Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 octombrie 2006

			Şedinţa a început la ora 8,35. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Dan Radu Ruşanu secretari.
			Doamna Daniela Popa: Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.
			Începem cu Grupul parlamentar al P.N.L., domnul deputat Emil Strungă. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
			Domnul Emil Strungă: Vă mulţumesc, doamna preşedintă. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei politice pe care o susţin astăzi în faţa dumneavoastră este "Raportul de ţară, un pas înainte". Momentul mult aşteptat de societatea românească a sosit pe 26 septembrie, când la Bruxelles a fost prezentat raportul Comisiei Europene privind integrarea în Uniunea Europeană a României şi Bulgariei. Data aderării este cea aşteptată, 1 ianuarie 2007, pentru ambele ţări vizate. Avem de-a face, în continuare, cu o succesiune de noi etape a procesului de integrare. Urmează în octombrie prezentarea unei poziţii oficiale a Parlamentului European; în decembrie Consiliul European va aproba data aderării şi Parlamentul va ratifica Tratatul. până în prezent doar Germania, Danemarca şi Belgia nu au aprobat încă acest document. Martie 2007 este termenul-limită pentru înregistrarea progreselor şi, în sfârşit, în iunie 2007 va apărea un nou raport al comisiei, care va decide dacă se vor aplica sau nu clauzele salvgardării. În ceea ce priveşte conţinutul raportului, acesta recunoaşte progresele făcute de România în domeniile sensibile, dar evidenţiază şi punctele încă slabe. Este vizat, în special, domeniul justiţiei. C.S.M. este lipsit de credibilitate din cauza potenţialelor conflicte de interese ale membrilor săi. Aplicarea uniformă a legii în tribunalele româneşti nu este asigurată. Se apreciază, totuşi, creşterea numărului şi calităţii anchetelor vizând corupţia la nivel înalt şi se susţine Agenţia Naţională de Integritate. Se va înfiinţa un organism ce va verifica, în baza art.37 şi art.38 din Tratatul de Aderare, doar progresele în justiţie. Un alt aspect observat în raport este problema administrării fondurilor europene, în special în domeniul agriculturii. În concluzie, aderarea României se va face ţinând cont de trei măsuri de însoţire: în primele 3 luni din 2007 se vor remedia deficienţele de la agenţiile de plăţi. altfel se vor reduce cu 25% fondurile acordate. în aceeaşi perioadă se vor observa progrese în justiţie, altfel va fi activată clauza de salvgardare (adică sentinţele tribunalelor româneşti nu vor fi recunoscute în Uniunea Europeană), se va eradica pesta porcină, altfel se va impune un embargou pe produsele de carne. România va fi un stat membru activ al Uniunii Europene, hotărât să-şi aducă întreaga contribuţie la consolidarea construcţiei europene. În acest context, în viziunea Partidului Naţional Liberal, continuarea cu succes a pregătirii post-aderare este esenţial a se desfăşura într-un climat de stabilitate politică internă, în care acţiunea Guvernului trebuie sprijinită de Parlament, de forţele politice, dar şi de societatea civilă. Partidul Naţional Liberal consideră că măsurile care trebuie adoptate de România în lunile următoare în domeniul justiţiei, afacerilor interne şi în sectorul agricol, menţionate în Raport, nu reprezintă restanţe, ci doar continuarea unui proces de reformă. Raportul Comisiei Europene validează actul de guvernare şi arată că opţiunea Partidului Naţional Liberal de a nu declanşa alegeri anticipate a fost corectă. Organizarea unui scrutin, înainte de termen, ar fi însemnat întârzieri irecuperabile în procesul de îndeplinire a angajamentelor asumate în faţa partenerilor europeni. Raportul de monitorizare arată că P.N.L. a acţionat responsabil atunci când a susţinut înţelegerile politice făcute în 2005 şi continuarea lor până în 2008. Reconfirmarea datei de 1 ianuarie 2007 şi recomandarea aderării fără activarea imediată a clauzelor de salvgardare demonstrează clar succesul înregistrat de Guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu. Având în vedere aceste aspecte, putem spune că România a făcut primul pas important în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, dar că integrarea va reprezenta un efort susţinut, pentru care va trebui să lucreze întreaga clasă politică românească. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Ion Stan. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Ion Stan: Doamna preşedintă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Un vice-prim-ministru al Guvernului României recunoaşte public că U.D.M.R. este o conspiraţie împotriva Constituţiei României". Sâmbătă, 23 septembrie 2006, s-a înscris ca o pagină neagră în istoria României post-trianonice. Viceprim-ministrul Guvernului român, Marko Bela, avea să-şi renege jurământul de parlamentar şi de membru al Guvernului, recunoscând cu incomensurabil cinism că, în pofida numeroaselor aparenţe anterioare de loialitate, ţelul din totdeauna al U.D.M.R. este autonomia teritorială, în care scop ţinteşte pe termen foarte scurt, de câteva luni, la modificarea Constituţiei României. Dar cum Constituţia României nu poate fi revizuită în ceea ce priveşte caracterul unitar al statului, declaraţia viceprim-ministrului Marko Bela nu poate fi altfel interpretată decât drept un atentat la adresa acesteia şi, în acelaşi timp, o încălcare cu premeditare a îndatoririlor sale de cetăţean, devenind astfel incompatibil cu calitatea de membru al Guvernului. Întreaga opinie publică românească se dovedeşte solidară în faţa sfidării U.D.M.R. care a cerut, prin vocea preşedintelui său, autonomia teritorială pe criterii etnice în Ţinutul Secuiesc. Anterior acestui moment, o entitate fără statut legal explicit autointitulată "Adunarea Naţională a Secuilor" a adoptat rezoluţia privind stabilirea hotarelor viitorului stat desprins din statul român, prin violarea celui dintâi paragraf al Constituţiei României. O nefericită realitate geopolitică generată de nerecunoaşterea contribuţiilor şi meritelor României la încheierea celui de-al doilea război mondial, în contextul mai larg al nerecunoaşterii adevărului istoric privind desăvârşirea unităţii statale a naţiunii române, face ca în acest moment România să se afle în situaţia de a se integra în Uniunea Europeană cu o grea şi dureroasă moştenire istorică - permanentă ameninţare a revizioniştilor de pretutindeni la adresa unităţii poporului său şi a integrităţii teritoriale, concomitent cu disputele şi conflictele mocnite ce pot exploda în orice moment în vechiul spaţiu etnic românesc. Ce va deveni România în momentul în care o nouă entitate statală, de această dată în interiorul graniţelor sale, va avea propriile autorităţi de putere? Actualele şi indubitabil vremelnicele autorităţi naţionale responsabile de situaţia gravă care s-a creat sunt lipsite de orice reacţie, ceea ce demonstrează, dacă mai este cazul, cârdăşia lor în această conspiraţie împotriva Constituţiei. Această nouă şi periculoasă etapă de aplicare a strategiei revizioniste maghiare, elaborată în toamna anului 1919 sub forma "Memorandumului" lui Miklos Horthy, a surprins statul român într-un moment în care acesta este dezarticulat constituţional de grave vulnerabilităţi pe care duşmanii Constituţiei României încearcă să le speculeze scontând pe decapitarea şi intrarea în adormire a serviciilor de informaţii, a Armatei şi a Ministerului Public, concomitent cu politizarea altor instituţii fundamentale ale statului de drept, chemate să vegheze asupra ordinii constituţionale. Din octombrie 1919, conform documentului menţionat, obiectivul strategic al revizionismului extremist maghiar, urmărit cu obstinaţie, a fost distrugerea statelor succesoare de la care Ungaria avea de revendicat teritorii, adică ale României, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei. Între acestea - se precizează în "Memorandum" - "inamicul numărul unu al Ungariei este România pentru cele mai mari pretenţii teritoriale sunt împotriva ei şi pentru că ea este cea mai puternică dintre statele vecine...". Consecvenţa şi capacitatea de adaptare a politicii şi mijloacelor revizioniste în evoluţia mediului internaţional nu trebuie să scape observaţiilor şi sancţiunii autorităţilor statului român. Neputincioase în a contrapune măsuri şi acţiuni secrete de contracarare, autorităţile României, în măsura în care ele mai pot fi numite astfel, asistă pasiv la escaladarea conspiraţiilor neorevizioniste în spaţiul comunicării publice considerând - în naivitatea lor condamnabilă ori în complicitatea lor inconştientă - că libertatea exprimării opiniilor este admisibilă chiar şi atunci când devine un atentat nedisimulat la temelia statului naţional român. Cei care cred că Europa Unită va fi altfel decât o Europă a statelor naţionale sunt nedemni să mai gestioneze problemele de stat ale României şi, pe cale de consecinţă, invitaţi să părăsească demnităţile guvernamentale pe care le-au dezonorat. Parlamentul României se află într-un moment în care trebuie să facă dovada că este cel dintâi şi suprem apărător al Constituţiei în care sens - în numele cetăţenilor care m-au ales să îi reprezint - cer imperativ: Analiza de urgenţă în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi adoptarea neîntârziată a hotărârilor şi măsurilor necesare pentru apărarea Constituţiei României şi sancţionarea exemplară, potrivit legii, a înalţilor demnitari ai statului care sunt, direct sau indirect, răspunzători de această escaladare periculoasă a ameninţărilor extremismului revizionist la adresa securităţii naţionale. Prezentarea de catre primul-ministru al României, în faţa Parlamentului, a situatiei date, pentru a-şi preciza poziţia faţă de acţiunile anticonstituţionale ale viceprim-ministrului Marko Bela, precum şi demiterea neîntârziată a acestuia. Sesizarea de către Guvernul României a Curţii Constituţionale cu privire la caracterul actiunilor extremiste ale U.D.M.R., fiind de notorietate publică internaţională faptul că această organizaţie se foloseste în mod abuziv de dreptul la asociere pentru a milita împotriva suveranităţii şi integrităţii României, devenind astfel neconstituţională prin efectul art. 40, alin. (2) din Constituţie. Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public să declanşeze imediat procedurile necesare constatării ilegalităţii fiinţării Uniunii pentru Ţinutul Secuiesc, Consiliului Naţional Secuiesc, Uniunii Civice Maghiare şi a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Ardeal. Ministerul Public să ia act de acţiunile împotriva ordinii constituţionale (art. 1661 Cod Penal) desfăşurate de cetăţenii români Marko Bela, Gazda Zoltan, Csapo Ioszef, Fodor Imre şi ceilalţi, asigurând restabilirea legalităţii grav încălcate. Ministerul Administraţiei şi Internelor să dispună măsurile necesare pentru ca preconizata "mare adunare naţională a secuilor" convocată pentru data de 4 noiembrie 2006 şi referendumul anunţat pentru 3 decembrie a.c. să nu fie posibile înainte de pronunţarea Curţii Constituţionale asupra legalităţii statutului organizaţiilor iniţiatoare anterior numite: Uniunea pentru Ţinutul Secuiesc, Consiliul Naţional Secuiesc, Uniunea Civică Maghiară, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Ardeal şi pretinsele entităţi teritoriale în numele cărora s-au autolegitimat. Ministerul Administraţiei şi Internelor să raporteze Parlamentului contextul şi împrejurările în care a fost posibil ca o parte a administraţiei publice locale, de al cărui caracter unitar pe teritoriul României este principalul răspunzător, să promoveze secesiunea statului naţional unitar român, iar preşedintele U.D.M.R. şi viceprim-ministru al Guvernului să săvârşească într-o aşa numită consfătuire a primarilor din Ţinutul Secuiesc un atentat odios la adresa României cerând constituirea Asociaţiei Administraţiei Publice din Ţinutul Secuiesc, în fapt Ministerul Administraţiei şi Internelor al viitorului stat secesionist. Comisiile permanente de specialitate ale Parlamentului însărcinate cu controlul sectorului de securitate să analizeze şi să stabilească responsabilităţile fostelor şi actualelor conduceri provizorii ale serviciilor de informaţii în legătură cu escaladarea pericolelor extremist revizioniste la adresa securităţii naţionale a României. Serviciul Român de Informaţii să investigheze posibilele legături de afaceri stabilite între actuali şi foşti membri ai Guvernului, începând din 1990 până în prezent, cu persoane din Ungaria a căror apartenenţă la securitatea maghiară - inclusiv sub acoperirea serviciului diplomatic îndeplinit în România - este fapt de notorietate, pentru a fi înlăturate sau dimpotrivă confirmate suspiciunile conform cărora în numele unui astfel de interes comun importante centre de decizie politico-statală au devenit vectori de influenţă şi acţiune împotriva Constituţiei României. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Adrian Moisoiu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Adrian Moisoiu: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Pe aceeaşi temă, dar dintr-un alt punct de vedere, intervenţia mea de astăzi este intitulată: "Demiterea imediată a liderilor U.D.M.R.". Oare de câte ori trebuie ca liderii U.D.M.R. să spună deschis, clar şi răspicat, ceea ce gândesc şi pentru ce militează permanent, pentru ca politicienii care ne conduc să realizeze că neîncetat, fără a se sfii, ei depun toate eforturile pentru acordare de autonomie teritorială pe criterii etnice, pentru constituirea unui ţinut secuiesc independent, introducerea limbii maghiare ca a doua limbă oficială în stat, pentru federalizarea României? Preocupată de integrarea noastră europeană, prea puţină lume a observat cum pentru o zi, 28 septembrie a.c., Târgu-Mureşul a fost gazda unei pleiade de politicieni şi diplomaţi de decizie unguri, în frunte cu doamna Szilli Katalin - preşedinta Parlamentului Ungar, pentru a dezbate în organizarea asociaţiei ungare "Uj Kézfogás" ("Noua strângere de mână") teme ca: "Informări referitoare la ţelurile guvernului ungar în privinţa maghiarilor de peste hotare", "Fondul funciar şi silvic al Ţinutului Secuiesc", "Gruparea terenurilor agricole în Ţinutul Secuiesc" şi altele asemănătoare. Toate sub motivaţia unei eficiente "cooperări româno-ungare", dar la a căror dezbateri nu ştim să fi fost delegaţi ai autorităţilor române(!). Sau oare ministrul Borbely să fi participat ca delegat oficial? Şi la urma urmelor, de ce acum şi mai ales de ce în inima României, la Târgu- Mureş? Să înţelegem că sub plapuma integrării, ungurii vor să-şi consolideze poziţiile economice în Transilvania? Că există înţelegeri oculte între premierul Tăriceanu şi Markó Béla, privind anexarea economică a acesteia? Ultimele evenimente de la Budapesta au scos în evidenţă situaţia gravă în care se găseşte economia ungară, şi au făcut o trimitere oarecum discretă dar directă la Trianon, fiindcă Transilvania e prea frumoasă şi bogată pentru a nu fi dorită şi inclusă în cele mai diverse scenarii de salvare economică revizioniste. În fond, pentru ce atâta interes din partea Ungariei pentru Ţinutul Secuiesc? Nu cumva pentru o Ungarie mică, şi nu pentru cei câţiva secui care nu au nici limbă proprie, dar pentru care soarele răsare la Budapesta? Guvernul României nu apreciază demersul de la Târgu-Mureş drept un amestec direct în treburile sale interne? Nu este clar că Ungaria este la originea solicitărilor pentru autonomie teritorială promovate de U.D.M.R. şi de aceea de fapt Markó Béla a fost "uns" cavaler al ordinului fidelităţii faţă de patria maghiară (!)? La lucrările Consiliului Reprezentanţilor Unionali şi a Consiliului de Coordonare al Uniunii, de sâmbătă 30 septembrie 2006, tot de la Târgu-Mureş, U.D.M.R. şi-a stabilit data congresului pentru alegerea unei noi conduceri în aprilie 2007. Oare întâmplător Markó Béla şi-a radicalizat discursul şi chemarea fără echivoc la luptă înverşunată pentru autonomia Ţinutului Secuiesc? În opinia sa, "autonomia nu e o chestiune romantică sau exotică, ci vizează soarta întregii ţări şi a maghiarimii". Şi exprimându-şi optimismul asupra reuşitei, el declara "...Reacţii precum cea la autonomie teritorială au fost la fel de vehemente când s-a pus în discuţie legea învăţământului. Şi atunci am reuşit să ducem la bun sfârşit, deşi nu în timpul preconizat de noi". În declaraţia întocmită la încheierea lucrărilor, după ce se salută aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, se spune: "...Suntem conştienţi de obligativitatea asumării unor sarcini în perioada următoare, din care să nu lipsească năzuinţa spre autonomie, pe care o întăreşte şi proiectul de lege al minorităţilor naţionale". Şi dacă ar fi numai atât... Planurile de enclavizare etnică ale U.D.M.R. nu se sfârşesc aici, fiindcă ministrul Borbely a anunţat cu acest prilej că paşii următori vor fi înaintarea unei iniţiative legislative prin care judeţele din fostul Ţinut Secuiesc să beneficieze de mai multe drepturi decât celelalte judeţe ale ţării, deoarece şi... răbdarea udemeriştilor are limite! Declaraţiile lui Markó Béla îndeamnă la nesupunere şi la acţiuni anticonstituţionale care cad sub incidenţa Codului Penal. Postura sa de demnitar îi conferă imunitate juridică, dar înlăturarea lui din guvern depinde de reprezentanţii majorităţii parlamentare. Nu pot să nu mă refer la o întrebare retorică a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Lucian Bolcaş, care spunea: "Chiar nu poate nimeni să-l aresteze?". Menţinerea lui Markó Béla în funcţia de vicepremier înseamnă susţinerea pretenţiilor autonomiste ale partenerului guvernamental, iar a-i condamna declarativ afirmaţiile segregaţioniste şi a-i asigura în continuare calitatea de vicepremier reprezintă o atitudine duplicitară, ce aduce prejudicii mari partidelor româneşti care fac parte din coaliţia aflată temporar la putere şi implicit României. De aceea, premierul Tăriceanu trebuie să-i demită imediat pe miniştrii udemerişti şi astfel să scoată U.D.M.R.-ul de la guvernare. Partidul România Mare nu are nimic cu minoritatea maghiară, cu ungurii cinstiţi şi loiali statului naţional, ba, mai mult, îi apreciază în mod deosebit pe aceştia, dar nu admite ca România să fie condusă de cei care promovează neîncetat o politică care are ca scop sfârtecarea teritorială a Ţării, care îndeamnă la încălcarea Constituţiei, care sfidează poporul român! Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat Garda Dezideriu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Becsek-Garda Dezső-Kálmán: Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În ziua de 6 octombrie am comemorat 157 de ani de la executarea celor 13 generali ai armatei revoluţionare maghiare. Revoluţia maghiară, prin programele sale, viza desfiinţarea radicală a relaţiilor feudale, democratizarea societăţii prin acordarea drepturilor şi libertăţilor civice. Aceşti generali şi-au jertfit viaţa pentru ideile revoluţiei paşoptiste, luptând împotriva despotismului absolutist, pentru susţinerea libertăţii, egalităţii şi fraternităţii. Evenimentele din luna martie, la început, în Transilvania prefaţau o revoluţie paşnică. Dieta Transilvaniei din ziua de 29 mai a adoptat legi importante atât pentru poporul maghiar, cât şi pentru naţiunea română, cum au fost: desfiinţarea iobăgiei, suportarea în comun de către toţi cetăţenii a sarcinilor publice, asigurarea drepturilor cetăţeneşti şi religioase ale românilor şi noua lege a presei. Cu toate acestea, datorită politicii duplicitare a Curţii de la Viena, s-a ajuns la un război civil între cele două naţiuni. Armata revoluţionară maghiară, în luptele care au durat un an şi jumătate, au înfrânt în mai multe bătălii oştile hasburgilor. Intervenţia trupelor ţariste a schimbat raportul de forţe pe plan militar, fapt ce a cauzat înfrângerea revoluţiei maghiare. Pentru a cinsti memoria revoluţionarilor maghiari, la sfârşitul secolului al XIX-lea s-a amplasat la Arad "Statuia Libertăţii", care reprezenta semnificaţia ideilor paşoptiste atât pentru naţiunea maghiară, cât şi pentru naţiunea română, pentru că lupta lor a deschis calea revoluţiei burgheze în spaţiul carpato-dunărean. Cinstirea memoriei celor 13 generali ai revoluţiei maghiare, în prezent, datorită şi politicii de reconciliere ale oficialităţilor româneşti o reprezintă reamplasarea la Arad a grupului statuar "Statuia Libertăţii". Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Gheorghe Firczac. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
			Domnul Gheorghe Firczac: Vă mulţumesc. doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Salvaţi monumentele noastre". Având trasee de făcut prin Camera Deputaţilor, şi vă rog să puneţi ghilimelele de rigoare la cuvântul "trasee", ajung într-un birou unde un distins funcţionar mă abordează "ex abrupto": "Domnule Firczac", spune domnia sa, "dumneavoastră, care sunteţi om de muzeu ataşat meleagurilor hunedorene, nu aveţi nimic de spus despre brăţara dacică găsită la Paris?". Îl privesc mirat, apoi derutat. eu care nu mă pierd aşa uşor, sunt de data asta într-o derută totală. Nu mă regăsesc. Îmi dau seama că are dreptate şi mă cuprinde o imensă tristeţe. De ce? Pentru că, iată, nici dacă eşti de bună credinţă nu poţi răzbi, nu poţi promova acele valori pe care toată lumea, teoretic, le afirmă şi jură pe Biblie că le şi promovează. Nu cu mult timp în urmă am încercat în două rânduri să propun Guvernului României, Ministerului Culturii şi Cultelor să transformăm Sarmizegetusa Regia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Micia în zone protejate de interes naţional. Toate acestea ar fi determinat o protecţie specială, o valorificare superioară a acestei zone, mai ales că judeţul Hunedoara are un nedorit loc fruntaş la şomaj. Dar, surpriză, Guvernul României, printr-o voce autorizată de Ministerul Culturii şi Cultelor, vine la discuţii pentru dezbaterea legii, cu un distins specialist, în probleme de patrimoniu. El este purtătorul de cuvânt. Argumente, o sumedenie: "domnul Firczac este un om deosebit, iubeşte monumentele, iubeşte judeţul Hunedoara". Aveam impresia că-mi citeşte necrologul. Ştiam ce urmează. Nu este nevoie de un astfel de proiect de lege pentru că monumentele sunt pe lista UNESCO, pentru că ele sunt departe unele de altele, şi argumentul suprem: cetatea Căpâlna, care este în judeţul Alba, nu va fi inclusă în acest proiect. Deci, într-adevăr, îmi citise necrologul. Şi pentru că tradiţia noastră parlamentară este deosebită, evident că nici acest proiect, ca multe altele, care nu au aviz favorabil de Guvernul României, nu este votat de colegii de atunci din Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă. Raport nefavorabil, şi nu trece nici în plen. Mai mult decât atât, astăzi, magna curia, reşedinţa principelui Transilvaniei, Gabriel Bethlen, devine spaţiu administrativ al Muzeului civilizaţiei dacice şi romane Deva. Mai poţi spune ceva? Eu să vorbesc despre brăţara dacică, ajunsă peste hotare? Mă ascultă cineva? Iată răspunsul meu pentru distinsul funcţionar al Camerei Deputaţilor, care, pe bună dreptate, m-a abordat ca un cetăţean onest ce este. Şi trebuie să fac, în încheiere, o precizare absolut necesară: declaraţia mea politică nu are nici o conotaţie, chiar dacă este politică, legată de partide, legată de ideologii, nu se doreşte a fi nici în favoarea vreunui guvern al României, nici în defavoarea altui guvern al României. Vreau doar să trag un semnal de alarmă, că măcar acum, în ceasul al 12-lea, când la Deva se judecă procesul aurarilor, să încercăm să facem ceva pentru aceste monumente şi să le transformăm în zone protejate. Mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Sergiu Andon. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Sergiu Andon: Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Consacru această declaraţie politică intitulată "Bătrânii şi Europa" îmbătrâniţilor şi îmbătrânibililor României. Duminică, 1 octombrie, a fost Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, eveniment precedat de diferite manifestări ale acestei categorii de cetăţeni. În judeţul Dâmboviţa, pe care am onoarea să-l reprezint în Parlament, întâlnirea persoanelor vârstinice s-a ţinut miercuri, 27 septembrie. Am insistat asupra datei pentru că, de atunci, aceasta este prima şedinţă a Camerei Deputaţilor consacrată declaraţiilor politice. mă aflu sub impresia semnificaţiei tulburătoare a zilei de 27 septembrie 2006. Era prima noastră zi de aşa-zisă "ţară europeană". O dramatică întrebare mi s-a ridicat atunci în faţă: cum sunt vârstnicii Europei şi cum sunt ai noştri? Pe europeni îi vedem şi pe aici, străbătând şi fotografiind culoarele Palatului Parlamentului, îmbrăcaţi lejer, în şlapi, în şort, volubili, râzând cu dantura completă, voiajând deconectaţi, destinşi, fericiţi. Îi vedem şi pe-ai noştri, câteodată chiar sub ferestre, demonstrând dincolo de garduri sau pe străzi, flendurând plasele lor de plastic cu priviri circumspecte şi încărcate de reproş. Mai bine decât să invocăm aderarea zi de zi, am face această comparaţie: să considerăm că vârstnicii sunt oglinda unei societăţi, chipul trist şi mătuit de grijă al îmbătrâniţilor României este chipul ţării noastre înseşi. De aceea, vă chem şi vă implor: nu priviţi aderarea luând în calcul numai economia, salariile, şoselele, inflaţia, şomajul şi obsesiile doamnei Macovei. Comparaţi zi de zi şi vârstnicii noştri cu vârstnicii continentului. Să ne uităm în această oglindă reală. Până nu vom vedea acelaşi fel de chipuri, expresia aceluiaşi mod de viaţă, nu vom fi integraţi. Noi, ca parlamentari, putem face mult pentru a grăbi acest proces. Cele mai urgente mi se par trei căi de acţiune: să identificăm surse de finanţare pentru mărirea pensiilor, fie şi printr-o contribuţie fiscală sporită din partea marilor profitori ai tranziţiei; să inventariem legile în favoarea persoanelor vârstnice, pe care însuşi Parlamentul le-a votat acum sau în legislaturile trecute, dar care au rămas literă moartă; să acţionăm cu toată vigoarea pentru a obliga Guvernul şi ministerele să le transpună în viaţă; să studiem soluţiile sociale şi legislative pe care ţările avansate le-au adoptat pentru persoanele vârstnice şi să ne impunem propriul nostru acquis comunitar, special pentru a face ca şi bătrânii României să cunoască o rază de fericire, să înceapă să semene şi ei cu bătrânii Europei. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Urmează domnul deputat Andrian Mihei, din partea deputaţilor fără apartenenţă la grup parlamentar. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Andrian-Sirojea Mihei: Mulţumesc. Doamna preşedinte, Declaraţia mea politică se intitulează "Penultimii la nivelul de trai în Uniunea Europeană". Decizia Comisiei Europene de a recomanda aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, prezentată în data de 28 septembrie 2006, chiar dacă, deocamdată, sub rezerva unor condiţii de monitorizare, constituie un moment istoric pentru ţara noastră. Problemele care încă există şi pe care membrii Uniunii Europene le-au subliniat sunt grave, însă, dacă sub presiunea sancţiunilor posibile, vor fi rezolvate, vor constitui noi paşi înainte spre o viaţă mai bună a cetăţenilor României. Ce probleme au fost subliniate şi ce sancţiuni au fost prevăzute am văzut cu toţii. Ce facem de acum înainte, depinde de noi! Oficialii Uniunii Europene se aşteaptă ca problema corupţiei - numită de către unii "endemică" - din România, pornind de la administraţiile locale, până la cele mai înalte nivele din guvern, precum şi reforma legislativă recomandată, să fie finalizate. Sancţiunile prevăzute în această privinţă sunt nerecunoaşterea în restul Uniunii Europene a deciziilor şi hotărârilor judecătoreşti din România. Totodată, un prim şi foarte important obiectiv de urmărit este o mai mare transparenţă şi eficienţă în sistemul juridic, prin întărirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii. Inexistenţa sau ineficienţa unor sisteme de administrare a fermelor subvenţionate de Uniunea Europeană, constituie de asemenea o problemă subliniată de aceştia, prin nerezolvarea căreia sanţiunile posibile sunt stoparea plăţilor. Slaba igienă alimentară, unde exemplele au fost legate de pesta porcină sunt considerate o problemă care a rămas nerezolvată, ceea ce conduce la păstrarea interdicţiei de exportare a produselor în restul Uniunii Europene. În plus, fiecare stat membru poate decide dacă va amâna admiterea muncitorilor români pe piaţa forţei sale de muncă pentru un maxim de şapte ani. Din păcate, se pare că atâţia ani consideră ţările membre că ne trebuie pentru a ajunge la un nivel acceptabil pentru a ne deschide poarta larg. până atunci însă ... intrăm doar cu aprobare scrisă. Comparativ cu Bulgaria, conform raportului, stăm puţin mai bine. Comparativ cu ţările membre, suntem încă departe şi mă refer strict la cerinţele asumate neîndeplinite încă. Pentru că dacă m-aş referi şi la nivelul de trai al populaţiei, la neajunsurile individului de zi cu zi, suntem foarte departe. În cadrul unui studiu european cu privire la calitatea vieţii, publicat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă si de Muncă, România si Bulgaria înregistrează cele mai scăzute niveluri de trai din cele 28 de ţări (UE-25 plus România, Bulgaria si Turcia). Conform analizei, care a luat în calcul 6 articole pe care o gospodarie nu si le poate permite, adică: încălzirea adecvată a locuinţei, o masă cu carne o dată la două zile, înlocuirea mobilierului uzat, cumpărarea de îmbrăcăminte nouă, banii necesari pentru o săptămână de concediu pe an şi posibilitatea de a invita la masă prietenii cel putin o dată pe lună, ambele ţări prezintă un nivel ridicat al lipsurilor în privinţa standardului de viaţă în raport cu statele membre ale Uniunii Europene. Bulgaria înregistrează un nivel de 3,9, iar România de 3,4 pe indexul lipsurilor. Asta în contextul în care cele şase ţări cu cele mai scazute venituri din Uniunea Europeană, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia si Slovacia, au un index al lipsurilor de 1,0. Toate reformele care au fost derulate în ultima vreme au determinat o oarecare refacere economică, însă acest fapt nu a generat şi o creştere corespunzătoare a veniturilor individului sau la nivelul gospodăriilor. După aderare, cei mai expuşi riscului de a ajunge la o sărăcie extremă sunt şomerii şi familiile lor, persoanele necalificate, pensionarii. Se impune, astfel, să fie luate măsuri pentru diminuarea acestor efecte şi este evidentă necesitatea introducerii unor politici de incluziune socială şi de luptă împotriva sărăciei, care să faciliteze crearea de noi locuri de munca şi creşterea şanselor de a găsi un loc de muncă prin instruire şi formare profesională. În această luptă contra-cronometru, de a îndeplini pe ultima sută de metri tot ce nu s-a făcut până acum dintre cele impuse de Uniune, trebuie să nu fie pierduţi din vedere cetăţenii. Trebuie ca tot ce se face la nivelul administraţiilor locale şi centrale să îi vizeze pe aceştia şi binele lor, ridicarea nivelului de trai, obţinerea de condiţii de muncă şi viaţă mai bune. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Liviu Timar. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Liviu Timar: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Domnilor colegi, Tema declaraţiei mele politice de astăzi este: Ministerul Agriculturii nu are o strategie de cultivare a cerealelor în anul 2007. Producătorii agricoli, în această perioadă, sunt în plin proces de recoltare a culturilor de toamnă, respectiv: sfeclă de zahăr, porumb boabe, soia, mere, struguri, legume, culturi furajere şi însămânţarea suprafeţelor programate cu orz, orzoaică şi grâu de toamnă. Suprafaţa de grâu ce se va însămânţa acum va asigura sau nu grâul necesar pentru panificaţie în perioada 2007-2008 - primul an după aderarea României la Uniunea Europeană. Cu toate că producţiile medii pe hectar şi totale obţinute în anul 2006 sunt foarte mici, situând România pe unul din ultimele locuri din Europa, actualul Guvern tratează cu aceeaşi mare indiferenţă şi anul agricol 2006- 2007, ca şi ultimii doi ani: 2005 şi 2006. Pentru a exemplifica cele afirmate am să prezint producţiile obţinute şi estimate în România, în 2006 la culturile de grâu, orz, floarea soarelui şi porumb boabe comunicate de Departamentul Agriculturii Statelor Unite ale Americii - Serviciul de Agricultură Externă, astfel: cultura grâu de toamnă: suprafaţa recoltată - 1,9 milioane hectare; producţia medie - 2.260 kg/ha; producţia totală - 4,30 mil. tone; în acest an producţia de grâu este mai mică cu 1,6 milioane tone, respectiv 27% faţă de anul 2005 şi 50% faţă de 2004; cultura porumb boabe: suprafaţa cultivată - 2,90 milioane ha; Producţia medie estimată - 3.030 kg/ha; producţia totală - 8,8 milioane tone, mai mică cu 1,5 milioane tone, respectiv, cu 14,5 %, faţă de anul 2005. Consider că domnul ministru al agriculturii Gheorghe Flutur nu poate să pună la îndoială datele comunicate de Departamentul Agriculturii SUA; mai degrabă ar trebui să revizuiască datele pe care le comunică Ministerul pe care îl conduce. Am amintit aceste date pentru a trage un semnal de alarmă, că România este în situaţia ca, în anul 2007, să obţină aceleaşi producţii foarte mici. Producătorii agricoli români vor fi într-o competiţie total inegală cu producătorii din Uniunea Europeană, fapt ce va crea mari dezechilibre economice şi în asigurarea populaţiei cu produse alimentare autohtone în perioada care urmează. Faptul că în acest an, respectiv, 10 octombrie, în perioada optimă de însămânţare a grâului, din cele 1.816.367 ha programate la nivel de ţară s-au însămânţat doar 35% din suprafaţă, ne arată foarte clar că actualul guvern nu are nici o strategie privind cultivarea grâului. Toţi producătorii agricoli cunosc că cel mai important element tehnologic din cultivarea grâului de toamnă îl reprezintă data semănatului acestei culturi. A semăna după data de 20 octombrie până la 30 octombrie înseamnă a pierde între 600-1.000 kg/ha, iar a semăna între 1 şi 30 noiembrie înseamnă o pierdere de 1.000 până la 2.800 kg/ha, fapt demonstrat de practica şi cercetarea agricolă. Dacă aceste lucruri ar fi cunoscute de conducerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, acordarea sprijinului de 150 RON promis pentru fiecare hectar semănat în toamnă trebuia să fie încheiată la începutul campaniei de toamnă, respectiv, 20 septembrie, nu la sfârşitul perioadei optime de însămânţare a grâului. Şi, dacă, întradevăr, se dorea sprijinirea producătorului agricol, suma pe hectar trebuia să fie de cel puţin 300 RON/ha. Actualul guvern trebuia să ţină cont că plăţile pentru agricultorii români se vor adapta gradual la cele din Uniunea Europeană, iar în 2007 ele vor fi de 25% din nivelul acordat fermierilor din Uniunea Europeană. Îşi pune întrebarea actuala coaliţie portocalie cum va face faţă concurenţei, după 1 ianuarie 2007, producătorul român, când va primi 40-50 euro/ha, comparativ cu producătorul francez şi german, care primeşte 200-250 euro/ha? Eu cred că nu. Dacă şi-ar fi pus această problemă cu adevărat, alta ar fi trebuit să fie strategia de cultivare a pământului în România şi, în special, a orzului şi grâului ce trebuie să se însămânţeze în această toamnă şi nu să rămână pustie peste 35 % din suprafaţa arabilă a ţării în primul an după aderarea României la Uniunea Europeană! Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc.
			Din partea Grupului parlamentar al PNL, văd că nu sunt colegi în sală. Din partea Grupului parlamentar al PD, domnul deputat Petru Movilă. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Petru Movilă: Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Există o zi în an când creştinitatea românească îşi aduce aminte de Iaşi, capitala spirituală a ţării. Este o zi în an când acest minunat oraş este asemuit cu "oraşul muzeu", "mica Romă", "dulcele târg al Ieşilor". Există o zi în an când creştini din toată ţara îşi pornesc exodul spre estul ţării, spre Iaşi. Există sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, cea mai mare manifestare ortodoxă din România. Doar atunci ne amintim despre ce înseamnă Iaşiul în cultura şi spiritualitatea românească. Doar atunci vorbim despre Iaşi cu adevărat. "Oraşul muzeu", "mica Romă", "oraş European de pelerinaj" alături de Thessalonic, din Grecia, Trondheim-Norvegia, Edinburgh-Marea Britanie şi Praga-Cehia. Iaşiul a început să-şi piardă din splendoarea sa. Lipsa banilor este invocată mai tot timpul. Şi este adevărat. Biserica Trei Ierarhi din Iaşi a intrat într-un proces de restaurare. Lucrările, însă, nu s-au finalizat din cauza lipsei banilor. Clădirea Mitropoliei a fost refăcută. Doar pe jumătate, pentru că nu au mai fost fonduri. Muzeul Unirii a intrat într-un amplu proces de refacere. Nu s-a finalizat, datorită banilor lipsă. La Teatrul Naţional s-au început lucrările. Cine ştie cât vor dura? Cea mai veche casa memorială din România, "Bojdeuca lui Creangă", este o palidă amintire din cea fost casa renumitului povestitor. Datorită lipsei banilor pentru restaurare. Palatul Culturii, emblematic nu numai pentru Iaşi, ci pentru România, îşi cască găurile din pereţi, aşteptând banii necesari reparaţiilor. Şi lista poate continua. În tot acest timp, despre Iaşi se discută doar într-o zi pe an: de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cred că a venit timpul să discutăm despre Iaşi cel puţin o dată pe săptămână. Şi cel mai mult ar trebui să discute despre Iaşi Ministerul Culturii şi Cultelor. Există o serie de proiecte pentru salvarea culturii şi spiritualităţii româneşti, la noi, la Iaşi, dar acestea aşteaptă doar să ne aplecăm privirea peste ele şi să alocăm banii necesari punerii lor în practică. Şi noi suntem cei care putem face acest lucru. Oaspeţii Iaşului, după realizarea Marii Uniri, şi-au prezentat omagiul lor spunând: "Ţi-ai deschis porţile şi ne-ai primit pe toţi cu drag, pe cei umili şi modeşti, ca şi pe cei gălăgioşi şi îngâmfaţi. Sărac cum eşti şi primitor, ne-ai dat ce-ai avut. Îţi mulţumim, bătrână cetate, pentru toate darurile tale". Dacă vom uita ce înseamnă Iaşiul pentru spiritualitatea şi cultura românească, aceste daruri vor dispărea în curând. Şi vom urma şi noi... Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Ştefan Baban. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Ştefan Baban: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Degringolada şcolii româneşti." Un nou an şcolar a început în România. Şi, ca în fiecare an, redeschiderea cursurilor în învăţământul de toate gradele, departe de a mai fi fastuoasă şi demnă, a devenit un prilej de aprinse dispute politice, temeri, îngrijorări şi insatisfacţii, atât pentru copii şi părinţii lor, cât şi pentru profesori şi familiile lor. Birocraţia, ce pretinde că veghează buna desfăşurare a proceselor de învăţământ, devine pe zi ce trece depăşită de problemele financiare şi organizatorice, panicată şi în defazaj faţă de obiectivele planificate. Orice om normal sau care are copii ce trebuie instituiţi îşi pune o întrebare legitimă: ce se întâmplă cu şcoala românească? De ce reforma din învăţământ este prost înţeleasă şi tot atât de prost aplicată, de ce există atâta nepăsare şi indisciplină şi mai ales care este viitorul acestui sector? Nici o guvernare postdecembristă şi mai ales nici una din echipele care s-au perindat pe la conducerea ministerului de resort n-au reuşit să aplice măcar 10% din promisiunile electorale ale acestui domeniu, iar finalitatea măsurilor este şi mai redusă. Şcoala românească a rămas de la un an la altul, de la o guvernare la alta, într-o profundă suferinţă, cu restanţe şi carenţe, cu tensiuni interne amplificate de nemulţumirile salariale ale cadrelor didactice, cu contraperformanţele perpetuate şi scandaluri de proporţii la fiecare test naţional, valabil atât pentru profesori cât şi pentru elevi. Ca şi alte sectoare ale economiei naţionale, şi învăţământul se confruntă cu grave probleme financiare. Procentul alocat din p.i.b. este neîndestulător, capabil doar să compromită proiectele de dezvoltare ale societăţii româneşti, într-o perioadă în care informaţia şi cunoştinţele profesionale decid soarta unei naţiuni. Există mari decalaje, care se adâncesc de la un an la altul, între români şi ceilalţi europeni sau locuitori ai planetei în ceea ce priveşte accederea la societatea cunoaşterii. De aici şi apariţia şi perpetuarea handicapurilor, uneori greu de depăşit, în competiţia mondială pe piaţa forţei de muncă atât în sectoarele de vârf, cât şi în cele obişnuite, care sunt puternic resimţite de români. De la această situaţie fac, desigur, excepţie tinerii supradotaţi, dar racolaţi şi selecţionaţi de universităţi străine prestigioase şi al căror număr nu este foarte mare, ca să impresioneze. Însăşi solicitările angajatorilor din Europa se rezumă la condiţii minime de studii, pentru că lucrătorii din agricultură, constructorii şi "căpşunarii" nu au de ce să fie prea încărcaţi de cunoştinţe profesionale. Şcoala românească nu face decât ca, prin efectul de bumerang, să încurajeze şi să motiveze exodul tinerilor absolvenţi, indiferent de nivelul şcolii, spre alte meleaguri, în condiţiile în care accesul la piaţa forţei de muncă autohtone este baricadat de pile, cunoştinţe, relaţii şi mai puţin de competenţa profesională bazată pe însuşirea noţiunilor din şcoală. Singură, România se privează de cel mai important capital, cel uman, şi în acelaşi timp de inteligenţa şi potenţialul creator al tinerilor, adică al generaţiei următoare. Nimeni, nici guvernanţii, nici omul obişnuit, nu este conştient de această pierdere. Când totuşi cineva va cuantifica acest lucru, s-ar putea să fie mult prea târziu... Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Andrei Gheorghe Kiraly. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
			Domnul Andrei Gheorghe Kiraly: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Declaraţia pe care o voi prezenta aş fi dorit să o prezint săptămâna trecută, însă, având în vedere importanţa şi chiar actualitatea evenimentului, o fac astăzi. Este vorba de semnificaţia zilei de 6 octombrie. Stimate doamne, stimaţi domni deputaţi, În mod tradiţional, comemorăm evenimente istorice cu un impact deosebit asupra societăţii, cum sunt revoluţiile sau luptele de eliberare şi omagiem personalităţi legate de aceste evenimente. În acest şir de omagieri şi comemorări se înscriu la loc de frunte evenimentele, faptele şi personalităţile legate de Revoluţia din 1848-1849. La fel, în această obişnuinţă, devenită tradiţională, se înscriu şi comemorările în cadrul comunităţii maghiare, legate de revoluţia paşoptistă, însă, cu o excepţie care întăreşte regula. Revoluţia maghiară a izbucnit la 15 martie 1849 şi după o serie de realizări, care au culminat cu detronarea Casei de Habsburg, a avut de înfruntat două armate imperiale. Lupta forţelor inegale s-a terminat la Arad (de fapt, la Şiria), unde armata revoluţionară a depus armele. Austriecii nu s-au mulţumit cu atât, peste 1.000 de participanţi în conflictul armat au fost judecaţi şi întemniţaţi pe ani grei în Cetatea Aradului. Represaliile au culminat cu deciziile tribunalului militar prezidat de generalul Heinau, care a condamnat 120 de persoane, printre care au fost şi 13 generali ai revoluţiei, care au depus armele la Şiria. Generalii, dintre care doar 4 erau maghiari, au fost executaţi în zorii zilei de 6 octombrie, în apropierea Cetăţii Aradului. Soarta celor 13 generali, martiri ai unei judecăţi motivate de o răzbunare oarbă, s-a păstat în memoria şi conştiinţa comunităţii maghiare. Ziua de 6 octombrie a fost decretată ca doliu naţional al maghiarilor. La data de 6 octombrie, maghiarii de pretutindeni, indiferent unde s-ar afla, comemorează acest eveniment de tristă amintire. Memoria martirilor este imortalizată în opere literare şi opere de artă plastică. Cele mai însemnate monumente legate de eveniment se află la Arad. Locul execuţiei este marcat de un obelisc, la baza căruia se află mormântul comun al generalilor. Într-o piaţă publică din oraş se înalţă Statuia Libertăţii, reamplasată în aprilie 2004, printr-o hotărâre a Guvernului român. De 157 de ani, în oraşul nostru se comemorează acest eveniment de tristă amintire, cu o participare masivă, cu participanţi din diferite zone ale ţării şi de peste hotare şi indiferent de etnie. Din 1990, comemorările sunt organizate de Uniunea Democrată Maghiară din România, iar manifestările se desfăşoară într-un cadru solemn, apreciat deopotrivă de invitaţi, participanţi şi, spre bucuria noastră, de marea majoritate a arădenilor. Cei care prezintă unele aspecte ale manifestărilor denaturat, fără să participe la aceste evenimente, nu urmăresc altceva decât otrăvirea bunelor relaţii interetnice, însă, de fapt, subliniază criza de imagine a propriilor formaţiuni.
			Doamna Daniela Popa: Mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Eduard Hellvig. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Eduard Raul Hellvig: Vă mulţumesc mult, doamnă preşedintă. Declaraţia mea politică se referă la: "Cetăţeanul român, spectator sau jucător în procesul de integrare europeană a României?" La 26 septembrie 2006, Comisia Europeană a făcut publică poziţia sa cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Conform Raportului Rehn, cele două ţări sunt pregătite să îndeplinească criteriile politice, economice, precum şi cele din acquis-ul comunitar, până la 1 ianuarie 2007. Astfel, în acest moment putem afirma că România şi-a atins şi cel de al doilea obiectiv strategic din perioada postcomunistă: integrarea ţării noastre în marea familie europeană. 1 ianuarie 2007 va avea, însă, o dublă semnificaţie pentru România: pe de o parte, această dată va marca finalizarea unei etape - cea a proiectului politic românesc de pre-aderare; pe de altă parte, va însemna demararea uneia noi - cea a proiectului politic post-aderare. Un proiect complex, care se pare că va necesita un efort mai mare decât cel încheiat. Şi aceasta fiindcă, în perioada următoare, România va fi supusă unei atente monitorizări a aplicării reformelor în zonele considerate problematice - şi anume, reforma din domeniul justiţiei, combaterea corupţiei şi a crimei organizate sau managementul fondurilor destinate agriculturii. Şi aceasta, în condiţiile existenţei unui calendare strâns, care prevede ca în luna octombrie 2006 - Parlamentul European să voteze propriile recomandări referitoare la aderarea ţării noastre; în luna decembrie 2006 - Consiliul European să aprobe data integrării; în luna martie 2007 - România să atingă termenul limită pentru prezentarea progreselor făcute în zonele problematice; iar în luna iunie 2007 - Comisia Europeană urmând să elaboreze un nou raport, care va decide dacă clauzele de salvgardare vor fi aplicate sau nu. În consecinţă, momentul integrării, prin efectele pe care le va genera ca urmare a accentului pus pe necesitatea realizării reformelor, şi anume, amânarea beneficiilor pentru populaţie, va avea un impact mai mare sau mai mic asupra percepţiei actuale a cetăţeanului român asupra Uniunii Europene. Va deveni cetăţeanul român eurosceptic? Există premisele instaurării acestei atitudini? Cine şi cum ar putea contrabalansa o asemenea perspectivă? Potrivit sondajelor de opinie, în acest moment se remarcă prezenţa câtorva elemente, care, cumulate cu nesatisfacerea aşteptărilor populaţiei imediat după momentul integrării, ar putea determina creşterea euroscepticismului. Se înregistrează scăderea nivelului de încredere a românilor în Uniunea Europeană. Cetăţenii români posedă un nivel mediu de cunoştinţe despre Uniunea Europeană, însă, există un sentiment de nevoie acută de a primi observaţii despre Uniunea Europeană, în special cu privire la drepturile pe care le presupune calitatea de cetăţean european, politica forţei de muncă sau modul de funcţionare a instituţiilor europene. Şi, totodată, imaginea românilor despre obiectivele pe care ar trebui să le aibă Uniunea Europeană sunt un reflex al agendei sociale româneşti, şi anume, combaterea sărăciei şi a şomajului. Toate aceste argumente consider că reprezintă un semnal de alarmă, care ar trebui să ne responsabilizeze în primul rând pe noi, oamenii politici. Este imperativ să dezvoltăm un proces real de comunicare cu cetăţenii, cu privire la noul statut, la noul rol pe care România îl va juca în cadrul construcţiei europene, începând cu anul 2007. Cetăţeanul român trebuie să fie corect informat cu privire la ce înseamnă Uniunea Europeană, el trebuie să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile în calitate de cetăţean european. Cetăţeanul român trebuie să fie ascultat, pentru ca să i se cunoască aşteptările cu privire la construcţia europeană. Şi, nu în ultimul rând, cetăţeanul român trebuie să-şi exercite drepturile politice, să se implice pentru a influenţa stabilirea agendei politice a Uniunii Europene. Am convingerea că doar în calitate de "jucători" informaţi cetăţenii români pot contribui la asigurarea legitimităţii de care are nevoie construcţia europeană. Doar participând activ la procesul luării deciziilor, cetăţenii români îşi pot aduce aportul la conceperea şi punerea în practică a rolului României în Uniunea Europeană şi al Uniunii Europene în România. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea deputaţilor fără apartenenţă la grup parlamentar, doamna deputat Leonida Lari Iorga. Aveţi cuvântul, doamnă deputat.
			Doamna Leonida Lari Iorga: Stimaţi colegi, În publicaţia Cotidianul din 2 octombrie a.c. a apărut un material ciudat, ca să nu spun, nefavorabil pentru românii basarabeni. În articolul cu pricina, pre nume: "Unire de 35 de miliarde", se pune pe tarabă Basarabia, cu alte cuvinte, se negociază pământurile strămoşeşti. Ia, uitaţi-vă, stimaţi fraţi români, cum ne vorbesc diverşi finanţişti, şi de o parte, şi de alta a Prutului: în cifre, care de care mai distanţate unele faţă de altele. De exemplu, conform unui aşa-zis "proiect de buget al unificării", domnul Sebastian Vlădescu (bineînţeles, omul Preşedintelui României, Traian Băsescu), actualul ministru de finanţe, ne oferă o sumă, precum zice el, "pe care nu ne-o permitem", şi se afişează suma de 35 miliarde, adică o cheltuială anuală de 5 procente din p.i.b.. Domnul Daniel Dăianu, fostul ministru de finanţe, o lasă mai moale: anunţă o suma de 20 de miliarde, mai adăugând că "cifrele sunt grosiere, dar este important să avem un ordin de mărime". Domnul Veacislav Ioniţă, doctor în ştiinţe economice la Chişinău, afirmă, însă, că unirea Basarabiei cu Þara Mamă ne-ar costa numai 12 miliarde de euro. Dar Germania Federativă şi-a pus în cap să târguiască cu Germania Democrată, când a avut loc reunificarea celor două state germane după căderea Zidului Berlinului? Vă întreb de la obraz! Ne spunea cândva un fost preşedinte de ţară, Emil Constantinescu, că "istoria nu ţine de pâine", când, în 1997, pe timp de pace, nu de război, şi nesilit de nimeni, statul român a cedat pământurile strămoşeşti din Bucovina Ucrainei, prin ruşinosul Tratat Româno-Ucrainean. Ba da, istoria ţine nu numai de pâine, dar şi de vieţile omeneşti din Basarabia şi Bucovina! Vieţi omeneşti, care, după 1940-1944, au fost curmate într-un mod cumplit de tăvălugul comunismului sovietic! În "Cartea Neagră a Comunismului", fostul adjunct al preşedintelui URSS, Mihail Gorbaciov, Aleksandr Iacovlev, un om cu o bună perspicacitate politică, accentua foarte grav: nazismul fascist a ucis 22 milioane de oameni, iar comunismul sovietic a ucis peste 99 milioane de oameni, de diverse naţii, de diverse categorii sociale. Pentru comunismul sovietic nu existau naţii, exista numai doctrina lor diabolică, prin care erau toleraţi doar acei care înfăptuiau programul sovietizării rapide a naţiunilor din fostul imperiu sovietic. Se pune problema în bani în ceea ce priveşte aducerea Basarabiei la Þara Mamă!? Păi, iarăşi vă spun de la obraz, stimaţi fraţi români! Dar în 1940, când URSS, printr-un ultimatum odios ne-a cotropit mişeleşte ţara, smulgându-i provincia istorică Basarabia, distrugând toate instituţiile statale, trimiţând în Siberia peste 1.500.000 de intelectuali, muncitori, ţărani, în vagoane pentru vite, acele vieţi omeneşti nu costă bani? Ba da, costă foarte mulţi bani! Dar să operăm cu argumente financiare, precum o fac finanţiştii români din partea aceasta a Prutului. Să ne întrebăm: salariile, pensiile, bursele acelor oameni ucişi sau surghiuniţi în temniţele siberiene nu erau bani care au rămas în fondul statului român!? Dar toată avuţia fermelor care produceau cereale, vinaţuri, bovine, ovine, păsări nu a rămas în fondul statului român? România are datorii mari faţă de Basarabia, iar nu Basarabia faţă de România! Să fie clară treaba asta! ªi aş pomeni, în primul rând, de datoria morală, căci nu românii basarabeni au abdicat de la Þară, ci Þara Mamă i-a cedat Imperiului Sovietic, fără măcar să tragă un glonţ pe Nistru. Un eveniment istoric pe care nu l-ai putea spune despre Finlanda, o ţară cu o populaţie mai mică, care, însă, a înfruntat inamicul sovietic şi a rămas o ţară liberă. Dar, în 1991, nu cumva Basarabia, iarăşi, a fost de vină? Nu, dimpotrivă, România a cedat Basarabia ruşilor, recunoscând un stat în stat - Republica Moldova, adică aceeaşi RSS Moldovenească, atât că fără doi de "S". Îmi amintesc, eram reprezentanta Basarabiei în Parlamentul URSS, când s-a dezbătut Pactul Molotov-Riebbentrop, în decembrie 1989. Între timp, în România avea loc aşa-zisa "revoluţie" (mai bine spus, lovitură de stat). Ceea ce am să vă spun acum este publicat în Monitorul Oficial al fostului Imperiu Sovietic, dar şi în cărţile de istorie despre Republica Moldova, care au apărut în Marea Britanie, în Franţa, în Israel. Aşadar, în sânul Imperiului Sovietic am declarat că nici Constituţia lor cea mai reacţionară, stalinistă, din 1936, nu admitea rapturile teritoriale săvârşite de URSS împotriva României (art.3). Aşijderi, în aceeaşi Constituţie (art. 14) se stipulează că URSS nu avea prerogative constituţionale să fondeze state în teritoriile ocupate, precum RSS Moldovenească. ªi, acum, ce se întâmplă, fraţii mei? Ce fac marii noştri finanţişti? Lasă o Basarabie însângerată şi sărăcită, cu Armata a 14-a în coastă, la voia Imperiului Rus? Oare, chiar, aceşti finanţişti, destul de inteligenţi, după părerea mea, nu cunosc istoria ţării lor - România? Oare nu cunosc opera social-politică a marelui geniu al poporului român, Mihai Eminescu? Deocamdată, în mod evident, Mihai Eminescu cunoştea mai bine originea acestei palme de pământ, Basarabia, decât ziariştii de la "Cotidianul". Stimaţi colegi, se consemnează în "Cotidianul" că, în 1812, Basarabia a fost cedată de către turci ruşilor. Îmi permiteţi să vă întreb, stimaţi fraţi români, când a fost Basarabia pământ turcesc? la cheremul turcilor? A fost dintotdeauna Moldova lui ªtefan cel Mare şi Sfânt, până la Unirea din 1918, când a devenit şi parte a României. Ori au uitat stimabilii ziarişti, ori nu au ştiut niciodată că Mânăstirea Căpriana are piatră de temelie pusă de ªtefan Vodă? A fost cedată această bucată de pământ strămoşesc de atâtea ori, încât chinuiţii români basarabeni, când vine vorba despre Þara Mamă, când îşi amintesc de câte ori i-a părăsit în istorie, fireşte, unii dintre ei, devin, fără voie, românofobi. Tocmai de aceea, ca să nu le aduc şi eu un plus de românofobie, nu i-am dat în judecată pe detractorii mei dâmboviţeni, printre care ziaristul Ion Cristoiu şi senatorul Corneliu Vadim Tudor. M-a oprit la timp gândul: ce or să zică românii basarabeni? Leonida noastră se judecă cu fraţii români! Cum să mai facem Unirea?! Să nu uităm, însă, că sângele vărsat în Basarabia şi Bucovina strigă la cer. De aceea se întâmplă ba secetă, ba inundaţii în România. Ar fi bine să fie lăsate de-o parte preţurile, pentru că Dumnezeu nu doarme cu capul pe o mănăstire. El vede, aude totul şi este alături de cei suferinzi. Pentru finanţiştii români, ce contează că Basarabia a revenit la identitatea sa, după o jumătate de veac de ocupaţie rusească? Chin, lacrimi, sânge, zeci şi sute de mii de vieţi omeneşti distruse nu contează pentru contabili. În acest sondaj ingrat, pe care îl face "Cotidianul", pentru a vedea reacţiile de o parte şi de alta a Prutului, se dă apă la moară străinilor şi vânduţilor autohtoni, care au purces deja să ne schimbe istoria, limba şi poate nu mai e mult până la înlocuirea grafiei latine cu cea chirilică. Ce contează pentru contabili acele mari izbânzi din 1989: limba română - limbă de stat, grafia latină, istoria românilor şi însemnele naţionale? Iată de ce consider că este o mare eroare acest sondaj apărut în "Cotidianul".
