Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 februarie 2008

			Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Dan Radu Ruşanu, secretari.
			Domnul Ioan Oltean: Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi! Deschidem şedinţa de astăzi, dedicată declaraţiilor politice, amintindu-vă că durata unei intervenţii pentru fiecare parlamentar nu poate depăşi 3 minute.
			Astăzi, vom începe cu Opoziţia. Şi, cum îl văd în faţa mea pe domnul deputat Vasile Mocanu, reprezentant al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, îl invit la microfon şi rog să se pregătească domnul Valentin Emilian Frâncu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Domnule deputat, microfonul este al dumneavoastră pentru trei minute.
			Domnul Vasile Mocanu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia de astăzi am intitulat-o "O victorie a muncitorilor". Cu puţine luni în urmă, vorbeam, de la aceeaşi tribună a Parlamentului României, despre intenţia statului român de privatizare a Întreprinderii "Antibiotice" Iaşi. Spuneam atunci că privatizarea uneia dintre cele mai prodigioase firme de medicamente din Iaşi şi din România nu este rea în sine, dar modalitatea aleasă de către Guvern - licitaţia prin strigare -, da. Atrăgeam atenţia atunci că o vânzare grăbită şi nepregătită temeinic ar putea dăuna grav acestui veritabil simbol al industriei de medicamente din România. Nu am fost auzit. De fapt, guvernanţii nu i-au auzit nici pe sindicaliştii de la "Antibiotice", care au protestat vehement în ultimele luni împotriva hotărârii Guvernului din 2007. Şi ei, ca şi mine, nu contestau privatizarea ca atare, ci privatizarea prin licitaţie prin strigare, la care a recurs statul român. O repet: o licitaţie prin strigare nu garantează particparea la privatizare a unui partener strategic. O firmă de calibrul "Antibiotice" Iaşi, cel mai mare contribuabil la bugetul local, are nevoie de un partener important, tot din zona producţiei de medicamente, capabil să continue procesul de tehnologizare şi să majoreze capitalul social al întreprinderii. Toate studiile de marketing arată că posibilităţile de creştere a pieţei româneşti de medicamente, în ansamblu, sunt de 14-15% în următorii 5 ani. O privatizare eşuată - iar Iaşul a suferit astfel de eşecuri, vezi cazul "Tepro" - ar fi compromis şansele Întreprinderii "Antibiotice" de a mai însemna ceva pe piaţa de medicamente. Recent, procesul de privatizare a fost stopat de către o decizie a judecătorilor ieşeni, care au fost sesizaţi de către sindicatul întreprinderii. Este o victorie a muncitorilor împotriva unui stat care începe să nu dea atenţie celor mulţi. Eu cred că a venit vremea ca Guvernul liberal, prea grăbit să satisfcă propria clientelă, să-şi reconsidere poziţia în legătură cu cei care chiar muncesc pentru binele şi sănătatea acestei ţări. De acum înainte, poate că în proces de privatizare veţi adăuga şi un pic de suflet, dar şi o leacă de ştiinţă, pentru a rezulta ceva bun pentru toţi românii. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Este invitat la microfon domnul Valentin Emilian Frâncu şi se pregăteşte domnul deputat Cornel Ştefan Bardan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal. Domnule coleg, vă rog să luaţi cuvântul.
			Domnul Valentin Emilian Frâncu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. "Ratificarea Tratatului de la Lisabona va fi în beneficiul cetăţenilor europeni." Semnarea Tratatului de la Lisabona reprezintă începutul unei noi etape ce asigură Uniunii Europene acel cadru constituţional, prin care să poată răpunde provocărilor din secolul în care ne aflăm. Noul tratat aduce o serie de avantaje importante pentru cetăţeni şi soluţionează dezbaterile instituţionale din viitorul apropiat. Acest fapt va permite să se pună mai mult accent pe aspectele care îi privesc direct pe oamenii simpli, cum ar fi locurile de muncă şi creşterea economică, energia şi schimbările climatice, precum şi procesul de migrare. "După şase ani lungi de negocieri, putem să lăsăm deoparte problemele instituţionale şi să ne dedicăm întreaga energie îndeplinirii obiectivelor politice pentru cetăţenii noştri. Invit statele membre să îşi onoreze angjamentele şi să încerce să ratifice tratatul în timp util, pentru ca acesta să poată intra în vigoare la 1 ianurie 2009", a spus preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. În ceea ce mă priveşte, consider că România a dat un bun exemplu de conduită, ratificând Tratatul de la Lisabona cât mai curând posibil, chiar din prima zi a sesiunii parlamentare din acest an. În acest fel, am arătat că ţara noastră pune accentul pe drepturile cetăţenilor europeni şi pe afirmarea acelor valori care ne-au orientat pe noi, ca români, să dorim aderarea la Uniunea Europeană.
			"În 2008 ne vom bucura şi mai mult de beneficiile aderării la Uniunea Europeană." Primul an de după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană a fost, în ciuda tuturor criticilor, mult mai bun decât primul an al altor ţări aflate în această situaţie. Prin proiectele depuse la Bruxelles de la jumătatea anului şi până în decembrie, România şi-a asigurat, procentual, o absorbţie de fonduri mai mare chiar decât aşa-zisa "campioană a anului întâi", Austria. Nu o spun eu, o spun statisticile oficiale ale Uniunii Europene. De ce toate ţările nou intrate în Uniune au înregistrat o absorbţie modestă de fonduri în primul an după aderare, nu mai este nevoie să argumentez: o ştiu chiar şi acei politicieni de opoziţie care se fac că uită regulile stabilite chiar de Bruxelles şi cărora le înţeleg stratagema ieftină de a căuta un cal de bătaie împotriva Guvernului, chiar cu preţul minciunii "prin omisiune" şi "prin reinterpretare". Sunt sigur că, aşa cum actualul Guvern a pregătit deja terenul, anul 2008 va fi un an-record în materie de absorbţie a fondurilor europene, iar România va demonstra că merită şi poate să fie nu doar un destoinic contributor, ci şi un competent beneficiar al bugetului Uniunii. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Îl rog pe domnul Ştefan Bardan să se prezinte la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Aurel Rus, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Domnule coleg, trei minute, microfonul este al dumneavoastră.
			Domnul Cornel Ştefan Bardan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Dacă Ministerul Educţiei, Cercetării şi Tineretului trebuie definitiv descongestionat, să înceapă cu Zvetlana Preoteasa!" Secretarul de stat al preuniversitarului, doamna Zvetlana Preoteasa, a propus, până în prezent, numai lucruri trăznite: desfiinţarea gradelor didactice, eliminarea salariului de merit, a propus soluţia salvatoare pentru educaţia românească, adică peste 70% din materia ce se studiază să fie aruncată la coşul descongestionării, ba chiar s-a autopropus preşedinta comisiei ce descongestionează manuale. Pentru desfiinţarea gradelor didactice înţeleg opţiunea acestui secretar de stat, care nu întruneşte nici măcar condiţiile de participare la concursul pentru directori. Demnitarul preferat de premierul Tăriceanu în această funcţie şi poziţionat pe locul 17 pe lista P.N.L. la europarlamentare, a obţinut, până în prezent, doar definitivatul. Despre porumbelul cu eliminarea salariului de merit, propriile sale cuvinte sunt suficiente: "Salariul de merit pentru cadrele didactice va trebui să dispară, deoarece învăţătorii aranjează să primească diplome că au paticipat la diverse cursuri şi cercuri şcolare, ca să dea bine la dosarul pentru salariul de merit". Dacă trecem peste motivaţia absolut puerilă şi formularea neinspirată a Zvetlanei Preoteasa, abordarea pare chiar discriminatorie, aruncând anatema simulării asupra tuturor învăţătorilor. Până la 1 decembrie 2007, cadrele didactice au avut temă să lucreze pe brânci pentru a satisface obiectivele electorale şi de imagine ale activistei de partid. Tema materiei prea încărcate şi a volumului mare de informaţii care conduce indubitabil la programul nefiresc de greoi al oricărui şcolar, i s-a părut demnă de sacrificat, dacă procentele electorale ale unui P.N.L. în derivă o cer. Pe acordurile avântului revoluţionar, doamna în cauză îşi propune, în fond, să arunce responsabilitatea unui demers foarte riguros, prin definiţie, asupra tuturor cadrelor didactice. Dă-o încolo de pregătire pentru tezele cu subiect unic sau alte activităţi specifice acelei perioade! La "şters" conţinuturi cu cadrele didactice! Eventualul eşec al demersului său ar putea fi aruncat asupra tuturor. Ce a propus doamna în cauză este nimic mai mult decât o utopie. Nu de ştergere de conţinuturi era nevoie, ci de restructurare, or asta se realizează după un plan bine stabilit, cu repere şi principii clar definite, şi, nu în ultimul rând, cu persoanele special formate pe probleme de curriculum. Neseriozitatea demersului propus de secretarul de stat reiese din chiar formularea iniţială a motivaţiei: "Având în vedere faptul că elaborarea Curriculumului Naţional, inclusiv la nivelul programelor şcolare, este un proces deschis consultărilor publice şi implicării profesioniste a cadrelor didactice creative în domeniul curricular şi ţinând cont de necesitatea revizuirii acestor programe în vederea descongestionării şi asigurării continuităţii conţinuturilor lor ..." Nici vorbă de elevi care stau prea mult la şcoală, ghiozdan prea încărcat şi inechitate în sistem. Să revizuim, pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale, dar să nu se schimbe nimic. Domnule ministru, nu este corect să lăsaţi elevii şi părinţii pe mâna acestui om, nici să chinuiţi cadrele didactice cu explicaţiile sale amatoriste. Se vede până şi cu "ochiul liberal" că doamna în cauză lucrează după ureche. De aceea, vă cer, domnule ministru, să o demiteţi din funcţie pe doamna Zvetlana Preoteasa. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Rus şi rog să se pregătească domnul deputat Aledin Amet, din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Domnule coleg, aveţi microfonul.
			Domnul Ioan Aurel Rus: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. "Parlamentarii români să respecte România!" este titlul declaraţiei politice. Stimaţi colegi, Zilele trecute, am intrat în posesia traducerii în limba română a unui articol publicat în Serbia, în Ziarul "Nasa Rec" nr.920 din 5 octombrie 2007. Am rămas stupefiat de afirmaţiile unui deputat din Parlamentul României, nimeni altul decât reprezentantul minorităţii sârbe, domnul Slavomir Gvozdenovici. Cu aerul imperial al stăpânului timpului şi spaţiului, acesta îl atacă pe părintele Boian Alexandrovici din Parohia Mălainiţa, acuzându-l de răpirea bisericilor ca în Kosovo. "În ultimele zile, mai multe publicaţii cotidiene din România - printre care şi "Ziua" din 30 septembrie 2007 - au adus la cunoştinţa publicului român că în satul Samarinovat a fost ridicată o cruce pentru românii din nord-estul Serbiei, un dar din partea Fundaţiei George Pomut din Timişoara şi a Consiliului judeţean Timiş. În prezenţa a 200 de persoane, Boian Alexandrovici - atenţie, nu-l mai numeşte preot! -, cel care a ridicat, cu de la sine putere, o biserică în satul Mălainiţa, a declarat că crucea are putere de biserică. Până acum, am crezut că discutăm despre două biserici surori. Aproximativ în aceeaşi perioadă, în Valea Timocului a fost prezent reprezentantul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jurgen Hermann, observator al problemei vlahilor din Serbia. Cu acest prilej, reprezentantul european a fost prezent la sediul Consiliului Naţional al Vlahilor din Serbia, unde a discutat cu reprezentanţii acestei comunităţi despre problemele cu care se confruntă. Majoritatea reprezentanţilor vlahi s-au plâns demnitarului european că învăţământul în limba română nu este recunoscut în 134 de localităţi cu populaţie sută la sută vlahă, precum şi în 24 de localităţi cu populaţie mixtă, iar slujbele în biserici se oficiază, peste tot, în limba sârbă. Nu comentez aceste poziţii exprimate, dar trebuie să amintesc că, până acum, în toate bisericile, chiar şi în cazul celei croate, slujbele se oficiau în limba sârbă sau în slavona veche. Acum, toate aceste năzuinţe democratice pot fi respectate. Şi, de ce nu, binevoitori ca Boian Alexandrovici ne pot răpi şi bisricile, cum sunt luate şi în Kosovo. Din fericire, după cum ştiţi cu toţii, istoria nu stă pe loc. Roata se învârte. "Având în vedere acestea, putem întreba retoric: când se vor restitui Bisericii noastre bunurile de care a fost deposedată cu forţa, sau când se vor restitui cele 60 de şcoli celor 9 mii de copii ai noştri? Deci, problema trebuie prezentată cu raţionalitate." Mă întreb şi vă întreb, stimaţi colegi: ce este în capul acestui coleg? Noi, în Camera Deputaţilor, pierdem vremea pe legea privind statutul minorităţilor - minorităţi care învaţă în şcoli în limba maternă şi se roagă în biserici, la fel. Românii din Valea Timocului nu au aceleaşi drepturi, domnule deputat? În România, Biserica Sârbească este respectată şi în şcoli se învaţă în limba minorităţii sârbe. Când veţi cere aceleaşi drepturi - şi, repet, aceleaşi drepturi, şi nu privilegii - pentru românii din Valea Timocului, vlahi, cum îi declaraţi dumneavoastră? Aştept o astfel de acţiune, mai ales că v-am auzit vaietele duminică seara, după declararea independenţei provinciei Kosovo, pe care nici eu nu o accept. Cât priveşte soarta celor 60 de şcoli şi 9 mii de elevi, nu fiţi ridicol. Vă cer mai multă raţiune, stimabile. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Invit la microfon pe domnul Aledin Amet şi rog să se pregătească domnul Garda Dezideriu, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.
			Domnul Aledin Amet: Bună dimineaţa! Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "U.D.T.T.M.R. îşi propune să promoveze, într-un mod consistent, valorile etniei tătare". Principiile de bază ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România constau în promovarea propriei identităţi, dorindu-se, firesc, să fie evidenţiat tot ceea ce au realizat personalităţile din cadrul comunităţii noastre. De-a lungul timpului, numeroşi conaţionali s-au distins datorită valorii lor, contribuind la progresul ţării. Acesta reprezintă principalul motiv pentru care ne dorim un sprijin mai consistent, din partea tuturor autorităţilor, în a accentua şi a pune în practică respectivul demers. Insistăm, de ceva vreme, ca în municipiul Constanţa să existe o stradă care să poarte numele unui etnic tătar. Din păcate, acum, într-un oraş în care trăiesc numeroşi conaţionali, o singură stradă, nu neapărat semnificativă, are un astfel de nume. Mai mult, Selim Abdulachim, membru al Senatului României în perioada interbelică, a apărat, cu succes, interesele tuturor cetăţenilor, indiferent din ce etnie făceau parte. O temă identică este valabilă şi pentru localitatea Mangalia. O altă importantă personalitate a comunităţii tătare, Sebat Husein, merită să fie omagiată. Gestul - chiar dacă aparent simbolic, adică atribuirea acestui nume unei străzi - ar însemna pentru noi foarte mult. Vom încerca, cu siguranţă, în continuare, să ne promovăm simbolurile, aşa cum s-a întâmplat în localităţile Medgidia, Valu lui Traian, Tulcea, Tătaru. Este un lucru benefic dacă oameni remarcabili, puţin cunoscuţi de întreaga comunitate, sunt prezentaţi aşa cum merită. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Domnul deputat Garda Dezideriu şi rog să se pregătească domnul deputat Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, aveţi microfonul.
			Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin Hotărârea Guvernului nr.829 din 25 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr.556 din 2007, au fost aprobate Tezele prealabile ale proiectului Codului de procedură penală, prin care se urmăreşte adoptarea unui sistem procedural penal modern, care să răspundă imperativelor creării unei justiţii adaptate aşteptărilor sociale şi care să asigure înfăptuirea unui proces penal mai rapid, mai eficient şi mai puţin costisitor. În acest context, s-a propus ca "Urmărirea penală să fie efectuată de către organele de cercetare penală sub conducerea procurorului, eliminându-se astfel obligativitatea efectuării acesteia, personal de către procuror. Astfel, procurorul va conduce şi va controla activitatea de investigaţii a poliţiei judiciare, fiind informat despre orice activitate investigaţională. Totodată, procurorul va putea efectua, personal, orice activitate de urmărire penală. Prin adoptarea acestei idei, se vor reconsidera poziţia procurorului, rolul şi atribuţiile acestuia, fiind înlăturate inconvenientele sesizate în practică în materia nulităţii actelor de urmărire penală". Transpunerea în practică a acestei dispoziţii legale presupune transferul unui număr de peste 16.000 cauze de la unităţile de parchet către organele de cercetare penală, la care se vor adăuga şi cele generate de creşterea activităţii proprii a formaţiunilor poliţiei judiciare, ca urmare a creşterii criminalităţii sesizate, apariţiei incriminărilor noi, diminuării propunerilor de declinare şi a numărului de delegări. Instrumentarea acestor cauze complexe, cu un nivel de dificultate sporit, implică existenţa la nivelul poliţiei judiciare a unei structuri specializate care să asigure legalitatea şi calitatea actelor de urmărire penală întocmite şi, în acelaşi timp, o colaborare eficientă cu unităţile de parchet. Formaţiunile de cercetare penală au aptitudinea funcţională, dar şi experienţa acestora pentru soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale care vor fi declinate ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură penală, dar şi a celor deja aflate în lucru la nivelul poliţiei judiciare. Absorbţia structurilor de cercetare penală în cadrul celor operative prezintă riscul eliminării unui control de legalitate asigurat în prezent de ofiţerii de cercetare penală, instrumentării necorespunzătoare a dosarelor, promovării unor soluţii netemeinice, tergiversării cercetărilor etc., situaţii care pot genera o imagine nefavorabilă la nivelul Poliţiei Române, precum şi o serie de disfuncţii în relaţia cu Ministerul Public, confruntat de mai mult timp cu un deficit acut de procurori. La nivel naţional, activitatea de supraveghere a urmăririi penale este asigurată de un număr de aproximativ de 900 de procurori. Un alt argument care pledează în favoarea menţinerii formaţiunilor de cercetare penală îl constituie faptul că proiectul Codului de procedură penală menţine şi, în acelaşi timp, consolidează rolul pe care organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, ca organe de urmărire penală, îl joacă în înfăptuirea actului de justiţie. Astfel, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, formate din lucrători specializaţi din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, anume desemnaţi în condiţiile legii speciale efectuează urmărirea penală pentru orice infracţiune care nu este dată, prin lege, în competenţa procurorului. Concepţia de reorganizare a formaţiunilor de cercetare penală era viabilă în contextul reducerii competenţelor materiale şi funcţionale ale organelor de poliţie, concomitent cu transferul acestora către unităţile de parchet. Din 2000 până în prezent, competenţele materiale de investigare ale poliţiei s-au redus de la 74,69% la 68,19%, cea mai mare parte a acestor fapte reprezentând mica criminalitate. Preconizatele modificări ale Codului de procedură penală constituie un temei suficient pentru regândirea strategiei Poliţiei Române referitoare la structurile de cercetare penală în sensul menţinerii şi consolidării acestora, în acord cu transferul de competenţe de la unităţile de parchet şi cu creşterea rolului pe care organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare îl ocupă în cadrul organelor de urmărire penală. În cursul lunii octombrie 2006, vechea conducere a I.G.P.R. a dispus formarea unui proiect-pilot pe un termen de încercare - 6 luni - pentru desfiinţarea structurilor de cercetare penală care a avut efect negativ prin următoarele: migrarea ofiţerilor de cercetare penală cu experienţă şi un nivel ridicat de pregătire către alte structuri, fapt ce a generat creşterea încărcăturii pentru un lucrător, 40-80 dosare, fapt ce îngreunează administrarea cu celeritate a probatoriului şi respectarea drepturilor legale ale părţilor implicate în procesul penal; contradicţii între ofiţerii cu atribuţiuni pe linie de cercetare penală şi ceilalţi ofiţeri din cadrul formaţiunilor în care lucrează în ceea ce priveşte administrarea probatoriului, efectuarea actelor premergătoare şi soluţiile propuse unităţilor de parchet; pentru realizarea indicatorului de operativitate în soluţionare se promovează spre parchet, cu diverse soluţii, dosare în care faptele sunt insuficient probate, fapt ce determină procurorii de supraveghere, puţini la număr, să le restituie pentru completare, refacere; atitudinea părtinitoare a şefilor formaţiunilor operative faţă de ofiţerii cu atribuţiuni de constatare şi investigare a faptelor penale şi discriminatorie faţă de cei cu atribuţiuni specifice de cercetare penală atât în ceea ce priveşte repartizarea sarcinilor, cât şi în privinţa recompenselor; deteriorarea relaţiilor interpersonale cu procurorii de supraveghere prin creşterea numărului de poliţişti care se prezintă cu dosare în vederea analizării probatoriului administrat, unii dintre aceştia având o slabă pregătire în materie. Anterior punerii în aplicare a proiectului, analizele se făceau cu precădere de către ofiţerii de cercetare penală sau şefii structurilor şi procurorii de supraveghere. Creşterea volumului de muncă, inclusiv prin repartizarea spre soluţionare a sesizărilor în care nu s-au efectuat acte premergătoare, privează ofiţerii de cercetare penală pe timpul necesar pregătirii în condiţiile frecventelor modificări ale legislaţiei procesual penale şi a legilor speciale, necesare armonizării cu normele comunitare; reducerea semnificativă a numărului faptelor pentru care s-a propus trimiterea în judecată şi creşterea alarmantă a soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, respectiv a celor de scoatere de sub urmărire penală. Care sunt riscurile reorganizării prin aplicarea conceptului de desfiinţare a structurilor de cercetare penală? În primul rând, disiparea organelor de cercetare penală va favoriza individualismul, egoismul şi va afecta unitatea de grup, generalizarea experienţei pozitive şi a practicii unitare în instrumentarea şi soluţionarea dosarelor penale. Pentru acoperirea necesarului de ofiţeri învestiţi cu calitatea de organe de cercetare penală, cel puţin doi-trei în fiecare structură componentă a poliţiei judiciare se va proceda la numirea unor ofiţeri slab pregătiţi, încadraţi direct sau fără experienţă care nu vor putea soluţiona operativ, temeinic şi legal dosarele repartizate. Viitoarele modificări ale Codului de procedură penală în ceea ce priveşte redistribuirea competenţei de efectuare a urmăririi penale, precum şi criminalitatea itinerantă (importantă odată cu aderarea la structurile europene), vor conduce la dublarea volumului de muncă. La acestea se vor adăuga dosarele complexe vechi privind fapte ce se cercetează în prezent de către procuror, ce vor fi declinate către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, care nu pot fi soluţionate decât în cadrul unor colective de specialişti în materie de proceduri. Instrumentarea necorespunzătoare, tergiversarea cercetărilor, promovarea unor soluţii netemeinice sau nelegale vor face obiectul plângerilor din partea persoanelor implicate şi apărătorilor acestora şi vor atrage răspunderea celor care le-au instrumentat, fapt ce va conduce la refuzul poliţiştilor de a mai lucra pe linie de cercetare penală. Reorganizarea structurală va afecta şi activitatea specifică de executare a măsurilor preventive privative de libertate în centrele de reţinere şi arestare preventivă, care nu vor mai beneficia de sprijin, coordonare şi control din partea unor ofiţeri specialişti în materie de proceduri, fapt ce poate conduce la încălcări flagrante ale drepturilor omului. Stimate domnule ministru Cristian David, Dacă doriţi ca lupta împotriva corupţiei să fie eficientă, vă rog să nu desfiinţaţi structurile de cercetare penală! Vă mulţumesc pentru atenţie. (Declaraţia politică a fost consemnată conform materialului depus in extenso la secretariatul de şedinţă.)
			Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule coleg.
			Îl rog să poftească la microfon pe domnul deputat Dumitru Bentu şi să se pregătească doamna deputat Anca Daniela Boagiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal.
			Domnul Dumitru Bentu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Bătrânii". Punctul şi cratima au jucat un rol important în viaţa politică a ultimilor ani. De la Alianţa D punct, A punct, de fapt, PD plus L, s-a ajuns la o formaţiune partinică despărţită de cratimă, PD minus L, ca într-un început de ecuaţie cu suficient de multe necunoscute. Au guvernat împreună şi au promis râuri de bunăstare. Realitatea este însă dezolantă. După efectul de siaj al unei creşteri economice viguroase din perioada P.S.D., economia, prefigurată de cartea portocalie, a devenit astmatică. Cei mai importanţi indicatori relevă o întoarcere la nivelul de acum doi ani. Inflaţia anuală are aceeaşi valoare ca în 2006 - 7,26. Dobânda de politică monetară era de 8,5%; acum a ajuns la 9%. Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti a atins 3,97 milioane euro, cea mai mică valoare din ultimul an şi jumătate. Creşterea medie a preţurilor, în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni, este de 5,1%. În acest context, nivelul de trai s-a depreciat vertiginos, afectând în special persoanele vârstnice. Şi ce frumos suna Capitolul VII din Programul de guvernare dedicat politicii de protecţie socială: "O prioritate a Guvernului o reprezintă îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru persoanele vârstnice". Aşa de mult a crescut standardul respectiv, încât actualii guvernanţi au patentat o nouă formă, haideţi, s-o numim de autoprotecţie, mai corect de supravieţuire şi pe care o putem numi "gerontomigraţia". La vârsta a treia, când viaţa ar trebui să aibă pentru ei alte repere, mii de cetăţeni români de vârsta a treia muncesc departe de ţară, luând disperaţi totul de la zero. Numai în Spania sunt peste 5 mii de cetăţeni români cu vârste de peste 60 de ani, din care 1.700 sunt bărbaţi. Femeile sunt "interne", adică au grijă de persoanele fără grijă, de vârsta lor. Bărbaţii prestează cele mai diverse munci, dar cel mai frecvent sunt prezenţi în construcţii şi câştigă după o lună epuizantă de muncă, până la 800 de euro. Femeile au liber doar 6 ore, duminica. Şi câte alte mii de bătrâni români or fi muncind în celelalte ţări europene, mistuiţi de dorul de casă şi speranţa revenirii cât mai repede în ţara tinereţii lor, dar care nu le-a putut oferi mai nimic înăuntrul chinuitoarei vârste a treia. Politici guvernamentale, efecte dureroase colaterale. "Cine nu are bătrâni să-i cumpere", ne reaminteşte proverbul. "Din Spania", ne precizează Guvernul. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule coleg.
			Doamna deputat Anca Boagiu este invitată la microfon şi se pregăteşte domnul Mihai Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Stimată doamnă deputat, microfonul vă aparţine.
			Doamna Anca Daniela Boagiu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Incompetenţa fără precedent a responsabililor guvernamentali în domeniul afacerilor europene." Stimaţi colegi, Aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană a fost un obiectiv strategic, unanim agreat de către clasa politică, însă aderarea formală la Uniunea Europeană nu înlocuieşte procesul practic al integrării europene, un proces care derivă din obligaţia ţării noastre de a respecta toate angajamentele transpuse în tratatele europene. Acum două săptămâni, ratificam, într-un cadru solemn, în plenul Parlamentului, Tratatul de la Lisabona şi ne angajam că încă o dată vom fi avangarda eforturilor comunitare de dezvoltare a instituţiilor şi politicilor Uniunii Europene. Într-o perioadă în care partidul de guvernământ nu ştie cum să mai rotească cadrele pentru a găsi soluţii de ocupare a posturilor în Guvern, într-o perioadă în care un aşa-zis partid de opoziţie îşi umflă, pentru a nu ştiu câta oară, muşchii, contestând guvernarea, într-o perioadă în care singurele iniţiative politice ale guvernanţilor reprezintă cârpiri demagogice ale unui buget electoral, ei bine, în toată această perioadă, România continuă să fie codaşul Uniunii Europene la majoritatea capitolelor. Ar trebui să aflăm, din nou, de la un comisar european, responsabil cu multilingvismul, carenţele grave cu care se confruntă ţara noastră la nivelul Uniunii Europene, carenţe care, iată, ne pot duce să dăm multe explicaţii în faţa Curţii Europene de Justiţie. De ce trebuie să plătească cetăţeanul român, cetăţean european şi contributor atât la bugetul naţional, cât şi la cel al Uniunii Europene, pentru incompetenţa fără precedent a resposabililor guvernamentali de domeniul afacerilor europene? România riscă să fie supusă procedurii de infringement a Comisiei Europene, în câteva domenii fundamentale, care vor afecta negativ viaţa de zi cu zi a cetăţenilor români. Nivelul deficitului bugetar este foarte aproape de a depăşi limita admisă de 3% din p.i.b., fapt care nu numai că afectează grav economia românească, dar ne trimite cu ani buni în urmă, în procesul de adoptare a monedei euro. Taxa auto, supranumită corect taxa Tăriceanu, este ilegală. Încalcă principiul concurenţei în Uniunea Europeană, iar România se află în ultima etapă a procedurii de infringement, lansată de Uniunea Europeană. Planul naţional de dezvoltare rurală, singura şansă pentru scoaterea din colaps a agriculturii româneşti, este şi la un an de zile după aderare, în proces de negociere, deşi, în mod normal, acum ar fi trebuit să primim deja primii bani europeni pentru fermierii români. Clauza de salvgardare pe justiţie rămâne încă posibilă, ca urmare a incompetenţei Ministerului Justiţiei în redactarea, transpunerea şi monitorizarea unui plan de acţiune coerent şi consistent cu angajamentele noastre faţă de Uniunea Europeană. Mai mult, în plină criză energetică, aflăm că România este în pragul declanşării procedurii de infringement şi, în cazul în care comisia sesizează că subvenţionăm mascat producţia de energie, lucrul acesta se va şi întâmpla. Pentru cei care încă nu au aflat, Guvernul României are o instituţie eminamente tehnică, un departament responsabil pentru garantarea respectării angajamentelor din tratatele europene de către România. Această instituţie ar trebui să monitorizeze toate aceste posibile derapaje, care ar trebui să ne informeze despre acestea, indiferent dacă este vorba despre aparatul guvernamental, despre ministere sau despre administraţia locală. Discutăm despre o instituţie care ar trebui să ne informeze asupra poziţiilor adoptate de România în consiliile de miniştri şi coreper. Acesta se numeşte Departamentul pentru Afaceri Europene, condus de un domn care se numeşte Adrian Ciocănea. Domnul Ciocănea se chinuie de peste un an de zile să ne convingă că fiecare modificare a ordonanţei pentru taxa auto, mai cunoscută ca taxa Tăriceanu, respectă principiul liberei circulaţii a mărfurilor în Uniunea Europeană şi, deci, a liberei competiţii în Uniunea Europeană. De fiecare dată, el este contrazis de oficialii europeni. Acelaşi domn Ciocănea ar fi trebuit să ştie, de asemenea, că planul de acţiune adoptat de fostul ministru Chiuariu este deficitar în raport cu bench markurile din cadrul mecanismului de cooperare şi verificare. Tot el ar fi trebuit să ne avertizeze de pericolul tot mai mare în care se află România pentru ratarea ţintelor macroeconomice şi în special a deficitului bugetar admis. Acelaşi domn a preferat, însă, să stea ascuns în spatele unei demnităţi publice, aservit total premierului şi Partidului Naţional Liberal şi, în egală măsură, prada propriei sale incompetenţe. Pentru toate aceste motive, domnul Tăriceanu ar trebui să-l demită urgent pe şeful Departamentului pe Afaceri Europene, pentru a nu prejudicia şi mai mult interesele României în parcursul său european. Dacă nu găseşte un înlocuitor decent pentru aceasta, îi sugerez să-l numească tot pe demnitarul de serviciu al PNL, Teodor Meleşcanu. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, doamna deputat.
			Domnul deputat Mihai Dumitriu este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Tamás Sándor, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră.
			Domnul Mihai Dumitriu: Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Cacealmaua privatizării S.C. Antibiotice SA" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cu respect, aduc în atenţia dumneavoastră în nemulţumirile şi îngrijorările cetăţenilor din judeţul Iaşi şi implicit a salariaţilor de la Antibiotice SA privind decizia Guvenului Tăriceanu de a privatiza - a vinde pe nimic - ultima fabrică românească de medicamente din România, cu o mare deschidere pe piaţă farmaceutică naţională şi internaţională. Guvernarea Năstase a declarat-o unitate strategică şi vitală pentru România şi a investit peste 20 milioane de euro pentru retehnologizare şi modernizare. În anul 2006, unitatea a obţinut profit net de peste 20 de milioane de euro, iar în anul 2007, profit de peste 24 milioane de euro. Cetăţeanul de rând nu înţelege de ce Guvernul Portocaliu - Galben - de Dreapta, care reprezintă statul român şi care trebuie să apere interesele cetăţenilor români vrea să o vândă, pe nimic, fără nici un pic de jenă, printr-un procedeu ce se practică la orice iarmaroc din ţară, prin strigare. Guvernul PNL-PD vrea să vândă proprietatea românilor care generează profit şi care este şi a rămas singura unitate producătoare de antibiotice pe teritoriul României. Stimaţi colegi, Hotărârea de Guvern nr. 1400 din noiembrie 2007 prin care se stabilea modalitatea de privatizare prin strigare, nu conservă obligaţia cumpărătorilor - jecmănitorilor guvernamentali de a păstra obiectul de activitate - profilul. Sunt interesaţi, cu toţii, de cantitatea masivă de inox din întreprindere, de terenurile care însumează peste 25 de hectare, de zona în care se situează pe Drumul European 583, Iaşi - Târgu-Frumos, de preţul foarte mic cerut - de 5 ori profitul obţinut de SC Antibiotice SA în 2007. Sentinţa Curţii de Apel Iaşi de a stopa, cel puţin temporar, privatizarea SC Antibiotice SA a dat speranţă cetăţenilor din Iaşi şi salariaţilor, în sensul că actualii guvernanţi de dreapta, care gestionează proprietăţile statului român, ar trebui să revină asupra deciziei de a privatiza unitatea. Din nefericire, sentinţa a supărat conducerea AVAS-ului, pe vicepreşedintele Constantin Botez, care a declarat ofensat: "Dacă Guvernul este proprietarul unei fabrici şi vrea să o vândă, de ce se bagă judecătorii?". Cei de la AVAS - dacă vor binele acestui popor asuprit şi sărăcit - nu văd că zeci de fabrici care s-au privatizat în România nu au respectat clauzele din contractul de privatizare de a-şi continua activitatea în profil şi s-au transformat în afaceri imobiliare, prin vânzarea terenurilor câştigând înzecit ? De ce nu se analizează privatizarea fabricilor de ulei din România ? Cum de toate au ajuns în Compania americană Bunge. După ce compania americană a cumpărat tot ce ţine de procesarea şi comercializarea uleiului comestibil, a aplicat o politică mişelească. În 2005, pune pe chituci Fabrica Muntenia, achiziţionată cu 2 milioane de euro, terenul fiind apoi valorificat cu 30 milioane de euro, fabrică care producea profit. În august 2007, închide fabrica de la Oradea, cea mai rentabilă, terenul fiind vândut cu zeci de milioane de euro. În ianuarie 2008, închide Fabrica "Unirea" de la Iaşi, care era rentabilă, urmând ca terenul să fie valorificat pentru zeci de milioane de euro. Deci, Compania americană Bunge, în afară de fabrica de la Buzău, a lichidat toate fabricile de ulei din România, a obţinut profituri de zeci de ori mai mari decât a investit, a lăsat pe drumuri mii de oameni şi a devenit singurul procesator şi singurul comerciant de ulei de floarea soarelui şi acum face politica preţurilor, scumpind uleiul atât cât doreşte compania. Bineînţeles, este o scumpire artificială fără justificare, care atârnă greu în coşul zilnic al românilor. Ce fel de economie de piaţă avem în România? Exemplele pot continua şi pe alte domenii. Cum îşi permit cei de la AVAS să cheltuiască 1 milion de euro pentru promovarea privatizării Antibiotice SA? Vor să demonstreze că vânzarea pe mai nimic a unicei fabrici de antibiotice din România se face transparent? Stimaţi colegi parlamentari şi guvernanţi de dreapta, În numele cetăţenilor din Iaşi şi din toată România, în calitate de cetăţean român şi parlamentar, vă adresez rugămintea: tuturor parlamentarilor, să luaţi atitudine şi să vă opuneţi privatizărilor frauduloase care dăunează poporului român şi interesului naţional; Guvernanţilor de Dreapta, Portocalii şi Galbeni, aduşi la Putere de preşedintele Băsescu, să stopaţi privatizarea SC Antibiotice SA, unitate care produce profit, urmând a o dezvolta şi a o promova, deoarece este o unitate strategică de importanţă vitală pentru sănătatea românilor. Nu lăsaţi sănătatea românilor la cheremul importatorilor de medicamente! Vă mulţumesc. Şi mă scuzaţi.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule preşedinte.
			Stimaţi colegi, Avem un număr mare de deputaţi înscrişi astăzi la cuvânt, de aceea vă reamintesc că durata maximă a unei intervenţii este de trei minute. Îl rog acum pe domnul deputat Tamás Sándor să poftească la microfon şi să se pregătească domnul deputat Liviu Miroşeanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal. Domnule coleg, trei minute.
			Domnul Tamás Sándor: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Intervenţia mea politică, mai bine zis, intervenţia noastră politică, pentru că suntem autori, împreună cu colegul meu, domnul deputat Antal Árpád, se intitulează "Prezentarea tipurilor de autonomie care funcţionează în ţările din Uniunea Europeană." Având în vedere că mulţi politicieni români, atât din partidele extremiste, cât şi din partidele democratice, nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă ce înseamnă autonomie culturală sau autonomie teritorială, am decis ca, în fiecare marţi, să vă prezentăm un model concret de autonomie din ţările europene. Facem acest lucru pentru că 11 dintre 27 de state din Uniunea Europeană asigură o formă sau alta de autonomie cu relevanţă etnică. 11 din 27 de state asigură autonomie culturală sau autonomie teritorială pentru minorităţi etnice din statul respectiv. Din punct de vedere politic şi administrativ, autonomia înseamnă că, în cadrul unui stat, anumite structuri administrative sau grupuri de persoane au libertatea de a decide şi de acţiune în unele probleme bine definite şi care le privesc în mod exclusiv. Până acum, pe rând, împreună cu colegul meu, Antal Árpád, v-am prezentat competenţele autonomiei teritoriale ale comunităţii germane din statul federal Belgia şi autonomia teritorială din Ţara Bascilor. Azi, vă prezentăm competenţele autonomiei teritoriale din insula Corsica, din Franţa. Corsica este una dintre cele 26 regiuni ale Franţei. Din punct de vedere administrativ, Corsica este organizată diferit faţă de celelalte regiuni ale Franţei continentale, fiind constituită sub forma unei colectivităţi teritoriale (în franceză, collectivité territoriale), având câteva instituţii, organe de autoguvernare, precum şi atribuţii şi puteri în plus faţă de cele ale altor regiuni. Datorită poziţiei ei strategice, Corsica a fost alipită Franţei în 1768 sub forma răscumpărării unei datorii. Corsica este locul de naştere al lui Napoleon. O personalitate importantă a istoriei insulei este şi Pasquale Paoli (1725-1807), general corsican şi patriot, care a luptat pentru independenţa Corsicăi, întâi contra Genovei, ulterior contra Franţei. Corsica are o suprafaţă totală de 8.680 km pătraţi şi o populaţie de 190.000 de locuitori, din care 70% sunt corsicani. După anii '50-'60, când guvernul central a întreprins colonizarea forţată, precum şi acţiunile privind schimbarea forţată a economiei tradiţionale din zonă, a intensificat mişcările autonomiste. Neajunsurile populaţiei din Corsica au fost urmate de violenţă din ambele părţii. Parisul abia în anii '90 a recunoscut că nu poate rezolva problema Corsicăi aplicând forţa. Guvernul de atunci a înaintat un proiect de lege privind autonomia teritorială a Corsicăi. Proiectul a fost votat de majoritatea celor din Parlamentul Francez. Din anii '90 şi până în prezent, atribuţiile organelor autoguvernării din insulă au crescut treptat. Azi, Adunarea Naţională şi Consiliul Executiv au competenţă legislativă şi administrativă în problemele legate de păstrarea limbii şi culturii corsicane, charta instituţiilor educaţionale din Corsica, colegii, licee şi alte instituţii educaţionale, finanţate de stat: agricultură, turism, situaţia locuinţelor. Deci, doamnelor şi domnilor colegi, în Franţa - model de foarte multe ori în ochiii politicienilor români - există un teritoriu autonom, Corsica, cu atribuţii legislative şi executive. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
			Liviu Miroşeanu, deputat al Partidului Democrat-Liberal, este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul Mircea Duşa, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, aveţi microfonul.
			Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Anulaţi taxa de primă înmatriculare". Ilegală, incorectă, nedreaptă, abuzivă, neeuropeană, o hoţie pe faţă din buzunarele românilor; acestea sunt doar câteva dintre apelativele folosite atunci când vine vorba de taxa de primă înmatriculare, numită mai nou taxa de mediu. Trecând peste motivaţiile politicianiste, invocate în ultimul an, această taxă nu reprezintă altceva decât o încercare disperată a guvernului Tăriceanu de a acoperi găurile bugetare generate de incapacitatea acestuia de a gestiona în mod eficient şi coerent resursele bugetare ale ţării. Ca reprezentanţi în Parlamentul României, suntem obligaţi să facem legi pentru români şi nu împotriva lor, prin urmare, în condiţiile în care salariul minim net al românului este de 100 de euro şi salariul mediu net nu depăşeşte 300 de euro, această taxă, care de la o valoare minimă de 265 de euro, poate ajunge, în funcţie de capacitatea cilindrică şi vechime, până la 7000 de euro, nu poate fi caracterizată decât ca fiind absolut aberantă şi împotriva realităţilor sociale şi economice din România. Este practic o taxă care pune presiune pe cetăţenii cu venituri mici, care nu se aplică în niciuna din ţările foste comuniste şi care, în ţări dezvoltate precum Italia sau Marea Britanie, are un cuantum modic. Diversiunea guvernului Tăriceanu de transformare a taxei de primă înmatriculare în taxă de mediu nu poate păcăli pe nimeni, întrucât cea mai eficientă metodă de protecţie a mediului prin reducerea noxelor o reprezintă înnoirea parcului auto cu maşini noi, puţin poluante, care, cu cât sunt mai ieftine, cu atât sunt mai accesibile, în special cetăţenilor cu venituri reduse. La doar câteva luni de la intrarea în Uniunea Europeană, încăpăţânarea Guvernului Tăriceanu de a impune taxa de primă înmatriculare, considerată ca fiind discriminatorie în ceea ce priveşte autovehiculele second-hand importate în România, a condus la somarea de către Comisia Europeană, iar începând din noiembrie 2007 s-a trecut la procedura îndreptată împotriva încălcării dreptului comunitar, aflându-ne în situaţia în care Comisia Europeană va sesiza Curtea Europeană de Justiţie. Dacă prin hotărârea pronunţată, Curtea Europeană de Justiţie va obliga statul român şi la plata unei amenzi, Partidul Democrat-Liberal va lua toate măsurile pentru a se iniţia o acţiune în regres, pentru ca cei vinovaţi să o plătească. Atitudinea fermă a Uniunii Europene în această chestiune face de neînţeles poziţia domnului Tăriceanu şi ne îndreptăţeşte să credem că ascunde în spate interese personale şi de grup, împotriva cetăţeanului român, pentru protejarea prietenilor din comerţul auto cu maşini noi, toate acestea, din păcate, cu sacrificarea imaginii României în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Duşa şi rog să se pregătească domnul Dan Dumitru Zamfirescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Domnule coleg, trei minute.
			Domnul Mircea Duşa: Stimaţi colegi, Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Drumurile noastre..." Judeţul Harghita este situat în centrul ţării, acolo unde se intersectează principalele drumuri care duc spre Moldova, drumuri care au fost neglijate, vitregite din toate punctele de vedere. de altfel, ca de obicei, judeţele Harghita şi Covasna sunt pe prima pagină atunci când este vorba de autonomie, iar când este vorba de problemele economice şi sociale ale acestor judeţe, toate guvernele uită de ele. Foarte puţine politici guvernamentale au avut în vedere şi reabilitarea acestor drumuri. De altfel, toţi trecătorii prin Harghita şi Covasna, în loc să rămână impresionanţi de frumuseţile naturale, rămân cu un gust amar datorită calităţii drumurilor. În ultimii ani, au fost alocate fonduri pentru reabilitarea Drumului Naţional 13 şi a Drumului Naţional 13A, dar principala arteră, care străbate cele două judeţe - Drumul Naţional 12, care mai este, pe deasupra, şi drum european, a devenit impracticabil. Din DN 12 pleacă patru drumuri naţionale spre Moldova. Deci este de înţeles că este o arteră de circulaţie foarte importantă. În perioada trecută s-a realizat documentaţia tehnică pentru reabilitarea acesteia, dar începerea lucrărilor se amână de vreo cinci-şase ani. În ultimii ani a fost modernizat Drumul Naţional 15, o trecătoare spre Moldova, dar o porţiune de 10 km, care traversează municipiul Topliţa, se află într-o stare jalnică; nu mai poţi circula nici cu buldozerul. S-au făcut demersuri şi s-a aprobat prin hotărâre de Guvern transferarea acestei porţiuni de drum la Compania Naţională de Drumuri şi Poduri. Dar oare când vor începe lucrările de reabilitare? Domnule ministru al transporturilor, riscaţi să deveniţi autorul autonomiei celor două judeţe. Izolarea de restul ţării este, de altfel, dezideratul unor radicali din secuime. Dumneavoastră îi sprijiniţi?
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit la microfon pe domnul deputat Zamfirescu şi o rog pe doamna deputat Ionica Constanţa Popescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator să-şi pregătească intervenţia. Domnule coleg, vă rog, aveţi la dispoziţie trei minute.
