Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2006

	1.	Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

		Şedinţa a început la ora 8,40. Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gheorghe Albu şi Eserghep Gelil, secretari.
		Domnul Bogdan Olteanu: Bună dimineaţa! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Deschid şedinţa de declaraţii politice de astăzi.
		Pentru început, din partea Grupului parlamentar al P.S.D., doamna deputat Rovana Plumb. Vă rog.
		Doamna Rovana Plumb: Bună dimineaţa! Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să încep ziua de astăzi cu o declaraţie politică, pe care am intitulat-o "Ţara o ia la vale, Guvernul dă aspect integrării". Orice guvernare poate fi caracterizată prin prisma scopului său principal: guvernare de dragul guvernării, guvernare pentru propriile interese şi guvernare pentru popor, pentru cetăţeni, adică, în fond, pentru cei care şi-au exprimat încrederea prin vot. Oare, în ce categorie se încadrează actuala guvernare din România? Desigur, este o întrebare retorică, doamnelor şi domnilor, pentru că am primit şi de această dată confirmarea că populaţia României devine importantă numai o dată la 4 ani, adică atunci când pune ştampila de vot. Cum, altfel, se poate explica faptul că ţara este afectată de focare de gripă aviară, de alunecări de teren, de inundaţii, iar persoanele direct implicate în gestionarea acestor situaţii de criză se plimbă prin Europa? Prefectul de Braşov, prefectul de Dolj şi secretarul de stat Victor Paul Dobre, direct răspunzători de gestionarea situaţiilor de urgenţă, ... sunt în Polonia. Revoltător! Ţara alunecă, se scufundă, iar Guvernul se chinuie să dea aspect integrării. Fireşte, integrarea europeană este un mare pas înainte pentru România, dar Raportul Comisiei Europene este rezultatul unei munci susţinute, depusă de 11 ani, şi nu absolvă Guvernul actual de gestionarea unor probleme pe care dânşii, probabil, le consideră mărunte. Este adevărat că intervenţia în cazul acestor calamităţi naturale este dificilă, însă de prevenirea şi combaterea efectelor lor se face răspunzător în mod direct Guvernul, alături de autorităţile locale. Bineînţeles, pentru a fi capabil de intervenţie, trebuie să ai un plan, o strategie coerentă, şi nu să acţionezi ad-hoc, reactiv, pe baza unor soluţii de conjunctură, cum fac domniile lor, guvernanţii. Merită, oare, românii indiferenţa şi batjocura celor care îi reprezintă? Categorie, nu! Mă aflu astăzi la tribuna Parlamentului pentru a-mi manifesta solidaritatea faţă de toţi aceşti oameni care suferă în această perioadă, nu atât din cauza vicisitudinilor naturii, cât datorită indiferenţei celor în care şi-au pus speranţele. Mă aflu la această tribună pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a cere Guvernului şi tuturor factorilor de decizie luarea unor măsuri, în regim de urgenţă, prin care să se prevină pe viitor efectele unor asemenea fenomene şi prin care să se apere viaţa şi securitatea oamenilor, priorităţi absolute ale oricărei guvernări. Evenimentele şi acţiunile din ultimul timp dovedesc faptul că Guvernul, în ansamblu, şi ministerele de resort nu au nici un fel de politică în domeniul gestionării dezastrelor naturale. În aceste condiţii, consider că o minimă decenţă ar trebui să-i împingă pe ministrul mediului, Sulfina Barbu, pe secretarul de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Victor Paul Dobre, să-şi prezinte demisia.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamnă deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Emil Strungă.
		Domnul Emil Strungă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei politice care o prezint astăzi în faţa dumneavoastră este "Pactul Geoană-Vadim". Am asistat cu toţii, în perioada scursă până în prezent, la multe frământări înregistrate pe scena politică internă şi cu siguranţă că viitorul ne rezervă şi altele. Dintre toate evenimentele marcante, înregistrate în ultimul timp, ne-a suscitat atenţia, în mod deosebit, acordul de colaborare încheiat care pare să se încheie între partidele parlamentare din Opoziţie - P.S.D. şi P.R.M. Este un fapt cert că, în cadrul Legislativului, cele două formaţiuni politice au avut, până acum, puncte de vedere comune, P.R.M. susţinând de multe ori obiectivele social-democraţilor, aşa cum a fost în cazul de fiecare dată când s-a exprimat pentru moţiuni simple sau de cenzură. Cu toate acestea, nu poate să nu surprindă totuşi, într-o oarecare măsură, pasul făcut de liderii celor două partide, Mircea Geoană şi Corneliu Vadim Tudor, de a încheia acest acord de colaborare la nivel parlamentar, deşi se pare că lucrurile nu se vor opri aici. Domnul Vadim Tudor a declarat: "Faci un protocol de colaborare în Parlament, dar te gândeşti şi la pasul următor", ceea ce nu poate însemna altceva decât o eventuală colaborare electorală în viitor. Colaborarea care se prefigurează între cele două partide are un singur scop: blocarea proiectului Legii lustraţiei. Acest protocol a surprins nu numai pe unii colegi din Coaliţia aflată la guvernare, dar, ceea ce pare amuzant, chiar şi pe unii membri marcanţi ai Partidului Social Democrat - şi mă refer aici la domnul Vasile Dîncu, dar şi la alţii, care sunt conştienţi că această colaborare oficializată va provoca mai multe pagube, decât îi va aduce beneficii. Pe plan extern, evenimentul în sine a produs stupoare şi a reprezentat o grea lovitură de imagine adusă social-democraţiei din România. Socialiştii europeni şi-au exprimat în mod clar nemulţumirea produsă de gestul confraţilor lor din P.S.D., care au ales să-şi lege destinele de cele ale unui partid extremist, provenit de la periferia eşichierului politic, aşa cum este Partidul România Mare. Dar, prin venele celor două partide curge, în fapt, acelaşi sânge, cu nuanţe diferite de roşu: P.S.D. este o structură de sorginte comunistă desprinsă din trecutul comunist, iar P.R.M. este exponentul fostei securităţi. În opinia mea, această strângere camaraderească a rândurilor celor două formaţiuni politice, diametral opuse sub aspect ideologic, nu se poate asemăna decât cu Pactul de tristă amintire, Molotov-Ribbentrop, încheiat la Moscova acum câteva decenii, şi sper măcar că în plan politic nu va cauza ţării un dezastru asemănător. Convulsiile interne, gravele probleme de imagine şi pierderea încrederii electoratului, corupţia şi discursurile demagogice sunt doar câteva din motivele pentru care Mircea Geoană şi Vadim Tudor au ales să colaboreze strâns în viitor. Dar, oricare ar fi aceste motive, existenţa acordului P.S.D.-P.R.M. nu provoacă altceva decât întărirea Alianţei P.N.L.-P.D. şi îi convinge pe toţi cei care au încercat slăbirea ei că nu pot avea încredere în nici o altă alternativă de colaborare cu social-democraţii şi cu atât mai puţin cu Partidul România Mare. Partidul Social Democrat oficializează o relaţie periculoasă cu un partid extremist, riscând să-şi lege de gât încă un bolovan de imagine. Vă mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul deputat Alexandru Mocanu.
		Domnul Alexandru Mocanu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "Lăsaţi Registrul Comerţului la Ministerul Justiţiei!" În calitate de primă cameră sesizată, Senatul României a adoptat, cu majoritate de voturi, o propunere legislativă privind Legea camerelor de comerţ şi industrie din România, având ca iniţiatori pe domnii Viorel Arion, senator, şi Ovidiu Silaghi, deputat, ambii aparţinând Partidului Naţional Liberal. Recent, această iniţiativă a fost adoptată, cu modificări, şi de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, precum şi de Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, cu voturile unei majorităţi cel puţin ciudate, dacă nu chiar suspecte, şi anume, colegi din P.N.L, P.S.D., P.R.M., în ciuda punctului de vedere al doamnei ministru Monica Macovei, ministrul justiţiei. În cuprinsul acestei iniţiative, - altfel lăudabile -, au fost strecurate câteva articole prin care se urmăreşte trecerea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (reamintesc, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii) de la Ministerul Justiţiei la Camera de Comerţ şi Industrie a României, respectiv a Oficiilor judeţene ale Registrului Comerţului de la tribunale la Camerele teritoriale. După cum am spus şi în alte ocazii, încercarea de a readuce Registrul Comerţului în curtea Camerei de Comerţ si Industrie nu se întemeiază, din păcate, pe nici un argument de natură constituţională, economico-financiară, fiscală, socială, judiciară, administrativă, metodologică, ori orice alt argument legitim şi de interes public. Dimpotrivă, în opinia mea, iniţiativa este nu numai neconstituţională, dar este şi profund imorală. Aşa cum am spus, ea vine din partea a doi parlamentari, foşti conducători ai unor camere de comerţ judeţene, astăzi doar preşedinţi onorifici ai acestora, şi care, probabil, se gândesc la propriul viitor. Când fac această afirmaţie, mă întemeiez pe următoarele: până în anul 2002 inclusiv, când Oficiul Naţional al Registrului Comerţului era administrat de camerele de comerţ, marea majoritate a acestor camere judeţene şi-au încheiat exerciţiile financiare cu pierderi, excepţie făcând două-trei camere judeţene. Începând cu anul 2003, când Oficiul Registrului Comerţului a trecut la Ministerul Justiţiei, acesta a avut excedente bugetare anuale, astfel: în anul 2003 - 1,4 milioane de euro; în anul 2004 - 6,2 milioane de euro; în 2005, peste 8 milioane de euro - şi aceasta în condiţiile în care, din surse proprii, în toată această perioadă, Oficiul Registrului Comerţului, fiind lăsat fără sedii şi fără dotări, infrastructură, a trebuit să investească şi a investit 10,4 milioane de euro. Acesta, stimaţi colegi, este adevăratul motiv pentru care se doreşte trecerea Oficiului Registrului Comerţului la Camerele de Comerţ, pentru ca şi excedentele bugetare pe care le-am menţionat să treacă şi ele, de la bugetul de stat în bugetele unor societăţi de drept privat. Personal, sper că, până la urmă, interesul public va prima, şi Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, nu va accepta ca o structură privată, cum este cea a camerelor de comerţ, care nu a făcut până acum dovada unui management performant, să administreze - ca să nu spun direct, să toace în interesul propriu al unor indivizi - profituri uriaşe şi absolut sigure ale unei instituţii publice numită Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Aceste profituri trebuie să se constituie în surse din care să susţinem Programul de guvernare privind infrastructura rurală şi de mediu, dar şi programe în Sănătate şi Educaţie. De altfel, în Uniunea Europeană, în care sper să intrăm la 1 ianuarie 2007, nu există o astfel de situaţie. Din analiza acestei reglementări în 37 de ţări europene, descoperim că Registrul Comerţului este deţinut de autorităţi publice în 35 dintre acestea - doar în Olanda şi Italia acest registru este deţinut de camerele de comerţ, numai că - atenţie! -, în aceste ţări, camerele de comerţ sunt instituţii publice. Cu alte cuvinte, nu există nici măcar un singur exemplu în Europa, unde Registrul Comerţului să fie administrat de instituţii private. Alăturat prezentei, domnule preşedinte, prezint, pe mai multe pagini, respectiv vreo opt, o serie de argumente împotriva trecerii acestei instituţii publice în subordinea camerelor de comerţ şi industrie din România, precum şi o serie de abuzuri şi deficienţe constatate în perioada în care acesta s-a aflat în administrarea Camerei de Comerţ şi Industrie. Cu permisiunea dumneavoastră, pentru a nu-i reţine pe colegi, voi depune aceste argumente şi observaţii la secretariatul comisiei. În final, nădăjduiesc că, până la urmă, o majoritate confortabilă din Camera Deputaţilor va respinge această iniţiativă legislativă cu aromă de grup de interese nelegitime. Vă mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnul deputat Adrian Moisoiu. Vă rog, domnule deputat.
		Domnul Adrian Moisoiu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Sinistraţii, pensiile şi medicamentele compensate". Faptul că în această săptămână s-au împlinit 500 de zile de când actualul Guvern îşi exercită mandatul încredinţat de Parlament, constituie un motiv pentru a se vorbi despre priorităţile României, despre ce ar fi trebuit să fie făcut, pentru ca românul să fie mulţumit la el acasă. Declaraţiile făcute, însă, cu această ocazie, de către liderul democrat Emil Boc, frizează ridicolul, fiindcă numai ridicol poate fi cineva atunci când declară: "Priorităţile României sunt sinistraţii, medicamentele compensate, pensiile şi integrarea europeană". Indiferent de pregătirea politică pe care o are - sau, poate, mai exact, nu o are - domnul Boc, se vede de departe că pregătirea sa economică lasă de dorit. Fiindcă, de fapt, toate priorităţile declarate de domnia sa, sunt în fond efectele unei stări de fapt care nu poate fi ignorată. Sinistraţii reprezintă efectul unei politici greşite, care ar trebui să aibă un obiectiv exact invers, adică prevenirea efectelor inundaţiilor. Oricât de vechi şi de prost executate ar fi fost digurile făcute în urmă cu peste 25 de ani, inundaţiile din anii trecuţi ne-au avertizat, iar noi nu am luat nici o măsură. La rândul lor, nici pensiile nu reprezintă una din priorităţile ţării, ci ele sunt urmarea unei politici bugetare, de asemenea, greşite. Faptul că România are circa 6 milioane de pensionari şi nici 5 milioane de contribuabili, este o consecinţă a faptului că, în loc să se stimuleze o politică investiţională, care să vizeze creşterea veniturilor bugetare, oameni tineri, încă în putere, au fost scoşi din viaţa activă, condamnaţi la pasivitate, în loc să producă pentru ca exact ei să aibă, mai târziu, pensii mai mari. La rândul său, majorarea punctului de pensie este o promisiune demagogică, fiindcă aceasta ar presupune să se ia din altă parte. Iar, din altă parte, nu ai de unde lua, decât de la "asigurări de sănătate", adică să loveşti în cei bolnavi, care au nevoie de îngrijire medicală şi care, la rândul ei, este deficitară, sau de la "învăţământ şi cercetare", care ele însele sunt o prioritate naţională, fiind generatoare de plusvaloare în viitor. Dar, cum reducerea inflaţiei şi împiedicarea majorării preţului la gaze, carburanţi sau curent electric ar fi putut avea ca efect venituri suplimentare pentru populaţie. La rândul lor, medicamentele compensate sunt de fapt un efect al deteriorării stării de sănătate, pe fondul unei vieţi economice dificile. Se apreciază că, prin taxa pe viciu, starea de sănătate a populaţiei se va îmbunătăţi deoarece, ţigările fiind mai scumpe, se va fuma mai puţin. Este o iluzie. Românii sunt în stare să mănânce mai puţin pentru a-şi cumpăra ţigări mai scumpe şi, astfel, sănătatea lor să se deterioreze în continuare. Ca urmare, prioritatea în domeniul sănătăţii nu sunt medicamentele compensate, ci creşterea nivelului de trai, care să determine o sănătate mai bună. Dacă economia funcţionează, oamenii câştigă mai bine, realizează economii pe perioada vieţii active, care le asigură resurse în perioada pasivă, şi nu mai au nevoie nici de medicamente compensate. Deci, priorităţile domnului Boc şi respectiv ale Partidului Democrat, al cărui lider este, sunt de fapt consecinţe ale unei politici economice dezastruoase, duse de guvernanţii tuturor regimurilor care s-au perindat la putere din 1990 încoace. Priorităţile României trebuie să fie stabilite de noi românii, prin instrumentul major, pe care îl avem la dispoziţie periodic, la fiecare 4 ani, care este votul şi care trebuie să fie cât mai responsabil. Altfel, va trebui să aşteptăm alţi patru ani, în care priorităţile vor fi de fapt consecinţele: sinistraţii, pensiile şi medicamentele compensate. La rândul ei, integrarea europeană ar trebui să ducă la reducerea contradicţiilor din interiorul Alianţei, care au căpătat accente dramatice şi care reconfirmă caracterul extrem de fragil al structurilor aflate momentan la guvernare. Instabilitatea politică şi respectiv alegerile anticipate ar reprezenta, pe lângă greutăţi de aderare, un consum de timp şi, mai ales, resurse ce ar putea fi folosite pentru ducerea la bun sfârşit a angajamentelor asumate în campania electorală: reducerea sărăciei şi a marginalizării sociale, îmbunătăţirea standardului de viaţă al persoanelor vârstnice, reducerea numărului de persoane asistate şi altele, ale căror măsuri de finalizare au fost uitate şi pe care oficialii Uniunii Europene le "caută cu lupa", ori de câte ori ne vizitează. Vă mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat Becsek-Garda Dezsö.
		Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Azi, în ziua de 16 mai 2006, vom afla punctul de vedere al Uniunii Europene privind data şi condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. Se pare că steguleţe roşii vor avea Ministerul Agriculturii şi Ministerul Finanţelor. Prin urmare, Ministerul Justiţiei a scăpat de monitorizare pentru aşa numita reformă în justiţie. Eu, însă, constat cu stupoare că puterea judecătorească nu respectă legile ţării, dă nişte soluţii şi sentinţe contrare legislaţiei în vigoare, când solicităm reverificarea unor abuzuri din partea procurorilor şi a judecătorilor, ori nu primim răspunsul în termenele prevăzute de lege, ori răspunsurile nu se referă la obiect. Din atitudinea procurorilor şi a judecătorilor, se simte clar faptul că ei nu sunt datori să respecte legile ţării sau să ia în considerare probele dovedite de organele de control ale statului. Pentru susţinerea afirmaţilor mele, revin la susţinerea mafiei lemnului din judeţul Harghita, în dosarele 72/P/2004 şi 74/P/2004. Muşamalizarea cazurilor de corupţie din domeniul silvic o putem constata şi pe linia procuraturii. Astfel, rechizitoriul din dosarul nr. 72/P/2004 din 30 iunie 2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus trimiterea în judecată doar a inculpatului Szakács István, pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal, fiind scoşi din cauză, în mod netemeinic, principalii autori ai acestor infracţiuni, cum sunt: inginera Laczkó Terézia, inginer **** ****, inginera Szabó Mária (prin soţul Citrom Bela), consilier juridic Mateiu Mariana, Benedek Árpád, şef district la Ciumani, Incze József, şef district la Ditrău, inginer Márton Tihamér şi subinginer Györfi Dénes, care au declarat pe propria răspundere privind incompabilitatea desfăşurată în domeniul silvic, prin care a fost încălcată grav Legea nr. 427/2001, art. 40 alin. 3, privind statutul personalului silvic. Cu ocazia controalelor efectuate de către Garda Naţională de Mediu şi Garda Financiară în toamna anului 2003, fapt confirmat şi de către conducerea Regiei Naţională a Pădurilor, în 18 decembrie 2003, privind falsurile în declaraţii, s-a constatat că cei sus-menţionaţi aveau firme şi asociaţii prin care au efectuat deturnări de fonduri, spălare de bani şi alte infracţiuni. Asociaţiile şi firmele prin care s-au efectuat aceste abuzuri erau următoarele: Asociaţia Pro Sylvae, F.S.C. Romania, S.C. Compos Eximp S.A. Gheorgheni, S.C. Aldi S.R.L. Miercurea Ciuc şi S.C. Hardev-F.P.T. S.R.L. Miercurea Ciuc şi alte firme necontrolate. Cel mai mare abuz din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş îl reprezintă soluţia dată de către domnul prim-procuror adjunct Ioan Mureşan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, din 10 noiembrie 2005, în lucrarea penală 74/P/2004, având ca obiect comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual, fals şi uz de fals, ca urmare a decontării fictive a unor împăduriri, în perioada anului 2002-2003, prin care s-a cauzat un prejudiciu de 538 milioane lei de către inginerii Melles Előd, Györfi Dénes, Csibi Tiberiu şi Incze József, pentru care am fost nevoit să solicit reverificarea soluţiei date de către prim- procurorul adjunct Ioan Mureşan, fiind nemulţumit de modul în care nu s-a luat în considerare referatul de terminare a urmăririi penale al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Harghita, Serviciul Cercetări Penale, care dovedea cu mijloace de probă infracţiunile comise. Această activitate a fost coordonată de către prim-procurorul Ioan Mureşan. Mai mult de atât, în data de 22 octombrie 2004, învinuiţii şi-au schimbat probele, fiind prinşi în flagrant asupra faptului. Persoanele care efectuau lucrările de împăduriri şi care în declaraţiile lor date inspectorilor de la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Harghita şi de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic Harghita, au recunoscut clar că lucrările de împăduriri au fost solicitate la cererea fostului şef de ocol Melles Elod. Consider că, pentru asemenea infracţiuni, nu se poate acorda amendă administrativă, muşamalizându-se, în felul acesta, această activitate infracţională a mafiei lemnului din judeţul Harghita care, pe lângă faptul că au contribuit la defrişarea unor munţi întregi, s-au mai folosit şi de decontări fictive. Stimată doamnă ministru Monica Macovei, Încă din primăvara anului 2005, am solicitat sprijinul dumneavoastră în lupta împotriva mafiei lemnului. Am revenit cu solicitarea mea, în timpul prezenţei dumneavoastră la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, pentru că, în ultimul an, am fost nevoit să constat susţinerea mai eficientă, fără respectarea legislaţiei în vigoare, a mafiei lemnului de către procurori şi judecători. Cu aceste soluţii şi sentinţe nu m-am adresat străinătăţii, pentru a nu îngreuna aderarea României în Uniunea Euroapeană. Însă, dacă nu vor fi traşi la răspundere procurorii şi judecătorii pentru actele lor de corupţie, voi fi nevoit să prezint în acest sens date concrete oficialilor europeni. Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Andrian Mihei.
		Domnul Andrian-Sirojea Mihei: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică se intitulează "Bolnavul sănătăţii - ministerul ..." Spunea cineva că, "Înainte să îi vindeci pe alţii, vindecă-te pe tine însuţi". În România, această zicală s-ar aplica cu prisosinţă Ministerului Sănătăţii care, domnilor, după simptome, pare bolnav. Sunt convins că domnul ministru ar găsi o soluţie austriacă pentru vindecare, însă, până una alta, nu sunt sigur că realizează că este nevoie. Pe 2 mai a.c., domnul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, ne-a declarat, cu o iscusită replică, parcă scoasă din decalogul ce stă la baza strategiei domniei sale de reformă a sănătăţii: "Nu vă mai buluciţi din prima zi la farmacii". "Nu vă mai buluciţi din prima zi la farmacii" le-a spus el pensionarilor şi persoanelor bolnave, care se duc la farmacii pentru a-şi ridica medicamentele compensate sau gratuite necesare, până la epuizarea vestitului plafon. Mi se pare o replică de necrezut. Dumnealui, prin tot felul de experimente, a reuşit, în nici un an, să bulverseze întregul sistem medical şi, probabil, pensionarii şi bolnavii îi strică imaginea şi coerenţa strategiei, cu cozile lor şi cu graba absurdă de a-şi procura medicamentele compensate. Totodată, în aceeaşi zi, într-un comunicat de presă, tot dumnealui spune: "În ceea ce priveşte modul de eliberare a medicamentelor compensate şi gratuite, Ministerul Sănătăţii precizează: 1. Este clar că cetăţenii sunt în continuare neîncrezători în faptul că vor găsi medicamente aproape tot cursul lunii şi, ca atare, după un vechi obicei, s-au dus la farmacii din prima zi a lunii, rezultatul fiind cunoscutele cozi". Ţin să fac o precizare pentru domnul ministru: domnule ministru, cetăţenii nu se tem că nu vor găsi medicamentele în farmacii aproape tot cursul lunii, ci că se termină plafoanele stabilite de dumneavoastră (doar dumneavoastră ştiţi după ce criterii, din moment ce vă dovediţi aşa-zisa flexibilitate în a le modifica după cum se arată a fi necesar) şi nu apucă să îşi ia respectivele medicamente, compensat sau gratuit. Şi nu uitaţi că vorbim aici despre pensionari (acei pensionari cărora nu li s-au recorelat pensiile şi abia au reuşit să iasă din iarnă) şi despre persoane bolnave, care în ultima vreme sunt plimbaţi pe drumuri, ba pentru că sunt modificate formularele de reţetă, ba că nu se mai dau anumite medicamente decât cu reţetă, ba că nu e plafon, şi ei, săracii, numai să umble nu pot. Mă întreb ce aţi simţit, domnule ministru, când preşedintele Partidului European Socialist, domnul Poul Rasmussen, a spus: "Am simţit durerea şi umilinţa acelei femei" - după ce a fost interpelat de o femeie din Ploieşti, care i-a spus că doar ce a ieşit din spital şi că a stat două ore la coadă pentru a-şi procura un medicament? Sau ". în afara de a vă enerva 'bulucirea' oamenilor la farmacii, ce simţiţi când îi vedeţi, bătrâni şi bolnavi, stând în picioare, înghesuindu-se pentru speranţa aceea mică, că vor mai trăi puţin şi vor mai apuca să vadă şi ei cum în România se trăieşte bine. Dacă facem o sumară recapitulare a aşa-zisei reforme, luând în calcul doar cele întâmplate în 2006, vom observa că fiecare lună a avut surprizele şi crizele sale. Şi nu zic, dacă am avea acum o criză generată de nişte modificări, însă de luna următoare totul ar fi rezolvat în ceea ce priveşte o anume problemă ". aş fi de acord. Însă nu. Fiecare lună are câte o criză care se adaugă la cele din lunile anterioare. Să o luăm cu începutul anului! După ce în ianuarie anunţa public cu surle şi trâmbiţe vestea deblocării posturilor din sistemul sanitar, ministrul a decis reblocarea lor, cadrele medicale apucând să se bucure de promisiunea ministrului doar timp de o lună, însă, fără a avea drept acoperire vreun act oficial în baza căruia să se poată face angajări pe termen nedeterminat, fila de buget pentru anul 2006 nefiind aprobată, astfel încât spitalele oricum nu ar fi putut face angajări decât pe termen limitat. Apoi, prin Ordonanţa de urgenţă 1/29 ianuarie 2006 apărută în Monitorul Oficial 90/31 ianuarie 2006 se anunţa sistarea concursurilor şi, implicit, imposibilitatea angajării de personal în sistemul sanitar, motivându-se - citez: "Pentru a nu se majora cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2006 ". s-a luat ca măsură suspendarea ocupării prin concurs a posturilor vacante la data de 31 ianuarie 2006 din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare a acestora." Deci posturile din sistem sunt blocate şi ne plângem că nu există personal suficient şi calificat! În februarie, după criza prin care au trecut bolnavii de diabet şi cancer, a venit rândul sugarilor să cadă victime ale sistemului sanitar subfinanţat. De la începutul anului şi până în februarie, în Constanta nici un nou născut nu a primit laptele praf, care se acorda conform programului naţional "Mama şi copilul". S-a anunţat atunci, în plus, că cel puţin până în luna mai, numai unu din patru bebeluşi va primi cantitatea de lapte necesară dezvoltării sale. Suntem în luna mai. Consideraţi că s-a schimbat ceva?? În plus, de la revoluţie şi până acum, nici un ministru care a trecut pe la conducerea Ministerului Sănătăţii nu a reuşit să dezvolte un program concret şi viabil de atragere a cadrelor medicale în mediul rural. Fostele cabinete medicale din mediul rural au ajuns adevărate ruine. Autorităţile locale eventual încearcă, în măsura în care pot, să atragă medici către mediul rural, pentru ca oamenii să nu fie nevoiţi să străbată kilometri întregi pentru a face o analiză sau pentru a lua o pastilă, însă fără un real suport şi fără o strategie la nivel naţional, acest lucru este greu de îndeplinit. Pe data de 5 septembrie 1882, Eminescu, într-un articol numit "Cititorii noştri..." spunea "Adevăratul împilător al ţăranului nu este decât administraţiunea, decât guvernul care-l exploatează şi-l sugrumă în modul cel mai neomenos. Am arătat altădată că, în schimbul birurilor enorme ce plăteşte stăpânirii, nu i se dă absolut nici un echivalent; siguranţa averii şi a vieţii sale este o minciună; instrucţiunea publică se află numai pe hârtie; biserica este dărâmată sau văduvă de servitori; spitale nu există decât în imaginaţiunea comitetelor permanente; căile de comunicaţiune sunt în starea cea mai deplorabilă." 124 de ani şi aţi zice că s-a schimbat ceva? În Constanţa şi sunt convins că şi în alte judeţe, problema ambulanţelor este acută. Pentru a se respecta normele la deplasările în judeţ, dar şi în oraş, (şi nu uitaţi că în Constanţa, vara, există un aflux mare de turişti români şi străini) este nevoie de maşini dotate corespunzător, maşini capabile să facă faţă cerinţelor în timp util. Acum avem un parc de maşini dintre care, conform directorului CJAS, doar 4 pot face faţă unor urgenţe majore. Când şi cum se va rezolva această problemă (care nu este neapărat recentă)? Ministerul spune că până în 2008 situaţia va fi rezolvată. Există deja un plan concret în acest sens? Vineri, o delegaţie a armatei americane însoţită de membri ai Ministerului Apărării Naţionale din România au vizitat Spitalul Judeţean Constanţa, prefaţând exerciţiile militare ce se vor efectua atât pe mare, cât şi pe uscat, ce vor avea loc la Constanta, la sfârşitul lunii iulie, deoarece, conform procedurilor lor, toate locaţiile importante sunt verificate pentru o bună desfăşurare a activităţilor. Concluziile acestora, bune sau rele, despre spitalul judeţean, astea sunt. Oricum nu au alternativă şi nu au ce face. Însă NOI putem face ceva. Spitalul Judeţean Constanţa este, practic, o instituţie de interes naţional. Vara, când, cu voia ministerului mediului care de doi ani tulbură apele la început de sezon, există aflux de turişti, practic, întreaga ţară şi o mulţime de străini se perinda prin oraşul nostru şi sunt convins că toţi şi-ar dori să aibă, dacă ar fi nevoie, parte de servicii competente într-un spital modern. Însă, pentru Constanţa, fondurile sunt mereu diminuate sau inexistente. Ultima găselniţă a domnului ministru este anunţul făcut în aprilie, citez: "Vom încerca o modificare grea, dar substanţială privind trecerea plafoanelor de la farmacii la medicii de familie, probabil începând cu 1 iulie" - declară dumnealui în cadrul dezbaterii "Ce facem să dispară cozile din farmacii"?", organizată de Colegiul Farmaciştilor din România. Şi ce fac medicii de familie? Cu stetoscopul de gât şi cu creionul după ureche pun în balanţă simptomele pacientului versus fundul sacului alocat. Nu-i mai ascultă pe pacienţi ce îi doare şi cum se manifestă, pentru că se încurcă la calcul şi Doamne-fereşte, depăşesc plafonul. Probabil, îl vom auzi pe domnul ministru prin august-septembrie, la o dezbatere intitulată "Ce facem să dispară cozile de la medicii de familie?" spunând că va trece plafoanele de la medicii de familie la spitalele de boli nervoase, unde se vor afla atât pacienţii, cât şi medicii, laolaltă, chinuindu-se încă să numere pastilele, banii, bolile, reţetele, simptomele, plafoanele ... Este trist! Modificări de o astfel de amploare nu se fac pur şi simplu! Nu se fac fără o evaluare a tuturor implicaţiilor şi fără dezvoltarea unei strategii eficiente. S-ar putea, de exemplu, face experimente pilot. S-ar încerca implementarea unei astfel de modificări într-un oraş, avându-se în mod necesar şi un plan B, de contracarare a efectelor negative, s-ar vedea implicaţiile, s-ar vedea erorile, s-ar vedea tot ce nu merge şi cu toate aceste lecţii făcute, s-ar dezvolta un eventual plan naţional de implementare. Orice se face în această aşa-zisă reformă - în special deoarece este în domeniul sănătăţii - trebuie făcut cu grijă. Trebuie să ne pese de oameni. Reforma trebuie făcută avându-i în vedere pe ei. Nu vă gândiţi numai la bani. Reforma trebuie făcută având mereu în minte minimizarea impactului negativ asupra oamenilor!!! Şi nu pentru că ei sunt alegătorii, ci pentru că sunt OAMENI! Pentru că trebuie să ne pese de suferinţa şi durerile lor, omeneşte vorbind! Vă mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Emil Radu Moldovan.
