Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2008

	1.	Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

		Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările au fost conduse în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Dan Radu Ruşanu, secretari.
		Domnul Ioan Oltean: Bună dimineaţa, stimaţi prieteni! Ne revedem. Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice, astăzi, 18 martie 2008. Vă reamintesc că timpul maxim alocat unei intervenţii este de 3 minute.
		Începem astăzi cu reprezentanţii Opoziţiei. Am să-l rog să poftească la microfon pe domnul deputat Valeriu Tabără, din partea Grupului Partidului Democrat-Liberal. Opoziţia. Şi Puterea, prin domnul deputat Garda Dezideriu, să se pregătească pentru a urma la microfon. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
		Domnul Valeriu Tabără: Mi-aş permite o completare, domnule preşedinte: Opoziţie absolută şi Opoziţie relativă, aşa cum sunt şi adevărurile. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Atenţie la agricultura românească!". Ea cuprinde într-o extensie de patru pagini, nu am s-o citesc în totalitate, am să depun restul, doar câteva din problemele care le-am scris în această declaraţie. De multe ori, în ultimii 18 ani, au fost momente în care s-a crezut că agricultura românească şi-a găsit calea. Legile proprietăţii elaborate şi aprobate în anii 1991-2000 şi 2005 au reglementat, cât au făcut-o, problema restituirii şi reconstituirii proprietăţii asupra pământului. Restituirea proprietăţii nu a rezolvat însă şi capacitatea de a produce a noilor proprietari. Aceasta pentru că numai proprietatea singură nu poate face mare lucru fără a fi însoţită de măsuri care să pună în valoare astfel ca cel care o deţine să-i culeagă şi uzufructul. Lipsa de curaj în deciziile politice luate în domeniul agriculturii a făcut ca astăzi, la nivelul anului 2008, România deşi are un potenţial agroalimentar recunoscut, să fie nu numai o importatoare de produse agroalimentare, dar să aibă şi una dintre cele mai scumpe pieţe în domeniu, dacă o raportăm la puterea de cumpărare a majorităţii cetăţenilor. Luna februarie 2008 înseamnă o altă speranţă pentru agricultori şi locuitorii spaţiului rural românesc. Această speranţă se numeşte, de data aceasta, programul naţional de dezvoltare rurală a României, 2007-2013, care la 20 februarie 2008, aproape după un an de la depunerea la Comisia Europeană, a fost aprobat de către reprezentanţii celor 27 de state membre în cadrul Comitetului de dezvoltare rurală. Aprobarea acestui program este rezultatul negocierilor intense cu Uniunea Europeană pentru ca acesta să fie adoptat la nevoile mediului rural românesc, unul dintre cele mai complexe din Europa. Dacă prevederile planului naţional de dezvoltare rurală sunt corespunzătoare pentru dezvoltarea rurală românească rămâne de văzut. Este important că avem un program cadru pe care se poate construi o politică rurală coerentă. Semănător acestui program a fost cadrul creat de Legea nr.83/1993, prin care s-a putut lua măsuri de relansare a producţiei agroalimentare a României. Din păcate, această lege a fost abrogată într-un moment nepotrivit. În urma aprobării planului naţional de dezvoltare rurală din luna martie 2008, urmează să se lanseze proiecte în cadrul a trei măsuri: 121, modernizarea exploataţiilor agricole, 123, creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere şi 322, renovarea şi dezvoltarea satelor. Toate cele trei măsuri ar trebui să constituie prioritate absolută pentru România şi care sunt susţinute în perioada 2007-2013 cu fonduri europene în valoare de peste 8 miliarde de euro. Este bine să ştie însă de la ce se porneşte în acest moment. România este al doilea nou stat membru al Uniunii Europene după Polonia ca mărime, are la nivelul anului 2005, 34% din media p.i.b.-ului euro 25, care reprezintă aproape 1% din p.i.b.-ul total al Uniunii Europene, extrem de puţin în comparaţie cu celelalte ţări membre ale Uniunii Europene. 2. Zona rurală românească reprezintă 87,1% din teritoriu, şi 45,1% din populaţie. Din acest punct de vedere, România apare faţă de celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, cu o populaţie rurală semnificativ numeroasă, faţă de media europeană. Sectorul agricol românesc ar trebui să fie mai important decât în marea majoritate a statelor membre ale Uniunii Europene, acest lucru este susţinut şi de alţi doi indicatori: populaţia ocupată în agricultură şi silvicultură, 32%; ponderea mare a agriculturii în produsul intern brut, 12,1% sau dacă o raportăm la valoarea brută adăugată, 13,6%. În acelaşi timp, în agricultura românească continuă să fie o productivitate dintre cele mai scăzute din Europa, iar deficitul balanţei comerciale a produselor agroalimentare este extrem de mare pentru o ţară cu potenţialul agrar al României: 1,3 miliarde euro la nivelul anului 2005 şi tinde către 2,5 până la 3 miliarde de euro la nivelul anului 2007. Agricultura României mai are câteva particularităţi de care ar trebui să ţină seama dacă nu vrem să dăm greş şi de astă dată. Iată câteva dintre ele: o structură duală reprezentată de un număr mic de persoane juridice cu ferme de tip comercial, circa 18.263 de ferme, cu o suprafaţă medie de 269 de hectare, ar fi ideal pentru exploataţia agricolă românească în acest moment, ceea ce reprezintă circa 34,5% din suprafaţa arabilă a României. Aceasta înseamnă că 0,5% din exploataţiile agricole româneşti cuprind peste o treime din suprafaţa arabilă. Restul exploataţiilor agricole mai puţin performante ocupă două treimi din suprafaţa arabilă a ţării. Dintre aceste exploataţii, 3 milioane care acoperă 30% din teritoriul agricol sunt considerate ferme de subzistenţă care în orice tip de politici agricole nu pot şi nu trebuie neglijate. A considera pe aceşti 3 milioane de locuitori, aşa cum fac unii pseudospecialişti ai spaţiului rural românesc, ca simpli rentieri sociali, ar fi o mare eroare cu grave consecinţe pentru agricultura României. Problema fermelor de subzistenţă şi cea a reconsiderărilor este la fel de importantă precum şi cea a fermierilor din exploataţiile agricole mari şi medii care, de bine, de rău, sub o formă sau alta, s-au încadrat în economia de piaţă. Trebuie avut în vedere că în fermele mici se găsesc majoritatea animalelor crescute în gospodărie, spre exemplu vacile pentru lapte, cele care de fapt asigură aproape 60% din cota de lapte a României. Trebuie să mai aibă în vedere faptul că spaţiul rural românesc se caracterizează printr-o populaţie dispersată în arii mari, cu spaţiu de habitat rural nesistematizat şi cu o infrastructură slab dezvoltată şi de slabă calitate. Numai 33% din rezidenţii satelor sunt conectaţi la reţeaua cu alimentare cu apă, 10% din locuitorii satelor conectaţi la sistemul de canalizare, 10% din drumurile de ţară au o calitate adecvată, nemaivorbind de reţelele şcolare, sanitare, financiare şi, mai ales, a unităţilor de creditare, extrem de slab dezvoltate în comparaţie cu reţelele urbane. Trebuie spus că la această dată nici o bancă nu este în relaţii normale de creditare cu economia rurală. O astfel de bancă ar putea să fie în viitor CEC-ul. Toţi aceşti factori afectează grav calitatea vieţii în zonele rurale. Totodată, acestea împiedică dezvoltarea economică, ceea ce duce la amplificarea nu numai a migraţiei de la sat la oraş, dar şi a migraţiei spre exteriorul ţării. Peste 90% din emigranţii români din Spania şi Italia provin din spaţiul rural românesc. Aceste probleme ne obligă pe toţi cei care, într-un fel sau altul, participăm la luarea deciziilor politice ale momentului prezent şi viitor, să nu ocolim aceste probleme şi să le găsim răspunsuri. Nu trebuie uitat un lucru esenţial: ţăranul român, oriunde s-ar afla, este purtătorul de identitate şi valori naţionale care constituie structuri de mare importanţă în cadrul sistemului de valori europene şi universale. Ţăranul român, unde s-ar afla, la câmpie sau munte, este cel care gestionează şi conservă cea mai mare bogăţie a acestei ţări, pământul, care, din nefericire, în ultimii ani, este mai mult un obiect de speculă decât de producţie. De multe ori, pământul României produce mai multe buruieni decât grâu şi mai multe necazuri decât bunăstare. Mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat. Stimaţi colegi, vă reamintesc, timpul alocat este de trei minute.
		Următorul coleg poftit la microfon este domnul Garda Dezderiu şi se pregăteşte un reprezentant al Opoziţiei tolerante, domnul deputat Vasile Mocanu, reprezentant al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, aveţi cuvântul.
		Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, La data de 11 martie 2008, în ziarul "Azi", a fost publicat un interviu cu vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamna Graţiana Isac. Domnia sa a recunoscut că este nevoie de mai multă fermitate în sancţionarea conduitei culpabile a unor procurori. Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii s-a ocupat şi cu soluţiile în care procurorii nu iau în considerare nici probele existente, nici legislaţia în vigoare. "Se aşteaptă constant din partea noastră...", putem citi din declaraţia domniei sale, "... mai multă fermitate în sancţionarea conduitei culpabile a unor procurori, însă în momentul în care aplicăm o sancţiune disciplinară, există întotdeauna o percepţie diferită, în sensul că unii o consideră prea uşoară, alţii exagerată, dar toţi invariabil consideră rezultatul influenţelor externe sau a spiritului de castă manifestat de membrii secţiei." Stimată doamnă vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, ce putem face când unii procurori nu numai că nu respectă legislaţia în vigoare, susţin, prin soluţiile lor, mafia lemnului? Cum se explică că procurorii din judeţele Harghita şi Mureş nu au luat în considerare probele prezentate de către instituţiile de specialitate ale Departamentului de Control al Guvernului, condus de domnul Ovidiu Grecea, şi a Comisiei parlamentare care s-a ocupat cu situaţia economiei forestiere din România? Cum se explică că Procuratura a muşamalizat expertizele judiciare ale Poliţiei privind unele infracţiuni extrem de grave şi nu a tras la răspundere pe cei care nu au declarat doborâtura de patru milioane de metri cubi în judeţele Harghita şi Covasna? În răspunsul trimis la data de 22 decembrie 2006, Serviciul de inspecţie judiciară pentru procurori a constatat nelegalitate şi netemeinicia soluţiilor de netrimitere în judecată din partea procurorilor, însă, tot în acest răspuns se afirmă că Consiliul Suprem al Magistraturii nu este abilitat să verifice soluţiile adoptate de procurori, încât ele ar încălca principiile independenţei procurorilor. În consecinţă, în România lupta împotriva corupţiei este formală. Cu toate acestea, sunt bucuros că există şi magistraţi cinstiţi în Consiliul Superior al Magistraturii, care recunosc racilele acestui sistem. Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule coleg.
		Domnul Vasile Mocanu e invitat la microfon. Se pregăteşte domnul Emilian Frâncu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
		Domnul Vasile Mocanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia de astăzi am intitulat-o "Lauda de sine a liberalilor". Anul electoral le dă febră liberalilor. Recent, la Iaşi, un distins reprezentant al Guvernului a împărţit cu dărnicie presei un document ce cuprindea o evaluare a modului de punere în practică a programului de guvernare după trei ani de mandat. Concluziile raportului sunt uluitoare. Liberalii consideră că dintre cele 930 de angajamente asumate prin programul de guvernare, circa 70% au fost deja realizate, în timp ce restul de 30% sunt în grafic, ele urmând să fie realizate pe parcursul acestui an. Sunt curios dacă printre aceste angajamente îndeplinite ori în curs de îndeplinire se află şi promisiunile făcute ieşenilor de Guvernul P.N.L., printre care Spitalul de urgenţă, şoseaua de centură, autostrada Est-Vest etc. care au rămas încă în stadiul de discuţii în vânt. Probabil că da. De-a dreptul excepţionale sunt şi proiecţiile principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial până în anul 2010. Potrivit liberalilor, economia românească va dudui în continuare, iar regiunea de nord-est, din care face parte şi judeţul Iaşi, cea mai săracă din Europa, va cunoaşte o perioadă de imense prefaceri economico-sociale. Ca deputat de Iaşi, m-aş bucura nespus să fie aşa, dar, din păcate, nu pot să nu observ că, în ultimii ani, nivelul de trai mai ales al populaţiei din mediul rural s-a prăbuşit. Lipsa investiţiilor din agricultură, dar şi a unei strategii naţionale pentru mediul rural au făcut ca ţăranii abia să-şi mai ducă traiul de azi pe mâine. Probabil, ei n-au citit încă raportul Cabinetului Tăriceanu de vreme ce sunt aşa de necăjiţi. Din aceste motive nu ştiu ce relevanţă mai are un document care ia în calcul doar modul în care s-a schimbat în bine doar viaţa reprezentanţilor P.N.L., în ultimii trei ani. Domnilor guvernanţi, nu-i mai păcăliţi pe oameni! Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Emilian Frâncu. Se pregăteşte domnul deputat Mihai Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, aveţi microfonul.
		Domnul Emilian Valentin Frâncu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează "Traian Băsescu visează că sparge tonomate". De data asta chiar a făcut-o lată. A plecat la Bruxelles ca Preşedinte al României şi s-a întors de acolo în calitate de cap de familie, transformând conferinţa de presă de la aeroport într-un fel de "apărare siciliană". Nu mă refer aici la teoria jocului de şah, cu care Traian Băsescu nu are nimic în comun, ci la conotaţiile oarecum aparte ale cuvintelor italieneşti capo, famiglia şi siciliano. Şi mai sunt cuvinte şi expresii pe care domnia sa le-a presărat cu aceeaşi ocazie, la fel de puternic conotative în sfera dată: "onoare", "defunct" şi "datoriile nu rămân neplătite". Nu am fost atent să observ, dar din această înşiruire ai putea crede că preşedintelui Băsescu i-a crescut un inel pe deget, la fel ca unui celebru personaj de roman şi de film al secolului XX, un mare şef care stăpânea peste o structură dominată de legea tăcerii, unde el era învestit cu drepturi supreme şi unde voinţa lui devenise, asupra tuturor celorlalţi, literă de evanghelie. Nu cred că preşedintele României ar trebui (fie cu premeditare, fie doar din nebăgare de seamă) să creeze posibilitatea unei asemenea interpretări. Ar fi cu totul nedrept, în primul rând pentru România şi pentru acest popor pe care nimeni nu îl obligă să asculte "muzică" la "tonomate" împotriva voinţei sale. Şi bine măcar că preşedintele nu a zis "tonomaturi", ca rimă pentru "succesuri"! După ce pe un ziarist l-a făcut "găozar", după ce pe o ziaristă a etichetat-o "ţigancă împuţită", după ce pe o altă ziaristă a invitat-o să se întindă pe masă ca să-i demonstreze virtuţile sale de paramedic, iar pe o alta a poftit-o, într-un anume scop, într-un anumit birou, chiar mă întrebam ce cuvinte de jignire şi ce tactică de intimidare ar mai putea născoci domnul Traian Băsescu în conflictul său, veşnic nerezolvat, cu libertatea de expresie a celorlalţi. Se pare că, de această dată, imaginaţia domnului preşedinte a mers către birturile marinăreşti, acolo unde, înainte şi după legendare încăierări iscate dintr-o sticlă cu rom şi una cu whisky de contrabandă, cântă tonomatul. Bagi fisa, alegi melodia şi iese muzica. Ştiţi care este singurul obiect din birturi pe care bătăuşii au grijă să nu-l lovească nici cu tăblia mesei, nici cu piciorul scaunului transformat în ghioagă? Aţi ghicit: tonomatul! Vine însă o vreme când marinarii ieşiţi la pensie aţipesc pe prispa casei şi visează că distrug tonomatele pe care le-au iertat de-a lungul glorioşilor ani ai tinereţii lor risipite prin birturile din porturi. Din câte ştiu, domnul preşedinte abia şi-a reînnoit brevetul de căpitan de cursă lungă, ceea ce înseamnă că dumnealui încă nu a ieşit la pensie. Prin urmare, ar fi păcat să îl judecăm după simptomele celor retraşi din activitatea marinărească. Şi-atunci, de ce se leagă de tonomate? Nu mai există matrozi în preajmă? S-a golit birtul? Nu-l mai bagă nimeni în seamă şi suferă din acest motiv? I-au scăzut acţiunile la fabrica de îngheţată şi procentele în sondaje? Are nevoie de resuscitare în atenţia opiniei publice? Poate că ar trebui să se întindă un pic pe masă. Cine ştie, poate că "reputatul" comentator Cătălin Avramescu, consilier la Cotroceni şi foarte obraznic sâmbătă, în direct, pe un post de televiziune, o fi absolvit vreun curs intensiv de acordare a primului ajutor. Mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Dumitriu. Se pregăteşte domnul deputat Ioan Ghişe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Domnule Dumitriu, aveţi cuvântul.
		Domnul Mihai Dumitriu: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Pactul Naţional pentru Educaţie - Pact Politic, stil Basescu". După 3 ani şi jumătate de guvernare portocalie-galbenă a Coaliţiei PNL-PD, adusă la Putere de preşedintele Traian Basescu după nenumărate tergiversări şi scandaluri determinate de orgoliile si interesele politice în împărţirea "ciolanului ", în contul promisiunilor făcute si garantate de Traian Băsescu si Coaliţia de Dreapta PNL-PD în campania electorala din 2004 şi a perspectivei viitoarelor alegeri, s-a reuşit a se crea iluzia unui consens naţional politic în jurul reformei educaţiei si viitorului acesteia şi o falsă responsabilizare a factorilor politici si decizionali: preşedinte, guvern, partide politice, ministrul educaţiei, a organizaţiilor sindicale, studenţeşti şi a părinţilor. Pactul Naţional pentru Educaţie, iniţiat şi generat de Preşedintele Băsescu, are o puternică conotaţie politică în perspectiva campaniilor electorale de anul acesta " A dorit să arate că promisiunile mincinoase referitoare la învăţământ, la dascăli, la părinţi, la elevi şi studenţi "garantate" de Băsescu în campania electorală din 2004, stipulate în Programele de Guvernare Portocalie 2005-2008, le-a dus la îndeplinire. Amintiţi-vă scrisorile semnate de Traian Băsescu în toamna lui 2004 puse în cutiile poştale ale cadrelor didactice şi părinţilor, prin care le promitea că în timpul viitoarei Guvernări Portocalii de Dreapta va curge lapte si miere, întărite prin salutul "Să trăiţi bine" Astfel, Guvernul Tăriceanu, prin MECT, a promovat un Pachet legislativ pentru învăţământ (actuala Putere de Dreapta a guvernat numai prin pachete de legi, a proprietăţii, a sănătăţii, a justiţiei cu efectele dezastruoase pe care le vedeţi), criticat de Preşedinte şi abandonat, iar Traian Băsescu, în contra partidă, a promovat convenţia "Pactul Naţional pentru Educaţie" prin care a dorit să arate că EL este salvatorul şcolii româneşti, Spiru Haret al sec. al XXI-lea pentru învăţământul românesc, asumându-şi rolul de ambasador al părinţilor şi pledând demagogic pentru drepturile elevilor." Speculând tema educaţiei, sensibilă şi extrem de importantă pentru toţi cetăţenii României, Pactul politic - stil Băsescu oferă un bun prilej pentru a-şi crea imagine şi capital electoral, pe seama aşteptărilor şi speranţelor, de atâtea ori minţite şi înşelate ale comunităţilor educaţionale (părinţi, dascăli, studenţi, elevi ). Şansa istorică a reconcilierii politice în jurul şcolii româneşti, la care a aderat cu bună credinţă PSD, nu a fost fructificată. Pactul va rămâne o promisiune vagă, teoretică, de solidarizare a actorilor menţionaţi în realizarea unei strategii naţionale şi a unor legi reformiste pentru învăţământ dacă nu se renunţă pe termen lung (minim 8-10 ani), la politizarea administrării învăţământului; schimbarea miniştrilor educaţiei, la câteva luni de la instalare, care propun măsuri fără a le "gusta" şi efectul pe care îl produc. Exemplu: publicarea subiectelor pentru bac, tezele cu subiect unic, admiterea în liceu şi SAM, manualele alternative etc.; structura actuală a ciclurilor de învăţământ şi la structura anului şcolar, corelând vacanţele elevilor cu ale părinţilor. Structura Pactului este pur declarativă, care nu impune nici o obligaţie pentru autorităţile centrale şi locale, fiind enumerate doar câteva principii care nu au darul de a asigura coerenţa unor măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului. De asemenea, aşa-numitul "Pact Naţional pentru Educaţie" ignoră cadrele didactice, elementul fundamental în implementarea acelei strategii care se va elabora, fiind factorul de bază privind înnoirea sistemului de învăţământ; nu are în vedere politicile de susţinere şi de dezvoltare a carierei cadrului didactic; nu stipulează perspectivele salariale care să motiveze un nou şi considerabil efort de însuşire şi punerii în aplicare a cerinţelor şi răspunderilor ce le revin prin promovarea noii strategii şi noului pachet legislativ; nu clarifică descentralizarea finanţării pe principiul finanţarea urmează elevul, care dacă s-ar aplica chiar în anul şcolar 2008-2009, ar rezolva lipsa locurilor în grădiniţe şi ar permite şcolarizarea tuturor copiilor de 3-6 ani. Stimaţi colegi, Forma actuală a Pactului Naţional pentru Educaţie - stil Băsescu este sceptică faţă de modul în care acest pact va fi respectat şi implementat de guvernările ulterioare. Deja actuala Guvernare de Dreapta, care l-a semnat, nu-l respectă, fapt demonstrat prin reducerea finanţării învăţământului cu 200 mil. ron, prin promovarea directorilor în scoli pe criterii politice, prin întocmirea proiectului planului de şcolarizare care alocă 2/3 din locuri liceului şi 1/3 locuri învăţământului profesional, când cererea pe piaţa muncii este invers. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule coleg. Vă reamintesc că avem o listă foarte lungă de deputaţi înscrişi la cuvânt şi, de aceea, vă rog să respectaţi termenul de trei minute.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Ghişe şi-l rog să se pregătească pe domnul Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal. Domnule Ghişe, aveţi cuvântul.
