|
|
|
|
|
|
Ședința Senatului din 29 noiembrie 2006
|
Ședința a început la ora 9.35. Ședința este condusă de domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreședinte al Senatului, asistat de domnii senatori Gavrilă Vasilescu și Ilie Sârbu, secretari ai Senatului.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Doamnelor și domnilor senatori, vă invit în sală. Vă invit să vă ocupați locurile. Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința Senatului de astăzi, 29 noiembrie 2006. Ședința este condusă de subsemnatul, în calitate de vicepreședinte al Senatului, asistat de domnii senatori Gavrilă Vasilescu și Ilie Sârbu, secretari ai Senatului. Programul de lucru al Senatului pentru ziua de astăzi: lucrări în plen până la orele 13.00, după-amiază activitate în comisiile permanente. Cvorumul de ședință este de 69 de parlamentari. De la lucrările Senatului absentează motivat un număr de 25 de colegi: 6 sunt membri ai Guvernului, 12 sunt observatori la Parlamentul European, 7 colegi sunt în delegație și un coleg este învoit. Ordinea de zi a ședinței de astăzi, cea distribuită, are atât legi cu caracter ordinar, cât și legi cu caracter organic pe care le vom lua în dezbatere și adoptare după orele 11.00. Pentru săptămâna viitoare, Biroul permanent, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, vă propun un program de lucru care să țină cont și de activitatea din Camerele reunite. În acest fel, programul de lucru este pe două variante. O variantă în care săptămâna viitoare să avem 3 ședințe de plen reunit - luni, marți și joi - iar miercuri să avem ședință în plenul Senatului. În situația în care în ședința de mâine vom avansa în dezbaterea bugetului, pentru săptămâna viitoare, luni și miercuri, vom avea activitate în Senat și vom încerca să finalizăm dezbaterile pe buget. Dacă vom termina mâine, cumva, bugetul, atunci întreaga săptămână viitoare vom avea activitate doar în Senat, cu lucrări în plen, eventual luni, marți și joi, iar marțea după-amiază și miercuri să avem comisii pentru a încerca să finalizăm în plenul Senatului toate proiectele de lege pentru care avem întocmite rapoarte, și a nu ne găsi în situația delicată de a fi adoptate tacit. Invit colegii senatori în sală. Înainte de a supune votului programul de lucru, ordinea de zi pentru ședința de azi și săptămâna viitoare, îl invit pe domnul secretar Gavrilă Vasilescu să facă apelul.
|
|
|
Domnul Gavrilă Vasilescu: Doamnelor și domnilor senatori, bună dimineața. - Antonie Ștefan Mihail - prezent - Apostol Neculai - prezent - Arcaș Viorel - prezent - Ardelean Aurel - prezent - Arion Viorel - prezent - Athanasiu Alexandru - euroobservator - Basgan Ion - prezent - Berceanu Radu Mircea - Guvern - Blaga Vasile - Guvern - Bobeș Marin - prezent - Cazacu Cornelia - delegație - Câmpeanu Radu-Anton - prezent - Cârlan Dan - prezent - Chelaru Ioan - prezent - Cinteză Mircea - prezent - Ciornei Silvia - euroobservator - Cioroianu Adrian Mihai - euroobservator - Cismaru Ivan - prezent - Copos Gheorghe - prezent - Corodan Ion - prezent - Cozmâncă Octav - absent - Crețu Corina - euroobservator - Crețu Ovidiu Teodor - prezent - Cucuian Cristian - prezent - Cutaș George Sabin - prezent - Daea Petre - prezent - David Cristian - Guvern - David Gheorghe - prezent - Diaconescu Cristian - prezent - Dina Carol - prezent - Dinescu Valentin - prezent - Dîncu Vasile - euroobservator - Duca Viorel Senior - euroobservator - Dumitrescu Ion Mihai - prezent - Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent - Dumitru Constantin - prezent - Eckstein Kovacs Peter - prezent - Fekete Szabo Andras Levente - prezent - Filipescu Teodor - prezent - Florescu Ion - prezent - Flutur Gheorghe - prezent - Frunda György - prezent - Funar Gheorghe - prezent - Găucan Constantin - prezent - Geoană Mircea Dan - absent - Georgescu Radu Cristian - delegație - Gheorghe Constantin - absent - Hașotti Puiu - prezent - Ilașcu Ilie - delegație - Iliescu Ion - absent - Ilușcă Daniel - prezent - Ion Vasile - prezent - Iorga Nicolae - absent - Iorgovan Antonie - delegație - Ioțcu Petru Nicolae - prezent - Ivănescu Paula Maria - prezent - Jurcan Dorel - prezent - Loghin Irina - prezent - Lupoi Mihail - prezent - Mardare Radu Cătălin - prezent - Marinescu Marius - prezent - Markó Bela - Guvern - Meleșcanu Teodor Viorel - delegație - Mereuță Mircea - prezent - Mihăescu Eugen - euroobservator - Mihăilescu Petru Șerban - prezent - Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - prezent - Moraru Ion - prezent - Morțun Alexandru Ioan - euroobservator - Neagoe Otilian - prezent - Neagu Nicolae - prezent - Nemeth Csaba - prezent - Nicolae Șerban - prezent - Nicolai Norica - prezent - Novolan Traian - prezent - Onaca Dorel Constantin - absent - Oprea Mario-Ovidiu - prezent - Oprescu Sorin Mircea - absent - Pascu Corneliu - absent - Păcuraru Paul - prezent - Păunescu Adrian - absent - Pereș Alexandru - prezent - Pete Ștefan - prezent - Petre Maria - euroobservator - Petrescu Ilie - prezent - Popa Aron Ioan - prezent - Popa Dan Gabriel - prezent - Popa Nicolae-Vlad - euroobservator - Popescu Dan Mircea - prezent - Popescu Ionel - prezent - Popescu Irinel - absent - Popescu Mihail - prezent - Prodan Tiberiu Aurelian - prezent - Puskas Valentin Zoltan - prezent - Rădoi Ion - absent - Rădoi Ovidiu - absent - Rădulescu Cristache - prezent - Roibu Aristide - absent - Sabău Dan - prezent - Sârbu Ilie - prezent - Silistru Doina - prezent - Simionescu Aurel Gabriel - prezent - Sogor Csaba - prezent - Solcanu Ion - prezent - Stan Petru - prezent - Stănoiu Mihaela Rodica - delegație - Stoica Ilie - absent - Strătilă Șerban-Cezar - prezent - Stroe Radu - Guvern - Szabó Karoly Ferenc - absent - Șerbănescu Verginia - prezent - Șerbu Gheorghe Vergil - prezent - Șereș Ioan Codruț - Guvern - Ștefan Viorel - prezent - Șter Sever - prezent - Talpeș Ioan - absent - Tănăsescu Claudiu - prezent - Tărăcilă Doru Ioan - prezent - Terinte Radu - prezent - Theodorescu Emil Răzvan - învoit - Tîlvăr Angel - prezent - Toma Ion - prezent - Tomoiagă Iuliana Lucia - prezent - Tudor Corneliu Vadim - absent - Țâbuleac Mihai - prezent - Țicău Silvia Adriana - euroobservator - Țîrle Radu - euroobservator - Ungheanu Mihai - prezent - Ungureanu Vasile Ioan Dănuț - absent - Vasilescu Gavrilă - prezent - Văcăroiu Nicolae - prezent - Vărgău Ion - prezent - Vedinaș Verginia - prezent - Verestóy Attila - absent - Voiculescu Dan - prezent - Vosganian Varujan - prezent - Vraciu Jan - prezent Domnule președinte, completez eu lista.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, domnule senator, să-i notați pe toți colegii care au venit în sală după ce au fost strigați de dumneavoastră. (discuții) Pentru prezență, bănuiesc. Imediat. (discuții) Stimați colegi, vă invit în sală. Vă consult dacă aveți observații legate de programul de lucru, respectiv lucrări în plen până la orele 13.00, iar după-amiază ședințe în comisii. Dacă nu aveți observații legate de programul de lucru, vă anunț că sunteți în cvorum și vă rog să vă exprimați prin vot. Vă rog să introduceți cartelele și să vă ocupați locurile. Stimați colegi, vă rog să votați. În unanimitate s-a aprobat cu 54 de voturi pentru. Rog toți colegii senatori prezenți în sală să voteze, fiindcă suntem în cvorum. În legătură cu ordinea de zi aveți observații? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră ordinea de zi. Adresez rugămintea reprezentanților Executivului să fie prezenți pentru a putea lua în dezbatere Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Stimați colegi, vă rog să votați. Supun votului dumneavoastră ordinea de zi a ședinței de astăzi. Vă rog să votați. Cu 57 voturi pentru și o abținere a fost aprobată de plen.
|
|
|
Vă consult dacă aveți observații în legătură cu programul săptămânii viitoare care va fi hotărât - noi am spus doar un proiect de program - în funcție de deciziile luate în Birourile permanente reunite. Sigur că prioritatea numărul unu pentru săptămâna viitoare este bugetul. Vom stabili zilele de ședință și în funcție de dezbaterile de mâine. Iar mâine, în plenul celor două Camere, vom anunța programul de lucru al săptămânii viitoare. Vă rog să vă pronunțați în legătură cu această ... Doriți să interveniți? Da, vă rog! Domnul senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Grupul parlamentar PRM insistă, domnule președinte, spre a continua colaborarea și să rezolvați aspectele de natură tehnică, respectiv, ducerea cartelelor noastre, mâine dimineață, în sala Camerei Deputaților, pentru a putea vota electronic. În felul acesta, avem șansa ca, mâine, să terminăm, până la ora 13.00, bugetul. În caz contrar, așa cum ați constatat, doamnelor și domnilor senatori, pierdem, cum s-a întâmplat și ieri, și alaltăieri, 2-3 ceasuri pe zi, tot strigând catalogul. Având cartele, calculatorul vă prezintă, domnule președinte, care este situația celor prezenți în sală, prezintă și situația votului. Pe noi, cei de la Partidul România Mare, ne interesează și cine votează, și cum se votează. Nu suntem de la Alianța Dreptate și Adevăr, dar vrem să știm adevărul, pentru a se face dreptate de către români, atunci când vor merge la vot. De aceea, insistăm, domnule președinte, să se rezolve, tehnic, problema. În situația aceasta, mâine terminăm bugetul, și săptămâna viitoare putem intra pe prima variantă de lucru. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Eu am înțeles, din argumentația prezentată în ședința Camerelor reunite, din partea colegilor de la Camera Deputaților, că se fac o serie de intervenții tehnice, care să compatibilizeze cele două sisteme. Sunt convins, însă, că dumneavoastră nu ați făcut nici o referire la colegii secretari, care ați văzut ce rapiditate au în a identifica, număra și prezenta colegii deputați și senatori prezenți la ședința comună. Stimați colegi, supun votului dumneavoastră acest proiect de program pentru săptămâna viitoare, propus de Biroul permanent al Senatului, care poate fi definitivat doar în înțelegere cu reprezentanții Camerei Deputaților. Vă rog să votați. Aprobat de plenul Senatului cu 58 de voturi pentru și un vot împotrivă.
|
|
|
La pct.2 în ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanțare între România, Banca Europeană de Investiții și Municipiul București pentru Proiectul privind stația pentru tratarea apelor uzate București, Glina, faza A, semnat la București, la 29 mai 2006. Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital este raportoare. Îl invit pe domnul președinte Vosganian. Din partea Executivului, participă domnul secretar de stat Cătălin Doică. Microfonul 9. Aveți cuvântul. Vă rog să prezentați expunerea de motive.
|
|
|
Domnul Cătălin Doică - secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Perspectiva integrării țării noastre în Uniunea Europeană, reabilitarea stației de epurare Glina, care deservește Municipiul București, constituie o măsură prioritară în cadrul planului național de acțiune pentru protecția mediului. Realizarea acestui proiect va elimina impactul negativ major al apelor uzate deversate direct în râul Dâmbovița, care, după confluența cu râul Argeș, ajung în Dunăre. Investiția este împărțită în două faze distincte, atât din punct de vedere tehnic, cât și al finanțării. Împrumutul B.E.I. a fost notificat ca nefiind ajutor de stat, prin acest contract de finanțare, B.E.I. angajându-se să pună la dispoziția împrumutatului, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, suma de 25 milioane euro. Împrumutul este acordat pe o perioadă de 25 de ani, din care 6 ani perioadă de grație, cu o dobândă fixă, bazată pe dobânda euribor pentru depozitele în euro la șase luni. Față de toate cele prezentate anterior, Ministerul Finanțelor Publice, în numele Guvernului, vă roagă să fiți de acord cu proiectul de act normativ adus în fața dumneavoastră. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Îl invit pe domnul președinte Varujan Vosganian să prezinte raportul întocmit de Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.
|
|
|
Domnul Varujan Vosganian: Domnule președinte, stimați colegi, Raportul la Proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanțare între România, Banca Europeană de Investiții și Municipiul București pentru Proiectul privind stația pentru tratarea apelor uzate București, Glina a întrunit majoritatea voturilor membrilor Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și, în consecință, supunem spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere, împreună cu proiectul de lege, fără amendamente.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc, domnule președinte. Vă consult dacă doriți să interveniți la dezbateri generale. Proiectul de lege a fost susținut în comisie de toate grupurile parlamentare. Supun votului dumneavoastră, cu două precizări: legea are caracter de lege ordinară și este prioritate legislativă aprobată de noi. Vă rog să vă pronunțați prin vot. Rog colegii senatori să voteze atât raportul întocmit de comisie, cât și proiectul de lege în ansamblu. Nu sunt amendamente. Cu 56 de voturi pentru, un vot împotrivă și 2 abțineri, Senatul adoptă atât raportul întocmit de Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, cât și proiectul de lege în ansamblu.
|
|
|
La pct.3 în ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Plenul Senatului a aprobat ca acest proiect de lege să se dezbată în procedură de urgență. Comisia raportoare este Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Îl invit pe domnul președinte Eckstein Kovacs Peter la pupitru. Din partea Executivului, cine prezintă expunerea de motive? Aveți cuvântul, doamna secretar de stat Cristina Pocora.
|
|
|
Doamna Cristina Pocora - secretar de stat la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul: Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, doamnelor și domnilor senatori! Vă rog să-mi permiteți ca, din împuternicirea Guvernului, să prezint plenului Senatului Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare. Proiectul de lege care se află astăzi în dezbaterea Senatului a fost elaborat de Guvern în temeiul art.115 din Constituția României, care instituie competența Parlamentului de a adopta o lege specială de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe. Prezentul proiect de lege a fost structurat pe șapte domenii de abilitare, domenii care nu fac obiectul legilor organice stabilite conform art.73 din Constituție. Cele șapte domenii sunt următoarele: finanțe publice și economie; transporturi, amenajarea teritoriului și construcții; muncă, protecție socială și salarizare, administrație publică, cultură, comunicații și prorogarea unor termene prevăzute în actele normative cu putere de lege. Doamnelor și domnilor senatori, Proiectul de lege a fost examinat de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, în calitate de comisie sesizată în fond. În urma dezbaterilor care au avut loc, comisia a elaborat un raport de admitere, cu amendamente admise, pe care Guvernul și le însușește în integralitatea lor. De asemenea, doamnelor și domnilor senatori, am alături de mine reprezentanții tuturor ministerelor care au transmis titluri pentru această lege, pentru ca, în eventualitatea în care dumneavoastră doriți informații suplimentare, să vă poată răspunde. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Vă rog să precizați dacă Guvernul este de acord cu amendamentele existente în Anexa 1.
|
|
|
Doamna Cristina Pocora: Guvernul este de acord cu amendamentele admise, în integralitatea lor.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Îl invit pe domnul președinte Eckstein Kovacs Peter să prezinte raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovacs Peter: Domnule președinte, Raportul este de admitere, cu un set de amendamente adoptate de către comisie, care fie elimină, datorită caracterului de lege organică a celor propuse spre modificare în perioada vacanței parlamentare, fie explicitează ceea ce se dorește a interveni pe textele de lege. De asemenea, există Anexa 2, în care sunt 57 de amendamente respinse, care, în majoritate, sunt de eliminare a fiecărei poziții din proiectul de lege. S-a primit un aviz favorabil de la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital. Senatul este prima Cameră sesizată, iar proiectul face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți la dezbateri generale, din partea grupurilor parlamentare. Domnul senator Valentin Dinescu. Microfonul 1.
|
|
|
Domnul Valentin Dinescu: Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, suntem, astăzi, în fața uneia din multele legi pe care, de-a lungul timpului, le-am adoptat, privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare. Din păcate, trebuie să vă spun că temerile noastre, formulate în repetate rânduri, s-au adeverit. Guvernul a pornit cu un anumit mandat, dacă vreți să-l numim așa, cu o anumită abilitare, pentru ca, apoi, în baza acestei abilitări, să depășească limitele și să-și rezolve niște probleme care, în mod normal, ar fi trebuit rezolvate pe calea unui proces legislativ normal. Iată de ce doresc să vă aduc la cunoștință doar câteva din lucrurile pe care noi considerăm că această lege de abilitare nu ar trebui să le cuprindă și am să vă fac o succintă motivație a modului în care noi considerăm că ele deschid larg poarta unor excese, ca să nu le denumesc altfel. De exemplu, la Capitolul I, la finanțele publice și economie, punctul 1, reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Punct și trecem la punctul 2. Vă dați seama, după această denumire generică a activității, că în reglementarea unor situații financiare se pot ascunde foarte multe lucruri ciudate. La punctul 26 avem măsuri privind accelerarea privatizării societăților comerciale din portofoliul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, punct care a fost amendat, mi se pare, de domnul ministru Voicu și s-a solicitat ca el să devină "măsuri privind accelerarea privatizării". Las la o parte faptul că Guvernul își amendează propriul proiect de lege, dar nu știu dacă, din nou, această formă generală, care vine într-o anumită contradicție cu modul în care a fost formulat inițial punctul 26 nu dă iarăși loc unor interpretări. La Capitolul II - transporturi, amenajarea teritoriului și construcții, la punctul 4 - măsuri privind dezvoltarea activității în domeniul construcțiilor de locuințe, am pus o întrebare punctuală: ce înseamnă aceste măsuri? Mi s-a răspuns că este vorba de vânzarea locuințelor construite cu fonduri externe și destinate închirierii tinerilor cu posibilități financiare reduse. Deci, este vorba de o vânzare către chiriași, în condițiile în care acele fonduri, inițial, aveau ca scop tocmai ajutorarea unor categorii sociale aflate într-o anumită dificultate. Întrebarea mea este: ce se va întâmpla, pentru că ritmul construcțiilor este cel care este, în momentul în care aceste locuințe vor fi vândute și vor fi solicitări din partea altor tineri aflați în situația respectivă? Ori se va modifica sistemul și se va vorbi de construirea unor locuințe destinate închirierii pe o perioadă de timp, după care, un drept de preemțiune al chiriașului, ceea ce nu este în legislația de referință, ori, dacă nu, haideți să le lăsăm destinația pentru care s-au primit fondurile necesare. La punctul 5 al aceluiași capitol, se vorbește de stabilirea unor măsuri în vederea accelerării obținerii avizelor în cazul proiectelor de infrastructură de interes național. Ce putem noi abilita, în acest moment, pentru ca aceste avize să fie obținute? Mi s-a dat un răspuns destul de ciudat, în sensul că e nevoie de o anumită celeritate. Haideți să avem în vedere că discutăm la condiția Guvernului României, în care aprobările dintr-un minister și alt minister pot să aibă un curs, dacă vreți, al dialogului și tare mă tem că, de fapt, este vorba despre altceva. În sfârșit. La administrație publică, la Capitolul IV - măsuri privind transferul unor acțiuni și activități din domeniul sanitar în competența autorităților administrației publice locale -, dacă lucrurile se vor opri numai aici, nu este nimic grav. Avem însă experiența faptului că, în acest interval de vacanță parlamentară, odată cu transferul, s-a trecut și la o privatizare pe sub mână a acestor unități sanitare, eludându-se încă o dată dialogul parlamentar și nu numai atât, confruntarea cu realitățile din județe pe care noi, cei care le reprezentăm în Parlamentul României, le cunoaștem - îmi place să cred - la fel de bine, dacă nu chiar ceva mai bine decât Guvernul. În sfârșit, la Capitolul V - cultură - punctul 1 - reglementări privind instituțiile și companiile de spectacole și/sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat. Aici, cred că, deși nu pun la îndoială onestitatea domnului secretar de stat Ioan Onisei, avem de-a face totuși cu satisfacerea unor interese clientelare. Pentru ca să aștepți vacanța parlamentară să reglementezi activitatea în domeniul impresariatului presupune elaborarea unor norme sau, mă rog, a unei hotărâri de Guvern care să limiteze drastic condițiile de obținere a autorizației de impresariat, astfel încât vor fi probabil scoase de pe piața acestei activități toate agențiile care nu răspund unor interese, așa cum am mai spus, clientelare. În sfârșit, v-am făcut o prezentare succintă a motivelor pentru care Partidul România Mare, la fel cum a făcut-o și în comisie, nu va susține această inițiativă legislativă. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc, domnule senator. Alte intervenții? Vă rog, domnul senator Șerban Nicolae, microfonul central sau microfonul 3.