			Domnul Dan Dumitru Zamfirescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică este scurtă şi se intitulează "Jocul dublu al preşedintelui Traian Băsescu". "România va fi un partener extrem de loial deciziilor Uniunii Europene, dar nu va recunoaşte independenţa Kosovo, declarată unilateral". Aceasta a fost replica preşedintelui României, Traian Băsescu, la declaraţia şefului statului francez, Nicolas Sarkozy, lansată cu ocazia vizitei acestuia în ţara noastră, de luni, 4 februarie 2008, din care rezulta că independenţa provinciei Kosovo este inevitabilă. Ce se poate înţelege de aici ? Că un partener extrem de loial trebuie, este obligat, să se alinieze deciziilor Uniunii Europene. Dacă nu o face, nu se mai poate încadra în această categorie. În acest caz, dacă ţările puternice ale Uniunii Europene, cele care, în fapt, determină politica acesteia - Franţa, Germania, Italia - recunosc independenţa Kosovo, atunci România, ca partener "extrem de loial", ce va face ? Sau dacă Serbia va fi primită rapid în Uniunea Europeană, cu condiţia recunoaşterii Kosovo, România ce va face ? Cu siguranţă că va fi nevoită să recunoască independenţa Kosovo. Care va fi vocea care va anunţa acest lucru ? Bineînţeles, vocea preşedintelui Traian Băsescu. Ce poate să însemne aceasta pentru România ? Reluarea atacurilor segregaţioniste, care reprezintă sensul real al existenţei unor formaţiuni politice constituie exclusiv pe criteriu etnic şi de aceea ilegale. Iată unde s-a ajuns datorită toleranţei cu care actualii şi foştii guvernanţi au trecut peste atâtea şi atâtea manifestări ale extremismului maghiar. Iată unde s-a ajuns dacă, de fiecare dată, în ciuda avertismentelor lansate de Partidul România Mare, foştii şi actualii guvernanţi au admis intrarea UDMR la guvernare ca să-şi asigure majoritatea parlamentară necesară. Este de prisos acum ca preşedintele Băsescu să mai facă astfel de declaraţii, când el este artizanul aducerii UDMR la guvernare după alegerile din 2004, în cabinetul Tăriceanu. Este de prisos, pentru că manifestările de patriotism, de care face atâta caz Traian Băsescu, nu mai pot păcăli pe români, atâta timp cât a contribuit efectiv la falsificarea alegerilor europarlamentare, favorizând intrarea în Parlamentul European a şovinismului maghiar, care susţine fără jenă dezmembrarea României. Iată de ce afirm că Traian Băsescu face joc dublu. Pe de o parte, declară că nu va recunoaşte independenţa Kosovo, iar pe de alta anunţă că este un partener extrem de loial deciziilor Uniunii Europene. În realitate, declaraţia cu privire la menţinerea trupelor române de menţinere a ordinii în Kosovo, trupe care fac parte dintr-o misiune a Uniunii Europene, reprezintă o recunoaştere tacită a independenţei provinciei în discuţie. Cu alte cuvinte, prin declaraţiile sale sforăitoare de astăzi, caută, pe de o parte, să elimine din conştiinţa publică similitudinea pe care tot el a proclamat-o cu câţiva ani în urmă între situaţia din Kosovo şi cea din Transnistria, iar pe de altă parte, vrea să mai păcălească o dată electoratul, încercând să-l convingă de patriotismul său nemărginit, când, în fapt, nu doreşte decât să se menţină la putere, cu orice preţ, iar acum a simţit că acest preţ se numeşte, fie şi temporar, nerecunoaşterea independenţei Kosovo. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
			O invit pe colega noastră Ionica Constanţa Popescu la microfon şi îl rog pe domnul deputat Petru Călian să se pregătească, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal. Stimată colegă, trei minute.
			Doamna Ionica Constanţa Popescu: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Bună dimineaţa tuturor! Declaraţia mea politică se intitulează "Nu discriminaţi elevii!". Ce poate face un om cu 350.000 de lei vechi? Unii ar spune "multe", alţii "mai nimic", unii ar spune că "pentru banii ăştia nu ridic un deget", alte persoane ar spune "nu merită să te lupţi pentru aşa o sumă". Totul depinde de unghiul din care priveşti lucrurile. Pentru vecina mea, pensionară, care zilnic merge pe jos 2 staţii de autobuz ca să cumpere pâinea mai ieftin cu 1000 de lei vechi, 350.000 de lei înseamnă mult, pentru Ion Ţiriac şi pentru cei din această sală nu reprezintă un capăt de ţară. Pentru elevi poate însemna plata abonamentului la internet, cumpărarea câtorva reviste de IT lunar, a unor cărţi, pixuri, caiete, a 35 de pachete de biscuiţi, adică pachetul de luat la şcoală timp de o lună şi încă o mulţime de alte lucruri. 350.000 de lei vechi, adică 35 de lei noi. Acesta este, în prezent, cuantumul alocaţiei lunare pentru un copil. Va creşte undeva pe la 40 de lei noi curând, spun autorităţile. Aceleaşi autorităţi care cu o mână dau, cu alta iau. Pentru că decizia de a creşte alocaţia copiilor a fost însoţită de o reducere a numărului de persoane care vor beneficia de ea. Adică sunt scoşi din calcul elevii care împlinesc vârsta majoratului pe timpul liceului. Eşti elev dar ai împlinit 18 ani? Gata! Nu-ţi mai trebuie caiete, nu-ţi mai trebuie creioane! Eşti major? Pune-ţi mintea la contribuţie, pune-ţi ţinerea de minte în funcţiune, pentru că nu-ţi mai trebuie caiet pe care să notezi ce spune profesorul! Eşti major! N-ai nevoie de bani! Poate că autorităţile care au luat această decizie ar avea dreptate să ne spună că în plan legislativ copilul este definit ca persoana care are vârsta de până în 18 ani. N-aş vrea să fac filosofie, că atunci aş cere alocaţie de stat pentru copii până la adânci bătrâneţi, pentru că până atunci toţi vom fi, indiferent de vârstă, copiii părinţilor noştri. Poate că autorităţile ar fi trebuit să se gândească la faptul că, indiferent de vârstă, elevii au aceleaşi necesităţi materiale. Că indiferent dacă au împlinit vârsta majoratului, ei rămân tot elevi, tot în întreţinerea părinţilor, au o "şcoală de terminat" şi nu se pot duce a doua zi după petrecerea de majorat să-şi caute de lucru. Ioana Nazarov este o tânără elevă din Valea Jiului cu rezultate bune la învăţătură, cu preocupări extraşcolare educative, cu talent la scris; ea colaborează la suplimentul pentru tineret al unui ziar local. Luna trecută a împlinit 18 ani. Este în clasa a XII-a. Odată cu trecerea peste pragul majoratului, viaţa ei nu s-a schimbat radical. Învaţă bine în continuare, este la fel de delicată, deşteaptă şi frumoasă. Ceea ce s-a schimbat este faptul că, de luna trecută, nu mai primeşte alocaţie de stat pentru copii. Şi, deloc surprinzător, are în continuare aceleaşi nevoi pe care le avea şi în urmă cu două luni, când nu avea 18 ani şi când primea alocaţia de stat pentru copii. Nu ştiu dacă s-au făcut calcule precise care ar fi economia ce s-ar face la bugetul statului prin sustragerea alocaţiei din buzunarul elevilor majori. Sunt convinsă că nu o să reuşim să acoperim cu această economie contribuţia României la bugetul Uniunii Europene. Şi atunci, pentru ce le luăm elevilor banii? Întrucât consider că elevii majori sunt discriminaţi de autorităţile statului prin decizia de sistare a alocaţiei lunare către aceştia, sunt alături de ei şi de demersul pe care astăzi înţeleg că îl iniţiază, acela de a protesta faţă de prevederile Ordonanţei 97/2007. Sunt alături de cei 5000 de elevi din judeţul meu, care au strâns semnături prin care cer revenirea la vechile prevederi ale Legii 61/1993 şi sunt alături de toţi elevii care astăzi, printr-o acţiune de protest, solicită acest lucru. În acest sens, m-am adresat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerului Educaţiei pentru analizarea şi soluţionarea favorabilă a situaţiei. Cunosc din Hunedoara situaţia şi ştiu sigur că nu toţi participanţii la protest şi nu toţi semnatarii petiţiilor prin care cer alocaţii şi pentru elevii care împlinesc 18 ani în timpul şcolii, nu toţi aceştia sunt persoane aflate în situaţia de a pierde cei 350.000 de lei. Sunt şi colegi ai celor în cauză care nu au această problemă dar care-i susţin pe "majori". Îi apreciez şi-i respect pentru asta. În fond, cred că putem privi dincolo de cei 35 de lei. Aceşti tineri iau poziţie şi luptă pentru principii şi împotriva discriminării. Este un exerciţiu şi un exemplu de curaj şi solidaritate. Şi de aceea le urez baftă! Mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, stimată colegă.
			Îl invit la microfon pe domnul deputat Petru Călian şi rog să se pregătească domnul deputat Slavomir Gvozdenovici, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
			Domnul Petru Călian: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi pe care o prezint verbal are titlul "Republica Kosovo, născută prin cezariană". Proclamarea independenţei Regiunii Kosovo poate provoca un precedent periculos atât pentru România, cât şi pentru alte regiuni cu vocaţii similare. Voci inflamate prefigurează prematur o nouă hartă a Europei, pe care ţara noastră apare divizată. Defilăm în faţa unui eveniment cusut cu aţă albă, în condiţiile în care Uniunea ne cere restructurarea administrativă a întregii ţări. Pe 17 februarie s-a scris istorie; istorie care a dat tonul stabilităţii în Balcani şi care alimentează aspiraţiile de independenţă ale entităţii maghiare din Ţinutul Secuiesc şi Transilvania. Să nu uităm că, în luna ianuarie a acestui an, UDMR declara public că Uniunea Europeană intenţionează să aducă un amendament la pachetul de legi al învăţământului românesc, prin care minorităţile naţionale să înveţe diferit limba română. Efectul Kosovo a impulsionat simţul unităţii şi la tinerii maghiari care salută proclamarea independenţei, sperând, în acest fel, că şi Ţinutul Secuiesc va avea aceeaşi soartă. Strămoşii noştri au apărat ţara cu vărsare de sânge, iar acum minorităţile cer şi mai multe drepturi. Există regiuni în care locuitorii nu cunosc deloc limba română, în condiţiile în care deţin cetăţenie română, învaţă în instituţii ale statului român şi se folosesc de serviciile ţării noastre. Dacă aceştia cer autonomie, atunci, oare, nu se vor încălca drepturile românilor de acolo, care se văd nevoiţi de a învăţa limba maghiară pentru a se putea socializa? Practic, românii din aceste regiuni se află în regim de minoritate faţă de maghiari, indiferent de apartenenţa teritoriului. Întreg continentul european stă pe un butoi cu pulbere. Puţini sunt cei care fac declaraţii dure privind soarta României şi consideră că situaţia din Kosovo este ca un precedent pentru Transilvania. Două regiuni separatiste ale Georgiei au anunţat deja că vor cere Rusiei recunoaşterea independenţei, iar în Transnistria spiritele se agită. Amputarea unei părţi a teritoriului sârbesc ne face să fim solidari şi alături moral de poporul de care suntem uniţi întru credinţă ortodoxă. Mai presus de orice conflict şi interes interetnic rămâne însemnătatea unităţii naţionale, conştiinţa apartenenţei de neamul românesc şi atitudinea faţă de limbă, cultură şi istorie. În scris voi depune o declaraţie politică legată de taxa de primă înmatriculare. Mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule coleg, depuneţi-o la secretariatul Camerei.
			Îl invit la microfon pe domnul deputat Slavomir Gvozdenovici şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Vasile Soporan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
			Domnul Slavomir Gvozdenovici: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor colegi, Cu ocazia evenimentelor recente, legate de declararea unilaterală a independenţei Provinciei Kosovo şi Metohia, Uniunea Sârbilor din România a transmis o scrisoare de solidaritate şi sprijin cu poporul sârb şi instituţiile sale de stat. Facem cunoscut conţinutul integral al acestei scrisori, prin care, asemenea întregii diaspore sârbe, şi sârbii din România îşi exprimă nemulţumirea şi indignarea faţă de crearea unui stat ilegal în cadrul graniţelor Serbiei, stat fondator al ONU. Domnului Boris Tadici, preşedintele Republicii Serbia, Domnul Vojislav Kostunica, primul-ministru al Guvernului Republicii Serbia, Parlamentului Republicii Serbia, În numele Uniunii Sârbilor din România, a tuturor instituţiilor sârbeşti de pe aceste meleaguri, a celor în jur de 30 de mii de suflete sârbeşti, precum şi în numele a numeroşi prieteni români, vă transmitem sprijinul necondiţionat în încercările de a păstra în cadrul graniţelor Republicii Serbia a Provinciei Kosovo şi Metohia, leagănul civilizaţiei, culturii şi statalităţii sârbe, totodată şi ţinutul de baştină a unei bune părţi a populaţiei sârbe, care astăzi trăieşte în România. Respectuos, vă rugăm să transmiteţi poporului sârb şi fraţilor noştri din Kosovo stima noastră şi sprijinul nostru. Respectându-i şi ridicându-ne în apărarea drepturilor lor individuale şi cetăţeneşti, suntem conştienţi că ei apără nu numai meleagul lor natal, ci şi dreptul Serbiei la o existenţă demnă în cadrul graniţelor recunoscute internaţional, la fel ca orice stat civilizat din ziua de astăzi, ca orice membru al ONU. Această poziţie a noastră şi sprijinul nostru necondiţionat faţă de Serbia am adus-o la cunoştinţa opiniei publice din România: la Bucureşti, la Timişoara, în presă, la televiziunile publice, în faţa instituţiilor de stat, în Parlamentul României, ceea ce considerăm a fi o datorie morală a fiecăruia dintre noi, indiferent în ce parte a lumii am trăi. Salutând poziţia principială a instituţiilor române de stat, a Guvernului, a preşedintelui şi a Parlamentului, ne exprimăm speranţa şi convingerea că aceste principii se vor regăsi în poziţia oficială a României, atunci când ţara noastră se va pronunţa în faţa comunităţii internaţionale în problema Kosovo. Cu convingerea fermă în viitorul european al Serbiei şi, în cadrul acesteia, al provinciei seculare sârbe Kosovo şi Metohia, sârbii din România nu vor recunoaşte niciodată un stat fantomă şi ilegal, din păcate creat cu sprijinul Americii şi al Uniunii Europene în spaţiul istoric al acestei provincii sârbe. Vă transmitem din Timişoara, dumneavoastră şi poporului sârb, salutări şi sprijinul nostru necondiţionat. În ceea ce priveşte pomenirea numelui meu de către unul dintre stimabilii antevorbitori, doresc să reamintesc că, neintrând în nicio polemică, în Parlamentul României reprezint minoritatea naţională sârbă, care a avut 9.000 de elevi sârbi, astăzi mai are doar 350. În privinţa valahilor, a bisericilor din acea parte a Serbiei, cele două biserici discută între ele, iar noi, sârbii din România, repetăm: vom accepta înţelegerea între cele două biserici surori, oricare ar fi această înţelegere. Până atunci, stimabilului coleg îi stau la dispoziţie.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Soporan şi se pregăteşte domnul deputat Petre Străchinaru, din partea Grupului parlamentar al Pardidului Democrat-Liberal. Domnule coleg, microfonul vă aparţine.
			Domnul Vasile Filip Soporan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, doresc să prezint declaraţia politică "Poziţie de umilire sau poziţie de construcţie a interesului naţional". Declaraţia care proclamă independenţa Kosovo a creat o situaţie inedită la nivelul instituţiilor internaţionale şi asupra modului în care consensul guvernamental şi cel al clasei politice funcţionează în România. În cadrul Uniunii Europene s-a luat o decizie nemaiîntâlnită sau rar întâlnită, aceea în care fiecare stat se poate pronunţa după cum doreşte, neluându-se o decizie comună obligatorie pentru fiecare membru. România este sau nu umilită în această situaţie. Care este poziţia României, care ar fi trebuit să fie poziţia României pentru ca aceasta să acţioneze în conformitate cu interesele pe care le are? Specialiştii domeniului se pronunţă făcând apel la dreptul internaţional, la poziţiile marilor puteri, la poziţiile aliaţilor asupra acestei situaţii, realizând desfăşurări de scenarii şi poziţii, unele care ne aduc, din păcate, încă de la enunţare, mari deservicii. Pentru a demonstra acest lucru, aş face referire la două dintre ele apărute în această atmosferă. Prima la care am să fac referire ne prezintă reacţia unor formatori de opinie care, făcând apel la istorie, ne înfăţişează o aşa-zisă situaţie în care Uniunea Sovietică, în perioada imediat apropiată terminării celui de-al doilea război mondial, ar fi dorit constituirea unei republici sau prelungirea unei republici formate din partea nordică a Transilvaniei, o parte din Ungaria şi o parte din Ucraina subcarpatică. Cui foloseşte această trecere în revistă a unei posibile situaţii, cu atât mai mult cu cât istoria nu operează cu virtualităţi nepetrecute? S-a dorit reabilitarea unei anumite perioade sau a unui anumit guvern pentru merite avute în cadrul negocierilor sau se doreşte a se arăta că România a primit un cadou din partea Uniunii Sovietice şi a comunităţii internaţionale. Chiar aşa să fie? Este posibil ca astăzi să uităm de sacrificiile făcute de armata română, de rolul avut de România în obţinerea victoriei aliaţilor la 9 mai 1945? Nu cred că această poziţie aduce beneficii României. A doua, poate mai dramatică şi păguboasă decât prima, este legată de tentaţia unora de a face o analogie Serbia - Kosovo, România - judeţele Harghita şi Covasna, sugerându-se stabilirea la nivelul dreptului internaţional a unui precedent defavorabil regiunilor unde o minoritate existentă la nivel naţional are o majoritate într-o anumită zonă. Această situaţie ar produce o perturbare a stabilităţilor constituţionale. Nu putem să vorbim de o analogie cu referire la România deoarece, într-o analiză obiectivă pe parcursul ultimilor 18 ani, aceasta şi-a construit un statut de membru NATO, de membru al Uniunii Europene, de participant activ la misiuni internaţionale de menţinere a păcii în zonele de conflict, care face imposibilă prin orice raportare la dreptul internaţional la desfăşurarea unei situaţii asemănătoare celei din Kosovo, undeva pe teritoriul României. Să mai adăugăm un fapt esenţial, acela că în România minorităţile se bucură de drepturi la nivelul celor mai pozitive experienţe din Uniunea Europeană. Realizarea acestui statut acordat minorităţilor a fost expresia unei puteri şi a unei bune înţelegeri şi mai puţin expresia unei slăbiciuni a statului. Politica faţă de minorităţi a fost o reuşită a tuturor guvernelor din ultimii 18 ani şi consider că a fost elementul de continuitate care a dat putere statului român în context european şi internaţional. În această situaţie, consider că este păgubos să se discute de un precedent care ar afecta viitorul României. Ar fi mult mai util să discutăm despre noile elemente de politică externă care ar trebui introduse sau întărite pentru a nu se acţiona rigid, ci constructiv la nivelul Balcanilor şi la nivelul vecinătăţilor pe care le are România. În acest context, consider că preşedintele României, domnul Traian Băsescu, ar trebui să prezinte în faţa Parlamentului de urgenţă strategia naţională de securitate, actualizată la nivelul ultimelor evoluţii petrecute la nivel european. Apreciind poziţia pe care aţi adoptat-o, vă îndemn, domnule preşedinte, să treceţi peste confruntările pe care le aveţi cu Guvernul, să depăşiţi poziţia pe care o aveţi faţă de Parlamentul României şi să realizaţi de urgenţă prezentarea de care avem nevoie cu toţii, în virtutea construcţiei interesului naţional. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
			La microfon îl invit pe domnul deputat Petre Străchinaru şi se pregăteşte domnul deputat Costache Mircea, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Domnule coleg, aveţi microfonul.
			Domnul Petre Străchinaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Eu nu am dat un titlu acestei declaraţii politice, dar aş putea-o intitula "11 antimodele de autonomie". De câteva săptămâni a început foiletonul celor 11 modele de autonomie al unor colegi ai noştri din grupul parlamentar al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. Ei şi-au propus să ne prezinte săptămânal câte unul dintre cele 11modele de autonomie culturală sau teritorială existente în statele Uniunii Europene, o lecţie pentru cei care "nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă" ce înseamnă aceasta. Lecţie extrem de utilă, mai ales în prag de campanie electorală, pentru atingerea intereselor politice pe care le escamotează în comandamente comunitare. Mi-am propus şi eu să vă prezint săptămânal, alături de modelele la care se raportează colegii noştri, câte un antimodel de autonomie, preconizat sau pus deja în practică de către liderii UDMR care dirijează administraţia locală din judeţul Covasna, modele nefireşti din domeniul administraţiei, al învăţământului, al culturii, al simbolisticii locale, al raportării la însemnele naţionale şi altele, care vin în contradicţie flagrantă cu cele propagate de discursul "european" al acestora. Pentru început, "Antimodelul discursului referitor la autonomia pe criterii etnice." Iată câteva din declaraţiile unuia dintre cei doi deputaţi ai UDMR de Covasna, apărute în cotidianul Haromszek din data de 22 august 2006, în care îl ameninţă pe preşedintele statului, Traian Băsescu, că românii vor avea soarta sârbilor din Kosovo în cazul în care autonomia nu va fi acordată. "Am speranţa că preşedintelui nu-i va plăcea dacă românii din secuime vor ajunge să împărtăşească soarta sârbilor din Kosovo. Trebuie să se orienteze şi să se decidă ce vrea să devină, un Milosevici sau un Tito al României?" În acelaşi articol, se afirmă că "Ţinutul secuiesc nu este încă un vulcan activ, lupta pentru autonomie de abia de acum se va aprinde şi nu este indiferent cum se va raporta la aceasta puterea locală şi centrală din România pentru că de aceasta depinde dacă ne vom îndrepta spre Kosovo sau Muntenegru, Tirolul de Sud, Catalonia". În acelaşi cotidian, într-un interviu cu un europarlamentar maghiar, declarat cu ani în urmă persona non grata în România, anul trecut acesta îndemna la acte de terorism şi de război: "Cei din Tirolul de Sus au creat presiune prin dinamitarea mai multor stâlpi de înaltă tensiune şi demonstraţii cu zeci de mii de oameni în aproape fiecare săptămână. Aceasta este principala problemă, să se arate o astfel de putere, în care să se vadă şi să se audă voinţa poporului. Vremea discuţiilor şi a drumului pacifist a trecut, conflictele trebuie să iasă la suprafaţă întrucât de 16 ani nu s-a obţinut încă nimic". Exprimarea unor asemenea viziuni periculoase au devenit deja reflex al liderilor comunităţii maghiare, aceştia extinzându-şi aria declaraţiilor belicoase la nivel naţional şi internaţional, promiţând, după cum reiese din citatele prezentate mai sus, declanşarea unui conflict interetnic în cazul neacordării autonomiei teritoriale pentru cele două judeţe din centrul României. Ei au ajuns, zilele trecute, să se situeze pe poziţia celui care şantajează Statele Unite şi Uniunea Europeană pentru obţinerea autonomiei teritoriale pe cale paşnică, declarând că în caz contrar recunoaşterea provinciei Kosovo ca stat independent înseamnă legitimarea soluţiilor violente în această regiune. Ca unul care locuiesc în această zonă vreau să vă spun, stimaţi colegi, că mulţi dintre cei care alcătuiesc comunitatea de români din cele două judeţe din inima României sunt îngrijoraţi şi chiar şocaţi de declaraţiile politicienilor maghiari, care îi îndeamnă pe membrii comunităţii a cărei reprezentare şi-o revendică să se folosească de această situaţie şi, în momentul în care statele Uniunii Europene, respectiv Statele Unite ale Americii recunosc independenţa provinciei Kosovo, să semnaleze doleanţele maghiarilor cu privire la autonomia aşa-zisului teritoriu secuiesc şi să ceară sprijinul autorităţilor şi diplomaţilor din Uniunea Europeană şi din Statele Unite în scopul iredentist urmărit, în caz contrar urmând să declanşeze un al doilea Kosovo în România. Stimaţi colegi, este momentul să alegeţi între a guverna şi a dezmembra România. Nu mâine, ci astăzi, aici şi acum sau, dacă preferaţi, "itt és most!". Mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit la microfon pe domnul deputat Costache Mircea şi rog să se pregătească domnul deputat Liviu Timar, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, microfonul vă aparţine.
			Domnul Costache Mircea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Ca militant naţionalist şi ca român tolerant, recunosc toate puctele de vedere exprimate de colegii mei într-o problemă gravă, dar mă întreb: Se vor trezi oare vreodată apatrizii noştri? Aşadar, s-a ajuns şi aici, în pragul sfârtecării teritoriale pentru că, în ciuda tuturor declaraţiilor şi delimitărilor de circumstanţă, precedentul a fost creat. Votul împotriva Declaraţiei Parlamentului României de nerecunoaştere a proclamării unilaterale a independenţei provinciei sârbeşti Kosovo al deputaţilor şi senatorilor UDMR demonstrează cu asupra de măsură câtă dreptate a avut P.R.M., în primul rând preşedintele său, Corneliu Vadim Tudor, care de 18 ani avertizează cu litere mari: "Atenţie la Ungaria! Atenţie la politica separatistă şovină a UDMR!" Zadarnic le-au tot strigat patrioţii români Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Adrian Păunescu şi alţii aşa-zişilor elitişti că nu e de glumă cu iredentismul unguresc. Unde sunt astăzi ghedesiştii, elitiştii, unde este antiromâneasca societate civilă să ne mai spună la televizor că acestea sunt închipuiri şi un mod nenatural de a face politică naţională? Unde sunt patapleşii, liicenii, mungioaicele şi dineştii să ne mai persifleze cu soroşismul societăţii deschise şi cu antiromânismul lor manifest, cu teoria cretină a asemuirii Transilvaniei româneşti cu o bucăţică de zahăr pe care, chipurile, nu ar putea să ne-o ia cineva? Unde sunt propovăduitorii discriminării pozitive şi al privilegiilor acordate minorităţilor sub acoperirea că numai aşa vom putea fi, dragă Doamne, şi noi democraţi şi numai aşa îi vom determina pe alţii să acorde aceleaşi drepturi excesive românilor din afara graniţelor? Nu zău, se bucură azi românii din Ucraina, din Transnistria, din Serbia, din Bulgaria sau din Ungaria de drepturile pe care le au minorităţile în România? Câţi parlamentari români sunt în aceste ţări? Câţi miniştri, vicepremieri, scretari de stat, şefi de agenţii şi autorităţi, prefecţi, magistraţi etc.? Vedeţi, domnilor, ce înseamnă să anatemizezi forţele naţionale şi să pui la index personalităţi ale naţionalismului luminat? Vedeţi, domnilor, unde se ajunge dacă supui embargoului mediatic, tirului etichetărilor infame pe militanţii românismului şi pe promotorii interesului nostru naţional? Ne-aţi ţinut atâţia ani departe de frâiele puterii în România pentru ca astăzi ţara să ajungă în faliment economic şi moral, dar şi în pragul dezmembrării teritoriale. Ne-aţi oropsit, ne-aţi bălăcărit, ne-aţi prigonit ca să se vadă, până la urmă, că noi am avut dreptate şi că sărăcia şi înapoierea de azi se datoresc deficitului de cinste, de corectitudine şi de patriotism autentic. Cei ce vor să conducă în continuare România alături de antiromânii din UDMR, aceia îşi sapă singuri groapa şi vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, la groapa de gunoi a istoriei. Pentru alţii, minţiţi, intoxicaţi şi manipulaţi împotriva P.R.M. şi a interesului nostru naţional, e vremea să se trezească la realitate, e timpul redeşteptării sentimentului naţional, e vremea oamenilor harnici, cinstiţi şi cu dragoste de neam, care să lupte pentru o Românie mare, liberă, demnă şi prosperă. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
			Domnul deputat Liviu Timar este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Viorel Oancea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal. Domnule Timar, aveţi 3 minute la dispoziţie.
			Domnul Liviu Timar: Domnule preşdinte, Domnilor colegi, Tema declaraţiei mele politice de astăzi se intitulează "Anul 2008 poate fi mai bun din punct de vedere agricol sau la fel ca 2007". De trei ani, în România, asistăm la un scandal politic permanent între reprezentanţii puterii de dreapta, fapt ce a condus la o profundă criză. Această criză se reflectă într-o creştere economică tot mai scăzută, devalorizarea monedei naţionale tot mai accentuată, deficit comercial uriaş şi deficitul bugetar tot mai mare. Toate acestea au condus la o creştere pronunţată a preţurilor la toate produsele şi semnificativ la produsele alimentare. Mărirea preţurilor afectează nivelul de trai şi viaţa celor mai mulţi români, care se văd nevoiţi să facă eforturi uriaşe pentru a plăti întreţinerea, curentul electric, telefonul şi procurarea alimentelor necesare în fiecare zi. Primul an de la aderarea României la Uniunea Europeană nu a adus bunăstarea mult dorită de români, datorită guvernării de dreapta P.D.-P.N.L.-U.D.M.R, şi P.N.L-U.D.M.R, care nu s-au preocupat de problemele de fond, iar lipsa unei strategii coerente în această perioadă a determinat gradul de absorbţie a fondurilor europene pentru agricultură să fie zero. România a pierdut startul în primul an în Uniunea Europeană şi multe milioane de euro. Urmărind cu mare atenţie explicaţiile date de ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, privind cauzele care au dus la scăderea indicatorilor macroeconomici în 2007 şi posibilitatea ca în 2008 aceşti indicatori să se îmbunătăţească ca urmare a unui an agricol mai bun, mă determină să mă întreb: pe ce se bazează afirmaţia la această dată? Pentru a avea o imagine foarte exactă a agriculturii româneşti în luna februarie 2008 comparativ cu februarie 2007, am să prezint situaţia însămânţărilor de toamnă, a lucrărilor agricole şi efectivelor de animale din judeţul Mureş. Ce se poate constata? Grâul semănat în acest an, comparativ cu 2007 - 85%, orz - 83%, plante de nutreţ - 67%, arăturile pentru însămânţări de primăvară - 61%. Efectivele de animale: ovine - 89%, porcine - 81%, păsări - 87%. Această situaţie prezentată este aproximativă, aceeaşi exprimată în procente şi la nivel de ţară, putându-se constata următoarele: suprafaţa însămânţată cu cereale în 2008 este mai mică decât în 2007; fertilizarea cerealelor păioase este aproximativ aceeaşi; arăturile pentru însămânţările de primăvară sunt realizate doar în procent de 61% faţă de anul trecut; efectivele de bovine, porcine şi păsări sunt în scădere puternică. La toate aceste nerealizări mai amintim: scumpirea îngrăşămintelor chimice cu 50%. Un sac de îngrăşăminte complexe a ajuns la 100,85 de lei, faţă de 51 de lei în toamnă; deficitul de sămânţă hibridă de porumb se asigură aproximativ 45% din necesar; preţurile foarte mari la toate speciile de seminţe; la această dată producătorii agricoli din România au cea mai scumpă motorină din Uuniunea Europeană, motorina este accizată cu 300 de euro/1000 litri, iar în Uniunea Europeană este accizată doar cu 22 de euro/1000 litri; întârzierea în acordarea plăţilor directe şi plăţilor naţionale complementare pe hectar şi a altor forme de sprijin din partea statului în această primăvară; în varianta optimistă, efectuarea plăţilor pe hectar de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură se poate încheia în 3 luni de zile, după terminarea campaniei de primăvară; aprobarea la sfârşitul acestei luni a Planului Naţional de Dezvoltare Rurală şi posibilitatea depunerii de proiecte pentru accesarea fondurilor europene pentru agricultură cu întârziere; primele proiecte se vor putea derula doar la începutul luni septembrie; creşterea preţului la grâu, orz, porumb pentru panificaţie şi pentru furajarea animalelor până la noua recoltă, luna iulie, mă determină să cred că a afirma la această dată, având în vedere situaţia reală din agricultură, că acest sector, în anul 2008, va aduce îmbunătăţirea indicatorilor macroeconomici este total greşit. Cei care fac această afirmaţie nu cunosc un lucru simplu: un an rău din punct de vedere agricol, cum a fost 2007, se răsfrânge asupra anului următor în procent de 60-70%, după care vine noua producţie. Situaţia critică din agricultură se poate îmbunătăţi dacă actualul guvern şi toată clasa politică din România va acorda atenţia cuvenită celei mai importante ramuri din economia românească - agricultura. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit la microfon pe domnul deputat Viorel Oancea şi se pregăteşte domnul deputat Aurel Vlădoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, vă rugăm să respectaţi timpul acordat de 3 minute. Vă rog.
			Domnul Viorel Oancea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se numeşte "Februarie 2008 - luna iubirii P.N.L.-P.S.D. Remember Valentine's Day". "P.S.D. face azi ca Parlamentul României să fie un circ sistematic, ceea ce nu e de mirare, pentru că au guvernat după principiul pâine şi circ". Năstase şi Văcăroiu sunt în stare "să se lege cu lanţuri de scaune". "Voi lupta în continuare cu şi mai multă îndârjire pentru ca P.S.D.-ul să treacă în opoziţie, adică acolo unde îi este locul şi unde va rămâne pentru multă vreme de acum încolo". Fosta guvernare P.S.D. a fost caracterizată de "corupţie, minciună, propagandă, cumpărarea favorurilor, abuzuri, politizare şi clientelism şi a dus o politică bugetară iresponsabilă". Aşa cuvânta domnul prim-ministru Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu în urmă cu doar doi ani. Şi cum verba volant, de atunci a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-şi însuşi rând pe rând toate atributele unei guvernări peneliste, distribuitor autorizat de social-democraţie. Ultima dată, dar suntem siguri că nu şi cea de pe urmă, isprava politică a domnului prim-ministru Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu a fost reuniunea din zilele trecute, care pare să consfinţească continuitatea parteneriatului P.N.L.-P.S.D. Sfâşiat între tinereţea lui Mircea Geoană şi experienţa lui Ion Iliescu, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu se vede obligat să-şi negocieze rămânerea în funcţie tocmai cu cei pe care cu atâta ură îi cataloga drept corupţi şi mincinoşi. Pentru a-şi păstra funcţia şi privilegiile, acum face plecăciuni în faţa P.S.D.-ului, căci capul plecat sabia moţiunii nu-l taie. Acceptă sfaturi şi şi le însuşeşte tocmai de la cei care erau exponenţii corupţiei şi minciunii din fosta guvernare, se leagă de scaunul prim-ministerial chiar cu ajutorul celor care erau în stare "să se lege cu lanţuri de scaune". Îl sfătuim să continue această reuniune de familie, să ia notiţe cu atenţie, ca nu cumva să greşească vreuna din măsurile "liberale" dictate de Ion Iliescu, Mircea Geoană, Ilie Sârbu sau, mai nou, Adrian Năstase sau Miron Mitrea. Să aibă însă grijă de păsărelele ce în ultimul timp dau tot mai multe sfaturi şi vorbesc pe şoptite la ceas de seară, căci orice pasăre pe limba ei piere. După atâţia ani de politică, domnule Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, am ajuns să nu cred o chestiune decât atunci când e oficial negată şi dumneavoastră prea aţi negat legăturile "contra naturii" dintre P.N.L.-ul fără liberali şi P.S.D.-ul plin de comunişti. Ne-aţi confirmat în ultimul an de nenumărate ori că Guvernul dumneavoastră constituie un grup de oameni obişnuiţi, fără talente deosebite, având poate doar talentul de a primi şi a păstra scaune. Toate aceste devieri repetate de la liberalism m-au făcut să nu mai fiu alături de dumneavoastră. Domnul Ion Iliescu, cu care dumneavoastră aţi ales să faceţi acum echipă, este cel care, în momentul în care avea în mână conducerea, a amânat cu bună ştiinţă ieşirea la liman a ţării. După ce ani de zile am fost critic al fenomenului Ion Iliescu din politica românească, am refuzat să particip la acest mariaj pe care dumneavoastră îl consfinţiţi zilele acestea. Această degringoladă guvernamentală nu va mai dura. Fiţi sigur că, dacă ceva nu se întâmplă, nu înseamnă că s-a dus pericolul, ci doar că încă nu a sosit ceasul, iar dintre toate strategiile a renunţa la timp este cea mai bună. La revedere, domnule Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu! Şi mi-a părut bine!
			Domnul Ioan Oltean: Domnule coleg, mulţumesc foart mult.
			Domnul deputat Aurel Vlădoiu este invitat la microfon şi se pregăteşte, cred, ultimul vorbitor, domnul Sorin Marian Paveliu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, cu rugămintea pentru ultimii doi vorbitori să-şi concentreze intervenţiile, ca să ne înscriem în timpul acordat. Vă mulţumesc.
			Domnul Aurel Vlădoiu: Declaraţia se intitulează "Să trăim bine din datorii". Frenezia cu care, după 1990, România a trecut la făurirea economiei de piaţă multilateral dezvoltată a produs mari mutaţii în toate planurile economice. Unităţile economice fiind de stat, deci neperformante, şi-au închis porţile una câte una. Etapa a doua a înaintării României spre capitalism a însemnat vânzarea societăţilor atractive pe sume ce rezonează cu renumita noastră ospitalitate, adică mai pe nimic. Exemplele sunt la tot pasul. Doar unul, extrem de elocvent, este cel al companiei naţionale de telecomunicaţii, privatizată prin vânzarea acesteia de către statul român unui alt stat cu care avem relaţii milenare. Indicatorii sintetici ai eficienţei cu care erau folosite sumele rezultate din privatizări erau exprimaţi în numărul de aparate audio şi video intrate în România. Epuizarea unităţilor economice atractive corespunde intrării României în cea de-a treia etapă a evoluţiei sale postdecembriste, cu obligaţii mai dificile pentru guvernanţi, de a depista noi surse care să menţină consumul electoratului în standardele atinse pe timpul marilor privatizări. Soluţia vizează în principal esenţa democraţiei, alegerile, o reprezintă atragerea investiţiilor străine şi, dacă nu este posibil sau suficient, creşterea deficitului de cont curent şi al datoriei externe. În anul preelctoral 2007, deficitul de cont curent a înregistrat o creştere de 66,1% faţă de anul anterior. În valoare absolută, acesta înseamnă 16,87 miliarde de euro, adică 14,3% din produsul intern brut al României. Creşterea deficitului balanţei externe de plăţi în 2007 a dus la adâncirea deficitului de cont curent faţă de 2006 cu 72%. Ultimele estimări ale Băncii Centrale estimează un deficit al balanţei de plăţi echivalent cu 14,2% din produsul intern brut. Şi investiţiile străine directe în România au scăzut în anul trecut cu 22,3%. Datoria externă a României a crescut cu peste 8 miliarde de euro în 2007, adică cu 28,3% faţă de decembrie 2006, ajungând la 36,7 miliarde de euro. Apreciez că semnalele pentru anul în curs, dar mai ales pe termen mediu, nu sunt încurajatoare în ceea ce priveşte datoria externă. Problemele cu care se confruntă statele occidentale în prinvinţa utilizării forţei de muncă proprii le-au determinat să ne ceară imperativ să-i determinăm pe concentăţenii noştri plecaţi să revină în ţară. Intrările de bani în România din transferurile curente, fiind vorba în special de banii trimişi de românii care lucrează în străinătate, fiind de 7,2 miliarde de euro în 2007. Pe lângă efectele benefice pe care le-ar reprezenta revenirea concetăţenilor noştri acasă, aceasta va determina şi diminuarea unei importante surse reale de consum şi, pe cale de consecinţă, a unui important factor de stimulare a economiei autohtone. În concluzie, a venit vremea să înţelegem că nu se poate trăi bine la nesfârşit, vânzând lucrurile din casă şi făcând datorii. Vă mulţumesc.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule coleg.
			Îl invit pe ultimul vorbitor, domnul deputat Sorin Paveliu, să ia cuvântul şi cu rugămintea de a-şi concentra într-un minut intervenţia.
			Domnul Marian Sorin Paveliu: "Cui foloseşte îngheţarea preţurilor la medicamente". Ministrul Nicolăescu ne-a înştiinţat pe toate canalele media că refuză să facă actualizarea preţurilor medicamentelor, pentru că el pune pe primul plan, vezi doamne, interesele bolnavilor. Sperând că ne vom bucura de faptul că moare şi capra vecinului, adică ne vom bucura de faptul că şi importatorii de medicamente vor avea de suferit, ministrul sănătăţii anticipează că această măsură va trece neobservată. Este oare aşa? Să vedem de ce răspunsul nu poate fi decât unul strict negativ. În primul rând, chiar ministrul însuşi îi sfătuieşte pe bolnavi să nu mai facă un drum, ci două la medic, care va trebui să nu mai scrie o reţetă, ci două reţete compensate sau gratuite. Prima, medicamentul pe care anticipează domnul ministru că nu-l va mai găsi pacientul şi a doua, cu medicamentul înlocuitor. Îi atrag atenţia domnului ministru că astfel generează o adevărată bulibăşeală la uşa medicilor care vor trebui să facă un act medical de două ori, fără să fie plătiţi, evident, iar pacienţii vor trebui să stea de două ori la cozi, dublate în mod artificial prin voinţa domnului ministru. Mai mult, ipoteticele reţete o dată eliberate vor putea fi folosite de îndată ce criza se va fi terminat, generând o pagubă dublă bugetului destinat tratamentului aceloraşi bolnavi. În al doilea rând, prin propria sa voinţă, domnul Nicolăescu scoate la vedere un mecanism pe care l-a agreat atunci când a tolerat un adaos de numai 1,5% pentru medicamentele din programe în farmaciile cu circuit deschis, fiind evident şi de notorietate că o parte a adaosului distribuitorilor este destinat compensării acestui adaos insignifiant impus. Fără doar şi poate că vor avea de pierdut atât farmaciştii, care vor refuza să desfăşoare muncă gratuită la ordinul domnului Nicolăescu, dar, în special, bolnavii care se vor vedea lipsiţi de medicamentele din programele de sănătate. În ultimul rând, ministrul a fost abilitat de Parlament să preia o parte a atribuţiilor Consiliului Concurenţei în privinţa stabilirii preţului la medicamente. Prin abuzul său, sfidând regula de a nu afecta corecta concurenţă, contrar prevederilor asumate prin Tratatul de aderare semnat de ţara noastră, demonstrează că această delegare de competenţă este nejustificată. Se impune de la sine modificarea legii şi preluarea acestei prerogative din mâinile ministrului incompetent a o exercita corect. Având în vedere faptul că ministrul sănătăţii nu a fost capabil să actualizeze preţurile la medicamente, chiar şi când acest lucru s-ar fi făcut în favoarea pacienţilor, respectiv când cursul monedei euro era sub nivelul stabilit prin ordin, vom depune în cursul zilei de mâine un proiect de lege care să-l împiedice pe domnul Nicolăescu să manifeste incompetenţa şi reaua voinţă perturbând atât de grav interesul populaţiei pe care pretinde că-l apără. Acest proiect de lege va prevedea ca această instituţie a Consiliului Concurenţei să reia atributul de a stabili preţurile la medicamentele aflate sub monopol, din punct de vedere al preţului. Pe această cale, îi readuc aminte domnului Nicolăescu de faptul că în ultimul trimestru al anului precedent ne-a tot reamintit pe posturile de televiziune că va face o reducere a preţului medicamentelor cu 15%. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă domnia sa a uitat să mai apară pe aceleaşi canale de televiziune, pentru a ne comunica şi de ce nu a făcut acest lucru. Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule coleg.
			Stimaţi colegi, Astăzi avem şi foarte mulţi deputaţi care au depus în scris declaraţiile politice. Îngăduiţi-mi să-i amintesc, pentru stenogramă, pe aceştia. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii deputaţi: Ioan Stan, Dumitru Ion, Florin Iordache, Mihai Apostolache, Alecsandru Ştiucă, Gheorghe Chiper, Vasile Puşcaş, Viorel Pupeză, Tudor Mohora, Iuliu Nosa şi Mihaela Adrian Rusu. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal: Mircea Man, Anca Constantinescu, Ionela Bruchental-Pop, Dumitru Pardău, Iulian Bîrsan, Aurel Olărean, Ion Puchianu, Laurenţiu Mironescu, Dan Grigore, Bogdan Cantaragiu, Constantin Igaş, Marius Rogin, Petru Movilă, Valentin Adrian Iliescu şi Ioan Oltean. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal: Luchian Ion, Ioan Hoban, Relu Fenechiu, Ovidiu-Ioan Silaghi, Andrian Mihei-Sirojea, Mihai Sandu Capră, Emil Strungă, Nicolae Popa, Mihăiţă Calimente, Rareş Mănescu, Liviu Câmpanu şi Gheorghe Dragomir. Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare: Adrian Moisoiu, Avram Dumitru, Marius Iriza şi Ştefan Baban. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator: Constantin Faina, Bogdan Ciucă, Lia Ardelean. Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale: Miron Ignat şi Nicolae Păun. Iar din Grupul deputaţilor fără apartenenţă politică, domnul deputat Mircia Giurgiu. Am avut astăzi, stimaţi colegi, o zi foarte bogată, 23 de vorbitori, 18 din partea Opoziţiei, 5 din partea Puterii, mai exact un liberal, doi udemerişti şi doi de la minorităţile naţionale. Astăzi Puterea a fost slab reprezentată la microfonul Camerei. De asemenea, 45 de deputaţi au depus în scris declaraţiile politice, 14 reprezintă Puterea, 32 Opoziţia. Într-un cuvânt 90 de minute bogate în activitate parlamentară. Eu vă mulţumesc pentru atenţia acordată. Urmează dezbaterile, continuarea dezbaterilor pe marginea moţiunii simple depuse de către Grupul parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, votul asupra acesteia şi, evident, dacă timpul mai rămâne, şi continuarea dezbaterilor cu proiecte de lege aflate pe ordinea de zi. Încă o dată vă mulţumesc. Vă doresc o zi bună tuturor. Doamne ajută!
			(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)
			Doamna Lia Ardelean: "Cine doreşte nefuncţionarea Justiţiei?" De peste două luni de zile, fruntaşii PNL ignoră cu bună ştiinţă funcţionarea normală a Ministerului Justiţiei, prelungind până la agonie un interimat păgubos şi nefiresc pentru un domeniu atât de important şi atent monitorizat de Uniunea Europeană. Încăpăţânarea de până mai ieri a susţinerii unei singure persoane pentru acest portofoliu delicat şi îndelung disputat denotă, până la urmă, criza de cadre a principalului partid de guvernământ. În ultimul ceas însă, se pare că liberalii au găsit omul bun la toate, în persoana lui Teodor Meleşcanu, unicul preferat din mulţimea de aspiranţi ai unui fotoliu cu eminamente valenţe liberale. Până la urmă, Justiţia română are nevoie de o persoană aptă de a scoate sistemul judiciar din criză, cu atât mai mult cu cât ocupăm încă un loc "de cinste" în ceea ce priveşte nivelul corupţiei, iar legislaţia este departe de coerenţa mult-dorită. Aşa oarbă cum e, Justiţia nu e un minister la îndemâna oricui, iar reformele ce se doresc a fi impuse cât mai repede în sistem cer timp şi specializări suplimentare. Poate însă vom avea norocul ca verticalitatea umană a lui Teodor Meleşcanu să suplinească în mod fericit haosul care s-a instaurat în Justiţie şi, în cazul în care domnia sa va renunţa la Apărare, lucrurile se vor îndrepta cât de cât... Rotirea de cadre care probabil va urma, cu un ministru nou la Apărare cu foarte puţin timp înainte de summit-ul NATO, nu este nicidecum dătătoare de speranţe. Nesusţinut în Parlament, Executivul dă din ce în ce mai mult impresia unei căruţe împotmolite, ai cărei cai nu reuşesc să urmeze calea dreaptă. Din păcate, în România se poate întâmpla orice... Este bine totuşi că războiul fratricid dintre cele două palate nu mai poate dăinui mult timp, aflându-ne în plin an electoral... Vorba cronicarului: "Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul"...