		Domnul Ioan Ghişe: Mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să vă rog pe dumneavoastră, ca preşedinte de şedinţă, şi pe colegi să acceptaţi să citesc doar o parte din declaraţie şi restul s-o depun la secretariat, cu rugămintea ca ea să fie reţinută în mod integral. Sper că sunteţi de acord. Titlul declaraţiei politice este "Între realitate şi propagandă politică". Prezenta declaraţie politică se fundamentează pe datele oficiale ale Eurostat (Divizia de statistică a U.E.) şi I.N.S. (Institutul Naţional de Statistică). Datele publicate în ultimele luni de către aceste două instituţii de maximă onorabilitate relevă următoarele fenomene privind evoluţia economică a României şi a nivelului de trai în perioada anilor 2000 - 2008. Precizam că între decembrie 2000 şi decembrie 2004 ţara a fost guvernată de PSD ca unic partid de guvernământ, iar începând din decembrie 2004 până în prezent, guvernarea este asigurată de către PNL ca principal partid de guvernământ în coaliţii de patru, trei şi, acum, două partide. Prin abuz de limbaj, se poate afirmă că PSD a guvernat singur patru ani, iar PNL guvernează de trei ani, deşi are o reprezentare parlamentară de doar 16 %. Datele statistice arată următoarele: În perioada 2000 - decembrie 2004, media anuală a creşterii indicelui preţurilor de consum (I.P.C.) are valoarea de 21 %. Aceeaşi medie a creşterii IPC în perioada guvernării PNL (dec.2004-dec. 2007) are valoarea medie de 6,8 %. În patru ani de guvernare PSD, salariul mediu net a crescut cu 38 de Euro, de la 109 Euro, în decembrie 2000, la 147 Euro, în decembrie 2004, adică o creştere medie anuală de 9 euro. În trei ani de guvernare PNL, salariul mediu net a crescut cu 166 de euro, de la 147 de euro în decembrie 2004, la 313 euro în decembrie 2007, adică o creştere medie anuală de 55 de euro, de peste 6 (şase) ori mai mare faţă de perioada guvernării PSD. În decembrie 2004, valoarea punctului de pensie era de 252 RON, adică 62,3 euro, pentru ca în februarie 2008, valoarea punctului de pensie să ajungă la 581 RON, adică 156 de euro. Parlamentul a aprobat, în decembrie 2004, în Programul de guvernare, creşterea punctului de pensie cu 30% pe perioada de patru ani 2004-2008. În fapt, valoarea punctului de pensie a crescut în trei ani (perioada decembrie 2004 - ianuarie 2008, de 2,5 ori, adică de 8 ori mai mult decât prevederea din Programul de guvernare. Ponderea valorii punctului de pensie din salariul mediu brut era în decembrie 2004 de 33%, iar în ianuarie 2008 a ajuns la 37,5%. Ponderea valorii punctului de pensie în salariul mediu net era în decembrie 2004 de 46%, iar în ianuarie 2008 a ajuns la 50%. Pentru agricultori, de la 79 RON, aproximativ 20 de euro, în decembrie 2004, valoarea pensiei medii a crescut la 240 RON, aproximativ 65 de euro în ianuarie 2008, adică o creştere de 3,25 de ori. Cheltuielile pentru asigurări şi asistenţă socială, de la 24,3 miliarde lei, reprezentând 9,9 % din p.i.b., în decembrie 2004, au crescut la 52,5 miliarde lei, reprezentând 11,9 % din p.i.b., în decembrie 2007. P.i.b.-ul a evoluat de la 40,3 miliarde euro din decembrie 2000 la 60,8 miliarde euro în decembrie 2004, pentru a ajunge la 121,3 miliarde euro, în decembrie 2007, şi se estimează oficial că va ajunge la 138 miliarde euro, la finele anului 2008. Altfel spus, în patru ani de guvernare PSD, p.i.b.-ul României a crescut cu 50%, în timp ce în trei ani de guvernare PNL, creşterea p.i.b. a fost de 100 %. P.i.b.-ul nominal a crescut de la 246,2 miliarde lei, în decembrie 2004, la 389,8 miliarde lei în decembrie 2007 şi este oficial estimat la 440 miliarde lei la finele anului 2008. P.i.b.-ul pe locuitor a evoluat de la 1800 euro, în decembrie 2000, la 2800 euro în decembrie 2004 şi a crescut la 5720 euro, în decembrie 2007. Adică, p.i.b.-ul pe locuitor a crescut cu 55% în patru ani de guvernare PSD, pentru ca, în trei ani de guvernare PNL, să crească cu 104%, adică mai mult decât dublu. Dacă în perioada de patru ani a guvernării PSD, creşterea economică medie anuală a fost de 6,1%, în cei trei ani de guvernare PNL această creştere economică medie anuală de 6,1% s-a menţinut în ciuda dificultăţilor cauzate în agricultură de inundaţiile din anii 2005 şi 2007. Veniturile la bugetul de stat au evoluat de la 74 miliarde lei, în anul 2004, adică ~ 30% din PIB la 178,2 miliarde lei, adică 39,3% din PIB. Pentru sănătate, dacă în anul 2004 s-au alocat 8,5 miliarde lei, adică 3,5% din p.i.b., în anul 2008 alocările bugetare au crescut la 20 miliarde lei, adică 4,5% din p.i.b., pentru prima dată şi cea mai mare sumă alocată sănătăţii, după 1989. Pentru educaţie, alocările bugetare au crescut de la 7,9 miliarde lei, în anul 2004, adică 3,2% din p.i.b. la 26,4 miliarde lei, adică 6 % din p.i.b., pentru prima dată şi cea mai mare sumă alocată după 1989. Cheltuielile pe elev/student au crescut de la 28 lei/zi/elev/student, în anul 2004 la 329 lei/zi/elev/student în anul 2008, adică de 11,7 ori mai mult. Dacă, în decembrie 2000, stocul investiţiilor străine directe era de 5,99 miliarde euro, în patru ani de guvernare PSD a evoluat la 15,24 miliarde euro, în dec. 2004, iar în doar trei ani de guvernare PNL acest stoc a crescut la 36,59 miliarde euro, adică s-a dublat, în doar ultimii trei ani. Construcţia de locuinţe a crescut, în patru ani de guvernare PSD, cu o medie anuală de 937 de noi locuinţe, iar în trei ani de guvernare PNL a crescut cu o medie anuală de 5.246, adică de 5,6 ori mai multe noi locuinţe construite pe an. În privinţa cumpărării de maşini noi, media anuală de creştere a fost de 25% în perioada de patru ani a guvernării PSD şi de 27 % în cei trei ani de guvernare PNL. În concluzie, cifrele şi datele de mai sus demonstrează că ţara evoluează spre bine, în mod accelerat, în timpul celor trei ani ai guvernării liberale de dreapta, faţă de cei patru ani ai guvernării PSD de stânga. În toate discursurile oficiale şi declaraţiilor PSD şi PD-L se afirmă că ţara merge spre dezastru şi de aceea trebuie dat jos guvernul Tăriceanu al PNL, fiind foarte slab şi incompetent. După cum se vede din datele de mai sus, afirmaţiile PSD şi PD-L sunt deformări ale realităţii. În timpul comunismului, era o glumă în legătura cu minciuna propagandei oficiale pe care o făcea PCR= partidul stat, şi anume se spunea: "Dacă ei (PCR şi propaganda lui) spun că o ducem aşa de bine şi noi o ducem aşa de rău, de ce noi o ducem aşa de rău şi ei ne spun că o ducem aşa de bine?" Nu întâmplător, PSD şi PD-L sunt urmaşii ca aripa bătrână, PSD şi PD-L ca aripa tânără ai fostului FSN, adică ai fostului PCR. Se poate trage concluzia că, deşi au trecut 18 ani de la căderea comunismului, metehnele de a minţi, dezinforma şi răstălmăci realitatea au rămas aceleaşi pentru cele două partide desprinse din fostul PCR. Mergând pe metoda stalinistă a denigrării, potrivit căreia: "minte, minte, minte că oricum rămâne ceva", cele două partide, PSD şi PD-L, mint permanent despre rezultatele guvernării de dreapta a PNL. Minţind permanent, prin propaganda lor, PSD şi PD-L dispreţuiesc cetăţenii ţării şi îţi bat joc de aceştia prin deformarea realităţii. Pentru că din două una: ori datele Eurostat şi ale Institutului de Statistică sunt minciuni şi atunci realitatea din ţară sunt vorbele lipsite de probe ale PSD şi PD-L, ori realitatea privind evoluţia României este ceea ce prezintă Eurostat şi Institutul de Statistică, iar PSD şi PD-L mint fără neruşinare cetăţenii României. Cum spunea un personaj din piesele lui Caragiale: "Din dilema asta nu putem ieşi. Am zis!" Am prezentat această declaraţie politică pentru ca să poată demonstra cu probe, PSD şi PD-L, în tot acest an electoral 2008, că Eurostat şi Institutul de Statistică mint, iar PNL a guvernat ţara după decembrie 2004 în mod slab, fără competenţă, şi că a dus România pe un drum greşit. Problema foştilor FSN-işti, mulţi dintre ei foşti comunişti, este că ei mint în continuare prin propaganda lor politică. Atâta doar că, acum, noi ceilalţi ne prindem mai uşor. Poporul spune că: "Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba !". După această declaraţie politică, fiecare cetăţean român poate să constate singur cine este lupul în politica anului 2008 şi de ce minte el atât de mult! Mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Petru Călian. Se pregăteşte domnul deputat Kelemen Hunor, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.
		Domnul Petru Călian: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. O declaraţie o voi depune doar în scris, iar pe cealaltă o voi prezenta verbal. Cu această ocazie, deja pot să prezint şi eu în faţa opiniei publice prima dovadă a unei guvernări dezastruoase: guvernarea Tăriceanu. Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată: "Sărăcia, "boală" grea". În concepţia unora, "sărăcia este ereditară". Altfel, nu îmi explic cum un aviz semnat de Executiv spune că "majorarea alocaţiei poate avea şi efect nedorit asupra creşterii numărului de copii în familiile sărace". De unde a ajuns Guvernul Tăriceanu la această concluzie? Ei, bine, în urmă cu câteva săptămâni, 8 parlamentari au iniţiat un proiect legislativ prin care se doreşte majorarea alocaţiei de stat pentru copii, până la 200 de lei. Nimic rău în asta, numai că susţinătorul înflăcărat al creşterii natalităţii - Guvernul Tăriceanu - nu se arată prea entuziast de această majorare. Punctul de vedere semnat de însuşi prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu arată că suma "fabuloasă", în ghilimele, evident, spun acest lucru, de 200 de lei, va încuraja familiile sărace să aibă cât mai mulţi copii. Dar oare copiii proveniţi din familiile sărace nu sunt tot oameni? Oare ei, la rândul lor, nu constituie populaţia activă a acestei ţări, populaţie care, de altfel, se află într-o continuă scădere. Sau poate că premierul Tăriceanu crede că sărăcia este ereditară. Ei, bine, domnule ministru, vă înşelaţi: sărăcia nu este nici boală cronică, nici boală ereditară. Ea există peste tot în lume. Întocmai aceşti copii, pe care dumneavoastră îi discriminaţi, constituie pătura majoritară a societăţii româneşti. Aceşti copii, cărora dumneavoastră nu vreţi să le daţi 200 de lei, vor pleca mai târziu în străinătate, pentru ca mai apoi să investească zeci de milioane de euro în ţară. Ei sunt, domnule ministru, cei care străbat zilnic, încă, din păcate, zeci de kilometri pentru a ajunge la şcoală, deoarece nu au un mijloc de transport, care să le asigure deplasarea. Ei sunt cei care învaţă la lumina lumânării şi tot ei sunt cei care vin cu cornul şi laptele acasă, pentru a le împărţi cu fraţii mai mici. Domnule prim-ministru, dacă consideraţi că cei 200 de lei vor face minuni în familiile nevoiaşe, vă înşelaţi. Aceşti bani vor ajunge cel mult pentru rechizite şcolare şi asigurarea unei mese calde pe zi. Cum este posibil ca Executivul să expună o asemenea părere discriminatorie într-un document oficial? Tocmai acum, când tendinţa ultimilor ani arată că natalitatea s-a situat sub nivelul mortalităţii şi a avut ca drept consecinţă un spor negativ asupra populaţiei. Rata natalităţii a scăzut la 9,9 născuţi vii la mia de locuitori, pe când rata mortalităţii a crescut cu 11,7 decedaţi la mia de locuitori. Iniţiativa, de altfel, oarecum populistă a celor de la P.S.D., nu este, evident, una pe placul premierului, care şi-a dat seama că vistieria este goală, şi atunci a hotărât să-şi îndrepte neputinţa spre cei mai amărâţi dintre semenii noştri. De altfel, se pare că discriminarea este boală grea în actualul guvern şi nici nu mă mai miră faptul că un ministru vrea să-i trimită pe rromi în deşert, atât timp cât şeful lui doreşte ca cei săraci să nu mai aibă copii, că vorba aia, "consumă mult şi fac puţin". Până când actualul guvern nu îşi va "trata" erorile, şi cel mai probabil că asta nu se va întâmpla niciodată, închei această declaraţie politică în speranţa că cei săraci vor deveni bogaţi, iar cei bogaţi, săraci cu duhul, se vor trata. Mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Kelemen Hunor. Se pregăteşte domnul deputat Adrian Moisoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.
		Domnul Kelemen Hunor: Declaraţia mea politică se intitulează "De ce este încurajat fascismul în România?" Este o declaraţie mai lungă. Voi citi câteva fraze, iar restul o să-l depun la secretariat. Cu două zile înainte de 15 Martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la un post de radio din Bucureşti, am insistat îndelung asupra climatului de normalitate, în care, de la o vreme încoace, comunitatea maghiară din România poate sărbători acest eveniment important pentru toţi maghiarii de pe glob. Respectul reciproc faţă de valorile, limba, cultura şi tradiţiile celuilalt părea un lucru firesc, un bun dobândit de toată societatea românească multiculturală în ultimii 18 ani. În zilele care au precedat această sărbătoare chiar am avut convingerea că trăim într-o ţară democratică, tolerantă, în care nu i se poate întâmpla nimic unui individ paşnic care doreşte să-şi păstreze identitatea, să-şi manifeste apartenenţa la o comunitate fără a-i deranja pe semenii săi. Se pare că optimismul şi buna credinţă din acele zile de dinaintea sărbătorii nu-şi mai au locul, nu-şi mai au rostul acum. Sincer, nu îmi produce niciun fel de plăcere că trebuie să revin asupra acelei declaraţii pe care am exprimat-o, convins fiind de profundul adevăr pe care se bazează acest enunţ. Pe 15 martie 2008, într-un oraş universitar dintr-o ţară a Uniunii Europene, un elev de 17 ani a fost bătut cu bestialitate de câţiva adepţi ai mişcării neonaziste, Noua Dreaptă. Întâmplarea nu a avut loc pe timp de noapte într-un colţ retras de la marginea oraşului, ferit de ochii trecătorilor şi ai forţelor de ordine. S-a întâmplat în plină zi, chiar în faţa secţiei nr. 2 de Poliţie din Cluj. Tânărul de 17 ani a fost agresat, a fost bătut bestial pentru simplul fapt că este maghiar şi pentru că purta pe piept cocardă şi avea un drapel maghiar înfăşurat sub braţ. Băiatul se grăbea la o manifestare paşnică a comunităţii maghiare, organizată în centrul oraşului. Între timp, a aflat că faptul de a se naşte maghiar poate fi un risc destul de mare. O experienţă cât se poate de cumplită, pe care nu ar trebui s-o aibă niciun tânăr în Europa secolului XXI, indiferent de naţionalitate şi indiferent de ţară. Cum de am ajuns la această situaţie-limită, care tinde să anuleze toate năzuinţele noastre de până acum, năzuinţele comune spre normalitate ale minorităţii maghiare şi ale majorităţii româneşti? Ce urmează după acest incident, care trebuie considerat un semnal de alarmă pentru toată societatea românească? Nu am învăţat nimic din ceea ce s-a petrecut cu 18 ani în urmă, în martie 1990 la Târgu-Mureş? Dacă mergem pe mâna edilului-şef al oraşului european Cluj, am putea spune că această stare va deveni permanentă, va deveni o stare de normalitate, intoleranţa va fi tolerată şi chiar încurajată de-acum încolo, siguranţa cetăţenilor de etnie maghiară din Cluj va fi permanent pusă în pericol de domnul primar Emil Boc. Până când tolerează - sau, chiar mai mult, încurajează reprezentanţi cu funcţii responsabile ai statului român manifestări extremiste, care ar putea costa vieţi omeneşti? La numeroasele solicitări ale Uniunii Democrate Maghiare din România de a interzice aceste manifestări extremiste care s-au soldat şi cu victime, domnul primar Emil Boc declară inconştient că nu a avut niciun temei legal de a interzice manifestarea, că riscurile ar fi fost "de zece ori mai mari" dacă nu ar fi autorizat manifestaţia şi că "lucrurile ar fi scăpat de sub control" dacă Noua Dreaptă nu ar fi ieşit pe stradă chiar de 15 martie. Domnul primar a mai menţionat şi faptul că mitingurile se autorizează în conformitate cu legea, nu după cum doreşte un partid politic. Domnule Emil Boc, ţin să vă atrag atenţia că Noua Dreaptă este o mişcare de extremă dreaptă, care instigă public la ură etnică, rasială, homofobă. Nu cred că aţi putea trece cu vederea peste acest detaliu. Vă recomand ca de acum încolo să vă documentaţi mai bine înainte să autorizaţi astfel de manifestaţii care nu au cum să nu degenereze în agresiuni, mai ales atunci când adepţii unei mişcări extremiste se află în acelaşi loc cu obiectul urii lor, o comunitate de altă naţionalitate. Domnule primar, nu aţi făcut nimic să preîntâmpinaţi aceste incidente! Autorizând manifestaţia chiar v-aţi asigurat că acestea vor avea loc şi aţi devenit cofăptaş la această agresiune. Dacă tot citaţi din legislaţia ţării pentru a explica deciziile dumneavoastră nesăbuite, ţin să vă reîmprospătez memoria şi să vă atrag atenţia asupra Legii nr.51/1991 a siguranţei naţionale, care în articolul 3 spune: "Constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României următoarele: h) Iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice alta natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept se constituie în ameninţare la adresa siguranţei naţionale." Dacă această lege nu este pe placul dumneavoastră, vă pot recomanda Ordonanţa de urgenţă nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, care prevede extrem de clar: Art. 3 - (1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi aderarea la o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter. Art. 2 - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă: a) prin organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe, precum ură şi violenţă pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile comerciale, precum şi orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerinţele prevăzute la prezenta literă". Şi dacă doriţi să vă convingeţi dacă Noua Dreaptă intră sub incidenţa acestor legi şi dacă nu i-aţi auzit scandând în oraşul condus de dumneavoastră, vă recomand să vedeţi pagina de web a organizaţiei. Acolo veţi putea citi articole de instigare la ură etnică (maghiari), rasială (rromi), incitare la xenofobie, la ură religioasă (împotriva necreştinilor sau a neortodocşilor). De asemenea, această organizaţie promovează deschis doctrine şi concepte fasciste (legionare), xenofobe, naţionalist extremiste, aceste manifestări fiind sancţionate şi de Codul penal al României. După toate aceste dovezi concludente, aş dori să-i adresez, de la microfonul Parlamentului şi o întrebare primarului Clujului. Domnule Emil Boc, sunteţi de acord cu mesajul acestei manifestaţii extremiste, consimţiţi şi dumneavoastră la năzuinţele acestui grup fascist? În cazul unui răspuns afirmativ sau în cazul tăcerii, riscaţi să fiţi continuatorul politicii naţionalist-extremiste, moştenitorul de drept al tezaurului lăsat în urmă de către fostul primar, Gheorghe Funar. Nu este o moştenire cu care vă puteţi mândri, domnule Boc. Dar mai aveţi timpul şi posibilitatea de a vă delimita de aceste principii care nu vă aduc niciun fel de beneficiu. Pentru a face acest gest onorabil aveţi nevoie de puţin curaj, aveţi nevoie de valori democratice solide şi va trebui să-i aveţi în minte pe toţi cetăţenii urbei şi nu trebuie să vă gândiţi doar voturile extremiştilor, pentru alegerile care vor urma în anul 2008. Vă mulţumesc. (Au fost consemnate şi paragrafele necitite, incluse în materialul prezentat la preşedintele de şedinţă.)
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat.
		Îl invit pe domnul deputat Adrian Moisoiu la microfonul Camerei. Îl rog să se pregătească pe domnul deputat Lucian Băluţ, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule deputat, aveţi microfonul.
		Domnul Adrian Moisoiu: Da, mulţumesc, domnule preşedinte. În primul rând, colegului care a vorbit adineauri, aş dori să-i spun că de fapt tânărul în discuţie, la Cluj, nu a fost altceva decât un provocator. Şi doi la mână: pun şi eu, aşa, o întrebare retorică: cam ce s-ar fi întâmplat dacă primar al Clujului ar fi fost domnul Gheorghe Funar, şi nu domnul Boc. Şi, la urma urmei, o întrebare: domnul Boc nu este în campanie electorală? Şi dânsul este. Atunci, este clară chestia şi dintr-o latură, şi din cealaltă. Roşu, alb, verde, doar din cauza asta s-a purtat şi la cocardă, şi peste tot a fost fluturată în România. Nu avea ce să caute. Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată: "Fără educaţie, nimic nu e". Şcoala este cea mai importantă instituţie, educaţia avându-şi începuturile odată cu originea vieţii. Trăind în colectivitate, omul şi-a învăţat din cele mai vechi timpuri puii cum să se comporte, să se hrănească şi cum să se apere de duşmani. De aceea, se poate aprecia că educaţia este un drept şi un bun al tuturor, care îl face OM pe om. Ea nu poate fi nici mai bună şi nici mai rea decât societatea care o tutelează. Societatea este cea care plăteşte educaţia, care beneficiază de serviciile şcolii. Ca urmare, şcoala este mereu adaptată la comanda socială. A fi dascăl nu este o meserie ca oricare alta. A fi dascăl, înseamnă asumarea conştientă a unei responsabilităţi nobile: aceea de a forma oameni. Iar aceasta presupune profesionalism, pasiune, dăruire şi mai ales dragoste, fiindcă "unde dragoste nu e, nimic nu e!" A educa un copil este echivalent cu a sculpta cu grijă o marmură delicată, fiecare greşeală putând fi catastrofală, distrugătoare. În timp ce un bloc de marmură, oricât de scump ar fi, poate fi înlocuit, educaţia unui copil este un proces ireversibil, o greşeală având uneori consecinţe imposibil de îndreptat. Chiar şi cu legi, programe sau mijloace mediocre, un profesor - profesor poate avea rezultate excelente. Un profesor mediocru însă, nu va putea avea aceleaşi rezultate, indiferent cât de moderne ar fi mijloacele avute la dispoziţie. Dascălul trebuie să constituie un model pentru elev. El trebuie să fie acela care să lanseze şi să conducă lupta împotriva concepţiei: "De ce să mai învăţ dacă se poate şi invers?", chiar dacă oferta de piaţă este practic "nulă" în dezastrul social în care trăim. "A reforma educaţia înseamnă a aduce calitate şi nu cantitate", a declarat Jonathan Scheele, fostul şef al Delegaţiei Comisiei Europene în România. Noi am avut un învăţământ calitativ bun şi de aceea este greşit să se aprecieze că tot ceea ce era înainte era prost, şi că acum trebuie schimbat. Una din cauzele care au dus la deteriorarea în timp a produselor şcolii, este şi lipsa de motivaţie. Învăţământul românesc va scăpa de haos, degradare, semianalfabetism, vulgaritate, violenţă şi va da roade multe şi bogate, doar atunci când va avea semănători de calitate. Degeaba spunem că vrem reformă dacă nu vom crea şi acorda condiţiile cerute în Europa. Faptul că doar 5% dintre absolvenţi, şi nici aceea şefi de promoţie, doresc să urmeze o carieră didactică, trebuie să constituie un motiv de reflecţie. Reforma şcolară trebuie să vină de la reforma omului, şi nu neapărat de la legi noi, programe, manuale, mijloace, metode sau regulamente. Cât priveşte copierea fără discernământ critic a şcolii occidentale, este o prostie monumentală, atâta timp cât se uită specificul spiritului naţional. Educaţia şcolară trebuie să pună drept prioritate formarea caracterului, cultivarea conştiinţei, dragostei de muncă, cinstei, demnităţii şi mai ales să-l formeze pe copil în primul rând ca român şi abia apoi ca european. Originea socială, ideile filosofice, credinţele religioase, orientarea politică, dacă nu sunt puse în slujba Naţiunii, sunt împotriva ei. Excluderea ritului religios din şcoală reprezintă o atitudine anticulturală, anticomunitară şi antieducaţională. În procesul reabilitării educaţiei ca prioritate a societăţii, trei instituţii joacă un rol fundamental: Familia, Şcoala şi Biserica. În condiţiile în care familia are de luptat cu pauperizarea, şcoala are de realizat atât o activitate educativă cât şi una formativă; la rândul ei, biserica trebuie să se implice mai mult în problemele şcolii şi ale societăţii, să răspundă mai ferm atacurilor anticreştine, să aibă un cuvânt mai hotărât în lumea spirituală. Numai printr-o activitate comună se pot atinge dezideratele dorite. În evoluţia sa postdecembristă, educaţia se află într-un moment când vrajba înverşunată şi dezbinarea, macină energiile unui popor, care luptă din greu pentru a supravieţui şi, ca atare, din ce în ce mai înstrăinat de viitorul propriilor sale vlăstare. Aserţiunea "Învăţământul constituie prioritate naţională" nu a fost susţinută de societatea românească dezorientată şi derutată postdecembristă. Tot ceea ce vedem este efectul în oglindă al societăţii noastre, al celor care ne conduc. Pentru guvernanţi, educaţia constituie prioritate naţională numai în campania electorală? Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Lucian Băluţ, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Se pregăteşte domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Domnule coleg, microfonul vă aparţine trei minute.
