Plen
Sittings of the Senate of February 25, 2008
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.17/06-03-2008

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
18-03-2024
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
05-03-0204
Video archive:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2008 > 25-02-2008 Printable version

Sittings of the Senate of February 25, 2008

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:

 

Ședința a început la ora 15,25.

Lucrările au fost conduse de doamna senator Norica Nicolai, vicepreședinte al Senatului, asistată de domnul senator Pete Ștefan și domnul senator Daniel Ilușcă,secretari ai Senatului..

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Bună ziua!

Înainte de a începe, fac un apel către grupurile politice să mobilizeze senatorii în sala de plen.

 
Alexandru Ioan Morțun (PNL) - declarație politică având ca temă proprietățile care au aparținut Fundației Gojdu;

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Alexandru Ioan Morțun:

Mulțumesc.

Doamna președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

În anul 1869, Emanuil Gojdu, unul dintre cei mai străluciți avocați ai Imperiului Austro-Ungar, posesor al unei impresionante averi, stabilea prin testament ca cea mai mare parte din aceasta să fie lăsată, citez, "românilor ortodocși din Ungaria și Transilvania", lor și nimănui altcuiva.

O altă prevedere testamentară stipula ca această avere să fie administrată de o fundație care să-i poarte numele, fundație care a și funcționat între 1870 - 1917, acordând mii de burse românilor transilvăneni. Dar vremurile, războaiele au făcut ca acest demers patriotic să intre în uitare. În 1952, guvernul comunist maghiar a naționalizat fundației toate proprietățile din Budapesta și nu numai.

În 1996, după repetate demersuri, fundația se reînființează la Sibiu. În acest moment este condusă de Înalt Preasfinția Sa Laurențiu Streza, mitropolit al Ardealului. Și, dacă inițial fundația se lupta cu legislația ungară, care nu avea nicio prevedere legată de bunurile deținute de fundațiile private, ceea ce făcea imposibilă orice recuperare, acum, culmea, trebuie să se lupte și cu unele prevederi ale Tratatului româno-ungar, pentru că, în baza acestuia, s-a inițiat o ordonanță de urgență care prevede nici mai mult nici mai puțin decât înființarea unei noi fundații româno-maghiare, de această dată, care să dispună de moștenirea Gojdu atât în Ungaria cât și în România.

Protestul Înalt Preasfinției Sale Laurențiu Streza, adresat recent Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului și parlamentarilor, protest făcut în numele Bisericii Ortodoxe Române, Biserica Națională din Transilvania și a peste 4,5 milioane de români ortodocși de aici, contestă acest lucru, dar și faptul că, din unele articole incluse în ordonanță, s-a exclus tocmai moștenitorul testamentar prevăzut la articolul 7 din Testament, adică acea parte, citez, " a națiunii române din Ungaria și Transilvania, care ține de legea răsăritean-ortodoxă". Mai mult, Înalt Preasfinția Sa acuză că, în prevederile ei, ordonanța stipulează răscumpărarea pe bani de la buget, repet, de la buget, a proprietăților Gojdu, un bun al românilor ortodocși. Mai grav, prin punerea în aplicare a acestui acord, prin răscumpărarea unor bunuri care aparțin de drept Fundației Gojdu, România ar recunoaște nici mai mult, nici mai puțin decât naționalizarea ungară, din 1952, a furtului pe care comuniștii unguri l-au făcut nu din țărișoara lor, ci din averea a milioane de români ortodocși transilvăneni.

Iată de ce, doamnelor și domnilor senatori, avem datoria de a susține demersurile Înalt Preasfinției Sale Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, care ține să reamintească faptul că, din punctul de vedere legal și moral, de moștenirea Gojdu nu poate dispune nici statul român, nici statul maghiar, aceasta nefiind proprietate de stat, ci "proprietate privată aparținând credincioșilor noștri" am încheiat citatul. În ceea ce ne privește, solicit Ministerului Afacerilor Externe al României să înceapă de urgență și să definitiveze demersurile, în termenul cel mai scurt pentru ca această importantă avere imobiliară să treacă în posesia proprietarului de drept, Fundația Gojdu, condusă de Înalt Preasfinția Sa mitropolitul Ardealului, pentru că așa este drept, așa este corect și așa este moral. Ei, credincioșii români și numai ei, acum și în viitor, trebuie să fie beneficiari ai acestei imense averi, așa cum a fost voința lui Emanuil Gojdu, iar noi, aleșii lor, trebuie să-i ajutăm să intre cât mai curând în posesia acestei averi. Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

 
Verginia Vedinaș (PRM) - declarație politică având ca subiect lucrările Forumului internațional cu privire la combaterea traficului de ființe umane;

Sunt în acord total cu dumneavoastră. Dau cuvântul doamnei senator Verginia Vedinaș din partea Grupului parlamentar al PRM. Aveți cuvântul, doamna senator.

 

Doamna Verginia Vedinaș:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi, în perioada 12-16 februarie s-au desfășurat la Viena lucrările Forumului internațional cu privire la combaterea traficului de ființe umane. Au participat parlamentari din Europa, Asia, Africa, America Latină, Canada, precum și personalități ale artei, vieții publice în general, care și-au consacrat viața luptei împotriva acestui flagel. Tema este importantă deoarece, din păcate, România este în egală măsură țară de origine, țară de tranzit, iar în ultima perioadă, este țara de destinație în această privință.

Subsemnata am reprezentat Senatul României la această acțiune și, în intervenția pe care am avut-o, am scos în evidență măsurile de ordin legislativ, politic și instituțional pe care țara noastră le-a realizat în acest domeniu. Din punct de vedere legislativ, în 2001, a fost adoptată Legea nr. 678 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, care, în prezent, se află în proces de modificare. În 2002, a fost ratificată Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, iar în 2008 am fost printre primele țări care au ratificat Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane.

În plan instituțional, în 2005, s-a creat Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, care a pus la punct o bază națională de date și a elaborat strategia națională pentru perioada 2006 -2010 și un plan de acțiune corespunzător. Pentru că fiecare reuniune cu caracter internațional trebuie să aibă o anumită finalitate, în mod firesc, m-am referit și la ceea ce trebuie făcut din punctul de vedere al colaborării și dialogului interparlamentar în materie de prevenire și luptă împotriva traficului de persoane. Astfel, am apreciat că trebuie să avem în vedere organizarea unor dezbateri în sânul forumurilor parlamentare cu vocație internațională, schimburi parlamentare privitoare la traficul de ființe umane și, mai ales, demersuri parlamentare în plan multilateral. Tema traficului de ființe umane să fie permanent inclusă pe agenda relațiilor parlamentare între țările de origine, de tranzit și de destinație. Am avut în vedere, în special, dialogul și cooperarea între grupurile parlamentare de prietenie și comisiile specializate în forma bi-, tri-, sau plurilaterale, după caz. Intervenția, în ansamblul ei, și aceste propuneri au fost apreciate de cei prezenți și, mai ales, de organizatori, care le-au și reținut în concluziile cu care s-a încheiat manifestarea.

Un aspect, pe care aș vrea să-l semnalez și pe care aș dori să-l aibă în vedere autoritățile române în viitor, este legat de modul în care este receptată și tratată România în această privință. Astfel, am fost informată că, în cazul unei întâlniri care a precedat forumul și la care au participat reprezentanți diplomați ai țărilor implicate în organizarea forumului, inclusiv ai României, a fost prezentat un film referitor la un caz de trafic de ființe umane, iar, din cele 15 minute cât a durat filmul, 14 minute cuprindeau evenimentele care se petreceau în România și care arătau problemele grave existente în țara noastră, ca țară de origine și de tranzit de ființe umane. Este revoltător că țara noastră continuă să fie oaia neagră a Europei și, mai nou, a lumii, ca și când numai la noi s-ar petrece astfel de lucruri fundamental reprobabile, iar în alte state, nu. Este necesar ca acei ce ne guvernează sau ne reprezintă peste hotare să nu mai tolereze un asemenea comportament și tratament, dar de ce nu se spune nimic despre faptul că beneficiarele acestui trafic sunt statele dezvoltate ale lumii, că ele îl alimentează și îl întrețin? De ce se ignoră faptul că problemele economice și sociale dureroase pe care le-am avut ca țară au determinat apariția fenomenului? Statele dezvoltate înfruptându-se din el l-au dezvoltat și mai mult și au devenit complici ai lui și, în acest fel, sunt la fel de vinovate ca statele care furnizează ființe umane pentru a fi traficate. Este ca și în infracțiunile de corupție unde există nu numai coruptul, ci și corupătorul.

Sper că aceste lucruri să preocupe în mai mare măsură pe mai marii țării, dar și ai lumii pentru că numai recunoscând cu obiectivitate și în profunzime cum stau lucrurile putem să luptăm împotriva lor și să le facem să dispară în viitor. Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Și eu vă mulțumesc, doamna senator.