			Doamna Lia Ardelean: "Dezbateri fără efect la pachetul de legi ale educaţiei" Dezbaterea naţională a pachetului de legi ale educaţiei lansată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) riscă să se transforme dintr-o idee generoasă într-o situaţie de haos fără ieşire. De această părere sunt, din păcate, chiar cei direct interesaţi în conturarea unor legi coerente ale educaţiei, respectiv liderii sindicali din domeniu. Consider că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului trebuie să prelungească categoric termenul alocat prezentării concluziilor dezbaterilor organizate pe tema noilor legi din învăţământ. Multe din miile de propuneri rezultate în urma dezbaterilor din judeţele ţării pe acest subiect se bat cap în cap. Un exemplu elocvent este obligativitatea înscrierii copilului la grădiniţă la trei ani, considerată un nonsens cât timp în ţară există un deficit de zeci de mii de locuri în grădiniţe.O altă contradicţie se referă la stabilirea vârstei la care copilul începe şcoala, în acest sens la acest moment nefiind clare adevăratele opţiuni ale părinţilor şi cadrelor didactice. În aceste condiţii, consider că oficialii ministerului de resort trebuie să elaboreze o analiză pertinentă şi corectă a tuturor propunerilor pentru a se alege cele mai bune soluţii. De asemenea, cred că Ministerul Educaţiei trebuie să ţină cont şi de aspectele sesizate de elevi şi profesori, principalii beneficiari ai noilor legi, care susţin că programa şcolară este încărcată, prost structurată şi nefolositoare, iar dotările sunt insuficiente şi învechite. Consider că noul pachet de legi din învăţământ trebuie să clarifice o serie de situaţii contradictorii existente în prezent, în aşa fel încât după promulgare să nu fie nevoie imediat de alte modificări.
			Domnul Dumitru Avram: "Degradarea justiţiei" De câţiva ani, în această ţară toate valorile sunt supuse sacrificiului. S-a început cu bunul-simţ, s-a trecut prin moneda naţională, iar în ultimul timp se umblă la Justiţie. Nu ştim în ce măsură scandalul la care asistăm astăzi este ecoul plecării din Guvern a doamnei Monica Macovei sau dacă tânărul Tudor Chiuariu sau doamna Norica Nicolai reprezintă într-adevăr nişte pericole mortale pentru o anumită parte a politicii dâmboviţene de astăzi. Poate că dacă s-ar fi reuşit cu Ludovic Orban, astăzi lucrurile ar fi fost mult mai liniştite. Era însă greu ca dintr-un simplu derapaj de maşină în plină ninsoare să faci un eveniment politic generator al debarcării din Guvern. Ludovic Orban are, într-adevăr, gura cam mare, dar ar fi fost prea de tot să ţină figura cu aşa-zisul accident căruia i-ar fi fost victimă o tânără căzută prin zăpadă din cu totul alte pricini. În afară de aceasta, se pare că mulţi au uitat pentru o clipă că Ludovic Orban este totuşi fratele comisarului nostru european şi că, acolo, la Bruxelles, lucrurile ar fi fost supuse unei analize mai atente. S-a reuşit îndepărtarea lui Tudor Chiuariu, dar probabil că mulţi o regretă acum, pentru că nominalizarea Noricăi Nicolai a picat ca o furtună venită din senin. De ce or avea unii atâta teamă de această femeie robustă ne este greu să înţelegem. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi atunci când ţărăniştii au vrut s-o numească ministru de interne. Ar fi fost, oricum, mult mai bună decât Gavril Dejeu. Chestiunea cu trecutul ei comunist a intrat de pe acum în derizoriu, aşa încât erorile fostei procuroare par să conteze mai puţin în această luptă, cât mai ales surprizele pe care această doamnă este în stare oricând să le producă. Este adevărat că în jurul acestui post important gravitează, asemenea fluturilor pe lampă, unii tinerei care n-au decât meritul de a intra în viaţă după asasinarea lui Ceauşescu. Apariţia pe piaţă a înregistrărilor convorbirilor telefonice dintre mafiotul Omar Hayssam şi procurorul Ciprian Nastasiu au provocat deja unora fiori de gheaţă pe şira spinării. Este vorba, trebuie să recunoaştem, despre o muniţie redutabilă, cu urmări greu de anticipat pentru aceea care au executat-o pur şi simplu pe Norica Nicolai în aceste zile. Instrumentul de luptă l-a constituit aceeaşi presă aservită, cu un comportament greu de egalat în vreo altă ţară de pe continent. Presa îşi permite absolut orice, nişte indivizi care încă nu şi-au terminat şcoala jignesc în stânga şi în dreapta, socotindu-se deasupra legii şi a moralei. De unde au aceşti copilaşi atâta tupeu şi cine se află în spatele lor? Va veni o zi când aceia pe care contează ei astăzi vor avea ei înşişi probleme, iar atunci marii moralişti de astăzi se vor transforma brusc în critici acerbi ai binefăcătorilor lor de altă dată. Cazurile sunt cu duiumul, iar îndelungata şi costisitoarea noastră tranziţie le-a îngăduit o proliferare greu de imaginat. Presa a început să ţeasă intrigi, dar face şi victime, fără ca nimeni să o tragă la răspundere pentru erorile sale. Pe anumite posturi de televiziune, parlamentarii sunt făcuţi în fel şi chip. Nimeni nu se sesizează. Cum nu se sesizează nici Consiliul Naţional al Audiovizualului, care este numit de Parlament şi subordonat acestuia. Ce să mai vorbim despre adevărata hăituială la care sunt supuşi deputaţii şi senatorii, ca şi alţi oficiali, din partea unor instituţii subordonate, de asemenea, forului suprem legislativ al ţării. În aceste zile, leul a suferit o cădere dramatică, dar mai important decât acest lucru, în urma căruia vor ajunge în sapă de lemn sute şi milioane de oameni îndatoraţi până peste cap băncilor, este cazul Noricăi Nicolai şi al nepoatei care a votat în Senat în locul ei. Nimeni nu se întreabă de ce nu mai este producţie în această ţară, cum se îmbogăţesc peste noapte unii investitori străini, care acum ne lasă cu gura căscată, ce este cu datoria externă a României, care a ajuns la vreo 50 miliarde de euro, ce se întâmplă cu tezaurul nostru şi cu alte piese de patrimoniu bancar rătăcite în cine ştie ce ţară europeană sau dincolo de ocean. Acestea sunt problemele reale ale României, şi nu cearta dintre doi oameni care ar trebui mai degrabă să colaboreze pentru binele acesteia. Ce lasă ei în urmă, în afara unui dezastru economic şi social greu de imaginat? Cât de europeană este această putere care îşi permite să se bată pentru postul de ministru al justiţiei când, exact în luna ianuarie, Comisia de la Bruxelles va da publicităţii raportul privind stadiul reformei în acest domeniu? În iunie vom şti dacă Bucureştiul va fi sancţionat pentru neîndeplinirea unor angajamente, existând chiar pericolul ca deciziile instanţelor din România să nu mai fie recunoscute în celelalte state membre. Se spune că Norica Nicolai ar fi cerut dizolvarea DNA, dar stăm şi ne întrebăm care sunt marile cazuri de corupţie rezolvate de această structură atât de dragă predecesoarei acesteia, pe care unii domni de la Bruxelles s-au grăbit să o numească "doamna de fier" a Justiţiei româneşti? Curtea Constituţională ar fi trebuit să-şi spună cuvântul în legătură cu toată această tevatură legată de noul ministru al justiţiei. În favoarea raţiunii şi a interesului naţional. Deocamdată s-a găsit o simplă formulă de compromis - numirea în funcţia de ministru interimar a lui Teodor Meleşcanu. Abandonarea Justiţiei nu este o metaforă gratuită. Ceea ce se întâmplă astăzi în România întrece uneori subiectivismul şi erorile perioadei de dinainte de '89. Pentru toate acestea unii vor plăti, cu siguranţă. Arbitrariul n-a atins niciodată aripile infinitului...
			Domnul Ştefan Baban: "Micile atenţii în România lui 2008" Mita, fie că este dată la spital, la primărie, la şcoală sau chiar grădiniţă, este omniprezentă în viaţa de zi cu zi a românilor, chiar şi după aproape 20 de ani de la schimbarea regimului politic aceştia fiind reticenţi în a renunţa la această "tradiţie" ancorată puternic în obiceiurile lor zilnice. Este vorba de o chestiune de mentalitate, care datează din perioadele anterioare, când pentru a obţine ceva trebuia neapărat să oferi ceva în plus faţă de ceea ce era de plată real. Ca să nu mai stai la cozile uriaşe pentru a obţine un produs de calitate, strecurai frumos ceva bani în plus pentru a fi ţinut minte. Ca să fii tratat cu respect în unităţile sanitare, plasai sumele de bani de la femeia de serviciu până la medicul curant şi ştiai că vei fi tratat regeşte. Mici atenţii plecau şi spre dascălii copiilor tăi, spre edilul din oraşul tău, pentru a obţine ceva ce ţi se cuvenea sau pentru o banală repartiţie de butelii etc. În acele vremuri, toţi dădeam vina pe regimul în care trăiam. Acum 19 ani am schimbat regimul politic, dar tot suntem nevoiţi să scoatem din buzunar bani în plus, uneori destul de mulţi pentru a ne fi respectate şi recunoscute chiar drepturile noastre cetăţeneşti recunoscute prin Constituţie. Astăzi am ajuns să "ungem", să mituim de la vlădică până la opincă, de cum ieşim din casă. Pentru un act, pentru o reţetă compensată, pentru un aviz necesar la un dosar, scoatem banul din buzunar. Corupţia s-a extins, mai ales în ultimii 10 ani, până la toate nivelurile clasei politice şi economice din România. Orice tranzacţie, orice serviciu normal şi real, orice parafă şi semnătură sunt purtătoare şi aducătoare de bani. Preţul variază în funcţie de interesele şi cercurile pentru care se prestează aceste servicii "benevole". Admonestate de Bruxelles pentru proliferarea acestui flagel, autorităţile au lansat o campanie prin care cer populaţiei să "nu dea şpagă". Campania a fost însoţită de clipuri în care "funcţionarii publici" mulţumeau ironic contribuabililor pentru că i-au ajutat să îşi ia vile şi maşini scumpe. De ce doar această categorie socio-profesională a fost expusă public acestui flagel, doar Guvernul poate şti. Probabil că se referă la acei funcţionari publici şi înalţi funcţionari publici care sunt numiţi pe cale politică şi care în patru ani, cât stau la conducere, trebuie să recupereze sumele cheltuite pentru partidul ce i-a instalat şi chiar să acumuleze bani pentru perioadele ce vor veni. Pentru că funcţionarii publici de execuţie, cei ce trudesc din greu pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi buna desfăşurare a activităţii, nu ţin cont de culoarea politică şi nici nu sunt cuprinşi în schemele de cheltuire a banilor publici, ai contribuabilului. Ba, de multe ori, fără să fie vinovaţi sau fără măcar să ştie afacerile derulate de şefii ierarhici, care automat nu mai au timp de organizarea şi coordonarea activităţii din instituţiile publice pe care le conduc, sunt împroşcaţi cu ocări şi injurii de către contribuabilul necăjit că nu şi-a putut rezolva problema sau că a pierdut timp inutil. Medici, profesori, cadre sanitare medii, funcţionari publici etc. toţi sunt supuşi oprobiului public pentru că sunt asimilaţi cu mita. Nimeni nu contestă acest lucru, dar până la a demonstra că toţi sunt murdari şi taraţi este bine să facem o separare a problemelor şi a persoanelor. Şi apoi, la salariile mizere pe care le au, v-aţi gândit vreodată că sunt momente când nu le ajung banii, iar acasă nu au ce să pună pe masă copiilor? V-aţi gândit că au învăţat atâţia ani şi că au salarii de mizerie, dar că societatea îi blamează şi le cere să trăiască decent, ca şi ţeparii care dau tunuri după tunuri şi nu păţesc nimic, pentru că mituiesc tocmai pe cei care gestionează viaţa şi banii acestor categorii umane din România. Nu e de mirare că gândul de a emigra, al celor umiliţi de mită, şpagă, bacşişul luat de şefii lor, devine din ce în ce mai puternic şi luptă pentru a-l transforma în realitate. Deşi două treimi dintre români consideră că a da mită este indispensabil pentru a reuşi în viaţă şi că nivelul corupţiei este acelaşi chiar şi după aderarea la U.E., cred că este vremea să ne unim puterile şi să încercăm să schimbăm optica, viziunea şi motivaţiile celor care consideră acest lucru ca pe o normalitate în România anului 2008.
			Domnul Iulian-Gabriel Bîrsan: "Tovarăşii turnători ai Uniunii Europene" Le-a plăcut mult să facă pe spionii într-o epocă în care nici nu auziseră de celebrul agent 007. Pentru ei era interesant să îşi toarne vecinul că ascultă "Europa Liberă". Le dădea un sentiment de măreţie când erau bătuţi pe umăr de şefi, iar mânuţele lor dibace dădeau cu subsemnatul pe un raport despre colegii de serviciu. Vorbeau deschis despre mizeriile care perverteau valorile socialismului, despre planurile monstruoase ale rudelor care doreau să fugă la Viena, iar mersul la biserică, duminica, era un păcat. Cred că a fost avantajos, o perioadă de timp, să fii turnător la Securitate... Putea fi chiar o mândrie. Trebuia doar să îţi calci pe principii - dacă aveai aşa ceva - şi să fii indiferent, ori de câte ori prietenii ajungeau să fiarbă în sucul propriu pentru toate "răutăţile" lor. Dar apoi venea răsplata! Binemeritata răsplată. Cine nu dorea să conducă o Dacia frumoasă pe străzile mai libere ale Bucureştiului? Mai primeai un bilet la Sovata. Puteai fi lăsat chiar să cumperi o sticlă de Coca Cola în iulie, când se adunau o mână de străini la Mamaia. Apoi a urmat acea perioadă ".. Revoluţia... S-a dus totul! A venit CNSAS, care a stârpit binefăcătorii patriei lui Ceauşescu. La un moment dat, eu chiar am crezut că vom afla cu toţii numele celor peste 700.000 de torţionari, aşa cum s-a întâmplat în Germania şi Cehia, după '90. Ar fi fost probabil mult prea frumos ca toţi premianţii Securităţii să fie demascaţi şi scoşi din cuiburile pe care şi le-au făcut prin ministere, Parlament, poliţie, justiţie şi administraţie. Efectul produs de demascarea unor lideri din politică, merituos răsplătiţi după '89, a fost însă prea puternic. Parcă explodase o bombă atomică. Băgase CNSAS spaima în toţi şi devenise chiar inamicul numărul 1. Niciodată nu se ştia care va fi următoarea ţintă. După "Felix", "Sanda" şi "Dana" trebuia, domnule, să se facă ceva pentru bieţii securişti! Era păcat ca ditamai carierele, clădite cu sudoare în comunism, să se transforme brusc în scrum. Aşa că spionii celui mai iubit tovarăş şi-au unit forţele, şi-au desemnat o căpetenie şi au încercat să blocheze ceea ce au catalogat ei drept o mascaradă. Felix era, bineînţeles, cel mai revoltat. Se săturase să evolueze fără rezultat la Antene şi dorea să i se facă dreptate. Desfiinţat de Curtea Constituţională, că ar fi fost instanţă extraordinară, CNSAS şi-a pierdut acum aproape toate puterile. Va fi doar un administrator de hârţoage, un institut de cercetare a trecutului comunist, care nu va mai putea stabili cine a făcut poliţie politică şi cine nu. Cu alte cuvinte, Securitatea a învins! Ne-am întors înapoi cu 17 ani, când dezbaterea cu privire la o clasă politică reformată se traducea prin isterii individuale şi colective. Este drept că suntem în 2008, în Uniunea Europeană, dar am rămas cetăţeni ai aceluiaşi stat, condus în continuare de tovarăşi-securişti.
			Domnul Gheorghe Chiper: Declaraţie politică având ca subiect faptul că în acordarea ajutorului pentru soţul supravieţuitor există şi pensionari discriminaţi Cu multă întârziere - dar totuşi cu mulţumirea cuvenită - pensionarii mai primesc, din acest an, un mic ajutor financiar în cazul în care sunt supravieţuitori ai soţului decedat. Această formă de sprijin a fost instituită de Guvernul P.S.D. printr-un act normativ elaborat în 2004, cu valabilitate din 2005, dar aplicarea în practică a acestuia nu s-a făcut decât din acest an - şi acum tot la insistenţele Grupului parlamentar al P.S.D. - modalitatea în care el se acordă fiind diferită de cea iniţială şi într-un cuantum mai mic. Oricum, şi în astfel de situaţii este valabilă cugetarea conform căreia se spune că este mai bine mai târziu decât niciodată; mai bine mai puţin decât nimic. Şi totuşi, există o categorie de pensionari - la fel de nevoiaşi sau poate şi mai necăjiţi - care nu primesc un astfel de ajutor, pentru simplul motiv că soţii decedaţi nu au avut pensie la data decesului, deşi au fost contribuitori la bugetul asigurărilor sociale. Unii dintre ei - parcă în mod fatal - s-au stins din viaţă în pragul pensionării, având stagiul întreg efectuat; alţii, cei mai mulţi, având perioade de activitate cuprinse între numărul minim de zile prevăzut de lege şi numărul necesar de ani pentru un stagiu complet. Desigur, pentru astfel de cazuri nu este posibil într-un timp scurt să li se efectueze riguros calculele pentru stabilirea post-factum a pensiei. S-ar îngreuna mult munca în sistemul C.N.P.A.S., s-ar încărca - inutil sau poate justificat - programul de lucru al aparatului de specialitate din minister şi din teritoriu cu verificarea actelor, cu determinarea nivelului pensiilor (prezumtive) şi apoi cu calculul drepturilor ce se vor acorda sub forma acestui ajutor. Consider că mai simplu şi mai practic ar fi ca acestora să li se constituie - pe bază de acte, desigur - perioadele de cotizare şi să se constate dacă s-a efectuat stagiul minim de cotizare de 15 ani, prevăzut de actuala lege. În această situaţie, soţii supravieţuitori ai celor decedaţi înaintea pensionării ar beneficia de un ajutor financiar - mic, dar binevenit - cu care să acopere, parţial, majorările actuale de preţuri şi tarife, mai ales la utilităţi. Ar fi, totodată, o măsură cu caracter reparatoriu, care înlătură o discriminare apărută ca urmare a unei omisiuni nedorite. În acest scop, am depus un proiect de Lege pentru completarea Legii nr.255/2007, în vederea includerii şi acestei categorii de pensionari între beneficiarii ajutorului menţionat.
			Domnul Florin Aurelian Popescu: Ca parlamentar al României, mă declar îngrijorat de evoluţiile unora dintre partidele politice ca urmare a declarării independenţei Kosovo. Mă îngrijorează în egală măsură felul în care UDMR încearcă să speculeze exemplul provinciei Kosovo, pentru a stârni agitaţie în rândurile propriului electorat, cât şi orbirea cu care Tăriceanu tratează demersurile partenerului său de guvernare. Este de remarcat zorul cu care preşedintele UDMR a cerut, încă de duminică, autorităţilor române să recunoască independenţa Kosovo. Mai mult decât atât, parlamentari ai acestei formaţiuni aflate la guvernare în România au participat la declararea independenţei Kosovo şi s-au întors de acolo spunând că acest precedent trebuie folosit. În condiţiile în care decizia oficială a României este aceea de a nu recunoaşte independenţa acestei provincii, poziţia UDMR nu va face decât să provoace nedumerire pe plan extern şi tensiuni interne. Preocupat să asigure înainte de toate stabilitatea scaunului său de premier, Călin Popescu-Tăriceanu a închis ochii la aceste demersuri. Din dorinţa meschină de a-şi asigura câteva luni de mandat în plus, primul-ministru se va preface, probabil şi pe viitor, că nu observă acţiunile pe care în mod sigur reprezentanţii UDMR le vor întreprinde. Ştim cu toţii că demersurile UDMR privind recunoaşterea independenţei Kosovo au o bătaie mult mai lungă. Nu este vorba pur şi simplu despre o problemă de politică externă, aşa cum încearcă Tăriceanu să ne convingă, ci despre încercarea de revigorare în rândul etnicilor maghiari din România a ideilor privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. În condiţiile în care în România drepturile minorităţilor sunt asigurate şi respectate, UDMR continuă să le spună maghiarilor că problemele lor ar fi de natură etnică, deşi, de fapt, acestea sunt, ca ale majorităţii românilor, de natură economică şi socială. Ca şef al Guvernului, Tăriceanu are datoria de a chema la ordine UDMR. Inclusiv atunci când îşi construieşte strategiile electorale, Uniunea trebuie să respecte cadrul general al Constituţiei, conform căreia "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil". UDMR nu poate să se afle la guvernare, dar să susţină un punct de vedere contrar celui stabilit de statul român, cu atât mai mult să se lanseze în demersuri contrare spiritului Constituţiei României. Şi ar fi decent dacă şi premierul Tăriceanu ar stabili totuşi o limită a compromisurilor pe care le face pentru a-şi mai păstra câteva luni trecătoarea funcţie de prim-ministru.
			Domnul Nicolae Păun: În 2008 celebrăm 60 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, unul din documentele fondatoare ale constituţiilor democraţiilor actuale, care a regândit drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului, după ce acestea fuseseră încălcate sau confiscate de societăţile totalitare, în perioada celui de-al doilea război mondial. România însăşi, ieşind din totalitarismul comunist, şi-a armonizat Constituţia conform acestor principii inalienabile, motiv pentru care rromii se bucură de recunoaştere ca minoritate naţională constitutivă a noii democraţii din România. Tot în 2008, se derulează Anul european al dialogului intercultural, într-o Europă extinsă, din care România este parte integrantă, în care este celebrată diversitatea culturală, asociată cetăţeniei democratice active, fapt care incumbă nu doar o dublă loialitate, ca persoană aparţinând unei minorităţi naţionale şi ca cetăţean, ci şi o dublă responsabilitate. În fine, tot în 2007, ca în fiecare an de altfel, în 20 februarie, România celebrează abolirea sclaviei rromilor. Un moment altădată considerat fondator al statului modern român, acum căzut în desuetudine, deşi relevanţa acestuia a redevenit actuală, după "criza Italia", în special după "cazul Mailat", în care deopotrivă, români şi rromi, am fost profund afectaţi. Surprinzătorul val de violenţă xenofobă şi rasism/antiţigănism din Italia şi România, stârnit de agendarea prezumţiei uciderii unei femei italiene de către un cetăţean român de etnie rromă, "cazul Mailat", a înlocuit fulgerător corectitudinea politică şi "spirala tăcerii", ca forme contemporane ale duplicităţii comportamentelor şi atitudinilor ostile faţă de rromi, cu spectacularizarea politică şi linşajul mediat. Pus în termeni de libertate şi ordine, etic versus politic, cetăţenie şi etnicitate, legitimitate şi legalitate etc., acest "reality show" a scos la iveală dezastrul socio-cultural şi amplitudinea închiderii sociale (ghetoizării) în care trăiesc rromii în România şi în Europa, cât şi urgenţa elaborării şi punerii în reţea, la nivel local, naţional şi european, a unor politici viabile, europene, naţionale, locale. În acest sens, "Rezoluţia Parlamentului European din 31 ianuarie 2008 pentru o strategie europeană privind romii" este un document de poziţie care anunţă o schimbare de optică semnificativă a instituţiilor europene, faţă de care România trebuie să aibă o reacţie alertă şi să fie direct interesată. În calitatea mea de preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor, dar şi în calitate de reprezentant al minorităţii rrome în Parlament, voi iniţia un set de propuneri de aliniere la politicile publice europene referitoare la rromi şi voi solicita Guvernului României măsuri adaptate, având în vedere că anul acesta expiră Planul de măsuri al strategiei naţionale de îmbunătăţire a situaţiei rromilor. Integrarea României în Uniunea Europeană solicită o flexibilizare a politicilor publice faţă de noile provocări, în măsura să asigure un parteneriat viabil, în special la nivel regional şi local, fundamental pentru depăşirea crizei comunităţilor rrome. O alternativă complementară şi sinergică la lenta asumare instituţională ar putea fi cooperarea interculturală, adresată comunităţilor rrome, ca "schimbare socială", (r)evoluţie paradigmatică a culturii organizaţionale rrome, ca împuternicire, asumare responsabilă şi mobilizare colectivă, din perspectiva binară şi complementară a raportului derivat din drepturile şi îndatoririle juridice ale cetăţeniei active şi cele ale statutului de minoritate naţională în România, pentru ca rromii să fie activi şi responsabili în construcţia noii societăţi româneşti, cât şi pentru a aspira la ceea ce este binele comun, în noile contexte. În fine, anul acesta, la 1 decembrie, Ziua naţională a României va fi celebrată cu o semnificaţie întărită, ca aniversare a 90 de ani de la Marea Unire. Această zi, pentru rromi are o dublă semnificaţie: celebrarea calităţii lor de cetăţeni ai României, dar şi celebrarea "Marilor Adunări" ale rromilor de la Rupea, judeţul Braşov, şi de la Dumbrăveni, judeţul Sibiu, prin care strămoşii noştri şi-au exprimat acordul şi voinţa pentru "încetăţenirea" lor şi a urmaşilor lor. "Rugăm Comitetul Naţional Român a ne lua şi pe noi, ţiganii, sub scutul domniilor lor." - a fost dorinţa acestora, o moştenire de care vom ţine cont. Pentru toate aceste motive, care împreună semnifică destinul comun al rromilor cu ceilalţi cetăţeni ai României, 20 februarie nu este doar ziua abolirii sclaviei rromilor, ci şi a unei analize a încetăţenirii acestora, a statutului şi rolului lor în România şi în Europa. Permiteţi-mi să consider această celebrare a abolirii sclaviei rromilor în Principatele Române din 20 februarie ca o garanţie a continuităţii dezvoltării drepturilor rromilor, ca cetăţeni ai României.
			Domnul Bogdan Liviu Ciucă: "Învăţământul românesc" Consider că România de astăzi este o ţară confruntată cu riscuri majore, întrucât sistemele educaţiei şi cercetării nu corespund cerinţelor minime ale unei societăţi şi economii europene, în care cunoaşterea este marfa cea mai de preţ şi sursa cea mai importantă a dezvoltării economico-sociale şi personale. Riscăm ca decalajul cultural faţă de ţările membre ale Uniunii Europene să crească, copiii noştri să fie la maturitate din ce în ce mai puţin competitivi pe piaţa europeană a muncii şi tot mai puţin pricepuţi în gestionarea vieţii personale, riscăm ca economia să stagneze, să devenim dependenţi de inovaţiile venite din afară, iar democraţia să funcţioneze cu sincope. Observ cu îngrijorare cum a crescut abandonul şcolar, în ciuda programelor sociale: cornul şi laptele, bani de liceu, burse sociale etc. În schimb, nu s-au realizat cercetări pentru a se stabili dacă banii ajung la cei care sunt în nevoie. Elevii din mediul rural continuă să nu aibă acces la educaţie şi să fie discriminaţi în raport cu elevii din mediul urban. Doar 15-20% dintre elevii din mediul rural merg la liceu, şi doar 2-5% urmează studii superioare, iar copiii ai căror părinţi muncesc în ţări europene, părăsesc, în bună măsură, şcoala. Lipsa infrastructurii şi a cadrelor calificate din mediul rural adânceşte discrepanţele în educaţie între mediul rural şi urban. Cunosc faptul că, în multe dintre şcolile din România, condiţiile sunt sub standardele decente. Am făcut multe deplasări în judeţul Galaţi şi am primit o sumedenie de semnale din partea cetăţenilor şi a autorităţilor locale, sunt la curent cu realităţile din şcolile comunelor şi satelor mai sărace. Sunt numeroase cazuri în care autorităţile locale nu au reuşit, din diverse motive să obţină finanţare pentru renovarea şi salubrizarea unităţilor şcolare. Oricare ar fi aceste cauze, cu siguranţă vina nu este a elevilor. De aceea, consider că se impune elaborarea unui plan de măsuri la nivel naţional, prin care şcolile să fie ajutate să ajungă la un standard minim de funcţionare. Există foarte multe situaţii în care se impune acordarea unui sprijin financiar pentru renovarea şcolilor, în aşa fel încât acestea să obţină autorizaţiile sanitare de funcţionare. Închei cu speranţa că atât ministerul de resort, cât şi sindicatele, vor analiza cu maximă responsabilitate cauzele care au dus la situaţia de incertitudine din învăţământul românesc şi vor lua în cel mai scurt timp posibil măsurile care se impun pentru asigurarea unei educaţii de calitate generaţiilor viitoare.
			Doamna Ionela Bruchental-Pop: Spectrul politic autohton ne relevă cu o asiduitate demnă de o cauză mai bună imagini şi comportamente desuete din partea unor reprezentanţi ai clasei politice preocupaţi cu precădere de aspecte pur mercantile, în totală disonanţa cu cetăţenii, a căror singură calitate în percepţia acestora este postura de votanţi. În mod indiscutabil, într-o societate democratică cu o aferentă viabilitate şi care posedă un grad ridicat al asimilării, respectiv al transpunerii în practică a unor norme de conduită morală, acest gen de abordare peiorativă este o veritabilă rara avis, în timp ce pe de altă parte, în cazul nostru, parcă pentru a ne nuanţa şi mai profund inconfundabilul spirit balcanic, ne complacem cu voluptate în această stare, simţind totodată o acută nevoie de schimbare, însă doar în plan declarativ. Contemporaneitatea ne conferă însă, parcă pentru a pigmenta bucolicul peisaj din actuala ipostază de membră U.E, un alt element definitoriu, care ne separă în mod comportamental, dar mai ales mental de valorile occidentale, şi anume respectul necondiţionat pentru cetăţeni, reflectat în modul în care anumite guverne înţeleg să se raporteze faţa de soluţionarea cotidienelor probleme ale propriilor cetăţeni. Implicarea este totală, pentru că, spre deosebire de mentalităţile autohtone, cu iz fanariot, pe care cetăţenii acestei ţări le resimt prin grija guvernanţilor în mod constant, arhitecţii politici occidentali nu îşi pot permite luxul de a se raporta la propriii cetăţeni într-o manieră inadecvată, fiindcă mecanismele instituţionale care reglementează raporturile dintre Guvern şi cetăţeni sunt construite în mod echilibrat, raţional şi viabil, conferindu-le cetăţenilor o serie de drepturi concrete, şi nu doar pe cele de eterni guvernaţi. Actualul Guvern Tăriceanu II depune "un efort considerabil'' în a se plia cu acurateţe, prin multiplele derapaje publice şi poziţionări defectuoase, de o hilaritate sublimă, pe idilica imagine a unui guvern construit parcă pentru a-şi suprapune destinul cu cel al unei comedii nereuşite, cu actori şi regizori amatori, şi a cărei vizionare te transpune într-un cadru deloc amuzant, ci mai degrabă bacovian. Faptic, actualul statut al ţării noastre, acela de membru al U.E, chiar dacă este unul de neofit în raport cu stadiul de dezvoltare al celorlalte state membre, ne impune necesitatea repoziţionării şi canalizării energiilor spre o acută nevoie de dezvoltare a României, tocmai în ideea de a recupera din semnificativele decalaje existente. Acest proces este imperios necesar a fi implementat la nivel naţional, şi trebuie să se preocupe în cel mai serios mod cu putinţă de scrierea de proiecte pentru atragerea de fonduri europene nerambursabile, cu ajutorul unor specialişti în domeniu, urmând exemplul de succes al unor ţări precum Grecia, Spania sau Portugalia. Dacă pe parcursul anului 2006 se poate discuta despre o evoluţie optimă în privinţa implementării la nivel naţional a acestor proiecte de dezvoltare extrem de importante, începând cu anul 2007, după apariţia Guvernului Tăriceanu II această preocupare s-a diminuat considerabil, ajungându-se de altfel ca o serie de investiţii derulate să intre într-un con de umbră, existând totodată riscul de a fi stopate prin nefinanţare, datorită preocupărilor actualului guvern, împreună cu alţi parteneri politici, de a conferi preemţiune circului politic. Această situaţie se regăseşte şi la nivelul judeţului Bihor, unde într-o serie de localităţi precum: comuna Criştioru de Jos, sat Sălişte, sat Poiana, comuna Lunca - sat Hotărel, oraşul Stei, dar nu numai, au fost demarate la începutul guvernării Tăriceanu o serie de lucrări a căror finalitate însă se lasă aşteptată în totalul dispreţ faţă de locuitori şi ca o confirmare al amatorismului actualului Guvern. Este indiscutabil faptul că actualul pseudoguvern, în loc să-şi canalizeze energiile în sfere deloc constructive, ar trebui să-şi rezerve "energiile creatoare'' spre a reuşi să transpună în practică, fie şi în mod infim, conform "competenţelor'', necesarele proiecte de dezvoltare rămase nefinalizate.
			Domnul Dan Grigore: Subiectul de astăzi al declaraţiei: "Taxa de primă înmatriculare - o problemă fără soluţii pentru Guvernul Tăriceanu?" Adoptarea şi intrarea în vigoare a noului Cod fiscal începând cu 1 ianuarie 2007 şi implicit a prevederilor legate de introducerea taxei de primă înmatriculare au avut un impact economic şi social semnificativ. Încă de la început această taxă a stârnit controverse între Executiv şi Legislativ, dar mai ales a atras nemulţumirea populaţiei, obligată să plătească o nouă taxă ilegală, discriminatorie şi neeuropeană. Totuşi, actualul guvern continuă să menţină această taxă, nu numai pentru a nu pierde o sursă de venit la bugetul de stat, ci mai ales pentru a proteja interesele economice ale unor grupuri care sprijină actuala putere. Introducerea acestei taxe speciale contravine Tratatului Comunităţii Europene, care vizează principiile privind taxarea, iar nealinierea la normele europene va determina citarea statului român în faţa Curţii Europene de Justiţie. Având în vedere jurisprudenţa acestei instituţii pe o problematică similară, este mai mult decât clar că şi România va trebui să renunţe la această taxă şi să restituie banii încasaţi ilegal de la cetăţeni. Deşi comisarul european Laszlo Kovacs susţine necesitatea returnării sumelor încasate din această taxă de la cetăţeni, Guvernul Tăriceanu continuă să susţină o taxă contrară legislaţiei europene. De asemenea, în stabilirea cuantumului acestei taxe nu s-au luat în calcul veniturile populaţiei din România, dar şi nivelul de trai al acesteia. Taxa de primă înmatriculare este discriminatorie şi afectează libera circulaţie a bunurilor, precum şi concurenţa pe piaţa auto din România. Discriminarea este evidentă în cazul importului de autovehicule second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene în care există taxa de primă înmatriculare. Această taxă a fost invalidată de justiţia română, în sensul că numeroşi cetăţeni au contestat-o în instanţă. Avem deja 2 cazuri în care instanţa a dat câştig de cauză contribuabililor, care îşi vor recupera banii, în cazul în care hotărârile instanţelor rămân definitive şi irevocabile. Contrar celor susţinute de Guvern, care sistematic a acreditat ideea conform căreia această taxă este o taxă de mediu, nici un leu din taxa de înmatriculare nu a ajuns în Fondul de mediu în anul 2007. Chiar Ministerul Finanţelor susţine că taxa a fost introdusă pentru menţinerea unei surse de venit la buget, însăşi formula de calcul evidenţiază caracterul său fiscal. Se pare că nu există o relaţie distinctă între reducerea nivelului emisiilor poluante şi nivelul taxei specifice. Toate aceste argumente solide nu par să sensibilizeze Guvernul, care continuă să susţină menţinerea acestei taxe, în ciuda consecinţelor pe plan economic şi social şi ignorând recomandările şi avertismentele oficialilor europeni pe această temă. Soluţia ar trebui să fie simplă: anularea taxei şi restituirea sumelor încasate prin taxa de primă înmatriculare de la cetăţeni. Însă aplicarea acestei soluţii ar însemna, conform spuselor Ministrului Economiei şi Finanţelor, o dezechilibrare a bugetului de stat, care nu a fost anticipată la fundamentarea aceluiaşi buget. Consider că este imperios necesar ca actualul Guvern să recepteze semnalele venite din partea contribuabilului român ale cărui interese ar trebui să le reprezinte şi să identifice o soluţie viabilă, în sensul adoptării unei taxe corect fundamentate, raportată la nivelul de trai al populaţiei din România şi în concordanţă cu normele europene. În cazul în care această taxă se va menţine, statul român va returna banii propriilor cetăţeni prin intermediul instanţelor de judecată, ajungând subiectul Curţii Europene de Justiţie şi angajând cheltuieli suplimentare, plătite din acelaşi buget de stat. Este indiscutabil că această situaţie creată şi menţinută de Executiv arată modul ineficient şi defectuos în care Guvernul Tăriceanu gestionează treburile publice, guvernând în interes propriu, şi nu în concordanţă cu interesele cetăţenilor români.
			Domnul Dumitru Ion: "Agricultura, în agonie!" Pe la şefia Ministerului Agriculturii, în doar câţiva ani s-au perindat mai multe personaje care, după cum se văd lucrurile, nu au făcut decât poteci. Ţăranii, fermierii, câţi or mai exista, se plâng de neajunsurile cu care se confruntă, de lipsa sprijinului promis cu mare pompă, dar numai la nivelul declarativ şi în teorie. Vedem, pe zi ce trece, cum mica gospodărie ţărănească este măcinată de sărăcie şi bătută de vânturile reci numite norme europene. Observăm cum fermierul, un soi de Don Quijote pe tărâmul desţelenit al agriculturii, se înhamă la tot felul de credite, sperând că mâine îi va fi mai bine şi lui, şi ţării! Din păcate, sunt tot mai puţini asemenea curajoşi. Luptă singuri, fiindcă guvernanţii portocalii, sau de ce culoare or mai fi, sunt interesaţi de jocurile politice, dau startul la scumpiri, că, deh, vrem ori nu vrem, suportăm sau nu suportăm, trebuie musai să ne aliniem la preţurile purtate prin Occident, atât la energie, la carburanţi, cât şi la îngrăşăminte. După cum stau lucrurile, şi anul acesta va fi unul dezastruos pentru agricultură. Va reprezenta apogeul politicilor agricole dezastruoase duse de alianţa dezbinată. Ţăranii vor simţi cu vârf şi îndesat toată degringolada şi lipsa de profesionalism a celor de la vârf. Ineficienţa cupoanelor, eliminarea şi reducerea subvenţiilor vor duce la sporirea suprafeţelor necultivate. O îndeletnicire tradiţională este pe cale de dispariţie! De pe urma haosului, nu vor profita decât samsarii pământului. Cei care vor cumpăra suprafeţe întinse de teren la preţuri de nimic, aşteptând ca apoi să le revândă la preţuri fabuloase. Agricultura se află în agonie, iar guvernanţii se fac că nu văd!
			Domnul Iuliu Nosa: Declaraţia mea politică este intitulată "Vot uninominal doar la nivel declarativ". Înţeleg foarte bine diferenţa de opţiuni pentru o formă sau alta de vot uninominal pe care o împărtăşesc partidele politice, jurnaliştii, analiştii, publicul larg votant. Diferenţele fireşti de opţiuni sunt expresia intereselor diferite, a mentalităţilor diferite, chiar a nivelurilor foarte diferite de cultură politică. Adesea, diferenţele de opţiuni sunt însă expresia dorinţelor de a face pe plac publicului, pentru a-i capta atenţia şi apoi voturile. Şi acest lucru este firesc, chiar dacă, mai întotdeauna, populismul nu este cea mai recomandabilă strategie pentru a contribui la maturizarea şi cultivarea politică a unei populaţii care experimentează de puţină vreme democraţia reprezentativă după standarde occidentale. Dacă înţeleg susţinerea intereselor proprii de către unii politicieni şi partide, inclusiv refuzul unor formaţiuni politice lipsite de personalităţi pentru orice formulă uninominală, nu înţeleg ce sens are "baletul" politic al Preşedintelui Traian Băsescu pe tema votului uninominal. Dacă ar fi să facem un istoric al votului uninominal, ne-ar lua ceva timp. De aceea, voi aminti doar câteva dintre evenimentele în care votul uninominal a fost protagonist. În 2005, Partidul Social Democrat a depus la Parlament o propunere legislativă privind votul uninominal majoritar, care nu a fost luată în considerare, deoarece viitoarele alegeri erau, în acel moment, foarte îndepărtate, şi niciunul dintre partidele care formau fosta alianţă aflată la putere nu era interesat de subiect. Ba, mai mult, tot în 2005, Băsescu declara sus şi tare că votul uninominal nu este oportun. A sosit tumultuosul an 2007, cu bileţelele, referendumurile şi scandalurile lui. Guvernul Tăriceanu şi-a asumat răspunderea pentru Legea votului uninominal în varianta propusă de Pro-Democraţia. Băsescu nu a promulgat legea, a contestat-o la Curtea Constituţională şi, între timp, s-a ocupat de promovarea referendumului pentru votul uninominal. Sunt convins că vă amintiţi toate evenimentele evocate de mine în câteva cuvinte. Eu nu am dorit decât să accentuez că, declarativ, toată lumea este interesată de votul uninominal. Aşadar, măcar la prima vedere, aproape toate partidele româneşti par să susţină reforma electorală. Atât numai că această aparentă unanimitate a existat şi în trecut şi, cu toate acestea, sistemul proporţional s-a păstrat. Dezbaterea publică asupra acestui subiect a început în anul 2000 şi de atunci au avut loc două rânduri de alegeri legislative fără ca reforma să fie adoptată. Cred că singurii care îşi doresc însă reformarea clasei politice suntem noi, social-democraţii. Liberalii au încercat promovarea unei variante complicate şi lacunare de vot uninominal. Cât despre preşedintele Băsescu, cu toate că la nivelul declaraţiilor susţine în continuare reformarea clasei politice, sunt convins că nu îşi doreşte defel votul uninominal. Dacă şi-ar fi dorit, ar fi trebuit să conlucreze atât cu Guvernul, cât şi cu Parlamentul, pentru a se putea concretiza o lege eficientă a votului uninominal. Chiar dacă preşedintele-jucător nu mai pridideşte cu declaraţiile legate de votul uninominal, nimeni nu mai crede că şi-l doreşte. De fapt, nu-l vrea! Ba, chiar urăşte ideea, deoarece şi-ar pierde din "puteri". Ar pierde, cu siguranţă, supunerea nelimitată a pedeliştilor din toată ţara, care nu ar mai fi aleşi de pe liste negociate care au trebuit plătite prin supunere şi ascultare.
			Domnul Alecsandru Ştiucă: "Angajaţii căminelor culturale - victime colaterale ale reformei!" Încă din anul 2006, Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi cultelor, afirma cu emfază că pentru Guvernul liberal cultura reprezintă o prioritate naţională. Pentru a veni în sprijinul acestei afirmaţii, acesta a avut o iniţiativă lăudabilă, lansând Programul prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale de drept public din mediul rural şi mic urban, instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Această iniţiativă se voia dedicată creşterii calităţii vieţii culturale în mediul rural şi mic urban, prin extinderea şi susţinerea infrastructurii culturale existente şi prin diversificarea ofertei culturale. Teoretic, acest program este binevenit şi pare a fi o iniţiativă de succes, dar realitatea cotidiană contrazice acest lucru. În practică, ne confruntăm, la ora actuală, cu o lipsă acută de personal angajat la acele cămine culturale din mediul rural, care încă sunt în stare de funcţionare. Personalul acestora este redus numeric - de multe ori găsim o persoană care este angajată ca bibliotecar, dar îndeplineşte şi funcţia de director de cămin cultural. În judeţul Ialomiţa, de exemplu, există 52 de cămine culturale în mediul rural, dintre care 26 de localităţi au şi directori de cămin cultural, iar la celelalte 26, această funcţie este îndeplinită de bibliotecari. Salariile sunt foarte mici, demotivante, neatrăgând în niciun fel oamenii bine pregătiţi şi pasionaţi de cultură. Astfel, un responsabil de cămin cultural cu studii superioare, lucru rar întâlnit în mediul rural, poate ajunge la un salariu de încadrare de până la 908 lei, în majoritatea cazurilor fiind plătiţi doar pentru funcţiile de execuţie ocupate, neacordându-se sporul cuvenit pentru funcţia de conducere. Este foarte dificil, în aceste condiţii, să creştem calitatea vieţii culturale în mediul rural şi mic urban şi să se diversifice oferta culturală, din moment ce fondurile alocate pentru realizarea acestor activităţi în cadrul căminelor culturale sunt insignifiante, iar oamenii cu chemare şi pregătire în sectorul cultural devin victime colaterale ale reformei din domeniu, părăsind treptat sistemul, datorită salariilor reduse. Din nefericire, P.N.L. nu este interesat de căminele culturale decât dacă este vorba de construcţii şi licitaţii, la fel ca şi foştii colegi din defuncta Alianţă D.A., iar reforma liberală în domeniul culturii rămâne o poveste frumoasă, care se încadrează însă în teoria formelor fără fond, atât timp cât se neglijează stimularea personalului acestor instituţii.
			Domnul Constantin Traian Igaş: "Supunerea cetăţeanului" Am aflat cu stupoare zilele trecute despre aşteptările domnului Tăriceanu de la omul de rând, obişnuit până acum să accepte orice taxă impusă de autorităţile administraţiei centrale şi locale. Uimirea este nemăsurată, dat fiind faptul că aceste aşteptări se reunesc într-o noţiune care nu îşi găseşte aplicarea într-un stat democratic: supunere. Doresc să-i amintesc lui Tăriceanu, domnului Ghişe şi celorlalţi domni "supuşi" ilegalei taxe speciale că cetăţeanul de rând are şi el câteva drepturi. Dacă aceşti domni nu ştiu unde sunt cuprinse ele, am să numesc câteva acte normative în care le pot găsi. Primul document şi cel mai important este Constituţia României, unde, la art.30, domnule Ghişe, se face referire la libertatea de exprimare. La art.31 este prevăzut un alt drept fundamental, dreptul la informaţie. Am să invoc, domnilor susţinători de taxe, şi art.74 din Constituţia României - "iniţiativa legislativă", care, la alin.(1), precizează clar: "Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative". Domnule Ghişe, nu se face nicăieri niciun fel de precizare că aceste semnături trebuie să reprezinte doar un anumit sector, aşa cum spuneţi, că cifra de 100.000 reprezintă mai puţin de 0,25% din totalul proprietarilor de autoturisme şi autovehicule. Un alt act normativ care vine în sprijinul cetăţenilor şi al drepturilor acestora este şi Legea nr.189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, publicată în Monitorul Oficial nr.611 din 14 decembrie 1999, sau Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiilor Naţiunilor Unite la 10 septembrie 1948. Şi am să mai amintesc acestor domni şi faptul că România a devenit şi ea membru al Naţiunilor Unite în 14 decembrie 1955, semnând şi această declaraţie, care precizează, la art.19: "Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune de afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat". "Voinţa poporului", domnule Ghişe, "trebuie să constituie baza puterii de stat". Am să mai precizez că tot la drepturile omului mai fac referire şi: Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Convenţia de la Aarhus, privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la 25 iunie 1998, sau Carta Europeană a Autonomiei Locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985. Enumerarea este exemplificativă. Mă adresez domniilor voastre, dar în special domnului Ghişe, fiindcă ne-a vorbit de sensibilitatea domnului Tăriceanu şi de vina Parlamentului, fără a preciza cine se afla la putere şi de cine era reprezentată opoziţia. Vocile care se aud în acest sens sunt ale celor care se aşteaptă ca cetăţeanul să accepte şi să tacă, să se supună. Cetăţeanului de rând nu prea i s-au adus la cunoştinţă, domnule Tăriceanu, drepturile şi mijloacele de a le apăra. Dar acelaşi cetăţean învaţă ce înseamnă democraţia, în timp ce îi impuneţi obligaţiile. Ceea ce trebuie să accepte actualii noştri guvernanţi este faptul că cetăţenii îşi pot promova, singuri sau sprijiniţi de unele instituţii, drepturile, voinţele şi oamenii, aşa cum s-a întâmplat şi în mai 2007, domnule Tăriceanu! La 18 ani de la Revoluţie, nu mai putem aştepta supunere din partea cetăţenilor. Vă mulţumesc.