		Domnul Lucian Băluţ: Mulţumesc, mult, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Prezenta declaraţie politică poartă numele de "Implicarea comunităţilor locale în administrarea plajelor şi falezelor Mării Negre - deziderat major al managementului integrat al zonei costiere". Vreau să menţionez că această declaraţie politică are trei autori. Evident, eu sunt unul dintre cei care au semnat această declaraţie politică, dar există şi domnul Alexandru Mazăre şi domnul Eduard Martin. Permiteţi-mi să încep declaraţia politică cu câteva consideraţii generale. Conceptul de "Management integrat al zonei costiere" (Integrated Coastal Zone Management) a fost pentru prima oară formulat la summit-ul din 1992 de la Rio de Janeiro. Preluat de Comisia Europeană, aceasta a dezvoltat conceptul, identificând, în perioada 1996-1999, măsuri pentru a remedia deteriorarea continuă a mediului, precum şi a resurselor socio-economice şi culturale. În principiu, acest concept nu reprezintă o politică, ci o strategie. Ea implică toate segmentele sociale, toate sectoarele economice şi toate nivelurile administrative. Rolul administraţiilor locale este acela de a furniza informaţii referitore la condiţiile locale, dar şi de a reprezenta interesele entităţilor locale. Rolul administraţiilor regionale constă în coordonarea iniţiativelor locale în timp ce administraţiile naţionale trebuie să dezvolte cadrul legal, pentru ca, în final, să se ajungă la un proces coerent de management integrat al zonei de coastă. Prezenta declaraţie politică îşi propune să prezinte modul defectuos în care colaborează şi de fapt cooperează administraţiile locale, cele regionale, precum şi cea naţională, în problema managementului plajelor Mării Negre din România - componentă a cadrului general al "Managementul integrat al zonei costiere". Să-mi permiteţi, vă rog, să fac câteva precizări istorice, un scurt istoric. Până în 1996, plajele au fost administrate de către autorităţile publice din consiliile locale, neexistând niciun act normativ care să reglementeze administrarea plajelor. În anul 1997 şi anul 1998, plajele au fost administrate de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, prin Regia Autonomă "Apele Române". În prima parte a anului 1999, plajele turistice din judeţul Constanţa au fost administrate de către Consiliul Judeţean Constanţa, în baza H.G. nr.514 din 21 august 1998. Din septembrie 1999, plajele se află în administrarea Companiei Naţionale "Apele Române" S.A., în baza H.G. nr.711 din 2 septembrie 1999. În anul 2002 (şi asta este partea interesantă) se înfiinţează "Administraţia Naţională Apele Române", prin reorganizarea Companiei Naţionale "Apele Române" S.A. Cu acest prilej, plajele trec în administrarea Direcţiei Apelor - Dobrogea Litoral. Stadiul actual. În conformitate cu art.136 alin.(3) din Constituţia României, plajele şi falezele mării teritoriale fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, iar potrivit alin.(4) al aceluiaşi articol, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, dar pot fi date în administrare sau concesiune, în condiţiile legii. Prevederi similare se pot găsi şi în constituţiile altor state. Concluzionând, se poate afirma că prevederile constituţionale respectă standardele europene în discuţie. Deosebirea esenţială apare în modul efectiv de aplicare a acestor dispoziţii constituţionale. Astfel, analizând formele şi modalităţile de administrare a plajelor şi falezelor în România, comparativ cu situaţia existentă în această materie în Europa şi în lume, se poate constata faptul că, în cvasitotalitatea cazurilor, plajele şi falezele sunt administrate de către autorităţile publice locale, pe raza cărora sunt situate. În România, administraţiile locale sau cele judeţene sunt practic excluse din acest proces. Interesant de observat: deşi plajele se află în administrarea "Administraţiei Naţionale Apele Române" - Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, furnizarea serviciilor publice de interes general, cum ar fi salvamar, posturi de prim ajutor, dezinsecţie etc., sunt furnizate de autorităţile publice locale, conform art.3 alin.(6), pct.18 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată. Situaţia prezentată a dus la deteriorarea imaginii turismului litoral românesc datorită: polemicilor şi suspiciunilor legate de modul în care sunt administrate şi gestionate plajele turistice din România; nemulţumirilor manifestate de turişti şi de principalii tur-operatori internaţionali cu privire la modul în care se realizează gospodărirea plajelor; nenumăratelor proteste şi criticilor virulente venite din partea hotelierilor şi ai celorlalţi agenţi economici care activează în zona litoralului Mării Negre. Soluţii posibile Pornind de la actuala situaţie de fapt, din domeniul turismului litoral din România, şi având experienţa ultimilor ani în ceea ce priveşte administrarea deficitară a plajelor de către "Administraţia Naţională Apele Române" - Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, dar şi menţionând că: activitatea turistică constituie una dintre cele mai importante surse de venituri pentru locuitorii oraşului Constanţa; activitatea turistică reprezintă principala resursă economică pentru restul localităţilor riverane Mării Negre; există suportul legal pentru desfăşurarea procesului de descentralizare, statuat la art.3 şi art.4 din Legea nr.195/2006 a descentralizării, Considerăm că adoptarea unui proiect de lege privind administrarea plajelor şi falezelor Mării Negre de către administraţiile locale sau judeţene poate constitui soluţia aşteptată. Menţionăm că, în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi cu H.G. nr.521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative, prezenta declaraţie politică ţine cont de: opiniile reprezentanţilor structurilor asociative din turism; opiniile reprezentanţilor administraţiilor publice locale din localităţile riverane Mării Negre, precum şi de opiniile exprimate de reprezentanţii societăţii civile. Mulţumesc foarte mult.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule coleg.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet. Rog să se pregătească domnul deputat Andrian Mihei, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
		Domnul Aledin Amet: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "Priorităţile Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România". De-a lungul anilor, numeroşi etnici tătari s-au făcut remarcaţi datorită valorii lor, astfel încât se poate afirma că aceşti membri ai comunităţii reprezintă modele de conduită profesională, dar şi de conduită morală. Începând cu anul 1990, anul înfiinţării Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, o prioritate a fost şi, firesc, este, omagierea personalităţilor tătare. În acest sens, dacă ar fi să ne raportăm numai la ultimii ani, pot fi oferite exemple edificatoare. Anul trecut, printr-o hotărâre comună a instituţiilor decizionale, şcoala din localitatea Tătaru (judeţul Constanţa) a primit numele "Negip Hagi Fazîl". O iniţiativă similară există şi pentru o altă şcoală a judeţului, cea din localitatea Moviliţa, astfel încât să poarte numele "Altay Kerim". Sâmbătă, 15 martie a.c., la sediul U.D.T.T.M.R. - Valu lui Traian, s-a desfăşurat un eveniment foarte important, comemorându-se un an de la trecerea în nefiinţă a scriitorului Yaşar Memedemin. Vorbitorii au reliefat aspecte din opera literară a regretatului om de cultură. De asemenea, sediul filialei va purta numele "Yaşar Memedemin". La data de 27 martie a.c., i se va acorda domnului Ali Becmambet "Diploma de onoare" a localităţii Murfatlar, pentru activitatea desfăşurată în folosul comunităţii musulmane. Ajuns la o vârstă respectabilă, domnul Ali Becmambet este, indiscutabil, personalitatea cea mai apreciată a etniei noastre. Sunt fapte, în primul rând, de onoare, iar ele trebuie menţionate. Vă mulţumesc frumos.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule coleg. Îl invit la microfon pe domnul Andrian Mihei.
		Se pregăteşte domnul Cornel Ştirbeţ, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal. Domnule coleg, aveţi microfonul.
		Domnul Andrian-Sirojea Mihei: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează: "Pădurea între interese şi dezinteres". Stimaţi colegi, Pe 15 martie a debutat tradiţionala manifestare dedicată pădurii şi silvicultorilor "Luna Pădurii". Din păcate, această manifestare pare a fi mai mult teoretică, doar câteva ziare menţionând-o, câteva o.n.g.-uri din domeniu implicându-se, fiind prea puţin mediatizată, prea puţin adusă la cunoştinţa cetăţenilor cu scopul de a-i implica, de a face cunoscute extraordinara importanţă a pădurilor, a împăduririlor, a protejării fondului silvic pentru societatea noastră şi pentru a putea asigura o dezvoltare durabilă. Nu în ultimul rând, această manifestare se face auzită din patru în patru ani, în anii electorali, când toţi edilii şi toţi candidaţii pun în prim plan necesitatea împăduririlor şi promit perdele forestiere, plantări masive de arbori, acţiuni de curăţire şi igienizare a pădurilor etc., după alegeri, însă, uitând de aceste promisiuni. Deşi importanţa pădurii pentru dezvoltarea durabilă a spaţiului românesc, în special a celui rural, este recunoscută la toate nivelurile, componenta silvică nu s-a bucurat de toată atenţia cuvenită. România suferă actualmente de o gravă dezechilibrare ecologică ca urmare a distrugerii pădurilor, care au fost reduse la o treime din întinderea lor iniţială - de la 75-80%, la 26% - acest procentaj fiind cu mult sub pragul optim de împădurire, de 40-42%. Din acest procent nu toate terenurile îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate păduri autentice, capabile să exercite funcţii multiple ecologice, economice şi sociale, o mare parte din ele fiind puternic destructurate, degradate, nefuncţionale, necesitând ample şi costisitoare lucrări de reconstrucţie ecologică. Considerabilul decalaj dintre actualul procent de împădurire efectivă a ţării explică dezechilibrul ecologic în care se află acum ţara noastră, dezechilibru favorabil producerii fenomenelor climatice extreme - secete, inundaţii, alunecări de teren, eroziuni etc. - gradul redus de împădurire a ţării şi gestionarea defectuoasă a fondului forestier fiind la originea inundaţiilor catastrofale din ultimele decenii şi a alunecărilor de teren din diferite zone ale ţării. Ţinuturile de câmpie ale ţării sunt tot mai frecvent afectate de secete, o altă cauză fiind şi consecinţele modificărilor globale climaterice, în special în câmpiile din sud, sud-est, sudul Moldovei şi Dobrogea, unde se manifestă un intens proces de aridizare şi, pe alocuri, chiar de deşertificare. Stimaţi colegi, Vreau să reiterez faptul că programele pentru dezvoltare durabilă, chiar dacă includ sau vor include masive lucrări de irigaţii, nu vor avea succes dacă nu există o acţiune susţinută de împădurire a zonelor rurale, a câmpiilor - cu perdele forestiere de protecţie - chiar dacă acest lucru presupune fonduri importante şi în pofida actualei fărâmiţări a proprietăţii funciare. Fondurile europene pentru aceste investiţii trebuie utilizate la maximum şi toate autorităţile implicate trebuie să facă toate eforturile pentru a realiza şi implementa proiecte în acest domeniu. Proiectul de Lege "Codul silvic", adoptat în februarie în Camera Deputaţilor, după ce a trecut în unanimitate de Senat, se află acum la promulgare pe masa preşedintelui. Fac un apel către domnul Băsescu, să îşi facă puţin timp pentru a promulga această lege cât mai curând, în această lună în care sărbătorim pădurile, pentru a permite noului cadru legal să intre în vigoare, iar România să demareze procedurile necesare pentru conservarea, îmbunătăţirea şi sporirea fondului silvic, prioritate majoră la nivel naţional şi internaţional. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.
		La microfon îl invit pe domnul deputat Cornel Ştirbeţ şi se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Aveţi microfonul, domnule coleg.
		Domnul Cornel Ştirbeţ: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. "Cârdăşii politice care nu mai surprind pe nimeni" este titlul declaraţiei politice de astăzi. Stimaţi colegi, Apropierea campaniei electorale şi a alegerilor locale scoate la lumină toată promiscuitatea vieţii politice din interiorul unor partide, toate cârdăşiile care se pun la cale. Stupefiant este faptul că sunt consumate zilnic cantităţi enorme de energie, că sunt puse la bătaie mijloace materiale impresionante şi că se fac derogări incredibile de la orice norme morale, toate pentru atingerea unui obiectiv politic pe cât de nefast, pe atât de jalnic, izolarea şi, apoi, anihilarea din punct de vedere politic a şefului statului. Calculele aceloraşi păpuşari care infestează de aproape două decenii viaţa politică românească sunt direcţionate într-un singur sens şi converg către o singură idee - anihilarea politică a preşedintelui, care echivalează, după mintea lor, cu scoaterea din competiţie sau cel puţin cu marginalizarea Partidului Democrat-Liberal. Faptul că toate partidele aflate în competiţia electorală se tem de Partidul Democrat-Liberal este şi firesc şi de înţeles. De neînţeles sunt doar mijloacele cu care se poartă lupta politică şi mai ales finalitatea pe care păpuşarii despre care vorbeam speră să o aibă lupta lor. Ce propun, în schimbul anihilării politice a şefului statului şi a P.D.-L., celelalte formaţiuni politice? În primul rând, revenirea sau rămânerea la putere a celor care sunt direct răspunzători de situaţia precară în care se află astăzi România şi de scăderea continuă a nivelului de trai al poporului român. În al doilea rând, protejarea marilor infractori care au dosare la D.N.A., prin blocarea acestora şi, implicit, continuarea jafului naţional, fără teama că vor răspunde cândva în faţa justiţiei. Pentru atingerea acestor deziderate, P.S.D. i-a reactivat pe dinozaurii de tristă amintire: Iliescu, Năstase, Mitrea, Şerban Mihăilescu şi alţii. Alianţa P.S.D.-P.N.L. este demult funcţională, deşi netransparentă şi ambiguă, aşa încât, legiferarea ei la tribunal nu ar mai surprinde pe nimeni. Cei doi miri politici aduc fiecare câte ceva la zestrea familiei. P.S.D. vine cu mireasa, bătrâna P.C., fostă P.U.R., pe care o prezintă drept fată mare, deşi este doar o băbăciune care a trădat, cândva, partidul lui Iliescu. Trustul de presă al lui Felix atârnă, însă, greu şi poate face uitată orice trădare. Aşa că protocolului de colaborare parlamentară, aflat în vigoare, îi va urma cu siguranţă o alianţă electorală. Din Călin, file de poveste, aflăm că nici şeful P.N.L. nu se lasă, şi i-a adus în partidul său, călare pe scuter, pe Emil Constantinescu şi pe Zoe Petre, adică Partidul "Acţiunea Populară" în întregul său, care a încetat, astfel, să mai existe, deşi mulţi se întreabă dacă a existat cu adevărat vreodată. Singurul nostru regret este că Emil Constantinescu a anunţat încă o dată că se retrage din politică. Dacă ar fi candidat la preşedinţie, avea asigurat un scor electoral de 1-2% care, de ce să nu recunoaştem, ne-ar fi creat o anumită stare de confort. Din zestrea P.N.L. va face parte, aşa cum se vorbeşte prin târg, şi P.N.Ţ.-C.D., care se lasă, însă, mai greu şi nu acceptă decât o alianţă electorală, de fapt un acord politic încheiat cu P.N.L., dar şi cu P.S.D. până în anul 2009. În acest fel, fără să sesizeze comicul de situaţie, Petre Mihai Miluţ, liderul P.N.Ţ.-C.D., speră ca partidul său să ajungă la guvernare, iar el să candideze din nou la preşedinţie. Deocamdată, liderii politici ai partidelor declarate adversare ale Partidului Democrat-Liberal se concentrează, aşa cum este şi firesc, asupra alegerilor locale, hotărând susţinerea reciprocă a lui Orban la Bucureşti şi a lui Ciuhandru la Timişoara. De alegerile parlamentare şi de soarta viitoarei guvernări se ocupă asiduu cabinetul din umbră al P.S.D., condus - nici nu se putea altfel - de Adrian Năstase. Nu ştim dacă iniţiativa lui Mircea Geoană, planul "a 13-a pensie - jumătate de Paşti, jumătate de Crăciun" va fi pus în aplicare de Guvernul Tăriceanu sau de Guvernul din umbră Năstase, dar suntem tare curioşi să aflăm şi care sunt sursele de finanţare ale marelui plan electoral. Personal, am identificat o singură sursă: averile celor care au propus şi care susţin acest proiect generos. Sunt sigur că există suficienţi bani pentru ca, pe lângă câte o jumătate de pensie, fiecare pensionar să primească de Paşti câte un miel, iar de Crăciun - câte un porc. Salutând această iniţiativă, pe care aş dori-o cât mai curând pusă în aplicare, închei, parafrazându-l pe Marian Vanghelie, un clasic în viaţă al genului epistolar: "Vă salut cu devotaţiune şi cu respect mutual." Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Domnul deputat Ştefan Baban este invitat la microfon şi-l rog pe domnul deputat Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să-şi pregătească intervenţia.
		Domnul Ştefan Baban: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Uite, taxa, nu e taxa ..." Domnul Băsescu, ca preşedinte al României, crede că în ţara asta au rămas doar oameni proşti sau neinformaţi. Şi când fac aceste afirmaţii grave prin natura epitetelor folosite mă gândesc la fariseismul, dar şi duplicitatea politică a domnului preşedinte. Mai zilele trecute a trimis o mică scrisoare - pentru că biletele au dispărut odată cu Elena Udrea de la Cotroceni - domnului prim-ministru, prin care îi solicita anularea/retragerea taxei auto, pe care, culmea ironiei, chiar el a promulgat-o la începutul anului 2007. Motivaţia acestui demers a arătat de fapt populismul cu care se înconjoară domnul Băsescu, mai ales acum, când s-au stabilit deja datele alegerilor locale. E normal ca din scaunul în care se află să dirijeze toate acţiunile politice, legale sau ilegale, pentru a asigura P.D.-L.-ului un culoar favorabil în obţinerea voturilor alegătorilor. Păi nu este acesta partidul creat de domnia sa? Nu este el un mic Dumnezeu şi poate face ce doreşte, pentru că şi poate, având în vedere prerogativele pe care le deţine! De ceea ce nu a ţinut cont domnul Băsescu a fost că aceşti cetăţeni ai României, care o duc fie mai bine, fie mai rău, dar tot nu trăiesc bine, vor pune o întrebare simplă: dacă nu a fost corectă stabilirea acestei taxe, de ce preşedintele ţării a promulgat-o printr-o lege? Şi de ce, tocmai peste un an şi ceva, a ajuns la concluzia că trebuie desfiinţată? Şi mai ales de ce în anul electoral 2008? Domnul preşedinte Băsescu a jignit pe oricine i-a stat în cale: pe parlamentari - 322 la număr -, pentru că au avut curajul să-i arate că nu deţine singur puterea; clasa politică, pe care a descris-o ca "o zoaie", uitând probabil că din acea zoaie face parte şi domnia sa, dar şi membrii partidului conceput pentru triumful personal; pe primul-ministru al României şi Guvernul acestei ţări, pe care i-a sabotat cum a putut, după ce P.D.-ul şi alţii s-au retras de la guvernare, iar acum, ultima dată, pe cetăţenii României, oameni simpli şi cu bun-simţ, indiferent de preocupările lor, prin manipularea acestei taxe auto. Ceea ce a uitat însă domnul Băsescu este faptul că românii totuşi mai dispun de inteligenţă, şi, după aproape 4 ani de când le-a promis că vor trăi mai bine, n-au înghiţit gogoriţa cu scrisoarea adresată premierului, care, fie vorba între noi, are şi el partea lui de vină, tot promovând variante şi variante de taxe auto, de primă înmatriculare, de poluare etc. şi au început să-şi pună întrebări vis-a-vis de acţiunile preşedintelui. Care, în ultimul timp, nu încearcă decât să muşamalizeze o imagine a unui om politic care a profitat şi profită împreună cu familia sa, de pe urma acestui stat: ştergerea unei datorii la bancă de 200.000 de dolari cu dobânzile aferente, fixarea pe funcţii-cheie în partidul creat a unor membri de familie, acordarea de facilităţi celor din anturajul său etc. "Să trăiţi bine", domnule preşedinte Băsescu! Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Domnul deputat Bentu urmează să ia cuvântul. Se pregăteşte domnul deputat Laurenţiu Mironescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal. Domnule Bentu, microfonul este al dumneavoastră.