 
Ivan Cismaru (PD-L) - declarație politică având ca titlu Care taxă?;

Domnul senator Gheorghe David va depune declarația politică la secretariatul ședinței. Dau cuvântul domnului senator Ivan Cismaru din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Ivan Cismaru:

Mulțumesc, doamna președinte,

Doamnelor și domnilor colegi, intervenția mea de astăzi poartă denumirea "Care taxă ?"

La o discuție televizată, un ministru al actualului Guvern a fost întrebat:

- Domnule ministru, care este situația taxei de primă înmatriculare în urma trecerii moțiunii prin Parlament?
Ministrul a făcut niște ochi mari și a răspuns printr-o întrebare:
- Care taxă? Eu nu cunosc decât că a fost o taxă de mediu care a fost anulată. În locul ei s-a stabilit o taxă diferențiată de înmatriculare care este anulată, iar acum lucrăm - că de aceea suntem aici, în Guvern, miniștri - la o nouă taxă care se va numi Taxă pentru protecția sănătății populației la posibilele noxe ce vor rezulta prin arderea incompletă a carburanților, în funcție de vechimea autoturismelor și gradul lor diferențiat de uzură - noxe care ar putea afecta în mod serios, chiar foarte periculos, sistemul respirator, sistemul circulator, sistemul nervos și alte sisteme pe care le deține ființa umană.
- Dar, domnule ministru, nu vi se pare că ați mai scăpat un sistem important al omului?
- Care, domnule? Eu credeam că le-am enumerat pe toate în această lege pentru a nu i se da tot felul de interpretări.
- Păi, sistemul răbdării, domnule ministru.
- Domnule, acest sistem nu este trecut în literatura medicală a sistemelor și, probabil, că mi-a scăpat, dar, oricum nu contează prea mult în analizele și deciziile actualului Guvern.
- Domnule ministru, nu vi se pare că titlul este prea lung și oamenii nu vor înțelege despre ce este vorba?
- Păi, tocmai asta trebuie la o taxă, să nu fie înțeleasă, pentru a putea fi plătită, și nu comentată.
- Dar, dacă nu va fi aprobată nici această taxă, atunci ce veți mai face?
- Nu vă faceți probleme. Noi, actualul Guvern, avem o capacitate de a inventa taxe, încât nu are nimeni capacitatea de a le ține minte. De altfel, în acest an, ne-am mai propus să inventăm:

a.) Taxa pentru circulația pe dreapta pe drumurile publice, care diferă de circulația pe stânga din Anglia, fiindcă trebuie să ne aliniem la tot ce este în UE;
b.) Taxa pentru al doilea costum cumpărat, a doua cămașă, al doilea ..., fiindcă noi vrem să fim primii totdeauna;
c.) Taxa pentru recuperarea cheltuielilor de la referendum și de la alegerile europarlamentare care au constituit cheltuieli extrabugetare și pe care le-am făcut pentru alții, nu pentru noi, Guvernul actual;
d.) Taxa de schimbare a anotimpurilor, care este foarte importantă avându-se în vedere că, la orice schimbare inclusiv de anotimp, apar multe cheltuieli neprevăzute. Și acum, vă voi spune taxa cea mai importantă:
e.) Taxa de anticipație a anticipatelor, care se impune ca o necesitate stringentă având în vedere că schimbarea sistemului electoral, anticipăm noi, va induce cheltuieli importante, neprevăzute prin care să putem susține și promova candidații care nu vor fi votați de oameni.
- Deci, domnule dragă, cred că ai constatat că suntem un Guvern serios, cu putere de muncă, cu creativitate și, implicit, anticipare.
- Dar, domnule ministru, ceva venituri, care să crească pentru a nu mai pune taxe, nu sunt?
- Domnule dragă, noi nu mizăm pe venituri nesigure. Taxa este sigură și de bază.
- Domnule ministru, nu rămâne decât să vă mulțumesc.
- Ce să-mi mulțumești, domnule dragă, e de datoria mea, dar uite că mi-ai dat o idee. Voi propune o taxă pentru mulțumire. (Aplauze din sală).
 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc mult, domnule senator.

 
Liliana Lucia Tomoiagă (PSD) - declarație politică având ca titlu Educația religioasă, mijloc de promovare a drepturilor omului;

Are cuvântul doamna senator Liliana Lucia Tomoiagă din partea Grupului parlamentar al PSD. Aveți cuvântul, doamna senator.

 

Doamna Liliana Lucia Tomoiagă:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi, tema declarației mele politice este,, Educația religioasă, mijloc de promovare a drepturilor omului."

În sistemul de învățământ românesc, ora de religie are un scop și un rol esențial. Învățătura, creștină promovează respectul reciproc și valorizarea semenilor ca principii fundamentale, iar o educație religioasă bazată pe aceste principii poate contribui în mod decisiv la formarea unei societăți pluraliste, a conviețuirii în armonie cu aproapele.

Faptul că se pune problema eliminării religiei din învățământul liceal, în contextul dezbaterilor asupra proiectului Legii învățământului preuniversitar, conform articolului 10 alineatul 1, nu face decât să confirme criza severă în care ne aflăm, o criză a școlii căreia am reușit să-i distrugem orice autoritate și, direct legată de aceasta, o criză a credinței a noastră, a celor care ne numim creștini.

Fără îndoială, fiecare om se raportează la realitate în mod pragmatic prin voință, acțiune, dar și la nivel spiritual prin credință, atitudine. De aceea, niciun sistem educativ nu poate atinge plenitudinea, în condițiile în care marginalizează sau omite una din componentele ei fundamentale. O educație integrală presupune, pe lângă latura intelectuală, morală, estetică, tehnologică, și o componentă religioasă. Raportul dintre aceste laturi ale educației și modul în care fiecare dintre acestea contribuie la atingerea idealului și a finalităților educaționale, într-un anumit sistem social, este precizat prin normative legale așa cum se dorește în noua lege privind învățământul preuniversitar.

În mod evident, realizarea idealului educațional propus de actualul proiect de lege nu este posibilă fără o formare a personalității elevilor, care să cunoască valorile învățăturii creștine, cea care îl conduce pe om spre respectarea conștientă, pe baza unei motivații interioare pozitive, a valorilor democrației, a diversității culturale sau religioase, de sprijinire a semenilor prin atingerea aspirațiilor individuale și sociale. Legea își propune și să contribuie la păstrarea identității naționale în contextul valorilor europene. Este bine cunoscut faptul că identitatea națională și valorile pe care le respectă și le promovează, în lume, poporul nostru au izvoare creștine. O educație religioasă realizată în liceu nu este doar un demers religios, social și cultural, ci este și o cale pentru formarea unor reprezentări corecte și temeinice privind cultura națională și universală, stimularea dialogului intercultural din perspectiva libertății și egalității dintre semeni.

Educația religioasă constituie un mijloc de promovare a drepturilor omului în baza valorilor și atitudinilor pe care aceasta le propune.

Este de mirare că o lege, care își propune în partea sa pedagogică un ideal și finalități în concordanță cu valorile religiei creștine, elimină disciplina religiei în anii marilor întrebări ale vieții, în anii unei înțelegeri în esență a acesteia, la vârsta la care se poate forma o spiritualitate superioară autentică.

Stimați colegi, părinții așteaptă o ofertă educațională care să includă educația religioasă ca factor de apropiere față de adevăratele valori și tradiții religioase și culturale, de echilibrul față de asaltul nonvalorilor morale din societatea noastră și față de promovarea tot mai agresivă a violenței și imoralității din mass-media. Deja pentru societate au apărut probleme precum: recrudescența cazurilor de suicid la elevi, creșterea toxicomaniei în rândul tinerilor, înmulțirea alarmantă a cazurilor de violență în care sunt implicați tinerii din școală și din afara acesteia, accelerarea maturizării tinerilor, în special ca urmare a vizionării de programe TV inadecvate vârstei acestora, fără ca ei să înțeleagă adecvat efectele complexe ale sexualității asupra întregii lor personalități.

În aceste condiții, o educație religioasă la liceu poate să ofere tinerilor o înțelegere superioară a vieții și a valorii acesteia, precum și un suport puternic pentru rezolvarea propriilor probleme. Prezența religiei în planurile-cadru ale țărilor din Uniunea Europeană este o realitate, o tradiție chiar. În fața noilor provocări ale lumii moderne, în special a terorismului și extremismului religios, determinat de interferențele dintre populații cu religii și culturi diferite, sistemele educative europene pregătesc abordări noi cu un rol sporit al religiei care să conducă la realizarea unor raporturi sociale favorabile, inclusiv prin valorificarea potențialului formativ-educativ al religiei în general și a celei creștine în special.

