Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 martie 2006

	1.	Intervenţii ale deputaţilor:

		Şedinţa a început la ora 8,25. Lucrările au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Gheorghe Albu şi Victor-Viorel Ponta, secretari.
		Doamna Daniela Popa: Bună dimineaţa! Stimaţi colegi, Deschidem şedinţa dedicată declaraţiilor politice. Începem cu Grupul parlamentar al P.S.D., domnul deputat Mihai Apostolache. Nu este, nu? Domnul deputat Ioan Munteanu. Nu este. Doamna deputat Manuela Mitrea. Nu este. Domnul deputat Dumitru Bentu. Nu este. Doamna deputat Monalisa Gălăteanu. Nu este. Domnul deputat Emil Radu Moldovan. Nu este. Domnul deputat Costică Macaleţi. Nu este. Domnul deputat Ion Mocioalcă. Nu este.
		Domnul deputat Viorel Pupeză. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
		Domnul Viorel Pupeză: Bună dimineaţa, doamna preşedintă, Bună dimineaţa, stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Mai mulţi săraci din România vor bate la porţile Europei!". În anul decisiv pentru integrarea în Uniunea Europeană, starea ţării s-a înrăutăţit continuu. Politicile economice haotice s-au concretizat în scăderea dramatică a nivelului de trai al cetăţenilor. Instabilitatea legislativă a stopat investiţiile străine, principala sursă a unei posibile relansări economice, iar interesele diverselor grupuri "portocalii" au blocat iniţiativele interne, micii întreprinzători fiind sufocaţi de o fiscalitate excesivă. Ratarea lui 2006 ar determina consecinţe negative dintre cele mai grave pentru istoria ţării. Conform studiilor, 1% din populaţia României trăieşte cu mai puţin de 1 dolar pe zi, ceea ce este catalogat - conform normelor internaţionale - drept sărăcie extremă, alte 12 procente din populaţie fiind afectate de sărăcie severă, adică are nevoi intense şi cronice nesatisfăcute, care împiedică funcţionarea normală în societate. În plus, 17% din populaţie este afectată de sărăcie medie. Dacă rapoartele nu coborau ştacheta veniturilor în statistici, rata sărăciei se situa la aproape 50%, cât este de fapt în realitate. Un salariat sărac, cu 3 - 4 milioane lei pe lună, este un tată sărac, un soţ sărac şi are copii săraci. În Uniunea Europeană rata sărăciei ar fi de 39%, dacă transferurile sociale - pensii, indemnizaţii şi ajutoare sociale, servicii sociale - nu ar exista. Intervenţia statului face ca rata sărăciei europene2 să fie de 16%. În România, politicile de asistenţă socială şi familială reduc acest indicator doar cu 5 procente, cea mai mică performanţă din Europa. Cea mai mediatizată "realizare" a Alianţei "Departe de Adevăr", din dorinţa de a promova un trai decent, a fost introducerea sistemului cotei unice, care a contribuit doar la polarizarea societăţii româneşti, respectiv la accentuarea sărăciei şi la creşterea avuţiei celor bogaţi. O primă consecinţă vizibilă a introducerii cotei unice de impozitare a fost micşorarea rapidă a încasărilor bugetare. Bugetul general consolidat a dispus de resurse financiare cu mult mai mici, care au creat o accentuată creştere a deficitului public bugetar, dar şi o scădere dezastruoasă a cheltuielilor sociale, respectiv a salariilor, a investiţiilor, în general, a programelor sociale din România, afectând astfel nivelul de trai, şi aşa redus, al românilor. Anul 2006 reprezintă un adevărat tzunami al majorărilor, de la impozite şi taxe, până la tarifele utilităţilor şi a hranei. Numărul săracilor va creşte alarmant şi, oare, câţi români săraci vor mai bate la porţile Europei, pentru a cere dreptul de a culege o postată de căpşuni? În tot acest timp, actuala guvernare "portocalie" a ţării are o altă agendă de priorităţi: concentrarea serviciilor secrete, DNA şi percheziţii, cancanuri politice, spectacole mediatice, care nu ţin de foame sau de cald românilor. Sărăcia a rămas doar contorizată, pentru că soluţii ferme de combatere a ei nu s-au găsit. Capitalismul trebuie îmbinat cu creştere economică şi cu programe sociale. Din păcate, actualul Guvern a căzut într-o idee păguboasă, conform căreia orice program social, care împarte bunăstarea, este populist sau, mai rău, comunist. Dacă tot minţiţi românii prin emisiuni televizate, că ţara are o economie în creştere, cum se explică că amploarea sărăciei, sau Alianţa îi guvernează doar pe cei din Top'300? Dacă în România s-ar pune o taxă pe minciuna "portocalie", bugetul ar fi îndestulător pentru a eradica sărăcia până intrăm în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc foarte mult.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc.
		Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Ioan Ghişe. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Ioan Ghişe: Mulţumesc. Doamna preşedinte de şedinţă, Declaraţie politică se intitulează "Recursul la raţiune şi moralitate pentru servirea binelui public şi a interesului naţional". Partidele politice dau zi de zi un spectacol naţiunii, din care oamenii nu mai înţeleg nimic. Foştii guvernanţi încep să-şi excludă liderii. În Coaliţia de guvernare, aliaţii se boicotează unii pe alţii şi se denigrează pubic. Naţionalismul păgubos şi desuet face planuri de acţiune. Instituţiile statului sunt lente şi ineficiente. Sindicatele sunt nemulţumite. Patronatele sunt nemulţumite. Tinerii sunt dominaţi de gândul de a pleca din ţară. Pensionarii disperaţi se gândesc cum să-şi împartă pensia între bani pentru medicamente, hrană sau întreţinere. Sistemul de sănătate agonizează. Agricultorii abia supravieţuiesc. Sistemul de învăţământ este vai de el. Elevii şi studenţii sunt dezorientaţi. Dascălii şi medicii trăiesc mari frustrări profesionale. Statul scârţâie din încheieturi. Naţionalismul extremist gândeşte oportunităţi de manifestare. România se transformă greu şi încearcă să se adapteze sub presiunea globalizării şi integrării europene. Mulţi se întreabă: "România, încotro?" Dumnezeu a jertfit pe Fiul Său, Isus Cristos, pentru ca oamenii să poată înţelege care-i este calea şi adevărul spre viaţă. Acum, mai mult ca oricând, liderii politici au nevoie să cunoască, să înţeleagă şi să urmeze principiile şi pildele moralei creştine din Noul Testament. Este nevoie de înţelepciune şi toleranţă. Raţiunea şi morala trebuie să stea la baza gândurilor politicienilor şi a acţiunii practice a partidelor. Corupţia va fi stăvilită prin eficacitatea instituţiilor statului; şcoala se va putea revigora prin promovarea valorilor lumii civilizate, oferite sistemic, coerent şi consecvent către generaţiile de copii şi tineri. Câştigul din muncă cinstită prin respectarea legii trebuie să fie calea noastră de progres. Conducătorii ţării - partidele şi clasa politică - trebuie ca acum să dialogheze, să coopereze şi să acţioneze pentru ceea ce este cu adevărat interes naţional, pe moment şi pe viitor. Recomandăm ca acum, în vreme de dezorientare, să reflectăm la învăţăturile biblice, care să lumineze minţile, să umple sufletele şi să orienteze faptele. Noi, românii, ca neam vom răzbi mai bine vremurilor, prin asimilarea rapidă a pragmatismului prin moralitate, prin educaţie pentru cultură, prin cunoaştere şi stăpânirea înaltei tehnologii, prin cercetare ştiinţifică şi aplicarea ei, prin promovarea muncii cinstite, a performanţei şi profesionalismului, prin şanse egale şi respectarea legilor şi regulilor. Toate acestea pentru servirea cinstită şi cu folos a tuturor: copii, tineri sau bătrâni, săraci sau bogaţi, bolnavi sau sănătoşi, toţi cetăţenii României de azi şi de mâine. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al P.D., domnul deputat Liviu Moroşanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu: Mulţumesc. Doamna preşedintă, Doamnelor şi domnilor colegi, Aplicarea prevederilor Legii nr.1/2000 privind punerea în posesie a terenurilor forestiere către persoanele fizice, în comunele băcăuane de pe Valea Muntelui, a generat o stare de confuzie şi tensiune, determinată de modul cum autorităţile competente au înţeles să interpreteze legea. O situaţie deosebită o întâlnim la nivelul comunei Brusturoasa, unde lucrurile au degenerat, vinovat de acest lucru făcându-se fostul secretar general al Prefecturii Bacău, Furo Gheorghe, care, împreună cu consilierul juridic al Direcţiei Silvice Bacău, Andrei Gheorghe, a susţinut o interpretare cu totul personală a legii, fapt ce a dus la prăbuşirea unui întreg şir de abuzuri. În fapt, cetăţenii acestei comune au cerut: reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferite suprafeţe de pădure. În baza unor aşa-zise "tabele de proprietate" constituite la nivelul anului l945, fiind puşi în posesie, conform Legii 87/1945. Trecând peste faptul că Legea/2002, la pct.3, stabileşte că reconstituite, se admite numai pe bază de înscrisuri, cu dată certă, Legea nr.187/1945 a prevăzut că, în afara unor excepţii, în cazul proprietarilor consideraţi că au colaborat cu Germania, suprafeţele care urmau a se expropria din marile proprietăţi, pentru împroprietărirea persoanelor fizice erau numai trenuri agricole şi, în nici un caz, forestiere. Cu toate acestea, datorită insistenţei comisiei locale de a se reconstitui dreptul de proprietate, pe baza tabelurilor întocmite în anul 1945, cu prilejul reformei agrare, tabele care nu au fost niciodată validate de către Comisia pentru înfăptuirea reformei agrare, s-au eliberat nelegal un număr foarte mare de titluri de proprietate, fapt ce va îngreuna în mod evident aplicarea prevederilor Legii nr.247/2005 pentru retrocedarea către proprietarii de drept a terenurilor forestiere. De asemenea, au fost constatate o serie de nereguli la întocmirea documentaţiilor privind cererile de reconstituire a dreptului de proprietate dintre care amintim: nici una dintre cereri nu specifică tipul de teren solicitat, prin urmare, nu s-a solicitat, în mod expres, terenul forestier; cererile de retrocedare sunt semnate de o singură persoană, deşi în cele mai multe cazuri, pe aceeaşi cerere apar mai mulţi moştenitori; semnăturile moştenitorilor de pe cererile de retrocedare, în cele mai multe cazuri nu corespund cu semnăturile aceloraşi persoane de pe fişele tehnice. Şi multe, şi multele altele. Toate aceste probleme au fost concentrate într-un raport, întocmit de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, care a punctat şi alte neregularităţi în ceea ce priveşte retrocedarea pădurilor şi în celelalte comune de pe Valea Muntelui, ceea ce arată fără îndoială, modul iresponsabil prin care autorităţile care au avut competenţă în perioada 2000 - 2004, în această situaţie, şi-au făcut datoria. În vederea detensionării situaţiei create, pentru buna desfăşurare a aplicării Legii nr.247/2005, cerem autorităţilor implicare totală în acest caz. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc.
		Domnul deputat Mihai Apostolache. Aveţi cuvântul, vă rog.
		Domnul Mihai Cristian Apostolache: Mulţumesc. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Am citit cu mare atenţie versiunea din 21 februarie a.c. a Proiectului Strategiei de Securitate Naţională a României - România Europeană, România Euro-Atlantică; Pentru o viaţă mai bună, într-o ţară mai sigură, democratică şi prosperă, varianta "la vedere", propusă de preşedintele Traian Băsescu. Nu o să comentez acum nici oportunitatea şi nici calitatea acestui demers al preşedintelui României, ci am să mă rezum a constata că, cel puţin prin titlul său, materialul respectiv ar părea a fi o continuare logică a sloganului său electoral "Să trăiţi bine!", ca de altfel şi a promisiunii sale de a fi "un preşedinte jucător". Cu alte cuvinte, domnul preşedinte centrează şi tot dânsul dă cu capul, întru mărirea capitalului propriu de imagine şi derutarea, astfel, a adversarului, oricare ar fi acesta, în afara sau înăuntrul propriei sale echipe. Domnul preşedinte este preocupat de terorismul internaţional, de securitatea şi stabilitatea regională, de siguranţa iubitei sale Marea Neagră şi, pe undeva, pe la pag.30 din 39, preţ de un paragraf şi patru bumbi, de "îmbunătăţirea radicală a stării de sănătate a populaţiei şi realizarea unui echilibru nou social, printr-un sistem de solidaritate capabil să garanteze securitatea economică, socială şi de sănătate a tuturor participanţilor la proces", precizând şi că "înfăptuirea acestui deziderat este condiţionată de: reforma profundă a sistemului de sănătate; reformarea şi diversificarea sistemului de pensii şi asistenţă socială; promovarea unui set de măsuri active pentru ocuparea forţei de muncă şi reducerea şomajului; îmbunătăţirea calităţii şi accesului la serviciile sociale şi de sănătate, în mod deosebit pentru categoriile sociale şi comunităţile defavorizate". Întrucât la pag.10, primul dintre principiile menţionate de către autor, ca aflându-se la baza Strategiei de securitate naţională, este convergenţa dintre politica de securitate şi politica de dezvoltare naţională, iar pe parcursul textului sunt invocate valorile naţionale şi respectul deplin pentru demnitatea omului, ca tânăr parlamentar îmi permit să-i amintesc domnului preşedinte Băsescu faptul că şi românii aflaţi la vârsta a treia sunt în mod real o valoare naţională; că, paradoxal, noi, românii, am ajuns să ignorăm înţelepciunea zicalei: "Cine n-are bătrâni să-şi cumpere", şi să-i considerăm un fel de repetabilă povară, trecută la Capitolul "Categorii defavorizate", expediindu-i astfel într-un soi de derizoriu de o frază şi 4 bumbi, ai uneia dintre cele mai importante dintre strategiile noastre naţionale. Iertaţi-mă, stimaţi colegi, dar pentru România în care trăiesc eu, Ben Laden este o realitate mai îndepărtată şi mai puţin dureroasă decât oricare dintre "Moşii Ion Roată", scuipaţi în obraz ori de câte ori îşi primesc pensia de mizerie, stau la cozi la medicamente, îşi închid caloriferele în miez de iarnă, ori îşi rup şi bruma de pâine de la gură ca să-şi plătească taxele şi impozitele. Aşa este în România mea, iar dacă ne pasă, într-adevăr, de ea, ar trebui să ne pese tuturor, inclusiv domnului preşedinte Băsescu, mai mult de ei. Mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat Garda Dezideriu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Becsek-Garda Dezso-Kalman: Mulţumesc. Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mâine, în ziua de 15 martie, vom sărbători Ziua revoluţiei maghiare, sărbătoarea naţională a maghiarilor de pretutindeni. Revoluţia maghiară, prin programele sale, viza desfiinţarea radicală a relaţiilor feudale, democratizarea societăţii prin acordarea drepturilor şi libertăţilor civice, nu numai pentru comunitatea maghiară, ci şi pentru celelalte popoare din spaţiul Carpato-Dunărean. Mişcările din Transilvania, din luna martie, prefaţau o revoluţie paşnică, atât prin Programul de la Cluj, cât şi prin manifestaţiile populaţiei maghiare de la Tg.Mureş. Dieta Transilvaniei, din ziua de 29 mai, a adoptat legi importante atât pentru poporul maghiar, cât şi pentru naţiunea română cum a fost: desfiinţarea iobăgiei, suportarea în comun de către toţi cetăţenii a sarcinilor publice, asigurarea drepturilor cetăţeneşti şi religioase ale românilor şi noua Lege a pensiilor. Cu toate acestea, datorită politicii duplicitare a Curţii de la Viena, s-a ajuns la un război civil între cele două naţiuni. Din păcate, momentele istorice legate de evenimentele paşoptiste, de multe ori sunt greşit sau tendenţios interpretate. Una dintre acestea ar fi deja formulată de unii politicieni sau pseudo-istorici, care afirmă că, în timpul revoluţiei, în luptele cu revoluţionarii maghiari şi-au pierdut viaţa peste 40.000 de români. După datele oficiale ale Armatei austriece, pierderile umane ale românilor se ridică la 4.425 de persoane, iar ale saşilor la 244 de suflete. Contemporanul evenimentelor, Gheorghe Baritziu, unul dintre conducătorii de seamă ai Revoluţiei române, a estimat aceste pierderi la circa 6.000 de oameni. Evenimentele din anii 1848 - '49 prezintă numeroase exemple pentru reconcilierea dintre cele două naţiuni şi nu duşmănia faţă de Revoluţia maghiară, cum se întâmplă şi în zilele noastre. Din păcate, în manualele de istorie ale românilor, istoria Revoluţiei paşoptiste este în continuare tendenţios interpretată, şi prin denaturarea evenimentelor istorice, prin aceste texte denaturate, se îndeamnă la ură şi lipsă de toleranţă faţă de populaţia maghiară din Transilvania. Până când nu vor fi schimbate aceste manuale, tineretul va avea o percepţie greşită despre evenimentele Revoluţiei din anii 1848 - '49, fapt ce îngreunează apropierea reală dintre cele două naţiuni. Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc.
		Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., doamna deputat Anca Petrescu. Aveţi cuvântul, doamna deputat.
		Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu: Declaraţia mea politică se referă la nerespectarea obligaţiilor legale de către prefectul de Harghita privind autorizarea manifestaţiilor din 15 martie 2006 din Odorheiul Secuiesc. În conformitate cu Legea nr.340/2000 privind instituţia Prefectului, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.179/2005, printre atribuţiile prefectului se regăsesc următoarele obligaţii: asigurarea aplicării şi respectării Constituţiei, a legilor şi a tuturor celorlalte acte normative, precum şi ordinii publice, prin aceea de a acţiona pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unei comunicări permanente cu toate nivelele instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale. Potrivit art.123 din Constituţie şi legilor mai-sus menţionate, prefectul este reprezentantul Guvernului în plan local şi garantul respectării legii şi ordinii publice pe plan local, fiind numit în funcţie la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. După cum vă este cunoscut, în judeţul Harghita vor fi organizate, cu ocazia zilei de 15 martie 2006, în Municipiul Odorheiul Secuiesc, mai multe manifestări, unde, printre altele, se intenţionează să se proclame "Autonomia Ţinutului Secuiesc", o asemenea acţiune având obiectul de a declara autonomia unei părţi din teritoriul României, contrar art.1 din Constituţie, care proclamă România ca stat naţional, suveran, unitar şi indivizibil. În virtutea rolului pe care-l exercită, prefectul Judeţului Harghita are datoria să garanteze respectarea Constituţiei şi ordinii de drept. Manifestarea de la 15 martie a fost autorizată de primarul Municipiului Odorheiul Secuiesc, actul de autorizare al primarului fiind în mod evident contra Constituţiei şi legilor statului român. Prefectul, potrivit art.123 din Constituţie şi legii sale organice, cu modificările care le-au fost aduse recent, veghează la respectarea legii şi ordinii în unităţile administrativ-teritoriale. Prefectul are obligaţia ca, atunci când apare un act contrar Constituţiei şi legilor statului, să-l atace în faţa instanţei de contencios administrativ, după ce, în prealabil, cere autorităţii emitente, a actului, în speţă, primarului, să modifice sau să revoce actul. Se impune, astfel, ca prefectul, în momentul în care a luat cunoştinţă de manifestarea antiromânească şi anticonstituţională de la 15 martie, 2006, să ceară primarului Municipiului Odorheiul Secuiesc să interzică această manifestaţie şi să revoce astfel actul prin care a autorizat-o. În virtutea rolului său, ministrul administraţiei şi internelor, domnul Vasile Blaga, trebuie să dispună măsurile necesare pentru ca prefectul să-şi exercite rolul pe care îl are, de garant al respectării ordinii publice, în plan local, şi să dispună măsurile necesare pentru stoparea acestor manifestări. Dat fiind termenul foarte scurt, aceste măsuri trebuie să fie urgent dispuse, iar opinia publică să fie de urgenţă anunţată cu privire la ele. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Niculae Mircovici. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Niculae Mircovici: «Centenarul primului zbor cu "Vuia I"» Mulţumesc doamna preşedinte. Distinse doamne şi stimaţi colegi, Astăzi am onoarea, dar şi marea bucurie, de a realiza, la modul simbolic, ceea ce acum o sută de ani s-a realizat faptic, o înălţare deasupra declaraţiilor şi atitudinilor politice, din păcate de multe ori nefericite, făcute la tribuna forului legislativ şi de a evoca una din realizările de primă dimensiune ale românilor şi României. Din satul bănăţean Surducu Mic, pleca la început de secol, spre inima ştiinţei din acea perioadă, Traian Vuia, politehnist budepestan şi apoi doctor în drept, care pe 18 martie, la Montesson, în Franţa, înălţându-se cu un aparat mai greu decât aerul şi zburând pe distanţa de doisprezece metri, numai cu mijloacele aflate la bord şi-a asigurat lui nemurirea, iar naţiei sale pionieratul în industria aeronautică. "Povesteşte prietenilor de acasă ceea ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu mai greu decât aerul" îi spunea Vuia la acea dată memorabilă, prietenului său, profesorul Constantin Nedelcu. Vuia a făcut o lume întreagă să amuţească, iar Academia Franceză de Ştiinţe, care îi respinsese calculele, să se recunoască învinsă. "Vuia I", supranumit "Liliacul", primul avion monoplan, primul aparat care s-a ridicat la un metru de sol, format din ţevi de oţel şi aripi din pânză de in impermeabilă, echipat cu o elice şi un motor cu anhidridă carbonică, având un tren de aterizare prevăzut cu roţi pneumatice a lăsat în urmă concepţiile de până atunci care apelau la tragerea aparatelor de zbor prin zmei, cu autoambarcaţiuni, pe şine sau planuri înclinate. Soluţia savantului român a schimbat cursul aeronauticii mondiale. Direcţia de evoluţie propusă şi demonstrată practic de Traian Vuia a fost adoptată şi de ceilalţi pionieri ai aviaţiei aflaţi în Franţa în acea perioadă, martori oculari ai experimentelor şi zborurilor sale. În 1907, Vuia a creat Vuia II, capabil să se ridice la cinci metri şi să parcurgă în zbor şaptezeci de metri. Continuându-şi preocupările în domeniul zborului mecanic, între 1918 şi 1921 ilustrul bănăţean a conceput şi construit două tipuri de elicoptere experimentale, iar în 1925 a realizat un generator cu abur original, cu combustie internă şi ardere catalitică. Îmbogăţind cu aparatul său "Vuia I", Muzeul Aerului din Paris, aparat a cărui copie se află la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti, ilustrul timişan priveşte cu înţelegere la noi, cei care am dat numele său unei universităţi politehnice, unor străzi şi unei comune de care aparţine satul în care s-a născut, şi în care am lăsat un pietroi, pe care doar localnicii îl recunosc, pe locul unde s-a situat casa sa părintească. Din locul în care Vuia , Vlaicu şi Coandă ne-au înălţat apărem şi mai pigmei, noi, cei de astăzi, care nu vedem decât conturi bancare, averi adunate cu japca, revendicări până la a en-şpea generaţie, titluri de luptători anticomunişti de deportaţi şi revoluţionari, toate aducătoare de recompense materiale, dar şi devoratoare ale capitolelor de pensii, sănătate, învăţământ, cercetare, apărare, ordine publică, cultură din amărâtul nostru buget. Privind, de acolo de sus, intoleranţa şi spiritul revendicativ care ne macină, Marele Om, care a fost Traian Vuia, nu face decât să ne reconfirme ceea ce un alt ilustru român din San Diego, California, George Emil Palade, singurul concetăţean laureat al Premiului Nobel ne învăţa după 1989 : "Şansa României actuale este îndeplinirea a trei deziderate: toleranţă, toleranţă, toleranţă". Din păcate, mass media noastră nu a preluat aceste învăţăminte, însuşindu-şi din America doar expresia " Câinele de pază al democraţiei ". Nu a observat însă că în America animalele de acest gen mănâncă o mâncare specifică lor chappy, pe când la noi simbolul cu care se apreciază cel mai bine câinele este ciolanul. Dacă noi, hulita clasă politică, nu suntem în stare de mai mult, oare câţi centimetri pătraţi va dedica presa centenarului unuia dintre cele mai importante evenimente din istoria umanităţii ? Va reuşi să se apropie măcar de hectarele de pădure tăiate pentru a produce hârtia pe care să se descrie cu lux de amănunte feericele episoade de telenovelele politice şi anticorupţie? Ca deputat de Timiş, român de etnie bulgară, din Grupul Parlamentar al minorităţilor naţionale, îi mulţumesc lui Dumnezeu şi electoratului că mi-a dat posibilitatea să evoc în Camera Deputaţilor din Parlamentul României ilustra faptă a celui care ne-a aşezat pe noi, românii, pe locul pe care din nefericire nu am fost în stare să rămânem. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Iulian Iancu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Iulian Iancu: Mulţumesc. Doamna preşedintă, Stimaţi colegi, Declaraţie mea politică de astăzi se intitulează "Preţul gazelor naturale, manual politic privind incapacitatea actualului Executiv de administrare a ţării". Aşa cum ne-a obişnuit, actuala Putere, ori de câte ori s-a dovedit incapabilă să gestioneze problemele importante cu care s-a confruntat, a preferat să eşueze în laşitate şi să comunice, public, că incompetenţa şi iresponsabilitatea lor au drept cauză deciziile anterioare ale P.S.D. Declaraţia recentă a domnului viceprim-ministru Pogea, legată de dezastrul creat de actualul Executiv privind plata celui mai mare preţ al gazelor naturale din Europa pentru gazele naturale din import se înscrie în această notă. Este evident pentru orice cetăţean al României că responsabilitatea aplicării unui preţ al gazelor naturale de import cu 60 de dolari, respectiv 100 de dolari mai mare decât ţările membre ale Uniunii Europene revine exclusiv actualului Executiv. Acest fapt a fost prezentat public şi de domnul Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România, care a subliniat că. "Asigură poporul român că aderarea la Uniunea Europeană nu comportă obligaţia expresă de a tripla preţul gazelor naturale interne", solicitând totodată că: "În contextul actual, problema preţului energiei nu trebuie complicată suplimentar prin declaraţii alarmiste, care păcătuiesc prin omisiune". Atunci când s-a negociat Cap. 14 - energie, s-a avut în vedere în mod expres gradul de suportabilitate al populaţiei şi un preţ la consumatorul final de 180 de dolari pe 1.000 m.c. la 1 ianuarie 2007. Datele luate în calcul, inclusiv în documentul complementar de poziţie, au fost: un preţ al gazelor naturale din producţia internă de 60 de dolari pe 1.000 m.c., un preţ estimat al gazelor naturale de import de 160 de dolari - deşi media preţului gazelor naturale în 2004 a fost de 140 de dolari pe 1.000 m.c. În condiţiile actuale, preţul la consumatorul final este mai mare de 300 de dolari pe 1.000 de m.c., cu mult peste obiectivul-ţintă asumat în cadrul negocierilor. Nici una din condiţiile iniţiale nu se mai respectă, şi cu atât mai puţin cea legată de gradul de suportabilitate al populaţiei. De altfel, nivelul facturilor în luna ianuarie 2006 la întreţinere şi în special la gazale naturale depăşeşte cu mult venitul lunar pentru mai bine de 40% din populaţia României. Facturi cu valori cuprinse între 8 milioane şi 25 de milioane de lei la consumul de gaze naturale pentru o lună spun totul despre iresponsabilitatea actualului Executiv. Întrucât actualul Executiv şi-a asumat responsabilitatea negocierii directe a preţului gazelor naturale din import, solicităm primului-ministru să facă publice principalele elemente care au stat la baza acestor negocieri şi care s-au soldat, pe lângă asumarea celui mai mare preţ din Europa, şi cu prelungirea contractului de furnizare a gazelor naturale pentru România cu încă 25 de ani, prin Wintershall. De asemenea, solicităm să explice public de ce, dacă în perioada cu temperaturi scăzute, ne-au fost diminuate cantităţile de gaze naturale din import, în factura cetăţeanului acestea apar într-un procent mult mai mare decât am importat în realitate, respectiv 49%? De ce, dacă actualul Executiv a motivat că nu a fost respectat contractul de furnizare gaze, nici până astăzi nu au fost comunicate penalităţile privind nerespectarea contractului? În acest context, având şi cel mai mare preţ al gazelor din Europa şi fără clauze penalizatoare privind nerespectarea cantităţilor zilnice furnizate în condiţii de temperaturi scăzute (cu alte cuvinte, şi bătuţi, şi cu banii luaţi), solicităm Executivului să facă o informare corectă opiniei publice privind conţinutul acestor contracte şi să-şi asume responsabilitatea negocierii celui mai mare preţ al gazelor din Europa, cu cele mai deficitare clauze. De asemenea, domnul prim-ministru să explice public de ce s-a deschis piaţa de energie electrică în devans, privând populaţia României şi agenţii economici din ţara noastră de o energie ieftină, care în marea ei majoritate a fost exportată, defavorizând agenţii economici şi populaţia României, susţinând locurile de muncă şi producţia agenţilor economici din alte ţări? Este interesant că actualul Executiv, pentru angajamente expres asumate faţă de Uniunea Europeană, cum ar fi cel de atingere a unui preţ la consumatorul final de 180 de dolari pe 1.000 m.c. la 1 ianuarie 2007, prezintă lucrurile deformat, iar pentru condiţionalităţi niciodată asumate, cum ar fi cele de devansare a deschiderii pieţei de energie electrică cu un an, respectiv de majorare a accizelor la energie şi gaze naturale, nu se spune nimic. Încercările repetate de a da vina pe Partidul Social Democrat, deşi dimensiunea acestor incompetenţe a fost subliniată public, atât de reprezentanţii FMI, cât şi de comisarii Uniunii Europene, întăresc convingerea că actualul Executiv nu are soluţii, iar continuarea exercitării puterii poate compromite, cu consecinţe extrem de grave, atât viaţa socială, activitatea economică, dar şi cel mai important proiect al României, integrarea în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat, şi, din nou, îmi manifest rugămintea de a respecta cele 3 minute regulamentare pentru o declaraţie politică.
		Din partea Grupului parlamentar al PNL, nu este nimeni în sală. Din partea Grupului parlamentar al PD, domnul deputat Dumitru Ioan Puchianu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Dumitru Ioan Puchianu: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Voi prezenta o declaraţie pe care am intitulat-o: "Integarera României, o temă a întregii naţiuni, nu doar a politicienilor". Integrarea europeană a devenit o adevărată obsesie naţională, neexistând problemă majoră sau minoră care să nu fie dezbătută automat şi prin prisma integrării. Într-un fel, poate este normal, dacă ţinem cont de faptul că termenul aderării este scurt şi mai sunt multe probe de trecut. Problema, însă, este că entuziasmul iniţial s-a cam topit şi românii au început să conştientizeze că integrarea nu înseamnă numai un munte de avantaje, dar şi costuri de plătit. Şi, mai ales, un mare efort de adaptare. Preocuparea excesivă a tuturor guvernelor postdecembriste de a răspunde la cererile Uniunii Europene privind armonizările legislative şi instituţionale, neglijând însă pregătirea românilor pentru integrare, nu numai sub aspectul comunicării, dar şi sub al celor mai importante aspecte, acelea economic şi mental, a făcut ca cei 15 ani de democraţie să ducă la alterarea mentalităţilor şi distrugerea valorilor morale. Este o mare diferenţă între mentalitatea europeanului: riguros, activ, responsabil, şi cea a românului: superficiali, pasivi şi "descurcăreţi", mentalitate de care nici măcar nu poate fi acuzat. E greu de şters cu buretele experienţa ultimilor 65 de ani. Stratificarea socială şi economică, cu o majoritate covârşitoare la limita sărăciei şi cu o fragilă clasă de mijloc, va constitui, poate, cel mai mare handicap al reuşitei României în integrarea europeană. În fond, ce aducem noi Europei, dacă ne raportăm la fondurile ce vor fi alocate României după aderare? Poate o poziţie geopolitică strategică şi favorabilă la expansiunea economică pe care o pot avea ţările europene puternice. O piaţă de 22 de milioane de locuitori, resurse naturale şi un modest contribuabil la acest buget al Uniunii. Şi, cu toate acestea, întrebarea este cum vom beneficia noi de fondurile ce vor fi alocate României? Acest proces nu ţine doar de Guvern, ci, mai ales, ţine de întreprinzători, cetăţeni ai României, care trebuie să fie ajutaţi de a alege drumul cel bun, atât pentru ei, cât, mai ales, pentru generaţiile viitoare. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumim, domnule deputat.