|
|
|
Domnul Șerban Nicolae: Vă mulțumesc,domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi, Încep prin a face o constatare, și anume la dezbaterea unei legi de abilitare a Guvernului pentru emitere de ordonanțe lipsesc, în primul rând, senatorii care sunt membri ai Guvernului. Mi se pare că este nu doar o practică nefericită, ci și un mod de dispreț în atitudinea colegilor noștri membri ai Guvernului ca, la o astfel de lege care privește chiar abilitarea instituției din care fac parte să absenteze. Susținerea punctelor de vedere din partea Guvernului este lăsată la nivel de secretar de stat, ceea ce iarăși arată cât de mult îi interesează acest lucru. Bănuiesc că, probabil, și de data asta, Guvernul se așteaptă ca opoziția să-și modifice statutul în Parlament și să susțină proiectele Guvernului, chiar în lipsa acestora. La dezbaterea în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări au apărut o serie întreagă de probleme la care răspunsurile au fost, ca să spun așa, semi satisfăcătoare sau semi nesatisfăcătoare. Astfel, vă dau un exemplu. La Capitolul II - Transporturi, Amenajarea Teritoriului și Construcții, la pct.3, se solicită abilitarea pentru a emite o ordonanță de Guvern în timpul vacanței parlamentare pentru modificarea alin.3 al art.51 dintr-o lege, Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului. Stimați colegi, dacă se solicită abilitarea Guvernului pentru emiterea unei ordonanțe în perioada de vacanță parlamentară pentru modificarea unui alineat dintr-un articol dintr-o lege înseamnă că nu am înțeles de fapt care este rolul acestei instituții constituționale care se numește abilitarea Guvernului pentru delegarea legislativă pe care Parlamentul o dă Guvernului în perioada de vacanță parlamentară. Facem o lege în care spunem că trebuie să modificăm un alineat dintr-un articol? Am întrebat și la comisie, mai mulți reprezentați ai Guvernului de la diverse ministere, fac precizarea că nici acolo nu au fost prezenți titularii cabinetelor, ci tot la nivel de secretar de stat s-a purtat dialogul, altminteri, corect și profesionist, dar era vorba de un nivel de reprezentare, care este motivul pentru care Guvernul nu poate reglementa această chestiune până la terminarea acestei sesiuni? În ședința de astăzi, avem peste 30 de proiecte de lege de discutat, 30 de puncte la ordinea de zi și doar vreo zece sunt proiecte ale Guvernului, restul sunt propuneri legislative. Din acest punct de vedere, eu cred că principalul inițiator în materie legislativă, Guvernul, este mult în urmă. În schimb, solicită abilitarea pentru emiterea de ordonanțe în perioada de vacanță parlamentară pentru asemenea chestiuni de detaliu care, dincolo de alte lucruri care, să spunem că, sunt importante sau sunt, eu știu, cu un grad ridicat de complexitate, intră în zona derizoriului, modificarea unui alineat într-un articol, iar Guvernul se așteaptă ca opoziția să suplinească absențele din rândul senatorilor arcului majoritar și să voteze asemenea chestiuni. Sunt și chestiuni care nu au fost încă pe deplin lămurite, chiar dacă la dezbaterile în comisii a existat un angajament, să zicem, cu caracter general, față de observațiile Consiliului legislativ și față de observațiile făcute de senatorii, membri ai Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, în legătură cu unele solicitări care pot să intre în domeniul legilor organice. Nu este o treabă simplă și riscul unei astfel de încălcări, să spunem, de limită a legii de abilitare este neconstituționalitatea ordonanței în cauză. Ni s-a promis, dar așa cum am văzut și din sesiunea trecută, s-a solicitat abilitarea pentru emiterea de măsuri care să stimuleze turismul și măsurile care să stimuleze turismul s-au redus la interdicția emiterii de autorizații în municipiul Constanța, la jumătatea sezonului, pe litoralul românesc. Or, așa cum au arătat și colegii senatori în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, aceste lucruri sunt lăsate intenționat într-o zonă neclară pentru a permite diverse ajustări care să depășească totuși limitele cu care Parlamentul investește Guvernul în perioada vacanței parlamentare. Un lucru însă foarte important și care este nu aluziv, ci expres menționat în acest proiect, este cel care se regăsește la Capitolul I - Finanțe Publice și Economie, la punctele 4, respectiv 5, modificarea actelor normative care privesc Compania Națională "Loteria Română" și Compania Națională "Imprimeria Națională". Motivația pentru care se dorește modificarea acestui statut al celor companii este cea referitoare la faptul că o parte din capitalul social din pachetul de acțiuni la cele două companii ar trebui să intre în Fondul Proprietatea și să urmeze regimul prevăzut de legea specială pentru acestea. Fondul Proprietatea a fost reglementat prin legea prin care Guvernul și-a asumat răspunderea la mijlocul anului 2005. De la mijlocul anului 2005 și până la sfârșitul anului 2006, Guvernul nu a găsit răgazul necesar pentru a propune proiectul de lege care să modifice legile de funcționare ale Companiei Naționale "Imprimeria Națională" și Companiei Naționale "Loteria Română". Mie mi se pare că acest lucru este inadmisibil, mi se pare că este anormal ca Parlamentul să dea o delegare legislativă Guvernului în perioada de vacanță parlamentară pentru modificarea acestor legi la un an și jumătate de la cadrul care motivează o astfel de modificare. Fac precizarea că acea lege a trecut prin asumarea răspunderii Guvernului și nu a făcut obiectul dezbaterii în Parlament. Poate că și atunci am fi reușit să atragem atenția colegilor din Guvern că o companie care dețin un regim de monopol de stat nu poate să intre în circuitul civil decât după ce-i schimbăm statutul. Nu poate să intre în sistemul de listare la bursă decât după ce-i schimbăm statutul. Nu se mai poate vorbi de monopol de stat la o companie la care o parte din pachetul de acțiuni este deținut de persoane de drept privat și nu de stat. De aceea, am propus un amendament care se regăsește între cele respinse prin care să fie eliminate aceste puncte și solicit încă o dată Guvernului, chiar dacă el este reprezentat doar la nivel de secretar de stat, să accepte că pentru aceste două companii este nevoie de o dezbatere parlamentară, o dezbatere parlamentară serioasă și nu de ordonanță de urgență făcută în perioada vacanței parlamentare. Vacanța parlamentară în 2007 va fi de o lună. Eu sunt convins, văzând ritmul cu care Guvernul propune proiecte de lege, că și în această lună, mare parte din acest proiect nu va fi respectat și că majoritatea reglementărilor pentru care se solicită abilitarea de emitere de ordonanțe nu vor fi folosite. Din acest punct de vedere, aș vrea totuși să fac un apel la colegii senatori din arcul majoritar să încerce să ne convingă pentru ce ar trebui opoziția să susțină un asemenea proiect de lege, pentru că nu am văzut acest lucru nici din susținerea la comisie, nu rezultă nici din textul proiectului de lege și nu rezultă, deocamdată, nici din susținerea reprezentanților Guvernului. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat își rezervă dreptul de a decide cu privire la susținerea sau nesusținerea acestui proiect de lege în funcție de evoluția dezbaterilor și în funcție de votul pe amendamentele propuse. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Alte intervenții? Domnul senator Gheorghe Funar. La dezbateri generale, da?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu. Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. La dezbateri generale, din partea grupului nostru parlamentar, poziția a fost limpede prezentată și cu fermitate de către distinsul coleg, domnul senator Dinescu. Eu am câteva întrebări, domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor senatori, pentru singura reprezentantă a Guvernului, domnișoara secretar de stat. La art.1, la Finanțele publice și economice, respectiv pct.2, se face referire la reglementări privind modul și condițiile de valorificare a bunurilor intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului. Aș vrea să vă întreb dacă aici se pune la cale vânzarea vilelor de protocol sau la alt articol, sau dacă nu este vorba de vilele de protocol despre care s-a scris în presă zilele trecute, atunci v-aș ruga să ne precizați la ce se referă aceste noi reglementări pe care le propuneți. La punctul 6 propuneți să fie abilitat Guvernul să aprobe plafonul de îndatorare publică a României pe anul 2007, care nu este o jucărie. Întrebarea este: la cât s-a gândit Guvernul să crească prin vrerea mușchilor proprii datoria publică a României în anul 2007 și de ce nu ați venit până acum, reprezentanții Guvernului, cu un proiect de lege în fața Parlamentului? La punctul 14 ați prevăzut măsuri pentru scoaterea din rezerva de stat a unor cantități de combustibil. Am o întrebare simplă. De ce v-ați gândit la asemenea măsuri și care sunt cantitățile pe care doriți să le includeți în ordonanță? La punctul 16 este vorba de măsuri de garantare a aprovizionării cu gaze naturale. V-aș ruga să ne precizați în ce constau aceste măsuri de garantare și ținând seama de fondul problemei apare o întrebare suplimentară: de ce până acum ați refuzat să veniți în fața Parlamentului cu un proiect de lege? La punctul 18 este vorba de unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale DISTRIGAZ SUD, DISTRIGAZ NORD - Tg.Mureș. așa cum știți, președintele României, Traian Băsescu, și șeful din umbră al Alianței, a dat o indicație prezidențială prețioasă, stoparea acestor privatizări. Întrebarea este: de ce veniți cu o asemenea solicitare? Guvernul să dea ordonanță și împotriva nu numai a românilor, așa cum s-a întâmplat în cazul privatizării PETROM-ului, dar și împotriva șefului statului care, cu siguranță, nu va promulga legea dacă s-ar ajunge în faza respectivă. La punctul 26 sunt prevăzute măsuri privind accelerarea privatizării societăților comerciale din portofoliul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. V-am ruga să ne precizați care sunt aceste societăți comerciale din portofoliul A.V.A.S. și care sunt măsurile pe care le-ați preconizat. La Capitolul II - Transporturi, amenajarea teritoriului și construcții, pct.5, sunt prevăzute măsuri în vederea accelerării obținerii avizelor în cazul proiectelor de infrastructură de interes național. V-am ruga să ne precizați care sunt aceste măsuri pe care le are în vedere Guvernul. La Capitolul IV - Administrație publică, pct.3, e vorba de modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului și vânzarea unor imobile. Aici, în schimb, este vorba de imobile, despre care s-a scris în presă, și actualii chiriași... și mă opresc, deocamdată aici... Îmi voi susține apoi amendamentele.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc, domnule senator. Dacă mai sunt alte intervenții din partea colegilor din celelalte grupuri? Nu mai sunt. Declar închise dezbaterile generale. Adresez rugămintea reprezentanților Executivului să ofere răspuns la întrebările prezentate public astăzi în plen de domnul senator Gheorghe Funar. Aveți cuvântul, microfonul 8, doamna secretar de stat Cristina Pocora.
|
|
|
Doamna Cristina Pocora - secretar de stat în Departamentul pentru Relația cu Parlamentul: Mulțumesc, domnule președinte. Am să fac niște considerații generale, după care vă rog să-mi permiteți să las reprezentanții ministerelor să ofere un răspuns bine documentat. Aș vrea, în primul rând, să transmit că toți miniștrii senatori sunt în ședință de Guvern și din păcate de aceea nu se află astăzi aici. Am răspuns domnului senator Șerban Nicolae și dați-mi voie să dau cuvântul reprezentanților ministerelor.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, microfonul 9.
|
|
|
Domnul Cătălin Doică - secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice: Întrucât Ministerul Finanțelor Publice are trecut unul dintre primele puncte asupra cărora domnul senator Funar a ridicat probleme și anume, Punctul I.2 - Reglementări privind modul și condițiile de valorificarea a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, răspunsul la solicitarea și întrebarea domnului senator Funar este că nu, acest punct nu se referă, ca de altfel nici actul normativ nu se referă la valorificarea de exemplu a caselor aflate în protocolul statului, în administrarea Regiei Administrării Protocolului Statului, se referă pur și simplu la bunurile intrate în proprietatea privată a statului, în urma confiscărilor, abandonărilor, a moștenirilor rămase fără stăpân. Este necesară modificarea actualului cadru normativ, întrucât și modificarea Codului vamal, majoritatea bunurilor provenind din bunuri confiscate în vamă sau bunuri folosite la săvârșirea de infracțiuni face necesară corelarea acestor prevederi legale în materie. Încă o dată, nu se referă la casele administrate de Regia Administrării Protocolului Patrimoniului de Stat. Tot referitor la întrebarea domnului senator Funar, privind aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru anul 2007, menționăm că, deși nu este un argument, că de regulă aprobarea acestui plafon a fost făcut prin ordonanță, ca urmare a abilitării Guvernului de a emite ordonanțe, prin lege și, de asemenea, menționăm că este necesar ca acest plafon de îndatorare publică să fie aprobat în cursul lunii decembrie, a anului 2006, în speță sau cel mai târziu până la jumătatea lunii ianuarie a anului 2007, întrucât este posibil, chiar în cursul lunii ianuarie să fie necesară contractarea unor împrumuturi. Dacă-mi permiteți să răspund foarte pe scurt...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Până acum a răspuns domnul secretar de stat Cătălin Doică pentru Ministerul Finanțelor Publice și dacă doriți să oferiți răspuns și aveți argumente și pentru alte întrebări, vă rog.
|
|
|
Domnul Cătălin Doică: Mă scuzați, nu pentru alte instituții, ci pur și simplu la problema ridicată vizavi de Imprimeria Națională și Loteria Română, e-adevărat problemă neridicată de domnul senator Funar, ci de domnul senator de la PSD. Referitor la Loteria Română și Imprimeria Națională, menționez că Guvernul nu vine cu acest proiect de act normativ la un an și jumătate după aprobarea cadrului general referitor la Legile proprietății, Guvernul a venit, spunem noi, în timp util cu acte normative privind reglementarea acestor situații, în cursul anului 2006, acte normative care, este adevărat, au fost respinse prin lege, de către Parlament. Totuși, Legile proprietății continuă să mențină în interiorul lor Imprimeria Națională și Loteria Română ca și părți ale Fondului Proprietatea, într-o anumită proporție și este necesară instituirea cadrului legal pentru a face posibil transferul acestor acțiuni către Fondul Proprietatea, precum și listarea cel puțin a 5% din acțiunile acestor două companii pe piața de capital. Legea proprietății ne obligă. Înțeleg că tot astăzi pe ordinea de zi este un proiect de act normativ privind eliminarea Imprimeriei Naționale și a Loteriei Române din patrimoniul Fondului Proprietatea, proiect de act normativ care, după știința mea, are avizul negativ al Guvernului. Ca atare, înțelegem că, totuși trebuie să reglementăm regimul acestor două companii vizavi de Fondul Proprietatea și de Legea proprietății. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Alte intervenții? În primul rând, vă rog, o precizare, domnul senator PSD se numește Șerban Nicolae. Vă rog, din partea Executivului, dacă mai aveți de oferit răspunsuri?
|
|
|
Doamna Cristina Pocora: În ceea ce privește întrebarea domnului Funar, de la punctul 1.14 - Măsuri privind scoaterea de la rezerva de stat a unor cantități de combustibili, acest titlu este introdus de către Departamentul pentru Relația cu Parlamentul pentru a acoperi necesitatea unei reglementări rezultate din posibilitatea apariției pentru perioada vacanței parlamentare a unor situații neprevăzute: funcționarea termocentralelor, alte dificultăți ce vor apărea în economie. Pot să vă dau și un exemplu, 2.130.000 tone de cărbune și 185.200 tone de păcură, mi-a comunicat Ministerul Economiei și Comerțului, vor fi scoase de la rezervă pentru această iarnă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Alte intervenții? Vă rog, să nu pierdem timpul, că avem ședință grea și lungă astăzi. Mai dorește cineva să intervină? Nu mai doriți. Vă rog, domnul senator Șerban Nicolae, să faceți precizarea dacă sunteți mulțumit de răspuns.
|
|
|
Domnul Șerban Nicolae: Mulțumesc, domnule președinte. Eu nu pusesem întrebări, dar mi s-a răspuns, ceea ce mă face să spun încă o dată că există momente când distinși vorbitori ratează o bună ocazie să se abțină. Mai întâi, eu aș vrea să atrag atenția asupra faptului că nici la dezbaterea bugetului de stat, cu excepția ministrului finanțelor, membrii Guvernului nu sunt prezenți, și nu cred că este o ședință de Guvern continuă, dar am să atrag atenția că o să-mi permit să verific câți din senatorii miniștri sunt prezenți astăzi la ședința de Guvern și care sunt problemele atât de importante care reclamă prezența lor la Guvern și nu la susținerea acestui proiect de lege, asta în primul rând, nu întrebasem de ce nu sunt prezenți, ci făcusem o observație că nu vin să susțină proiectul de lege, dar se așteaptă ca voturile de susținere să vină de la alți colegi decât cei din arcul majoritar, având în vedere că este destul de mare rarefierea în rândurile băncilor puterii. În ceea ce privește însă, Imprimeria Națională și Compania Loteria Română, mie mi se pare că răspunsul domnului secretar de stat agravează atitudinea Guvernului față de Parlament. Dacă Guvernul a venit cu proiecte de lege în privința acestor două companii și Parlamentul le-a respins, păi, stimați colegi de le Guvern, încercați doar, doar ține? Încercați doar, doar reușiți să strecurați o astfel de chestiune? Mai mult decât atât, dumneavoastră nu veniți cu un proiect de lege privind aceste două companii, ci solicitați dreptul de a legifera dumneavoastră printr-o ordonanță de Guvern, în timpul vacanței parlamentare în aceste domenii? Cred că sunteți suficient de bine pregătit și vă respect pentru acest lucru, ca să înțelegeți diferența de nuanță...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: V-aș ruga să nu reluăm dezbaterile.
|
|
|
Domnul Șerban Nicolae: Domnule președinte, Nu intru în dezbateri, dar am primit un răspuns care nu numai că mă nemulțumește, pentru că nu pusesem întrebarea în mod direct, făcusem o observație, dar care mi se pare că agravează modul în care Parlamentul este tratat de Guvern într-o asemenea chestiune. Dacă domnul secretar de stat spune că a venit Guvernul cu mai multe proiecte de lege în acest an și jumătate, eu nu mi le amintesc, dar să spunem că proiectul de lege care este astăzi pe ordinea de zi este o propunere legislativă și nu o inițiativă a Guvernului, și Parlamentul le-a respins, cu atât mai grav mi se pare ca Guvernul să solicite abilitarea de a legifera în perioada vacanței parlamentare acolo unde Parlamentul nu a fost de acord și repet, chestiunea de fond rămâne, și am să îmi permit să intervin la amendamentul cu pricina ca să spun că nu sunt obligat să respect, la un proiect de lege, o altă lege, cu atât mai mult cu cât acea lege trecută deja de Parlament nu a fost dezbătută, ci a fost adoptată printr-o procedură care evită dezbaterea parlamentară. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Domnul senator Gheorghe Funar, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Sunt profund nemulțumit de răspunsurile parțiale pe care le-am primit, dacă am avea șansa, dar nu ne permite Regulamentul, să dăm note, nu aș putea da mai mult de nota 1 la răspunsurile primite. Așa cum știți, doamnelor și domnilor senatori, în legea noastră fundamentală, în Constituție, se precizează la art.61: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", scrie foarte bine în Constituție. Guvernul dorește să fie abilitat ca prin ordonanțe, în perioada vacanței parlamentare, într-o lună de zile, în loc să se ocupe de administrarea țării, vrea să legifereze și la întrebările pe care le-am pus, distinșii secretari de stat nu au răspunsuri. Deci, vor să reglementeze dar nu știu ce, probabil că știu domnii miniștri. Am primit doar un răspuns extrem de parțial, și domnul secretar de stat din Ministerul Finanțelor Publice nu cunoaște plafonul de îndatorare publică a României pe anul viitor, poate să este secret de stat și domnul ministru Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu, numai dânsul știe. La celelalte întrebări pe care le-am adresat, nu am primit nici un răspuns. În această situație și ținând seama și de opiniile exprimate de către ceilalți doi colegi senatori care au intervenit și în dorința de a adopta în final un proiect de lege care să satisfacă dorința Guvernului, Grupul parlamentar PRM propune să supuneți la vot, domnule președinte de ședință, amânarea discutării acestui proiect de lege până săptămâna viitoare - luni după amiază, din câte sunt informat, nu este ședință de Guvern - să poată fi prezenți toți miniștrii care doresc să legifereze în locul Parlamentului în vacanța parlamentară. Eu, din câte am fost informat, în ianuarie nu vom mai avea Guvern, cade acest Guvern, dar cineva vrea să legifereze. Să vină domnii miniștri, să fie invitați luni după amiază și în prezența dânșilor să putem vota. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Domnul președinte Eckstein Kovács Péter, microfonul 7, vă rog.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Mulțumesc. Nu o să intru în amănunte pentru că noi, în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, desigur, nu ne putem pronunța asupra oportunității unui domeniu în care Guvernul să fie abilitat pe perioada vacanței parlamentare, în primul rând am verificat ca aceste propuneri să nu facă parte din categoria legilor organice și să eliminăm, printr-o formulare riguroasă, posibilitatea ca nici ulterior să nu fie un element de neconstituționalitate. Cu toate acestea cred că nu suntem la primul proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanțelor parlamentare. Este o măsură constituțională, sunt câteva măsuri, prorogările de termene, acea scoatere din rezervele statului de combustibil, cum să spun, suntem prezenți printre altele, da? Suntem prezenți pe teatre de luptă unde avem obligații internaționale, avem în față o iarnă în care nu știi cât de grea o să fie, care se regăsesc și s-au regăsit de fiecare dată. Ceea ce pot să spun domnului senator Șerban Nicolae, argumente de ce să voteze și opoziția pentru acest Proiect de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe. Am făcut o scurtă statistică a anului acesta și a ultimilor trei ani și am verificat numai legile de abilitare care s-au referit la vacanța parlamentară de iarnă, care este mai scurtă decât cea de vară, și statistica arată în felul următor: anul acesta s-au propus 68 de puncte în care Guvernul dorește să intervină; în 2005 acest număr a fost de 108; în anul 2004 - 148, iar în anul 2003 - 170. Deci, Guvernul actual propune de trei ori mai puține intervenții în perioada vacanței parlamentare decât în anul 2003. Domnul senator Șerban Nicolae face observația de ce trebuie să modifice un alineat dintr-un articol, este vorba de Capitolul II - Transportul, punctul 3, modificarea alin.3 al art.51 din Legea nr.350/2001. Acum eu îi amintesc domnului senator Șerban Nicolae unele prevederi constituționale, în art.1 al Constituției este un alineat care vorbește de statul național și alte atribute ale statului, nu cred că modificarea unui alineat ar fi lipsit de relevanță dacă este important... Mă deranjează domnul senator Vasile, dorește să intervină... în fine...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu, doar dorește să spună domnul senator Ion Vasile că sunt 23 de proiecte de lege care au termen de adoptare tacită astăzi.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Este o modificare cât se poate de punctuală și eu chiar felicit inițiatorii care știu ce vor să modifice foarte punctual.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Stimați colegi, Din dezbaterile generale, în numele unui grup parlamentar, domnul senator Gheorghe Funar a solicitat amânarea dezbaterilor pentru astăzi, până în momentul în care vor fi prezenți reprezentanții Executivului. Fiind o cerere în numele unui grup parlamentar, sunt obligat să o supun votului. Deci, vă rog să fiți atenți ce votați. Supun votului plenului Senatului solicitarea venită din partea domnului Gheorghe Funar, în sensul de a se amâna dezbaterile pentru săptămâna viitoare. Rog colegii prezenți în sală să voteze pentru că nu s-au exprimat decât 52 de senatori. Vă rog să vă ocupați locurile. Vă invit în sală. Resupun votului solicitarea venită din partea domnului senator Gheorghe Funar în numele Grupului parlamentar PRM. Numai puțin, că am luat-o mai repede decât calculatorul. Din sală: Nu a mers.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu, nu a mers, de aceea nici nu am anunțat.
|
|
|
Domnul Gavrilă Vasilescu: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, aș vrea să vă uitați puțin pe ordinea de zi și o să vedeți că avem 23 de proiecte de acte normative care au termen de adoptare tacită. În același timp, vă rog să observați că sunt 57 de amendamente respinse la Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare. Deci 23 de acte normative vor fi adoptate tacit. Eu cred că ar trebui să ne gândim - nu pentru aceleași considerente pentru care domnul senator Gheorghe Funar a solicitat, deși ar fi fost bine - dar eu aș vrea să vă gândiți dacă nu cumva este cazul, pentru că astăzi ne vom ocupa numai de această problemă, nu vom avea timp să ne ocupăm și de celelalte 23 de proiecte care au termen de adoptare tacită și nu cred că politica Senatului României este aceea de a adopta un asemenea pachet de acte normative prin adoptare tacită. Propunerea pe care eu v-o fac este de a amâna pe aceste considerente și eu cred că, pentru Senatul României, aceasta ar fi, în momentul de față, propunerea cea mai bună și cea mai înțeleaptă pe care o putem lua. Mulțumesc. Să amânăm pentru data de luni abilitarea Guvernului. Sunt 57 amendamente respinse. Puneți numai 2 minute la fiecare amendament respins și o să vedeți că sunt 2 ore, deja se va epuiza timpul. Eu vă mulțumesc și vă rog să vă gândiți și dumneavoastră dacă nu este corect acest lucru.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Pe chestiuni de procedură, domnul senator Peter Eckstein Kovacs.
|
|
|
Domnul Peter Eckstein Kovacs: Mulțumesc, domnule președinte. Eu aș face un apel la raționalitatea colegilor. Cele 57 de amendamente sunt toate de eliminare, începând cu amendament privind neadoptarea Legii de abilitare a Guvernului. Sunt câteva puncte care pot fi discutate, sunt discutabile. Celelalte nu necesită, pur și simplu, discuție, pentru că sunt făcute eliminări fără nici o motivație. Eu cred că putem soluționa repede acest proiect de lege.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Și eu speram să soluționăm repede. Regulamentul mă obligă să supun votului solicitarea venită din partea unui grup parlamentar. Vă rog să vă pronunțați prin vot în legătură cu cererea domnului senator Gheorghe Funar, în numele Grupului parlamentar PRM, de amânare a dezbaterilor pentru ziua de luni, solicitare formulată și de domnul senator Gavrilă Vasilescu, pe alte considerente. Solicitarea a fost respinsă, întrucât plenul Senatului a votat cu 24 de voturi pentru, 36 de voturi împotrivă și o abținere. Trecem la dezbaterea pe amendamente, Anexa nr.2. Amendamentul nr.1 nu poate fi susținut, este împotriva Constituției. Deci dacă dorim să nu abilităm Guvernul, o facem, sigur, expres, nu printr-o lege, ci prin faptul că vom vota împotriva Guvernului de a-i da dreptul ca, în perioada vacanței, să emită ordonanțe. Punctul 3. Dacă doriți să-l susțineți, domnule senator Gheorghe Funar, vă consult ?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte. Voiam să renunț la primul amendament, ca să ne încadrăm în termenul propus de domnul senator Eckstein.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu era corect.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La nr.crt.3 am un amendament respins, amendamentul aparține și colegilor senatori Ilie Petrescu și Antonie Iorgovan. Este vorba de reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Am o întrebare, aici, domnule președinte, pentru reprezentanții Guvernului, care sunt aceste măsuri financiar-fiscale, pentru că nefiind menționate în proiectul de lege, Guvernul poate să facă orice în acest domeniu și ne-a dovedit astă-vară că a știut să facă ce a vrut în domeniul măsurilor financiar-fiscale.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să oferiți răspuns. Microfonul nr.8.
