Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2006

	1.	Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

		Şedinţa a început la ora 8,28. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Eserghep Gelil şi Gheorghe Albu, secretari.
		Doamna Daniela Popa: Stimaţi colegi, Chiar dacă suntem cu două minute înainte de ora fixată, deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice. Astăzi începem cu reprezentanţii Opoziţiei.
		Grupul parlamentar al P.S.D., domnul deputat Florin Iordache. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Reformă şi neprofesionalism în sănătate". Pachetul de legi care vizează reforma în sănătate şi care aduce modificări importante în domeniul sanitar intră în vigoare începând de astăzi. Adevăratul motiv îl reprezintă posibilitatea aşa-zis "legală" de a înlocui aproape 400 de oameni cu funcţii de conducere din spitale. Potrivit noilor reglementări, managerul general al spitalului nu mai poate avea nici o altă activitate în afară de a conduce spitalul. Pe "lista lui Nicolăescu" apar jurişti, avocaţi, economişti, oameni care nu au avut de-a face cu sistemul sanitar. De asemenea, potrivit noilor reglementări, aproape 2.000 de medici care au împlinit 65 de ani ar trebui să se pensioneze automat, fără ca aceştia să fie înlocuiţi, aducând un mare prejudiciu sistemului sanitar, printr-o prevedere neconstituţională şi discriminatorie. Deşi ministerul sănătăţii a promis să ducă la bun sfârşit elaborarea unei liste cu servicii medicale minimale, aceasta a rămas tot la stadiul de promisiune, sistemul funcţionând şi acum după contractul-cadru pentru anul 2005. Problema subfinanţării sistemului sanitar este o realitate, pe care numai domnul Nicolăescu nu o percepe. Prin toate aceste măsuri, care mimează reforma, ministrul Nicolăescu va crea o criză fără precedent în sănătate. Ultima şansă a premierului Tăriceanu la viitoarea restructurare guvernamentală ar fi înlocuirea "contabilului" Nicolăescu cu un profesionist, deşi am îndoieli că incompetenţa şi neprofesionalismul ar putea fi înlocuite din acest Guvern "portocaliu". Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., doamna deputat Mona Muscă. Atunci, domnul deputat Ioan Ghişe. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Ioan Ghişe: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimate doamne şi stimaţi domni, Declaraţia mea politică de astăzi are două titluri; unul este "Grila de salarizare în sectorul public - urgenţă şi necesitate pentru România", iar celui de al doilea titlu îi putem spune "Adevăr şi nedreptate - realitate cinică". Acum o jumătate de oră, când am urcat la etajul 2, în lift, doamna liftieră mi-a spus că, după 25 de ani vechime în muncă, fiind mamă a doi copii studenţi, are un salariu de 5.200.000 lei pe lună. O doamnă, infirmier, care iese la pensie luna aceasta, la spitalul unde lucrează soţia, plânge disperată că va avea pensie de 2.800.000 lei pe lună, după o viaţă de muncă, lucrată în trei schimburi, la spital. Întrebarea pe care mi-a pus-o doamna liftieră i-o pun ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei: de ce este aşa de mare diferenţa, faţă de alţii care sunt plătiţi tot de la bugetul de stat? La grupul parlamentar, în urmă cu câteva zile, am avut o întâlnire cu ministrul muncii. Când i-am sesizat problema urgenţei necesităţii de a promova o grilă de salarizare, mi-a explicat că în sectorul bugetar, în general, nu sunt bani. În Programul de guvernare, la "măsuri de politică de protecţie socială", o ţintă strategică este reducerea sărăciei şi marginalizării sociale, îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru persoane vârstnice. Se spune în program că pensiile vor creşte în termeni reali cu 30%, că vor fi indexate cu indicele de creştere a preţurilor de consum, astfel încât să fie acoperite cu sută la sută creşterea preţurilor. Ce s-a întâmplat, în ultimele luni şi în ultimul an şi jumătate, cu creşterea preţurilor la energie electrică sau gaze naturale, se ştie. Aceste creşteri depăşesc cu mult creşterile de salarii şi respectiv de pensii. Dar, în acelaşi timp, în care pentru unii nu sunt bani, alţii - tot de la bugetul de stat - primesc următoarele salarii: procurorul general - 135 milioane lei pe lună; membru, şef de Curte Supremă - 134 milioane lei pe lună; membrii Curţii Supreme - de la 85 milioane lei pe lună în sus; poliţist, care se pensionează din condiţia de şef de inspectorat judeţean, are pensie de 48 milioane lei pe lună şi primeşte la pensionare 940 milioane lei în mână. Deci, constatăm că pentru unii sunt bani. Unii dintre miniştri sunt în două comisii de privatizare a unor bănci - că-i vorba de B.C.R., că-i vorba de C.E.C. - şi primesc, cu salariul de ministru şi indemnizaţia de parlamentar, 200 milioane lei pe lună. Sigur că, în astfel de situaţii, se vede diferit condiţia grea în care sunt cei mai mulţi dintre cetăţeni. Problema de fond este următoarea: ceea ce am spus sunt adevăruri crude. Ele reflectă o foarte mare nedreptate în privinţa echităţii şi moralităţii sistemului de salarizare şi venit din sectorul public. Este, de-a dreptul, o jignire la adresa oamenilor cinstiţi din ţara noastră, care, după o viaţă de muncă, ajung să primească o pensie cu care nu-şi pot plăti întreţinerea, sau medicamentele. Şi, atunci, problema are două aspecte: este o răspundere generală a Guvernului. Am discutat cu premierul. Domnia sa spune că nu dânsul, personal, se ocupă de politicile de salarizare, ci există, ca specialist, ministrul muncii. Ministrul muncii a fost numit de Preşedintele ţării. Alianţa P.N.L.-P.D. "Dreptate şi adevăr" a ajuns la guvernare, pentru că Preşedintele Traian Băsescu a câştigat alegerile. După cum se ştie, la primul tur, la alegeri parlamentare, Alianţa a fost pe locul doi. Şi, atunci, pentru că am mai făcut declaraţii politice pe acest subiect, fac, de data aceasta, un apel direct şi personal către Preşedintele ţării. Domnia sa, în opinia mea, are responsabilitatea majoră ca acum să provoace o analiză serioasă a sistemului de salarizare şi pensii din sectorul public, pentru ca, apoi, ministrul pe care Preşedintele actual al ţării l-a numit pe vremea când era preşedinte al Partidului Democrat, să facă ceea ce trebuie pentru ca, în România, salarizarea din sectorul public să fie echitabilă; nu egală, ci echitabilă. În clipa de faţă, cu aceste diferenţe nedrepte şi imorale de salarii, se încurajează, în mod strigător la cer, corupţia. Un om care munceşte în trei schimburi şi care, cinstit, ajunge ca să fie disperat că nu-şi poate plăti întreţinerea şi medicamentele, este evident că nu mai poate avea încredere în cei care decid. Este o responsabilitate majoră pentru noi, cei care facem parte din Coaliţa guvernamentală, dar, în clipa de faţă, răspunderea ajunge până la nivelul Preşedintelui Ţării. De aceea, apelul meu este ca domnia sa să provoace o discuţie, o analiză pe acest subiect şi să se adopte, mai apoi, deciziile care trebuie. Închei, prin a spune, dacă-mi permiteţi, o vorbă: în România, în mod cinic, foarte mulţi cetăţeni sunt salarizaţi atât de prost, pentru că foarte puţini primesc venituri de la stat atât de mari. Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc mult.
		Din partea Grupului parlamentar al P.D., domnul deputat Liviu Miroşeanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Deşi pare ciudat, nici un obiect de patrimoniu din judeţul Bacău nu este asigurat asemenea majorităţii monumentelor din întreaga ţară. Nici Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, nici Legea nr.47/2000 nu fac vreo menţiune în acest sens. Abia Legea muzeelor, nr.311 din 2003, face o referire expresă la acest lucru, stipulând: "în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, proprietarii şi titularii de alte drepturi reale asupra muzeelor şi colecţiilor publice au obligaţia semnării contractului de asigurare". Însă, din motive financiare, nici un muzeu nu a avut fonduri în buget pentru asigurare. La nivelul judeţului Bacău, asigurarea obiectelor de patrimoniu nu s-a făcut, deocamdată, nicăieri. Ea este obligatorie pentru piese de tezaur. Dar, până în prezent, nu s-au stabilit limitele legale necesare unui astfel de proces. Înainte de a se realiza asigurarea obiectelor, trebuie efectuată o reevaluare a patrimoniului, pentru care nu există încă norme exacte. Este destul de complicat, pentru că aceste norme sunt specifice pentru fiecare domeniu şi sunt stabilite de către o comisie de specialişti. Până acum, s-a stabilit că vor fi realizate programe de lucru pentru evaluare, dar a face acest lucru, înseamnă a pătrunde în inventar. De asemenea, nici piaţa de bunuri nu este stabilizată şi este într-o continuă tranziţie. O altă problemă este numărul redus de specialişti care să pună pe picioare un proiect fiabil. Pentru a evalua patrimoniul actual, ne trebuie evaluatori acreditaţi. Pe de altă parte, toată legislaţia în domeniul patrimoniului trebuie să se simplifice. În Uniunea Europeană există alt tip de exigenţă în ceea ce priveşte acest lucru. Totodată, instituţiile muzeale se confruntă cu o problemă veche - aceea a lipsei de fonduri. Pentru asigurarea obiectelor de patrimoniu şi a clădirilor, sunt necesare sume foarte mari, în condiţiile în care banii nu suplinesc o piesă originală de muzeu. În momentul de faţă, protejarea patrimoniului, prin asigurare, este imposibilă. Obiectele de patrimoniu pot fi asigurate cu o instalaţie antifurt şi sisteme de semnalizare specifice. Evident, aici intră în discuţie şi siguranţa clădirii. Complexul muzeal "Ion Alexandrescu" are o instalaţie de antifurt modernă, dar pot apărea probleme în momentul în care bunuri de artă trebuie transportate dintr-un loc în altul, în cadrul unei expoziţii, caz în care se apelează la asigurări realizate prin intermediul societăţilor specializate. În cazul în care un obiect este furat, firma respectivă despăgubeşte muzeul, dar instituţia rămâne fără o piesă de valoare. Interesul conducerii fiecărui muzeu este să aibă piese de tezaur în muzeu, şi nu bani, în locul lor. Prin urmare, puţinii specialişti trebuie să găsească soluţii optime pentru rezolvarea numeroaselor probleme ridicate de legi care nu au tangenţă cu realitatea, cu care se confruntă instituţiile subordonate Ministerului Culturii şi Cultelor. O lege concretă cu privire la asigurare este foarte importantă, însă ea poate fi aplicată numai în condiţiile în care fondurile alocate instituţiilor vizate sunt ceva mai acceptabile. În judeţul Bacău, lista trimisă la minister conţine 58 de monumente istorice şi arheologice, între care 6 intră în categoria de încadrare "A" - vestigii de valoare naţională, 42 de monumente intră în categoria "B" - de însemnătate locală, restul fiind fără clasificare. Monumentele de arhitectură din judeţul Bacău sunt în număr de 167, ele aparţinând - în proporţii aproximativ egale - proprietăţii private, proprietăţii de stat şi Cultului ortodox. Lista monumentelor memoriale/funerare din judeţul Bacău cuprinde 14 astfel de vestigii. Pe această listă figurează, printre altele: Ansamblul Rosetti - Tescanu, în care funcţionează Centrul de Cultură "Rosetti Tescanu-George Enescu", Palatul Ghica din oraşul Comăneşti, Casa memorială a poetului George Bacovia, a poetului Nicu Enea, Monumentul victimelor fascismului, din Cimitirul israelit. Este timpul ca, din punct de vedere legislativ, să definitivăm cât mai repede Legea de asigurare a patrimoniului, care să elimine toate aceste carenţe şi care să confere stabilitate patrimoniului cultural naţional. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Costache Mircea. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
		Domnul Costache Mircea: "România între retrocedare şi resocializare" În timp ce mai vechiul cuplu politic Iliescu-Roman încearcă să revină în actualitate, probabil cu aceleaşi reflexe pentru a se reînscrie în circulaţie semnalizând, din nou, stânga şi de a face mereu viraje bruşte la dreapta, aşa cum au debutat în anii '90, actualii guvernanţi nu mai contenesc cu retrocedările: de la Castelul Brüchental, la Castelul Bran; de la Săvârşin, la Peleş; de la Dunăre, la Marea Neagră. Mă gândesc că, într-o bună zi, poate se găseşte un destinatar şi pentru actualul Palat al Parlamentului, pentru metrou, pentru Munţii Carpaţi sau pentru cerul de deasupra noastră. Nu se mai termină cu revendicările şi cu retrocedările, în timp ce, ne amintim că Iliescu şi Roman au început, în 1990, tot cu o strategie, mult mai subtilă, şi anume, primul lucru pe care l-au făcut, fără să-l ceară nimeni din această ţară, a fost retrocedarea părţilor sociale. Vă amintiţi că cetăţenii români, până în 1989, aveau, la unele întreprinderi, părţi sociale. Şi, pentru că se anticipa că unii ar putea să aibă pretenţii, mai târziu, asupra felului cum se va pulveriza patrimoniul public din România, considerând că au şi ei părţi sociale acolo, s-a luat măsura urgentă când nimeni nu se gândea la asta, să ni se dea înapoi părţile sociale. Şi, ca să cimenteze şi mai bine o asemenea strategie, imediat după retrocedarea, fără s-o ceară nimeni, a părţilor sociale către populaţie, s-a trecut la cuponiadă, când s-a mai dat, chipurile, populaţiei, 30% din economia naţională, tot ca o măsură preventivă: "Domnule, partea voastră, v-aţi luat-o, nu ştim ce aţi făcut cu ea, restul e a noastră şi începem privatizarea, vânzarea, devalizarea, darea la fier vechi, începem darea României la reformă". În armată există un termen: dacă se rupe uniforma, dacă se rup bocancii, "daţi-i la reformă"; "mergeţi cu sacii, cu reforma, la regiment". Şi România, în aceşti termeni, cred că a fost dată la reformă, în concepţia unora, care vor să revină şi să reîmprospăteze din nou mentalul colectiv cu idei de stânga şi cu acţiuni de dreapta. Ce-ar fi, dacă tot retrocedăm noi, într-o veselie, şi castele, şi monumente istorice, şi şcoli, şi spitale, şi tot ceea ce le mai trece unora prin cap, inventând moştenitori şi unde nu erau, fiindcă la mai toate primăriile este o adevărată febră a urmăririi obiectivelor care au mai rămas neretrocedate şi ar fi retrocedabile. Se instrumentează procese rapide, cu o celeritate de invidiat, se însuşesc obiective de mare importanţă, de mare valoare şi, astfel, retrocedarea a devenit un sport naţional, ca şi când cineva ar fi pariat că nu trebuie să mai rămână piatră pe piatră în această ţară. Şi, dacă tot a retrocedat, fără să i-o ceară nimeni, părţile sociale, imediat, în 1990, domnul Roman, şi dacă tot au retrocedat sub formă de cupoane 30% din economia naţională, ca să nu mai avem pretenţie în legătură cu felul cum va urma să fie pulverizat întreg patrimoniul public românesc, şi dacă tot retrocedăm, de la Castelul Bran la Muzeul Brüchental, eu zic să ne gândim, într-o bună zi, că, poate, n-au murit toţi oamenii de caracter din această ţară, poate ne mai putem da mâna, indiferent de aşa-zisa culoare politică, culoare politică ridicolă, pentru că la noi nici nu există partide politice, bazate pe doctrine şi ideologii clare, există numai bande şi numai grupuri de interese, să ne dăm, totuşi, mâna în jurul unui interes naţional major şi să facem ceva pentru a retroceda România românilor! Acesta este ţelul suprem al mişcării naţionale şi justiţiare România Mare, care nu va mai putea fi ţinută prea multă vreme de parte de frâiele Puterii. Noul slogan, lansat de preşedintele PRM, senator dr. Corneliu Vadim Tudor, dă frisoane oligarhilor, îmbărbătându-i pe românii răbdători, cinstiţi şi patrioţi: "PRM - la guvernare, Mafia - la închisoare!"
		Doamna Daniela Popa: Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat Garda Dezideriu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Modul în care a gestionat domnul ministru Gheorghe Flutur criza gripei aviare se traduce printr-un lung şir de coincidenţe şi ironii. Întreaga poveste a gripei aviare prinde să se transforme într-o mare găinărie. Echipa condusă de domnul ministru al agriculturii a provocat psihoza epidemiei gripei aviare. Eu înţeleg incompetenţa domnului ministru Gheorghe Flutur în lupta legată de gripa aviară. Nu înţeleg, însă, de ce se ocupă atât de intens cu acele probleme pentru care nu are pregătirea profesională în domeniu, în timp ce silvicultura este lăsată în mâinile aşa-numitei promoţii de aur, a cărui activitate în România a dus şi va duce, în continuare, la o catastrofă ecologică. Domnul ministru nu a reuşit să sesizeze interconexiunea între defrişarea ilegală a unor munţi întregi de către personalul silvic, care a cauzat o mare parte a alunecărilor de teren, a inundaţiilor şi care, prin lipsa salubrităţii, în bună parte a contribuit la extinderea, în zonele muntoase şi de deal, a gripei aviare şi a altor epidemii nedescoperite în prezent. Domnul ministru Gheorghe Flutur ar trebui să se ocupe şi cu problemele proprietarilor de păduri din România. Problema cea mai sensibilă pentru proprietarii de păduri o reprezintă menţinerea aşa-zisei cote aprobate anual pe baza unei hotărâri de Guvern, care este acordată, în mod arbitrar, de către domnul secretar de stat Vasile Lupu, cât şi de către inspectorii şefi ai inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic. Prin urmare, în loc să se ia în considerare posibilităţile de creştere anuală a arboretelor prevăzute în amenajamentele silvice, se încearcă promovarea unor interese de grup, prin acordarea, în mod arbitrar, a cotelor. Acordarea cotelor pentru exploatarea masei lemnoase celor care contribuie la defrişarea masivă a pădurilor, şi nu proprietarilor de păduri, contribuie la ura populaţiei din zonele muntoase faţă de actuala guvernare, în special împotriva Partidului Naţional Liberal, ai cărui reprezentanţi, prin secretarul de stat răspunzător pentru păduri, au un rol hotărâtor în menţinerea corupţiei privind posibilităţile de tăiere în pădurile particulare. Mai mult, chiar, domnul secretar de stat Vasile Lupu a minţit în şedinţa publică din ziua de 26 aprilie 2006 a Camerei Deputaţilor, când a afirmat că iniţiativa legislativă care se referea la eliminarea cotei de tăiere anuală stabilită prin hotărâre de Guvern, a fost respinsă de către Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şiservicii specifice din Camera Deputaţilor, inducând în eroare plenul Camerei. Contrar afirmaţiei secretarului de stat, proiectul de lege a fost adoptat, în unanimitate, în şedinţa din 11 aprilie 2006 a comisiei de specialitate. Deşi am depus contestaţie la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor pentru repunerea pe ordinea de zi a acestei iniţiative legislative, solicitate de majoritatea proprietarilor de păduri din România, conducerea Parlamentului nu a luat în considerare batjocorirea parlamentarismului de către reprezentantul Ministerului Agriculturii şi nu s-a dorit revenirea la legalitate. Stimate domnule ministru Gheorghe Flutur, promoţia de aur, prin foştii ei reprezentanţi, cum au fost domnii Romică Tomescu, Dorin Ciucă şi alţii, au distrus imaginea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat. În prezent, reprezentanţii promoţiei de aur, în frunte cu domnul secretar de stat Vasile Lupu, strâng rândurile Partidului Naţional Liberal, prin protejarea personalului silvic cu dosare penale, care au contribuit la distrugerea fondului forestier şi care, prin controale formale, superficiale, în toamna anului 2005-începutul anului 2006, prin care s-a refuzat de către inspectori verificarea de la abateri grave, de la normele silvice în domeniu, cum ar fi: neefectuarea împăduririlor unor suprafeţe care au fost decontate, în mod fictiv; schimbarea tratamentelor de punere în valoare a masei lemnoase, sub masca de tăieri-igienă; retrocedări fictive din patrimoniul forestier; licitaţii ilegale. Cei care aşteptau de la dumneavoastră întărirea proprietăţii private prin eliminarea cotei de tăiere, continuarea restituiririlor în domeniul forestier, sunt nevoiţi să constate nerespectarea promisiunilor electorale ale Partidului Naţional Liberal. Datorită acestei politici, care contravine intereselor proprietarilor de păduri, drepturilor privind proprietatea, populaţia ţării va pierde încrederea atât în dumneavoastră, cât şi în Partidul Naţional Liberal. Ar fi necesar să reveniţi la ideile al căror purtător aţi fost în perioada anilor 2001-2004. Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc.
		Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., doamna deputat Mona Muscă. Vă rog, doamnă deputat.
		Doamna Monica Octavia Muscă: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Unul dintre fenomenele care s-a amplificat după 1989 şi a produs consecinţe grave în planul vieţii sociale este violenţa. Violenţa atinge toate mediile societăţii, începând cu familia, instituţiile de învăţământ, instituţiile de ocrotire a copilului, mass-media, strada, lumea politică. Perioada de tranziţie din România s-a caracterizat prin amplificarea fără precedent a violenţei în familie, iar numărul de agresiuni a crescut constant, an de an. Violenţa asupra copilului este una dintre cele mai grave probleme ale societăţii româneşti, în ciuda faptului că dispunem de instrumente legale şi instituţionale de prevenire şi combatere a acestei forme de violenţă, instituite inclusiv prin Legea nr.217/2003. Conform ultimelor studii, 84% dintre copii declară că sunt bătuţi de către părinţi, iar 75% din unităţile de învăţământ înregistrează fenomene de violenţă; 48,1% dintre copiii din instituţii afirmă că sunt pedepsiţi, prin bătaie, de către personalul instituţiei. Pedeapsa fizică şi umilirea copilului rămân principalele forme de instruire şi corectare utilizate de părinţi, educatori, personalul din instituţii. Acest mod tradiţional de educare şi, uneori, de instruire a copiilor distruge încrederea în sine, inhibă iniţiativa personală, afectează grav personalitatea copiilor noştri şi, deci, a viitorului României. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei sunt instituţiile publice cu cea mai mare responsabilitate în aplicarea legilor care protejează copilul împotriva diverselor forme de violenţă. Legea nr.217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie este gândită ca un răspuns instituţional la aceste forme complexe de violenţă. Din păcate, Agenţia pentru Protecţia Familiei nu funcţionează încă, iar colaborarea cu direcţiile de protecţie a copilului, pe această temă, este minimă şi ineficientă. Agresiunile împotriva copilului au loc, cu preponderenţă, în familie şi în şcoală, din partea persoanelor în care copilul are cea mai mare încredere - părinţi, rude apropiate, educatori - şi nu sunt raportate decât atunci când urmele lăsate nu mai pot fi ascunse şi, nu de puţine ori, este prea târziu. Violenţa se învaţă în familie, la şcoală, pe stradă, de la cunoscuţi şi din media. Violenţa, la rândul ei, naşte violenţă. Copilul traumatizat va deveni un adult care, la rândul lui, va imita practicile adulţilor din copilăria lui şi-şi va educa copilul "cu băţul". Pentru stoparea acestui fenomen, aşa cum spun toate recomandările Uniunii Europene, este necesară schimbarea mentalităţii adultului în creşterea şi educarea copilului prin derularea de campanii sistematice la nivel naţional, pregătirea specialiştilor care lucrează cu copii, dar şi a părinţilor, dezvoltarea de servicii specializate şi un cadru legal specific, aşa cum avem deja, care să asigure protecţia reală a copilului şi intervenţie adecvat. Este nevoie ca fiecare dintre noi să lupte împotriva tradiţiei, atât de bine cunoscute, "bătaia e ruptă din rai". Fac un apel ca autorităţile responsabile de protecţia copilului şi a familiei, împreună cu organizaţiile neguvernamentale de profil şi mass-media, să sprijine o campanie pe termen lung împotriva violenţei asupra copilului. Se apropie 1 iunie, cred că ar trebui să ne gândim serios, oameni politici, instituţiile statului, organizaţiile neguvernamentale, educatorii, mass-media la copiii noştri. Ar trebui să se facă prin această campanie cunoscute articolele din lege care interzic aplicarea pedepselor fizice asupra copilului şi promovarea unor metode educaţionale care exclud violenţa. În acelaşi timp, campania ar trebui să-i înveţe pe adulţi ce repercusiuni formidabile produc asupra copiilor violenţele din familie sau violenţele direct asupra lor. În încheiere, invit pe toţi cei care doresc să participe pe data de 1 iunie la Palatul Parlamentului la o conferinţă de presă a Organizaţiei Neguvernametnale "Salvaţi copiii!" care va iniţia o campanie pe termen lung privind combaterea violenţei asupra copilului. Deci, pe 1 iunie, vă dăm întâlnire la Parlamentul României, la orele 11, toţi cei care sunteţi îngrijoraţi de soarta copiilor voştri şi a României. Vă mulţumesc frumos.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, doamna deputat.
		Din partea Grupul parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Adrian Mihei. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Andrian Sirojea Mihei: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Copiii încep prin a-şi iubi părinţii, pe măsură ce cresc îi judecă şi ... uneori îi iartă" - Oscar Wilde. Am intenţionat să susţin o declaraţie politică ce s-ar fi intitulat "Flutur fără fluturaş", prin care să îmi exprim indignarea faţă de cochetăria domnului prim-ministru de a-şi asuma, inocent însă, el nefiind anunţat de această iniţiativă, meritele unei eventuale integrări în UE la termen. Acei bani cheltuiţi fără licitaţie, fără a se selecta o fotografie, cum şi-ar fi dorit premierul, fără să i se ceară părerea acestuia, fără ca şeful Agenţiei de Strategii Guvernamentale să poată găsi o poză a guvernului, deşi i-ar fi stat în putere să o facă dacă realmente dorea, fără un mesaj real - deşi tot şeful agenţiei susţine că au făcut acest demers pentru a populariza integrarea în UE -, dar nereuşind decât să se "auto-laude" într-un mod care poate doar ofensa receptivitatea la cacealmale diplomatice a celor care au primit sau vor primi aceşti "faimoşi" fluturaşi, acei bani spuneam, puteau folosi mai degrabă, dat fiind momentul când au fost realizaţi şi împrăştiaţi, pentru a se face o campanie guvernamentală pentru prevenirea gripei aviare. Pentru care nu s-a făcut nimic de acelaşi gen! Strategic, aş zice! Nici măcar nu s-a stabilit - şi vă spun că am căutat atât pe site-ul ministerului sănătăţii, pe cel al autorităţii naţionale sanitar-veterinare şi la toţi cei implicaţi - o listă (deşi ziarele şi producătorii sau importatorii - spun că ar exista una) a produselor dezinfectante ce trebuiesc utilizate în focarele depistate şi modul concret în care acestea se pot găsi (mai ales în situaţiile de criză) şi modul în care trebuiesc utilizate. Scandalurile că soluţiile utilizate sunt improprii au existat la Constanţa încă din octombrie 2005, deci de acum şase luni, şi iată, revin acum, în ţară, identic. Dar nu este necesar, strategic vorbind, ca aceste lucruri să fie popularizate, pe când poza domnului Tăriceanu (neînsoţită însă de echipa guvernamentală sau de poza lui Năstase şi a celorlalţi premieri care au contribuit la eforturile pre-aderare - măcar în penumbra premierului) cu un mesaj care sincer lasă de dorit, luând în seamă motivaţiile declarate de cei ce l-au creat, se pare că merită! Dar am decis că ziua internaţională a copiilor merită cu mult mai mult atenţia noastră. Copiii reprezintă viitorul nostru. Pentru copiii noştri, fiecare dintre noi, facem totul. Copiii din România sunt copiii acestei ţări, ai ţării noastre şi, din acest motiv, trebuie să facem totul pentru ei. Sau măcar totul pentru a le pregăti lor şi copiilor lor un viitor care să se ridice la înălţimea speranţelor de acum, ale tuturor. Stimaţi colegi, Conform statisticilor existente, situaţia în acest moment, în ţara noastră, este îngrijorătoare. Rata natalităţii şi, în plus, rata fertilităţii sunt în scădere. Mortalitatea infantilă are cote alarmante, plasând România la mare distanţă de ţările europene, mai ales datorită mortalităţii din mediul rural, dar nu numai. Migraţia externă care, probabil, va creşte după integrarea în UE, are deja un mare impact negativ asupra numărului populaţiei din România. În zilele noastre, cuplurile pun conceperea unui copil la concurenţă cu împlinirea unei cariere, achiziţionarea unei case şi a unei maşini, practic cu îndeplinirea dorinţei de a reuşi să răzbească în viaţă, iar costul unui copil este într-o reală creştere, ceea ce îi sperie pe eventualii posibili părinţi. Adăugat la tot ce am spus mai sus, viitorul nu arată prea grozav. În plus, starea de sărăcie a populaţiei conduce la o altă mare problemă a copilului român de azi - starea sa de sănătate, care nu este prea grozavă încă de la naştere. Greutatea medie a nou-născuţilor din România, conform statisticilor, a scăzut în ultima vreme îngrijorător, bebeluşii noştri fiind sub media celor din Europa. Cel puţin jumătate din copiii de 3-5 ani sunt anemici. Însă ministerul sănătăţii consideră că laptele praf trebuie alocat sugarilor doar pentru cazuri anume, restul ajungând să folosească ceea ce părinţii îşi pot permite - lapte de vacă sau lapte praf standard, care provoacă micuţilor tulburări digestive şi anemii. Din păcate, starea de sănătate precară a celor mici îi face să fie ulterior sensibili şi predispuşi la boli. Când cresc, apare o altă serie de probleme, dat fiind faptul că părinţii nu fac faţă cheltuielilor presupuse de sistemul de învăţământ. Este trist că unele familii îşi trimit copiii la şcoală doar pentru că altfel ar pierde alocaţia. Iar când aceasta nu mai este, şcoala nu mai are rost. De aceea vedem atâţia copii muncind în diverse locuri, munca acestora, la negru, fiind deseori un abuz aproape neobservat de către nimeni. Prostituţia şi infracţiunile produse de minori sunt cazuri frecvente. Incidenţa abuzurilor asupra minorilor, de asemenea, uneori cu "aportul" unor adulţi din anturaj, este îngrijorătoare. Asistenţa socială şi copiii institutionalizaţi au fost şi sunt o cerinţă prioritară impusă de Uniunea Europeana pentru integrare, România, din păcate, fiind cunoscută în străinătate ca o ţară plină de copii abandonaţi, cerşetori sau aurolaci, copii instituţionalizaţi abuzaţi sau trataţi cu nepăsare. Consider că singura soluţie pentru a crea copiilor noştri o viaţă mai bună ar fi o reformă concretă şi eficientă în toate domeniile, care să soluţioneze în primul rând sărăcia populaţiei, să dezvolte un sistem educaţional şi un sistem de sănătate just, să ofere sprijin tinerelor familii şi să ofere sprijin tinerilor absolvenţi, pentru a reduce şi preveni plecarea acestora din ţară. Pentru că altfel, vom deveni o ţară de pensionari săraci, bolnavi şi uitaţi de lume şi vreme. Banii pentru fluturaşii premierului puteau fi folosiţi pentru a dota bibliotecile şcolare din mediul rural cu cel puţin 8-10.000 de cărţi. Sau pentru a cumpăra copiilor sinistraţi ceva. Orice! De la mâncare până la cărţi, rechizite sau hăinuţe. Numai să nu primească de la prefectură o felicitare care le spune la final "Sunt convins că, începând cu 2007, aceste eforturi vor fi răsplătite pe măsură." Şi, dacă nu vor fi, domnule prim-ministru, vă mai asumaţi răspunderea? Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Aledin Amet. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
		Domnul Aledin Amet: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Să-l ajutăm pe tânărul Cetin Geambulat". Cetin Geambulat este un tânăr de naţionalitate tătară, din Medgidia, care are nevoie de ajutorul nostru. O întâmplare nefericită a făcut ca destinul lui să fie unul cu grele obstacole. Luptător fiind, nu a abandonat, nicio clipă, ideea de a se bucura de viaţă. Din păcate, singur nu poate răzbate şi cere sprijinul nostru, al prietenilor lui, al necunoscuţilor, pentru că, nu-i aşa, solidaritatea, în fond, reprezintă totul. Politică înseamnă să dai dovadă şi de generozitate când semenul tău are nevoie. Se cheamă politica respectului. Numai astfel putem fi împăcaţi cu noi înşine. Cetin Geambulat nu caută milă. Este mult prea orgolios. Cetin Geambulat doreşte să redevină acel om capabil să se dedice, în totalitate, crezurilor sale. A încercat să evite publicitatea, conştient fiind de faptul că ajutorul nostru îl aşteaptă mulţi alţi oameni aflaţi, din păcate, în situaţii similare. Am încercat, împreună, să găsim o cale de rezolvare situată departe de interpretări. Datorită, însă, mesajelor de încurajare, dar şi de sprijin din partea autorităţilor oraşului în care locuieşte, Medgidia, a decis, să se adreseze, direct, semenilor, solicitând sprijin material pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale. Cât timp există o speranţă, tot ceea ce trebuie încercat, cu siguranţă, trebuie încercat. Se numeşte Cetin Geambulat şi are mare încredere în oameni. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Dumitru Bentu. A fost la prima oră aici, domnule deputat. A deschis şedinţa, da. Aveţi cuvântul.