		Domnul Ioan Stan: Lăsaţi-mă pe mine, domnule preşedinte!
		Domnul Emil Radu Moldovan: Vă cedez locul, domnule Stan.
		Domnul Bogdan Olteanu: Domnule Stan, vă rog frumos.
		Domnul Emil Radu Moldovan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. O să fiu foarte scurt ca, în acelaşi timp, să intre şi domnul Stan. Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Adevărata Românie". Dragi guvernanţi, vă invit la o plimbare în mijlocul oamenilor. De această dată, nu pentru a le cere votul, ci pentru a le asculta problemele. Sunt sigur că aţi pleca capul de ruşine pentru toată ignoranţa cu care aţi tratat populaţia în cei aproape doi ani de la preluarea guvernării. Vom începe plimbarea cumpărând şi un ziar cu anunţuri de mică publicitate. Observaţi, domnilor guvernanţi, multitudinea de anunţuri prin care numeroşi pensionari îşi vând bunurile, multe din ele cu valoare sentimentală. Să fie doar un moft al lor, din moment ce declaraţi că aţi rezolvat problemele din sistemul de pensii? Ce spuneţi dacă am intra în această universitate? Sunt mulţi studenţi care vor să vă invite să locuiţi măcar o săptămână în camerele din căminele studenţeşti, unde, printre gândaci şi frig, să vedeţi condiţiile în care sunt obligaţi să înveţe. Uite şi un profesor care abia aşteaptă să vă întrebe de ce nu aţi dublat salariile aşa cum le promiteaţi în campania electorală? Staţi, nu fugiţi, ne întâlnim curând şi cu un medic care vrea să vă întrebe acelaşi lucru. Şi uite şi un grup de tineri care, în ciuda faptului că muncesc, sunt obligaţi să locuiască cu părinţii, achiziţionarea unui apartament personal fiind o dorinţă utopică. Sunt sigur că ştiţi ce să le răspundeţi pentru a vă scuza lipsa de măsuri. La toate acestea se adaugă milioanele de români săraci, foarte săraci, care abia supravieţuiesc de la o pensie la alta sau de la un salariu la altul. În condiţiile în care preţurile au explodat şi continuă să crească uimitor de repede, iar veniturile rămân neschimbate, oamenii abia dacă reuşesc să nu moară de foame. Vedeţi şi această coadă la farmacie? Nu se stă din plăcere, ci proasta gestionare a fondurilor din sănătate îi împinge pe oameni la asemenea soluţii extreme. Ce le veţi spune acestor şoferi supăraţi că şi-au distrus automobilul în gropile de pe străzile româneşti? Faptul că nu aţi reuşit să faceţi în aproape doi ani nici un kilometru de autostradă sunt sigur că nu e un argument în favoarea dumneavoastră. Plimbarea noastră se poate extinde şi în mediul rural, acolo unde agricultorii au fost obligaţi să suporte măsurile distructive ale ministrului Flutur. Mă întreb retoric. Oare cunoaşteţi toate aceste realităţi? Sau trăiţi într-o lume paralelă în care totul e roz, frumos, iar atunci când nu aveţi pâine, vă serviţi cu cozonac? Halal guvernare portocalie! Nu asta au aşteptat românii care v-au oferit cu atâta încredere votul. Vă mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Domnul deputat Ioan Ghişe din partea Grupului parlamentar al PNL.
		Domnul Ioan Ghişe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate doamne şi stimaţi domni colegi deputaţi, Declaraţia mea politică se intitulează "Un laptop pentru fiecare elev din România şi pentru fiecare cadru didactic din România". Între 16-19 noiembrie 2005, la Tunis, a avut loc Conferinţa mondială privind societatea informaţională. Cu această ocazie, a fost prezentat prototipul laptopului de 100 de dolari de către Institutul de Tehnologie din Massachusetts - SUA prin prezentarea făcută de profesorul Negroponte. Producţia de serie a acestui laptop de 100 de dolari va începe în octombrie 2006. La Tunis, prin declaraţia dată de mai multe zeci de state, prin reprezentanţii lor guvernamentali şi parlamentari, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, s-au trasat principalele direcţii de acţiune în cadrul dezvoltărilor naţionale privind societatea informaţională. În acest moment este o adevărat competiţie mondială între statele lumii pentru încercarea de a dota sistemele publice de învăţământ cu calculatoare care să dea şansă copiilor şi cadrelor didactice pentru accesul la internet. Săptămâna trecută am avut şansa să primesc fundamentarea tehnică şi ştiinţifică a valorii acestei iniţiative din partea unor profesori de la catedra de calculatoare a Universităţii Politehnice Bucureşti. Se demonstrează că un program naţional pentru toţi elevii şi cadrele didactice din România ar costa mai puţin de 600 de milioane de dolari. Cu ocazia acestei declaraţii politice anunţ iniţiativa pe care am realizat-o: un proiect de lege prin care să se aprobe acordarea câte unui calculator laptop de 100 de dolari pentru fiecare elev şi fiecare cadru didactic din România. În bugetul pe anul 2006 al Ministerului Învăţământului, este prevăzută o sumă de aproximativ 1,2 miliarde de euro pentru dotări în sistemele de învăţământ. Dacă Parlamentul, cu ocazia votării proiectului de lege, va găsi de cuviinţă ca şi exprimarea unei voinţe politice, se va putea lansa acest program, astfel încât în timpul anului 2007 toţi elevii din România şi cadrele didactice să beneficieze de posibilitatea de a se conecta la internet cu ajutorul acestui laptop de 100 de dolari. Închei, prin a spune că în Constituţia României, art.31, 32 şi 33 se referă la drepturile şi şansele egale oferite cetăţenilor şi, în mod particular, copiilor şi tinerilor din România pentru accesul la informaţie, învăţătură şi cultură. Înseamnă că dacă un program de o asemenea amploare s-ar desfăşura, într-adevăr, prevederile constituţionale s-ar pune în operă. Mai mult, menţionez că în programul de guvernare, la Capitolul "Educaţie", există prevederi explicite, alin. d) şi e), care spun că Guvernul pe perioada acestui mandat va face în aşa fel încât, în fiecare şcoală din România, să existe un laborator dotat cu calculatoare şi, de asemenea, fiecare tânăr va avea şansa pentru prima dată a propriului său calculator. Iniţiativa pe care o anunţ astăzi în faţa dumneavoastră este deschisă tuturor colegilor parlamentari, indiferent de partid, pentru că dacă va exista un sprijin larg al acestei iniţiative, va exista şansa ca în România copiii şi cadrele didactice să aibă toţi şansa de a fi conectaţi la internet. Asta înseamnă că România ar intra în rândul ţărilor fruntaşe în ceea ce priveşte paşii făcuţi în sistemele de învăţământ pentru racordarea la valorile societăţii informaţionale, ar fi un mare pas înainte făcut de către ţara noastră. Vă rog, stimaţi domni şi doamne colegi deputaţi, şi sperăm că şi la Senat iniţiativa se va bucura de succes, să susţineţi această iniţiativă: "Un laptop pentru fiecare elev şi pentru fiecare cadru didactic din România". Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Aledin Amet.
		Domnul Aledin Amet: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Drama unei naţiuni La data de 18 mai 1944 naţiunea tătară a cunoscut cea mai mare tragedie din istoria sa. Aproximativ 500.000 de oameni, la ordinul criminal dat de Stalin, au fost strămutaţi din Peninsula Crimeea, entitatea statală istorică a tătarilor. Sub deviza "Crimeea fără tătari", puterea comunistă din U.R.S.S. a încercat şi, din păcate, a reuşit să provoace drama unei populaţii a cărei istorie îndelungată defineşte tenacitatea şi încrederea. Mai mult de jumătate din cei deportaţi, destinaţia finală fiind Siberia şi alte zone îndepărtate ale U.R.S.S.-ului, a pierit pe drum. Copii, bătrâni, bolnavi, încărcaţi în vagoane destinate animalelor, datorită condiţiilor inumane de transport, nu au mai apucat să ajungă la capătul drumului. Acuzaţi de faptul că ar fi colaborat, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu armatele germane, aceşti oameni, tătarii din Crimeea, au plătit mult prea scump, destinul lor fiind supus nesăbuinţei unui conducător inconştient, Iosif Visarionovici Stalin. Aceste lucruri s-au petrecut în condiţiile în care mulţi tineri tătari crimeeni luptau în cadrul Armatei Roşii, fără să cunoască drama pe care familiile lor o trăiau. Istoria consemnează, iar datoria noastră este să nu uităm ceea ce s-a petrecut, să nu-i uităm pe toţi cei a căror jertfă s-a produs în numele demnităţii naţionale. Vă mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, domnul deputat Mircia Giurgiu.
		Domnul Mircia Giurgiu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este: "Timpul liber al elevilor". În 29 aprilie 2006 a avut loc al Ocna Mureş, judeţul Alba, Festivalul naţional de teatru pentru copii, învăţământ primar - "O mască râde, o mască plânge". Festivalul a reunit 17 echipaje din 6 judeţe. Obiectivele acestui festival au fost: antrenarea copiilor de clasele I - IV în manifestări scenice; cultivarea pasiunii pentru inventivitate şi interpretare scenică; valorificarea potenţialului interpretativ al elevilor şi punerea în valoare a activităţii dascălilor. Aşadar, iartă că există în unele şcoli din România şi alte preocupări în ceea ce priveşte timpul liber al elevilor şi se încearcă atragerea acestora către activităţi care să ducă la o mai bună cunoaştere a lor, la petrecerea timpului liber, precum şi la încercarea de a-i atrage pentru activităţi menite să vină în favoarea acestora şi să nu îi lase liberi să consume droguri şi să înceapă alte acţiuni care ar duce la o manifestare deloc plăcută din partea lor. Aşadar, solicit Ministerului Învăţământului să ia în calcul şi astfel de manifestări, fiindcă, aşa cum am văzut, elevii sunt dornici să participe împreună la diferite întreceri şi pot să vină chiar cu noutăţi. Pentru mai multe detalii am făcut un material mai amplu pe care îl depun la secretariat. Vă mulţumesc. (Declaraţie politică consemnată conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.) "Timpul liber al elevilor" De la preşedintele României şi până la ministrul educaţiei şi cercetării, toţi vorbesc despre reforma învăţământului, la schimbarea tipului de examene, la aplicarea unor noi metode de predare. Şcolile se confruntă cu probleme mult mai grave. Violenţa este prezentă în peste 75% dintre şcolile româneşti. Ministerul Educaţiei şi Cercetării vrea să aplice reforma în educaţie într-un sistem în care profesorii îşi bat elevii şi, la rândul lor, elevii îi bat pe profesori. Mai mult, în şcoală poate intra oricine şi poate atenta la siguranţa elevilor. În cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii, se află în investigaţii mult prea multe astfel de cazuri. Sociologii şi psihologii explică violenţa din şcoli prin faptul că elevii se uită foarte mult la filme violente, iar părinţii nu se mai ocupă de educaţia copiilor lor. Elevii sunt atraşi de violenţă, iar televizorul, filmele de acţiune şi jocurile video reprezintă "porţia cotidiană de violenţă pe care o primeşte elevul". O prioritate a Comitetului Naţional de Prevenire a Criminalităţii (CNPC) este cunoaşterea prevederilor legale de către instituţiile cu responsabilităţi în domeniul aplicării legii şi de către cetăţeni. Implementarea legilor şi standardizarea comunicării între instituţiile cu atribuţii în domeniul prevenirii, educaţiei, combaterii criminalităţii şi corupţiei constituie două instrumente esenţiale în lupta împotriva fenomenelor anti-sociale. Promovarea la nivelul instituţiilor de învăţământ a programelor de educaţie şi prevenire a formelor de criminalitate juvenilă, precum şi asigurarea cunoaşterii de către cetăţeni a legislaţiei anticorupţie şi normele europene în materie ar trebui să reprezinte o prioritate pentru autorităţile române. În ciuda acestor statistici sumbre, la sfârşitul lunii aprilie 2006 a avut loc, la Ocna Mureş, judeţul Alba, Festivalul Naţional de Teatru pentru Copii - Învăţământ primar - "O mască râde, o mască plânge". Festivalul a reunit 17 echipaje din 6 judeţe. Din judeţul Cluj a participat Şcoala "Ioan Lupaş", cu un echipaj format din 9 elevi. Ei au ocupat locul I pentru prestaţie deosebită la Festivalul de Teatru pentru Copii "O mască râde, o mască plânge", prima ediţie. Obiectivele Festivalului de Teatru pentru Copii "O mască râde, o mască plânge" au fost: antrenarea copiilor de clasele I-IV în manifestări scenice; cultivarea pasiunii pentru inventivitate şi interpretare scenică; valorificarea potenţialului interpretativ al copiilor şi punerea în valoarea a creativităţii dascălilor. Acest eveniment este menit să sublinieze faptul că totuşi copiii sunt interesaţi şi de altceva decât de filme şi jocuri violente.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupul parlamentar al PSD? Da. Vă rog, domnul deputat Matei.
		Domnul Lucian Cătălin Matei: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică poartă titlul "Eşecul reformei din sănătate a atins apogeul." Stimaţi colegi, În urmă cu mai puţin de un an de zile, în fruntea Ministerului Sănătăţii, s-a cocoţat domnul ministru Eugen Nicolăescu, care, imediat după ce a fost "uns" pe scaunul de ministru, ne promitea o reformă spectaculoasă în sistemul sanitar, sistem despre care habar nu avea atunci şi, din păcate, habar nu are nici acum. Ne aducem aminte cu câtă pasiune vorbea domnul Eugen Nicolăescu despre reforma din sănătate, despre cum va rezolva rapid problema medicamentelor compensate, despre aşa zisul "pachet minim de servicii" şi mai ales despre îmbunătăţirea actului medical. Iar acum, după aproape un an, constatăm că nu s-a făcut nimic din ce s-a promis, dimpotrivă, cozile la farmacii sunt şi mai lungi decât atunci, iar despre creşterea calităţii actului medical ce să mai vorbim. În tot acest timp, domnul Nicolăescu ne-a oferit doar circ prin demiterile repetate ale directorilor de spitale, care câştigau în instanţă dar erau demişi din nou. Săptămâna trecută, "reforma lui Nicolăescu" a eşuat lamentabil şi definitiv, sper eu, când sistemul sanitar condus de acest contabil de la CAP Giurgiu, nu a fost în stare să-l opereze pe preşedintele ţării, care suferea de hernie de disc, operaţie nu foarte complicată. În urma bâlbâielilor repetate ale lui Nicolăescu, care atunci când avea aparatură nu mai avea medici şi invers, preşedintele Băsescu a luat decizia de a se opera la Viena, cât mai departe de haosul din sănătate generat de Nicolăescu. Faptul că România nu a putut să-şi trateze preşedintele de o boală, nu tocmai gravă, aduce mari prejudicii de imagine ţării noastre, care este foarte aproape de integrarea în Uniunea Europeană. În tot acest scandal, preşedintele Traian Băsescu a făcut două mari greşeli: l-a acceptat anul trecut pe Eugen Nicolăescu în funcţia de ministru, s-a îmbolnăvit, în rest toată responsabilitatea este a lui Nicolăescu. Pe bună dreptate, cetăţenii întreabă: Ce facem noi, ceilalţi 22 de milioane de români, atunci când ne îmbolnăvim, dacă spitalele noaste nu-l pot trata nici pe preşedintele ţării, ne trimite Nicolăescu pe toţi în străinătate? La această întrebare adresată dumneavoastră, domnule ministru, aşteptăm imediat un singur răspuns: DEMISIA. Sper să aveţi demnitatea necesară funcţiei, pe care accidental o ocupaţi, recunoscând că reforma promovată de dumneavoastră a eşuat şi să vă prezentaţi urgent demisia. Vă mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Mircea Ciopraga.
		Domnul Mircea Ciopraga: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ministrul Gheorghe Dobre - melcul Guvernului Tăriceanu". Stimaţi colegi, Prin declaraţia politică de astăzi lansez un avertisment cu privire la slaba performanţă a actualului Minister al Transporturilor în administrarea măsurilor de îmbunătăţire a infrastructurii din România, în special a celei rutiere şi feroviare. Ca o premisă a acestei declaraţii, sunt nevoit să menţionez lipsa de receptivitate şi responsabilitate a Ministerului Transportului, respectiv a ministrului Gheorghe Dobre, de la care nici astăzi, la mult timp peste termenul legal, nu am primit răspunsul la două întrebări pe care i le-am adresat, situaţie cu care nu m-am mai confruntat în relaţia cu nici un alt minister al guvernului actual. Întrebările pe care i le-am adresat domnului ministru Dobre vizau acordarea contractelor pentru atribuirea serviciilor de dezinfecţie pe drumurile naţionale afectate de virusul gripei aviare şi proiectul de infrastructură privitor la transformarea în drum naţional a şoselei de centură a Bucureştiului. Din păcate, în mod regretabil, se poate constata că aceeaşi atitudine de indiferenţă şi lipsă de eficienţă se regăseşte în activitatea generală a Ministerului Transportului. O evaluare a infrastructurii rutiere şi feroviare din ţară arată clar lipsa nu doar a unor îmbunătăţiri, dar chiar o înrăutăţire a situaţiei, mai ales în zonele afectate de inundaţiile din ultimii 2 ani. În aceste condiţii, actuala guvernare riscă în mod nepermis să întârzie, ba chiar să nu reuşească îndeplinirea angajamentelor în ceea ce priveşte politica în domeniul transporturilor, domeniu declarat drept prioritar. Din cei 4 ani de guvernare, aproape 2 sunt pe punctul de a fi complet irosiţi, mai ales din cauza incapacităţii Ministerului Transporturilor de a face studii şi proiecte de importanţă naţională şi care să absoarbă fondurile europene. Iar costul electoral al acestei stări de fapt, va fi pe bună dreptate, pe măsura, întrucât o infrastructură proastă constituie una dintre cele mai vizibile dovezi ale ineficienţei unei guvernări. Cele mai mari probleme cu care România se confruntă în domeniul transporturilor sunt legate de ritmul extrem de lent de refacere a drumurilor, ca să nu mai vorbim de cel al construcţiilor de autostrăzi, precum şi de faptul că nu se fac cunoscute publicului proiectele de investiţii şi de modernizare a rutelor auto şi feroviare. Cât priveşte lucrările de reabilitare a drumurilor, a devenit deja notoriu ca acestea au ajuns o sursă de îmbogăţire frauduloasă a societăţilor particulare care le execută, prin practica nerespectării normelor de calitate. În plus, majoritatea lucrărilor de reabilitare nu respectă nici termenele de finalizare. Toate aceste probleme ar putea fi evitate însă, dacă o inspecţie a drumurilor ar fi făcută în mod riguros. În plus, firmele pot executa lucrări ce n-au depăşit încă termenul de garanţie. Iată un motiv ca Ministerul Transporturilor, chiar şi D.N.A., să acţioneze şi să caute vinovaţii care au prejudiciat statul român. Întrucât are în atribuţii şi administrarea turismului, Ministerul Transporturilor este, de asemenea, responsabil de faptul că nu s-a refăcut infrastructura de transport către şi dinspre obiectivele turistice ale ţării, situând astfel România în afara circuitului turistic mondial, iar în ceea ce priveşte transportul aerian, este de semnalat faptul că nu s-a făcut nici o strategie privind îmbunătăţirea activităţii Companiei TAROM, care ignoră principalele destinaţii şi obligă călătorii la rute cu escale costisitoare. Un bilanţ al modestelor realizări ale Ministerului Transporturilor lasă însă de înţeles că actuala conducere a acestuia nu este îngrijorată de toate aceste aspecte negative pe care le-am semnalat. Situaţia pare cu atât mai gravă având în vedere că începând cu anul 2007, finanţarea nerambursabilă de la Uniunea Europeană, de care România beneficiază pentru proiectele de infrastructură de transport, va creşte substanţial. În aceste condiţii, dacă actualul Minister al Transporturilor nu-şi va îmbunătăţi activitatea, va fi incapabil să pregătească şi să consolideze structuri administrative şi de coordonare care să facă posibilă creşterea capacităţii de absorbţie şi valorificare a fondurilor europene şi va aduce astfel un mare prejudiciu României. Vă mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, are cuvântul domnul deputat Ioan Aurel Rus.
		Domnul Ioan Aurel Rus: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică are titlul "Adevărul umblă cu capul spart". Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În vara anului 2004, în ţinutul Almeria din Spania, s-a comis o crimă. Cetăţeanul român Leonte Nicolae, în vârstă de 18 ani, a fost ucis cu bestialitate de către doi conjudeţeni arestaţi, dar pe urmă eliberaţi din motive necunoscute. Medicina legală de la Bistriţa a descoperit adevărul, că moartea tânărului a survenit nu prin înec, cum spuneau spaniolii, ci în urma unor lovituri deosebit de grave. În urma plângerilor formulate de tatăl victimei, Leonte Leontin, am înaintat Ministerului Justiţiei mai multe interpelări. Răspunsurile au fost de o ambiguitate rar întâlnită, sfidând legile, acordurile internaţionale şi bunul simţ, de parcă eu, în calitate de parlamentar, aş deranja activitatea în minister, cerând adevărul. Citind răspunsurile, eşti înclinat să crezi că politica ministerului e una de acoperire a criminalilor şi hoţilor şi nu invers. Nimic nu este concludent şi la subiect în răspunsurile primite. Am să dau citire ultimei scrisori adresate mie de bietul tată, distrus de durere şi aproape disperat. Domnului deputat Aurel Ioan Rus, Subsemnatul Leonte Leontin, domiciliat în comuna Ilva Mică nr. 343, vă aduc la cunoştinţă că în anul 2004, fiul meu, Leonte Nicolae, a fost ucis în Spania. Autorităţile spaniole au arestat pe unul dintre făptuitori care a recunoscut fapta şi după un an şi ceva a fost pus în libertate. Am făcut intervenţii şi există dosar penal la procuratura judeţului Bistriţa, încă din anul 2004, când s-a făcut autopsia celui mort, atât în Spania şi apoi în România, acasă la mine. Am crezut că judecarea vinovaţilor să se facă în România, să răspundă pentru crimă, dar nici procuratura şi nici alte organe nu m-au ajutat. În primăvara acestui an, am fost în mai multe rânduri la procuratura Bistriţa, si procurorul care se ocupă de caz mi-a citit un răspuns primit din Spania care nu este convingător. Eu zic că nu sunt mulţumit de răspuns, că voi umbla la toate organele până ce vinovaţii vor fi judecaţi şi pedepsiţi. La aceste afirmaţii ale mele, procurorul (n.n. Bolog) mi-a spus că şi aşa am fost la nu ştiu ce deputat, poţi să te duci oriunde, că tot la noi vine. Eu cer ca domnul procuror să rezolve cazul şi să nu dea soluţia că nu este nimeni vinovat de moartea fiului meu. Fiul meu a fost ucis, sunt acte, sunt fotografii, sunt martori şi totuşi procurorul nu găseşte pe nimeni vinovat. Din câte ştiu eu, criminalii au fost la procurorul ce se ocupă de caz. Datorită nerezolvării cazului, sunt silit să îmi dau foc în faţa procurorului ca o măsura de protest. Cu disperare vă rog, ajutaţi-mă. Semnează, Leonte Leontin. Data - 2006-5-mai. Aş vrea acum să-l aud pe "binevoitorul" în aplicarea legii procuror ce se ocupă de caz, şi pentru că este un personaj fără importanţă, nici n-o să-i dau numele, ce ar face dacă ar fi în situaţia cetăţeanului Leonte Leontin, ce nu vrea altceva decât descoperirea adevărului şi pedepsirea făptaşilor. Politica actualului Guvern, prin oamenii implicaţi în acest caz, care e? Una de ascundere a adevărului sau de lăsare în coadă de peşte a situaţiei descrise şi bine cunoscute? Autorităţile române conlucrează cu cele spaniole în aflarea adevărului sau fac doar un schimb diplomatic de informaţii prin neimplicare directă? Pentru că răspunsul la interpelările privind cazul Leonte Nicolae, şi trei au fost până acum precum şi răspunsul la interpelarea privind cazul Ariton Constantin din Bistriţa, decedat la 3 iulie 2005, în urma unui accident de circulaţie petrecut pe DN 7, în localitatea Lesnic, judeţul Hunedoara, în urma căruia cetăţeanul Rădulescu Ioan Claudiu, rezident în Germania, se plimbă liber şi nestingherit, el fiind vinovatul producerii accidentului, nu sunt convingătoare şi la obiect, o întreb, retoric, pe doamna ministru Monica Macovei: ce imagine creează justiţiei o astfel de activitate? De ce nu toţi magistraţii îşi fac datoria aşa cum trebuie, pentru că unii dau dovada de respect faţă de cetăţean şi devotament pentru profesie, iar alţii distrug imaginea justiţiei? Cât mai ţineţi elemente de necinste în justiţie? De ce nu răspundeţi, punctual, la problemele ridicate prin interpelările făcute,în care nu v-am întrebat ce mărime purtaţi la pantofi sau ce culoare vă place la păr, ci să-mi spuneţi clar stadiul anchetelor şi modul de rezolvare al acestora, prin prisma politicii actualului Guvern. Răspunsurile primite mă fac să cred că politica actualului Guvern e una în coadă de peşte. Mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Andrei Kiraly.
		Domnul Kiraly Andrei Gheorghe: Onorată Cameră, doamnelor şi domnilor, Acum, la o distanţă în timp de mai bine de şaisprezece ani de la evenimentele din decembrie 1989, societatea românească pare să fi scăpat definitiv de acel regim care ne-a ţinut în lanţuri timp de decenii atât fizic, cât şi sufleteşte. Regimul defunct ne-a lăsat însă moşteniri apăsătoare, moşteniri de care, din păcate, scăpăm mult mai greu decât de persoana dictatorului. Această moştenire persistă şi astăzi, prin modul de gândire, comportamentul şi apucăturile unora. Cine are nevoie de dovezi în acest sens, le poate găsi în judeţul Arad. Prin oficiile poştale ale judeţului bântuie o persoană care aduce ruşine funcţiei pe care, cu lipsă de onor, o ocupă. Este vorba de liderul unei organizaţii care cel puţin teoretic se situează în afara politicului, sindicatul Direcţiei Judeţene de Poştă Arad, persoană în cauză care - măcar dacă ne luăm după spusele lui - în numele directorului general al Companiei Naţionale Poşta Română s-a apucat să racoleze membri pentru un partid politic, numit Uniunea Creştin Socială. Această muncă la care zelos s-a înhămat, cu siguranţă nu face parte din sarcinile unui lider sindical. Consider că nici locul unde se desfăşoară acţiunea - în cadrul unei instituţii publice - nu este potrivit pentru aşa ceva. Dar, cu adevărat revoltătoare sunt metodele de convingere folosite: presiune, constrângere, intimidare, ameninţări, întregul arsenal al campaniilor de colectivizare din anii cincizeci şi şaizeci ai secolului trecut. Angajaţii poştei află cu această ocazie că "aşa vrea domnul director general, căruia sunteţi dator cu asta, că dânsul v-a rezolvat la Guvern o mărire de salariu de 4%". Cei care refuză să semneze adeziunile află că "nu trebuie să uite de unde îşi câştigă pâinea". Iar acelor îndrăzneţi care nu se lasă intimidaţi li se comunică în mod ultimativ că "ar fi păcat să nu beneficieze de viitoarele măriri de salariu" şi că "au timp de gândire până la sfârşitul săptămânii". Ca să pună bomboana pe colivă, domnul lider de sindicat organizează şi ţine şedinţele de constituire ale organizaţiilor locale şi zonale ale partidului respectiv tot în oficiile poştale, în timpul programului de lucru. Este foarte trist că şi diriginţii oficiilor poştale participă activ la această "muncă de lămurire". Din păcate, nu este vorba de un caz singular. Pot să afirm cu certitudine că această campanie a atins până astăzi cel puţin oficiile din oraşele Nădlac, Pecica şi localităţile Macea, Semlac, Turnu. Dacă nu se iau măsuri, cu siguranţă va acoperi tot judeţul Arad. Ba, mai mult, deoarece principalul argument folosit de recrutatori se leagă de numele directorului general al Compania Naţională Poşta Română, acest fapt induce suspiciunea că fenomenul nu se opreşte la graniţele judeţului Arad, ci are o amploare mult mai mare. Stimaţi colegi, Am sperat că odată cu jertfa celor care în decembrie 1989 şi-au dat sângele sau chiar viaţa a dispărut un sistem social şi odată cu el au dispărut şi acele "accesorii" ale sistemului, care au fost concepute pentru a ne mutila sufletele. Dacă nu s-a întâmplat aşa, consider că noi, legiuitorii ţării, suntem primii care suntem obligaţi să le facem uitate. De aceea trebuie să condamnăm cu fermitate practicile asemănătoare. Dacă conducătorii instituţiei în cauză tolerează această stare de fapt, dacă însuşi sindicatul - organizaţia creată pentru a apăra salariaţii de excesele superiorilor - se alătură acestei campanii imorale, atunci noi - cei investiţi prin voinţa şi încrederea cetăţenilor - suntem obligaţi să luăm apărarea celor persecutaţi. Vă mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, doamna deputat Ionica Popescu.
