Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 octombrie 2006

			Şedinţa a început la ora 8,25. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.
			Doamna Daniela Popa: Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Cu permisiunea dumneavoastră, începem cu 5 minute mai devreme? Sunteţi de acord? Da. Deschidem şedinţa noastră consacrată declaraţiilor politice.
			Grupul parlamentar al P.N.L., domnul deputat Emil Strungă. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Emil Strungă: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei politice pe care o prezint astăzi în faţa dumneavoastră este "Educaţia - o prioritate pentru viitor". Acum, cu ocazia stabilirii proiectului de buget pe anul 2007, câteva categorii de salariaţi la stat au încercat, prin intermediul propriilor lideri sindicali, să ameninţe cu declanşarea unor proteste, sub diferite forme. Scopul nedeclarat al acestora îl reprezintă exercitarea unor presiuni asupra Guvernului, în vederea negocierii şi obţinerii unor noi majorări salariale. Nu au făcut excepţie nici cele patru federaţii sindicale din învăţământ. Liderii acestora, după ce au pierdut încrederea propriilor sindicalişti, au încercat, prin orice mijloace, să provoace noi mişcări greviste, care nu fac bine nimănui, aşa cum s-a dovedit în urmă cu aproximativ 11 luni, în noiembrie 2005. După încercarea nereuşită de boicotare a începerii noului an şcolar 2006-2007, blocată să se desfăşoare chiar de educatorii, învăţătorii şi profesorii ce îi respectă pe copii şi propria activitate, aceşti lideri sindicali au încercat să forţeze mâna Guvernului pentru acordarea unor procente salariale mai mari în anul 2007. Doamnelor şi domnilor colegi, Să nu ne acoperim ochii, să fim cinstiţi cu noi înşine şi să recunoaştem că, corpul profesoral, în special cel din învăţământul preuniversitar, reprezintă o categorie defavorizată de salariaţi ai bugetului de stat, iar instituţiile şcolare, cu precădere cele din mediul rural, păcătuiesc prin lipsurile mari în privinţa dotării cu material didactic, calculatoare şi, câteodată, chiar grupuri sanitare, ceea ce înseamnă că vocile de protest ale acestora sunt uneori întemeiate, atunci când vine vorba de acces la cultură şi informaţie de ultimă oră, necesară pregătirii continue a noilor generaţii de elevi. Suntem conştienţi că învăţământul nostru are nevoie de mai mulţi bani, orice sumă cheltuită acum nereprezentând altceva decât o investiţie pentru o mai bună societate a generaţiilor de mâine. Din acest punct de vedere, Guvernul, care a promis de la început creşteri salariale de circa 40% pentru salariaţii bugetari într-o perioadă de 4 ani, se află în momentul acesta în grafic, neputând fi acuzat de încălcarea promisiunilor electorale. Învăţământul a beneficiat de cea mai mare creştere bugetară de după revoluţie, de 5,2% din p.i.b. În 2007, învăţământului i se alocă 5,6 miliarde euro faţă de 1,9 miliarde euro, cât a primit în 2004. Faţă de anul 2004, bugetul educaţiei pentru 2007 s-a triplat. Faţă de anul trecut, creşterea alocată educaţiei este de 32,6%. Fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru realizarea obiectivelor de investiţii, consolidări şi reabilitări de unităţi şcolare, dotări laboratoare, reparaţii capitale, precum şi pentru finanţarea bazelor de date ale învăţământului superior. Cu toate acestea, sistemul educaţional românesc primeşte încă mai puţini bani decât are nevoie în realitate, chestiune care, nu de puţine ori, este şi va fi speculată de principalele partide de opoziţie, în viitoarea cursă electorală, după principiul: "doriţi cultură, sau un trai mai bun?" În fapt, se uită că problemele pe care actuala Putere încearcă să le rezolve pe plan social, se datorează într-o bună măsură greşelilor şi nepăsării foştilor guvernanţi. În încheiere, susţin că, pe viitor, va trebui să organizăm mai eficient sistemul educaţional, prin măsuri care să determine implicarea directă, în educarea şi formarea tinerilor, alături de şcoală, a familiei şi a comunităţii. Acestea trebuie să devină conştiente de rolul lor şi să determine să intervină pentru definitivarea educaţiei morale a tinerei generaţii. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Mihai Apostolache. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
			Domnul Mihai Cristian Apostolache: Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Săptămâna trecută, mai exact vineri, am avut plăcerea să particip, la Ploieşti, la topul firmelor prahovene - eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Prahova. Am avut ocazia, în acest fel, să intru în contact mult mai bine cu reprezentanţii mediului de afaceri prahovean, cu acel segment de companii ale căror rezultate economice contribuie an de an la dezvoltarea economică a judeţului Prahova. Am fost una dintre acele persoane care au înmânat diplome firmelor performere, întrebându-mă, în acelaşi timp, când clasa politică va primi şi ea astfel de diplome de apreciere. Rămâne de văzut. Cert este, însă, un lucru, şi anume acela că, indiferent de politica adoptată de actualii guvernanţi, care, din păcate, nu satisface nici pe departe mediul de afaceri, firmele prahovene, într-un număr important, s-au preocupat de extinderea şi diversificarea activităţii, de compatibilizare cu cerinţele Uniunii Europene, de creare de noi locuri de muncă. Tocmai de aceea, ţin, cu această ocazie, să-i felicit pe reprezentanţii mediului de afaceri prahovean pentru rezultatele obţinute şi pentru preocuparea pe care o au pentru dinamizarea mediului economic prahovean. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat Kelemen Hunor. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Kelemen Hunor: Stimată doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Ieri, s-au împlinit cincizeci de ani de la izbucnirea revoluţiei de la Budapesta. Opiniile legate de acest eveniment sunt foarte diferite, însă toată lumea este de acord că scurta revoluţie din toamna anului 1956 a însemnat prima lovitură puternică pe care a suferit-o sistemul politic cel mai inuman al secolului trecut - dictatura comunistă. În acele zile şi în acele săptămâni, dorul de libertate al naţiunii ungare s-a manifestat brusc, cu o forţă elementară, şi a cuprins întreg oraşul, apoi toată ţara, purtând idealul revoluţiei mai departe, peste hotare, şi la popoarele ţărilor învecinate. Revoluţia din 1956 a transmis pentru prima oară lumii libere mesajul că comunismul poate fi doborât. A făcut pentru prima oară cunoscut faptul că cetăţenii nu acceptă tirania şi a arătat că dictatura totalitaristă nu este o constrângere a istoriei mondiale, ci doar obligarea unui popor cu dragoste de libertate să accepte forţat o ideologie neomenească. În câteva secunde, revoluţia a unit întreaga societate şi, sfidând monstrul sovietic, a revendicat democratizarea ţării. Cetăţenii ungari s-au ridicat împotriva tiraniei şi asupririi, împotriva exercitării puterii totalitare şi a intereselor străine, jertfindu-şi viaţa şi libertatea pentru valori care au format, de nenumărate ori, miza revoluţiilor şi războaielor purtate de-a lungul istoriei mai multor popoare din Europa. Dorul de libertate e o forţă imensă - una dintre cele mai semnificative forţe ale fiinţei umane şi una dintre cele mai semnificative valori de bază. Şi toţi cei care s-au zbătut pentru privarea de libertate, mai devreme sau mai târziu, au avut numai de pierdut. Libertatea poate fi călcată în picioare, năclăită în sânge şi mazilită doar pentru o vreme; luptătorii angajaţi ai libertăţii pot fi reduşi la tăcere, sub şenilele tancurilor, pot fi întemniţaţi, împuşcaţi în ceafă sau trimişi la spânzurătoare, dar idealul, idealul libertăţii, nu va fi niciodată atins de gloanţe, nici sugrumat de frânghie, stârpit de şenile şi nu va fi niciodată omorât în chinuri, prin gherlele groazei. În urmă cu cincizeci de ani, în România mulţi au urmărit cu entuziasm şi frământare, cu îngrijorare şi solidaritate, evenimentele de la Budapesta. Idealul revoluţiei a fost prezent şi în România, dragostea de libertate îmbinându-se cu solidaritatea şi respingerea comunismului, în special în oraşele mari, în rândul studenţilor şi intelectualilor. În 1956, opinia publică mondială a privit această revoluţie cu stimă. A existat o încercare de a arunca cătuşele într-o epocă în care marile puteri împărţiseră lumea în două, iar această parte a Europei era înghesuită între hotarele unei sfere de interes politice, a cărei lipsă de umanitate a depăşit toate relele imaginabile. Ungaria, de una singură, în 1956, era prea slabă. Şi, foarte curând, a trebuit să se confrunte cu indiferenţa marilor puteri. În acel moment, revoluţia ungară s-a dovedit a fi lipsită de şanse şi lupta împotriva tancurilor şi a forţelor armatei sovietice. Dar acum, prin prisma ultimilor cincizeci de ani, putem afirma că a lansat căderea regimului comunist în Europa. Fiindcă revoluţia a purtat o victorie morală, pregătind totodată şi încercările revoluţioniste ale altor popoare europene şi păstrând acea solidaritate invizibilă, care a reuşit să îngenuncheze cea mai brutală dictatură. La cincizeci de ani după izbucnirea revoluţiei din 1956, popoarele regiunii, aducând chiar şi jertfă supremă, au optat pentru democraţia liberală şi parlamentară. Au optat pentru libertate şi acum construiesc un sistem instituţional european, care să asigure coexistenţa celor mai de seamă valori şi interese. Astăzi, privim comunismul dintr-o perspectivă aparent comodă, dar nu trebuie să uităm niciodată că tendinţele despotice mai persistă şi astăzi în lume şi în Europa şi că dragostea de libertate cere sacrificii şi astăzi. Discutăm cum să fie democraţia, cum să funcţioneze parlamentarismul şi unde sunt limitele drepturilor fundamentale de libertate. Istoria ne-a învăţat că intenţiile de restrângere a drepturilor la libertate sunt mereu îmbrăcate în veşmintele raţiunii. Deci, să-i urmărim cu suspiciune pe aceia care vor să legifereze mai puţine libertăţi şi mai mult control asupra cetăţenilor. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Baban, Grupul parlamentar al P.R.M. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Ştefan Baban: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "România, la ora adevărului" Un prefect arestat pentru corupţie şi mită; un procuror care, culmea ironiei, a lucrat în cadrul fostului P.N.A., mituit şi capabil de a aplica legile justiţiei după bunul plac şi interes; şeful Inspectoratului pentru apărarea Constituţiei din S.R.I., arestat şi el pentru că a pretins şi a primit mită de la subordonaţi; vameşi români care, indiferent de locul de muncă, au buzunare destul de încăpătoare; reprezentanţi ai autorităţilor locale care consideră că, timp de patru ani îşi pot dezvolta propriile afaceri - sunt doar câteva aspecte de normalitate balcanică, dar de anormalitate europeană, care s-au petrecut doar în ultima lună a acestui an. Ei sunt cei care, fie au fost sacrificaţi, fie au fost pierduţi datorită lăcomiei. Marii rechini, în schimb, stau, bineînţeles, la discuţii profitabile şi elegante, atât cu oamenii politici, cât şi cu cei care ar trebui să-i ia la întrebări. Dar, într-o societate în care banul şi nonvaloarea predomină cu înverşunare, nu mai miră pe nimeni micile coaliţii care se încheagă fie la restaurante luxoase, fie în vile impunătoare, între corupţi şi cei incoruptibili. Şi ne îngrozim de prăpastia care se cască între aprecierile celor de la Bruxelles şi realitatea de pe teren. De fapt, România continuă să se zbată în plasa intereselor şi cumetriilor locale, a mâinilor invizibile care se spală una pe alta şi amândouă spală faţa. Nu mai miră pe nimeni că, deşi ultimul raport al Comisiei Europene a dat undă verde aderării României la Uniunea Europeană, dar a şi impus unele condiţii care trebuie îndeplinite urgent până la aderare, cele mai mari probleme ale ţării noastre sunt în domeniul justiţiei şi administraţiei publice. Şi asta, pentru că cele două segmente ale vieţii publice reprezintă adevărate surse de îmbogăţire şi relaţii pentru cei care lucrează acolo. Nu este doar problema noastră, cu ea confruntându-se şi ţările mult mai civilizate ale Europei, dar la noi fenomenul a căpătat amploare. Cetăţeanul de rând vede, pe zi ce trece, că nu mai poate avea încredere în nici o autoritate, că, deşi promisiunile din 2004 au fost destule, realitatea rămâne neschimbată şi după 2 ani de democraţie portocalie. Vrem să facem parte din marea familie europeană, dar nu le preluăm obiceiurile bune, ci le aducem pe ale noastre. Şi, în nici un caz, pe cele bune, că doar vrem să facem cadouri importante. În aceste condiţii, automat, marea familie se asigură că am înţeles ce ni se cere şi mai ales că putem face faţă solicitărilor. Oricum, în domeniul justiţiei lucrurile au început să se mişte, dar destul de încet, şi asta pentru că tocmai cei care sunt îndreptăţiţi să cureţe sistemul sunt şi cei care frânează acest proces. Problema este că acest lucru poate lua amploarea unui război civil, care nici într-un caz nu trebuie să fie purtat cu arme, ci prin mijloacele legale. Acest război este purtat de fapt între două Românii: una care doreşte reglementări şi comportamente europene şi cealaltă care doreşte un capitalism de cumetrie. Un război nu numai între oameni şi organizaţii sau între generaţii, ci şi între mentalităţi. Un război în care cinstea, onestitatea şi civilizaţia este depăşită cu mult de cei răi şi bine organizaţi. Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Domnul deputat Vasile Mocanu, Grupul parlamentar al P.S.D. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Vasile Mocanu: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Dumneavoastră ce-aţi făcut pentru Moldova?" I-a fost dat unui moldovean să fie ales cel mai iubit dintre români. Ştefan cel Mare a rămas în conştiinţa românilor drept unul dintre cei mai mari comandanţi de oşti, un erou al dreptei credinţe, un "Atlet al lui Hristos" - după cum îl numea Papa Sixt al IV-lea, şi un ctitor al momentelor ecleziastice din nordul Moldovei. În acelaşi clasament alcătuit de televiziunea publică, pe baza opţiunilor exprimate de români, un alt moldovean - Mihai Eminescu - a ocupat locul al treilea. Ce se mai poate spune despre "poetul naţional", cel care ne-a învăţat să fim veşnici? Ţinând cont că domnitorul Carol I, ocupând locul al doilea, deşi a fost într-adevăr un brav român, fără a fi însă de origine românească, cred că aţi remarcat că Moldova i-a dat pe cei mai iubiţi dintre români. Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu sunt două mărci care ar face cinste oricărei ţări. Dar dumneavoastră - şi mă adresez, în acest moment, guvernanţilor - ce-aţi făcut pentru Moldova? De 16 ani, situaţia economică şi socială a acestei regiuni este critică. În ultimii doi ani, problemele s-au înmulţit, iar diferenţele dintre Moldova şi celelalte regiuni economice ale ţării s-au accentuat. Aţi spus că aveţi soluţii, dar nu aţi făcut nimic. Ţineţi minte că istoria nu iartă niciodată. Dar, oare, vă pasă dumneavoastră de istorie?! Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., dau cuvântul domnului deputat Andrian Mihei. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Andrian Sirojea Mihei: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia politică "Armata română, mereu alături de poporul său" Înainte de a începe declaraţia politică pe care o susţin astăzi, aş vrea să marchez un alt moment important care se sărbătoreşte astăzi - Ziua Naţiunilor Unite. Din 1945, 24 octombrie reprezintă Ziua Naţiunilor Unite, organism care a reprezentat şi reprezintă expresia determinării ţărilor de a păstra pacea şi securitatea internaţională, de a preveni o nouă conflagraţie mondială, de a dezvolta bune relaţii între state, de cooperare pentru soluţionarea problemelor sociale, economice, culturale şi umanitare cu care se confruntă omenirea şi de a promova şi încuraja respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie. Din data de 14 decembrie 1955, Adunarea Generală a decis primirea României în O.N.U., alături de alte 15 state. România, fiind prezentă în diferite structuri ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, are posibilitatea de a participa la procesul decizional, cu influenţe asupra situaţiei internaţionale la nivel global şi în zonele din vecinătate. Participarea României la operaţiunile O.N.U. de menţinere a păcii încă din anul 1991 a evidenţiat eficienţa armatei române şi disponibilitatea politică a României de a se implica în activităţi militare multinaţionale pentru menţinerea păcii şi stabilităţii internaţionale. Ajung, astfel, la declaraţia politică de astăzi, intitulată "Armata română, mereu alături de poporul său". 25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională - 25 octombrie 1944 - ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească, aceea de eliberare a ultimei brazde de pământ românesc de sub ocupaţia străină. Devenită simbol al tuturor luptelor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie este întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei. Faptele de vitejie ale soldaţilor români, de-a lungul anilor şi întreaga istorie a Armatei României nu pot fi disociate de istoria poporului nostru, dat fiind faptul că numai cu sprijinul armatei au fost depăşite momentele grele prin care a trecut poporul român pentru a-şi păstra fiinţa naţională şi integritatea teritorială. Ziua Armatei României reprezintă, totodată, un prilej cu care naţiunea îşi cinsteşte cetăţenii care, printr-un act de voinţă, conştiinţă şi devotament, au îmbrăcat haina militară pentru a-şi sluji astfel patria, precum şi o dată cu încărcătură emoţională, în care toţi ne îndreptăm, cu aleasă cinstire, gândurile către cei care, de-a lungul sutelor de ani, au apărat idealurile naţionale. Astăzi, ca şi atunci, misiunea Armatei este aceeaşi, apărarea independenţei, suveranităţii, unităţii şi democraţiei constituţionale şi integrităţii teritoriale a României. Prezenţa militarilor români în cadrul misiunilor internaţionale, sub comanda O.N.U., O.S.C.E., N.A.T.O. şi U. E. este o dovadă a faptului că ţara noastră este unul dintre furnizorii importanţi de securitate din regiune, contribuind pe deplin la sprijinirea efortului comunităţii internaţionale pentru instaurarea în lume a unui climat de linişte. Profesionalismul şi sacrificiul suprem ale militarilor noştri în teatrele de operaţii au demonstrat că armata noastră este un partener credibil şi activ, apreciat de militarii Alianţei Nord-Atlantice. La începutul lunii octombrie a avut loc ROMEX '06, un exerciţiu destinat testării capacităţii operaţionale finale a unui batalion mecanizat înzestrat cu maşini de luptă ale infanteriei. În sprijinul acţiunilor ofensive şi defensive duse de batalionul mecanizat, la exerciţiu au mai participat un batalion de artilerie şi elicoptere de atac şi sprijin la sol. Unităţile implicate au stat numai în taberele organizate, chiar acolo în teren, demonstrând autonomie, batalioane întregi au locuit numai în corturi, s-au hrănit în câmp şi au desfăşurat sute de ore de antrenamente reale. Totul s-a executat numai după proceduri N.A.T.O., obţinându-se rezultate deosebite, care dovedesc încă o dată nivelul superior de pregătire a militarilor români şi adaptabilitatea acestora la condiţii reale de luptă, demonstrând nivelul înalt de interoperabilitate cu standardele de performanţă N.A.T.O. şi, totodată, nivelul de instruire şi coeziune necesar pentru participarea operativă a trupelor româneşti. Ieri, au avut loc ultimele încorporări, încheind astfel o lungă perioadă de timp în care stagiul militar era obligatoriu. Armata ţării va avea numai voluntari, angajaţi pe bază de contract, intrând într-o nouă epocă, unde va conta mai mult tehnica şi pregătirea militarilor, şi nu numărul acestora, toate acestea conducând spre profesionalizarea armatei române. Bugetul alocat Ministerului Apărării în 2007 reprezintă 1,78% din p.i.b., în cadrul acestuia fiind finanţate o serie de angajamente rezultate din calitatea de membru N.A.T.O., precum şi de viitor membru al Uniunii Europene, printre care şi renunţarea la serviciul militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, plata contribuţiilor şi a cotizaţiilor aferente participării la organismele internaţionale, susţinerea personalului de reprezentare în structurile internaţionale şi participarea/susţinerea forţelor în teatrele de operaţii. Şi să nu uităm că întotdeauna, în momentele când calamităţile naturale au lovit ţara, militarii armatei române au fost mereu alături de cetăţenii loviţi de soartă, iar aceştia au răsplătit mereu, cu încrederea lor, în sondajele din ultimii ani, armata română. În concluzie, stimaţi colegi, aş dori ca acum, împreună, să aducem un pios omagiu tuturor celor care şi-au jertfit viaţa în numele libertăţii şi democraţiei şi pentru cei care, de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă, prizonieri de război sau închişi în închisorile comuniste au suferit pentru ţară. Să nu-i uităm nici pe veteranii de război, puţinii supravieţuitori ai acelor vremuri şi să încercăm să le facem bătrâneţile uşoare, respectând jertfa şi suferinţele îndurate pentru apărarea integrităţii ţării noastre. De asemenea, vreau ca, în acest moment de sărbătoare, să adresez cele mai calde urări de bine întregului personal militar şi civil al armatei române, precum şi cadrelor militare în rezervă şi celor în retragere. Angajaţilor activi le doresc să servească patria cu mândrie, devotament şi satisfacţii pe măsură, iar militarilor plecaţi peste hotare în misiuni internaţionale de pace le doresc să se întoarcă sănătoşi la familiile lor şi să fie mândri de misiunea lor! Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Adrian Moisoiu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
			Domnul Adrian Moisoiu: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea de astăzi este intitulată "Discriminaţi în propria ţară". La o întrebare adresată domnului ministru al administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, prin care solicitam informaţii referitoare la modul în care se organizează o serie de concursuri de ocupare a unor posturi de funcţionar public în cadrul Consiliului judeţean Harghita - de arhitect-şef, dar şi de zidar -, cu stabilirea pentru concurenţă a obligaţiei de cunoaştere a limbii maghiare, precum şi a demersurilor necesare în vederea anulării concursurilor respective, am avut surpriza de a primi un răspuns, pe baza căruia am să fac câteva comentarii. În primul rând, mi s-a adus la cunoştinţă că, "conform alin.2 al art.120 din Constituţia României, republicată, în unităţile administrativ-teritoriale, în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale, au pondere semnificativă, se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral, în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică". Art.17 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prevede faptul că "în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte". Art.91 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune că "în unităţile administrativ-teritoriale, în care persoanele aparţinătoare unei minorităţi naţionale deţin o pondere de peste 20%, unii funcţionari publici din serviciile care au contacte directe cu cetăţenii, vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective". În consecinţă, mi s-a comunicat că aprobarea de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a condiţiilor de participare la concursurile de ocupare de posturi de funcţionari publici se datorează necesităţii respectării drepturilor etnicilor maghiari din judeţul Harghita, de a primi răspuns în limba maghiară la cererile pe care le adresează autorităţilor administraţiei publice locale. Ca atare, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, sau prin nesoluţionarea într-un termen legal al unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată". Ce să spun? Ce legătură are cu limba maghiară meseria de zidar? După cum, ce răspunsuri are de dat, în aceeaşi limbă, un arhitect-şef, care are un întreg serviciu în subordine? Dar, discriminarea care se face unui arhitect necunoscător al limbii maghiare, de a se realiza, chiar şi în judeţul Harghita, aparţinător României, nu contează? Cu un asemenea ministru al administraţiei şi internelor, să ne mai mirăm că Markó Béla, Csapo Ioszef sau Tökes Laszlo incită la fel de fel de referendumuri pentru obţinerea autonomiei teritoriale, la constituirea Ţării Secuilor? Oare domnul Vasile Blaga a auzit de Constituţia României care, la art.13 scrie: "în România, limba oficială este limba română"; că în art.16 alin.1, aceasta prevede: "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminare", iar la alin.3 - "funcţiile şi demnităţile publice civile sau militare pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară"; că art.25 alin.2 prevede: "fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară"; că, potrivit art.128 alin.2 şi alin.3, "cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă, inclusiv prin folosire de interpreţi sau traducători". Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nr.324/2006, la art.2 alin.1 defineşte: "potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoaşterea folosinţei sau executării în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural, sau în orice alt domeniu al vieţii publice". Este mai mult decât clar, prin toate aceste aprobări date de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prin care se condiţionează participarea la concursul de ocupare de posturi de funcţionari publici, românii sunt discriminaţi în propria lor ţară. Oare mult mediatizată ţară de la care învăţăm, în principiu, democraţia, Statele Unite ale Americii, tot aşa îşi protejează cetăţenii în faţa mexicanilor? Apreciez aspectele ridicate ca fiind deosebit de importante, motiv pentru care, de la microfonul Camerei Deputaţilor, invit cetăţenii României să-şi spună punctul de vedere. Le aştept părerea în scris, pe fax, la telefon 0265265701. Cât priveşte ministrul şi secretarul său de stat, care i-a redactat răspunsul la interpelare şi pe care domnia sa l-a semnat, conform unei vorbe ce se referă la semnarea documentelor fără a le citi, "precum primarul", solicit să elibereze, în regim de urgenţă, scaunele pe care, în mod nedemn, le ocupă. Iar Partidul Democrat, în numele căruia aceştia ocupă fotoliul de ministru, se dovedeşte, vorba lui Nicuţă Tănase: "Prea mic pentru un război atât de mare!" Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Garda Dezideriu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Doamna preşedintă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Deşi există oameni cinstiţi în cadrul Poliţiei române, care doresc să lupte împotriva corupţiei, numărul celor care colaborează cu mafia lemnului este deosebit de mare. Mă refer, în special, la acei oameni ai legii care, înainte de controale, dau telefoane celor controlaţi. Mai mult chiar, prin notele de control acoperă ilegalităţile celor care au prejudiciat şi prejudiciază, în continuare, fondul forestier naţional. Aici m-aş referi la atitudinea unor poliţişti faţă de declaraţia mea politică din 19.09.2006. Ei refuză să cerceteze ilegalităţile prezentate de mine, afirmând că nu ştiu cum să cerceteze abuzurile de serviciu şi infracţiunile domnului Ladislau Zerkula. Pentru a veni în ajutorul lor, aş recomanda locul şi instituţia unde există dovezi clare privind ilegalităţile inspectorului de pază de la Direcţia Silvică - Harghita. Valoarea imputaţiilor pentru cantitatea de 259 mc de material lemnos, în valoare de 79.433.000.663 lei în cantonul fagului lunar, conform actului de control nr.244b, se află în arhiva fostului Ocol Silvic - Izvorul Mureşului. Pentru a cunoaşte instalarea nadelor sintetice fenomenale, pentru distrugerea arburetului sănătos, pentru infestarea pădurilor şi, prin acest fapt, favorizarea unor firme trebuie studiate în carnetele de teren întocmite de domnul Zerkula, care şi în prezent se află în arhiva fostului Ocol Silvic Izvorul Mureşului, care are termen de păstrare zece ani. Pentru a veni în sprijinul cercetării, vă propun să studiaţi revistele de partid separat pentru Fondul Forestier Naţional de Stat, respectiv Fondul Forestier Naţional Privat. Pentru a studia documentele doveditoare a cantităţilor de masă lemnoasă acordate de domnul colonel Ion Dobrescu, fostul şef al 2,15, vă recomand să verificaţi documentele de regim special privind valorificarea şi transportarea materialului lemnos, bon de vânzare, foaie de transport, facturi fiscale şi chitanţier. Aceste documente au termen de păstrare minimum 15 ani. Casa de vacanţă a domnului Petrus se află în zona specificată din declaraţia politică. Lipsa nejustificată a cantităţii de material lemnos în volum de 600 mc, la care am făcut referire în declaraţia mea politică, în Cantonul nr. 3 - Dealul Nou, din cadrul fostului Ocol Silvic de Stat - Gheorgheni, care a avut scop salvarea fostului şef de district Ince Jozsef, sunt următoarele: Actul nr. 2406/17.10.2003, din cadrul fostului Ocol de Stat Gheorgheni, înregistrat şi la Direcţia Silvică - Harghita sub nr.7011/21.10.2003; Actul de control 1559/06.08.2003 la Ocolul Silvic de Stat Gheorgheni; Actul de control nr. 1141/13.06.2003 al Ocolului Silvic de Stat Gheorgheni. Lipsa nejustificată a peste 800 de mc de material lemnos precizat la Ocolul Silvic Tulgheş, zona menţionată în unitatea amenajistică, se poate verifica în registrul actelor de control din cadrul districtului gestionat de domnul Onu Mihai, iar titularii de cantoane Curcă Gheorghe şi pădurarul Barbă, respectiv cele două partizi cu nr. 146 şi 156 în acest canton, caz muşamalizat împreună cu specialiştii Regiei Naţionale a Pădurilor. Iată, stimaţi domni poliţişti, unde ar trebui să căutaţi infracţiunile prezentate de mine, dacă aţi dori să lucraţi în mod cinstit. Însă, această preocupare nu vă caracterizează. Acestea sunt motivele pentru care nu va fi cercetat cazul prezentat de mine la data de 19 septembrie 2006. Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Doamna Daniela Popa: Mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Aledin Amet: Vă mulţumesc, doamna preşedintă. Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "o mai mare responsabilitate în abordarea unor probleme sensibile ale istoriei" Faptele istorice sunt consemnate în cărţile de specialitate. Cele recente încă persistă în memoria colectivă. Evident, orice atentat la pacea lumii reprezintă un fapt extrem de regretabil, nedorit. Fiecare naţiune îşi respectă trecutul, iar dacă această calitate este şi una reciprocă, beneficiile, în acest sens, sunt vizibile. Istoria ne-a propus, de-a lungul timpului, numeroase stări conflictuale, unele ajungând în stadiul controverselor specialiştilor. Încă nu sunt clare concluziile ferme în ceea ce priveşte anumite date ale trecutului. Un astfel de exemplu îl reprezintă disputa dintre armeni şi turci, de la începutul secolului XX, locuitori ai fostului Imperiu Otoman. Indiscutabil, neîncrederea şi dramele au existat. Ele au fost însoţite de gesturi necugetate, din păcate, inevitabile în perioadele de criză. În condiţiile în care există atâtea semne de întrebare privitoare la această problemă, cea mai corectă soluţie poate fi o analiză competentă din partea unei comisii internaţionale. Din acest motiv, să demarezi un proiect de lege, cum s-a întâmplat în Parlamentul Franţei, prin care să ceri condamnări morale, în condiţiile necunoaşterii tuturor faptelor istorice sau a abordării lor într-o manieră mai puţin obiectivă, înseamnă un motiv în plus al continuării neînţelegerilor. Trebuie să existe o studiere complexă a întregului caz, tocmai pentru a se aplana un diferend istoric. Numai astfel realitatea poate fi percepută la adevărata ei dimensiune. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea deputaţilor fără apartenenţă la grup parlamentar dau cuvântul domnului deputat Petru Lificiu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Petru Lificiu: Vă mulţumesc, doamna preşedintă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea are ca scop prezentarea unor mari semne de întrebare cu privire la proiectul minier propus de Roşia Montană Gold Corporation, la care Guvernul trebuie să răspundă înainte de aprobarea acestui proiect. În perioada 10-12 octombrie, membrii Parlamentului României din Camera Deputaţilor - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic s-au deplasat la Roşia Montană pentru a analiza la faţa locului propunerea atât de controversată a proiectului de exploatare minieră. Ca membru al acestei comisii, am participat la această vizită în teren, care m-a determinat să continui să mă opun vehement unui proiect care distruge o zonă cu valoare naturală şi culturală unică în România, lăsând în loc imaginea unui dezastru ecologic fără viaţă şi speranţă pentru locuitorii din zonă. Sunt profund îngrijorat de lipsa de reacţie a Guvernului cu privire la acest proiect care are probleme grave privind protecţia mediului şi consecinţe mai mult decât serioase de ordin socio-economic. Raportul la Studiul de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul minier de exploatare a aurului din Roşia Montană, prezentat de compania Roşia Montană Gold Corporation a fost realizat superficial, cuantificarea impactului potenţial a fost minimizată, planurile de management prezentat în scopul diminuării impactului sunt generale, dezbaterile publice au fost formale, beneficiile estimate pentru comunitatea locală din Roşia Montană sunt minime, nesigure şi discutabile. Reprezentanţii Companiei Roşia Montană Gold Corporation sunt în stare să facă orice pentru a-i convinge pe localnici şi autorităţi să accepte proiectul: au finanţat posturile de televiziune să transmită, în mod agresiv, clipuri favorabile proiectului; au plătit campanii ale organizaţiilor nonguvernamentale pro exploatării miniere aurifere; au realizat documentare ce se difuzează deja în Canada şi Statele Unite, în care populaţia din Roşia Montană este comparată cu cea din zonele cele mai sărace din Africa; au atacat dur organizaţiile nonguvernamentale care luptă pentru protejarea mediului. Exploatarea, concepută pentru o perioadă de timp de 14 ani, doar 14 ani, nu reprezintă în nici un caz o soluţie de dezvoltare durabilă şi nu rezolvă problemele sociale şi economice ale zonei, proiectul nerespectând legislaţia în vigoare la nivel naţional şi a Uniunii Europene. Cele 350 de tone de aur şi 1600 de tone de argint vor fi extrase din patru masivi muntoşi, respectiv Cârnic, Cetate, Orlea şi Jig, care vor fi, practic, raşi de pe faţa pământului, suprafaţa directă de producţie fiind de 1258 de ha. Pentru a procesa minereul extras, se prevede un consum mediu anual de 13 mii de tone de cianuri, corespunzător la 13 milioane de tone de minereu, cât este prezentat în studiul de proiect de impact, respectiv 1 kg de cianură la tona de minereu. Cele 13 mii de tone de cianură vor fi transportate cu containerele, pe şosea, adică peste 50 de tone de cianură pe zi transportată şi procesată în această zonă. Iazul de decantare nu va fi impermeabilizat. În Valea Cornei există ape subterane şi ape de suprafaţă, iar raportul la studiul de impact recunoaşte că roca de bază este fisurată. Barajul preconizat, înalt de 185 de metri, construit din rocă sterilă, nu prezintă garanţii în situaţii extreme, studiul de fezabilitate nu a evaluat riscurile legate de o alunecare de teren sau cutremur şi nici standardele pe care barajul trebuie să le respecte pentru a preîntâmpina asemenea riscuri pentru zeci de ani sau sute de ani, după terminarea celor 14 ani de extracţie a aurului. Defrişările de pădure pe o suprafaţă mai mare de 250 ha din zonă, crearea a patru cariere deschise şi a unui iaz imens de decantare vor distruge iremediabil mediul timp de generaţii. Concentraţia aurului va fi foarte apropiată de limita de rentabilitate, astfel încât fezabilitatea operaţiunii miniere va fi extrem de sensibilă la preţul volatil al aurului şi la creşterea costurilor investiţiilor, aceasta mai ales pe fondul privatizării în România a unor sectoare cum sunt cel al apei, electricităţii, combustibililor etc., existând posibilitatea întreruperii în orice moment a activităţii Companiei Roşia Montană Cold Corporation înainte de termenul stabilit şi fără îndeplinirea obligaţiilor asumate la final de proiect. Constat că autorităţile statului responsabile în prezent pentru diferite domenii cum ar fi: administraţie publică, resurse minerale, mediu, cultură, agricultură, păduri, dezvoltare rurală şi protecţie socială, nu-şi fac datoria. Doar un sumar al punctelor slabe ale Raportului de evaluare a impactului asupra mediului arată cât de precar este acest proiect, deşi compania îl laudă ca pe cel mai minunat proiect care poate să existe în domeniul minier. O descriere cum va fi garantată conservarea habitatelor listate în Anexele 1 şi 2 ale Convenţiei de la Berna Europeană privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor nu s-a făcut. Măsurile de conservare şi monitorizare sunt nesatisfăcătoare din punct de vedere tehnic. O evaluare a alternativelor, din punct de vedere al impactului proiectului asupra ariilor protejate conform Legii 5/2001, două monumente: Piatra despicată şi Piatra corbului, în schimb, se menţionează că unul dintre aceste monumente naturale va fi distrus, iar celălalt va fi strămutat, deşi tehnic este imposibil de strămutat un monument atât de complex, iar soluţia propusă pentru aceste două monumente încalcă Legea 5/2000. Nu s-au găsit soluţii pentru diminuarea impactului asupra ecosistemelor acvatice şi terestre în timpul construcţiei, operării, închiderii şi în perioada de postînchidere a minei. Nu s-a făcut nici o descriere a impactului şi măsurilor de diminuare a impactului iazului de decantare asupra surselor de apă subterană. Nu s-a prezentat un calcul al garanţiei financiare pentru operarea instalaţiei de management al sterilului din Valea Cornei, aşa cum cer imperativ atât Hotărârea de Guvern 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cât şi Directiva europeană privind managementul deşeurilor. Nu s-a prezentat estimarea garanţiilor şi surselor de risc definite ca şi dezastre naturale, ploi torenţiale, alunecări de teren, afirmându-se că riscurile sunt mici. O evaluare a impactului fenomenului numit "ploaie cu cianuri", general de evaporarea cianurii din iazul de decantare (a se vedea în planul de management a aerului din descrierea proiectului prezentat chiar de companie) acesta are un aspect semnificativ prin faptul că raportul situaţiei de risc ca dezvoltarea unor aerosoli toxici şi cianuri la suprafaţa iazului se va produce permanent; o explicaţie privind viabilitatea propunerii de proiect, fără construcţia unei halde de minereu sărac; o descriere a impactului transfrontalier în cazul unui accident asupra unor arii naturale importante, cum ar fi Parcul Naţional KM? din Ungaria, situat de-a lungul Văii Mureşului. Care este importanţa naţională a proiectului minier? Legea minelor nr.85/2003 în art. 11 interzice expres efectuarea de operaţii miniere - deci exploatare şi explorare în zona Roşia Montană. "Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise." Iar la art. 11, alin. 2, se adaugă "Excepţiile de la prevederile alin. 1 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii." Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului în Anexa 3 (anexa a fost redactată de către Ministerul Culturii pe baza datelor din repertoriul arheologic) protejează: Centrul istoric, satul Roşia Montană, comuna Roşia Montană, jud. Alba; Galeriile romane ale exploatărilor miniere aurifere sat Roşia Montană, comuna Roşia Montană, jud. Alba; Case - secolele XVIII-XIX, sat Roşia Montană, comuna Roşia Montană, judeţul Alba. Care este hotărârea de Guvern, în baza căreia Roşia Montana Gold Corporation (RMGC) să-şi poată desfăşura activitatea în zona Roşia Montană? Referitor la contractul de colaborare dintre primăria Roşia Montană şi RMGC: Cum se explică obligaţiile asumate de autorităţile locale, în urma încheierii, la data de 22.06.2005, a contractului de colaborare privind dezvoltarea amplasamentului de strămutare Noua Roşie Montană cu S.C. Roşia Montană Gold Corporation SA - prin articolul 4 punctul 8 din contract, în baza căruia comuna îşi asumă obligaţia de a emite Autorizaţia de Construire pentru bunurile publice, precum şi orice alte documentaţii necesare în legătură cu acestea, în termenele prevăzute de lege? Cum se explică prevederea din art. 7, punctul 1, al aceluiaşi contract, în urma căruia, prin obţinerea autorizaţiei de construire a bunurilor publice în favoarea RMGC, înlătură invocarea oricărui drept al comuni în legătură cu aceste bunuri. La momentul încheierii acestui contract a fost respectată procedura stabilită de Ordonanţa nr. 16/24.01.2002 privind contractele de parteneriat public-privat, aprobată prin Legea nr. 470/09.07.2002? Conform acestei proceduri, iniţiativa unui parteneriat public-privat poate aparţine numai unei autorităţi publice care, după publicarea în Monitorul Oficial a intenţiei sale de a dezvolta un anumit proiect, trebuie să organizeze o licitaţie pentru selectarea partenerului privat. În cazul de faţă, cui i-a aparţinut iniţiativa? A fost organizată o licitaţie publică? Aceste dispoziţii nu au fost respectate şi nu s-a organizat licitaţie publică. În timpul vizitei din perioada 10-12 octombrie, în zona de amplasare a proiectului, la Primăria din Abrud s-a precizat că RMGC pe baza unui Protocol încheiat cu Primăria a plătit 500.000 dolari în schimbul eliberării unor autorizaţii. Dorim ca acel Protocol să fie făcut public. Există un real conflict de interese al consilierilor locali din primării, fără să se ia nici o măsură în acest caz, astfel: şapte consilieri locali din mandatul 2000-2004 se aflau în conflict de interese şi 11 consilieri din mandatul actual sunt în conflict de interese reprezentaţi de fiice, fii, alte rude apropiate sau angajaţi actuali sau foşti ai RMGC. Articolele de lege relevante: Art. 47 din Legea Administraţiei Publice Locale 215/2001: "Nu pot lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local. Hotărârile de consiliu local adoptate în situaţiile de mai sus sunt nule de drept." Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali: Art. 75 - "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia; c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri; (...) e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora." Art. 77 - (1) "Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii." În acest caz, întrebam cum au putut consilierii, din 2001 şi până în prezent, să voteze numeroase hotărâri care au vizat: concesionări şi închirieri de terenuri şi clădiri din domeniul public pe seama RMGC; treceri din domeniul public în domeniul privat al Primăriei; vânzarea terenurilor respective către RMGC; modificări ale planurilor de urbanism ale comunei. Referitor la descărcările de sarcină arheologică la Roşia Montană. La Roşia Montană se desfăşoară încă din 2000 un program de cercetare arheologică "Alburnus Maior", pe care RMGC este obligată, conform Legii 378/2001, să îl finanţeze. Conform aceleiaşi legi, art. 16, alin. c), este evident că descărcarea de sarcină arheologică nu se obţine obligatoriu în virtutea finanţării cercetărilor, ci în funcţie de rezultatele cercetării, investitorul trebuind să aibă în vedere şi modificarea proiectului ca urmare a rezultatelor deosebit de importante obţinute. În Urma cercetărilor, au fost descoperite: galerii romane şi dacice (în Masivul Cârnic), necropole, temple romane, altare votive, termae, instalaţii romane de pompare a apei, un mausoleum datat din secolul II p.Ch. etc. Cu toate acestea, pentru Roşia Montană au fost eliberate de către Ministerul Culturii şi Cultelor nu mai puţin de cinci certificate de descărcare de sarcină arheologică (acte administrative prin care se anulează statutul de protecţie anterior instituit asupra unui teren şi rin care acest teren se redă circuitului normal), care acoperă majoritatea suprafeţelor vizate pentru exploatare de către RMGC. Referitor la protecţia mediului Ce explicaţii pot fi date faţă de declaraţia ministrului mediului şi apelor din Ungaria, domnul Miklos Persanyi care solicita Guvernului să nu aprobe acest proiect? Comentariile pe marginea Studiului de Impact asupra Mediului pentru Proiectul Roşia Montană făcute în baza Convenţiei Espoo de câtre Ministerul Mediului şi Apelor din Ungaria, cu sprijinul unor agenţii guvernamentale şi a unor organizaţii neguvernamentale arată 122 de probleme foarte grave la care studiul nu răspunde conform obligaţiilor faţă de Uniunea Europeană. "Prezentarea studiului actual al mediului din zonă şi evaluările geologice sunt incomplete şi nu s-a stabilit modul de depozitare a deşeurilor nocive. Lipsesc evaluările privind restricţiile cuprinse în Directiva-Cadru Ape a Uniunii Europene privind protecţia cursurilor de apă. Lipsesc garanţiile financiare pentru remedierea situaţiilor în caz de accident, precum şi fondurile necesare pentru întreţinerea şi neutralizarea haldelor de steril după încheierea exploatării." Foarte multe întrebări se pot pune cu privire la legalitatea Licenţelor de exploatare obţinute iniţial de Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului "Minvest" şi transferate către RMGC. Condiţiile licenţei iniţiale s-au păstrat sau nu? Suprafaţa de exploatare se pare că s-a schimbat conform datelor prezentate de RMGC, după cum urmează: de la circa 1200 ha iniţial, la 2200 ha în 1999, la 4282 ha în 2001 şi micşorarea lui în 2004 la 2388 ha. În ce măsură sunt, atunci, respectate dispoziţiile legilor nr. 61/1999 şi 85/2003 vechea şi noua lege a minelor, care (art. 11, alin. 2, prima şi în art. 60, alin. 2 a doua) dispun că prevederile licenţei (în care intră şi perimetrul) rămân valabile pe toată durata acesteia, în condiţiile existente la data încheierii. În aceste condiţii, în care multe semne de întrebare nu au primit răspuns, consider că Acordul de mediu nu trebuie să fie emis la propunerea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor în nici un caz de Guvern, ci să reprezinte rezultatul dezbaterilor parlamentare. Iată, sunt multe semne de întrebare la acest proiect şi, în aceste condiţii, întrebări la care nu s-a răspuns, consider că Acordul de mediu pentru această exploataţie minieră nu trebuie să fie emis în nici un caz de minister, pe cât posibil nici de Guvernul României, ci să reprezinte rezultatul dezbaterilor parlamentare, iar autorizaţia integrată de mediu să se dea prin lege. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc.
			Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator dau cuvântul domnului deputat Eduard Hellvig. Aveţi cuvântul, domnul deputat.