		Domnul Dumitru Bentu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Washington". Chiar dacă subiectul central al acestor zile a fost - şi este - atacul virulent al preşedintelui asupra presei autohtone, atac declanşat în numele tatălui Băsescu, în declaraţia politică de astăzi ne vom referi la imaginea României văzută de pe malurile Potomacului. Raportul Departamentului de Stat pentru anul 2007, având ca temă respectarea drepturilor omului în ţara noastră, reliefează adevărata percepţie a oficialilor americani asupra societăţii mioritice în ansamblul său. Aflăm impresii pe care, în naivitatea noastră, credeam că le deţinem numai noi, impresii pe care le apreciam fie că nu pot depăşi arcul Carpatic, fie că se înneacă în Marea Neagră şi rămân strict în spaţiul autohton. Se arată, fără menajamente, că, sub tandemul Băsescu-Tăriceanu, justiţia a atins cele mai înalte cote de ineficienţă. Ingerinţa politicului în actul de justiţie nu mai este demult o excepţie, ci o regulă pe care actualii guvernanţi o aplică fără ezitare şi consecvent. Corupţia, la toate nivelurile, a devenit demult un brand de ţară. Abuzurile poliţiei şi ale aparatului de siguranţă civică se conjugă armonios cu "predispoziţia pentru mituire". Sunt enumerate şi alte "performanţe" de tip dâmboviţean: lipsa de protecţie a femeilor şi copiilor, discriminarea femeilor, oligarhizarea mijloacelor de informare în masă, discursul rasist faţă de minorităţile etnice, practicat de cuplul de gafeuri Băsescu-Cioroianu. S.I.E. şi S.R.I. sunt criticate pentru interceptările telefonice şi nu este ocolită nici Biserica Ortodoxă Română, deşi relaţiile interconfesionale sunt mult ameliorate. Stimaţi colegi, În urmă cu aproximativ un an, "experţi" în promovarea României, oriunde în lume, căutau cu febrilitate un vector de imagine care să atingă stadii înalte de reprezentativitate şi de identitate. S-a născut un termen straniu, printr-o asociere semantică preţioasă şi inadecvată - fabulospiritul. Iată-l renăscut din propria-i cenuşă şi convocat să tuteleze viaţa economică şi socială a unei ţări care nu reuşeşte să depăşească nivelul geografic al apartenenţei la Europa. Ne confirmă această tristă realitate şi colegii noştri de la capătul axei de noi inventate, cei de Wsashington. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule coleg.
		Îl invit la microfon pe domnul Laurenţiu Mironescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, şi rog să se pregătească domnul deputat Adrian Merka, din partea minorităţilor naţionale.
		Domnul Laurenţiu Mironescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. A fi cetăţean al României a devenit în ultimii ani o adevărată cursă a supravieţuirii sociale. Românii sunt acum membri ai familiei europene, situaţie care constituie o speranţă în plus că pot trăi mai bine. Realitatea este însă una destul de tristă şi mai ales neplăcută. Asta deoarece ei trebuie să plătească o mulţime de taxe, multe dintre ele - forţate. Incapacitatea guvernanţilor de a şti să administreze eficient banul public se reflectă asupra populaţiei. Nevoia acută de bani la buget a determinat guvernele de până acum să împovăreze pe cetăţenii României cu peste 300 de taxe, aşa cum arată unele statistici. Titlul unora dintre aceste taxe sună adeseori ridicol, fapt care stârneşte indignarea multor contribuabili, sătui de cantitatea de bani pe care trebuie să o dea anual către organele fiscale. Ceea ce este cel mai trist este faptul că, din păcate, nivelul de salarizare a rămas încă scăzut, raportat la nivelul de trai actual. Salariile au rămas scăzute, însă preţurile şi taxele au crescut de la an la an. Ca deputat în Parlamentul României, mi se aduc des la cunoştinţă nemulţumirile cetăţenilor, exasperaţi de ineficienţa actului de guvernare. Aceste taxe, exagerate ca număr şi ca valoare pecuniară, aduc prejudicii atât cetăţenilor, cât mai ales mediului de afaceri, baza oricărui stat cu economie de piaţă. Cum putem vorbi de creştere economică, în condiţiile existenţei atâtor taxe? În loc de atâtea obligaţii financiare, poate că ar trebui să crească eficienţa strângerii banilor la buget. Sau mai bine, de ce Guvernul nu se implică în încurajarea mediului de afaceri? O economie de piaţă funcţională va fi capabilă să susţină bugetul, iar aceste taxe, aflate într-un număr exagerat de mare, ar dispărea în mod natural. Ţările din Uniunea Europeană sunt mai degrabă preocupate să încurajeze creşterea şi stabilitatea economică. Ne întrebăm firesc: cum şi cât vor mai putea românii să plătească aceste obligaţii financiare? Rezultatul previzibil al acestei politici financiare greşite va fi acela că, în niciun caz, cetăţenii noştri nu vor trăi mai bine. De altfel, statisticile arată clar că românii emigrează în continuare în ţările Europei Occidentale, în căutarea unui trai mai bun, mai ales că statul român nu pare a fi interesat de păstrarea acestora în ţară, prin politici de încurajare a activităţii economice private. Guvernul preferă să împovăreze financiar pe cei rămaşi aici, din lipsa soluţiilor. Încet, dar sigur, vor apărea alte probleme legate de lipsa forţei de muncă calificate. Politica financiară a guvernanţilor seamănă de multe ori cu practicile medievale, când, ca să strângă bani la visterie, domnitorii inventau taxe, care mai de care mai ridicole ca denumire şi domeniu de aplicare. Tot istoria a demonstrat că aceste practici nu au dus la nimic bun, ci au creat mari tensiuni sociale. Este cel mai simplu să se impună noi taxe, atunci când actul administrativ şi guvernamental suferă de pe urma slabei pregătiri a corpului de funcţionari publici, incapabili să gestioneze politicile publice. Se pare că a trăi în România este un lux, dacă calculăm câţi bani trebuie să plătească cetăţenii şi mediul de afaceri. Mă întreb: ce oferă pentru cetăţenii săi acest Guvern? Respect, în niciun caz. Cel mult o mare de indiferenţă. Poate că nu ar trebui să se uite că, în definitiv, misiunea unui Guvern este să creeze condiţiile pentru ca cetăţenii săi să trăiască mai bine. Din păcate, ei, ca întotdeauna, trebuie să plătească cel mai mare preţ pentru greşelile care se tot fac de 18 ani încoace. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.
		Domnul deputat Adrian Merka este următorul vorbitor şi se pregăteşte domnul deputat Nicolae Popa, de la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră.
		Domnul Adrian-Miroslav Merka: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică se intitulează "Ondrej Stefanko (1949-2008)". Pe această cale, doresc să aduc la cunoştinţă şi să exprim regretele comunităţii slovace şi cehe din România, privind trecerea în nefiinţă, în luna februarie 2008, arenumitului om de cultură, scriitorului de etnie slovacă, domnul Ondrej Stefanko. Ondrej Stefanko a fost cea mai cunoscută personalitate a slovacilor din România în zilele noastre. S-a născut la 18 martie 1949 la Timişoara. A absolvit Facultatea de fizică-chimie. A fost activ în mai multe sfere ale vieţii slovacilor din acest mediu geografic, fapt vizibil mai ales după anul 1989. A fost membru fondator al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, a cărei preşedinte şi prim-vicepreşedinte a fost de-a lungul mai multor mandate. În perioada 1990-1996 a lucrat ca redactor-şef al revistei "Naše snahy" (pe care a înfiinţat-o), până în anul 2008 ca redactor-şef al revistei bilingve "Oglinzi paralele"-"Rovnobežné zrkadlá", a revistei slovacilor din Serbia, Ungaria şi România "Dolnozemský Slovák" şi directorul Editurii "Ivan Krasko". A fost membru al Uniunii Scriitorilor din 1981, membru de onoare al Societăţii Scriitorilor din Slovacia şi al Comunităţii Scriitorilor din Slovacia. În perioada 1976-1990 a fost preşedintele Cenaclului literar "Ivan Krasko", iar din 1994 a fost preşedintele Societăţii Culturale şi Ştiinţifice "Ivan Krasko". A debut cu poezie în revista "Familia" în anul 1971. A publicat următoarele volume: De poezie: Dva hlasy (Două voci, împreună cu Ivan Miroslav Ambruš, Bratislava 1977), Stojím pred domom (Stau în faţa casei, 1980), Rozpaky (Îndoieli, 1983 - premiul Uniunii Scriitorilor), Dva hlasy II. alebo dvojhra pre styri oči a dve perá (Două voci II sau joc în doi pentru patru ochi şi două condeie, împreună cu Ivan Miroslav Ambrus, 1987), Rostul întrebărilor (traducerea Ivan Miroslav Ambrus, Corneliu Barborică şi autorul, 1987), Reptajúca pokora (Smerenia cârtind, 1993), Zjavenie Jána. Zavádzajúce podobenstvá (Apocalipsa lui Ioan. Amăgitoare parabole, 1995 - premiul Filialei din Arad a Uniunii Scriitorilor), Doma (Acasă, 1996 - premiul Filialei din Arad a Uniunii Scriitorilor), V kruhu (În cerc, 1997), Nepokorený aj v slove (Nesupus şi în cuvânt, 1999), Nesupus nici în cuvânt (versuri alese în versiunea românească a autorului, 1999), Poďmeze sa pohrat s versom (Hai să ne jucăm cu versul, 2000), Putovanie hrdzavou krajinou (Călătorind prin peisajul ruginit, Bratislava 2000). De proză: Desat strelených rozprávok (Zece poveşti trăsnite, 1986). Eseuri şi publicistică: sžachetný erb bláznov (Blazonul nobil al nebunilor, 1996), Zo zápisníka kacíra nadlackého. Oklebetené koláze a verse (Din însemnările unui eretic nădlăcan. Colaje clevetite şi versuri, 1997). Studii, bibliografii: Slovník slovenských spisovatežov z Dolnej zeme (Dicţionarul scriitorilor slovaci din Iugoslavia, Ungaria şi România, Bratislava 1994), Pokus o bibliografiu knizných vydaní slovenských autorov zijúcich a pôsobiacich na území súčasného Rumunska (O bibliografie a ediţiilor de carte ale autorilor slovaci care az trăit şi activat pe teritoriul actual al României, 1995), Bibliografia písomných zdrojov o Slovákoch a Čechoch v Rumunsku (Bibliografia surselor scrise despre slovacii şi cehii din România, în colaborare cu Pavel Hlásnik, 1995), Jean Grosu: Bibliografie personală. 1971-1995. (în colaborare cu Dagmar Mária Anoca, 1995), Osobná bibliografia. 1971-1995 (Bibliografie oersonală, 1996), Sprievodca o Slovákoch v Rumunsku (Ghid despre slovacii din România, 1998), Ghid despre slovacii din România (1998), Atlas žudovej kultúry Slovákov v Rumunsku - Atlasul culturii populare a slovacilor din România (în colaborare, 1998), Pohžadaj korene svoje. Opovázlivé pokusy jedného diletanta (Caută-ţi rădăcinile. Încercările trufaşe ale unui diletant, 1998), O bibliografie adnotată (1999). Îngrijiri de ediţii: Variácie 2-14 (Variaţiuni, vol. 2-13, Bucureşti 1980-1994, vol. 14, Bucureşti-Nădlac 1996), Mihai Eminescu: Poezii alese - Výber z poézie. Prelozil - Traducerea: Karol Strmeň (1994), Dve kroniky (Două cronici, 1995), Pamätnica. 50 rokov slovenského stredného skolstva v Rumunsku - Memorial. 50 de ani de învăţământ liceal cu limba de predare slovacă din România (1995), Andrej Severíni: Cintorín slonov a paralelné zrkadlá (Cimitirul elefanţilor şi oglinzi paralele, 1995), Corneliu Barborică: Pohžady, rozhžady a solilokviá (Privelişti, orizonturi şi solilocvii, 1995), Silvia Niţă-Armaş: Slovenské nárečie v rumunskom Banáte (Dialectul slovac în Banatul românesc, 1996), Jozef Gregor Tajovský: Nadlacké dielo (Opere nădlăcane, 1996), Ondrej Seberíni: Dielo. Zv. I.-II. (Opere, vol. I-II, 1996-1997), Gustav Augustíny: Malý Paríz (Micul Paris, 1997), Ján Kapusniak: Bodonos po stopách svojich predkov (Budoiul pe urmele strămoşilor săi, 1997), Michal zilinský: Dejiny mestečka Sarvas a opis jeho pomerov (Istoria orăşelului Sarvas şi a celor de acolo, 1997), Mária stefanková: Odev nadlackých Slovákov (Portul slovacilor din Nădlac, 1997), Rozhovory s bátom Slaninkom a bátom Kostokom (De vorbă cu unchieşul Slaninka şi unchieşul Kostok, 2000). Traduceri în limba slovacă: Ioan Flora: Telesný svet (Lume fizică, Novi Sad 1983), Dumitru Radu Popescu: Modrý lev (Leul albastru, în colaborare cu Milan Resutík, Bratislava 1988), Slavco Almăjan: Otáčavý labyrint (Labirintul rotativ, Novi Sad 1990), źudovít Haan, Daniel Zajac: Dejepis starého i nového Nadlaku (Istoria Nădlacului vechi şi nou, 1994), Florin Bănescu: źudia a vlci, kostoly i lipy (Oameni şi lupi, biserici şi tei, 1996), Paul Dancu: Kolonizovanie Slovákov do satmárskej, ugočskej a marmarosskej zupy v 18. a začiatkom 19. storočia (Colonizarea slovacilor în comitatele Satu Mare, Ugocea şi Maramureş în secolul XVIII şi începutul secolului XX, 1997), Nichita Stănescu: Sunt pata de sînge - Som krvavá skvrna (1998), A. E. Baconsky: Mŕtvoly vo vzduchoprázdne a Sebastianov koráb (Cadavre în vid şi Corabia lui Sebastian, Nădlac-Bratislava 2000), Ion Mircea: Zalesnená pyramída a iné básne (Piramida împădurită şi alte poezii, 2000), Petre Stoica: Krotká archeológia (Arheologie blândă, Nădlac-Bratislava 2001), Zelené mlieko roviny. 5 rumunských básnikov z Vojvodiny (Laptele verde al câmpiei. 5 poeţi români din Voivodina, Nădlac-Bratislava 2001). Traduceri în limba română: Vincent sikula: Maistorii (în colaborare cu Florin Bănescu, 1983), Pažo Bohus: Traşi prin inelul vieţii (Panciova, 1984), Vítazoslav Hronec: Oţelul public (1988), Anton Hykisch: Adoraţi regina (în colaborare cu Florin Bănescu, 1991), Călătorind în ţara făgăduinţei (antologie de poezie slovacă contemporană, 1997), Ivan Miroslav Ambrus: În linişte ninge cu cuvânt (1997), Dagmar Mária Anoca: Devin mută precum ceilalţi (1997), Adam Suchanský: În plină criză de creaţie (1998), Taina lui Pavel Hron. Antologie de proză slovacă modernă şi contemporană. Vol. I-II. (autorul antologiei şi cotraducător, 1999), Miroslav Válek: Mi-ar plăcea să fiu un faraon cu ochiul de acat (2000), Pavel Vilikovský: Calul la etaj, orbul în Vráble (în colaborare cu Florin Bănescu, 2000), Ivan strpka: Rovinsko, sud-vestul. Moartea mamei (2000), Bohumil Hrabal: Ore de dans pentru vârstnici şi avansaţi (2000), Ján Lenčo: Cronica didactică a dinastiei de Hohenzollern (2000), Bohumil Hrabal: Barbarul tandru (în colaborare cu Florin Bănescu, 2000), Bohumil Hrabal: Prea zgomotoasa singurătate (în colaborare cu Florin Bănescu, 2000), Herbarium pannoniensis. 5 poeţi slovaci din Voivodina (2000), Ján Ondrus: Înghiţind firul de păr (2001), Bohumil Hrabal: Acest oraş este în grija comună a locuitorilor săi (în colaborare cu Florin Bănescu, 2001). Pentru activitatea sa atât de vastă, Ondrej Stefanko a primit mai multe premii. În anul 2000 i-a fost înmânat gradul de ofiţer de către însuşi preşedintele României. Cineva cândva a spus: "Ceea ce facem pentru propria noastră persoană moare împreună cu noi, dar ceea ce facem pentru alţii rămâne veşnic". Astfel, pentru tot ce a făcut, Ondrej Stefanko a rămas veşnic în memoria minorităţii slovace şi cehe din România. Dumnezeu să-l odihnească! Vă mulţumesc. (Au fost consemnate şi paragrafele necitite, incluse în materialul prezentat la preşedintele de şedinţă.)
		Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule coleg.
		Îl invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Popa şi se pregăteşte doamna Adriana Mihaela Rusu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
		Domnul Nicolae Popa: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică se referă la ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, protestele agricultorilor care se simt jecmăniţi de comercianţi. Este foarte greu să explici unui ţăran sau fermier care munceşte de dimineaţă până seara, că litrul de lapte pe care-l obţine cu atâta trudă nu-l poate vinde cu mai mult de 6.000-7.000 lei vechi pe litru, în condiţiile în care pe rafturi, în alimentare şi în marketuri, litrul de lapte, se vinde între 20.000 şi 45.000 lei vechi pe litru. Cine câştigă din treaba acesta? Răspunsul este simplu: procesatorii, adică fabricile de lapte şi intermediarii, adică supermarketurile. Tot acest sistem nu se răsfrânge, însă, doar asupra producătorilor, care primesc un preţ mai mic decât cel meritat probabil, dar şi asupra populaţiei, care este nevoită să scoată mai mult din buzunar pentru a cumpăra aceste alimente. Cu ce or fi greşit oamenii aceştia, ca să fie trataţi într-o asemenea manieră? La această întrebare trebuie să dea răspuns cei care beneficiază de acest produs şi-l prelucrează. Avem situaţii de acest gen mai în toate fabricile de lapte, care achiziţionează laptele, vă spuneam, la un preţ derizoriu, deşi acesta este în conformitate cu standardele de calitate prevăzute de lege. Decât să se cumpere lapte din Ungaria, Polonia şi de prin alte ţări, eu cred că ar fi mult mai bine să-i ajutăm pe producătorii de lapte de la noi, să-i încurajăm să producă atât lapte cât avem nevoie şi în condiţii de plăţi convenabile pentru ambele părţi. Dacă lucrurile vor merge în acelaşi ritm şi atitudinea marilor consorţii monopoliste de prelucrare a laptelui şi a intermediarilor va rămâne la fel, atunci vom fi martorii pasivi ai falimentului zootehniei româneşti. Este clar că aceste practici monopoliste trebuie să înceteze şi să se creeze nişte relaţii contractuale ferme şi parteneriate bazate pe respect şi pe fundamentul real al economiei de piaţă, în care ambii parteneri trebuie să câştige. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a luat în discuţie această gravă situaţie şi, începând din această săptămână, vom avea întâlniri cu producătorii, procesatorii şi reprezentanţii supermarketurilor, pentru a ajunge la un acord între cei trei parteneri şi, bineînţeles, pentru dezamorsarea situaţiei conflictuale. De asemenea, vom cere Consiliului Concurenţei să verifice modul în care se formează profitul atât la procesatori, cât şi la intermediari, elementele de cost, pentru a stopa acest gen de comerţ gangsteresc. Noi nu putem stabili preţuri minime, acest lucru fiind împotriva regulilor unei pieţe libere concurenţiale. Acest lucru contravine şi prevederilor constituţionale unde, la art.44 se spune că "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită...". Putem, însă, interveni pentru a nu permite crearea unui monopol al procesatorilor şi al supermarketurilor în acest sector foarte sensibil şi vom încerca să asigurăm condiţii egale pentru toţi participanţii la jocul economic. De aceea, vom folosi toate pârghiile şi instrumentele de control, pentru a pune la punct această situaţie care se pare că a cam scăpat de sub control. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule deputat.
		Doamna Adriana Rusu a depus în scris. O invit la microfon pe doamna Monalisa Găleteanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi se pregăteşte domnul deputat Dan Grigore, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal. Doamna colegă, microfonul este al dumneavoastră.
		Doamna Monalisa Găleteanu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, În această dimineaţă, am să mă refer la subfinanţarea armatei române. Armata română - simbolul stabilităţii ţării şi al neatârnării neamului, parcurge în prezent un proces de restructurare care vizează, în principal, reducerea personalului şi eficientizarea activităţii. Toate cele trei forţe constitutive: navale, aeriene şi terestre sunt supuse acestui proces de reformă în vederea dezvoltării unei capacităţi de apărare solidă, credibilă şi compatibilă cu standardele NATO. În contradicţie cu angajamentele asumate de România, ca stat membru al N.A.T.O., în ceea ce priveşte modernizarea înzestrării tehnice şi tactice a armatei, executivul a decis pentru anul 2008 diminuarea procentului din p.i.b. alocat Ministerului Apărării până la 1,91%. Este evident faptul că, în aceste condiţii, continuarea reformei organismului militar şi îndeplinirea tuturor obiectivelor externe angajate de România pentru integrarea politico-militară în structurile de securitate şi apărare europene şi euro-atlantice devin deziderate greu de realizat. Subfinanţarea legiferată prin bugetul alocat armatei în anul 2008 reprezintă dovada neglijenţei actualului Guvern faţă de importanţa rolului armatei române pe scena politică actuală internă şi internaţională, cu atât mai mult cu cât România trebuie să confirme standardele euro-atlantice ale competenţelor sale în domeniul militar în cadrul summit-ului NATO pe care îl găzduieşte în acest an. Partidul Social Democrat consideră că rolul imperativ al micşorării constrângerii bugetare aplicate sectorului de apărare, constrângere survenită ca urmare a incapacităţii executivului de a realiza starea incalificabilă în care este astfel târâtă astăzi armata română, trebuie înţeles şi respectat în contextul politic actual în care este ancorată România. Imaginea sumbră şi crudă a realităţii româneşti, pe fondul unui blocaj politic generator de haos instituţional, este sesizată şi analizată de către delegaţii care vor fi prezenţi la summit-ul organizat în mai puţin de două săptămâni la Bucureşti, fapt care poate genera oricând deservicii interesului naţional al României. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, doamna deputat.
		Domnul deputat Dan Grigore, şi se pregăteşte ultimul vorbitor - domnul deputat Costache Mircea, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Domnule deputat, o să vă rog să vă sintetizaţi intervenţia.
		Domnul Dan Grigore: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Voi respecta solicitarea dumneavoastră. Stimaţi colegi, Sub pretextul unor concursuri legale, P.N.L. Ialomiţa îşi plasează membrii marcanţi la conducerea instituţiilor publice. Deşi după integrarea României în Uniunea Europeană se vorbeşte din ce în ce mai mult despre modernizarea şi, mai ales, despre depolitizarea administraţiei publice, dar şi de necesitatea transformării serviciilor publice în servicii moderne şi eficiente, în care accesul la funcţiile publice să se facă pe principiile transparenţei, competenţei şi egalităţii de şanse, aceste deziderate sunt încă departe de a fi regăsite în realitate. Un exemplu elocvent îl reprezintă situaţia creată la nivelul Gărzii de Mediu a judeţului Ialomiţa, unde, sub pretextul reorganizării instituţiei, a fost organizat un concurs pentru desemnarea conducerii acesteia, concurs care a permis actualei puteri să îşi plaseze oamenii în funcţii importante. În mod absolut întâmplător, acest concurs a fost câştigat de directorul Cancelariei Prefectului Ialomiţa, membru marcant al P.N.L. Ialomiţa, care a reuşit să învingă un comisar cu experienţă în domeniu şi cu rezultate remarcabile, dar care - din păcate pentru el - este membru P.D.-L. Se pare că experienţa, competenţa şi rezultatele bune obţinute în activitatea desfăşurată la conducerea unei instituţii nu au contat în faţa carnetului de membru P.N.L. Fostul comisar al Gărzii de Mediu, membru P.D.-L., a denunţat faptul că acest concurs a fost aranjat şi s-a desfăşurat pe criterii politice, şi chiar a depus o contestaţie care va fi soluţionată de o comisie din care face parte - culmea ironiei! - chiar un reprezentant al Prefecturii, instituţie din care provine actualul comisar-şef al Gărzii de Mediu, ce va fi numit în urma concursului promovat. În mod cert, această contestaţie nu va schimba cu nimic datele problemei, urmând ca fostul director al Cancelariei Prefectului să fie numit oficial în funcţia de comisar-şef al Gărzii de Mediu Ialomiţa. Este inacceptabil că actuala guvernare încearcă, şi din fericire reuşeşte, să-şi plaseze oameni mai mult sau mai puţin competenţi în funcţii importante, folosindu-se de pretexte aşa-zis legale, cum ar fi reorganizarea unei instituţii. Aceste practici aduc serioase deservicii calităţii actului administrativ în ansamblu şi ar trebui înlăturate cât mai rapid din peisajul politico-administrativ românesc. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule coleg.
