Şedinţa Senatului din 6 martie 2006

	1.	Declaraţii politice prezentate de doamnele şi domnii senatori:

	Şedinţa începe la ora 15,35. Lucrările sunt conduse de domnul senator Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, asistat de domnul senator Valentin Zoltan Puskas şi domnul senator Gheorghe Funar, secretari ai Senatului.
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Vă propun să începem şedinţa cu declaraţii politice şi după aceea vom supune votului şi ordinea de zi. De acord ? Din sală: Da, da.
	Domnul Nicolae Văcăroiu:
	Dau cuvântul doamnei senator Cornelia Cazacu, din partea Alianţei PNL-PD. Urmează domnul senator Ion Florescu. Aveţi cuvântul, doamna senator.
	Doamna Cornelia Cazacu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori, Zâmbetul înseamnă, pentru fiecare femeie, o mică şi stranie victorie, o revanşă efemeră asupra dezamăgirilor, asupra rarităţii lucrurilor frumoase şi adevărate din această lume. Cu inima deschisă pentru eterna sărbătoare a frumuseţii sufletului, nu încetez să cred în lucrurile frumoase, în simţămintele adevărate. Având în vedere că peste 2 zile vom sărbători Ziua internaţională a femeii, doresc, pe această cale, tuturor femeilor un sincer şi călduros "La mulţi ani!" (aplauze) Vă mulţumesc foarte mult. Doamnelor şi domnilor colegi, Ca preşedinte al Comisia pentru egalitate de şanse, voi sprijini o reprezentare cât mai echilibrată a femeilor în raport cu bărbaţii în viaţa politică. În această calitate, am fost invitată vineri, 3 martie, de Consiliul judeţean Timiş, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Femeilor din România, la Forumul pentru promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. În cadrul acestui forum, a fost dezbătută problematica egalităţii de şanse, fiind identificate direcţii de acţiune pe termen scurt şi mediu, privind accesul femeilor în sfera decizională. România şi-a armonizat în mare parte legislaţia cu normele europene, însă domeniul în care avem deficienţe este cel al aplicării cadrului existent. Societatea românească a rămas în mare parte tributară modelului tradiţional, patriarhal şi este încă departe de construirea unui model partenerial care să presupună afirmarea şi dezvoltarea liberă a fiecăruia, indiferent de sexul său. Personal, am susţinut şi voi sprijini iniţiativele adoptate în cadrul acestui forum, pe durata mandatului în care am fost învestită şi spun asta amintind de iniţiativa Consiliului European de a înfiinţa Institutul European pentru Egalitatea de Gen. În acest sens, aş vrea să reamintesc o recomandare a Uniunii Europene care prevede că, până în anul 2010, 40% din funcţiile decizionale să fie ocupate de către femei. (aplauze) Să nu vă bucuraţi prea mult. După 16 ani de democraţie, consider că este nevoie de o reprezentare mai echilibrată în sferele decizionale a femeilor în raport cu bărbaţii. Cred că este momentul să ne gândim mai serios la aceste aspecte, punând chiar noi piatra de temelie prin legile pe care le vom iniţia. Vă mulţumesc foarte mult.(aplauze)
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Vă mulţumesc foarte mult.
	Invit la microfon pe domnul senator Ion Florescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat şi urmează domnul senator Corneliu Vadim Tudor.
	Domnul Ion Florescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică are ca titlu "Recalcularea pensiilor prin micşorarea veniturilor". Cu vreo 14 luni în urmă, Alianţa Dreptate şi Adevăr, promiţând tuturor cetăţenilor că vor trăi mai bine, vărsa în averse promisiuni pe tot cuprinsul patriei, de la tânăr la vârstnic, de la ţăran la orăşean. Venerabililor noştri pensionari li se promitea, la acea vreme, printre multe altele, recalcularea pensiilor, astfel încât să fie respectat principiul la muncă şi vechime egale - pensie egală, promovarea de programe speciale pentru creşterea calităţii vieţii, construcţia de noi cămine, modernizarea celor existente, elaborarea de standarde de calitate în domeniul serviciilor de îngrijire la domiciliu, rezolvarea unor servicii integrate socio-medicale la domiciliu şi altele. Ce s-a întâmplat până acum deja se ştie. Creşterea pensiilor a devenit - aş putea spune - o băşcălie. Puterea de cumpărare a pensiilor scade de la lună la lună. Potrivit statisticilor, aproape jumătate din pensionarii noştri aveau, la sfârşitul anului abia încheiat, pensia lunară sub 2 milioane lei, iar numărul celor care au pensie între 2 milioane şi 3 milioane lei era de aproape 1 milion. Dulcea iluzie creată de mincinoasele promisiuni ale Alianţei Dreptate şi Adevăr s-a transformat în dramă. Drama este cu atât mai mare cu cât subvenţiile din agricultură au dispărut, gazele s-au scumpit, curentul electric la fel, întreţinerea la bloc a crescut cu milioane de lei. În loc de un trai promis a fi mai bun, pensionarii se confruntă cu o situaţie fără precedent de grea. Ei nu se revoltă, nu fac mitinguri, nu blochează drumuri sau aeroporturi, nu fac greve de lucru. O fac fără voia lor, în schimb, dar din vina puterii, pe cea a foamei. Ei tac, tac şi suferă cu demnitate, aşteptând să moară, ceea ce este posibil să aştepte şi unii dintre politicieni, dintre politicienii care conduc acum această ţară, aşa cum, de altfel, s-au şi pronunţat într-un mandat anterior. În ziua de 1 octombrie 2006, Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, mă aflam în municipiul Motru la sărbătorirea zilei pensionarilor. Cu acea ocazie, s-a dat citire din partea Guvernului şi a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei unei scrisori triumfaliste prin care se promitea urmărirea atingerii mai multor obiective strategice, deci încă un şir de promisiuni, printre care reducerea sărăciei şi a marginalizării sociale, îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru persoanele vârstnice. Se viza, printre altele, şi modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari, aprobată prin Legea nr. 565/2004, în sensul compensării în bani a tichetelor de călătorie neutilizate de către pensionari. Ordonanţa de urgenţă pentru valorificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari, aprobată prin Legea nr. 565/2004 a fost adoptată, într-adevăr. Art.4 alin.1 prevede că, începând cu anul 2006, anual se compensează în bani, tichetele de călătorie acordate în baza Legii nr.147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, cu modificările ulterioare. Mai mult decât atât, în art.29 din Legea nr.379/2005, respectiv Legea bugetului de stat pe anul 2006, se specifică faptul că prevederile art.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari nu se aplică în anul 2006. Prin Scrisoarea nr.308/9.01.2006, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei trimite Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Gorj un răspuns la această problemă, "foarte încurajator", specific, cu ghilimelele de rigoare. Citez din scrisoare: "Data la care această măsură va fi aplicată se va stabili în funcţie de posibilităţile bugetare, prin hotărârea Guvernului". Ce să înţelegem ? Că nici principiul dreptului câştigat nu se mai respectă ? Este foarte gravă această desconsiderare faţă de această categorie de oameni care şi-au făcut datoria faţă de ţară, iar statul îi împinge acum spre suferinţă, spre prăpastie, nefăcându-şi datoria faţă de ei. Ca minim gest de respect, de consideraţie faţă de părinţii şi bunicii noştri, vă solicit, domnilor guvernanţi, să faceţi un minuscul efort în găsirea soluţiei favorabile de recompensare în bani a tichetelor de călătorie rămase neutilizate de anul trecut. Măcar atât! Mulţumesc. (aplauze)
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Mulţumesc.
	Invit la microfon pe domnul senator Corneliu Vadim Tudor, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Urmeazădomnul senator Puskas Valentin. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.
	Domnul Corneliu Vadim Tudor: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Având în vedere atentatul pe care şovinii unguri îl pun la cale împotriva statului naţional unitar român, ei fiind hotărâţi să proclame autonomia teritorială a unui aberant "ţinut secuiesc", în mod concret, proclamarea şi instituirea unei republici independente secuieşti, cu guvern, parlament, poliţie, jandarmerie proprii, prin smulgerea judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş din componenţa României şi luând în considerare lipsa de reacţie a autorităţilor statului, care parcă sunt paralizate de frică, deşi sunt obligate să vegheze la respectarea Constituţiei şi la apărarea integrităţii ţării, am decis următoarele: Partidul România Mare organizează un uriaş miting de protest care se va desfăşura miercuri, 15 martie, la Odorheiu Secuiesc şi la care sunt aşteptaţi peste 100.000 patrioţi din ţară şi din străinătate, la fel ca la Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918. Am să conduc personal această manifestare pe care o doresc paşnică, dar suficient de fermă ca să le scoată din minte revizioniştilor unguri definitiv ideile de autonomie teritorială şi de sfârtecare a României. În vederea mobilizării oamenilor şi a bunei desfăşurări a mitingului de protest, am stabilit ca persoanele de contact să fie senatorii Gheorghe Funar, Ilie Ilaşcu şi Nicolae Iorga. Fraţilor, veniţi, cu mic, cu mare, să ne apărăm Ţara, istoria, demnitatea naţională. Pentru Ardeal, au murit, în cele două războaie mondiale, peste 1 milion de români, iar nouă ne e frică acum de o mână de bezmetici cărora le fierbe palinca în cap ?! Fac apel la ordine, disciplină şi respectarea valorilor creştine. Deşteptarea ! Patria în primejdie ! O informaţie de ultimă oră: la întâlnirea pe care am avut-o în această zi cu domnul Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, acesta ne-a asigurat că va găsi o soluţie pentru detensionarea situaţiei, pe care n-am creat-o noi, şi respectarea ordinii constituţionale. Deşi gazda noastră nu a spus exact la ce anume se gândeşte, noi avem motive temeinice să credem că preşedintele se va deplasa el însuşi la Odorheiu Secuiesc şi nu cred că este nimeni atât de iresponsabil să proclame autonomia teritorială a acelei zone în faţa şefului statului care nu va fi singur, bineînţeles, ci însoţit de o întreagă suită. Să dea Dumnezeu să triumfe raţiunea şi legea! Noi, cei de la Partidul România Mare, suntem pregătiţi pentru orice eventualitate. Vă mulţumesc. (aplauze din partea Partidului România Mare)
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Mulţumesc.