		Domnul Dumitru Bentu: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Mulţumesc şi colegilor îngăduitori. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "IMM-urile". Relativ recent în Camera Deputaţilor a avut loc, în premieră, o dezbatere parlamentară axată pe tema atât de relevantă, dar şi sensibilă a IMM-urilor. Oscilând, ca abordare, între o moţiune simplă şi simpozion, activitatea respectivă s-a dorit o reliefare a "interesului" Guvernului faţă de acest sector important al economiei, dar şi a unor realizări "deosebite" în domeniu. Numai că realitatea este departe de unele prezentări festiviste, iar perspectivele sunt gajate de servituţi financiare capabile să menţină îngrijorarea la rang de obiectiv strategic. Guvernul doreşte să sprijine sectorul IMM-urilor întrucât acesta "reprezintă o soluţie importantă pentru contrabalansarea efectelor negative ale procesului de ajustare structurală şi de restructurare a industriei generând alternative economice şi sociale, susţinând consolidarea clasei de mijloc". Totodată, se doreşte de către aceeaşi diriguitori introducerea de stimulente economice pentru ca IMM-urile să-şi îmbunătăţească în mod substanţial calitatea produselor şi a serviciilor. Şi unde se puteau regăsi aceste politici conjugate decât în raporturile fiscale dintre respectivele întreprinderi şi autorităţile competente. Să le enumerăm aidoma celebrului personaj al lui nenea Iancu, precizând că vom avea grijă să nu le omitem nicidecum să nu le repetăm. Aşadar, după ce a parcurs unele dintre "legile lui Murphy în Afaceri" pornind de la percepţia iniţială a ideii "Este imposibil, nu-mi irosi timpul", trecând prin etapa admiterii semientuziaste "Este posibil, dar numerică" şi atingând momentul extatic "Eu am spus întotdeauna că este o idee grozavă", proprietarul, afaceristul, dă piept cu marele său "prieten" fiscul. Acesta îi solicită nu sume, ci procente cu scopul vădit de a-l menţine în stare de normalitate mentală şi contributorie: 19,75% - cas angajator; 9,5% - cas angajat; 1% - şomaj angajat; 2,5 - şomaj angajator; 6,5% - fond sănătate angajat; 7,0% - fond sănătate angajator; 0,75% - fond concedii medicale şi boli profesionale; 0,75% comision cărţi de muncă; 16% - impozit pe venit din salari; 16% - impozit pe profit; 0,914% - fond accidente de muncă. Impozite şi taxe locale: impozit pe clădiri - 1,1% pentru clădirile reevaluate şi 11% pentru cele fără evaluare; impozit pe teren în funcţie de zonă: între 0,138 RON şi 0,594 RON/m2; taxă de firmă sau reclamă şi publicitate: 27,6% RON/m2/an; taxă auto în funcţie de tipul maşinii; autoturisme - 7,35% RON la fiecare 500 cm3; autocamioane 16,8% RON la fiecare 500 cm3; autobuze - 15,75% RON la fiecare 500 cm3; taxa hotelieră - 0,5% din valoarea încasărilor (pentru firmele de profil). Toate acestea se întâmplă într-un oraş oarecare din Moldova. În aceste condiţii, este justificat falimentul a peste 3500 de astfel de unităţi în 2005, iar alte câteva mii vor avea aceeaşi soartă din cauza "susţinerii guvernamentale", în 2006. Prin politica dusă în domeniu de cel mai performant guvern al ultimilor 15 ani, întreprinderile mijlocii devin tot mai mici, cele mici se transformă în microîntreprinderi, iar ultimele devin amintiri şi frustrări. Cât despre clasa de mijloc, aceasta aşteaptă ca guvernanţii să treacă clasa competenţei aflate pe acelaşi trend - mijlocie, mică micro... Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc.
		Din partea Grupului parlamentar al UDMR domnul deputat Antal Arpad Andraş. Nu este. Bun, atunci din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Adrian Moisoiu.
		Domnul Adrian Moisoiu: Mulţumesc doamnă preşedinte, şi am înţeles că, dacă nu e UDMR- ul aici, e bun şi România Mare. Intervenţia mea de astăzi este intitulată: "Teatrul naţional din Târgu Mureş nu este minge de ping-pong!" În urmă cu 60 de ani, se înfiinţa la Târgu Mureş un teatru care avea să devină unic în lume prin modul în care se va implica, în rezolvarea în timp, a unor aspecte ale problemei naţionale: coexistenţa a două secţii (astăzi companii), română şi maghiară. Când spui teatru, prima imagine care îţi vine în minte este o clădire frumoasă, impunătoare, situată în centrul unui oraş în care îşi desfăşoară activitatea un mare şi talentat colectiv, ce îşi dedică viaţa frumosului, slujind cu frenezie Thalia. Acesta este, de fapt, teatrul din Târgu Mureş, pe a cărui scenă au prins viaţă, sub bagheta măiastră a unor regizori de excepţie ca Liviu Ciulei, Sică Alexandrescu, Gheorghe Harag, Dan Alexandrescu (România), Radoslav Lazici (Iugoslavia), Rial Karmi Johnes (Anglia), Anatol Constantin (Israel), Alexandre Colpacci (Franţa), Gali László (Ungaria) şi mulţi alţii, personaje din dramaturgia românească şi universală. Şi ca urmare a unui repertoriu bogat şi interpretat cu talent şi frenezie, colectivul artistic al Teatrului Naţional din Târgu Mureş a obţinut numeroase distincţii şi premii la diferite festivaluri din ţară şi de peste hotare. El s-a dovedit un ambasador al artei teatrale româneşti, ducând o campanie de difuzare a acesteia în spaţiul francofon, utilizând limba franceză ca vehicul de comunicare, permiţând astfel unor autori români de a fi cunoscuţi şi jucaţi în ţări ale Comunităţii Europene. În această idee, a avut loc la Paris, la 6 aprilie a.c., la Teatrul Molière - Maison de la Poésie, premiera mondială intitulată "Manole ou le don de l'amour" ("Manole, sau darul iubirii"), un spectacol complet în limba franceză, în traducerea Paolei Bentz Fauci, în care muzica şi coregrafia de inspiraţie folclorică aduc un surplus de strălucire poeziei noastre populare, prin împletirea cu măiestrie a versurilor populare ale baladei populare a Meşterului Manole cu replici din piesa "Meşterul Manole" semnată de marele Lucian Blaga. Creaţia orală, devenită text fondator al literaturii române, legenda lui Manole, respectiv înălţarea mănăstirii Argeşului, a genialului meşter zidar împătimit de perfecţiune, care îşi sacrifică ce are mai scump pentru a crea frumuseţea, pentru a transmite peste veacuri trecerea sa prin lume, devine astfel cunoscută în spaţiul francofon. Spectacolul, s-a bucurat de aprecierea deosebită a tuturor personalităţilor culturale şi politice care l-au văzut la Paris, motiv pentru care a fost invitat să revină în cadrul programului "Le Francais, un espace de parole" dar şi a celor care l-au vizionat, duminică, 21 mai, la Târgu Mureş. Subliniind prestaţia deosebită şi realul succes, publicul francez ovaţionându-l la sfârşit, şi prin aceasta contribuţia artiştilor mureşeni la cunoaşterea şi răspândirea artei şi a culturii româneşti în lume, nu pot să nu amintesc faptul că turneul nu s-a bucurat de absolut nici un sprijin financiar din partea Ministerului Culturii şi Cultelor sau a altor organe abilitate. Este mai mult decât jalnic ca un program de difuzare a culturii româneşti peste hotare, prin utilizarea limbii franceze ca vehicul, iniţiat de un teatru de provincie cum este Teatrul Naţional din Târgu Mureş, într-un an intitulat al Francofoniei, să nu se bucure de susţinerea morală şi financiară din partea instituţiilor care au fost create special în acest scop. Dacă dorim cu adevărat să trezim interesul publicului european pentru o bună percepere şi cunoaştere a culturii noastre, dacă dorim cu adevărat cunoaşterea acesteia de către românii înşişi, dacă dorim implicit ameliorarea imaginii României în Europa, doar entuziasmul şi efortul deosebit al colectivului Teatrului Naţional din Târgu Mureş nu este suficient. Şi teatrele din provincie, cu ambiţia şi profesionalismul lor deja demonstrat, nu numai cele din Capitală, sunt capabile de a fi ambasadori culturali. Cultura aparţine întregii ţări şi nu numai Capitalei. Cultura este cartea de vizită a unui neam şi aparţine tuturor românilor. Programul de descentralizare al teatrelor propus din nou de minister, prin care teatre naţionale de prestigiu din Cluj, Târgu Mureş, Craiova sau Timişoara să treacă din nou în subordinea Consiliilor Judeţene, este una din cele mai nefericite inspiraţii ale ministrului Iorgulescu, ale guvernului Tăriceanu şi ale Alianţei D.A. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.126/2004 scria în preambul în urmă cu nici un an şi jumătate: "Avându-se în vedere necesitatea de a se acorda Teatrului Naţional din Târgu Mureş statutul de instituţie de cultură de interes naţional, ţinându-se seama de faptul că aceasta constituie astăzi una din cele mai importante instituţii teatrale din ţară, recunoscută ca atare pe plan internaţional, pentru a se ralia la standardele europene şi o eliminare a posibilelor influenţe care pot afecta activitatea unei instituţii care este şi trebuie să rămână una culturală, se impune în regim de urgenţă trecerea Teatrului Naţional din Târgu Mureş în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor." Aşa de puţin timp să ţină un adevăr? Să fie cultura română la cheremul unei guvernări efemere? "Manole, Manole, meştere Manole, zidul rău mă strânge ...", şoapta-rugăciune a Anei lui Manole, cât şi sacrificiul acestuia, să reprezinte destinul unui teatru naţional? Când va mai apare acea "fântână lină cu apă puţină" ...? Domnule ministru Iorgulescu, priviţi-vă în "unda sărată, cu lacrimi udată..." a acestei fântâni, poate vă va tremura mâna şi nu veţi semna o asemenea ordonanţă de urgenţă. Teatrul Naţional din Târgu Mureş nu este minge de ping-pong pentru a trece când la Ministerul Culturii şi Cultelor, când la Consiliul Judeţean, după ambiţiile unor guvernanţi efemeri! Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, domnul deputat Mircia Giurgiu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Mircia Giurgiu: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Batjocoriţi şi umiliţi". Este vorba de 626 de salariaţi de la "Somvetra" Gherla care, din data de 11 noiembrie 2005, fără să aibă nici o vină, au rămas şi fără loc de muncă şi fără venit şi fără nici o perspectivă. Nu aceşti salariaţi sunt de vină că autoritatea în domeniul privatizării în subordinea Guvernului României nu a făcut absolut nimic timp de un an de zile, cu toate că a fost sesizată pe diferite căi, inclusiv de la acest microfon. Aceşti salariaţi au rămas fără nici o şansă de supravieţuire dintr-un venit datorită faptului că cei care ar trebui să se ocupe de bunul mers al economiei româneşti, în special autorităţile statului, şi aici mă refer la cele care s-au ocupat de domeniul privatizării, indiferent cum s-au numit de-a lungul timpului, au dat două rateuri în ceea ce priveşte această societate într-un oraş monoindustrial şi care cu toate că au fost sesizate, repet, în nenumărate rânduri, nu au făcut absolut nimic. Acum nu mai doresc nici măcar să ia act de ce se întâmplă acolo, nu doresc să sprijine aceşti salariaţi împreună cu familia lor. Se apropie Ziua copilului, a fost Paştele, a fost Crăciunul, sărbători creştine, iar aceste familii, împreună cu copiii lor nu au beneficiat de absolut nici un fel de venituri. Aşadar, ar fi multe de spus, dar important este să se treacă la fapte. Cu toate că există sprijinul autorităţilor locale, al prefecturii Cluj, al Consiliului judeţean, chiar al Primăriei Municipiului Cluj Napoca, deocamdată nu s-a găsit nici o cale. Solicit AVAS-ului să intervină, cât mai urgent, să aplice legile ţării, în sensul de a acorda salarii compensatorii, să încerce să repornească această fabrică, fiindcă interesul tuturor ar trebui să fie acela de a proteja salariaţii şi de a face ceva care să vină în folosul comunităţii, să se producă şi în industrie, nu numai să se urmărească doar închiderea fabricilor. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Traian Dobre. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Traian Dobre: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Ieri şi astăzi în această clădire se desfăşoară a 20-a Reuniune a comitetului parlamentar mixt Uniunea Europeană - România. Am participat aseară la programul adecvat zilei şi din cuvântul europarlamentarilor s-a desprins clar ideea că România este pe drumul cel bun, iar şansele noastre de aderare la 1 ianuarie 2007 sunt reale şi fără putinţă de tăgadă. Acest lucru m-a făcut să vorbesc despre raportul de ţară din 16 mai 2006. Consider că este momentul să "aruncăm" o privire realistă asupra raportului de ţară elaborat şi publicat de Comisia Europeană pe 16 mai a.c., raport care poate fi privit în mai multe feluri. Astfel, optimiştii văd partea plină a paharului. Evident, în tabără optimiştilor se află partidele de la putere. guvernanţii actuali ştiu cel mai bine câte eforturi s-au făcut în ultimul an şi jumătate pentru a apropia România de standardele Uniunii Europene. Faptul că numărul steguleţelor roşii ce atrag atenţia asupra domeniilor societăţii mai puţin pregătite pentru aderare a coborât de la 14 la 4 este o dovadă în acest sens. De aceea, pentru Coaliţia aflată la guvernare, raportul de la 16 mai al Comisiei europene reprezintă invitaţia de a ne alătura la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Totuşi, am constatat că există şi destui pesimişti. Aceştia au descoperit doar zona întunecată a raportului. Pentru formaţiunile din Opoziţie, documentul consemnează un eşec usturător al Guvernului. "Faptul că oficialii europeni nu au specificat data efectivă a aderării este de natură a atrage atenţia guvernanţilor că politicile lor din 2000 încoace au dat greş", sunt de părere pesimiştii. Mai mult, ei consideră că persistenţa steguleţelor roşii, deşi în număr nesemnificativ reprezintă sancţiunile cele mai dure la adresa actualului guvern. Cu toate aceste opinii, cred că cea mai potrivită viziune asupra raportului de ţară este cea realistă. Fără doar şi poate, România este condamnată la integrare la termenul potrivit. Europa ne-a oferit cecul în alb, noi trebuie doar să-l completăm. "Suflecaţi-vă mânecile", ne-au supus oficialii europeni şi exact asta trebuie să facem. Mesajul documentului este mai mult decât clar. Munciţi la fel în continuare şi la 1 ianuarie 2007, România va face parte din Uniunea Europeană. Ştim foarte bine că avem nevoie unii de alţii într-o Europă Unită, care ne poate oferi prosperitate, în timp ce noi îi vom putea oferi specialişti, performanţă, o economie în expansiune şi o piaţă de desfacere printre cele mai mari din Estul continentului. Prin urmare, premisele integrării sunt deosebit de bune.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Vasile Mocanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Vasile Mocanu: Mulţumesc, doamna preşedintă. Stimaţi colegi, Tema declaraţiei politice de astăzi: "Guvernul provizoriu". În ultima vreme se vorbeşte tot mai insistent de restructurarea Guvernului Tăriceanu. Discuţia este cel mai nimerit prilej ca partidele de la guvernare să-şi plătească tot felul de poliţe. Unii insistă pentru remanierea Executivului, alţii acceptă doar restructurarea lui. Dar fiecare partid de la Putere arată cu degetul spre miniştrii celeilalte formaţiuni, ferm convins că vina pentru situaţia grea în care se află România aparţine partenerului de guvernare. Din păcate, România este condusă de un Guvern provizoriu, iar acest provizorat durează de un an şi jumătate. Iminenţa remanierii dovedeşte doar faptul că până şi guvernanţii au înţeles că aşa nu se mai poate. România este o ţară în criză. Gripa aviară face ravagii, agricultura este la pământ; sănătatea se apropie de colaps; învăţământul nu mai funcţionează; economia scârţâie. În aceste condiţii, aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, rămâne doar un vis frumos. Oricâtă bunăvoinţă ar avea oficialii europeni faţă de actualii guvernanţi, nu poţi trece cu vederea haosul care se instalează în România. Soluţia pentru ieşirea din criză a României nu mai este restructurarea, remanierea sau cosmetizarea Guvernului, ci schimbarea lui cu un Executiv de o cu totul altă culoare, pentru că situaţia a devenit "portocalie" rău!!! Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc.
		Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Mircea Valer Puşcă. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Mircea Valer Puşcă: Mulţumesc. Doamna preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Onorată şi numeroasă asistenţă, Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Cum poate normalul să devină spectaculos?". Miercuri, 24 mai 2006, preşedintele a condus şedinţa Guvernului, o şedinţă dedicată analizei modului în care autorităţile gestionează criza gripei aviare, un lucru cât se poate de normal, perfect acoperit de prevederile constituţionale. Astfel, în baza prevederilor privind rolul şi responsabilitatea pe care le are, aşa cum sunt ele stipulate în Constituţie la art.80, cu titlul "Rolul preşedintelui": "Preşedintele veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice", la art.86, cu titlul "Consultarea Guvernului": "Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită", şi la art.87, cu titlul "Participarea la şedinţele Guvernului": "Preşedintele poate participa la şedinţele Guvernului. preşedintele României prezidează şedinţele la care participă", preşedintele s-a conformat rigorilor Constituţiei şi a acţionat. A făcut-o pentru că a considerat că modul în care lucrează celula de criză nu demonstrează o bună funcţionare a autorităţilor publice. A făcut-o pentru că are datoria să asigure buna funcţionare, cu atât mai mult cu cât reapariţia gripei aviare pe un areal extins, care cuprinde de data aceasta şi zona urbană, pe lângă pagubele şi perturbaţiile produse, se poate transforma într-un pericol major la adresa securităţii naţionale. Mass-media "vinde" evenimentul în termenii senzaţionalului, ai ineditului, ai mai puţin normalului, ca să nu spun ai anormalului. Dar ce poate fi mai normal decât atunci când o instituţie funcţionează conform şi în limitele legii, pe de o parte, şi acţiunile sunt prompte şi eficiente, pe de altă parte. Şi vorbesc aici de instituţie, pentru că preşedintele este chiar o instituţie, cel puţin aşa scrie în Constituţia României. Uzând, aşadar, de prerogativele sale, preşedintele a solicitat reuniunea de urgenţă a Guvernului, a prezidat şedinţa, a luat hotărârile pe care în acord cu restul Cabinetului le-a considerat cele mai potrivite şi s-a întors la spital, pentru a-şi continua tratamentul de recuperare. Perfect normal. De ce pare spectaculoasă implicarea preşedintelui, şi spectaculoasă părând unora, iscă discuţii pe marginea evenimentului? probabil pentru că sistemul nostru cultural dâmboviţean cunoaşte normalitatea rareori, şi atunci când se confruntă cu ea, cu normalitatea, face alergie. Nu de puţine ori îmi vine să urlu: "Atipism, numele tău este România". Numai în istoria recentă, începând cu finele celui de-al doilea Război Mondial, pot enumera multe dintre situaţiile comportamentale atipice. Astfel, România a fost singura ţară din lagărul socialist a cărei docilitate şi determinare în a urma dispoziţiile politice transmise de la Moscova a făcut ca prezenţa trupelor armatei roşii pe teritoriul ţării să devină inutilă. Sistemul comunist din România a fost cel mai eficient şi a produs cele mai grave şi nocive efecte asupra societăţii. România a fost singura ţară a blocului comunist-european, care a plătit cu sânge răsturnarea regimului dictatorial, a ales "stânga politică", succesoare a partidului comunist, la primele alegeri libere de după prăbuşirea dictaturii; a permis transformarea nomenclaturii politico-securiste într-o oligarhie; a îngrozit vestul cu imaginile hoardelor de mineri care îşi snopeau în bătaie concetăţenii bănuiţi a fi intelectuali sau ostili celui care-i chemase să "planteze flori" în Piaţa Universităţii, şi toate acestea sub privirea protectoare (căci, nu-i aşa?, doar el îi chemase!) a primului Preşedinte ales democratic; a reuşit, la un moment dat, să ocupe ultimul loc dintre statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană, fiind deţinătoarea "lanternei roşii", iar acum, când a părăsit ultimul loc, se simte "frustrată" şi forţe obscure încearcă recucerirea "trofeului" ... pierdut! Enumerarea ar mai putea continua, pentru că exemplele pe care le-aş putea da nu s-au epuizat. Dar nu vreau să fac o enumerare exhaustivă. Nu-i nici momentul, nici locul... Doream doar să pun în evidenţă un fapt banal: anormalul ne pare normal, deci este natural ca atunci când ne confruntăm cu adevăratul normal să avem reacţii... - aţi ghicit!- anormale. Nu este prima dată când sunt martor, alături de ceilalţi concetăţeni, la astfel de evenimente. Mai mult, am fost chiar subiectul unora. În septembrie 1989, înaintea celui de al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, mi-am exprimat public dezacordul cu propunere de realegerea în funcţia de secretar general a lui Nicolae Ceauşescu. Odată cu exprimarea publică a dezacordului, am expus şi motivaţia poziţiei mele, şi anume: genocidul la care era supus poporul român, prin înfometare, frig, privarea de drepturile elementare ale omului; declinul economic şi social, urmare a politicilor promovate de cuplul dictatorial şi impuse prin aparatul represiv de partid şi de stat; uciderea oricărei speranţe de viitor, în situaţia realegerii "geniului din Carpaţi" în funcţia de secretar general. Actul meu a fost perceput ca fiind ceva"spectaculos", un act de curaj, şi nu "ceva" perfect normal, cum a fost de fapt ... De atunci îmi pun şi-mi repun întrebarea: chiar este nevoie de curaj pentru a face ceea ce trebuie, ceea ce este normal să fie făcut? Chiar ne vom mira - la infinit!- de actele şi faptele semenilor care, luând viaţa în serios, îndeplinindu-şi rolul şi asumând, în mod corect!, responsabilităţile funcţiei - sau pur şi simplu ale statutului de om! - fac banalul lucru care este normal să fie făcut? În ultimă instanţă, acceptarea normalului şi transformarea lui într-un "banal cotidian" este o opţiune, liberă!, care depinde de noi toţi şi de fiecare în parte... Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Petru Călian. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
		Domnul Petru Călian: Vă mulţumesc. Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Cardurile de masă, un progres de plată electronic pentru prosperitatea cetăţeanului!". Având conştiinţa faptului că în lunile ce vor urma pană la noul raport, în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeană, România trebuie să se remarce prin politici constructive, de modernizare a sistemelor învechite, cum sunt şi cele de plată prin tichetele de masă şi înlocuirea lor cu instrumente de plată moderne, existente şi pe piaţa europeană, utilizarea în continuare a tichetelor de masă nu mai răspunde cerinţelor europene, aflându-se într-o totală neconcordanţă cu instrumentele moderne de plată, fapt ce impune adoptarea imediată a legii "cardurilor de masă", care să se integreze în mod corespunzător în circuitul monetar de plată electronic, în sensul eficientizării acestui sector, al eliminării birocraţiei şi politicilor de monopol, cât şi a fenomenului de speculă, ce s-a dezvoltat progresiv în ultimii ani în această direcţie. Avantajele înlocuirii tichetelor de masă cu cardurile de masă ar fi evidente, materializându-se sub toate aspectele, respectiv, ca securizare - eliminându-se posibilitatea falsificării, ca întrebuinţare - înlăturându-se obligativitatea impusă de valoarea tichetului, de a nu putea cumpăra un aliment de o valoare mai mică decât a acestuia, ca modalitate de acordare - care ar fi mult mai facilă, prin virarea pe cardul special al sumelor cuvenite, precum şi ca verificare şi control - de către organele abilitate în acest sens. Pentru atingerea acestor obiective este necesară însă eliminarea tichetelor de masă, care în prezent reprezintă un obstacol birocratic în modul de repartizare şi de decontare a acestora, respectiv de eliminare a comisioanelor plătite de angajatori şi de agenţii economici care decontează aceste bilete. Aceste comisioane depăşesc în prezent circa 15-20%. Totodată este necesar să conştientizăm faptul că prosperitatea cetăţeanului se regăseşte într-o economie de piaţă funcţională care, în speţă, trebuie să fie capabilă să asigure cele mai performante şi mai eficiente instrumente de plată şi de decontare în cadrul operaţiunilor de acordare a alocaţiilor individuale de hrană. Avem convingerea fermă că lipsa de preocupare privind modernizarea acestui sector de piaţă nu poate genera progres, nu poate susţine în mod real politicile de integrare în Uniunea Europeană, ba, mai mult, poate deteriora relaţiile economice din cadrul acestui sistem, deja foarte îmbătrânit. În consecinţă, apreciez ca oportună adoptarea iniţiativei legislative privind "cardurile de masă", ce urmăreşte crearea unui cadru instituţional, legislativ şi financiar favorabil dezvoltării cu succes a acestui sector de piaţă al muncii şi implicit al economiei româneşti. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., doamna deputat Mirela Adomnicăi. Aveţi cuvântul, doamna deputat.
		Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Mulţumesc, doamna preşedintă. Declaraţia mea politică se intitulează "Reformă cu pumnul în masă". "Învăţământul românesc este într-o continuă cădere, iar problemele învăţământului preuniversitar sunt cele mai acute. Sistemul nu este dispus la reformă, aşa că am nevoie de presiunea părinţilor şi a copiilor. Voi sunteţi cei care trebuie să daţi cu pumnul în masă", a declarat Mihail Hărdău, la prima întâlnire a reprezentanţilor asociaţiilor de părinţi din ţară cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Dincolo de faptul că metoda recomandată de ministrul educaţiei nu are nimic în comun cu educaţia, "pumnul în masă", din punct de vedere pedagogic, fiind absolut nerecomandabil, asistăm la apelul unui ministru disperat către o soluţie disperată. Practic, se cere părinţilor să intervină violent, printr-o presiune exercitată asupra dascălilor, pentru a reforma învăţământul românesc. Nu se mai discută despre proiecte pentru atragere de fonduri; nu se mai aminteşte de cele 7 programe aprobate prin memorandum şi dintre care se derulează doar unul singur. Viziunea ministrului Hărdău despre cum trebuie reformat învăţământul românesc a fost "sugestiv" exprimată de acesta la memorabila întâlnire de sâmbătă, după cum urmează: "Trebuie schimbat macazul. Eu vreau presiuni asupra şcolii, nu asupra ministerului. Pe mine să mă lăsaţi în pace". Este o altă dovadă, dacă mai era nevoie, a neputinţei şi incompetenţei unui ministru ajuns accidental la conducerea unui minister care reprezintă o pălărie prea mare pentru capul domniei sale. Dar această disproporţie ne afectează pe toţi. Îi afectează pe copiii nevoiţi să înveţe şi să susţină examene într-un sistem ce-şi aşteaptă reforma de mai bine de 15 ani; îi afectează pe părinţii care au emoţii la fiecare sesiune de examene, neştiind dacă nu cumva se va mai declanşa o altă mişcare sindicală în învăţământ; şi afectează cadrele didactice, care şi-au pierdut până şi ultima speranţă faţă de ministrul lor, ministru care le-a promis o nouă grilă de salarizare până la data de 14 aprilie a.c., le-a cerut o amânare până la 15 mai a.c., iar acum declară că de-abia s-a constituit o comisie care să conceapă această nouă grilă. Iar acelaşi ministru le cerea părinţilor, la întâlnirea de sâmbătă: "Fiţi demni. Nu trebuie să-i îndopaţi pe dascăli la concursuri cu sucuri, cafele şi ţigări". Dar despre demnitatea dascălului, plătit cu salarii de mizerie şi minţit cu promisiuni neîndeplinite, când va vorbi domnul ministru? "Pe mine să mă lăsaţi în pace", a cerut domnul Mihail Hărdău. Există o singură soluţie, în acest sens, domnule ministru: demisia. Mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Mulţumesc, doamna deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al P.D., mai este cineva cu declaraţie politică? Nu. Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.? Nu. Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Cornel Popa. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Cornel Popa: Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "Atacaţi pentru că îşi fac datoria". România se confruntă în aceste zile cu o profundă criză sanitar-veterinară. Explozia gripei aviare în judeţele din centrul României trebuie tratată cu maximă seriozitate, căci este pusă în pericol nu doar viaţa acelor găini, ci sănătatea întregii naţiuni. Constat, însă, că se găsesc destui oportunişti politici, care încearcă să profite de această criză, pentru a mai aduna ceva capital politic. În ciuda faptului că, după cum reiese din cercetările autorităţilor, această gravă problemă naţională a fost provocată de inconştienţa şi avariţia unor crescători de păsări din Codlea, aceştia vor capul unor miniştri, de parcă ei ar putea opri păsările călătoare să zboare sau ar trebui să controleze personal fiecare coteţ din ţară. Deşi marea majoritate a acestor demagogi nu au nici o legătură cu subiectul şi domeniul în discuţie, ei cer demiterea unor miniştri pentru simplul motiv că aceştia nu ar fi prevăzut apariţia unor noi focare de gripă aviară, or, din câte ştiu eu, un ministru trebuie să administreze domeniul pe care-l patronează şi să gândească politici de dezvoltare a acestuia. De aceea, activitatea lui trebuie judecată la sfârşitul unei crize, pentru felul cum a gestionat-o, şi nu să-i ceri demisia de pe margine, în timp ce el luptă să rezolve problema. Oprirea şi eradicarea epidemiei de gripă aviară stă în sarcina unui ministru, prevederea ei, nu. Căci, domnilor demagogi, gripa aviară nu vine cu autoturismul personal, prin vama Borş, şi nici nu emite comunicate de presă, cum se pare că vă închipuiţi până acum. Dar când foamea de imagine te împinge din spate, raţiunea nu mai funcţionează şi ajungi să aberezi, reproşând adversarilor politici că nu sunt Nostradamus sau Mama Omida. Constat că nu întâmplător miniştrii luaţi la ţintă sunt liberali; constat că nu întâmplător miniştrii luaţi la ţintă sunt tocmai cei care au dovedit o viziune asupra reformei în domeniile pe care le conduc; constat că nu întâmplător miniştrii luaţi la ţintă sunt tocmai cei care au întreprins paşi concreţi pentru implementarea acestor reforme; constat că nu întâmplător cei care produc cel mai mare zgomot sunt tocmai cei care nu au făcut sau nu fac nimic pentru a aduce România la standardele europene. Oare pe cine deranjează reforma agriculturii şi sănătăţii româneşti? Le atrag atenţia acestor hiene politice să stea departe de miniştrii liberali. Gheorghe Flutur şi Eugen Nicolăescu s-au angajat să lupte cu mafiile din agricultură şi sănătate şi au susţinerea Partidului Naţional Liberal pentru aceasta. Gheorghe Flutur şi Eugen Nicolăescu au o viziune asupra a ceea ce trebuie să devină agricultura şi sănătatea românească şi au susţinerea Partidului Naţional Liberal pentru aceasta. Gheorghe Flutur şi Eugen Nicolăescu vor să aducă performanţa în aceste domenii şi au susţinerea Partidului Naţional Liberal pentru aceasta. A venit vremea ca cei ce ştiu doar să critice, să tacă. Integrarea în Uniunea Europeană nu se face cu vorbe meşteşugite şi nici îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. Dacă vrem o Românie prosperă şi români fericiţi, trebuie să vorbim mai puţin şi să facem mai mult. De vorbe s-au săturat românii până peste cap. De o viziune şi de fapte concrete din partea conducătorilor au ei nevoie. Mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Viorel Pupeză. Aveţi cuvântul, domnule deputat, vă rog.
		Domnul Viorel Pupeză: Mulţumesc, doamna preşedintă. Declaraţia mea politică se intitulează "Iluzionistul Flutur şi magia gripei aviare". Zburând de la o televiziune la alta, ministrul corigent la integrare, Gheorghe Flutur, a apărut săptămâni întregi pe sticlă, construindu-şi o imagine pe seama gripei aviare. El a pozat în apărătorul sănătăţii publice, administrator eficient, terminatorul galinaceelor şi al tuturor zburătoarelor. A avut tupeul politic să se prezinte la Bruxelles şi să anunţe închiderea tuturor focarelor de gripă aviară, motivând că a scăzut presiunea virotică datorită încălzirii climei, şi că cea mai mare parte a păsărilor migratoare se îndreaptă spre nord, în căutare de hrană, din cauza inundaţiilor de pe teritoriul României. Oare aceste declaraţii au fost făcute cu seriozitate sau ne-au permis să minţim doar de dragul unui raport de ţară favorabil în domeniul agriculturii, pe care oricum nu l-am primit? În momentul de faţă, această problemă a scăpat de sub control, iar măsurile luate de autorităţi nu sunt menite să diminueze răspândirea virusului aviar. Asistăm la informaţii şi raportări contradictorii, în condiţiile în care nici nu ştim exact câte forme de infecţie sunt. Instituţiile statului iau decizii haotice, la întâmplare, şi pe bază de concurenţă între ele, intervenţia fiind necoordonată, aspecte sesizate de fapt şi de preşedintele Traian Băsescu. Şi toate acestea după ce ţara noastră s-a mai confruntat cu o criză asemănătoare prin gestionarea căreia ministrul Flutur şi-a pus coroniţa de premiant, ceea ce nu împiedică acum autorităţile să ia tot felul de decizii discutabile. De la declanşarea crizei şi până în prezent s-au succedat o serie de evenimente care au demonstrat incapacitatea şi incoerenţa în acţiunile întreprinse de autorităţi şi slaba pregătire pentru a gestiona astfel de situaţii. Autorităţile şi-au mascat incompetenţa, declanşând o isterie naţională, mai ales că au scos în stradă armata şi jandarmeria. Vreau să subliniez, în spiritul responsabilităţii politice şi a solidarităţii civice, ceea ce ar trebui să ne caracterizeze pe toţi, deopotrivă, că închiderea mai multor localităţi, arestarea a doi proprietari de ferme şi demiterea câtorva persoane din conducerea autorităţii sanitar-veterinare sau de la SRI nu rezolvă situaţia, care ia amploare tot mai mare în ţară. Acum, când este evident că Flutur a pus în pericol atâtea vieţi, la care se adaugă însemnate pagube materiale (milioane de păsări eutanasiate, traficul blocat, activitatea economică întreruptă, o imagine "bolnavă" asupra turismului românesc) pe care le plătesc românii din propriile buzunare, este de bun simţ ca acest iluzionist de pe scena politică, căruia nu-i prea ies scamatoriile, să-şi prezinte demisia de onoare. Datorită intereselor politice de grup şi personale, care minimalizează interesul naţional, credem că nu va avea niciodată atâta demnitate încât să recurgă la acest gest. De aceea, devine o obişnuinţă ca noi să implorăm demiterea acestui ministru-catastrofă, care nu face altceva - zi şi noapte - decât să arunce "găina moartă" în curtea Partidului Social Democrat. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc.
		Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, doamna deputat Cornelia Ardelean. Aveţi cuvântul, doamna deputat.
		Doamna Cornelia Ardelean: Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prevederile Legii nr.95/2006, care-i obligă pe medici să se pensioneze la 62 de ani, bărbaţii, respectiv 57 de ani, femeile, sunt indiscutabil discriminatorii, ba chiar abuzive. Pe bună dreptate, medicii nu sunt de acord cu abrogarea prevederilor Legii nr.221/2005, care stipula că se vor pensiona la 65 de ani, indiferent de sex. Consider că noua constrângere de pensionare forţată a medicilor, cu atât mai mult cu cât ne plângem continuu de numărul mare al pensionarilor din România şi de insuficienţa fondurilor, reprezintă un act nejustificat. Trebuie să luăm în considerare faptul că plecarea unui număr mare de profesionişti va bulversa din temelii activitatea sistemului medical autohton, care este oricum departe de cerinţele europene. Ne vom trezi în scurt timp în situaţia ingrată de a nu mai avea la îndemână specialişti redutabili în medicină, ştiut fiind faptul că un medic termină specializările în jurul vârstei de 38 de ani, iar experienţa şi competenţele profesionale se dobândesc după alţi câţiva ani de practică propriu-zisă. Plecarea impusă a aproximativ 2.000 de medici va destabiliza sistemul sanitar, mai ales pentru specializări precum anestezie-terapie intensivă, anatomie patologică, radiologie, pediatrie, din spitalele de urgenţă. Pe lângă faptul că sunt neconstituţionale, prevederile Legii nr. 95/2006 contrazic şi punctul de vedere al premierului Călin Popescu-Tăriceanu, care afirma în cadrul şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului din 21 februarie anul curent că pachetul de legi privind reforma din domeniul sănătăţii poate fi corectat, după exemplul unor "semnale din viaţa reală". Tocmai acest lucru solicită acum medicii pensionaţi forţat, ca Legislativul să ajusteze legea în funcţie de situaţiile reale. Având în vedere aceste aspecte, voi depune la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor o propunere legislativă, împreună cu alţi colegi, prin care solicit majorarea vârstei de pensie în cazul medicilor, la 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Este vorba de un proiect de lege pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care, prin art. 467, prevede vârsta de pensionare de 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi. Consider că dezbaterea acestui proiect în procedură de urgenţă se impune de la sine, pentru a nu periclita integrarea României la termen în Uniunea Europeană prin astfel de decizii luate în neconcordanţă cu realitatea. Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Mulţumesc, doamna deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Emilian Valentin Frâncu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Emilian Valentin Frâncu: Doamna preşedintă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "România este pregătită pentru aderare". În raportul de monitorizare prezentat la 16 mai 2006 în plenul Parlamentul European, România a fost lăudată pentru eforturile depuse în 2005 şi 2006, în vederea îndeplinirii condiţiilor pentru aderare. Totuşi, decizia privind data aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană a fost amânată pentru luna octombrie. S-au precizat 4 domenii unde pentru noi, românii, există probleme, aşa-numite "cartonaşe roşii": operaţionalizarea completă a agenţiilor de plăţi, acreditate pentru a gestiona plăţile directe către fermieri şi operatori în cadrul politicii agricole comune; înfiinţarea unui sistem integrat de administrare şi control în agricultură; înfiinţarea unui sistem de colectare a deşeurilor animale şi facilităţi de tratare a acestora; implementarea sistemelor IT pentru administrare fiscală, în vederea asigurării interoperativităţii cu cele din restul statelor membre ale Uniunii Europene. În plus, există şi 32 de steguleţe galbene, în majoritatea celor 29 domenii prioritare de analiză. La prima vedere, situaţia ar trebui să ne alarmeze. Din fericire, lucrurile stau în realitate mult mai bine şi - cred eu - data de 1 ianuarie 2007 pentru aderarea României este o dată certă. Guvernul condus de Tăriceanu, printr-un efort deosebit, a făcut ca din 14 capitole semnalate cu roşu acum un an să rămână doar 4, şi acelea, în domenii care nu pot genera clauza de salvgardare (adică, dacă nu s-ar îndeplini până la 1 ianuarie 2007, nu ar determina automat amânarea aderării). Aşa cum eu am prevăzut încă de acum 6 luni, într-o analiză anterioară, "cartonaşele roşii periculoase" din domeniul justiţiei, corupţiei şi asigurării graniţelor au fost eliminate ori s-au transformat în "cartonaşe galbene". Mai mult, din datele pe care le deţin, în 2-3 luni, problemele semnalate acum cu roşu vor dispărea, ele fiind în curs de rezolvare. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a bugetat toate cele 5.000 de posturi necesare la 1 ianuarie 2007 şi a angajat deja 3.600 de persoane. Agenţia este acum în proporţie de 75% funcţională, bugetul alocat pentru 2006, de 110 milioane de euro, permiţându-i să finalizeze sistemul informatic interjudeţean şi să înceapă la toamnă primele plăţi. S-a realizat Registrul Fermelor, unde au fost deja înregistrate 1,4 milioane de structuri. La cel de al doilea domeniu problemă stăm şi mai bine, planurile fotografice ale teritoriului naţional, realizate integral în 2005, sunt introduse deja în calculatoare în proporţie de 80%, iar operaţiunea se va termina probabil la mijlocul lunii iunie 2006. Licitaţia pentru softul informatic de gestionare a terenurilor s-a declanşat şi, de la 1 iunie, se va cunoaşte câştigătorul, aşa încât acest domeniu va fi cu siguranţă rezolvat, începând cu 1 iulie 2006. La al treilea "steguleţ" stăm ceva mai rău, problemele legate de pesta porcină şi gripa aviară îngreunând semnificativ rezolvarea. Totuşi, identificarea prin crotaliere a animalelor domestice este extrem de avansată - 90% din efective au deja "cercei" în urechi, iar în luna septembrie acest capitol îşi va transforma probabil culoarea, din roşu în galben. Programul informatic aferent este şi el deja operaţional pentru animalele identificate. Pentru siguranţa alimentară transfrontalieră, sunt în lucru 8 puncte de inspecţie la frontieră, care vor fi funcţionale în luna septembrie 2006. Fabricile de lapte şi carne din categoria D (neconforme cerinţelor Uniunii Europene) se modernizează sau se închid, până la 1 iulie 2006. Pentru bolile animaliere s-au luat măsuri ferme de eradicare. Cazurile de boli la cai (anemie infecţioasă), porci (pestă porcină), păsări (gripă aviară) sunt soluţionate conform normelor Uniunii Europene, prin eutanasiere şi dezinfecţie. Şi aici s-au făcut progrese mari, chiar dacă, datorită inconştienţei criminale a unor profitori şi neglijenţei unor medici veterinari, mai apar periodic crize şi focare de infecţie periculoase. În sfârşit, implementarea sistemelor IT (informatizarea totală şi interoperabilitatea cu sistemele din Uniunea Europeană) pentru domeniul fiscalităţii şi, în special, la colectarea t.v.a., este în fază finală, existând toate şansele ca, la 15 august 2006, şi acest capitol să fie rezolvat. Oricum, raportul a menţionat eforturile spectaculoase depuse de Guvernul Tăriceanu în armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană în toate domeniile şi este cel mai bun raport de ţară de până acum. Deja Ungaria, Slovacia, Slovenia, Cipru, Grecia, Estonia, Cehia, Spania, Italia, Malta, Letonia, Marea Britanie, Portugalia, Lituania, Polonia, Suedia, şi Austria au ratificat Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. În fază finală, se află procesul ratificării în Finlanda, Belgia, Luxemburg, Olanda, Danemarca şi Irlanda, unde, deja, în proporţie de 90-95%, etapele au fost parcurse. Probleme mai mari vor fi cu siguranţă în Franţa şi Germania, unde există, în special în zona partidelor de orientare populară şi naţionalist-conservatoare, rezerve în ceea ce priveşte momentul aderării noilor state din est la Uniunea Europeană. Cum, însă, bugetul Uniunii Europene cuprinde şi cheltuielile aferente cazului când există deja 27 de ţări membre, sunt sigur că, la 1 ianuarie 2007, solicitarea României şi Bulgariei se va bucura de succes. Cum Sibiul devine, de la 1 ianuarie 2007, "Capitală Culturală Europeană", vom bea probabil acolo cupa de şampanie a bucuriei. Va fi un mare succes pentru noi, liberalii, care, iată, nu numai că am creat România modernă, ci îi şi desăvârşim destinul european: Ion C. Brătianu a condus guvernul liberal la momentul cuceririi independenţei, Ionel I.C. Brătianu, guvernul liberal care a proclamat România Mare, iar acum, guvernul condus de liberalul Călin Popescu- Tăriceanu are şansa istorică de a readuce România în rândul statelor europene dezvoltate. Mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Doina Dreţcanu. Aveţi cuvântul, doamnă deputat.
		Doamna Doina Micşunica Dreţcanu: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimate colege şi stimaţi colegi, Intervenţia mea de astăzi se numeşte "Măsurile de combatere a gripei aviare omoară păsările!" Asistăm de o lună de zile la un întreg circ mediatic, în care reprezentanţii Ministerului Agriculturii, ai Autorităţii Sanitar-Veterinare şi ai altor instituţii ne repetă: "Staţi liniştiţi! Flutur lucrează pentru voi!" În tot acest timp, aflăm cu stupoare cum creşte numărul focarelor de gripă aviară la peste 115, răspândite în 15 judeţe ale ţării. Problema este mult mai gravă decât ni se prezintă. Consecinţele aşa-ziselor "măsuri pentru izolarea focarelor" au repercusiuni în toată ţara, chiar şi în judeţele ferite de acest virus. Mă refer aici la judeţul Botoşani. Fermierii crescători de păsări vii pentru comercializare sunt disperaţi şi în curând vor da faliment. Şi toate acestea, deşi au respectat toate măsurile impuse de guvernanţi, inclusiv măsurile de biosecuritate în fermele lor, deoarece sunt în imposibilitate de a-şi vinde puii sau păsările, pentru a relua un nou ciclu de producţie. Capitalul lor mic nu le permite să cumpere mâncare pentru a menţine păsările în ferme, măsurile impuse nu le permit comercializarea lor. Drept urmare, prin grija ministrului Flutur, micii fermieri aşteaptă să le moară păsările, e drept, nu de gripa aviară, ci de foame. Aşadar, domnilor guvernanţi, lăsaţi posturile de televiziune pentru alţii şi analizaţi posibilitatea de a interveni urgent în ajutorarea acestor mici fermieri! Iar, dacă, în al şaptelea ceas, constataţi că această situaţie vă depăşeşte, lăsaţi pe alţii, mai competenţi şi mai responsabili, să vă înlocuiască, spre binele fermierilor, al păsărilor şi nu numai! Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, doamnă deputat.
		Vă anunţ, stimaţi colegi, că au depus în scris declaraţiile politice următorii colegi: din partea Grupului parlamentar al PSD - domnii deputaţi Ioan Stan, Manuela Mitrea, Emil Radu Moldovan, Valeriu Ungureanu, Liviu Timar, Ioan Timiş, Mihai Dumitriu, Gabriela Nedelcu, Minodora Cliveti, Aurel Vlădoiu, Gheorghe Chiper, Mihaela Rusu, Nicolae Bădălău, Vasile Filip Soporan, Cătălin Lucian Matei, Vasile Puşcaş, Teodor Niţulescu, Ion Stan şi Constantin Niţă; din partea Grupului parlamentar al PNL - domnii deputaţi Emil Strungă, Claudius Mihail Zaharia şi Pardău Dumitru; iar din partea Grupului parlamentar al PRM - domnul deputat Paul Magheru. Cu aceasta, şedinţa consacrată declaraţiilor politice s-a încheiat, vă mulţumesc pentru participare.
		(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă.)
		Domnul Costică Macaleţi: "Cine îl opreşte pe Nicolăescu?" Asistăm în aceste zile la încă o dovadă de iresponsabilitate politică al guvernului portocaliu. Mai exact, distinsul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a reuşit să-şi ridice împotriva sa medicii din toată ţara odată cu intrarea în vigoare a pachetului de legi privind sistemul de sănătate, în care este prevăzut, în mod aberant, ca medicii să fie pensionaţi la vârsta de 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi, plus schimbarea conducerii unităţilor medicale. Astfel, pentru început, în ziua de ieri, toată activitatea spitalelor a fost dată peste cap. Familiile nu-şi puteau ridica decedaţii de la morgile spitalelor pentru că directorii acestora nu ştiau dacă mai pot semna sau nu pentru aceasta. Pensionabilii, distinşi medici cu reputaţie şi tâmplele albite în spital, s-au văzut puşi într-o situaţie incredibilă: şi anume ca la 23 mai să li se aducă la cunoştinţă că pe 1 iunie vor fi scoşi la pensie! Am primit ca deputat multe sesizări şi semnale în acest sens. Toate se referă la criza majoră cu care se confruntă deja spitalele, ce să mai vorbim de ce se va întâmpla de astăzi înainte. Toată lumea ştie că peste 2000 de medici pensionaţi la nivel naţional înseamnă un atac deosebit de dur la stabilitatea sistemului de sănătate şi aşa deosebit de şubred. Ministrul Nicolăescu apare în mass-media şi vorbeşte despre lege şi egalitate! Ne poate spune însă domnia sa ce şanse mai au bolnavii din spitalele care nu sunt centre universitare în condiţiile în care foarte mulţi medici vor fi pensionaţi cu forţa conform noilor reglementări? Nu era destul că stau câte doi bolnavi în pat, acum vor fi şi dublu sau triplu ca număr de pacienţi la un medic! Sau ce şanse au femeile medic care în 2005 se pensionau după împlinirea vârstei de 65 de ani, la egalitate cu colegii lor bărbaţi iar acum vor fi scoase la pensie la 57 de ani? Ce poate spune ministrul Nicolăescu despre normele europene care sunt încălcate în acest fel? De amintit că primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu, în şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului din 21.02.2006, a afirmat faţă de asumarea răspunderii pe pachetul de legi ale sănătăţii că "dacă se constată că mai trebuie ajustat câte ceva şi va fi nevoie de asta, o vom face; ca şi până acum rămânem atenţi la semnalele din viaţa reală şi luăm decizii în funcţie de acestea." Domnule prim-ministru, acesta este un semnal de alarmă din viaţa reală! Iată de ce, ţinând cont de toate acestea şi de multe altele pe care medicii le cunosc dar pe care, din prea multă jenă şi bun simţ, nu ies să le strige în piaţa publică, preferând să stea lângă patul bolnavilor pentru a le alina suferinţa, facem un apel la raţiune şi cerem abrogarea prevederilor de lege care determină pensionarea forţată şi discriminatorie a medicilor. Opriţi haosul! Opriţi-l pe ministrul Nicolăescu!
		Domnul Bogdan Liviu Ciucă: "Păgubiţii de autoturisme din România" Înainte de 1989, pentru a cumpăra un automobil Dacia trebuia să depui o sumă de bani care reprezenta avansul sau chiar plata integrală a automobilului. Aşa au procedat foarte mulţi români depunând banii la C.E.C şi visând că peste puţin timp vor avea maşina mult visată, numai că, după revoluţia din decembrie 1989, lucrurile s-au schimbat, unii dintre depunători reuşind ca până în 1995 să-şi lichideze conturile, ceilalţi rămânând cu banii depuşi. Trebuie să recunoaştem că persoanele fizice care au depus sume de bani la C.E.C pentru achiziţionarea de autovehicule până la 1 noiembrie 1990 nu au nicio vină pentru schimbarea sistemului politic şi juridic din România şi că nu au beneficiat de autoturismele respective, aşa cum a fost înţelegerea cu CEC şi cu firmele specializate la momentul acela. De asemenea, trebuie să se ţină seama că, atunci când se schimbă un regim politico-juridic al unui stat (aşa cum s-a întâmplat în România după Revoluţia din 1989), acest lucru nu înseamnă că obligaţiile asumate de statul respectiv (cel comunist, în cazulRomâniei) care a suferit transformări în structura lui social-politică, nu mai trebuiesc onorate. Orice guvern trebuie să se considere obligatoriu însărcinat cu toate actele emise de guvernele anterioare, de-a lungul istoriei, faţă de care este dator să se conformeze lor, iar dacă se abrogă, trebuie să se facă cu înţelepciune, astfel încât să nu anuleze unele rapoarte juridice prin care s-au născut drepturi şi obligaţii între el şi cetăţean. Persoanele în cauză au făcut nenumarate demersuri la Preşidinţie, Parlament, Guvern şi la CEDO. În instanţele de judecată au avut loc sute de procese, dar eforturile celor pagubiţi au fost anulate prin diverse explicaţii şi 'subterfugii' legale. Dacă se doreşte să se facă un act de dreptate pentru toţi cei care au avut de suferit prejudicii materiale, prin faptul că nu li s-au respectat drepturile ce li se cuveneau, Guvernul trebuie să recunoască explicit faptul că aceşti oameni au dreptul să fie despăgubiţi. Partidul Conservator a iniţiat un proiect de lege prin care se stipulează că toţi cei care au depus, până la data de 1 noiembrie 1990, diferite sume de bani la CEC, în vederea achiziţionării de autovehicule Dacia, trebuie să fie despăgubiţi cu suma depusă, majorată cu rata inflaţiei din care se deduce dobânda legală bonificată de CEC pe perioada în care a fost acordată. Având în vedere că în strategia guvernamentală, CEC este prevăzut pentru privatizare, propunem ca sumele necesare acoperirii despăgubirilor să fie suportate din sumele obţinute în urma procesului de privatizare. În acest caz, Guvernul este cel care stabileşte modul în care vor fi folosite aceste sume. Este evident că nu avem posibilitatea acoperirii acestor cereri până când nu se intră în posesia sumei negociate pentru privatizarea CEC.
		Domnul Claudius Mihail Zaharia: Declaraţie politică: "Despre necesitatea schimbării mentalităţii româneşti" Săptămâna trecută, am aflat cu bucurie că autorităţile române au mai făcut un pas înainte în respectarea proprietăţii private: castelul Bran a fost retrocedat moştenitorilor Principesei Ileana a României: Maria Magdalena Holzhaus, Elisabeth Sandhofer şi Dominic Habsburg-Lothringen. Aceştia vor putea administra cu drepturi depline fondul imobiliar retrocedat peste trei ani, în baza acordului semnat de ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, şi de Dominic de Habsburg, privind viitorul domeniului Bran, care reglementează menţinerea statutului de muzeu, în administrarea statului român, pe această perioadă. Castelul Bran, una dintre perlele turistice ale României şi "motorul" dezvoltării întregii zone agroturistice, a fost construit între anii 1377 şi 1378, Ludovic de Anjou dându-le voie braşovenilor să clădească "o cetate de piatră cu propriile cheltuieli şi osteneli". Castelul a fost donat de comunitatea din Braşov, în 1920, Reginei Maria a României, ca preţuire pentru contribuţia sa la realizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918. După exilarea familiei regale, în 1948, Castelul Bran a fost confiscat şi a intrat în proprietatea statului român. Acest exemplu de încălcare a dreptului la proprietate se alătură celor 210.000 de cazuri la nivelul întregii ţări, pentru care adevăraţii proprietarii au depus notificări de retrocedare până în prezent, din care 128.000 se referă la retrocedări în natură, iar 82.000 - la despăgubiri băneşti. Autorităţile statului au retrocedat în natură aproximativ 10% din solicitări, 85% fiind deja vândute în baza Legii 112/1995 sau în cadrul proceselor de privatizare. În Bucureşti, sunt nu mai puţin de 42.269 dosare privind cereri de retrocedare, iar 4.924 persoane au fost deja puse în posesie. Cele mai importante puneri în posesie au fost: imobilul de pe Bulevardul Regina Elisabeta, blocul din Bulevardul Magheru nr. 2-4, unde familia Bragadiru şi-a redobândit spaţiile comerciale de la parter şi 14 apartamente rămase nevândute în baza Legii 112 şi clădirea Ciclop. Toate aceste cifre arată atât dimensiunile încălcărilor unui drept fundamental esenţial în România - dreptul la proprietate cât şi eforturile pe care actualul Guvern le face pentru a da înapoi românilor ceea ce a fost al lor. Cu toate că aceste eforturi sunt extrem de importante în contextul integrării României în Uniunea Europeană, ţin să adresez rugămintea către toţi funcţionarii instituţiilor publice să acorde aceeaşi atenţie dosarelor tuturor românilor nedreptăţiţi de confiscările masive.
		Doamna Cornelia Ardelean: În contextul aşteptatei aderări a României la Uniunea Europeană, identificarea celor mai potrivite soluţii pentru absorbţia fondurilor structurale devine vitală, atât pentru Guvern, cât şi pentru fiecare localitate în parte. Toţi reprezentanţii admnistraţiei centrale şi locale trebuie să cunoască cu exactitate modalităţile de accesare a fondurilor structurale de care vom beneficia după integrarea în Uniunea Europeană. În mod special, este esenţial ca autorităţile să fie bine informate cu privire la posibilităţile de accesare a fondurilor respective. Pentru realizarea acestui deziderat, avem nevoie de iniţierea unor acţiuni concrete de informare, cunoaştere şi mediatizare a modalităţilor prin care vom beneficia de programele europene de finanţare a unor investiţii extrem de importante. De acum încolo, fiecare primărie din ţară trebuie să se axeze pe elaborarea de proiecte, în aşa fel încât autorităţile locale să fie pregătite pentru accesarea fondurilor structurale şi să deruleze în cel mai scurt timp investiţiile. Este imperios necesar să creionăm o strategie unitară la nivel judeţean în vederea obţinerii sumelor necesare pentru dezvoltarea infrastructurii necesare fiecărei localităţi în parte. Alături de autorităţile publice centrale şi judeţene, primarilor le revine principala responsabilitate în vederea obţinerii de fonduri europene, iar aceştia, mai ales cei din mediul rural, trebuie ajutaţi să stăpânească datele problemei şi cerinţele organismelor europene. După integrare vom beneficia de finanţări substanţiale, fonduri structurale care pot fi accesate pentru dezvoltarea locală, dar depinde doar de capacitatea noastră să le şi obţinem şi să le transformăm în succese investiţionale. Absorbţia fondurilor comunitare şi structurale trebuie să fie o bătălie câştigată de România, pentru care este nevoie de maximă responsabilitate, discernământ, conştientizarea tuturor autorităţilor implicate şi, nu în ultimul rând, pregătirea judicioasă a acestora.
		Domnul Damian Florea: "Oul sau găina?" Nu degeaba în ultima vreme cineaştii români sunt bine văzuţi la Cannes. Sursa de inspiraţie există la noi ca la nimeni, slavă cerului. Ţara-i plină de comedii. De aici până la comedie, mai puţin de un pas. Toată lumea este cu ochii şi urechile pe S.R.I. Care a greşit reţeta. A inventat. A improvizat. S-a comportat ca un cârciumar de comună. Când seful de post aflat în exerciţiul funcţiunii a păşit pragul cârciumii uşor aghezmuit de căldură sau cine mai ştie ce scria pe sticlă, comandând cu voce tunătoare un fel de mâncare de care "auzise" el într-un film, cârciumarul s-a grăbit să-i strige după vechiul obicei românesc: vineeeeee! Şi a venit. Dacă la masa alăturată nu era o echipă de jurnalişti să-i spună şefului de post şi chiar cârciumarului că "penne con quatro formagi" nu înseamnă "găină în pene 4x4", şeful de post ar fi fost şi astăzi prieten la toartă cu cârciumarul care are întotdeauna tot ce doreşti. Aşa trezit din mahmureală de către presă, comandantul nostru spune că meniul a fost "descalificant" şi că de vină este doar cârciumarul. Dar cine poate spune, dacă îl întrebi direct, cine a fost primul: oul sau găina? Pentru că aşa vine treaba şi la noi. Cine e de vină? Cel care cere ceva cui n-are atribuţii în domeniu sau cine "serveşte" promt fără să spună că nu are competenţe. Ar fi foarte vesel dacă nu ar fi tragic, vorba unui coleg: fraţilor, poate mai desecretizaţi câte un raport sau două pe lună. Măcar asta pentru sănătatea noastră a tuturor ar fi ceva bun cu siguranţă. Ar fi terapie generală prin râs. Curat medicină alternativă. Sau apropo de sănătate, dacă nu vă hotărâţi, măcar daţi-ne unul cerut tot de preşedinte: cel în legătură cu neînţelegerea dintre comisiile medicale (Oprescu vs. Nicolăescu) cu privire la boala domniei sale. Că tare mai suntem curioşi cu privire la atribuţii şi competenţe.