		Din paratea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Ştefan Baban. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
		Domnul Ştefan Baban: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, «Rezultatul "de vis" al unei expertize salariale» Am citit zilele trecute într-un ziar naţional, cum o expertă financiară, o demnă persoană din Administraţia Prezidenţială, încerca să le elucideze românilor misterul creşterii salariale, mai ales pentru angajaţii din instituţiile bugetare. Astfel, doamna demonstrează scriptic cum în funcţie de datele transmise de cercetările statistice, într-adevăr, salariile bugetarilor au crescut cu peste 50%, în doar doi ani: din 2004 până în 2006. Pornind de la ideea că în anul 2004, an electoral, salariaţii bugetari au beneficiat de trei creşteri salariale (ultima, în noiembrie, deci, pe ultima sută de metri), precum şi de o reaşezare, atât a funcţiilor, cât şi a banilor, pentru anul 2005, coroborată cu introducerea cotei unice de impozitare, doamna expertă ne arată de cât de mulţi bani s-au bucurat cei care trăiesc din impozitele şi taxele cetăţeanului obişnuit. Ce a uitat persoana sus-menţionată să amintească este un simpu fapt: că abia la sfârşitul anului 2004 şi în anul 2005, atât cei care au pierdut puterea, cât şi cei care au câştigat-o, în urma presiunilor de stradă şi a grevelor, au catadicsit să reaşeze pe baze legale drepturile promise, atât pentru cei din administraţia publică centrală şi locală, pentru cei din învăţământ, cultură, sănătate, pentru cei din sectorul bugetar, în general. Surpriza ne este rezervată la sfârşitul articolului, când distinsa expertă conchide că implicaţiile cursului de schimb leu-valută împing aceste creşteri salariale până la nivelul a 50%, aşa cum şi-a propus şi să demonstreze. La un simplu calcul logic, se poate observa că au fost luate în calcul toate posibilităţile reale de pe piaţa forţei de muncă din sectorul bugetar, inclusiv includerea în veniturile nete şi a procentului de creştere salarială şi a drepturilor acordate de justiţie pentru anii anteriori, în cazul cadrelor didactice, al medicilor şi/sau cadrelor sanitare medii, al magistraţilor etc. În aceste condiţii, automat se poate demonstra fără prea multă bătaie de cap, că, într-adevăr, creşterile salariale au ajuns până la 50%. Având în vedere că doamna expertă s-a folosit de o medie, fie pe domeniul de activitate, fie pe sectorul bugetar, a creşterilor salariale, ca să nu mai vorbim de zonele ţării, automat, avem o imagine distorsionată a realităţii. Şi pentru că tot fac parte din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi pentru că tot avem mijloace moderne şi rapide de informare, gen internet şi publicaţii de specialitate, am încercat să-mi explic cum aceste categorii sociale au avut parte de aceste creşteri foarte, importante, dar ameninţă în continuare, fie cu grevă generală, fie cu justiţia. Nu mare mi-a fost mirarea când am descoperit ceea ce bănuiam, că, de fapt, nu toţi bugetarii sunt egali şi bugetari între ei. Astfel, cei care lucrează la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Ministerul Public, Parchetul General, la Ministerul Justiţiei, la Direcţia Naţională Anticorupţie etc., au venituri de peste 3,5 până la 6 ori mai mari decât cei care lucrează la Academia Română, la Institutul Naţional de Statistică, la Casa Naţională de Pensii, la Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă etc. Deci, aşa cum se vede, ca la orice raportare statistică, o familie mănâncă lunar 4 găini, iar vecinii lor nici una, raportând statistic însă, obţinem o medie de 2 găini pentru fiecare familie. Aşa s-a întâmplat şi de data asta, adunând şi împărţind, am obţinut o creştere medie de 50%. Vă daţi singuri seama că unii dintre bugetari, atât datorită salariilor, cât şi sporurilor primite, au o creştere de peste 80%, în timp ce alţii s-au mulţumit, în ultimii doi ani, cu maximum 20%. Dacă adăugăm la aceste calcule primare şi drepturile poliţiştilor, ale celor de la SRI, SIE, STS, SPP, foarte confidenţiale, ale vameşilor, ale vârfurilor Loteriei Române, avem cel mai bun exemplu de inegalitate a şanselor privind plata corectă şi eficientă a forţei de muncă. Dacă ne raportăm la zonele tradiţionale ale ţării, vom descoperi cu surprindere că bugetarii din Capitală reuşesc să obţină venituri nete de două-trei ori mai mari decât cei din provincie. Este şi normal, pentru că aici sunt comasate ministerele, agenţiile, alte structuri centralizate, care, din start, sunt supuse unei salarizări mai mari (a se vedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2004 şi Ordonanţa de Guvern nr. 2/2005), diferenţiate, zic eu, neprincipial, pentru că, la aceleaşi condiţii de încadrare, pentru aceeaşi funcţie, nu poţi acorda salarii diferite, pe principiul că unul lucrează la Bucureşti şi altul la Timişoara, Bacău, Oradea etc. Şi asta, în condiţiile în care marea majoritate a angajaţilor din administraţia centrală, începând cu portarul şi terminând cu demnitarul, primesc fel de fel de sporuri şi de prime, mai mult sau mai puţin corecte, în timp ce cei care au avut ghinionul să lucreze în administraţia deconcentrată nu se pot baza decât pe salariul de bază din grila aferentă, sporul de vechime şi cel mult un salariu de merit. Iar dacă îi întrebăm pe cei din teritoriu ce părere au despre structura ierarhică superioară căreia îi sunt subordonaţi, vom avea o revelaţie. Pentru aceeaşi activitate, de exemplu, financiar-contabilă, de investiţii, informatică etc., instituţiile deconcentrate au cel mult 1-2 persoane angajate, pe când la ministere şi agenţii sunt constituite pe direcţii, departamente şi servicii. În schimb, când trebuie să fie luată o decizie, fie clarificată o problemă profesională, cei din teritoriu sunt lăsaţi de izbelişte, nimeni nu-şi asumă răspunderea, totul căzând în sarcina executanţilor. Nu e de mirare că cei din administraţia centrală sunt percepuţi drept cei mai birocraţi din societatea românească, dar şi cei mai corupţi, orice drum la Bucureşti nefăcându-se cu mâna goală... sau portbagajul, depinde ce se preferă. Dacă doamna expert ar fi analizat mai în profunzime toate aceste aspecte ale salariului de bugetar, ar fi sesizat că nu toţi profesorii acordă meditaţii (imediat închei, doamnă preşedintă) şi au diverse sporuri, că nu toţi medicii beneficiază de gărzi, ore suplimentare şi sporuri de condiţii grele sau periculozitate, că nu toţi angajaţii instituţiilor publice sunt beneficiari de prime şi stimulente, ca la nivel central etc. Poate la următoarea analiză economică, mai profundă, va sesiza că sunt mulţi în sectorul bugetar care "întind" banii ca să le ajungă până la următoarea leafă, că sunt mulţi care trăiesc din subvenţiile părinţilor, ale împrumuturilor bancare sau CAR-uri. Şi din ce în ce mai mulţi preferă să lase de o parte această imensă creştere salarială şi să plece pe meleaguri străine, pentru a obţine venituri mult mai consistente, dar fără creşteri analizate apocaliptic. Vă mulţumesc pentru atenţie şi îngăduinţă.
		Doamna Daniela Popa: Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Petru Lakatos. Fiind de la 8,30, am dat întâietate colegului dumneavoastră.
		Domnul Lakatos Petru: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, "15 Martie, Ziua naţională a maghiarilor de pretutindeni." Am utilizat această sintagmă, care, în sfârşit, apare şi în majoritatea mijloacelor de comunicare în masă din România, în locul expresiei "Ziua naţională a Ungariei", întrucât, atât din punct de vedere istoric, cât şi al realităţii contemporane, este mai atotcuprinzătoare. 15 Martie, deci, ziua izbucnirii revoluţiei din 1848 la Pesta, a devenit simbolul libertăţii. Maghiarimea, de la Los Angeles la Sydney, de la Stockholm la Capetown, consideră şi trăieşte această zi ca sărbătoare naţională, începând cu anul 1860, dar numai din 1991, în baza hotărârii Parlamentului ungar, devine oficial Ziua naţională a Republicii Ungare. În regimurile comuniste din Ungaria şi din România, de multe ori istoria a fost trunchiată, falsificată, iar sfintele idealuri ale zilei de 15 Martie denaturate sau utilizate în scopuri politicianiste. Din păcate, în anul de graţie 2006, asistăm din nou la încercări de acest gen, care seamănă cu practica des utilizată în regimul ceauşist. Atunci, mulţi care doreau să călătorească în occident au fost obligaţi să semneze un angajament la securitate, alţii, ca să poată cumpăra un kilogram de carne de porc, trebuiau să plătească şi un borcan de ghiveci. Recunosc, pentru traseişti politici, pentru aşa-zişi "lideri" ai partidelor de buzunar, fără o doctrină coerentă, sau pentru unicul conducător al Partidului România Mare, Ziua naţională a maghiarilor de pretutindeni este un prilej minunat de a ieşi în public, în speranţa acumulării de capital politic. Dacă la această categorie a demagogilor s-ar face nominalizări, ca la Premiile Oscar, de la Jozséf la Cosmin, de la Enö la Vadim, mulţi ar aştepta cu sufletul la gură premierea. Aşa cum oamenii cu bun simţ din această ţară nu ar fi de acord ca la slujba de Înviere o înaltă faţă bisericească să revendice un imobil retrocedat sau ca la 1 Decembrie sindicatele să organizeze marşuri de protest pentru majorări de salarii, altminteri necesare şi îndreptăţite, nici eu nu pot fi de acord cu următoarele: transformarea sărbătorii Zilei naţionale a maghiarilor de pretutindeni în acţiuni revendicative; ameninţarea cu contrademonstraţii, răspândirea de zvonuri alarmiste privind concentrarea de tancuri şi blindate, pe de o parte, şi fluturarea pericolului iminent la adresa integrităţii statale, pe de altă parte; expresii de genul: "Să-şi serbeze ziua naţională maghiarii, sârbii, şvabii în casele lor, ca homosexualii, nu în locuri publice!" În schimb, sunt de acord cum se respectă între ei românii şi maghiarii din Bihor pe 15 martie şi îl invit, cu această ocazie, pe preşedintele ţării, Traian Băsescu, mâine, la Oradea, ca să se convingă de acest lucru. Sunt de acord şi voi milita în Parlamentul României pentru legiferarea dreptului minorităţilor la autonomie culturală, pentru o reală autonomie a administraţiilor publice locale, pentru şanse egale tuturor cetăţenilor acestei ţări. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Aledin Amet: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Latura turistică a judeţului Constanţa". România reprezintă o ţară cu un potenţial turistic imens. Judeţul Constanţa, extrem de cuprinzător din acest punct de vedere, înseamnă o zonă a cărei importanţă trebuie valorificată, în sensul unei concentrate susţineri materiale din partea autorităţilor centrale şi locale. Plaja de foarte bună calitate, staţiunile balneo-climaterice, vestigiile istorice sunt tot atâtea motive pentru o dezvoltare a infrastructurii întregului judeţ. În scopul practicării unui turism modern, este necesară o redescoperire a bazei acestuia: drumuri asfaltate, chiar între localităţi de mai mică întindere şi cu un număr redus de locuitori, alimentarea cu apă rezolvată în întregime, un sistem sanitar bine structurat. La aceste aspecte se adaugă conservarea şi includerea în circuitul turistic a tuturor obiectivelor cu valoare istorică. Dezvoltarea colecţiilor muzeelor din judeţul Constanţa presupune o latură de neomis pentru realizarea unui scop atât de benefic. O sursă de venit cum este cea din turism poate însemna pentru România foarte mult, în condiţiile în care politica altor ţări în acest domeniu s-a dovedit a fi una rentabilă. Trebuie însă să existe un efort general, un consens, o depolitizare a întregii problematici. Judeţul Constanţa - şi îmi permit momentan să mă refer doar la el - îndeplineşte toate condiţiile pentru redimensionarea lui din perspectivă turistică. Acest fapt poate fi finalizat numai dacă vor exista investiţii constante şi semnificative. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc şi eu.
		Din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, domnul deputat Mircia Giurgiu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Mircia Giurgiu: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Cum se poate trăi în România fără salariu timp de patru luni". În urmă cu patru luni, la 11 noiembrie 2005, a fost închisă Societatea Somvetra Gherla. Cu toate că acolo lucrau 626 de salariaţi, nu s-a ţinut cont de specificul municipiului Gherla, fiind un oraş monoindustrial, nu s-a ţinut cont de faptul că cei 626 de salariaţi, împreună cu familiile lor, reprezintă peste 40% din populaţia activă a municipiului Gherla şi, iată, au trecut patru luni de când aceşti salariaţi nu au nici un venit. Vina bineînţeles că este a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, dar asta nu-i încălzeşte cu nimic şi nu-i ajută să poată să-şi achite datoriile pe care le au. Şi, având în vedere faptul că în România, şi cu salariu este greu de trăit, dar fără salariu, este foarte greu să şi supravieţuieşti. Domnul Gheorghe Barbu este ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei. În această calitate, ca titular al acestui minister, îi solicit să intervină de urgenţă şi să vadă care este situaţia, pentru a sprijini aceste familii, să poată să trăiască măcar de pe o zi pe alta, până când se va rezolva situaţia. Evident că, în asemenea situaţii, fiecare din factorii responsabili aruncă vina unul pe celălalt. Dar este nevoie de o soluţie concretă, cât mai repede adoptată, care să vină în sprijinul unor venituri minime, dar care să asigure traiul de subzistenţă al acestor familii şi, de asemenea, dacă se poate, redeschiderea societăţii. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Valeriu Ungureanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Coincidenţă?!" Sunt oameni foarte de treabă, care, în împrejurari de convorbire destul de paşnice, ajung să ridice tonul şi să se enerveze pentru simplul motiv ca nu ştiu să respire convenabil când vorbesc. Cazul este foarte frecvent... şi mă surprinde faptul că medicina, care, mai ales în ultimul timp, a dat dovadă de multă ingeniozitate, nu a luat în studiu această problemă, a cărei rezolvare ar contribui la reducerea numărului oamenilor cuprinşi în categoria vagă şi irelevantă a "nervoşilor". Cunosc însă un alt caz, cu mult mai interesant, pe care, îndrăznesc a spune, îl urmăresc de ceva timp; evident, nu stăruitor sau sitematic. Este vorba de una din persoanele ce vremelnic face parte din actuala Putere, sau mai exact din Alianţa D.A. L-am auzit vorbind destul de des, la tribuna Parlamentului, la televizor (de regulă, la o emisiune pentru sate) şi nu în ultimă instanţă atunci când ţine "conferinţe de presă", cu prilejul întâlnirilor cu cetăţenii. Aproape în toate ocaziile oferite de domnia sa, trebuie să recunosc că are o linie unitară de gândire; invariabil, rămâi cu constatarea ca acest personaj nu se ocupă de altceva decât de duşmanul sau politic - PSD, şi nu de ceea ce ar trebui să facă, conform fişei postului pe care îl ocupă. Până la urmă, această gândire unitară a primului agricultor al României, a cărui existenţă pe scena politico-administatrivă a acestei naţiuni este la fel de efemeră, după cum o arată şi numele pe care îl poartă, are, şi ea, rădăcinile ei: de ce îţi este frică, de aia nu scapi. Deunăzi, la o conferinţă de presă, pe care a preluat-o (parţial) si postul public de televiziune TVR1, am avut iarăşi posibilitatea să aud discursul acestui personaj, a cărui "logică" se învârte, aşa cum spuneam, doar în jurul PSD. Din logica dânsului, nu rezultă decât un punct de vedere autoritar, şi anume, desfiinţarea democraţiei. Democraţia nu este pentru el decât un fel de "berbece de asalt" împotriva PSD. Din nefericire, acest personaj nu a înţeles şi nu va înţelege nimic din viaţa politică a Dâmboviţei zilelor noastre. Aici stă şi tragedia vieţii dânsului. Omul acesta, care se socoteşte "trimis de divinitate" să conduca destinele agriculturii româneşti, intră, prin ancorarea sa rigidă, în tradiţia democratică liberală, în conflict cu realitatea noastră de zi cu zi. Agitaţia acestui personaj nu are nimic în comun cu hărnicia clamată, cu spiritul practic şi aplicat; toate intervenţiile sale se pierd zadarnic în consideraţiuni teoretice şi lipsite de finalitate, şi aceasta se întâmplă pentru simplul motiv al necunoaşterii şi lipsei de înţelegere a problemelor pe care le administrează actuala Putere în România anilor 2005 - 2008... sau, cine ştie, poate mai puţin. Prin tot ceea ce face, acest personaj mă convinge din ce în ce mai mult că în calitate de om politic gândeşte foarte puţin. Căci toată lăbărţătura demagocică expusă nu este, de fapt, decât dorinţa de a-şi face cu orice preţ "o carieră" şi, pentru care, are credinţa că cel mai scurt drum e cel indicat de "aplauzele maselor", şi nu de voinţa acestora, precum şi de "lebedele moarte şi infectate cu H5N1", pentru că ele apar tocmai acolo unde actuala Putere scade în sondaje, iar apariţia "şefului agriculturii" face ca, prin miracol, virusul sa dispară, Puterea să urce, şi puii santinelă să crească mari si voinici precum veniturile la bugetul de stat, datorită cotei unice. Dar ce să ceri mai mult unui ministru cu FLUTURi în cap, manager în domeniul întreprinderilor forestiere? Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Vasile Pruteanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Vasile Pruteanu: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Domnilor colegi, Plenul Camerei Deputaţilor a decis, săptămâna trecută, prin vot secret, ca cererea ministrului justiţiei de încuviinţare a percheziţiei imobilelor din Bucureşti şi Cornu, aparţinând preşedintelui Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, să fie respinsă. Grupul deputaţilor liberali a votat în favoarea cererii de percheziţie a imobilelor lui Adrian Năstase, deoarece am considerat că este necesară deblocarea actului procedural de efectuare a urmăririi penale, însă Adrian Năstase şi-a găsit 163 de aliaţi la PSD, PRM, PC, UDMR. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal a militat, de asemenea, pentru procedura de vot deschis însă, cu 124 de voturi pentru şi 151 de voturi împotrivă, aceasta a fost respinsă. De ce vot deschis? Pentru că nu este normal ca parlamentarii să se ascundă în spatele unui vot secret, care să blocheze un act procedural necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale. Este deosebit de grav faptul că, prin acest vot, Camera Deputaţilor s-a substituit instanţei de judecată, votând pe motive de procedură şi nu pe chestiunile politice pentru care i-a fost cerut votul. Oare ce va spune opinia publică despre clasa politică actuală? Va spune că toată clasa politică este coruptă, lucru dovedit prin rezultatul votului din data de 7 martie 2006. Iată cum ultima fărâmă de credibilitate a Parlamentului s-a pulverizat după acest vot. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Mulţumesc.
		Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Kerekes Károly.
		Domnul Kerekes Károly: Mulţumesc, doamna preşedintă. Declaraţia mea politică se referă la acţiunea abuzivă a poliţiei din Târgu Mureş, în data de 8 martie a.c. Prezent la bilanţul pe 2005 al Ministerului Administraţiei şi Internelor, preşedintele statului s-a declarat mulţumit de eforturile acestui minister pentru aderare, dar nu şi de prestaţia Poliţiei. Referindu-se la siguranţa cetăţenilor, preşedintele a precizat că sunt încă multe de făcut până când poliţistul va deveni omul Statului în care cetăţeanul poate să aibă încredere deplină. Acţiunea de confiscare a tuturor exemplarelor numărului 5/2006 al publicaţiei din judeţul Covasna "Európai Idö" (Timpul European) ce a avut loc în municipiul Târgu Mureş, în data de 8 martie, confirmă, pe deplin, observaţiile preşedintelui. Prin această acţiune abuzivă la Târgu Mureş, Poliţia a încălcat libertatea presei precum şi dreptul liber la informaţii. Legat de eveniment, inspectorul şef al Poliţiei Mureş declară presei că, în urma sesizării oficiale s-au colectat doar câteva exemplare ale publicaţiei, în vederea examinării, pe motivul că aceasta conţine un material ce aduce atingere siguranţei naţionale şi caracterului naţional şi unitar al Statului. Spre deosebire de această declaraţie, lucrătorii poliţiei au confiscat toate exemplarele publicaţiei ce se găseau pe tarabele din Târgu Mureş, acţionând, cum rezultă din procesele-verbale încheiate, în baza art. 97 din Codul de Procedură Penală, referitor la ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Este posibil ca Poliţia să nu ştie că, în faza de cercetare penală - ca urmare a sesizării din oficiu - pentru administrarea probei, ar fi fost suficientă ridicarea unui singur exemplar al publicaţiei? Această acţiune lasă impresia, în mod justificat, că Poliţia a fost preocupată mai puţin de administrarea probei şi mai mult de intimidare, reuşind să creeze o situaţie tensionată, chiar dacă la confiscarea publicaţiei, poliţiştii au avut, într-adevăr, un comportament civilizat. Dar vestea confiscării s-a răspândit repede în tot oraşul, fapt despre care a luat cunoştinţă toată ţara prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, organizaţiile civile reacţionând prompt la această încălcare a drepturilor constituţionale. Ulterior, Poliţia, dându-şi seama de greşeala comisă, a înapoiat toate exemplarele confiscate. Prin această acţiune, Poliţia a mai realizat ceva. Ceea ce nu a reuşit să facă până acum redacţia publicaţiei şi anume creşterea interesului faţă de această publicaţie care s-a vândut până în prezent în număr nesemnificativ, probabil datorită articolelor radicale sau anti-UDMR, publicate adesea în aceasta. Legat de vigilenţa Poliţiei din judeţul Mureş, merită reţinut că aceasta niciodată nu se sesizează din oficiu în legătură cu articolele dure, antimaghiare publicate în mod frecvent, în cotidianul mureşean Cuvântul Liber, deşi aceste atacuri la adresa maghiarimii din România ar putea fi calificate ca manifestări ce aduc atingere siguranţei naţionale. Dacă luăm în considerare cele întâmplate la Târgu Mureş, nu este greu de ajuns la concluzia că sunt încă mult mai multe de făcut decât ceea ce crede preşedintele ţării ca cetăţeanul să aibă încredere deplină în Politie. Mulţumesc pentru atenţie.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Gheorghe Firczak. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Gheorghe Firczak: Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea se intitulează "Salvaţi monumentele noastre" Din păcate, astăzi, revine în actualitate problema monumentelor istorice şi protejarea lor, în general în ţară şi, în particular, în judeţul Hunedoara. În calitatea mea de deputat, ales în Circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara, am o datorie concretă, dar şi de onoare, să trag un semnal de alarmă. În legislatura trecută 2000-2004, am încercat să acţionez concret, prin promovarea unui proiect de lege care să declare arealul dacic din Munţii Orăştiei, Ulpia Traiana Sarmisegetusa şi Micia, unde se găsesc monumente romane drept zone protejate. Proiectul nu a fost avizat de Guvernul României, punctul său de vedere fiind susţinut de reprezentantul Ministerului Culturii şi Cultelor. Motivaţia esenţială a respingerii a fost aceea că cetăţile dacice din Munţii Orăştiei sunt pe lista UNESCO şi nu mai este nevoie de o protecţie suplimentară. Până în prezent, nu se constată nici o îmbunătăţire a protecţiei acestor monumente. Braconajul arheologic continuă, iar lista UNESCO nu-şi produce efectele. Mai mult decât atât, Muzeul civilizaţiei dacice şi romane din Deva, având sediul în Magna Curia, binecunoscut monument de arhitectură medievală, este într-o situaţie critică. În anul 1998 au început lucrările de restaurare, care nu sunt finalizate. Cu toate acestea, edificiul riscă să primească destinaţii administrative. Astăzi, muzeul nu are depozite şi spaţii pentru laboratorul de conservare şi restaurare, absolut necesare pentru buna funcţionare a instituţiei. Înainte de a fi deputat, mi-am desfăşurat activitatea, aproape două decenii, în această instituţie. Şi, în consecinţă, soarta ei nu-mi poate fi şi nu-mi este indiferentă. Totodată, menţionez că apelul meu nu are nici o legătură cu partidele politice, considerând că problematica expusă este una de interes naţional. Dacă noi, reprezentanţii instituţiilor importante ale Statului, ne unim forţele, putem salva monumentele noastre. Mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumim, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Monalisa Găleteanu. Aveţi cuvântul, doamna deputat.
		Doamna Monalisa Găleteanu: Vă mulţumesc, doamna preşedintă. Declaraţia mea politică din această dimineaţă se intitulează: Înfiinţarea Fundaţiei publice româno-ungare "Gojdu". Doamnelor şi domnilor colegi, Într-o ţară care se vrea democratică şi în care actuala Putere se bate cu pumnii în piept că apără proprietatea privată, este inadmisibilă atitudinea de dezinteres şi dezinformare pe care aceasta o adoptă cu privire la averea risipită a lui Emanuil Gojdu. Emanuil Gojdu a fost un om înţelept şi un bun patriot, care a lăsat moştenire o avere considerabilă comunităţii româneşti ortodoxe din Transilvania şi Ungaria, în special tinerilor pentru a-i sprijini să termine studiile. Singura beneficiară legitimă a acestei averi este Fundaţia "Gojdu" de drept privat din Sibiu, înfiinţată în 1870 şi reînfiinţată în 1996, care, însă, nu a intrat în posesia bunurilor moştenirii şi nici nu a primit vreo despăgubire potrivit legislaţiei în materie şi a textelor constituţionale. Eforturile acestei fundaţii de a administra profesionist moştenirea au avut drept efect creşterea considerabilă a veniturilor sale de-a lungul timpului. Astfel, peste 1 miliard de dolari a fost blocat în băncile de la Budapesta pentru că statul maghiar nu şi-a respectat, conform Tratatului de la Trianon, obligaţia de a restitui României 90 % din patrimoniul mobil. Bunurile au fost naţionalizate, iar românii din Transilvania eliminaţi nelegal, fără a mai avea vreun drept la moştenire. Executivul de la Bucureşti a semnat, în octombrie 2005, un acord româno-ungar pentru înfiinţarea unei Fundaţii publice "Emanuil Gojdu" la Budapesta care, însă, nu apără interesele românilor, aceasta supunându-se legislaţiei maghiare. Practic, moştenirea este definitiv pierdută, cu acte în regulă, întrucât legislaţia ungară nu are nici o prevedere cu privire la bunurile deţinute de fundaţii private. Este de neconceput faptul că România ar trebui, conform acestui acord promovat prin ordonanţă de urgenţă, să răscumpere ceea ce ar trebui să aibă "de drept" prin moştenire. Principalul nostru obiectiv ar trebui să fie respectarea voinţei testamentare a lui Emanuil Gojdu, care înfăţişează foarte clar cum, cui, pentru ce şi pentru cine îşi dăruieşte averea. A venit timpul să fie respectat dreptul de proprietate exprimat ca voinţă testamentară atât în România cât şi în Ungaria. 90 % din valoarea Fundaţiei "Gojdu" trebuie, astfel, să revină beneficiarilor ei din România, adică tinerilor ortodocşi români din jurisdicţia Ardealului. De asemenea, este de necrezut cum actuala Putere a încheiat un acord umilitor pentru România fără măcar să se consulte cu Biserica Ortodoxă Română şi cu Fundaţia "Gojdu" de la Sibiu. Sunt amestecate abil adevăruri mărunte cu minciuni exagerate pentru a masca, de fapt, singura menire a acestei fundaţii publice şi anume aceea de a cinsti memoria lui Emanuil Gojdu, Curţile Gojdu urmând să devină unul din reperele capitalei ungare. Deşi prin semnarea acordului se promitea crearea cadrului legal pentru soluţionarea problemei Fundaţiei "Gojdu", în realitate, acordul aduce beneficii doar statului ungar. Acest acord este încă o dovadă vie a faptului că actuala Putere este incapabilă de a lua decizii în favoarea românilor. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc.