		Îl rog pe domnul deputat Costache Mircea să încerce să-şi sintetizeze într-un minut declaraţia politică. Aveţi microfonul, domnule coleg.
		Domnul Costache Mircea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Prin urmare: "Cine a îngenuncheat România?" Cu excepţia unor fârlifuşi, cărora le lasă gura apă după chilipiruri fără muncă şi cu ochii tot după furat, când îi întrebi pe români dacă le place cum merg lucrurile în ţară, dacă sunt mulţumiţi de viaţa pe care o duc, de salarii, de pensii, de bursele elevilor şi studenţilor, de preţul medicamentelor, alimentelor, al căldurii, al gazului, al curentului electric, mai toţi sunt revoltaţi. Nu numai nemulţumiţi, ci de-a dreptul scandalizaţi de nesimţirea guvernanţilor care nu mai ştiu altceva, nu ştiu să producă un cui sau o roşie, ştiu doar să pună biruri, taxe, impozite şi să mărească mereu preţurile la toate. Dacă mergi mai departe şi vrei să afli cine cred ei - cetăţenii - că se face vinovat pentru aceste lipsuri, pentru că unele sate nu au nici acum lumină electrică, apă, drumuri, dispensar, îţi spun cu toţii că vinovaţi sunt, în mod normal, aceia care în loc să conducă, să administreze, să guverneze - ca demnitari responsabili de soarta a milioane de suflete, au ştiut doar să fure, să-şi facă vile, palate, să strângă averi, să petreacă prin străinătate, să le cumpere odraslelor lor maşini scumpe, să huzurească, să se destrăbăleze. Într-un cuvânt: să-şi bată joc în fel şi chip de oamenii ţării care le-au dat votul, de aceia care le-au dat ţara pe mână ca s-o facă praf şi pulbere. Ei bine, dacă aşa stau lucrurile, şi ele chiar aşa stau, atunci cum se poate explica faptul că de fiecare dacă când vin alegerile şi când peste tot în lume se face bilanţul guvernării, oamenii noştri par să uite ca prin farmec totul şi îşi dau mereu votul, încredinţându-şi viaţa tot în mâinile acelora care au jefuit, au prăduit, i-au dispreţuit şi i-au umilit până acum. Unii se scuză că nu ştiu ce au făcut concret aceia care au confundat intenţionat verbul "a guverna" cu "a jefui" şi "a trăda" interesul naţional. Cum să nu ştie concret? Există un mod mai concret şi mai real decât ceea ce simţi pe propria piele? Prin urmare, se întâmplă ceva grav, ceva rău cu poporul nostru. După aproape două decenii de jaf şi anarhie, el pare să nu înţeleagă ce rol uriaş are pentru viaţa noastră, pentru viitorul copiilor şi al naţiunii votul dat o dată la patru ani. Prăduitorii, învârtiţii, marii îmbogăţiţi la umbra acestui vot popular au adus ţara în pragul falimentului economic, al declinului moral şi chiar al dezmembrării teritoriale. Că vrem să recunoaştem ori nu, suntem vinovaţi cu toţii, de sus până jos şi de jos până sus, de dezastrul naţional, de starea de înapoiere economică şi de degradare morală în care am ajuns azi. Nu exploziile sociale, nu mişcările de stradă, nu tulburările, ci votul democratic i-a adus pe alţii la prosperitate şi la o viaţă demnă. Se vor trezi, în sfârşit, românii la alegerile care vor urma? Mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule coleg.
		Domnule deputat Sorin Paveliu, aveţi exact 30 de secunde; vă rog să vă încadraţi în acestea.
		Domnul Marian Sorin Paveliu: Vă mulţumesc mult de tot, domnule preşedinte de şedinţă. În scurta mea intervenţie de astăzi vreau să mă refer la: "Pactul pentru sănătate - o necesitate". În ultimele două săptămâni, Partidul Social Democrat a mediatizat intens ideea unui pact naţional pentru sănătate. În primul rând, aş vrea să subliniez că ideea a început cu stângul, pentru că s-a pornit o polemică indirectă cu preşedinţia României, unde funcţionează şi în prezent o comisie care are ca obiectiv tocmai finalizarea unui asemenea pact. În al doilea rând, se pune problema dacă avem nevoie de un pact pentru sănătate. Evident că da, însă nu trebuie să vizeze sub nicio formă elementele de guvernare, aşa cum am văzut în materialul preliminar al Partidului Social Democrat. A intra în elemente de guvernare înseamnă să dai imediat şi răspunsuri la întrebări incomode, cum ar fi: de ce nu aţi susţinut moţiuni pe sănătate?, care au avut tocmai astfel de obiective legate de guvernare. A treia întrebare şi ultima este dacă poate fi elaborat acest pact de oameni politici. Părerea mea este că nu. Oamenii politici poartă povara nerealizărilor lor individuale, dar şi ale partidului pe care-l reprezintă, în planul politicii sanitare. Totuşi, ca om preocupat profund de schimbarea în bine a sistemului sanitar, salut intenţia atât a Partidului Democrat, cât şi a Partidului România Mare de a achiesa la întocmirea şi semnarea unui asemenea pact pe sănătate şi aştept cu interes ca mişcarea lor să se şi concretizeze într-un dialog pe această temă. Vă mulţumesc.
		Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc şi eu, domnule coleg.
		Stimaţi colegi, Am avut astăzi, în cele 91 de minute alocate declaraţiilor politice, posibilitatea de a audia 22 de declaraţii politice de la microfonul Camerei şi 57 de declaraţii politice depuse în scris, la Secretariatul Camerei. Astfel, următorii colegi din partea Grupului Partidului Social Democrat au depus în scris declaraţia politică: Florin Iordache, Filip Georgescu, Gheorghe Chiper, Marian Săniuţă, Iuliu Nosa, Mihai Apostolache, Viorel Pupeză, Mircea Duşa, Costică Macaleţi, Victor Sanda, Ioan Munteanu, Vasile Puşcaş, Minodora Cliveti, Vasile Soporan, Adriana Mihaela Rusu, Mirela Adomnicăi şi Alecsandru Ştiucă. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal: Sandu Capră, Ovidiu Silaghi, Horea Uioreanu, Relu Fenechiu, Ion Luchian, Horia Toma, Dan Motreanu, Rareş Mănescu, Gheorghe Dragomir şi Mircea Ciopraga. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal: Mircea Coşea, Dănuţ Liga, Ioan Oltean, Cezar Preda, Graţiela Iordache, Ionela Bruchental, Mircea Man, Alexandru Mocanu, Aurel Olarean, Ioan Dumitru Puchianu, Petre Străchinaru, Tudor Constantin, Daniel Buda, Viorel Oancea, Bogdan Cantaragiu, Constantin Igaş, Marius Rogin, Petru Movilă, Cosmin Popp. Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare domnul deputat Paul Magheru. Din partea Grupului parlamentar al UDMR domnul Antal Árpád. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator domnii deputaţi: Eduard Raul Hellvig, Ionica Popescu, Lia Ardelean, Ioan Ţundrea, Constantin Faina, Vlad Hogea, Bogdan Ciucă. Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat, iar din partea Grupului de deputaţi fără apartenenţă la un partid politic, domnul deputat Mircia Giurgiu. Cu acestea îngăduiţi-mi, stimaţi colegi, prin bunăvoinţa dumneavoastră să vă mulţumesc pentru cele 95 de minute scurse de la deschiderii şedinţei, să vă doresc o zi bună tuturor şi să ne revedem la partea a doua a şedinţei, când vor intra în dezbatere celelalte puncte de pe ordinea de zi. Vă mulţumesc. O zi bună, tuturor!
		(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)
		Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Declaraţie politică: "Războiul cu tonomatele". Zilele trecute, preşedintele Traian Băsescu a atacat dur presa, declanşând un alt război al declaraţiilor. Întrebarea care se impune este cu cine şi pentru cine se poartă, de fapt, această luptă. Mass-media, deşi atacată în mod direct, este doar o victimă colaterală într-un război în care jurnaliştii nu sunt protagoniştii principali. Atraşi în cursă, aceştia se aşează în front, în timp ce bătălia se dă în altă parte. Căci, nu libertatea presei este subiectul, ci influenţa asupra publicului. Sub aparenţa unei bătălii pentru libertatea de exprimare, asistăm la debutul tumultuos al campaniei pentru alegerile locale şi parlamentare. Preşedintele Traian Băsescu foloseşte presa ca pe o armă redutabilă, pentru a reveni în atenţia electoratului, pe care a început să-l piardă. Pe de altă parte, între campaniile electorale, cetăţeanul dispare, iese din decor. Traian Băsescu priveşte politica, jocul politic, ca pe unul de fotbal. Şi, nici măcar unul care să se desfăşoare după reguli de fair-play. Tot ce contează este cum să-i faulteze, cum să-i oprească pe ceilalţi. Cetăţeanul este ignorat în această perioadă, dar trezeşte interes în preajma alegerilor. Cu el şi pentru el poartă preşedintele Traian Băsescu acest război, folosindu-se de presă, pentru a cuceri electoratul. Asta este tot ceea ce contează pentru preşedinte, procentele electorale, pentru câştigarea cărora acţionează machiavelic, atacând instituţiile prin care se exercită puterea statului: Parlament, Guvern, Justiţie. Iată că a venit şi rândul celei de-a patra puteri din stat - presa - căreia i s-a lipit aceeaşi etichetă băsesciană: corupţia. După cei 322 de parlamentari, acum ţintele preşedintelui sunt "mogulii" din presă şi tonomatele. Chiar dacă cele semnalate de preşedinte referitoare la presă ar constitui o problemă reală, rezolvarea ei nu se poate face decât instituţionalizat. Când corupţia va fi cât de cât sub controlul legii, când instituţiile statului vor fi puternice, democrate şi respectate, atunci puterea "mogulilor" şi dictatura tonomatelor va fi diminuată. Este adevărat, aşa nu se câştigă procente electorale pe termen scurt. Iar alegerile bat la uşă.
		Domnul Marian Florian Săniuţă: Declaraţie politică: "Minciuna are picioare scurte". Cu litere de o şchioapă, ziarele "portocalii" titrau în toamna anului 2004 despre o aşa-zisă megaescrocherie a Guvernului Năstase, respectiv încheierea unui contract cu concernul european E.A.D.S. privind securizarea frontierelor României, viitoare membră a U.E., aflată atunci în plin proces de încheiere a negocierilor de aderare pentru capitolul 24 J.A.I. Aceleaşi ziare, partizane ale opoziţiei, aveau mai apoi să califice vizitele unor înalţi demnitari, ai statelor francez şi german, ca ocazii "de a-şi lua tainul" de aici, de pe meleagurile unde nu cresc portocalii. După doi ani, în decembrie 2006, aceleaşi ziare nu au scris, nici măcar un rând, despre închiderea de către Parchet a pomposului dosar E.A.D.S., dosar deschis la ordinul demnitarilor care au preluat puterea politică în România, făcând promisiuni despre "Dreptate şi Adevăr". Să fi fost un gest întâmplător, sau această "tăcere asurzitoare" ascundea de fapt altceva? Ei, bine, da, o cârdăşie politico-jurnalistică a ieşit în evidenţă atunci când în 2007 un "distins" jurnalist a fost dovedit, de aceeaşi presă portocalie, de implicare în afaceri cu tehnică din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Or, chiar acest jurnalist a desfăşurat direct sau prin interpuşi, se pare, campanii de presă în care Guvernul României şi Concernul European E.A.D.S. erau pur şi simplu demonizate, exact în momentele de decizie ale negocierii sau renegocierii unui contract absolut legal şi necesar atingerii scopului de a deveni ţară membră a U.E. şi a spaţiului Shengen. Din păcate, acest contract a fost folosit în campania electorală din 2004 şi, după aceea, ca armă de luptă împotriva P.S.D., şi pentru construirea unei imagini pozitive a unor lideri politici ce nu puteau conduce spre performanţă structuri ale statului român. Ca şi celelalte dosare anti P.S.D., şi dosarul E.A.D.S. a fost unul "politic", instrumentat "la comandă". Prin Rezoluţia nr.119/P/2005/24 noiembrie 2006, a D.N.A., "s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei împotriva cărora M.A.I. a înaintat plângere penală, în 2005, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.248 Cod penal, raportat la art.2481 Cod penal şi art.181 din Legea nr.78/2000, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor mai sus-menţionate". De ce oare, cei care şi-au făcut imagine pe baza acestui contract al statului român nu au mai organizat conferinţe de presă şi adevărate execuţii politice la televizor? Răspunsul este simplu: pentru că minciuna are picioare scurte. Însuşi şeful Corpului de Control al ministrului de interne nu şi-a însuşit rezultatele unui act de control făcut la ordin, în baza căruia s-a făcut plângerea penală împotriva unui grup de ofiţeri superiori ai M.A.I., preferând să treacă în rezervă decât să fie părtaş la aşa ceva. Pentru onoarea acestor ofiţeri ai statului român, unii dintre ei fiind chestori de diferite ranguri, doresc să lămuresc opinia publică asupra acestui contract, ce va aduce totuşi cetăţenilor români deplina libertate de mişcare în Europa, chiar dacă mai târziu, datorită incompetenţei unor demnitari, de după 2004, şi chiar dacă mai scump, datorită aceleiaşi incompetenţe. Contractul pentru securizarea frontierelor României a fost încheiat la data de 12 august 2004, în deplină concordanţă cu prevederile legislaţiei române, respectiv O.U.G. nr.60/2001 şi H.G. nr.1186/2001, cadru legislativ aliniat acquis-ului comunitar şi rămas nemodificat până la momentul aderării României la U.E., în baza căruia s-au efectuat toate achiziţiile în domeniile speciale între anii 2001 - 2004. Modul de atribuire a contractului a respectat "directivele" comunitare în domeniul achiziţiilor publice (92/50/C.E. privind achiziţiile publice în domeniul serviciilor, 93/36/CE privind achiziţiile publice în domeniul produselor, 93/37/CE privind achiziţiile publice în domeniul lucrărilor, 93/38/CE privind achiziţiile publice în sectoarele speciale). Potrivit acestora, atunci când contractul este declarat "secret", sau executarea acestuia trebuie însoţită de măsuri speciale de securitate, în conformitate cu prevederile legale ale statului-membru în cauză, sau în cazul în care protejarea intereselor esenţiale ale statului o cere, autoritatea contractantă nu are obligaţia de a aplica prevederile directivelor U.E. Aceste clauze se aplică de toate ţările membre. Cu toate acestea, M.A.I. a respectat toate prevederile legale în materie, chiar dacă în 2004 România nu devenise, încă, membru U.E. În ceea ce priveşte atribuirea caracterului "secret", Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat (SISF) face parte din categoria sistemelor care implică apărarea naţională, ordinea publică şi siguranţa naţională, accesul la astfel de date trebuind să respecte Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi H.G. nr.585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate. De altfel, şi acum acest contract este clasificat "secret de serviciu", în conformitate cu legea română, în ciuda circului mediatic din anul 2005. Mult timp s-a spus, pe diferite canale media, că soluţia tehnică aleasă pentru sistemul de comunicaţii nu respectă standardul european şi că astfel România ar intra în U.E. cu un sistem tehnic de comunicaţii incompatibil. Nimic mai fals. Ziariştii "portocalii" nu au dorit să asculte argumentele specialiştilor în acest domeniu. Se apropia campania electorală şi erau şi "interese de breaslă", după cum am văzut, şi bani, mulţi bani investiţi în campanii de presă. În permanenţă, specialiştii ministerului au încercat să explice diferenţele, avantajele şi dezavantajele dintre un sistem de comunicaţii "comercial" şi unul de "securitate", respectiv Tetra vs. Tetrapol. Un simplu click pe internet ar fi rezolvat problema. Însăşi Comisia Europeană la Bruxelles utiliza o reţea de comunicaţii Tetrapol. Nu respectau oficialii europeni recomandările Comisiei Europene? Pe de altă parte, din 1996, România dispunea de o reţea de comunicaţii Tetrapol, în valoare de peste 150 milioane de dolari, reţea ce putea fi upgradată şi extinsă prin contractul încheiat în 2004. Dar, cine să asculte şi acest "mic amănunt"? De altfel, reţeaua Phoenix şi-a demonstrat capacitatea cu ocazia vizitelor Papei Ioan Paul al II-lea, în 1999, şi G.W. Bush, în 2002, în ţara noastră. Ar fi utilizat serviciile secrete şi, în special, cele americane, o reţea de comunicaţii aparţinând României, dacă aceasta nu era sigură? Sau acesta era un argument că România avea nevoie de extinderea unui sistem de radiocomunicaţii de securitate, folosit şi de trupele N.A.T.O. pe teatrele de operaţiuni? Interesant este şi faptul că nimeni nu a dorit să ia în considerare şi experienţa unor ţări din "primul val", cum ar fi Slovacia şi Cehia, unde există reţele de radiocomunicaţii în domeniul siguranţei naţionale furnizate de acelaşi concern european, care astăzi intră pe piaţa americană cu tehnică de ultimă generaţie, aşa cum nimeni nu a dorit să asculte experienţa Germaniei sau a Franţei în domeniul siguranţei naţionale. Un alt subiect de dispută electorală şi media, în 2004, l-a constituit valoarea acestui contract. Titluri şi declaraţii-şoc vorbeau despre 1 miliard de euro. Însuşi preşedintele ţării într-un interviu, în cursul anului 2005, pomenea de 1,2 miliarde de euro. În realitate, preţul negociat cu partenerul european de partea română a fost de 650 milioane euro pornind de la o ofertă de 692 milioane euro, fapt aprobat printr-o hotărâre de Guvern, prin care se stabilea în condiţiile contractării unui împrumut extern pentru finanţarea acestui contract, suma de 650 milioane de euro ca fiind plafonul aprobat de Guvern. Actul normativ nu a fost nici măcar atacat în contencios. Deci, nu puteau fi decât probleme politice. De altfel, acest contract, în integralitatea clauzelor sale, a făcut obiectul avizării sale de Grupul Interministerial Român pentru Managementul Frontiere de Stat, din care făceau parte, pe lângă principalele ministere cu atribuţii în domeniu, şi serviciile secrete. Niciun moment decizia nu a fost una luată în grup restrâns, ci dimpotrivă, specialiştii, şi nu politicienii, au avut dreptul la opinii de specialitate. Este drept că, atunci când s-a trecut la renegocierea "la ordin" a acestui contract, valoarea sa a fost redusă la 524,5 milioane euro "preţ estimat", conform clauzelor actului adiţional, dar care a presupus înregistrarea unor întârzieri mari a termenelor prevăzute anterior, dar şi renunţarea la anumite dotări presupuse de schimbarea soluţiei tehnice conform solicitării părţii române. Oricum, în forma sa actuală, conform declaraţiilor oficialilor români, Concernul European va asigura părţii române - în mod obligatoriu - furnizarea tuturor subansamblelor necesare reparării sistemului tehnic pentru 10 ani, după perioada de garanţie. Practic, această clauză nou introdusă în contract deschide uşa larg încheierii unor alte contracte cu "dedicaţie", ceea ce va conduce la înregistrarea unei valori a acestui contract cu mult mai mare decât cea anunţată. În sfârşit, grupul de ofiţeri care a condus echipele tehnice, juridice şi de negociere a trebuit să dea explicaţii la D.N.A. şi pentru că au negociat alegerea legii franceze ca lege ce va guverna acest contract. Alegerea legii aplicabile s-a făcut potrivit prevederilor Legii nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, prin negociere cu specialiştii E.A.D.S., şi în concordanţă cu experienţa dobândită cu ocazia negocierii şi altor contracte speciale. Ca o ultimă concluzie, viaţa a demonstrat că adevărul iese până la urmă la iveală, iar procesul câştigat de omul de afaceri român Ion Ţiriac cu cotidianul Le Point, pe marginea aceluiaşi contract, este doar un exemplu, chiar dacă Ion Ţiriac a cerut daune de 1 euro. Ziariştii francezi au fost intoxicaţi de "surse române". A existat deci un interes de a arunca în derizoriu acest contract esenţial pentru accesul României în Europa?! Probabil că da, atât timp cât minciunile "portocalii" continuă să guverneze prin viaţa noastră cea de toate zilele. Şi, ar mai fi o problemă: cine va plăti fondurile cheltuite de structurile statului român pentru anchetarea a zeci şi zeci de ofiţeri ai M.A.I., în mod nejustificat, în baza unei plângeri penale ce a avut doar rolul de "joc de imagine"? Şi, ceea ce este cel mai greu, cine va repara onoarea unor ofiţeri a căror singură vină a fost că şi-au servit ţara în timpul unei guvernări de succes, ce a scos România din marasm şi a dus-o în U.E. şi N.A.T.O.?