		Domnul Cristian Mihai Adomniţei: "Ziua Copilului - dincolo de festivism" Este un lucru minunat că sunt programate manifestări multiple, peste tot în ţară, legate de ziua de 1 Iunie. Este un lucru lamentabil faptul că poate nici 1% din evenimente sunt programate să se desfăşoare în mediul rural, în şcolile şi grădiniţele din sate. Este un lucru lamentabil că protecţia socială a copilului şi a familiei a devenit de ani buni practica electorală a PSD, iar în realitate este ca şi inexistentă. Aş vrea să vă vorbesc în cele ce urmează despre ineficienţa şi iresponsabilitatea multor asistenţi sociali din mediul rural, asistenţi sociali proveniţi din agenţi agricoli, care în baza unei legi strâmbe şi profund jignitoare pentru condiţia umană, au fost şcolarizaţi timp de şase luni la fără frecvenţă, pe mandatul unei guvernări paradoxal social-democrate, în condiţiile în care absolvenţi de studii superioare de specialitate şomează sau fac secretariat. Dacă veţi întreba în primăriile din mediul rural, veţi constata cu surprindere că asistentul social este de regulă soţia, soţul, fina, cumnata şi ştie că singura lui obligaţie este întocmirea din birou a anchetelor sociale tip. Însăşi formularul de anchetă socială contravine oricărui principiu de asistenţă socială, pentru că în ceea ce priveşte creşterea şi educarea copiilor, tot ce este cuprins în aceste anchete se referă la numărul de animale din gospodărie şi nu la modul de relaţionare în familie, la şcoală etc. În activitatea de la cabinetul meu parlamentar din comuna Răducăneni, am întâlnit cazul concret în care asistentul social al primăriei nu avea cunoştinţa că doi dintre copiii unei familii cu grave probleme sociale decedaseră de la data ultimei anchete sociale. Azi, cu ocazia apropiatei zile de 1 Iunie, pot să vă spun că probleme sociale grave ale copiilor din mediul rural nici nu se cunosc la adevărata lor amploare, formele de abuz intrafamilial şi instituţional nici măcar nu sunt recunoscute ca atare, iar măsurile de protecţie socială aplicate practic sunt ca şi inexistente. De 1 Iunie, gândul meu bun este îndreptat către aceşti copii, cu promisiunea fermă că voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru a sesiza şi a urmări îndeaproape rezolvarea oricărui caz de abuz asupra copilului, înţelegând prin aceasta abuzul fizic, psihic, economic, social. Pentru toţi aceşti copii, urarea mea de 1 Iunie este: Să aveţi o viaţă uşoară!
		Domnul Dan Ştefan Motreanu: "PSD continuă războiul cu foştii proprietari" Săptămâna trecută, într-o întrevedere cu ceea ce a mai rămas din simpatizanţii partidului pe care îl conduc, liderii PSD, în frunte cu domnul Mircea Geoană, aflaţi într-o permanentă campanie populist electorală, au afirmat un lucru de o gravitate fără precedent: "când vom reveni la guvernare, vom desfiinţa Fondul Proprietatea şi vom redirecţiona banii spre pensionari". Această afirmaţie denotă că, deşi a fost sancţionat de electorat, PSD recidivează şi continuă lupta feroce împotriva proprietăţii. De fapt, împotriva proprietăţilor altora, pentru că de cele proprii, au grijă ca de ochii din cap. PSD se luptă în continuare cu drepturile celor mai defavorizaţi foşti proprietari, cei cărora nu li se mai pot restitui în natură imobilele şi terenurile confiscate de regimul comunist şi care mai au doar speranţa despăgubirilor. Să apelăm puţin la memorie. Imediat după 1990, în Ungaria, Cehia şi Polonia, adică tot state foste comuniste, au început operaţiunile de restituire şi despăgubire a celor jefuiţi de comunişti. În România nu s-a făcut nimic în acest sens. Din contră, cei care au preluat Puterea, şi-au rezolvat problemele locative şi funciare fără pic de jenă faţă de proprietarii iniţiali. În 1991, se dă o lege funciară, dar prevederile ei sunt extrem de limitate în ceea ce priveşte retrocedările şi, mai grav, mai mult nu se aplică. În anul 1995, mai de voie, mai de nevoie, PDSR, adică PSD-ul de astăzi votează o aşa-zisă lege de retrocedări a imobilelor - atenţie, doar a celor care au avut destinaţia de locuinţă - care, în realitate a însemnat o nouă naţionalizare. Cei care au luat case cu japca, au primit dreptul să le cumpere la preţuri derizorii. În 2001, o lege concepută din 2000 de PNL, privind retrocedarea tuturor imobilelor naţionalizate, indiferent de destinaţia lor, după ce este masacrată de PSD primeşte girul Parlamentului. Legea prevedea ca la şase luni de la intrarea în vigoare, să fie elaborată o lege adiacentă care să reglementeze despăgubirile pentru foştii proprietari, care, din motive obiective nu îşi mai puteau reprimi în natură imobilele. Legea adiacentă nu a ajuns în Parlament nici măcar în ultima zi de guvernare a PSD. Fostul partid de guvernământ avansa o bizarerie: despăgubiri în bani în tranşe de 10 ani pentru foştii proprietari. Noul Guvern, condus de premierul Tăriceanu a găsit o soluţie mult mai aproape de o despăgubire echitabilă şi în timp, şi a înfiinţat Fondul Proprietatea. Timp de câteva luni, nimeni din PSD nu a obiectat nimic în ceea ce priveşte Fondul Proprietatea. Doar după ce, o anumită doamnă blondă, utilizată pe post de torpilă împotriva Guvernului a început să atace Fondul Proprietatea, a percutat şi PSD. Normal, din moment ce există posibilitatea ca prin această instituţie, Guvernul Tăriceanu să-şi respecte cu brio o promisiune electorală şi să capete o mare bilă albă. Or, cine ar avea de pierdut în urma acestei bile albe? În primul rând, PSD. Ieşirea populist electorală a PSD împotriva Fondului Proprietatea poate avea consecinţe negative şi la nivelul celor care ne monitorizează traseul integrării în UE, deoarece se va constata că în România există forţe potrivnice despăgubirii foştilor proprietari. celebra declaraţie a domnului Ion Iliescu, "proprietatea este un moft", încă nu a fost uitată de Occcident. Nu în ultimul rând, conducerea Fondului Proprietatea deja a demarat operaţiunile pentru desemnarea partenerilor externi. Probabil, domnii din PSD nu cunosc consecinţele încălcării contractelor cu parteneri internaţionali. PS. Aş fi fost de acord cu redirijarea sumelor din Fondul Proprietatea către pensionari. Dar numai în situaţia în care PSD venea şi cu o soluţie rapidă şi echitabilă pentru despăgubirea foştilor proprietari. O astfel de soluţie nu există. Politica PSD este una stas: critică, atacă nejustificat, demolează, dar nu vine niciodată cu o soluţie înlocuitoare.
		Domnul Horea Dorin Uioreanu: "Restructurarea - un gest nobil într-un moment nepotrivit" Mă văd nevoit a aduce în discuţie o temă care consider că nu-şi avea locul pe agenda publică, dar care pare că a acaparat întregul spectru administrativ şi politic. Este vorba despre restructurarea guvernametală, o dezbatere extrem de necesară, dar apărută, cred eu, într-un moment nepotrivit. Spun asta pentru că nu este oportun acum ca persoanele ce conduc anumite ministere, agenţii şi alte autorităţi ale statului să fie implicate într-o competiţie de păstrare a funcţiilor; nu este cazul să se creeze o atmosferă de instabilitate şi de nesiguranţă. Uniunea Europeană ne-a arătat că mai avem de lucrat asiduu în câteva domenii, pentru a adera la timp la blocul de state europene. Or, un demers de acest gen care va provoca, fără îndoială, divergenţe şi timp pierdut, nu ştiu la ce şi cui foloseşte. Aşa-numita economie de bani, invocată de colegii democraţi, pentru restructurarea aparatului guvernamental este prea riscantă în acest moment şi ne poate costa realmente amânarea cu un an a aderării. Restructurarea Guvernului este o acţiune cu rezultate pozitive pentru eficienţa actului de guvernare. Ştim cu toţii că PSD a împânzit aparatul administrativ central cu sute de autorităţi şi agenţii pentru a-şi satisface clientela politică. Cel mai bun moment pentru a realiza subţierea acestei structuri birocratice ar fi, fără îndoială, data de 1 ianuarie 2007. Pentru că, la acel moment, va fi nevoie de o redefinire a acţiunilor Guvernului, de o reafirmare a priorităţilor României în contextul statutului de membră a Uniunii Europene. La acea dată, unele structuri nu-şi vor mai avea sensul şi vor trebui create altele noi. Iată de ce a încerca să pretindem acum că prioritatea numărul 1 a României în acest moment este restructurarea guvernamentală mi se pare o opinie uşor deplasată. Dacă am început a face acest pas, este bine să îl facem cât mai repede cu putinţă şi fără prea multe negocieri politice. Important este să vedem ce este cu adevărat în plus în structura unor mecanisme administrative şi să acţionăm în consecinţă. A încerca să discutăm vizavi de persoane, cine e bine să plece şi cine e bine să rămână, este o atitudine imatură. Aşa că aş prefera ca discuţiile pe tema restructurării să se poarte la mese de negociere a proiectelor, şi mai puţin în faţa camerelor de luat vederi sau pe holurile Parlamentului. Până la urmă, este vorba despre credibilitatea şi eficienţa unui Guvern care acum lucrează la scrierea unei pagini din istoria modernă a României.
		Domnul Ovidiu Ioan Silaghi: La aproape două săptămâni de la publicarea Raportului de ţară pentru România al Comisiei Europene, fruntaşii PSD continuă să agite apele şi să exploateze electoral o situaţie care, în nici un caz nu reprezintă un eşec, ci un succes în proporţie de 75%. Exploatarea electorală a amânării până în toamnă a anunţării datei aderării se pare că a devenit o profesie de rea credinţă pentru reprezentanţii fostului partid de guvernământ. Nimeni din actuala guvernare nu a acuzat eforturile în plus făcute în ultimul an şi jumătate pentru acoperirea nerealizărilor în domeniu ale PSD. Faptul că nu s-a anunţat acum data aderării reprezintă consecinţa unor cauze obiective externe şi nu vizează direct modul în care România şi-a făcut temele. Iată însă că euro-observatorul PSD Adrian Severin a declarat joia trecută că "în anumite cercuri s-a luat o decizie clară" ca România să intre în Uniunea Europeană în 2008 şi că această amânare ar putea duce la renegocierea Tratatului de aderare. Repet, o "decizie clară", conform declaraţiei domnului Severin. Domnia sa s-a ferit de a da vreun nume, dar a dat drept sigură decizia. Secretomania domnului Severin nu reprezintă o noutate în materie. Să ne amintim de celebra "listă a spionilor", pe care, pe vremea când era ministru de externe, dl Severin a fluturat-o declarativ presei, fără să dea însă vreun nume, ceea ce în final l-a costat postul, în urma scandalului care a izbucnit. "Statele membre UE care încă nu au ratificat Tratatul de aderare a României şi Bulgariei pentru că au aşteptat Raportul CE din 16 mai, nu au, până la toamnă, motiv să o facă", mai spune, pe un ton de Casandră de mâna a doua, domnul Severin. Să nu ştie oare domnul Severin, ceea ce ştie tot satul? şi anume că într-adevăr există în unele state voci care nu agreează aderarea României. Voci publice, neascunse în spatele unor declaraţii anonime, dar foarte mult inferioare numeric poziţiilor care se pronunţă pentru aderare la 1 ianuarie 2007. şi atunci, se pune întrebarea: ce rost a avut această ieşire a domnului Severin. Personal consider că este vorba doar de un lobby împotriva integrării. Să nu uităm, recent, fostul ambasador al Marii Britanii la Bucureşti susţinea că persoane din fosta guvernare nu ar fi fost interesate ca România să intre în UE. Nu îl suspectez, Doamne fereşte, pe Adrian Severin, că s-ar afla printre aceste persoane. Dar declaraţiile sale, chiar şi ajustate ulterior, mă fac să cred că în primul rând PSD nu agreează ca intrarea în Europa să fie parafată de Cabinetul Tăriceanu. Tocmai din această cauză nu sunt de acord cu acele persoane care susţin că declaraţiile domnului Severin nu reprezintă decât intenţia domniei sale să mai fie mediatizat, după o perioadă de anonimat în mass-media. Rămân la convingerea că ieşirea dlui Severin, ca şi alte acţiuni ale PSD, nu reprezintă altceva decât un aşa-zis lobby negativ privind aderarea. O confirmă şi o altă declaraţie venită din şoseaua Kiseleff şi care aparţine purtătorului de cuvânt al PSD: "În confuzia generală legată de gripa aviară, Guvernul român a uitat complet de procesul de pregătire a României pentru integrarea în Uniunea Europeană". Alte comentarii nu mai sunt necesare. PS: Domnul Diaconescu mai "comite" o perlă: "Toate declaraţiile oficialilor de la Bucureşti au fost făcute numai de faţadă, pentru a crea aparenţa ca în România există suficientă seriozitate şi responsabilitate din partea guvernanţilor în ceea ce priveşte efortul de finalizare a procesului de integrare în Uniunea Europeană". Cred că dl Diaconescu ar trebui să fie mai decent şi să-şi amintească cum sunau declaraţiile oficialilor din Guvernul Năstase. Dacă domnia sa le-a uitat, noi, cu siguranţă le mai ţinem minte.
		Domnul Ilie Merce: Audierea publică "Lustraţia în România: principiu sau instrument" sau "Ţara arde şi Baba se piaptănă" La data de 25 mai a.c., Camera Deputaţilor a găzduit o "audiere publică" pe marginea proiectului de lege a lustraţiei, organizată de Academia de Advocacy Timişoara, Societatea Timişoara, Asociaţia ProDemocraţia şi Societatea Juriştilor Profesionişti. Conform iniţiatorilor acţiunii, consultarea publică se dorea să "ofere posibilitatea de exprimare largă a opiniilor, la nivel naţional, într-o formulă riguroasă şi eficientă". La solicitarea organizatorilor adresată invitaţilor, am trimis şi eu "un punct de vedere" de 6 pagini cu privire la această iniţiativă. Până aici, toate bune şi frumoase. Ceea ce a urmat, însă, a fost jalnic. Audierea a început cu întârziere. Dl. preşedinte al Camerei a fost reţinut, chipurile, cu probleme mai importante. Dar, de fapt, audienţa era slabă, sala fiind pe jumătate goală, nici măcar iniţiatorii nefiind toţi prezenţi. În sfârşit, a apărut şi dl. Bogdan Olteanu care, în cuvântul său, a susţinut cu ardoare iniţiativa legislativă şi într-o manieră festivistă, revoluţionară, specific unor vremuri revolute, dând, astfel, tonul triumfalist al dezbaterilor. Sincer să fiu, eu am participat cu interes şi deschidere la această audiere publică, fiind curios să văd maniera de abordare a temei puse în dezbatere, să aud discuţii pertinente, cu argumente raţionale, la obiect şi, bineînţeles, fără ură şi patimă. Din păcate, n-a fost să fie. Cu mici excepţii (dl. Cristian Mititelu şi încă vreo 2-3), au încercat să sugereze abordarea pe fond a temei puse în discuţie, dar au realizat şi ei că nu se doreşte aşa ceva. Mă aşteptam să fie o regie, dar nu credeam că o să asist la un spectacol sinistru sub deviza: "Totul pentru lustraţie". Intoleranţa, exclusivismul, extremismul, răzbunarea, măsuri radicale, o ură abstractă şi fără obiect, au fost dominantele celor mai multe intervenţii - exact ca în perioada stalinistă. A excelat limbajul de lemn, s-au strigat lozinci demne de vremuri apuse. Mai lipsea "Stalin şi poporul rus / libertate ne-au adus". Ca de obicei, o distinsă doamnă, fostă şi actuală activistă, care nu scapă nici un prilej pentru a se face remarcată, a spus că prin această lege "oamenii vor fi mai buni, mai limpezi şi mai curaţi". S-ar putea să aibă dreptate, dacă vor fi spălaţi la "Nufărul", în frunte cu iniţiatorii acestei fărădelegi! Între participanţi, am mai remarcat pe un nedemn reprezentant la unei etnii onorabile, dar căreia nu-i face onoare care, atunci când am cerut şi eu cuvântul, ce mi-a fost refuzat în mod inexplicabil, din sală mi-a aruncat o "vorbă", pentru că nu cred că este în stare să lege mai multe, dar care nu merită să fie reprodusă. L-am lăsat în plata Domnului, dându-mi seama că este vaccinat împotriva bunelor maniere şi a inteligenţei. După circa 2 ore, cât a durat această dezbatere, am rămas cu un gust amar. Am văzut nişte oameni frustraţi, care n-au reuşit să facă nimic constructiv în viaţa lor şi, paradoxal, vor să dea lecţii de morală altora, oameni care interpretează trecutul după dictarea lui Söros şi a altora ca el, oameni care au uitat că, totuşi, trebuie să trăim în prezent şi cu faţa spre viitor. Dacă democraţia noastră este precară şi societatea înregistrează un continuu regres, acestea se datorează, în mare măsură, celor care forţează manipularea naţiunii, preluând lozinci şi practici ale obsedantului deceniu, făcând abstracţie de contextul actual şi de promotorii de atunci ale acestora care, întâmplător, sunt chiar ascendenţii unora dintre cei ce, astăzi, se autointitulează dascăli ai naţiunii. Din nefericire pentru România, istoria se repetă!
		Domnul Relu Fenechiu: "PSD politizează şi integrarea" Vineri 26 mai, purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Cristian Diaconescu ieşea în faţa presei repetând, pentru a nu ştiu câta oară că partidul pe care îl reprezintă "a propus deja un acord politic pe problemele fundamentale privind integrarea europeană" şi a afirmat că "până în acest moment, s-a dovedit că "lipseşte voinţa politică din partea Coaliţiei aflate la putere de a se angaja într-un dialog serios şi structurat, în ce priveşte tematica europeană". Cu alte cuvinte, PSD încearcă să inoculeze opiniei publice că de fapt actualii guvernanţi nu sunt conectaţi la problemele integrării. Şi tot PSD lasă să se înţeleagă că el ar fi partidul care face cele mai mari eforturi în privinţa integrării. Nu comentez "eforturile" pe care PSD le-a făcut când se afla la guvernare. Efectele s-au văzut. 14 steguleţe roşii. Nici măcar în al 12-lea ceas, declaraţiile liderilor PSD nu au corespondenţă în realitate. Astfel, vicepreşedintele PSD, Dan Nica, a declarat sâmbătă la Galaţi că dacă actuala putere va încerca să-şi "cosmetizeze activitatea", la prezentarea evaluării de 500 de zile, puterea social-democrată va prezenta, la rândul său, un bilanţ al guvernării, concret, o carte neagră. Dacă zilele viitoare ar avea loc alegeri, aş înţelege interesul PSD. În campania electorală unii utilizează şi loviturile sub centură. Şi PSD este expert în aşa ceva. Dar, când ne aflăm cu câteva luni înainte de aderare, ceea ce intenţionează să facă PSD este cât se poate de nociv. Deşi toată lumea ştie - şi aici îi încadrez şi pe oficialii europeni care ne monitorizează - că intenţiile PSD nu reprezintă decât un demers pur demagogic, acesta ar putea fi interpretat de către adversarii integrării ca fiind oglinda unor convulsii politice. Şi le-ar da mult dorita apă la moară. Colaborarea pe tema integrării, trâmbiţată de PSD pe toate canalele media se poate "traduce" şi prin repetatele cereri de demitere a miniştrilor agriculturii şi sănătăţii. Şi acest demers se potriveşte mănuşă eurospecticilor şi adversarilor integrării. Dar pentru PSD - care nu a renunţat la ideea unei avalanşe de moţiuni - acest lucru nu contează. Contează un singur lucru: o imagine bună în ochii electoratului. Şi nu contează cum este obţinută, prin politizarea inundaţiilor, a gripei aviare, sau a celor patru steguleţe roşii câte au mai rămas din moştenirea guvernului Năstase. Concluzia este una singură: sunt convins că pe 1 ianuarie 2007, în PSD nu se vor ciocni cupe de şampanie, ci liderii acestui partid îşi vor îneca amarul în pelin. Aşa vor sărbători aderarea. PS. Am înţeles din presa de sâmbătă că s-a rezolvat una dintre marile dileme ale omenirii: cine a fost la început, oul sau găina. S-a rezolvat, dar a fost urgent înlocuită cu o alta: cine a cerut în premieră demisia ministrului Flutur, PSD sau Elena Udrea. Ar fi groaznic pentru PSD dacă s-a inspirat după blonda ex-consilieră!
		Domnul Viorel Oancea: "16 mai - ziua marilor speranţe" Cu toţii am aşteptat cu nerăbdare ziua de 16 mai, când urma să fie anunţată data integrării în Uniunea Europeană. Raportul de ţară a fost însă mai mult sau mai puţin surprinzător. Dacă principalul partid de opoziţie, PSD-ul, a interpretat raportul ca pe un eşec al puterii, oamenii politici responsabili se aşteptau la un astfel de răspuns din partea Uniunii Europene. Nu se putea anunţa o dată fixă atata timp cat în Romania nu există stabilitate politică şi pană cand nu îndeplinim toate condiţiile impuse. Romania mai are de făcut ultimii paşi. Drumul parcurs a fost anevoios şi cu multe capcane, dar am reuşit şi e datoria noastră faţă de cei care ne-au acordat încredere să mergem pană la capăt. În aceste momente trebuie să lăsăm deoparte orgoliile, interesele personale şi jocurile de culise. Avem nevoie de stabilitate şi cooperare pentru a ne atinge ţelul stabilit după Decembrie '89. Dacă unii au vărsat sange pentru acest vis, noi doar trebuie să dăm dovadă de responsabilitate. Cerinţa stringentă a acestui moment este să înlăturăm ultimele steguleţe roşii şi să demonstrăm tuturor, dar mai ales să ne demonstrăm nouă înşine că nu mai suntem la periferia Europei unde am fost ţinuţi ataţia ani. Romanii au o mare calitate de a exagera lucrurile şi de a fi foarte pesimişti atunci cand nu e cazul. Integrarea Romaniei este deja o certitudine. Orice discuţie pe această temă este inutilă. Problema reală nu este nici dacă ne integrăm, nici cand se va întampla acest lucru, ci condiţiile în care se va realiza integrarea. Cu toţii am observat bunăvoinţă din partea Uniunii Europene, dar aderarea va avea un impact mare pentru populaţie şi dacă nu reuşim să ne pregătim suficient de bine, nu vom reuşi să facem faţă. Concurenţa pe piaţa europeană este acerbă, standardele sunt foarte ridicate şi sacrificiile vor fi majore. În consecinţă, trebuie să fim conştienţi că dacă vom adera la Uniune şi nu vom suntem pregătiţi, preţul plătit va fi mult prea mare. Fac apel pe această cale la partidele din arcul de guvernămant, la partidele din opoziţie, dar şi la cetăţenii simpli ai ţării sa ne mobilizăm şi să depaşim împreună aceste momente critice pentru Romania.
		Domnul Aurel Vlădoiu: «Populaţia rurală este "eutanasiată" fără milă» Politica actualului Guvern portocaliu nu a făcut decât să înrăutăţească constant situaţia populaţiei din satele din România. Mai mult de jumătate din locuitorii acestor zone trăiesc la limita existenţei aşteptând ajutorul social. Nu s-a făcut nimic pentru refacerea unor exploataţii agricole mari, singurul mod în care se poate face o agricultură performantă, eficientă. Subvenţiile pentru agricultori nu s-au acordat după calcule exacte şi eficiente. Mai mult decât atât, cele mai multe dintre acestea au fost anulate într-un mod inconştient. Investiţiile din zona rurală s-au făcut cu pierderi importante generate de executarea unor lucrări de proastă calitate şi la preţuri supraevaluate. Mai nou mii de familii au rămas şi fără orătăniile din curte, principala sursă de existenţă a mii de amărâţi. Gripa aviară a dus la cea mai mare brambureală din istoria ţării noastre. Eutanasierea a peste un milion de păsări s-a făcut după aceleaşi criterii bramburistice semnalate exact de presă şi care denotă incapacitatea specialiştilor Alianţei DA de a găsi soluţii concrete în situaţiile de criză. Preţul utilităţilor a crescut continuu, la fel nivelul taxelor şi impozitelor. Transportul s-a scumpit la un asemenea nivel încât pentru mulţi ţărani o deplasare în oraşe a devenit un vis imposibil. Producătorii mici sunt obligaţi să-şi comercializeze producţia prin intermediari datorită preţurilor ridicate pentru spaţiile din pieţe. În pieţele agroalimentare din întreaga ţară există o adevărată mafie încurajată de incapacitatea administraţiilor locale în majoritate dominate de aceiaşi aleşi portocalii. Trist este că şi înmormântările au devenit un lux. Moartea oricărui ţăran înseamnă nu numai durere pentru familia lui, dar şi disperare. Pentru respectarea tradiţiilor trebuie făcute împrumuturi iar foamea ce domneşte prin sate cheamă aproape întreaga populaţie la pomeni în speranţa de a mânca o masă gratuit. Sunt realităţi pe care parlamentarii Alianţei şi miniştrii coaliţiei le ştiu dar nu vor să le ia în seamă. Ei continuă cu mult cinism să decimeze moral şi material populaţia din satele româneşti supusă la un diabolic plan de "eutanasiere."
		Domnul Aurel Olărean: "Drumurile din România - o necesitate în primul rând naţională şi apoi o necesitate europeană" Drumurile naţionale, atât de mediatizate, politizate, hulite şi înjurate de ani de zile, continuă să deţină supremaţia în topul atenţiei românilor. De multe ori depăşesc în interes subiectele politice sau cele economice de care, oricum, societatea românească nu duce lipsă. Şi aceasta nu pentru ca ar fi un motiv de laudă, ci pentru că, pur şi simplu, toţi posesorii de autovehicule se lovesc zilnic de acest subiect. Şi se lovesc la propriu, în gropi sau şanţuri, în diverse denivelări apărute peste noapte, sau se trezesc blocaţi în trafic de lucrări nesemnalizate. România este un veşnic şi perpetuu şantier rutier, care nu se mai ştie când a debutat, dar nici nu se ştie când se va termina. Totul pare ca o "muncă a lui Sisif": cum se termină o lucrare, cum este reluată de o alta echipă şi tot aşa. Probabil că în calitate de cetăţeni şi locuitori ai acestei ţări am fi înţeles şi am fi suportat această stare de discomfort dacă rezultatele ar fi vizibile şi mulţumitoare. Din păcate, nu este deloc aşa. Guvernul anunţă anual suplimentări de fonduri pentru reabilitarea rutieră, Ministerul Transporturilor organizează licitaţii şi anunţă programe, dar rezultatele se lasă aşteptate. Cele mai importante căi rutiere din România sunt şi cele mai impracticabile, aici se produc cele mai multe blocaje în trafic şi tot aici orice lucrare terminată trebuie reluată de la capăt. În ţările europene, traficul auto este mult mai intens, dar şi mult mai fluent, lucrările de întreţinere sunt semnalizate şi sistematizate, astfel încât traficul să se desfăşoare normal şi, cel mai important, calitatea lucrărilor este net superioară. Paradoxul românesc este că noi plătim de 3-4 ori mai mult pentru fiecare kilometru de asfalt, firmele care câştigă licitaţiile umflă artificial preţul pentru a avea de unde să acopere cheltuielile cu invariabilele reparaţii în garanţie, termenele de execuţie nu sunt respectate şi tot traficul rutier devine un haos naţional. Chiar şi firmele străine care execută lucrări la noi, după cel mult un an, încep să adopte modelul românesc de lucru, pentru că, în fond, personalul de execuţie tot autohton este şi deci mentalitatea sa despre calitatea unei lucrări diferă de cea a cetăţeanului european. Au existat multe semnale de alarmă referitoare la impresia deplorabilă pe care o va face infrastructura din România asupra cetăţenilor europeni. Acesta ar fi un aspect care, întradevăr, nu poate fi neglijat. Dar înainte de a ne gândi la opinia altora despre noi, este bine să gândim noi despre noi, pentru că infrastructura este, în primul rând, o necesitate naţională. Transportul rutier s-a dezvoltat enorm, şoselele nu mai pot face faţă acestui trafic, deci dacă tot se alocă anual sume importante în acest domeniu, cel puţin să avem satisfacţia unui trafic rutier decent, pe măsura preţului plătit.
