|
|
|
|
|
|
Ședința Camerei Deputaților din 21 decembrie 2004
|
|
Ședința a început la ora 17,00. Lucrările au fost conduse de domnul Adrian Năstase, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii Cristian-Silviu Bușoi și Nicolae Bănicioiu, secretari.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Dragi colegi, Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților. Din totalul de 332 de deputați, și-au înregistrat prezența 302; avem, deci, 30 de absenți. Cvorumul legal pentru vot este de 167 de deputați. Înainte de a intra în ordinea de zi propriu-zisă, înțeleg că domnul Romeo Raicu ar dori să facă o scurtă declarație. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Romeo Marius Raicu: Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Domnilor colegi, Acum 15 ani, la București, mureau tineri în stradă pentru demnitate, pentru democrație și pentru libertate. Acum 15 ani s-a scris o pagină albă în istoria poporului român și pentru aceasta noi suntem aici, pentru prima oară după foarte mulți ani în România, forul democrat al acestei țări. Vă rog să păstrăm un moment de reculegere în amintirea celor morți în noaptea însângerată de 21 decembrie. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
(Se păstrează un moment de reculegere.)
|
|
|
|
Domnul Romeo Marius Raicu: Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulțumesc. Stimați colegi, În conformitate cu prevederile art.23 din Regulamentul Camerei Deputaților, potrivit înțelegerii dintre liderii grupurilor parlamentare, astăzi urmează să procedăm la alegerea celor patru vicepreședinți, patru secretari, patru chestori, membri ai Biroului permanent. După cum știți, componența Biroului permanent trebuie să respecte configurația politică a Camerei. Potrivit Protocolului încheiat între liderii grupurilor, s-a convenit ca pentru actuala sesiune a Camerei, locurile în Biroul permanent, pe funcțiile de vicepreședinte, secretar și chestor să fie repartizate astfel: vicepreședinți, câte un loc: P.S.D., P.N.L., P.R.M. și P.U.R.; secretari, câte un loc: P.S.D., P.N.L., P.D., P.R.M.; chestori, câte un loc: P.S.D., P.D., U.D.M.R. și minorități naționale. Sunt observații? Nu. Supun votului dumneavoastră această componență numerică, pe funcții. Cine este pentru? Vă mulțumesc. Cine este împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abțineri? Nu sunt abțineri. Cu unanimitate de voturi, această structură a Biroului permanent a fost aprobată. Urmează faza următoare, în care va trebui să ne pronunțăm asupra componenței nominale a Biroului permanent. Va trebui să supunem votului propunerile respective și, de aceea, încep cu o chestiune tehnică. Pentru constatarea rezultatului votării propunerilor nominale pe funcții, este necesară o comisie de verificare și numărare a voturilor și, de aceea, vă propun și supun aprobării dumneavoastră constituirea acestei comisii din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Dacă sunteți de acord cu această propunere? Cine este pentru? Vă mulțumesc. Împotrivă? Abțineri? Unanimitate. Întreb liderii grupurilor parlamentare dacă sunt în măsură să ne prezinte numele candidaților pentru Biroul permanent și al deputaților care vor face parte din comisia de numărare a voturilor. În ordinea de precădere din Cameră, domnul Viorel Hrebenciuc, din partea P.S.D. Și vă rog, pentru bună ordine, să ne aduceți la prezidiu și în scris propunerile respective.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Vă mulțumesc, domnule președinte. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, propunem: pentru funcția de vicepreședinte pe domnul Miron Mitrea, pentru funcția de secretar pe domnul Victor Ponta, iar pentru funcția de chestor pe domnul Eugen Nicolicea; pentru comisia de numărare a voturilor, pe doamna Vasile Aurelia. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulțumesc foarte mult. Rog secretariatul ca să pregătească lista în final, ca să putem s-o citim înainte de vot. În continuare, liderul Grupului parlamentar al P.N.L.
|
|
|
|
Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Vă mulțumesc, domnule președinte. Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal propune pentru sesiunea de început a acestei legislaturi, pentru funcția de vicepreședinte, pe doamna Mona Muscă; pentru funcția de secretar, Gheorghiof Titu-Nicolae; pentru comisia de validare, pe domnul Adomniței Cristian Mihai.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulțumesc. În continuare, Grupul parlamentar al Partidului Democrat.