	Invit la microfon pe domnul senator Puskas Valentin, din partea UDMR. Se pregăteşte domnul senator Mihai Ţâbuleac. Aveţi cuvântul !
	Domnul Puskas Valentin Zoltan: Domnule preşedinte, Distins Senat, Văd că sunt primul care vine să-şi apere ţara. Vreau să-mi apăr ţara împotriva bişniţarilor şi celor care fac praf economia românească. Evoluţia preţurilor în România de după 1989 reprezintă o enigmă nu numai pentru oamenii obişnuiţi, dar şi pentru specialiştii în domeniu. Anii cu inflaţii mari ne-au obişnuit cu creşterea aproape zilnică a preţurilor şi aceste creşteri erau contabilizate pe seama inflaţiei şi a cursului de schimb leu - dolar sau alte valute, nefiind invocaţi niciodată factori ca: proasta organizare a sistemului economic, cheltuieli mari de administraţie, productivitatea muncii redusă, setea de îmbogăţire rapidă şi aşa mai departe. Şi, uite, aşa, înainte de orice tratative, orice protocoale care se refereau la integrarea României în Uniunea Europeană, preţurile noastre au început să concureze, ba chiar să doboare pe cele din Europa. Au fost şi unele încercări timide şi sporadice de a ţine în frâu explozia preţurilor, dar toate încercările s-au dovedit ineficiente. Creşterea continuă a cursului leu - dolar în defavoarea monedei naţionale a însemnat refugiu pentru firme în explicarea creşterii preţurilor. Dar iată că a venit şi timpul, începând cu 2005, când leul a început să se întărească. Zi cu zi, săptămână de săptămână, leul românesc devine mai puternic şi oamenii de rând s-au gândit, pe bună dreptate, că va urma şi o scădere a preţurilor. Nici vorbă. Cu cât a scăzut cursul leu-dolar sau euro, cu atât au crescut şi preţurile, pentru că - vezi, Doamne! - valuta valorează, acum, mai puţin şi firmele au intrat în pierdere. Au fost şi alte încercări de a diminua preţurile, de a reduce preţurile, în special în domeniul sănătăţii, la medicamente, sau la alimentele de bază, prin reducerea cotei de TVA, dar şi acest lucru fără succes. Îmi amintesc că, în momentul în care s-a votat în Senat, în vechea legislatură, reducerea cotei TVA la medicamente, am pus pariu, de la acest microfon, că preţul medicamentelor va rămâne acelaşi. Din păcate, nu am avut dreptate. Preţul medicamentelor nu a rămas acelaşi, ci a crescut, cu tot TVA-ul redus şi cu cursul valutei mai scăzut. Am vrut să reiau aceste gânduri şi acum, când există anumite propuneri atât din partea colegilor parlamentari, cât şi din partea Guvernului, de a micşora anumite taxe şi, în special, de a micşora TVA-ul la anumite produse. Sunt convins că aceste măsuri, nici de data aceasta, nu vor ajuta populaţia. După mine, este mai bine dacă rămâne TVA-ul aşa cum este şi, din TVA-ul încasat, încercăm să dăm mai multe pensii, încercăm să îmbunătăţim sistemul de asigurări sociale de sănătate şi aşa mai departe. Asta spre binele celor mulţi din România. Vă mulţumesc.
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Mulţumesc.
	Invit la microfon pe domnul senator Mihai Ţâbuleac, din partea Grupului parlamentar Dreptate şi Adevăr PNL-PD. Urmează domnul senator Viorel Ştefan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
	Domnul Mihai Ţâbuleac: Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori. Declaraţia mea politică de astăzi nu se vrea prea filosofică, ci, mai degrabă, simplă şi concisă. Ea se va referi la jocul politic, la acea activitate pe care majoritatea dintre noi o realizăm, direct sau indirect, în detrimentul celor care ne-au ales şi în aşa-zisul nostru avantaj. Jocul politic, pe care îl practicăm noi, este slujba noastră, job-ul nostru, în limbajul consacrat. Dar atunci când, din cauza acestei munci, suferă diferite categorii sociale, femei, bătrâni, tineri, copii, nu mai este o simplă activitate, ci este o manipulare, o bătaie de joc a visurilor generaţiilor întregi. În acest sens, zilele trecute, am asistat, ca spectator, la jurnalele TV, care mi-au prezentat ramura cea mai puternică a jocului politic: arta de a folosi imaginea. Astfel, am observat cum un om politic, anchetat de DNA, şi-a deschis larg porţile casei sale către presă şi, printr-un gest grandoman, a încercat să arate că nu are nimic de ascuns atunci când este menţionat numele său în diverse scandaluri. Interesant este că aceeaşi figură politică emblematică s-a ferit şi a criticat dur reprezentanţii Procuraturii, care au venit în percheziţie la aceeaşi locuinţă. Se pune, astfel, întrebarea: care a fost rostul acţiunii de invitare a presei în casa cu pricina, atunci când gazda nu se supune rigorilor legii, ca şi orice cetăţean anchetat de justiţie? Răspunsul este simplu: jocul de-a victima face bine la imaginea personală şi se hrăneşte din încrederea omului simplu şi amărât, căruia îi plac telenovelele politice şi se lasă furat şi condus de ele. Arta de a şti cum să te joci cu imaginea şi comunicarea, pentru un scop populist, m-a surprins şi atunci când un înalt demnitar, într-o şedinţă judeţeană a unui important partid politic, şi-a încălcat propriile principii şi respectul faţă de partenerii politici. Într-un discurs social, cu tentă propagandistică, şi-a contrazis politica partidului pe care îl reprezintă, sprijinind migraţia politică locală. Sperând într-o creştere a notorietăţii personale, respectivul lider politic şi-a învăţat rolul mecanic şi, într-o exuberanţă actoricească, şi-a individualizat exagerat importanţa politică a propriului partid. Aceasta nu ar fi o problemă, fiecare politician face ce vrea, atâta timp cât respectă înţelegerile politice pe care le-a încheiat. Jocul respectivului actor politic poate deveni, însă, periculos, stârnind, voit sau nevoit, scânteia unor conflicte ce aşteaptă un pretext. (discuţii şi vociferări în sală) Stimate colege şi stimaţi colegi, am încercat, astfel, să evidenţiez acea parte din fişa postului de politician, pe care o interpretăm foarte bine şi prin care încercăm să ne materializăm acele slăbiciuni personale numite nevoi sociale, financiare, politice etc. Pornind de la aceste interpretări actoriceşti, pe care le facem în scopuri electorale, cred că este timpul să jucăm şi pentru cei care au nevoie de noi şi care ne votează, chiar dacă, în ultima vreme, îşi cam pierd speranţa privind finalitatea activităţii noastre parlamentare. Doamnelor şi domnilor senatori, Dacă nu avem capacitatea să lăsăm de o parte slăbiciunile şi actele teatrale folosite în mass-media, să nu ne închipuim că în Uniunea Europeană ne putem permite aceste jocuri. Atât cetăţenii români care se maturizează politic, treptat, treptat, cât şi cei europeni vor sancţiona aceste atitudini ale noastre, iar rezultatul va fi dramatic pentru marea majoritate dintre parlamentari. Totul depinde de noi înşine! Vă mulţumesc. (aplauze)
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Invit la microfon pe domnul senator Viorel Ştefan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Urmează domnul senator Gheorghe Funar, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Aveţi cuvântul, domnule senator Ştefan.