		Domnul Dumitru Ioan Puchianu: "Sub psihoza aviarei, România riscă să declanşeze un conflict diplomatic şi politic" În timp ce locuitorii din peste 70 de localităţi îşi plâng păsările ucise la gramadă şi se roagă ca starea de carantina să înceteze pentru a-şi putea relua viaţa zilnică normală, factorii responsabili de gestionarea crizei aviare se întrec în declaraţii de presă care de care mai contradictorii. În fruntea celor care sunt omniprezenţi în media acestor zile, este fără îndoială ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, adică tocmai cel care a dovedit că nu este competent pentru a coordona, la nivel naţional, activitatea comitetelor epizootice. Nici specialiştii nu sunt la unison de acord cu măsurile luate, pe ultima sută de metri, în vederea restrângerii focarelor şi diminuării pagubelor; mulţi considerând că cheltuielile sunt inutile şi strategia greşită. Dacă în precedenta criză aviară din octombrie 2005, mult mai restrânsă ca arie, s-au cheltuit peste 20 milioane de euro, acum, probabil că se vor cheltui sute de milioane pentru dezinfecţii, euthanasieri, despăgubiri materiale şi tratamente medicale. Puţini sunt cei care cred că dintr-un singur focar, Codlea de lângă Braşov, a putut pleca virusul care a ajuns să lovească acum în peste 10 judeţe, unele la o distanţă apreciabilă faţă de această localitate. Criza din octombrie 2005 a fost stinsă relativ repede şi autorităţile s-au culcat pe o ureche fără a lua măsurile profilactice necesare ca focarele latente să nu se activeze odată cu venirea căldurii. Şi pe fundalul acestui haos mediatic, din care fiecare inţelege ce vrea şi cum vrea, se desprinde declaraţia SRI. Orice om normal s-ar fi aşteptat ca la nivelul de importanţă naţională al SRI, raportul acestuia să fie fără cusur, să fie structurat şi bine documentat, astfel încât concluziile sale să fie punctul de plecare pentru măsurile ce urmează a fi luate în această criză. Cu alte cuvinte, dacă tot a fost implicat principalul serviciu de informaţii al unei ţări, ancheta acestuia să arate cauza şi sursa de unde a plecat dezastrul, pentru că de acolo trebuie să plece operaţiunea de eradicare. Or, raportul SRI nu aduce nimic nou, confundă puii de găină cu puii de curcă şi în final aruncă vina pe fermele avicole din Ungaria şi Slovenia, de unde cică ar fi fost importaţi pui infestaţi cu virusul gripei aviare. Poate să fie aşa, poate să nu fie aşa, important era ca dacă SRI a făcut această afirmaţie publică, atunci să o şi poată dovedi şi susţine cu probe, pentru că, până în prezent, nici una din aceste ţări nu a raportat la OMS existenţa unor cazuri de gripă aviară pe teritoriul lor. Este o imensă gafă diplomatică şi politică să acuzi guvernele a două ţări vecine că au ascuns cu bună ştiinţă existenţa unor focare de gripă aviară şi că au permis exportul de păsări vii bolnave. Trebuie să fii foarte bine documentat şi să ai dovezi solide pentru a face o acuzaţie publică la adresa unui stat, altfel nu rişti decât să deschizi un conflict internaţional. Şi nu cred că SRI are asemenea dovezi pentru că, dacă ar fi existat aşa ceva, guvernele Ungariei şi Sloveniei şi-ar fi cerut scuze, nu ar fi protestat la nivel diplomatic faţă de afirmaţiile calomnioase răspândite în România. Un lucru este cert: gripa aviară a dat o grea lovitură producătorilor de pui. Majoritatea fermelor avicole înregistrează pierderi între 60-90 %, fiind la limita de supravieţuire economică. Cei mai afectaţi sunt însă micii producători care riscă să tragă obloanele şi să intre în faliment. Şi până acum, micii producători se descurcau cu greu în faţa concurenţei cărnii de pui din import, la preţuri de producţie subvenţionate de stat, şi vândute pe piaţa românească la preţuri mult mai mici, dar acum sunt total depăşiţi în această luptă inegală. Şi dacă industria avicolă din România era până acum câteva luni una dintre cele mai profitabile, a ajuns acum în pragul colapsului, din cauza iresponsabilităţii unor aşa-zişi specialişti puşi să coordoneze un domeniu despre care habar nu aveau.
		Domnul Ioan Timiş: "Trocul politic şi starea de bine a naţiunii" Se pare că, de curând, politicienii români au intrat deplin în era negocierilor. Aici, în acest minunat spaţiu carpato-danubiano-pontic, în acest moment, se poate negocia politic orice. Este evident că pe oriunde în lume întâlnim practicată arta şi ştiinţa negocierii şi că există o zonă specială rezervată negocierilor politice. În acel spaţiu însă se pot negocia guverne, integrarea în NATO sau UE, tratate sau acorduri internaţionale. Noi, românii, le facem şi pe acestea, este foarte adevărat că într-un inconfundabil "stil propriu" dar, preocuparea principală pentru noi rămâne tot negocierea pentru:poziţii, funcţii, bani, autostrăzi prin faţa casei, spaţii de locuit pentru rude, viitor pentru nepoţi, locuri în penitenciare sau în afara lor. Statistic, suntem ţara cu cei mai mulţi preşedinţi pe cap de locuitor şi, de curând, cu cei mai mulţi negociatori. Avem negociatori simpli, negociatori străini, negociatori şefi, negociatori mari şi negociatori mici... Aici, de la partide politice la grupuri politice şi indivizi, toţi negociază. Unii negociază să ramână în interiorul jocului politic, alţii negociază să nu rămână în afara lui, unii nu mai ştiu de când negociază, alţii au uitat de ce negociază. Dar cu toate acestea se negociază..., se negociază ritmic, se negociază masiv, se negociază încet sau fulgerător, se negociază la ceasuri de taină sau în public, în ţară sau în afara ei. Scopul scuză mijloacele ar spune unii, moralitatea în politică este de mult abandonată, ar spune alţii. În consecinţă, tot ce se poate trebuie să fie negociat, tot ce se poate trebuie să fie scos la tarabă. Acest tip de negociere este în fapt o vânzare de cauze şi de interese în schimbul a altceva mai bun, este în ultimă instanţă un aranjament, o târguială, un troc politic. Se pare însă, că unele dintre aceste negocieri politice, pe fond, chiar aşa ar trebui să se petreacă. Ramâne însă nerezolvată de fiecare dată o mare necunoscută - transparenţa. Contribuabilul ar trebui să ştie ce se petrece, banii lui sunt în joc. Până la urmă nu cred că mai interesează atît de mult pe nimeni cine este persoana beneficiară a unui aranjament politic şi în ce grad de apropiere se află ea cu mai marii zilei, dar în mod cert, interesează pe toată lumea care argumente au contat, dacă soluţia este politică sau tehnică, şi în special interesează care este motivarea deciziei unei numiri în funcţii publice. Cred că introducerea unei proceduri legale cât mai vizibile şi cât mai transparente, unice pentru toate numirile de înalţi demnitari publici chiar şi pentru aleşi, în care accentul să cadă pe competenţă, experienţă şi profesionalism, ar fi absolut necesară. Principiul că nu trebuie să te pricepi la nimic, dar în mod neapărat trebuie să ocupi o funcţie publică are nevoie să fie definitiv înlăturat. Societatea ar trebui să controleze ca astfel de practici şi de numiri oculte să nu se mai petreacă. Numai astfel s-ar putea înlătura uşor unele clişee cu miniştri care nu îşi cunosc atribuţiile, cu înalţi demnitari în teritorii pe care nu le cunosc, cu agenţii guvernamentale cărora nu le mai ştim numărul, cu reprezentanţi C.N.A. şi C.N.V.M. numiţi pe criterii clientelare, cu membri C.N.S.A.S. în gâlceava continuă cu lumea şi cu ei inşişi... Poate că numai astfel nu am mai vedea în direct la televizor bătălia de instaurare a "republicii Ticu la CNSAS", poate că numai astfel ne-am scăpa de pericolul gripei aviare şi a inundaţiilor dar şi de nume politice ca Gheorghe Flutur şi Sulfina Barbu, poate că astfel Şerban Pretor nu ar mai fi obligat să plece de la CNA în favoarea celor care fac sluj politic, Elena Udrea nu ar mai trece pe la Cotroceni seara şi poate că în sfîrşit Traian Băsescu ar înţelege că România nu este o feudă personală şi l-ar lăsa normal, firesc, în temeiul Constituţiei, pe Nicolae Văcăroiu să fie preşedinte, chiar şi pentru cîteva zile. Pentru că, doamnelor şi domnilor, starea de bine a românului contează! Contează mai ales în ceea ce facem pentru el şi în mod sigur şi pentru cine plătim salarii din banii lui...
		Domnul Liviu Timar: "Politizarea instituţiilor publice" Ocuparea unei funcţii publice şi atributele acesteia sunt reglementate printr-un cadru legislativ corespunzător, dar cu toate acestea, în prezent, posturile de funcţionari publici, atât cele de conducere cât şi cele de execuţie, sunt ocupate de clientela politică a actualei coaliţii. Prin Legea 188/1999 se conferă funcţionarului public stabilitatea funcţiei publice, indiferent de culoarea politică a guvernării. Ceea ce se întâmplă însă, în promovarea pe posturi de funcţionar public a unor candidaţi care câştigă concursul, dar nu pot fi numiţi în funcţie pentru că nu au acceptul politic de un anumit fel, arată că partidele politice îşi depăşesc atribuţiile şi astfel intrăm într-o zonă periculoasă. Mai mult, nu există minimum de decenţă, nici măcar formală, din partea reprezentanţilor partidelor politice în declaraţiile pe care le fac, reclamând că un anumit post li se cuvine din punct de vedere politic. Acum organigrama instituţiilor publice se modifică uşor prin transformarea unui departament în altul, sub altă denumire, ceea ce înseamnă alt concurs, dar scopul este de schimbare a unor oameni cu alţii în funcţie de "dorinţa" politică. Concursul, singura instanţă de admitere în rândul funcţionarilor publici, a devenit o afacere, imposibil de accesat de către cei fără sprijin politic. Această manieră de ocupare a funcţiei publice va duce în mod cert la scăderea calităţii serviciilor publice către cetăţean şi ar fi recomandabil ca, la câteva luni până la intrarea în UE, guvernanţii să se debaraseze de aceste practici. Cred că este total greşită această încercare excesivă de politizare a funcţiei publice şi trebuie să înţelegem că trebuie să ne integrăm în UE cu o administraţie bine pregătită şi competitivă. Există creată o instituţie specializată ANFP, care are menirea de a gestiona şi conduce întreaga activitate a acestui corp profesional şi până la urmă specializat, care nu trebuie să aibă legatură cu apartenenţa politică. Dar ce mai contează legile în România, când nominalizările şi numirile pe posturi se fac numai pe bază de algoritm politic, fără a se ţine seama de competenţa managerială, profesională? Mă întreb de ce mai este nevoie de o asemenea instituţie dacă răspunde numai intereselor politice şi nu scopului pentru care a fost înfiinţată? La nivelul judeţelor, prefectul, prin demnitatea pe care o are, nu ar trebui să se lase atras şi să se implice în jocuri politice, el având datoria să formeze o administraţie locală competentă " Aş dori să mă refer, în mod concret, la AJOFM Mureş, la cazul directorului executiv Reghina Farcas, care a fost destituită, iar în urma acţiunilor în instanţă, aceasta a fost repusă în funcţie prin Ordinul 60/20.02.2006, dar prin Ordinul 61/2006 a fost detaşată la conducerea AJOFM Braşov. De asemenea, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, instituţia cea mai importantă pentru producătorii agricoli privind derularea subvenţiilor, s-au angajat oameni doar pe baza apartenenţei politice, cu studii neadecvate, oameni care nu au nici măcar pregătirea de baza, fapt ce a determinat ca în momentul actual să existe un mod de lucru defectuos în relaţia cu producătorul agricol. Uite aşa, dezordinea produsă în instituţia nou înfiinţată face ca, pe ultimul loc, să figureze rezolvarea problemelor cetăţenilor, dar este un punct rezolvat de către actuala coaliţie- locuri de muncă pentru clientela politică. Pericolul mare al nefuncţionalităţii acestei instituţii este ca producătorii agricoli să nu poată beneficia de fondurile alocate de UE şi astfel nu vor putea fi competitivi cu cei din Comunitatea Europeană, iar România va deveni piaţa de desfacere a produselor agricole importate. Consider că trebuie luate toate măsurile de către cei care răspund astazi de "soarta" agriculturii pentru a evita un astfel de eşec.
		Domnul Ion Luchian: Raportul elaborat săptămâna trecută de SRI referitor la provenienţa gripei aviare în România şi făcut public de către directorul acesteia după ce fragmente din acest raport apăruseră deja într-un ziar naţional, mă face să mă întreb, şi sunt convins că nu sunt singurul, dacă nu cumva avem de-a face aici, pe lângă un caz de mare incompetenţă, şi cu o tentativă de manipulare a opiniei publice, prin dezinformare. Raportul Serviciului Român de Informaţii nu oferă informaţii cu privire la provenienţa gripei aviare, scopul declarat al raportului, ci oferă dezinformaţii; nu afirmă cum stau lucrurile, ci emite ipoteze despre ce se crede că s-a întâmplat, inducându-se ideea unei responsabilităţi indirecte a unor ţări vecine şi membre UE de unde se pare, conform raportului, că s-ar fi importat puii care au adus aviara la noi. Şi, mai mult, conform declaraţiilor înseşi ale directorului SRI, Radu Timofte, realizatorii acestui raport au luat curcile drept găini, de unde şi greşeala lor. Având în vedere şi faptul că fragmente esenţiale din acest raport au apărut în presa centrală cu câteva zile înainte de a fi făcute publice de directorul SRI, altfel raportul fiind secret pentru public, se înţelege faptul că cineva din interiorul SRI a avut interesul ca acest raport să ajungă în atenţia publicului. Or, ţinând cont de toate aceste fapte, nu avem dreptul de a ne întreba cine se află în spatele întregii aceste poveşti; cui îi serveşte toată această isterie publică iscată în jurul gripei aviare şi alimentată de asemenea rapoarte? Căci cu siguranţă României nu îi serveşte. De aceea, eu cred că este important ca autorităţile competente să facă lumină în acest caz cât mai repede cu putinţă, şi cei care se constată că au greşit să plătească, pentru că altfel se va agrava impresia, deja resimţită de mulţi cetăţeni, a unei totale lipse de autoritate şi responsabilitate a administraţiei în România, ceea ce ar putea avea consecinţe negative profunde pe termen lung.
		Doamna Monica Maria Iacob-Ridzi: Intervenţie intitulată "Ziua Eroilor" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Anul acesta, printr-o fericită potrivire astrală, în rezonanţa armonică a unui veritabil tetracord antic, ziua de 1 iunie marchează patru evenimente, patru sărbători, reunite într-o singură mare sărbătoare. În primul rând, ceea ce romanii numeau calendele lui iunie, iar înaintaşii noştri socoteau prima zi a lunii cireşar, semnifică intrarea planetei, calendaristic vorbind, într-un nou sezon estival. Anotimpul împlinirii ciclului vegetal, amiaza fierbinte a anului a început deja, chiar dacă ne mai despart trei săptămâni de solstiţiu lui iunie - ziua de debut a verii astronomice. Într-o altă ordine de idei, prima zi a lui iunie s-a consacrat, încet dar sigur, peste tot în lume, ca sărbătoare a celor mici. În peisajul mirific al începutului de vară, într-o feerie de basm, când ţara încărcată de flori pare un adevărat paradis terestru, sărbătorim Ziua Copilului. Într-un decor de o splendidă bogăţie florală, aducem un omagiu copiilor noştri, acestor minunate flori ale vieţii - celor mai tineri cetăţeni ai patriei, celor ce reprezintă speranţa şi viitorul ei. În acest an, ziua de 1 iunie capătă o impresionantă dimensiune spirituală pentru întreaga lume ortodoxă: coincide cu Ziua Înălţării. La patruzeci de zile de la Sfântul Martiriu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, logosul divin reînviat şi reîntrupat, se ridică la cer. De aici, din dreapta Tatălui Ceresc, veghează cu ochi neadormiţi viaţa oamenilor, cu iubirea şi compasiunea Sa fără de margini. Pentru poporul nostru, prima zi a lui iunie dobândeşte în acest an o semnificaţie nouă: Ziua Eroilor. A devenit o tradiţie ca Înălţarea Mântuitorului să marcheze un moment culminant, de pioasă aducere aminte pentru Eroii Neamului şi ai Ţării, pentru înaintaşii noştri care şi-au dat viaţa pentru libertatea şi integritatea acestui pământ. Şirul vitejiei şi al faptelor lor se pierde în noaptea istoriei. Cea mai mare parte a eroilor noştri nu au nume, nici loc de veci. Amintirea lor stăruie însă, în cel mai somptuos şi durabil Pantheon, care este memoria poporului din rândul căruia s-au ridicat, pentru binele căruia s-au jertfit. Eroii acestui pământ - nume mari sau mari anonimi - îşi dorm somnul imemorial în locuri cu adâncă rezonanţă pentru istoria noastră: Sarmisegetuza, Posada, Rovine, Războieni, Câmpia Turzii, Plevna, Mărăşeşti, în munţii Tatra sau la Cotul Donului. Mulţi au sfârşit tragic, în temniţele ocupanţilor noştri vremelnici sau în captivitatea lagărelor, fie ele bolşevice sau naziste. Alţii au plătit cu viaţa visul măreţ al libertăţii, în închisorile comuniste ale unui trecut paradoxal, pe cât de întunecat, pe atât de recent. Peste mormintele eroilor, în cea mai mare parte necunoscute, luna iunie îşi revarsă şi anul acesta prinosul ei de flori şi lumină. Să ne alăturăm, aşadar, Naturii, demersului ei inegalabil de regenerare a tot ce e viu, cinstindu-ne şi în acest an eroii, ducând pe mai departe visul şi amintirea lor. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Doresc ca prin aceste modeste aserţiuni să cinstim şi noi, forul legislativ al României, cele patru dimensiuni cardinale ale zilei de 1 iunie, atât de bogate în semnificaţii pentru istoria şi spiritualitatea noastră.
		Domnul Dumitru Pardău: Observăm zi de zi atacuri vehemente din partea opoziţiei, în special a unor reprezentanţi P.S.D., la adresa ministrului Gheorghe Flutur, cu privire la gestionarea "gripei aviare". S-a ajuns până la faza în care se cere demisia ministrului agriculturii. Este o acţiune la care mă aşteptam. Nu ştiam, însă, ce motiv vor găsi cei de la P.S.D. Eram convins că ministrul Gheorghe Flutur nu "convine" celor de la P.S.D., domnia sa fiind un critic permanent şi obiectiv al neregulilor din perioada guvernării P.S.D. Domnia sa a fost şi este persoana din P.N.L. ce a spus lucrurilor pe nume, deschis, fără a încerca să încheie un "pact" al tăcerii care să-i asigure simpatia sau sprijinul reprezentanţilor P.S.D. Strategia Ministerului Agriculturii, reprezentat de domnia sa, a trasat dumul pe care România îl are de parcurs pentru integrarea în Uniunea Europeană. Este pentru prima dată când un ministru al agriculturii vrea să facă ceva cu adevărat, pentru transformarea în bine a agriculturii româneşti, ţinând seama şi de contextul integrării în Uniunea Europeană. Ministrul Flutur nu s-a ferit să ia măsurile necesare, cu toate că unele dintre acestea nu au fost populare. În schimb, P.S.D., nu a avut curajul să le promoveze, cu toate că erau absolut necesare. În mod sigur, altfel ar fi stat lucrurile dacă reforma în agricultură ar fi început cu câţiva ani în urmă. A profita acum de acest necaz, "gripa aviară", pentru a te răzbuna pe ministrul Flutur este o acţiune care te duce cu gândul că reprezentanţilor P.S.D. nu le pasă de problemele reale ale agriculturii româneşti şi ale României în general. Firesc ar fi fost ca aceştia să sprijine acţiunile Guvernului, ale ministrului Gheorghe Flutur în lupta cu "gripa aviară", ieşind public cu această temă. Prin acţiunile întreprinse, P.S.D. a arătat că nu se poate lipsi de interesul său politic, chiar dacă aici nu era cazul. Domnii de la P.S.D. nu realizează că gripa aviară nu are culoare politică şi că românii nu au nimic de câştigat din acest război politic declanşat de P.S.D. Cred că populaţia României observă jocul politic murdar început de P.S.D., realizând că P.S.D. vorbeşte fără să facă nimic concret. Dacă cei de la P.S.D. doresc concurs de semnături, facem concurs de semnături, dar nu aceasta este rezolvarea problemei. Le propun celor de la P.S.D. să realizeze gravitatea situaţiei pentru România şi să recunoască faptul că situaţia proastă din sistemul sanitar-veterinar nu aparţine Guvernului "Tăriceanu", ci guvernelor din perioada anterioară. Să te bucuri de acest moment greu pentru toţi românii şi să îl foloseşti în scop electoral este mult prea mult, chiar dacă este vorba de P.S.D. Normal ar fi ca liderii tuturor partidelor politice să sprijine public acţiunile Guvernului pe această temă.
		Domnul Mihăiţă Calimente: În ultimele zile, atacurile mediatice la adresa miniştrilor liberali ai sănătăţii şi agriculturii, Eugen Nicolăescu şi respectiv Gheorghe Flutur, s-au înteţit. Cum era de aşteptat, P.S.D. se află în prim-planul acestor atacuri. Ceea ce este important de arătat este faptul că tocmai fostul partid de guvernământ nu ar fi trebuit să aibă ipocrizia de a critica prestaţia unor miniştri în domenii pe care administraţia patronată de ei le-a adus într-o stare jalnică. Pe cine atacă P.S.D.? Ministrul Flutur este cel care a elaborat pachetul de legi privind proprietatea, pachet legislativ care a făcut obiectul asumării guvernamentale într-un moment extrem de delicat. Mai mult, prin aceste acte normative, România a intrat în rândul ţărilor civilizate în ceea ce priveşte proprietatea, a rupt total cu trecutul comunist şi a retrocedat toate proprietăţile. În acelaşi domeniu de activitate, Gheorghe Flutur a iniţiat Programul "fermierul", program de finanţare a micilor fermieri. În ceea ce-l priveşte pe Eugen Nicolăescu, trebuie arătat faptul că acesta a avut curajul de a se lupta cu mafia instituită de P.S.D. în sistemul sanitar. Numit în permanenţă de P.S.D "contabilul de la sănătate", afirmăm cu toată tăria că Nicolăescu este cel mai bun ministru al sănătăţii pe care l-a avut România în ultimii ani. Venit din afara sistemului, fără a avea legături cu nici o reţea financiară adiacentă acestui sistem, ministrul sănătăţii a încercat cu succes să reformeze sistemul bolnav. Atacurile P.S.D. au la bază nu grija pentru cetăţeni - care ar fi trebuit să-i anime când erau la guvernare -, ci frica pierderii unor avantaje pe care şi le-au creat în anumite zone ale societăţii.
		Domnul Valeriu Gheorghe: Experienţa statelor est-europene a arătat că, pentru ca aderarea să fie un succes din punct de vedere economic, este nevoie, pe lângă stabilitate politică şi socială, de capacitate crescută de absorbţie a fondurilor europene, de forţă de muncă pregătită şi de un nivel crescut de investiţii străine directe. În paralel cu intensificarea eforturilor de rezolvare a problemelor existente în domeniile pentru care au fost menţinute steguleţele roşii în ultimul Raport, nu trebuie neglijate măsurile ce se impun a fi luate pentru informarea publicului larg cu privire la ce se aşteaptă de la noi după integrare. Capacitatea cetăţenilor români de a realiza proiecte viabile pe plan european poate aduce României, în schimbul celor aproximativ 800 milioane de euro contribuţie la bugetul Uniunii Europene, investiţii în valoare de până la 11 miliarde euro, anual. Tocmai de aceea, consider că este important să acordăm o atenţie sporită pregătirii cetăţenilor, prin campanii de informare, dar şi de formare, cu privire la ceea ce înseamnă integrarea în Uniunea Europeană, punându-se accent pe stimularea interesului pentru elaborarea de proiecte competitive pe piaţa europeană. Cetăţenii trebuie să conştientizeze faptul că reuşita în afaceri şi prosperitatea economică şi socială pot fi asigurate prin acest tip de abordare a fondurilor europene. Numai aşa va putea fi realizat un echilibru între regiunile de dezvoltare ale României, pe de o parte, şi economia naţională şi macroeconomia Uniunii Europene, pe de altă parte. În prezent, România este văzută ca un stat capabil să aducă un plus de valoare Uniunii Europene, în principal, datorită dinamicii sociale şi a forţei de muncă instruite. Dar acest lucru nu este suficient. Faptul că avem mână de lucru bine pregătită nu asigură dezvoltarea mult aşteptată, dacă aceasta nu este dublată de iniţiative private de succes, care să o întrebuinţeze.
		Domnul Gabriel Sandu: Declaraţie politică intitulată "Apel către parlamentari". Doresc să vă semnalez faptul că, deşi mai sunt doar patru săptămâni până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, peste 400 de legi aşteaptă să intre pe ordinea de zi. Având în vedere faptul că printre acestea se numără proiecte de importanţă vitală pentru accelerarea şi definitivarea reformelor, precum şi pentru aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, doresc să fac un apel către domniile voastre de a ne mobiliza exemplar şi de a dezbate aceste legi până la sfârşitul sesiunii parlamentare. Acest apel nu este unul politic, ci este un apel la solidaritate, pentru că trebuie să realizăm că agenda celor care ne-au trimis în Parlament, a cetăţenilor, este mult mai importantă decât orice disensiuni de ordin politic ar exista între noi. Nu mă îndoiesc de faptul că fiecare membru al Parlamentului, indiferent de listele pe care a candidat, are ca obiectiv prioritar integrarea europeană. Haideţi să dăm dovadă de maturitate şi de responsabilitate politică, punând legile care aşteaptă să fie votate în slujba cetăţeanului. Realizez că dezbaterea a 400 de proiecte legislative va reprezenta o muncă titanică pentru fiecare dintre noi, însă cred că suntem de acord cu toţii că România merită acest efort. În consecinţă, vă propun să ducem până la capăt dezbaterea celor 400 de legi, chiar dacă va trebui să prelungim sesiunea parlamentară cu încă o săptămână.
		Domnul Emil Strungă: "Scenariul Stolojan - Băsescu" Am constatat, cu reală surprindere, că domnul preşedinte Traian Băsescu, în perioada în care s-a aflat spitalizat la Viena, a reuşit remarcabila performanţă de a rămâne omniprezent, prin ideile sale, pe scena politică românească. De data aceasta însă, regretele la adresa numirii domnului Călin Popescu-Tăriceanu în funcţia de prim- ministru au fost exprimate de unul dintre cei mai loiali subordonaţi ai săi: Theodor Stolojan. Printr-un joc de imagine de tip băsescian, domnul Stolojan a ieşit în lumina reflectoarelor mass-mediei pentru a-şi ataca, după un scenariu binecunoscut, chiar propriul partid, din care demult face parte doar în mod formal. Criticându-l dur şi fără reţinere de premierul Călin Popescu-Tăriceanu, s-a erijat în funcţia de lider al unei închipuite coloane a V-a a PNL-ului care, în viziunea domniei sale, ar fi reprezentat o soluţie viabilă pentru reformarea şi întărirea acestuia. În fapt, prin întreaga sa atitudine, domnul Theodor Stolojan nu ar fi realizat nimic altceva decât subordonarea Partidului Naţional Liberal unor interese străine de opţiunile noastre, ce urmăresc direct anihilarea liberalismului românesc. Deşi au existat câteva voci, în cadrul PNL, care s-au făcut auzite în mod favorabil la adresa domnului consilier prezidenţial, acestea s-au stins destul de repede. Colegii liberali care au gândit iniţial pozitiv faţă de discursul domnului Stolojan au reacţionat astfel datorită laturii emoţionale, în minte revenindu-le imaginea de altă dată a fostului şef PNL. Raţionalul a învins însă şi toţi aceşti colegi şi-au amintit că Theodor Stolojan a fost, totodată, acel lider care şi-a abandonat partidul exact când acesta a avut nevoie de el, înaintea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din 2004. Un astfel de comandant, care şi-a părăsit propria armată înaintea unei bătălii atât de importante, nu mai poate avea credibilitate niciodată în faţa foştilor camarazi. Timpul îndelungat petrecut de domnul Stolojan la Cotroceni l-a îndepărtat sufleteşte de propriul partid. În viziunea noastră, întregul eveniment a avut o dublă semnificaţie. În primul rând, preşedintele Traian Băsescu a pus la încercare, dacă mai era cazul, loialitatea domnului consilier Theodor Stolojan, care s-a dovedit a fi îndreptată împotriva intereselor liberale. Un al doilea test al preşedintelui s-a desfăşurat în paralel, pentru a se determina exact gradul de coeziune al Partidului Naţional Liberal. S-a dovedit, în ciuda aparenţelor, că liberalii ştiu să treacă peste diferenţele de opinie atunci când le sunt ameninţate identitatea şi îndeplinirea propriilor obiective ale guvernării. În încheiere, putem afirma că orice altă încercare a domnului Theodor Stolojan de a reveni în funcţia odată abandonată, de liber PNL, nu îi poate aduce altceva decât căderea în derizoriu şi transformarea sa într-un veritabil cavaler al tristei figuri, pe scena politică românească. Adevărata finalitate a acestui atac este încercarea de eliminare a PNL de pe scena politică, fie prin dezintegrare, fie printr-o subordonare, prin fuziunea cu PD.
		Domnul Gheorghe Dragomir: Declaraţie politică intitulată "Aviara şi poporul român". O nouă criză a luat minţile românului în ultima săptămână. Este vorba de focarele de gripă aviară. Deschizi televizorul - aviară, citeşti un ziar - aviară, porţi o discuţie despre fotbal sau moda de la Paris - inevitabil se ajunge şi la aviară. Ce raport de ţară, integrare sau altele - aviara este subiectul numărul 1. Eu cred, totuşi, că trebuie să lăsăm specialiştii, şi aici mă refer la medicii veterinari, virusologii, responsabilii din Ministerul Agriculturii şi din Ministerul Sănătăţii, să ducă până la capăt strategia aferentă acestei situaţii, şi să nu mai speculăm pe această temă, fără rost. Nu consider că este normal ca diverse instituţii care nu sunt specializate să intervină în acţiunile justificate ale Guvernului cu teorii fanteziste sau hei-rupisme tip "totul pentru ţară", ce aparţin unor vremuri apuse. Mai rău este faptul că dăm impresia că suntem o ţară bananieră, neguvernabilă, în care serviciile secrete realizează rapoarte secrete care apar "ca prin minune" a doua zi în presă, fără nici un fel de repercusiuni asupra celor vinovaţi, ca să nu ai vorbim să existe demisii de onoare, deşi cred că acest cuvânt a dispărut de mult timp din vocabularul unora. Cum judeţul Constanţa s-a confruntat cu această problemă în luna martie 2006 şi am reuşit să controlăm situaţia fără intervenţia atotştiutorilor, cred că şi de data aceasta se poate rezolva fără ca cineva să vină să "salveze" situaţia.