		Doamna Minodora Cliveti: "Guvernarea de dreapta nu acordă şanse egale tuturor copiilor români". M-am obişnuit de câţiva ani, de când tot formulez propuneri legislative, să citesc avize negative de la Guvern, care de cele mai multe ori sunt întemeiate pe premisa că noi, parlamentarii, ar trebui să indicăm sursa de finanţare a legii pe care o propunem, sursă care, în viziunea Guvernului, ar trebui să fie una marţiană, saturniană sau magică. Cu alte cuvinte, ori de câte ori presupunem că este evident că bugetul statului ar trebui să finanţeze activităţi pentru oameni, Guvernul constată dintr-o dată că nu are bani pentru finanţare în buget. Întrebarea firească este: de ce numai proiectele de lege ale Guvernului nu trebuie să se justifice în faţa niciunei alte autorităţi (deşi teoretic se poate; Parlamentul nu a respins, din câte ştiu eu, vreun proiect al Guvernului pe motiv că nu sunt bani în bugetul statului), iar propunerile legislative formulate de parlamentari, da?! Deci, avizul negativ al Guvernului, în cazul unei propuneri care doreşte majorarea alocaţiei de stat pentru copii la 200 lei, se bazează pe lipsa de bani în bugetul statului pentru un efort aşa de mare. În plus, şi acesta este în principiu motivul declaraţiei mele politice, Guvernul se depăşeşte pe sine însuşi spunând că o astfel de măsură ar încuraja naşterea de copii în familiile sărace! Propunerea pleacă de la câteva adevăruri constituţionale româneşti: copiii sunt cetăţeni; copiii au dreptul la un trai decent, iar statul este obligat să îl asigure; suma de 200 lei este aproape de venitul minim garantat, care se acordă oricărui cetăţean care nu are venituri; statul are o serie de obligaţii asumate vizavi de copii; statul, inclusiv cel condus de actualul guvern, are printre priorităţile absolute şi pe aceea a încurajării natalităţii. Se ştie că Franţa, statul cu cea mai mare natalitate din U.E., a ajuns la această performanţă nu pentru că francezii iubesc mai mult copiii decât românii, ci pentru că sunt extrem de mult încurajaţi de stat să fie părinţi, iar întreţinerea copiilor este în sarcina statului într-o manieră covârşitoare; suma de 200 lei nu acoperă în fond decât o infimă parte a nevoilor unui copil, de la vârsta cea mai fragedă - la 18 ani - definiţia copilului în Convenţia ONU privind drepturile copilului, pentru că în "coşul zilnic" al unui copil ar trebui să intre, pe lângă toate celelalte cheltuieli aferente unui cetăţean care nu mai studiază şi costurile cărţilor, ale rechizitelor, ale tuturor mijloacelor necesare educaţiei, sportului etc. Ce semnificaţie poate avea, aşadar, refuzul Guvernului de a încuraja prea mult familiile sărace să aibă copii? Este o greşeală de exprimare?! Este o teză clară de dreapta: fiecare se descurcă cum poate, fără sprijin de la stat. Statul dă, dar nu pune în traistă. Statul liberal creează condiţii pentru ca societatea să funcţioneze, dă startul cursei şi fiecare e liber să participe. Sunt şi copii în cursă, mai ales săraci? Cu atât mai rău pentru ei. Cursa nu va fi amânată. Să învingă cel mai bun! Argumentul Guvernului este preluat şi în raportul Comisiei de muncă, condusă de un membru al P.D.-L. Fostul P.D. a intrat în PES, în urmă cu ani, şi s-a opus vehement ca P.S.D. să devină membru al acestui grup socialist sub pretextul că numai el, P.D., este un partid socialist autentic. Când au minţit cei din P.D.? Atunci? Sau când au încheiat Alianţa "DA" cu un partid liberal, formând acea asociaţie contra naturii şi pretinzând că e normală? Sau, puţin mai târziu, după ce s-au dat de trei ori peste cap, ca în poveşti, şi au devenit partid popular, lăsând baltă PES cu tot cu idealurile sale sociale? Sau acum, când reproşează P.S.D. faptul că susţine unele proiecte punctuale ale Guvernului, în timp ce, iată, în raportul Comisiei de muncă, preşedintele acesteia, membru P.D.L., îşi însuşeşte teza: "familiile sărace nu trebuie să fie ajutate să aibă copii"?! Alocaţia de stat este un drept al copilului şi toţi copiii trebuie să beneficieze de alocaţie egală. Iar suma pe care o reprezintă alocaţia de stat, în România de azi, chiar negociată de P.S.D., la 40 lei, este numai simbolică, într-o ţară guvernată de dreapta. O guvernare care nu acordă şanse egale tuturor copiilor români, decât şansa la sărăcie.
		Domnul Petre Străchinaru: "Antimodel de autonomie: modelul UDMR al simbolisticii" (speţă judeţul Covasna) Recent, comunitatea românească din judeţul Covasna a luat act cu îngrijorare de iniţiativa Consiliului Judeţean Covasna de aprobare a drapelului şi fanionului secuiesc ca însemne specifice ale judeţului Covasna, acţiune ce continuă să altereze dialogul şi relaţiile interetnice din judeţ. Luând act de această nouă iniţiativă contraproductivă, adusă la cunoştinţă publică în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică prin anunţul din ziarul Observatorul de Covasna de miercuri, 20 februarie 2008, Forumul Civic al Românilor din Covasna şi Harghita, dând glas îngrijorării populaţiei de naţionalitate română din judeţul Covasna faţă de escaladarea continuă a acţiunilor extrem naţionaliste ale liderilor administraţiei locale, au solicitat Consiliului judeţean Covasna să renunţe la promovarea unei hotărâri care să consfinţească o nouă ilegalitate, aducând în acest sens o serie de argumente de ordin legal. Legea Contenciosului administrativ nr.554/2004 defineşte actul administrativ ca "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice"; Din această definiţie rezultă că orice act administrativ, precum hotărârea ce se intenţionează să se adopte, se adoptă pentru organizarea executării legii sau a executării în concret a legii. În cazul acestei iniţiative nu se organizează executarea legii şi nici nu se execută în concret legea pentru că nici o lege din România nu reglementează şi nu constituie temei de drept pentru aprobarea unui drapel al unei unităţii administrativ-teritoriale. Singurul însemn specific al unităţilor administrativ-teritoriale cu reglementare normativă este stema judeţului. Drapelul şi fanionul ce se intenţionează a fi aprobate reprezintă de fapt drapelul secuiesc, drapel sub culorile căruia s-a organizat în municipiul Sfîntu Gheorghe, contrar poziţiei oficiale a statului român, manifestaţia de solidaritate a Consiliului Naţional Secuiesc cu declararea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo, eveniment considerat de către organizatori drept precedent. Este evident că adoptarea oficială a unui asemenea drapel ar consfinţi un simbol etnic al unui teritoriu pentru care se doreşte o autonomie teritorială pe criterii etnice. Aprobarea unui drapel lipsit de temei normativ şi alăturarea acestuia, ca simboluri de separare teritorială faţă de teritoriul naţional, unei steme revizioniste, unor panouri cu inscripţia "Ţinutul secuiesc" cu scopul marcării unor graniţe imaginare sau unor manifestaţii publice monoetnice şi costisitoare, precum întâlnirea mondială a maghiarilor covăsneni, organizată anul trecut şi finanţată din fonduri publice, nu sunt de natură a crea o imagine pozitivă judeţului Covasna, care să conducă la o dezvoltare economică şi socială normală, în folosul tuturor cetăţenilor judeţului, indiferent de apartenenţa la majoritatea românească sau la diverse minorităţi naţionale. Dimpotrivă, politicile publice cu caracter separatist, monoetnic şi antiromânesc promovate de autorităţile administraţiei publice locale ne rup şi ne izolează de viaţa economică şi socială a României, exemplu grăitor fiind felul în care se dezvoltă municipiul Braşov la numai 30 de km de Sfântu Gheorghe. Poate pentru că autorităţile locale de acolo sunt interesate de proiecte de dezvoltare economică şi nu de marcare etnocratică a teritoriului. Toate măsurile de acest gen: aprobarea ca drapel al judeţului Covasna a drapelului secuiesc, aprobarea unor steme monoetnice secuieşti pentru judeţul Covasna şi pentru majoritatea localităţilor acestuia, iniţierea de manifestări de amploare şi subvenţionarea acestora pe criterii etnice etc. sunt măsuri discriminatorii faţă de comunitatea românească a judeţului conform art. 2 alin. 1 - 4 din OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Ale căror urmări şi "binefaceri" ar trebui (pre)văzute, dacă nu ar fi atât de orbiţi politic, atât de către propăvăduitorii "Raiului" autonomist, cât şi de membrii Consiliul Naţional al Discriminării !
		Doamna Ionela Bruchental-Pop: Exponentul democraţiei este reprezentat de către statul de drept în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Astfel, conform articolului 1 din Constituţie, România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil al cărui teritoriu este inalienabil, frontierele sale fiind consfinţite prin lege organică. Aceste precizări se impun a fi făcute în contextul apariţiei unor manifestări şi declaraţii demagogice în spaţiul public, care contravin celor mai sus enunţate şi care contribuie în mod nefericit la crearea unei stări tensionate, în mod vădit artificial create, între cetăţenii români şi cei de naţionalitate maghiară, cu scopuri eminamente electorale, în strictul beneficiu al unui grup restrâns de politicieni care au tot interesul de a se menţine la putere prin exploatarea sentimentului naţionalist. Recentul moment al declarării independenţei provinciei Kosovo a iscat controverse nu doar la nivelul cancelariilor occidentale, ci şi în plan naţional, stimulând unele voci înfierbântate, care ar fi dorit o transpunere a situaţiei din provincia Kosovo în interiorul României. Violentele conflicte între populaţia majoritar albaneză şi cea minoritar sârbă, existente de-a lungul anilor în provincia Kosovo, nu pot fi negate, ele constituindu-se într-o etapă sângeroasă şi nedorită în spaţiul balcanic, care a devenit un veritabil butoi cu pulbere prin acest gen de conflicte, mereu actuale şi susceptibile de a exploda. Transpunerea, însă, a realităţilor kosovare în România constituie o utopie, pe care anumiţi politicieni cointeresaţi au încercat s-o uziteze ca pe o modalitate de atragere de capital electoral, în lipsa unor proiecte fezabile pe care să le înglobeze într-o ofertă electorală viabilă şi conferitoare de voturi. Pe plan intern, însă, realitatea cotidiană demonstrează că în privinţa relaţiilor romano-maghiare, se poate vorbi de echilibru, egalitate de şanse, conferirea de drepturi egale, raţiune, convieţuire paşnică şi toleranţă, atribute care fac din acest spaţiu un model subliniat şi de către reprezentanţii unor democraţii consolidate, care au analizat de-a lungul timpului istoria relaţiilor româno-maghiare. Din păcate, atributele enumerate nu sunt percepute de către toţi etnicii maghiari într-o manieră justă şi reală, unii dorind cu orice preţ să reînvie nişte file ale istoriei de mult apuse şi neînţelegând faptul că anumite realităţi privind delimitările teritoriale au fost trasate şi cimentate cu mult timp în urmă, în mod definitiv şi irevocabil. Un exemplu elocvent, care reflectă încăpăţânarea unora de a se raporta la nişte aberaţii şi refuzul de a accepta realităţile secolului XXI, s-au regăsit în municipiul Oradea, unde un grup de etnici maghiari au expus în locuri publice şi chiar pe avizierul unor instituţii afişe cu sloganeiredentiste de genul"Ardealul a fost şi va fi pământ unguresc". Asemenea derapaje publice, cu un conţinut abject şi care exced de departe prevederile Constituţiei României, nu pot fi tolerate sau încurajate, chiar dacă se constituie în cazuri izolate, ci suscită, într-o manieră raţională, atitudini colective ferme şi dezaprobatoare, fiindcă asemenea clivaje comportamentale sunt, lăsând la o parte latura penală, nişte focare care generează şi amplifică tensiuni inutile, într-un spaţiu multicultural stabil şi tolerant, în care România, în mod indiscutabil în relaţia cu minorităţile conlocuitoare, a respectat şi conferit drepturi, indiferent de naţionalitate, rasă, origine etnică, limbă, religie, sex sau apartenenţă politică, cu o singură condiţie: respectarea legilor fundamentale ale statului român.
		Domnul Bogdan Cantaragiu: Descentralizarea promisă de Guvernul Tăriceanu, susţinută în Programul de Guvernare, tinde să devină o poveste. Pe parcursul ultimilor ani, au fost făcuţi mai mulţi paşi din ceea ce trebuie să reprezinte această descentralizare, dar, din păcate, când este vorba de banii care să susţină procesul, Guvernul se face că plouă. Potrivit Programului de guvernare, asumat în 2004, în domeniul administraţiei publice, Guvernul României trebuia să aplice o strategie naţională cu 3 obiective: reforma serviciilor publice de bază şi a utilităţilor publice de interes local, consolidarea procesului de descentralizare administrativă şi fiscală şi întărirea capacităţii instituţionale a structurilor din administraţia publică centrala şi locală. Mai departe se spunea că procesul de descentralizare se va desfăşura după principiul eficacităţii, economicităţii, eficienţei şi cuantificării rezultatelor pe 3 direcţii: întărirea autonomiei locale, descentralizare administrativă şi descentralizare fiscală, în baza unui plan de acţiune aplicat în mai multe etape, pentru a permite evaluarea eficienţei măsurilor de descentralizare astfel introduse. Am ajuns în 2008, la aproape patru ani de la lansarea Programului de guvernare. Şi ce avem? Avem... descentralizare fără bani! Adică, autorităţile locale au primit rând pe rând tot felul de sarcini, dar, tot treptat, pierd surse de finanţare. Una din ele a fost pierdută recent. Este vorba de impozitul pe tranzacţiile imobiliare. În cifre şi procente, acest impozit înseamnă aproximativ 15% din veniturile colectate la bugetele locale. Anul trecut, primăriile au obţinut venituri de zeci de milioane de euro, sume din care au finanţat dezvoltarea locală. De anul acesta, banii vor merge la bugetul de stat. Este impropriu să spui, în condiţiile date, că aceasta este descentralizarea de care se vorbea în urmă cu 4 ani. Descentralizarea presupune scoaterea de sub competenţa puterii şi autorităţii centrale a anumitor servicii publice de interes local sau din domenii speciale de activitate şi transferate în sarcina unor autorităţi ale administraţiei publice locale. Descentralizarea creează instituţii şi mecanisme locale. Descentralizarea presupune posibilitatea colectivităţilor locale de a adopta acte sau decizii fără o consultare prealabilă cu centrul sau fără a cere aprobare. Descentralizarea funcţionează pe principiul potrivit căruia conducătorii locali cunosc mai bine interesele comunităţii din care fac parte şi pe care o reprezintă şi pot gestiona cu mai multă eficienţă resursele. Un guvern liberal ar fi trebuit să ştie că dezvoltarea locală nu este posibilă cu bani de la centru. Un funcţionar de la Bucureşti nu poate avea o reprezentare exactă a ceea ce este în teritoriu. Realitatea locală este cunoscută cel mai bine de edilii locali. Dacă vrem ca oraşele şi comunele noastre să se dezvolte, dacă vrem servicii mai bune pentru cetăţeni, atunci trebuie să îi lăsăm pe primarii din ţară să îşi gestioneze singuri veniturile şi cheltuielile. Altfel, descentralizarea nu este decât o poveste.
		Domnul Bogdan Cantaragiu: Am privit cu încredere schimbarea din fruntea Ministerului Agriculturii din toamna anului trecut, când reprezentantul producătorilor de caltaboşi şi ţuică a fost înlocuit cu o persoană despre care ni se spunea că este un adevărat profesionist. Trecut prin experienţa instituţiilor de la Bruxelles, Dacian Cioloş era pentru agricultură un soi de erou salvator. Era persoana care trebuia să îi scape pe agricultorii, şi aşa greu încercaţi de tot soiul de experimente nefaste petrecute de-a lungul anilor, de efectele unei clauze de salvgardare ce atârna deasupra României. România a trecut cu bine, a scăpat de activarea clauzei şi totul părea că intră în normal. Până acum, însă, pentru că iată situaţia din agricultura românească tinde să explodeze. Producătorii de lapte protestează, fermierii protestează, producătorii de carne şi preparate din carne ca şi procesatorii din industria laptelui se simt sufocaţi de supermaketuri, iar românii văd cum li se duc banii pe pâine, carne, lapte. Nici măcar activarea clauzei pentru România parcă nu este aşa de departe cum speram. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii, APIA şi ai altor instituţii din domeniu nu sunt cu temele făcute. Una peste alta, încrederea cu care am privit numirea din fruntea Ministerului Agriculturii începe, încet - încet, să se năruie. Ce face în acest timp ministrul? Ministrul a avut o revelaţie pe care şi-a exprimat-o recent. Cică producătorii de lapte care deţin două sau trei vaci nu vor rezista pe piaţă, în condiţiile în care termenul de conformare pentru producerea laptelui este sfârşitul anului 2009. Producătorii mici, spune ministrul, cei cu 2 - 3 vaci, nu trebuie să-şi facă iluzii că singuri vor putea rezista, oricât efort ar face acum şi oricâte mitinguri şi manifestaţii ar face pentru a-şi apăra preţul laptelui. Nu vor rezista dacă nu fac investiţii, eventual în comun, în mod organizat, pentru a face lapte de calitate şi pentru a face anumite cantităţi care să-i ducă la un cost de producţie mai scăzut. Da, domnule ministru. Aveţi dreptate. Dar haideţi să ne uităm cine sunt acei mici producători cu 2 - 3 vaci. Sunt acei oameni din mediul rural, aflaţi la limita sărăciei, ţinuţi dincolo de orice sursă de informare, pentru care agricultura se face doar cum au învăţat ei s-o facă acum 40 - 50 - 60 de ani. Cum le spuneţi acelor oameni neinstruiţi să se asocieze în ferme? Cum credeţi că oameni cu 3, 4 clase sau chiar fără şcoală vor merge să negocieze la bancă pentru un împrumut, pentru deschiderea unui cont şi cum vor interpreta termenii bancari? Sau cum credeţi că vor alege cea mai bună variantă de utilaj pentru procesarea laptelui? Credeţi că, stând ascuns în spatele unor microfoane, transmiţând mesaje prin radio, presă scrisă şi televiziune veţi educa oamenii de la ţară? Dacă asta credeţi, eu vă spun că vă înşelaţi amarnic şi îi înşelaţi în acelaşi timp pe amărâţii aceia de care vorbeaţi, cu 2 sau 3 vaci în bătătură. Aveţi o sumedenie de instituţii în teritoriu care se leagă de domeniul agricol. Aveţi direcţii pentru agricultură şi dezvoltare rurală, institute pentru certificarea seminţelor, APIA, OJCA, ADS, agenţii pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie, agenţii SAPARD, plus alte câteva pe care nu le mai amintesc. Oferiţi-le acestor instituţii bugete pentru campanii de informare şi trimiteţi-i pe funcţionarii de acolo din localitate în localitate, din poartă în poartă. Simpla reacţie şi constatare pe care aţi avut-o nu îi va ajuta pe micii producători cu 2 - 3 vaci. Cel mult le va mai da o bătaie de cap. Dar, desigur, aceasta nu va rezolva problema.
		Domnul Dan Ştefan Motreanu: "Temerile privind consecinţele uninominalului sunt nejustificate" Avem, de câteva zile, lege electorală în baza votului uninominal. Ca liberal nu pot decât să salut această realizare şi să reamintesc că au trecut exact 10 ani de când trei parlamentari PNL au depus la Senat o iniţiativă legislativă în acest sens. Aş putea spune că respectivul text era chiar "un pic" mai bun decât cel votat acum, dar timp de un deceniu nu am găsit şi alte forţe politice care să ni se ralieze în demersul nostru. Mai bine mai târziu decât niciodată! Şi, totuşi, la nici două zile după publicarea legii în Monitorul Oficial, au început să curgă criticile. Unele justificate, dar cele mai multe, nu. Se afirmă că una dintre primele consecinţe ale votului uninominal ar fi revitalizarea "baronilor locali". Legat de acest aspect se mai "prezice" că va scădea complet dependenţa lor de partidul care i-a propus şi se va produce fenomenul invers, conducerile centrale ale partidelor vor deveni dependente de "pretenţiile acestora". Acest raţionament este total eronat. În primul rând, pentru că atât la alegerile pentru preşedinţia consiliilor judeţene cât şi la cele parlamentare, candidaţii vor fi stabiliţi tot de către partide. De exemplu, primarii au candidat din totdeauna în baza unui sistem uninominal. Candidaţii la primării au fost stabiliţi de către partide şi nu cunosc situaţii în care a scăzut dependenţa acestora - mă refer la cei care au obţinut două sau trei mandate consecutive - sau să fi devenit ceea ce presa a denumit "baroni locali". Şi nici invers, conducerile centrale nu au devenit dependente de aleşii locali cu repetate rezultate bune la ultimele alegeri. Teoria "baronului local" este valabilă şi dacă avem vot uninominal sau vot pe listă. Altele sunt cauzele care "generează" "baroni locali" şi nu este cazul să le dezvolt aici. Că un cuvânt mai greu în desemnarea candidaţilor îl vor avea conducerile filialelor teritoriale, este o certitudine în condiţiile votului uninominal, dar acest aspect este unul pozitiv, pentru că în teritoriu se cunosc mai bine problemele şi necesităţile locale. Elementul de noutate absolută - şi mă refer stricto senso la alegerile pentru preşedinţiile consiliilor judeţene prin vot uninominal - îl reprezintă faptul că într-o serie de judeţe este posibil ca unii dintre candidaţi să devină locomotive pentru partidul din care fac parte, dar acest lucru nu este deloc de criticat. O altă temă cu care este atacat votul uninominal este pusă pe tapet încă de acum trei sau patru ani: "Parlamentul se va umple de manelişti, fotbalişti sau de oameni de afaceri superpotenţi financiar şi veroşi". Şi această temă este eronată. În primul rând, partidele nu vor risca să desemneze candidaţi în colegiile uninominale pentru Senat sau Camera Deputaţilor manelişti, fotbalişti etc. indiferent de oferta financiară a acestora. Din mai multe puncte de vedere. În primul rând, electoratul urban este suficient de bine informat şi nu va vota astfel de candidaţi. De asemenea, gradul de maturizare a electoratului rural este în creştere şi în nici un caz ţăranul care trăieşte din munca pământului nu va crede vreodată că un nu ştiu ce copil minune sau mare fotbalist îi va reprezenta interesele. Deci este greu de crezut că partidele vor miza pe astfel de candidaţi care vor genera pierderi de procente la calculul final al scorului electoral. Pe de altă parte, categoriile "incriminate" că ar da năvală în Parlament nu se vor înghesui să candideze. În primul rând, pentru că activităţile în care sunt angrenaţi nu le permit să-şi "irosească" timpul în Parlament. În al doilea rând, câştigurile acestora sunt de zeci de ori mai mari decât ale parlamentarilor, notorietate au, deci accederea în politică nu le aduce vreun avantaj. Mai repede sportivi sau oameni din show-biz pot intra în Parlament în urma votului pe listă de partid. Mă refer la situaţiile de la PSD şi PRM, fără să consider însă că un fost antrenor al echipei naţionale de fotbal sau nu ştiu care cântăreţ de muzică populară nu îşi fac datoria de parlamentari. Mai există şi varianta unor candidaturi independente ale unor persoane foarte potente financiar, se speculează că ar putea fi cumpărate voturi. Teoretic, această posibilitate există, dar este greu de crezut că vor exista şi şanse de reuşită pentru astfel de candidaţi. Altceva negativ se poate întâmpla în urma introducerii votului uninominal pentru Senat şi Camera Deputaţilor: există posibilitatea - cred că doar la alegerile din această toamnă - ca o parte a electoratului să confunde atribuţiile viitorului parlamentar cu cele ale alesului local. Trecând peste toate aceste aspecte, introducerea votului uninominal va juca un rol major în responsabilizarea actorului politic. Prima legislatură care va funcţiona cu parlamentari aleşi uninominal - chiar dacă în proporţie de 80% vor fi aceleaşi nume pe care le regăsim şi acum în cele două Camere - va arăta cu siguranţă altfel decât cele precedente. Pentru că adevăratul examen în faţa electoratului va avea loc în 2012. Cei care vor fi aleşi acum, ori vor dovedi că a merită să fie pusă ştampila pe numele lor, ori vor ieşi de pe scena politică.