		Din partea Grupului parlamentar al PNL, să nu mai dau citire întregii liste, domnul deputat Mihai Mălaimare. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
		Domnul Mihai Adrian Mălaimare: Vă mulţumesc, stimată doamnă. Declaraţia mea politică se numeşte "Suveranitatea poporului sau a intereselor?" Cred că este cazul să lămurim o confuzie gravă: Parlamentul României nu este ceea ce ar trebui să fie în primul rând, şi anume reprezentantul suveranităţii poporului. O să aduc două argumente. Partidele politice din România postcomunistă au deformat grav procesul parlamentar. Deputaţii şi senatorii acestui parlament acţionează, de cele mai multe ori, la comanda partidului. Partidul politic stabileşte care legi sunt bune sau nu, care decizii sunt corecte sau incorecte. Apoi îşi coagulează membrii care trebuie să voteze după vrerea partidului. Greşit, domnilor! Un membru al Parlamentului ar trebui să voteze o lege nu pentru că aşa o cere partidul, ci pentru că aşa o cer interesele ţării şi ale cetăţenilor săi. Nu votăm o lege pentru că Executivul are aceeaşi culoare politică cu noi, ci pentru că suntem convinşi că este o lege bună. Mergând pe acelaşi raţionament, nu votăm împotriva unei legi pentru că facem parte din opoziţie, ci pentru că o considerăm proastă. Asta este adevărata misiune a unui parlamentar: să judece, să cântărească şi să voteze aşa cum îi dictează conştiinţa, nu partidul. Noi nu reprezentăm aici interesele partidului ci interesele poporului, adică ale oamenilor pe care, din patru în patru ani, îi chemăm la vot pentru a le obţine încrederea. Partidele politice ar trebui să fie doar rezultatul unor afinităţi doctrinare pe care le au un grup de indivizi. Parlamentarul este o instituţie în sine şi el acţionează pentru binele celor care l-au votat. A vota altfel înseamnă a ne dispreţui pe noi înşine. În fine, partidul politic nu este în măsură să stabilească ce este bine şi ce este rău. Dar 300 de oameni care judecă, fiecare în parte, o anumită chestiune se pot apropia de varianta corectă. Ce reprezentant al poporului este acela care îi lasă pe alţii să hotărască în locul lui sau, mai rău chiar, să voteze, folosindu-i cartela electronică? Vă spun eu. Unul care reprezintă orice altceva doar pe cetăţeni nu. Este cazul să ne luăm misiunea în serios! A doua problemă pe care vreau să o ridic este aceea a Curţii Constituţionale. La prima vedere, ar părea un organism absolut necesar unui stat democratic. Trebuie să vă spun că nu este aşa. Cele mai avansate democraţii ale lumii, Marea Britanie, SUA, Japonia, Elveţia nu au aşa ceva. Competenţa membrilor acestei Curţii Constituţionale este, din nou, îndoielnică. Dreptul constituţional este o ramură a filozofiei morale sau politice, nicidecum o disciplină juridică. Nu judecătorii sunt cei care ar trebui să decidă asupra constituţionalităţii vreunei legi ci specialiştii în ştiinţe politice. În fine, Constituţia este actul fondator al unei naţiuni, pe care orice cetăţean ar trebui să îl înţeleagă. Dacă ea ar fi un fel de hieroglifă juridică pe care numai câţiva ar putea-o înţelege, nu şi-ar mai avea rostul. Lucrul asupra căruia aş dori să atrag atenţia este următorul: nouă inşi numiţi pe criterii discutabile în această Curte Constituţională pot, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, să blocheze un act al Parlamentului, adică al instituţiei care este purtătoarea suveranităţii poporului. Parlamentul şi comisiile sale juridice ar trebui să decidă asupra constituţionalităţii unei legi. Această Curte ar trebui să aibă, cel mult, un rol consultativ. Ce legislativ este acela care poate fi blocat de o mână de oameni de o competenţă îndoielnică. Cei care au făurit această Curte Constituţională s-au uitat în direcţia greşită. Belarus, Albania, Baskiria, Mali, Ruanda, Uzbekistan, Autoritatea Palestiniană şi Siria sun "democraţiile consolidate" care au o Curte Constituţională. Acesta este reversul faptului că parlamentarii români sunt obligaţi, practic, să voteze cum le dictează partidul. Aceste două probleme pe care le-am aşezat în faţa dumneavoastră ar trebui regândite pentru a reda Parlamentului suveranitatea de care are nevoie pentru a guverna într-un sistem cu adevărat democratic. Avem puterea să i-o redăm, să o facem! Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al PD, domnul deputat Petru Movilă. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Petru Movilă: Doamnă preşedintă, Onoraţi colegi, Declaraţia politică se numeşte "Monumentele Iaşiului, simboluri ale culturii naţionale" Este tot mai adevărată ideea că identitatea unui popor se exprimă şi se conservă, în primul rând, prin cultura sa. Spun acest lucru pentru că într-o epocă a globalizării economice şi a edificării unei Europe unite, din punct de vedere politic, doar culturii îi revine rolul păstrării identităţii şi specificului unei naţiuni. Acest lucru este cu atât mai adevărat pentru România aflată în preajma aderării la Uniunea Europeană. Să nu ne facem iluzii. O perioadă destul de lungă, după aderare, România nu va fi o putere semnificativă din punct de vedere economic în Comunitatea Europeană, dar are şansa să rămână o putere culturală şi să-şi păstreze identitatea şi valorile naţionale, aşa cum fac şi marile puteri ale Uniunii Europene. Condiţia este ca noi înşine, Guvernul României să dea o atenţie sporită conservării moştenirii culturale, să adopte măsuri efective de sprijinire a acelor localităţi în care se află monumentele semnificative ale trecutului şi prezentului nostru cultural. Vorbele frumoase, simpozioanele, declaraţiile binevoitoare, promisiunile cu iz electoral şi altele asemenea nu pot stopa prăbuşirea pereţilor, mucezirea picturilor şi degradarea permanentă a monumentelor istorice şi de cultură, expresia materială cea mai înaltă a sufletului nostru naţional. Este nevoie de un sprijin concret, de măsuri reale, adică, mai direct spus, de o finanţare corespunzătoare acestui domeniu esenţial pentru identitatea noastră ca neam. Iaşiul este, incontestabil, unul din oraşele care conţine un număr impresionant de asemenea expresii ale sufletului nostru. Biserica voievodală Trei Ierarhi, o minune a artei medievale, Palatul culturii, Biserica Metropolitană, Filarmonica, o superbă realizare a arhitecturii goticului târziu, Biserica Golia şi Galata şi multe, multe altele care au făcut şi fac faima capitalei istorice a Moldovei. Dar, numeroase asemenea monumente, în primul rând, primele patru din cele enumerate mai sus, sunt într-o stare avansată este degradare. Este adevărat că, de-a lungul anilor, s-au mai alocat ceva bani pentru consolidarea şi refacerea lor, dar aceşti bani au fost atât de puţini şi eşalonaţi pe atât de mulţi ani, încât s-a ajuns până acolo încât şi reparaţiile din anul trecut trebuie însele reparate. Toate guvernele care s-au succedat din 1990 până azi au promis multe şi au realizat puţine pentru monumentele istorice ale Iaşiului, care sunt şi ale ţării. Guvernul nostru, al Alianţei DA a demarat, este adevărat, un program mai amplu şi mai coerent în domeniul în care ne referim, dar ritmul este încet iar banii total insuficienţi. Este adevărat, de asemenea, că Ministerul Culturii şi Cultelor, prin vocile fostului şi actualului ministru, a făcut declaraţii încurajatoare pentru reabilitarea şi conservarea patrimoniului cultural al Iaşiului dar urmările nu sunt la înălţimea promisiunilor. Ca deputat de Iaşi, ca reprezentant al unuia dintre cele mai mari judeţe ale ţării, nu pot rămâne insensibil faţă de această situaţie. Cer Ministerului Culturii şi Cultelor să-şi amintească de bunele intenţii pe care le-a declarat faţă de monumentele istorice şi de cultură ale Iaşiului care, de fapt, nu sunt numai ale acestui oraş ci ale întregii ţări. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnul deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Emil Radu Moldovan.
		Domnul Emil Radu Moldovan: Mulţumesc, doamna preşedintă. Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată: Preocupări lamentabile pentru un prim-ministru perdant. Guvernanţii, îmbătaţi de mirajul sondajelor de opinie, îşi plimbă, cu detaşare, neputinţa peste populaţia care freamătă de nemulţumire. Minciuna, ridicată la rang de adevăr, a reuşit să îngroape speranţa de mai bine, iar zâmbetul cinic este singurul semn dat unui popor sătul de cinism. Ultimul gest al premierului deputat Tăriceanu a fost cea mai clară dovadă a problemei care-i frământă conştiinţa, nelăsându-l să îşi doarmă nopţile. Nu vă faceţi iluzii, nu problema pensiilor sau a sistemului şubrezit de sănătate din România îi dă emoţii. Nici măririle de preţuri nu îl fac să tresară. Preocupări mult mai măreţe îi reţin atenţia, în ciuda penibilului motivaţiilor. Grija pentru distrugerea opoziţiei a devenit, mai nou, singura lui raţiune de a trăi ca şi acum aceasta ar fi soluţia magică la sutele de neajunsuri în care au scufundat ţara. Laşitatea şi frustrarea şi-au făcut loc pentru a îmbrăca în penibil acţiunile celui care ar fi trebuit să ne câştige respectul prin înţelepciune şi măsuri constructive. Prima dată când a fost interesat de activitatea Parlamentului a fost într-un moment care nu avea nici o legătură cu societatea şi populaţia care l-a ales să guverneze. Nu-i înţeleg prezenţa în Parlament la dezbaterea privind cererea de percheziţie a domnului Năstase, atâta timp cât la dezbaterile privind problema pensiilor sau a justiţiei nu şi-a găsit timp să ne onoreze cu prezenţa. Cum a putut să îşi rupă 5 ore din programul încărcat pe care ar trebui să îl aibă un prim ministru doar pentru a ajuta la demolarea unui adversar politic? Vă mai animă şi altceva în afară de dorinţa de răzbunare, domnule prim-ministru? În cazul în care aţi uitat, milioane de români aşteaptă o altfel de guvernare, nicidecum una a răzbunărilor şi a înscenărilor. Aş înţelege raţiunea gestului dumneavoastră dacă aţi fi transformat România într-o ţară prosperă sau, măcar, aţi fi venit cu soluţii la o parte din gravele neajunsuri care caracterizează viaţa de zi cu zi a locuitorilor ei. Atâta timp când cel mai răsunător succes al dumneavoastră este considerat un eşec de către Uniunea Europeană şi simţim pe pielea noastră efectele negative ale cotei unice, atâta timp cât sunteţi nevoiţi doar la câteva luni să adăugaţi la propriile legi sute de amendamente şi prin măsurile adoptate să scoateţi sute de pensionari în stradă, consider că a fost jignitoare pentru poporul român prezenţa dumneavoastră la o dezbatere a cărei soluţie nu rezolva nici una din problemele românilor. Nu ne interesează şi nu interesează pe nimeni frustrările pe care le aveţi vizavi de opoziţie, iar mandatul pe care ar trebui să-l duceţi la îndeplinire are cu totul o altă menire. A venit timpul să renunţaţi la ipocrizia şi masca sub care vedem cu toţii că se ascunde incompetenţa unui personaj fără caracter şi coloană vertebrală. Nu mai avem nici compasiune, nici răbdare să ascultăm lamentări sau neputinţe. Faptele de până acum vă descalifică şi mă îndoiesc că veţi mai reuşi vreodată să recâştigaţi încrederea populaţiei. Aţi putea, totuşi, să începeţi să vă faceţi cu adevărat treaba în cealaltă jumătate de mandat care v-a mai rămas. Aşa aţi mai spăla din ruşinea care vă caracterizează prestaţia de până acum. Mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Rareş Mănescu a sosit în sală? Nu. Domnul deputat Sorin Paveliu nu, domnul deputat Cristian Buşoi nu, domnul deputat Mircea Ciopraga, domnul deputat Dan Mihai Marian, domnul deputat Tiberiu Bărbuleţiu, domnul deputat Gabriel Sandu, domnul deputat Ion Preda, domnul deputat Viorel Oancea. Domnul deputat Ion Preda, aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Ion Preda: Stimată doamnă preşedintă, Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: Necesitatea revizuirii Constituţiei dar poate să aibă şi alt titlu. În ultima vreme, tot mai multe voci au vehiculat necesitatea revizuirii Constituţiei, şi a sistemului electoral. Dacă unii cred că scandalurile care apar tot mai frecvent sunt cauzate de tranziţia care nu se mai termină, sunt tot mai mulţi, printre care mă număr şi eu, care dau vina pe actuala Constituţie şi sistemul electoral cu vot pe listă. Războiul celor două palate, indiferent de ocupanţii lor, îşi are sursa în actuala Constituţie. Asta în condiţiile în care, până acum, cei doi ocupanţi au provenit din acelaşi izvor electoral. Ce ne facem după anul 2009, când posibilitatea ca cei doi să fie din izvoare electorale diferite va fi mult mai mare? În acelaşi timp, Parlamentul şi partidele politice, piloni ai democraţiei, sunt pe ultimele locuri în ceea ce priveşte credibilitatea. Cei care trâmbiţează acest lucru uită că aceste instituţii nu sunt decât o oglindă a propriului popor. Discursul politic din ultima vreme este, paradoxal, tot mai populist, în condiţiile în care Puterea este de centru dreapta. Este un discurs politic care seamănă foarte mult cu cel vehiculat în presa comunisto-legionară din anii 1930-1938 - clasa politică, Parlamentul şi partidele politice colcăie de hoţi, bandiţi şi pungaşi, corupţia este în floare. Unde a dus acest gen de discurs politic, ştim cu toţii. Este un discurs politic extrem de periculos care compromite capitalismul pe care vrem să-l reconstruim dar şi democraţia. Sunt două aspecte ale vieţii politice actuale, aparent fără nici o legătură. Tocmai de aceea, trebuie să reflectăm cu mai multă atenţie şi, mai ales, cu multă responsabilitate, nu numai la ce se întâmplă azi ci, mai ales, la consecinţele de mâine. În opinia mea, cauza principală a acestei mascarade naţionale care manipulează poporul, îndreptându-l către un salvator providenţial, este actuala Constituţie. O constituţie ambiguă, unde principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat, element fundamental într-o democraţie, nu este suficient de clar, o constituţie care a stârnit numeroase comentarii negative încă de la început, o constituţie modificată ineficient în 2003, în sfârşit, o constituţie care a devenit deja perimată. În aceste condiţii, revizuirea legii fundamentale a statului român acum, înainte de intrarea României în Uniunii Europene, este necesară dar şi oportună. De ce? Pentru că trebuie să ne integrăm, având o construcţie statală bine definită şi foarte clară. Modificările ulterioare vor fi numai cele raportate la punerea de acord cu Constituţia europeană. De aceea, fac apel la întreaga clasă politică din România, la societatea civilă, la toţi aceia care vor binele acestui popor pentru declanşarea unei dezbateri politice responsabile şi profunde pe această temă. Trebuie să avem în vedere analizarea tuturor variantelor istorice testate în practica politică. Nu trebuie să inventăm noi roata în această materie. Să alegem varianta optimă pentru un sistem democratic, dar, în acelaşi timp, nu trebuie să neglijăm caracterul acestui popor şi tradiţiile sale. Mai întâi trebuie să alegem forma de guvernământ. După umila mea părere, republica, cu variantele sale, lăsând la o parte că la noi a fost impusă cu forţa de sovietici, nu se potriveşte cu caracterul poporului român. Suntem prea pătimaşi în politică, iar garanţia unei vieţi politice stabile nu o poate asigura nici un preşedinte. Acesta nu poate fi un arbitru politic imparţial. Nu poate fi un preşedinte al tuturor românilor. Chiar dacă formal îşi dă demisia din partidul care l-a propulsat rămâne prizonierul acestuia sau vice-versa. Monarhia constituţională este forma de guvernământ mai potrivită pentru poporul român, un popor cu tradiţii dinastice, un popor învăţat cu un vot de la care să meargă cu jalba în proţap, chiar dacă acesta domneşte dar nu guvernează. La prima vedere pare o aberaţie, ba chiar o utopie să gândeşti azi în România la monarhie constituţională. A trecut peste o jumătate de secol, dar, în acelaşi timp, sunt prea mulţi aceia care confundă instituţia cu persoana. Şi, totuşi această variantă trebuie dezbătută cu seriozitate măcar pentru faptul că, pe de o parte, avem o datorie morală faţă de cei care au susţinut-o în anii 1990-1992, dar n-au mers până la capăt de teamă să nu o îngroape definitiv, iar pe de altă parte avem ultima şansă înainte de integrarea europeană. Este mai greu de conceput ca odată integraţi în Uniunea Europeană mai poţi schimba forma de guvernământ. În ultimă instanţă, pentru cei mai reticienţi la anumite persoane, dacă ne gândim bine având în vedere şi numai trecerea timpului, Parlamentul României poate să opteze şi spre alte dinastii din Europa. Ce înseamnă o Românie în frunte cu o dinastie ca Windsor sau Burbon, vă las pe dumneavoastră să judecaţi. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Încheiem această parte a şedinţei noastre de astăzi cu declaraţia politică din partea Grupului parlamentar al PD, doamna deputat Monica Iacob Ridzi. Aveţi cuvântul, doamna deputat.
		Doamna Monica Maria Iacob Ridzi: Vă mulţumesc. Declaraţia mea politică de astăzi are ca şi temă, şi se intitulează: Cauzele neîncrederii populaţiei în clasa politică. Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Sondajele de opinie, dacă sunt făcute ştiinţific şi fără vădite scopuri electorale, reprezintă un ajutor enorm pentru politicieni. Ele arată adevărata stare de spirit a naţiunii, speranţele şi dezamăgirile milioanelor de oameni care ne-au ales, în numele cărora noi am depus jurământ să le apărăm interesele legitime cu cinste şi dăruire. Ei bine, aceste sondaje manifestă în mod sistematic o tendinţă care ar trebui să ne îngrijoreze: creşte în mod constant neîncrederea cetăţenilor în clasa politică. S-a ajuns la o situaţie paradoxală: Parlamentul, deşi învestit de Constituţie ca primă putere în stat, ocupă ultimul loc în topul încrederii populaţiei. Trist, dar adevărat! Din noianul de întrebări ce se ridică din această bizară situaţie, una mi se pare fundamentală: cum s-a putut compromite atât de profund clasa politică în ochii celor care, iată un alt paradox, au ales-o în mod liber şi corect, după regulile democraţiei? La această întrebare, răspunsul predilect şi invariabil al unor colegi de breaslă este, pe cât de scurt, pe atât de absurd. Vinovate de prăbuşirea catastrofală a imaginii politicianului român ar fi, chipurile, mediile de informare în masă care prezintă caricatural viaţa politică! Nimic mai fals! Eu cred că adevăraţii vinovaţi sunt aici, printre noi. Respiră aerul fortifiant al Parlamentului, se bucură de o imunitate mai mult decât meritată, se înfruptă copios din banul public şi, cu o poftă de nestăpânit, îi râd naţiunii în nas! În ultima lună de activitate parlamentară, sub vălul, transparent totuşi, al votului secret, care pentru unii pare un simplu joc cu bile albe şi bile negre, parlamentarii Opoziţiei au dat o ultimă şi devastatoare lovitură de imagine întregii clase politice. Mai întâi au blocat funcţionarea DNA-ului - instituţie importantă în combaterea corupţiei la nivel înalt, instituţie atât de necesară însănătoşirii justiţiei. Apoi, voturile numeroase ale aceloraşi parlamentari, printr-o inexplicabilă şi rău înţeleasă solidaritate de breaslă, au împiedicat justiţia să-şi facă datoria în faimosul caz Zambaccian. Percheziţia cerută de Parchet n-a mai avut loc, fiind vorba de casa unui înalt demnitar, în continuare omul fanion al Opoziţiei. Prin votul lor, parlamentarii Opoziţiei au plasat un important om politic mai presus de lege, ferindu-l, culmea, de justiţie, adică de instituţia care are datoria de a face dreptate. "Cei tare se întăriră cu averea şi mărirea în cercul lor de legi!" - probabil aşa ar conchide poetul nostru naţional, întorcându-ne, dezamăgit, spatele. Prin votul lor, aceşti parlamentari nu numai că au compromis, o dată în plus, clasa politică, dar au pus serios sub semnul întrebării viitorul României. Acesta este semnalul clar, transmis ieri de Comisia Europeană, prin înaltul său reprezentant, sosit la Bucureşti. Din fericire, la scurt timp înaintea Raportului de ţară, aceeaşi Comisie Europeană laudă activitatea miniştrilor Monica Macovei şi Vasile Blaga. Aşadar, în anul premergător aderării României la Uniunea Europeană, justiţia şi ordinea publică se întăresc în România, în pofida votului "secret" al unor aşa-zişi aleşi ai poporului. Şi o ultimă întrebare, adresată nu social-democraţilor de rând, ci exponenţilor acestora, fie ei bogaţi sau îmbogăţiţi. Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Adrian Năstase, este copios îndemnat de către colegii săi de doctrină să-şi dea demisia din toate funcţiile de partid pentru a proteja imaginea PSD-ului. Ei bine, nici măcar unul nu-i cere domnului Năstase să se autosuspende din înalta funcţie de preşedinte al Camerei. La imaginea şi prestigiul Camerei Deputaţilor nu se gândeşte nimeni? Doamnelor şi domnilor deputaţi, deocamdată, Parlamentul României, adică prima putere în stat, este condus de către un om de numele căruia se leagă acuzaţii grele. Fireşte, dosarele sunt pe rol, funcţionează din plin prezumţia de nevinovăţie. Vă atrag însă respectuos atenţia asupra unui pericol iminent: dacă justiţia va dovedi în final vinovăţia actualului preşedinte al Camerei Deputaţilor, toate actele normative şi legile semnate de domnul Adrian Năstase vor păstra, pentru eternitate, o aureolă inconfundabilă de fraudă, foloase necuvenite şi luare de mită. Cu umorul său inconfundabil, domnul Adrian Năstase a dat ieri de ştire naţiunii că intenţionează să vândă mult discutata casă din strada Zambaccian, cu toate termopanele şi chinezăriile din inventarul acesteia. Sunt sigură că va găsi cumpărători pe măsură. Că va primi un preţ bun. Foştii săi colaboratori, deputatul puşcăriaş Gabriel Bivolaru şi primarul infractor Dumitru Sechelariu, sunt clienţi de nădejde. Social-democraţia băcăuană abia aşteaptă să investească în Bucureşti. Cât priveşte părerea electoratului despre clasa politică, gânditorul Baltazar Gracian avea o vorbă: Valorăm atâta cât vor cei mulţi. Altfel spus, cântărim atât cât vrea opinia publică! Aşadar, cauzele prăbuşirii încrederii populaţiei în clasa politică nu trebuie căutate în mijloacele de informare în masă, ci, aici, printre noi în Aula Parlamentului, sub paravanul albastru al social-democraţiei îmbogăţite peste noapte. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Stimaţi colegi, Din partea Grupului parlamentar al PSD au depus în scris declaraţiile politice domnii deputaţi: Ioan Munteanu, doamna deputat Manuela Mitrea, domnul deputat Dumitru Bentu, domnul deputat Costică Macaleţi, domnul deputat Vasile Puşcaş, domnul deputat Ion Stan, domnul deputat Gheorghe Chiper, domnul deputat Nicolae Bădălău, doamna deputat Mihaela Rusu, domnul deputat Marin Diaconescu. Din partea Grupului parlamentar al PNL în scris a depus declaraţia politică domnul deputat Claudiu Zaharia. Din partea Grupului parlamentar al PD au depus în scris domnii deputaţi Aurel Olărean, Liviu Miroşanu, Traian Igaş şi Marius Rogin. Din partea Grupului parlamentar al PRM au depus în scris declaraţiile domnul deputat Costache Mircea, domnul deputat Paul Magheru şi domnul deputat Dragoş Dumitriu. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator au depus în scris declaraţiile doamna deputat Daniela Popa, domnul deputat Bogdan Liviu Ciuca. Vă mulţumesc pentru participare la această parte a şedinţei noastre de astăzi.
		(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă)
		Domnul Aurel Olărean: "Să-i sprijinim pe ţăranii agricultori'' Stimaţi colegi, Prezenta declaraţie politică se referă la urgentarea măsurilor de sprijinire a ţăranilor agricultori în spiritul promisiunilor făcute cetăţenilor în precedenta campanie electorală. În mod concret, este vorba de iniţiativele prin care ţăranii agricultori ar urma să fie sprijiniţi pentru reducerea sau eliminarea taxelor specifice operaţiunilor de vânzare - cumpărare de pământ, cuantumul ridicat al acestora descurajându-i pe ţărani în înfiinţarea de ferme agricole. Consider că, în momentul aderării României la Uniunea Europeană, sectorul agricol, în fond, unul dintre componentele cele mai importante ale economiei naţionale, trebuie să fie modernizat şi apt pentru a asigura prosperitatea cetăţenilor ale căror activităţi sunt direct legate de agricultură. Atragerea tinerilor spre construirea de locuinţe în mediul rural sau care manifestă interes pentru înfiinţarea de ferme s-ar putea realiza cu mai mult succes, dacă primarii le-ar pune acestora la dispoziţie pământ din rezerva funciară (în multe situaţii, acesta fiind necultivat). Statul ar trebui să vină în întâmpinarea solicitărilor ţăranilor agricultori preluând cheltuielile pentru achiziţionarea de sămânţă de cartof şi porumb, în condiţiile în care, se ştie, recolta acestui an a fost mai slabă, comparativ cu anii precedenţi. Îmi exprim speranţa în urgentarea măsurilor specifice de ajutoare a ţăranilor agricultori, de succesul implimentării acestor măsuri, depinzând, în bună măsură, asigurarea prosperitaţii agriculturii româneşti.
		Domnul Cătălin Lucian Matei: "Privatizarea întregii Românii se propie" Loteria Naţională este una dintre cele mai profitabile companii româneşti, are un rulaj imens şi un profit de circa 50 de milioane de euro anual. Funcţionând în regim de monopol al statului, loteria se subordonează direct Ministerului de Finanţe. Guvernul Tariceanu a adoptat o ordonanţă de urgenţă, în martie 2005, în care erau inserate următoarele prevederi: o parte din câştiguri merge direct către Agenţia Naţională pentru Sport care finantează,la rândul ei, Comitetul Olimpic Român şi Federaţia Română de Fotbal, iar cel putin 60% din venituri sunt destinate construcţiei de locuinţe pentru tineri, dar şi proiectelor privind două mari arene sportive. Şi noua ordonanţă vorbeşte despre acoperirea pierderilor contabile. Potrivit statutului de funcţionare, majoritatea fondurilor obţinute de loterie sunt folosite pentru susţinerea unor programe sociale sau din domeniul sanătăţii. Acesta este motivul pentru care recent anunţata intenţie a guvernului Tariceanu de a privatiza Loteria Română a fost extrem de criticată. Ministrul Bogdan Olteanu a explicat că privatizarea este necesară pentru despăgubirea printr-un pachet de actiuni de 20% a foştilor proprietari ale caror posesiuni confiscate în perioada comunistă nu pot fi retrocedate în natură. Acest argument nu explică totuşi de ce un pachet de 7% din acţiuni va fi vândut salariaţilor şi membrilor consiliului de administraţie. Reprezentantul guvernului nu explică nici de ce restul de 5% din acţiuni va fi vândut la bursă. Privatizarea anunţată, chiar dacă presupune pastrarea unui pachet majoritar de 68 % în proprietatea statului, înseamnă pierderea unor sume consistente pentru aceste probleme sociale. Sebastian Vlădescu vine pe altă parte şi spune că " Ministerul Finanţelor Publice şi respectiv Guvernul nu intenţionează să privatizeze Loteria. Privatizarea unei societăţi comerciale presupune trecerea unui pachet de cel puţin 50 %, plus o acţiune sau o parte socială, de la stat sau de la un grup privat. Intenţiile noastre nu sunt de a privatiza Loteria Română, aşa cum intenţionăm să privatizăm CEC-ul. Nu există nici un fel de decizie, nici un fel de grabă, în acest sens". Ministerul a explicat că, în prezent, există o ordonanţă de urgenţă care prevede trecerea unor cote de acţiuni de la Loterie la Fondul "Proprietatea", precum şi o posibilă vânzare către salariaţi, dacă se va decide vreodată privatizarea şi flotarea unei cote de acţiuni pe piaţă pentru încurajarea pieţei de capital. Cei doi oameni politici care vin din acelaşi partid, şi anume acela de guvernămât, nu s-au pus de-acord în ceea ce priveşte viitorul Loteriei Naţionale. Se pot ei oare hotârî astfel încât populaţia aceste ţări să nu mai fie nevoită să asculte minciunile lor pentru ca în final să poată trage singură concluziile? Ce ne-ar mai putea mira la domnii de la guvernare? Atâta timp cât se întrunesc periodic pentru a-şi împărţi puterea, de ce nu şi-ar împărţi si Loteria Naţională! Vă mulţumesc,
		Domnul Claudius Mihail Zaharia: Declaraţie politică "Despre condamnarea regimului comunist în România" Domnule preşedinte, stimaţi colegi, Pe măsură ce trece timpul ne apropiem tot mai mult de ziua de 22 aprilie, zi care, anul acesta, marchează împlinirea a 16 ani de la începutul manifestaţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii, cea mai lungă manifestaţie anticomunistă din istorie. Această zi trebuie să găsească oficialii din ţara noastră decişi să condamne în mod oficial regimul comunist. Datele înregistrate în zilele de luptă împotriva comunismului arată faptul că România este singura ţară în care numai înlăturarea regimului comunist s-a făcut cu pierderea a peste 1000 de vieţi şi cu rănirea a peste 4000 de români. Aceste date, alăturate sutelor de mii de victime din perioada comunistă înregistrate în lagărele comuniste, ne pun în măsură să considerăm faptul că ceea ce putem denumi genocidul comunist din România a fost de dimensiuni uriaşe şi ne fac să ne întrebăm de ce acest fenomen a rămas atâta vreme necondamnat oficial la noi în ţară. Să nu uităm faptul că această perioadă s-a caracterizat prin ample acţiuni de distrugere a elitelor, de suprimare a dreptului la opinie şi de îngrădire a unui număr însemnat de drepturi ale fiecărui român. Neclarificarea poziţiei României faţă de regimul comunist pare a fi şi principala piedică în realizarea reformei morale pe care liberalii o susţin prin proiectele de lege depuse. Societatea civilă din România, în frunte cu organizaţiile care îi au ca membri pe cei care au susţinut şi participat la aceste manifestaţii, şi-a îndeplinit cum nu se poate mai bine de această dată rolul, iar prin cercetările pe care le-au efectuat în vederea obţinerii tuturor argumentelor de incriminare a regimului comunist au creat un cadru favorabil instituţiilor din România de a condamna oficial regimul comunist. Mă alătur pe această cale tuturor celor care au constituit un front comun în condamnarea regimului comunist şi susţin iniţiativele colegilor mei liberali de trecere în ilegalitate a tuturor acţiunilor menite să promoveze principiile şi valorile comunismului. Consider că această etapă este foarte importantă în implementarea reformei morale a întregii societăţi româneşti şi totodată consider că realizarea ei poate reprezenta structura de rezistenţă pe care legea lustraţiei să se poată consolida. Fac un apel către toţi cei care ştiu ce a însemnat comunismul în România să se alăture acestei iniţiative a societăţii civile din România şi să plasăm o dată pentru totdeauna comunismul acolo unde îi este locul, şi anume în ilegalitate. Vă mulţumesc,
		Domnul Constantin Traian Igaş: "Sprijin pentru ca 600 de angajaţi ai S.C. ARIS S.A. să nu rămână fără locuri de muncă" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Luna ianuarie este pentru fiecare dintre noi un moment în care ne propunem ca anul care începe să fie unul cu multe realizări, iar dacă se poate chiar cu mai multe decât în cel care s-a încheiat. Fiecare dintre noi ne stabilim priorităţile şi pornim la drum cu un elan care să ne facă să ducem, mai uşor sau mai greu, la bun sfârşit tot ceea ce ne-am propus. Pentru mai bine de 600 de persoane cu statut de angajat, începutul de an 2006 n-a fost deloc unul la care aceştia sperau. Ba din contră, dată fiind vestea că toţi îşi vor pierde locurile de muncă, singurul mijloc de supravieţuire decentă. Vreau să mă adresez astăzi dumneavoastră pentru a veni în sprijinul acestor oameni, în particular, şi pentru a lupta împotriva acestui proces de pierdere a locurilor de muncă, în general. Punctual, mă refer la situaţia în care s-a ajuns, mai bine zis în care se află una dintre uzinele din Arad, S.C. ARIS S.A., sau aşa cum noi, arădenii, o cunoaştem mai bine: Strungul. E greu în prezent să găseşti o persoană din municipiul Arad, sau chiar din judeţ, care să nu fi auzit de ARIS şi care să nu se solidarizeze cu acţiunile şi cererile angajaţilor din această uzină. În luna ianuarie a acestui an, reprezentantul acţionarului majoritar al societăţii ARIS, fabrică de strunguri, anunţă primirea unui titlu executoriu de la ANAF, instituţie însărcinată cu recuperarea sumei de circa 280 miliarde de lei vechi, bani care sunt consideraţi ca ajutor ilegal al societăţii arădene în anii 2000 şi 2002. Trebuie precizat faptul că în anul 2002, societatea sus menţionată a fost privatizată şi, astfel, datoriile avute au fost achitate conform eşalonărilor specificate în contractul de privatizare. Privatizarea societăţii a fost privită şi salutată de întreg personalul angajat al societăţii, mai ales că avea loc după o lungă perioadă de timp în care lucrurile au mers destul de greu pentru angajaţi. S-a reuşit depăşirea anumitor momente grele şi după această privatizare lucrurile au început să se îndrepte şi chiar să se relanseze, fapt ce a dus la încrederea că numărul contractelor va fi în creştere şi angajaţii nu vor duce grija unui loc de muncă stabil. Aceste lucruri s-au şi întâmplat de altfel în anii de după privatizare. În aceste condiţii, închiderea societăţii nu este una justificată, cu atât mai mult cu cât s-a reuşit menţinerea profilului societăţii, s-a păstrat numărul locurilor de muncă, s-a respectat planul de investiţii în societate, s-au făcut investiţii în societate, s-au făcut investiţii în utilaje. Apare însă în faţă Consiliul Concurenţei care spune că fabrica va fi lichidată întrucât n-a fost informat că ARIS a beneficiat de un ajutor de la stat, ajutor care se ridică nici mai mult, nici mai puţin, decât la suma de 280 miliarde de lei vechi. Statul însă a renunţat la aceşti bani în momentul privatizării societăţii, astfel că această sumă nu mai figura ca datorie a societăţii către stat. Fabrica de strunguri este acum în pericol de a fi executată silit după ce acest Consiliu al Concurenţei a constatat, după 6 ani, că scutirile de la plata unor datorii şi penalităţi au fost acordate fără respectarea legislaţiei şi cere acum executarea pentru recuperarea banilor. Atât sindicaliştii, cât şi conducerea societăţii, sunt de aceeaşi parte a baricadei şi cer anularea titlului executoriu explicând faptul că investigaţia făcută de către Consiliul Concurenţei a fost un simulacru şi că cele 280 miliarde reprezintă o sumă ireală. Reprezentanţii angajaţilor care riscă să-şi piardă locurile de muncă mi-au solicitat atât mie, cât şi celorlalţi parlamentari arădeni, sprijinul pentru ca acel titlu executoriu ce le pune în pericol existenţa, să fie anulat de către cei responsabili. Atăt eu, cât şi reprezentanţii autorităţilor locale arădene am încercat să prezentăm celor îndreptăţiţi situaţia reală a fabricii pentru a nu fi luate măsuri ireversibile. Aceste măsuri ar conduce la efecte negative şi pentru o altă societate importantă a Aradului: Astra Vagoane Călători. Activitatea acestor două societăţi este strâns legată, întrucât acestea lucrează în sistem de parteneriat la nivelul contractelor încheiate atât cu parteneri din ţară cât şi cu cei externi. Lichidarea societăţii ARIS va duce implicit la imposibilitatea realizării contractelor în derulare, iar urmarea ar fi una şi mai gravă: faliment şi pentru Astra Vagoane Călători. Poziţia conducerii societăţii este identică cu cea a sindicatelor din societate, ambele solicitând Consiliului Concurenţei o analiză cât mai atentă a materialelor puse la dispoziţie de către societate, acţiune la care noi, parlamentarii arădeni, suntem solidari. Scutirea din anul 2000, considerată în prezent de Consiliul Concurenţei ca fiind ilegală, a fost acordată de Ministerul Finanţelor în perioada în care ARIS se afla în administrarea acestei instituţii, iar scutirea din 2002 a fost acordată la privatizare de către AVAS, fără ca aceasta să fi fost notificată către Consiliul Concurenţei în timp util de vânzător. Solicit în acest moment Consiliului Concurenţei să nu piardă nici o secundă din vedere faptul că societatea are contracte în derulare, a ieşit din greutăţile în care s-a aflat, oamenii au de lucru în prezent, dar riscă în orice moment ca o decizie a consiliului să lase fără nici o sursă de venit sute de familii. Solidaritatea de care se dă dovadă în această problemă nu este una de neglijat: sindicate, patronate, prefectură, consiliu judeţean, primărie, parlamentari. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu exista un numitor comun: o societate care funcţionează nu poate fi lichidată fără a lua în considerare că, în cazul existenţei unui vinovat, vor plăti sute de familii nevinovate şi care duc în spinare o asemenea producţie. Nutresc speranţa unei rezolvări pozitive a acestei situaţii. Vă mulţumesc.