			Domnul Eduard Raul Hellvig: Vă mulţumesc, doamna preşedintă. Declaraţia mea politică are în vedere descentralizarea - un pas obligatoriu spre o guvernare cu adevărat democratică la nivel local. În condiţiile apropiatei integrări a României în Uniunea Europeană, unul dintre subiectele intens dezbătute pe parcursul ultimelor săptămâni a fost cel al descentralizării. Raportul Comisiei Europene din septembrie 2006 preciza că primii paşi în direcţia acestei descentralizări au fost făcuţi. Însă, procesul trebuie pus în practică şi, mai mult decât atât, el trebuie să producă efecte reale în cel mai scurt timp posibil. Descentralizarea este un proces complex şi extrem de important pentru România, fiindcă vizează transferul puterii (politice, financiare şi administrative) dinspre autoritatea publică centrală spre cea locală. Astfel, pe de o parte, autorităţile publice locale ajung să capete nu numai o mai mare autoritate politică, ci şi mai multe responsabilităţi administrative, iar, pe de altă parte, descentralizarea creează cadrul pentru participarea mai eficientă a cetăţenilor la treburile publice. Însă, descentralizarea nu garantează nimic; ea doar se referă la ceva "posibil". Din acest motiv, trebuie să privim, cât mai realist posibil, situaţia în care se află, în acest moment, procesul de descentralizare în România: câtă voinţă politică există, la nivel local, în acest sens? care este situaţia actuală a descentralizării la nivelul judeţelor, comunelor şi oraşelor? există finanţările necesare pentru trecerea unor sectoare majore - precum învăţământul, sănătatea, ordinea publică, transporturile, cultura, sau asistenţa socială - în gestiunea comunităţilor locale? care este capacitatea actuală a autorităţilor publice locale de a furniza servicii publice de calitate? ce se face pentru creşterea eficacităţii politice a cetăţenilor în condiţiile existenţei unui nivel ridicat de neîncredere în autorităţile publice centrale, şi a unui şir de nemulţumiri faţă de autorităţile publice locale? numirea, de către primar, a conducătorilor sectoarelor mai sus menţionate nu va fi, oare, în condiţiile absenţei implicării reale a cetăţenilor în treburile publice, tot consecinţa unei decizii politice, a unor negocieri politice, dar nu la nivel central ci, de data această, la nivel local? şi, nu în ultimul rând, repartizarea fondurilor destinate echilibrării bugetelor locale, direct de către direcţiile judeţene ale finanţelor publice, reprezintă într-adevăr cea mai bună soluţie pentru procesul de descentralizare? Prin întrebările pe care le-am ridicat nu am dorit decât să accentuez faptul că, în ceea ce priveşte procesul de descentralizare din România, avem un trecut şi un prezent care pot influenţa, cel puţin pe termen scurt, direcţiile acestui proces. Este nevoie de multă voinţă şi responsabilitate din partea autorităţilor publice locale, dar şi din cea a cetăţenilor, pentru a depăşi aceste piedici. Mai mult decât atât, este nevoie de toate acestea fiindcă, în politicile sectoriale, autorităţile publice locale (Primar, Consiliu Local, sau Consiliu Judeţean) sunt cele care trebuie să aibă prioritate, ele cunoscând cel mai bine nevoile comunităţii respective. Experienţa democraţiilor occidentale ne-a arătat că descentralizarea duce la construirea încrederii între autorităţile publice şi cetăţeni; la îmbunătăţirea procesului de luare a deciziei; la construirea consensului cu privire la probleme critice pentru comunitate; la reducerea corupţiei; sau la promovarea parteneriatelor între autorităţile publice locale, organizaţiile societăţii civile, patronate şi alte grupuri. În consecinţă, această experienţă ne-a demonstrat că descentralizarea este un proces care evoluează în paralel cu cel al construirii unei guvernări democratice la nivel local. Când vorbim despre guvernare democratică la nivel local ne referim la acea guvernare în care atât autorităţile publice locale, cât şi comunităţile pe care le guvernează, ajung să câştige autoritate, resurse şi abilităţi de a face alegeri care răspund nevoilor lor reale. Este acea guvernare expresie a voinţei şi capacităţii tuturor celor vizaţi de acest proces de descentralizare de a-şi asuma responsabilitatea pentru comunitatea lor, de a participa la formularea agendei, de a participa la implementarea deciziilor şi de a monitoriza eficienţa acestora. O guvernare locală cu adevărat democratică trebuie să devină şi obiectivul procesului de descentralizare în România. Dacă, în procesul descentralizării, cetăţenii şi liderii aleşi câştigă experienţă în practica democraţiei, în cadrul creat de această guvernare la nivel local, cetăţenii şi liderii lor fructifică beneficiile produse de o guvernare făcută într-o manieră participativă, responsabilă şi eficientă. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Mulţumesc, domnule deputat.
			În continuare dau cuvântul doamnei deputat Monalisa Găleteanu, Grupul parlamentar al PSD. Aveţi cuvântul, doamna deputat.
			Doamna Monalisa Găleteanu: Vă mulţumesc foarte mult, doamna preşedintă. Bună dimineaţa, domnilor colegi. Declaraţia politică din această dimineaţă se intitulează: «"Costurile" integrării europene» În ultima vreme, actuala Putere a repetat necontenit cetăţenilor, până la saturaţie, faptul că obiectivul naţional prioritar al României este reprezentat de integrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Cert, în acest moment, este doar faptul că cetăţeanul român este încă amăgit de către actualii guvernanţi cu promisiuni de a trăi "mai bine" după ce vom face parte din Uniunea Europeană. Realitatea mult mai crudă este că integrarea europeană va intra cu brutalitate în viaţa fiecărui român, a cărui situaţie materială se va înrăutăţi în mod evident, având în vedere că va fi nevoit să cumpere la preţuri aliniate celor din UE şi să aibă salariu ca în România. Cum ar putea oare un cetăţean al României să trăiască la nivel european în condiţiile în care salariul minim pe economie este mai mic decât întreţinerea la bloc? Sau cum se vor putea descurca ţăranii noştri dacă nu-şi vor mai putea sacrifica animalele decât prin gazare sau alte forme de eutanasiere, în loc de ritualul tradiţional românesc de mii de ani, dacă nu vor mai putea face ţuică în gospodăriile lor sau vinde brânza produsă la stână? Despre oportunităţile de muncă în alte ţări membre ale uniunii nu se poate vorbi decât în cazul persoanelor foarte bine pregătite din punct de vedere profesional, competente şi care se aliniază normelor şi exigenţelor impuse de Uniunea Europeană. Aşadar, costurile integrării şi ce procent din aceste costuri va trebui suportat de populaţie nu au fost explicate nici până acum românilor. În continuare, pentru aceştia aderarea la UE şi consecinţele sale iminente reprezintă un vis aducător mai degrabă de bucurii decât de necazuri, în timp ce realitatea conturează un nivel de trai mai scăzut şi "costuri" ale vieţii foarte greu de suportat pentru românul obişnuit. Mai mult decât atât, Guvernul României a cheltuit fără folos miliarde de lei sub pretextul de a informa populaţia cu privire la avantajele integrării, plasând în locuri fără vizibilitate panouri publicitare şi afişe. În viteza maşinii din întregul conţinut al mesajelor guvernamentale plătite cu bani de la buget se poate citi doar "România în UE", în timp ce panourile pentru pietoni sunt montate în aşa fel încât să nu se observe: fie între copaci, fie acoperite cu reţeaua electrică. Această "linişte tulburătoare" care bântuie cetăţenii României când vine vorba de costuri şi consecinţe nefavorabile ale integrării este pe cât de amăgitoare pe atât de periculoasă. Ar trebui ca partidele aflate acum la guvernare, PD, PNL, PC şi UDMR, să fie conştiente că o informare parţială sau chiar o dezinformare cu privire la acest proces va avea un impact negativ în rândul cetăţenilor, putându-se ajunge chiar la nemulţumiri manifestate public, cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de cetăţenii maghiari care imediat după integrarea în UE veneau să-şi facă piaţa la Oradea sau Timişoara, este greu de presupus că românii ar putea lua drumul "pribegiei" pentru pâine şi roşii tocmai la Chişinău! În acest context al tăcerii se va produce peste doar câteva luni aderarea la Uniunea Europeană, căci despre "integrare" vom putea vorbi de-abia peste vreo 20 de ani. Pregătiţi sau nu, cetăţenii români vor trăi la nivel "european", dezinformaţi şi amăgiţi de actuala Putere în continuare şi poate fără speranţa unui trai decent. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, doamna deputat.
			Dau cuvântul în continuare domnului deputat Grigore Crăciunescu, Grupul parlamentar al PNL. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Grigore Crăciunescu: Vă mulţumesc, doamna preşedintă de şedinţă. Doamna preşedintă, Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Băsescu şi regulile jocului". Am câştigat alegerile sub semnul Alianţei DA, iar faptul că PNL-ul este la guvernare sau că Traian Băsescu este preşedintele României este meritul acestei construcţii. Nu trebuie să uităm că împreună am format o echipă care trebuie să existe, în primul rând din respect pentru cei care ne-au votat. La începutul mandatului, Traian Băsescu a declarat că doreşte să fie un "preşedinte jucător". Mai întâi a jucat cu P.C. - atunci când a avut nevoie de ei, la momentul zero - formarea coaliţiei de guvernare, numindu-i apoi "soluţia imorală". Următoarea ţintă a fost PNL-ul, acţionând asupra acestuia într-un stil propriu, fără să ţină cont de faptul că orice joc are nişte reguli, scrise sau aprobate tacit şi că legea fair-play-ului impune o minimă respectare a acestora. Surprinzător este faptul că, în aceşti doi ani, preşedintele nu a spus nici un cuvânt rău despre PSD, inamicul principal din perioada campaniei electorale, nimic despre PRM, nimic despre UDMR. Mai grav este că, după declaraţia făcută de UDMR, privind autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, preşedintele nu a avut o atitudine tranşantă. Aparent, domnul preşedinte Traian Băsescu nu mai reprezintă PD-ul, dar, de acolo, din palatul Cotroceni, continuă să tragă sforile asemenea unui păpuşar. Suspendarea din funcţie a ministrului apărării fără o motivaţie susţinută - parchetul militar dând NUP în acest caz - minimalizarea eforturilor Guvernului Tăriceanu privind integrarea, culminând cu afirmaţia că este "o integrare mediocră", deşi Comisia U.E. a catalogat ca pozitive realizările României şi nominalizarea la şefia S.R.I. a unui membru PSD arată că preşedintele Traian Băsescu are intenţii nedeclarate. Nimeni nu contestă dreptul şefului statului de a nominaliza şefii serviciilor S.R.I. şi S.I.E. Dar a face acest lucru fără o consultare prealabilă cu primul ministru şi cu şefii celorlalte partide din coaliţie este, din punctul meu de vedere, o greşeală care nu poate fi acceptată la un şef de stat care a ajuns în funcţie prin susţinerea a două partide care formează o alianţă. Neconsultându-se nici cu PD-ul, partid care, în ochii cetăţenilor, este sinonim cu persoana lui Traian Băsescu, este clar că preşedintele nu ţine cont de nimeni. Însă mai greu de înţeles este consultarea cu liderul PSD, Mircea Geoană. Prin această mişcare, PSD-ul devine un fel este partener la actuala guvernare. Un om din PSD va informa, va influenţa deciziile şefului statului şi ale primului ministru, în condiţiile în care informaţiile de calitate sunt vitale pentru o naţiune. Şi mai este încă un lucru pe care aş dori să-l subliniez. Alianţa DA a promis, în campania electorală, că va fi respectată libertatea presei. Libertatea nu înseamnă însă numai transparenţă, ci şi respect. Termenul de "găozar" reprezintă o jignire, indiferent de contextul în care a fost folosit. Acest termen a completat parcă celelalte situaţii în care presa a fost pusă la zid de către preşedinte, când de fapt aceasta nu decât să fie bine informată. Şi tot cu această ocazie, s-a completat seria de expresii memorabile adresate presei de genul "Bă, animalule!" etc. În concluzie, vreau să vă amintesc o declaraţie a domnului Băsescu: "Actualul guvern este cel mai bun pe care l-a avut România după 1990". Avea dreptate. Iar dacă ar da dovadă de corectitudine ar putea să repete mai des acest lucru. În ciuda celor care cârcotesc, toţi indicatorii economici indică o creştere sănătoasă a economiei. Modul în care a fost construit acest buget ţine cont de realităţile economice ale României de azi. Şi s-a bazat pe o creştere economică de 6,4% şi o rată a inflaţiei de 4,5% pe întreaga durată a anului 2006. Se are în vedere, de asemenea, creşterea numărului de salariaţi cu 1,8% faţă de 2006 şi creşterea salariului mediu brut cu 12,4%. Bugetul conceput pentru anul viitor este un buget pentru cetăţeanul român, viitor cetăţean european începând de la 1 ianuarie 2007. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al PD, domnul deputat Petru Movilă. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Petru Movilă: Vă mulţumesc, doamna preşedintă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea se referă la existenţa Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Aproape un veac şi jumătate! Aceasta este vârsta vârsta pe care, peste două zile, o sărbătoreşte Universitatea ieşeană "Alexandru Ioan Cuza". Nici una din instituţiile noastre moderne nu este atât de mult legată de istoria poporului şi de destinele obştii româneşti cum este Universitatea. Şi mai cu seamă cea din Iaşi, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", care, chiar de la întemeierea ei, a simţit nevoia de a se încadra în istorie. Anul 1860 nu este un început pentru această prestigioasă instituţie de învăţământ superior. Rădăcinile merg cu mult în istorie, până spre secolul al XVII-lea, secolul de aur al culturii româneşti. Şi mi-aş permite să punctez câteva date importante despre acest lăcaş al culturii româneşti. Academia domnească de la Iaşi (1642) şi cea de la Bucureşti (1665), principalele focare de cultură în aria dominată de Islam, după căderea Bizanţului, au venit ca o recunoaştere a meritelor celor două oraşe în propovăduirea culturii şi pot fi situate alături de academii similare din Europa. În 1714, Academia domnească de la Iaşi este reorganizată, limba română făcându-şi tot mai mult simţită prezenţa, în detrimentul celei greceşti. În 1766 primeşte o altă denumire: Academia învăţăturilor şi epistimurilor. titulatura pe care înaltul forumul o primeşte în 1812 - Academia de filologie şi ştiinţă - exprimă limpede noua viziune, extinsă, asupra ştiinţelor umaniste. Căderea regimului fanariot nu a prins Iaşiul pe picior greşit. În 1834 este înfiinţată Academia Mihăileană, verigă de legătură între Academia domnească şi Universitate. În 26 octombrie a anului de graţie 1860, Universitatea ieşeană şi-a deschis pentru prima dată porţile. În anii ce au urmat, a schimbat istoria ţării. Grigore Cobălcescu, Petru Poni, Alexandru Philippidi, A. D. Xenopol, Dragomir Hurmuzescu, Al. Miller, O. Mayer, Ch.Brătianu, Gr. T. Popa sunt doar câteva nume ale personalităţilor formate la Universitatea ieşeană, făuritori la rândul lor de şcoli ştiinţifice de prestigiu. "La români, şcoala n-a fost niciodată o simplă şcoală; ea a fost deopotrivă pornirea către cultura izvorâtă din realităţi sociale şi spirituale autentice, un act de afirmare naţională, un mijloc activ de luptă pentru apărarea identităţii naţionale, de legitimare a drepturilor noastre de libertate, dreptate socială şi demnitate naţională", spunea marele gânditor Noica. Iar Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" şi-a dovedit din plin aceste caractere. "A stinge făclia Iaşiului înseamnă a stinge viaţa românească din aproape jumătate de ţară, ce se aruncă pradă întunericului", sunt vorbele lui Xenopol. Făclia Iaşiului nu se va fi stins niciodată şi nu se va stinge. La ceas aniversar nu pot decât să adresez mulţumirile mele faptului că Universitatea ieşeană există şi celor care veghează la existenţa ei în continuare. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Costache Mircea. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Costache Mircea: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. În aceste zile capul de afiş al ştirilor este ţinut de Proiectul Legii pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Pentru că se va vorbi imediat îndelung despre acest lucru, eu o să-mi spun acum câteva puncte de vedere. În primul rând, al cui copil este A.N.I.? Al unor ong-uri numite societate civilă, reprezentante ale intereselor străine la Bucureşti? Pentru a vedea dacă este adevărat, cereţi lista ligilor asociaţiilor societăţilor aşa-zis academice, fundaţiilor viclean intitulate "comunitas" sau altfel şi observaţi ce sume uriaşe li se alocă în actualul proiect de buget şi veţi înţelege cârdăşia devalizatorilor interni şi externi ai economiei româneşti. Printre ong-urile finanţate de la gura românilor nu veţi găsi "Vatra românească" şi nici ansamblurile folclorice desfiinţate din lipsă de fonduri, fiindcă toate guvernările postdecembriste au fost profund antinaţionale. Şi, atunci, de ce este Agenţia de Integritate Naţională? Şi despre ce fel de integritate poate fi vorba într-o găselniţă a internaţionaliştilor fără mamă, fără ţară şi fără Dumnezeu. Prin urmare, semnalul care se dă românilor sărăciţi, umiliţi, furaţi, înstrăinaţi, dezrădăcinaţi care mai speră în izbânda adevărului şi a dreptăţii cu care au fost minţiţi este acesta: prin înfiinţarea A.N.I., gata, nu mai speraţi degeaba că va răspunde cineva de jaful colosal care s-a petrecut după 1990 în România, nu mai aşteptaţi să funcţioneze justiţia, nu mai aşteptaţi ţepe la guvern şi nici miniştri împuşcaţi de mâna lui de către preşedinte, nici dosare, nici procese, nici confiscarea averilor ilicite, gata, cine a furat şi s-a îmbogăţit, bogat rămâne. A.N.I. a fost concepută pentru a se substitui justiţiei. Pentru a da certificate de bună purtare hoţilor, certificându-le precum CNSAS-ul că nu au colaborat la jefuirea avuţiei naţionale. Pentru a trage cortina peste cele două decenii ale economiei de junglă, A.N.I. a fost concepută să se ocupe de mine şi de alţii ca mine, şi nu de finanţatorii mafiei politice, de alde Vântu, Patriciu şi compania. Pentru noi, cei de la PRM, toate prafurile astea nu fac doi bani găuriţi. până nu veţi da ţara pe mâna patrioţilor, dreptate pentru români nu se va face! Lupta pentru dreptate naţională şi socială continuă. Se apropie timpul când poporul nu va mai putea fi minţit şi momit cu elemente de butaforie din teatrul ipocriziei şi din circul iluziei. Nu-i nimic, fraţi români, suntem aici, am rezistat pe baricade, nu ne-am înhăitat cu escrocii şi până la urmă împreună vom birui, iar noul minister al controlului, cu cei 200 de salariaţi în solda mafiei politice de la guvernare, A.N.I., o să facă, aşa cum am mai spus, nani, pentru că noi o vom trimite la culcare şi vom face să funcţioneze adevărata justiţie, care acum e ţinută la cherem. Sus inima români, mai sunt pe aici şi oameni drepţi şi buni. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, domnul deputat Mircia Giurgiu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Mircia Giurgiu: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "progresul tehnologic - atentat la sănătatea noastră". Marile companii de telefonie mobilă, dar şi serviciile româneşti, folosesc antene GSM de mari dimensiuni, instalate pe cele mai înalte clădiri. Mulţi cetăţeni s-au declarat deranjaţi nu numai de zgomotul produs de aparatura de transformare a curentului şi de disconfortul produs de ventilatoarele de răcire a staţiilor de bază GSM, dar şi de faptul că aceste antene produc radiaţii. Repezentanţii companiilor de telefonie mobilă susţin că aparatura utilizată este proiectată pentru a opera în condiţii de siguranţă. Standardele de siguranţă sunt garantate şi de producătorii de echipamente şi terminale, în conformitate cu normele de expunere la câmpurile de radiofrecvenţă stabilite de organismele naţionale şi internaţionale. Acest lucru nu poate fi contestat, dar nu se explică de ce angajaţii companiilor de telefonie mobilă beneficiază de aşa-zisul "spor de antenă". De altfel, aceste sporuri au fost obţinute în urma unor măsurători care au stabilit, cel mai probabil, că nivelul este peste limitele normale, fapt ce a impus de la sine acordarea unor beneficii financiare şi zile suplimentare la concediul de odihnă pentru angajaţii acestor societăţi. Specialiştii epidemiologi susţin că efectele radiaţiilor sunt: oboseala, tulburările de somn, ameţeli ori dureri de cap. Alte riscuri pentru sănătate ar fi modificări ale activităţii creierului sau apariţia unor tumori. Nimeni nu poate opri progresul tehnologic, dar asta nu înseamnă că sănătatea oamenilor trebuie prejudiciată.
			Doamna Daniela Popa: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.
			Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Dumitru Bentu, Grupul parlamentar al PSD. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Dumitru Bentu: Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Audi". Aflăm, fără nici un fel de surprindere, că valurile reformei în sănătate, proiectate şi transpuse în practică de ministrul Nicolăescu, (era să blasfemiez spunând în viaţă) au inundat toate componentele sistemului, inclusiv garajul ministerial. Acolo, bătrânele "Leganza" şi "Nubira" vor fi date şi ele la ... reformă. Pentru secretarii de stat (degeaba) vor fi achiziţionate autoturisme mai "modeste" - doar Volkswagen Passat. Pentru demnitarul de rang superior, un superb "Audi", care să nu-l mai lase în drum atunci când s-o întâmpla să fie împreună cu o altă ministră a sănătăţii, din cine ştie ce ţară. Chiar dacă pe site-ul instituţiei licitaţia nu este afişată (slăvit fie numele tău "transparenţă") suma alocată pentru respectivele achiziţii este de 5,2 miliarde lei, fie ei şi vechi. Parafrazând, am putea afirma că "reforma subţire cu cheltuială se ţine". Doar intrăm în Uniunea Europeană, şi dacă pentru unii aceasta este un restaurant, pentru domnul Nicolăescu este o limuzină. Ce importanţă mai are faptul că unele spitale au rămas fără paturi, că nu mai au bani nici pentru banala aspirină, că asistentele medicale iau în calcul o nouă grevă, că bătrânii reiau calvarul reţetelor compensate şi gratuite la fiecare început de lună. Poate pentru aceştia din urmă a aşternut pe hârtie poetul celebrele versuri " A venit toamna... Acoperă-mi inima cu ceva". Peste frigul anotimpului şi al vârstei cade frigul indiferenţei. Ecoul durerilor înăbuşite se pierde şi el sub faldurile aşa-zisei reforme. Se AUDI, domnule ministru? Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Traian Dobre. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
			Domnul Traian Dobre: Sărut mâna, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Vai de noi!". De curând a avut loc reuniunea parlamentară comună a Parlamentului European şi parlamentelor naţionale, intitulată: "Evoluţia spaţiului de libertate, securitate şi justiţie de la Tampere la Haga - progrese şi deficienţe" La această temă, după cum spuneam, a participat Parlamentul European, împreună cu Parlamentele naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene şi candidate, având ca temă principală evaluarea implementării Programului Haga, precum şi identificarea deficultăţilor şi căile de soluţionare a acestora. La reuniune au participat reprezentanţi ai Parlamentului European, precum şi delegaţiile Parlamentelor statelor membre Uniunii Europene şi a celor aderate şi candidate. Reuniunea a fost structurată pe 6 secţiuni de lucru, prezentate prin rotaţie de domnul Cavada, preşedintele Comisiei de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European şi de cei din Finlanda, pentru că ne aflăm pe Preşedinţia Finlandeză. La lucrări a participat şi Franco Frattini, vicepreşedinte al Comisiei europene, comisar pentru libertate, justiţie şi securitate, ministrul de interne al Finlandei, ministrul justiţiei şi foarte multe personalităţi. Cu privire la temele reuniunii abordate în cadrul celor 6 sesiuni de lucru au fost conturate următoarele aspecte principale: protecţia datelor personale, viitorul Europei, managementul integrat al frontierei, problema migraţiilor legale şi ilegale, stadiul cooperării judiciare în Europa, lupta împotriva terorismului. V-am spus doar câteva date pentru a vă trezi interesul. De fapt, de ce am luat cuvântul? Şedinţa a fost comună cu Parlamentul European, a avut loc la hemiciclu şi am avut şi eu curiozitatea să-mi văd colegii. Vreau să vă mărturisesc, cu toată durerea din suflet, că am putut să-i întâlnesc la cantina Parlamentului, care este mult mai bine dotată ca a noastră şi cu preţuri mult mai mici, am reuşit să-i văd, nu folosesc nici un compliment, seara la recepţie, am reuşit să-i văd pe stradă la cumpărături, am reuşit să-i văd la spectacol. Aş spune, vai de noi, pentru că atâta timp cât nu introducem votul uninominal şi atâta timp cât de cele mai multe ori şi parlamentari din Parlamentul României, şi mai ales europarlamentari, fac parte din anumite anturaje politice, o anumită oligarhie politică, lucrurile vor continua. Şi vor continua până la introducerea votului uninominal, astfel încât să există o responsabilitate a celor aleşi, în faţa celor care i-au ales. Excepţie de la tot ce v-am spus eu au făcut-o doi colegi care aparţin unei anumite minorităţi naţionale, care au făcut un lobby deosebit de puternic, dar probabil nu pentru România. Vai de noi!
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Dau cuvântul domnului deputat Ioan Munteanu, Grupul parlamentar al PSD. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Ioan Munteanu: Vă mulţumesc, doamna preşedintă. Stimaţi colegi, Declaraţie politică intitulată "agricultura nu reprezintă o prioritate pentru Guvernul Tăriceanu" Deşi în procesul de aderare a României la structurile europene agricultura are o pondere de peste 60% din integrare, preocuparea actualilor guvernanţi pentru dezvoltarea acestui sector este redusă şi superficială. Echipa din Ministerul Agriculturii se mulţumeşte să constate că există doar 4 steguleţe galbene, care se vor înverzi, cu siguranţă, în cele două luni care ne despart de 1 ianuarie 2007. Dar pe ce temei şi cu ce măsuri speciale se va realiza "înverzirea", nimeni nu spune nimic. Specialiştii lui Flutur nu fac nici o referire la neutralizarea deşeurilor de origine animală, nici la restricţiile ce ar putea fi aplicate legate de pesta porcină, de ecarisaj, de unităţile de procesare a laptelui şi cărnii care nu corespund normelor europene. Cum se vor realiza aceste probleme în cele două luni rămase, când din cele 10.548 de unităţi de procesare din ţară, evaluate de către specialiştii din ANSVSA, doar 5% respectă condiţiile impuse de către legislaţia europeană ? Cine a răspuns vreodată la întrebările şi suspiciunile legate de gripa aviară, de cheltuielile şi abuzurile comise de către îmbogăţiţii momentului ? Unde au ajuns zecile de milioane de euro de la buget, alocaţi pentru aşa-zisa eradicare a gripei aviare ? Care sunt costurile pestei porcine ? Cât de reală şi de credibilă este mult mediatizata poveste a rentei viagere ? Concret, în judeţul Neamţ sunt 173.000 hectare teren arabil, dar numai 11 hectare reprezintă suprafaţa de care au beneficiat în 2006 cei îndreptăţiţi, adică suma de 1100 euro pentru un an întreg. Cum se pot declara mulţumiţi cei din Ministerul Agriculturii când acum, la sfârşit de toamnă, câmpurile sunt lăsate în paragină, pline de bălării, iar maşinile agricole sunt extrem de rare pe teren? Nu trebuie să fii mare specialist ca să ştii că orice zi de întârziere în efectuarea lucrărilor de toamnă înseamnă diminuarea recoltelor din anul următor. De asemenea, trebuie spus că ritmul de recoltare din această toamnă este foarte scăzut, la fel ca şi interesul agricultorilor. Pe de o parte, este vorba de preţurile foarte mari de strângere a recoltei, iar pe de altă parte, de preţurile prea mici de valorificare. În această ordine de idei, Guvernul se face vinovat de faptul că în înţelegere cu procesatorii produselor agricole au ţinut preţurile foarte mici, făcându-şi servicii reciproce. Adică, cumpărătorii au realizat profituri mari, iar guvernul, prin preţurile stabilite, a ţinut inflaţia scăzută, în mod artificial. Social democraţii au sesizat acest joc periculos, care poate avea consecinţe grave, şi trag un semnal de alarmă pentru atenţionarea factorilor responsabili. Dacă ţinem seama că acum, la data de 24 octombrie 2006, din punct de vedere agrotehnic însămânţatul grâului ar fi trebuit terminat, putem spune că pâinea anului 2007 este compromisă. Din cele 1,9 milioane de hectare programate, au fost însămânţate doar 500.000 de hectare, în unele zone abia începe înfiinţarea culturilor de toamnă. Probabil guvernanţii nu ştiu că România are nevoie de 5 - 5,5 milioane de tone de grâu anual, respectiv 3,5 milioane tone pentru consumul uman, 1 - 1,5 milioane tone pentru furajarea animalelor şi aproximativ 0,5 milioane tone pentru sămânţă. Or, dacă ştiu, nu-şi fac deloc probleme că acest guvern va împinge ţara spre importuri considerabile de grâu, situaţie greu de conceput pentru România, fost grânar al Europei. Producătorii agricoli sunt disperaţi din cauza greşelilor repetate ale actualilor guvernanţi, ei nu au resurse financiare să-şi lucreze pământul, să achite contravaloarea lucrărilor, a sămânţei, îngrăşămintelor. Sprijinul financiar de 175 RON reprezintă o batjocură, în condiţiile în care îşi valorifică produsele doar cu 3000 - 3500 lei/kg. Cât reprezintă aceşti 175 lei din contribuţia statului, în condiţiile în care însămânţarea unui hectar cu grâu se ridică la 1200 - 1300 lei? Dacă în anul 2006 producţia agricolă a fost una dintre cele mai slabe de după 1989, dacă au rămas nelucrate cca. 1,5 milioane hectare de teren, nu e greu de estimat că în 2007 vor fi în jur de 2,5 milioane hectare necultivate din cauza nepriceperii, a lipsei de profesionalism şi a neglijenţei celor aflaţi la coordonarea acestui sector. Amatorismul celor care fac politicile agricole în cadrul Alianţei D.A. a creat mari necazuri nu doar producătorilor, ci întregii populaţii a ţării, greu afectată de scumpirea alimentelor. Oamenii nu înţeleg cum cei din guvernarea portocalie ies pe posturile TV şi ţin discursuri populiste despre marile realizări din agricultură, când ei se află la limita subzistenţei. În aceste condiţii, spun cu toată responsabilitatea că România nu este pregătită pentru intrarea în structurile europene, în ciuda declaraţiilor demagogice pe care le fac cei din Guvernul Tăriceanu. Deşi Uniunea Europeană promite 12 miliarde de euro pentru agricultură în intervalul 2007 - 2013, aceste fonduri ar putea fi reduse cu 50% dacă nu vor exista autorităţi competente care să le administreze şi mecanisme bune de plată şi verificare a investiţiilor. Dacă lucrurile nu vor fi puse la punct la data aderării se vor aplica şi alte penalităţi financiare, care vor genera dificultăţi pentru sectorul agricol. În acest moment, producătorii agricoli nu sunt pregătiţi pentru accesarea fondurilor, la fel ca şi instituţiile statului abilitate. Deşi la agenţiile de plăţi salariile sunt foarte mari, comparativ cu ale celorlalţi bugetari din agricultură, oamenii angajaţi nu sunt cei mai competenţi. Concursul pentru ocuparea acestor posturi a fost unul formal şi i-a favorizat pe cei din imediata apropiere a puterii portocalii. Cu astfel de "specialişti" accesarea fondurilor se va dovedi o operaţiune greu de aplicat în mod rapid şi eficient. Iar dacă se va ajunge la astfel de situaţii nedorite, există un singur vinovat care trebuie tras la răspundere, şi anume Guvernul Tăriceanu. Grav este faptul că şi politica agrară de perspectivă, - şi mă refer aici la bugetul pentru anul 2007, este una greşită. Guvernanţii vehiculează zilnic cifra de 2,3 miliarde euro pentru agricultură, adică 76.345 miliarde lei, adică mai mult decât dublu faţă de anul 2006. Dar ceea ce nu spun guvernanţii sunt câteva lucruri esenţiale, şi anume: contribuţia României la bugetul agriculturii este 31.972 miliarde lei, adică 87% faţă de 2006, când au fost alocaţi 36.450miliarde lei; diferenţa de 860miliarde lei provine din credite externe, respectiv 273,4% faţă de anul 2006 (313 miliarde lei); suma de 42.479miliarde lei provine din fonduri externe nerambursabile, adică 221 % faţă de 2006 (19.216 miliarde lei). Partidul Social Democrat nu este de a cord cu modul în care a fost constituit bugetul Ministerului Agriculturii, pentru următoarele motive: creşterile salariale sunt foarte mari, cu 35,2 % faţă de 2006; cheltuielile pentru reclamă şi publicitate reprezintă cu 22% mai mult faţă de 2006; cheltuielile pentru protocol şi reprezentare - cu 76% mai mult faţă de 2006; fondul ministrului - cu 416,67% mai mare faţă de 2006; subvenţiile sunt mai mici cu 23% faţă de 2006, şi asta în condiţiile în care în anul trecut s-au primit cele mai mici sume din ultimii ani. Această gândire politică va duce la sărăcirea populaţiei rurale (43% din populaţia ţării), care nu va avea cu ce să-şi lucreze pământul şi cu ce să-şi întreţină animalele, în consecinţă le vor vinde. Este ceea ce-şi doreşte, probabil, actuala putere, care favorizează grupurile de interese din preajma sa. Faţă de situaţia prezentată, PSD îşi rezervă dreptul de a depune amendamente la Comisia pentru buget finanţe. Dacă ele nu vor fi acceptate, parlamentarii sociali-democraţi nu vor vota bugetul pentru anul 2007. Aşadar, solicităm guvernanţilor să dovedească responsabilitate, realism şi maturitate politică în luarea deciziilor privind agricultura, să lase la o parte amatorismul, automulţumirea şi declaraţiile demagogice. Vă mulţumesc, doamna preşedinte.
			Doamna Daniela Popa: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Ioan Aurel Rus. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Ioan Aurel Rus: Vă mulţumesc, doamna preşedintă. Doamnelor şi domnilor colegi, Motto-ul declaraţiei mele politice este un text din Sfânta Scriptură: "Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu." Psalmul 13, versetul 1. Am început această declaraţie politică citând din Sfânta Scriptură, pentru că azi sunt "nebuni" ce vor să-L ascundă sau să-L confişte pe Dumnezeu. Un grup de profesori buzoieni, constituiţi în asociaţia "Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă", iese la atac acuzând Biserica şi şcoala de conlucrare în defavoarea elevului. Luând atitudine, Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania al Clujului a scris acest comunicat: În predica de Duminică 15 octombrie 2006, rostită în catedrala din Cluj-Napoca, Mitropolitul Bartolomeu a denunţat campania unei asociaţii numită "Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă" care, într-un document aberant şi agramat, cere eliminarea predării religiei în şcolile publice, acuzând "încălcarea sistematică a dreptului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie (sic) al copiilor" şi pretinzând că, în acest fel, "dorim să ajutăm (...) aducându-ne aportul (sic), ca reprezentanţi ai societăţii civile (sic) la succesul în promovarea toleranţei şi a drepturilor fiinţei umane". Comentând mesajul evanghelic din "Parabola Semănătorului" (Luca 8,5-15) şi asemănând copilul nevinovat cu sămânţa cea bună, destinată rodirii, vorbitorul a insistat asupra faptului că aceasta, dacă a căzut între spini (termen generic pentru orice buruiană vătămătoare în cultura pământului) va sfârşi prin a fi înăbuşită sau sugrumată de invazia acestora. Se ştie că şcolile noastre sunt agresate de tentaţia tutunului, a alcoolului, a drogurilor, a sexualităţii premature, a vulgarităţii de limbaj şi a devierilor de comportament şi că singurele autorităţi capabile să le stăvilească sunt familia şi şcoala, rolul principal revenindu-i religiei, deoarece, a subliniat Mitropolitul, "orice religie din lume îl învaţă pe copil numai binele, ajutându-l să se ferească de rău". Or, în cazul de faţă, dacă Iisus îndeamnă: "Lăsaţi copiii să vină la Mine", aceşti "reprezentanţi ai societăţii civile" din Buzău clamează: "Stopaţi grapele şi erbicidele şi lăsaţi buruienele să vă îmbrăţişeze copiii!" Mitropolitul s-a declarat surprins nu atât de manifestul buzoienilor, cât de uşurinţa cu care instituţii precum Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj s-au grăbit să-l ia în seamă, fără să ţină cont de faptul că Legea învăţământului nr. 84/1995 e clară: "Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun". Aceeaşi lege stipulează că elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui, e liber să-şi aleagă pentru studiu religia şi confesiunea şi, mai mult, e liber să nu frecventeze ora de religie. Unde e constrângerea? Unde sunt reclamaţiile elevilor sau ale părinţilor? Cum de n-a observat nimeni enormitatea afirmaţiei că aplicarea unei legi în vigoare ar fi o "infracţiune sancţionată de Codul Penal", aşa cum afirmă puritanii din Buzău? Care e legea care să interzică oficierea unui Te Deum inaugural de 10-15 minute, înainte de începerea efectivă a anului şcolar şi cu participare absolut benevolă? Cum de pot fi demarate investigaţii pe o astfel de temă fără ca principala instituţie "responsabilă", Arhiepiscopia Clujului, să fie cel puţin întrebată? La ieşirea din catedrală, Mitropolitul a răspuns lapidar unei întrebări lăturalnice, citând zicala: "Un nebun aruncă o piatră în baltă şi zece înţelepţi nu sunt în stare s-o scoată". Şi a adăugat: -"Bineînţeles, dacă înţelepţii îşi pun mintea cu nebunul". (Biroul de presă, 17 octombrie 2006). În prag de integrare europeană să încerci să denigrezi Biserica e ca şi cum ţi-ai anula propria identitate. Or, noi vrem intrare în Europa ca naţiune, cu bisericile noastre, cu şcolile, cultura, datinile, obiceiurile şi tradiţiile neştirbite de nimeni. Le recomand «năucilor» să-l citească pe Eminescu: «Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie (...) La trecutu-ţi mare, mare viitor ! » Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Petru Călian. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
			Domnul Petru Călian: Vă mulţumesc. Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Învăţământul are nevoie de 6% din p.i.b." Un motiv de mândrie naţională era, până nu demult, calitatea şi nivelul înalt de performanţă atins de sistemul românesc de învăţământ. În momentele în care nu mai aveam nici un argument pentru a ne mândri că suntem români, ne gândeam cu toţii la olimpicii internaţionali, la faptul că avem copiii cel mai bine pregătiţi şi un sistem educaţional cu potenţial ridicat de a ne conferi unul dintre locurile fruntaşe în lume. În ultimii ani, acest motiv naţional de mândrie tinde să devină un mit. Testele naţionale au devenit o antologie de perle ale elevilor, şi nu un catalog de performanţe şcolare. Profesorii au devenit obiect al suspiciunii Ministerului de Finanţe privind meditaţiile date pe bani grei şi fără chitanţă, pierzându-şi rolul de formatori demni de încredere. Motivul pentru care s-a ajuns aici e unul simplu, dar complicat în acelaşi timp. Simplu pentru că nu e vorba despre altă cauză a dezastrului naţional la nivel educativ decât lipsa banilor. Complicat pentru că, din raţiuni de austeritate a bugetului, de greşeli în alocarea unor sume importante sau din cauza unor erori de management, banii alocaţi au fost tot timpul insuficienţi. Un sistem educaţional performant şi competitiv, apt să formeze tineri intelectuali bine pregătiţi, nu poate fi întreţinut cu promisiuni electorale despre măriri salariale şi posibilităţi de investiţii în infrastructură. Progresul impune investiţii substanţiale în tehnică şi logistică adecvată domeniului şi timpului nostru, iar elevii pot fi performanţi numai în condiţiile în care profesorii lor duc un trai decent. Nici cel mai utopic educator nu poate profesa eficient având burta goală şi datorii la bloc. Nu poţi cere dedicare şi autoformare profesorilor care sunt aduşi la nivelul unui trai indecent în raport cu anii de experienţă şi cu pregătirea profesională. Susţin personal necesitatea stringentă de alocare de la bugetul de stat a procentului de 6% din produsul intern brut pentru învăţământ. Chiar şi acest procent este mic comparativ cu necesităţile existente în acest sector, însă bugetul nu va putea permite alocarea unui fond mai mare. Dar aceşti 6% pot şi trebuie să fie atribuiţi învăţământului. Nu este suficientă numai o astfel de alocare. Trebuie conceput un plan de management al fondurilor, astfel încât bugetul alocat să poată fi optim repartizat pe două sectoare fundamentale, în acest moment, pe palierul educaţional: salariile cadrelor didactice, pe de o parte şi investiţiile în infrastructură, pe de altă parte. Un astfel de plan odată conceput cu toată seriozitatea şi competenţa profesioniştilor din domeniul educaţional va trebui respectat întocmai. Nu trebuie tăiat bugetul de investiţii pentru a aloca salarii mărite, dar nici nu trebuie neglijate salariile profesorilor. Un mediu educativ sănătos şi performant dă României certitudinea că va avea un viitor sigur, condus de profesionişti, de oameni integri ca educaţie şi caracter. Or, acest lucru nu se poate realiza decât în şcoală. O şcoală sărăcită în resurse va însemna un viitor mai sărac pentru noi. Educaţia este un sector strategic, un călcâi al lui Ahile extrem de fragil şi care ar putea însemna condamnarea noastră ca naţiune egală celorlalte naţiuni membre ale Uniunii Europene. Prin urmare, aş vrea ca, şi cu ajutorul dumneavoastră, să susţinem interesul copiilor noştri şi viitorul ţării prin alocarea unui procent de 6% din produsul intern brut pentru învăţământul românesc. Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Mai sunt doi colegi care trebuie să susţină declaraţiile politice. Dacă ne limităm la cele trei minute regulamentare, reuşim. Domnul deputat Emilian Frâncu, Grupul parlamentar al P.N.L. Aveţi cuvântul.
			Domnul Emilian Valentin Frâncu: Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimate doamne şi domni colegi, Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Liberalii pot aduce bunăstarea în România". Construcţia bugetului de stat pe anul 2007 pleacă de la o realitate politico-economică de necontestat: România va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007. În mai puţin de 2 ani, Guvernul Tăriceanu a reuşit să elimine marile întârzieri preluate de la guvernarea PSD şi să-şi îndeplinească obiectivul major asumat pentru societatea românească: integrarea europeană. De aceea, bugetul pe anul 2007 poate fi considerat ca fiind primul buget european al României şi sunt bucuros că el este promovat de un ministru de finanţe liberal. Ca la orice construcţie bugetară, nimeni nu pare să fie mulţumit! Chiar dacă pentru 2007 coordonatele macroeconomice previzionate par încurajatoare (creştere economică: 6,4%, rata inflaţiei: 4,5%, creşterea numărului de salariaţi: 1,8%, creşterea câştigului salarial mediu brut: 12,4%, curs mediu de schimb: 3,53lei/euro şi deficit bugetar: 2,8%) o mulţime de bocitoare au şi început să-i plângă destinul (analişti economici, reprezentanţi ai FMI) iar "naşterea" lui este deja ameninţată de anunţul forţelor de opoziţie (PSD,PRM ) că nu-l vor vota. Şi mai este pericolul, cu adevărat mortal, al unor posibile conflicte de interese ce pot pândi la tot pasul consensul de până acum existent pe această temă în cadrul arcului politic guvernamental. PSD-ul, prin glasul fostului său ministru de resort, Mihai Tănăsescu, atacă la baionetă tocmai elementul cel mai spectaculos al proiectului de buget: mărimea veniturilor prognozate, cea mai consistentă din ultimii 16 ani. Strategia pare însă simplistă: conteşti că se vor strânge fondurile necesare şi deja arunci în aer toate capitolele de cheltuieli care, aşa cum sunt, stârnesc invidia, prin mărimea lor prognozată, oricărui finanţist. A doua ţintă a detractorilor a rămas faimoasa cotă unică de 16%, prima promisiune electorală a PNL, îndeplinită în chiar ziua întâi de guvernare. Referitor la cota unică, PSD primeşte un sprijin oarecum aşteptat din partea unor "specialişti" ai FMI, care susţin că "soluţia minune" a liberalilor din România ar fi dus totuşi la scăderea în 2005 cu 1% din p.i.b. a sumelor obţinute din impozitarea veniturilor personale şi ale firmelor, ajungându-se la o pierdere de aproape un miliard de euro. Eu rămân însă optimist, pentru că era normal ca în primul an de reformă (după ce s-au redus impozitul pe profit de la 25% la 16% şi impozitul pe venit de la o cotă medie de 24% la o cotă unică de 16%) veniturile colectate din aceste tipuri de impozite să scadă. Pentru acest an, după tendinţa primelor 9 luni de colectare, se estimează o creştere a veniturilor din aceste impozite directe cu 15% iar până în 2010, specialiştii din Ministerul Finanţelor Publice prognozează chiar o dublare a acestora. Este firesc ca cei de la FMI să privească cu ostilitate soluţia românească, pentru că, după 10 ani de dictat fiscal străin - ce a dus la o evidentă sărăcire a noastră, a tuturor - Guvernul Tăriceanu a avut curajul să nu mai prelungească acordul cu ei şi să-şi aleagă o strategie originală, de sorginte liberală: impozite mici colectate de la cât mai mulţi contribuabili. Cota unică a adus României pentru prima dată oportunităţi de prosperitate: fiscalitatea scăzută a atras investiţii străine semnificative, s-au creat noi locuri de muncă, au rămas în buzunarele românilor mai mulţi bani, stimulându-se consumul şi apărând implicit o creştere spectaculoasă a veniturilor bugetare din TVA, lucru ce a permis începerea investiţiilor în educaţie, sănătate şi infrastructură. Stimaţi specialişti ai FMI, vă înţeleg înverşunarea cu care încercaţi să decredibilizaţi soluţia liberală aleasă de Tăriceanu! Va fi un exemplu negativ pentru promovarea strategiilor dumneavoastră şi veţi avea în viitor, probabil, mai puţini clienţi. România este însă pe un drum bun şi cu puţin noroc (stabilitate politică internă şi regională, absenţa unor dezastre naturale etc.) bugetul ce va fi aprobat în noiembrie va ajuta ţara noastră să se integreze mai repede în Europa. Liberalii au promis că vor aduce românilor, în câţiva ani, bunăstare şi dacă vor fi lăsaţi în pace, o vor aduce, aşa cum au făcut peste tot în lume. Mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Domnul deputat Mihai Dumitriu, Grupul parlamentar al P.S.D. Aveţi cuvântul, vă rog.