			Doamna Daniela Popa: Pregătiţi-vă să încheiaţi, doamna deputat.
			Doamna Leonida Lari-Iorga: Eu închei. În loc de un plan strategic de reunificare a ţării în toate domeniile, timp de 16 ani, România nu a făcut nimic pentru Basarabia, iar acum o pune pe tarabă de vânzare. Ruşine şi încă o dată, ruşine! Când te gândeşti, că la Seul, de exemplu, există un minister al reîntregirii, când toate neamurile, precum spune Biblia, înainte de apocalipsă, se întorc în albiile lor, România în letargie. O letargie continuă. Din câte ştiu eu, din spaţiul informaţional ce înconjoară terra, acet sondaj a fost comandat la nivel statal. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Ioan Munteanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Ioan Munteanu: Doamna preşedintă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează, ca şi cele precedente, "Numai agricultor să nu fii". Chiar dacă am mai vorbit despre falimentarea agriculturii româneşti, voi reveni la acest subiect ori de câte ori voi lua cuvântul, indiferent de subiectul abordat. Va fi laitmotivul intervenţiilor mele şi, poate, în acest fel, voi reuşi să-i fac să se ruşineze pe cei răspunzători de soarta ţăranilor. După aproape doi ani de promisiuni, declaraţii de presă şi proiecte fanteziste, agricultura românească a ajuns în paragină şi se îndreaptă cu viteză spre dezastru. Nici vorbă de sprijinirea ţăranilor ori de investiţii serioase în acest sector de care depinde existenţa întregii naţiuni. Dimpotrivă; o politică dirijată, având o singură finalitate: preluarea terenurilor şi afacerilor din agricultură de către grupurile de interese care se află în spatele actualilor guvernanţi. Cum mai are curajul domnul ministru al agriculturii să apară la televizor, să vorbească cu seninătate despre cât de valoroase sunt acţiunile, programele şi proiectele propuse, când situaţia îl contrazice până în cel mai mic amănunt? Cine sunt cei care au beneficiat, totuşi, de avantajele enumerate cu atâta convingere de către domnul ministru? Cu siguranţă, în marea lor majoritate, cei aflaţi în imediata apropiere a Puterii şi, în nici un caz, ţăranii de rând ori oamenii cinstiţi, de bună-credinţă. Fără sprijin de specialitate, fără subvenţii, fără utilaje, producătorii agricoli obişnuiţi n-au nici o şansă de reuşită. Dimpotrivă. Se vorbeşte despre introducerea unui impozit progresiv, foarte mare pentru cei care nu-şi lucrează pământul. De acord! Dar cu ce condiţie: să fie ajutaţi să-şi cultive terenul, iar dacă refuză să-l muncească, abia atunci să fie obligaţi la plata impozitului. E uşor să propui soluţii formale, fără fond, şi să consideri că ai contribuit la progresul agriculturii prin aceste metode. Nu, domnilor, nu aşa se face agricultură. Staţi de vorbă cu oamenii, măcar cu 10% din cei 43% din populaţia rurală, aflaţi-le necazurile, urmaţi-le sfaturile şi treceţi la treabă! Cu siguranţă, multe dintre sfaturile lor sunt mai valabile decât aşa-zisa ştiinţă a "specialiştilor" din minister. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Grigore Crăciunescu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Grigore Crăciunescu: Doamna preşedintă, Stimaţi colegi, Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Pas cu pas, se face ţara". 30 septembrie a fost ziua în care, conform unei rezoluţii adoptate cu 13 zile în urmă de Adunarea Naţională a Secuilor, o viitoare republică trebuia să aibă hotare în actuala configuraţie geografică a României. Separată, practic, de statul român, noua entitate ar fi urmat să-şi stabilească singură regulile de funcţionare. Guvernul maghiar ar fi devenit protectorul oficial al ţinutului secuilor. Evident, România se împotriveşte din răsputeri ca noua republică să se nască, încercând prin aceasta să răpească celor de-un neam şi-un sânge, de fapt, cetăţeni români cu acte-n regulă, posibilitatea de a se constitui într-o naţiune pură şi neatârnată. Aceasta, odată formată, ar profita de poziţia geografică favorabilă, ar intra imediat în Uniunea Europeană, împreună cu ţara vecină, poate şi prietenă. Istorica zi a trecut însă ca oricare alta din acest an. Cetăţenii neimplicaţi în ambiţiosul proiect au ignorat însă potenţialul eveniment, obosiţi fiind cu toţii după sommet-ul francofoniei, găzduit de capitala en-titre. Presa, în aşteptarea a ceea ce ar fi putut să fie, a privit totuşi cu seriozitate subiectul. Am găsit câteva păreri chiar interesante, şi, recunosc, una dintre ele mi-a suscitat imaginaţia. Ce-ar fi, dacă toate posibilele comunităţi, minorităţi, etnii, eventual bresle, şi-ar dori şi şi-ar proclama autonomia? Dintre toate, care ar avea într-adevăr o şansă să dăinuie şi chiar să se dezvolte ar fi comunitatea romă. Am nenumărate argumente în sprijinul acestei afirmaţii: vechimea pe meleagurile româneşti, legile proprii, mult mai respectate decât cele pe care, cu talent, le dezbatem la această tribună, şi superioritatea numerică. Pentru o bună guvernare a unui posibil nou stat românesc, sub formă de mozaic, aş recomanda modelul de peste Ocean. Va fi nevoie de o rapidă modificare a Constituţiei, pentru a permite, oricui îndeplineşte anumite condiţii, să pună bazele unei noi republici. Vom ajunge să concurăm Uniunea Europeană, în care ne pregătim să intrăm. Nu mai menţionez şi eforturile depuse; le cunoaştem cu toţii, doar le depunem împreună, zi de zi. Dar, ce păcat că nu putem adopta deviza "unitate în diversitate", pentru că deja ne-au luat-o alţii înainte. Să revenim, însă, la faptele concrete, pentru că de imaginaţie nu duce nimeni lipsă, iar problemele administrativ-teritoriale ridicate de noua posibilă formă de organizare vor fi rezolvate la momentul oportun. Liderii autonomiştilor secui se află, se pare, în faza finală a unui demers care se va încheia, conform declaraţiilor, cu un referendum pentru autonomie, inclusiv teritorială. Până la intrarea României în Uniunea Europeană mai sunt câteva luni şi câteva etape, dar greul a trecut, sau va începe de-abia de la 1 ianuarie 2007. Europa este convinsă de existenţa, la noi, a unui stat de drept funcţional. Va descoperi că s-a înşelat şi se va mai gândi la noi, sau va fi pusă în faţa faptului împlinit? Concluziile le tragem după ce citim cu atenţie un celebru document programatic, Proclamaţia de la Ditrău. Istoricul act conţine revendicări grave. Şi s-a dat, cum am mai subliniat, un ultimatum. Conform acestuia, Preşedintele, Parlamentul şi Guvernul urmau să înceapă tratativele cu Consiliul Naţional Secuiesc pentru "înfiinţarea Ţinutului Secuiesc, ca regiune autonomă administrativă şi semnarea tratatului, având ca obiect recunoaşterea autonomiei Ţinutului Secuiesc până la data de 30 septembrie 2006". A trecut termenul, n-au inceput tratativele. În consecinţă, se va trece la faza a doua. Pentru că, spune proclamaţia: "în cazul nerealizării acestui tratat, cheamă Consiliul Naţional Secuiesc să convoace, în toamna anului 2006, Adunarea Delegaţiilor Secuieşti, în scopul stabilirii măsurilor de exercitare a dreptului la autodeterminare a poporului secuiesc, să revendice de la Marile Puteri semnatare ale Tratatului de la Trianon refacerea dreptului colectiv al maghiarilor din Transilvania şi al secuilor, drepturi de care sunt privaţi de 86 de ani, să facă demersuri pe lângă Naţiunile Unite şi pe lângă Uniunea Europeană, pentru garantarea, printr-un tratat internaţional, a statutului autonom al Ţinutului Secuiesc, ca mod de recunoaştere a dreptului la autodeterminare a acestui popor". Iar punctul următor al Proclamaţiei spune că "se adresează Guvernului maghiar dintotdeauna să-şi exercite rolul protector asupra revendicărilor la autonomia Ţinutului Secuiesc". Şi n-am să mai comentez nici eu, pentru că, în faţa tăcerii cu care a fost întâmpinată proclamaţia, este, poate, suficient că am amintit-o. Închei prin a vă aduce la cunoştinţă că Consiliul Naţional Secuiesc, constatând că autorităţile române nu au început tratativele, a dat un nou termen, şi anume, 04.11.2006. Vom vedea ce va fi şi atunci. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc.
			Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Costache Mircea. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Costache Mircea: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Aveam pregătit un alt text pentru astăzi, dar am fost abordat, de la primele ore, cu reproşuri în legătură cu calitatea discursului meu şi al unora dintre colegii mei, şi anume, ni s-a reproşat că suntem, de regulă, prea nervoşi, suntem prea temperamentali în luările noastre de cuvânt, atât în cadru oficial, cât şi în diferite ocazii, la întâlnirile cu cetăţenii. De aceea, trebuie să spun că m-am simţit lezat direct, pentru că nota mea de zi cu zi este aceea a unui om nemulţumit şi marcat de contemporaneitate în sens negativ. Mi s-a recomandat, cu alte cuvinte, direct sau indirect, moderaţie. Chiar aşa. Cât de frumos şi de distins apare un purtător de cuvânt, un lider de opinie în microzona pe care o reprezintă atunci când îşi susţine ideile cu calm şi cu argumente solide. Dar, personal, trebuie să recunosc că n-am dat dovadă de moderaţie şi că n-o să dau niciodată, pentru că, realmente, nu pot. Sunt moderaţi, calmi şi relaxaţi oamenii care se împacă cu atmosfera şi cu realităţile din jurul lor. Oamenii care nu simt că s-a prăbuşit o economie, că ţara a fost prădată de resurse naturale minerale, că nu mai funcţionează nimic, învăţământul nu mai este cea fost, cercetarea ştiinţifică, n-a mai rămas în jurul nostru o găleată la fântână pe câmp, crapă toţi de sete învârtindu-se în jurul ei şi nu mai ştiu de unde ne-a năpădit dintr-odată boala averilor, boala hoţiei peste noapte, care a devastat, pur şi simplu, spiritul românesc curat, tradiţional, aşa cum ne-a fost el transmis şi cum îl arată cultura populară, cine mai are timp să se mai aplece asupra ei. Despre moderaţie eu nu pot să vorbesc decât cu nervi, pentru că observ că acelora care, uneori se revoltă, le este mai bine. Şi pot să dau un exemplu recent: la vecinii noştri unguri există nişte mişcări populare. Se revoltă oamenii, sunt nemulţumiţi şi sunt de câteva săptămâni în stradă, pentru că i-a minţit primul-ministru. După liniştea şi pacea şi armonia care par să domnească, formal, în societatea românească, aici nu i-a minţit nimeni, nu i-a furat nimeni, nu i-a prădat nimeni. În acest context, dacă vrea cineva să conteze pe un discurs de intelectual modest, şi aşezat şi cuminte, şi ca un fiu de ţărani, care ştie să-i respecte pe ceilalţi şi să nu-i agreseze cu tonul ridicat şi cu expresii dure, pot şi eu să devin moderat. Puneţi la loc ce aţi furat! Aduceţi la sânul Patriei sistemul bancar înstrăinat! Mă străduiesc, prin interpelări repetate, să aflu lista marilor datornici la BANCOREX, să ştiu şi eu cine sunt cei care au devalizat una dintre cele mai mari bănci ale ţării, şi nu numai din ţara noastră. Dacă vreţi să avem un dialog civilizat, dacă vreţi să ne recăpătăm liniştea, calmul şi moderaţia la care faceţi referire, controlaţi-vă, stimaţi domni, comportamentul civic şi abandonaţi stilul prădalnic, care a dus ţara în pragul ruinei! Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, doamna deputat Ionica Constanţa Popescu. Aveţi cuvântul, doamna deputat.
			Doamna Ionica Constanţa Popescu: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Bună dimineaţa, tuturor! Am să încerc să nu fiu încrâncenată şi o să încerc să zâmbesc. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Scuipatul peste români, în faza prezidenţială". Declaraţia politică scrisă înainte de programul de teritoriu impus de săptămâna francofoniei, îl avea ca personaj central pe prefectul de Hunedoara, domnul Marius Cristian Vladu. Iar tema era "cum un prefect încalcă legea pe care este pus să o apere şi să o aplice". Adică, vorbeam despre cum ezită să emită, potrivit reglementărilor legale în vigoare, un ordin de încetare a mandatului pentru un primar care s-a declarat membru al unui partid, după care şi-a regăsit fericirea într-un alt partid. N-am să-mi pun întrebarea dacă refuzul prefectului de Hunedoara de a aplica legea are legătură cu faptul că primarul a trecut cu arme şi consilieri în grădina raiului P.D., partid din care a fost propulsat, în fruntea judeţului Hunedoara, domnul Vladu. Dar tot mai des îi înţeleg "comportamentul" - şi am să vă rog să vedeţi ghilimelele de rigoare -, în condiţiile în care mentorul său politic, mentorul domnului Vladu, a fost - şi poate mai este - ex-şeful său de partid, domnul Preşedinte al României, Traian Băsescu. Iar, când domnul Preşedinte nu se sfieşte să arunce în public cuvinte şi expresii, precum - vă rog să mă scuzaţi, "găozar", "adunătură de lichele", "jigodii în care nu poţi avea încredere", "nu am fost premiant, dar am ajuns Preşedinte", "când o să aflaţi că am iertat pe cineva, să mă sunaţi", sau "eu nu rog pe nimeni", atunci, pesemne că toţi cei care-l au drept model pe domnul Băsescu sunt de părere, aproape în mod normal, că, dacă legea bunei creşteri poate fi eludată, desigur, orice lege devine facultativă. Acum, cred că am fi farisei să nu recunoaştem că fiecare dintre noi scăpăm câte o înjurătură în anumite ocazii, în ocazii private, însă. Traian Băsescu, la fel ca orice om, are dreptul să-şi descarce furia cum crede de cuviinţă. Pot înţelege latura colerică a temperamentului lui Traian Băsescu, dar mă îngrozesc numai la gândul că această latură colerică ar putea izbucni într-o întâlnire cu Jaques Chirac sau cu George Bush, ori cu vreun alt preşedinte de ţară. Mi-e teamă ca vreunul dintre aceştia să nu-l enerveze atât de tare pe domnul Băsescu, aşa cum a făcut-o ziaristul Ovidiu Zară, şi Preşedintele nostru să-l facă ... n-am să repet cuvântul, eventual însoţindu-şi agresiunea verbală şi cu un cap în gura interlocutorului. Mă întreb ce ne-a mai rămas de văzut? Poate cum Preşedintele României, după o petrecere cu prietenii, se apucă de vreun concurs gen "cine scuipă mai departe". Deocamdată, Preşedintele Băsescu scuipă aproape. A început concursul pe faza de echipaj de vapor, a trecut prin faza de partid şi, pentru că, "Petre, eşti cel mai bun", cunoaşteţi desigur sintagma folosită înainte de a-l trimite la plimbare pe şeful său de partid, Petre Roman. Deci, pentru că a fost perfect, domnul Băsescu s-a calificat pentru faza naţională. Asistăm, acum, aşadar, la scuipatul în faza prezidenţială. A scuipat în P.D., a scuipat în P.N.L., a scuipat pe hotărârea sa de a-l pune premier pe Călin Popescu-Tăriceanu. Prin decizia de a-l instala pe senatorul P.S.D. Georege Maior în fruntea S.R.I. a scuipat pe toţi românii care l-au ales Preşedinte pe acel Traian Băsescu ce le promitea în 2004 că va scoate P.S.D.-ul de la Putere. A scuipat în sindicate pe vremea când era ministru al transporturilor şi le-a spus sindicaliştilor că-şi bagă ... nu-mi amintesc ce ... în sindicatele lor. Scuipă în Biserică. Pentru că aceasta ne învaţă să iertăm, iar domnia sa ne îndeamnă să nu iertăm. Vă reamintesc, acest lucru a spus într-o emisiune televizată. Şi a spus: "când veţi afla că am iertat pe cineva, să mă sunaţi". De asemenea, Preşedintele ţării scuipă în Şcoală. Pentru că ne spune că profesorii sunt mediocri şi că nu ai nevoie de multă carte, dacă vrei să ajungi Preşedinte. Mai scuipă şi în Justiţie, populată, în opinia sa, de jigodii în care nu poţi avea încredere. Şi mai scuipă şi în părinşii noştri, care ne învaţă, încă din primii ani de viaţă, să spunem "te rog" şi "mulţumesc". Domnia spune că nu zice niciodată "te rog". Scuipă în dumneavoastră şi scuipă în mine, în toţi parlamentarii, pe care-i consideră o adunătură de lichele. Scuipă în ziarişti şi în toţi cei care nu-i dau dreptate, numindu-i ... încă o dată, permiteţi-mi să nu repet cuvântul, şi proferând blesteme de genul "să le dea Dumnezeu sănătate, cât adevăr spune" legat de ... nu ştiu ce; nu are importanţă legat de ce, important este că ştia că se adresează unei persoane care a avut grave probleme de sănătate. Într-un promo la un post naţional de televiziune, spunea cu intonaţie consilierul prezidenţial, doamna Adriana Săftoiu, că este inadmisibil să te consideri analist politic şi să spui despre Preşedinte "un prost, un nebun". Ia, încercaţi, doamna Săftoiu, cu aceeaşi intonaţie, termenii: "lichea", "jigodie", "găozar". Dar acum auziţi din gura nu a unui analist politic, ci a Preşedintelui de stat, pe care-l consiliaţi. Eu îmi exprim consternarea că o persoană deşteaptă, cum am cunoscut-o eu pe Adriana Săftoiu, nu aude decât cu o ureche, iar injuriile şi insultele Preşedintelui Traian Băsescu îi par suave şoapte dulci şi miresme venite din rai. Preşedintele Traian Băsescu este, că ne place sau nu, un model pentru români să respecte instituţia prezidenţială, iar dânsului, îi urez multă sănătate şi să aibă parte de un concurs mai demn de poziţia pe care o ocupă temporar. Îi las, în declaraţia mea politică, şi o legendă. Am căutat în DEX-ul limbii române, ediţia '98, termenul "găozar". Nici măcar DEX-ul nu defineşte acest termen; poate, de ruşine. "Lichea" înseamnă om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic, secătură. Asta spune domnul Preşedinte că suntem noi, parlamentarii. Iar "jigodie" este definit ca potaie, javră, jiganie, animal, lighioană. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Urmează domnul deputat Corneliu Ciontu, din partea deputaţilor fără apartenenţă la grup parlamentar. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Am să prezint astăzi un punct de vedere al Partidului Noua Generaţie în legătură cu 1 ianuarie 2007, partid care, vă asigur că, după alegerile anticipate, sau normale, la termen, va ocupa ceva locuri în acest Parlament. Uniunea Europeană ne pune în faţa unui paradox al dublei identităţi: trebuie să devenim europeni şi, în acelaşi timp, să rămânem români. Cum poate fi împlinită această exigenţă? Fireşte, alegând acele virtuţi europene ce lipsesc spiritului românesc şi, pe de altă parte, păstrând ceea ce ne-a oferit de-a lungul istoriei. Nu-i deloc greu de ghicit ce ne lipseşte: o mai bună organizare, spiritul managerial, capacitatea de a pune pe picioare afaceri solide şi de a gestiona eficient banii statului; de asemenea, respectul pentru lege şi Constituţie. În egală măsură, nu-i dificil de intuit care e formula secretă a fiinţei naţionale româneşti: patriotismul, credinţa, respectul pentru valorile tradiţionale. Întâmplător sau nu, tocmai în jurul acestor valori a luat fiinţă Partidul Noua Generaţie. Am regăsit în cadrul lui iubirea de ţară, preţuirea tradiţiilor, pioşenia. În acelaşi timp, P.N.G. şi-a propus să dezvolte în rândul românilor credinţa în economia de piaţă, în reuşita individuală, în management şi eficienţă. Din aceste raţiuni, consider, aşa cum spuneam mai sus, că partidul nostru constituie unul din răspunsurile pe care România le oferă în faţa provocării europene. În faţa unui moment, precum cel al aderării europene, P.N.G. nu poate decât să-şi exprime satisfacţia. Da, suntem fericiţi, pentru că ne-am răgăsit locul just în spaţiu şi timp. Da, credem că merită felicitări toţi cei care au participat nemijlocit la acest proces, fie că fac parte din echipa 2000-2004, fie din actuala Coaliţie de guvernare. Da, suntem convinşi că România a păşit pe calea cea bună, care duce spre prosperitate. Totuşi, am dori să subliniem câteva puncte sensibile: Integrarea nu este sinonimă cu aderarea. Procesul care ne aşteaptă va fi lung şi, cu siguranţă, mai anevoios decât cel parcurs până azi. Bucuria ar trebui să fie înlocuită de responsabilitate. Românii ştiu încă prea puţine lucruri despre ceea ce îi aşteaptă în calitate de cetăţeni ai Uniunii. Guvernul are încă multe campanii de iniţiat pentru a informa poporul în privinţa drepturilor şi obligaţiilor care îi revin. Altfel, riscăm să fim confruntaţi cu un puternic curent anti-european, atunci când costurile integrării se vor face simţite. Trebuie pregătite scenarii alternative pentru coaliţia de guvernare care se va forma după alegerile următoare. Va fi nevoie de partide şi alianţe noi. Suntem în situaţia ingrată în care vom beneficia de mai mulţi bani europeni decât putem cheltui în cadrul unor proiecte eligibile. Şi e trist, pentru că sunt bani pe care îi vom pierde din lipsa unor organisme inteligente de coordonare şi încurajare a proiectelor europene. Mă opresc aici. Dacă aş lungi prea mult lista avertismentelor, aş putea fi considerat un eurocârcotaş. Ceea ce, fireşte, nu sunt. Partidul Noua Generaţie este un partid proeuropean. Integrare plăcută! Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Dacă doamna deputat Mirela Adomnicăi se rezumă la cele trei minute consacrate unei declaraţii politice, va fi ultimul vorbitor din şedinţa noastră de astăzi. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.
			Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează "vârstnicii, persoane pe care le ascundem în aziluri". Am primit, în sfârşit, acordul Uniunii Europene şi avem certitudinea că data de 1 ianuarie 2007 este data la care Uniunea se va mai îmbogăţi cu un membru: România. Cu toate că, teoretic, îndeplinim toate condiţiile pentru mult aşteptata aderare, încă avem, ca naţiune, mentalităţi pe care trebuie să le schimbăm urgent, dacă nu vrem să fim priviţi în viitorul cel mai apropiat ca o oaie neagră a Europei. Dincolo de toate obiceiurile balcanice pe care ni le recunoaştem şi cu care, din păcate, ne mai mândrim cîteodată, considerăm, în mod eronat, că problemele pe care le ascundem de ochii lumii vor dispărea de la sine. Şi mă refer aici la persoanele de vârsta a treia; la bătrânii, pe care nu ne mai permitem, din tot felul de motive, să-i ţinem lângă noi şi pe care îi ascundem prin azile şi cămine de bătrâni, sperând că acolo le e mult mai bine şi că, astfel, răspunderea noastră faţă de ei este asumată, iar problema traiului lor, rezolvată. Din păcate, nu este deloc aşa. Instituţionalizarea persoanelor vârstnice continuă să fie o problemă la nivel naţional. Pe de o parte, din cauza numărului extrem de redus de instituţii capabile să preia numărul din ce în ce mai mare de vârstnici, pe de altă parte, din cauza lipsei fondurilor necesare dotării corespunzătoare a acestei instituţii. Clădirile în care îngropăm ultimele zile ale bătrânilor noştri sunt vechi, insuficiente ca spaţiu pentru a adăposti zeci sau chiar sute de persoane în vârstă. Sunt dotate necorespunzător, cazurile în care două persoane împart acelaşi pat nefiind o raritate. Nu există prsonal calificat pentru a acorda asistenţa medicală şi socială, nu există programe sociale care să-i includă. Pensiile multora dintre ei sunt ridicol de mici şi nu oferă posibilitatea satisfacerii nevoilor fundamntale. Deci, nici nu se mai poate pune în discuţie îndeplinirea unor mici capricii fireşti, care să le însenineze ultimele zile. Problema este cu mult mai complexă dacă o privim din punct de vedere naţional. Pe lângă chestiunea individuală a abandonării persoanelor vârstnice în azile, din motive mai mult sau mai puţin justificabile, mai mult sau mai puţin morale, avem de-a face cu o problemă la nivel naţional. Nu există nici un program social care să vizeze direct această categorie socială. Nu conştientizăm decât mult prea rar şi superficial durerea pe care o suferă bătrânii noştri înainte de a se stinge, în tăcere şi neştiuţi, din această viaţă. Se spune că cine nu are bătrâni, să-şi cumpere. Noi avem, dar nu ne îngrijim de ei. Îi considerăm doar o cheltuială în plus, o problemă care dispare, poate, dacă o ascundem de ochii lumii. Lucrurile, însă, nu stau aşa. Dacă nu conştiinţele noastre, atunci cu siguranţă Europa ne va trage la răspundere, mai devreme sau mai târziu, pentru această atitudine ce încalcă drepturile omului şi orice fel de morală. Trebuie să ne implicăm în rezolvarea problemei populaţiei de vârsta a treia. Şi spun problemă dacă mă gândesc la toate neajunsurile din sistemul medical, instituţional şi, mai ales, financiar în ceea ce-i priveşte pe pensionari şi, în general, toate persoanele de vârsta a treia, fie ele instituţionalizate sau nu. Trebuie să concepem o strategie guvernamentală care să li se adreseze. Să sprijinim construirea de noi cămine de bătrâni, care să ofere toate condiţiile decente de trai pentru bătrânii noştri. Trebuie să alocăm fonduri suficiente pentru dotarea corespunzătoare a acestora, atât cu aparatura corespunzătoare, cât şi cu resursele umane necesare. Trebuie să ne gândim la ei ca la persoane care mai au multe de oferit societăţii înainte de inevitabilul sfârşit pământesc, şi nu ca la nişte persoane de care ne putem descotorosi fără nici un cuvânt. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, doamna deputat.
			Până să închidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice, dau citire listei cu parlamentarii care au depus în scris declaraţiile politice. Din partea Grupului parlamentar al PSD domnii deputaţi: Dumitru Bentu, Manuela Mitrea, Emil Radu Moldovan, Aurel Vlădoiu, Monalisa Găleteanu, Minodora Cliveti, Valeriu Ungureanu, Gheorghe Chiper, Florin Iordache, Vasile Filip Soporan, Ioan Stan, Vasile Mocanu, Gabriela Creţu, Victor Sanda şi Iuliu Nosa. Din partea Grupului parlamentar al PNL domnii deputaţi: Emilian Frâncu şi Claudius Zaharia. Din partea Grupului parlamentar al PD domnii deputaţi: Daniel Buda, Aurel Olărean, Dumitru Ioan Puchianu, Constantin Traian Igaş, Marius Rogin, Monica Iacob Ridzi, Valeriu Tabără, Radu Lambrino, Anca Constantinescu, Valentin Adrian Iliescu, Dan Grigore, Bogdan Cantaragiu, Mihai Stănişoară, Ioan Oltean. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnii deputaţi: Petru Călian şi Cornelia Ardelean. Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin. Şi deputaţii fără apartenenţă la grup parlamentar, domnii deputaţi Mircia Giurgiu şi Olguţa Cocrea. Vă mulţumesc pentru participare şi atenţie. Din partea Grupului parlamentar al PRM, Ioan Aurel Rus, a depus în scris. Nu m-aţi anunţat, de aceea n-am dat citire. Mai este cineva din partea Grupului parlamentar al PRM? Nu. Vă mulţumesc.
			(Următoarele declaraţii politice şi intervenţi au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)
			Domnul Costică Macaleţi: "Integrarea europeană - previziuni şi perspective" Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ne apropiem cu paşi repezi de momentul istoric 1 ianuarie 2007 când România se va alătura statelor ce constituie Uniunea Europeană. Desigur, aşteptările românilor sunt deosebit de mari de la Uniunea care se presupune că va aduce şi la noi prosperitatea şi respectul pentru lege şi valorile democratice pe care le vedem în cele 25 de state membre. Dar este la fel de adevărat că nu vom asista la un miracol peste noapte. Mai precis, integrarea va aduce cu ea şi o serie de probleme. Opoziţia o recunoaşte, dar nici puterea nu stă degeabă şi se grăbeşte să se asigure că în cazul unor dificultăţi pe care nu le va putea manageria din motive de incompetenţă - caracteristică de altfel Alianţei portocalii - să se poată spăla pe mâini de orice vină. Astfel, onorabilul ministru al muncii, Gheorghe Barbu, se grăbeşte să declare public că "valul integrarii va aduce cu el desfiinţarea multor locuri de muncă şi implicit creşterea ratei şomajului". Totodată, afirmă domnul ministru că "lupta noastră va fi dată în funcţie de cum societăţile româneşti vor sti să se adapteze la o piaţă unică cum este cea a UE. Dacă nu vor face faţă, multe dintre ele vor da faliment şi implicit mulţi oameni vor deveni şomeri. Pe de o parte ar putea exista dispariţia locurilor de muncă, dar şi apariţia altora, având în vedere că Romania se află în plin proces de dezvoltare a infrastructurii. Şi aici nu vorbim numai de drumuri, ci şi de dezvoltarea sectorului social, al sanătăţii şi învăţământului". Toate bune şi frumoase: se indentifică problemele şi par a se da soluţii. Însă cât de naiv poate fi cineva să creadă că şomajul inerent integrării va fi combătut prin crearea de noi locuri de muncă în infrastructură, în sănătate şi în învăţământ? Cetăţenul român care citeşte o astfel de declaraţie trebuie să fie tare nedumerit. Infrastructură? păi în 2 ani de mandat portocaliu nu s-a realizat nici măcar 1 km de autostradă, fapt ce a adus guvernului renumele de "Guvernul 0 km". Sănătate? păi de unde când sistemul sanitar e la pământ şi orice tratament medical de care ai nevoie se plăteşte scump cu stat la cozi interminabile şi cu "atenţii" ştim cu toţii unde. Învăţămât? cum când sute de profesori sunt acum pe meleaguri iberice la cules de căpşuni petru că au salarii de mizerie? Nu neagă nimeni faptul că ne va fi greu odată cu integrarea. Însă Guvernul trebuie să caute soluţii pentru ca economia şi societatea românească să treacă mai uşor peste ele. E nevoie de acţiuni coordonate, de proiecte viabile de consultarea specialiştilor din toate zonele nu numai din sfera actualei puteri. Iată de ce considerăm că numai identificarea problemelor nu reprezintă o soluţie pentru actuala guvernare care trebuie să conştientizeze că exercitarea puterii implică ceva mai mult decât vaiete şi comportament specific "drobului de sare".
			Domnul Aledin Amet: "Despre religie ca mod de înţelegere" Lumea musulmană se află în luna de post, premergătoare marii sărbători religioase Ramazan Bayram. Profit de ocazie pentru a adresa tuturor conaţionalilor noştri de religie islamică urări de bine. Ramazan Bayram ayânâz kairlă bolsân. Deoarece domeniul religiei este unul important în existenţa unei comunităţi, aş dori să dezvolt, în continuare, o temă destul de discutată în ultima vreme. Ceea ce a afirmat Papa Benedict al XVI-lea despre religia islamică, citând un text al unui împărat bizantin, a produs şi în rândurile musulmanilor din România cel puţin nedumerire, aceştia considerând că nu sunt corecte astfel de abordări, mai ales din partea unui înalt ierarh. Fiecare naţiune este mândră de propriile repere fundamentale: apartenenţa etnică şi apartenenţa religioasă. Într-o lume a uniformizării cerinţelor sociale, economice şi politice, benefică progresului, păstrarea celor două identităţi reprezintă, indiscutabil, păstrarea valorilor spirituale. Din acest motiv, astfel de subiecte sensibile trebuie tratate cu multă responsabilitate, ignoranţa, necunoaşterea şi, ceea ce este şi mai grav, reaua voinţă, conducând, inevitabil, la suspiciuni sau chiar la tensiuni de nedorit. Islamul, precum celelalte mari religii, promovează înţelegerea, spiritul de pace, fiind credinţa pe care o împărtăşeşte un număr important de oameni. Religia constituie un mod de apropiere a relaţiilor umane.Pentru ca această latură a existenţei să devină foarte vizibilă, respectul nu trebuie omis.
			Doamna Cornelia Ardelean: Mai sunt mai puţin de trei luni până la aderarea României la Uniunea Europeană, moment în care ea va trebui să adopte toate regulile funcţionale din statele europene. 1 ianuarie 2007 va reprezenta, de asemenea, cea mai potrivită oportunitate pentru ca ţara noastră să îşi promoveze valorile şi resursele în context european. Una dintre şansele pe care trebuie să le valorificăm la maximum în UE este turismul. Nu mai este nevoie să enumerăm numeroasele zone pitoreşti, care pot oricând să atragă sute de mii de turişti din străinătate, şi să contribuie astfel decisiv la revitalizarea economică a unor zone care nu par să aibă alte perspective de dezvoltare şi implicit de creştere a nivelului de trai al locuitolor. Trebuie însă să avem în vedere faptul că, o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, standardele pentru certificarea staţiunilor turistice au crescut. Sunt condiţii modificate fundamental pentru ca o localitate să primească statutul de staţiune turistică, care ţin de dezvoltarea infrastructurii, de drumuri, de dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizare etc. Întregii clase politice, administraţiei centrale şi locale, ne revine sarcina de a promova şi de a sprijini proiecte care să menţină staţiunile turistice în circuitul turistic european, pentru a le pregăti pentru mediul competititv european. Aş vrea să vă dau doar un exemplu pozitiv în acest sens, din judeţul Arad, dar ele sunt mult mai numeroase. Este îmbucurător faptul că în staţiunea turistică Moneasa lucrările de revitalizare a turismului sunt în toi, atât autorităţile judeţene, cât şi cele locale, fiind motivate la maxim pentru ca zona să se ridice la standardele europene cerute de Europa. Prin implicarea administraţiei locale, a Consiliului Judeţean, Moneasa a reuşit să acceseze importante proiecte de finanţare, care vor conduce în final la modernizarea staţiunii conform normelor occidentale în vigoare. În contextul aderării României la UE, consider că este nevoie de o evaluare concretă a situaţiei din turismul românesc. Pornind de la adevăratele realităţi din teren, cred că se impune acordarea unui sprijin consistent acelor staţiuni care nu au reuşit să atragă singure finanţările necesare modernizării. Turismul este una dintre resursele pe care România le are la îndemână pentru a prospera şi ar fi păcat să lăsăm această oportunitate să treacă pe lângă noi.
			Domnul Bogdan Cantaragiu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Mă văd nevoit să atrag din nou atenţia asupra activităţii unei grupări care revendică, într-un mod inacceptabil atât moral, cât şi constituţional, o parte din această ţară. Este vorba de Consiliul Naţional Secuiesc, care susţine prin pretenţiile sale - pretenţii avansate mai nou şi de UDMR - înfiinţarea unui ţinut de sine stătător în mijlocul ţării. Am observat recent o schimbare de poziţie a liderilor acestui Consiliu şi o radicalizare a discursurilor lor. La o întâlnire de săptămâna trecută de la Sfântu Gheorghe, conducătorii CNS au cerut nici mai mult nici mai puţin decât sprijin pentru organizarea de consultări populare şi au precizat că referendumul privind autonomia ţinutului secuiesc va avea loc, indiferent ce vor spune autorităţile locale. Mai mult, în lipsa unui ajutor, sunt hotărâţi să organizeze un referendum intern, cu ajutorul asociaţiilor civice şi al bisericilor. Mi se pare inacceptabil ca o asociaţie să spună în public că nu ţine cont de autorităţile statului român, că poate trece oricând la acţiune pentru a-şi pune în practică intenţiile separatiste, neconstituţionale, antiromâneşti, peste limita legalităţii şi a bunului simţ. Am formulat la sfârşitul anului trecut două interpelări, una din ele fiind adresate Ministerului Administraţiei şi Internelor. În răspunsul primit mi se spunea că acţiunile CNS sunt doar la nivel declarativ şi că autorităţile din judeţele vizate sunt pregătite să contracareze orice intenţie de organizare a vreunui referendum. Nu ştiu cât s-au străduit acele autorităţi, dar sper că în viitor îşi vor face treaba mai bine. Şi aş mai vrea să spun ceva colegilor din UDMR, precum şi acelor conducători ai Consiliului Naţional Secuiesc care susţin ideea autonomiei teritoriale. Domnilor, nu vă mai minţiţi oamenii care vă votează! La un moment dat se vor prinde cu toţii că nu vor trăi niciodată mai bine doar separându-se teritorial de România. Poate doar dumneavoastră, politicienii din UDMR şi CNS, care aţi simţit cum vă fuge pământul de sub picioare şi încrederea politică şi îi păcăliţi cu vorbe-n vânt. Ungurii din acea parte de ţară, ca de altfel şi cei din Arad, din Bihor, din Satu Mare sau de aiurea, vor trăi mai bine şi se vor simţi mai europeni numai dacă pun osul la treabă. Dacă contribuie, alături de restul de 20 de milioane de cetăţeni ai acestei ţări, la integrarea reală a României în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc.
			Domnul Daniel Buda: "Mândria de a fi clujean" Zilele trecute am citit într-un cotidian central, al cărui nume nu-l voi aminti pentru a nu-i face "reclamă", o sinteză plină de venin la adresa Clujului şi a clujenilor care au ajuns să ocupe demnităşi importante în stat, ca şi cum Clujul ar fi un loc rău famat care a dus prin oamenii săi şara la dezastru. De la început voi afirma răspicat că nu sunt adeptul celui care a declarat public că s-a săturat de România, în numele unui provincialism dus la extrem. Nu pot însă să nu-i condamn pe cei care sar în cealaltă extremă, considerând că ţara trebuie condusă numai de "capitalişti", adică de cei provenind din Bucureşti. Din acest punct de vedere sunt şi voi fi un patriot local, considerând că, datorită dimensiunii sale cultural-ştiinşifice şi economice, Clujul nu numai că merită, ci şi trebuie să-şi aducă aportul profesional la conducerea destinelor României. Mândria de a fi clujean nu trebuie să sperie pe nimeni. Indrăznesc să afirm că înainte de a fi membri ai PD, PNL, PSD sau ai altor partide, noi, cei care trăim în urbea de pe Someş, suntem clujeni. Iar când spunem că suntem clujeni, implicit suntem ardeleni. A fi ardelean n-a fost şi nu va fi niciodată o ruşine în istoria României. In fond calitatea de a fi clujeni ne-a ajutat şi ne ajută să trecem peste unele orgolii politice pentru a putea rezolva mai bine interesele Clujului şi ale Ardealului în general. Proiectul Autostrăzii Transilvania, lansat de liderul PSD Ioan Rus, cu plusurile şi minusurile sale, este continuat de Guvernarea Alianşei în care liderul PD Emil Boc, clujean şi el, are un rol esenţial. Iată că am ştiut să uităm că suntem pedişti sau penelişti - şi de ce nu, udemerişti - pentru a susşine un proiect investiţional care este în beneficiul locuitorilor acestei părţi de ţară. Si acesta este cel mai important lucru. La ce i-a folosit fostului primar Gheorghe Funar confruntarea permanentă cu Guvernul şi celelalte partide, dacă politica sa a îndepărtat investişiile de Cluj? Personal, în calitate de Preşedinte al PD Cluj, am afirmat şi voi afirma în continuare că voi fi partener cu toţi acei politicieni şi partide care lucrează pentru interesele Clujului şi ale clujenilor şi că alianşele şi coaliţiile politice trebuie construite în funcţie de interesul public. Aşa cum am mai spus, Clujul este un model şi în ceea ce priveşte funcţionarea Alianţei PNL-PD. Armonia din Alianţă la Cluj a făcut ca judeţul şi municipiul reşedinţă de judeţ să cunoască un altfel de administraţie, care lucrează doar în slujba cetăţeanului şi a prosperităşii sale. Acest lucru a făcut ca în doi ani de "administraţie portocalie" la Cluj să se facă investiţii cât nu s-a făcut în toţi ceilalţi 14 ani de după revoluţie. Iată încă un argument pentru care Clujul nu trebuie blamat. Un alt element critic la adresa Clujului şi a politicienilor de la Cluj a fost pretinsa "cârdăşie" dintre "Grupul PSD de la Cluj" şi liderii clujeni sau ardeleni ai PD. Absolut fals. Acelaşi Ioan Rus a început un proces de reformă a administraşiei şi Poliţiei, reformă care a fost dusă mai departe de ministrul Vasile Blaga. Insuşi dialogul dintre cei doi le-a părut unora suspect. Eu îl văd ca pe un gest de maturitate politică, pentru că cei doi au înţeles că în primul rând contează interesele europene ale României. La începutul mandatului, preşedintele Traian Băsescu i-a oferit lui Vasile Puşcaş portofoliul de ministru al integrării tocmai pentru că acesta dusese la bun sfârşit negocierile de aderare cu Uniunea Europeană. In această săptămână l-am votat ca director al SRI pe George Maior, fost senator PSD şi membru al "Grupului de la Cluj", propus tot de Traian Băsescu. Si de această dată criticile au venit cu nemiluita. Din păcate, mulţi dintre analiştii sau politicienii care se consideră adepşi ai democraţiei sunt obişnuiţi să rămână prizonierii tiparului îngust al relaţiilor dintre putere şi opoziţie. Până acum, România nu a cunoscut decât tipul opoziţiei distructive, marcată de relaţii de permanentă confruntare şi de lipsa oricărei colaborări cu puterea. Principala preocupare a opozişiei nu a fost alta decât să demanteleze puterea şi guvernarea, după cum puterea nu era preocupată decât de anihilarea opoziţiei. Acest tip de relaţii corespunde însă unui anumit stadiu de evoluţie a democraţiei. A venit vremea să se treacă la "opoziţia constructivă", marcată de cooperarea dintre putere şi opozişie în realizarea unor obiective majore, de interes naţional. Iată că ardelenii şi clujenii contribuie la această evoluşie. Nominalizarea lui George Maior de către preşedintele Traian Băsescu este semnul unei noi evoluşii în democraţia românească postdecembristă. Este un argument în plus că în România, democraţia şi statul de drept se consolidează. In fond, mulşi l-au acuzat pe Băsescu de tendinţe autoritare în exercitarea puterii. Iată că aceştia au primit acum cel mai puternic contra-argument. Pe de altă parte, mulţi au spus că Băsescu nu ştie să fie echidistant politic. Iată că şi aceştia au fost acum contrazişi. Şi mai e ceva. Dincolo de pregătirea şi experienta sa profesională care l-au recomandat pentru conducerea SRI, George Maior este clujean şi ardelean. Iar acest lucru nu trebuie să sperie pe nimeni. Pentru unii, gestul preşedintelui a fost surprinzător. Preşedintele este într-adevăr surprinzător, pentru că dacă i-ar ghici cineva mişcările politice dinainte probabil că Traian Băsescu nu ar fi astăzi preşedinte.
			Doamna Cornelia Ardelean: Recenta avertizare a Fondului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) potrivit căreia schimbările demografice prin care va trece România în următoarea perioadă reprezintă un îngrijorător semnal de alarmă pentru noi toţi, inclusiv pentru clasa politică. Faptul că, peste 50 de ani, populaţia ţării va fi mai redusă şi mai bătrână va determina apariţia unor fenomene extrem de periculoase pentru societate, unul dintre ele fiind chiar perspectiva pierderii identităţii culturale şi naţionale. Consider că nu mai putem să stăm cu mâinile în sân şi să asistăm nepăsători la modificările negative ale structurii populaţiei României. Creşterea speranţei de viaţă, migraţia externă, mai ales a forţei de muncă tinere, precum şi natalitatea scăzută, vor face ca în anul 2050, România să numere doar 16 milioane de oameni, din care mai mult de jumătate vor fi de peste 60 de ani. Reducerea procentului populaţiei active, în condiţiile în care sporul natural va continua să fie defavorabil, va conduce la o realitate greu de stăpânit pentru o societate normală. Practic, peste nici 50 de ani, un adult român va trebui să muncească în asemenea grad încât să plătească pentru pensiile, alocaţiile şi serviciile de sănătate şi de educaţie ale altor nouă persoane. Indiscutabil, nimeni nu doreşte să asistăm la o astfel de situaţie dramatică, care va presupune în timp redimensionarea şi restructurarea unor domenii primordiale ale societăţii, precum sănătatea, educaţia şi asigurările sociale. Este vorba de transformări radicale, care trebuie făcute în favoarea nevoilor tuturor categoriilor de vârstă, în aşa fel încât să încurajăm viaţa activă, dar aceste modificări presupun şi eforturi bugetare deosebite. Paleta problematicilor pe care le implică fenomenul de îmbătrânire a populaţiei este extrem de complexă, iar politicienilor le revine misiunea de a lua din timp măsurile de prevenire, prin proiecte legislative concrete, care să stimuleze creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor. De asemenea, familiile trebuie să fie încurajate în demersul deloc uşor al continuităţii, prin crearea unor condiţiilor socio-economice stimulante. Este cazul să conştientizăm aceste realităţi la adevărata lor dimensiune, pentru a evita eventualele reproşuri de mai târziu ale românilor, care ar putea acuza pe bună dreptate întreaga clasă politică pentru dezinteres şi nepăsare. Vă mulţumesc.
			Domnul Cristian Silviu Buşoi: "Liderii liberalilor europeni la Bucureşti" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi reprezentanţi ai massmedia, În zilele de 12 şi 13 octombrie 2006 va avea loc la Bucureşti Congresul ELDR (Partidul Liberal European), eveniment ce va reuni personalităţi liberale europene - prim-miniştri, comisari europeni, parlamentari europeni, miniştri şi parlamentari din ţări europene, lideri ai tineretului liberal european. Organizarea celui mai important eveniment al liberalilor europeni din anul 2006 în România este cea mai bună dovadă a poziţiei importante pe care o ocupă liberalii din PNL în familia liberală europeană şi a sprijinului pe care liderii liberalilor europeni îl oferă PNL şi integrării României în Uniunea Europeană. Partidul Naţional Liberal este, din 1997, membru cu drepturi depline al Partidului Liberal European (ELDR), forţa politică ce cuprinde în total 47 partide liberale din ţările Uniunii Europene sau din afara Uniunii. Preşedintele PNL, Călin Popescu - Tăriceanu, este vicepreşedinte al ELDR, ales pentru al doilea mandat la Congresul ELDR de la Bratislava din septembrie 2005 cu cel mai mare număr de voturi. ELDR numără prim-miniştri din 6 ţări: Danemarca, Belgia, Estonia, Andorra, Finlanda şi România. Liberalii sunt la putere în 12 state: Andora, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Italia, Lituania, România, Elveţia şi Olanda. Şase dintre comisarii europeni fac parte din partide liberale membre ale ELDR. Cei mai cunoscuţi opiniei publice din România sunt Olli Rehn, comisarul pentru extindere, şi Neelie Kroes, comisarul pentru concurenţă. Grupul liberalilor şi democraţilor din Parlamentul European numără 90 de membri şi 16 observatori, fiind cel de-al treilea grup ca mărime în Parlamentul European. Este unanim recunoscut faptul că principiile liberale şi liberalismul au dus la dezvoltarea democratică, economică şi socială a lumii moderne. Ideile liberale au câştigat bătălia cu socialismul, comunismul sau cu alte doctrine totalitare care au bântuit omenirea. Democraţia liberală, statul de drept, economia de piaţă capitalistă sunt modelele de succes ale lumii în care trăim. În Europa, aceste valori sunt promovate, de trei decenii, de către ELDR - Partidul European Liberal Democrat şi Reformist. ELDR a susţinut constituirea Europei Unite, bazate pe principiile liberale fundamentale: libertate, democraţie, drepturile omului, stat de drept, toleranţă şi solidaritate. De altfel, liberalii europeni au sprijinit necondiţionat România în transformările democratice de după 1989. ELDR s-a dovedit a fi cel mai convingător susţinător al continuării lărgirii Uniunii Europene şi după momentul 2004. Prin grupul său parlamentar din Parlamentul European, ALDE - Alliance of Liberals and Democrats for Europe, ELDR a acţionat tot timpul pentru ca România şi Bulgaria să se integreze începând cu 1 ianuarie 2007. Acest lucru este dovedit şi de voturile date de partidele din ELDR în parlamentele naţionale în favoarea tratatului de aderare a României. Liberalii europeni vor susţine dezvoltarea democraţiei şi a economiei de piaţă din România şi după data aderării la Uniunea Europeană. România va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, dar transformarea României într-un stat modern şi prosper, după modelul european, e un proces ce va continua şi după această dată. Şi liberalii sunt gata să conducă România pe acestă cale.
			Domnul Mihai Sandu Capră: In data de 26 septembrie, cu exact două săptămâni în urmă, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, a fost prezentat Raportul Comisiei Europene de monitorizare a pregatirii României şi Bulgariei pentru aderarea la Uniunea Europeana. O zi mare pentru România. Comisia Europeană a făcut recomandarea ca România şi Bulgaria să adere la Uniunea Europeana din data de 1 ianuarie 2007, în aceleaşi condiţii în care au făcut-o şi celelalte 10 ţări care au aderat în 2004. Este un succes al nostru, al tuturor românilor. Este încununarea tuturor eforturilor depuse atât de autorităţile române, cât şi de fiecare cetăţean în parte. Este, dacă vreţi, confirmarea faptului că Guvernul actual îşi face treaba aşa cum trebuie, că îşi respectă promisiunile faţă de partenerii europeni si totodata faţă ce români, carora le-am promis că de la 1 ianuarie 2007 vor fi cetăţeni europeni cu drepturi depline, dar şi cu obligaţiile aferente. Este doar o luptă câştigată, însă războiul continuă. Eforturile depuse până acum ar fi în van dacă nu vor fi susţinute şi în continuare. Suntem în faţa unei certitudini: la 1 ianuarie România va fi stat membru al Uniunii Europene, după această dată cu siguranţă vor exista noi oportunităţi de investiţii, se va accelera procesul de modernizare a României, ceea ce va conduce la creşterea nivelului de trai al românilor. Totodată, ştim cu siguranţă şi ce va urma: după aderare, România se va afla în continuare sub lupa Uniunii Europene. La 31 martie, va avea loc evaluarea progreselor pe domeniile cu probleme, iar în iunie 2007, Comisia va prezenta Parlamentului European un nou raport privind indeplinirea angajamentelor. Astfel, se vede clar faptul ca România a facut progrese extraordinar de mari pentru atingerea scopului propus, şi anume integrarea în Uniunea Europeana, dar tot la fel de clar se vede şi necesitatea orientării permanente şi responsabile a priorităţilor de acţiune în vederea continuării procesului de construcţie a proiectului european.