	Domnul Viorel Ştefan: Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori, La sfârşitul lunii ianuarie 2005, de la aceeaşi tribună de aici, făceam un apel către dumneavoastră, lansând rugămintea să rezistăm tentaţiei jocurilor politicianiste şi să abordăm problema modificării sistemului fiscal prin introducerea cotei unice, cu maturitate, fără prejudecăţi, fără patimă, dar cu maximă responsabilitate faţă de mandatul pe care ni l-au încredinţat cetăţenii. Atrăgeam atenţia, atunci, asupra faptului că avantajele salariale aparente îşi vor pierde orice relevanţă dacă, din lipsă de resurse bugetare, se pune în pericol buna funcţionare a serviciilor sociale, se trimite o lovitură sub centură întreprinderilor mici şi mijlocii, se renunţă la reducerea cotei de contribuţii la asigurări sociale, se amputează resursele financiare necesare refacerii şi modernizării infrastructurii sau cele necesare restructurării şi modernizării administraţiei publice locale şi toate acestea pe fondul deteriorării iminente a echilibrelor macroeconomice, ceea ce va crea dificultăţi suplimentare în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Din păcate, acest semnal de alarmă a rămas fără ecou. La scurt timp după acel moment, misiunea Fondului Monetar Internaţional, sosită la Bucureşti pentru a evalua politicile macroeconomice ale Guvernului proaspăt instalat, manifesta o poziţie fermă, somând România să renunţe la cota unică şi să continue politicile prudente implementate în anii anteriori. Neclintiţi, fermi pe poziţie, cu dezinvoltura, nonşalanţa şi agresivitatea caracteristice doar celor care niciodată în viaţă nu au fost măcinaţi de vreo îndoială, liderii noii Puteri, răspunzând doar presiunilor exercitate de cei care le-au finanţat campaniile electorale, au sacrificat acordul preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi au continuat să aplice cota unică, creând premisele derapajelor macroeconomice înregistrate ulterior. Încercările disperate de a estompa efectele nefaste asupra constituirii resurselor bugetare au condus la adoptarea mai târziu a unor măsuri ce au adus la disperare pe românii cu venituri medii şi mici: impozitul pe dobânzile la depozitele bancare a crescut, într-o primă etapă, de 10 ori, ulterior, de 16 ori; impozitul pe terenul agricol a crescut de 44 de ori, de la 11.000 de lei vechi, la 440.000 de lei vechi; impozitul pe activitatea microîntreprinderilor s-a dublat; s-au introdus accize pentru consumul de curent electric într-o manieră nesăbuită, disonantă cu reglementările şi practicile din ţările europene; preţurile la utilităţi şi produse energetice au crescut într-un ritm superior celui programat; graficul de aliniere a nivelului accizelor la directivele europene a fost devansat cu 15 luni, conducând la o creştere a acestora cu 13,5% mai mare decât nivelul negociat. Şi lista ar putea continua. În legătură cu faptul că nivelul accizelor la produsele petroliere a crescut, în mod nejustificat, în aprilie 2005, cu circa 50 de euro pe tonă peste angajamentul european, se mai impune o precizare: criza petrolului a făcut ca, dimpotrivă, unele ţări membre ale Uniunii Europene să adopte, în regim excepţional, de salvgardare a economiilor naţionale, reduceri de fiscalitate în legătură cu produsele energetice. Doamnelor şi domnilor senatori, Doar 9% dintre salariaţii din România - circa 350.000 de persoane - au reuşit să amortizeze şocul provocat de aceste măsuri, pentru că aceştia, realizând venituri mari şi foarte mari, au beneficiat din aplicarea cotei unice de avantaje financiare de peste 5.000.000 de lei vechi, iar uneori chiar de peste 150.000.000 de lei vechi. Cum suportă 91% dintre salariaţi, cărora cota unică le-a adus avantaje de câteva sute sau chiar câteva zeci de mii de lei vechi? Cum suportă pensionarii, bătrânii, bolnavii, şomerii consecinţele acestor măsuri necugetate? Sunt întrebări la care primim răspuns ori de câte ori avem curajul să ne întâlnim cu cetăţenii şi nu suntem onoraţi de aceste răspunsuri, nici unul dintre noi, stimate colege şi stimaţi colegi, şi nici reprezentanţii Executivului nu sunt onoraţi, la fel cum nu ne onorează nici mesajele primite de la reprezentanţii mediului de afaceri. Punându-şi mari speranţe într-o guvernare orientată după sloganul Prin noi înşine!, întreprinzătorii români constată, acum, că au fost păcăliţi, că, de fapt, părerea lor nu contează, iar soarta lor nu interesează pe nimeni. Într-un sistem caracterizat prin incoerenţă, instabilitate, impredictibilitate, într-o economie cu cele mai mari preţuri la utilităţi şi cea mai mică productivitate a muncii, orice iniţiativă, fie chiar şi una genială, nu se poate materializa decât într-un eşec. Dacă nu puteţi sprijini mediul de afaceri, stimaţi guvernanţi, măcar nu-l încurcaţi. Oamenii de afaceri au cerut o strategie de reducere a dependenţei energetice a României şi au primit, la schimb, un circ mediatic, cu actori, persoane importante din industria petrolului. Doamnelor şi domnilor senatori, Anul 2005, anul speranţelor legate de miraculoasele efecte ale cotei unice, s-a încheiat. Fac, din nou, un apel la raţiune şi responsabilitate, propunându-vă o succintă analiză comparată între starea economiei româneşti în anul 2004 şi anul 2005. Sfârşitul anului 2004 şi începutul anului 2005 găseşte economia românească cu motoarele în funcţiune, e adevărat, uşor supraîncălzite, după o perioadă de creştere economică de 4 ani, cu o medie anuală de 6%. Nivelul maxim a fost atins în anul 2004, când România a înregistrat cea mai importantă creştere economică dintre ţările Central şi Est Europene, cu un ritm anual de 8,3%, o creştere a productivităţii muncii de 11,5% şi un spor al producţiei industriale de 5,3%. Ritmul de creştere economică se situa la limita suportabilităţii, fără a pune în pericol ţinta de inflaţie şi deficitul extern programat. Rata inflaţiei a coborât, în cursul anului 2004, de la 14,1% la 9,3%, deci 4,8 puncte procentuale. Deficitul de cont curent se situa, la sfârşitul anului, la nivel de 8,6% din PIB, adică 5,1 miliarde euro, fiind finanţat din investiţiile străine directe realizate, cu un grad de acoperire de 104%. În aceste condiţii, se impunea, mai mult ca oricând, continuarea politicilor prudente, menite să prevină derapaje majore în păstrarea echilibrelor macroeconomice. Din păcate, introducerea cotei unice ca punct de plecare într-o aşa-zisă "revoluţie fiscală", s-a dovedit a fi cauza principală a degradării stării economice din România, în tot cursul anului 2005. Ritmul de creştere economică a scăzut sub 4%, pe fondul unei creşteri a productivităţii muncii de doar 5%, realizându-se o producţie industrială cu doar 2% mai mare decât cea înregistrată în anul precedent. Ţinta de inflaţie de 7%, ajustată ulterior la 7,5%, a fost compromisă, realizându-se o rată anuală de inflaţie de 8,6%, cu doar 0,7 puncte procentuale mai mică decât în anul anterior, cu o medie lunară, practic, egală cu cea realizată în anul 2004. Deficitul de cont curent a crescut cu 33% faţă de anul anterior, de la 5,1 miliarde euro, la 6,8 miliarde euro, adică la un nivel de 9,4% din produsul intern brut, fiind finanţat -este foarte important de făcut şi această precizare - din investiţii străine directe doar în proporţie de 90%. Ca urmare a deteriorării situaţiei economice din ramurile productive a scăzut numărul locurilor de muncă în acest domeniu. Ştiu, stimaţi colegi, o să-mi spuneţi că, în cursul anului 2005, s-au creat circa 103.000 locuri de muncă, numai că o analiză mai atentă ne arată faptul că peste 80% dintre aceste locuri de muncă le regăsim în domeniul comerţului, sunt locuri de muncă create în super, hiper market-uri, unde sunt comercializate, într-o proporţie covârşitoare, mărfuri din import şi care absorb, în mare parte, miliardele de euro aduse în ţară de românii plecaţi la muncă în străinătate. Stimaţi colegi, Acesta este tabloul dureros al evoluţiei stării economice a României, ca urmare a introducerii cotei unice. Situaţia este cunoscută şi apreciată ca atare atât la Washington, cât şi la Bruxelles, dar numai prin ferestrele Palatului Victoria lucrurile se văd altfel. Acordul preventiv cu Fondul Monetar Internaţional este întrerupt, fără şanse reale de a se relua, atâta timp cât Guvernul de la Bucureşti nu îşi revizuieşte comportamentul fiscal. Uniunea Europeană, prin comisarul pentru politici economice şi financiare, ne atenţionează de o manieră fără echivoc atât asupra politicii fiscale nepotrivite unei ţări care îşi doreşte integrarea la 1 ianuarie 2007, cât şi asupra nivelului mare al inflaţiei şi al deficitelor externe, incompatibile cu criteriile europene. Cu siguranţă raportul din luna mai va conţine atenţionări concrete în legătură cu aceste aspecte. Este bine să nu uităm că Uniunea Europeană ne-a alocat, deja, resurse bugetare pentru anii 2007-2013, iar noi încă nu ştim cum vom realiza veniturile bugetare proprii care trebuie să atingă un nivel minim de 35% din PIB. Conform prevederilor Legii bugetului de stat pentru 2006 veniturile se situează la circa 30% din PIB, iar proiecţia pentru anii 2008-2009 ne indică un nivel de 29,4% din PIB. Doamnelor şi domnilor senatori, Readucerea parametrilor macroeconomici ai României în limita standardelor europene, presupune o schimbare radicală a comportamentului guvernamental, prin adoptarea unei politici prudente în domeniul fiscal şi accelerarea reformelor structurale. Creşterea competitivităţii economiei româneşti bazată pe o productivitate a muncii comparabilă cu cea din Uniunea Europeană, dublată de o politică fiscală proprie spaţiului european, adică una construită pe principiul impozitării progresive, reprezintă condiţii minime pentru ca visul european să devină realitate la 1 ianuarie 2007. Vă mulţumesc pentru atenţia cu care m-aţi urmărit. (aplauze)
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Stimaţi colegi, Înainte de a da cuvântul domnului senator Funar Gheorghe, Grupul parlamentar România Mare, vă anunţ că Grupul parlamentar al Alianţei PNL-PD mai are la dispoziţie 22 minute şi 2 vorbitori, Grupul parlamentar PSD - 12 minute şi 6 domni senatori înscrişi la cuvânt, Grupul parlamentar PRM - 10 minute, Grupul parlamentar UDMR - 3 minute. Domnule senator Funar Gheorghe, aveţi cuvântul.