|
|
|
Doamna Cristina Pocora: Mulțumesc. Acest titlu a fost introdus de către Departamentul pentru relația cu Parlamentul pentru situațiile în care sunt aduse modificări... apare necesitatea modificărilor pentru unele reglementări, situații neașteptate. Vreau să vă spun că este, deja, o formulare standard acest titlu. Am luat legile de abilitare din 2003-2004 și ea se regăsește în toate aceste legi de abilitare. Nu am abuzat de acest titlu nici în perioada vacanței de vară, după cum bine cunoașteți, pentru că ați avut ordonanțele în dezbaterea Parlamentului. Vă rog, doamnelor și domnilor senatori, să respingeți acest amendament. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Să-i dau cuvântul domnului senator Gheorghe Funar să-l susțină întâi, cel puțin.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Am propus eliminarea acestui punct din proiectul de lege, pentru că, așa cum ați remarcat și dumneavoastră din răspunsul dat de distinsa secretar de stat, Guvernul nu știe care sunt aceste măsuri, ci pornește de la premisa că se va întâmpla ceva în ianuarie și atunci va trebui să legifereze, să dea o ordonanță. În plus, ne-a asigurat domnișoara secretar de stat că este o practică. Au văzut ce s-a întâmplat anul trecut pe vremea asta sau ceva mai devreme și au zis: "Haideți să dăm de lucru parlamentarilor și punem punctul acesta - Măsuri în domeniul financiar-bancar", o denumire generică, un paravan după care se poate face orice, dar nu știu ce vor să facă. Și ne cer să-i abilităm să facă ceea ce nu știu. Ca atare, am propus eliminarea. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: În legătură cu acest amendament... Deci în condițiile în care un amendament este propus de către un coleg, el este susținut de inițiator. Dacă doriți, printr-o intervenție - ne găsim în procedură specială, este procedura de urgență - să combateți amendamentul, nu să-l susțineți. Vă rog, domnul senator.
|
|
|
Domnul Viorel Ștefan: Domnule președinte, așa este. Eu nu vreau nici să-l susțin, nici să-l combat, ci vreau să vă ajut în procedura de a adopta cât mai operativ această lege...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Observ.
|
|
|
Domnul Viorel Ștefan: Rugându-vă să observați că, la punctul 4, sunt autorul unui amendament legat de același text și, dacă sunteți de acord, putem să facem discuții pe ambele amendamente și atunci câștigăm din timpul de...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Sunt de acord. Vă rog, aveți cuvântul!
|
|
|
Domnul Viorel Ștefan: Domnule președinte, eu observ că este o confuzie totală în legătură cu introducerea în Legea pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe a unei astfel de prevederi. E adevărat că discutăm de o tradiție în materie, numai că discutăm de o tradiție nu foarte bună. Mi-aș permite să amintesc domnișoarei secretar de stat că numai în temeiul legii de abilitare de acum un an de zile, în sesiunea din iarnă, ne-am trezit cu o cascadă de ordonanțe simple ale Guvernului care toate aveau ca titlu reglementarea de măsuri financiar-fiscale. În conținut sigur că am regăsit cu totul și cu totul altceva, dar botezate toate "măsuri financiar-fiscale". Aș vrea să vă reamintesc că, în vacanța de vară, tot sub titlul "măsuri financiar-fiscale" s-a aprobat privatizarea Băncii Comerciale Române printr-o ordonanță simplă. Și exemplele pot continua. De aceea, aș vrea să vă amintesc că, de fiecare dată, la ultimele două vacanțe parlamentare, când s-a discutat despre această lege, eu am cerut Guvernului să ne spună ce are în vedere când spune "măsuri financiar-fiscale". Este a treia încercare de a înțelege ce dorește Guvernul, pentru că la primele două încercări n-am primit nici un răspuns convingător. Observ cu tristețe că și a treia oară răspunsul este mult mai neconvingător decât cele pe care le-am primit acum un an sau acum o jumătate de an. Deci s-ar părea că nu se înțelege un lucru: Legea pentru aprobarea Proiectului legii bugetului de stat și Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe sunt cele mai importante legi pentru că, în această situație, Parlamentul delegă competențe Executivului. În primul exemplu, îi delegă competențe de a cheltui resurse publice în limita unor plafoane aprobate prin lege, iar, în acest exemplu, delegă din prerogativele de legiferare ale Parlamentului. Or, a veni în fața Parlamentului și a cere un cec în alb în această materie, să spunem că are voie să reglementeze orice sub eticheta "măsuri financiar-fiscale", este ca și cum ar veni cu un proiect de lege a bugetului de stat în fața Parlamentului și să spuneți că aveți voie să cheltuiți oricât din resursele publice. Nu putem să fim de acord cu așa ceva. Vă rugăm să înțelegeți. Iar, dacă vorbim de măsuri financiar-fiscale, în opinia mea, aici ar trebui să vină exclusiv Ministerul Finanțelor Publice și să ne spună: "Am în vedere următoarele modificări: 1..., 2...., 3...., 4..." și așa mai departe, pentru că, după cât știu eu, de acest domeniu de activitate se ocupă Ministerul Finanțelor Publice. Vă reamintesc că ați venit, acum un an de zile, cu reprezentantul Ministerului Economiei și Comerțului care ne vorbea, la măsuri financiar-fiscale, despre ștergerea datoriilor la Termoelectrica, despre scoaterea de combustibil de la rezervele de stat și tot felul de năzdrăvănii dintr-astea. Nu se poate. Dacă nu este clar ce vreți să reglementați în perioada vacanței prin ordonanțe în domeniul financiar-fiscal, atunci noi nu putem să dăm un astfel de vot. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Doamna senator Verginia Vedinaș.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: N-am înțeles, domnule președinte, n-am voie să susțin amendamentul care a fost promovat de colegul meu și de ceilalți colegi ai mei ? Eu vreau să vorbesc în susținerea acestui amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog !
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Și vreau să vă reamintesc că art.115 alin.1 din Constituție dă dreptul Parlamentului să împuternicească printr-o lege de abilitare Guvernul să adopte ordonanțe obișnuite în domenii care nu fac obiectul legilor organice. O asemenea formulare constituțională obligă Parlamentul ca, prin legea privind abilitarea Guvernului, să precizeze ce anume, care este domeniul, în care exprimă votul, să aibă reprezentarea că e vorba despre un domeniu care face sau nu face obiectul legii organice, pentru că dacă face obiectul legii organice, nu poate abilita Guvernul. Vă reamintesc - cum a făcut-o și colegul înainte - că au fost foarte multe situații în care, date fiind anumite formulări evazive...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Distinsă doamnă senator...
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: ...Guvernul a reglementat în materia legilor organice. Este suficient să vă amintesc că, la începutul anului, s-a adoptat o ordonanță obișnuită privind salarizarea funcționarilor publici, ordonanță în care, în realitate, se prevedeau dispoziții cu privire la drepturi fundamentale ale funcționarilor - concediu etc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă adresez rugămintea să reveniți la amendament.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Deci în concluzie - mă refer la amendament - în concluzie, amendamentul care a fost formulat este foarte riguros. Sunt două variante: ori Guvernul precizează care vor fi acele măsuri și în ce anume vor consta, care este domeniul precis, ori singura soluție este să adoptăm amendamentul. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Din partea Executivului, dacă doriți să oferiți răspuns sau contraargumente.
|
|
|
Doamna Cristina Pocora: Nu aș dori să mă repet. Aș vrea însă să asigur distinsul Senat că nu există gânduri, rațiuni ascunse pentru introducerea acestui titlu. Tocmai de aceea Ministerul Finanțelor Publice nu se află în calitate de susținător al acestui titlu. De asemenea, rațiunea pentru care este prezentă această formulare în Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe este tocmai pentru a acoperi acele situații neprevăzute care pot apărea, dacă vor apărea. Dacă nu, nu-l vom folosi.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, vă mulțumesc. Stimați colegi, Vă propun să ne pronunțăm, prin vot, în legătură cu amendamentul de eliminare, propus de domnii senatori Gheorghe Funar, Ilie Petrescu, Antonie Iorgovan și mi-aș permite să spun că votul dat la acest punct 3 va influența decisiv și votul de la punctul 4, întrucât reprezentanții Executivului nu au putut prezenta o detaliere a măsurilor solicitate de colegul nostru, domnul senator Ștefan Viorel. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului de la poziția 3, Anexa 2 din raport. Vă rog să votați Cu 24 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă și nici o abținere, amendamentul a fost respins. Listă pentru grupurile parlamentare. Îl consult pe domnul senator Ștefan Viorel dacă insistă să-l mai pun la vot.
|
|
|
Domnul Viorel Ștefan (din sală): Dorim și detalierea.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Guvernul nu a agreat și nu a făcut precizările de rigoare. Vă dați seama că nu avem cum să-l votăm. La punctul 5, vă rog, aveți cuvântul, domnule senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Înainte de a-mi susține amendamentul, am o întrebare pentru reprezentanții Guvernului: Care este modul de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului și care sunt condițiile de valorificarea a bunurilor respective, pe care doriți să le includeți în textul uneia sau mai multor ordonanțe, în timpul vacanței parlamentare. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, domnul președinte Eckstein.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovacs Peter: Chestiune de procedură. Există un moment în care se pot pune întrebări reprezentanților Guvernului și domnul coleg Funar a pus întrebări în legătură cu acest punct și a primit un răspuns. Ca atare, rog ca amendamentul să fie susținut, dar fără întrebări în această fază a dezbaterilor.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Aveți cuvântul, domnule senator Gheorghe Funar. Vă rog să susțineți amendamentul. Lămuriri pe un text de lege, sigur ...
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Se pare că nu a fost suficient de atent președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, domnul senator Eckstein Kovacs Peter.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să susțineți amendamentul!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, m-a provocat și dau o replică, asta este tot și apoi îmi susține amendamentul.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: De acord. Mai dăm replici și după pauză. Acum, vă rog să susțineți amendamentul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu am dreptul la replică, domnule președinte?
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă ofer dreptul la replică, după aceea, am spus. Vă rog să susțineți amendamentul. De aceea v-am dat cuvântul!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu am primit, domnule președinte, răspunsul la întrebare, ca să-mi pot susține amendamentul și să-mi argumentez, suplimentar, amendamentul față de motivele pe care le-am avut eu, atunci când am scris acest amendament, împreună cu colegul meu senator. Deci, de aceea aștept un răspuns la întrebarea: Care este modul de valorificare a bunurilor respective și care sunt condițiile la care s-a gândit Guvernul, pentru că spunea foarte bine domnul senator Ștefan Viorel, noi delegăm Guvernului din competențele Parlamentului, îl lăsăm, în perioada de iarnă, în ianuarie, să legifereze în locul Parlamentului și vrem să știm ce vrea să legifereze? Mi se pare normal, domnule președinte, să știm care este modul de valorificare și care sunt condițiile de valorificare a bunurilor care au intrat în proprietatea privată a statului.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, mulțumesc. Având în vedere lipsa de răspuns din partea Executivului și răspunsul dat la dezbateri generale, vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului de la punctul 5. Vă rog să votați. Rog colegii senatori să-și ocupe locurile în sală și să voteze. Reluăm votul. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului de la punctul5. Cu 14 voturi pentru, 38 de voturi împotrivă și o abținere, amendamentul a fost respins. La punctul 6, amendament al domnilor senatori Gheorghe Funar și Ilie Petrescu. Aveți cuvântul, microfonul 2.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Așa cum știți, în aceste zile și în săptămânile precedente ne-am ocupat și ne vom ocupa și mâine - noi am dori să terminăm, mâine, bugetul - dar, deși în câteva zile vom avea bugetul de stat pe anul viitor, Guvernul solicită Parlamentului abilitarea sa în vederea reglementărilor privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli ale unităților din subordinea sau de sub autoritatea ministerelor. Toate aceste lucruri trebuia să fie incluse în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2007. Am o întrebare simplă, domnule președinte, dacă-mi îngăduiți! Care sunt aceste reglementări și de ce nu le-ați inclus în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2007, ca să nu ne dați de lucru, suplimentar, astăzi? Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Alte intervenții? Vă rog, răspuns din partea Ministerului Finanțelor Publice, domnul secretar de stat, Cătălin Doică.
|
|
|
Domnul Cătălin Doică: Mulțumesc, domnule președinte. Deci, reglementările la care se referă punctul trecut pe Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, se referă la legiferarea, la inițierea unui proiect de ordonanță, prin care să se reglementeze modalitatea de aprobare a bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici aflați în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, fie prin ordin comun al ministrului de resort și al ministrului finanțelor publice, fie prin ordin comun al ministrului de resort, ministrului finanțelor publice și ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, în cazul în care se referă la drepturi salariale sau numai prin ordin al ministrului de resort, după caz, în funcție de modalitatea de finanțare a operatorilor economici în cauză. Menționăm că până la această dată, aceste modificări, aprobările bugetelor de venituri și cheltuieli și, ca atare, modificările lor se fac prin proiect de hotărâre de Guvern, semnat de către ministrul de resort și ministrul finanțelor publice.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, vă mulțumesc. Sunteți mulțumit de răspuns?
|
|
|
Domnul Cătălin Doică: Motivul pentru care, mă iertați, nu se află în Legea bugetului este că Legea bugetului este o lege anuală, deci, eventual, și-ar fi putut produce efectele doar în anul 2007, or, noi avem nevoie de o reglementare stabilă. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Domnul senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, Vă răspund la întrebarea pe care ați formulat-o anterior. Sunt foarte mulțumit de răspuns și răspunsul dat de domnul secretar de stat justifică amendamentul pe care l-am făcut, de eliminare a acestui punct. Domnia-sa, dacă ați fost atenți, ne-a relatat că și în anii precedenți, și în anul 2006, Guvernul, prin hotărâri de Guvern a reglementat aceste probleme. Deci, nu este nevoie de abilitarea Guvernului, să emită ordonanță într-o problemă în care, până acum, a reglementat pe bază de hotărâri de Guvern. Ca atare, îmi susțin amendamentul de eliminare a punctului. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, mulțumesc. Rog plenul Senatului să se pronunțe prin vot asupra amendamentului existent la punctul 6, în Anexa 2. Vă rog să votați. Eliminarea punctului 3. Invit colegii senatori în sală. Cu 13 voturi pentru, 39 de voturi împotrivă și 5 abțineri, amendamentul a fost respins. La punctul 7, amendament formulat de domnii senatori Gheorghe Funar, Ilie Petrescu, Gavrilă Vasilescu, Antonie Iorgovan. Ofer cuvântul colegului Gavrilă Vasilescu.
|
|
|
Domnul Gavrilă Vasilescu: O să fiu cât se poate de scurt, pentru că s-a discutat foarte mult despre aceste două puncte. Deci, este vorba despre Loteria Română și despre Imprimeria Națională. Eu pot să vă declar că sunt un adversar total al privatizării celor două instituții, celor două societăți comerciale. Ele au fost gândite și așa trebuie să rămână, monopol de stat. Ceea ce regret, domnule președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, regret că nu este în sală domnul senator Antonie Iorgovan, pentru că-l văd trecut aici printre cei care ... Domnul senator, vă rog să fiți puțin atent, pentru că ceea ce vă spun este un lucru ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să nu dialogați cu sala!
|
|
|
Domnul Gavrilă Vasilescu: ... care nu aș vrea să se mai întâmple și, din păcate, s-a întâmplat! Este unul dintre autorii amendamentului. Ceea ce vreau să vă informez este următorul lucru: votul domnului senator Antonie Iorgovan a fost votul decisiv și, prin urmare, acest amendament a fost respins. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Dacă dintre ceilalți inițiatori doresc să intervină? Domnul senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Mă bucur că m-am aflat într-o asemenea companie la susținerea amendamentului de eliminare a punctului 4 din propunerea Guvernului și, în calitate de coautor, permiteți-mi să adresez o întrebare reprezentanților Guvernului: La ce se referă această modificare la care s-au gândit? În ce se va materializa această idee a Guvernului, care vrea să legifereze în lipsa noastră și să ne pună în fața faptului împlinit, așa cum a făcut-o în cazul jafului de la BCR? Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să oferiți răspuns.
|
|
|
Domnul Cătălin Doică: Da, domnule președinte. Se va concretiza într-o ordonanță dacă Parlamentul ne dă voie! Glumeam! Deci, Guvernul nu dorește decât să facă posibilă punerea în aplicare a prevederii Legii nr.247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate. Întrucât atât Loteria Națională, cât și Imprimeria Română au legi speciale de organizare și funcționare, este necesară modificarea cadrului legislativ care le reglementează organizarea și funcționarea, în sensul punerii în aplicare a prevederilor Legii nr.247/2005. Atât și nimic mai mult.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Domnul președinte Peter Eckstein Kovacs.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovacs Peter: Mulțumesc. Domnul coleg Funar a spus că nu am fost atent. Eu sunt foarte atent și domnia-sa, la dezbaterile generale, a solicitat întrebări la art.I, punctele 2, 6, 14, 16, 18, 26; la art.II, la punctul 5 și la art.IV, la punctul 3. Deci, aici, deja, a primit răspuns. Este o omisiune, și-mi asum toată responsabilitatea că la acest amendament figurează și domnul senator Antonie Iorgovan. Așa cum a spus domnul senator Vasilescu, votul domnului senator Iorgovan a fost decisiv în respingerea acestui amendament, care a fost susținut, din partea Puterii, de domnul senator Vasilescu și a fost respins, din partea Opoziției, de domnul senator Iorgovan.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, mulțumesc. Domnul senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Din nou, constat că nu a fost atent distinsul coleg, domnul senator Eckstein Kovacs Peter. Eu nu m-am referit ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să vă referiți la text.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Da, dar m-a acuzat, domnule președinte, și susținea că eu am făcut referire la punctul 4, referitor la modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.159/1999 privind înființarea Companiei Naționale Loteria Română S.A. și la modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.199/2000 privind înființarea Companiei Naționale Imprimeria Națională. Aș vrea să precizez, eu nu m-am referit la aceste puncte. Ele au fost abordate, cu argumente pertinente, de către distinsul coleg, domnul senator Șerban Nicolae. Îl rog pe domnul senator Eckstein să fie mai atent. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, domnul senator Șerban Nicolae.
|
|
|
Domnul Șerban Nicolae: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi, pentru clarificarea, să spunem, istoriei acestui amendament, trebuie să vă prezint câteva lucruri pe care nu am înțeles de ce nu le-au amintit colegii. Amendamentul cu pricina este propus de mine. Nu știu de ce nu am apărut în lista de inițiatori, pentru că nu era nici un fel de rușine, dar nu aceasta este singura inexactitate. A doua inexactitate este aceea că a fost respins de comisie, cu majoritate de voturi. Nu! Votul a fost egal, 3 la 3. Practic nu a întrunit majoritatea de voturi pentru a fi admis. E un lucru, poate mai puțin lipsit de semnificație în alte situații, dar eu zic că acest aspect este important la acest amendament. Amendamentul a fost respins pentru că nu a întrunit majoritatea numărului de voturi, nu pentru că majoritatea s-a pronunțat împotrivă. Vreau să fac însă câteva precizări legate de această inițiativă. Așa cum am anunțat și cum am mai spus și cu alte ocazii, Loteria Română are un regim nu de acum, nu din vremea comuniștilor, ci de la înființare, de monopol de stat. Sunt două caracteristici la o asemenea definiție: regimul de monopol - dat de activitatea economică - și regimul de monopol de stat care este dat de regimul juridic. Or, s-a dovedit deja că Legea nr.247/2005 a fost o ambiție stupidă a Guvernului, care a necesitat modificări ulterioare. Deja sunt modificări la Legea nr.247/2005, deja s-a constatat că este nevoie de legi care să o facă aplicabilă. Chiar reprezentantul Guvernului ne spune că sunt necesare alte ordonanțe ca să se facă aplicabilă Legea nr.247/2005, la un an și jumătate de la adoptare! Așa ceva, iertați-mă, este descalificant pentru orice Guvern. Să vină să spună că a dat o lege pentru care și-a asumat răspunderea și că nu poate să o aplice decât dacă face și niște modificări legislative în alte legi, și asta la un an și jumătate după adoptarea primului act normativ. Vă atrag atenția, vă rog să tratați cu toată seriozitatea această chestiune, pentru că, în definitiv, noi nu ne opunem în acest moment și pe acest proiect la privatizarea pe ușa din dos a Imprimeriei Naționale și a Loteriei Române. Noi solicităm, practic, să se facă o astfel de modificare legislativă pe bază de dezbatere parlamentară. Așa cum ni s-a spus la comisie că Legea nr.247/2005 este deja aplicabilă și nu mai avem ce discuta, o parte din capitalul social al acestor două societăți naționale a trecut deja sau ar trebui să treacă deja în regim privat, să intre în Fondul Proprietatea, să fie listat la bursă, să treacă în mâini private, același lucru vrea Guvernul să-l facă și prin emiterea de ordonanțe. Vrea să spună că ordonanțele s-au emis, și-au produs efectele, dacă Parlamentul le aprobă sau nu le aprobă, să fie sănătos. Dacă aceste chestiuni fac obiectul reglementării prin lege, iar dacă Parlamentul este unica autoritate legislativă a țării, dați posibilitatea - și fac apel nu numai la reprezentanții Guvernului - stimați colegi din arcul majoritar, să dezbatem aceste chestiuni. Vă veți impune punctul de vedere. Vreți reuși și de această dată prin votul majorității. Dar nu o faceți ca la Legea nr.247/2005 fără dezbateri. Această formă de lașitate legislativă este dăunătoare chiar pentru stabilitatea Guvernului și pentru respectul pe care această instituție vrea să-l obțină de la societate. Faptul că au fost parlamentari din arcul puterii - și senatori, și deputați - care au propus deja modificări ale Legii nr.247/2005, arată că această lege a trecut printr-o procedură proastă, printr-o procedură care nu i-a asigurat nici respectul din partea societății, nici stabilitate din punct de vedere juridic. Vă propun să fiți de acord să eliminăm aceste două companii, aceste două puncte - mai exact, ca să nu se înțeleagă altceva - din Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în perioada vacanței parlamentare, tocmai pentru a dezbate acest lucru în cadru parlamentar. Putem face analize serioase ca să vedem care este impactul privatizării acestor companii pentru că, o dată deschisă ușa și pus piciorul în prag nimic nu mai oprește ca aceste companii să treacă integral în mâini private.(rumoare, discuții) Și, repet, Statutul Loteriei Române, spre exemplu, de companie cu regim de monopol de stat nu este de acum. Nu este de pe vremea comuniștilor. Nu are nici un fel de legătură obligația de a introduce aceste două companii, parte din ele, în Fondul Proprietatea cu asumarea unui principiu general, cel referitor la despăgubirea persoanelor a căror imobile au fost naționalizate.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să concluzionați. (rumoare, discuții)
|
|
|
Domnul Șerban Nicolae: În concluzie, vă rog, stimați colegi, să fiți de acord că aceste amendamente de la pct.7 și 8 - pentru că, dacă nu mă înșel, practic, ele privesc același lucru - pot fi adoptate. În condițiile în care aceste amendamente sunt respinse prin votul majorității, să nu vă așteptați, stimați colegi din arcul majoritar, să susținem acest proiect de lege. Și vă atrag atenția că sunt chestiuni sensibile, unde se poate intra și în zona legilor organice și, practic, vom adopta o lege care este viciată de la bun început. Mie mi se pare că este incorect ca noi, ca parlamentari, să acceptăm sau să statuăm..