			Domnul Mircea Ciopraga: Informare asupra celei de-a 27-a Reuniuni a Comisiei culturale, de învăţământ şi probleme sociale a Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (APCEMN) Dragi colegi, În perioada 27 - 28 septembrie 2006, am participat la Moscova, la reuniunea Comisiei culturale, de învăţământ şi probleme sociale a Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (APCEMN). În calitate de preşedinte al Delegaţiei Române la Adunarea Parlamentară pentru Cooperare Economică la Marea Neagră voi face prin declaraţia politică de astăzi, aşa cum v-am obişnuit deja, o scurtă informare asupra programului acestei reuniuni şi a recomandărilor adoptate şi a propunerilor înaintate de către Delegaţia Română. Comisia s-a reunit pentru a discuta şi aproba proiectele de raport şi de recomandare cu tema "Procesul globalizării şi potenţialele ameninţări pentru diversitatea culturală". De asemenea, au fost dezbatute chestiuni legate de modul în care sunt implementate prevederile recomandărilor APCEMN nr. 6/1994 şi 18/1996 care privesc protecţia moştenirii culturale. Astfel, au fost avute în vedere principalele provocări pe care le presupune procesul globalizării asupra tradiţiilor şi evoluţilor tradiţiilor culturale, îndeosebi asupra diversităţii culturilor din ţările din regiunea Mării Negre. Delegaţia României a prezentat, cu acest prilej, principalele măsuri întreprinse la nivel naţional în scopul protejării diversităţii culturale şi a formulat o serie de propuneri privind măsuri practice de depăşire a posibilelor ameninţări, precum şi obţinerea de beneficii ca urmare a procesului globalizării. În cadrul intervenţiilor avute, delegaţia României a subliniat particularităţile ţării noastre, precum şi asemănările cu celelalte state din regiune. A fost totodată subliniat aportul cultural substanţial al tuturor culturilor clasice: greaca, latina, slava, musulmană pentru spaţiul cultural din regiunea Mării Negre. Această notă de originalitate a regiunii reprezintă un atu important în dobândirea unei poziţii clare şi distincte în cadrul procesului globalizării. Pentru a menţine această poziţie, s-a conştientizat necesitatea unei implicări active şi vizibile la nivel mondial, pentru ca valorile împărtaşite de popoarele din regiune să fie unanim cunoscute şi acceptate. De aceea, Delegaţia României s-a exprimat în mod ferm pentru includerea în cadrul recomandării a unei prevederi, potrivit căreia statele membre din regiunea Mării Negre să solicite guvernelor, în principal ministerelor culturii din aceste state, iniţierea unui program, periodic, comun, de evenimente culturale. Un asemenea program ar putea determina creşterea intersului internaţional pentru această regiune, ar putea favoriza îmbunătăţirea relaţiilor de prietenie cu alte state şi ar constitui un mijloc eficient de stimulare a dezvoltării culturilor din ţările aflate în această regiune. Din cadrul acestor manifestări care ar putea fi organizate, au fost enumerate un festival anual de muzică uşoară, o expoziţie a tinerilor pictori sau un festival al tinerilor cineaşti. Totodată, Delegaţia României a propus în cadrul aceleiaşi recomandări să fie inclus un paragraf potrivit căruia statele membre ale APCEMN care încă nu au demarat procedurile, să procedeze neîntârziat la ratificarea Convenţiei Mării Negre privind cooperarea în domeniul culturii, educaţiei, ştiinţei şi informaţiei, din 1993. Ambele propuneri ale Delegaţiei României au fost acceptate în unanimitate.
			Domnul Bogdan Ciucă: "Necesitatea suplimentării numărului de membri ai C.N.A." Consiliul National al Audiovizualului este autoritate publică autonomă aflată sub control parlamentar şi garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale. Acesta îşi exercită atribuţiile sub controlul Parlamentului, căruia îi prezintă un raport anual de activitate. In art.15 din Legea 504/2002 prevede funcţiile şi atribuţiile ce revin Consiliul Naţional al Audiovizualului, organism care emite decizii, instrucţiuni şi recomandări în prezenţa a cel puţin 8 membri şi cu votul a cel puţin 6 membri. Constatând existenţa unor situaţii în care cvorumul nu este îndeplinit, ceea ce conduce la blocarea activităţii acestei instituţii, care este, conform legii, garantul libertăţii de exprimare si de opinie, pentru o mai bună funcţionare practică a CNA şi pentru diminuarea riscului neîntrunirii cvorumului legal de lucru se impune suplimentarea numărului legal de membri de la 11 la 13. Am considerat ca iniţierea unei propuneri legislative care să prevadă mărirea numărului de membri este necesară cu atât mai mult cu cât practica CNA ne-a dovedit că de multe ori cvorumul corespunzător de lucru nu este îndeplinit, ceea ce duce la blocarea luării deciziilor. Ţinând cont de toate aceste aspecte, considerăm necesar ca cele doua posturi suplimentare sa revină Parlamentului, unul Senatului şi unul Camerei Deputatilor. Argumentele aduse in sprijinul acestei idei sunt că Parlamentul României, ca organ de control, este instituţia publică ce poate veghea corespunzator la: respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii; asigurarea pluralismului surselor de informare a publicului; transparenţa mijloacelor de comunicare în masă din domeniul audiovizual. Datorită modificărilor propuse, prevederile privind luarea deciziilor Consiliului vor putea fi mai uşor respectate, evitându-se astfel anumite blocaje ce ar putea interveni în activitatea lui.
			Domnul Dan Grigore: Doamna preşedinte de sedinţă, Stimaţi colegi, Inundaţiile catastrofale din toamna anului 2005 care au afectat judeţul Ialomiţa, în special partea de vest a acestuia, au avut consecinţe dintre cele mai grave în ceea ce priveşte infrastructura de transport. Demersurile întreprinse de prefectul judeţului, în sensul inlăturării efectelor inundaţiilor, s-au concretizat în sensul alocării de către Guvern a unor fonduri pentru reabilitarea infrastructurii afectate. În lista obiectivelor de interes major care urmau sa fie reabilitate se regăseşte şi podul care realizează legătura între oraşul Fierbinţi şi comuna Maia, pod ai cărui piloni de susţinere au fost practic dărâmaţi. Inchiderea podului înseamnă pentru locuitorii comunei Maia izolarea de restul judeţului, în prezent accesul acestora spre oraşul Fierbinţi realizându-se cu dificultate pe un alt pod situat la 15 km depărtare de comună. Procedurile pentru reabilitarea podului au fost iniţiate de Consiliul Judeţean Ialomiţa în luna decembrie a anului trecut. Valoarea lucrărilor de execuţie a fost estimată la aproximativ 4,5 miliarde lei, suma alocată de Consiliu ridicându-se la 2,5 miliarde lei, diferenţa urmând a fi acoperită din bugetul Consiliului Local Fierbinţi, care nu dispune de această sumă. Ca urmare a unor vicii de procedură legate de atribuirea contractului de execuţie a lucrărilor conform Ordonanţei 60/2001 privind achiziţiile publice, care au "scăpat" experţilor din Consiliul Judeţean, dar şi ca urmare a unor conflicte mai vechi existente între primarul orasului Fierbinţi, în prezent membru P.D., fost P.S.D., şi preşedintele Consililului Judeţean care este şi preşedinte al orgnizaţiei P.S.D. Ialomiţa, demararea lucrarilor s-a amânat nejustificat, în ciuda faptului că, potrivit prevederilor din caietul de sarcini, lucrarea trebuia finalizată la 1 septembrie 2006. Este încă o dovadă incontestabilă a faptului că preşedintele Silvian Ciupercă, abuzand de puterea cu care este învestit prin prisma funcţiei pe care o deţine, în calitate de şef al unei autorităţi publice locale de nivel judeţean şi într-un dispreţ total faţă de miile de oameni care l-au ales sa îi reprezinte şi să le rezolve problemele, reprezentantul Consiliului Judeţean a pus mai presus de orice interesul politic în încercarea de a boicota o alocaţie bugetară primită pe linie guvernamentală, ca urmare a acţiunilor de lobby iniţiate de prefectul judeţului Ialomiţa.
			Domnul Cristian Mihai Adomniţei: "Debutul anului universitar- examen picat" Nu mai ştiu câte sesiuni au trecut de cand, în fiecare an, nu reuşim să absolvim examenul începutului de an universitar. An de an, generaţie după generaţie, student după student, facultatea înseamnă prima lecţie de viaţă. Aceasta începe din momentul orientării profesionale, când criteriile de alegere a unei facultăţi, în cea mai mare măsură vizează "cât câştigă cei din beasla respectivă acum", dacă există o tradiţie în familie, tradiţie care să se materializeze într-un ajutor substanţial după absolvire, criterii de selecţie mai uşoare, etc. Din păcate prea puţini studenţi îşi împlinesc pasiunile, urmând o facultate care le poate împlini visele. Acest fapt va avea consecinţe mai târziu când absolvenţii nu vor practica în domeniul pentru care s-au pregătit, şi deci pe ansamblu, din punct de vedere economic vom pierde toţi. Pe de altă parte, multe universităţi încă nu şi-au redimensionat nici facultăţile şi nici curricula educaţională, în sensul adaptării la nevoile pieţei forţei de muncă şi de aici un dublu impact negativ, pe de o parte nemulţumirea cadrelor didactice care se văd în imposibilitatea de a-şi asigura numărul de ore necesar, pe de altă parte nivelul de adresabilitate al studenţilor este scăzut, iar cei care se înscriu nu devin studenţi în urma unei selecţii bazată pe competitivitate. A doua lecţie de viaţă este, în fiecare an, cea a cazărilor. Ce pot învăţa studenţii cu acestă ocazie: cum poţi să rămâi pe dinafară chiar dacă este dreptul tău, cât costă bunăvoinţa unuia sau altuia, cum albul devine negru şi invers, dintr-un condei. Invaţă apoi studentul cum trebuie să supravieţuiască mizeriei, aglomeraţiei, lipsei celor mai elementare condiţii de cazare şi trai. Pentru a deveni intelectual în România trebuie să faci faţă tuturor acestor aspecte şi abia apoi să înveţi, să te pregăteşti, să absolvi o facultate. An după an, acesta este examenul pe care îl picăm şi singurul lucru pe care îl putem face este să găsim scuze sau explicaţii de genul "aşa este peste tot" sau "anul acesta au venit bani, dar prea târziu". Cred că ideea căminelor studenţeşti private este o soluţie bună şi mai cred că motto-ul învăţământului universitar românesc trebuie să fie eficienţă şi competivitate.
			Domnul Corneliu Momanu: Stimaţi colegi, Sunt puţine date istorice cu o semnificaţie mai puternică, mai bogată decât 1 ianuarie 2007, ziua în care România va adera oficial la Uniunea Europeană. Intrând ca membru cu drepturi depline în marea familie europeană, întoarcem spatele unui trecut nu totdeauna demn sau glorios. Nu spun că oficializarea apartenenţei noastre la proiectul european ne va despărţi curând de năravuri vechi şi neonorante. Idilizarea trecutului nostru ca popor ne-a făcut în trecutul recent să vedem mai curând paiul din ochiul altora şi mai puţin bârna din ochiul nostru. Dar indiferent de ce lăsăm în urmă, avem şansa enormă a unui viitor cu adevărat promiţător pentru întreaga noastră naţiune. Într-un articol recent, analistul britanic Tom Gallagher îşi exprima temerea că în Uniunea Europeană intră o Românie nereformată sau în orice caz nereformată pe fond. Nu aş dori să-l contrazic pe acest fin analist al realităţilor din ţara noastră şi din întreg spaţiul balcanic, ci mi-aş permite să îl completez. Este adevărat, avem o clasă politică ce nu are încă nici decenţă şi nici responsabilitatea celei din democraţiile vechi de sute de ani. O bună parte din români nu înţeleg încă ce va însemna pentru viaţa lor faptul că vor deveni cetăţeni europeni. Este adevărat, mai avem mult de lucru până la alinierea deplină la standardele comunitare. Va trebui ca reformele să fie continuate iar obligaţiile asumate de autorităţile române să fie îndeplinite. Îmi exprim însă convingerea că aceste lecţii vor fi învăţate mai curând de români din interiorul Uniunii şi nu din afara ei. Am fi nerealişti să credem că asumarea sinceră a valorilor europene, ataşamentul faţă de ele se va face peste noapte, că în zorii zilei de 1 ianuarie ne vom trezi într-o ţară în care nu se va mai fura, nu se va mai minţi iar toata lumea va lucra temeinic şi cu tragere de inimă. Dar europenizarea României şi tot ceea ce decurge din acest proces sunt ireversibile. Sunt convins că cetăţenii români, mai ales tânăra generaţie în care am mare încredere, vor răspunde onorabil acestei şanse istorice. Îmi exprim speranţa ca şi clasa politică se va ridica la înălţimea acestei provocări. Vă mulţumesc.
			Doamna Gabriela Creţu: "Femeile sunt de vină" Încălcând drepturile omului şi legislaţia în vigoare, patronii impun angajatelor să nu rămână însărcinate, sub ameninţarea că, în caz contrar, îşi vor pierde locul de muncă. În ţara noastră o fată naşte un copil, nu-l avortează; din respect pentru sine, pentru viaţa pe care o purta. Este condamnată de comunitate, de profesori, de biserică. În loc de sprijin psihologic şi social pentru a putea să facă faţă responsabilităţii de a deveni mamă, se propune exmatricularea şi scăderea notei la purtare. În ţara noastră o femeie îşi urmează cu obstinaţie visul de a deveni mamă până ce-l împlineşte; foarte târziu pentru unii, prea târziu, pentru alţii. Creşte astăzi un copil sănătos, cu dragoste şi grijă. Formatorii de opinie îşi exprimă greaţa. Biserica judecă; nimeni nu-şi aminteşte de Sara, cea biblică. În societatea noastră este permis, fără sancţiune juridică sau măcar morală, să cumperi sex; sex fără responsabilitate. Cumpărătorii sunt, în proporţie covârşitoare, bărbaţi. A avea o relaţie stabilă cu cineva implică şi posibilitatea de a avea copii iar ei nu sunt doriţi. De copiii defavorizaţi se ocupă statul şi cetăţenii străini; cetăţenii se implică prea puţin, creştinii se mulţumesc să-şi declare credinţa. Alcoolismul şi violenţa asupra membrilor familiei - femei, copii, persoane în vârstă dependente - sunt fenomene larg răspândite în societatea noastră, fenomene de care nu vorbeşte nimeni. Deseori, venitul minim garantat se acordă bărbaţilor, consideraţi "capi de familie", şi este cheltuit la crâşmă... Chiar în aceste condiţii, femeile au ales să nască unul sau mai mulţi copii. Dacă nu au un certificat că aparţin unui bărbat în mod legal sunt considerate târfe şi iresponsabile. Cei ce nu-şi asumă responsabilitatea paternităţii nu sunt niciodată de vină. Nimeni nu-i acuză; nici măcar ele, mamele singure. Pentru că au fost crescute într-o societate în care au învăţat că dacă rămân însărcinate e doar vina lor, niciodată meritul lor. Să dai viaţă e aproape un păcat căci, chiar şi atunci când este căsătorită cu acte în regulă, femeii i se interzice, dacă a născut recent, să intre în biserică până nu se purifică. Dacă a născut o fată e chiar mai grav; nou-născuta nu va fi dusă în altar iar mama va trebui să aştepte patruzeci de zile pentru a primi permisiunea de se ruga în casa domnului. În România se acordă o atenţie specială finanţării serviciilor secrete, armatei, trupelor în "teatre de operaţiuni", uneori, drumurilor pe care să poţi să pleci. Locuinţelor sociale nu li se acordă nici o atenţie. Dezvoltarea serviciilor care să permită cetăţenilor să fie simultan părinţi şi forţă de muncă este aproape inexistentă ca şi adaptarea programului de lucru la exigenţele vieţii de familie. Serviciile medicale în mediul rural sunt..." sublime dar lipsesc cu desăvârşire". Pentru a schimba felul în care se cheltuie banul public şi este organizată societatea ele ar trebui să participe la decizie, ar trebui să impună temele de pe agenda publică. Dar nu o fac pentru că sunt prea puţine pentru a avea un cuvânt de spus - 10% în Parlament, 9% în consiliile judeţene, 3% doar în consiliile locale. Raportul Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie, extrapolând datele actuale referitoare la indicatorii demografici, trage un semnal de alarmă: în 2050 vom fi doar 16 milioane. La această veste, societatea românească, prin aceiaşi formatori de opinie plini de ipocrizie, a lansat un zvon - femeile sunt de vină pentru că s-au apucat de politică şi nu mai fac copii! Adresez un apel celor 37 de membre ale Camerei Deputaţilor vinovate că pun în pericol viitorul biologic al neamului românesc. Trebuie să facem ceva! Cum suntem prea puţine ca să stopăm scăderea demografică născând copii, propun să ne solidarizăm în promovarea acelor politici sociale care se bazează pe respectul pentru viaţă şi pentru cele ce o fac posibilă!
			Domnul Florin Aurelian Popescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ne aflăm într-un moment solemn pentru România. După lungi aşteptări, şi de ce nu, emoţii, am reuşit să facem şi pasul decisiv către Europa. Pe 26 septembrie ni s-a confirmat că ţara noastră se va număra printre statele membre ale Uniunii Europene. Este un pas mare pentru România, şi nu trebuie să uităm că aşteptăm acest lucru de zeci de ani. Totodată, trebuie să înţelegem că 1 ianuarie 2007 nu va fi un punct de sosire, ci de continuare, iar cei care vor reprezenta România în Parlamentul European, ar fi bine să nu uite că în primul rând sunt români, şi apoi membri ai diverselor curente politice. De altfel, după aderare, România va trece de la statutul de observator activ la cel de membru cu drepturi depline, devenind a şaptea cea mai mare ţară din U.E., în termini de populaţie. Va fi o perioadă crucială pentru ţara noastră, cea în care trebuie să-şi afirme ferm şi răspicat poziţia şi interesul naţional în cadrul clubului celor 25 de state membre. Stimaţi colegi, ştim cu toţii că România va beneficia de avantajele integrării după aderare, dar nu trebuie să uităm că este nevoie de multă muncă în continuare şi cooperare între noi şi instituţiile europene. Trebuie să mai menţionez că, în ultimele luni, Guvernul Tăriceanu a depus toate eforturile pentru alinierea la standardele europene, în ciuda politicienilor care s-au împotrivit demersurilor marii majorităţi. S-au facut progrese, ajungându-se la un grad înalt de armonizare cu normele europene, demonstrând angajamentul de a aplica principiile şi legislaţia Uniunii de la 1 ianuarie 2007. Trebuie să vă mai spun că, această realizare, ca România să fie stat membru, la 1 ianuarie 2007, aparţine premierului Călin Popescu Tăriceanu şi a guvernului pe care îl conduce, reuşind să reducă dosarele sensibile care ar fi putut declanşa clauzele de salvgardare din partea UE. Incă odată, mentionez faptul că raportul din 26 septembrie are puternice accente pozitive pentru ţara noastră este, incontestabil, meritul guvernului.
			Domnul Horaţiu Dan Buzatu: "Depolitizarea SRI prin politizare" Desemnarea de către preşedinte a senatorului PSD George Cristian Maior pentru funcţia de director al SRI nu a reprezentat doar o imensă surpriză pentru cea mai mare parte a clasei politice, ci, din păcate, încălcarea unor principii pentru care am luptat în campania electorală. Să nu uităm că încă din 2004 s-a bătut monedă pe depolitizarea conducerilor serviciilor secrete. Constat acum că pentru partenerii noştri politici, au fost vorbe goale. În 2005, atât şeful statului, cât şi partenerii noştri din Alianţa DA, supralicitând pe tema depolitizării, au renunţat să mai nominalizeze reprezentanţi în Consiliile de Administraţie ale posturilor publice de radio şi televiziune. Preşedintele Traian Băsescu, urmat imediat de PD, a considerat că prin desemnarea de către instituţia prezidenţială şi de către partidele politice a unor oameni de cultură din societatea civilă sau a unor realizatori din cele două instituţii, persoane fără carnet de partid, se politizează radioul şi televiziunea publică. Acum, deşi este vorba, nu doar de cineva cu carnet de partid, ci chiar de un senator, pericolul politizării nu mai există. Şi, dacă ţinem cont că SRI este totuşi o instituţie de o importanţă mai mare decât posturile publice din audio-vizual, spectrul politizării este şi mai pregnant. Împotriva politizării instituţiilor s-a ridicat, de când este în Opoziţie, şi PSD. Desemnarea senatorului Maior nu mai înseamnă acum politizare pentru acest partid. S-a ajuns şi la argumente în favoarea acestei propuneri, care l-ar fi făcut gelos şi pe marele Caragiale. S-a ajuns să se spună, de către un lider al PD, că de fapt George Cristian Maior nici nu prea ar fi de fapt un PSD-ist, ci a fost plantat aici de către tatăl său, iar înainte nu a fost decât un secretar de stat în MApN. Curat murdar coane Fănică ! În programul Alianţei D.A. se stipulează clar că nu se va oferi PSD posibilitatea de a ocupa funcţii publice. Văd că acum acest lucru nu se respectă. Mai mult, domnul Emil Boc invocă faptul că directorul SRI nu este un funcţionar public. Corect. Dar funcţia de director este una publică. Când ne băteam în 2004 împotriva "sistemului ticăloşit" - se ştie cine a lansat această sintagmă - domnul Maior scotea documente compromiţătoare în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu, liderul de facto de atunci al Opoziţiei. Acum, acelaşi Maior este băiat bun. Am aflat cu surprindere că şeful statului a cerut şi a primit din partea liderului PSD, Mircea Geoană, C.V.-ul domnului Maior şi că l-a găsit corespunzător. Oare de ce nu s-au cerut C.V.-uri şi de la celelalte partide politice? Pentru că alte partide, printre care şi PNL, au "comunicat public", ca să-l citez pe preşedinte, că ar fi ideal ca director al SRI să fie un civil apolitic. Să înţeleg de aici că dorinţa PNL de a respecta un mai vechi principiu prezidenţial, cel al depolitizării, a fost sancţionată ? Se pare că - ne place sau nu - aşa stau lucrurile. Pe de altă parte, despre mai nou invocatul principiu de către PSD, cel al apartenenţei SRI unui partid de Opoziţie, nu am auzit niciodată în campania electorală şi nici prin documentele Alianţei D.A. nu se regăseşte. SRI a mai fost condus de politicieni având carnet din PSD. Rezultatele s-au văzut, cel mai spectaculos fiind confuzia între puii de curcă cu cei de găină. Tot sub mandatul PSD a scăpat Omar Hayssam şi s-au întâmplat numeroase alte minuni. Ar mai fi multe de spus despre bilanţurile principalului serviciu secret, dar mă opresc aici. Voi încheia cu o previziune, deşi doresc să fiu un profet mincinos. După desecretizarea unui lot mai mare de dosare ale fostei Securităţi au fost deconspiraţi cu precădere personalităţi ale societăţii civile din aşa-zisa zonă cu vederi pro-occidentale şi dintre politicieni, cei mai mulţi sunt din PNL, şi doar unul sau doi din PSD, dar şi aceştia din aripa care nu se află în graţiile actualei conduceri a partidului. Nu am nici cea mai mică intenţie să-i apăr pe colegii mei care au căzut în păcat înainte de 1989 şi nici nu sunt adeptul poveştii cu capra vecinului. Dar, îmi este însă teamă că odată cu cvasi-iminenta numire a domnului Maior, se va bloca robinetul deconspirării la PSD şi la cei care vor contribui la validarea lui. Şi se vor bloca şi multe altele...
			Domnul Horea Dorin Uioreanu: Declaraţie politică: "Naţionalismul de cumetrie, soluţia pentru ieşirea din apatie" Stimaţi colegi, Nu aş analiza, şi eu, gafa făcută de Marko Bela la Miercurea Ciuc, dacă acum două săptămâni nu mi-ar fi oferit încă un exemplu despre ce fel de politică de maidan se face, din când în când, în spaţiul nostru public. Şi mă refer aici la isteria provocată de preşedintele UDMR în cadrul unei reuniuni cu tentă electorală, în care acesta a reluat tema referitoare la nevoia unei autonomii teritoriale a maghiarilor din Transilvania. Nu am să încep şi eu să mă bat cu pumnul în piept, jucând câştigătorul loz al naţionalismului, pentru că este evident, din start, oricum am spune-o, că afirmaţiile liderului UDMR au fost cel puţin nepotrivite. Însă reacţia unor colegi ai mei m-a surprins neplăcut, după care mi-a provocat un sentiment de dezamăgire totală. Iniţial, am avut impresia că România a ratat integrarea europeană, având în vedere afluxul de politicieni care au sărit în sus pe metru pătrat la TV, pasiunile pe care le-au afişat şi furia dezbaterilor. Ceea ce vreau să punctez neapărat este faptul că, printre atâtea declaraţii de genul "noi nu ne vindem ţara", de cele mai multe ori a fost exclus chiar contextul în care au fost făcute afirmaţiile referitoare la aşa-zisa autonomie a ţinutului secuiesc. Mă refer la faptul că, de dragul dezbaterii politice, s-a omis esenţa, şi anume contextul politic în care se află Marko Bela în acest moment: vorbim de un un preşedinte de formaţiune politică care este pe cale să piardă la anul şefia UDMR. Pentru a evita această debarcare, el este nevoit să devină mai hotărât, în replică la "lupii tineri" veniţi din urmă, care îl critică încă voalat, dar punctual pentru felul în care gestionează problemele UDMR. Marko Bela este obligat astfel să îşi "popularizeze" discursul, acum, înainte de alegerile interne ale Uniunii şi într-un moment în care formaţiunea politică pe care o conduce de mult timp este cotată sub procentul de 5 la sută în sondajele de opinie, ceea ce reprezintă excluderea sa din Parlament la următoarele alegeri. Aşadar, foloseşte din plic argumentele atât de dragi unei largi mase a activului UDMR, şi anume autonomia pe baze etnice. În acest moment de impas, preşedintele UDMR apelează, disperat, la o temă care definea iniţial existenţa Uniunii, în faţa propriilor membri de partid, care îl vor vota direct anul viitor. Cu alte cuvinte, Marko Bela a intrat în campanie electorală şi nu este cazul să punem paie pe foc. Din păcate, cu concursul unor politicieni extrem de vocali, cu câteva zile înaintea integrării europene, România şi-a coborât discursul politic la nivelul de început al anilor '90. Iar acesta nu este o perspectivă prea roz. UDMR a demonstrat, în ultimii ani, că este un partid modern şi constructiv, cu care se poate colabora la nivel parlamentar şi guvernamental. Nu susţin afirmaţiile lui Marko Bela, dar nu cred că acestea reprezintă scopul în sine al UDMR. Tema naţionalistă trezeşte multe spirite la viaţă, dar poate naşte monştri: vezi PRM şi Gheorghe Funar. În România anului 2006, cu câteva zile înainte de a primi undă verde pentru Europa, nu credeam că un asemenea subiect va stârni atâtea pasiuni şi va consuma atât de multe energii. Ceea ce vreau să punctez este faptul că nu voi lua parte la un asemenea joc de compromis şi nu voi intra în categoria "românilor verzi", doar pentru a stârni vâlvă şi rating. Avem destulă treabă, multe alte proiecte pe care să le dezbatem la nivel politic, astfel încât nu cred că este cazul să ne pierdem vremea purtând haina naţionalismului. Vreau să cred că oamenii politici s-au maturizat în aceşti 16 ani suficient încât să înţeleagă că nu mai este cazul să mai apeleze la periculosul afrodisiac al naţionalismului pentru un strop de notorietate de moment. Vă mulţumesc pentru atenţie!
			Domnul Mircea Valer Puşcă: Declaraţie politică: "Agenda Lisabona" Pentru România, necesitatea creşterii performanţei economice şi creşterii competitivităţii, în mod particular legată de perspectiva iminentei aderări la Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2007, impune nevoia reducerii decalajelor tehnologice care o separă de ţările membre ale Uniunii Europene. Intensificarea eforturilor de aplicare a Strategiei Lisabona necesită concentrarea pe susţinerea unui mediu economic inovativ, capabil să asigure asimilarea noilor tehnologii şi dezvoltarea zonei de înaltă tehnologie care să răspundă nevoilor de dezvoltare pe termen lung. Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în calitate de organ administrativ responsabil pentru politicile publice pentru cercetăre-dezvoltare şi inovare, încearcă să răspundă acestei provocări prin măsurile de transformare a sistemului naţional pentru o integrare în baza unor competenţe şi calităţi ridicate în Spaţiul European al Cercetării. Astfel, priorităţile sunt orientate spre: creşterea calităţii activităţilor de cercetare, dezvoltarea resursei umane şi a infrastructurii de cercetare; stimularea parteneriatului cu zona economică pentru asigurarea transferului de înaltelor tehnologii în zona industrii/ servicii; promovarea activităţilor de cercetare- dezvoltare şi inovare în întreprinderi conform obiectivelor Strategiei Lisabona. Începând cu 2005, în mod constant, fondurile publice destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare au cunoscut o creştere continuă, ţinta fixată pentru anul 2010 privind asigurarea unui buget public de 1% din PIB, fiind cu certitudine posibil de atins. Principalele instrumente pentru implementarea politicilor prioritare din domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării sunt constituite la nivelul programelor finanţate din bugetul public orientate spre: cercetarea de excelenţă (CEEX), lansat în anul 2005, care susţine efortul de racordare la priorităţile specifice Spaţiului European al Cercetării; cercetare pentru securitate, lansat în anul 2005, în scopul corelării cu programul de profil lansat în Uniunea Europeană; programul IMPACT, lansat în anul 2006, pentru a susţine realizarea de aplicaţii viabile pentru absorbţia fondurilor structurale. Cu siguranţă, domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării are încă nevoie de reforme şi susţinere prin asigurarea de resurse financiare, umane şi materiale. Este rolul parlamentarilor de a asigura un mediu stimulativ atingerii nivelului calitativ şi competitiv, compatibil cu cel al statelor dezvoltate din punct de vedere economic. Acest lucru se va vedea, cât de curând, şi cu ocazia discutării proiectului de buget, cel puţin în ceea ce priveşte alocaţia destinată domeniului cercetare- dezvoltare şi inovare.
			Domnul Ovidiu Ioan Silaghi: "Procesul de aderare NU a fost unul mediocru" Aderarea reprezintă un succes al României, un succes al Guvernului Tăriceanu, care, în mai puţin de doi ani de zile, a recuperat numeroasele restanţe lăsate de fosta guvernare. Nu pledez "pro domo", în sensul supraaprecierii activităţii depuse de Cabinetul Tăriceanu, dar când acest aspect este recunoscut şi de liderul CDU din Parlamentul European, Markus Ferber, până mai ieri unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai integrării României, lucrurile sunt clare. "Reformele serioase au început după schimbarea preşedintelui şi a Guvernului. Atunci a fost prima dată când am avut sentimentul căBucureştiulse ocupă serios de îndeplinirea măsurilor impuse de Bruxelles. Viteza reformelor a fost cea mai mare din câte am văzut în comparaţie cu cele 10 ţări care au intrat înUE în 2004. E clar că ultimul an şi jumătate a fost perioada de glorie a României în pregătirea pentru aderare", este declaraţia dată de liderul CDU şi ea este mai mult decât sugestivă. Nu ştiu cum este privită în străinătate expresia "integrare mediocră" (ţin să precizez că sintagma este complet eronată, pentru că este vorba de procesul de aderare, integrarea "operând" începând cu 1 ianuarie 2007), dar bănuiesc că o serie de oficiali europeni ar putea interpreta că nu ne bucurăm de succesul obţinut. Numai cine este de rea credinţă poate spune că procesul aderării a fost unul uşor. Să nu se uite că am preluat de la fosta guvernare o stare de fapt foarte dificilă: negocieri în genunchi cu cele mai grele condiţii impuse vreodată unei ţări aflate în anticamera Uniunii Europene şi rămâneri în urmă în numeroase domenii. Tocmai plecând de la aceste aspecte, trebuie să recunoaştem că tot ceea ce s-a făcut în procesul aderării nu a frizat deloc mediocritatea. Dimpotrivă. Nu trebuie să confundăm nici o clipă cele două etape: procesul de aderare şi procesul de integrare. În cadrul procesului de aderare sunt într-adevăr multe de făcut. Şi este normal să fie aşa. Nimeni nu poate afirma, cel puţin în privinţa celor 10 state care au aderat în 2004, că au finalizat procesul de integrare. Acest proces se finalizează într-o perioadă îndelungată. De aceea, nu trebuie să taxăm şi să trecem la capitolul mediocritate ceea ce nu este - normal - încă făcut, şi trebuie rezolvat începând cu 1 ianuarie 2007. În primul an de după aderare, Ungaria, conform statisticilor oficiale, nu a reuşit să absoarbă decât 12% din fondurile comunitare. Este într-adevăr foarte puţin şi acest fapt s-a datorat unui parcurs deficitar al procesului de integrare. Nu am auzit însă ca vreun oficial maghiar să folosească sintagma "integrare mediocră". În alte state, cuvântul de ordine este mobilizarea. Sper ca la noi să nu se dorească demobilizarea.
			Domnul Dumitru Avram: "Dosariada - o zarvă inutilă" Francofonie cu ploaie din belşug şi cu nervii întinşi la maximum ai românilor. O reuniune pe bani mulţi, într-un stat care şi-a evidenţiat încă o dată resursele poliţieneşti. Chiar dacă, în scrâşnet de franceză, Traian Băsescu s-a iluzionat că el a fost personajul principal al întâlnirii de la Bucureşti, nu s-a întâmplat deloc aşa. În centrul atenţiei s-a aflat impozantul Jacques Chirac, care a comandat, se pare, şi conflictul cu preşedintele libanez. Nici confirmarea aderării, la 1 ianuarie 2007, la Uniunea Europeană n-a excelat prin strălucire, dimpotrivă, s-a spus chiar că termenul de farsă i s-ar potrivi cel mai bine. Pe plan intern, propunerile pentru şefia celor două servicii secrete reprezintă o culme a naturii conflictuale a lui Traian Băsescu. Cei de la PSD, mulţi dintre ei, continuă să se arate uluiţi de aşa-zisa mişcare "reconciliatoare" făcută de Cotroceni. Între timp, Puterea îşi vede liniştită de treabă, aruncând pe piaţă dosare stranii, demiţând preşedinţi de consilii judeţene şi alte autorităţi locale aparţinând Opoziţiei, trimiţând spre DNA noi detaşamente aparţinând trecutului. Ignorând reacţiile clasei politice şi pe cele ale societăţii civile, democratul Traian Băsescu se află în conflict nu numai cu Opoziţia, dar şi cu partidele actualei Puteri, precum şi cu Parlamentul, Guvernul, Serviciile Secrete şi magistratura, iar de curând şi cu Biserica. Domnia sa se află într-o continuă ofensivă, cel mai recent atac constituindu-l cel care vizează demascarea politicienilor, ziariştilor, cadrelor didactice, preoţilor, sportivilor şi altor cetăţeni care au colaborat cu Securitatea, afirmând că prin acest gest face ceea ce trebuie, fiindcă aşa ne cere Uniunea Europeană. Afirmaţia este mai mult decât îndoielnică. A dezgropa morţii de acum 20-30-50 de ani, în ideea că o analiză a rămăşiţelor pământeşti va permite politicienilor de astăzi să conducă ţara pe calea redresării ei economice, politice şi sociale, este o aberaţie, fiindcă, oricât de grea ar fi amintirea trecutului, sminteala prezentului este infinit mai apăsătoare. Era greu de crezut că şeful statului ar putea să iniţieze o asemenea acţiune care să înfierbânte spiritele în întreaga ţară. Cu atât mai mult cu cât unii dintre cei incriminaţi îl acuză, la rândul lor, de aceleaşi păcate. Este mai mult decât ridicol să afirm că Uniunea Europeană ne cere să ne răfuim cu trecutul. Dacă stăm să ne gândim mai atent, nici n-ar avea acest drept. Cum să ne pretindă aşa ceva Germania, când autorităţile sale ştiu bine că în urma celui de-al II-lea război mondial, declanşat de Hitler, România a căzut sub robia diabolică a bolşevismului pentru mai bine de patru decenii, timp în care i s-au modificat graniţele, întreaga viaţă materială şi spirituală? Poate oare să ne pretindă Marea Britanie aşa ceva, când Winston Churchill, fostul ei premier, ne-a aruncat, cu o dezinvoltură criminală, în braţele lui Stalin? Reprezentanţii Uniunii Europene ne-au cerut ferm, de la bun început, să punem la zid marea corupţie, să cercetăm provenienţa averilor obţinute peste noapte de mulţi demnitari, să realizăm o reală reformă în justiţie şi administraţie, să acţionăm pentru eradicarea criminalităţii şi a sărăciei. Un asemenea demers de reactivare a trecutului nu urmăreşte altceva decât să abată atenţia societăţii româneşti de la gravele probleme cu care se confruntă în fiecare zi: corupţia generalizată de sus şi până jos şi îmbrobodirea ei prin tribunale pentru a o scoate basma curată, criminalitatea înspăimântătoare şi sărăcia insuportabilă, dar şi neputinţa de a guverna ţara de către o încrengătură politică (Alianţa DA) neputincioasă. O asemenea acţiune, care seamănă în multe privinţe cu poliţia politică exercitată de regimul comunist, ce ne dezgropa rudele până la a şaptea spiţă, este pur şi simplu ridicolă. În acest sens, un mare cotidian francez nota cu câteva săptămâni în urmă: "Ceea ce se încearcă acum este o mare zarvă inutilă, fiindcă multe dosare au fost sustrase, iar altele contrafăcute". Şi, în final, o întrebare, la al cărei răspuns populaţia României are tot dreptul: cât a costat Sommet-ul Francofoniei de la Bucureşti şi din ce resurse bugetare a plătit statul român aceşti bani?
			Domnul Ioan Aurel Rus: "Alo! Penitenciarul..." Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Zilele trecute am aflat din presă că la Penitenciarul de maximă siguranţă Codlea a fost descoperită o reţea de traficanţi de droguri, proxeneţi şi alţi implicaţi în afaceri dubioase. Nimic nou sub soare. Poliţia din Codlea ascultând câteva telefoane puse sub urmărire a descoperit reţeaua. Că cei de "afară" vorbesc la telefonul mobil, e ceva firesc. Ce te faci cu cei cazaţi în penitenciar? De unde telefoane mobile? Câte? Şi cum au ajuns acolo? Enigmă...? Nici chiar aşa. Aranjament? Da! Prin aranjament cu factorii de răspundere au pătruns telefoanele mobile în incinta penitenciarului Codlea. Cine se face vinovat? Nu e greu de aflat. Deţinuţii sunt cazaţi în celule. Acestea sunt pe o secţie. S-a vorbit la ore ştiute. Cine era de fapt de serviciu? De aici trebuie plecat. Apoi când au primit respectivi urmăriţi pachet? În ce zi şi la ce oră? Cum au fost verificate pachetele? De cine? Par a fi unele întrebări care se pun. Nu! Nu sunt multe. Sunt utile şi necesare. Din cauza telefoanelor mobile s-a iscat o răzmeriţă la Penitenciarul Baia-Mare. Ce important a ajuns telefonul mobil. Cât de ascultat este el? Cu autorizare sau fără, el este ascultat...ascultat...ascultat. Aşa e! El trebuie ascultat. Că eşti traficant, că eşti om cinstit, că eşti parlamentar, funcţionar public etc. telefonul trebuie ascultat. Într-o democraţie de prost gust, totul este posibil. Când a fost ascultat telefonul lui Omar Haysam? De ce nu a fost prins acest "terorist"? A fost nevoie de decapitarea şefilor serviciilor secrete, ca să ascundem fuga "tovarăşului" de pahar al multora? "Telefonul pe cât de mic este, pe atât de mult rău (bine) poate face" e o maximă actuală, fără autor. Daţi liber ascultării telefoanelor pe faţă? Cine vă dă dreptul? Ce spune legea? Cine o respectă? Voi magistraţii... voi poliţiştii... voi.... Respectaţi legea! Apoi cereţi şi altora să o respecte! "Nimeni nu este mai presus de lege" Art. 16 alineatul 2 din Constituţia României. E valabil şi la Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
			Domnul Cristian Stănescu: "Şantajul, ca armă politică" Este clar, ca lumina zilei, faptul că UDMR nu mai are nici forţă politică, nici aderenţa necesară prin care să îşi facă simţită prezenţa pe scena politică românească. Singura armă care i-a mai rămas în lupta politică este cea a şantajului politic. Fără şantajul politic la care recurge preşedintele Marko Bela în ultima vreme, prin declaraţiile de factură antieuropeană, se vede cu ochiul liber că UDMR-ul nu mai reprezintă de mult interesele minorităţii maghiare din România, ci doar interesele unui grup restrâns de la vârful acestei formaţiuni politice. Ce se ascunde în spatele acestor declaraţii, cu tentă clară, radicală, cu privire la o aşa-zisă dorinţă a maghiarilor de autonomie teritorială? Cu siguranţă şantajarea coaliţiei aflată la guvernare pentru ca "Legea Statutului minorităţilor naţionale" să treacă de Parlament în forma propusă de UDMR! Preşedintele UDMR, Marko Bela, vicepremier al guvernării actuale, ignoră în batjocura tuturor românilor faptul că ţara noastră are o Constituţie care prevede expres că România este stat unitar şi indivizibil. Şi nu se poate enclaviza după poftele unuia sau altuia. E bine, totuşi, până şi Marko Bela nu îşi face cine ştie ce iluzii privind trecerea prin Parlament a unei legi vizând autonomia teritorială. Este chiar conştient că aşa ceva este inacceptabil şi nu numai din partea noastră, a celor de la PRM, nici măcar coaliţia din care UDMR-ul face parte nu poate vota o asemenea lege. Cu doar câteva luni înainte de integrarea României în structurile Uniunii Europene, acest tip de discurs şi şantaj politic la care se pretează liderii UDMR, este desuet, căzut în nefiresc şi depăşit de vremuri. Nu mai suntem în ani 90, când asemenea afirmaţii ar fi inflamat spiritele şi ştim cu toţii la ce dezastre de imagine pentru ţara noastră au condus evenimentele de la Târgu Mureş. Poate că acum am fi fost cu mult mai departe dacă acele evenimente de tristă amintire nu s-ar fi petrecut. Este şi mai clar faptul că aceste declaraţii decurg din iminenta înscriere în registrul partidelor politice a Uniunii Civice Maghiare, care va lua din electoratul maghiar, din ce în ce mai rarefiat şi mai puţin convins de faptul că UDMR ar reprezenta interesele minorităţii maghiare. Cu toate acestea, ceea ce face şi mai clar şantajul politic la care supune UDMR-ul actualul Guvern, este declaraţia privind numirea unui comisar european, care după părerea unor lideri ai acestei formaţiuni ar fi bine să fie desemnat de către UDMR. Aşa un tupeu nici că se putea pomeni. Şi cine să fie acel comisar european? Nimeni altul decât Gyorgy Frunda, cel care acum câteva luni de zile declara public că domnia-sa nu reprezintă România în Parlamentul European! Domnul senator Gyorgy Frunda să dovedească mai întâi că nu a fost turnător la Securitate şi că este un bun român şi după aceea poate sa aibă pretenţii de a deveni reprezentantul României într-o funcţie atât de importantă ca ceea de comisar european. Voi consemna şi reacţia corectă, şi în limitele Constituţiei, a domnului premier Călin Popescu Tăriceanu la declaraţiile lui Marko Bela, dar care trebuie să şi facă dovada că crede în ceea ce spune. Cea mai bună dovadă ar fi să îl demită pe Marko Bela din funcţia de vicepremier. Concluzionând, spun că este momentul ca din politica românească să dispară discursuri de asemenea factură. Autonomia teritorială pe criterii etnice după integrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, o ştiu şi copii, e total caducă şi, desigur, în afara preocupărilor pe care ar trebui să le aibă guvernanţii în această perioadă.
			Domnul Relu Fenechiu: "Să nu uităm că suntem ţară membră şi în APCE" Acum două săptămâni, România a cunoscut unul dintre cele mai mari succese din istoria ei. Comisia Europeană a dat undă verde pentru aderarea la Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2007. Sunt mândru şi totodată onorat de faptul că sunt un politician contemporan cu acest succes şi de faptul că fac parte din principalul partid aflat la guvernare care a avut o contribuţie mai mult decât esenţială în ceea ce priveşte aderarea. Despre viitorul României în Uniunea Europeană se vorbeşte acum şi se va vorbi foarte mult, vor curge tone de cerneală despre ce va fi, cum va fi şi mai ales ce trebuie să facem. Tocmai din această cauză nu voi insista pe acest subiect. Vreau însă, de la acest microfon să mă refer la un alt aspect privind relaţia europeană a României. Nu trebuie să uităm însă, că şi înainte de a face primii paşi spre aderare şi după aderare, România este adânc ancorată şi într-un alt organism european, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. De altfel, printre primii care şi-au exprimat sprijinul faţă de recomandarea Comisiei Europene în favoarea aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 s-a numărat şi preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, domnul Rene van der Linden. Domnia sa a afirmat că "este important să nu se piardă dinamica politică orientată spre aderare, chiar dacă pare necesar să se supravegheze în mod atent mai multe probleme ce au rămas de rezolvat". O poziţie corectă. Tot domnul Rene van der Linden ne reaminteşte necesitatea de a continua să ne respectăm angajamentele faţă de Consiliul Europei. Domnia sa spune foarte clar că "experienţa noastră arată că ţările membre ale Uniunii Europene sau candidate la aderarea la UE fac în general progrese rapide în materie de democraţie şi drepturile omului. Totuşi, apartenenţa lor la UE nu le scuteşte de angajamentele luate faţă de Consiliul Europei". Acest aspect vreau să îl reliefez şi eu de la acest microfon. Nu trebuie să uităm că suntem membri APCE şi nu avem voie să punem în plan secund acest organism, după ce vom deveni stat al Uniunii Europene, după ce vom avea europarlamentari. Şi fac un apel la întreaga clasă politică să acorde în viitor aceeaşi atenţie ca şi până acum Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care, în nici un caz nu reprezintă un organism european de categoria a doua. Dar, totodată atrag atenţia, şi acest aspect l-a subliniat recent şi domnul Rene van der Linden, că, odată cu extinderea Uniunii Europene, este necesar mai mult ca oricând să se evite dublarea în lucrările Consiliului Europei şi cele ale Uniunii Europene. Ca membru al APCE, mai doresc să atrag atenţia că nu trebuie să uităm, Comisia de monitorizare a APCE rămâne vigilentă în ceea ce priveşte realizarea reformelor şi respectarea libertăţilor fundamentale în cele 46 de state membre ale adunării, indiferent dacă sunt ţări din Uniunea Europeană sau din afara ei.
			Domnul Mihai Stănişoară: "Mai multă transparenţă de la serviciile de informaţii - o atitudine parlamentară mai activă" Fără îndoială, principalul eveniment parlamentar al săptămânii trecute a constat în numirea de către plenul reunit al celor două Camere a directorilor celor două principale servicii de informaţii- SRI şi SIE. Din păcate, transformarea dezbaterilor parlamentare din plen într-un spectacol al declaraţiilor pur politice a împiedicat orice discuţie de substanţă pe marginea problemelor de fond pe care şefia acestor servicii le presupune. Profit însă de această primă săptămână de lucru a noilor directori pentru a puncta câteva cerinţe esenţiale pe care noi, ca parlamentari care reprezentăm interesele şi voinţa cetăţenilor în relaţia cu alte instituţii ale statului, le avem de la aceste instituţii, implicit de la directorii lor. În esenţă, putem reduce aceste exigenţe la două mari imperative: profesionalismul noilor directori transpus într-un management responsabil al serviciilor pe care le conduc şi în derularea activităţilor conform literei şi în spiritul legilor în vigoare; reaşezarea relaţiilor servicii de informaţii - Parlament şi, mai extins, servicii de informaţii - Parlament - societate civilă pe bazele unui dialog mai extins şi a unei mai mari transparenţe. Legat de profesionalismul noilor directori, doresc să fac în acest moment doar o precizare, întrucât consider că orice altă analiză sau evaluare este prematură. Numirea domnilor Maior şi Săftoiu, ambii legaţi de zona politică, la conducerea acestor servicii a generat numeroase şi aprinse dezbateri. În speţă, nominalizarea unui membru PSD la conducerea serviciului intern de informaţii a trezit reacţii diverse în spectrul politic. Constatarea mea, urmărind foarte atent aceste dezbateri, a fost că, tocmai cel mai important criteriu, esenţialul criteriu al competenţei a fost minimalizat. În acest moment, în contextul în care ambele servicii de informaţii au mari probleme de imagine şi încredere publică, apartenenţa politică este prea puţin importantă. Mult mai relevantă pentru consolidarea evoluţiei serviciilor de informaţii într-o direcţie democratică, este numirea unor civili pe care pregătirea şi evoluţia de până acum în viaţa publică îi recomandă ca fiind corespunzători pentru aceste funcţii. Şi, cunoscându-i personal atât pe domnul Săftoiu, cât şi pe domnul Maior, ştiu că ambii sunt potriviţi pentru aceste poziţii şi au capacitatea de a face performanţă. Numirea directorilor celor două servicii readuce în normal o situaţie destul de atipică şi contestată la rândul său: asigurarea conducerii acestor servicii prin interimat, simultan. În acest moment, trebuie să realizăm, stimaţi colegi, că "mingea" este în terenul parlamentarilor: acum noi suntem cei care trebuie să demarăm demersurile pentru a stimula reaşezarea dialogului pe o bază mai deschisă şi mai transparentă. Acest al doilea aspect, a doua exigenţă este cea asupra căreia doresc să insist. În mod firesc, reaşezarea relaţiilor dintre Parlament şi servicii pe o altă platformă, care să pornească de la un dialog mai activ, mai extins şi mai transparent faţă de societatea civilă, începe de la evaluarea situaţiei curente. Respectiv trebuie să vedem: care este starea serviciilor de informaţii; care este relaţia lor cu Parlamentul; care este relaţia cu societatea civilă, cum comunică cu aceasta. Constatăm că: în acest moment, serviciile sunt încă afectate de ecourile scandalului dispariţiei acuzatului Omar Hayssam; dezbaterile pe marginea legilor siguranţei naţionale au adus problema serviciilor în atenţia opiniei publice şi a mass-media, într-o dispută cu puternice conotaţii politice şi prea puţin profesionale; în ciuda reformelor şi a restructurărilor interne, există încă acuzaţii că vechile metode şi atitudini securiste sunt menţinute. Desigur, toate acestea sunt afirmaţii acoperite mai mult sau mai puţin de realitate, dar rezultatul lor concret este acela că scade încrederea populaţiei în instituţiile statului şi, mai mult, scade încrederea populaţiei tocmai în acele structuri create pentru a o proteja. Opinia publică are o atitudine destul de critică la adresa eficienţei activităţii derulate de aceste servicii, prea puţin încrezătoare în capacitatea lor de a le asigura securitatea şi destul de rezervată în ceea ce priveşte colaborarea cu aceste serviciile de informaţii. Este o situaţie extrem de păguboasă pentru servicii, pentru restul instituţiilor statului, pentru cetăţeni şi, ca atare, trebuie să înceteze. Iar aici, şi acesta este un aspect pe care doresc să îl accentuez, nouă, parlamentarilor, ne revine un rol extrem de important. Parlamentul este adevăratul garant al democraţiei. Noi, parlamentarii, nu am fost mandataţi doar pentru a vota legi, ci mai ales pentru a ne asigura că interesele cetăţenilor sunt protejate de către instituţiile statului. Noi suntem mediatorii relaţiei cetăţeni - structuri executive, în sensul protejării cetăţeanului. Această latură a mandatului parlamentar - de control asupra structurilor executive - este cu atât mai relevantă în cazul serviciilor de informaţii. În general, apare un paradox: instituţiile statului mandatate să protejeze statul şi cetăţenii au posibilitatea ca, în anumite circumstanţe prevăzute de lege, să aducă atingeri grave drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti tocmai în dorinţa de a le proteja. Dincolo de o intruziune în viaţa privată, limitată şi complet justificată de specificul misiunii, există, şi experienţa a dovedit-o, tentaţia abuzului de puterile ce i-au fost acordate. În consecinţă, democraţiile au învăţat lecţia şi au plasat aceste servicii sub mai multe tipuri şi niveluri de control: control intern, control executiv, control parlamentar, control judiciar. Dintre acestea, doar controlul parlamentar are posibilitatea de a influenţa toate celelalte tipuri de control, prin: crearea cadrului legal în care aceste servicii se organizează, îşi derulează activitatea şi sunt răspunzătoare pentru modul în care acţionează; monitorizarea modului în care legislaţia este aplicată. În momentul de faţă avem două comisii specializate comune care exercită latura de monitorizare a activităţii acestor servicii: Comisia de control al activităţii SRI şi Comisia pentru controlul SIE. Dat fiind specificul serviciilor de informaţii, formula aceasta a comisiilor speciale comune, care pot aprofunda activitatea de control, este pe deplin justificată. Şi, din câte ştiu eu, există o monitorizare constantă pe care aceste comisii o derulează dar, date fiind cerinţele impuse de nivelurile de secretizare, activitatea lor este destul de puţin transparenta, contribuind prea puţin la sporirea cunoştinţelor populaţiei despre activitatea acestor servicii. Or, şi aici apare o problemă ce trebuie menţionată. Nu este suficient ca SRI şi SIE să relaţioneze cu Parlamentul într-un spectru atât de limitat. Această insuficienţă se reflectă destul de bine în sondajele de opinie în care este constant consemnată aprecierea cetăţenilor că serviciile nu comunică îndeajuns. De aceea consider că acum, când a apărut o nouă ocazie de a dimensiona relaţia cu SRI şi SIE, noi, parlamentarii, trebuie să fim mai activi în a stimula refacerea şi deschiderea dialogului interinstituţional. Această deschidere trebuie să găsească la nivelul serviciilor un corespondent, însă, cunoscându-i pe noii directori, am convingerea că vor reuşi să relanseze comunicarea, amândoi fiind perfect conştienţi că serviciile nu pot funcţiona fără sprijinul opiniei publice. Am dat girul nostru noilor directori ai serviciilor de informaţii. Cu alte cuvinte, le-am spus cetăţenilor că acestea sunt persoanele care le generează lor siguranţa. Avem acum obligaţia, prin control parlamentar şi prin promovarea şi menţinerea unui dialog extins interinstituţional, să ne asigurăm la rândul nostru că noii directori şi serviciile pe care le conduc vor respecta mandatul ce le-a fost încredinţat.