			Domnul Mihai Dumitriu: Mulţumim frumos, doamna preşedinte. Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Circul fără pâine". Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În intervenţia de astăzi vă aduc în atenţie o mică parte din acest circ creat şi prezentat de Actuala Coaliţie P.N.L. -P.D. de multe ori, în intervenţiile mele în Parlamentul României sau la radio am scos în evidenţă neprofesionalismul actualilor guvernanţi în gestionarea problemelor importante ale ţării, ale poporului referitoare la agricultură, sănătate, învăţământ, fiscalitate, politica de preţuri, şomaj, pensii, sărăcie etc. Dar, la doi ani de Guvernare Portocalie, constat că în unele privinţe m-am înşelat. Sunt foarte buni profesionişti şi chiar diabolici cei care conduc ţara, adică cei din Coaliţia P.N.L.-P.D.-UDMR când: sunt în joc interesele personale ale fiecăruia, indiferent de partid, indiferent de treptele sociale unde acţionează; este vorba de împărţirea ciolanului, bunurile poporului, păduri, terenuri, întreprinderi, bănci, clădiri, afaceri, anumite lucrări mari, investiţii etc. Pentru atingerea intereselor se promovează legi, ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, hotărâri de Guvern menite să legifereze acţiunile guvernanţilor, să le promoveze interesele, să le umple buzunarele şi conturile. La ora actuală, cea mai mare corupţie este cea promovată prin legi. Puterea P.N.L.-P.D.-UDMR face legile, Guvernul Tăriceanu le promovează, parlamentarii portocalii le votează. Exemplu. Legea 247/2005, legile proprietăţii au scop principal jefuirea pădurilor ţării, împroprietărirea cu terenuri forestiere a clientelei politice portocalii. Din cele 4,5 milioane hectare de pădure pe care le-a avut România în 2004 vor fi retrocedate peste 2,1 milioane hectare. Sunt de acord că proprietăţile furate de regimul comunist în anii 1944-1949 să fie retrocedate celor care le-au avut în proprietate. Însă cei îndreptăţiţi reprezintă o minoritate şi ei întâmpină cele mai mari greutăţi pentru a-şi dobândi proprietatea. Majoritatea însă, vor fi făcuţi proprietari pe mii de hectare de pădure folosindu-se de proba cu martori şi acte de acum 100-200 de ani. Privatizările întreprinderilor strategice cum ar fi "Antibiotice" Iaşi, a instituţiilor importante, cum ar fi CEC-ul, banca săracului înfiinţată de Cuza, a instituţiilor de cercetări agricole, atractive prin terenuri, fostul IAS Copou sunt câteva din acţiunile actualei puteri P.N.L-P.D. trecute sub tăcere, ascunse opiniei publice prin care vor ajunge în proprietatea clientelei politice actuale. Cum sunt ascunse? Prin perdelele de fum produse, prin crearea unui Circ Naţional prezentat de radiouri, televiziuni şi mass-media scrisă, prin aşa-zisa demascare a colaboratorilor securităţii şi a celor care au făcut poliţie politică. Prin aceste procedee, prin crearea de probleme senzaţionale se urmăreşte: abaterea atenţiei majorităţii populaţiei şi sărace de la marile probleme cu care se confruntă ţara: traiul de zi cu zi, scumpirile utilităţilor, a produselor alimentare, lipsa medicamentelor compensate, pensiile foarte mici, creşterea familiilor sărace, degradarea învăţământului, distrugerea agriculturii; ascunderea neputinţei de a conduce ţara, de a elimina steguleţele galbene şi roşii privind integrarea României în U.E.; ascunderea afacerilor oneroase pe care le promovează actualii guvernanţi portocalii; ascunderea dezastrului produs de aplicarea cotei unice de impozitare de 16% care a creat un deficit enorm la bugetul statului. Televiziunea şi radioul sunt afiliate politic şi susţin peste tot modul de prezentare real sau nu a actualei Puteri Portocalii. Din momentul alternanţei la putere, de la începutul anului 2005 s-au schimbat multe în modul în care se prezintă actualitatea politică şi social-economică a ţării, lucrându-se mult mai subtil. De la selecţia frazelor din diverse intervenţii publice până la punerea "în pagină", de la unghiul de filmare sau captarea vocii până la succesiunea subiectelor, o vastă gamă de procedee între care şi cele subliminale se utilizează pentru a se "sugera" telespectatorului şi ascultătorului, poziţia pe care realizatorii de emisiuni doresc să o servească, nemestecat, în legătură cu un eveniment sau cu un lider politic. Stimaţi colegi, "Ţara e slobodă, nu liberă, iar poporul e fericit pentru că habar n-are cât de rău o duce". Vă mulţumesc.
			Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			În încheierea şedinţei consacrate declaraţiilor politice, vă anunţ că o serie de colegi au depus în scris declaraţiile lor politice şi anume: din Grupul parlamentar al P.S.D., Manuela Mitrea, Mihaela Rusu, Doina Dreţcanu, Gheorghe Chiper, Eugen Bejinariu, Claudiu Pop, Aurel Vlădoiu, Vasile Filip Soporan, Florin Iordache, Victor Sanda, Alecsandru Ştiucă şi Cătălin Lucian Matei; Grupul parlamentar al P.N.L., domnii deputaţi Mircea Ciopraga, Claudiu Zaharia şi Mihai Mălaimare; Grupul parlamentar al P.D., Mircea Man, Daniel Buda, Dan Grigore, Traian Constantin Igaş, Marius Rogin, Roberta Anastase, Monica Iacob Ridzi, Radu Lambrino, Stelian Duţu, Dumitru Ioan Puchianu, Aurel Olărean, Petre Străchinaru; Grupul parlamentar al Partidului Conservator, Daniela Popa; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat şi deputaţi fără apartenenţă la un grup parlamentar, domnul deputat Corneliu Ciontu. Dacă mai este vreun coleg care depune în scris, vă rog să se înscrie la stenografă. Da, vă rog. Mulţumesc mult.
			(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)
			Domnul Costică Macaleţi: "Fără preoţi în localităţi botoşănene - inadmisibil!" Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de azi se referă la situaţia cel puţin delicată din judeţul Botoşani, pe care îl reprezint în Parlament. Mai precis, peste 20 de localităţi rurale din judeţul Botoşani sunt lipsite de preoţi din cauza imposibilităţii salarizării acestora. În cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu cetăţenii în comunităţile locale am constatat că există un număr relativ mare de parohii de pe raza judeţului unde misiunea preoţilor este una imposibilă din cauza constrângerilor financiare. Însuşi părintele protopop de Botoşani, preotul Lucian Leonte, prezentând poziţia clericilor, a declarat că judeţul se confruntă cu o criză de preoţi apărută pe fondul lipsei unei finanţări a posturilor de la bugetul de stat, dar şi pe fondul sărăciei din comunităţile rurale. Astfel, în localităţile de 50 până la 100 de familii, preoţii nu reuşesc să asigure din fondurile atrase de la enoriaşi nici măcar plata utilităţilor. Într-o astfel de parohie este imposibil ca un preot care merge acolo şi îşi face datoria să îşi realizeze măcar salariul. Unii sunt descurajaţi pentru că termină facultatea şi vor să se ducă să facă misiune, dar se confruntă cu aceleaşi dificultăţi: nu au cu ce să-şi întreţină familia. Este o certitudine faptul că reprezentanţii Bisericii susţin pe bună dreptate că în foarte multe parohii din localităţi rurale preoţii nu reuşesc să beneficieze nici măcar de venituri la nivelul salariului minim pe economie. Situaţia a determinat chiar apariţia unor cazuri de preoţi sau soţii de preoţi plecaţi la muncă în străinătate. Biserica a încercat prin mijloacele şi mecanismele sale să rezolve această problemă. Pentru ajutorarea unor astfel de parohii, Protopopiatul Botoşani a decis să creeze un parteneriat între acestea şi bisericile din marile localităţi, care deţin surse de finanţare. În baza acestui parteneriat, parohiile cu venituri excedentare sunt solicitate să susţină bisericile fără finanţare, fie plătind utilităţile acestora, fie salariul preotului. Însă ne întrebăm, alături de cetăţenii a 20 dintre comunităţile rurale botoşănene, de ce Guvernul, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, nu catadicseşte să asigure condiţii decente pentru reprezentaţii clerului care se ocupă de viaţa spirituală a locuitorilor respectivelor localităţi? Dacă Biserica a reuşit să identifice o soluţie de sprijin financiar de bază pentru preoţii din localităţile mai sărace cum este posibil ca reprezentaţii autorităţilor să nu contribuie cu nimic la acest efort? Sau, dimpotrivă, ar trebui să apreciem linia eforturilor "admirabile" ale autorităţilor de la Bucureşti care au început să cedeze unor presiuni de a limita educaţia religioasă în şcoli?
			Doamna Cornelia Ardelean: În urma numeroaselor deplasări în teritoriu, am constatat o realitate îngrijorătoare pentru oamenii din zonele rurale ale judeţului Arad. Majoritatea acestora îşi duc traiul de zi cu zi exclusiv de pe urma agriculturii, respectiv a cultivării terenurilor şi a creşterii animalelor. Din păcate, în loc să găsim cele mai bune soluţii pentru a le uşura munca, anumite Consilii Locale din teritoriu se pun de-a curmezişul fără nici un temei, emiţând diverse hotărâri care aduc ţăranii la disperare. Personal, nu pot să înţeleg acest exces de zel din partea unor reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, nu numai din judeţul Arad, ci şi din alte zone ale ţării. Consider că mult mai nimerite ar fi identificarea unor soluţii conforme cu realitatea din teren, prin care micii agricultori să nu fie obstrucţionaţi să-şi vândă animalul crescut cu sudoare în gospodărie, decât să-i adăugăm tot timpul alte şi alte biruri suplimentare. Mai deunăzi, în târgul de animale din comuna Hălmagiu, oamenii s-au plâns că plătesc păşuşul de fiecare dată până la vânzarea animalului, nu doar o singură dată cum ar fi normal, fapt ce nu este în regulă. Pe lângă numărul mare de acte care trebuie să le întocmească şi costurile ridicate ale acestora, micii producători agricoli, în special cei din zonele izolate de munte, sunt de-a dreptul disperaţi de perspectivele integrării României în Uniunea Europeană. Ei spun că şi acum sunt la limita supravieţuirii, iar dacă vor respecta întocmai normele europene în materie nu vor avea nici o şansă să mai trăiască cât de cât decent. Scăderea îngrijorătoare a preţurilor animalelor îi determină pe mulţi să se gândească serios dacă vor continua să investească în creşterea lor, pentru că nu se aleg cu mai nimic. Trebuie să luăm măsuri de încurajare a micilor agricultori, să-i informăm despre condiţiile impuse de integrarea în Uniunea Europeană, în aşa fel încât ei să poată face faţă concurenţei care îi aşteaptă după 1 ianuarie 2007.
			Domnul Liviu Câmpanu: "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - au înnebunit lupii?" Conform prevederilor legale, angajatorul are obligaţia de a plăti către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate contribuţia, atât din partea angajaţilor, cât şi a sa. De asemenea, trebuie să depună la casele judeţene de asigurări de sănătate declaraţiile din care să reiasă plata acestor contribuţii. Se pare însă că reprezentanţii C.N.A.S. s-au gândit că angajatorii există doar pentru a le face treaba (nu pentru a-şi desfăşura activitatea într-un domeniu specific şi a obţine profit) şi au considerat că n-ar fi rău să-i oblige pe aceştia să mai facă niscaiva activităţi pentru ei. Vreau să mă refer aici la prevederile proiectului noului contract-cadru pentru anul 2007 care pune angajatorii să încheie acele contracte individuale între angajaţi şi casele judeţene de asigurări de sănătate. Ce înseamnă aceasta din punct de vedere juridic: introducerea unui terţ, fără nicio calitate procedurală în contractele dintre două părţi (asiguratul şi casele de asigurări). Prin aceasta, prevederea legală de a încheia aceste contracte individuale, ce urmăresc responsabilizarea ambelor părţi, este bagatelizată, transformând procedura de încheiere a acestor contracte individuale într-o "formă fără fond". Asiguratul va fi în continuare "cineva" abstract pentru reprezentanţii CASJ care îi reprezintă, iar casele de asigurări vor fi, în continuare, acele instituţii către care plătim nişte bani pentru "nu ştiu ce servicii". Culmea este că toţi vor să ia nişte bani de la alţii, dar nici măcar nu se sinchisesc să explice la ce le trebuie banii. Din păcate, nimeni nu se gândeşte cum să încheie contracte individuale cu cei care nu au plătit niciodată asigurări sociale de sănătate. Ba mai mult, ştiţi ce mai produc neuronii efervescenţi ai celor de la CNAS? Dacă un angajator nu-şi depune declaraţiile la casele judeţene de asigurări de sănătate (din diverse motive), chiar dacă a făcut viramentele către acestea, asiguraţii (angajaţii) sunt scoşi automat de pe listele medicilor de familie - deci nu mai sunt consideraţi a avea calitatea de asigurat. Cu toate că plătitorii (asiguraţii) nu au nici o vină. Cu toate că legea prevede alte măsuri sancţionatorii pentru angajatorul care nu depune declaraţiile. Este ca şi cum părinţii unui fotbalist care a primit cartonaş roşu sunt penalizaţi cu un procent din salariu pentru acesta. Din păcate, asta au înţeles reprezentanţii CNAS din reformă: nu îmbunătăţirea relaţiilor dintre asigurat şi asigurator, nu necesitatea creşterii calităţii serviciilor medicale acordate asiguraţilor, nu rezolvarea problemelor reale ale omului bolnav sau pasibil de boală, ci aruncarea unei fumigene birocratice care să bulverseze şi mai tare pe cel ce se adresează sistemului de asigurări sociale de sănătate din România.
			Domnul Mircea Ciopraga: Declaraţie politică: "Poziţia României faţă de soluţionarea problemei transnistrene" Dragi colegi, În perioada 19 - 21 octombrie 2006 am participat la Chişinău, la cel de-al 64-lea seminar Rose-Roth al Adunării Parlamentare a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în calitate de delegat al Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică la Marea Neagră. Tema acestui seminar a fost "Moldova şi instituţiile Euro-Atlantice: conjugarea eforturilor". La dezbateri au luat parte membrii delegaţilor componente, numeroşi observatori din partea altor organizaţii învecinate şi ambasadori. În calitate de preşedinte al Delegaţiei Române la Adunarea Parlamentară pentru Cooperare Economică la Marea Neagră şi totodată interesat de rezolvarea conflictului transnistrean, voi prezenta, prin declaraţia politică de astăzi, poziţia oficială a României faţă de conflictul din Transnistria - acesta fiind unul din subiectele principale ale seminarului la care am participat. Astfel, soluţionarea conflictului îngheţat din regiunile de est ale Republicii Moldova reprezintă o prioritate a politicii regionale a României, ţara noastră fiind preocupată de soluţionarea conflictului din Transnistria, care constituie o sursă continuă de ameninţări şi instabilitate pentru întreaga regiune. România consideră că soluţionarea conflictului din Transnistria nu poate avea loc decât la masa negocierilor şi cu respectarea anumitor condiţii. În plus, respectarea suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a cadrului legislativ intern al Republicii Moldova, precum şi securizarea frontierelor Republicii Moldova şi retragerea trupelor străine sunt elemente indispensabile în orice soluţie viabilă a conflictului transnistrean. De asemenea, România consideră că este nevoie de eforturi susţinute din partea tuturor celor implicaţi în reglementarea problemei transnistrene pentru reluarea rapidă şi necondiţionată a negocierilor în format extins. Predilecţia Tiraspolului pentru măsuri unilaterale trebuie condamnată ferm de comunitatea internaţională, iar necondamnarea referendumului sau recunoaşterea acestuia aduce atingere suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. În ceea ce priveşte "referendumul" din 17 septembrie 2006 din autoproclamata republică nistreană, acesta este considerat de România ca fiind ilegal din punct de vedere al dreptului internaţional şi al dreptului constituţional al Republicii Moldova. Practic, regimul de la Tiraspol este ilegal, nelegitim şi nerecunoscut de comunitatea internaţională. În regiunea transnistreană nu există create minime condiţii democratice pentru organizarea de consultări populare. În consecinţă, rezultatele referendumului sunt lipsite de relevanţă politică şi juridică.
			Domnul Bogdan Ciucă: " Ţinutul Secuiesc" În aceste zile asistăm la un adevărat război al nervilor la care este supusă clasa politica românească de către declaraţiile unor lideri ai UDMR referitoare la o posibilă autonomie a Ţinutului Secuiesc. Mă simt nevoit sa atrag atenţia din nou asupra activităţii unor grupări care revendica, în mod inacceptabil, atât moral şi constituţional, înfiinţarea unui ţinut de sine stătător în mijlocul ţării. Aş dori să le reamintesc celor care au uitat sau cărora nu le pasă câteva fragmente din Constituţia României:"România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Teritoriul României este inalienabil. În România limba oficială este limba română. În România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie'' Cred sigur, că populaţia majoritară poate convieţui în pace şi bună înţelegere cu populaţia minoritară, ca şi până acum, cu respectarea legilor şi principiilor constituţionale, nefiind nevoie de delimitarea lor printr-o formă teritorială. Din punct de vedere european, România a fost în ultimii ani un model de convieţuire etnică, cetăţenii români respectând întotdeauna drepturile, datinile şi obiceiurile maghiarilor şi nu numai. În nici-o ţară din europa nu se mai vorbeşte despre concepte autonomiste, iar Carta Europeană a Drepturilor Omului este respectat ad litteram în România. Doresc ca membrii UDMR şi cei ai Consiliului Naţional Secuiesc să informeze populaţia la nivel local că ideea separării de România nu va însemna în niciun caz că secuimea o va duce mai bine sau se vor simţi mai europeni, mai bine vom trăi dacă împreună vom fi o naţiune.
			Domnul Claudius Mihail Zaharia: Domnule preşedinte, stimaţi colegi, Ziua Armatei Române comemorează data de 25 octombrie 1944, când localitatea Carei, aflată la 8 kilometri de graniţa de vest, a fost eliberată de sub ocupaţia nazistă. Această dată a devenit, începând cu anul 1959, ziua în care se aniversează eliberarea definitivă a teritoriului naţional, temporar ocupat în urma Dictatului de la Viena. Pentru eliberarea oraşului Carei, simbol al prezenţei trupelor invadatoare pe teritoriul românesc, a fost concepută o mare manevră de învăluire, cu patru divizii din Corpul 6 Armată, care urmau să distrugă duşmanul din zona oraşului, în timp ce Corpul 2 Armată împreună cu Divizia 11 Infanterie aveau să atace de la sud rezistenţa inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie, iar divizia 9 Infanterie a intrat în Carei şi s-a angajat în lupte de stradă în aceeaşi noapte. În dimineaţa zilei de 25 octombrie, după lupte grele, a fost eliberat ultimul şi cel mai important oraş românesc de la graniţa de vest. Fără a lăsa nici un răgaz trupelor hitleristo-hortiste, militarii români au continuat să avanseze şi au ajuns la graniţa româno-ungară în aceeaşi dimineaţă. Ei au trecut graniţa şi au dus lupta mai departe pe aceeaşi direcţie, pe teritoriul Ungariei. Victoria asupra forţelor germane şi ungare a fost câştigată de 525.702 soldaţi români, începând cu 23 august 1944. Din aceştia, 58.330 au fost declaraţi morţi, răniţi sau dispăruţi în luptă. Numărul total al pierderilor inamicului s-a ridicat la peste 72.937 soldaţi. Toate aceste date, care subliniază sacrificiile făcute de soldaţii români pentru eliberarea teritoriului românesc aflat sub ocupaţie străină, sunt parte componentă în istoria Forţelor Terestre ce însumează, în paginile sale, faptele de arme ale luptătorilor infanterişti, artilerişti, vânători de munte, tanchişti, rachetişti şi artilerişti antiaerieni, transmisionişti, cercetaşi, genişti, apărători NBC şi paraşutişti. Armata română şi-a continuat misiunea de garant al siguranţei naţionale, iar de la obţinerea statutului României de membru NATO, armata a reprezentat ţara noastră în cadrul forţelor internaţionale de menţinere a păcii în zonele de conflict. Astăzi, Armata română a făcut un pas important spre o armată profesionistă, prin înlocuirea stagiului militar obligatoriu cu unul caracterizat de voluntariat şi carieră. Anul 2006 va deveni anul de start al unei reforme în Armată, reformă caracterizată de profesionalism, echipamente noi şi moderne, tehnică de luptă la standardele cele mai înalte şi cadre militare de carieră care transformă activitatea militară din obligaţie în datorie. România, ca ţară viitoare membră a Uniunii Europene, are nevoie de o astfel de armată, aşa cum Ministerul Apărării doreşte să o construiască. Astfel, conform celor susţinute de ministrul Teodor Atanasiu, de la 1 ianuarie 2007, în Armata română, un soldat sau gradat voluntar va beneficia de o serie de avantaje materiale, cum ar fi venituri salariale (solda plus indemnizaţie de hrană) de cel puţin 10 milioane de lei vechi, la care se adaugă diferite sporuri în funcţie de specialitatea militară şi de condiţiile de muncă. De asemenea, soldaţii şi gradaţii voluntari vor primi echipament gratuit, compensaţie pentru chirie (de pana la 50 la sută din soldă) în cazul în care nu au locuinţă, precum şi asistenţă medicală gratuită. Soldaţii şi gradaţii voluntari vor putea lucra în Ministerul Apărării până la vârsta de 40 de ani. Dacă sunt interesaţi de o cariera militară permanentă, soldaţii şi gradaţii voluntari îşi vor putea continua studiile pentru a deveni subofiţeri sau ofiţeri. Toate aceste condiţii de care vor beneficia cei care vor alege cariera militară mă îndreptăţesc să cred că România este foarte aproape de a redeveni o forţă militară importantă la nivel mondial ce va fi inclusă în ecuaţia misiunilor internaţionale derulate de NATO, ONU sau UE. Vă mulţumesc.
			Domnul Dan Mihai Marian: "Judeţul Vaslui nu trebuie să mai plătească pentru incompetenţa actualei conduceri a Consiliului judeţean" Aceasta nu este prima declaraţie parlamentară în care semnalez fapte privind incompetenţa Consiliului Judeţean Vaslui condus de preşedintele Corneliu Bichineţ de la PRM şi vicepreşedintele Dumitru Buzatu de la PSD. Însă, de această dată, incompetenţa celor doi domni se dovedeşte a fi extrem de păguboasă pentru bugetul judeţului şi pentru bunăstarea tuturor vasluienilor. Dar despre ce este vorba? Probabil, judeţul nostru este singurul judeţ de frontieră din România în care conducerea Consiliului Judeţean Vaslui habar n-are de prevederile legislaţiei în vigoare care reglementează colectarea şi gestionarea fondurilor încasate din taxele ecologice şi de salubrizare percepute pentru trecerea frontierei de stat a României. Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 86/ 2002, privind înfiinţarea Ghişeului unic în punctele de trecere a frontierei de stat a României, aprobată prin Legea nr. 599/2002, cu modificările ulterioare, colectarea şi administrarea fondurilor din taxele de salubrizare se face de către consiliile judeţene, în cazul în care punctele de trecere rutieră a frontierei de stat a României sunt situate în raza administrativ-teritorială a oraşelor şi comunelor. Cei doi mahări de la Consiliul Judeţean Vaslui n-au auzit niciodată de prevederile acestor acte normative şi nici juriştii-experţi din această instituţie. Prin urmare, de vreo patru ani de zile, bugetul CJ Vaslui este privat de colectarea şi gestionarea acestor taxe. Întrebat fiind de un ziarist local, "câţi bani s-au adunat la bugetul judeţului din taxa de salubrizare din Vama Albiţa", preşedintele CJ Vaslui, Corneliu Bichineţ i-a recomandat acestuia să întrebe un director din instituţia pe care o conduce, dar că, din cunoştinţele sale, nu s-a strâns nimic. Şi cum să se strângă aceşti bani la bugetul CJ Vaslui când preşedintele Bichineţ are griji mai importante, de pildă să colinde satele judeţului cu lăutarii după el pentru a-şi spori notorietatea. Domnia sa se preocupă de indicatorii succesului personal printre alegători, însă de indicatorii socio-economici ai judeţului să nu-i întrebaţi nici pe directorii din subordinea sa că nici ei nu ştiu mare lucru. Şi, de asemenea, să nu vă întrebaţi de ce continuă acest judeţ să se afle în topul celor mai sărace din ţară. O vorbă populară, la fel ca popularul preşedinte Bichineţ, spune că "prostia şi domnia se plăteşte". Din păcate, pentru prostia sa plătesc cetăţenii judeţului Vaslui Dar să revenim la cifre. Conform calculelor efectuate de Direcţia Regională Vamală Iaşi, în cea mai slabă lună de tranzit a Vămii Albiţa trebuiau să se încaseze în vistieria judeţului peste 1,5 miliarde de lei vechi. Este inutil să mai înmulţim această sumă cu 12 luni şi, apoi, suma obţinută cu patru ani de când prostia celor de la CJ prejudiciază bugetul acestei instituţii. Pentru comparaţie, să dăm şi un exemplu de bună practică în acest domeniu: Consiliul Judeţean Galaţi încasează taxele de ecologizare şi salubrizare de la punctele de frontieră Oancea şi Giurgiuleşti prin Agenţia de Protecţie a Plantelor. Sumele încasate de CJ Galaţi sunt utilizate la întreţinerea drumurilor judeţene şi comunale. Când nu are suficiente fonduri pentru proiectele sale, preşedintele CJ Vaslui, Corneliu Bichineţ, organizează conferinţe de presă în care anunţă poporul vasluian că se va duce cu scandal la premierul Tăriceanu pentru a aduce mai mulţi bani în judeţ. Cu siguranţă este mult mai la îndemână să faci circ prin mass-media locală, decât să pui mâna pe legi, pe hârtie şi creion. Însă, în calitate de parlamentar de Vaslui, îi recomad d-lui Corneliu Bichineţ să lase deoparte circul şi să se apuce de treabă, iar instituţiilor statului -Curtea de Conturi a României şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -să demareze de îndată un control la Consiliul Judeţean Vaslui pentru că nu-i lucru de glumă cu incompetenţa actualei conduceri.
			Domnul Horea Dorin Uioreanu: «Cum şi cu cine "defilăm"» Stimaţi colegi, Am trecut şi peste ultimul obstacol în drumul nostru anevoios spre Uniunea Europeană, şi anume raportul Comisiei Europene din luna septembrie, care ne-a mai spus o dată, dincolo de datele tehnice, că trebuie să ne ţinem de treabă, că e musai să fim corecţi, competenţi, transparenţi şi constanţi în opţiuni. Pe de altă parte, acum suntem siguri că vom avea în ţările membre UE nişte parteneri de discuţie serioşi, că de la 1 ianuarie ne vom afla într-un mediu mai puţin viciat, că vom sta la masă cu oameni care au o anumită experienţă şi mai mult rafinament politic. Pe de altă parte, reprezentanţii noştri în structurile europene vor fi exponenţii imaginii pe care persoanele aflate deja în grupul select şi-o vor face despre noi. Personalitatea şi pregătirea profesională a celor trimişi acolo va spune multe despre fiecare dintre noi, va avea implicaţii de imagine, economice şi politice. Iată de ce conţinutul cu care vom contribui din punct de vedere uman în cadrul instituţiilor europene este la fel de important ca şi ambalajul în care este învelit. Mă voi referi în această declaraţie politică la parlamentarii noştri europeni, deoarece constat că alegerile din primăvara viitoare sunt considerate de liderii politici ca fiind o repetiţie pentru alegerile din 2008, un exerciţiu electoral oarecare. Or, a porni de la această premisă este o eroare care ne va costa enorm. Nu poţi să obligi România să fie reprezentată în Parlamentul European (o instituţie respectabilă şi respectată) de persoane care nu au minime cunoştinţe despre Uniunea Europeană sau legislaţia din domeniu. Nu poţi să îi condamni pe români la o imagine creată de persoane controversate şi necalificate, de dragul competiţiei electorale. Pentru prima dată, partidele politice româneşti trebuie să îşi dovedească maturitatea şi, de ce nu, adevărata apartenenţă la valorile europene, dând jos haina populismului, cu riscurile de rigoare. Pentru prima dată nu mai este cazul să punem persoane-locomotivă în cap de listă. PNL a definitivat şi a aprobat în organismele sale de conducere un set foarte dur de criterii în urma cărora vor fi aleşi viitorii parlamentari europeni liberali. Ca să fac un rezumat, un liberal în Parlamentul European va trebui să aibă o reputaţie ireproşabilă, să nu fie traseist, să nu fi fost securist, să nu fie hoţ. De asemenea, bilele albe îi vor fi acordate numai în cazul în care cunoaşte cel puţin o limbă străină, dacă are studii universitare şi dacă are cunoştinţe despre funcţionarea instituţiilor europene. Până la acest punct, criteriile sunt eliminatorii, deci neîndeplinirea oricăruia dintre ele îl scoate din competiţie pe concurent. Dacă a trecut de acest test, liberalul român în Parlamentul European va trebui să prezinte un proiect politic al mandatului său de europarlamentar, să aibă experienţă în administraţia publică, să fi avut implicare în diverse proiecte referitoare la Uniunea Europeană, să aibă studii de masterat sau doctorat şi să cunoască cât mai multe limbi oficiale ale UE. Par complicate şi greu de respectat aceste deziderate, dar sunt absolut necesare şi de maximă importanţă. De la 1 ianuarie, participăm direct la construcţia UE, putem să creăm proiecte, să schimbăm stări de fapt. Suntem în joc, iar calitatea echipei aliniate la start este primordială. Să nu transformăm alegerile pentru Parlamentul European într-o ceartă de maidan! Este o chestiune la care vă rog să reflectaţi. Vă mulţumesc pentru atenţie!
			Domnul Ovidiu Ioan Silaghi: "Atacurile la Fondul Proprietatea vor genera noi procese la CEDO" În ultimele două săptămâni am asistat la o avalanşă de procese pierdute de statul Român la CEDO. Fără nici o excepţie, toate procesele pierdute la Strasbourg se referă la probleme legate de nerespectarea legislaţiei din domeniul retrocedărilor imobiliare şi funciare. Sau, în egală măsură, unei legislaţii în domeniu aflată în contradicţie cu principiile proprietăţii. Cine este vinovat de numărul mare de procese pierdute acum şi în ultimii doi ani, se ştie: autorităţile centrale şi locale din guvernarea PSD, care în anii trecuţi nu au aplicat corect legile retrocedărilor; o serie de magistraţi care au emis sentinţe în conformitate cu "indicaţiile preţioase" date de domnul Ion Iliescu procurorului general (să ne amintim celebra declaraţie de la Satu Mare din 1996, când a solicitat procurorului general să promoveze recursuri în anulare la sentinţele care au dat câştig de cauză foştilor proprietari) şi ale PSD. Nu aş fi deschis acest subiect dacă, aproape în fiecare săptămână, nu aş fi interpelat - evident în cadrul unor discuţii particulare, neoficiale - de către o serie de parlamentari europeni, buni cunoscători ai realităţilor din România, şi care îmi atrag atenţia că există riscul ca, peste patru sau cinci ani, CEDO să pronunţe şi mai multe sentinţe împotriva statului român din cauza situaţiei la zi în ceea ce priveşte despăgubirile pentru foştii proprietari. Concret, parlamentarii europeni susţin că unui demers salutar al Guvernului Tăriceanu, şi anume înfiinţarea Fondului Proprietatea, i se pun beţe în roate atât la nivel parlamentar, cât şi extraparlamentar. Vreau să atrag atenţia că înfiinţarea Fondului Proprietatea este privită cu interes în străinătate, mai ales în Occident, pentru că există oameni de afaceri interesaţi să investească imediat după listarea fondului la bursă. Ce observ că se întâmplă la ora actuală? Două partide se opun: PSD şi PRM se opun existenţei fondului. PSD a avut la dispoziţie patru ani pentru a găsi o modalitate de despăgubire a foştilor proprietari care nu-şi mai pot primi în natură proprietăţile şi nu a făcut nimic. Mult trâmbiţata lege specială referitoare la despăgubiri care trebuia să fie adoptată încă din iunie 2002, nu a ajuns niciodată pe masa guvernului Năstase. Acum, când în sfârşit s-a găsit o modalitate, un vehicul prin care să fie despăgubiţi foştii proprietari - atrag atenţia, Fondul Proprietatea nu stabileşte modalităţile de despăgubire, aşa cum susţin neiniţiaţii şi chiar unii foşti membri PNL, legea fiind cea care stabileşte modalităţile de despăgubire - există forţele politice pe care le-am amintit şi forţe oculte care pun beţe în roate fondului. Plouă cu acuzaţii nefondate, penibile şi chiar caraghioase la adresa fondului. Am să o amintesc doar pe aceea care se referă la faptul că administratorii fondului şi susţinătorii lor din PNL, vor încerca să se îmbogăţească pe seama foştilor proprietari. Mai mult, listarea la bursă este privită de contestatarii de ocazie sau interesaţi ca o sperietoare. Toate aceste acţiuni concertate împotriva fondului, venite din interiorul Parlamentului şi din alte zone, ar putea induce o stare de incertitudine, o credibilitate redusă în rândul posibililor investitori străini şi autohtoni. Evident, toţi cei care atacă fondul, indiferent că sunt din PSD, PRM, sau au deţinut funcţii de consilieri prezidenţiali sau nu au venit cu o propunere sau cu o soluţie alternativă privind despăgubirile. Avertizez că dacă Fondul Proprietatea nu va fi lăsat să funcţioneze se pierde ultimul tren în ceea ce priveşte despăgubirea foştilor proprietari. Nu este vorba doar de viitoarele procese de la CEDO, este vorba şi de o posibilă catastrofă la nivel de imagine în ceea ce priveşte România.
			Domnul Dumitru Avram: "Ce fel de politică externă face România?" Europa de după socialism - înlăturat de pe marea scenă a Istoriei doar doctrinar - a adus cu sine nenumărate întrebări. Noii membri ai UE din 2004 şi cei ce se pregătesc să li se alăture la 1 ianuarie 2007 - România şi Bulgaria - se întreabă, prin cele mai grave voci ale lor, aparţinând formaţiunilor politice patriotice şi naţionalist-luminate, dacă acest moment necesar trebuie însoţit neapărat şi de un transfer al suvernităţii fiecăruia din aceste state către Bruxelles. În acelaşi context, fragilizarea relaţiilor transatlantice determinată de invazia americană inutilă în Irak şi de procesul ratat al lui Saddam Hussein pare a fi fost depăşită, cu o singură excepţie - România. Raportul de aderare a ţării noastre la Uniunea Europeană n-a modificat concepţiile de politică externă ale lui Traian Băsescu. Mai degrabă s-ar putea vorbi despre un hibrid nereuşit, care nu va da alte roade decât cele anticipate. "Politica externă a României faţă de SUA rămâne neschimbată după aderarea la UE, afirmă Traian Băsescu. Vom consolida continuu parteneriatul strategic pe care-l avem cu SUA, întrucât acesta este parte a politicii noastre de securitate". Speriat parcă de propriile-i opţiuni, Traian Băsescu virează brusc spre UE: "Dar noi avem tradiţii europene şi cultură europeană. Limba noastră este o limbă latină şi toate sentimentele noastre sunt legate de Europa. Vom fi nişte europeni extraordinari". Poate extra-comunitari, fiindcă este greu de imaginat că restul ţărilor membre ale Uniunii Europene vor aplauda frenetic înscrierea politicii noastre externe pe axa Washington-Londra. Dar Traian Băsescu ţinteşte şi mai sus. Subliniind că România va fi un suporter fără rezerve al Tratatului Constituţional şi al realizării unei politici externe unice, el afirmă, în acelaşi timp, că, din convingere, de data aceasta, vom susţine necesitatea unui parteneriat între UE-SUA, fiindcă şi Europa are nevoie de o relaţie cu Statele Unite şi, în egală măsură, în perspectiva dificultăţilor de globalizare, şi America are nevoie de o relaţie specială cu Bătrânul Continent. Teoretic, lucrurile cam aşa ar trebui să decurgă. Practic, însă, soluţiile preconizate să stea la baza unui parteneriat UE-SUA nu par deloc viabile. Ca atare, chiar şi pentru un marinar cu experienţă, încercarea de a sta cu fundul în două luntre este extrem de riscantă. De asemenea, argumentele lui Băsescu, menite să motiveze participarea României la războiul din Irak, se ciocnesc dur cu modul de a gândi al principalelor ţări comunitare. De altfel, acest conflict a creat o ruptură între vechea şi noua Europă din cadrul UE, între două concepţii, iar România nu face decât să contribuie, prin atitudinea actualei Puteri, la această divergenţă. Cam aşa stau lucrurile şi în problema impactului pe care politica românească în zona Mării Negre îl are cu viziunile altor ţări europene. "Dacă, până acum - spunea Traian Băsescu - responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă la Marea Neagră revenea riveranilor, cu accente deosebite pe Federaţia Rusă şi pe Turcia, ca state cu cea mai mare influenţă în regiune, iar România încerca, în numele statelor membre NATO, să atragă interesele UE asupra realităţilor din această zonă, din momentul integrării României este clar că UE va avea frontiere cu problemele Mării Negre, care nu sunt puţine". Greu de crezut că Traian Băsescu va putea să determine implicarea ţărilor UE în problemele Mării Negre, deranjând Federaţia Rusă, tocmai acum când Vladimir Putin a asigurat Occidentul că va avea gaze în cantităţi suficiente. Şi aici, o-ntoarcem ca la Ploieşti, din moment ce, după pledoaria pentru Marea Neagră, care trebuie să înceteze de a mai fi un lac rusesc, Traian Băsescu susţine că îmbunătăţirea relaţiilor noastre cu Federaţia Rusă va fi o constantă a politicii externe româneşti. Numai că Vladimir Putin, cu experienţa profesiunii sale din tinereţe, ştie că şeful Statului Român joacă la două capete şi, mai ales, pe ce carte mizează. În opiniile unor europarlamentari, ca şi în mediile de presă occidentale, aderarea României la Uniunea Europeană apare destul de controversată. Unii analişti nu ezită să afirme că acest moment este rezultatul unei decizii politice. De ce oare ar fi recurs Uniunea Europeană la o asemenea soluţie, după ce ani de zile ne-a fiert în suc propriu? Judecând prin prisma proiectelor de extindere a UE până în nordul Africii, România şi Bulgaria n-ar fi putut să fie sărite cu pasul, ca la şotron. În al doilea rând, o serie de ţări comunitare (Italia, Franţa, Austria, Germania şi altele) au plasat capitaluri importante în economia noastră, iar fructificarea lor n-ar fi deloc posibilă în condiţiile în care România ar fi respinsă ori amânată de la aderare. Pe de altă parte, temându-se că ţara noastră nu va reuşi să atingă obiectivele în privinţa sistemului judiciar, luptei împotriva corupţiei, siguranţei alimentare, a utilizării fondurilor comunitare, redresării agriculturii şi a altor cerinţe menţionate în Raportul de la Strasbourg, României i se vor aplica măsurile de salvgardare prevăzute în Tratatul de aderare. Aşadar, dilemele şi controversele legate de aderarea României au loc şi în sânul Uniunii Europene. Până la aderarea efectivă a ţării la marea familie europeană mai sunt numai două luni. Oare ce dileme şi ce surprize ne mai rezervă această perioadă? Deocamdată, Traian Băsescu a dat o fugă până în India, copilul preferat al Americii...
			Domnul Cristian Stănescu: "Sondaje mincinoase" Se perpetuează obiceiul ultimilor ani, mai ales că se vehiculează cu jumătate de gură alegeri anticipate, ca arma sondajelor de opinie mincinoase să fie folosită din plin. E ca si când după 16 ani de nerealizării democratice, cetăţenii n-ar fi învăţat că puterea are suficiente metode prin care cei care împart procentele în sondaje să-şi primească partea leului! Cine este cuprins de exaltare de procentele anunţate de diversele institute de sondare a opinie publice, nu face decât să se îmbete cu apă de la robinet. Ceea ce reţin după experienţa ultimilor 16 ani este că indiferent cine este la putere, fie PSD, fie PNL cu sau fără PD şi invariabil, eternul UDMR, toţi au ca obiectiv dorinţa nerealizată de a diminua prezenţa PRM-ului pe scena politică a ţării. Tot din experienţă am văzut că lucrul acesta nu este posibil, ba, din contră, atunci când sondajele de opinie arată scăderi sau stagnări ale PRM în preferinţele electoratului, realitatea votului a fost crudă cu cei care ne-au vrut răul. Este absolut imposibil, pentru oricine are un dram de înţelepciune, să creadă că oameni ca Theodor Stolojan sau Mona Muscă pot conduce în topuri ale încrederii populaţiei în personalităţile politice ale momentului, iar un preşedinte de partid cum este domnul senator dr. Corneliu Vadim Tudor să fie cotat sub ei! Este ruşinos pentru instituţia sondajului să promovezi, din interese obscure, oameni cu probleme evidente de imagine, precum cei amintiţi. Teodor Stolojan este doar o marionetă în mâinile păpuşarului de la Cotroceni, care, după ce s-a făcut bine (ştim şi noi ce probleme de "sănătate" a avut înaintea alegerilor din toamna anului 2004!), încearcă să spargă PNL-ul neaservit preşedintelui. Mona Muscă urmează aceeaşi traiectorie nederatizată a preşedintelui Traian Băsescu, vrând, evident, să se răzbune pe cei care au exclus-o din partid si au dat-o jos de pe soclul moralităţii pe care se cocoţase fără pic de jenă. Problema este şi rămâne a celor din PNL, nu este a noastră, dar afectează din plin populaţia ţării, care în niciun caz nu o duce şi nici nu o să o ducă mai bine pentru că Stolojan face platforme liberale pe care le prezintă prin jurul capitalei. Sondajele mincinoase aruncate pe piaţă cu neruşinare se bat cap în cap, pe de-o parte cetăţenii au o încredere extrem de mare în cei aflaţi vremelnic la putere, dar recunosc, într-o proporţie covârşitoare, că nu trăiesc deloc mai bine, aşa cum s-a promis în campania electorală. Păi atunci, de unde aşa o încredere în preşedintele statului, care numai de problemele cetăţenilor nu se ocupă? De unde aşa o încredere în Mona Muscă, Theodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Anca Boagiu, Teodor Atanasiu (ministrul suspendat al apărării), Radu Berceanu, Sulfina Barbu sau Sebastian Vlădescu? Pentru ce merite deosebite? Nu este cazul să fim crezuţi naivi, pentru simplul motiv că nu suntem. Toţi cei pe care i-am numit mai sus nu au făcut nimic cu adevărat pentru cei care ar trebui să "trăiască bine"! Nu o să mă refer prea mult la perdeaua de fum aruncată cu insistenţă de manipulatorii de profesie de la Cotroceni, cum că PNG-ul lui Becali vine puternic din urmă, calcă totul în picioare şi ajunge să aibă acelaşi scor electoral cu Partidul România Mare. Hai că e bună gluma! E ca şi când am compara un armăsar cu o mârţoagă! Cine poate să creadă aşa ceva? Oricum, pe noi nu ne sperie sondajele mincinoase, ba din contră ne întăresc convingerea că PRM este o forţă, este singurul partid care face opoziţie cu adevărat în Parlamentul României, mai ales că PSD-ul a sărit de curând în barca puterii. Respectiva barcă, doamnelor si domnilor, ia apă! Aveţi grijă, în curând se va scufunda!
			Domnul Relu Fenechiu: Declaraţie politică: "PSD a depăşit graniţa demagogiei" Săptămâna trecută am fost obligat să iau poziţie şi să critic unele ieşiri tipice epocii de tristă amintire a anilor '50 ale preşedintelui PSD, domnul Mircea Geoană. Mă văd nevoit să revin astăzi, pentru că liderul partidului purtătorilor de tricouri roşii cu chipul lui Che Guevara pe piept a întrecut cu mult unitatea de măsură a demagogiei. Citez un pasaj dintr-un ziar central: "Înarmat cu 600.000 de broşuri şi 250.000 de fluturaşi despre "Faptele şi Minciunile Alianţei D.A.", Geoană a criticat pe rând deciziile reprezentanţilor PNL-PD şi şi-a dat cu părerea că frecvenţa "minciunilor guvernamentale" este de 20 pe lună, până în prezent fiind inventariate de către social-democraţi un număr de 1.000." Plecând de la acest pasaj, se observă clar că este vorba de o clasică acţiune de campanie electorală - din informaţiile pe care le deţin, astfel de fluturaşi precum şi unele "critici" au fost făcute de domnul Geoană şi suita sa în locuri publice, printre care şi Piaţa Obor, zonă electorală foarte dragă celor din PSD. Nu faptul că liderii PSD au avut acţiuni publice de campanie electorală mă miră, ci faptul că nimeni nu s-a sesizat. Legislaţia electorală este clară: campania se face cu 30 sau 45 de zile înainte de alegeri. Ori nu ştiu să avem vreun scrutin în luna noiembrie sau decembrie 2006. Trecând la chestiunile de fond, sunt tare curios să aflu cum a ajuns domnul Geoană la concluzia că reprezentanţii PNL-PD au minţit de 1000 de ori, şi zilnic de 20 de ori. Nici măcar în cele mai negre zile ale fostei guvernări ale partidului-stat, PSD, nu am auzit vreun coleg de-al meu de partid sau de alianţă care să inventarieze atât de multe încălcări de promisiuni ale guvernării Năstase. Şi, slavă Domnului, au fost multe! Tehnica domnului Geoană nu frizează doar demagogia, ci şi laşitatea. Face afirmaţii neadevărate - nu a spus nimic concret - în faţa unui auditoriu mai puţin instruit şi mizează pe setea de subiecte a mass-media. O singură dată, preşedintele PSD a avut - în faţa aceluiaşi auditoriu - o acţiune concretă. Tot în Piaţa Obor, tot în luna octombrie, dar în anul 2005, şeful PSD a demarat o acţiune de strângere de semnături pentru "forţarea" introducerii în legislaţia electorală a sistemului de vot uninominal. Sincer să fiu, la momentul respectiv chiar am fost de acord cu domnul Geoană, deşi bănuiam că este vorba tot de un exerciţiu ieftin de imagine. Mi-am zis, în octombrie 2005, că senatorii şi deputaţii din PNL şi PD din viitoarea (la vremea respectivă) comisie parlamentară de elaborare a Codului Electoral nu vor avea viaţă grea, când vor propune votul uninominal, urmând să aibă şi OK-ul celor din PSD. M-am înşelat amarnic. "Campionii" votului uninominal din octombrie 2005, au început în ultima lună să declare că soluţia cea mai viabilă ar fi votul preferenţial pe listă. Episodul "Obor octombrie 2005" a fost, ca şi cel din octombrie 2006, unul din numeroasele din piesa de teatru demagogic în care PSD este un actor desăvârşit. PS: Propun colegilor mei, Mihai Voicu şi Valentin Iliescu, în calitate de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al comisiei parlamentare pentru elaborarea Codului Electoral să solicite, când vor începe dezbaterile pentru legea alegerilor parlamentare, listele de semnături strânse de PSD în octombrie 2005.
			Domnul Aurel Olarean: "Simplificarea obţinerii vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova - o reparaţie morală faţă de fraţii noştri din afara Uniunii Europene" Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Zilele care ne mai despart de aderarea în Uniunea Europeană sunt tot mai puţine şi deja problemele specifice încep să se arate. De la 1 ianuarie 2007 frontierele de est ale UE se mută pe Prut, şi, ca o consecinţă directă şi fraţii nostri moldoveni devin cetăţeni non-comunitari. Acesta va fi unul dintre preţurile plătite de România pe soclul integrării, o condiţie esenţială şi acceptată tacit încă de la începutul procesului de aderare europeană. În aceste condiţii specifice, demersurile pe ultima sută de metri, prin care Ministerul Afacerilor Externe încearcă să uşureze această tranziţie care depăşesc cadrul strict al relaţiilor dintre două ţări vecine, fiind vorba, în fond, de o relaţie frăţească între membrii aceluiaşi neam dar despărţiţi de vicisitudinile istoriei, este mai mult decât binevenită. De la 1 ianuarie, România trebuie să se supună unor reguli de călătorie europene care exclud libera circulaţie pe teritoriul românesc a cetăţenilor moldoveni. Astfel, ca viitori cetăţeni europeni, românii nu vor avea nevoie de vize pentru a trece Prutul, în schimb cetăţenii moldoveni vor fi obligaţi să îndeplinească această formalitate. Suntem siguri că în curând şi Republica Moldova va decide să reintre în procesul de transformări democratice care ii va permite a accede la statutul de stat membru al UE, dar până atunci Ministerul Afacerilor Externe nu poate, decât, să încerce implementarea unui regim de vize pentru cetăţenii moldoveni, cât mai flexibil şi cu un maxim de facilităţi posibil de oferit în condiţiile respectării legislaţiei comunitare în materie. Aceasta este unica compensaţie morală pe care România o poate oferi, deocamdată, fraţilor noştri de dincolo de Prut, pe care istoria a vrut să-i despartă de patria mamă şi pe care, chiar şi acum, tot istoria, îi ţine departe şi despărţiţi de o nouă frontieră.
