Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2008

	1.	Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

		Şedinţa a început la ora 8,32. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Ioan Munteanu, secretari.
		Domnul Ioan Oltean: Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi! Deschid şedinţa consacrată declaraţiilor politice astăzi, 4 martie 2008. Şedinţa de astăzi o să înceapă cu opoziţia, amintind tuturor celor înscrişi pentru declaraţii politice că timpul maxim pentru o declaraţie politică este de 3 minute.
		Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Gheorghe Barbu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal şi îl rog pe domnul Grigore Crăciunescu, din partea Grupului Partidului Naţional Liberal să se pregătească. Domnule deputat, aveţi trei minute.
		Domnul Gheorghe Barbu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia politică se referă la "Guvernarea PNL a transformat şcoala într-un loc de propagandă politică". Disperat de situaţia în cădere liberă a PNL, partid pe care îl conduce, domnul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu îşi trimite reprezentanţii guvernamentali în teritoriu pentru a-şi preamări realizările şi a estompa greşelile şi nerealizări ale acestei guvernări, lipsită de oameni competenţi, în speranţa obţinerii simpatiei electoratului pentru viitoarele alegeri. Chiar cu preţul încălcării legii, dar şi a bunului simţ, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, şi mă refer aici la doamna secretar de stat Zvetlana Preoteasa şi la reprezentantul în teritoriu al Guvernului, domnul Aurel Pricăjean, prefectul judeţului Hunedoara, au participat împreună cu unii dintre conducătorii PNL din judeţul Hunedoara la o serie de întâlniri cu elevi, profesori şi părinţi în câteva şcoli hunedorene. În data de 25.02.2008, aceste persoane şi-au făcut simţită prezenţa în Colegiul "Avram Iancu" din municipiul Hunedoara, Colegiul "Aurel Vlaicu" şi Şcoala generală "Dr. Aurel Vlad" din municipiul Orăştie, precum şi la Şcoala generală din comuna Beriu. La toate întâlnirile au fost convocaţi şi părinţi ai elevilor, sub pretextul discuţiilor referitoare la pachetul de legi privind învăţământul. De fapt, la întâlniri au participat, pe lângă cei enumeraţi mai sus, şi viitori candidaţi la funcţia de primar în localităţile respective. Pe lângă laudele aduse în discursuri, atât PNL-ului, cât şi Guvernului, s-au făcut trimiteri directe la viitorii candidaţi, cărora cei doi oficiali le-au atribuit şi rolul de persoane de legătură între şcoală şi Inspectoratul şcolar, respectiv Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, deşi aceste persoane nu au nicio calitate care să le confere acest drept. În municipiul Orăştie, numitul Popa Gabi (posibil candidat la funcţia de primar) a şi preluat documente oficiale de la Şcoala "Dr. Aurel Vlad" pentru a le transmite Inspectoratului şcolar în data de 26.02.2008. Acest mod mascat de a face propagandă electorală încalcă grav prevederile art.11 alin.(1) şi (2) din Legea învăţământului nr.84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi transformă şcoala, prin exces de putere al autorităţii, într-o instituţie politizată, loc de propagandă politică. Am să vă citez acum ce spune acest articol: "Învăţământul nu se subordonează scopurilor şi doctrinelor promovate de partide sau alte formaţiuni politice. În unităţile şi în spaţiile de învăţământ se interzic crearea şi funcţionarea partidelor sau altor formaţiuni politice, precum şi desfăşurarea activităţilor de organizare şi propagandă politică". În loc să facă o reformă reală a învăţământului românesc, utilă elevilor şi societăţii în ansamblul ei, liberalii introduc disputa politică şi în şcoli, în faţa elevilor, arătându-şi astfel preocuparea numai pentru interesul partidului şi dezinteresul pentru şcoală. Solicit primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu să o destituie din funcţie pe doamna Zvetlana Preoteasa, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pentru încălcarea Legii învăţământului, să îi sancţioneze pe toţi cei vinovaţi şi să-şi tempereze subalternii politici din judeţul Hunedoara, aceia care conduc filiala judeţeană a PNL, pentru a nu mai organiza astfel de întâlniri în şcolile judeţului. Mulţumesc, domnule preşedinte.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Grigore Crăciunescu şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule deputat Crăciunescu, microfonul este al dumneavoastră.
		Domnul Grigore Crăciunescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de azi se intitulează "2000 de oameni izolaţi în propriul oraş". Doamnelor şi domnilor deputaţi, De câteva luni de zile, 2000 de locuitori ai municipiului Paşcani sunt izolaţi în propriul lor oraş, iar administraţia locală nu face nimic pentru a-i ajuta. Totul a început cu câţiva ani în urmă, când s-a proiectat şoseaua de centură a municipiului peste magistrala de cale ferată Iaşi-Paşcani, care separa municipiul Paşcani de una dintre cele mai importante suburbii ale sale, Blăgeştiul, bariera care lega suburbia de oraş fiind închisă o dată cu darea în folosinţă a şoselei de centură. Din acel moment, locuitorii zonei, care nu aveau de străbătut cu maşina decât 2 km până în centrul oraşului, au fost obligaţi să facă un ocol de 14 km pentru a-şi rezolva problemele cotidiene. Oamenii din Blăgeşti au sesizat autorităţile locale, dar nu au fost ascultaţi de niciun reprezentant al acestora. Culmea este faptul că administraţia locală ştia din anul 2003 de această problemă. Atunci, în urma începerii proiectării la şoseaua de centură a municipiului Paşcani, primăria a fost înştiinţată de Regionala de Căi Ferate Iaşi că bariera va fi închisă. Au trecut cinci ani de atunci, iar primăria nu a iniţiat niciun demers pentru ca locuitorii din Blăgeşti să nu ajungă în această situaţie. Evident, există soluţii. Au existat întotdeauna. Cea mai bună dintre ele este construirea treceri pe calea ferată la 80-100 m faţă de vechea locaţie, în partea dinspre pasarela nou construită. Există şi posibilitatea unei treceri pe sub calea ferată, dar este mai costisitor şi durează mai mult. Cum poţi însă iniţia un astfel de proiect, când primăria nu face niciun demers în sensul acesta? De fapt, această barieră tinde să devină un simbol al actualei administraţii locale din Paşcani. Ea arată cel mai bine ruptura, lipsa de comunicare dintre autorităţile locale - aceleaşi de vreo 25 de ani, incompetente şi depăşite de vremi - şi cetăţenii din Paşcani. Eu cred că a venit timpul să se facă legătura dintre autorităţi şi comunitate. Pe 25 mai, vom desfiinţa toate barierele dintre noi! Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Domnul Dumitru Bentu este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Garda Dezideriu, din partea UDMR.
		Domnul Dumitru Bentu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, două aspecte halucinante din învăţământul românesc, sub titlul "Olimpiada". Nu, nu vom vorbi în cele ce urmează despre jocurile sportive din această vară, ce se vor desfăşura în îndepărtata Chină, sub tutela celor 5 cercuri simbolice. Ne vom referi la unul din concursurile şcolare, concursuri care şi-au plasat elementul competitiv sub egida întrecerilor din vechea Eladă. Concret. La Bacău, elevii de clasa a V-a, care s-au prezentat la Olimpiada de limbă şi literatură română, faza pe municipiu, au avut surpriza unui subiect formulat îndrăzneţ şi sugestiv. Dorind să le testeze creativitatea, autorii, de fapt profesorii propunători, le-au cerut copiilor să imagineze continuarea unui basm, care începea fără echivoc: "A fost o dată ca niciodată un împărat mare şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi. Şi, voind să aibă copii (observaţi virgula după "şi"), au făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta." Reacţiile învăţăceilor - reţineţi din nou - de clasa a V-a a fost dintre cele mai diverse şi adecvate subiectului elaborat de domnii profesori. Unul a încropit câteva rânduri, altul şi-a imaginat că poate salva performanţa cuplului, imaginându-şi că îi oferă celebra pastilă albastră, un al treilea creditează în continuare binomul relaţional cu binecunoscutul "repetitio est mater..." Profesorii, la rândul lor, au avut diferite atitudini şi comentarii, unele chiar incriminatorii: "Dacă s-au gândit la prostii, e treaba lor". Iar domnul inspector general, vorba baladei, "chiar îi şi întrece": "Întrebaţi-mă de matematică că asta e specialitatea mea, nu româna." Vă rog să treceţi, stimaţi colegi, peste cacofonia domnului general. Să fim bine înţeleşi. Vârsta la care copiii iau contact cu diversele componente ale lumii reale coboară tot mai mult. Celebrul "Homo sum, humanum nihil a me alienum puto" devine tot mai accesibil, fără ca cei mai mulţi să-i cunoască pe deplin profunzimea şi valoarea de adevăr. Dar a supralicita şi acest canal al cunoaşterii venirii şi devenirii de sine este parcă prea mult. Ce mai rămâne din "corola de minuni a lumii"? Probabil că domnii profesori s-ar fi mulţumit şi cu un răspuns evaziv, de tipul "barza"! Am fost tentaţi să ne oprim aici, dar o altă mostră de "concept educativ" ne-a atras şi atenţia şi consternarea. La Oradea, copiii de grădiniţă, cu vârste între 4 şi 6 ani, au participat la o demonstraţie a grupei antitero din componenţa Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor. Copiii au cunoscut la o vârstă atât de fragedă armamentul din dotare, au fost "vrăjiţi" de focurile de arme trase asupra suspecţilor, au aplaudat atunci când "hoţii au murit". Să punctăm şi o impresie din public: "Cel mai mult îmi place arma cu spray, pentru că îi orbeşte pe oameni", spune un băieţel de 6 ani. Iar comentariul doamnei institutoare este de-a dreptul stupefiant: "Azi s-au simţit şi ei oameni mari printre armele folosite de jandarmi". Este limpede că zona cunoştinţelor psihopedagogice ale doamnei respective este una nedefrişată. Una din marile greşeli ale pedagogilor neaveniţi în învăţământ este aceea de a nu respecta particularităţile de vârstă ale copiilor, de a le cere acestora să gândească şi să se comporte ca oameni maturi. Sunt doar două aspecte dintr-un sistem aflat în plină degringoladă şi care este gestionat de un constructor de mall-uri. "Cum am venit eu pe lume" este titlul unui capitol din disciplina "Educaţia pentru sănătate", clasa a IV-a. "Ce caut eu în această lume?" ar trebui să se întrebe domnul ministru al educaţiei. Mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc şi eu, domnule deputat.
		Îl invit la microfon pe domnul Garda Dezideriu şi se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.
		Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnul preşedinte Traian Băsescu de mai multe ori a afirmat că Guvernul n-a făcut calculele pentru acoperirea reală a măririi pensiilor. Recent, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, într-un raport arată că, în ceea ce priveşte coeficientul pentru stabilirea valorii punctului de pensie, angajamentul guvernamental va fi respectat doar în anul 2008 întrucât, începând cu anul 2009, baza de raportare utilizată la calculul valorii punctului de pensie se va modifica. Astfel, coeficientul pentru calculul valorii punctului de pensie este de 37,5% aplicat la valoarea câştigului mediu brut pentru anul 2008, adică 1.550 de lei, iar din anul 2009, deşi Guvernul a prevăzut un coeficient de calcul al valorii punctului de pensii de 45%, va fi în realitate doar 41%. Explicaţia derivă din faptul că această valoare nu se va mai calcula din 2009 din câştigul mediu brut, ci din salariul mediu brut, care reprezintă doar 91% din câştig. "Schimbarea indicatorului utilizat la calculul valorii punctului de pensie nu este decât un truc al Guvernului, astfel încât să-şi respecte angajamentele electorale în condiţiile impuse de resursele limitate ale bugetului de asigurări sociale. În fapt, valoarea reală a punctului de pensie va creşte în anul 2009 de la 37,5% la 41%, urmând ca în anii ulteriori aceasta să se reducă până în anul 2013 la 39,6%, rămânând la acest nivel până în anul 2020" susţin reprezentanţii Blocului Naţional Sindical. Stimaţi colegi, Eu sper că guvernele constituite după alegerile din 2008 vor acoperi deficitul bugetelor asigurărilor sociale, pentru ca generaţia de sacrificiu a pensionarilor să beneficieze de o pensie care să-i asigure un trai acceptabil. Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule coleg.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Ştefan Baban şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
		Domnul Ştefan Baban: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "PD-L - jucăria politică a lui Băsescu" PD şi PLD au fuzionat, de ceva timp, sub numele de "PD liniuţă L". Că nimeni nu s-a aşteptat la asemenea "încuscrire" îl reprezintă faptul că totul s-a produs la fapt de seară şi după o serie de declaraţii în sens contradictoriu, care au făcut rating la posturile de televiziune. Reacţia pe scena politică a fost diferită, în funcţie de interesele fiecărui partid, precum şi de situaţia în care se afla la acel moment. În schimb, nu de aceeaşi frenezie, ca a preşedintelui Băsescu, au dat dovadă liderii celor două partide precum şi membrii lor, mai mult sau mai puţin importanţi. Iar filialele, indiferent de zona ţării în care se află, au fost cele mai lovite, pentru că fricţiunile locale dintre PD şi dizidenţii PNL erau arhicunoscute. Mass-media, în special televiziunile au prezentat un Boc copleşit de gânduri şi un Stolojan cu look-ul special pentru astfel de evenimente, ambii fiind depăşiţi de momentul naşterii noului partid, creat şi dirijat din umbra scenei politice de domnul Băsescu, preşedintele apolitic al României. Ce a determinat această dorinţă bruscă de ducere la capăt a proiectului iniţiat de Băsescu şi Stolojan, această grabă de fuzionare, ambele încălcând până şi cele mai elementare reguli ale jocului democratic? Pentru că, niciun partid, oricât de mic sau de uriaş ar fi, nu îşi permite să ia astfel de decizii pompieristice, fără măcar a-şi consulta, de formă, organizaţiile din teritoriu. Şi niciun lider serios, sau mai exact care-şi doreşte să fie luat în serios pe scena politică a ţării, nu-şi poate schimba opţiunile de la o oră la alta. Că această fuziune şi noul partid este supus tensiunilor şi presiunilor din interior, o dovedesc cele trei luni de scandaluri, dezertări, demisii care au măcinat baza acestuia, deşi peste tot liderii se laudă că sunt agreaţi de cetăţeni şi că vor fi următorii câştigători ai alegerilor. Dacă şi sondajele de opinie solicitate de PD-L şi domnul Băsescu sunt la fel de exacte şi curate ca şi dorinţele membrilor PD şi PL-D de a se constitui într-un partid, atunci au şansele pe care le merită. Şi, totuşi, de ce s-a încercat această mutare pe scena politică românească? Simplu, pentru că împreună ambele partide deţin 30% (mergem tot pe mâna sondajelor) din opţiunile electorale exprimate pentru fiecare partid în parte, dar nu se ştie cât va acapara noul partid, pentru că inclusiv opţiunile membrilor sau simpatizanţilor se pot schimba. Apoi, cele două partide de bază nu aveau acelaşi tip de conducător: în timp ce domnul Stolojan era perceput ca o persoană carismatică şi independentă, domnul Boc era şi încă este considerat ca fiind porta-vocea de la Cotroceni, astfel că încet, încet există posibilitatea ca noul şi micuţul partid desprins dintr-unul mare şi dintr-o alianţă moartă din faşă, să acapareze interesul oamenilor şi mai ales al votanţilor, indiferent de simpatiile politice ale acestora, luându-i faţa Partidului Democrat, care după 2004 s-a considerat singurul învingător al alegerilor. Ce a adus nou fuziunea PD şi PL-D? Un alt partid, PD liniuţă L, care este considerat jucăria preferată a preşedintelui Băsescu, cu care se va propulsa iar (în concepţia sa!) în fruntea unei ţări care "trăieşte bine" doar pentru cunoştinţele şi relaţiile din jurul său şi al partidului, un partid în care vor fi numiţi aleşi în posturile cheie oamenii săi de încredere (şi a început deja cu familia sa!), un partid pe care-l va sacrifica iar, dacă va fi nevoie, să creeze dezbinare şi haos şi să demonstreze, atât românilor cât şi străinilor, că este cel mai puternic din această ţară! Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc şi eu, domnule coleg.
		Domnul deputat Mihai Dumitriu este invitat la microfon. Se pregăteşte domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Domnule coleg, trei minute.
		Domnul Mihai Dumitriu: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "De ce nu se mai găsesc produsele farmaceutice româneşti pe piaţă?" Stimaţi colegi, Vă aduc în atenţia politica Guvernului Alianţei D.A. impus la conducerea României de către preşedintele Băsescu prin sloganul "Să trăiţi bine!" care, prin AVAS şi actele normative emise, hotărâri de Guvern şi ordonanţe de Guvern, pun în pericol sănătatea populaţiei. De asemenea, cum se fac privatizările de dragul privatizărilor şi cum aşa-zisul monopol de stat este înlocuit cu cel privat în dauna consumatorilor. Vă rog să reflectaţi cum se iau decizii cu multă uşurinţă prin vânzarea ultimei unităţi care produce antibiotice, periclitând producţia de medicamente din România şi sănătatea cetăţenilor. În timp ce unele produse nu mai pot fi fabricate ieftin, pentru altele nu mai există capacităţi de producţie în România. De ce? Specialiştii afirmă că medicamentele de inimă nu ar trebui să lipsească din farmacii, cu atât mai mult cu cât se produceau în România, iar motivele din care a fost stopată fabricarea lor sunt pur şi simplu financiare. Am în vedere nitroglicerina, digoxinul, şi altele, precum imunostimulatoarele, Cantastin, Vitamina C fiole, antiinflamatoarele şi medicamentele care întăresc oasele şi dinţii copiilor (Fluorvigantolette-ul). Firmele din străinătate, după preluarea companiilor româneşti, nu-şi permit să le mai fabrice la preţul scăzut cu care au fost învăţaţi românii. De aceea erau şi ineficiente unităţile româneşti producătoare de medicamente pentru că guvernaţii portocalii şi galbeni, autorităţile din domeniu, le impuneau preţurile şi nu le permiteau să aplice preţul pieţei, pentru că trebuiau falimentate şi vândute pe nimic. Aşa se doreşte şi cu Societatea Comercială Antibiotice SA, ultimul producător de medicamente româneşti, a cărei vânzare nu răspunde nici intereselor companiei, nici intereselor românilor şi nici cerinţelor europene. Bruxelles-ul este foarte controversat de insistenţele Guvernului Băsescu-Tăriceanu de a vinde ultimul activ valoros, unicul fabricant român de substanţe bioactive fabricate prin sinteză, avizat de organismul american Food and Drug Administration şi singurul producător român de antiinfecţioase, pulberi sterile injectabile şi întreaga gamă de tuberculostatice. Cel mai mult au de suferit bolnavii. Spre exemplu: bolnavii de inimă sunt nevoiţi să cumpere produse foarte scumpe, de exemplu medicamentul Nitromint în loc de Nitroglicerină, care este mult mai ieftin. Fabrica Zentiva, care a cumpărat Sicomed-ul cu 122 milioane de euro şi care producea Nitroglicerina, a transferat procesul de fabricaţie către Fabrica din Slovacia, eludând necesităţile bolnavilor din România. Un alt medicament pentru inimă, Digoxinul injectabil, care era produs tot de Sicomed şi a cărui lipsă de piaţă poate pune în pericol viaţa pacienţilor. "Dacă fără Distonocalm se poate trăi, fără Digoxin, nu. Dacă îl întrerupi e ca şi cum i-ai întrerupe bolnavului tubul de oxigen" spun farmaciştii. Reprezentanţii Zentiva nu precizează când pacienţii vor găsi în farmacii acest produs. Produsul "fiole -vitamina C" a dispărut de pe piaţă, deoarece preţurile din farmacii nu acoperă cheltuielile de producţie, fabrica Zentiva din Slovacia refuzând să-l mai producă. Medicamentul pentru copii, Fluorvigantolette-ul, se găseşte în cantităţi limitate, deoarece importatorul şi-a realizat target-ul pentru anul acesta. Cantastinul - un medicament solicitat în perioada de toamnă - lipseşte din farmacii. Stimaţi colegi, De ce nu se mai găsesc medicamente pe piaţă? Pentru că privatizările unităţilor farmaceutice româneşti, falimentate voit de statul român, adică de Guvernul României, prin politica de preţuri impusă, vândute mai pe nimic, dar cu comisioane mari diferitelor firme străine, au fost făcute fără nicio strategie. Ele s-au dovedit a fi ţinte atractive prin procesele de fabricaţie, prin piaţa de desfacere şi prin calitatea produselor. În motivaţia procesului de distrugere a unităţilor de producţie a medicamentelor româneşti a fost adusă aşa zisa cerinţă a Consiliului Europei. Să fim serioşi! S-a dorit ca România să devină o piaţă de desfacere pentru companiile străine, iar sănătatea şi existenţa poporului român să depindă de ele. Stimaţi parlamentari şi guvernanţi de dreapta, Apăraţi interesele cetăţenilor români, luaţi atitudine şi faceţi demersuri în a stopa privatizarea - vânzarea pe nimic - a ultimei şi singurei unităţi producătoare de medicamente si antibiotice din România, unitate profitabilă. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Domnul Aledin Amet este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal.
		Domnul Aledin Amet: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Pentru înfiinţarea unui centru de studii turcice". În România, conform datelor statistice, trăiesc 80 de mii de etnici tătari şi turci, populaţii înrudite, având capacitatea deosebită de a-şi păstra tradiţiile, în multe privinţe, comune. Datoria mea, ca reprezentant al uneia dintre aceste etnii, este de a face cunoscute istoria, religia islamică, limbă maternă. În acest sens, în primul rând, datorită felului corect, din partea colegilor parlamentari, de abordare a problematicii, au fost aprobate legi dedicate minorităţii tătare, primite cu multă mulţumire. Este vorba de legea privind consacrarea datei de 13 decembrie ca sărbătoare a tătarilor din România, precum şi de legea de instituire a premiului "Mehmet Niyazi", pentru promovarea literaturii, artei şi culturii tătarilor din ţara noastră. Se doreşte, însă, ca şi pe plan local, în mod deosebit, în judeţele Constanţa şi Tulcea, să existe înţelegere în ceea ce priveşte iniţiativele vizând latura culturală. În afara faptului că ar fi important pentru cele două comunităţi etnice, astfel de realizări ar duce chiar la îmbogăţirea întregii vieţi spirituale a zonei. Înfiinţarea unui centru de studii, care să constituie o modalitate eficientă de aprofundare a cunoştinţelor despre lumea turcică, poate însemna un punct de referinţă pentru cadrele de specialitate. Faptul că, în cadrul unor universităţi, există secţii de filologie având ca obiect studiul limbii turce, reprezintă o motivaţie în plus. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Îl invit pe domnul deputat Petru Călian să îşi expună declaraţia politică şi rog să se pregătească doamna deputat Leonida Lari-Iorga, din partea Grupului fără apartenenţă politică.
		Domnul Petru Călian: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Deoarece am două subiecte, unul îl voi depune în scris, cel legat de abandonul şcolar. Declaraţia politică de astăzi este intitulată "Ministrul trombonist". La sfârşitul lunii decembrie, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, prognoza pentru anul 2007 un deficit bugetar de doar 1,4% din produsul intern brut. În limbaj uzual, cuvântul "deficit" se traduce prin datorie. Adică, dacă cheltuim mai mult decât primim înseamnă că suntem datori. În termeni bugetari, acest lucru s-ar traduce prin absorbţia pe piaţă a cât mai mulţi lei. Într-o singură şedinţă bancară, la finele anului 2007, leul s-a depreciat cu 2,5% din valoare, euro ridicându-se la 3,62 lei, în luna ianuarie sărind la pragul de 3,7 lei. Ca soluţie, Banca Naţională a majorat rata de dobândă de la 7,5% la 8%. Degeaba. Ministrul Vosganian iese la atac. Acesta vine să dea lecţii la Camera Deputaţilor despre cum deficitul bugetar trebuie modificat, astfel încât de la 2,8% el să ajungă la 2,3%. Odată cu ridicarea acestei probleme, Vosganian şi Isărescu se pierd în cuvinte. Prim-ministrul Tăriceanu vine şi-l scuză pe ministrul-trombonist, afirmând că acesta şi-a luat o "precauţie suplimentară în ceea ce priveşte politicile bugetare". Să vedem ce înseamnă "precauţie" în gândirea domnului Vosganian: blocarea fondurilor instituţiilor care se autofinanţează (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Agenţia Domeniilor Statului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat). Să nu uităm faptul că aceste instituţii virează lunar importante sume de bani la bugetul de stat. De exemplu, în cazul ANCPI, sumele virate la bugetul de stat numai pe luna ianuarie au fost de 2,4 milioane de euro. Ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, ministrul-trombonist a anunţat "îngheţarea" posturilor vacante din administraţia publică şi blocarea angajărilor. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu i-a atras atenţia domnului Vosganian cu privire la politica economică a României, oferind ca exemplu inflaţia mare, care ar putea împiedica adoptarea monedei euro în anul 2014. În urma celor afirmate de Isărescu, ministrul economiei susţine că el nu are nevoie de sfaturi despre cum să conducă ministerul. Ei bine, domnule ministru care sunteţi adeptul teoriei că economia ţării noastre nu este dependentă de nivelul dolarului, se pare că vă înşelaţi. Să luăm un exemplu: carburanţii care s-au scumpit cu 4% în numai câteva zile, odată cu saltul de peste 100 de dolari la barilul de petrol. Domnule ministru, importurile de gaze naturale şi petrol se plătesc în dolari şi nu în euro, aşa cum vă place să credeţi. Iar odată cu deprecierea dolarului faţă de euro şi produsele europene îşi pierd din atractivitate. O altă măsură "inteligentă" a fost cea prin care ministrul economiei le-a "sugerat" membrilor Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci respingerea oricărui proiect de lege care vizează bugetul naţional. Această măsură drastică ce îi vizează pe cei care doresc prosperitate economică pentru oamenii de rând a venit numai după ce a fost aprobat proiectul "buclucaş", şi anume cel care face referire la scutirea de datorii a societăţilor care au contracte cu Ministerul Apărării. Ingenios de felul său, ministrul Vosganian mai face o declaraţie de domeniul SF: "Un român (spune dânsul) poate să trăiască cu 280 RON pe zi". Poate domnul Vosganian ne învaţă secretul acestei reuşite, nu de alta, dar mulţi au încercat, însă nimeni nu a reuşit. Alunecos, ministrul-trombonist, prin declaraţiile sale nu face altceva decât să încurajeze corupţia, deloc mică, şi economia subterană. Anul acesta, cele mai importante sume de la bugetul de stat s-au îndreptat vertiginos spre baronii locali, ministrul finanţelor împărţind banii după cum îi cântă alţii. În concluzie, domnilor deputaţi, nu mai faceţi legi, pentru că bani nu mai sunt. Românilor, învăţaţi să trăiţi cu 280 RON pe zi şi, dragi aspiranţi la posturile bugetare, luaţi-vă gândul, s-au blocat! Mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		O invit la microfon pe doamna deputat Leoninda Lari-Iorga şi rog să se pregătească doamna deputat Mirela Adomnicăi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
		Doamna Leonida Lari-Iorga: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În acest an, 2008, se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire din 1918 a Basarabiei cu Patria Mamă. Evenimentele istorice care s-au perindat de atunci şi până astăzi sunt atât de multe, grele şi pline de vânzări şi trădări, încât am să-mi permit să le evoc în cel mai scurt timp cu putinţă. Însă, înainte de aceasta, trebuie neapărat să spun că acei 22 de ani de suflu în suflu cu Ţara Mamă i-au ajutat pe chinuiţii români basarabeni să ridice de sub jugul colonial rusesc, generaţii întregi de români adevăraţi, printre care şi părinţii noştri. Ştim cu toţii că minunea convieţuirii Basarabiei cu Ţara Mamă a durat până la 28 iunie 1940, dată fatidică pentru România, când Rusia, (cu sprijinul Ucrainei şi al Germaniei), a năvălit mişeleşte peste România şi a rupt-o în bucăţi, smulgându-i din teritoriile strămoşeşti Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Astfel, într-un mod absolut tâlhăresc, a fost creată de urgenţă Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, pe 2 august 1940, apoi a urmat fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească şi actuala Republică Moldova. Tot aşa, Ungaria şi Bulgaria, având precedentul Rusiei şi al Ucrainei, au pretins la nordul Transilvaniei, prima, şi la sudul Dobrogei Cadrilaterul, a doua. Dar, să vedem cine i-a ajutat pe vecinii noştri hrăpăreţi în poftele lor nesăbuite de pământ românesc. Germania şi Italia, prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Ei bine, mai înţelegem, Germania şi Rusia au legat acel Pact Molotov-Ribbentrop cu Actul adiţional încă în 1939. Şi aveau ceva de făcut. Şi ne erau duşmani înrăiţi, dar Italia, de aceeaşi sorginte latină, ce a avut cu noi, românii? Să mergem, însă, mai departe. În urma Ultimatumului URSS, în urma Dictatului germano-italian, românilor le-a fost substituit orice drept la autodeterminare şi la crearea unor frontiere fireşti, viabile între agresaţi şi agresori. Aşa a început calvarul românilor basarabeni cu valuri de deportări, dar şi cu valuri de rezistenţă. Abia în 1989 s-au adunat mari energii spirituale, aş putea spune demiurgice, şi s-a produs Marea Mişcare de Eliberare şi de Reîntregire naţională. Victoriile obţinute le cunoaştem cu toţii, şi anume: limba română, limbă de stat, grafie latină, istoria românilor, însemnele naţionale. O întreagă falangă de patrioţi basarabeni a pătruns şi în Parlamentul URSS. Nu se mai vorbise vreodată pe faţă, direct în chiar sânul Imperiului Sovietic de rapturile teritoriale săvârşite de URSS contra României. Mi-am asumat această răspundere, am spus clar şi răspicat, nici Constituţia URSS, cea mai reacţionară, din 1936, nu admitea rupturile teritoriale, darămite fondarea unor state pe teritoriile cotropite precum a procedat URSS vizavi de România. Dar am avut vreo susţinere, ne întrebăm, vreo luare de atitudine din Ţara Mamă? A piuit vreun politician sau vreun ziarist de necesitatea condamnării Pactului Molotov-Ribbentrop şi a consecinţelor sale? Nu se cunosc asemenea lucruri care ar ţine de vremea aceea grea, de neîndurat aproape. Cunosc, însă, eu, cum am fost "răsplătită frumos" cu cele mai urâte cuvinte la venirea mea în Ţara Mamă după înăbuşirea Mişcării de Eliberare Naţională. Da, groaznică lovitură a primit Basarabia atunci, în 1991, când România a recunoscut un stat în stat, Republica Moldova. Şi eu am s-o repet, ori de câte ori va fi nevoie, adică avem de-a face cu aceeaşi RSS Moldovenească, atât că fără doi de S. Şi întrebarea mea sună aşa: ale cui interese le-a servit România în 1991? Ale sale sau ale Rusiei? Bineînţeles, ale Rusiei. Ne aflăm în anul 2008, au trecut zeci de ani de luptă şi suferinţă şi la ce rezultate am ajuns? Că trebuie s-o luăm de la început în privinţa limbii române, a istoriei românilor, a însemnelor naţionale, a simplului drept la existenţă, ca români basarabeni?! Şi, toate acestea, din mila fraţilor noştri care ne-au dat, fără vreun război, pe mâna ruşilor, recunoscând în Parlamentul României independenţa Republicii Moldova, astfel dezintegrând o parte a ţării de întregul său. Dar, ia să vedem cum disociem noi treburile actuale? Tot România, în 2008, şi tot în Parlamentul său, a votat pentru integritatea Serbiei. Nu am nimic împotrivă. Dar de ce n-a procedat la fel şi în privinţa Basarabiei? E clar ca bună ziua că uneori nişte creiere străine conduc braţul votului în Parlamentul României. Uitaţi-vă măcar şi la atitudinea neglijentă a Guvernului actual în legătură cu o dată marcantă în istoria tuturor românilor, nu numai a celor basarabeni - 90 de ani de la Marea Unire din 1918. La toate demersurile Asociaţiei Pro Basarabia, Pro Bucovina, nici o atenţie, nici un sprijin cât de mic pentru omagierile cuvenite acestei sărbători naţionale. Şi acum, când noi românii basarabeni nu ne mai facem iluzii în ce priveşte ajutorul din partea Ţării Mamă, o singură speranţă mai avem... Dat fiind faptul că, sub Dumnezeu, fiecare popor are Demiurgul său, care ne vede şi ne apără de sus, se va închega o mână de patrioţi români cu spirit de sacrificiu pentru ţară şi vor dispare o dată şi o dată hotarele strâmbe. Doar nu e cazul să aşteptăm să se împlinească o sută de ani de la Marea Unire! Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, doamnă deputat. Grupul dumneavoastră parlamentar şi-a consumat integral timpul alocat pentru declaraţii politice astăzi.