		Domnul Daniel Buda: "Tăriceanu şi a lui gaşcă de modele" O ştire în presă, un mesaj pe un blog, un topic într-un forum sau o simplă conversaţie despre taxa auto poate naşte reacţii de-a dreptul vulcanice din partea cetăţenilor, care, în proporţie de 90% blestemă conducerea ţării, 9% încă nu înţeleg care este adevărata problemă, şi 1% o apară. Da, doar 1 %. Şi din acel 1% ştim cu toţii cine face parte: Tăriceanu cu a lui gaşcă de caltaboşari şi manechini în ale politicii. Prin această declaraţie, nu îmi propun să fac o analiză a aşa-ziselor detalii tehnice despre această taxă, deoarece, majoritatea a văzut cum se serveşte. Ceea ce doresc însă să scot în evidenţă este faptul că ospătarul, în speţă Tăriceanu, îşi cere cu atâta vehemenţă bonusul (bacşişul), introducându-l practic pe nota de plată şi nu recunoaşte că, de fapt, este un bacşiş cu pretenţii şi nu unul meritat pe drept. Deja, nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni faptul că prim-ministrul nostru este acţionar majoritar (90% - coincidenţă sau nu cu cifra electoratului care îl blestemă zi de zi?) la firma Automotive Trading Services, importator şi distribuitor al unei binecunoscute mărci de maşini. Probabil că acestea sunt motivele pentru care plătim, ca nişte cetăţeni naivi, taxa pentru apetitul faţă de bani a celor în cauză. Bineînţeles că nu ne putem mulţumi cu puţin. Aşa că, hoţia pe care Guvernul României o numeşte taxă de poluare continuă. Călin Popescu-Tăriceanu se conformează astfel şi înfige adânc taxa în buzunarele românilor sub tot felul de pretexte ecologiste răsuflate şi asta pentru că "România nu trebuie să ajungă groapa de gunoi a Europei". Cine vrea apărarea mediului nu o numeşte taxa auto, ci de poluare şi o aplică tuturor autoturismelor care circulă pe şoselele României, bazându-se pe prezumţia că circulă, deci poluează. Introducem astfel taxa, sfidând atât justiţia naţională, şi mai grav, pe cea europeană, pentru că, deşi conştientizăm gravitatea intentării unui proces din partea Uniunii, noi rămânem pe poziţii, ba, mai mult, întindem cota sfidării la parametrii maximi, introducând o taxă a cărei valoare depăşeşte cu mult limita bunului simţ. Curiozitatea mea şi a românului în general: cine va plăti oare cheltuielile de judecată şi sancţiunile Uniunii Europene? Cine va spăla mai apoi putina ruşinii? Să nu ne mai mirăm astfel de rezultatele mai mult decât mediocre obţinute de PNL în ultimele luni, atât la alegerile europarlamentare, cât şi în sondaje, şi asta fiindcă mita electorală nu ajută la câştigarea simpatiei românului. Astfel, manechinul Tăriceanu continuă să conducă un guvern caltaboşar, un guvern de distrugere naţionala belo-petro-liberală, penală, cum altfel decât prin minciună, jaf şi escrocherii care mai de care, sprijinit mai nou şi de circarii PSD-işti.
		Domnul Paul Magheru: "Jungla Uninominalului" Decizia judecătorilor Curţii Constituţionale a României de a respinge contestaţia senatorilor PRM şi PC şi de a consfinţi astfel constituţionalitatea legii privind votul uninominal, reprezintă pentru România sfârşitul pluripartitismului. Nu mai vorbim de gravele încălcări ale Constituţiei pe care noua lege electorală le statuează. Una dintre aceste grave încălcări ale Constituţiei impune candidaţilor să depună minim cinci salarii minime brute pe ţară, violându-se astfel articolul 4 din Constituţie, întrucât condiţionează exercitarea dreptului de a fi ales pe criterii de avere. De asemenea, articolul din lege care prevede un prag electoral alternativ este la rândul său neconstituţional, deoarece încalcă caracterul egal al votului, creându-se o discriminare. Delimitarea colegiilor uninominale prin hotărâre de Guvern încalcă prevederile din Constituţie potrivit cărora sistemul electoral poate fi reglementat doar prin lege, articolul 77 care se referă la modificări ale Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale este neconstituţional. Prin alegerea prin vot uninominal a preşedintelui Consiliului Judeţean, acesta capătă un caracter instituţional propriu, nemaifiind membru al CJ, instituţia ca atare nefiind prevăzută în Constituţie. Această decizie a Curţii Constituţionale reprezintă voinţa preşedintelui jucător şi sfidător totodată la adresa democraţiei. Curtea Constituţională a devenit instrumentul prin care îşi exercită dictatura Traian Băsescu, iar judecătorii acestei instituţii nu fac altceva decât să dezonoreze roba judecătorească. Una dintre instituţiile fundamentale într-o democraţie, Curtea Constituţională, a ajuns să fie adăpostul incompetenţei şi al obedienţei faţă de arbitrariul regimului băsescian. Votul uninominal reprezintă un atentat la ideea de democraţie. Dacă ne aducem aminte, el a mai fost folosit în istorie cu scopul de a distruge partidele şi de a concentra puterea în mâinile unui singur om, este vorba de măsura lui De Gaulle, în Franţa anului 1958. Aceleaşi aspiraţii secrete le are şi marinarul jucător, care aruncă zarurile măsluite ale uninominalului, în tradiţia barbutului politic pe care-l joacă de la începutul mandatului său. Demagogia ordinară al lui Traian Băsescu constă în trâmbiţarea nobilului scop al uninominalului, şi anume promovarea persoanei în dauna listei de partid, pentru a-şi camufla de fapt intenţiile dictatoriale de suprimare a partidelor mici. România nu este nici pe departe la nivelul Americii sau al Marii Britanii, care au două partide ce alternează ciclic la putere, dar care au şi o tradiţie democratică de câteva sute de ani în spate. O altă consecinţă dezastruoasă pentru viitorul politic al României o reprezintă promovarea manelismului la nivelul instituţiei primordiale a democraţiei, care este Parlamentul, prin votul acesta uninominal. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, tipul acesta manelist de prestaţie publică a fost inaugurat de Traian Băsescu, care este cel care a dat tonul la joc şi la bătut podeaua în politica românească. Acest teren al manelismului politic va fi deschis de oameni cu bani şi cu notorietate, din lumea divertismentului ieftin, care vor fi vânaţi de unele partide pentru a obţine scoruri mari prin care să poată fi trasă şi lista în sus. Consecinţa ar putea fi aceea de a avea în Sfatul Ţării: fotbalişti, manelişti şi alte asemenea categorii umane producătoare de poluare socială. Nu mai vorbim de faptul că "baronii locali" vor redeveni iarăşi ce au fost şi poate chiar mai mult decât atât, ca să facem o parafrază amară la zicerea lui Petru Rareş. România şi fără acest vot uninominal produce şi scoate în faţă toţi paraziţii născuţi în cutele acestei societăţi de tranziţie, darmite dacă aceste nevertebrate vor mai fi şi ştampilate electoral. Dacă televiziunile au devenit closete publice, Parlamentul României ar putea deveni o adevărată junglă în urma votului uninominal.
		Domnul Eugen Bejinariu: "Pactul pentru educaţie, moment politic prezidenţial" Problemele şcolii au fost şi au rămas priorităţi în societatea românească. Dar statutul de "prioritate" al învăţământului s-a exprimat doar în Legea învăţământului, în toate declaraţiile şi evaluările demnitarilor, ba chiar şi în unele scrieri despre educaţie. În realitate, valoarea educaţiei a fost mereu în scădere, adevăr consemnat şi în documentele organismelor de specialitate ale Uniunii Europene. Abandonul şcolar, bunăoară, a crescut continuu, fără ca autorităţile statului să intervină cu eficienţă în această realitate fundamentală pentru educaţie. Absenţa cadrelor didactice calificate în multe şcoli din mediul rural a condus la scăderea valorii procesului de educaţie. Semnalăm doar două realităţi, fără a vorbi despre cauze. Iată că, în ultima vreme, cunoscându-se şi recunoscându-se aceste grave adevăruri, s-a trecut la valorificarea lor politică. S-a ales şi perioada cea mai bună pentru valorificare, acum în preajma campaniei electorale. În acest Pact pentru educaţie sunt cuprinse deziderate şi concepte de mult formulate: reforma curriculară, descentralizarea, decalajul sat-oraş, depolitizare, carta drepturilor, informatizare şi altele. Pactul pentru educaţie, cu o mediatizare excesivă, cuprinde multe cerinţe incoerente, cu ocolirea dependenţelor şi adevăratelor corelaţii funcţionale şi cu încărcătură propagandistică. Cerinţele nu sunt promovate de persoane cu autoritate morală: cer performanţă persoane care nu au avut-o niciodată, dau lecţii de morală cei care încalcă morala, pretind reformă cei care s-au opus acesteia până acum. Ni se spune insistent că pactul pentru educaţie nu este un demers politic. Atunci de ce l-au semnat liderii formaţiunilor politice? De ce se discută despre fenomenul educaţiei în organismele politice centrale ale partidelor? De agricultură, firesc, este normal să se ocupe agronomii, veterinarii şi agricultorii, de păduri şi exploatarea lor să se ocupe silvicultorii şi procesatorii materialului lemnos, de sănătate să se ocupe medicii şi farmaciştii. Dar, de educaţie, de ce să se ocupe preşedintele României, care nu este profesor, şi liderii formaţiunilor politice? Dintre domeniile enunţate mai sus, oare numai educaţia este de interes naţional, încât a devenit argument pentru promovarea Pactului? În continuare, ne putem întreba încă multe alte lucruri, dar răspunsul rămâne acelaşi, educaţia este un câmp social favorabil pentru a face politică partizană. Există un minister de specialitate, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, există un Institut de Cercetări Pedagogice, există Inspectorate Şcolare Judeţene cu specialişti pentru toate obiectivele de învăţământ; există în fiecare judeţ Case ale corpului didactic şi multe alte instituţii. Şi, atunci, Pactul pentru educaţie nu rămâne doar un document politic? Respectuos, vă propun analize, judecăţi şi concluzii. Credem că nu veţi putea ieşi din silogismele exprimate de noi cu respectul pe care vi-l datorăm.
		Domnul Viorel Oancea: "Cumetria, politică de stat liberală" Sătui de a funcţiona în continuare, în "semiilegalitate", urmaşii de vârf ai Brătienilor s-au hotărât să oficializeze concubinajul contra naturii dintre PNL şi PSD. Şi, cum se putea să faci un aşa pas, dacă nu sub îndrumarea atentă a noilor ideologi liberali Adrian Năstase, Miron Mitrea, Marian Vanghelie? După ce, în ultimii ani, au mimat liberalismul şi au reuşit să anuleze şi ultimele moşteniri din istoria de 130 de ani, guvernanţii conduşi de domnul Călin Popescu-Tăriceanu au ajuns să ceară sfaturi despre guvernare domnilor de la PSD. Astfel că guvernarea liberală are ca trăsături principale măsuri economice şi sociale pe care PSD-ul nici măcar nu şi le-a imaginat pe perioada guvernării sale. Lăsând la o parte orice interes economic naţional, domnul Călin Popescu-Tăriceanu este dispus să renunţe la a mai guverna ţara. Şi, dintr-o guvernare promiţătoare la început, s-a ajuns la o activitate susţinută, bazată doar pe dorinţa de a se păstra la guvernare cu orice preţ. Şi, preţul pare a fi acceptarea, în genunchi, a condiţiilor dictate de foştii adversari politici. Forţat de cei din jurul său, sau poate din proprie iniţiativă, zilele acestea domnul Popescu-Tăriceanu înregistrează la "Starea civilă" a politicii căsătoria cu social democraţii, naşi fiind Bogdan Olteanu şi Viorel Hrebenciuc. Darul de nuntă este un viitor guvern PNL-PSD. Singurul scop al acestei alianţe a devenit "moartea caprei vecinului". Nu mai există măsuri de acomodare la piaţa comunitară, nu se mai iau hotărâri de recuperare a arieratelor, nu se mai votează pentru facilitarea absorbţiei fondurilor post-aderare. Buzunarul propriu, plin prin orice mijloace, a devenit ţelul guvernării. Nu mai contează că alegătorii nu te mai vor, că nu mai au încredere în tine? Ajunge să vrei tu? Narcisismul politic a luat minţile nuntaşilor sociali, naţionali şi liberali. Domnilor guvernanţi, fiţi măcar la sfârşit de mandat sinceri! Şi, nu vă ascundeţi, pentru că nimeni nu vă mai caută.
		Domnul Iuliu Nosa: Declaraţia mea politică este intitulată "Traian Băsescu şi elevii săi luptă împotriva României". Sunt consternat de declaraţiile pe care le-a făcut, săptămâna trecută, fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei, la adresa Curţii Constituţionale a României şi implicit a clasei politice româneşti. În calitatea sa de fost ministru al justiţiei, Monica Macovei proliferează în presă acuze deosebit de grave, susţinând că judecătorii Curţii Constituţionale ar trebui să răspundă penal pentru decizia conform căreia membrii Guvernului care au statut de parlamentar nu pot fi cercetaţi decât cu acordul Camerei Deputaţilor sau al Senatului. Macovei, într-o poziţie ridicolă de veşnică luptătoare împotriva corupţiei, afirmă că Parlamentul României "se transformă în cuibul hoţilor" şi că judecătorii Curţii Constituţionale apără acest cuib. De asemenea, ea susţine că Legea fundamentală trebuie neapărat schimbată pentru a nu fi conduşi de Curtea Constituţională. Lăsând la o parte afirmaţiile belicoase la adresa clasei politice româneşti, a judecătorilor Curţii Constituţionale şi a Constituţiei României, trebuie neapărat să facem câteva precizări cu privire la Monica Macovei şi la activitatea sa de ministru al justiţiei. Nimeni nu poate uita aspecte din activitatea sa legate, de exemplu, de Codul Penal. În timpul mandatului său ministerial, România a devenit singura ţară din lume care are două coduri penale. Tot de mandatul său sunt legate scandalurile de numire pe criterii politice a procurorilor, care au devenit câinii de pază ai preşedinţiei, reuşind să creeze dosare penale împotriva tuturor celor care nu erau de partea protectorului său Traian Băsescu. Dar, cel mai mult cred că a greşit Monica Macovei, în momentul în care, aflată în Macedonia, în calitate de român aflat î n străinătate, a făcut declaraţiile împotriva judecătorilor şi parlamentarilor români. Scandalul pe care a dorit să îl creeze se înscrie în categoria celor provocate de Traian Băsescu, împotriva tuturor politicienilor care nu îi cântă în strună Monica Macovei, a reuşit să mânjească, din nou, imaginea României şi a dovedit că şi-a însuşit deosebit de repede lecţiile primite de la preşedinte în perioada când munceau împreună la adâncirea crizei instituţionale din ţara noastră. La rândul său, Traian Băsescu ar trebui să fie mândru de eleva sa, mai ales că el a fost cel care a susţinut-o în funcţia de ministru. Preşedintele, eleva sa şi alţii ca ea, şcoliţi de profesor în arta războiului cu toate instituţiile statului, au deteriorat imaginea României pe plan extern şi a clasei politice româneşti pe plan intern. Mă întreb: oare când vor plăti pentru tot ceea ce au făcut din această ţară, în care, datorită lor şi a ambiţiilor lor personale, domneşte haosul de mai bine de trei ani?
		Domnul Costică Macaleţi: "Ape otrăvite" Declaraţia mea politică de azi se referă la o problemă deosebit de gravă, întâlnită în mediul rural botoşănean. Din cauza apei contaminate cu nitriţi din fântâni se pierd câteva vieţi de nou născuţi în fiecare an. Ultimul caz a avut loc, din nefericire, săptămâna trecută, când un copil de doar două luni a fost la un pas de a-şi pierde viaţa din cauza apei cu care părinţii i-au preparat ceaiul. Băieţelul a fost adus în Spitalul de pediatrie Botoşani în stare gravă, medicii stabilindu-i diagnosticul de intoxicaţie cu nitriţi, intoxicaţie produsă de apa din fântână. Este al treilea caz de intoxicaţie cu nitriţi înregistrat în judeţ, în cursul acestui an, în rândul sugarilor. Anul trecut însă, patru copii şi-au pierdut viaţa din cauza apei din fântâni. În ciuda faptului că reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică Botoşani au organizat anul trecut adunări publice pentru educarea populaţiei în comunele în care s-au înregistrat cazuri de decese la copii, din cauza apei fântânilor, continuă să ajungă în spital sugari ale căror vieţi sunt puse în pericol din cauza apei cu nitriţi din unele fântâni din judeţ. Reprezentanţii ASP susţin că sunt comune întregi de pe raza judeţului nostru unde oamenii nu prea au de unde să se aprovizioneze cu apă, deoarece, în pânza freatică, nitriţii sunt în concentraţie care îi poate omorî pe sugari. Comune ca Albeşti şi Dângeni, dar şi altele, au astfel de probleme. Dar, în astfel de cazuri, legea prevede ca familiile cu sugari să primească, gratuit, apa plată din partea primăriilor. Cum însă consiliile locale sunt mai tot timpul în criză de fonduri, această prevedere legală este departe de a fi pusă în practică. Şi, uite aşa, ne mor copiii din cauza nepăsării criminale a autorităţilor Însă nu putem să dăm vina exclusivă pe primării. Este foarte cunoscut că nu sunt fonduri suficiente, că Botoşaniul este un judeţ sărac, cu foarte multe probleme financiare. Însă este prea de tot să se piardă vieţi tinere din această cauză într-o ţară membră a Uniunii Europene. Iată de ce consider că este nevoie de mai mult decât acţiuni răzleţe ale Autorităţii de Sănătate Publică prin comunele cu probleme. Este nevoie de un program naţional de informare a populaţiei din mediul rural asupra pericolelor pe care le prezintă pentru sugari apa contaminată cu nitriţi. Mediatizarea programului să se facă intens pe canalele de televiziune şi de ce nu s-ar putea face efortul de a se trimite familiilor tinere scrisori de informare, acelaşi tip de scrisori folosite şi de minunatul ministrul Eugen Nicolăescu, prin care îşi făcea reclamă domniei sale în cadrul programului de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. Şi mai cred că se impune ca, de urgenţă, Guvernul să redacteze şi să pună în aplicare şi un program naţional de evaluare şi asigurare a calităţii apei potabile, alături de alocarea de fonduri, de urgenţă, pentru a asigura o rezervă de apă potabilă care să poată fi oferită familiilor sugarilor pentru prepararea hranei micuţilor, astfel încât să nu ne mai confruntăm cu astfel de probleme.
		Domnul Mircea Duşa: "Ajutaţi agricultura din zona de munte!" În urma studierii documentelor, Programul naţional de dezvoltare rurală, Ghidul solicitantului şi anexele la acestea, am constatat că o serie de localităţi din judeţul Harghita cu potenţial agricol cel puţin mediu pentru anumite culturi şi specii de animale (Ghidul solicitantului pentru măsura 121 Cap. 2.2 şi Anexa 10 la măsura respectivă) sunt trecute la categoria cu potenţial scăzut, iar acest lucru limitează depunerea de proiecte cel puţin la Măsura 121. Determinarea zonelor cu potenţial agricol de diferite nivele are la bază studiul efectuat de către Institutul de Cercetări Pedologice şi Agrochimice şi Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru economie Agrară în anul 2004. Consider această determinare în cazul unor localităţi neelocventă şi greşită atât din punct de vedere al producţiei vegetale, cît şi al celei animaliere. Concluzia mea este că se complică documentaţia pentru depunerea de proiecte (sau unele proiecte vor fi excluse în totalitate), deoarece vor fi necesare studii şi analize din partea acestor organisme care necesită mult timp şi un efort financiar mare din partea celor care doresc să acceseze fonduri în cadrul Măsurii 121. În zona montană, terenurile sunt în pantă şi sunt exploatate în marea lor majoritate ca păşuni şi fâneţe, deci n-ar trebui luate în calcul la stabilirea notelor medii de bonitate împreună cu terenul arabil, întrucât media pe localitate scade foarte mult. În al doilea rând, din cele 8 culturi luate ca bază de calcul, unele sunt total nespecifice pentru zona montană, datorită cărora nota medie de bonitare pentru terenul arabil scade din nou foarte mult, şi nu numai atât. Un exemplu elocvent este bazinul Gheorgheni care are condiţii foarte favorabile pentru cultura cartofului şi producerea de sămânţă de cartof, dintr-o eroare credem noi două localităţi învecinate cu condiţii climatice şi de sol similare (Lăzarea-Zoseni) prima este încadrată la potenţial ridicat pentru cartof, iar a doua la potenţial scăzut. OSPA Harghita dispune de date recente în cazul cărora cartarea pedologică a fost executată mai recent (anii 1995-2007), mai ales la localităţi ale căror date nu figurează în anexă. Exemple: Căpâlniţa, Cristuru Secuiesc. În privinţa creşterii animalelor, menţionăm că judeţul nostru oferă condiţii favorabile creşterii speciilor rumegătoare (bovine, ovine), dată fiind ponderea de 76,82% a suprafeţelor de păşuni şi fâneţe în structura terenului agricol, aceasta reprezentând o şansă pentru dezvoltarea zootehniei. În cadrul comunelor, propunem o evaluare individuală a potenţialului agricol pentru cei care doresc să depună proiect de Măsura 121. În acest context, raportat la totalul localităţilor din judeţ, 24% sunt cu potenţial scăzut la păşuni şi fâneţe, 12% la taurine şi 38% la ovine. Totuşi, îmi exprim o nedumerire referitor la potenţialul creşterii bovinelor, care în mai multe localităţi din judeţ este declarat "scăzut", pentru că avem producţii medii de lapte, superioare mediei pe ţară în cazul rasei Bălţata Românească. Mi-am permis să vă aduc la cunoştinţă aceste aspecte pentru că în caravana de informare organizată de Departamentul de Dezvoltare Rurală în cursul anului 2007, noi nu cunoaştem aceste aspecte (de potenţial agricol) şi mesajul nostru a fost către toţi fermierii interesaţi să se pregătească pentru depunerea de proiecte, mai ales la Măsura 121-Modernizearea fermelor. Momentan, cei cu potenţial "scăzut" au restricţii în a depune proiecte sau necesită costuri suplimentare de analiză din partea unor organisme de specialitate (OSPA, UARZ). Având în vedere cele mai sus prezentate, trebuie să reanalizaţi Anexa 10, în cazul judeţului Harghita. Domnule ministru, nu discriminaţi judeţul Harghita şi, mai ales, partea de nord a acestuia.