			Domnul Ioan Dumitru Puchianu: "Dorinţa de sfidare şi lipsa de realism politic - dovada duplicitarismului udemerist, indiferent de guvernare" Domnule preşedinte, Stimaţi colegi şi colege, Cu numai 72 de ore înainte de anunţarea oficială a deciziei favorabile a Consiliului Europei privind aderarea României la UE, conducerea singurului partid de pe scena politică românească format pe criterii etnice, a încercat, din nou, să destabilizeze fragilul echilibru politic în care ne aflăm de atâţia ani. Cum putem altfel să calificăm gestul conducerii unui partid care se află veşnic la guvernare indiferent de culoarea politică a guvernului, şi care sistematic apelează la şantajul votului pentru a obţine avantaje flagrant disproporţionate cu importanţa lui pe eşichierul politic românesc? Nu cred că electoratul udemerist este solidar în totalitate cu declaraţiile şi solicitările aberante ale conducerii acestei uniuni etnice, pentru că dacă nu ar fi aşa, restul electoratului din România ar trebui să îşi pună serioase semne de întrebare privind capacitatea politică a unei populaţii majoritare în propria sa ţară, de a guverna spre binele întregii naţiuni. Electoratul minoritar etnic maghiar este, totuşi, format din oameni de cetăţenie română; născuţi, crescuţi şi educaţi în România, oameni care au votat o Constituţie a unei ţări unde trăiesc şi pe care au jurat că o vor respecta. Pe documentele lor de identitate scrie România şi este imprimat steagul acestei ţări, ei fiind consideraţi oriunde în lume cetăţeni români nu maghiari. Puţine sunt ţările în care, pe documentele oficiale, se menţionează şi naţionalitatea unei persoane nu numai cetăţenia, şi acestea sunt, în general, ţări cu o rată a imigraţiei foarte mare. In aceste condiţii, declaraţiile conducerii UDMR privind autonomia teritorială a unor regiuni din centrul României nu pot decât să ne ducă cu gândul la o încercare de destabilizare naţională cu consecinţe greu de evaluat acum. Probabil că mâna de oameni de la conducerea UDMR nu face decât să încerce să atragă atenţia asupra lor şi să mai câştige un pic de interes din partea electoratului, dar şi aşa declaraţiile lor dau dovadă de lipsă de realism politic şi sfidează cele mai elementare reguli de bun simţ. Cum poate fi altfel catalogată declaraţia liderului UDMR decât o încercare de destabilizare? Şi asta din partea unui partid care s-a aflat veşnic la guvernare şi a oferit electoratului său avantaje pe care, de multe ori, celelalte partide mai bine reprezentate politic, nu le-au putut obţine. Probabil că duplicitarismul cu care s-au obişnuit trecând de fiecare dată de partea celor aflaţi la putere, a adus astăzi UDMR-ul în situaţia să creadă că tot ce doreste i se şi cuvine. S-au făcut concesii privind autonomia culturală; învăţamântul românesc de stat, deci suportat de la bugetul naţional, se poate face şi în alte limbi decât cea română; folosirea limbii materne în instituţiile publice este deja ceva obişnuit în anumite regiuni ale ţării, dar de aici şi până a cere public şi oficial, în numele unui partid etnic, ca o parte din pământul României să fie rupt şi pus la dispoziţia unei minorităţi, asta deja înseamnă sfidarea unei întregi naţiuni române.
			Domnul Aurel Olarean: Declaraţie politică intitulată "Aderarea României la UE a fost hotărâtă de alţii - integrarea depinde numai de noi". Săptămâna care tocmai a trecut a adus României şi poporului său vestea pe care o aşteptam cu atâta nerăbdare: data aderării ţării noastre la Uniunea Europeană a fost definitiv stabilită şi acceptată ca fiind 1 ianuarie 2007. Am fost monitorizaţi, vom mai fi, o perioadă, dar progresele şi reformele noastre au dat roade. Nu a fost uşor, dar greul de-abia acum începe. Până acum am privit şi învăţat teoretic ce înseamnă să fii ţară a Uniunii Europene, să fii cetăţean european sau să ai o economie de piaţă europeană. De acum înainte va trebui să aplicăm ce am învăţat, să ne conformăm acestor regului şi să ducem mai departe singuri toate acestea. Să fim acceptaţi în marea familie europeană a depins, în mare măsură, de voinţa şi criteriile celorlalţi membri, dar să ne integrăm şi să fim priviţi ca un partener egal de dialog, asta depinde mai departe numai de noi. Să aderi la o astfel de organizaţie înseamnă să fii acceptat să te alături ei, dar să te integrezi înseamnă un proces mult mai complex şi de lungă durată. Sunt reguli de respectat, sunt legi de aplicat, şi multe dintre ele vor fi dure. Asta pentru că totul este gândit şi aplicat spre binele întregii comunităţi europene, nu pe criterii etnice sau geografice. Rezultatele celor cinci valuri de extindere a Uniunii Europene ne arată că în toate ţările în care regulile şi legile europene au fost aplicate, rezultatele au fost benefice pentru ţările respective şi pentru întreaga uniune. România nu mai are acum drum de întors. Am ales de bună voie calea democraţiei politice şi calea prosperităţii economice, aşa că trebuie să ne supunem cu toţii aceloraşi reguli. Trebuie să fim mândrii că suntem cetăţeni europeni, parteneri egali cu cei pe care nu mai demult de 16 ani îi invidiam pentru legile democratice şi bunăstarea economică. Iar noi, în calitate de deputaţi, trebuie să fim mândri că facem parte din acest Parlament, primul din istoria României, care la 1 ianuarie 2007 îşi va deschide lucrările în calitate de Parlament al unei ţări europene recunoscute. Mândria este a noastră, dar să nu uităm şi aportul colegilor din legislaturile şi guvernele trecute, care au încercat, indiferent de coloratura politică, să netezească drumul spre acest moment. De acum depinde numai de noi şi de poporul român ca să ne croim propriul drum european, iar în funcţie de cum vom şti să facem asta, copiii noştri ne vor mulţumi. Fie ca Dumnezeu să vegheze noua Românie europeană!
			Doamna Manuela Mitrea: Pensionarii - "Vinovaţii fără vină"! Există bătrâneţe? Ne place să credem că nu! Există doar o vârstă cu mai multe amintiri. Există oameni care, după o viaţă întreagă în care au muncit până la epuizare, au "vina" că trebuie să mai trăiască şi după ce au ieşit la pensie. De cele mai multe ori, părinţii şi bunicii noştri simt bătrâneţea ca pe o infirmitate, nicidecum ca pe o oportunitate de a folosi cunoştinţele acumulate. Această realitate se datorează şi guvernanţilor, în special celor care consideră protecţia socială şi pensionarii o adevărată "povară"- şi mă refer, aici, în special la guvernul de dreapta condus de premierul Tăriceanu. Uităm adesea că bătrâneţea este un proces natural şi că noi, toţi, îmbătrânim cu fiecare zi din viaţa noastră. Uităm că pentru pensia pe care aceşti oameni trebuie s-o primească la timp şi care trebuie să le ofere un trai decent - actualii pensionari au cotizat ani şi ani de muncă. Problemele cu care se confruntă pensionarii din România sunt cunoscute de toată lumea: pensii mici şi discrepanţe între anumite categorii de pensionari, compensatele şi medicamentele sau serviciile medicale care costă o grămadă de bani ce nu pot fi achitaţi din pensii, haos în recalcularea pensiilor, lipsa facilităţilor în ceea ce priveşte mijloacele de transport în comun etc. Ne uităm cu toţii la cozile interminabile din faţa farmaciilor, de la începutul fiecărei luni, când pensionarii rezistă cu greu orelor ce se scurg, în vederea obţinerii unor medicamente de pe reţetele compensate şi cu toate acestea ne încăpăţânăm să nu găsim soluţii pentru a nu-i mai umili pe aceşti oameni. Indiferent cât de grele ar fi problemele cu care se confruntă, nu se plâng foarte des şi rezistă cu stoicism tuturor guvernanţilor care nu-i consideră o prioritate. Îi vedem poate "cocârjaţi", alături de nepoţi prin parcuri, sau uitaţi în azile, de cei cărora cândva le-au dat viaţă; îi vedem privind cu jind la galantarele din magazine sau de multe ori pe străzi, cerşind pentru o bucată de pâine, ori faţă în faţă cu medicul - cerând de la soartă, o zi în plus. Cu toate astea, îşi plătesc primii întreţinerea şi sunt de la primele ore ale dimineţii în secţiile de votare. Care este vina lor, domnilor guvernanţi? O Românie europeană trebuie să-şi trateze pensionarii ca şi celelalte state din Uniunea Europeană. Părinţii şi bunicii noştri merită mult mai mult! Dacă n-ar fi fost ei, n-am fi existat, noi! De ce oare uităm acest fapt de fiecare dată când se pune problema pensionarilor? Să ne imaginăm cu toţii cum vom fi trataţi - ca şi pensionari - peste ani, de urmaşii noştri. Dacă nu ne plac condiţiile lor de azi, să facem tot ce depinde de noi ca situaţia acestora să se îmbunătăţească. Oare cât timp trebuie să treacă pentru ca politicienii din România, şi în special, guvernele de dreapta - să înţeleagă că pensionarii n-au nici o vină că au ajuns la vârsta senectuţii şi că trebuie respectaţi şi ajutaţi? 1 Octombrie a fost ziua internaţională a persoanelor în vârstă! Personal, consider că este momentul să reflectăm cu toţii şi să găsim cele mai bune soluţii ca, în sfârşit, şi aceşti cetăţeni ai României să se bucure de viaţă liniştită şi prosperă, să fie sănătoşi şi fericiţi!
			Doamna Anca Constantinescu: "Undă verde pentru Uniunea Europeană" Raportul Comisiei Europene din 26 septembrie 2006 a confirmat data aderării României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Acest raport a reprezentat o evaluare exigentă şi imparţială a gradului de pregătire a ţării noastre pentru aderarea la UE. Documentul elaborat de Comisia Europenă arată clar continuitatea progreselor în reforma sistemului juridic, evidenţiază îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru lupta împotriva corupţiei şi, totodată, demonstrează că România este tratată ca stat membru al UE. Aprecierile Comisiei confirmă încă o dată progresele semnificative înregistrate de România. Ţara noastră a făcut saltul decisiv în pregătirea internă, salt ce îi permite să se alăture UE la data stabilită - 1 ianuarie 2007. Raportul precizează faptul că România are o economie de piaţă funcţională şi că politicile fiscale, monetare şi salariale adoptate sunt potrivite. România este direct interesată să continue reformele în perioada imediat următoare, pentru a definitiva pregătirea pentru aderare. Amplasarea geopolitică a României va influenţa politica UE cu privire la relaţiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia şi Asia, ţara noastră având o oportunitate de a-şi demonstra supremaţia în regiune. Integrarea în Uniunea Europeană la data stabilită a reprezentat un efort susţinut al tuturor instituţiilor publice care trebuie să continue să dea un randament corespunzător şi să menţină astfel un ritm alert. Parlamentul României este responsabil şi trebuie să coopereze cu celelalte instituţii implicate în acest efort de echipă, efort care va duce la modernizarea ţării noastre şi la realizarea intereselor cetăţenilor României. Românii cred că integrarea în UE va fi o şansă de a ajunge la un nivel economic ridicat, necesar unui trai decent, iar noi suntem răspunzători în faţa acestui crez.
			Domnul Ioan Oltean: Declaraţie politică intitulată "Scenarita Partidului Conservator - o aberaţie politică mânată de interese meschine" Vă marturisesc, ce-i drept, fară a fi surprins, faptul că am asistat zilele trecute la un nou episod al procesului de denigrare iniţiat de Partidul Conservator şi care vizează întotdeauna numai anumite partide şi anumiţi oameni politici. Nu am putut să nu remarc, din nou, faptul că Partidului Democrat şi preşedintele Traian Băsescu rămân, în continuare, ţintele principale, de această dată într-o scenarită prezentată opiniei publice prin intermediul domnului Codrin Ştefănescu, în calitatea sa de purtător de vorbe al PC. Potrivit stimabilului domn, fost PRM, fost PSD, actual PC şi în viitor nu se ştie, Partidul Democrat, împreună cu alte formaţiuni politice, aripi "dizindente" şi personalităţi politice "exilate" va "ştrangula", în noua sa postură de partid megaloman, orice formă de opoziţie. Pe deasupra, să nu uităm că toată această operaţiune va fi, în opinia PC, "dirijată" şi "orchestrată" de nimeni altcineva decât de şeful statului. Domnilor colegi, am putea afirma cu certitudine că atât Partidul Democrat, cât şi preşedintele Traian Băsescu sunt preocupaţi de soluţionarea problemelor reale, palpabile, de iminenta aderare a României la Uniunea Europeană, şi nu de aspecte mai puţin credibile, cum ar fi "dirijarea" sateliţilor în jurul planetelor cu scopul de a pune în aplicare atracţia gravitaţională. De asemeanea, suntem obişnuiţi şi din ce în ce mai puţin surprinşi de faptul că unii dintre dumneavoastră îşi însuşesc dreptul de a arunca pe piaţă asemenea dezimformări, însă, ca o noutate, remarcăm faptul că o perspectivă de genul celei enunţate mai sus, fie ea şi una neadevărată, vă înspăimântă. Deocamdată, din câte se ştie, pentru că de observat mai rar, Partidul Conservator face parte din coaliţia de guvernare. În aceste condiţii, îmi pun întrebarea: De ce vă duce gândul la opoziţie, stimaţi colegi conservatori? Un răspuns posibil ar fi că vă vedeţi în oglindă viitorul, care nici nu este pe atât de sumbru pe cât ar putea să fie, date fiind rezultatele concrete şi viabile ale activităţii dumneavoastră de până acum, transpuse în sondajele de opinie. Sfatul nostru sincer este să încercaţi, măcar pe ultima sută de metri, să puneţi osul la treabă şi să vă îndepliniţi obligaţiile pe care le aveţi în calitate de partener al actualei coaliţii de guvernare. Cât despre politicienii nemulţumiţi, încă de pe acum, de o ipotetică construcţie politică şi care bat disperaţi la uşile PC, în speţă demisonari şi demişi din PSD, nu putem spune decât că le urăm succes în noul drum şi nu putem spera decât că vor încerca să-şi aducă aportul la o eventuală creştere în sondaje a Partidului Conservator, astfel încât, cu prilejul alegerilor viitoare, acesta să reuşească să intre măcar în Parlament.
			Doamna Minodora Cliveti: Sindromul "Segolene Royal" În curând socialiştii francezi vor fi chemaţi să decidă între candidaţii acestui partid la Preşedenţia Replublicii Franceze. Este previzibilă victoria charismaticei Segolene Royal în faţa unui Laurent Fabius, ca să nu-l numesc decât pe cel mai puternic dintre co-competitorii săi, având în vedere sondajul de opinie dat publicităţii ieri şi din care rezultă că Segolene l-a depăşit în sufragii pe Nicholas Sarkozy, candidatul dreptei aflată la guvernare. Ar fi fost total greşit ca partidul Socialist să nu asculte de vocea raţiunii, care îi spune că Segolene poate să câştige alegerile prezidenţiale însele, şi să lase loc manevrelor interne care au început deja să se manifeste: ba se descoperă un act neasăbuit făcut în tinereţe de fratele doamnei Royal, ba se aruncă îndoiala asupra echidistanţei preşedintelui partidului, Francois Hollande, partenerul de o viaţă al candidatei, ba apar tot felul de opinii ale unor camarazi de partid - mai ales camarade - care exprimă reţineri cu privire la oportunitatea unei candidaturi feminine pentru Elysees... În ceea ce-l priveşte pe adversarul Sarkozy, acesta a greşit, dupa părerea mea, atunci când a afirmat că "alegerea nu este un concurs de frumuseţe" şi s-a întrebat îngrijorat:" cine va mai avea grijă de copii..", pentru că, pentru prima oară de când s-a lansat neoficial campania pentru prezidenţiale, Segolene îl devansează pe Sarkozy în sondaje. Cu alte cuvinte, Franţa dă semne că doreşte o femeie preşedintă. Îmi rezerv plăcerea de a face câteva comentarii pe marginea subiectului, cu alt prilej. Pentru declaraţia politică de azi vreau să comentez pe scurt cateva evenimente care s-au petrecut la Consiliul Europei în ultima vreme, şi care au, fireşte, legatura cu subiectul "femeia în politică". Adoptarea în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a recomandării privind "Necesara conciliere a vieţii profesionale cu viaţa de familie", prezentată de Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. Absenţa măsurilor care să ducă la armonizarea vieţii de familie cu cariera în statele membre penalizează mai ales femeile, care continuă să îşi asume cea mai mare parte a sarcinilor casnice: îngrijirea şi educarea copiilor, menajul, îngrijirea persoanelor în vârstă dependente. Încurajarea femeilor şi bărbaţilor, pe de o parte, şi a statelor, pe de altă parte, să conştientizeze şi să ia măsuri pentru concilierea familiei şi a carierei are drept scop participarea paritară la viaţa economică, socială şi politică, ceea ce constituie un factor de dezvoltare socială şi este o soluţie contra riscurilor îmbătrânirii populaţiei. Discutarea în cadrul Comisiei pentru egalitatea de şanse a APCE a raportului "Premiul pentru egalitate", care se va decerna entităţilor statale, politice, non-guvernamentale şi indivizilor care vor excela în propunerea şi adoptarea de soluţii pentru egalitatea de şanse. Este interesant de reţinut faptul că se recomandă statelor, dar şi partidelor politice, luarea de măsuri pentru realizarea participării femeilor şi bărbaţilor în mod echilibrat, la viaţa socială în complexitatea ei. La delegaţia miniştrilor din 13 septembrie 2006, Comitetul de miniştri al Consiliului Europei a răspuns recomandării 1738 a APCE privind "Mecanisme vizând garantarea participării femeilor în luarea de decizii", din anexa căruia citez: "Reglementările juridice impunând un procent minimal de persoane de ambele sexe printre candidaţi nu trebuie să fie considerate contrare sufragiului universal, dacă au o bază constituţională. Acest principiu este completat prin urmatoarele consideraţii: aplicarea principiului parităţii duce la admiterea obligativităţii alternanţei între femei şi bărbaţi pe listele electorale; refuzul de înregistrare a listelor care nu respectă regula de mai sus. Aceste evenimente descrise sumar sunt legate de ceea ce eu numesc "sindromul Segolene", ceea ce înseamnă o mişcare aparent dezorganizată, dar care devine din ce în ce mai disciplinată, în jurul unui slogan european a cărui naştere este deja anunţată: "Europa are nevoie de femei în posturile de decizie!" Socialiştii francezi, ca şi cei spanioli, au curajul de a citi în stele. Şi acolo scrie: "secolul XXI va fi unul al egalităţii între femei şi bărbaţi, sau nu va fi deloc!" Sau, ca să termin cu un citat din Bernard Kouchner: " Nu văd de ce la o diplomă egală, la inteligenţă egală şi la farmec inegal, să nu acordăm femeilor tot atâtea şanse ca şi unui barbat". Ceea ce înseamnă discriminare pozitivă pentru acesta din urmă, firească pentru o minoritate....
			Domnul Ion Luchian: Numirea de săptămâna trecută a unui reprezentant al PSD la cârma Serviciului Român de Informaţii reprezintă, în opinia mea, o situaţie deosebit de îngrijorătoare, pe de-o parte, din punctul de vedere al configuraţiei scenei politice actuale, pe de altă parte, din punctul de vedere al bunei funcţionări a statului. În acest sens, trebuie remarcat comportamentul "colegilor" din Alianţa DA care au votat fără ezitare numirea unui reprezentant al PSD, şi asta în ciuda prevederilor protocolului alianţei şi în ciuda discursului comun anti-PSD prin care s-a reuşit câştigarea alegerilor. Votând astfel, cei de la PD nu numai că şi-au contrazis propriul discurs politic de până acum, dar au validat şi opinia preşedintelui Traian Băsescu, exprimată public, cum că l-a nominalizat pe domnul Maior pentru că în partidele din Alianţa DA nu a găsit un om cu calităţile necesare pentru funcţia respectivă. Or, cu tot respectul datorat instituţiei prezidenţiale, îmi permit să afirm că o asemenea opinie este complet neîntemeiată. Mai grav este însă faptul că această numire face ca una din instituţiile cele mai importante pentru buna funcţionare a statului şi a democraţiei să rămână în continuare un bastion al PSD-ului. Vă reamintesc, stimaţi colegi, că din 1989 şi până în prezent - şi până în 2009 cel puţin, aş adăuga -, cu o excepţie de 3 ani, în timpul mandatului preşedintelui Constantinescu, numai PSD-ul, şi precursorii săi FSN, PDSR, a deţinut şefia SRI. Astfel încât nu ar trebui să ne mire proasta reputaţie de care se bucură acest serviciu în ochii opiniei publice, rezultată din implicarea acestuia în tot felul de jocuri economice şi politice, în loc de îndeplinirea responsabilităţilor sale reale. Or, preşedintele Traian Băsescu, bazându-se pe suportul necondiţionat al PD-ului, tocmai un om al PSD a considerat că trebuie să aibă în continuare alături, ca şef al SRI. Probabil că domnia sa a fost impresionată de activitatea "extraordinară" desfăşurată de precedentul şef al SRI în lupta împotriva corupţiei, a terorismului şi a crimei organizate. Nu în ultimul rând, vreau să fac o remarcă referitor la ultima găselniţă a preşedintelui PSD, Mircea Geoană, care nici mai mult nici mai puţin doreşte ca prin lege să fie înscris faptul că şefia SRI trebuie să revină automat unui reprezentant al opoziţiei. Cred că domnul Geoană a făcut o asemenea propunere intuind lunga perioadă de timp pe care partidul domniei sale o va petrece de acum înainte în opoziţie, pentru că o asemenea grijă pentru opoziţie nu am remarcat din partea domniei sale sau a colegilor săi înainte de 2004.
			Doamna Monica Iacob-Ridzi: "1 ianuarie 2007 - treapta supremă a desăvârşirii noastre istorice" Raportul Comisiei Europene privind stadiul de pregătire al României pentru aderarea la Uniunea Europeană a demonstrat fără echivoc că ţara noastră a răspuns, în sfârşit, pozitiv criteriilor de integrare. Aşadar, putem spune fără reţineri că includerea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 iese definitiv din sfera probabilităţilor: a devenit o certitudine. Acest raport se remarcă şi printr-o nouă abordare stilistică. Lipseşte în totalitate tonul didactic, spiritul critic şi accentul moralizator al rapoartelor anterioare. Explicaţia este simplă. De data aceasta ţara noastră şi-a făcut temeinic temele, fiind promovată în marea familie a democraţiilor europene. Nu mai suntem învăţăceii statelor unionale. Am devenit partenerii acestora. S-a spus în repetate rânduri că la aderarea României au pus umărul toate forţele politice din perioada postdecembristă. Cred că această lozincă pacifistă, menită să binecuvânteze de-a valma întregul spectru politic intern, ar trebui puţin nuanţată. Fără îndoială, nici un partid nu a avut curajul să se opună făţiş ideii de integrare. Nici măcar campionii naţionalismului de paradă nu s-au încumetat să o facă, deşi ideologia lor a fost şi rămâne în disonanţă cu spiritul modern paneuropean. Iar măsurile lente, lipsite de vigoare şi voinţă politică, mimate de guvernările stângii postcomuniste au dus România în situaţia de a rata aderarea cu primul val. Cu siguranţă, schimbarea de atitudine a Comisiei Europene faţă de România ţine strict de perioada ultimelor 18 luni, perioadă care, sper să nu se supere nimeni, coincide cu mandatul actualei guvernări. Aşadar, forţele politice aflate la guvernare merită felicitate pentru acest uriaş succes istoric. În general mă feresc de cuvintele mari, dar în actuala situaţie, nu am de ales. Prin colosala însemnătate a evenimentului, 1 ianuarie 2007 va marca o piatră de hotar a istoriei naţionale, care, urmând lui 24 ianuarie 1859 şi lui 1 decembrie 1918, se constituie în treaptă supremă a devenirii noastre. La 1 ianuarie 2007 România se alătură altor 26 de ţări europene în cadrul unei structuri statale desăvârşite, Uniunea Europeană, de pe acum prima doamnă a acestei planete. Nu ni s-a făcut nici o favoare. Ne-am câştigat acest loc prin muncă asiduă, printr-un extraordinar efort de a ne desprinde de tarele trecutului şi de mentalitatea retrogradă lăsată de fostul sistem. Este meritul poporului român, realizatorul şi beneficiarul integrării, care a înţeles miza fără egal a demersului nostru politic, faptul că 1 ianuarie 2007 va marca ora astrală a neamului românesc. E adevărat, în calendarul aderării mai flutură câteva steguleţe galbene. Au mai rămas câteva măsuri de implementat. Dar Comisia Europeană nici măcar nu mai face referire la clauzele de salvgardare. Are încredere în actuala guvernare. Este convinsă de intenţia noastră nestrămutată de a progresa. Primii ani de convieţuire unională nu vor fi uşori. Cunoaştem acest aspect, din experienţa statelor care au aderat în primul val. Dar nimic nu ne mai poate abate din drumul ales. Este calea desăvârşirii noastre istorice.
			Domnul Constantin Traian Igaş: "Ce aduce nou ultimul raport de monitorizare?" Ne aflăm în aceste momente în fericita postură de a saluta ultimul raport de ţară prezentat de către Comisia Europeană. Cu toţii am aşteptat această prezentare cu mai multă sau mai puţină emoţie. Deşi anteriorul raport recunoştea realizările României, existau încă capitole la care se impunea un efort mult mai mare pentru recuperarea unor întârzieri pe care le datorăm anilor de guvernare PSD-istă, în care altele erau preocupările decât cele de apropiere faţă de Uniunea Europeană. Datorită acestor întârzieri şi nerealizări, am stat încă, zilele trecute, cu emoţii în faţa prezentării raportului de monitorizare. Recentul raport conţine încă o serie de recomandări pentru continuarea reformelor în domenii privite cu suspiciune de comisia Europeană: justiţie şi afaceri interne, agricultură şi concurenţă. Aceste domenii ne pun în situaţia de a fi în continuare monitorizaţi de către Comisia Europeană, urmând ca eventualele progrese să fie analizate în cursul lunii iunie 2007. Ajung astfel, în acest moment, în situaţia de a întreba dacă este de dorit această monitorizare de către noi, cetăţenii acestei ţări. Aş răspunde că este necesară încă această monitorizare, aşa cum ne dorim şi noi să realizăm toate acele progrese aşteptate, pentru că raportul prezentat zilele trecute va urma a fi dezbătut în plenul Parlamentului European între 11-12 octombrie, dată la care va fi şi votat. Cu toţii vorbim deja de aderarea României la Uniunea Europeană. Să nu pierdem însă din vedere un alt lucru extrem de important: pentru ca România să devină membru al Uniunii europene la 1 ianuarie 2007, se impune ca tratatul de aderare al României la UE să fie ratificat şi de Parlamentele Germaniei, Franţei, Danemarcei şi Belgiei. Lucru care încă nu s-a petrecut. Un lucru însă se impune cu precădere, mai mult decât orice: România trebuie să-şi continue reformele începute. În cazul în care nu vor fi respectate termenele impuse pentru aplicarea acestor reforme, România ar putea pierde importante fonduri comunitare, lucru pe care nu cred că suntem încă pregătiţi să ni-l permitem. Trebuie să fim conştienţi de faptul că neîndeplinirea, nerespectarea termenelor-limită stabilite în raportul Comisiei Europene va determina liderii UE să propune iniţial excluderea lor de la unele politici comune şi blocarea unora dintre subvenţiile destinate agriculturii şi dezvoltării regionale. Cu o populaţie de 22 milioane de oameni, România poate deveni cea de-a şaptea ţară din spaţiul comunitar, din punct de vedere al numărului de locuitori. Pomeneam la început de nerealizări. Unul dintre capitolele rămase încă nevralgice, este şi cel al agriculturii. Mai exact cel referitor la agenţiile de plăţi în agricultură şi la domeniul sanitar-veterinar. Cu toate acestea, informaţiile care ne parvin din aceste domenii ne fac să credem că angajamentele pe care le avem vor putea fi respectate. Practic în acest fel se va încheia un proces care a început în anul 1999. Nu trebuie însă să ne îmbătăm cu apă rece, pentru că munca pe care am început-o nu se va opri aici, nu se va diminua, ci, din contră, se va amplifica. Vom începe un alt proces, la fel de dificil, de care trebuie să fim perfect conştienţi şi care se referă la integrarea societăţii româneşti în structura europeană. Va fi un proces foarte amplu, un proces de modernizare şi poate cel mai important prin care a trecut vreodată România. Va fi un proces care va dura mult, probabil mai mult decât cel al aderării, şi pentru a îndeplini standardele europene de calitate nu ne va fi deloc uşor la buzunare şi orice întârziere va duce cu sine pierderi de fonduri. Aş vrea să evidenţiez faptul că în anul 2005 şi în primele luni ale anului 2006, Ministerul Administraţiei şi Internelor a eliminat toate steguleţele roşii din domeniile sale de competenţă, pentru care ar fi putut fi activată clauza de salvgardare, şi nu are nicio problemă înscrisă în categoria "domeniilor ce pot provoca îngrijorări serioase". Trebuie remarcat faptul că Raportul de monitorizare al Comisiei Europene evaluează pozitiv activităţile desfăşurate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi evidenţiază progresele semnificative înregistrate în domeniul reformei administraţiei publice şi în cel al ordinii şi siguranţei publice. Sunt lucruri care nu fac altceva decât să ne bucure. Pentru că există, ele trebuie prezentate şi apreciate de toată lumea. Ne dorim ca şi celelalte capitole să poată beneficia de astfel de aprecieri. Da-ul pe care l-am primit din partea Comisiei Europene, asortat cu unele condiţii specifice, pe care va trebui să le rezolvăm, ne fac să credem că ceea ce s-a început, poate fi dus la îndeplinire. Pot să spun că obiectivul pe care ni l-am asumat a fost îndeplinit, având în vedere faptul că puţini români aveau optimismul să creadă că vom adera mai înainte de 1 ianuarie 2008. Sunt foarte mulţumit de faptul că am reuşit să evităm clauza de salvgardare, iar raportul prezentat a evidenţiat o evaluare corectă a eforturilor pe care românii le-au făcut pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ziua de 26 septembrie 2006 este un moment istoric pentru noi şi sunt convins de faptul că în viitorul apropiat vom reuşi să accelerăm procesul de integrare şi modernizare al ţării. Oamenii trebuie să fie conştienţi că nu din primul moment va curge lapte şi miere, dar pe parcurs se vor vedea schimbări importante şi se va înţelege faptul că suntem pe calea cea bună.
			Domnul Radu Lambrino: "Parcul Rozelor - un altfel de parc" Intenţia Primăriei din Timişoara de a reamenaja Parcul Rozelor este una evidentă în acest moment pentru toţi cetăţenii municipiului Timişoara, deoarece totul a ieşit la iveală după o lungă perioadă de tăcere, ca şi când nimic nu se întâmplă. Este de neînţeles de ce executivul Primăriei Timişoara, în frunte cu domnul Gheorghe Ciuhandu, susţinut îndeaproape de şeful Serviciului de Administrare şi Mediu Urban, domnul Ciupa, au demarat un proiect pe care doresc cu tot dinadinsul să-l ducă la bun sfârşit: reamenajarea Parcului Rozelor la un preţ exorbitant, de 6.372.434 lei noi. Caracteristica preţului este una evidentă atâta vreme cât întreg bugetul alocat pentru administrarea celor 10 parcuri ale municipiului Timişoara, consacrat de chiar Serviciul de Mediu Urban, este de 5.000.000 lei noi. Toate demersurile au fost făcute în condiţiile în care nu a fost consultată nici conducerea Comisiei de Urbanism şi nici directorul societăţii care administrează parcurile centrale. Mai mult decât atât, studiul de fezabilitate, cât şi finanţarea proiectului sunt la pachet, în cadrul aceleiaşi popuneri legislative, pe masa şedinţei Consiliului Local Timişoara. Dacă mai este nevoie de alte precizări, vă aduc la cunoştinţă că în cursul anului 2005, valoarea prestaţiilor horticole pentru Parcul Rozelor, Faleza Bega şi str. Trandafirilor s-a ridicat la 1,9 miliarde lei, din care valoarea materialului dendrologic a fost de 224 milioane lei, gardul împrejmuitor al parcului în discuţie s-a reamenajat pe o lungime de 110 metri liniari, iar scena şi scaunele au fost reparate şi sunt în administraţia Casei de Cultură Timişoara. Nu trebuie să pierdem din vedere că şi la ora actuală parcul din Piaţa Revoluţiei nu are o instalaţie de irigare, această operaţiune fiind efectuată cu furtunul, deşi municipiul Timişoara se vrea o "mică Vienă". La nivelul statelor europene s-a pus problema protejării patrimoniului cultural, idee la care a aderat şi România. Se pare însă că în oraşul Timişoara nu, de vreme ce s-au demolat vestigii istorice, iar cele existente nu beneficiază de conservare. Oare acest oraş nu are nevoie de patrimoniu? Sunt multe controverse şi tot atâtea semne de întrebare. Care este specificul acestei zone? De unde venim şi încotro ne îndreptăm? Nu sunt bani! Asta putem să spunem, dar pentru un parc deja amenajat şi îngrijit există. Care este logica şi unde începe interesul pentru un asemenea proiect? Consider că prin toate cele prezentate nu putem să punem la îndoială intenţia executivului local şi să nu realizăm că asistăm la o defectuoasă strategie a acelor care îl compun.
			Doamna Roberta Alma Anastase: "Aderarea la Uniunea Europeană - o distincţie pe deplin meritată" Odata ce aderarea la 1 ianuarie 2007 a devenit o certitudine, presa internaţională a acordat, în mod firesc, spaţii generoase României. A devenit deja un aspect comun, după 1989, faptul că Romînia este descrisă de media internaţională în culori sumbre. Poate că eram obişnuiţi cu imaginile zonelor sărăcăcioase din România, ale copiilor străzii, dar a spune că românii sunt "una din rasele cele mai violente şi periculoase" este deja o exagerare care întrece limitele bunului simţ. Articolul publicat de "Il Tempo", aături de imaginile dezolante ale românilor din presa britanica ("Daily Express") şi franceză, precum şi de televiziunile din Europa, ar putea reprezenta un punct de plecare pentru o campanie de denigrare a României. Aceste semnale mediatice sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât vin pe un fundal pozitiv: România şi-a îndeplinit angajamentele faţă de Uniune, fapt enunţat în decursul ultimului an în majoritatea publicaţiilor de renume din Europa. În acelaşi timp, există numeroşi cetăţeni care muncesc şi sunt stabiliţi legal în afara graniţelor. Să nu uităm că apropierea aderării României în Uniunea Europeană a stârnit interesul politicienilor spanioli faţă de imigranţii români care vor avea dreptul să voteze şi să candideze la alegerile locale din Spania şi la alegerile pentru Parlamentul European. Românii din Spania, pe nedrept denumiţi "căpşunari", sunt lăudaţi de autorităţile spaniole pentru hărnicie şi perseverentă. Acelaşi lucru îl putem spune despre românii din Italia. Este la fel de adevărat că migraţia ilegală reprezintă o problemă. Dar nu este nici pe departe o problemă eminamente românească, ci mai degrabă o temă de reflecţie la nivel european. Ce fel de politici trebuie aplicate la nivelul UE pentru a combate imigraţia ilegală şi, în acelaşi timp, pentru buna integrare a imigranţilor cu acte în regulă? Aceasta este o întrebare enunţată la ultima întâlnire dintre miniştrii de externe sau, după caz, de interne a opt state membre, care s-au reunit pe 29 septembrie anul curent la Madrid, în cadrul unei întâlniri la care au participat şi Comisia Europeană, Preşedinţia Consiliului UE, Frontex şi EUROPOL, pentru a da un semnal politic privind necesitatea adoptării rapide a unor măsuri concrete la nivelul UE în domeniul imigraţiei ilegale. Primul lucru pe care trebuie să-l înţelegem este că imaginea României depinde de fiecare dintre noi. Din acest punct de vedere, avem o responsabilitate mai mare decât ne-am putea închipui. Nu trebuie să uităm că prin indiferenţa, cultivată timp de ani de zile, am ajuns să avem imaginea pe care o avem. În al doilea rând, nu ne mai putem permite luxul pasivităţii. Dacă un neadevăr este propagat în presa internaţională, trebuie să reacţionăm prompt şi dur. Salut iniţiativa ambasadorului nostru la Roma pentru reacţia la articolul din Il Tempo. Cred că ambasadele joacă un rol crucial în demontarea miturilor care încă mai circulă despre România. În al treilea rând, avem nevoie de o strategie proactivă de promovare a României, îndeosebi în spaţiul UE. Nu mă refer aici la un reportaj sau un film documentar despre România, ci la o campanie consistenta şi de lungă durată. Imaginea unei ţări nu se schimbă peste noapte. Trebuie să acţionăm metodic şi să avem obiective măsurabile. Nu mă refer aici la propagandă, nu trebuie să cădem în extrema opusă şi să spunem că în România curge numai lapte şi miere, trebuie să oferim o imagine adecvată, conectată la realităţile anului 2007. Aderarea la Uniunea Europeană nu a fost un cadou acordat preferenţial României, ci o distincţie pe deplin meritată. România s-a schimbat la faţă, printr-un efort conjugat al instituţiilor statului, al societăţii civile, dar mai ales a cetăţeanului.
			Domnul Marius Rogin: "Concluziile raportului de monitorizare" Permiteţi-mi, vă rog, ca de la această tribună, să salut şi eu în această zi pasul istoric pe care România l-a făcut zilele trecute, atunci când, odată cu prezentarea ultimului raport de monitorizare, România s-a apropiat de intrarea în Uniunea Europeană. Este un pas pe care cu toţii am dorit să fie unul sigur, lipsit de orice altă îndoială şi orice altă variantă de întoarcere de pe calea aderării, cale pe care ne-am angajat încă din anul 1999. Iată-ne la doar câteva luni distanţă de 1 ianuarie 2007, dată la care aderarea, intrarea României în comunitatea europeană devine certitudine. Certitudinea aceasta vine însă după după o foarte lungă perioadă, una în care au fost necesare eforturi deosebite în toate domeniile în care se impunea trecerea la o reformă adevărată. Eforturile au fost cu atât mai intense începând din 2004, deoarece se impunea nu doar îndeplinirea anumitor responsabilităţi, ci şi recuperarea unor mari deficienţe apărute de-a lungul guvernării psd-iste, care au reuşit să aducă în ochii europenilor mari îndoieli în ceea ce priveşte primirea României în marea familie a Uniunii Europene. Raportul prezentat pe 26 septembrie 2006 recunoaşte toate realizările făcute de ţara noastră în aceşti ultimi 2 ani, dar mai conţine încă unele recomandări pentru continuarea reformelor începute în domenii privite, încă, cu suspiciune de Comisia Europeană: justiţie şi afaceri interne, agricultură şi concurenţă. Cred că trebuie să menţinem ritmul început şi să fim conştienţi de faptul că munca la care ne-am înhămat nu s-a încheiat nici pe departe. Se impune cu precădere continuarea reformelor începute, găsirea de soluţii pentru capitolele deficitare şi începerea unei alte etape, ce va presupune iarăşi eforturi deosebite din partea noastră, a tuturor. Practic, la 26 septembrie s-a încheiat doar prima etapă, cea a procesului de aderare. Începe însă ce-a de-a doua etapă, a unui alt proces, şi mă refer aici la cel de integrare a societăţii româneşti în structura europeană. Acest proces va dura mult mai mult decât aderarea. Nu ne va fi uşor nici la buzunare şi nu ne va fi uşor nici să îndeplinim standardele europene, printre care îl regăsim şi pe cel de calitate. Va fi cel mai amplu proces de modernizare prin care a trecut vreodată ţara noastră. Se cuvine să precizăm încă un fapt, la fel de important. Românii trebuie să fie conştienţi de faptul că neîndeplinirea sarcinilor care se impun, în termenele-limită stabilite de raportul Comisiei Europene, va conduce la o situaţie problematică. Liderii Uniunii Europene vor putea propune iniţial excluderea de la unele politici comune şi blocarea unora dintre subvenţiile destinate agriculturii şi dezvoltării rurale. Lucrul este absolut de nedorit de nici unul dintre noi. România ar putea pierde astfel importante fonduri comunitare, dacă nu respectă termenele pentru aplicarea reformelor. Mai mult decât atât, neîndeplinirea angajamentelor asumate în negocieri poate genera activarea clauzelor de salvgardare prevăzute în Tratatul de aderare, a căror gravitate variază în funcţie de domeniul vizat. Drumul pe care ne-am angajat, doamnelor şi domnilor deputaţi, este unul deloc uşor. Am certitudinea că la capătul lui, bucuria şi satisfacţia lucrului bine făcut vor acoperi greutăţile prin care vom trece fiecare dintre noi.
			Domnul Gheorghe Dragomir: Declaraţie politică intitulată "Condiţii drastice pentru aderare". Problema integrării României în structurile Uniunii Europene a fost şi este dezbătută atât în mediul politic, dar şi în societatea civilă, aşa cum este normal înaintea unui eveniment de o importanţă maximă pentru evoluţia geopolitică, pe termen lung, a ţării noastre, dar şi a regiunii sud-est europene. Da, Uniunea Europeană a impus Românie şi Bulgariei cele mai dure condiţii pentru aderare. Da, suntem obligaţi să respectăm strictul calendar al postaderării. Şi ce este mediocru în asta? În cele 20 de luni de guvernare s-a reuşit creşterea gradului de contractare pentru Programul PHARE de la 9,5% la 35%, pentru ISPA de la 30% la 60%, iar pentru SAPARD de la 46,3 la 60%. Sunt numai câteva cifre legate în principal de domeniul care va fi cel mai important în perspectiva integrării, şi anume agricultura. Pentru perioada 2007-2009, UE urmează să aloce României 2,4 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală, adică pentru stabilizarea populaţiei la sat prin alte calificări profesionale decât practicarea agriculturii. Numai în anul 2007 peste un miliard de euro vor fi alocaţi agriculturii şi dezvoltării rurale. Aşa cum de altfel este normal, cea mai mare parte a fondurilor alocate României se vor îndrepta către agricultură, domeniu în care lucrează încă un mare număr de români. De asemenea, credem că România poate face faţă cu succes provocărilor integrării şi obligaţiilor la care este supusă. Într-adevăr, obligaţiile Românie sunt mai mari şi mai multe decât ale altor ţări central-europene intrate de curând în marea familie europeană. Personal prefer să văd partea plină a paharului şi cred că prin respectarea acestor condiţii vom reuşi să ajungem la standardele impuse de Uniunea Europeană mai uşor şi în timp mai scurt. Integrarea este un proces îndelungat, la care a colaborat întreaga societate românească, şi ea nu trebuie văzută ca un scop în sine, ci ca mijlocul prin care se poate ajunge la o dezvoltare durabilă şi la mărirea nivelului de trai.
			Domnul Florin Iordache: "Un nou an universitar a început, dar clădirile stau să cadă peste studenţi" Ziua de ieri a marcat începerea unui nou an universitar. Mediatizarea acestui moment unic pentru studenţi a fost susţinută de prezenţa Preşedintelul Traian Băsescu la Braşov. Zâmbetul fals şi glumele nu tocmai plăcute pe care obişnuieşte să le facă domnul preşedinte nu au putut şterge cu buretele condiţiile mizere şi inumane în care trebuie să trăiască studenţii din cămine. Ca în fiecare an, auzim aceeaşi placă - "lucrările de reconstrucţie nu au putut fi finalizate din lipsă de fonduri." Aşa reuşim să amăgim studenţii în fiecare an şi, uite, tot aşa mai trece un an de aşteptare pentru ei, visând la condiţii mai bune. Au ajuns să se mulţumească cu faptul că nu au igrasie în cameră sau că nu au gândaci. Acestea sunt condiţiile în care dorim să studieze copiii noştri, viitorul ţării noastre, cu care ne mândrim de fiecare dată când ieşim pe posturile de televiziune? Trecând prin toate emoţiile prilejuite de viaţa de student, nu putem să nu simţim o trăire puternică atunci când îi privim pe aceşti copii care ieri au început o nouă etapă în viaţa lor sau vor continua lungul şir de pregătiri pentru a deveni într-o bună zi ceea ce-şi doresc. Ei sunt viitorul nostru de mâine şi prin ei şi pentru ei trăim şi facem tot ce facem azi. Pentru ei luptăm să asiguram un viitor mai bun şi să le redăm speranţa că visele lor vor deveni realitate într-o zi, iar această zi ar trebui să ne străduim să o aducem cât mai aproape de ei. Să nu uităm că prin ei şi visele noastre vor deveni realitate. Sunt sigur că ieri, privindu-i cu mândrie pe acei elevi, ne-am identificat cu trăirile lor, i-am privit cu bucurie şi cu încredere, şi ne-am pus speranţele in puterea lor de a deveni cei mai buni dintre cei mai buni, mai ales dacă ne gândim la drumul ireversibil pe care ţara noastră îl parcurge de câţiva ani, pentru a intra în marea familie europeană, vis care la 1 ianuarie 2007 va deveni realitate. Acum competiţia este dură, şi aceşti copii vor concura cu alţii, din toate ţările lumii. De aceea, este nevoie să îi încurajăm să înveţe, să fie cei mai buni dintre cei mai buni şi nu în ultimul rând să îi facem să conştientizeze că prin ei numele României va fi dus mai departe. Dar cum vom reuşi să obţinem aceste lucruri pentru ei dacă nu facem altceva decât să uităm de ei în fiecare an şi să omitem să îi considerăm o prioritate pentru noi, aşa cum ar trebui. Ei sunt cei care în viitor se vor afla în locul nostru, însă până atunci, ne revine sarcina să îi sprijinim în tot ceea ce fac, să fim alături de ei pe tot parcursul perioadei de luptă şi sacrificii pentru a-şi putea îndeplini visele. La final, vreau să le urez tuturor studenţilor care au început ieri o nouă etapă fără egal a vieţii lor, poate cea mai importantă, să aibă parte de un an mult mai bun decât cel precedent, să fie cel puţin la fel de competitivi ca şi până acum şi să lupte pentru tot ceea ce au realizat şi vor să întreprindă în viitor...şi mai ales să lupte pentru ceea ce îşi doresc în viaţă, pentru că ...... timpul nu se mai întoarce! Tot ceea ce astăzi investim în tinerii noştri se va vedea peste ani, iar o naţiune care nu investeşte în tineri este o naţiune moartă.
			Domnul Emilian Valentin Frâncu: "Aderarea nu-i totuna cu integrarea" Aşa cum spuneam într-o declaraţie anterioară, în pofida anumitor "steguleţe galbene şi roşii" la acea dată, România era şi este pregătită de aderare la Uniunea Europeană, iar această previziune ne-a fost tuturor confirmată săptămâna trecută, odată cu prezentarea la Strasbourg a ultimului Raport de monitorizare al Comisiei Europene. Aşa cum sublinia acum trei zile la Cluj premierul Călin Popescu-Tăriceanu, acest proiect politic liberal a fost încununat de succes, iar România intră în UE pe baza meritelor proprii, şi nu pe baza unui cadou din partea celor 25 de membri ai Uniunii, fiindcă acest organism nu acordă statutul de membru unor ţări care cred că pot să acceadă mizând doar pe lobby. Mai în glumă, mai în serios, putem spune că "ce a fost greu a trecut, iar de acum înainte urmează un greu şi mai mare". Aderarea la UE a ţării noastre la 1 ianuarie 2007 ora zero a devenit realitate, însă acest lucru nu trebuie să ne copleşească atât de mult încât să uităm ce avem de făcut de acum înainte. Aşa cum reiese din raport, mai avem paşi de urmat în domeniul reformei justiţiei şi al luptei împotriva corupţiei, spălării de bani şi crimei organizate. De asemenea, mai avem de lucru pentru corecta gestionare a fondurilor europene în agricultură şi pentru aplicarea câtorva măsuri în domeniul siguranţei alimentare. Acestea sunt primele urgenţe, subliniate în concluziile Raportului de ţară, cu menţiunea că din partea Uniunii Europene vomavea şi în continuare susţinere pentru soluţionarea problemelor oarecum restante, existând suficiente garanţii în acquis-ul comunitar şi în Tratatul de aderare pentru a se asigura corecta soluţionare a politicilor şi instituţiilor Uniunii. În afara acestor aspecte mai existăşinumeroase obligaţii în domenii sectoriale specifice, care au fost negociate anterior, cu termene de conformare în următorii 2 până la 7 ani după aderare. Practic, fiecare capitol de negociere închis de noi cu Uniunea Europeană prevede asemenea termene, iar nerespectarea lor ar aduce importante pierderi financiare, atât prin nealocarea de fonduri structurale, cât şi prin amenzile foarte mari, pentru cazuri punctuale, ce ar putea fi dictate împotriva României. De aceea, cu bucuria de a avea,însfârşit, certitudinea aderării la data prevăzută, nu ne putem culca pe urechea reuşitei. Se cuvine să fim conştienţi - de la preşedinte şi premier, până la cel mai puţin implicat în viaţa publică cetăţean al ţării - că eforturile şi munca noastră a tuturor trebuie să continue, în mod responsabil, susţinut, şi după ce se va stinge pocnetul dopului de la sticla de şampanie pe care o vom destupa la momentul de trecere dintre 2006 şi 2007.
			Doamna Monalisa Găleteanu: "Şi a fost Sommet-ul "dâmboviţean"..." Sommet - un cuvânt atât de des folosit de mass-media în ultimele zile şi totuşi cu o semnificaţie aproape de neînţeles pentru majoritatea cetăţenilor României. Cei mai mulţi dintre aceştia l-au auzit pentru prima dată cu ocazia Reuniunii Francofoniei şi deja îl asociază cu agitaţie, restricţii, trafic infernal şi bani irosiţi. De fapt, nici nu este de mirare că românul nu înţelege mai nimic din tot acest iureş francofon, având în vedere faptul că, în regimul trecut, limba franceză se auzea la radio doar când erau prezentate cotele apelor Dunării. Desigur, există şi români care, gândindu-se că măcar imaginea României se va îmbunătăţi simţitor în urma acestui eveniment, au decis, în spirit patriotic, să închidă ochii, sperând să se trezească doar la finalul acestui coşmar "francofon" care le-a dat vieţile peste cap. Aşteptările lor se pare însă că au fost prea mari, întrucât organizatorii Sommet-ului Francofoniei de la Bucureşti au făcut atât gafe, cât şi erori de proporţii care au compromis România, stârnind chiar un scandal diplomatic internaţional. Cel de-al XI-lea Sommet al Francofoniei a debutat la Bucureşti cu o serie de incidente neplăcute, care au continuat pe tot parcursul desfăşurării reuniunii. Zâmbetele diplomatice şi strângerile respectuoase de mână s-au observat cu greu printre problemele de ordin organizatoric ivite: invitaţi străini de care nu s-a ocupat nimeni, jurnalişti acreditaţi nemulţumiţi şi trataţi necorespunzător, documente informative incomplete şi chiar incorecte, lipsa unui translator profesionist capabil să realizeze o traducere corectă şi fluentă. Mai mult decât atât, la momentul efectuării fotografiei de grup a demnitarilor s-au format cozi interminabile de jurnalişti acreditaţi, pentru ca mai târziu să se creeze haos şi îmbulzeală, astfel, securitatea oficialilor fiind la un pas de a fi pusă în pericol. Dincolo de multitudinea de gafe care şi-au găsit parcă firesc locul în programul reuniunii dâmboviţene stau sumele mari de bani care au fost cheltuite cu rapiditate şi fără a aduce beneficii României. Exemplele sunt concludente: numai culoarul auto pentru VIP-uri a costat Guvernul României peste 10 miliarde lei vechi (1 milion RON); să nu mai vorbim despre faptul că se vor acoperi costurile aferente anulării rezervărilor de la hotel pentru acei oficiali străini care au renunţat în ultimul moment să mai participe la Sommet-ul "dâmboviţean", iar pentru cei care au fost prezenţi, Guvernul a făcut cheltuieli suplimentare pentru cadouri " Cadoul pentru un şef de stat a fost de aproximativ 300 euro (10 milioane lei vechi), în timp ce pentru un ministru valoarea cadoului a fost de 5 milioane lei vechi, iar pentru ceilalţi delegaţi s-au alocat 2 milioane lei vechi pentru fiecare persoană. Pentru masă şi alte trataţii, guvernul Tăriceanu a alocat 421000 lei noi, adică patru miliarde două sute zecemii lei vechi. Sommet-ul Francofoniei s-a încheiat într-un stil specific "dâmboviţean", cu cerut scuze din partea organizatorilor şi pupături gratuite din partea musafirilor. Preşedintele Băsescu a cerut scuze jurnaliştilor străini acreditaţi pentru că s-au "călcat în picioare" la poza de familie, pentru că au fost nevoiţi să se înghesuie pentru a bea o cafea, în timp ce preşedintele Jacques Chirac i-a bătut pe umăr pe organizatori şi i-a compătimit pe bucureşteni pentru "deranjul" în traficul rutier, trecând peste divergenţele legate de neinvitarea preşedintelui Libanului. Cu alte cuvinte, acum, la final, tragem linie şi vedem cu toţii discrepanţa dintre costurile foarte mari ale unui sommet "dâmboviţean" şi câştigurile aproape inexistente pentru statul român în urma acestei aventuri mai mult mediatice decât diplomatice.