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: V-am rugat să concluzionați.
|
|
|
Domnul Șerban Nicolae: ... imediat, domnule președinte... că nu este necesară dezbaterea parlamentară. (rumoare, discuții) Din contră, ar trebui să acceptăm că este, în primul rând, obligația noastră să facem dezbateri parlamentare, mai ales pe chestiunile sensibile din punct de vedere social. Și vă atrag atenția că Loteria Română, spre exemplu, are un impact social deosebit datorită numărului foarte mare de participanți la sistemul de joc organizat de această companie, că există o mișcare de numerar foarte masivă prin intermediul acestei companii și că lucrurile trebuie tratate cu mult mai multă seriozitate. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog. Reprezentantul Guvernului. Sper să fiți la fel de restrâns în argumentație ca și colegii mei. Un sfert de oră.
|
|
|
Domnul Cătălin Doică - secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice: Mult mai restrâns. Vă mulțumesc, domnule președinte. Încă o dată, Ministerul Finanțelor Publice prin această inițiativă nu a încercat decât să propună posibilitatea emiterii unor acte normative care să poată pună în aplicare Legea 247/2005 în totalitatea ei. Dar pentru a face posibilă continuarea discuțiilor la proiectul de act normativ privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul este dispus să accepte emiterea unor proiecte de lege și aducerea lor în fața Parlamentului în următoarea săptămână, cu rugămintea de a fi considerate proiecte de act normativ care cer dezbaterea în procedură de urgență. Atât...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, mai explicit. Renunțați la punctele 4 și 5?
|
|
|
Domnul Cătălin Doică: Atât Loteria, cât și Imprimeria urmând a le transforma în proiecte de lege cu rugămintea de a fi luate în procedură de urgență. (rumoare, discuții)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Trebuia să spuneți de la început. Am pierdut doar 40 de minute. (discuții) Deci la pct.9. Amendament, domnul senator Funar. (rumoare, discuții) Nu vă supărați, nu votăm nici o eliminare. Haideți să citim Regulamentul întâi. Dacă Guvernul și-a retras, și-a retras. El are inițiativă. Pct.9. Microfonul 2. Domnul Gheorghe Funar, domnul Ilie Petrescu.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dar Guvernul nu a fost explicit la pct.4 și 5 și nu a spus că le retrage. A spus că va lucra și va face un proiect de lege.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: A prevăzut expres că le retrage. Așa le vom spune la vot. Fără pct.4 și 5. Aveți cuvântul la pct.9.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte. Sunt încurajat de admiterea celor două amendamente. În ceea ce privește cel de la pct.6, aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru anul 2007, insist asupra întrebării pe care am pus-o și la dezbaterile generale. (rumoare, discuții)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să argumentați pe amendament. Întrebările se pun pe lege.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Haideți să nu ne batem joc chiar de noi, că...
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, nu ne bate joc de noi, dar nu ne putem bate joc de neamul nostru și de viitorul copiilor noștri.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să vă referiți la amendament. (discuții, rumoare, vociferări, aplauze)
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte... (rumoare, discuții) Domnule președinte... (discuții, rumoare, vociferări, râsete) Domnule președinte, am un coleg aici care vorbește singur. (discuții, rumoare, râsete) Am întrebat, domnule președinte, cât dorește Guvernul să îndatoreze anul viitor țara și nu am primit răspunsul acesta. Eu, ca senator PRM de Cluj, nu pot accepta să votez "în orb" un asemenea text: "aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru 2007" fără să știu cât este acesta. Va fi 40 miliarde euro? Va fi 100.000 de euro? Există ceva diferențe între cifrele acestea. (rumoare, discuții)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Are dreptul la două minute, de aceea mă uit la ceas.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Eu mă încadrez, domnule președinte, în cele două minute.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Așa este. Aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vorbesc puțin și des. (discuții, râsete) Deci rog să mi se răspundă la această întrebare. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, dacă știți cifra, vă rog să o pronunțați.
|
|
|
Domnul Cătălin Doică: Nu, domnule președinte. Suma urmează a fi stabilită prin actul normativ privind aprobarea plafonului de îndatorare.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Vă rog să vă exprimați prin vot asupra amendamentului de la pct.6 anexa 2. Vă rog să votați. Invit colegii senatori în sală. Respins, întrucât a întrunit 11 voturi pentru și 40 împotrivă. Poz.10 din anexă. Domnul Gheorghe Funar, domnul Ilie Petrescu. Microfonul 2. Aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte. Solicit listă la votul precedent, că dorim să le facem o bucurie românilor de sărbători.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da. Vă rog listă pentru grupurile parlamentare.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: În ceea ce privește pct.7, din nou suntem lăsați în ceață. Se face trimitere la unele reglementări privind modul de alocare și utilizare a instrumentelor structurale, precum și a sumelor alocate de la bugetul de stat pentru cofinanțarea și prefinanțarea acestora. Am două întrebări aici, domnule președinte. Care sunt aceste reglementări?
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să susțineți cu argumente amendamentul. Întrebările se pun la lege. Vă rog să vă uitați în Regulament.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Acum suntem la lege, domnule președinte. Domnule președinte, nu se precizează care sunt aceste reglementări și nu se prevăd sumele alocate de la bugetul de stat pentru cofinanțarea și prefinanțarea acestora. Ni se solicită să votăm pe "baba oarba".
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să și argumentați.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Deci, nefiind, domnule președinte, precizate nici un fel de cifre, nici modul de alocare a instrumentelor structurale, noi nu putem vota, de aceea am propus eliminarea acestui text ambiguu al Guvernului.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Rog plenul Senatului să se pronunțe prin vot asupra amendamentului de la poz.10 din raport, pct.7 din lege, art.1. Vă rog să votați. Argumentul a fost respins, întrunind 14 voturi pentru, 41 împotrivă și 2 abțineri. Pct.11. Anexa 2. Domnul Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, se propune la acest punct abrogarea unor prevederi din Ordonanța Guvernului nr. 94/2004 fără să se precizeze care sunt aceste prevederi. Dacă dorește Guvernul să ni le comunice. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să oferiți răspuns.
|
|
|
Domnul Cătălin Doică: Da, domnule președinte. În mod concret, posibilitatea Guvernului de a emite ordonanțe este circumscrisă faptului că prin Ordonanța Guvernului nr. 94/2004 s-a stabilit ca, începând cu 1 ianuarie 2007, Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, să preia integral activitatea de administrare fiscală a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice. (rumoare, discuții) În prezent, derularea unui program împreună cu Banca Mondială privind modernizarea... (rumoare, discuții)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Vă rog să vă exprimați prin vot asupra amendamentului. (rumoare, discuții) Vă rog să lăsați discuția în sală și să votați. Vă rog să vă exprimați prin vot asupra amendamentului. Stimați colegi, în primul rând, vedeți, dacă vă certați între dumneavoastră și nu votați, trebuie să reluăm votul și pierdem timp dublu. Vă rog să reveniți. Vă rog să vă exprimați prin vot asupra amendamentului existent la poz.11 anexa 2 pct.8 din lege. Vă rog să votați. Amendament respins, întrunind 16 de voturi pentru, 41 împotrivă și 3 abțineri. Pct.12. Susțineți amendamentul? Domnul Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, Onorat Senat, Sunt nevoit să-mi susțin amendamentul pentru că, se spune, că a fost admis. Domnule secretar de stat, în condițiile acestea nu știu de ce a fost trecut la respinse. (discuții, rumoare, vociferări, râsete) Poate ne spune domnul senator Eckstein Kovacs Peter care se ceartă acum cu platformiștii. (discuții, rumoare, vociferări, râsete) Rog, domnule președinte, să se precizeze dacă este admis. (discuții, rumoare, vociferări)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog! De data asta chiar nu aveți dreptate. Se pare că amendamentul este trecut la amendamente admise. Ia să verificăm. Deci amendamentul de la poz.12 din anexă. (rumoare, discuții) Este amendament admis.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc. Trecem atunci la poz.13, dacă acceptați.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, domnule senator.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: S-a propus la pct.10 modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală. Am o întrebare. Pentru că nu ni s-a spus despre ce modificări este vorba. Fiind și în temă, domnul secretar de stat dacă ne clarifică acest lucru, rămâne să mă pronunț cum voi proceda.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă rog, domnule secretar de stat.
|
|
|
Domnul Cătălin Doică: Da, domnule președinte. În principal, este vorba despre modificarea unei serii de prevederi care spun că se îngrădește accesul la această profesie doar la persoanele care au absolvit facultăți cu profil economic, chiar dacă și persoane care au absolvit alte tipuri de facultăți și-au desfășurat activitatea în domeniul financiar-fiscal. Ca atare, Guvernul dorește să elimine această limitare.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da. Domnul senator Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, Onorat Senat, Ținând seama de aceste explicații, renunț la amendamentul respectiv.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Deși, de data asta, chiar nu era urgență. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Dumneavoastră ne-ați spus, domnule președinte, să grăbim desfășurarea lucrărilor.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, punctul 14. Haideți, data viitoare, săptămâna viitoare, facem și glume. Azi, să încercăm să finalizăm legea.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Eu n-am făcut nici o glumă până acum, domnule președinte.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul 14.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La punctul 14 se propune modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați. Dacă domnul secretar de stat ne lămurește în ce constau aceste modificări, probabil, îmi schimb atitudinea și față de amendamentul propus.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, domnule secretar de stat.
|
|
|
Domnul Cătălin Doică: Mulțumesc, domnule președinte. Ca urmare a aderării noastre la Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2007, este modificată, cu intrare în vigoare la 1 ianuarie 2007, Legea contabilității. Nu facem decât să modificăm și Regulamentul de organizare și funcționare al CECAR-ului, pentru a-l face compatibil cu prevederile noi din Legea contabilității.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Sunteți mulțumit, domnule senator?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, renunț la amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La numărul curent 15, punctul 12...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Să știți că puteți să le luați și pe sărite.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Am înțeles, domnule președinte, dar nu am învățat la școală modalitatea asta de lucru.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul 15.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Modificarea și completarea... (Intervenție neinteligibilă din sală). Domnule președinte, rog o distinsă colegă din prima bancă, care nu știe ce școală a făcut, să nu mă mai deranjeze.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să nu vă referiți în acest fel la colegi, pentru că, altfel, riscăm dispute incorecte în plenul Senatului.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: M-a întrebat, domnule președinte, dacă am făcut școală.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să vă referiți la art.13 și, în particular, îi trimiteți o scrisoare și rezolvați problema.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La numărul 12 suntem, domnule președinte. Este vorba de modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare. Îi rog aici pe reprezentanții Guvernului să ne precizeze la ce modificări s-au gândit și probabil că îmi voi schimba din nou poziția.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul 12 din lege, 15 din raport. Vă rog! Microfonul 10. Vă rog să vă și prezentați.
|
|
|
Domnul Tudor Alexandru Chiuariu - secretar de stat la Cancelaria Primului Ministru: Sunt secretarul de stat Tudor Chiuariu, de la Cancelaria Primului Ministru. Stimați senatori, În calitate de stat membru, România va beneficia, de la 1 ianuarie 2007, de un nou tip de finanțare nerambursabilă, și anume, fondurile de post-aderare. În consecință, se impune crearea cadrului normativ pentru controlul acestor fonduri și recuperarea lor, în cazul în care au fost folosite necorespunzător. Este statuat clar prin raportul Comisiei Europene din septembrie 2006 că, în cazul în care nu vom crea aceste mecanisme de control și recuperare, plățile vor fi reduse sau sistate temporar. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Îl consult pe domnul senator Gheorghe Funar dacă e mulțumit de răspuns.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Răspunsul mă mulțumește, domnule președinte, și constituie un argument în plus pentru a-mi menține amendamentul de eliminare.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Rog plenul Senatului să se pronunțe prin vot asupra acestui amendament existent în Anexa 2, poziția 15, cu referire la punctul 12 din lege. Vă rog să votați. Invit colegii senatori în sală. Amendament respins, întrunind 18 voturi pentru, 39 împotrivă. Punctul 16 din Anexa 2.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte. Fiind vorba de punctul 13, cu ghinion, renunț la amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Există o vorbă în Ardeal. Vă rog, mai departe.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Da, dar nu e duminică astăzi, domnule președinte. La punctul 14 este vorba de măsuri privind scoaterea din rezerva de stat a unor cantități de combustibil. În ipoteza în care ni se precizează care sunt aceste cantități la care s-a gândit Guvernul și destinația lor, voi renunța la amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Rog reprezentantul Executivului să ofere răspuns. Vă rog, mai repede, să nu repet de fiecare dată. Deci, avem două probleme. Mai avem 50 de amendamente și am sentimentul că ați venit la dezbateri. Dacă stați de vorbă între dumneavoastră, mă uit cui mă adresez din partea Guvernului, să răspundă.
|
|
|
Doamna Cristina Pocora: Îmi cer scuze, domnule președinte...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu am eu o problemă, dumneavoastră aveți o problemă cu legea. Eu sunt plătit să stau aici.
|
|
|
Doamna Cristina Pocora: La acest punct, am argumentat deja. Și domnul președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a oferit un răspuns la...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Sunteți în eroare. Este vorba de pct.17. Întrebarea este concretă. Deci, aici nu e vorba de apreciere. Dacă știți ce cantitate de combustibil se scoate din rezervă.
|
|
|
Doamna Cristina Pocora: Nu, nu avem date, pentru că tocmai de aceea este vorba despre situațiile neprevăzute care apar pe perioada iernii.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Domnule senator Gheorghe Funar, răspunsul concret nu vi-l poate da.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Eram convins, domnule președinte, la fel ca și dumneavoastră, că Guvernul nu are nici un fel de date, dar vrea să reglementeze prin ordonanță. Ca atare, se justifică amendamentul pe care l-am propus, de eliminare a acestui punct. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Rog plenul Senatului să se pronunțe prin vot. Vă rog să votați. (Discuții la masa prezidiului.) Invit colegii senatori să participe la dezbateri, să ocupe locurile și să și voteze. Reluăm votul. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului de la poziția 17 - Anexa 2. Vă rog să votați. Amendament respins, întrunind 17 voturi pentru, 40 împotrivă, 4 abțineri. Următorul punct, domnul senator Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, am propus eliminarea acestui text, întrucât el este fără obiect. Așa cum cunoașteți, Guvernul Tăriceanu a renunțat la "acțiunea de aur". Ca atare, nu mai are nici un control asupra niciunei firme care, eventual, ar putea să constituie stocuri minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere. Întrebarea este: cui i se aplică această lege? Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, răspuns din partea Guvernului.
|
|
|
Doamna Magdalena Niculescu - director la Oficiul Participațiilor Statului și Privatizare în Industrie: Dacă-mi permiteți, statele membre ale Uniunii Europene au obligația constituirii de stocuri minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere, la un nivel minim echivalent cu consumul intern pentru o perioadă de 90 de zile, față de anul calendaristic precedent. Aceasta a fost o obligație conform Capitolului XIV - Energie, la care s-a obligat România, fiind vorba de Directiva 68/414. Menționez că România are obligația să constituie, în perioada 2002 - 2011, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr.54/2002, stocuri minime de țiței și produse petroliere, care să acopere, până la 31 decembrie 2011, consumul intern pentru o perioadă de aproximativ 67 de zile. Având în vedere că o parte din persoanele juridice care aveau obligația de a constitui aceste stocuri și-au încetat activitatea, se impune modificarea ordonanței, pentru a se aproba aceste societăți cărora le revine, în continuare, obligația.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Sunteți mulțumit de răspuns, domnule senator?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar (din sală): Da.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Renunțați la amendament?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar (din sală): Nu.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Rog plenul Senatului să se pronunțe prin vot, întrucât domnul senator Gheorghe Funar insistă în amendament. Poziția 18, Anexa 2, punctul 15 din lege. Vă rog să votați. Amendament respins, întrunind 5 voturi pentru, 40 împotrivă și 4 abțineri. Punctul 17. Vă rog!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte. Suntem la poziția 16, dar solicit listă la votul precedent, de la punctul 15. La punctul 16 este vorba despre stabilirea unor măsuri de garantare...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Deci, punctul 19 din anexă.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: ... a aprovizionării cu gaze naturale.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, vă rog.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Așa cum cunoașteți, a fost adoptată în vara anului 2004 Legea gazelor, în care sunt prevăzute inclusiv toate aceste probleme legate de garantarea aprovizionării cu gaze naturale. Am o întrebare. În ce constau aceste măsuri suplimentare față de cele din Legea gazelor?
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, microfonul 9 sau 10.
|
|
|
Domnul Mihai Bogdan Cătuneanu - șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie: În primul rând, este vorba, din nou, de transpunerea în legislația noastră a unei directive europene, Directiva 67/2004 a Consiliului Europei...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Mihai Bogdan Cătuneanu: ... iar în mod concret, astfel de măsuri vizează asigurarea aprovizionării consumatorilor casnici, cel puțin în următoarele situații: întreruperea parțială a aprovizionării cu gaze naturale pe o perioadă ce urmează să fie stabilită de statele membre; temperaturi extrem de joase, într-o perioadă de vârf, determinate la scară națională; perioadele climatice cele mai reci, constatate statistic la fiecare 20 de ani, când cererea de gaze este extrem de mare. Sunt măsuri care, conform obligațiilor asumate de România în negocierea Capitolului XIV - Energie, trebuie transpuse în legislație până la data aderării.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc, domnule secretar de stat. Vă rog, domnule senator!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, sunt mulțumit de răspuns. În ipoteza în care, în proiectul de lege era înscrisă această argumentație și se făcea trimitere la informațiile care ne-au fost prezentate succint acum, nu mai era nevoie...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Renunțați la amendament?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Bineînțeles, renunț la amendament.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Punctul 20.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La punctul 20, respectiv, numărul curent 17, este vorba de reglementări privind activitatea de metrologie. I-aș ruga pe reprezentanții Guvernului să ne precizeze care sunt aceste noi reglementări, pe lângă cadrul legislativ existent acum.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, microfonul 9.
|
|
|
Doamna Magdalena Niculescu: Precizez că este vorba de modificarea Ordonanței Guvernului nr.20/1992 privind activitatea de metrologie, având în vedere faptul că Directiva 22/2004 a Uniunii Europene prevede introducerea a 10 mijloace noi de măsurare.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Renunțați?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Da, domnule președinte, renunț la amendament. Îmi pare rău că Guvernul ne-a dat de lucru fără să fi precizat la timp aceste informații.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul 21, vă rog! Renunțați?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La punctul 21 nu pot renunța, domnule președinte. Este vorba de punctul 18 - modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.31/2004 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. București și a Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureș, precum și a societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice. Așa cum știți, Parchetul și Direcția Națională Anticorupție lucrează. A început și, la ceas de seară, adună peștii mici. Așteptăm să prindă în năvod și pești mai mari. În condițiile acestea, președintele țării a solicitat Guvernului - și se pare că și Guvernul este dispus să țină seama de solicitarea și indicația prețioasă a domnului președinte al României, Traian Băsescu, - să temporizeze procesul de privatizare până când D.N.A.-ul și Parchetul își fac datoria vizavi de celelalte privatizări, unde s-au încălcat prevederile legale.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc, domnule senator.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Deci, ca atare, - domnule președinte, închei - propun și rog doamnele și domnii senatori să voteze pentru eliminarea acestui text propus de către inițiator și să ținem seama și de sugestia președintelui României. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Haideți, să vedem, poate nu mai insistă reprezentanții Guvernului. Să vedem punctul de vedere și după aceea discutăm. Vă rog! Microfonul 10.
|
|
|
Domnul Mihai Bogdan Cătuneanu: Aș vrea doar să fac o precizare înainte de a vă spune poziția Guvernului. La acest punct era vorba doar de acele pachete pentru salariați. Știți foarte bine, Guvernul României are dorința să impună, ca principiu, transferul către salariați, în mod direct și fără nici un fel de intermediari, dar pentru că subiectul suscită atâtea discuții în această perioadă, Guvernul este dispus să renunțe, pentru perioada asta, la această inițiativă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Este foarte bine. Deci, renunțăm nu numai la amendamentul domnului senator Funar, ci renunțăm la textul din lege. Să fim foarte atenți. Vă mulțumesc. Mai departe. Domnul Funar, faceți și dumneavoastră o concesie. A renunțat Guvernul la patru puncte, renunțați și dumneavoastră la patru amendamente.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte al Senatului. Țin să precizez, eu știu că mă aflu în Senatul României, și nu în Piața Matache unde negociem prețurile sau numerele. (rumoare) Revenind, domnule președinte... Nu fac nici o aluzie, dumneavoastră conduceți perfect și regulamentar...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu, eu nu-mi fac probleme, eu am multă răbdare...
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Dar nu vă place pescuitul, ci numai vânătoarea...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Să revenim la poziția 22 din raport pentru că în viață toți suntem vânători, mai greu e cu vânatul! Vă rog.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu mă provocați, domnule președinte. Vă rog. La punctul curent 19 propun, împreună cu colegul Ilie Petrescu, eliminarea acestui text de modificare și completare a art.6 din Ordonanța Guvernului privind continuarea realizării Unității 2 din cadrul Obiectivului de investiții - Centrala Nuclear - Electrică de la Cernavodă. De ce? Pentru că nu ni se dau niciun fel de precizări. Noi, cei din Partidul România Mare, susținem realizarea acestui obiectiv de investiții, dar neprimind alte informații, pe un text neclar, nu putem să ne pronunțăm.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, vă rog, ce doriți să reglementați?
|
|
|
Doamna Magdalena Niculescu: Având în vedere faptul că Societatea Națională Nuclear Electrica produce 10% din energia electrică a țării, având în vedere faptul că pentru Unitatea 1 de la Cernavodă s-au făcut o serie de împrumuturi externe și interne, având în vedere și faptul că, în urma desființării prin divizare totală a CONEL, Nuclear Electrica, alături de celelalte societăți, a preluat o parte din datorii, deci, e vorba și de datorii istorice, propunem prin acest act normativ, o dată, anularea unei părți din datoria pe care o are către Ministerul Finanțelor Publice și, o dată, amânarea la plată până la 31 decembrie 2009. De altfel, Ministerul Economiei a depus către Agenția Națională pentru Administrare Fiscală o solicitare în acest sens.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, domnule senator.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: În aceste condiții și după explicațiile date, renunț, domnule președinte, la acest amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Punctul 20.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La punctul 20, nu cunosc care sunt măsurile de sprijin și dacă ne sunt precizate, probabil, voi renunța și la acesta.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 10.
|
|
|
Domnul Mihai Bogdan Cătuneanu: Este vorba despre lămurirea acelei părți din datoriile acumulate de Termoelectrica care reprezintă un balast istoric, acumulat de mulți ani de zile, este o măsură propusă de anulare a acestei părți de datorie, măsură care a fost discutată cu Consiliul Concurenței, cu autoritățile de concurență de la Bruxelles și este agreată. Problema este că trebuie făcută repede.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Domnul senator?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Sunt parțial mulțumit de răspunsul dat, dacă trebuia făcută repede, Guvernul este în mână și tot dă ordonanțe și când trebuie, și când nu trebuie. Renunț la amendament. La următorul, domnule președinte de ședință, onorat Senat, nu pot renunța pentru că rambursarea ratelor de capital pentru o cotă parte a creditului acordat de Statele Unite, problematica aceasta este reglementată în contractul respectiv de împrumut sau în ordonanța Guvernului sau în legea prin care s-a recurs la acel împrumut. Nu cred că este nevoie de o ordonanță a Guvernului ca să spună că rambursează ratele de capital. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, argumente suplimentare. Microfonul 9.
|
|
|
Doamna Magdalena Niculescu: Având în vedere faptul că deja încep să curgă penalitățile și dobânzile către Guvernul american, prin acest act normativ solicităm ca Ministerul Finanțelor Publice să deschidă procedura legală de recuperare a creanțelor de la societățile care au luat aceste credite și nu le-au înapoiat, urmând ca Ministerul Economiei și Comerțului să înainteze, în 30 de zile de la data publicării actului normativ, documentația către Ministerul Finanțelor Publice. Deci, este vorba de un împrumut dat de statul american pentru importul...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Este vorba despre altceva decât ați scris aici... Da, vă rog, domnule senator.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Ați sesizat corect, Guvernul dorește să reglementeze altceva decât a scris în proiectul de lege. Ca atare...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Oricum să rezolve problema pe care o are...
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Ca atare, propun eliminarea acestui text și poate că Guvernul își găsește unii deputați din partea patrulaterului colorat care, la Camera Deputaților, să vină cu un amendament. Aici, propun eliminarea.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului de la poziția 24 în raport, 21 în lege. Vă rog să votați. Amendament respins, întrunind 15 voturi pentru, 2 abțineri, 41 voturi împotrivă. Următorul amendament pe care îl susțineți, domnul senator.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte. În ipoteza în care ne sunt prezentate măsurile și, eventual, cuantumul valoric al acestora, de la pct.22, voi renunța la amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, dacă aveți datele, să prezentați informații, deși este greu, domnule senator. La punctele 25, 26, 27 este mai complicat. E vorba de măsuri care sunt gândite și se vor stabili în timp. Nu au aceste date. Eu le supun votului plenului Senatului. Sunteți de acord să supunem votului cele trei amendamente, 25, 26 și 27 odată? Ele vizează aceeași chestiune. Vă rog, domnule senator.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu pot fi de acord, domnule președinte pentru că sunt probleme diferite.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: De acord, nu sunteți de acord, supunem votului Senatului. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului de la pct.25 din Anexa 2, pct.22 din lege. Amendamentul a fost respins, întrunind 15 voturi pentru, 43 de voturi împotrivă și 2 abțineri. Vă rog să vă pronunțați asupra amendamentului de la pct.26. Rog colegii senatori să voteze. Reprezentantul Guvernului a făcut precizarea că nu au datele, de aceea le supun pe toate trei votului.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, dacă le sugerați așa și se prind repede, reprezentanții Guvernului zic că nu au date până la capăt.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu. Efectiv, nu au cum să le aibă acum, vă rog să mai recitiți o dată domeniul în care sunt solicitări, să-i înțelegem. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului de la pct.26 din Anexa 2, amendament de eliminare. Amendament respins, întrunind 9 voturi pentru, 41 de voturi împotrivă și 3 abțineri. Punctul 27, vă rog să vă pronunțați prin vot. Poziția 27 din anexă, 24 din raport. Amendament respins, întrunind 14 voturi pentru, 40 de voturi împotrivă și 4 abțineri. Punctul 25, domnule senator, la fel, măsuri privind stimularea procesului de restructurare. Punctul 26, măsuri privind accelerarea privatizării...