		Domnul Cristian Stănescu: "Nu vă faceţi iluzii..." În calitate de reprezentant al Ardealului în Parlamentul României atrag atenţia celor care se joacă de-a autonomia teritorială cu judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, să nu îşi facă niciun fel iluzii, fiindcă aşa ceva nu se va întâmpla! Nu se va întâmpla cât timp Partidul România Mare şi patrioţi care fac parte din acest partid pot vorbi sau şi pot acţiona, la nevoie, prin orice mijloace permise de lege. Încercarea de sfârtecare teritorială a României de către aşa-zisul Consiliu Naţional Secuiesc este un atentat la ordinea constituţională şi la statul de drept, la integritatea şi unitatea naţională. Nu vom permite niciodată ca români din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş să fie lăsaţi în voia sorţii! Atrag atenţia tuturor celor care sunt îndrituiţi să vegheze la apărarea demnităţii naţionale, Preşedinţie, Guvern, Parlament, să fie extrem de atenţi, să nu se culce pe o ureche şi să creadă că în 15 Martie, la Odorheiul Secuiesc, nu se va întâmpla nimic! Primii paşi au fost deja făcuţi la Satu Mare de către provocatorul de profesie, pastorul Laszlo Tokes, care, prin Declaraţia Ardeleană, a proclamat dorinţa de a se continua lupta pentru autonomia culturală, administrativă şi teritorială a maghiarilor. Această petiţie prevede acţiuni interne şi externe, dezbateri şi adunări populare care să atragă sprijin parlamentar. Sprijinul cui, doamnelor şi domnilor din coaliţia puterii? Petiţia îndeamnă, totodată, participarea la Marea Adunare Secuiască de la Odorhei din 15 martie, unde se va da semnalul pentru lupta politică pentru autonomie - vezi Doamne - pe cale democratică! Şi ca brav auto-proclamat leader de opinie, pastorul mârşav al trădării de neam şi dezbinatorul relaţiilor interetnice din Ardeal, ne anunţă că se va deplasa la Parlamentul Europei, sfidând întreaga opinie românească, pentru a cere autonomia maghiarilor! Cunoaştem foarte bine "metodele democratice" prin care maghiarii au intenţionat dintotdeauna să impună autonomia lor teritorială. Evenimentele tragice din martie 1990, de la Târgu Mureş, sunt încă proaspete în memoria noastră şi nu cred că pot fi uitate vreodată. Cu ce drept sunt izgoniţi români din propria lor ţară şi de către cine?... Prin acest Parlament s-au consfinţit drepturile minorităţilor din România la cele mai înalte standarde continentale şi recunoscute, ca atare, de toţi reprezentanţii ţărilor membre al Comunităţii Europene. Ce mai doresc maghiarii, ce-i "mână pe ei în luptă"? De aceea fac apel, încă o dată, la Preşedintele României, la ministrul administraţiei şi internelor, să ia toate măsurile care le sunt impuse de către Constituţie şi Lege, astfel încât la 15 martie, la Odorheiul Secuiesc, localitate românească din ţinutul Ardealului, evenimentele să nu degenereze! Dacă minoritatea românească de etnie maghiară are ceva de comemorat să o facă. Nimeni nu le ia acest drept constituţional, dar să lase la o parte intenţiile unora de segregare teritorială. Ardealul a fost, este şi va rămâne teritoriul României Mari şi nu vom ceda nimic din ceea ce noi, românii, considerăm ca este leagănul nostru naţional.
		Domnul Dan Mihai Marian: "Cum a ajuns Parlamentul cea mai hulită instituţie publică"? Din ultimul sondaj dat publicităţii, INSOMAR, efectuat în perioada 15-21 februarie a.c., în care se tratează şi despre "încrederea cetăţenilor în instituţii" aflăm că Parlamentul României a atins un minim istoric în ceea ce priveşte încrederea populaţiei: 34% dintre cei intervievaţi au foarte puţină încredere, 47% puţină încredere, 14% multă încredere şi doar 1% dintre respondenţi au foarte multă încredere în această instituţie. La polul opus conduce Biserica în care au foarte multă încredere 49% dintre respondenţi, 37% multă încredere, 9% puţin încredere şi doar 4% au foarte puţină încredere. Datele acestui sondaj confirmă încă odată, dacă mai era nevoie, că parlamentul, pilon fundamental al funcţionării oricărei democraţii, se află într-o vădită criză de credibilitate. Această imagine negativă se repercutează în mod direct şi asupra activităţii fiecăruia dintre noi, indiferent cât de mult ne-am strădui unii să ne achităm de obligaţiile profesionale care ne revin prin mandatul acordat de cetăţeni. În această situaţie gravă, bunul-simţ ne spune că trebuie să ieşim imediat din indiferenţa care ne-a cuprins pe toţi şi să adoptăm o atitudine pro-activă până nu este prea târziu. Compromiterea definitivă a imaginii Parlamentului României va însemna o slăbiciune majoră pentru consolidarea democraţiei româneşti. O ţară în care parlamentul este decredibilizat în halul acesta n-ar merita sa intre în Uniunea Europeană. Dar să vedem care sunt cauzele care au făcut ca Parlamentul României sa ajungă cea mai hulită instituţie. În primul rând, mă voi referi la insistenţa cu care preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Adrian Năstase, apără o cauza pierdută de multă vreme, încă din decembrie 2004. Arogantul ţării, cel care ne-a invitat pe vremea când era prim-ministru sa-i numărăm ouăle, n-are oprelişti în a trata cu cinism şi dispreţ orice instituţie din ţara aceasta. Aşa se explică de ce distinsul domn Năstase s-a încoţopenit pe scaunul de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi din prea-plinul imaginii sale "pozitive" mai iradiază din când în când peste activitatea tuturor parlamentarilor. În al doilea rând, este de vorba de votul majorităţii acestei Camere prin care ne-am pronunţat împotriva percheziţiei conacelor liderului social-democrat. Această atitudine complice i-a oripilat până şi pe oficialii europeni. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, apreciază că "...cei care joacă acest joc extrem de straniu, se joacă cu viitoarul ţării. Este absolut nebuneşte să te joci cu viitorul ţării şi cu aderarea ei, asta e situaţia reală". Cetăţenii ne-au dezaprobat, mass-media ne-a criticat, Europa ne-a bătut obrazul. Şi acum vă întreb, domnilor: nu este de ajuns? În al treilea rând, imaginea dezastroasă a Parlamentului se datorează fiecăruia dintre noi şi, în special, celor care în criză de idei şi de preocupări utile compun tot felul de legi sau care, în lipsă de argumente, împart ici şi colo pumni colegilor. Iniţiative legislative ciudate, făcute le kilogram, precum cele ale d-lui Gheorghe Funar, au stârnit veselia domnului vicepreşedinte Mitrea. Şi au stârnit râsul întregii naţiuni, pe bună dreptate. În loc de legi pentru integrarea europeană, servim electoratului circ şi tot atâtea motive să dea foc la "casa de nebuni". Distinşi colegi, a venit vremea să ne schimbăm fiecare dintre noi şi toţi împreună să muncim pentru a salva imaginea acestei instituţii fundamentale. Este timpul să-i spunem civilizat domnului Adrian Năstase că este absolut necesar să renunţe la funcţia de preşedinte. Iar noi trebuie să ne apucăm de treabă pentru a integra cu demnitate această ţară în Uniunea Europeană!
		Doamna Daniela Popa: Declaraţie politică privind finanţarea partidelor politice Legea nr.43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale prevede la articolul 5 alin. (4) obligativitatea ca persoanele juridice, la data efectuării donaţiilor către formaţiunile politice, să aibă achitate integral toate datoriile faţă de bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat. Nu cu mult timp în urmă, în presă au fost prezentate cazuri de abateri de la prevederile legale în acest sens. Atât partide de la putere, cât şi partide din opoziţie au avut de suferit din punctul de vedere al imaginii publice din cauza faptului că au primit donaţii de la persoanele juridice cu datorii faţă de bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat. Partidele în cauză au fost supuse criticii publice pe nedrept. De ce pe nedrept? Deoarece, conform art. 5 alin. (6) din legea menţionată mai sus, verificarea şi înregistrarea identităţii donatorului sunt obligatorii în momentul primirii donaţiei. Însă, partidele şi formaţiunile politice nu se pot substitui organelor de control financiar ale statului şi nu intră în competenţa lor de a efectua anchete, în sensul verificării datoriilor donatorilor - persoane juridice. Pentru a soluţiona acest aspect şi pentru ca partidele politice să nu mai fie blamate, în mod gratuit, pentru o chestiune ce nu ţine de competenţa lor, am iniţiat o propunere legislativă în acest sens, prin care am prevăzut obligativitatea ca donaţia unei persoane juridice să fie însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului acesteia care să confirme faptul că nu există datorii la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat. Luând în considerare faptul că noutatea introdusă de propunerea legislativă va proteja partidele şi formaţiunile politice de încercări nejustificate de denigrare publică, din motive independente de ele, sper ca în momentul dezbaterilor în comisie şi în plen propunerea legislativă să se bucure de susţinerea colegilor noştri.
		Doamna Daniela Popa: Declaraţie politică privind protestul Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor Metarom şi Federaţiei Naţionale Sindicale Solidaritatea Metal. Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor Metarom, Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea Metal, membre ale CNS "Cartel ALFA" şi Federaţia Mecanicilor de Locomotivă au manifestat zilele trecute împotriva prevederilor Proiectului de lege privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale - varianta propusă de Guvern şi adoptată de Senat. Cele două federaţii reprezintă împreună salariaţii din sectoarele: metalurgie, electronică, electrotehnică, construcţii de maşini. De prevederile acestei legi ar beneficia un număr de (aproximativ 15.000) salariaţi din sectoarele de activitate reprezentate de cele două federaţii (FSS Metarom şi FNS Solidaritatea Metal), iar la nivel naţional, circa 70.000 salariaţi. Hotărârea de Guvern nr. 1025/2003 a stabilit metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale. Hotărârea a fost elaborată în baza prevederilor articolului 20 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care permite încadrarea ulterioară în condiţii speciale de muncă şi a altor locuri de muncă, care nu au fost cuprinse în anexa la Legea 19. Proiectul de lege privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale (cele omise de Legea 19), pe baza metodologiei stabilite prin HG 1025/2003, se află acum la Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor (PL-x nr. 140/2006). Manifestanţii au solicitat încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, începând cu data de 1 aprilie 2001, şi nu începând cu data de intrare în vigoare a legii, aşa cum se specifică în proiectul de lege. Aplicarea retroactivă a condiţiilor speciale de muncă, pentru perioada 2001-2006, se justifică prin următoarele aspecte: ar fi o acţiune reparatorie deoarece aceste locuri de muncă au fost omise de legiuitor în Legea 19/2000, iar în perioada menţionată salariaţii au lucrat efectiv în condiţii speciale de muncă; proiectul de lege recunoaşte încadrarea în condiţii speciale a salariaţilor care au lucrat în condiţiile grupei I de muncă înainte de apariţia Legii 19/2000; faptul că avizele de încadrare în condiţii speciale au fost obţinute şi ulterior datei de intrare în vigoare a H.G. 1025/2003, conform metodologiei stabilite de aceasta, demonstrează continuitatea existenţei acestor condiţii de lucru şi în intervalul 2001 până în prezent. Neacoperirea perioadei 2001-2006 creează o discriminare între salariaţii ale căror locuri de muncă au fost încadrate în condiţii speciale prin Legea 19/2000 şi salariaţii ale căror locuri de muncă sunt încadrate în condiţii speciale prin noul act normativ. Venind în întâmpinarea doleanţelor exprimate de sindicalişti, facem un apel la Guvern, precum şi la colegii noştri din cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială să analizeze şi să prevadă în proiectul de lege, care va intra în dezbatere, încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale începând cu data de 1 aprilie 2001 şi nu cu data de intrare în vigoare a legii.
		Domnul Dumitru Avram: "Democraţia îmbuibaţilor" Abia acum, după un deceniu şi jumătate, începem să vedem mai jos de vârful aisbergului, abia acum simţim răceala ce ne arde, ca focul, a imensului sloi de gheaţă de care ne agăţăm în disperare pentru a ne slava de la înec. În faţa unor asemenea realităţi, mulţi se întreabă cu îndreptăţire: de ce, oare, în România acestui început de mileniu, democraţia este atât de precară? Unii, şi nu puţini, cred că realităţile perioadei de după decembrie '89 au fost rezultatul direct al entuziasmului şi nu al raţiunii politice. În acele zile tulburi, când ideile, principiile şi legile se învolburau cu urletele străzii, când pe scena politică rămasă vraişte se înghesuiau tot felul de oameni - reprezentanţi ai fostului regim, dizidenţi mai mult sau mai puţin reali, revoluţionari, cu sau fără merite în înlăturarea dictaturii, cetăţenii oneşti, dar şi bişniţarii de profesie, nu renăştea democraţia, ci mai degrabă anarhia. Am căzut pradă unei mari iluzii atunci când ne-am închipuit că peste noapte vom sări, din imperiul dictaturii proletariatului şi al luptei de clasă, pe pajiştea luminoasă a convieţuirii bazate pe respectul libertăţii şi al legii. Dacă revolta de acum 16 ani ar fi fost nu doar înfăptuită, dar şi concepută de cei care-au ieşit în stradă, dacă înseşi cercurile oculte de peste hotare ar fi fost împiedicate să se amestece în acele evenimente şi să le îndrepte în direcţia propriilor interese, cu siguranţă că România ar fi păşit pe calea unei reale democraţii. Participanţii la acel moment, care putea fi cu adevărat istoric, nu s-ar mai fi încăierat ulterior pe certificate, prin care să demonstreze că unii sunt mai revoluţionari decât alţii şi, ca atare, au dreptul la o halcă mai mare. Toate răscoalele înfăptuite cu ajutorul mercenarilor n-au rezistat în timp. În climatul de mister în care s-au desfăşurat evenimentele din decembrie, al lipsei de organizare şi de unitate, democraţia nu avea cum să se afirme cu adevărat în viaţa societăţii româneşti. Firava noastră democraţie îşi are explicaţiile ei. În primul rând, lipsa unei tradiţii. Democratismul nostru din perioada interbelică rămâne o poveste romantică pentru descendenţii foştilor politicieni ţărănişti şi liberali, dar un adevărat coşmar pentru urmaşii minerilor de la Lupeni, ai muncitorilor de la Griviţa, ori ai tipografilor bucureşteni. Este greu de crezut că democraţia putea să înflorească într-o ţară ca România, care a trăit peste 50 de ani sub trei dictaturi (regală, militaro-fascistă şi cea comunistă). Lipsa unei tradiţii şi a unei mentalităţi ne-a făcut să credem că democraţia a venit valsând pe aripile evenimentelor din decembrie. Nimic mai fals, fiindcă o revoluţie poate schimba brusc un regim dictatorial, dar nu şi mentalitatea a milioane şi milioane de oameni. Democraţia nu putea să ne cadă din cer. Ea trebuia - şi trebuie - edificată de noi, pentru noi înşine. Din păcate, premisele pe care urma să clădim o asemenea formă de organizare şi de conducere a societăţii, adică adevărul, dreptatea, cinstea, moralitatea şi munca, ne-au cam lipsit în ultimul deceniu şi jumătate. De la o vreme începem să resimţim nu numai lipsa tradiţiei, dar şi a modelelor democratice pe care am putea să le preluăm de pe alte meridiane. Ce exemplu ne poate servi comunitatea internaţională, în condiţiile în care caracterul democratic al relaţiilor dintre ţările mari şi cele mici rămâne ceva abstract, când egalitatea şi suveranitatea statelor sunt mai mult sau mai puţin tacit subminate? Oare prin integrarea în UE vom păşi pe calea democraţiei reale? Greu de spus, dacă ne gândim că, în privinţa democraţiei, însăşi Uniunea Europeană are destule carenţe, ca să nu mai spunem că în momentul de faţă este lipsită până şi de o Constituţie agreată de toată lumea.
		Domnul Florin Aurelian Popescu: În momentul de faţă, infrastrucutura din mediul rural lasă încă de dorit. România se află la poarta Uniunii Europene, fapt pentru care toţi reprezentanţii actualei clase politice ar trebui sa işi unească forţele pentru ca statul nostru să se ridice la standarde occidentale. În aceste condiţii, proiectul "Poduri şi podeţe", care, precizez, a fost lansat la iniţiativa mea, va contribui decisiv la dezvoltarea infrastructurii în mediul rural. Nu puţine sunt cazurile în care numeroase persoane din diferite localităţi ale ţării au fost şi încă mai sunt nevoite sa ocolescă zeci de kilometri, atunci când vremea este nefavorabila, pentru a ajunge la şcoală, servici, spital sau chiar la biserică. Proiectul "Poduri şi podeţe" reprezintă un program pe termen lung, iar efectele investiţiilor de acum se vor face simţite cel puţin 40-50 de ani de acum înainte. De asemenea, vreau să vă precizez şi faptul că acesta este doar primul proiect dintr-un şir de alte iniţiative legislative pe care le voi avea, ce vor viza dezvoltarea infrastructurii la sate şi oraşe. Programul "Poduri şi podeţe" se derulează cu fonduri de la buget, dar şi cu finanţare de la Uniunea Europeană. Iată aşadar că Uniunea Europeană este interesată să ne acorde importante resurse financiare pentru dezvoltarea întrgii infrastructuri din România. Aceasta reprezintă, de altfel, şi una dintre condiţiile esenţiale pe care statul român trebuie să le îndeplinească pentru a se integra în cadrul Uniunii Europene în termenele stabilite. Am mai spus-o în nenumărate rânduri, beneficiarii acestui proiect vor fi locuitorii din mediul rural care au dreptul să se bucure de o infrastructură demnă de anul în care ne aflăm. De aceea, suntem datori să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a dezvolta întreaga infrastructura din România. Prin programul "Poduri şi podeţe" s-a făcut deja un important pas în materializarea acestui demers.
		Domnul George Băeşu: Declaraţie politică: «Sugarii sunt condamnaţi "să trăiască bine"!» Guvernul României îi învaţă pe vrânceni, încă de la primele zile de după naştere, să trăiască raţional. Pentru a fi sigur de reuşita acţiunii, dă cu raţia laptele praf sugarilor ai căror mame, din diverse motive, nu pot alăpta. Distribuirea raţionalizată a laptelui praf a început, în acest an, în martie. În ianuarie şi februarie, copiii de până la un an au fost liberi să mănânce terci, ceai de mac, zahăr la tifon, eventual lapte de vacă şi alte alimente supravitaminizate. Din informaţiile publicate în mass media am înţeles că şi în alte judeţe sugarii se află într-o situaţie asemănătoare. Drept cauză a acestei condamnabile stări de lucruri, Ministerul Sănătăţii invocă neorganizarea licitaţiei pentru desemnarea firmelor ce urmează să facă aprovizionarea cu lapte praf. Cauza este lipsa banilor, aşa cum declară directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea. Justificarea este năucitoare pentru că vine după începerea aplicării magistralei reforme a sănătăţii elaborată de ministrul Eugen Nicolăescu pentru ca românii să trăiască în bunăstare încă de la primele lor zile de viaţă. Justificarea este profund nedreaptă şi pune o nemeritată pată pe blazonul Guvernului care a supraalimentat bugetul ţării prin cota unică de impozitare. Şi a asigurat, astfel, şi fonduri pentru programe de sănătate, aşa cum este şi cel ce se referă la hrănirea cu lapte praf a unor categorii de nou născuţi. Ceea ce nu spune nici Guvernul şi nici ministrul Nicolăescu, spune presa, anunţând că "Ministerul Sănătăţii va pune punct pomenii electorale născocite de PSD" şi că în 2006 va reduce la jumătate banii alocaţi pentru lapte praf în 2005. Prin "pomana" pesedistă, prea multe mame ar fi fost determinate să abandoneze nobila datorie de a-şi hrăni de la sân pruncii. În realitate, prin reducerea la jumătate a banilor alocaţi pentru cumpărarea laptelui praf, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul condamnă la foame şi subdezvoltare mii de nou născuţi şi la suferinţă psihică pe mamele care nu pot alăpta din cauze medicale şi sociale - stres, oboseală, vârstă înaintată, sărăcie. În aceste condiţii, solicit domnului ministru Eugen Nicolăescu să dispună măsurile necesare pentru ca toţi copiii din Vrancea cuprinşi în programul guvernamental să primească laptele praf la care au dreptul.
		Domnul George Adrian Scutaru: Declaraţie politică: "Corigenţi la trecut, timpul prezent" Stimaţi colegi, La 16 ani de la Revoluţie, clasa politică românească rămâne, în continuare, corigentă la condamnarea trecutului. Cuvinte ca: lustraţie, arhivele Securităţii, condamnarea comunismului, fac parte doar dintr-un vocabular declarativ, menit să prezinte populaţiei o palidă reprezentare a ceea ce ar trebui să însemne adevărata coloană vertebrală a unei clase politice sănătoase. În realitate, experienţa anilor trecuţi a dovedit lipsa de voinţă pentru curăţarea structurilor actuale de elemente ale vechilor structuri. Dintre fostele state comuniste, România şi Rusia au rămas singurele care nu au condamnat public vechiul sistem. Mai mult decât atât, nu avem nici până astăzi un pachet legislativ care să blocheze accesul cameleonic al comuniştilor de ieri la funcţii actuale democratice prin esenţă. Societatea civilă reclamă condamnarea publică a comunsimului, în contextul în care România a început să păşească, timid, pe calea normalităţii. După ani de zile în care proiectele care vizau curăţarea clasei politice de vechi activişti au fost îngropate de tertipuri birocratice, iar vocile iniţiatorilor reduse la tăcere, ne aflăm astăzi în ultimul ceas în care mai putem schimba ceva. Am pierdut timp preţios şi iată-ne acum în pragul aderării la Uniunea Europeană, cu temele nefăcute la lecţia trecutului. Ce fel de oameni trimtem în faţa Europei să ne reprezinte? Este evident că România are nevoie de legi care să garanteze cetăţeanului o reprezentare curată, nepătată de asocierea cu vechiul sistem. Primii paşi au fost deja făcuţi. Este vorba despre legea privind accesul la dosarele fostei Securităţi şi proiectul de lege a lustraţiei, care trebuie să depăşească orice blocaje ar întâmpina. Dar, în contextul în care luptăm pentru transparenţă şi încercăm să eliminăm orice urmă a fostei Securităţi din structurile democratice ale unei Românii moderne, riscăm să propagăm opacitatea moştenită tocmai de la sistemul pe care-l condamnăm. Ne aflăm în pragul construcţiei unui sistem, care poate distruge tot ce s-a clădit, mai mult sau mai puţin fragil, vreme de 16 ani, dacă sunt adoptate prevederi care extind nepermis prerogativele serviciilor secrete. De aceea, pentru a avea o democraţie sănătoasă, pachetul de legi privind siguranţa naţională trebuie cunoscut de societatea civilă. Toate aceste componente, blocarea accesului foştilor activişti de partid la funcţii de demnitate, condamnarea publică a comunismului, asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte asocierea unor persoane cu fostele structuri, precum şi un pachet de legi ale siguranţei naţionale adecvat realităţilor de astăzi, sunt menite să introducă o Românie sănătoasă din punct de vedere moral, curată şi verticală în marea familie europeană. Vă mulţumesc.
		Domnul Gheorghe Dragomir: Declaraţie politică: "Votul electronic şi circul mediatic" Marţi, 7 martie, principalul punct pe Ordinea de zi a Camerei Deputaţilor l-a reprezentat cererea de percheziţie a ministrului justiţiei pentru locuinţele preşedintelui Camerei, domnul Adrian Năstase. Ţin să precizez că nu am să mă refer la persoana domnului Năstase, vinovăţia sau nevinovăţia domniei sale urmând a fi stabilită de către instituţiile în drept să facă acest lucru, ci la modalitatea de vot. Primele probleme apărute au fost acelea referitoare la modalitatea de vot. Prin votul electronic trebuia stabilit dacă vom vota prin vot deschis, aşa cum era normal, sau prin vot secret, aşa cum s-a mai realizat şi în trecut în cazul votului pentru persoane. Partidul Naţional Liberal, prin grupul său parlamentar, a optat pentru votul deschis, considerând acest lucru drept normal. Problemele tehnice de la votul deschis cu cartelă au fost în mare parte de natură tehnică, dar ne întrebăm de ce tocmai acum şi numai la anumiţi parlamentari din coaliţie? Votul secret cu bile a reflectat pe deplin atât diferenţele de opinii din cadrul partidelor ce compun coaliţia guvernamentală, cât mai ales modul de înţelegere a sprijinului ce trebuie acordat procesului de justiţie şi luptei anticorupţie. Insa trebuie să ne amintim că suntem un stat în care există separarea puterilor în stat, principiu de bază al democraţiei, dar prin care nu dorim şi nu putem să ne substituim instanţei de judecată. În ceea ce priveşte Partidul Naţional Liberal, am încercat prin votul deschis să obţinem o transparenţă cât mai mare a actului legislativ şi să uşurăm activitatea procurorilor în acest caz, lucru pe care îl vom continua conform programului de guvernare.