			Domnul Petru Călian: "Anulaţi taxa de primă înmatriculare! " Taxa auto de primă înmatriculare reprezintă o problemă stringentă pentru România. Ţara noastră, asemeni altor ţări, precum Ungaria şi Polonia, riscă să fie chemată în faţa Tribunalului de Justiţie European. Deşi Comisia Europeană a tras numeroase semnale de alarmă asupra autorităţilor române, cu privire la introducerea ilegală a taxei de primă înmatriculare, se pare că actualul Guvern ţine cu orice preţ ca această taxă să nu fie anulată. Taxa auto de primă înmatriculare a fost introdusă în Codul fiscal la data de 1 ianuarie 2007, în timpul mandatului fostului ministru al finanţelor, Sebastian Vlădescu. Domnia sa a susţinut faptul că această taxă nu este una fiscală, ci una de protecţie a mediului. Ciudat este faptul că în anul 2007 nici un leu provenit din această taxă nu a ajuns în Fondul de mediu. Deşi, în acest context, bugetul Ministerului Mediului trebuia să fie unul mai bogat, el a scăzut în mod vizibil pe parcursul rectificărilor bugetare de anul trecut. Mai mult decât atât, adoptarea taxei de primă înmatriculare constituie obiectul unei proceduri de încălcare a două tratate în care România este semnatară, Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană şi Tratatul Comunităţii Europene. În adoptarea acestei taxe extrem de costisitoare, Guvernul Tăriceanu II s-a folosit de art.11 din Constituţia României, care precizează: ,,Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte''. Drept urmare, statul român este obligat să respecte în totalitate obligaţiile pe care şi le-a asumat. În contradicţie cu art.11 din Constituţia României avem primul paragraf al art. 90 din Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la UE prin care sunt precizate următoarele: ,,Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare.'' Conform art.214 din Codul fiscal, articol prin care a fost introdusă taxa de primă înmatriculare, se încalcă în mod flagrant art. 90 din Tratatul de aderare, pentru că prin acest articol se aplică o taxă specială unui produs cumpărat din UE, dar nu şi unuia cumpărat de pe piaţa internă. Odată cu adoptarea acestui articol prin care se introduce taxa auto de primă înmatriculare, România şi-a asumat obligaţia de a accepta faptul că dreptul comunitar este aplicabil cu prioritate faţă de prevederile legislative europene. În momentul de faţă, automobilul nu mai reprezintă pentru cei mai mulţi dintre români un lux, ci o necesitate. Guvernul Tăriceanu II a propus această taxă fără să ţină cont de faptul că cei mai mulţi români nu dispun de resursele materiale necesare în vederea achiziţionării unui automobil nou. Dacă taxa de primă înmatriculare s-ar fi aplicat şi atunci când domnul Tăriceanu şi-a achiziţionat autoturismele de colecţie sunt convins de faptul că bugetul statului român ar fi acumulat o sumă însemnată din taxele plătite de către domnia sa. La baza introducerii acestei taxe stau grupurile de interes a producătorilor şi importatorilor de autoturisme. Atâta timp cât această taxă va exista, şi profiturile acumulate de către producătorii şi importatorii auto vor fi mari. Prin aceasta taxă de primă înmatriculare, piaţa auto din România devine una extrem de limitată. În loc ca statul să ofere românului posibilitatea de a îşi alege maşina potrivită pentru el, şi aici mă refer la model, an de fabricaţie etc, românul se vede nevoit să accepte ceea ce îi bagă pe gât Guvernul Tăriceanu II. Este nedrept ca într-o Românie Europeană să mai fie introduse legi cu caracter ,,ilegal, discriminatoriu şi neeuropean''. De asemenea, anularea taxei de primă înmatriculare atrage după sine obligaţia Guvernului de a returna banii încasaţi de la proprii cetăţeni. Pentru a introduce o asemenea taxă în România, Guvernul trebuia să ţină cont de puterea financiară şi interesul cetăţeanului. Aceasta taxă auto a devenit cu timpul mărul discordiei dintre actualele partide politice. Guvernul Tăriceanu II a realizat faptul că taxa auto nu va fi acceptata de alţi lideri politici, drept urmare, a recurs la o altă metodă menită să aducă bani la bugetul de stat. Tăriceanu a schimbat denumirea taxei de prima înmatriculare în taxă de mediu, această decizie urmând să transforme România în lada de gunoi a Europei. Acestea fiind spuse, consider că taxa de primă înmatriculare este una abuzivă, la fel ca multe alte taxe inventate la disperare de Guvernul Tăriceanu II. Anulaţi taxa abuzivă astfel încât să nu rămâneţi, stimaţi liberali, în analele istoriei doar ca o pată neagră atârnată de poporul român.
			Domnul Mihăiţă Calimente: "Apel la calm şi prudenţă " Am asistat cu toţii la declararea unilaterală a independenţei Kosovo şi ne-am trezit deodată într-o situaţie mai mult decât delicată. Un stat îşi declară independenţa iar restul lumii urmează să ia o decizie de susţinere sau nu a actului celor 2 milioane de locuitori ai provinciei Kosovo. De ce suntem într-o situaţie delicată? Petru că organismul care de obicei trebuia să decidă în astfel de situaţii - Organizaţia Naţiunilor Unite - a fost "scos din jocul decizional" " În această situaţie trebuie să acţionăm cu mare atenţie, calm şi mai ales prudenţă. În toate declaraţiile şi acţiunile pe această temă, trebuie să se aibă în vedere interesul naţional al României, dar şi respectarea dreptului internaţional, principiile Cartei ONU, obligaţiile ţării noastre ce decurg din apartenenţa sa la Uniunea Europeană şi NATO. Consider că aceasta este poziţia pe care România trebuie să o adopte, în condiţiile în care, din momentul declarării independenţei Kosovo, se pun o serie de întrebări: Cine a declanşat războiul? Ce a urmat? Vor fi violenţe? Cum va reacţiona lumea? Sper, ca parlamentar român, ca România să poată da răspunsuri corecte la aceste întrebări, răspunsuri care să asigure respectarea în primul rând a interesului naţional al ţării noastre.
			Domnul Gheorghe Dragomir: "Independenţa kosovară şi politica regională - între echilibru şi butoi cu pulbere" Kosovo şi-a declarat independenţa şi s-a autoproclamat un stat suveran. Kosovo nu a avut niciodată statut de republică în cadrul Iugoslaviei, ceea ce a reprezentat un argument suplimentar pentru Serbia, în opoziţia sa faţă de independenţa unei provincii pe care o consideră drept leagăn al istoriei şi culturii sale. În primul rând, acest fapt reprezintă un ultim pas în dispariţia Iugoslaviei, ce a fost începută în anii '90, prin războaiele care au devastat Balcanii. Kosovo a fost o provincie autonomă în cadrul Serbiei în perioada Federaţiei Socialiste Iugoslave, ajungând să se autoguverneze efectiv începând cu anul 1974. Tensiunile etnice au escaladat în anii '80, pe măsură ce Iugoslavia începea sa se destrame şi pe fundalul deteriorării condiţiilor economice. Kosovo şi-a pierdut autonomia odată cu venirea la putere la Belgrad a lui Slobodan Miloşevici, care a restrâns drepturile albanezilor la autoguvernare locală, şi educaţie în limba maternă. Şirul de convulsii sociale violente ce au urmat a condus Belgradul spre declararea stării de urgenţă în Kosovo în 1990, unităţi militare şi de poliţie sârbe fiind trimise în provincie. În octombrie 1991, provincia Kosovo şi-a proclamat independenţa prin referendum. În 1992 a fost ales un parlament, iar liderul albanez moderat Ibrahim Rugova a fost ales preşedintele autoproclamatei "republici Kosovo". Din 1997, UCK a început o campanie de gherilă împotriva armatei şi forţelor sârbe de poliţie. În 1998, forţele sârbe au răspuns cu forţa la acţiunile de gherilă, determinând plecarea din provincie a aproximativ 100.000 de etnici albanezi. Puterile NATO l-au avertizat pe preşedintele sârb de atunci, Slobodan Miloşevici, că nu vor tolera încă un proces de epurare etnică în Balcani. Negocierile de pace purtate în Franţa au eşuat, iar în luna martie 1999 NATO a început bombardamente aeriene pentru a obliga Serbia să-şi retragă forţele din Kosovo. Aproximativ 800.000 de etnici albanezi au fugit din provincie sau au fost expulzaţi în Macedonia, înainte de capitularea sârbilor. De atunci, Belgradul a pierdut controlul efectiv al provinciei, care a fost trecută sub protecţie comună ONU şi NATO. Având în vedere ultimele evenimente atât pe plan extern dar mai ales datorită consecinţelor ce pot apărea în plan intern, consider că declararea unilaterală a independenţei provinciei ar crea un precedent periculos şi ar putea duce la alte modificări pe harta Balcanilor de Vest, mai ales în condiţiile în care mai multe state europene nu au recunoscut independenţa Kosovo, în special cele vecine, Guvernul de la Belgrad refuză să recunoască independenţa sau chiar o declară nulă, iar manifestările de protest ale sârbilor tind să escaladeze.
			Domnul Mihai Sandu-Capră: Din păcate, motivaţia Curţii Constituţionale în cazul numirii Noricăi Nicolai ca ministru al justiţiei nu aduce prea multe clarificări şi nici nu respectă vreun principiu al analogiei. Principalul argument al Curţii, care îi dă dreptul preşedintelui să respingă o nominalizare, respectiv analogia cu reexaminarea legilor, este forţat, întrucât Parlamentul poate retrimite legea înapoi la promulgare în forma iniţială. Se pare că judecătorii Curţii Constituţionale nu au mai aşteptat modificarea legală a Constituţiei şi au ajuns deja să vorbească despre o Constituţie care nu există, să o interpreteze ca şi cum în România am avea deja o republică prezidenţială, aşa cum îşi doreşte domnul Băsescu de trei ani încoace. Mă întreb de ce nu este foarte clar pentru domnii judecători ai Curţii faptul că, dacă legiuitorul ar fi dorit ca preşedintelui să i se precizeze un anumit drept, aşa cum este cel de a trimite spre reexaminare un proiect legislativ, atunci l-ar fi prevăzut în mod expres, ca în cazul posibilităţii de a solicita reexaminarea! De ce trebuie inventate interpretări favorizante pentru un singur personaj, lucruri care nu s-au întâmplat în 18 ani de democraţie! Şi totuşi, e necesar să reamintim faptul că toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă un anume personaj, care crede că poate conduce şi subordona orice instituţie şi poate lua deciziile în locul celor abilitaţi să o facă, nu ar fi mers atât de departe cu forţarea limitelor Constituţiei. Toate aceste probleme ivite în ultima perioadă se pot rezolva în realitate într-un singur mod: revizuirea Constituţiei, clarificarea situaţiilor incerte cu care se confruntă în prezent cadrul instituţional în România şi care menţin o stare conflictuală între Guvern şi Preşedinte.
			Domnul Ioan Hoban: După un efort susţinut, depus de Consiliul judeţean Maramureş, de parlamentarii de Maramureş, de PNL pentru a scoate judeţul din izolarea la care a fost supus prin neincluderea sa în lista obiectivelor de investiţii pentru infrastructura de transport, Guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu a modificat Hotărârea Guvernului nr. 513/2006, astfel că în anexă, la punctul 13, a fost inclus şi Drumul expres Baia-Mare - Petea. Hotărârea de Guvern care modifică lista de investiţii a Ministerului Transporturilor a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel că în prima parte a acestui an ar trebui să înceapă construcţia drumului. Lucru confirmat şi de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Barna Tanczos, care a declarat, recent, la Satu-Mare, că licitaţia lucrărilor de construcţie va fi organizată în primele luni ale acestui an. Din păcate, discuţiile cu partea ungară nu au ajuns la un punct concret, acela de stabilire a punctelor de întâlnire ale drumului expres şi ale Autostrăzii Transilvania. În spiritul bunelor relaţii dintre Guvernul României şi Guvernul de la Budapesta, ar trebui să se insiste pe lângă partea maghiară pentru a o determina să construiască autostrăzi către România, pe considerentul că dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două ţări impune acest lucru. Din păcate, Proiectul Drumul expres Baia-Mare - Petea a fost blocat înainte ca lucrările să înceapă, deoarece la licitaţia pentru exproprieri s-a depus o contestaţie. În funcţie de rezolvarea acesteia, vor putea începe lucrările de construcţie a drumului. Conform datelor existente, aproape 3.000 de proprietari vor fi despăgubiţi pentru terenurile pe care se va construi drumul, care ar trebui să fie gata în 2011. Drumul Baia-Mare - Vaja va avea o lungime de 135 kilometri, din care 35 vor fi pe teritoriul judeţului Maramureş. În numele maramureşenilor, mă adresez Guvernului, pentru a relua discuţiile cu partea ungară, astfel ca drumul expres să facă joncţiunea cu autostrada M 49 din ţara vecină.
			Domnul Nicolae Popa: De la "să trăiţi bine!" la ".. să plătiţi bine factura la gaze naturale! Preşedintele României, Traian Băsescu, este unul din principalii vinovaţi pentru faptul că în prezent românii plătesc cel mai mare preţ pentru factura la gaze. Înainte de a trece la subiectul propriu-zis, doresc să vă informez că România consumă anual circa 18 miliarde de metri cubi gaze naturale, din care 60% sunt asigurate din producţia internă, iar diferenţa de 40% din import. În prezent avem o singură sursă de import, şi anume Federaţia Rusă. În cele ce urmează o să şi argumentez de ce preşedintele Băsescu este principalul vinovat pentru situaţia în care românii plătesc cel mai mare preţ la gaze din import. Domnia sa este cel care a "dinamitat" pur şi simplu relaţia cu Rusia şi cu preşedintele Vladimir Putin. Aş aminti doar celebra declaraţie cu Marea Neagră "lac rusesc" şi punerea la zid a unui parlamentar rus pe motiv că nici ruşii nu au cerut voie să stea în România. Ca urmare a politicii agresive a lui Băsescu vizavi de Rusia şi Putin, în prezent, România plăteşte acum cel mai mare preţ, dintre ţările membre ale UE, la gazele importate din Federaţia Rusă, adică peste 380 USD/1000 mc. Ca să aveţi o imagine cât mai fidelă asupra acestui aspect, vă spun că preţul producţiei interne variază undeva în jurul cifrei de 495 RON/1000 mc. Din informaţiile pe care le deţin, ruşii ne pregătesc o nouă "surpriză" şi în cel mai scurt timp României îi va fi impus un preţ de import de peste 400 dolari/1000 mc, pentru că Rusiei nu-i convine tonul ameninţător şi atitudinea preşedintelui Traian Băsescu. Din păcate, atitudinea şefului statului român loveşte în toţi cetăţenii români care se încălzesc cu gaze, dar şi în economia naţională. Acum 4 ani, domnul Băsescu ne ura să trăim bine, acum, ca urmare a politicii sale faţă de Putin şi faţă de Rusia, domnul preşedinte ne spune "să plătim bine" facturile la gaze, care oricum sunt tot mai greu de suportat. În timp ce Băsescu se răfuieşte cu toată lumea în ţară, bulgarii şi ceilalţi vecini semnează cu ruşii tratate şi parteneriate care le asigură gaz mai ieftin. Pentru a mai atenua din şocul scumpirilor la gaze, actualul Guvern a reuşit să convingă Comisia Europeană să prelungească cu încă doi ani calendarul de aliniere a preţului gazelor din producţia internă cu cel al gazelor aduse din Rusia. Dacă nu am fi reuşit acest lucru, preţul la gaze s-ar fi dublat. În plus, actualul executiv a decis acordarea de ajutoare de încălzire care să acopere integral diferenţele rezultate din majorarea preţului. Atingerea parităţii preţului gazelor din producţia internă cu cel al gazelor din import este un angajament al fostului Guvern din perioada 2000-2004, care a încheiat negocierile la Capitolul 14 Energie, în numele României, cu doar câteva zile înainte de pierderea alegerilor.
			Domnul Rareş Şerban Mănescu: Guvernul a adoptat săptămâna trecută un set de măsuri menite să stimuleze reîntoarcerea în ţară a cetăţenilor români care lucrează în Italia şi Spania. Există la ora actuală o serioasă lipsă de forţă de muncă în România, în condiţiile în care anul trecut au fost create mai mult de 170.000 de noi locuri de muncă. Ministerul Muncii a prezentat un plan de măsuri, cu termene clare şi responsabili pentru fiecare măsură în parte, în scopul facilitării contactului direct dintre oferta de locuri de muncă de care dispun angajatorii români şi românii care muncesc în afara graniţelor şi doresc să revină în ţară. O primă acţiune concretă în cadrul acestui set de măsuri este organizarea unei Burse a locurilor de muncă pentru români, la Roma, în data de 23 februarie. Reprezentanţii autorităţilor române vor merge la Roma împreună cu angajatori din domeniul construcţiilor, pentru ca aceştia să-şi prezinte oferta de locuri de muncă, ce include peste 1.500 locuri de muncă pe durată nedeterminată. Angajatorii oferă pe lângă salariu şi alte bonusuri, precum tichete de masă, cazare. Bursa locurilor de muncă pentru românii din Italia va fi organizată pe trei secţiuni: Un punct de informare în care vor fi prezentate locurile de muncă disponibile aflate în baza de date a Agenţiilor pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi prezentarea ofertelor EUREST (reţeaua europeană de ocupare a forţei de muncă). Un punct de informare şi consiliere al direcţiei pentru protecţia drepturilor lucrătorilor romani în străinătate. Vor fi prezentate riscurile muncii la negru, consiliere cu privire la modalităţile de obţinere a unui loc de muncă legal Secţiunea reprezentanţilor angajatorilor, în cadrul căreia angajatorii să-şi prezinte ofertele, informare asupra locurilor de muncă, condiţiilor de angajare, salariile şi pachetele salariale. O direcţie importantă pe care se va merge este informarea românilor din străinătate în ceea ce priveşte oportunităţilor oferite de piaţa muncii din România. În acest scop, vor fi utilizate presa de limbă română din Italia şi Spania, ambasadele şi site-ul Ministerului Muncii, al Ministerului de Externe, pe care să fie postate ofertele de locuri de muncă din România. Se doreşte astfel facilitarea contactului direct al ofertei de forţă de muncă a angajatorilor romani cu muncitorii români care muncesc în afara graniţelor şi doresc să revină în România.
			Domnul Ion Luchian: Ultima decizie a Curţii Constituţionale referitoare la cazul Norica Nicolai a avut darul de a ne arăta încă o dată slăbiciunile de formă şi fond ale acestei instituţii însă, în acelaşi timp ne-a arătat şi faptul că într-o democraţie încă în formare, cum este cazul ţării noastre, acţiunile iresponsabile ale oamenilor politici aflaţi în funcţii înalte, în cazul de faţă în cea mai înaltă funcţie din stat, pot duce la distrugerea credibilităţii unor instituţii esenţiale supravieţuirii statului de drept. Nu vreau să fiu greşit înţeles. Nu apăr în niciun fel deciziile Curţii, ba mai mult, susţin faptul că modul actual în care se face desemnarea membrilor Curţii Constituţionale duce automat la politizarea imaginii acesteia, şi, mai mult, cred chiar că actuala Curte are nu numai probleme de credibilitate şi moralitate, dar chiar şi de profesionalism. Însă, mai pline de consecinţe negative mi se par acţiunile iresponsabile ale unui preşedinte care profită de slăbiciunile unei instituţii (ale membrilor acesteia) de dragul intereselor sale politice mărunte, în loc să încerce să întărească această instituţie, alegând să nu o mai pună în poziţia de a arbitra între puterile statului, în interesul general al tuturor românilor. Sunt de acord că actuala Constituţie a României are multe lipsuri şi inadvertenţe şi că ar trebui modificată, însă trebuie să fim conştienţi de faptul că indiferent câte modificări am aduce Constituţiei, buna funcţionare a puterilor statului depinde tot de cei care exercită într-un moment aceste puteri. O constituţie sau o lege sunt bune atâta timp cât oamenii care li se supun sunt responsabili şi sunt bine intenţionaţi în a le aplica sau a li se supune. Traian Băsescu nu este un preşedinte responsabil şi nu este un preşedinte bine intenţionat. Traian Băsescu este un preşedinte al virgulelor din Constituţie folosite în interesul său personal, este un preşedinte a cărui agendă politică constă în discreditarea permanentă a tuturor instituţiilor democratice - guvern, parlament, justiţie - cu scopul de a-şi subjuga toate aceste puteri, la un moment dat. Traian Băsescu este un preşedinte "jucător", prin aceasta înţelegându-se faptul că Traian Băsescu se joacă cu toate regulile constituţionale şi democratice, joc care, aşa cum o demonstrează istoria, poate fi extrem de periculos. Din păcate, antidotul pentru un asemenea tip de politician nu este atât de simplu de găsit, precum schimbarea unei Constituţii sau a unei legi. De-a lungul istoriei sistemele democratice au demonstrat că nu fac faţă cu foarte mult succes demagogiei în absenţa unor instituţii puternice.
			Domnul Costică Macaleţi: "Nu vrem liceu fără Dumnezeu! Predarea religiei în sistemul de învăţământ public, un act de dreptate şi o necesitate permanentă". Declaraţia mea politică de azi este un argument în favoarea continuării predării disciplinei "Religie" în şcolile româneşti. De curând, în scopul apărării valorilor creştine ale poporului nostru, în total respect şi faţă de celelalte religii surori, Biserica Ortodoxă Română, păstorită de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a demarat o campanie sub sloganul "Nu vrem liceu fără Dumnezeu". Cu această ocazie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a emis un material în sprijinul căruia am primit la cabinetul meu parlamentar, numeroase scrisori şi declaraţii ale cetăţenilor judeţului Botoşani pe care îl reprezint în Parlament. Conform acestuia, prezenţa disciplinei Religie în sistemul de învăţământ public nu reprezintă o inovaţie sau un "model românesc", ci un act de dreptate, bazat pe cultura românească europeană, şi o necesitate permanentă în procesul nobil de formare moral-socială a elevilor. 1. Religia, parte integrantă a culturii europene. Integrarea ţării noastre în structurile europene nu poate reprezenta un motiv pentru excluderea religiei din învăţământul public, sub pretextul armonizării legislaţiei româneşti cu normele comunitare. În primul rând, Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoştinţele oferite de acest domeniu, nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent şi nu putem preţui catedralele, mănăstirile, bisericile, operele de artă vizuală şi muzicală, în marea lor majoritate inspirate de credinţa religioasă. Nu este drept să ştergi, în numele laicităţii, secole de istorie şi cultură inspirate de credinţa religioasă. Nu putem mutila sufletul Europei, ignorând capodoperele din arhitectură, pictură, sculptură, literatură sau muzică, pentru a susţine o pretinsă emancipare bazată pe vidul spiritual al secularizării. Nu putem înlocui niciodată valorile constante ale religiei cu modele efemere ale umanismului autosuficient şi antireligios. Aceasta explică de ce în marea majoritate a ţărilor europene, religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public, având un rol recunoscut şi apreciat în societate, cu implicaţii profunde în dezvoltarea socio-culturală. În ţara noastră nu s-a promovat un "model românesc", incompatibil cu legislaţia europeană. Potrivit Constituţiei României, art.32 alin.7), "în şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege", aşa cum se întâmplă în majoritatea statelor Uniunii Europene. Învăţământul are un caracter confesional în Austria, Grecia, Italia, Polonia, Spania şi Germania, iar un specific general în Olanda, Suedia, Norvegia sau Danemarca. Potrivit Legii învăţământului nr.84/1995, art.9 alin.2) şi actualului proiect de lege art.10 alin.2) şi 3), elevii din România au dreptul să nu frecventeze orele de Religie, situaţie întâlnită şi în Italia, Cehia, Grecia sau Austria, dar Religia este propusă ca parte din curriculum. Astfel, legislaţia din România respectă normele europene şi promovează un sistem de învăţământ comparabil cu cel existent în majoritatea statelor Uniunii Europene. 2. Continuitatea predării religiei în şcolile româneşti. Uniunea Europeană încurajează prin principiul "unităţii în diversitate" păstrarea identităţii naţionale, a tradiţiilor locale şi a valorilor formate de-a lungul secolelor şi nu urmăreşte o nivelare artificială şi sterilă, o distrugere a specificului cultural din acest continent. Astfel, anul 2008 a fost proclamat, în cadrul instituţiilor europene, anul dialogului intercultural. În acest context, precizăm că, fără excepţie, cultul religios şi morala socială religioasă au marcat cultura tuturor popoarelor europene. Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la formarea şi la dezvoltarea tezaurului cultural naţional nu poate fi contestată sau considerată un "fals istoric", ci a fost clar recunoscută prin Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, art.7 alin.2). Primele şcoli şi tipărituri, în România, au fost lucrarea Bisericii, iar operele artistice reprezentative şi momentele istorice cruciale pun în evidenţă rolul Bisericii în crearea, păstrarea şi transmiterea valorilor naţionale de ordin spiritual, moral şi cultural. Nu trebuie să uităm că până la momentul adoptării Legii Instrucţiunii publice (25 noiembrie/7 decembrie 1864), învăţământul românesc s-a desfăşurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii, iar în perioada Regulamentului organic, ierarhii Bisericii aveau şi atribuţii de efori ai şcolilor. Prin Legea Instrucţiunii publice din 1864, Religia deţinea un loc important, atât în cadrul învăţământului primar unde se preda Catehismul (art.32), cât şi în cadrul învăţământului secundar, gimnazial şi liceal, unde se preda disciplina numită atunci "Religiunea" (art.116) din franţuzescul "Religion". Reintroducerea Religiei, după anul 1990, în sistemul de învăţământ public la nivel primar, gimnazial şi liceal, de unde a fost îndepărtată de către regimul comunist ateu, în anul 1948, în mod forţat şi contrar tradiţiei româneşti, reprezintă, deci, un act de reparaţie morală şi nu o "noutate" sau o decizie pripită. Astfel, după anul 1990, s-a redat unui popor eminamente religios, dreptul de a fi el însuşi prin modul de a-şi educa tineretul potrivit identităţii şi culturii sale fireşti şi constante. 3. Necesitatea predării religiei pentru binele comunităţii româneşti locale şi naţionale. Religia a avut, întotdeauna, în cadrul sistemului public de învăţământ, un rol important în procesul de formare a competenţelor şi atitudinilor moral-sociale. Aşa cum geografia oferă cunoaşterea configuraţiei spaţiale a pământului, esenţială pentru cunoaşterea patriei şi planetei, iar istoria oferă cunoaşterea succesiunii temporale a generaţiilor umane, religia oferă perspectiva comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu şi oameni, între Creator şi creaturi, între persoane şi popoare. Prin urmare, studiul religiei nu poate lipsi din curriculum sau din programul şcolii româneşti, tocmai pentru că studiul religiei corespunde nevoii comunităţii româneşti locale şi naţionale de a-şi păstra bogăţia şi identitatea spirituală şi de a transmite valori permanente tinerei generaţii. Însă, pentru că Biserica propune, nu impune, valori, Patriarhia Română respinge orice formă de presiune prin care elevii sunt obligaţi să urmeze orele de religie sau să participe la slujbe şi manifestări religioase. Cu alte cuvinte, întrucât libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber, respectându-se dorinţa părinţilor şi a copiilor. În acest sens, Biserica a respectat deciziile comunităţilor locale, în conformitate cu art.26 alin.3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevede că "părinţii au dreptul de prioritate în alegerea modului de educaţie acordată copiilor lor". Pe de altă parte, libertatea nu este simplă indiferenţă spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale care îmbogăţesc viaţa persoanei şi a comunităţii umane. În acest sens, valorile oferite de educaţia religioasă sunt extrem de necesare, mai ales în această perioadă de secularizare a societăţii româneşti, întrucât ele reprezintă pentru tineri un reper spiritual esenţial şi un liant existenţial între toate cunoştinţele teoretice, dobândite prin studiul celorlalte discipline. Valorile cultivate şi virtuţile încurajate în cadrul orelor de Religie sunt necesare sănătăţii spirituale a persoanei şi a comunităţii. Religia îl învaţă pe copil şi pe tânăr iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa şi solidaritatea, dreptatea şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, adevărul prim şi ultim al existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului profund uman, cultivat şi îmbogăţit prin virtuţi. Aşadar, predarea religiei în şcoală are valenţe educaţionale deosebite, prin rolul ei formativ în viaţa tinerilor, reducând efectele negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, propunând modele viabile de bunătate şi sfinţenie, şi oferind tinerilor repere în viaţa de familie şi în societate. Educaţia religioasă reprezintă un factor de stabilitate şi de comuniune în societatea românească, un izvor sfânt şi statornic de inspiraţie pentru a apăra şi promova identitatea spirituală şi demnitatea persoanei care trăieşte azi într-o lume din ce în ce mai pluralistă şi mai fragmentată din punct de vedere spiritual şi social. Religia fiind lumina vieţii în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi cu oamenii, evidenţiază valoarea eternă a faptelor bune, săvârşite în timpul limitat al vieţii terestre, şi promovează comuniunea între generaţii prin valorile perene ale credinţei cultivate şi transmise. Cercetările sociologice şi psiho-pedagogice recente demonstrează rolul pozitiv al educaţiei religioase în procesul de formare a personalităţii tinerilor şi, mai ales, necesitatea studierii acestei discipline şi la nivelul liceului, pentru formarea unor competenţe şi atitudini moral-sociale. Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei umilitor impus în şcolile de stat, contrar voinţei unui popor religios, ne-au învăţat să nu mai dorim cultură fără credinţă, ştiinţă fără spiritualitate, materie fără spirit, cunoaştere fără comuniune, filozofie fără speranţă, şi îndeosebi, şcoală fără suflet, adică educaţie fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existenţiale şi a formării spirituale a tinerilor, înţelegând că "sufletul culturii este cultura sufletului". Îndeosebi astăzi, într-o vreme a individualismului materialist agresiv şi a relativismului valorilor morale şi sociale, tinerii de liceu au mare nevoie de lumină pentru suflet, de modele sfinte şi de valori eterne, de iubire curată şi speranţă susţinută de rugăciunea Bisericii şi de faptele bune ale credinţei statornice. Aşadar, pentru că Biserica îi binecuvântează pe tineri, se îngrijeşte de mântuirea lor şi de viitorul societăţii româneşti, ea nu doreşte un liceu fără Dumnezeu, ci afirmă, cu tărie, că ora de religie este necesară nu numai copiilor, ci şi tinerilor din liceu. Considerat prioritate naţională, învăţământul românesc nu poate fi lipsit de componenta sa religios-morală, dorită şi apreciată atât de copii, cât şi de părinţi. În acest sens, Biserica doreşte să conlucreze cu statul în transmiterea valorilor spirituale şi în formarea moral-socială a copiilor şi tinerilor, militând fervent pentru păstrarea orei de religie şi în liceu. Stimaţi colegi, Declar de la această tribună că mă alătur demersurilor Bisericii Ortodoxe Române şi ale credincioşilor în eforturile de a nu ceda în faţa presiunilor acelora care vor să izgonească din şcolile noastre predarea religiei, apropierea oamenilor de valorile creştine ce promovează pacea, buna înţelegere, iubirea şi respectul între oameni, în totală armonie cu legile ţării şi cu normele europene.
			Domnul Dumitru Pardău: "Guvernul nu are susţinere parlamentară" Susţinerea Guvernului de către P.S.D. este realizată în funcţie de interesul P.S.D. Practic, P.N.L. guvernează alături de U.D.M.R. (care are o poziţie diferită faţă de Guvern în ceea ce înseamnă situaţia din Kosovo) şi, pe ascuns, alături de P.S.D. Ce fel de guvernare este aceasta? O guvernare pusă pe tavă de Tăriceanu P.S.D.-ului. Cei care conduc P.N.L. au trădat electoratul care le-a acordat votul în 2004. Finanţările se acordă în funcţie de culoarea politică, acceptate fiind doar solicitările celor din P.S.D., P.N.L. sau U.D.M.R. Situaţia nu este normală pentru anul 2008, iar faptul că Guvernul nu are susţinere concretă este demonstrat de numărul foarte mare de proiecte de lege supuse dezbaterii Camerei Deputaţilor şi votului final, care nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare şi sunt "aruncate" automat pentru a fi rediscutate în sesiunea parlamentară următoare. Numai în săptămâna 18-22 februarie 2008 pe ordinea de zi, din 42 de proiecte, 14 provin din sesiunile anterioare, adică o treime. Un lucru este clar: Guvernul este incapabil să aibă o susţinere parlamentară serioasă.
			Domnul Emil Strungă: Insulta - Bumerang Cu talentul său de manelist, la o oră de maximă audienţă, oferită cu bunăvoinţă de TVR, domnul preşedinte Traian Băsescu a aruncat o formulă halucinantă de caracterizare a întregii clase politice: "zoaie pe un geam". Probabil că prin tavernele din porturi "zoaie" este un cuvânt de înaltă inspiraţie artistică, dar când eşti preşedintele unei ţări europene ai minima datorie să foloseşti un limbaj civilizat, ca să nu spun diplomatic, pentru că aş leza acest cuvânt raportându-l la domnul Băsescu, mai ales că te referi la semenii tăi, indiferent în ce raporturi te afli cu aceştia, al căror exponent eşti şi faţă de care trebuie să dai dovadă de imparţialitate. Clasa politică nu este formată numai din liberali, ea îi include, în egală măsură, nu numai pe adversarii, ci şi pe apropiaţii domniei sale; sau poate că aşa a gândit preşedintele, într-un moment de înalt elan patriotic, să includă în categoria "zoaielor " pe Udrea, Stolojan sau Blaga? De la un preşedinte ales prin vot uninominal în două tururi de scrutin naţiunea aşteaptă moderaţie, calm şi, mai ales, argumente. Or, folosirea unei asemenea expresii nu răspunde sub niciun aspect unor standarde minime de bună-cuviinţă sau de educaţie elementară. Făcând el însuşi parte din clasa politică, încă din primele luni de după revoluţie, Traian Băsescu nu are cum să pretindă că ar fi o excepţie imaculată care să îi permită să se erijeze în judecător al clasei politice, al presei sau al opiniei publice, în ansamblul ei. În ritmuri de muzică de budoar micul fűhrer păşeşte pe urmele lui Hitler care a afirmat că poporul german nu îl merită... Ideea de a condamna generic un anume segment al societăţii, indiferent din ce poziţie sau după ce criterii, este de esenţă totalitară. Este normal ca Traian Băsescu să urmărească în primul rând compromiterea celor care se opun tendinţelor sale dictatoriale şi demagogice. Că recurge la insulte, injurii şi jigniri, nu ne mai miră. Dar este de-a dreptul periculos şi de nesuportat să se ajungă la un asemenea mod de manifestare. Pe geam, Traian Băsescu şi-a aruncat propriile "zoaie", pentru că vorbele azvârlite necugetat revin ca un bumerang asupra celui care le-a folosit.
			Domnul Constantin Faina: "Derapaj economic?!" În ultima perioadă de timp am asistat cu îngrijorare la o evoluţie negativă a economiei generată în principal de deprecierea monedei naţionale, adâncirea deficitului de cont curent, creşterea inflaţiei. Incapacitatea de a atrage fonduri structurale de la Uniunea Europeană vine să completeze această evoluţie a economiei, care în principal se va reflecta în creşterea preţului la energie şi gaz cu efect direct în majorarea preţurilor diverselor bunuri şi servicii. Datele statistice ne arată că ţinta de inflaţie pe anul acesta este ratată având în vedere faptul că inflaţia va urca cu peste 8% în primul trimestru al anului. De altfel, Guvernatorul BNR anunţa modificarea prognozei pentru inflaţia la final de an 2008 de la "4,3% la 5,9%", iar viceguvernatorul aprecia că la finalul primului trimestru se aşteaptă la "8,3% inflaţia, cu posibilitatea ca aceasta să scadă aproape de intervalul ţintă de 2,4% - 4,8% la finalul anului". Deficitul de cont curent va trebui să rămână în acest an la 13,6 % din p.i.b. cu o scădere faţă de nivelul estimat, efectul de scădere fiind datorat deprecierii monedei naţionale. Potrivit datelor publicate de INS, în perioada ianuarie 2007 - ianuarie 2008, cel mai mult au crescut preţurile alimentelor şi tarifelor la servicii - ambele cu 9,71% în medie. Preţurile alimentelor au crescut în ianuarie faţă de decembrie 2007 cu 0,8%, datorită scumpirii în principal a pâinii cu 0,62%, a legumelor şi conservelor cu 1,98%, a fructelor cu 1,75%, a cărnii cu 0,34% şi a laptelui cu 1,77%. S-au scumpit de asemenea, telefonia fixă (4,38%), serviciile poştale (10,87%), serviciile aeriene (4,43%) şi utilităţile (2,07%). Iată de ce este necesar să existe o coordonare a politicii monetare cu măsurile Executivului asupra modului de execuţie a bugetului de stat, evitând un deficit mare pe ultimele luni ale anului, ce poate conduce la o cheltuire ineficientă a banului public. În acelaşi timp, Executivul trebuie să acorde o prioritate maximă cheltuielilor de capital, în special pentru dezvoltarea infrastructurii, atrăgând astfel şi o creştere a investiţiilor străine. Până atunci, constatăm cu toţii că efectele deprecierii leului, scumpirea creditelor conduc la creşterea importantă a preţurilor la mărfurile alimentare, produsele petroliere şi alte produse energetice, servicii şi ne pregătim în continuare pentru noi scumpiri.
			Domnul Florin Iordache: "Proclamarea independenţei provinciei Kosovo - un pericol pentru România" Provincia Kosovo şi-a declarat duminica aceasta independenţa. A fost un gest unilateral, fapt denunţat de Serbia, Rusia şi alte ţări ale lumii. Acest lucru pune România într-o poziţie oarecum ingrată, deoarece, pe de o parte,nu acceptăm o declarare unilaterală a acestei independenţe, dar, în acelaşi timp, vrem să fim parte la misiunea civilă pregătită de UE în această provincie, pentru a supraveghea primii paşi pe calea independenţei. O situaţie aproape imposibilă! După o zi tensionată în Serbia, de aşteptări la ONU şi de nervozitate la Moscova, toate pe tema Kosovo, premierul României, Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat într-un interviu acordat televiziunii naţionale că "România participă la misiunea UE, fără a recunoaşte independenţa provinciei Kosovo. Această decizie are un caracter simbolic, fiind destinată a demonstra că Serbia refuză să renunţe la suveranitatea sa asupra provinciei Kosovo." "România este pregătită să trimită 175 de ofiţeri de poliţie în Kosovo, ca parte a misiunii UE în provincie", a declarat preşedintele Băsescu la 23 ianuarie 2008. Proclamarea independenţei provinciei Kosovo reprezintă o secesiune violentă şi unilaterală a unei părţi din teritoriul Serbiei şi de aceea ea poate fi considerată nulă şi neavenită. Ştim cu toţii că România a insistat ca UE să-şi dea acordul pentru lansarea misiunii înaintea declarării independenţei, subliniind că nu poate participa la misiune dacă este invitat de Priştina, pentru că aceasta s-ar putea interpreta drept o recunoaştere a independenţei. În afara României, alte cinci ţări din totalul de 27 de membri ai UE se mai opun independenţei acestei provincii: Ciprul (care ar putea să nu recunoască niciodată independenţa), Spania, Grecia, Bulgaria şi Slovacia. Aşa cum ne aşteptam deja, liderii comunităţii maghiare din Ardeal salută la unison independenţa Kosovo şi vor să folosească modelul pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Nu poate fi trecut cu vederea faptul că proclamarea independenţei Kosovo a fost primită cu entuziasm în rândurile comunităţii maghiare din România. În special în Secuime, acolo unde o parte din liderii UDMR au început să vorbească despre folosirea acestui precedent pentru obţinerea unei autonomii teritoriale a ţinutului cuprins între judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Mai mult, UDMR, partid aflat la guvernare, a cerut într-un comunicat semnat de preşedintele Marko Bela, recunoaşterea fără întârziere a independenţei fostei provincii iugoslave, asta în condiţiile în care poziţia României este aceea de a nu face acest lucru atât timp cât acest gest se produce fără acordul Serbiei. Pe fondul acestor lucruri care au provocat un haos în Europa şi mai ales pe fondul declaraţiilor făcute de Ungaria şi UDMR, care speră să repete "scenariul Kosovo şi pe teritoriul românesc", trebuie să fim conştienţi că fenomenul Kosovo este un precedent extrem de periculos, mai ales că acum s-au găsit anumite voci care să declare că modelul Kosovo poate fi aplicat şi în România. Eu cred că toţi cei care nu vor să recunoască statul naţional unitar, să plece din România şi să se refugieze acolo unde le convine. Pe de altă parte, cred că a venit timpul ca atât Preşedintele Traian Băsescu, cât şi primul-ministru să renunţe la ambiguitatea de care au dat dovadă şi lipsa de coerenţă în raport cu poziţia statului român faţă de proclamarea independenţei republicii Kosovo. Nu este firesc ca, deşi oficial nu recunoaştem independenţa Kosovo, totuşi o recunoaştem indirect atunci când suntem de acord cu trimiterea de trupe în regiune cu acordul puterii locale.
			Domnul Mircia Giurgiu: "Serviciile nu respectă normele europene în domeniu" Una dintre cele mai mari probleme înregistrate în România după 1989 este cea a calităţii serviciilor. În ciuda faptului că există mână de lucru calificată, serviciile lasă foarte mult de dorit. Internetul - legătura oamenilor cu lumea. Un membru al familiei este plecat - nu de bunăvoie - la muncă în străinătate. Singura modalitate uşoară şi mai puţin costisitoare de a lua legătura cu familia rămasă acasă este prin intermediul internetului. Numai că în România nu merge reţeaua. Din motive numai de ele ştiute, firmele care asigură un astfel de serviciu uită să asigure calitatea necesară, dar nu uită să te deconecteze dacă ai întârziat o zi la plata facturii. Aşa scrie în contractul pe care l-ai semnat, dar nu l-ai citit, pentru că era scris cu litere mult prea mici şi pe mult prea multe pagini. Energia electrică - lumina din casele tuturor. Sau aşa ar trebui. Există, în sec. al XXI-lea, în România, sate întregi care nu sunt electrificate, copiii învaţă la lumina firavă a unei lumânări. Şi totuşi, au rezultate mult peste aşteptările dascălilor care îi educă. Şi nu numai atât: există situaţii când energia electrică este furnizată mult sub nivelul standard şi aparatele achiziţionate, de cei mai multţi în rate mult prea mari pentru veniturile lor, se defectează. Potrivit legislaţiei şi bunului simţ, aceştia trebuie despăgubiţi de firma distribuitoare. Numai ca acest lucru nu se întâmplă, deoarece contractul pentru furnizarea energiei electrice a fost scris cu litere mult prea mici şi pe prea multe pagini. Apa - sursa vieţii. Companiile care furnizează apa atât de necesară traiului de zi cu zi nu investesc în modernizarea reţelei, uneori vechi de câţiva zeci de ani. Nimeni nu este vinovat, contractul a fost scris cu litere mult prea mici şi pe mult prea multe pagini. Transportul - mijloc de deplasare util al oamenilor dintr-un loc într-altul. Numai că problema apare atunci când maşinile sunt mult prea vechi, stau să se desfacă, dar costul unui transport este la nivelul unuia ultramodern. Contractul dintre furnizor şi beneficiar a fost scris cu litere mult prea mici şi pe mult prea multe pagini ca să mai fie citit. Toate acestea se întâmplă în judeţul Cluj, în România secolului XXI. Când vom intra în rândul ţărilor civilizate şi în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor?
			Domnul Miron Ignat: "Ziua internaţională a limbii materne" Pe data de 21 februarie 1999, la Conferinţa de la UNESCO, a fost proclamată "Ziua internaţională a limbii materne". Această zi are ca scop promovarea recunoaşterii şi protejarea limbilor materne din lume, care sunt esenţiale pentru identitatea oamenilor. Anul 2008 a fost proclamat "Anul internaţional al limbilor" de către Adunarea Generală ONU, iar UNESCO a fost desemnată să coordoneze activităţile desfăşurate cu această ocazie. Limbile materne au un rol important pentru identificarea grupurilor şi a oamenilor, ca suport pentru cultură şi educaţie. Mii de limbi sunt stăpânite de către populaţiile care le folosesc ca mijloc cotidian de exprimare, însă acestea sunt absente din sistemele de învăţământ, din mass-media, din domeniul public general. Doar un sfert dintre acestea sunt utilizate astăzi în şcoli şi în spaţiul cibernetic. Ca deputat al etniei ruşilor lipoveni din România, am pus mare accent pe înfiinţarea de secţii de limbă maternă în unităţi şcolare unde studiază copiii ruşilor lipoveni. Am avut şi susţinerea părinţilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au solicitat, prin campanii susţinute de strângere de semnături, introducerea în programa şcolară a orelor de studiere a limbii materne. Cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării am obţinut crearea unor grupe de elevi, care să studieze limba rusă ca limbă maternă. Astfel, în unele localităţi precum Tulcea, Galaţi, Suceava, Botoşani, unde locuiesc şi studiază în şcoli mulţi copii aparţinând etniei noastre, s-au creat grupe noi de limbă maternă. Copiii ruşi lipoveni beneficiază de câteva ore pe săptămână în timpul cărora ei pot vorbi, scrie şi citi în limba maternă. La Iaşi s-au înfiinţat noi clase de seminar pentru etnicii ruşi lipoveni, unde se studiază limba rusă ca limbă maternă. Este greu de acceptat că odată cu trecerea timpului obiceiurile se pierd, însă important este să nu ne pierdem speranţa, iar sentimentul de păstrare a tradiţiilor şi a obiceiurilor să fie mai presus de orice. Păstrarea limbii ruse vechi, a obiceiurilor şi a tradiţiilor străvechi constituie un specific al populaţiei slave. Am încercat printr-un program de reabilitare, construcţie sau achiziţie să deschidem centre culturale în fiecare comunitate din teritoriu pentru a crea condiţii optime ca oamenii să poată beneficia de o informare culturală, să dotăm bibliotecile acestor centre cu cărţi în limba rusă aduse din Federaţia Rusă, să existe acces la condiţii de pregătire şi profesionalism pentru ansamblurile folclorice locale, să existe posibilitatea de a deschide muzee în satele cu tradiţie şi de intrare a acestora în circuit. Se simte nevoia de continuare a studiului şi cercetării istoriei ruşilor lipoveni, de cercetare a arhivelor aflate în diferite ţări pentru stabilirea adevărului istoric legat de etnia noastră aflată pe teritoriul României. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale îşi pot exprima liber gândurile, opiniile, credinţa şi creaţiile de orice fel, prin viu grai, prin scris, imagine sau prin alte mijloace de comunicare în public. Încercăm să sprijinim diverse programe culturale, acţiuni de răspândire, propagare şi popularizare a valorilor culturale, a tradiţiilor folclorice, relaţii inter şi multiculturale, crearea de opere literale, de studii ştiinţifice în limba maternă, activitatea de cercetare literală şi istorică a comunităţii ruşilor lipoveni. Pentru etnia ruşilor lipoveni, promovarea culturii, studierea limbii ruse şi educarea tinerei generaţii în spiritul tradiţiilor şi obiceiurilor caracteristice sunt prioritare. Vă mulţumesc.
			Domnul Valentin Adrian Iliescu: Declaraţie politică: "Ce mai caută U.D.M.R.-ul în Guvern?" Declaraţia politică făcută de liderul U.D.M.R., Marko Bela, de recunoaştere imediată de statul român a independenţei statului Kosovo şi, mai ales, votul din plenul Parlamentului României de respingere a unei hotărâri adoptate de toate partidele româneşti şi, în principiu, de orice cetăţean român de bună-credinţă, ne determină să punem o întrebare legitimă: "Ce mai caută reprezentanţii U.D.M.R. în acest Guvern?" Este intolerabilă atitudinea şi declaraţia reprezentanţilor U.D.M.R. din ultimele zile, pentru că ele sunt în totală contradicţie cu interesele statului român, cu punctul de vedere al Guvernului şi cu dorinţa oricărui român cinstit de a păstra România ca stat naţional, unitar, independent şi indivizibil, aşa cum spune Constituţia ţării. În mod normal, în orice ţară civilizată şi democratică, când o componentă a unei coaliţii de guvernare nu mai împărtăşeşte aceleaşi păreri cu componenta majoritară, părăseşte fără discuţii guvernul. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu ar trebui să ceară neîntârziat U.D.M.R.-ului să iasă de la guvernare. Iar dacă aceştia nu vor sau premierul nu le cere acest lucru, Parlamentul să-i demită neîntârziat, printr-o moţiune de cenzură. Fac pariu că jocurile murdare care menţin în viaţă un guvern supraminoritar, interesele de menţinere la putere cu orice preţ şi cu orice concesii ale premierului, cârdăşia politică ce-i ţine îmbrăţişaţi la guvernare cu ungurii, jocurile şi interesele P.S.D.-ului nu vor conduce la această soluţie. România depinde astăzi, din păcate, de decizia unor politicieni iresponsabili mult prea preocupaţi de interesele lor decât de interesele României. Nu trebuie să ne mai mire nimic atunci când vorbim de politica românească. La aşa guvern, la aşa aliaţi în echipa guvernamentală, la atâta nesimţire politică şi tupeu, nu mai putem vorbi nici de performanţe, nici de rezultate, nici de interesul naţional, ci numai de interese personale, compromisuri grave şi de călcarea cu bună-ştiinţă în picioare a Constituţiei şi a legilor ţării.
			Domnul Bogdan Cantaragiu: La câteva minute de la consumarea evenimentului, colegii politicieni din U.D.M.R. au salutat declararea independenţei de către regiunea separatistă Kosovo, adăugând totodată - lucru mult mai periculos - că e vorba de un precedent ce trebuie urmat de toate statele europene care au pe teritoriul lor minorităţi etnice. Statul român, prin Guvern, Parlament, Preşedinţie sau orice altă instituţie, nu şi-a declarat niciodată sprijinul, interesul ori susţinerea pentru independenţa provinciei, dar asta nu a fost o problemă pentru membrii U.D.M.R. de a adopta o atitudine contrară. De altfel, nu este pentru prima dată când membri ai Uniunii afişează o altă poziţie decât cea oficială a României, şi nici pentru prima dată când au o atitudine provocatoare şi insultătoare. De data aceasta, cred că U.D.M.R. a mers mult prea departe şi, prin aluzia cu similitudinile din România, unde există zone cu populaţie preponderent maghiară, consider că s-a poziţionat clar împotrivă, împotriva a ceea ce consacră art.1 din Constituţie, anume că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Acesta este un lucru simplu şi esenţial pe care, cred, îl cunoaşte şi îl respectă chiar şi un copil, şi este - de asemenea - recunoaşterea sacrificiilor înaintaşilor noştri pentru a făuri o Românie Mare. Prin atitudinea celor din U.D.M.R., susţinuţi chiar de preşedintele Marko Bela, Uniunea face un pas care o poziţionează clar în afara arcului guvernamental. Este aberant ca o formaţiune aflată în Guvern să susţină ceva ce însuşi Guvernul nu susţine. De aceea cred şi îi cer acest lucru prim-ministrului Tăriceanu, să îi demită de îndată pe toţi reprezentanţii U.D.M.R. din Executiv, fie că sunt miniştri, secretari de stat sau consilieri, şi să înceteze definitiv colaborarea cu această formaţiune. De asemenea, solicit autorităţilor competente, inclusiv serviciilor secrete, să înceapă să îşi facă treaba. Nu de alta, dar manifestările antiromâneşti susţinute atât de U.D.M.R., cât şi fracţiunea radicală a Consiliului Naţional Secuiesc sunt din ce în ce mai dese, iar această autoproclamare a independenţei de către Kosovo nu va face decât să dea apă la moară extremiştilor şi radicalilor. Am atras atenţia, nu o dată, asupra activităţii acestor grupări care revendică într-un mod inacceptabil - atât moral, cât şi constituţional - o parte din această ţară. Şi mi se pare inacceptabil ca o asociaţie sau alta să spună, în public, că nu ţine cont de autorităţile Statului Român, că poate trece oricând la acţiune pentru a-şi pune în practică intenţiile separatiste, neconstituţionale, antiromâneşti, peste limita legalităţii şi a bunului simţ. De ani buni, au loc diverse evenimente ce nu se derulează haotic, ci elaborat, chiar sub ochii noştri. Totodată, au existat şi luări de poziţie. De ce nu s-a ţinut seama de ele, asta este o altă problemă.
			Domnul Ioan Stan: Faptul că, la vremea cuvenită şcolii, mi-am ales o meserie faţă de care chiar mă simţeam interesat, mă determină să nu-mi uit calificarea de bază şi să încerc a mă ţine la curent cu mersul treburilor în branşă. Aşa că, citeam în urmă cu vreo săptămână într-un cotidian online de finanţe şi afaceri un material informativ despre industria românească a cărnii. Niciun motiv de bucurie, ba chiar aş zice nicio speranţă în legătură cu subiectul. Autorii fac o trecere cronologică în revistă a drumului către faliment a unei ramuri de activitate cândva mai mult decât profitabilă. Aşa am aflat cum au dispărut unul după altul abatoarele din România. Aşa am aflat cum au rămas fără loc de muncă zecile de mii de oameni care deserveau aceste abatoare. Sunt citaţi specialişti în domeniu care îşi exprimă părerile cu privire la cauzele acestui adevărat dezastru. Se enumeră dispariţia complexelor zootehnice, diminuarea drastică a producţiei de porumb destinate furajării animalelor din aceste complexe, creditele bancare cu dobânzi anuale de 160 - 170% practicate în perioada 1991 - 1992, în legătură cu care preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, consideră că o mare parte din vină o poartă primul-ministru de atunci, Theodor Stolojan. Se face chiar afirmaţia că modul greşit în care a fost gândit sistemul de creditare a zootehniei, asimilată cu oricare altă ramură economică, acordând credite pentru investiţii cu dobânzi aberante, a dus la distrugerea sectorului. Destule motive pentru a deveni din exportatori de carne (27 de abatoare din totalul de 146 la nivel naţional erau autorizate să exporte carne pe Piaţa Comună şi în S.U.A) importatori de cea mai îndoielnică speţă. Această ultimă afirmaţie îmi aparţine şi este justificată de zecile de tone de carne stricată importate din Germania şi descoperite la vânzarea către populaţie. S-au implicat în lămurirea tuturor dedesubturilor acestei afaceri Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei sectorului 6, ziarişti. Se vor purica firmele implicate, vor fi amendaţi vinovaţii, se va confisca şi distruge carnea mizerabilă pe care ar fi putut-o consuma, transformată în mezeluri, românii plătitori de biruri şi posesori de voturi. Ne vor fi create, cu alte cuvinte, toate condiţiile "să trăim bine!", dacă mai crede cineva în această supercinică urare, până la următorul import de carne, cel puţin.
			Domnul Marius Iriza: După cum se ştie, Bulgaria intenţionează să construiască la Belene, pe Dunăre, la 13,6 km de Zimnicea şi mai puţin de 100 de km de Bucureşti, o nouă centrală nucleară. Construcţia acestei centrale nucleare a început în anul 1980 şi a fost stopată în anul 1992, datorită opoziţiei populaţiei şi a lipsei surselor de finanţare. Dacă proiectul centralei nucleare va fi finalizat, aceasta va afecta direct teritoriul României prin poluarea termică a Dunării, dar şi emisii zilnice de elemente toxice şi radioactive. Modelul de reactor propus pentru Belene nu este autorizat în Europa, existând doar două astfel de reactoare în construcţie, în China şi India. Principalul motiv pentru care această centrală nu ar trebui construită, este acela că amplasamentul centralei se află într-o zonă seismică activă. Centrala nucleară va fi situată la marginea unei rezervaţii naturale, într-o zonă rurală unde se practică agricultura organică. Cetăţenii care locuiesc în zona viitoarei centrale nucleare vor fi expuşi diverselor malformaţii genetice, cancerului, leucemiei şi altor boli extrem de grave. Cel puţin 10 bănci internaţionale şi-au retras interesul arătat iniţial pentru proiectul Belene, deoarece acesta prezintă riscuri tehnologice şi de siguranţă, are impact negativ asupra mediului şi, evident, nu este cea mai bună soluţie din punct de vedere al costurilor pentru dezvoltarea sectorului energetic bulgar. Cred că la momentul demarării, România nu a fost consultată în mod corespunzător cu privire la proiectul bulgar pentru o centrală nucleară, acordul de principiu al statului român fiind emis fără a avea la bază un set complet de informaţii. De aceea, este necesar ca Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile să verifice derularea proiectului de la Belene şi să analizeze modul în care este posibilă reluarea procedurii de consultare, conform Convenţiei Espo, pentru a proteja dreptul cetăţenilor români la un mediu curat şi sănătos.
			Domnul Laurenţiu Mironescu: "Autonomie în sens negativ" Data de 17 ianuarie 2008 va purta emblema declarării unilaterale a independenţei provinciei Kosovo, teatrul unor intense frământări etnice, politice şi militare, concretizate într-un conflict sângeros care a dominat ultimul deceniu. Momentul Kosovo a aruncat zona Balcanilor într-o perioadă de lupte sângeroase, soldate cu mii de victime şi cu pierderi materiale uriaşe. Am asistat oripilaţi la atrocităţile comise atât de sârbi, cât şi de albanezi asupra populaţiei civile, care, din nefericire, a plătit ca întotdeauna, în toate conflictele, preţul cel mai mare şi mai dureros. Dincolo de raţiunile care au condus la posibilitatea ca etnicii albanezi majoritari să îşi proclame independenţa, acest eveniment aduce în atenţie un precedent delicat pentru statele care au în componenţă minorităţi ce doresc să îmbrăţişeze modelul Kosovo şi să-şi proclame independenţa. România, prin vocea Preşedintelui, a primului-ministru şi a Parlamentului, consideră că precedentul creat este unul periculos. Există riscul unor mişcări separatiste care nu vor aduce nimic bun unităţii interne a statelor cu minorităţi importante şi, mai ales, aruncă o umbră asupra construcţiei europene unite şi armonice. Ţara noastră a înregistrat în ultimii ani o serie de voci ale unor etnici maghiari care au cerut o formă de autonomie pe criterii etnice în judeţele în care, conform statisticilor, se constată existenţa unui număr superior de etnici maghiari, comparativ cu populaţia românească. Odată cu acest eveniment din Kosovo, au apărut voci care au susţinut aceeaşi problemă în alte state. Mai mult, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a trimis doi reprezentanţi la acest eveniment. Cei doi reprezentanţi ai Uniunii Maghiarilor din România au fost deputatul de Covasna Antal Árpád András şi colegul său, europarlamentarul Sogor Csaba. Deputatul UDMR de Covasna Antal Árpád András a declarat că reprezentanţii comunităţii maghiare trebuie să speculeze acest eveniment pentru a forţa autorităţile române să acorde autonomie Ţinutului Secuiesc. O soluţie nominalizată de către deputatul maghiar este exercitarea unei presiuni internaţionale asupra României. Această declaraţie din partea unui deputat maghiar, membru în Parlamentul unui stat care nu a recunoscut şi nu recunoaşte independenţa Kosovo şi, mai ales, este un stat unitar, suveran şi indivizibil, constituie o afirmaţie cel puţin nepotrivită. România, prin Constituţia sa şi prin legile sale, oferă un cadru nediscriminatoriu tuturor minorităţilor care intră în componenţa etnică, alături de românii majoritari. Mai mult, este cunoscută toleranţa românilor care au convieţuit în armonie cu celelalte minorităţi. Intenţiile extremiste ale unor cetăţeni români de altă etnie nu fac decât să semene tensiuni care, de cele mai multe ori, sunt create artificial, pe baza unor aşa zise necesităţi şi drepturi sporite, de care, în mod forţat, ar trebui să beneficieze unele minorităţi din câteva judeţe din România. Este evident că în România nu s-au înregistrat tensiuni etnice care să necesite existenţa unor discuţii referitoare la ideea de autonomie teritorială pentru unii dintre cetăţenii săi. Ca deputat din partea Partidului Democrat-Liberal în Parlamentul României, consider că poziţia exprimată de statul român este una corectă. Construcţia europeană la care ne-am asociat ca stat suveran şi unitar ne îndeamnă la raţiune şi la prudenţă. Aceste acte de proclamare a independenţei pe criterii etnice seamănă discordie şi neîncredere în privinţa viitorului şi stabilităţii politice în Balcani şi în oricare parte a lumii unde s-ar produce astfel de situaţii. Atacurile demonstranţilor sârbi asupra Ambasadei Americane de la Belgrad în seara zilei de 17 februarie arată că proclamarea provinciei Kosovo nu va stinge acest conflict, ci, dimpotrivă, există probabilitatea ca pe viitor să asistăm la o escaladare a tensiunilor. Consider că doleanţele minorităţilor nu se pot rezolva prin intenţii separatiste, ci prin dialog, prin negocieri şi prin legi care să confere egalitate şi drepturi specifice pentru cei care sunt etnici. Viitorul Europei nu poate fi gândit fără ca aceste conflicte să fie rezolvate şi stinse pe cale paşnică, sub imperativul echilibrului şi al raţiunii politice.
			Doamna Anca Constantinescu: "Abuz. Discriminare. Iresponsabilitate economică." Guvernul Tăriceanu II a inclus abuzul, discriminarea şi iresponsabilitatea politică în programul de guvernare şi face tot posibilul pentru a le îndeplini cu succes. Din păcate, "priorităţile" acestui Guvern sunt în totală contradicţie cu nevoile românilor, încălcând prevederi europene elementare din dorinţa de reparare a unor "inginerii" economice eşuate. Partidul Democrat-Liberal supune spre dezbatere moţiunea "Anulaţi taxa de primă înmatriculare". Este un demers normal, iar formaţiunea noastră a atras atenţia, în nenumărate rânduri, asupra neregulilor care stau la baza acestei taxe. Încă de la începutul anului 2007, i-am cerut domnului Tăriceanu anularea taxei de primă înmatriculare. Dacă Premierul a uitat, îi reamintim că după o şedinţă a Coaliţiei, pe 7 ianuarie 2007, a promis că va modifica taxa. Din păcate, ca şi în cazul altor promisiuni, domnul Tăriceanu şi-a uitat această intenţie. De ce trebuie anulată taxa de primă înmatriculare? Simplu. În primul rând, contravine reglementărilor europene. După numeroasele avertismente primite din partea Comisiei Europene, domnul Tăriceanu declară nonşalant în decembrie anul trecut că "nu se pune problema reducerii sau eliminării taxei de primă înmatriculare". Premierul uită din când în când că România este membră a Uniunii Europene şi, în consecinţă, trebuie să respecte prevederi şi reguli europene. Declaraţia menţionată anterior vine după ce, în noiembrie 2007, comisarul european Lazslo Kovacs afirma că "indiferent dacă Guvernul României îşi va modifica legislaţia privind taxa de primă înmatriculare, astfel încât să fie armonizată cu normele europene, banii încasaţi trebuie daţi înapoi". Astfel, lipsa armonizării legislaţiei în acord cu normele europene şi discriminarea generată în urma aplicării taxei ne fac să ne întrebăm ce stă, de fapt, la baza acestui mod straniu de gestionare a unui simplu act normativ. Poate că domnul Tăriceanu împreună cu stimatul domn ministru Vosganian sunt în pană de idei economice. Dacă ne gândim că Ministerul Finanţelor preconiza că veniturile generate de taxa de primă înmatriculare pot depăşi 220 de milioane de euro anual, putem înţelege de ce este atât de greu să renunţi la o taxă noneuropeană. Este oarecum bizară explicaţia conform căreia banii rezultaţi din încasarea acestei taxe ajung într-un fond de mediu. Cert este că, în 2007, niciun leu nu a ajuns la Fondul de mediu în urma încasării acestei taxe. Din păcate, Guvernul României încearcă, în detrimentul românilor, să justifice o acţiune condamnată din start de către Comisia Europeană. Nu putem vorbi despre taxă de mediu atâta timp cât modul de calcul nu are la bază nivelul emisiilor de CO2. Fără îndoială, este o măsură fiscală, creată pentru a acoperi găurile produse de neproductivul Guvern Tăriceanu II. Nu putem caracteriza decât ca fiind hilară explicaţia Guvernului, conform căreia autoturismele mai noi sunt mai periculoase decât cele vechi, pentru că cele dintâi vor polua timp de mai mulţi ani. Această explicaţie puerilă ne face să ne punem serioase semne de întrebare cu privire la capacitatea de argumentare a specialiştilor din acest Executiv. Tocmai lipsa argumentelor şi a logicii elaborării legislative a dus la această puternică contradicţie cu înseşi normele europene. Norme pe care ni le-am asumat odată cu aderarea la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Încălcarea normelor europene este în detrimentul României şi al românilor, iar cineva trebuie să plătească, în caz contrar, cei afectaţi de taxa de primă înmatriculare îşi vor căuta dreptatea în justiţie, iar precedentele arată că vor avea câştig de cauză. Domnul Vosganian ameninţă că returnarea către cetăţeni a banilor încasaţi din taxa de primă înmatriculare ar produce dezechilibre bugetare. Îi reamintim domnului ministru că cetăţenii României sunt cetăţeni europeni, cu drepturi europene. Responsabilitatea managementului economic îi revine domniei sale şi şefului său direct, domnului Tăriceanu. Din păcate, nici mediul, nici parcul auto nu au beneficiat de "beneficiile" taxei de primă înmatriculare. Singurele rezultate sunt riscul ca România să piardă în faţa Curţii Europene de Justiţie şi punerea unei bariere în faţa liberei circulaţii a autovehiculelor pe piaţa comună europeană. Aşadar, domnilor, încetaţi abuzul, discriminarea şi iresponsabilitatea economică! Asumaţi-vă deciziile eronate! Daţi românilor banii înapoi!
			Doamna Mihaela Adriana Rusu: "Minciuna electorală DA a dus economia românească în pragul crizei" Deficitul comercial al României a atins în 2007 un nou record negativ situându-se la 21,5 miliarde euro, ceea ce reprezintă o creştere de 44,6% faţă de anul precedent. Exporturile fiind de 29,4 miliarde de euro, în timp ce importurile au fost de 50,9 miliarde de euro. Aşa cum era de aşteptat, leul s-a prăbuşit, investiţiile străine din România s-au împuţinat, iar pieţele globale şi-au pierdut interesul pentru economia de la noi. Economiile populaţiei se topesc văzând cu ochii, creditele luate în valută nu mai pot fi plătite de cetăţeni, iar preţurile explodează. Premierul guvernului falimentar, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că "2008 va fi un an al măsurilor economice luate cu chibzuinţă." Nu ştim ce vrea să spună dumnealui prin aceste cuvinte, dar politica economică nu a avut nicio viziune până acum, nicio gândire, ea a fost complet direcţionată spre interesele de grup. Pentru anul 2007, CNP (Comisia Naţională de Prognoză) a estimat o inflaţie medie anuală de 4,0%, iar cea reală a fost de aproape 7%. Conform datelor de la Uniunea Europeană, acest indicator macroeconomic este în jur de 9%. Deficitul bugetar era preconizat de ministrul liberal de finanţe la 1,5% , iar în realitate a fost în jur de 3%. Din păcate, nota de plată pentru neprofesionalismul, impostura şi corupţia instaurată după 2004 este suportată de români. Ţara a fost dată înapoi şi ne aduce aminte de cum a fost sărăcită după trista guvernare a Convenţiei Democrate. Starea drumurilor, a spitalelor, a şcolilor, a alimentării cu gaze, apă, electricitate a devenit inacceptabilă pentru un stat al Uniunii Europene. Capitala României ocupă ultimul loc în privinţa curăţeniei, a infrastructurii, a civilizaţiei. Primarul Videanu îşi vede doar de propriile interese şi are tupeul de a mai candida la viitoarele alegeri după ce a avut o prestaţie catastrofală. Noul guvern ce va fi format la finele lui 2008 va avea o misiune grea, aceea de a repara ce s-a stricat în anii guvernării liberal-democrate.
			Domnul Lakatos Petru: Nu doresc să calific moţiunea Emil Boc, o numesc aşa, întrucât nu-mi vine să cred că acei colegi care au votat în 2006 taxa specială auto, iniţiază, benevol şi nesiliţi de nimeni, prezenta moţiune pe tema eliminării ei. În armată, ordinul de sus nu se discută, se execută, dar văd că mai nou aşa e şi într-o democraţie liberală, aşa că nu insist asupra acestei practici totalitar democratice. Doresc în schimb să scot în evidenţă câteva aspecte care ne vor ajuta să găsim în comun o soluţie echitabilă şi acceptabilă. La naşterea cu forcepsul a taxei speciale auto, au asistat ministrul finanţelor de atunci, Sebastian Vlădescu, Comisia de buget, finanţe şi bănci din Parlament şi de la distanţă Comisia Europeană, pe rol de asistentă şefă. S-a confirmat şi de această dată înţelepciunea populară după care copilul cu mai multe moaşe rămâne cu buricul netăiat. După discuţii aprinse în Comisia de buget, în care am atras atenţia fostului ministru că nu o să fie de acord Comisia Europeană cu varianta propusă, având în vedere precedentul cu Ungaria şi Polonia, sub presiunea producătorilor autohtoni şi la angajamentul lui Sebastian Vlădescu, în sensul obţinerii acordului forurilor europene, am votat modificarea Codului fiscal. Greşeala majoră a Guvernului o constat în faptul că, după primul avertisment al Comisiei Europene, a lăsat în seama lui Vlădescu negocierile şi rezolvarea problemei, ministru care la toate avertizările parlamentarilor, atât din arcul guvernamental cât şi din opoziţie, a răspuns invariabil, "lasă că ştim noi". Această tactică dâmboviţeană de tragere de timp, de căutare a unor subterfugii, soluţii de a nu-ţi îndeplini obligaţiile, are o singură explicaţie, dar şi aceea inacceptabilă. Respectiv, aceea că până în 2006, inclusiv, pentru autoturismele din import existau accize între 1% - 11% pentru cele noi, şi între 2,5% - 32% pentru cele rulate. Această prevedere, după aderarea României la Uniunea Europeană, nu se mai putea aplica, şi s-a ajuns la varianta actuală, care are menirea, printre altele, de a umple golul din buget şi de a constitui o barieră la importul masiv de autoturisme uzate. După remanierea guvernului, noul ministru de finanţe a încercat să împace şi capra şi varza. N-a vrut să se desolidarizeze de predecesorul său, a căutat, cum spunea Caragiale, "ori să revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale". Încercarea a eşuat, propunerea actuală stârneşte şi mai multe nemulţumiri. Să vedem un exemplu elocvent: în 2006, pentru un autoturism nou cu capacitatea cilindrică de 1600 cm3 în valoare de 9.000 euro (Logan, de exemplu, cu norma de poluare Euro 4), acciza ar fi fost 90 euro, în prezent taxa este de 184 euro şi se propune 480 euro. O creştere de 5 ori faţă de 2006, şi de 2,6 ori faţă de 2007 nu este justificată, veniturile populaţiei nu au crescut în acest ritm. Să nu mai vorbim de faptul că la un autoturism cu capacitatea cilindrică de 2500 cm3, cu norma de poluare Euro 4, în valoare de 30.000 euro, la îndemâna numai a celor bogaţi, acciza în 2006 ar fi fost 3.300 euro, în prezent se propune 1.750 euro. Deci în cazul celor înstăriţi taxa s-ar reduce la jumătate faţă de 2006. Inacceptabil. Exemplele concrete ar putea continua, dar este mai important să vedem care ar fi soluţia optimă. În primul rând, căderea de acord asupra următoarelor principii: poluatorul plăteşte, ţinând cont de nivelul emisiilor de dioxid de carbon; taxa specială aplicată în cazul primei înmatriculări să respecte directiva Comisiei Europene, să fie corelată cu nivelul de trai al populaţiei şi să fie colectată într-un fond special din care să se finanţeze programe şi proiecte pentru protecţia mediului; impozitul anual pe mijloacele de transport, care este impozit local, să fie stabilit nu numai în funcţie de capacitatea cilindrică, ci şi în funcţie de norma de poluare, aşa cum este în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, cum ar fi de exemplu Germania. Astfel aceste sume ar rămâne acolo, unde în principiu are loc poluarea şi la dispoziţia comunităţilor locale. Deputaţii UDMR vor vota împotriva moţiunii, vor milita pentru reducerea drastică a taxei speciale şi găsirea formulei pentru punerea în practică a principiilor sus-menţionate.
			Domnul Liviu Câmpanu: Sprijin pentru campania " Nu vrem liceu fără Dumnezeu!" Studiul religiei nu trebuie eliminat din programa şcolară, susţine Patriarhia în cadrul campaniei denumite simbolic "Nu vrem liceu fără Dumnezeu!" "Predarea religiei în sistemul de învăţământ public este un act de dreptate şi o necesitate permanentă" - subliniază Patriarhul Daniel, care crede că s-au folosit ca pretext normele U.E. pentru excluderea religiei din şcoli. "... Pentru că Biserica îi binecuvântează pe tineri, se îngrijeşte de mântuirea lor şi de viitorul societăţii române, ea nu doreşte un liceu fără Dumnezeu, ci afirmă cu tărie că ora de religie este necesară nu numai copiilor, ci şi tinerilor din liceu", se scrie în apelul făcut de Biserica Ortodoxă. Totuşi, Patriarhia se opune şi solicitărilor ca religia să devină materie obligatorie pentru toţi elevii, pentru că Biserica propune şi nu impune valori. Cu alte cuvinte, întrucât libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber, respectându-se atât dorinţa părinţilor cât şi a copiilor. Cercetările sociologice şi psihopedagogice recente demonstrează rolul pozitiv al educaţiei religioase în procesul de formare a personalităţii tinerilor, şi, mai ales, necesitatea studierii acestei discipline şi la nivelul liceului pentru formarea unor competenţe şi atitudini moral-sociale. Religia este o creaţie menită să-i ofere omului în mod deplin perspectiva divinităţii. Religia reflectă chipul spiritual al existenţei generale, umane şi universale, reprezintă o organizare cu totul superioară a existenţei, descrie o realitate supremă şi completă a lumii pentru toată dimensiunea existenţei sale, începând cu creaţia. Părinţii aşteaptă din partea şcolii o ofertă educaţională care să includă educaţia religioasă ca factor de apropiere faţă de adevăratele valori şi tradiţii religioase şi culturale, de echilibrul faţă de asaltul nonvalorilor morale din societatea noastră şi faţă de promovarea tot mai agresivă a violenţei şi imoralităţii prin mass-media. Reprezintă o realitate pentru societate probleme precum recrudescenţa cazurilor de suicid la elevi, creşterea toxicomaniei şi a infectării cu HIV/SIDA în rândul tinerilor, înmulţirea alarmantă a cazurilor de violenţă în care sunt implicaţi tinerii atât în şcoală, cât şi în afara acesteia. În aceste condiţii, considerăm că o educaţie religioasă la liceu poate oferi tinerilor o înţelegere superioară a vieţii şi a valorii acesteia, precum şi un suport puternic pentru rezolvarea propriilor probleme. În consecinţă, Biroul Politic al Filialei Teritoriale PNL Botoşani a hotărât în unanimitate de voturi să sprijine alături de Biserică, organizaţii nonguvernamentale, părinţii şi copii, această campanie declanşată de Patriarhia Română.
			Domnul Mihai Cristian Apostolache: Am asistat ieri la o reacţie pe cât de ciudată, pe atât de periculoasă a reprezentanţilor UDMR, membri ai Guvernului României, cu privire la declararea unilaterală a independenţei Kosovo. Încercând să-şi recupereze propriul electorat, liderii UDMR fac declaraţii privind autonomia Ţinutului secuiesc, uitând probabil faptul că sunt cetăţeni români şi că fiecare cetăţean român are atât drepturi, dar şi obligaţii, iar una dintre acestea este aceea de a respecta legile din ţară, începând cu cea mai importantă, şi anume Constituţia României. Constituţia României prevede faptul că România este stat unitar, independent şi indivizibil şi că nimeni nu este mai presus de lege. Nu înţeleg de ce trebuie făcută o legătură cu situaţia din Kosovo, în condiţiile în care minoritatea maghiară este corespunzător reprezentată în plan local, parlamentar şi guvernamental, iar drepturile minorităţilor sunt protejate şi respectate. De asemenea, nu înţeleg de ce trebuie să se vorbească despre autonomie pe criterii etnice, în condiţiile în care există autonomie locală şi, deci, există posibilitatea fiecărei comunităţi locale de a-şi alege singură reprezentanţii şi de a-şi apăra drepturile. Să înţelegem că maghiarii nu sunt mulţumiţi de propriii reprezentanţi? Dacă nu, atunci au posibilitatea să-i înlocuiască cu alţii mai buni. Tocmai de aceea consider că astfel de discuţii trebuie să înceteze, iar locul lor să fie luat de teme prioritare pentru România, precum consolidarea statutului de ţară membră UE şi NATO, stoparea fenomenului de corupţie, reformarea clasei politice, atragerea de noi investiţii străine în România etc.
			Domnul Mircea Man: "PSD - un partid veşnic duplicitar" Este sau nu PSD-ul un partid de opoziţie ? Cred că nu. Acesta nu se mai manifestă ca un partid de opoziţie, astăzi votează cu puterea, mâine cu opoziţia, în funcţie de interese, declară că este de acord cu varianta propusă de Guvern privind votul uninominal, dar nu este de acord să voteze moţiunea depusă de PD-L privind taxa auto, ca ulterior să declare că o vor vota. Domnilor din PSD cetăţenii ştiu că anul 2008 este un an electoral, iar teama că PSD ar rămâne blocat sub 20% din preferinţele electoratului, vă împinge la tot felul de gesturi disperate. Oricum, ştim cu toţii că duplicitatea este numele dumneavoastră adevărat. Nu trebuie uitat faptul că practica dumneavoastră de şantaj adresată PNL de a-şi da demisia de onoare ca apoi să negociaţi cu ei, face ca cetăţenii să nu mai înţeleagă nimic. Aţi avut şi aveţi în continuare un comportament politic duplicitar, aţi epuizat, cred eu, toate variantele posibile, dar dorinţa de a ajunge la conducerea ţării rămâne în continuare pe primul plan. Cum credeţi că veţi reuşi oare? Declaraţi că sunteţi nemulţumiţi de Guvernul Tăriceanu, dar nu faceţi nimic în acest sens, chiar dacă pârghiile constituţionale vă permit acest lucru, prin depunerea unei moţiuni de cenzură. Ca să arătaţi că încă mai sunteţi în opoziţie vreţi să depuneţi o moţiune simplă, la Senat, pe tema nivelului de trai. Dacă sunteţi aşa de nemulţumiţi şi sunteţi alături de români, de ce nu rupeţi pisica în două, de ce o moţiune simplă, şi nu una de cenzură? Domnul Geoană şi partidul său ar trebui să renunţe la politica "de imagine" în favoarea unor propuneri clare de politici sociale, deoarece electoratul nu se mai lasă păcălit. Cred domnilor din PSD că nu mai ştiţi ce înseamnă opoziţia într-un stat democratic, aţi dat mâna cu duşmanul PNL, aţi fost şi sunteţi duplicitari, aşa că ar trebui împreună cu aceştia să vă asumaţi întreaga responsabilitate faţa de dezastrul existent în România. Mai nou, domnul Geoană vorbeşte cu păsăricile, care îl informează despre o presupusă demisie a domnului Traian Băsescu, o manevră ieftină de a-i convinge pe colegii dumnealui să fie de acord cu anticipatele. De ce oare, domnule Geoană? Vă este frică că veţi cădea de pe soclul unde v-aţi aşezat, în eventualitatea unui eşec la alegerile locale? Duplicitatea dumneavoastră este aşa cum s-a mai dovedit, pierzătoare, iar partidul se divide, încetul cu încetul, este asaltat de dosare la DNA, şi-a pierdut credibilitatea, dar şi imaginea. Cred că nu îi este aşa de uşor domnului Geoană, cu domnul Iliescu în coaste, cu unii colegi nemulţumiţi de prestaţia sa ca lider de partid, dar, nu în ultimul rând cred că nu prea doarme în ultimul timp, gândindu-se la alegerile locale care se apropie, ţinând cont că la alegerile din 2007 pentru Parlamentul European, partidul său a cam pierdut terenul în zona urbană.
			Domnul Marius Rogin: "21 februarie - Ziua Internaţională a Limbii Materne; 2008 - Anul internaţional al Limbilor" În viaţa şi evoluţia oricărui popor există momente ce se cuvin a fi evocate, pentru că însemnătatea acestora este atât de mare încât merită întregul nostru respect. Unul dintre aceste momente îl reprezintă şi ziua de 21 februarie, care reprezintă Ziua Mondială a Limbii Materne. Proclamată de către Conferinţa generală UNESCO din 1999, Ziua Internaţională a Limbii Materne promovează recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din lume. În plus, anul 2008 a fost proclamat Anul Internaţional al Limbilor de către Adunarea Generală a ONU, iar UNESCO a fost desemnată să coordoneze activităţile desfăşurate cu această ocazie. Limbile sunt cu adevărat esenţiale pentru identitatea grupurilor şi a indivizilor, ele constituie un factor strategic de progres către o dezvoltare durabilă şi o relaţie armonioasă, atât în context global, cât şi local. Iată-ne, deci, în faţa unei duble sărbători, moment potrivit de evidenţiere a importanţei pe care a avut-o şi o are de-a lungul evoluţiei sale, în formarea noastră ca popor, limba noastră maternă. Limba Română, limbă folosită ca şi limbă maternă de 91% din populaţia ţării. În prezent, minorităţile etnice din România sunt libere să-şi utilizeze limba maternă în şcoli, administraţie, sistemul juridic, presă, cultură etc. Formarea limbii române este asociată cu cea a formării poporului român. Cele două fapte nu pot fi separate. Neamul nostru s-a format pe un teritoriu vast, care se întindea la nordul şi la sudul Dunării, înglobând fostele provincii romane Dacia şi Moesia. Cercetările lingvistice au reliefat caracterul latin al limbii române, dat de lexic şi structura gramaticală. Limba română se aseamănă cu celelalte limbi romanice, dar are şi particularităţi ce demonstrează formarea sa în spaţiul carpato-danubiano-pontic. La baza formării poporului şi a limbii române a stat un proces îndelungat şi neîntrerupt, început din perioada existenţei Regatului Dac, continuat după 106 sub influenţa romană, iar după 281 influenţat de migratori. Cu toate acestea, romanii sunt unici, având un caracter etnic total diferit de celelalte popoare ce ne înconjoară. O operă importantă în limba latină aparţine umanistului român Nicolae Olahus, autorul volumului "Hungaria". Limba greacă a fost folosită mai puţin, în schimb limba slavonă pătrunde la noi prin intermediul organizării bisericeşti. Datorită influenţei pe care biserica o exercita asupra conducerii administrative, slavona este adoptată în ţările române, nu numai ca limbă a culturii ortodoxe, ci ca limbă oficială de stat. Aşa explicăm faptul că, începând cu secolul al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, scrieri cu caracter moral, religios sunt în limba slavonă, în mănăstiri româneşti cunoscute (Vodiţa şi Tismana - Ţara Românească; Neamţ - Moldova; Peri - Maramureş). Despre o literatură română în limba slavonă se poate vorbi în secolul al XVI-lea prin lucrarea filozofică, pedagogică, moral-politică "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie". Abia în secolul al XIX-lea se poate vorbi de o cultură românească în limba română cu litere latine în perioada lui Cuza, unde un rol important l-au avut cărturarii de la Blaj, în frunte cu filologul Timotei Ciparu. Nu pot să trec peste memorarea unor mari oameni de stat care, de-a lungul vieţii lor, şi-au adus mari contribuţii la păstrarea şi îmbogăţirea limbii române. Nume precum cele ale lui Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Mircea Eliade, Mihail Kogălniceanu, Avram Iancu, Eftimie Murgu şi multe altele vor rămâne în paginile istoriei noastre naţionale. Ziua Mondială a Limbii Materne trebuie să devină o sărbătoare în toate colţurile României şi în toate colţurile româneşti din lume. Ea face parte din istoria îndelungatei noastre lupte de emancipare şi, alături de Decembrie, dar şi de alte momente pe care le va evidenţia o istorie cinstit transcrisă, ea va reflecta lumini de referinţă atunci când vom ajunge să înscriem fenomenul românesc al anului 1989, la fel cum îl avem înscris de mai multe generaţii de istorici pe cel al anului 1848, 1877 sau 1918.
			Domnul Andrian-Sirojea Mihei: "Fondurile alocate de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre, oportunitate unică pe care România şi portul Constanţa trebuie să o fructifice" Uniunea Europeană a declarat, prin comisarul european pentru relaţii externe şi politică europeană de vecinătate, Benita Ferrero-Waldner, că va aloca câte un miliard de euro anual pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre, accentuând astfel importanţa pe care aderarea României şi Bulgariei o are, Marea Neagră devenind graniţă a UE, motiv pentru care comisarul a subliniat că "regiunea a devenit foarte importantă pentru noi". Astfel, atenţia politică a Uniunii Europene se îndreaptă către un nivel regional şi urmăreşte impulsionarea proceselor de cooperare, prin deschiderea unui nou spaţiu de cooperare cu Rusia, Turcia şi partenerii din Europa de Est cuprinşi în Politica Europeană de Vecinătate, care să conducă atât la crearea unui climat mai bun de soluţionare a conflictelor îngheţate din regiune, dar şi la dezvoltarea de proiecte regionale, programe sectoriale şi iniţiative comunitare în domenii ca: buna guvernare, circulaţia persoanelor şi securitate, energie, transporturi, mediu, politica maritimă, pescuit, comerţ, cercetare, educaţie, ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, ştiinţă şi tehnologie, securitatea colectivă şi lupta împotriva terorismului, sprijinind crearea unui spaţiu de oportunităţi economice şi prosperitate în regiunea Mării Negre, în favoarea cetăţenilor şi a partenerilor comerciali. Domeniile considerate prioritare de către Parlamentul European şi care necesită eforturi de cooperare sunt conflictele nesoluţionate din zonă, crearea de noi infrastructuri şi coridoare de transport care să diversifice rutele energetice şi rezolvarea problemelor de mediu din zona Mării Negre şi din Delta Dunării. Comunicarea Comisiei Comunităţilor Europene către Consiliu şi Parlamentul European cuprinde principalele domenii de cooperare şi o serie de obiective pe termen mediu şi scurt aferente respectivelor domenii. Printre acestea, Comisia prevede că "ar putea fi util ca actorii regionali din regiunea Mării Negre să instituie cele mai bune practici, să elaboreze norme comune pentru salvarea şi schimbul de informaţii, să stabilească sisteme de alertă rapidă în materie de criminalitate transfrontalieră şi să pună la punct programe de formare", sprijină ţările din regiune "să se concentreze mai mult asupra surselor de energie alternative, asupra eficienţei energetice şi asupra economiei de energie", vizând modernizarea structurii energetice existente şi construirea de noi infrastructuri, urmărind dezvoltarea unui nou coridor energetic pe axa Marea Caspică - Marea Neagră. Comisia doreşte să ofere sprijin în identificarea acelor acţiuni care contribuie la aplicarea uniformă şi consecventă a instrumentelor şi normelor pertinente în ceea ce priveşte politica de transport din regiune. De asemenea, este prevăzut ca ţările din regiunea Mării Negre să îmbunătăţească aplicarea acordurilor de mediu multilaterale şi să stabilească o cooperare mai strategică în materie de mediu în regiune. În scopul maximizării creşterii durabile şi a creării de locuri de muncă în sectoarele legate de mare şi în regiunile de coastă, Comisia prevede crearea unei reţele de centre de cooperare maritimă inter-sectorială între servicii, întreprinderi şi instituţii de ştiinţă, cât şi ameliorarea cooperării şi a integrării în materie de monitorizare maritimă pentru a asigura siguranţa şi securitatea transportului maritim şi protecţia mediului şi totodată instituirea unor autorităţi de reglementare independente şi eficiente pentru asigurarea unei conexiuni de mare viteză între comunităţile de cercetare şi educaţie. Regiunea Mării Negre oferă atât oportunităţi, cât şi provocări care presupun acţiuni coordonate la nivel regional. Acest lucru este recunoscut de către Uniunea Europeană şi trebuie ca România să conştientizeze importanta oportunitate pe care o are în acest moment şi rolul important pe care îl poate juca în regiune, pentru îndeplinirea obiectivelor pe care Uniunea şi le-a propus pentru Marea Neagră. Dintre ţările riverane Mării Negre, România şi Bulgaria sunt în acest moment membre ale Uniunii Europene, iar România are cel mai mare port din bazinul Mării Negre şi al patrulea din Europa, ceea ce ne îndreptăţeşte o dată în plus să ne implicăm în dezvoltarea cooperării în regiune, să atragem şi să beneficiem de fondurile pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziţie pentru atingerea acestor obiective şi să avem un cuvânt important de spus în definitivarea şi implementarea politicilor regionale, care, evident, au un mare impact asupra noastră ca ţară, dar şi asupra Constanţei, ca poartă maritimă a Europei. Din acest motiv, fac un apel către toate instituţiile statului care au tangenţă cu acest domeniu, de la autorităţile locale şi până la ministerele implicate, dar în special fac un apel la oamenii din aceste instituţii, să înţeleagă această mare şi, poate, unică oportunitate, să coopereze pentru elaborarea unor proiecte şi a unor strategii care să conducă la îndeplinirea obiectivelor vizate de Uniunea Europeană, atrăgând spre România şi în special spre Constanţa fondurile puse la dispoziţie, dincolo de meschinăriile politice care i-ar putea împiedica să vadă şi să urmărească interesul naţional, interesul local pe care aceste proiecte îl au, pentru ca România - şi nu Bulgaria - să devină punctul central al cooperării regionale la Marea Neagră pe care Uniunea Europeană o încurajează.
			Domnul Tudor Mohora: Prima mea intervenţie astăzi se referă la tema: "Starea conflictuală permanentă între cele două Palate şi derapajele economico-sociale ale României " Anul 2008 debutează cu numeroase derapaje economice şi sociale. Una din cele mai sensibile, resimţită din plin de către populaţie, se referă la avalanşa înfăptuită sau previzibilă de creştere a preţurilor la alimentele de bază: pâine, ouă, lapte, carne, ulei comestibil, zahăr etc. Aceste scumpiri au o influenţă negativă majoră asupra bugetelor familiilor de salariaţi şi a pensionarilor cu venituri reduse, în care ponderea cheltuielilor pentru alimente este mult mai ridicată decât media. Totodată, noul an debutează cu cea mai puternică depreciere a monedei noastre naţionale: de la 3,3 lei/euro în medie pe anul 2007 la 3,8 lei/euro şi chiar peste, respectiv o depreciere de peste 15%, ceea ce influenţează nu numai majorarea preţurilor la alimente, ci şi la produsele nealimentare, la utilităţi (gaze naturale, energia electrică şi termică, combustibili, apă, salubritate etc.) şi evident conduce la scumpirea tuturor importurilor. Ca urmare, rata inflaţiei a avut şi are o tendinţă de creştere peste prevederile bugetelor pe anii 2007 şi 2008. Rata inflaţiei în decembrie 2007 faţă de decembrie 2006 a fost de 6,57%, iar media anuală a fost de 4,8% faţă de 4,3% cât s-a prevăzut la fundamentarea bugetului pe anul 2008 şi de 4,2% cât s-a prevăzut pe acest an. Oricum, depăşirea parametrilor inflaţiei va conduce la erodarea puterii de cumpărare a veniturilor băneşti ale populaţiei şi îndeosebi a celor mulţi cu venituri modeste. Deficitul de cont curent comercial în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2007 a fost de 19,4 miliarde euro, cu 6,6 miliarde euro mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul 2006, ca urmare a creşterii exporturilor în această perioadă cu numai 13%, iar a importurilor cu 18,7%. Dacă în 2002 deficitul de cont curent era de 3,3% din p.i.b., acesta a ajuns la peste 14 % în 2007. În situaţia în care această tendinţă va continua, se va ajunge ca România să trăiască mai mult pe datorie decât din propriile venituri, ceea ce va alimenta, de asemenea, amplificarea factorului inflaţionist şi va constitui un element negativ pentru atragerea investitorilor străini. Alte aspecte îngrijorătoare legate de derapajele economico-sociale ale Guvernului Tăriceanu sunt legate de absorbţia practic inexistentă a fondurilor structurale şi de coeziune acordate de Uniunea Europeană în 2007, în timp ce România şi-a plătit contribuţiile la Bugetul U.E. de peste un miliard euro, precum şi managementul necorespunzător al fondurilor publice manifestat din plin în cursul trimestrului IV 2007. Pe fondul acestor derapaje, se conturează proteste sindicale de amploare şi chiar greve în sectoarele de învăţământ, sănătate şi administraţie publică, legate îndeosebi de nivelul salariilor şi de erodarea puterii de cumpărare a acestora. Derapajele economico-sociale ca rezultat al deficienţelor manifestate în activitatea Guvernului Tăriceanu, au fost favorizate de starea de conflictualitate permanentă între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria. Piedicile puse în numirea unor miniştri, interimatul prelungit la unele ministere importante, schimbul continuu de epistole între cele două Palate, transformate de fiecare dată în " bombe " de presă, dosariada etc. au contribuit la dezorganizarea activităţii Guvernului şi la lipsa de concentrare asupra soluţionării competente a problemelor fundamentale ale României, precum şi la compromiterea noastră faţă de partenerii europeni şi nu numai. Anul 2008 este anul alegerilor locale şi parlamentare. Pentru asigurarea condiţiilor normale privind desfăşurarea acestora şi, totodată, pentru corectarea pe cât posibil a derapajelor economico-sociale apărute, ar fi necesar ca : Guvernul Tăriceanu să convină un armistiţiu în conflictele pe care le are cu Palatul Cotroceni şi să instituie un sistem de comunicare normal între cele două instituţii ale statului. Guvernul Tăriceanu să se concentreze în mod serios pe elaborarea măsurilor privind combaterea derapajelor economico-sociale apărute, pe care să le prezinte Parlamentului României şi, totodată, să procedeze la remanierea Guvernului prin înlocuirea miniştrilor neperformanţi. Parlamentul României să-şi exercite pe deplin şi cu operativitate dreptul de control privind activitatea Executivului.
			Domnul Tudor Mohora: Ce-a de a doua intervenţie a mea de astăzi se referă la tema: "Cum înţelege Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE -, aflată în coordonarea directă a primului-ministru Tăriceanu, să asigure transparenţa şi obiectivitatea procesului de reglementare, precum şi protecţia consumatorilor " Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei si pentru petiţii a fost sesizată atât prin memorii, cât şi prin telefon de către cetăţeni nemulţumiţi de creşterea preţului la gazele naturale cu 8,5% începând cu 1 februarie a.c. şi influenţa acesteia asupra facturilor pentru utilităţi. Membrii Comisiei, în şedinţa din 5 februarie a.c., au convenit să aibă loc audierea preşedintelui ANRE, domnul Gergely Olosz, în ziua de 12 februarie a.c., pe baza unei problematici concrete şi anume : elementele constitutive ale necesităţii creşterii preţului la gazele naturale ; măsurile de protecţie a consumatorilor prevăzute de ANRE (conf. art. 7, alin.g), din HG 410/04.05.2007); costurile reale ale operatorilor din domeniul gazelor naturale; obligaţiile pentru investiţii asumate de aceştia prin contractele de privatizare şi alte clauze; prevederile din Tratatul de aderare care ne obligă la alinierea preţului gazelor naturale din intern cu preţul gazelor importate; demersurile întreprinse de autorităţile române pentru decalarea acestor termene; calendarul alinierii preţului gazelor naturale din producţia internă cu preţul gazelor importate; măsurile luate de ANRE cu privire la informarea precontractuală a consumatorilor şi în legătură cu schimbarea furnizorului, ca urmare a deschiderii pieţelor de energie şi gaze naturale spre concurenţă, începând cu 1 iulie 2007, precum şi pentru tarifarea în unităţi de energie. Domnul preşedinte Olosz a transmis comisiei, în mai multe rânduri, inclusiv în dimineaţa zilei de 12 februarie a.c., disponibiltatea de a participa la audiere. Cu toate acestea, şi fără nici o informare prealabilă, domnul preşedinte Olosz nu s-a prezentat la audierea programată şi convenită de comun acord. Comisia a considerat că această atitudine a domnului preşedinte Olosz, aflat în directa coordonare a primului-ministru Tăriceanu, este lipsită de o elementară eleganţă şi reprezintă, totodată, o sfidare la adresa unei comisii parlamentare, mai ales că ANRE, potrivit legii, trebuie să manifeste transparenţă în toate actele sale, inclusiv începând cu formarea preţurilor şi până la informarea consumatorilor în legătură cu perspectivele evoluţiilor în sistem atât în cadrul energiei electrice, cât şi al gazelor naturale. De asemenea, au fost exprimate câteva opinii critice cu privire la : Promovarea unei diversiuni în sensul că vinovat de creşterea exagerată a preţurilor faţă de puterea de cumpărare a românilor ar fi o presiune a Uniunii Europene cu privire la creşterea preţului la gaze naturale, respectiv la alinierea cu un preţ de referinţă, care de fapt în Uniunea Europeană nu există şi mai nou o poziţie aberantă a autorităţilor, de aliniere la preţul de import, cu toate că România produce cca. 65 - 70 % din nevoile sale de consum de gaze naturale. Nerespectarea termenului de 3 ani prevăzut de Legea nr. 351/2004 cu privire la introducerea măsurării şi facturării consumului de gaze naturale în unităţi de energie, precum şi decizia de amânare prin OUG nr. 122/2007 a termenului stabilit cu încă un an, fără să se prezinte cauzele reale ale acestei amânări, respectiv răspunderea pentru situaţia gravă creată, care contravine asigurării transparenţei preţurilor şi tarifelor reglementate la gazele naturale, precum şi protecţiei consumatorilor. Cerinţa obiectivă ca ANRE să-şi exprime punctual de vedere asupra politicii pe care o duce în domeniul preţurilor şi nu numai, informaţii cu care opinia publică este îndreptăţită să ia cunoştinţă. Revine premierului Tăriceanu să se lămurească dacă a avut motive temeinice să-l reţină pe preşedintele ANRE, aflat în directa sa subordonare, de la participarea la audierea stabilită de comisie, sau dacă nu a avut cunoştinţă despre comportamentul manifestat să dispună măsurile necesare pentru determinarea preşedinţilor de autorităţi naţionale şi alte organisme aflate în directa sa subordonare să respecte prevederile constituţionale în această materie.
			Domnul Adrian Moisoiu: "Markó Bela minte pentru a promova o autonomie teritorială de tip Kosovo!" La Conferinţa de presă a U.D.M.R.-ului din ziua de 18 februarie a.c., preşedintele acestuia, Markó Béla, nu a spus adevărul sau, cu alte cuvinte, a minţit. Prin declaraţia mea politică doresc să clarific, pentru cei care nu au acces la lucrările Parlamentului, modul în care U.D.M.R. îşi promovează politica izgonirii românilor din zonele unde au ajuns în timp majoritari, prin încercarea de a introduce în mod fraudulos un principiu în Legea nr.95/2006 privind sănătatea, referitor la întregul personal medical care lucrează în zonele unde minorităţile naţionale depăşesc 20% din populaţie şi care, în mod obligatoriu, ar trebui să cunoască limba maghiară. Este vorba de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.20/2007, respinsă de Senat, unde Camera Deputaţilor este cameră decizională, care se referă, printre altele, la modul în care Ministerul Sănătăţii şi Familiei organizează licitaţiile în cazul tratamentelor pentru bolile din programele naţionale. fără a se respecta legea achiziţiilor publice, s-au scos incompatibilităţile dintre managerii de spitale şi persoanele juridice, s-a scos controlul Colegiului Medicilor asupra cazurilor de malpraxis, se propune sancţionarea asiguraţilor care nu se prezintă la acţiuni de profilaxie, gen program de analize medicale marca Nicolăescu, şi la care doi deputaţi U.D.M.R. şi ministrul sănătăţii şi familiei au propus adăugarea la art. 7 al Legii nr.95/2006 un aliniat j), drept principiu: "Încadrarea de personal de specialitate de asistenţă medicală cunoscător al limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor." Deci nu "un anumit partid politic" are ce are cu U.D.M.R., ci ministrul sănătăţii, în cârdăşie cu U.D.M.R.-ul, doreşte să rezolve problemele mai sus amintite, oferind colegilor de guvernare ca "troc" la amintitele afaceri drept compensaţie impunerea limbii maghiare în ceea ce priveşte selectarea personalului medical din acele zone unde proporţia unei minorităţi naţionale depăşeşte 20% şi alungarea din spitale a celor care nu cunosc limba maghiară. Bineînţeles, s-au prezentat motivaţii de genul: "Cine se leagă de probleme etnice când se vorbeşte de sistemul sanitar dovedeşte lipsă de normalitate"; "posibilitatea pacienţilor de a se adresa în limba maternă a medicilor..."; "nu este vorba despre o condiţionare a exercitării profesiei, ci de un drept al pacienţilor de a comunica mai uşor în limba pe care o cunosc cel mai bine" etc. Modul în care a fost formulat amendamentul exclude însă intenţia declarată şi de fapt urmăreşte să fie promovat un scop mârşav. Doresc să reamintesc că, într-o problemă similară ocuparea unor posturi unde se punea drept condiţie specifică cunoaşterea limbii maghiare Consiliul Naţional al Discriminării a stabilit că se încalcă Constituţia României în ce priveşte art.13 - privind limba oficială în România, art.16 - privind egalitatea de drepturi, art.25- privind stabilirea domiciliului, art.52 şi art.54 - privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, cât şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr.12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, dar şi Ordonanţa nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Este notoriu faptul că şi proclamarea autonomiei provinciei sârbeşti Kosovo, a început cu politica paşilor mărunţi. În mod similar a procedat şi procedează şi U.D.M.R.-ul. Voi selecta câţiva din paşii efectuaţi de el: jurământul faţă de Ungaria depus de parlamentarii udemerişti în catedrala din Cluj-Napoca, şedinţe de guvern comune româno-maghiare în care s-a discutat despre autonomie; Markó Béla a solicitat oficializarea limbii maghiare; diverşi etnici maghiari vorbesc neîncetat de autonomie, de încălcarea drepturilor minorităţilor şi de agresiunile la care sunt supuşi ei, chipurile, de către români, despre internaţionalizarea ideii de autonomie, aducându-se drept exemplu Corsica, Kosovo sau Ţara Bascilor, despre "spiritualizarea graniţelor" după intrarea în Uniunea Europeană sau ridicarea unor "porţi secuieşti" care să delimiteze un anumit ţinut şi câte altele ... Votul dat în Parlament referitor la poziţia României faţă de declararea autonomiei de către albanezii din provincia Kosovo, unde U.D.M.R. a spus un NU distinct faţă de poziţia tuturor celorlalte partide, deconspiră obsesiile şi loialitatea faţă de Patria Română a acestei aşa zise "uniuni culturale", cât şi a proaspătului partid etnic creat, P.C.M., şi ne îndeamnă: Români, fiţi cu ochii pe udemerişti indiferent ce hram şi sutană poartă, mai mult ca niciodată staţi permanent cu degetul pe trăgaci!
			Domnul Aurel Olărean: "Kosovo - o enclavă etnică într-o Europă fără o părere unită" Suntem pe cale să fim martorii unui fenomen, singular sper, care poate avea consecinţe neprevăzute pentru status-quo-ul european. O enclavă etnică de circa 2 milioane de locuitori este pe cale să dezbine unanimitatea de păreri ale Uniunii Europene. State cu tradiţii democratice în adoptarea unor hotărâri, ca Spania sau Grecia, sunt puse în situaţia de a lua decizii care să încalce propriile interese naţionale. Nu îmi permit să intru într-o polemică pe teme istorice sau religioase, cu toate că, pentru poporul sârb, Kosovo echivalează, simbolic vorbind, cu Câmpia Libertăţii pentru poporul român. Bătălia de la Câmpul Mierlei, actual în Kosovo, este considerată de sârbi ca punctul de plecare al genezei naţiunii sârbe. Declararea unilaterală a regiunii Kosovo ca stat independent, şi mai ales că acest gest vine din partea unei majorităţi albaneze de religie musulmană, nu este de natură a calma spiritele. Multe state europene se confruntă cu probleme ale unor minorităţi etnice, dar acum situaţia riscă să scape de sub control. Spania nu poate fi de acord cu această independenţă unilaterală, care ar putea oricând să reinflameze problema populaţiei basce. La fel Grecia care se confruntă cu mari probleme legate de minoritatea turcă din regiune. Grav mi se pare că recunoaşterea acestui mic stat etnic poate să declanşeze o reacţie în lanţ care ne poate atinge direct. La nici 24 ore de la declaraţia de independenţă kosovară, înalţi lideri UDMR-işti au ţinut să îşi remanifeste sentimentele de independenţă şi autonomie teritorială. România nu poate ignora pericolele interne, mai ales când scânteia este atât de aproape. Semnalul lui Vladimir Putin, care trecea întreaga Transilvanie pe lista zonelor unde se vor înregistra fenomene revanşarde, nu poate fi ignorat. Redesenarea hărţii Europei, acum, ar fi imposibilă fără o reacţie a majorităţii internaţionale. Nerecunoaşterea noului stat creat artificial ar avea aceleaşi efecte ca şi încercarea de a înfiinţa Transnistria, acum câţiva ani. Adică egale cu zero. O proclamaţie unilaterală nu poate decât să satisfacă orgoliile naţionaliste ale unei minorităţi. Să sperăm că dorinţa de stabilitate va fi mai puternică, spre binele unei Europe unite.
			Domnul Ovidiu Ioan Silaghi: «Problema "Kosovo" dezvăluie noua politică a PD-L: extremismul cu tentă electorală» O parte din evenimentele zilei de luni 18 februarie mi-a lăsat un gust amar. Poziţia României vizavi de proclamarea independenţei regiunii Kosovo a fost oficializată. Dar, din păcate, subiectul Kosovo a fost transformat într-unul pur electoral. Consider că erau suficiente trei acte: întrevederea şefului statului cu liderii partidelor politice, hotărârea adoptată de Parlament şi explicaţiile premierului Tăriceanu referitoare la poziţia ţării noastre în raport cu poziţia dominantă din cadrul Uniunii Europene şi la deciziile care s-au luat la nivelul Uniunii Europene. Constat cu regret însă că a trebuit să asistăm pe parcursul întregii zile şi la declaraţii inflamate şi la atacuri politicianiste şi demagogice la adresa Guvernului. Dacă puseul naţionalist al liderilor PRM era previzibil, dacă poziţia aparte a UDMR era şi ea de aşteptat, pentru că de fapt membri Uniunii, prin declaraţiile favorabile recunoaşterii independenţei, urmăresc în principal să-şi recâştige electoratul care cochetează cu UCM şi dacă nu mai reprezintă nici o surpriză ieşirile de ultimă oră ale unor lideri din PSD, aflaţi în picaj în ceea ce priveşte imaginea, în schimb atitudinea PD-L mi s-a părut jalnică. Proclamarea independenţei Kosovo nu a reprezentat o surpriză pentru nimeni. Poziţia României faţă de acest eveniment era cunoscută încă din 2005, de când se prevedea evoluţia din regiune. La vremea respectivă şi actualii reprezentanţi ai PD-L, aflaţi pe atunci la guvernare, ştiau foarte bine care este poziţia oficială. Mai mult, pe 14 februarie a.c., când pe anumite canale s-a anunţat inevitabilitatea actului politic de la Pristina, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a reiterat public poziţia pe care o vom adopta. Tocmai ţinând cont de aceste date, mi se pare incalificabil ca preşedintele PD-L, Emil Boc, să facă referiri în faţa camerelor de luat vederi la "ezitările" premierului Tăriceanu în problema Kosovo. Tot domnul Boc, după întrevederea de la Cotroceni, numai că nu a somat premierul să excludă UDMR de la guvernare. Nu mă aşteptam ca un partid care se pretinde că face parte din familia PPE să renunţe la atitudinea europeană pe care o clamează şi să îmbrace haina extremismului radical, să devină un fel de PRM de acum câţiva ani, de dragul unor insignifiante procente electorale. Lucru confirmat şi de faptul că nimeni nu a auzit vreo reacţie din partea aceluiaşi domn Emil Boc la o dezvăluire recentă apărută în ziarul Gândul referitoare la un subaltern al domniei sale: "Florin Ţene, funcţionar public al municipalităţii, preşedinte al unei fundaţii cu simpatii legionare şi militant împotriva independenţei provinciei Kosovo - de altfel, s-a oferit voluntar, alături de câţiva tineri, să lupte în armata sârbă". (Se poate înţelege din lipsa de reacţie domnului Boc că este de acord ca un subaltern al său să lupte cu arma în mână şi împotriva jandarmilor români însărcinaţi cu menţinerea ordinii publice în Kosovo?) Revenind la solicitarea cu iz electoral şi demagogică a domnului Boc de a cere excluderea UDMR şi de condamnare a PNL şi a premierului pentru coabitarea cu Uniunea, trebuie spus că atâta timp cât membrii UDMR respectă şi îşi asumă deciziile guvernului şi îşi fac datoria în funcţiile pe care le deţin, nu văd de ce ar trebui excluşi. Până la proba contrarie este vorba de libertatea de exprimare. Nu cunosc ca în ţara cu democraţia cea mai dezvoltată, SUA, să se ceară excluderea din Senat sau Congres a politicienilor care se opun cu înverşunare politicii faţă de Irak. A nu se înţelege că aprob sau că sunt de acord cu declaraţiile pe problema Kosovo ale unor lideri ai Uniunii. Nu sunt de acord cu nici un fel de excese. Din partea oricui vin.Filiala PNL Satu-Mare chiar a dezavuat minimanifestarea pro-Kosovo a unor tineri radicali maghiari din Cluj, membri ai UCM. Dar de aici şi până la a face procese de intenţie premierului şi principalului partid de guvernământ, PNL, este cale lungă şi de neacceptat. Concluzia este una singură: este mai mult decât jenant ca un partid care doreşte să conducă România să aibă o astfel de conduită şi să trateze electoral şi cu accente extremiste absolute orice eveniment. Şi nu unul oricare, ci unul asupra căruia s-a realizat un consens politic şi care situează România nu pe aceeaşi baricadă cu celelalte state din Uniunea Europeană.
			Domnul Petru Movilă: "S-au răzgândit cei de la AVAS!" După ce săptămâna trecută vă atrăgeam atenţia în legătură cu activitatea «imobiliară» a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în cazul societăţii ieşene Fortus SA, preşedintele instituţiei pare a fi ieşit din amorţeala care a cuprins AVAS. Nu mai departe de vinerea trecută, Teodor Atanasiu a declarat presei că acţiunile firmei ieşene, vândute în 2003, ar putea ajunge din nou în proprietatea statului. Motivul «naţionalizării» Fortus îl reprezintă încălcarea prevederilor contractului de privatizare din partea acţionarului majoritar, care nu a făcut investiţiile asumate decât în proporţie de 20 la sută. În luna iunie se încheie perioada de graţie prevăzută în contractul de privatizare. «Este puţin probabil ca în următoarele patru luni să se facă ce nu s-a făcut în ultimii trei ani. Acolo este gaj pe acţiuni. Toate acţiunile vor reveni statului», sunt cuvintele preşedintelui AVAS, Teodor Atanasiu. Domnia sa recunoaşte astfel că în ultimii trei ani investitorul nu şi-a respectat clauzele contractuale. Atunci de ce nu s-a decis rezilierea contractului mai devreme? De ce s-a aşteptat şi se aşteaptă până în ultimul moment? Dacă tot nu va putea face nimic investitorul până în luna iunie, măsura rezilierii contractului ar trebuia luată acum, astăzi. Or, poate AVAS îi mai acordă o şansă cumpărătorului de a mai scoate ceva bani din firma ieşeană prin vânzări de terenuri sau active pe ultima sută de metri. Ce mai speră instituţia care se ocupă de gestionarea averii statului? Un miracol divin? Este oare firma ieşeană singura societatea aflată în vizorul AVAS care se confruntă cu o astfel de situaţie? Nu stimaţi colegi. Alte câteva zeci de firme privatizate de AVAS au aceleaşi probleme. AVAS se laudă că a obţinut din vânzările firmelor de stat miliarde de euro. Dar 2,5 miliarde sunt doar din vânzarea BCR. Unde sunt celelalte miliarde "vânturate" de AVAS? Domnilor colegi, vă propun un mic test. În momentele dumneavoastră de repaus, încercaţi să accesaţi site-ul AVAS. Veţi avea câteva mici surprize. La rubrica "citaţii procese AVAS", acolo unde mă aşteptam ca instituţia să posteze citaţii către aşa numiţii mari investitori care nu şi-au respectat clauzele contractuale, se regăsesc doar 7 firme, depozite en-gros, asociaţii familiale şi o societate din categoria celor mici. Acestea sunt procesele în care AVAS solicită rezilierea contractelor de privatizare. Despre portofoliul instituţiei nimic. La rubrica "raport de activitate" nici măcar formula clasică "pagină în construcţie". În rest, toate bune şi frumoase, site-ul fiind viu colorat. Care este părerea investitorilor străini când văd prezentarea instituţiei ce se ocupă de averea statului? Vă las pe dumneavoastră să vă închipuiţi reacţia lor.
			Domnul Dumitru Ioan Puchianu: "Direcţia Naţională Anticorupţie - panoplia fără arme a democraţiei şi transparenţei" Multă cerneală a curs din stilouri şi mulţi timpi de emisie s-au consumat pe tema luptei contra corupţiei din România. Fie ea corupţie politică, fie corupţie administrativă, în şcoli sau tribunale, în primării sau ministere, în oraşe sau la sate... flagelul pare de nestăpânit. Mocneşte ascuns şi aşteaptă o mână binevoitoare care să o scoată la lumină. Pe de o parte poate fi vorba şi de mentalitatea balcanică a românilor, precum şi de moştenirea vechiului trecut, când fără o ,,pilă", o relaţie sau o sumă de bani nu prea aveai şanse să rezolvi ceva. Sper ca aceste cutume sociale să fie uitate cu timpul, tinerele generaţii fiind tot mai departe de astfel de mentalităţi. Dar cu o condiţie: societatea în care cresc şi se dezvoltă, mediul familial în care îşi formează educaţia civică să fie lipsite de această plagă. Trebuie să învăţăm din greşelile trecutului iar fenomenul trebuie tăiat de la rădăcină. Plecând cam de la aceste idei măreţe şi pline de bun simţ civic a apărut mult temuta DNA. Mult temută doar pe hârtie, pentru că rezultatele pot fi definite printr-o cunoscută vorbă populară: mult zgomot pentru nimic. Cum altfel poate fi definită activitatea unui organ de cercetare care, în afară de câteva cazuri de şefi de post care au primit mită 5 litri de vin sau 10 pepeni ca să nu amendeze un şofer beat, nu se poate lauda cu alte rezultate. În ultimii zece ani au fost verificaţi, şi nu numai de DNA, peste 300 de foşti membri ai guvernului şi parlamentari fără ca, măcar într-un singur caz ,să se constate o neregulă cât de mică. Asta te duce cu gândul la o Românie albă şi imaculată moral, o ţară unde transparenţa stă la loc de cinste şi unde astfel de instituţii de control nici nu îşi au rostul. Să fim serioşi, stimaţi colegi, trăim în România şi cunoaştem realitatea. Adevărul, cel cunoscut de toţi dar nerostit decât în şoaptă pe la colţuri, este altul: România este o ţară măcinată de interese personale obscure, de intrigi şi lupte subterane, multe sub limita unei minime legalităţi. Şi aici intervine, ca mijloc de rezolvare, corupţia. Indiferent dacă este mită sau trafic de influenţă, corupţia s-a ridicat la scară naţională. Nu acuz DNA-ul că nu face nimic. Bănuiesc că nici nu poate să facă prea mare lucru, din moment ce este penetrată în însuşi miezul ei de persoane mai mult decât controversate din punct de vedere moral. Dacă ne-am imagina statul român precum o sală de muzeu, Direcţia Naţională Anticorupţie ar fi ca o panoplie fără arme expuse. Şi dacă se expun şi armele, nu are muniţie. Şi dacă primeşte şi muniţie, acestea sunt nişte biete gloanţe de cauciuc care lovesc, durerea trece, dar nu omoară. Acesta este tristul adevăr. Ar mai fi soluţia mult controversatei ANI. Cerută de Uniunea Europeană, impusă peste voinţa multora care au de ce se teme, cu o lege de funcţionare modificată şi răsmodificată la presiunea unor grupuri de interese, şi ajunsă în situaţia, paradoxală, de a exista dar de a nu funcţiona. Pentru că nu are conducere. Aceasta este România de astăzi: imaculată la suprafaţă, dar putredă in interior. Aceasta numai pentru că o minoritate coruptă se opune ca putregaiul să fie scos şi aruncat. Avem instituţii, dar nu avem arme, avem legi, dar nu avem cadru legislativ, toate spre bucuria celor care, din umbră, îşi pot face liniştiţi jocurile politice şi economice clientelare.
			Domnul Vasile Puşcaş: "Necesitatea unor noi politici educaţionale, realiste şi eficiente" Una din oportunităţile aflate la îndemâna noastră în efortul de accelerare a ritmului de dezvoltare economică şi socială o reprezintă evaluarea sistemului public de educaţie şi cercetare ştiinţifică. Enunţarea necesităţii reformei învăţământului şi a instituţiilor ştiinţifice nu este o noutate pentru clasa politicieni sau pentru opinia publică din România. Dezbaterile pe care le-au generat, în ultimii 18 ani, s-au limitat aproape obsesiv la chestiuni privind infrastructura educaţională sau la subfinanţarea sistemului. Chiar dacă aceste probleme nu şi-au pierdut din acuitate, iar autorităţile nu au excelat prin promptitudine în raport cu situaţia economică a personalului didactic şi a celui ştiinţific, contextul european şi exigenţele interne obligă factorii de decizie să imprime direcţii mai inovatoare procesului de reformă. În primul rând, trebuie precizat că educaţia nu este monopolul vreunei forţe politice, iar dinamica schimbărilor de care aceasta are nevoie nu poate obiectiv să se circumscrie duratei unei legislaturi. Experienţa europeană în materie şi însăşi etapizarea Agendei Lisabona au în vedere termene medii, care exced agenda electorală. În consecinţă, fie că aderăm la pacte naţionale pentru educaţie sau analizăm punctual propuneri legislative, avem obligaţia de a trata educaţia cu aceeaşi responsabilitate ca şi procesul de integrare europeană. Pe de altă parte, singura resursă pe care nu am privatizat-o deficitar este capitalul uman. Până acum, resursa umană a fost în măsură să ne menţină în competiţia economică regională şi europeană. Dacă România figurează pe hărţile marilor actori ai economiei mondiale, în pofida neclarităţilor legislative şi a instabilităţii politice, faptul se datorează calităţii forţei de muncă locale. Trăim încă din rezervele acumulate în anii grei ai educaţiei tradiţionale, blamabilă sub multiple aspecte, dar care a pus la dispoziţia cetăţenilor cunoştinţele necesare performanţei profesionale, chiar într-un context socio-economic modificat. Recursul la tradiţie nu este însă o rezolvare, iar sistemul public de învăţământ îşi va epuiza resursele în absenţa unei inovaţii oportune. În plus, trebuie să ţinem seama de acutizarea concurenţei în planul ofertelor educaţionale. Cercetarea şi inovaţia sunt priorităţi ale Uniunii Europene şi ale fiecăruia din statele membre, iar forurile decizionale comunitare articulează programe de reformă cu aplicabilitate generală. Piaţa românească a înregistrat deja oferte ale universităţilor europene, viabile prin arie curriculară şi costuri. Ele atrag deja numeroşi tineri români, care vor fi tentaţi să se integreze în societăţile de adopţie, mai sensibile la nevoile de dezvoltare. Ministerul Educaţiei şi Cercetării pare să ignore necesitatea de a da un sens realist programului său de reformă a educaţiei. Din punct de vedere al relaţiilor de muncă, el continuă să fie cel mai mare angajator al ţării, dezvoltă o amplă reţea birocratică la nivel central şi judeţean, dar are grave probleme de management. Vastul program de investiţii în infrastructura şcolară, asumat de Guvern în 2006, s-a dovedit a fi marele perdant al rectificării bugetare din noiembrie trecut. Actualul pachet legislativ, supus dezbaterii publice, a generat reacţii contradictorii din partea corpului didactic, dar şi a beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai serviciilor educaţionale. Chiar dacă iniţiativele guvernamentale pornesc de la premisele juste ale necesităţii unor reforme structurale, sunt ignorate în continuare unele carenţe taxate de realitatea cotidiană. Este oportună introducerea educaţiei preşcolare, dar cum am putea-o generaliza de la 3 ani, când încă nu s-au stins ecourile crizei locurilor în grădiniţe, cu care familiile românilor s-au confruntat anul trecut? Merită apreciată pledoaria ministerului pentru eficienţa administrativă a unităţilor şcolare, dar în nici un caz instituţiile de învăţământ nu pot avea regim imitativ cu entităţile economice şi nu pot fi evaluate ca atare. Cu toţii suntem de acord cu necesitatea modernizării universităţilor, dar o putem cu greu susţine prin crearea de noi organisme deliberative, susceptibile să intre în competiţie cu cele deja existente, sau dacă vom persista în a-i menţine pe tinerii asistenţi şi lectori în postura de proletariat cu licenţe multiple. În aceeaşi ordine de idei, propunerile legislative au în vedere mai curând multitudinea aspectelor administrative decât transformarea procesului educativ în esenţa sa. Demersul Executivului este minat de două deficienţe majore. El nu beneficiază de suportul instanţelor reprezentative ale corpului didactic, iar unele din segmentele sale sunt percepute de acestea ca ostile. Experienţa demonstrează că nici un sistem nu se poate reforma fără un accept chiar şi parţial din interior. Pe de altă parte, sunt ignorate transformările pe care economia şi societatea le-au cunoscut în ultimii ani şi la care instrucţia publică trebuie să se adapteze. Unul din aspectele asupra căruia cercetarea europeană de profil a căzut de acord este acela al primatului educaţiei formative în faţa celei informative. Ritmul alert de dezvoltare impune apelul la educaţia permanentă, mai puţin formală, dar cu adresabilitate socială mai vastă. Accentul pus pe cursurile de recalificare profesională, pe însuşirea continuă de competenţe sau aprofundarea celor dobândite, lipseşte din preocupările ministerului. Aceeaşi neglijenţă se manifestă faţă de institutele de cercetare, abandonate în ţara nimănui, situată între universităţi, Academia Română şi diverse ministere. Universităţile româneşti oscilează între necesitatea obiectivă de a pregăti specialişti în domenii solicitate pe piaţa muncii şi deprinderea de a forma cercetători, obligaţi ulterior să se recalifice pentru a-şi asigura existenţa. Nu toate transformările de care învăţământul public are nevoie se circumscriu sferei de competenţă a instituţiilor statului, dar nu trebuie să uităm că educaţia este un serviciu public pe care statul are obligaţia să-l pună la dispoziţia cetăţenilor. Atât Executivul, cât şi Legislativul, trebuie să renunţe la simularea preocupărilor în materie de educaţie şi să treacă la elaborarea de reforme sectoriale, care să o facă mai flexibilă, mai eficientă şi mai accesibilă tuturor categoriilor sociale, inclusiv pentru mediul rural. Şansa României la modernizare si competitivitate este resursa umană, capitalul uman, iar pentru ca aceasta să se dezvolte valoric trebuie să modernizăm sistemul educaţional şi să avem în vedere nu numai infrastructura educaţiei, ci si pe cei care o slujesc, dascălii. Învăţământul românesc trebuie corelat cât mai rapid şi organic cu piaţa muncii din România, dar şi cu cea din UE. Competitivitatea României pe Piaţa Internă europeană şi pe piaţa globală, ca şi diminuarea decalajelor economice şi sociale ale României în raport cu statele dezvoltate europene nu pot fi realizate decât prin investiţii sistematice şi de durată în educaţie şi cercetarea ştiinţifică. De aceea, facem un apel public pentru ca proiectul "pachetului" legislativ privind învăţământul, elaborat de Ministerul Educaţiei, să fie discutat public cu toată responsabilitatea, iar rezultanta să ţină cont atât de tendinţele la nivel european, cât şi de părerea practicienilor din domeniu, astfel ca noul cadru legislativ să cuprindă elemente de specificitate şi interes local şi regional, şi un management modern, eficient şi inovativ.
			Domnul Relu Fenechiu: "Curtea Constituţională pune bazele unui regim prezidenţial" Nu intenţionez de la acest microfon să pledez pro Cabinetul Tăriceanu sau pro Norica Nicolai, deşi aş avea toate motivele să o fac. Intenţionez însă să atrag atenţia că prin decizia dată de judecătorii Curţii Constituţionale, în cazul Nicolai, consecinţele sunt extrem de grave pentru prezentul şi, mai ales, viitorul politic al României, indiferent cine va fi la guvernare şi indiferent cine va ocupa funcţia de preşedinte al României. Cu excepţia vocilor din PD-L, întreaga clasă politică a căzut de acord că judecătorii Curţii Constituţionale efectiv şi-au depăşit atribuţiile şi au adăugat la Constituţie, drept ce aparţine doar legiuitorului şi electoratului, prin intermediul referendumului de revizuire a legii fundamentale. Curtea Constituţională nu a ţinut cont de prevederile clare ale art. 85 alin(2) şi nici de soluţia dată în cazul Cioroianu şi a stabilit o analogie pentru a "justifica" posibilitatea şefului statului de a refuza, fără consecinţe constituţionale pentru el, prima nominalizare a premierului. Judecătorii au decis să aplice, în această materie, modelul retrimiterii legilor la Parlament, pentru reexaminare. Dacă aş accepta că există lacune în Legea Fundamentală la capitolul numiri miniştri, aş fi de acord cu analogia găsită de judecătorii Curţii. Numai că, magistraţii în robă vişinie au utilizat doar unilateral această analogie, şi anume doar prin prisma drepturilor şefului statului. Se ştie, când o lege este retrimisă Parlamentului de către şeful statului, reexaminarea poate fi respinsă şi în acest caz preşedintele este obligat să o promulge, chiar dacă obiecţiile sale nu au fost acceptate de către Parlament. Numai că, această teză a doua a analogiei nu a mai intrat în vederea judecătorilor Curţii Constituţionale, deci primul-ministru nu mai are dreptul să repropună persoana respinsă iniţial de şeful statului. Consider că, în acest caz, judecătorii Curţii Constituţionale au comis o eroare ce se poate traduce ca fiind un abuz în drept. Un abuz care dă puteri sporite unui şef de stat care nu concordă cu perceptele unei republici parlamentare şi care ştirbeşte grav atribuţiile Executivului. Nu este acesta singurul element din decizie care practic schimbă caracterul regimului şi îi dă elemente de republică prezidenţială. În motivarea Deciziei Curţii Constituţionale există o exprimare care trebuie să dea de gândit: "Motivele cererii preşedintelui României (refuzul de a semna decretul de numire a unui ministeriabil -n.a.) nu pot fi cenzurate de primul-ministru care (...) nu are dreptul decât de a propune preşedintelui numirea unui ministru, iar nu şi competenţa decizională..." Practic, prin această teză, se anulează una dintre atribuţiile prevăzute de Constituţie pentru şeful Guvernului. Mai mult, Decizia Curţii Constituţionale răstălmăceşte Legea fundamentală şi acordă şefului statului dreptul de a motiva fără vreo restricţie respingerea unui ministeriabil, deşi Constituţia spune clar că doar neîndeplinirea prevederilor legale constituie motivul pentru care o persoană nu poate deveni ministru. Această teză dă dreptul preşedintelui să invoce orice motiv, de orice natură pentru a-şi susţine respingerea, ceea ce nu este acceptabil într-un stat democratic. Atrag atenţia că Decizia Curţii deschide clar perspectivele unui regim autoritar în România. În această legislatură nu cred că mai este timpul material pentru a modifica Constituţia şi legea de funcţionare a Curţii Constituţionale. Dar cred că este imperios necesar ca, în viitorul apropiat, să se opereze aceste modificări. Pentru că altfel, statutul României de stat democratic membru al Uniunii Europene va fi compromis şi nu ne vom deosebi prea mult de Belarus sau alte ţări cu regim prezidenţial autoritar. PS: Respingerea doamnei Norica Nicolai a avut la bază dosarul de cadre din perioada comunistă. O eroare a miliţienilor a fost transferată mediatic pe seama doamnei Nicolai. Dacă un dosar de cadre a ajuns argument pentru domnul Traian Băsescu şi pentru judecătorii Curţii, atunci înseamnă că ne-am întors în timp cu mulţi ani în urmă, în era socialismului multilateral dezvoltat.
			Domnul Viorel Pupeză: "Discreditarea clasei politice, un pas spre republica prezidenţială" Atacurile lui Traian Băsescu asupra clasei politice ne oferă imaginea unui preşedinte hotărât să dinamiteze pilonii oricărei democraţii: instituţiile statului, Parlament, Guvern, dar şi opoziţia. Discursurile mai noi sau mai vechi ale preşedintelui indică foarte clar dorinţa sa de a discredita clasa politică românească, de a se erija în salvamarul acestei naţiuni, valurile făcute de acesta prin presă inducând ideea beneficiilor pe care le-ar avea românii într-o republică prezidenţială. Cu o clasă politică de corupţi, de oameni ascunşi în spatele unor liste, aşa cum îi place să o catalogheze, Traian Băsescu îşi imaginează că este oţetul sau spirtul care spală "zoaia de pe geam". El duce o cruciadă împotriva tuturor celor care nu îi îmbrăţişează ideile, dar mantia sa protectoare acoperă, totuşi, fanii din Partidul Democrat-Liberal, cărora nu le vede problemele din afacerile cu energie, construcţii şi alte cele. Dacă la orizont vede doar oligarhii din vârful clasei politice, atunci trebuie să ştie că au fost votaţi de popor, ba chiar de cei care l-au propulsat şi pe dumnealui preşedinte. Oligarhii sunt a alianţei portocalii, iar electoratul care i-a mandatat pe actualii guvernanţi i-a semnat preşedintelui Băsescu şi contractul pe durată determinată la Palatul Cotroceni. Mult mai corect ar fi fost din partea domniei sale să spună că "Toţi cei din clasa politică actuală suntem o "zoaie pe geam". Cel puţin, aprecierile sale păreau credibile. Nu am remarcat tonul de autocritică în aceste catalogări. Un şef de stat trebuie să fie acid, dar ponderat şi decent în declaraţii. Bâlciul place în general cam o săptămână, după care lumea caută alte "distracţii", precum plata facturilor, a datoriilor la bancă, a şpăgilor la spitale. Să nu creadă domnul Băsescu că astfel de epitete îi vor aduce mai multe procente. Această atitudine va fi taxată, mai devreme decât se aşteaptă, de români, iar stilul populist şi personalitatea temperamentală vor ştirbi, din păcate, nu doar imaginea lui, ci şi a României. Poporul ar trebui să folosească limbajul elitelor, iar Traian Băsescu se consideră o astfel de elită a României. Dar probabil că în ţara noastră valorile sunt răsturnate, iar un astfel de discurs prezidenţial nu se ridică la nivelul la care este nevoit să se coboare poporul.
			Domnul Ioan Oltean: U.D.M.R. instigă la segregare naţională Cu ocazia ultimelor evenimente legate de declararea unilaterală a autonomiei provinciei Kosovo, liderul U.D.M.R., Márko Bela, şi-a reiterat, mai violent ca niciodată, obsesiile legate de autonomia ţinutului secuiesc. În ciuda faptului că România îşi menţine poziţia fermă de opozant faţă de independenţa Kosovo, domnul Bela, preşedintele unuia dintre partidele aflate la guvernare, insistă să-şi facă publice dezideratele antinaţionale şi să ignore cu obrăznicie atât politica internă, cât şi politica externă a statului român. Mai mult decât atât, reprezentanţii U.D.M.R. au ales să-şi exprime solidaritatea cu locuitorii provinciei Kosovo, participând, în grup, la manifestările organizate la Priştina. Deşi declaraţiile făcute de Marko Bela sunt deosebit de grave, şeful Executivului, şi totodată preşedintele celuilalt partid aflat la guvernare, domnul Călin Popescu-Tăriceanu preferă să rămână pe margine, ignorând consecinţele maligne ale instigării la segregare naţională. Care este explicaţia refuzului primului-ministru de a lua atitudine faţă de îndemnurile la destabilizare ale U.D.M.R.? Să fie oare incapacitatea domnului Tăriceanu de a-şi controla partenerul de guvernare sau teama de a nu-şi pierde scaunul de la Victoria înainte de termen? Dacă U.D.M.R. este lăsat liber să propovăduiască autonomia pe criterii etnice a Ţinutului Secuiesc, invocând cazul Kosovo, există riscul instaurării unui climat politic periculos care poate periclita relaţiile şi aşa sensibile între cetăţenii români de naţionalitate română şi maghiară. Nu trebuie să uităm nici un moment gesturile nesăbuite ale U.D.M.R.-ului care a solicitat, în repetate rânduri, sprijinul Ungariei în soluţionarea unor probleme care ţineau exclusiv de politica internă a României. Între autonomia mult visată de Marko Bela şi situaţia din Kosovo nu există nici o asemănare. Minorităţile din România se bucură de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii ca şi populaţia majoritară, România fiind un stat european, dar nu numai, ci şi model pentru modul în care a rezolvat problemele minorităţilor naţionale. Orice manifestare de autodeterminare, fie ea teritorială sau culturală, reprezintă o încălcare a Constituţiei, intrând în contradicţie cu principiul statului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil. Solicităm U.D.M.R. să se abţină în a face promisiuni deşarte comunităţii maghiare pe care pretinde că o reprezintă şi să dea dovadă de respect faţă de cetăţenii statului, în calitate de partid aflat la guvernare. România este şi va rămâne "patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau origine socială" (alin.2 al art.4 din Consituţie)
			- pauză -
			În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Dan Radu Ruşanu, secretari.
			Domnul Bogdan Olteanu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 202. Sunt absenţi 128, din care 8 participă la alte acţiuni parlamentare. Vă reamintesc că la ora 12,30 vom avea votul final. Continuăm până atunci cu dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 70 de deputaţi, propunându-vă să finalizăm dezbaterile şi să punem votul pe moţiune odată cu votul final la ora 12,30. În continuarea dezbaterilor, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul deputat Iulian Iancu. Se pregăteşte din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Miuţescu. Domnule deputat Iancu, aveţi cuvântul.
			Domnul Iulian Iancu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aş vrea să îmi axez cuvântul meu de astăzi pe o zonă a argumentelor şi să părăsesc zona disputei sterile politicianiste pe care ieri am putut constata cu toţii că a fost practic modul în care cele două formaţiuni combatante au înţeles să abordeze această temă. Şi aş începe prin a vă spune că, după părerea mea, această moţiune pentru guvernanţi şi pentru Alianţa D.A. este o moţiune predestinată. Aş vrea să vă spun despre o formulă devenită celebră, că doar trei lucruri nu pot fi ascunse pentru mult timp: soarele, luna şi adevărul. Iată că adevărul, în acest caz, n-a întârziat să iasă la lumină, culmea, într-o moţiune dedicată unei taxe, taxă la adresa unui guvern care s-a erijat în a promova în România epoca relaxării fiscale. Deci, avem o moţiune din partea partenerului de alianţă, în condiţiile în care, acum câţiva ani, Alianţa D.A. era prezentată opiniei publice ca fiind o formaţiune politică indestructibilă şi că ceea ce ar fi putut să pară o asemănare cu Convenţia Democrată, al cărei Contract cu România a fost compromis, de această dată, nu mai putea să fie o situaţie identică, pentru că s-au discutat în detaliu, într-un contract foarte bine pus la punct, şi orice litigiu al Alianţei ar fi putut fi rezolvat prin acel contract. Iată că astăzi, partenerii îşi reglează conturile şi oferă populaţiei, de aceea vă spun că a fost predestinată, pentru că oferiţi populaţiei. Niciun alt instrument nu ar fi putut fi utilizat pentru a oferi populaţiei României un spectacol prin care populaţia să înţeleagă de ce este, în momentul de faţă, într-o situaţie atât de jalnică, atât din punct de vedere al nivelului de trai, cât şi al situaţiei economice şi sociale din ţara noastră. Aş vrea însă să mă menţin în zona argumentelor şi să plecăm de la această denumire a moţiunii, respectiv, faptul că este dedicată unei taxe. Practic, Guvernul actual a încercat, într-un stil care a devenit deja caracteristic, să promoveze o taxă considerând şi propunând opiniei publice o analiză pe seama unor principii deja consacrate la nivelul Uniunii Europene, respectiv poluatorul plăteşte şi intenţia de a diminua emisiile de bioxid de carbon. Nici una, nici alta dintre aceste argumente nu s-au dovedit a fi reale. În urma dezbaterii de ieri, am putut constata că dumneavoastră, PD-L-ul, acuzaţi Guvernul de incompetenţă, de neprofesionalism şi de satisfacerea clientelei politice, ţintind, de fapt, interese direct comerciale. Pe cealaltă parte, Guvernul atacă PD-L-ul, acuzându-i că sunt iniţiatorii acestei taxe şi că, de fapt, practic, taxa şi toată expunerea de motive de la vremea respectivă, iniţiată de doamna Sulfina Barbu, nu este altceva decât un argument pentru susţinerea acestui tip de taxe. De fapt, de unde a plecat şi de ce este necesară o astfel de abordare în România şi, de asemenea, la nivelul Uniunii Europene. În momentul de faţă, practic, creşterea consumului de energie, de resursă energetică primară a impus la nivelul Uniunii Europene abordarea într-un pachet legislativ distinct, diminuarea emisiilor de bioxid de carbon şi reducerea consumului de energie, promovarea surselor regenerabile de energie. În acest set intră şi o astfel de taxă care îşi propune diminuarea emisiilor de bioxid de carbon şi se spune explicit: dacă va creşte preţul la 95 de dolari pe baril, din acel moment, practic, efortul la nivelul Uniunii Europene va creşte anual cu 150 de miliarde de euro. Suntem obligaţi, în aceste condiţii, ca la nivelul fiecărui stat să luăm măsuri directe de diminuare a consumului de creştere a eficienţei şi, implicit, de diminuare a bioxidului de carbon. Ce înseamnă acest lucru, când vorbim de transporturi, când vorbim de autoturisme? Înseamnă că numai transportul este responsabil pentru consumul a 20% din energia primară. De 26% din emisiile de bioxid de carbon, mobilitatea noastră are un preţ, practic, suntem în momentul de faţă, la o mobilitate dublă faţă de ceea ce înregistram acum 20 de ani şi, în consecinţă, trebuie să avem o altă abordare privind transportul. Această abordare la nivel european înseamnă transport intermodal, înseamnă transferul de pe transportul auto pe transportul feroviar, înseamnă o gestiune a transportului, astfel încât să conectezi transportul maritim cu cel feroviar, cu cel rutier. Ce se întâmplă în ţara noastră? Practic, am blocat şi transportul rutier, am blocat şi transportul naval. În România, pe axa principală de la Arad până la Constanţa suntem practic blocaţi în toate oraşele principale, din Arad, Deva, Sebeş, Sibiu, până la Bucureşti, practic, cu mici excepţii nu există nici o centură, în toate aceste oraşe suntem cu maşinile blocaţi în trafic, avem congestii în trafic; practic, acest lucru la ce duce? Duce la creşterea emisiilor, duce la creşterea costurilor, duce la, în final, la scăderea competitivităţii economice. Unde este abordarea actualului Guvern privind acest mod strategic de a ne gândi transportul în România şi de a gândi reducerea consumului şi reducerea emisiilor. Nu avem o astfel de abordare. Dacă privim mai atent şi analizăm în spiritul analizei de ieri, am putea spune, domnule, este o mică răutate, poate că a greşit Guvernul de această dată şi se bâlbâie şi încearcă, iată, la a treia încercare poate că reuşeşte, într-adevăr, să meargă pe principiul Uniunii Europene, legat de o astfel de taxă. Dar, dacă ne uităm mai atent, o să observăm că, de fapt, nu e la prima eroare şi nu e la prima gafă monumentală acest Guvern şi am să vă dau câteva exemple. Acest Guvern a emis în 2006 în decembrie o ordonanţă prin care transfera toate societăţile energetice de la Ministerul Economiei la AVAS cu un imperativ al privatizării imediate. Nu s-a întâmplat nimic. Tot acest guvern a propus, practic, să se asigure pe fond de secetă, secetă extremă în ţară, energie ieftină de hidro şi nuclear pentru irigarea suprafeţelor agricole. Nu s-a dat un kilowat. Tot acest Guvern a propus, tot printr-un act normativ, o strategie pentru termoficarea oraşelor României. Nu s-a întâmplat nimic, timp de 3 ani de zile, subvenţiile respective vor trebui returnate începând cu 1 ianuarie cu penalităţi. Oraşele României, în această iarnă, s-au confruntat cu dificultăţi în aprovizionare cu combustibil, iar CET-urile, astăzi, sunt practic în executare silită, ori pentru datoriile la combustibil, ori de către administraţia financiară. Pe zona transportului feroviar, de care vorbeam şi de care spuneam, poate sperăm că ne mutăm pe zona respectivă, practic, acolo aţi observat şi dumneavoastră, licitaţii trucate, achiziţii de piese de schimb la preţuri exorbitante, de fapt, cu echipamente de valori mici la preţuri exorbitante, întârzieri în trafic de până la 9 ore, furturi de echipamente de la instalaţii electrice până la material rulant. Iar societăţile din căile ferate au ajuns la datorii de 220 de milioane de euro. Cu acest tip de bâlbâială, cu acest tip de gafe, nu miră atitudinea de ieri şi modul în care a înţeles Guvernul să promoveze această taxă. Am auzit aici luări de cuvânt în care se susţinea: ".. producţia auto a României ".. că ar putea fi afectată de modul în care se încearcă schimbarea taxei şi se dădea exemplu Ford... Nimic mai greşit, poate fi aplicată o taxă care se adresează în mod explicit reducerii emisiei de bioxid de carbon calculată anual. Acest lucru trebuie impus prin taxa de înmatriculare şi atunci nu afectăm nici producătorii de autoturisme din România, nici pe cei care doresc să investească în echipamente de ultimă tehnologie pentru reducerea emisiilor şi nici pentru cei care sunt săraci şi au autoturisme vechi, se poate găsi, de aceea se înfiinţează această taxă pentru a-i ajuta şi subvenţiona pe cei săraci pentru a-şi achiziţiona catalizatori. Astfel vom putea realiza, pe orizontala economică românească, echipamente de măsurare a emisiilor de bioxid de carbon în fiecare oraş, linii de producţie a catalizatorilor, de montare a acestora şi, totodată, să-i stimulezi şi pe cei care doresc să investească în noile tehnologii şi în noile tipuri de autoturisme la nivel european. Este stimulată achiziţia de autoturisme care folosesc şi funcţionează pe celule electrice, pe hidrogen, pe LNG, la noi regăsiţi în modul în care a fost gândită această taxă o astfel de viziune? Practic, în felul în care a înţeles Guvernul să acţioneze, în această bâlbâială prin trei încercări, nu face decât să ne demonstreze, ceea ce corect la un moment dat s-a spus ieri, că avem de-a face, pe de o parte, cu neprofesionalism şi, în consecinţă, neperformanţă, dar pe cealaltă parte, interese comerciale directe. Or, este cazul, stimaţi colegi, este momentul în care, măcar într-o astfel de abordare, să ajungem să facem o analiză corectă şi să observăm că România, în momentul de faţă, nu are, a ratat, practic, startul integrării în Uniunea Europeană, nu are nicio strategie coerentă postaderare care să vizeze domeniile economice de la agricultură până, iată, la transporturi. Situaţia creată în România în ultimii 3 ani de zile, faptul că a crescut numărul săracilor cu 140 de mii, poate că măcar acest lucru să atragă atenţia şi în această dezbatere, pentru că ne adresăm, prin această dezbatere, stimaţi colegi, avem un corolar al tuturor activităţilor din economia românească şi al modului de comportament al acestui Guvern. Cred că este cazul, privind şi analizând taxa auto, care cumulează prin felul în care trebuie aplicată, măsuri de la economisire de energie până la diminuarea emisiilor de bioxid de carbon, întregul set de măsuri care nu se regăseşte astăzi în nicio strategie coerentă a acestui executiv. Din acest motiv, stimaţi colegi, în final, aş vrea să vă spun că prin această abordare nu facem altceva, decât să arătăm populaţiei României că aţi reuşit să împărţiţi România în mai multe Românii: o Românie de la Palatul Victoria, o Românie a clasei de mijloc tot mai subţire şi o Românie a clasei sărace profunde care, în momentul de faţă, nu mai are nici măcar speranţă, pentru că acolo se regăsesc cei bătrâni, fără şansa de a pleca din ţară sau cei prea săraci fără drept de opţiune. Măcar pentru această categorie şi pentru obligaţia noastră de a avea, în sfârşit, o abordare europeană prin comportamentul nostru economic ar trebui ca, în finalul acestei dezbateri sau în continuarea acestei dezbateri, să avem o astfel de abordare, iar votul final nu poate fi decât pentru o astfel de moţiune, pentru că numai aşa putem şi ar trebui să obligăm Guvernul la un alt comportament. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Aţi consumat 10 minute din cele alocate grupului dumneavoastră. Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Adrian Miuţescu. Se pregăteşte din partea Grupului parlamentar al PD doamna deputat Anca Constantinescu. Vă rog, domnule deputat Miuţescu, aveţi cuvântul.
			Domnul Adrian Gheorghe Miuţescu: Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi deputaţi, Ştim că în fiecare sesiune este nevoie de o moţiune, că e ea simplă, că e ea mai complicată, dar se pare că acest obicei trebuie să existe, chiar dacă el este profund demagogic şi populist. De ce demagogic? Pentru că această moţiune este o moţiune care practic nu este numai a Guvernului Tăriceanu. La actuala taxă auto şi-au adus contribuţia şi Parlamentul României, dacă vă aduceţi aminte de-a lungul timpului, şi miniştrii Partidului Democrat şi chiar miniştrii Partidului Social Democrat. Ca atare, a veni azi să spui că ceea ce cu toţii am votat şi am analizat de-a lungul timpului este o eroare a Guvernului actual, după părerea mea, este o moţiune profund demoagogică. De ce populistă? Pentru că, sigur, spuneam şi la prezentarea pe care a făcut-o primul ministrul al României în Parlament, vizavi de această taxă, populaţia României ar dori o societate românească fără taxe şi impozite. Atunci, probabil, ar fi o societate ideală în care toată lumea ar fi fericită, sigur, chiar dacă ea n-ar putea exista. Şi dacă această moţiune este o moţiune populistă, cred că, cu toţii ar trebui să reflectăm la existenţa unor moţiuni şi seriozitatea cu care le putem discuta. Reprezint un judeţ pe care se găseşte cea mai mare platformă producătoare de automobile din România. Cunoaşteţi că, Compania Dacia-Renault are aproximativ 150 de furnizori, dintre care sunt pe platforma Dacia 16, în judeţul Argeş, 83 de furnizori, iar în ţară sunt aproximativ 50 de furnizori. Am făcut o dezbatere la nivelul judeţului Argeş pe data de 8 februarie 2008, unde au fost invitaţi să participe cei din conducerea Companiei Dacia-Renault, majoritatea furnizorilor importanţi din ţară, parlamentarii judeţului Argeş, cei care reprezintă serviciile deconcentrate la nivelul judeţului şi concluzia aş vrea să v-o prezint astăzi aici, acum. Solicităm autorităţilor, în limitele legii comunitare, să adopte măsuri corespunzătoare administrative, tehnice şi fiscale pentru a descuraja comercializarea şi folosirea maşinilor celor mai poluante şi mai nesigure. În lipsa unor astfel de măsuri, este clar că obiectivele ambiţioase ale Uniunii Europene privind reducerea emisiilor de bioxid de carbon, eficienţa combustibililor, poluarea aerului şi siguranţa rutieră sunt sortite eşecului. Aceasta este concluzia dezbaterii pe care noi am făcut-o, cred, foarte serios în judeţul Argeş pe data de 8 februarie, unde, repet, au participat toate părţile interesate, atât din domeniul politic, cât şi economic şi social. Chiar şi liderii de sindicat au fost acolo, toată lumea. Şi aceasta a fost concluzia. Şi, atunci, eu cred că această taxă sau mod de abordare este perfectibil, însă ceea ce ministrul Varujan Vosganian a prezentat ieri, reprezintă o variantă posibilă şi în folosul economiei româneşti şi cred că va trebui s-o susţinem cu toţii. Ea este, într-adevăr, soluţia pe care economia românească o poate accepta şi de care economia românească cred că are nevoie. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Aţi consumat 4 minute din timpul alocat partidului dumneavoastră. Din partea Partidului Democrat Liberal, doamna Anca Constantinescu. Se pregăteşte domnul deputat Costache Mircea, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul.
			Doamna Anca Constantinescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu o să vă vorbesc despre aberanta taxă auto, în termeni tehnici. Vreau însă să vă atrag atenţia că acest nou scandal provocat de taxa auto este declanşat de interese economice precise. Mă refer, în primul rând, la premierul Tăriceanu. Este declanşat de incompetenţă. Mă refer la vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor, "poetul şi pianistul" Varujan Vosganian.(Râsete.) Este declanşat, mai ales, de nepăsare. Aici mă refer la Partidul Social Democrat care susţine din umbră un Guvern uşor de şantajat. (Vociferări în sală.) Mai târziu! Domnul ministru Vosganian se laudă că taxa auto, birul acesta deloc european, a adus în 2007 la buget peste 300 de milioane de euro, iar în acest an contează cam tot pe atât. Unde sunt banii, maestre, că la mediu nu-i găsim. Poate sunt la Ministerul Transporturilor, la Autostrada Bechtel? Poate sunt la Ministerul Sănătăţii, la importatorii de medicamente? Dacă domnul Vosganian şi Guvernul "Tăriceanu second- hand" îşi închipuie că pot să plătească favoruri electorale tot din buzunarul amărâţilor de români, se înşală. Taxa auto a scos din amorţire spiritul civic al românilor, susţinuţi de Realitatea TV, peste 120 de mii de concetăţeni au semnat o petiţie şi au exprimat revolta faţă de batjocura care se cheamă "taxa auto". Iată doar un exemplu. Mulţi dintre cei care deţin acum maşina Non-euro şi-ar putea permite să-şi cumpere din Occident maşini second-hand euro-3 sau euro-4. Dar nu pot sau, de fapt, nu vor să achite "taxa Tăriceanu" şi preferă să circule cu rablele poluante. "Asta numeşte acest guvern lupta pentru un mediu mai curat? Haideţi, stimaţi guvernanţi, că pentru o taxă ca aceasta..., de fapt miroase de la o poştă adevăratul scop al acestei taxe, protejarea industriei auto şi apărarea intereselor importatorilor auto, din care, bineînţeles, face parte şi domnul prim-ministru Tăriceanu. Ruşine!" Mesaj postat de domnul Sebastian din Cluj. Au fost mii de mesaje şi de fapt o singură voce: "Jos taxa!" revolta românilor şi sprijinul acordat de Realitatea TV, moţiunea noastră, interesul cetăţeanului şi principiul bunului-simţ au fost percepute de premierul Tăriceanu ca o campanie de instigare la nesupunere civică. Nu, domnule premier Tăriceanu! Starea de spirit a românilor şi reacţia lor reprezintă un vot de blam pentru acest Guvern. A fost o demonstraţie exemplară de civism care ar trebui să ne pună pe gânduri. În concluzie, dacă spunem că facem politică pentru oameni, şi nu împotriva lor, atunci să votăm această moţiune. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat. Aţi consumat trei minute din timpul alocat partidului dumneavoastră. Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Costache Mircea. Aveţi cuvântul, domnule deputat. Se pregăteşte domnul deputat Mircea Duşa, P.S.D.
			Domnul Costache Mircea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Onorat prezidiu, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor, Aş putea să scurtez la maxim intervenţia mea referitoare la moţiunea simplă introdusă de colegii democraţi, foşti socialişti, deveniţi peste noapte liberali, intitulată "Anulaţi taxa de primă înmatriculare", adresându-le din capul locului întrebarea legitimă şi firească: de ce aţi mai introdus-o? Ca să aveţi acum ce anula? Fiindcă atunci, în 2005, eraţi la guvernare, în vreme ce azi sunteţi numai la putere. Cel puţin aşa ne spune logica bunului-simţ şi aşa ştiu oamenii simpli, că în 2004 aţi câştigat alegerile cu Alianţa Portocalie care le-a promis că "vor trăi bine". Faptul că la un moment dat, din apetit excesiv pentru jocul de glezne, v-aţi retras câţiva oameni din Guvern, nu înseamnă că nu mai sunteţi la putere, deoarece dumneavoastră, Alianţa P.D.-P.N.L.aţi dat preşedintele care e şi azi în funcţie ca şef al statului, al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, participant activ la treburile Consiliului Superior al Magistraturii, ale Departamentului Naţional Anticorupţie şi tot pe dumneavoastră vă reprezintă preşedintele atunci când îşi alege miniştrii după criterii personale, în folosul scopurilor acelora care-l sprijină şi pe care se bizuie. Ca să nu mai vorbim de numeroasa prezenţă a reprezentanţilor P.D. minus L. în ministere, în agenţii, autorităţi, regii, prefecturi, în servicii deconcentrate, în diplomaţie etc. În aceste condiţii, când după câştigarea alegerilor, oamenii aşteptau cu înfrigurare să înceapă să trăiască bine, dumneavoastră, în loc să guvernaţi, aţi început acest spectacol funambulesc, cu jocul de-a alegerile anticipate, de-a remanierea, de-a retragerea formală din Guvern, de-a respinsul propunerilor de miniştri şi, mai nou, de-a moţiunea contra propriilor miniştri care au promovat-o. În felul acesta, sprijiniţi puternic de mogulii de presă aserviţi intereselor dumneavoastră clientelare, vă iluzionaţi că veţi putea prosti la infinit pe toată lumea. Dacă chiar vă durea burta de mila populaţiei încovoiate de taxe şi impozite şi de bugetul statului, de ce aţi votat, domnilor, Ordonanţa nr.118/2003 devenită lege în 2005, sub Guvern P.D.-P.N.L.-UDMR, prin care ROMPETROL a fost scutită de 603 milioane de dolari la buget. Fiindcă acei 603 milioane de dolari reprezentau tot taxe auto, accize pe benzină şi motorină. Aţi votat mişeleasca lege cu două mâini, iar acum, pentru 250 de milioane pe an, faceţi garagaţa asta ieftină. Dacă sunteţi atât de sensibili la suferinţele populaţiei, de ce aţi aprobat Ordonanţa nr.128 prin care au fost scutite de datorii la buget diferite societăţi, în valoare de 8,3 miliarde de euro. Numai pentru că erau scutite unităţi din domeniul energiei căpuşate de "băieţii dumneavoastră deştepţi"? Dacă vă pasă de soarta românilor, de ce aţi fost, domnilor, de acord cu vânzarea PETROM, care aducea un miliard de euro pe an la buget, sau a SIDEX, care i-a băgat numai în 2007 în buzunar lui Mittal, un profit net de 832 de milioane de euro. Venea la tribuna Parlamentului fostul deputat Boc, primarul aerian al Clujului, marele specialist în drept constituţional, şi turuia pe nerăsuflate marile virtuţi ale modificării Constituţiei în 2003 şi le împuia seară de seară capul românilor la televizor cu "votaţi Constituţia Europeană a României", ca azi să vină domnul Băsescu să ne spună că aceeaşi Constituţie are vulnerabilităţi şi trebuie schimbată. Aşa şi cu moţiunea dumneavoastră de azi. Ieri, miniştrii P.D. Radu Berceanu, Sulfina Barbu, şi viceprim-ministrul P.D. Adriean Videanu semnau pentru introducerea taxei, iar azi, aceeaşi pseudo-democraţi, cer anularea acesteia, mizând la infinit pe intoxicări, diversiuni şi manipulări mediatice menite să-i zăpăcească definitiv pe alegătorii români aduşi astfel în starea de a nu se mai prezenta la vot, aşa cum au arătat-o europarlamentarele de anul trecut. După ce le-aţi cumpărat bieţilor asistaţi sociali voturile, cu ajutorul de încălzire, cu ajutoarele prevăzute de legile nr.416 şi nr.76, acum vreţi să le obţineţi şi pe ale cumpărătorilor de maşini, dar, de data aceasta, nu cu bani de la buget şi, culmea ironiei, chiar cu banii lor, din taxa auto. M-am tot gândit, ce v-a venit să vă legaţi tocmai de taxa auto, care-i prejudiciază pe mai puţin de un sfert dintre concetăţeni, şi nu vă preocupă alte biruri care apasă pe umerii majorităţii românilor sărăciţi, umiliţi, împovăraţi de facturile la energie electrică, la gaze naturale, agent termic, apă, unde sunt furaţi ca în codru de "băieţii dumneavoastră deştepţi", care cumpără curentul cu 20 de dolari şi ni-l vând nouă, în case, cu 200 de dolari megawatul. Personal, nu am găsit altă raţiune decât aceea că pe dumneavoastră vă obsedează opulenţa, casele, vilele, dar şi automobilele de lux. Pe când o moţiune, apropo, pentru anularea impozitului pe vile şi restituirea acestuia? Cine vrea să vadă o expoziţie de maşini de lux, un adevărat show-room, să privească maşinile P.D-L.-iştilor parcate în faţa sălilor şi localurilor unde îşi au întrunirile. Veţi vedea acolo ultimele noutăţi în materie de lux, agregate extraterestre, de sute de mii de euro bucata, unele chiar de milioane de euro, ca ale fiilor regilor asfaltului. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, nu se mai pot duce copiii magnaţilor petrolului, asfaltului şi bordurilor la discotecă decât cu Porsche Carrera, cu Bugatti, sau cu Range Rover Sport, că doar nu o să mă intereseze pe mine în mod deosebit taxa auto, tocmai pe mine care, spre ruşinea mea, nu am nici o maşină. Aşa că toată tevatura, toată furtuna asta într-un pahar cu apă, tot spectacolul ăsta penibil este scornit tot de cei interesaţi, fie de cumpărarea, fie de vânzarea de maşini, şi nicidecum în folosul celor care de-abia îşi duc viaţa de pe o zi pe alta, în numele cărora, chipurile, depuneţi dumneavoastră moţiuni. De aceea, pe noi ne interesează mai puţin aceste trucuri ieftine şi aceste pseudo-dramolete ridicole pe tema dacă avem de-a face cu o măsură fiscală care trebuie corelată cu nivelul de trai al populaţiei, cu o taxă de mediu pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, sau cu o manevră pentru sprijinirea importatorilor de maşini noi. Atâta timp cât v-au interesat doar privatizările frauduloase, scutirile uriaşe de datorii la buget, acumularea sălbatică de averi, care a dus la devastarea economică şi distrugerea morală a ţării, la alterarea profundă a climatului social, atâta vreme cât nu v-a preocupat problema interesului naţional în sens larg, dar şi în sens strict, întrucât aţi prăduit şi aţi guvernat cu toţii alături de formaţiunea iredentistă UDMR, ce vreţi să mai spuneţi cu taxa voastră auto? Până când credeţi că mai puteţi aburi orizontul de înţelegere al românilor? Mi-aţi făcut ţeapă în Parcul Tineretului voi mie, şi eu am tăcut şi nu v-am spus ce să faceţi cu ea. Iată, acum, vreţi să vă aplaud că jucaţi şi unii şi alţii spectacolul ăsta de bâlci ieftin. Dacă P.R.M. a spus răspicat că va vota pentru eliminarea taxei auto, a făcut-o nu ca să vă dea dumneavoastră, actorilor circului ambulant, satisfacţie, ci dintr-un motiv foarte serios şi grav: noi nu agreăm perpetuarea acestui mod idiot de a guverna numai prin taxe şi impozite. Aşa poate să conducă ţara şi asociaţia retardaţilor, numai punând biruri şi dijmuind apoi bugetul cu toţi samsarii voştri de borduri. Noi milităm pentru o guvernare naţională şi raţională, care să relanseze economia, agricultura, ca să nu mai consumăm roşii din Turcia, morcovi din China, usturoi din Egipt, salată din Olanda şi mere din Polonia. În lipsa unei strategii economice bazată pe producţia de bunuri, pe performanţă economică, povara fiscală cu sau fără taxa auto va fi întotdeauna mare, iar pensiile şi salariile vor fi mici. În lipsa unui program coerent de reindustrializare a ţării, de recomasare a proprietăţilor funciare, guvernând numai prin taxe şi impozite, vom rămâne pentru totdeauna în coada Europei civilizate, cetăţeni de mâna a doua, consumatori de mărfuri second-hand, o naţiune condamnată la subdezvoltare şi înapoiere. Un popor minţit, furat, manipulat să-şi aleagă conducătorii din rândul acelora care îi îmbrobodesc mereu cu iniţiative perfide precum cea de azi, nu va putea trăi niciodată cu adevărat demn şi prosper. În concluzie, noi nu aprobăm modul necinstit în care procedează azi iniţiatorii moţiunii şi nici susţinătorii taxei care ba e de mediu, ba e auto, ba e o normă fiscală. Dar până când România va avea parte de o guvernare sănătoasă, care să fie preocupată şi de altceva decât de taxe, de impozite şi de acumulare sălbatică de averi pe spatele populaţiei, noi aprobăm astăzi eliminarea taxei de primă înmatriculare şi restituirea banilor celor în drept, deşi nu noi le-am adus pe cap asemenea guvernanţi şi asemenea biruri. Mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Aţi epuizat timpul alocat partidului dumneavoastră. Din partea Partidului Social Democrat, domnul deputat Mircea Duşa. Se pregăteşte domnul deputat Relu Fenechiu, P.N.L.
			Domnul Mircea Duşa: Stimaţi colegi, Domnilor miniştri, După luările de cuvânt de ieri şi de astăzi, este greu să începi o dezbatere la tribuna Parlamentului, dar probabil că asta este moda şi o să încep şi eu la fel: "Dezamăgire, preocupări care ne îngrijorează, preocupări importante, demagogie, demagogie, demagogie!" Şi atunci când mă refer la demagogie, nu mă refer la taxa de primă înmatriculare, care este o chestiune foarte serioasă şi care influenţează viaţa românilor şi care trebuie abordată ca atare. Când mă refer la demagogie, mă refer la faptul că o forţă politică, Alianţa D.A., introduce o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern. Oare se mai întâmplă aşa ceva undeva în lume? Sau, probabil, se întâmplă dar la noi oricum se poate întâmpla orice, şi iată că Alianţa D.A. îşi contestă măsura luată de propriul Guvern. Şi de aici, o întreagă isterie. Tot alianţa D.A. constată după o anumită perioadă de timp că această măsură adoptată privind modificarea Codului fiscal este o măsură greşită şi este îndreptată împotriva poporului şi populist încearcă s-o elimine. Moţiunile simple ştim ce rol au, au un rol moral, au rolul de a atrage atenţia asupra unui fapt sau asupra unui fenomen, dar nu produc efecte juridice. Şi atunci mă întreb eu: oare de ce Alianţa D.A., după această isterie naţională, n-a procedat atunci, după o lună sau două, sau după o jumătate de an, la eliminarea acestei taxe. Era foarte simplu, printr-un act normativ care chiar produce efecte juridice, printr-o ordonanţă de urgenţă, să îndrepte ceea ce a greşit la timpul respectiv, dacă a considerat că a greşit. Dar nu, ne complacem în această isterie naţională, venim cu tot felul de argumente, Guvernul încalcă principiile taxării, Guvernul încalcă principiile europene privind libera circulaţie a autovehiculelor. Ne aducem aminte şi de nivelul de trai, de faptul că populaţia nu poate suporta această taxă, ceea ce este adevărat. Dar oare de ce numai atunci ne aducem aminte de starea economică a populaţiei şi de nivelul de trai al populaţiei. Şi după aceea venim cu alte argumente, ameninţări ca la grădiniţă, că se retrage Ford-ul, că se retrage Ranault-ul, că poporul contestă taxa, ceea ce este adevărat. Ne aducem aminte şi de mediu. Şi iată că de la o taxă fiscală să trecem la o taxă de mediu. Este importantă o taxă de mediu şi probabil că un anumit fel de taxare există în toată Europa şi în ţările membre ale Uniunii Europene, dar nu o bâlbâială, aşa cum există la noi. Şi sigur taxa de mediu trebuie să ţină cont de ceea ce poluează şi de acest principiu: poluatorul plăteşte. Dar până a ajunge la aceste principii, noi găsim tot felul de alte explicaţii. Domnule ministru al economiei şi finanţelor, sigur că există o serie de abordări, eu mi-am scos pe aici toate prevederile directivelor Uniunii Europene, n-o să vi le prezint, numai aşa, ca să mă documentez, şi nu găsesc în foarte multe din aceste directive ceea ce vrem noi să facem. Şi mă întreb: câte taxe şi impozite plătesc românii pentru mijloacele de transport? Şi eu, care sunt un om care provin din administraţia locală, o să vă spun că foarte multe, începând cu taxa pe mijloacele de transport şi poate că această chestiune trebuie să vă stea în atenţie la noua ordonanţă sau proiect de ordonanţă pe care îl pregătiţi. O primă taxă este taxa asupra mijloacelor de transport. După aceea, rovigneta, care este o taxă de drum şi care priveşte tot maşinile. După aceea, sunt tot felul de alte licenţe, licenţe de execuţie, licenţe de agrementare şi tot felul de taxe care privesc tot mijloacele de transport. Oare câte taxe trebuie să plătească românii pe mijloacele de transport? Dar oare pe lângă autoturisme nu sunt şi alte mijloace de transport care poluează? Bărcile ce sunt? Vapoarele ce sunt? Trenurile ce sunt? Şi alte şi alte mijloace de transport. Poate vă gândiţi ca această taxă de mediu care, probabil, până la urmă trebuie să existe, s-o cuplaţi cu celelalte taxe şi poate cetăţenii să plătească o dată cu, ştiu eu, taxa pe mijlocul de transport, şi o cotă mică pentru taxa de mediu şi să n-o aducem la Guvern această taxă de mediu şi la Ministerul Mediului, ci să constituim, având în vedere principiul autonomiei locale, să constituim acest fond de mediu la nivelul autorităţilor locale şi să-şi rezolve problemele pe care le au pe acolo, pe plan local, nu să adunaţi dumneavoastră banii la nivel central şi după aceea, prin hotărâre de Guvern sau ordin al ministrului, să-i împărţiţi pe ochi frumoşi, acolo unde doriţi dumneavoastră. Sigur că subiectul acesta aş putea să-l dezvolt foarte mult, dar am să renunţ şi totuşi am să continuu spunându-le celor care ieri doreau răspunsuri, de ce P.S.D.-ul sau şeful Guvernului actual, ştiţi că avem mai nou un premier şi un şef de Guvern, premierul fiind Tăriceanu, şeful de Guvern fiind Geoană, de ce nu a acţionat cu fermitate pentru eliminarea taxei? Păi, domnilor, v-am răspuns de ce nu a acţionat cu fermitate, pentru că noi avem la îndemână numai moţiunile, dar dumneavoastră, ca membri ai Guvernului, cei de la alianţa DA, puteaţi s-o rezolvaţi într-o zi printr-o ordonanţă de urgenţă prin care să abrogaţi prevederile din Codul fiscal. Acesta este răspunsul pentru colegul care solicita ieri răspuns din partea P.D.-ului. Şi am să închei în felul următor: domnilor care aţi luat cuvântul şi care sunteţi foarte fericiţi că P.S.D.-ul s-a hotărât să voteze această moţiune simplă, vă spun acum, probabil că o să vă miraţi, P.S.D.-ul nu votează moţiunea simplă depusă de P.D.-L. Nu o votează, dar votează împotriva taxei de primă înmatriculare. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Aţi epuizat timpul alocat partidului dumneavoastră. Din partea Partidul Naţional Liberal, domnul deputat Relu Fenechiu. Se pregăteşte domnul deputat Cezar Preda.
			Domnul Relu Fenechiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Ne mirăm de ce imaginea Parlamentului scade în fiecare zi în ochii electoratului. Stau şi eu de ieri după-amiază şi mă minunez auzind diverşi vorbitori prezenţi la această tribună şi ascultând că se vorbeşte despre multe epitete de-ale unor colegi de-ai noştri, dar nimeni nu spune că principalul epitet care ar trebui atribuit unora este iresponsabilitatea. Vedeţi dumneavoastră, acum câteva luni sau poate un an, vorbea preşedintele de facto al Partidului Democrat, domnul Traian Băsescu, despre soluţia imorală, despre Grupul Partidului Conservator. Am auzit la începutul acestor dezbateri o doamnă deputat din acea parte a Grupului Partidului Democrat care se referea la o doamnă de care ştiu eu că făcea parte din acea soluţie imorală, la o doamnă deputat Graţiela Iordache, făcea referire la luările dumneaei de poziţie, şi eu mă întreb: făcea referire la perioada când făcea parte din soluţia imorală sau la perioada când făcea parte din soluţia morală pentru domnul Băsescu? N-am înţeles foarte bine acest lucru. Mai departe, mi-aş pune întrebarea, pentru că s-a făcut referire la Realitatatea TV: oare cei de la Realitatea TV sunt angajaţii dumneavoastră sau dumneavoastră, cei din P.D., sunteţi pe statele de plată ale patronului de la Realitatea TV? Pentru că o legătură, cu siguranţă, există aici.
			Doamna Denisa Graţiela Iordache (din bancă): Există legătura cu cetăţenii.
			Domnul Relu Fenechiu: Auziţi, dacă această doamnă care a vorbit acum spune că are vreo legătură cu cetăţenii, eu îmi cer scuze. Este evident că această moţiune este folosită de colegii de la P.D-L. doar ca un pretext de campanie electorală, se vede de la o poştă. Pentru că aceştia au învăţat foarte bine lecţia de populism de la "profesorul", cum îl mai cheamă pe Traian Băsescu, şi anume, că dă foarte bine la popor. Adică vii tu, P.D-L.-ul, şi spui că vrei să-i scapi pe români de taxe şi impozite. Îmi cer scuze! Stimaţi colegi, Această moţiune nu-şi găseşte rolul din două motive foarte clare: în primul rând, Guvernul Tăriceanu a propus deja modificări legislative importante, astfel încât taxa să fie în acord cu Uniunea Europeană şi cu solicitările românilor. Ăsta este principalul motiv pentru care eu vă întreb: de ce mai discutăm acest lucru? Se poate lua o decizie. Moţiunea simplă trece. Asta înseamnă în cel mai dur caz că acest Guvern va trebui să ţină seama de recomandările dumneavoastră. Păi a ţinut, domnilor! Deja ordonanţa de urgenţă există, trebuie doar s-o votaţi. În al doilea rând, această taxă a fost iniţiată de un ministru P.D. şi aparţine P.D., chiar dacă şi-a pus în coadă L. acum. Aşadar, de unde dreptul moral al dumneavoastră de a depune o moţiune pentru eliminarea taxei? În 2006, când se aflau pe aceeaşi parte a baricadei cu Guvernul Tăriceanu, miniştrii P.D. Sulfina Barbu, Vasile Blaga, Monica Macovei, şi-au pus semnătura pe legea pentru susţinerea adoptării taxei de primă înmatriculare. Mai mult, democraţii au făcut lobby în Parlament şi au votat în favoarea acestei taxe în 2006 şi 2007. Dragi colegi, Ceea ce românii plătesc astăzi este "taxa Sulfina", iar dumneavoastră aţi făcut o moţiune de cenzură împotriva "taxei Sulfina". Guvernul să ştiţi că a luat act de cererea dumneavoastră şi a introdus o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea "taxei Sulfina". Din cauza unei astfel de atitudini inconsecvente, riscăm totuşi să aruncăm în derizoriu însăşi nevoia de a ne opune degradării mediului. Problema poluării este una reală, dar prin atitudinea colegilor de la P.D-L., poluăm chiar scopul taxei în forma în care va fi ea în cele din urmă aplicată. Eu, personal, nu cunosc şi nici nu am auzit vreodată ca P.D-L. să aibă vreo strategie, vreo viziune în problematica mediului. E foarte simplu să faci politică spunând doar ce vrea poporul să audă. Este mai greu însă... iar pentru P.D.-L. pare chiar imposibil, să-ţi asumi măsuri care presupun implicarea şi responsabilizarea cetăţenilor şi care au scopul de a preveni dezastrele ecologice de mai târziu. Toate partidele au susţinut integrarea României în Uniunea Europeană, dar pentru fiecare partid în parte, Europa pare să impună obligaţii diferite. La Bruxelles, există o viziune clară, pe termen lung, în ceea ce priveşte ameninţarea pe care o reprezintă schimbările climatice. Una din măsurile vizate este aceea ca toate statele membre să scoată din circulaţie, începând cu anul 2011, autovehiculele Non-euro. În România, unii politicieni nu vor să priceapă că problema mediului trebuie să fie tratată cu aceeaşi responsabilitate. Guvernul Tăriceanu a înţeles această direcţie europeană care, de altfel, va deveni obligatorie pentru statele membre. Dumneavoastră, cei care cu iresponsabilitate acum criticaţi această taxă, vreţi să lăsaţi românii să-şi cumpere maşini vechi, dar vă întreb ce veţi face atunci când Uniunea Europeană le va interzice să circule cu ele? Veţi aduce dumneavoastră banii care le vor trebui românilor pentru casarea acestora? Nu. Veţi găsi o altă idee populistă şi atunci, cu siguranţă. Eu sunt mai mult îngrijorat decât mândru că P.N.L. este singurul partid din România preocupat de problemele de mediu. Orice formaţiune politică, alianţă sau uniune se va afla la guvernare în viitorul mandat va trebui să se concentreze, stimaţi colegi, pe politicile de mediu. În celelalte state membre, problema ecologică ocupă un spaţiu foarte larg în dezbaterile publice, dar nu are aceste accente populiste, demagogice, electorale şi, mai ales, iresponsabile, cum se tratează astăzi, aici, problema. P.D-L. acuză Guvernul Tăriceanu II că destinaţia banilor colectaţi prin această măsură nu este una de natură ecologică. Nimic mai fals! Proiectul de ordonanţă al Guvernului care propune adoptarea taxei de poluare prevede clar că sumele colectate vor alcătui bugetul fondului pentru mediu. Astfel va fi posibilă realizarea de proiecte de îmbunătăţirea calităţii mediului, foarte necesare, dar pe care România nu şi le-a permis până acum. Stimaţi colegi, E păcat că un subiect atât de important e tratat cu populism de unii factori politici. Scopul nostru ar trebui să fie acela de a convinge populaţia că protecţia mediului costă bani. Forma propusă de Guvern nu este perfectă, dar încearcă totuşi să fundamenteze principul european că poluatorul plăteşte. Domnilor, având acelaşi principiu în politica românească, eu îndrăznesc să spun că poluatorul politic al acestei ţări, în speţă P.D-L., va plăti în faţa electoratului pentru atitudinea sa demagogică. Stimaţi colegi deputaţi de la Partidul Democrat, este uşor acum să explici poporului cum ar putea să trăiască fără taxe. Întrebarea care ţine de un test al maturităţii politice este dacă, indiferent cât de mult ne-ar costa pe noi toţi, suntem dispuşi să susţinem politici de mediu care s-ar putea să se dovedească salvatoare pentru generaţiile următoare. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Aţi epuizat 8 din cele 13 minute care mai rămăseseră partidului dumneavoastră. Din partea Partidului Democrat-Liberal, domnul deputat Cezar Preda.
			Domnul Cezar Florin Preda: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Dacă aveam 30 de minute şi tot le umpleam. cu un comentariu după ce a vorbit Relu Fenechiu, nu ţi-ajung 30 de minute să comentezi. Domnia sa spunea la un moment dat că are probleme şi că nu înţelege. Asta e o problemă mai veche a domniei sale, nu e de acum, de la moţiune, şi faptul că "responsabilitate" în mintea domniei sale e epitet, îmi dau seama cam ce probleme are şi cam cum se poziţionează faţă de moţiune. Am să revin totuşi pe subiectul acesta deosebit de important pentru că ieri am ascultat o expunere a domnului ministru, care s-a vrut o explicaţie foarte judicioasă la ceea ce se întâmplă şi la ceea ce va fi. Eu cred că de fapt s-au amestecat merele cu perele şi au fost foarte multe explicaţii despre o taxă care va apărea. Aş vrea să vă spun că am observat, de când s-a introdus proiectul de lege din 3 decembrie privind anularea taxei auto şi returnarea banilor cetăţenilor, şi de când societatea civilă s-a mobilizat pentru a obţine acest demers, că toate partidele politice s-au mobilizat şi au adus în dezbatere publică numai tema paternităţii taxei. Toată lumea s-a interesat cine e mama taxei, cine e tatăl taxei, cine e naşul taxei, pe toţi asta îi interesează foarte mult şi cred că o cerere la domnul Nicolăescu de stabilirea pe baza ADN-ului e posibilă şi o vom face. Dar nu cred că atât avem noi de spus cetăţenilor. Am fost acuzaţi aici, Partidul Democrat-Liberal, de foarte multe chestii legate de poziţia noastră şi am fost făcuţi şi demagogi, am fost făcuţi în toate felurile pentru că s-a considerat că opoziţia avută în Guvernul României, atunci când făceam parte, nu mai trebuie comentată şi nu mai trebuie schimbată pe veci. Este incorect. Noi am recunoscut şi ne-am asumat toate lucrurile bune făcute în timpul guvernării la care am participat şi toate lucrurile rele ale guvernării. Eu cred că aşa este corect să procedezi şi să nu spui numai lucrurile rele, şi numai lucrurile bune. dar atunci am făcut un lucru rău şi l-am văzut că este rău. Şi l-am văzut nu când am fost daţi afară de la guvernare, ci înainte de a fi daţi afară de la guvernare. Şi l-am spus în C.N.C.-ul Alianţei, domnilor colegi, de mai multe ori şi am cerut în Consiliul Naţional de Conducere a Alianţei să modificăm şi să anulăm această taxă. Pentru că se spune acum că această moţiune şi acest demers pe care văd că deşi l-au dezaprobat, tot mai multe partide şi-l însuşesc şi depun proiecte de legi la Senat şi la Cameră. Cred, toate partidele, inclusiv noi, că pot avea vreun beneficiu electoral sau vreun beneficiu politic în această acţiune? Eu nu cred că acest demers al nostru poate convinge cetăţenii României să ne aducă nouă un plus electoral. Este vorba numai de a îndrepta o greşeală care s-a făcut. Şi asta este obligaţia noastră, să îndreptăm această greşeală. S-a spus aici despre taxa de mediu, despre ministrul care a iniţiat-o, despre cum s-a modificat ea, şi în comisia de specialitate, şi în Guvern, şi la votul final, toate au fost corecte spus, dar nu s-a spus aici cât de mult este hulită această taxă şi cât de mult este, până la urmă, dusă în ceea ce înseamnă ilegalitatea conţinutului ei. Această taxă a fost o taxă ilegală. Bun. Guvernul ia act şi modifică această taxă, dar ceea ce a însemnat o ilegalitate trebuie să repari şi să dai banii înapoi. Acesta cred eu că trebuie să fie până la urmă demersul pe care trebuie să-l facem. Aş vrea să vă mai spun că ceea ce este de semnalat este poziţia greşită, cred eu, credem noi - Partidul Democrat-Liberal - a primului-ministru şi a unor colegi parlamentari, care acuză societatea civilă la instigare, la nesupunere civică. Este o eroare pe care o facem şi care nu trebuie să intre în vocabularul sau în demersul niciun parlamentar, pentru că aşa ceva nu există şi nu face decât să compromită şi mai mult poziţia Parlamentului, care se vede cu faţa la interesele proprii şi cu spatele la cetăţean. Cred, domnilor colegi, că este momentul să începem să avem de acum înainte o abordare responsabilă a tuturor deciziilor pe care le luăm şi care se dovedesc în timp că nu sunt bune şi nu fac bine niciunui cetăţean al României. Nu este acesta nici primul caz, şi cred că nu va fi nici ultimul caz când va trebui să revenim asupra deciziilor noastre şi să ne îndreptăm greşeala, eroarea pe care o facem chiar noi aici, în Parlament, în aşa fel încât orice act normativ să fie un act în folosul cetăţenilor. Vă mulţumesc, şi doresc să solicit tuturor grupurilor parlamentare să voteze pentru această moţiune, nu pentru Partidul Democrat-Liberal, ci pentru cetăţenii României. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Ioan Ghişe. Urmează, în încheierea dezbaterilor, domnul deputat Marian Paveliu, de la Grupul parlamentar al P.D.
			Domnul Ioan Ghişe: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Cetăţenii României merită să ştie că guvernul nu aprobă taxe. Conform art.139 alin.(1) din Constituţie, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale se stabilesc numai prin lege. Această taxă a fost aprobată de Parlament la 5 iunie 2006, la propunerea guvernului ca iniţiativă privind Legea Codului fiscal, iniţiativă pe care, cu onor, doamna ministru al mediului, Sulfina Barbu, şi-a dat avizul. Ulterior, Ordonanţa nr. 110 din 21 decembrie 2006, care modifica prevederea Codului fiscal privind această taxă, a fost iniţiată, cu onor, de către ministrul fostului Partid Democrat, ministrul transporturilor, senator Radu Berceanu. Modificarea ordonanţei s-a aprobat în Camera Deputaţilor cu 207 voturi pentru, un vot împotrivă şi 2 abţineri. Constituţia României, în art.74, spune că Guvernul are iniţiativă, iar în art.111 spune că este obligat să prezinte informare către preşedinţii Camerelor şi preşedinţii de comisii ori de câte ori există o iniţiativă care afectează veniturile bugetului de stat, aprobat de Parlament. Aşadar, moţiunea supusă atenţiei noastre, ce vrea să ceară? Vrea să ceară Guvernului să modifice taxa, adică vrea să ceară Guvernului să facă o ilegalitate şi o încălcare a Constituţiei? Semnatarii... din două, una. Semnatarii moţiunii ori nu ştiu procedura constituţională şi legală, ori este o problemă de incompetenţă, este o problemă de demagogie, pentru că dânşii, în opinia mea, vor doar să obţină un slogan pe scrollurile televiziunilor obediente şi pe manşeta ziarelor oficioase, şi anume că fostul Partid Democrat e bun şi că Guvernul Tăriceanu ar fi rău. Perfidia moţiunii se bazează pe o lege sociologică, potrivit căreia mulţi aud, puţini cunosc. Scopul moţiunii este, evident, demagogic şi electoral. De fapt, moţiunea arată duplicitate, perfidie şi cinism, pentru că Partidul Democrat, după ce a semnat, prin miniştrii săi, a votat în Parlament, în unanimitate, moţiunea, acum este împotriva ei. chipurile! Semnatarii se bazează pe următoarea idee: "Minte, minte, că totuşi poate rămâne ceva". Se bazează pe faptul precizat într-o lege sociologică, încă acum două sute şi ceva de ani, "că mulţimile uită repede şi nu fac conexiuni". Aşadar, stimaţi colegi de la Partidul fost Democrat, este o problemă de morală a dumneavoastră faţă de cetăţenii României. Ceea ce aţi votat şi susţinut, acum spuneţi că sunteţi împotrivă. Acesta este un mod necinstit de a face politică pentru şi faţă de cetăţenii României. Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, domnul deputat Sorin Paveliu.
			Domnul Marian Sorin Paveliu: Stimaţi colegi, Cred că în această sală se găseşte o mare parte dintre colegii deputaţi care sunt, la fel ca şi mine, proeuropeni. Ne-am dorit să intrăm în Comunitatea Europeană nu numai pentru a beneficia de bunăstarea pe care ne-o transmite această uniune, ci şi pentru că această formă de asociere impune respectarea unor reguli. Este evident că în cazul acestei taxe pe care o discutăm astăzi, România nu respectă această regulă. Este timpul să luăm în serios acest statut de ţară membră a Comunităţii Europene, iar atunci când cineva ne trage de mânecă să reacţionăm imediat. Domnul ministru Vosganian ne-a spus că sunt doar câteva procese, dar sigur că vor urma şi altele. Dar, a uitat să ne spună de punctul de vedere al reprezentantului Comunităţii Europene, care ne-a ameninţat în mod natural, prin exercitarea funcţiei pe care o deţine, de comisar, că va fi nevoit să înceapă o acţiune împotriva statului român. Ştim cu toţii că există mai multe feluri de minciuni: minciuni prin omisiune, jumătăţi de adevăruri sau minciuni propriu-zise. Şi, slavă Domnului, am auzit în cele două zile multe exemple din ambele categorii. În calitate de cetăţean onest, vreau să vă spun că violatorii, ucigaşii, hoţii, traficanţii de droguri mă sperie. În schimb, un guvern care mă minte, mă înspăimântă. Şi am să vă spun de ce. Pentru că acest guvern, dacă mă minte o dată, aştept să mă mintă de fiecare dată. Şi acest guvern, dacă mă minte o dată, s-ar putea să mă mintă şi atunci când este vorba de mai mult decât interesul meu personal. Şi, din păcate, chiar în aceste zile asistăm la momente în care Guvernul României ţine frâiele sorţii noastre, a întregii ţări. De aceea, dincolo de votul pentru această moţiune, pentru desfiinţarea unei taxe pe care o aştept să fie desfiinţată în prima şedinţă de guvern, cred că trebuie să realizăm că avem nevoie să cerem Guvernului României, indiferent cine este acum la guvernare şi cine va urma, repet, să cerem Guvernului României să renunţe la dublul discurs, să renunţe la a mai minţi cetăţenii pe care-i conduce privindu-i în ochi şi spunându-le neadevăruri, care sunt atât de evidente încât ne fac să roşim. Desigur că, împreună cu colegii mei din Partidul Democrat-Liberal, vom vota pentru această moţiune. Însă, îi rog pe toţi cei care vor vota pentru moţiune să se gândească şi la cele pe care le-am spus. Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Am finalizat dezbaterile. Vă rog, domnule deputat Gubandru.
			Domnul Aurel Gubandru: Drept la replică, vă rog.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă rog foarte mult, dacă mai sunt chestiuni de drept la replică.
			Domnul Aurel Gubandru: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De la această tribună, ieri s-a vorbit despre faptul că taxa de primă înmatriculare, şi nu este pentru prima oară când se vorbeşte despre acest lucru, ar avea coautor sau, dacă vreţi, ca principal element decisiv, în votarea acesteia în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, pe fostul preşedinte al comisiei, Mihai Tănăsescu. Eu aş vrea să afirm aici, în faţa dumneavoastră, că nu Mihai Tănăsescu a votat singur în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, şi că fără votul "in corpore" al Alianţei "DA" P.D. + P.N.L. de la acea dată, cred că este vorba de iunie 2006, nu ar fi fost posibil votul integral al comisiei. Prin urmare, orice speculaţii pe această temă cred că sunt fără temei. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Fenechiu, drept la replică.
			Domnul Relu Fenechiu: Aş vrea să-mi cer scuze antevorbitorului meu, de la Partidul Democrat, pentru că mi-a rostit numele, şi aş vrea să-i mai spun că, aşa cum la şcoală am învăţat că pentru un peisaj, spre exemplu, mirific este un epitet, tot aşa şi "iresponsabil" pentru anumite persoane este poate mai mult decât un epitet.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult. Dacă mai există alte intervenţii? Doamna deputat Graţiela Iordache, vă rog.
			Doamna Graţiela Denisa Iordache: Mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să vă spun că, în general, ezit să folosesc acest instrument parlamentar, care este dreptul la replică, dintr-un motiv foarte obiectiv. Cred că suntem aici ca să ne facem treaba şi datoria faţă de cetăţeni, şi nu ca să ne adresăm apelative, epitete şi injurii unul altuia. Acesta este şi motivul pentru care, în general, nici nu răspund diverselor acuze, afirmaţii mai mult sau mai puţin justificate. Dar, domnule Fenechiu, vreau să vă spun un singur lucru: insultând colegii de la P.D-L., vă insultaţi şi proprii colegi. Uitaţi-vă puţin în bănci: jumătate dintre parlamentarii P.N.L. sunt "foşti soluţii imorale".
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamna deputat. Acum lucrurile sunt clarificate, sper, între noi toţi. Îl salut pe domnul deputat Dumitru Dragomir, la sosirea sa. În încheierea dezbaterilor, îl invit pe domnul ministru Varujan Vosganian.
			Domnul Varujan Vosganian: Stimaţi colegi, Am ascultat cu mare atenţie toate luările de cuvânt, şi aş începe chiar cu cea din urmă, mă refer la dreptul la replică. Unii colegi au spus că aici a fost un scandal; alţii au spus că e vorba de un spectacol de bâlci, ieftin. Eu îmi cer scuze. Mă simt oarecum stânjenit. Am răspuns unei invitaţii procedurale şi am tratat cu seriozitate această temă. Îmi pare rău dacă s-a lăsat această impresie şi dacă aşa s-a întâmplat, atunci lăsaţi-mă să sper că nu a fost din vina mea. De asemenea, aş vrea să recomand unora dintre colegii mei parlamentari, chiar cu pretextul reluării unor consideraţii ale românilor, să nu mai folosească, cel puţin faţă de miniştrii care îi tratează cu respect, apelative de tip jecmănitori, hoţi, caţavenci şi altele asemenea. Deci, stimată doamnă, în legătură cu sfiala pe care aţi dovedit-o în a folosi astfel de cuvinte, vă rog să vă amintiţi că, ieri, chiar dumneavoastră, reluând anumite declaraţii, aţi folosit aceste apelative la adresa guvernului. Eu iau poziţia dumneavoastră de astăzi ca o scuză, pentru faptul că ieri aţi folosit aceste cuvinte nepotrivite pentru stilul unui om politic. Pentru că, stimaţi colegi, vă sperie gândul dacă aş citi şi eu ce spun alţii despre dumneavoastră. De aceea, eu zic că frumos este ca noi să ne asumăm declaraţiile noastre şi să folosim un limbaj cât mai civilizat. Din acest punct de vedere, am o adresare şi către o colegă deputată, semnatară a moţiunii, al cărei nume nu l-am reţinut. Stimată doamnă, De data asta, cu totul în afara dezbaterii, credeţi-mă, politica românească trebuie să se recupereze în primul rând prin cultură. Tranziţia aceasta, oricât se spune despre ea, că a fost o tranziţie a privatizărilor, o tranziţie a macrostabilizărilor, are în fond un profund caracter cultural. Până când nu emancipăm mentalităţile, nu o să ne facem bine. De aceea, vă rog eu, nu mai folosiţi faptul că anumiţi oameni au o anumită cultură, ba chiar unii sunt creatori de cultură în sens peiorativ. Eu nu cred că a avea deprinderea de a cânta la un instrument scade cuiva performanţa în oricare alt domeniu. Deci, dacă aţi dorit să fiţi peiorativă, după opinia mea, acest lucru s-a întors împotriva dumneavoastră. Dacă aţi dorit să fiţi politicoasă, ar fi trebuit să începeţi cu calitatea pentru care eu, astăzi, sunt aici, pentru că altminteri mi-aş fi adus instrumentul şi împreună am fi făcut un duo, cu care poate am fi convins mai bine alegătorii în legătură cu ceea ce dorim să spunem. (Aplauze) Şi, pentru că tot suntem la "Consideraţiuni generale", stimaţi colegi, pentru ca noi să fim credibili, trebuie să folosim cifre oficiale. Atunci când eu am coordonat împreună cu un coleg analiza guvernării anterioare, am convenit că trebuie să utilizăm cifrele oficiale ale Guvernului, ale Institutului Naţional de Statistică, ale Băncii Naţionale. Pentru că, dacă noi contestăm cifrele oficiale, va fi un dialog al surzilor. De aceea, când vorbim, de pildă, de biruri, ar trebui să fim puţin mai reţinuţi. Această guvernare a fost în succesiunea guvernărilor, de foarte multe decenii încoace, prima guvernare care a redus substanţial impozitul pe salarii, de la o medie de 25%, la o cotă unică de 16%; a redus impozitul pe profit de la 25%, la 16%; a scăzut contribuţiile cu 10%, în condiţiile în care n-a mărit niciun impozit fundamental. A spune despre o astfel de guvernare şi a spune despre acest ministru, care vă vorbeşte şi care a creionat această strategie a relaxării fiscale, că pune taxe numai ca să jecmănească poporul şi să umple bugetul, este o deturnare a fondului problemei. Stimaţi colegi, Eu vreau să vă spun un lucru foarte răspicat: cheltuielile bugetare au crescut de la 19 miliarde de euro în 2004, la 54 miliarde de euro în 2008. Bugetul României se poate descurca şi fără această taxă. Problema este însă legată de cu totul alte considerente, şi-mi pare rău, vorbind despre siguranţa rutieră, despre calitatea aerului, despre problemele pe care o să le avem după 2011, odată cu armonizarea legislaţiei europene, după chestiunile privind speranţa de viaţă şi bolile ce decurg din poluare, prin faptul că Bucureştiul este cea mai poluată capitală europeană, după pilda altor ţări care au procedat la eliminarea oricărei taxări şi, după aceea, cum este cazul Poloniei, s-au grăbit repede în faţa dezastrului să pună o astfel de taxare. Dacă eu n-am reuşit să vă conving de nimic din toate acestea, eu îmi manifest regretul, dar socotesc în acelaşi timp că această temă merită un subiect în plus de meditaţie. Da, faptul că aceşti bani vor fi folosiţi, şi dumneavoastră veţi vota acest lucru, exclusiv pentru fondul de mediu, şi veţi vota proiectele de mediu care se vor face, da, aceasta va pune, în sfârşit, într-o lumină clară taxa de poluare auto, şi dumneavoastră veţi avea în foarte scurt timp privilegiul să faceţi asta pentru binele naţiunii române. Şi aceşti bani vor merge direct la fondul de mediu aşa cum, nu vă supăraţi, ar fi trebuit s-o facem atunci, în 2006, şi nu să greşim. Şi, pentru că vorbim de greşeală, stimaţi colegi semnatari ai moţiunii, credeţi-mă, eu sunt ultimul pe care să-l suspectaţi în această privinţă de vreo intenţie. Vreau să vă spun, cu tot respectul, că la data aceea eram preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Senatului. În calitatea pe care o aveam, am respins amendamentele care îmi măreau taxa, iar proiectul a trecut prin Senat în forma venită de la Guvern. În schimb, dumneavoastră, prin votul dumneavoastră, aţi acceptat mărirea acestor taxe. De aceea, dacă ar fi să arătăm o balanţă a reproşurilor... şi, domnule Cezar Preda, ar fi interesant să citiţi şi stenograma votului final, în care dumneavoastră îi certaţi pe unii dintre colegi că n-au votat o lege aşa de europeană, că tot suntem la momentul adevărului, deci, în privinţa asta, credeţi-mă, cu multă generozitate eu vă reîntorc reproşurile şi aş vrea foarte mult să explicaţi dumneavoastră de ce aţi fost de acord cu majorarea substanţială a acestei taxe. Da, stimaţi colegi semnatari ai moţiunii, nu-i suficient să spuneţi că aţi greşit! Pentru că, dacă aţi greşit, atunci când vom da banii înapoi ar trebui să luăm din soldele celor care au votat. (Aplauze.) De ce să iau eu banii pe care i-am dat la şcoli, la sănătate? Iau banii de la cei care au greşit. Oricine greşeşte plăteşte. Aş vrea să mai spun în această paranteză ceva legat de un coleg deputat, care a vorbit de sărăcie, de faptul că avem 140.000 de români care au intrat şi în sărăcie, probabil, absolută, spune colegul. Stimate coleg, vă invit la sediul ministerului nostru, să consultaţi documentele. Sau, nu, am să vi le trimit eu, pentru că sunteţi preşedinte de comisie şi într-un fel sunteţi şeful meu, ca preşedinte al Comisiei pentru industrii. Veţi vedea acolo că "sărăcia absolută" s-a redus drastic, şi vă spun cu toată responsabilitatea mea de ministru al economiei şi finanţelor, garant al siguranţei financiare a românilor, că în 2009, după ultima tranşă de creştere a pensiilor, în România nu va mai exista niciun pensionar de asigurări sociale aflat în sărăcie severă, pe criteriile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Este o performanţă pe care am reuşit-o cu toţii, este o asumare morală de care ne-am achitat, iar înlăturarea unor nedreptăţi este rezultatul în fond al muncii tuturor, pentru că noi, pensiile le plătim din impozitele pe care le luăm de la cei care muncesc. (Aplauze.) Pentru că, stimaţi colegi, şi cu asta închei paranteza, acum mă adresez tuturor celor care sunt într-un fel sau altul în opoziţie. Nu încercaţi să câştigaţi voturi făcând de ocară România, pentru că, chiar dacă României îi este greu acum, România trebuie mai ales iubită când îi e greu! Pentru că cei care fac de ocară România, vorbind despre sărăcie, despre colaps economic, despre demenţa preţurilor, lăsând în acest fel agenţiilor de rating din străinătate, preluând aceste informaţii, să dea despre România perspective negative, nu fac bine. Pentru că, la anul, indiferent cine va guverna, vom fi tot împreună în această sală. Şi, până la urmă, datoria noastră este să ne asumăm realitatea aşa cum este ea, şi să apărăm demnitatea românilor. Acum, trecând la subiect, demnitatea românilor nu se apără în primul rând încurajând folosirea unor obiecte de care alţii nu mai au trebuinţă. Dacă dumneavoastră credeţi că facem un bine oamenilor cu venituri reduse, dându-le acces la produse proaste, vă înşelaţi. Păi, atunci, hai să facem şi magazine în care să vindem resturi de mâncare rămase de la mesele altora. hai să facem magazine în care să vindem haine pe care alţii nu le mai poartă, peticite şi demodate. Credeţi că pentru demnitatea românilor şi pentru protecţia reală a românilor acesta este modul în care noi ne respectăm unii pe alţii, sau o ţară în care să asigurăm un motor de dezvoltare internă, în care să recomandăm, prin lege, utilizarea unor obiecte, utilizarea unei aparaturi, unor vehicule care să permită curăţenia aerului din jur şi care, până la urmă, să fie o proprietate demnă pentru un popor demn. Am văzut aici în sală trei atitudini diferite: o atitudine a colegilor de la P.N.L., de la U.D.M.R. şi de la Partidul Conservator, care susţin filozofia taxei şi îmbunătăţirea acestei taxe, pe un model pe care noi l-am explicat. Şi am să reiau în câteva cuvinte acest model. De asemenea, am văzut atitudinea celor care s-au angajat clar să respingă această moţiune. am văzut, de asemenea, unele declaraţii ale colegilor de la P.S.D., care sunt de acord cu faptul că România trebuie să aibă o astfel de taxă, şi care socotesc că o eventuală aprobare a acestei moţiuni ar grăbi procesul de armonizare legislativă şi îmbunătăţirea taxei pe o filozofie legată de emisiile de mediu. Şi am văzut o atitudine a colegilor semnatari ai moţiunii, care nu doresc niciun fel de taxe. În privinţa asta, doresc să vă spun că atitudinea Guvernului este în spiritul majorităţii parlamentarilor membri ai Camerei Deputaţilor. Guvernul, în foarte scurt timp, va prezenta o formă de modificare a acestui act normativ. Această formă de modificare, dat fiind că veniturile bugetare se vor reduce cu aproape 40%, înseamnă că pentru români va însemna o anumită despovărare. În al doilea rând, proiectul de ordonanţă arată clar că banii merg direct la fondul de mediu. Şi se enumeră şapte şiruri de tipuri de proiecte şi modalitatea prin care acestea se derulează, prin fondul de mediu, împreună cu organizaţiile neguvernamentale, împreună cu administraţia locală, împreună cu companiile implicate în dezvoltarea energiilor regenerabile şi împreună cu persoanele care doresc să-şi îmbunătăţească ambientul prin utilizarea unor formule termice mai eficiente. De asemenea, această ordonanţă de urgenţă preia ideile valoroase care s-au spus aici, legate de introducerea criteriilor de emisie de bioxid de carbon, în măsura în care este posibil. Adică, pentru autovehicule EURO 4, unde în Cartea tehnică aceste emisii sunt prevăzute ca atare. De asemenea, se menţine criteriul potrivit căruia o maşină de o normă de poluare mai mare, cum ar fi Non-euro, EURO 1 şi EURO 2, plăteşte pentru că poluează mai mult, cu o taxă mai mare decât un automobil EURO 4. fireşte, automobilele EURO 5 şi celor care merg pe biocarburanţi, sunt exceptate dat fiind că nivelul lor de poluare este extrem de scăzut. În acelaşi timp, proiectul prevede şi o dezvoltare a utilizării programului de finanţare a casării maşinilor vechi şi de stimulare a cumpărării de maşini noi. Este, aşadar, un proiect care, aşa cum a rezultat şi din dezbaterile de astăzi, întruneşte voinţa majorităţii parlamentarilor, şi eu cred că în acest fel vom încheia, în sfârşit, această dezbatere. Dar am acum un cuvânt, din nou, de salut faţă de semnatarii moţiunii. Stimaţi colegi, aţi spus că aţi greşit. Aţi spus-o de mai mult ori. Personal, nu înţeleg de ce începând cu luna ianuarie dumneavoastră v-aţi mărginit la declaraţii sau la discuţii politice, când membrii dumneavoastră în Cabinet puteau utiliza acelaşi sistem ca în 2006 şi să facă o altă notă, în care să spună de ce nu-i bună taxa. Singurul document oficial pe care îl avem noi de la ministrul Sulfina Barbu, este o notă privind întinerirea parcului auto, în care se face o pledoarie pentru o introducere a taxei. Noi nu avem, de la membrii dumneavoastră în Cabinet, niciun alt document - şi puteau, slavă Domnului s-o facă! - ce să spună că nu mai trebuie să întinerim parcul auto, că trebuie să-l îmbătrânim şi, ca atare, trebuie anulată taxa. Nu-mi vorbiţi mie de declaraţiile preşedintelui Partidului Democrat. Nu-mi vorbiţi mie de discuţiile din Consiliul Alianţei, pentru că şi eu am fost membru în Consiliul Alianţei şi ştiu cum se discuta acolo. Mie vorbiţi-mi de procedură. A iniţiat Partidul Democrat-Liberal, pe vremea când era partid democrat, vreo procedură de anulare a taxei? Răspuns: nu. Deci, dumneavoastră, procedural, nu v-aţi recunoscut greşeala. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional-Liberal.) Fireşte, mă refer la perioada cât aţi fost la guvernare. Pentru că după ce n-aţi fost la guvernare, v-a fost cu mult mai uşor să fiţi dezinvolţi. Acum, însă, trec la problema de fond şi cu asta am să închei. Stimaţi colegi, Domnule dragă, dumneavoastră aţi spus ieri că numai boul este consecvent. Înţeleg că inconsecvenţa este principiul dumneavoastră călăuzitor. (Râsete; aplauze.) Eu am să încerc, în acest mers sinuos al inconsecvenţei dumneavoastră, asumate cu o mândrie care n-a scăpat niciunui coleg, să vă fac, totuşi, o recomandare. Stimaţi colegi semnatari ai moţiunii, Nu ne putem juca cu această ţară. Dacă vrem să ne jucăm, e pavaj afară, facem un şotron şi ne descătuşăm energiile. Cu ţara, nu ne putem juca. Dumneavoastră aţi spus că aţi greşit. Deci, orice om, mai ales parlamentarii, care au multe slăbiciuni omeneşti, sunt supuşi greşelii. Şi, atunci, vă întreb, colegii mei: dacă atunci aţi greşit, ce faceţi acum, ca să nu greşiţi din nou? Unde este studiul de impact pe care l-aţi făcut dumneavoastră, legat de anularea taxei? Aş dori de la dumneavoastră să-mi spuneţi, după estimările dumneavoastră, câte automobile vor intra în România după eliminarea taxei, ce structură va avea acest parc, ce impact va fi asupra calităţii mediului, ce impact va fi asupra producţiei autohtone de automobile şi vă recomand să vedeţi ce s-a întâmplat în Polonia cu producţia de automobile, vă recomand să vedeţi ce s-a întâmplat în Polonia şi Bulgaria după intrarea în Uniunea Europeană, vă recomand, de asemenea, să vedeţi că unele ţări ca Franţa, Finlanda au acceptat, în ultima vreme, introducerea unei astfel de taxe. Deci, stimaţi colegi, faptul că dumneavoastră veniţi cu cinci pagini, dintre care jumătate sunt invective şi dintre care jumătate sunt o apologie, un imn dedicat maşinilor vechi, care trebuie să fie cumpărate de oamenii care au bani puţini, vă rog să mă iertaţi, eu socotesc că dumneavoastră sunteţi în pericolul de a greşi din nou. Şi sunteţi colegii mei, şi eu sunt parlamentar, şi vreau să vă ajut să nu mai greşiţi şi a doua oară. Motiv pentru care, noi vom prezenta, probabil până la sfârşitul lunii februarie, o ordonanţă de urgenţă şi, în spiritul acesta discutat aici eu sunt convins că vom discuta serios, şi dacă sunt unele modificări de natură tehnică şi care sunt agreate şi de legislaţia europeană, atunci putem să considerăm că am ajuns la un punct în care nu avem câştigători şi perdanţi. Nu avem copii perdanţi; nu avem vârstnici, care nu au maşină, perdanţi; oameni, care merg pe jos, perdanţi; n-avem locuri de muncă pierdute; nu avem noxe mai mari. Avem, în acelaşi timp, şi oameni care plătesc o anumită taxă, dar ajungem la o armonizare. Stimaţi colegi, România nu este egală cu buzunarul nimănui, fie el samsar, fie cumpărător de automobil. România este o ţară întreagă. Nu poţi să te joci cu România, cum te-ai juca cu un pumn de grăunţe. Dacă ar fi să numeri grăunte cu grăunte, fiecare român, îţi trebuie un an. 22 de milioane de români să-i numeri unul câte unul, să le strigi numele, îţi trebuie un an. Acesta este poporul român! Oamenii au interese diferite. A încerca să utilizezi numai avantajele unora împotriva intereselor majorităţii, numai ca să iei un pumn de voturi, o urnă, necăjită, cu voturi în plus, mie nu mi se pare deloc corect. De aceea, noi vă propunem o soluţie care să protejeze, în perspectivă, România, s-o pregătească pentru întâlnirea cu strategia europeană, care să întrunească votul majorităţii dumneavoastră şi care să asigure, nu doar pentru 2-3% dintre români, ci pentru toţi românii din România, perspectiva unei ţări curate. Şi, cum vă spuneam, o să vină o zi când veţi vedea că ţările se vor măsura după calitatea aerului şi după calitatea oamenilor, mai mult decât p.i.b.-ul pe locuitor. Şi noi, oamenii politici, trebuie să fim primele modele în acest sens. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al P.N.L.)
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule ministru. Drept la replică, din partea domnului deputat Cezar Preda. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
			Domnul Cezar Florin Preda: Domnule ministru, eu, în general, ştiu ce spun şi recunosc ce spun. În ceea ce priveşte afirmaţia dumneavoastră, aţi mai făcut-o o dată, într-o emisiune televizată, bazându-vă pe o stenogramă. Citiţi-o complet. Este vorba de stenograma aprobării Codului fiscal şi luării de cuvânt din partea Partidului Democrat, cu critică la adresa Partidului Conservator, care făcea parte din acel Guvern. Era vorba despre aprobarea Codului fiscal. În ceea ce priveşte, domnule ministru, cum am abordat noi şi cum am legiferat Codul fiscal, aş vrea să ne aducem aminte cu toţii că au fost nişte erori majore de abordare a fiecărui articol, a fondului acestui important act normativ, ceea ce ne-a dus pe noi, din greşeala făcută atunci, să emitem la două săptămâni o erată şi să adăugăm la Codul fiscal anumite greşeli pe care le-am făcut aici, în sală. Deci, lucrurile trebuie spuse până la capăt. În ceea ce priveşte afirmaţia dumneavoastră de consecvenţă, iarăşi am greşit, domnule ministru. Nu numai boul este consecvent, ci şi domnul Vosganian. Vă mulţumesc. (Câteva aplauze din partea dreaptă a sălii).
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Eu o iau ca pe un compliment. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am finalizat dezbaterile. Dat fiindcă este ora 12,05, continuăm cu dezbateri pe ordinea de zi. Votul pe moţiune - la vot final.
			La pct.4: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.154/2007 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din Titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente Legea are caracter organic; raport de adoptare - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; procedură de urgenţă; suntem primă Cameră sesizată. Iniţiatorul, vă rog. Vă rog, doamna secretar de stat, pe scurt.
			Doamna Kibedi Katalin Barbara (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Ideea reformei justiţiei s-a axat şi pe modernizarea acesteia şi introducerea art.3041 din Codul de procedură penală, care asigura înlocuirea încheierilor de şedinţă, care nu totdeauna reflectă în mod exact ceea ce se întâmplă în sala de dezbatere, şi să se asigure o înregistrare audio-video. Dar, pentru aceasta, trebuia asigurată aparatura necesară. Din păcate, modificarea legislativă din domeniul achiziţiilor publice a făcut ca acel consiliu care judecă contestaţiile în domeniul licitaţiei să prelungească acea contestaţie care s-a introdus şi a fost înregistrată în luna iunie, până în luna octombrie, când s-a dat soluţia definitivă. Or, în condiţiile în care, până la finele anului, mai rămânea o lună şi jumătate pentru achiziţionarea acestei aparaturi audio-video, era clar că, din punct de vedere fizic, era imposibil să realizezi toate procedurile pentru a asigura aceste înregistrări. Astfel încât, rostul acestei ordonanţe este de a se proroga un an. Iar în acest an, când deja a fost demarată procedura, să asigurăm, într-adevăr, aparatura necesară pentru ca acest art.3041 să poată fi aplicat în practică. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, doamna secretar de stat. Domnule vicepreşedinte Florin Iordache, raportul comisiei, vă rog.
			Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă. Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de doamna secretar de stat. În urma dezbaterilor în comisie, membrii comisiei propun plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.154/2007. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule vicepreşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Vă rog, doamna deputat Aura Vasile. Aveţi cuvântul.
			Doamna Aurelia Vasile: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să readuc aminte că, dacă Legea nr.247/2005 nu ar fi fost realizată prin asumarea răspunderii, nu s-ar fi întâmplat ca, de la promulgarea ei şi până astăzi, tot să facem modificare şi tot să modificăm modificarea. Readuc aminte că partidul meu, Partidul Social Democrat, a avut amendamente la această lege, iar ceea ce acum Ministerul Justiţiei solicită era unul dintre amendamentele Partidului Social Democrat. O să votăm, pentru că este una dintre solicitările Partidului Social Democrat. Dar, încă o dată spun că dacă Legea nr.247 ar fi intrat normal în dezbaterea comisiilor de specialitate şi a Parlamentului, în ultimii doi ani nu făceam, ştiu eu, zeci de modificări.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat. Dacă există alte intervenţii? Nu sunt. Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final.
			Pct.5: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază. Legea are caracter organic; raport de adoptare din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; procedură de urgenţă; suntem primă Cameră sesizată. Vă rog, din partea S.P.P., pe scurt.
			Domnul Dorel Nuţu (colonel, Serviciul Protecţie şi Pază): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate doamne deputate şi stimaţi domni deputaţi, Foarte scurt, am să vă prezint. Necesitatea adoptării acestei ordonanţe a reieşit din faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite a considerat oportun şi necesar înfiinţarea, în regim de urgenţă, în România, a unui Centru de excelenţă pentru pregătirea cadrelor de securitate, în scopul instruirii, antrenării, perfecţionării forţelor de securitate multinaţională care participă la operaţiuni sub egida O.N.U. În vederea creării cadrului legal, a fost adoptată această ordonanţă de urgenţă. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Din partea comisiei, punctul de vedere? Se păstrează. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Vă rog, doamna deputat, la dezbateri generale.
			Doamna Aurelia Vasile: Domnule preşedinte, Este posibil să fie o eroare materială, dar, în raportul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, apare aici aşa: proiectul de lege are ca obiect aprobarea ordonanţei de urgenţă, în sensul legiferării dreptului Serviciului de Protecţie şi Pază de a încheia tratate la nivelul departamental şi înţelegeri tehnice. Din ceea ce ştim noi, tratatele sunt încheiate numai de Executiv, şi nu de S.P.P.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă rog, domnule director, dacă vreţi să explicaţi ce este cu tratatele acelea de acolo? Totuşi, de la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vreau un punct de vedere. Dacă nu, mai bine rămânem pe data viitoare.
			Domnul Dorel Nuţu: Dacă-mi permiteţi, în sensul Legii nr.590 privind tratatele, prin noţiunea de "tratat" se înţeleg acorduri, înţelegeri, înţelegeri tehnice. Deci, nu în sensul ..., iar orice înţelegere tehnică pe care noi o vom încheia cu O.N.U., sau cu alte instituţii din N.A.T.O., sau alte instituţii, va parcurge calea prevăzută de Legea nr.590, respectiv memorandum şi adoptare în Parlamentul României. Deci, nu vor fi încheiate nişte acorduri sau tratate fără ... Şi, dacă aţi observat, toate acestea se fac numai după o prealabilă aprobare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu parcurgerea tuturor paşilor legali.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. O să rog punctul de vedere al comisiei. Şi vă rog, domnule preşedinte, dacă vreţi să lămuriţi şi această chestiune.
			Domnul Costică Canacheu: Vă mulţumesc. Este simplu de lămurit. Dacă terminologia nu este corectă, - dar eu cred că este corectă -, ea vine din proiectul de lege avansat de Guvern, avizat de Consiliul Legislativ, de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Deci, nu cred că avem o problemă să reglementăm în acest fel, cu această sintagmă - "tratat".
			Domnul Bogdan Olteanu: Doriţi să mai interveniţi, doamna deputat?
			Doamna Aurelia Vasile: Domnul preşedinte al comisiei de specialitate nu m-a lămurit şi eu vă propun să fie retrimis la comisie, pentru a pune de acord ceea ce a spus iniţiatorul cu ceea ce nu a spus preşedintele comisiei. Deci, propun retrimiterea la comisie şi trecerea pe ordinea de zi, la prima şedinţă de plen.
			Domnul Bogdan Olteanu: Există intervenţii pe tema retrimiterii la comisie? Domnul preşedinte? O să vă rog să vă pregătiţi cartelele, că va trebui să supun la vot.
			Domnul Costică Canacheu: Nu văd necesitatea retrimiterii la comisii. Este limpede: tratate la nivel departamental - asemenea documente se pot încheia; înţelegeri tehnice cu organisme internaţionale - asemenea documente se pot încheia. Care ar fi nevoia? Ce să mai dezbatem?
			Domnul Bogdan Olteanu: Da, am înţeles. Oricum, dacă s-ar vota retrimiterea la comisie pe care aţi propus-o, doamna deputat, eu am să propun, în acelaşi timp, şi prelungirea termenului constituţional de dezbatere, ca să nu fie vreo problemă cu adoptarea tacită. Avem o propunere în acest sens şi supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie. Vă rog să votaţi. detalii vot
			Propunerea de retrimitere la comisie a fost adoptată. Se prelungeşte, de asemenea, termenul cu două săptămâni. Domnule preşedinte, termen la comisie? O săptămână? Presupun că este suficient, nu? Retrimis o săptămână.
			Pct.6: Propunerea legislativă pentru protecţia educaţională specială a minorilor ai căror părinţi se află la muncă în străinătate. Legea are caracter organic; raport de respingere - Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; suntem primă Cameră sesizată. Iniţiatorul, vă rog? Nu avem iniţiator. Comisia? Vă rog, domnule preşedinte, aveţi cuvântul.
			Domnul Petre Popeangă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La întocmirea raportului, comisia a ţinut seamă de avizul Consiliului Legislativ, precum şi de punctul de vedere al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare introducerea unor măsuri active de protecţie a minorilor ai căror părinţi nu se află alături de aceştia pe perioade îndelungate, din cauza deplasării la muncă în străinătate. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. La lucrările comisiei au fost prezenţi 16 deputaţi din totalul de 25 de membri ai comisiei. Au mai participat, de asemenea, ca invitaţi, doamna Gabriella Pásztor, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, şi doamna Eva Nagy, director în aceeaşi instituţie. Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, se propune plenului respingerea propunerii legislative, din următoarele motive: protecţia copilului este reglementată legislativ de o serie de acte legislative în vigoare, care conţin şi prevederile prezentei propuneri legislative. Este vorba de Legea nr.272/2004. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Fiind propunere de respingere, proiectul rămâne la vot final.
			Pct.7: Propunerea legislativă pentru completarea unor dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum şi pentru completarea art.6 din Legea contenciosului administrativ nr.554 din 07 decembrie 2004. Legea are caracter organic; raport de respingere - Comisia pentru industrii şi servicii; suntem primă Cameră sesizată. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul. Nu este prezent iniţiatorul. Comisia? Domnule preşedinte, vă rog.
			Domnul Iulian Iancu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat. Aş vrea să precizez că propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. Membrii comisiei, în urma dezbaterilor în plen, au decis, în unanimitate, respingerea propunerii legislative.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final.
			Pct.8: Propunerea legislativă privind modificarea Legii 128/1997 a Statutului personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare Legea are caracter organic; raport de adoptare - Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; suntem primă Cameră sesizată. Vă rog, iniţiatorul. Vă rog, domnule deputat Călian.
			Domnul Petru Călian: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege vizează personalul didactic de predare şi personalul didactic auxiliar din mediul rural, care predă în palatele şi cluburile copiilor. Deci, acest personal, practic, nu are prevăzut în Legea nr.128 decontarea transportului pentru cei care sunt nevoiţi să facă naveta. Mulţumesc Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Mulţumesc şi colegilor care sunt coiniţiatori şi sper ca, prin votul dumneavoastră, să reglementăm şi această problemă.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Iniţiator, vă rog frumos, doamna deputat.
			Doamna Lia Olguţa Vasilescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Deja colegul meu coiniţiator a spus despre ce este vorba. Vreau să vă spun că nu este vorba de niciun fel de efort bugetar din partea statului, pentru că este vorba de câteva zeci de oameni, dar ne-am gândit că nu este corect, din punct de vedere legislativ, să fie privaţi de anumite drepturi pe care le-au obţinut cadrele didactice, deci cei care au acelaşi grad cu ei. Sigur că am primit punct de vedere negativ de la Guvern. Pentru noi nu este niciun fel de mirare, având în vedere că numai Ministerul Educaţiei şi Cercetării ştie să facă legi bune în această ţară; noi, deputaţii, mai puţin. Deci, rugămintea mea ar fi să votaţi acest proiect de lege, pentru că este absolut necesar, pentru a elimina o discriminare. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamna deputat. Mai sunt iniţiatori? Nu mai sunt. Comisia, vă rog?
			Domnul Petre Popeangă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea cu un nou alineat a art.104 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au fost prezenţi 16 deputaţi, din totalul de 25 de membri ai comisiei. Au mai participat, de asemenea, doamna Gabriella Pásztor, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, şi doamna Eva Nagy, director în Direcţia relaţia cu Parlamentul, din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, comisia a propus, cu 15 voturi pentru şi o abţinere, adoptarea propunerii legislative. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Vă rog, domnul deputat Rus.
			Domnul Ioan Aurel Rus: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Sigur, fiind vorba de o propunere legislativă care reglementează şi aduce egalitate între cadrele didactice, nu putem să nu o susţinem. Salutăm chiar pe iniţiatori, şi Grupul parlamentar al Partidului România Mare va vota pentru. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Domnul deputat Manta.
			Domnul Pantelimon Manta: Foarte pe scurt. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, N-aş fi intervenit dacă doamna Vasilescu n-ar fi pomenit de punctul de vedere negativ al Guvernului, pasămite, Doamne, deranjată de această atitudine. Nu este aşa! Nu este aşa, pentru că punctul de vedere negativ se datorează faptului că, aşa cum s-a discutat şi în comisie, de lege lata - deci, de lege existentă, fără să fie nevoie de această propunere legislativă -, cadrele didactice care lucrează la fostele case ale pionierilor pot beneficia de aceste drepturi de care beneficiază toate cadrele didactice, pentru simplul şi elementarul motiv că şi ele sunt cadre didactice. Faptul că în realitate, sau în viaţa de zi cu zi, unii dintre cei care trebuiau să aplice legea n-au făcut-o, asta este o altă problemă. Şi am ajuns, oarecum, la un compromis, pentru a nu respinge total acest proiect de lege, şi am adăugat această sintagmă, "inclusiv cei din unităţile conexe". Aşa stau lucrurile. Deci, n-a fost vorba de o rea-credinţă, ci de, hai, să zicem, o mai bună clarificare a textului de lege. Şi, de aceea, şi noi ne-am însuşit această propunere, tocmai pentru ca, repet, să eliminăm din viaţa reală eventuale neajunsuri în aplicarea textului de lege. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult. Înţeleg că au solicitat, de asemenea, domnul deputat Andea, domnul deputat Călian.
			Domnul Petru Andea: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Considerăm că iniţiativa celor care au pornit acest proiect de lege este pozitivă. Subliniez faptul că formularea actuală, în lege, avea o oarecare lacună, pentru că făcea trimitere doar la unităţi de învăţământ. Ceea ce comisia a făcut, modificând, fireşte, ceea ce iniţiatorii ne-au depus la comisie, a fost să adauge şi "unităţile de învăţământ conexe", în acest fel legea fiind acoperitoare şi nemaiexistând pericolul vreunei interpretări sau eliminări a cadrelor didactice care sunt în unităţile conexe, respectiv casele şi palatele copiilor. Propunerea este binevenită şi noi considerăm că este bine să fie susţinută. Nu am remarcat că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului ar fi avut o poziţie net contrară. Forma în care a fost adoptată mulţumeşte ambele părţi. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Călian.
			Domnul Petru Călian: Vreau să fac precizarea că am lucrat pe două fronturi şi am interpelat şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu aceeaşi chestiune. Până la urmă, pe data de 11 februarie 2008, ministerul şi respectiv Guvernul au recunoscut că există această lacună şi mi-au răspuns, avem aici răspunsul, că s-a iniţiat o propunere legislativă pe care o sprijină. Pe cale de consecinţă, putem considera pozitiv avizul Guvernului. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Asztalos. Vă rog.
			Domnul Asztalos Ferenc: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Desigur, aşa cum şi în comisie am votat această iniţiativă, vom vota şi în plenul Camerei. Dar vreau să vă spun că, plecând de la faptul că palatele şi casele copiilor sunt instituţii de învăţământ şi plecând de la faptul că cei care lucrează în aceste instituţii de învăţământ sunt cadre didactice, cad sub incidenţa Statutului personalului didactic. Deci, chiar şi fără această iniţiativă, situaţia lor trebuie să fie cât se poate de clară. Faptul că, totuşi, noi am acceptat în comisie această iniţiativă, de care, sigur, aşa cum am spus, nu aveam nevoie în momentul de faţă, este din partea noastră un gest colegial faţă de colegii noştri care au venit cu această iniţiativă. Un gest colegial, în speranţa că, eventual, în viitor, vom fi trataţi cu un asemenea gest de simpatie faţă de dânşii. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnul deputat Damian. Şi mai sunt alte intervenţii? Nu mai sunt. Închidem lista.
			Domnul Florea Damian: Este clar că proiectul de lege pe care noi îl dezbatem acum, datorită faptului că antevorbitorii s-au pronunţat aproape în majoritate în favoare, este foarte bun şi Grupul nostru conservator este în favoare, mai mult decât atât şi sindicatele s-au pronunţat în discuţii pentru această reglementare, ca să fie mult mai clară, aşa că şi noi, conservatorii, vom vota pentru.
			Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc, domnule deputat. Trecem la dezbaterile pe articole. Dacă la punctul 1 există obiecţii, observaţii, comentarii? Forma comisiei? Nu sunt. Adoptat. Punctul 2? Adoptat. Punctul 3? Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final.
			Stimaţi colegi, Mai avem un proiect la care suntem primă Cameră sesizată şi riscă să fie adoptat tacit. Vă propun să-l dezbatem şi pe acesta astăzi. Punctul 9: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 128/1997 privind Statutului personalului didactic. Legea are caracter organic. Raport de respingere, Comisia pentru învăţământ. Suntem primă Cameră sesizată. Dacă iniţiatorul doreşte să-şi susţină proiectul? Vă rog, domnule deputat Movilă.
			Domnul Petru Movilă: Doamnelor şi domnilor colegi, Legislaţia actuală prevede ca, comunităţile locale să plătească naveta cadrelor didactice. În foarte multe din aceste comunităţi locale nu există resursele materiale ca această activitate - naveta cadrelor didactice, deplasarea de la domiciliu la locul de muncă, să fie plătită, drept pentru care multe cadre didactice au acţionat în instanţă consiliile locale pentru a-şi primi banii pentru navetă. Au câştigat în instanţă şi mai departe nu s-a întâmplat nimic, doar s-a constatat faptul că foarte multe comune, foarte multe consilii locale nu au bani pentru această navetă. Clar, se naşte o atitudine inechitabilă faţă de cadrele didactice, care sunt beneficiare pe ansamblul legii care prevede plata navetei. Pe baza consultărilor dintre consiliile judeţene şi inspectoratele şcolare, se poate face plata acestei deplasări de la bugetul centralizat. Consider că acest proiect de lege a fost respins nejustificat în comisiile care l-au analizat şi vă rog să votăm acest proiect de lege, pentru că este un proiect de lege bun, un proiect de lege corect, care nu are decât o singură raţiune, aceea de a aşeza pe picior de egalitate cadrele didactice care pleacă, de cele mai multe ori, din oraşe în mediul rural să predea copiilor de acolo. Mulţumesc. Partidul Democrat-Liberal va vota acest proiect de lege.
			Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc, domnule deputat. Comisia, vă rog, raportul.
			Domnul Petre Popeangă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi avizul Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare finanţarea cheltuielilor pe mijloace de transport în comun sau cu alt mijloc de transport la şi de la locul de muncă pentru personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din mediul urban şi rural. Potrivit propunerii legislative, aceste cheltuieli ar urma să fie susţinute de către consiliile judeţene. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, împrumutând acest caracter de la legea de bază, asupra căreia se intervine legislativ. La lucrările comisiei au fost prezenţi un număr de 18 deputaţi din totalul de 25 de membri ai comisiei şi au mai participat ca invitaţi: doamna Gabriella Pásztor, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi doamna Eva nagy, director în aceeaşi instituţie. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Comisia, cu unanimitate de voturi a deputaţilor prezenţi, a propus respingerea propunerii legislative, pe următoarele considerente: transferul responsabilităţilor de plată de la primării către consiliile judeţene, pe baza principiului subsidiarităţii nu se justifică, fiind evident că, la nivelul primăriilor şi al consiliilor locale, interesul şi preocupările sunt mai îndreptăţite decât cele ale consiliilor judeţene. Apreciem că noul pachet legislativ în domeniul educaţiei va reglementa unitar şi aceste aspecte privind drepturile de decontare ale unor cheltuieli ale cadrelor didactice. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Vă rog, doamna deputat Ardelean.
			Doamna Lia Ardelean: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Consider că această propunere legislativă trebuie susţinută. La dezbaterile care au avut loc şi la discuţiile cu sindicatele din învăţământ pe pachetul de legi, aceste sindicate susţin faptul că cadrele didactice, deşi au drepturi, nu şi le primesc decât prin acţiuni în instanţă şi uneori şi atunci rămân fără acoperirea acestor drepturi. Sunt consilii locale care, într-adevăr, nu au capacitatea de a suporta aceste cheltuieli şi consider că trebuie să fie susţinute aceste consilii locale. în concluzie, Partidul Conservator va susţine această propunere legislativă. Vă mulţumesc.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Duvăz.
			Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Problema există şi este reală. Faptul că o ridicăm aici este un lucru pozitiv. Există această situaţie în care comunităţile fără resurse nu pot să-şi achite obligaţia absolut necesară pentru desfăşurarea actului de educaţie, de învăţământ, corect. Însă, soluţia propusă este o soluţie care recentralizează şi, într-adevăr, nu duce către efectele de subsidiaritate, de descentralizare, aşa cum le dorim. Probabil că trebuie făcută o discuţie pe acest subiect şi reluată tema. Propunerea făcută în acest proiect legislativ nu este de susţinut. Repet: pentru că nu face decât să birocratizeze, trimiţând la nivel judeţean toată problematica de la nivelul comunelor. Dar asta nu înseamnă să abandonăm subiectul şi să rediscutăm, eventual judeţul să aloce resursele necesare la nivelul comunităţii, ca acestea să-şi poată achita într-o perioadă în care ele nu au aceste venituri, sperând că, la un moment dat, le vor avea. Vă mulţumesc foarte mult. Acesta este motivul pentru care noi am votat împotrivă, şi nu fondul problemei, care, repet, este remarcat că este real.
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Intervenţii? Nu mai sunt. Fiind propunere de respingere, proiectul rămâne la vot final. Încheiem, este 12,40. Stimaţi colegi, Vă invit să luaţi loc în bănci pentru a putea trece la votul final. Avem un număr de şase proiecte la vot final. Până la această chestiune, domnul deputat Renică Diaconescu doreşte să facă un anunţ cu caracter personal.
			Domnul Renică Diaconescu: Mă iertaţi, stimaţi colegi, că fac această intervenţie, dar ceva astăzi m-a făcut să mă gândesc la un om pe care-l admiram foarte mult, la o distinsă doamnă, la o doamnă demnă, care astăzi a aruncat cu noroi într-un grup parlamentar şi ştiu că, atunci când eram împreună la Partidul Conservator, s-a simţit foarte ofensată şi foarte iritată de apelativul "soluţie imorală", cu care ne cataloga preşedintele ţării. M-a durut, stimată doamnă Graţiela Iordache, că folosiţi acest limbaj. Să cred că vi se dă un tratament la Partidul Democrat, pe care sunteţi obligată să-l luaţi mereu? Vă rog, doamnă, în calitatea mea de medic neurolog, vă dau un sfat: dacă tot sunteţi obligată să luaţi acest tratament care v-a schimbat - aşa cum v-am cunoscut eu - luaţi acest medicament seara, la culcare, când gândurile sunt mai aşezate, aveţi putere de reflecţie. Nu-l luaţi dimineaţa, pe nemâncate, că are efect pervers. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea stângă a sălii).
			Domnul Bogdan Olteanu: Doriţi să interveniţi? Nu. Cred că fiecare coleg care se simte ofensat poate răspunde aşa cum consideră oportun. Doriţi? Vă rog. (Comentarii, râsete şi aplauze în sală).
			Doamna Graţiela Denisa Iordache: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să nu am altceva decât un singur răspuns faţă de o asemenea manifestare: o tăcere. (Amuzament în sală).
			Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat.
			Dacă nu mai există alte intervenţii, trecem la votul final. La primul punct avem moţiunea simplă, iniţiată de 70 de deputaţi. Vot electronic. Putem purcede? Vă rog să votaţi. Voci din sală: Nu merge!
			Domnul Bogdan Olteanu: Dacă nu merge, reluăm, să ştiţi; nu-i o problemă. Sunt probleme cu votul? Mai scoateţi o dată cartela şi puneţi-o la loc şi mai votăm o dată, nu-i nici o problemă. Pentru un număr însemnat de colegi a funcţionat, dar reluăm. Este OK? O să vă rog să reporniţi sistemul de vot. Supun votului dumneavoastră moţiunea simplă iniţiată de 70 de deputaţi. Vă rog să votaţi. Moţiunea simplă a fost adoptată cu 158 de voturi pentru din 265. (Conform afişajului, se înregistrează 265 deputaţi prezenţi, 158 voturi pentru, 89 împotrivă, 7 abţineri, 11 voturi neexprimate.) detalii vot
			La Punctul 2, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.154/2007 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din Titlul XVI al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Legea are caracter organic. Suntem primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. 195 de voturi pentru. Proiectul de lege a fost adoptat, pleacă la Senat. (Conform afişajului, se înregistrează 269 deputaţi prezenţi, 195 voturi pentru, 67 împotrivă, 5 abţineri, 2 voturi neexprimate.) detalii vot
			3. Propunerea legislativă pentru protecţia educaţională specială a minorilor a căror părinţi se află la muncă în străinătate. Legea are caracter organic. Suntem primă Cameră sesizată. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. Mulţumesc. Propunerea legislativă a fost respinsă. 195 de voturi pentru respingere. (Conform afişajului, se înregistrează 276 deputaţi prezenţi, 195 voturi pentru, 76 împotrivă, 5 abţineri.) detalii vot
			4. Propunerea legislativă pentru completarea unor dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum şi pentru completarea art.6 din Legea contenciosului administrativ nr.554 din 07 decembrie 2004. Legea are caracter organic. Suntem primă Cameră sesizată. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. 124 de voturi, insuficiente pentru respingere. Se votează pe articole în următoarea şedinţă a plenului. (Conform afişajului, se înregistrează 274 deputaţi prezenţi, 124 voturi pentru,140 împotrivă, 9 abţineri, un vot neexprimat.) detalii vot
			5. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3) al art. 104 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic. Legea are caracter organic. Suntem primă Cameră sesizată. Propunere de adoptare. Vă rog să votaţi. Propunerea legislativă a fost adoptată. 268 de voturi pentru. (Conform afişajului, se înregistrează 271 deputaţi prezenţi, 268 voturi pentru, un vot împotrivă, 2 abţineri.) detalii vot
			6. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic. Legea are caracter organic. Suntem primă Cameră sesizată. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. A fost respinsă. 176 de voturi pentru respingere, pleacă cu propunere de respingere la Senat. (Conform afişajului, se înregistrează 272 deputaţi prezenţi, 176 voturi pentru, 86 împotrivă, 10 abţineri.) detalii vot
			Am încheiat lucrările de astăzi. Declar şedinţa închisă. Stimaţi colegi, Vă informez că va exista o propunere la Biroul permanent de mâine, ca joi să lucrăm în plen pe respingeri. Este bine să fiţi informaţi, pentru programul dumneavoastră de lucru, dat fiind că ordinea de zi este deja încărcată.
			Şedinţa s-a încheiat la ora 12,45.