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte. Este un text care ascunde multe din tentativele pe care vrea să le facă Guvernul în ianuarie, respectiv măsuri de stimularea procesului de restructurare, de organizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul resurse minerale. Am pățit-o, ne-am fript și acum urmează să ne ardem și să fie arși cei care au procedat la privatizarea PETROM-ului, la jaful de la începutul mileniului trei, cel mai mare din Europa. Nu vrem să ne prăjim în continuare cu alte măsuri care sunt prevăzute aici ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să vă referiți la amendamente...
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Și ca atare, domnule președinte, fac un apel la colegele și colegii senatori să accepte amendamentul, pe care l-am propus împreună cu distinsul meu coleg Ilie Petrescu, de eliminare a acestui text.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Numai puțin, să auzim răspunsul de la Guvern, apoi ofer cuvântul domnului senator Carol Dina. Vă rog, dacă puteți oferi răspuns. Vă rog, aveți cuvântul, microfonul 9.
|
|
|
Doamna Magdalena Niculescu: Precizez că este vorba în special de măsuri de restructurare și, mai precis, de concedierile colective din sectorul minier care urmează a fi făcute după 1 ianuarie 2007.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Domnul senator Carol Dina. Deși ați prevăzut expres - restructurare, reorganizare, privatizare și bănuiesc că măsurile sunt în toate domeniile. Vă rog, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Carol Dina: Vă mulțumesc, domnule președinte. Vreau să subliniez că în ultima perioadă, la Comisia pentru privatizare, nu prea au venit acte normative elaborate de Guvern în această materie. De aceea, consider că ar trebui Guvernul să se abțină de la a elabora acte normative în domeniul privatizării și restructurării în perioada vacanței parlamentare și este timp suficient ca noi să le studiem cu atenție în vacanța parlamentară și în prima parte a lunii februarie să fie supuse plenului Senatului spre dezbatere și aprobare. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Doriți să mai argumentați? Vă rog, microfonul 10.
|
|
|
Domnul Mihai Bogdan Cătuneanu: O completare foarte scurtă. În domeniul resurselor minerale și, în special, aici este vorba de societățile din minerit, vreau să vă atrag atenția că ele sunt într-o situație absolut critică deoarece până acum au primit ajutoare masive de la stat și care, dacă nu pot fi justificate și argumentate prin măsuri de restructurare, după 1 ianuarie, și prin măsuri de asigurarea investițiilor și a unui cuantum al cifrei de afaceri, toate acele ajutoare de stat vor fi considerate ilegale, în lumina directivelor europene. Deci, urgența și necesitatea de a avea posibilitatea, chiar în cursul lunii ianuarie, ca Guvernul să emită astfel de acte de legiferare este cerută de această situație specială a acestui sector.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Înainte de a pune la vot, dați-mi voie să vă reamintesc că, în cuvântul domnului senator Carol Dina, care este și președintele comisiei, domnia-sa nu și-a permis să vă atragă atenția să respectați legea. Deci, dumneavoastră trebuie să argumentați doar pe proiectul de lege viitor și să nu atrageți atenția în Senat. Relațiile sunt invers, între Senat și Guvern.
|
|
|
Domnul Mihai Bogdan Cătuneanu: Îmi cer scuze pentru limbaj.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc pentru înțelegere. Rog Senatul să se pronunțe asupra amendamentului de la punctul 25 din lege, 28 din raport. Amendament respins, întrunind 17 voturi pentru, 36 de voturi împotrivă și 6 abțineri. Punctul 29, poziția inițiatorilor, vă rog.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte. Solicit listă la punctul 25.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Rog listă pentru grupurile parlamentare.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: În ceea ce privește punctul 26, este vorba de măsuri privind accelerarea privatizării societăților comerciale din portofoliul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. I-aș ruga pe distinșii reprezentanți ai Guvernului să ne prezinte care sunt aceste măsuri de accelerare a privatizării și la care societăți se referă. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, microfonul 8, reprezentantul Guvernului.
|
|
|
Domnul Cătălin Sandu - vicepreședinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului: Vă mulțumesc, domnule președinte. Fac precizarea că la acest punct s-a adus amendament al Guvernului, care face referire la privatizarea societăților comerciale cu capital de stat, eliminându-se din portofoliul AVAS, fiind o reglementare mai generală și care vizează măsuri pentru reglementarea unui cadru unitar privind privatizarea. În privința numărului de societăți precizez că la AVAS mai sunt un număr de 50 societăți comerciale cu capital majoritar și un număr de 450, aproximativ, capital minoritar. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Sunteți mulțumit de răspuns.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, doar parțial sunt mulțumit și-mi mențin amendamentul.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Domnul senator Carol Dina.
|
|
|
Domnul Carol Dina: Vă mulțumesc, domnule președinte. Senatorii din Comisia pentru privatizare preocupați de respectarea legislației în materia privatizărilor a considerat că este necesar să aibă o întâlnire cu conducerea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, întâlnire la care a participat și domnul Cătălin Sandu și domnul ministru Atanasiu, și am convenit împreună un mod global de abordare a acestor probleme pentru viitor, în perspectivă, astfel că această solicitare nu-și găsește locul în această cerere formulată de Guvern și, îi rog, dacă este posibil, până la terminarea acestei ședințe să ia legătură cu conducerea AVAS-ului și să încerce să renunțe pentru că nu are nici o logică aici și complică și mai mult situația privatizărilor care sunt obiect de studiu în momentul de față pentru organele abilitate ale statului să cerceteze încălcarea legilor. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Poate intenția Guvernului este să se creeze niște reguli foarte stricte. Vă rog, domnule secretar de stat.
|
|
|
Domnul Cătălin Sandu: Mulțumesc, domnule președinte. Noi nu putem să retragem acest act normativ, este vorba de un act normativ care a fost înaintat într-o primă lectură Comisiei pentru privatizare în vară. Este un act care s-a aflat pe circuitul de avizare timp de câteva luni, am luat de la ministere toate observațiile, iar acest proiect va include, în principal, toate observațiile de la ministere și va fi un act care trebuie adoptat până în decembrie, având în vedere și necesitatea de a urgenta privatizările în România. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Rog plenul Senatului să se pronunțe prin vot asupra amendamentului de eliminare a punctului 26 din lege, amendament care se regăsește în Anexa 2, la punctul 29. Vă rog să votați. Rog colegii senatori prezenți în sală să și voteze. Reluăm votul. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului de eliminare a punctului 26 din lege. Amendament respins întrunind 19 voturi pentru, 36 voturi împotrivă și o abținere. Punctul 31. Domnul senator Gheorghe Funar, vă rog.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte. Solicităm listă la punctul 26.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, liste pentru grupurile parlamentare.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Renunț la punctul 31, respectiv punctul 1 de la II - Transporturi.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul 2.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La punctul 2, nu pot renunța. Am o întrebare pentru distinsul secretar de stat: de ce nu au rezolvat problema până acum printr-o ordonanță de urgență și vor să lucreze în ianuarie la această problemă care putea fi reglementată normal printr-un proiect de lege? Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să mergeți la microfon. Vă rog să răspundeți, aveți cuvântul, domnule secretar de stat.
|
|
|
Domnul Cătălin Sandu: Modificarea Ordonanței Guvernului nr.17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere și a perioadelor de odihnă a conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere derivă din faptul că la 1 ianuarie devenim membri ai Uniunii Europene și trebuie să aplicăm Regulamentele Comisiei 3821 și 3820/1985 și există un articol în această ordonanță care trebuie aplicat.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, domnule senator.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor senatori, credeam că Guvernul a aflat că de la 1 ianuarie 2007 România aderă la Uniunea Europeană sau află astăzi, aici în Senat, ca atare, puteau lucra, domnule președinte! Dânșii vor să vină cu o ordonanță simplă în luna ianuarie cu efect retroactiv de la 1 ianuarie. Eu sunt convins că nu reușesc în 1 ianuarie să elaboreze o ordonanță și să o publice în Monitorul Oficial și să intre în vigoare în aceeași zi, deci, ca atare...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu mai fiți atât de sigur că în noaptea de Revelion se poate și lucra.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Ca atare, domnule președinte, eu propun eliminarea acestui text. Guvernul este în mână să dea o ordonanță de urgență mâine, poimâine.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Rog colegii senatori să se pronunțe prin vot. Poziția 32 din raport. Vă rog să votați. Întrunind 18 voturi pentru, 36 voturi împotrivă și 6 abțineri, amendamentul este respins. Poziția 33, domnul senator Funar, aveți cuvântul, vă rog.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, Onorat Senat, Sunt dispus să renunț la acest amendament dacă ni se clarifică în ce constă modificarea alin.3 al art.51 din Legea nr.350/2001.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să răspundeți. Microfonul 10.
|
|
|
Domnul Ioan Andreica - secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Modificarea acestui articol din Legea nr.350/2001 constă în stabilirea unui cadru mai elastic de finanțare a hărților de hazard și a hărților de risc și anume: în textul actual scrie că ministerul cofinanțează aceste hărți de hazard și de risc, ceea ce, pe de-o parte, obligă ministerul să monitorizeze în sistem centralizat aceste activități care sunt activități care se pot desfășura pe plan local și, pe de altă parte, obligă autoritatea publică locală să participe la finanțare. Am constat că sunt foarte multe primării care nu au bani să participe la această cofinanțare și atunci să putem finanța, indiferent de faptul că primăria poate sau nu să cofinanțeze, deci, numai montajul financiar va fi diferit. De ce venim cu o ordonanță de urgență? Întrucât am dori ca în luna ianuarie să lămurim acest lucru, să putem face alocațiile bugetare începând cu 1 ianuarie pentru anul financiar 2007. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință și eu sunt mulțumit de răspunsul dat, mai bun decât al ministrului, ca atare renunț la acest amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc pentru gândul bun. Mai departe, poziția 34, vă rog.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Îl rog pe domnul secretar de stat Ioan Andreica să ne comunice care sunt aceste măsuri pentru dezvoltarea activității în domeniul construcțiilor de locuințe și în ipoteza în care ne dă un răspuns edificator la fel ca și la amendamentul precedent îmi voi schimba atitudinea.
|
|
|
Domnul Ioan Andreica: Proiectul de act normativ are ca obiect posibilitatea și nu obligația. Posibilitatea vânzării locuințelor cu chirie care s-au construit prin ANL și care s-au predat autorității publice locale, primăriilor. Acolo unde autoritatea publică locală va dori să vândă și, respectiv, unde actualii chiriași, tinerii care au avut acces la acest program doresc să le cumpere, să existe această posibilitate de vânzare a locuințelor cu chirie, cu obligația ca banii să se întoarcă tot pe acest program pentru a dinamiza fondul de locuințe, pentru a construi noi locuințe și pentru alte familii de tineri. Credem că prin acest lucru vom și responsabiliza chiriașii care vor ști că, în câțiva ani de zile, locuințele vor fi ale lor, iar în ce privește întreținerea...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Vă rog să nu vă lungiți. Îl rog pe domnul senator Funar să nu mai adreseze întrebări, ci să aducă doar argumente în susținerea amendamentelor. Aveți cuvântul, domnule senator.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, Cred că v-a plăcut și dumneavoastră răspunsul edificator al domnului secretar de stat.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mi-ar fi plăcut dacă am fi în pauză și am sta de vorbă să ascultăm ce se întâmplă în domeniul legislativ. Vă rog să prezentați argumente.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Suntem în proces legislativ, domnule președinte. Renunț la amendamentul de la punctul 4. La punctul 5 în ipoteza în care ni se oferă detalii privind necesitatea accelerării obținerii acestor avize la proiectele de infrastructură de interes național voi renunța și la acest amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu vă supărați, eu spun să nu mai procedăm în continuare ca într-o joacă, în sensul de a pune întrebări și de a renunța sau a merge mai departe. Dacă nu aveți argumente în susținerea amendamentelor, eu îl supun deîndată votului. Dacă aveți argumente, atunci ofer cuvântul reprezentantului ministerului să prezinte argumentele Guvernului. Vă rog, dacă aveți argumente la amendamentul de la punctul 5?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Am propus, domnule președinte de ședință, eliminarea acestui text, întrucât Guvernul nu ne-a oferit argumente. Nu ne-a precizat în ce constau măsurile în vederea accelerării obținerii avizelor în cazul proiectelor de infrastructură de interes național.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Rog plenul să se pronunțe prin vot. Amendament respins, întrunind 10 voturi pentru, 39 voturi împotrivă și 9 abțineri. Punctul 37. Vă rog să argumentați amendamentul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, Onorat Senat, fiind vorba de un text generic, reglementări privind piața muncii și am constat că nici dumneavoastră nu doriți, domnule președinte de ședință, să aflați care sunt aceste reglementări, eu îmi mențin amendamentul și așteptăm argumentele din partea Guvernului așa cum ați promis, domnule președinte de ședință, că le solicitați, iar la articolul precedent ați uitat să-i întrebați care sunt argumentele.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Stimați colegi, În momentul în care nu există argumente în susținere, în momentul acela reprezentantul Guvernului nu poate să contraargumenteze, când este cazul îi ofer cuvântul sau îl rog să intervină, deocamdată nu este cazul să-i ofer cuvântul. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului de la poziția 37. Textul adoptat privind migrația forței de muncă, se regăsește, este amendament admis cu o modificare. Este admis acel amendament. Nu sunteți de acord că există un amendament admis, asta vreau să-l întreb pe domnul senator Funar. La punctul 5 - amendament admis.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, Eu sunt de acord cu propunerea dumneavoastră, mă bucură faptul că a fost admis amendamentul, îl rog pe președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări să fie puțin mai vigilent și să vă informeze la timp asupra erorilor care au intervenit. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Deci, renunțați la amendament?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Renunț la cel eliminat, la cel respins, și mă bucur pentru cel admis.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul 38.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, și ținând seama de graba care domnește în sală, renunț la poziția 38, punctul 2.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Păi, stimați colegi, nu avem altă problemă decât că în afara acestei legi care este importantă, mai avem 30 legi pe ordinea de zi, dintre care 23 au termen de adoptare tacită astăzi, și o să văd o bucurie deosebită pe chipul dumneavoastră când la ora 13.00 voi propune continuarea programului de lucru până la epuizarea ordinii de zi.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Este foarte bine, domnule președinte, așa cum v-ați exprimat.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, să revenim la punctul 38. Suntem în perioada dezbaterilor.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La punctul 38 renunț la acest amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: La punctul 39.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La punctul 39 pentru că nu s-au precizat care sunt reglementările privind sistemul unitar de salarizare al funcționarilor publici, am propus eliminarea acestui text, neavând informații, un text...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Rog plenul... Vă rog, dacă și dumneavoastră doriți să... Din sală: Procedură!
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Rog grupurile parlamentare, fiind o chestiune de procedură să se pronunțe.
|
|
|
Domnul Gavrilă Vasilescu: Domnule președinte, Argumentele pe care domnul senator Gheorghe Funar le dă, le dă pentru absolut toate, în comisie s-a discutat punct cu punct despre aceste lucruri. Dacă dumneavoastră doreați să fiți în comisie, să primiți toate explicațiile le primeați. Acum suntem în această situație că cele 4-5 amendamente de eliminare ale dumneavoastră, sunt toate în aceeași situație. Ca să citim textul argumentelor, pe care eu îl consider că este prețios, pentru ceea ce avem să facem, v-aș ruga să fiți de acord, domnule senator, în primul rând dumneavoastră mă adresez, să ne spuneți ce amendamente din lista care o avem - pentru că toate vă aparțin - le mai susțineți, să le notăm, pentru că la toate vom fi în aceeași situație.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, care este problema de procedură, domnule secretar?
|
|
|
Domnul Gavrilă Vasilescu: Vom fi în aceeași situație, ne veți da aceeași explicație, suntem la 38 și până la 50 mai avem încă 20 de asemenea situații și v-aș ruga foarte mult, este timpul Senatului, nu numai al nostru, în care mai avem și alte lucruri foarte importante, cum și acesta este...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Care este problema de procedură pentru care ați întrerupt dezbaterile?
|
|
|
Domnul Gavrilă Vasilescu: Dar nu sunt alte argumente decât cele pe care le-ați primit și cele la care am convenit la un moment dat că nu se mai pot pune întrebări. Mă opresc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Care este problema de procedură pentru care ați întrerupt dezbaterile? Nu am înțeles ce trebuie să supun la vot pentru că în dezbatere...
|
|
|
Domnul Gavrilă Vasilescu: Ca problemă de procedură, domnule președinte, să constatăm că suntem peste tot în aceeași situație. Cel care a propus eliminarea ne va crea la fiecare punct aceeași problemă. O dată fac apel la domnul senator și o dată fac apel ca atunci când suntem în situații asemănătoare să putem proceda puțin mai condensat. Asta vă propun din punct de vedere procedural și apelul pe care îl fac, îl fac în primul rând către domnul senator Funar. Deci, între uz și abuz, haideți să vedem dacă uzăm sau abuzăm.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Eu nu am cum să schimb Regulamentul Senatului. Toți senatorii au dreptul și obligația să participe la dezbateri. În momentul în care un senator a formulat un amendament, acesta are dreptul să și-l susțină. Nu pot să-l cenzurez în sensul de a prezenta... Doriți să mai interveniți o dată, vă ofer cuvântul! Dacă domnia-sa dorește să prezinte argumente, este una, dacă dorește să prezinte o întrebare, este altceva. Eu nu am cum să nu-l întreb, de fiecare dată, dacă-și susține amendamentul. Domnul senator Gheorghe Funar, vă rog să limitați discuțiile!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte. În câteva secunde, un drept la replică. Îl rog pe distinsul coleg Vasilescu să-și amintească cum a procedat și dânsul în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări! Amendamentele mele, unde era aceeași argumentație, nu au fost discutate, au fost trimise, la pachet, la respinse. Deci, domnul senator nu și-a făcut datoria în comisia respectivă ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu, vă rog să nu faceți astfel de aprecieri, că doar și noi am fost acolo! În momentul în care spuneți doar "cer eliminarea" și nu spuneți pentru ce, este clar că nu am avut cum să ne pronunțăm. Vă rog.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, toate amendamentele mele sunt motivate în scris. Așa vi le-am dat.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să revenim la amendamente. Pe care doriți să-l susțineți? De procedură, domnule senator Dina? Îmi cer scuze, domnule senator Funar. Vă rog să-mi permiteți să ofer cuvântul domnului senator Carol Dina.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Da, și apoi voi continua.
|
|
|
Domnul Carol Dina: Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, noi suntem în această formațiune și reprezentăm Senatul României. Ni se supune, spre aprobare, o cerere. Este greu de acceptat că această cerere, care privește problemele cetățenilor din România, să fie trecută într-o asemenea viteză, a sunetului. Faptul că domnul senator Funar insistă pe această temă socială ne preocupă pe toată lumea și era normal, dacă Guvernul dorea cu adevărat, să-și promoveze această lege, să aducă argumente care să ne pună în situația să votăm în cunoștință, să nu ne mai trezim în situația că vom fi blamați, în continuare, că votăm fără să avem cunoștință despre ceea ce facem aici, în plenul Senatului. De aceea, v-aș ruga să ne grăbim încet, astfel încât să lămurim lucrurile, măcar din această întâlnire să plecăm lămuriți, să știm și noi ce spunem la presă, să știm ce spunem la cetățeni, astfel încât să nu mai purtăm toți, împreună, o etichetă care nu ne onorează. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Fiți convins că voi da cuvântul colegilor, în conformitate cu Regulamentul, nu altfel. Vă rog, domnul senator Funar. Vă rog să precizați ce amendament susțineți în continuare. Vă rog. Poziția din raport și argumentat.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, Pare-mi-se, dacă nu greșesc, suntem la numărul curent 39, punctul 3. Am pus o întrebare: Care sunt aceste reglementări privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici? Mâine, poimâine am conferință de presă, la fel ca și dumneavoastră. Mă întreabă ziariștii ce am votat și eu spun un text, acolo, și nu știu despre ce este vorba! Este necesar să știm în ce domeniu abilităm Guvernul să legifereze în timp ce parlamentarii sunt în vacanță. Nu am pus întrebări deplasate și nu abuzez de timpul dumneavoastră, dar caut să-mi fac datoria, ca senator român. (Rumoare în sală)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Rog plenul să se pronunțe prin vot asupra amendamentului de la poziția 39. Cu 10 voturi pentru, 40 de voturi împotrivă și 5 abțineri, amendamentul a fost respins. Punctul 40.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La 40, așa cum știți, domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor senatori, noi, în aceste zile, reglementăm atât la nivel național, cât și pe ordonator principal de credite, creșterile salariale. Am propus eliminarea acestui text. Mi se pare lipsit de obiect textul propus de către Guvern, să reglementeze în luna ianuarie pentru creșterile salariale în sectorul bugetar, pentru anul 2007, când noi decidem, acum, în Camerele reunite, acest lucru. De aceea, propun eliminarea textului.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă rog să vă pronunțați prin vot. Cu 10 voturi pentru, 44 voturi împotrivă și 7 abțineri, amendamentul a fost respins. Punctul 41, eliminarea poziției 5 din lege, de la Capitolul 3, parcă.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, Onorat Senat, Ținând seama de faptul că, în curând, sărbătorim Ziua noastră Națională și armata română se pregătește de această sărbătoare și Guvernul vine cu propuneri de creștere a salariilor pentru cei din Ministerul Apărării Naționale, pentru cei din Ordine Publică și Siguranță Națională, renunț la acest amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul 42.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Renunț și la 42.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul 43.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La 43, sunt șanse să renunț dacă distinsa secretară de stat ne prezintă detalii privind creșterea sau reducerea salariilor pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, microfonul 8.
|
|
|
Doamna Kibedi Katalin: Mulțumesc, domnule președinte ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Am acceptat această întrebare, pentru că este o dispută publică legată de personalul auxiliar, pentru că, altfel, treceam direct la vot. Vă rog.
|
|
|
Doamna Kibedi Katalin: Argumentul nostru este unul legislativ. Legea nr.567/2004, care reglementează Statutul personalului auxiliar din sistemul de justiție, obligă, printr-o dispoziție imperativă, la elaborarea unei legi speciale de salarizare și răspundem acestei dispoziții imperative. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumit, domnule senator?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, Parțial, sunt mulțumit, dar Guvernul nu poate să elaboreze o lege specială, doar o ordonanță. Legea specială o dă Parlamentul. (Rumoare în sală).
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, vă rog să vă pronunțați prin vot în legătură cu această problemă. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului de eliminare. Cu 6 voturi pentru, 38 de voturi împotrivă și 3 abțineri, amendamentul a fost respins. Punctul 45.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Renunț la punctul 45.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul 46.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Acesta îl mențin, domnule președinte, pentru că se face trimitere la perfecționarea cadrului "...(Discuții la tribună) Îmi permiteți să-mi susțin amendamentul, domnule președinte?
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Sigur, vă rog să argumentați eliminarea, cum să nu? Aveți cuvântul!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, vă rog să-mi spuneți, în Regulamentul Senatului, unde este precizată această sugestie pe care mi-ați făcut-o! Eu am voie să-mi susțin amendamentele! (Rumoare în sală)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Susținerea unui amendament, vă rog să mă iertați, înseamnă a prezenta argumente în favoarea poziției pe care o aveți, eu nu am spus altceva!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Bineînțeles, dar, permiteți-mi să ofer, aceste argumente.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Sigur, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Așa cum știți, doamnelor și domnilor senatori, urmează să fie absorbite importante fonduri comunitare și este bine că Guvernul s-a gândit, în ceasul al patrusprezecelea, la această problemă! Nu știu dacă-mi permiteți, domnule președinte, să pun și două întrebări pe această temă, sau nu!