|
|
|
|
Domnul Cozmin-Horea Gușă: Pentru funcția de chestor, Grupul parlamentar al Partidului Democrat îl propune pe domnul deputat Ioan Oltean; pentru funcția de secretar în Biroul permanent, Grupul parlamentar al Partidului Democrat îl propune pe domnul deputat Adriean Videanu; pentru comisia de validare și numărare, pe domnișoara Roberta Alma Anastase. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulțumesc. Grupul parlamentar al P.R.M.
|
|
|
|
Domnul Anghel Stanciu: Domnule președinte, Grupul parlamentar al Partidului România Mare propune pentru funcția de vicepreședinte pe domnul Corneliu Ciontu; pentru funcția de secretar, pe domnul deputat Petre Popeangă, și, la numărătoarea votului, pe distinsa doamnă Daniela Buruiană-Aprodu. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulțumesc foarte mult. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Umanist din România.
|
|
|
|
Doamna Grațiela Denisa Iordache: Domnule președinte, Stimați colegi, Grupul parlamentar al Partidului Umanist din România (social-liberal) propune drept vicepreședinte pe doamna Daniela Popa, iar în comisia de numărare, pe domnul Nicolae Popa. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulțumesc. Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.
|
|
|
|
Domnul Varga Attila: Domnule președinte, Grupul parlamentar al U.D.M.R. propune pentru funcția de chestor pe domnul Borbély Laszlo și, în comisia de numărătoare, pe domnul deputat Tamás Sándor.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulțumesc foarte mult. Grupul parlamentar al minorităților naționale.
|
|
|
|
Domnul Varujan Pambuccian: Vă mulțumesc. Domnule președinte, Grupul parlamentar al minorităților naționale îl propune pentru funcția de chestor pe domnul Miron Ignat. De asemenea, Grupul parlamentar al minorităților naționale vă roagă, dacă este posibil, să votăm înainte tot grupul, deoarece, la ora 17,00, o parte din grup va trebui să meargă la Cotroceni. Pentru comisia de numărare a voturilor, din acest motiv, nu-l vom mai propune, ca de obicei, pe domnul Mihai Radan, ci pe domnul Nicu Păun. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulțumesc foarte mult. Stimați colegi, Teoretic, ar trebui să aștept să se realizeze această listă, ca să v-o citesc din nou. Dar, până se finalizează lista, dați-mi voie să vă explic votul și procedura pe care o vom desfășura. Înainte de a trece la vot, doresc să vă reamintesc că, potrivit prevederilor regulamentare, lista candidaților propuși nominal pentru funcția de vicepreședinte, secretar și chestor se supune în întregime votului Camerei Deputaților și se aprobă prin vot secret cu bile, cu majoritatea voturilor deputaților. După cum știți, votul cu bile se desfășoară astfel: fiecare deputat va primi de la secretari câte două bile, una albă și una neagră, care vor fi introduse în cele două urne pe care le avem în față. Bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru lista de candidați, iar bila neagră introdusă în urna albă și bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra. Distribuirea bilelor se va face pe baza apelului nominal, în ordine alfabetică. Precizez, pentru cei care sunt acum pentru prima dată în Parlament, sensul acestei proceduri. Prin această procedură, în urma alocării unor poziții în Biroul permanent pentru fiecare grup parlamentar, se recunoaște dreptul exclusiv al grupurilor politice de a-și propune candidații pentru pozițiile respective din Biroul permanent. În felul acesta, avem o singură listă, pe care eu o voi citi de îndată ce va fi finalizată de către secretariat și votul dumneavoastră va fi un vot de ansamblu asupra întregii liste. Votul poate să se exprime în favoare sau împotrivă, dar referitor la întreaga listă, nu în ceea ce privește un candidat. Vă voi spune că această procedură a fost introdusă pentru a se evita tentațiile ca, în