			Domnul Filip Georgescu: La sfârşitul lunii septembrie, Capitala noastră a găzduit un mare eveniment politic, poate cel mai mare din ultimii 60 de ani - al XI-lea Sommet Francofon, la care au participat 35 de şefi de stat şi de guvern şi 37 de miniştri de externe şi la care au fost prezenţi 950 de ziarişti, aproape jumătate dintre ei veniţi de peste hotare. După cea de a XII-a Conferinţă Ministerială din 1998, este pentru a doua oară când România găzduieşte o manifestare francofonă de o asemenea amploare. Tot în acest cadru am vrea să reamintim un alt reper important, şi anume împlinirea a 15 ani de când ţara noastră a fost admisă în Organizaţia Internaţională a Francofoniei (1991 - Chaillot - Paris). Trebuie să spunem însă că, înaintea recunoaşterii internaţionale a unei asemenea calităţi, în ultimele două secole românii s-au simţit puternic legaţi de limba şi cultura franceză, de Franţa în general, care a constituit dintotdeauna, pentru noi, un model demn de urmat, pe mai toate planurile, fără ca prin aceasta să fi dorit ori să ni se fi impus tutela lui Napoleon, Berthelot, Charles de Gaulle ori Jacques Chirac. Pentru noi, Franţa a fost sora mai mare, dar şi acea Alma Mater în care s-au format marea noastră intelectualitate, precum şi iluminaţii revoluţionari de la 1848, care, promovând concepţiile înaintate ale revoluţiei franceze - libertatea, egalitatea şi fraternitatea - întregite cu democraţia, valori călăuzitoare astăzi pentru marea majoritate a ţărilor lumii, au împins România pe calea dezvoltării sale accelerate şi a unităţii naţionale. Acest model avansat de cultură şi civilizaţie a fost, pentru începuturile modernizării statului nostru, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, o necesitate imperioasă, un suport decisiv pentru un popor latin aflat la gurile Dunării ce nu-şi putea găsi reazem decât în lumea latină, al cărei singur reprezentant în măsură să ne sprijine, în acea vreme, era doar Franţa. Dar, mai presus de toate, Franţa este acel pilon extraordinar care stă la temelia României mari. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când glasul ei de atâtea ori izbăvitor pentru noi a fost înăbuşit de pledoariile acelor puteri care n-au vibrat niciodată pentru binele nostru, România a fost ciuntită în mod criminal. Toate acestea explică limpede alăturarea liber consimţită a românilor la francofonie. Nu-mi propun să evoc, în succinta mea intervenţie, drumul de aproape un secol pe care l-a parcurs această mişcare. Mă voi opri doar la câteva repere marcante, cu deosebire la cele evidenţiate de recentul Sommet de la Bucureşti. Înainte de toate vom sublinia că francofonia este o opţiune liber consimţită de integrare a oricărei ţări în rândurile sale, care încearcă să reunească într-o asociaţie interguvernamentală statele având franceza ca limbă oficială, a fostelor colonii în care se mai vorbeşte limba lui Moliere, dar şi a statelor în care cultura franceză este cu adevărat iubită, printre acestea din urmă numărându-se şi România. Organizaţia Internaţională a Francofoniei acţionează, în acelaşi timp, pentru realizarea educaţiei într-o abordare integrată, de la studii primare la cele universitare, dar şi asupra dezvoltării durabile şi a solidarităţii, susţinând extinderea capacităţilor productive, concentrarea şi identificarea unor strategii comune în cadrul marilor negocieri comune. În opinia senegalezului Abdou Diouf, secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, reales în această funcţie şi la Bucureşti, "a fi francofon înseamnă să foloseşti o limbă comună - franceza - şi să împărtăşeşti anumite valori fundamentale, precum democraţia, libertatea, drepturile omului, solidaritatea, progresul, diversitatea culturală, fără pretenţia de a deţine monopolul acestora". În acelaşi timp, fostul preşedinte al Senegalului preciza că "francofonia nu înseamnă doar folosirea în comun a unei limbi, ci şi o viziune comună asupra lumii". Dincolo de dimensiunea culturală, francofonia joacă un rol politic extrem de important, atât în preocuparea sa pentru a obţine adoptarea Convenţiei UNESCO asupra diversităţii culturale, în susţinerea poziţiei ţărilor africane la Organizaţia Mondială a Comerţului, în cooperarea cu UE, ONU şi Commonwealth, cât şi în ieşirea din criză a ţărilor membre ale OIF, respectării democraţiei şi drepturilor omului. Totodată, francofonia se pronunţă pentru o mondializare controlată, mai echilibrată, mai justă, mai umană. Ca atare, francofonia poate fi socotită, pe bună dreptate, locul propice pentru crearea din nou a unui multilateralism pozitiv, care presupune mai degrabă cooperare şi coordonare, decât antagonism. Propunându-şi asemenea obiective înţelepte, francofonia a devenit un puternic pol de atracţie, reunind astăzi 53 de ţări membre şi alte zece cu statut de observator. Sommet-ul francofoniei de la Bucureşti, care a încredinţat României, pentru doi ani, preşedinţia acestei organizaţii internaţionale, a adoptat o Declaraţie comună şi a hotărât ca cel de al XII-lea forum al OIF să se ţină la Quebec, în Canada. Pentru noi, întâlnirea de la Bucureşti a însemnat nu numai un important examen pe plan organizatoric, pe care ţara noastră l-a trecut cu succes, dar şi o şansă de a ne exprima în teritorii neabordate diplomatic sau, aşa cum aprecia preşedintele Jacques Chirac, "acest Sommet a permis să se transmită lumii întregi o imagine asupra României care nu are preţ". Aprecierile observatorilor diplomatici şi analiştilor politici converg în a concluziona că pentru ţara noastră francofonia, conjugată cu aderarea la Uniunea Europeană, reprezintă o şansă mai mult decât favorabilă pentru optimizarea politicii noastre externe, de lărgire a relaţiilor de prietenie şi colaborare cu cât mai multe state ale lumii. În ce mă priveşte, cred că francofonia reprezintă pentru români o modalitate cu mult mai benefică, pe termen lung, decât acele soluţii pompieristice, de conjunctură, de a ne înscrie pe diverse trasee politice care nu ne deschid niciun fel de perspective.
			Domnul Emilian Valentin Frâncu: "O reuşită exemplară a României" Cea de-a XI-a reuniune la vârf a ţărilor francofone, desfăşurată săptămâna trecută la Bucureşti, a reprezentat o importantă ocazie de afirmare a ţării noastre pe arena politico-diplomatică. Am dovedit cu această ocazie că noi, românii, suntem capabili să ne asumăm responsabilităţile majore ce ţin de găzduirea unui asemenea eveniment cu ecou internaţional, am confirmat vocaţia de negociator a ţării noastre în probleme majore, care vizează soarta comunităţii internaţionale, şi am făcut ca, timp de mai multe zile, România să fie în mod pozitiv în atenţia presei şi opiniei publice internaţionale. Succesiunea fericită a celor două momente importante pentru România, respectiv anunţarea la Strasbourg a aderării noastre la UE la 1 ianuarie 2007 şi reuniunea francofonă de la Bucureşti ne determină să acordăm importanţa cuvenită apartenenţei noastre la spaţiul cultural de inspiraţie franceză. Nu trebuie să uităm ce a reprezentat Franţa pentru intelectualii noştri patrioţi de la 1848 şi nici care a fost rolul ei în sprijinirea eforturilor noastre pentru desăvârşirea Marii Uniri de după primul război mondial. În acelaşi timp, merită subliniată oportunitatea redeschiderii dialogului diplomatic cu ţări pe care România le-a pierdut din atenţie în ultimele decenii. Aşa cum spunea ministrul de externe, domnul Mihai-Răzvan Ungureanu, este important ca ţara noastră să se exprime din nou în teritorii faţă de care, recent, politica externă românească a strălucit prin absenţă. Domnia sa a făcut, desigur, referire la vechile relaţii ale ţării noastre pe continentul african, cu unele state ce au avut odată legături comerciale cu România, foarte pozitive la vremea aceea pentru economia noastră. Este important,deasemenea, să observăm rolul pe care îl joacă Organizaţia Internaţională a Francofoniei în reglementarea unor probleme majore ale lumii contemporane, cum ar fi accesul la învăţătură, la ştiinţă şi la tehnologie IT, sau soluţionarea pe cale paşnică a conflictului din Liban, ori instaurarea democraţiei şi a respectării drepturilor omului în statele africane. În context, iniţiativa României de a înfiinţa o Universitate Francofonă a ţărilor Europei Centrale şi de Est reprezintă o excelentă afirmare a ţării noastre pe plan internaţional, prin promovarea unor valori esenţiale, cum ar fi diversitatea culturală - prevăzută într-o Convenţie a UNESCO. Nu în ultimul rând, merită subliniat ecoul major pe care îl vor avea, pentru mult timp de acum înainte, bunele aprecieri ale participanţilor la reuniune faţă de ospitalitatea românească şi faţă de capacitatea noastră de a ne ridica la standarde înalte în materie de diplomaţie activă şi implicată. Preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a spus că reuniunea de la Bucureşti a fost perfect organizată şi că evenimentul a oferit lumii întregi o imagine superbă a României. La rândul său, premierul canadian Stephen Harper a afirmat că în mod clar autorităţile canadiene se vor afla în faţa unei adevărate provocări, pentru a se ridica, în 2008 - când provinciaQuebecdinCanada va găzdui cea de-a XII-a ediţie a manifestării - la nivelul pregătirii Sommet-ului de la Bucureşti. Dincolo de amabilitatea diplomatică ce se poate afla în spatele acestor aprecieri, asemenea luări de poziţie creează un ecou deosebit de pozitiv pentru imaginea României în lume. Iată de ce eu unul consider că acest eveniment important pentru organizaţia statelor francofone reprezintă o reuşită exemplară a ţării noastre şi aş vrea să vă rog, doamnelor şi domnilor deputaţi, ca, în încheierea cuvântului meu, să salutăm cu aplauze eforturile tuturor acelora care - mai mari sau mai mici, văzuţi sau nevăzuţi, ştiuţi sau neştiuţi - au muncit zi şi noapte pentru aceasta.
			Domnul Marius Iriza: Soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici sunt aceia care după revoluţia din Decembrie 1989 au cântat primii despre limba română, Eminescu, pe care l-au reintrodus astfel în cultura basarabeană, şi prin toată activitatea lor culturală şi politică au militat pentru unirea Basarabiei cu România. Dacă astăzi elevii învaţă în limba română, iar alfabetul latin a fost reintrodus în şcolile din Basarabia aceste lucruri se datorează, în mare parte, şi soţilor Teodorovici. În noaptea de 29/30 octombrie 1992, glasul celor doi cântăreţi care au încântat mii de suflete româneşti a fost curmat în timp ce maşina cu care se deplasau de la Bucureşti la Chişinău a intrat într-un copac, la 49 de kilometri de capitala României, în dreptul localităţii Coşereni. În acel moment, moartea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici a fost percepută ca o tragedie naţională. Cu toate acestea, autorităţile româneşti de atunci au catalogat totul ca un nefericit accident, chiar dacă multe dintre indicii duceau către ipoteza unei crime premeditate. În noaptea în care cei doi au murit, "Europa Liberă" a difuzat o ştire potrivit căreia accidentul s-a produs în urma unei apariţii pe şosea a unei maşini blindate. Tot în acea perioadă, canalele media au relatat faptul că la sosirea ambulanţei Doina încă trăia, nu murise pe loc, iar personalul ambulanţei a refuzat să o ducă la spital, ei ridicând doar trupul fără viaţă a lui Ion Aldea Teodorovici, în timp ce ea a fost lăsată să se zbată între viaţă şi moarte. Ciudat a fost şi faptul că şoferul maşinii şi ocupantul scaunului din dreapta acestuia au scăpat fără nici o zgârietură, în timp ce Doina şi Ion Aldea Teodorovici, aflaţi pe bancheta din spate, au fost striviţi între greutatea maşinii şi copacii de pe marginea drumului. Nici până în ziua de azi, şoferul maşinii nu a fost condamnat pentru accident, iar celălalt pasager al maşinii a dispărut fără urmă. În anul 2004, Ziarul de Gardă din Chişinău a făcut o anchetă proprie cu privire la accidentul(?!) din seara de 29 spre 30 octombrie 1992, adresând mai multor personalităţi ale vremii întrebarea :" Crimă premeditată sau accident în cazul soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici ?". Răspunsurile acestora au fost cu adevărat uluitoare. Dacă scriitorul Grigore Vieru,unul dintre cei mai buni prieteni ai familiei Aldea-Teodorovici spunea că "Doina şi Ion îmi povesteau că, nopţile, erau ameninţaţi prin telefon cu moartea. Mi-au arătat şi nişte scrisori cu un conţinut ameninţător. Sunt lucruri care mă fac să cred că accidentul a fost unul gândit din timp..." iar scriitorul Traianus declara că "fratele lui Ion, Petre Teodorovici, îmi povestise că unchiul său din Bucureşti, Chiril, pusese mâna pe nişte documente ale securităţii române. Acestea argumentau cu lux de amănunte că moartea celor doi a fost un accident intenţionat, provocat de structurile securităţii de la Chişinău, la comanda unor forţe politice de atunci." Mama Doinei Aldea Teodorovici povesteşte că atunci când a declarat într-un cerc de prieteni că doreşte să depună o cerere pentru reactivarea dosarului accidentului (?!) în care au murit cei doi artişti a primit un telefon de la o persoană necunoscută care a ameninţat-o cu moartea copilului pe care îl are în îngrijire. Acum, după aproape 14 ani de la dispariţia tragică, celor doi trebuie să li se facă dreptate. Nu poate fi lăsată nelămurită moartea suspectă a Doinei şi a lui Ion Aldea Teodorovici, oameni care au scris o filă în istoria contemopană a României. Prin activitatea din timpul vieţii, dar mai alea prin moartea lor, cei doi artişti se alătură unor nume sonore ale istoriei noastre naţionale: Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Gheorghe Doja, mareşalul Antonescu şi mulţi alţii care au murit pe altarul idealului de veacuri al românilor: România Mare.
			Domnul Emilian Valentin Frâncu: "Mircea cel Bătrân, un voievod care îşi merită intrarea în rândul sfinţilor" S-au împlinit recent 620 de ani de la urcarea pe tron a voievodului muntean Mircea cel Batrân, care a domnit între 23 septembrie 1386 şi 31 ianuarie 1418, cu o scurtă întrerupere de doi ani. Cu ocazia festivităţilor organizate la Mânăstirea Cozia în memoria acestui brav domnitor, am reluat rugămintea mea, adresată Bisericii Ortodoxe Române, de a lua în discuţie canonizarea lui Mircea cel Bătrân şi trecerea lui în calendarul creştin, alături de alţi sfinţi români, precum Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu. Asemenea acestor doi mari conducători, Mircea cel Bătrân a avut o domnie închinată biruinţei creştinismului împotriva expansiunii musulmane pe teritoriul de azi al patriei noastre, şi aici se cuvine să menţionăm câteva momente şi fapte remarcabile cu care voievodul-ctitor al Mânăstirii Cozia a trecut, la vremea lui, în eternitate. Voi începe enumerarea cu celebra bătălie de la Rovine, din 10 octombrie 1394. Nu întâmplător şi nici doar pentru că astăzi se împlinesc 612 ani de la acest eveniment descris pe larg în cronici şi în Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu, ci mai ales pentru că a fost cu adevărat o minune dumnezeiască, de felul celor pe care biserica le pune în evidenţă întotdeauna când trece pe cineva în rândul sfinţilor, ca mica oaste a domnitorului valah să învingă armata de 40 de ori mai numeroasă a sultanului Baiazid. În acea zi de toamnă, când peste 80.000 de otomani înarmaţi până în dinţi şi conduşi de cel mai aprig sultan din istoria expansiunii turceşti invadaseră ţinuturile de la nord de Dunăre, oricât de bun strateg ar fi fost (şi a fost) voievodul nostru, oricât de viteji ar fi fost (şi erau) ţăranii şi târgoveţii din oastea lui, doar voinţa lui Dumnezeu ar fi putut să încline balanţa în favoarea lui Mircea. Iar voinţa lui Dumnezeu a fost alături de domnitor şi el a învins. Mircea cel Bătrân nu a fost numai un mare conducător de oşti - cronicile îi preamăresc vitejia şi calităţile deosebite de strateg la Nicopole şi Câmpia Mierlei - ci şi un iscusit diplomat. El a fondat alianţe solide, unele chiar de familie, cu ajutorul cărora a sporit şansele de a menţine independenţa ţării. Prin intermediul lui Petru I, domnul Moldovei, Mircea a reuşit, în 1389, o alianţă cu Vladislav al II-lea al Poloniei, iar tratatul a fost apoi înnoit în 1404 şi în 1410. De asemenea, cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, el a păstrat relaţii strânse, bazate pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman. Tot Mircea, prin insistenţele lui diplomatice, a stat la originea constituirii în anul 1396, la Budapesta, a unei veritabile armate cruciate împotriva aceluiaşi Baiazid. A fost singurul domn muntean care a încheiat tratate de alianţă de pe poziţii egale cu cei care conduceau regatele din jur, opinia sa având greutate chiar şi la nivelul stabilirii succesiunii la conducerea entităţilor statale din jur, inclusiv Imperiul Otoman. A fost un domn blând şi înţelept, dovadă că în timpul lungii sale domnii au fost consemnate în cronici foarte puţine acte de vărsare de sânge - lucru rar în acea epocă - şi foarte multe acte de generozitate sau de iubire de ţară. Trebuie subliniat că toate, dar absolut toate bătăliile date de Mircea cel Bătrân s-au îndreptat împotriva turcilor şi în folosul creştinătăţii, voievodul valah neridicând niciodată sabia împotriva vreunui rege sau principe creştin. Pe plan intern, Mircea cel Batrân a fost un adevărat constructor şi gospodar al ţării sale, făcând să înflorească viaţa economică şi comerţul. În anii 1403 şi 1409 a încheiat tratate economice cu lipovenii, iar în anul 1413 cu braşovenii. Astfel, Valahia a ajuns să exporte blănuri, piei, vite, sare, miere, ceară, grâu, peşte şi brânză, iar importurile veneau atât din răsărit, cât si din apus. În vremea sa, Ţara Românească a ajuns la apogeul dezvoltării sale teritoriale, întinzându-se de la cursul făgărăşan al Oltului până la Dunăre, şi de la Porţile de Fier până la Marea Neagră - cea mai mare întindere pe care a avut-o din toate timpurile, aşa cum reiese şi din impunătoarele titluri ale voievodului, menţionate în cronici: " Eu, cel întru Hristos Dumnezeu binecredinciosul şi bine cinstitul şi de Hristos iubitorul şi singurul stăpânitor, io, Mircea, mare voievod şi domn, cu mila şi cu darul lui Dumnezeu stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi părţile de peste munţi, încă şi spre părţile tătăreşti, şi Almaşului şi Făgăraşului herţeg, şi Banatului de Severin domn, şi de amândouă părţile peste toată Dunărea şi până la marea cea mare, şi cetăţii Dârstorului stăpânitor ". Mircea cel Bătrân a fost şi un mare ctitor de biserici. Cea mai de seamă mânăstire construită de el este Cozia, care avea să servească drept necropolă domnească, lui şi familiei sale. Mânăstirea Cozia păstrează până azi chipul voievodului-ctitor, împreună cu al fiului său Mihail. Domnul muntean a făcut eforturi deosebite pentru a întări puterea ortodoxiei într-o perioadă când catolicismul încă făcea eforturi deosebite să pătrundă în sud-estul Europei. De aceea a dotat mânăstirile şi bisericile ortodoxe din ţară cu domenii aducătoare de venituri. Danii însemnate a făcut Mircea nu numai Coziei, ci şi altor mânăstiri existente în vremea sa: Tismana, Snagov, Glavacioc, Dealu, Strugalea, Govora, Bolintinu şi Vişina, precum şi Bisericii Domneşti de la Curtea-de-Argeş. De asemenea, Mircea cel Bătrân a făcut danii mânăstirii Cutlumus de la Muntele Athos, ctitorie a lui Nicolae Alexandru Basarab şi a lui Vlaicu Vodă, unde se află zugrăvit pe perete în calitate de binefăcător al sfântului lăcaş. A fost nu numai un mare apărător al ortodoxiei, dar a încercat şi o unificare a Bisericii creştine, trimiţând o delegaţie importantă la Conciliul ecumenic de la Constanţa (Elveţia) din 1417. A fost unul din cei care au contribuit decisiv la stabilirea ierarhiei autohtone a clerului ortodox, premiză la viitoarea autocefalie a Bisericii ortodoxe române. Prin toate aceste fapte de vitejie, de patriotism şi de dreaptă credinţă creştină, prin activitatea sa ca domn şi prin viaţa sa de familie (într-o epocă în care abuzurile senioriale erau la ordinea zilei), prin minunile săvârşite întru apărarea ortodoxiei, Mircea cel Bătrân merită nu doar să stea în galeria marilor voievozi ai patriei noastre, ci şi să aibă un loc al său în calendarul sfinţilor creştini, alături de Ştefan cel Mare şi de Constantin Brâncoveanu.
			Domnul Rareş Şerban Mănescu: "Autostrada Soarelui" este cea mai mare finanţare ISPA de până acum. Autostrada e o necesitate pentru a îmbunătăţi fluxul rutier, a reduce rata de producere a accidentelor şi timpul necesar deplasării la Marea Neagră. Obiectivul acestui proiect este acela de a face posibilă dezvoltarea unei reţele de autostrăzi pe teritoriul Romaniei, care să se încadreze în sistemul european de autostrăzi. Necesitatea a plecat de la traficul intens de călători şi marfă, fenomen explicabil prin dezvoltarea economică internă şi a intereselor comerciale internaţionale în continuă expansiune, în directă legatură cu tranzitarea acestei zone a continentului european. Obiectivul general al acestui proiect este de a reabilita secţiunea din Coridorul IV Transeuropean, ce leagă Bucureşti de Constanţa, pentru a îmbunătăţi fluxul rutier, a reduce rata de producere a accidentelor şi de reducere a timpului necesar de călătorie spre litoralul Marii Negre. Salutăm decizia Uniunii Europene care a decis să susţină un astfel de proiect şi a propus finanţare prin programul ISPA (Instrument for Structural Policies for Preaccession), la cererea guvernului român.
			Domnul Mircia Giurgiu: "Când lichidăm şi ultimul procesator de carne şi lapte? În virtutea aderării României la structurile europene, Uniunea a pus la dispoziţie posibilitatea accesării fondurilor SAPARD, o modalitate eficientă de a ajuta pe cei care doresc să dezvolte o afacere în mediul rural. Astfel, au apărut unităţi de procesare a laptelui, cărnii, precum şi societăţi care activează în domeniul turismului rural şi al agro-turismului. Pentru accesarea fondurilor SAPARD au fost puse o serie de condiţii, care, în momentul deblocării banilor, au fost îndeplinite. Condiţiile impuse sunt în concordanţă cu normele româneşti şi cele europene în domniul de activitate specific, iar acolo unde mai trebuie lucrat, se derulează procese de modernizare şi de reutilare. În România există peste 20 de unităţi de procesare a laptelui şi cam tot atâtea de procesare a cărnii, care au accesat fondurile SAPARD, iar programul se finalizează în iunie 2007. În ciuda acestor evidenţe, multe unităţi au fost închise sau sunt în curs de a fi închise de autorităţile române, motiv pentru care nu se pot finaliza proiectele pentru care au primit finanţarea europeană. În aceste condiţii, unităţile procesatoare îşi pierd furnizorii de materii prime, dar şi beneficiarii. În acest moment, trebuie să ne punem întrebarea dacă ne putem permite să pierdem ultimele fonduri europene nerambursabile de tip SAPARD? Cred că suntem prea săraci pentru a face acest lucru. Mai mult decât atât, trebuie să ne gândim cum să sprijinim investitorii locali, care înseamnă locuri de muncă şi dezvoltare economică, nu cum să îi desfiinţăm.
			Domnul Tudor Mohora: Intervenţia mea de astăzi se referă la tema : "Răspunderea Guvernului României pentru asigurarea utilizării integrale a fondurilor alocate de Uniunea Europeană pentru perioada 2007-2013. " Aderarea României la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007 devine din ce în ce mai mult o certitudine. Comisia Europeană, prin raportul său final, a formulat concluzia că România îşi poate asuma drepturile şi obligaţiile prevăzute de calitatea de membru al U.E.Totodată, în ciuda progreselor realizate, Comisia Europeană consideră, în raportul prezentat, că România nu este capabilă să asigure administrarea şi distribuţia majorităţii fondurilor de 30,7 miliarde euro alocate de U.E. pentru perioada 2007-2013, din care mai mult de jumătate se referă la agricultură. Principalele probleme care au condus la această concluzie sunt deficienţele legate de: dotarea cu sisteme informatice adecvate; dotarea cu personal pregătit; pregătirea incompletă în domeniul managementului şi controlului procedurilor; în situaţia în care aceste probleme vor persista, există un risc real ca o bună parte din fondurile alocate de U.E. să fie pierdute. Într-o interpelare adresată la 2 mai anul curent domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, referitoare la măsurile preconizate de Guvernul României pentru asigurarea utilizării integrale a fondurilor alocate de U.E., am solicitat răspunsuri privind: numărul estimat de proiecte eligibile necesar pentru utilizarea integrală a fondurilor alocate de U.E. în perioada 2007-2013; numărul suplimentar de specialişti necesar pentru elaborarea şi aprobarea proiectelor eligibile, precum şi pentru urmărirea şi sprijinirea realizării lor în termenele prevăzute; măsurile luate pentru pregătirea şi asigurarea numărului suplimentar de specialişti etc. Răspunsul primit din partea premierului Tăriceanu la 12 iunie anul curent a fost deosebit de liniştitor, şi anume: prin OUG nr.1/2006 a fost asigurat numărul de personal necesar în toate structurile responsabile cu integrarea în U.E. şi cu gestionarea fondurilor comunitare; sunt în curs de desfăşurare pregătirea unui număr suplimentar de specialişti, precum şi perfecţionarea celor existenţi, fără a se specifica însă numărul lor. Concluziile Comisiei Europene infirmă tonul liniştitor promovat de Guvernul României în aceste probleme, rămânând deschisă problema nominalizării răspunderilor pentru deficienţele formulate în Raportul acesteia. Pentru evitarea riscului de a pierde o parte însemnată din fondurile alocate de U.E., Guvernului României îi revine răspunderea pentru elaborarea şi aplicarea cu operativitate a măsurilor adecvate pentru înlăturarea deficienţelor formulate de Comisia Europeană, în aşa fel încât să se poată asigura administrarea şi distribuirea în condiţii optime a fondurilor alocate de U.E. Prezentarea acestor măsuri spre dezbatere Camerei Deputaţilor, până la finele acestei luni, ar oferi oportunităţi suplimentare pentru aprecierea fundamentării şi eficacităţii acestora. Folosirea integrală a fondurilor alocate, încă din primul an al aderării României la U.E., cere o monitorizare fermă. Orice nerealizare în acest domeniu ar reprezenta o adevărată bilă neagră, nu numai pentru Guvern, dar şi pentru România, respectiv o frână pentru integrarea reală a ţării noastre în comunitatea europeană, cu toate consecinţele sale negative economice şi sociale.
			Domnul Petre Popeangă: Declaraţie politică intitulată "România, admisă în Uniunea Europeană." La Strasbourg, cea de a doua sesiune plenară a Parlamentului European a fost deschisă luni 25 septembrie anul curent de către preşedintele în exerciţiu, Josep Borrell Fontelles. Sesiunea este apreciată ca una dintre cele mai importante, deoarece are înscrise pe ordinea de zi subiecte deosebite pentru viitorul acesteia, cum sunt politica europeană de imigrare, cooperarea poliţienească şi judiciară în domeniul datelor cu caracter personal, orientările strategice în materie de coeziune, programul comunitar privind locurile de muncă şi solidaritatea socială s.a. Un punct distinct în programul acestei sesiuni l-a constituit problema extinderii Uniunii Europene, în cadrul căruia au fost discutate doua teme: raportul Comisiei Europene privind aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană şi raportul privind progresele realizate de Turcia în vederea integrării în aceiaşi structură. Raportul privind aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană nu a stârnit un foarte mare interes în rândul parlamentarilor europeni, dovada fiind şi faptul că în sală nu au fost mai mult de o sută de deputaţi. Preşedintele Comisiei Europeană a anunţat aderarea celor două ţări printr-o formulă diplomatică. "Bulgaria şi România sunt gata să-şi asume drepturile şi obligaţiile pentru aderare la data de 1 ianuarie 2007." În general, recomandările raportului au fost favorabile aderării la termenul propus, însă au fost reiterate aceleaşi deficienţe în domeniile justiţiei, agriculturii, finanţelor şi altele, care au făcut obiectul observaţiilor comisarului Rhen şi în rapoartele anterioare. Faţă de această situaţie, Comisia Europeană a propus instituirea unui program de continuare a eforturilor, în scopul realizării tuturor obiectivelor asumate, şi raportarea realizării acestor acţiuni până în iunie 2007, dată la care se va prezenta atât Consiliului, cât şi Parlamentului European un nou raport asupra progreselor realizate în aceste domenii. Nu s-a precizat ce s-ar putea întâmpla, la sfârşitul acestei noi perioade de monitorizare, în cazul nerealizării obiectivelor. Deşi cunoscute din relatările anterioare, o să trec în revistă, foarte succint, principalele observaţii prezentate în raportul Comisiei. În domeniul justiţiei se menţionează, în continuare, problemele legate de necesitatea asigurării funcţionării transparente şi eficiente a Consiliului Superior al Magistraturii, ca şi a înfiinţării Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi cele privind corupţia în acest sector, solicitându-se autorităţilor româneşti "continuarea investigării profesioniste şi nepartizane a acuzaţiilor de corupţie la nivel înalt", precum şi instituirea de "măsuri suplimentare de prevenire şi luptă împotriva corupţiei din administraţia locală". În domeniul agriculturii, apreciat ca unul care a dezamăgit aşteptările autorităţilor unionale, principalele observaţii se referă la riscul nefuncţionalităţii, la momentul aderării, a agenţiilor de plăţi, lipsa unei protecţii alimentare eficiente a populaţiei, prin adoptarea unor măsuri privind culturile şi creşterea animalelor, cu referire directă la pesta porcină şi altele. Alte observaţii s-au făcut în legătură cu lipsa sistemului automat de evidenţă şi colectare a impozitelor şi taxelor. Toate aceste probleme pot genera activarea uneia sau a mai multor clauze sectoriale de salvgardare, acţiune al cărei efect este blocarea accesului, total sau parţial, la fondurile alocate dezvoltării domeniilor respective. Într-o intervenţie viitoare voi prezenta, pe larg, posibilele efecte ale blocării accesului la fondurile comunitare de dezvoltare. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că aderarea României la Uniunea Europeană este momentul care declanşează procesul integrării în aceasta structură, proces care se va încheia, mai devreme sau mai târziu, în funcţie de modul cum vom şti să adoptăm şi, mai ales, să aplicăm regulile unionale de guvernare. De la un timp, foarte mulţi oameni politici, dar nu numai, în legătură cu măsurile de siguranţă impuse de către structurile europene, utilizează sintagma ..."aşa s-a procedat şi cu alte state" situaţie care în accepţiunea acestora ar fi de natură să ne liniştească în ceea ce priveşte viitorul României în Uniune. Consider că tocmai acest fapt ar trebui să fie un semnal de alarmă, iar exemplele evoluţiei unora dintre aceste ţări, cu care s-a procedat în acest fel, ar trebui să ne pună mai mult pe gânduri. Cine îşi imaginează că o dată cu admiterea în Uniunea Europeană pe râurile României o să curgă laptele şi mierea se înşeală pentru ca aceasta, Uniunea, se conduce după reguli foarte stricte, a căror nerespectare afectează grav şi fără nici un preaviz domeniul respectiv, cu repercusiuni în primul rând în nivelul general de trai al întregii populaţii. Repet ceea ce am mai spus: obligaţiile unei ţări membre a Uniunii sunt certe şi imprescriptibile, pe când sursele de rambursare a acestora rămân la latitudinea guvernelor naţionale şi depind de modul de îndeplinire a obiectivelor asumate prin tratatele de aderare, singurul criteriu care permite accesul la fondurile comunitare. Desigur, aderarea României la Uniunea Europeană este un succes istoric, aşteptat de toată lumea, în speranţa unei vieţi mai bune, şi trebuie apreciat la justa sa valoare. Tocmai pentru a nu înşela aceste aşteptări, trebuie sa fim conştienţi că pentru România, ca ţară a Uniunii Europene, cerinţele sunt deosebite, deoarece trebuie să remodeleze sisteme politice, economice, sociale şi chiar mentalităţi.
			Domnul Constantin Tămagă: Este greu, dacă nu de-a dreptul riscant, să mai poposeşti în tribuna vreunui stadion, ca să asişti la vreun meci de fotbal. Spectatorii maturi, ca şi cei vârstnici sunt unanimi în a afirma că fotbalul de astăzi e mai de grabă o parodie decât acel spectacol încântător, recreativ de altă dată. Fotbalul de astăzi este cu totul altul, derulându-se într-o permanentă tensiune. Ca şi viaţa, din care face parte integrantă. Dictonul "să învingă cel mai bun" a murit de mult. Fair-play-ul a devenit şi el o amintire a unor vremuri de mult apuse. Nu se mai joacă de plăcere, nu se mai joacă elegant, corect, ci la intimidarea adversarilor şi la rupere de glezne. Deviza oricărei echipe este să nu primească gol, să nu piardă. Dar zecile de mii de spectatori vin pe stadion tocmai ca să vadă cât mai multe goluri. De când e guvernat de măria sa banul (jucători transferaţi pe sute de mii sau milioane de euro, antrenori plătiţi mai bine ca preşedintele ţării ori şeful Guvernului) fotbalul nu mai are nimic curat în el, nimic sfânt. A devenit un fenomen intolerant, care instigă la scandal. Cei ce investesc în "sportul rege" în intenţia de a realiza profituri cât mai mari, antrenorii şi jucătorii, semnatari ai unor contracte regeşti, nu concep să piardă. De aici tensiune în teren, brutalităţi de multe ori cu urmări grave, dispute între antrenori şi arbitri, dar mai ales între patroni de cluburi. Dincolo de onoare, dincolo de morală, stăruie puterea meschină a banului. Nu s-a mai pomenit, până astăzi, ca investitorii să alerge cu sacoşele de bani pe la sediile echipelor mai scăpătate ca să le "stimuleze" împotriva rivalilor la titlu, ori ca să-i scape de retrogradare. Dacă, uneori, pe gazon, se mai petrec şi scene de fotbal autentic, demne de aplaudat, în schimb tribuna este un veşnic vulcan, gata să erupă în orice clipă, un adevărat pericol în care-ţi poţi pierde chiar şi viaţa. Aproape că nu există meci, cel puţin pe stadioanele principalelor echipe bucureştene, la care galeriile să nu-şi ofere spectacole degradante, mostre de sălbăticie şi vandalism. Tribunele stadioanelor sunt ocupate în mare parte de găştile de cartier, ţângăi teribilişti, certaţi cu legea, cu moralitatea, cu familia şi societatea. Reuniţi în mari galerii de fani, dotaţi cu banere care-şi incită adversarii, posesori ai unui limbaj vulgar, de mahala, toţi aceşti falşi spectatori sunt prezenţi săptămână de săptămână pe stadioane, nu atât pentru a-şi încuraja echipele prezente, cât pentru a se răfui cu rivalii. Brusc, la vreun gol primit de echipa prezentă, la vreun fluier mai puţin inspirat al arbitrului sau la sloganurile usturătoare venite dinspre adversari, plasele groase de sârmă care-i separă pe beligeranţi se prăbuşesc sub presiunea gloatelor înfierbântate, iar acestea se încaieră între ele mai rău ca românii cu turcii la Plevna. Sub trombele de foc şi de fum ale ziarelor arzânde, tribunele devin veritabile teatre de luptă. Dar asaltul final ţinteşte spre un alt "inamic" - forţele de ordine. Din tribune, ca de pe meterezele cetăţilor, începe bombardamentul cu scaune de plastic şi bucăţi de lemn, către pista stadionului, înţesată de jandarmi, iar de aici se înalţă spre răzvrătiţi nori de gaze lacrimogene şi jeturi puternice slobozite din gurile tunurilor de apă. După minute bune de încleştare extrafotbalistică sunt evacuaţi răniţii, cu maşinile salvării, iar unii dintre recalcitranţi cu dubele Poliţiei. În urma unui asemenea infern, care a devenit un fenomen frecvent la noi, stai şi te întrebi: pentru ce vin aceşti tineri la stadion? Ca să asiste la spectacolul de pe gazon, ori ca să ofere ei înşişi recitaluri huliganice? Ce-i determină la un asemenea comportament antisocial? Cine-i împinge spre asemenea fapte reprobabile? Poate lipsa locurilor de muncă, poate prea multele frustrări care-i lovesc de la primii ani ai tinereţii? Dar cred ei, oare, că prin asemenea acţiuni nesăbuite vor rezolva o situaţie pe care o resimte din greu întreaga societate? Nu puţini se întreabă: cine sunt cei care dau tonul răzmeriţelor de pe stadioane? Mulţi dintre spectatori apreciază că în niciun caz Poliţia sau Jandarmeria, cum pretind unii susţinători. La meciul Dinamo-Steaua, scânteia a ţâşnit de la banerele suporterilor stelişti, distruse de galeria dinamovistă, iar la întâlnirea Dinamo-Rapid, necăjiţi de întorsătura rezultatului şi de şicanele suporterilor echipei din Ştefan cel Mare, au explodat, intrând pe pistă şi pe terenul de joc, în prezenţa unor arbitri străini. Pe cine vroiau să se răzbune suporterii Rapidului? Pe proprii idoli? Dar cu ce drept? Echipa are un patron, un director tehnic, un antrenor, singurii care au dreptul să adopte măsurile ce se impun în orice situaţie. Au jucătorii contracte cu spectatorii? Dacă Rapidul nu le oferă satisfacţii, nu au decât să-şi îndrepte simpatiile către o altă echipă. Cine le dă dreptul să destituie ei investitori, manageri, antrenori ori să ceară scoaterea din lot a unor jucători? Se pare însă că, în tentativa de a-şi vedea jucătorii victorioşi de fiecare dată, patronii şi antrenorii se bizuie în mare măsură pe spectatori, trecându-le cu vederea manifestările condamnabile, creîndu-le facilităţi ca să însoţească echipele în deplasare şi suportând unele cheltuieli pentru materialele propagandistice folosite la spectacolele, uneori mult prea obositoare, din tribune. Dar, aşa cum am spus, principalii instigatori la dezordine şi revolte sunt spectatorii, fiindcă reacţiile lor încep cu câteva ore înainte ca arbitrul să fluiere începutul partidelor, se declanşează pe străzi, către stadioane, în tramvaie sau autobuze, unde unii suporteri fanatici vandalizează mijloacele de transport în comun, agresează sau îi jignesc pe călători, ori se încaieră cu rivalii, înainte de a-şi ocupa locurile în tribune. Iarăşi, lumea se întreabă: cine le dă dreptul huliganilor să încalce legea şi să tulbure liniştea publică? De ce nu sunt pedepsiţi exemplar, cu închisoare, ca să le piară pofta de a se comporta în mod necivilizat? În lunile care au urmat după evenimentele din decembrie 1989, societatea românească a fost măcinată de unele manifestări nefaste, girate de diverse forţe politice, aflate într-o crâncenă luptă pentru putere. Piaţa Universităţii, ciocnirile din iunie de la Bucureşti, încăierările extremisto-iredentiste de la Tg.Mureş, dar mai ales mineriadele au afectat profund ţara, atât pe plan intern, cât şi extern. Din fericire, societatea a găsit resursele legale prin care a putut să pună capăt răzmeriţelor politice. Oare "dinamoviadele", "giuleşteniadele" şi alte asmenea manifestări dăunătoare, declanşate în numele sportului, nu pot fi oprite? În ultimele săptămâni, două întâmplări m-au făcut să cred că se poate aşa ceva. La meciul cu Olympique Lyon, susţinătorii Stelei i-au aplaudat pe francezi pentru jocul lor de o precizie electronică şi de o adevărată încântare, iar o săptămână mai târziu, înfumuratul patron al clubului din Ghencea îşi călca peste exageratele sale orgolii, felicitându-l pe unul din investitorii de la Dinamo, pentru jocul prestat împotriva giuleştenilor. Dar cu o floare-două primăvara liniştită nu se va aşterne în tribunele stadioanelor noastre. Ca atare, îi întreb pe premierul Tăriceanu şi pe ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, cât vor mai dura "mineriadele" săptămânale în fotbal? Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Domnul Tiberiu Bărbuleţiu: "Aşteptăm cu nerăbdare aderarea României şi Bulgariei la 1 ianuarie 2007. Este un moment istoric, care consemnează reunificarea familiei europene" declara Jose Manuel Barosso, în urmă cu două săptămâni în plenul Parlamentului European. Privită din perspectivă istorică, aderarea României la Uniunea Europeană reprezintă al 6-lea val de extindere de la începutul ambiţiosului proiect european. "Noi nu coalizăm state, noi unim oameni" spunea Jean Monnet, părintele construcţiei europene, "...dacă vom aştepta, pentru a acţiona, ca toate întrebările să-şi găsească răspunsurile, nu vom acţiona niciodată, nu vom ajunge niciodată la certitudinea aşteptată şi vom fi antrenaţi de evenimente pe care vom fi renunţat să le mai orientăm" sunt cuvintele profetice ale aceluiaşi Jean Monnet. În lumina celor spuse, cei care privesc decizia primirii României la 1 ianuarie 2007 în Uniune ca pe un gest caritabil, nu au înţeles nimic din tot acest efort al nostru şi al lor, deopotrivă. Uniunea Europeană este prin excelenţă un proiect în perpetuă construcţie şi un efort continuu de inovare, iar aderarea României este privită ca o întoarcere firească a unei naţiuni puternice în familia europeană. Nimeni şi nimic nu poate umbri acest moment de bucurie şi mândrie pentru români, nici chiar acele voci maliţioase care catalogau evenimetul ca «mediocru», lăsând să prevaleze considerentele politicianiste asupra elementelor profunde ale evoluţiei ideii europene. Este adevărat că România va fi atent monitorizată în următorii ani, dar asta nu ne împiedică să fim optimişti. "Fiţi euro-realişti" ne-a îndemnat şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Jonathan Scheele, pentru că a fi "euro-indiferenţi" într-un astfel de moment ar fi fatal, am risca să distrugem tot ce am obţinut până acum. Marea aventură europeană a României abia acum începe. Pe parcursul procesului de aderare am urmărit să ne transformăm într-un stat membru valid al Uniunii, etapă care se apropie de sfârşit. Însă, odată devenită membră, România va trebui să-şi aducă propria contribuţie de viziune şi imaginaţie la evoluţia proiectului, al cărei beneficiar este. România va fi o ţară importantă în Uniune, care va participa la mecanismele de decizie, şi va trebui să aibă opinii bine articulate în legătură cu dilemele actuale ale continentului. Vom fi întrebaţi care este poziţia noastră faţă de posibila întrare a Turciei în Uniune, ce părere avem despre reforma instituţională sau cum vedem noi proiectul constituţional, deocamdată în impas. Ar fi bine să nu ne bâlbâim când vom fi puşi în faţa acestor probleme, altfel vom fi mereu un partener de rangul doi sau, mai rău, masa de manevră a altora.
			Domnul Constantin Tămagă: Acum două săptămâni s-au împlinit 485 de ani de la moartea lui Neagoe Basarab, cel mai învăţat şi mai cult român de până la Dimitrie Cantemir. Descendent din boierii Craioveşti, Neagoe Basarab a crescut pe lângă Nifon, patriarh de Constantinopol şi mitropolit al Ungrovlahiei. Mare postelnic şi apoi mare comis în Ţara Românească, Neagoe Basarab ajunge domn în 1512. În timpul celor nouă ani cât s-a aflat pe tron, a întărit organizarea administrativă, consolidându-şi domnia şi puterea centrală. Pe plan extern a stabilit relaţii de bună vecinătate, evitând să se angajeze în războaie. A mutat scaunul domnesc de la Argeş la Târgovişte, dovedindu-se un mare ctitor. În timpul domniei sale şi cu sprijinul său direct au fost reconstruite biserica vechii mitropolii din Târgovişte, mănăstirile Tismana, Cozia, Snagov şi a fost rezidită şcoala din Scheii Braşovului, frecventată de români din întreg Ardealul. Din iniţiativa sa a fost reconstruită biserica mănăstirii de la Curtea de Argeş, grandios monument religios şi cea mai reprezentativă construcţie medievală de tip renascentist din Ţara Românească, unde domnitorul îşi doarme somnul de veci. Ca iubitor şi creator de cultură, remarcabilul domnitor şi-a legat numele de o mare şi durabilă lucrare, intitulată "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie", scrisă în limba slavonă între anii 1517-1521, socotită cea mai importantă operă a literaturii române vechi, până la apariţia marilor cronici. Lucrarea, păstrată în trei versiuni - slavonă, română şi greacă - reprezintă un original tratat de educaţie politică şi moral-religioasă pentru tinerii domni şi, totodată, o frescă a epocii, conţinând informaţii bogate despre structura vieţii feudale de curte, raporturile sociale şi politice ale timpului, organizarea armatei şi a altor instituţii. "Precum iaste tocmeala lumii acesteia - citim în această lucrare intrată în literatura noastră ca un valoros monument de limbă -, pizmă să n-aibi în inima ta, iar altuia să nu-i faci rău pentru răul ce ţi l-a făcut... Încă să nu-i ruşinezi, nici să nu-i urgiseşti pe cei ce ţi-au făcut necazuri... Dimpotrivă, să-i îmblânzi cu dulci cuvinte şi să-i dărui bine... Că cei ce nu iartă greşelile celui ce i-au greşit, acela îşi întoarce rugăciunile în blestem". Învăţându-ne să fim "îndurători şi darnici toată viaţa noastră", ilustrul ctitor de spiritualitate, care a fost şi a rămas domnitorul Neagoe Basarab, ne lasă cu limbă de moarte o altă sfântă povaţă: "Dacă noi le-am oferit vrăjmaşilor pacea şi ei o dispreţuiesc şi vor să ne cotropească Ţara şi Capul ei, atunci omenia noastră trebuie să lase loc confruntării. Bunurile noastre sfinte vor fi apărate în spiritul tradiţiei noastre din moşi-strămoşi, cu eroism şi credinţă, întrucât, pentru nesmerenia vrăjmaşilor, Dumnezeu îi va da sub picioarele noastre". "Falnic monument de literatură politică, filosofie şi elocvenţă la străbunii noştri", cum îl numea Bogdan Petriceicu Haşdeu, deopotrivă manual de artă militară şi, totdată, de pedagogie, operă cu caracter enciclopedic, testamentul lui Neagoe Basarab conţine învăţături nu doar către fiul său, ci pentru întregul popor român, "desprinse dintr-o istorie durată cu eroism şi blândeţe, adresată tuturor fiilor ce vor urma în vecii veacului". Adevărată sinteză a evului mediu românesc, "Învăţăturile lui Neagoe Basarab" constituie, în acelaşi timp, una dintre cele mai importante scrieri europene din secolul al 16-lea. Iată de ce socotesc acum, drept o datorie a noastră, a urmaşilor lui Neagoe Basarab, de a ne aminti şi de a-l evoca de la această tribună pe un asemenea luminat înaintaş. Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu: Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi poartă numele "Realitatea integrării... portocalii". Scandalurile politice din cadrul Alianţei, a Coaliţiei, în general, războiul făţiş dintre chiriaşii celor două palate, întreaga nebunie care guvernează scena politică românească, au reuşit să marginalizeze în mod periculos un fapt extrem de important pentru România şi pentru români: cum va putea România să facă faţă competiţiei din UE după 1 ianuarie 2007? Comportamentul iresponsabil al guvernanţilor duce la întârzierea nepermis de mare a procesului de luare a deciziilor în ceea ce priveşte modul în care Executivul român va fi organizat pentru absorbţia de fonduri comunitare. Lupta acerbă pentru putere din interiorul Alianţei blochează deciziile Guvernului cu privire la sediul gestionării banilor europeni, blochează deciziile cu privire la rolul prim-ministrului şi al Oficiului pentru Afaceri Europene al primului ministru. Din punct de vedere al relaţiei dintre Executiv şi Legislativ, se constată, practic, un blocaj la nivelul Parlamentului referitor la modul de organizare al acestuia faţă de resursele europene şi luarea de decizii la nivel european. Criza de putere din principalele instituţii ale statului a devenit cronică. Este un fapt evident în ceea ce priveşte sistemul de apărare naţională, sistemul de siguranţă naţională şi sistemul de justiţie naţională. De câteva luni de zile nu avem şefi ai serviciilor de informaţii, numirea noului şef al Statului Major al Armatei Române s-a făcut fără acordul CSAT, aşa cum prevede legea română, iar în ceea ce priveşte numirea de procurori generali, este evidentă lupta pentru putere dintre preşedintele ţării, ministrul Justiţiei şi reprezentanţii partidelor din Coaliţie. Practic, nici armata română, nici serviciile de informaţii, nici Parchetul General şi nici sistemul de justiţie nu au conducere în acest moment. Mai putem spune că trăim într-o ţară democratică? În realitate, în România anului 2006, cetăţenii români trăiesc într-o ţară care nu este nici pe departe ceea ce au visat acum mai bine de 16 ani. Modalitatea în care reprezentanţii Puterii înţeleg să-şi exercite mandatul încredinţat de popor năruie orice speranţă a românilor de a vedea instalată o democraţie autentică în România. Cinele de taină, epurările politice şi lupta pentru putere sunt singurele şi principalele preocupări ale reprezentanţilor Puterii.