		Domnul Horea Dorin Uioreanu: Declaraţie politică: "Un moment ratat de clasa politică" Stimaţi colegi, Nefiind jurist de meserie, m-am abţinut până acum de la a face aprecieri în legătură cu ancheta în cazul caselor preşedintelui Camerei Deputaţilor, m-am ferit a da un verdict privitor la Mătuşa Tamara sau la Muzeul din Zambaccian, pentru că discutăm de o serie de proceduri ce ţin de mersul justiţiei. Dar, după votul de săptămâna trecută, după tot ceea ce s-a întâmplat şi mai ales după tot ce nu s-a întâmplat, consider că trebuie să tragem nişte concluzii despre situaţia actuală a vieţii politice din România. O concluzie evidentă, care se poate trasa în momentul de faţă, este că întreaga clasă politică se confruntă cu o degringoladă de nedescris, care, în cele din urmă, se poate transforma într-o cvasianarhie. Una din cauzele pentru care ne confruntăm cu această situaţie este, în opinia mea, faptul că în România nu mai există opoziţie reală. Opoziţia s-a transformat, după modelul PSD, într-o opoziţie de conjunctură, iar conjunctura este dictată de mize minime şi de jocuri de joasă speţă. Ce se poate face, stimaţi colegi? Care este soluţia? Ceea ce observăm cu toţii, dar puţini o spun, şi atunci o fac pe la colţuri: PSD trebuie să îşi ia în serios rolul de opoziţie constructivă, caracteristic unei democraţii reale. Este inadmisibil ca PSD să joace un rol murdar şi să se transforme într-o forţă distructivă. Este de neconceput ca legi necesare adoptării acquisului comunitar să devină monede de schimb sau unelte de şantaj. Este imoral ca preşedintele executiv al acestei formaţiuni să se folosească de imunitatea pe care i-o dă statutul de ales al poporului şi de influenţa pe care i-o oferă calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a se sustrage unor proceduri normale în orice stat de drept. Cunoaştem cu toţii faptul că partidele aflate la putere în România anului 2006 dispun de o majoritate fragilă în Parlament, iar proiectele legislative individuale, chiar în calitatea de parlamentar aflat în barca puterii, sunt greu de trecut prin forul legislativ. Este o condiţie pe care noi, în calitate de partid aflat la putere, ne-am asumat-o de la bun început. Dar de aici până la a bloca un proiect atât de important pentru România cum este proiectul de integrare în Uniunea Europeană este cale lungă. Prin votul dat de către opoziţia nou constituită săptămâna trecută s-a dat un vot împotriva integrării europene. S-a dat un vot împotriva românilor care aşteaptă de la clasa politică să se delimiteze, în al doisprezecelea ceas, de actul de corupţie. A fost un caz punctual care putea fi fructificat, a fost un moment ratat. Nu este de mirare că majoritatea românilor, adică 51,2 la sută, consideră că acţiunile justiţiei în cazurile de înaltă corupţie sunt influenţate politic, după cum arată un sondaj dat publicităţii săptămâna trecută. Dacă domnul Năstase şi Partidul Social Democrat au vrut "să-şi arate muşchii", în Parlament, săptămâna trecută, nu pot decât să îi felicit: au reuşit! Dar dacă domnul Năstase ar fi atât de cinstit şi bine intenţionat precum ne face a înţelege, în calităţile sale de ghid şi de cetăţean onest, la muzeul de la televizor, atunci a doua zi după vot s-ar lăsa la dispoziţia anchetatorilor pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Este un gest pe care l-am aşteptat cu nerăbdare săptămâna trecută, ar fi fost un gest normal pentru un aşa-zis "persecutat politic". Dar, ca şi dumneavoastră, am rămas cu aşteptarea... Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Ioan Aurel Rus: "Numai cioburi la Somvetra" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, În industria sticlăriei din România, "Somvetra" Gherla a ocupat ani la rând poziţia de top, fiind şi cea mai modernă fabrică de acest gen din ţară. Produsele din sticlărie realizate manual erau destinate aproape exclusiv exportului pe piaţa vestică, acesta fiind şi unul din motivele pentru care fostul FPS nu a avut prea mari dificultăţi în a găsi un cumpărător pentru pachetul de acţiuni deţinut. Din nefericire, nici FPS, nici APAPS şi nici AVAS nu au fost prea inspirate în alegerea cumpărătorului. "Somvetra" Gherla a fost privatizată pentru prima dată în 1996. Deşi atunci erau interesaţi de acţiunile societăţii mai mulţi investitori, FPS l-a preferat pe "magnatul sticlei din România", Corneliu Petreanu. Acesta a mai achiziţionat încă şapte fabrici de sticlărie, între care "Somvetra" era considerată perla coroanei. Anton Vasile, omul lui Petreanu, a cumpărat 40% din acţiunile deţinute de FPS la "Somvetra" contra sumei de 10,494 miliarde lei, urmând să achite un avans de doar 20%, restul trebuia plătit în opt rate anuale până în anul 2004. Pentru că nu şi-a achitat la termen nici măcar penalităţile, Anton Vasile a fost acţionat în judecată. Direcţia de Control a fostului APAPS a constatat ulterior că privatizările "marca Petreanu" au lipsuri enorme atât la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, cât şi la plata tranşelor stabilite prin contract şi a dispus, târziu însă, "deprivatizarea" a cinci din cele şapte societăţi achiziţionate de Petreanu. "Somvetra" revenea astfel la stat, care s-a dovedit însă un manager cel puţin la fel de catastrofal ca şi precedentul. Aşa se face că, în 2004, societatea a fost scoasă din nou la vânzare, având însă în cârcă o datorie de peste 100 miliarde lei. De această dată ofertanţii nu s-au mai înghesuit, cu excepţia firmei Feromat. Liderul sindicatului de la "Somvetra", domnul Tiberiu Benţa, a susţinut că după eşecul primei privatizări, o companie din SUA, Trans Meridian, şi-a manifestat cu insistenţă interesul pentru societate. Astfel Trans Meridian a depus la AVAS solicitarea pentru cumpărarea pachetului de acţiuni de la "Somvetra". Americanii se angajau să aducă un capital de lucru de 500.000 de dolari şi să facă investiţii pe o perioadă de patru ani, în valoare de cinci milioane de dolari. Aşa se face că au intrat în hăţişurile birocraţiei româneşti şi nu au reuşit să îşi atingă scopul. Ca să scape de "Somvetra", AVAS a dat-o firmei "Feromat". Astfel, unul dintre cei mai mari producători de sticlărie de lux, "Somvetra" Gherla, a încăput pe mâinile unei firme din Bucureşti care se ocupă cu comerţul cu deşeuri şi resturi şi care figurează în scriptele Ministerului Finanţelor Publice cu un singur angajat. Firma bucureşteană "Feromat" a devenit acţionar majoritar pentru numai 1,25 miliarde lei, ceilalţi acţionari semnificativi fiind "Adriagel" SRL Italia cu 13,13 % şi "Euromex" cu 12,18%. "Feromat" SA se angaja prin contract sa aducă în societate în jur de 25.000 de euro pentru dezvoltare şi 4.000 de euro pentru investiţii în protecţia mediului. Ridicolul acestor sume a fost spulberat însă de prima tranzacţie a noului proprietar, care s-a şi grăbit să vândă un bloc de nefamilişti contra sumei de 4 miliarde lei, adică de aproape trei ori mai mult decât a plătit pe acţiuni. La o lună după preluarea societăţii, noul proprietar şi-a anunţat intenţia de a reduce cheltuielile cu personalul cu 31,21%, fără a continua infuzia de capital la care se angajase. Domnul Tiberiu Benţa a sesizat din vreme managementul defectuos al "Feromat", lucru care nu a interesat pe nimeni, cu excepţia directorului numit de patron care şi-a dat demisia. Situaţia de la "Somvetra" a devenit ridicolă, astfel firma a funcţionat, practic, fără conducere. Directorul a rămas totuşi în societate şi a continuat să semneze acte. Aşa se face că, atunci când "Distrigaz" Nord a somat societatea să-şi achite datoriile la gaz, directorul demis şi-a dat acceptul pentru sistarea livrării de gaz şi nici măcar nu s-au purtat negocieri cu "Distrigaz" pentru eşalonarea datoriilor. Puteau fi invocate ca garanţie contractele comerciale de export ale societăţii, dar cine să o facă? Între timp sindicatul a făcut notificări către AVAS privind situaţia societăţii, dar instituţia statului s-a spălat pe mâini şi a refuzat să preia fabrica. Asta în condiţiile în care în contractul de privatizare exista o clauză ce poate duce la desfiinţarea de drept a contractului dacă investitorul nu menţine locurile de muncă, aşa cum s-a angajat. Practic, AVAS s-a înregistrat ca acţionar majoritar începând cu 1 februarie anul curent, dar Finanţele Publice au scos deja bunuri patrimoniale la licitaţie. Să se înţeleagă că nu ştie stânga de dreapta? La exact un an după cea de-a doua privatizare, societatea "Somvetra" Gherla se pregăteşte să intre în dizolvare. Întreruperea furnizării de gaz metan de către "Distrigaz" Nord a dus la sistarea activităţii, anularea contractelor de export şi disponibilizarea a circa 700 de angajaţi. Preşedintele sindicatului susţine că revenirea societăţii în portofoliul AVAS este în avantajul angajaţilor, care ar putea astfel beneficia de plăţi compensatorii în cazul disponibilizării. Acum şapte oferte se pare că sunt pentru a pune mâna pe "Somvetra". Prefectul Tişe se pare că susţine ideea închirierii fabricii firmei italiene Adriagel SRL, acţionară cu 13,13% în "Somvetra", dar care a asistat pasiv la falimentul acesteia, pentru a pune "laba" pe ea la un preţ de nimic. Oare ce va face PD-ul şi PNL-ul din această fabrică? Cine va fi favoritul? Vom trăi şi vom vedea!
		Domnul Ioan Munteanu: Declaraţie politică cu tema "Programele agricole nu sunt pentru oamenii de rând" Deşi au fost promovate destule legi şi programe pentru sprijinirea agricultorilor, părerile celor care doresc să facă o afacere rentabilă sunt descurajatoare. Situaţia din spaţiul rural este destul de complicată în condiţiile în care populaţia satelor este îmbătrânită şi ponderea tinerilor este destul de redusă, în care suprafeţele de teren sunt fărâmiţate şi se practică o agricultură de subzistenţă sau de semisubzistenţă, în care lipsesc dotările tehnice minime. Deşi Planul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2007 - 2013 la care se lucrează acum cuprinde direcţii ambiţioase, realitatea contrazice multe din prevederile anulate. Principalele probleme ţin de serviciile agricole şi neagricole slab dezvoltate, de lipsa activităţilor neagricole alternative, generatoare de venituri, de insuficienta informare a producătorilor şi de sprijinul material aproape neglijabil. Încercând să abordez problema crescătorilor de bovine, mă voi referi la dificultăţile de care se lovesc aceştia atunci când doresc să dezvolte o afacere de tip european. Primul lucru pe care-l reproşează este legat de subvenţiile pentru bovine, care sunt departe de a oferi un sprijin real. Astfel, pentru subvenţia de 300 de lei/cap, vacile trebuie să se afle în Controlul Oficial al Performanţelor, pentru 100 lei/cap ele să fie înscrise în Registrul genealogic, iar pentru 200 lei/cap să fie certificate ecologic. Pentru viţei, la împlinirea vârstei de 6 luni, se primeşte suma de 200 lei/cap dacă provin din însămânţări artificiale şi 100 lei dacă provin din montă naturală cu taur autorizat. După cum se vede, sumele se acordă o singură dată şi sunt nesemnificative faţă de cheltuielile pe care le presupune întreţinerea unor animale de rasă, iar actele normative pentru alocarea acestor subvenţii nu au fost încă aplicate. Fermierii sunt descurajaţi şi de birocraţia excesivă şi de reticenţa băncilor de a da bani agricultorilor. Deşi există programele SAPARD, Fermierul, Creditul agricol pentru investiţii, un producător individual nu este finanţat de către bancă. Pentru a spori sau a menţine afacerea, el este obligat să aibă statutul de persoană juridică, deci face alte cheltuieli neprevăzute, înfiinţând un SRL şi angajând un contabil, lucru neprevăzut din start. Urmează apoi alte dificultăţi. Pentru a-şi construi un grajd, a-şi procura ceva echipamente şi animale, fermierul are nevoie de aproximativ 300.000 euro. SAPARD-ul pune însă condiţia ca firma care va construi grajdul să nu aibă datorii la stat, ceea ce e aproape imposibil. Se apelează, în consecinţă, la constructori particulari care, aflând că lucrarea este realizată cu ajutorul unui program, pretind sume aproape duble. Cei care au reuşit să-şi înfiinţeze firme se lovesc şi de alte aspecte neprevăzute. O vacă cumpărată cu bani grei din import şi care produce 9000 l de lapte într-un an este subvenţionată cu aceeaşi sumă ca şi o vacă obişnuită, care paşte pe şanţ şi care dă 5 l de lapte pe zi. Acest sistem egalitarist descurajează pe fermierii profesionişti care doresc să facă performanţă şi care nu mai au vreun interes să investească în genetică şi ameliorare. Faptul că noul sistem de subvenţionare are în vedere numărul de capete şi nu cantitatea de lapte obţinută îi dezavantajează, deci, pe cei care au mizat pe o productivitate sporită. Nu mai insist asupra numeroaselor dificultăţi pe care le implică accesarea programului "Fermierul" pentru omul simplu de la ţară, lucru pe care l-am abordat într-o intervenţie specială. Politica populistă a ministrului liberal al agriculturii care se bazează pe promisiuni amăgitoare şi pe oportunităţi greu de materializat dovedeşte ruptura care există între sat şi minister, o totală necunoaştere a specificului muncii din agricultură, cât şi lipsa de comunicare dintre cele două lumi paralele.
		Domnul Ioan Ovidiu Silaghi: Recentul vot împotriva aprobării cererii de percheţie a două dintre imobilele domnului Adrian Năstase a generat reacţii negative şi în zona instituţiilor Uniunii Europene. Nu am fost la Bucureşti, în plen, pentru că eram la Bruxelles. Am recepţionat impresii şi reacţii negative de la diferiţi europarlamentari. Dar nu aceste reacţii mi-au dat de gândit, cât poziţia adoptată luni, la Bucureşti, de domnul Frattini. Domnia sa, uzând de canoanele unui politician diplomat a afirmat, referindu-se la activitatea Parlamentului, că nu vrea să se amestece în treburile Legislativului, dar a menţionat: "Tocmai pentru că nu vreau să mă amestec în treburile Parlamentului am spus că are în mâini o mare parte din viitorul României". Analizând această frază, pot afirma că ea spune de fapt totul. Tradusă, această frază sună astfel: dacă se va întâmpla ca România să sufere o defecţiune pe traseul integrării, atunci, o foarte mare parte din vină o va avea Parlamentul. Şi are perfectă dreptate domnul Frattini. Pentru că votul negativ dat cererii de percheziţie nu a însemnat altceva decât o obstrucţionare a bunului mers al justiţiei într-un caz anume. Şi când este vorba de justiţie, oficialii Uniunii Europene sunt foarte sensibili. Şi are dreptate pentru că au mai existat voturi "contra" şi în alte situaţii care vizau aspecte privind integrarea. Din păcate, anatema cade asupra întregului Parlament, deşi, după cum se ştie, votul negativ nu i se poate în nici un caz imputa Alianţei PNL-PD. De aceea, atrag atenţia colegilor din PSD şi PRM că vor fi principalii responsabili în cazul în care România pierde bătălia pentru Europa. Nu este suficient ca Guvernul, ca parlamentarii Puterii, să construiască ceva în cursul "zilei", iar "noaptea", PSD şi PRM să demoleze. Şi această acţiune de demolare va avea în principal efecte negative asupra României şi mai ales asupra cetăţenilor României. Guvernele, Puterile, sunt trecătoare, dar cetăţenii României, nu. Lor le puteţi faceţi un imens rău, domnilor din PSD şi PRM.
		Domnul Ioan Ţundrea: Obiectul declaraţiei politice: "Drumurile noastre toate, construite postdembrist, duc la Bellu" O noua dramă, consumată pe şoselele morţii din România, ne-a cutremurat zilele acestea, prin tragica dispariţie a Laurei Stoica şi a logodnicului ei. Străbătând ţara cu maşina, de la un capăt la altul, ne este dat să vedem zilnic infernul dantesc al carnagiului de pe şosele. Tot mai mulţi oameni din această ţară observă că banii publici destinaţi, de 16 ani, construirii drumurilor au constituit una din cele mai profitabile afaceri pentru cei care deţin puterea. Lipsa de conştiinţă şi servirea clientelei politice a celor care au condus Ministerul Transportului şi Direcţiile de drumuri şi poduri din această ţară a fost si este atuul lor managerial. An de an, mass-media sesizează derularea aceloraşi lucrări în aceleaşi locuri pe drumurile publice, de către aceleaşi firme agreate de puterea care este la conducere. Actualul ministru al integrării europene este fost ministru al transportului şi sperăm că nu suferă de amnezie pentru a-şi reaminti dezastrul existent pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la doar câteva luni de la finalizarea lucrărilor. Adresez invitaţia domnilor actuali miniştri ai integrării europene şi transporturilor pentru a se deplasa cu maşina pe E70, dinspre Caransebeş spre Timişoara, adică spre UE. După o asemenea aventură pe această şosea, vajnicii noştri miniştri ar trebui să-şi reconsidere opţiunea orientării spre UE. Ar fi extrem de util ca cei doi miniştri să fie însoţiţi şi de ministrul muncii, care poate avea o tresărire de conştiinţă, pe aceste şosele, pentru a asigura pensii decente artiştilor români care se sting dramatic sau în sărăcie sau în îngrozitoare accidente. După parcurgerea traseului E70 de către cei trei miniştri ar trebui că niciodată să nu mai dorească să audă refrenul "La vie en rose", pentru că emană miros de Bellu. Va mulţumesc.
		Domnul Ion Luchian: Doamnelor şi domnilor deputaţi, În ultima vreme au început să iasă la iveală dedesubturile unor mari afaceri marca PSD, petrecute în timpul guvernării Năstase, cum ar fi cele privitoare la proiectul Dracula Park. Anunţat cu surle şi trâmbiţe, acum doi ani, ca un proiect salvator pentru turismul românesc şi pentru întreaga economie naţională, care urma să atragă peste un milion de turişti în fiecare an, parcul tematic s-a dovedit a fi, în cele din urmă, doar un alt mijloc de satisfacere a clientelei politicce a PSD. Astfel, cu intenţia declarativă de a se amenaja acest parc tematic, fostul guvern a dispus, prin HG nr. 1560/2004, trimiterea în folosinţă gratuită, pe 49 de ani, către Societatea Comercială Parcul Turistic şi de Agrement Snagov a unui teren de 460 de hectare aparţinând Complexului agrozootehnic Vlăsia din comuna Snagov. Practic, prin această iniţiativă, s-au luat 460 de hectare din domeniul public şi s-au dat gratis unei firme private, care îl poate folosi cum doreşte timp de aproape jumătate de secol, teren estimat pe piaţa imobiliară ca valorând aproximativ jumătate de miliard de euro, ceea ce face ca moştenirea lăsată de "sărmana" mătuşă Tamara să fie doar un mizilic. În mod absolut normal, actualul guvern a luat decizia de a nu continua acest proiect, pentru a cărui realizare este nevoie de investiţii de peste 50 de milioane de euro, şi de a anula respectiva hotărâre de guvern, aşa cum a declarat public secretarul general al Guvernului. Din păcate, prin sistemul de promovare al acestui proiect au fost atraşi şi banii a peste 15 000 de români, care au cumpărat acţiuni la acest proiect, vândute prin subscripţie publică, cetăţeni care acum probabil nu ştiu ce pot face cu respectivele acţiuni, care nici măcar nu au fost listate la Bursă, aşa cum promiseseră iniţiatorii proiectului. În final se poate trage foarte clar concluzia că această iniţiativă a guvernului Năstase, alături de alte proiecte de acelaşi fel, cum au fost cele 400 de săli de sport construite în timp record, dar care sunt inutilizabile fără nişte reparaţii capitale, au avut doar scopul de a servi interesele financiare ale clientelei PSD, precum şi de a ajuta la clădirea imaginii "social democrate" a guvernului trecut. Vă mulţumesc.
		Domnul Ion Stan: Declaraţie politică: "România - de la statul de drept, democratic şi social spre statul republică prezidenţială, autoritară şi poliţienească" În inimă, gând şi suflet cu nostalgia vremurilor când o Secţie specială a Comitetului Central al defunctului Partid Comunist Român coordona probleme militare, de securitate, ale afacerilor interne şi justiţiei, actuala guvernare face tentativă după tentativă de a-şi acapara aceste pârghii de autoritate, chiar cu riscul încălcării principiului separaţiei puterilor în stat, la care Preşedintele României ar trebui să vegheze, dar nu poate, fiindcă "clanul Patrician al Tăricenilor" şi dorinţa personală de a acumula cât mai multă putere nu-i dau răgaz să medieze, cu înţelepciune, între actorii destabilizatori ai echilibrului social, politic şi economic sau, mai direct spus, ai securităţii naţionale a României. Preşedintele României ar avea toate motivele să nu permită nici stalinizarea neoliberalistă, în varianta "tăricenilor", a principalelor instituţii ale statului de drept şi nici subordonarea personală a activităţii acestora încălcând în mod repetat Constituţia României. Încercările disperate ale Guvernului de a politiza Armata, Justiţia şi Serviciile de Informaţii produc efecte dizolvante. Armata se compromite în scandal după scandal - achiziţii dubioase, dotări proaste, dar scumpe, anchete şi condamnări pentru corupţie, indisciplină iar, mai nou, grave scurgeri de informaţii dublate de manifestările publice de incompetenţă şi iresponsabilitate ale celui ce ocupă din întâmplare funcţia de ministru al apărării naţionale. Justiţia se afundă în demagogia politică de duzină, transformând nobilele şi universalele principii ale dreptului care au călăuzit ordinea socială a omenirii, de la romani şi până în zilele noastre, în sloganuri propagandistice, pe care o femeie-comisar atârnată de fotoliul din care au vegheat la buna facere şi aplicare a legilor jurişti iluştri ai neamului, le transformă, peste noapte, în legi despotice, imorale şi antinaţionale. În actuala conjunctură, când în Parlamentul României nu mai funcţionează pluripartidismul, când conştiinţele individuale ale parlamentarilor sunt topite în creuzetele grupurilor de interese ale unor partide polarizate în jurul unor centre de putere economică dubioase, al căror ţel este eludarea legii şi fuga de răspundere în faţa acesteia, pentru fărădelegile prin care au jefuit banul public, democraţia moare, iar statul poliţienesc i se substituie. Poliţia a fost dezorganizată, iar în locul ei capătă puteri discreţionare şi se afirmă o jandarmerie brutală şi supermilitarizată care, sub oblăduiri înalte, se insinuează în toate celelalte structuri de forţă ale statului. Ministerul Public a devenit un instrument de nedreaptă represiune şi înscenări judiciare, un redutabil simbol al poliţiei politice asmuţite împotriva adversarilor, după principiul "cine nu cotizează la noi este împotriva noastră". Magistratura batjocorită şi supusă oprobiului public, tocmai prin declaraţiile celor obligaţi să vegheze la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, se revoltă şi, fapt fără precedent, protestează public împotriva siluirii ei de către garantul suprem al funcţionării statului de drept. Sunt tot mai evidente şi căile constituţionale ale abolirii actualei ordini constituţionale: promovarea Parlamentului unicameral, modificarea cadrului legal pentru organizarea referendumului, pregătirea opiniei publice pentru un regim prezidenţial, îngrădirea câmpului de mişcare al partidelor politice în ţarcul unei singure camere legislative şi înlocuirea rolului partidelor cu "consultări directe cu poporul", în stradă, cu prilejul vizitelor de lucru. Concomitent, o adâncire a divizării presei, inclusiv prin schimbările de proprietate asupra acesteia va facilita şi mai mult reuşita eforturilor de modificare a raporturilor constituţionale dintre instituţiile statului. În toată această evoluţie către o nouă dictatură, cei care au acaparat canalele de comunicare publică le alimentează cu otrava manipulării cunoştinţelor, făcând loc tot mai mult confuziei şi haosului, din care o putere nevolnică şi fără repere ideologice şi axiologice naţionale se alimentează însetată de intrigi politice, adâncindu-şi dezbinarea. Şi o tabără şi cealaltă au, însă, foarte bine conturată importanţa informaţiei în menţinerea şi consolidarea puterii. Dacă toate celelalte instrumente de forţă au fost mai uşor obligate a se subordona şi servi politic, intervenind şi oportunismul unor avizi de funcţii şi cariere nemeritate, serviciile de informaţii continuă să fie, în continuare, obiectul unor aprige dispute ale căror izbucniri publice sunt pe punctul de a le periclita raţiunea de a fi. În opinia noastră, serviciile de informaţii reprezintă, în acest moment, cea mai importantă redută a bătăliei unor forţe politice profund dezbinate, în care fiecare din părţi mizează pe supravieţuirea prin controlul acestor servicii. La serviciile de informaţii se află secretele măririi şi decăderii lor, iar conştiinţa acestui adevăr îi face, şi pe unii şi pe alţii, să arunce totul în joc. Dacă nu au reuşit să-şi aservească serviciile, atunci preferă să le împingă spre sinucidere, împlicându-le pe unele cu - pe altele - fără voia lor, în dispute politice. Construcţia statului naţional-poliţienesc avansează clipă de clipă, ceas de ceas, zi după zi. Ordonanţă după ordonanţă de urgenţă atacă legile organice şi violează Constituţia, anulând separaţia puterilor şi erodând statul de drept. Intenţii ori realităţi politico-legislative tot mai aberante au readus în actualitatea zilelor noastre lupta de clasă a anilor '50, cu etichetări ideologice infamante ori atentate la inviolabilitatea persoanei şi a proprietăţii. Primele semnale vin, în acest sens, de la observatorii externi care văd posibilă amânarea ratificării Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, iar raportul definitiv împins din luna mai a.c. pentru luna noiembrie sau "sine die". Ni s-ar confirma, în acest fel, că unul dintre partidele monstruoasei şi imoralei coaliţii, strâns legat de grupurile de interese economice ale întreprinderilor mici şi mijlocii, ameninţate cu dispariţia după integrarea în Uniunea Europeană, nu a dorit nici un moment integrarea, ci dimpotrivă. Ceea ce ar putea fi şi o explicaţie a unora dintre direcţiile de luptă împotriva corupţiei, precum şi a culorii politice a acestei lupte. Fac apel la dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi, să reflectaţi cu conştiinţele eliberate de orice constrângeri, la starea vieţii politice româneşti, la criza parlamentară, la prezentul şi viitorul democraţiei româneşti întrucât România tinde să devină un stat poliţienesc.
		Domnul Ionel Palăr: "Muzee fără ghizi" Domnule Preşedinte, La sfârşitul săptămânii trecute am fost martori cu toţii la cel mai spectaculos exerciţiu de imagine de după decembrie '89, executat cu brutalitate de cel care se vrea a fi reprezentarea umană a ideii de fineţe diplomatică - Adrian Năstase. Opinia publică a fost transformată într-un grup de vizitatori ai unui muzeu, care parcurgea cu neştiinţă saloanele înţesate de opere de artă, privind haotic şi fără înţelegere spectacolul vizual grandios ce se desfăşura în toată splendoarea, lipsind însă, din maiestuosul peisaj, un ghid. Întreaga expoziţie, deschisă publicului prin generozitatea familiei Năstase, nu a făcut decât să răspundă la cea mai simplă întrebare: CE? Ce anume ascundea apartamentul din Zambaccian? Ce avere a putut strânge un fost prim-ministru în doar câţiva ani de slujbă publică? Esenţa, însă, a fost omisă. De fapt, ar fi fost mult mai important să aflăm răspunsul la o altă întrebare: Cum? Cum a ajuns Adrian Năstase în posesia unei bogăţii la care mulţi demnitari europeni, după o viaţă întreagă de muncă, nu pot decât să viseze? În urma episodului de imagine forţat, atenţia s-a concentrat asupra naturii lucrurilor, experţi şi critici de artă opinând asupra valorilor expuse, a provenienţei obiectelor de artă, asupra stilului decorativ şi a rezolvării dilemei: în casa lui Năstase e kitsch sau, dimpotrivă, tronează spiritul de fin colecţionar? Iată de ce ghidul ar fi fost de un real folos pentru mai buna înţelegere a problemei. Ghidul ar fi trebuit să fie însuşi Adrian Năstase, care să explice nu ce se află pe pereţi, ci cum au ajuns acele opere acolo. Să ia fiecare piesă în parte, pe care ar fi trebuit s-o cunoască şi cu ochii închişi, ca un fin colecţionar ce se numeşte, şi să explice opiniei publice de unde o are, când a cumpărat-o, cu ce preţ, sau de unde a primit-o şi în ce context. Astfel, exerciţiul, vrut a fi de transparenţă, şi-ar fi atins scopul. În schimb, prin încercarea de banalizare a poveştii, prin refuzul de a-şi deschide porţile celor cu adevărat îndreptăţiţi să-i calce pragul şi prin discursul autovictimizant fluturat însă cu aroganţa caracateristică, Adrian Năstase nu a făcut decât să deturneze, pentru o clipă, atenţia opiniei publice, de la întrebările cu greutate ce planează deasupra sa. A fost un sfâşietor cântec de lebădă, un vaiet în al douăsprezecelea ceas, către un public care a încetat de mult să-l mai aplaude.
		Doamna Manuela Mitrea: "Cine are grijă de consumatorul român, domnilor guvernanţi?" În mod sigur, în România, drepturile consumatorilor există, dar nu sunt respectate. Consumatorii sunt persoane fizice care cumpără, dobândesc, utilizează sau consumă diverse produse, servicii în afara activităţilor profesionale. Suntem cu toţii consumatori, dar oare ne cunoaştem drepturile? Ştim că trebuie să fim protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs, de a ni se presta servicii care ar putea să ne prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să ne afecteze drepturile şi interesele legitime? Pentru a ne putea proteja şi apăra interesele, în calitate de beneficiari, este important să cunoaştem atât drepturile consumatorilor, cât şi obligaţiile agenţilor economici. Însuşirea acestor cunoştinţe ne transformă într-un consumator avizat, informat şi activ social, care nu mai este în pericol de a deveni o victimă a acelor agenţi economici care utilizează practici comerciale incorecte. În România, "statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori". Din păcate, în ultimul timp Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - la nivel central, şi oficiile judeţene - la nivel local, se ocupă de orice altceva, mai puţin de protecţia socială a cetăţeanului român, care pe zi ce trece se confruntă tot mai mult cu abuzurile şi încălcarea normelor elementare pe care agenţii economici le practică, în detrimentul normelor ce trebuie respectate! Ieftin este cuvântul magic pentru consumatorul din România, însă de cele mai multe ori se dovedeşte aducător de necazuri şi ghinioane! De cele mai multe ori preţurile nu au concurenţă şi ce găseşti într-un bazar cu iz turcesc nu e mult diferit de micile afaceri de cartier ori de marile angrouri. Înainte de a cumpăra produse alterate sau ambalate necorespunzător, înainte de a ne gândi că preţul este avantajos, ar trebui să ne gândim la sănătatea noastră! Ne pot costa mult mai mult medicamentele, care şi aşa, ştim cât de greu le obţinem. Câţi dintre români au auzit despre Codul consumului şi ştiu ce presupune acesta? Cât de mediatizate au fost drepturile consumatorilor, normele impuse agenţilor economici privind preţurile şi tarifele sau regulile privind comercializarea produselor? De exemplu, severinenii consumă produse lactate vândute în PET-uri recuperate din containerele de gunoi, în timp ce factorii abilitaţi să rezolve problema nu au dat vreun semn că ar dori să se implice în soluţionarea acesteia. Oare inspectorii OJPC Mehedinţi s-au întrebat ce fac unii severineni cu sticlele din plastic culese din containerele de gunoi, de pe străzi şi de aiurea? Dacă din partea Primăriei şi a Poliţiei Comunitare din Drobeta Turnu-Severin s-au văzut ceva semnale pentru rezolvarea problemei, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre inspectorii OJPC, care în ultima vreme sunt tot mai bulversaţi din cauza deselor mutaţii care au loc în fruntea acestei instituţii; în cinci luni schimbându-se patru directori! Aici, la Mehedinţi, deconcentratele îşi schimbă foarte des directorii, membrii Alianţei D.A. considerând mai important cum să se şicaneze între ei sau în interiorul propriului partid, decât să fie preocupaţi de cetăţenii urbei în care locuiesc. Data de 15 martie este ziua mondială a drepturilor consumatorilor. Măcar acum, domnilor guvernanţi, ar trebui să faceţi ceva pentru ca românul nostru să se simtă cât de cât protejat de toată avalanşa aceasta de produse şi servicii care îi fac mai mult rău decât bine!
		Domnul Marius Iriza: După aproape o lună de la izbucnirea scandalului legat de veniturile imense realizate de şefii Loteriei Române, ministrul finanţelor, domnul Sebastian Vlădescu, declara în faţa senatorilor din Comisia pentru cercetarea abuzurilor că nu îl poate suspenda pe preşedintele Loteriei, Nicolae Cristea, pentru că acesta este doar învinuit în dosarul privind achiziţia unor spaţii comerciale de către Loteria Română de la firma Ana Electronic. În privinţa salariului încasat de preşedintele Loteriei, domnul ministru precizează că este egal cu al unui secretar de stat, adică, aproximativ 40-45 milioane de lei, dar ceea ce a provocat discuţii a fost nivelul veniturilor dobândite în urma unor "drepturi" pe care Nicolae Cristea le-a primit în baza contractului de management. Astfel, acesta a primit în anul 2005, pe lângă cele 505 milioane de lei care reprezintă totalul retribuţiei pe anul respectiv, şi prime de 412 milioane de lei. Şi toate acestea din buzunarul cetăţeanului român plătitor de taxe la bugetul de stat. Săptămâna trecută, acelaşi ministru al finanţelor publice anunţă convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Loteriei Române pentru a revoca membrii Consiliului de Administraţie şi pe preşedintele acesteia, Nicolae Cristea. Ce l-a determinat pe ministrul Sebastian Vlădescu să-şi schimbe poziţia, contează mai puţin. Cel mai important în acest caz este faptul că se demonstrează încă o dată că Mafia nu are culoare politică. De ani buni, acest preşedinte al Loteriei jefuieşte statul român, indiferent că la guvernare se afla PDSR - ul, Convenţia Democrată sau Alianţa D.A. Ilegalităţile de care este acuzat Nicolae Cristea sunt multe, dar probabil nu va fi condamnat pentru nici una din ele, deoarece în atâţia ani de şefie la cârma Loteriei Române a avut grijă să îşi aranjeze un loc călduţ pentru zilele grele de care bănuia că vor veni odată.