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Deci, stimate coleg, sperăm că terminăm și bugetul mâine și, de luni, reluăm capitolul "întrebări și interpelări". Dacă ...
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc. În cazul în care, înțeleg că nu-mi acceptați întrebări ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu, dacă aveți o chestiune concretă legată de Comisia Națională de Prognoză, atunci, da, dar, în rest, facem discuții între noi doar ca să ...
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, eu nu aș fi vrut să vă dau nici dumneavoastră de lucru, nici colegilor pe această temă, dar, datorită faptului că Guvernul nu ne-a precizat în ce constă această perfecționare a cadrului legislativ, ne-a dat un titlu generic, am propus eliminarea acestui text, și-mi mențin amendamentul. (Rumoare în sală)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Rog plenul Senatului să se pronunțe prin vot asupra amendamentului de eliminare, existent în Anexa 2 poz.45. Cu 7 voturi pentru, 37 de voturi împotrivă și 3 abțineri, amendamentul a fost respins. Punctul 46.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte. Așa cum știți, presa din ultimele săptămâni a prezentat detalii ...
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă rog să reveniți la amendament!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Da, domnule președinte. Este vorba de vânzarea unor imobile, nu știu dacă și dumneavoastră sunteți pe lista aceea, nu v-am găsit pe listă, domnule președinte ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: În mod cert nu sunt!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Și nu înțeleg de ce sunteți supărat pe mine! (Rumoare în sală) Este vorba de vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea RAPPS-ului.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Cu regret constat că ați sărit poziția 46, domnule senator! Dacă vreți să vă întoarceți, sau renunțați?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu, la 46 s-a votat deja. Suntem la 47 acum.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: S-a votat la 45, domnule senator!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu, la 45 am renunțat, domnule președinte.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da? Am supus votului eu, pentru că aveați o neînțelegere legată de Comisia Națională de Prognoză.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu, nu, acolo am renunțat. Am precizat, domnule președinte.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: O să verificăm stenograma. Poziția 46, renunțați, atunci?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu, la 46 ați supus-o la vot, a fost respinsă propunerea mea și suntem acum la 47, domnule președinte, dacă nu greșesc!
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, mulțumesc. Dacă sunteți de acord cu ...
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Numai o clipă, domnule președinte, că nu am încheiat și nici nu vreau să trec repede peste această problemă, pentru că este vorba de o nedreptate care se propune, și pe care Guvernul vrea să o facă în perioada vacanței de iarnă. Respectiv, să vândă anumitor cetățeni vilele de protocol. Presa a semnalat această situație. Eu, de acum, domnule președinte, ca să nu solicit ulterior, solicit listă la acest vot, la acest amendament, pentru că noi, cei din Partidul România Mare, nu vrem să ne facem părtași la această lucrătură a Guvernului, care trece peste toate culorile politice ...(Rumoare în sală). Mulțumesc, domnule președinte.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să faceți liniște în sală. Domnul senator Carol Dina, în susținerea amendamentului, vă rog.
|
|
|
Domnul Dina Carol: Vă mulțumesc, domnule președinte. Amintesc colegilor că, în urmă cu două săptămâni, am avut în analiză și dezbatere trecerea Societății Comerciale "Horticola" de la autoritatea regiei, la AVAS, în vederea privatizării. Cu ocazia analizării cererii respective, am constatat că s-au comis nereguli importante, nereguli care, în momentul de față, în mod oficial, sunt cercetate de Curtea de Conturi. Drept urmare, solicit Guvernului, cel puțin, până la data finalizării controlului făcut de această instituție importantă a statului, să-și retragă propunerea consemnată aici.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Rog punctul de vedere al Guvernului. Vă rog, microfonul 10.
|
|
|
Domnul Cseke Attila Zoltan - secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului: Mulțumesc, domnule președinte. Onorat Senat, Prin proiectul pe care dorim să-l implementăm, am dori să propunem vânzarea imobilelor-construcții, aflate în domeniul privat al statului și administrarea RAPPS, cu excepția locuințelor de serviciu, de protocol și celor necesare pentru activități de reprezentare. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Întrebarea concretă este: Vilele care se găsesc în administrarea Regiei se vor vinde? Da sau nu. (Discuții în sală) Nu, pentru că pentru unele dintre ele sunt contracte de închiriere și acelea se pot vinde.
|
|
|
Domnul Cseke Attila Zoltan: Cu excepția celor de protocol, de serviciu, da!
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Deci, să înțelegem răspunsul dumneavoastră, că cele care vor rămâne de protocol vor fi nominalizate, iar celelalte, care nu mai sunt considerate de protocol, pot fi vândute, da?
|
|
|
Domnul Cseke Attila Zoltan: Da. Sigur, se va avea în vedere un cadru juridic, la momentul reglementării.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului propus de domnul senator Funar, de eliminare a acestei modificări. (Discuții în sală și la tribună) Invit colegii senatori în sală. Resupun votului dumneavoastră, întrucât nu s-au pronunțat suficient de mulți colegi pentru una din cele două poziții. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului de eliminare a acestei modificări, de înstrăinare a locuințelor care se găsesc în administrarea Regiei. Cu 22 de voturi pentru, 36 voturi împotrivă și 2 abțineri, amendamentul a fost respins. Vă rog liste pentru grupurile parlamentare. Poziția următoare pe care o susțineți, domnule senator Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La poziția 48, punctul 4, întrucât textul este, iarăși, generic "măsuri privind transferul unor acțiuni și activități din domeniul sanitar, în competența Autorităților Administrației Publice Locale, eu sunt deosebit de interesat să știu care sunt aceste acțiuni și activități care se doresc a fi transferate Administrației Publice Locale. Dacă-mi permiteți, două întrebări pe tema aceasta: care sunt și dacă sunt și fondurile asimilate?
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu vă supărați, în momentul în care ați formulat un amendament de eliminare, sunt convins că ați reflectat serios și asupra sistemului actual ...
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Bineînțeles, domnule președinte, închei susținerea amendamentului în mai puțin de două minute. Nefiind prezentate care sunt aceste acțiuni și activități, neștiind, din expunerea de motive ale inițiatorului, dacă structurile asociative ale autorităților publice locale sunt de acord, neștiind dacă sunt asigurate și fondurile financiare necesare, am propus eliminarea.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Consultăm plenul Senatului prin vot în legătură cu acest amendament. Vă rog să votați. Amendament respins, întrunind 12 voturi pentru, 40 împotrivă și 4 abțineri. Următorul amendament.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte. Solicităm listă la cel precedent, ca să-l prezentăm primarilor.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Listă pentru grupurile parlamentare.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La poziția49 pct.5, avem șansa să-l avem din nou printre noi pe distinsul coleg, domnul senator Gheorghe Flutur, poate ne ajută dânsul în elucidarea textului inițiatorului. Este vorba de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/200. Acum, Guvernul, nemaiacceptând să-l aibă în fruntea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pe distinsul și priceputul nostru coleg, propune modificarea acestei ordonanțe proprii. Neavând nici un alt argument decât titlul acesta "modificarea și completarea", neștiind despre ce este vorba, am propus eliminarea textului. Poate ne ajută colegul nostru și ne lămurește. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Dacă nu sunt intervenții, vă rog să vă exprimați prin vot. Apreciind că nici Guvernul nu are pe ce se pronunța... (discuții) Vă rog să votați. Poziția 49 din anexa 2! (discuții) Amendamentul de eliminare respins de plen întrucât a întrunit 13 voturi pentru, 37 împotrivă și 4 abțineri. Poziția 50.
|
|
|
Domnul Puiu Hașotti (din sală): Domnule președinte...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, domnule senator.
|
|
|
Domnul Puiu Hașotti (din sală): Domnule președinte, pentru ca domnul Funar să nu mai intervină, de acord cu eliminarea.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu se poate. (rumoare, discuții) Chiar așa? Dar de ce nu ați spus să începem cu acesta. Începeam cu poziția 50, avea un câștig un amendament și poate avea altă poziție. Deci poziția50. Dacă domnul senator Funar nu-l susține, aveți o problemă. Nu aveți cu ce să fiți de acord și nu-l puteți elimina. Vă rog, domnule senator.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte. Mulțumesc și distinsului lider al Grupului parlamentar al Alianței Dreptate și Adevăr - PNL-PD, domnul senator Puiu Hașotti, care m-a asigurat că acest amendament de eliminare va fi votat. (rumoare, discuții)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Sper să nu renunțați.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu renunț, că îi pun într-o situație delicată pe colegii mei. (discuții) Deci am propus eliminarea de la poziția 50 pct.6. Nu mai intru în detalii, aștept votul.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să vă exprimați prin vot. Și acum frumos ar fi ca plenul să voteze nu!! (rumoare, discuții, râsete) Amendamentul a întrunit 36 voturi pentru, 15 împotrivă și 2 abțineri. Listă pentru grupurile parlamentare. Amendamentul de la poziția 52.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Renunț, domnule președinte, la poziția 52.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Poziția 53.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Dacă am primi unele explicații privind reglementările referitoare la regimul juridic al patrimoniului tehnic și industrial am putea renunța și la acestea.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Le-am primit în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări când am discutat să nu vizeze regimul de lege organică.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, am încredere în ceea ce spuneți dumneavoastră. Renunț la acest amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Poziția54?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Renunț și la poziția 54.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Poziția 55?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu pot renunța aici, domnule președinte, pentru că textul este ambiguu: "Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2005 privind managementul instituțiilor publice". Noi am aprobat anul acesta Legea nr.114/2006 și acum Guvernul, printr-o ordonanță simplă, vrea să ne modifice propria lege.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: A fost o discuție și în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări pe această temă, dacă știți. Vă rog, domnule secretar de stat. Microfonul 10.
|
|
|
Domnul Adrian Lemeni - secretar de stat în Ministerul Culturii și Cultelor: Vă mulțumesc, domnule președinte. Pe parcursul aplicării prevederilor ordonanței aprobate prin Legea nr.114/2006, s-au constatat anumite disfuncționalități, iar principalele modificări propuse prin noul cadru normativ privesc componența comisiilor de evaluare a candidaților și a proiectelor de management, astfel încât din acestea să facă parte și reprezentanți ai autorității în subordinea căreia funcționează instituțiile publice de cultură. Apoi se precizează definirea clară a noțiunilor de "proiect de management" și de "contract de management", precum și a conținutului proiectului de management. Reglementarea riguroasă a procedurilor de organizare a concursurilor și de soluționare... (discuții, rumoare, vociferări) Din sală, mai multe voci: Gaaataaa... (discuții, râsete)
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte. Renunț la acest amendament.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: La poziția 56?
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: La poziția 56, dacă mi se precizează care sunt aceste măsuri sancționatorii, voi renunța la ele. Deocamdată nu este nici o precizare. Dacă este amendament admis... (discuții) mă bucur că a fost admis acest amendament...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: La poziția 57?
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: La poziția 57, fiind ultimul, nu pot renunța, domnule președinte, onorat Senat, pentru că dacă acceptăm un asemenea text generic, prorogarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege, ne trezim cu o situație similară cu cea din Legea învățământului, unde Guvernul a recurs la prorogarea unui termen și a amânat aplicarea propriului program de guvernare, aprobat de Parlament, pentru anul 2008. Așa poate Guvernul, dacă acceptăm, doamnelor și domnilor senatori, ca la toate...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să precizați despre ce termene este vorba și atunci vom ști ce avem de făcut. Vă rog, domnule secretar de stat. Microfonul 8.
|
|
|
Doamna Cristina Pocora - secretar de stat în Departamentul pentru Relația cu Parlamentul: În cadrul dezbaterilor din comisie s-a convenit, și există un amendament admis, că textul se completează cu "care nu fac obiectul unor legi cu caracter organic".
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Este în anexa 1, amendamentul nr.8. (discuții, rumoare, vociferări)
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu renunț la amendament, domnule președinte, pentru că acel text admis nu are nici...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Poate câștigați prin neprezentare... în sensul că acest amendament a fost acceptat de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Da. Acela a fost acceptat și este bun acceptat. Celălalt, așa cum a fost scris de inițiator în proiectul de lege, eu propun eliminarea lui, deoarece la celelalte legi ordinare Guvernul poate să le proroge când vrea. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. În condițiile acestea, dacă vă veți pronunța asupra amendamentului susținut de domnul senator Funar în sens favorabil, (rumoare, discuții) eu am spus variantele, va trebui să revenim și pe amendamentele admise, existente în anexa 1, să ne pronunțăm pe amendamentul de la pct.8, care vizează aceeași chestiune, dar cu referire numai la legile organice. Supun votului dumneavoastră amendamentul de eliminare. Păi nu m-am antepronunțat, am spus cele două variante. Amendamentul de eliminare acum. A fost respins, întrunind numai 14 voturi pentru, 38 împotrivă și 3 abțineri. Deci nu este cazul, decât dacă intervine cineva, să supunem votului amendamentul de la pct.8, amendament admis. Mai aveți alte intervenții pe raport? Dacă nu sunt alte intervenții, supun votului dumneavoastră raportul. În primul rând, invit colegii senatori în sală. Vă rog să veniți în sală pentru vot final. Vă rog să vă exprimați prin vot asupra raportului favorabil cu amendamentele admise atât în cadrul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, cât și în plen. Vă rog să votați. Rog colegii senatori să voteze. Stimați colegi, permiteți-mi să anunț rezultatul votului pe raportul cu amendamentele din comisie și din plen. Cu 54 voturi pentru, 7 împotrivă și 3 abțineri a fost aprobat de plenul Senatului. Trebuie să avem grijă la procesul-verbal că au fost mai multe amendamente aprobate în plen și ca urmare a renunțării reprezentanților Guvernului. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu. Vă rog să votați. Rog colegii senatori să voteze. Proiectul de lege a fost aprobat de plenul Senatului cu 59 voturi pentru, 6 împotrivă, 3 abțineri.
|
|
|
Domnul Puiu Hașotti (din sală) : Procedură. (rumoare, discuții)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: În procedură de urgență să fie redactat proiectul de lege pentru a fi înaintat Camerei Deputaților pentru dezbatere. Vă rog, domnule lider Puiu Hașotti.
|
|
|
Domnul Puiu Hașotti: Vă mulțumesc, domnule președinte. Cu binemeritatele mulțumiri pentru un distins coleg, căruia nu-i pronunț numele pentru a nu-i da posibilitatea unui drept la replică, în calitatea pe care o am, vă propun prelungirea programului Senatului până la epuizarea ordinii de zi. Vă mulțumesc. (discuții, rumoare, vociferări)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Stimați colegi, sigur avem două variante. O variantă este să facem pauza de la ora 13.00 și, sigur, să continuăm discuțiile la 15.30-16.00 sau să stăm până la ora 14.30... și să încercă să facem sau să nu facem ceva. Dar avem comisii după-amiază. În condițiile în care acceptați să continuăm dezbaterile o oră... Din sală, mai multe voci: o oră... o oră... daaa... (rumoare, discuții)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: ...o oră pe anumite proiecte de lege, că într-adevăr, ne găsim în situația delicată că multe legi sunt în ultima zi a termenului. (rumoare, discuții) Domnul Gheorghe Funar, pe această chestiune, vă rog.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Pe această chestiune, domnule președinte, doamnelor și domnilor senatori.(rumoare, discuții) Domnule președinte, am un coleg în stânga care vorbește singur. Rugați să vină o ambulanță și să-l consulte. (discuții, rumoare, vociferări, aplauze, râsete)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu poate veni ambulanța în sala de ședințe a Senatului. Vă rog, domnule senator. Vă rog să faceți liniște. (discuții, rumoare, vociferări, râsete)
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor senatori, Ținând seama de propunerea făcută de distinsul nostru coleg din partea Grupului parlamentar al Alianței Dreptate și Adevăr - PNL-PD, am discutat cu colegii senatori ai PRM și propunem o pauză de 10 minute pentru consultări între liderii de grup asupra prelungirii ședinței de astăzi, deoarece de la ora 13.00 sunt prevăzute ședințe în comisii permanente, de la 14.00 la fel, de la 15.00... Vă mulțumesc. (rumoare, discuții)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Sigur voi da această pauză de consultări, dar deocamdată nu intenționez să supun votului. Suntem în programul aprobat de dimineață.
|
|
|
Vă rog, în legătură cu proiectul de lege de la pct.5 din ordinea de zi. Proiect de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 55/2006 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2004 privind autorizarea Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie pentru alocarea sumei de 10,8 miliarde lei Societății Comerciale Melana IV S.A. Săvinești.(rumoare, discuții) Vă rog, discutăm la ora 13.00. Stați puțin...
|
|
|
Domnul Otilian Neagoe (din sală): Am o propunere.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: A, da? Vă rog, domnule senator. Supunem votului când terminăm programul. Dar întrerupem dezbaterile?!... Vă rog, domnule senator Neagoe.
|
|
|
Domnul Otilian Neagoe: Domnule președinte, venim cu propunerea ca pct.4 de pe ordinea de zi să-l discutăm după pct.24, ca să vină unul din inițiatorii acestui proiect de lege. Discuțiile s-au făcut data trecută, practic trebuie să trecem numai la vot. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Așa este. Vă mulțumesc. De aceea eu am scris aici "epuizat dezbaterile, punct de vedere Guvern, punct de vedere inițiator, comisie". De aceea am spus pct.5. Le discutăm numai pe cele pentru care riscăm să fie adoptate tacit. Proiect de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 55/2006 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2004 privind autorizarea Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie pentru alocarea sumei de 10,8 miliarde lei Societății Comerciale Melana IV S.A. Săvinești. Comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului. Îl invit pe domnul președinte Dina. Din partea Executivului cine este prezent? Microfonul 8. Punctul de vedere. Aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Mihai Bogdan Cătuneanu - șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie: Din păcate, pentru societatea despre care este vorba în această propunere legislativă am încercat în fel și chip să găsim o soluție prin care activitatea ei să fie relansată. Am oferit-o în mai multe rânduri la privatizare dar, din păcate, nu am avut nici un solicitant. Având în vedere că ea a fost introdusă în acest regim printr-un act normativ, este nevoie de un act normativ care să pună capăt acestei perioade, astfel încât să putem desfășura procedurile de lichidare prevăzute de cadrul legislativ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Domnule Mihai Bogdan Cătuneanu, da?
|
|
|
Domnul Mihai Bogdan Cătuneanu: Da.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Domnule președinte Carol Dina, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Carol Dina: Vă mulțumesc, domnule președinte. Comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului a hotărât să adopte raport de admitere, cu amendamentele prevăzute în anexa 1.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți la dezbateri generale. Doriți să interveniți pe amendamentele respinse? Vă rog să vă exprimați prin vot asupra raportului cu amendamente favorabile. Vă rog să votați. Precizez că legea are caracter de lege ordinară. Plenul Senatului aprobă raportul cu amendamente cu 55 voturi pentru și 2 abțineri. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu. Proiect de lege aprobat de plenul Senatului cu 58 voturi pentru și 4 abțineri.
|
|
|
Pct.6 din ordinea de zi. Proiect de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 61/2006 pentru modificarea anexei nr.2 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea serviciilor consulare și a taxelor percepute pentru prestarea acestora. Ofer cuvântul reprezentantului Executivului pentru a prezenta expunerea de motive. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Invit un coleg la pupitru. Domnul secretar Gavrilă Vasilescu, vă rog. Din partea Executivului, cine prezintă expunerea de motive? Aveți cuvântul. Microfonul 10. Domnul secretar de stat Cristian Preda.
|
|
|
Domnul Cristian Preda - secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe: Bună ziua, onorat Senat.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Doamna deputat, vă rog să-l lăsați pe colegul nostru să fie atent la dezbateri. Vă rog, domnule secretar de stat.
|
|
|
Domnul Cristian Preda: Da. Este vorba de proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 61/2006. Chestiunea este foarte simplă. Este vorba de faptul că în acest moment se prevede acordarea gratuită a vizelor, fără a specifica faptul că nici colantul care încarnează această viză nu este luat în calcul și ni se propune o unificare.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări
|
|
|
Domnul Gavrilă Vasilescu: Domnule președinte, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a adoptat un raport de admitere, fără amendamente. Suntem primă Cameră sesizată.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți. Nu sunt intervenții. Legea are caracter de lege ordinară. Supun votului dumneavoastră atât raportul favorabil, cât și proiectul de lege în ansamblu. Vă rog să votați. Rog colegii senatori să voteze. Raport favorabil, fără amendamente. Raportul comisiei și proiectul de lege sunt adoptate de plen cu 61 de voturi pentru și 3 abțineri. Mulțumesc.
|
|
|
Punctul 7 din ordinea de zi - Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Inițiator, domnul deputat Costică Canacheu. Este prezent? Dacă nu este prezent, îl invit pe domnul președinte Eckstein Kovacs Petersă prezinte raportul. Vă rog, domnule senator Cârlan, până atunci, aveți cuvântul, pe procedură. Microfonul 2.
|
|
|
Domnul Dan Cârlan: Vă cer îngăduința să așteptăm câteva minute, eventual, trecând la punctul următor. L-am chemat acum 10 minute pe inițiator. Este de la Camera Deputaților, e foarte aproape.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: De acord, mulțumesc. Pct.8 - Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial nr.777 din 25 august 2004. Sunt prezenți inițiatorii? Aveți cuvântul, doamna deputat Mona Muscă.
|
|
|
Doamna Monica Octavia Muscă: Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimați colegi, Știm cu toții că e o necesitate modificarea Legii nr.24/2000, pentru simplul motiv că există o legislație excesivă, la ora actuală, în România, și asta o remarcăm prin paralelisme legislative, prin inițiative sau proiecte derizorii, prin incoerențe, prin contradicții. Toate acestea, la un loc, duc la instabilitate și imprevizibilitate legislativă. Care sunt cauzele acestei inflații legislative? În primul rând, este cultura politică, și anume, există o competiție cantitativă, în interiorul Parlamentului, și există o viziune parohială, la orice Guvern. Fiecare vrea să schimbe, în parohia lui, lucrurile, în momentul în care vine la guvernare. Există, în același timp, pe lângă cultura politică, lipsa profesionalismului și a profesioniștilor în domeniu. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că, în general, în România, atât Parlamentul, cât și Guvernele ignoră autoreglementarea. Nu în ultimul rând, una din cauze este fundamentarea superficială și...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Dați-mi voie să vă mulțumesc.
|
|
|
Doamna Monica Octavia Muscă: ... și suprapuneri instituționale.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Stimată colegă, dați-mi voie să vă mulțumesc pentru prezentarea făcută și să ofer cuvântul domnului președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, în susținere, pentru că are raport favorabil, cu amendamente.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovacs Peter: Vă mulțumesc. Raportul este de admitere, cu multe amendamente, venite din partea membrilor Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, cărora le mulțumesc și pe această cale, pentru că, practic, sunt coautori la această propunere legislativă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Doamna secretar de stat Kibedi, din partea Guvernului, punctul de vedere.
|
|
|
Doamna Kibedi Katalin - secretar de stat la Ministerul Justiției: Mulțumesc, domnule președinte. Distins Senat, Având în vedere că s-au corectat acele dispoziții legale care, în comunicarea noastră, se preciza că sunt prevederi care contravin unor dispoziții constituționale, cu privire la aceste corecturi, suntem de acord. A rămas o singură chestiune care este nerezolvată. În măsura în care dispozițiile art.68 alin.1 rămân în formularea actuală, ar obliga ca, de fiecare dată, chiar dacă avem un articol unic modificat, legea să se republice. Aș da exemplul Legii societăților comerciale, unde avem un articol unic, deja supus Camerei Deputaților, spre vot, care, de fapt, nu și-ar avea aplicabilitatea decât până în data de 31 decembrie 2006. Deci, vom obliga să se republice această lege, deși articolul nu se va mai aplica în practică, întrucât se referă la limita valorică a capitalului social.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. În mod cert, veți găsi o soluție la dezbaterea în Camera decizională. Este nefiresc, așa cum s-a discutat în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, ca fiecare modificare să atragă, automat, și republicarea. La dezbateri generale, dacă doriți să interveniți? Domnul senator Daea.