cazul voturilor individuale, să se realizeze anumite coaliții între grupurilor politice care să scoată de pe listă anumite persoane candidați, anumiți parlamentari candidați ai anumitor grupuri. Aceste lucruri s-au întâmplat în trecut, în câteva rânduri, la Senat, și cred că o dată s-au întâmplat și la Cameră. Și, în urma acestor concluzii, s-a ajuns la procedura aceasta, de vot de ansamblu asupra listei. Dacă aveți lista, vă rog să mi-o dați, ca să nu continui cu explicațiile, să nu-i mai țin de vorbă pe colegii noștri. Votul negativ înseamnă respingerea întregii liste. Deci, votul negativ se dă eventual pentru întreaga listă, nu pentru unul sau altul de pe listă. Lista cuprinde următoarele nume: pentru posturile de vicepreședinți - Miron Mitrea, Daniela Popa, Corneliu Ciontu, Mona Muscă; secretari - Victor Ponta, Titu-Gheorghiof, Adriean Videanu, Petre Popeangă; chestori - Eugen Nicolicea, Adomniței Cristian, Ioan Oltean, Miron Ignat. Am impresia că se face un cadou P.N.L.-ului, pentru chestor? U.D.M.R.-ul, mi se pare că avea un chestor. O formă de discriminare pozitivă. (Discuții în sală) Rectific: în locul domnului Cristian Adomniței, de la P.N.L., pe care l-am anunțat, este domnul Borbély Laszlo, de la U.D.M.R. Cu aceste precizări și după prezentarea listei, vă propun să începem apelul nominal, distribuirea bilelor și exercitarea votului. Am înțeles, am reținut rugămintea din partea minorităților și vă rog să acceptați solicitarea de a începe votul cu membrii Grupului parlamentar al minorităților naționale. Vă rog. Am o rugăminte: în afară de membrii Grupului parlamentar al minorităților, care se pot apropia, ca să voteze mai rapid, pe ceilalți îi rog să rămână în bancă, în așa fel încât să nu aglomerăm spațiul acesta din zona de votare.
|
|
|
|
Lista cuprinde următoarele nume: pentru posturile de vicepreședinți - Miron Mitrea, Daniela Popa, Corneliu Ciontu, Mona Muscă; secretari - Victor Ponta, Titu-Gheorghiof, Adriean Videanu, Petre Popeangă; chestori - Eugen Nicolicea, Adomniței Cristian, Ioan Oltean, Miron Ignat. Am impresia că se face un cadou P.N.L.-ului, pentru chestor? U.D.M.R.-ul, mi se pare că avea un chestor. O formă de discriminare pozitivă. (Discuții în sală) Rectific: în locul domnului Cristian Adomniței, de la P.N.L., pe care l-am anunțat, este domnul Borbély Laszlo, de la U.D.M.R. Cu aceste precizări și după prezentarea listei, vă propun să începem apelul nominal, distribuirea bilelor și exercitarea votului. Am înțeles, am reținut rugămintea din partea minorităților și vă rog să acceptați solicitarea de a începe votul cu membrii Grupului parlamentar al minorităților naționale. Vă rog. Am o rugăminte: în afară de membrii Grupului parlamentar al minorităților, care se pot apropia, ca să voteze mai rapid, pe ceilalți îi rog să rămână în bancă, în așa fel încât să nu aglomerăm spațiul acesta din zona de votare.
|
|
|
|
Domnul Cristian Silviu Bușoi: Amet Aledin - prezent
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Spuneți prezent, ca să se poată menționa pe listă că ați luat bilele și ați exercitat votul.
|
|
|
|
Domnul Cristian Silviu Bușoi: - Dumitrescu Liana - prezent - Firczak Gheorghe - prezent - Ganț Ovidiu Victor - prezent - Grosaru Mircea - prezent - Gvozdenovici Slavomir - prezent - Ibram Iusein - prezent - Ignat Miron - prezent - Longher Ghervazen - prezent - Manolescu Oana - prezentă - Merka Adrian-Miroslav - prezent - Mircovici Niculae - prezent - Pambuccian Varujan - prezent - Păun Nicolae - prezent - Radan Mihai - prezent - Tcaciuc Ștefan - prezent - Vainer Aurel - prezent - Adomnicăi Mirela Elena - prezentă - Adomniței Cristian Mihai - prezent - Albu Gheorghe - prezent
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă rog să spuneți prezent, ca să vă poată nota, pentru că, altfel, la sfârșit, trebuie repetate numele celor care n-au votat.