	Domnul Gheorghe Funar: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori, În ziua de 4 martie a.c., Agenţia "Die Presse", din Austria, a publicat un interviu cu titlul: "România ca o nouă ţară federală". Acest interviu a fost luat ministrului de externe al României, domnului Mihai Răzvan Ungureanu, despre temerile Austriei înaintea aderării României la Uniunea Europeană. Am să citesc pentru dumneavoastră - şi citez - din acest interviu doar câteva întrebări şi răspunsurile date de către ministrul de externe al României. "Reporter: Care sunt provocările pe care trebuie să le surmonteze România pe drumul spre Uniunea Europeană? Mihai Răzvan Ungureanu: România trebuie să îşi facă temele pentru acasă la subiectele pe care le-a precizat Ollie Rehn, în scrisoarea sa care a urmat după raportul de ţară din 25 octombrie. O sarcină importantă constă în a pregăti ţara să folosească, în viitor, fonduri UE; la acestea se adaugă reformele din justiţie şi problemele de securitate. Reporter: Ce s-ar întâmpla dacă Uniunea Europeană va amâna cu un an aderarea României ? Mihai Răzvan Ungureanu: Acestea sunt speculaţii. Ne aşteptăm ca raportul UE din mai să conţină o apreciere tehnică a ceea ce am realizat. O amânare a aderării nu poate avea, din punctul nostru de vedere, motive tehnice. Reporter: Există posibilitatea ca, în caz de nevoie, România să adere la Uniunea Europeană şi fără Bulgaria ? Mihai Răzvan Ungureanu: Aceasta este o întrebare dură, nu avem nici o alternativă. Ne-am concentrat toate energiile asupra unei aderări în 2007. Reporter: Mulţi austrieci sunt sceptici în privinţa aderării la UE. Mihai Răzvan Ungureanu: În momentul de faţă, Austria este cel mai important investitor străin în România. România trebuie privită aproape ca un nou stat federal." Având în vedere această declaraţie a ministrului de externe al României, Partidul România Mare solicită primului-ministru să propună preşedintelui ţării, domnului Traian Băsescu, revocarea din funcţie a ministrului de externe al României, domnul Mihai Răzvan Ungureanu care nu a făcut această declaraţie întâmplător, ci în preajma zilei de 15 martie, când UDMR-ul, sub masca Consiliului Naţional Secuiesc care nu există ca persoană juridică, şi în condiţiile în care în România, la recensământul populaţiei din 1992 s-au declarat secui 84 de cetăţeni, iar la recensământul populaţiei din anul 2002 s-au declarat 299 cetăţeni români ca fiind secui, această acţiune a UDMR-ului vizând proclamarea autonomiei Ţinutului Secuiesc, este, din păcate, susţinută, prin asemenea declaraţii, de ministrul de externe al României. Noi nădăjduim că preşedintele ţării noastre, aşa cum ne-a asigurat în întrevederea desfăşurată în urmă cu câteva ceasuri, la Palatul Cotroceni, va găsi soluţiile potrivite pentru a aplica Constituţia României şi să avem pace şi linişte în ţară. Iar cei care atentează la integritatea teritorială a României să suporte rigorile legii. Vă mulţumesc.
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Mulţumesc foarte mult.
	Invit la microfon pe domnul senator Eckstein Kovacs. Aveţi la dispoziţie trei minute. Urmează domnul senator Ion Talpeş.
	Domnul Eckstein Kovacs Peter: Mulţumesc, domnule preşedinte. Mă urc în liftul Senatului şi cer să fiu adus la plen şi mi se spune: "Nu, mai întâi urcăm la etajul VII !", ca să aducă şi un ficus în lift. Discutăm în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări despre Legea DNA-ului; un înalt funcţionar al Senatului spune: "Ce, nu mai puteţi să terminaţi o dată, dar ce discutaţi atât ?!". Stau în birou şi vine un domn care se prezintă, de altfel, şi îmi înmânează patru formulare de bază cu anexe, în care să-mi declar rudele din străinătate şi bolile psihice pe care le am, fără ca acestea să fie însoţite de o adresă purtând antetul Senatului. Cam acesta este statutul senatorului în cadrul Senatului. Dar cum este perceput din afară ?! Un ziar, de altfel, un jurnalist care-mi place: "Ce clică de îmbuibaţi, fără frică de Dumnezeu. De aceea i-au trimis săracii în Parlament, să îşi apere tunurile cu ajutorul funcţiei, nu să fie model de cinste, onoare şi obraz subţire. Nici Partidul Comunist nu a emanat o aşa neruşinare." Vine Guvernul care ne năpădeşte cu ordonanţe de urgenţă şi când este cazul şi când nu este cazul. Acum am discutat, recent, în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări o ordonanţă, de această dată, nu de urgenţă, care are un caracter vădit neconstituţional. Cum suntem noi priviţi de către Guvern ?! Vine Preşedinţia, este un act normativ ce ne-a fost trimis spre reexaminare cu privire la statutul nostru, acum este căutată Curtea Constituţională. Eu, personal, am venit în Parlamentul României acum 16 ani, nu ştiu, demult, pentru că am vrut să pun şi eu umărul, dacă vreţi, la o societate mai bună, am şi eu copii pe care vreau să îi cresc aici, în România. Mulţi mi-au călcat pragul, au văzut casa mea - mă rog, fără termopane deosebite, în fine -, am călcat şi eu pragul multor colegi şi pot să afirm că pentru majoritatea colegilor, legislaturi de-a rândul, eu am încredere în cinstea lor şi în dorinţa lor sinceră de a aduce ceva bun acestei ţări. Ca atare, eu aş citi art. 61 din Constituţia României care spune: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". Apelul meu nu este către "lichele", ca al domnului Liiceanu, ci un apel către colegii noştri: să fim conştienţi ce menire avem, să ne respectăm şi să nu ne lăsăm influenţaţi de nimeni. Mulţumesc. (aplauze puternice)
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Vreau să mulţumesc domnului senator Eckstein pentru această intervenţie şi poate că vom şi pune în aplicare gândurile prezentate aici de domnul senator Eckstein. Apropo de ordonanţe de urgenţă, să îşi facă Parlamentul datoria şi să nu mai aprobe nici o ordonanţă de urgenţă şi să vedeţi cum ne respectă lumea şi cum trebuie să impunem în comisii o anumită disciplină şi faţă de funcţionari care, într-adevăr, unii dintre ei încearcă să se comporte la un nivel chiar superior nouă, senatorilor şi deputaţilor. Mai sunt multe alte lucruri de spus, mergem, însă, mai departe. Invit la microfon pe domnul senator Ioan Talpeş, independent. Urmează domnul senator Gheorghe David. Apropo de prestigiu, ce ar fi fost dacă erau acum în sală vreo 137 de senatori ?!
	Domnul Ion Solcanu (din sală): Era prea cald, domnule preşedinte.
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Era prea cald, înţeleg.
	Aveţi cuvântul, domnule senator Talpeş.
	Domnul Ioan Talpeş: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Trecem printr-un moment istoric foarte important, un moment care va rescrie viitorul României. Integrarea europeană va fi momentul în care aşezarea instituţională a României se va stabiliza. De aceea, este decisiv ca noua formulă instituţională pe care o construim să fie adaptată atât la mecanismele europene şi mondiale, pentru a putea să beneficiem de toate avantajele sistemului în care vom fi parte, dar, mai ales, trebuie să fie aptă să apere interesele României şi ale poporului român. Legea minorităţii propune o schimbare instituţională şi nu ţine seama de raportul instituţional cu Uniunea Europeană şi transformă România într-un caz unic şi periculos riscând să afecteze procesul de integrare. Democraţia înseamnă atât alegeri libere, cât şi respectul faţă de minorităţi, indiferent de natura lor. Dar respectul faţă de minorităţi trebuie să se concretizeze în egalitatea de şanse şi în egalitatea în faţa legii, iar nu în atribuirea unor drepturi colective care să pună în inferioritate majoritatea şi să-i pericliteze viitorul şi integrarea în sistemul occidental de valori. Într-o lume a interdependenţelor, a globalizării există posibilitatea ca unele comunităţi să-şi dorească o întoarcere la societatea închisă, lucru ce se întoarce împotriva propriilor membri şi, mai grav, poate să afecteze sistemul social din care această comunitate face parte. Doamnelor şi domnilor, declaraţia mea de astăzi are rolul de a atrage atenţia asupra gravităţii şi a pericolelor pe care le reprezintă proiectul Legii minorităţilor pentru stabilitatea instituţională şi, chiar, pentru democraţia din Români. Este evident că actuala formulă de guvernare este supusă presiunilor politice pentru a ceda în favoarea acestei legi. Această situaţie duce la cedări constante în defavoarea poporului român, cedări care vor duce la costuri politice enorme pentru actuala coaliţie şi la tensiuni pe care riscăm să le exportăm. Este inadmisibilă negocierea şovăitoare a interesului naţional în faţa agresivităţii unui pretins alt interes naţional. Este incorect faţă de poporul român, cred eu, şi faţă de minoritatea maghiară din România introducerea principiului bantustanizării într-o Europă care se vrea tot mai comună tuturor componentelor ei. Suntem de acord că România şi Ungaria vor fi părţi constitutive ale Europei, dar nu putem să înţelegem cum românii şi ungurii sunt părţi constitutive ale statului român. Doamnelor şi domnilor, vă cer insistent să reflectaţi şi să decideţi ca aceste cedări continue să ia o dată pentru totdeauna sfârşit. Nu acceptăm să i se impune României alte principii şi reguli decât cele care sunt acceptate pentru un stat unitar. Vă cer să gândiţi la viitor, nu numai la prezent. Vă mulţumesc.