			Domnul Dumitru Ioan Puchianu: "Ministerul Culturii şi Cultelor refuză să repare o eroare morală a istoriei. De ce oare?" Domnule preşedinte Stimaţi colegi Regina Maria a dorit ca, după moartea sa, în 1938, inima să să odihnească într-o mică bisericuţă aflată pe malul Mării Negre, la Balcic. Familia i-a respectat dorinţa astfel că trupeşte rămăşiţele Reginei au fost înhumate alături de strămoşii săi la Curtea de Argeş, iar sufleteşte inima sa a rămas pe malul mării, în locurile atât de iubite cât a fost în viaţă. Sărmana Regină nu avea însă de unde să ştie că România va pierde în 1940 Cadrilaterul şi inima sa nu îşi va mai găsi de atunci liniştea meritată. In aceste condiţii istorice precare, familia regală a decis ca relicvele spirituale ale Reginei, inima sa, să fie depuse într-o altă capelă aflată în vecinătatea Castelului Bran, un alt loc de refugiu mult îndrăgit de ea. Dar din nou istoria şi-a spus cuvântul în destinul rămăşiţelor Reginei. Odată cu venirea comuniştilor la putere capela a fost închisă, ca mai apoi inima Reginei Maria să fie definitiv mutată în subsolurile Muzeului Naţional de Istorie, unde zace şi astăzi. Se tăia astfel o ultimă legătură cu simbolurile monarhiei din România, autorităţile vremii motivând însă gestul lor, culmea ipocriziei, prin faptul că numai aşa se puteau asigura măsuri de protecţie. Astăzi, după 70 de ani de la moartea Reginei Maria, autorităţile locale, clerul şi Casa regală continuă să susţină şi s-ă ceară Ministerului Culturii şi Cultelor ca inima Reginei să fie repusă în locul meritat şi cinstit de toţi: capela Castelului Bran. Lucrurile tergiversează, nici un for competent nu se implică, iar Ministerul Culturii invocă, paradoxal, acelaşi motiv pueril preluat de la autorităţile comuniste: numai în subsolul Muzeului Naţional de Istorie pot fi asigurate condiţii de siguranţă şi securitate pentru integritatea acestor relicve. Aspectul moral nici nu este luat în seamă, faptul că o bucăţică din istoria acestui neam zace într-un subsol, nu contează, iar dorinţa familiei este ignorată. Scuzele şi motivaţiile sunt inutile, iar faptul că din motive pur istorice dorinţa Reginei ca inima sa să fie depusă la Balcic nu a putut fi respectată nu înseamnă că alternativa este subsolul Muzeului Naţional. Dacă capela Castelului Bran nu oferă măsuri de siguranţă maximă, ea poate fi securizată şi locuitorii din zonă sunt dispuţi să sprijine chiar şi material această iniţiativă. În aceste condiţii poziţia adoptată de către Ministerul Culturii şi Cultelor este de neînţeles, pentru că a da curs dorinţei Casei Regale şi a românilor de a expune acest vestigiu într-un cadru public, nu ar fi decât o măsură reparatorie faţă de meritele Reginei Maria în istoria acestui neam.
			Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu: "Decalogul guvernarii portocalii" 1. Când eşti în opoziţie, dă în duşmanul tău fără încetare chiar dacă nu ai dreptate. Cel mai important este să îţi atingi scopul. 2. Minte cât poţi de mult. Astfel vei deveni mult mai credibil. 3. Să nu faci ce ai spus că face duşmanul tău. Dar dacă poţi, fură mai mult decât se poate fura. 4. Nu pune nicioadată în aplicare Programul de guvernare. S-ar putea ca peste patru ani să nu mai ai ce promite în campania electorală. 5. Dacă poţi să faci un lucru vara, amână-l cât mai mult. Iarna nu vei putea fi acuzat că nu ai avut bunăvoinţă. 6. Chiar dacă membrii tăi de partid sunt arestaţi pentru corupţie, tu arată cu degetul tot spre opoziţie. Tot ei sunt vinovaţi pentru fărădelegile tale. 7. Să nu îţi înşeli niciodată partenerul de coaliţie, dar dacă poţi să o faci, fă-o cu neruşinare. 8. Creează cât mai multe crize. Nimeni nu îşi va da seama că de fapt nu faci nimic. 9. Dacă eşti preşedinte umblă cât mai mult în cârciumi. Astfel te va iubi electoratul şi mai mult. 10. Să îţi iubeşti prietenii care au cotizat în campania electorală ca pe tine însuţi. Dă-le cât mai multe contracte, aranjează cât mai multe licitaţii şi îngraşă-le conturile cu bani publici. Numai aşa vei avea pensia asigurată.
			Domnul Cristian Mihai Adomniţei: "Viitorul Comisar European - plusvaloare pentru România" Am deplină încredere în nominalizarea pe care domnul prim ministru o va face pentru funcţia de Comisar European, fără să ştiu în acest moment care va fi aceea. Am încredere deplină în ierarhia de valori pe care domnul Călin Popescu Tăriceanu o va avea în vedere în momentul în care va face această nominalizare pentru că toţi suntem de acord că această persoană prin calităţile şi prin activitatea depusă până în acest moment trebuie să aducă plus valoare României ca ţară europeană. Mă bucură faptul că s-au vehiculat atât de multe nume, majoritatea din rândul PNL, ceea ce dovedeşte faptul că am reuşit ca şi popor să ne scoatem valorile la lumină, să le dăm recunoaştere şi să le folosim ca şi vectori de imagine pentru România. CV-urile candidaţilor la acest înalt post sunt impresionante şi vor face o imagine extrem de bună în cercurile politice europene, României. Sunt de două ori mândru, pentru că doi dintre candidaţi sunt ieşeni. Este o situaţie onorantă pentru Iaşi, oraş care-şi reconfirmă statutul de casă a marilor valori naţionale şi iată acum şi internaţionale. Poate suna paradoxal, dar mă bucur că decizia în ceea ce priveşte viitorul Comisar European este atât de dificilă. Felicit fiecare candidat pentru acest post pentru faptul că numele său reprezintă plus valoare pentru România.
			Domnul Daniel Buda: "Limbă de lemn de la Bunica" Intr-o broşură care se dorea o analiză critică a guvernării intitulată "Bogaţii, mai bogaţi! Săracii, mai săraci!", PSD-ul a înfierat cu mânie proletară cei doi ani de guvernare ai Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD. Din malaxorul criticilor n-au lispsit referirile la despăgubirile acordate celor cărora li s-au naţionalizat fabricile de către guvernul comunist. Datoria unui partid de opoziţie este aceea de a critica guvernarea. Problema este însă cum şi mai ales ce convoi semantic utilizează. Or, din acest punct de vedere, PSD-ul demonstrează că a rămas acelaşi, că este acelaşi PDSR cu rădăcini antedecembriste, cu mentalităşi şi limbaj de lemn. Noua creaţie ideologică a PSD demonstrează ca acest partid nu a învăţat nimic din cei 2 ani de opoziţie, că nu şi-a reformat discursul şi nici modul de a face politică. Alegerea lui Mircea Geoană ca preşedinte al PSD a fost pentru mulşi o speranţă. Nu doar pentru cei din PSD sau pentru electoratul PSD, ci şi pentru cei care iubesc democraţia şi consideră că România are nevoie de partide politice europene şi de o opoziţie constructivă. Din nefericire, Mircea Geoană preşedinte al PSD a generat tot atâtea deziluzii. Episodul cu ultima broşură demonstrează acest lucru. In fond se pare că titlul şi textul broşurii au fost gândite de Ion Iliescu, sa ca acesta le-a împrumutat puţin reformatorilor limba de lemn. Deci "Limbă de lemn de la Bunica". Nu Ion Iliescu vorbise despre proprietate ca despre un "moft", despre retrocedarea pădurilor ca despre o "prostie istorică" sau despre alternanţa la guvernare ca despre o "meteahnă de care românii nu s-au lecuit" ? In orice caz, după această ultimă broşură, Ion Iliescu nu mai are de ce să fie supărat pe Mircea Geoană şi poate îşi retractează "laudele" cu care la gratulat imediat după alegeri. Oricum pe Mircea Geoană nu-l prinde un asemenea gen de discurs şi nu ştiu ce vor spune colegii lui diplomaşi de la Washington. După cum nu-l prinde nici plimbatul prin pieţe cu "pupezi politice" de vânzare. Este regretabil că Mircea Geoană a îmbrăcat costumul de carnaval politic al lui Ion Iliescu. Nu i se potriveşte şi în plus e prea ponosit. Dacă PSD tot dorea să apară pe "piaşă" cu un astfel de material, mai bine îl introducea în scenă pe Ion Iliescu, pentru care băile de mulţime sunt bine venite, făcându-i bine la longevitatea politică. Mircea Geoană ar fi trebuit să-şi reamintească de celelalte episoade neplăcute cu ieşitul în piaşă, din campaniile electorale. Discursul de ultimul moment al PSD denota însă o realitate foarte gravă. PSD-ul arată că nu poate gândi altfel decât în termenii unui stângism extrem, frate cu comunismul. Mai lipsea doar ca PSD-ul să cheme la "lupta de clasă" şi la luptă împotriva "orânduirii nedrepte". Asemenea discurs este incompatibil cu statutul PSD de partid social-democrat şi de membru al Internaţionalei Socialiste. Ne putem pune în mod firesc întrebarea, cât de european este PSD-ul. In realitate, acest partid este prizonierul unui discurs cu lipici la un electorat pe care însuşi PSD-ul şi l-a fabricat după 1989: electoratul care se teme de capitalism, de economia de piaţă, electoratul care este obişnuit cu pomenile de la stat şi care are mentalitatea de asistat. In fond de aceea PSD-ul nu s-a descotorosit până acum de Ion Iliescu. PSD-ul pendulează de la Ana la Caiafa între tentaşia discursului social-democrat european şi capcana discursului social mieros, adresat celor mulţi, care vorba aceluiaşi Iliescu "trăiesc din muncă cinstită". Dovada adevărată a europenizării şi modernizării PSD-ului o va constitui abandonarea lui Ion Iliescu şi a discursului de lemn al acestuia. Aflat în plin proces de comprimare, PSD-ul nu-şi poate permite însă să cultive un altfel de discurs, un discurs care l-ar lipsi de susşinerea electoratului său tradiţional. Ba mai mult, ştie că doar acest electorat îi poate asigura nucleul dur al procentelor din sondajele de opinie. Făcând o analiză a guvernării la mijloc de mandat, PSD-ul ar fi trebuit să prezinte şi un bilanş propriu ca partid de opoziţie. Poate că dacă PSD-ul şi-ar fi facut mai bine datoria şi în mod constructiv ca partid de opoziţie, şi rezultatele guvernării pe care o critică astăzi ar fi fost şi mai bune. Din păcate însă, în aceşti doi ani de opozişie, PSD-ul a fost mai preocupat de luptele pentru funcţiile interne din partid, de aranjamente de culise, de aruncatul responsabilităţilor pentru pierderea puterii şi mai ales de pasarea datoriilor din campania electorală. Ca partid de opozişie PSD-ului nu i-a mai rămas de împărţit decât funcţiile din organizaţii şi datoriile electorale. Frustrarea liderilor PSD este de înţeles, dar deocamdată trebuie să se resemneze cu statutul de opoziţie, care şi aşa constituie pentru ei o provocare, poate unerori mult prea mare. In fond, dacă ar fi fost atât de buni pe vremea când s-au aflat la guvernare nu ar mai fi ajuns în opoziţie. Si mai e ceva. Ca lideri de partid cu declaraţii de avere demne de politicieni occidentali, cei din PSD nu pot veni azi să se plângă că azi în România cei bogaţi au devenit mai bogaţi, iar cei săraci au devenit mai săraci. Nu de alta dar nu-i crede nimeni că sunt "săraci şi cinstişi".
			Domnul Cătălin Lucian Matei: "Autonomia Ţinutului Secuiesc - un deziderat imposibil de acceptat" După ce s-a străduit, fără prea mult succes, să solidifice autonomia teritorială maghiară, aruncând mărul discordiei în Coaliţia guvernamentală, prin susţinerea mai mult decât obsesivă a Statutului Minorităţilor Naţionale şi a aşa-zisei autonomii culturale, Marko Bela pregăteşte un nou joc politic, murdar am putea spune, înfiintarea "Uniunii pentru Ţinutul Secuiesc". Deşi persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au şi aşa prea multe drepturi şi libertăţi în România, scopul unei astfel de alianţe rămâne unul sigur şi precis: dobândirea autonomiei pe criterii etnice în Ţinutul Secuiesc şi impunerea limbii maghiare ca limbă oficială în zonele în care secuii sunt majoritari. Aceasta este culmea tupeului! Să fii un bun amfitrion şi musafirul să-şi impună dominaţia pe casa ta, pentru simpul motiv că ai greşit prin a fi prea ospitalier cu musafirul. Pentru a duce la îndeplinire acest deziderat fundamental, Marko Bela întinde o mână chiar şi Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), grupare cu care UDMR nu s-a aflat până acum în relaţii tocmai prieteneşti, dar cum se procedează în politică, te faci frate şi cu necuratul ca să obţii ceea ce doreşti. Conducătorii CNS au menţionat faptul că este inerentă organizarea unui referendum privind autonomia ţinutului secuiesc care să aibă loc indiferent de ceea ce vor spune autorităţile locale şi nu numai. Mi se pare inadmisibil ca o asociaţie, fie ea chiar şi una maghiară, să afirme public că nu ţine cont de autorităţile statului român, că poate trece oricând la acţiune pentru a-şi pune în practică intenţiile, evident neconstituţionale, antiromâneşti, peste limita bunului simţ şi a spiritului pragmatic. Această atitudine reprezintă, de departe, însă, şi o stratagemă politică mai mult decât evidentă. Reluarea în forţă a problemei autonomiei teritoriale, într-un moment în care viaţa politică a României traversează un moment destul de sensibil pentru istoria sa, poate atrage un capital politic secuiesc însemnat pentru Uniune. Ştim cu toţii că, pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc este nevoie atât de schimbarea cadrului legislativ românesc, dar mai ales de revizuirea Constituţiei. Acest lucru nu poate fi realizat în prezent atâta timp cât integrarea României în Uniunea Europeană bate la uşă şi orice modificare radicală a politicii româneşti, considerată a fi un pas greşit pentru ţara noastră, ne-ar putea costa chiar integrarea. Cred că ar trebui să ne mai gândim şi la interesele României, pentru că dincolo de toate, noi trăim în România şi suntem cetăţeni ai acestei ţări. Prevederile legislaţiei europene nu obligă nici un stat membru la acordarea de autonomii minorităţilor pe criterii etnice. Aş dori să îl întreb pe preşedintele Traian Băsescu dacă, în calitatea sa de garant al Constituţiei, este de-acord cu ce se întâmplă în acest moment în actuala guvernare. Dacă se va dovedi perseverenţă în acest demers al UDMR-ului vom putea trage concluzia că declaraţiile liderului maghiar nu au fost făcute întâmplător, ci intenţionat, cu câteva luni înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. Aceste aspecte, nu tocmai plăcute pentru ţara noastră, mă duc cu gândul la declaraţiile făcute la Miercurea Ciuc de liderul UDMR şi consider că, pe cale de consecinţă, acestea sunt incompatibile cu atribuţiile lui Marko Bela în Guvern, mai ales că sectorul pe care îl coordonează vizează activitatea din domeniul integrării europene. În urma acestor declaraţii, liderul UDMR, Marko Bela, ar trebui să aibă o fărâmă de bun simţ şi să îşi prezinte demisia din Guvern, deoarece promovează o politică antistatală şi antiromânească, ceea ce vine în contradicţie cu scopul în vederea căruia a fost numit. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Hoban: "În Maramureş, jumătate dintre procesatorii de carne şi lapte au fost închişi" Aflat recent în România, vicepreşedintele Comisiei de agricultură şi dezvoltare rurală a Parlamentului European declara că în UE există o oarecare reticenţă în ceea ce priveşte aderarea României şi Bulgariei. În opinia vicepreşedintelui Comisiei de agricultură şi dezvoltare rurală a Parlamentului Europei, România va putea face faţă standardelor europene dacă se va axa pe calitate. Dar acest lucru presupune investiţii foarte mari, lucru infirmat de realităţile din industria de procesare a laptelui şi cărnii. Chiar dacă s-a derulat şi se derulează Programul "Fermierul", chiar dacă se fac eforturi pentru alocarea unui buget sporit agriculturii, pentru cofinanţarea Programului Sapard, pentru a veni în sprijinul celor care vor să obţină fonduri prin acest program, oamenii nu ştiu cum să acceseze creditele sau nu au curajul să facă acest lucru. Aşa cum se prezintă lucrurile, e greu de crezut că România va putea să crească capacitatea de procesare a laptelui de la un miliard de litri la 2,5 miliarde de litri, pentru a ne atinge cota negociată cu Uniunea Europeană de 3 miliarde de litri de lapte, care trebuie procesat. E de admirat optimismul ministrului agriculturii, care speră că şi în domeniul cărnii, anul viitor capacitatea de prelucrare va creşte cu un milion de tone, prin noile fabrici care vor fi deschise cu bani de la Sapard. Până atunci, în Maramureş, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, controlând unităţile de procesare a laptelui şi cărnii, pentru a se asigura că se respectă programul de modernizare în conformitate cu standardele europene, au închis, din cele 65 de unităşi de producţie existente în judeţ, 31. Motivul? Administratorii acestora nu au avut resurse pentru restructurare. Dintre cele 34 rămase, 21sunt în domeniul procesării laptelui şi 13 de procesare a cărnii. Acestea vor primi autorizaşie de funcţionare doar dacă se înscriu în standardele de calitate impuse de Uniunea Europeană. Aceste unităţi trebuie sprijinite să acceseze programe de finanţare, altfel după 1 ianuarie îşi vor închide porţile. Am stat de vorbă cu reprezentanţii unora dintre aceste unităţi. Unii sunt resemnaţi, alţii nu au încredere în Programul Sapard, alţii nici n-au auzit de programul Sapard - îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole, Măsura 1.1.
			Domnul Adrian Semcu: Ziua Armatei. Prima în care Armata Română nu are un ministru şi ultima înaintea integrării europene... La începutul lunii iulie, Teodor Atanasiu a acuzat-o pe Adriana Saftoiu ca oferă presei informaţii "pe surse" (fără a putea fi citată) prin care îl discreditează. Pe 11 iulie, consiliera preşedintelui Băsescu a depus, la Parchetul Militar, o plângere penală de abuz în serviciu contra intereselor persoanei. Şi, tot atunci, deputatul PSD Eugen Bejinariu a depus o plangere împotriva cererii lui Atanasiu pentru retragerea trupelor din Irak. In urma celor doua acuzaţii, preşedintele Traian Băsescu a semnat, pe 12 septembrie, Decretul de suspendare a ministrului Atanasiu. Ministrul liberal a contestat Decretul la Curtea de Apel, însă magistraţii au respins cererea acestuia. Teodor Atanasiu a fost chemat la audieri de procurorul militar Dan Voinea. Acelaşi procuror l-a informat, ulterior, că nu există probe pentru începerea urmăririi penale. În consecinţă, s-a anunţat neînceperea urmăririi penale. Ministrul Athanasiu este încă suspendat. Astfel poate fi rezumat, în... trei paragrafe, destinul unui om care nu a greşit cu nimic în faţa legii, dar a călcat pe bec în faţa unui preşedinte jucător. "Între timp", într-un interviu acordat ziarului The Daily Mail, generalul Richard Dannatt a afirmat că militarii britanici ar trebui să se retragă din Irak în viitorul apropiat. "Între timp", românii au marcat, sărbătorind, ultima incorporare obligatorie a tinerilor pentru satisfacerea serviciului militar. Şi tot... "între timp", în campania de strângere de semnături pentru retragerea trupelor româneşti din Irak, sute de mii de români au semnat pentru. Mâine este Ziua Armatei. Prima în care Armata Română nu are un ministru, şi ultima înaintea integrării europene...
			Domnul Ion Luchian: Doamnelor şi domnilor deputaţi, S-a discutat foarte mult în ultima perioadă pe marginea proiectelor de legi ale siguranţei naţionale, aşa cum au fost acestea propuse, pe de-o parte de Cotroceni, pe de altă parte de Guvern. Acest pachet de legi, care peste puţin timp urmează să intre în dezbaterea Parlamentului, s-a aflat pentru mai mult timp sub lupa reprezentanţilor societăţii civile, aceştia observând, în mare parte, faptul că forma dată de Guvern este mai bună decât cea a Cotrocenilor, remarcându-se importanţa respectării în primul rând a drepturilor cetăţenilor. Astfel, în timp ce pachetul elaborat de reprezentanţii serviciilor secrete sub egida Cotrocenilor se centra asupra siguranţei naţionale, pachetul Guvernului s-a orientat asupra protecţiei drepturilor cetăţeneşti, în această variantă securitatea României fiind "starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului ... asigurată ... în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti". Aşa cum bine observa un analist prin această nouă filozofie a securităţii naţionale, evidenţiată în proiectul Guvernului, are loc o nouă despărţire de comunism. Aş vrea să remarc faptul că varianta finalizată de Guvern elimină privilegiile excesive ale ofiţerilor de informaţii, că serviciile nu mai pot să desfăşoare activităţi economice sau să aibă propriile societăţi comerciale, lucru deosebit de important pentru că aceste activităţi erau nocive din două motive: pe de-o parte, parlamentul nu avea un control asupra adevăratului buget al serviciilor, ca atare nu putea avea un control asupra operaţiunilor lor, iar pe de altă parte aceste activităţi economice ale serviciilor încalcă legea concurenţei, pentru că serviciile de informaţii pot deţine informaţii din interior, fapt care încalcă principiile liberei concurenţe. De asemenea, varianta Guvernului are prevederi clare privind conducerea Serviciilor, eliberarea din funcţie a directorilor, situaţia interimatului; există prevederi mai detaliate privind controlul asupra Serviciilor, în special controlul parlamentar; autorizarea pentru desfăşurarea unor activităţi operative prin care se restrâng drepturi şi libertăţi o poate da numai un judecător, conform acestei variante. Cu toate aceste prevederi foarte bune ale proiectului Guvernului, remarcate şi de membri societăţii civile, jocul politic remarcat cu ocazia votului dat directorilor SRI şi SIE ar putea funcţiona şi în cazul acestor legi, ceea ce ar putea duce la adoptarea pachetului legislativ gândit de Cotroceni care are în vedere mai degrabă sporirea atribuţiilor Serviciilor decât protecţia cetăţeanului. Este responsabilitatea noastră, a membrilor Parlamentului, să cântărim foarte bine problema şi să avem grijă ca aceste legi ale siguranţei naţionale să fie adoptate în forma lor cea mai bună, cea care are în vedere în primul rând respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului şi protejarea acestora prin intermediul Serviciilor. Vă mulţumesc,
			Domnul Emil Radu Moldovan: "România, dincolo de cifre" În aceste zile suntem asaltaţi din toate părţile de creşteri din ce în ce mai spectaculoase ale bugetelor ministerelor. Ni se prezintă aceste creşteri ca fiind o mare realizare a actualei puteri, care vor duce în viitor la o îmbunătăţire a nivelului de trai al populaţiei. Însă dacă aruncăm o privire asupra creşterilor veniturilor bugetare ce au fost anunţate anul trecut vom vedea că ele nu au condus la nici o îmbunătăţire a traiului populaţiei aşa cum era normal, ba chiar din contră am putea spune acesta s-a înrăutăţit continuu astfel că nu este greu de dedus care va fi soarta acestor noi creşteri bugetare. Dacă ne uităm dincolo de cifre observăm că în ciuda celor peste 4% din PIB acordaţi sănătăţii, bolnavii îngheaţă de frig în spitale, iar din cauza lipsei acute de medicamente şi a situaţiei igienice ce lasă de dorit, au mai multe şanse să se îmbolnăvească decât să se vindece. Oficialii de la minister sunt prea puţin interesaţi de situaţia existentă în sistemul de sănătate. Văzându-se scăpaţi la bani, prima lor grijă este să-şi reînnoiască parcul auto pentru a avea condiţii la standarde europene. Dar bolnavii care sunt transportaţi cu ambulanţe vechi de peste douăzeci de ani şi insuficient dotate cu aparatură medicală când vor beneficia de condiţii la nivel european. Situaţia este aceeaşi şi în ceea ce priveşte învăţământul care, potrivit guvernanţilor, a beneficiat anul aceste de investiţii record iar anul viitor va avea un buget de peste 5 % din p.i.b., în timp ce multe şcoli sunt pe jumătate renovate, altele nu au grupuri sociale iar în majoritatea şcolilor este frig autorităţile fiind depăşite de situaţie. Având în vedere situaţia existentă, domnule prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu şi domnilor miniştri, vă întreb cine a beneficiat de pe urma acestor creşteri bugetare dacă nu populaţia? Nu cumva o oligarhie din care fac parte foarte mulţi oameni din actuala putere. Constatăm că la doi ani de la preluarea puterii, actuala guvernare ne prezintă cu foarte mult fast ce va face în viitor. Dar nu despre ce a realizat în aceşti doi ani. Tocmai pentru ca nu a făcut altceva decât să înrăutăţească situaţia românilor. După această logică românii ar trebui să trăiască în viitor, bazându-se pe promisiunile guvernanţilor şi uitând cu totul de ziua de astăzi cu toate grijile ce le aduce. Ceea ce observăm este însă că românii împovăraţi din ce în ce mai mult de greutăţile de zi cu zi, şi uitaţi de actuala guvernare, trăiesc din ce în ce mai mult în trecut, cu gândurile la vremurile de dinainte de 1989.
			Doamna Daniela Popa: "Declaraţie politică privind situaţia pensionarilor, chiriaşi în imobilele revendicate de către foştii proprietari" Legea nr.10 din 8 februarie 2001 reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Sunt stabilite condiţiile de restituire în natură, precum şi măsurile reparatorii în cazul în care nu este posibilă retrocedarea imobilului. Ordonanţa de urgenţă nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 241/2001, stabileşte condiţiile în care chiriaşii au dreptul să locuiască în imobilele revendicate şi procedurile de urmat în cazul în care aceştia trebuie să părăsească locuinţa. Problema retrocedării acestor imobile determină situaţii critice. În cazul pensionarilor, problema este foarte delicată. Rezolvarea acestor cazuri trebuie să aibă în vedere situaţia extrem de dificilă în care se află această categorie de chiriaşi. Veniturile lor mici nu le dau posibilitatea nici să plătească chirie şi nici să cumpere o locuinţă. Ca soluţie de moment ar putea fi decizia de prelungire a duratei contractelor de închiriere pentru chiriaşii imobilelor redobândite de foştii proprietari sau de moştenitorii acestora, pentru o perioadă de maxim 3 ani. Consiliile locale trebuie să se implice în rezolvarea, cu prioritate, a cazurilor în care chiriaşii sunt pensionari. În aceste situaţii, considerăm că este oportun ca durata contractului de închiriere să se prelungească până la soluţionarea problemei locative a chiriaşului, de către consiliul local.
			Domnul Constantin Traian Igaş: "24 octombrie-Ziua Internaţională a Organizaţiei Naţiunilor Unite " Doamnelor şi domnilor deputaţi, În acest an, pe data de 24 octombrie, sărbătorim al 61-lea an de la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Organizaţia a luat fiinţă mai întâi ca alianţă politică pe timp de război (încă din 1942), ulterior, după alţi trei ani, la 24 octombrie 1945 ea devenind o organizaţie internaţională. Se cuvine să marcăm acest moment, cu atât mai mult cu cât începând din anul 1955, la zece ani de la înfiinţarea ca organizaţie internaţională şi ţara noastră a devenit membră a acestei mari familii mondiale ce se numeşte, mai pe scurt, ONU. Ca cea mai importantă organizaţie internaţională din lume, Organizaţia Naţiunilor Unite a fost înfiinţată imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, iar în prezent ea numără nu mai puţin de 191 de state membre. Principala sa misiune este aceea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi nu în ultimul rând respectarea dreptului internaţional. ONU reuneşte în prezent mai multe agenţii şi joacă un rol deosebit de important în implementarea şi respectarea principiilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Se acordă un sprijin deosebit cu precădere ţărilor ce se află în tranziţie spre democraţie, acolo unde accente deosebite se pun pe acordarea de asistenţă tehnică pentru realizarea unor alegeri libere şi corecte, sau pe revizuirea constituţiilor şi îmbunătăţirea structurilor judiciare. Cele cincizeci şi una de state ce au pus bazele acestei organizaţii în anul 1945, se angajau să menţină pacea prin cooperare internaţională şi securitate colectivă. Fiecare dintre cele 191 de state membre s-au angajat, odată cu aderarea, să accepte şi să respecte obligaţiile prevăzute în Carta Naţiunilor Unite, care este de fapt un tratat internaţional ce stabileşte principiile de bază ale relaţiilor internaţionale, între care cele mai importante sunt: menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltarea relaţiilor de prietenie între naţiuni, cooperare pentru rezolvarea problemelor internaţionale, respectul pentru drepturile omului şi armonizarea acţiunilor tuturor statelor. În această organizaţie, fiecare stat, indiferent de cât de mare sau de mic este, cât de bogat sau de sărac este, are un cuvânt de spus în rezolvarea oricăror conflicte internaţionale şi se bucură de drepturi egale de vot. Odată cu numirea domnului Kofi Annan în funcţia de secretar general al ONU, din 1997 a început practic o reformă în cadrul organizaţiei, reformă care a pus în practică o serie de idei, a adus modificări la nivelul programului de lucru atât la nivel central cât şi la nivel local, toate acestea urmărind de fapt un singur lucru: situarea Organizaţiei Naţiunilor Unite la cel mai înalt nivel al practicilor internaţionale. Ne dorim în acest moment ca Organizaţia Naţiunilor Unite să contribuie în continuare la menţinerea păcii mondiale şi să rămână pe mai departe acelaşi organism de mare încredere care a devenit de-a lungul fiinţării sale. Vă mulţumesc.
			Domnul Radu Lambrino: "Tăierile de copaci şi ilegalităţile Primăriei Timişoara" Obiectul acestei declaraţii politice îl constituie un fapt care, în sine, deşi ar putea părea unul banal, are pentru timişoreni nu doar o semnificaţie afectivă ci şi o latură care ţine de legalitatea întregii situaţii. Concret, este vorba despre planul Primăriei Timişoara de tăiere a aproximativ 35 de tei din centrul istoric al oraşului, zona Bulevardul Revoluţiei - Strada "Proclamaţia de la Timişoara" fără anunţarea riveranilor şi consultarea populaţiei. Neducerea la bun sfârşit a acestui plan se datorează intervenţiei unui grup de ziarişti care, contrariaţi de doborârea primului tei în cursul zilei de miercuri, 11 octombrie, de către o echipă de intervenţie care refuza orice dialog pe tema avizului de mediu necesar unei astfel de operaţii, au reclamat situaţia la Garda de Mediu. Ce s-a întâmplat după aceea nu poate să nu ne ridice semne de întrebare în legătura cu buna funcţionare a administraţiei publice locale şi cu buna-credinţă a celor care o conduc: Garda de Mediu a constatat că întregul proiect de modernizare a zonei are la bază o autorizaţie de construcţie fără aviz de mediu şi care nu respectă planul de urbanism şi, în consecinţă, a amendat Primăria Timişoarei cu 50.000 RON în conformitate cu prevederile Legii protecţiei mediului. Spuneam la începutul acestei declaraţii politice că faptul în sine are mai multe semnificaţii. Prima dintre acestea, cea afectivă, se leagă de memoria şi de identitatea cetăţenilor oraşului Timişoara. Indiferent că veţi vorbi cu oameni care s-au născut şi au crescut în acest oraş, cu turişti sau cu oameni de afaceri străini care se stabilesc aici, una dintre remarci a acestora va fi legată de frumuseţea zonei centrale în care clădirile şi pieţele istorice alternează cu parcurile şi spaţiile verzi. Cum este posibil ca, în chiar mijlocul acestui oraş, Primăria Timişoarei să decidă distrugerea aliniamentului de copaci de pe un întreg bulevard? Dacă ar fi prima situaţie de acest fel ar putea părea una accidentală. Din păcate, lucrurile nu stau aşa, şi ne-o arată chiar protestul Asociaţiei Ariergarda, condusă de scriitorul Daniel Vighi, protest apărut a doua zi după tăierea primului copac: "Ariergarda protestează faţă de intenţia de a transforma Strada ‚Proclamaţia de la Timişoara' in ceva similar deşertului din zona Küttl - Maria, unde au fost tăiaţi copacii si înlocuiţi cu ghivece cu flori atârnate de stâlpi". Ceea ce este aşadar fără precedent nu este propriu-zis "deşertizarea", alte zone ale oraşului având deja parte de acest tratament. Fără precedent este modalitatea în care Primăria a înţeles să ignore instituţiile abilitate şi să ocolească prevederile legale în domeniu. În numele unei prost înţelese descentralizări a administraţiei publice locale, Primăria Municipiului Timişoara şi-a eliberat singură o autorizaţie de construcţie pentru refacerea respectivei zone luând aprobări doar de la regiile şi instituţiile direct subordonate. Aşa s-a ajuns în situaţia în care, în locul avizului de mediu care ar fi trebuit obţinut de la Agenţia de Mediu, Primăria şi-a eliberat autorizaţia în 2006 în baza unui aviz de mediu (a) solicitat de o altă instituţie, (b) acordat în 1999 şi expirat în 2004 şi (c) vizând un alt tip de lucrări decât cele desfăşurate acum de Primărie. Ca să avem însă dimensiunea completă asupra celor întâmplate mai trebuie adăugat că, în tot acest timp, cetăţenii obişnuiţi sunt blocaţi luni în şir de aceeaşi instituţie, Primăria Timişoarei, demersul lor de obţinere a unei autorizaţii de construcţii lovindu-se de incapacitatea aşa-numitului "Ghişeu unic" de a gestiona situaţia şi de a rezolva solicitările. Încheiem cu speranţa că zona Bulevardul Revoluţiei - Strada "Proclamaţia de la Timişoara" nu va fi transformată într-o fâşie de beton cu ghivece pe stâlpi şi aceasta nu doar din raţiuni care privesc aspectul şi arhitectura oraşului, dar şi pentru sănătatea locuitorilor acestuia. Primăria ar trebui ca, odată cu stoparea momentană a tăierii celorlalţi tei de pe bulevard, să intre în legalitate din punct de vedere al autorizaţiei de construcţie prin obţinerea tuturor avizelor necesare de la instituţiile abilitate, nu înainte însă de a consulta cetăţenii pe această temă şi de a asculta astfel şi opinia locuitorilor oraşului Timişoara, supranumit până nu demult, datorită spaţiilor sale verzi, şi "oraşul florilor".
			Doamna Daniela Popa: "Declaraţie politică privind distribuirea profitului Companiei Naţionale "Loteria Română" - SA în scopul creşterii pensiilor şi dezvoltării rurale" Dorinţa României de a atinge standarde de dezvoltare europene impune un efort deosebit mai ales în domeniul investiţiilor. Prin bogăţia şi potenţialul său, mediul rural reprezintă o componentă de bază a viitorului României. Dezvoltarea şi creşterea nivelului de trai în mediul rural nu sunt posibile fără investiţii şi alocări financiare majore. Dezvoltarea rurală a beneficiat de o deosebită atenţie în politica ultimilor ani. Fondurile de pre-aderare şi, pe viitor, fondurile structurale au avut şi vor avea ca obiective dezvoltarea agriculturii, dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care să genereze venituri alternative în mediul rural, formarea profesională a specialiştilor de la sate, investiţii în infrastructură, dezvoltarea agroturismului etc. Dinamizarea vieţii economice în mediul rural face parte din efortul general de integrare europeană. Efortul de modernizare a satului românesc nu trebuie să se bazeze doar pe finanţarea de la Uniunea Europeană, ci trebuie să fie susţinut şi din veniturile proprii statului român. În acest context, am conceput o propunere legislativă, pe care o considerăm oportună, privind repartizarea a 50% din profitul Companiei Naţionale "Loteria Română" - SA la bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în scopul finanţării programelor de dezvoltare rurală. De asemeni, propunerea legislativă prevede adoptarea unor măsuri de protecţie socială orientate către pensionari. Astfel, profitul Companiei Naţionale "Loteria Română" - SA se constituie ca sursă de finanţare a bugetul asigurărilor sociale de stat, alocându-se un procent de 50% din acesta. Destinaţia acestor sume este creşterea cuantumului pensiilor. În acest sens, facem un apel la toate grupurile parlamentare şi la colegii noştri din Executiv, de a susţine prin votul lor propunerea legislativă, în scopul creşterii nivelului de trai al pensionarilor şi a populaţiei din mediul rural.
			Doamna Monica Iacob-Ridzi: "Roadele populismului" Mi-a fost dat recent să aud o părere, pe cât de absurdă, pe atât de mincinoasă. Chipurile, protecţia socială ar fi specialitatea şi slăbiciunea guvernărilor de stânga! Nimic mai fals! Statistica ne arată, fără drept de apel, că în Europa, în materie de protecţie socială, România ocupă în prezent locul doi, după Franţa. Evident, s-au luat în calcul toate ajutoarele şi alocaţiile bugetare acordate populaţiei nevoiaşe, raportate procentual la produsul intern brut pe cap de locuitor. Aşadar, vă rog să reţineţi: suntem a doua ţară a Europei la capitolul "protecţie socială", deşi avem la guvernare o coaliţie de centru dreapta! Dar stânga noastră de azi, ajunsă în sfârşit în opoziţie, adică acolo unde îi este locul, cere zgomotos noi şi felurite subvenţii. După ce s-au instalat confortabil în vile somptuoase, între două audieri la DNA, liderii social-democraţi plâng pe capete, de mila celor săraci. Prin urmare, nu în protecţie socială s-a specializat stânga neocomunistă din România, ci într-un populism jalnic şi ieftin, aducător de voturi. Un exemplu elocvent de populism şi ipocrizie îl reprezintă Ordonanţa e urgenţă a Guvernului nr. 41/2001, prin care premierul de atunci, Adrian Năstase, a introdus subvenţia la apa rece pentru populaţia nevoiaşă a Văii Jiului. Domnul Năstase a uitat însă să identifice sursa de finanţare, lăsând această dureroasă problemă în seama consiliilor locale din cele sase oraşe ale Văii Jiului. Deci, prin Ordonanţa nr.41, guvernul de atunci "a ordonat" primarilor să plătească subvenţia pentru apă de la bugetele locale, adică de pe spinarea celor cca. 100.000 de locuitori ai Văii Jiului, calificaţi drept "bogaţi" de către statistica PSD-istă. Aşa cum este formulată, Ordonanţa nr.41 obligă două treimi din populaţia Văii Jiului să plătească apa pentru treimea nevoiaşă. Dincolo de cinismul ei fără margini, Ordonanţa nr.41 încalcă grosolan principiile autonomiei locale. Nu e de mirare că primarii de atunci (în marea lor majoritate, membri PSD) nu s-au grăbit să o pună în aplicare. În consecinţă, creanţele companiei care gestionează apa potabilă în Valea Jiului (condusă pe atunci tot de PSD!) au crescut alarmant. Drept urmare, noua conducere a RAAVJ, în baza unui temei legal discutabil, a sistat aplicarea ordonanţei Năstase, care oricum nu s-a aplicat niciodată. Aşadar, populismul de stânga, materializat într-o ordonanţă de neînţeles, a creat haos şi confuzie, nemulţumind practic pe toată lumea. Cei cca. 100.000 de locuitori "avuţi" (în viziunea PSD-ului) din Vale nu doresc, pe bună dreptate, să plătească apa rece pentru cei săraci. Nu este obligaţia lor de a face protecţie socială locală! Iar cei nevoiaşi îşi cer drepturile, tot mai vehement, instigaţi pe faţă, culmea, tocmai de către organizaţia PSD Petroşani, autoarea morală a ordonanţei. Folosind un limbaj ordinar, de care s-ar ruşina până şi ultimul partid extremist, PSD Petroşani, în numele luptei de clasă, îndeamnă la răzvrătire. Se zvoneşte că PSD-ul local pune la cale o nouă mineriadă - a apei potabile. Desigur, totul pare o glumă, dar să nu uităm că şi celelalte mineriade au pornit, nevinovat, de la confuzia semănată, metodic, de către instigatori de profesie. Vorba cântecului: "Ce naşte din Iliescu, mineriade mănâncă!" România se află la doar două luni de aderarea la Uniunea Europeană, structură foarte rezervată în ceea ce priveşte subvenţiile. Cu toate acestea, m-am adresat Ministerului de Finanţe pentru a găsi bani la bugetul central (nu local!), în vederea finanţării efectelor acestei ordonanţe neterminate care, în populismul ei deşănţat, reprezintă un exponat în plus pentru un posibil muzeu al fosilelor comuniste.
			Doamna Roberta Alma Anastase: Declaraţie politică intitulată "Armata română - în prag aniversar". Armata României este o instituţie fundamentală a statului şi reprezintă "sprijinul cel dintâi şi cel din urmă al unui neam" - aşa cum o definea Simion Mehedinţi. Sărbătorirea zilei armatei în lume s-a instituit, în mod diferenţiat de la o ţară la alta după primul război mondial, cu scopul de a oferi societăţii civile posibilitatea evocării faptelor de arme sau evenimentelor importante din viaţa fiecărei oştiri. Aceste zile au fost stabilite în funcţie de momentele de istorie semnificative ale fiecărei ţări. Din anul înfiinţării armatei române(1830) până în 1951, nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Ziua Forţelor Armate Române a fost sărbătorită pe 2 octombrie în primii ani după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Motivul principal al deciziei de schimbare a zilei Armatei trebuie căutat în faptele eroice ale Armatei Române şi în rezultatul acestora: reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea, de facto, a prevederilor Dictatului de la Viena. Această zi, încă de la instituirea ei, a devenit un simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc. Astăzi, când integrarea României în Uniunea Europeană este o certitudine, obiectivul esenţial al armatei a rămas în esenţă acelaşi: de apărare a valorilor şi intereselor fundamentale ale statului şi cetăţenilor României, iar la acesta se adaugă necesitatea unor capabilităţi sporite şi reale de a răspunde noilor riscuri şi ameninţări pe plan global şi regional. Modernizarea domeniului militar trebuie să se coreleze cu cerinţele noului mediu de securitate. Armata Română trebuie să fie în măsură să răspundă angajamentelor faţă de organizaţiile internaţionale, în conformitate cu procedurile de operare standard ale NATO sau ale ONU. Principalele elemente generatoare de forţă şi de tărie ale armatei sunt factorul uman şi factorul financiar. Finalitatea modernizării constă în asigurarea unei forţe militare eficiente, puternice, profesioniste, adecvată cerinţelor acestui secol al transformărilor rapide, pentru ca armata română este angrenată în operaţiuni complexe, desfăşurate şi în afara graniţelor ţării, care presupun o experienţă militară bogată şi dotare tehnică pe măsură. Integrarea României într-un mediu de securitate colectivă depinde în esenţă de sistemul de parteneriate, de capacitatea de a dezvolta relaţii militare cu statele membre ale NATO şi ale U.E. Pentru realizarea obiectivelor de securitate naţională, România trebuie să se adapteze instituţiilor euro-atlantice şi europene şi să-şi consolideze rolul în alte structuri de securitate. România este membră cu drepturi depline în cadrul NATO şi scopul principal al Alianţei constă în apărarea împotriva terorismului internaţional şi împotriva pericolului folosirii armelor de distrugere în masă, care urmăresc destabilizarea statelor civilizate şi crearea unor stări de insecuritate globală şi regională. În actualul context internaţional, participarea militarilor români la campania împotriva terorismului şi la acţiunile de menţinere a păcii în teatre de operaţii din Irak, Afganistan, Bosnia şi Kosovo sau la alte misiuni ale ONU reprezintă un argument puternic că ţara noastră poate fi un generator de stabilitate în sud-estul Europei şi un factor important în apărarea valorilor Uniunii Europene. Ultima încorporare marchează înscrierea României în rândul celor 12 state din lume în care există serviciu militar, dar nu este obligatoriu. Prin promovarea militarilor de carieră Armata va reuşi pe viitor să acţioneze cu profesionalism oriunde situaţia o impune. Armata Română este un partener viabil şi de încredere în construcţia securităţii mondiale şi vă rog să-mi permiteţi să adresez un "La Mulţi Ani" călduros tuturor veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă şi retragere, cadrelor active şi salariaţilor civili care reprezintă cu cinste această instituţie.
			Domnul Marius Rogin: Declaraţie politică intitulată "Organizaţia Naţiunilor Unite în zi de sărbătoare" În această zi de 24 octombrie, se împlinesc 61 de ani de la înfiinţarea uneia dintre cele mai importante organizaţii mondiale, pe care cu toţii o cunoaştem după iniţialele ei: ONU. Organizaţia Naţiunilor Unite a luat naştere în 24 octombrie 1945, odată cu încheierea celui de-al doilea război mondial, iar importanţa ei decurge tocmai din principalul ei scop: acela de menţinere a păcii. Toate cele 191 de state membre ale ONU sunt angajate pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Însă, în afara acestui principal obiectiv de menţinere a păcii mondiale, mai regăsim şi pe cele de respectare a drepturilor omului, cooperare internaţională şi, nu în ultimul rând, respectare a dreptului internaţional. Fiecare dintre statele membre se bucură de drepturi egale. Dacă la momentul înfiinţării au aderat la principiile organizaţiei nu mai puţin de 51 de state, în prezent numărul lor se ridică, aşa după cum am mai spus-o, la 191 de membri, între care, începând cu anul 1955, se numără şi România. Toţi aceşti membri sunt decişi să contribuie la menţinerea păcii, prin cooperare internaţională şi securitate colectivă, şi îşi asumă obligaţiile prevăzute în Carta Naţiunilor Unite, un tratat internaţional care stabileşte principiile de bază ale relaţiilor internaţionale. În acelaşi timp, organizaţia oferă mijloace pentru rezolvarea conflictelor internaţionale şi pentru formularea de politici în chestiuni care ne afectează pe toţi. Toate statele membre ONU, indiferent de mărimea lor, de puterea lor economică, de orientarea politică sau de nivelul de democratizare, au un cuvânt de spus în organizaţie şi drept egal de vot. Începând din 1997, odată cu numirea domnului Kofi Annan în funcţia de secretar general al organizaţiei, s-a început practic o reformă, prin punerea în practică a mai multor idei, s-au operat o serie de modificări în programul de lucru şi structură, atât la nivel central, cât şi la nivel local, toate acestea urmărind să aducă organizaţia Naţiunilor Unite la cel mai înalt nivel al practicilor internaţionale. Toate operaţiunile de menţinere a păcii în care s-a implicat organizaţia au fost însă şi costisitoare. Cu toate acestea, Organizaţia Naţiunilor Unite alocă anual pentru operaţiunile din întreaga lume sume mai mici decât bugetul primăriei oraşului New York de exemplu, pentru departamentele de pompieri şi poliţie. În plus, operaţiunile de menţinere a păcii sunt substanţial mai ieftine decât alternativa: războiul. Toate statele membre au obligaţia legală de a-şi plăti cota parte din costurile acestor operaţiuni, formula împărţirii fiind extrem de complexă, dar agreată de către state. În pofida acestei obligaţii, datoria ţărilor faţă de bugetul misiunilor de menţinere a păcii este de aproximativ 1,2 miliarde dolari SUA. Se cuvine să amintesc, cu această ocazie, câteva dintre cele mai recente operaţiuni de menţinere a păcii în care a fost implicată şi Organizaţia Naţiunilor Unite: Bosnia-Herţegovina, Timor Leste, Sierra Leone, Liberia, Nigeria sau Sahara de Vest. România consideră oportune propunerile privind sincronizarea structurilor ONU cu problematica de interes actual: protejarea drepturilor omului, reconstrucţia post-conflict, combaterea terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă. Şi pentru că suntem la ceas aniversar, mi-aş dori ca Organizaţia Naţiunilor Unite să rămână în continuare acea organizaţie care a devenit de-a lungul existenţei sale: una de mare încredere şi importanţă pentru fiecare dintre noi.