|
|
|
|
Domnul Cristian Silviu Bușoi: - Almăjanu Marin - prezent - Almășan Liviu - prezent - Amarie Constantin - prezent - Amet Aledin - prezent - Anastase Roberta Alma - prezentă - Andea Petru - prezent - Andon Sergiu - prezent - Andronescu Ecaterina - prezentă - Antal Árpád-András - prezent - Antal István - prezent - Antonescu George Crin Laurențiu - prezent - Apostolache Mihai Cristian - prezent - Ardelean Cornelia - prezentă - Asztalos Ferenc - prezent - Avram Dumitru - prezent - Baban Ștefan - prezent - Bara Nicolae - prezent - Barbu Gheorghe - prezent - Bardan Cornel Ștefan - prezent - Bădălău Niculae - prezent - Băeșu George - prezent - Bănicioiu Nicolae - prezent - Bărbulețiu Tiberiu - prezent - Becsek-Garda Dezső-Kálmán - prezent - Becșenescu Dumitru - prezent - Bejinariu Eugen - prezent
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Doar o clipă! Vă rog să-l felicitați pe domnul Bejinariu. A fost desemnat prim-ministru interimar. (Aplauze)
|
|
|
|
Domnul Cristian Silviu Bușoi: - Bentu Dumitru - prezent - Bivolaru Ioan - prezent - Bîrsan Iulian-Gabriel - prezent - Boagiu Anca-Daniela - prezentă - Bobeanu Răzvan-Petrică - prezent - Boeriu Valeriu-Victor - prezent - Bolcaș Lucian Augustin - absent - Bonis Istvan - prezent - Borbély László - prezent - Boureanu Cristian Alexandru - prezent - Brânză William Gabriel - prezent - Brînzan Ovidiu - absent - Bruchental-Pop Ionela - prezentă - Buciu Angela - prezentă - Buda Daniel - prezent - Buda Ioan - prezent - Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - prezent - Buruiană Aprodu Daniela - prezentă - Bușoi Cristian Silviu - prezent - Buzatu Dan Horațiu - prezent - Buzea Cristian Valeriu - prezent - Calimente Mihăiță - prezent - Câmpanu Liviu - prezent - Canacheu Costică - prezent - Cantaragiu Bogdan - prezent - Cazan Romeo Gheorghe Leonard - prezent - Călian Petru - prezent - Călin Ion - prezent - Chiper Gheorghe - prezent - Chiș Filonaș - prezent - Cindrea Ioan - prezent - Ciocâlteu Alexandru - absent - Ciontu Corneliu - absent - Ciopraga Mircea - prezent - Ciucă Liviu Bogdan - prezent - Cliveti Minodora - prezentă - Cocrea Olguța - prezentă - Codîrlă Liviu - prezent - Constantinescu Anca - prezentă - Constantinescu Viorel - prezent - Corlățean Titus - prezent - Coșea Dumitru Gheorghe Mircea - prezent - Crăciunescu Grigore - prezent - Crețu Gabriela - prezentă - Cutean Vasile Emilian - prezent - Dan Iosif - prezent - Diaconescu Marin - prezent - Diaconescu Renică - prezent - Dida Corneliu Ioan - prezent - Dobre Traian - prezent - Dorneanu Valer - prezent - Dragomir Dumitru - prezent - Dragomir Gheorghe - prezent - Drăguș Radu-Cătălin - prezent - Drețcanu Doina Micșunica - prezentă - Dumitrescu Cristian Sorin - prezent - Dumitrescu Zamfir - prezent - Dumitriu Dragoș Petre - prezent - Dumitriu Mihai - prezent - Dumitru Ion - prezent - Dușa Mircea - prezent - Duțu Stelian - prezent - Erdei-Dolóczki István - prezent - Eserghep Gelil - absent - Faina Constantin - prezent - Fârșirotu Vladimir Mircea - prezent - Fenechiu Relu - prezent - Florea Damian - prezent - Fotopolos Sotiris - absent - Frâncu Emilian - prezent - Furo Iuliu Ioan - prezent - Gabor Gheorghe - prezent - Găleteanu Monalisa - prezentă - Georgescu Filip - prezent - Gerea Andrei Dominic - prezent - Gheorghe Valeriu - absent - Gheorghiof Titu-Nicolae - prezent - Ghiorghioni - Ionesie - prezent - Ghișe Ioan - prezent - Giurescu Ion - prezent - Giurgiu Mircia - prezent - Glăvan Ștefan - prezent - Godja Petru - prezent - Gonțea Ion - prezent - Grigore Dan - prezent - Gubandru Aurel - prezent - Gușă Cozmin Horea - prezent - Hanganu Romeo Octavian - prezent - Hellvig Eduard-Raul - prezent - Hoban Ioan - prezent - Hogea Vlad Gabriel - prezent - Hoinaru Marian - prezent - Hrebenciuc Viorel - prezent - Iacob-Ridzi Monica-Maria - prezentă - Iancu Iulian - prezent - Ifrim Mircea - prezent - Igaș Traian Constantin - prezent - Ignat Miron - prezent - Iliescu Valentin Adrian - prezent - Ionescu Daniel - prezent - Iordache Florin - prezent - Iordache Grațiela Denisa - prezentă - Iriza Marius - prezent - Iustin Mircea Teodor - prezent - Jipa Florina Ruxandra - prezentă - Kelemen Atilla Béla Ladislau - prezent - Kelemen Hunor - prezent - Kerekeș Károly - prezent - Király Andrei Gheorghe - prezent - Kónya-Hamar Sandor - absent - Kovács Attila - prezent - Lakatos Petru - prezent - Lambrino Radu - prezent - Lari-Iorga Leonida - prezentă - Lificiu Petru - prezent - Liga Dănuț - prezent - Luchian Ion - prezent - Macaleți Costică - prezent - Magheru Paul - prezent - Man Mircea - prezent - Manda Iulian Claudiu - prezent - Manta Pantelimon - prezent - Marian Dan Mihai - prezent
Conform procedurii, cedez microfonul colegului meu Nicolae Bănicioiu.
|
|
|
|
Domnul Nicolae Bănicioiu: - Marinescu Marian-Jean - prezent - Martin Eduard-Stelian - prezent - Márton Árpád Francisc - prezent - Máté András Levente - prezent - Matei Cătălin Lucian - prezent - Mazăre Alexandru - prezent - Mătușa Tudor - prezent - Măilaimare Mihai Adrian - prezent - Mănăstireanu Vladimir Alexandru - prezent - Mănescu Rareș Șerban - prezent - Mărculeț Petrescu Mira Anca Victoria - prezentă - Meir Nati - prezent - Merce Ilie - prezent - Merka Adrian Cmiroslav - prezent - Micula Cătălin - prezent - Mihalache Sorin Dan - prezent - Mihăilescu Dorina Teodora - prezentă - Mihei Andrian-Sirojea - prezent - Mircea Costache - prezent - Mironescu Laurențiu - prezent - Miroșeanu Liviu Alexandru - prezent - Mitrea Manuela - prezentă - Mitrea Miron Tudor - prezent - Miuțescu Gheorghe Adrian - prezent - Mînzînă Ion - prezent - Mocanu Vasile - prezent - Mocănescu Coloros Dan Constantin - prezent - Mocioalcă Ion - prezent - Mohora Tudor - prezent - Moisoiu Adrian - prezent - Moldoveanu Emil Radu - prezent - Momanu Corneliu - prezent - Motreanu Dan Ștefan - prezent - Movilă Petru - prezent - Muntean Florin Nicolae - prezent - Munteanu Ioan - prezent - Muscă Monica Octavia - absentă - Mușetescu Tiberiu Ovidiu - prezent - Nassar Rodica - prezentă - Năstase Adrian - prezent - Nechita Aurel - prezent - Nedelcu Gabriela - prezentă - Nica Dan - prezent - Nicolăescu Gheorghe-Eugen - absent - Nicolicea Eugen - prezent - Nicula Vasile Cosmin - prezent - Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - prezent - Nistoran Dorin-Liviu - prezent - Niță Constantin - prezent - Nițulescu Teodor - prezent - Nosa Iuliu - prezent - Oancea Viorel - prezent - Olărean Aurel - prezent - Oltean Ioan - prezent - Olteanu Bogdan - prezent - Onofrei Orest - prezent - Oprea Gabriel - prezent - Ovidenie Costel - prezent - Palăr Ionel - prezent - Pambuccian Varujan - prezent - Pardău Dumitru - prezent - Pascu Bogdan - prezent - Pașcu Ioan Mircea - prezent - Pavelescu Aurelian - prezent - Paveliu Marian Sorin - prezent - Păun Nicolae - prezent - Petrache Marian - prezent - Petre Constantin - prezent - Plumb Rovana - prezentă - Podgoreanu Radu - prezent - Ponta Victor-Viorel - prezent - Pop Claudiu Adrian - prezent - Popa Cornel - prezent - Popa Daniela - prezentă - Popa Nicolae - prezent - Popeangă Petre - prezent - Popescu Florin Aurelian - prezent - Popescu Ioan Dan - prezent - Popescu Ionica-Constanța - prezentă - Popescu-Tăriceanu Călin - prezent - Preda Cezar-Florin - prezent - Preda Ion - prezent - Pruteanu Vasile - prezent - Puchian Ioan Dumitru - prezent - Pupeză Viorel - prezent - Purceld Octavian Mircea - prezent - Pușcaș Vasile - prezent - Pușcă Mircea Valer - prezent - Puzdrea Dumitru - prezent - Racoceanu Viorel - prezent - Radan Mihai - prezent - Radu Octavian Claudiu - prezent - Raicu Romeo Marius - prezent - Rădulescu Cristian - prezent - Rogin Marius - prezent - Romanescu Marcel-Laurențiu - prezent - Rus