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Mulţumesc, domnule senator. Invit la microfon pe domnul senator Gheorghe David din partea Grupului parlamentar Dreptate şi Adevăr PNL-PD şi se pregăteşte domnul senator Ion Moraru.
	Domnul Gheorghe David: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori, Declaraţia mea are un titlul din care se pot extrage chiar şi concluziile: "Statutul de spital euro-regional pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara". Deşi datoriile de 16,5 milioane lei acumulate anterior au scăzut, la finele lui 2005 ele au fost de 15,8 milioane din care peste 12 milioane lei reprezintă datoriile către furnizorii de medicamente, facturile provenind din luna septembrie 2004 până la sfârşitul anului trecut. Diferenţa o reprezintă plăţile neefectuate la materiale sanitare, reactivi şi prestările de servicii. Nivelul bugetului trimestrului I din anul 2006 nu permite efectuarea plăţilor restante, drept urmare se impune eşalonarea acestora la înţelegere cu furnizorii. Pentru îmbunătăţirea actului medical conducerea Spitalului judeţean a înaintat un memoriu Direcţiei de Sănătate Publică Timiş şi Ministerului Sănătăţii din care am extras următoarele propuneri: creşterea tarifului pe caz ponderat conform cu expertiza spitalului şi cu creşterea continuă a fondului de salarii, a costurilor cu utilităţile, cu hrana şi medicamentele; posibilitatea de a interveni local la nivel de consiliu de administraţie şi de consiliu director pentru modificarea structurii spitalului, de exemplu: comasarea clinicilor de chirurgie generală, medicină internă şi secţiei de specialitate pentru mobilitatea şi eficientizarea personalului prin redistribuire şi reducere; crearea de alternative rezonabile pentru personalul medical superior şi mediu supranumerar, care ar putea să fie disponibilizat în cazurile în care prin nivelul activităţii nu se justifică menţinerea lor la locul de muncă; deblocarea de urgenţă a posturilor pentru a da posibilitatea de a disponibiliza personalul incompetent, indisciplinat şi de încadrare de personal calificat corespunzător şi deblocarea de urgenţă a externalizării serviciilor. De exemplu, externalizarea blocului alimentar ar permite preluarea personalului de către firme experte, investiţii importante, reducerea de cheltuieli şi creşterea calităţii serviciilor. Pentru ameliorarea cât de cât a situaţiei dramatice existente, conducerea spitalului, a luat câteva măsuri, fireşte, în limita competenţelor sale, însă, problema fundamentală pentru noi, spune directorul general al spitalului, prof. dr. Mihai Ionac, este finanţarea. În opinia sa şi a colegilor săi, ieşirea din criza prelungită în care se află ar trebui să înceapă cu acordarea statutului de spital euro-regional. Este un deziderat aflat de multă vreme în discuţie, dar numai atât. Argumentele în favoarea obţinerii unui astfel de statut nu pot fi nici pe departe neglijate. Iată, doar, câteva dintre ele: faptul că se află într-un puternic centru universitar medical cu o tradiţie de peste şase decenii şi că asigură tratamente bolnavilor din judeţele limitrofe, care datorită complexităţii şi gravităţii bolilor de care suferă nu pot fi tratate în spitalele judeţene de reşedinţă, este unul dintre ele. Din conţinutul său decurge şi cel de-al doilea argument, şi anume: existenţa unui personal medical foarte bine pregătit, care, de-a lungul anilor, a izbutit să-şi demonstreze competenţa, atât prin natura complexităţii intervenţiilor şi reuşita lor în îndepărtarea suferinţelor, cât şi prin înregistrarea unor premiere la nivel naţional, multe dintre ele foarte apropiate ca timp de premierele absolute înregistrate în ţările puternic dezvoltate. Faptul că Timişul este unul dintre cele patru judeţe componente ale euro-regiunii DCMT (Dunăre - Criş - Mureş-Tisa) este, de asemenea, un argument. Acestora li se adaugă relaţiile foarte bune de colaborare cu clinici, spitale şi instituţii de peste hotare, ca Germania, Franţa, Austria, materializate în echipe mixte de intervenţie şi asistenţă medicală, în operaţiile şi tratamentele unor maladii considerate greu de eradicat prin procedee clasice. Nu sunt lipsite de importanţă nici reuniunile şi manifestările ştiinţifice organizate la Timişoara, în colaborare cu instituţii similare de peste hotare, înscrise deja în calendarul anual de manifestări ştiinţifice internaţionale. La urma urmelor, dobândirea unui astfel de statut i-ar permite spitalului timişorean să devină un concurent serios în sensul bun al cuvântului, al puternicului centru medical din Szeget - Ungaria. În funcţie de complexitate, fiecare maladie este cuantificată cu un anumit indice. În toate ţările dezvoltate, şi nu numai, dimensionarea bugetului se face înmulţind numărul mediu de pacienţi cu tariful ponderat şi cu indicele respectiv. Spre deosebire de Ungaria şi Germania, unde tariful ponderat este de circa 1.000 şi respectiv, 3.000 de euro, pentru 2006, Spitalul Judeţean Timiş poate conta pe numai 350 euro. Cu acest tarif ponderat, cu creşterile salariale, cu achiziţia de utilităţi şi alte cheltuieli, bugetul aprobat pe anul în curs este de 540 miliarde lei. Estimările deja făcute au condus spre concluzia că, la sfârşitul anului, datoriile spitalului se vor cifra la circa 4 miliarde lei şi aceasta în condiţiile în care conducerea instituţiei şi-a prevăzut pentru acest an un program de reducere drastică a costurilor şi creştere a veniturilor. În opinia staff-ului medical şi administrativ, în calcularea bugetului, şi acesta la limita austerităţii, tariful ponderat ar trebui să fie de cel puţin 550 euro, ceea ce ar însemna ca bugetul să fie de 720 miliarde lei. În ceea ce priveşte efortul propriu de creştere a veniturilor sunt avute în vedere ieşirea pe piaţă cu noi tipuri de servicii medicale, extinderea spitalizării de zi, crearea unui birou care să întocmească o bună codificare a bolilor şi, respectiv, a facturilor de plată înaintate Casei de Asigurări. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara nu are în stoc medicamente despre care să se poată spune că au fost cumpărate de predecesorii actualei echipe de conducere cu scopul încasării de comisioane, în schimb am aflat că fără să fie întrebat, ministerul a dotat acest spital, în anii trecuţi, cu nu mai puţin de 19 aparate de radiologie performante, în vreme ce folosite efectiv, în concordanţă cu necesităţile, sunt aproximativ jumătate dintre ele. Preţul unui astfel de aparat poate ajunge până la un milion de euro. Comentariile sunt de prisos. Vă mulţumesc.
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Mulţumesc.
	Invit la microfon pe domnul senator Ion Moraru, din partea Grupului Social Democrat şi se pregăteşte domnul senator Ardelean Aurel. Domnule senator, aveţi cuvântul.