Stimate colege și stimați colegi, nu sunt de părere că tânărul trebuie obligat să creadă, dar este absolut necesar ca el să cunoască lucrurile esențiale legate de spiritualitatea și tradiția părinților săi, să aibă o cultură creștină minimală. Este, poate, momentul unei mărturisiri de credință mai puternice. Dumnezeu să ne ajute să păstrăm statutul actual al religiei într-o lume care tot mai puțin vede și tot mai puțin înțelege prezența Lui în lume.

Vă mulțumesc. (Aplauze la Grupul parlamentar al PSD)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, doamna senator.

 
Gheorghe Vergil Șerbu (PNL) - declarație politică având ca temă alegerile parlamentare din anul 1938;

Are cuvântul domnul senator George Vergil Șerbu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

 

Domnul Gheorghe Vergil Șerbu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, cu îngăduința dumneavoastră, vă invit ca, preț de câteva minute, să lăsăm la o parte stricta noastră actualitate politică, deși, cum sper că se va înțelege, abandonul este doar aparent și să ne transpunem împreună într-o realitate istorică românească deloc lipsită de învățăminte, de acum exact șapte decenii.

Îmi iau permisiunea de a vă propune acest exercițiu de imaginație, dar, sper eu, și de reflecție, plecând de la străvechiul îndemn ciceronian "Historia magistra vitae", dar și de la faptul că, în acest februarie 2008, se împlinesc 70 de ani de la ceea ce, pe bună dreptate, în istoria națională este înregistrat drept "instaurarea primului regim autoritar" și, pe cale de consecință, sfârșitul parlamentarismului în România întregită în 1918.Ce s-a petrecut în acel februarie 1938 la care mă refer?

La 20 decembrie 1937, în România regelui Carol al II-lea, au avut loc alegeri parlamentare la care au participat 13 partide politice principale și 53 de grupări secundare. În scrutin, PNL a obținut 35,92% din voturi, PNȚ, 20,40%, Partidul Totul pentru Țară - Legionarii, 15,58%.

Netrecând pragul de 40%, cum era legea atunci, PNL nu a căpătat dreptul să formeze un guvern cu majoritate parlamentară absolută. Niciun alt partid dintre concurenții partidului de guvernământ din acel moment nu s-a aflat în această situație, prin urmare, după demisia Cabinetului Gheorghe Tătărăscu, regele, spre stupoarea generală, a încredințat mandatul formării noului guvern Partidului Național Creștin, condus de Octavian Goga și A.C. Cuza, care obținuse în alegeri mai puțin de 10% din voturi.

Nu era decât tranziția către instaurarea regimului autoritar al monarhului, fapt care s-a petrecut în februarie 1938, mai întâi prin înlăturarea Guvernului Național Creștin și numirea în frunte a Executivului, cu patriarhul Miron Cristea, apoi prin decretarea unei noi Constituții, la 20 februarie, supuse unui simulacru de plebiscit și promulgată la 27 februarie. Caracterul noului regim s-a vădit imediat și din amplul rechizitoriu la adresa partidelor politice, făcut de proaspăt impusul președinte al Consiliului de miniștri.

Citez din discursul lui Miron Cristea, rostit la Palatul Regal, cu ocazia promulgării noii Constituții:

"Astăzi s-a distrus hidra cu 29 de capete electorale care ne-a învrăjbit fără nici un folos pe toți, spre paguba tuturor și a țării. Astăzi s-a rupt păienjenișul de pe ochii cetățenilor României întregite ca să vadă limpede de unde le vine mântuirea: de la eroica hotărâre a Majestății Tale, de la înțelegerea rosturilor țării și de la înțelegerea adevăratelor ei interese."

În ciuda faptului că multe articole ale legii fundamentale erau identice cu cele ale Constituției democratice din 1923, de fapt, Constituția din februarie 1938, în ansamblul ei, oficializa un regim în care regele participa efectiv - altfel spus, de-a dreptul - la actul de guvernare.

Mă opresc aici cu rememorarea faptelor istorice prin care, atunci, în România, s-a instituit ceea ce este cunoscut ca "dictatura regală" sau, în acord cu noile concluzii ale istoriografiei, "regimul monarhiei autoritare" și voi lăsa de-o parte consecințele pe termen lung ale actului din februarie 1938.

Nu pot însă să nu reiau opinia unanimă a cercetării de specialitate că, în acele împrejurări interne și internaționale, eșafodajul democrației parlamentare românești a primit o grea lovitură, amplificată până la a deveni catastrofală în perioada în care a început în septembrie 1940 și s-a încheiat dramatic cu acapararea totală a puterii de către comuniști, oblăduiți, după cum se știe, de ocupantul sovietic.

Doamnelor și domnilor colegi, am evocat toate acestea din dorința de a vă reaminti o pagină deloc fericită din istoria democrației parlamentare naționale. Nu cred și, prin urmare, nu voi merge până într-acolo încât să afirm că episoade oarecum similare s-ar putea repeta, în alte forme și cu alți protagoniști în zilele noastre. În schimb, lecția rămâne, evident, pentru a relua cunoscuta formulă de la sfârșitul unor pelicule cinematografice: "Orice asemănare între faptele și personajele de atunci și de acum este pur întâmplătoare". Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Dan Sabău (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) - declarație politică având ca subiect plecarea din țară a medicilor tineri;

Are cuvântul domnul senator Dan Sabău.

 

Domnul Dan Sabău:

Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Stimați colegi, voi ataca sistematic o problemă care, după părerea mea, își face din ce în ce mai mult simțită nerezolvarea în România. Este vorba de sănătatea pentru români. Problemă care, rezolvată, ar putea să ne scutească de orice campanie electorală.

Vorbesc de sănătatea pentru români și aș ura românului sănătate, locuri de muncă și prosperitate. Aș începe cu sănătatea, pentru că, altfel, omul nu poate să muncească, altfel, este în incapacitate temporară de muncă.

Filosofia noastră economică pentru această "profesiune neproductivă" - am folosit ghilimele, pentru că așa era taxată înainte de 1989, iar acum este taxată drept contraproductivă - face ca fuga medicilor din țară să fie arătată cu indexul, dar să fie profund justificată. Și o să citez din ceea ce spun rezidenții, dintr-un ciclu în care voi spune că medicul rezident este sărac și cinstit.

Medicii rezidenți din România au un forum special de discuții, intitulat "Cum pleci din țară... că nu se mai poate!" Asta în timp ce spitalele românești sunt în penurie de medici pentru salvări, medici pentru gardă, medici de toate tipurile, asta în timp ce în Europa norma este de 32 de medici la 1000 de locuitori, iar în România avem 15-17 medici la 1000 de locuitori, ceea ce denotă că suntem la jumătate. Dintre acești medici, care sunt la jumătate, o parte dintre ei părăsesc țara (cam jumătate) pentru că nici nu vrem să-i ținem.

Ultima ordonanță pe această temă emisă de Guvernul Tăriceanu, Ordonanța Guvernului nr.12/2008, pomenește clar despre spitalele în care gradul de acoperire cu personal medical este de sub 50%. Asta este realitatea în care trăim, doamnelor și domnilor senatori.

Să spunem că absolvenții facultăților de medicină, care vor să plece din țară, sunt ingrați și nu se simt responsabili, deși ar trebui, față de investițiile pe care societatea le-a făcut pentru instruirea lor, dar afirmația este lipsită de sens și imediat am să o motivez.

Societatea, recte factorii de decizie - pentru că despre ei este vorba - din statul român au oprit interesul pentru o medicină performantă chiar la nivelul studiilor. Trecem peste amănunte legate de cei 11 - 12, până la 14 ani de pregătire, pe care este obligat studentul și apoi rezidentul în medicină, cu o etapă de stagiatură obligatorie, de un an, să-i realizeze. Vreau să vă spun că stagiatura este obligatorie pentru ca un medic să funcționeze în Europa. A fost desființată stagiatura pentru una-două generații. Europa face concesii, acum, ca să-i primească pe aceștia, pentru că Europa are nevoie de medici. România nu are nevoie de medici, iar acești tineri, care pierd nopțile, în zile de sărbătoare, făcând de gardă, sunt plătiți sub orice critică. Ba, mai mult, rezidenții de anul I și II nu sunt plătiți deloc. Au absolvit o facultate, sunt doctori, lucrează în spital, pot să facă gardă noaptea, pot să facă gardă în zilele de sărbătoare - și fac în jur de 5-6 gărzi, care sunt obligatorii pentru ei, au tot interesul să învețe - dar credeți-mă că nu primesc bani în anul I și II pentru acest lucru și mi se pare absolut anormal, pentru că și Codul muncii stipulează care sunt condițiile în care se lucrează noaptea și de sărbătorile legale.