|
|
|
Domnul Petre Daea: Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, doamnelor și domnilor senatori, Am fost determinat să vin la acest microfon, pentru că, cu rigoarea cunoscută, am lecturat expunerea de motive. Nu am găsit nicăieri terminologia pe care stimata doamnă deputat Mona Muscă a folosit-o când a susținut acest act normativ. Spunea domnia-sa de parohii. Spunea dumneaei că este o goană pentru a legifera. Să înțeleg că a fost îndemnată de dorința de a folosi metafora, astăzi, sau rigoarea legislativă? Dacă a fost îndemnată de rigoarea legislativă, eu pot să fiu de acord cu dumneaei. Dacă a fost îndemnată de dulceața metaforelor pe care le folosește de fiecare dată, pentru a atrage atenția, aici aș mai zăbovi în explicații și apoi aș solicita și unele argumentații în domeniu. Mă opresc aici, pentru a folosi timpul și a da Senatului posibilitatea să se pronunțe și la alte acte normative care sunt pe ordinea de zi. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Nemaifiind alte intervenții, vă rog să vă pronunțați prin vot asupra raportului favorabil, cu amendamente. Rog colegii senatori să voteze. Sigur, mai există o singură chestiune de clarificat. Noi nu am găsit soluția, în urma dezbaterilor din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, sperăm s-o găsească colegii noștri deputați. Raportul cu amendamente este adoptat de plenul Senatului cu 43 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 5 abțineri. Legea are caracter de lege ordinară. O supun votului dumneavoastră. Vă rog să votați. Rog colegii senatori să voteze. Propunerea legislativă este adoptată de plenul Senatului cu 46 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 5 abțineri. Vă mulțumesc. Zece secunde, doamna deputat Mona Muscă. Oricum, vă vedem diseară la televizor. Vă rog, aveți cuvântul.
|
|
|
Doamna Monica Octavia Muscă: Nu știu ce-i cu televizorul. Voiam să mulțumesc, în primul rând, Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și tuturor reprezentanților din grupurile parlamentare din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări de la Senat pentru seriozitatea cu care au contribuit la această propunere legislativă. În al doilea rând, vreau să vă spun că scopul principal este apropierea legii de cetățean și, în același timp, previzibilitatea legilor. Mulțumesc frumos.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumim.
|
|
|
Sărim peste punctul 9 - Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.111/1995 privind constituirea, organizarea și funcționarea Depozitului legal de documente. Termen de adoptare - 13 decembrie 2006. Deci, este amânat. Pct.10 - Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.504/2004 privind instituțiile publice de spectacole și concerte. Inițiator, domnul deputat Mircia Giurgiu. Dacă este prezent, îl invit la tribună. Comisia sesizată pentru raport este Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă. Din partea Guvernului, cine este prezent? Mulțumesc inițiatorilor de la propunerea legislativă precedentă. Aveți cuvântul. Microfonul 10. Domnule senator Dumitrescu, vă rog să ne prezentați raportul comisiei.
|
|
|
Domnul Ion Mihai Dumitrescu: Mulțumesc, domnule președinte. Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a luat în discuție propunerea legislativă și a întocmit un raport de respingere, fără amendamente. Legea face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaților este Cameră decizională.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Din partea Guvernului, punctul de vedere. Microfonul 10.
|
|
|
Domnul Adrian Lemeni - secretar de stat în Ministerul Culturii și Cultelor: Punctul de vedere este negativ. Guvernul nu susține propunerea legislativă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Negativ. Vă consult dacă doriți să interveniți. Nu sunt intervenții. Supun votului dumneavoastră raportul de respingere. Vă rog să vă pronunțați prin vot. Plenul Senatului, cu 51 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 2 abțineri, adoptă raportul de respingere întocmit de Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă și, pe cale de consecință, respinge propunerea legislativă respectivă.
|
|
|
Pct.11 - propunerea legislativă pentru modificarea Legii bibliotecilor nr.334/2002. Aveți cuvântul, domnule senator. Vă rog să prezentați raportul comisiei.
|
|
|
Domnul Ion Mihai Dumitrescu: Mulțumesc, domnule președinte. Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a luat în discuție propunerea legislativă și a hotărât, cu unanimitatea voturilor senatorilor prezenți, să adopte raport de respingere, fără amendamente. Legea face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaților este Cameră decizională.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Din partea Executivului participă la dezbateri domnul secretar de stat Adrian Lemeni. Vă rog, microfonul 10!
|
|
|
Domnul Adrian Lemeni: Guvernul nu susține această inițiativă legislativă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți. Nu sunt intervenții. Nu au fost formulate amendamente. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra raportului negativ întocmit de Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă și prezentat de domnul senator Dumitrescu. Vă rog să votați. Vă rog să vă ocupați locurile în bănci. Plenul Senatului, cu 50 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 3 abțineri, a adoptat raportul întocmit de Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, motiv pentru care a respins propunerea legislativă.
|
|
|
Pct.12 din ordinea de zi - Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare. Comisia sesizată pentru raport este Comisia pentru muncă, familie și protecție socială. Sunt prezenți inițiatorii? Domnul senator Viorel Arion. Vă rog să prezentați plenului Senatului expunerea de motive. Microfonul 9.
|
|
|
Domnul Viorel Arion: Mulțumesc, domnule președinte. Atât punctul 12, cât și punctul 13 privesc, de fapt, același lucru. Am propus, prin această inițiativă legislativă, completarea legislației în vigoare, în așa fel încât în lista cu persoanele care beneficiază de Legea 189/2000, respectiv cei care sunt victime ale regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până în 6 martie 1945, să se adauge și copiii născuți în familiile de acest gen. Am anexat în expunerea de motive și răspunsul favorabil de la Ministerul Justiției, nr.91 din 07.07.2002, precum și o serie de sentințe ale Curții Supreme de Justiție, care a dat dreptate persoanelor care s-au adresat justiției, invocând acest drept. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți. Raportul este de respingere. Vă rog, comisia.
|
|
|
Domnul Paul Păcuraru: Domnule președinte, Raportul este de respingere pentru ambele inițiative. În primul rând, se introduce o confuzie în ceea ce privește beneficiarii de astfel de drepturi, pentru că Decretul-lege nr.118/1990 este un decret reparator pentru perioada ulterioară lui martie 1945, deci martie 1945 - decembrie 1989, în timp ce Ordonanța Guvernului nr.105/1999 se referă la persoanele strămutate pe motive etnice și se aplică perioadei 1940 - 1945. Din motive, pe de o parte, de confuzie legislativă, pe de altă parte, de lipsă de suport financiar, comisia a întocmit raport de respingere. Menționez că Guvernul nu avizează, Consiliul Economic și Social nu avizează, nici restul comisiilor consultate nu au avizat aceste proiecte de lege. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Și eu vă mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți la dezbateri generale. Nu sunt intervenții. Legea are caracter de lege ordinară. Raportul este de respingere. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra raportului negativ întocmit de Comisia pentru muncă, familie și protecție socială. Plenul Senatului, cu 45 de voturi pentru și 6 voturi împotrivă, adoptă raportul negativ întocmit de Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și, pe cale de consecință, respinge propunerea legislativă. Punctul 13 se găsește în aceeași situație, nu știu dacă inițiatorii sunt prezenți, domnul Viorel Arion, domnul Hașotti, putem să-l punem la vot, fără să-l mai luăm în dezbatere. Ați ascultat punctul de vedere negativ al comisiei. Vă rog să vă pronunțați asupra raportului negativ întocmit de Comisia pentru muncă, familie și protecție socială. Plenul Senatului, cu 45 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă și o abținere, a adoptat raportul negativ întocmit de Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și, pe cale de consecință, respinge Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Decretului - Lege nr.118/1990.
|
|
|
La poziția 7 din ordinea de zi avem înscrisă Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, domnul președinte Eckstein Kovacs-Peter. Inițiatorul nu este prezent. Vă rog, din partea Guvernului cine răspunde? Cu informațiile clasificate, cine răspunde din partea Executivului? Vă rog, punctul de vedere al Guvernului, microfonul 8.
|
|
|
Domnul Marius Petrescu - director general, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Legislația în vigoare și mecanismele de implementare din care fac parte acordurile de securitate semnate cu NATO și Uniunea Europeană nu permit adoptarea unor modificări doar sub aspectul introducerii unor excepții privind accesul la informațiile clasificate. Abordarea, așa cum știți foarte bine, trebuie făcută unitar atât pentru cele naționale, cât și pentru cele NATO și UE. În baza demersurilor și analizelor făcute, inclusiv la nivelul Alianței, a recomandărilor Grupului de lucru pentru politica de securitate a NATO și aprobării Comitetului de Securitate, din luna octombrie a.c., există posibilitatea și e necesară modificarea legii, dar este o formulare nefericită.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, vă mulțumesc. Punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovacs Peter: Raportul este de admitere, cu unanimitate de voturi...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Este prezent și domnul deputat Canacheu...
|
|
|
Domnul Eckstein Kovacs Peter: S-a primit aviz favorabil de la Comisia pentru drepturile omului și, atenție, de la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Se încadrează în categoria legilor ordinare, iar Camera decizională e Camera Deputaților.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, vă mulțumesc. Dați-mi voie să-i spun domnului deputat Costică Canacheu că raportul este favorabil, discuțiile sunt favorabile, am înțeles că totuși se intenționează o modificare pe un articol pentru a putea fi susținut și de Executiv și vom discuta dacă vom face și această corectură în plen. Vă rog, doamna senator Norica Nicolai, la dezbateri generale
|
|
|
Doamna Norica Nicolai: Domnule președinte, Fără îndoială, suntem favorabili unui punct de vedere promovat prin această inițiativă legislativă, cu o singură chestiune pe care vreau să o pun în discuția Senatului. Regula, în această materie, este generată de acordul între părțile teatrului Atlanticului de Nord pentru securitatea informațiilor. În aceste condiții, România s-a angajat să garanteze ca toți cetățenii care în îndeplinirea datoriilor oficiale ... sau care pot avea acces la informații clasificate, confidențial sau secret, să fie verificați corespunzător înaintea de preluarea îndatoririlor. În aceste condiții, având în vedere că, în luna octombrie, NATO a decis să permită înalților oficiali, și mă refer la șefi de stat, șefi de guverne, miniștri, parlamentari, să aibă acces la un anumit nivel de informații clasificate, secretizate, dar, atenție, cu o singură condiție, să nu se genereze vulnerabilități, vreau să propun plenului Senatului un amendament, și să-l supun discuției și domnului inițiator, care să aibă următorul conținut: "Accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art.15 lit.(d) și (e), este garantat, sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane: - președintele României;
- primul-ministru;
- miniștri;
- deputați;
- senatori,
care, în concordanță cu atribuțiile lor specifice, sunt îndreptățiți să aibă acces la informațiile clasificate, fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin.(1)-(3), respectiv la art.28 alin.2, în baza unor proceduri interne ale instituțiilor din care aceștia fac parte, avizate de ORNISS, ca instituție cu autoritate la nivel național în domeniul securității informațiilor clasificate, cu respectarea principiului necesitatea de acunoaște, după ce au luat cunoștință de responsabilitățile ce revin privind protecția informațiilor clasificate și au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art.36 alin.(3)". Cred că acest text este acoperitor pentru că această lege să poată fi viabilă. Este fără relevanță că și șeful de stat, și parlamentarii trebuie să respecte secretul de stat. Nu vor mai fi verificați, vor primi certificate ORNISS, dar se pot angaja că vor răspunde în fața legii.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Dați-mi voie să vă mulțumesc, doamna senator. Vă rog, să încercăm să scurtăm dezbaterile. Punctul de vedere este doar cu "da" și "nu". Vă rog, domnule director.
|
|
|
Domnul Marius Petrescu: De acord.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Inițiatorul, de acord? Microfonul 9.
|
|
|
Domnul Costică Canacheu: Doar o subliniere... Bună ziua, domnule președinte, bună ziua, doamnelor și domnilor senatori,
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Este adevărat, noi mai avem 30 de legi și mai avem cinci minute. Vă rog, "da" sau "nu".
|
|
|
Domnul Costică Canacheu: Da.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Domnul președinte Eckstein Kovacs-Peter.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovacs Peter: De acord.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Stimați colegi, deși este neuzual să adoptăm un amendament în plen, îl supun întâi votului dumneavoastră, este un amendament corect. Aprobat în unanimitate. Procedura este corectă, este validată prin votul dumneavoastră. (tabela electronică afișează 59 de voturi pentru) Supun votului dumneavoastră raportul cu un amendament. Vă rog să votați. Raportul cu un amendament a fost adoptat de plenul Senatului cu 60 de voturi pentru și o abținere. Precizez, legea are caracter de lege ordinară și o supun votului dumneavoastră. Plenul Senatului adoptă Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.182/2002 cu 53 de voturi pentru și o abținere. Vă mulțumesc. Vă felicit.
|
|
|
Punctul 14 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.752/2001. Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital sau Comisia pentru muncă, familie și protecție socială. Vă rog, raportul. Inițiatori, colegi senatori Rodica Stănoiu, Răzvan Theodorescu, Ion Baygan, Ivan Cizmaru, Irinel Popescu, Aurel Ardelean. Dacă nu sunt prezenți, vă rog, din partea comisiilor noastre, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital sau Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, rog să prezentați raportul. Domnul președinte Varujan Vosganian, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Varujan Vosganian: Raportul comun al celor două comisii, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, la Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române este negativ, cu majoritate de voturi și motivul este legat în primul rând de discriminarea care s-ar crea între diferite categorii de cercetători.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, vă mulțumesc. Dacă inițiatorii nu sunt prezenți, punctul de vedere al Guvernului. Microfonul 10.
|
|
|
Domnul Adrian Lemeni - secretar de stat în Ministerul Culturii și Cultelor: Guvernul nu susține.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Dacă doriți să interveniți la dezbateri generale? Domnul senator Ion Solcanu.
|
|
|
Domnul Ion Solcanu: Domnule președinte de ședință, Îngăduiți-mi mai întâi să pun o întrebare reprezentantului Guvernului, și anume de ce nu susține o asemenea propunere legislativă, în condițiile în care cercetarea românească, în ultimii 17 ani, a cunoscut un recul îngrijorător. Această propunere legislativă vine în întâmpinarea, să spunem, dezvoltării cercetării științifice din România prin salarizări, să spunem, oarecum, nu preferențiale, și voi reveni la dezbaterea generală, în ideea atragerii personalului de cercetare în Academia Română. Deci, solicit întâi un răspuns din partea Guvernului României.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Vă rog, dacă puteți să oferiți răspunsul. Microfonul 10.
|
|
|
Domnul Adrian Lemeni: Acordarea sporurilor menționate ar implica o creștere cu circa 80% a cheltuielilor de personal prin bugetul Academiei, respectiv o influență financiară suplimentară de 66 milioane RON pe an. De altfel, Guvernul României are în vedere elaborarea unui act normativ pentru salarizarea unitară a întregului personal bugetar și în aceste condiții nu se justifică creșterea cu atât mai mult cu cât produce o discriminare în sectorul bugetar.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Domnul senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor senatori, Am doar două întrebări pentru reprezentantul Guvernului în legătură cu această propunere legislativă. Prima, de ce nu respectă Guvernul Programul de guvernare? În cărțulia portocalie, la Capitolul referitor la cercetare scrie că - îmi pare rău că nu am fost inspirat să o aduc acum să vă citesc, dar citez din memorie - Guvernul va sprijini cercetarea științifică, inclusiv prin creșterea salariilor cercetătorilor. Deci, aceasta este prima întrebare. De ce nu vă respectați propriul program de guvernare? A doua întrebare: de ce sunteți împotriva creșterii salariilor pentru cercetătorii Academiei Române și ne spuneți că este o creștere mare, câteva procente care le-ați anunțat aici, în condițiile în care în proiectele de buget pe 2007, ați venit în fața Parlamentului cu creșteri cu 200 și 300% a cheltuielilor de personal la ministere? Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Dacă mai sunt și alte intervenții? Domnul senator Ion Solcanu doreați să interveniți pe fond.
|
|
|
Domnul Ion Solcanu: Domnule președinte, Motivația pe care a adus-o distinsul reprezentant al Guvernului României, în sensul că un asemenea proiect de lege ar conduce la o discriminare (rumoare în sală) este absolut gratuit. Și vă dau un exemplu. Legea, spre exemplu, la art.21 alin.2 lit.(a) prevede între altele un spor de importanță națională de 20% din salariul de bază care face parte din acesta. O asemenea prevedere există, spre exemplu, pentru salariații unor instituții, considerate de importanță națională, precum Opera Națională, Teatrul de Operetă, Teatrul Național "Ion Luca Caragiale", Corul de Cameră "Madrigal", Filarmonica "George Enescu", precum și unele muzee naționale. Deci, aserțiunea și explicația, pe care a dat-o distinsul reprezentant al Guvernului României, cum că ar conduce o asemenea prevedere la o discriminare este absolut falsă. Dacă nu putem să stimulăm cercetarea științifică cu un asemenea spor salarial de 20%, în schimb o facem - și pe drept cuvânt la alte instituții de importanță națională, considerate ca fiind de importanță națională - mi se pare că Guvernul României nu-și respectă Programul de guvernare și s-a plasat în mod automat în sfera demagogiei politice atâta vreme cât prevede una în Programul de guvernare, iar în practică cu totul altceva. Vreau să închei, spunând că Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat sprijină acest proiect, această propunere legislativă, rog să o aprobați, urmând ca la Camera Deputaților să amendați, să spunem, acele capitole pe care le considerați exagerate. Momentul în care un cercetător al Academiei, gradul 1, este asimilat cu un profesor universitar, mie mi se pare absolut corect, iar cei care lucrează cât de cât în domeniul acesta al cercetării științifice știu foarte bine că aceasta nu poate fi decât în beneficiul cercetării științifice, iar Academia Română concentrează capitalul intelectual de importanță, efectiv, națională. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc, domnule senator. Alte intervenții? Vă rog, domnul senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Aș vrea, de la început, să vă înștiințez că Grupul parlamentar al Partidului România Mare susține această propunere legislativă. Ne bucură faptul că au avut această inițiativă colegi senatori de la PSD, PNL, PD, PC, PRM, udemeriștii nu știu de ce nu susțin cercetarea științifică românească, dar, probabil că vor fi singurii care vor vota pentru raportul de respingere. Este foarte binevenită, domnule președinte și onorat Senat, această propunere legislativă care, în sfârșit, vine să adauge un pic la salariile extrem de mici ale celor care lucrează în domeniile de cercetare ale Academiei Române și la unitățile subordonate acesteia. Este vorba de acordarea unor sporuri care se regăsesc la alte categorii de cercetători și la alți angajați din alte domenii de activitate, respectiv sporul de fidelitate, sporul de confidențialitate, sporul de atragere pentru personalul din aparatul propriu al Academiei Române. Din păcate, inițiatorii, după opinia mea, nu au fost suficient de îndrăzneți și au venit cu propuneri de majorare foarte mică, de 15-20-25% în condițiile în care Guvernul ne-a obișnuit ca prin ordonanțe de urgență sau ordonanțe simple să dubleze salariile sau a venit cu creșteri de 75% ale salariilor la diverse ministere. Aceste creșteri sunt foarte mici și datorită acestui fapt am fost nevoit să vin cu amendamente pe care le voi susține. Repet, domnule președinte, PRM-iștii susțin cu bucurie această propunere legislativă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Domnul senator Sogor Csaba, microfonul 2.
|
|
|
Domnul Sogor Csaba: Vă mulțumesc, domnule președinte. Grupul parlamentar UDMR susține Academia Română, dar susține și Guvernul. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Înseamnă că aveți o situație destul de grea. Vă rog să păstrați liniștea. Din partea Executivului, dacă, după amendamentele susținute în plenul Senatului de cei doi-trei colegi senatori care au vorbit, v-ați schimbat punctul de vedere? Din sală: Nu, același.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. În această situație, stimați colegi, vă rog să observați că raportul este negativ, dar cu amendamente, motiv pentru care, în primul rând, vă rog să faceți liniște că nu o să știți cum o să votați. În primul rând, va trebui să vă pronunțați asupra raportului, fără amendamente, asupra raportului negativ. Dacă raportul negativ, de respingere a legii, va fi respins, atunci vom trece și vom discuta amendamentele care sunt trecute ca respinse. Supun votului dumneavoastră raportul negativ întocmit de cele două comisii. Vă rog să votați. Rog colegii senatori să voteze. Raportul întocmit de comisie a fost respins, a întrunit 29 voturi pentru, 29 voturi împotrivă și 2 abțineri. Din sală: Nu s-au pronunțat 35.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Iertați-mă, nu s-au pronunțat 35. Rog secretariatul tehnic... stați să vedem dacă suntem mai mulți în sală, că nu are rost. Sunt 62 sau 63, 60. Vă rog să verificați dacă suntem mai muți colegi. Invit colegii senatori în sală. Vă rog, de asemenea, să rămâneți pe locurile dumneavoastră pentru a putea vota. Se pare că suntem mai mulți. Resupun votului plenului Senatului, raportul negativ întocmit de cele două comisii. Stimați colegi, Vă rog să votăm. Dacă nu, suntem atât de împărțiți, îl lăsăm de-o parte, asta este, altă soluție nu avem. Ca să putem continua îl lăsăm alături de 4 și le luăm la urmă. Stimați colegi, mai avem de la punctul 15 până la punctul...(Discuții în sală.) Vă rog, dacă vorbiți, vorbiți la microfon, nu am înțeles ce s-a spus. Pentru votul anterior nu am avut cvorum, nici să admitem, nici să respingem, nu avem ce face decât să așteptăm dacă vor veni colegii, să reluăm votul pe această lege pentru că votul este împărțit. Deci, nu puteți să le cereți celor care au votat "DA" să voteze "NU" sau invers.
|
|
|
Stimați colegi, mai avem nouă proiecte de lege. Vă rog să faceți liniște, mai avem nouă proiecte de lege cu termen de adoptare tacită astăzi. Vă propun continuarea dezbaterilor până la orele 14 sau, eventual, doar până la epuizarea celor nouă proiecte de lege, cât putem, până la epuizarea dezbaterilor pe aceste legi, continuarea dezbaterilor. Vă rog să vă pronunțați prin vot. Solicitare aprobată de plenul Senatului cu 53 voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 4 abțineri.
|
|
|
Punctul 15, Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Comisia pentru administrația publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, aveți cuvântul, domnul președinte Cârlan, vă rog.
|
|
|
Domnul Dan Cârlan: Raport de admitere cu patru amendamente admise și unul respins.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Domnul deputat Costică Canacheu, vă rog.
|
|
|
Domnul Costică Canacheu: Am acceptat amendamentele. Susțin varianta. Microfonul 8, vă rog.
|
|
|
Domnul Mircea Alexandru - secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor: Suntem de acord cu forma care a rezultat în comisie. O singură mențiune, cred că trebuie făcută o corectură la punctul 3 la amendamente admise, dacă o să ajungem acolo, spun despre ce este vorba.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Spuneți acum.
|
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Amendamentul admis 3 spune că: "pentru datele menționate la alin.2 din perioada anterioară anului 2000". Este incorect. Trebuie spus "pentru datele menționate anterior la alin.2 referitoare la perioada anterioară". Înlocuim sintagma "din" cu "perioada referitoare la..." și în rest este OK!
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: De acord. mulțumesc. La dezbateri generale, dacă doriți să interveniți? Nu sunt intervenții. Supun votului dumneavoastră raportul cu amendamente. Vă rog să vă pronunțați prin vot. Plenul Senatului adoptă raportul cu amendamente, cu 60 voturi pentru și 3 abțineri. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu, cu acea precizare făcută în plen. Propunerea legislativă adoptată de plen cu 50 voturi pentru și o abținere. Din sală: Procedură!