		Doamna Constanţa Ionica Popescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună ziua tuturor. Românii au sărbătorit ieri, alături de alte state ale lumii, Ziua Internaţională a Familiei. Ziua Familiei a fost instituită de Adunarea Generală a O.N.U. la 20 septembrie 1993 şi a fost sărbătorită din 1994, în fiecare an, la data de 15 mai. Pentru noi, membrii Partidului Conservator, ziua de 15 mai are o semnificaţie deosebită. În această zi noi am ales să sărbătorim şi ziua partidului, ca un semn de respect pentru valorile tradiţionale ale familiei, pe care noi, conservatorii, le promovăm, le susţinem şi le cinstim. Noi credem că familia este unitatea de bază a oricărei societăţi, locul în care se produc, dar se şi conservă cel mai bine valorile umane. De asemenea, punem accent permanent pe tradiţie şi pe rezultatele pe care aceasta le exercită asupra prezentului şi viitorului. Tradiţia dă măsura în care se formulează pe scena socială comportamentele, principiile, instituţiile politice, moravurile. Dar această tradiţie nu se poate transmite şi păstra decât în zona în care ea este cel mai uşor de întreţinut. Aşadar, acest lucru nu se poate face decât acolo unde comportamentul uman este cel mai liber şi cel mai puţin supus constrângerilor de orice fel. Spaţiul protector, în care există şi cea mai deplină libertate de manifestare a propriilor valori, este familia. Şi nu sunt vorbe goale. Să ne amintim, cu toţii, că atunci când ne doare ceva sau când ne bucurăm spunem, de multe ori, "mamă" şi că atunci când suntem obosiţi, trişti sau supăraţi, uneori chiar şi după o vacanţă frumoasă, spunem "vreau acasă". Şi că atunci când avem nevoie de un sprijin îl căutăm, prima dată, tot în sânul familiei. Iată, aşadar, că voluntar sau nu, familia este în gândul nostru permanent, conştient sau nu, o simţim ca pe spaţiul protector de care avem nevoie şi la bine şi la greu. Partidul Conservator crede că normalitatea începe de la familie, iar susţinerea unei vieţi familiale normale nu poate duce decât la normalizarea societăţii în ansamblul său. În acest sens, colegele noaste din Camera Deputaţilor, Daniela Popa şi Cornelia Ardelean, au avut o serie de iniţiative care să vină în sprijinul familiei, a mamelor şi a copiilor în mod special. Şi voi spicui dintre acestea propunerile legislative care vizează creşterea duratei concediului maternal de la doi la trei ani sau instituirea unei indemnizaţii pentru mamele care, în mod voluntar, stau acasă să-şi crească şi să-şi educe corect copiii. Din păcate, trebuie să admitem că, în România, familia încă se zbate în probleme legate de traiul zilnic, de situaţia economică dificilă a membrilor săi, de mentalităţi învechite care nu o dată duc la situaţii dramatice, în care femeia, de regulă, uneori chiar şi copiii, sunt supuşi abuzurilor şi violenţei fizice de către propriul soţ sau tată, după caz. Din păcate, în România, condiţiile economice şi tranziţia prelungită tind să îngrădească tradiţia întemeierii unei familii. Tot mai mulţi tineri refuză sau amână ani buni să-şi formeze o familie, de teamă că vor fi doi sau mai mulţi oameni care vor suferi din cauza lipsurilor materiale, sau refuză să facă un copil, din aceleaşi motive. Lipsa locurilor de muncă, salariile mici, lipsa unei locuinţe, sunt principalii factori care determină tinerii să aleagă calea convieţuirii fără forme legale. Nici familiile vârstnice nu stau mai bine. Pensiile mici, problemele de sănătate şi cele din sistemul sanitar care se repercutează asupra lor, faptul că le pleacă de lângă ei copiii pentru a munci în alte ţări, sunt factori care le amărăsc bătrâneţile. Partidul Conservator consideră că statul trebuie să încurajeze celula familială prin promovarea unei bune educaţii, a unei siguranţe comunitare mai mari, a unui confort şi lejerităţi de comunicare la nivel microsocial. Suntem decişi să promovăm, prin pârghiile oferite de lege, ideea că o bună conştiinţă a apartenenţei la o societate porneşte de jos în sus, de la valorile pe care le promovează în mod tradiţional familia. Omul se simte cel mai confortabil în sânul nucleului familial şi tocmai de aceea este foarte important să contribuim la această siguranţă a sa şi la încurajarea unei adevărate culturi comunitare. Doresc un sincer "La mulţi ani" tuturor de Ziua Internaţională a Familiei; "La mulţi ani" tuturor colegilor mei conservatori. Vă mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamna deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., doamna deputat Mirela Adomnicăi.
		Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Marşul sutanelor negre". Aproximativ 1500 de preoţi, călugări şi enoriaşi au participat în data de 4 mai 2006 la o manifestaţie condusă de Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Jeepuri sau Dacii obişnuite. Oameni docţi sau simpli ţărani. Un amestec care nu se găseşte la tot pasul. Forfota din jurul mănăstirii Sfântul Ioan, acolo unde se află şi sediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a început chiar de dimineaţă. Maşini venite din toate colţurile judeţului aduceau feţe bisericeşti şi oameni fără carte, dar cu credinţă în Dumnezeu, şi preotul din sat, pentru ceea ce poate fi numit cel mai ciudat protest din perioada postdecembristă. Pe fondul "Baladei" lui Ciprian Porumbescu, mulţimea flutură pancarte cu: "Mita opreşte ochii înţelepţilor şi schimbă judecăţile drepte", "Am fost minţiţi! Am fost înşelaţi!" sau "Fondul bisericesc, un act de dreptate istorică!". Sub semnul crucii, purtată ca un semn distinctiv, precum cavalerii medievali porniţi în cruciadele de eliberare a mormântului lui Hristos de la Ierusalim, aceşti oameni, feţe bisericeşti şi enoriaşi, au protestat împotriva actualei guvernări, a Alianţei D.A., care refuză retrocedarea celor 192.000 ha teren forestier constituit în Fondul Religionar Bisericesc din Bucovina, proprietate a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Aşa cum era de aşteptat, marşul de protest al preoţilor din Bucovina nu a schimbat în nici un fel poziţia autorităţilor judeţene, în speţă a Prefecturii Suceava, faţă de modul de rezolvare a solicitării de retrocedare formulate de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina. Deşi preoţii au cerut restituirea Fondului bisericesc pentru salvarea valorilor de patrimoniu naţional şi universal din Bucovina, distribuirea profitului din exploatarea pădurilor în interesul public, pentru lăcaşuri de închinare, pentru binefacere socială, pentru spitale şi şcoli, demersul lor s-a împotmolit într-o lacună juridică. Dincolo de aceasta, rămâne însă promisiunea electorală făcută de Alianţa DA, prin actualul ministru Flutur, în deplina cunoştinţă a situaţiei juridice a Fondului Bisericesc. Nerespectarea acesteia a adus în stradă, pentru prima dată, reprezentanţi ai Bisericii, instituţia cu cea mai mare credibilitate în România. Este un semnal de alarmă care ar trebui să dea de gândit actualilor guvernanţi. Mulţumesc.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamna deputat.
		Domnul deputat Emilian Frâncu. Vă rog.
		Domnul Emilian Valentin Frâncu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. "De ce nu vor socialiştii europeni să avem impozite mici şi o cotă unică de impozitare în România?" La numai o zi după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Guvernul nu intenţionează să majoreze cota unică de impozitare şi nici TVA în anul 2007, miniştrii de finanţe ai unor ţări din UE au solicitat României să aibă în vedere majorarea impozitelor. Pe aceeaşi temă, înainte să se apuce să-şi scrie partea lui din Raportul de ţară, comisarul european pentru afaceri economice, Joaquin Almunia, a venit la Bucureşti ca să ne convingă să acceptăm punctul de vedere al FMI. El a spus că "în România încasările bugetare sunt prea mici în raport cu cheltuielile ce trebuie făcute după aderarea la UE" şi că de vină ar fi cota unică de impozitare de 16%. Domnul Almunia a fost candidatul socialist pentru funcţia de prim ministru al Spaniei la alegerile din anul 2000, iar anterior a îndeplinit funcţia de purtător de cuvânt al grupului parlamentar socialist. Nu întâmplător, domnia sa îmbrăţişează acelaşi punct de vedere cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PSE), Poul Nyrup Rasmussen, care la rândul său a declarat că "taxa unică de impozitare nu este potrivită României". În opinia celor doi domni de orientare socialistă/social-democrată, cota unică de impozitare trebuie din principiu respinsă ca fiind "drumul către subminarea bunăstării statului". Iată cum se încearcă să ni se impună nouă, românilor, anumite opinii doctrinare înguste, de stânga. Tocmai nouă, care am înţeles, după 16 ani, că nu poate exista o bunăstare a statului fără o bunăstare a cetăţenilor săi şi fără o bunăstare a mediului de afaceri. În realitate, sistemul cotei unice de impozitare a dus tocmai la creşterea veniturilor bugetare. Situaţia colectării veniturilor la buget în perioada 1 ianuarie - 16 aprilie 2006, arată o creştere a încasărilor bugetare la toate capitolele (impozit pe venit, impozit pe profit, TVA, accize, taxe vamale, contribuţii CAS, venituri administraţii locale), în comparaţie cu perioada similară din 2005 dar şi din 2004. Singura excepţie o constituie contrubuţiile la fondul de şomaj care au scăzut foarte puţin. Dacă există o problemă, afirmă într-un raport Sorin Ioniţă, directorul executiv al Societăţii Academice Române, atunci acea problemă este că în momentul de faţă avem la buget mai mulţi bani decât putem administra în mod eficient. Domnul Ioniţă afirmă, textual, că "actuala tendinţă a veniturilor publice ar putea fi declicul care să aducă pentru prima oară bugetul României la peste 30 la sută din PIB, în mod stabil". Proiectând pe tot anul 2006 dinamica din perioada ianuarie - aprilie, este posibil ca saltul datorat reformei să fie unul cu adevărat semnificativ. Cota unică a încurajat patronii să îşi plătească impozitul pe profit, iar decalajul dintre cota legală de impozitare a profitului şi cea efectiv colectată s-a micşorat faţă de 2004. Acum doi ani, când cota standard de impozitare a profitului era de 25%, impozitul neplătit de agenţii economici a fost de 9,1%. În 2005, când impozitul pe profit a fost redus la 16%, deficitul la încasarea acestui tip de impozit a fost de numai 4,4%, de două ori mai mic decât cel înregistrat anterior. Aceste cifre arată efectul pozitiv avut de introducerea cotei unice asupra comportamentului contribuabililor, în sensul creşterii gradului de conformare voluntară a acestora. În ceea ce priveşte colectarea taxei pe valoare adăugată (TVA), rata efectivă de colectare a acesteia a crescut, la rândul său, de la 15,5% pe primele 9 luni ale anului 2004, la 15,8% în perioada similară a anului 2005. În concluzie, cum se explică atitudinea oficialilor europeni faţă de cota unică introdusă de actualul Guvern în România? Parţial, am văzut că este vorba despre orientări doctrinare, cei în cauză aparţinând curentului politic de stânga. Exponenţii acestor idei, aproape marxiste, par să fi pus toate tunurile pe România. Bunăoară, raportorul European pentru România, socialistul francez Pierre Moscovici, a mers până acolo încât a afirmat că "guvernul român ar trebui să fie atent ca politica sa fiscală să fie compatibilă cu a Europei şi să nu ducă la un dumping fiscal". El a ţinut să precizeze că poziţia sa "reflectă preocuparea multor francezi şi germani de a nu-şi pierde locurile de muncă în favoarea ţărilor din Est, cu un regim fiscal generos". Înalţii oficiali europeni nu vorbesc, însă, de adoptarea în Occident a "metodei estice de reducere a taxării". Ei preferă să menţină la un nivel ridicat propriile lor impozite şi, pentru a nu pierde în faţa noii concurenţe, au început să preseze ţările nou-venite în UE să-şi majoreze ele taxele. România îndrăzneşte să arate vechilor ţări europene un nou mod de viaţă economică, unul care se dovedeşte viabil şi care lasă banii în buzunarul cetăţeanului. Dar acest model nu este dorit de oligarhia bugetară europeană. Finanţiştii din Uniunea Europeană sunt mai îngrijoraţi de efectul pe care cota unică de 16 la sută o va avea asupra propriei economii decât asupra economiei româneşti. Wolfgang Clement, fostul ministru de finanţe german, a încercat să stopeze migraţia afacerilor spre est prin presiuni la nivel european pentru creşterea taxelor din ţările nou-membre UE la un nivel apropiat de cel din Germania. El chiar a făcut presiuni asupra ţărilor nou-venite prin ameninţări la adresa sistemului de granturi europene de care beneficiază acestea. Actualul ministru de finanţe german, Peer Steinbrueck, a spus lucrurilor pe nume. El a declarat că noile ţări membre "trebuie să îşi mărească taxele pentru a nu face o concurenţă neloială ţărilor cu taxe mai mari". "Este inacceptabil ca unele ţări să ceară mai mult de la bugetul UE şi totuşi să refuze să îşi îmbunătăţească baza fiscală. Aceasta nu are nimic de a face cu competiţia corectă şi reprezintă o povară pentru locurile de muncă germane", a spus el, la un moment dat. De fapt, germanii (şi alţii ca ei) sunt îngrijoraţi că reducerea nivelului de impozitare la noi în ţară va accentua migraţia către România a firmelor din Vestul Europei, ceea ce va deschide noi perspective de prosperitate economică pentru poporul român, în detrimentul vechilor membri UE. Cu alte cuvinte, Europa ne vrea pe noi săraci. Şi dacă Europa ne vrea săraci, ca să le fie bine mai ales francezilor şi germanilor, în România nu trebuie să se înfăptuiască promisiunea "să trăiţi bine". Aşa ceva este, însă, cu totul inacceptabil. Consider că Guvernul român trebuie să manifeste nu doar diplomaţie cu oficialii europeni, ci şi fermitate, neabandonând actualul sistem de impozitare. Interesul naţional o cere iar Europa trebuie să ne accepte cu impozitul care nouă ni se potriveşte mai bine.
		Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Şi încheiere, domnul deputat Niculae Mircovici.
		Domnul Niculae Mircovici: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, În baza Hotărârii nr.3 din 28 februarie 2005 a fost constituită Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 care, în conformitate cu prevederile Legii nr.341/2004, avizează propunerile de preschimbare a certificatului de revoluţionar efectuate de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, precum şi soluţionează contestaţiile adresate acestei comisii. De la data constituirii şi până în prezent, comisia a soluţionat, dând aviz favorabil unui număr de 5400 de dosare de eroi-martiri, urmaşi de eroi-martiri, răniţi, reţinuţi şi remarcaţi, 38 de dosare fiind înapoiate S.S.P.R. pentru completare, iar 3 dosare înaintate pentru verificări la instituţiile competente. Totodată, comisia a solicitat în repetate rânduri S.S.P.R., urgentarea procedurilor de verificare şi înaintare spre avizare a dosarelor complete existente la această instituţie, pentru a rezolva cu celeritate şi în limitele legii, cererile revoluţionarilor. Activitatea comisiei, formată din 11 membri, reprezentând actuala configuraţie politică a Parlamentului, s-a desfăşurat în plen, fiecare membru, inclusiv preşedintele acesteia, domnul deputat Emilian V.Cutean, având un singur vot. Considerăm că este incorectă acuzarea unui membru al Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor, doar pentru faptul că reprezintă un partid, în condiţiile în care hotărârile se iau cu majoritatea, iar întreaga activitate a comisiei s-a desfăşurat strict în limitele prevederilor legale. Faptul că, în urma filtrului firesc efectuat de S.S.P.R. şi de comisie, vor exista suficiente cazuri de revoluţionari ale căror certificate nu vor fi preschimbate, şi care vor crea nemulţumiri, nu îndreptăţeşte pe nimeni să exercite presiuni sau să aducă acuze unui membru, acuze pe care le considerăm aduse întregii comisii parlamentare. Eventualele nemulţumiri pot fi soluţionate pe cale legală, conform principiilor democratice. Indiferent de presiunile care vor fi aduse, asigurăm senatorii şi deputaţii din Parlamentul României că membrii comisiei sunt decişi să nu cedeze presiunilor şi să-şi îndeplinească cu responsabilitate şi consecvenţă, activitatea pentru care au fost mandataţi, fără nici un fel de ingerinţă, interes sau avantaj politic. Întrucât în ultima perioadă au fost mediatizate aprecieri şi remarci negative la adresa preşedintelui comisiei, aprecieri care, în mod evident, aduc atingere activităţii tuturor membrilor comisiei parlamentare, vă rugăm, domnule preşedinte, din respect faţă de adevăr şi nevoia ca parlamentarii să fie informaţi corect, să dispuneţi prezentarea acestei scrisori în plenul Camerei, pe care cu onoare o conduceţi. Demersul nostru este justificat şi de faptul că în ultimele zile, reprezentanţi ai mai multor organizaţii de revoluţionari şi-au exprimat surprinderea şi chiar dezacordul faţă de presiunile, acuzele şi chiar violenţele exercitate în ultima perioadă, considerându-le o gravă lezare a demnităţii adevăraţilor revoluţionari, precum şi o nepermisă atingere adusă principiilor statului de drept. Primiţi, domnule preşedinte, expresia înaltei noastre consideraţii. Comisia parlamentară a revoluţionarilor din 1989. Vă mulţumesc.
		(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă)
		Domnul Alecsandru Ştiucă: "Sponsorizaţi olimpicii, domnule ministru!" Organizarea în acest an a olimpiadelor şcolare naţionale la disciplina Limba şi literatura română, pentru clasele a V-a şi a VI-a, reprezintă o acţiune cu un potenţial educativ remarcabil. Interesul pentru performanţele elevilor dotaţi s-a concretizat, de-a lungul timpului, în rezultate de excepţie la nivel naţional şi internaţional. Din nefericire, avem darul de a elabora proiecte măreţe, pe care le compromitem prin abandon. Bucuria iniţiativei mai sus semnalate este umbrită de condiţiile precare în care Ministerul Educaţiei şi Cercetării organizează un concurs naţional, neasigurându-se fondurile minime necesare. Inspectoratele şcolare nu dispun de fonduri, şcolile au resurse modeste (constituite de regulă din contribuţii ale părinţilor), iar profesorii care au elevi "promovaţi" la faza naţională şi-au creat o problemă suplimentară: strângerea fondurilor pentru deplasare (inclusiv bani pentru premiul care se va acorda). Domnului ministru al educaţiei şi cercetării îi scapă (involuntar sau într-o originală judecată proprie) că acei 5% din PIB pentru învăţământ pe 2006 sunt suficienţi pentru a demara (stupoare!) Reforma în învăţământ. Nu e o surpriză că fiecare ministru socoteşte că Reforma începe cu mandatul său! Despre ce Reformă poate fi vorba când vă aflaţi în imposibilitatea de a asigura, în mod normal, banii pentru un concurs şcolar la care participă cei mai merituoşi elevi din învăţământul românesc. Aşteptăm, totodată, momentul în care opinia publică românească şi europeană va reacţiona vehement la tratamentul discriminatoriu la care sunt supuşi aceşti copii de excepţie, cărora dumneavoastră le puneţi condiţia să aducă bani pentru propriul premiu, pentru transport... Aţi promis, domnule ministru, condiţii mai bune pentru învăţământul românesc, dar din păcate nu reuşiţi să depăşiţi nici măcar nivelul penibilului. Veniţi în şcoli la sfârşitul anului şcolar şi veţi constata cum părinţii vin cu câteva cărţi cumpărate pentru premiul propriilor copii şi cum, culmea ipocriziei!, directorul şcolii, învăţătorul sau dirigintele oferă aceste cărţi în numele şcolii, adică al dumneavoastră, ca recunoaştere a eforturilor depuse de şcolari. Este grav şi ruşinos ca şcoala românească să nu aibă resurse să recompenseze munca, inteligenţa şi performanţa. Şi această neputinţă nu este a şcolii în sine, ci a celor care temporar acceptă demnităţi pe care nu le pot acoperi prin efort şi competenţă.
		Doamna Anca Constantinescu: Declaraţie politică intitulată "Ziua Internaţională a Familiei - un prilej de reflecţie pentru toţi românii" Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internaţională a Familiei, printr-o Rezoluţie dată în septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia României, ziua de 15 mai a devenit oficial, Ziua Familiei Române. Această zi ar trebui să reprezinte pentru noi toţi o ocazie de sărbătoare, de linişte şi pace în cadrul fiecărei familii. Sărbătorirea acestei zile are o mare importanţă pentru comunitatea internaţională, care acordă sprijin în mod constant şi contribuie la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi social în vederea creşterii rolului familiei în viaţa socială. În România se fac eforturi mari pentru a îmbunătăţi legislaţia în domeniul protejării familiilor - în special a celor tinere - pentru eliminarea violenţei în familie, a abandonului familial, precum şi combaterea traficului de femei, a exploatării muncii la negru (îndeosebi a minorilor) şi a consumului de droguri. În ţara noastră, din păcate, fenomenul violenţei în familie există cu adevărat şi nu poate fi ignorat de către nimeni. Trebuie înregistrate progrese în înţelegerea şi rezolvarea problemelor familiei, pentru că fenomenul violenţei în familie nu are graniţe economice, geografice, culturale sau religioase. Familia românească a suferit o serie de schimbări majore, de-a lungul celor aproape 16 ani de la revoluţia din 1989. Trecerea la economia de piaţă, trecerea la un alt stil de viaţă a tuturor, a pus familia românească în faţa unor probleme noi, pe care cu greu, mulţi încearcă să le depăşească. Violenţa casnică a crescut alarmant într-o societate generatoare de nemulţumiri şi frustrări, ce oferă premisele unui comportament violent în familie, iar femeile - partea vulnerabilă din cadrul familiei - sunt direct afectate. În orice ţară sănătatea şi prosperitatea societăţii sunt direct legate de bunăstarea părţilor ei componente - celula familiei. Toţi trebuie sau ar trebui să ne implicăm pentru a găsi un nou stil de viaţă, ce poate fi un remediu eficace pentru criza în care se află astăzi familia, pentru că ea rămâne pentru omenire un patrimoniu preţios, la care nu se poate renunţa.
		Domnul Aurel Olarean: "Boala preşedintelui Băsescu şi isteria presei româneşti". Am asistat în aceste ultime zile la o adevărată isterie naţională, alimentată din plin de mas-media românească şi având ca unic subiect boala preşedintelui Băsescu. Este perfect adevărat că pentru prima dată în istoria politicului românesc presa se întâlneşte cu un asemenea subiect dar, chiar şi aşa, nu trebuie uitat faptul că o suferinţă fizică se referă strict la persoana Băsescu, şi nu la omul politic Băsescu. Cazurile similare, din ţări, mai mult sau mai puţin democrate, sunt tratate cu decenţă, iar subiectul de presă este suferinţa umană. Buletinele medicale sunt sursa de informare principală, speculaţiile politice fiind trecute pe planul doi. Preşedintele unei ţări, indiferent că se numeşte Traian Băsescu sau nu, este, în primul rând, o instituţie a statului şi, în această calitate, trebuie tratat cu decenţă în probleme dureroase legate de viaţa personală. Speculaţiile politice nu-şi au rostul în aceste momente, acestea nefăcând decât să inducă o stare de neseriozitate prin nimic justificată. Nu cred că speculaţii pe tema: unde şi de ce s-a operat preşedintele Băsescu sunt importante şi consider că preşedintele ales al unei naţiuni este îndreptăţit să fie tratat de specialiştii cei mai buni în domeniu. Şi aceasta nu neapărat pentru riscurile medicale ce există, cât mai ales pentru implicaţiile politice şi sociale pe care le implică un eventual eşec medical, în cazul unui preşedinte de stat. Acest aspect este total ignorat şi se preferă o campanie demagogică prin care se induce ideea de lipsă de patriotism a preşedintelui, care a preferat să fie operat în străinătate. Se minimalizează faptul că această intervenţie chirurgicală a fost făcută ca urmare a consultului medicilor români, şi aceştia au ales, pe criterii profesionale, specialiştii cei mai buni în domeniu. Prima urmare tristă a campaniei de presă a fost decizia familiei preşedintelui de a anunţa public că va suporta, din fonduri proprii, costurile intervenţiei chirurgicale. Dacă ţin cont de speculaţiile din presă, consider gestul familiei ca fiind plin de eleganţă dar, ca deputat şi cetăţean al acestei ţări, faptul în sine îmi lasă un gust amar. Oare România, ca ţară şi naţiune, nu poate să suporte material cheltuielile pentru o intervenţie chirurgicală de urgenţă a preşedintelui său? Ne vrem a fi o ţară europeană şi nu ne permitem să achităm spitalizarea preşedintelui? Ar fi trist şi ruşinos să fie aşa, iar toată această campanie denigratoare nu face decât să murdărească imaginea României, în general, şi a instituţiei preşedintelui, în particular.
		Domnul Gheorghe Adrian Miuţescu: România a fost supusă, în ultimii doi ani, unor fenomene naturale care au afectat şi afectează în continuare grav insfrastructura, atât în ceea ce priveşte drumurile europene care traversează ţara noastră, dar şi drumurile naţionale, judeţene şi comunale. Foarte multe gospodării sunt şi acum ameninţate de alunecări de teren şi de pericolul inundaţiilor, iar drumurile impracticabile pun în pericol circulaţia rutieră şi siguranţa oamenilor, afectând, în acelaşi timp, în mod negativ, viaţa economică şi socială. Prognozele meteorologice anunţau, încă de la începutul anului riscul apariţiei unor noi inundaţii, care urmau să afecteze România. Dunărea a inundat zone extinse în ţările vecine, Ungaria şi Cehia, iar repetarea scenariului în ţara noastră era doar o chestiune de timp. Dunărea s-a revărsat mai furioasă ca oricând şi peste 15.000 de persoane şi-au părăsit casele inundate sau în pericol de a fi inundate. Autorităţile au fost obligate să instituie starea de alertă. Noua criză a inundaţiilor a fost anunţată de prognozele pesimiste transmise de Ministerul Mediului. Prognozele s-au confirmat, iar Dunărea, între timp ajunsă la debite record, a inundat zeci de localităţi, distrugând digurile de apărare. Ameninţarea s-a extins rapid şi asupra unor oraşe importante de la malul Dunării (Brăila, Tulcea sau Galaţi), ale căror zone limitrofe au fost afectate de inundaţii. Pe fondul calamităţii produse de revărsarea Dunării, autorităţile au avut de gestionat o situaţie extrem de complicată - coordonarea operaţiunilor de evacuare, în paralel cu oferirea unor posibilităţi de hrană şi cazare pentru cei sinistraţi. Anul trecut judeţul Argeş a fost unul dintre cele mai afectate judeţe, ploile abundente, precum şi alunecările de teren producând pagube de ordinul miliardelor. Anul acesta, deşi pagubele nu pot fi comparate cu cele din judeţele din sudul ţării, trebuie menţionat că şi în Argeş, din cauza ploilor abundente, ne confruntăm cu grave alunecări de teren, precum şi cu distrugerea mai multor tronsoane de drum, poduri şi podeţe. Efectele inundaţiilor din 2005 sunt resimţite şi agravate de fenomenele meteorologice în continuare nefavorabile. Conform Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, "Cpt. Puică Nicolae" al judeţului Argeş, 10 localităţi ale judeţului au fost afectate de ploile abundente, vânt puternic, dar şi de alunecări de teren. În municipiul Câmpulung 20 de gospodării din cartierul Livadia sunt momentan izolate deoarece drumul de acces este rupt. Astfel, în comuna Berevoieşti au fost inundate peste 53 de gospodării şi beciuri, apa a 34 de fântâni nu mai este potabilă, au fost inundate 3 hectare de teren arabil şi 20 hectare de păşuni şi izlazuri. De asemenea, drumul care face legătura între municipiile Câmpulung şi Curtea de Argeş (DN 73 C), în nordul judeţului Argeş, este grav afectat în mai multe locuri, pe parcursul comunelor Berevoieşti şi Domneşti. Alunecările de teren au afectat numeroase gospodării în comunele Corbi şi Coseşti. Peste 70 de familii riscă, în orice moment, să rămână fără un acoperiş deasupra capului. Mai multe drumuri judeţene şi naţionale au fost grav afectate de alunecările de teren, unele devenind impracticabile. Este cazul DN 73 D, km. 27 (comuna Vultureşti) unde o porţiune din carosabil s-a lăsat cu 80 centimetri faţă de normal şi a cărui reabilitare costă aproximativ 1.000.000 RONI, iar exemplele pot continua: DN 73 C - > km 51 + 160 pe raza comunei Tigveni, DJ 703 K Merişani - Budeasa, DJ 731 Corbi-Nucşoara. De asemenea, Transfăgărăşanul, drum strategic naţional şi chiar european, a fost serios afectat prin blocarea tunelurilor de căderile de piatră şi alunecările de pământ. Este păcat ca această construcţie realizată cu pierderi importante de vieţi omeneşti şi mari eforturi financiare să nu fie, în cel mai scurt timp, refăcută. Ţin să fac aceste precizări în speranţa că reprezentanţii Guvernului, prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Locuinţei, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, precum şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, dar şi reprezentanţii administraţiei publice locale şi judeţene vor face tot posibilul pentru a aloca sumele necesare pentru refacerea infrastructurii afectate, precum şi pentru demararea lucrărilor de consolidare. De asemenea, ţin să vă asigur de întreaga mea disponibilitate în ceea ce priveşte colaborarea şi implicarea în refacerea zonelor afectate.