		Domnul Gheorghe Chiper: "Cum se irosesc unele oportunităţi de investiţii..." Odată cu instalarea noului guvern, în judeţul Arad a crescut încrederea într-o mai consistentă orientare a fondurilor de investiţii către unele lucrări publice din judeţ. N-a contat faptul că sub guvernarea PSD au fost demarate unele obiective, iar altele au fost chiar finalizate; au fost mai importante promisiunile, lozincile despre un viitor prosper, despre mari lucrări publice viitoare. Acum, după aproape un an şi jumătate, vedem că toate acestea sunt simple iluzii, că se amână nu doar materializarea lor, ci mai ales înscrierea în programe şi finanţarea acestora. Din multitudinea de astfel de lucrări doresc să mă opresc la cele de aducţiune şi introducere a alimentărilor cu gaze naturale în unele localităţi importante ale judeţului. În perioada 2001-2004, în oraşul Ineu s-au finanţat şi realizat - cu sprijinul financiar al guvernului de atunci - o legătură la sistemul naţional de transport gaze naturale, în lungime de 32 km, precum şi reţele de distribuţie în tot oraşul, ceea ce a determinat, pe lângă plusul de confort urban, o nouă şi importantă capacitate industrială în oraş, la care lucrează peste 4500 persoane. După 2004, oportunităţi similare s-au ivit pentru oraşele Lipova şi Nădlac, oraşe care ar fi fost potenţial beneficiare ale unor ivnestiţii de transport şi distribuţie gaze: la Lipova, pe seama faptului că ministrul industriei ar putea sprijini finanţarea lucrărilor pentru un oraş al cărui primar aparţine aceleaşi formaţiuni politice (P.C.); la Nădlac, pentru că pe plan naţional s-au demarat lucrările la o magistrală de gaze între Arad şi Szeged (Ungaria) prin zona de frontieră Nădlac, asigurându-se prin aceasta atât o legătură cu sistemul european de gaze, cât şi condiţiile tehnico-materiale pentru racordarea oraşului la alimentarea cu gaze. Autorităţile locale din cele două oraşe - cu primari aparţinând structurilor politice de la guvernare - n-au folosit aceste oportunităţi, deşi au ajuns la jumătatea mandatului. O să treacă şi cealaltă jumătate şi o să se constate că practic suntem în aceeaşi situaţie, fără a putea beneficia de o importantă resursă energetică prin care se rezolvă nu numai problemele termice ale locuinţelor, dar mai ales condiţii pentru noi obiective de investiţii industriale, pentru a valorifica surplusul de forţă de muncă din aceste zone. Şi trebuie să subliniem că ambele oraşe nu-şi pot promova astfel de investiţii din lipsa reţelei de gaz metan. O situaţie care nu este însă singulară, oprirea sau amânarea lucrărilor la o serie de obiective de interes general este o practică frecventă în aceşti ani, mai ales la lucrările de infrastructură şi servicii publice. Neînceperea sau nefinanţarea altor asemenea obiective este, de asemenea, o cale de a stagna dezvoltarea şi modernizarea localităţilor. Desigur, din lipsă de bani, care, iată sunt tot mai puţini, datorită opririi creşterii economice şi restrângerii resurselor bugetare din care se execută aceste lucrări.
		Doamna Gabriela Nedelcu: "Demisia ministrului Flutur" Criza gravă în care se regăseşte ţara datorită efectelor gripei aviare vi se datorează în primul rând dumneavoastră, domnule ministru Gheorghe Flutur. Probabil că dacă nu vă arogaţi tot succesul înlăturării pericolului declanşat de gripa aviară din aprilie 2006, nu vi s-ar imputa cu atâta ardoare şi insuccesul real al acţiunilor întreprinse pentru stoparea şi prevenirea răspândirii virusului. De asemenea, încă din toamnă, dumneavoastră coordonaţi activitatea Comandamentului Antiepizootic, care trebuia să gestioneze orice situaţie de criză generată de apariţia bolilor transmisibile la animale (inclusiv gripa aviară). Ce aţi făcut la modul real pentru acest lucru? Nimic! Aţi transformat gripa aviară într-o afacere bună de a câştiga capital electoral şi de imagine. Aţi minimalizat acest virus ucigaş şi aţi fost interesat doar de clientela politică (ca să nu spun grupurile de interese), astfel încât ea să câştige cât mai mult de pe urma "gestionării eficiente" a crizei gripei aviare din România (vezi contractele ilegale acordate de firmele PNL-PD). Toţi românii se întreabă acum: de ce în ţările vecine nu se regăseşte acest fenomen? Păsările călătoare nu ajung şi acolo? Cu ce este mai protejată Polonia sau Ungaria? Cum a pătruns acest virus într-o crescătorie de păsări condusă de membri PNL, în condiţiile în care gripa aviară era ţinută sub control de către dumneavoastră? Dacă serviciile secrete încă de vineri v-au informat despre o posibilă cauză a declanşării noilor focare de infecţie, ce măsuri aţi luat? Puteţi răspunde la aceste întrebări? Se pare că nu aveţi răspunsurile, pentru că aţi aruncat România într-o adevărată criză... Argumentele pe care le aduceţi în faţa unui popor sunt puerile. Să nu uitaţi niciodată că aţi pus în pericol economia ţării şi mai ales sănătatea oamenilor din România. Astfel: industria avicolă din România va dispărea; zeci de mii de oameni îşi vor pierde locul de muncă; bugetul de stat va avea de suferit din cauza interzicerii exporturilor; turismul din România va fi practic paralizat. De aceea, domnule ministru Flutur, vă solicit demisia de onoare. Dacă nu aveţi această demnitate, mă adresez domnului Călin Popescu-Tăriceanu, în calitatea de prim-ministru. Aveţi datoria morală faţă de români să demiteţi acest ministru care este cunoscut în judeţul pe care îl reprezintă doar ca "marele baron al pădurilor". Aveţi datoria să-l demiteţi pentru incompetenţa dovedită în gestionarea crizei gripei aviare, care pune în pericol întreaga ţară.
		Domnul Constantin Niţă: "Din greşeală în greşeală, la victoria finală!" Cel mai bun dintre guvernele posibile este pe care să mai ascundă încă o dată gunoiul sub preş. Cu un tupeu care întrece orice imaginaţie, ministrul Gheorghe Flutur şi, implicit, premierul Călin Popescu-Tăriceanu îşi bat joc de o ţară întreagă! În primul rând, observăm că nimeni nu-şi asumă responsabilitatea! Cu toate că măsurile hei-rupiste din ultimele zile dau impresia că suntem în pragul unei mobilizări naţionale, singurii care plătesc sunt cei doi, care au fost demişi. Şi, bineînţeles, contribuabilii. Presa, în ansamblu, a arătat cu argumente de necontestat că actuala criză a atins o asemenea amploare din cauza unor greşeli flagrante ale administraţiei. Responsabili de proastă gestionare a crizei sunt nu numai cei de la direcţiile sanitar-veterinare, ci şi prefectul "apolitic" al judeţului Braşov şi autorităţile centrale - cei de la Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară şi din Ministerul Agriculturii, în frunte cu ministrul Flutur. Nu presa a politizat problema, doamnelor şi domnilor guvernanţi, ci algoritmul Coaliţiei, care a făcut ca responsabilitatea să fie pasată de la Minister la ANSV şi invers. Domnul ministru, care se ţine cu ghearele şi dinţii de scaun, şi domnii liberali, care fac front comun în faţa sa, au un motiv foarte limpede: banii! Cum să rateze ocazia de a şi satisface clientela politică? Prea puţin s-a vorbit despre furnizorii de vaccinuri şi de substanţe dezinfectante şi de modul de atribuire a acestor contracte. Criza e, de fapt, criza proştilor care stau în carantină. Pentru domnii guvernanţi e o minunată perioadă de prosperitate. În al doilea rând, aş vrea să atrag atenţia şi asupra situaţiei specifice din judeţul Braşov, în special din zona Codlea-Făgăraş. Nu vreau să eludez responsabilitatea fostei guvernări, care nu a reuşit să relanseze industria din zonă. Am avut şi noi greşelile noastre, dar am reuşit să asigurăm o anumit stabilitate. Acum, situaţia socială de acolo este critică. Şomajul este mult peste media pe ţară, chiar în condiţiile în care un procent însemnat din populaţia aptă de muncă a plecat să lucreze prin Italia, Germania şi Spania. Municipiul Braşov nu mai poate absorbi forţă de muncă şi condiţiile Ţării Bărsei şi Făgăraşului nu permit deocamdată decât o agricultură de subzistenţă. Închiderea celor două ferme avicole va determina o scădere serioasă a interesului antreprenorial în zonă. Are Guvernul o strategie de reconstrucţie economică a zonei? Nu e nici un semn de aşa ceva! (Apropo, ce mai face Guvernul care se lăuda cu privatizarea rapidă a Tractorului?) În al treilea rând, bătaia de joc a guvernanţilor este cu atât mai revoltătoare, cu cât nenorocirea cu păsările este folosită de partenerii de coaliţie pentru a-şi plăti poliţe unii altora şi a câştiga capital politic pe seama necazului oamenilor. Poveştile cu restructurarea şi/sau remanierea guvernului sunt, pe de o parte, praf în ochii cetăţenilor, şi, pe de altă parte, ocazia de a renegocia posturile din administraţie. De fapt, restructurarea este una singură şi foarte simplă: e suficientă o foaie de hârtie pe care premierul să scrie - Demisie! În fine, dar nu în ultimul rând, gripa aviară poate fi un bun pretext pentru amânarea aderării României. Ştim cu toţii că opinia publică din majoritatea ţărilor europene nu priveşte cu ochi buni aderarea ţării noastre. O amplificare a circului mediatic, în detrimentul unei rezolvări rapide şi directe, nu face decât să multiplice semnele de încrederea din Occident. Dar, în loc să facă treabă, ministrul Flutur gustă pui în direct pe sticlă. Puiul o fi avut gust bun, dar spectacolul a fost de prost gust. Tot acest circ adânceşte prăpastia din societatea românească dintre săraci şi bogaţi: ceea ce se vede şi se reţine este că săracii sunt băgaţi în carantină, iar bogaţii mănâncă pui fripţi la televizor. Dacă guvernanţii nu sunt în stare de muncă, decenţă şi responsabilitate, atunci e o singură soluţie: demisia!
		Doamna Mihaela Adriana Rusu: "Haosul din sănătate" De ieri, haosul în sănătate ia amploare. După ce asistăm la fiecare început de lună la cozi interminabile la farmacii, după ce la spital bolnavul este trimis la farmacie pentru a-şi cumpăra feşe, seringi, de multe ori şi algocalmin, acum reforma în sănătate începe cu conduceri interimare. De ieri, consiliile de administraţie din cele aproximativ 460 de spitale din ţară nu vor mai exista şi vor apărea comitete directoare interimare. De fapt, reforma lui Nicolăescu se pare că a vizat până acum doar nivelul conducerii spitalelor, şi nu bolnavul din spital. Reforma, din păcate, a început fără o nouă listă de medicamente compensate şi gratuite, fără pachetul minim de servicii medicale de care fiecare asigurat ar trebui să beneficieze, fără protocoale terapeutice. Putem schimba oameni, putem să pensionăm medici cu experienţă, dar ce folos, dacă nu avem speranţe să se schimbe ceva în bine pentru bolnavi. Suferinţele bolnavilor sunt aceleaşi, chiar dacă la conducerea spitalelor sunt medici, contabili sau chiar avocaţi. Până nu vor fi bani suplimentari alocaţi sănătăţii, după părerea mea, situaţia din spitale rămâne, din păcate, aceeaşi.
		Domnul Gheorghe Sârb: "Gripa aviară din România - ignoranţa şi incapacitatea Puterii" Prin această intervenţie mă văd nevoit să subliniez dimensiunile unei crize care pare să depăşească capacitatea de gestiune a actualei Puteri. Mă refer aici la gripa aviară, care a pus stăpânire pe importante zone ale României, subiect care acaparează agenda publică din ultimele săptămâni. Şi merită atenţia noastră. Oamenii de ştiinţă se tem că am putea asista în curând la o epidemie de gripă la nivel global în rândul oamenilor, motivul fiind acela că astfel de epidemii se produc de trei sau patru ori pe secol. Experţii sunt de părere că este doar o chestiune de timp până ce virusul va suferi mutaţii, cu consecinţa unei răspândiri rapide de la om la om. Pe lângă acest aspect, doamnelor şi domnilor, consider că sunt limpezi dovezile de incapacitate de gestionare a situaţiei de către cei desemnaţi a oferi soluţii şi control. Lipeşte răspunsul la o întrebare fundamentală: de ce există gripa aviară în România? Care este cauza acestei epidemii? Dacă nu ne învăţăm lecţiile cum, mai târziu s-ar putea să fie prea târziu. Important este ca cum să se ia deciziile potrivite, de identificare a vinovaţilor pentru răspândirea virusului aviar. Să existe un precedent, pentru evitarea unor alte anomalii. Nu sunt lucruri întâmplătoare cele petrecute în ultimele zile, iar implicarea unor instituţii precum Serviciul Român de Informaţii şi reacţiile penibile şi de intoxicare care au avut loc au dus la lipsa de credibilitate a unui potenţial argument la identificarea cauzei acestei probleme. De ce raportul serviciului a conţinut grave erori, care ar putea afecta relaţiile diplomatice cu Ungaria şi Slovacia? Informaţiile furnizate de SRI trebuiau verificate de instituţiile abilitate să combată gripa aviară. S-a declarat public că existau informaţii despre existenţa acestei extinderi a virusului în zona Codlea de luna trecută, deci se poate cere răspunderea celor implicaţi. Au pus interesul economic sau de altă natură, mai presus decât interesul naţional şi siguranţa alimentară a cetăţenilor. Reacţia Puterii, în special jocul de-a răspunderea de la Ministerul de resort la Guvern, iar de la Guvern la Cotroceni, a demonstrat o lipsă de coeziune a Coaliţiei de guvernare chiar şi în situaţiile de urgenţă publică, cu atingeri asupra interesului naţional. Carnea de pui din România nu se exportă, efectivele de păsări sunt decimate iar interesele obscure pentru acest segment al pieţei reies la iveală. Cine are interesul pentru escaladarea acestei situaţii şi este reacţia guvernanţilor determinată de incapacitate sau de interese subordonate. Repet, stimaţi colegi, cetăţenii României doresc să ştie care este cauza acestei situaţii. De unde aceste speculaţii şi interese obscure, de ce reacţii confuze şi lipsite de substanţă? Sper ca aceste ipoteze să nu se adeverească, deoarece eu încă cred în prioritatea interesului naţional şi a bunăstării/siguranţei cetăţenilor! Ce se poate spune? Capul lui Flutur îl vrem? Dacă este vinovat să plătească, dar dacă situaţia este mai complexă, suntem datori să oferim răspunsuri faţă de cei care au purtat greul acestei încercări. De aceea, fac apel la oamenii şi instituţiile abilitate să desluşească dedesubturile acestei situaţii. Pentru viitor, să fim pregătiţi din toate punctele de vedere. A fost şi este o încercare grea, deci trebuie să învăţăm din ea. Au fost pagube de sute de miliarde de lei, iar efectivul uman implicat în procesul de exterminare al păsărilor nu avea minime cunoştinţe de protecţie sau decontaminare. Abia acum reprezentanţii ministerului Agriculturii anunţă lansarea unei linii telefonice gratuite pentru cetăţeni, cu informaţii pentru protecţia cetăţenilor şi limitarea extinderii epidemiei. Costurile şi efectele aviarei pot afecta chiar şi evoluţia procesului de integrare. Turismul este afectat de gripa aviară, unele estimări menţionează de peste 8000 de nordici care şi-au schimbat destinaţia de vacanţă. Litoralul va avea de asemenea de suferit, iar Puterea trebuie să iniţieze un program public de calmare a spiritelor, pentru a salva ceea ce a mai rămas de reparat ca imagine publică. Reprezentanţii companiilor internaţionale care aduc turişti străini în România reclamă gestionarea guvernamentală dezastruoasă a imaginii despre gripa aviară. Comunicarea a fost la pământ, iar rezultatul a fost scăderea semnificativă a numărului de turişti şi un gol semnificativ în încasările din turism pe 2006. Responsabilitatea se plimbă de la ministrul Flutur la Tăriceanu, iar efectul "tsunami" declarat vinovat de aviara din România se poate extinde şi asupra lor. Mai mult, de acum încolo se vor număra ouă de curcă (cele de găină sunt perimate), poate se vor trezi şi guvernanţii la realitate. Autorităţile să explice motivul pentru care virusul a ocolit statele din jur şi a atacat doar ţara noastră. Care sunt cauzele care au provocat reizbucnirea şi răspândirea virusului gripei aviare? Deocamdată se fac doar tot felul de speculaţii! iar vinovaţii să plătească! Suntem datori faţă de cei care ne-au delegat să reprezentăm interesul naţional.
		Domnul Emil Radu Moldovan: "În căutarea timpului pierdut" Se spune că e nevoie de 10 înţelepţi pentru a repara greşeala unui iresponsabil, dar mă întreb cine ne vor aduce înapoi timpul şi banii pierduţi de un ministru cu realizări nule. După ce timp de un an, singura preocupare a ministrului Dobre a fost aceea de a modifica şi secretiza contractul cu Bechtel, realizare care va costa bugetul de stat mai mult de un miliarde de euro, acum, la aproape 2 ani de mandat, ar trebui să vină în faţa românilor pentru a le explica de ce activitatea sa stă sub semnul cifrei zero. Şoselele din România ne duc cu gândul la zona crepusculară iar banii daţi pe rovignetă dar şi pe alte taxe pentru drumuri nu se regăsesc decât poate, în salariul unui ministru care a uitat că a fost pus acolo pentru a aduce infrastructura României la un nivel cel puţin acceptabil. Turismul e compromis şi anul acesta în România. Cei care s-au ocupat cu organizarea licitaţiilor pentru plajele de la Marea Neagră au fost atât de eficienţi încât le-au organizat mult prea târziu şi total haotic. Ca şi consecinţă, nu s-a găsit nici o firmă care să vină cu proiecte de îmbunătăţire a calităţii, în vederea atragerii de turişti, motiv pentru care milioanele de euro care puteau intra în bugetul statului vor merge la bulgari sau în bugetul altor ţări, ai căror guvernanţi au ştiut să-şi facă treaba. În transportul feroviar s-a înregistrat cea mai lungă grevă din istoria CFR, cu pierderi, în transportul de călători, de 6 miliarde/zi în zilele lucrătoare şi 10 miliarde/zi în week-end. Din buzunarul cui au fost suportaţi aceşti bani? Nu s-au finalizat lucrările de refacere a infrastructurii feroviare afectate de inundaţiile din sezonul primăvară-vară şi există tot mai puţine şanse că acestea să fie finalizate sub mandatul actualului ministru. O altă problemă a românilor, şi în special a tinerilor, este problema locuinţei. Nu e de mirare că piaţa imobiliară e în continuă creştere, iar preţul apartamentelor e triplu faţă de valoarea lor reală, din moment ce preocupările Guvernului sunt îndreptate în cu totul alte direcţii. Sunt aşa multe lucruri de făcut în România încât nu cred că îşi poate permite vreun ministru să îţi bată joc de banii şi timpul care nu mai trece în favoarea noastră. Dragi guvernanţi, aţi învinuit destul fosta guvernare pentru toate eşecurile voastre, care nu sunt puţine, dar nu mai avem timp să ascultăm lamentări, nici să fim spectatori ai unui spectacol ieftin, în care nu mai credem nici noi, nici Europa.
		Domnul Cătălin Lucian Matei: "Gripa aviară pune stăpânire pe România" Asistăm în ultimele două săptămâni la neputinţa guvernanţilor noştri în lupta cu gripa aviară, constatăm îngroziţi că în fiecare zi creşte numărul focarelor în care s-a confirmat gripa aviară, că aproape jumătate din judeţele ţării sunt în carantină. Această explozie a gripei aviare s-a produs la doar câteva zile după ce ministrul Flutur ne asigura, atât pe noi, cât şi pe reprezentanţii Uniunii Europene, că a ieşit învingător în lupta cu virusul, însă totul s-a dovedit a fi o minciună grosolană. Dacă în toamna anului trecut, domnul ministru Flutur îşi asuma întregul merit pentru stoparea şi eradicarea virusului gripei aviare, fiind prezent şi dând explicaţii, ca un adevărat specialist, în toată presa şi la toate televiziunile, de data aceasta, când lucrurile au scăpat de sub control, acelaşi ministru Flutur ne spune cu seninătate că nu el este responsabil, că nu are pârghii şi aşa mai departe, aplicând tactica struţului. De când a preluat scaunul de ministru al agriculturii, domnul Flutur s-a preocupat de orice altceva (inundaţii, diguri etc.), numai de agricultură nu. Mă aşteptam ca domnul Flutur să se preocupe măcar de silvicultură, domeniul în care este specialist, însă domnul ministru nici de acest domeniu nu s-a ocupat, şi aici întâlnim acelaşi haos ca şi în agricultură. De altfel, pe domnul Flutur nu prea îl recomandă rezultatele pe care le-a avut ca director al Direcţiei Silvice Suceava, rezultate care sunt cel mult mediocre. Suntem indignaţi de încăpăţânarea cu care primul- ministru tăriceanu îl susţine în continuare pe ministrul Flutur, deşi toată lumea, inclusiv liberalii, au constatat incompetenţa şi demagogia demonstrate de domnul Flutur. Dacă PNL nu ar un om mai bun decât domnul Flutur pentru Ministerul Agriculturii, atunci ar trebui să cedeze ministerul altui partid, dar dacă PNL are pe altcineva, mai competent decât domnul Flutur, atunci ar trebui să recunoască greşeala mare pe care a făcut-o atunci când l-a cocoţaţi pe Flutur în fruntea ministerului. Domnul ministru Flutur mai are o singură şansă să-şi reabiliteze imaginea: demisia. Prin demisie, domnule Flutur, aţi îmbunătăţi şi imaginea silvicultorilor din ţară. Aşadar, domnule prim-ministru, dacă Flutur nu îşi dă demisia, introduceţi Ministerul Agriculturii în carantină şi remaniaţi-l pe domnul Flutur, sigur veţi avea şanse mai mari să scoateţi ţara din criza gripei aviare.
		Domnul Niculae Bădălău: "Lipsa infrastructurii sanitare în judeţul Giurgiu" Mă văd obligat să reiterez mesajul către dumneavoastră. Este nepermis ca în anul 2005, medicina românească să aibă fundament empiric. Dotarea materială a instituţiilor sanitare din judeţul Giurgiu aminteşte de primele încercări de alinare a suferinţelor omeneşti. Dovediţi că sunteţi la înălţimea statutului de demnitar, pe care îl deţineţi, şi deplasaţi-vă în judeţul Giurgiu pentru a constata personal lipsa infrastructurii sanitare. Laboratorul din Policlinica judeţeană Giurgiu este nefuncţional: a lucra numai analize contra cost înseamnă practic colaps. Giurgiuvenii nu îşi permit să plătească analizele medicale, în condiţiile în care economia giurgiuveană a fost rând pe rând deconectată de la aparatul de oxigen, în cele trei mandate ale Primăriei Liberale. Direcţia Sanitară Giurgiu ar trebui să aibă iniţiativa scoaterii la concurs - în condiţii avantajoase (asigurarea cazării în oraş) - a unui post de medic laborant. Transfromarea Spitalului Judeţean în Spital de Urgenţă impune alte posturi medicale, ce trebuie ocupate prin concurs. Primăria trebuie să ofere locuinţe medicilor ce se vor stabili în Giurgiu - şi să încheie sistemul de recompensă a acoliţilor ei prin cazări în aşa numite "apartamente sociale". Un semnal de alarmă îl reprezintă medicaţia anti-diabetică. Terapia insulinică şi cea normoglicemiantă orală nu ajung la timp şi în doze adecvate la pacienţi. Intrarea în coma diabetică are loc în ore de la nonrespectarea standard a prescripţiei medicale. Cozile interminabile pentru medicaţia compensată şi gratuită, atât la uşile medicilor de familie, cât şi la farmacii, cunosc un numitor comun: suprastratificarea listelor de medicamente, ramificarea patologiilor în grupe conexe - birocraţie ce strangulează trupul plăpând al sistemului medical falimentar. Nu aveţi cum, domnule ministru, să joncţionaţi managerul de spital de medic. Directorul economic este acela ce reglează balanţa financiară a instituţiei, dar directorul prim trebuie să fie medic. Într-un seminar pe teme medicale desfăşurat recent la Ploieşti în seria Dialogurilor social-democrate - domnii Mircea Geoană, Miron Mitrea, Sorin Oprescu, Ovidiu Brînzan au primit mesajul clar al medicilor ce nu sunt de acord cu actualul statut al personalului medical. Una din întrebări a fost: "Cumva ştie managerul cu specializare economică - situaţie ca şi în cazul dumneavoastră, domnule ministru - câte medicamente anti-retrovirale sunt necesare în terapia SIDA?" Eu vă mai adresez o întrebare: cum puteţi închide spitale (cazul Poiana Mărului) pe criterii de nerentabilitate? Veniţi din sfera economică, domnule ministru, dar în medicină reuşita înseamnă viaţă, nu bani. Lăsaţi spitalele să existe, ele sunt sanctuarele vitale ale acestei ţări în derivă, şi permiteţi-le medicilor să gestioneze activitatea medicală. Domnul Sorin Oprescu spunea la Ploieşti că prin actualul pachet de legi ale sănătăţii pacienţii vor ajunge statistică tragică. Opriţi acest genocid şi permiteţi adevăraţilor profesionişti în meeicină să-şi exercite la parametrii maximi nobila profesie pe care o slujesc.
		Domnul Traian Constantin Igaş: Declaraţie politică intitulată "1 Iunie - Ziua Internaţională a Copilului". Se apropie de noi o zi peste care nu putem trece nepăsători. O zi în care, lăsând la o parte toate problemele de care ne lovim la fiecare pas, să uităm puţin de ele şi să ne îndreptăm întreaga noastră atenţie către cel mai de preţ cadou ce ne-a fost oferit vreodată: copiii. Fiecare dintre noi am fost sau mai avem încă norocul de a fi copiii cuiva. La rândul nostru, unii dintre noi am devenit, din copii, părinţii altor copii, şi pentru ei depunem toate eforturile de zi cu zi. Ei sunt cei care ne dau elanul de care avem nevoie pentru a realiza tot ceea ce ne-am dorit de la viaţă. Fericirea noastră depinde de fericirea lor şi, de aceea, cred că fiecare părinte nu va face niciodată rabat de energie pentru binele copilului său. Din nefericire însă, aşa cum există bine, există şi rău. Aşa cum, în unele colţuri din lume, există pace, în altele, există război. Tot aşa, după cum în unele ţări copiii se bucură de întreaga atenţie a autorităţilor, mai există însă şi locuri unde copiii sunt neprotejaţi, exploataţi sau chiar maltrataţi. Numărul lor nu va putea fi cunoscut niciodată cu exactitate, însă nouă ne revine un rol extrem de important: să facem tot ce este posibil ca numărul lor să scadă. Din ce în ce mai des auzim de copii abandonaţi imediat după naştere, lucru ce se datorează, cred, într-o mare măsură, şi unei lipse de maturitate a femeii care se pregăteşte să devină mamă. Aflăm sau chiar vedem cazuri de copii exploataţi, puşi de către alţii să fure, să cerşească sau chiar să se prostitueze. Sunt lucruri deosebit de grave, lucruri care n-ar trebui să se întâmple nicăieri în lume. Într-o lume în care foarte mulţi se gândesc doar la binele propriu, la funcţii, doar, sau la statute sociale, e foarte greu să pui capăt acestor fenomene. Din păcate, mai există şi astăzi zone în care zilnic copiii cad victime în zone de conflict, în războaie care n-ar trebui să aibă loc. Zilnic sunt copii care-şi pierd o mână, un picior sau chiar viaţa, fără a avea nicio vină. Ei ar trebui să ne fie imboldul pentru ca cei îndreptăţiţi sau implicaţi să facă tot ce este posibil pentru ca aceste lucruri să nu se mai repete. Aminteam la un moment dat despre copiii exploataţi. Din păcate, da, se întâmplă ca "oameni" deveniţi părinţi, oameni pe care Dumnezeu i-a binecuvântat, dăruindu-le unul sau chiar mai mulţi copii, nu ştiu să se bucure de ceea ce le-a fost dăruit. Citeam mai zilele trecute într-o carte câteva mărturisiri ale unui copil palestinian care-şi pierduse tatăl, acesta fiind folosit de către alţii drept kamikaze. Cea mai mare dorinţă a acelui copil m-a şocat, doamnelor şi domnilor: îşi dorea să devină, asemenea tatălui său, un kamikaze, ca prin sacrificiul său să poată ucide chiar mai mulţi "duşmani" decât reuşise tatăl său. Nu aceasta ar trebui să fie preocuparea unui copil, doamnelor şi domnilor deputaţi! Fiecare copil, oriunde s-ar afla el, oricât de sărac sau de bogat ar fi, trebuie să aibă copilăria lui. Copilărie în care principala sa "grijă" să fie joaca, prietenii, generozitatea şi dragostea. Acestea sunt cele mai de preţ lucruri pe care ar trebui să le dăruim copiilor noştri. Sunt lucruri peste care n-avem dreptul să trecem şi pentru care trebuie să ne rezervăm în fiecare zi o parte din timpul pe care îl avem la dispoziţie. Aş vrea ca în această zi să le transmit tuturor copiilor ca în viaţă să se bucure de tot ce este mai bun: sănătate, fericire, succese şi să aibă parte de tot binele din lume. Şi, din toată inima mea, un sincer: "La mulţi ani!"
		Doamna Anca Constantinescu: Declaraţie politică cu titlu "1 Iunie - ziua tuturor copiilor". Ziua Internaţională a Copilului îşi are originea în anul 1925, la Conferinţa pentru bunăstarea copiilor, care a avut loc la Geneva. Reprezentanţii celor 54 de ţări participante au elaborat Declaraţia de la Geneva privind protecţia copilului, axată pe combaterea sărăciei, a exploatării copiilor şi pe numeroase aspecte legate de educaţie. În urma acestei convenţii, mai multe state participante au convenit să desemneze o "zi a copilului", zi ce a fost sărbătorită pentru prima dată la San Francisco, în anul 1925. Această zi ne oferă acea sensibilitate care ne transformă şi pe noi, cei maturi, în copii. Este bine să ne păstrăm sufletul de copil, să nu ne pierdem puritatea sufletului şi inocenţa caracteristică acestora. E bine să venim în sprijinul copiilor, începând de la lucruri mărunte şi ajungând până la fapte măreţe. Trebuie să ne ocupăm de educaţia lor, să-i sprijinim şi să-i încurajăm în aspiraţiile lor. Un prilej bun pentru aceste lucruri sunt nenumăratele evenimente desfăşurate cu ocazia acestei minunate sărbători, în care copiii îşi dovedesc aptitudinile artistice, culturale şi sportive. Ce bucurie poate fi mai mare decât zâmbetul de pe chipul unui copil, împlinirea sufletească şi satisfacţia, atunci când, în urma concursurilor desfăşurate, se întoarce acasă cu premii, medalii sau cu satisfacţie, ca urmare a experienţei acumulate? Nici una! Sunt la fel de minunaţi toţi! Atât olimpicii noştri, care ne aduc faimă şi cinste ţării noastre şi cărora trebuie să le acordăm o deosebită importanţă, pentru că prin ei societatea devine mai bogată şi mai prosperă, cât şi cei mai puţin importanţi, dar care nu trebuie lăsaţi în urmă, fiindcă nu au puterea financiară pentru a se face remarcaţi. Trebuie să fim alături de ei permanent, nu numai în această zi! Ei asigură perpetuarea şi dezvoltarea unei societăţi! Cu toţii am fost copii!
