Domnul Viorel Arion: Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, În urmă cu o săptămână, tot de la această tribună, un coleg senator a evocat semnificația istorică a revoluției anticomuniste și antisovietice din Ungaria, desfășurată în perioada 23 octombrie - 4 noiembrie 1956. Astăzi, același lucru l-a făcut și onorabilul nostru coleg, senatorul Gyorgy Frunda. Astăzi, când se împlinesc exact 50 de ani de la acel cutremur politic din blocul sovietic, cu ample și durabile reverberații în tot spațiul central și sud-est european intrat, cu de-a sila, după cel de-al doilea război mondial, sub dominația Kremlinului, presa noastră dedică părți semnificative evenimentelor de acum o jumătate de secol din Ungaria. Și bine face, întrucât astfel mai află și marele public de la noi despre o pagină tragică a istoriei postbelice europene caracterizată, dincoace de nefasta Cortină de fier, de atotputernicia sufocantă a regimurilor socialist totalitare de inspirație marxist-leninist-stalinistă. Vecinii noștri maghiari au toată îndreptățirea de a fi mândri pentru curajul de care au dat dovadă în toamna lui 1956, înfruntând tancurile sovietice și denunțând deschis ororile unui sistem politic, economic și social care pretutindeni se află la polul opus al aspirațiilor naționale de libertate, progres organic și prosperitate colectivă și individuală. Se cuvine însă, în context, a rosti un cuvânt de omagiere și acelor, nu puțini și nu mai puțin curajoși, care în România acelei perioade s-au solidarizat pe față cu revoluția maghiară, drept pentru care au avut de suportat represiunea stalinistă a autorităților de la București. Mă refer, în principal, la tinerii din vestul țării, de la Cluj și, mai ales, de la Timișoara, care pe fundalul desfășurării evenimentelor din Ungaria, caracterizată de Moscova și de acoliții ei drept contrarevoluție, au trecut la o altă scară decât la Budapesta, la acțiuni fățișe de protest îndreptate împotriva regimului comunist. Nu doresc să fac nici măcar un rezumat al temeiniciei studiilor istorice întreprinse în ultimii ani, despre protestele anticomuniste înregistrate în octombrie-noiembrie 1956, în orașe importante din România, în schimb, țin să reamintesc cel puțin de acțiunea de protest a studențimii din Timișoara, care numai la o săptămână după începutul revoluției maghiare a îndrăznit să se manifeste, pe față, împotriva regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și care năzuia la angrenarea populației din orașul de pe Bega, la o revoltă generală. Nucleul principal al acțiunii de protest din 30 -31 octombrie 1956 s-a plasat la Institutul Politehnic, mai precis la Facultatea de Mecanică, ai cărei studenți din ultimii an de studii au redactat un memoriu ce sintetiza revendicări de ordin general, nu doar studențesc. Dintre acestea, le reamintesc pe cele mai importante: lichidarea definitivă a cultului personalității; desființarea sistemului de norme și cote în industrie, respectiv în agricultură; creșterea salariilor; retragerea imediată a trupelor sovietice din România; încheierea de convenții comerciale cu toate statele, inclusiv cu cele capitaliste; eliminarea obligativității studierii limbii ruse; libertatea presei și a cuvântului. În ciuda intervenției imediate și în forță a securității, soldată prin arestări începute chiar în seara zilei de 30 octombrie, studenții timișoreni au trecut la un protest de stradă în 31 octombrie, și acesta brutal și rapid, reprimat de forțele securității. Aproape de prisos să reamintesc că partidul unic și poliția lui politică au reacționat fără menajamente împotriva temerarei acțiuni studențești din 30-31 octombrie 1956. De la exmatriculări și până la arestări, condamnări la ani grei de închisoare, dar și la deportări forțate în alte zone ale țării, toate mijloacele represive au fost puse în mișcare de autorități care au perceput cât se poate de limpede, caracterul protestului anticomunist al studențimii timișorene. Celor interesați de a cunoaște această acțiune și consecințele ei, dramatice asupra participanților, le recomand călduros lucrarea Mihaelei Sitariu "Oaza de libertate - Timișoara, 30 octombrie 1956". Lucrarea este apărută la Iași, în anul 2004. Repet, în contextul revoluției maghiare și în alte orașe din România s-au înregistrat, chiar dacă la un alt nivel, acțiuni de protest anticomunist. Mărturie stau nenumăratele fonduri arhivistice din București sau din Târgu-Mureș care vorbesc de amploarea măsurilor represive declanșate de autorități împotriva a mii de români care au intrat în rezonanță cu revolta de dincolo de Tisa și care au sperat, o clipă măcar, că sistemul totalitar comunist poate fi înfrânt. Până la urmă, așa avea să se întâmple, dar asta abia în neuitatul an, 1989, ceea ce nu înseamnă că nu sunt demni de întregul nostru respect, al celor de astăzi, compatrioții ce au ridicat capul și au înfruntat regimul ce-și imagina că a pus definitiv căpăstrul poporului român. Din fericire, Istoria i-a infirmat. Vă mulțumesc. (Aplauze)
|