			Domnul Stelian Duţu: Declaraţie politică: "Cine şi ce mai caută prin gunoi?" Zilele trecute am văzut cum un distins şi stimabil domn social-democrat, cu funcţie de conducere şi răspundere politică şi administrativă, răscolea de zor printr-un coş de gunoi. După ce, iniţial, aruncase în acelaşi coş o anumită sumă de bani. Este drept, după anul 1989, între coşul de gunoi şi clasa politică există o legătură profundă. Prin prestaţia jalnică de-a lungul celor 15 ani de politică post-decembristă, o bună parte dintre politicienii contemporani şi-au construit singuri un drum cu deznodământ trist: coşul de gunoi. Însă nu vorbim despre orice fel de coş de gunoi, ci despre cel care doare cel mai tare: coşul de gunoi al istoriei. Pentru orice politician cu pretenţii de performanţă în sistemul politic, nimic nu este mai grav şi mai dureros decât ca, după multiple activităţi ce ţin de viaţa politică, nimeni să nu-şi mai aducă aminte de el. Iar cartea de istorie să-i găsească, doar prin indulgenţa autorului, un loc la categoria "şi alţii". Datorită acestei categorii de politicieni, am suferit cu toţii mulţi ani din cei 15 de aşa-zisă democraţie post-decembristă. Iar mai mult ca sigur, momentul integrării europene nu va face ca sistemul politic românesc să înregistreze peste noapte o metamorfoză prea profundă, în sensul valorizării ei la standardele europene. În acest fel, coşul de gunoi al istoriei româneşti va avea ce macera timp îndelungat. Dar pe lângă politicienii care ajung la coşul de gunoi al istoriei, zilele trecute s-au pus bazele unei noi categorii de reprezentanţi ai clasei politice: politicieni care caută prin gunoi. Ei da, o asemenea categorie este demnă de cartea de istorie. Desigur, nu de istoria cu care ne mândrim, ci pentru istoria de care trebuie să ne ferim. Am văzut nenumăraţi oameni necăjiţi, care încă mai caută o coajă de pâine pe unde pot, inclusiv în diverse locuri de depozitare a gunoaielor. Desigur, viaţa te poate arunca unde nu te aştepţi. Astăzi, poţi fi un om de succes, iar mâine, printr-un complex fatal de împrejurări, poţi ajunge să dormi pe stradă, să cauţi prin tomberoane pentru a-ţi asigura hrana zilnică. Social-democratul nostru nu are nici un fel de legătură cu această categorie defavorizată. De unde putem trage concluzia că răscolitul prin gunoaie nu este doar apanajul celor cu burta goală, prost îmbrăcaţi şi fără acoperiş deasupra capului. Poate fi şi caracteristica unor persoane cu milioane de euro în cont, care se plimbă în maşini şi yahuri de lux, în costume scumpe şi cu iz de parfumuri pe măsură. Să fiu sincer, până zilele trecute nu am mai întâlnit un reprezentant al clasei politice, şi edil, de altfel, care să aibă atâta dare de mână încât să arunce bani la gunoi. Cred că nici rudele mătuşii Tamara nu şi-ar permite un asemenea lux. Este drept, nici n-ar da vreun ban din averea personală celor care au cu adevărat nevoie, ci, cel mai probabil, s-ar aşeza pe muntele de bani, aşteptând să facă pui. Stimabilul domn nefericit care a fost surprins cu mâna în coşul de gunoi, efectuând mişcări halucinante de aruncare, căutare şi recuperare a unei sume de bani, reprezintă o nouă fază în care intră clasa politică românească, la numai două luni distanţă de integrarea europeană. Mulţi politicieni se închină doar în faţa unui singur idol: viţelul de aur. Mai nou, avem politicieni care fac temenele în faţa tomberonului şi îi aduc sume de bani drept ofrande. Poate că se aşteaptă ca din tomberonul împricinat să iasă vreun duh fermecat, cu puteri miraculoase în împlinirea dorinţelor. Cert este însă faptul că Europa trebuie să ne găsească mai curaţi. Cazurile de politicieni care îşi înfundă buzunarele pe spatele oamenilor, care privesc legea în bătaie de joc, care nu ştiu ce caută în Parlament, care vor să fie aleşi doar pentru a face niscaiva afaceri şi, mai nou, care caută prin gunoaie, trebuie să devină de domeniul trecutului. Destinaţia lor trebuie să fie unică: coşul de gunoi al istoriei. Imaginea României în lume este dată de fiecare, dar în special de clasa politică. Atâta timp cât printre noi vor mai exista politicieni care se încadrează în tipologia "coş de gunoi", nu este de mirare că Europa civilizată ne va privi ca pe nişte reprezentanţi ai ţărilor bananiere.
			Domnul Dan Grigore: Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "Partidul Social Democrat face opoziţie de dragul opoziţiei". Modul în care P.S.D., principalul partid de opoziţie din România, îşi construieşte şi promovează strategia politică de partid care secondează actuala putere nu mai poate surprinde nici clasa politică, nici mass-media şi nici măcar cetăţenii simpli, adevăraţii deţinători ai puterii, prin voturile pe care, o data la 4 ani le acordă celor care identifică soluţiile problemelor majore cu care se confruntă societatea. În cadrul unor acţiuni mai ample desfăşurate la nivel naţional sub egida "Fapte şi minciuni ale Alianţei D.A.", organizaţia P.S.D. din judeţul Ialomiţa a hotărât să prezinte electoratului ialomiţean toate nerealizările coaliţiei aflate la guvernare. Reprezentanţii P.S.D. au ieşit în stradă şi, prin intermediul "unor jalnice xerocopii şi anemice pliante"-, aşa cum aprecia editorialistul Ziarului "Ştirea"-, au prezentat situaţia "dramatică" în care se află ţara de la preluarea puterii de Alianţa Dreptate şi Adevăr. Aceste acţiuni au culminat cu organizarea unei conferinţe de presă, în care, preşedintele P.S.D Ialomiţa, Silvian Ciupercă, a încercat să convingă presa locală de importanţa şi anvergura acţiunilor al căror coordonator a fost, scăpând din vedere un aspect fundamental: politica de opoziţie nu se face bifând o acţiune lipsită de coerenţă şi substanţă, care nu a avut nici un impact asupra publicului vizat - public devenit imun la demagogie ieftină - ba, mai mult, s-a încadrat fără drept de apel în sfera ridicolului. Este cea mai clară şi palpabilă dovadă a faptului că P.S.D. este un partid aflat în cădere liberă, care se dezintegrează treptat şi care nu mai reuşeşte să se organizeze astfel încât să poată face opoziţie în limitele bunului simţ şi respectând principiile care ar trebui să guverneze politica unui partid de opoziţie din România, la mai bine de 16 ani de la instaurarea democraţiei şi pluralismului politic. Protestul P.S.D. apare într-un moment în care au loc o serie de greve ale angajaţilor din sectorul bugetar şi denotă lipsa de viziune şi de maturitate politică a unui partid a cărui prestaţie pe eşichierul politic lasă de dorit. Mesajul promovat în cadrul campaniei de care amintem anterior este "Puterea portocalie trebuie să plece". Unde, când şi de ce să plece aceasta nu a ştiut să precizeze preşedintele Ciupercă, lucru care subliniază o dată în plus, deşi nu mai era nevoie, totala lipsă de logică şi coerenţă a unei acţiuni al cărei scop îl constituie influenţarea electoratului ialomiţean. Se pare că Partidul Social Democrat refuză sistematic să accepte o realitate dură şi din ce în ce mai pregnantă: aceea că este un partid dezintegrat, bazat pe o strategie politică ce nu mai este de multă vreme fundamentată pe nevoile şi aşteptările electoratului din România. Ce nu înţeleg liderii P.S.D., atât cei de la centru, cât şi cei locali, este faptul că o politică elaborată şi structurată pe alte direcţii decât pe cele regăsite în realitatea economico-socială a unei ţări este, apriori, sortită eşecului. "Demonstraţia de forţă" a P.S.D. Ialomiţa în materie de acţiuni de opoziţie evidenţiază, din păcate, faptul că în politica românească încă mai există partide care fac opoziţie de dragul opoziţiei.
			Domnul Miron Ignat: "Populaţia şi integrarea în Uniunea Europeană" România parcurge ultimii paşi ai procesului de aderare în Uniunea Europeană. În curând vom fi membri cu drepturi depline ai acestei mari familii europene şi, parcă, statutul nostru de români - locuitori ai Europei - va fi altfel. Vom fi înainte de toate europeni. Toate celelalte subiecte ale zilei pălesc în faţa acestui mult-aşteptat moment al integrării noastre. Posturile de televiziune, presa, toate prezintă beneficiile acestei aderări. Se vorbeşte despre libertăţi şi drepturi extinse. Se insistă asupra liberei circulaţii a forţei de muncă. Teoretic, orice român va avea libertatea şi dreptul de a ocupa orice post, în orice ţară membră a Uniunii europene. Ideea generală este că includerea noastră în acest mare "club" va aduce stabilitate, mai ales economică, ţării noastre, va însemna o viaţă mai bună pentru toţi. Sunt de acord că integrarea României în Uniunea Europeană este un pas firesc, normal şi necesar pentru o dezvoltare economică constantă şi susţinută. Sunt de acord că numai împreună cu alte state, nu singuri, putem porni pe un drum ascendent, pentru că dispunem de resursele şi de potenţialul necesar. Însă, stimate colege, stimaţi colegi, în tot acest entuziasm al dispariţiei graniţelor şi al promisiunilor pentru o viaţă mai bună, să nu-i uităm pe cei care, pe teritoriul ţării noastre, în sate şi localităţi izolate, nu au posibilitatea de a afla ori înţelege ce va fi cu viaţa lor după această mult râvnită integrare. Ce va fi cu viaţa ţăranilor, agricultorilor, pescarilor, începând cu 2007? Mă voi opri aici asupra pescarilor din Dobrogea şi din Delta Dunării şi pentru că aici locuieşte majoritatea etnicilor pe care-i reprezint în Parlamentul României - ruşii lipoveni. În deplasările mele în teritoriu, în discuţiile avute cu pescarii din această zonă, a fost semnalată îngrijorarea acestora cu privire la dezavantajele acestei integrări. Pescarii din Delta Dunării nu au fost informaţi în legătura cu schimbările ce vor interveni în activitatea lor zilnică, în munca lor, prin care îşi asigură hrana de zi cu zi. Ce se va întâmpla cu locul lor de muncă? Ce schimbări ori restricţii vor interveni în aspecte precum fondul piscicol, luciul de apă, cotele de peşte, sortimentele de peşte admise, mărimea ochiurilor de plasă impuse, condiţiile de depozitare, transport şi predare a peştelui? Acestea sunt doar câteva din problemele şi grijile enumerate de pescari. Activitatea pescarilor este în prezent umbrită de aceste incertitudini. Va fi mai bine pentru ei? Îşi vor pierde locul de muncă? Ce se va întâmpla? Nefiind informaţi în legătură cu schimbările obligatorii ce vor interveni începând cu 2007, mulţi trăiesc cu teama de a nu plăti scump pentru exercitarea în continuare a acestei activităţi, în necunoştinţă de cauză cu privire la modificările ce trebuie aduse o dată cu integrarea. Sper că autorităţile române vor lua măsurile necesare de informare corectă şi completă a pescarilor, privitor la schimbările obligatorii ce vor interveni în activitatea lor şi sper, totodată, că şi pescarii noştri se vor bucura de avantajele unei vieţi mai bune, rezultate din integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană.
			Domnul Florin Iordache: "Preocupat de A.N.I., Ministerul Justiţiei pierde din vedere pachetul de legi privind securitatea naţională sa României" Aşa cum ne-am obişnuit deja, de fiecare dată când există probleme urgente şi stringente pe agenda ordinii de zi fie a Guvernului, fie a Parlamentului, ministrul justiţiei întârzie să apară. Motivul... îl ştim cu toţii. Doamna ministru este plecată fuguţa la Bruxelles, să dea raportul la capitolul "Ce nu vor sa facă parlamentarii" " Drept urmare, după ce a ieşit în presă şi a declarat că membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor "au ciopârţit Legea ANI " trecând în neant practic Legile siguranţei naţionale, şi-a amintit subit că trebuia să transmită Guvernului avizul inerent pentru discutarea pachetului de legi în domeniul siguranţei, în şedinţa Guvernului de săptămâna trecută. În loc de aviz, doamna ministru a transmis "pe fax" doar "nişte observaţii", fără avizul necesar. Mi se pare că am un "deja vu". Cred că noi, membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, ne amintim cum, la dezbaterea legilor de modificare a Codului penal şi a celui de procedură penală, Ministerul Justiţiei, în seara de dinaintea dezbaterilor pe fond a acestor două proiecte (aparţinând Guvernului), ne-a trimis mai multe seturi de amendamente la amendamente pentru a le studia la foc continuu noaptea şi a fi gata pregătiţi în a le dezbate la prima oră a dimineţii. Aşadar, cu o etapă mai devreme, adică la Guvern, istoria se repetă. În plus, se pare că echipa de experţi care lucrează la elaborarea proiectului nu a avut consultări cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, aşa cum se procedează, de regulă, înainte de o şedinţă a Executivului. Se pare că de data aceasta, primul-ministru "şi-a exprimat accentuat nemulţumirea" faţă de această situaţie. Oricum, ministrul justiţiei a lipsit de la şedinţa săptămânală a Executivului, ministerul fiind reprezentat la nivel de secretar de stat. Oare cât timp va trebui să acceptăm întârzierile doamnei ministru şi să îi justificăm fiecare absenţă ca devenind, deja, ceva firesc? Cred că, în ciuda afirmaţiilor sale despre parlamentari, domnia sa îşi conturează singură imaginea pe care o merită. De fapt, toate faptele sale, ca de altfel şi proiectele pe care le înaintează Parlamentului, nu sunt altceva decât oglinda imaginii ministrului justiţiei însuşi.
			Domnul Stelian Duţu: Declaraţie politică intitulată "Marii eroi încă sunt la locul lor". Ştefan cel Mare este cel mai mare român. Îl secondează Carol I şi Mihai Eminescu. Rezultatul final al proiectului "Mari Români" ne arată că eroii neamului românesc nu au fost uitaţi de tot. Încă... Chiar dacă prezentul fără nici un fel de rădăcină a declanşat un veritabil asalt de sufocare şi îngropare a trecutului de glorie, toate demersurile sale au fost sortite eşecului. Spre marea lor cinste, românii nu şi-au uitat eroii. Sunt ferm convins de faptul că acest proiect a dat multe frisoane realizatorilor săi, şi nu numai. Pe fondul unei veritabile lipse de modele şi valori contemporane fără de care istoria să nu se poată scrie, plecând de la spectrul politic şi până la cel cultural, proiectul prezenta marele risc ca între fruntaşi să se strecoare aşa-zişii "eroi" ai momentului, cultivaţi de media pentru un singur motiv: rating-ul. Într-o societate în care Ştefan cel Mare este redus în cartea de istorie la câteva pagini, marele rege întemeietor Carol I este dat la uitare de peste cei 50 de ani de comunism şi 11 de neocomunism, cu demiurgul Mihai Eminescu redus doar la un controversat autor de stenograme politice, deznodământul acestui generos proiect putea fi unul periculos. De fapt, realitatea cotidiană ne arată că Ştefan cel Mare, Carol I şi Mihai Eminescu, la un loc, au fost şi sunt în continuare surclasaţi în topul rating-urilor de diverşi războinici ai luminii, prinţi ai manelelor sau politicieni care caută prin gunoi. Mai mult, nu-mi amintesc de când nu am mai urmărit un documentar despre marele domnitor, măreţul rege sau geniul poeziei româneşti. Pe când toate talk-show-urile sunt pline de figuri interesante, dar care nu au nici un fel de legătură cu cartea de istorie, ci mai degrabă cu o menajerie. Nici măcar la şcoală copiii nu mai învaţă cum să-şi cinstească eroii, înaintaşii noştri, fără de care astăzi nu am mai fi fost unde suntem. Deznodământul acestui proiect, faţă de care îmi exprim întreaga satisfacţie, ar trebui să schimbe manualele de istorie. Ar trebui să ne schimbe pe fiecare, şi în special generaţiile ce vin, de a cinsti, a ne apleca cu toţii cu mult mai mult respect, recunoştinţă şi smerenie în faţa marilor oameni, marilor români care au scris istoria. De fapt, aceasta este istoria noastră, cea scrisă de Ştefan cel Mare, Carol I, Mihai Eminescu, Mihai Viteazu, Alexandru Ioan Cuza, doar câţiva dintre marii noştri români. Altă istorie nu avem, iar ceea ce tot scriem de 50 de ani încoace, la care se adaugă încă 11 postdecembrişti, cu greu poate pătrunde în cartea de istorie, alături de marii noştri eroi. Pentru a nu pângări memoria "nemuritorilor" noştri, poate că ar trebui să închidem cartea de istorie adevărată şi elogioasă a naţiunii române la anul 1945. Iar de atunci să deschidem alta, care oricum nu va conţine decât multe pagini goale. Nimeni nu se întreabă de ce oare societatea românească este acum, atât de goală? De ce nu există nimic şi nimeni care să poate ţine măcar umbra faptelor şi lucrărilor eroilor noştri? Am convingerea că Europa spre care mergem cu viteză poate exista şi fără europenii din noi. Însă noi, în Europa, vom fi nimeni şi nimic fără eroi, istorie, limbă şi naţiune.
			Domnul Mircea Man: "Ziua Naţiunilor Unite" La 25 aprilie 1945, reprezentanţii a 50 de ţări s-au întrunit la San Francisco în cadrul unei conferinţe internaţionale, pe 25 iunie în acelaşi an, a fost adoptată Carta ONU, iar pe 26 iunie, după ce China, Franţa, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, SUA şi majoritatea altor ţări au prezentat documentul de aprobare, Carta ONU a intrat automat în vigoare, ceea ce a însemnat înfiinţarea oficială a ONU. Începând din anul 1945, la 24 octombrie, statele membre ONU aniversează Ziua Naţiunilor Unite, moment în care comunitatea internaţională marchează astfel rarificarea Cartei ONU, care stă la baza înfiinţării şi funcţionării ONU. În cei 61 de ani de la înfiinţarea sa, ONU şi-a diversificat continuu sfera activităţii, cu respectarea principiilor Cartei, organizaţie chemată să facă faţă unor noi şi complexe provocări, care definesc contextul actual al globalizării. Scopurile ONU sunt menţinerea păcii şi securităţii mondiale, promovarea relaţiilor amicale între state, bazate pe respectul dreptului de egalitate între diferite popoare şi principiul autodeterminării, promovarea cooperării internaţionale pentru rezolvarea problemelor internaţionale economice, sociale, culturale şi umanitare şi încurajarea respectării de către întreaga omenire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Organizaţia Naţiunilor Unite a fost creată drept instrument al păcii, drepturilor omului şi dezvoltării, iar lumea a devenit un loc mai bun graţie Organizaţiei Naţiunilor Unite. totuşi prea mulţi oameni sunt astăzi victimele violenţei, asupririi, foamei, analfabetismului şi maladiilor. Stimaţi colegi, noi putem şi trebuie să facem mai multe pentru că toţi oamenii merită să trăiască într-o lume liberă de frică şi violenţă, deoarece ei merită să aibă speranţa că ziua de mâine va fi mai bună decât cea de azi, iar omenirea are mare nevoie de acest lucru. Ţara noastră a fost primită în familia ONU la data de 14 decembrie 1995, având de mai multe ori statutul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate şi în Consiliul Economic şi Social, două dintre organismele principale ale organizaţiei. Crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite a pus piatra de temelie a unei noi etape în istoria omenirii, exprimând hotărârea organizaţiei de a preveni o nouă conflagraţie mondială, de a menţine pacea şi securitatea internaţională, de a coopera pentru organizarea progresului economic şi social, pentru respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
			Domnul Vasile Cosmin Nicula: "Ţara lui Ţeapă Vodă" Urmaşul lui Dracula, cel botezat în licoarea portocalie la Golden Spritz, după ce a aghezmuit prin prezenţa lui ocultă cursurile de vară ale tinerelor speranţe democrate şi social democrate şi a bătut pe litoral daireaua, geamparalele şi bărbuncul cu minorităţile, îşi pregăteşte execuţiile de toamnă. Primul tras în teapă, puţin câte puţin, ca să nu moară de tot, dar nici să nu trăiască fără coşmaruri, a fost chiar primul-ministru, după care au urmat directorii SRI, SIE şi Parchetului General, unde şi-a instalat cu premeditare înlocuitori docili second hand. A urmat decapitarea Armatei. Pe cine era să instaleze el la Ministerul Apărăii Naţionale dacă nu un lup de mare, căruia a avut grijă să-i cumpere din târg două jucării proaspăt vopsite, trecute la reformă de flota britanică?! Tichie de mărgăritar! Afacerea pare să irite atât specialiştii în materie, cât şi opinia publică, după ce s-a aflat că cele două fregate consumă combustibil pe ora de funcţionare (30 tone) cât producţia unei sonde. Prin urmare, se arde gazul de pomană! Astăzi, instituţiile fundamentale ale statului funcţionează pe uscat, pe apă, în subteran şi în aer numai pe cuvântul de onoare al preşedintelui. Şi ce onoare?! Îngheaţă apele! Ţepeluş Vodă îşi asigură astfel, pas cu pas, trecerea în cartea de Istorie Alternativă. Specialiştii în diversiune i-au pus în mână o armă de temut - Dosarele Securităţii. Acum poate mazili în voie, după necesităţi şi plăceri, adversari şi parteneri, duşmani şi prieteni, speculând înclinaţia românilor pentru telenovele şi povestioare palpitante cu dosare şi angajamente, livrate en gros ori en detail de cerberii instalaţi la CNSAS. După cum se poate uşor constata, această instituţie devine mai odioasă decât cea pe care vrea s-o pună la stâlpul infamiei, prin proporţia duşmăniei pe care o seamănă printre români. Urmăriţi doar calitatea celor care terorizează zilnic oameni, altădată normali. Aceştia sunt târâţi zilnic în faţa camerelor de luat vederi, în stradă sau pe treptele instituţiei, unde Mircea Fă-te că Lucrezi, cu aere doctorale, se face că are ceva treabă chiar atunci când ţi-e lumea mai dragă şi aruncă fumigene otrăvite asupra celor convocaţi la Parchetul Moral, devenit marea Inchiziţie românească. Mai lipseşte rugul medieval pe care să fie săvârşit ritualul purificării. Puterea de înţelegere şi de simţire a tragediei ţării, fixată ca într-un insectar pe axa sărăciei, este direct proporţională cu interesul pentru şcoală, instrucţie şi educaţie, manifestate de cel care a recunoscut că a fost (şi a rămas) o mediocritate. Morala: Dacă ai carte, nu ai parte !
			Domnul Petre Străchinaru: Ca urmare a sesizărilor primite din partea a numeroşi cetăţeni, mă văd obligat să trag un semnal de alarmă privind situaţia economică dezastruoasă a judeţului Covasna, care în ultimii ani nu a reuşit atragerea niciunei investiţii externe majore. Dacă perioada de după revoluţie a fost urmată de investiţii semnificative în industria textilă, judeţul ajungând să-şi capete renumele de vale a pantalonilor, iată că ultimii ani au adus o schimbare radicală a situaţiei. Situaţia judeţului este cu atât mai gravă, cu cât România a reuşit, potrivit clasamentului IBM pe anul 2005, performanţa de a intra, alături de Singapore, Emiratele Arabe Unite şi Polonia, în topul primelor 15 ţări de pe glob privind atragerea investiţiilor străine. Deşi economia României a devenit una dintre cele mai atractive pentru investitori, totuşi, judeţul Covasna a înregistrat anul trecut investiţii străine directe de numai 1 euro/locuitor, de 200 de ori mai puţin faţă de media naţională, în acest an investiţiile străine directe fiind de doar 29 eurocenţi/locuitor, adică de peste 600 de ori mai mici faţă de media naţională. Efectele acestei situaţii se resimt deja acut, nivelul salariului mediu în judeţ coborând cu mult sub jumătatea celui naţional, iar în prag de iarnă, cel mai important oraş judeţului, municipiul Sfântu Gheorghe, se află în situaţia de a acorda subvenţii pentru încălzire la mai mult de jumătate din populaţie. Această situaţie aparent paradoxală, în care ţara cunoaşte o dezvoltare accelerată, iar judeţul Covasna se confruntă cu dispariţia totală a interesului investitorilor, îşi are explicaţia în imaginea negativă a zonei, creată pe plan internaţional. Judeţul Covasna este perceput drept un spaţiu nesigur, imprevizibil, instabil politic, în care grupări extremiste acţionează cu perseverenţă împotriva ordinii constituţionale şi sunt capabile chiar să declanşeze un conflict interetnic. Toate acestea constituie motive mai mult decât suficiente pentru orice investitor raţional pentru a evita zona şi a-şi plasa banii în altă parte. Lipsa totală a investiţiilor noi şi dispariţia în viitorul apropiat a fabricilor de textile care funcţionează în sistem lohn, sunt semnele clare care prevestesc colapsul economic cu care se confrunta judeţul Covasna. Este necesar să acţionăm imediat şi ferm pentru normalizarea situaţiei din Covasna, altfel, cea mai sumbră previziune a covăsnenilor se va adeveri: dintr-o vale a pantalonilor, zona va deveni o vale a plângerii!
			Domnul Corneliu Ciontu: "Doctrina populară" Se vorbeşte mult, in ultimele zile, despre alegerile pentru Parlamentul European. Unii încearcă chiar sa ne explice cine ar trebui ales şi cine nu în acest for, de parcă nu poporul ar deţine dreptul suveran de a vota. Chiar şi aşa, esenţa alegerilor europene ar trebui să fie, mai mult decât în cazul celor interne, ideologia. Şi asta pentru că în Parlamentul European putem apăra interesele ţării numai ca membri într-un grup parlamentar puternic. În ceea ce mă priveşte, după cum poate ştiţi, am fost unul din promotorii încercării de a transpune în România, conform specificului naţional, doctrina populară europeană. După o perioadă de curaj, cei din PRM s-au autoexclus din această familie. Ulterior, Justiţia din România a refuzat înregistrarea unui Partid Popular, din motive pe care le intuim cu toţi. Din fericire, există în România un partid tânăr şi în creştere, care a acceptat să găzduiască o platformă populară românească: Partidul Noua Generaţie. De vor unii sau nu - acest partid se va prezenta la alegerile pentru Parlamentul Europei, şi o va face sub umbrela ideologiei populare, adecvate la specificul naţional. Despre un aspect important al acestei ideologii aş dori să vorbesc astăzi pentru cei care sunt pe cale să ni se alăture. În mod evident, România resimte lipsa unei a treia căi, care nu poate fi decât de inspiraţie populară. Realităţile economice contemporane probează faptul că atât politicile economice exclusiv stângiste, cât şi cele riguros de dreapta sunt insuficiente şi unilaterale. Orice strategie economică justă şi eficientă trebuie să se împărtăşească deopotrivă de la ideile şi mijloacele de acţiune ale stângii şi dreptei. Filosofia politică a stângii se construieşte în jurul conceptului de «justiţie socială»; gândirea dreptei pune în prim plan «eficienţa». Ei bine, este evident faptul că ambele concepte trebuie să guverneze o societate dreaptă şi bogată. Mijloacele de acţiune ale stângii şi dreptei se cer implementate în alternanţă, în funcţie de starea de fapt a economiei şi de ordinea priorităţilor. Atâta timp cât există un produs social semnificativ care poate fi redistribuit, el se cere gestionat cu politici de stânga; când însă acest produs social nu există, el trebuie creat, prin politici economice de dreapta. Avem nevoie de o ideologie care să suprime conflictul dintre justiţia socială şi eficienţa economică. Să nu uităm nici o clipă faptul că societatea are o misiune caritabilă şi reparatorie. După ce a asigurat o distribuire a bunurilor în funcţie de merite (de eficienţa economică), ea trebuie să asigure, acolo unde este necesar, o redistribuire a acestora în vederea asigurării unui nivel de trai just. Astfel, de pildă, cetăţenii bolnavi sau cei excluşi temporar de pe piaţa muncii de fluxurile economice se cer asistaţi social, în numele principiului dreptăţii şi solidarităţii. Orice societate este o comunitate solidară. Pe de altă parte, însă, ideologia populară promovează în mod explicit eficienţa economică. Istoria recentă a demonstrat fără putinţă de tăgadă faptul ca proprietatea privată şi dinamica economiei de piaţă asigură o productivitate economică superioară posibilităţilor economiei centralizate. Nici un sistem politic alternativ nu poate concura inventivitatea, tenacitatea şi voinţa de performanţă a agentului economic privat. Cu cât dreptul de proprietate este mai abstract şi mai difuz, cu cât o economie este mai centralizată, cu atât corupţia şi lipsa de responsabilitate economică sunt mai extinse. O dezvoltare economică semnificativă şi persistentă nu poate fi obţinută decât graţie agenţilor economici privaţi care, în interiorul unei pieţe libere, cu reguli egale şi predefinite, încearcă să-şi maximizeze câştigurile economice. Aceste câştiguri particulare se vor oglindi în creşterea produsului final social, iar acest produs social va putea fi redistribuit ulterior, în funcţie de principiul justiţiei şi solidarităţii. Statul are, din acest punct de vedere, doua obligaţiifundamentale: să asigure agenţilor economici privaţi o economie de piaţă corectă, sanitară, reglată de reguli care se aplică nepreferenţial şi care nu pot fi schimbate hazardat în interesul unora dintre agenţii economici; în al doilea rând, statul are obligaţia de a păstra în proprietatea publică - eventual prin intermediul unor parteneriate public-privat - acele elemente care constituie bogăţii naţionale inalienabile sau utilităţi de interes general, asigurând o gestionare corectă a acestora.
			Domnul Gheorghe Dragomir: "Avantajele integrării" Tot mai multă lume mă întreabă care sunt avantajele integrării şi am observat că acestea nu sunt cunoscute de către populaţie. Despre programele de finanţare s-a vorbit, dar poate nu îndeajuns, despre restricţiile pe care Uniunea le impune ţării noastre, de asemenea s-a vorbit, poate mai mult decât despre avantaje, ceea ce a dus la scăderea încrederii în procesul de aderare. Printre principalele avantaje ale aderării României la U.E., putem aminti: beneficiul apartenenţei la o mai mare familie de naţiuni; securitatea pe care această apartenenţă o conferă; avantajul participării la cea mai mare piaţă unică din lume; oportunităţile legate de creşterea economică; crearea de noi locuri de muncă; accesul la fondurile structurale destinate regiunilor mai puţin prospere ale U.E. Avantajele aderării pentru cetăţeni sunt şi ele semnificative: îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii; standarde înalte privind protecţia mediului; protecţie socială şi siguranţă la locul de muncă; dreptul de a călători şi de a se stabili în orice stat membru; protecţie consulară şi diplomatică din partea altui stat membru. Dar poate cele mai importante sunt drepturile pe care un cetăţean al Uniunii Europene le are în baza Cartei Sociale Europene şi pe care de la 1 ianuarie 2007 le vor avea şi cetăţenii români: dreptul de a exercita orice profesie într-una din ţările Comunităţii, la alegerea sa; dreptul de remunerare echitabilă; dreptul la ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă; dreptul la protecţie socială, asigurată prin sistemul în vigoare în ţara primitoare; dreptul la libertatea de asociere şi la negociere colectivă; dreptul la formarea profesională; dreptul la egalitate de tratament între bărbaţi şi femei; dreptul la informaţie, la consultare şi participare a salariaţilor; dreptul la protecţia sănătăţii şi securitatea locului de muncă; dreptul la protecţia copiilor şi adolescenţilor; garantarea unui venit minim pentru persoanele în vârstă; dreptul la integrare profesională şi socială pentru persoanele handicapate. Am dorit să subliniez numai câteva din beneficiile pe care aderarea la Uniunea Europeană le conferă românilor, în condiţiile în care marea majoritate a acestora nu este cunoscută de opinia publică.
			Domnul Mircea Valer Puşcă: "Calea de la idee la mentalitate" Proiectul bugetului de stat pe anul 2007 va intra, în curând, în dezbaterea Parlamentului. Cu siguranţă, modul în care a fost structurat, dar şi consistenţa sa, fac dificile criticile din partea opoziţiei. Până acum, aceasta s-a limitat în a-şi arăta neîncrederea în posibilitatea atragerii veniturilor la bugetul proiectat. Nimic nou sub soare! Opoziţia trebuie să-şi facă job-ul şi să dea bine pe sticlă. Această abordare au avut-o şi în 2005, cu ocazia discuţiilor la Legea bugetului pe 2006. Atunci au invocat rezultatele aplicării "cotei unice", afirmând că acestea vor duce la scăderea veniturilor şi, pe cale de consecinţă, la imposibilitatea asigurării activităţilor planificate prin Legea bugetului... Realitatea a infirmat temerile şi, mai mult, am asistat la rectificări pozitive ale bugetului, datorate tocmai (sic!) cotei unice, care a permis o creştere sănătoasă a p.i.b.-ului. Cu alte cuvinte, chiar şi estimările optimiste ale specialiştilor Guvernului au fost depăşite de rezultatele economice obţinute în urma introducerii cotei unice. Or, acest lucru l-au remarcat foarte puţini, iar colegii din opoziţie l-au ignorat cu desăvârşire. Dacă anul trecut, alături de temeri şi critici aduse cotei unice, opoziţia solicita creşterea unor taxe (de exemplu, creşterea TVA-ului), acum au rămas doar cu temerile... În fapt, opoziţia a adoptat soluţia cea mai facilă: pur şi simplu nu crede! Pentru a nu crede, nici măcar nu are nevoie de argumente! Dacă nu ai argumente, nici măcar nu poţi să demonstrezi contrariul... Temeri asemănătoare au avut, acum un an, şi reprezentanţii FMi, care apreciau ca fiind "nerealistă" construcţia bugetară. La acea dată, nu au fost puţini cei care au blamat şi au privit ca fiind sinucigaşă decizia de a rupe acordul stand-by cu acest organism internaţional. Nota bene, la ultima lor întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, au recunoscut că s-au înşelat. Au recunoscut nu numai că proiecţia Guvernului a fost corectă, dar şi faptul că politica fiscală privind cota unică a produs efecte peste cele prognozate! Din nou, opoziţia a tăcut mâlc. Bugetul pentru 2007 continuă alocarea resurselor, în principal, către cele patru priorităţi ale Programului de guvernare: infrastructura, sănătatea, societatea bazată pe cunoaştere (educaţia şi cercetarea) şi agricultura. Acestora li se adaugă una nouă: creşterea pensiilor între-un ritm superior creşterii P.I.B. Anul viitor, sectoarele prioritare vor cunoaşte un nou maxim istoric în ceea ce priveşte alocarea de resurse. Aşadar, aderarea României la Uniunea Europeană începe sub auspicii favorabile, cel puţin din punctul de vedere al unor politici care să asigure creşterea competitivităţii economice, dar şi sub aspectul unor politici coerente şi consecvente privind asigurarea coeziuniii sociale. Dar cel mai important lucru mi se pare faptul că Programul de guvernare este "în grafic"! În ciuda frământărilor de pe scena politică, în ciuda criticilor dinspre opoziţie (şi nu numai), trebuie spus că Guvernul îşi vede de treabă. Chiar şi acest lucru este o noutate în România şi cred că trebuie subliniat, nu de alta, dar nu se întâmplă foarte des ca promisiunile să fie îndeplinite... Şi dacă mă uit la sondaje, cu atât mai puţin promisiunile politicienilor! O idee creează o acţiune. O acţiune, un obicei. Un obicei creează mentalitatea... Iată că ajungem s-o trăim şi pe aceasta: este posibilă, palpabilă, schimbarea de mentalitate!
			Doamna Raluca Turcan: Tema abordată în cadrul declaraţiei politice se referă la situaţia gravă în care se află în acest moment Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), care a ajuns în postura de a nu-şi mai putea îndeplini atribuţiile stabilite prin lege. CNA este o autoritate publică autonomă aflată sub control parlamentar. Această instituţie reprezintă garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, având, aşadar, o importanţă deosebită la nivelul acestui domeniu. Numai că desele intervenţii la nivel parlamentar, manifestate şi prin încercarea de a modifica lega CNA printr-o propunere legislativă iniţiată în urma unui acord tacit al liderilor partidelor parlamentare, riscă să blocheze activitatea instituţiei şi să o politizeze. Legea Audiovizualului a fost modificată în anul 2002, urmărindu-se, de fapt, depolitizarea Consiliului. S-a căzut de acord ca membrii CNA să nu mai fie reprezentanţi ai partidelor. S-a urmărit ca propunerile pentru ocuparea funcţiei de membru al CNA să fie făcute de o serie de instituţii, astfel încât să poată fi selectate cele mai competente persoane. De asemenea, şi cu sprijinul opoziţiei de atunci, legea a fost armonizată cu legislaţia comunitară din domeniu, textul adoptat fiind convenit şi cu reprezentanţii Uniunii Europene. Numai că sub conducerile actuale ale celor două Camere ale Parlamentului au apărut din nou neînţelegeri privind propunerile de membri CNA, fapt care a generat o criză instituţională la nivelul acestei instituţii. Pentru ieşirea din criză, s-a decis, prin hotărâre a Parlamentului, prelungirea cu şase luni a mandatului membrilor CNA cărora le-a expirat acest mandat. Pe de altă parte, CNA funcţionează în acest moment cu 7 din cei 11 membri, în condiţiile în care cvorumul de lucru trebuie să întrunească 8 membri. În acest moment, CNA nu poate lua statutar decizii, aflându-se în imposibilitatea de a interveni, în eventualitatea în care pe piaţa audiovizuală s-ar produce abuzuri. Prin modul în care au înţeles să trateze subiectul CNA, cele două conduceri parlamentare au manifestat un dispreţ fundamental faţă de această instituţie. Oare cum va aprecia Parlamentul Raportul de activitate al CNA, în condiţiile în care din cauza conducerilor celor două Camere CNA a ajuns în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea? Este o întrebare la care cer un răspuns din partea membrilor Birourilor permanente ale Parlamentului, care trebuie să aplice legea în spiritul şi litera ei, astfel încât CNA să-şi poată relua activitatea şi să fie depăşit actualul blocaj la nivelul instituţiei.
			Domnul Gheorghe Chiper: "Rezultate iluzorii pe proiecte ipotetice" Cu certitudine, în sistemul guvernamental, cu sprijinul nemijlocit şi meschin al unor mijloace de presă, se practică în prezent o propagandă deşănţată despre realizări viitoare, despre proiecte ipotetice, despre cât de bine va fi într-un viitor incert şi destul de vag conturat. Lansarea proiectului de buget pe anul viitor este încă un prilej de a marşa pe această temă, de a opera cu particula viitorului, de a debita fantezii, folosind date şi fapte concrete, încadrate într-un timp bine definit, dar care totuşi are o scadenţă mai lungă de finalizare. În această frenezie a raportărilor viitoare, aflăm, de exemplu, că la anul vom avea mai mulţi bani alocaţi în sistemul de învăţământ decât în toţi cei 16 ani precedenţi, ignorându-se cu bună ştiinţă că în acest domeniu s-au realizat 400 săli de sport în anii 2003 şi 2004, care însă s-au finanţat printr-o campanie de investiţii aparţinând altui minister. Programul de construcţie al noilor spitale judeţene şi regionale s-a lansat cu surle şi trâmbiţe, făcându-se comparaţii la fel de aberante faţă de perioada anterioară, deşi nici bugetul viitor al infrastructurii în sănătate nu este la nivelul promisiunilor şi al aşteptărilor (spun aceasta gândindu-mă la gălăgia cu care s-au făcut publice proiectele de viitoare spitale în toate centrele judeţene, dar mai ales cele 8 spitale regionale, pentru ca acum să aflăm că inclusiv acestea din urmă trebuie să mai aştepte până când vor începe lucrările la fundaţii, care trebuiau să apară încă din acest an). O situaţie similară o întâlnim şi la cei care coordonează "dezvoltarea" sectorului agricol şi care operează cu fonduri la fel de ipotetice şi nerealiste, cum sunt şi situaţiile raportate privind cultivarea terenurilor şi acordarea subvenţiilor. Şi aici avem de-a face cu iluzii deşarte, mai ale s în ce priveşte sprijinul financiar promis. Am văzut declaraţiile unor oficiali din sector care au afirmat că vom avea subvenţii cum n-au mai fost până acum, că se vor sprijini ferme şi activităţi care n-au mai fost deloc ajutate de celelalte guverne anterioare etc. Se ignoră însă faptul că aceste ajutoare sunt selective şi se acordă pe criterii greu de îndeplinit pentru majoritatea producătorilor, rămânând astfel neutilizate, cum se poate constata şi în bilanţul acestui an, când, datorită unor condiţii birocratice şi norme exagerate, sumele efective alocate ca subvenţii nu se ridică nici la jumătatea celor din anul 2004. Alte domenii ale activităţii economico-sociale, în special infrastructura de transport, sunt prezentate ca mari beneficiare ale generozităţii guvernamentale, anticipându-se peste tot realizări însemnate, salturi cantitative şi calitative, condiţii mai bune, mai ales în sfera socială. Toate acestea pornindu-se de la premisa că sub conducerea "profesionistă" a guvernanţilor vom avea o creştere însemnată de venituri bugetare. Care venituri au sporit peste noapte dintr-un singur condei, cu un miliard de euro, fără explicaţii şi fără o fundamentare temeinică. În aceste condiţii, oare merită să acordăm votul nostru pentru validarea unui proiect fantezist care va avea aceeaşi finalitate ca şi cel din acest an?
			Domnul Claudiu Adrian Pop: Declaraţie politică privind situaţia agriculturii. Domnule ministru Gheorghe Flutur, În nenumăratele dumneavoastră pelerinaje făcute în teritoriu, nu ştiu cum vă deplasaţi, dar mă miră faptul că nu observaţi ceea ce au observat deja toţi românii, şi anume, batjocura la care este supusă agricultura românească de către "portocalii". Cel puţin jumătate din suprafaţa agricolă a ţării este lăsată de izbelişte, iar peste 70% din plantaţiile pomicole şi viticole sunt abandonate sau lucrate "după ureche". Abia a început recoltatul porumbului, arăturile pentru înfiinţarea culturilor de toamnă sunt ca şi inexistente, iar suprafeţele însămânţate efectiv în această toamnă sunt infime faţă de informaţiile pe care le furnizaţi opiniei publice, în dispreţul total faţă de ceea ce poate fi constatat cu ochiul liber. Cui şi la ce folosesc asemenea minciuni, domnule ministru? În declaraţia mea doresc să fac referire la două probleme pe care chiar dumneavoastră le-aţi numit de interes naţional. Cota de lapte, un drept, şi nu o obligaţie, a ajuns să fie bagatelizată în teritoriu şi la nivel naţional. Astfel, în judeţul Bihor, dintr-un număr de circa 30.800 gospodării cu vaci de lapte, au depus cerere cu puţin peste 18.800 de crescători de vaci de lapte, adică 63%, situaţie existentă la data de 20 octombrie, cu 11 zile înainte de încheierea oficială şi legală a acţiunii de întocmire şi depunere a cererilor în vederea atribuirii cotei individuale de lapte. Judeţul Bihor se situează ca "realizări" peste media ţării, motiv pentru care ne punem şi vă punem fireasca întrebare: cui trebuie să-i mulţumim pentru interesul şi responsabilitatea acestei acţiuni de interes naţional? Agenţia de plăţi şi intervenţie în agricultură trebuia să fie instituţia nou creată la nivelul Ministerului Agriculturii, cu sucursale în fiecare judeţ, care ar fi trebuit să fie operaţională începând cu 1 ianuarie 2006. Din dorinţa de a vă plăti obligaţiile electorale aţi înfiinţat două agenţii naţionale, cu sucursale şi oficii în teritoriu, iar personalul acestora a primit până în prezent în mod nejustificat un bonus salarial de 70%. Dacă A.P.D.R.P. (agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit) şi oficiile ei judeţene funcţionează aproape normal, fiind înfiinţate prin transferul personalului de la serviciile tehnice din cadrul direcţiilor agricole, nu acelaşi lucru se poate spune despre A.P.I.A. (agenţia de plăţi şi intervenţii în agricultură). În judeţul Bihor angajările s-au făcut pe criterii exclusiv politice, listele întocmite la sediile P.D. şi P.N.L. fiind decisive pentru ocuparea posturilor stabilite de la nivel central, angajările efectuându-se cu totul şi cu totul anapoda. Astfel, din cei 118 angajaţi ai sucursalei Bihor, 55 sunt în Oradea (46%), iar 63 pentru cele 5 centre locale (54%). Cu această politică de angajări, domnule ministru, cum se asigură cel puţin un specialist pe comună? În caz că nu ştiaţi, în judeţul Bihor există 100 de comune. S-a generalizat mesajul următor: "Cine vrea sprijin financiar să-şi facă o cerere şi să o aducă la centrul local al sucursalei A.P.I.A. Bihor". Într-un asemenea mod de abordare a lucrurilor, producătorii agricoli bihoreni sunt purtaţi pe drumuri şi batjocoriţi de către specialiştii aleşi după "sprânceana lor portocalie". Încă un lucru, domnule ministru. Printr-o hotărâre de guvern, Sucursala A.P.I.A. Bihor a primit în luna martie 2006 un spaţiu în clădirea U.A.R.Z. Bihor (unitatea de ameliorare şi reproducţie în zootehnie) pentru a-şi amenaja spaţiile de desfăşurare a activităţii. Din interese ce vizează privatizarea U.A.R.Z., spaţiile au fost blocate, iar mobilierul noii instituţii stă depozitat pe coridoarele Direcţiei Agricole Bihor. Într-un asemenea context, domnule ministru, vă adresez două întrebări, la care nu răspuns vreau, ci soluţionarea imediată a problemelor semnalate. Când va deveni operaţională hotărârea de guvern prin care sucursala A.P.I.A. Bihor îşi va putea primi spaţiul repartizat? Cine şi cum va plăti, dacă A.P.I.A. Bihor nu va deveni funcţională până la 1 ianuarie 2007, iar România va pierde cei 25% din fondurile comunitare alocate pe perioada 2007-2013? Sunteţi primul ministru al agriculturii care aţi reuşit performanţa de a vă împărţi propriii angajaţi în două categorii: privilegiaţi, cei care primesc bonusuri salariale nejustificate, şi marginalizaţi. De asemenea, aţi reuşit să dublaţi fondul de salarii al ministerului fără a creşte calitatea serviciilor, sfidând legea funcţionarilor publici, pe cea a bunului simţ şi, nu în ultimul rând, pe colegii dumneavoastră de muncă, în rândul cărora nu aţi fost şi nu veţi ajunge niciodată. Ultima întrebare, domnule ministru, la care aştept răspunsul dumneavoastră sincer: Care este temeiul legal în baza căruia aţi împărţit funcţionarii publici din cadrul ministerului şi a instituţiilor judeţene aflate în subordinea lui în privilegiaţi şi marginalizaţi? Cu tot respectul pe care îl datorez funcţiei dumneavoastră, doresc a vă spune că nu ştiţi cât de mic şi neînsemnat sunteţi şi deveniţi pe zi ce trece pentru tot ceea ce aţi făcut, dar mai cu seamă, pentru tot ceea ce nu aţi făcut pentru agricultura României. Vă mulţumesc.