			Domnul Constantin Tămagă: Stimaţi colegi, Astăzi, când agricultura noastră este lovită mai în fiecare vară de secetă, iar primăvara şi toamna se confruntă cu inundaţii catastrofale, când arăm iarăşi cu plugul tras de vite costelive şi ne chinuim să demontăm şi ultima uzină de tractoare, când instalaţiile de irigat se vând clandestin ca fier vechi şi când nepăsarea autorităţilor întrece prin consecinţele ei efectele calamităţilor naturale, a mai vorbi de la această tribună despre ţărani, despre munca şi viaţa lor, dar mai cu seamă despre cercetătorii şi oamenii de ştiinţă care şi-au închinat viaţa sporirii belşugului de produse agro-alimentare, pare de-a dreptul un nonsens. Şi totuşi, vom trece peste anomaliile prezentului, pentru a omagia una dintre marile personalităţi ale agrobiologiei noastre, pe cel ce a fost David Davidescu, de la a cărui naştere s-au împlinit zilele trecute 90 de ani. Absolvent al Facultăţii de Agronomie din cadrul Şcolii Politehnice din Bucureşti, inginerul agronom David Davidescu a urcat, între anii 1941 şi 1980, toate treptele unei strălucite cariere universitare, de la asistent, şef de lucrări, şef de laborator, conferenţiar, profesor, şef de catedră, până la decan al Facultăţii de Horticultură şi, mai apoi, rector al Institutului Agronomic din Bucureşti, iar urmare a muncii sale prodigioase devine doctor docent. David Davidescu s-a impus ca o mare personalitate nu numai în învăţământul agronomic din ţara noastră, ci şi peste hotare, fiind "visiting-professor" la Universitatea Liberă şi la Universitatea "Santa Maria" din Bruxelles, precum şi la Facultatea din Giessen. Munca la catedră, desfăşurată cu o deosebită pasiune, a fost dublată de o intensă activitate pe tărâmul cercetării ştiinţifice, ale cărei rezultate s-au concretizat în peste 420 de lucrări (tratate, monografii, studii, comunicări şi articole) apărute în publicaţii de specialitate din ţară şi din străinătate. Din multitudinea lucrărilor s-au impus cele referitoare la "Legea ierarhizării factorilor de vegetaţie în caz de stres" şi "Legea autoreglării biologice a creşterii şi dezvoltării plantelor cultivate". Este, de asemenea, autorul unui sistem automatizat de cultură a plantelor de seră pe verticală în soluţii nutritive, al unor truse agronomice de teren pentru aprecierea stării de fertilitate a solului şi controlul calităţii apei folosite pentru irigaţii. A fost membru activ în comitetele de redacţie ale revistelor "Ştiinţă şi tehnică", al publicaţiei "Agrotehnica" din Pisa, precum şi în numeroase organisme ştiinţifice din România şi din alte ţări. Ca o încununare a întregii sale activităţi pentru aşezarea agriculturii noastre pe temeiurile binefăcătoare ale ştiinţei, în anul 1963 a fost ales membru corespondent, iar în 1990 membru titular al Academiei Române. David Davidescu face parte din galeria noilor personalităţi ale ştiinţelor agricole din ţara noastră, ca Ion Ionescu de la Brad, întemeietorul agronomiei româneşti, Petre S. Aurelian şi G. Maior, cei ce-au pus bazele economiei agrare la noi, C. Sandu Aldea, iniţiatorul cercetărilor în domeniul ameliorării plantelor agricole, GH. Ionescu- Şişeşti, creatorul Institutului de Cercetări Agronomice, Traian Săvulescu, eminent fitopatolog, Marin Chiriţescu-Ava, Tiberiu Mureşan şi mulţi alţii care au adus contribuţii de mare însemnătate în domeniul cunoaşterii structurii solurilor şi a fertilităţii lor, al eroziunii diferitelor categorii de terenuri agricole, al diverselor boli care afectează producţia vegetală, precum şi în privinţa creării de noi soiuri de cereale, legume, pomi fructiferi şi rase de animale mai productive. Aducem astăzi un omagiu academicianului David Davidescu, precum şi celorlalte personalităţi care au trudit într-un domeniu atât de important ca cel al agrobiologiei, în speranţa că acest filon de aur al agriculturii noastre, care este cercetarea ştiinţifică, nu va sfârşi odată cu dispariţia unor asemenea personalităţi, ci dimpotrivă, va găsi demni continuatori în rândul tinerilor studioşi de astăzi, legaţi indestructibil de glia strămoşească. Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: "Mic îndreptar de fraudat alegerile -Invazia portocalie" Bârca... O comună liniştită, pe undeva prin sudul judeţului Dolj, cu vreo 4500 de oameni harnici, dintre care 3500 cu drept de mânuire a unei ştampile rotunde cu înscrisul "VOTAT", o dată la patru ani. De data asta, unica distracţie a venit mai devreme. Fostul primar, decedat (Dumnezeu să-l ierte!) a lăsat liber un loc pe care, de îndată, s-au repezit să-l ocupe cei mai de vază oameni ai comunei. Primul se înscrie Popa, unul mare la sfat (agronom cu facultate) şi stat (ia cu mâna puii de barză din cuib, fără să se urce pe stâlp). Iubitor de trandafiri, fost primar, ştie joaca... Altul, Motoi, actual primar interimar, fost viceprimar - rubedenie de-a primarului, prin Alianţă - n-a prea făcut nimic, nici nu prea ştie ce vrea să facă, însă îl tot împing unii fioroşi de la spate. Altfel, om cuminte, fost responsabil de restaurant cooperatist, culoare preferată - portocaliul. Încă unul, Turculeanu - actual consilier local. Nu vrea primar, dar ar aduna şi el nişte voturi pentru amicul Motoi, că ar fi bună şi funcţia de viceprimar; a fost pur, acum se vrea doar conservator... Mă rog, şi încă vreo trei de care nu s-a prea auzit, dar cu foame de afirmare. Şi cum campania electorală bătea la uşă, operatorii de sondaje împânzesc comuna. Popa îl bate pe Motoi pe unde îl prinde: numai 3 la 1, şi acasă, şi în deplasare... Unchiul Berceanu şi cu unul, Gelu, de pe la Consiliul (Judeţean, de data asta), intră în alertă şi convoacă tot ce mişcă prin organizaţiile de partid afiliate vremelnic Alianţei portocalii (cu menţiunea că la PNL nu a răspuns nimeni la telefon), toţi şefii de descentralizate unşi după ultimele alegeri, şi se pun pe indicaţii: "- Băieţi, e groasă... Să dea dracu' să nu acţionaţi exemplar, că ne mănâncă PSD-iştii... şi după ei DNA-ul... şi după ăia vă mănânc eu pe voi! Ascultaţi aici: Căraţi tot ce se poate căra la Bârca - balast, pamânt, becuri, roabe, buldozere, basculante. Nimeni nu stă, toată lumea munceşte. Nu aveţi ce munci, vă faceţi că munciţi! Toată lumea îl proslăveşte pe Motoi! Adică, îi face campanie... OPC-ul, RAR-ul, DSP-ul, AND-ul, ISJ-ul, gornistul satului, poliţia, Primăria - de ăştia nu mai vorbesc, Prefectura, membrii noştri, curcile de pe uliţe... Ce fac ei, facem şi noi! E clar? Executarea!!!" Şi abia plecă bătrânul... Ce mai vuiet, ce mai zgomot! Popa şi PSD-iştii pregătiră lansarea. Muzică cu lăutari aleşi pe sprânceană, de la Ansamblul "Maria Tănase", Geoană adus tocmai de la Bucureşti, fluturaşi prin comună, cu au învăţat şi ei de prin cărţi. Gelu şi Motoi pricepuseră bine lecţia: fluturaşi identici cu ai lui Popa (sic!), Creţu de la Ansamblu - chemat de urgenţă la ordine, strâns cu uşa între Prefectură şi Primărie şi pus să cânte (în exclusivitate, de data asta!) şi la chermeza Alianţei! În rest, două autobuze pline-ochi cu rromi din Craiova - pentru asigurarea coloanei sonore şi a presiunii constante asupra amărâţilor PSD-işti veniţi prin târgul de săptâmână în marea zi a lansării candidaţilor, grătare cu mici şi butoaie de bere pentru toată lumea, la liber! Rezultatul ca în Caragiale: vreo 150 la adunarea lor (cu tot cu cei veniţi din Craiova şi cu târgoveţii din comunele limitrofe), vreo 400 la adunarea noastră. Gelu se mânie tare... Nu dormi vreo două nopţi, trase o duşcă zdravănă şi vreo zece perechi de sudălmi şi găsi în sfârşit soluţia: la o aruncătură de băţ era Ostroveniul, comună harnică, primar PSD-ist, care n-a avut de lucru şi a câştigat o finanţare PDR pentru drumuri. Ghinionul lui! O doua zi, privea cu oftică cum utilajele TID Oltenia (firmă mare, patron PD-ist, nu spui cine!) luau calea pribegiei spre Bârca, cu tot cu balast, cu pământ, cu ce s-a mai rătăcit prin ele... Apoi s-a pus pe tipărit: Motoi, catindatul, ţanţoş în biroul Primăriei, cu steagul tricolor în spate - curat penal, coane Bercene! - de două ori mai mare decât era legal, fără număr... ei aş, ce mai e legal în ziua de azi? Şi dăi, şi afişează: pe stâlpi, pe grădiniţă (să înveţe doctrina de mici), pe Primărie, pe câinii de pe stradă, pe afişele PSD-ului... Şi aşa, toţi piticii băieţii buni aveau de lucru: Marinescu de la Protecţia Consumatorului se răţoia de zor la bieţii buticari care avuseseră îndrăzneala să afişeze mutra lui Popa (că nu-l putea suferi), madam Buşoi - ditamai directorul la Inspectoratul Şcolar - îi băga regulat în şedinţe electorale pe dascălii din comună, directorii RAR, ARR şi de la alte comitete şi comiţii patrulau braţ la braţ prin Bârca, ziua şi mai ales seara să ameninţe şi ei ce mai era de ameninţat, iar Drăgancea de la APIA o trimitea în exil pe soţia candiatului PSD-ist, să nu cumva să facă propagandă în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu - distribuirea cupoanelor agricole. Peste numai două zile de la expulzarea forţată, cuponiada a fost relansată cu fast la sediul Alianţei! Toate celelalte activităţi ale piticilor portocalii intră deja în sfera cotidianului: rechizite de la Guvern, distribuite şcolarilor în plase cu însemnele Alianţei D.A., bani "marcaţi" direct la căpeteniile rromilor din Bârca, găleţi, ulei, făină, tot ce mai este necesar pe la casa omului în vremuri electorale... Bărbaţii din sat erau ameninţaţi cu puşcăria, iar băbuţelor slabe de înger li se explica cum se vede votul lor cu o camera amplasată deasupra cabinei de vot şi ce o să păţească dacă nu iese Motoi!!! Iar în tot acest timp, un deputăţel PSD-ist mai plimbat ba pe la Strasbourg, ba pe la Bruxelles, şi vreo doi tinerei ameţiţi cu camere foto tot încearcă să bată toba şi să arate cu degetul ditamai fărădelegile, însă prea mici pentru Biroul Electoral de Circumscripţie, Prefectură sau alte organe, care mai de care mai abilitate. Ăsta e Adevărul, stimabililor. Unde e Dreptatea???
			Domnul Iuliu Nosa: "Învăţământul - o prioritate mediocră pentru un guvern submediocru" Etichetarea învăţământului românesc de către preşedintele Traian Băsescu ca fiind unul "mediocru" a fost făcută în acelaşi registru cu care ne-a obişnuit şeful statului: dur, tranşant şi fără nuanţe. Dar, mai ales, fără evaluări fundamentale. Dar cu cinism, pentru că, în momentul lansării acestei jigniri, dascălii ameninţau cu greva. După tehnica arhicunoscută a "pumnului în gură", ei sunt admonestaţi de preşedinte asupra lipsei de rezonabilitate a pretenţiilor salariale. Din câte ştiu, dascălii români n-au protestat semnificativ faţă de catalogările preşedintelui. De ce? Pentru că nu mai cred nici în promisiuni, nici în negocieri, nici în teoria priorităţilor. Calificativul mediocrităţii acoperă în mod nedrept cu noroi o categorie socială tristă, marginalizată perfid. Instrucţia şi educaţia nu s-a realizat şi nu se realizează niciodată numai cu elite. Dascălii reprezintă cel mai numeros şi tradiţional segment al intelectualităţii româneşti. Ca în orice altă categorie, există oameni performanţi, mediocri sau chiar slabi. De aceea, refuzul solicitărilor justificate ale personalului din învăţământ, de mărire a salariilor pe considerentul mediocrităţii sistemului, este o manevră inacceptabilă a guvernanţilor. Care poate fi interesul şi motivaţia unui profesor debutant să se consacre educaţiei de performanţă, când salariul său este de 3,5 milioane? Se găsesc periodic resurse şi explicaţii pentru majorări salariale în aparatul ministerelor şi guvernamental sau în alte sectoare publice (armată, poliţie, jandarmi), considerate de interes imediat pentru cei care guvernează ţara. De ce nu se găsesc resurse pentru învăţământ, în contextul unor politici care identifică educaţia ca prioritate naţională? Diferenţele dintre salariile din învăţământ şi celelalte sectoate bugetare sunt alarmante, antrenând consecinţe grave pe termen scurt şi mediu: părăsirea sistemului, absenţa motivaţiei, acreditarea lipsei de profesionalism. Documentele Strategiei de la Lisabona, prin care se propune ca şi concept definitoriu de dezvoltare a civilizaţiei europene "economic bazată pe cunoaştere", devin o simplă utopie, în condiţiile unui învăţământ românesc demotivat şi în criză de specialişti. De aceea, cerem Guvernului şi Ministerului Finanţelor să abordeze negocierile cu sindicatele din învăţământ într-un registru de seriozitate şi responsabilitate. Responsabilitate faţă de integrarea europeană a învăţământului românesc în sistemul de competitivitate, valori şi performanţe ale educaţiei din statele Uniunii Europene. Seriozitate şi respect faţă de dascăli, părinţi şi elevi. Insistenţa şi periodicitatea cu care sistemul de învăţământ românesc intră în criză şi blocaj de activitate riscă să degenereze într-o gravă criză a întregii societăţi româneşti. Semnalul pe care îl dă Guvernul în aceste crize este unul de dispreţ, deconsiderare şi inconştienţă. Negocierile cu dascălii sunt artificiale şi, din start, destinate eşecului, pentru că nu există intenţia reală de a rezolva problemele educaţiei. Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu pare a-i reprezenta pe dascăli, pentru că legăturile sale cu acest sistem sunt sporadice, nesemnificative şi neprofesionale. Cele mai multe din declaraţiile sale publice sunt puerile, incompetente şi incriminatorii la adresa celor care, cu salarii de mizerie, ţin în viaţă un sistem de cale să intre în colaps, alături de sănătate. Două domenii vitale ale organismului social şi naţional ale statului român fac obiectul unor experimente haotice şi batjocoritoare, atentându-se la chiar fiinţa naţională. În concluzie, solicit domnului prim-ministru şi echipei guvernamentale să prezinte un program realist şi motivant de satisfacere a solicitărilor sindicatelor din învăţământ, pentru ca şi dascălii să marcheze cu speranţă momentul ianuarie 2007.
			Domnul Victor Sanda: "Un ministru al Cabinetului Tăriceanu se plânge public de dezinteresul colegilor de Guvern şi Coaliţie în ceea ce priveşte soarta minerilor". Mare mi-a fost mirarea când, zilele trecute, în timp ce răsfoiam presa centrală, atenţia mi-a fost captată brusc de un articol incredibil. La prima vedere, nimic şocant, căci titlul te trimite la o simplă predicţie: "Mineritul, după 1 ianuarie 2007", al cărei autor este numeni altul decât ministrul economiei şi comerţului, Codruţ Sereş. Pătrunzând însă în miezul articolului, nu poţi decât să rămâi stupefiat, văzând cum mai marele economiei ţării nu se prezintă nici pe departe în calitate de analist economic, ce se lansează într-o expunere a viziunilor sale asupra situaţiei mineritului românesc în contextul integrării în Uniunea Europeană. Din contră, nu o să vă vină să credeţi, dar domnul ministru Sereş nu face altceva decât să se plângă de atitudinea de nepăsare şi dezinteres manifestată de unii colegi de ai săi de Guvern vizavi de proiectele domniei sale privind îmbunătăţirea situaţiei în domeniu. Acest lucru se întâmplă, ne destăinuie domnul ministru Sereş, chiar şi în condiţiile în care, până la raportul de ţară, clauza de salvgardare atârna deasupra României inclusiv pe acest domeniu, al mineritului. Acum, fiindcă am trecut cu brio peste raportul de ţară, cu îngăduinţa comisarilor europeni, colegii de Guvern ai ministrului Sereş nici vorbă să mai fie stresaţi de un simplu aviz pe care de mult trebuia să-l acorde proiectelor destinate reabilitării mineritului. De acest lucru se teme şi autorul articolului, respectiv ministrul economiei, căci nepăsarea şi dezinteresul acestora sunt explicabile în contextul actual, în care minerii, restructuraţi în procent de peste 77%, nu mai constituie de mult o masă de manevră electorală atractivă, pentru niciunul din partidele ce formează Coaliţia aflată la guvernare. De fapt, însuşi Sereş ne dezvăluie că: "Acest subiect nu se află pe lista de priorităţi electorale". Concluzia care se desprinde din această letanie a neputinţei unui ministru este că actuala Coaliţie se comportă în solidar doar atunci când la mijloc sunt interesele sale proprii, fie politice, fie mai ales economice. Altfel, este dezbinată total, când e vorba de interesul public al unei categorii sociale sau profesionale, minore şi neintersante, cum este cazul de faţă, respectiv minerii, care încă mai trăiesc şi mai lucrează în România, deşi sunt pe cale de dispariţie, dacă Guvernul nu mişcă nimic. Însuşi domnul ministru Sereş ne conduce la această concluzie, sumbră, dar cât se poate de adevărată, prin acest articol, lansat ca un "S.O.S., salvaţi mineritul!", adresat, de o manieră deloc subtilă, Cabinetului Tăriceanu, din care face parte şi domnia sa. Sau poate mă înşel şi pe Codruţ Sereş l-a lovit amnezia şi a uitat că de mult nu mai face parte din Alianţa PSD-PUR, adică, din Opoziţie şi că a bătut palma cu Puterea, unde a şi fost înscăunat ministru. Mă întreb pentru ce? Pentru a se jeli? Vă mulţumesc.
			Domnul Viorel Pupeză: "Autonomie locală, teritorială sau clientelism politic?" Principiul autonomiei locale este fie consacrat prin formule precise în constituţiile unor state europene, fie este precizat în legislaţia internă, cum este cazul Franţei. Există, în principiu, două modalităţi de recunoaştere a autonomiei locale, ca regim juridic unic şi general sau ca regim juridic excepţional şi particular. În prima categorie se încadrează acele state care asigură o identitate de tratament juridic unică. De exemplu, Constituţia Greciei reglementează organizarea administraţiei de stat pe baza unui sistem de deconcentrare, încredinţând gestiunea afacerilor locale colectivităţilor locale, care se bucură de autonomie administrativă. În a doua categorie se încadrează acele state, care, prin legea lor fundametnală, având în vedere particularităţile istorice şi lingvistice ale constituirii lor, atribuie un anumit sistem particular de autonomie, fie comunităţilor locale, fie comunităţilor lingvistice, fie anumitor structuri teritoriale, dar fără a atenta la suveranitatea statului. În România, problema autonomiei nu este înţeleasă similar de două formaţiuni politice, şi doresc să mă refer la UDMR şi Partidul Democrat. Programul politic al UDMR a inclus de la bun început dezideratul autonomiei, astfel că ultimele declaraţii ale lui Marko Bela nu ne mai şochează. Spune vicepremierul UDMR că: "România este o ţară mare, multicoloră... şi foarte multe decizii nu trebuie luate la Bucureşti, ci în sânul comunităţilor". Aşa o fi, dar asta nu înseamnă că predomină roşu, alb şi verde şi că deciziile pot fi luate la Budapesta. În plus, nu ştiu câtă credibilitate mai poate avea acest principiu invocat de liderul UDMR dacă ne gândim la faptul că în judeţul Bistriţa -Năsăud hotărârile luate în interesul comunităţii locale sunt obstrucţionate, de mai bine de şase luni, de doi maghiari de soi, de fostul preşedinte al UDMR, prefectul actual, şi consilierul judeţean al UDMR. Cei doi sunt dovada clară că prea multă autonomie administrativă, scăpată de sub controlul Guvernului, strică! La celălalt pol se află politica Partidului Democrat, care înţelege prin autonomia locală alocare discreţionară a fondurilor, prin ocolirea structurilor alese. La Bucureşti, tot la două săptămâni se anunţă câte o rectificare de buget, ba la învăţământ, ba la sănătate, ba la transporturi, de fiecare dată omiţându-se rolul Parlamentului. În teritoriu, consiliile judeţene parcă nici nu mai există, priorităţile fiind stabilite prin birourile parlametnare ale Alianţei. De grija autonomiei locale, banii publici sunt aruncaţi discreţionar din buzunrele deputaţilor şi secretarilor de stat, de parcă ar fi averea lor. Calamităţile din acest an de pe Valea Ilişua sunt un astfel de exemplu. Banii pentru degajarea căilor de acces, pentru reconstrucţia caselor şi refacerea infrastrucuturii locale au fost direcţionaţi direct spre primării, care nu au nici capacitatea logistică şi nici instituţională pentru a-i gestiona optim. La fel s-a întâmplat şi pentru lucrările de reparaţii, consolidări sau reabilitări a unităţilor de învăţământ, toate alocările "fentând" bugetul judeţean. Nu cred că acesta este sensul descentralizării. Opinia publică din judeţul Bistriţa-Năsăud nu mai dă doi bani pe astfel de interpretări, şi pentru faptul că deputaţii P.D. anunţă cu nonşalanţă alocări de o sută de miliarde pentru învăţământ sau de peste o mie de miliarde pentru infrastructură. Care este sensul autonomiei locale, când autorităţile aşteaptă să le pice în buget pomana Guvernului?
			Doamna Olguţa Cocrea: 9 octombrie - Ziua mondială a poştei Poşta este una dintre cele mai democratice instituţii, care asigură menţinerea permanentă a legăturilor comerciale şi spirituale dintre oameni. Îndeplinirea acestei misiuni nobile a urmărit, pas cu pas, dezvoltarea civilizaţiei umane, originile sale pierzându-se în negura istoriei. Dezvoltarea relaţiilor interumane şi sociale a determinat o perfecţionare necontenită a structurilor organizatorice şi a proceselor tehnologice specifice acestui sector. Astfel, poşta este considerată, în prezent, una dintre ramurile importante ale industriei serviciilor. Poşta Română şi-a început adevărata revigorare în anul 1991, prin punerea în aplicare a "Conceptului Naţional al R.A. Poşta Română" şi dezvoltarea acestuia prin documente strategice şi programe guvernamentale. În acest context, au fost stabilite obiective concrete de dezvoltare a infrastructurii poştale, de realizare a unui cadru legislativ corespunzător, de diversificare şi modernizare a serviciilor poştale. Prin acţiunile întreprinse, s-a urmărit atingerea şi menţinerea unui nivel calitativ superior al serviciilor poştale şi alinierea acestora la cerinţele impuse de integrarea în serviciile intercomunitare. Acest obiectiv este îndeplinit prin restructurarea radicală a infrastructurii sale, cu implicaţii profunde asupra organizării teritoriale a regiei, modernizării tuturor domeniilor de activitate, informatizării reţelei poştale atât la nivel managerial, cât şi operaţional, precum şi prin retehnologizarea sectoarelor productive. În condiţiile unei concurenţe tot mai puternice, comunicaţiile poştale din România trebuie să-şi menţină ritmul accelerat de dezvoltare propus, astfel încât sectorul poştal să-şi întărească poziţia cuvenită în infrastructura publică a ţării, iar reforma poştală să se dovedească, într-adevăr, o investiţie de viitor. În general, dar şi în particular, în România, serviciile poştale au fost create cu scopul asigurării unor legături permanente între oameni. Necesitatea permanentizării acestor legături a condus la crearea de servicii specializate pentru satisfacerea acestor nevoi. Existenţa serviciului poştal este cunoscută încă din antichitate. Până la Revoluţia din 1848, poştele au fost arendate unor particulari, de regulă pentru perioade de câte trei ani. după 1850, în oraşele de reşedinţă administrativă, staţiile de poştă orăşeneşti au fost transformate în birouri poştale. În acea perioadă, existau 30 de curse poştale, cu staţii de poştă, al căror punct nodal era Craiova. Din anul 1852, este organizat serviciul de corespondenţă pentru particulari, sub supravegherea Ministerului de Finanţe. Între anii 1857-1862, se introduce, etapizat, monopolul de stat asupra activităţii de poştă. La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iaşi a hotărât introducerea timbrelor poştale cu bucata, patru valori ale primei emisiuni "Cap de bour", pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858. La 1 mai 1865, se introduce serviciul abonamentelor prin poştă la presa din ţară şi străinătate. După anul 1883, se introduc: primele planuri de îndrumare pe linie de cartare, timbrele porto, serviciul de incaso şi mandatul telegrafic. În anul 1894, după modelul unor clădiri similare din occident, începe construcţia Palatului Poştelor, care va fi dată în funcţiune în anul 1900. În perioada postbelică, concepţia structurii organizatorice a ramurii de poştă şi telecomunicaţii este derivată din împărţirea administrativ-teritorială a ţării. Astfel, în perioada când teritoriul naţional a fost organizat în regiuni, având în componenţa lor raioane, structura organizatorică a administraţiei de poştă şi telecomunicaţii era bazată pe existenţa direcţiilor regionale de poştă şi telecomunicaţii, având în subordine directă oficii raionale bilanţiere, ca după 1968, odată cu înfiinţarea judeţelor, să fie constituite direcţii judeţene de poştă şi telecomunicaţii (DJPTC) care au funcţionat până în anul 1991. După anul 1989, au avut loc profunde transformări în administraţia centrală a statului, reflectate în ramura noastră prin înfiinţarea Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor, denumit ulterior Ministerul Comunicaţiilor. La nivel central, pentru conducerea activităţii operaţionale, a fost creată, în luna septembrie 1990, Regia Autonomă Romposttelecom, care a funcţionat până în luna iunie 1991, prin această măsură fiind realizată separarea între organul de reglementare şi operatorul serviciilor.
			Domnul Ion Dumitru: "Bonurile amorţirii agriculturii româneşti" Actualii şefi ai Ministerului Agriculturii simt că le fuge pământul de sub picioare! Pierd procente de popularitate şi acumulează ură din partea ţăranului român. S-a gândit într-un târziu Gheorghe Flutur să le ofere micilor producători un sprijin bănesc pentru înfiinţarea culturilor de toamnă. Bonurile valorice erau considerate pe vremea PSD drept pomeni electorale de către actuala putere. Acum, face mare tam-tam cu acordarea ajutorului de 150 lei, sumă mult mai mică decât cea oferită de social-democraţi. Oamenii nu prea se înghesuie la primării să depună cereri. Şi-au dat seama că banii vin mult prea târziu şi nu-i ajută aproape deloc. La ce să folosească 150 lei, când au nevoie pentru înfiinţarea unui hectar cu grâu de aproximativ 800 lei? Se vede treaba că ministrul agriculturii, ocupat mai mult cu campaniile publicitare, a pierdut contactul cu realitatea! Proiectele pe care se laudă că le-au implementat au rămas doar la stadiul de teorie. Ţăranii sunt deznădăjduiţi, iar specialiştii diferitelor agenţii create nu ştiu încă să-i lămurească. De la an la an, suprafeţele rămase în paragină sporesc. Produsele agricole nu mai au căutare sau se vând pe preţuri de nimic. Sprijinul pe care îl acordă acum ministrul Gheorghe Flutur este tardiv. Bonurile de toamnă sunt, de fapt, bonuri de... iarnă şi arată clar amorţirea în care a intrat agricultura românească în ultimii doi ani.
			Doamna Minodora Cliveti: "Pacienţii români, trataţi ca iobagi pe moşia ministrului sănătăţii" Ministrul Nicolăescu nu se dezminte. Adus de valul Puterii şi de spuma algoritmului politic la conducerea unui minister despre al cărui domeniu de activitate nu avea cunoştinţă decât din calitatea de pacient, domnul Nicolăescu, vremelnic ministru al sănătăţii, se comportă dictatorial şi abuziv. În aceeaşi manieră în care a impus o contrareformă a sistemului de asistenţă medicală, care are ca efecte imediate haosul din spitale, cozile interminabile din farmacii şi policlinici, fuga medicilor din sistemul public de asistenţă, domnul Nicolăescu anunţă, plin de emfază, aberaţiile unei gândiri anacronice lipsite de empatie faţă de situaţia dramatică a bolnavilor din România. La simpozionul pe tema medicinei în familie, de la Braşov, desfăşurat vineri, 15.09. a.c., ministrul fortuit se adresează populaţiei de pe poziţia unui stăpân de suflete ce a decis să evalueze marfa umană pe care o stăpâneşte: programul pe care îl pregăteşte îi va obliga pe toţi cetăţenii la efectuarea, în fiecare an, a unui set complet de analize medicale, gratuit, prescrise de medicii de familie. Fiecare cetăţean, indiferent dacă este sau nu asigurat, va fi obligat să-şi facă aceste analize. Cel care, din diferite motive nu le va face, va trebui să-şi plătească integral costul asistenţei medicale. Acesta este tonul pe care îl utilizează ministrul când se adresează celor cărora ar trebui să le asigure condiţii şi servicii civilizate de asistenţă medicală. Domnul contabil care gestionează (sau manageriază, cum îi place să precizeze) sistemul de asistenţă medicală uită că acest sistem funcţionează pe baza contribuţiilor asiguraţilor la Fondul naţional de sănătate şi că astfel, aceştia au dreptul de a beneficia de servicii medicale adecvate. De asemenea, uită că există documente internaţionale ce apără drepturile pacienţilor şi că, din anul 2003, şi ţara noastră a adoptat o astfel de lege care prevede că pacientul să fie considerat ca partener activ în elaborarea, implementarea, evaluarea politicilor şi programelor de sănătate. Această lege contribuie la protejarea unor drepturi umane fundamentale, la umanizarea asistenţei medicale şi la susţinerea celor mai vulnerabili. În conformitate cu prevederile legii, pacientul are dreptul de a fi informat sau de a decide să nu fie informat asupra stării sale de sănătate, de asemenea, pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală iar consimţământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate în vederea stabilirii diagnosticului. Ministrul contabil nu cunoaşte însă aceste drepturi, el impune şi stabileşte pedepsele pentru nesupunere, ca un adevărat stăpân de iobagi. Nu ţine seama de o serie de aspecte care, practic, desfiinţează iniţiativele nesănătoase privind grija faţă de sănătatea naţiunii ale domnului Nicolăescu. Astfel, ministru nu precizează ce laboratoare vor efectua aceste analize şi cu ce reactivi, cunoscând lipsurile actuale cu care se confruntă unităţile sanitare. Ascultând proiectele pentru sănătate propuse de ministrul cu pregătire contabilă, consider că acesta ar trebui să mediteze asupra unor aspecte pe cât de reale, pe atât de dramatice. Iată câteva întrebări care aşteaptă răspuns: cum se va aplica acest program în mediul rural, având în vedere faptul că laboratoarele se află în policlinicile judeţene? Cine plăteşte transportul persoanelor care se deplasează în alte localităţi? Ce afluenţă va fi la cabinetele medicilor de familie şi cât timp se va aştepta pentru obţinerea unei trimiteri la laborator? Cum se vor asigura investigaţiile periodice pentru bolnavii aflaţi deja în evidenţa medicilor de familie? Cum vor putea fi obligaţi la plata integrală a costului asistenţei medicale cei care îşi achită contribuţiile la asigurările de sănătate? Având în vedere haosul şi lipsurile cu care se confruntă sistemul medical, în câţi ani consideră domnul ministru Nicolăescu că se va realiza bilanţul anual al stării de sănătate? Domnul ministru ar trebui să ştie că dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat de Constituţie, medicina umană se adresează oamenilor, iar în practicarea actului medical, în statele civilizate şi în guvernările democratice, nu se utilizează forţa, dictatura, ameninţările şi pedepsele. Pentru aplicarea programelor de sănătate publică se utilizează alte instrumente şi metode printre care: informarea corectă, campanii de conştientizare şi de sensibilizare, cointeresarea populaţiei în susţinerea măsurilor propuse.
			Domnul Vasile Mocanu: "Cine-i vinovat?" În ultimul timp, declaraţiile preşedintelui Băsescu supără pe toată lumea. Mă voi referi astăzi doar la afirmaţia şefului statului, potrivit căreia învăţământul românesc universitar este unul mediocru. Am un mesaj să-i transmit din partea celei mai vechi universităţi din ţară. Domnule preşedinte, un învăţământ de calitate, indiferent dacă ne referim la clasa întâi sau la anii de facultate, se face cu bani. Cu bani foarte mulţi, care nu se pierd însă, ci reprezintă cea mai bună investiţie în viitorul unei ţări. Aţi câştigat alegerile pe baza unui program electoral în care promiteaţi sume mari învăţământului de toate gradele. Nu a fost respectată această promisiune, cum nu au fost respectate nici celelalte promisiuni foarte frumoase ale Alianţei DA. În România, suma alocată per student este de peste 30 de ori mai mică faţă de cea din Statele Unite. Dotarea materială a şcolilor şi a universităţilor este precară şi neperformantă. Cu toate acestea - nu ştiu dacă aţi remarcat - studenţii noştri, ca şi profesorii lor, sunt departe de a fi mediocri ori de câte ori ajung să studieze în cele mai puţin mediocre universităţi ale lumii. Nu ei trebuie traşi de urechi pentru starea proastă a învăţământului românesc. Aceste critici trebuiau adresate mai ales conducerii ministerului de resort, incapabil să producă reforma de care are atâta nevoie învăţământul românesc de toate nivelurile. Din câte ştiu, în fruntea acestuia se află un ministru democrat, aşadar aveţi fir direct cu el. Fără investiţii masive în învăţământului românesc de toate gradele, viitorul României nu sună deloc bine, domnule preşedinte! Şcolii noastre nu-i prieşte uniforma portocalie. Şi, apropo, domnule preşedinte, dumneavoastră ce loc ocupaţi în topul şefilor de stat care-şi respectă promisiunile electorale?
			Domnul Gabriel Sandu: "Domnul Preşedinte are dreptate" Odată cu reîntoarcerea elevilor şi studenţilor la cursuri, problemele educaţiei româneşti revin în atenţia noastră. Un discurs foarte interesant a avut Preşedintele Traian Băsescu la deschiderea cursurilor Universităţii Transilvania din Braşov, care a remarcat faptul că nici o universitate românească nu este clasată în primele 500 ale lumii şi că învăţământul românesc este mediocru. Domnul Preşedinte are dreptate, învăţământul românesc este mediocru. Consider că a venit vremea ca cineva cu adevărat competent şi eficient să ocupe fotoliul de ministru al educaţiei. Iar obiectivul principal ar trebui să fie depăşirea termenului de mediocritate cu care a fost etichetat sistemul şi înlocuirea lui cu acela de excelenţă. Ministrul Hărdău a demonstrat că nu este persoana potrivită pentru reformarea învăţământului românesc şi consider că P.D. trebuie să conştientizeze acest fapt şi să propună un ministru care să reformeze educaţia românească pe baze performante, care să realizeze un plan pe termen lung care să cuprindă clar etapele şi obiectivele pe care educaţia românească trebuie să le aibă. Semnalul de alarmă a fost declanşat de însuşi Preşedintele Băsescu, iar cel care trebuia să reacţioneze de prima dată la acest apel este chiar Partidul Democrat. Avem nevoie de educaţie pentru că în ultimă instanţă, educaţia face parte din viziunea unui popor asupra viitorului pe care îşi doreşte să îl aibă, iar în acest moment, pentru România, viitorul nu arată deloc bine.
			Domnul Marin Almăjanu: Doamnelor şi domnilor, Cu toţii am primit cu bucurie ştirea privind aderarea necondiţionată a României la Uniunea Europeană. Odată cu acest anunţ, clasa politică românească se află în faţa a noi provocări, aş putea spune, chiar a unor teste. Pentru început, se are în vedere desemnarea candidaţilor pentru Parlamentul European. Partidul Naţional Liberal a constituit o comisie care va face selecţia candidaţilor acestui partid pentru Parlamentul European (PE), în funcţie de criteriile dorite de societatea civilă, dar şi de activitatea politică şi meritele personale ale fiecăruia. Consider că iniţiativa societăţii civile de a introduce o serie de criterii de selecţie pentru candidaţii la alegerile pentru Parlamentul European este extrem de binevenită, de altfel, este o iniţiativă în sensul dorit de P.N.L. Noi, Partidul Naţional Liberal, dorim să trimitem în Parlamentul European oameni care să fie, pe de o parte, din punct de vedere politic, reprezentativi pentru P.N.L. şi România şi, în acelaşi timp, care nu au făcut traseism politic, nu au probleme legate de averile lor şi nu au probleme legate de colaborarea cu fosta securitate. În acest sens, dorim să dăm un semnal pozitiv şi celorlalte partide politice pentru a respecta cerinţele societăţii civile şi pentru a continua reforma morală a clasei politice în România iniţiată tot de P.N.L, prin excluderea din partid a tuturor foştilor colaboratori ai securităţii. Vă mulţumesc.
			Domnul Ionel Palăr: "Educaţie şi reformă" Doamnelor şi domnilor parlamentari, Se pare că nu există început de şcoală în România care să nu fie marcat, într-un fel sau altul, de incidente. De la protestele stradale ale profesorilor din învăţământul preuniversitar şi până la declaraţiile şoc ale Preşedintelui de la începutul anului universitar, şcoala românească este brăzdată de controverse. Este adevărat, ca multe alte domenii din România, educaţia are nevoie de reformă pentru a fi performantă. Dar, în egală măsură, nu este corect să criticăm, fără să dăm soluţii. Problema numărul unu în educaţie nu este atât lipsa de fonduri sau absenţa reformelor sistemice. Centrul de greutate stă tocmai pe mentalitatea tipic românească, reflectată inclusiv în maniera de gestionare a resurselor educaţionale. De pildă, ani la rând, ne-am lăudat cu olimpicii modelaţi de şcoala românească, uitând că marea majoritate a elevilor se situează pe o linie de mijloc. Aidoma, ne-am mândrit cu absolvenţii profilurilor de IT din facultăţi a căror materie cenuşie a fost cumpărată, generos, de corporaţii gigant ca Microsoft, omiţând că anual, facultăţile produc absolvenţi, care cu greu se regăsesc pe piaţa muncii. Este deosebit de important să reformăm sistemul educaţional. Dar acest lucru se va întâmpla doar atunci când voinţa politică se va împleti cu cerinţele economiei de piaţă şi cu forţa pe care comunitatea trebuie s-o dezvolte. Doar aşa vom putea avea un învăţământ performant, care să se poată plia pe realităţi curente, oricare ar fi acelea şi nu un învăţământ acuzat de învechire şi de neperformanţă.
			Domnul Adrian Semcu: "Este cineva care nu doreşte adevărul despre starea de sănătate a românilor?" Din 1989 încoace, aproape că nu este zi în care să nu ne lamentăm în legătură cu starea de sănătate a populaţiei şi cu situaţia deplorabilă în care se găseşte sistemul sanitar în ansamblul lui. În aceste condiţii, nu pot să nu salut şi să nu susţin demersurile ministrului Nicolăescu de a elabora strategia ce vizează realizarea în bune condiţii a procesului de descentralizare din sistemul medical românesc, în perioada 2007-2009. Cu atât mai mult cu cât aceasta va fi supusă şi consultării cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi cu toate organizaţiile profesionale din domeniul medical. Strategia de descentralizare a Ministerului Sănătăţii Publice este structurată pe trei paliere, respectiv pe termen scurt, mediu şi lung, vizând, în principal, reorganizarea şi restructurarea unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea Ministerului Sănătăţii Publice, cât şi transferul unor competenţe ale Ministerului Sănătăţii Publice la autorităţile locale (medicina şcolară, asistenţii comunitari şi mediatorii romi), identificarea judeţelor-pilot, unde autorităţile locale vor prelua administrarea spitalelor. Mi-aş dori ca şi Prahova să se numere între judeţele-pilot desemnate. Un alt obiectiv important este şi demararea procesului de înfiinţare a spitalelor regionale de urgenţă şi de realizare a sistemului integrat de urgenţă, înfiinţarea de structuri regionale în sistemul sanitar, precum Agenţia Regională de Programe şi Sănătate Publică, Institutul Regional de Sănătate Publică, Institutul Regional de Medicină Legală, Inspectoratul Sanitar de Stat Regional. Din nou, Spitalul judeţean de urgenţă Ploieşti şi judeţul Prahova vor trebui avute în vedere, ţinând cont de densitatea populaţiei, gradul de industrializare şi poziţionarea faţă de zonele cu trafic intens de circulaţie. O altă iniţiativă, pe care o apreciez mai mult decât binevenită, este cea a instituirii controlului medical periodic, respectiv obligativitatea analizelor medicale anuale, în condiţii de gratuitate. Este absolut normal să evaluăm starea reală de sănătate a tuturor cetăţenilor României, să identificăm principalele afecţiuni cronice şi, astfel, să putem direcţiona fondurile spre acele programe speciale de care românii au cel mai mult nevoie. Sper ca şi dumneavoastră, stimaţi colegi, să susţineţi aceste iniţiative. Chiar dacă vin dinspre un ministru liberal, beneficiari nu sunt numai liberalii, ci toţi românii. Vă mulţumesc.
			Domnul Claudius Mihail Zaharia: Stimaţi colegi, În această perioadă, atenţia românilor se va îndrepta din nou spre Parlament, deoarece urmează în scurt timp dezbaterea proiectului de buget pentru primul an de la integrarea României în Uniunea Europeană. După aceste 20 de luni de creştere economică continuă şi de majorare a investiţiilor în creşterea calităţii principalelor servicii publice, consider că proiecţia bugetară pentru anul 2007 trebuie să reflecte o continuare a politicii de dezvoltare a României şi că trebuie să asigure susţinerea reformelor începute de Cabinetul Tăriceanu. Având în vedere faptul că pentru agricultură, infrastructură (reţele de apă, canalizare, gaz etc.), turism şi mediu, fondurile guvernamentale vor fi suplimentate de sume importante puse la dispoziţia României de Uniunea Europeană, susţin faptul că priorităţile de investiţii pentru anul 2007 din banii de la bugetul de stat spre care Guvernul şi Parlamentul trebuie să-şi îndrepte atenţia sunt: învăţământul, sănătatea şi pensiile. Consider că este important ca aceste domenii să beneficieze de cele mai mari creşteri de alocări financiare în bugetul pentru anul 2007, deoarece reprezintă atât trei dintre cele mai importante servicii publice pentru cetăţeni precum şi cele mai deficitare din punctul de vedere al calităţii serviciilor oferite. Susţin astfel propunerea colegilor liberali: 1) de a fi alocate învăţământului şi cercetării cele mai mari fonduri din 1990 până în prezent, ajungându-se la peste 5% din p.i.b.; 2) de a asigura o majorare reală a pensiilor cu încă 19% în decursul anului 2007 şi de introducere a unui sistem de calculare şi indexare a pensiilor în funcţie de salariul mediu pe economie; 3) de a continua reforma în sistemul de sănătate prin eliminarea privilegiilor de la plata contribuţiilor de sănătate în formula propusă de premier. Aceasta presupune ca asigurările de sănătate să fie plătite din punct de vedere normativ de către toţi cetăţenii României, cu precizarea că Guvernul va acoperi contribuţiile de sănătate ale categoriilor sociale defavorizate: pensionari, familii monoparentale etc. Prin această politică a Cabinetului Tăriceanu, în reformarea sistemului de sănătate se face un nou pas spre intrarea în normalitate, deoarece, până în prezent, categorii socio-profesionale precum cei care lucrează în sistemul apărării, în poliţie sau în justiţie, domenii în care angajaţii au salarii destul de mari, erau scutite de la plata acestor contribuţii. Creşterea economică sănătoasă din ultima perioadă permite României să poată gestiona bugete serioase din care pot fi îndreptate fonduri importante către investiţii şi dezvoltare. Consider că este important ca în această perioadă în care România va beneficia de fondurile structurale ale Uniunii Europene, banii rezultaţi în urma dezvoltării ţării noastre să fie investiţi în creşterea nivelului de trai al românilor prin creşterea salariului minim pe economie la un nivel care să poată permite existenţa, prin creşterea pensiilor la un nivel care să asigure un trai decent persoanelor în vârstă, prin creşterea salariilor angajaţilor din instituţiile publice care să le permită o ţinută morală mai decentă şi prin creşterea investiţiilor în nivelul calităţii serviciilor publice pentru care fiecare român plăteşte.
			Domnul Aurel Vlădoiu: "Cu vaca înhămată la plug, spre Uniunea Europeană" România şi-a fixat ca obiectiv strategic postdecembrist de importanţă crucială, aderarea şi integrarea în Uniunea Europeană, nu pentru că sună frumos sau că este la modă. Apartenenţa la grupul statelor civilizate este de fapt năzuinţa multiseculară a românilor, izvorâtă mai ales din dorinţa de a trăi la fel de bine precum apusenii. Datoria aleşilor, a celor ce trăiesc bine datorită alegătorilor, era şi este să-i organizeze, să-i înveţe şi să-i aducă pe cei din urmă spre modul de viaţă occidental, apropiind mentalităţile românilor de cele ale europenilor dar şi economia, cu industria, agricultura, turismul, transporturile, serviciile ei etc. de economia statelor Uniunii Europene, va putea permite salarii pentru români, comparabile cu cele practicate în Uniunea Europeană. În al şaptesprezecelea an al evoluţiei noastre postdecembriste, cu doar 90 de zile înainte de aderarea la Uniunea Europeană, pot să afirm că, graţie preocupărilor actualului guvern, paralele cu obiectivul primordial despre care vă vorbeam, economia României este departe de standardele europene. Dar din toate ramurile acesteia, agricultura românească a anului 2006 nu numai că nu a reuşit să evolueze dar, în multe zone ale ei, involuează spre evul mediu. Principalul partid de guvernământ, erijat în înălbitor al societăţii de când farmecul portocaliului a început să dispară, prin glasul autorizat al purtătorului de cuvânt, remarca, zilele trecute, înapoierea agriculturii. În urma unei revelaţii extraordinare, domnia sa observa cu voce tare că, deşi în agricultură lucrează mai bine de 40% din populaţia ţării, această importantă ramură a economiei naţionale contribuie la produsul intern brut cu sub 1%, mai puţin de jumătate faţă de aportul său în anul 1989. Oficialul pe care îl citez nu aduce aminte că, în agricultura României de dinainte de 1989 era cuprinsă mai puţin de 27% din forţa de muncă activă a ţării şi nici că în agricultura europeană, cea cu care trebuie să ne comparăm şi să concurăm, nu lucrează mai mult de 6-7% din populaţie. Mai trist este că, şi domnul guvernant are meritul de a recunoaşte, "situaţia nu are şanse prea mari să se redreseze pe termenul mediu", deoarece, potrivit estimărilor, aportul agriculturii la creşterea reală a p.i.b. nu va depăşi nivelul de 0,3% în fiecare an din următorii trei. Această creştere ridicolă s-ar produce, probabil, dacă partidul domniei sale ar rămâne la Putere şi după 2008. Dar nici în această situaţie nu-l cred, ţinând cont că, în anul 2005 aportul agriculturii la creşterea reală a p.i.b. a fost de - 1,8%, după ce în 2003 şi 2004, pe timpul altei guvernări, fusese de 0,6%, respectiv de 2,2%. Preocupări există însă pentru împlinirea visului portocaliu de transformare a agriculturii medievale româneşti într-o eficientă agricultură europeană. Ca să demonstrez, reproduc, spre delectarea dumneavoastră, titlurile unor obiective majore cuprinse în programul menit să fericească jumătatea rurală a României: realizarea ortofotoplanurilor; realizarea legăturii între fermieri şi blocurile fizice digitizate; integrarea politicii de mediu în elaborarea şi aplicarea politicilor sectoriale şi regionale prin îmbunătăţirea activităţii Comitetului Interministerial pentru coordonarea integrării domeniului protecţiei mediului în politicile şi strategiile sectoriale la nivel naţional şi a comisiilor sectoriale interministeriale care au fost înfiinţate pentru sprijinirea activităţii acestui comitet, precum şi diseminarea informaţiilor obţinute în procesul de negociere. Între timp, agricultorii români de astăzi, fermierii de mâine ai Uniunii Europene, continuă să-şi are ogorul cu plugul tras de vacă, trăind într-o mizerie cruntă, pe măsura sărăciei la care au fost condamnaţi.
			Domnul Dumitru Bentu: Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi poartă numele "Transnistria". Imediat după revoluţia din decembrie 1989, reintră în atenţia românilor problema atât de complexă a fraţilor noştri de peste Prut - vizite, poduri de flori, înfrăţiri şi alte asemenea acţiuni se constituiau în tot atâtea argumente pentru ceea ce se numea atunci Marea Regăsire. Numai că existau şi există fără nici un dubiu fraţi de-ai noştri şi dincolo de Nistru, în arealul unui recunoscut conflict îngheţat ce a primit numele de Transnistria. Nimeni nu a recunoscut statalitatea acestui spaţiu geopolitic aparţinând de drept Republicii Moldova. Nu vom dezvolta istoria cu adevărat zbuciumată a acestui teritoriu cu un ridicat potenţial de conflict - care s-a şi concretizat la începutul anilor 1990. Vom aduce în discuţie recenta escrocherie politică a referendumului organizat de separatiştii lui Smirnov care, stimulaţi de unele exemple considerate edificatoare, nu doresc independenţa ci, dimpotrivă, reinserţia în spaţiul atât de primitor pe care îl oferă Maica Rusia. După arderea în efigie a preşedintelui moldovean Vladimir Voronin, după ce în cadrul unei procesiuni cu pluta pe Nistru a fost ars şi steagul moldovenesc, Transnistria s-a autolegitimat printr-o farsă. La chemarea extrem de "convingătoare" a autorităţilor transnistrene au răspuns 77,65% dintre cetăţenii înscrişi pe liste; 94,6% dintre aceştia au consfinţit prin "za" opţiunea deja anticipată pentru independenţă, urmată - pe parcursul a 7 ani de alipirea la Federaţia Rusă. Evident, Comisia Europeană nu recunoaşte referendumul şi nici rezultatele sale. Oficialii din dreapta Nistrului au condamnat farsa politică transnistreană: Ziarul francez "Liberation" califica referendumul drept "o parodie", în timp ce "Le Figaro" aprecia că forţa de atracţie a Rusiei are, mai curând, rădăcini economice decât etnice sau lingvistice. Este clar însă că rezultatele referendumului reprezintă un semnal pentru comunitatea internaţională, în timp ce Rusia, chiar dacă a reacţionat cu prudenţă, are încă un argument "pentru a rămâne acolo". Guvernul României, în mod firesc, consideră că această acţiune sfidează dreptul internaţional şi dreptul constituţional al Republicii Moldova, fiindcă încă un obstacol în soluţionarea acestei situaţii. În arealul geopolitic al Mării Negre a fost amorsat "efectul transnistrean" şi consecinţele acestuia vor fi percepute în viitorul imediat. Locuitorii "încep o viaţă nouă", referendumul, în opinia observatorilor a fost "politically correct". Ar fi însă extrem de util să ştim cine va ţine cont de această realitate. Vă mulţumesc.
			Domnul Vasile Filip Soporan: Stimaţi colegi, Doresc să vă prezint declaraţia politică cu titlul "Descentralizarea administraţiei publice şi respectul faţă de Parlament". Tot mai mult, problematica descentralizării este abordată de actuala Putere în momentele de criză. Interpretarea actualităţii acestei dezbateri poate fi raportată la necesitatea ei, în contextul reformării statutului de a asigura servicii cât mai bune sau la necesitatea de a deturna atenţia cetăţenilor de la problemele reale spre o discuţie teoretică dinamică, dar cu puţine şanse de a crea efecte în planul concretului. Vizibilitatea cele de-a doua variante apare pregnant prin luările de poziţie ale actualilor guvernanţi. Primul ministru face aprecieri generale asupra descentralizării spunând că sunt anumite probleme, iar ministrul administraţiei şi internelor apreciază momentul ca fiind de oportunitate privind analiza procesului de descentralizare, preşedintele PD-ului şi primarul Clujului aduce elogii ministrului Blaga numindu-l, după ample căutări, părintele descentralizării. Ca un premergător apolitic, prefectul judeţului Cluj, în propriul laborator şi, probabil, cu aceiaşi profesori, ne-a prezentat o variantă a descentralizării din punctul de vedere al instituţiei prefectului. Probabil este normal pentru actuala Putere să neglijeze eforturile făcute în perioada 2001-2004 şi exemplul de conlucrare democratică din aceşti ani (2005-2006) între Putere şi Opoziţie pentru susţinerea pachetului de legi privind administraţia publică locală. am crezut în deschiderea concretă şi reală arătată de domnul ministru Vasile Blaga, am apreciat înţelegerea şi implicarea acestuia în formularea legislativă făcută la problemele deosebit de delicate la legile menţionate. Însă, am rămas surprins că la dezbaterea "Descentralizarea serviciilor publice - principiu european al prosperităţii în comunităţile locale", o reuniune a tuturor factorilor implicaţi în procesul de descentralizare din ţara noastră, au fost invitaţi şi au participat factorii de decizie de la nivel central şi local (ministere şi structuri asociative ale administraţiei publice locale) fără să fie invitaţi reprezentanţii Parlamentului României. Consider că dezbaterea rămâne în continuare importantă, preşedintele României şi primul ministru având posibilitatea de a formula poziţii asupra situaţiei existente şi, în acelaşi timp, se pot stabili obiectivele specifice procesului de descentralizare. Cu toate aceste aprecieri, comportamentul actuali Puteri, prin neinvitarea reprezentanţilor Parlamentului şi cu precădere a membrilor comisiilor de administraţie publică, mă determină să cred că nu se doreşte o construcţie durabilă, ci mai mult politizarea unei probleme esenţiale pentru România, aceea a descentralizării. Faptele fiind consumate, consider că este de datoria domnului ministru Vasile Blaga să facă o prezentare în faţa comisiilor de administraţie publică a celor două Camere a rezultatelor dezbaterii şi a poziţiei ministerului privind concretizarea dorinţelor de descentralizare în perspectiva integrării în structurile Uniunii Europene. Cred în această acţiune şi în respectul domnului ministru Vasile Blaga faţă de Parlamentul României.
			Domnul Emil Radu Moldovan: "Mediocritatea la rang de politică naţională" Pentru prima dată de la preluarea puterii, preşedintele Traian Băsescu a făcut o analiză corectă şi obiectivă privind situaţia României, afirmând că integrarea în Uniunea Europeană este una mediocră, precum este, de altfel, şi situaţia învăţământului românesc. Toată această mediocritate generată şi întreţinută de guvernarea portocalie va fi resimţită din plin de populaţia României imediat după integrare. Stupefiant este însă faptul că preşedintele Băsescu care este garantul acestei puteri ce s-a dovedit de-a dreptul catastrofală pentru populaţia României se limitează la a constata situaţia dezastruoasă în care se află ţara, soluţiile de ieşire din această stare lipsesc cu desăvârşire din discursul preşedintelui. Pentru a câştiga simpatiile electoratului preşedintele a vrut să arate că este la curent cu situaţia dezastruoasă în care se află ţara, însă rolul său nu este numai să constate situaţia existentă, ci să identifice soluţii. Starea de mediocritate din învăţământul românesc este generată de lipsa de fonduri care se datorează slabei guvernări a Alianţei, precum şi considerării învăţământului ca un sector periferic în priorităţile guvernului. La toate acesta se mai adaugă şi incompetenţa actualului ministru, care parcă este paraşutat de pe marte pe scaunul de ministru, aşa este de nedumerit şi în acelaşi timp depăşit de situaţia existentă în învăţământ. Condiţiile mediocre în care ne integrăm se datorează unei guvernări formate din amatori care au servit cu seninătate măsuri haotice fără un studiu prealabil - cum ar fi cota unică - şi care au condus economia spre o situaţie foarte grea în condiţiile în care ne integrăm şi va trebui să facem faţă unei concurenţe acerbe. După aproape doi ani de la venirea la putere, timp în care au pus economia românească pe butuci şi au înrăutăţit dramatic viaţa românilor, actualii guvernanţi nu fac altceva decât să constate situaţia existentă, uitând că ei sunt cei care au creat prin măsurile şi atitudinea lor această stare de fapt foarte grea pentru români. În aceste condiţii, mult mai sănătos pentru populaţie ar fi ca jocul de-a guvernarea a amatorilor alianţei să ia sfârşit, să-şi facă bagajele şi să plece acasă lăsând pe alţii care se pricep să conducă ţara.
			Domnul Gheorghe Chiper: "Cum devin lozincile descentralizării pretexte autonomiste" De peste un deceniu, la nivel instituţional se duce o campanie acerbă pentru o aşa-zisă descentralizare administrativă, pentru a acorda mai multă putere autorităţilor judeţene şi locale, ţinute până atunci în chingile birocratice ale guvernelor anterioare. În treacăt fie spus, până atunci s-au transferat către administraţiile locale dreptul şi obligaţia de a gestiona activităţile din învăţământ şi sănătate, precum şi unele servicii de interes larg, printre care cele cu specific edilitar- gospodăresc, agricol şi social-cultural. În perioada 1996-2000, tentaţia descentralizării a atins apogeul declarându-se măsuri, acţiuni şi obiective care să producă o adevărată "revoluţie" în sistem. S-a reuşit doar o modificare a Legii finanţelor şi bugetelor locale care n-a constituit nici pe departe saltul calitativ în planul descentralizării şi consolidării financiare a localităţilor şi judeţelor. (Au crescut, ce-i drept, veniturile şi taxele locale de câteva ori, dar înlocuirea transferurilor de fonduri de la bugetul de stat pentru investiţii şi protecţie socială cu cote şi sume defalcate din unele venituri ale statului n-au adus nici un beneficiu bugetelor locale - aceste sume fiind determinate şi distribuite tot la nivel central). Dacă după anul 2000 şi până la alegerile din 2004 Guvernul PSD a continuat procesul descentralizării administrative în etapele lui fireşti, fără surle şi trâmbiţe, după instalarea noului guvern al Alianţei portocalii, în 2005, campania mediatică pentru realizarea unei "adevărate descentralizări" a fost ridicată la noi cote de intensitate. Asistăm acum la o adevărată obsesie naţională pe această temă care, din păcate, acutizează confruntarea din interiorul alianţei şi abate atenţia de la adevăratele probleme ale guvernării. Pentru că, orice s-ar spune, nu văd important ca prin noul proiect al legii care se află acum în dezbaterea grupărilor politice iniţiatoare să avem pe viitor directori de şcoli şi de spitale numiţi de consilierii locali şi judeţeni; nu văd nici ce ar putea aduce benefic trecerea direcţiilor agricole sub autoritatea consiliilor judeţene, ştiind că fondurile pentru subvenţionarea sectorului vin până la ultima localitate pe o cale strict ierarhică. Este tot mai evident faptul că avem de-a face doar cu subterfugii, cu alte lozinci pe aceeaşi temă şi în aceleaşi scopuri cu iz electoral. Din păcate, exisă însă şi profitori din această campanie. Ei sunt cei care urmăresc autonomia teritoriului secuiesc şi se folosesc în acest scop de necesitatea, falsă, a descentralizării, a întăririi economico-financiare a teritoriului prin propriile forţe, fără a se supune repartizării centralizate (care, spun ei, îi dezavantajează în dauna altora). Aceasta este iarăşi o teză falsă care permite invocarea autonomiei ca motiv pentru a elimina alocările preferenţiale de sume în mod centralizat spre alte judeţe. Culmea, şi dacă ar fi adevărată această supoziţie tot n-ar fi în spirit european, care promovează principiul coeziunii administrative şi sociale, sprijinind financiar în mai mare măsură zonele şi categoriile sociale mai sărace. Iată, deci, cum devin lozincile descentralizării simple pretexte autonomiste.