		Domnul Rareş Şerban Mănescu: În data de 9 mai România a fost aleasă membru în Consiliul O.N.U. pentru drepturile omului. Consiliul pentru drepturile omului este un organism al Naţiunilor Unite, înfiinţat de curând, prin Rezoluţia Adunării Generale nr. 60/251 din 15 martie 2006. Constituirea acestui mecanism, ca principal for în domeniul drepturilor omului la nivel global, reprezintă o etapă importantă în procesul mai larg de reformă a sistemului naţiunilor unite. Acest sistem se bazează pe trei piloni principali, care sunt: securitatea, drepturile omului şi dezvoltarea. România are acum oportunitatea de a contribui, încă de la început, la realizarea misiunii Consiliului pentru drepturile omului, prin punerea în valoare a propriei experienţe acumulate atât la nivel naţional, cât şi în sistemul Naţiunilor Unite. Este un mandat prestigios, care reconfirmă angajamentul constant manifestat de autorităţile române în promovarea principiilor democratice şi a drepturilor fundamentale şi, în acelaşi timp, este o responsabilitate faţă de ridicarea, în continuare, a nivelului de performanţă propriu în acest domeniu şi, în egală măsură, faţă de aşteptările comunităţii internaţionale democratice de la acest nou organism. Astfel, diplomaţiei române îi va reveni obligaţia ca, în coordonare cu partenerii noştri, să asigure, ca şi până acum, utilizarea maximă a mecanismelor multilaterale pentru a asigura o reacţie rapidă şi eficientă a comunităţii internaţionale la actualele provocări existente în domeniul drepturilor omului.
		Domnul Aurel Vlădoiu: Declaraţie politică: "Actuala Putere oferă românilor circ fără pâine" Acum, când cozile la medicamente sunt din ce în ce mai mari, costul la întreţinere creşte vertiginos, pensiile sunt modice, iar speranţa de viaţă scade în fiecare zi, actuala Putere oferă românilor circ, şi din ce în ce mai puţină pâine. Puterea încropită la repezeală tremură din toate încheieturile. Incoerenţa guvernamentală este din ce în ce mai evidentă şi se reflectă dramatic în viaţa de zi cu zi a oamenilor simpli. Sloganul "Să trăiţi bine!" s-a transformat într-o tristă lozincă: "Să supravieţuiţi bine de pe-o zi pe alta!". Acum, în locul unor performanţe economice care să asigure populaţiei un trai cât de cât decent, ni se oferă un penibil circ televizat. Prima ştire a jurnalelor de televiziune se referă la boala preşedintelui; în doar câteva zile, o ţară întreagă a devenit expertă în...hernia de disc. Ştim acum exact ce înseamnă această boală, cum se tratează şi cum se recuperează bolnavii după operaţie. Televiziunile centrale şi marile ziare îmbuibate cu contracte grase de publicitate de la marile societăţi de stat, le cântă în strună politicienilor portocalii şi au declanşat operaţiunea de distragere a atenţiei de la principalele probleme ale ţării. Principala responsabilitate pentru haosul care guvernează acum ţara o au, fără îndoială, cei doi lideri politici ai Puterii - cel de la Palatul Cotroceni şi cel de la Palatul Victoria. Adică preşedintele Traian Băsescu şi primul- ministru Călin Popescu Tăriceanu, care, după ce au avut un "mariaj" de ochii lumii, se înjură acum ca la uşa cortului, pe acolo pe unde se întâlnesc. Culmea circului politic a fost atinsă atunci când premierul a încercat să-l viziteze pe preşedinte la spitalul din Viena, iar acesta l-a refuzat pe faţă. Incertitudinile, neînţelegerile, scandalurile la scenă deschisă din sânul Puterii Portocalii duc la o foarte slabă performanţă guvernamentală. Această incoerenţă se regăseşte şi în plan legislativ, unde Puterea pare a nu mai deţine majoritatea. Ceea ce este foarte grav este faptul că această instabilitatea politică ne afectează grav principalul nostru obiectiv, şi anume: aderarea la Uniunea Europeană.
		Domnul Dumitru Bentu: Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Autostrada". Chiar dacă o autostradă prin judeţul Vaslui pare, în acest moment, o utopie, vrem să abordăm această temă ca expresie a unei atitudini, şi nu a unei preocupări. Recent, la Iaşi, reprezentanţi de marcă ai celor 8 judeţe din Moldova s-au reunit pentru a aborda o temă de larg interes, dar şi de îndepărtată perspectivă - construcţia unor autostrăzi care să treacă prin Moldova. S-au reliefat avantajele pe care aceste artere moderne de circulaţie le pot genera în judeţele traversate, dar şi în ansamblul spaţiului moldav: investiţii, turism etc. Coridorul V-E presupune o autostradă care va pleca din Budapesta şi se va opri la Odessa, în arealul atât de adorat de preşedintele Traian Băsescu, cel al Mării Negre. Există şi alte intenţii - o autostradă Târgu Mureş-Piatra Neamţ-Roman-Iaşi şi o alta: Baia Mare-Vatra Dornei-Suceava. Perspectiva realizării în practică a acestor obiective de infrastructură este una istorică, dar nu putem să nu "remarcăm" faptul că sudul Moldovei, inclusiv şi, mai ales, judeţul Vaslui, nu aparţin nici măcar unei opţiuni de complezenţă. Se consideră probabil că actualele căi rutiere sunt la standarde europene; nimic mai adevărat, dar este vorba de Europa sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea, când suprafeţele de rulare suportau consecinţele elementelor meteorologice, reflectându-le periodicitatea sau spontaneitatea. "Promisiunile făcute în campania electorală capătă tot mai multe şanse să fie duse la îndeplinire, având în vedere menţinerea judeţului Vaslui ca prioritate numărul unu a guvernării Alianţei.", "trâmbiţa" şi "ameninţa" un liberal de pluton, ajuns accidental, desantat şi redistribuit senator de Vaslui şi ministru pentru implementarea Programelor..., şi textul curge. Ce să mai zicem de premierul Tăriceanu, care federalizează tot mai frecvent regretele susţinătorilor iniţiali şi care, într-un periplu aerian prin Moldova, n-a rămas mai mult de 15 minute în judeţul prioritar, identificând doar o tangentă semioficială, atât cu geografia Vasluiului, cât şi cu multiplele sale probleme. Vasluienii care au fost seduşi de generozitatea portocaliilor şi i-au votat regretă enorm alegerea făcută. Drumurile judeţului sunt doar o mostră de nepăsare, sau poate de neputinţă, sau poate neimplicare, sau sigur toate la un loc, ca interfaţă între promisiuni şi realizări. În condiţiile în care pentru actualii guvernanţi noţiunea de "autostradă" a revenit în dicţionar, construirea în Moldova a unor astfel de căi de comunicaţie aparţine amintirilor de viitor. Vor mai fi votaţi doar de alegătorii care vor alerga pe benzile de asfalt spre secţiile de votare. Utopie, numele tău e Alianţă!
		Domnul Aurel Gubandru: Şi în judeţul Buzău, în primăvara acestui an, alunecările de teren fac pagube de neimaginat, punând în pericol desfăşurarea normală a activităţilor economico-sociale. Prin afectarea drumurilor; sute de oameni sunt izolaţi, zeci de case sunt distruse sau sunt pe cale de a pleca la vale, conducând la evacuarea locatarilor şi provocându-le mari suferinţe. În comuna Chiliile, ruperea drumului judeţean 102F în două puncte a izolat satele Ghiocani, Poiana Pletari şi Glodu Petcari, cu peste trei sute de oameni, aprovizionarea populaţiei făcându-se numai cu căruţele. În comuna Scorţoasa au fost afectate satele Grabicina, Gura Văii şi Policiori, fiind distruse două locuinţe, una avariată, drumul judeţean ce traversează comuna a fost rupt în două puncte, iar drumul comunal 93 în patru puncte. În comuna Bălăneşti, o alunecare de teren produsă pe o lungime de circa două sute de metri a condus la prăbuşirea a patru case, alte nouă sunt la un pas să cadă, 13 persoane au fost evacuate, fiind afectat şi drumul comunal 84. O situaţie deosebită o întâlnim în comuna Colţi, unde au fost afectate biserica şi cimitirul, îngreunând desfăşurarea slujbelor religioase. De asemenea, din cauza alunecărilor de teren, în satul Colţii de Jos două locuinţe sunt în pericol de prăbuşire. În comuna Odăile, drumurile au devenit mişcătoare, deplasarea locuitorilor între satele comunei şi în celelalte localităţi din judeţ făcându-se anevoios. Tot ca urmare a alunecărilor de teren, au devenit impracticabile drumurile comunale pe rutele Bozioru-Fisici, Izvoarele-Ulmet-Colţi, Fisici-Scăeni-Buduile-Colţi. Această situaţie deosebită din judeţul nostru trebuie să conducă la implicare mai serioasă a cadrelor ce fac parte din I.S.U. Buzău şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, pentru informarea promptă şi corectă a cetăţenilor, luarea măsurilor corespunzătoare de limitare a efectelor acestor dezastre, ajutorarea familiilor sinistrate şi intrarea în normalitate într-o perioadă cât mai scurtă.
		Doamna Minodora Cliveti: "(In)egalitatea de şanse pentru iniţiativele legislative" Constituţia vorbeşte despre proiecte de lege şi iniţiative legislative: primele sunt opera Guvernului, celelalte reprezintă propunerile parlamentarilor. Din start, aşadar, ceea ce propune Guvernul este altceva, cel puţin formal, decât ce realizează membrii Parlamentului. Dar, chiar între aceştia, intervine de la o vreme, mai precis din actuala legislatură, inegalitatea: unele propuneri legislative sunt mai "norocoase" decât altele, şi anume cele aparţinând parlamentarilor Alianţei. Consecinţa acestei anormale stări de lucruri este o mare frustrare pentru parlamentarii din Opoziţie şi dezamăgirea de a nu putea transforma în act normativ o propunere legislativă utilă. Exemplificare: de curând, a fost adoptată de Parlament o iniţiativă legislativă aparţinând unei colege din Alianţă, privind tichetele de creşă. Ideea, considerată bună şi de către parlamentarii Opoziţiei, constă în a considera cheltuială deductibilă suma de 3 milioane de lei vechi pe care angajatorii îi oferă părintelui unui copil în vârstă de până la doi ani, dacă continuă să lucreze, în loc să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului. Este o modalitate tipică de a armoniza viaţa de familie cu cariera, de a încuraja mai ales mamele tinere să nu îşi întrerupă munca, să beneficieze de o sumă de bani pe care să o folosească pentru a achita cheltuielile aferente îngrijirii copilului în creşă. De asta se şi numeşte suma respectivă "tichet de creşă". Numai că în România nu mai există creşe sau sunt atât de puţine încât nici nu contează. În schimb, mai avem copii în vârstă de până la trei ani, vârstă de la care încep cariera în grădiniţe. De aceea, câţiva parlamentari P.S.D. au avut o idee care s-a transformat într-o iniţiativă legislativă: firmele care construiesc şi administrează creşe să îşi deducă cheltuielile aferente acestui scop înainte de impozitare. Cu alte cuvinte, fără ca statul să contribuie cu vreun leu, ţara să ajungă să aibă şi creşe. Pentru copiii până la trei ani, adică, inclusiv pentru cei până la doi. Deci, pentru cei care vor beneficia de tichetul de creşă. Şi aici intervine inegalitatea de şanse între iniţiative legislative: în timp ce aceea cu tichetele de creşă a devenit lege, cea de a doua, gândită independent, dar întâmplător venind în completarea celeilalte, a fost respinsă. Absurdul situaţiei este evident. Copiii cu tichete de creşă în mânuţe vor beneficia de îngrijirea "competentă" a unei rude în vârstă, în cel mai bun caz, a unei străine, de cele mai multe ori, o persoană fără calificare, fără afecţiune, fără obligaţii, pentru că prea puţini părinţi beneficiind de tichetul de creşă vor încheia contracte cu asemenea persoane, pentru a plăti taxele către stat. Educaţia lor va fi inexistentă, părinţii mulţumindu-se a-i şti hrăniţi şi supravegheaţi cât de cât, atâta vreme cât ei sunt la serviciu. Iar inegalitatea de şanse între aceşti copii şi alţii, mai norocoşi, îngrijiţi în puţinele creşe private din ţară, va face diferenţa mai târziu. Uniunea Europeană îşi propune ca până în 2010 circa 80% din copiii de până la 3 ani să fie îngrijiţi şi educaţi în creşe. Ce face România în acest sens? Respinge în Parlament iniţiative care propun soluţii necostisitoare pentru stat, numai pentru că aparţin celor de la Opoziţie...
		Domnul Bogdan Liviu Ciucă: Intervenţie intitulată "Ziua Internaţională a Familiei". Ziua Internaţională a Familiei a fost instituită de Adunarea Generală a O.N.U la 20 septembrie 1993 şi a fost sărbătorită din 1994, în fiecare an la data de 15 mai. În România, ca în toate societăţile în curs de dezvoltare, familia a suportat profunde şi semnificative transformări: de la extinderea coabitării celibatului, la diminuarea rolului părinţilor în căsătoria tinerilor, la scăderea ratei nupţialităţii şi a natalităţii, până la creşterea ratei divorţurilor. Dar specialiştii consideră, şi realitatea ne confirmă, că aceste fenomene pot crea consecinţe grave pentru indivizi, dar şi pentru societate. Creşterea frecvenţei bolilor psihice, a sentimentului de insecuritate, mutaţiile apărute în comportamentele descendenţilor, printre care creşterea potenţialului delicvenţial, în special în rândul copiilor proveniţi din familiile monoparentale, sunt câteva dintre fenomenele care trebuie să ne îngrijoreze. În România, situaţia familiilor monoparentale este foarte diferită faţă de ţările occidentale, din mai multe motive. În primul rând, politicile familiale din regimul trecut au fost mai dure, mai agresive faţă de formele alternative de familie, descurajând orice altă formă de viaţă familială diferită de familia conjugală legitimă. Din această cauză, creşterea numărului familiilor monoparentale şi a ponderii lor în totalul populaţiei se înregistrează mai târziu (între anii 1980-1990). În al doilea rând, situaţia juridică a familiei monoparentale se caracterizează prin ignorarea ei: astfel, în dreptul civil, legislaţia familiei nu cuprinde măsuri codificate, nici alocaţii speciale, nici servicii speciale adresate lor. Se poate trage concluzia că termenul de familie monoparentală nu este introdus în legislaţia noastră, dar instituţia este recunoscută ca fiind un model familial. Totuşi, în cadrul dreptului social, politicile sociale ignoră existenţa ei, prin neutralizarea termenului de familie monoparentală şi mai ales prin inexistenţa unor măsuri speciale de protecţie. Familia românească a suportat în ultimii ani schimbări profunde de ordin structural şi comportamental. Trecerea la economia de piaţă a pus familia românească în faţa unor situaţii noi, între care cele mai grele sunt cele legate de şomaj şi sărăcie, şi poate aşa se explică scăderea natalităţii, lipsa locuinţelor pentru tineri îngreunează dorinţa acestora de a-şi întemeia o familie, dacă adăugăm şi importul unor modele considerate occidentale, care au dus la apariţia unei mari diversităţi de modele familiale şi stiluri de viaţă (reduse faţă de modelul nostru tradiţional românesc, de nucleul familial), vom avea un tablou corect al situaţiei familiei româneşti. Această zi trebuie să reprezinte o ocazie pentru sensibilizarea tuturor românilor cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societatea prezentă, precum şi pentru a promova iniţiative care vin în sprijinul familiei. Marcarea acestei zile reflectă atât importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiei, cât şi preocupările acesteia privind situaţia familiei în lume. Dat fiind faptul că Ziua Internaţională a Familiei coincide cu ziua în care Partidul Conservator împlineşte 15 ani de existenţă pe eşichierul politic românesc, iar noi susţinem familia, în ale cărei valori credem şi pe care le susţinem, urăm tuturor familiilor:''La mulţi ani de Ziua Familiei!''
		Domnul Claudius Mihail Zaharia: Zilele acestea, zile premergătoare prezentării raportului Comisiei Europene cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană, în ţara noastră reapare starea de alertă naţională. Iată că mentalitatea românească, construită pe fuga disperată şi fără scrupule după bani, coroborată cu indolenţa, incapacitatea şi corupţia din administraţia publică pun ţara noastră din nou în faţa unui pericol de care cu toţii credeam că am scăpat: virusul gripei aviare. De parcă nu ar fi fost de ajuns faptul că există riscul ca virusul să se răspândească foarte rapid şi să producă victime sau că blocarea industriei alimentare cu carne de pui va fi realizată şi va lăsa mulţi angajaţi fără salarii, multe persoane au început să se isterizeze, pe principalele canale media, cu privire la responsabilii producerii acestei tragedii. Este de-a dreptul uimitor gradul de exagerare la care se poate ajunge în România. Astfel, pentru că nişte inspectori nu şi-au făcut datoria sau, mai mult, pentru că un om de afaceri a atentat la siguranţa sănătăţii publice, mulţi compatrioţi de-ai noştri nu se complică şi se grăbesc să atace pe ministru. Nu mai există preocupare pentru soluţionarea problemei sau măcar decenţa de a aştepta până la încheierea crizei. Nu! În România, pentru orice situaţie de acest tip, trebuie să fie unii care încep să facă circ la televizor, să acuze în stânga şi în dreapta şi fără să facă nimic concret, iar dacă li se prezintă argumente care le mai taie din elanul acuzaţiilor, răspund cu argumentul suprem, şi anume acela că statul este cel care trebuie permanent să vegheze şi să prevină orice problemă cauzată de oameni inconştienţi. Cel mai interesant este faptul că şi unii politicieni fac parte din categoria persoanelor mai sus descrise, iar aceşti domni - probabil puternic marcaţi de faptul că sunt în opoziţie şi că partidul lor a ajuns la cea mai scăzută cotă din scurta lor istorie - se aruncă să atace fără nici o dovadă, dintre toate persoanele implicate în acest scandal, direct pe ministru, că doar altfel nu ajung în media şi nu le mai creşte capitalul electoral. Nu trebuie neglijate nici erorile sistemului administrativ, care au permis reaprinderea focarelor virusului H5N1 într-un moment în care gripa aviară părea a fi o problemă rezolvată la noi în ţară, dar nici nu trebuie să ne concentrăm atenţia asupra circului, în loc să ne preocupe rezolvarea problemei. De îndată ce problema a fost rezolvată putem începe dezbaterile pentru identificarea celor care sunt responsabili pentru provocarea crizei. Cert este, stimaţi compatrioţi, că la noi în ţară ordinea normală a rezolvării acestor situaţii este departe de ceea ce ne învaţă Uniunea Europeană, şi aceste dovezi repetate nu fac altceva decât să încetinească procesul de aderare al ţării noastre.
		Domnul Constantin Traian Igaş: "O aderare sub semnul întrebării?" Iată-ne ajunşi într-un moment deosebit de important pentru istoria noastră naţională. Astăzi, România trebuie să primească rezultatele în privinţa examenului pe care l-a avut de susţinut în ultimii ani. Cu toţii ne întrebăm astăzi dacă trecem acest examen sau nu. Dacă până în urmă cu câteva zile, cu toţii eram siguri de trecerea examenului, iată că acum examinatorii ne aplică un duş rece, ne aduc cu picioarele pe pământ. Dar noi suntem pregătiţi pentru un rezultat pozitiv, fiindcă am eliminat multe dintre "steguleţele roşii". În acest moment, şansele noastre de integrare la 1 ianuarie 2007 doar par îndoielnice. Decizia aparţine în exclusivitate celor 25 de comisari europeni. Însă trebuie să recunoaştem câteva aspecte, fiindcă vechea meteahnă a românilor şi-a făcut din nou simţită prezenţa: suntem prea siguri de noi. Nimeni nu neagă faptul că am făcut progrese mari în multe domenii, dar nici nu trebuie să negăm faptul că munca noastră în vederea aderării nu s-a încheiat. "Aderarea la timp depinde numai de România". Iată un slogan pe care l-am auzit cu toţii de nenumărate ori până acum. Deşi totul a depins până acum de noi, iată-ne ajunşi în situaţia punerii acestei aderări sub un mic semn al întrebării. Deşi cu toţii suntem români şi ar trebui să ne dorim binele acestei naţiuni, nu toţi, trebuie să recunoaşteţi, doamnelor şi domnilor, am tras la acelaşi capăt al carului. Toată lumea a văzut că unele partide politice din România nu sunt capabile să se unească pentru o cauză naţională majoră. Lupta împotriva corupţiei, declanşată la cel mai înalt nivel, ne-a adus în situaţia de a ne lupta cu noi înşine şi de a-i vedea pe unii că pun, deasupra interesului naţional, pe cel al propriei persoane. Nu cu multe luni în urmă, doamna ministru Anca Boagiu trăgea câteva semnale de alarmă privind starea de lucruri din unele instituţii ale statului. Ni se atrăgea atunci atenţia că înregistrăm întârzieri în ceea ce priveşte adoptarea unor legi importante. Acum, în schimb, ne mirăm că s-ar putea să fim penalizaţi? N-ar trebui să o facem, pentru că în Uniune nu se aplică tratamente preferenţiale, iar noi ştim acest lucru. Un alt lucru pe care-l ştiam era şi acela că integrarea noastră în Uniunea Europeană reprezintă un efort la care să participe toate instituţiile publice, cu un randament corespunzător. Clasa politică, adică şi noi, trebuie să conştientizeze faptul că orice îndepărtare de la ritmul stabilit de adoptare a reformelor poate periclita implementarea la timp a măsurilor convenite cu Comisia Europeană. Singurul interes pe care trebuie să-l promovăm este cel al cetăţeanului pe care-l reprezentăm. De aceea este important ca toate instituţiile publice să menţină un ritm alert. Toată lumea este de acord cu paşii făcuţi de România către aderare. Deşi mai avem încă de păşit, sperăm ca ceea ce s-a realizat, să primeze în faţa comisarilor europeni şi, în acest fel, să ni se acorde acea încredere de care avem nevoie pentru a-i putea realiza şi pe ceilalţi. Uniunea Europeană este împărţită în două tabere: unii care doresc cu orice preţ aderarea noastră - de al căror sprijin ne bucurăm necondiţionat - şi alţii care pun accent deosebit pe priorităţile economice. Din punctul acestora de vedere, România este privită în acest moment cu îndoială. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să convingem această "aripă" că România va continua drumul pe care l-a început şi pe care s-a angajat, cu toate că pentru aceasta avem nevoie şi de sprijinul Uniunii Europene. Aşa cum nu am cerut şi nu vom cere favoruri, tot aşa nu vom fi penalizaţi doar din cauza unei atmosfere de îndoială care există în prezent în Uniune. Procesul a fost şi este unul dificil. Aştept ca decizia privind aderarea României la 1 ianuarie 2007 să nu fie una care să se bazeze pe anumite considerente de ordin politic, ci una care să se bazeze pe capacitatea noastră de a ne îndeplini angajamentele luate!
		Doamna Cornelia Ardelean: Îmi exprim îngrijorarea faţă de modul în care încearcă responsabilii din sistemul sanitar să rezolve criza medicamentelor compensate. Cunoaştem cu toţii cozile penibile şi situaţiile umilitoare în care au fost puşi sute de pacienţi în faţa farmaciilor, în mai multe judeţe din ţară. Am urmărit cu toţii situaţii în care pacienţi bătrâni s-au mutat de la o coadă la alta pentru a rămâne, în final, fără medicamentele pe care nu şi le pot permite altfel decât în regim compensat. Introducerea plafoanelor maximale privind prescrierea de medicamente gratuite şi compensate pentru medicii de familie nu face în realitate decât să treacă povara de pe un picior pe altul. Pacienţii vor face cozi la cabinetele lor, nu la farmacii. Prin acest sistem, deficitul de medicamente compensate nu este rezolvat, ci este mascat, prin plasarea responsabilităţii de la farmacişti, la medicii de familie. Strategia ministerială de a se spăla pe mâini şi a-i lăsa pe medici să se confrunte cu nemulţumirea oamenilor nu este nici corectă, şi nici nu rezolvă problemele reale ale pacienţilor. Este destul de uşor de ghicit că, în condiţiile în care medicii de familie vor câştiga mai puţin dacă vor depăşi plafonul maxim admis de reţete compensate, cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi, în final, tot pacienţii. Presiunea care se pune pe umerii medicilor nu este nici morală, nici eficientă. În loc să vină în sprijinul contribuabililor şi al pacienţilor, măsura adoptată creează premisele ca pacienţii să aibă de acum dificultăţi în obţinerea de reţete compensate, un rezultat poate chiar mai rău decât lipsa medicamentelor compensate în unele farmacii. Responsabilii din domeniul sănătăţii ar trebui să analizeze cu mai mare atenţie adoptarea unor astfel de decizii, inclusiv prin consultarea partenerilor sociali - medici de familie, farmacişti şi asiguraţi. Din păcate, nu se întâmplă aşa. De exemplu, zilele trecute s-a aflat la Arad preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), Cristian Vlădescu. Acesta a preferat să se întâlnească cu subalternii săi şi cu presa, nu şi cu reprezentanţii medicilor de familie, de la care ar fi putut afla cum poate să îşi optimizeze deciziile în domeniile de interes comun. Consider că se impune o regândire a strategiei cu privire la acordarea medicamentelor în regim compensat, care să aibă ca obiectiv interesul pacienţilor şi care să fie adoptată după consultarea tuturor partenerilor sociali implicaţi.
		Domnul Costache Mircea: "Nevoia de proşti" Oricât ar părea de paradoxal, umanitatea are nevoie de proşti şi de prostia lor. Un rafinat intelectual român, Matei Călinescu, a scris chiar o carte intitulată "Despre Imperiul Prostiei". El ne spunea acolo că prostia este progresiv mimetică, imitând atât de bine inteligenţa încât la un moment dat se confundă cu ea, contribuind astfel la progresul umanităţii. Cu ce se măsoară prostia şi cum se pot evalua şi ierarhiza proştii planetei e o chestiune pe care statisticienii nu au abordat-o încă. Până atunci, ca admirator fervent al prostiei omeneşti autentice şi inefabile, mă încumet să afirm că românii şi România postdecembristă nu vor putea multă vreme, poate secole la rând de acum încolo, să fie detronaţi de pe primul loc în Imperiul Mondial al Prostiei fără Margini, şi, prin urmare, de pe soclul contribuitorilor la progresul umanităţii. La progresul altora, sacrificiul de sine în interesul altora înainte de 1989 se materializa prin producţia de legume, fructe, cereale, carne, brânzeturi, vinuri de calitate, exclusiv pentru export, pentru alţii. Dar atunci nu eram noi primii în ierarhia mondială a stupidităţii, deşi consumam subproduse pe cartelă şi tremuram de frig în case, jertfindu-ne cu toţii pe altarul exportului cu orice preţ, în dauna asigurării minimelor cerinţe de subzistenţă ale producătorilor de bunuri. După anul 1989, însă, am urcat brusc treptele spre culmile prostiei magistrale, conducând cu autoritate în topul mondial al prostiei perfecte. Cartea recordurilor nu ne-a înregistrat performanţa, probabil ca să nu ne trezească cumva din beatitudinea cu care ne savurăm succesul de recordmani mondiali ai autodistrugerii şi subdezvoltării naţionale. Riscul de a fi întrecuţi şi deposedaţi de marele trofeu este, însă, minim, din moment ce nu credem că se va ivi curând pe planetă vreun alt popor care să-şi distrugă industria, agricultura şi fondul forestier, care să-şi înstrăineze cu atâta inconştienţă rezervele de petrol şi gaze, minele de aur, apele minerale, staţiunile balneare, reţelele electrice, întreg sistemul bancar şi, în general, tot patrimoniul public. De asemenea, nu ne va putea întrece nimeni în ingeniozitatea spolierii populaţiei prin fonduri de investiţii precum S.A.F.I., F.N.I., CARITAS, GERALD etc., ori prin confiscarea banilor depuşi de cetăţeni la C.E.C. pentru autoturisme Dacia, prin devalizarea Bancorex, Dacia Felix, Bankcoop, B.I.R., Columna, Albina etc. etc. Şi toate acestea, numai de dragul succesului globalizării, al integrării în lumea a III-a şi al instaurării economiei de junglă, ca bază de nezdruncinat a capitalismului sălbatic. Trăiască lupta guvernanţilor împotriva propriului popor, pentru triumful Prostiei Româneşti în arena mondială, factor decisiv al Progresului Umanităţii, prin scufundarea societăţii româneşti în sărăcie şi înapoiere pe toate planurile. Trăiască presa liberă şi independentă, instrument dinamic şi eficient pentru desăvârşirea măreţei opere de subminare a interesului naţional. Şi, nu în ultimul rând, trăiască miliardarii de carton din Top 300 de mii şi Mafia atotstăpânitoare. Să vâsliţi bine!