	Domnul Ion Moraru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Continuând unele dintre ideile exprimate astăzi de câţiva colegi, nu vreau să fiu patetic şi să deplâng şi eu, acum, soarta parlamentarismului românesc. De aceea, am să spun doar o cifră: 15%. Aceasta este, conform ultimelor sondaje de opinie, nivelul de credibilitate în România a instituţiei fundamentale a democraţiei - Parlamentul. Numai 15% dintre cetăţenii acestei ţări mai au încredere în Parlament, care a ajuns printre ultimele în ierarhia credibilităţii instituţiilor din România. Poate o să ne mirăm, dar în actualele condiţii, eu mă întreb cum de mai sunt încă 15% dintre cetăţeni care să mai creadă în Parlament? Cum s-a ajuns la acest rezultat? Performanţele instituţionale sau individuale, mai mult sau mai puţin slabe, nu pot explica în totalitate decredibilizarea atât de drastică a acestei instituţii. Cred că este clar pentru oricine că avem, în mare, două categorii de cauze care conduc la acest rezultat periculos pentru democraţie. Cele mai vizibile sunt cauzele de imagine asupra cărora nu insist, pentru că au fost deja disecate în numeroase analize publice şi care au devenit clişee în imaginarul colectiv, precum privilegiile parlamentarilor, sala de şedinţe goală, parlamentarii chiulangii, Parlamentul care moţăie, parlamentarul corupt şi umbrela imunităţii şi altele de acest fel. Cauzele asupra cărora vreau să insist sunt, însă, mult mai grave: este vorba despre subminarea Parlamentului ca for legislativ şi de dezbateri, şi preluarea atribuţiilor de legiferare de către Guvern. În acest moment, în România, orice lege importantă este adoptată, fie prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, fie prin asumarea răspunderii Guvernului. Şi am ajuns în situaţia că nu mai e vorba de o lege sau de alta care se adoptă aşa, ci de pachete de legi, de sute de pagini din domenii vitale ale societăţii, ca: justiţia, sănătatea şi aşa mai departe. În aceste condiţii, e perfect logic că Parlamentul nu mai e prezent în spaţiul public decât prin scandaluri, iar rolul său de legiferare începe să fie uitat. Sigur, că orice guvernare s-a confruntat cu problema ordonanţelor de urgenţă. Guvernul PSD a luat, însă, o serie de măsuri pentru limitarea numărului acestora, cea mai importantă fiind chiar modificarea dispoziţiilor Constituţiei. În urma modificării Constituţiei, condiţiile de emitere a ordonanţelor de urgenţă de către Guvern au revenit mult mai restrictive, prin urmare, numărul lor trebuia să scadă dramatic. Ca să nu mai vorbim că Alianţa D.A. a folosit această temă până la banalizare în campania electorală şi a promis că va reduce numărul ordonanţelor de urgenţă şi "va reda rolul şi demnitatea Parlamentului". Haideţi, să vedem cu cât a scăzut numărul ordonanţelor de urgenţă. În anul 2004 au fost 137 de ordonanţe de urgenţă. În 2005 - 210. În faţa acestor cifre, cred că orice comentariu despre modul în care înţelege actuala putere rolul Parlamentului sau despre respectarea de către Alianţa D.A. a promisiunilor electorale este de prost gust. Aşa cum de prost gust, de lipsă de cultură politică, de obrăznicie, chiar, poate fi caracterizată şi atitudinea primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu, care, cu prilejul recentei moţiuni de cenzură, şi-a permis să insulte grav Parlamentul, prin afirmaţia potrivit căreia dezbaterile parlamentare realizate în procesul de legiferare nu pot să contribuie la adoptarea unor legi bune. Pentru a trece, însă, mai departe de cifre, am realizat o evaluare de fond a acestor acte normative. Potrivit Constituţiei, "ordonanţele de urgenţă se dau în situaţii extraordinare şi de urgenţă". Guvernul a insistat mult pe faptul că astfel de acte normative sunt necesare pentru îndeplinirea obiectivelor necesare integrării europene. Surpriza este, însă, şi mai mare: din 210 ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern în 2005, mai puţin de un sfert au o legătură, uneori, foarte vagă cu problematica integrării europene, iar despre caracterul de urgenţă nici nu mai are sens să discutăm. De asemenea, se discută prea puţin despre calitatea acestor ordonanţe de urgenţă, care de multe ori sunt neconstituţionale. Foarte multe au fost atacate la Curtea Constituţională. Nu ştiu dacă Guvernul realizează care sunt consecinţele adoptării unor ordonanţe de urgenţă neconstituţionale. Nu este vorba doar de consecinţele în planul bătăliei politice, pentru că PSD nu va accepta niciodată promovarea unor acte normative neconstituţionale, ci este vorba de consecinţele asupra justiţiabililor, care pot oricând invoca neconstituţionalitatea, bulversându-se astfel sistemul şi aşa încâlcit al proceselor. Nu vreau să construiesc teorii ale conspiraţiei, dar decredibilizarea Parlamentului este un excelent prilej pentru ca: "Mafia să ajungă pe masa Guvernului". Şi asta nu o spune PSD. La adăpostul valului de ordonanţe de urgenţă şi al diverselor pachete de reformă, cu un Parlament prezentat ca redută a corupţiei, Guvernul îşi permite să discute într-o şedinţă, spre exemplu, de acum 3 săptămâni, propunerea unui distins membru al Guvernului, de a se atribui un contract de aproape 4 milioane Euro, fără parcurgerea etapelor de atribuire a contractelor de achiziţie publică. 4 milioane de Euro, prin negociere cu o singură sursă, pentru achiziţia suplimentară a unor echipamente de tehnică de calcul. Evident că atunci când este vorba de o astfel de propunere aflată pe agenda de lucru a Guvernului, principiul transparenţei decizionale rămâne doar o lozincă pentru presă, iar documentele se discută în regim confidenţial. Stimaţi colegi, PSD nu va mai accepta ignorarea sistematică a Parlamentului şi eliminarea dezbaterii publice asupra măsurilor legislative care influenţează societatea românească. Aşa cum am anunţat deja public, PSD va vota împotriva tuturor ordonanţelor al căror caracter de urgenţă nu se justifică şi care nu au fost discutate, în prealabil, cu opoziţia. Iar dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe legi care nu au fost negociate cu opoziţia, atunci va depune moţiune de cenzură. Acestea nu sunt măsuri îndreptate împotriva cuiva, ci sunt pur şi simplu paşi minimi pentru însănătoşirea mediului democratic şi parlamentar. Sper ca demersul meu să fie corect înţeles de către toţi colegii, căci, altfel, vom ajunge cu toţii, parlamentari ai puterii şi ai opoziţiei, în situaţii ca cea de acum câteva zile, când actele normative ale Guvernului au fost susţinute în faţa Parlamentului de şefa de cabinet a unui ministru. Vă mulţumesc. (Aplauze în sală)
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Mulţumesc foarte mult.
	Invit la microfon pe domnul senator Ardelean Aurel, din partea Grupului România Mare.
	Domnul Aurel Ardelean: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor senatori, Subiectul declaraţiei mele politice de astăzi abordează situaţia creată în jurul "Fundaţiei Emanuel Gojdu". În urmă cu un an de zile am susţinut o declaraţie politică privind acest subiect, considerat de unii delicat. Sunt profund dezamăgit de evoluţia lucrurilor în acest răstimp şi doresc să mă adresez dumneavoastră acum, nu doar în calitate de senator, ci şi de român simplu, de cetăţean al acestei ţări, care a făcut donaţii însemnate pentru repararea capelei ortodoxe din "curţile Gojdu", aşa cum este cunoscut patrimoniul Gojdu de la Budapesta. Vă mărturisesc că am primit cu satisfacţie vestea respingerii acestei ordonanţe Gojdu de către colegii noştri din Camera Deputaţilor, respectiv de către Comisia juridică a Camerei. Colegii noştri deputaţi nu au acordat votul lor acestei ordonanţe de urgenţă, prin care urma să se ratifice un acord ruşinos privind "Fundaţia Gojdu", pe motive de neconstituţionalitate. Intenţia celor două guverne era de a crea o fundaţie publică Emanuel Gojdu, care să se substituie fundaţiei private, înfiinţată legal, în anul 1996, de către biserică, după voinţa testatorului. Fundaţia Emanuel Gojdu a fost cea mai mare fundaţie a românilor din Imperiul austro-ungar în anul 1918, fiind evaluată la o valoare de peste 10 milioane coroane sau, astăzi, la câteva miliarde de Euro. Fundaţia a desfăşurat o activitate extrem de amplă. A acordat numeroase burse pentru studii de gimnazii, licee, şcoli comerciale, şcoli tehnice, şcoli de ofiţeri, academii şi universităţi pentru tineri. Discuţiile se concentrează asupra proprietăţilor imobiliare ale fundaţiei, dar aceste clădiri nu sunt unicele valori care au fost în proprietatea fundaţiei. Despre conturile de bani nu se discută astăzi nimic. Guvernul român şi ungar încearcă să împartă moştenirea lăsată de Emanuel Gojdu Bisericii Ortodoxe şi poporului român. Aceşti bani, clădiri şi toate celelalte proprietăţi nu aparţin nici Guvernului României şi, cu siguranţă, nu aparţin guvernului maghiar. Iniţiativa este în dezavantajul ţării noastre şi încalcă nu numai testamentul avocatului Gojdu, dar şi legislaţia românească. Dorinţa marelui român Emanuel Gojdu a fost aceea de a promova tineretul românesc din Transilvania, asuprită de stăpânire străină, o Transilvanie în care tinerii români aveau şanse minime de afirmare, dacă nu ar fi fost sprijiniţi de către Gojdu. Mari personalităţi s-au numărat printre cei care au beneficiat de susţinerea Fundaţiei Gojdu, români care au influenţat soarta poporului român şi care au contribuit la consolidarea interesului naţional. Această ordonanţă, stimaţi colegi, este un act anticonstituţional care încalcă dreptul la proprietate, la moştenire şi la libertatea cultelor religioase. Reacţia reprezentanţilor guvernului român a fost una neavenită. Vă rog să mă scuzaţi că spun acest lucru, dar mă întreb: ce caută în diplomaţia românească oameni care compară acest eveniment cu meciul de fotbal? Este absolut infantil şi de prost gust. Consider că asemenea personaje nu aduc avantaje interesului poporului român, pentru că, în definitiv, doamnelor şi domnilor, aceasta este esenţa problemei: interesul poporului român. Care este avantajul poporului român în toată această poveste? Chiar nu există în acest moment români în diplomaţia României, care să reprezinte interesele, cu cinste, ale acestei ţări? Semnarea Acordului dintre România şi Ungaria cu privire la bunurile Fundaţiei Gojdu a fost urmat de ratificarea acestuia prin Ordonanţa de urgenţă nr.183/2005. Această ordonanţă nu a făcut altceva, decât să blocheze dezbaterile parlamentare pe marginea moştenirii Gojdu, să pună Parlamentul în faţa faptului împlinit şi să ofere Ungariei posibilitatea de a trece la acţiune şi să pună România în dificultate. Patrimoniul Gojdu trebuie să devină un centru cultural românesc, aşa cum l-a gândit marele patriot Emanuel Gojdu, unul dintre marii oameni ai poporului român, un promotor al culturii româneşti şi al valorilor noastre ca popor creştin-ortodox. Mulţumesc. (Aplauze în sală)
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Invit la microfon pe domnul senator Tiberiu Prodan, din partea Alianţei PNL-PD şi urmează, ultima luare de cuvânt, domnul senator Adrian Păunescu.
