Domnul Mircea Nicu Toader: Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule secretar de stat, Sigur că anticipam răspunsul, nu era nici nu fel de problemă. Dar eu am ridicat problema politizării deoarece situația de la Galați a fost similară cu încă două situații - cu cea de la Craiova și cu cea de la București, unde, cu totul întâmplător, au fost promovați prin concurs tot lideri ai PSD-ului la tineret. Dar la Galați este o situație cu totul deosebită deoarece, și chiar voi fundamenta, nu există post de director la casele de cultură. Cel puțin la Galați, este un post de referent, și acela conduce casa de cultură. Domnișoara Hristea a câștigat concursul de director, dar nu există o asemenea funcție în organigrama și în statul de funcțiuni al casei de cultură a studenților din Galați. Pe de altă parte, cel care a concurat a condus casa de cultură a studenților timp de trei ani de zile cu rezultate deosebite, și aș dori să amintesc numai că fondurile aduse de la Ministerul Învățământului au acoperit numai 10% din costurile pe care le-a avut casa de cultură, restul, au reușit să aducă surse atrase prin care să modernizeze și anumite spații și discoteca, și toți studenții sunt foarte mulțumiți de activitatea celui care a condus și a concurat. Mă refer la cel care a condus concursul și care a fost președintele comisiei, domnul Gabriel Ispas, care este consilierul primului-ministru și președintele Asociației sociale a studenților PSD. Sigur că ne întrebăm dacă nu există nici o legătură, dar există o legătură sinceră, mai ales că până acum postul nu a fost ocupat. Domnișoara respectivă nu s-a prezentat, iar calitățile manageriale care sunt spuse de către domnul secretar de stat nu sunt confirmate deoarece domnișoara respectivă a fost director adjunct timp de cinci ani de zile la Direcția județeană de tineret și sport și nu a putut să promoveze nici măcar un program care să îi susțină candidatura dânsei. Acesta este motivul pentru care noi am ridicat această problemă, și nu este vorba numai de faptul că am ridicat-o, ci faptul că se fac presiuni este foarte adevărat. Această ligă a studenților din Galați, care este organizația sindicală a studenților, este singura organizație sindicală din țară care a fost controlată timp de 13 ani de către Curtea de Conturi. Sigur, când te controlează cineva, întotdeauna poți să găsești și bune și rele, dar de ce este vorba numai de această organizație sindicală care și-a permis să ridice glasul împotriva acestei modalități de comportament al PSD-ului? Iar, pe de altă parte, trebuie să știți că este o organizație foarte puternică. Au dat un ultimatum Ministerului Învățământului pentru o grevă generală la studenții din Galați, printre puncte aflându-se și această modalitate de comportament pentru ocuparea funcțiilor de conducere din cadrul casei de cultură. Acesta este motivul pentru care am făcut interpelarea, iar intervenția subprefectului și a domnului Victor Ponta a fost directă, telefonică cu cei care conduceau la vremea respectivă casa de cultură, care este condusă în continuare tot de același referent. Nu va putea ocupa niciodată această funcție domnișoara care a câștigat concursul fiindcă trebuie în mod obligatoriu majorată schema. Cel care a condus este referent pe funcție. Consiliul de administrație este format din 9 studenți, și nu va aproba niciodată majorarea schemei, și va rămâne o situație perpetuă cu foarte multe probleme. Vă mulțumesc.
|