Trecem peste faptul că cei din spitalele așteaptă ca rezidenții din anii I și II să muncească noaptea, făcând voluntariat și hrănindu-se cu gloria, probabil. Rezidenții, ajunși în țări mai primitoare cu personalul medical românesc, vorbesc însă de lucruri mult mai dureroase din cauza absenței lor din mediul românesc.

Citez de pe forum: "În afară de salariu, medicii rezidenți pleacă pentru că în spital sunt pe post de mobilier sau de scrib și nu-i învață nimeni nimic, iar apoi, după rezidențiat, se prevede încă o perioadă de șomaj glorios, pentru că toate posturile scoase la concurs se atribuie pe alte criterii decât competența" " Și așa este.

Alt medic tânăr, doritor să vindece oameni, scrie - nu știu... o să-i treacă, probabil, cu timpul -: "Eu prefer să muncesc 70 de ore pe săptămână și să învăț toată viața - și un medic învață toată viața - ca să nu omor oameni, dar să câștig decent, să-mi permit o viață confortabilă și să pot călători și eu prin lume". Și mai adaugă același medic: "Medicii din România nu au această opțiune. Oricât de mult ar munci, dacă sunt cinstiți, rămân săraci."

De partea cealaltă, rubricile ziarelor noastre sunt pline de cazuri de malpraxis, medicii sunt trecuți în top în ceea ce privește corupția la scară mică, dar nimeni nu se întreabă câte norme face pe zi un medic de la noi, câți alți medici înlocuiește cel puțin un medic, cât de mare este oboseala acestora - asta rezultă din statistici - și, mai ales, nu se întreabă nimeni cum de sănătatea primește de la bugetul de stat, în ultimii ani, mai mulți bani decât a primit vreodată, dar calitatea actului medical nu suportă nici cea mai mică îmbunătățire de pe urma infuziei de capital. Ministrul Nicolăescu, educat, ca și mine, într-o perioadă dinainte de 1989, pleacă de la ideea că nimeni nu e de neînlocuit. Așa o fi, dar să ai cu cine să-l înlocuiești. Dar când nu mai ai, domnule ministru? Vă duceți dumneavoastră, personal, să tăiați apendicele sau, poate, să operați niște amigdale, pentru că, oricum, sunt taxate drept cele mai simple operații?

Din moși-strămoși am prins o vorbă pentru cei care au viteza sângelui mai mare decât viteza minții: "Cine nu are bătrâni să-și cumpere".

Țările democratice, țările europene, țările cu tradiție democratică în Europa aplică vorba astfel: "Cine nu are medici să-i cumpere". Și credeți-mă că se cumpără medici din România. E un trafic intelectual semnificativ și medicul, inevitabil, va alege zona în care poate să-și facă profesiunea cum trebuie.

România e o pepinieră bună. Oricum, aici nu pare să aibă nimeni nevoie de ei, deși este o țară premiantă la mortalitate. Vorbesc de România. Tinerii noștri medici sunt disponibili, muncitori, bine școliți, tot ce le trebuie unor țări interesate de binele cetățenilor lor, luați individual, dar și în grup.

Una peste alta, dacă stăm să analizăm situația medicinii românești, este evident că lipsește strategia. Nu am avut și nici acum nu există un plan strategic pentru a scoate din faliment primul domeniu esențial pentru popor: sănătatea cetățenilor săi, patrimoniul biologic.

Banii au plecat, nu prea se vede unde, evoluție nu se vede nici cât negru sub unghie. Cei care dispun de fonduri se tratează în străinătate, cei care cotizează sârguincios la fondul de sănătate nu contează decât din patru în patru ani, la vot. Poate că ar fi cazul să ne gândim măcar la faptul că n-o să mai aibă cine să ne voteze în ritmul acesta, că ne pleacă nu numai medicii, pleacă și cetățenii. Beneficiul este că cetățenii plecați și care lucrează în străinătate vor fi tratați în special, de medicii români ajunși în străinătate, dar credeți-mă că nu e un mod bun de a gândi. Poate ar fi cazul să ne gândim că noi, politicienii, ar trebui să luăm această problemă de politică de sănătate drept una fundamentală pentru politica noastră, în general, pentru Parlamentul nostru, pentru ambele Camere, pentru tot ceea ce înseamnă Executiv și decizie în legătură cu medicul, pentru că suntem într-o țară în care paradoxul își face loc. Șase ani de facultate de medicină, după care un an de stagiu, după care, șapte ani de rezidențiat, în care nu poți să-ți faci familie, pentru că ești tot pe drumuri, în diverse centre în care îți faci rezidențiatul, copii nu ai cu cine să faci, în mod normal, dacă nu ești căsătorit... mă rog, rămânând tributari unei concepții vechi, cum că familia este fundamentală pentru copii, salariul... De salariu nu putem să vorbim. În situația aceasta, se mai adaugă un lucru. În momentul în care ai ieșit pe banii tăi, ai parafa ta, ești obligat să plătești malpraxis, adică riscul de eroare medicală. Nu există nicio altă profesiune care să plătească așa ceva, nu e nicio altă profesiune care să fie bănuită că poate face o eroare și că ea trebuie compensată. Prin comparație, apropo de sănătatea biologică, pe care o asigură medicii, și sănătatea socială, pe care o asigură juriștii, juristul, la 24 de ani, nu la 34, ca medicul, devine, eventual, inamovibil, are un salariu corespunzător, iese la pensie la 68 de ani, iar veniturile lui sunt considerate o soluție anticorupție. Dar în România, noi nu considerăm că cei din justiție sunt corupții României, ci medicii. Și atunci, nu văd de ce nu le mărim salariile medicilor, ca să nu mai fie corupți.

Vă spun că medicii lucrează și ziua, lucrează și noaptea, că vin de acasă și în afara gărzii... Dacă ai un bolnav, ești chirurg și te cheamă la telefon anestezistul sau medicul de gardă, trebuie să iei drumul spitalului, indiferent unde ești, și să încerci să dai o mână de ajutor, să salvezi un om.

Țin minte că prin 1998, când s-a înființat Colegiul Medicilor, un alt entuziast, educat comunist, spunea: "Medicul trebuie să salveze cu prețul vieții un om". Nici măcar posibil... Trebuie! Acest lucru urma să fie înscris în statutul medicilor. Am reușit să evităm asta, pentru că o primă condiție, ca să poți salva azi un om și mâine altul, este totuși să nu mori salvând. Dacă știi să înoți, să sari după cel care se îneacă, dacă nu știi să înoți, să nu sari după unul care se îneacă. Cu toate astea, credeți-mă că medicii fac acest sacrificiu și nimeni nu-i decorează pentru asta. În acest moment, dacă nu ne trezim la timp, credeți-mă, vom pierde medicii din țară. Aducem medicamente, aducem aparatură, le plătim cel mai scump în Europa, dar plătim medicii cel mai prost. Medicii vor găsi bani acolo unde se dau pentru o muncă prestată cinstit. Vor pleca.

Vă mulțumesc, doamna președinte.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

 
Vasile Dîncu (PSD) - declarație politică având ca titlu Reafirmarea și păstrarea demnității naționale într-o Românie europeană;

Are cuvântul domnul senator Vasile Dîncu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Vasile Dîncu:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică are ca titlu rezoluția Consiliului Național al Partidului Social Democrat și se numește "Reafirmarea și păstrarea demnității și identității naționale într-o Românie europeană".

Vreau să sintetizez câteva din aspectele generale ale unei rezoluții pe care partidul nostru le-a adoptat în unanimitate la Consiliul Național al PSD de vineri, pentru că este o temă care nu este interesantă pentru mass-media. Este o temă care, deși am discutat-o acolo și a apărut în mai multe luări de cuvânt, nu a apărut și în coloanele ziarelor, pentru că, de regulă, crimele față de România nu intră la capitolul "omoruri" și atunci, evident că sunt mai puțin popularizate.

Am constatat, prin rezoluția amintită, că, în ultima vreme, identitatea și demnitatea românilor din țară sau de peste hotare sunt în suferință. S-a deteriorat imaginea României în lume, de aceea o să vedeți că românii din Spania, foarte des, își schimbă numele, românii din Italia sunt hăituiți de către grupe de extremiști sau, câteodată, chiar de autorități. De asemenea, 250 000 de români de pe Valea Timocului abia anul acesta au fost recunoscuți ca minoritate, au o singură biserică unde se poate face slujbă în limba română, încă nu au școli și nu au nici măcar dreptul la nume.

De asemenea, în Harghita și Covasna, apar des știri mai ales, despre afirmarea identității și demnității maghiarilor. Despre români însă uitați în cele mai multe momente de către noi și de către majoritatea românească, se vorbește foarte puțin.

De aceea, în aceste zile, probabil, din nou o să discutăm despre Fundația Gojdu și despre crima pe care statul român, prin intermediul Guvernului, o face față de moștenirea pe care românii ardeleni o au de la un mare patriot român, care a încercat să păstreze și să ajute pe tinerii români săraci din Transilvania, să facă școală și să-și păstreze limba și cultura.