		O rog acum să poftească... doamna deputat Mirela Adomnicăi şi urmează domnul deputat Adrian Moisoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Doamna colegă, aveţi microfonul.
		Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Punct şi de la capăt". După 3 luni de interimat la Ministerul Justiţiei, timp în care am întors capetele de-am ameţit urmărind schimbul de replici războinice între cele două palate, avem un ministru desemnat şi acceptat într-o aparent suspectă armonie politică. Dincolo de urgenta necesitate a nominalizării unui ministru la un minister atât de important şi cu atâtea probleme aflate în vizorul Uniunii Europene, dincolo de apropiata expirare a unui interimat, despre care unii spun că este deja expirat, ceea ce am văzut de fapt a fost un joc de imagine cât se poate de electoral. Preşedintele Băsescu a zâmbit telegenic şi îngăduitor, ca şi cum decizia i-ar fi aparţinut, în exclusivitate, şi a cedat cu înţelepciune. În realitate, era a doua nominalizare pe care o făcea pentru funcţia de ministru şi Curtea Constituţională a spus clar că preşedintele României nu mai are dreptul să refuze. Premierul Tăriceanu, ocolind consultarea partidului său, a nominalizat pe propria răspundere un ministru pe care l-a însoţit patern la Cotroceni, afişându-se cu el, ca şi cum ar fi găsit soluţia miraculoasă a crizei din minister. În realitate, atât preşedintele, cât şi premierul au acţionat strategic şi pe baza unui calcul electoral cât se poate de exact al celor doi protagonişti. Amândoi au înţeles că electoratul e sătul de scandaluri şi se blazează tot mai mult acum, când alegerile bat la uşă. Nu ştiu ce o să poată face în câteva luni domnul Cătălin Predoiu din funcţia de ministru al justiţiei. Deocamdată, la numai două zile de la numire, citim în presă că are un socru urmărit penal şi este un apropiat al lui Patriciu. Şi, atunci, se naşte firesc întrebarea. Am pus punct scandalului din justiţie sau o luăm de la capăt? Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, doamna deputat.
		Domnul deputat Adrian Moisoiu este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Cristea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Domnule deputat, trei minute.
		Domnul Adrian Moisoiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. "Radio Târgu-Mureş la 50 de ani" Astăzi, am să fac o "declaraţie aniversară", fiindcă Radio Tg.Mureş, radioul de suflet al mureşenilor a sărbătorit sâmbătă, 1 martie a.c., 50 de ani. Radio Târgu-Mureş, "Un radio de cuvânt", a început să emită la 2 martie 1958, cu prilejul alegerilor de deputaţi în Marea Adunare Naţională şi Sfaturile Populare. A fost borna zero a unei istorii care s-a scris zi de zi, ceas de ceas, minut de minut, sub ochii noştri, a istoriei unei comunităţi din centrul Transilvaniei, care a intrat în casele acesteia în fiecare zi pe calea undelor: "Aici Târgu-Mureş, pe 261 şi 330 m lungime de undă. Dragi ascultători, bună dimineaţa!". Care a consemnat transmisii în direct de anvergură, emisiuni cu public, emisiuni culturale de calibru, emisiuni interactive cu ascultătorii, emisiuni variate, de substanţă şi de o calitate ireproşabilă, care să ajungă în cele mai izolate locuri. Emisiuni care, pentru a fi realizate, au avut nevoie de oameni care să se dăruiască, să se autodepăşească permanent, să fie mai aproape de ascultători, chiar şi în acele timpuri când tehnica de care dispuneau era una rudimentară. Astăzi, la 50 de ani, Radio Târgu-Mureş arată altfel. Are o dotare de invidiat, iar colectivul său, format din adevăraţi profesionişti de elită, care caută permanent să se întreacă pe sine, reprezintă o familie unită, pe care şi i-ar dori oricare post de radio. 50 de ani este vârsta unei maturizări depline, o vârstă de bilanţ, la care Radio Târgu-Mureş raportează: este cea mai cunoscută instituţie media pe piaţa audiovizualului mureşean, cu o audienţă potenţială de un milion de ascultători, care este recepţionat şi prezintă realitatea din patru judeţe: Mureş, Braşov, Harghita şi Covasna, în 36 de oraşe şi 1.100 de localităţi. Este un radio regional de elită, modern, dinamic, adaptat la problematica europeană, care emite în 4 limbi: română, maghiară, germană şi rromă, mereu prezent şi implicat în problemele comunităţii, care încearcă să fie total echidistant politic, ceea ce astăzi este şi rar, şi deosebit de greu. Pentru toate acestea, pentru respectul avut pentru noi, Măria Sa Ascultătorul, pentru talentul, pasiunea, consecvenţa, şi efortul depus, astăzi îi mulţumim. Bunul Dumnezeu să îl binecuvânteze, să fie un mesager al iubirii şi al bunei convieţuiri, iar colectivului care îl formează să îi dea sănătate, putere de muncă, ambiţia de a fi permanent în frunte, de a realiza programe de substanţă. La mulţi ani, Radio Târgu-Mureş!
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Cristea şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, aveţi microfonul trei minute.
		Domnul Ioan Cristea: Mulţumesc, domnule preşedinte. "Schimbare concretă în România sau argumentarea nevoii unei republici parlamentare". Sistemul actual pare conceput pentru a favoriza birocraţia, jocurile de culise şi loviturile de palat, nu pentru a crea un cadru simplu şi eficient de guvernare în interesul alegătorilor. În acest context, o schimbare de sistem care ar clarifica mult viaţa politică românească ar fi transformarea României în republică parlamentară. Ideea nu este nouă, a mai fost menţionată ocazional în cei 17 ani ai tranziţiei, însă nu suficient de incisiv. De asemenea, simultan cu această transformare, este necesară implementarea unor măsuri colaterale de reformă a sistemului electoral şi politic românesc, contribuind astfel la o schimbare profundă a clasei politice şi aşezarea fragilei democraţii de la noi pe temelii sănătoase. Vă propun spre dezbatere şi reflecţie 10 argumente în favoarea acestei idei. Legitimitatea cea mai mare este dată de votul direct al electoratului. Este firesc ca această persoană aleasă direct să aibă cele mai multe prerogative de conducere în stat. Puterea primului ministru este mult mai mare decât a preşedintelui, astfel că este normal ca primul să fie ales prin vot popular. În România e necesară o schimbare de mentalitate; poporul trebuie să înţeleagă că puterea administrativă este mult mai importantă şi afectează mai mult viaţa omului simplu decât atribuţiile diplomatice sau militare. De asemenea, trebuie să dispară imaginea liderului ca un conducător autocratic, voievod şi să fie înlocuită cu cea a unui lider modern, profesionist, competent şi stilat, carismatic, dar tehnocrat. Preşedintele trebuie să fie o persoană abilă în relaţiile externe, o personalitate stilată, cu o cultură bogată, cu bun gust şi prestanţă. Votul popular aduce adeseori în prim plan persoane populiste, demagogi şi vedete apărute peste noapte. Alegerea preşedintelui de către Parlament ar mări şansele evitării ascensiunii unor extremişti sau persoane nepotrivite în această poziţie de reprezentant al naţiunii române. Iar alegerea primului ministru ar putea creşte discernământul electorilor, confruntarea fiind axată mai mult pe soluţii administrative şi mai puţin pe impresie artistică. Astfel este favorizată ascensiunea profesioniştilor în cea mai importantă funcţie de stat, o condiţie esenţială pentru instaurarea meritocraţiei pe plaiurile noastre. Sistemul propus scade şansele unui conflict între Preşedinţie, Guvern şi Parlament, delimitează clar atribuţiile fiecărei instituţii în parte, iar împreună cu măsuri simultane de reformă constituţională oferă condiţiile administrării mai eficiente şi mai puţin birocratice a ţării. Rolul Parlamentului, cea mai democratică instituţie, creşte ca importanţă, iar imaginea acestuia se îmbunătăţeşte; legislativul va avea astfel ocazia să-şi ocupe şi în România locul firesc de for decizional al naţiunii, iar controlul popular asupra reprezentanţilor se va putea exercita mult mai eficient. De asemenea, statisticele ONU au dovedit că gradul de corupţie la nivel înalt este mai mic în acest sistem. Republica parlamentară este sistemul cel mai uzual în Europa, dovedindu-şi eficienţa în nenumărate ţări; monarhia constituţională este foarte asemănătoare cu acest sistem. Practic, singurele state dezvoltate care nu au unul din aceste două sisteme sunt Statele Unite şi Franţa. Sistemul parlamentarist oferă o mai bună reprezentativitate grupurilor minoritate, puterea fiind răspândită pe o plajă mai largă decât într-o republică prezidenţială. În condiţiile adversităţilor puternice dintre diversele grupări din ţara noastră, un asemenea sistem ar încuraja reconcilierea româno-română şi ar favoriza dialogul şi deciziile consensuale. Într-o republică parlamentară, dezbaterile din legislativ sunt mult mai serioase, implicarea societăţii civile creşte, astfel că nivelul de democraţie participativă a ţării este mai ridicat. Eliminarea cheltuielilor necesare unui scrutin prezidenţial cu unul sau două tururi, ţinând cont că preşedintele este ales de către Parlament. Şansele apariţiei unor tendinţe autocritice din partea preşedintelui dispar în cadrul unei republici parlamentare, unde acesta poate fi revocat oricând de către legislativ. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Mocanu şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Gheorghe Firczak din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
		Domnul Vasile Mocanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Dezastru în sănătatea ieşeană". De câţiva ani, în România se derulează o reformă în domeniul sănătăţii atât de "eficientă", încât mai avem puţin şi rămânem fără cadre medicale. Da, aţi auzit bine: nu fără bolnavi, ci fără medici şi fără asistenţi medicali. În judeţul Iaşi, situaţia este de-a dreptul catastrofală. În ultimii trei ani, peste 1000 de asistenţi medicali au ales să plece la muncă în străinătate. Experienţa ne arată că imensa majoritate a acestora nu se vor mai întoarce niciodată în România. La fel de gravă este situaţia şi în rândul medicilor din Iaşi. Dintre cei peste 4000 de medici din România, care au solicitat doar anul trecut documentele de la Ministerul Sănătăţii pentru a lucra în ţările Uniunii Europene, aproximativ 10% provin numai din judeţul Iaşi. Ca situaţia să fie şi mai îngrijorătoare, deficitul de cadre mediale a ajuns la cota de avarie şi în cazul serviciilor de urgenţă. Numai la Iaşi, în acest sector atât de important, deficitul de medici este de peste 40%, iar cel de asistenţi medicali de peste 30%. Nu ştiu cum privesc oficialii de la Ministerul Sănătăţii şi Familiei acest veritabil exod al cadrelor medicale din România, dar fenomenul ar trebui să-i sperie. Cel mai mult are de pierdut pacientul şi actul medical în sine, pentru că aproape toţi medicii şi asistenţii medicali care pleacă din ţară au experienţă şi înaltă calificare. În pofida eforturilor guvernanţilor, şcoala medicală românească este încă performantă. Eu credeam că reforma în sănătate ar fi trebuit să însemne un statut superior acordat cadrelor medicale, adică salarii mai mari, condiţii de muncă mai bune, dar şi un cadru profesional care să le permită să se împlinească în propria profesie. Cu alte cuvinte, o schimbare de atitudine faţă de corpul medical, mai mult respect din parte autorităţilor pentru această meserie nobilă. Din păcate, Guvernul liberal a înţeles reforma taman pe dos. În acest ritm, în doar câţiva ani, România se va confrunta cu o criză de personal de proporţii în domeniul sănătăţii. În scurt timp, vom asista la un colaps al sistemului de sănătate. Şi o rată programul naţional de sănătate al populaţiei. Suntem departe de a fi un popor sănătos. Vai de bolnavii din România de peste câţiva ani. Oare cine-i vinovat de această situaţie? Când vor fi luate măsurile necesare de oficialii din fruntea Ministerului Sănătăţii şi Familiei? Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Domnule deputat Dan Motreanu, vă rog să nu interveniţi fără să vi se dea cuvântul. Da, îl rog să poftească la microfon pe domnul Gheorghe Firczak şi se pregăteşte domnul deputat Constantin Tudor, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal. Domnule deputat, aveţi microfonul.
		Domnul Gheorghe Firczak: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Din nou, salvaţi monumentele noastre!". Revin asupra acestei chestiuni, poate cu o insistenţă care unora le poate părea desuetă, dar dacă ţinem cont că din anul 1992 se tot încearcă protejarea monumentelor istorice şi nu s-a ajuns la nici un rezultat, cred că intervenţia mea este absolut necesară. De altfel, noi, deputaţii minorităţilor naţionale, avem, sigur, datoria de a ne promova identitatea noastră prin cultură, prin limbă, prin tradiţie, dar, în acelaşi timp, avem şi datoria de a lua parte la acele evenimente generale care reprezintă identitatea noastră românească, a tuturor. Şi ce poate fi mai semnificativ decât faptul că trebuie să ne protejăm monumentele istorice. Pentru că ne apropiem cu paşi repezi de serbările pascale, de Paşte ca un element semnificativ, cel mai important al creştinismului, vreau să aduc aminte că, la intrarea în Ierusalim, Iisus a fost întrebat dacă trebuie plătite dările la romani. Şi, imediat a răspuns "să dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu". Sigur că dacă, legat de monumentele istorice, vin doar eu să precizez că trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu, autoritatea mea poate părea mai puţin semnificativă. De aceea, am apelat la o serie de somităţi ale ştiinţei istorice din România, legate de istorie, de protejarea monumentelor istorice. Şi astfel, proiectul de lege pe care vreau să-l promovez pentru protejarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, a Ulpiei Traiana Sarmizegetusa şi a Miciei, toate în judeţul Hunedoara, vreau să menţionez că este susţinut de o serie de importante personalităţi ştiinţifice ale României. Mă refer la academicianul Camil Mureşanu, directorul Institutului de Istorie "Gheorghe Bariţiu" din Cluj-Napoca, preşedintele Filialei Cluj-Napoca al Academiei Române. Mă refer la academicianul Marius Porumb, directorul Institutului de Arheologie din Cluj-Napoca, mă refer la profesorul universitar Ioan Glodariu, şeful Şantierului Arheologic de la Sarmizegetusa Regia, la profesorul universitar Ioan Pisu, şeful şantierului arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi, evident, nu în ultimul rând, la distinsul coleg parlamentar, profesorul universitar Vasile Puşcaş. Sper din toată inima, vă rog să mă credeţi că atât ziua cât şi noaptea doar la acest proiect de lege mă gândesc, deoarece pentru mine şi din punct de vedere sufleteşte are o importanţă deosebită, din două motive: sunt născu în judeţul Hunedoara şi, în acelaşi timp, sunt istoric şi muzeograf. Să dea Dumnezeu să putem să ne protejăm monumentele istorice! Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Domnul deputat Constantin Tudor este invitat la microfon şi se pregăteşte doamna deputat Angela Buciu, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Domnule deputat, aveţi microfonul.
		Domnul Constantin Tudor: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică se intitulează "S.O.S., drumurile judeţene!". Dacă în ultimii ani s-au făcut eforturi importante pentru reabilitarea drumurilor naţionale care traversează judeţul nostru, în ceea ce priveşte drumurile judeţene, aflate în administrarea Consiliului judeţean Călăraşi, situaţia stă cu totul altfel. Din cei aproape 500 de km clasificaţi în categoria drumurilor judeţene, peste 400 de km necesită intervenţii urgente. Sunt multe porţiuni aproape impracticabile. Pentru conducătorii auto, traversarea unor asemenea zone reprezintă adevărate acte de curaj, ca să nu mai vorbim despre efectul nefavorabil asupra autovehiculelor. Aceasta este situaţia la zi, şi a fost reflectată deseori şi în paginile presei locale, dar conducerea administrativă a judeţului, în persoana preşedintelui liberal Răducu Filipescu, este ocupată cu racolarea de candidaţi de primari, că doar s-a angajat în faţa lui Tăriceanu, prezent recent la Călăraşi, că va ocupa locul întâi la alegerile locale între toţi liberalii din România. Dar, să vedem care sunt cauzele care generează această adevărată stare de obsesie privind situaţia dezastruoasă a drumurilor judeţene. În primul rând, trebuie să subliniem faptul că la nivelul Consiliului judeţean nu a existat o politică cu adevărat coerentă în ceea ce priveşte starea drumurilor judeţene. Aici, de multe ori priorităţile conjuncturale sau cele generate de anii electorali, au determinat alocarea de fonduri doar în anumite zone, acolo unde erau şi primari liberali. În al doilea rând, constatăm că nu a existat şi nu există practic un program concret privind reabilitarea unor drumuri întregi, cu toate că pe hârtie la nivelul Consiliului judeţean există un asemenea document, dar nu se aplică. În schimb, luaţi totdeauna prin surprindere, cei de la drumuri judeţene sunt obligaţi să pună plombe, pe ici pe colo, care după câteva zile devin neobservabile. Acum, pe ultima sută de metri, actuala conducere executivă a Consiliului judeţean trebuie să abordeze problema drumurilor cu maximum de seriozitate. Mi se va răspunde că preocupări există, dar nu sunt fonduri, cu toate că la finele anului trecut au fost repartizate, prin hotărâre de Guvern, sume importante cu această destinaţie. Sume care, şi de această dată, au mers acolo unde sunt primari liberali, şi sunt destui, pentru că cei mai mulţi foşti primari PSD au fost racolaţi de conducerea judeţeană liberală. Şi, totuşi, sunt judeţe, chiar în zona noastră, ale căror drumuri arată cu totul altfel decât cele din Călăraşi. Dacă ei pot, noi de ce nu putem, mai ales că la conducerea judeţului sunt aceeaşi ca şi la Guvern, adică liberali? Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Doamna deputat Angela Buciu este invitată la microfon şi se pregăteşte, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul Ioan Ţundrea.
		Doamna Angela Buciu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Onorată asistenţă, Declaraţia mea politică se referă la un comunicat oficial emis de Academia Română prin Institutul său de Sociologie şi Centrul de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române. Filiala Judeţeană a PRM Maramureş îşi exprimă îngrijorarea şi temerile generate de precedentele periculoase privind declararea independenţei unilaterale a provinciei Kosovo. Apreciem că, în aceste momente, de o mare gravitate internaţională, Preşedinţia şi Guvernul României au adoptat o poziţie corectă şi fermă, la care şi partidul nostru subscrie fără rezerve. Într-o luare de poziţie, fără precedent, Academia Română a emis zilele trecute un comunicat oficial, prin Institutul său de Sociologie şi Centrul pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române. Academia trăgea un semnal de alarmă în legătură cu "situaţia de o gravitate excepţională a comunităţii românilor din judeţele Harghita şi Covasna, în contextul politic intern şi internaţional actual". Cercetătorii Academiei Române au avut în vedere "în special utilizarea forţată a situaţiei din Kosovo, ca şi precedent pentru România, de către înalţi oficiali străini şi lideri ai minorităţii maghiare din România". De ce s-a ajuns la acest aspect? Deoarece, nu de multă vreme, parlamentari ai Ungariei au anunţat că vor urmări "cu cea mai mare atenţie" evoluţia situaţiei din Kosovo, pentru a o putea folosi ca precedent pentru "membrii naţiunii maghiare din jurul graniţelor". De asemenea, Academia Română afirmă că opinia publică nu cunoaşte faptul că, în prezent, judeţele Harghita şi Covasna sunt supuse unui proces constant de epurare etnică. Ne mai aduce la cunoştinţă că limba română, ca limbă oficială a statului român, a fost eliminată din spaţiul public. Că agravarea situaţiei şi recrudescenţa demersurilor separatiste sunt încurajate de complicităţi politico-economice transpartinice şi de lipsa de reacţie a instituţiilor statului, prizoniere ale complicităţilor respective sau ale incapacităţii de gestionare a unor situaţii care vizează siguranţa naţională. Jocul extrem de periculos la care se pretează UDMR, în frunte cu liderii săi, a demonstrat încă o dată duplicitatea şi consecvenţa pe care această formaţiune culturală o erijează în partid politic etnic, pentru a-şi atinge scopurile sale mascate, spre obţinerea autonomiei teritoriale a aşa-zisului "Ţinut Secuiesc" şi apoi a întregului Ardeal. Ieşirea la suprafaţă a adevăratelor sentimente revizioniste a organizaţiei UDMR au fost demonstrate, mai mult ca oricând, prin poziţia lor total opusă faţă de partenerii de coaliţie şi faţă de Guvernul României, din care şi ei fac parte, însă din nou, guvernanţii noştri n-au luat nicio atitudine. La ce să ne mai aşteptăm? Integritatea teritorială nu se negociază, nu se joacă la ruletă şi nu este subiect de dispută. De aceea, orice discuţie pe această temă nu-şi găseşte fundamentul. Credem şi avem convingerea că vocea naţiunii va triumfa şi că nu vor fi escaladate unele momente ce pot deveni distrugătoare pentru ambele comunităţi. Istoria comună, durerile trecutului, vicisitudinile istorice parcurse împreună ne obligă să nu lăsăm generaţiilor viitoare o ţară devastată de conflicte interetnice, cu distrugeri ireparabile sau pierderi de vieţi omeneşti. Singura opţiune care există acum este aceea de a ne da mâinile ca nişte adevăraţi europeni, spre un consens acceptat de toţi, până când mai putem face acest lucru pe cale paşnică. Credem că în aceste momente consensul, toleranţa reciprocă şi respectul de ambele părţi vor avea de câştigat. Aceasta este oferta noastră paşnică spre o soluţionare comună a disensiunilor şi divergenţelor existente. Sub nicio formă, integritatea, independenţa şi suveranitatea României nu sunt de negociat! Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, doamna deputat.
		Reamintesc, stimaţi colegi, că timpul alocat pentru o declaraţie politică este de maximum trei minute. Vă rog să vă integraţi în acest timp. Domnul deputat Ioan Ţundrea care a fost anunţat să se pregătească, a depus în scris declaraţia politică. Aşa că îl rog să poftească la microfon pe domnul deputat Aurel Vlădoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Şi se pregăteşte domnul deputat Sorin Marian Paveliu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Domnule coleg, microfonul vă aparţine trei minute.
		Domnul Aurel Vlădoiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. De mai bine de un an, am fost primiţi în lumea învingătorilor, o lume la care aspirăm, oficial, de şapte secole. Ne-a încântat şi ne-am dorit şi ne dorim în continuare nivelul de trai al occidentalilor. Nu am înţeles însă esenţialul: modul nostru de viaţă, unele dintre mentalităţile noastre ne împiedică să trăim la standardele râvnite. Printre toate aceste mentalităţi nocive, slugărnicia prea-multora dintre noi nu-i va face niciodată pe cei pe care i-am numit "învingători" să ne considere egalii lor şi nici pe noi nu ne va face să trăim ca ei. În principal, la baza acestor judecăţi de valoare stă evenimentul petrecut în urmă cu 11 zile, în mijlocul tinerilor partidului ce se consideră singura forţă politică democratică şi progresistă din România de astăzi. Singurul partid care, potrivit preşedintelui ţării şi unic mentor al său, nu are niciunul dintre defectele clasei politice din care probabil că nici nu face parte. Fiica cea mică a marelui conducător începuse, de o vreme, să se simtă atrasă şi de politică, precum o altă Elenă din preajma aceluiaşi mare conducător. Ele ar putea fi numite Elena mare şi Elena mică şi, la fel de bine, Elena blondă şi Elena brunetă, deşi, cine le-a auzit fără să le vadă, ar putea crede că amândouă sunt la fel de blonde. Nu o să vă răpesc timpul, stimaţi colegi, cu proiecţia mascaradei care a propulsat-o pe Elena mică pe postul de la tineret corespunzător celui ocupat de Elena mare la adulţi. Important este că distribuţia, recuzita şi scenariul acestei triste ecranizări fac trimitere, în cel mai explicit mod, la cele mai perfide dictaturi. În niciun alt context nu poate fi explicată atitudinea cvasiunanimă a schimbului de mâine al incoruptibililor galbeni faţă de cel ce a cutezat să o concureze pe mezina marelui conducător. Reuşita tânărului vlăstar nu face decât să le încununeze pe toate celelalte obţinute prin forţe proprii, de când "tati" este preşedintele suprem al tuturor românilor. Şi pentru că, deşi mică, a ajuns atât de mare fără ajutorul nimănui, satisfacţiile îi sunt superioare celor generate de zecile de mii de euro produse cu sudoarea palmelor şi a frunţii în istovitoarele şedinţe foto sau la firma care a pus becuri prin Bucureşti, când "tati" nu era decât un simplu primar de capitală. Este evident că ţelul garantului respectării Constituţiei nu este "întoarcerea la popor", ci întoarcerea la dinastie. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Sorin Paveliu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Şi se pregăteşte domnul Emilian Valentin Frâncu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Domnule coleg, aveţi cuvântul.
