La punctul 4 din ordinea de zi avem înscris raportul comisiei de mediere pentru soluționarea textelor în divergență la proiectul Legii Corpului Agronomic din România. (Rumoare în sală.) Sunteți în eroare. Bun. Atunci, la probleme organizatorice, acea moțiune pe care ați depus-o, considerăm că nu putem să o luăm în discuție, nu? Deci este a patra chestiune pe care o luăm în dezbatere astăzi, indiferent ce număr vreți să-i dați sau nu vreți să-i dați. Deci, vă rog să observați că cei șapte colegi care au fost desemnați din partea Senatului, respectiv, domnii senatori Matei Viorel, Vasile Mocanu, Sporea Elena, Pătru Nicolae, Codreanu Dumitru, Pană Aurel și Pete Ștefan au prezentat un raport, majoritatea textelor sunt în varianta Senatului, există însă două texte noi la punctul 1, un text comun, propus de colegii din comisia de mediere și la punctul 3 lit. h), dacă aveți întrebări în legătură cu soluțiile propuse. Nu sunt întrebări. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra celor două soluții propuse la punctul 1 și 3 de colegii noștri din comisia de mediere. Vă rog să votați. Soluție acceptată de plen cu 86 de voturi pentru, două voturi împotrivă și 4 abțineri. Supun votului dumneavoastră raportul comisiei de mediere în ansamblu, cu precizarea caracterului legii, de lege ordinară. Vă rog să votați. Raportul comisiei aprobat de plenul Senatului cu 91 de voturi pentru, două voturi împotrivă și 4 abțineri.
|