Având în vedere toate aceste lucruri, Partidul Social Democrat a afirmat câteva principii importante printr-o rezoluție de care aminteam adineauri.

În esență, spunem că - și chemăm și celelalte partide să fie alături de noi - este nevoie de o strategie națională post-aderare care să creeze condiții efective pentru ca România să se poată afirma în mod egal alături de celelalte națiuni europene. Credem că statul națiune continuă să ofere cadrul în care funcționează suveranitatea, identitatea și, nu în ultimul rând, democrația. În afara sferei naționale, democrația reprezintă mai degrabă o schemă teoretică, iar politica europeană nu se poate substitui politicilor naționale. Așa cum știți, ea este într-un raport de complementaritate cu acestea. România are nevoie, de asemenea, de o consolidare a coeziunii și justiției sociale, precum și de eliminarea decalajelor de dezvoltare. Coeziunea socială se poate realiza numai în cadrul unui stat social activ, unde este nevoie de un model de dezvoltare specific românesc. Avem diferențe și decalaje mari între urban și rural și avem discrepanțe foarte mari între regiuni. Șapte din cele opt regiuni de dezvoltare ale României se află printre cele mai sărace 15 regiuni ale Europei. De aceea, noi trebuie ca aici, în interior - sigur, cu sprijin european -, să facem rapid o strategie de a egaliza raporturile de dezvoltare dintre regiunile noastre. Nu putem să fim o Românie cu mai multe viteze. De aceea, cred că ceea ce spunem noi, cei din Transilvania, câteodată poate mai apăsat, legat de descentralizare, nu este o derobare față de datoria pe care și Transilvania, și Banatul, și ceilalți o au față de România săracă.

Deci noi suntem de acord că este nevoie de o strategie prin care să reducem decalajele în interiorul țării noastre.

De asemenea, trebuie să avem o Românie competitivă pe plan european. Trebuie să ne promovăm brandurile naționale sau regionale pe care le avem. Nu putem să distrugem orice formă de brand național prin această globalizare care vine și înghite orice marcă și orice expresie, până la urmă, a identității noastre.

Suntem convinși că intrarea României în Uniunea Europeană îmbogățește proiectul european; îmbogățește acest proiect european, dacă noi vom fi lipsiți de inhibiții și dacă vom încerca să ne promovăm valorile. Avem nevoie de instituții ale admirației noastre, de admirație pentru ceilalți, în toate domeniile, de la cultură la politică, pentru a putea să valorificăm această oportunitate pe care o avem în acest moment.

Propunem, de asemenea, ca dezbaterea privind minoritățile să promoveze etica diversității. În general, am discutat foarte mult despre minoritățile din Harghita și Covasna, despre situația minorității majoritare din Harghita și Covasna.

Ca cetățeni români deschiși spre o etică a diversității, trebuie să recunoaștem că, deși minoritatea maghiară din România beneficiază de toate instituțiile afirmării identității naționale, a culturii, este nevoie încă de foarte mult, de un drum destul de lung ca să ajungem la o societate multiculturală, în care și minoritatea să fie mulțumită. Însă este nevoie, de asemenea, de principiul reciprocității. Minoritatea română din aceste regiuni are nevoie de un tratament care să fie cel puțin egal cu tratamentul pe care majoritatea națională îl oferă acelei minorități regionale.

În fine, considerăm că procesul de integrare europeană trebuie să integreze întreaga națiune română, inclusiv românii care se află în afara granițelor.

Am vorbit în preambul despre anumite situații cu care se confruntă românii răspândiți în afara granițelor. Credem însă, după recentele evoluții din Kosovo, că evoluția Europei merge spre integrare și lărgirea concomitentă a spațiului de libertate și expresie identitară, și nu spre fragmentare și separatism etnic sau de altă natură.

În fine, PSD afirmă punerea interesului național, întotdeauna, înaintea oricărui interes de partid. Pentru atingerea unor obiective naționale, Partidul Social Democrat se angajează să colaboreze cu toate forțele politice care respectă criteriile democrației în probleme care vizează securitatea, integritatea națională, afirmarea și păstrarea demnității și identității naționale a românilor din România și din afara granițelor.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Corneliu Vadim Tudor (PRM) - declarație politică având ca temă refuzul reprezentanților PRM de a participa la dezbaterea și semnarea Pactului național pentru educație;

Are cuvântul domnul președinte Corneliu Vadim Tudor, din partea Grupului parlamentar al PRM.

Vă rog, aveți cuvântul.

 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Partidul România Mare nu va participa la întâlnirea cu domnul Traian Băsescu programată pentru ziua de miercuri, 27 februarie a.c., din câteva motive bine întemeiate:

  1. Este de-a dreptul ridicol ca un personaj ca Traian Băsescu, care, în repetate rânduri, a făcut dovada că este complet lipsit de educație, să invite partidele politice parlamentare să dezbată tocmai un Pact național pentru educație. Nimic nu-i dă dreptul unui om violent, ca acest domn Băsescu, să pretindă că este preocupat de o temă pe cât de importantă, pe atât de delicată.
  2. Acest așa-zis pact este, în realitate, o mizerie incalificabilă, fiind rodul gândirii antiromânești a unei așa-zise comisii prezidențiale, formată din elitiști, fripturiști pe care un personaj complexat, ca domnul Băsescu, i-a pripășit la Palatul Cotroceni pe bani publici.
  3. Domnul Traian Băsescu a făcut dovada că nu poate fi un partener de dialog pentru niciun om normal din țara asta, fiindcă el insultă și jignește pe toată lumea într-un mod incalificabil, devenind eticheta pe care i-a pus-o regretatul scriitor Octavian Paler: "un mare mitocan". De pildă, luni, 18 februarie a.c., la câteva ore după ce a luat sfârșit întâlnirea de la Palatul Cotroceni pe tema Kosovo, domnul Traian Băsescu și-a permis să dea calificative infamante Partidului România Mare, punându-l pe același plan cu UDMR, cele două formațiuni, chipurile, ținându-se în viață una pe alta. Așa se explică și gluma grosolană pe care Băsescu a făcut-o recent, când, pe un plic cu antetul Președinției României, a pus să se scrie că senatorul Vadim, adică eu, ar fi președintele UDMR. Cacealmale din astea trase de păr se fac la cârciumă între băutorii fruntași, nu între șeful statului și vicepreședintele Senatului. De asemenea, același domn Băsescu a acuzat PRM-ul și PSD-ul de "duplicitarism". Corect se spune "duplicitate", cum la fel se zice "publicitate", nu "publicitarism".

Nu e timpul pierdut să mai pună mâna și pe carte, să mai lase etichetele de whisky și să mai citească. Să o ia ușor, cu niște lecturi facile: "Pupăza din tei", "Acul și barosul", "Ciopârțilă cascador" până la a ajunge la "Opere complete" de Elena Udrea. Cică noi am fi duplicitari pentru că am ține la putere Guvernul Tăriceanu, domnul Băsescu făcându-se a uita că el este cel care a instalat acest guvern, cu UDMR cu tot. Ce și cât pricepe domnul Băsescu din ceea ce se întâmplă în Transilvania s-a văzut în aceste zile, când acest diletant a azvârlit așa, din goana mașinii, peste umăr, niște panseuri penibile despre autonomia din Ținutul Secuiesc, care ar trebui să fie la paritate cu autonomia din ținutul Călărași. Ce rușine! Dacă asta e tot ce pricepe el din problema națională, stăm pe o bombă, fraților. Exemplele pot continua.

În aceste condiții, dacă domnul Băsescu are o părere atât de proastă despre PRM, de ce ne mai invită la consultări? La ce îi folosește lui părerea unui partid duplicitar care, nu-i așa, una spune și alta face? Și de ce să pierdem noi vremea cu o astfel de mascaradă, dacă, după câteva minute, gazda face declarații defăimătoare la adresa oaspeților abia plecați? Unde în lume s-a mai pomenit un comportament politic atât de necivilizat?

În concluzie, îl sfătuim pe profesorul Traian Băsescu să nu ne mai scrie și, dacă are chef să stea la bârfă sau la taclale cu cineva, în izolarea din ce în ce mai apăsătoare de la Cotroceni, să-și invite partenerii de până acum: Omar Hayssam, Mohamad Yassin, László Tökés, Elena Udrea, Vladimir Tismăneanu, Mihai Nicolaiciuc și alte figuri de aceeași teapă.

Noi nu avem timp de pierdut cu un personaj care, oricum, și-a mâncat omenia și pentru care a venit timpul să-și facă bagajele.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
Viorel Arion (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) - declarație politică având ca subiect taxele Guvernului Tăriceanu;

Are cuvântul domnul senator Viorel Arion și se pregătește domnul senator Adrian Păunescu.