		Domnul Costică Macaleţi: Doresc să vă prezint declaraţia politică cu titlul "Violenţa în şcoli - o problemă spinoasă". Cunoaştem cu toţii scandalurile apărute în presă privind situaţii cât se poate de dramatice în care elevii provoacă acte de violenţă împotriva colegilor lor şi chiar împotriva profesorilor. Şi la fel de adevărat este faptul că fenomenul cuprinde aspecte cu mult mai ample decât cele care au răzbătut în presă. Au existat şi există discuţii destul de aprinse pe acest subiect. S-a vorbit, printre altele, despre nou apărutul fenomen al migraţiei forţei de muncă în străinătate, care implică inclusiv ca părinţii plecaţi la muncă peste hotare să lase minorii singuri sau în grija unor rude mai îndepărtate, care neglijează educaţia acestor copii. De asemenea, s-a discutat despre violenţa din media, care dăunează caracterelor în formare, aşa cum sunt minorii de vârstă şcolară. Este adevărat că aceste probleme există şi că trebuie ca societatea să găsească soluţii la ele. Dar nu trebuie neglijat şi rolul pe care autorităţile trebuie să-l aibă în combaterea acestui fenomen malign, care poartă numele de violenţă, indiferent în ce formă şi locaţie se manifestă acesta! Iată de ce, consider că Guvernul ar trebui să facă mult mai mult decât a făcut până acum pentru a asigura un climat civilizat şi normal atât în şcoli, cât şi în afara lor. Se impun de urgenţă măsuri privind asigurarea pazei şcolilor, despre care ştim cu toţii că este mai mult decât deficitară. De asemenea, se impun măsuri urgente pentru ca profesorii să se simtă în siguranţă la catedră. Şi aici este vorba de mai mult decât asigurarea pazei şcolilor. Este vorba de redarea demnităţii cadrului didactic, care să impună respect în faţa elevilor. Nu este normal ca un profesor care a muncit spre exemplu 20 de ani la catedră, instruind generaţii întregi, să aibă un salariu de mizerie, din care să nu-şi poată cumpăra mai mult de o pereche de pantofi pe an! De asemenea, se impun măsuri de protecţie socială a copiilor, împotriva abuzurilor de orice fel pe care din nefericire unii dintre ei le suportă uneori chiar din partea membrilor propriilor familii! Consider că autorităţile centrale ar trebui să nu mai lase pe spatele autorităţilor locale, aşa cum au făcut-o până acum, povara combaterii acestui fenomen al violenţei. De aceea, cer Guvernului Tăriceanu să se implice mai mult în rezolvarea acestei probleme şi să suplimenteze în mod corespunzător fondurile destinate învăţământului.
		Domnul Dan Ştefan Motreanu: Declaraţie politică intitulată "Un ambasador confirmă, au existat interese contra aderării la fosta Putere" Duminică, am lecturat pe buletinul unei agenţii de ştiri un interviu al Excelenţei Sale domnul Quinton Quayle, cel care şi-a încheiat misiunea diplomatică de ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii în România. Un citat din prima parte a interviului, pe care îl redau integral, este edificator pentru scena politică românească trecută şi actuală: "Unii ar spune că am fost un critic aspru. Şi am fost un critic aspru al oamenilor care, în opinia mea, încearcă să încetinească progresul, al oamenilor care pun propriul interes înaintea interesului naţional. Al oamenilor care ar prefera ca România să rămână în afara Uniunii Europene şi o ţară coruptă, mai degrabă, decât un stat modern, membru UE. Şi, în mod regretabil, există destui astfel de oameni care au avut poziţii importante în administraţie sau în politică. Şi nu întotdeauna le-a plăcut critica şi li s-a părut destul de dură". Ei bine, stimate colege şi stimaţi colegi, un om cu o bogată experienţă a sistemului democratic vine şi confirmă ceea ce reprezentanţii P.N.L. atrăgeau atenţia când se aflau în Opoziţie şi dezvăluiau după ce am preluat puterea: au existat personaje care au avut poziţii cheie în fosta administraţie şi care aveau interesul ca România să nu adere la Uniunea Europeană. Înainte, când P.N.L. trăgea semnale de alarmă, totul era pus pe seama luptei duse de Opoziţie împotriva celor de la Putere. După alegerile din noiembrie 2004, când liberalii, de pe alte poziţii, au reluat această temă, totul era pus pe seama clasicelor acuzaţii privind "dezastruoasa moştenire" pe care cei care vin la putere le adresează învinşilor. Deşi, din câte ţin eu minte, sintagma "dezastruoasa moştenire" nu prea am auzit-o la guvernanţii actuali, pentru că s-a încercat să se evite ceva inventat de P.S.D. Orice referire trecută şi actuală pe care P.N.L. a făcut-o la reaua-credinţă a unor exponenţi ai fostei puteri în ceea ce priveşte aderarea la Uniunea Europeană au fost taxate de către P.S.D. ca acţiuni politicianiste. Iată, vine acum un atent observator al scenei politice româneşti, un ambasador, şi nu al unei ţări oarecare, ci al unei mari puteri, şi condamnă unele practici din interiorul fostei puteri. Nu cred că liderii P.S.D., sub al căror patronaj au existat forţe care au acţionat împotriva aderării - şi, sunt convins, îşi continuă opera şi acum, doar, doar, s-ar întâmpla vreun accident nefericit - au curajul să-l contrazică pe fostul ambasador al Marii Britanii. Şi tot Excelenţa Sa a mai remarcat un fapt: " A existat o mare schimbare, să spunem sincer, în ultimele 15-16 luni. Şi acest lucru mă face optimist în legătură cu viitorul României". Mai mult, fostul ambasador mai spune un lucru foarte clar: "Dacă eşti foarte aproape, citeşti ziarele zilnic, un scandal sau altul, conflicte în Guvern, ai senzaţia că lucrurile nu merg prea bine. Dar dacă te dai un pas înapoi şi compari România din 12 mai 2006, cu România din 12 mai 2005, sau 2004, sau 2003, îţi dai seama că lucrurile au progresat." Iată deci aprecieri fără echivoc din partea domnului Quinton Quayle. Şi atrag atenţia că diplomaţii de prim rang îşi măsoară întotdeauna cuvintele, şi nu oferă gratuităţi verbale. Din acest interviu se poate trage o concluzie clară: indiferent de procentele cu care este creditat în diverse sondaje, mai mult sau mai puţin corecte sau interesate, premierul sau Guvernul, indiferent dacă anumite fricţiuni şi diferende - inerente, după părerea mea - ies în evidenţă, pentru că de obicei opinia publică este mai interesată să vadă "curgând sânge".
		Domnul Daniel Buda: "Marea împăcare" Ca şi când concubinajul parlamentar de facto dintre P.S.D. şi P.R.M. nu ar fi fost îndeajuns pentru a compromite noua conducere "reformatoare" a PSD, Mircea Geoană şi Corneliu Vadim Tudor au hotărât să-şi pună pirostriile politice în văzul lumii şi a Europei, tocmai când acesta din urmă este pe cale să ne spună dacă aderăm sau nu la 1 ianuarie 2007. Dacă ar fi să plonjăm în trecutul relaţiilor PDSR - PSD - PRM vom constata - fără surprindere - că aceste două formaţiuni politice s-au aflat mereu aproape, că ele au trăit într-o simbioză politică aproape perfectă, indiferent că P.S.D.-ul a fost sau nu la putere. Dacă vom coborî la originile PRM, vom constata că acest partid a fost o creaţie cu ştiinţa şi acordul tacit a lui Ion Iliescu, tocmai pentru a contrabalansa renaşterea partidelor istorice - PNL şi PNTCD - şi pentru a avea un argument al existenţei pluralismului politic. În perioada 1992 - 1996 PRM-ul a făcut parte din ceea ce a rămas cunoscut în istoria postdecembristă a României drept "Patrulaterul Roşu", adică o coaliţie guvernamentală între PSD - PRM - PSM - PUNR. Într-un fel sau altul, toate cele patru formaţiuni îşi trăgeau seva politică din fostul PCR, liderii săi constituind eşalonul II al defunctului Partid Comunist. Epoca Văcăroiu, care a stat sub semnul acestui Patrulater, a însemnat tot ce se putea mai rău pentru soarta europeană a României: izolare pe plan internaţional, rămânerea în urmă faţă de «plutonul» Cehiei, Ungariei şi Poloniei, scandaluri financiare şi falimente bancare. Decalajul faţă de fostele state comuniste îşi are originile în această perioadă. În intervalul 1996 - 2000, PSD şi PRM au trăit într-o simbioză a opoziţiei, căreia nu i-a pus capăt decât turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, dintre Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Totuşi, pe atunci circula zvonul că în turul I mulţi militanţi PSD votaseră cu liderul PRM tocmai pentru a-i scoate din cursă pe Theodor Stlojan şi Mugur Isărescu. Trucul se pare că a reuşit, astfel încât între două rele românii au fost forţaţi să aleagă răul cel mai mic: Ion Iliescu. Guvernarea Năstase a însemnat pentru PRM raiul jocului politic duplicitar. În aparenţă, PRM se autodeclara partid de opoziţie, criticând prin discursul justiţiar al liderului său corupţia regimului Năstase. Pe ascuns însă, PRM a salvat Guvernul Năstase ori de câte ori a fost nevoie, ajungându-se la situaţia paradoxală ca Guvernul minoritar Năstase să fie susţinut de doi adversari politici de moarte: PRM şi UDMR. În paralel, PRM a demarat o vastă operaţiune de «lifting politic», văruindu-se în partid popular, ridicând statui unor personalităţi evreieşti, vizitând fostele lagăre naziste. Totul a fost în zadar, pentru că cei 10 ani de balast politic extremist nu au putut cosmetiza politic un partid cu proastă notorietate. Toată această evoluţie ne arată că în fapt PSD şi PRM nu au fost opozanţi politic decât de ochii lumii. Uneori, însă, nu s-au ferit nici măcar de gura lumii şi s-au «pupat» în piaţă. Îmi aduc aminte de campania pentru Primăria Cluj-Napoca. După ce 4 ani Guvernul PSD şi Prefectul PSD de Cluj au declanşat o luptă de guerilă împotriva Primarului Gheroghe Funar - nealocându-i fonduri bugetare pentru investiţii, blocând activitatea Primarului în Consiliului Local, târându-l pe primar la procese cu portăreii - brusc şi dintr-o dată, după primul tur de scrutin, PSD şi PRM Cluj au venit cu sloganul «Marea împăcare». Adversarii de ieri - PSD şi PRM - îşi dădeau mâna împotriva candidatului PD la Primărie. Din fericire, electoratul clujean a dovedit o mai mare maturitate decât «împăcaţii» de la PRM şi PSD, dându-şi votul celui care declarase că singurul său aliat este cetăţeanul. Iată că în fapt reapropierea dintre PSD şi PRM nu ar trebui să ne mire prea tare. Ceea ce trebuie să ne mire este faptul cum este posibilă o asemenea apropiere, având în vedere schimbarea de gardă de la conducerea PSD. Îmi vine greu să cred că Preşedintele Mircea Geoană, fost atâţia ani ambasador la Washington, nu conştientizează toxicitatea politică a acestei reapropieri politice. În plus, Mircea Geoană a câştigat preşedinţia PSD cu un an în urmă, cu sloganul schimbării şi modernizării partidului. Nu cred că liderul Socialiştilor Europeni, Paul Rasmusen - prezent la Bucureşti săptămâna trecută - când arăta acel cartonaş roşu în curtea Sediului PSD îi invita pe cei prezenţi la refacerea «Patrulaterului Roşu». Nu cred, de asemenea, că foştii protagonişti ai «Marii împăcări» de la Cluj - deveniţi între timp «Grupul de la Cluj» - vor fi de acord cu reapropierea de PRM. În ultimul rând, nu cred că P.S.D.-iştii «Generaţiei 2008» vor să apară în poza de absolvire politică alături de Vadim Tudor. Dacă această reapropiere de PRM este pentru Mircea Geoană un mijloc de contrabalansare a Polului Social al lui Ion Iliescu, sunt nevoit să constat că Ion Iliescu a avut dreptate când acesta din urmă l-a «lăudat» atât de colorat pe fostul ministru de externe şi ambasador al României la Washington. Dacă PRM are de câştigat de pe urma acestei reapropieri - ieşind din izolare -, în schimb, PSD-ul nu are de câştigat decât fosta imagine de partid neeuropean, fost comunist.
		Domnul Dumitru Avram: "Data aderării - suspans până în ultima clipă" Raportul de ţară ce va fi prezentat astăzi nu conţinea încă, până în ultimul moment, recomandarea privind data aderării României şi Bulgariei la U.E., dacă aceasta va avea loc în 2007 sau în 2008. Dincolo de polemicile dintre Bucureşti şi Sofia, de faultările discrete, pentru a lăsa celuilalt locul de codaş al Europei, s-a format aproape o impresie unanimă potrivit căreia cele două ţări foste socialiste, unde sărăcia este adâncă, iar reformele insuficiente, împărtăşesc aproape acelaşi nivel de dezvoltare şi nu au motive să afişeze vreo "superioritate" una faţă de cealaltă. Extrem de dur, ziarul britanic "The Telegraph" scria că ţări sărace şi corupte au mai intrat şi până acum în UE, dar niciodată Uniunea nu a încercat să absoarbă ţări atât de sărace, atât de corupte - cu o democraţie atât de fragilă - cum sunt România şi Bulgaria. Un imens bulgăre de gheaţă se prăvăleşte astăzi din senin, în prag de vară, asupra noastră! Sunt deschise toate posibilităţile: primirea în 2007, amânarea pentru 2008 sau o recomandare pentru noi eforturi până la următoarea evaluare, cea din toamnă. Potrivit unor surse diplomatice, cea de-a treia variantă ar fi şi cea mai plauzibilă. Orice se va întâmpla, s-ar putea ca România şi Bulgaria să nu primească nici un cent, dacă până la aderarea la UE nu vor fi finalizate reformele. Să ne despărţim pentru o clipă de foştii "teutoni ai Balcanilor", bulgarii, şi să vedem ce s-a întâmplat la noi în cei 16 ani de tranziţie, care au reuşit să ne întoarcă, într-un sector vital, cum este agricultura, de exemplu, în plină epocă feudală. De 16 ani neputinţa şi indolenţa guvernanţilor noştri îşi găsesc acoperire în moştenirea grea a trecutului, deşi aceasta (economică şi financiară) a fost una pe care partidele istorice n-ar fi putut s-o realizeze nici în două secole. Primul-ministru pretinde că prin dispariţia bălţilor şi luncii Dunării, care au fost redate agriculturii, fluviul a fost încorsetat, frustrat, iar acum îşi revendică teritoriul pierdut. Nimic mai fals, nimic mai răutăcios. Concluzia premierului este nu numai bizară, dar şi stupidă. O judecată cât de simplă, dar de bun-simţ, îţi spune că în faţa apelor trebuie să construieşti diguri, nu să le distrugi. Din păcate, digurile construite cu 25-30 de ani în urmă n-au fost supravegheate şi nici consolidate în ultimii 16 ani. Ba, dimpotrivă, au fost degradate, furându-se blocuri de piatră şi pământ clisos din ele, în timp ce altele au fost mutilate şi adaptate intereselor meschine ale celor care au achiziţionat bălţile şi amenajările piscicole. Abia când Dunărea ajunsese, spumegând, la Porţile de Fier, unii primari şi prefecţi porneau să dea piept cu apele, deşi hibele unor diguri se cunoşteau de un an. Cât despre spargerea unor diguri, pentru ca Dunărea să se reverse în lunca ei, soluţia este total ineficientă şi, prin aceasta, de neacceptat. În ultimii 150 de ani, olandezii au smuls mării imense suprafeţe de pământ pentru agricultură, pe care au ştiut să-l apere cu sfinţenie. Poate să garanteze cineva că, dublându-şi debitele, Dunărea nu trece de limitele luncii sale? Niciunul din cele opt guverne post-decembriste n-a înţeles că lupta împotriva inundaţiilor nu se poate rezuma la soluţii pompieristice. Fără excepţie, guvernanţii de până acum au fost mereu surprinşi de ape, recurgând, în grabă la lopată şi la sacul de nisip. Treabă de mântuială, de faţadă, total ineficientă. Ne trebuie un program strategic de perspectivă pentru amenajarea bazinelor hidrografice şi stoparea calamităţilor provocate de ploile excesive. A ignora în continuare soluţionarea unei asemenea probleme capitale înseamnă pur şi simplu sinucidere. Premierul Tăriceanu afirma, de data aceasta, pe bună dreptate, că, de acum, "schimbările climatice majore vor fi fenomene frecvente" şi care, am adăuga noi, ne vor însoţi de-a lungul vieţii nu numai pe noi, ci şi generaţiile viitoare, mai cu seamă că atmosfera terestră a atins cote înspăimântătoare de poluare, iar pădurile sunt distruse cu sălbăticie. Programul de perspectivă în domeniul amenajărilor hidrotehnice şi de protecţie a mediului trebuie să devină obiectivul esenţial pentru următorul deceniu. Oricât de mari fonduri ar necesita asemenea lucrări, cheltuielile vor fi, totuşi, mai mici decât cele destinate cârpelilor ori pentru ajutorarea sinistraţilor. Dar, pe lângă fondurile necesare, autorităţile trebuie să se bizuie în mare măsură pe aportul locuitorilor din zonele care urmează a fi îndiguite, determinându-i să participe la asemenea lucrări, al căror efect se va răsfrânge în primul rând asupra lor. S-ar fi putut oare întâmpla în vremea lui Nicolae Ceauşescu ca apele să rupă digurile, iar ţăranii să stea la taclale pe băncile din faţa porţilor, admirându-i pe ostaşii care se luptau cu stihiile naturii? Ar fi îndrăznit cineva să intre în cârciumă, când apele năvăleau în sat sau ca vreun şarlatan să încerce să fure din casele sinistraţilor? Revenind la concluziile premierului în legătură cu cei ce se fac vinovaţi de inundaţiile din lunca Dunării, credem că ele au fost mai mult decât emoţionale. După ce timp de 2-3 decenii digurile construite în timpul trecutului regim au rezistat cu succes, apărând întreaga zonă riverană de inundaţii, este anormal să vii să condamni azi asemenea lucrări şi să-i blamezi pe autorii lor. Oricât l-am condamna pe Ceauşescu, nu se poate nega că, în timpul mandatelor sale la preşedinţia ţării, în România s-au realizat lucrări impresionante ca amploare şi importanţă economico-socială, cum sunt marile combinate metalurgice, chimice şi cele de materiale de construcţii, uzinele de automobile, modernele rafinării, hidrocentralele de pe Dunăre, Olt, Bistriţa şi de pe alte râuri, Centrala nucleară de la Cernavodă, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Transfăgărăşeanul, litoralul Mării Negre, sistemele de irigaţii, milioanele de apartamente şi atâtea altele. Numai în Bucureşti au fost construite Metroul, Aeroportul Otopeni, Institutul Politehnic, Teatrul Naţional, Televiziunea, Spitalul Municipal, Hotelul Intercontinental, Casa Poporului, cele 10 mari cartiere de locuinţe, iar Dâmboviţa a fost amenajată pe întreg cursul ei bucureştean. Un procuror, pe care l-ar fi combătut orice aprod de la uşa Tribunalului, cerea la Târgovişte pedeapsa capitală pentru fostul conducător, acuzându-l de subminarea economiei naţionale. Ceauşescu putea fi acuzat pentru multe alte fapte, unele foarte grave, dar în nici un caz de subminarea economiei naţionale sau de trădarea poporului român. Îi întrebăm astăzi pe injustiţiarii de la Tîrgovişte, oare ce pedeapsă li s-ar cuveni celor care, în ultimii 16 ani, au distrus nu numai economia naţională, dar au devastat ţara de la un capăt la altul? Astăzi nu ne-a mai rămas decât să facem decontul dezastrului şi să ne aşezăm serios pe treabă.
		Domnul Dumitru Ioan Puchianu: "Din lipsă de proiecte viabile, România pierde finanţările europene" Stimaţi colegi a devenit un fapt banal ca fondurile nerambursabile primite de România de la Uniunea Europeană să nu fie utilizate din lipsă de proiecte viabile, dar exemplele din ultimele zile ne duc deja cu gândul la o stare de inconştienţă a Guvernului. Am pierdut prin neutilizare fonduri SAPARD, probabil că o bună parte din fondurile destinate Programului "Fermierul" vor avea aceeaşi soartă, dar în aceste zile când zone întinse din toată ţara sunt sub ape, iar zeci de localităţi sunt rase de pe harta ţării de puhoaiele dezlănţuite, să pierdem din nou în lipsa unor proiecte viabile sume considerabile, asta este deja inconştienţă! Comisia Europeană este dispusă să pună la dispoziţia României sume importante de bani pentru remedierea efectelor inundaţiilor, dar Guvernul nu are proiecte viabile pentru a accesa aceste fonduri. Practic, România are posibilitatea de a solicita un ajutor din cadrul Fondului european de solidaritate în cazuri de urgenţă sau de a solicita redirecţionarea fondurilor de aderare în acord cu o situaţie de criză specifică. Dar aceste sume trebuiesc solicitate de Guvern şi justificate prin proiecte viabile, ceea ce România nu poate să facă. Situaţia a fost identică şi în anul 2005, când ţara noastră a utilizat pentru diminuarea impactului inundaţiilor numai 70 milioane euro dintr-un total de 200 milioane disponibile în acest scop. Şi asta tot din cauza lipsei de proiecte viabile care să justifice scopul şi modul de utilizare a fondurilor. Chiar şi acum, România mai poate accesa din fondurile de preaderare pe 2005 suma de 360 milioane rămasă neutilizată, dar din nou sumele trebuiesc justificate prin proiecte viabile. Nepăsarea şi dezinteresul manifestat de Guvern în problema fondurilor europene este de neînţeles, în contextul în care cererea Uniunii Europene este cât se poate de simplă: vor să cunoască proiectele pentru care vor fi cheltuiţi banii. O cerere, se pare, imposibil de rezolvat de Guvernul României.
		Domnul Florin Aurelian Popescu: Până în 1990, ziua de 9 mai, în România, era dedicată victoriei împotriva fascismului şi hitlerismului. Era o zi care marca un sfârşit de război, victoria unei părţi împotriva alteia. Şi prin această sărbătoare eram rupţi de restul continentului, pentru că, încă din primăvara anului 1950, ministrului de externe de atunci al Franţei, Robert Schuman, omologii săi englez şi american îi încredinţează sarcina de a crea un plan de reintegrare a Germaniei Federale în concertul continental. Aşa se face că ideea lui Jean Monnet, aceea de a se crea o Europă unită, pacifistă a prins contur. Era un mare început. Au trecut mai bine de trei decenii şi jumătate până când, în 1986, la Summitul de la Milano, ziua de 9 Mai a fost aleasă ca "Zi a Europei". Şi întregul continent, an de an, şi-a sărbătorit ziua. Uniunea Europeană, în sine, este o împlinire postbelică şi se află într-o continuă devenire. Acum, când ţara noastră se află în pragul aderării la această importantă structură a păcii şi înţelegerii dintre popoare, a stabilităţii şi prosperităţii europene, îmi revine deosebita onoare de a transmite tuturor românilor îndemnul de a nu precupeţi nici un efort în a parcurge şi cele aproape opt luni, câte ne-au mai rămas până la mult speratul fericit eveniment. Totodată, vreau să felicit întregul popor pentru realizările din ultimii doi ani, timp în care am depăşit mai toate rămânerile în urmă faţă de reperele obligatorii ale integrării. Având în vedere toate acestea, sărbătorirea Zilei Europei, în acest an, capăta o şi mai mare semnificaţie pentru noi, românii, fiind ultima dinaintea MARII UNIRI. Suntem europeni şi vom cinsti totdeauna acest nume şi această condiţie, împlinind gândul călăuzitor al lui Jean Monnet, cel care considera că, prin crearea uniunii, nu se coalizează state, ci se unesc oameni. Fie armonia, unitatea de măsură a întregului continent! La mulţi ani, România! La mulţi ani, Europa!
		Domnul Florin Iordache: "16 Mai 2006 - zi importantă pentru viitorul european al României" Astăzi, comisarul european Olli Rehn va prezenta raportul Comisiei Europene de monitorizare a României şi Bulgariei, privind aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană. Acest raport ar trebui să conţină recomandarea Bruxelles-ului în privinţa datei aderării. De asemenea, în raport, cu siguranţă vor fi făcute solicitări exprese şi implicite care trebuie îndeplinite până la data aderării efective. Indiferent de concluziile acestui raport, decisiv va fi Consiliul European din luna iunie a acestui an pentru fixarea datei integrării. P.S.D. a susţinut atât în plan intern, dar şi internaţional, prin eforturile comune ale socialiştilor europeni, ca integrarea României să fie la 1 ianuarie 2007. Nu trebuie uitat că în anul 2000 Guvernul P.S.D. condus de Adrian Năstase a preluat negocierile într-un stadiu de început şi tot Guvernul P.S.D. este cel care a încheiat negocierile cu U.E., actuala coaliţie trebuind să semneze Tratatul de Aderare. Din păcate, datorită tensiunilor permanente dintre "Palatul Victoria" şi "Palatul Cotroceni", dar şi din interiorul Alianţei, nu toate problemele semnalate de ultimul raport din 2005 au putut fi rezolvate. Indiferent de concluziile din Raportul de azi, întreaga clasă politică are datoria să facă totul pentru ca 1 ianuarie 2007 să fie data la care România va deveni membru cu drepturi depline a U.E.
		Doamna Doina Micşunica Dreţcanu: Ziua internaţională a familiei a fost marcată prin diverse acţiuni pe tot teritoriul ţării: noile familii au primit diplome onorifice de la Ofiţerul Stării Civile sau mici cadouri, în maternităţi tinerele mame au fost felicitate, au avut loc concerte festive; fiecare organizator a încercat să vină cu ceva inedit, plăcut sau chiar fastuos. Este de apreciat efortul făcut de autorităţile locale, partide sau ONG-uri. Dorim să ne integrăm în marea familie europeană şi prin aceste acţiuni. Familia este nucleul în are se dezvoltă şi în care se conturează personalitatea umană, este celula care creează şi pregăteşte generaţia de mâine. Ne aşteptăm ca şi Guvernul să-şi aducă aminte de acest lucru. După 500 de zile de guvernare, familia tânără nu se regăseşte şi nu găseşte sprijin în politica actuală; cota de lapte praf a fost redusă la jumătate, locuinţele pentru tineri au stagnat, tinerele mame intelectuale nu obţin sprijin în creşterea copilului. Au fost uitaţi chiar şi cei trimişi în Europa, la specializare pe bani publici, pentru a deveni funcţionari europeni. Încununarea "grijii" a fost carnea de pasăre infestată cu "gripa aviară" pusă pe masa familiilor tinere şi nu numai lor, în 12 judeţe. Să fie aceasta nepăsare, inconştientă sau incompetenţă? După 500 de zile de guvernare, Cabinetul Tăriceanu nu poate să mai dea vina pe guvernarea PSD. Este timpul să îşi asume responsabilitaea pentru ceea ce se întâmplă astăzi în România. Este momentul în care guvernarea actuală să-şi recunoască incapacitatea de a gestiona destinele a peste 21 de milioane de români; aceştia au dreptul să afle adevărul despre soarta lor. Astăzi este o zi importantă pentru România: vom afla cum evoluează Uniunea Europeană progresele noastre, câte steguleţe roşii vom mai primi şi unde suntem deficitari. Mai avem de aşteptat până când semaforul va avea culoarea verde şi pentru români. Întrebarea cea mai grea pentru toţi românii nu are răspuns la Parlamentul European sau la Comisia Europeană: suntem pregătiţi să intrăm în marea familie europeană? Noi înşine trebuie să răspundem la ea şi numai de noi depinde răspunsul afirmativ.
		Domnul Mihai Cristian Apostolache: Dezvoltarea fiecărei localităţi trebuie să fie preocuparea autorităţilor administraţiei publice din România şi, în primul rând, a autorităţilor administraţiei publice locale. Acesta este motivul pentru care se impune cu necesitate ca administraţia publică locală să se implice mai activ în realizarea unor politici publice locale care să includă ca obiectiv, printre altele, achiziţionarea de către aceste autorităţi din plan local (comunal, orăşenesc, judeţean) de bunuri mobile (clădiri şi terenuri). Potrivit legii, în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale (comune, oraşe/municipii, judeţe) sunt alese autorităţi ale administraţiei publice locale: la nivel de comună/oraş - primarul şi consiliul local; la nivel de judeţ - consiliul judeţean. Aceste autorităţi dispun de un buget propriu, precum şi de un patrimoniu propriu. Patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale este constituit din bunuri mobile şi imobile proprietate publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale, precum şi din drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial. La nivel local trebuie concepute politici publice locale care să conţină diverse programe şi proiecte. Autorităţile locale trebuie să devină odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, actorii cei mai importanţi ai dezvoltării locale. Aleşii locali (primarul, consilierii locali, consilierii judeţeni), precum şi personalul de specialitate din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să fie cât mai flexibili în ceea ce priveşte conceperea şi realizarea politicilor publice locale, iar deschiderea către piaţă trebuie să devină prioritară. În condiţiile în care România mai are de parcurs o perioadă destul de scurtă până la momentul intrării în Uniunea Europeană, este recomandat ca autorităţile locale să-şi direcţioneze atenţia şi către achiziţionarea de bunuri imobile, în special terenuri, de pe piaţa liberă, deoarece preţul acestora este încă redus, iar investiţia este sigură, consolidându-se în acest fel patrimoniul local. Aceste bunuri pot fi ulterior valorificate prin folosirea lor drept garanţii pentru obţinerea unor împrumuturi interne şi externe, destinate dezvoltării infrastructurii locale (drumuri, alimentare cu apă, canalizare etc.), precum şi pentru dinamizarea mediului economic local, prin realizarea de parteneriate public-public şi public-privat. Parteneriatul public-privat defineşte în general colaborarea dintre sectorul public şi cel privat, în care fiecare contribuie la planificarea şi mobilizarea resurselor necesare pentru realizarea unui obiectiv. Acest parteneriat are ca scop realizarea unui obiectiv de interes comun şi în care riscurile, costurile şi profiturile sunt distribuite proporţional între parteneri. Dezvoltarea locală este un proces de diversificare şi de dezvoltare a activităţilor economice şi sociale la nivelul unui teritoriu pornind de la mobilizarea şi coordonarea resurselor şi energiilor existente. Se impune, deci, mai mult ca oricând, implicarea autorităţilor locale în problematica dezvoltării şi dinamizării vieţii comunităţilor locale.