			Doamna Minodora Cliveti: "Pledoarie pentru juraţi de Ziua europeană a justiţiei civile" În octombrie 2003, Consiliul Europei a lansat, în cooperare cu Comisia Europeană, "ziua europeană a justiţiei civile - 25 octombrie", cu scopul de a ajuta oamenii să înţeleagă mai bine principiile şi modul de funcţionare a unei lumi profesionale de mare interese, şi anume, lumea justiţiei. Conceptul de "justiţie civilă" semnifică, aşadar, deschiderea porţilor justiţiei către oameni, mărirea gradului de transparenţă a activităţilor juridice, crearea de punţi de legătură între scena juridică şi publicul acesteia, interactivitatea chiar între cele trei categorii de fiinţe umane implicate în acest fenomen social: justiţia (cu toţi cei ce o deservesc), justiţiabilii şi restul oamenilor. Pentru că activitatea de justiţie este o activitate general socială, deciziile sale afectând în acelaşi timp pe cei vizaţi, dar şi pe toţi ceilalţi oameni prin efectul de prevenţie generală. Marcarea acestei date are, mai ales în România, un efect special: mai mult decât în alte ţări, în România, justiţia reprezintă pentru omul de rând o lume ciudată, de care se teme şi de care are nevoie, o lume care îşi utilizează mecanismele oculte într-un mod de neînţeles pentru majoritatea oamenilor, un fel de purgatoriu căruia i se poarte aplica foarte bine motto-ul la "Divina commedia". Lăsaţi orice speranţă, voi ce intraţi aici!" Nevoia de o justiţie "civilă", "populară", clară, nevoia de intercomunicare între justiţie şi cetăţean este esenţială pentru ambele părţi: justiţia are nevoie de încrederea publicului pentru a putea funcţiona în totală legitimitate, în timp ce publicul are nevoie să aibă încredere în justiţie, pentru a o legitima. De aceea, poate ar fi momentul să ne gândim foarte serios la reformarea justiţiei româneşti prin reintroducerea unei instituţii care a funcţionat bine la noi în perioada statului modern, începând cu Cuza şi sfârşind cu Carol II, Curtea cu juri. Participarea directă a cetăţeanului la luarea deciziilor judiciare, implicarea spiritului public în actul de justiţie, deschiderea porţilor justiţiei către popor şi atribuirea de competenţe şi puteri judiciare oamenilor ne-jurişti, ar putea duce la o apropiere a lumii juridice de mase. Pentru anumite fapte, cele mai grave din punct de vedere al pericolului social, ori cele mai sensibil de explicat şi judecat, multe ţări europene cheamă juraţii să decidă. Exemplul Franţei este interesant: ministrul de interne francez propune ca faptele de violenţă îndreptate împotriva poliţiştilor, pompierilor, jandarmilor să fie judecate de juraţi. Există aici o voalată recunoaştere a semieşecului unor politici tradiţionale în rezolvarea conflictelor interumane în "criza periferiilor urbane", dar şi o nevoie reală de a invita poporul să se pronunţe în cauze care au impact major asupra poporului. Justiţia românească trece printr-o criză de încredere populară. Curtea cu juri ar putea fi o soluţie a acestei crize.
			Domnul Eugen Bejinariu: "Politici disidente" Şirul fără întrerupere a controverselor, a certurilor, a scandalurilor şi crizelor politice din Alianţa D.A. şi respectiv din Coaliţia de guvernare P.N.L.-P.D.-UDMR-PC, timp de 2 ani, este urmat acum şi de mişcări în cadrul unor formaţiuni politice. Avem în vedere disidenţa unor lideri P.N.L. în frunte cu domnul Teodor Stolojan, care promovează platforma politică de recredibilizare a P.N.L. înainte de a ne spune părerea despre aceste desprinderi, se impune să prezentăm priorităţile din partidele aflate la guvernare. P.N.L. stăruie să se menţină cu orice preţ la guvernare, fără schimbări în organigramă; P.D. rămâne vajnic satelit al Preşedinţiei; UDMR continuă paşii spre autonomia teritorială, iar P.C. face racolări şi acuzaţii de tot felul. Din păcate, astfel de frământări în interiorul partidelor politice la noi sunt frecvente. În cazul P.N.L., evoluţia viitoare este dependentă, în opinia noastră, de reacţiile şi demersurile conducerii P.N.L., dar şi de multiplicarea relaţiilor şi acţiunilor disidenţei de grup Teodor Stolojan. Un rol special îl va avea conduita politică exprimată şi cea nemărturisită a domnului preşedinte Traian Băsescu. Dar previziunile privind evoluţia unor astfel de fenomene politice aparţin analiştilor. La această dată cred că ne trebuie "aparatură performantă" pentru a găsi în preocupările Alianţei D.A. probleme de pe agenda curentă a cetăţeanului. Cu această agendă politică, care mereu se îndepărtează de problemele cetăţeanului şi ale comunităţilor locale, este greu de adus în prim planul vieţii politice realităţile actuale şi noi deschideri viitoare spre binele populaţiei. Şi cel mai important fenomen, creşterea polarităţii sociale-bogaţii mai bogaţi şi săracii mai săraci, se accentuează şi va dezvolta nemulţumiri în lumea deja pauperă de la sate şi din cea a şomerilor. Până va începe să alerge "zimbrul sud-est european", cum numeşte bugetul pentru 2007 domnul ministru Sebastian Vlădescu şi până la prosperitatea dată de "bugetul de excepţie" cum îl numeşte domnul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, în realitate un buget nerealist, populist şi care va provoca dezechilibre macroeconomice, cetăţeanul va continua să se confrunte cu greutăţi de tot felul, cărora li se vor adăuga, începând cu 1 ianuarie 2007, şi cerinţele Uniunii Europene. Înţelegem, aşadar, cât de mult s-a îndepărtat politica guvernanţilor de agenda reală a cetăţeanului român şi care reprezintă cea mai mare disidenţă politică în anii de după Revoluţie. Înţelegem, aşadar, cât de mult s-a îndepărtat politica guvernanţilor de agenda reală a cetăţeanului român şi care reprezintă cea mai mare disidenţă politică în anii de după Revoluţie. Începând cu acest buget cu un pronunţat caracter social-democrat, Alianţa D.A. vrea să se întoarcă cu faţa spre cetăţean, acum în anul preelectoral sau poate chiar electoral. Dar electoratul român nu mai este cel din 1996 sau 2004. Viitorul vieţii politice şi economice din România va fi decis de cetăţeanul român cu statut de alegător la alegerile din 2008 sau anticipate.
			Domnul Mihai Adrian Mălaimare: "Dezgroparea trecutului" Iată că o să intrăm în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Şi o să o facem cu două pietre de moară legate de gâtul României. Una dintre pietre o constituie problemele structurale pe care încă le avem (economia, sistemul sanitar, justiţia, administraţia etc.) A doua piatră de moară este reprezentată de trecutul comunist al acestui neam. Despre prima o să vorbesc cu altă ocazie. Astăzi, aş vrea să mă opresc asupra trecutului comunist, dat fiind faptul că s-a deschis recent campania de toamnă pentru vânarea informatorilor securităţii. Nu o să vorbesc despre accentele groteşti ale dosariadei, pe care le cunoaşteţi foarte bine. Altceva mă frământă. Mulţi dintre concetăţenii noştri par a nu înţelege de ce un asemenea proces ar fi necesar. Adică, de ce ar trebui să-i mai deconspirăm pe vechii securişti. Acest lucru se întâmplă, pentru că ei nu reuşesc să înţeleagă capitalul simbolic care se ascunde în spatele unui asemenea proces. Democraţiile liberale au ca punct de plecare o ordine de drept. Altfel spus, indivizii au anumite drepturi inalienabile. În nici o situaţie şi în nici un regim, unui om nu-i poată fi luată viaţa fără motiv, el nu poate fi jefuit de ceea ce este al lui, sau nu poate fi agresat sau molestat. El are dreptul la intimitate şi la libertatea exprimării şi aşa mai departe. Numiţi aceste drepturi naturale sau divine, după cum doriţi. Cum îşi protejează oamenii aceste drepturi? O fac prin ceea ce numim un contract social. Adică, investesc instituţia statului cu putere, o legitimează şi sunt de acord să se supună legilor atât timp cât drepturile lor naturale le sunt protejate. Dar statul nu are voie să le încalce. Judecata este simplă. Bunul-simţ ne spune că oamenii nu ar legitima un stat, dacă ar şti că acesta ar urma să le încalce drepturile naturale. De aici decurge că orice stat care încalcă aceste drepturi este ilegitim. El acţionează împotriva celor pe care ar trebui să-i protejeze. Iar cei care ajută la instaurarea şi perpetuarea unui asemenea regim se fac vinovaţi de încălcarea acelor drepturi. A doua piatră de temelie a democraţiilor liberale este pedeapsa. Cine încalcă regulile jocului este pedepsit. Dacă ucizi, faci puşcărie. Dacă furi, faci puşcărie. Dacă încalci drepturile unui om, faci puşcărie. Dar nu oricum. O curte de justiţie, imparţială prin definiţie, trebuie să te condamne şi să stabilească că eşti vinovat. Cum asigură o democraţie veritabilă această imparţialitate? O dată, prin mecanismul acuzator - apărător şi, în al doilea rând, prin controlul public asupra acestui proces. Democraţiile au nevoie de acest sistem al pedepselor, ca de aer. Rolul lor este de a-i intimida pe cei care ar dori să încalce drepturile altora. Iar aceste pedepse sunt eficace doar dacă potenţialii criminali ştiu că nu pot scăpa de mâna justiţiei. Să punem acum cap la cap aceste premise şi să vedem ce rezultă de aici, când vorbim despre trecutul comunist al României. Avem un regim ilegitim, care a violat drepturile românilor. Dar regimul acesta nu este o noţiune abstractă. El nu a picat din OZN. Regimul comunist a fost condus de oameni. Oameni care se fac vinovaţi de încălcarea drepturilor unui popor întreg. După cum am văzut, cei care au încălcat aceste drepturi trebuie pedepsiţi. Trebuie pedepsiţi, în primul rând pentru simplul fapt că le-au încălcat. În al doilea rând, pentru intimidarea celor care, în prostia lor nemărginită, ar vrea să mai aducă pe capul poporului român asemenea nenorociri. Ştiu, nu pare plauzibil în timpul imediat, dar istoria are paşii mai mari decât ai oamenilor. Cum trebuie pedepsiţi? Simplu. Nu-i vrem nici torturaţi, nici împuşcaţi pe stadioane, nici spânzuraţi în piaţa publică şi nici nu vom reîncepe un experiment Piteşti doar pentru ei. Tot ce vrem este ca ei să nu ne mai conducă, să nu mai fie plătiţi din banii contribuabilului român. Să nu-i mai votăm şi să nu ne mai decidă soarta. Cum va face CNSAS-ul acest lucru? Nu poate. Pentru că nu are mecanismele necesare, adică pe cel acuzator - apărător şi nici nu este supus controlului public. Iată ce propun: reorganizarea CNSAS, astfel încât membrii acestui colegiu să fie juriul, şi nu judecătorul. CNSAS-ul ar trebui să funcţioneze după un model asemănător curţilor de justiţie din SUA. Mai mult decât atât, stenogramele acestor şedinţe trebuie să fie 100% publice, iar votul juriului trebuie să fie deschis. Vrem să ştim cine şi cum votează. Întreaga arhivă a CNSAS trebuie să devină publică. Nu este nimic de ascuns acolo. Ea trebuie scanată şi postată pe internet, pentru ca fiecare român care a avut de suferit de pe urma comunismului să poată emite o judecată de valoare. Acest lucru nu poate fi realizat peste noapte, de aceea primul pas ar trebui să fie deschiderea uşilor pentru presă şi pentru mediul academic. Să se publice articole şi cărţi. Faptele să fie analizate. Public. Acesta ar fi adevăratul proces al comunismului, şi nu mascarada de care avem parte acum.
			Domnul Mihai Adrian Mălaimare: "Educaţia, o cauză pierdută?" A început un nou an universitar. În aceleaşi universităţi, bântuite de incompetenţă şi de o indiferenţă crasă faţă de ceea ce înseamnă cu adevărat studiul academic. Dacă ar fi să ne luăm după numărul de universităţi din România, mai exact 52, am zice că stăm cum nu se poate mai bine la acest capitol. Statistic vorbind, avem mai mult de o universitate pe judeţ. O asemenea performanţă ar trebui să fie de invidiat, ne vom spune. Asta nu şi dacă ne uităm la calitatea serviciilor pe care aceste universităţi le oferă studenţilor. Sau la calitatea studenţilor care frecventează aceste instituţii. Să o luăm pe rând. Universităţile de stat sunt într-o degradare continuă, nu doar fizic, ci şi spiritual. Ministrul educaţiei se laudă că învăţământul a primit de nu ştiu câte ori mai mulţi bani decât în anii precedenţi. Foarte bine, dar statul român cheltuie tot câteva sute de euro pe cap de student. În ţările occidentale se cheltuie câteva mii de euro. Acolo, singura grijă a studenţilor este, după cum îi spune numele, să studieze. În România, lucrurile stau altfel. Aici trebuie să împartă camera de cămin cu cel puţin încă doi colegi. Mâncarea de la cantină este bună, atunci când eşti lihnit. Altfel, mai bine mănânci un corn cu lapte. Care va fi primul gând al studentului? Să îşi găsească o slujbă bine plătită, să se mute din cămin şi să-şi poată permite o masă omenească. Din nefericire, pentru o slujbă bine plătită trebuie să munceşti atât de mult încât, pentru cursuri şi studiat, nu îi mai rămâne timp. Iar timpul care le rămâne îl pierd, bătând Bucureştiul de la un cap la altul, pentru că universităţile din România nu au campusuri. Printre lucrurile care nu pot lipsi într-o facultate sunt cărţile. Dar ele lipsesc cu desăvârşire. Sunt de ajuns, într-adevăr, pentru cei care vor să frunzărească şi ei una, două pagini şi să treacă din bunăvoinţa profesorului. Dar cei care vor cu adevărat să studieze, nu au cu ce. De laboratoare nici nu mai vorbesc. Absolvenţii politehnicilor se vor trezi cât de curând că nu pot face faţă tehnologiilor globalizării. Unii dintre ei încă mai studiază tranzistorii, când lumea civilizată a trecut de mult la microcipuri şi e pe cale să facă pasul către nano-tehnologie. Şi, totuşi, numărul studenţilor creşte de la an la an. Asta pentru că statul român a hotărât că tot prostul trebuie să aibă o diplomă de studii superioare. Nu are importanţă că unii dintre studenţii noştri vor servi cafele, sau vor răspunde la telefoane pentru restul vieţii, ei vor avea o diplomă. La ce bun? Dumnezeu ştie. Există printre oameni o idee perfect greşit, cum că, pentru a reuşi în viaţă, ai neapărată nevoie de o diplomă universitară. Uitaţi-vă ce fac politicienii noştri. Nicolae Mischie, ca să ofer un exemplu deja clasic, are un exemplar limbaj de lemn şi grave probleme de coerenţă în exprimare. Dar el este profesor universitar. Ce vor învăţa studenţii de la unul acuzat de corupţie şi fals în acte? Probabil, nimic. Exemplele pot continua. România va fi probabil una dintre puţinele ţări din Uniunea Europeană, care va avea mai multe locuri în universităţi decât absolvenţi de liceu. Unde mai este competiţia, combustibilul de neînlocuit al performanţei? Umflarea numărului de studenţi duce automat la scăderea calităţii acestora. Discutaţi eu ei. Unii vă vor spune că jumătate dintre colegii lor vin la cursuri doar din lipsă de alte activităţi. Acolo, în loc să fie atenţi, citesc Gazeta Sporturilor sau Formula As. De bine, de rău, îşi trec examenele cu nota 5, după care intră în posesia mult râvnitei diplome universitare. Valoarea ei? Zero. De ce nu facem reformă adevărată în învăţământ? De ce nu punem capăt acestei glume proaste, care, pe termen lung, riscă să ducă de râpă România? Cine va constitui viitoarea elită a României? Copii crescuţi cu Pro TV şi cu Adrian Copilul Minune? Ceilalţi sunt prea puţini şi din ce în ce mai marginalizaţi. A venit vremea să stopăm acest fenomen. A venit vremea să creăm un sistem educaţional performant. În primele 500 de universităţi ale lumii nu vom regăsi nici o universitate românească. Un Parlament normal, adică reprezentantul unui popor, s-ar scandaliza la auzul unei asemenea grozăvii. Noi nu, domnilor? Noi ne vedem în continuare de micile răfuieli şi de poveştile de la cantină? Păi, atunci, poftă bună!
			Domnul Aurel Vlădoiu: "Un spital de campanie numit România" Ne este greu să recunoaştem, dar suntem o naţiune bolnavă. Ziarele vorbesc despre bolnavii care intră în comă diabetică, datorită lipsei medicamentelor. Televiziunile arată cum septuagenarii se împing în faţa farmaciilor şi cum leşină înainte de a-şi lua compensatele. Nu sunt suficiente aparate de dializă. Când se strică unul din tomografele României, pe care, oricum, le numeri pe degete, bolnavilor disperaţi din cele 3-4 judeţe arondate li se mai năruie o speranţă, unora poate ultima. Suntem informaţi, mai mult sau mai puţin exact, despre numărul de decese în rândul bolnavilor de inimă, de plămâni, de rinichi sau ficat. Ce nu ştim însă, dar aflăm de la oficialii europeni, e că 25% dintre români adulţi suferă sau vor suferi de o tulburare psihică. România are steguleţ roşu la capitolul "sănătate mentală", dar domnului ministru al Sănătăţii nu-i place să vorbească despre aceasta. Domnia sa este bucuros că, graţie proiectului de buget al celui mai darnic Guvern de după '89, Sănătatea a primit 4,12% din p.i.b. S-a depăşit pragul psihologic de 4%, anunţă domnul Nicolăescu triumfător şi promite că banii aceştia vor fi folosiţi mai eficient ca niciodată; se vor construi opt spitale regionale de urgenţă de tip I şi se vor moderniza alte 36 spitale judeţene. Alte fonduri vor fi folosite pentru realizarea unor programe majore, pentru rezidenţiat, pentru unităţile care primesc urgenţe medicale din cadrul spitalelor de urgenţă, pentru programe de planificare familială, pentru programe de recuperare a copiilor cu dizabilităţi sau bolnavi de HIV-SIDA, pentru Programul de transplant de organe şi ţesuturi şi pentru Programul naţional de diabet. Domnul ministru Nicolăescu este sigur că şi sindicatele din Sănătate vor aprecia mărinimia Guvernului. Eu cred că, mai mult decât mărinimia Guvernului, trebuie apreciată osteneala lui de a oferi românilor creduli un buget la fel de electoral ca oferta din toamna 2004. Dar, poate că acest buget se doreşte a fi doar preambulul ofertei electorale cu care cea mai şmecheră coaliţie aflată la guvernare se va prezenta la anticipatele din primăvara viitoare. Până atunci, el nu ar produce cine ştie ce efecte, dar, entuziasmaţi de un asemenea buget care satură pe toată lumea, românii ar pune din nou ştampila în chenarul portocaliu. Cum am putea să credem că acest buget este realizabil, când în ţară totul merge din rău în mai rău? La aproape doi ani de la introducerea cotei unice de impozitare, prezentată triumfalist ca soluţie de mare succes, F.M.I. constată şi avertizează că ponderea impozitului pe venit şi a impozitului pe profit în p.i.b. a scăzut îngrijorător în 2005 faţă de 2004, pierderile de la buget fiind de aproape 1 miliard dolari. Domnul ministru ştie bine toate aceste lucruri, tocmai de aceea încearcă să reducă cheltuielile cu salariile din Sănătate, de parcă ar fi prea mari, de la 80% la 55% în ansamblul tuturor cheltuielilor. Şi tot de aceea, printre programele clădite pe acest buget darnic şi menite să refacă sănătatea naţiunii nu se face nici o referire la milioanele de români cu dureri insuportabile de dinţi şi măsele, care nu-şi pot permite să intre în cabinetele stomatologice. Nici o referire la tinerii care recurg la extracţie, doar pentru că este de câteva ori mai ieftină decât o plombă. Şi mai ales, nici o referire la înlocuirea parcului auto al serviciilor judeţene de ambulanţă. Bolnavii, răniţii pot fi transportaţi şi cu autosanitare vechi de 30 de ani şi care, de multe ori, datorită proastei dotări, nu mai opresc cu pacienţii la rampele spitalelor de urgenţă, ci la marginile acestora. Pentru toate acestea, se vor găsi bani, totdeauna, "la anul care vine". Anul acesta, de-abia s-au găsit bani pentru înlocuirea limuzinelor Leganza şi Nubira cu mai luxoasele şi mai rapidele Audi şi Passat. Ca să fie şi reforma mai rapidă.
			Domnul Gabriel Sandu: Declaraţie politică: "Avem trecut, nu avem prezent, avem viitor". Deşi destul de vremelnică, democraţia românească a fost în perioada 1866-1940 o democraţie autentică. Din păcate, cei 45 de ani de comunism au aruncat societatea românească într-un sistem în care valoarea era stabilită doar în funcţie de gradul de loialitate faţă de partidul stat. Trebuie şi avem nevoie să ne aducem aminte de numele care în trecut făceau parte din parlament. Aceşti oameni au creat practic România modernă şi cred că avem obligaţia de a încerca măcar să ne ridicăm la nivelul acestora. Prin aderarea la Uniunea Europeană avem această şansă. Practic, în acest moment este foarte clar faptul că Parlamentul României şi implicit parlamentarii nu se ridică la nivelul unor nume ca Mihail Kogălniceanu, Lascăr Catargiu, Costache Negri, Constantin Grădişteanu, Gheorghe Balş, Nicolae Iorga, Dumitru Vaida-Voievod, Petre Aurelian, Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti, I.G. Duca, Gheorghe Tătărescu, Virgul Madgearu, Take Ionescu, C.A. Kretzulescu, Dimitrie Ghica, Dimitrie Sturdza, A.C. Moruzzi şi multe alte nume care au rămas în istorie. Astăzi, Parlamentul are o imagine negativă, societatea civilă şi presa având o percepţie distorsionată, atât asupra instituţiei ca atare şi a rolului său, cât şi asupra noastră, a parlamentarilor. Un exemplu grăitor în acest sens este celebrul articol publicat în ziarul "gândul", în care sunt descrise caracteristicile parlamentarului român: "Parlamentarul este prost. El nu ştie o mulţime de lucruri: limba engleză, strofa a doua a Imnului Naţional, compoziţia apei, capitala Mongoliei. Parlamentarul este leneş. El trage la aghioase, se scarpină în părţile moi, năduşeşte când întoarce paginile gazetei, se ghiftuieşte la bufet cu pilaf şi cârnaţi. Parlamentarul este hoţ. El ia salariu gras, diurnă, bani pentru birou, consumă benzina ţării degeaba. Parlamentarul parlamentează. El ne toacă nervii şi banii în nesfârşite discuţii sterile, care sfidează bunul simţ al omului muncitor şi cinstit". Imaginea înfăţişată de acest articol este tristă. Avem nevoie să ne recăpătăm demnitatea, pentru că Parlamentul este însăşi esenţa democraţiei. De asemenea, consider că trebuie să ne redefinim priorităţile. Trebuie să schimbăm percepţia conform căreia parlamentarii sunt mase de manevră ale partidului din care fac parte, ale Guvernului sau ale diferiţilor lideri, perfect disciplinate şi care votează automat. Mă îndoiesc că I.C. Brătianu a votat vreodată altfel decât i-a dictat conştiinţa. Totodată, trebuie să ne amintim că Parlamentul este forul suprem în stat, puterea legislativă. În concluzie, trebuie să încetăm să fim nişte pioni şi să devenim ceea ce, de fapt, am fost aleşi să fim: expresia voinţei cetăţenilor care ne-au trimis în aceste bănci.
			Domnul Gheorghe Valeriu: Ziua Armatei este legată în mod direct de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istorice a poporului nostru. Data de 25 octombrie constituie amintirea zilei în care Armata Română a obţinut reîntregirea graniţei de vest a României şi anularea de facto a prevederilor Dictatului de la Viena. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă în timpul celui de al doilea război mondial, recunoscut în Tratatul de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei. Sărbătoarea de anul acesta este cu atât mai specială cu cât Armata Română devine o armată profesionalizată, având în întregime cadre militare angajate pe bază de contract, începând cu data de 23 octombrie 2006. Această măsură de suspendare a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace face parte din strategia de profesionalizare a Armatei Române, prin care se urmăreşte crearea unei forţe armate moderne şi eficiente, capabile să facă faţă contextului actual de securitate. Modernizarea armatei va determina reducerea costurilor de întreţinere a cadrelor în interiorul unităţilor militare, bani ce vor putea fi redirecţionaţi către dotarea performantă şi specializarea militarilor la standardele NATO. Nu pot decât să salut acest eveniment deosebit de important în existenţa Armatei Române moderne şi să îi urez succes în demersurile sale viitoare, de a-şi dovedi profesionalismul, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.
			Doamna Doina Micşunica Dreţcanu: "Informare cu privire la participarea la Seminarul "Lege şi justiţie: argumente pentru controlul parlamentar". La sfârşitul lunii septembrie a avut loc la Geneva Reuniunea UIP: "Lege şi justiţie: argumente pentru controlul parlamentar". Printre temele abordate, amintim: dreptul la un proces echitabil şi regimul detenţiei, responsabilitatea parlamentarilor în asigurarea respectării drepturilor omului, administrarea corectă a probelor, execuţiile şi sentinţele, tribunalele militare, grupurile vulnerabile: refugiaţi, solicitanţi de azil, imigranţi, protecţia minorilor. Prin prevederile constituţionale şi prin normele de procedură penală, România a încercat să asigure drepturile apărării în cadrul procesului penal; modificările aduse Codului de procedură penală au eliminat incertitudinea legislativă şi posibilitatea unei practici judiciare neunitare. Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin deciziile elaborate, a reglementat condiţiile detenţiei, precum şi respectarea drepturilor persoanelor care sunt în acest regim. Evoluţiile României sunt multiple, dar, oricum, multe mai sunt de făcut. Putem vorbi de informatizarea sistemului judiciar, de mecanismele de soluţionare alternative şi de Planul actualizat privind unificarea jurisprudenţei, de formarea şi pregătirea judecătorilor. În privinţa drepturilor omului şi protecţia minorilor, avem încă multe rămâneri în urmă. Deşi la nivel internaţional se ridica problema instanţelor specializate pentru copii, în România nimeni nu discută despre aceasta. Copiii au nevoie de judecători specializaţi pe proceduri speciale, de pedepse alternative diversificate, de reabilitare cu sprijinul familiei sau a comunităţii în care trăiesc. Copiii au nevoie de un avocat al poporului specializat pe problemele lor, de educaţie specială pentru reabilitare, de politici şi planuri de acţiune specifice. În concluzie, un cod al delincvenţei juvenile ar putea fi un început modern şi eficient şi pentru România. Prevenire, protecţie şi participare colectivă - aceasta a fost concluzia enunţată de Raportul Special al Naţiunilor Unite pe problematica copiilor delincvenţi, a prostituţiei şi pornografiei pentru minori. Şi cred că ar trebui să ţinem şi noi cont de ea. Consider că aceste comunicări pot fi folositoare tuturor colegilor, indiferent de culoarea politică sau de profesia fiecăruia; sunt un mijloc de informare în ceea ce priveşte problemele de interes mondial, de metode şi practici de rezolvare şi nu în ultimul rând de ce mai putem aplica, ca exemplu de bune practici, şi în România.
			Domnul Ion Dumitru: "Speranţe şi... dezamăgiri!" Aderarea la Uniunea Europeană nu este aşteptată cu prea multă simpatie de către popor. Ba, putem spune că în rândul cetăţenilor s-a instalat teama, frica pentru ziua de mâine. Până acum, în mod concret, nu li s-a vorbit oamenilor decât de condiţii, de reguli, de norme ce trebuie îndeplinite. Prosperitatea, viaţa liniştită figurează la capitolul promisiuni. Am întâlnit români cuprinşi de panică. Atitudine care parcă îţi aduce aminte de anii '50. Se tem pentru gospodăriile lor, pentru tradiţii, pentru activitatea pe care sunt obişnuiţi să o desfăşoare. Ştiu că li se vor impune noi ritmuri, alte standarde ale calităţii. Le este groază la gândul că vor fi rupţi de la ale lor. Şi, mai ales, nu au convingerea că totul se va termina cu bine. Grav este că nimeni nu ştie să le explice clar cum vor decurge lucrurile. Pliantele, panourile publicitare conţin minim de informaţii, o zgârietură în oceanul confuziilor. Totul se aliniază la preţurile europene: gaze naturale, energie electrică, alimente, apă, confort, însă salariile vor bate pasul pe loc. Aderarea va sosi ca un val năpraznic. Doar cei pregătiţi, informaţi vor rămâne în picioare. Ceilalţi vor orbecăi, vor trebui să iasă la mal singuri. Actualii guvernanţi nu sunt în stare să le arunce colacul de salvare. Democraţia devine, aşadar, o obligaţie. Existenţa, o cursă în care, vrei, nu vrei, trebuie să te angajezi. Puterea ştie să facă apologia aderării, fiind interesată doar de capitalul electoral. Anul viitor va aduce speranţe, dar şi foarte multe dezamăgiri. Tocmai de acestea din urmă se vorbeşte mai puţin. Calculele politice nu trebuie stricate!
			Domnul Valeriu Victor Boeriu: Cele mai importante două decenii în perspectiva unei compatibilizări a standardului de viaţă românesc cu cel european sunt educaţia şi sănătatea. Integrarea europeană de la 1 ianuarie 2007 reclamă nu doar performanţă în domeniul economic ci, în primul rând, garanţia unui popor sănătos fizic şi spiritual. În acest sens, una din priorităţile guvernului Tăriceanu a fost alocarea unor sume mai mari din buget sectoarelor sănătăţii şi celui al educaţiei. În 2007, finanţarea consistentă a învăţământului a depăşit pragul simplelor intenţii retorice şi a devenit faptă, concretizată în cea mai mare creşterea bugetară pentru educaţie de după revoluţie: 5,2% din p.i.b. În termeni concreţi, învăţământului i se acordă 5,6 miliarde euro, cu mult peste cele 1,9 miliarde de euro acordate în 2004. dublarea sumei acordate sănătăţii în 2007 faţă de 2004 este o altă acţiune lăudabilă a guvernului Tăriceanu, care răspunde astfel necesităţii urgente în acest domeniu. Procentul de 4% din p.i.b. acordat pentru anul următor acestui sector (reprezentând 4,3 miliarde euro) nu face decât să dezvăluie preocuparea actualului executiv pentru rezolvarea cât mai rapidă a problemelor grave care macină sănătatea. Toate acestea n-ar fi fost posibile fără o creştere susţinută a economiei, prin adoptarea unei filozofii bugetare de natură să estompeze efectele nefaste ale vechii guvernări, pe de o parte, şi să asigure îndeplinirea obiectivelor stabilite în campania electorală din 2004, pe de alta. Evoluţia economică favorabilă derulării proiectelor necesare în vederea integrării europene se datorează politicilor liberale promovate de Guvernul Tăriceanu (de exemplu, cota unică de impozitare) şi intenţiei de a face din "binele comun" un scop în sine, în detrimentul preocupării pentru crearea unor conflicte politice false şi neproductive.
			Domnul Mihai Sandu Capră: Aşa cum ne-a obişnuit, ministrul agriculturii, domnul Gheorghe Flutur, se număra printre membrii Cabinetului ale cărui performanţe remarcabile în domeniul pe care îl "păstoreşte" au însemnat, fără putinţă de tăgadă, relansarea acestui sector. Prin programe coerente, în concordanţă cu direcţiile de acţiune asumate prin Programul de guvernare, ministrul Flutur a operat o schimbare de concepţie, o schimbare necesară, adaptată cerinţelor europene în domeniu. O agricultură modernă nu poate fi decât o agricultură tehnologizată. Astfel că, cea mai mare parte a subvenţiilor a fost îndreptată către achiziţia de echipamente agricole, acesta fiind un pas important către o agricultură modernă, performantă, competitivă, către o productivitate ridicată. În acelaşi timp, dezvoltarea agriculturii presupune şi reforma structurală a instituţiilor cu răspunderi în domeniile de competenţă ale ministerului. Astfel, ministrul agriculturii, domnul Gheorghe Flutur, propune o strategie de descentralizare a activităţilor din domeniu, ce prevede înfiinţarea Camerelor Agricole în subordinea autorităţilor locale. Acestea vor asigura servicii de formare profesională pentru fermieri şi vor reprezenta interesele acestora faţă de terţi. Totodată, vor efectua activităţi de consultanţă agricolă, îmbunătăţiri funciare, împădurire a terenurilor degradate, dezvoltare a reţelei de drumuri forestiere şi aplicarea proiectelor de dezvoltare locală. O astfel de strategie de descentralizare este o condiţie sine qua non pentru îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene destinate agriculturii, iar pentru ministrul agriculturii, domnul Gheorghe Flutur, reprezintă o prioritate.
			Domnul Gabriel Sandu: În curând se vor împlini 17 ani de la momentul decembrie 1989 şi, deşi a trecut atât de mult timp de atunci, nici măcar nu ştim dacă o putem numi revoluţie sau nu. Deşi am evoluat economic şi social, din păcate, nu am evoluat moral şi, mai mult, conceptul de moralitate a ajuns să fie banalizat şi aruncat în derizoriu. Majoritatea ţărilor din fostul bloc comunist au avut, într-un fel sau altul, un proces al regimului anterior şi au reuşit să facă pace cu trecutul pentru a putea privi spre viitor. România a avut victime, dar nu a avut terorişti, a avut securitate, dar nu a avut securişti, a avut colaboraţionism, dar nu a avut colaboratori şi, mai ales, a avut oameni care au făcut poliţie politică, care, de fapt, au fost patrioţi. Consider că iniţiativa înfiinţării CNAS-ului, dublată de desecretizarea dosarelor SRI, a fost oportună, dar insuficientă. Marea întrebare este cine are autoritatea morală de a judeca şi a decide asupra calităţii de colaborator al securităţii ca poliţie politică: un grup de 11 persoane, membrii propuşi politic ai CNSAS-ului; parlamentarii, cele câteva sute de deputaţi şi senatori, angajaţi politic - aleşi ai poporului; sau milioanelor de români, cetăţenii acestei ţări. Consider că firesc şi normal ar fi ca cei care trebuie să judece trecutul, sunt cetăţenii acestei ţări, pentru că toţi cei 22 de milioane de români au suferit de pe urma regimului comunist. Propunerea legislativă iniţiată de mine se referă doar la persoanele care intră sub incidenţa articolului 2 din "Legea Ticu", adică acele persoane care deţin în acest moment funcţii sau demnităţi cheie în stat. Consider că românii au dreptul să ştie cine sunt conducătorii lor, iar transparenţa de care trebuie să dăm dovadă, îi va ajuta să-şi aleagă reprezentanţii în cunoştinţă de cauză. Am înţeles şi punctul de vedere al Guvernului, care stipulează faptul că propunerea legislativă este neconstituţională şi deja am înaintat o adresă prin care cer ajutorul acestuia pentru găsirea unei formule acceptabile de ambele părţi. Din această cauză, solicit retrimiterea propunerii legislative la comisii, pentru că ar fi păcat să ratăm o altă şansă de a arăta că am învăţat că democraţia trebuie să aibă la bază moralitate. Vă mulţumesc.
			Domnul Rareş Şerban Mănescu: Stimaţi colegi, Guvernul a alocat în ultima sa şedinţă suma de 21 de milioane de lei pentru finanţarea unor lucrări de reparaţie a infrastructurii, a clădirilor în care funcţionează unele primării, dar şi pentru o serie de cheltuieli curente, de aceşti bani urmând să beneficieze localităţi din 14 judeţe. Cele mai mari fonduri - 5,425 de milioane de lei - au fost alocate judeţului Prahova, pentru refacerea infrastructurii. Banii vor fi utilizaţi pentru realizarea de noi pârtii de schi şi a unei instalaţii de transport pe cablu în Azuga, dar şi pentru lucrări de refacere a infrastructurii din unele oraşe şi comune. Fonduri suplimentare de 4,95 de milioane de lei au fost alocate judeţului Mehedinţi, acestea fiind destinate lucrărilor de refacere a infrastructurii pe anumite drumuri comunale situate în unele localităţi. De asemenea, sunt necesare lucrări de reparaţii ale unor şcoli, poduri şi podeţe. Bugetului local al Municipiului Tulcea i-a fost repartizată suma de 2,343 de milioane de lei, pentru reabilitarea unui rezervor de apă aflat într-o stare avansată de uzură. La rândul său, judeţul Vrancea a primit fonduri suplimentare de 1,212 milioane de lei, pentru finanţarea unor lucrări de investiţii. Judeţul Satu Mare a primit 1,2 milioane de lei noi, pentru modernizarea drumului de ocolire în zona de nord a municipiului Satu Mare. De asemenea, aceeaşi sumă a fost alocată judeţului Dâmboviţa, pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitarea şi extinderea reţelei de canalizare, reabilitarea staţiei de epurare a apelor uzate în oraşul Titu, zona Titu-Gară, Salcuta". De asemenea, bugetele judeţelor Timiş, Braşov, Suceava, Maramureş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Ialomiţa au fost suplimentate cu anumite sume destinate finanţării anumitor lucrări de întreţinere şi reparare.
			Doamna Mihaela Adriana Rusu: Declaraţie politică: "25 Octombrie - Ziua Armatei Române". 25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când Armata Română şi-a îndeplinit menirea firească, aceea de a readuce în hotarele ei patria care a zămislit-o. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi cei care au fost şi sunt în slujba ei. Sărbătoarea zilei armatei în lume s-a instituit diferit de la o ţară la alta, după primul război mondial, pentru a oferi societăţii civile posibilitatea evocării faptelor sau evenimentelor importante din viaţa fiecărei oştiri. Acestea au fost sărbătorite în funcţie de evenimentele semnificative din istorie. Motivul principal al zilei de 25 Octombrie, declarată ca Zi a Armatei Române se datorează faptelor de arme ale Armatei Române şi rezultatului acestora, bazat pe reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea "de facto" a prevederilor Decretului de la Viena. 25 Octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţia şi administraţia străină. Comandantul Armatei a 4-a, Gen. gheorghe Avramescu, la momentul respectiv adresându-se militarilor din subordinea sa, consemna următoarele: "La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă în Carpaţi (...) Inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării". Cele consemnate mai sus pun în evidenţă faptul că Ziua Armatei este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istorice a poporului nostru, care au vizat îndeplinirea idealurilor naţionale: unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială. Duminică, 22 Octombrie, la Carei, s-au depus coroane de flori în memoria eroilor căzuţi la datorie pentru eliberarea ultimei brazde de pământ a României. Veteranii de război, localnici, povesteau şi îşi aduceau aminte de acele vremuri rămase vii în inimile lor. În anii trecuţi, atât preşedintele României, domnul Ion Iliescu, cât şi primul-ministru, domnul Adrian Năstase, au acordat mare importanţă acestui însemnat eveniment prin prezenţa lor, prin depunerea unei coroane de flori la mormintele celor căzuţi la datorie. Să fie uitată pentru unii această sărbătoare, sau aceste momente au devenit doar de domeniul trecutului, se întrebau localnicii prezenţi acolo.
			Domnul Viorel Pupeză: Declaraţie politică: "Agricultura românească (F)lutură în vânt şi culege steguleţe". Degeaba încearcă ministrul Gheorghe Flutur să înflorească rezultatele agriculturii româneşti în faţa specialiştilor europeni. Agricultura românească nu a înflorit sub conducerea sa, ci şi-au făcut loc ciulinii, mărăcinii şi bălăriile. Numai cine nu are ochi să vadă nu-şi dă seama că Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu are capacitatea instituţională şi nici voinţa pentru dezvoltarea agriculturii româneşti, riscând pierderea de fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană. Mărturie sunt steguleţele roşii care flutură peste domeniul gestionat de Flutur. Europenii ştiu că agricultura noastră este incapabilă să facă faţă mediului concurenţial din Uniunea Europeană, că există multe ferme de subzistenţă, iar un număr mult prea mare al populaţiei trăieşte de pe urma acestui domeniu. Cu toate acestea, în loc de sprijin direct pentru ţărani, în vederea cumpărării de îngrăşăminte, pesticide, seminţe, utilaje şi carburanţi, animale şi furaje, producătorii agricoli s-au împotmolit în condiţiile ordonanţelor de urgenţă, care au conturat acest dezastru din agricultură. Ignorarea realităţilor din agricultură a condus la destrămarea acesteia şi condamnarea ţăranilor şi a familiilor acestora la cruntă sărăcie. Guvernarea portocalie a eliminat subvenţiile la multe dintre produsele agricole, fapt ce a determinat pagube uriaşe pentru 3 milioane de ţărani, mulţi dintre ei ajungând "la faliment". Similar, au fost stopate subvenţiile pentru utilaje agricole, pentru seminţe, pentru sistemele de irigaţii. Roadele acestei politici făcute după ureche au făcut ca peste 1 milion de hectare de teren agricol să rămână în paragină, în timp ce producţia agricolă a scăzut cu aproape 50%. Politica falimentară pe care ministrul Agriculturii o face şi în acest an, în agricultură, a condus la creşterea preţurilor produselor agricole pe piaţă şi la dezechilibrarea balanţei comerciale în favoarea importurilor. Astfel că am ajuns din grânarul Europei, hambarul ei. Prin modul în care au abordat acest domeniu guvernanţii portocalii, integrarea României în Uniunea Europeană va deveni un proces defavorabil agriculturii româneşti, care va fi fluturată, de la minister până la tarla, de randamentul agriculturii europene. Atât în domeniul sanitar-veterinar, cât şi în cel al implementării complexului Sistem Integrat de Administrare şi Control (IACS), nu s-au făcut paşii necesari. Preocupat de propria-i imagine, ministrul flutur nu a înţeles că relansarea României depinde de relansarea agriculturii, aşezarea proprietăţii şi a relaţiilor din agricultură pe principiile unei economii sociale de piaţă reale, care să ţină cont de specificul românesc, în care statul să intervină pentru stimularea tuturor factorilor de producţie, în vederea atingerii performanţelor economice necesare unei agriculturi viabile. Domnul ministru a uitat că 45% din populaţia României locuieşte la sate, astfel că se impune şi o strategie de dezvoltare a zonei rurale. Ministerul şi-a adăugat două cuvinte în titulatură, dar pe când programe clare în acest sens? Până şi programul de informare "Fermier în Europa" este iniţiat de Ministerul Integrării Europene, ceea ce denotă că specialiştii din minister fie sunt prea ocupaţi cu propriile afaceri, fie nu au ce să le explice fermierilor şi ţăranilor români, asta dacă nu i-aţi fluturat şi pe ei, ca pe tot ceea ce înseamnă agricultură!