Ioan-Aurel - prezent - Rusu Mihaela Adriana - prezentă - Rușanu Dan Radu - prezent - Sanda Victor - prezent - Sandu-Capră Mihai - absent - Sandu Gabriel - prezent - Sasu Ion - prezent - Săftoiu Ana Adriana - absentă - Săniuță Marian Florian - prezent - Săpunaru Nini - prezent - Sârb Gheorghe - prezent - Sârbu Daciana Octavia - prezentă - Sârbu Marian - prezent - - Sârbu Mugurel Liviu - prezent - Scutaru Adrian George - absent - Semcu Adrian-Emanuil - prezent - Sereș Dénes - prezent - Severin Adrian - prezent - Silaghi Ovidiu Ioan - prezent - Sirețeanu Mihail - prezent - Sóki Béla - prezent - Soporan Vasile-Filip - prezent - Stan Ioan - prezent - Stan Ion - prezent - Stanciu Anghel - prezent - Stănescu Cristian - prezent - Stănescu Mircea - prezent - Stănișoară Mihai - prezent - Stoica Ion - prezent - Străchinaru Petre - prezent - Strungă Emil - prezent - Székely Levente Csaba - prezent - Șandru Marcela Lavinia - prezentă - Știrbeț Cornel - prezent - Știreanu Octiavian - prezent - Știucă Alecsandru - prezent - Tabără Valeriu - prezent - Tamáș Sándor - prezent - Tămagă Constantin - prezent - Tănăsescu Mihai Nicolae - prezent - Tărniceru Petru - prezent - Teodorescu George-Alin - prezent - Timar Liviu - prezent - Timiș Ioan - prezent - Todoran Pavel - prezent - Toma Florentina Marilena - prezentă - Toma Horia Victor - prezent - Toró Tiberiu - prezent - Tudor Constantin - prezent - Tudor Marcu - prezent - Tudose Mihai - prezent - Turcan Raluca - prezentă - Țundrea Ioan - prezent - Uioreanu Horea Dorin - prezent - Ujeniuc Dragoș - prezent - Ungureanu Petre - prezent - Ungureanu Valeriu Alexandru - prezent - Ursărescu Dorinel - prezent - Varga Attila - prezent - Vasile Aurelia - prezentă - Vasilescu Lia-Olguța - absentă - Vălean Adina-Ioana - prezentă - Văsioiu Horia - prezent - Videanu Adriean - absent - Vlase Petru Gabriel - prezent - Vlădoiu Aurel - prezent - Voicu Cătălin - prezent - Voicu Mihai Alexandru - prezent - Voinea Florea - prezent - Zaharia Claudius Mihail - prezent - Zamfirescu Dan Dumitru - prezent - Zegrean Augustin - prezent - Zgonea Valeriu Ștefan - prezent
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulțumesc foarte mult. Înainte de a invita membrii Comisiei de numărare a voturilor să meargă în Sala "Barbu Catargiu", vreau să vă fac două anunțuri. Primul, pentru cei care probabil că vor fi aleși membri în Biroul permanent, imediat după anunțarea rezultatelor, vă rog să participați la o ședință a Biroului permanent, împreună cu liderii grupurilor politice pe care, de asemenea, îi invit la această întâlnire, pentru a discuta programul până la sfârșitul acestei săptămâni. De asemenea, în mod neoficial, vă dezvălui intenția de a organiza mâine, la ora 10, o ședință în plen a Camerei, sub rezerva confirmării de către Biroul permanent. Dar am discutat cu mai mulți colegi pentru a fi în asentimentul tuturor, sub rezerva finalizării negocierilor privind comisiile, ar trebui, mâine, la ora 10,00, ca această înțelegere să fie ratificată de către plen, pentru că altfel nu se poate trece la aspectele concrete. Sper ca negocierile din această seară să ducă la rezultate și mâine, la ora 10,00, să se facă această ratificare a distribuirii posturilor de conducere ale comisiilor și numărului de membri pe comisii, în cadrul plenului. Sub această rezervă vreau să luați anunțul pe care l-am făcut, iar acum, sigur, vom aștepta rezultatul numărării voturilor pentru a face anunțul cuvenit în ceea ce privește componența Biroului permanent. Deci facem o scurtă pauză, până când vor veni rezultatele, dar cred că în 10 minute, teoretic, ar trebui să avem procesul-verbal. Mâine la ora 10,00, repet, sub rezerva finalizării negocierilor între lideri privind alocarea posturilor de conducere în comisii. Dacă negocierile nu se încheie, atunci ședința de la ora 10,00, practic, nu are obiect.