	Domnul Tiberiu Prodan: Mulţumesc, domnule preşedinte! În scurta mea alocuţiune am să mă refer la o lege care a fost dezbătută de curând în Senatul României. Este vorba despre Statutul aleşilor locali. După cum se ştie, modificările la proiectul de Lege privind statutul aleşilor locali vizează îndeobşte stoparea migraţiei de la un partid la altul. Potrivit legii, consilierii judeţeni, cei locali şi viceprimarii care-şi dau demisia dintr-un partid sau sunt demişi îşi vor pierde funcţiile. Pentru acest mandat, în termen de 45 zile de la apariţia legii, respectivii consilieri sau primari trebuie să depună la secretarul unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea un document prin care să-şi declare, pe propria răspundere, apartenenţa politică la o anumită formaţiune. Deci, practic, legea intră în vigoare pentru toţi aleşii locali din 2008 şi este valabilă din acest moment pentru cei care rămân la formaţiunea politică pe listele căreia au candidat. Consilierii care şi-au schimbat formaţiunea politică sau şi-o vor schimba în termen de 45 zile, nu vor suporta rigorile acestei legi până în anul 2008. Acest termen de graţie a fost propus de colega noastră din Comisia de administraţie, doamna senator Verginia Vedinaş, şi a fost acceptată de întreaga comisie. Faţă de aceste modificări menite, în definitiv, să creeze stabilitate şi coerenţă în decizii la nivelul administraţiei locale, mai multe ONG-uri şi-au exprimat public protestul, susţinând nici mai mult, nici mai puţin, că modificările aduse Statutului aleşilor locali încalcă articole din Constituţie, privitoare la dreptul de liberă asociere în partide politice şi că această lege ar conduce la legiferarea sclaviei de partid. Organizaţiile civice respective mai invocă în argumentaţia lor faptul că, potrivit Constituţiei, orice persoană aleasă poate fi demisă doar de către cei care au ales-o. Dar aceste ONG-uri uită să menţioneze că prima alegere a fost cea a Birourilor permanente ale fiecărui partid, care au desemnat un anumit cetăţean pe acea listă, pentru care s-a făcut campanie, pentru care s-au investit bani şi pentru care s-a investit muncă. Stimaţi colegi, Partidul Naţional Liberal a votat aceste modificări nu de teama migraţiei membrilor săi din consiliile judeţene şi locale către alte partide. Din contră, fiecare membru al partidului nostru este liber să meargă unde doreşte. Vreau să menţionez, însă, şi celălalt aspect: că nimeni dintre membrii Partidului Naţional Liberal, de la preşedintele Călin Popescu Tăriceanu până la ultimul preşedinte de organizaţie nu a făcut presiuni în consiliile locale asupra nici unui alt membru de partid, condiţionând votul sau sprijinul, prin a-l obliga pe respectivul membru de partid să vină în cadrul Partidului Naţional Liberal. Şi, de aceea am susţinut legea, tocmai pentru a rămâne consecvenţi cu poziţia pe care am avut-o când ne aflam în opoziţie şi semnalam cazurile de PDSR-izare a administraţiei locale. Nu credem nici o clipă că se va instaura sclavia în partid. Dimpotrivă, considerăm că după 16 ani de la abolirea adevăratei sclavii în partid, democraţia permite fiecăruia să opteze pentru o formaţiune politică sau alta. În momentul când o persoană a făcut alegerea, aceasta a fost un act de maturitate, cu o analiză prealabilă a modului în care partidul pentru care a optat răspunde propriilor aspiraţii. Cu alte cuvinte, permanenta pendulare de la un partid la altul, în funcţie de succesiunea acestuia la putere, mi se pare cel puţin o dovadă de neseriozitate, greu de acceptat la ora actuală. Stimaţi colegi, a fi ales pe listele unui partid înseamnă, înainte de toate, că acesta ţi-a acordat încrederea, dar şi că, la rândul tău, trebuie să-ţi faci datoria şi să reprezinţi politica acestuia în administraţia locală. Altfel, poate fiecare să candideze independent. Există şi această variantă pentru cei care nu doresc sclavia de partid. Reacţia organizaţiilor civice este cel puţin surprinzătoare pentru mine. Cu atât mai mult, cu cât aceste organizaţii sunt cele care critică inconsecvenţa clasei politice. Pentru că nu putem admite la nesfârşit acest mod de a face politică la întâmplare, în funcţie de conjunctură. Cred şi credem cu convingere că alinierea la valorile europene înseamnă şi adoptarea unui nou stil în politică, bazat pe verticalitate şi consecvenţă. Altfel, nu putem vorbi de consolidarea democraţiei. Mulţumesc.
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Vă mulţumesc.
	Ultima luare de cuvânt. Dau cuvântul domnului senator Adrian Păunescu, din partea Grupului Social Democrat. Aveţi cuvântul, domnule senator.
	Domnul Adrian Păunescu: Nu mi-am închipuit niciodată că democraţia poate cădea aşa de uşor de la înălţimea ei normală şi poate să se transforme în atmosferă poliţienească, în boxă de acuzaţi, în spectacol degradant, în acuzatori şi acuzaţi, care până mai ieri împărţeau acelaşi destin.
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Domnule senator, îmi cer scuze, v-aş ruga să vă opriţi! Domnule Bodu, evacuez Guvernul! Vă rog, reprezentanţii Guvernului! Domnule Haşotti, luaţi loc! Vă rog foarte mult! Se vorbeşte, se aude! Nu este frumos! Să ne ascultăm! Este o treabă de respect! Deci, vă rog linişte! Domnule senator, aveţi cuvântul.
	Domnul Adrian Păunescu: Da. Numai că efectele ar fi numai asupra secretarilor de stat, domnule preşedinte! România arată ca o ţară bolnavă care nu-şi mai găseşte leacul. Foşti colegi de guvernare asmut împotriva altora instrumentele oarbe ale revanşei. Puterea visează puşcării pentru toţi adversarii politici. Câtă obidă, câtă otravă, câtă lipsă de orizont! În Albania, acum câţiva ani, un om politic de stânga, Nano, a fost băgat la gherlă. Părea că nu mai e nimic de făcut. I se instrumentaseră riguros dosarele, dar nu a trecut mult timp şi o scurtă răbufnire populară împotriva dezechilibratului preşedinte al momentului a curăţat scena politică de tot acel mecanism monstruos. Oamenii l-au scos din puşcărie pe Nano şi el a devenit - atenţie! - prim-ministru. Atenţie la experienţa albaneză! Iar în chestiunea lui Adrian Năstase, grijă mare: prea multe gloanţe într-un om pot să-l facă invulnerabil. Problema noastră, a României, nu este neapărat să vină stânga la putere ca să se răzbune pe dreptaşii revanşişti şi uituci. Dacă aşa ceva s-ar întâmpla, aş protesta ca şi astăzi, căci durerea noastră este alta: întreaga clasă politică este în primejdie, liniştea ţării este în primejdie, ideea prezumţiei de nevinovăţie este în primejdie. Unii dintre dumneavoastră se miră că fostul prim-ministru Năstase nu-i primeşte cu entuziasm pe cei ce doresc să-i percheziţioneze locuinţa. Nu ar fi cazul să gândim şi invers? Ce îi aşteaptă pe cetăţenii simpli dacă pe fostul prim-ministru şi, în acelaşi timp, fost lider al celui mai mare partid din România, îl ţin (cei trimişi la adresa lui) în ameninţări şi teroare? Ce ţară am ajuns noi între timp, dacă aproape toţi liderii celui mai puternic partid de opoziţie sunt târâţi în toate anchetele şi procesele penale? Care este deosebirea între urmăririle staliniste sau din vremea socialismului românesc (în cea mai rea perioadă a lui) şi urmăririle propriu-zise, reale, urmăririle telefonice din vremea noastră? Poate ar trebui să ne şi bucurăm că în apartamentul nostru central-european, înciuda faptului că într-o odaie e teroare, în cealaltă e democraţie. Ce circ şi ce minciună! Apar proiectele legislative aberante, menite să restituie puteri supraomeneşti serviciilor secrete. Oameni politici grăbiţi şi lacomi vor să acumuleze putere pentru a-şi perpetua puterea. Aparenta solidaritate politică a puterii are la bază nu numai interese convergente de grup sau personale, ci şi teama unora care nu au acces la magazia de cătuşe, că responsabilii cu cătuşele îi vor trimite şi pe ei la puşcărie, nu târziu. (Discuţii) Da, da. În România merge acum o singură fabrică: fabrica de dosare penale. Şantajul este arma preferată a nopţilor noastre imorale. România pare o ţară dinamică dacă dârdâitul de frică e semn de dinamism. Sunt asmuţite toate energiile