Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2005

	1.	Intervenţii ale deputaţilor:
		1.14	Corneliu Ciontu - intervenţie cu titlul "Scandalul la români";

Domnul Corneliu Ciontu: "Scandalul la români" În România, scandalul şi petardele de sărbători trăiesc într-o dulce alianţă. De-a lungul anului avem scandaluri; la sfârşitul acestuia, când Crăciunul ne cere pace, descoperim petardele. Nu putem parcă trăi fără pocnete regulate. În fond, petarda şi scandalul sunt o specie comună. Amândouă produc mare zgomot, sperieturi, agitaţie. Amândouă sunt inofensive. Ce-i drept, în cazul petardelor mai poţi pierde un ochi; în scandaluri, însă, nu se pierd nici măcar reputaţii. Scandalul trădează nevoia noastră cotidiană de violenţă: violenţă în expresie, în idei, în gânduri. Altfel cum am evacua tensiunea, spaimele, frustrarea? În ultimă instanţă, scandalul este ceea ce mai rămâne atunci când oamenii renunţă la războaie şi haiducie; coeficientul lor de adversitate trebuie totuşi să explodeze cumva. Într-o lume ideală nu există scandaluri, pentru să scandalul este trivial şi ridicol. Scandalul ucide smerenia, solidaritatea, căldura umană, bunul-simţ. În război, cel puţin, soldaţii dau dovadă de curaj şi spirit de echipă; scandalul exclude însă orice virtute. Nimic nu-i mai uşor decât să aduci la cunoştinţa presei, din spatele unui telefon, că adversarul e de vină, că ai dovezi zdrobitoare împotriva lui. Ca şi dragostea, scandalul ar trebui să fie un lucru privat. Cearta e în legea firii, şi oamenii - chiar şi cei mai înţelepţi - nu se pot feri de ea. Dar o ceartă în văzul lumii e ca noaptea nunţii transmisă în direct la televizor; nu se face, nu se cade. În ultimii ani, societatea românească a ajuns să funcţioneze pe bază de scandal. Pentru toate eşecurile noastre există câte o bombă media care oferă vinovaţi: guru Bivolaru, colonelul Truţulescu, judecătoarea Lungu. În fiecare săptămână apare un inamic public, un ţap ispăşitor pentru toată nefericirea românească. O înfierăm câteva zile pe Adriana Iliescu pentru că a născut la 67 de ani, dar în restul timpului habar n-avem despre sutele de copii care cerşesc pe stradă, la vedere. Luăm foc dacă o fată de rege ţigan se căsătoreşte la 14 ani, dar căscam plictisiţi când vecinul de deasupra îşi bate băiatul. Nu ne iubim partenerii de viaţă, dar participăm trup şi suflet la idilele vedetelor. În fond, nu credem decât în ceea ce e public, televizat, tratat de presă. Iar ca să merite atenţia presei, o ştire trebuie să emane iz de scandal. Cazul antrenorilor Octavian Belu şi Mariana Bitang este grăitor în acest sens. Cei doi sunt, nu doar statistic, cei mai importanţi antrenori din istoria României. Sunt printre marii antrenori ai lumii. Înving regulat Statele Unite ale Americii şi Rusia la Olimpiade, deşi cele două superputeri dispun de o bază de selecţie uriaşă şi de fonduri masive. De fapt, Belu şi Bintang sunt partea frumoasă a României, sunt povestea noastră cea mai de fericită. Belu şi Bitang ne fac să ne frecăm la ochi din patru în patru ani: da, amărâţii ăştia de români sunt pe primul loc, şi iar pe primul loc, şi iar pe primul loc... Toţi îi iubim şi îi respectăm pe cei doi. Nu cred că există român care să le vrea răul. Şi totuşi, de dragul scandalului, am reuşit să-i supunem unui veritabil linşaj mediatic. Le-am luat vieţile particulare sub lupă şi le-am hărţuit copiii. I-am acuzat de metode barbare de antrenament. Ne-am trezit plângând de mila copilelor care se apucă de gimnastică, de parcă acest lucru nu se întâmplă oricum, oriunde în lume. Şi, ca şi cum toate acestea nu erau de ajuns, i-am găsit vinovaţi pentru corupţia din România. Da, primele capete care au căzut în lupta anticorupţie sunt, stupefiant, cele ale lui Belu şi Bitang, urmăriţi în justiţie pentru însuşirea de foloase necuvenite. Din punctul de vedere al Partidului România Mare, joaca de-a anticorupţia nu are ce căuta în sala olimpică de gimnastică. Dacă guvernul Tăriceanu vrea să prezinte moda rigorii morale, s-o facă cu baronii şi talibanii locali, nu cu regii gimnasticii. Toată lumea ştia şi aproba practica împărţirii premiului între antrenor şi sportiv; acum, când ea a ieşit la lumină, toţi se prefac miraţi. Este revoltător ce se întâmplă; este obscen, iar PRM face un apel către toţi antrenorii din ţară, indiferent de disciplină, să se autodenunţe. Scandalul de dragul scandalului are numai efecte destabilizatoare - aceasta e lecţia pe care ar trebuie s-o învăţăm din cazul Belu-Bitang. În politica românească se petrec lucruri similare: stânga se luptă cu dreapta, dreapta cu stânga şi toţi cu PRM-ul. Nu ştim însă prea bine de ce o facem, atâta timp cât avem o unică preocupare: România.