			Domnul Mihai Adrian Mălaimare: "Exodul tinerilor" Un studiu recent a confirmat un lucru grav, pe care, în sinea noastră, îl ştiam cu toţii: 88% dintre tinerii români ar pleca în Occident dacă li s-ar oferi ocazia. Ceilalţi 12% probabil că nu au înţeles corect întrebarea. De ce se întâmplă lucrul acesta tocmai acum, când România pare să o fi luat, încet dar sigur, pe calea cea bună? Ce-i nemulţumeşte pe aceşti tineri? Să vedem. De o educaţie cumsecade nu pot beneficia în România. Serviciile de sănătate sunt aşa cum le ştim. Piaţa imobiliară ţine deja de domeniul fantasticului. Îţi trebuie zeci de mii de euro ca să îţi cumperi un apartament şi nu unul grozav. Lista poate continua pe zeci de pagini. Dar cel mai important deficit al statului român, când vine vorba de tineri, este o viziune asupra viitorului, o misiune pe termen lung pe care statul să şi-o asume împreună cu ei. Viziunea unei vieţi mai bune a acestui popor. Ce vreau să spun cu asta? Să vă ofer două exemple. Auzeam, zilele trecute, la ştiri că studenţii care nu beneficiază de cazare într-un cămin studenţesc primesc un ajutor lunar de 1 milion de lei pe lună. Am crezut, iniţial, că este vorba de o glumă. Cu un milion de lei nu închiriezi nici măcar un coteţ. Gândindu-ne că sunt câteva zeci de mii de studenţi în această situaţie şi operând un simplu calcul, vom vedea că anul acesta se vor cheltui zeci de milioane de dolari cu această subvenţie care, oricum, nu ajută la nimic. Mă întreb dacă nu cumva cu aceşti bani nu se pot construi câteva cămine confortabile. În câţiva ani, această problemă ar putea fi rezolvată. Un alt exemplu este deja celebra factură de întreţinere. Ani de-a rândul statul român a oferit nenumărate subvenţii. S-au scurs, probabil, sute de milioane de euro din trezoreria statului. Au rezolvat banii aceştia problema? Nu. După 16 ani, lucrurile stau exact la fel. Dacă, însă, aceşti bani ar fi fost investiţi în modernizarea sistemelor de termoficare, costurile ar fi scăzut văzând cu ochii şi astăzi românii nu ar mai fi avut dureri de cap. Din nou cârpeală ieftină. Ceea ce noi refuzăm să înţelegem este că protecţia socială la o asemenea dimensiune şi-o permit doar statele foarte bogate. Pentru a ajunge bogate, aceste state nu şi-au aruncat banii pe fereastră. Clasa politică românească s-a obişnuit să lucreze cu petece făcute în grabă şi nu cu soluţii pentru viitor. Îmi veţi spune că mulţi dintre oamenii bătrâni şi săraci ai României au avut nevoie de aceste subvenţii. Voi fi de acord cu dumneavoastră, dar la ce bun dacă tinerii din România fug din ţară cu prima ocazie. Vrem să conducem peste 30 de ani o ţară depopulată, cu câţiva octogenari rătăciţi? Este o lecţie cruntă a istoriei, că unele generaţii trebuie să poarte povara tranziţiei. La fel cum este o lecţie cruntă faptul că, în demagogia lor, politicienii refuză să rostească acest adevăr. Dovada eşecului este chiar în faţa noastră. Şi ne mai mirăm că tinerii noştri visează să plece în SUA? Acolo tinerii studenţi primesc burse de zeci de mii de dolari din partea universităţilor, tinerii cercetători au acces la zeci de milioane de dolari, celebrii "business angels" finanţează idei ş.a.m.d. Altfel spus, statul american le spune tinerilor că viitorul e al lor. La fel cum părinţii îndură toate lipsurile de pe lume pentru a-şi vedea copiii realizaţi, la fel un popor trebuie să strângă din dinţi pentru a oferi un viitor tinerilor. Un lucru atât de firesc la nivel individual nu s-a imprimat în mentalul colectiv, constituindu-se în cea mai gravă eroare a societăţii româneşti. Să nu ne mai mirăm că tinerii noştri pleacă în căutarea unei lumi mai bune. Au tot dreptul să o facă. Dacă nu vom lua măsurile care se impun, în câteva decenii, România va fi un imens sat depopulat şi decrepit. Trebuie să înţelegem o dată pentru totdeauna că tinerii nu vor şi nici nu trebuie să se simtă obligaţi să îndure lipsuri numai ca bătrânii să stea degeaba la adăpostul unor pensii asiguratorii. Pensia după munca depusă şi, mai ales, după valoarea şi importanţa ei, iar restul, adică tot, Tinerilor!
			Domnul Victor Sanda: Prin aplicarea cotei unice, miniştrii finanţelor din Cabinetul Tăriceanu se iau la întrecere cu evazioniştii în a goli vistieria statului. Stimaţi colegi, Cu toţii am fost de acord că în România era necesară şi benefică o relaxare fiscală, dar nu cu orice preţ. Spre deosebire de fostul Guvern PSD, care a propus o reducere etapizată a impozitelor tocmai pentru a evita consecinţele nefaste asupra economiei ţării, Cabinetul Tăriceanu a dorit o reducere bruscă, chiar brutală, introducând la începutul anul 2005, cota unică de 16%. Pe lângă faptul că această măsură nu a condus la majorări salariale spectaculoase pentru cea mai largă categorie de angajaţi, respectiv cei cu venituri mici şi mijlocii, cota unică a declanşat un efect devastator la nivelul bugetului statului, aşa cum, de altfel, PSD a avertizat că se va întâmpla. Specialiştii în materie au confirmat constant previziunile PSD, deşi actualii guvernanţi, iniţiatorii acestei aberaţii fiscale aruncau pe piaţă cifre mincinoase, vizând creşteri spectaculoase la bugetul statului. Totul era o mare înşelătorie. Vreau să vă reamintesc că, la nici şase luni de la aplicarea cotei unice, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu - o persoană autorizată în materie, anunţa public că nivelul bugetar al veniturilor a scăzut sub 30% din p.i.b. Astăzi, aflăm din presă că introducerea impozitului de 16% a dus la scăderea, în 2005 faţă de 2004, cu 1% din p.i.b. a sumelor obţinute din impozitarea veniturilor personale şi ale firmelor. Mai mult decât atât, aflăm că Fondul Monetar Internaţional a elaborat un studiu prin care arată că, după adoptarea cotei unice, ponderea deţinută de impozitul pe venit în formarea p.i.b. a scăzut de la 3% în 2004 la 2,3% în 2005, iar cea a impozitului pe profit s-a redus la 2,4% din p.i.b., în 2005, faţă de 2,7% în 2004. Chiar se lansează o cifră cutremurătoare: un miliard de dolari - atât ar fi gaura dată la vistieria statului prin aplicarea cotei unice de 16%. Motiv pentru care, acum, analişti economici din toate părţile, fie din România, fie de la Fondul Monetar Internaţional, fac front comun pentru a declara cota unică drept o măsură nesustenabilă care trebuie înlocuită sau dublată de alte măsuri care să conducă la o reală creştere a veniturilor la bugetul statului. Probabil că se va reveni la o mai veche încercare a actualilor guvernanţi, agreată şi de FMI, aceea de a majora TVA-ul, o soluţie disperată cu efecte negative în planul fiscalităţii. Asta dovedeşte incompetenţa, lipsa de profesionalism şi responsabilitate care-i caracterizează pe finanţiştii Cabinetului Tăriceanu, în raport cu problemele macroeconomice ale României. Nu există viziuni de substanţă asupra economiei româneşti şi, ca atare, nu există strategie bazată pe previziuni şi prognoze clare, ci există doar măsuri heirupiste, luate după cum ne sună mai bine la ureche. Stimaţi colegi, pentru aceste experienţe care, iată, produc găuri de miliarde de dolari la bugetul de stat, miniştrii Finanţelor Cabinetului Tăriceanu sunt aproape la fel de vinovaţi ca toţi cei care lucrează în economia subterană - cum spunem noi, "la negru", subminând economia ţării. În consecinţă, îi solicit primului ministru Călin Popescu Tăriceanu să-i demită pe "cvasievazioniştii" de la cârma Ministerului Finanţelor Publice şi să-i înlocuiască cu adevăraţi economişti. Vă mulţumesc.
			Domnul Alecsandru Ştiucă: "Deconspirarea incompetenţei" Am adresat domnului ministru Adrian Iorgulescu o interpelare în data de 5 iunie 2006, în care solicitam date despre strategia instituţiei pe care o conduce de revitalizare a activităţii caselor de cultură din ţară. Domnia sa a ignorat cu desăvârşire interpelarea depusă de un deputat, astfel încât, până astăzi, nu am primit nici un răspuns oficial de la ministrul culturii, deşi termenul legal de 15 zile s-a epuizat demult. Considerăm că este vorba nu de o scuzabilă scăpare - nu se pot admite scăpări atunci când ai în subordine un întreg aparat de specialişti care trebuie să rezolve astfel de probleme. Credem că, la Ministerul Culturii, pe al cărui site internet oficial descoperim mai multe editoriale ale şefului instituţiei decât comunicate privind activitatea ministerului - există un mod de lucru esenţialmente neproductiv, imprimat de câtre actualul şef al instituţiei, domnul Adrian Iorgulescu. Până în prezent, domnia sa a demonstrat că are vocaţie artistică, suntem de acord, dar încă mai aşteptăm, după numirea sa, dovada calităţilor sale manageriale. Cu personalitatea conflictuală a domniei sale, a reuşit să obţină mai multe scandaluri de presă decât rezultate în reabilitarea vieţii culturale româneşti. Domnia sa nu este preocupat de promovarea şi edificarea culturii în România, ci de dosarele de securitate ale oamenilor de cultură şi ale artiştilor. De parcă ar fi în opoziţie, actualul ministru nu ştie decât să atace şi să demoleze, şi nu să construiască, aşa cum trebuie să facă un reprezentant al unui partid aflat la guvernare. Actul guvernării şi managementul aşezămintelor culturale din România nu prezintă atât interes pentru domnul Iorgulescu, cât este ocupat să organizeze vânători de vrăjitoare şi demiteri spectaculoase ale unor funcţionari cu experienţă din subordinea sa. Aşteptăm cu interes ziua când domnul ministru Iorgulescu îşi va lua în serios sarcinile de manager şi va lăsa deoparte preocupările pentru demascarea, în stil stalinist, a preoţilor şi oamenilor de cultură. Totodată, îi atragem atenţia că panseurile sale afişate pe un site plătit din bani publici sunt prea puţin interesante pentru cetăţenii care aşteaptă să vadă rezultate concrete de un înalt funcţionar al statului român. Avertizăm conducerea Partidului Naţional Liberal că promovarea la conducerea ministerelor a unor oameni fără calităţi şi preocupări manageriale nu îi poate aduce decât deservicii.
			Domnul Vasile-Filip Soporan: Declaraţie politică: "Bugetul propus de Alianţa portocalie, un buget mincinos, netransparent, strict electoral şi antinaţional". În momentul în care apare proiecţia bugetului de stat, poţi să constaţi, în maniera cea mai concretă, dacă există sau nu o suprapunere între programul de guvernare şi modalitatea de realizare a acestuia. Ce putem să spunem în momentul de faţă la propunerea făcută de Cabinetul Tăriceanu? Pentru o bună analiză şi o concluzie în cunoştinţă de cauză, vă reamintesc câteva din elementele trecute în Programul de guvernare 2005-2008 la proiectarea politicii bugetare şi vă solicit să analizaţi şi modul în care bugetul anului 2007 va reuşi să răspundă cerinţelor exprimate mşi votate în decembrie 2004. Dintre principiile de bază la care face referire documentul amintit, mă refer la câteva dintre ele: principiul fundamentării cheltuielii publice (veniturile publice trebuie afectate pe bază de programe publice, care să genereze atât grade de prioritizare a cheltuielii publice cât şi cuantumuri în alocarea acestora); principiul performanţei cheltuielii publice; principiul transabilităţii banului public; principiul egalităţii de tratament a fondurilor publice (fondurile publice interne şi fondurile publice europene vor fi supuse aceloraşi exigenţe instituţionale de eficacitate, economicitate şi eficienţă), principiul bugetizării multianuale (în maniera în care este elaborat şi monitorizat bugetul general consolidat, se vor elabora bugete de proces (multianuale) pe procese economico-sociale relevante pentru drumul economiei spre asigurarea convergenţei reale şi nominale cu economiile europene). Nu fac referire la declaraţiile actualei Puteri faţă de situaţia economică, pentru că ele se încadrează în maniera festivistă de prezentare a realităţii, prezentare de care nu are nevoie România în pragul integrării în structurile Uniunii Europene. Acest buget este lipsit de o viziune clară privind dezvoltarea României, este departe de agenda cetăţeanului şi realizează cea mai parşivă descentralizare administrativă, prin centralizarea alocării resurselor financiare. Din păcate pentru binele României, nu am asistat la o fundamentare reală a cheltuielii publice, performanţa cheltuielii publice este departe de obiectivele stabilite, bugetizarea multianuală nu este pusă în practică. Toate acestea sunt prezente la o analiză sumară a bugetului. Diferenţa dintre cheltuieli (64.759,9 milioane lei) şi venituri (8.754,9 milioane lei), în pondere de 15% din veniturile preconizate pentru anul 2007, cu mult mai mult faţă de deficitul bugetar preconizat în cadrul programului de guvernare. Se spune pe bună dreptate că asemenea diferenţe apar justificat în momentul în care se construieşte un buget pentru un obiectiv clar, cel de pregătire a anului electoral. Este interesantă şi o analiză asupra structurii veniturilor şi a cheltuielilor bugetului de stat propus de actualul Guvern şi o descifrare a tendinţelor existente în actuala guvernare. Veniturile fiscale au o pondere de 99,8%, din care impozitul pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoanele juridice au o pondere de 21%, impozitul pe venit, profit şi câştigurile de la persoane fizice o pondere de 3,9% (din totalul impozitelor pe venit şi salarii, de 13.041 milioane de lei, 10.854 milioane de lei reprezintă cote defalcate), impozitele şi taxele pe bunuri şi servicii reprezintă o pondere de 65,7% (taxa pe valoarea adăugată - 63,3%, accize - 22,2%, sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată - 22%), impozitul pe comerţul exterior şi tranzacţiile internaţionale - 2,8%, alte impozite şi taxe fiscale - 0,3%, contribuţii de asigurări - 0,6%, venituri nefiscale - 5,2%, venituri din capital - 0,14%, încasări din rambursarea împrumuturilor acordate - 0,009%. Ponderea veniturilor obţinute din impozitele şi taxele pe bunuri şi servicii, de 65,7% din totalul veniturilor, demonstrează că acest buget este mai puţin o consecinţă a unei dezvoltări durabile şi mai mult a creşterii consumului neacoperit, multe din elementele consumului incluzând creşteri semnificative pentru domeniul utilităţilor energetice. Prin urmare, construcţia bugetului este făcută pe taxa pe valoarea adăugată şi pe accize şi mai puţin pe mult trâmbiţata cotă unică introdusă de guvernarea "portocalie". Potrivit unui studiu al Fondului Monetar Internaţional, cota unică de impozitare nu a majorat veniturile, evaluările arătând că veniturile României s-au diminuat cu 1% din p.i.b. în primul an după introducerea cotei unice, comparativ cu anul precedent. Iată că visul economiştilor de dreapta, acela de înlocuire a sistemului progresiv de impozitare cu o singură cotă, aplicat în România, nu a dat rezultate, în momentul în care este nevoie de asigurarea cofinanţărilor necesare în cadrul asocierilor cu Uniunea Europeană. În paranteză, se poate spune că suma pierdută de România prin aplicarea cotei unice de impozitare este echivalentă cu suma care trebuie plătită ca şi contribuţie la bugetul Uniunii Europene. Marele succes al cotei unice, prezentat festivist de actuala Putere, se dovedeşte un mare eşec, care va determina abandonarea ei de către ţările în care a fost introdusă. Va face România acest lucru? Da, probabil, într-o altă guvernare mai realistă, mai profesionistă şi mai apropiată de cerinţele reale pe care le are România. Sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai grabnic. Din analiza structurii cheltuielilor bugetului de stat, pe 2007, se constată următoarele: cheltuieli curente - 83,7%, cheltuieli de capital - 12%, rambursări de credite - 4,1%. În detaliu, se observă lipsa de transparenţă în utilizarea resurselor financiare, prin faptul că fondurile de rezervă, transferurile între unităţi ale administraţiei publice şi alte transferuri au un cuantum de 18.507 milioane de lei şi o pondere de 28,5%. Prin urmare, aproximativ o treime din cheltuielile bugetului de stat nu au o construcţie transparentă, sumele găsindu-se la dispoziţia directă, de cele mai multe ori, strict politizată a actualei Puteri. Aşa se explică suma importantă aflată la dispoziţia primului ministru şi suma alocată la dispoziţia Cancelariei pentru dezvoltarea rurală. Domnul Tăriceanu doreşte să credem că descentralizarea se poate face prin evaluări în cabinetele de la Bucureşti şi prin menţinerea monopolului de distribuţie strict politică a resurselor financiare. Să credem că acest buget este un buget de construcţie europeană? Nu avem argumente, când o treime din acesta este gestionat de plăcerea sau neplăcerea politică a celor aflaţi accidental la putere. Unde sunt, în practică, principiile atât de frumos expuse în cadrul programului guvernării portocalii? nu sunt nicăieri sau sunt înăbuşite de principiile interesului politicianist. Din analiza ponderii cheltuielilor pe domenii, constatăm următoarele: cheltuieli pentru servicii publice generale 21%; cheltuieli pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - 21,5%; cheltuieli pentru învăţământ - 13,2%; cheltuieli pentru sănătate - 3,2%; cheltuieli pentru cultură, recreere şi religie - 1,7%; cheltuieli pentru asigurări şi asistenţă socială - 17,5%; cheltuieli pentru locuinţe, servicii şi dezvoltare publică - 2,2%; cheltuieli pentru protecţia amediului - 0,8%; cheltuieli pentru acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă - 1,8%; cheltuieli pentru combustibili şi energie - 1%; cheltuieli pentru industria extractivă, prelucrătoare şi construcţii - 0,8%; cheltuieli pentru agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare - 5,8%; cheltuieli pentru transporturi - 8%; cheltuieli pentru comunicaţii - 0,04%; cheltuieli pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul economic - 0,12%; cheltuieli pentru alte acţiuni economice - 0,12%; cheltuieli de susţinere şi promovare a exportului, a mediului de afaceri românesc şi a tranzacţiilor internaţionale - 0,5%; fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului - 0,5%; cheltuieli pentru dobânzi - 0,48%. Stimaţi guvernanţi, faţă de cetăţenii României, adoptarea bugetului reprezintă momentul adevărului. Din prezentarea făcută, se constată uşor că bugetul propus de Alianţa portocalie este mincinos, netransparent, strict electoral şi antinaţional. Vă îndemn să vă reveniţi şi să încercaţi ca, prin bugetul de stat 2007, promisiunile din campania electorală şi din programul de guvernare să devină, cel puţin în parte, realitate.
			(După pauză, lucrările sunt conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari)
			Domnul Bogdan Olteanu: Doamnelor şi domnilor colegi, Vă rog să luaţi loc în sală pentru a putea relua dezbaterile. Rog secretariatul să-l invite pe domnul secretar de şedinţă Zgonea în sală. Domnule Zgonea, vă invităm! Domnilor deputaţi, Reluăm şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ din totalul celor 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 209. Sunt absenţi 122 din care 29 participă la alte acţiuni parlamentare. Continuăm cu dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi. Vă informez că votul final este la ora 12. Ne aflăm la pct.8 al ordinii de zi, Proiectul de Lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Proiectul are caracter de lege organică. Avem raport de adoptare şi notă de includere a unor amendamente respinse venite din partea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. Suntem în procedură de urgenţă. Proiectul are caracter de prioritate legislativă de integrare. Suntem primă Cameră sesizată. Vă reamintesc că am încheiat dezbaterile generale şi ne aflăm în faza dezbaterilor pe articole. Vă propun să lucrăm pe raportul comisiei. Vă atrag atenţia că există şi o anexă cu amendamente respinse. O să-i rog pe cei care le-au iniţiat să le susţină dacă doresc. La pct.1 pe anexa cu amendamente admise, dacă există obiecţii, observaţii, comentarii. Titlul legii. Vă rog, domnule deputat Călian.
			Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru acurateţe, am un amendament la titlul legii. Iniţial, titlul este "Lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate". Eu propun următorul amendament: Titlul legii. "Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate". Este mult mai acoperitoare varianta...
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnule deputat, iertaţi-mă, nu figurează în raport amendamentul dumneavoastră.
			Domnul Petru Călian: Păi, este înregistrat.
			Domnul Bogdan Olteanu: Este amendament admis. Dar nu este al dumneavoastră, e al domnilor deputaţi Kelemen şi Marton.
			Domnul Petru Călian: Mulţumesc. Plagiat. Asta este, dar accept.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, vă rog să ne concentrăm un pic că raportul e lung. La amendamentele admise, dacă sunteţi de acord cu ele, intervenţiile nu mai sunt necesare. Înţeleg că la pct.1 nu există obiecţii, observaţii, comentarii. Nu există. Pct.1 este adoptat. Pct.2, preambulul, obiecţii, observaţii, comentarii la forma comisiei. Domnul deputat Timiş. Aveţi un amendament respins. Nu aveţi. Deci, suntem la preambul, nu la art.1. Suntem la preambul. Dumneavoastră aveţi amendament la art.1. La preambul există o formulare a comisiei. Există obiecţii, comentarii la ea? Nu există. Executivul? Nu. La preambul, da. Nu există. Adoptat. Pct.3, cap.I, titlu. (Doamna secretar de stat Kibedi Katalin întreabă dacă poate să intervină la art.1) Nu suntem la art.1. acum ajungem imediat. E punctul 4 din raport. N-aveţi raportul? Interveniţi la articol. Pct.3. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. La pct.4, intervenţii. Domnul deputat Puşcă. Aveţi amendament respins, domnule, la art.1.
			Domnul Mircea Valer Puşcă: Domnule preşedinte, Regret că, cu ocazia întrebării dumneavoastră dacă sunt observaţii la preambul, n-aţi văzut mâna mea ridicată. A existat încă o mână ridicată care a renunţat şi aţi considerat că toate intervenţiile a fi dorite sunt retrase, dar şi pentru punctul 4 al raportului obiecţiunea mea este că nu sunt de acord cu ceea ce comisia a propus şi solicit revenirea la textul iniţial al propunerii Guvernului.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc. Domnul deputat Rădulescu.
			Domnul Cristian Rădulescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Asociindu-mă colegului Puşcă care ar fi dorit să se exprime şi asupra conţinutului modificat al preambulului, deoarece însă s-a votat, mă refer acum la pct.4 art.1 care începe deja să reglementeze în ceea ce priveşte activitatea de fond a agenţiei. După cum se poate observa, prin compararea celor două texte, cel iniţial şi cel al comisiei, de la bun început acest amendament vine să golească de conţinut posibilitatea de acţiune a Agenţiei Naţionale de Integritate, transformând-o doar într-un alt organism birocratic plătit din banul public fără nici o eficienţă faţă de activitatea actuală a instanţelor, de exemplu. Pentru ca acest organism să poată fi unul specific care să se ocupe de gestiunea în transparenţă a averilor, intereselor şi incompatibilităţilor aleşilor şi funcţionarilor publici, este necesar ca de la bun început să punem punctul pe i şi să vedem dacă vrem sau nu vrem ca această agenţie să aibă mijloacele necesare pentru a acţiona sau, cum spuneam ieri, o trimitem doar să se joace în nisip, să se facă că acţionează. Susţinem punctul de vedere al Guvernului, adică textul iniţial şi deja de aici trebuie să vedem dacă mergem pe o cale sau pe cealaltă, anume, de a da putere sau nu a da putere agenţiei. Nu suntem de acord cu amendamentul şi mergem pe formula Guvernului.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Alte intervenţii. Unul singur de grup, domnule deputat, că suntem în procedură de urgenţă. O să fixăm şi timpul de dezbatere. O să rog comisia să ne facă o propunere după ce terminăm dezbaterea la acest articol. Domnule deputat Timiş, s-a vorbit de la Grupul liberal. Deci, un singur deputat de grup. Alte intervenţii de la alte grupuri. Suntem în procedură de urgenţă, domnule deputat. Alte intervenţii. Nu sunt. Guvernul. Doamna secretar de stat Kibedi.
			Domnul Katalin Barbara Kibedi (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Mulţumim pentru intervenţia făcută. În acelaşi sens, apreciem că dacă se limitează la controlul declaraţiilor, aşa cum de altfel s-a mai subliniat în Comisia juridică, doar unul care este neajutorat nu ar putea să facă o declaraţie de avere unde veniturile să coincidă cu bunurile care sunt trecute. Deci, neapărat trebuie controlată averea şi nu declaraţiile care pot să fie la suprafaţă făcute. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc. Procedură.
			Domnul Ioan Timiş: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am înţeles că această lege a fost asanată legislativ. Ea a plecat de la Guvern ca o lege anticorupţie şi a ajuns după ce a trecut prin Comisia juridică ca o lege anti Macovei. Păi, vreau să vă spun, stimaţi colegi, că dacă vreţi să citiţi art.1 unde autorii ne indică faptul că vor să dea mai multă rigoare şi claritate textului, spun că "activitatea de control al declaraţiilor de avere dobândite în perioada exercitării mandatelor." Cum vine chestiunea asta? Sună în altă limbă decât în limba noastră. Mulţumesc pentru atenţie.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Da. Vă rog, domnule deputat Bolcaş.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Aş vrea să subliniez că de data asta sunt de acord cu formularea Guvernului şi asta numai pentru că a lucrat comisia. Vă rog să constataţi că proiectul iniţial se referea numai la controlul declaraţiilor. Ăsta ar fi fost titlul său. Dar prin ceea ce a făcut comisia modificând prin corpul acestei legi şi 115, dând posibilităţi de sesizare şi creând posibilităţi reale de control al averilor, de-abia acuma această lege a devenit o lege de control al averilor. Şi, într-adevăr, prin admiterea amendamentelor comisiei ce urmează, ea devine o lege de control al averilor şi se poate reflecta în art.1 liniştit. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Date fiind multiplele chestiuni ridicate de acest articol, retrimit art.1 la comisie, pct.4 din raport, fără îndoială, cu un termen de maximum până luni când vom discuta fie pe această formulare, fie pe alta. Domnule deputat, doriţi o chestiune pe procedură? Da.
			Domnul Márton Árpád-Francisc: Vă rog să mă scuzaţi, dar art.109 zice aşa: "Când dezbaterea amendamentelor relevă consecinţe importante asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Camerei Deputaţilor poate trimite textele în discuţie comisiei sesizate în fond, cu stabilirea termenului." Numai că în această dispută nu s-a ivit nici un element nou. Există o variantă propusă de Guvern, există o variantă propusă de comisie, altă variantă aici nu s-a propus. Urmează să se dea un vot asupra variantei comisiei, după care varianta propusă de Guvern. Nu s-a ivit, n-a fost nici un amendament pe baza căruia dumneavoastră aveţi dreptul să retrimiteţi acest articol. Nu s-a ivit nici o problemă nouă în această dispută prin care dumneavoastră să aveţi dreptul de a retrimite acest articol la comisie.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Art.70 într-adevăr se referă la apariţia unor elemente noi, dar nu le trimit în baza art.70, ci a art.109 care prevede existenţa unor consecinţe importante; modificarea integrală a sensului unui articol presupune existenţa unor consecinţe importante ale adoptării amendamentului şi, ca atare, voi folosi prerogativa de a retrimite acest articol la comisie până luni. Procedură, domnul Călian.
			Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Am să vă critic puţin, dar am să-mi cer scuze. Greşiţi atunci când trimiteţi anumite articole înapoi la comisie. veţi vedea că o să încurcaţi şi mai tare acest proiect de lege pentru că o să apară foarte multe neconcordanţe între textul legii care rămâne aşa cum este în varianta iniţială şi modificările care le doriţi dumneavoastră să se aducă la comisie. V-aş propune ca dacă se doreşte discutarea la comisie a anumitor articole, mai bine să trimitem întregul proiect de lege ca să nu avem surprize de acest gen. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Tot pe procedură, domnul deputat Rădulescu. Şi domnul deputat Nicolicea.
			Domnul Cristian Rădulescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Consider că articolul şi modalitatea la care aţi apelat, domnule preşedinte, este cea corectă. Este vorba de un amendament şi aşa spune şi regulamentul, care are implicaţii deosebite asupra fondului. Este discutabil dacă puteţi să trimiteţi tot proiectul, dar sunt sigur că folosindu-vă de articolul citat, puteţi trimite articolele cu implicaţii deosebite asupra fondului la comisie. În ceea ce priveşte remarca colegului Marton Arpad cum că nu ar exista implicaţii deosebite şi că nu sunt discuţii pe acest articol, mi se pare că este o remarcă cel puţin cinică. Amendamentul făcut pur şi simplu sugrumă puterea şi fondul legii şi noi spunem că nu are implicaţii deosebite. De la acest articol încolo încep părerile cu totul deosebite a celor două părţi ale sălii. Susţin şi eu trimiterea la comisie. De altfel, aveţi dreptul.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Nicolicea, pe procedură. După care domnul deputat Marton Arpad, pe procedură. Şi domnul deputat Timiş, pe procedură. Constat că vom discuta pe procedură până la ora 12. Şi domnul Bolcaş.
			Domnul Eugen Nicolicea: Susţin propunerea dumneavoastră, domnule preşedinte, de a retrimite articolul la comisie. Pe de altă parte, trebuie să dau dreptate şi colegului Călian, fiind un articol foarte important, e bine să-l discutăm şi după ce avem întâlnirea aceea cu reprezentanţii ONG-urilor, dar domnul Călian are dreptate în ceea ce spune, că s-ar putea să existe anumite articole care depind de acesta. Şi, în aceste condiţii, aş propune o soluţie de compromis, ca pe măsură ce apar acele articole, dacă nu le vom trimite la comisie, măcar să aşteptăm în votarea lor, să le sărim până când primim rezultatul comisiei de la art.2, sau articolul retrimis la comisie, că probabil că mai trimite şi altele. Deci, regimul articolelor care depind de articolele retrimise la comisie să fie unul staţionar, până când aflăm soluţia comisiei, pentru că putem ulterior să venim cu altă soluţie, şi articolele respective să nu se mai lege. Şi, deci, domnul Călian are dreptate, dar nu dorim trimiterea întregii legi, ci numai a articolelor care au consecinţe deosebite şi a acelor articole care sunt legate de acestea. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, şi vă dau perfectă dreptate, domnule deputat. O să vă rog să semnalaţi atunci când apar articole cu corelare cu acele articole care ar fi trimise la comisie. Până acum art.1. Domnul deputat Marton, pe procedură.
			Domnul Marton Arpad-Francisc: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, A trebuit să vin aici, pentru că domnul lider al Grupului parlamentar al P.D., Cristian Rădulescu, m-a citat inexact. Şi, treabuie să accentuez: n-am spus de la acest microfon că acest articol sau modificările propuse la acest articol ar fi neimportante; am spus doar că în discuţia de la acest microfon nu s-au adus elemente de noutate faţă de textul Guvernului şi faţă de textul propus de comisie, care în interpretarea mea v-ar da dumneavoastră dreptul de a retrimite la comisie. Altfel, orice preşedinte, vicepreşedinte, deci cel care prezidează şedinţa unei dezbateri pe o lege, dacă nu-i convine un articol care a fost redactat într-o formă de comisie, indiferent ce probleme ar fi readus, poate retrimite la comisie şi, în ultimă instanţă, de ce nu, poate şi asta se doreşte, poate să treacă un proiect de lege cu aprobare tacită. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă reamintesc decizia Comitetului Liderilor că săptămâna viitoare acest proiect va fi dezbătut până la finalizare, indiferent de oră, deci nu se poate ajunge la aprobare tacită. Vă asigur, de asemenea, că voi uza, în continuare, de această prerogativă, cum am făcut-o şi până acum, şi anume, cu tot respectul faţă de liderii de grupuri sau colegii din grupurile parlamentare care-mi solicită s-o folosesc, anume, în mod echilibrat. Domnul deputat Timiş, apoi domnul deputat Bolcaş.
			Domnul Ioan Timiş: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aveţi foarte mare dreptate când solicitaţi trimiterea la comisie a acestui articol, şi numai pentru motivul că se schimbă toată filozofia şi sistemul de competenţe ale inspectorului de integritate, ci şi pentru faptul că acest articol, aşa cum este redactat, este un nonsens. S-a schimbat posibilitatea de control al averilor cu posibilitatea de control a declaraţiilor dobândite în perioada mandatului. Păi, noi dobândim declaraţii în perioada mandatului sau avere? Uitaţi-vă, şi repet, nu numai că se schimbă întreaga filozofie, dar este un nonsens.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă rog să nu faceţi discuţii şi dialog în sală. Sunteţi, de altfel, la o intervenţie pe procedură, domnule deputat.
			Domnul Ioan Timiş: Mulţumesc, domnule preşedinte. Insist, deci, pentru trimiterea la comisie, pentru că este prost redactat, nu numai că schimbă filozofia legii.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. O să-i rog pe domnii colegi care s-au mai înscris, să nu mai insiste împotriva sau pentru retrimitere, pentru că deja am decis-o. Domnul deputat Bolcaş, apoi domnul deputat Nicolicea, pe procedură.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, De data aceasta sunt nevoit pe procedură să mă ridic împotriva unor cutume bine stabilite în Cameră, faţă de redactările textelor noului nostru regulament. Este vorba despre această procedură de retrimitere. Vechiul regulament permitea, în conformitate cu art.109, ca preşedintele, atunci când se ivesc consecinţe importante pentru textul de lege, să retrimită la comisie. Art.70 are o ipoteză, practic, asemănătoare: intervin modificări importante pentru conţinutul său; înseamnă acelaşi lucru, dar atunci retrimiterea se face cu votul majorităţii Camerei. Nu este o contradicţie între cele două articole: este posibilitatea preşedintelui de a hotărî situaţia în care se poate hotărî această retrimitere, iar art.70 indică procedura de urmat. Deci, dacă coroborăm art.70 cu art.109, preşedintele nu poate, fără votul Camerei, să retrimită la comisie. Din punctul meu de vedere, şi cu aceasta închei, pentru că l-am exprimat deja, nu este vorba de schimbarea filozofiei întregului text, este vorba de definirea acestei legi. Definirea făcută în proiectul iniţial, aşa cum era, era proastă, şi datorită celorlalte amendamente ale comisiei a devenit viabilă la această dată. Aveţi două definiri în art.1. Este simplu să le puneţi la vot, pentru că nici o îmbinare între ele nu este posibilă. Dar, urmează să apreciaţi dacă veţi hotărî pe calea graţioasă, sau veţi supune votului Camerei. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dat fiind că este o chestiune de formă, şi nu de fond, am să vă răspund de aici: câtă vreme în preambulul legii se vorbeşte de competenţa Agenţiei de sesizare a incompatibilităţilor, iar în art.1 - la competenţe - nu se mai vorbeşte, părerea mea este că e o modificare care trebuie operată, dacă vrem să fim coerenţi şi să avem o lege bine scrisă, o modificare care nu se poate face în plen, întrucât nu există amendament. Din acest punct de vedere, ca şi din punctul de vedere al consecvenţei pe care mi-o cunoaşteţi, eu îmi menţin decizia. Înţeleg că mai sunt intervenţii pe procedură, în ciuda asigurărilor mele că acest articol a fost trimis la comisie până luni. Domnule Nicolicea, mai doriţi? Nu mai doriţi. Nu mai sunt intervenţii pe procedură, termen până luni la şedinţa de plen. Am să rog comisia să ne facă o propunere de timp de dezbatere, fiind în procedură de urgenţă.
			Domnul Florin Iordache: Propunem, ca timp de dezbatere, până la ora 12,00, domnule preşedinte.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da, mulţumesc. Reamintesc colegilor, asta presupune că dezbaterile pe articole şi argumentările se desfăşoară până la articolul la care ajungem la ora 12,00, după care vom proceda, dacă mai durează, în şedinţele următoare, la voturi pe fiecare articol, fără a mai dezbate. Dacă există obiecţii, observaţii, comentarii referitoare la această propunere, care mie mi se pare ...? Nu, nu am să comentez cum mi se pare. Vă rog, o observaţie, domnul Bolcaş.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Eu sunt un om care sunt pentru dezbateri şi sunt lucruri care trebuie dezbătute. Şi, în aceste condiţii, fixarea termenului numai în această şedinţă cred că nu este productivă, mai ales că se reîntorc luni de la comisie o serie de articole. Dacă se fixează termenul până luni, la încheierea dezbaterilor, mi se pare corect. Deci, pentru astăzi, până la încheierea dezbaterilor, iar în continuare, luni, până la încheierea dezbaterilor. Adică, să nu ne trezim în situaţia că trebuie să votăm articole nedezbătute.
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnilor colegi, Cu toată consideraţia, principiul este foarte important, dar nu putem propune un termen la procedura de urgenţă "până la încheierea dezbaterilor", că ăla nu este nici un termen. Dezbaterile până la încheierea dezbaterilor se desfăşoară când nu fixăm un termen de dezbatere.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă. Obişnuinţa este ca să se fixeze un termen în minute.
			Domnul Bogdan Olteanu: O traduc eu: o oră şi 35 de minute. Nu, o oră şi 5 minute, mă iertaţi.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Dar, în condiţiile acestea, şi textele care sunt retrimise la comisie, luni vor fi votate fără dezbateri, ceea ce nu se poate.
			Domnul Bogdan Olteanu: Asta este procedura. Eu supun votului dumneavoastră propunerea comisiei. Dacă ea nu este susţinută, discutăm altceva.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Propunerea mea este în timp - o oră şi 35 de minute, astăzi, şi 4 ore luni.
			Domnul Bogdan Olteanu: Bun. Le supun votului în ordinea în care au fost formulate. Prima propunere este ca să desfăşurăm dezbaterile, să finalizăm dezbaterile astăzi, la ora 12,00, după care, dacă nu s-a terminat dezbaterea pe articole, să se procedeze la vot pe amendamente. Supun votului dumneavoastră, vom vota cu cartele şi o să vă rog să vă folosiţi cartelele, supun votului dumneavoastră atunci o oră şi 5 minute. Vă rog să votaţi. Da, vă mulţumesc, s-a votat cu o majoritate largă. detalii vot
			Trecem la pct.5 din raport, art.2. Dacă există obiecţii, observaţii, comentarii? Vă rog, domnule deputat Puşcă.
			Domnul Mircea Valer Puşcă: Domnule preşedinte, Din motive de consecvenţă, susţin varianta propusă de Guvern şi nu sunt de acord cu varianta propusă de comisie la art.2.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da, vă mulţumesc. Domnul deputat Bolcaş, apoi domnul deputat Nicolicea.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Din motive de economie de timp, vă spun un singur lucru: este în corelare cu art.1. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnul deputat Nicolicea, aceeaşi chestiune? Atunci, în corelare cu art.1, merge împreună cu el la comisie. Pct.6 - Obiecţii, observaţii, comentarii? Domnul deputat Crăciunescu.
			Domnul Grigore Crăciunescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Susţinem punctul de vedere al Guvernului, pentru că mi se pare oarecum incorect ca sesizarea să indice obligatoriu dovezile, sursele şi toate actele doveditoare. Atunci n-ar mai avea rost Agenţia Naţională de Integritate, dacă toate actele care justifică dobândirea unei averi ilegale sunt prezentate de către cel care face sesizarea. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da, vă mulţumesc. Domnul deputat Bolcaş.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Sunt nevoit să vă cer retrimiterea la comisie, pentru următorul considerent: a solicita celui care sesizează, terţ, în această relaţie, să procure dovezi, este o absurditate. Înseamnă a limita dreptul oamenilor care au o sesizare bazată pe indicii şi a-i face să se substituie organelor de cercetare care sunt constituite prin această lege. Nu putem să obligăm, aşa cum nu putem obliga ziariştii ca să prezinte dovezi compatibile cu un organ de urmărire penală, să se prezinte dovezi. Să se prezinte indicii este posibil. În acelaşi timp, varianta Guvernului păcătuieşte, pentru că a permite sesizări sub plapuma, sub acoperirea confidenţialităţii - după părerea mea - este o abjecţie. Vă mulţumesc. Vă rog să supuneţi atenţiei retrimiterea.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul Nicolicea.
			Domnul Eugen Nicolicea: Susţin retrimiterea la comisie, pentru că s-au strecurat chiar şi erori materiale, deci nu trebuia să scrie acolo "să ceri dovezile şi sursele", ci "sau sursele". Deci, nu este obligatoriu ca respectivul care face sesizarea să aducă dovezile respective, ci ar putea să indice doar locul unde se află. De asemenea, evident că nu putem fi de acord cu sesizările anonime, măcar comparând cu Legea nr.18, de pe vremea lui Ceauşescu, şi doamna ministru, care a fost procuror pe vremea lui Ceauşescu, ştie că Legea nr.18 funcţiona. Acolo toate sesizările trebuiau să fie semnate, iar cererea, sesizarea respectivă nu producea nici un efect. Comisia Legii nr.18 nu începea controlul până nu era chemată persoana care a făcut sesizarea, ca să se convingă că aceasta există. Până nu i se punea persoanei respective în vedere faptul că afirmaţiile mincinoase duc la sancţiuni penale, şi cred că totuşi, chiar dacă am intrat în democraţie şi vrem să intrăm în U.E., nu putem coborî standardul sub legile lui Ceauşescu.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii? Nu mai sunt. În faţa unei solicitări unanime a vorbitorilor din cele mai diverse grupuri parlamentare, nu pot decât să trimit la comisie şi pct.6. Pct.7, art.4. Evident, în aceste condiţii, că şi amendamentul respins de la art.3 va intra din nou în discuţia comisiei. Pct.7, art.4. Domnul deputat Crăciunescu.
			Domnul Grigore Crăciunescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Mă refer la pct.4, care prevede că "dacă există o diferenţă mai mare de 10%". Dacă cumva avere e de vreo 100 milioane de euro şi diferenţa este de numai 9%, nu credeţi că trebuie să verificăm ce se întâmplă? Deci, sunt pentru formularea enunţată de Guvern. Sunt averi foarte mari, şi de fapt noi ne batem aici pentru averile foarte mari care s-au strâns în aceşti 15 ani de zile. Acolo trebuie să umblăm. Deci, sunt pentru forma propusă de Guvern.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da, vă mulţumesc. Alte intervenţii? Guvernul, doamna secretar de stat, vă rog, la pct.7.
			Doamna Kibedi Katalin Barbara: Pe lângă observaţia făcută pe procentajul respectiv, deşi în comisie au fost discuţii de a se stabili cuantumul de 10.000 euro, ca sumă fixă, aş mai avea observaţia necesităţii menţinerii şi a celorlalte alineate din proiect, respectiv a unei proceduri de verificare prealabilă, pentru că tocmai acesta ar fi rostul, nu orice sesizare ieftină să declanşeze procedura de verificare. Să existe, aşa cum este în procedura penală, etapa actelor premergătoare, şi numai dacă există acele indicii temeinice, să se declanşeze, într-adevăr, procedura de control. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc. Domnul deputat Bolcaş, cu scuzele de rigoare.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Timpul alocat Guvernului nu se contabilizează. Pct.7, art.4 alin.2 - în varianta Guvernului - ascunde o capcană mare: accesul la datele cu caracter bancar, precum şi la alte date deţinute de persoanele fizice sau juridice private este posibil numai după începerea controlului sau a verificării. Aici trebuie pusă o virgulă şi adăugat "în condiţiile legii", pentru că altfel facem o altfel de poliţie decât organul de urmărire penală. Deci, pentru completare, art.4 alin.2 poate fi trimis la comisie.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da, vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nu sunt. La comisie. O să aveţi ceva de lucru. Pct.8, art.5. Aici avem propunere de eliminare, în concordanţă cu art.4. Dar, dat fiind că merge împreună cu art.4, înseamnă că trebuie să plece cu art.4 împreună, şi să se analizeze împreună, şi pct.8 merge la comisie. Domnul Bolcaş. Mă uitam, ştiţi de ce vă spun, că justificarea eliminării spune: prevederile articolului au fost preluate într-o nouă redactare în art.4.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, La art.4, în discuţie este numai alin.2, asta este important. Iar la art.5, eliminarea privind posibilitatea de invitare se regăseşte într-o formulă pe care comisia trebuie să ne-o găsească aici. Deci, nu are legătură.
			Domnul Bogdan Olteanu: Dacă comisia va aprecia că nu are legătură, sunt convins că-l va lăsa exact în această redactare. Pct.9 - Obiecţii, observaţii, comentarii? Vă rog, domnule Puşcă.
			Domnul Mircea Valer Puşcă: Domnule preşedinte, La pct.9 este vorba de art.6 în varianta Guvernului, art.5 în varianta comisiei, care în varianta comisiei reformulează parţial alin.1 şi elimină alin.2. Nu pot susţine punctul de vedere al comisiei, cu alte cuvinte propunerea, şi susţin proiectul în forma sosită de la Guvern.
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnule deputat, nu vă supăraţi, vorbiţi mai în microfon, că nu v-am auzit.
			Domnul Mircea Valer Puşcă: Domnule preşedinte, În obiecţia pe care am prezentat-o spuneam că nu pot să fiu de acord cu modul în care alin.1 de la art.6 în varianta Guvernului, art.5 în varianta comisiei a fost reformulat, precum nu sunt de acord cu eliminarea alin.2 al art.6, care dispare din cadrul art.5 în varianta comisiei. Cu alte cuvinte, obiecţia mea este pentru păstrarea textului iniţial, în propunerea Guvernului.
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnul deputat Bolcaş, apoi domnul deputat Rădulescu.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Aici punctul de vedere al comisiei este corect şi vine în întâmpinarea doleanţelor societăţii civile, care a dorit să înlăture orice formă de acţiuni poliţieneşti în activitatea acestei comisii, şi anume formulează "accesul la documente, înscrisuri, informaţii se face în condiţiile legii". Ce poate să fie mai corect decât asta? Dimpotrivă, art.6 în varianta Guvernului dă posibilitatea tocmai existenţei unei asemenea poliţii, care uneori poate să fie şi politică, creând accesul la date cu caracter bancar în alte condiţii decât legea o permite, pe cale de excepţie. Or, excepţia asta era periculoasă. "Condiţiile legii" este ceea ce ne satisface.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Rădulescu.
			Domnul Cristian Rădulescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Diferenţa între forma iniţială şi forma comisiei, la art.6, este foarte mare, în sensul că, în forma iniţială ni se spune că există posibilitatea accesului inspectorului de integritate la orice fel de date, de altfel, personale, confidenţiale ori clasificate, şi dincolo, în textul comisiei ni se spune că este vorba numai de date publice. Acum, datele publice cât de elocvente sunt în majoritatea cazurilor şi cât de folositoare pentru a ne face o părere într-o speţă mai delicată, asta ştim foarte bine. Este diferenţa clasică deja de acum în discuţia acestui proiect, între a da sau nu a da posibilităţi Agenţiei şi inspectorilor ei să-şi facă treaba. Iar dacă trecem "în condiţiile legii", păi, tocmai asta este problema, că în momentul de faţă o lege specifică pentru asemenea cauze nu prea există. Adică, facem o trimitere cam vagă. Cred că se justifică şi aici o trimitere la comisie pentru clarificare şi un text mai bun.
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnul deputat Nicolicea, apoi domnul deputat Mate.
			Domnul Eugen Nicolicea: Eu rog colegii atunci când susţin un anumit articol, să-şi imagineze şi aplicarea lui în realitate. Ar trebui să se uite colegii şi să vadă că, printre persoanele care sunt supuse controlului Agenţiei Naţionale de Integritate, se include şi preşedintele României. Art.6 în varianta Guvernului dă acordul unui inspector oarecare de integritate să aibă acces la informaţiile clasificate ale preşedintelui. Cu asta nu pot să fiu de acord. Şi de aici au început modificările respective. Sunt 200 de inspectori angajaţi şi, atenţie, că dacă vrei acces la informaţiile clasificate, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, mai ales dacă accesul este la un preşedinte de ţară, la un premier ş.a.m.d. Deci, poate că varianta trimiterii la comisie este reală, dar aş ruga colegii care tot insistă cu varianta Guvernului, să se gândească şi ce se întâmplă dacă aplică varianta Guvernului.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat, pentru grija dumneavoastră faţă de preşedintele României. O vom transmite, cu siguranţă. Domnul deputat Mate.
			Domnul Mate Andras-Levente: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mă duc un pic mai încolo şi discut aplicabilitatea acestui articol, dacă trece în varianta Guvernului. Vine cineva şi controlează averea unei persoane, poate fi preşedintele, poate fi un consilier local, indiferent, sau chiar un director de spital, şi are acces la documente clasificate. Când cineva vrea să-şi dovedească că într-adevăr acea avere a fost dobândită în mod corect, nu va avea acces la aceste documente clasificate. Unde este egalitatea de şanse, atunci când cineva are în proces acces la documente clasificate şi cel care apără nu are? Deci, ar fi un nonsens să aibă acces inspectorul de integritate la documente clasificate care pot conţine şi anumite informaţii de siguranţă naţională.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Timiş.