			Domnul Ioan Stan: Municipiul Suceava cu cel mai mare preţ al gigacaloriei din ţară, iar locuitorii din Câmpulung-Moldovenesc au luat şi anul acesta ţeapă cu gazele şi căldura. În timp ce petrecerile şi festivalurile organizate în diferite oraşe şi municipii din judeţul Suceava sunt în top, iar sondajele de opinie, televiziunea şi presa locală depăşesc orice limită a bunului simţ în mediatizarea celui mai bun, mai drept şi mai iubit ministru născut şi crescut pe aceste plaiuri, cât şi pe aleşii localităţilor din cele două municipii Suceava şi Câmpulung-Moldovenesc, pensionarilor şi celorlalţi locuitori din municipiu Suceava li s-a stabilit de către ANRE un preţ al gigacaloriei de 2.136.200 lei vechi, adică dublu faţă de tariful anului trecut. Şi ca să nu fie singura realizare de acest fel, locuitorii municipiului Câmpulung - Moldovenesc, în ciuda preţioaselor promisiuni că vor avea căldură îndestulătoare în iarna anului 2006-2007, au luat iar ţeapă. Motivul: interesele de la nivel central în stabilirea unui distribuitor de gaze. Acum, câmpulungenii cu aleşii lor în frunte stau şi se uită la investiţiile frumoase şi nefuncţionale realizate în cadrul proiectului "Suceava - Utilităţi şi mediu la standarde europene" proiect născut pe vreme guvernării PSD. Este de neconceput, domnilor guvernanţi, ca locuitorii unui orăşel de munte care au magistrala de gaz metan adusă la scara blocului, au o centrală termică nouă, puncte termice funcţionale, dar nu pot avea căldură din cauza procedurii desemnării unei firme care să distribuie gaze consumatorilor. Cât priveşte preţul cel mai mare din ţară al gigacaloriei stabilit de ANRE pentru locuitorii municipiului Suceava, acesta este generat de lipsa investiţiilor pentru reabilitarea sistemului de termoficare, de necontorizarea consumului fiecărui bloc în parte, aşa cum a fost promis în campania electorală, şi nu în ultimul rând de ne-remedierea pierderilor din reţelele de distribuţie care sunt de aproximativ 40%. Dacă şi în acest caz proiectul Suceava - utilităţi şi mediu, nu ar fi fost blocat, situaţia ar fi arătat altfel acum. Domnilor guvernanţi, În timp ce vestea cea mare a dublării preţului de referinţă al gigacaloriei i-a uimit pe locuitorii municipiului Suceava, iar câmpulungenilor li s-a recomandat să mai pună o pătură în plus în iarna aceasta, sucevenii de la ţară nu au lemne de foc. Şi asta în condiţiile când majoritatea populaţiei locuieşte la ţară, şi jumătate din suprafaţa judeţului este acoperită cu pădure. Toate acestea datorită introducerii unui sistem birocratic de aprobare a lemnelor de foc, ajungându-se cu tabelele până la minister, iar preţul unui metru cub de lemn de foc se vinde de câştigătorii licitaţiilor cu peste un milion lei vechi. Considerăm că rezolvarea în interesul populaţiei sucevene a acestor câteva probleme ar fi prioritară în această perioadă şi rugăm pe cei în drept a le acorda atenţia cuvenită.
			Domnul Valentin Adrian Iliescu: "Nepăsare şi indiferenţă sau din nou alte jocuri pe spinarea societăţii "ARO" S.A. Câmpulung" În urmă cu aproape 5 luni, de la tribuna Parlamentului României criticam la modul vehement indiferenţa, nepăsarea şi reaua-credinţă a unora dintre autorităţile statului român faţă de soluţionarea legală şi sancţionarea celor vinovaţi de falimentul programat al S.C. "ARO" S.A. Câmpulung şi găsirea unor soluţii favorabile pentru sprijinirea celor peste 1.200 de angajaţi care au lucrat în această societate. Trebuie să vă informez că în toate aceste luni, nu s-a întâmplat aproape nimic. Instanţa de la Timişoara lungeşte nejustificat luarea unei decizii privind viitorul acestei societăţi, lichidatorul, printr-o firmă specializată, amână la nesfârşit evaluarea societăţii şi, implicit, relansarea activităţii acesteia. Nici una dintre instanţele abilitate ale statului nu se pronunţă privind responsabilitatea şi vinovăţia celor care au girat această imensă hoţie. În timp ce mii de oameni din Câmpulung şi familiile lor trăiesc într-o cruntă sărăcie şi disperare. Reiau de la tribuna Parlamentului României cele mai importante coordonate ale acestei hoţii, în speranţa că Direcţia Naţională Anticorupţie şi Parchetul General, măcar în al doisprezecelea ceas, îşi vor face cu adevărat datoria. Nimic nu este mai revoltător pe lumea asta decât nedreptatea şi minciuna şi nepăsarea autorităţilor statului faţă de un caz grav de încălcare a legilor, de către un funcţionar de stat, la imboldul unor înalţi demnitari. Una dintre ideile care au impus Alianţa D.A. P.N.L.-P.D. la alegerile din noiembrie 2004 a fost ideea de dreptate şi adevăr pentru cetăţenii României. Idee extrem de necesară pe fondul jafului, hoţiei şi corupţiei care defineau România la acea dată. Suntem la mai mult de 18 luni de la preluarea puterii de către reprezentanţii Alianţei D.A. P.N.L.-P.D. şi încă există multe cazuri grave de corupţie care nu au fost soluţionare şi care îşi aşteaptă rezolvarea. Unul dintre ele, care a produs o adevărat dramă socială, este privatizarea S.C. ARO S.A. Câmpulung. În anul 2003, după ce mai mulţi ani la rând mafia P.S.D. locală a căpuşat sistematic această societate, s-a trecut la atacul final: vânzarea pe mai nimic a cunoscutei societăţi argeşene. Autori morali ai acestei afaceri păguboase pentru statul român sunt: Nicolae Văcăroiu, senator P.S.D. de Argeş şi preşedintele Senatului, Constantin Nicolescu, senator P.S.D. de Argeş şi vicepreşedinte al Senatului, Adrian Năstase, preşedintele P.S.D. şi prim-ministru al României, Ovidiu Muşetescu, deputat P.S.D. şi preşedintele A.P.A.P.S., Dan Ioan Popescu, deputat P.S.D. şi ministrul industriei şi resurselor, Mihai Tănăsescu, deputat P.S.D. şi ministrul finanţelor publice. Cine era beneficiarul acestei uriaşe escrocherii: firma Cross Lander USA Inc. care provine dintr-o firmă de apartament, Lacaro Auto Distributors Inc., cu un singur angajat. Firma are cel mai ridicat grad de risc posibil în SUA, din moment ce cel mai mare credit pe care a fost în stare să-l obţină vreodată de la o bancă din America a fost de ... 5.000 de dolari, o sumă pe care în România o poţi obţine lejer printr-un credit doar cu buletinul. Direcţia de Corporaţii Florida susţine că firma Cross Lander USA Inc. a fost înregistrată la data de 19 septembrie 2003, cu doar o săptămână înainte de semnarea contractului de privatizare a ARO S.A. cu A.P.A.P.S., firma mamă - Lacaro Auto Distributors Inc. încadrându-se în grupa 5 de risc în SUA, adică cea mai mare. În ciuda faptului că, încă de la început, sindicatul de la ARO şi-a manifestat suspiciunea faţă de capacitatea şi potenţialul financiar ale aşa-zisului investitor american, John Perez, şi ale firmei sale, Cross Lander USA Inc., salariaţii A.P.A.P.S., sub presiunea politică a liderilor P.S.D., care au năşit această megaescrocherie, nici măcar nu au verificat bonitatea firmei. Dar iată cum văd angajaţii societăţii ce s-a întâmplat la ARO. Sindicaliştii de la ARO afirmă că există dubii în privinţa modalităţii de privatizare. "Totul a fost făcut cu mare grabă pentru a se primi o singură ofertă", declară liderul de sindicat, domnul Apostu. El spune că dosarul de privatizare nu trebuia acceptat, deoarece lipsea proba bonităţii investitorului. Preţul tranzacţiei este năucitor: 150.000 de dolari pentru un patrimoniu de circa 20 milioane de dolari. Aceasta în condiţiile în care sunt şterse societăţii, în vederea privatizării, datorii de peste 1.500 miliarde lei vechi, adică 50 milioane de dolari. Contractul de privatizare, întocmit ca pentru prieteni şi, evident, în defavoarea statului român, nu prevede decât o singură clauză de reziliere şi aceasta se referă la neplata sumei de 150.000 de dolari. Un rol important în favorizarea Cross Lander USA Inc. l-a jucat doamna Cerasela Barbone, salariat al A.P.A.P.S., membră a comisiei de negociere a contractului, care la două săptămâni după parafarea actelor, a devenit membră a Consiliului de Administraţie la ARO, numită de noul proprietar. În ciuda angajamentelor de a efectua investiţii, de a moderniza producţia fabricii şi de a promova produsele acesteia, inclusiv în S.U.A., investitorul Perez a trecut la vânzarea activelor societăţii şi la dezmembrarea ei şi la vânzarea ca fier vechi. Fabrica de matriţe - vândută cu 2,7 milioane de dolari fără evaluare şi fără licitaţie - în condiţiile în care aceasta valora 6-7 milioane de dolari, o hală vândută cu 200.000 de euro, în condiţiile în care aceasta valora 1-2 milioane de euro, peste 3.000 de tone de fier vechi la preţul de 1.500 lei/kg, un preţ de trei ori mai mic decât preţul de piaţă. Au fost vândute o mulţime de utilaje la preţuri infime, evident, toate ascunzând marile matrapazlâcuri ale investitorului Perez, ales de capii P.S.D., pentru privatizarea acestei societăţi. Cum s-a realizat în fapt această megaescrocherie (SUVEICA ARO-PEREZ-P.S.D.), susţinută de importante personalităţi ale fostei Puteri. Prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 45/ 26.09.2003, firma Cross Lander USA Inc. a lui Perez a cumpărat iniţial 68,7% din acţiunile ARO la preţul de 133.000 de dolari (preţul echivalent a 8 autoturisme marca ARO). Contractul de privatizare a fost în mod intenţionat făcut ce rea-credinţă de partea română, permiţându-i lui John Perez să mai cumpere în martie 2005, când procurorii noştri îl suspectau de înţelăciune, alte 14,47% din acţiuni la preţul de 46.283 dolari. Perez şi firma sa au ajuns practic stăpâni la ARO pentru colosala sumă de 180.000 dolari. Această tranzacţie acoperea o şi mai mare fraudă guvernamentală. Având de recuperat de la ARO suma de 45.3207 miliarde lei vechi pentru facturile neachitate, în 2004, Electrica S.A. a primit directive de la fostul ministru al industriei şi resurselor, Dan Ioan Popescu, să convertească această datorie în acţiuni la ARO. Electrica S.A. s-a trezit peste noapte posesoarea unui pachet de acţiuni de 14,16% la ARO. Aceeaşi dispoziţie a primit-o şi Distrigaz Sud S.A., care a convertit o datorie de 10,5 miliarde lei vechi în acţiuni ARO. Un calcul matematic arată clar, fără dubii, hoţia decidenţilor P.S.D. în detrimentul statului român: pentru 68% din acţiunile ARO, Perez a plătit 4,5 miliarde lei, pentru 14% din acţiunile ARO, Electrica S.A. a plătit 45 miliarde lei. Escrocheria nu s-a oprit aici, acţiunile ARO deţinute de Electrica S.A. şi Distrigaz Sud S.A. cumpărate cu aproximativ 55 miliarde lei, au fost preluate de A.P.A.P.S. şi vândute lui John Perez, în martie 2005, cu 46.282 dolari, adică 1,5 miliarde lei vechi. De menţionat că, anterior, Perez mai primise un "cadou" important de la statul român de 1.566 miliarde lei vechi, datorii la stat, şterse de ministrul Mihai Tănăsescu prin decizia nr.408/2004, pe ultima sută de metri a Guvernării Adrian Năstase. Toate aceste favoruri făcute lui John Perez reprezintă, în opinia mea, cea mai elocventă dovadă de corupţie la cel mai înalt nivel, cu grave consecinţe împotriva intereselor statului român şi cu consecinţe dezastruoase în plan social pentru salariaţii acestei societăţi. Se impun câteva întrebări: cine se face vinovat de această situaţie? Ce măsuri s-au luat împotriva celor vinovaţi? Ce se poate face pentru cei aproximativ 1.200 de angajaţi de la ARO Câmpulung, lăsaţi de izbelişte de investitorul american care, în absenţa unei conduceri legitime (nu mai există director şi nici consiliu de administraţie de câteva luni) nu şi-au mai încasat salariile din luna octombrie 2004? Sunt întrebări la care Guvernul României şi instituţiile abilitate ale statului trebuie să răspundă de urgenţă.
			Domnul Petru Călian: "Pensiile agricultorilor, o ruşine" Am primit, în sfârşit, acordul Uniunii Europene şi avem certitudinea că data de 1 ianuarie 2007 este data la care Uniunea se va mai îmbogăţi cu un membru, România. Cu toate că, teoretic, îndeplinim toate condiţiile pentru mult aşteptata aderare, încă avem tare naţionale pe care trebuie să le eliminăm cât mai repede. Una dintre cicatricele ţării care ar putea să ne facă să roşim în Europa este cuantumul pensiior celor din agricultură. Marea majoritate a acestora nu se ridică nici măcar pe aproape de suma de 100 lei noi, asta în condiţiile în care nici salariul minim garantat nu este o asigurare a unei vieţi decente în contextul alinierii preţurilor de la utilităţi şi alte produse la preţurile din Uniune. În cadrul şedinţei de săptămâna trecută cu şeful Guvernului, la solicitarea reprezentanţilor Partidului Conservator, printre care m-am numărat, şi ale reprezentanţilor U.D.M.R., primul-ministru a promis pentru 2007 alinierea pensiilor celor la care mă refer la venitul minim garantat pe economie, cel de 180 RON. Deşi ne confruntăm cu un buget auster şi pentru anul viitor, cheltuielile privind aderarea fiind extrem de solicitante, această aducere a pensiilor celor din agricultură la un nivel minim al decenţei este salutară. Nu este însă suficientă. Trebuie încurajate toate întreprinderile private în domeniul agriculturii, trebuie oferită consultanţă gratuită micilor agricultori şi nu numai, pentru ca aceştia să poată accesa fondurile europene privind dezvoltarea acestui sector economic important. Dacă majorarea pensiilor în domeniul economic este o necesitate, dar nu reprezintă totuşi o acţiune suficientă pentru îmbunătăţirea nivelului de trai, sprijinul oferit de Guvern dezvoltării agriculturii şi mediului rural trebuie să fie o prioritate. Ne confruntăm cu un proces continuu de abandonare a ruralului în favoarea urbanului, cu o lipsă a investiţiilor şi strategiilor de dezvoltare a mediului rural. Iar acest lucru nu va însemna o notă de trecere pentru România în cadrul marii familii a ţărilor Uniunii.
			(Partea a doua a şedinţei este condusă de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Dan Radu Ruşanu, secretari.)
			Domnul Bogdan Olteanu: Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor colegi. Vă rog să luaţi loc în sală. Rog liderii de grup să-şi invite colegii, pentru a putea începe lucrările. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 258, sunt absenţi 73, din care 44 participă la alte acţiuni parlamentare. Continuăm cu dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi. La punctul 14, Proiectul de Lege privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport comun de adoptare din partea Comisiilor pentru învăţământ şi administraţie publică. Suntem Cameră decizională. Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Vă rog, doamna profesoară Andronescu.
			Doamna Ecaterina Andronescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Venim astăzi, în faţa dumneavoastră, cu un proiect de lege care vizează creşterea siguranţei în şcoli. Fără îndoială că celor care urmăresc ce se întâmplă în instituţiile de învăţământ din ţară nu le este străin faptul că manifestările de violenţă devin din ce în ce mai frecvente în ultima vreme. Ceea ce s-a întâmplat nu cu foarte multă vreme în urmă la Şcoala Centrală sau cu câţiva ani în urmă la Liceul Jean Monet sunt tot atâtea argumente din cele foarte multe pe care, de cele mai multe ori, presa le semnalează. De aceea, preocupaţi de creşterea violenţei în şcoli, iniţiatorii vin în faţa dumneavoastră cu acest proiect de lege care încearcă să pună în tiparele legislative măsuri asigurătorii pentru siguranţa elevilor şi a profesorilor în instituţiile de învăţământ. Pe scurt, această lege vizează responsabilităţile instituţiilor statului privind asigurarea siguranţei în şcoli, resursele care se pot aloca pentru a rezolva această problemă şi, bineînţeles, modalităţile prin care, periodic, acest fenomen este analizat de autorităţile locale cu responsabilităţi în acest domeniu, în aşa fel, încât, periodic să se poată lua acele măsuri care să facă şcolile mai sigure pentru elevi şi pentru profesori, dar, în egală măsură, să dea mai multă linişte şi părinţilor care-şi trimit copiii în şcoli. Vreau să mulţumesc de la acest microfon celor două comisii care au analizat proiectul de lege aprobat de Senat, am mulţumit şi Senatului, la vremea respectivă, şi vreau să vă adresez rugămintea să votaţi articolele acestei iniţiative legislative care, fără îndoială, vine să lucreze în beneficiul şcolii româneşti. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamna deputat. Din partea comisiilor? Doamna preşedintă Olguţa Vasilescu.
			Doamna Lia Olguţa Vasilescu: Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri privind creşterea siguranţei unităţilor de învăţământ, constând în asigurarea pazei, realizarea împrejmuirilor, stabilirea unor semne distinctive pentru elevii fiecărei unităţi de învăţământ, prin uniformă şi ecuson. Proiectul de lege a trecut de Senat, face parte din categoria legilor ordinare şi a fost adoptat în Comisia pentru învăţământ, cu unele amendamente care se află în anexă. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Din partea Guvernului? Domnul secretar de stat Mircea Alexandru.
			Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Această propunere legislativă a fost intens şi multiplu dezbătută atât în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, cât şi în comisiile de specialitate ale Senatului, deci mai întâi la Senat şi apoi la Cameră. A trecut de cameră, s-a discutat şi în plen, a fost retrimisă la comisie, este o lege, prin urmare, care prezintă mult interes şi pentru parlamentari, şi pentru opinia publică, şi pentru părinţi şi pentru copiii părinţilor. S-au făcut, în textul iniţial, o serie de modificări pentru ajustare şi pentru mai bună corelare normativă. În momentul de faţă cred că poate fi adoptată de către plenul Camerei Deputaţilor. Mulţumesc foarte mult.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Dezbateri generale. Vă rog, domnul deputat Tudor.
			Domnul Constantin Tudor: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Ca profesor, ca fost prefect de judeţ, cred că această lege este bine venită, deşi, în dezbaterea din comisii, s-a precizat că avem anumite reglementări care ar putea să suplinească un asemenea text de lege. Dar nu numai în acest domeniu avem noi reglementări, ci şi în multe altele şi, din păcate, nu se aplică. De aceea, Grupul Partidului Conservator susţine acest proiect de lege, considerând că este necesar pentru creşterea siguranţei în şcoli şi, mai ales, pentru a repune şcoala românească pe locul pe care-l binemerită. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterile pe articole, lucrăm pe raport, avem doar amendamente admise. Dacă, de la punctul 1 la punctul 5, pe raportul cu amendamente admise există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. De la 6 la 10? Nu sunt. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.
			La punctul 15 avem Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.408 din 29 decembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2005 pentru modificarea art.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.86/2002 privind înfiinţarea Ghişeului unic în punctele de trecere a frontierei de stat a României. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost respins de Senat. Avem raport de adoptare din partea Comisiei pentru administraţie. Suntem Cameră decizională. Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Nu doreşte. Din partea comisiei, raportul, domnul preşedinte Fenechiu.
			Domnul Relu Fenechiu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La mare modă, în politica românească, este subiectul descentralizării, în acest moment. Dacă doriţi, este unul din motivele pentru care am ajuns, Comisia pentru administraţie publică, să propunem adoptarea prezentei propuneri legislative. Unul din principiile descentralizării este cel al subsidiarităţii, a ajungerii cu decizia în unitatea administrativ-teritorială sau în instituţia cea mai aproape de populaţie. De fapt, sensul acestei legi este repararea, cred eu, a unei greşeli făcute tot de noi, în această formulă parlamentară, când am trecut acea taxă de trecere a frontierei de la Consiliile Locale la Consiliul Judeţean, făcând unele excepţii pentru anumite consilii locale, iar propunerea actuală este de a se reveni la formula iniţială, adică atunci când frontiera este pe teritoriul administrativ-teritorial al unei localităţi, taxa de trecere de frontieră să fie încasată de către acea localitate. În şedinţa din 29 august, comisia a adoptat această propunere legislativă care este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă, din partea Guvernului, există punct de vedere? Nu. Vă mulţumesc. Intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Petru Călian.
			Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Puteţi observa avizul Comisiei juridice la acest proiect de lege, care este unul negativ. Motivaţia este relativ simplă în opinia mea, deoarece cei care tranzitează punctele de trecere nu sunt locuitori doar ai zonei respective, fapt pentru care Grupul parlamentar al Partidului Conservator consideră că sumele încasate la aceste puncte de trecere trebuie, în mod firesc, să ajungă la bugetul de stat, iar de acolo să fie direcţionate în funcţie de necesităţi, dacă este cazul, înapoi la aceste puncte de trecere. Nu se justifică prevederile acestei iniţiative legislative deoarece, în mod legal, nu trebuie ca aceste sume să facă obiectul bugetelor locale. În consecinţă, Grupul parlamentar al Partidului Conservator va vota împotriva acestui proiect de lege. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Mircea Duşa.
			Domnul Mircea Duşa: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aşa cum legea este în vigoare în momentul de faţă, este discriminatorie, pentru că doar trei sau patru municipii din ţară beneficiază de aceste sume la trecerea de frontieră şi este corect ca toate localităţile care au puncte de frontieră să beneficieze de aceşti bani. Oricum, acest proiect de lege va fi tardiv, pentru că de la 1 ianuarie probabil că pe o bună parte a graniţei româneşti va dispărea această taxă, dar, până atunci, de ce să nu facem o dreptate tuturor localităţilor care au puncte de frontieră. De aceea susţinem proiectul de lege. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. În raport avem doar amendamente admise. Dacă la punctul 1 din raportul cu amendamente admise există observaţii, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 2? Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.
			La punctul 16, Proiectul de Lege privind unele măsuri prealabile lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" - Bucureşti. Legea are caracter organic. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport comun de adoptare, Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică. Suntem Cameră decizională. Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Domnul secretar de stat Galiatatos.
			Domnul Alexandros Galiatatos (secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin Ordonanţa Guvernului nr. 64 din 1999 a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.220/2002, programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul internaţional "Henri Coandă" - Bucureşti, obiectivele incluse în acest program fiind declarate de utilitate publică. În cadrul realizării lucrărilor la obiectivele cuprinse în programul strategic de dezvoltare a apărut necesitatea utilizării unor suprafeţe de teren care nu se află în proprietatea sau administrarea Aeroportului internaţional "Henri Coandă" - Bucureşti. În aceste cazuri, procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică, reglementară de dispoziţiile Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, nu răspunde întotdeauna urgenţei care caracterizează efectuarea lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, drept pentru care s-a procedat în acest mod. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Din partea comisiei, domnul preşedinte Fenechiu.
			Domnul Relu Fenechiu: Da, domnule preşedinte, vă mulţumesc. Vă mărturisesc că, la dezbaterea acestui proiect de lege, din cauză că am fost plecat într-o deplasare parlamentară în străinătate, nu am participat, în schimb am analizat, între timp, documentaţia. Din punctul meu de vedere există anumite documente tehnico-economice, care cred eu că ar mai trebui studiate. în ceea ce priveşte efortul bugetar pentru exproprieri, nu există nişte evaluări clare ale acestei situaţii, motiv pentru care, având în vedere că suntem Cameră decizională, eu aş propune retrimiterea la comisie pentru a mai analiza acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Intervenţii pe această propunere de retrimitere la comisie a proiectului? Nu sunt. Atunci o să supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie. O să vă rog, însă, să votăm electronic. Deci vă rog să vă utilizaţi cartelele. Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect. Vă rog să votaţi. Da, vă mulţumesc. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 107 deputaţi prezenţi; 100 voturi pentru, 4 împotrivă, o abţinere, 2 deputaţi nu au votat.) detalii vot
			Propunerea a fost adoptată. Termen, domnule preşedinte? Trei săptămâni, mulţumesc.
			Punctul 17, Proiectul de Lege pentru aprobarea plăţii unor contribuţii voluntare anuale din partea României la bugetele Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi Oficiului Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei pentru buget. Suntem Cameră decizională. Domnişoara secretar de stat Pocora, vă rog să prezentaţi proiectul.
			Domnişoara Cristina Ancuţa Pocora (secretar de stat, Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul): Mulţumesc, domnule preşedinte. Prezentul proiectul de lege evidenţiază atitudinea ţării noastre în privinţa contribuţiilor voluntare la bugetele organizaţiilor internaţionale din perspectiva statului membru NATO şi viitor membru al Uniunea Europeană. Aceste contribuţii se vor ridica la valoarea simbolică totală de 17 mii de dolari SUA, fiind suportate din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, iar la fundamentarea propunerii au fost avute în vedere relaţiile bune de cooperare între autorităţile române şi organizaţiile menţionate. Vă rugăm să adoptaţi prezentul proiect de lege, în forma prezentată în raportul comisiei. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Din partea comisiei? Vă rog, domnule deputat.
			Domnul Radu-Cătălin Drăguş: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia vă propune adoptarea prezentului proiect, în forma care a ieşit de la Senat, forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Nu există amendamente admise sau respinse. Rămâne direct la votul final.
			Proiectul de Lege pentru completarea art.3 al Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport şi raport înlocuitor de adoptare din partea Comisiei pentru buget. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul, domnul senator Marius Marinescu.
			Domnul Marius Marinescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Prin iniţiativa mea legislativă doresc ca instituţiile statului să nu mai sponsorizeze firme primate. Instituţiile statului să sponsorizeze protecţia socială, să sponsorizeze persoanele rămase fără adăpost în urma inundaţiilor, să sponsorizeze căminele de bătrâni, grădiniţele, şcolile, să sponsorizeze sănătatea, învăţământul, cultura. La ora actuală, vreau să vă spun că din 2800 de case afectate de inundaţii în anul 2006, doar 100 de case sunt construite şi sunt locuibile. Spre exemplu, la Spanţov şi la Chiselet, oamenii stau în corturi şi la ora actuală. Am făcut în acest week-end nişte fotografii şi am văzut în ce condiţii stau şi aşteaptă mila publică. Dacă dumneavoastră veţi vota această iniţiativă legislativă, sunt şanse ca aceşti oameni să aibă un acoperiş deasupra capului, în această iarnă. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule senator. Comisia?
			Domnul Radu-Cătălin Drăguş: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia vă propune adoptarea prezentului proiect, cu amendamentele prevăzute în anexă.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Petru Călian.
			Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să-l felicit pe domnul senator Marinescu pentru că a mai închis un robinet. Acel robinet era deschis până acum, dar prin acea "conductă" - în ghilimele spun - curgeau bani dinspre stat, în special, înspre zone de interese, iar destinaţia lor se pierdea treptat, astfel încât mare parte din aceste sume ajungeau în buzunarele unor şpăgari. Per ansamblu, Legea sponsorizării, în opinia mea, trebuie modificată foarte mult, însă sunt paşi însemnaţi. A mai fost încă un proiect de lege, care viza sponsorizarea partidelor politice, este bun şi acesta pe care-l avem astăzi şi cu siguranţă că Grupul parlamentar al PC va vota acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii? Nu sunt alte intervenţii. Trecem la dezbaterile pe articole. Nu există decât amendamente admise. Pe Anexa de amendamente admise punctul 1, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 2, obiecţii, observaţii, comentarii, cu modificările propuse de comisie. Nu sunt. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.
			La punctul 19, Proiectul de Lege pentru modificarea art.6 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei pentru buget. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul, domnul secretar de stat Ciocănea.
			Domnul Adrian Ciocănea (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene): Mulţumesc, domnule preşedinte. Acest proiect de lege vine să soluţioneze o problemă rezultată prin aceea că, prin Ordonanţa de urgenţă nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, Camera auditorilor financiari a primit un spaţiu în bulevardul Libertăţii, spaţiu trecut explicit în ordonanţă. Deoarece, între timp, Camera auditorilor a primit un alt spaţiu, adecvat, respectiv în strada Sirenelor, acest spaţiu trebuie să revină, prin contractul de comodat încheiat între Cameră şi Ministerul Integrării Europene, ministerului nostru, pe motivul că există un deficit major de spaţii pentru dezvoltarea ulterioară, pe care toţi o cunoaştem, în context european. Pentru aceasta am elaborat acest proiect de lege pe care-l supunem atenţiei şi votului dumneavoastră. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Comisia?
			Domnul Radu-Cătălin Drăguş: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia vă propune aprobarea proiectului, în forma adoptată de Senat.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final.
			La punctul 20, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost respins de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei pentru sănătate. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul, dacă doreşte să susţină proiectul. Vă rog, domnule deputat Bonis.
			Domnul Bonis Istvan: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Înaintea apariţiei Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, asistenţa medicală în cabinetele pirate erau prestate în cadrul unor societăţi comerciale prevăzute de Legea nr.31/1990. Prin intrarea în vigoare a Ordonanţa Guvernului nr. 124 s-a ivit posibilitatea înfiinţării cabinetelor medicale într-o nouă formă de organizare, dar, în acelaşi timp, s-a creat şi o discriminare. Investiţiile făcute în ceea ce priveşte achiziţionarea cabinetelor, cumpărarea aparatelor medicale şi instrumentelor pentru o bună dotare a cabinetelor, la standardele cerute, au fost efectuate în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990, neexistând o reglementare de transferare a dreptului de proprietate a bunurilor în mod corect şi echitabil. Prezentul proiect de lege acoperă această lacună legislativă şi inechitatea. Stimaţi colegi, pentru acest fapt şi pentru sprijinul cabinetelor şi asistenţei medicale, vă rog să susţineţi această iniţiativă. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Din partea comisiei. Domnul preşedinte Ifrim.
			Domnul Mircea Ifrim: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În legătură cu această propunere legislativă, comisia a apreciat că este o propunere foarte bună, care duce la realizarea unei echităţi şi a unei motivaţii pentru cei care au cabinete, aşa încât comisia vă roagă să votaţi în forma propusă de comisie.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Din partea Guvernului. Domnul secretar de stat Szelely.
			Domnul Szekely Ervin Zoltan (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Mulţumesc, domnule preşedinte. În prezent sunt două categorii de medici cu practică privată, unii care funcţionează potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 124 şi alţii care funcţionează în condiţii diferite, reglementate de Legea nr.31. Considerăm că acest lucru creează o inechitate şi o discriminare între medici. Iniţiativa legislativă elimină această discriminare pentru care Guvernul susţine această iniţiativă. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat Crăciunescu.
			Domnul Grigore Crăciunescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am să încerc să explic un pic mai în detaliu despre ce este vorba. Deci, societăţile comerciale cu activitate unică, activitate medicală, au fost înfiinţate de medici şi şi-au adunat în decursul anilor un patrimoniu: aparatură, mobilier, chiar clădirile. În momentul în care trebuie să închizi societatea comercială, şi acest lucru trebuie făcut conform legii, şi vrei să treci întreg patrimoniul pe cabinetul medical, pentru trecerea acestui patrimoniu trebuie să plăteşti. Eu personal am plătit 300 de milioane la vremea anului 1997, când am trecut de pe societate comercială pe cabinet medical. La vremea respectivă nu se putea face nimic şi consider că acest proiect de lege ajută pe acei colegi care vor să se transforme din societăţi comerciale în forma de organizare cabinet medical, pentru că este un specific acestei profesii şi este mult mai corect şi mai bine să-ţi desfăşori activitatea în cabinetul medical. Noi vom vota acest proiect de lege şi susţinem acest lucru. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii? Nu sunt alte intervenţii. Înţeleg că mâna domnului deputat Vlădoiu era ridicată în alte scopuri. Nu doriţi cuvântul? Nu. Trecem la dezbaterile pe articole. Există doar amendamente admise. Pe anexa cu amendamente admise, dacă la pct.1 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Pct.2. Adoptat. Pct.3. Adoptat. Pct.4. Adoptat. Pct.5. Adoptat. Pct.6. Adoptat. Pct.7. Adoptat. Pct.8. Adoptat. Pct.9. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole, proiectul rămâne la vot final.
			La pct.21, Proiectul de Lege privind prevenirea accidentelor din mediul subteran speologic şi organizarea activităţii de salvare din mediul subteran speologic. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat, raport de adoptare din partea Comisiei pentru sănătate. Suntem Cameră decizională. Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Doreşte, îl aşteptăm. Vă rog, domnule deputat Cornel Popa.
			Domnul Cornel Popa: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. România se află printre ţările cu o bogată şi îndelungată activitate speologică şi se numără printre puţinele ţări europene cu peste 10 mii de peşteri cunoscute. Revenindu-se la repartiţia pe mari unităţi geografice subliniem că peste 95% din peşteri se află în Munţii Carpaţi şi sunt dezvoltate în calcare sau dolomite. La nivel naţional există un număr de peste 1000 de speologi, legitimaţi la diverse cluburi de speologie, care practică acest sport într-un cadru organizat, respectând normele minime de protecţie şi posedând un echipament adecvat pentru deplasarea într-un mediu atât de ostil cum este peştera. Pe lângă aceştia însă există turişti, fie ei români sau străini, care an de an îşi petrec concediile şi vacanţele în diferite zone din ţară. Fiind atraşi de necunoscut şi de nevoia de a descoperi şi de a se aventura în zone de risc, aceştia îşi pun viaţa în pericol. De cele mai multe ori, aceşti turişti nu respectă regulile elementare de protecţie, nu posedă echipamentul minim de protecţie corespunzător şi se expun accidentelor. La nivel naţional, numărul estimativ al acestor persoane este de peste 20 de mii anual. Mai există o a treia categorie de oameni care pătrund în mediul subteran în cadrul unor programe organizate şi coordonate de diverşi tur operatori de turism de aventură sau de agenţiile de turism care vând astfel de programe. Din păcate, aceste agenţii nu respectă de multe ori regulile de deplasare în subteran şi nu posedă ghizi specializaţi pentru speologie. Acest fenomen a luat o amploare foarte mare în ultima perioadă. O serie de firme vând programe de aventură cu specificul speologie în care sunt incluse şi vizite în cavităţi cu grad ridicat de dificultate. Pe lângă cluburile de speologie există şi alte cluburi de turism montan sau ecologie care practică un turism speologic, ei nefiind iniţiaţi pentru a pătrunde în acest mediu şi nu sunt însoţiţi de persoane specializate. Studiile neoficiale arată că există o categorie de persoane care practică speologia ca pe un sport extrem, în mod neorganizat, fără respectarea normelor minime de protecţie, expunându-se accidentelor. În România la ora actuală nu există legislaţie necesară privind normele de protecţie în medul subteran speologic, desfăşurarea activităţii de prevenire a accidentelor din mediul subteran speologic şi de intervenţie la accidentele din acest mediu. Legislaţia existentă în România reglementează prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr.77 din 2003, publicată în Monitorul Oficial din 13.02.2003. Aderarea la Uniunea Europeană impune crearea cadrului adecvat pentru prevenirea accidentelor din mediul subteran speologic şi intervenţia la acest tip de accidente, în conformitate cu cele ale statelor membre din Uniunea Europeană. Echipe de intervenţie pentru mediul subteran speologic formate din speologi se regăsesc în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană. Această propunere legislativă reglementează prevenirea accidentelor din mediul subteran speologic, formarea şi şcolarizarea, pregătirea echipelor de intervenţie şi coordonarea operaţiunilor din mediul subteran speologic în cazul producerii unui accident. Ea prevede crearea unor mecanisme simple şi eficiente pentru a garanta siguranţa turiştilor, atât români, cât şi străini, şi nu numai turişti, ci şi toate celelalte categorii de persoane care vizitează zonele carstice de pe întreg teritoriul României. În numele colegilor mei, Lakatos Petru şi Helvig Eduard, cosemnatari la acest proiect, vă mulţumim. (Aplauze)
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. După aplauzele grupurilor parlamentare, comisia, domnule preşedinte Ifrim, vă rog.
			Domnul Mircea Ifrim: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la Proiectul de Lege privind prevenirea accidentelor din mediul subteran speologic şi organizarea activităţii de salvare, comisia a analizat acest proiect legislativ. El aduce o serie de reglementări privind protecţia vieţii şi sănătăţii celor care au contact cu acest mediu. De asemenea, această problemă este reglementată în Uniunea Europeană, iar proiectul de lege este în acord cu reglementările din Uniunea Europeană, aşa încât comisia vă roagă să acordaţi votul dumneavoastră, în forma pe care v-am propus-o. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Guvernului? Vă rog, domnul secretar de stat Szekely.
			Domnul Szekely Ervin Zoltan: Mulţumesc, domnule preşedinte. Guvernul susţine adoptarea iniţiativei legislative, cu amendamentele adoptate în comisie. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole, nu există amendamente respinse, ci doar amendamente admise. Dacă de la pct.1 la pct.10 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. De la pct.11 la pct.20? Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Adoptate. De la pct.21 la pct.30. Adoptate. De la pct.31 la pct.40. Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptate. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final la orele 12,30.
			La pct.22, Propunerea legislativă pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Române pentru Mediul de Afaceri. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost respins de Senat. Raport de adoptare şi raport suplimentar de menţinere a raportului iniţial, din partea Comisiei economice; suntem cameră decizională. Iniţiatorul, domnul senator Marius Marinescu.
			Domnul Marius Marinescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Suntem împreună iniţiatori: eu, dumneavoastră, domnul Bogdan Pascu şi domnul Verestoy Attila. Este o propunere foarte bună. Are în vedere comasarea celor trei instituţii pe mediul de afaceri, într-una singură, cu oficii în toată ţara. Este vorba de Agenţia IMM-urilor, este vorba de Agenţia de Investiţii Străine şi Departamentul pentru mediul de afaceri. De la 1 ianuarie intrăm în Uniunea Europeană, şi atunci mediul de afaceri este unul singur, este un mediu european şi trebuie să avem un tratament egal de şanse între investitorii străini şi investitorii români. Pe de altă parte, toate fondurile de finanţare destinate mediului de afaceri să meargă direct la oficiile judeţene ale acestei agenţii, pentru a fi implementate şi puse la dispoziţia întreprinzătorilor. V-aş ruga să votaţi această iniţiativă legislativă. Părerea mea este că este un lucru extraordinar de bun, pe care putem să-l facem acum pentru mediul de afaceri, să pregătim IMM-urile, să pregătim investitorii pentru aderarea la 1 ianuarie 2007. Să nu se mai întâmple cum s-a întâmplat în Ungaria şi nu numai, unde o dată cu aderarea întreprinzătorii au suferit foarte mult, în proporţie de 60% au dat faliment. Ne-am inspirat, făcând această iniţiativă, din experienţa ţărilor care au avut eficienţă foarte mare când au aderat, unde mediul de afaceri este foarte puternic, este vorba de Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Cehia şi nu numai. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule senator. Comisia? Domnul deputat Lakatos.
			Domnul Lakatos Petru: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La 6 iunie 2006, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a hotărât adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise. La şedinţa noastră, a Camerei Deputaţilor, din 27 iunie 2006, la propunerea iniţiatorului s-a aprobat retrimiterea la comisie a propunerii legislative, în vederea completării cu observaţiile şi propunerile făcute de Ministerul Finanţelor Publice. Proiectul de Lege vizează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Române pentru Mediul de Afaceri. La dezbaterea care a avut loc din nou în cadrul comisiei au participat şi iniţiatorii. Potrivit prevederilor art.61 din Regulamentul Camerei, membrii comisiei au examinat acest proiect de lege în şedinţa din 3 octombrie 2006 şi au hotărât cu 23 de voturi menţinerea punctului de vedere iniţial, respectiv a propunerii de aprobare, în forma în care am admis-o data trecută. Vă rugăm şi pe dumneavoastră să fiţi de acord. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Guvernului, întâi, punctul de vedere, şi după aceea dezbateri generale. Vă rog. O să vă rog să vă şi prezentaţi la microfon.
			Domnul Bogdan Mircea Dumitrache: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă numesc Bogdan Dumitrache, sunt secretar general la Agenţia Naţională de Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii. Încă din aprilie anul acesta, când s-a pus problema realizării acestui act normativ, conducerea agenţiei, în speţă, domnul preşedinte Eugen Ovidiu Chirovici a susţinut această unificare. Deci punctul nostru de vedere, punctul de vedere al agenţiei este pentru realizarea acestei unificări şi pentru adoptarea acestei iniţiative legislative. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul deputat Marian Săniuţă.
			Domnul Marian Florin Săniuţă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În condiţiile în care dumneavoastră sunteţi unul dintre iniţiatori, am rugămintea să luaţi măsurile ce se impun pentru obiectivitatea acestei dezbateri. Până la decizia dumneavoastră, domnule preşedinte, daţi-mi voie să-mi expun punctul de vedere privind această iniţiativă legislativă a distinsului nostru coleg, domnul senator Marinescu, care între timp a mai căpătat aderenţi. În primul rând, aş pune întrebarea, stimaţi colegi, arma cui se doreşte această agenţie pentru mediul de afaceri, pentru că nu poate fi vorba şi nu este adevărat că investitorii au în acest moment în România un tratament diferenţiat. Dacă era acest lucru nu se închidea Capitolul 6 - "Concurenţă", iar Codul fiscal prevedea tratament diferenţiat. Tratamentul este egal, iar dacă mai sunt la acest moment solduri, ca să le numesc aşa, în legislaţia în vigoare, ele nu sunt aplicabile, pentru că la acest moment Codul fiscal este foarte clar. Cum a fost înfiinţată ARIS, pentru că din acest punct de vedere, nu ştiu ce caută aici să-şi expună punctul de vedere secretarul general al Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, care nu exprimă punctul de vedere al Guvernului. Guvernul, stimaţi colegi, nu a exprimat, iar Ministerul de Finanţe nu este Guvernul, nu a exprimat un punct de vedere. Se aşteptă noua Lege a investiţiilor şi atunci, evident, vom dezbate şi acest punct. Agenţia Română pentru Investiţii Străine a fost înfiinţată în 2002 prin contribuţia Băncii Mondiale, la iniţiativa acesteia, prin iniţiativa Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi cu sprijinul direct al Ambasadei Americane la Bucureşti. Din acest punct de vedere am beneficiat în perioada respectivă de investiţii în dotare pe banii Băncii Mondiale şi investiţii în calificarea personalului din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii. Rezultatele dintre 2002-2004-2005 sunt elocvente. Această agenţie a reuşit să crească atractivitatea ţării de la 1,1 miliarde de euro investiţii străine directe în 2002, anul de înfiinţare, până la peste 5 miliarde în 2005. Sunt tineri sub 35 de ani angajaţi în această agenţie, care cunosc două limbi străine, computer, n-au avut nici o problemă cu carnetul de partid şi care au la acest moment expertiza necesară. A-i concedia sau a-i pune într-o situaţie de inferioritate nu constituie altceva, după părerea mea, decât o greşeală. Agenţia Română pentru Investiţii Străine în 2004 a devenit cea mai bine cotată în sud-estul Europei, de aceea nu văd la acest moment motivele pentru desfiinţarea acesteia, chiar dacă înglobarea într-o nouă structură aduce un nou nume, un nou brand, care are nevoie în timp de prezentare, are nevoie în timp de promovare, iar schimbarea acestuia ar fi în defavoarea interesului naţional. Este drept că în această vară, stimaţi colegi, şi aici mă adresez colegilor din partea dreaptă a sălii, am avut un scandal mai puţin plăcut la nivel internaţional, n-o pun la nivel naţional, la nivel internaţional, pentru că toate mediile de afaceri au scris despre ce s-a întâmplat la ARIS. Dar, oare stimaţi colegi din Partidul Democrat, doriţi ca aceasta să fie imaginea Partidului Democrat, cu cele două specialiste care s-au certat până au reuşit să se dea afară una pe alta? Stimaţi colegi din Partidul Naţional Liberal, aceasta doriţi să fie imaginea partidului dumneavoastră, prin neimplicarea premierului în această problemă şi lăsarea liberă a acestei iniţiative legislative, fără un punct de vedere al Guvernului, după atâtea luni de zile? Eu cred că nu. Acelaşi lucru îl adresez şi colegilor din Partidul Conservator. Domnul Bogdan Pascu, vicepremier, susţine în continuare această structură şi fac la dumneavoastră apel de a nu vota această iniţiativă legislativă, aşa cum rog colegii de la PD şi PNL să facă acelaşi lucru. Şi am să vă spun un lucru despre continuitatea în afaceri şi în promovare. Între 2002 şi 2004 am fost preşedintele acestei agenţii şi, stimaţi colegi, am venit astăzi în faţa dumneavoastră cu o corespondenţă pe care o primesc în continuare în calitate de preşedinte la ARIS, în 2006, în vara acestui an, în 2005, chiar dacă am predat cheile de doi ani. Asta înseamnă continuitate. Continuitate în promovarea intereselor naţionale, pentru că a schimba acum titulatura atribuţiile etc. aduce o perioadă în care toată munca noastră şi toţi banii investiţi s-ar duce pe apa sâmbetei. Pe de altă parte, raportul în ceea ce priveşte reforma în domeniul investiţiilor, pe care l-a întocmit OECD-ul în vara acestui an trasează pentru guvernul României şi pentru ARIS atribuţii şi sarcini foarte clare. Pe de o parte, este vorba de creşterea bugetului acestei agenţii şi, nicidecum desfiinţarea ei şi creşterea numărului de personal, şi nicidecum înglobarea sub formă de concurs a acestor oameni pe care ne-am chinuit să-i găsim pentru a sta pe 4 şi 5 milioane de lei salariu, într-o nouă structură. De aceea, rugămintea mea, stimaţi colegi, este astăzi să ne gândim mai mult la interesul naţional, la ceea ce au făcut aceşti tineri, şi mai puţin la anumite interese de partid. Închei spunând un singur lucru: această autoritate română a mediului de afaceri, arma cui va deveni? Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc. Alte intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Valeriu Gheorghe şi domnul deputat Petru Călian.
			Domnul Valeriu Gheorghe: Domnule preşedinte, Eu am venit la microfon pentru o problemă de procedură. Aş vrea să ştiu, dacă domnul care a vorbit înainte din partea, spunea că a venit, dumneavoastră aţi intervenit să vină, este reprezentantul Guvernului. Poziţia Guvernului eu ştiu că este de respingere a acestui proiect de lege. Domnul care a venit la microfon spunea că Guvernul susţine iniţiative legislativă. Aş vrea să vină din nou la microfon, să ne spună dacă a vorbit în numele Guvernului şi, dacă a vorbit în numele Guvernului, de ce nu susţine punctul de vedere al Guvernului. (Vociferări în sala de şedinţe.)
			Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc. Domnişoara secretar de stat Pocora, punctul de vedere al Guvernului, totuşi?
			Domnişoara Cristina Ancuţa Pocora: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Atunci când a fost depus acest proiect de lege şi a fost solicitat punctul de vedere de la Guvern, propunerea legislativă a primit punct negativ de vedere. Este adevărat că, între timp, la comisie s-a dezbătut, de două s-a întors la comisie, s-au depus o serie de amendamente care au schimbat pe fond prevederile acestei propuneri legislative, însă nu a fost solicitat un nou punct de vedere. Prin urmare, Guvernul îşi menţine punctul de vedere negativ, dat iniţial.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Petru Călian.
			Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Se întâmplă lucruri ciudate, sincer. Iniţiatorul acestui proiect de lege, domnul senator Marinescu a făcut precizarea în cuvântul domniei sale că printre iniţiatori se află şi Bogdan Pascu. Nu rezultă din documente acest lucru şi totuşi cred eu că suntem puţin derutaţi. În numele Grupului parlamentar al Partidul Conservator solicit o pauză de consultări de 15 minute, pentru a clarifica această situaţie. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnule deputat, sigur, dacă o cereţi eu v-o dau, dar cu cine doriţi să vă consultaţi?
			Domnul Petru Călian: Cu colegii de grup.
			Domnul Bogdan Olteanu: Fără îndoială 15 minute pauză de consultări cerută de Grupului parlamentar al Partidul Conservator. La orele 11,20 reluăm lucrările.
			(Pauză între orele 11,05 - 11,20)
			Domnul Bogdan Olteanu: Stimaţi colegi, Reluăm lucrările. Vă rog să vă reluaţi locurile în sală pentru a reîncepe lucrările după această pauză de consultări. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Reluăm lucrările, vă reamintesc, eram la dezbaterile generale pe tema proiectului de la pct.22 de pe ordinea de zi. Propunere legislativă pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Române pentru Mediul de Afaceri. Intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Vainer, vă rog.
			Domnul Aurel Vainer: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În legătură cu această propunere legislativă, daţi-mi voie să am un punct de vedere personal, faţă de ceea ce a votat comisia din care fac parte. Şi anume, consider că nu este oportun acest lucru, comasarea acestor agenţii şi instituţii ale statului, în primul rând, pentru că ele vizează restructurarea Guvernului. Este o problemă care trebuie s-o decidă neapărat Guvernul, întrucât el prezintă structura de organizare şi funcţionare a Guvernului şi a instituţiilor sale. În al doilea rând, vreau să depun o mărturie, cât de importantă este sau cât de important este ca să avem o agenţie, o instituţie a statului care să promoveze investiţiile străine. În nici un caz nu neg importanţa întreprinderilor mici şi mijlocii. Importanţa dezvoltării mediului de afaceri, dar ţările emergente s-au zbătut teribil să-şi promoveze potenţialul de investiţii în străinătate. Este drept, în ultimii 2-3 ani se observă o creştere mare a investiţiilor de capital străin în România, dar în bună parte în urma privatizărilor. Or, bătălia mare este de a atrage capital străin pentru investiţii noi de tip Greenfield şi nu numai. De aceea, eu consider că a pune la un loc sub aceeaşi umbrelă, sub acelaşi acoperiş activităţi distincte, poate încetini procesul de dezvoltare al României. Este o opinie personală dar şi din constatări, din activitate mea anterioară la Camera de Comerţ şi Industrie, unde am văzut cât de important este să ieşi în lume cu o instituţie care îşi promovează potenţialul de investiţii şi de afaceri în România. Vă mulţumesc. Ca atare, eu voi vota împotriva acestei propuneri.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii? Domnul deputat Petru Călian.
			Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al Partidului Conservator nu susţine acest proiect de lege în această formă. Mai mult de atât, considerăm că este imperios necesar să avem un punct de vedere scris al Guvernului, pentru că sunt foarte multe proiecte de legi care aşteaptă puncte de vedere care să vină de la Guvern, astfel încât ele zac foarte mult timp pe la comisii. Este oarecum surprinzător acest proiect de lege, însă, repet, fără un punct de vedere scris al Guvernului, şi nici atunci nu e sigur că vom vota acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Am înţeles. Vă mulţumesc. Alte intervenţii la dezbateri generale. Domnul deputat Bivolaru.
			Domnul Ioan Bivolaru: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În primul rând, trebuie clarificată această problemă, există sau nu există un punct de vedere oficial al Guvernului, că s-a discutat aici, inclusiv în pauză, vă mărturisesc, domnule preşedinte, unii dintre colegi au rămas convinşi că nu există un punct de vedere al Guvernului, pentru că un reprezentant al comisiei de fond a spus ceva în sensul acesta, reprezentantul Guvernului, când i-aţi dat cuvântul, a spus că a trimis un punct de vedere şi aş vrea, în calitatea de preşedinte al Comisiei de regulament, să învederez următorul lucru: se discută foarte mult în legătură cu punctele de vedere intermediare ale Guvernului. Nu avem reglementat în regulament...am observat că acest lucru pe undeva se mai practică şi pe la Senat. Nu avem în reglementările noastre puncte de vedere ale Guvernului în momentul când se introduc rapoartele în plen. Guvernul poate să-şi exprime punctele de vedere la nivelul comisiei, când se întocmesc aceste rapoarte. Poate să vină Guvernul aici să spună că are un punct de vedere în legătură cu proiectul respectiv care se dezbate, dar nu există puncte de vedere regulamentar stabilite ale Guvernului care să însoţească aceste rapoarte. Asta a fost o paranteză. În ceea ce priveşte acest proiect, domnule preşedinte, mie mi se pare că se abordează o discriminare în rândul oamenilor de afaceri, pentru că dacă se doreşte ca această agenţie să fie afiliată la agenţia cu IMM-urile, înseamnă că efectiv vom avea două categorii de oameni de afaceri, oameni de afaceri din IMM-uri care au şi o agenţie care se ocupă de afaceri şi oameni de afaceri care nu sunt din IMM-uri şi care trebuie să bată la uşa Agenţiei IMM. Se merită să respingem un astfel de proiect.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Marian Săniuţă, înţeleg un drept la replică.
			Domnul Marian Florian Săniuţă: Nu un drept la replică, o completare.
			Domnul Bogdan Olteanu: A! O completare. Îmi cer scuze atunci.