 

Domnul Viorel Arion:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Parcă mai ieri ne arăta condeiul de economist al ministrului Vosganian că ni se calculează o asemenea creștere economică, încât putem, în sfârșit, să avem grijă de părinții și bunicii noștri, să ne valorizăm dascălii, să ne interesăm de confortul financiar al medicilor. Brusc, s-ar părea că toată creșterea economică s-a evaporat și atunci veți spune: "Totuși, despre ce este vorba în cazul taxelor suplimentare apărute brusc săptămâna trecută?". În cazul taxei auto avem o paletă largă de opțiuni, majoritatea valabile simultan: favorizarea unor producători în defavoarea altora, bani suplimentari la buget, greu cuantificabili, și, poate, în campanie, o mână de ajutor de la producătorii care au avut de câștigat de pe urma aplicării taxei.

Cum ar arăta lucrurile cu aplicarea taxelor pe toate tipurile de venituri: de la cadouri și prime până la benzina din rezervor și impulsurile telefonice?

Dacă ne aducem aminte de rațiunea pentru care au fost create cartelele de masă, înțelegem că astfel de impozite nu au nicio noimă pentru un Cabinet care își spune liberal.

Cabinetul Tăriceanu, atunci când a ajuns la conducerea Guvernului, sub sigla Alianței DA, a câștigat aceste alegeri cu promisiunea că micșorează în mod semnificativ fiscalitatea, iar taxa unică pe venit a ridicat semnificativ povara fiscală de pe umerii clasei medii. Călin Popescu Tăriceanu se laudă că vrea micșorarea CAS-ului și că depune eforturi pentru readucerea românilor în țară. Măsurile fiscale de impozitare a mașinii și locuinței de serviciu contrazic orice afirmații politice de bună-credință.

Suntem în an electoral, doamnelor și domnilor senatori!

Credeți că PNL-iștii doresc să devină impopulari tocmai acum, prin inventarea de taxe aberante? Eu nu cred. Pentru mine e clar că singura explicație a unor astfel de măsuri este disperarea. Și în vocea ministrului Vosganian se citea disperarea săptămâna trecută, când a anunțat rectificarea bugetară, la nici două luni de la începerea anului fiscal.

Un eșec de asemenea proporții nu bucură pe nimeni, pentru că cei care decontează incapacitatea de a fi buni gestionari nu sunt PNL-iștii, UDMR-iștii sau mai știu eu cine comandă din spate astfel de politici falimentare, ci populația. Populația României este cea care ar trebui să primească niște compensații pentru astfel de atitudini. Taxa pe prostia guvernanților, dacă am fi aplicat-o, de la mic la mare, din 1990 încoace, cred că ar fi putut să mai crească produsul intern brut cu câteva procente. Ar trebui însă să importăm oameni inteligenți din altă parte ca să-i gestioneze. Poate găsim, totuși, o altă soluție.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Adrian Păunescu (PSD) - declarație politică referitoare la: emigrarea specialiștilor români; necesitatea afirmării demnității naționale; taxele Guvernului Tăriceanu;

Are cuvântul domnul senator Adrian Păunescu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Nu este prea bună soarta celor care anunță relele, cu un timp înainte ca ele să se petreacă. De ani și ani vorbesc aici despre marele pericol de a ne pierde specialiștii din medicină, din învățământ și din construcții, de exemplu, și nimeni dintre cei responsabili nu a auzit alarma. Acum ne întrebăm cum este posibil să rămânem fără specialiști, într-o țară care are nevoie tocmai de specialiști. Am semnalat dezastrul că ne pleacă medicii. Mă bucur că un coleg a vorbit atât de aplicat, domnul doctor Sabău a vorbit atât de aplicat despre această problemă, numai că ea vine din amonte. Situația, jos în sistemul sanitar, este generată de o politică defectuoasă, de un mod aberant de a vedea sănătatea și mai ales de a-i privi pe specialiști, în stratosfera politică, unde totul e la îndemâna guvernanților.

Am tot povestit aici situația ciudată, în care ne găsim ca oameni, când ni se îmbolnăvesc niște apropiați și căutăm disperați soluții în străinătate. Constatasem că străinătatea se compune, în fapt, și din specialiști ai țărilor care nu știu să-și prețuiască specialiștii, plecați acolo ca să se pricopsească, să se poată împlini profesional, să se pricopsească în sensul bun al cuvântului, nu în sensul mizerabil, de târg, și să se poată împlini profesional și uman. La un moment dat, numeam Statele Unite ale Americii țara tuturor țărilor care nu-și înțeleg valorile. Ei, bine, fenomenul acesta de desțărare, de deprofesionalizare, de deznaționalizare, de deromânizare a României continuă, pentru că specialiștii nu sunt simpli cetățeni. Ei poartă în ei și un anumit grad de reprezentativitate.

Dădeam exemplul colegului nostru Irinel Popescu, care s-a zbătut luni și luni de zile pentru a obține o reglementare privind transplantul. Mă rugase, la un moment dat, marele nostru scriitor Fănuș Neagu, pentru un om din județul Brăila, care lui îi este atât de drag și care se afla în așteptare la Irinel Popescu, mă rugase să-l rog pe Irinel Popescu să grăbească operația pentru că se temea că nu mai are zile acel om. Și toată perioada cât îl căutam pe Irinel Popescu aflam același răspuns care era răspunsul real,,nu avem donatori". Nu se poate face nimic dacă fiecare acționează singur. Probabil că noi existăm ca tip de societate, tocmai din nevoia de a anula efectul morțiu, efectul mediocratizant, să-i spun exact, efectul de inerție al vechii societăți care prin centralizare și prin lipsa de atenție față de individ ducea la rezultate nedorite, în afara lucrurilor bune care existau în epocă. Dar constat cu tristețe că, astăzi, aproape nimic din ceea ce am sperat nu se rezolvă prin forța individului. Probabil că va trebui să redescoperim, nu colectivismul, ci solidaritatea. Ei, bine, plecarea specialiștilor ne va pune într-o situație îngrozitoare și în viitor. Încă mai suntem oameni pe picioarele noastre. Închipuiți-vă că medicul pe care-l căutăm va fi în Spania sau în Coreea de Sud sau în America. Nu oricine poate face orice pozitiv pe pământ. Este adevărat, prin aplicarea regulei vocației negative, aproape oricine poate face orice rău, dar orice bine nu poate face decât cel înzestrat de Dumnezeu cu un har și cel care s-a educat în această direcție și cel cu o anumită rigoare morală.

Semnalam faptul că la Craiova, de exemplu, un neurochirurg cum era și este profesorul Cameniță a fost scos din muncă, deși nu există înlocuitor pentru dumnealui. Și chiar dacă ar exista! Asta este o nebunie. Ce punem în loc? Pe tot parcursul Timișoara-București nu există nici un neurochirurg de vârf. Dacă tăticul celui care a luat măsura are nevoie la noapte de această operație și n-are cine să i-o facă, el ce va crede despre propria sa măsură de a băga politica până la brâu într-o treabă care nu are absolut nici un rost în medicină? Poate cineva dintre noi să cadă pe stradă și când vine altcineva să-l ajute, acela care cade să se scoale din leșin și să zică,,Domnule, dacă ești legionar, dacă ești comunist, dacă ești social-democrat; dacă ești așa, lasă-mă în pace, mai bine mor decât să mă tratezi tu".

Sunt chestiuni foarte grave, de viață și de moarte, pe care specialiștii - și exemplul medicinei este semnificativ și cuprinzător - le pot rezolva, dar noi nu putem rezolva nimic pentru specialiști. Chestiunea cu constructorii, pe care nu-i păstrăm în sistemul nostru de valori, este iarăși foarte gravă. Cu cât mai puțin constructori în țară, cu atât mai scumpe casele în țară, cu atât mai scăzut nivelul de trai, cu atât mai mică șansa unei vieți normale în România. Parcă am avea jumătate de mână și un sfert de picior, nu două mâini, două picioare și eventual un creier. Le avem pe toate, din păcate, ele nu conlucrează sau, cum ar spune un iubitor de pleonasme,,,nu conlucrează împreună".

Sunt foarte multe de spus, dar eu aș sublinia o idee. Ne-a rămas acest nenorocit obicei de a spune altceva decât vedem, decât observăm, decât constatăm. Iată, în chestiunea precedentului Kosovo, problemă în care eu m-am angajat de foarte multă vreme și pe care am tot subliniat-o, dar asta nu este important acum, important este următorul lucru: diverși lideri ai României de azi susțin că nu este nicio problemă cu Kosovo, că este Kosovo acolo, dar că nicăieri, de exemplu la noi, nu se va întâmpla nimic. Sigur că forța statului român, patriotismul oamenilor din această țară, măsurile de prudență elementară pe care probabil că le-am luat, alianțele noastre, poate prieteniile noastre, vor împiedica vreo nenorocire să se petreacă prea curând. Dar nu asta este chestiunea, nu înseamnă că dacă un lucru nu se petrece, autorii lui nu vor să se petreacă. Noi ar trebui de asemenea să lucrăm în amonte, și nu în aval, nu acolo unde apar consecințele, luptând în permanență ca niște orbeți cu fumul.