			Domnul Ioan Timiş: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Trebuie remarcat faptul că nu orice inspector de integritate are acces la informaţii clasificate, ci doar aceia care deţin certificatul ORNIS de acces la astfel de tip de informaţii. Eu cred că varianta Guvernului este bună, pentru că permite accesul la orice tip de informaţii. N-avem nevoie de inspectori de integritate să verifice informaţiile care sunt publice. El trebuie să descopere anumite chestiuni legate de averea unui demnitar. Şi cred că soluţia retrimiterii la comisie pentru reflecţie şi pentru a găsi o formulă optimă este cea mai bună.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. Voi solicita atunci comisiei să revizuiască şi acest articol. Pct.10, art.7. Obiecţii, observaţii, comentarii la varianta comisiei? Nu sunt. Adoptat. Pct.11, varianta comisiei. Domnul Crăciunescu.
			Domnul Grigore Crăciunescu: Nu suntem de acord cu eliminarea acestui articol, pentru că trebuie să-i responsabilizăm pe cei care trebuie să dea informaţiile respective. Uitaţi-vă la Legea accesului la informaţii şi o să vedeţi că se aşteaptă luni de zile, dacă nu un an, până să poţi primi o informaţie corespunzătoare. Deci, susţinem punctul de vedere al Guvernului.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Veţi vedea că art.8 se regăseşte la Capitolul "Sancţiuni". Cred că este o bună organizare din punct de vedere al tehnicii legislative. Înţeleg că nici din punct de vedere al Guvernului nu există o obiecţie? Dacă nu sunt alte obiecţii sau comentarii sau observaţii, pct.11 adoptat. Pct.12. Obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptat. Pct.13. Obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptat. Pct.14. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există amendament la pct.14, îmi pare rău, este titlul Capitolului II. Am amendamentele respinse în faţă, vă spun sigur că la pct.14 nu există. Nu vorbim de art.14, ci de pct.14, care este titlul Cap.II. Ajungem imediat la art.14 şi vă dau cuvântul. Adoptat. Deci, titlul Cap.II înţeleg că este adoptat, neexistând obiecţii, observaţii sau comentarii. Da, mulţumesc. Pct. 15, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu mai spun numărul articolului, că sunt renumerotate de la Guvern la comisie şi atunci intrăm într-un haos total. Dar vă promit că urmăresc amendamentele respinse şi vă atrag atenţia, dacă nu observaţi dumneavoastră. Pct. 15, obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptat. Pct. 16 articol 12. Există amendament respins. Iniţiatorul, domnul deputat Árpád Márton.
			Domnul Francisc Árpád Márton: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Din când în când, o intenţie, într-adevăr, din punct de vedere ideologic susţinută şi prea axată pe rezolvarea acelei probleme, adică, varianta Guvernului este impecabilă, duce la nişte voturi, care, dacă am fi fost mai atenţi, nu s-ar fi dat. Noi, în acest articol, la această lit. h), am propus eliminarea câtorva elemente care nu ţin de substanţa controlului averilor. Şi vă şi spun care sunt acestea: în primul rând, acest articol nu vorbeşte despre această autoritate, nu vorbeşte despre inspectorii, agenţii de integritate, ci vorbeşte de persoanele care se regăsesc în fiecare autoritate unde trebuie să se depună declaraţii de avere, acele persoane care iau de la cei care depun declaraţiile de avere aceste formulare. Şi ce trebuie să facă ei? Să preia aceste formulare şi, la solicitare - despre aşa ceva vorbeşte lit. h) -, să acorde consultanţă referitoare la modul de completare a declaraţiei de avere. Până aici, totul e corect. Apar însă în textul legii nişte elemente care nu au nici o legătură cu controlul averilor şi vă citesc aceste elemente: "Acordă consultanţă referitor la... - şi spune - inclusiv a celor deontologice, respectiv, în general, a celor privind conduita şi etica, întocmind notă de opinie în acest sens". Deci, am propus eliminarea acestor cuvinte. Nu au ce căuta aici! Această persoană, care este o secretară, de exemplu, la consiliul local, care preia de la consilieri şi primari aceste documente, îi poate ajuta cum să le completeze, dar să emită note, cum trebuie să fie îmbrăcat, când se duce la consiliul local sau Preşedintelui României să-i emită persoana care preia de la Preşedintele României această declaraţie, cum trebuie să se comporte, cu ce maşină şi unde şi când, la ce oră trebuie să se ducă, nu are ce căuta în textul legii. Doriţi controlul averilor? Păi, să vorbească despre asta legea. Deci, n-am propus eliminarea nici unui element de control al averilor, ci a unui element care nu are nici o legătură cu acest..., nici cu lit. h) din acest proiect de lege. Vă mulţumesc. Este o propunere de eliminare, vă rog să supuneţi votului, prima dată, această propunere.
			Domnul Bogdan Olteanu: Fără îndoială, domnule deputat, dar să vedem dacă nu mai sunt intervenţii? Este domnul deputat Bolcaş.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Timpul mă presează. Într-adevăr, nu are nici o legătură cu acest text de lege, dar are legătură cu un spirit prost al legii, de instituire a unei poliţii care să verifice şi opiniile referitoare la deontologie, conduită şi etică. Nu facem din nou o poliţie politică şi pe aceste aspecte, întocmind "note de opinii", de data aceasta, obligatorii? Vreau să vă spun că, pentru mine, prevederile nu numai că sunt inutile, dar sunt şi jignitoare, demonstrând dispreţul celor care au întocmit acest proiect de lege pentru noi, cei care vom fi verificaţi. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Timiş.
			Domnul Ioan Timiş: Mulţumesc, domnule preşedinte. Cred că iniţiatorii, aici, au dreptate, pentru că e vorba de norme privind conduita şi etica şi nu au legătură cu controlul averilor. Dar, în acelaşi timp, aş vrea să vă spun că unele persoane au nevoie de consultanţă şi această consultanţă se acordă la cerere. Deci, nu emite acest inspector note obligatorii, ci la cererea unei persoane. Nu toţi sunt ca noi, parlamentarii, deştepţi, frumoşi şi cu bani, ca să ştie toate lucrurile legate de depunerea declaraţiilor de avere. Dar, cu toate acestea, suntem de acord cu eliminarea acestor două cuvinte din textul legii. Mulţumesc pentru atenţie.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Alte intervenţii? Doamnă secretar de stat, vă rog.
			Doamna Katalin Barbara Kibedi: Eu aş dori doar cu un singur exemplu să motivez, eventual, această formulare, vizavi de conduită şi etică. Nu neapărat la ţinută, deşi şi aceasta, de multe ori, este relevantă, dar mă refer la situaţia şi vă dau exemplul întrebărilor care ne sunt adresate de judecători şi procurori, dacă au dreptul să cumpere acţiuni de pe piaţa de capital. Este o problemă importantă, pentru că lor li se poate imputa şi se poate considera că este o abatere disciplinară, atâta timp cât alte dispoziţii legale le interzic, în Legea nr. 303, de a avea alte venituri decât salariile. Deci, noi, cam în sensul aceasta ne-am gândit. Dar dacă dumneavoastră consideraţi că este mai mare primejdia de a se interpreta greşit şi nu de a cere, totuşi, opinia cuiva, atunci, nu ţinem morţiş să ne apărăm acest text de lege. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamnă secretar de stat. Avem un amendament de eliminare a unora dintre termenii, a unora dintre situaţiile de la lit. h) a art. 12 şi voi supune acum votului dumneavoastră amendamentul respins de la art. 12. Care presupune, dar vreau să fie şi explicit ce presupune acest amendament, eliminarea unora dintre domeniile în care se poate da această consultanţă, respectiv, cele legate de etică şi deontologie şi conduită. Vă rog să votaţi. detalii vot
			Vă mulţumesc. Amendamentul de la pct. 5 din anexa cu amendamente respinse, amendamentul de la art. 12 a fost adoptat. Se va modifica textul corespunzător. Vă întreb dacă la pct. 16 din anexa cu amendamente admise mai există alte obiecţii, observaţii, comentarii? Nu mai există alte obiecţii, observaţii, comentarii. Pct. 16 adoptat, cu modificările anunţate. Pct. 17? Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt obiecţii, observaţii, comentarii. Pct. 17, adoptat. Pct. 18, titlul cap. III. Obiecţii, observaţii, comentarii la varianta comisiei? Domnul deputat Rădulescu.
			Domnul Cristian Rădulescu: Este evident că şi acest articol, şi această modificare, se înscrie în seria celor precedente, este conex cu primul articol, art. 1, pe care am socotit necesar să-l trimitem la comisie, pentru rediscutare. Într-un loc este vorba de controlul şi declararea averilor şi în altă parte numai de declararea averilor. Şi ştim bine că Agenţia Naţională de Integritate nu trebuie să se ocupe doar de hârtiile privind declararea averilor. Deci, trebuie şi el să meargă pe cale firească, la comisie.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da, şi 19 este în aceeaşi situaţie, bineînţeles, că e vorba de titlul unei secţiuni. Este evident că se trimit conexate cu art. 1 la comisie.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Şi 19, la fel.
			Domnul Bogdan Olteanu: 18 şi 19, rog să se consemneze. Pct. 20 art. 14. Vă atrag atenţia că există şi o serie de amendamente respinse şi întreb dacă dintre amendamentele respinse există amendamente care se susţin? Nu se susţine nici un amendament respins la 14, înţeleg. Dacă nu se susţin amendamente respinse şi nu există obiecţii, observaţii, comentarii, atunci, art. 14 pct. 20 este adoptat aşa cum a fost. A, domnule Rădulescu? Vă rog. Stimaţi colegi, vă rog frumos să ne concentrăm, că mai avem doar jumătate de oră, să ne mişcăm.
			Domnul Cristian Rădulescu: Domnule preşedinte, Aici, la acest articol, este vorba de o enumerare extrem de lungă, chiar impresionantă pentru mine. De aceea, era bine dacă o luam pe secţiuni, pe litere. În orice caz, ceea ce vreau eu să susţin este să privim separat ceea ce prevede pct. 29, unde se propune eliminarea personalului din conducerea cultelor religioase ş.a.m.d. Şi noi suntem de acord cu această eliminare. Iar, în rest, suntem de acord să rămână aşa cum este prevăzut în textul iniţial. Deci, o să vă rog să supuneţi această chestiune separat la vot.
			Domnul Bogdan Olteanu: Staţi un pic, păi, nu... Atunci eu nu pot să supun textul iniţial, trebuie să supun varianta comisiei, asta înseamnă că va trebui să supun pe rând la vot celelalte două eliminări, de la pct. 15 şi 27, cu care înţeleg că nu sunteţi de acord. Păi, vă rog, atunci, să interveniţi pe 15 şi pe 27. Voci din sală: Cu 29 nu este de acord.
			Domnul Bogdan Olteanu: Poftiţi? Nu, nu, nu, pe 29 înţeleg că dânsul este de acord, pe 15 şi pe 27 înţeleg că nu este de acord. Dar, dacă doreşte, să le şi susţină, atunci, ca să putem discuta. Deci, înţeleg că propunerea dumneavoastră este ca membrii Consiliului Economic şi Social să rămână şi, de asemenea, să rămână...
			Domnul Florin Iordache (din sală): El are probleme numai cu art. 29, cu cultele şi pe acesta doreşte să îl punem la vot.
			Domnul Pantelimon Manta (din sală): În comisie nu a spus nimic, a fost de acord.
			Domnul Bogdan Olteanu: Bun, constat totuşi că nu există nici un amendament, drept care formula rămâne aşa. Deci, pct. 20 rămâne aşa cum l-a formulat comisia. Pct. 21, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat. Pct. 22. Vă atrag atenţia că există şi amendament respins. Dacă se susţine? Nu se susţine, că nu este domnul Nicolicea. Art. 16 pct. 22? Adoptat. Pct. 23 din raport art. 17. Obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptat. Pct. 24? Aici suntem în aceeaşi situaţie, de la 24 până la 37, inclusiv, toate punctele sunt legate de decizia de trimitere de mai devreme. Intervin domnul deputat Márton, domnul deputat Bolcaş.
			Domnul Francisc Árpád Márton: Domnule preşedinte, Aproape aţi identificat bine, numai că se termină acest capitol la 35, pentru că 36 şi 37 sunt propuneri de eliminare, pentru că se doreşte a fi transferate la capitolul de sancţiuni cele două articole.
			Domnul Bogdan Olteanu: Aveţi dreptate. Deci, vorbim de pct. 24 până la 35. Domnul deputat Bolcaş.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: S-ar părea că aici nu avem de făcut absolut nimic şi îmi pare rău, dar trimiterea la comisie este ineficientă. Pentru că pct. 24 până la 35 au fost eliminate, având în vedere modificările pe care le-a făcut comisia la Legea nr. 115 şi care sunt cuprinse în acest proiect ca texte noi. Deci, controlul pe care l-a instituit comisia în raport de pretinsul control din proiectul Guvernului este mai eficient şi duce la confiscarea averilor, nu la sancţiuni disciplinare, aşa cum a făcut comisia. Deci, eliminarea aceasta trebuie să o privim în paralel cu modificările făcute ulterior. Eliminarea este corectă din acest punct de vedere, dacă vrem să păstrăm unitatea unui act normativ. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnule deputat, vă ridic doar o singură chestiune, aici sunt articolele referitoare la procedura de control, sancţiunile, sigur că le vom discuta la "capitolul de sancţiuni. Deci, procedura de control poate exista sau poate să nu existe, sigur, în funcţie de prevederile de la art. 1.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă, să nu fie o greşeală, nu m-am referit la capitolul de sancţiuni, ci m-am referit la capitolul prin care se modifică dispoziţii ale Legii nr. 115, în sensul completării acesteia. Şi sunt bine făcută, adică, numai aşa se face un adevărat control al averilor, numai aşa se ajunge la sancţiunea confiscării acestor averi. Asta este problema. A repune în vigoare acest capitol, de la 24 la 35, cum aţi spus dumneavoastră, înseamnă ori a dubla, dacă menţinem acele prevederi, în mod şchiop şi imperfect, neajungându-se la sancţiunea confiscării, ori avem varianta de a menţine acele modificări şi, în aceste condiţii, eliminarea se justifică.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da, vă mulţumesc, domnule deputat. E evident că, din punct de vedere tehnic, va trebui optat între art. 24-35 sau cele de la modificarea lui 115. Domnul deputat Rădulescu. Vă rog, pe această chestiune. Discutăm tot pachetul 24 - 35.
			Domnul Cristian Rădulescu: Da, domnule preşedinte şi este clar că aici este vorba de două abordări în decursul legii, unde să se facă şi sub ce formă controlul averii, dacă prin această formă specifică, prevăzută de lege sau prin forma prevăzută de 115, care are mai târziu, în cuprinsul acestei legi, prevederi. Sunt două sugestii: ori să trimiteţi de acum la comisie, conex cu celelalte, referitoare la controlul averilor sau să aşteptăm până când ne referim la articolele ulterioare, la 115 şi vedem dacă optăm pentru ele sau nu. Şi în funcţie de aceasta să ţinem minte, să facem atunci sau nu retrimiterea.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. O precizare de la domnul Bolcaş şi apoi domnul Timiş sau domnul Crăciunescu, se hotărăsc între dânşii cine vorbeşte.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vedeţi, diferenţa nu este la proceduri. Aceasta aş vrea să se înţeleagă foarte bine, diferenţa şi temeiul legal al acestei proceduri. Diferenţa este consecinţa sancţiunii. Or, în proiectul de lege al Guvernului consecinţa sancţiuni era răspunderea disciplinară, avertisment, mustrare, mângâiere pe cap. În ceea ce priveşte modificările făcute de comisie, consecinţa este confiscarea. Ce hotărâm noi aici este ca pentru averile ilicite să se dea o sancţiune disciplinară, un avertisment, aşa cum ne-a propus Guvernul şi să facem această clăbuceală publicitară - uite cum luptăm noi împotriva corupţiei - sau să confiscăm ceea ce este ilicit, aşa cum propune comisia. Aceasta este diferenţa şi mi se pare esenţială şi politică de concepţie.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Puşcă, că domnii Crăciunescu şi Timiş nu s-au înţeles între dânşii.
			Domnul Mircea Valer Puşcă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Cu siguranţă, consider că ar trebui să retrimiteţi la comisie, pentru rediscutarea lor şi renunţarea la eliminare, pe de o parte. Pe de altă parte, este foarte clar că încă poate nu este suficient accentuat spiritul acestei legi, care înfiinţează Agenţia de Integritate, nu ca o a doua componentă a sistemului justiţiei, ci pentru a asigura verificarea averilor, care nu pot fi justificate. Cu siguranţă, pentru cele dobândite ilicit, apelul la Parchet şi Justiţie este o consecinţă a constatării acestor fapte. Cu alte cuvinte, domnule preşedinte, luaţi act de solicitarea de a retrimite punctele 24 până la 35 înapoi la comisie. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Alte intervenţii pe această temă? Nu sunt alte intervenţii. Dacă Guvernul doreşte să expună un punct de vedere? De susţinere a formulării sale, presupun. O să solicit, atunci, comisiei să revizuiască punctele de la 24 la 35, în funcţie de decizia de la art. 1 şi, evident, conexat cu modificările la 115. Va trebui făcută o opţiune între cele două. La punctele 36 şi 37 înţeleg că nu există obiecţii, observaţii, comentarii, să rămână aşa cum s-au formulat, respectiv eliminări, întrucât ele se regăsesc la Capitolul "Sancţiuni". Nu sunt. Adoptat. Punctul 38. Adoptat. Punctul 39. Adoptat. Punctul 40. Adoptat. Punctul 41. Obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptat. Punctul 42. Obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptat. Punctul 43. Obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptat. Punctul 44. Eliminarea, cu transfer la "Sancţiuni", bineînţeles. Obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptat. Punctul 45. Adoptat. Punctul 46. Adoptat. Punctul 47. Obiecţii, observaţii, comentarii? Domnul deputat Puşcă.
			Domnul Mircea Valer Puşcă: Domnule preşedinte, eu solicit ca şi pe acest punct să-l retrimiteţi la comisie, corelat cu ceea ce anterior aţi trimis la comisie şi care lua în discuţie posibilitatea cercetării prealabile.
			Domnul Bogdan Olteanu: Punctele 47 şi 48 se conexează cu decizia de la art. 1, dacă introducem sau nu sesizarea incompatibilităţilor. Deci, punctele 47 şi 48 vor fi discutate în funcţie de decizia de la art. 1, se reiau în discuţie sau rămân aşa, fiind fără obiect. Deci, se retrimit la comisie. Punctul 49. Adoptat. Punctul 50. Adoptat. Punctul 51. Adoptat. Punctul 52. Adoptat. Punctul 53. Domnul deputat Rădulescu.
			Domnul Cristian Rădulescu: Articolul 53 se referă la încă una dintre chestiunile de divergenţă esenţială între forma Guvernului şi forma ieşită din comisie. Este vorba dacă acest organism va avea o autonomie, cât este posibil să aibă un organism autonomie în momentul de faţă, în societatea românească şi în condiţiile politice actuale sau dacă va fi în subordinea Parlamentului, ceea ce introduce influenţă politică clară, algoritm şi toate celelalte lucruri pe care le ştim prea bine de atâta timp. Mergem pe formula Guvernului, în această privinţă, nu că este formula Guvernului, dar ştim foarte bine că de câte ori putem să introducem un grad de autonomie în plus pentru o anumită instituţie, să o îndepărtăm de influenţa politică, vom reuşi să facem un lucru bun.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Călian, domnul deputat Bolcaş.
			Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt autorul acestui amendament votat în Comisia juridică. Dumneavoastră sunteţi preşedintele Camerei Deputaţilor şi cred că va trebui să-mi daţi dreptate, pentru că nu putem să nu subordonăm o instituţie ca cea la care face referire amendamentul meu, respectiv Consiliul Naţional de Integritate, celui mai înalt for din stat. Şi aici mă refer la Parlamentul României. Vreau să nu se creeze o confuzie şi să se înţeleagă faptul că în varianta raportului comisiei într-adevăr Agenţia Naţională de Integritate este autonomă. În varianta amendamentului meu, doar Consiliul Naţional de integritate se subordonează Parlamentului - şi veţi vedea mai jos că întocmeşte şi prezintă rapoarte sau informări anuale în faţa Parlamentului. Aşadar, considerăm că este constituţională această prevedere şi cred că nu este bine ca preşedintele României să fie cel care să decidă, să numească cine va conduce agenţia. Pentru că atunci, într-adevăr, nu mai putem discuta de autonomie. Or, în varianta iniţiatorului este prevăzut în mod expres acest lucru.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Bolcaş şi domnul deputat Timiş.
			Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Îl rog pe domnul deputat Călian să nu sărim peste etape. Aici este o problemă, cine numeşte preşedintele este altă problemă. Şi problema este fundamentală şi domnul deputat Rădulescu a sesizat-o. Pe de o parte, avem o concepţie: constituim un organ autonom al administraţiei de stat, băgaţi de seamă că este al administraţiei de stat, sau constituim un organ în subordinea Parlamentului? Domnul deputat Rădulescu s-a temut de coloratura politică a Parlamentului şi s-a temut de coloratura politică a Parlamentului pentru că aici sunt mai multe partide politice, pentru că aici sunt mai multe concepţii. Dar, dacă ar fi autonom, ca organ al administraţiei, nu ar mai fi această coloratură politică, pentru că ar fi o singură politică: a Guvernului! Ei, aici intrăm în domeniul neconstituţionalităţii, pentru că politica Guvernului nu poate să fie una de control asupra unor organisme alese, cum este Parlamentul. Haideţi să ne menţinem măcar propria noastră demnitate instituţională, prevăzută de Constituţie! "În subordinea Parlamentului" înseamnă, într-adevăr, algoritm, dar înseamnă un algoritm care este decis de un vot majoritar; înseamnă, într-adevăr, o voinţă politică, dar este voinţa politică a democraţiei pluraliste, nu a partidului unic care guvernează. Asta este toată problema. De aceea, eu, domnule preşedinte, nu sunt de acord cu retrimiterea, pentru că retrimiterea presupune o opţiune făcută numai de comisie între două probleme de politică legislativă fundamentală. Vă rog să supuneţi la vot; votul va decide şi noi ne vom supune votului. Eu susţin amendamentul comisiei.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Mai erau domnul deputat Timiş, domnul deputat Marcu Tudor, domnul deputat Constantin Tudor, domnul deputat Marton.
			Domnul Ioan Timiş: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Solicit retrimiterea la comisie, pentru că nu mi se pare corect ca Parlamentul României să subordoneze un organism cu activitate nepermanentă şi neretribuită. Noi, până la urmă, ca să ţinem sub control tot ce..., ştiu eu, ne-ar putea deranja, îl punem sub controlul Parlamentului. Dorind să fie o instituţie autonomă, atunci o lăsăm autonomă şi procedura de numire o să vedem cine o face - poate s-o facă Parlamentul sau Preşedintele; în mod normal, Preşedintele -, dar nu cred că intră în atribuţiile Parlamentului să subordoneze un consiliu cu activitate nepermanentă. Acest consiliu se întâlneşte o dată la 3 luni, sau legea spune "ori de câte ori este nevoie", dar Parlamentul trebuie să fie cu ochii pe el. Cred că nu este corect şi, de aceea, v-aş ruga să fiţi de acord cu retrimiterea la comisie, poate găsim o formulă acceptabilă. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Iertaţi-mă, domnule Márton, dar este o listă lungă; deci, am spus: domnul Marcu Tudor, domnul Constantin Tudor, domnul Márton. V-am notat, dar sunt multe intervenţii.
			Domnul Marcu Tudor: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să atrag atenţia - şi încep cu frazele acestea care, în general, în armată nu sunt primite corect -, în sensul bun, pozitiv, asupra unei capcane extrem de mari pe care acest cuvânt "organismul autonom" o prezintă în proiectul de lege iniţiat de Guvern. Hai, să zic, de Guvern, cu toate că este făcut de doi directori, sau secretari, ce sunt, de la Ministerul Justiţiei, însuşit de doamna Macovei şi, pe urmă, însuşit, cu tot tămbălăul de rigoare, mai bine zis, semiînsuşit de Guvern, dar, hai, să-i spunem că este de Guvern. Această autonomie mă face să spun o frază care, probabil, va rămâne memorabilă: nimic nu este autonom în ţara asta. Există o pagină de ziar autonomă, cu autonomie? Există un minut, la radio, cu autonomie? La televizor? Chiar la cele particulare? La televiziunea de stat, cu atât mai mult, autonome? Nu există nimic. Singurul organ care poate fi cumulativ al unui sens acceptat de autonomie este Parlamentul. Nici Guvernul nu este autonom. Nici Preşedintele nu-i autonom; este subordonat P.D.-ului şi P.D.-ul este subordonat Preşedintelui. (Rumoare, vociferări) Hai, lăsaţi-o baltă! De aceea, de aceea, eu vă spun că, atunci când zicem "autonom" şi dăm posibilitatea Preşedintelui să intervină cum vrea prin numirea şefilor, de aceea când spunem "autonom" şi dăm posibilitatea unui partid, care este subordonat Preşedintelui, să susţină aici, numai ei - şi exclusiv ei - această problemă de autonomie, se nasc mari semne de întrebare: de ce, oare, P.D.-ul - care agreează pe doamna Monica Macovei, care este agreat de Preşedinte - susţine, neapărat, această autonomie? Când ştim foarte bine - şi domniile lor, la fel - că nu există autonomie în forma prezentată de doamna Macovei, care doreşte această subordonare, într-un fel sau altul, mai pe faţă sau mai în ascuns. Tot astfel îndrăznesc să spun că autonomia o oferă chiar Parlamentul, din toate punctele de vedere. Ce poate să spună Parlamentul? Să dea dispoziţii consiliului şi să spună: nu-l cerceta pe cutare, printr-un vot aici, în Parlament! Aşa ceva este o aberaţie. Dar, asupra activităţii acestui organism trebuie să existe un control. Controlul nu este de această lipsă de autonomie, ci de activitate, dacă intră în baza legii, sau nu. Această activitate nu o poate controla nimeni, în afara Parlamentului, şi, în plus, nu se poate să nu existe o asemenea activitate de control. De aceea, domnule Rădulescu, daţi-mi voie să cred că dumneavoastră nu aveţi o părere personală, proprie, ca şi colegul meu antevorbitor, asupra justificării acestui articol, ci vă faceţi exponentul unei dispute care există; pe de o parte, doamna Macovei-Preşedintele Băsescu - care a numit-o, direct, ce s-o mai sucim; nu pe doamna Macovei, "problema" - şi P.D.-ul, care este reprezentativ la guvernare. Nu faceţi bine dacă nu sunteţi atenţi la propunerile corecte, pertinente, lipsite de pasiune politică, pe care le-a făcut comisia în plen şi le face şi Parlamentul, acum, aproape prin toate partidele, cu excepţia P.D.-ului, care doreşte autonomie, dar nu pentru toţi. Doreşte autonomie când ştie precis că este sub pavăza domnului Preşedinte şi că agreează foarte mult pe doamna Monica Macovei, pe care, între noi fie vorba, ieri s-a dovedit că n-o agreează nimeni, ca ministru. Domnule preşedinte, vă rog, ca atare, să puneţi la vot acest amendament al domnului Călian. Abia atunci putem spune de autonomia în fapt, în drept şi în spirit a acestui consiliu. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Îmi pare rău că domnul preşedinte Băsescu se află în India, ar fi aflat foarte multe lucruri interesante - că va fi controlat la conturi de agenţie, că se află în subordinea Partidului Democrat -, dar promitem să-i comunicăm toate aceste lucruri; o să-i transmitem stenograma, o să rog secretariatul, ca domnul Preşedinte să fie informat. Domnul Constantin Tudor.
			Domnul Constantin Tudor: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Faptul că acest proiect de lege a fost făcut în pripă, ca să răspundă unei comenzi a Uniunii Europene sau unei cerinţe, mai bine zis, se vede tocmai în acest capitol privind Consiliul Naţional de Integritate. Vă rog să constataţi că art.43 prevede că acest Consiliu Naţional de Integritate, cum o fi el autonom, în sensul autonomiei de astăzi, are, în principal, atribuţii privind aplicarea acestei legi, iar în articolele care urmează, privind componenţa consiliului, vă rog să constataţi că această lege introduce noi conflicte de interese, deşi ea vrea să le evite. Pentru că toţi cei care urmează să fie desemnaţi în componenţa acestui consiliu - şi care consiliu, repet, are obligaţia să urmărească aplicarea legii - sunt persoane care ele, însele, pot fi supuse controlului averilor, pentru că sunt reprezentanţi ai Parlamentului, parlamentari, - deci senatori şi deputaţi; sunt reprezentanţi ai consiliilor judeţene, consilieri, - şi ei supuşi aceleiaşi legi; sunt aleşi ai primarilor, - şi ei obiectul acestor legi - şi aşa mai departe. Cred că este bine ca tot acest capitol să fie revăzut la comisie, iar persoanele din componenţa acestui consiliu să nu fie obiect de control al consiliului, sau de supraveghere, sau de responsabilitate a consiliului.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Márton Árpad; după aceea, domnul Manta.
			Domnul Márton Árpad-Francisc: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, S-au spus multe de la acest microfon, inclusiv faptul că în Uniunea Europeană nu există o astfel de lege, respectiv că, totuşi, ar exista - este legea slovenă. Ambele afirmaţii sunt corecte. Deci, în 24 de state din cele 25, actualmente membre, nu există, iar în Slovenia există o astfel de prevedere, care se spune că ar fi în curs de desfiinţare, dar nu mă leg de asta. Această lege, doar în forma Guvernului, într-adevăr, va deveni unicat în Uniunea Europeană, pentru că am în mână - cine doreşte, pot să dau şi onor ministerului, evident este în limba engleză - varianta legii din Slovenia. În capitolul "Metodele şi modalităţile de lucru ale comisiei", art.10 ne spune că hotărârile acestei comisii se iau colegial, - deci, nu o persoană, ci hotărârile sunt colegiale -, iar controlul activităţii acestei comisii, în art.13, respectiv art.14, este prevăzut în felul următor: această comisie trebuie să depună Parlamentului, anual, sau ori de câte ori este nevoie, este solicitată, un raport; iar membrii comisiei sunt propuşi în felul următor: preşedintele şi 6 persoane din comisie sunt la propunerea Parlamentului. Şi asta este explicitat. Preşedintele şi 3 dintre membri sunt la propunerea Opoziţiei şi restul - la propunerea Puterii. Tocmai, de ce? ca acest instrument să nu devină un instrument politic în mâna Puterii de oricând. Deci, aceasta este legea slovenă. Dacă noi facem altfel, atunci, chiar va fi o lege-unicat în Uniunea Europeană, sigur, în mod sigur. Se invocă aici - şi ni s-a şoptit - legea estonă. Legea estonă este cu totul altfel construită, inclusiv cu depunerea declaraţiilor de avere, dar nu vreau să intru în substanţă. Ca atare, şi noi suntem pentru retrimiterea, dacă doriţi să găsim o altă formulă, dar această instituţie nu poate să fie între autorităţile - deci undeva "între" şi fără nici un stăpân, să zic aşa -, între autorităţile prevăzute în Constituţie. O formă de control parlamentar există pentru toate autorităţile independente - de la C.N.A., până la celelalte din domeniul economic, unde nu mă pricep. Dacă nu se doreşte această formulare, găsim o altă formulare, o retrimitem; dar nu poate să existe o autoritate independentă, fără ca să fie undeva în structura prevăzută de Constituţie, a autorităţilor publice de stat.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Pantelimon Manta, în încheierea, cred, a acestei lungi liste. Nu, şi domnul deputat Valer Dorneanu.
			Domnul Pantelimon Manta: Argumentele sunt zdrobitoare, atât cele prezentate de domnul Bolcaş, cât şi de domnul Márton. Într-adevăr, separaţia puterilor presupune existenţa celor trei puteri - legislativă, executivă, judecătorească; în afara acestui cadru constituţional, evident, nu putem vorbi de organisme total independente. Sigur, ar fi un ideal să avem organisme profund independente, care să fie deasupra celorlalte puteri şi deasupra noastră. Aşa încât, vizavi de argumentele prezentate, este în afară de orice îndoială că textul propus de comisie este ideal, în sensul ca el să fie subordonat Parlamentului. Stimaţi colegi, Doamnă ministru, Cu atât mai mult se asigură independenţa acestui organism, pentru că nu este vorba de o subordonare strictă a organismului de către Parlament, în sensul ca noi, acolo, să punem oamenii noştri care, eventual, să aibă o atitudine subiectivă, pentru că mai jos este detaliat, în textul de lege, componenţa acestuia, ceea ce exclude, evident, un comportament subiectiv al eventualilor componenţi care sunt membri ai Parlamentului. Şi, cu asta închei, vizavi de ce spunea domnul Tudor, sigur că sunt şi membri care pot, să zicem, deveni incompatibili ca stare de facto, în sensul că pot fi supuşi controlului, dar pot face parte şi din organismul decizional. Evident, se pot abţine de la vot, domnule Tudor, aceasta este soluţia legală. Aşadar, textul propus de comisie este singurul care poate da satisfacţie vizavi de principiile constituţionale. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Mai este înscris la cuvânt domnul deputat Dorneanu. V-aş propune, dacă veţi fi de acord, să finalizăm dezbaterile la acest punct şi, după aceea, să încheiem dezbaterile de astăzi. Sunteţi de acord?
			Domnul Valer Dorneanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi stimaţi colegi care aţi participat foarte aplicat, motivat şi foarte responsabil la dezbaterile acestui proiect de lege, N-am vrut să intervin, pentru că mie nu prea-mi plac intervenţiile fără rost. Şi am să vă spun de ce sunt intervenţii fără rost, pentru că am senzaţia că dezbaterile la această lege se îndreaptă spre o soluţie de restituire a celor mai multe texte la comisie, de a sta la comisie până în momentul în care vom fi puşi în situaţia adoptării tacite a acestui proiect de lege, în forma adusă de Guvern. Şi aş vrea să spun, în special celor care susţin proiectul în forma iniţială, că realizăm un lucru extraordinar de periculos. Proiectul acesta de lege putea să fie o lege excepţională, dacă nu era conceput ca un instrument politic de răfuială, ca un instrument aflat sub controlul cuiva, pentru a urmări pe cineva. Am intervenit la acest text pentru această problemă de principiu, pentru că este vorba tocmai de plasarea unei posibile instituţii cu asemenea atribuţii sub controlul Parlamentului, sau lăsarea acestei instituţii sub controlul altcuiva. Stimaţi colegi, Ne-au trebuit 16 ani să scăpăm de cercetări făcute la securitate, de cercetări făcute la miliţie, de cercetări făcute fără transparenţă, fără principiile transparenţei din activitatea jurisdicţională. Se pare că dorim acelaşi lucru: să înfiinţăm un instrument, o instituţie din nişte inspectori care nu răspund în faţa Parlamentului, nu răspund în faţa nicicui, ci doar în faţa celui şi a celor care-i numesc, care-i plătesc şi care-i controlează efectiv. De aceea, domnule preşedinte Olteanu, ştiu că v-aţi aplecat cu seriozitate asupra acestui proiect. Ştiu că prevedeţi ce se poate întâmpla cu acest proiect şi după ce va urma o alternanţă la putere. V-aş ruga să gândiţi foarte mult dacă avem nevoie de această lege să înfiinţăm o instituţie care să fie sub control parlamentar şi să lucreze transparent, pe principiile statului de drept, pe principiile acelui stat care reglementează problema răspunderii juridice într-un sens specific democraţiei, şi nu într-un sens care să fie controlat de cineva. Pentru acest motiv, eu mă opun retrimiterii acestui text şi a celorlalte care nu convin autorilor proiectului de lege, pentru că vom ajunge, repet, la ipoteza adoptării tacite, exact în formula cu care a venit doamna Macovei aici. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. O să vă fac o mărturisire în nume personal. Eu mă preocup mai mult de cum va funcţiona această agenţie înainte de alternanţa la putere, şi nu după. În ce priveşte acest articol, eu doresc să-l retrimit la comisie şi doresc, de asemenea, să fac o menţiune: preocuparea mea referitoare la retrimiterea la comisie se referă la nepotrivita formulare; nu cred că pot exista structuri în subordinea Parlamentului, decât, eventual, Regia Autonomă "Monitorul Oficial". De aceea, voi solicita comisiei să găsească o formulă corectă din punct de vedere juridic şi instituţional pentru această prevedere. Vă dau imediat cuvântul pe procedură tuturor celor care doriţi. Este ora 12,00, drept care considerăm că am finalizat dezbaterea - nu am finalizat dezbaterea pe articole? Da, da, da; am finalizat dezbaterea pe articole. Avem câteva intervenţii pe procedură. Sunt patru intervenţii pe procedură, până acum. Domnule Tudor, sunteţi al treilea, domnule!
			Domnul Marcu Tudor: Trei secunde! Am şi zis! Trei secunde! I-am spus şi domnului Călianu: haideţi să înlocuim cuvintele "în subordinea Parlamentului" cu "controlul Parlamentului" şi am împăcat toată treaba. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc. Domnul deputat Nicolae Popa, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, a depus la preşedintele de şedinţă o moţiune şi informez, în acest moment, plenul Camerei despre depunerea acestei moţiuni - este o moţiune simplă, semnată de 57 de deputaţi -, cu tema: "Autonomia teritorială solicitată de vicepremierul Markó Béla, liderul U.D.M.R., sfidează Constituţia României". Potrivit art.159, dacă nu greşesc, din regulament, alin.2, am adus la cunoştinţa Camerei această moţiune. O voi comunica parlamentarilor după verificare şi o voi comunica Guvernului. Voi fixa, de asemenea, în termen de 6 zile, sigur, dezbaterea acestei moţiuni. Pe procedură, domnul deputat Nicolicea; pe procedură, domnul deputat Márton.
			Domnul Eugen Nicolicea: Domnule preşedinte, Ieri s-au încheiat dezbaterile generale, tot aşa, din lipsă de timp, iar rolul dezbaterilor generale este ca toată lumea să voteze în cunoştinţă de cauză. Am sperat că astăzi se vor continua, măcar să primim răspunsurile la întrebările pe care le-am pus, dar, iată, ca şi la comisie, doamna Macovei, ministrul, a venit doar la prima şedinţă, şi-a făcut numărul în apariţii media, după care a dispărut. Repet întrebările, pentru că noi vom mai avea o discuţie şi cu reprezentanţii o.n.g.-urilor, s-au trimis şi nişte articole la comisie şi trebuie să votăm în cunoştinţă de cauză. Prima întrebare - poate răspunde şi doamna Kibedi, că doar reprezintă ministerul şi Guvernul: dacă sancţiunile pe care le-a propus Guvernul sunt sancţiuni descurajante? Suntem gata să le votăm, dar vreau s-o aud foarte clar, că bătutul pe umăr şi avertismenul, fie el şi scris, este o sancţiune descurajantă. A doua întrebare: câte sesizări s-au făcut în baza Legii nr.115 de către ministrul justiţiei? Mă refer la sesizări din acelea făcute pe fond, la autosesizare - şi nu la sesizările pe formă, atunci când cineva a uitat să completeze declaraţiile de avere în termenul prevăzut de lege. Pentru că, în funcţie de acest răspuns, vom vedea dacă trebuie să schimbăm legea sau să schimbăm ministrul.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Márton, pe procedură. Vă reamintesc, stimaţi colegi, că după ce finalizăm dezbaterile pe procedură, vom avea vot final. Şi domnul deputat Popa o să vrea pe procedură; deocamdată, este domnul Márton.
			Domnul Márton Árpad-Francisc: Problema mea de procedură constă în felul următor: aş dori ca cei care sunt foarte bine pregătiţi, care mai sunt acele 10-20-30 de articole pe care vor să le retrimită la comisie, să facă o înşiruire, iar dumneavoastră să le trimiteţi la comisie, pentru că n-aş dori ca luni, la dezbaterea de luni, să vină iar cu retrimiterea la comisie, pentru că, în mod evident, va fi aprobată tacit legea în forma iniţială. Dealtfel, se pare că această aprobare tacită este susţinută de mai multe grupuri parlamentare, inclusiv Partidul Conservator, care, prin această moţiune depusă, a făcut un pas important pentru aprobarea tacită a legii. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Ştim cu toţii că proiectul se bucură de o largă susţinere. Eu o să vă asigur, însă, domnule deputat, că nu se va ajunge la adoptarea tacită şi că, luni şi marţi, în cel mai rău caz, dacă va fi nevoie de o formulare la comisie, ea se va face pe loc, în termen de 5 minute, aşa cum s-a mai procedat şi cu alte ocazii. După cum cred că v-aţi convins, în ce mă priveşte, am un singur cuvânt, şi nu mai multe. Domnul deputat Nicolae Popa. Domnule Dumitriu, şi dumneavoastră, tot pe procedură? Bine, vă mulţumesc.
			Domnul Nicolae Popa: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Eu aş vrea să susţin propunerea făcută de domnul deputat Marcu că, într-adevăr, am avut şi eu o intervenţie mai zilele trecute, când mi s-a reproşat să nu mai folosesc cuvântul "în subordinea Parlamentului", ci "sub controlul Parlamentului", şi aceasta este exprimarea fericită: "sub control parlamentar". Şi aş ruga, domnule preşedinte, dacă retrimiteţi la comisie, să se înlocuiască sintagma "în subordinea" cu cea de "sub control parlamentar". În ceea ce priveşte moţiunea depusă de Partidul Conservator, vreau să-l liniştesc pe domnul deputat Márton Árpad: într-adevăr, am făcut un pas mare spre Europa. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat Popa. Sunt convins că emoţia depunerii moţiunii v-a făcut să nu observaţi că am încheiat dezbaterile pe articole la acel proiect, iar articolul de care vorbiţi a fost deja retrimis. Domnul deputat Dragoş Dumitriu, pe procedură. Urmează domnul deputat Sergiu Andon, pe procedură.
			Domnul Dragoş Petre Dumitriu: Domnule preşedinte, putem verifica stenograma - şi dumneavoastră singur v-aţi exprimat că nu sunteţi de acord, practic, cu formularea. Deci, în contextul în care s-a formulat aici un amendament de formă, nu de fond, eu cred că se putea rezolva chestiunea chiar acum. Deci, sunt spusele dumneavoastră. Nu aţi sesizat nici un fel de problemă de fond cu privire la acest articol, ci numai o problemă de formă, pe care domnul Marcu a încercat s-o rezolve, formulând acest amendament de formă, aici. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Şi dumneavoastră vă aduc aceeaşi informaţie, pe care am adus-o şi colegului: dezbaterile pe articole s-au încheiat. Domnul deputat Sergiu Andon, pe procedură. Vă rog frumos, domnule preşedinte.
			Domnul Sergiu Andon: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aspectul de procedură pe care mă axez este cel ridicat de domnul deputat Márton Árpad, şi anume, temerea şi ruşinea care ar exista pentru Cameră, dacă s-ar ajunge la adoptare tacită. Vreau să vă informez că, în calitate de membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, am primit cu destulă crispare, în primul rând vestea - pe care aţi anunţat-o de foarte timpuriu, prin presă, nici nu ajunsese proiectul la Biroul permanent, nici nu se terminase dezbaterea în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - vestea că veţi adopta această măsură. Eu sunt un om răbdător şi care creditez cu bună-credinţă pe oricine şi, în orice caz, o personalitate ca preşedintele Camerei. De aceea, am primit povara aceasta, de a rediscuta într-un termen scurt articole care au fost mult dezbătute, pe ideea că există oricând o şansă de îmbunătăţire. Pe de altă parte, nu încetez să suspectez, asemenea domnului deputat Márton Árpad, că se creează şi riscul acestei adoptări tacite, care mă afectează nu că s-ar adopta o lege pentru care am alt punct de vedere. Ci mă afectează că ar fi, cum spuneam, o pată pe prestigiul Camerei Deputaţilor, de a se ajunge la o rezolvare printr-o stratagemă uşor şmecherească. De aceea, închei: vă rog să consideraţi că luăm act oficial de făgăduiala dumneavoastră, de mare personalitate politică, omul numărul 3 din stat, preşedintele Camerei, că veţi conduce în aşa fel şedinţele care urmează, încât să terminăm proiectul în timp util; şi - doi - legat de aceasta, ca să vă puteţi îndeplini această făgăduială, pe care sunt convins că aţi făcut-o cu seriozitate, atunci când faceţi planificarea conducerii şedinţelor în Biroul permanent, să procedaţi astfel încât să vă revină conducerea şedinţelor în care se discută "Legea A.N.I." în termenul constituţional. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Pot să vă asigur că nici nu cred că ar fi fost o mare concurenţă pentru conducerea acestei şedinţe. Mă îndoiesc că este o plăcere pentru vreunul dintre colegi, dar asigurările şi deciziile pe care le-am dat, puteţi să fiţi sigur că vor rămâne, ca întotdeauna, valabile. Am încheiat diversele intervenţii pe procedură.
			Stimaţi colegi, Vă reamintesc că avem un număr de importante legi la vot final. Este vorba de patru proiecte. Vă rog să luaţi loc în sală şi să vă pregătiţi cartelele, bineînţeles.
			Primul proiect este Propunerea legislativă privind codul de conduită şi integritate politică a aleşilor locali. Legea are caracter organic, suntem primă Cameră sesizată. Termen pentru dezbatere şi vot final - 25 octombrie. Comisia propune respingerea. Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere, a comisiei. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Propunerea legislativă a fost respinsă cu 200 de voturi. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 224 de deputaţi prezenţi; 200 de voturi pentru, 20 de voturi împotrivă, două abţineri; doi deputaţi nu au votat.) detalii vot
			Proiectul de Lege privind aprobarea Contractului de finanţare între România, Banca Europeană de Investiţii şi municipiul Bucureşti pentru Proiectul privind staţia pentru tratarea apelor uzate Bucureşti Glina, faza A, semnat la Bucureşti la 29 mai 2006. Legea are caracter ordinar; procedură de urgenţă; prioritate legislativă. Suntem primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Legea a fost votată. Bucureştiul va fi un oraş mai curat. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 229 de deputaţi prezenţi; 220 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, 3 abţineri; doi deputaţi nu au votat.) detalii vot
			Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 230 de deputaţi prezenţi; 226 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, o abţinere; trei deputaţi nu au votat.) detalii vot
			Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului montan "Superschi în Carpaţi". Lega are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Lega a fost adoptată. (Conform afişajului, sunt înregistraţi 237 de deputaţi prezenţi; 225 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă, două abţineri; trei deputaţi nu au votat.) detalii vot
			Am finalizat dezbaterile de astăzi. Reamintesc colegilor din Biroul permanent că la ora 17,00 avem birouri permanente reunite, la sala de şedinţe a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
			Şedinţa s-a încheiat la ora 12,20.