		Domnul Marian Sorin Paveliu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Scurta alocuţiune de astăzi am intitulat-o "O pilă pentru fiecare". Un fapt divers: ultimul sondaj privind sănătatea arată că 35% din români se internează în spital numai după ce şi-au făcut rost de o recomandare pentru unul din medicii din spitalul respectiv. O pilă. Îşi fac rost de o pilă, ca să vorbim pe înţelesul tuturor. Un alt fapt divers: în anul 2006, au intrat în vigoare, culmea, în aceeaşi zi, două legi organice promovate amândouă de către Guvernul României, dar care aveau puncte de vedere absolut contradictorii, care se băteau cap în cap, respectiv ambele legi importante se refereau la subiectul descentralizării, numai că legea reformei sanitare prevedea centralizarea absolută a conducerii spitalelor din întreaga ţară în mâna ministrului sănătăţii, iar legea-cadru a descentralizării prevedea, din contră, ca toate conducerile spitalelor să treacă în subordinea autorităţilor locale. În prezent, spitalele mici din oraşe mai importante sau mai puţin importante din această ţară se află într-o mizerie cruntă. Nu sunt vorbe mari, este o realitate şi ea se datorează nu atât conducerii actuale sau a Guvernului actual, ci datorită faptului că România nu are capacitatea financiară de a susţine un sistem sanitar comparativ sau la nivel comparativ cu cele din ţările dezvoltate. Totuşi, aceste spitale sunt finanţate sută la sută din fondul asigurărilor sociale de sănătate, altfel spus, prestaţiile sunt plătite de noi, pacienţii, din banii pe care-i dăm la fondul de asigurări sociale. Cred că acum, în prag de alegeri locale, ar fi timpul să facem un pas hotărât către descentralizarea acestor spitale. Nu ştiu dacă autorităţile locale vor putea să contribuie cu vreun ban în plus la aceste spitale. Probabil că nu, sau cu greutate. În schimb, ceea ce vor putea face este să furnizeze o pilă fiecărui pacient care se internează în aceste spitale, pentru că să fie clar, în comunităţile locale, fiecare pacient îşi va găsi o rudă care să fie la rândul ei cunoştinţă sau rudă cu un consilier, cu primarul, cu un director din primărie, cu preşedintele consiliului judeţean sau te mai miri cu cine şi în acest fel, în momentul în care se duce în spital, să beneficieze măcar de o oarecare protecţie din partea unui factor politic. Or, acest lucru consider că este extraordinar de important. Nu va duce la o îmbunătăţire radicală şi imediată a funcţionării spitalului respectiv, dar situaţia sanitară, situaţia spitalului va intra pe agenda clasei politice locale. Aceasta este singura posibilitate prin care putem contribui la reformarea sistemului sanitar, de jos în sus şi nu invers. Invers, s-a dovedit în 20 de ani că toate eforturile au fost sortite eşecului. Timp de trei ani, domnul Nicolăescu ne-a zăpăcit cu tot felul de afirmaţii, conferinţe de presă care n-au avut decât o singură finalitate, propria imagine şi, eventual, a Partidului Naţional Liberal. Îi atrag atenţia domnului ministru că, prin descentralizarea spitalelor mici, acum, înaintea declanşării campaniei pentru alegerile locale, are şansa să se comporte ca un adevărat om politic serios. Cred că această măsură ar aduce pe agenda campaniei electorale subiecte care au fost ocolite timp de 20 de ani în toate alegerile locale, respectiv, situaţia sanitară. Dă şansa unei pile, domnule ministru, pentru fiecare pacient din localităţile mici şi probabil că vei înfăptui singurul act adevărat de reformă în sistemul sanitar în aceşti trei ani de mandat! Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Domnilor deputaţi Ponta şi domnule profesor, bine aţi venit, mă bucur că întregiţi rândurile noastre. (Se referă la domnii deputaţi Victor-Viorel Ponta şi Anghel Stanciu, care tocmai au intrat în sală.)
		Domnul Victor-Viorel Ponta (din sală): Bine v-am găsit, domnule preşedinte de consiliu judeţean.
		Domnul Ioan Oltean: Da, tot ce e posibil, domnule Ponta.
		Îngăduiţi-mi acum să-i ofer microfonul domnului deputat Emilian Frâncu şi să-l rog să se pregătească pe domnul deputat şi coleg cu domnul Ponta, domnul Vasile Soporan.
		Domnul Emilian Valentin Frâncu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Noul ministru trebuie să continue reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei." Încheierea crizei datorate neînţelegerilor dintre Guvern şi Preşedinţie în ceea ce priveşte numirea unui titular la Ministerul Justiţiei nu poate decât să ne bucure. În faţa poziţiei permanent obstrucţioniste, manifestată în ultimele luni de preşedintele Traian Băsescu, înţelepciunea premierului Tăriceanu şi-a spus cuvântul, iar soluţia găsită de el reprezintă cea mai bună variantă posibilă în condiţiile în care încăpăţânarea negativistă a lui Băsescu risca să aducă grave prejudicii reformei şi, mai ales, să impieteze asupra soluţionării anumitor avertismente transmise României din partea Uniunii Europene. Încă de luna trecută, atât dinspre Bruxelles, cât şi dinspre alte capitale europene au început să ne vină semnale de îngrijorare în ceea ce priveşte capacitatea ţării noastre de a ţine pasul cu foaia de parcurs pe care ne-am asumat-o în domeniul justiţiei, încă dinainte de momentul aderării la Uniunea Europeană. Aceste temeri nu sunt de natură să creeze panică, dar nici nu trebuie ignorate, cu atât mai mult cu cât au apărut şi anumite poziţii dure, mergând spre o interpretare excesivă a realităţii, exprimate mai ales din partea unor oficialităţi de la Berlin. În niciun caz nu putem vorbi despre faptul că "nu se constată progrese în domeniul justiţiei din România", sau că "există posibilitatea activării clauzei de salvgardare, prin care sentinţele româneşti nu ar mai fi recunoscute în Uniunea Europeană", după cum s-a exprimat parlamentarul german Gunther Krichbaum. Însă, tind să fiu de acord cu el atunci când spune că "România nu ar trebui să-şi diminueze prestigiul de stat membru", înţelegând prin aceasta că, într-adevăr, există o listă de probleme şi că fiecărei întrebări din această listă trebuie să i se dea un răspuns concret, acceptabil partenerilor noştri europeni. Iată de ce, odată încheiată perioada interimatului la Ministerul Justiţiei, în faţa noului ministru stau două sarcini fundamentale: continuarea reformelor instituţionale (cu sprijinul specialiştilor în domeniu pe care domnia sa deja îi are la dispoziţie) şi lupta împotriva corupţiei. Acest ultim aspect este în mare suferinţă, cu toate că el ar fi cel mai în măsură să demonstreze că justiţia din România se află pe drumul cel bun. Mai multe dosare finalizate aşa cum trebuie de procurori, mai puţine dosare returnate Parchetului pe motiv de nerespectare a procedurilor, iată cum ar putea creşte numărul condamnărilor definitive în acele dosare grele de corupţie, ai căror protagonişti nu doar că scapă basma curată, dar ne mai şi creează o percepţie negativă la Bruxelles şi în alte capitale ale Europei. Mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Domnul deputat Vasile Soporan este invitat la microfon şi se pregăteşte doamna deputat Anca Mărculeţ Petrescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Domnule Soporan, aveţi microfonul.
		Domnul Vasile Filip Soporan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş dori să prezint în faţa dumneavoastră declaraţia politică "Legea salarizării unice şi indicele de scumpete". La întâlnirile din teritoriu cu cetăţenii pe care-i reprezint şi, mai nou, în urma unor manifestări de mare amploare care se desfăşoară în aceste zile, am constatat că există o mare nemulţumire cu privire la modul în care se realizează salarizarea, existând dorinţa ca aceasta să ţină seama corect de importanţa muncii depuse şi de evoluţia preţurilor de pe piaţă. Cauza acestor nemulţumiri este dată de faptul că nu avem o singură lege a salarizării celor care lucrează în sistemul bugetar, de la Preşedinte până la ultima categorie a acestuia, şi faptul că nu există un mecanism legiferat, prin care evoluţiile preţurilor de pe piaţă să influenţeze nivelul salariilor pentru toate categoriile de salariaţi, inclusiv ale celor care lucrează în domeniul privat. Nemulţumirile celor care lucrează în transporturile feroviare, în administraţia publică şi în învăţământ sunt emblematice pentru situaţia din România de astăzi care se degradează de la o zi la alta. Obişnuiţi să ne raportăm la situaţia din Uniunea Europeană, vă propun, stimaţi guvernanţi, să parcurgeţi şi legislaţia perioadei interbelice când funcţiona o lege a salarizării celor din sistemul bugetar, cu salarii medii transparente, pe fiecare minister, pe fiecare instituţie şi pe fiecare categorie de personal sau salariat de la buget. În acelaşi timp, funcţiona un mecanism de corelare a salariilor cu evoluţia preţurilor de pe piaţă prin intermediul indicelui de scumpete care era calculat de o comisie regională, formată din reprezentanţii instituţiilor statului, patronat şi sindicate. Modificarea indicelui de scumpete ţinea cont de evoluţia preţurilor la produsele alimentare, la chirii şi la principalele servicii şi utilităţi. Practic, această schemă este mult mai acoperitoare decât actualul sistem al coşului zilnic şi prin faptul că metodologia de calcul era una mai apropiată de situaţia reală, ţinând cont de evoluţiile la nivel regional şi chiar la nivelul localităţilor. Contractele de muncă colectivă stabileau faptul că modificarea într-o anumită proporţie a indicelui de scumpete determină în mod automat, fără nici o altă negociere, modificarea corespunzătoare a salariilor. Această procedură era valabilă atât pentru salariaţii din sistemul bugetar, cât şi pentru salariaţii din sistemul privat. Propun actualilor guvernanţi şi reprezentanţilor partidelor politice din Parlament o dezbatere şi măsuri concrete pentru rezolvarea acestor probleme şi realizarea unei stabilităţi sociale de lungă durată. Diferenţele de salarizare pentru diversele categorii plătite de la buget creează nemulţumire, unele reprezintă dezacorduri de apreciere a muncii cu efecte nocive asupra calităţii unor servicii publice. Prin mărirea polarizării societăţii româneşti, care începe să semene din ce în ce mai mult cu modelele sud-americane, ca reprezentant al unui partid social-democrat european, propun şi colegilor din Parlament şi chiar celor din Partidul Social Democrat, o dezbatere care să vizeze modalităţile de reabilitare economico-socială a României în context european. Aceasta ar trebui să vizeze în primul rând o reformă fiscală, stabilind o reală progresivitate a impozitului pe venit şi o taxă efectivă pe plusvaloare şi avere. În acest cadru, ar trebui definit pe criterii ştiinţifice traiul decent, ar trebui făcută o diferenţiere fiscală între sfera productivă directă şi cea care valorifică produsele altora. Într-un program mai amplu, ar trebui stimulată producţia internă şi desfacerea acesteia pe piaţa europeană. De asemenea, nu ar trebui neglijate măsurile de naţionalizarea serviciilor publice, care după privatizare nu se ridică la standardele care funcţionează în cadrul Uniunii Europene. Din păcate pentru România, există alte priorităţi care încarcă inutil voit sau nevoit agendele tuturor. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		O invit la microfon pe doamna deputat Anca Mărculeţ Petrescu. Şi acesta este ultimul vorbitor de astăzi. Vă rog, doamna deputat.
		Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se referă la agresiunea tot mai evidentă asupra unor spaţii şi clădiri vechi ale Capitalei care dispar, fiind sacrificate pentru interesele veroase ale unor indivizi puşi pe căpătuială. Speculând lacunele unei legislaţii care le permite să se strecoare, aceşti samsari abili acţionează cu duplicitatea autorităţilor din primării acaparând terenuri publice sau cumpărând case vechi valoroase pe care le distrug pentru a folosi terenul în scop imobiliar. Aceste distrugeri provocate de lăcomia şi setea de înavuţire au schimbat peste noapte peisajul unor locuri din Bucureşti care ar fi trebuit să fie protejate din punct de vedere al urbanisticii. Riposta vehementă a opiniei publice şi a presei nu a descurajat mafia rechinilor care vânează terenuri şi pe autorităţile care-i sprijină, îndeosebi în sectorul 1 şi 4. În plin centrul Capitalei, au fost sacrificate şi continuă să fie distruse case cu valoare de arhitectură, multe din ele incluse pe lista de patrimoniu. Scopul este clar: câştigarea unor terenuri imobiliare la preţuri înalt cotate. În acest sens, rămâi şocat văzând locurile devenite pustii ca după bombardament, după ce au fost rase de pe suprafaţa pământului case socotite repere pentru arhitectura tradiţională a Capitalei. Astfel de peisaje deprimante se întâlnesc în sectorul 4, pe Bulevardul Regina Maria, George Coşbuc şi, recent, pe strada Klamasov, este vorba de fostul sediu al Partidului România Mare. De altfel, şi centrul istoric propriu-zis al Capitalei, unde au fost demarate cu greu lucrările, nu a avut parte de eficienţă şi profesionalism. Decopertarea străzilor pentru intervenţii subterane nu s-a soldat cu refacerea lor identică. Preţiosul paviment din piatră cubică a ajuns la Viena. Clădirile vechi cu valoare de arhitectură din centrul istoric sunt în continuare neglijate şi în stare de conservare tot mai precară, unele periclitând chiar viaţa pietonilor prin desprinderea tencuielii şi a cărămizilor la nivelul cornişelor şi balcoanelor. Vreau să subliniez în mod special situaţia unei clădiri istorice ajunse în stare de ruină, situate pe strada Smârdan nr.39 şi este vorba despre fostul hotel "Concordia", unde, după cum menţionează placa memorială, în seara de 23 ianuarie 1859, s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza de către fruntaşii Partidei Naţionale, ca domn al Ţării Româneşti. Dacă nu se acţionează rapid, clădirea de pe strada Smârdan care dacă nu va fi urgent salvată, nu va mai dăinui nici măcar până la anul, când se împlinesc 150 de ani de la Unirea înfăptuită de domnitorul Cuza. Bucureştiul este agresat. Este agresat nu doar prin pierderea sau neglijarea unor clădiri de valoare de arhitectură, ci şi prin acapararea unor spaţii publice devenite spaţii publice private, iar apoi valorificate de persoane dubioase la preţuri şi profituri colosale. Aşa este cazul spaţiului Bordei, al terenurilor ce au aparţinut unor instituţii de cercetare sau, mai recent, al stadionului "Lia Manoliu". La fel ca şi în cazul sălii de sport a Clubului "Steaua" de pe Calea Plevnei, unde cu ani în urmă a izbucnit un incendiu ciudat, urmat de demolarea clădirii şi recentele explozii ale unor conducte de gaze care au afectat sălile de atletism de la stadionul "Lia Manoliu", ne dau un semnal de alarmă. Pentru a limita consecinţele unor demolări şi ale unor construcţii abuzive având un impact dezastruos asupra spaţiului vital sau valorilor de arhitectură ale Capitalei, cabinetul meu de deputat a conceput amendamente şi o nouă lege pentru protejarea monumentelor de arhitectură, prin care să se stopeze fărădelegea şi hemoragia de valori istorice şi de arhitectură ale Capitalei. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, doamna deputat.
		Pe lângă cei 21 de deputaţi care şi-au susţinut declaraţiile politice de la microfonul Camerei, un număr de 43 le-au depus în scris. Aceştia sunt, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat: Ion Stan, Viorel Pupeză, Vasile Puşcaş, Florin Iordache, Costică Macaleţi, Gheorghe Chiper, Minodora Cliveti. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal: Emil Strungă, Sandu Capră, Dan Motreanu, Ioan Hoban, Horea Uioreanu, Relu Fenechiu, Rareş Mănescu, Andrian Mihei Sirojea, Leocadia Graţiela Gavrilescu, Ion Luchian, Mircea Puşcă, Gheorghe Dragomir. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat- Liberal: Anca Boagiu, Radu Lambrino, Laurenţiu Mironescu, Mircea Man, Iulian Bîrsan, Ioan Oltean, Daniel Buda, Constantin Igaş, Marius Rogin, Petre Străchinaru, Aurel Olărean, Dumitru Ioan Puchianu şi Alexandru Liviu Miroşeanu. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnii deputaţi: Constantin Faina, Liviu Bogdan Ciucă, Ioan Ţundrea, Vlad Hogea, Lia Ardelean şi Eduard Raul Hellvig. Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare: Paul Magheru, Dumitru Avram şi Mircea Costache. Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale: Miron Ignat şi Mircia Giurgiu. Din partea Grupului parlamentar al deputaţilor fără apartenenţă politică, domnul deputat Horaţiu Dan Buzatu. Sunt informat acum că şi domnul deputat Emil Radu Moldovan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, a depus declaraţia politică acum la secretariatul Camerei. Domnilor colegi, Vă mulţumesc pentru atenţia acordată. Cu aceasta se încheie şedinţa consacrată declaraţiilor politice. Urmează dezbateri, conform ordinii înscrise şi aprobate de Biroul permanent. Vă doresc tuturor o zi bună şi un vot uninominal aşa cum îl dorim cu toţii. Doamne ajută!
		(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)
		Domnul Dan Horaţiu Buzatu: "Au trecut mai bine de 30 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977" De la cutremurul din 1977, au trecut mai bine de 30 de ani. Ziua de 4 martie a însemnat pentru România un moment greu, de care ne vom aduce întotdeauna aminte cu spaimă, cu tristeţe şi cu frică de Dumnezeu: peste 1.500 de morţi, mai bine de 11.000 de răniţi, aproximativ 35.000 locuinţe distruse în întreaga ţară. Distrugerile nu s-au limitat aici. Mai grave decât pierderile materiale au fost pierderile oamenilor de cultură, precum actorul Toma Caragiu, interpreta de muzică uşoară (născută şi formată în Craiova!) Doina Badea, poetul şi eseistul Anatol E. Baconski, romancierul Alexandru Ivasiuc, scriitorul Mihai Gafiţa, regizorul Alexandru Bocăneţ, criticul şi istoricul literar Savin Bratu, mezzosoprana Mihaela Mărăcineanu. Poate că s-a vorbit prea puţin despre asta, dar în zilele care au urmat cutremurului, Crucea Roşie, Armata Română, efective ale pompierilor, dar şi cascadorii de la Sahia-Film au făcut adevărate minuni în operaţiunile de salvare desfăşurate printre dărâmăturile din Bucureşti şi celelalte oraşe ale României. În momentul producerii cutremurului, conducătorul de atunci al României se afla în afara ţării. Pentru a respecta adevărul, trebuie spus că acesta a revenit neîntârziat şi a dispus, din ziua imediat următoare, instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României. Din păcate însă, nenorocirea abătută asupra românilor, a fost folosită ca pretext pentru a se ordona demolarea unor monumente istorice. Această atitudine iresponsabilă a produs efecte atât în Bucureşti, cât şi în multe alte localităţi din ţară. Clădiri de patrimoniu, de la biserici de inestimabilă valoare precum Biserica Enei din Bucureşti, până la vile - adevărate monumente de arhitectură - construite în perioada interbelică, au dispărut pentru totdeauna. Şi în Craiova, Calea Unirii a fost rasă de buldozere aproape în întregime, chiar dacă în acest fel am fost obligaţi să renunţăm la cea mai pitorească zonă din acea vreme a oraşului, şi asta doar pentru a face loc unui ansamblu de calitate arhitecturală mai mult decât îndoielnică. Ca şi în Bucureşti sau în alte oraşe, biserici şi construcţii adiacente, clădiri cu valoare istorică au căzut pradă dorinţei comuniştilor din acele vremuri de a şterge legăturile craiovenilor cu trecutul lor. Din fericire, alte edificii craiovene au scăpat ca prin minune. Palatul Jean Mihail, construit de către arhitectul Paul Gottereau şi devenit mai târziu Muzeul de Artă, clădirea din centrul Craiovei, proiectată de Petre Antonescu în 1912 şi în care astăzi îşi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean şi Prefectura Judeţului, fostul liceu Nicolae Bălcescu, astăzi Colegiul Carol, a cărui construcţie a început în 1835, clădirea Universităţii din Craiova, proiectată de arhitectul Ion Socolescu, deşi puternic avariate de cutremur, au beneficiat în perioada ulterioară de atenţia autorităţilor, intrând în programe de reabilitare. Cu toate acestea, chiar dacă de la 4 martie 1977 au trecut mai bine de 30 de ani, în România nu există o preocupare instituţionalizată pentru a preveni efectele dezastruoase pe care le-ar putea produce un eventual cutremur. În toate oraşele ţării există nenumărate construcţii degradate, care riscă să se prăbuşească peste cei care le utilizează. Numărul acestora creşte dramatic dacă avem în vedere şi clădiri din zona rurală sau a oraşelor mici. În niciuna din aceste situaţii Guvernul României sau autorităţile locale nu are o imagine a situaţiei existente. De asemenea, nu există nicio preocupare legată de consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat sau pentru recuperarea şi restaurarea clădirilor cu statut de monument istoric afectate atât de cutremure cât şi de trecerea timpului. Cu puţin timp în urmă, Guvernul a decis să finanţeze consolidarea clădirilor în dificultate seismică din Bucureşti. Este incorect şi nedemn, pentru că mii de alte edificii se găsesc în situaţii la fel de grave peste tot în ţară. În Craiova, autorităţile locale nu au evidenţe cu privire la numărul clădirilor cu risc seismic. Problema este plimbată de la Consiliul Judeţean la Primărie şi de la Prefectură la Guvern. Evident, fiecare din aceste instituţii este de părere că ceilalţi sunt cei care poartă responsabilitatea. Iată de ce acum, în pragul unei noi etape electorale, îndrăznesc să solicit celor care vor intra în această luptă să aibă în vedere şi patrimoniul arhitectural vechi al Craiovei. Generaţii întregi, începând cu autorităţile comuniste care au permis demolările şi terminând cu cei care administrează astăzi oraşul şi judeţul, nu au dovedit o preocupare în acest sens. Ştim foarte bine cu toţii că centrul Craiovei este în continuare în paragină şi, mai grav decât orice, este lipsit de grija edililor. Poate că este momentul ca grija şi respectul pentru creaţia bunicilor şi părinţilor noştri să depăşească stadiul subiectelor de dezbatere pentru a deveni proiecte şi programe ale autorităţilor locale.
		Domnul Costache Mircea: "Pace noului venit!" Domnule ministru Predoiu, bine aţi venit în iad, v-aş putea spune, spre surprinderea unora, dacă nu aţi proveni din sistem şi nu aţi cunoaşte cangrena care a cuprins, până la paralizie totală, instituţia răspunzătoare în cel mai înalt grad de starea economică, de distrugerea morală şi disoluţia statală la care a ajuns România, după opt ani de jaf şi anarhie. Eu, unul, oricât de bogat, de tânăr şi de fercheş aţi fi, ca avocat specializat, nu-i aşa, în drept comercial, lăudat de însuşi exigentul adept al mapelor profesionale, şi tot nu vă pot ferici pentru lunile ce le aveţi de "petrecut" la cârma putredului nostru sistem judiciar. Dintre numeroasele tentacule ale caracatiţei mafiei care sufocă România, veţi încerca, oare, să tăiaţi vreuna? Veţi dori cu adevărat? Veţi cuteza? Vă vor lăsa? Sau le veţi evita sub acoperirea aceloraşi suspecte scuze ale neamestecului ministrului justiţiei în problemele ... justiţiei? E normal să ne punem astfel de întrebări din moment ce mult regretata luptătoare anticorupţie, Monica Macovei, care atâta s-a bătut, era să zic băut, cu balaurul hoţiei până când i-a dat sângele pe nas şi a fost chemată de stăpânii ei externi spre alte limanuri ale binelui universal, lăsându-ne orfani de augusta sa persoană iubitoare de aventuri bahico-erotice... Cât despre interimarul Meleşcanu, ce să mai zic, la el cel mai mult mi-a plăcut dizertaţia logoreico-diplomatică pe tema: corupţia din România e numai o problemă de imagine, de percepţie externă şi nu una de fond! Auzindu-i răspunsul acesta, nu vă mai spun ce i-am zis şi eu (în gând). Dar, în fine, venişi matale, cu urale triumfale, că venişi într-un moment greu şi delicat de electoral. Întrucât Norica Nicolai nu îndeplinea criteriile de înaltă moralitate şi profesionalism impuse de preşedintele României celor chemaţi să dea piept cu dolofana corupţie autohtonă, iar tălică, stimate conbuzoian, s-ar subînţelege că aveţi aceste calităţi, nu ştiu dacă vă imaginaţi ce vă aşteaptă. Cei mai mulţi dintre noi, însă, ştiu şi vă compătimesc încă înainte de a vi se usca cerneala pe mandatul încredinţat, cu suspectă generozitate, pe fundalul sonor al rânjetului prezidenţial despre victoriile avocatului de comercial, fostă aripă tânără a patricienilor petroliberali, pe frontul trecerii avuţiei naţionale în proprietatea rechinilor economiei de junglă, români şi străini. De aceea, eu, umilul luptător anticorupţie pe cont propriu, mă pot împăuna cu gloria tristă de a fi reuşit să rezolv măcar un singur caz, de demnitar al statului român, ferit de boala averilor ilicite, pe al meu personal. În vreme ce justiţia cea oarbă şi abjectă n-am auzit să fi rezolvat vreunul. Să dea Domnul să aibă sub ministeriatul lu` matale vreo izbândă mai acătării, dacă nu, decât să fie ca şi până acum, m-aş mulţumi şi cu un autosucces minor ca al meu, bineînţeles dacă vei încerca şi dumneata lupta pentru propria curăţenie, dacă cea cu alţii va fi prea grea ori fără aviz de la stăpâni. În cazul în care chiar aţi vrea să încercaţi ceva, folosind şi consultanţa din familie, v-aş sugera ca înainte să abordaţi mafia lemnului, mafia privatizărilor, mafia asfaltului şi bordurilor etc., etc., să purcedeţi la eradicarea mafiei lichidatorilor de bănci. Şi ca să nu vă supuneţi unui efort prea mare, dintr-o dată, vă propun să începeţi, pentru încălzire, cu o "hamsie" precum Cooperativa de Credit Banca Populară "Dunărea", care a escrocat mulţi conbuzoieni de-ai noştri, în numele cărora ni se adresează cetăţenii Bârea Nicolae şi Pascu Cornel. Cazul lor e o mostră grăitoare de cooperare Poliţie, Parchet, Judecătorie, Administraţie Locală, Escroci, care i-au jefuit fără milă pe credulii ramaşi acum fără bani de înmormântare. Vă doresc, sincer, succes!
		Domnul Dumitru Avram: "Nu-l mai înjuraţi pe Ceauşescu!" Zilele trecute, un mic derbedeu de presă îl ataca mizerabil pe un important poet şi om al cetăţii. A fost pus drastic la punct, dar câteva întrebări nu pot fi ocolite. Până unde a ajuns degradarea societăţii româneşti, de nu mai avem nimic sfânt pe această lume? Cine încurajează astfel de manifestări golăneşti împotriva unor oameni care lasă în urma lor o operă ce va rezista, cu siguranţă, timpului? Cunosc ei, aceşti mucoşi inculţi, cât de cât trecutul recent al României, încât să-şi permită să nege o întreagă epocă istorică, fără ale cărei realizări ar fi fost imposibilă supravieţuirea în aceste vremuri cumplite de tranziţie? Dacă Nicolae Ceauşescu a avut ambiţia să construiască o puternică flotă comercială, plasând România între primele 10-12 puteri navale ale lumii, cei care au venit după el n-au avut altă grijă decât să lichideze rapid Armada de mineraliere şi petroliere de mare tonaj, precum şi vasele de pescuit, o asemenea lucrătură mafiotă aducând statului român un prejudiciu de câteva sute de milioane de euro. De fapt, întreaga politică legată de Marea Neagră pe care a promovat-o Nicolae Ceauşescu se deosebeşte radical de ceea ce se întâmplă astăzi. În timp ce liderul socialist se străduia să facă din zona noastră maritimă o fereastră românească larg deschisă către lume, construind mari şantiere navale, porturi dotate cu instalaţii moderne, precum şi canalul navigabil Cernavodă-Agigea, preşedintele portocaliu şi-a asumat scandaloasa misiune de a internaţionaliza Marea Neagră, pentru a facilita, împotriva tratatelor internaţionale existente, accesul flotei militare americane cât mai aproape de Crimeea. Nu numai în privinţa Mării Negre viziunile politice ale conducătorilor de ieri şi de azi diferă fundamental, ci întreg ansamblul relaţiilor noastre externe din cele două perioade stă sub semnul unor viziuni diametral opuse. Nicolae Ceauşescu s-a împotrivit, alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Alexandru Bîrlădeanu, Paul Niculescu-Mizil şi de alţi lideri ai vremii, staţionării trupelor sovietice pe teritoriul României, precum şi înrobitorului Plan Valev, care ne-ar fi condamnat să rămânem un furnizor de cereale şi produse animaliere pentru celelalte ţări socialiste cărora li se permitea industrializarea. Mobilul marilor disensiuni româno-sovietice l-a constituit refuzul lui Nicolae Ceauşescu de a participa cu unităţi militare româneşti la invadarea Cehoslovaciei, precum şi respingerea fermă a insistenţelor Moscovei de a organiza manevre ale trupelor Tratatului de la Varşovia pe teritoriul ţării noastre. Informat, de la Moscova, de către generalul Constantin Olteanu, fostul ministru al apărării, Nicolae Ceauşescu a dejucat intenţia celorlalţi membri ai pactul militar socialist de a ataca, în 1981, Polonia ridicată la luptă de către sindicaliştii lui Lech Walesa. Jucând pe o singură carte în relaţiile noastre internaţionale, cea a obedienţei totale faţă de Casa Albă, România promovează astăzi o politică externă contrară celei adoptate de autorităţile statului socialist, instalând o bază militară americană în Dobrogea, decizie care a inflamat şi mai puternic raporturile ţării noastre cu Rusia. Reversul unei asemenea orientări se reflectă cât se poate de clar în politica energetică pe care Moscova o promovează faţă de România. Ţara noastră este privită astăzi cu destulă suspiciune, chiar şi în interiorul Uniunii Europene şi al NATO, al căror membru este de ceva vreme. Ca să nu mai vorbim de scandalul provocat de "închisorile zburătoare" ale CIA bănuite de a fi staţionat şi pe teritoriul României. Practic, în privinţa politicii externe, liderul comunist de ieri i-a depăşit net pe cei care l-au urmat, fapt ilustrat pe diverse planuri ale relaţiilor noastre internaţionale. Dacă România socialistă, avându-l la cârmă pe Nicolae Ceauşescu, era vizitată de preşedinţii americani Richard Nixon şi Gerald Ford, de foştii lideri sovietici, de la Leonid Brejnev la Mihail Gorbaciov, de Ciu En-lai, premierul Consiliului de Stat al R.P. Chineze, de preşedintele Franţei, generalul Charles de Gaulle, de premierul Marii Britanii, Harold Wilson, şi de nenumăraţi alţi şefi de state şi de guverne de pe toate continentele, ea este ocolită astăzi din toate direcţiile. George W. Bush şi Vladimir Putin au fost la Sofia, dar n-au găsit de cuviinţă să facă măcar o escală şi la Bucureşti. La noi vin doar portocaliii Iuşcenko şi Saakaşvili. Noroc cu voiajul fulger al preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, ajuns la Bucureşti ca să facă rost de "carne de tun" pentru a potoli măcelul declanşat în Ciad de două triburi isterice. Deşi era încorsetată în canoanele politico-ideologice impuse de Kremlin ţărilor socialiste, precum şi în chingile războiului rece, România din "era" Ceauşescu, o ţară medie ca suprafaţă, populaţie şi potenţial economic, se afirma ca un factor dinamic pe arena internaţională, implicându-se activ în toate marile probleme aflate pe agenda ONU, cu iniţiative vizând stoparea cursei înarmărilor, întărirea păcii şi dezvoltarea colaborării reciproc avantajoase între statele mari şi mici ale lumii, iniţiative care s-au bucurat de o largă apreciere. Datorită prestigiului său internaţional, România anilor '70 se impunea ca un factor de mediere în multe dintre problemele litigioase ale lumii. Nicolae Ceauşescu şi alţi lideri politici români au jucat un rol important în restabilirea relaţiilor politice şi ideologice dintre URSS şi RP Chineză, în mijlocirea unui prim dialog între China şi SUA şi în declanşarea convorbirilor dintre Israel şi unele ţări arabe. Acum 20-30 de ani, România se implica în soluţionarea marilor probleme ale lumii cu diplomaţia sa, şi nu cu trupe. Astăzi, deşi vorbeşte de la microfoanele NATO şi ale UE, ţara noastră parcă nici nu mai există pa harta lumii.