Sunt reglementări, sunt legi, este Constituția, care trebuie aplicate, și nu numai de noi, oamenii politici, ci de cei care au capacitatea și neutralitatea de a aplica legea așa cum o aplică omul care stă la radar și vede cu ce viteză trece o mașină. Nu trebuie prea multă inventivitate ca să observăm că sunt călcate în picioare Constituția, legile țării.

Președintele face un lucru bun implicându-se, dar ce folos că dânsul spune,,nu este nicio problemă". Cum nu este nicio problemă? Păi, dumneata chiar de aceea ești acolo, că este o problemă și ar fi un merit să recunoști și dumneata că este o problemă. De ce trebuie să ne mințim? Eu am vorbit în perioada socialistă, în anii 1980, 1981, 1982, într-o carte care nu a putut apărea atunci - mă gândesc s-o scot de acum încolo -,,Ultima noapte pe Atlantida", despre marea nenorocire pe care o reprezintă faptul de a ignora cu ură realitatea. Iată, apa era până la genunchi, noi spuneam că este secetă. Apa era până la brâu, noi ceream cântece pentru marele nostru continent uscat. A existat și există și un asemenea șlagăr, numit chiar,,Imnul înecaților din Atlantida". Ei se înecau, dar trebuiau să respecte indicația de a spune că sunt foarte, foarte bine, că nu este niciun pic de apă, sâc la râuri, sâc la mare!

Așa suntem și acum. Situația este gravă și este gravă pentru că se conspiră la adresa Constituției, a unității statului român, se conspiră, în fond, împotriva românilor și maghiarilor din România. Această chestiune nu poate fi acoperită. Ne facem noi că nu o vedem, cum făceam eu, de exemplu, când eram copil și spărgeam un vas, închideam ochii să nu cumva să vadă ceilalți. (Aplauze) Se pare că nu este suficient să închizi ochii ca un lucru pe care-l faci tu să nu fie observat de ceilalți.

De aceea, eu cred că trebuie să fim serioși, să fim realiști, nu să provocăm, dar nici să evităm a spune adevărul, a spune dimensiunile faptei. Cum adică, oamenii aceia folosesc referendumurile, așa cum atrăgeam atenția de la acest microfon, spuneam atunci, când făceau referendumurile, că,,le vor folosi într-o zi". Ei spun acum că sunt neoficiale. Iată că le folosesc. Ei au făcut benign referendumurile, uită că ziceau că nu le folosesc și vor să le trimită la Consiliul Europei. Sigur că președintele Băsescu are dreptate, poate Consiliul Europei nu le va lua în serios, dar nu le va lua o dată, nu le va lua de două ori. Într-un moment anume, de slăbiciune, de absență a noastră de la masa tratativelor, de la masa discuțiilor, le pot lua în serios. Avem nevoie de noi probleme? Ele puteau fi rezolvate, repet, în amonte și asta printr-o întărire a autorității statului român în chestiunile esențiale. Nu ne mai putem face iluzia și nu mai putem trăi decepția că statul român se poate implica în chestiunile economice. A trecut vremea respectivă, dar în chestiunile care privesc însăși existența sa și liniștea cetățenilor de toate naționalitățile ai României, statul român trebuie să se implice.

Cer guvernelor și statului român să se amestece în treburile interne ale României! Dacă așa ceva putem ajunge să cerem. Căci statul român nu se amestecă în propriile treburi interne.

Răspunde președintele, iarăși corect, că Budapesta să-și vadă de treabă. Bun, dar, acum, face Budapesta acest gest prima oară? Nu vine președintele Ungariei toată ziua, bună ziua pe aici, nu vine șeful opoziției din Ungaria, cum îl cheamă, Orban și mai nu știu cum, prin Ardeal și incită? Nu vine doamna Marki și incită? Cetățenii români de naționalitate maghiară sunt niște oameni adevărați, care nu au primit în plin această boală a separatismului, pe care le-o tot împinge în nări această echipă de demolatori. Secuii nu s-au dus să facă sărbătoare la Sfântu Gheorghe, când au fost așteptați cu sutele și s-au dus 87 de oameni. Este spre cinstea lor, dar cât durează această răbdare?

Și statul român trebuie, într-adevăr, să se implice și în rezolvarea problemelor economice din zonă. Este nedrept să existe în România, cum spunea corect senatorul Dîncu, să existe în România zone profund defavorizate și pe care, pentru că sunt defavorizate, parcă dorim să le mai defavorizăm o dată, să nu ne pierdem năravul. Nu este bine. Trebuie să constatăm că oamenii sunt tot mai pragmatici și că țara lor este acolo unde le este lor bine. Eu nu sunt de această părere, dar nici nu pot să fiu un crainic împotriva ei. Așa este construită ființa umană. În ceea ce privește problema autonomiilor, ele dacă sunt, cum bine s-a spus, dacă sunt bazate pe principii europene sunt sănătoase, dar vine europarlamentarul României Tokes Laszlo și spune că este o isterie a Guvernului României, să respingă soluția de independență Kosovo. Este posibil așa ceva, ca un europarlamentar al unei țări să susțină cu voce tare această aberație? Să jignească astfel România?!

Colegul Vadim vorbea aici despre un fapt, la care aș fi vrut să ajung pentru că era un joc de cuvinte sănătos. Eu nu am nimic nici cu persoana care ar putea fi cuprinsă în acest joc de cuvinte, dar este un fel de udremerizare pe care o suportăm în perioada aceasta. Sigur, dacă Guvernul român s-ar implica în problemele interne și ar face dreptate... (Discuții în sală.)

Doamnă președinte, Vă rog să-i rugați pe domnii care stau în picioare să se așeze, să nu obosească.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Îi rog pe colegii noștri, transmițându-le rugămintea domnului senator Adrian Păunescu, să nu obosească stând în picioare. Vă rog, domnule senator, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Stați jos și ascultați, că poate vă trebuie! Mă deranjează chestiunea asta cu trăncăneala. Eu nu o folosesc împotriva nimănui. Ziceam că Guvernul României are datoria să rezolve problemele interne, cu atât mai mare urgență cu cât apăsările exterioare și apăsările unor forțe dinăuntru sunt mai grave. Nu ne mai putem juca de-a politica, nu ne mai putem ambala în frivolitatea care, din păcate, domină scena noastră politică. Efectul Atlantinda asupra liderilor contemporani ar trebui să înceteze. E un banc cu unul care își parca mașina și altul îi spunea: "Mai la stânga, mai la dreapta, mai... mai..." Și, după ce acesta a lovit mașina, celălalt de-afară a exclamat: "Dă-te jos și vezi ce-ai făcut!"

Pe noi ne-au ajutat să parcăm mașina unii dintre cei care stăteau afară și acum, când se lovește mașina, sigur că ei spun: "Uite ce-ați făcut!" Trebuie să începem, totuși și un turnir al regăsirii noastre, nu ne putem ridica de la pământ dacă vom fi doar la bătaia vânturilor și ne vom însuși psihologia de punte. E bun și acest rol de punte, dar cel mai bun rol ar fi acela de țară de sine stătătoare, într-o Europă căreia îi aparține, căreia îi dăruiește vocațiile sale și căreia îi cere sprijinul în toate bătăliile pe care le are de dat. Iată, se invocă iarăși drepturi colective, se invocă iarăși nevoia de separare și, în vremea aceasta, Guvernul de la București vine cu această demență cu taxele. Să vă reamintesc faptul că în 2003, de la acest microfon am protestat printr-un text - printr-o luare de cuvânt și printr-un poem - la adresa măsurilor pe care partidul meu le luase în chestiunea impozitului. Fac parte dintr-un partid, însă care este fatalmente, prin doctrina sa, obligat să redistribuie ceea ce ia de la cei care au foarte mult, deci e obligat la taxe și impozite. Și, totuși, am protestat împotriva acelui exces. Vorbeam atunci de impozitul pe impozit și spuneam că lucrurile stau așa: "Impozit pe impozit, negreșit / Impozit pe un deget care-arată / Impozit pe o muchie de cuțit / Impozit pe eclipsă și pe roată / Trăim fără-ndoială timpuri mari, deși mai nimerim și epoci laxe / Și suntem perceptori și cămătari / Istorici prin impozite și taxe / Comună primitivă în delir.../ - ziceam, culmea, în 20 februarie 2003 - "Ce-n plus valoare zilnic se preface / Pe amintiri avem să punem bir și crud impozit pe război și pac e / Să se-nmulțească taxele mereu / Așa cum cinic, hotărăsc mai marii, / Să punem taxă și pe Dumnezeu, / Spre a avea și demonii salarii".