		Domnul Marius Rogin: Declaraţie politică: "Referitor la strategia de transformare a armatei române" 1 ianuarie 2007 se apropie de noi cu paşi repezi şi este o dată pe care o aşteptăm cu emoţie. Cu şi mai mari emoţii aşteptăm însă ultimul raport de monitorizare al Uniunii Europene, ce ne va fi prezentat în primăvara aceasta. Cu toţii suntem de acord într-o privinţă: România s-a angajat, începând cu finele anului 2004, în efectuarea unor reforme cât se poate de reale, în toate domeniile de activitate. O astfel de reformă se impunea a fi declanşată şi la nivelul Armatei Române. Deşi istoria Armatei Române este una plină de realizări ce ar face cinste oricărui stat şi pe care nimeni nu le poate contesta, după 1989, aceasta a început să meargă într-o curbă descendentă. Armata Română n-a mai fost tratată cu importanţa pe care o are, a fost lăsată în voia sorţii. Pentru a fi performantă, oricare dintre armate are nevoie de investiţii majore, de retehnologizare permanentă, pentru a putea face faţă tuturor situaţiilor ce pot apărea. Cu toate că Armata Română n-a mai beneficiat în ultimii 15 ani de atenţia care se impunea, aceasta continuă să rămână în ochii cetăţenilor, instituţia cu cea mai mare credibilitate. Începând cu anul 2004, Guvernul acordă o importanţă deosebită creşterii capacităţii operaţionale a armatei, astfel încât aceasta să poată disloca şi susţine în teatre de operaţiuni întreaga gamă de misiuni NATO. Pentru prima dată în istoria postdecembristă a României, bugetul pe care guvernul îl alocă Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2006, este, în valoare absolută, cel mai mare pe care acesta l-a avut până în prezent. Unii dintre dumneavoastră veţi critica probabil această decizie, veţi spune probabil că România are în aceste momente alte priorităţi, alte probleme pe care trebuie să le rezolve. România n-a dus însă lipsă niciodată de probleme. Armata Română participă în prezent, cu forţe, la grupurile tactice de luptă multinaţionale ale Uniunii Europene, pune la dispoziţia acesteia noi oferte de forţe pentru perioada 2006-2010 şi ia parte la operaţiuni militare de gestionare a crizelor conduse de UE, cum ar fi operaţiunea Althea. Nu poate face toate aceste lucruri cu echipamente învechite sau chiar depăşite. Are nevoie de îmbunătăţiri, retehnologizări, de pregătiri ale personalului, care nu pot fi făcute fără finanţări. Natura responsabilităţilor constituţionale naţionale, precum şi cerinţa Alianţei (NATO) de a face faţă oricăror ameninţări, presupun ca armata Română să-şi dezvolte capacităţi care să-i permită să desfăşoare operaţii pe teritoriul naţional, în aria de responsabilitate a NATO, precum şi într-un mediu strategic mai extins, influenţat permanent de factori care impun schimbarea. În concepţia Organizaţiei Atlanticului de Nord, transformarea militară reprezintă un proces continuu de dezvoltare şi integrare de noi concepte, strategii şi capacităţi, cu scopul de a îmbunătăţi eficienţa şi gradul de interoperabilitate a forţelor şi de adaptare la noul context de securitate, aflat într-o continuă schimbare, care evidenţiază necesitatea de reevaluare a factorului militar, ca principală sursă de credibilitate. Pentru a putea vorbi într-adevăr de o transformare a Armatei Române, trebuie stabilit un obiectiv major: realizarea unei structuri moderne, complet profesionalizate, cu grad sporit de mobilitate, eficienţă, flexibilă, dislocabilă, având capacitatea de a acţiona întrunit şi a fi angajată într-un larg spectru de misiuni. Transformări majore se impun a fi făcute însă, şi într-un alt domeniu, nu lipsit de importanţă. Mă refer aici la domeniul resurselor umane. În acest domeniu, obiectul principal trebuie să urmărească proiectarea şi implementarea unui management eficient al carierei individuale a tuturor categoriilor de personal, conexarea sistemului de formare şi perfecţionare continuă a cadrelor militare, la cerinţele sistemului educaţional naţional, şi punerea lui în concordanţă cu evoluţiile în acest domeniu din armatele statelor membre NATO şi ale Uniunii Europene. Toate operaţiile viitoare ce vor trebui duse la bun sfârşit, vor fi mult mai complexe, mult mai dinamice şi mai multidimensionale decât ne aşteptăm. Măsurile pe care Guvernul, şi implicit Ministerul Apărării, le ia în privinţa armatei, trebuie să urmărească în permanenţă ca aceasta să fie în măsură să participe la operaţii care să asigure securitatea României pe timp de pace, apărarea ţării şi a aliaţilor săi, promovarea stabilităţii regionale şi globale, inclusiv prin utilizarea diplomaţiei apărării, precum şi cu sprijinul instituţiilor statului şi a autorităţilor locale în caz de urgenţe civile. Armata Română va desfăşura operaţii militare nu numai pe teritoriul naţional, cât şi în afara acestuia. Forţele care vor fi implicate în operaţii militare viitoare vor trebui să aibă capacitatea de a îndeplini întreaga gamă de acţiuni militare, de la asistenţa umanitară şi până la operaţii de luptă de intensitate ridicată, chiar şi în condiţiile în care acestea se vor desfăşura simultan în aceeaşi zonă de operaţii. În procesul de transformare a capacităţilor Armatei Române, înzestrarea reprezintă elementul dinamic care antrenează resurse umane, tehnico-economice şi financiare substanţiale. În funcţie de resursele ce-i vor fi alocate, în 2015, România va avea o armată cu un efectiv de 80 000 de oameni, dintre care 4,5% va fi reprezentat de structurile de conducere, iar 95,5% va fi reprezentat de forţele efective. Cu toţii ne dorim o armată eficientă, una care să poată face faţă transformărilor NATO şi angajamentelor pe care România şi le-a asumat pe plan internaţional. Ca să putem vorbi de eficienţă, toate schimbările ce sunt vizate în interiorul Armatei Române trebuie să fie susţinute de două lucruri importante: în primul rând, o schimbare a mentalităţii, şi, în al doilea rând, o îmbunătăţire a capacităţii de adaptare la nou a celor care vor fi parte a acesteia. Ne dorim ca aceştia să fie cu adevărat nişte profesionişti care să facă faţă cerinţelor NATO sau UE. Ca repere clar definite, de care trebuie să se ţină cont la stabilirea priorităţilor pe parcursul procesului de transformare, vor fi costurile ridicate de susţinere a trupelor în teatrele de operaţii, diferenţele semnificative între nivelul tehnologic al echipamentelor militare din dotarea statelor avansate ale Alianţei şi echipamentele din dotarea Armatei Române, la care se adaugă constrângerile materiale şi cele din domeniul pregătirii, instruirii şi învăţământului. Sunt sigur însă, că aşa cum au fost apreciaţi şi până acum, oriunde s-au aflat, soldaţii români vor face şi în continuare cinste Armatei Române şi statului sub drapelul căruia vor lupta. Pentru aceasta însă trebuie să le acordăm întregul nostru sprijin.
		Domnul Mihai Sandu-Capră: Declaraţie politică - "Mai învârte, Doamne, roata!" Stagiunea 2005-2006... Piesa: Schimbarea la faţă... (a PSD) Lumea aplaudă prestaţia actorilor. Dar la un moment dat, scenariul nu mai este respectat. O improvizaţie?! Aşa se pare... Şi aceasta îl are în prim plan pe autosuspendatul şi anchetatul Adrian Năstase. Din scenarist, Adrian Năstase a devenit actor principal şi a început să joace aşa cum îi dictează fostele sale păpuşi, transformate peste noapte în papuşari. Dar... aşa se întâmplă când nu-i asculţi pe cei mai în vârstă. Cu ceva vreme în urmă, Ion Iliescu îi avertiza pe mai tinerii săi colegi să aibă grijă, că roata se întoarce. Şi asa se şi întâmplă. După atâtea sfori trase, Năstase s-a cam încurcat în ele, înfaşurându-i-se în jurul gâtului. În culise par a se afla Socialiştii Europeni, care au cerut rezolvarea problemelor legate de imaginea PSD. Şi actuala echipă de conducere a Partidului Social Democrat nu stă prea mult pe gânduri şi acţionează. Dar nu cred că aceste probleme pot fi rezolvate invocând voinţa anonimă şi iresponsabilă a unor voci din partid care strigă, asemeni mulţimii din nuvela lui Costache Negruzzi "Capul lui Năstase-l vrem!". Însă este stilul PSD şi trebuie să-l acceptăm. Totuşi, prea multe acte ale acestei piese de teatru sau poate e un pic forţată comparaţia cu o piesă de teatru, fiind mai degrabă vorba despre o telenovelă difuzată în prime-time. Mătuşi, anchete, percheziţii...prea multe chiar şi pentru PSD. Să fie oare începutul unei schimbări reale a social-democraţilor? N-aş crede. Mai probabil un nou foc de paie sau poate o mână de grăunţe aruncate în piaţă porumbeilor înfometaţi. Aşteptăm cu real interes finalul piesei şi reacţiile publicului. Să vedem, poate va urma şi un bis!
		Domnul Dumitru Gheorghe Mircea Coşea: Declaraţie politică - "Legalizarea corupţiei" O persoană de rang înalt din structura sistemului fiscal românesc s-a gândit că cea mai bună formă de eradicare a corupţiei ar fi chiar legalizarea acesteia. Simplu şi eficient! Transformarea corupţiei într-o activitate legală ar simplifica nu numai viaţa de capă şi spadă a procurorilor de la DNA, dar ar contribui radical şi la obţinerea unui excelent raport de monitorizare, ce ne-ar garanta îndeplinirea la termen a obiectivului integrării. Măsura propusă este impozitarea averilor ilicite. Cu tot respectul pentru înalţimea rangului funcţionăresc, dar şi pentru buna intenţie, îmi exprim totalul dezacord faţă de o astfel de măsură. A impozita averile ilicite înseamnă nu numai recunoaşterea oficială a patrimoniului economiei negre, dar şi o operaţiune de spălare instituţionalizată a banilor negri. Nu pot accepta ca printr-o simplă iniţiativa fiscală să se înnobileze hoţul, transformându-l în contribuabil cinstit. Impozitarea unei proprietăţi înseamnă, înainte de toate, recunoşterea şi garantarea ei. Este inacceptabil să se recunoască şi să fie garantat dreptul proprietăţii private asupra uriaşelor averi obţinute prin clientelism politic şi devalizarea avuţiei naţionale, deoarece însăşi procesul obţinerii acestor averi s-a desfăşurat în totalul dispreţ faţă de principiile şi atributele proprietăţii private. Desigur, cei care ar susţine o astfel de măsură pot pretinde că ar scoate la suprafaţă o parte a economiei subterane şi ar suplimenta substanţial veniturile bugetare. Posibil, dar greşit, din mai multe puncte de vedere. Din punct de vedere contabil, pentru că numai o parte din averile ilicite ar putea fi recuperate; din punct de vedere macroeconomic, pentru că dezechilibrele pe care le cauzează economia subterană nu sunt eliminate ci, din contra, consolidate prin transformarea oficială a economiei subterane în sursa de finanţare a bugetului; din punct de vedere moral, pentru că nu numai că se acceptă furtul, dar însăşi statul devine partenerul hoţilor. Averile ilicite nu trebuie impozitate, ci confiscate. Este normal, corect şi moral să fie aşa. Averile ilicite au fost acumulate prin metode ce au dus la subminarea economiei naţionale şi sabotarea procesului de ridicare a standardului şi condiţiilor de viaţă ale populaţiei: contrabanda cu produse petroliere, alcool şi ţigări, davalizarea băncilor, spolierea bugetului public, prin neplata datoriilor către stat sau rambursarea ilegală a TVA, înfiinţarea de firme căpuşă care prosperă pe lângă întreprinderile de stat muribunde, dar subvenţionate de la buget, sau, pur şi simplu, strângerea de bani puţini de la mulţi depunători, urmată de însuşirea fondurilor de către un grup de privilegiaţi. O statistică neoficială (Evenimentul Zilei 29.III.2004) atestă că în ultimii 14 ani, nivelul creditelor neperformante acordate de către bănci depăşeşte 7 miliarde de euro. Specialiştii în petrol estimează nivelul contrabandei la cca. 1 miliard de euro. Estimările realizate pe baza unor documente publice conduc la o cifră ameţitoare: în ultimii 14 ani, românilor li s-au luat cca. 25 miliarde de euro, cifră la care s-a ajuns numai prin totalizarea marilor "tunuri" cunoscute. Aceste "tunuri" au privat 22 milioane de români de şansa de a trăi într-o altfel de ţară după căderea comunismului. Ne putem imagina pierderile suferite de această ţară din cauza "ilicitului" numai gândindu-ne ca fondurile europene care vor fi orientate către România după aderare se ridică numai la 6 miliarde de euro. Unde ar fi fost acum România dacă nu ar fi pierdut printre degete o sumă de patru ori mai mare?
		Domnul Rareş Şerban Mănescu: Guvernul a aprobat, de Ziua Internaţională a Femeii, Strategia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2006-2009. Cred că acestă strategie este de bun augur, deoarece este esenţial să asigurăm în mod real egalitatea de şanse în ceea ce priveşte accesul la educaţie, la formarea profesională, la întemeierea familiei, la luarea deciziilor publice şi politice. În Romania persistă încă diferenţe între bărbaţi şi femei pe piaţa muncii şi în ceea ce priveşte accesul la procesul decizional. Diferenţa între salarii, pentru aceeaşi muncă prestată, este în continuare cu 14% în favoarea bărbaţilor, ceea ce arată că mai este de lucru pentru ca la muncă egală remunerarea să fie egală. Strategia prevede întărirea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse (ANES), accesul egal pe piaţa muncii, concilierea vieţii profesionale cu cea de familie, stimularea participării echilibrate la toate nivelurile procesului decizional, abordarea integrată a perspectivei de gen în programarea, elaborarea şi implementarea tuturor politicilor publice. În mod concret, Ministerul Muncii urmăreşte acţiuni de formare profesională a femeilor marginalizate. Această strategie este un antidot la acel stereotip din societatea românească potrivit căruia rolul femeii ar fi la cratiţă.
		Domnul Relu Fenechiu: În sfârşit, într-un acces de curaj, preşedintele PSD, domnul Mircea Geoană, i-a solicitat domnului Adrian Năstase "să facă un gest de demnitate şi de curaj şi să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor". Nu am nici o calitate şi nici o intenţie să mă pronunţ în ceea ce priveşte problemele interne dintr-un alt partid. Dar cererea adresată domnului Năstase de a demisiona din funcţia de preşedinte al Camerei, o consider ca făcând parte din ceea ce ar trebui să se cheme stare de normalitate. În orice altă ţară, cînd asupra unui demnitar de rang înalt planează indicii, repet, doar indicii ale Parchetului privind unele infracţiuni, acesta îşi dă demisia. Asupra domnului Năstase plouă cu suspiciuni şi indicii, dar domnia sa nici măcar nu a catadicsit să i se facă o banală percheziţie. Din păcate, prima reacţie a domnului Năstase când i s-a cerut să facă un act de demnitate a fost categorică. "Chestiunea asta cu demisia este absolut aberantă, pentru că demisia ţi-o dai atunci când tu consideri că este cazul să faci un astfel de gest unilateral". Deci este clar, domnul Năstase nu vrea să facă acest gest. Drept consecinţă, pentru a aduce o reparaţie morală şi pentru a mai atenua imaginea negativă de care se "bucură" Parlamentul României, consider că este imperios necesar ca preşedintele PSD, domnul Mircea Geoană, să solicite Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor să demareze procedurile de revocare a preşedintelui Camerei, domnul Adrian Năstase. Evident, vor exista voci care să acuze partidul din care fac parte că intenţionează să preia conducerea Camerei Deputaţilor. Domnul Adrian Năstase, preşedintele acestei Camere a Legislativului, a adus în repetate rânduri acuzaţii actualei Puteri, că ar fi blocat în toamna trecută lucrările Camerei Deputaţilor intenţionând să-l revoace, chipurile, ilegitim, din funcţie. Că lucrurile nu au stat aşa, se ştie. PSD-ul domnului Adrian Năstase a fost cel care a blocat lucrările, prin trageri de timp şi tergiversarea dezbaterilor la Regulamentul Camerei într-un mod nemaiîntâlnit în istoria postdecembristă a Parlamentului. Este adevărat, în cazul domnului Adrian Năstase, şi înainte de a intra în vizorul justiţiei, existau suficiente motive pentru a fi revocat. Am să reiau doar unul singur: când au avut loc alegerile pentru preşedinţia Camerei, domnul Năstase a beneficiat de încălcarea flagrantă a regulii votului secret, deputaţii PSD, şi o parte din PRM, votând la vedere. P.S. Cînd s-a pus problema cum să se voteze cererea ministrului justiţiei pentru aprobarea percheziţiei, domnul Năstase şi deputaţii PSD au invocat votul secret, susţinând că atunci cînd electoratul i-a ales, votul a fost secret. Acest argument nu a fost valabil şi la alegerea preşedintelui Camerei.
		Domnul Tiberiu Bărbuleţiu: "Cu baionetele poţi face orice, dar nu te poţi aşeza pe ele" Talleyrand În viaţa politică românească s-au acumulat tensiuni care riscă să compromită proiectul încă nefinalizat al democratizării societăţii româneşti, demarat în urmă cu 16 ani. Avem o democraţie tânără, care în loc să se fortifice, prin concursul tuturor forţelor şi instituţiilor responsabile ale statului, primeşte lovituri care îi vor încetini dezvoltarea. "Principala instituţie a democraţiei", cum numesc lucrările de specialitate Parlamentul, nu se bucură în clipa de faţă de cea mai bună apreciere în rândurile opiniei publice. Pur şi simplu aşa vor românii să vadă lucrurile, cu Biserica şi Armata în vârful topului încrederii, instituţii fără îndoială esenţiale, dar care, prin funcţia lor, concretizează mai curând principiul de autoritate decât pe cel democratic; pe de altă parte, mai ales în ultima vreme - deloc întâmplător, se foloseşte cu obstinaţie discreditarea reziduală a Parlamentului. Aceasta aversiune a populaţiei faţă de Parlament creşte pe zi ce trece şi este speculată şi alimentată de forţe care au intuit starea de spirit a electoratului. Se pare că declinul momentan al acestei instituţii fundamentale în stat creşte apetitul de a controla totul al alteia, care înţelege guvernarea ca pe o competiţie neloială între puteri. Consider că aceste derapaje bulversează dramatic spaţiul politic românesc, iar declanşarea de crize după crize pentru a crea presiuni asupra opiniei publice, în ideea discreditării Parlamentului, se răsfrânge negativ în cele din urmă şi asupra credibilităţii Romaniei în exterior. Folosindu-se de ascendentul pe care şi l-au creat asupra unor partide politice, cei interesaţi de slăbirea forului legislativ al acestei ţări pun în pericol echilibrul şi funcţionarea statului de drept, prin exacerbarea rolului unei instituţii, în defavoarea alteia. Asemenea acţiuni, deloc subtile, menite să discrediteze în ochii publicului singura instituţie care, conform normelor democratice, poate şi trebuie să reprezinte întregul popor, aparţin doar regimurilor politice ce funcţionează conform principiului rex facit legem. Să ne ferim în continuare de demagogia celor care, alimentând "pofta de sânge" a maselor, au declanşat această cruciadă împotriva instituţiei Parlamentului şi să dejucăm cu inteligenţă acest demers mârşav, al cărui final nu poate fi decât falimentul democraţiei româneşti. În scurta perioadă de când sunt parlamentar am învăţat că politica, oricât de cinică ar fi şi oricât de mare consideră unii că e divorţul ei de etică, nu se poate face sănătos decât cu oameni ce judecă în altă cheie decât interesul personal. Încerc să vorbesc pentru aceia care au puterea să înţeleagă.....de restul mi-e milă şi nu-mi rămâne decât să sper că numărul lor, în final, nu o să ne copleşească.
		Domnul Vasile Cosmin Nicula: "Nürnbergul de la Haga" Pare anacronic şi de prost gust, dar tribunalul penal de la Haga este o copie nereuşită şi sfidătoare a bunului simţ, atunci când se compară cu marele Nurnberg, acea Justiţie temporară rezultată din necesitatea istorică a învingătorului de a face un bilanţ al atrocităţilor comise de cel de-al treilea Reich şi de a-i trage la răspundere pe criminalii de război. Arbitrajul a devenit o componentă a lumii contemporane, pentru ca tot ce mai mişcă pe planeta Pământ şi în Cosmos să fie cenzurat şi să se desfăşoare potrivit unor canoane şi reguli dictate de interesele celui care dă reţete universale. Acesta stabileşte care trebuie să fie comportamentul popoarelor şi al conducătorilor săi. Haga a devenit sediul Noii Inchiziţii, de care până şi Sfântul Părinte - Papa Ioan Paul al II-lea, s-a desolidarizat, cerând public iertare, după sute de ani, pentru tot ce a însemnat ea în viaţa umanităţii. Spirite universale au căzut victime ale unui elan distructiv, satanic, al unor judecători blocaţi în robe şi dogme cu aparenţă divină, pentru ca astăzi să se recunoască hidoşenia acestei creaţii diabolice. Vor mai trece, poate, sute de ani, pentru a ne convinge că actorii de la Haga sunt la fel de odioşi ca şi cei din Evul Mediu. Ei execută poruncile Noii Ordini, lansând versiuni de intoxicare şi dezinformare care să dea legitimitate acţiunilor distructive asupra unor popoare şi lideri căzuţi în dizgraţie. Interesele acestei Ordini sunt apărate de o slugă profesionistă, cu faţă smochinită, acră, rigidă şi plină de venin, căreia îi mai lipseşte doar coasa, căci roba neagră o poartă tot timpul. Zoran Djindjici a fost Calul Troian care l-a livrat pe Miloşevici, prietenul României, în miez de noapte, fără aprobarea Parlamentului sau şefului statului, abatorului de la Haga, unde acesta şi-a pierdut viaţa ca cea de a treia victimă a acestei odioase instituţii de exterminare. Acum, cei doi adversari politici se află în lumea umbrelor, unul îmbrăcat în portocaliu (culoarea sângelui spălat), ca orice călău care se respectă, celălalt pe masa de autopsie, ca victimă. Pentru că Inchiziţia este de gen feminin, Patronii i-au pus în frunte o femeie, ca să dovedească omenirii că gingăşia nu este întotdeauna apanajul sexului slab. Mă tot întreb dacă această Doamnă-inchizitor poartăo cruciuliţă creştinească la gât, care s-o ferească de toate relele în care s-a băgat şi pe care le cauzează. Care ar putea fi virtuţile ei feminine?! Pare mai degrabă o amazoană pătimaşă, însetată de sânge, dornică de senzaţii tari. Acţiunile ei sunt îndreptate asupra unor popoare şi a conducătorilor acestora, pentru a-i reduce la tăcere! Culmea este că şi la noi se găsesc suficienţi lachei şi lichele televizate, specialiste în diversiune, care legitimează acte incredibile de imixtiune în viaţa altor popoare şi aprobă cu infantilism şi slugărnicie crima ca armă politică. De ce n-or fi început piesele regizate la Haga cu tragediile de la Hiroşima şi Nagasaki, Vietnam, Kuweit, Afganistan, Irak ...şi celelalte zone de pe glob supuse colonizării?! Justiţia de la Haga nu este oarbă, ci numai conştiinţa ei! Tribunalul Penal de la Haga este un fel de Cazinou, în care jucătorii sunt aduşi în lanţuri şi obligaţi să-şi piardă viaţa la ruletă, spre Gloria efemeră a organizatorilor.
		Domnul Vasile Puşcaş: Declaraţie politică privind politica necorespunzătoare a Guvernului referitoare la investiţiile în infrastructură din zona Transilvania De fiecare dată când mă întorc în circumscripţia din care fac parte, comunitatea care m-a trimis aici, în Parlamentul României, îmi pune tematic aceeaşi întrebare: de ce ne discriminează autorităţile centrale? De zeci de ani deja, proiectele de dezvoltare şi modernizare a a ţării încearcă să ignore nevoile Transilvaniei. Ne aflăm cel mai aproape de Uniunea Europeană, avem resurse umane şi intelectuale recunoscute, însă capitala refuză să încurajeze dezvoltarea şi modernizarea acestei regiuni. Săptămână trecută avertizam asupra întârzierilor în construcţia Autostrăzii Braşov-Borş. Astăzi vin şi semnalez situaţia Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Acesta a fost exclus de pe lista proiectelor prioritare şi de rezervă din Programul Operaţional Regional. S-a estimat că sunt necesare circa 50 de milioane de euro pentru modernizarea acestuia, iar el nu mai apare pe lista proiectelor prioritare. Sunt prevăzute alocări de fonduri de la bugetul de stat doar pentru aeroporturile din Bucureşti, Constanţa, Tulcea şi Timişoara. Vreau să reamintesc Guvernului că încă nu a fost prezentat un proiect de înfiinţare a unui spital de urgenţă regional la Cluj. Anul trecut, am solicitat: 25160 mii lei pentru reabilitarea, repararea şi întreţinerea drumurilor judeţene şi comunale, care se află în stare precară; 750 mii lei din bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru continuarea lucrărilor de consolidare şi renovare a clădirii Operei Naţionale şi a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca; 1000 mii lei din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru demararea lucrărilor de construcţie a unei clădiri pentru Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca, ca urmare a pierderii clădirii în care funcţiona, în urma solicitării de restituire în baza legii proprietăţii. Nu au fost acceptate asfel de amendamente la buget. Fondurile de la bugetul de stat sunt sub pragul nevoilor acestei zone. În vreme ce politica Uniunii Europene se bazează pe convergenţă şi pe o dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor, în România asistăm la o monopolizare a fondurilor, care sunt distribuite discreţionar, doar spre anumite zone ale ţării, în detrimentul altora. Dorim să aderăm la UE, însă Executivul nu înţelege să aplice principiile fundamentale ale unei funcţionări coezive a ţării şi a Uniunii. Solicităm Guvernului României să elaboreze programe destinate, în 2006 şi anii următori, dezvoltării şi modernizării infrastructurii din Transilvania, inclusiv dezvoltarea unei infrastructuri în sistemul sanitar, care să răspundă solicitărilor şi nevoilor comunităţilor din această parte a ţării.
		Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu: "România anului 2006, o Românie stalinistă" Am aşteptat, poate, ca orice român, ca anul 2006 să înceapă sub auspicii mai bune. Şi când spun asta nu mă gândesc la cine ştie ce fapte măreţe, demne de Congrese de mult uitate, ci la declanşarea unor adevărate reforme, care să ne îmbunătăţească traiul de zi cu zi fiecăruia dintre noi, demnitar, om de afaceri sau simplu cetăţean. Dezamăgirea nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Am sperat ca după un an care a fost dominat de crize politice, de scandaluri între cele două palate, iscate din dorinţa de a-şi arăta fiecare muşchii mai mult, de a-şi împărţi serviciile secrete şi zonele de influenţă, să se facă în acest început de an primii paşi spre reforma scrisă foarte frumos, pe coli portocalii, şi trâmbiţată de la cele mai zgomotoase microfoane ale actualei puteri, în campania electorală. Trăim, însă, de două luni de zile, sub bastonul ameninţător al poliţiei politice, o poliţie care a reuşit să facă din România anului 2006 o Românie geamănă cu cea a anilor de construcţie a socialismului multilateral dezvoltat. Încălcarea flagrantă a oricărei reguli de drept, a Constituţiei şi a Regulamentelor, cu bună ştiinţă şi cu suportul, de cele mai multe ori, mijloacelor de informare, ne face să devenim foarte supuşi şi să nu mai spunem nimic. Pentru că, se va putea, cândva, să devenim fiecare dintre noi victime ale "sistemului ticăloşit", nu de cei ce sunt acuzaţi, ci mai degrabă de către acuzatori. Şi, pentru a se da o notă de nediscriminare, sunt luaţi de-a valma, oameni politici, ziarişti, oameni de afaceri şi infractori de rand. Poate că mâine vor urma şi cei din societatea civilă, reprezentanţii firmelor străine în România şi oricine are de gînd să se opună actualelor "reforme" ale sistemului "ticăloşit" de unii, dar imaculat pentru alţii. Şi, ca să nu ne mai ascundem după degete, aştept ziua în care, braţul lung al legii îi va apuca de guler şi pe reprezentanţii de vârf ai Partidului Democrat, atât de curaţi şi strălucitori că te orbesc când îi priveşti. Parcă toţi au fost spălaţi în campania electorală cu înălbitor şi Cocolino pentru a fi mai albi, mai pufoşi, mai strălucitori. Aştept să răspundă şi domnul Videanu, un primar de marmură, care, sub mantaua de om de afaceri, are voie să facă tranzacţii cu imobile ale statului nu în folosul cetăţenilor care l-au ales, ci pentru propria persoană. Aştept să dea explicaţii şi mama deputatului PD, specialistă în construcţia de drumuri, pentru care singura legătură cu acest domeniu este aceea că, datorită imposibilităţii de a levita, este nevoită să îşi plimbe papucii pe asfalt. Aştept ca doamna ministru Macovei, în imensa dumneaei înţelepciune şi profesionalitate, să dispună şi verificarea averilor colegilor din partidul care a sprijinit-o în această funcţie, dar, mai ales, aştept de la domnia sa să facă ce au facut şi alte colege din societatea civilă, consiliere prezidenţiale, şi să lase locul altcuiva, care nu are părinţi ce trebuie "ajutaţi" să îşi ia o casă. Aştept ca legea să fie egală pentru toţi, inclusiv pentru Preşedintele României, Traian Băsescu. Au ajuns până şi farmaciştii să se teamă să-şi mai ajute semenii, de frica cerberilor care stau după colţ pentru a le impune disciplina stalinistă, prin amenzi şi ameninţări. Şi toate acestea se întâmplă în România anului 2006, o ţară care se vrea, peste mai puţin de un an, să fie europeană.
		Domnul Ioan Oltean: "Umbra PSD este încă prezentă deasupra României" Vizita efectuată ieri, în România, de către comisarul european pentru libertate, securitate şi justiţie, Franco Frattini, a scos în evidenţă două aspecte deosebit de importante: unul care trebuie să ne bucure şi unul care trebuie să ne întristeze şi, în acelaşi timp, să ne dea mult de gândit. Primul aspect, cel care ar trebui să ne bucure, este legat de faptul că nu au fost trecute cu vederea progresele importante realizate în ceea ce priveşte domeniile sensibile care au determinat Comisia Europeană, acum doi ani, să includă o clauză de salvgardare a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, şi anume justiţia şi afacerile interne. Felicitările adresate deschis de Franco Frattini, vis-à-vis de buna gestionare a celor mai spinoase domenii, au fost mai mult decât relevante şi au reuşit să dea un plus de încredere cetăţenilor în faptul că vor avea acces la un viitor mai bun. Atât munca, cât şi buna credinţă a noii puteri au fost apreciate de autorităţile europene obişnuite, până în urmă cu un an, cu o politică de tip alba-neagra a oficialilor de la Bucureşti. Cel de-al doilea aspect menţionat cu ocazia vizitei lui Franco Frattini la Bucureşti este, însă, de o gravitate deosebită. Semnificaţia lui este pe cât de simplă, pe atât de gravă: umbra PSD este încă prezentă deasupra României şi, din opoziţie, partidul care a devenit celebru prin intermediul baronilor locali şi al politicii de îmbogăţire a propriului buzunar, reuşeşte încă să facă rău României şi cetăţenilor săi, de parcă aceştia din urmă nu au avut suficient de suferit până acum din cauza modului în care a guvernat PSD-ul. Comisarul european a afirmat faptul că parlamentarii români se joacă cu soarta României, în condiţiile în care refuză cu o încăpăţânare nejustificată să aprobe efectuarea unei percheziţii la casele lui Adrian Năstase, acuzat de corupţie, şi că este o nebunie să te joci astfel cu viitorul ţării şi, implicit, cu aderarea ei la Uniunea Europeană. Cuvinte la fel de dure a utilizat Franco Frattini şi pentru discuţiile care au avut loc pe marginea recentei ordonanţe D.N.A. şi a importanţei aplicării prevederilor acestei ordonanţe în lupta eficientă împotriva corupţiei. Iată că, din păcate, lipsa de responsabilitate pe care PSD o manifestă în mod constant a ieşit din nou în evidenţă pe plan internaţional, semnalul de inconştienţă al opoziţiei, transmis Uniunii Europene, reuşind să arunce o pată neagră asupra întregii munci depuse de actuala guvernare pentru recuperarea restanţelor înregistrate în privinţa procesului de integrare a României în Uniunea Europeană şi pentru păstrarea unui ritm alert în îndeplinirea obligaţiilor asumate.
		Domnul Viorel Oancea: Un adevărat conflict a început săptămâna trecută între preşedintele Traian Băsescu şi magistraţi. Totul a început de la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, exprimate în cadrul şedinţei de bilanţ a Parchetului General. Domnul preşedinte Traian Băsescu a remarcat corupţia din rândul judecătorilor. Acest lucru a stârnit proteste din partea judecătorilor, care l-au acuzat, la rândul lor, pe preşedintele Traian Băsescu, de imixtiuni în justiţie şi de faptul că a adus grave prejudicii imaginii magistraţilor. Judecătorii au resimţit declaraţiile ca pe o mustrare usturătoare, cu atât mai mult cu cât acest lucru a fost făcut în faţa procurorilor, pe care preşedintele Traian Băsescu i-a apărat. În consecinţă, peste 1000 de magistraţi i-au înaintat un memoriu preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Iulian Gâlcă, prin care cer sesizarea Curţii Constituţionale, singura care poate să medieze conflictul între două puteri ale statului. Personal, nu pot să înţeleg de ce, de câte ori cineva trage un semnal de alarmă în legătură cu corupţia din România, se iscă un scandal de proporţii. De ce nu vrem să acceptăm ceea ce rapoartele din partea comisiilor europene ne arată de ani buni? Primul pas spre vindecare este acceptarea. După aceea urmează stabilirea cauzei şi tratamentului. Nu ne putem mulţumi cu declaraţii generale de genul "În România există corupţie". Trebuie să nominalizăm şi să începem un proces de purificare a instituţiilor statului. Preşedintele Traian Băsescu a început cu justiţia, pentru că aici sunt cele mai mari probleme. Conform sondajelor, cetăţenii României situează justiţia în topul celor mai corupte instituţii. Nu putem să ignorăm acest lucru, dar nu putem nici să ignorăm faptul că există şi mulţi magistraţi cinstiţi, iar imaginea lor este grav afectată de către cei corupţi. Tocmai din aceste motive nu trebuie să se solidarizeze cu ei. Consider că este greşit să formeze un front comun împotriva celor care arată cu degetul corupţia din justiţie. Imaginea magistraţilor nu poate fi reabilitată decât prin demascarea celor care încalcă legile. Preşedintele Traian Băsescu a menţionat însă faptul că numai printre judecători sunt corupţi. Or, se ştie foarte bine că întreaga clasă a magistraţilor suferă de această plagă a corupţiei, incluzând şi procurorii. Nu putem cădea în greşeala de a-i încrimina pe unii şi a-i absolvi de orice vină pe alţii. Poliţişti, procurori, judecători etc., corupţia există la toate nivelurile şi nu trebuie ignorat acest lucru. Corupţia este o mare problemă în astfel de instituţii. Dar nu este singura cauză pentru care legile nu sunt aplicate. Incompetenţa, lipsa unei pregătiri profesionale adecvate sunt alte probleme stringente. De câte ori nu am auzit de corupţi care nu au putut fi condamnaţi din cauza unor vicii de procedură? De câte ori nu am auzit de dosare incomplete? Toate acestea au la bază faptul că procurorii nu pot face faţă infractorilor nici din punct de vedere numeric, dar nici din punct de vedere al pregătirii, în variate domenii cu grad ridicat de infracţionalitate. De aceea trebuie găsite soluţii urgente atât pentru mărirea numărului celor care aplică legea, cât şi pentru asigurarea unei temeinice pregătiri profesionale. Vă mulţumesc.
		Domnul Nicolae Bădălău: Demagogia Puterii. Suntem la răscruce. Fenomen frecvent în istoria noastră recentă. Direcţiile spitalelor sunt destituite samavolnic, pe criterii politice şi nu pe argumentări de profesionalism şi eficienţă. Medicaţia compensată şi gratuită s-a redus sensibil, deşi listele aferente cabinetelor medicale au proliferat birocratic. Alianţa D.A. a condus la decese din cauza rujeolei în rândurile copiilor ce nu au împlinit un an. Insulina s-a epuizat odată cu trecerea lunii de miere prezidenţiale, transformând în hiperglicemie patologică zaharicalele votului. Ministrul aviar Fluture devine lupul moralist al României, analizând şi blanând toţi liderii PSD, cu mitocănia bine cunoscută. Lozinca "Demagogia cucereşte România" este acum la mare preţ în cadrul alianţei D.A. (Dezastrul Acum). Starea dezastruoasă a agriculturii, incompetenţa de a gestiona gripa aviară, nu ne duce decât la gândul că ministrul Fluturist vrea să rămână singura santinelă a agriculturii româneşti. Fluturând incompetenţa cu o nonşalanţă incredibilă, ne dă lecţii de moralitate uitând de trecutul său ceţos. Dacă fură cineva în această ţară atunci ministrul guraliv Fluturel este primul, el furând speranţa ţăranului de a trăi. Să furi portofelul este un lucru urât, dar să furi mâncarea de la gura oamenilor sărmani este o crimă. Spaima găinilor din România încearcă să-şi ascundă incompetenţa prin declaraţii sforăitoare nereuşind să impresioneze decât bietele galinacee. Dacă bunicilor, părinţilor noştri pensionari nu le puteţi da decât îmbrânceli şi bătaie, condamnându-i la un trai mizer, mă întreb, domnilor, pe cine reprezentaţi, şi sigur, poporul român nu. Social-democraţia reprezintă singura terapie viabilă în contextul unei Românii cu aripile frânte de gripa aviară. Sănătatea naţiei noastre depinde patrimonial de demersul politic, iar PSD susţine, prin semantică şi politică, destinul fiecărui cetăţean.
		Domnul Costică Macaleţi: "Banii europeni trebuie folosiţi în interesul cetăţenilor" Aşa cum am putut afla dintr-un comunicat al Comisiei Europene, dat publicităţii săptămâna trecută, forul european propune în primul "anteproiect de buget rectificativ" (APBR) al anului 2006, adoptat vineri, 10 martie, acordarea sumei de 71,2 milioane de euro României, din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, în scopul rambursării unei părţi din cheltuielile publice pe care le-a antrenat ţara noastră în operaţiunile de urgenţă desfăşurate în cursul inundaţiilor devastatoare din primăvara şi vara anului 2005. Este cunoscută procedura europeană în domeniu, respectiv APBR nr.1 va fi transmis Parlamentului european şi Consiliului în vederea adoptării sale. Ceea ce este însă incert, este ce poziţie va adopta România pentru a-şi proteja interesele în domeniu, pentru ca fondurile europene să ajungă acolo unde trebuie? De ce? Pentru că este foarte bine ştiut faptul că actualii guvernanţi au dovedit un total dezinteres faţă de astfel de probleme! Pentru că toată lumea cunoaşte că banii europeni se pierd pentru că autorităţile de la Bucureşti nu se preocupă de folosirea acestora! La început s-a crezut că de vină nu sunt autorităţile centrale ci mai ales cele locale şi chiar dezinteresul cetăţenilor pentru a folosi banii europeni nerambursabili. Dar, din nefericire, studiile realizate de către specialiştii români şi europeni au arătat că actualii responsabili cu absorbţia acestor fonduri dau dovadă de incompetenţă, ba chiar de nepăsare faţă de sumele care se cuvin, de drept, cetăţenilor români. Avertizez Guvernul României că ne aflăm în faţa unei situaţii cu care nu ne putem juca. Este vorba, până la urmă, de fonduri care vin să repare uriaşele pierderi pe care le-au avut cetăţenii loviţi de urgia apelor în anul trecut! Sunt oameni cărora nu le-a mai rămas nimic de pe urma inundaţiilor. Sunt comunităţi întregi care au rămas sărăcite, fără drumuri de acces, fără şcoli, fără dispensare! Aceste fonduri europene trebuie să vină în România şi ele trebuie folosite în interesul cetăţenilor! Iată de ce fac un apel la autorităţi să-şi intensifice eforturile pentru ca banii europeni să ajungă în ţară şi mai ales să fie folosiţi acolo unde urgia apelor a lăsat în urmă răni ale pământului dar şi răni ale sufletelor oamenilor! Domnilor guvernanţi, nu vă faceţi că aţi uitat că aţi promis celor afectaţi de inundaţii că îi veţi ajuta. Nu, nu-i nevoie să le faceţi hotel, domnule prim-ministru Tăriceanu, dar nu folosiţi banii europeni destinaţi lor în alte scopuri decât acela de a repara ceea ce apele au luat cu ele! Nu veniţi cu alte "soluţii" de a folosi aceşti bani în ideea că cheltuielile publice care s-au făcut sunt suficiente şi nu mai e nevoie să investiţi în înlăturarea inundaţiilor. Nu, nu s-a făcut suficient pentru aceşti oameni şi de aceea, vă rog să aveţi grijă cum folosiţi sumele europene în sprijinul cetăţenilor.
		Doamna Minodora Cliveti: "Egalitatea de şanse nu are şanse în România" Ca preşedintă a Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, cu deosebită atenţie activitatea Guvernului în acest domeniu. În ziua de 8 martie Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a prezentat în şedinţa de Guvern Strategia naţională pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2006-2009 şi Planul general de acţiuni pentru implementarea acestei strategii. Intenţia este lăudabilă dar doresc să atrag atenţia asupra unor aspecte care mă îngrijorează. Agenţia naţională pentru Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi - ANES, a fost constituită în cadrul MMSSF, în anul 2005, ca rezultat al proiectului de twining cu Spania, finanţat din programul Phare. Finanţarea a fost obţinută de Guvernul PSD care astfel, punea în aplicare o strategie de promovare a egalităţii de gen în toate domeniile de activitate, urmărită cu consecvenţă de decidenţii politici social-democraţi, în anii de guvernare. Guvernul actual a beneficiat de roadele acestui proiect şi Agenţia şi-a început activitatea fără să dispună, din păcate, de resurse umane şi financiare suficiente pentru a fi operaţională cu adevărat. În perioada de un an care a trecut de la înfiinţare, ANES nu s-a remarcat în viaţa publică cu iniţiative care să-i motiveze existenţa. Este adevărat că s-au constituit comisii şi comitete, numite naţionale sau judeţene, dar care există doar pe hârtie deoarece nimeni nu a auzit ceva despre aceste structuri iar activitatea lor este un mister. Acum, Guvernul a aprobat această strategie care reprezintă, în fapt, doar o declaraţie de intenţie, deoarece pentru acţiunile prevăzute nu au fost evaluate costurile şi deci nu s-au alocat fondurile necesare din bugetul de stat. Consider că pentru a fi eficientă o strategie trebuie să fie asumată la cel mai înalt nivel de decizie politică, să fie coerentă, integrată şi armonizată cu politicile economice şi, nu în ultimul rând, să dispună de resurse financiare şi umane adecvate scopului propus. Recomand conducerii ANES să se documenteze asupra modului în care lucrează Comisia Europeană în domeniul egalităţii de gen. Cu ocazia zilei de 8 martie, Comisarul European pentru ocupare, probleme sociale şi egalitate de şanse, Vladimir Spidla, a lansat Foaia de parcurs privind egalitatea pentru femei şi bărbaţi (Roadmap for equality between men and women) pentru perioada 2006-2010, care stabileşte 6 direcţii de acţiune prioritare: realizarea egalităţii de gen în ceea ce priveşte independenţa economică; asigurare armonizării vieţii private şi de familie cu cea profesională; promovarea participării egale a femeilor şi bărbaţilor la sfera decizională; eradicarea violenţei şi traficului pe criterii de gen; eliminarea stereotipurilor de gen din societate; promovarea egalităţii de gen în afara UE. Pentru atingerea fiecărui obiectiv sunt prevăzute acţiuni specifice ce asigură realizarea scopului prevăzut. Printre acţiunile menţionate sunt şi cele privind creşterea conştientizării asupra egalităţii de gen în şcoli, promovarea femeilor în mediul antreprenorial, constituirea pînă în 2007 a reţelei de femei ce ocupă poziţii de conducere în economie şi politică, publicarea unui raport privind diferenţele salariale, precum şi alte probleme de gen ce vor fi aduse în atenţia opiniei publice în anul 2007, astfel încât să devină o realitate faptul că "pentru toţi cetăţenii, egalitatea de şanse se poartă ca model european (European Wear of Equal Opportunities for all)". De asemenea, la 1 ianuarie 2007, se prevede operaţionalizarea Institutului European pentru Egalitatea de gen care va beneficia de un buget de 52,5 milioane Euro, până în anul 2013. Institutul va fi un centru de excelenţă pentru problematica egalităţii de gen oferind expertiză şi asigurând îmbunătăţirea cunoştinţelor în domeniu. Dintre serviciile pe care Institutul le va furniza fac parte şi cele privind creşterea conştientizării cetăţenilor europeni asupra politicilor de gen, analiza şi evaluarea datelor şi progreselor înregistrate în statele membre, precum şi dezvoltarea instrumentelor metodologice de lucru. Activitatea institutului va fi susţinută, în afară de bugetul alocat, şi de un fond suplimentar asigurat prin programul PROGRESS, de 650 milioane Euro, necesar atingerii obiectivelor prevăzute în documentul strategic al foii de parcurs (roadmap). Se are în vedere faptul că fondurile structurale ale UE, precum şi alte programe de finanţare din diferite domenii vor suplimenta fondurile necesare desfăşurării activităţilor de gen în U.E. Un alt obiectiv important al UE urmăreşte realizarea reţelei de instituţii naţionale cu responsabilităţi în domeniul egalităţii de gen, în conformitate cu prevederile Directivei 2002/73. Această reţea va avea ca scop promovarea, analiza, monitorizarea luptei împotriva discriminării bazate pe criteriul de sex în statele membre şi va asigura asistenţă victimelor discriminării, în procedurile juridice. Reevaluarea actualei legislaţii comunitare privind egalitatea de gen urmează principiul enunţat de Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene: "legislaţie mai puţină dar mai bună". Astfel, se va urmări ca întreaga legislaţie să fie actualizată şi să poată asigura cel mai bun cadru juridic pentru ca egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi să se realizeze pe tot cuprinsul U.E. În acest context, Eurocomisarul pentru probleme de egalitate, domnul Vladimir Spidla, a declarat cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeilor: "Femeile în U.E. nu sunt tratate corect şi egal mai ales la locurile de muncă. O femeie din trei se limitează la o muncă cu program redus. Egalitatea de gen nu este numai o idee bună, ci eliberează potenţialul uman şi joacă un rol esenţial în a face UE mai competitivă. Avem nevoie nu numai de mai multe locuri de muncă ci şi de locuri de muncă mai bune, iar femeile să aibă acces la acestea, asigurând, în acelaşi timp, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, armonizarea vieţii de familie cu cea profesională". Alţi lideri politici europeni s-au angajat în campanii publice de promovare a egalităţii de gen şi propun un Pact european pentru egalitatea între sexe. Pentru realizarea acestui proiect politic premierii din Suedia, Spania, Danemarca, Finlanda şi Republica Cehă, precum şi preşedintele francez Jacques Chirac au redactat o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, precum şi celorlalţi 19 şefi de guverne comunitare, în care se arată că strategiile de promovare a angajării femeilor şi de asigurare a oportunităţilor, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, de a armoniza viaţa profesională cu cea privată, sunt esenţiale pentru menţinerea unei Europe competitive şi prospere. Astfel, Uniunea Europeană ne oferă un model de politică şi de acţiune responsabilă, la cel mai înalt nivel de decizie, model care poate fi urmat şi de România dacă renunţă la loviturile de imagine, goale de conţinut. Mă întreb retoric, bineînţeles: doreşte cu adevărat actualul Guvern eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, promovarea egalităţii de gen în toate domeniile de activitate şi schimbarea mentalităţilor sexiste? Strategia aprobată recent nu dovedeşte acest lucru atâta timp cât conţine numai vorbe care susţin construcţii instituţionale ineficiente şi inerte. Dovedim astfel că nu suntem sincronizaţi cu politicile europene în domeniu, că suntem departe de modelul oferit de liderii europeni de a acţiona decis pentru realizarea de facto a egalităţii de gen. Pentru femeile din România, strategia aprobată de Guvern nu reprezintă un cadou de ziua lor ci o altă dovadă că adevăratele probleme cu care se confruntă în viaţa de fiecare zi nu se regăsesc pe agenda politică actuală şi că nu se vor bucura prea curând de un statut social la nivelul standardelor funcţionale în Uniunea Europeană.
		Domnul Marin Diaconescu: "Haosul ia amploare - pensionarii se simt umiliţi de politicieni" Deşi mi-este greu să afirm asta, cred că statul în care trăim nu mai respectă de mult justiţia socială la care fiecare om are dreptul, justiţia rezumându-se doar la anumite directive primite la nivel înalt, iar cei care ar trebui să înfăptuiască justiţia s-au transformat, din păcate, în simple marionete. S-a ajuns în situaţia în care cetăţenii României consideră că politicienii care le conduc destinele nu-şi mai respectă alegătorii. Înfometarea populaţiei, lucru aproape comparabil cu populaţia din lumea a treia, loveşte poate cel mai mult în părinţii, iar pentru unii dintre noi, chiar şi în bunicii noştri aflaţi la vârste mai înaintate, care după o viaţă de muncă au ajuns să fie umiliţi într-un mod de-a dreptul barbar şi inuman. Normal ar fi ca orice om care a muncit onest toată viaţa şi care şi-a câştigat pâinea cu multă trudă, să-şi permită să îşi trăiască în linişte bătrâneţea. Această imagine pare totuşi din altă lume în România zilelor noastre. Astfel, peste o mie de pensionari din Galaţi au mărşăluit ieri pe străzile oraşului în semn de protest faţă de nivelul de trai înjositor şi faţă de pensiile acordate în bătaie de joc. Acţiunea bătrânilor s-a încheiat la Prefectura Galaţi, unde aceiaşi oameni au fost aşteptaţi de garduri de protecţie şi numeroase forţe de ordine, pregătite parcă să înfrunte sute de infractori periculoşi. Pe întreaga durată a evenimentelor, pensionarii au huiduit politicienii aflaţi la putere şi au cerut vehement demisia Guvernului, în special a ministrului Gheorghe Barbu. Când mulţumea umilită a văzut că prefectul, plătit din bani publici, nu a dorit să vină să vorbească cu demonstranţii, pensionarii au încercat să pătrundă ei în prefectură, instituţie publică, pentru a discuta cu reprezentanţii statului în teritoriu. Demersul a fost oprit cu brutalitate de jandarmi, oamenii bătrâni fiind călcaţi practic în picioare. Până la urmă, sub presiunea evenimentelor incredibile şi de neimaginat într-un stat normal, prefectul Mihai Capră a ieşit la negocieri şi a primit din partea participanţilor la acţiune un memoriu ce va fi prezentat ministrului muncii. Galaţiul a mai cunoscut astfel de tulburări sociale şi în luna februarie când oraşul a avut parte de o luare cu asalt a Prefecturii de către 50 de pensionari şi de un alt miting al bătrânilor, în data de 24 februarie. Atunci peste 500 de manifestanţi nemulţumiţi de recalcularea pensiilor au demonstrat în faţa aceleiaşi instituţii de stat, menţionată mai sus. Cert este că peste două milioane de pensionari nu-şi pot acoperi întreţinerea la blocurile în care locuiesc. Ce să mai vorbim de hrana necesară de zi cu zi, de medicamente şi de multe alte lucruri minime necesare existenţei. Coaliţia guvernamentală a nemulţumit pe cei săraci aşa cum nu a mai făcut-o nici un alt Guvern anterior şi cum speră că nu o va face nici un alt Guvern viitor, atâta timp cât nu va mai purta sintagma "D.A.". Partidele politice i-au dezamăgit atât de mult încât singura sancţiune pe care ne-o vor da va fi aceea de a ne plăti cu aceeaşi monedă serviciul, la momentul votului. Majoritatea asociaţiilor pensionarilor s-au dovedit nişte blocuri de sticlă, gata a fi sparte la primul zbucium mai puternic. Recalcularea pensiilor, care a dat naştere la început multor speranţe, s-a dovedit în cele din urmă a fi un adevărat circ, şi nu numai. Este greu să fii în pielea lor, dar mai greu este să dovedeşti că îţi pasă şi că nu eşti indiferent la problemele lor. Să nu uităm totuşi că, mai devreme sau mai târziu, toţi ajungem la vârsta lor.
		Domnul Dragoş Petre Dumitriu: "Revine o eroare a anilor '90 - Ticu Dumitrescu" În contextul în care Europa este, indiscutabil, o lume a valorilor, noi ne gândim să ne întoarcem cu faţa către trecut pe care, chipurile, l-am urât atât. Un trecut care a însemnat impunerea unor nulităţi pe criterii politice şi negarea importanţei valorii profesionale, pregătirii universitare şi a educaţiei. Semnalul este dat chiar din Dealul Cotrocenilor, cu acel celebru "Nu mi-a plăcut şcoala", iar la nivelurile "populare" avem de-a face cu vanghelizarea sau becalizarea. Tragic este că asemenea modele au ajuns să reprezinte idei nobile ca socialismul european sau creştin-democraţia. Şi lupta contra corupţiei îi are pe creasta valului pe unii ca susnumiţii, şi primenirea politică, şi modelul de reuşită în viaţă. Numirea lui Ticu Dumitrescu în fruntea CNSAS, o instituţie ce ar trebui să fie generatoare de date pentru istorie, se înscrie în acest curent nefast, pentru că acest om are cel puţin două calităţi necesare asigurării unui viitor sumbru pentru copiii noştri: este intolerant şi nu are pregătire superioară. Cu alte cuvinte, un om potrivit pentru anii '50, când intelectualii erau consideraţi periculoşi, un om de nădejde şi pentru anul de graţie 2006, când cei care gândesc pozitiv şi încearcă să găsească căi de comunicare politică nu sunt acceptabili pentru o strategie de guvernare. Prea multă carte strică, pare a spune numirea lui Ticu Dumitrescu în fruntea CNSAS. De fapt, Ticu Dumitrescu are calificare de maistru forestier; el a fost apreciat de regimul comunist cu cea mai înaltă distincţie pentru muncă şi activitate în slujba orânduirii, "Ordinul Muncii". Desigur, o întrebare firească ar fi cum de a ajuns un asemenea personaj să reprezinte Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici? Persoane care au fost în legătură cu el îl contestă, altele îl detestă. De aici, o a doua întrebare logică ar fi cum de a putut ajunge un personaj atât de controversat pe prima scenă politică a României. Pe mine însă nu mă interesează aceste chestiuni decât ca fapt divers. N-am fost comunist şi nici nu voi fi, nu mă interesează nici socialismul şi nici liberalismul decât ca obiect de studiu; dar respect intelectualul şi pasiunea pentru studiu, pentru emanciparea spiritului, în orice parte a politicii ar fi. În aceeaşi măsură îl iubesc pe constructorul de punţi între idei şi culturi. Asta pentru că am avut fericirea să fiu contemporan cu marele şi sincerul anticomunist Ion Raţiu, cu marele lider stângist Alexandru Bârlădeanu, cu marii liberali Radu Câmpeanu şi Dan Amedeu Lăzărescu, cu modele de moralitate numite Emil Tocaci sau Ioan Puiu. Şi nu în ultimul rând, respect intelectualii politici de clasă, aşa cum a fost Corneliu Coposu şi am credinţa că sunt mai tinerii Adrian Năstase, Norica Nicolai, Titus Corlăţean sau Crin Antonescu. În esenţă, toată această alăturare de contrarii politice este democraţia demonstrată pe viu, definită superb de Ion Raţiu în aula Constituantei: "Intr-o democraţie adevărată nu trebuie interzis nimic, nici măcar comunismul". Pe mine nici nu mă deranjează posibilitatea că Ticu Dumitrescu ar fi fost unealta Regimului, ba chiar a Securităţii; însă mă jigneşte şi mă revoltă ideea că un om intolerant şi fără studii poate face parte din structurile de conducere ale unei instituţii publice în România anului 2006. Mă îngrozeşte realitatea că de atâta timp nu înţelegem că avem nevoie de intelectuali pentru a accede în marea Europă; şi că atâta timp cât paşaportul nostru către civilizaţie va fi tipărit de minţi încrâncenate şi prea puţin ştiutoare de carte, ei bine, acest act de identitate va fi unul fals. Chiar dacă va păcăli un vameş-doi, până la urmă falsul grosolan va fi dovedit şi ne vom da arama pe faţă. Ticu Dumitrescu a avut rolul său în anii '90. De fapt, acum ar mai putea avea un ultim rol important - acela al modelului de greşeală pe care nu trebuie să o mai comitem. Închei cu o referire la celebra creaţie bugetivoră - CNSAS. Să ne uităm şi peste graniţă şi să vedem ce au făcut alte ţări foste comuniste. Cel mai elocvent este cazul Poloniei care a transformat activitatea instituţiei omoloage într-una de cercetare ştiinţifică-istorică. În acceptul respectivului stat, care ne-a depăşit întotdeauna la înţelegerea culturii şi a esenţei europene, faptele petrecute aparţin trecutului, ele nu mai afectează prezentul; conform acestui postulat sănătos, secvenţele din Arhivele Securităţii trebuie cercetate şi introduse în lucrările de istorie. Iată un sens nobil, în care ar trebui să reformăm această instituţie, deocamdată nefolositoare şi utilizată mai mult ca instrument de presiune şi scandal.
		Domnul Dumitru Bentu: Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Recunoaşterea". Capricioasă prin definiţie, martie debutează în plan politic cu o mult aşteptată recunoaştere. Preşedintele Traian Băsescu, într-un acces de sinceritate, admite, unde altfel decât în faţa televizată a naţiunii, că alianţa nu a câştigat alegerile din 2004. De fapt, este o admonestare către cei care se legitimează prin votul dat unor seducătoare proiecte şi programe politice care i-ar fi adus la putere. Nu, domnilor, le-o trânteşte în nas subliminal preşedintele. Dacă nu câştigam eu turul al II-lea al prezidenţialelor acum nu aţi fi fost decât nişte "latifundiari ai iluziilor", pentru a-l parafraza pe Geo Bogza. Motivul acestei recunoaşteri-avertisment este generat de insatisfacţia pe care i-o creează modul în care este percepută activitatea unui Guvern, impus de el, printr-o interpretare asumată, la limită, a Constituţiei. Este deci coresponsabil la imaginea de ansamblu, tot mai dezavuată, a ceea ce reprezintă actuala putere. Palatul Victoria pare a nu mai fi sediul Guvernului, ci al unui mutant decizional - patentat de Alianţă - "Institutul de Încercări Asupra Poporului Român". Poate îi va determina şi pe "cavalerii mesei dreptunghiulare" să recunoască marile performanţe care se răsfrâng dureros asupra cetăţenilor acestei ţări - sărăcia şi frigul, foamea şi mizeria, abuzurile şi insecuritatea. Dar cine mai are timp de analize, diagnoze, sinteze sau prognoze? E martie, e primăvară şi doar mărţişorul mai poate însenina chipurile întristate ale românilor. Ba chiar şi un spectacol ar fi bun, şi a fost. La Cotroceni s-a jucat Măscăriciul de Horaţiu Mălăele. Sublimă inspiraţie.
		Doamna Mihaela Adriana Rusu: Situaţia conflictului de muncă din ramura confecţiilor sătmărene. După mai multe runde de negocieri dintre sindicatul S.C.Mondiala S.A. Satu Mare şi reprezentanţii patronatului, în care părţile nu au ajuns la nici un acord, la 1 martie 2006 a fost înregistrat oficial contractul de muncă la Direcţia Muncii Satu Mare. În data de 9 martie 2006 la sediul societăţii a avut loc o încercare de conciliere a conflictului de muncă, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Muncii şi lideri pe ramură din Bucureşti. La data de 24 februarie 2006 a expirat contractul colectiv de muncă. Sindicaliştii au cerut reînnoirea contractului de muncă dar şi creşteri salariale de 15% sau câte 50 lei roni pentru fiecare salariat. Patronul societăţii a oferit o mărire de salariu de 5 % şi includerea sporului de vechime în salariul. În cadrul societăţii Mondiala Satu Mare lucrează în jur de 1260 de angajaţi, femei în pondere de 90%. Situaţia din fabrică este dezastruoasă. Salariaţii, respectiv salariatele câştigă atât de puţin în raport cu munca depusă zi şi noapte încât cu banii câştigaţi nu îşi pot acoperi cheltuielile necesare pentru traiul de zi cu zi, precum şi cheltuielile pentru încălzire. În fabrică se va organiza un referendum şi cei care vor decide paşii următori sunt oamenii. Dacă jumătate plus unul dintre angajaţi vor opta în scris pentru continuarea conflictului atunci va urma greva de avertisment şi apoi cea generală. Din păcate, la această fabrică de confecţii au mai existat conflicte de muncă, dar salariaţii nu au fost pe deplin mulţumiţi şi nu au avut rezultate pe măsura cererilor oamenilor, care au depus multă muncă şi mult suflet cu mulţi ani în urmă, pentru că erau conştienţi că numai aşa îşi pot asigura nivelul de trai decent, pentru a-şi întreţine familia şi copiii. Iată ce le-a adus mărţişorul salariaţilor de la S.C. Mondiala S.A.: 10% mai puţin decât ceea ce consideră salariaţii că ar fi normal pentru un trai decent.
		Domnul Dumitru Pardău: Declaraţia mea politică de astăzi se referă la întâlnirea pe tema programului "Fermierul", care a avut loc la Vatra Dornei la ora 12,00, sâmbătă, 11 martie a.c. Doresc să menţionez că au fost prezenţi peste 600 de invitaţi, atât din partea autorităţilor, cât şi din sectorul privat, sau al societăţii civile, din care aş dori să amintesc pe: domnul Gheorghe Flutur, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale; domnul Eugen Ţicău, director SAPARD BRIPS Iaşi; domni directori ai serviciilor deconcentrate din judeţul Suceava: Direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală Suceava, Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă; reprezentanţi ai unor direcţii sau agenţii care au putut oferi explicaţii şi lămuriri în probleme conexe care ar putea interveni în accesarea programului (ex.: clarificări şi explicaţii legate de statutul unui anumit teren): Direcţia silvică, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava, Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare; instituţii bancare capabile să asigure sprijin financiar celor interesaţi să acceseze programul: BCR, Banca Transilvania, BRD, CEC, Raifeisen, Banca Carpatica; firme şi societăţi de consultanţă în domeniul agricol, care ar putea oferi un sprijin celor interesaţi în realizarea documentaţiei şi demersurilor necesare obţinerii acestor fonduri; primarii localităţilor din zona antemenţionată, aparţinând tuturor partidelor; oameni, localnici, gospodari interesaţi de programul "Fermierul". Un aspect foarte interesant şi, în acelaşi timp, îmbucurător, este faptul că media de vârstă a celor interesaţi de intrarea în acest program este una foarte scăzută, maxim 45-50 de ani. Întâlnirea a fost una apolitică şi doresc să accentuez acest aspect. Trebuie să realizăm că în momentul în care discutăm despre dezvoltare durabilă şi sustenabilitate trebuie să depăşim culoarea politică, pentru că numai în acest mod putem să-i ajutăm pe aceşti oameni în mod real şi, în consecinţă, contribuim la ridicarea şi dezvoltarea zonei. După cum probabil ştiţi, zona despre care vorbim, Vatra Dornei şi împrejurimile acesteia, a fost binecuvântată cu un relief natural de excepţie şi ar fi păcat să nu putem fructifica acest potenţial imens. Modurile prin care această zonă ar putea prespera sunt turismul, agroturismul şi, bineînţeles, fermele, exploatările agricole de dimensiuni mici. Participarea la acest eveniment a fost numeroasă şi discuţiile s-au purtat în mod concret, pe probleme punctuale. În încheiere, doresc să fac un apel către toţi cei abilitaţi, indiferent de apartenenţa politică, să facă absolut tot ce le stă în putinţă să contribuie la transformarea programului "Fermierul" într-un succes, să-i sprijine pe toţi cei interesaţi de accesarea acestui program, şi, astfel, să aducă un real suport în dezvoltarea zonei Vatra Dornei, care ar putea deveni astfel o zonă generatoare de valoare adăugată, locuri de muncă şi, în final, de bunăstare.
		Domnul Gabriel Sandu: "Apel către parlamentari" Parlamentul este garantul democraţiei în România şi oriunde în lume. Până în acest moment, noi am avut nevoie de Parlament, astăzi Parlamentul are nevoie de noi. Această instituţie ai cărei membri suntem reprezintă puterea legislativă, fără de care o societate democratică stabilă nu poate exista, şi are o importanţă vitală ca entitate de sine stătătoare, mai presus de membrii săi, de interesele acestora, de conjuncturi politice existente la un moment dat. Astăzi Parlamentul se află într-unul dintre acele momente în care are nevoie de noi, în care noi trebuie să ne ridicăm deasupra intereselor de partid, în care trebuie să ne amintim că reprezentăm interesele fiecărui cetăţean care şi-a exprimat liber dreptul democratic de vot, că reprezentăm, înainte de orice, interesele ţării, şi că acum este momentul în care noi trebuie să votăm aşa cum simţim şi cum ne dictează conştiinţa. Parlamentul este slăbit, se află într-un echilibru precar, generat de diferenţa mică dintre putere şi opoziţie, iar această instabilitate nu poate duce decât la situaţii de criză şi chiar la crearea haosului în societatea românească. Mai mult, Parlamentul are o imagine negativă, alimentată constant de acţiunile noastre, ale membrilor săi, şi de percepţia din ce în ce mai distorsionată pe care societatea civilă şi presa o au, atât asupra instituţiei ca atare şi a rolului său, cât şi asupra noastră, a parlamentarilor. Un exemplu grăitor în acest sens este articolul publicat luni, 19 septembrie 2005, în ziarul "Gândul", din care îmi permit a cita câteva rânduri: "Parlamentarul este prost. El nu ştie o mulţime de lucruri: limba engleză, strofa a doua a Imnului Naţional, compoziţia apei, capitala Mongoliei. Parlamentarul este leneş. El trage la aghioase, se scarpină în părţile moi, năduşeşte când întoarce paginile gazetei, se ghiftuieşte la bufet cu pilaf şi cârnaţi. Parlamentarul este hoţ. El ia salariu gras, diurnă, bani pentru birou, consumă benzina ţării degeaba. Parlamentarul parlamentează. El ne toacă nervii şi banii în nesfârşite discuţii sterile, care sfidează bunul simţ al omului muncitor şi cinstit". Şi articolul continuă în aceeaşi notă, dar consider că acest pasaj este mai mult decât suficient pentru a ilustra imaginea pe care ne-am creat-o şi, mai mult, consider că acesta trebuie privit ca un semnal de alarmă! Ceva trebuie să se schimbe! Trebuie să înlăturăm această imagine mai mult decât negativă, dacă îmi permiteţi exprimarea, trebuie ca prin acţiunile şi comportamentul nostru să demonstrăm că rolul parlamentarului nu este acela de a cheltui în van banii contribuabilului şi de a parlamenta fără rost orice altceva decât pe tema subiectelor cu adevărat importante pentru bunul mers al ţării. Problema de imagine este importantă şi trebuie să începem construirea unei noi percepţii asupra noastră, dar, acest demers trebuie efectuat în paralel cu consolidarea poziţiei Parlamentului. Slăbirea Parlamentului, după cum am menţionat anterior, creează o situaţie de instabilitate şi poate duce la situaţii de criză, existând pericolul de a conduce chiar spre dictatură. Atât timp cât vom permite ca anumite grupuri de interese să exercite presiuni, vom ajunge să fim puşi în situaţia în care acestea să preia în forţă anumite zone ale societăţii. Noi toţi, parlamentarii, trebuie să conştientizăm importanţa acţiunilor noastre şi faptul că viitorul ţării noastre depinde de deciziile pe care le luăm, mai ales acum, în pragul integrării în Uniunea Europeană. Parlamentul trebuie să acorde tot sprijinul şi suportul politic pentru rezolvarea cât mai rapidă şi eficientă a tuturor problemelor legate de integrarea europeană, deoarece ne-am asumat o responsabilitate pe care trebuie să o ducem până la capăt, şi anume aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Acum este momentul în care uităm de interesele de partid sau de cele personale şi să facem o prioritate din interesele ţării. Atât timp cât partidele politice sunt conduse de grupuri restrânse de oameni, sunt decizii şi hotărâri pe care trebuie să le luăm noi toţi, împreună, mai ales asupra a ceea ce înseamnă şi va însemna Parlamentul în societatea românească. Dacă noi nu ne luăm în serios şi nu ne luăm nici rolul în serios, atunci nimeni nu ne va lua în serios!
		Domnul Mircea Valer Puşcă: "Le ce ne putem aştepta ..." Un număr de peste 1.200 de magistraţi (judecători şi procurori) au înaintat Consiliului Superior al Magistraturii un memoriu, prin care solicită sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu pretinse încălcări ale prevederilor constituţionale de către domnul Traian Băsescu, Preşedintele României. Urmare acestui memoriu, Consiliul Superior al Magistraturii, luând în discuţie argumentele petenţilor, a anunţat că va înainta sesizarea fundamentată Curţii Constituţionale. În afara cazului, puţin probabil de altfel, în care Curtea Constituţională se va declara necompetentă, cazul merită atenţia noastră şi datorită gravităţii sale. Este pentru prima dată când două dintre puterile statului (puterea judecătorească şi puterea executivă - reprezentată aici de Preşedintele statului), aflate în conflict instituţional, acceptă arbitrajul Curţii Constituţionale. Totuşi, cazul în sine, cel actual, poate avea efecte imprevizibile asupra sistemului democratic fragil din România. Urmare judecării sesizării, Curtea poate constata fie neîncălcarea prevederilor constituţionale din partea Preşedintelui, fie poate constată legitimitatea sesizării magistraţilor, cu alte cuvinte, va pune în evidenţă, prin hotărârea sa, încălcări ale prevederilor Constituţiei din partea domnului Traian Băsescu, Preşedintele statului român. Şi într-un caz şi în altul, lucrurile nu se pot opri aici ... În situaţia în care Curtea Constituţională va da câştig de cauză punctului de vedere al magistraţilor (şi C.S.M.), conform prevederilor constituţionale, ar trebui să urmeze sancţionarea Preşedintelui prin suspendarea acestuia de către Parlament şi iniţierea referendumului de demitere. În situaţia în care Curtea Constituţională va invalida sesizarea magistraţilor şi va constata faptul că Preşedintele a acţionat în limitele rolului şi responsabilităţilor conferite de Constituţie, ne vom afla în faţa situaţiei care impune o reformă din temelie a sistemului juridic. Spun aceasta, deoarece, în mod evident, ne vom afla în situaţia de a constata că cei chemaţi să aplice legea (judecătorii!) sunt într-o gravă eroare de cunoaştere şi înţelegere a cadrului legal! În atare situaţie, faptul că sentinţele completelor de judecată n-au nici o legătură cu prevederile legale nu ar mai trebui să mire pe nimeni. Aşadar, vom şti cu toţii la ce să ne aşteptăm, după ce Curtea Constituţională se va fi pronunţat ...
		Domnul Marin Almăjanu: Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a evidenţia un fapt pozitiv, un nou imbold pentru România în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Ieri, comisarul european pentru justiţie, libertate şi securitate, Franco Frattini, a arătat faptul că pentru domeniul său de competenţă nu este cazul ca România să mai primească steguleţe roşii. De asemenea, Franco Frattini a arătat faptul că Guvernul român şi CE au scopul comun de a ameliora capacitatea judecătorilor şi procurorilor şi de a spori încrederea în magistraţi. Declaraţiile sale sunt cu atât mai importante cu cât momentul următorului raport se apropie, iar activitatea unor instituţii este apreciată în termeni pozitivi. Astfel, domnul Frattini a apreciat că activitatea DNA este una bună, însă regulile stabilite în urmă cu opt luni, de numire şi revocare a membrilor DNA nu ar trebui schimbate, ci aplicate. Vizita şi declaraţiile comisarului european la Bucureşti constituie un eveniment deosebit de important pentru viaţa politică românească. Astfel, un domeniu considerat ca "cenuşăreasă" a integrării europene pentru România, este recunoscut acum ca un domeniu performant şi care se poate ridica la nivel european. Declaraţiile şi apoi existenţa unui raport favorabil pe acest domeniu, nu trebuie să constituie un element de frână în plan intern, în ceea ce priveşte continuarea luptei împotriva corupţiei şi a reformei justiţiei. Cu siguranţă, România va trebui să renunţe cât mai curând la spectacolul mediatic "justiţia televizată", iar audierile care se întind pe parcursul mai multor ani, fără ca instanţa să ajungă să dea un verdict, nu trebuie să mai existe ca practici în România.
		Domnul Bogdan Liviu Ciucă: "Problemele pensionarilor" Situaţia creată în urmă cu câteva zile la Galaţi, când aproximativ 2.000 de pensionari au ieşit în stradă, mă întristează şi mă alarmează, în acelaşi timp. Mă întristează pentru faptul că aceştia sunt cea mai defavorizată categorie soicală, pentru care nici un Guvern de după 1990 nu a reuşit în mod evident să le îmbunătăţească nivelul de trai. Ar trebui ca, prin acţiunea lor, să ne facă pe noi, cei pe care i-au ales, să fim mai responsabili când vine vorba de dumnealor, de respectarea şi acordarea drepturilor ce li se cuvin. Oamenii sunt nemulţumiţi şi disperaţi de pensiile mici care nu le ajung să-şi plătească întreţinerea, să-şi cumpere medicamente şi mâncare, că preţurile cresc de la o lună la alta, iar cuantumul pensiei stagnează. Aceşti oameni au ajuns în pragul disperării nemaiputând supravieţui în astfel de condiţii socio-economice, create prin proasta gestionare a intereselor lor de către cei care-i reprezintă şi de indolenţa guvernelor ce s-au perindat de-a lungul timpului pe scena politică românească. Situaţia în care se află pensionarii gălăţeni este una foarte dificilă, ea regăsindu-se şi la scară naţională, asta după ce o viaţă întreagă, cât au fost activi, au cotizat la sistemul public de pensii, iar când să primeasacă ceea ce li se cuvine de la stat, acesta îi umileşte cu pensii foarte mici care nici la nivelul existenţei minime necesare nu se situează. Ţinerea acestei categorii de oameni în pragul sărăciei afectează credibilitatea şi respectul pe care statul român îl are faţă de cetăţenii săi. Trebuie găsită neapărat o formulă care să permită scoaterea pensionarilor din mizeria socială în care se află, prin politici de protecţie socială menite să ducă la majorarea pensiilor, ori prin subvenţionarea de către stat a cheltuielilor bătrânilor cu pensii mici, pentru facturile la energia electrică, la gaze şi la întreţinere. Ne mai despart câteva luni de zile de intrarea în Uniunea Europeană. Cum vor putea suporta şocul economic aceste persoane care nici la politica economică actuală nu pot face faţă? De aceea, trebuie găsite pârghiile necesare pentru scoaterea acestora din sărăcie, crearea cadrului legal pentru indexări de pensii şi găsirea rezervelor bugetare necesare.
		Domnul Gheorghe Chiper: "Recalcularea pensiilor - pretext pentru a ignora indexările" Recalcularea pensiilor - deşi a fost calificată în campania electorală de către Alianţa D.A., în dispută cu P.S.D., ca o momeală, ca un nou mijloc de mituire a alegătorilor - a ajuns să fie pentru aceeaşi alianţă ajunsă la guvernare un pretext de a nu mai acorda şi indexările fireşti într-o economie cu inflaţie nejustificat de mare. Cum inflaţia a continuat şi în anul 2005 peste nivelul stabilit ca ţintă, cum continuă şi astăzi, estimându-se depăşirea obiectivului propus prin buget, indexarea nu este prevăzută (şi permisă) nici în anul 2006. Ceea ce trebuie să spunem, convine de minune actualilor guvernanţi, pentru că recalculările nu au determinat efectiv creşteri reale de pensie la peste 60% din pensionari. Dacă avem în vedere această situaţie, precum şi faptul că cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la produsele alimentare şi la utilităţi, atunci putem afirma, fără să greşim, că circa 85% dintre "beneficiarii" recalculărilor de pensii au avut câştiguri reale mai mici faţă de anul 2004, în condiţiile în care responsabilii noştri din Ministerul Muncii şi de la Finanţe susţin în continuare că indexarea nu este justificată atât timp cât s-au efectuat recalculări şi s-au făcut uşoare majorări la valoarea punctului de pensie. Aceasta este însă o afirmaţie nereală şi o aprecire nedreaptă la adresa celei mai numeroase, dar şi celei mai nevoiaşe categorii de populaţie. Motivele acestei stări de lucruri au fost arătate mai sus. Faptele ce le susţin sunt numeroase şi se pot identifica pretutindeni. Pensionarii noştri cei mai mulţi nu pot plăti pe perioada iernii nici contravaloarea energiei termice cu actualul câştig din pensia recalculată; ei au cerut pentru a face faţă greutăţilor, gratuităţi în transportul public, facilităţi la alte servicii, mai multe bilete de odihnă şi tratament balnear, solicitând chiar compensarea contravalorii permiselor de călătorie pe C.F.R. cu tichete de masă, aşa cum prevede o ordonanţă dată în acest scop. Răspunsurile la aceste solicitări sunt însă tot mai evazive, iar rezolvările întârzie sau se apreciază că nu sunt posibile. Din partea ministerului de resort vin totodată şi refuzuri la cererile pensionarilor. Cele mai categorice sunt cele care privesc propuneri de a se recalcula pensiile pentru pensionarii care nu-şi pot dovedi, pe anumite perioade, câştigurile, cu salariul mediu realizat pe ramură în intervalul respectiv de timp. S-a mai propus, de asemenea, includerea în stagiul de cotizare şi a perioadelor când foşti specialişti din c.a.p.-uri au primit câştiguri suplimentare pentru depăşirea normelor de muncă sau pentru funcţiile deţinute în conducerea unităţilor. Ambele situaţii sunt de natură să aducă un plus de pensie pentru mulţi dintre potenţialii beneficiari ai acestor recalculări, fapt care trebuie luat în seamă de către guvernanţi. Şi asta cât mai curând, ştiind că, după ieşirea la pensie, românii mai trăiesc în medie doar 5 ani. Aşadar, grăbiţi-vă!
		Domnul Florin Iordache: "Nonreforma sistemului judiciar promovată de doamna Monica Macovei" Comisarul european pentru justiţie, Franco Frattini, după întâlnirea cu Monica Macovei, s-a declarat mulţumit, dovedind o necunoaştere a situaţiei reale din România. Astfel, reforma în plan legislativ a fost amânată nefiind elaborate pînă acum: Codul de Procedură Civilă; Codul de Procedură Penală; Codul Comercial. Intrarea în vigoare a Codului Penal adoptat în 2004 a fost amânată pentru sfârşitul lui 2006. Nu s-a întreprins şi nu se întreprinde nimic în informatizarea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor. Nu a fost făcută o evaluare privind încărcătura instanţelor, necesarul personalului de specialitate şi a personalului auxiliar. În conformitate cu programul de guvernare, trebuia elaborat setul de legi necesare justiţiabililor la justiţie, respectiv taxele judiciare de timbru, introducerea mecanismelor de soluţionare alternativă a litigiilor, asistenţă judiciară gratuită. Se parte că domnul comisar nu a citit sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii înaintată Curţii Constituţionale, semnată de peste 1600 de judecători şi procurori, care acuză, printre alţii, şi pe ministrul justiţiei de presiune politică şi de defăimarea autorităţii judecătoreşti. În privinţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, comisarul Franco Frattini a fost dezinformat, deoarece legea iniţială a Parchetului Naţional Anticorupţie a fost elaborată cu concursul experţilor europeni. Prin numirea conducerilor de Preşedintele României, la propunerea Consiliul Superior al Magistraturii, asistăm la o independenţă reală a justiţiei, comparativ cu situaţia actuală când ministrul justiţiei este cel care face propuneri, politizând actul de justiţie. Cel mai bun lucru pe care poate să-l facă doamna M. Macovei este să-şi dea demisia după haosul creat în sistem de revolta judecătorilor şi procurorilor cât şi de ineficienţa creată de pseudoreforma creată.
		Domnul Ion Stan: "Monica Macovei şi securistul fiscal" Iniţiativa legislativă a ministrului justiţiei referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţilor de control al averilor şi de verificare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se înscrie, din păcate pentru putere şi din fericire pentru opoziţie, în trendul continuu ascendent al gafelor de pe urma cărora doamna ministru Monica-Luisa Macovei se va alege cu un binemeritat loc în antologia incompetenţei şi prostiei universale. Ce doreşte, de fapt, doamna ministru? Analizând proiectul de lege constatăm următoarele: 1. Prima problemă care se impune observaţiei: integritatea, în cea mai generoasă accepţie a limbii române, este însuşirea de a fi şi a rămâne intact, întreg, cinstit, caracterizat de probitate, incoruptibil. Sus-numita direcţie fiind "naţională" ne duce cu gândul că doamna ministru are în intenţia domniei sale să înfiinţeze o instituţie care să vegheze la integritatea morală a naţiunii. Aşadar, un jandarm al moralităţii şi probităţii naţionale. Dar ce are a face Ministerul Justiţiei şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din subordinea Ministerului Finanţelor Publice cu însuşirea naţiunii române de a fi integră şi incoruptibilă? Oare, chiar nu realizează doamna ministru ce afront la adresa unui întreg popor conţine denumirea de "Direcţie naţională de Integritate"? 2. A doua problemă: acceptând că termenul de integritate a fost utilizat ca sinonim al incoruptibilităţii, atunci înseamnă că se va crea o nouă Direcţie Naţională Anticorupţie. Ambiguitatea denumirii organismului proiectat pentru controlul averilor sau al corectitudinii declaraţiilor de avere, fiindcă confuzia de scopuri este cea de-a treia problemă a proiectului. Acest lucru nu este decât de natură să conducă la crearea unui instrument anticonstituţional şi antidemocratic cu care puterea să poată confisca, după bunul plac, averile cui şi când doreşte, după modelul stalinist de notorietate al anilor '50. 3. Critica severă făcută de organismele europene la adresa politicii financiare falimentare a Guvernului Tăriceanu i-a adus pe impostorii aflaţi la putere în pragul disperării. După ce au risipit rezervele financiare consolidate, pe care le-au recunoscut ca existente la preluarea mandatului, acum speră să găsească pe această cale o resursă de prelungire a agoniei actualei guvernări. Dacă intenţiile Guvernului erau cinstite, corecte, deci caracterizate de probitate şi integritate, acesta trebuia să vină cu o propunere explicită de reorganizare a Gărzii Financiare şi de creare a Poliţiei Fiscale, eventual şi a Serviciului de Informaţii al Ministerului Finanţelor, fiindcă tot este problema serviciilor secrete pe ordinea priorităţilor oricărei puteri în declin. 4. O a patra problemă a propunerii legislative a doamnei ministru, foarte inspirat botezată "securistul fiscal", o reprezintă fondul acesteia. Domnul prim-ministru şi ministrul justiţiei s-au unit la unison într-o vehementă respingere a pachetului legislativ referitor la securitatea naţională. Motivele îi privesc pe fiecare în parte dar, fie-mi permis să remarc faptul că în acel pachet de legi nu se pot regăsi enormităţile conţinute în pachetul doamnei ministru cum ar fi violarea, ca regulă nu ca excepţie, a proprietăţii şi a domiciliului, dreptul inspectorilor financiari de a efectua descinderi, constatări, cercetări şi ridicări de înscrisuri şi documente în interesul cauzei. Al cărei cauze? Ce fel de cauze? Pe ce bază? Asemenea proceduri sunt interzise de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Dacă ar fi să realizăm o comparaţie cu prevederile din pachetul legislativ privind securitatea naţională, am fi obligaţi să constatăm că acolo sunt totuşi şi lucruri rezonabile, de bun simţ şi necesare într-o societate democratică. 5. A cincea problemă a proiectului în discuţie este multitudinea paralelismelor, suprapunerilor şi conflictelor de competenţă în care ar urma să intre noul organism. Prea multe instituţii sunt, deja, chemate să constate caracterul ilicit al dobândirii averilor. Prea multe instituţii sunt chemate să controleze conturile bancare. Prea multe instituţii capătă dreptul să facă descinderi, percheziţii şi anchete. Nu cumva actuala putere vrea să scufunde lupta anticorupţie în noianul instituţional? 6. A şasea problemă este cea a procedurilor ce ar urma să fie puse la îndemâna inspectorilor financiari, care sunt dintre cele mai intruzive şi lipsite de respectul prezumţiei de nevinovăţie, ceea ce contravine flagrant unor prevederi esenţiale ale Constituţiei. 7. A şaptea problemă, nu mai puţin gravă, o constituie uşurinţa cu care, în baza unor semnalări care pot fi mincinoase, delaţiuni ordinare, pot fi declanşate acţiuni de natură a încălca grav dreptul la imagine, viaţa intimă, familială şi privată a persoanelor. 8. a opta problemă este plasarea autorizărilor necesare inspectorilor financiari sub autoritatea Codului de procedură civilă şi, prin derogare, de la lege a ceea ce priveşte recursul faţă de ordonanţa prezidenţială, ceea ce contravine flagrant art. 13 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care stipulează că: "orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi, recunoscute de prezenta Convenţie, au fost violate, are drept de recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, dacă violarea ar fi fost comisă de către persoane ce acţionează în exerciţiul funcţiilor lor oficiale". 9. A noua problemă. Prin modul în care a fost conceput proiectul se încalcă art. 44, alin. 8 din Constituţie care prezumă caracterul licit al dobândirii averii. 10. A zecea problemă. Proiectul ignoră dreptul la apărare, forţând procedurile în termene foarte scurte, fără a fi posibilă pregătirea şi exercitarea apărării. Este evident eşecul reformei în justiţie. Este mai mult decât evident eşecul strategiei de combatere a corupţiei. Este de notorietate deja internaţională falimentul inevitabil al guvernării Tăriceanu. Dar pot, oare, constitui toate aceste eşecuri la un loc un motiv pentru ca puterea să-şi prelungească agonia, atentând la statul de drept, la supremaţia legii, la demnitatea omului şi la siguranţa cetăţeanului? Proiectul de lege menţionat tinde să legifereze caracteristicile definitorii ale unui stat poliţienesc, punând în pericol drepturile şi libertăţile constituţionale ale cetăţenilor României. Eşecul reformei în justiţie, conflictul existent între magistraţi şi ministrul Monica Macovei, manipularea procurorilor D.N.A. în instrumentarea unor cazuri, lipsa de profesionalism în elaborarea pachetului de legi privind reforma în justiţie şi încercarea de modificare a acestuia după numai 4 luni, constituie motive întemeiate pentru a cere demisia de onoare a doamnei Monica-Luisa Macovei din funcţia de ministru al justiţiei.
		Domnul Costache Mircea: "Alegeri parţiale, mizerii integrale" Ce face deputatul corect cu sine şi cu cetăţenii la sfârşit de săptămână? Pentru că trebuie să vă spun, cu riscul de a-i contrazice pe domnii Vântu de la Realitatea, Micula de la Naţional şi N24, Păunescu de la B1, Voiculescu de la Antena 1 şi 3, Prigoană de peste tot etc., că, în ciuda eforturilor dumnealor disperate de a compromite global imaginea Parlamentului, tăcând ca ăla în iarbă când vine vorba de Guvern, de miniştrii care conduc de facto economia şi care jefuiesc fondurile publice, că există şi parlamentari competenţi, cinstiţi şi patrioţi în această ţară, printre care îmi place să cred că mă număr. Şi totuşi, am reuşit să fiu ales deputat, de două ori consecutiv, fără presă şi fără televiziuni. "Fără paloş, nici pistoale/ Numa' cu palmele goale", ca voinicul din poveste, iote-aşa de-al dracului. Şi tot de aceea ies mereu la tribună, fac declaraţii, propun legi, contest aberaţii antiromâneşti, mă bat în comisii, fac interpelări, pun întrebări, acord audienţe şi mă deplasez frecvent în teritoriu, doar-doar îşi vor aduce aminte românii că n-au dispărut cu totul ultimii oameni de caracter, patrioţi şi simţitori la păsurile semenilor. Dar ce vezi prin satele noastre nu numai că te deprimă, dar, pe bună dreptate, te şi revoltă. Pretutindeni, noroaie, zloată, drumuri desfundate, garduri în paragină, fântâni infecte (80% din ele au apă nepotabilă), gunoaie aruncate la întâmplare, livezi abandonate, păduri defrişate, alunecări de teren, cârciumi insalubre din sută în sută de metri, genocid la tot pasul. Pe la buticuri, majoritatea consumă la caiet. "Nu e bani", mi se spune. Am sărăcit de tot. Lasă, zic, că aveţi televizor. Vedeţi în serial lupta Mafiei cu corupţia. Da, zic şi ei, vedem noi, da' corb la corb nu-şi scoate ochii, e numai de ochii lumii. Uitaţi-vă colo pe deal unde primarul nostru (eram în comuna Chiojdu) taie sute de hectare, e milionar în euro, pe el nu-l vede? Păi, nu îl vedeţi voi? La viitoarele alegeri tot lui îi daţi votul ? Da' cui? Cum să nu-l alegem dacă el e primar? Bravo, zic, o să vă faceţi bine curând... Hei, voi, brăieşteni şi goidari, voi pe cine mai alegeţi acuma, pe 2 aprilie, la parţiale, că Dragoe al vostru a ajuns, în sfârşit, unde îi era de mult locul, la mititica? Noi? Poate pe ginere-său, ca să conducă tot el de acolo, din puşcărie, că ne-am învăţat cu hoţii, nu ne putem dezbăra, aşa deodată! Dar voi, cei din Cozieni, ce primar vreţi în 2 aprilie la parţiale? Ştim şi noi? Din opt candidaţi poate l-om nimeri pe cel mai hoţ, că ăsta care a fost n-a rezistat tocmai fiindcă era om cinstit. În era corupţiei, omul de treabă se scârbeşte şi demisionează. Se duce omul la meseria lui, la şcoală, că nu e loc pentru oameni cinstiţi pe acolo pe unde se umblă cu bani şi unde flămânzii din zona săracă sunt gata să te mănânce de viu dacă întârzii cu ajutoarele, fiindcă îi presează şi pe ei negustorii cu caietele doldora de datornici. Dar la Calvini, ce listă de consilieri mai votaţi, fraţilor? Ce să votăm, dom' deputat, că primarul, dacă nu i-o plăcea nici de ăştia, îi dizolvă iar. Trebuie să-i dăm pe ăia pe care îi vrea el, că a pornit deja cazanul ăl mare de 1.600 litri. Curge ţuica în valuri ca la inundaţie... În final, ar mai trebui să spun ceva. Dar mai poţi spune ceva după aceste secvenţe duhnind a borhot de prune, a gunoi fermentat, a sărăcie lucie şi a lume pierdută? Că bine spunea Alcibiade:"Sîntem o ţară minunată. Aici nu te plictiseşti niciodată!" Dar să ne ţinem curajul, poate ne va ierta Dumnezeu pentru fărădelegile noastre şi vom apuca şi noi vreodată vremuri mai bune.
		Domnul Paul Magheru: "În sprijinul moştenirii Gojdu" Vorbesc ca deputat din partea Circumscripţiei electorale nr. 5 Bihor şi aş dori să vă transmit starea de spirit de dezamăgire şi dezaprobare a proiectului de Lege al Guvernului de renunţare benevolă, inacceptabilă sub aspect juridic, politic şi moral la moştenirea Gojdu. N-a existat persoană sau reprezentanţi ai unor instituţii publice, biserici, să nu mă fi rugat să apăr în Parlamentul României bunurile Fundaţiei Gojdu. Este admirabilă devoţiunea totală a acestui mare patriot român care, în 1868, când a fost ales ca deputat în cercul electoral Tinca, pentru Parlamentul ungar de la Budapesta, a răspuns la aclamaţiile de viaţă lungă ale alegătorilor că nu-şi doreşte să trăiască numai până atunci când va trăi pentru ei, pentru poporul român. Gojdu trăieşte în continuare, chiar dacă numai simbolic, prin Fundaţia filantropică ce-i poartă numele. Să nu-i îngropăm amintirea prin iniţiative nesăbuite, pretins pacificatoare. În luna februarie, în toate bisericile ortodoxe din Oradea s-au ţinut slujbe de pomenire conform voinţei testamentare a generosului Mercena român; "Testamentul acesta să se citească în toţi anii în toate bisericile parohiale române răsăritene, la 9 ianuarie în ziua naşterii mele". Iar testamentul stipula fără echivoc, fără nici o posibilitate de interpretare juridică ori politică: întreaga avere era lăsată "acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, care ţine de legea orientală ortodoxă", urmând să se înfiinţeze "Fundaţia Gojdu". La Biserica cu Lună din Oradea, în care a fost botezat Emanuil Gojdu, s-au adunat o mulţime de oameni, s-au strâns semnături pentru respectarea voinţei sfinte a testatorului. Presa locală, Realitatea bihoreană, care apare la Oradea, a publicat un interviu cu parlamentari bihoreni, indiferent de apartenenţa politică, bineînţeles cu excepţia UDMR, care au declarat că vor vota împotriva ordonanţei de urgenţă de ratificare a Acordului româno-maghiar într-o cauză eronată care poate fi uşor respinsă. Sperăm ca votul deputaţilor să fie în concordanţă cu declaraţiile politice din teritoriu şi cu rezoluţia de respingere adoptată de Comisia juridică din Camera Deputaţilor. Ordonanţa de urgenţă, care pune statul român în faţa faptului împlinit, nu poate trece de Parlament fiindcă este de mai multe ori neconstituţională. Nimic nu justifică caracterul de urgenţă a acestei iniţiative, decât eventual iritarea nemeritată a sensibilităţii româneşti şi un cui stupid în talpa mersului nostru spre integrarea europeană. Sperăm ca forurile competente interne şi internaţionale să înţeleagă încercările insidioase care se fac, superficialitatea Guvernului, şantajul politic, într-un moment hotărâtor din istoria noastră actuală. Expunerea de motive nu justifică nici într-un fel caracterul de urgenţă al acestei ordonanţe a ruşinii. Ţara noastră întreţine relaţii bune cu Ungaria şi nu se găseşte nici într-o situaţie de calamitate. S-ar comite însă o calamitate politică, dacă ordonanţa de urgenţă ar deveni lege. Guvernul român, la care pot să spun că ţin mai mult decât la cel maghiar, chiar dacă sunt în opoziţie (de aceea îmi şi permit să-l avertizez) ar comite o gafă impardonabilă, ar compromite eforturile multor diplomaţi români care au încercat să introducă dreptate şi adevăr în relaţiile de bună înţelegere şi vecinătate cu Ungaria. Guvernul Tăriceanu doreşte să taie nodul gordian al unei situaţii sensibile prin uzurpare de proprietate, comiţând un act de profanare a memoriei unui vrednic mecena român, asimilat şi de cultura şi istoria maghiară. Ne place să spunem, şi acesta este adevărul, că prin întreaga sa activitate şi viaţă închinată binelui public, Emanuil Gojdu ne-a lăsat moştenire şi un pod simbolic al prieteniei româno-maghiare. Puntea aceasta dintre România şi Ungaria a funcţionat însă de multe ori într-un singur sens. Aş putea aduce multe argumente juridice şi politice în acest sens. Biserica Ortodoxă din Oradea a început, în sfârşit, o revendicare cu fermitate a drepturilor legitime. Preşedintele Băsescu ar trebui să-şi ia rolul de arbitru în serios şi să rezolve conflictul între Biserică şi Guvern în favoarea celor îndreptăţiţi. Prin bunăvoinţa directorului Bibliotecii judeţene Bihor, conf. univ. dr. Constantin Mălinaş, am intrat în posesia unei "Moţiuni" a Congresului Avocaţilor desfăşurat la Oradea în 1934, prin care avocaţii au militat cu fermitate pentru recuperarea moştenirii Gojdu. Rezultatul a fost Acordul definitiv privind Fundaţia Gojdu, prin care aceasta încetează să existe ca fundaţiune ungară, din 1938. Acordul a fost ratificat de România, dar în condiţiile Diktatului de la Viena şi ocuparea Transilvaniei, apoi a comenzii de la Moscova, Ungaria n-a ratificat şi n-a garantat de facto niciodată moştenirea Gojdu. Aşteptăm reacţia organizată şi eficientă a avocaţilor de astăzi, ca să desăvârşească ceea ce în condiţii istorice nefavorabile n-au reuşit să facă vrednicii lor înaintaşi. Istorici, jurişti izolaţi, politicieni, oameni de rând s-au pronunţat convingător în această problemă. Pentru ca sufletul generos şi patriot al lui Gojdu să se odihnească în pace, actele sale de caritate nu trebuie confiscate, iar ordonanţa de urgenţă privind un pseudo acord româno-maghiar trebuie să cadă în favoarea dreptului imprescriptibil la moştenirea testamentară sfântă a unui mare patriot român.