		Domnul Emil Strungă: "Moţiunea simplă privind taxa auto şi urmările ei" Dezbătută în Camera Deputaţilor luni, 18.02.2008, şi marţi, 19.02.2008, moţiunea "Anulaţi taxa de primă înmatriculare" s-a bucurat de susţinerea majorităţii şi a reprezentat prima moţiune simplă care a trecut prin vot, în plenul Camerei, în acest mandat. Despre contradicţiile şi paradoxurile acestei moţiuni s-a vorbit pe larg în cele două zile de dezbatere. Cu sinceritate cred că timpul alocat ar fi putut fi utilizat cu mai mult succes în procesul legislativ. Grav este că moţiunea PD-L a fost punctul final al unor încercări ameninţătoare, demagogice şi populiste, amplificate prin media fidelă, în special "Evenimentul Zilei" şi Realitatea, care au dat semnalul unei instigări la nesupunere civică. În această combinaţie politico-mediatică este greu de spus ce a contat mai mult: greutatea dosarelor aflate la dispoziţia preşedinţiei sau faptul că PD-L demonstrează încă o dată maniera dezintegratoare în care ar putea conduce România în situaţia în care ar accede la guvernare. Iniţiatorii de facto ai acestei taxe, care sunt şi groparii acesteia, demonstrează încă o dată că Goebells, din păcate, încă mai are putere de convingere: "Minţiţi, minţiţi, minţiţi, că poate rămâne ceva". Concluzia care rezultă din această încercare este că inconsecvenţa este principiul călăuzitor al partidului prezidenţial. Cu sau fără această moţiune simplă, consecinţele sunt aceleaşi: taxa auto va fi calculată diferenţiat în funcţie de emisiile de dioxid de carbon pentru maşinile euro 4 (singurele maşini care au înscrise în mod explicit în documentele de identificare emisiile de noxe), iar pentru celelalte categorii de autovehicule va fi aplicată formula de calcul în funcţie de capacitatea cilindrică şi tipul de catalizator. Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri 20.02.2008, să remită Comisiei Europene o nouă scrisoare privind taxa de poluare auto în care este prezentată noua formulă de calcul care introduce şi un coeficient de reducere al taxei proporţional cu uzura reală a autovehiculului, precum şi un sistem de rambursare a taxei reziduale în cazul revânzării maşinii în alt stat membru UE. Sumele încasate vor constitui venituri la Fondul de mediu şi vor fi utilizate pentru finanţarea unor programe şi proiecte privind protecţia mediului. În această fază, subiectul taxei auto era epuizat. Recent, PD-L a declarat declanşarea demersurilor pentru depunerea unei moţiuni de cenzură referitoare la această taxă. Moţiunea de cenzură este un act politic de înaltă responsabilitate. Un asemenea demers împotriva Guvernului trebuie să aibă la bază un motiv extrem de serios. În acest scop, Opoziţia trebuie să se pună de comun acord şi să susţină o temă de interes naţional. La noi, Opoziţia depune în fiecare săptămână câte o moţiune de cenzură. Moţiunea PD-L are un scop precis, acela de a destabiliza scena politică internă. Cei care au clamat pentru stabilitate politică în scandalul justiţiei sunt iniţiatorii crizei politice, prin depunerea moţiunii de cenzură pe taxa auto. Politica unor standarde duble, asta propune electoratului formaţiunea lui Emil Boc: pe de o parte, ei cer Guvernului stabilitate în preajma summit-ului NATO, pe de altă parte lucrează de zor pentru dărâmarea Cabinetului liberal; pe de o parte, susţin o taxă atunci când fac parte la guvernare şi o repudiază cu vehemenţă proletară imediat după ce nu mai fac parte din acea guvernare; pe de o parte acuză PNL de înţelegeri cu PSD, pe de altă parte pun la cale o înţelegere cu social-democraţii pentru a dărmâna guvernul liberal.
		Domnul Gheorghe Dragomir: "Succesul - un cuvânt ce nu mai este la genul masculin" "Succesul este abilitatea de a trece de la un eşec la altul fără pierdere de entuziasm" (Winston Churchill) Din păcate, ne amintim de femeile care au reuşit în domeniul de activitate doar de câteva ori pe an, fie în luna martie fie cu ocazia unor premii sau diverse topuri anuale. Într-o lume dominată de bărbaţi, cum e cea a afacerilor, vocea femeilor se face foarte greu auzită. În România, primele povesti de succes care au în spate munca unor femei au început să iasă la lumină încă de la sfârşitul anilor '90. Nu au strălucirea poveştilor ai căror artizani sunt bărbaţii - cum ar fi cele din lumea informaticii şi telecomunicaţiilor. Şi nici nu le-au permis întreprinzătoarelor să strângă averi la fel de mari ca acelea ale primilor clasaţi în top 300. Exemple ale unor doamne care au dovedit reale capacităţi manageriale sunt acum la tot pasul în lumea afacerilor din România. Nume precum Liliana Solomon, Maria Grapini, Camelia Sucu, Cristina Bâtlan, Ana Diculescu-Şovasunt numai câteva dintre persoanele ce nu mai au de mult nevoie de prezentare. Domeniile în care femeile au avut şi au succes au fost în trecut cele feminine: cosmetică, îmbrăcăminte etc. dar acest fapt aparţine trecutului. Acum, femeile manageri sau chiar patroni şi-au diversificat domeniul de activitate acaparând domenii până nu de mult exclusiv masculine. În Europa, 30% dintre managerii celor mai mari companii sunt femei. În România, din primele 200 de organizaţii, doar 11 au femei drept CEO, iar numărul femeilor care au un cuvânt important în domeniul afacerilor este în continuă creştere şi se poate vorbi deja de o elită feminină. Succesul este o stare de spirit! La mulţi ani, doamnelor din România!
		Domnul Paul Magheru: "Televiziune maghiară pe banii românilor" Ofensiva dusă de UDMR împotriva elementului românesc din Transilvania se va manifesta în curând şi pe cale media. Cea mai recentă acţiune subversivă a liderilor maghiari o reprezintă ideea de a lansa o televiziune maghiară în Transilvania. Fundaţia "Janovics Jenö", constituită de liderii UDMR, este proprietarul Televiziunii maghiare din Transilvania, care a şi început campania de recrutări pentru alcătuirea echipei de producţie. Postul TV intenţionează să emită la începutul verii, conform RADOR. Televiziunea maghiară din Transilvania a fost înfiinţată în scopuri publice, dar, din cauza legislaţiei româneşti, nu poate funcţiona decât sub forma unui post comercial. Rolul de proprietar este îndeplinit de Fundaţia "Janovics Jenö", constituită de liderii UDMR. Ministerul ungar al informaticii a alocat 300 de milioane de forinţi (aproximativ 1,2 milioane euro) în vederea înfiinţării unui studio media digital. Înfiinţarea acestui post media se bucură şi de sprijinul Fundaţiei "Communitas", aparţinând UDMR, fundaţie care gestionează resursele financiare obţinute de la bugetul de stat al României, destinate maghiarilor din Transilvania. Mai pe şleau spus, statul român finanţează naşterea unei televiziuni maghiare cu emitere în zona Transilvaniei, iar românii contribuabili vor plăti din munca lor o televiziune maghiară în inima României. Nu cred că poate cineva sa fie atât de naiv încât să creadă că acest canal media patronat de UDMR va fi neutru din punct de vedere cultural şi politic, vizavi de relaţiile româno-maghiare din Ardeal. Politica paşilor mărunţi pe care UDMR o practică din 1990 încoace, iată că începe să dea roade sub privirea pasivă şi complice a guvernanţilor români. Speculând dezbinarea noastră mioritică, precum şi faptul că mai presus de interesul nostru comun stă bucuria de a vedea moartă capra vecinului, dar nu a vecinului maghiar, cum poate ar mai fi de înţeles, ci a vecinului frate român, promotorii iredentismului maghiar bine susţinuţi şi de statul maghiar, dar iată că nici statul român nu se lasă mai prejos, recurg la cea mai eficientă armă a momentului prin care ei îşi pot atinge scopurile, şi anume manipularea mediatică. Guvernul antiromânesc Tăriceanu se dovedeşte a fi în stare de orice concesie făcută extremiştilor maghiari, doar cu scopul de a se agăţa cu disperare de o guvernare din ce în ce mai şubredă. Este suficient să amintim aici poziţia cabinetului Tăriceanu vizavi de moştenirea Fundaţiei Gojdu, unde, cu laşitatea-i caracteristică, statul român a cedat în faţa statului maghiar. Prin acordul făcut cu guvernul de la Budapesta se încălca flagrant testamentul marelui mecena, care lăsase cu limbă de moarte ca bursele fundaţiei să meargă doar către românii de credinţă ortodoxă. Ca să nu mai vorbim de faptul că retrocedarea clădirilor din centrul Budapestei, aparţinând fundaţiei cu pricina, reprezintă un demers total abandonat de statul român. În prelungirea acestei poziţii din ce în ce mai agresive vizavi de spiritul românesc vin şi ultimele declaraţii ale Preşedintelui UDMR, Marko Bela, care afirmă că organizaţia al cărei lider este a avut o opinie tranşantă în ceea ce priveşte Kosovo, care a fost aceeaşi cu cea formulată de SUA, Marea Britanie sau Franţa, spre deosebire de organizaţiile civice maghiare, considerate radicale, care "s-au bâlbâit în această problemă". Siguranţa de sine a liderilor UDMR, întemeiată pe o poziţie comună cu cea a marilor puteri, în privinţa recunoaşterii independenţei Kosovo, se mai sprijină şi pe biroul de lobby maghiar înfiinţat de Laszlo Tokes la Bruxelles, iar nu peste mult timp şi pe Televiziunea maghiară ce se pregăteşte să emită în Transilvania. Dincolo de toate acestea, am putea spune că încrederea în propriile forţe, ale iredentismului maghiar, se bazează în primul rând pe slăbiciunea de caracter a guvernanţilor români. PRM condamnă atitudinea capitulardă atât a premierului, cât şi a preşedintelui jucător şi speră că românii se vor trezi în al doisprezecelea ceas şi-l vor vota pe cel care ţine steagul patriotismului sus, de optsprezece ani încoace.
		Domnul Constantin Faina: "Ambiguitate in aplicarea codurilor CAEN" Recenta măsura a Guvernului de a actualiza codurile CAEN, fără a stabili o procedură unitară, un termen de realizare, a creat panică în rândul agenţilor economici. Aceştia îşi pun tot felul de întrebări cum ar fi: este necesară şi schimbarea certificatului de înmatriculare, ce documente sunt necesare, dacă se modifică şi contribuţiile stabilite în funcţie de codul CAEN, la care nu găsesc răspuns deoarece "informaţia oficială" este insuficientă. Conform informaţiilor oferite de Registrul Comerţului, diferenţele între vechea şi noua versiune CAEN sunt de substanţă. CAEN Rev. 2 cuprinde 272 grupe, cu 48 mai multe decât CAEN Rev.1 şi 615 clase, cu 101 mai multe decât CAEN Rev. 1. Modificările sunt de mai multe tipuri: la două sau mai multe clase CAEN Rev.1 îi corespunde o singură clasă CAEN 2; o singură clasă CAEN Rev.1 are în corespondenţă două sau mai multe clase CAEN Rev.2; la două sau mai multe clase CAEN Rev.1 corespund două sau mai multe clase CAEN Rev.2. Rezultă că o activitate exprimată printr-o clasă CAEN Rev.1 poate fi exprimată prin mai multe clase CAEN Rev.2, sau mai multe clase CAEN Rev.2 pot fi exprimate printr-o singură clasă CAEN Rev.1. De aici şi probleme pentru angajator, pentru că, contribuţia la fondul de risc şi accidente se determină ca un procentaj din fondul de salarii, procentaj ce variază in funcţie de Codul CAEN, motiv pentru care firmele vor putea merge cu 2(doua) clasificări în paralel, creând ambiguitate şi haos în evidenţă şi în activitatea practică.
		Domnul Rareş Şerban Mănescu: Partidul Naţional Liberal a lansat o campanie intitulată "Stop birocraţiei. De acum, e mai simplu!", având ca scop implementarea unor servicii care să reducă birocraţia la nivelul unităţilor fiscale. Această campanie se adresează tuturor celor care încep o afacere sau care au profesii liberale, ideea fiind ca întreprinzătorii să piardă cât mai puţin timp la ghişeele unităţilor fiscale. Campania se află în demersurile pe care PNL le-a iniţiat de la venirea la guvernare şi care au debutat cu introducerea cotei unice de impozitare, anul acesta continuându-se cu introducerea măsurilor de reducere a fiscalităţii, prin diminuarea contribuţiilor de asigurări sociale cu încă 6 puncte procentuale. Guvernul Tăriceanu a introdus mai multe măsuri pentru reducerea birocratizării, printre care se numără depunerea online a declaraţiilor fiscale şi metoda plăţii în contul unic, urmând ca în cursul anului 2008 să se producă şi implementarea plăţii online a unor categorii de impozite şi taxe. Începând cu 1 ianuarie 2008, toţi contribuabilii efectuează plata obligaţiilor bugetare în contul unic, aflându-se în curs pregătirea procedurilor şi a infrastructurii necesare pentru acceptarea, începând cu 31 martie 2008, a declaraţiilor fiscale depuse online, semnate electronic cu certificate calificate emise de către ceilalţi furnizori de semnătură digitală din România. O altă măsură pe care Executivul o are în vedere este plata online a impozitului pe venit, care, începând cu al doilea trimestru din 2008, să se poată efectua de persoanele fizice autorizate, profesiile liberale şi alte persoane care desfăşoară activităţi independente, precum şi persoanele fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor. Până la sfârşitul anului 2008, ANAF va extinde plata online şi pentru alte categorii de impozite şi taxe datorate de contribuabilii persoane fizice şi juridice.
		Domnul Ion Luchian: "Moţiunea PD-L - între demagogie şi ipocrizie" Partidul prezidenţial al domnului Traian Băsescu, partidul care în ultima perioadă pare că a pus monopol pe demagogie, partidul altfel cunoscut ca PD-L (numele partidului, democrat minus liberal, mi se pare perfect ales întrucât îi trădează atât originea din FSN, doar ştim cu toţii cât liberalism se regăsea în FSN, cât şi lipsa valorilor democraţiei liberale ca fundament al acţiunilor sale politice), a anunţat depunerea în Parlament a unei moţiuni de cenzură cu tema taxei auto. Nimic ieşit din comun, la prima vedere, deoarece este dreptul oricărui partid de opoziţie, într-o democraţie, să încerce să răstoarne guvernul. Ceea ce surprinde la iniţiativa PD-L este nivelul de demagogie şi ipocrizie ieşit din comun (ca să mă exprim elegant) de care dă dovadă acest partid propunând o moţiune de cenzură tocmai pe subiectul taxei auto. Şi asta pentru că PD-L face o moţiune tocmai împotriva taxei care a fost iniţiată de un ministru PD-L (PD la acea vreme) şi sprijinită şi votată în Parlament de PD pe vremea când făcea parte din guvern. Se pare că această taxă era bună numai atât timp cât PD-ul era la putere. De asemenea, este pură demagogie să te pliezi pe o campanie media (ale media preşedintelui, aş adăuga) îndreptată împotriva acestei taxe ca să te erijezi în cel mai "vajnic" critic al acesteia şi în apărătorul binelui românilor, neluând în seamă răul pe care l-ar produce introducerea în ţară a foarte multe maşini vechi atât pentru industria auto românească cât şi pentru sănătatea românilor. Nu în ultimul rând aş remarca faptul că, în nelimitata sa demagogie, PD-L-ul pare să se poziţioneze, prin introducerea acum a acestei moţiuni, în contra opiniei preşedintelui, care sublinia necesitatea stabilităţii politice şi guvernamentale înaintea summit-ului NATO. Pentru PD-L este însă mult mai important să puncteze la public, chiar în detrimentul imaginii internaţionale a României. Şi toate astea în spiritul declarat al apărării drepturilor românilor. Curat demagogie!
		Domnul Ioan Ţundrea: "Româncelor, cu drag, un mărţisor conservator" Dacă anul trecut aminteam în pragul primăverii, de nefasta implicare în politică a celor 3 E-uri devenite 4 în acest an (Elena Lupescu, Elena Ceauşescu, Elena Udrea si Elena Basescu), în acest an doresc să aduc omagiul meu milioanelor de românce, care, de zeci de ani, duc greul în propriile familii şi conservă respectul pentru valorile tradiţionale ale familiei. Din fericire pentru român, apartenenţa la familia europeană şterge tot mai mult graniţele mentale artificiale pe care sistemul comunist ni le-a trasat printr-o împărţire rigidă şi conflictuală a sexelor, oferindu-ne şansa să aplicăm principiul egalităţii de şansă. Şi pentru că imobilismul mental în politică este extrem de distructiv, conservatorii români, continuatori ai menţinerii unui echilibru permanent între valorile tradiţionale şi înnoirea benefică, sunt primii care şi-au ales să fie conduşi de o doamnă. Aduc un plus de preţuire doamnelor conservatoare şi tuturor româncelor care sunt majoritare în manifestarea unei atitudini lipsite de ostentaţie, care nu abuzează de apariţii pe ecranele TV şi care nu epatează prin accesorii de fiţe. Tuturor doamnelor şi camaradelor noastre românce care trăiesc şi muncesc în ţară sau în statele europene le transmit, în numele conservatorilor, un mărţişor care să le aducă preţuire, sănătate, iubire şi împlinire.
		Domnul Ioan Ţundrea: "4 martie, remember Bucureşti!" Barbarismul arhitectural la care a fost supus Bucureştiul în perioada comunismului are o istorie nefastă, care a debutat cu construcţiile cazarmă de tip stalinist, apoi a continuat cu demolarea bijuteriilor arhitecturale brâncoveneşti şi interbelice, a culminat cu devastatorul cutremur din 1977 şi cu distrugerea sistematică a bisericilor. Am sperat cu ardoare ca postdecembrismul să restabilească armonia arhitecturală a Bucureştiului, construită splendid şi durabil de înaintaşii noştri conservatori. Dar din păcate agresiunea asupra fostului "Mic Paris" a fost continuată de neobarbarii care s-au instalat la Primăria Capitalei. Regretatul Octavian Paler spunea că vechiul barbarism în istorie se manifesta printr-o agresiune venită din exteriorul cetăţii, în timp ce astăzi asistăm la forme de distrugere care vin din interiorul acesteia. În ultimii ani, reprezentanţii partidelor fără istorie, descendenţi ai sistemului comunist în mentalitate şi atitudini, sunt incapabili atât să zidească, cât şi să preţuiască şi să reliefeze preţioasa moştenire arhitecturală lăsată de conservatori. Atât Băsescu, cât şi nefastul său continuator la Primăria Bucureştiului, Videanu, sunt însă foarte pricepuţi la transformarea capitalei într-un kitch arhitectural, cenuşiu, murdar şi cu spaţii verzi tot mai puţine pe care cresc mastodonţi din sticlă. În absenţa copacilor care întârzie să mai înflorească în acest oraş barbarizat, înfloresc în schimb afacerile imobiliare de miliarde, în spatele cărora se ascund drame umane care nu mai sensibilizează pe nimeni. Tranzacţiile ciobăneşti ale lui Becali, parcările cuplului Cocoş - Udrea, alungarea descendenţilor reputatului regizor Jean Negulescu din casa Mihăileanu sau înstrăinarea Parcului Bordei unor apropiaţi ai fostului şi actualului primar, sunt doar câteva din neobarbarismele acestor edili care au efect de 4 Martie asupra bucureştenilor.
		Doamna Anca Daniela Boagiu: Activitatea noastră parlamentară trebuie să fie în slujba cetăţeanului, a celor care ne-au învestit cu încredere pentru a le reprezenta interesele. Constat cu dezamăgire că apropierea alegerilor, nesfârşitele discuţii politice din culise, sforile pe care unii le trag pentru a-şi asigura în continuare poziţiile de putere, fie că e vorba la guvernare, fie într-o opoziţie mascată, toate aceste activităţi zilnice, ne abat pe unii dintre noi de la adevărata noastră misiune în Parlament. Eu nu cred că munca noastră în Parlament trebuie să înceteze în anul electoral. Eu nu cred că Parlamentul trebuie să joace doar un rol decorativ în peisajul politic. Eu nu cred că acest Guvern trebuie lăsat să îşi facă în continuare de cap fără un minim de cenzură din partea noastră. Eu nu cred că românii chiar nu mai pot fi corect reprezentaţi în Parlament numai pentru că unii colegi preferă să îşi facă jocurile personale în loc să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi din bani publici. Vreau să vă readuc în discuţie o situaţie extrem de îngrijorătoare pentru România, o situaţie a cărei rezolvare trebuie grăbită prin implicarea noastră, atât timp cât Guvernul nu dă niciun semn că s-ar preocupa. Ba dimpotrivă! Este vorba de abordarea Guvernului faţă de prevederile dezastruosului Raport pe justiţie emis de Comisia Europeană la sfârşitul lunii ianuarie. Am luat poziţie şi atunci şi i-am cerut premierului nominalizarea urgentă a unui ministru de justiţie decent, precum şi demiterea unui alt responsabil care tot stă ascuns sub un clopot de sticlă, secretarul de stat responsabil de Departamentul pentru Afaceri Europene, Adrian Ciocănea. Vă reamintesc că Raportul din ianuarie este practic un ultim semnal de alarmă tras de Comisie până la activarea clauzei de salvgardare pe justiţie în luna iunie. Luna iunie ne va găsi probabil în plină emulaţie electorală, iar un astfel de deznodământ implacabil pentru justiţia românească ar atârna greu de umerii României. PNL şi PSD care tolerează această batjocură efectivă a intereselor imediate ale României vor trebui să dea socoteală românilor dacă situaţia nu se rezolvă urgent. Nu uitaţi că, în luna noiembrie, România s-a mai aflat odată cu sabia lui Damocles deasupra capului, când reducerea fondurilor pentru agricultorii români părea iminentă. A fost nevoie de sacrificarea intereselor de partid, de renunţarea la palincă şi caltaboşi, pentru ca premierul să ia o decizie decentă pentru Românie, numind un ministru independent, fost consilier al domnului Flutur, pentru a rezolva urgent problema. Având în vedere cele spuse mai devreme, mă folosesc de acest prilej pentru a-i cere primului-ministru, şi pe această cale, demiterea domnului Ciocănea din fruntea Departamentului pentru Afaceri Europene pentru că prin incompetenţa arătată în conducerea acestei instituţii pune în pericol interesele României în Uniunea Europeană. Noul ministru al justiţiei trebuie să aibă următoarele răspunsuri imediate: în ce stadiu se află elaborarea unui nou Plan de acţiune privind soluţionarea benchmarkurilor prevăzute în Mecanismul de Cooperare şi Verificare, precum şi în ultimul Raport al Comisiei Europene pe aceeaşi temă; care sunt principalele direcţii de acţiune în următoarele două luni având în vedere iminenţa redactării unui raport dezastruos pentru România de către Comisie în luna iunie a acestui an. Nu pot decât să deplâng starea jalnică în care a ajuns guvernarea României. Până la a cere anticipate, până la a rezolva problema votului uninominal, până la a oferi pomeni electorale diferitelor categorii sociale, haideţi să ne aplecăm şi asupra acestei categorii de probleme care ar trebui să ne intereseze pe toţi, indiferent de culoarea politică. Sper ca domnul Tăriceanu să aibă totuşi şi preocupări serioase după lunga aşteptare în încheierea interimatului la justiţie şi să se concentreze pe rezolvarea urgentă a celor 4 benchmarkuri vitale pentru locul României în Uniunea Europeană.
		Domnul Constantin Traian Igaş: "Omagiu" Pentru că se apropie o zi specială, nu putem uita de cele mai speciale persoane din viaţa noastră. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a cuprinde tot ceea ce datorăm femeilor care fac parte din viaţa noastră: mame, soţii, surori, fiice, prietene sau colege. Ne dorim să fie mereu alături de noi, la fel de înţelegătoare, răbdătoare şi înţelepte. Cât mai multă sănătate, fericire, bucurii alături de cei dragi şi multe succese în plan personal şi profesional. Sunt doar o parte din gândurile pe care aş dori să le transmit acestor persoane deosebite de lângă noi, acum când se apropie ziua de 8 martie. Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii, 8 Martie, în anul 1975 - Anul Internaţional al Femeii. La 16 decembrie 1977, Adunarea Generală a invitat statele membre să proclame, în conformitate cu tradiţiile şi obiceiurile istorice naţionale, o zi din an, ca Zi ONU pentru drepturile femeii şi pacea internaţională. Statele au fost invitate să contribuie la crearea de condiţii pentru eliminarea discriminărilor şi pentru participarea, deplină şi egală, a femeilor la dezvoltarea socială (Rezoluţia 32/142) şi Deceniul ONU pentru femei (1976-1986), ambele proclamate de către Adunare. Trecând însă peste toate aceste date, ziua de 8 Martie rămâne însă pe plan internaţional şi Ziua Femeilor Militante. Trebuie să recunoaştem că nu a trecut foarte mult timp de când femeile se bucură de drepturile pe care le au în prezent. 8 Martie rămâne o zi de omagiere a femeilor datorită cărora, în prezent, femeile au drept de vot, drept la educaţie, la asistenţă medicală sau la contracepţie. A celor care au luptat pentru ca toate femeile să aibă dreptul la proprietate sau la divorţ. Dreptul de a alege şi de a spune nu atunci când singure decid că aşa trebuie. Drepturi care, nu cu mult timp în urmă, nu prea existau. Multe dintre ele. Acum, acestea sunt prevăzute în legi scrise. Am să mă întorc puţin în timp şi să amintesc un an: 1848, o locaţie: Seneca Falls, un stat: New York şi două nume: Elisabeth Cady Stanton şi Lucretia Mott, două adevărate militante pentru drepturile femeilor. În acel an, în cadrul unei conferinţe, pentru prima dată, subiectul principal a fost legat de discriminarea femeilor. Multe dintre femeile ce au participat la acea întrunire erau deja, de mai mult timp, implicate în mişcarea pentru drepturile negrilor. Această mişcare antisclavagistă a determinat femeile să conştientizeze o altă realitate crudă: ele însele erau, la rândul lor, discriminate. Printre drepturile aşternute pe hârtie care au fost ulterior solicitate, putem regăsi: dreptul de a dispune de proprietate şi veniturile proprii, dreptul de a primi custodia copiilor în cazul unui divorţ, posibilităţi mai extinse de a li se aproba divorţul, drepturi legale şi economice mai bune pentru femeile divorţate, acces sporit la educaţie şi la activităţi profesionale precum şi, nu în ultimul rând, dreptul de vot. Am să mă opresc aici, deoarece, studiind această derulare a evenimentelor legate de drepturile femeilor, aceasta nu s-a dovedit atât de roză şi liniştită precum aş fi crezut la început de drum. Dar aş vrea ca această zi ce urmează, să rămână una mult mai plăcută şi frumoasă, aşa cum merită a fie ea. Am să le mai transmit însă doamnelor şi domnişoarelor un gând care mie mi-a plăcut foarte mult: toate drepturile voastre sunt prevăzute în legi scrise, singurele care trebuie aplicate în mod obligatoriu. Nicio lege scrisă nu vă spune însă să închideţi ochii. Aşa că, deschideţi ochii, analizaţi, vorbiţi şi mai ales, luaţi atitudine. Şi nu vă temeţi că veţi fi singure. Este contagios. Se transmite. Mai ales într-o zi de 8 martie. E ziua femeilor care luptă pentru drepturile lor. Şi ale voastre. La mulţi ani!
		Domnul Radu Lambrino: "Poziţia României în cazul crizei Kosovo şi relaţiile României cu Serbia" Dat fiind subiectul abordat în prezenta declaraţie politică, daţi-mi voie să încep prin a vă spune că mă voi adresa dumneavoastră, în primul rând, în calitate de deputat de Timiş. Spun aceasta deoarece voi aborda în prezenta intervenţie unul dintre cele mai disputate subiecte ale acestei perioade, şi anume situaţia din Kosovo, dintr-o perspectivă care unora dintre dumneavoastră poate să li se pară subiectivă, dar care, vă asigur, este o perspectivă împărtăşită de majoritatea locuitorilor judeţului Timiş. Relaţia României cu Serbia, de la apariţia celor două entităţi statale, a fost una specială, devenind de-a lungul timpului subiect de "folclor": se spune că, dintre vecinii istorici ai ţării noastre, doar cu Serbia şi cu Marea Neagră nu am avut niciodată conflicte de nici un fel! Într-adevăr, relaţiile dintre cele două state nu au cunoscut niciodată tensiuni majore, ba, mai mult, în momentele cheie ale istoriei cele două ţări şi-au acordat reciproc ajutor. Şi dacă acesta este sentimentul general la nivelul întregii ţări, cu atât mai solide şi mai prieteneşti sunt relaţiile cu poporul sârb ale celor care locuim în apropierea graniţei cu Serbia şi care, de-a lungul anilor am avut ocazia să vizităm această ţară sau să ne facem prieteni din rândul comunităţii sârbe din România. Ca să nu mai vorbesc de perioada neagră comunistă când pentru locuitorii Sud-Vestului ţării programele Televiziunii publice de la Belgrad erau adevărate surse de informaţie sau de divertisment. În acest context, cu atât mai delicată a fost pentru locuitorii Timişoarei acea aprobare de către România în 1999 a accesului în spaţiul aerian naţional a avioanelor de luptă care au bombardat Serbia şi chiar a folosirii aeroporturilor din ţară pentru astfel de operaţiuni. Indiferent de justificarea politică a poziţiei României de la acea vreme, pentru timişoreni a însemnat o decizie greu de înţeles şi de acceptat iar solidaritatea cu poporul sârb s-a manifestat la acea vreme prin mai multe acţiuni şi manifestaţii locale. Am amintit toate aceste lucruri doar pentru a se înţelege mai bine faptul că în calitate de deputat de Timiş resimt o dublă satisfacţie în raport cu poziţia lipsită de echivoc a insituţiilor simbolice ale statului român în chestiunea independenţei auto-proclamatului stat Kosovo. Mai întâi e vorba de satisfacţia firească în faţa unei poziţii demne şi principiale a României în această dispută. Dar, în al doilea rând, este vorba de o satisfacţie afectivă faţă de poporul sârb şi de comunitatea sârbilor din România, din acest punct de vedere decizia actuală de a nu recunoaşte independenţa provinciei Kosovo fiind una de natură a repara măcar o parte din regretele legate de poziţia României în cazul bombardării Serbiei din 1999. Dincolo însă de aceste consideraţii oarecum subiective, am speranţa că actuala criză din Serbia va fi rezolvată în cel mai scurt timp şi pe cale paşnică şi îmi exprim sprijinul pentru efortul Serbiei de integrare în Uniunea Europeană. Relaţiile economice şi culturale dintre judeţele limitrofe Serbiei şi o Serbie membră a Uniunii Europene ar fi cu siguranţa mai bune decât cele din momentul de faţă. În acest sens, în măsura în care expertiza românească poate ajuta în anumite domenii, cred că România ar trebui să întreprindă toate demersurile instituţioanale de natură să ajute statul vecin şi prieten să parcurgă cât mai repede etapele aderării la Uniunea Europeană.
		Domnul Laurenţiu Mironescu: "România - săraca ţară bogată" România este, de peste un an, membră a Uniunii Europene. Acest fapt implică, fără îndoială, atât responsabilităţi, cât, mai ales, obligaţii. Într-o societate globală, dominată de concurenţă, statele trebuie să găsească cele mai bune mijloace să îşi promoveze imaginea. Adeseori, putem vedea cum unele dintre statele lumii reuşesc să îşi creioneze o bună imagine pe plan extern, fapt care se traduce printr-o promovare a valorilor specifice. Toţi suntem de acord într-o privinţă: România ar trebui să ştie să îşi creeze o identitate externă, bine conturată, care să atragă privirile investitorilor străini, care să vadă în ţara noastră o oportunitate spre a investi. Alt fapt în privinţa căruia, iarăşi, putem fi de acord, priveşte valorile pe care ţara noastră le are, fără îndoială, iar un domeniu în privinţa căruia se pot opera modificări este turismul. Publicaţiile şi televiziunile, atât româneşti, cât şi străine, trec în revistă frumuseţile naturale, şi nu numai, ale ţării noastre. Ne mândrim că avem o ţară frumoasă dar, paradoxal este că nu reuşim să o promovăm aşa cum ar trebui. De ani de zile se vorbeşte de faptul că România nu exploatează cum ar trebui potenţialul său turistic. Guvernele care s-au succedat la conducerea acestei ţări nu au făcut decât paşi insuficienţi în a încuraja turismul. Avem o ţară frumoasă, dar nu ştim ce să facem cu ea. Este mai mult decât grăitor exemplul altor ţări, care, deşi lipsite de atuuri geografice ca ale României, au reuşit să creeze adevărate paradisuri turistice, care au adus milioane de turişti, alături de uriaşe sume de bani. Sprijinind turismul, obţinem bani cu care se pot finanţa multe politici sociale sau investiţionale în ţara noastră. Din cauza politicilor greşit gestionate, de la an la an, populaţia este nevoită să suporte impozite în plus, fapt care ne-a adus în situaţia de a fi în topul ţărilor cu cele mai numeroase impozite din Europa. Domeniile, care altădată erau de maximă importanţă în ţara noastră, cum ar fi agricultura, din cauza lipsei de inspiraţie economică şi a intereselor obscure, au căzut în desuet, iar acum se zbat în crize pronunţate, deşi potenţialul agricol al României este unul dintre cele mai ridicate. Aşadar, multe domenii, altădată performante, acum nu mai funcţionează corect şi nu mai aduc o contribuţie importantă la creşterea produsului intern brut al României. Turismul ar trebui să devină unul din domeniile care să contribuie extrem de mult la bugetul României şi al investitorilor locali. De mulţi ani se vorbeşte despre ce ar trebui sa facem în acest domeniu, dar, din păcate, s-a făcut prea puţin. La nivel guvernamental s-au dat anumite legi, însă, ca în multe alte domenii, Guvernul nu a reuşit să traducă în termeni de eficienţă aceste programe. Luptele la nivel central şi local între diversele interese, au împiedicat multe proiecte să se realizeze. Apoi, o altă problemă este lipsa unui brand de ţară, care să promoveze imaginea României în lume şi să schimbe percepţia, adeseori greşită, despre România. Constatăm cu amărăciune cum turişti occidentali preferă alte destinaţii în locul zonelor turistice ale României, îndepărtaţi fiind fie de publicitatea negativă care se face de către concurenţa externă, fie de, uneori, slaba calitate a serviciilor de la noi sau de preturile mari. Potenţialul turistic al ţării noastre este unul extrem de ridicat, însă, dacă vom persista în aceeaşi lipsă de acţiune, care să mărească atractivitatea şi calitatea serviciilor, vom vorbi despre veniturile consistente care ar trebui sa fie obţinute din turism ca despre un deziderat care nu va putea fi atins curând. Este evident ca cine ştie să îşi vândă eficient imaginea şi atuurile, acela va performa economic şi va putea să urce în topul ţărilor care au o economie puternică, cu rezultate pozitive asupra nivelului de trai al propriei populaţii. Un turism bine gândit atrage capital extern, investiţii importante, locuri de muncă, venituri importante pentru investitori şi bani la buget. Aşadar, beneficiile pot fi însemnate. Ţara noastră are tot ce îi trebuie pentru a realiza performanţe notabile în acest domeniu, însă, ca întotdeauna, implicarea guvernanţilor a fost una destul de redusă, ţinând cont de problemele cu care încă se confrunta turismul românesc. Este timpul să facem ceva în acest sens şi să nu ne mai mulţumim să constatăm că avem potenţial dar nu ştim ce să facem cu el.
		Domnul Marius Rogin: "8 Martie - o zi specială în fiecare an!" Pentru că se apropie o zi specială în care sărbătorim nişte fiinţe la fel de speciale pentru fiecare dintre dumneavoastră, se cuvine să acordăm acestora câteva cuvinte de omagiere. Oficial, ziua de 8 martie, ca Zi Internaţională a Femeii, a fost aleasă de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1977, atunci când Adunarea a invitat statele membre să proclame această zi ca una internaţională pentru drepturile femeilor. Din punct de vedere istoric, această zi a fost una care a adus împreună femeile pentru demonstraţii şi acţiune politică globală. De-a lungul timpului, această zi dedicată femeilor a luat mai multe forme, vechimea ei întinzându-se până în urmă cu mai bine de 90 de ani. Ideea declarării unei zile internaţionale a femeilor a apărut la începutul secolului al XX-lea, în mijlocul industrializării rapide a lumii şi a expansiunii economice, procese care de multe ori au condus la proteste legate de condiţiile de muncă. Încă din anul 1857 au apărut proteste din partea femeilor care munceau în fabrici de textile sau de confecţii, protestând în acest fel împotriva condiţiilor proaste în care munceau şi a salariilor mici de care beneficiau. Ca urmare a acestor îndrăzneli, femeile au fost nevoite să suporte atacurile venite din partea poliţiei, neobişnuită la acea vreme cu astfel de proteste şi protestatari. Atunci a luat naştere, practic, primul sindicat muncitoresc înfiinţat de femei. Curentul produs în America s-a propagat ulterior şi pe teritorii europene, ajungând astfel în ţări ca Germania, Austria sau Danemarca, unde au fost organizate în anul 1911 o serie de greve de protest împotriva condiţiilor de muncă de care beneficiau femeile din aceste state. Prin dezvoltarea activităţii capitaliste de producţie, locul de muncă şi cel de domiciliu au devenit entităţi din ce în ce mai diferite. Iar acest lucru a condus la o redefinire a diviziunii muncii între sexe. Femeia se definea în mod primar ca soţie şi mamă, a cărei muncă în cadrul familiei făcea posibil şi consolida succesele extra-domestice ale bărbatului. Familia a devenit astfel un spaţiu de comunicare socială şi de reproducere aflat în afara sferei profesionale, rezervată exclusiv soţilor şi copiilor acestora. Femeile au fost "scutite" de munci, sarcina lor fiind în schimb să transforme familia într-un loc de refugiu privat şi intim, care să completeze în mod armonios lumea exterioară a activităţii lucrative, concurenţiale şi centrate în jurul puterii şi a banilor. Ele erau excluse de la multe decizii de ordin economic, politic şi chiar privat. Aveau posibilităţi limitate de educaţie, nu dispuneau de bunurile lor, nu puteau semna contracte şi nici nu puteau să lucreze fără consimţământul soţului. În divorţuri şi în hotărârile judecătoreşti cu privire la custodia copiilor, femeile erau dezavantajate în mod clar. Sunt multe lucrurile pe care le datorăm femeilor, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu ne place să recunoaştem acest lucru. Pentru a încheia, am să vă cer voie să redau câteva cuvinte din Declaraţia Drepturilor Femeii şi ale Cetăţencei, de Olimpe de Gouges: "Bărbate, eşti capabil să fii drept? O femeie îţi pune această întrebare. Măcar acest drept nu i-l poţi răpi. Spune-mi cine ţi-a dat puterea să-mi supui surateale? Forţa ta fizică? Calităţile tale? Priveşte Creatorul în toată înţelepciunea Lui. Uită-te la natură, în toată măreţia ei: ea este natura de care tu vrei să ţi-o apropii şi găseşte în ea, dacă poţi, un exemplu pentru această tiranie. Du-te la animale, consultă elementele, studiază plantele, aruncă-ţi o privire peste circuitul naturii şi găseşte o dovadă, dacă-ţi dă mâna s-o faci. Caută, cercetează şi diferenţiază, dacă poţi, sexele din natură. Le vei găsi pretutindeni laolaltă, fără diferenţe, pentru că ele lucrează într-o comuniune armonică la această capodoperă nemuritoare. Numai bărbatul şi-a croit din excepţie un principiu". Cât adevăr în aceste cuvinte.... La mulţi ani, stimate doamne!
		Domnul Relu Fenechiu: "Încurajarea migraţiei - politică de bază la PD-L" Colegii din PD-L declară pe toate posturile TV şi în media scrisă că promovează reformarea clasei politice. Declară că acesta este unul dintre principalele obiective politice ale acestui partid. Tot colegii din PD-L au afirmat, în numeroase situaţii, că se opun migraţiei politice, iar în anii 2001 şi 2002 au atacat la baionetă PSD pentru că le racola primarii şi consilierii locali. Din păcate, aceste două teme - generoase în sine - nu reprezintă nimic altceva decât recuzită electorală pentru PD-L. În realitate, aceste declaraţii nu au nici o corespondenţă. La sfârşitul săptămânii trecute, lideri locali ai PD-L au anunţat triumfalist că în municipiul Făgăraş şi în oraşul Filiaşi, primarii în funcţie, aleşi în 2004 sub culorile PNL, vor candida pentru PD-L. Anterior, PD-L a racolat şi primarii PNL din Suceava, Botoşani şi din alte localităţi mai mici. Racolările nu au vizat doar primarii şi consilierii PNL. Încă de la începutul actualei legislaturi, PD-L, pe atunci sub numele de PD, a racolat primari şi consilieri locali ai PSD, PC şi chiar PRM. Nu contest situaţiile în care, din cauza unor probleme şi condiţii obiective, o serie de aleşi locali preferă să treacă la alt partid politic. Nu contest că şi la PNL au existat câteva astfel de situaţii. Dar, în cazul PD-L este vorba deja de un fenomen, de o încurajare pe faţă a atât de detestabilului proces de migraţie politică. Şi la nivel parlamentar, tot PD-L este campion la racolări. La ora actuală, partidul condus de domnul Emil Boc are în grupurile sale parlamentare 23 de senatori şi deputaţi care au candidat pe listele altor partide, mai mult decât au PSD, PC şi PNL la un loc. Nu am inclus aici parlamentarii care au accedat în grupurile PD-L în urma absorbirii PLD. Cred că toate aceste date sunt mai mult decât elocvente şi demonstrează modalitatea practică prin care înţeleg liderii PD-L să facă politică. Migraţia politică, dezavuată teoretic prin declaraţii, devine politică de partid, în realitate. În ceea ce priveşte reformarea clasei politice, nici aici nu există vreo legătură între ceea ce se declară şi ceea ce vedem în ultimele zile. La Râmnicu Vîlcea este lansată candidatura aceluiaşi primar care are probleme cu justiţia. Nu este un caz singular. La Craiova este lansat primarul municipiului, care în 2004, când reprezenta PSD, era ţinta atacurilor deontologilor luptători împotriva corupţiei. În Parlament, PD-L are garnitura de veterani cea mai numeroasă, cu senatori şi deputaţi aflaţi în funcţie încă din 1990, când tăiau şi spânzurau sub culorile FSN. Nu am auzit pe "reformatorii" partidului că ar intenţiona să-i retragă pe cei cu cinci sau patru mandate. Dar pe micile ecrane şi în paginile ziarelor liderii PD-L susţin în continuare primenirea clasei politice. Toate acestea demonstrează că partidul cel mai bine cotat în sondaje nu are o "generaţie de schimb", nu are personalităţi politice de anvergură, în afara nucleului cu care defilează de peste 10 ani. Alegerile în baza votului uninominal vor demonstra însă că politica de încurajare a migraţiei şi a prezentării de veterani pe post de politicieni reformaţi nu reprezintă o soluţie. Până atunci, solicit colegilor din PD-L ca măcar la nivel declarativ să manifeste decenţă.
		Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu: "Măsuri privind siguranţa publică" Încep prin a-l felicita pe noul ministru al justiţiei pentru învestire şi prin a-l ruga pe această cale să ia în calcul, în perioada următoare, rediscutarea pedepselor pentru infracţiunile cu violenţă. Sunt deputat de Prahova şi, aşa cum ştiţi, săptămâna trecută în Ploieşti un taximetrist a fost atacat şi agresat cu cruzime pentru că a refuzat o cursă. Consider că trebuie dat un semnal că România nu tolerează asemenea comportamente. Consider că este momentul să arătăm că siguranţa cetăţeanului este o prioritate pentru instituţiile statului. Cer, de asemenea, colegilor care avizează legislaţia privind activitatea de taximetrie să ia în calcul obligarea companiilor de profil de a garanta securitatea angajaţilor, fie prin măsuri de siguranţă, fie prin încheierea unor asigurări de viaţă.
		Domnul Mircia Giurgiu: "Amenzi nu prea legale" Un proverb popular românesc spune că "Legea e făcută pentru a fi încălcată". Evidentă că acesta nu trebuie aplicat întocmai, mai ales că facem parte din corpul legislativ al ţării. Problema e că proverbul mai sus amintit este aplicat, şi nu de oamenii de rând, ci de cei care ar trebui să aplice legea, respectiv forţele de poliţie. Pe tronsonul Cluj-Napoca - Turda a fost lansat recent un sistem de supraveghere video a traficului rutier, pentru depistarea şoferilor care depăşesc limita de viteză admisă. Din păcate, între Cluj-Napoca şi Turda au avut loc cele mai multe şi mai grave accidente din judeţul Cluj. Numai că, în ciuda faptului că ideea este lăudabilă şi şoferii se dovedesc a fi un pic mai atenţi, amenzile aplicate nu respectă condiţiile legii circulaţiei pe drumurile publice. În prezent, cele cinci camere de luat vederi folosite de poliţia rutieră pe DN 1, pe sectorul Cluj-Napoca - Turda, funcţionează în baza unei norme de metrologie, NML 021-05, privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre radar). Însă nu sunt respectate nici prevederile acestor norme metodologice, respectiv două paragrafe: 3.2.6. şi 3.5.1. Discutabilă este şi alocarea tronsonului Cluj-Napoca - Turda către firma care a instalat sistemul de supraveghere video a traficului. Din informaţiile pe care le deţinem, firma a fost amendată de autorităţile competente în domeniu. Prin urmare, avem cel puţin două soluţii: fie modificăm legea pentru a putea fi respectată, fie abrogăm actul normativ în vigoare şi adoptăm un altul, conform cerinţelor şi legislaţiei europene în domeniu.
		Domnul Eduard Raul Hellvig: Declaraţie politică: "Atitudinea locuitorilor judeţului Bihor faţă de problemele de mediu" În urmă cu aproximativ o lună am dat publicităţii rezultatele unui proiect intitulat "Atitudinea locuitorilor judeţului Bihor faţă de problemele de mediu". Este un studiu - sondaj pe care l-am derulat în luna noiembrie 2007, pe durata mandatului meu la Parlamentul European, şi care a fost finanţat de către Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa. Motivele pentru care am iniţiat realizarea acestui proiect au fost, pe de o parte, de a determina atitudinea bihorenilor faţă de aspectele de mediu înconjurător, iar pe de altă parte, de a genera, prin intermediul său, o schimbare a comportamentului individual al cetăţeanului, precum şi de a susţine nevoia comună de acţiune în domeniul mediului înconjurător, a mediilor public şi privat din judeţul Bihor. Aspectele asupra cărora aş dori să vă reţin atenţia, aşa cum au reieşit din rezultatele sondajului, sunt următoarele: nivelul de informare al bihorenilor cu privire la problemele de mediu; problemele de mediu identificate de către cetăţeni, precum şi soluţiile posibile la acestea; gradul de implicare al cetăţenilor în scopul protejării mediului înconjurător. În ceea ce priveşte primul aspect - cel al nivelului de informare al cetăţenilor cu privire la chestiunile de mediu, mai mult de jumătate dintre bihoreni (51%) se consideră a fi "slab" informaţi. Este un procent important, care ne trage un semnal de alarmă asupra modului în care se realizează comunicarea politică între autorităţile cu atribuţii în problematica de mediu şi cetăţeni. Şi aceasta în condiţiile în care nevoia de informare a acestora din urmă este una ridicată; adică în condiţiile în care 71% dintre bihoreni afirmă că ar dori să primească mai multe informaţii atât cu privire la problemele de mediu, cât şi cu privire la soluţiile la acestea; şi, în condiţiile în care, la nivel naţional (potrivit Eurobarometrului 67), românii consideră că Uniunea Europeană ar trebui să pună accent în viitor pe chestiunile privind protecţia mediului. Mai mult, teoria politică spune că cetăţenii au nevoie de informaţii pentru a pune în legătură interesele lor cu lumea politică. În consecinţă, cum credem că cetăţenii pot influenţa politica publică în domeniul mediului dacă nu se consideră informaţi cu privire la chestiunile esenţiale privind mediul înconjurător? Referitor la al doilea aspect, cel al problemelor de mediu identificate pe agenda cetăţeanului, principalele trei probleme semnalate sunt: poluarea aerului - 55%, schimbările climatice - 51% şi poluarea apei - 49%. Sunt probleme care se regăsesc atât pe masa Comisiei Europene, a Preşedinţiei slovene a Uniunii Europene, cât şi a Guvernului României sau a judeţului Bihor. Pe lângă identificarea problemelor cu privire la mediul înconjurător, bihorenii au propus şi măsurile pe care le-ar considera cele mai eficiente în vederea rezolvării problemelor de mediu: o mai bună implementare a legislaţiei privind mediului (53%); reglementări la nivel naţional/european mai stricte, cu amenzi mai mari pentru cei care le încalcă (52%); sau creşterea nivelului de cunoaştere privind mediul înconjurător (36%). Reflectând în percepţiile lor principiile Strategiei de la Lisabona, şi anume interdependenţa dintre reformele economice, sociale şi de mediu, bihorenii consideră că calitatea vieţii este influenţată în foarte mare măsură atât de starea mediului (57%), cât şi de factorii economici (50%) şi sociali (39%). Cât priveşte ultimul aspect, cel al gradului de implicare al cetăţenilor în scopul protejării mediului înconjurător, rezultatele au arătat că, la nivelul judeţului Bihor, procentul celor care au declarat că fac "deseori" eforturi în vederea protejării mediului înconjurător este de 43%. În acest sens, principalele acţiuni pe care bihorenii sunt dispuşi să le întreprindă în vederea protejării mediului sunt: sortarea gunoiului pentru a putea fi reciclat (68%); cumpărarea de produse ecologice pentru nevoile zilnice (42%); sau utilizarea transportului în comun cât mai mult posibil, în locul propriului autoturism (32%). Există, însă şi un procent de 13% al celor care au declarat că nu fac decât rar sau niciodată eforturi pentru a proteja mediul; din acest procent, 37% consideră că mediul nu este în pericol. Eronat! Mediul este în pericol, şi acesta este motivul pentru care a devenit o prioritate europeană şi românească. Şi pentru că protecţia mediului este o urgenţă, este nevoie de participare civică, de implicarea fiecăruia dintre noi în acest proces. În final, aş dori să afirm că concluziile sondajului au scos în evidenţă nu doar mesajul pe care opinia publică bihoreană l-a pus la dispoziţia guvernanţilor, ci şi importanţa vitală a unui astfel de mijloc de comunicare în funcţionarea unei societăţi democratice. Dar, ca orice mesaj, el devine eficient doar dacă reuşeşte să contribuie la influenţarea agendei guvernamentale. Şi aici, responsabilitatea devine doar a noastră, a decidenţilor politici, să îl preluăm.
		Domnul Ioan Hoban: Declaraţia mea politică vrea să atragă atenţia Guvernului şi Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor asupra fenomenului inundaţiilor, care se repetă în fiecare primăvară şi care produc pagube însemnate. De câţiva ani buni, şi Maramureşul este afectat de inundaţiile care se produc în fiecare primăvară. Aşa s-a întâmplat şi de această dată. Debitele mari ale râurilor au transportat aluviuni care au avariat şase poduri (3 la Şieu şi Budeşti) şi 120 de podeţe (70 la Cavnic şi 50 la Budeşti), au distrus îndiguiri şi drumuri comunale şi au inundat terenurile pe 126 de hectare. Conform datelor prezentate de Prefectura Maramureş, în comuna Budeşti au fost inundate 50 de gospodării şi anexe gospodăreşti, iar în comuna Şi eu două gospodării şi anexe gospodăreşti. În Botiza, torenţii au umflat văile, care au ieşit din matcă, la Giuleşti, râul Mara a inundat o gospodărie şi 70 de hectare de teren agricol. Revărsarea apelor a produs avarii la reţelele electrice, a afectat apărările de maluri, a afectat drumurile judeţene şi comunale pe mai mulţi kilometri. În seara zilei de sâmbătă şi în cursul nopţii, 54 de gospodării din şase localităţi maramureşene au fost inundate. Potrivit acestui ultim bilanţ, Maramureşul a fost judeţul cel mai afectat de inundaţiile înregistrate la 1 martie. Sunt câteva date care atestă nevoia lucrărilor de regularizare a cursurilor de apă, de curăţire a pâraielor, care în ultimii ani fac dezastre. În timp ce Apele Române dau vina pe administraţiile locale şi invers. Tocmai de aceea, cred că Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor trebuie să întreprindă măsuri mai eficiente pentru preîntâmpinarea acestor fenomene care se repetă ciclic.
		Domnul Vlad Gabriel Hogea: "Viaţa la ţară" Luni, 25 februarie, am participat ca reprezentant al Partidului Conservator la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România (structură înfiinţată încă din 1997, dar insuficient mediatizată). Am avut bucuria de a constata că în mediul rural, în ciuda indiferenţei autorităţilor, este o oarecare efervescenţă în legătură cu necesitatea reformării satului românesc. Să nu uităm că, din cele 3.219 unităţi administrativ-teritoriale din România, nu mai puţin de 2.858 sunt comune. Totodată, populaţia comunelor reprezintă circa 9,6 milioane, adică 45% din totalul locuitorilor ţării. Ce-i drept, sporul natural este negativ, cifrându-se la -3,7 la mie. În sală se aflau peste 450 de primari din toate judeţele (mobilizare foarte bună), iar în prezidiu, pe lângă preşedintele Asociaţiei, domnul. Emil Drăghici, edilul din Vulcana-Băi (jud. Dâmboviţa), au fost prezenţi lideri ai tuturor partidelor parlamentare. De altfel, aceştia din urmă au semnat şi şi-au asumat, chiar atunci, o Declaraţie privind sprijinirea "Agendei comunelor din România". Partidul Conservator apreciază că este vorba despre un document realizat într-o manieră profesionistă, care urmăreşte două ţinte principale. Pe de o parte, prezintă starea de fapt în comunele din România, din punct de vedere al acţiunii administraţiei publice şi al furnizării serviciilor publice locale; această sinteză va constitui şi baza pentru analizarea comparată a performanţelor comunelor în anii următori. Pe de altă parte, prezintă propuneri de soluţii factorilor de decizie şi specialiştilor, pentru rezolvarea problemelor identificate, şi face recomandări pentru membrii Asociaţiei, în vederea îmbunătăţirii performanţelor în activitatea proprie. Pe lângă rolul de mesager şi negociator în numele comunelor, Asociaţia şi-l asumă şi pe cel de furnizor de servicii de consultanţă pentru propriii membri şi de iniţiator/facilitator de politici publice specifice, iar "Agenda comunelor din România" se vrea a fi un prim pas în aceste direcţii. Desigur, rămâne de văzut dacă toate formaţiunile politice care şi-au exprimat susţinerea privind revigorarea satului românesc îşi vor ţine cuvântul dat. Instinctul îmi spune că nu. De prea multe ori, în ultimii ani, am asistat la scene în care, cu un patetism caragialesc, unii şi alţii se băteau cu cărămida în piept cât de mult iubesc România, iar când venea vorba de un vot concret sau de o atitudine fermă, dădeau bir cu fugiţii. Compatrioţii noştri de la ţară încă mai speră că viitorul va sta sub semnul echităţii şi al reducerii decalajului sat-oraş, care se resimte dureros în viaţa lor de fiecare zi...
		Domnul Miron Ignat: "Ziua protecţiei civile" Pe data de 1 martie 2008 a fost sărbătorită Ziua Mondială a Protecţiei Civile. Protecţia civilă se adresează tuturor oamenilor şi teritoriului ţării, în caz de dezastru sau de război. În România, protecţia civilă a fost organizată la data de 28 februarie 1933, sub denumirea de Apărare Pasivă Contra Atacurilor Aeriene, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene. Organizarea apărării pasive a fost realizată pe plan superior în anul 1939, când a fost promulgată "Legea pentru apărarea antiaeriană activă şi pasivă a teritoriului". Astfel, la data de 17 ianuarie 1952 a fost înfiinţată "Apărarea Locală Antiaeriană", devenind în anul 1978 "Apărare Civilă". În această perioadă au fost emise Decretul nr.96/1975 privind asigurarea intervenţiei în caz de accident nuclear şi Decretul nr. 140/1978 privind organizarea activităţii pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale, incendiilor sau catastrofelor de mari proporţii. Protecţia civilă cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale, în caz de calamităţi sau catastrofe, asigurând condiţii de supravieţuire a acestora. Protecţia civilă este o componentă importantă de forţe de protecţie care, alături de celelalte forţe, are datoria de a acţiona pentru apărarea ţării, de prevenire a populaţiei în caz de pericol şi de ocrotire a acesteia. Amintim doar câteva dintre misiunile importante ale Protecţiei civile: intervenţia pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor bombardamentelor aeriene pe timpul celui de-al doilea război mondial, a consecinţelor inundaţiilor catastrofale din luna mai a anului 1970 şi luna iulie a anului 1975, a devastatorului cutremur de pământ din martie 1977. Ca cetăţeni români avem obligaţia de a participa la realizarea şi întreţinerea adăposturilor de interes colectiv, la localizarea şi înlăturarea urmele calamităţilor, de a asigura mijloace individuale de protecţie. La împlinirea celor 70 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România doresc să le urez numeroase succese în îndeplinirea misiunilor şi să îmi exprim aprecierea faţă de dăruirea şi profesionalismul cu care au apărat patria.
		Domnul Ioan Oltean: Reprezentanţii sucursalelor locale ale APIA au început zilele trecute să trimită invitaţii producătorilor agricoli români pentru îndeplinirea formalităţilor necesare pentru primirea subvenţiilor acordate de Uniunea Europeană pe terenul agricol. Din păcate, mulţi dintre aceştia nu vor beneficia de cei 50 de euro pe hectar din partea Uniunii Europene, datorită faptului că nu se pot încadra în regulile comunitare în materie de subvenţionare a agriculturii. Pentru a putea obţine subvenţia comunitară, agricultorii trebuie să lucreze în proprietate cel puţin un hectar de teren, iar parcela să fie de minim 0,3 hectare. În unele regiuni ale ţării, cum este Transilvania, ţăranii nu pot îndeplini aceste condiţii. Ca rezultat al conjuncturilor istorice, agricultorii transilvăneni, spre deosebire de cei din alte zone din România, sunt proprietarii unor suprafeţe mici de teren. Pământul este puţin şi fărâmiţat. În trecut, unitatea standard de măsurare a terenului agricol era iugărul, reprezentând echivalentul a 0,57 hectare. În aceste condiţii, dacă un iugăr de teren lăsat moştenire se împărţea, de exemplu, la doi succesori, rezultau două parcele sub limita de 0,3 hectare supusă subvenţionării. Există nenumărate cazuri de astfel de parcele, de jumătate de iugăr, deci de un sfert de hectar. Proprietarii acestora sunt nedreptăţiţi, ei putând obţine subvenţia numai dacă se asociază cu proprietarul parcelei alăturate. Evident, asocierea micilor proprietari este singura soluţie iar această asociere trebuie să fie cât mai simplă, şi nicidecum reglementată prin reguli birocratice. De aceea, legiuitorul trebuie să se aplece asupra prevederilor Legii nr.36/2001 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu completările ulterioare. Această lege impune norme dificil de respectat pentru producătorii agricoli, respectiv obligaţia de a se prezenta în faţa unui notar pentru încheierea actului de asociere. Onorariul perceput de notar depăşeşte, în mod evident, posibilităţile de plată ale românilor de la ţară iar în unele cazuri depăşeşte chiar valoarea subvenţiei acordate. În aceste condiţii, sunt de părere că sarcina de a atesta prin ştampilă încheierea unei asocieri ar trebui încredinţată şi secretarului localităţii în aria căreia se află terenurile în cauză. În acest sens, voi depune o propunere legislativă de completare a Legii nr.36/2001 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură. Din nefericire, această completare nu va putea să compenseze în nici un fel sumele pe care micii proprietari le-au pierdut până în prezent. Dacă Guvernul ar acorda mai multă atenţie problemelor reale ale cetăţenilor şi ar apleca urechea la sesizările acestora, astfel de situaţii - mărunte pentru domnii miniştri, dar importante pentru oameni - ar putea fi evitate.
		Domnul Iulian Gabriel Bîrsan: Declaraţie politică intitulată "Inchiziţia constituţională" Amputarea CNSAS, la ordinele unui turnător al Securităţii, arată cât de mult avem nevoie de o lege a lustraţiei în România. Dacă ar fi existat aşa ceva, cu siguranţă că actuala Curte Constituţională nu ar mai fi fost privită drept un cuib de securişti, promovaţi pe criterii politice. Probabil că nici decizia imorală cu privire la CNSAS nu ar fi transmis cetăţenilor acel sentiment de mânie şi instabilitate. Mulţi colegi îmi spun că e bine şi aşa... Că e suficientă consultarea dosarelor proprii de către toată lumea şi că verdictele de poliţie politică oricum nu curăţau clasa politică. Ne-am putea da seama şi singuri de moralitatea unor persoane publice şi am putea să acţionăm în cunoştinţă de cauză şi fără o lege a lustraţiei. Problema este că simpla deconspirare a torţionarilor securităţii, reciclaţi de partide, instanţe de judecată, Parlament şi administraţie, nu îi va face pe aceştia incompatibili cu funcţiile pe care le deţin. Nu îi va lua nimeni de guler să le spună, pe româneşte, "Afară cu turnătorii, care aduc înapoi comunismul!" Aşadar, cu toate verdictele primite de la CNSAS, nimeni nu va putea interzice unor personaje precum Dan Voiculescu şi Rodica Stănoiu să mai candideze pentru vreo funcţie publică. Şi niciun judecător turnător nu va primi piedici în accederea la un post, mai sus, poate chiar la Curtea Constituţională. De acum, orice comentariu şi orice contestaţie pot fi privite ca un act de invidie, din moment ce toţi "strigoii" comunismului se bucură că toate sentinţele de condamnare la anonimat sunt nule... Aşa cum am mai spus, e adevărat că putem judeca şi singuri dacă aceste persoane trebuie susţinute şi aprobate. Dar dacă nu toată lumea se va opri doar aici? Ce se va întâmpla dacă unii justiţiabili, nemulţumiţi de o decizie primită, o să-i arunce judecătorului sub nas sentinţa şi o să îi spună, într-o bună zi, că este imposibil să fie judecaţi, de un magistrat turnător la securitate? Ar mai avea oare sistemul aceeaşi credibilitate? Nu ar fi o curiozitate ca într-o zi chiar şi unele decizii ale Curţii Constituţionale să declanşeze revolte, din moment ce credibilitatea celor care emit astfel de sentinţe este îndoielnică. Fără lustraţie va fi imposibil ca o instituţie precum Curtea Constituţională să funcţioneze corect şi moral cu: Ioan Vida, lector la "Ştefan Gheorghiu"; Petre Ninosu, absolvent al Şcolii de la Băneasa; Aspasia Cojocaru, colaborator al Securităţii, şi Acsinte Gaspar, şeful sectorului juridic al Consiliului de Stat care pregătea decretele lui Ceauşescu. Aceşti stimaţi judecători nu şi-au uitat rădăcinile şi au acţionat în unele cazuri ca o frână în aplicarea unor măsuri de reformă, adecvate societăţii. Cel mai relevant exemplu este chiar blocarea judecării dosarului de corupţie al domnului Adrian Năstase, pentru că fostul premier nu are acelaşi statut cu orice muritor de rând. Şi aceasta a fost, de altfel, o sentinţă tot atât de constituţională precum distrugerea CNSAS.
		Doamna Lia Ardelean: Declaraţie politică intitulată "Trebuie să păstrăm şi în 2008 drepturile acordate familiilor sărace în 2004!" Parlamentarii Partidului Conservator au obţinut o victorie importantă zilele trecute în plenul Senatului. Propunerea noastră legislativă conform căreia familiile cu venituri sub salariul minim net pe economie care au unul sau mai mulţi copii vor primi alocaţii suplimentare mărite a fost adoptată de senatori, cu toate că avea raport de respingere din partea comisiei de fond, iar reprezentanţii PNL şi PD-L s-au opus cu vehemenţă. Potrivit iniţiativei, alocaţia complementară ar putea ajunge până la 70 lei pentru familiile sărace, care au patru sau mai mulţi copii. În cazul ajutoarele pentru familiile monoparentale, familiile ar putea primi până la 90 lei. Cu toate că reprezentantul Guvernului a susţinut că propunerea Partidului Conservator încurajează nemunca, în cadrul dezbaterilor din Senat am subliniat că demersul legislativ ţine cont tocmai de scăderea puterii de cumpărare a părinţilor săraci. De fapt, am atras atenţia asupra faptului că în acest moment legea nu poate fi aplicată şi nici unul dintre părinţii care lucrează aflaţi în această situaţie, nu beneficiază de prevederile OUG nr.105/2003, spre deosebire de anul 2004. Articolul 2 prevede că "Alocaţia familială complementară se acordă lunar familiei prevăzute la art. 1, dacă aceasta realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 1,5 milioane lei". Prin Hotărârea Guvernului nr.1515/18.12. 2003, la art. 1 "Începând cu data de 1 ianuarie 2004, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 2.800.000 lei lunar". Din 2.800.000 lei, venitul net era de 2.324.000 lei, iar pentru o familie compusă din două persoane venitul net era de 2.324.000/2, respectiv 1.162.000 lei pentru un membru de familie. În aceste condiţii, în anul 2004, o mamă care avea în îngrijire un copil putea să aibă un salariu mai mare decât cel minim pe economie pentru a beneficia de prevederile Ordonanţei nr.105/2003. Începând cu 1 ianuarie 2008 însă, salariul minim pe economie negociat sindicate-patronate-guvern este de 500 RON, iar prin HG nr.8/09.01.2008, limita de venituri este de 184 RON. Din 500 RON, o mamă care are în îngrijire un copil are venit net 405 RON, iar dacă suma este împărţită la doi membrii de familie rezultă 202,5 RON pe membru de familie, deci depăşeşte plafonul de 184 RON, prevăzut. În consecinţă, în anul 2008 legea nu poate fi aplicată, şi niciunul dintre părinţii care lucrează, aflaţi în această situaţie, nu beneficiază de prevederile OUG nr.105/2003, spre deosebire de anul 2004. Cel mai important lucru pe care l-am realizat este faptul că de această lege pot beneficia într-adevăr părinţii cărora le este adresată, prin creşterea limitei de venituri. Camera Deputaţilor este cameră decizională şi sunt convinsă că vom avea sprijinul necesar pentru a promova această lege.
		Doamna Lia Ardelean: Declaraţie politică intitulată "Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, o şansă unică pentru salvarea satului românesc." Cu aproape un an în urmă, atrăgeam atenţia oficialilor Ministerului Agriculturii, dar şi opiniei publice, asupra continuării fenomenului scăderii accentuate a populaţiei şi din cauza neaplicării unor măsuri care să ne ţină acasă tinerii. Lansarea oficială de ieri a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală mai dă totuşi o şansă tinerilor din mediul rural pentru a-şi dezvolta o afacere şi a renunţa la plecarea spre culesul exotic de căpşuni sau struguri. La capitolul "Instalarea tinerilor fermieri - COD 112", PNDR prevede acordarea de beneficii speciale tinerilor agricultori, care pot facilita nu numai instalarea lor, ci şi adaptarea structurală a exploataţiei acestora după ce s-au instalat. Pentru înfiinţarea de ferme de către fermieri sub 40 de ani se acordă până la 40.000 euro/fermă, iar cei care se instalează pentru prima dată ca şi conducători ai unei exploataţii agricole beneficiază de finanţare de 100% din fonduri publice nerambursabile. Indiferent de ţară, cum poate un tânăr român să câştige aceşti bani din cules de căpşuni? Este o întrebare evident retorică, prin care doresc să salut lansarea Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, conform zicalei "Mai bine mai târziu decât niciodată". Chiar dacă tinerii care au împlinit până acum vârsta de 40 de ani au pierdut şansa de a-şi dezvolta o afacere la ţară, consider că fondurile care se vor derula de acum înainte prin PNDR vor conduce la motivarea tinerilor pentru a se stabili în mediul rural, la crearea de exploataţii viabile, şi nu în ultimul rând, la prevenirea fenomenului de îmbătrânire a populaţiei. Lansarea oficială a PNDR a fost dublată şi de anunţul conform căruia Ministerul Agriculturii va acorda unele înlesniri de ordin financiar pentru cofinanţarea proiectelor, precum şi posibilitatea garantării creditelor luate de fermieri, ceea ce îi scuteşte pe aceştia să mai depună terenul sau locuinţa drept gaj. Mai mult, suma de 200 de milioane de euro poate fi folosită nu numai pentru înfiinţarea de ferme şi modernizarea celor existente, pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole sau pentru refacerea şi modernizarea infrastructurii de la sate, ci şi pentru construirea de poduri, reamenajări de cursuri de apă sau restaurări de biserici şi monumente vechi. De asemenea, beneficiarii proiectelor care urmăresc modernizarea satelor, prin renovarea sau conservarea obiectivelor de patrimoniu din zona rurală, pot primi chiar o finanţare de 100%. Pe lângă aprecierea lansării PNDR, singurul meu regret este că Programul nu a fost pus mai repede în aplicare, iar anul trecut s-au pierdut sume importante pentru dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc. Lansarea acestui program vital pentru dezvoltarea rurală a României trebuie însă dublat[ de o campanie de informare punctuală şi consultanţă a beneficiarilor, chiar dacă autorităţile vor trebui să se deplaseze din sat în sat şi din casă-n casă pentru a reuşi acest demers. Nu este de ajuns că am lansat PNDR, ci cred că greul abia acum începe, deoarece implementarea corectă a Programului constituie un proces deloc uşor, fiind vorba de un volum extrem de mare de muncă din partea autorităţilor, dar şi de convingerea locuitorilor satelor asupra beneficiile accesării acestor fonduri.
		Doamna Lia Ardelean: Declaraţie politică intitulată «Viaţa de după deciziile "poliţisto-politice" ale CNSAS». Vânătoarea de vrăjitoare desfăşurată în ultimii ani de către CNSAS sub motivaţia unei aşa-numite curăţiri morale a societăţii româneşti, şi în special a clasei politice, s-a dovedit până la urmă o acţiune absolut inutilă. Toată această mascaradă, cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe post de călău inchizitor, a semănat izbitor cu o tentativă eşuată de sinucidere. Dacă circul dosarelor cu colaboratori, informatori, urmăriţi şi urmăritori, cu persoane care au făcut poliţie politică şi cu propriile lor neveste nu s-ar fi încheiat odată cu decizia Curţii Constituţionale, riscam să transformăm întreaga ţară într-un iarmaroc ieftin, un bâlci de tarabă, păgubos pentru toată lumea. Românii au ajuns să nu mai meargă în pelerinaje la vestitele noastre mănăstiri, ci la CNSAS, să-şi vadă "spovedaniile" dintr-un regim pe care ne lăudăm că vrem să-l uităm cât mai repede. Cu siguranţă însă că nimic nu este întâmplător, iar cei care au orchestrat din umbră această operaţiune au mizat tocmai pe bulversarea totală a populaţiei şi distragerea atenţiei de la neajunsurile cotidiene. Practic, s-a indus deliberat ideea că fiecare dintre noi a făcut poliţie politică sau a avut colaborări cu Securitatea înainte de 1989, adică exact ceea ce a spus preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, nu cu mult timp în urmă. Iată că a venit momentul ca denigratorii care l-au contestat să-i dea dreptate. Indiscutabil este faptul că liderul conservator s-a referit la persoanele care aveau anumite meserii, funcţii şi locuri de muncă în virtutea cărora nu puteau să spună "nu" unor presiuni, şi nu la omul de rând, aşa cum eronat s-a încercat să se inducă în ochii opiniei publice afirmaţia lui Voiculescu. Îmi revine mereu în minte o discuţie purtată cu un aşa-zis "securist", care răspundea de contractele economice externe încheiate de o mare întreprindere din ţară. "Urmăream ca aceste contracte să fie încheiate în avantajul întreprinderii şi, în final, în avantajul României, şi mai apoi clauzele contractelor să fie respectate. Nu înţeleg cu ce sau unde am greşit...", mi-a spus omul, neaşteptând de fapt un răspuns. Dintr-o pură curiozitate, am încercat să aflu părerea foştilor muncitori din întreprindere despre aşa-zisul "securist". De-acum oamenii ştiau cine este şi cu ce se ocupa, şi, aşa cum mă aşteptam, "securistul" se bucura de un respect deosebit din partea lor. Cred că nici într-o ţară nu s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat la noi, unde oameni responsabili să protejeze interesele statului român, care aveau o pregătire avansată, o muncă deloc uşoară şi o mare responsabilitate, sunt puşi la zid şi în aceeaşi oală cu turnătorii de rând, care-şi pârau vecinii sau colegii de muncă... Consider că orice operaţiune de curăţire morală a vieţii politice şi publice trebuie să pornească de la realitate, şi nu de la diverse interese politice meschine de moment...
		Domnul Mircea Man: Declaraţie politică intitulată "Pădurile la un pas de moarte" Pădurile româneşti sunt în mare pericol, iar cea mai mare ameninţare pentru acestea o reprezintă chiar omul. Ştim foarte bine că pădurile reprezintă aurul verde al pământului şi ele ar trebui să se bucure de un interes deosebit în politica de dezvoltare durabilă a oricărei ţari de pe planetă. Fondul forestier al României cuprinde 6,37 milioane ha (adică cam un sfert din suprafaţa ţării), din care 6,23 mil.ha sunt acoperite cu păduri, 336 mii ha sunt în proprietate privată, iar restul sunt în proprietatea statului. Pădurile au un rol ecologic, de protecţie a mediului, iar modul în care sunt gestionate aceste păduri poate afecta în mod dramatic calitatea mediului. Pădurile se confruntă cu un mare pericol, acela de distrugere necontrolată, prin tăieri masive, iar dacă nu se iau măsuri urgente, fenomenul va lua o mare amploare. Pădurile României dispar, sunt tăiate fără nici o regulă şi fără nici un control, iar ceea ce se întâmplă pare să nu deranjeze pe nimeni, chir dacă consecinţele acestui "măcel" deja încep să se vadă, şi aici vorbim de gravitatea inundaţiilor, de alunecările de teren şi nu în ultimul rând de modificările climatice extreme. Trebuie găsite măsuri urgente pentru ameliorarea acestui fenomen, statul ar trebui să gestioneze pădurile private pe baza unui contract, prin ocoalele silvice ale statului sau prin ocoale private, dar strict controlate de stat. Oamenii nu îşi dau seama de gravitatea situaţiei, nu înţeleg că această problemă ne priveşte pe toţi în mod direct, că aceste păduri reprezintă aerul pe care îl respirăm şi apa pe care o bem, că suntem pe ultimul loc în Europa la împăduriri si în ultimul timp, în jurul marilor oraşe, pădurile seculare sunt defrişate pentru a face loc marilor cartiere rezidenţiale. Ajută la salvarea pădurilor; pădurea este aurul verde al planetei, copacii reţin dioxidul de carbon pe care îl are pădurea, tăierea şi arderea pădurilor produc mai multe emisii de carbon decât maşinile şi industria la un loc. Urgent trebuie să găsim acţiuni strategice pentru a gestiona pădurile, şi aici mă refer la: împăduriri de terenuri degradate, crearea de perdele forestiere de protecţie a câmpului, a solului şi împotriva eroziunii, ecologizarea tehnologiilor de exploatare a lemnului şi nu ultima, diminuarea drastică a tăierilor.
		Domnul Andrian-Sirojea Mihei: "De la limbajul de cartier, la spălatul rufelor în Parlamentul European" Cu profundă mândrie proletară, Partidul Democrat-Liberal a anunţat zilele trecute că reprezentanţii săi de seamă în Parlamentul European vor demara o iniţiativă, pompos numită "campanie de comunicare şi lobby", cu scopul de a-i convinge pe membrii legislativului european să semneze o declaraţie ce ar avea ca finalitate restituirea de către Guvernul român a taxei de primă înmatriculare. Sebastian Bodu, împreună cu un coleg de-al său a decis să îşi dea jos "ţoalele de cartier" - dar nu şi limbajul cu care a prezentat tinerilor elevi de liceu campania "S-o facem legal!" - şi a ţintit mai sus, către europarlamentari, cu o campanie de aceeaşi factură. Astfel, în calitatea sa de europarlamentar preocupat de problemele României, dar mai ales de cele ale Comunităţii Europene, şi-a propus să împânzească interiorul Parlamentului European cu postere şi materiale informative având mesajul "Bad tax!" - "Made in Romania. Illegal in Europe!", dorind să atragă atenţia tuturor europarlamentarilor "asupra faptului că perceperea unei taxe fiscale la, subliniez, înmatricularea in România a unui autoturism fabricat în Europa reprezintă o gravă încălcare a dreptului comunitar şi un precedent de neacceptat." Nici Comisia Europeană nu a fost atât de vehementă în a apăra dreptul comunitar în detrimentul interesului României, obiecţiile venite de la Bruxelles fiind că această taxă trebuie să fie nediscriminatorie între maşinile care sunt deja înmatriculate în România şi care se tranzacţionează, şi celelalte maşini care se aduc în România, şi eventual legate de cuantumul taxei. Manifestarea celor doi membri PD-L vine în continuarea atitudinii de spălare pe mâini pe care acest partid o are atunci când vine vorba de asumarea responsabilităţii. Sulfina Barbu, practic iniţiatoarea acestei taxe, procedează la fel ca în cazul bulversării litoralului românesc şi a proiectelor de dezvoltare locală timp de 2 ani, şi îşi neagă acum implicarea în susţinerea şi stabilirea acestei taxe, deşi în primăvara anului 2006 susţinea că "Dacă nu luăm o măsură împotriva invaziei de maşini vechi aduse din ţările UE după anularea restricţiilor, am putea ajunge un cimitir de maşini vechi, o ţară plină de gunoaie". Vă întreb, stimaţi colegi, vi se pare că această atitudine face vreun serviciu imaginii României? Şterge domnul Bodu cu această manifestare "zoaiele de pe geamul acestei case care este România", sau se constituie într-o nouă găleată aruncată în plin? Toate eforturile Guvernului de a negocia cu Comisia Europeană găsirea unei soluţii optime atât pentru a nu ne transforma în cimitirul maşinilor second-hand, cât şi pentru a proteja mediul de emisiile maşinilor uzate, de a îmbunătăţi imaginea României, şi eforturile pe care le depunem pentru a genera schimbări benefice, sunt, iată, îngropate de campanii populiste, demarate cu inconştienţă, aş spune, de cei care vor doar să dea bine în campania electorală. Este regretabil, consider că interesele meschine ale câtorva oameni sunt mai presus de bun-simţ, mai presus de respectul faţă de ţară şi faţă de imaginea acesteia. Asocierea sintagmei "Made in Romania" cu termenul ilegal, indiferent de rezultatele acestei campanii sau de finalitatea demersurilor Guvernului legate de taxa de înmatriculare, dovedeşte inconştienţă şi imaturitate, provocând pierderi nu doar de imagine, dar posibil şi economice, şi nu doar Guvernului - în care această campanie evident loveşte, ci României şi cetăţenilor ei.
		Domnul Mircea Valer Puşcă: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia politică de astăzi, pe care am onoarea să v-o prezint de la înalta tribună a Camerei Deputaţilor, este textul pe care-l propun eu, în vederea unei înţelegeri naţionale prealabile, privind viitorul sistemului de educaţie naţională. Aşadar, iată textul: Pactul Naţional pentru Educaţie Conştienţi de necesitatea unui efort permanent, real, susţinut şi coerent din partea tuturor actorilor din societatea românească, în vederea edificării unui sistem de educaţie competitiv, care să asigure învăţarea pe tot parcursul vieţii; Convinşi că, într-o lume caracterizată de globalizare, putem progresa din punct de vedere economico-social doar cu cetăţeni bine instruiţi, înalt calificaţi şi competitivi pe piaţa muncii ; În acord cu responsabilităţile României care decurg din „Agenda Lisabona” şi „Procesul Bologna”, privind creşterea competitivităţii economiei Uniunii Europene; Luând act de schimbările produse în paradigma dezvoltării, urmare a noilor realităţi mondiale şi avansului societăţilor bazate pe cunoaştere; Considerând că inovaţia devine principalul argument al eficienţei şi competitivităţii într-o lume din ce în ce mai tehnologizată; Asumând responsabilitatea de a asigura un sistem de educaţie naţional, pus la dispoziţia cetăţenilor, capabil să asigure dobândirea de competenţe utile, în aşa fel încât aspiraţiile personale şi colective să poată deveni realitate; Cu încrederea că Pachetul de Legi ale Educaţiei, creat şi dezbătut în parteneriat cu toţi factorii interesaţi, poate asigura sporirea nivelului de competitivitate, având în vedere că statuează principiile de bază ale unui sistem de educaţie modern, racordat la cerinţele societăţii şi integrat în sistemul de valori european, Noi, reprezentanţii partidelor politice parlamentare, ai instituţiilor şi organizaţiilor semnatare, ne angajăm ca, prin toate acţiunile noastre viitoare referitoare la educaţia naţională, să urmărim atingerea următoarelor obiective: Modernizarea sistemului de educaţie naţional şi compatibilizarea sa continuă cu obiectivele comune ale Uniunii Europene, ca premiză a constituirii Spaţiului de Educaţie European. Alocarea a cel puţin 6% din PIB, anual, prin bugetul de stat, pentru a asigura o bază solidă de funcţionare şi optimizarea sistemului de educaţie naţional prin descentralizarea resurselor şi deciziei. Edificarea sistemului de educaţie naţional, prin adoptarea principiului „învăţare pe tot parcursul vieţii”, în acord cu tendinţele mondiale în domeniu. Garantarea egalităţii de şanse, pentru toţi cetăţenii, în ceea ce priveşte accesul la educaţia de calitate, pe tot teritoriul naţional şi pentru orice nivel educaţional. Adoptarea principiului „finanţarea urmează elevul” pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi „finanţare pe student pe ciclul de studii şi programe de studiu” pentru învăţământul superior. Creşterea calităţii sistemului de educaţie naţional, astfel încât la finele fiecărui ciclu, preşcolarului, elevului, studentului şi adultului să-i fie certificate competenţele dobândite. Asigurarea constantă în traseul preuniversitar a educaţiei conforme cu tradiţiile religioase din spaţiul cultural românesc. Deputat PNL de Cluj, Mircea Puşcă"
		Domnul Dan Ştefan Motreanu: Declaraţie politică intitulată "Nu sabotaţi uninominalul!" PNL s-a pronunţat încă din 1991 în favoarea introducerii votului uninominal. La vremea respectivă nu am găsit receptivitate şi nu am avut parteneri de discuţie pentru acest subiect. În 1997 şi 2001 parlamentarii liberali au înregistrat la Camera Deputaţilor iniţiative legislative privind votul uninominal. Nu a existat în Parlament voinţa politică necesară de a fi transformate aceste iniţiative în legi. Tot PNL a fost formaţiunea politică din plin interesată în introducerea uninominalului şi la începutul acestei legislaturi. Astăzi suntem la un pas de adoptarea Legii privind introducerea uninominalului. Există semnale pozitive din partea majorităţii forţelor politice parlamentare privind adoptarea legii. Şi totuşi, nu pot fi 100% sigur că vom avea legea. Pe parcursul săptămânii trecute au existat mai multe voci din zona PD-L care au lăsat de înţeles că ar putea contesta la Curtea Constituţională un articol din lege. Este vorba de un amendament al PSD care prevede alegerea prin vot uninominal a preşedinţilor consiliilor judeţene. Nu comentez acum dacă o astfel de prevedere dă sau nu consistenţă legii, dacă va contribui sau nu la o îmbunătăţire a activităţii şefilor de judeţe, în urma alegerii lor directe de către electorat. Alta este problema. O eventuală contestaţie la Curte ar putea bloca definitiv proiectul. Ieri, liderii PD-L au dat asigurări că vor vota legea, chiar dacă aceasta va conţine şi amendamentul pe care nu îl agreează. Dacă această decizie de ultimă oră a conducerii PD-L se va materializa, nu rămâne decât să salut demersul. Chiar dacă el vine în ceasul al 12-lea. Până când nu voi vedea însă decretul de promulgare a Legii "uninominalului" nu pot fi însă liniştit. Precedentul creat cu legea pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament încă îmi este viu în minte. Şi atunci au existat declaraţii favorabile ferme, asumarea răspunderii nu a fost atacată, dar legea s-a blocat prin contestarea ei la Curtea Constituţională de către şeful statului. Sper să nu se repete scenariul de atunci. Şi la vremea respectivă au existat iniţial obiecţii din partea PD-L referitoare la alegerea uninominală a preşedinţilor de colegii, dar atacarea legii nu a fost făcută de parlamentarii acestei formaţiuni politice, ci de şeful ei spiritual, Traian Băsescu. Şi atacul nu a vizat obiecţiile PD-L, ci alte articole. Sper ca amendamentul privind alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene să nu fi fost intenţionat neatacat, pentru a exista "muniţie" pentru un atac ulterior. Temerile mele se bazează pe faptul că în zona PD-L nu există un entuziasm prea mare vizavi de introducerea sistemului de vot uninominal. Şi nu există, pentru că reprezentanţii partidului despre care se susţine că ar fi la ora actuală cel mai bine cotat în sondaje ştiu că nu sunt avantajaţi dacă senatorii şi deputaţii ar urma să fie aleşi prin vot uninominal. Pentru simplul motiv că nu dispun în teritoriu de suficiente personalităţi care să facă faţă concurenţei directe în colegii uninominale. Şi nu trebuie uitat că dacă la nivel declarativ cei din PD-L susţin că sunt partizanii introducerii votului uninominal şi al reformării clasei politice, în realitate au obstrucţionat proiectul, şi nu trebuie uitată nici poziţia fără echivoc de acum câţiva ani a preşedintelui de atunci al partidului, Traian Băsescu, care a fost aceea de respingere a sistemul uninominal. De aceea, cu puţine ore înaintea votului final, fac un apel către toate forţele politice: nu sabotaţi votul uninominal! PS: Nu sunt de acord nici cu presiunile pe care le face PSD privind introducerea amendamentului referitor la alegerea prin vot uninominal a preşedinţilor consiliilor judeţene. Nu mi se pare un mod elegant de a face politică şi ridică o serie de semne de întrebare privind intenţiile acestui partid.
		Domnul Aurel Olărean: "Ne-am obişnuit să ne vindem ieftin. Acum Europa nu ne mai lasă." Mă bucur să observ că, dacă vocile noastre nu prea sunt luate în seamă de Guvernul Tăriceanu II, totuşi există o voce care nu poate fi ignorată : cea a Comisiei Europene. Am sesizat, şi nu o singură dată, modul total aberant în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului înţelege să facă privatizarea marilor întreprinderi româneşti. Nu ştiu dacă există situaţii în care încercările de privatizare dirijate de AVAS să nu fi stârnit comentarii negative şi reacţii violente din partea celor interesaţi. Au fost, pe rând, falimentate şi apoi decapitate, întreprinderi emblematice ale industriei româneşti, totul fiind făcut sub masca unor licitaţii interminabile repetate şi răs-repetate, plecând de la evaluări mult sub valoarea reală a patrimoniului şi ajungând, apoi, la vânzarea fragmentată pe un preţ de nimic. Acestea au fost, în marea lor majoritate, probleme interne ale României şi semnalele noastre au fost ignorate. Dar iată că acum, cu tupeul hoţului neprins, AVAS-ul a încălcat legislaţia europeană cu privire la acordarea ajutoarelor de stat în cazul privatizării uzinei Automobile Craiova. Asta nu am mai spus-o noi ci Comisia Europeană, care acuză oficial Guvernul României că a acordat un ajutor ilegal de 27 milioane euro firmei Ford, firmă care, imediat şi fără să clipească, s-a declarat de acord cu această decizie şi urmează să plătească această sumă. De aici, lucrurile încep să se complice şi obrazul guvernului (ar trebui...dar nu este cazul) să roşească. O logică elementară ne arată că, firma Ford, fiind de acord cu plata suplimentară a 27 milioane de euro pentru preluarea acestei uzine, ştia care este valoarea reală. Oare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu ştia? Ştia, aşa cum a ştiut şi în cazul Semănătoarea, Autobuzul, Roman sau Tractorul...ca să nu mai înşir aici şi alte întreprinderi falimentate voluntar de AVAS. Stimaţi colegi, am fost învăţaţi să ne vindem ieftin. Sau, mai exact, am fost obligaţi să ne vindem ieftin. De cei care aveau interes. Dar am ajuns în situaţia în care Uniunea Europeană nu ne mai permite asta. Există legi şi reguli care trebuiesc respectate, indiferent că ne place sau nu, indiferent că este vorba de Franţa, Germania sau România. A proteja forţa de muncă locală este una şi a subevalua un bun naţional este alta. Sunt curios care va fi reacţia Parchetului General în acest caz. Pentru că acum DNA-ul se ocupă de cazul unor impresari care au declarat alte sume decât cele reale pentru transferul unor fotbalişti. Subevaluarea cu 27 milioane euro a unei uzine naţionale va fi oare un motiv de autosezizare ? Mă îndoiesc. Dar pata de ruşine pe obrazul Guvernului Tăriceanu va rămâne.
		Domnul Ioan Dumitru Puchianu: "Stabilitatea sistemului educaţional nu înseamnă şi calitate." Învăţământul românesc pare a se fi stabilizat. Cel puţin pentru o perioadă de timp, părinţii şi elevii pot răsufla uşuraţi şi îşi pot face planuri de viitor. Un viitor mai îndepărtat, care să includă şi o planificare educaţională stabilă pentru generaţiile viitoare. Pentru că, cel puţin în ultimii ani, învăţământul românesc putea fi caracterizat ca fiind de tipul "ministrul şi reforma". Fiecare, dar absolut fiecare ministru care a ocupat pentru o perioadă, mai lungă sau mai scurtă, acest fotoliu a ţinut parcă cu tot dinadinsul să-şi lase amprenta reformistă asupra destinului bieţilor elevi. Nu sunt un conservator care să se opună inovaţiilor într-un domeniu, dar aici este vorba de destinul şi viitorul a mii de elevi care, odată supuşi unor reguli impuse, îşi modifică ireversibil traiectoria de viaţă. S-au schimbat succesiv de la un an la altul, nici măcar de la o generaţie la alta, regulile de admitere, sistemul de notare, tezele, examenele de promovare într-o treaptă educaţională superioară etc... totul cu o asemenea repeziciune, încât bietul copil se trezea că după ce trei ani a învăţat pentru o anumită aplicaţie de admitere, în câteva luni trebuia să reia totul. Fiecare ministru, şi au fost destui, indiferent de coloratura politică, a dorit să schimbe ceva. Poate unele schimbări au fost bune, altele catastrofale, dar toţi au uitat să ia în calcul factorul continuităţii " De aceea ideea politică a unui pact de stabilizare educaţională pentru o perioadă mai lungă de timp nu poate fi decât apreciată ca pozitivă. Dovadă este şi acordul politic unanim manifestat de principalele partide. Acesta ar putea fi primul pas ferm şi hotărât pe care învăţământul românesc îl face spre sistemul educaţional european. Dar pentru integrarea deplină în marea "şcoală" europeană mai avem multe de făcut. Restructurarea şi reînnoirea programei şcolare, indiferent de nivel, este o prioritate. S-a plecat de la manualele din 1989 şi prea puţin a fost schimbat, eventual o mică "cosmetizare", dar materia a rămas extrem de stufoasă şi greu de înmagazinat. Învăţământul românesc nu merge pe ideea unei testări prealabile a elevului, pentru ca apoi acesta să fie îndrumat spre un domeniu compatibil cu aptitudinile sale. Şi de aici situaţii în care mii de copii îşi ratează, practic, viitorul numai pentru că sunt obligaţi să asimileze în exces, dacă pot, mii de pagini cu informaţii care nu le vor fi folositoare în viitoarea carieră. Pactul educaţiei este un lucru bun. Salvează situaţia de moment. Dar urmează să lucrăm şi la calitate. Viitorul de aici va putea să înceapă, dar dacă plecăm pe aceleaşi baze, fundaţia va fi tot şubredă.
		Domnul Vasile Puşcaş: "Polarizarea socială extremă în România" După mai bine de trei ani de existenţă a actualului Executiv, un bilanţ al efectelor pe care acţiunile sale le-au generat la nivelul societăţii româneşti, în ansamblul ei, este într-adevăr necesar. În zona politicilor sociale, promovate în ultimii 3 ani, vom găsi sectorul cel mai greu afectat de contraperformanţele Executivului, cu efecte incalculabile pe termen mediu şi lung. În momentul învestirii, la sfârşitul lui decembrie 2004, noua putere proclama cu emfază sfârşitul tranziţiei şi intrarea ţării pe direcţia dezvoltării capitaliste. De această direcţie ar fi urmat să beneficieze toţi cetăţenii, prin creşterea în termeni reali a veniturilor, a puterii de cumpărare şi prin politici de relaxare fiscală. Chiar şi acum, susţinătorii guvernului afirmă că angajamentul a fost respectat, că măsurile inspirate de liberalismul de secol XIX generează un val de prosperitate generală, exprimată prin creşterea fără precedent a consumului. Simpla menţiune a unor date statistice invalidează o astfel de abordare. Conform studiilor realizate de Grupul pentru Economie Aplicată, procentul care a beneficiat de cota unică se cifrează la circa 8% din populaţie. Imensa majoritate a salariaţilor ar fi fost în situaţia de a pierde din venituri, în absenţa unor deductibilităţi care protejau salariul minim de o impozitare excesivă. Studii sociologice recente constată că doar 2% din locuitori se declară lipsiţi de griji cu privire la viitorul lor economic. Evaluările Institutului European de Statistică menţionează faptul că în România şi Bulgaria trăiesc cei mai săraci europeni, iar regiunea europeană cu cel mai redus nivel de trai este nord-estul României. Bugetele locale sunt grevate de necesitatea acordării de subvenţii celor care nu-şi pot achita facturile la utilităţi, iar plafoanele acestora sunt reactualizate anual, datorită ratelor înalte ale creşterilor de preţuri. Peste 2.000.000 de români, circa 10% din populaţie, sunt nevoiţi să îşi câştige existenţa în afara ţării, acolo unde potenţialul lor productiv este mai apreciat decât acasă. Continuăm să fim o zonă de migraţiune economică, unde reţelele de trafic de persoane şi toate tipurile de crimă organizată asociate cu acesta îşi găsesc terenul propice de activitate. Simpla enumerare a acestor fapte cunoscute de toţi conturează tabloul unei Românii care scapă observatorului aflat în automobile luxoase de ultimă generaţie sau locuitorilor zonelor rezidenţiale exclusiviste. Este, în fapt, cea de-a doua Românie, pe care actualul regim nu încetează să o pedepsească pentru că nu i-a dat votul în 2004. Această Românie adevărată şi profundă nu poate beneficia nici de efectele integrării europene, nici de creşterea economică pe care tot cetăţenii ei au generat-o. Învingătorul a luat totul şi de data aceasta. Minoritatea guvernamentală a lucrat exclusiv pentru minoritatea economică aflată în vârful piramidei sociale, tot mai depărtată de restul populaţiei. Marile averi au crescut în progresie mult superioară chiar ritmurilor de creştere economică. Un număr limitat de persoane se află în cursa pentru a ajunge la un miliard de euro, iar câţiva au lăsat demult în urmă acest prag. Merită să evaluăm şi premisele îmbogăţirii rapide, care tinde să devină un model pentru tânăra generaţie. Foarte puţine din aceste averi au ca sursă economia reală, domenii ale producţiei de bunuri şi servicii, care să genereze dezvoltare pe orizontală şi verticală. Zdrobitoarea lor majoritate s-a născut în virtutea unor afaceri cu statul şi a intermedierilor de tot felul, în zonele devenite "turnuri de fildeş" pentru clienţii politici ai palatelor. Între cele două extreme sociale nu există acele categorii intermediare care asigură stabilitatea statelor Uniunii Europene. Clasa de mijloc din România a avut o dinamică suferindă în ultimii ani. Jumătate din proprietarii de întreprinderi mici şi mijlocii abia îşi pot întreţine familiile din produsul muncii lor. În mod onest, nu putem face actuala putere responsabilă de generarea dezechilibrelor majore din cadrul societăţii româneşti. Multe s-au născut pe parcursul tranziţiei noastre confuze dinspre un socialism în faliment spre un capitalism prea original ca să fie funcţional. Răspunderea celor învestiţi cu exerciţiul funcţiei publice constă în aceea că au acţionat în direcţia accentuării inegalităţilor din societate. Politica fiscală actuală a avut darul să inhibe începuturile de stabilizare iniţiate înainte de 2004. Stimularea fără precedent a consumului a generat un deficit major de resurse, implicit diminuarea capacităţii de susţinere a unor categorii defavorizate. Chiar discutata indexare a pensiilor, amendată drastic de devalorizarea leului, este pusă în cauză de superficialitatea cu care sunt gestionate bunurile publice. Nici actuala conjunctură economică nu generează prea mult optimism. Tinerii aflaţi la începutul carierei sunt obligaţi să facă apel la credite pe zeci de ani pentru a-şi achiziţiona bunuri de strictă necesitate. Suntem obligaţi să ne întrebăm ce fel de Românie am integrat în Uniunea Europeană şi cine sunt beneficiarii guvernării. Structura societăţii româneşti are similitudini frapante cu echivalentele deja istorice latino-americane, chiar dacă până acum nu a înregistrat manifestări ale potenţialului de violenţă pe care astfel de discrepanţe le generează. Responsabilitatea unui stat democratic este aceea de a acorda atenţie în primul rând celor mai puţin favorizaţi şi nu doar celor pe care averea îi plasează oricum în avantaj în competiţia socială. Politicile guvernamentale au urmat la noi un sens invers: au creat o minoritate de potentaţi recognoscibili prin mediocritate moralo-intelectuală şi aroganţă, pe care i-au transformat în proprietari abuzivi ai fostelor bunuri ale statului. Ca cetăţeni raţionali şi responsabili, nu avem dreptul să asistăm pasivi la aceste inechităţi sociale alarmante. Până acum, timpul a avut răbdare, dar nemulţumirile majorităţii spoliate şi dispreţuite vor pune în discuţie chiar legitimitatea instituţiilor unui stat care şi-a abandonat cetăţenii. De aceea, atenţionăm asupra pericolelor care pot fi generate în România de o polarizare socială fără precedent, de o prelungită politică de inechitate şi injustiţie. A da şansă unei Românii sociale nu înseamnă a privilegia un grup social, ci a crea posibilităţi şi standarde sociale ridicate tuturor cetăţenilor României.
		Domnul Mihai Sandu-Capră: Partidul Naţional Liberal este de acord cu semnarea Pactului pentru Educaţie şi a formulat deja propuneri de îmbunătăţire a textului respectiv, considerând că este nevoie de mai multă claritate în ceea ce priveşte anumite idei. Acest important act trebuie asumat cu maximă responsabilitate, fără a face abuz de politicianism sau demagogie. Ideile superficiale sau discursul politic fără conţinut real nu au ce căuta la punerea în practică a unui document care necesită doar angajarea în mod pragmatic a tuturor forţelor politice şi a societăţii civile. Partidul Naţional Liberal a făcut un prim pas concret în acest sens, prin asumarea de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi a partenerilor săi sociali, a unui nou proiect: Pachetul de Legi ale Educaţiei. Prin acest pachet de legi se statuează principiile de bază ale unui sistem de educaţie modern, competitiv, care ţine cont de cerinţele societăţii actuale, precum şi de noua calitate a României, aceea de stat european. Având în vedere că principiile Pactului pentru Educaţie sunt identice cu cele din Proiectul Pachetului de Legi ale Educaţiei, avem convingerea că semnatarii pactului vor susţine şi aceste legi importante atât pentru viitorul tinerilor noştri cât şi pentru cadrele didactice.
		Domnul Ion Stan: "Municipiul Oradea - teatru al războiului propagandistic neo-revizionist şi al acţiunilor împotriva ordinii constituţionale şi a fiinţei naţional-statale a României" În dimineaţa zilei de 25 februarie curent, locuitorii municipiului Oradea, ca şi bihorenii aflaţi cu treburi în capitala judeţului au crezut, pentru un moment, ca ceasul istoriei a fost dat înapoi la fatidica dată a Diktat-ului de la Viena. Avizierul Prefecturii, zidurile clădirilor de pe pietonala centrală a oraşului, edificii publice şi monumente erau pavoazate cu manifeste în culorile, cu harta, însemnele şi simbolistica "Ungariei Mari", peste care erau suprapuse sloganuri revizioniste instigatoare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi a fiinţei naţional-statale ale României. Toată zona centrală a municipiului Oradea era împânzită de aserţiunile revizioniste naţionalist-şovine: ""Erdely Magyr fold" (Ardealul pământ unguresc), o replică la excelenta cercetare ştiinţifică a publicistului american Milton Lehrer, "Ardealul pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american" şi, respectiv, "Erdely Magyar fiold es az is marad!" (Ardealul pământ unguresc şi aşa va rămâne). Imaginea oraşului invadat de războiul propagandistic horthysto-fascist a surprins şi panicat populaţia, deja sensibilizată şi îngrijorată de paralela pe care liderii extremişti ai organizaţiilor revizioniste ungare le-au făcut cu recentele evenimente din Kosovo. Mai mult, sentimentele de firească îngrijorare ale populaţiei au fost accentuate de coincidenţa evenimentului cu momentul primirii, în propria-i mână de către Preşedintele României a memoriului aşa zisului Consiliu Naţional Secuiesc şi a convorbirilor pe care Traian Băsescu le-a avut cu liderii autonomişti din "Harcov", cum denumesc anumite servicii de informaţii occidentale aliate "Kosovo din România". După cum ne informează presa din Oradea şi cea internaţională, nu şi cea naţională centrală, autorităţile, recte organele domnului ministru al internelor şi reformei administrative, au fost surprinse de evenimente în stare flască, deoarece o operaţiune subversivă clandestină de asemenea amploare s-a putut desfăşura pe o întindere apreciabilă a oraşului, de presupus şi cu făptuitori numeroşi, nu a fost reperată, stopată şi nici un făptaş prins. Evenimentul, probabil cu rarisime precedente de la perioada interbelică încoace, a surprins şi prin reacţia de-a dreptul năucitoare a comandantului poliţiei judeţene în legătură cu o altă întâmplare anterioară pregătitoare, când denumirile din perioada ocupaţiei horthyste ale străzilor municipiului au fost inscripţionate cu şabloane direct pe zidurile clădirilor, acţiune faţă de care oficialul M.I.R.A., comisarul şef Liviu Popa, a declarat cu o seninătate iresponsabilă: "Nu ne ocupăm de zugrăveli!" (cf. Cristina Puşcaş - "Afişe ungureşti care îndeamnă la separatism teritorial" în "Crişana", 26 februarie 2008) Mai aflăm din presa locală că, de mai multe luni, autorităţile locale au fost sesizate în legătură cu inscripţionarea unor noi denumiri ale străzilor din Oradea, dar nimeni nu a reacţionat altfel decât şeriful judeţului. Ce pot semnifica toate aceste întâmplări şi coincidenţe? Că sub o tăcere care ascunde cel puţin o complicitate a autorităţilor locale, neorevizioniştii unguri, exploatând "precedentul Kosovo", escaladează acţiunile împotriva ordinii şi se dedau la provocări diversioniste. Cine "caută cu lumânarea" conflictul interetnic, care să fie invocat pentru a determina punerea pe ordinea de zi a Parlamentului Uniunii Europene a autonomiei teritoriale şi - de ce nu? - a statalităţii etnicilor unguri din România. Serviciile de informaţii pentru securitatea naţională credem că ştiu lecţiile istoriei, respectiv cât de fulgerător, în astfel de chestiuni cu mare încărcătură emoţională, care privesc demnitatea naţională, se trece din terenul ideatic al propagandei, vexaţiunilor şi umilinţelor naţionalist-şovine în cel al confruntărilor violente. Faţă de situaţia creată, solicităm de urgenţă: 1. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii să prezinte, fiecare conform competenţelor ce le revin potrivit legii, evaluarea stărilor de fapt consumate în municipiul Oradea şi raportarea lor la sistemul referinţelor juridice care le stabilesc atribuţiile, în funcţie de care să fie evidenţiate răspunderile pentru necunoaşterea pregătirii şi neprevenirea acţiunilor ilegale. 2. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative să informeze asupra rezultatului şi măsurilor dispuse în urma cercetării împrejurărilor de gravă omisiune şi neglijenţă în exercitarea îndatoririlor de serviciu ale organelor din subordine care nu au fost prezente în stradă pentru apărarea ordinii legale. Dorim să cunoaştem dacă domnul ministru este conştient ce alte evenimente grave se pot consuma pe teritoriul României, dacă în zona centrală a unei capitale de judeţ a fost posibilă o astfel de operaţiune, fără ca nici o componentă a sistemului ordinii publice să se afle la datorie. 3. Ministrul Internelor şi Reformei Administrative să se informeze cine şi când va şterge noile denumiri atribuite străzilor din Oradea şi ce măsuri va dispune pentru menţinerea ordinii publice în municipiu, inclusiv pentru prevenirea unor astfel de evenimente în alte localităţi. 4. Directorul Serviciului Român de Informaţii să remită de îndată comisiilor de specialitate ale Parlamentului un documentar privind organizaţiile naţionalist-revizioniste maghiare care acţionează împotriva unităţii şi integrităţii teritoriale a României. De asemenea, în cazul în care respectivele organizaţii au dobândit statut legal, să se anexeze şi un exemplar al documentării necesare declanşării procedurilor legale de dizolvare a acestora, cu menţionarea autorităţii sesizate. 5. Ministerul Public să se sesizeze in rem sub aspectul săvârşirii unor fapte susceptibile a întruni elemente constitutive ale unor infracţiuni contra siguranţei statului, cum ar fi acţiunile împotriva ordinii constituţionale şi complotul - art. 166 indice 1 şi art. 167 Cod penal.
		Domnul Horea Dorin Uioreanu: "Moţiuni împotriva cui?" Cum campania electorală din acest an coincide cu apariţia primilor ghiocei, partidele politice din România au prins un elan mai ceva ca zmeul din poveştile din copilărie. Avem, prin urmare, parte de moţiuni simple pe bandă rulantă, care mai de care mai demne de neluat în seamă. Săptămâna şi moţiunea, cam acesta a devenit sloganul cu care atât PD-L cât şi PSD au demarat începutul competiţiei electorale. De la începutul sesiunii parlamentare, adică de o lună de zile, practic activitatea Parlamentului este blocată într-un punct extrem de important pentru momentul politic al alegerilor parlamentare din acest an. Teoretic, începând din acest an, ar trebui să alegem parlamentarii prin votarea acestora în colegii uninominale. Suntem opriţi din cauză că moţiunile extrem de simple ale PD "minus L" şi ale PSD au prioritate în faţa oricărui act normativ. Ne învârtim astfel într-un cerc vicios, întreţinut de conferinţele de presă pompieristice ale domnilor Boc şi Geoană. Dacă o să vorbesc despre responsabilitate în actul politic, am să par desuet. Tot ce îmi doresc în acest moment este să avem câteva săptămâni de discuţii serioase în Parlament. Se ştie de către toată lumea că efectele juridice ale unei moţiuni simple sunt aproape inexistente. Nimic nu se schimbă, nimic nu se transformă. Oricum nimeni nu crede în demersul respectiv, iar singura pierdere este cea a timpului. În cazul în care aşa-zisa opoziţie şi-ar dori să schimbe ceva, ar putea foarte bine să depună o moţiune de cenzură la adresa actualului Guvern. Dar nu o face. Un argument destul de pertinent la ceea ce afirmam la început: toate aceste demersuri sunt jocuri de imagine în ochii electoratului. Mai este puţin timp până la alegerile locale. Nu-i greu de observat, se simte în aer. Eu îmi exprim de pe acum opţiunea, în calitate de reprezentant al Partidului Naţional Liberal, către toate partidele, de a folosi mijloace curate pentru campanie. Propun o competiţie şi nu o luptă, competiţie în care să se compare proiecte de guvernare locală. Voi dezaproba public orice metode de manipulare care nu au de-a face cu aceste principii.
		Domnul Daniel Buda: "Spectacol marca PSD..." Faptul că de ceva vreme PSD-ul se află într-o situaţie dificilă, nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni. Faptul că nu vedem altceva decât chinul mersului pe sârmă al circarilor PSD şi figuraţia de pe scena politică a liderului Mircea Geoană, nu ne poate provoca decât ilaritate şi nicidecum suspans. După astfel de tentative eşuate de reformă, pe fondul nemulţumirilor existente în partid, cauzate de slabele rezultate obţinute la ultimele alegeri sau de scăderea continuă reflectată în sondaje, PSD-ul a înţeles că a sosit vremea restauraţiei. Cum a ales să facă asta? Simplu: celebra zicală românească, cu scoaterea hainelor de la naftalină, se aplică cu brio şi în cazul PSD-ului. Revenirea unor foşti lideri în linia I sugerează, în ciuda sensului de bază al cuvântului, că o reformă poate fi făcută şi cu ajutorul vechiturilor. Cele 418 voturi, cu care a fost înscăunat Adrian Năstase, l-au făcut pe acesta să mulţumească tuturor pentru dovada de încredere acordată, uitând parcă de faptul că aceia care acum i-au acordat un vot de încredere, i-au acordat şi unul de neîncredere în urmă cu 4 ani. Victoria moşierului din Zambaccian se dovedeşte a fi o veritabilă înfrângere a lui Geoană. De acum încolo acesta va trebui să împartă supremaţia nu doar cu mult stimabilul «păpuşar» Iliescu, ci şi cu Miron Mitrea şi ai lui baroni locali, şi mai ales cu Adrian Nastase. Ba, mai mult, intrarea acestuia din urmă ar putea fi semnul de debarcare a lui Geoană. Marea problemă în ceea ce priveşte reîntoarcerea lui Năstase, în afară de cea de ordin moral, este cea de ordin practic. PSD-ul şi-a terminat rezerva de cadre. Pepiniera cu politicieni a partidului a secat. Se spune că reîntoarcerea acestuia în staff-ul de conducere al PSD ar avea o menire precisă: aceea de a ridica partidul în sondaje şi de a spori încrederea electoratului în partid. Cum se poate realiza asta? Numai în felul în care a şi reuşit să ajungă pe culmi. Mai pot oare miza românii pe o carte deja jucată? Oare ne mai confruntăm cu acelaşi tip de electorat ca acum 5-7 ani? Nu! trist este că PSD-ul nu îşi dă seama de asta. Într-o ţară normală, întoarcerea lui Adrian Năstase ar fi fost de neconceput. Într-o democraţie care se respectă, fostul lider al PSD ar fi rămas în rezervă până la sentinţa finală, abia apoi s-ar fi putut întoarce în linia I. Însă, vorbim despre România, în care această reîntoarcere este de fapt o afacere de partid şi nu una de interes naţional. Dacă soluţia de compromis a PSD-ului este să îl aducă înapoi la conducere pe Năstase, înseamnă că România se află într-o situaţie dramatică. Dacă actualul şi în curând foarte probabil fostul lider, Mircea Geoană, ar fi avut cu adevărat stofă de lider, Adrian Năstase nu ar mai fi avut nicio şansă de a reveni. Şi, deşi i s-au pus tot felul de beţe în roate, acesta se încăpăţânează să revină în politică, susţinut de altfel, de aproape, de maestrul păpuşar şi reuşind să formeze o echipă "invincibilă" în ale umorului de circ ... însă, din păcate, asistăm la un spectacol tragic, în care spectatorii, în speţă, electoratul român, devin bătaia de joc a circarilor!
		Domnul Petru Călian: "Abandonul şcolar, între cauză şi efect" La finele anului 2007, oficialii europeni au dat publicităţii un raport privind abandonul şcolar. Dacă ştiam că în România rata acestui fenomen este mare, din păcate, acum avem dovada oficială: ţara noastră se situează pe primele locuri ale clasamentului. Părăsirea prematură a sistemului educaţional vine în contradicţie cu principiile secolului XXI. Reforma în învăţământ nu a reuşit să stopeze sau măcar să diminueze rata abandonului şcolar, care a ajuns la cote îngrijorătoare. Calitatea vieţii, gradul de cultură al părinţilor, nivelul de trai şi alte aspecte participă şi ele la încurajarea elevului de a renunţa la şcoală încă din ciclul primar. Perioada postdecembristă a venit cu noi soluţii pentru sporirea calităţii în învăţământ, însă se pare că programele educaţionale, pentru a fi eficiente, trebuie să depăşească graniţele unităţilor de învăţământ şi să pătrundă în universul de acasă al copilului, în cadrul familial şi în mediul în care acesta se formează ca structură umană. personalul didactic calificat s-a văzut ineficient, în condiţiile în care întreaga lor activitate s-a axat pe elevul din bancă şi nu pe copilul pe care îl aşteaptă acasă munca şi alte responsabilităţi. În zonele defavorizate şi în mediul rural întâlneşti "copii-adulţi", zâmbete triste ale unor fiinţe care s-au maturizat prea devreme. Accesul la educaţie le este îngrădit acestor copii care muncesc pământul cot la cot cu cei mari sau se lovesc de mentalitatea părinţilor care consideră şcoala o formă ineficientă şi fără perspectivă pentru viitor. Indiferent de mediu, cauzele şi motivaţiile sunt aceleaşi: dezorganizarea familiei, sărăcia, tulburări de comportament, vagabondajul şi alţi asemenea factori. Potrivit Strategiei de la Lisabona, Comisia Europeană şi-a propus ca până în anul 2010 să reducă considerabil numărul de elevi care abandonează devreme şcoala. Educaţia şi instruirea sunt două concepte vitale pentru atingerea scopurilor stabilite. Ca să ne alăturăm efortului Uniunii, trebuie să facem şi noi sacrificii şi să investim în viitor. Un prim pas este înlăturarea lipsei de perspectivă privind angajarea după terminarea studiilor, în special în zonele unde acest concept a impulsionat copiii să trudească alături de părinţi la muncile grele ale câmpului. Dacă facem o incursiune în trecut, când accesul la educaţie era "rezervat" unei anumite categorii sociale, vedem că şi în prezent, o parte a societăţii noastre se confruntă cu idei similare. Altădată, copiii îşi potoleau setea de cunoaştere citind cu ardoare fiecare cărticică care le trecea prin mână, însă copiii zilelor noastre nu sunt stimulaţi spre informare, în condiţiile în care sistemul educaţional este gratuit. Abandonul şcolar este asemenea unei bombe cu efect întârziat pentru societatea românească, nivelul de cultură al poporului se reflectă în istoria naţiunii. Importanţa educaţiei nu trebuie tratată cu superficialitate, deoarece lipsa interesului pentru formarea celor mici poate produce adevărate crize economice. Mâna de lucru calificată va dispărea treptat şi ne vom confrunta cu efecte grave şi pe termen lung ale lipsei de formare profesională. Atitudinea colectivă în raport cu educarea copiilor noştri trebuie să genereze soluţii rapide şi prompte pentru a preîntâmpina un fapt care ulterior va fi greu de redresat.
		Domnul Emil Radu Moldovan: "Guvernul repetent" în aceste zile, în cinci judeţe din nordul ţării au fost inundaţii cu efecte grave pentru gospodăriile oamenilor şi care se datorează în mare parte incompetenţei şi indiferenţei autorităţilor de gospodărire a apei de la nivel local, cât şi Ministerului Mediului. Un exemplu concret în acest caz îl reprezintă comuna Coşbuc din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde în ultimii ani, inundaţiile s-au repetat cu regularitate cam în aceeaşi perioadă de timp. Şi, cu toate că atât autorităţile judeţene competente în soluţionarea cauzei în speţă, Autoritatea de Gospodărire a Apei cât şi Ministerul Mediului au fost informate, ba, mai mult, s-a depus şi un proiect pentru realizarea unor lucrări de îndiguire pentru ca apa să nu mai inunde gospodăriile oamenilor, nimeni nu a luat nicio măsură, uitând cu totul de problemă şi lăsându-i pe acei oameni de izbelişte. Astfel, autorităţile competente în soluţionarea situaţiei create, în loc să ia măsuri concrete care să ducă la rezolvarea problemei, s-au erijat în rolul de analişti pe toate posturile de televiziune, explicând care de care mai cu patos despre cauzele acestei situaţii, dar despre soluţii au uitat cu desăvârşire. Situaţii similare de pasivitate a autorităţilor se regăsesc în toate judeţele afectate, astfel că inacţiunea a fost ridicată la rang de politică naţională. Deşi ştiau foarte bine în urma informărilor realizate de autorităţile locale cât şi a proiectelor depuse că datorită creşterii debitului unor râuri datorat dezgheţului din zonele de munte, în această perioadă, inundaţiile se vor repeta an de an, dar nu au luat nici o măsură, încât se poate afirma cu toată convingerea că adevărata cauză a inundaţiilor din aceste zone o reprezintă indiferenţa autorităţilor. În concluzie, întrebarea care se pune este: dacă acest guvern nu se ocupă cu rezolvarea problemelor concrete cu care se confruntă populaţia, atunci cu ce se ocupă?
		Domnul Petre Străchinaru: "Automodel de autonomie: modelul economic UDMR (speţă judeţul Covasna)" În modelele lor de autonomie prezentate în serial de la tribuna Camerei Deputaţilor, colegii noştri din UDMR, deputaţi în circumscripţia electorală Covasna, ne propăvăduiesc cu exaltare boom-urile economice şi paradisul investitorilor de pe alte meleaguri. Este, cred, important să cunoaşteţi şi cum au transpus în practică aceste deziderate în zona pe care o domină monoetnic din punct de vedere administrativ. Judeţul Covasna a ajuns la tristul record de a deţine ultima poziţie în aproape toate clasamentele care vizează activitatea economică. Luând, de exemplu, ca reper nivelul investiţiilor străine directe în judeţ din ultimii trei ani, avem următoarea imagine: investiţiile per cap de locuitor în judeţul Covasna au fost, comparativ cu media naţională de 200, 600, respectiv, 1.000 de ori mai mici! O curbă descendentă care nu mai are nevoie de niciun comentariu. Oare de ce nu au deputaţii UDMR inspiraţia să vorbească despre modelul de autonomie economică implementat în judeţul Covasna de către formaţiunea pe care ei o reprezintă în Parlamentul României? Având în vedere lipsa totală programatică a dorinţei acestora de ridicare economică a zonei, de ce nu aduc în discuţie politica falimentară şi de descurajare a investiţiilor dusă de către autorităţile locale, care au înţeles democraţia doar ca pe un instrument de manipulare politică şi etnică a cetăţenilor judeţului. Este o politică izolaţionistă, dusă cu bună ştiinţă, în vederea "îndoctrinării" şi fidelizării unui electorat ce cade victimă intereselor materiale şi ideologice ale celor din grupul ce se erijează în singurii reprezentanţi ai acestei zone, pe care şi-o doresc subordonată etnocratic.
		Domnul Costică Macaleţi: "În timp ce 96,5% dintre ţărani nu au obţinut niciodată fonduri europene, venitul unui ţăran din România este de un leu pe zi" Declaraţia mea politică de azi se referă la situaţia gravă în care se găsesc acum locuitorii mediului rural. Conform Barometrului rural pentru 2007, realizat la cererea Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, în condiţiile în care România are procentul cel mai mare de populaţie din Europa angrenat în agricultură - 35%, trei sferturi dintre românii care locuiesc în mediul rural nu au toaletă în casă, în jumătate din sate nu există reţea de apă potabilă, în vreme ce producţia obţinută de gospodării este folosită covârşitor pentru propriul consum. În acelaşi timp, marea majoritate a agricultorilor se mulţumesc cu subvenţiile de stat şi nu au niciun fel de proiecte de viitor. În medie, fiecare agricultor a investit anul trecut 2.000 de lei şi a câştigat 2.400 de lei, adică 33 de lei pe lună sau un leu pe zi. Aproape jumătate dintre ţăranii români sunt preocupaţi de cerinţele U.E. Cu toate acestea, o majoritate covârşitoare dintre repondenţi, 96,5%, nu au obţinut niciodată fonduri europene, iar 61% nici nu cred că le-ar putea obţine. Peste trei sferturi dintre locuitorii satelor (78%) nu sunt interesaţi de accesarea fondurilor europene, iar din cei 14%, care ar vrea să folosească bani comunitari, destui nu ştiu cum să procedeze sau nu au încredere că ar putea avea şanse. Valorificarea fondurilor de dezvoltare a mediului rural este pentru următorii trei ani de 8 miliarde de euro, dar deocamdată nu s-a găsit o cale de comunicare cu oamenii de la ţară prin care aceştia să fie încurajaţi şi ajutaţi să facă proiecte. În acelaşi timp, fermierii români susţin că nu au banii necesari pentru a începe campaniile agricole de primăvară şi acuză Guvernul că nu le pune la dispoziţie subvenţiile de la Uniunea Europeană, motiv pentru care, de luna viitoare, vor declanşa proteste, atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles. Fermierii se plâng că accizele pe motorină sunt prea mari, iar subvenţia de un leu pe litru, dată de stat, e prea mică. Fermierii se mai plâng şi de faptul că nu au primit încă subvenţiile de 80 de euro pe hectar de la Uniunea Europeană. Ministrul agriculturii, Dacian Cioloş, a anunţat că plata subvenţiilor ar putea începe luna viitoare, deşi iniţial se stabilise ca fermierii să intre în posesia banilor încă de acum câteva luni. Cioloş susţine că principala cauză a acestei întârzieri este ineficienţa administrativă a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Iată numai câteva din aspectele îngrijorătoare care fac din viitorul agriculturii unul de coşmar pentru ţăranii români! Iată de asemenea de ce facem un apel la Guvernul României ca măcar în al 12-lea ceas să ia în considerare gravele probleme cu care se confruntă ţăranii români şi să gestioneze cu mai multă responsabilitate aceste probleme ale unei largi categorii de populaţie, al cărui standard de viaţă este sub orice critică!
		Domnul Viorel Pupeză: "Chibzuinţă bugetară sau pomeni electorale?" Premierul Călin Popescu-Tăriceanu anunţa de ceva vreme că 2008 nu va reprezenta anul "pomenilor electorale", dimpotrivă Guvernul şi-a propus adoptarea unor politici extrem de prudente, sub deviza "chibzuinţei bugetare". Totuşi, pare greu de crezut că preşedintele Partidului Naţional Liberal nu va încerca să-i mulţumească pe tot mai mulţi români. În lupta electorală ce se anunţă, Guvernul liberal va folosi tot arsenalul din dotare şi asta cu un preţ major, pe care România îl va resimţi în perioada post 2008. Starea de euforie legată de cheltuielile pe care Guvernul intenţionează să le facă în perspectiva anului electoral 2008 trebuie stopată. Executivul este în pericol să încalce, în acest an, prevederile Uniunii Europene referitoare la deficitul bugetar, care ar putea depăşi 3%. Reducerea cheltuielilor bugetare cu 1,1 miliarde euro a fost deja anunţată de ministrul economiei şi finanţelor pentru rectificarea din martie. Chiar dacă s-a declarat că nu se intenţionează reducerea cheltuielilor de investiţii, deja apar primele semnale ale cheltuirii iraţionale a fondurilor. Nici nu am trecut de primul trimestru şi deja Compania naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale anunţă că fondurile prevăzute în 2008 pentru Autostrada Transilvania au fost epuizate. Toate aceste efecte sunt o dovadă clară că Guvernul Tăriceanu a promovat o utilizare frauduloasă a resurselor publice pe criterii politice subiective. Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziţia Guvernului, a fost transformat, în acest mandat, într-un veritabil fond de premiere, devenind o adevărată mană cerească pentru primarii portocalii. Alocările financiare directe prin intermediul bugetelor unor ministere sau modalităţile subtile, dar nu mai puţin eficiente de direcţionare centralizată - fonduri pentru şcoli, unităţi de asistenţă socială, biserici, drumuri comunale, poduri şi podeţe - determină Guvernul, în cel de-al doisprezecelea ceas, să închidă robinetul cu preţul stopării sau "temperării" elanului unor investiţii majore pentru România. După ce au recurs, timp de trei ani, la astfel de procedee, mai nou, Ministerul Economiei şi Finanţelor obligă ordonatorii principali de credite şi autorităţile locale să aibă o execuţie bugetară ritmică, fiind acceptate abateri limitate ale sumelor cheltuite de la lună la lună. Şi am putea crede că guvernanţii chiar vor fi chibzuiţi cu fondurile bugetare şi nu vor marşa, în 2008, pe pomenile electorale, dacă săptămâna trecută nu ar fi fost aprobată şi acordarea unui ajutor suplimentar pentru populaţia care foloseşte, pentru încălzirea locuinţei, gaze naturale. Dovadă că acest ajutor nu este altceva decât o măsură de atragere a capitalului electoral este faptul că aceste stimulente vor fi împărţite prin pixul directorilor de la direcţiile judeţene de muncă, iar plata se va face în conturi sau prin mandat poştal, iar nu prin compensarea facturilor de gaz. Altfel spus, Guvernul ia cu o mână şi dă cu două pentru a-şi majora procentele, măcar în sondajele preliminare.
		Domnul Florin Iordache: Declaraţie politică: "Introducerea votului uninominal - o necesitate a politicii din România". În această perioadă, opinia publică este tot mai interesată de reforma clasei politice româneşti. Una dintre modalităţile pentru realizarea acestui deziderat este adoptarea Legii pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului prin vot uninominal. P.S.D.-ul a fost primul partid care, în 2005, a iniţiat un astfel de proiect de lege care prevedea alegerea în colegii uninominale în două tururi de scrutin. Actualul proiect aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor rezolvă problema în discuţie şi, mai mult, propune ca şi alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene să fie realizată prin vot uninominal. Numai aşa, începând cu primarul, preşedintele consiliului judeţean, dar şi cu deputatul sau senatorul dintr-o circumscripţie electorală, cetăţenii vor fi mai bine reprezentaţi, iar cei vizaţi vor fi mai implicaţi în problemele locale, reforma clasei politice realizându-se astfel pe deplin.
		Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu: Declaraţie politică: "Taxa de primă înmatriculare - o încăpăţânare a Guvernului Tăriceanu". Imediat după intrarea României în Uniunea Europeană, unul din obiectivele principale ar fi trebuit să fie armonizarea legislaţiei româneşti cu legislaţia comunitară. Ne aflăm, însă, în situaţia în care Guvernul Tăriceanu se încăpăţânează să menţină în funcţiune o taxă considerată de Comisia Europeană ca fiind injustă faţă de cetăţean. Poziţia PD-L privind această chestiune a fost de la început una fermă, considerând că o politică pentru cetăţean presupune ca acesta să se poată bucura de avantajele conferite de piaţa Uniunii Europene, prin crearea cadrului legal necesar, în vederea asigurării condiţiilor legale, în raport cu cetăţenii celorlalte ţări membre ale Uniunii Europene. Impunerea acestei taxe, având în vedere posibilităţile şi aşa reduse, îi poziţionează pe cetăţenii români într-o situaţie discriminatorie, reducându-le şansele de achiziţionare a unui autoturism. Modificarea titulaturii, din taxă de primă înmatriculare în taxă de mediu, este doar o diversiune care nu poate păcăli pe nimeni, cunoscut fiind faptul că una din metodele cele mai eficiente de protecţie a mediului prin reducerea noxelor o reprezintă înnoirea parcului auto, menţinerea acestei taxe fiind o frână în ceea ce priveşte îndeplinirea acestui obiectiv. Având în vedere toate aceste considerente, cerem Guvernului Tăriceanu, în termenul cel mai scurt: eliminarea acestei taxe nerelevante; returnarea imediată a banilor colectaţi ilegal.
		Doamna Mihaela Adriana Rusu: Declaraţie politică: "Problemele fiscale şi sociale ale României". Cota unică a fost o momeală prin care liberalii şi democraţii au intrat în posesia multor voturi. Relaxarea fiscală părea o măsură care va aduce multiple avantaje tuturor păturilor sociale. Totuşi, după mai bine de 3 ani, România are cel mai mare număr de impozite din Uniunea Europeană. Insuficienţa veniturilor colectate prin cota unică a dus la crearea unor taxe aberante, precum cele pe cadouri şi pe înmormântări. Cetăţenii cu venituri mici şi medii au pierdut prin acest sistem de percepere a dărilor către stat. Impozitare progresivă sau impozitare uniformă, aceasta este noua dilemă care frământă pe specialişti, iar clasa politică şi oamenii de stat au învăţat rapid cum stă treaba cu democraţia. Ei promit că această schimbare va aduce relansarea economică şi prosperitatea la care românii n-au încetat să viseze. Ca orice produs al interacţiuni lor umane, şi impozitarea trebuie apreciată, în primul rând, din punct de vedere social, numai prin subordonarea criteriului eficienţei (cum e mai bine) şi criteriului social (cum e drept). Este adevărat că în sfera proprietăţii private poate exista interes pentru economisirea costurilor, deoarece numai în condiţii de piaţă risipa este penalizată prin pierderi şi, eventual, prin faliment. Totuşi, statul trebuie să aibă mijloacele de a-i ajuta şi pe cei nevoiaşi, pe defavorizaţii sociali, el trebuind să fie un participant activ în cadrul economiei din România. În realitate, economia desemnează un sistem de interacţiuni voluntare între deţinătorii drepturilor legitime de proprietate, iar în arhitectura acestui sistem, politicile guvernamentale nu fac decât să împartă avantaje pentru unii şi dezavantaje pentru alţii, de unde şi natura inerent conflictuală a tuturor aranjamentelor bazate pe coerciţie. Guvernanţii au maximizat avantajele rezultate din creşterea cheltuielilor publice pentru grupurile lor de interese, chiar cu preţul sacrificării dezvoltării economice, prin crearea sistematică de deficite şi mari datorii publice. Mărimea şi implicarea sectorului public trebuie să se bazeze pe "calcule de rentabilitate", deci economic, nu numai în funcţie de interesele şi programele politice câştigătoare, deci, electoral. Distribuţia echitabilă a veniturilor în societate se poate realiza prin alternanţa guvernărilor liberale cu cele social-democrate, altfel pacea socială se poate transforma în revoltă.
		Doamna Minodora Cliveti: "Cât de bolnavi sunt copiii noştri? Şi de ce?" O recentă audiere pe care am organizat-o cu autorităţi responsabile în domeniul sănătăţii mi-a dat prilejul să aflu o serie de date despre felul în care se face prevenţie în sănătate la nivelul unităţilor şcolare şi care este stare de sănătate, în general, a copiilor noştri. Datele sunt şocante: la vârste fragede, copiii noştri suferă de obezitate, de lipsa alarmantă de calciu, de cefalee, dismenoree, scolioză. Copiii noştri nu fac sport, un mare număr cerând să fie scutiţi de orele de educaţie fizică sau aceste ore sunt folosite pentru a recupera alte materii... Există clase în care jumătate din elevi poartă ochelari sau ar trebui să poarte. În şcoli funcţionează automate de la care copiii noştri îşi procură băuturi dulci carbogazoase, atunci când diabetul, boala cu cea mai mare incidenţă în România, este o prioritate şi printre copii. Aproape toate băncile pe care le găsim în sălile de şcoală româneşti sunt identice pentru elevii de la clasele primare la cele gimnaziale sau liceale, ignorându-se dimensiunile fizice ale elevilor din clase diferite. Elevii, mai ales cei mici, cară zilnic ghiozdane de câteva kilograme, în care îşi duc manualele şi numeroasele caiete cerute de programă. Din cele peste 1000 şcoli ale judeţului Bacău, în numai 20 funcţionează cabinete stomatologice, şi acestea având o marjă extrem de redusă de servicii gratuite pentru minori. "Omul este un animal care îşi sapă groapa cu dinţii", spuneau anticii. Cei mai culţi dintre noi sau elevii noştri ştiu dictonul, dar cariile dentare sunt un flagel şcolar împotriva căruia nu ştim să luptăm în mod gratuit, aşa cum ar trebui să se întâmple într-o ţară care are grijă de copiii ei. Recent, mi s-a cerut să completez un chestionar al unei organizaţii de "hospital teachers" iniţiată în Suedia şi răspândită în numeroase ţări ale lumii: profesorii aceştia au decis să se ocupe de elevii care sunt ţinuţi departe de şcoală pe perioada spitalizării. Sunt întrebată dacă avem un astfel de sistem, prin care copiii bolnavi sunt ajutaţi de profesori să ţină pasul cu colegii lor în timp ce sunt sub tratament şi, mai ales, să ţină legătura cu procesul educaţional. În Franţa s-a interzis desfacerea de produse care conţin zahăr în incinta şcolilor şi se experimentează meniuri echilibrate nutriţional şi naturale în cantinele şcolare. Ce se întâmplă în România? Afirmăm interesul nostru major pentru binele copiilor noştri. Interesul superior al copilului este, nu-i aşa, supremul nostru interes. Şi ce facem pentru a ne educa copiii în spiritul unei vieţi curate şi sănătoase? Cum îi ajutăm pe copii să înveţe să decidă în favoarea lor în materie de alimentaţie şi sănătate? Cum îi ajutăm să decidă în legătură cu alimentaţia lor, când marea majoritate a mesajelor publicitare se referă la mâncare şi se adresează mai ales copiilor? În SUA, s-a dat publicităţii rezultatul unei anchete care spune că un copil american este ţinta a cel puţin 10 000 mesaje de acest tip pe an. În România, nimeni nu este interesat să facă o astfel de investigaţie. Avem nevoie de copii sănătoşi. Copiii noştri au nevoie de sănătate şi de educaţie în respectul sănătăţii. Avem obligaţia să-i ajutăm să aleagă viaţa sănătoasă într-o perioadă extrem de complicată pentru noi toţi şi pentru planeta noastră. În acest domeniu, copiii noştri nu au decât drepturi, iar noi, adulţii, nu avem decât obligaţii.
		Domnul Liviu Bogdan Ciucă: "Justiţia română sub lupa Comisiei Europene" Una dintre problemele care a fost în mod constant pe agenda opiniei publice din ţară şi în atenţia Comisiei Europene, într-un mod şi într-o manieră neplăcută, este situaţia din justiţie. Conflictele de natură instituţională în acest domeniu reprezintă o demonstraţie a caracterului superficial în care autorităţile au reuşit să compatibilizeze practicile juridice şi relaţiile instituţionale din domeniu, cu exigenţele minime presupuse de postura unui stat de drept european. Din nefericire, nu este nevoie de foarte multe cunoştinţe aplicate pentru a constata eşecul autorităţilor în managementul instituţiilor juridice, iar acest eşec pune în cauză însăşi maniera în care am reuşit să implementăm practicile şi normele statului de drept. Pentru statele europene, justiţia este o componentă de bază a patrimoniului naţional şi un mijloc de afirmare şi exercitare a drepturilor şi libertăţilor individuale, ca şi o cale de promovare a intereselor comune. Urmărind dezbaterile asupra noului tratat european şi insistenţa unor state de a-şi păstra particularismul sistemului juridic vom înţelege cât de departe ne aflăm de aceste realităţi. România a avut constant probleme cu aprofundarea normelor statului de drept şi a separaţiei puterilor în stat. Dincolo de introducerea sa în Constituţie, principiul a fost socotit inaplicabil de către cetăţeni, ca şi ideea egalităţii în faţa legii. Independenţa justiţiei s-a aflat şi pe agenda negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, iar capitolul referitor la Justiţie şi Afaceri Interne a reprezentat una din cele mai dificile faze ale negocierilor. Comisia Europeană a avut în vedere vulnerabilităţile României în domeniul justiţiei, chiar şi după semnarea Tratatului de aderare şi a menţinut, în consecinţă, o anume presiune asupra autorităţilor, prin intermediul clauzei de salvgardare şi a rapoartelor periodice de monitorizare. Aprecierea forurilor comunitare coincide în mare măsură cu aceea a cetăţenilor români care, în ultimi ani, şi-au pus speranţele mai mult în hotărârile instanţelor comunitare, decât în deciziile instanţelor naţionale. Raportul intermediar pe Justiţie al Comisiei Europene din februarie artă că "situaţia din teren dă naştere la preocupări" şi semnalează ca "în domenii-cheie cum ar fi lupta împotriva corupţiei la nivel înalt nu s-a făcut încă dovada unor rezultate convingătoare". În acelaşi timp, comisia subliniază ca planul de acţiune al Guvernului român este lipsit de consecvenţă şi are o serie de lacune. Răspunsul găsit de România la aceste duble exigenţe nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor niciuneia dintre părţi. Ultimii trei ani au plasat justiţia în centrul episoadelor conflictuale dintre diverse instituţii ale statului. Dacă ne obişnuisem cu faptul că primitivismul oamenilor politici a transferat lupta împotriva corupţiei dintr-o atribuţie a justiţiei într-un instrument al lupte politice, nimeni nu îndreptăţeşte utilizarea instituţiilor specializate ale puterii judecătoreşti în anexe ale intereselor şi revanşelor de partid. Legislaţia elaborată în contextul finalizării negocierilor din 2004, care limita drastic amestecul factorului politic în domeniul rezervat corpului de magistraţi şi parchetului, a fost modificată din iniţiativa Guvernului, prin asumarea răspunderii. Invocarea anticorupţiei şi orgoliile personale au făcut ca întreg efortul de eficientizare a funcţionării justiţiei să cadă în derizoriu. Spre deosebire de echivalentele europene, puterea a preferat să accentueze atribuţiile Parchetelor, acordându-le puteri susceptibile să genereze abuzuri. Acţiunile acestora din urmă au determinat suspiciuni de partizanat politic, iar finalitatea în cazul marilor dosare de corupţie este incertă. Impresia este că România a făcut imenşi paşi înapoi, independent de chestiunile tehnice şi procedurale, care trebuie să rămână la îndemâna cunoscătorilor, factorii politici şi sociali vor trebui să facă faţă deficitului de credibilitate cu care se confruntă justiţia românească. Acesta se adaugă mai vechilor carenţe legate de eficienţă, semnalate în rapoartele de specialitate. Sper să nu ne confruntăm cu o nouă clauză de salvgardare, deşi aceasta poate fi oricând avută în vedere de către cei care monitorizează România. Statul se află însă implicat în procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde România înregistrează un nefast loc fruntaş la procese pierdute. Cu cât justiţia română va fi mai decredibilizată, cu atât instanţele străine vor avea temeiuri mai serioase să recepteze punctele de vedere ale contestatarilor hotărârilor sale.
		Domnul Gheorghe Chiper: Declaraţie politică în domeniul cercetării agricole "Staţiunile - ignorate şi nefinanţate; terenurile tot mai restrânse" În legătură cu domeniul cercetării agricole, două categorii de probleme tind să devină cronice: a) staţiunile - altădată mândria cercetării româneşti, cu un inestimabil patrimoniu material şi intelectual - se constată că sunt tot mai neajutorate, slab finanţate şi oarecum abandonate de specialişti şi guvernanţi: b) proiectul de lege care asigură cadrul activităţii de cercetare se prezintă spre dezbatere în Parlament în mod periodic, în momentele electorale, dar aprobarea lui se amână nejustificat, în timp ce legile retrocedării terenurilor se aplică cu patos şi în mod frecvent de pe suprafeţele acestor staţiuni, văduvindu-le de principala lor bază de cercetare. Trebuie arătat de la început că terenurile în cauză n-au aparţinut, de regulă, celor care le revendică. Ele sunt însă amplasamente ideale pentru traficanţii de terenuri, care, folosindu-se de permisivitatea actului normativ, de posibilitatea oferită de lege în baza căreia se pot acorda restituiri în natură şi pentru alte localităţi, primesc titluri pe pământurile unităţilor de cercetare, indiferent unde au avut terenurile (sau dacă le-au avut vreodată ...) Regretabil este faptul că aceste terenuri nu sunt protejate de astfel de practici, că nu se reuşeşte interzicerea prin lege a diminuării suprafeţelor agricole a unităţilor de cercetare, că - fapt şi mai grav - aplicarea frenetică a legii retrocedărilor le aduce în situaţia de a nu mai avea obiect de activitate şi fondul funciar necesar. Sunt sugestive în acest sens situaţiile create în partea de nord a Capitalei, unde deja s-a pierdut un mare patrimoniu pomicol, dar şi în teritoriu, în toate judeţele, de fapt, pierderile materiale de terenuri, clădiri şi alte dotări afectează zestrea tehnico-ştiinţifică a cercetării agricole, lăsând staţiunile de profil în voia sorţii. Soarta lor însă este tot mai grea, iar efectele asupra sectorului agricol tot mai evidente: nu mai avem soiuri şi hibrizi autohtoni, nu mai avem toată baza genetică creată în ţară în decursul timpului, nu mai putem experimenta creaţiile noastre proprii. Produsele alimentare, în stare naturală sau procesate, sunt în proporţie nejustificat de mare aduse din import. În consecinţă - nu mai sunt necesare nici unităţile de cercetare agricolă, s-ar putea spune. Şi, totuşi, nu trebuie abandonat acest sector. Degradarea activităţii de cercetare agricolă este o nesăbuinţă care trebuie oprită. Iată de ce măsurile preconizate de P.S.D. pentru stoparea declinului şi revitalizarea unităţilor de profil - pe centre de cercetare şi staţiuni de cercetare-dezvoltare - constituie o măsură salutară şi absolut necesară. Actele normative pregătite în acest sens, care prevăd reorganizarea unităţilor pe domenii, specialităţi şi în teritoriu, precum şi sprijinul financiar preconizat - toate sunt demersuri la care se impune a subscrie şi celelalte grupuri parlamentare, precum şi Guvernul României.