Nu pot să nu protestez împotriva aberației cu "taxele pe toate", spuneam atunci "Impozit pe impozit", dar iată, sugerez Guvernului taxe pe: respirație, pe expectorație, pe ventilație, pe inhalație, pe alegație și pe negație. Impozite pe: sforăit, pe ecou, pe vâjâit, pe mersul pe jos și pe lăcrimare. Accize pe noroi, pe strânsul din dinți, pe creșterea unghiilor, pe clipitul din ochi, pe mărimea gulerului și pe consumul de lumini din bombeele bocancilor. Biruri pe: distanța dintre bărbat și nevastă, pe părul des și pe cel rar, pe telefonul care sună ocupat, pe uitare și pe conjugarea verbelor. În genere, nicio activitate nu mai trebuie lăsată netaxată. Dar nu trebuie lăsată neimpozitată, nici lipsa de activitate! Omul trebuie considerat o piesă rară a naturii/ Deci, trebuie tratat ca o acciză."

Și versurile de rigoare: "La luptă împotriva tuturora / Într-un neomenesc război promiscuu,/ Trăiască lanțul ce ne intră-n oase / Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!" (Aplauze puternice)

 
 

(Declarații politice neprezentate în plenul Senatului)

 
Gheorghe David (PD-L) - declarație politică având ca titlu Argumente pentru îmbunătățirea cadrului legislativ privitor la deficiența circulației banului public (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Gheorghe David:

"Argumente pentru îmbunătățirea cadrului legislativ privitor la deficiența banului public."

Înainte de a vă prezenta propunerile de îmbunătățire a cadrului legislativ privitor la deficiența circulației banului public - despre care voi vorbi în partea a doua a intervenției mele - consider că este nimerit să încep cu argumentele care stau la baza susținerii lor.

Județul Timiș - pe care am onoarea să-l reprezint în Senatul României -, ca suprafață, se situează pe primul loc în țară. Aproximativ 70% din populație trăiește în mediul urban, din care numai în Timișoara 44%. Punând cap la cap teritoriul administrativ al celor două municipii și al celor nouă orașe, rezultă că respectiva populație se află concentrată pe circa 500km2 dintr-un total de aproape 9000km2 cât este suprafața județului. Din acest punct de vedere, situația este relativ identică în toate județele a căror dezvoltare economică depășește binișor media pe țară. De reținut: urbanizarea este un fenomen în expansiune, inclusiv în țările puternic industrializate; spre deosebire de acestea din urmă însă la noi ea nu este însoțită de o dezvoltare a infrastructurii în măsură să asigure populației un confort comparabil cu cel impus prin standardele Uniunii Europene. Este vorba despre rețeaua de drumuri și șosele, de alimentarea cu apă și canalizare, de ecologizarea apelor uzate și a deșeurilor menajere și industriale, de comunicații, de asigurarea confortului termic (centralizat sau nu) etc. Dacă la nivelul municipiilor și orașelor aceste utilități sunt cât de cât rezolvate sau sunt incluse în portofoliul investițiilor pentru anii imediat următori, în mediul rural, cu mici excepții, realizarea unei astfel de infrastructuri se află abia la început.

Dosarul negocierilor premergătoare dobândirii calității de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, cuprinde 30 de capitole (plus unu - "Diverse"). Din totalul celor peste 90 000 de pagini, agriculturii și mediului înconjurător i-au fost consacrate mai bine de două treimi, ceea ce demonstrează recunoașterea complexității deosebite a celor două capitole. Faptul că, pentru punerea în aplicare a acquis-ului comunitar privitor la cele două componente, Comisia Europeană i-a acordat României (e adevărat, nu numai ei, ci și celorlalte țări candidate) o perioadă mai îndelungată de timp în comparație cu celelalte capitole, nu face decât să învedereze recunoașterea de către oficialii de la Bruxelles că drumul pe care îl avem de parcurs este lung și anevoios.

În afară de timp și foarte mulți bani pentru a duce la bun sfârșit angajamentele asumate, la fel de importante sunt și eforturile de a agrea un mecanism instituțional capabil să pună în valoare fondurile alocate, creativitatea celor antrenați în funcționarea acestuia și propriile resurse umane și materiale. Or, din acest punct de vedere, modul în care au fost accesate și cheltuite fondurile bănești puse nouă la dispoziție, prin Programele PHARE, ISPA și SAPARD - ca să le amintesc doar pe acestea - demonstrează că el nu funcționează corespunzător. Întârzierea cu mai bine de doi ani a derulării creditelor alocate prin SAPARD este doar un exemplu. Există încă de pe acum temeri exprimate deja de către oficiali avizați ai Comisiei Europene, potrivit cărora există pericolul ca România să nu poată cheltui sumele anual alocate, la termenele stabilite și în conformitate cu destinația lor. Este vorba, în primul rând, de Fondurile structurale. Întrebării "De ce?" i se pot da mai multe răspunsuri, unele dintre ele chiar justificate cu argumente. Oricare ar fi ele, din moment ce sunt cunoscute și obiective, pe deasupra, înseamnă că pot fi valorificate în elaborarea soluțiilor. Dacă vorbim despre dificultăți în folosirea banilor, dificultăți pricinuite de forța de muncă tot mai limitată în raport cu volumul investițiilor reale existente - se știe doar că este vorba de circa 30 de miliarde de euro de care România va beneficia din visteria Uniunii Europene în următorii ani, cărora li se va adăuga propria contribuție - soluția nu poate fi alta decât cea a unei pragmatice organizări a disponibilului existent. Dacă vorbim despre lipsa exercițiului în elaborarea de proiecte - vitale pentru validarea în vederea deschiderii finanțărilor - soluția este intensificarea preocupărilor pentru adecvarea calificării solicitanților de credite la exigențele stabilite în acest sens de autoritățile comunitare și agreate de cele românești prin semnarea Tratatului de aderare.

Nu aș putea spune că în această privință nu s-au făcut pași semnificativi; s-au creat organisme specializate, cu responsabilități nemijlocite, de pildă, Agenția de plăți; au fost reglementate modalitățile prin care solicitanții pot apela la serviciile de consultanță calificată; la nivel local - cel puțin în județul Timiș - sunt tot mai multe comune în organigrama cărora a fost inclus promotorul local, a cărui principală atribuție este să valorifice oferta de fonduri guvernamentale sau venite prin programe externe. Misiunea lor este să le supună atenției consiliilor locale în vederea accesării și, în măsura în care sunt familiarizați cu tehnicile de lucru, să întocmească ei înșiși proiecte. Mai amintesc - doar în treacăt - că la punerea pe picioare a acestei funcții, primăriile din județ au fost substanțial sprijinite de Centrul de Asistență Rurală, o organizație neguvernamentală. Din cele spuse până acum, se poate lesne observa că, în ansamblul său, funcționarea organismului despre care aminteam la început se bizuie, în primul rând, pe oameni. Elaborarea legilor menite să-i consfințească statutul juridic este relativ simplă. Le revine oamenilor datoria să-l pună în mișcare, să-i "lubrifieze" - dacă mă pot exprima așa - angrenajele prin intervenții concrete de corectare a imperfecțiunilor constatate. Ajuns aici, mă simt dator să amintesc o realitate peste care prea ușor se trece cu vederea. Prin însăși ființa sa, omul este tributar mentalităților și unui comportament care, la rându-le, sunt expresia mediului socio-politic, cultural și de instruire în care s-a format, nivelului său de pregătire profesională și, nu în ultimul rând, capacității sale native de a selecta elementele de noutate, slujitoare ale dezvoltării și progresului și trebuie să renunțe la ceea ce ar putea duce la întârzierea promovării lor. Un singur exemplu, doar: teama de a lua decizii pe propria răspundere și prea grăbita renunțare în a demonstra că punctul tău de vedere se bizuie pe argumente extrase din realitatea imediată, alta decât cea în care ne-am format modul de gândire și acțiune. "Așa a spus șeful!" este o sintagmă pe care am auzit-o și o auzim adesea. Nu de puține ori, un astfel de comportament este cauzat de promovarea pe un post de mai mică sau mai mare răspundere a unor persoane care, chiar dacă sunt absolvente ale unei școli de nivel mediu sau superior, sunt insuficient familiarizate cu responsabilitățile ce-i revin în conformitate cu fișa postului. Categoria pe care o am în vedere este cea a personalului operativ.

   

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania tuesday, 19 march 2024, 11:25
Telephone: +40213160300, +40214141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro