Domnul Corneliu Ciontu: "Scandalul la români" În România, scandalul și petardele de sărbători trăiesc într-o dulce alianță. De-a lungul anului avem scandaluri; la sfârșitul acestuia, când Crăciunul ne cere pace, descoperim petardele. Nu putem parcă trăi fără pocnete regulate. În fond, petarda și scandalul sunt o specie comună. Amândouă produc mare zgomot, sperieturi, agitație. Amândouă sunt inofensive. Ce-i drept, în cazul petardelor mai poți pierde un ochi; în scandaluri, însă, nu se pierd nici măcar reputații. Scandalul trădează nevoia noastră cotidiană de violență: violență în expresie, în idei, în gânduri. Altfel cum am evacua tensiunea, spaimele, frustrarea? În ultimă instanță, scandalul este ceea ce mai rămâne atunci când oamenii renunță la războaie și haiducie; coeficientul lor de adversitate trebuie totuși să explodeze cumva. Într-o lume ideală nu există scandaluri, pentru să scandalul este trivial și ridicol. Scandalul ucide smerenia, solidaritatea, căldura umană, bunul-simț. În război, cel puțin, soldații dau dovadă de curaj și spirit de echipă; scandalul exclude însă orice virtute. Nimic nu-i mai ușor decât să aduci la cunoștința presei, din spatele unui telefon, că adversarul e de vină, că ai dovezi zdrobitoare împotriva lui. Ca și dragostea, scandalul ar trebui să fie un lucru privat. Cearta e în legea firii, și oamenii - chiar și cei mai înțelepți - nu se pot feri de ea. Dar o ceartă în văzul lumii e ca noaptea nunții transmisă în direct la televizor; nu se face, nu se cade. În ultimii ani, societatea românească a ajuns să funcționeze pe bază de scandal. Pentru toate eșecurile noastre există câte o bombă media care oferă vinovați: guru Bivolaru, colonelul Truțulescu, judecătoarea Lungu. În fiecare săptămână apare un inamic public, un țap ispășitor pentru toată nefericirea românească. O înfierăm câteva zile pe Adriana Iliescu pentru că a născut la 67 de ani, dar în restul timpului habar n-avem despre sutele de copii care cerșesc pe stradă, la vedere. Luăm foc dacă o fată de rege țigan se căsătorește la 14 ani, dar căscam plictisiți când vecinul de deasupra își bate băiatul. Nu ne iubim partenerii de viață, dar participăm trup și suflet la idilele vedetelor. În fond, nu credem decât în ceea ce e public, televizat, tratat de presă. Iar ca să merite atenția presei, o știre trebuie să emane iz de scandal. Cazul antrenorilor Octavian Belu și Mariana Bitang este grăitor în acest sens. Cei doi sunt, nu doar statistic, cei mai importanți antrenori din istoria României. Sunt printre marii antrenori ai lumii. Înving regulat Statele Unite ale Americii și Rusia la Olimpiade, deși cele două superputeri dispun de o bază de selecție uriașă și de fonduri masive. De fapt, Belu și Bintang sunt partea frumoasă a României, sunt povestea noastră cea mai de fericită. Belu și Bitang ne fac să ne frecăm la ochi din patru în patru ani: da, amărâții ăștia de români sunt pe primul loc, și iar pe primul loc, și iar pe primul loc... Toți îi iubim și îi respectăm pe cei doi. Nu cred că există român care să le vrea răul. Și totuși, de dragul scandalului, am reușit să-i supunem unui veritabil linșaj mediatic. Le-am luat viețile particulare sub lupă și le-am hărțuit copiii. I-am acuzat de metode barbare de antrenament. Ne-am trezit plângând de mila copilelor care se apucă de gimnastică, de parcă acest lucru nu se întâmplă oricum, oriunde în lume. Și, ca și cum toate acestea nu erau de ajuns, i-am găsit vinovați pentru corupția din România. Da, primele capete care au căzut în lupta anticorupție sunt, stupefiant, cele ale lui Belu și Bitang, urmăriți în justiție pentru însușirea de foloase necuvenite. Din punctul de vedere al Partidului România Mare, joaca de-a anticorupția nu are ce căuta în sala olimpică de gimnastică. Dacă guvernul Tăriceanu vrea să prezinte moda rigorii morale, s-o facă cu baronii și talibanii locali, nu cu regii gimnasticii. Toată lumea știa și aproba practica împărțirii premiului între antrenor și sportiv; acum, când ea a ieșit la lumină, toți se prefac mirați. Este revoltător ce se întâmplă; este obscen, iar PRM face un apel către toți antrenorii din țară, indiferent de disciplină, să se autodenunțe. Scandalul de dragul scandalului are numai efecte destabilizatoare - aceasta e lecția pe care ar trebuie s-o învățăm din cazul Belu-Bitang. În politica românească se petrec lucruri similare: stânga se luptă cu dreapta, dreapta cu stânga și toți cu PRM-ul. Nu știm însă prea bine de ce o facem, atâta timp cât avem o unică preocupare: România.
|