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Domnul senator Gheorghe Funar, procedură, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, Onorat Senat, Am avut un amendament respins la propunerea legislativă precedentă. Pentru a ieși din această situație, vă anunț că renunț la amendamentul respectiv.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă adresez scuze, pe de-o parte că nu v-am întrebat, iar pe de altă parte că v-am dat posibilitatea să mergeți la Cameră.
|
|
|
Punctul 16 din ordinea de zi, Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr.45 din 5 iunie 2003 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.431, din 19 iunie 2003. Comisia pentru administrația publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, vă rog, punctul de vedere. Microfonul 7, vă rog.
|
|
|
Domnul Dan Cârlan: Raport de respingere, domnule președinte, Ordonanța de urgență nr.45, în forma adoptată de noi prin Legea 273/2006, a tranșat această problemă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Întrebam dacă inițiatorii sunt prezenți? Domnii deputați Sandu Gabriel, Dan Radu Rușanu, Florin Popescu, Horia Dorin Uioreanu? Nu sunt. Punctul de vedere al Guvernului, vă rog. Microfonul 10, vă rog. Doamna secretar de stat Katalin Kibedi, vă rog.
|
|
|
Doamna Katalin Kibedi - secretar de stat în Ministerul Justiției: Având în vedere că Parlamentul României deja a adoptat Legea nr.273/2006, prezentul proiect devine lipsit de obiect, întrucât s-a stabilit deja gradul de îndatorare la 30%. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți la dezbateri generale? Nu sunt intervenții. Legea are caracter de lege ordinară. Supun votului dumneavoastră raportul negativ întocmit de comisie. Rog colegii senatori să voteze. Plenul Senatului, cu 60 voturi pentru și o abținere, adoptă raportul negativ întocmit de Comisia pentru administrația publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și, pe cale de consecință, respinge propunerea legislativă.
|
|
|
Punctul 17 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru stabilirea unor normative privind obligativitatea întreținerii și reparației fațadelor imobilelor. Inițiator, domnul senator Cucuian. Comisia pentru administrația publică, organizarea teritoriului și protecția mediului este sesizată în fond. Punctul de vedere al Guvernului, vă rog. Microfonul 8, vă rog.
|
|
|
Domnul Alexandru Mircea - secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor: Domnule președinte, Propunerea legislativă are ca obiect...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul de vedere, lăsați obiectul.
|
|
|
Domnul Alexandru Mircea: Nu, nu susținem inițiativa.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Punctul de vedere al comisiei.
|
|
|
Domnul Dan Cârlan: Comisia a adoptat în unanimitate raport de respingere însușindu-și punctul de vedere al Guvernului.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Domnul senator dorește să intervină? Nu. La dezbateri generale, dacă doriți să interveniți? Nu sunt intervenții. Raport este negativ și îl supun votului dumneavoastră. Vă rog să vă pronunțați prin vot. Rog colegii să voteze. Plenul Senatului, cu 63 voturi pentru și un vot împotrivă, adoptă raportul negativ întocmit de Comisia pentru administrația publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și, pe cale de consecință, respinge propunerea legislativă.
|
|
|
Punctul 18 din ordinea de zi, Propunerea legislativă privind evaluarea și managementul inundațiilor. Comisia pentru administrația publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, vă rog. Doamna senator Cazacu nu este prezentă. Punctul de vedere al Guvernului, vă rog. Microfonul 9, vă rog.
|
|
|
Domnul Attila Korodi - secretar de stat în Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor: Guvernul nu sprijină acest proiect legislativ pentru că este prematur ca să decidă...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Dacă ar fi fost un membru plin al Guvernului, să spun că se merita, dar pentru un domn secretar de stat... Domnule președinte, vă rog. Să vedem cum răspundeți.
|
|
|
Domnul Dan Cârlan: Raport de respingere.ro.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. La dezbateri generale, dacă doriți să intervenții? Nu sunt intervenții. Raportul este negativ, stimați colegi, vă rog să-l votați. Legea are caracter de lege ordinară. Plenul Senatului, cu 52 voturi pentru, o abținere și un vot împotrivă, adoptă raportul de respingere întocmit de cele două comisii, și, pe cale de consecință, respinge propunerea legislativă privind evaluarea și managementul inundațiilor.
|
|
|
Punctul 19, Propunerea legislativă privind unele servicii de asistență financiară procedurală. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital. Inițiatori, colegi deputați, Dan Iosif, Marian Săniuță, Cătălin Voicu, Daniel Ionescu, Constantin Amarie, Florin Iordache, Petru Tărniceru. Dacă sunt prezenți, le ofer cuvântul, dacă nu, vă rog, raportul comisiei.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Raportul comun este de respingere, luat cu majoritate. Legea are caracter ordinar. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul de vedere al Guvernului, vă rog, doamna secretar de stat în Ministerul Justiției, Katalin Kibedi, aveți cuvântul.
|
|
|
Doamna Katalin Kibedi - secretar de stat în Ministerul Justiției: Este unul negativ, întrucât contravine principiului de bază privind dreptul părții de a renunța la proces. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Dacă doriți să interveniți, vă consult. Raport negativ de respingere, legea are caracter de lege organică. Vă rog să votați. Ordinară, iertați-mă. Plenul Senatului, cu 50 voturi pentru, 5 voturi împotrivă și o abținere, adoptă raportul negativ întocmit de cele două comisii și, pe cale de consecință, respinge propunerea legislativă privind unele servicii de asistență financiară procedurală.
|
|
|
Punctul 20, Propunerea legislativă privind profesiile liberale. Raport comun, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări cu Comisia pentru muncă, familie și protecție socială. Inițiatorii, nu știu dacă sunt prezenți? Domnul deputat Ioan Ghișe era prezent de dimineață, a fost prezent. Vă rog, punctul de vedere al comisiilor noastre.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Raportul comun este de respingere, luat cu majoritate de voturi, caracterul legii este de ordinară. Există și o anexă 2, cu amendamente respinse. Punctul de vedere al Guvernului, doamna secretar de stat Kibedi, aveți cuvântul.
|
|
|
Doamna Katalin Kibedi - secretar de stat în Ministerul Justiției: Ne menținem punctul de vedere negativ. În cadrul discuțiilor de la comisie a rezultat că ar fi fost foarte multe texte de amendat care nu s-au putut rezolva. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Dacă doriți să interveniți la dezbateri generale? Nu sunt intervenții. Supun votului dumneavoastră raportul negativ întocmit de cele două comisii. Vă rog să votați. Plenul Senatului, cu 56 voturi pentru, un vot împotrivă și 2 abțineri, adoptă raportul întocmit de cele două comisii și, pe cale de consecință, respinge propunerea legislativă privind profesiile liberale.
|
|
|
Punctul 21, Propunerea legislativă pentru modificarea art.84 și art.85 din Legea 59/1934 asupra cecului. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Inițiatori, domnii deputați Dan Iosif și Florin Iordache. Nu sunt prezenți. Vă rog, punctul de vedere, domnule președinte Eckstein Kovács Péter. Aveți cuvântul. Microfonul 6, vă rog.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Raportul este de respingere și, întrucât prevede infracțiuni, caracterul legii este de lege organică.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Punctul de vedere al Guvernului, microfonul 10, vă rog.
|
|
|
Doamna Kibedi Katalin: Având în vedere că a contravenit principiului aplicării legii mai favorabile, era principalul argument pentru care nu suntem de acord cu această propunere. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. La dezbateri generale dacă doriți să interveniți? Nu sunt intervenții. Raportul este negativ. Legea are caracter de lege organică. (Discuții) Vă rog să votați. Raportul este negativ. Cu 53 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă și o abținere, raportul a fost respins. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu, precizând că legea este organică. Cu 14 voturi pentru, 50 de voturi împotrivă și o abținere, propunerea legislativă a fost respinsă.
|
|
|
La punctul 22 de pe ordinea de zi - Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.247/2005. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a dat raport negativ. Inițiatori, colegii senatori: Marius Marinescu, Ivan Cismaru, Țârle Radu, Șerbănescu Virginia și Jan Vraciu, da? Domnul senator, sunteți prezent. Rog punctul de vedere, exprimat prin domnul senator Marius Marinescu, microfonul 8.
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Se împlinește un an de la înființarea Fondului "Proprietatea". Spre dezamăgirea dezmoșteniților regimului comunist și, în același timp, captură serioasă pentru o parte a clientelei Puterii, această megastructură nefuncțională nu face, altceva, decât să înghită, nejustificat, importante resurse din portofoliile companiilor de stat, privatizate forțat, printr-o manevră abilă, camuflată în pachetul de legi pentru reformarea justiției. În realitate, pe seama unei probleme sociale ... (Rumoare în sală.)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să faceți liniște în sală.
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: ...profitând de niște oameni nedreptățiți și sub pretextul preocupării de soarta lor, unii guvernanți au inventat un MEGASAFI legal, un instrument de furt, mascat, din economia națională, cu bătaie lungă. (Rumoare în sală). Și atunci, și acum, scurt, am atras atenția asupra adevăratelor intenții, în ceea ce privește Fondul "Proprietatea", amăgirea proprietarilor păgubiți cu niște hârtii pe care intermediari, speculanți, samsari ai unor oficiali afaceriști au misiunea de a le aduna în timp și de a le valorifica, la bursă, în folosul celor care au pus la cale acest mecanism ...(Rumoare în sală)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să faceți liniște în sală.
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: O dovadă a ineficienței și a naturii dubioase a Fondului, rămâne refuzul Comisiei Naționale de Valori Mobiliare de a aproba listarea sa la bursă. (Rumoare în sală). Am așteptat să vedem dacă scenariile compensațiilor perfecte ale acestui organism parazitar, cu pretenția de a mulțumi pe toată lumea, se materializează cumva. (Rumoare în sală). Până acum nu s-a întâmplat nimic. (Discuții la tribună). Doar controverse, risipă de resurse ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Domnule senator Marinescu ...
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Imediat.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Numai puțin! Colegii dumneavoastră îmi cer să vă opresc. Păi, eu nu am curaj! (Gălăgie în sală)
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Eu cred că colegii mei, de bună credință, susțin punctul nostru de vedere. Suntem 5 senatori și suntem reprezentanți, aici, acești 5 senatori, a aproximativ 600 de mii de electori ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Așa este! Vă rog, continuați! (Gălăgie în sală)
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: ... și, din respect, trebuie să asculte și colegii noștri, chiar dacă au alt punct de vedere și chiar dacă au unii o sensibilitate pentru grupuri de interese! (Vociferări în sală.) Curtea Europeană ... Domnule președinte, îmi dați voie să vorbesc?
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Eu tac! (Rumoare în sală) Stimați colegi, vă rog să faceți liniște!
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Domnule președinte, vedeți că există, totuși, bunăvoință ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Domnule senator, sunt dezbateri puternice după ce prezentați expunerea de motive, de aceea! Vă rog să faceți liniște!
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Vă mulțumesc, domnule președinte. Vă mulțumesc, stimați colegi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat cu privire la acest demers, constatând că Fondul "Proprietatea" nu acordă titluri de despăgubire, proporționale cu bunurile pierdute, și că statul român încalcă drepturile cetățenilor săi. (Rumoare în sală.) Oricum, din informațiile pe care le am, Fondul "Proprietatea", "fondul minune", până în prezent, a emis doar circa 97 de acțiuni către beneficiari. Rețineți, 97 de acțiuni! (Rumoare în sală). Printre cele 114 companii, acționare la Fondul "Proprietatea", se numără Loteria Română și Imprimeria Națională. Din fiecare s-a privatizat câte un procent de 20% pentru așa-zisul bine național, în totală contradicție cu modelul european. (Rumoare în sală).
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să faceți liniște în sală!
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Nu este prima dată când vorbesc despre menirea caritabilă a Loteriei Române, înființată de Carol I în 1906 ... (Rumoare în sală. Discuții la tribună).
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să faceți liniște!
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Aceste valori au fost întinate de lăcomia și lipsa de responsabilitate a puternicilor zilei. (Rumoare în sală). Tocmai de aceea am propus modificarea Legii nr.247/2005 privind reformarea în domeniul proprietății și justiției, în sensul retragerii din Fondul "Proprietatea" a activelor Loteriei Române și Imprimeriei Naționale. Aceste entități sunt monopoluri ale statului, iar privatizarea lor ar conduce la un monopol în mâna unui grup de interese, din care fac parte și lideri politici, susținători înverșunați ai înființării Fondului "Proprietatea" și ai privatizărilor oneroase. Așa după cum mă așteptam, propunerea noastră legislativă a primit un raport negativ de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, dovedindu-se, încă o dată, că grupul de interese, la care m-am referit, are influență puternică asupra comisiei, în detrimentul interesului public și al bunului simț. (Rumoare în sală). Spun că mă așteptam la un astfel de raport și deoarece, contrar prevederilor Regulamentului de funcționare a Senatului, nu am fost invitați la ședința respectivă a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, tocmai pentru a nu ne susține inițiativa legislativă, dezbaterea desfășurându-se în lipsa noastră. De altfel, dacă analizăm activitatea Guvernului "Tăriceanu" de până acum, constatăm că lupta anticorupție rămâne doar la nivel declarativ. (Rumoare în sală). Prin urmare, consider că nu există, cu adevărat, dorința de a diminua acest flagel. Nu întâmplător suntem fruntașii Uniunii Europene la corupție. Raportul Agenției pentru Transparență ne situează după țări ca Trinidad Tobago, în privința indicilor de percepție a corupției. (Rumoare în sală). Imediat! Cred că singura cale, rețineți, singura cale ca România să mai urce câteva poziții în acest clasament, ar fi un schimb ... (Vociferări în sală) de premier cu Trinidad Tobago! Din respect pentru proprietarii păgubiți ...(Rumoare în sală)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să faceți liniște în sală!
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: ... oameni care, de 16 ani, își pun nădejdea în noul regim democratic și, în numele adevărului și dreptății, solicit desființarea Fondului "Proprietatea" și introducerea procentelor pierdute prin privatizare, către companiile de stat vitregite, de fapt, către noi toți. Se impune constituirea unei comisii parlamentare de investigare a condițiilor în care s-a înființat Fondul "Proprietatea". Așa după cum am promis în campania electorală, imobilele naționalizate abuziv de regimul comunist trebuie retrocedate păgubiților ...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Încercați să concluzionați, stimate coleg!
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: ... iar în cazurile în care acest lucru nu este posibil, statul român să acorde despăgubiri de la buget, la prețul pieței, întocmai așa cum (Gălăgie în sală. Vociferări.) au procedat țările "...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să nu vă bucurați, mai sunt doar 3 pagini!
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Domnule președinte! (Rumoare în sală)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: A, să-l opresc? Am crezut că mi-ați reproșat că nu am voie să-l opresc! (Gălăgie în sală). Este gălăgie în sală și nu mai știu cum ...(Aplauze. Rumoare în sală).
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Domnule președinte, vă rog, nu vă luați după grupurile de interese. Lăsați-mă să-mi duc discursul până la capăt, pentru că reprezint niște oameni de bună-credință! (Vociferări în sală). Domnule președinte, stimați colegi, Sunt niște turbulenți, vă rog să faceți liniște! (Rumoare în sală).
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Domnule senator, Dați-mi voie, în numele colegilor care aplaudă, să vă mulțumesc și să încercăm să mergem mai departe. Da, mulțumesc. Comisia, punctul de vedere.
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Stați să spun concluzia! (Gălăgie. Vociferări în sală. Râsete).
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Rog punctul de vedere al comisiei.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovacs Peter: Mulțumesc. Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări este de respingere, cu unanimitate de voturi, iar caracterul legii este de lege organică.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Punctul de vedere al Guvernului, microfonul 9. (Rumoare în sală). Vă rog să faceți liniște în sală.
|
|
|
Doamna Ingrid Zarur - secretar de stat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății: Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative, (Dezamăgire în sală!) care încalcă dreptul de proprietate privată, garantat prin Constituția României. Vă mulțumesc. (Discuții în sală).
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Stimați colegi, Vă rog să faceți liniște în sală. Mai sunt 4 inițiatori. Îi consult dacă doresc să intervină. Nu doresc. Mulțumesc. Dacă doriți la dezbateri generale? Domnul senator Gheorghe Funar. (Gălăgie în sală)
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Întâi, o intervenție de procedură. Am asistat, domnule președinte, și vă rog, de acum încolo, și pe dumneavoastră, și am să-i rog și pe ceilalți colegi care vor conduce ședințele, de fiecare dată să precizați cine este reprezentantul Guvernului. Vă înștiințez că la punctul 18, la propunerea legislativă privind evaluarea și managementul inundațiilor ...(Se vorbește din sală). Nu, era un domn. Era un domn, care este un pui de UDMR-ist și este șef la un organism național ...(Rumoare în sală).
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog frumos, nu vă supărați! Dați-mi voie să vă retrag cuvântul, în condițiile în care faceți astfel de aprecieri!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, dacă am greșit cu ceva, îmi cer scuze! Este vorba, rețineți domnule președinte și doamnelor și domnilor senatori, eu nu mai accept, cât sunt senator al României, să-și mai bată cineva joc și de mine, și de dumneavoastră, și de această instituție. A fost un reprezentant al Guvernului, șeful Consiliului Național de Combatere a Discriminării, care nu are nimic cu inundațiile.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Bine că nu a fost prezent în sală, la afirmația pe care ați făcut-o!
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu este vina dumneavoastră, domnule președinte, dar nu mai trebuie să acceptăm o asemenea bătaie de joc din partea Guvernului. V-aș ruga, domnișoara care a râs de noi, să spună unde lucrează, ca să vedem de ce râde de noi! (Rumoare în sală). Vă rog, domnule președinte!
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu, nu! Vă rog frumos, în sală, indiferent de solicitările colegilor, aveți dreptul să vorbiți doar atunci când vi se oferă cuvântul! Deci, stimate coleg, dacă aveți de prezentat un punct de vedere la dezbateri generale, să o faceți. Dacă nu, vă atenționez că vă retrag cuvântul, întrucât ați făcut două afirmații grave! În primul rând, ați numit un secretar de stat ... Acum mă obligați să repet și eu ce a spus! (Râsete în sală ) - într-un anumit fel, ceea ce este incorect, și în al doilea rând, vă adresați unui alt secretar de stat. Vă amintesc că doamna Ingrid Zarur a fost prezentă la mai multe dezbateri în Senatul României și este și obligația noastră să-i cunoaștem pe secretarii de stat care sunt prezenți. (Vociferări. Discuții în sală). Deci, vă rog frumos să faceți liniște. Dați-mi voie să-i ofer cuvântul domnului senator Funar, acolo unde l-a cerut, la dezbateri generale. Aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Permiteți-mi să-i felicit pe inițiatori și pe distinsul nostru coleg Marinescu, care, cu greu, a reușit să-și prezinte, doar parțial, propunerea legislativă. Îmi pare rău că nu i s-a dat voie să prezinte concluziile. Este o propunere legislativă foarte bine-venită și suntem într-o situație delicată, astăzi, doamnelor și domnilor senatori, pentru că în urmă cu două ore ați acceptat două amendamente, ale subsemnatului și ale distinsului coleg Petrescu, să eliminăm posibilitatea Guvernului de a emite ordonanțe în timpul vacanței parlamentare, care să permită privatizarea celor două companii naționale. Propunerea este excelentă, bine-venită și va fi susținută de foarte mulți români. Mai puțin de cei care susțin grupurile de interese din apropierea Guvernului, de care vorbește președintele României, domnul Traian Băsescu. Felicitări, domnule senator! Senatorii PRM vă susțin și vă vom susține și în Camera Deputaților. (Aplauze puternice în sală. Gălăgie).
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, mulțumesc. Dacă nu mai sunt alte intervenții, stimați colegi, vă rog să-mi permiteți să supun votului dumneavoastră raportul negativ, întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, cu precizarea caracterului legii, de lege organică. Vă rog să vă pronunțați prin vot. Vă rog să votați. (Gălăgie în sală). Raportul întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a întrunit 44 voturi pentru, 19 împotrivă și 2 abțineri, insuficiente însă pentru o lege organică. (rumoare, discuții)
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar (din sală): Listă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: De pe raport sau de pe lege? Păi bănuiesc că listă dăm pe lege. Dăm și pe raport liste? Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă în ansamblu, cu precizarea caracterului legii de lege organică. Vă rog să votați. Imediat, stați să terminăm, și apoi vă ofer cuvântul. Legea este respinsă, întrunind doar 19 voturi pentru, 39 împotrivă și 4 abțineri. Listă pentru grupurile parlamentare, conform solicitării domnului senator Gheorghe Funar. Domnul senator Marius Marinescu, vă rog. (discuții, rumoare, vociferări)Dă-i voie, că e inițiator, să spună 3 cuvinte. Aveți cuvântul, domnule senator.
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Domnule președinte, Stimați colegi, Astăzi cetățenii au pierdut o luptă cu grupurile de interese, dar îi asigur că vor câștiga războiul cu mafia. Vă mulțumesc. (discuții, rumoare, vociferări, aplauze, râsete)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Domnul senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Grupul PRM solicită listă și contestăm votul pentru că, domnule președinte, onorat Senat, nu suntem 69 de senatori în sală. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da. Rog colegii secretari să verifice.
|
|
|
Luăm în dezbatere pct.23. Propunerea legislativă pentru completarea Codului de procedură penală. Domnule președinte, aveți cuvântul. Raportul comisiei.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovacs Peter: Raportul este de respingere, cu majoritate de voturi. Prevede infracțiuni, ca atare are caracter organic.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Doamna secretar de stat Kibedi.
|
|
|
Doamna Kibedi Katalin - secretar de stat în Ministerul Justiției: Vă mulțumesc, domnule președinte. Întrucât în expunerea de motive se vizează asistența juridică gratuită pentru victime, care, de fapt, este reglementată prin lege specială privind exact aceste măsuri pentru protecția victimelor infracțiunii, apreciem că este o suprapunere legislativă. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Inițiatorii sunt prezenți? Respectiv colegii noștri deputați Ioan Timiș, Minodora Cliveti? Nu sunt prezenți. La dezbateri generale doriți să interveniți? Raportul este negativ. Vă rog să vă exprimați prin vot asupra raportului de respingere întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Vă rog să votați. Raportul întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a întrunit 42 voturi pentru, 8 împotrivă și o abținere. Insuficient. Legea având caracter de lege organică. Supun votului dumneavoastră proiect de lege în ansamblu. Vă rog să votați. Rog colegii senatori să voteze. Propunerea legislativă a fost respinsă, întrunind doar 11 voturi pentru, 44 împotrivă și 2 abțineri.
|
|
|
Trecem la pct. 14 din ordinea de zi. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române. Stimați colegi, ne-am împotmolit la vot. Reluăm votul. Rog colegii senatori să-și ocupe locurile. Rămâneți în sală și vă rog să votați. Vă rog să nu mai vorbiți la telefoane. Vă rog să vă exprimați prin vot asupra propunerii legislative. Vă rog să votați. (rumoare, discuții) Domnu'... domnu'... Supun votului dumneavoastră... Nu. Nu s-a votat. Eu am dat drumul sistemului de vot, dar nu am spus ce supun la vot. Nu vă supărați! (discuții, rumoare, vociferări, râsete) Am spus propunerea legislativă, dar am văzut că în sală nu s-a înțeles. Vă rog să faceți liniște. Am spus că luăm în discuție propunerea legislativă de la pct.14, care privește organizarea și funcționarea Academiei Române. (rumoare, discuții) Stați puțin. Până la procedura viitorului proiect discutăm aici. Deci, supun votului dumneavoastră Propunerea legislativă privind organizarea și funcționarea Academiei Române. (rumoare, discuții) Vă rog să vă exprimați prin vot. Vă rog să votați. Cu 16 voturi pentru, 39 împotrivă și 4 abțineri, propunerea legislativă este respinsă.
|
|
|
Liste pentru grupurile parlamentare. Procedură. Vă rog, domnule senator Puiu Hașotti.
|
|
|
Domnul Puiu Hașotti: Vă mulțumesc, domnule președinte. Vă reamintesc, stimați colegi, că săptămâna trecută au fost încheiate dezbaterile generale. Am avut o consultare cu inițiatorii, în primul rând, cu liderii de grup și Grupul parlamentar al Alianței Dreptate și Adevăr - PNL-PD, susține raportul favorabil și proiectul de lege referitor la sprijinul comunităților românilor de pretutindeni. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Reluăm în dezbatere pct.4 din ordinea de zi. Propunerea legislativă privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. (discuții, rumoare, vociferări) Din sală: Nu sunt amendamente.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Sigur că da. Nu sunt amendamente. Dați-mi voie asta să vă spun. Raportul este nefavorabil. Motiv pentru care dacă veți vota raportul, veți vota respingerea propunerii legislative. (discuții, rumoare, vociferări) Vă rog să faceți liniște. Dacă veți vota împotriva raportului de respingere, veți vota pentru lege. Vă rog să vă exprimați prin vot. (rumoare, discuții) Asupra raportului de respingere. Plenul Senatului a votat în unanimitate împotriva raportului de respingere cu 63 voturi pentru. Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă în ansamblu. Vă rog să vă exprimați prin vot. Vă rog să votați. Ia să vedem? Vă mulțumesc. Felicitări. (aplauze) Stimați colegi, practic am dezbătut toate proiectele de lege care aveau termen de aprobare tacită în această săptămână. Vă doresc poftă bună. După-amiază avem comisii permanente.
|
|
|
Ședința s-a încheiat la ora 13.40.
|
|
|
|
|
|
|