			Domnul Marian Florian Săniuţă: Mulţumesc foarte mult. Doar o simplă completare, domnule preşedinte şi stimaţi colegi. Ce vreau eu să spun în acest moment este că sigur orice iniţiativă legislativă merită a fi salutată şi i-am spus distinsului nostru coleg, domnul Marinescu, că această iniţiativă este perfectibilă. Un lucru este însă cert. Atât în domeniul IMM-urilor, cât şi în domeniul atragerii de investiţii străine directe şi în special cele de tip greenfield, cum spunea distinsul nostru coleg, domnul Vainer, avem nevoie de strategii separate, avem nevoie de dezvoltarea acestor domenii şi mai ales de susţinerea lor. A le pune la acest moment într-o singură oală numită Agenţia română pentru mediul de afaceri sau Autoritatea, uitând zonele defavorizate, uitând zonele libere care mai există şi Codul fiscal încă le mai susţine o perioadă de timp, cu problemele lor, nu putem să discutăm încă despre o astfel de autoritate care să răspundă tuturor exigenţelor şi problemelor pe care le ridică mediul de afaceri din România. De aceea, susţinerea în continuare a celor două agenţii separate mi se pare o soluţie foarte bună, dar cred că aici Guvernul, şi-mi pare rău că nu este reprezentat, ar trebui să îmbogăţească, dimpotrivă, paleta de activităţi la nivelul ARIS-ului, pentru că discutăm de parcuri industriale care nu sunt reprezentate, putem în continuare discuta, aşa cum am spus, de zone libere şi alte reglementări vizavi de ajutorul de stat. Mulţumesc foarte mult. De aceea, stimaţi colegi, încă o dată susţin respingerea acestei iniţiative şi-mi ofer serviciile, atâta cât mă pricep, să facem împreună o iniţiativă care să răspundă tuturor acestor comandamente. Mulţumesc foarte mult.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Arpad Marton.
			Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, În primul rând, permiteţi-mi să-mi exprim părerea despre această dispută în legătură cu punctul de vedere al Guvernului. Pentru mine, punctul de vedere al Guvernului se realizează printr-o hotărâre de Guvern care se trimite în formă scrisă Parlamentului. Din păcate, avem astfel de semiproceduri, să zic aşa, în care vine cineva de la vreun minister şi îşi dă cu părerea în comisie, câteodată chiar faţă de un proiect de lege trimis de către Guvern şi există deputaţi care încearcă să arate că punctul de vedere prezentat de cineva dintr-un minister ar fi, de fapt, punctul de vedere al Guvernului şi nu proiectul de lege însuşi. Deci, pentru mine, punctul de vedere al Guvernului are o formă scrisă pe care scrie "punctul de vedere al Guvernului". Toate celelalte sunt puncte de vedere ale unui minister sau altul sau ale unui reprezentant al unui minister la diferite nivele. Dat fiind însă situaţia în care ne găsim, mulţi oratori au spus că există şi lucruri bune în această lege, dar există şi nişte pericole. Şi n-am reuşit să clarificăm care este punctul de vedere al Guvernului. Fiind Cameră decizională, nu ne paşte pericolul aprobării tacite, eu propun să retrimitem legea la comisie, să vedem, să clarificăm toate aceste probleme pe care le-am discutat aici şi să se vină cu un alt raport, având în vedere toate acele elemente pe care n-am reuşit să le elucidăm. Pentru că pentru asta sunt comisiile. Nu plenul trebuie să elucideze care sunt pericolele, care e punctul de vedere sau există sau nu există punctul de vedere al Guvernului. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai există alte intervenţii pe chestiunea retrimiterii la comisie. Vă rog, domnule deputat Lakatos, din partea comisiei, înţeleg.
			Domnul Petru Lakatos: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Şi data trecută am avut această discuţie şi, din păcate, din partea Guvernului, la comisie, a venit doar o adresă din partea Ministerului Finanţelor. Sunt de acord cu retrimiterea la comisie, cu rugămintea către domnul preşedinte ca printr-o adresă să solicite şi dânsul să stabilească termenul în care această adresă, acest punct de vedere al Guvernului poate să sosească la comisie, pentru că toată lumea simte că trebuie făcute nişte modificări. Ce modificări? Care este intenţia Guvernului, este bineînţeles important să ştie şi Parlamentul. Dacă tot suntem de acord cu faptul că activitatea în acest domeniu trebuie îmbunătăţită, atunci vă rog să fiţi de acord şi cu retrimiterea la comisie. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Rămânem atunci pe chestiunea procedurală a retrimiterii la comisie. Vă rog să votaţi atunci propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect. Cine este pentru?
			Domnul Marian Florian Săniuţă (din sală): Supuneţi la vot două propuneri, una de retrimitere la comisie şi una de respingere.
			Domnul Bogdan Olteanu: Păi da, dar întâi votez retrimiterea la comisie că e propunere de procedură şi după aceea discutăm respingerea, domnule deputat. Domnule deputat, credeţi-mă că pe procedură se discută întâi retrimiterea şi după aceea propunerea de respingere. Aceea e la votul final. Da. Vă mulţumesc. Propunerea de retrimitere la comisie a fost respinsă cu 67 de voturi împotrivă, 41 pentru şi 2 abţineri. detalii vot
			Procedural, evident că discutăm mai întâi propunerea de retrimitere la comisie. În ce priveşte propunerea de respingere, ea se va lua în considerare în momentul în care se dă votul asupra proiectului. Dat fiind că propunerea de retrimitere la comisie a fost respinsă, dacă nu mai există alte intervenţii la dezbateri generale, dacă iniţiatorul va dori să ia cuvântul în încheiere, după care vom trece la dezbaterea pe articole.
			Domnul Marius Marinescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Iniţiativa vizează comasarea celor trei instituţii pe mediu de afaceri, deci nu dispare absolut nimic. În plus, această nouă agenţie a întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri şi investitorilor va avea oficii în toate judeţele. La ora actuală, nu există acest oficiu în toate judeţele. Am luat modelul statelor din Uniunea Europeană unde această agenţie a avut eficienţă maximă. Vreau să vă spun că în Cehia, unde e o singură agenţie pe mediu de afaceri "Czeck Invest", investiţiile străine sunt de aproximativ de cinci ori mai mari pe cap de locuitori decât în România. Iar IMM-urile, în momentul în care Cehia a aderat la Uniunea Europeană nu au dat faliment decât în proporţie de 20%. În Ungaria, unde au existat două agenţii de fapt, o agenţie mare pentru IMM-uri şi un mic departament pentru investiţii străine, IMM-urile au dat faliment în proporţie de 60%. Deci, şi din acest motiv v-aş ruga să votaţi această iniţiativă legislativă. Este soluţia, consider eu, cea mai bună pentru mediul de afaceri la ora actuală. Dacă veţi vota, veţi vota pentru oamenii de afaceri. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule senator. Am finalizat dezbaterile generale. Trecem la dezbaterile pe articole. Discutăm pe raportul comisiei. Constat că există numeroase amendamente sau voluminoase, în orice caz, amendamente admise. Nu există amendamente respinse. Dacă la pct.1 din raport, din anexa cu amendamente admise, există obiecţii, observaţii, comentarii. Nu sunt. Adoptat. Pct.2. Adoptat. Pct.3. Adoptat. Pct.4. Adoptat. De la pct.5 la 10. Adoptat. De la pct.11 la 15. Adoptat. Pct.16. Anexa. Adoptată. Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final pentru ora 12,30.
			Pct.23. Proiectul de Lege privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare şi raport suplimentar de menţinere a raportului iniţial. Din partea Comisiei pentru muncă. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul. Vă rog, domnişoara secretar de stat Pocora.
			Doamna Cristina Ancuţa Pocora: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin prezentul proiect de lege, prin măsurile propuse, se recunoaşte importanţa familiei şi rolului acesteia pentru menţinerea coeziunii sociale şi pentru creşterea natalităţii. În acest sens, se propune acordarea unui sprijin financiar de 200 de euro la întemeierea familiei tinerilor domiciliaţi şi rezidenţilor de pe teritoriul României la prima căsătorie a soţilor, fără stabilirea unor limite de venit. Faţă de cele prezentate mai sus, Guvernul susţine adoptarea prezentului proiect de lege şi, de asemenea, vă roagă să-l votaţi în forma adoptată de raportul comisiei. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult. Din partea comisiei. Domnul deputat Mocanu.
			Domnul Alexandru Mocanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aşa cum s-a spus, suntem în faţa unui raport suplimentar ca urmare a deciziei noastre de la precedenta dezbatere a acestui proiect de lege de a-l retrimite pentru reexaminare comisiei. În urma reexaminării în 5 octombrie, comisia a hotărât cu unanimitate de voturi să menţină soluţia iniţială de admitere a proiectului de lege în forma în care a fost prezentată. Nu sunt amendamente admise. Există un singur amendament respins şi, ca atare, vă propunem să adoptăm acest proiect de lege în forma în care-l aveţi în raport. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Intervenţii la dezbateri generale. Domnul deputat Petru Călian.
			Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Tinerii căsătoriţi se bucură de drepturi, în sfârşit, în România. Decât deloc, mai bine 200 de euro, pentru că le ajunge de câteva butelii de vin. Dacă este să reproduc ceea ce a spus iniţiatorul, care nu are perfectă dreptate, iniţiatorul a spus că va încuraja natalitatea. Consider că este doar un prim pas şi încurajează căsătoriile. Însă, recomandăm iniţiatorului să facă şi alţi paşi, astfel încât să încurajeze într-adevăr natalitatea şi pentru fiecare naştere să asigure ajutoare suplimentare de cel puţin 200 de euro, astfel încât pe bună dreptate să încurajăm natalitatea şi să nu ne trezim peste 50 de ani că ajungem la o populaţie de 15-16 milioane de locuitori. Aici este soluţia şi cred eu că Guvernul trebuie să facă şi pasul decisiv şi într-adevăr să încurajeze natalitatea. Iar vinul îl facem noi cinste, nu e nici o problemă. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Intervenţii. Doamna deputat Olguţa Vasilescu.
			Doamna Lia Olguţa Vasilescu: Domnule preşedinte, Grupul parlamentar al Partidului România Mare va susţine acest proiect de lege dintr-un motiv cât se poate de simplu: ne aparţine. Mai precis, a fost plagiat după un proiect de lege al nostru pe care l-am introdus în anul 2002 şi care era semnat atunci de actualul lider de grup Ioan Mînzînă, de mine, de domnul deputat Gelil Eserghep şi de domnul deputat Marius Iriza. Ne-am fi aşteptat însă la acest Guvern, dacă tot a plagiat un proiect de lege, s-o facă până la capăt şi cu simţ de răspundere. De ce? Pentru că noi ceream ca tinerelor familii să li se dea 60 de milioane de lei la începutul căsătoriei, şi nu 8 milioane cât a dat până la urmă Guvernul. De ce 60 de milioane? Pentru că a scăzut dramatic numărul de căsătorii, practic, s-a înjumătăţit din 1990 încoace, iar toate sondajele care s-au făcut până acum în rândul tinerilor, relevă faptul că aceştia nu se mai căsătoresc pentru că nu mai au unde să locuiască şi atunci ceream noi în expunerea de motive ca aceşti bani să poată fi folosiţi pentru plata primei rate la achiziţionarea unui apartament sau pentru bunuri de folosinţă îndelungată. Aşadar, vom susţine proiectul respectiv, dar cu amendamentul că 8 milioane este aproape nimic. N-ajunge nici măcar pentru o rochie de mireasă. Haideţi să fim serioşi! Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamna deputat. Alte intervenţii la dezbateri generale. Nu sunt alte intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterile pe articole. Dacă se susţine amendamentul respins. Nu se susţine amendamentul respins. Am finalizat dezbaterile pe articole. Proiectul rămâne la vot final.
			La pct.24, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare şi raport suplimentar de adoptare din partea Comisiei pentru învăţământ. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul. Vă rog, domnule senator.
			Domnul Aurel Ardelean: Iniţiatorii sunt de acord cu cele propuse la nivelul Comisiei de învăţământ prin amendamentul domnului Gabriel Bîrsan.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Comisia. Doamna preşedinte.
			Doamna Lia Olguţa Vasilescu: Proiectul de lege porneşte de la premisa înlăturării ambiguităţii legate de finanţarea Consiliului Naţional de etică al cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, precum şi a comisiilor acestuia. În conformitate cu legea, membrii comisiilor nu sunt retribuiţi pentru activitatea depusă, iar activitatea membrilor consiliului este dificil a fi cuantificată. În plus, cheltuielile de funcţionare ca şi deplasarea membrilor consiliului şi comisiilor trebuie decontată de către Autoritatea de Stat pentru Cercetare, ceea ce nu se prevede în lege. Astfel, se dă greutate activităţii deosebite a acestora care este una de mare responsabilitate morală. Face parte din categoria legilor ordinare. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi a fost, de asemenea, adoptat de comisia noastră, cu unele amendamente. Vroiam doar să mai atrag atenţia că este vorba de un raport suplimentar. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Dacă există un punct de vedere al Guvernului. Da, vă rog, poftiţi.
			Doamna Gabriella Pasztor (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării): Punctul de vedere al Guvernului este că nu susţine adoptarea propunerii legislative în forma prezentată, deoarece activitatea desfăşurată în comisii se realizează în cadrul atribuţiilor de serviciu şi prin urmare se consideră că nu se justifică acordarea unor drepturi salariale suplimentare din bugetul altui ordonator de credite. Iar propunerea de acordare a unei indemnizaţii lunare membrilor Consiliului Naţional de Etică, indiferent de timpul efectiv lucrat pentru realizarea atribuţiilor specifice, nu se justifică, întrucât nu corespunde principiilor stabilite de Codul Muncii care prevede la art.154 alin.1 că "salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse".
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult. Dezbateri generale. Domnul deputat Asztalos, domnul deputat Andea.
			Domnul Asztalos Ferenc: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar UDMR susţine proiectul de lege şi noi am dori ca dumneavoastră să votaţi textul Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, fiindcă acest text, faţă de textul adoptat de Senat, diferă în mod esenţial. Concret, vorbim despre ce este vorba. În textul Senatului se spune că pentru activitatea desfăşurată, membrii Consiliului Naţional de Etică şi membrii comisiilor de etică primesc o indemnizaţie lunară şi valoarea acestei indemnizaţii lunare este nivelul maxim al gradului profesional cel mai mare din activitatea de cercetare-dezvoltare. Faţă de acest text, noi propunem ca membrii Consiliului Naţional de Etică şi membrii comisiilor de etică să primească o indemnizaţie, deci nu se vorbeşte de obligativitatea unei indemnizaţii lunare, iar valoarea acestei indemnizaţii este în raport cu activitatea depusă. Noi credem că prin acest fel, această problematică primeşte o rezolvare echitabilă şi etică. Pentru acest lucru noi susţinem proiectul de lege. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Andea şi doamna deputat Vasilescu.
			Domnul Petru Andea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În urmă cu circa trei ani de zile, în această Cameră, noi am aprobat o lege privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, lege considerată şi atunci ca şi acum indispensabilă pentru a integra cercetarea românească în spaţiul european al cercetării. Din păcate, aplicarea acestei legi a suferit din considerente care sunt prezentate în această completare a legii respective, referitor la modul în care funcţionează Comisia Naţională de Etică în cercetarea ştiinţifică. Noi considerăm şi vorbesc în numele Grupul parlamentar al P.S.D., că iniţiativa legislativă este binevenită, completează în mod oportun o lacună în modul în care a fost întocmită şi aprobată legea acum trei ani de zile şi indemnizaţiile care sunt propuse pentru membrii Consiliului Naţional de Etică sunt în conformitate cu toate celelalte practici în domeniu, în ceea ce înseamnă structurile care activează pe lângă Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Vreau să menţionez că toate celelalte comisii, CNCSIS, CNSIS-ul şi aşa mai departe funcţionează după aceleaşi principii inclusiv în ceea ce înseamnă remunerarea membrilor. În consecinţă, susţinem aprobarea iniţiativei legislative. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna deputat Olguţa Vasilescu.
			Doamna Lia Olguţa Vasilescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vroiam să spun că Grupul P.R.M. va susţine acest proiect de lege şi că este normal să se întâmple aşa, pentru că aceşti oameni care depun o muncă trebuie să fie retribuiţi. Nu înţeleg poziţia Guvernului exprimată aici de doamna secretar de stat. Probabil că în ţara pe care dumnealor o guvernează se munceşte gratis. Noi în ţara pe care o reprezentăm în Parlament şi o cunoaştem nu mai munceşte nimeni gratis. Deci, trebuie să fie o retribuţie şi, mai mult decât atât, aşa cum spunea şi colegul meu, domnul Asztalos de la UDMR, se specifică foarte clar în textul care a fost adoptat de comisie, că această indemnizaţie este în raport cu activitatea depusă. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Poftiţi. Vă rog. Mai e şi domnul deputat Manta şi dacă mai sunt alte solicitări. Da. Şi domnul deputat Lakatos.
			Domnul Iulian Gabriel Bîrsan: Domnule preşedinte, Dragi colegi, Legea a fost trimisă la comisie sau a fost retrimisă la comisie în sesiunea trecută, la solicitarea mea, tocmai pentru acest amendament. În forma în care a trecut prin comisie, având în vedere că activitatea va fi plătită doar în raport cu munca depusă de către membrii, probabil în regim de cumul sau plata cu ora, propun ca această lege să fie votată în forma aprobată de comisie. Grupul parlamentar P.D. va susţine această formă.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Pantelimon Manta.
			Domnul Manta Pantelimon: Doar un minut, o intervenţie foarte scurtă. N-aş fi venit aici dacă n-aş fi auzit o replică care nu are nici un fundament din punct de vedere legal din partea celor care s-au opus aici, respectiv, celei care exprima punctul de vedere al Guvernului, anume că acest proiect de act normativ contravine art.154 din Codul Muncii. Păi, să faci o asemenea afirmaţie trebuie să fii departe de conţinutul actului normativ. Sigur că salariul reprezintă munca prestată, dar aici este vorba de o indemnizaţie care se acordă tocmai pentru munca prestată. O indemnizaţie care, aşa cum spunea şi colegul Bîrsan, se acordă în regim de plata cu ora şi cumul, ceea ce înseamnă altceva decât salariul şi se acordă tocmai pe baza muncii efectiv prestate. De aceea am ţinut să fac această remarcă. Este departe de a contraveni art.154 din Codul Muncii. Ba, dimpotrivă, îl complineşte şi se armonizează cu întreaga legislaţie incidentă în materie referitoare la Codul Muncii dar şi la alte acte normative. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Petru Lakatos.
			Domnul Petru Lakatos: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aş dori să vă atrag atenţia asupra unui fapt care începe şi în Camera Deputaţilor să apară din ce în ce mai des. Distinsa preşedintă a Comisiei de învăţământ, când e vorba de o dezbatere absolut profesională, insinuează nişte lucruri pe care eu nu le pot trece cu vederea şi aş ruga ca dânsa să-şi ceară scuze. Faptul că preşedinta comisiei este dintr-un partid şi reprezentantul Guvernului este din alt partid, nu este un motiv pentru care să facă insinuarea pe care a făcut-o. Cu atât mai mult cu cât punctul de vedere al comisiei a fost susţinut de vicepreşedintele comisiei care este, de exemplu, tot de la UDMR. Deci, dezbaterile profesionale sunt dezbateri profesionale, iar insinuările trebuie lăsate în afara Parlamentului sau să nu se facă defel. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc. Doamna deputat Andronescu.
			Doamna Ecaterina Andronescu: Mulţumesc. Domnule preşedinte, O intervenţie de ordin profesional aş vrea să fac: îmi pare rău de cele exprimate aici de doamna secretar de stat. Cred că dacă ar fi fost prezent aici preşedintele Autorităţii pentru Cercetare, ar fi avut alte argumente în susţinerea acestei legi. În cercetarea ştiinţifică este nevoie de Consiliul Naţional de Etică. Acest consiliu are reprezentare naţională şi nu poate să acopere toate domeniile în care este nevoie de un punct de vedere etic în cercetarea ştiinţifică. De aceea lucrează prin comisii. Oricum, comisiile nu-şi vor putea desfăşura activitatea decât în măsura în care sunt motivate să desfăşoare această activitate, aşa încât îi adresez rugămintea doamnei secretar de stat să ne creadă pe noi, care suntem apropiaţi acestui domeniu, că este nevoie de această intervenţie legislativă pentru a desfăşura normal activitatea în domeniul cercetării ştiinţifice în ceea ce priveşte etica. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamna deputat. Dacă mai există intervenţii la dezbateri generale? Nu mai sunt intervenţii la dezbateri. Vă rog, domnule deputat Purceld.
			Domnul Mircea Octavian Purceld: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Am să fiu foarte scurt. Eu cred că doamna secretar de stat a făcut o glumă cu noi aici şi nu cred că este locul cel mai nimerit ca să glumim. Noi vorbim aici de o muncă prestată şi, cu siguranţă, această muncă prestată trebuie plătită. Nu mai putem vorbi astăzi despre munci patriotice. Nu cred că este dispus nici un cadru universitar să presteze munci patriotice, să se deplaseze din anumite zone ale ţării, să vină înspre Bucureşti pe banii lui, pe costurile lui, fără ca aceste cheltuieli să fie recuperate într-un fel. Această lege nu face altceva decât să recupereze nişte cheltuieli ocazionate cu deplasarea şi cu prezenţa distinşilor profesori aici. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Nu mai există, înţeleg, alte intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterile pe articole. Nu avem amendamente respinse. Pe anexa cu amendamente admise, dacă la pct.1, titlul legii, există obiecţii, observaţii? Nu există. A fost adoptat. Pct.2. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat. Pct.3? A fost adoptat. Pct.4? A fost adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.
			La pct.25 - Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001. Iniţiatorul? Nu îşi susţine proiectul. Comisia? Vă rog, domnule deputat.
			Domnul Constantin Traian Igaş: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în vederea dezbaterii şi avizării în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea Programului de gestionare a câinilor fără stăpâni. La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului. Proiectul de lege a fost dezbătut şi avizat în fond în procedură obişnuită, în 3 octombrie 2006, şi este un raport favorabil. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbaterii generale. Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final.
			Proiectul de Lege privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea Uniunii Statelor Serbia-Muntenegru, în urma aplicării Protocolului cu privire la frontiera dintre Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor şi Regatul României, încheiat la 24 noiembrie 1923, completat prin Protocolul din 4 iunie 1927. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Suntem Cameră decizională. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul Slavomir Gvozdenovici.
			Domnul Slavomir Gvozdenovici: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Domnilor colegi, România a găsit modalitatea juridică, consider dreaptă şi corectă, ca să despăgubească cetăţenii proveniţi din Cadrilater, cei din Bucovina. Considerăm, şi vă rog respectuos să sprijiniţi acest proiect legislativ, că prin acest gest România demonstrează că are posibilitatea de a respecta pe toţi cetăţenii în egală măsură. Doresc să amintesc numai că şi Consiliul Legislativ şi Guvernul României şi-au exprimat acordul. Aţi auzit, a trecut şi desemnat. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avut, sigur, mici intervenţii de procedură juridică sau când este vorba despre limbă, vă rog respectuos să luaţi în considerare că prin acest gest, încă o dată dovedim că România într-adevăr ştie să-şi respecte cetăţenii. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Punctul de vedere al comisiei, vă rog.
			Domnul Sergiu Andon: Mulţumesc şi cu scuze. Domnule preşedinte, Este vorba despre un proiect de lege în regimul legilor ordinare, adoptat de Senat în 26 iunie 2006. Deci suntem Cameră decizională. Am dispus de avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi de avizele prealabile ale Comisiei pentru politică externă şi Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, toate avize favorabile. Guvernul susţine adoptarea proiectului de lege. Obiectul de reglementare este cel expus de iniţiator. Noi l-am analizat în şedinţa din 4 octombrie 2006. Cu unanimitate de voturi, membrii comisiei au hotărât să supună plenului Camerei propunerea de adoptare. Lege ordinară, cum spuneam. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Punctul de vedere al Guvernului, domnul secretar de stat Remus Baciu.
			Domnul Remus Baciu (secretar de stat, Cancelaria primului ministru ): Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Punctul de vedere al Guvernului este favorabil. Apreciem şi faptul că toate observaţiile Guvernului au fost preluate prin amendamentele propuse şi adoptate. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. La dezbateri generale, domnul deputat Florin Iordache.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Grupul parlamentar al P.S.D. va susţine această iniţiativă. Noi am susţinut şi celelalte iniţiative care au vizat retrocedările din Bulgaria sau din Moldova. De aceea, ni se pare că este o iniţiativă bună şi Grupul parlamentar al P.S.D. va susţine această iniţiativă.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Alte intervenţii la dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat Miron Ignat.
			Domnul Miron Ignat: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Acest proiect de lege este un act reparator. Se rezolvă o situaţie ce a creat o nedreptate acum câţiva ani de zile, şi prin acest proiect de lege nu facem altceva decât să facem o dreptate, mai ales că numărul persoanelor care beneficiază de pe urma acestui proiect de lege este din ce în ce mai mic. Având în vedere mai ales că acest proiect de lege a primit şi avizul favorabil din partea comisiei, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale susţine în totalitate acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnul deputat Valeriu Tabără.
			Domnul Valeriu Tabără: Grupul parlamentar al Partidului Democrat susţine această iniţiativă legislativă considerând-o reparatorie. Eu cred că este un moment favorabil pentru a încheia, în acest an, cu crearea acestui cadru legislativ, pentru reparaţiile care se impun în urma rectificărilor de frontieră şi a problemelor de frontieră care au fost în ultimii 60 - 70 de ani. Susţinem această iniţiativă legislativă. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Petru Călian.
			Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al Partidului Conservator susţine această iniţiativă legislativă. Categoric, este un act de dreptate. De altfel, am susţinut la dezbaterea pe fond în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi cu toate voturile noastre acestă iniţiativă legislativă. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu există alte intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterile pe articole. Nu avem amendamente respinse. Lucrăm pe raportul de amendamente admise. Dacă de la pct.1 la pct.5 există obiecţii, observaţii, comentarii? Vă rog, domnul deputat Ştirbeţ.
			Domnul Cornel Ştirbeţ: Domnule preşedinte, Sunt două probleme de corelare: una chiar în titlu, care se referă la un acord gramatical, şi anume în loc de "Convenţia dintre România şi Regatul Sârbilor", este vorba de "Convenţiei", pentru că în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule, deci se acordă "Convenţiei din România", da? Este un acord gramatical. Şi la art.5 alin.2 trebuie eliminată sintagma "din judeţele enumerate la art.1", pentru că nu există judeţe enumerate la art.1. Este vorba de persoane.
			Domnul Bogdan Olteanu: Obiecţii, observaţii, comentarii? Comisia? Nu sunt. Înţeleg că se însuşeşte atunci acest amendament. Alte observaţii de la pct.1 la 5? Nu sunt. A fost adoptate. De la pct.6 la 10? A fost adoptate. De la pct.11 la 16? A fost adoptate. Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.
			Propunerea legislativă privind acordarea în anul 2006 a unui sprijin direct al statului de 300 lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil până la 5 ha inclusiv. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost respins de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei pentru politică externă şi Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Procedură de urgenţă. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul. Vă rog, domnul deputat Munteanu.
			Domnul Ioan Munteanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Această iniţiativă legislativă a fost depusă încă din luna februarie a acestui an, din dorinţa ca proprietarii de terenuri agricole să beneficieze de o subvenţie egală cu 300 ron/ha pentru toate culturile, şi, subliniez, pentru toate culturile ce trebuiau să se înfiinţeze în acest an. Guvernul, sensibilizat de această iniţiativă legislativă, scapă printre degete, aş putea spune, doar pentru unele culturi, şi acelea cultivate pe suprafeţe nesemnificative, sume foarte mici de bani. De altfel, aş putea să cred că împinşi de această iniţiativă au ajuns să strecoare ceva bani pentru producătorii agricoli. Se pune întrebarea dacă este justificată suma de 300 ron/ha.? Cu siguranţă, da. Aş putea să spun, şi o spun fără nici o rezervă, că suma este foarte mică faţă de nevoile proprietarilor de terenuri. Aş avea în vedere doar faptul că terenurile nelucrate au depăşit suprafaţa de 2,5 milioane de ha, că terenurile sunt îmburuienate, că procurarea seminţelor de calitate se face cu sume foarte mari, că pesticidele şi îngrăşămintele sunt, de asemenea, foarte scumpe. În concluzie, decapitalizarea producătorilor agricoli impunea subvenţionarea tuturor culturilor acestea. Sunt bucuros, în schimb, că printr-o mobilizare excelentă a deputaţilor P.S.D. în Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, această iniţiativă legislativă a obţinut un vot favorabil. Acesta este şi motivul pentru care Grupul parlamentar al P.S.D. va susţine iniţiativa şi în plenul Camerei Deputaţilor. Nu fac nici o referire la culturile care se însămânţează în această toamnă, unde cred că tot această iniţiativă i-a determinat pe cei de la guvernare să acorde 1.750.000 sau 175 ron/ha care se înfiinţează în această toamnă. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Comisia? Domnule preşedinte Kelemen, vă rog.
			Domnul Kelemen Attila Bela Ladislau : Mulţumesc. Domnule preşedinte, Această lege ordinară, într-adevăr, cum a fost prezentată aici de iniţiator, domnul coleg Munteanu, a stârnit discuţii destul de substanţiale în comisie. Mobilizarea exemplară de care a vorbit aici colegul a însemnat că 8 voturi pentru şi 7 voturi împotrivă a trecut prin comisie această lege. Deci, eu ca preşedintele comisiei, a doua oară, atât vă spun: 8 voturi pentru, 7 voturi împotrivă, deci şi din acest număr de voturi, la acest raport de voturi, reiese că discuţiile au fost destul de aprinse, dar este aici şi domnul secretar de stat Tőke Istvan, care, de asemenea, a participat la lucrările comisiei. Deci, doar atât: 8 voturi pentru şi 7 voturi împotrivă.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Punctul de vedere al Guvernului?
			Domnul Tőke Istvan (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale): Domnule preşedinte, Stimată Cameră, Legat de propunerea legislativă privind acordarea în anul 2006 a unui sprijin direct al statului, de 300 ron/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţele de teren arabil de până la 5 ha, inclusiv, Guvernul nu susţine adoptarea propunerii legislative. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Intervenţii la dezbateri generale? Începem cu domnul deputat Strungă. Întâi, pe procedură, domnul deputat Ujeniuc.
			Domnul Dragoş Ujeniuc: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Citesc în raportul Comisiei pentru politică externă şi Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice că 24 de deputaţi din totalul de 25 membri ai acestei comisii au fost prezenţi la lucrările comisiei. Citesc mai jos că raportul comisiei a fost adoptat cu 8 voturi pentru şi 7 voturi împotrivă, ceea ce înseamnă un total de 15 deputaţi. Nici un cuvinţel despre ceilalţi 9, care fie că s-au abţinut ".. Normal este că s-au abţinut şi, atunci, raportul se pare că nu a trecut. Pentru că 8 voturi pentru şi 7 voturi împotrivă, cu abţinerile cele 9, dau cu totul alt rezultate decât cel consemnat în raportul comisiei. Poate ne oferă vreo lămurire comisia. Dacă nu, opinia mea este că ar trebui retrimis raportul la comisie pentru a lămuri acest aspect. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da, vă rog domnule preşedinte Kelemen.
			Domnul Kelemen Attila Bela Ladislau : Mulţumesc. Domnule preşedinte, Cu toată stima pentru colegul care a vorbit anterior, bineînţeles dacă aşa citim raportul, se poate citi şi aşa cum l-a citit colegul. Dacă au fost 24 de membri prezenţi şi în momentul votului în sală erau numai 15 (că au dreptul să iasă din sală), niciodată nu am trecut în raport, cel puţin cum ştiu eu, ieşiţi din sală 9 deputaţi. Nu se trece în raport, domnule coleg.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da, vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii la dezbateri generale? Era domnul deputat Strungă.
			Domnul Emil Strungă: Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În afară de faptul că dimensiunea acestui sprijin, care se prevede prin proiectul de lege, este relativ mare, mergând până la 30-40% din costurile totale de producţie, lăsând la o parte şi faptul că suntem la sfârşitul anului agricol 2006, punerea în practică a acestui proiect de lege este foarte greu de realizat. El probabil că ar trebui să-şi facă efectele în anul următor. Şi, din punctul acesta de vedere, este cunoscut faptul că, începând cu anul agricol 2007, producătorii agricoli vor beneficia de un sprijin în ceea ce priveşte costurile de producţie atât prin fonduri de la stat, din bugetul statului, cât şi din fonduri de la Uniunea Europeană, care se vor ridica între aproximativ 80 - 150 - 200 euro/ha, fonduri care vor fi gestionate prin agenţiile de plăţi. În aceste condiţii, ţinând cont de ceea ce am spus în preambulul acestei intervenţii, mi se pare destul de clar că proiectul de lege, aşa cum este el formulat, nu mai poate fi susţinut acum. Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Timar, domnul deputat Miroşeanu mai sunt înscrişi la cuvânt. Mai aştept şi alte solicitări dacă mai sunt. Domnul deputat Kelemen.
			Domnul Liviu Timar: Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Consider că, într-adevăr, dacă se ţinea cont de situaţia în care se află agricultura românească, acest proiect de lege trebuia dezbătut atunci când a fost depus, fiindcă nu se ajungea în situaţia în care este agricultura la această dată. Acest lucru nu-l spunem noi, grupul P.S.D., ci îl spun şi datele comunicate de Departamentul Agriculturii Statelor Unite ale Americii, serviciul de politică agricolă externă, care ne dau următoarele producţii pe care le-a obţinut România în acest an. La producţia de grâu România a obţinut 2.260 kg/ha; la orz de toamnă a obţinut 2.080 kg/ha.; la floarea soarelui 1.250 kg/ha.; la porumb urmează să obţinem 3.030 kg/ha. Cu aceste producţii, România se situează pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte producţiile medii pe hectar. S-a spus aici că o să primim de la Uniunea Europeană. Într-adevăr, aşa este, o să primim, şi vom primi în jur de 40 - 50 de euro, dar cum poate să facă faţă producătorul agricol român concurenţei la care este expus de la 1 ianuarie 2007, când în Ungaria se primesc la această dată 87 de euro de la Uniunea Europeană şi 84 de euro de la bugetul naţional, 171, deci 5.500.000; nu mai vorbesc de fermierii francezi şi germani care primesc între 250 şi 300 euro/ha. Cum putem să facem faţă noi de la 1 ianuarie 2007, în condiţiile în care în acest an, când avea posibilitatea bugetul României să ajute într-adevăr agricultura? Cred că este o situaţie. Astăzi este în 10 octombrie. În orice tratat de agrotehnică, care îl discutăm noi, data de 10 octombrie este perioada de închidere, de închidere a perioadei optime, a însămânţărilor de toamnă pentru partea de nord. Vreau să vă informez că la această dată, din 1.816 ha, cât şi-a propus România să însămânţeze în această toamnă, s-au însămânţat 30-35% din suprafaţă. Este clar că anul viitor România va obţine la fel de mici producţii ca şi în acest an şi va fi o situaţie foarte critică pentru agricultura românească. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Miroşeanu.
			Domnul Alexandru Liviu Miroşeanu: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Fără îndoială că subvenţionarea agriculturii este unul din scopurile sau din lucrurile care pe noi ne interesează foarte tare. Însă, plecând de la această idee de a se subvenţiona agricultura, trebuie să acceptăm că lucrul acesta nu se poate face decât într-un sistem cu o strategie foarte clară. Am parcurs cu atenţie acest proiect de lege, această propunere legislativă şi am putut constata cu uşurinţă un uşor iz demagogic, populist şi, de ce să nu spunem, electoral. Trecând peste aceste lucruri şi ţinând cont şi de faptul că Guvernul a dat un aviz negativ pentru această propunere legislativă, de asemenea, în Senat a fost respinsă, şi având în vedere şi o serie de alte elemente care între timp au apărut, propun, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat, retrimiterea la comisie pentru o analiză mai amplă a acestei propuneri. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Kelemen.
			Domnul Kelemen Attila Bela Ladislau: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Adineauri am vorbit în calitatea mea de preşedinte al comisiei. Acum vă vorbesc din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R. Cred că, cu toţii care stăm astăzi în această sală, în Parlamentul României, avem oameni care ne-au votat la alegeri şi toţi am făcut promisiuni spre agricultura românească. Cred că interesul nostru ar fi să dăm cât mai mult agricultorului român, agricultorilor din România, dar nu despre acest lucru este aici vorba. Eu cred că această lege, şi aici chiar şi unul dintre iniţiatori a spus că trebuia discutată în primăvară. Acest proiect vine tardiv să discute această problemă şi eu trebuie să recunoscă, mobilizarea aceea exemplară şi din partea opoziţiei şi lipsa membrilor arcului guvernamental din comisie a dus la această cifră de 8 contra 7. Deci eu atunci când am luat cuvântul, ca preşedinte al comisiei, am zis că este mai sportiv să dau numai aceste cifre. Acum spun că Grupul parlamentar al U.D.M.R. va vota împotriva acestei legi. Credem că este tardivă această lege, într-adevăr cu un iz electoral. Sper că nimeni nu se pregăteşte de alegeri anticipate în România.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Tabără, apoi domnul deputat Călian.
			Domnul Valeriu Tabără: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu vă mărturisesc că îmi vine greu să discut probleme legate de subvenţii atunci când este vorba de agricultură. Dar mă gândesc puţin în urmă cu câţiva ani, când s-a început acest sistem al subvenţiilor pentru hectare şi pentru producţii, să spunem aşa, neglijându-se în totalitate piaţa. Eu spun că indiferent cât de mare ar fi subvenţiile, sigur, până la o anumită limită, nu chiar să acoperim cheltuielile pe hectar, problema nu este cea a subvenţiilor la această dată pentru agricultori, ci este piaţa. Şi un al doilea element care este necesar pentru agricultori este aceea de reabilitare a acestor gospodării ţărăneşti cu suprafaţa până la 50 ha. Or, dacă aceste surse financiare le dirijăm spre sistemele acestea de subvenţionare, care nu se răsfrâng în situaţii economice favorabile ale acestor ferme, nu facem decât să facem o mare şi gravă eroare. Acesta este motivul pentru care eu vreau să-l completez pe colegul meu Liviu Miroşeanu şi să spun că legea trebuie să rămână la vot, dar ea trebuie respinsă, pentru că aceste surse financiare cu care se vine aici trebuie dirijate spre alte sisteme, şi repet încă o dată, ca o completare la ceea ce înseamnă SAPARD-ul românesc la această dată, dar şi la ceea ce va însemna proiectul Uniunii Europene de a reabilita sistemul de ferme româneşti, fermele mici, fermele familiale, cele care au suprafeţele până la 10 ha. Nu facem altceva acum decât să continuăm o procedură pe care sunt convins că şi reputatul specialist care este Ioan Munteanu, şi pe care eu îl recunosc, o recunoaşte în sinea lui, sigur dincolo de a interveni şi factorul politic şi cel al apropierii de un vot în plus. Eu cred că trebuie să fii rezonabil şi responsabil pentru ceea ce va trebui să facem pentru aceste ferme în viitorul apropiat. Acesta este motivul pentru care cred că trebuie să supunem la vot, nu o mai ducem la comisie, şi să o votăm negativ, pentru că vom găsi soluţii ca aceşti bani să ajungă într-adevăr la aceşti fermieri şi să poată să facă mult mai mult cu ei decât fac până acum, şi au făcut.
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnul deputat Petru Călian.
			Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu vreau să intru în detalii tehnice, pentru că nu sunt atotştiutorul. Însă, lucrurile sunt foarte, foarte simple. Momentul în care se promovează acest proiect de lege este perfect, este potrivit din toate punctele de vedere. Să nu intrăm în panică, pentru că acest proiect de lege, şi dacă va fi votat se va transforma în lege, el nu va fi pus în aplicare nici în acest an şi poate nici în 2007. Şi vă spun de ce. Motivul este foarte simplu. Avem, la ora actuală, alte 20 de legi, legi care n-au fost atacate, sunt perfecte, însă nu sunt puse în aplicare. Ba, mai mult de atât, nici măcar termenul de prelungire a punerii în aplicare nu a fost stabilit printr-o altă lege aşa cum prevede inclusiv Constituţia. Aşadar, este potrivit acest proiect de lege, este benefic. 300 RON reprezintă, practic, praf în ochiul ţăranului, deoarece cheltuielile sunt mari, iar terenurile rămân, pur şi simplu, nelucrate. Dacă va trece acest proiect de lege, iniţiatorul proiectului de buget pe 2007 va avea timpul suficient pentru a aloca bani pentru bugetul anului 2007. Este ceasul al 12-lea şi cred că trebuie votat acest proiect de lege, fapt pentru care Grupul P.C. va susţine şi va vota acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt alte intervenţii la dezbateri generale. Am o propunere de procedură care a fost ridicată privitor la retrimiterea proiectului la comisie. Stimaţi colegi, Mă pregătesc să supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere a acestui proiect la comisie, aşa cum a fost formulată mai devreme. Mai întâi este propunere de procedură şi după aceea propunerea de vot. Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 198 de deputaţi prezenţi; 10 voturi pentru, 186 de voturi împotrivă, o abţinere.) detalii vot
			Vă mulţumesc. Propunerea de retrimitere a fost respinsă. Nu există amendamente admise, sau respinse. Proiectul rămâne la vot final. Vă consult, dat fiind că mai sunt două sau trei minute din timpul de dezbateri şi am ajuns la respingeri, dacă sunteţi de acord ca, după o pauză de două sau trei minute, să trecem la procedura de vot final, mai ales că avem două chestiuni de procedură, care se doresc a fi ridicate. Doamna deputat Andronescu. Domnule preşedinte Năstase, dacă ne permiteţi s-o deranjăm pe doamna Andronescu un minut? (Doamna deputat Ecaterina Andronescu poartă o discuţie cu domnul deputat Adrian Năstase.) Domnia sa a cerut cuvântul pe o chestiune personală.
			Doamna Ecaterina Andronescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, nu este o chestiune personală, dar, din păcate, vreau să vă dau o veste proastă. A încetat din viaţă profesorul Avram Filipaş, fost parlamentar, rector al Universităţii Titu Maiorescu. Dascăl a numeroase generaţii de studenţi, creator de şcoală, a fost unul dintre cei care, preocupaţi de soarta învăţământului superior privat, a redactat o parte din legea care astăzi se află sub votul dumneavoastră. De aceea, în memoria celui care a fost profesorul Avram Filipaş, să păstrăm un moment de reculegere. Vă mulţumesc. (Se păstrează un moment de reculegere.)
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult. Avem, de asemenea, o solicitare de luare de cuvânt, din partea domnului deputat Vainer. Vă rog, domnule deputat.
			Domnul Aurel Vainer: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să vă reţin câteva momente. Ieri, 9 octombrie, s-a oficializat, să spunem aşa, prin diferite manifestări, pentru a treia oară, în România, ziua holocaustului. Este un moment important, nu numai pentru evreii şi romii care au pierit în holocaustul din România, dar, pentru noi toţi, pentru că dorim ca ceea ce s-a întâmplat cu atâţia ani în urmă să nu se mai repete niciodată, nu numai pentru evrei romi, dar pentru nimeni în lume. S-au întâmplat lucruri monstruoase, ucideri în masă, în diferite locuri, deportări, deportări în Transnistria, care au însemnat un drum fără întoarcere şi pierderea multor, multor, multor vieţi omeneşti. Daţi-mi voie să reamintesc acest lucru şi să mai spun în plus ceva. Mulţumesc în numele comunităţilor evreieşti din România, Parlamentului României, care a adoptat legea care iniţial a fost Ordonanţa nr.31 din 2002, promovată de Guvernul Adrian Năstase, a devenit lege şi în România, potrivit legii, sunt interzise organizaţiile de tip fascist, care promovează xenofobia, rasismul şi antisemitismul şi, de asemenea, cultivarea şi propagarea ideilor expuse, cândva, de persoane care au adus daune grave păcii şi umanităţii. Mulţumesc Parlamentului României şi aş dori ca autorităţile statului care trebuie să vegheze la punerea în aplicare a acestei legi, să-şi facă datoria. Mă refer la procuratură şi la justiţie, în mod special. Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Rog colegii să vină în sală. Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală, pentru a putea să trecem la votul final. Vă rog să luaţi loc în bănci. Trecem la votul final. Domnii lideri de grup mai solicită două minute, înţeleg? un minut. Bine. Este o listă lungă. Stimaţi colegi, Avem un număr de 27 de propuneri legislative.
			La pct.1: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr.84/1995, republicată Legea are caracter organic; primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Propunerea a fost adoptată cu 239 de voturi pentru. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 244 de deputaţi prezenţi; 239 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, o abţinere; un deputat nu a votat.) detalii vot
			La pct.2: Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la programul comunitar pentru asigurarea interoperabilităţii serviciilor pan-europene de Guvernare pentru administraţiile publice, mediul de afaceri şi cetăţeni (IDABC), semnat la Bucureşti la 20 martie 2006 şi la Bruxelles la 20 aprilie 2006, şi pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare aferente participării la acest program în anii 2006-2009. Legea are caracter ordinar; prioritate de integrare; suntem primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 244 de deputaţi prezenţi; 242 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abţinere; doi deputaţi nu au votat) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			La pct.3: Proiectul de Lege pentru acceptarea Protocolului adoptat la Moscova, la 30 noiembrie 1996 şi intrat în vigoare la 4 noiembrie 2002, privind amendamentele la Acordul cu privire la crearea sistemului internaţional şi a Organizaţiei de telecomunicaţii spaţiale "Intersputnik", încheiat la Moscova la 15 noiembrie 1971, ratificat prin Decretul nr.307/1972. Legea are caracter ordinar; prioritate legislativă. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 237 de deputaţi prezenţi; 232 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abţinere; 5 deputaţi nu au votat.) detalii vot
			Pct.4: Proiectul de Lege pentru înfiinţarea satului Tangâru prin reorganizarea comunei Stoeneşti, judeţul Giurgiu. Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 243 de deputaţi prezenţi; de 213 voturi pentru, 24 voturi împotrivă, 6 abţineri.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată cu 213 voturi pentru. detalii vot
			Pct.5: Propunere legislativă privind modificarea art.50 alin.(3) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic. Legea are caracter organic; procedură de urgenţă; suntem primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 249 de deputaţi prezenţi; 249 de voturi pentru.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată cu 249 de voturi pentru. detalii vot
			La pct.6: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995, republicată Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată. Propunerea comisiei, de respingere a proiectului de lege, nu a întrunit numărul de voturi necesar. Ca atare, potrivit art.104 alin.(3), se supune votului dumneavoastră propunerea de adoptare. Supun votului dumneavoastră propunerea de adoptare. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 250 de deputaţi prezenţi; 114 voturi pentru, 132 de voturi împotrivă, 3 abţineri; un deputat nu a votat) Propunerea de adoptare nu a întrunit numărul de voturi necesar. Ca atare, propunerea legislativă este respinsă. detalii vot
			Pct.7: Propunerea legislativă pentru modificarea art.55 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată. Ne aflăm în aceeaşi situaţie: propunerea comisiei, de respingere, nu a fost adoptată cu numărul de voturi necesar. De aceea, supunem votului propunerea de adoptare, conform art.104 alin.(3). Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 248 de deputaţi prezenţi; 43 de voturi pentru, 201 voturi împotrivă, două abţineri; doi deputaţi nu au votat.) Propunerea de adoptare a întrunit 43 de voturi - insuficiente. Proiectul a fost respins. detalii vot
			Pct.8: Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.84/1995, Legea învăţământului. Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată. Ne aflăm în aceeaşi situaţie: propunerea comisiei, de respingere, nu a întrunit numărul de voturi necesar. Supunem votului adoptarea, potrivit art.104 alin.(3). Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 253 de deputaţi prezenţi; 84 de voturi pentru, 164 voturi împotrivă, 4 abţineri; un deputat nu a votat) Vă mulţumesc. Propunerea legislativă a întrunit 84 de voturi - insuficiente pentru a fi adoptată. Ca atare, a fost respinsă. detalii vot
			Pct.9: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată. Comisia propune respingerea. Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 248 de deputaţi prezenţi; 152 de voturi pentru, 94 voturi împotrivă, o abţinere; un deputat nu a votat.) Propunerea de respingere a întrunit 152 de voturi - insuficiente. Dezbatem pe articole, într-o şedinţă următoare. detalii vot
			Pct.10: Proiectul de Lege pentru abrogarea unor acte normative. Legea are caracter ordinar; prioritate legislativă; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 244 de deputaţi prezenţi; 237 de voturi pentru, două voturi împotrivă, o abţinere, 4 deputaţi nu au votat.) Vă mulţumesc. Proiectul a fost adoptat. detalii vot
			Pct.11: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2006 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale. Legea are caracter ordinar; procedură de urgenţă; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 244 de deputaţi prezenţi; 237 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere; 5 deputaţi nu au votat..) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			Pct.12: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Legea are caracter organic; procedură de urgenţă; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 244 de deputaţi prezenţi; 242 de voturi pentru, un vot împotrivă, nici o abţinere; un deputat nu a votat. ) Vă mulţumesc. Cu 242 de voturi pentru, proiectul de lege a fost adoptat. detalii vot
			Pct.13: Proiectul de Lege pentru completarea Legii apiculturii nr.89/1998 Lege ordinară; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 238 de deputaţi prezenţi; 231 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abţinere; 7 deputaţi nu au votat.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. Chiar dacă n-a putut să voteze domnul secretar Munteanu, legea a fost adoptată. detalii vot
			Pct.14: Proiectul de Lege privind modificarea art.1 din Legea nr.476/2002 pentru aprobarea plăţii contribuţiei României la Fondul de Cooperare al Iniţiativei Central Europene. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 241 de deputaţi prezenţi; 237 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, două abţineri; doi deputaţi nu au votat.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			Pct.15: Proiectul de Lege privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 238 de deputaţi prezenţi; 214 voturi pentru, două voturi împotrivă, 15 abţineri; 7 deputaţi nu au votat.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			Pct.16: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.408 din 29 decembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2005 pentru modificarea art.4 din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.86/2002 privind înfiinţarea Ghişeului unic în punctele de trecere a frontierei de stat a României. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 244 de deputaţi prezenţi; 220 de voturi pentru, 21 voturi împotrivă, o abţinere; doi deputaţi nu au votat.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			Pct.17: Proiectul de Lege pentru aprobarea plăţii unor contribuţii voluntare anuale din partea României la bugetele Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi Oficiului Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 243 de deputaţi prezenţi; 242 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, o abţinere.) Legea a fost adoptată. Vă mulţumesc. detalii vot
			Pct.18: Proiectul de Lege pentru completarea art.3 al Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 240 de deputaţi prezenţi; 236 de voturi pentru, două voturi împotrivă, două abţineri.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			Pct.19: Proiectul de Lege pentru modificarea art.6 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 241 de deputaţi prezenţi; 238 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abţinere; trei deputaţi nu au votat.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			Pct.20: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 244 de deputaţi prezenţi; 174 de voturi pentru, 64 de voturi împotrivă, trei abţineri; trei deputaţi nu au votat.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			Pct.21: Proiectul de Lege privind prevenirea accidentelor din mediul subteran speologic şi organizarea activităţii de salvare din mediul subteran speologic. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 241 de deputaţi prezenţi; 231 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă, două abţineri; doi deputaţi nu au votat.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată cu 231 de voturi. detalii vot
			Pct.22: Propunerea legislativă pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi a Cooperaţiei. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Procedură. Vă rog, domnule deputat, pe procedură, înainte de vot.
			Domnul Marian Florian Săniuţă: Vă mulţumesc frumos. Voi fi foarte scurt. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am intrat în posesia punctului de vedere al Guvernului, care este negativ pentru această propunere legislativă. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumim, domnule deputat. Eram la Propunerea legislativă pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi a Cooperaţiei. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 244 de deputaţi prezenţi; 19 voturi pentru, 193 de voturi împotrivă, 32 de abţineri.) Vă mulţumesc. Propunerea legislativă a fost respinsă cu 193 de voturi împortrivă. detalii vot
			Pct.23: Proiectul de Lege privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 237 de deputaţi prezenţi; 218 voturi pentru, 3 voturi împotrivă, o abţinere; 15 deputaţi nu au votat.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			Pct.24: Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 241 de deputaţi prezenţi; 232 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abţinere; 9 deputaţi nu au votat.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			Pct.25: Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 244 de deputaţi prezenţi; 233 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 8 abţineri.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			Pct.26: Proiectul de Lege privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor si Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923 şi Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924 Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 241 de deputaţi prezenţi; 234 de voturi pentru, două voturi împotrivă, două abţineri; trei deputaţi nu au votat.) Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. detalii vot
			În sfârşit, la pct.27: Propunerea legislativă privind acordarea în anul 2006 a unui sparijin direct al statului de 300 lei (RON)/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 241 de deputaţi prezenţi; 107 voturi pentru, 120 de voturi împotrivă, 13 abţineri; un deputat nu a votat.) Vă mulţumesc. Legea a fost respinsă cu 120 de voturi împotrivă, 107 pentru, 13 abţineri. Justificarea votului. Vă rog, domnule deputat. detalii vot
			Domnul Vasile Mocanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am venit în faţa dumneavoastră să explicăm votul de susţinere a acestei propuneri legislative şi, mai ales, pentru stenogramă. Am depus această propunere legislativă în februarie. Ştiu că nu este nici anul electoral, deci nu a fost cu nici o intenţie; a fost numai pentru susţinerea ţăranilor, pentru producţie. În ziua de astăzi, nimic nu se face fără bani. Dumneavoastră nu aţi vrut să-i ajutaţi. Noi o să luptăm să aduceţi la cunoştinţă ceea ce aţi făcut în Parlament. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Petru Călian.
			Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Tot pentru stenogramă şi pentru opinia publică, Partidul Conservator a votat acest proiect de lege pentru că susţine ţăranii. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnul deputat Tabără. Vă rog. (Animaţie în sală.)
			Domnul Valeriu Tabără: Eu vă mulţumesc foarte mult pentru aceste mici vociferări şi să ştiţi că am curajul să mă uit în ochii fiecăruia pentru ceea ce am să spun acum. Vreau să vă spun, de aici, normal, pentru susţinerea şi a colegilor mei. Stimaţi colegi, Am intuit bine atunci când am spus că facem o propunere care să aibă un efect electoral. Nu cred că agricultura mai are nevoie de astfel de efecte după vreo 10 ani de politici electorale. Cred că avem nevoie de altceva ca să construim în agricultură real şi eu cred că atunci vor avea încredere ţăranii şi producătorii agricoli în noi. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Mai există alte explicaţii ale votului? Nu. Declar închisă şedinţa.
			Şedinţa s-a încheiat la ora 12,50.