negative din oameni: se toarnă vechi prieteni, colegi, cunoştinţe, vecini şi se măsoară astfel propria invidie pe averea sau pe starea intelectuală a acelor vecini, colegi, cunoştinţe. (Discuţii) S-a ajuns mult înapoi în istorie. Dacă se va declanşa şi acţiunea privitoare la declararea de către toţi cetăţenii a averilor, putem confirma că lupta de clasă a reizbucnit. Îi puteţi vedea pe cei amărâţi atacând orbeşte întreaga clasă politică, fără nuanţe, la o emisiune recentă, de la REALITATEA TV. Se va reedita vremea de întuneric şi sânge a luptei împotriva chiaburilor şi burghezilor. Nu ştiu dacă dumneavoastră evaluaţi către ce ne îndreptăm! Către lupta de clasă. Să nu ziceţi că nu v-am spus. Rostul cuvântului meu de astăzi este acesta. Vreau să vă sensibilizez asupra dezastrului care ne aşteaptă şi pe care îl pregătim minuţios cu toţii. Vă narcotizează, poate, vă face fericiţi ideea că vor fi chinuiţi nişte social-democraţi şi unii vor ajunge şi în puşcărie, ca să facă şi deliciul unor elite perverse din Europa, ce uită propria mare corupţie din ţările lor şi cu bucurie de voyeuri caută exemple în posaca Sofie şi în înnămolitul Bucureşti. (Discuţii) Haideţi la lupta cea mare, doamnelor şi domnilor! Păi nu? Împuşcaţi-i pe adversarii politici, dar nu uitaţi să cereţi familiilor lor să vă dea înapoi banii să deconteze gloanţele cu care îi veţi termina. Nu este destul că România se află mai mult sub apă decât la suprafaţă. Nu contează că nu avem medicamente pentru toţi cei suferinzi. Este lipsit de semnificaţie faptul că trei sferturi din populaţia României se află în situaţia de a nu-şi mai putea plăti facturile la căldură şi lumină. Noi salvăm totul prin recursul la circ. De unde să mai aibă presa resurse pentru nişte reportaje despre catastrofa socială, care se petrece nu neapărat în primul rând datorită corupţiei, ci, cu prioritate, din cauza orientării greşite a ţării care nu mai produce nimic decât lanţuri, gratii şi cătuşe. Nu ascultaţi diversiunile! Deocamdată, pe unii dintre dumneavoastră problema asta nu pare să-i atingă, din moment ce lanţurile, cătuşele şi gratiile par destinate celorlalţi - adică adversarilor politici. Şi de unde ştiţi dumneavoastră că nu sunteţi de pe acum adversari politici? Şi de ce uitaţi că toate campionatele au şi tur, şi retur? Nu sunteţi veşnici, dragilor, cum nici noi nu suntem veşnici. Trebuie să ne consolăm cu gândul că suntem pasageri, dar parcă nu ar trebui să ne scurtăm cu atâta suferinţă vieţile unii altora. (Discuţii) Doamnelor şi domnilor, îmi este greu să vă transmit formula rezolută la care am ajuns, gândindu-mă la situaţia ţării mele într-un moment în care se întâmplă să trăiesc şi eu (asta este, totuşi, singura mea viaţă, ca şi a dumneavoastră), analizând nenorocirile care se petrec de atâta vreme, dar, cu deosebire în ultimii ani. Uitaţi-vă la ce spune lumea. Oamenii nu ne deosebesc între noi. Nu ştiu ce sunt alea partide, ei ajung să ne urască pe total. Totuşi nu vreau să mă simt vinovat că nu v-am făcut mărturisirea până la capăt: trăim falimentul clasei politice româneşti. Şi contribuim la el. Aşa ceva s-a mai întâmplat în istorie. Şi, prin propaganda antidemocratică, s-au pregătit fie dictaturi eficiente în locul democraţiilor laxe, fie lovituri de stat conduse de indivizi neguroşi şi elementari. Nici mişcarea legionară, care este un fenomen totuşi complex, în prima ei etapă, nici impunerea violentă a bolşevismului în România nu ar fi putut avea loc dacă şi clasa politică din vremea care a premers aceste abuzuri ale istoriei nu ar fi fost slăbită, erodată, parcă pregătită de faliment, nici ruperea ţării, nici cedarea a jumătate din Ardeal nu ar fi putut să se petreacă dacă exista o clasă politică într-adevăr solidară. (Rumoare, discuţii) La toate acestea, care se întâmplă astăzi, nişte colegi vin să mai adauge propunerea privind aşa-zisa Lege a lustraţiei,menită să scoată din lupta politică sau din viaţa publică oameni care au lucrat şi au ajuns în diverse ranguri în societatea socialistă. Se lucrează la o nouă prăpastie între toate categoriile sociale. În loc de reconciliere, ni se propune, după aproape 17 ani, eternizarea urii, a incompatibilităţii, a stării de conflict, a luptei de clasă, căci nu este vorba, în fapt, despre altceva. În Rusia vecină, un fost securist de vârf a ajuns, prin alegeri, şeful statului şi Rusia este mai respectată decât ieri, marii lideri ai Occidentului tutuindu-se cu securistul Vladimir Putin. (rumoare, discuţii)
	Domnul Puiu Haşotti (din sală): Nu este democratică.
	Domnul Adrian Păunescu: Domnul Haşotti spune că nu e democratică. Cine?
	Domnul Puiu Haşotti: Rusia.
	Domnul Adrian Păunescu: Mă rog, e de discutat! (rumoare, discuţii) Da, nu afirm, că e democratică sau nu, vreau să vă spun o chestie, am aflat-o între timp, Rusia există! (aplauze)
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Nu pierdeţi, că mai aveţi două minute. Vă rog frumos.
	Domnul Adrian Păunescu: Da, domnule preşedinte. La noi, însă, trebuie răscolite iarăşi cicatricile. Nu ne interesează producţia, nu ne interesează pâinea, nu ne interesează ştiinţa, lăsaţi-o dracu' de cultură! Noi facem din corupţie un mod de a ne distruge adversarii politici, că propria noastră corupţie nu o vedem şi jupânul ne mai iartă până o întoarce o dată ochii aceia rotunzi şi pătrunzători către martorii procesului privitor la acţiunile privind micşorarea şi mărirea unor acţiuni şi s-o întreba: de ce să fiţi voi martori când trebuie să fiţi învinovăţiţi? Asta este o adresă directă la cineva din PNL. Mă bucur că aţi înţeles-o, domnule Haşotti! Dar şi replica dură a celor ameninţaţi nu se lasă aşteptată. Ei vor să facă aici republică parlamentară. Să-i sporească puterile jupânului până la rangul de deschizător de expoziţii. În chestiunea scoaterii din viaţa publică a foştilor comunişti şi securişti, mi-aş permite să o întreb pe doamna Muscă, una din autoarele legii, ce ştie dânsa despre acea studentă timişoreană, de acum câteva decenii, care, pe baza talentului personal la limbi străine, dar şi pe baza caracterului şi intransigenţei sale, a lucrat pentru statul român, aş putea spune chiar că a prestat pentru statul român, prin hotelurile marelui oraş, întâlnindu-se apropiat cu diverşi oaspeţi străini cărora le obţinea secretele dându-şi în doze jertfelnice viaţa pentru ei? Îmi amintesc o teribilă ieşire a lui Mircea Dinescu, în această problemă, la nişte emisiuni de televiziune, dar nu ţin minte despre cine a fost vorba. Şi-o fi făcut fătuca aceea vreun viitor? Cum o fi reuşit ea să toarne atâta amar de vreme, dar actele ei doveditoare să fie puse şi azi la secret, sub parafă de interes naţional? Nu ar fi păcat ca o persoană atât de inocentă, care şi-a sacrificat atâtea nopţi ca să cunoască şi să-i toarne pestrăini să fie obligată acum să cadă sub păcatul lustraţiei? Astfel de timpuri paradoxale trăim. Timpuri contradictorii, sinucigaşe. Ştiţi şi dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, ce multe probleme are ţara. Ritmul în care construieşte ea nu este satisfăcător şi una dintre urgenţele momentului este ridicarea de noi închisori, atâta vreme cât cele vechi sunt suprapline. Actualul Guvern face eforturi supraomeneşti pentru a fi la înălţimea situaţiei. Însă, oricât s-ar strădui, noile închisori ale României nu vor putea fi gata înainte de alegerile viitoare. Să nu vă temeţi, dragi adversari, Guvernul dumneavoastră pregăteşte închisori pentru cei ce vor pierde alegerile viitoare şi care s-ar putea să fiţi chiar dumneavoastră. Vă anunţ de pe acum că voi rămâne credincios convingerilor mele de azi şi de ieri şi voi pleda pentru libertate. (Rumoare, aplauze) Aceste convingeri le-am exprimat şi în urmă cu 30 de ani, într-o poezie către Nicolae Ceauşescu, în care spuneam: "Eu cânt conducătorul care-a ştiut şi ştie Că sufletele noastre nu-s nişte căi pustii, Că spre-a avea o ţară bogată, demnă, vie Sunt necesare fabrici şi cărţi, nu puşcării." (Aplauze)
	Domnul Nicolae Văcăroiu: Încheiem, stimaţi colegi, declaraţiile politice. Invit colegii senatori în sală.