		Domnul Ion Dumitru: "Gripa aviară îl încolţeşte pe ministrul Flutur!" Demagogia domnului Gheorghe Flutur nu cunoaşte limită! Şi asta nu o spun ca jucător politic. Realitaea a demonstrat-o cu vârf şi îndesat. Cu câteva săptămâni în urmă, ministrul agriculturii Gheorghe Flutur, mândru, a ieşit pe toate canalele media naţionale (ba, chiar, s-a lăudat şi în întreaga Europă!), să spună că a fost eradicat şi ultimul focar de gripă aviară din România. Uite că lucrurile nu au stat tocmai aşa! Culcarea pe o ureche a ministrului Flutur are acum consecinţe dramatice pentru ţară. Gripa aviară, pe negândite, nesupravegheată, a lovit din nou România. De data aceasta, mult mai dur. Autorităţile subordonate ministrului agriculturii Gheorghe Flutur au fost în totalitate depăşite de situaţie. "Soldăţeii" domnului Flutur au fost prinşi de H5N1 în izmene, în dormitoare. Când s-a dat alarma, s-a văzut bulibăşeala. Peste 20 de localităţi din 7 judeţe ale ţării au fost afectate de temutul virus aviar. Sute de mii de păsări, eutanasiate. Ferme întregi, devalizate. Teama şi panica s-au instalat în întreaga ţară. Magazinele au ajuns să-şi distrugă stocurile de carne de pasăre. Oameni internaţi în spitale au fost suspicionaţi de contaminare. Domnul Gheorghe Flutur, capul agriculturii româneşti, nu se simte vinovat. A găsit alţi ţapi ispăşitori, iar dumnealui îşi vede în continuare de treabă. Ţinând cont de ce s-a întâmplat în România şi lăsând la o parte cele trei steguleţe roşii primite la capitolul agricultură din partea Comunităţii Europene, Gheorghe Flutur ar trebui să demisioneze.
		Domnul Ghervazen Longher: Comunitatea polonă din România, cu îngrijorare, a luat cunoştinţă de proiectul construirii unui zgârie-nori în imediata vecinătate a Catedralei Catolice Sfântul Iosif din Bucureşti. Catolicii din Europa şi nu numai urmăresc cu interes şi se află sub puternica impresie a pelerinajului Papei Benedict al XVI-lea în Polonia, desfăşurat în perioada 25-28 mai anul curent. Cu acest prilej, în una din alocuţiunile sale, Sfântul Părinte a spus: "Credinţa, adeseori, este supusă încercărilor". O astfel e încercare este cea pe care o traversează astăzi catolicii din România. Dintotdeauna, în lume s-a confruntat binele cu răul. Depinde de noi dacă vom şti să alegem binele, să urmăm calea cea dreaptă. Biserica, spun scrierile sfinte, este construită pe o stâncă ce, de-a lungul veacurilor, a rămas neclintită, în ciuda atâtor vitregii pe care le-a învins, devenind mai puternică. Cu atât mai mult astăzi, când libertatea de conştiinţă stă la baza societăţii româneşti, pentru noi, catolicii din România, este de neînţeles aprobarea acestui proiect. Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti reprezintă un simbol pentru noi. Pragul ei a fost trecut, în mai 1999, de către Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, marele fiu al poporului polonez, în prima sa vizită într-o ţară majoritar ortodoxă, semn al deschiderii şi al dialogului ecumenic dintre cele două biserici surori. În speranţa că raţiunea va învinge, că va veni vestea cea bună, atât de aşteptată de noi, fac un apel de suflet la colegii mei parlamentari, indiferent de naţionalitate şi confesiune, să înţeleagă demersul meu şi să îl sprijine.
		Domnul Ioan Ţundrea: Declaraţie politică intitulată "Prinţ sau cerşetor, la 1 iunie 2006?" Ştim cât de fals sunau înainte de '89 festivismele de 1 iunie iar profeţiile care au aparut imediat după revoluţie despre acelaşi eveniment, aveau conotaţii cinice. Personalităţi foarte importante ale acestui secol s-au exprimat cu reticenţă în a profeţi despre copii şi viitorul lor. Mark Twain spunea ca profeţia este o profeţie bună de business, dar e plină de riscuri, iar Arthur C. Clarke spunea că " aceasta este prima epocă care a acordat multă atenţie viitorului, şi ironia este că s-ar putea să nu aibă nici unul." Toate aceste aprecieri sceptice despre viitor ne copleşesc imaginaţia atunci cand motorul "google", deschide paginile căutării despre "copii români". Stupefiant, apar zeci de site-uri despre copii români agresaţi, abandonaţi, maltrataţi şi doar câteva la număr despre copii supradotaţi şi medaliaţi la olimpiade. Acest raport atât de trist despre copiii din România trebuie să ne oblige pe absolut toate autorităţile din această ţară să-l contrazicem pe Arthur C. Clarke, dând mai multă atenţie viitorului, prin iniţierea celor mai eficiente legi. Noi, conservatorii, am iniţiat recent un proiect de lege pentru copiii supradotaţi, alte proiecte fiind în lucru, sperând din tot sufletul că vom izbuti să îmbunătaţim legislaţia privitoare la educaţia generaţiile viitoare. Şi pentru că noi, conservatorii, le dorim tuturor copiilor români, de ziua lor, să aibă parte de un viitor cât mai apropiat ca standard de cel al copiilor europeni, ne permitem să-l completăm pe Mark Twain, autorul celebrului roman "Prinţ şi cerşetor", cu fraza: "Profeţia reuşitei în viaţă este o profeţie bună, dacă ai un business, chiar dacă e plină de riscuri".
		Domnul Ion Stan: Declaraţie politică intitulată "Funcţia ministerială - un nesecat izvor de prosperitate şi bunăstare personală" Într-o ţară în care moralitatea clasei politice este greu încercată, iar suspiciunile de corupţie, pe calea abuzului de înaltele funcţii deţinute şi cu preţul mult prea mare al riscului de a fi permanent sancţionaţi de Uniunea Europeană, nu ocolesc nici miniştrii actualului guvern, s-a inventat o nouă metodă de stoarcere de bani cu nemiluita din vistieria publică, pentru a umple buzunarele foarte mari ale unor înalţi funcţionari publici. Despre ce este vorba? A proliferat obiceiul ca autorităţilor care au, prin natura lor, obligaţia să administreze corect şi profitabil bunul public, să li se substituie tot felul de "comisii" şi "comitete" de privatizare, supraveghere, falimentare şi lichidare, ai căror membri, sub pretextul că veghează la averea publică, încasează lunar indemnizaţii grase, fără să obosească în vreun fel pentru prosperitatea naţională. Unii miniştri şi alţi înalţi demnitari sunt abonaţi la mai multe astfel de rente viagere, iar o aritmetică simplă ne arată cum unii ajung să încaseze uşor miliardul. Cum toate aceste "pomeni" - a se citi, auzi şi înţelege jafuri din banul public - se fac pe criterii politice şi în raport cu influenţele unor grupuri de interese informale, este lesne de înţeles care poate fi substratul acestor manopere. Dacă substratul este al lor, consecinţele, în schimb, trebuie să le suporte o ţară întreagă şi locuitorii ei. Care ar putea fi obiectivitatea şi poziţia unui preşedinte de Cameră care primeşte lunar un miliard de lei vechi de pe seama nominalizării în tot felul de "comisii", atunci când Parlamentul ar trebui să adopte o lege care nu ar fi pe placul grupului de interese care ţine să ia cu japca o halcă mare din averea publică? Exemplul este absolut aleatoriu şi orice aluzie la vreo persoană reală este absolut imaginară! Răspunsul se impune de la sine. Atitudinea mielului în faţa lupului! La cel mai mic semn, "de la obraz la obraz", un exigent şi de temut tigru al finanţelor abia dacă ar mai scoate un miorlăit de pisoi rătăcit şi uitat de stăpân afară într-o noapte geroasă. Lista înalţilor funcţionari publici incluşi în astfel de veroase combinaţii financiare este, din păcate, lungă, iar citarea sumelor care le intră în buzunare, doar pentru că de cele mai multe ori pun umărul la afaceri păgubitoare şi scandaloase, ar oripila, pur şi simplu, încât oamenii i-ar lapida când ar ieşi în lume. Promit să nu-i deconspir şi să nu-i propun lustrării. Cu o condiţie. Adoptarea urgentă a unei legi care să sancţioneze aceste grave situaţii de incompatibilitate. Doamna ministru de justiţie s-a gândit la multe nenorociri naţionale în deja celebrul balot legislativ pentru umilirea justiţiei, mai puţin la salvarea colegilor de guvernare de la această copioasă ispită, de a folosi funcţia de demnitate publică ca pe un nesecat izvor de prosperitate şi bunăstare personală. Vorba lui conu' Iancu: "Ca tot românul să prospere, dar numai prin aleşii săi".
		Domnul Iulian-Gabriel Bîrsan: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Ca să conştientizez mai bine că trece vremea, an de an, îmi vizitam învăţătorul. Aveam noi o înţelegere de taină. Era o întoarcere în timp necesară pentru amândoi. Eu veneam cu noutăţile de la oraş, iar învăţătorul mă dăscălea ca pe timpuri. Simţeam bine fiorul unei legături nevăzute cu cel care-mi pusese tocul în mână şi mă îndrumase spre buchea cărţii. O vrajă de zână bună mă chema să ascult tainice poveţe. Fiecare întâlnire mă găsea mai timid şi mai vinovat în faţa chipului blajin al domnului învăţător. Un timp nu ne-am mai văzut, apoi, dintr-o dată, o veste rea mi-a parvenit de la ai mei. Modest, bun şi fără să supere pe nimeni, domnul învăţător a plecat la cele veşnice să-i înveţe şi pe îngeri tainele abecedarului. O fărâmă din sufletul meu s-a stins atunci de durere. Când şi când, mă văd cu colegi din şcoala primară. Deşi viaţa ne-a schimbat mult, amintirile năzbâtiilor de atunci ne fac să redevenim copii pentru câteva frânturi de aducere aminte. Explozia tehnologică de azi îi face pe învăţători să fie asemuiţi tot mai mult cu personaje din benzi desenate sau filme S.F. Ce să-i faci? Copiii de azi au tot mai puţină sensibilitate, asaltaţi fiind de informaţii contradictorii şi nocive în cele mai multe din cazuri. Poate şi de asta meseria de învăţător ar trebui privită cu şi mai mult respect de noi, toţi. Vreau să le mulţumesc tuturor temerarilor care fac această meserie rupând cu fiecare generaţie o bucăţică din inima lor pentru a dărui copiilor şi nepoţilor noştri lumina adevărată a primilor paşi în cunoaştere.
		Domnul Petru Movilă: Ridic azi, în faţa dumneavoastră, o problemă care ar trebui să se bucure de o reală atenţie din partea noastră, a instituţiei legiuitoare, cât şi din parta Guvernului: este vorba de situaţia Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi. Înainate de toate, trebuie să ştiţi că această universitate este una din primele cu acest profil, care a apărut în România, iar în prezent este singura instituţie de învăţământ superior de acest tip din toată Moldova. Cu alte cuvinte, nu are concurenţă în promovarea noastră istorică cu o populaţie de aproximativ 5 milioane de oameni. De-a lungul anilor, universitatea a produs un număr impreisonant de ingineri agronomi, medici veterinari, zootehnişti etc., contribuind foarte mult la dezvoltarea agriculturii şi zootehniei româneşti; nu mai amintesc de cei plecaţi în alte ţări şi care au făcut o frunmoasă carieră pe acele meleaguri. Ştim cu toţii, însă, că un învăţământ agro-zootehnic adevărat nu se poate face exclusiv în bibliotecă şi laborator, ci este neapărată nevoie de terenuri experimentale, de pmânt arabil, păşuni, ferme zootehnice ş.a. Or, tocmai aceasta este marea problemă - ca să nu zic durere - a Universităţii de Agronomie dinIaşi şi tot aceasta este şi problema pe care o ridic eu acum în faţa dumneavoastră, cu speranţa că mă aude şi Guvernul: lipsa acută de pământ şi de ferme zootehnice de care suferă acastă universitate. Chestiunea nu este deloc nouă, ba chiar a cunoscut o adevărată odisee. Nu am nici timpul şi nici nu este nici locul să intru în detaliile problemei. Amintesc doar că în 1993, prin H.G. cu nr.123, universitatea a fost înzestrată cu 3 ferme care cumulau 400 ha de pământ, specializate pe agricultură, horticultură, zootehnice şi medicină veterinară. Au venit ulterior legile pământului pe care le cunoaşteţi, iar cele 400 ha s-au redus la 120. Universitatea a ajuns în situaţia de a arenda suprafeţe de la persoane private pentru a menţine procesul de învăţământ la standarde moderne. Fără îndoială că universitatea nu contestă legalitatea retrocedării pământului foştilor proprietari, dar ridică, în mod legitim, următoarea probglemă: în ultimii ani s-a produs o serie de reorganizări ale reţelei de cercetare în urma cărora universităţile cu profil agricol au primit în administrare - în cel puţin dăuă valuri - unele staţiuni de cercetare. Universitatea din Iaşi a fost "uitată" de fiecare dată. De ce? În Moldova, chiar în Iaşi şi în împrejurimi există o serie de staţiuni de cercetare de profil cu care universitatea a alcătuit deja un consorţiu care a propus proiecte majore de cercetare, au obţinut deja finanţare şi publică şi o revistă importantă, "Cercetări Agronomice din Moldova". Numai că, "ghinionul" nu lasă deloc în pace această instituţie. Pe de o parte, majoritatea staţiunilor de cercetare din Moldova sunt propuse pentru trransformarea în societăţi comerciale, iar pe de altă parte, Proiectul de Lege privind reorganizrea reţelei de cercetare din România ignoră, iarăşi, Universitatea Agronomică din Iaşi. Să fiu mai explicit: a) transformarea staţiunilor de cercetare în societăţi comerciale va duce la pierderea unor specialişti de valoare şi, poate mai grav, la cea a unor surse de germoplasmă valoroase care se mai află încă în posesia acestora; b) în art.15, alin.1, pct.b) şi d) din amintitul proiect de lege se prevede posibilitatea ca unele universităţi agricole să preia staţiuni de cercetare în timp ce Universitatea din Iaşi este iarăşi omisă. De aceea, stimaţi colegi, vă solicit, în modul cel mai respectuos, sprijinul în rezovlarea unei probleme care priveşte învăţămîntul agronomic şi veterinar din Iaşi, dar cu semnificaţie şi penrtru acest tip de învăţămînt la nivelul întregii ţări. Mai exact, să ajutăm, pe cale legislativă, Unviersitatea Agronomică din Iaşi să preia următoarele staţiuni de cercetre, aflat în imediata sa vecinătate: Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Podu-Iloae - culturi de câmp; Staţiunea de Cercetare-Dezvolvare Pomicolă Iaşi - cultura pomilor şi arbuştilor fructiferi; Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Vitivinicolă Iaşi - cultrua viţei de vie şi vinificaţie; Staţiunea de Cercetare-Dezvolvare pentru Creşterea Bovinelor Dancu. Cred că este inutil să mai subliniez importanţa unui învăţământ agricol de înalt nivel în condiţiile în care România se află în anticamera Uniunii Europene, iar agricultura noastră (nemaivorbind de zootehnie) nu se numără printre domeniile performante.
		Doamna Manuela Mitrea: "Cultul eroilor - datoria sacră a fiecărui român!" "Eroii noştri sunt stejari şi vulturi Şi flori de câmp, tot câmpul românesc; De două mii de ani şi mai din urmă, După furtuni, aici se regăsesc!" Am ales versurile lui Adrian Mierluşcă din multele opere închinate eroilor neamului românesc pentru ca să mă ajute să aduc un pios omagiu tuturor celor care s-au jertfit pentru a apăra fiinţa neamului şi ţara. Cei care au pus mai presus decât propria viaţă independenţa, demnitatea, libertatea şi reîntregirea ţării şi au menţinut trează încrederea poporului român în valorile sale strămoşeşti trebuie să rămână veşnic prezenţi în sufletele noastre, fiind înscrişi cu sânge în cartea sfântă a neamului românesc. Este datoria sacră a fiecărui român să înveţe trecutul, să ţină cont de lecţiile istoriei, să aducă un prinos de recunoştinţă celor care şi-au dat viaţa pentru ca ţara lor să dăinuiască peste timp. Numai aşa poate să înţeleagă sensurile complexe ale prezentului, lumea de azi, dar mai ales să proiecteze şi să stăpânească viitorul. Jules Michelet spunea: "...popoare din Occident, atât de mult timp departe de barbarie, cultivaţi artele păcii, păstraţi totdeauna o recunoscătoare amintire naţiunilor orientale, care aşezate la hotarele Europei ne-au păzit şi v-au scutit de potopul tătarilor, de armatele turcilor; nu uitaţi deloc ce datoraţi Ungariei, Poloniei şi nenorocoasei Românii. Popoarele acestei ţări au oprit adesea barbarii, i-au obosit. Chiar învinse, ele v-au ajutat, căci, deşi au suferit, au măcinat furia duşmanilor lui Dumnezeu." Istoria milenară a consemnat în paginile sale faptele de vitejie şi de eroism ale lui Burebista şi Decebal, Gelu Românul, Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş sau Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel Viteaz sau C-tin Brâncoveanu, Horea, Cloşca şi Crişan, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, pe dorobanţii plecaţi "din câmp, de-acasă, de la plug - ca să scape de turc, de jug, frumoasa scumpa ţară", pe eroii ce îmbrăcaseră haina militară pentru a scrie cu trupurile lor: "Pe aici nu se trece!", în primul război mondial sau pe ostaşii români care au primit ordin "să treacă Prutul" pentru a-i dezrobi pe basarabeni, dar şi pe cei care şi-au găsit sfârşitul în lagărele sovietice sau în Siberia, pe cei care i-au ajutat pe maghiari sau cehoslovaci să redevină liberi, luptând în munţii Tatra şi pe râul Tisa soldaţii români au cunoscut victoria. Nu trebuie uitaţi nici eroii care în Decembrie 1989 s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea noastră, iar prin sacrificiul lor ne-au deschis drumul pentru a ne putea reuni cu fraţii noştri europeni. Fiecare generaţie de români a plătit tributul de sânge pentru păstrarea fiinţei statale şi pentru neatârnarea neamului nostru. Cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa pentru neamul românesc, protejarea mormintelor lor din ţară sau din străinătate trebuie să constituie, de asemenea, datorii sacre ale fiecărui cetăţean, dar şi ale României. Începând din 1920, comemorarea eroilor căzuţi în război - Ziua Eroilor - se organiza în fiecare an, de Ziua Înălţării Domnului, aşa cum preciza Decretul din 4 mai 1920. Legiferarea acestei comemorări a fost determinată atât de tradiţia creştină a poporului român, cât şi de prevederile unor articole ale Tratatului de pace de la Versailles care, printre altele, impuneau naţiunilor foste beligerante întreţinerea mormintelor tuturor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective. Deşi întreruptă, prin Decretul nr.71/1948, când Ziua Eroilor a fost stabilită pentru data de 9 mai, s-a revenit la această tradiţie în 1995 prin adoptarea Legii nr.48 privind proclamarea Zilei Eroilor. Astfel, în această Sfântă zi, este o datorie de onoare să ne adresăm şi bravilor veterani de război, urmaşilor acestora, militari care mai poartă şi azi în adâncul sufletului lor o amintire vie a camarazilor de arme cu care au acţionat umăr la umăr, până la sacrificiul suprem al multora dintre ei, acolo unde Patria le-a cerut să lupte. Parafrazându-l pe Nicolae Iorga pot afirma că, "neamul devine etern prin cultul eroilor"
		Domnul Marius Iriza: Într-un cotidian cărăşean, patronat de unul dintre fruntaşii locali ai alianţei aflate la guvernare, s-a publicat, de curând, un sondaj de opinie cel puţin dubios. Potrivit sondajului realizat de Biroul de Cercetări Sociale în perioada 26 aprilie - 4 mai, pe un eşantion de 1.047 de persoane, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 49,2% ar vota cu Alianţa D.A, 19,6% cu Partidul Social Democrat, doar 12,1% cu Partidul România Mare şi 7,1% cu Partidul Noua Generaţie. Este imposibil de crezut că o coaliţie ce guvernează într-o perioadă grea pentru ţara noastră şi aflată într-una dintre cele mai dificile perioade din scurta sa existenţă, măcinată de scandaluri interne, gripă aviară, bombardată cu moţiuni de cenzură şi ameninţată cu greve şi mitinguri de protest, să fie prezentată în creştere, într-un sondaj de opinie, cu un procent de aproape 50%. În acest timp. Partidul România Mare. aflat în opoziţie, cu o creştere vizibilă în preferinţele electoratului, este prezentat, în acelaşi sondaj, cu un procent de 12,1%. Ghinionul producătorilor de sondaje dubioase face ca "cercetarea lor sociologică" să fie publicată la puţin timp după ce două cotidiene centrale, "România liberă" şi "7 Plus" au publicat un sondaj de opinie realizat în perioada 2-8 martie 2006, pe un eşantion de 1200 de persoane şi care situează Partidul România Mare în fruntea preferinţelor electoratului cu 24,5%, urmat de PSD cu 18,7%, PD 16,8 %, PNL 14,6 % iar PNG cu 2,3 %. În total, Alianţa ar avea 31,4%, un procent cu aproape 20% mai mic decât cel prezentat în sondajul publicat de ziarul cărăşean. Putem accepta, desigur, ideea că în fiecare sondaj de opinie există o marjă de eroare cu atât mai mică cu cât sondajul este mai bine făcut. Dar o marjă de eroare de aproape 20% face ca sondajul să pară fi făcut de oameni care nu au nici o legătură cu sociologia sau de persoane rău voitoare. Se ştie faptul că în ţări cu tradiţie democratică, numeroase hotărâri importante au fost luate pe baza unor sondaje de opinie: demisii de guverne, alegeri anticipate generate de schimbarea opiniei electoratului. Ce s-ar întâmpla însă dacă şi în ţara noastră ar fi luate astfel de decizii în urma unor sondaje de opinie?
		Domnul Marius Rogin: "Un gând pentru geniştii români" Doamnelor şi domnilor deputaţi, În decursul existenţei noastre există momente în care ne simţim mândri de ceea ce înaintaşii noştri s-au străduit să realizeze. Aceste momente se cuvin a fi cinstite de către noi, cei care azi le datorăm atât de multe. Unul dintre momentele pe care doresc să le evoc în faţa dumneavoastră, este şi cel legat de ziua de 31 mai, zi în care sărbătorim "Ziua Geniştilor". Pentru mine, ca moldovean în primul rând, dar şi ca oricare alt român, aceasta este o zi peste care nu pot să trec fără a cinsti memoria celor care au făcut parte din această categorie a armatei române. Momentul este cu atât mai important pentru mine, cu cât la 31 mai 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, militar şi el de carieră, "se încuviinţează" pe raportul nr. 1902 înaintat de Guvernul Moldovei, prin care se cerea aprobarea înfiinţării şi întreţinerii unui batalion de geniu, necesar pentru "înaintarea lucrărilor publice". Este de fapt data "naşterii" primei unităţi de geniu din armata română. Trupele de geniu, independent sau în cooperare cu celelalte arme, realizează asigurarea genistică a operaţiilor şi coordonează protecţia genistică a forţelor. După constituirea acestui prim batalion de geniu, un an mai târziu, printr-un alt decret al aceluiaşi domnitor, "corpul de geniu instituit printr-o ordonanţă, va spori prin înfiinţarea unui al doilea batalion, de data aceasta în Ţara Românească, care împreună cu cel din Moldova va constitui întâiul regiment de geniu". Primele batalioane de geniu ale oştirii române aveau un efectiv de 1000 de oameni fiecare, împărţiţi în 4 companii. Căpitan al acestor subunităţi a fost numit căpitanul ing. Panait Donici, fost ministru al lucrărilor publice şi membru marcant al elitei intelectuale din acea vreme. Nu pot să nu evoc momentul 1877-1878, când trupele de geniu şi-au adus contribuţia prin lucrările executate, dar şi prin jertfa de sânge la obţinerea unei atât de importante victorii pentru independenţa ţării, în luptele de la Plevna împotriva imperiului otoman. În anul 1882, prin Decretul nr. 960 a fost creat primul regiment de geniu, iar în 1881 a luat fiinţă Şcoala de artilerie şi geniu, la iniţiativa colonelului de geniu, George Slaniceanu, ministru de război în acel an. Geniştii români au contribuit şi ei, alături de ceilalţi ostaşi ai armatei române, atât prin misiunile executate, cât şi prin jertfa de sânge, la împlinirea dezideratului unităţii naţionale. Printre misiunile îndeplinite se numără amplele lucrări de fortificaţie a graniţelor ţării, lucrările executate pe comunicaţii, în special în zonele de munte, care au uşurat deplasările acestora. După primul război mondial, pe baza învăţămintelor reieşite şi ţinând seama de realizările tehnicii militare pe plan european, au fost luate o serie de măsuri vizând înzestrarea trupelor de geniu cu tehnică nouă şi dezvoltarea armei în general. Printre activităţile mai importante pe care trupele de geniu le-au executat în perioada interbelică stau la loc de cinste: lucrările ample de refacere naţională după război, edificarea sistemului de fortificaţii de graniţa de vest a ţării, executarea unor lucrări şi servicii pentru Regia Autonomă CFR, de prevenire şi combatere a urmărilor nefaste de inundaţii, fortificaţiile de pe zonele de est şi nord a ţării, iar în sud pe principalele direcţii probabile de pătrundere. În concordanţă cu situaţia întregii armate, arma geniu a cunoscut în evoluţia ei mai multe etape şi modificări în ceea ce priveşte organizarea, pregătirea cadrelor, înzestrarea armei, misiunile şi lucrările ce le aveau de executat pe timp de pace. Procesul de reorganizare a armatei române, început după 1990, nu putea să ocolească trupele de geniu. Astfel, în ultimul deceniu s-au regândit obiectivele şi structurile armei, precum şi pregătirea de specialitate a militarilor genişti, care trebuie să corespundă noilor cerinţe interne şi internaţionale. Opţiunea României de a adera la structurile euroatlantice, necesitatea realizării interoperabilităţii cu armatele ţărilor membre NATO şi participarea armatei române la unele misiuni internaţionale în Angola, Somalia, Bosnia-Herţegovina, Albania, Afganistan sau Irak, au condus la apariţia unor noi tipuri de misiuni de geniu şi, implicit, la responsabilităţi mai mari pentru militarii care activează în arma de geniu. Nu pot să trec mai departe fără a preciza un lucru cât se poate de real: în toate misiunile la care au participat, geniştii români şi-au făcut datoria cu prisosinţă, au dus la îndeplinire misiunile ce le-au fost încredinţate, primind cu cinste recunoaşterea şi mulţumirile celorlalte state participante. În fiecare an, ziua de 31 mai mai constituie un bun prilej pentru toţi geniştii din armata română de a strânge rândurile şi a rememora aşa cum se cuvine pe camarazii lor care deseori au dat pe câmpul de bătălie supremul sacrificiu al datoriei ostăşeşti. Haideţi ca în această zi să ne amintim câteva cuvinte pline de istorie şi care sunt incluse pe soclul Monumentului Geniului din Bucureşti: "Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jerfă pe câmpurile de bătaie pentru întregirea neamului". Este una dintre datoriile pe care le avem fiecare dintre noi. Haideţi s-o ducem la îndeplinire, pentru ca şi cei care vor veni după noi să o poată duce mai departe. Vă mulţumesc.
		Domnul Mihai Dumitriu: "Ministrul Hărdău şi Reforma" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Actualii "guvernanţi portocalii" tratează învăţământul românesc cu iresponsabilitate, stagnând reforma, chiar anulând în parte anumite realizări din perioada 2000-2004. Am în vedere procesul descentralizării învăţământului care s-a amânat pentru 2010, reţelele de calculatoare pentru şcolile gimnaziale ce nu au fost alocate pentru toate şcolile cu personalitate juridică, reducând numărul de la 15 la 10. De asemenea a fost desfiinţat învăţământul SAM din anumite comune ale judeţului Iaşi. Exemplu: comuna Lungani unde în anul şcolar 2005-2006 a funcţionat anul I şi anul II de SAM clase paralele, iar pentru anul şcolar 2006-2007 nu s-a alocat nici o clasă pentru anul I. Fiind învăţământ obligatoriu de 10 clase, absolvenţii clasei a VII-a, în număr de 82, vor fi nevoiţi să parcurgă zilnic 25 de km. Bineînţeles, foarte mulţi vor renunţa determinând creşterea abandonului şcolar şi a persoanelor analfabete. Nepăsarea guvernanţilor Alianţei D.A. se manifestă şi în alocarea fondurilor pentru refacerea grădiniţelor şi şcolilor. Cele 359 mil. RON promise de Guvernul Portocaliu Tăriceanu pentru refacerea infrastructurii din învăţământ sunt o minciună deoarece suma provine de la Banca Mondială de pe timpul Guvernării PSD. Protecţia şi educaţia copiilor nu reprezintă pentru actualii Guvernanţi o prioritate. HG 1251/2005 nu a fost pusă în aplicare în toate judeţele pentru toate unităţile şcolare de învăţământ special, ci în funcţie de interesele locale de partid, având ca exemplu Iaşul. Era anormal ca unităţile şcolare de învăţământ special să fie sub conducerea Inspectoratului şcolar, iar căminele şi cantinele sub Direcţia Judeţeană de Protecţie a Copilului. Cine avea interes şi încă mai are să mărească artificial numărul copiilor instituţionalizaţi? Cum era posibil ca în România părintele unui copil care dorea să locuiască la un cămin al unei unităţi şcolare speciale trebuia prin decizia Comisiei de expertiză să fie decăzut din drepturile părinteşti? Exemplu: în şcoala "Ion Holban" Iaşi. Din păcate, fenomenul era cunoscut şi la nivelul MEdC şi la Autoritatea Naţională de Protecţie a Copilului. Domnul ministru Hărdău a luat exemplu de la şeful său, prim-ministrul Tăriceanu să aducă jigniri întregului corp profesoral, care, în opinia ministrului, se face vinovat de stagnarea reformei în învăţământ. Este incalificabil şi inadmisibil ca ministrul educaţiei să exprime, în public, într-o Conferinţă Naţională a Părinţilor: "aşa cum praful stă pe calculatoare, aşa stă praful şi pe creierii cadrelor didactice". Încă o dată s-a demonstrat incompetenţa şi neprofesionalismul Guvernanţilor Alianţei Portocalii PNL-PD, aroganţa şi dispreţul total faţă de cei care le-au dat voturile, faţă de cei care trudesc la catedră pentru nişte salarii de mizerie. Stimaţi colegi din învăţământ, nu vă lăsaţi păcăliţi şi amăgiţi de promisiunile mincinoase ale Alianţei D.A. Vă mulţumesc.
		Domnul Mircea Man: "1 iunie - ziua internaţională a copilului" Ziua Internaţională a Copilului îşi are originea în anul 1925, la "Conferinţa pentru bunăstarea copiilor", care a avut loc la Geneva. Reprezentanţii celor 54 de ţări participante au elaborat "Declaraţia de la Geneva privind protecţia copilului", axată pe combaterea sărăciei, a exploatării copiilor, şi numeroase aspecte legate de educaţie. In urma acestei convenţii, mai multe state participante au convenit să desemneze o "Zi a copilului", zi ce a fost sărbătorită pentru prima dată la San Francisco, în anul 1925 " In anul 1949 a apărut Declaraţia privind drepturile copiilor şi a fost prezentată de către Naţiunile Unite. Scopul acestei declaraţii a fost pentru a forţa conducerea sau guvernele să adopte noi legi sau să modifice legile deja existente pentru protecţia copilului. In 2004 a fost aprobată prima lege română care reglementează drepturile copiilor, Legea 272, aducând minorilor o protecţie mai bună decât în multe state europene. Problemele copiilor trebuie să constituie pentru acest guvern o prioritate. La începutul fiecărei veri, anotimp al bucuriei şi bogăţiei, sărbătorim în toată lumea ziua copilului, zi în care trebuie să ne aducem aminte, ca în fiecare zi, că voi trebuie să fiţi permanent în atenţia societăţii. Copilul este un cetăţean al societăţii actuale şi al celei de mâine, iar societatea are o mare responsabilitatea faţă de copii şi trebuie să recunoască drepturile familiei în interesul copilului. Copiii nu trebuie să constituie doar obiectul îngrijirilor şi a protecţiei, dar trebuie să fie şi posesori de drepturi legale. Nu trebuie să uităm nici o clipă că aceşti copii vor asigura dezvoltarea şi perpetuarea în viitor a oamenilor şi că trebuie să fim alături de ei permanent, nu numai în această zi, pentru că nu există dragoste mai mare decât aceea a unui părinte pentru copilul său. Dragi colegi, să ne iubim copiii, să-i protejăm, să le respectăm drepturile şi să le dăm o şansă să aibă o viaţă mai bună.
		Domnii Paul Magheru şi Sotiris Fotopolos: "Fundaţia Gojdu nu trebuie să fie confiscată" Săptămâna trecută, Comisia juridică a Senatului ne-a stupefiat cu adoptarea precipitată a proiectului de Lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005 cu privire la ratificarea Acordului între guvernul României şi guvernul Republicii Ungare pentru înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare "Gojdu", după ce proiectul de lege fusese respins de Camera Deputaţilor. La şedinţă a ţinut să participe şi ministrul afacerilor externe, Răzvan Ungureanu, pentru a-şi apăra cu orice preţ "onoarea" periclitată şi fotoliul, fiindcă, în caz contrar, pentru această gafă diplomatică, ar trebui să-şi dea imediat demisia. Amendamentele de ultimă oră ale conservatorilor şi democraţilor sunt diversioniste, ipocrite, menite să nu-i supere, în dispreţul interesului naţional, pe aliaţii de la putere, PNL şi UDMR. Am mai informat de la tribuna Parlamentului despre starea de spirit, deaspre dezamăgirea şi dezaprobarea cetăţenilor, despre acţiunile care se întreprind, cu deosebire în oraşul Oradea, pentru respectarea voinţei testamentare sacre a acestui veritabil Mecena român. Sâmbătă, 27 mai, a avut loc întâlnirea de 50 de ani a absolvenţilor Colegiului Emanuil Gojdu din Oradea. Cu această ocazie, Adunarea Generală statutară a absolvenţilor Colegiului Emanuil Gojdu a adresat Guvernului o petiţie, semantă de 30 de delagaţi, reprezentând 25 de promoţii, susţinută cu însufleţire de către toţi cei cu pletele încărunţite după 50 de ani de la absolvirea liceului. Printre ei şi colegul nostru, deputatul Sotiris Fotopolos, reprezentantul minorităţii elene în Parlamentul României, care a ţinut să-l fac părtaş la această declaraţie politică. În petiţia adresată Guvernului din partea celor 25 de promoţii de "gojdişti", printre altele, se solicită "o despărţire totală de înţeles şi de efecte între această fundaţie nouă (propusă de guvern n.n) şi Fundaţia Gojdu, al cărei patrimoniu trebuie să fie recuperat şi să fie restituit, de unde este, în folosul beneficiarilor săi, aşa cum sunt indicate în testament". Autorii petiţiei îşi exprimă opoziţia faţă de înfiinţarea, printr-un acord guvernamental româno-maghiar, a unei Fundaţii Publice Gojdu paralelă cu cea de la Sibiu, care are obligaţia să conserve şi să recupereze întreaga moştenire Gojdu. Sufletul acestui demers a fost unul din cei patru profesori ai promoţiei de acum 50 de ani, profesorul Emil Roşescu, şi conf. univ. dr. Constantin Mălmaş, prezenţi la întâlnire. Îmi face plăcere să amintesc, în acest context, ca o probă că aşchia nu sare departe de copac, faptul că venerabilul profesor Emil Roşescu a fost coleg de clasă la Liceul Emanuil Gojdu cu tatăl deputatului Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, vicepreşedinte executiv al Partidului România Mare. Facem din nou apel la toţi istoricii, juriştii, politicienii, oamenii de bună credinţă să se pronunţe împotriva iniţiativei nesăbuite, pretins pacificatoare, a Guvernului. În acest scop, în luna februarie, în toate bisericile ortodoxe din Oradea s-au ţinut slujbe de pomenire conform voinţei testamentare a generosului Mecena român. La Biserica cu Lună din Oradea, în care a fost botezat Emanuil Gojdu, în alte instituţii publice şi pe străzi s-au adunat peste 52.000 de semnături pentru respectarea voinţei sfinte a testamentarului. Pentru ca sufletul generos şi patriot al lui Emanuil Gojdu să se odihnească în pace, actele sale de caritate nu trebuiesc confiscate, iar Senatul României îşi va face o datorie de onoare respingând acest neinspirat proiect de lege.
		Domnul Rareş Şerban Mănescu: Stimaţi colegi, Iată că Executivul a decis alocarea sumei de 15 milioane lei noi pentru susţinerea programului "Sibiu - capitală culturală europeană 2007". Aceste fonduri sunt destinate finanţării lucrărilor de restaurare a unor monumente istorice şi pregătirii proiectelor care vor face parte din calendarul cultural al anului. Astfel, vor fi finanţate lucrări de restaurare la 25 de imobile şi documentaţiile tehnice pentru reabilitarea zidurilor, turnurilor şi bastioanelor cetăţii, precum şi a unor clădiri din centrul istoric. Suma provine din Fondul de rezervă bugetară şi va fi repartizată bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor. Cu sprijinul MCC, s-au realizat documentaţii tehnice de restaurare pentru 50 de imobile din cele 64 situate în centrul istoric al municipiului Sibiu, iar în prezent sunt în derulare lucrările de restaurare a 22 de faţade din Piaţa Mare şi Piaţa Mică. Salutăm decizia Executivului, având în vedere că Programul «Sibiu, capitală culturală europeană 2007» este cel mai important proiect cultural organizat şi derulat în România, prin dimensiune, perioadă de desfăşurare, impact de comunicare publică. Organizarea capitalei culturale va aduce un număr important de vizitatori oraşului: între 1 milion (Luxemburg) şi 7 milioane de vizitatori (Copenhaga), cu o menţinere crescută a gradului de vizitare şi în anii următori.
		Domnul Mihai Sandu-Capră: Stimati colegi, Printre evenimentele ce ţin prima pagină a ziarelor se numară de ceva timp posibila remaniere şi restructurare a Guvernului. Intr-adevăr, există discuţii cu privire la o astfel de acţiune a actualului Executiv, deşi există un protocol semnat şi agreat de coaliţia de guvernământ, în care se face referire la portofoliile Cabinetului, o restructurare însemnând o modificare a acestui protocol. Este motivul pentru care cred cu tărie că, deşi există se pare un curent de opinie, în sensul necesităţii remanierii guvernamentale, actualul Guvern a fost învestit de Parlament şi trebuie să-şi ducă acest mandat până la capăt. Sper, de asemenea, că acest curent de opinie să nu fie generat de gesturile politice nesăbuite ale opoziţiei care, în preajma unui raport de ţară ce va echivala cu aderarea României la Uniunea Europeană, cere demisiile a doi dintre cei mai activi miniştri ai Cabinetului: Gheorghe Flutur si Eugen Nicolăescu. Social-democraţii îl acuză pe Gheorghe Flutur că nu a gestionat în mod eficient criza gripei aviare, fapt ce a condus, în opinia lor, la apariţia unei stări de confuzie în rândul populaţiei. Nimic mai eronat! Să acuzi ministrul agriculturii de ineficienţa si iresponsabilitatea unor persoane care nu se află în subordinea sa, este ca şi cum l-am acuza pe domnul Geoană pentru declaraţiile lui Corneliu Vadim Tudor. Este imoral! Intr-un gest de disperare politică, opoziţia pune, fără temei, tunurile pe miniştrii liberali, fără a vedea de fapt realitatea, trecând cu vederea eforturile supraomeneşti făcute de ministrul Gheorghe Flutur pentru a depăşi situaţii cu care nici o guvernare nu s-a confruntat până în prezent şi cu care sperăm să nu se mai confrunte, sau iniţiativa ministrului Eugen Nicolăescu de a reforma un sistem sanitar "putred", un sistem de castă acceptat şi amplificat de fosta guvernare. Va multumesc.
		Domnul Vasile Filip Soporan: Stimaţi colegi, Doresc să prezint declaraţia politică cu titlul "Stimaţi guvernanţi, unde vreţi să duceţi România ?". România se află în pragul unei corigenţe la examenul care se numeşte integrarea în Uniunea Europeană. Infrastructura este departe de a îndeplini condişiile cerute, pentru 50% din populaţie lipseşte accesul la apă curentă, sistemele de colectare sunt departe de a fi proiectate, iar drumurile publice sunt într-o stare neacceptabilă. Fondurile de preaderare PHARE, SAPARD şi ISPA sunt neutilizate la nivelul alocărilor. Programul ISPA (reabilitarea infrastructurii de transporturi şi mediu) este într-o situaţie dramatică, gradul de absorbţie fiind situat pentru anul în curs doar la 11%. Acest lucru devine grav şi prin faptul că România va trebui să utilizeze în cadrul programelor şi proiectelor, în perioada 2007-2013, aproape 30 de miliarde de euro din fondurile structurale şi de coeziune. Până la urmă, acesta va fi examenul adevărat pe care trebuie să-l treacă administraşia, în întregul ei. Pentru actualii guvernanţi, aderarea europeană se rezolvă la nivelul declaraţiilor de faţadă, fără seriozitate şi responsabilitate. Nu se stabilesc priorităţile care trebuie să funcţioneze în cadrul finalizării procesului de integrare, existând o falsă mulţumire că am reuşit să depăşim Bulgaria la unele capitole. Coaliţia aflată la putere nu a angajat un dialog serios şi structurat pe tematica integrării europene, cu toate că în mai multe rânduri PSD şi-a exprimat disponibilitatea de a-şi pune la dispozişie expertiza pentru realizarea obiectivului de interes naţional. În acest context, la care se mai adaugă criza gravă a gripei aviare şi brambureala care domină sistemul de sănătate publică, liderii coalişiei discută cu energie, nu despre modalităţile de rezolvare a problemelor cu care se confruntă România, ci despre remaniere sau restructurare, despre frământările din PNL şi nemulţumirile faţă de Tăriceanu, despre lupta PD pentru a obţine controlul asupra Guvernului Tăriceanu prin renegocierea protocolului coaliţiei, despre înfiinţarea unei comisii maghiare de analiză a SRI, iar Stolojan, după ce s-a convins că nu mai este dorit de liberali, se întoarce ascultător la Băsescu, în speranţa că scorul meciului Stolojan - Tăriceanu: 29-4, din sondaje, va deveni realitate. Astfel, Theodor Stolojan a devenit marele favorit al cetăţenilor pentru poziţia de prim-ministru, îndeplinindu-se două condiţii: prestaţia slabă şi neprofesionistă a lui Călin Popescu Tăriceanu, neîncrederea şi indiferenşa a jumătate din cetăţeni faţă de persoana care îndeplineşte sau va îndeplini prima poziţie administrativă. În această situaţie, fruntaşii Alianţei fac, aşa cum ne-au obişnuit, declaraţii şoc, conform cărora restructurarea este dorită pentru a se realiza economii substanţiale la buget. Nu se spune nimic de creşterea capacităşii administrative, despre reforma funcţiei publice. Ce economie a realizat actualul Guvern, dacă în septembrie 2005 numărul funcţionarilor era cu 15.000 mai mult decât la începutul anului? Practic, actuala administraţie a angajat în 2005, în plus, tot atâţia funcţionari cât fosta administraţie în întreaga perioadă 2001-2004. Se spun cuvinte frumoase, care dau bine la electorat, dar ele nu reprezintă o analiză serioasă. Dacă ar fi fost vorba de o analiză s-ar fi specificat obiectivele şi resursele necesare şi, în mod sigur, s-ar fi acşionat profesionist pentru reforma funcţiei publice. Stimaţi guvernanţi, unde vreţi să duceţi România, spre Uniunea Europeana sau spre drumul care nu duce nicăieri?
		Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu: Declaraţie politică: "Harababură şi petrecere portocalie" De câteva luni, instabilitatea politică din România este mai mult decât evidentă. Certurile, scandalurile şi crizele tot mai frecvente, care apar între partidele Coaliţiei de guvernământ, ţin prima pagină a ziarelor şi le oferă românilor porţia zilnică de circ care, din păcate, nu ţine loc de pâine. P.D. şi P.N.L. sunt protagoniştii celor mai multe episoade din această telenovelă politică, în cel mai autentic stil dâmboviţean. Un străin oarecare, ce priveşte liniştit la televizor ştirile, ar spune despre România că este fără îndoială o ţară în care se întâmplă de toate: de la inundaţii şi alunecări de teren, până la criza gripei aviare, în timp ce miniştrii se ocupă de campanii de imagine. Un român, însă, care refuză să le mai înghită minciunile onor' guvernanţilor avizi de imagine pozitivă, ar mai spune că este şi ţara în care nu se face nimic. În România, astăzi, domneşte un haos generalizat, iar preşedintele Băsescu, specializat în gestionarea crizelor în folosul propriei imagini, intervine în al 12-lea ceas, pozând în "salvatorul" naţiei române. Harababura din instituţiile statului a atins apogeul. Sub bagheta premierului Tăriceanu, miniştrii guvernării portocalii se dau în spectacol de o manieră jalnică, iar principala grijă a primului ministru este să exploateze politic recenta criză provocată de explozia focarelor de gripă aviară, nicidecum să rezolve situaţia oamenilor izolaţi în carantină. Nu numai în agricultură şi sănătate incompetenţa miniştrilor a declanşat o imensă harababură, dar nici finanţele nu se lasă mai prejos. Ministrul Vlădescu, "premiat" şi domnia-sa de Europa cu un steguleţ roşu, propune un al nu se ştie câtelea cod fiscal, la fel de aberant ca şi codul lui Da Vinci. În mod evident, acesta este exact opusul a ceea ce au clamat liberalii, noul cod legiferând o nouă creştere a fiscalităţii şi a bazei de impozitare şi, ca noutate absolută în domeniu, în România se impozitează retroactiv, se impozitează din anul fiscal precedent. Asta da veste bună pentru investitorii care, cu siguranţă, vor da năvală pe plaiurile mioritice. Pe fondul disperării românilor tot mai sărăciţi, graţie eforturilor susţinute ale guvernanţilor şi panicaţi din cauza gripei aviare, premierul Tăriceanu dă o nouă probă de dispreţ faţă de români, sărbătorind 131 de ani de existenţă a P.N.L. Ţara întreagă riscă să între în carantină, Băsescu mătură pe jos cu miniştrii implicaţi în criza aviară, iar Călin Popescu Tăriceanu dă bairam la Ştefăneşti.
		Domnul Teodor Niţulescu: Gripa aviară apărută, parcă, pentru a face în ciuda autorităoţilor sanitar-veterinare şi pentru a confirma steguleţele roşii care s-au acordat incompetenţei Guvernului actual şi, cu precădere, ministrului Gheorghe Flutur, pune în pericol de data aceasta şi cetăţenii judeţului Teleorman. Cum explică domnul ministru Flutur faptul că subordonaţii dumnealui de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară au autorizat în judeţul Teleorman ferme de creştere a puilor în sistem industrial şi care nu îndeplinesc condiţiile minime de funcţionare precum: eliminarea dejecţiilor se face în sistem manual (nu în sistem mecanizat, cum ar fi normal), fiind aruncate pe câmp şi pe malul râului Vedea, punând în pericol viaţa a mii de cetăţeni prin contactul direct cu mediul poluat de acestea; colectarea păsărilor moarte se face la capătul halei de producţie sau sunt aruncate pe câmp, neexistând alte mijloace de distrugere a cadavrelor; fermele de creştere a păsărilor autorizate, de la Troianu şi Stejaru, nu au un medic veterinar angajat, care să ţină situaţia sub control privind evidenţa mortalităţii păsărilor şi, ce e mai important, a cauzei acesteia, punând în fiecare minut în pericol viaţa angajaţilor; nu există filtru sanitar-veterinar pentru angajaţi şi nici un mijloc de dezinfecţie a acestora, nici măcar apă curentă şi, atunci, În aceste condiţii precare de muncă, culmea, autorizate de autorităţile sanitar-veterinare locale, cum să nu avem gripă aviară şi să nu punem în pericol sănătatea unor nefericiţi. Toate aceste nereguli există în fermele din judeţul Teleorman, cu girul autorităţilor sanitar-veterinare. Grav este faptul că a fost autorizată funcţionarea acestor ferme. Cerem ministrului Flutur să cheme echipe de specialişti din afara României, care să evalueze situaţia alarmantă din sectorul industrial avicol şi să ne precizeze dacă mai este ceva sigur în această ţară şi dacă, nu cumva, scăparea situaţiei de sub control privind apariţia gripei aviare nu este premeditată pentru ca noi să devenim o piaţă sigură de desfacere pentru Uniunea Europeană. Aşteptăm cu interes rezolvarea situaţiei din agricultură, unde flutură cele mai multe steguleţe roşii.
		Domnul Ioan Stan: Declaraţie politică: "Funeraliile maestrului Ion Irimescu, din octombrie 2005, bun prilej folosit de domnul ministru Gheorghe Flutur pentru discursuri populiste, demagogice şi amăgitoare". Pe data de 28 octombrie 2005, în municipiul Fălticeni au avut loc funeraliile Maestrului Ion Irimescu, autorul celei mai bogate colecţii de artă donată muzeului care îi poartă numele. Au participat mii de fălticineni, cât şi reprezentanţii din partea Guvernului României, al partidelor politice, al societăţii civile, ziarişti, corespondenţi de presă, oficialităţi locale şi judeţene. Prin discursurile ţinute la catafalcul maestrului, s-a comemorat personalitatea marelui om de artă, cât şi valoarea inestimabilă a patrimoniului donat muzeului, însă, pentru unii politicieni a fost şi un bun prilej de a prezenta un discurs politicianist şi, aşa cum s-a dovedit pe parcurs, la unii dintre ei şi demagogic. Astfel, domnul Gheorghe Flutur, ministrul agriculturii, a găsit momentul cel mai prielnic de a promite, pentru anul 2006, un sprijin financiar din partea Guvernului României în vederea continuării lucrărilor la clădirea muzeului care se află în starea de şantier încă din anul 2004, declarând în termenii cei mai duioşi: "Mergeţi liniştit, maestre, acolo unde v-a chemat Domnul alături de El, că noi vă vom desăvârşi dorinţa dumneavoastră în cel mai scurt timp". Cum cel mai scurt timp a trecut şi nu s-a întâmplat nimic din cele promise, vă readucem la cunoştinţă, domnule ministru, că fălticenenii încă aşteaptă promisiunea făcută de dumneavoastră, şi împreună cu maestrul, de acolo din locul binecuvântat unde se află, aşteaptă să vă onoraţi angajamentul luat la catafalcul mareului om de artă, Ion Irimescu.
		Doamna Minodora Cliveti: Declaraţie politică: "Cetăţeanul-copil". Ziua internaţională a copilului va fi serbată şi în România, ca peste tot în lume. Copiii lumii sunt egali în drepturi, cel puţin aşa decretează ONU, dar discrepanţele dintre aceştia, fie că luăm drept criteriu de comparaţie punctele cardinale, continentele, entităţile statale, zonele urbane sau rurale, faptul că se formează ca adulţi în familii sau în orfelinate etc., discrepanţele, aşadar, sunt atât de mari, încât egalitatea rămâne doar un concept. Totul este relativ în ceea ce priveşte copilăria: astfel, pentru un copil suedez, faptul de a nu avea acelaşi tip de telefon mobil cu al vecinului său de bancă, înseamnă inegalitate. Pentru copilul din România, născut în zona rurală şi silit să parcurgă în fiecare diminineaţă 10 km până la şcoala din satul în care a hotărât Ministerul Educaţiei şi Cercetării să fie arondat ( în timp ce şcoala cea mai apropiată de casa lui este la 1 km.), sau cel care trebuie să parcurgă aceeaşi distanţă pentru ca şcoala din satul lui s-a desfiinţat din lipsă de copii, iar profesorii nu se deplasează, egalitatea în drepturi cu copilul suedez e un banc. Tot la fel de inegal cu copilul suedez e şi copilul român, care găseşte din ce în ce mai puţine biblioteci publice puse la dispoziţie, care se îmbracă de la second hand, care visează să meargă în tabere, să navigheze pe internet, să înveţe într-o şcoală care poate să-i confere o diplomă reală... Convenţia de la Haga asupra drepturilor copilului, care a generat şi legislaţia românească în materie, proclamă principiul interesului superior al copilului, vorbeşte despre drepturile acestuia şi îl pune astfel pe copil pe locul normal de subiect şi nu doar de obiect de drept. Copilul este cetăţean, se bucură, aşadar, de drepturile acestuia (cu excepţia celor electorale), dar în realitate exercitarea acestor drepturi se face de către alte persoane pentru copii şi în numele lor. Recent, UNICEF a lansat ideea participării copilului la luarea de decizii, acesta fiind un concept de maximă importanţă în lume. De aceea, mă întreb: de câte ori sunt consultaţi copiii în legătură cu măsuri care le afectează viaţa, cum ar fi reducerea ori chiar desfiinţarea locurilor de joacă, închiderea unei şcoli, a unei biblioteci, a unui spital, transformarea unui centru de cultură într-un loc public de altă factură? Se preocupă cu adevărat statul de receptarea opiniilor copiilor? Cum sunt respectate în România: dreptul la învăţătură, când învăţământul de stat nu mia este nici pe departe gratuit, aşa cum prevede art.32 alin.4 din Constituţie? dreptul la ocrotirea sănătăţii, în condiţiile în care îngrijirea sănătăţii devine un lux, medicamentele gratuite se negociază la sânge, medicii specialişti se găsesc numai în oraşe şi sunt siliţi să se pensioneze de îndată ce au ajuns la limita de vârstă (cei mai mulţi medici pediatri sunt femei, deci trebuie să se pensioneze conform noii legislaţii, la 57 de ani), fără ca statul să asigure înlocuirea acestora cu alţi specialişti? dreptul la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, în condiţiile în care cea mai mare parte a copiilor din oraşe nu au locuri de joacă, iar violenţa de toate tipurile, inclusiv cea provenind din mass-media îi atacă în permanenţă? Ca să nu mai vorbim despre nivelul de trai decent pe care statul trebuie să-l asigure şi copiilor şi în legătură cu care statisticile nu spun nimic, pentru simplul motiv că nu iau în considerare copilul ca persoană, ca individ. Copilăria nu este numai antecamera vârstei adulte. Copiii nu trăiesc de la o zi, până la 18 ani, numai pentru a se pregăti pentru viaţa matură. Ei au o viaţă proprie, care trebuie organizată de ei înşişi, în colaborare cu ocrotitorii lor. Cetăţeanul-copil trebuie ascultat.
		Domnul Vasile Puşcaş: Stimati colegi, Doresc să supun atenţiei dvs. astăzi, una dintre "performanţele" reuşite de către Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi care este aproape de neimaginat: transformarea, conform ultimului Raport de Ţară, a unui calificativ "verde" într-unul "galben". Şi asta într-un domeniu, cel al protecţiei naturii, în care România, în mod normal, ar fi trebuit să nu aibă nici un fel de problemă. Beneficiind de un capital natural valoros, cu cea mai bogată diversitate biologică din Europa, România reuşeşte din nou să arate că este incapabilă să îşi recunoască şi să îşi protejeze valorile. Doamnelor şi Domnilor, Pentru prima dată în evaluările Comisiei Europene, referitoare la domeniul protecţiei naturii în România, se arată că nici măcar legislaţia comunitară nu a fost transpusă în cea naţională. Să ne mai întrebăm în aceste condiţii de implementarea acestor măsuri? Probabil ca ar fi inutil. Şi cu toate acestea, ar fi o serie de întrebări la care aşteptăm răspuns de la Ministerul Mediului. De exemplu, cum este posibil ca în momentul de faţă, să nu existe nici măcar o schiţă a viitoarei reţele europene Natura 2000? În aceste condiţii, pe ce baze se emit avizele Natura 2000 pentru diverse activităţi pentru care investitorii sunt purtaţi printr-un şir de formalisme birocratice? Cum este posibil să stabileşti această reţea, în condiţiile în care nu există date actualizate despre starea de conservare a populaţiilor, speciilor şi a habitatelor naturale de interes comunitar? Ca să nu mai amintim de imposibilitatea accesării în aceste condiţii a fondurilor pentru implementarea măsurilor de agro-mediu, cu adevărat necesare dezvoltarii domeniului. Reglementări fără nici o logică, precum Ordinul ministrului mediului privind aprobarea Formularului standard "Natura 2000", nu rezolvă cu nimic problemele. Din contră, le complică peste măsură şi permit intrarea în sistemul de date a unor informaţii necontrolabile, prin posibilitatea introducerii de informaţii total eronate din orice internet café. Astfel, procesul de evaluare se va transforma într-un supliciu administrativ (că doar acolo s-a făcut dovada unei expertize înalte) pur formal şi lipsit de valoare obiectivă, ştiinţifică şi actuală. Aplicarea lui creează şi va crea şi mai multă confuzie. Pentru că atâta timp cât fondurile de la bugetul statului sunt constant îndreptate spre un anume institut de cercetare, fără nici un fel de licitaţie, prin practica încredinţării directe, cercetătorii altor institute sau alţi profesionişti cu vastă experienţă şi largă implicare vor fi marginalizati. Acest gest îl considerăm ca fiind mai mult decât lipsă de respect, etică şi deontologie profesională din partea unei instituţii a statului care gestionează bani publici şi care ar trebui să elaboreze, prin urmare, politici publice. De asemenea, se mai precizează în ordinul amintit mai sus că formularele completate sunt analizate de comisia instituită în acest scop, la acelaşi institut, coordonator al Sistemului informatic pentru inventarierea siturilor naturale de interes comunitar Natura 2000. Ne întrebăm când şi cum analizează acea comisie formularele standard? Cine face parte din ea? Şi ce facem, în această situaţie, cu rolul Academiei Române, consfinţit prin Legea 462/2001? Şi cum rămâne cu dezbaterea publică? Acest mult invocat sistem informaţional, căruia i-au fost alocate sume importante - total inutile, în contextul în care se ştie că procedura şi sistemul informaţional necesar pentru prezentarea Formularelor Standard Natura 2000 la Comisia Europeană sunt puse la dispoziţie de Agenţia Europeană de Mediu în mod gratuit - nu poate şi nu are cum să înlocuiască procedura de dezbatere publică. Este clar că prin această "procedură" s-a urmărit, în fapt, evitarea dezbaterii publice, probabil pentru a se mai ocoli, în mod preferenţial abuziv, în anumite locuri, dezvoltarea economică şi activitatea unor investitori, aşa cum ne-am obişnuit, de altfel. Pentru că atâta timp cât oameni cu o calitate profesională discutabilă dar cu interese suficiente, iau decizii din birouri, fără să ia în considerare nici unul din criteriile recunoscute la nivel european în desemnarea siturilor Natura 2000, s-ar putea să avem surpriza ca la viitorul raport al Comisiei Europene, protecţia naturii să treacă de la steguleţ galben la roşu. Doamnelor şi Domnilor, Aş dori să mai supun atenţiei dvs. anumite prevederi ale Ordonanţei de urgenţă privind protecţia mediului. Pe lângă faptul că include prevederi paradoxale, cum ar fi interzicerea păşunatului în ariile naturale protejate şi în vecinătatea acestora (!), stabileşte şi crearea unei Agenţii Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi Conservarea Biodiversităţii. Lucru bun la prima vedere şi în concordanţă cu cerinţele UE, dar când coordonatorul direcţiei tehnice de specialitate declară în mod public că, în momentul de faţă, nu se ştie nici ce atribuţii, nici ce structură va avea această nouă Agenţie, ne întrebăm dacă nu cumva va fi creată doar pentru a mai asigura nişte posturi de conducere pentru o clientelă politică şi pentru a mai încărca efortul bugetar al ţării. Este interesant de ştiut care a fost activitatea direcţiei tehnice de specialitate şi a celei responsalile de integrarea europeană în ultima perioadă, din moment ce din octombrie 2005 până în prezent, nu s-a mai înregistrat aproape nici un progres în domeniul protecţiei naturii, aşa cum se menţionează în Raportul Comisiei Europene. Cum este "răsplătită" această lipsă de activitate şi de rezultate? Va răspunde cineva de faptul că România va trebui să plătească penalităţi de sute de mii de euro/zi pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate în acest domeniu? Se pare că nimeni, în afară de cetăţeanul şi aşa potopit de taxe şi impozite mai mult sau mai puţin justificate, consecinţă a unei politici fiscale demnă de epoca fanarioţilor. Până acum doar cetăţeanul e cel care plăteşte nepăsarea, incompetenţa sau poate promovarea intereselor personale ale unor grupuri de interese care, se pare, şi-au făcut cuib chiar în sânul naturii.
		(Pauză între orele 10,05-10,25.)