		Domnul Gabriel Sandu: Declaraţie politică: "1 ianuarie 2007 - momentul 0 al economiei româneşti". Chiar dacă unii trăiesc cu impresia că mult dorita integrare în Uniunea Europeană reprezintă un capăt de drum, mă tem că sunt foarte departe de adevăr. La 1 ianuarie 2007, vom vedea dacă într-adevăr putem fi egalii unor ţări cum este, de exemplu, Germania. Pariul cel mare pe care România îl are de câştigat este cel al unei evoluţii performante ca membră a Uniunii. Din păcate, integrarea va fi partea uşoară, iar partea grea va veni când, în sfârşit, economia românească va trebui să facă faţă unei pieţe libere. În primul rând, trebuie să realizăm că economia va ieşi de sub umbrela protectoare a politicilor interne şi va trebui să evolueze într-un mediu a cărui duritate va elimina de pe piaţă tot ce este neperformant. Standardele de performanţă şi de calitate a produselor şi serviciilor vor trebui să fie la nivelul celor din ţările membre. Toate companiile vor fi nevoite să îşi vândă produsele alături de cele ale unor lideri mondiali în domeniu. Realitatea este că, după integrare, companiile româneşti, care nu se adaptează, vor da faliment şi, conform estimărilor actuale, numărul acestora va fi destul de mare. Chiar dacă Uniunea Europeană a alocat aproape 30 de miliarde de euro României, aceşti bani vor trebui să fie meritaţi şi vor fi alocaţi doar în baza unor proiecte cu adevărat viabile. Principala problemă va fi realizarea de proiecte care să "cheltuiască" aceşti bani. Din acest punct de vedere, putem urma exemplele Portugaliei şi Irlandei, care au reuşit să profite din plin de fondurile structurale care le-au fost puse la dispoziţie. Dar au existat şi ţări ca Grecia, care a avut o rată de absorbţie de doar 40% pentru mult timp. În concluzie, după aderare, în nici un caz nu vom învăţa cum să stăm, ci din contra, vom învăţa cum să muncim. Factorul de succes, elementul care va grăbi sau întârzia dezvoltarea României, este mentalitatea fiecăruia dintre noi. Cu cât vom renunţa mai rapid la mentalităţile vechi şi vom realiza că primul lucru care trebuie schimbat şi permanent îmbunătăţit este propria noastră mentalitate.
		Domnul Ion Dumitru: Declaraţie politică: "Sămânţa seacă a ... promisiunilor!". Anul agricol 2006 este unul deosebit de slab. O spun specialiştii, fermierii şi micii producători, care se văd încolţiţi de nevoi. Vremea nu ne mai ajută, iar statul nici atât. În afară de proiecte, de campanii mediatice lansate cu surle şi trâmbiţe, de subvenţii minore, asemenea unor picături într-un ocean, agricultorii nu primesc nimic. În ţară, sunt zeci de mii de hectare necultivate, bântuite de ciulini. Alte zeci de mii de hectare au fost lucrate, dar pierdute în voia sorţii, bieţii ţărani nedispunând de bani pentru fertilizări şi tratamente. În hambarele gospodarilor zac mii şi mii de tone de cereale. Cetăţenii se plâng că preţurile de achiziţie sunt mici, iar samsarii grânelor sunt puşi doar pe înşelat. Dacă vând după placul acestora, nu-şi acoperă nici măcar costurile lucrărilor agricole. Neîncrezători, agricultorii români nu s-au înghesuit să acceseze credite, programe, aşa cum probabil se aştepta ministrul Flutur. Deşi s-au cheltuit milioane de euro, în satele româneşti nu se ştie mare lucru despre Programul "Fermierul", despre ce vrea de la noi Europa. Oamenii se lovesc prin primării de birocraţie, de neimplicare. 1 ianuarie 2007 bate zgomotos la uşă, dar ne va găsi tot nepregătiţi. Puţini ţărani ştiu că preţul de producţie va creşte, că vor fi nevoiţi să-şi caute cumpărători, că nu vor mai avea voie să între în pieţe cu produse neambalate, neconforme cu standardele europene, dar ce este mai grav, nici măcar nu li s-au comunicat aceste standarde. Tam-tam-urile ministrului Flutur se pierd, aşadar, ca un ecou pe tărâmul unei guvernări sterpe.
		Domnul Iuliu Nosa: Declaraţie politică: "Politică şi politicieni". Astăzi este o zi importantă pentru fiecare român, fie el om de rând, fie demnitar al Statului, fie reprezentant al Guvernării, fie al Opoziţiei. Mă refer la Raportul de Ţară, care apare în forma sa finală astăzi, şi care va decide, mai mult sau mai puţin explicit, viitorul României pentru anii imediat următori. Informaţiile privind structura şi conţinutul Raportului, chiar dacă sunt contradictorii, în funcţie de sursa care le propagă, sunt consensuale în a da mesajul unei abordări, relativ optimiste, pentru România: respectiv, undă verde pentru 1 ianuarie 2007. Guvernul "Tăriceanu" se grăbeşte să sărbătorească cu ostentaţie acest eveniment, omiţând câteva lucruri esenţiale, pe care le reamintesc: drumul României spre aderare era ireversibil trasat, încă din 2003-2004, sub guvernarea P.S.D.; dacă cineva va trebui să culeagă laurii victoriei, acesta este poporul român şi oficialii de la Bruxelles, care au convenit asupra oportunităţii acestui "val al extinderii"; iritarea manifestată de domnul Tăriceanu şi reprezentanţi ai Alianţei "DA", în decembrie 2004, când Guvernul P.S.D. a marcat închiderea la timp a tuturor capitolelor de aderare la Uniunea Europeană. Aţi reproşat atunci calitatea documentelor încheiate de echipa de negociatori ai P.S.D., precum şi faptul că am considerat această realizare ca una esenţială în accelerarea procesului de aderare. Este numai unul dintre exemplele în care Puterea aplică conduita dublului standard în aprecierea unor acţiuni politice. Când avem voie să ne bucurăm pentru o victorie românească? Numai când credem că ne aparţine, sau când este într-adevăr o realizare a României? Care este meritul real al Guvernului în rezultatul acestui Raport? Unul singur şi indiscutabil, acela de a fi reuşit să se menţină la Palatul Victoria! În rest, bâlbâieli, lipsă de profesionalism, dispute politice şi mediatice. În momentul bilanţului a 500 de zile de guvernare, echipa Tăriceanu poate contabiliza cu siguranţă cel mai reuşit şi apetisant spectacol de circ politic din istoria guvernărilor post-decembriste. De aceea, lista marilor proiecte de investiţii în infrastructură, agricultură, sănătate, educaţie este deocamdată o coală albă, pe care la rubrica "Stadiu" se poate consemna peste tot "Promisiuni". După 500 de zile de guvernare, câţi km de drum judeţean, naţional sau autostradă aţi executat, domnule prim-ministru? Dar dumneavoastră, domnule ministru Dobre? După ştiinţa mea, zero! De aceea, cu permisiunea noastră generoasă, în lipsa oricăror alte realizări palpabile, sărbătoriţi cele câteva pagini de Raport de Ţară, care vă avertiza, cu toată severitatea că greul de-abia începe!
		Domnul Gheorghe Dragomir: "România mioritică" În lumina ultimelor evenimente de pe scena politică românească, am tot mai mult impresia că deşi ne îndreptăm spre Uniunea Europeană nu am renunţat nici acum, în 2006 la spiritul mioritic. Mitul românesc prin excelenţă, cel al Mioriţei, în care ciobanul îşi lasă existenţa la voinţa destinului fără a protesta sau doar se vaită fără a propune soluţii sau realiza nimic, se potriveşte de minune cu situaţia politică actuală a României. Cu doar şapte luni înainte de aderare, principalul partid de opoziţie se află în profunde frământări interne care includ şi formarea unui pol de stânga, Partidul Democrat realizează e reevaluare doctrinară după balansări între stânga şi dreapta, lucru făcut de altfel în trecut şi de Partidul România Mare la o scară ceva mai mică, fapt ce nu poate, de altfel, decât să ne bucure dacă se va produce în sfârşit o limpezire doctrinară în România. Toate aceste rearanjări politice nu fac decât să îngreuneze înţelegerea situaţiei politice româneşti la nivelul structurilor europene. Deşi guvernul actual are o imagine destul de bună în presa europeană, acest lucru nu este nici pe departe reflectat de cea românească aflată într-o continuă tabloitizare şi într-o goană către senzaţional. S-ar putea să-i supăr pe unii jurnalişti dar aş prefera să văd şi analize ale proiectelor legislative cu rol de informare şi mai puţin senzaţional, deşi acesta din urmă se vinde mai bine. Un alt mit important îl reprezintă cel al meşterului Manole şi anume progresul prin sacrificiu. Ei bine, nu cred în existenţa persoanelor providenţiale şi mai ales la nivelul Partidului Naţional Liberal, care a existat şi va exista doar prin doctrina şi ideologia sa şi oamenii care îl compun, fără a fi împins de la spate de o anumită persoană. Şi ca să închei cu o analogie din fotbal, pentru că, nu este aşa, tot românul se pricepe la politică şi fotbal, în momentul când eşti pe locul întâi în campionat, nu schimbi antrenorul ca pe urmă să devii ciuca bătăilor adversarilor şi să dai vina pe arbitraj.
		Domnul Horea Dorin Uioreanu: "Un mesaj pentru responsabilitate" Sunt convins că trecem printr-o perioadă istorică de maximă importanţă pentru România, perioadă pe care ne este greu să o evaluăm la adevărata sa însemnătate. Suntem extrem de aproape de un obiectiv despre care, în urmă cu numai câţiva ani, vorbeam cu teamă şi nesiguranţă. Părea un deziderat îndepărtat şi imposibil de atins. Cu toate acestea, despre România începe să se discute în sens pozitiv în interiorul cancelariilor europene, iar oficialii români nu se mai simt străini sau nişte acceptaţi la Bruxelles, ci parteneri de încredere. Guvernul român a reuşit, în 16 luni de zile, să depăşească complexul de inferioritate faţă de Bulgaria şi chiar să depăşească această ţară în adoptarea acquisului comunitar. Cu siguranţă, meritele pentru aceste obiective îndeplinite le au toate partidele politice care au înţeles de-a lungul timpului să susţină demersurile guvernamentale pentru adoptarea la timp a normelor şi obiectivelor impuse de Uniunea Europeană. Şi să nu uităm, de asemenea, despre eforturile pe care le-a făcut fiecare român în ultimii 16 ani pentru a ne înrola în rândul ţărilor civilizate. Despre cine va culege laurii... aici e discutabil, pentru că nu mi se pare corect ca o singură persoană sau un partid să îşi aroge meritele integrării. Mai mult, consider că nu este deloc normal ca problema să se pună în felul acesta. După cum spuneam, ne aflăm înaintea unei noi etape pentru România modernă şi subliniez acest lucru: înaintea. Nu suntem nici la o lună, nici la un an după acceptarea în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, unii actori de pe scena politică se comportă cu o totală iresponsabilitate, chiar imaturitate aş putea spune. Şi mă refer aici la jocurile politice care se fac în spatele uşilor închise, la diversele speculaţii şi înţelegeri de salon care împrumută elemente din ceea ce numim "spirit balcanic" şi nicidecum din "comportamentul european" la care ne aliniem. Stimaţi colegi, a începe în acest moment să schimbăm guverne pentru ambiţiile de moment ale câtorva politicieni vremelnici mi se pare un risc prea mare şi o atitudine dăunătoare României. A provoca alegeri anticipate înainte de termen reprezintă un demers fără sens, deoarece riscăm prea mult, pe ultima sută de metri, în demersul de integrare a României şi cu ce preţ: sondajele arată că, în urma unul eventual scrutin, la această dată, scena politică nu s-ar simplifica, ci dimpotrivă... Doresc să mă aliniez şi eu mesajelor de stabilitate care vin dinspre mediul politic european, dar şi de la colegii mei care înţeleg miza jucată de România. Mai mult, ar fi o dovadă că ţara noastră a trecut examenul integrării, întrucât unul dintre principiile construcţiei europene este stabilitatea. Îmi exprim speranţa, şi pe această cale, că toţi factorii politici vor înţelege, în cele din urmă, că nu are sens să ne jucăm cu orgolii şi cu destine. În calitate de for legislativ, putem marca viitorul României, şi aş dori ca, prin acţiunile noastre viitoare, să nu periclităm şansa pe care ne-am oferit-o cu toţii.
		Domnul Ion Luchian: În ultima perioadă am fost martorii unor evenimente foarte interesante pe scena politică românească, unul dintre acestea fiind încercarea de oficializare a relaţiei deja existente dintre PSD şi PRM, prin încheierea unui protocol, acord parlamentar între cele două partide. Menit, probabil, să dea fiori reci actualului guvern, pe care alianţa PSD-PRM deja îl ameninţă cu o moţiune de cenzură, acordul respectiv se pare că a creat mai multă tensiune în interiorul PSD, existând aici mai multe voci care s-au ridicat împotriva acestui acord, fapt ce a dus în cele din urmă la amânarea semnării respectivei înţelegeri. Este interesant faptul că un partid care se declară a fi unul modern, european, "social-democrat", care acum când nu mai este la guvernare dă lecţii de democraţie şi de administrare, alege să facă alianţă cu un partid de factură veche, axat în jurul unui lider "providenţial", ba mai mult încă, un partid cu o retorică extremistă, xenofobă. De asemenea, este interesant faptul că PSD a ales să se alieze în mod oficial cu PRM într-o perioadă în care România se află foarte aproape de accederea în Europa în care merită să se afle, în Europa democraţiei, libertăţii şi a toleranţei, valori care nu sunt deloc împărtăşite de către PRM. Oricum, trebuie să remarc faptul că încheierea acestei alianţe nu ar însemna decât oficializarea unei relaţii care a funcţionat foarte bine între cele două partide, indiferent de cum s-au numit acestea la un moment dat, încă din 1992 şi până astăzi, relaţie care are la bază un trecut politic şi ideologic comun al mai multor membri ai celor două partide.
		Domnul Ioan Stan: "Portăreii bat la poarta agricultorilor suceveni pentru recuperarea contravalorii bonurilor valorice acordate ţăranilor în toamna anului 2005" "Generosul" sprijin al statului din toamna anului 2005, prin care ţăranii au primit bonuri valorice pentru achiziţionarea de seminţe, îngrăşăminte chimice, pesticide şi motorină s-a dovedit o mascaradă menită mai degrabă a veni în sprijinul afaceriştilor. Recent, Direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală Suceava a apelat la autorităţile locale, pentru a recupera de la ţăranii suceveni suma de 5,3 miliarde lei vechi, pe motiv că agricultorii nu au folosit bonurile valorice şi pentru sămânţă certificată, preferând să îşi însămânţeze ogoarele cu sămânţă din pod. În baza Ordonanţei Guvernului nr.117/2005, statul a subvenţionat agricultorii pentru înfiinţarea culturilor din toamna anului trecut, prin acordarea sumei de 1.750.000 vechi la hectar pentru achiziţionarea de seminţe, îngrăşăminte chimice şi pesticide. Pentru un hectar de grâu, media necesară de sămânţă este de 250 kg. Un kilogram de sămânţă certificată, la Suceava a costat 9.000 lei vechi. Pentru un hectar de grâu, preţul s-a ridicat numai pentru sămânţă la 2.250.000 lei, plus costurile pesticidelor şi ale îngrăşămintelor chimice. În această situaţie, ţăranii au fost siliţi să scoată din buzunarul, şi aşa gol, numai pentru sămânţă diferenţa de 500.000 lei vechi. Pentru a economisi suma amintită, micii agricultori au preferat să folosească sămânţa din pod, care nu îi costa nimic şi, în schimbul bonului valoric de 1.750.000 lei, să îşi procure îngrăşăminte chimice şi pesticide. Mai mult decât atât, în timp ce un kilogram de grâu din podul ţăranului nu putea fi vândut nici cu 4.000 lei vechi, producătorul de sămânţă certificată îl obligau pe ţăran să plătească suma de 9.000 lei vechi. Din acest motiv, majoritatea ţăranilor nu au utilizat bonurile valorice pentru sămânţă certificată, considerând că această măsură îi dezavantajează. Dacă s-ar fi explicat agricultorilor ce se poate întâmpla în situaţia când nu se folosesc bonurile valorice conform ordonanţei Guvernului, nu se ajungea ca astăzi, mii de agricultori suceveni să fie obligaţi a restitui o parte din contravaloarea acestora. Cu mult respect, solicit Ministerului Agriculturii a renunţa la această măsură de recuperare silită din buzunarul ţăranului sucevean a sumei de 5,3 miliarde lei, întrucât vinovaţii trebuie căutaţi şi în alte compartimente.
		Domnul Gheorghe Chiper: "Se impune o nouă măsurare a ... sărăciei" Nivelul de trai reprezintă, la toate guvernele şi în oricare moment, un obiectiv central al politicii şi acţiunilor promovate, un mijloc de a verifica în practică eficienţa propriilor programe, a măsurilor şi deciziilor stabilite. Este drept, nivelul de trai, ca şi concept economic, constituie un indicator complex, care se măsoară anevoios cu tehnici sofisticate şi pe intervale mari de timp, pe bază de studii comparative şi cercetări multiple, folosind metodele calculului probabilităţilor şi programării liniare. Precizez faptul că asemenea cercetări s-au făcut la scară naţională în urmă cu doi-trei ani şi s-au dovedit a fi, în egală măsură, şi realiste şi utile. Am putut afla atunci că, în ce priveşte nivelul de trai, în perioada 2000-2004 s-a înregistrat o evoluţie favorabilă la scara întregii societăţi, indicele sărăciei scăzând de la 39% în 2000, la 23% în 2004. Mai fac menţiunea că determinarea acestei evoluţii s-a făcut cu ajutorul unor instituţii internaţionale, neimplicate în politica românească şi nesupuse opţiunilor grupurilor de interese. Pur şi simplu, pe baza unor studii ample, prin culegerea de date statistice, prin cercetarea bugetelor de familie şi a unor indicatori sectoriali, s-a ajuns la concluzia că gradul de sărăcie a scăzut în perioada respectivă, explicaţia acestei evoluţii fiind legată de creşterea economică, de îmbunătăţirea raportului dintre resurse şi programele investiţionale, de perfecţionarea politicilor de repartiţie şi consum ale produsului intern brut. Consider că un astfel de demers este necesar şi în această perioadă. Nu suntem spre finalul unui mandat (cu durata normală, evident), nu este un interval întreg pentru a măsura cum am evoluat în privinţa nivelului de trai, dar de ştiut trebuie să ştim care este realitatea în acest domeniu. Aceasta pentru că prea multă lume se plânge de lipsa de bani, de greutăţi în procurarea celor necesare traiului, de scumpiri şi inflaţie, de tot mai multe privaţiuni. În contrast cu aceasta, asistăm la o retorică guvernamentală de-a dreptul agasantă despre rezultate bune, despre creşteri calitative şi cantitative în economie, despre sume mari (uriaşe chiar), care, prin noua fiscalitate, sunt distribuite către populaţie. Afirmaţie care nu este total falsă! Către sectorul populaţie s-au dirijat, conform informaţiilor oficiale, circa un miliard euro în 2005, doar că numai 15-25% din salariaţi sau deţinători de dividende au beneficiat de venituri mai mari, peste media inflaţiei. Mai bine de trei sferturi dintre aceştia n-au avut nimic în plus, n-au simţit nici o ameliorare la "coşul zilnic". Dimpotrivă, au sărăcit, iar aceasta trebuie să o spună şi statistica, tocmai pentru a se corecta actuala politică guvernamentală, pentru a preveni derapajele în acest domeniu atât de important. Şi, mai ales, pentru a şti dacă actualul Guvern merită sau nu încrederea noastră.
		Domnul Petru Călian: "15 mai - Ziua Partidului Conservator" Daţi-mi voie să dedic această alocuţiune manifestărilor care au avut loc cu ocazia sărbătoririi Zilei Partidului Conservator, din 15 mai Probabil ştiţi că 15 mai reprezintă, în calendarul internaţional, Ziua Familiei. Consider că, dincolo de drepturile fundamentale ale omului, familia reprezintă cea mai de preţ valoare a umanităţii. Tot ceea ce reprezentăm ca indivizi, deşi poate părea paradoxal, este o consecinţă sau o continuare a ceea ce reprezintă familia în concepţia fiecăruia. Suntem, dacă vreţi, o extensie a propriei noastre familii, pentru că ceea ce înţelegem prin moralitate, cinste, omenie, dorinţă de progres, muncă în echipă etc. este, de fapt, ceea ce ne-au învăţat părinţii noştri, familia, în general. Pornind de la această premisă, îmi permit să afirm că ziua de 15 mai nu putea fi mai inspirat aleasă ca fiind Ziua Partidului Conservator. Individul aflat în continuă dezvoltare, colaborarea, patriotismul înţeles în adevărata sa dimensiune - ca păstrare a valorilor naţionale, nu în detrimentul globalizării europene, ci tocmai ca parte integrantă în evantaiul de valori europene, egalitatea de şanse şi oportunităţi de dezvoltare pentru toţi indivizii, progresul economic personal şi colectiv al populaţiei, familia, ca nucleu de dezvoltare şi progres al societăţii - toate acestea sunt doar câteva dintre priorităţile şi credinţele Partidului Conservator. Pentru că înţelegem poate mai bine ca oricine, prin prisma doctrinei istorice a conservatorilor, ce înseamnă familia, la Cluj am desfăşurat săptămâna trecută o serie de activităţi menite să comunice tocmai acest mesaj al colaborării între indivizi, al colaborării şi unităţii. Vineri, 12 mai, am fost învingători în meciul de fotbal organizat între echipa membrilor comitetului executiv judeţean al partidului şi presă. Învingători nu neapărat la scor, ci prin fair-play-ul insuflat întregii manifestări. Vreau să menţionez că, deşi ambiţiile sportive pot întuneca uneori minţile jucătorilor, chiar ale celor profesionişti, - şi avem exemple la nivel naţional, în acest sens -, între conservatorii clujeni şi reprezentanţii presei locale există - şi va exista şi pe viitor - una dintre cele mai bune comunicări, lucru cu care ne mândrim şi pentru care ţinem să mulţumim presei, care dă dovadă continuu de profesionalism şi înaltă ţinută etică. Dacă, prin meciul de fotbal, am încercat să arătăm că poate exista comunicare de cea mai bună calitate între echipe, considerate în mod greşit antagonice, duminică, 14 mai, am încercat să arătăm că dorim să avem în judeţul Cluj o mare familie. La Cetan, am susţinut mobilarea unei grădiniţe şi ne-am bucurat atât noi, cât şi oamenii din acest sat, de zâmbetele copiilor, la primirea pachetelor cu jucării. Nu e aşa de greu să faci un copil fericit. Trebuie însă să avem interesul şi disponibilitatea sufletească de a o face. Fără fericirea acestor copii, a tuturor copiilor României, va fi imposibil să construim un viitor acceptabil acestei ţări. N-am uitat nici de bunicii noştri. Sub acastă deviză, am contribuit decisiv la publicarea unei cărţulii de poezii. Deşi criticii literari pot discuta valoarea literară a poeziilor bunicului de 75 de ani, noi am vrut doar să facem fericit un om, care visa încă de pe băncile şcolii să-şi vadă poeziile tipărite şi împărtăşite vecinilor. Asta înseamnă familia. Familia te sprijină în orice momente, intenţiile trebuie să fie bune, iar colaborarea între semeni face miracole. Fără să vreau să devin un sfătuitor, mi-ar place dacă am putea cu toţii să ne gândim mai mult la ce înseamnă familia, la ce trebuie să facem pentru ţara asta, pentru ca toţi să se simtă apropiaţi unii de alţii, iar lipsa banilor să nu mai producă vrajbă între vecini.
		Domnul Ioan Ţundrea: "Speranţe. Certitudini... Secunde" Astfel s-a numit concertul extraordinar al pianistului de doar 11 ani, Matei Bucur Mihăiescu care s-a desfăşurat aseară la Ateneul Român sub înaltul patronaj al premierului Tăriceanu. Extraordinarul concert s-a desfăşurat cu doar o zi înainte de momentul de speranţă poate cel mai important pentru multe generaţii de români, mă refer desigur la integrarea în UE. Surprinzătoare a fost şi compoziţia tânărului compozitor şi interpret denumită sugestiv "Secunde". Respiraţia auditoriului de la Ateneul Român, sugestia Secundelor şi prezenţa lui Jonathan Scheele au confirmat că momentul muzical de excepţie la care am participat, este un preludiu al Odei Bucuriei. Secundele confirmau certitudinea îndeplinirii speranţelor noastre aşteptate de multe generaţii de români. Această respiraţie muzicală de excepţie am trăit-o solidar, alături de Şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, premierul Tăriceanu şi preşedintele PC, Dan Voiculescu, fiecare în parte fiind artizani ai integrării. A fost trist doar că la numărătoarea muzicală inversă a secundelor integrării au participat doar aceste personalităţi ale Coaliţiei, care într-un mod discret şi elegant au demonstrat prin prezenţa lor la Ateneul Roman că susţin şi preţuiesc valorile româneşti. Absenţii au demonstrat încă o dată că demagogia marca Golden Blitz îi îndepărtează de speranţele şi certitudinile noastre, cu ani lumină, nu cu secunde.
		Domnul Ionel Palăr: Pentru prima dată, virusul gripei aviare a pătruns într-un loc din care se poare răspândi cu şi mai multă uşurinţă - ferma avicolă. Descoperirea virusului la Codlea a demonstrat lipsa de responsabilitate a celor în măsură să asigure calitatea cărnii, cu atât mai mult cu cât, din firma respectivă, plecau kilograme de carne spre magazine şi supermarket-uri. Autorităţile au acţionat în consecinţă şi s-au luat toate măsurile pentru minimalizarea efectelor iresponsabilităţii manifestate de producători, când mult mai simplu ar fi fost să existe, în primul rând, prevenţie. Comandamentul central antiepizoodic a impus un set de reguli de biosecuritate, tocmai pentru a se evita astfel de situaţii. Cu toate acestea, firma braşoveană nu avea medic veterinar şi nici toate avizele necesare pentru comercializarea cărnii este pasăre. În urma acestor evenimente, localităţi întregi intră sau riscă să intre în carantină, tone de carne de pui sunt confiscate, magazinele sunt răscolite şi judeţe întregi sunt în pericolul de a găzdui, în vreun magazin, temutul virus. Toate ar fi fost evitate dacă firmele responsabile ar fi respectat normele impuse de autorităţi, în condiţiile în care România s-a confruntat cu acest virus de luni de zile. Din păcate, însă, înainte de a se confrunta cu viruşi reali sau calamităţi naturale, ţara noastră trebuie să se lupte, permanent, cu mentalitatea iresponsabilă de a trata probleme cu adevărat importante. Iar sănătatea este una dintre ele. Când vom învăţa să ne respectăm semenii, să urmăm regulile şi când vom şti ce înseamnă responsabilitatea în momentul în care ceea ce facem poate afecta vieţi, atunci ne vom putea numi civilizaţi.
		Domnul Viorel Pupeză: Într-un an şi jumătate de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, nu puţine au fost subiectele care au ţinut prima pagină a ziarelor. Unul singur, însă, revine la două-trei săptămâni în prim plan: aşa zisa "întoarcere la popor" în caz că mai ştii unde l-ai lăsat. Cel care a dat tonul a fost însuşi preşedintele Traian Băsescu, la nici trei săptămâni de la instalarea Cabinetului Tăriceanu. De fiecare dată când şeful statului a apelat la sperietoarea anticipatelor, pentru unii sau pentru alţii dintre actorii politici, aliaţii s-au dat după colţ, spunând că problema nu este de actualitate şi că nu se află pe agenda partidului. Prima remarcă asupra acestui subiect deopotrivă perimat şi actual este uşurinţa cu care îl tratează, ceea ce trădează nu numai superficialitate în abordarea chestiunilor politice, ci şi o îngrijorătoare lipsă de respect faţă de lege. "Ne întoarcem din nou la electorat!", spune Alianţa "Departe de Adevăr", uitând că a fost mandatată să-şi ducă la capăt angajamentele până în 2008. Numai că această întoarcere la popor ar face-o ca pe o inginerie politică doar pentru soluţionarea noncoabitării din cadrul Coaliţiei de guvernare. Un Raport de ţară favorabil nu iartă greşelile clasei politice de la Bucureşti până şi după 1 ianuarie 2007. Agenda europeană a României poate fi grav perturbată de un scrutin inoportun. Derutaţi de declaraţiile contradictorii, pierzând şirul pisicilor aruncate dintr-o curte în alta, românii nici măcar nu ştiu dacă vor sau nu anticipate. Ei ştiu că vor fi create blocaje decizionale în economie şi administraţie. Românii au sesizat diferenţa de abordare şi ştiu că întoarcerea la popor trebuie să aibă alte semnificaţii. Ei dovedesc astfel faptul că pot pătrunde şi în culisele politicii şi nu se lasă păcăliţi de aparenţe. Democraţia participativă are costurile ei, dar România nu-şi poate permite un alt termen decât 1 ianuarie 2007. Actuala guvernare vrea să profite de un fapt favorabil şi să-şi mai asigure câţiva ani de guvernare. Peste doi ani, cine ştie ce se mai poate întâmpla, de ce să nu meargă la sigur? Guvernul Tăriceanu este unul incompetent, dar în aceste momente este nevoie de guvernare. Între răul de a avea un guvern slab şi incompetent şi a risca să paralizăm România şase luni cu alegeri, România are nevoie de Guvern. "Întoarcerea la electorat" este interpretată exclusiv ca dorinţa de organizare a alegerilor anticipate. În fapt, nu ar trebui să fie vorba despre întoarcerea la problemele românilor care nu au timp de citit afişe electorale pentru că trebuie să-şi scoată apa din case, trebuie să stea la cozi la medicamente sau trebuie să iasă în stradă pentru un trai decent! Un demers democratic, dar actualmente nepotrivit, devine sperietoare pentru români, astfel că sensul alegerilor va fi şi mai mult denaturat şi respins de electorat. În tot acest joc de-a democraţia participativă, Alianţa este mai mult cu spatele la popor, poate şi pentru că îi este ruşine să-şi arate adevărata faţă!
		Domnul Mihai Dumitriu: Criza din sistemul farmaceutic este faţa văzută a crizei generale a sistemului sanitar. Incapacitatea sistemului sanitar de a asigura asistenţa medicală a populaţiei devine explozivă. Această incapacitate este datorată, în primul rând, deficienţelor manageriale şi de strategie în politica Ministerului Sănătăţii. Analizând pe scurt, constatăm că modul de compensare şi de eliberare gratuită a medicamentelor s-a confruntat permanent cu resurse financiare total insuficiente alocate în acest scop. Deşi conform Legii asigurărilor sociale de sănătate, populaţia beneficiază de medicamente compensate şi gratuite, acest fapt rămâne încă multă vreme un deziderat. Doar 41% din consumul din medicamente compensate şi gratuite este acoperit financiar din fondul asigurărilor sociale de sănătate, restul de 59 % fiind plătit integral de pacienţi. De asemenea, accesul la medicamente este îngrădit şi de preţurile excesiv de mari în comparaţie cu cele ale Uniunii Europene. În România, doar 39 % din preţul unui medicament este, de fapt, alcătuit din taxe şi adaosuri. Aceste preţuri sunt fixate de Ministerul Sănătăţii la aproape 2/3 din lista medicamente compensate şi gratuite. Un alt impediment în aprovizionarea cu medicamente către populaţie este procentul de compensare 90 % şi respectiv 50 %. Compensarea se face la nivelul preţului de referinţă, care reprezintă un preţ mediu între cel mai ieftin şi cel mai scump produs din aceeaşi grupă farmaceutică. Înlocuirea de pe lista compensatelor şi gratuitelor, a medicamentelor de import, eficiente şi scumpe, are un impact negativ asupra populaţiei, în mod deosebit asupra pensionarilor şi persoanelor cu venituri mici. Interesele de grup sunt reflectate şi în licitaţiile medicamentelor din programele naţionale de sănătate care sunt câştigate constant de aceleaşi firme. Medicamentele anti-SIDA sunt achiziţionate cu preţuri de până la 50 % mai mari ca în SUA. Având în vedere cele de mai sus, se concluzionează uşor că medicamentele scumpe vor dispărea de pe reţetele compensate şi gratuite pentru bolnavii cronici, diabetici, SIDA etc. acest lucru provoacă scăderea calităţii vieţii bolnavilor cronici. Pensionarii duc o luptă permanentă pentru supravieţuire deoarece nu au sumele suficiente pentru a-şi plăti reţetele compensate. Pentru foarte mulţi pensionari medicamentele compensate sunt ca o "fata morgana". Mii de pensionari umiliţi stau la coadă din primele zile ale începutului de lună pentru a intra în posesia medicamentelor compensate strict necesare ameliorării suferinţei trupului şi sufletului. Se creează haos şi disperare în farmacii, pacienţii stau la coadă şi scot, lună de lună, mai mulţi bani din buzunar pentru medicamente. Sumele pentru medicamentele compensate şi gratuite se suplimentează doar la televizor şi nu în farmacii. Cât timp finanţarea va fi deficitară şi lipseşte o viziune privind sistemul sanitar, inovaţiile tip ministrul portocaliu Nicolăescu, deja încep să fie traduse prin "Cu Dumnezeu, înainte!" PSD, în calitate de partid responsabil aflat în opoziţie, nu poate asista pasiv la: eliminarea şi lichidarea pensionarilor; distrugerea sistemului sanitar; împovărarea celor nevoiaşi cu noi biruri, de parcă ar fi vinovaţi că sunt bătrâni şi bolnavi. PSD condamnă politica portocalie în domeniul sănătăţii şi este alături de oamenii care trăiesc de azi pe mâine, cu venituri mici, din care nu ştiu ce să achite mai întâi: factura la gaze, curentul electric sau alimentele şi medicamentele. PSD va sancţiona politica Alianţei D.A. printr-o moţiune de cenzură, încercând să elimine de la guvernare această monstruoasă Coaliţie PNL-PD-UDMR-PC.
		Domnul Liviu Câmpanu: Asistenţa medicală primară - baza piramidei sistemului sanitar. Medicina de familie este practicată în România de aproximativ 12 mii de medici, a căror distribuţie la nivel teritorial este neuniformă, cunoscând concentrări semnificative în zonele urbane şi rarefieri îngrijorătoare în mediul rural (în special în zonele slab dezvoltate economic, precum judeţele Botoşani şi Vaslui, zonele de munte sau în Deltă). Asta face ca numărul pacienţilor asiguraţi ai unui medic de familie să varieze de la o zonă la alta, între 1000 şi 4-5000 de asiguraţi. Activitatea unui medic de familie impune coordonarea mai multor tipuri de servicii pentru asiguraţi: consultaţii medicale; prescrierea medicaţiei necesare; vaccinarea; prescrierea reţetelor pentru lapte praf; controlul periodic al copiilor din unităţile şcolare (aşa-numitul triaj); supravegherea copiilor între 0-1 an; supravegherea gravidei; activitate profilactică; depistarea precoce a afecţiunilor oncologice; depistarea precoce a T.B.C.-ului şi a diabetului; controlul periodic, anual, obligatoriu al asiguraţilor; acordarea primului- ajutor în urgenţă; eliberarea de bilete de trimitere către medici specialişti din ambulatorii de specialitate sau din spitale; eliberarea de bilete de trimitere pentru analize de laborator, explorări funcţionale şi alte investigaţii paraclinice; eliberarea de adeverinţe medicale privind starea de sănătate a asiguraţilor; eliberarea de concedii medicale; constatarea şi eliberarea certificatelor de deces; întocmirea şi prezentarea raportărilor lunare către C.A.S.J. şi D.S.P.; aprovizionarea cu materiale sanitare şi medicamente pentru aparatul de urgenţă; aprovizionarea cu materiale de birotică şi consumabile, precum şi cu formulare tipizate; activităţi administrative, precum : igienizarea spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, plata cheltuielilor cu întreţinerea, precum şi a utilităţilor (chirie, lumină, apă, telefon, curent electric); consiliere şi planificare familială; întocmirea şi depunerea declaraţiilor fiscale, a ordinelor de plată către bugetul statului; întocmirea declaraţiilor către C.A.S., C.A.S.S., şomaj şi Institutul Teritorial al Ocupării Forţelor de Muncă; efectuarea operaţiunilor bancare. Pentru toate aceste activităţi, Casele de Asigurări de Sănătate judeţene încheie contract cu medicii de familie, pentru 35 ore/ săptămână, condiţii în care venitul unui medic de familie după plata salariilor angajaţilor, a obligaţiilor către stat şi a datoriilor de întreţinere este, în cel mai bun caz, la nivelul unui salariu mediu brut pe ţară. Numai profesionalismul şi responsabilitatea medicilor ne ajută să nu cădem pradă şi să răspundem cu aceeaşi monedă, adică "ei făcându-se că ne plătesc, iar noi să ne facem că lucrăm". Aşa cum aţi văzut în cele prezentate mai sus, medicul de familie face de toate: este şi medic, şi soră medicală, şi infirmieră şi şofer - dacă nu chiar vizitiu - şi contabil şi casier şi informatician şi manager. Mai nou, s-ar putea să devină şi ordonator de credite prin trecerea fondurilor pentru medicamente compensate şi gratuite de la farmacii la nivelul cabinetelor de medicină de familie. Aşa cum ne-am îndeplinit toate activităţile impuse de casele de asigurări până acum, probabil că vom reuşi să gestionăm şi această din urmă sarcină, dar şi pe ce bani? Din ce resurse motivaţionale? Sunt convins că a venit timpul ca medicul de familie să fie plătit conform principiilor liberale, pentru că am dus prea mult timp mare parte din protecţia socială, clamată de statul român. Pentru aceasta nu este necesară decât aplicarea unui principiu simplu caracteristic sistemelor asigurărilor: "banul urmează bolnavul". Altfel, fără o finanţare compensatoare, temelia sistemului sanitar românesc se va dovedi a fi de lut, susceptibilă la dezastre, chiar în condiţiile unor calamităţi mult mai mici decât cele din ultimii doi ani.
		Doamna Manuela Mitrea: "Atacurile împotriva Academiei Române trebuie să înceteze!" Pe 4 aprilie 2006, Academia Română a sărbătorit împlinirea a 140 de ani de existenţă. Aşa cum spunea şi academicianul Dan Berindei, preşedintele de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române, acest eveniment a fost tratat cu o indiferenţă aproape totală de către mass - media şi nu numai. Îmi exprim îngrijorarea legată de tot mai desele atacuri apărute din diferite părţi, care denigrează cel mai înalt for al culturii şi ştiinţei din România şi cred că este de datoria noastră să luăm poziţie faţă de această situaţie intolerabilă. Încă din momentul constituirii, în 1866, Academia Română a fost cel dintâi "Parlament" al tuturor românilor, care a strâns laolaltă reprezentanţi din toate provinciile româneşti şi care a acţionat constant pentru soluţionarea marilor probleme ale naţiunii. Fără a uita inevitabilele sincope din perioada dictaturii când Elena Ceauşescu a ajuns membru al acestei instituţii, Academia Română a fost, este şi va rămâne un for de consacrare în care sunt aleşi cei mai de seamă reprezentanţi ai ştiinţei şi culturii. Nu trebuie uitat faptul că Academia Română este o "uzină" în care lucrează membrii ei, dar şi câteva mii de cercetători din cele 60 de institute aflate sub coordonarea sa. Înaltul for este o punte către lume, iar singura politică practicată este cea a naţiunii şi a culturii, iar afirmaţiile făcute de unii tineri că "Academia Română e mai curând o zonă rău famată, reumatică şi ieşită sever din context social", sau că "academicienii sunt comunişti fără operă" n-ar trebui să existe. Prestigiul Academiei Române este recunoscut pe plan internaţional şi prin faptul că numeroşi academicieni au fost şi sunt membri ai unor Academii străine, iar oameni de ştiinţă dintre cei mai de seamă de peste hotare au fost şi sunt membri de onoare ai Academiei Române. Zecile de publicaţii care apar sub auspiciile Academiei Române, dintre care multe în limbi străine, reprezintă şi ele o prezenţă activă în peisajul ştiinţific şi cultural. Toate acestea dovedesc încă o dată, daca mai era nevoie, că Academia Română îşi păstrează valoarea creativă şi contribuie la afirmarea României pe plan internaţional. Istoria unui popor nu se scrie cu vorbe în vânt, pline de venin, ale unora care cred că vorbesc în numele societăţii civile. Această misiune revine cercetătorilor, iar rolul Academiei Române este, şi din acest punct de vedere, unul important. Haideţi să fim aproape de Academia Română şi să aducem Academia Română alături de Parlamentul României şi împreună să ne îndeplinim misiunea pe care o avem faţă de poporul român.
		Domnul Marin Almăjanu: Doamnelor şi domnilor, Astăzi, la Bruxelles, se dă publicităţii raportul Comisiei Europene cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Aşa cum comentează marea majoritate a specialiştilor, România va intra în marea familie europeană aşa cum era programat la 1ianuarie 2007. Asistăm aşadar la un moment istoric, un moment ce marchează esistenţa statului şi a societăţii româneşti. Odată cu acest succes de mare importanţă nu trebuie să uităm problemele pe care le mai avem. Au fost rezolvat foarte multe aspecte, mai ales în plan instituţional şi legislativ, de natură a conecta viaţa socială românească la cea europeană. Cu toate acestea, mai avem foarte mult de lucru în domeniul infrastrcturii şi, de ce să nu spunem, în ceea ce priveşte mentalitatea românească. De fapt, cine consideră că din momentul aderării eforturile susţinute ale societăţii româneşti în direcţia integrării ar trebui oprite sau încetinite, se înşală. În realitate, greul din acest moment începe. De 11 ani a avut nevoie România să îndeplinescă criteriile criteriile impuse de Uniune. În acest sens, fac apel la toate componentele sistemului politic şi administrativ al ţării să continue reformele şi activitatea începută în sensul implementării valorilor europene, astfel încât eforturile de până acum să nu fi fost în zadar. Vă mulţumesc,
		Domnul Marius Rogin: "Câtă încredere putem avea în CNSAS ?" Doamnelor şi domnilor deputaţi, După foarte mult timp s-a întâmplat un lucru pe care mulţi dintre noi îl aşteptam cu multă nerăbdare. Speranţele pe care le-am avut în instituţia CNSAS-ului, încă de la înfiinţarea lui, s-au dovedit deşarte. Au reînviat însă, în inimile noastre şi ale multor cetăţeni, odată cu schimbarea conducerii acestei instituţii. Am început atunci să sperăm din nou. Speram ca, în sfârşit, odată pentru totdeauna, unii să apuce să-şi citească dosarul, alţii să afle numele celor care au făcut atâta rău unora dintre noi sau celor apropiaţi nouă. Lucrurile nu s-au aşezat încă pe făgaşul lor normal. Spun acest lucru din prisma lucrurilor sau mai bine zis din prisma evoluţiei lucrurilor din ultima perioadă. Nu pot să trec peste faptul că, aşa după cum am spus, mulţi dintre noi aşteptăm să se facă încă lumină în aceste dosare, la fel de mulţi sunt cei care le-ar face dispărute pentru totdeauna. Dacă ne gândim că numărul celor care au activat în fosta Securitate se ridică la aproximativ 3000 de capete, toţi selectaţi "pe sprânceană", din rândul tinerilor care doreau să se afirme în vechiul regim, nu putem să omitem un lucru foarte important: mulţi dintre ei sunt încă activi, mulţi dintre ei au urcat treptele ierarhiei sociale, mulţi dintre ei stau încă în locuri foarte călduţe, fapt pentru care au făcut şi încă vor încerca să facă tot ce le stă în putinţă pentru a nu fi deconspiraţi. În ultimele luni a început "sfârşitul" pe cere unii îl aşteptam. A început cu recunoaşterea faptului că SRI deţine încă kilometri întregi de dosare. S-a recunoscut apoi faptul că doar o mică parte din acestea au fost predate către CNSAS. Ne-am trezit apoi în situaţia de a nu putea merge mai departe, de a nu putea practic să se studieze dosarele, întrucât cartotecile, ultima piesă din puzzle, dar cea mai importantă, lipsea. Se afla încă în curtea SRI-ului. Unul dintre intelectualii pe care-i respect în mod deosebit, spunea, la un moment dat, într-un interviu, că pentru a se putea face lumină, odată pentru totdeauna, este nevoie de intervenţia primului om din stat: preşedintele ţării. El este unul dintre foarte puţinii, sau poate singurul, la a cărui intervenţie dosarele îşi pot arăta secretele. Lucru care de altfel s-a făcut deja în multe din ţările fostului bloc comunist, fără a fi nevoie de intervenţia şefului statului. Nu putem pretinde că suntem o ţară democrată, că vrem să intrăm în rândul ţărilor în care se respectă drepturile omului, atâta timp cât protejăm încă acea clasă de care ne dorim să scăpăm odată pentru totdeauna. Este şi acesta, încă, unul dintre motivele care-i fac pe cei din Uniune să privească cu un ochi suspicios, puţin neîncrezător, la schimbările care s-au produs în ţara noastră, odată cu sacrificiile umane din decembrie '89, a celor care şi-au dat viaţa atunci pentru a scăpa de jugul comunist. Aflăm în aceste zile că, în sfârşit, domnul director al SRI-ului a binevoit a fi de acord să predea pe bază de date cu fişiere, înregistrări şi documente, toate fiind moştenire a fostei poliţii politice, "Securitatea", către CNSAS. Este de aşteptat ca acest proces să înceapă într-un timp de 15 zile. Suntem anunţaţi, tot prin cea mai înaltă voce a SRI-ului, că serviciul va preda şi dosarele agenţilor şi ofiţerilor de informaţii. Nu putem să nu devenim nişte mici Toma (necredincioşi) şi să nu ne întrebăm de unde vine această dărnicie. Răspunsul nu se află departe. Ea se datorează, în primul rând, tocmai datorită intervenţiei preşedintelui Traian Băsescu. Iată că am ajuns la ceea ce spunea cineva, care vedea ca singură soluţie în această ecuaţie, tocmai această intervenţie. Faptul este salutat şi de către cel mai înalt ofiţer de informaţii care a dezertat vreodată din blocul sovietic către Vest şi care recunoaşte că actualul preşedinte este pe drumul cel bun în lupta împotriva comunismului. Nu va fi însă o luptă uşoară. Piedici vor fi puse în continuare. Cei vizaţi vor face tot ce vor putea pentru a nu fi deconspiraţi. Adevărul este, că până acum, au făcut totul şi au reuşit în ceea ce au întreprins. E timpul să se oprească acest flagel. Nu mai putem sta nepăsători şi să asistăm cum aceştia fac tot ce vor în ţara asta. Comunismul a ucis şi terorizat mai mult de 500 000 de români. Sper ca sacrificiul lor să-i facă pe unii politicieni să abandoneze duplicitatea şi să reconstruiască unitatea politică ce i-a lipsit României în ultimii 60 de ani. CNSAS-ul se află acum într-un moment crucial al existenţei sale. Dacă nu va face nimic, nici de data aceasta, atunci este compromis definitiv, pentru totdeauna. Sperăm din tot sufletul să nu se întâmple acest lucru. Vă mulţumesc.
		Domnul Mihai Sandu Capră: "Steguleţele ne-ar putea lăsa în offside" Conform unei variante preliminarii care a circulat până deunazi printre comisarii europeni, România şi Bulgaria riscă să nu primească anumite fonduri de la Uniunea Europeana, chiar dacă vor adera la 1 ianuarie 2007. Deşi justiţia a scăpat de sabia ce-i stătea deasupra capului, problemele semnalate în alte trei domenii - agricultura, veterinar şi al sistemului de impozitare - fac ca patru noi steguleţe să fluture în vântul ce poate spulbera visul tutror românilor, acela de a adera la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Funcţionarea la capacitate redusă a agenţiilor care acordă subvenţiile agricole, furnizate de UE, lipsa unui sistem de înregistrare a animalelor, necesar pentru plata subvenţiilor agricole acordate de UE şi menţinerea unor standarde veterinare adecvate, lipsa centrelor de colectare şi prelucrare a produselor de origine animală, necesare pentru prevenirea apariţiei bolii vacii nebune şi sistemul deficitar de colectare informatizată a taxelor, sistem ce nu permite o centralizare a datelor la nivelul Uniunii Europene, care asigură colectarea corectă a taxei TVA, pe piaţa internă a Uniunii Europene sunt problemele care ar putea periclita accederea la 1 ianuarie 2007 în marea familie europeană. Sperăm ca, în ciuda tuturor acestor probleme, în cursul zilei de astăzi, după ce vom cunoaşte conţinutul raportului oficial al Comisiei Europene, să putem spune că "mai sunt doar 228 de zile!" şi să continuăm acţiunile îndreptate ca şi până acum către integrarea României în Uniunea Europeană!
		Domnul Mircea Man: DECLARATIE POLITICA - "Să nu ne transformăm ţara într-un cimitir al fostelor păduri!" Pe vremuri, spaţiul carpato-dunărean era acoperit de păduri în proporţie de circa 80%, iar în prezent suprafaţa păduroasă ocupă doar 3-8%. Defrişarea pădurilor s-a făcut în general în favoarea agriculturii. În ultimele două secole, pădurile au fost cele care au suferit din cauza politicianismului. Aproape toate legile de reformă agrară au dat puternice lovituri pădurilor ţării în defavoarea calităţii mediului înconjurător. Regele Ferdinand spunea că "pădurile trebuie considerate ca adevăraţi plămâni ai agriculturii" şi a lansat lozinca, valabilă şi în zilele noastre, potrivit căreia "acel care pune toporul la tulpina unui arbore nu trebuie să uite că el pregăteşte sicriul agriculturii". Anual se împăduresc doar 200 ha de terenuri degradate din cele aproximativ 2 milioane de ha. Nivelul optim de împădurire a ţării este de aproximativ 40%, prin crearea de păduri pe terenuri degradate, de perdele forestiere de protecţie a câmpului, a localităţilor şi a căilor de comunicaţii. Tornadele din vara trecută, ploile torenţiale de anul trecut, creşterea debitelor apelor din acest an au ras agoniseala de o viaţă a sute de oameni şi toate acestea au fost cauzate, spun specialiştii, de defrişările ilegale. Mulţi au o mare sete de a distruge pădurea şi de a o exporta pe bani grei, zeci de hectare de păduri s-au transformat în buşteni, iar acest dezastru ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi, pentru a preîntâmpina dereglările climatice, inundaţiile, eroziunile şi alunecările de teren. Despăgubirile masive făcute şi în judeţul Maramureş, în zona Borşa, Pasul Prislop, Valea Vişeului, Iza, Mara, zona Codrului, au modificat în rău regimul precipitaţiilor, a condiţiilor climatice. Pădurile reprezintă factorul determinant în menţinerea echilibrului ecologic, climatic şi hidric, iar intervenţia distructivă a omului, care solicită lemnul drept combustibil, pentru construcţii, în industrie sau pentru eliberarea terenurilor necesare agriculturii, conduc la degradarea solului prin eroziune. Cu toţii avem datoria să ne îngrijim, fără a ne cântări jertfa, de viitorul ţării, de soarta pădurilor, pentru că astfel vom transforma România într-un cimitir al pădurilor. Depinde de noi ca aceste procese distructive să fie încetinite, pentru că fiecare dintre noi poate preveni agravarea situaţiei existente deja şi nu trebuie să uităm că pădurea ne-a dat totul fără a pretinde ceva!
		Domnul Valer Mircea Puşcă: Declaraţie politică "Ziua adevărului..." Astăzi, Comisia Uniunii Europene va prezenta propunerea privind aderarea României şi Bulgariei, în faţa Parlamentului European. De câteva zile, zvonurile privind forma finală, teorii privind "formula" pe care o va conţine Raportul, sunt în topul ştirilor de politică externă. S-au vehiculat cele trei posibile concluzii: recomandarea de aderare la termen, adică la 1 ianuarie 2007; recomandarea activării clauzei de salvgardare şi amânarea aderării pentru 1 ianuarie 2008, sau pentru mai târziu; recomandarea datei de aderare la termen, dar în condiţiile continuării monitorizării îndeplinirii unor criterii care au încă "steguleţe roşii". Aşadar, teoretic, România are 66,(6) % şanse să fie acceptată ca stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, şi 33,(3)% şanse să-i fie amânată aderarea cu un an sau poate doi. În esenţă se poate constata un fapt cert: România a progresat mai rapid decât Bulgaria în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de aderare. Acum vreo doi ani, Bulgaria îşi dorea o "decuplare" şi invoca pericolul de a fi amânată, din cauza lipsei de performanţă a celei cu care era luată "la pachet". Constat astăzi că situaţia s-a modificat, protagonistele schimbându-şi rolurile. Acum, integrarea României poate fi compromisă de lipsa de performanţă a Executivului bulgar! Doar cine nu vrea să vadă cauzele întârzierii reformelor din Bulgaria nu le vede. Confruntată anul trecut prin vară cu alegeri generale la termen, Bulgaria a traversat o criză politică manifestată prin imposibilitatea formării rapide a unui guvern. Aproximativ trei luni, Bulgaria nu a avut guvern învestit, iar acest lucru s-a materializat în restanţe faţă de "foaia de parcurs" pe care, asemeni României, şi-o asumase în cadrul Acordului de Aderare. Nu pot să mă bucur de faptul că, astăzi, România este cotată a fi net mai avansată, mai aproape de îndeplinirea integrală a criteriilor de aderare şi că am luat-o înaintea Bulgariei. Acest lucru nu ar fi fost o realitate dacă n-ar fi existat sincopa, indusă de alegerile la termen, a instabilităţii politice la vecinii noştri bulgari. Pot doar să constat că, până acum, Guvernul României s-a arătat mai performant şi mai eficient decât cele anterioare. Şi aceasta în ciuda multor încercări de destabilizare care au existat şi pe la noi. Nu-mi fac iluzii că încercările de a induce o criză politică vor înceta odată cu prezentarea Raportului de către Comisia Uniunii Europene, astăzi. Cu siguranţă, mulţi şi-ar dori, dacă tot sunt clare lucrurile şi treaba a fost deja făcută, să se bucure de munca altora şi să-şi preia în propriul beneficiu meritele integrării. Căci, nu-i aşa (?), doar eşecul este un copil orfan! Sper să dăm dovadă de maturitate şi înţelepciune şi să nu ratăm împlinirea, la termen!, a obiectivului care s-a constituit în dorinţa unui întreg popor de mai bine de 16 ani. Cu atât mai mult cu cât, începând chiar de astăzi, nimeni nu trebuie să slăbească efortul de continuare a reformelor necesare unei eficiente integrări. Mai este mult de făcut şi cu siguranţă monitorizarea domeniilor la care ni se vor semnala întârzieri este, poate, un blând îndemn de a continua şi a nu considera că putem intra în vacanţă. Competiţia pe piaţa internă şi competitivitatea economiei româneşti este, sau poate deveni!, principala provocare la care va trebui să facem faţă în viitorul apropiat. Cei care se tem că o eventuală concluzie a Raportului Comisiei prin care data de aderare este fixată "condiţionat" de recuperarea restanţelor şi atenta monitorizare a progreselor solicitate în domeniile cu "steguleţe roşii" înseamnă o "penalizare", fie nu doresc cu adevărat integrarea, fie nu înţeleg că reformarea domeniilor respective asigură, în fapt, compatibilizarea din punctul de vedere instituţional al sistemului românesc cu cel existent al Uniunii Europene. Or, pentru a fi parte a spaţiului Europei unite, trebuie cu necesitate să fim compatibili şi din punctul de vedere al instituţiilor. Altfel vom pierde fonduri şi ocazii favorabile pentru dezvoltare, adică "oportunităţi". Cât priveşte eventuala monitorizare, eu cred că va fi deranjat cel care se sperie ca nu cumva să fie prins cu "mâţa-n sac", ştiind că nu doreşte să facă ceea ce a promis. Cei motivaţi, serioşi şi determinaţi să facă ceea ce promit, nu au de ce să fie deranjaţi dacă sunt controlaţi pentru că nu au de ascuns nimic, pe de o parte, şi nu au ce ascunde, pe de altă parte.
		Domnul Miron Ignat: "De cinci ani, o lege nu se aplică şi nimeni nu ia nici o măsură" Stimate doamne, stimaţi domni, Declaraţia mea politică am intitulat-o "De cinci ani o lege nu se aplică şi nimeni nu ia nici o măsură" pentru a vă aduce la cunoştinţă că Legea 215 privind administraţia publică locală, publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 2001, nu se aplică. Deşi în articolul 157 din Legea nr. 215 se prevede că "prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României", constat că în multe localităţi unde trăiesc etnicii ruşi lipoveni, această lege nu s-a aplicat până în prezent. Deşi s-au trimis scrisori către prefecturile din judeţele Tulcea, Constanţa, Iaşi şi Suceava, prin care s-a semnalat această nerespectare a legii, nu s-au luat măsuri clare de aplicare a acestei legi, situaţia rămânând aproape aceeaşi. Atât Legea, cât şi Hotărârea pentru aprobarea Normelor de aplicare, sunt foarte clare, şi anume: articolul 17 din lege prevede - "În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor autorităţile administraţiei publice vor asigura folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale convenţiilor internaţionale la care România este parte.", iar articolul 4 din hotărâre prevede: "(1) În localităţile în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor se va asigura inscripţionarea denumirii localităţii şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. (2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor autorităţile administraţiei publice locale vor asigura inscripţionarea denumirii instituţiilor publice de sub autoritate lor, precum şi afişarea anunţurilor de interes public şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, în condiţiile legii." În multe localităţi din judeţele menţionate mai sus se îndeplinesc aceste condiţii, însă autorităţile sesizate nu veghează la respectarea legii. Este necesar ca Ministerul Administraţiei şi Internelor, Guvernul, prin reprezentanţii săi din teritoriu, să aplice de urgenţă prevederile legii şi ale normelor de aplicare. Nerespectarea acestei legi demonstrează că drepturile minorităţilor naţionale nu sunt luate în seamă aşa cum ar trebui într-o ţară democrată, care a intrat în linie dreaptă pentru a se alătura Uniunii Europene. Cred că nu trebuie să mai aşteptăm încă cinci ani de zile ca instituţiile statului român să treacă la aplicarea acestei legi. Vă mulţumesc.
		Doamna Monica Iacob Ridzi: "Ziua familiei" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Familia a fost şi va rămâne celula fundamentală a societăţii omeneşti. Ea a apărut odată cu istoria omenirii, fiind un important element constitutiv al acesteia. Viaţa noastră de zi cu zi, în multiplele ei aspecte, materiale şi spirituale, este practic de neconceput în absenţa familiei. Familia nu este doar o oază de intimitate, un cuib de linişte în care ne retragem după o zi de tumult profesional. Nu este doar o unitate clădită pe sentimente şi raţiuni economice, în care persistă încă patriarhala diviziune socială a muncii. Familia, departe de a fi un simplu mijloc de a convieţui, reprezintă pentru om un scop existenţial. Desigur, timpurile moderne au adus mutaţii spectaculoase în comportamentul uman, subminând dureros unele tradiţii, al căror început trebuie căutat în dimineaţa civilizaţiei omeneşti. Unii sociologi semnalează un anumit declin al familiei, cel puţin în ce priveşte accepţiunea clasică a acestui cuvânt. Odată cu tehnica de vârf, sau în pas cu aceasta, a crescut şi individualitatea omului. Cetăţeanul mileniului trei depinde tot mai mult de sine însuşi. Sunt tot mai numeroase cazurile de mame care, benevol, preferă sa-şi crească singure copiii. Nu puţine sunt situaţiile în care bărbaţii şi femeile se hotărăsc să rămână celibatari, refuzând orice formă de viaţă conjugală oficializată. Mai mult, au apărut chiar cupluri homosexuale care solicită un statut juridic de familie. Climatul european democratic, bazat pe înţelegere şi toleranţă, a prins deja rădăcini şi în ţara noastră. Celibatarii nu mai sunt sancţionaţi prin impozite mai mari, ca pe vremea regimului comunist. Părinţii - mame sau taţi - care îşi cresc singuri copiii nu mai sunt supuşi oprobiului societăţii. Şi nici cuplurile homosexuale - chiar dacă legislaţia noastră nu prevede încă legalizarea lor - nu mai sunt privite cu intoleranţa de odinioară. Unitatea în diversitate continuă să rămână un principiu dominant al societăţii noastre moderne. Toate formele de convieţuire de mai sus trebuiesc privite cu îngăduinţă şi înţelegere, chiar dacă majoritatea are alte puncte de vedere. Trebuie însă spus răspicat. Familia, în înţelesul ei fundamental, continuă să rămână piatra de temelie a oricărei naţiuni. Nimic nu poate înlocui climatul familial şi dragostea părintească - esenţiale pentru educaţia şi echilibrul sufletesc al copiilor. Statul nostru a făcut eforturi mari pentru încurajarea familiei, pentru întărirea rolului său în viaţa cotidiană a poporului. Doamnelor şi domnilor parlamentari! Astăzi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei, în numele puterii legislative din România se cuvine să felicităm toate familiile din ţara noastră, să le urăm dragoste, sănătate şi armonie. Să continuăm acordarea legislaţiei româneşti la exigenţele şi nivelul consacrat al Europei Occidentale, cu curaj şi fără prejudecăţi. Primenirea României, în preajma apropiatei şi iminentei aderări la Uniunea Europeană, trebuie să se răsfrângă benefic şi asupra mentalităţii. Indiferent de politica demografică abordată de ţara noastră, trebuie să încurajăm viaţa de familie, într-un spirit de respect şi înţelegere faţă de toate celelalte forme de convieţuire.
		Domnul Ovidiu Ioan Silaghi: Declaraţie politică "Vladimir Tismăneanu trebuie să-şi clarifice trecutul" Subiectul acestei declaraţii politice nu reprezintă o premieră, dar mă văd obligat să-l abordez. Fie că mă aflu la Starsbourg, fie la Bruxelles, sunt periodic întrebat de europarlamentari, atât din fostele ţări comuniste, cât şi din cele din Occident, care este stadiul problemelor legate de condamnarea comunismului, de lustraţie, de deconspirarea Securităţii. Consider normală această curiozitate a europarlamentarilor. Uniunea Europeană are nevoie să lucreze cu politicieni care nu sunt şantajabili, sau, în altă ordine de idei, nimeni nu vrea să stea la aceeaşi masă, cu personaje care înainte de 1989 au făcut lobby împotriva Occidentului. Tuturor celor care mă întreabă le răspund că problema este pe cale să se rezolve în România. Le spun că în Parlament se află atît legea lustraţiei, cît şi legea accesului la dosarele fostei Securităţi, le spun că la nivelul Guvernului există un institut care se ocupă de cercetarea vechiului regim şi le-am spus, în ultimul timp că şi la nivelul Preşedinţiei s-a înfiinţat o comisie specială care urmează ca printr-un document ce va fi elaborat în şase luni de zile să permită administraţiei prezidenţiale să condamne oficial comunismul. Există deci numeroase premise pentru a se rezolva odată pentru întotdeauna problemele teoretice şi practice ale trecutului comunist. Cu toate acestea, asupra acestor demersuri planează un mare semn de întrebare. Concret este vorba de comisia specială constituită sub patronajul administraţiei prezidenţiale. Am citit luni într-un cotidian, mi se pare că este vorba de "Ziua", o serie de dezvăluiri privind trecutul coordonatorului acestei comisii, domnul Vladimir Tismăneanu. O serie de aspecte erau cunoscute opiniei publice, dar dezvăluirile de luni pun într-o cu totul altă lumină pe cel ce coordonează respectiva comisie. Se ştia despre părinţii domnului Tismăneanu că au fost militanţi ai Cominternului, iar în timpul războiului au făcut propagandă împotriva României la Radio Moscova în limba română, după care au fost activişti ai Partidului Comunist. Vreau să fiu clar: nu fac parte din categoria acelor persoane care să judece activitatea cuiva prin prisma activităţii, orientării politice etc a părinţilor. Dar când despre domnul Vladimir Tismăneanu se scrie că ar fi plecat în Occident cu sprijinul Securităţii, atunci cred că există o problemă serioasă, o problemă gravă. Chiar mai gravă decât faptul că a fost lector de marxist după absolvirea facultăţii sau că recent a spălat imaginea de dinainte de 1989 a lui Ion Iliescu. Ţinând cont de suspiciunile privind relaţiile domnului Tismăneanu cu fosta Securitate, cred că pentru înlăturarea oricărui dubiu, el trebuie să clarifice public acuzaţiile. Pentru că dacă nu va exista această clarificare, vor plana dubii serioase asupra modului în care va coordona domnul Tismăneanu comisia şi în ce măsură va depune eforturi sincere pentru scoaterea la lumină a crimelor comunismului.
		Domnul Relu Fenechiu: Declaraţie politică: "Moţiunea de cenzură, o pată pentru imaginea României" Astăzi este o zi specială pentru România. Este ziua în care Raportul de ţară al Comisiei Europene va confirma progresele înregistrate, progrese realizate cu precădere după 1 ianuarie 2005. Sigur, sunt conştient, mai sunt lucruri multe de făcut, situaţii de revăzut şi aceste aspecte vor fi punctate în raport, inclusiv prin avertismentele de genul celor patru steguleţe roşii, mai puţine, este adevărat, decât ale vecinilor noştri, bulgarii. Dar eu vreau să fac o corelare a unor atenţionări din Raport cu o intenţie politică a PSD, şi anume depunerea unei eventuale moţiuni de cenzură. De la bun început menţionez că nici eu şi nici partidul din care fac parte nu ne temem de această moţiune. De altceva însă ne temem şi aici este marea problemă, de deficitul de imagine de care va suferi România în cazul în care va exista o moţiune de cenzură. Raportul de Ţară vine cu o serie de atenţionări, aşa-zisele steguleţe galbene. O parte dintre acestea vizează activitatea parlamentară. Din proiectul de raport a reieşit ca "Parlamentul este veriga cea mai slabă între cele trei puteri în stat în ceea ce priveşte lupta anticorupţie". Dintre reproşurile care ni se aduc, voi da doar două exemple: voturi negative la unele proiecte de lege prioritare pentru integrare şi votul dat în Cameră pentru împiedicarea percheziţiei imobilelor fostului preşedinte al acestei instituţii, domnul Adrian Năstase. Cine a votat împotriva unor priorităţi cerute de Uniunea Europeană. Cine s-a opus percheziţiei? Parlamentarii Partidului Social Democrat, în unele situaţii ajutaţi şi de colegii din PRM. Cine ameninţă acum cu o moţiune de cenzură? Liderii Partidului Social Democrat. Pe undeva ne aflăm în faţa unei situaţii reliefate de vechiul proverb românesc, "hoţul strigă, prindeţi hoţul!". Guvernul Tăriceanu a pus capac, iertaţi-mi exprimarea populară, dar vreau să fiu pe înţelesul tuturor, celor patru capitole de negociere care, în ultima parte a guvernării PSD dădeau ca sigură instaurarea clauzei de salvgardare. Şi cu toate acestea, cei care acum ar trebui să tacă din gură şi să fie mulţumiţi că au scăpat de reproşuri pentru activitatea lor, vin şi ameninţă cu o moţiune de cenzură. Când toată lumea vine şi evidenţiază lucrurile bune făcute de actualul cabinet, când oficiali europeni vin şi spun răspicat că până la momentul aderării este nevoie de stabilitate politică, unii se gândesc la o moţiune de cenzură. Repet, nu ne este frică de acest exerciţiu democratic, pentru că nu va produce efecte de destabilizare pe scena politică. Va produce însă destabilizare în ceea ce priveşte imaginea României, pentru că este un nonsens să acuzi o stare de lucruri, în timp ce arbitrii europeni constată contrariul. Pentru că semnalul european dat de o eventuală moţiune de cenzură va fi însă unul periculos: va atrage atenţia că există în România forţe politice care nu agreează ca ţara noastră să adere la Uniunea Europeană. Pentru că altă explicaţie obiectivă nu pot oferi cei ce plănuiesc moţiunea.
		Doamna Roberta Alma Anastase: "15 mai - ziua familiei" Instituită de Adunarea Generală a O.N.U. la 20 septembrie 1993 şi sărbătorită din 1994, Ziua Internaţionala a Familiei este un prilej pentru a sublinia şi a clarifica impactul pe care valorile familiei îl au sau ar trebui să îl aibă în România. Este, de asemenea, o ocazie să realizăm importanţa pe care semnificaţia familiei o are fixată în cadrul comunităţii internaţionale si, astfel, să conştientizăm necesitatea nu numai adoptării, dar şi inoculării acestor valori pe un plan concret, cetăţenilor proveniţi din toate mediile sociale. Este important în primul rând să privim această zi prin prisma contextului românesc; mai exact, aş dori să punctez asupra acelor caracteristici ale societăţii româneşti care modelează percepţia pe care aceasta o are asupra instituţiei familiei, a rolului fiecărui membru în ansamblul ei, dar şi a rolului familiei în ansamblul societăţii. Este adevărat ca România este înscrisă pe făgaşul cel bun în ceea ce priveşte situaţia viitoare a ţării, însă trebuie să recunoaştem şi că imaginea României în ultimii ani a fost periclitată din cauza anumitor puncte negre pe care sperăm cu toţii să le ştergem cu timpul. În lista acestor "puncte negre" se înscrie fără îndoială şi rezultatul unei îndelungate lipse de atenţie din partea autorităţilor în ceea ce priveşte îngrijirea propice a copiilor. Prezentarea atât în media internaţională cât şi în cea locală, a cazurilor categoriilor de cetăţeni defavorizaţi din punct de vedere al veniturilor familiale are o deosebită pondere în imaginea formata de către comunitatea internaţională în legătură cu importanţa pe care atât societatea civilă cât şi autorităţile româneşti o acorda familiei. Acesta este indubitabil un semnal de alarma ca, deşi România se vrea o viitoare tară europeană, trebuie să lupte din răsputeri pentru a-şi îndeplini statutul pe plan internaţional şi să protejeze în primul rând pe cei ce vor fi viitori cetăţeni europeni: pe copii si, implicit, sa considere accentuarea valorilor familiale în cadrul acestei instituţii nu doar în plan teoretic, ci să inoculeze aceste valori cetăţenilor români. Esenţial de menţionat în acest context sunt şi probleme de alta factură ca de exemplu violenţa casnică. Este necesar să subliniem, din punct de vedere al valorilor, solidaritatea, nu doar ca mijloc de combatere, însă şi de prevenire. Este trist, scandalos, că, deşi societatea românească a început încet dar sigur să deschidă ochii în faţa unei asemenea subminări a fiinţei umane, lipsa unei asistenţe sociale propice, poate a unor competente ale autorităţilor, însă în special lipsa unei conştientizări din partea cetăţenilor încă reprezintă câteva dintre cauzele ce pot fi enumerate în această problemă. Consider că o responsabilizare a societăţii cu scopul prevenirii unor fenomene negative în ceea ce priveşte valorile familiale este fără nici un dubiu necesară. Este de asemenea de o maximă importanţă să nu uităm semnificaţia pe care familia o are în cadrul societăţii şi anume faptul că reprezintă celula de baza a ceea ce înseamnă o comunitate, o naţiune, este o concentrare maximă a principiilor după care, prin extrapolare, o societate ar trebui să se ghideze. De aceea, dacă ne pasă de societatea în care trăim şi de societatea din care vom face parte, să nu închidem ochii la ceea ce o susţine şi o întregeşte: familia.
		Domnul Titus Corlăţean: "Ministrul sănătăţii pregăteşte un genocid" Incompetenţa şi nepăsarea ministrului contabil al sănătăţii condamnă la moarte bolnavii care au suferit accidente vasculare cerebrale. Cel mai utilizat medicament, Plavix, care previne riscul decesului, nu se mai distribuie gratuit. Produsul costă pe piaţă trei milioane de lei şi se va compensa cu maximum 50%, astfel că bolnavii trebuie să scoată lunar din buzunare cel puţin 1,5 milioane de lei. Plavix este un medicament care dizolvă cheagurile de sânge şi este vital pentru cei care au suferit accidente vasculare. Domnule ministru, aţi demonstrat, în nenumărate ocazii, prin acţiunile dumneavoastră, că sunteţi nepriceput, ne-aţi dovedit prin declaraţii publice că sunteţi demagog şi inconsecvent, însă nu aş fi crezut niciodată că v-aţi putea face vinovat de atentat la viaţa unor concetăţeni de-ai dumneavoastră. Domnule ministru, viaţa bolnavilor care au suferit accidente vasculare depinde de dumneavoastră! Nu vă jucaţi cu soarta lor! Tratamentul cu Plavix este unul de durată, de 2-3 ani, şi puţini bolnavi, mulţi dintre ei în vârstă şi cu venituri modeste, îşi vor permite să îl cumpere lună de lună. Dacă tratamentul este întrerupt, creşte foarte mult riscul apariţiei unui nou atac cerebral. Prin această decizie halucinantă mii de pacienţi din România vor fi nevoiţi să îşi cumpere lunar speranţa vieţii. Le spuneaţi în campania electorală din 2004 să traiască bine, acum îi trimiteţi să îşi cumpere viaţa. 6.000 de suferinzi care beneficiau de programul lansat de guvernul social-democrat sunt acum în pragul disperării. Domnule ministru, sunteţi purtătorul de drapel al incapacităţii guvernului! Sunteţi cinic şi insensibil la problemele bolnavilor! Vă cer să nu condamnaţi la moarte pe aceia dintre ei care au suferit accidente vasculare! Continuaţi eliberarea gratuită a medicamentului! Nu sunteţi decât un ministru efemer, nu lăsaţi victime în urma dumneavoastră!
		Domnul Vasile Filip Soporan: Declaraţie politică "Integrarea europeană şi problemele de fond ale României" Stimaţi colegi, Doresc să fac o declaraţie politică cu titlul: "Integrarea europeană şi problemele de fond ale României". În aceste zile se numără steguleţele roşii pe care oficialii Uniunii Europene le aşează în dreptul României. Temele nu au fost făcute pentru domenii vitale, cum ar fi: agricultura, finanţele publice, utilizarea transparentă a resurselor financiare, sănătate publică şi profesionalizarea administraţiei publice. Sănătatea publică a scăpat de sub control, pensionarii îşi revendică dreptul la viaţă, la sănătate, la tratament, dar actualii guvernanţi au alte preocupări, care nu sunt legate de buna guvernare, ci de spectacolul promovării unei imagini trecute ingenios prin sistemul de lentile şi de filtru al unui proces legat de intoxicare şi dezintoxicare. Partidul Democrat nu este de acord cu bilanţul celor 500 de zile de activitate a Guvernului, arătând că nu vrea să suporte nerealizările miniştrilor liberali. Trădătorii din PNL aşteaptă la colţ moţiunea de cenzură, Emil Boc îi ameninţă pe liberali cu moţiunea opoziţiei, Premierul Tăriceanu ameninţă marionetele din PNL, Stolojan declară că nu vrea scaunul lui Tăriceanu şi se declară, încă o data, pentru o fuziune PNL-PD, recunoscând că, un asemenea demers politic, este imposibil din moment ce liderii marcanţi ai celor două formaţiuni s-au angajat în dispute verbale remarcabile. Asistăm la jocuri politice şi mai puţin la construcţii politice care să conducă la strategii de dezvoltare. Dezvoltarea, în concepţia actualilor guvernanţi, nu este legată de dezvoltarea economică şi satisfacerea nevoilor de mai bine a populaţiei, din care o treime trebuie să depăşească de urgenţă pragul sărăciei pentru ca integrarea europeană să fie una reală. Nu se analizează în mod serios starea economică a României, nu se cuantifică problemele reale ale României, nu sunt definite, în mod concret, obiectivele României în contextul integrării şi a intereselor Uniunii Europene într-o economie globalizată, unde se percepe pericolul expansiunii asiatice şi a lipsei performanţelor într-o confruntare economică directă cu SUA. România este într-o stare de criză care se va accentua în perioada realizării standardelor UE. Dacă analizăm indicele de ocupare a populaţiei, România, cu un indice de 20%, este mult în urma Ungariei, care are 39%, şi a Bulgariei, care are 29%, ca să folosesc doar două exemple. Mecanismele economiei de piaţă, în perioada guvernării de dreapta, nu au adus dezvoltare şi nu au creat bogăţie decât pentru foarte puţini. În România, din păcate, nu au funcţionat modele de dezvoltare, nici la nivel general, nici la nivel local. În momentul în care se pune un accent deosebit pe construcţia Europei sociale, România poate să facă parte din această construcţie după ce, ca să dau doar exemplul judeţului Cluj, starea economică s-a degradat substanţial după 1989. Asfel, în 1989, numărul angajaţilor era 284.522, în timp ce în 2005 a ajuns la doar 185.402 angajaţi. Producţia industrială, în 1989, era de 2, 470 miliarde $, ajungând la 1,14 miliarde $, în 2005. Raportul salariaţi-pensionari, în 1989, era de 3,5, iar în 2005 raporul a ajuns la 1,2. Numărul de locuinţe construite în perioada 1979-1989 a fost 60.371, iar cele construite în perioada 1990-2005 au fost de 14.036. În 1989, dintr-un salariu mediu se puteau achiziţiona 4.709 kwh sau 3.061 mc gaz metan, pe când în 2005 se puteau achiziţiona 1.749 kwh energie electrică sau 1.122 mc gaz metan. Nu vreau să comentez aceste cifre, dar doresc să arăt folosind alte cifre, că ne îndreptăm cu paşi siguri spre idealizata perioadă interbelică, când sentimentul bucuriei şi concordiei din zilele Unirii a fost foarte repede înlocuit cu cel al urii şi discordiei. Folosind aprecierile profesorului Ioan Scurtu: "Factorul politic a dominat: Marghiloman, care a rămas în teritoriul ocupat şi semnase pacea de la Bucureşti, a salvat dinastia şi armata, a adus Basarabia la patria mamă; Brătianu care a condus Guvernul de la 1914 la 1918, în timpul căruia s-au făcut marile afaceri şi s-au înregistrat pierderi inutile ca urmare a pregătirii defectuoase a ţării pentru război - era, totuşi, anul victoriei, care a contribuit decisiv la făurirea României Mari. Cel care lansase lozinca "Răspunderile" - Alexandru Averescu - a preferat să meargă pe calea înţelegerii cu "marele vinovat" Ion I.C. Brătianu, cu sprijinul căruia a ajuns la putere în 1920", constat că liberalii şi aliaţii lor din 2006 doresc să readucă, în plan economic şi social, performanţele perioadei glorificate, în care producţia medie, în chintale, la grâu, in 1924, reprezenta doar 50% din producţia perioadei 1913-1915; un ţăran trebuia, în 1930, să vândă de 2,4 ori mai multe cereale decât în 1913, pentru acelaşi efect financiar; Nicolae Malaxa, proprietarul întreprinderilor Malaxa din Bucureşti, la care comenzile de stat deţineau o pondere de 98%, obţinea, în funcţie de categoria comenzilor făcute de stat, profituri între 300 si 1.000%. Ţăranii spuneau " Mai bine să ne ia Dumnezeu decât să ajungem pe mâna doctorului". Aşteptăm cu nerăbdare, cu emoţie, raportul altora despre evoluţia noastră şi nu reuşim, profesionist şi corect, să facem evaluarea noastră asupra situaţiei în care se găseşte România. Având în vedere situaţia dramatică a României, stimaţi guvernanţi, vă propun să realizaţi, de urgenţă, împreună cu specialiştii, o amplă şi ştiinţifică analiză în care să ne precizaţi reperele spre care ne îndreptăm. Programul dumneavoastră de guvernare vizează integrarea reală în UE sau se doreşte revenirea României la perioada interbelică ? Depărtându-vă de această construcţie, apăraţi interesul naţional printr-o bună guvernare şi prin dezvoltarea economiei României. Acestea ar trebui să fie obiectivele noastre în procesul de integrare în UE, stimaţi guvernanţi. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Mocanu: Declaraţie politică cu tema "Agricultura, repetenta integrării" Agricultura românească a primit recent cele mai multe steguleţe roşii din partea oficialilor europeni. Penalizările au făcut referire, în special, la incapacitatea administrativă de a implementa angajamentele luate. Nu negăm existenţa unei voinţe politice de a schimba situaţia din agricultură, dar tenta portocalie a măsurilor luate de actualul guvern se pare că nu prieşte deloc ţăranului român. Între dorinţa şi putinţa guvernanţilor de azi s-a căscat o prăpastie, în care agricultura românească este pe cale să se prăvălească cu totul. Un exemplu - preluat din presă - este edificator pentru lipsa de comunicare dintre guvernanţi şi mediul rural. Altfel, un reportaj de pe anchete.ro relatează că un ţăran din Moldova s-a interesat la Agenţia SAPARD despre modul în care ar putea să ia câteva mii de euro, pentru a achiziţiona şase vaci. Răspunsul funcţionarului a fost năucitor. Foarte amabil, acesta i-a întins o dischetă, şi i-a zis "Bădie, găseşti absolut toate informaţiile pe această dischetă". În aceste condiţii, în care funcţionarii guvernamentali par complet rupţi de realitatea de la ţară, nu mai este de mirare că reforma din agricultură s-a "virusat". Am atras atenţia, de foarte multe ori, că lipsa dezbaterilor din Parlament pe marginea strategiei din agricultură va avea consecinţe dezastruoase asupra acestui domeniu; că absenţa specialiştilor veritabili va conduce la faliment; că lipsa subvenţiilor sau ajustarea acestora va lăsa pământul pârloagă. Nu am fost ascultaţi! Parlamentul României joacă, de un an şi jumătate, doar un rol decorativ. În concluzie, mediul rural are încă nevoie de ajutorul statului. Propunerile noastre legislative urmăresc tocmai susţinerea în continuare a ţăranului din România, doar până va prinde puţin cheag. Integrarea bate la uşă, dar - din păcate - nu şi pentru agricultura românească! Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Puşcaş: Declaraţie politică privind "Necesitatea recuperării întârzierilor din calendarul de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană" Doamnelor şi domnilor, România a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană în 25 aprilie 2005. Acel moment a fost posibil datorită finalizării negocierilor de aderare şi deciziei Consiliului European, din decembrie 2004. Întrucât între momentul finalizării negocierilor şi data propusă pentru aderare (1 ianuarie 2007) mai exista o perioadă de doi ani, destinată continuării pregătirii interne, Comisia Europeană a solicitat o clauză de salvgardare, care putea fi activată în cazul în care România nu îşi îndeplinea pe deplin criteriile de aderare. Acest instrument dădea dreptul Uniunii Europene să amâne cu un an data aderării. Actualul Guvern avea o listă exactă cu ceea ce mai avea de făcut, în 2005 şi 2006, pentru ca ţara să fie pregătită pentru aderare, la 1 ianuarie 2007. Cu toate acestea, Raportul de monitorizare din 25 octombrie 2005 a semnalat steguleţe roşii pentru 14 teme importante, de la şase capitole din acquis-ul comunitar. Şi aceasta în condiţiile în care, în decembrie 2004, se constata existenţa a 11 teme sensibile de la trei capitole. După căteva săptămâni de la prezentarea Raportului din 2005, Comisia a trimis guvernului o scrisoare de avertizare în care se atrăgea atenţia că Executivul deraiază cu bună ştiinţă de la îndeplinirea acquis-ului comunitar. La toate aceste semnale, răspunsul Guvernului a fost un raport triumfalist prezentat Parlamentului de către primul ministru, în decembrie 2005. Se dorea atunci să ni se prezinte succesele şi preocuparea Cabinetului pentru pregătirea internă a României în vederea aderării. În primele patru luni ale acestui an, avertismentele şi semnalele de alarmă nu au contenit. Comisia şi reprezentanţii principalelor grupări politice din Parlamentul European atrăgeau atenţia asupra unor grave întârzieri în calendarul pentru pregătirea internă a aderării. În schimb, autorităţile de la Bucureşti au abordat o atitudine triumfalistă, politicianistă, alături de o demagogie ieftină, lipsa unor decizii politice ferme. Toate acestea au generat rămâneri în urmă în domenii importante pentru pregătirea momentului aderării. Vă reamintesc că avem întârzieri grave la crearea unor instituţii pentru absorbţia fondurilor comunitare şi pentru finanţarea proiectelor româneşti compatibile cu politicile europene. Ne mai mirăm atunci de existenţa unor voci europene care solicită reducerea fondurilor pentru România? Cu doar câteva luni înainte de aderarea efectivă la UE, Guvernul declară că se menţine încă în funcţie numai datorită îngrijorărilor externe faţă de aderare. Aşadar, Executivul, care şi-a propus la învestirea sa să ducă România în Uniunea Europeană, pune pe ultimul plan munca pentru respectarea calendarului aderării!!! Poate vă daţi seama, însă, această atitudine afişată de guvernanţii noştri ne costă credibilitatea noastră ca viitor stat membru al unei comunităţi în care dorim să integrăm. Încă nu este totul pierdut. Comisia Europeană va adresa Guvernului, mâine, o "must do list", un adevărat ultimatum. Însă trebuie ca Guvernul României, indiferent care va fi acela, să se dedice, măcar în ceasul al 12-lea, pregătirii ţării pentru aderare, să recupereze rămânerile în urmă. Să respecte angajamentele asumate la încheierea Tratatului de aderare şi să pregătească ţara pentru momentul 1 ianuarie 2007. Înainte de a avea o datorie politică faţă de Uniunea Europeană, avem o datorie faţă de această ţară, căreia i-am promis că ne preocupăm de schimbarea destinului său, asigurându-i un viitor european decent şi respectabil. Vă mulţumesc.
		Domnul Viorel Oancea: Declaraţie politică: "Protocolul PSD-PRM, un concubinaj oficializat" În ultimele săptămâni, în presă s-a vehiculat semnarea unui protocol de colaborare parlamentară între partidele de opoziţie PSD şi PRM. Acest protocol a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe de către preşedintele Partidului România Mare şi confirmat de Mircea Geoană. Înţelegerea dintre cele două partide a stârnit însă o multitudine de controverse. Capii Partidului Social Democrat s-au revoltat că nu au fost consultaţi în legătură cu un astfel de protocol, iar în exterior, oficializarea unei asemenea înţelegeri a stârnit îngrijorare printre membrii Partidului Socialist European. Aceştia au calificat alianţa cu un partid naţionalist drept inacceptabilă şi "de neînţeles". Dacă Partidul Socialist European a găsit de neînţeles strânsa colaborare dintre PSD şi PRM, pe noi nu ne surprinde cu nimic. Cele două partide cooperează foarte bine, susţinându-se reciproc. Această alianţă tacită funcţionează da mulţi ani în Parlamentul României, iar semnarea unui protocol scris nu face decât să oficializeze o situaţie reală. Mulţi lideri ai Partidului Social Democrat s-au declarat împotriva semnării protocolului. Aflaţi în plină campanie de imagine prin lansarea Generaţiei 2008, o alianţă cu PRM ar decredibiliza grav imaginea PSD-ului. Parafrazându-l pe Caragiale, ei ar spune: colaborare, colaborare...dar nu trebuie să se şi ştie. Ipocrizia Partidului Social Democrat nu face decât să certifice ceea ce este deja o realitate. Aflat în cădere liberă în sondaje, ceea ce este anormal pentru un partid din opoziţie, PSD-ul încearcă disperat să găsească o cale de recuceri electoratul. Se pare că soluţia lui Mircea Geoană şi a lui Viorel Hrebenciuc este de a acapara electoratul PRM-ului. Cu siguranţă însă îşi vor pierde o parte importantă din propriul electorat. Disensiunile din interiorul Partidului Social Democrat, lupta pentru putere, soluţiile neinspirate şi liderii indecişi ne arată faptul că PSD-ul este şi va rămâne un partid în degringoladă.
		Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc. Vom începe lucrările în plen pe proiectele de lege imediat. Vă rog să rămâneţi în sală şi să faceţi apel la colegii dumneavoastră să intre în sală.
		(Pauză între orele 10,03-10,07)