|
|
|
|
- Pauză -
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: O rog pe doamna Aurelia Vasile să prezinte procesul- verbal al numărării voturilor.
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Domnule președinte, Proces-verbal referitor la rezultatul votului cu privire la alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Camerei Deputaților. Procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați prin vot secret cu bile, asupra listei candidaților pentru alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Camerei Deputaților, Comisia pentru verificarea și numărarea voturilor a constatat următoarele: - Numărul total al deputaților - 332.
- Numărul deputaților prezenți - 317.
- Numărul total de voturi exprimate - 317.
- Numărul total de voturi nule - 0.
- Numărul de voturi valabil exprimate - 317, din care,
- voturi pentru listă - 312,
- voturi contra listei - 5.
Potrivit art.23 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, lista candidaților propuși pentru funcțiile de vicepreședinte, secretar și chestor se aprobă cu votul majorității deputaților. Ca urmare a faptului că din totalul de 332 deputați au votat pentru listă 312, ceea ce reprezintă majoritatea cerută de regulament, minimum 167 voturi pentru, sunt declarați aleși pe funcții, în Biroul permanent al Camerei Deputaților, după cum urmează: Vicepreședinți: - Miron Tudor Mitrea - Grupul parlamentar al PSD;
- Monica Octavia Muscă - Grupul parlamentar al PNL;
- Corneliu Ciontu - Grupul parlamentar al PRM;
- Daniela Popa - Grupul parlamentar al PUR.
Secretari: - Victor-Viorel Ponta - Grupul parlamentar al PSD;
- Titu Nicolae Ghiorghiof - Grupul parlamentar al PNL;
- Adriean Videanu - Grupul parlamentar al PD;
- Petre Popeangă - Grupul parlamentar al PRM.
Chestori: - Eugen Nicolicea - Grupul parlamentar al PSD;
- Ioan Oltean - Grupul parlamentar al PD;
- László Borbély - Grupul parlamentar al UDMR;
- Miron Ignat - Grupul parlamentar al minorităților naționale.
încheiat astăzi, 21 decembrie 2004, Comisia pentru verificarea și numărarea voturilor.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulțumesc foarte mult. După cum știți, potrivit prevederilor art.27 din Regulament, o dată cu alegerea Biroului permanent încetează activitatea secretarilor desemnați în prima ședință a Camerei în această legislatură, cărora le mulțumesc foarte mult pentru eforturi. (Aplauze) În continuare, aș dori să repet anunțul făcut anterior: în câteva minute, membrii Biroului permanent, împreună cu liderii grupurilor se vor întâlni la sala Biroului permanent pentru a decide programul pentru zilele următoare. De asemenea, sub rezerva confirmării de către Biroul permanent și a finalizării negocierilor privind repartizarea posturilor de conducere în comisiile permanente, vă sugerez să urmăriți cu atenție programul anunțat pentru plenul Camerei, mâine la ora 10,00, în principiu, urmând să aibă loc această ședință unde să fie ratificate înțelegerile la nivelul liderilor de grup. După aceea, sigur, în faza următoare, se va face anunțarea conducerii comisiilor respective. Vă mulțumesc foarte mult. Și, în principiu, ne revedem mâine dimineață la ora 10,00.
|
|
|
|
Ședința s-a încheiat la ora 18,15.
|
|
|
|
|
|
|
|