		Domnul Petru Movilă: "Autonomia, iluzia unora!" Observ cu îngrijorare că unii membri ai UDMR încearcă în continuare să vehiculeze autonomia unor ţinuturi româneşti. Aceştia au reluat declaraţiile privitoare la autonomia teritorială şi la introducerea limbii maghiare ca a doua limbă oficială a României. Am citit declaraţii de genul "Parlamentul român va trebui să voteze autonomia teritorială a ţinutului secuiesc". Va trebui! Imperativ, fără discuţii, soluţia, spunând declaratorii, fiind una europeană. Care soluţie europeană, domnilor? Aţi dat exemplul Tirolului de Sud şi al unor insule din Finlanda. Ce aţi spune dacă locuitorii provinciei Alsacia şi-ar cere autonomia? Aţi fi mulţumiţi, mai puţin francezii şi germanii. Mărul discordiei dintre cele două naţiuni ar reveni în actualitate. "Şi dacă ţinutul secuiesc va dobândi autonomie teritorială asta va fi decisă în parlamentul naţional, nu prin lupte de stradă cum ar crede unii", este o altă declaraţie apărută în presă. Aşa cum se întâmplă în Spania, cu ţinutul basc, nu-i aşa? Acolo nu sunt lupte de stradă, totul decurge civilizat. Aceiaşi membri UDMR mai vor ca limba maghiară să fie declarată a doua limbă oficială a statului român. De ce nu cereţi mai întâi Ungariei să declare a doua limbă oficială limba română, comunitatea română din ţara vecină fiind destul de numeroasă? Sau de ce nu cereţi Poloniei să oficieze a doua limbă a statului limba rusă, ştiut fiind faptul că, în perioada comunistă şi chiar şi în prezent, comunitatea ruşilor este numeroasă? Iar în Regatul Unit să fie declarate a doua, a treia şi a patra limbă oficială, irlandeza, celta şi galeza? Domnilor, poporul român are o vorbă: nu tot ce zboară se mănâncă. Nu tot ce este bun în altă parte, este bun şi la noi. Autonomia teritorială, limba oficială limba maghiară sunt idei vehiculate de mulţi ani de zile, fără a avea succesul scontat nici măcar printre conaţionalii dumneavoastră. Iar contextul european la care faceţi referire este acela că Uniunea Europeană a lăsat la latitudinea statelor membre de a decide dacă sunt în favoarea sau se opun independenţei provinciei Kosovo, şi s-a constatat că nici la nivelul Uniunii nu există unanimitate. Nici asta nu vă dă de gândit?
		Domnul Mircea Coşea: Prezenta declaraţie politică se referă la necesitatea sesizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi a Consiliului Concurenţei în legătură cu încălcarea regulilor liberei concurenţe si a drepturilor consumatorilor de către unităţile de super şi hipermarket localizate pe teritoriul României. După cum se cunoaşte, recentul protest al producătorilor români de produse alimentare privind imposibilitatea pătrunderii libere pe piaţa marilor unităţi de comerţ cu amănuntul şi a practicării de către acestea a unor preţuri de monopol a rămas fără efect ca urmare a refuzului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de a se implica în soluţionarea situaţiei. Afirmându-mi protestul faţă de atitudinea ANPC semnalez necesitatea urgentă de a interveni împreună cu instituţia Consiliului Concurenţei şi datorită unei alte încălcări a liberei concurenţe practicate de aceleaşi unităţi de super şi hipermarket. Este cazul foarte des întâlnit în care aceste unităţi funcţionează pe principiul micgros sau chiar depozit engros deşi nu au dreptul unei astfel de funcţionări. Conform legislaţiei în vigoare, doar unele unităţi au acest drept pe baza prezentării de către cumpărător a unei legitimaţii care atestă calitatea sa de agent economic (Metro, Selgros). In realitate, toate unităţile de super şi hipermarket permit aprovizionarea engros către agenţi economici, mai ales reprezentanţi ai unor mici unităţi comerciale cu amănuntul care la rândul lor încalcă libera concurenţă şi drepturile consumatorilor prin revânzarea acelor produse achiziţionate nu de la producători sau unităţi engros, ci tot de la unităţi de vânzare cu amănuntul. Rezultatul este profitabil pentru super şi hipermarketuri care îşi măresc vânzările, dar este catastrofal pentru cumpărătorul final care este obligat să achiziţioneze produsul la un preţ exagerat rezultat din adăugarea beneficiului vânzătorului final la alt preţ final de vânzare ( cel din super sau hiper market) nu la unul intermediar de mic sau engros aşa după cum ar fi normal. Pentru exemplificare voi da exemplul situaţiei create în vara anului trecut pe timpul caniculei. Canicula de cod roşu a sporit dramatic consumul de apă îmbuteliată şi alte băuturi ceea ce, în mod evident, a adus prejudicii bugetelor de familie. Nevoiţi să consume, din cauza temperaturilor excesive, mai multe lichide, oamenii si-au văzut socotelile date peste cap. De unde credeau că lunile de vară le vor aduce economii, s-au trezit în situaţia neaşteptată şi nedorită de a cheltui chiar mai mult decât iarna. Deşi la prima vedere par doar aspecte marginale ale economiei noastre de piaţă, super şi hipermarketurile s-au dovedit elemente disturbatoare ale echilibrelor pieţei cu efecte negative asupra balanţei de venituri şi cheltuieli a populaţiei urbane. Discuţiile pe care le-am avut cu responsabili de vânzări din supermarketuri m-au informat asupra faptului că s-a estimat că aproape 70% din oferta de apă îmbuteliată a fost cumpărată în acele zile de către micile unităţi de vânzare cu amănuntul, adică de către reprezentanţi ai unei verigi intermediare de comerţ între supermarket şi cumpărători, pe care i-am putea numi, pe româneşte, buticari. O anchetă extrem de simplă pe care am facut-o personal mi-a arătat că o sticlă de apă îmbuteliată cumpărată de la supermarket s-a vândut, în medie, la buticari cu un beneficiu de 65 şi chiar 100%. Poate mi se va spune ca este un fenomen clasic de speculă generat de condiţii speciale ale raportului dintre cerere şi ofertă. De acord, dar nu aceasta este problema. Nu dorinţa legitimă de câştig pe care o are vânzătorul o condamn, ci lipsa de moralitate şi de responsabilitate civică a acestuia. Mai mult, nu condamn pe micul buticar, ci pe marele comerţ de super şi hipermarket care permite cu bună ştiinţă dubla vânzare a mărfurilor lor, în detrimentul bugetului consumatorului. Ceea ce unele dintre reţelele străine de supermarketuri îşi permit să practice în România nu este permis în ţările lor de origine. Oare nu se ştie că aprovizionarea micului comerţ nu este permisă decât din reţeaua de mic gros sau direct de la producător? Oare nu se ştie că normele Uniunii Europene interzic revânzarea cu modificare de preţ a mărfurilor de la detailist la detailist? Chiar dacă nu toţi ştiu, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi Consiliul Concurenţei ar trebui să ştie.
		Domnul Dumitru Ioan Puchianu: "Baronii locali - oglinda dispreţului premierului Tăriceanu reflectată la nivel local" O vorbă veche şi plină de tâlc spune că cine se aseamănă ... se adună. Nimic mai adevărat, fapt confirmat şi de mişcările politice din România. Acum, în ultimele zile ale unei guvernări dezastruoase, frământările politice tind tot mai mult să coboare de la "centru," şi să învolbureze apele la nivel judeţean. Preşedinţii de consilii judeţene penelişti au fost, brusc şi al unison, cuprinşi de febra analizelor şi bilanţurilor, retuşând cifre şi măsluind grafice, doar... doar vor putea să dea o urmă de strălucire unei activităţi cenuşii şi lipsite de rezultate concrete. Au "domnit" discreţionar patru ani de zile judeţele României, uitând că însăşi titulatura de preşedinte al CJ însemnă a coordona un consiliu, nu a-l subjuga. Au fost puternic sprijiniţi politic şi s-au crezut nemuritori, sfidând, după modelul preşedintelui PNL, cele mai elementare norme de civilizaţie politică în relaţia cu omul de rând. Unul dintre exemplele pe care le cunosc bine, este cel al judeţului Braşov, judeţ pe care de altfel îl şi reprezint. Aici, demagogia, falsitatea şi orgoliul preşedintelui consiliului judeţean, domnul Aristotel Căncescu, au atins limitele absurdului, orice urmă de bun simţ fiind călcată în picioare. Monumentele istorice ale oraşului sunt flancate ostentativ cu inscripţii care îi anunţă (ca nu cumva să uite!) pe turişti că lucrările de conservare au fost executate de domnul Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean. Şi nu sunt una sau două... sunt cu zecile! Lipsă de modestie sau orgoliu liberal ieftin? Pentru că dacă fiecare edil din istoria acestui oraş ar fi avut ambiţia nemăsurată să-şi marcheze astfel realizările, Braşovul ar arăta ca o pădure de plăcuţe omagiale. Modul discreţionar şi abuziv prin care preşedintele CJ a înţeles să aloce fondurile pentru dezvoltarea judeţului, nu i-au adus domnului Căncescu decât valuri de nemulţumire locală. Clientela politică a PNL-ului are de ce să fie mulţumită, dar asta în defavoarea a peste 80% din populaţia judeţului, vitregită ostentativ de domnul preşedinte al CJ. Sunt oraşe din judeţ care antamaseră lucrări de interes public, finanţarea fiind făcută direct de la buget. Asta până când, în mod discreţionar, domnul Căncescu a hotărât redirijarea clientelară a fondurilor către alte lucrări de importanţă minoră. În aceste zile, PNL-ul şi-a lansat oficial candidatul pentru viitoarea şefie a Consiliului Judeţean. Cine altul decât Aristotel Căncescu! Totul făcut cu mare pompă, invitaţi de frunte, discursuri interminabile, pentru ca totul să culmineze cu vizionarea unui film. Da, aţi auzit bine, vizionarea unui film denumit apoi ironic în presa locală "Lumini şi umbre", probabil inspiraţi de filmul cu acelaşi nume din anii 1980. Un material prin de elogii şi mulţumiri pentru "măreţele realizări" ale preşedintelui Consiliului Judeţean, dar, în acelaşi timp, un material care nu prezenta nimic din adevăratele probleme ale judeţului. Păcat că PNL-ul nu a învăţat să nu repete din greşelile trecutului.
		Domnul Ioan Munteanu: "Crescătorii de animale trebuie susţinuţi" Protestul crescătorilor de vite care au pichetat sediile a şase mari procesatori de lapte a dovedit că mecanismele economiei de piaţă nu funcţionează în acest domeniu. Concret, nemulţumirea fermierilor este legată de faptul că preţul oferit de către procesatori - 0,5 lei pentru laptele neconform şi 0,8 lei pentru laptele conform - este departe de a acoperi cheltuielile curente de producţie. Ei au reclamat diferenţa de costuri existentă care generează inechitate, respectiv preţ UE - 0,42 euro/litru, preţ România - 0,20 euro/litru sau preţ la producător - 0,15-0,30 euro/litru, preţ la cumpărător - 1-1,8 euro/litru. Fermierii au arătat că sunt în imposibilitate să facă investiţiile impuse de către normele europene şi că nu mai pot supravieţui în aceste condiţii discriminatorii. În situaţia în care 6 litri de lapte reprezintă echivalentul unui litru de motorină, ei preferă să arunce laptele sau să-l folosească în hrana porcilor decât să-l mai livreze în pierdere. În opinia manifestanţilor, preţul corect pe care ar trebui să-l achite procesatorii ar fi de 1-1,5 lei/litru. Dacă negocierile nu vor da rezultate, fermierii sunt decişi să sisteze furnizarea laptelui, dând naştere astfel unei crize cu consecinţe nedorite. Această mişcare de protest se înregistrează în condiţiile în care cota de lapte stabilită de către Uniunea Europeană pentru România - de cca. 3 milioane de tone — este prea mare, practic imposibil de realizat. Nu se poate să obţii această cantitate de lapte atunci când aprox. 64% dintre producători deţin o singură vacă, iar peste 30% dintre ei au mai mult de 60 de ani, când crescătorii sunt afectaţi de lipsa furajelor şi a fondurilor necesare pentru investiţii legate de dezvoltarea fermelor şi de creşterea calităţii laptelui. Grav este faptul că fermierii care nu au comercializat în anul de cotă cel puţin 70 % din cantitatea care le-a fost alocată sunt penalizaţi cu o diminuare a cotei, iar crescătorii care nu au comercializat deloc lapte, deşi aveau cotă, pierd dreptul de a mai livra produsul. Singura soluţie pentru reglarea situaţiei este ca preţul să fie stabilit numai prin negocieri între procesatori şi furnizori, prin confruntarea cererii cu oferta, pe baza calităţii şi cantităţii laptelui- materie primă. Este nevoie de sprijin real din partea statului pentru fermierii care înfiinţează noi capacităţi de producţie sau le dezvoltă pe cele deja existente, dar şi pentru simplii crescători de animale. De asemenea, e nevoie de finalizarea programelor care să atragă fondurile europene destinate agriculturii, fonduri inexistente în 2007 din cauza nepriceperii celor direct răspunzători de acest sector.
		Domnul Gheorghe Dragomir: "Atac la presă - şah la preşedinte" Preşedintele Traian Băsescu a atacat principalele trusturi de presă, într-o declaraţie de presă făcută pe aeroportul Henri Coandă, la sosirea de la Bruxelles. Preşedintele s-a referit la trustul Intact, Realitatea Tv, Pro TV şi TVR. Şeful statului crede că "tonomatele cu euro" sunt dispuse să mintă populaţia întrucât "stăpânii lor au nevoie de administraţie centrală şi locală slabă ca să-şi poată face interesele". "Pentru unii dintre ei, preşedintele n-are drept la replică, ci trebuie să fie unul pe care băieţii-tonomat îl jignesc, îi vorbesc urât. El nu trebuie nici măcar să vorbească". Domnia sa a insistat asupra ideii că afirmaţiile sale de vineri nu pot fi percepute ca un atac la libertatea presei, atât timp cât nu există o lege sau un decret prezidenţial în acest sens. "Sunt liberi. Dar dictatura tonomatelor şi a mogulilor de presă este inadmisibilă într-o democraţie, iar practicile pe care le au trebuie criticate măcar şi în baza dreptului la replică", a spus Băsescu. Şeful statului a subliniat ca CNA nu a obligat instituţiile de presă să-i acorde drept la replică, deşi au difuzat emisiuni în care i-au fost aduse jigniri. Şi, totuşi, în declaraţiile sale, preşedintele Băsescu face unele erori, sau omisiuni: atacul se referă doar la o " anumită parte a presei"; "tonomatele" pot fi găsite în toate mediile, mai ales în cele supuse domniei sale; problema creditului şi a fondurilor Phare - a fost dezbătută azi pe larg într-un cotidian central aparţinând unui "mogul". Presa nu este numită degeaba a patra putere în stat. Preşedintele şi, de altfel, nici un politician nu are voie să atace în acest mod instituţia ziaristului, chiar şi dacă o face pentru a apăra onoarea familiei sale. Este un risc pe care ni-l asumăm toţi cei din clasa politică încă din primul moment.
		Domnul Mihai Sandu-Capră: Guvernul a lansat zilele trecute Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. În perioada 2007-2013, agricultura românească va beneficia de 10 miliarde de euro, care reprezintă fonduri europene, la care se adaugă cofinanţarea asigurată de Guvernul român. Prin acest program se vor lua o serie de măsuri care se vor concretiza în transformarea satului românesc într-un sat european, cu o agricultură modernă, europeană. Una dintre aceste măsuri se referă la faptul că beneficiarul unui proiect nu mai trebuie să depună scrisoare de garanţie bancară înainte de a depune proiectul respectiv, iar după semnarea contractului acesta se va putea prezenta la bancă pentru a-şi negocia creditul. De asemenea, beneficiarul va putea solicita un avans de până la 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Acest avans poate fi favorabil şi în modul în care banca va calcula riscul de a acorda creditul şi a condiţiilor în care acesta va fi acordat. Un lucru important, stabilit deja printr-un act normativ de către Guvern săptămâna trecută, îl reprezintă faptul că beneficiarul poate să utilizeze ca gaj, ca garanţie, investiţia şi utilajele. În urma unor întâlniri între reprezentanţii mediului bancar, ministrul agriculturii, Dacian Cioloş, şi premierul Călin Popescu- Tăriceanu pentru promovarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, s-a convenit ca în perioada următoare băncile să vină în întâmpinarea fermierilor cu anumite produse bancare specifice adaptate programului. Sunt doar câteva precizări ale măsurilor întreprinse de Guvern prin Ministerul Agriculturii pentru accelerarea ritmului de dezvoltare al agriculturii româneşti. Avem convingerea că, din acest an, gradul de accesare al fondurilor europene va creşte semnificativ şi asta pentru că fermierii români doresc să trăiască mai bine din munca lor, continuând procesul de transformare al agriculturii româneşti după modelul liberal.
		Domnul Dănuţ Liga: "Infrastructura României - o catastrofă naţională" România reprezintă o zonă de intersecţie a mai multor magistrale de transport care leagă nordul de sudul Europei şi vestul de estul acesteia, iar construcţia şi modernizarea infrastructurii de transport ar trebui să reprezinte o prioritate principală, deoarece ţara noastră pierde sume mari de bani din cauza slabei reţele de drumuri. Fie că aceste drumuri sunt europene, fie că sunt naţionale sau judeţene, toate se află într-o stare deplorabilă, iar dumneavoastră, domnilor guvernanţi, nu faceţi nimic în acest sens. Cum vrem să integrăm infrastructura românească în reţelele de transport europene, când la noi drumurile sunt catastrofale! În ceea ce priveşte judeţul Giurgiu, judeţ în care sunt ales deputat, pot spune că are cea mai săracă infrastructură din ţară, iar starea drumurilor este deplorabilă, judeţul situându-se pe ultimul loc în top la acest capitol, iar acolo unde aceste drumuri sunt asfaltate lucrările sunt de cea mai proastă calitate, făcându-se reparaţii din 2 în 2 ani. Pentru DN 5 Bucureşt-Giurgiu s-au cheltuit milioane de euro atât pentru reabilitare, dar şi pentru semnalizarea acestui drum, bani proveniţi din fondurile europene şi din fonduri de la bugetul de stat, dar nu prea se vede nimic, sau dacă se vede, lucrările, şi semnalizarea sunt prost făcute. Turiştii care doresc să călătorească cu maşina spre Bulgaria, Grecia, Turcia se plâng de starea acestor drumuri, iar Municipiul Giurgiu nu reprezintă numai un port fluvial important, un oraş de frontieră, ci şi un loc cu împrejurimi ce pot fi vizitate atât de turişti români, cât şi străini. România are multe locuri frumoase, dar care nu pot fi valorificate de cele mai multe ori din cauza infrastructurii. De câte ori se aduce în discuţie lipsa infrastructurii, autorităţile române ridică din umeri şi spun că nu au bani, dar ce este cel mai grav că nu vă daţi seama cât ne costă absenţa ei, ce sume pierde statul român din această cauză. Domnilor guvernanţi, profitaţi din plin şi treceţi la treabă pentru că fondurile europene sunt o mană cerească pentru infrastructura din România, iar reabilitarea si modernizarea ei nu pot aduce decât profit pentru noi. La nivel declarativ, domnilor, se ştie că sunteţi cei mai buni, dar la nivelul faptelor vă situaţi sub nivelul zero, aşa că lăsaţi vorbele şi treceţi la treabă.
		Domnul Ion Luchian: "Jocurile preşedintelui Traian Băsescu" Săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu a fost la Bruxelles, la Consiliul European de primăvară. La conferinţa de presă de după activităţile oficiale a evitat o întrebare despre taxa auto - a cărei anulare i-a cerut-o premierului printr-o scrisoare, spunând că "jocurile de acasă" trebuie să rămână acasă. E bine că am aflat în acest fel faptul că problemele României şi ale românilor sunt pentru Traian Băsescu doar nişte jocuri. La întoarcerea de la Bruxelles am fost martorii unui alt asemenea joc de imagine pus în scenă de preşedintele Băsescu, acum că ne apropiem de campania electorală. Astfel, chiar pe aeroport, pretinzând că vorbeşte în nume de tată nu de preşedinte (probabil că de aceea nu am aflat nimic despre ce s-a discutat la Consiliul European, dar probabil că nu era ceva foarte interesant pentru noi toţi), Traian Băsescu a proferat nişte acuze foarte grave la adresa unor jurnalişti, politicieni, patroni de televiziuni şi chiar a unui actor. Or, preşedintele României nu poate vorbi niciodată, atât timp cât este în funcţie, în nume de tată, ci numai în nume de preşedinte, neexistând un buton pornit/oprit al exercitării funcţiei prezidenţiale. Traian Băsescu s-a simţit jignit de atacurile unor ziare la adresa uneia dintre fiicele sale şi acest lucru poate fi înţeles, chiar dacă respectiva fiică este om politic de acum, însă preşedintele României, Traian Băsescu, nu are voie să se folosească de funcţia sa pentru a-şi rezolva nişte probleme de familie. Şi dacă domnul Băsescu s-a simţit ofensat, atacat de faptul că nişte ziarişti s-au legat de felul în care vorbeşte româneşte fiica sa, oare tatăl ziaristei pe care acelaşi domn Traian Băsescu a agresat-o şi a făcut-o "ţigancă împuţită" ce o fi simţit şi ce ar fi trebuit să facă ca să apere onoarea fiicei sale? Mai mult încă, în acelaşi discurs, Traian Băsescu a adus acuze foarte grave la adresa unor ziarişti, pe care i-a catalogat drept "tonomate pe euro" insinuând faptul că aceştia primesc bani pentru a-l ataca pe el la comanda anumitor opozanţi ai săi. Nu mă interesează calitatea profesională a respectivilor ziarişti, însă un preşedinte, apărător al drepturilor cetăţenilor acestei ţări nu are dreptul să aducă asemenea acuze niciunui cetăţean. Acţionând în acest fel, folosindu-se de un asemenea limbaj, Traian Băsescu s-a comportat tocmai ca ziariştii pe care el i-a acuzat, reuşind, în acest fel, să coboare în derizoriu funcţia prezidenţială aşa cum niciunul dintre predecesorii săi, de după 1989, nu au reuşit să o facă (şi să ne aducem aminte care au fost aceşti predecesori). Trist este însă faptul că probabil în urma acestui "joc" foarte bine calculat al lui Traian Băsescu de manipulare publică - încercând să arate că acum "oligarhii" îi atacă şi familia - cota sa de popularitate va creşte. Asta însă nu trebuie să ne oprească niciodată din a-i spune preşedintelui, şi tuturor celor care vor să asculte, stop-joc atunci când încalcă regulile, pentru că altfel, cu siguranţă, i-am face toţi jocurile.
		Domnul Antal Árpad András: În urmă cu 5 săptămâni, împreună cu colegul meu Tamás Sándor, am început prezentarea autonomiilor din ţările Uniunii Europene. Azi doream să vă prezint autonomia Tirolului de Sud, o regiune prosperă unde cele 3 naţiuni trăiesc în buna înţelegere. Nu voi prezenta Tirolul de Sud, ci o stare de spirit din Transilvania, care mă îngrijorează. După cum se ştie, la data de 15 martie, un tânăr maghiar a fost bătut pentru că avea la el un steag maghiar, după ce Primăria Cluj a autorizat o contramanifestaţie organizată de două asociaţii noţionalisto-patriotice. Din informaţiile noastre Şeful de protocol al Primăriei a luat cuvântul la acest «miting». Iată două fapte pentru care putem spune că cel care a autorizat această contramanifestaţie este responsabil moral pentru violenţele care au avut loc în Cluj! Facem apel la toţi politicienii responsabili din această ţară să-şi ridice vocea împotriva violenţei. Trebuie să înţeleagă toată lumea: România nu este doar a românilor! Cerem MIRA să analizeze acţiunile organizaţiei Noua Dreaptă şi să ia măsurile ce se cuvin. Tinerii extremişti trebuie să simtă că autorităţile nu tolerează acţiunile violente! Cu două săptămâni înainte de începerea summit-ului NATO, ar trebui să daţi dovadă de înţelepciune şi să mulţumiţi comunităţii maghiare şi liderilor politici maghiari pentru ajutorul acordat României în vederea integrării în NATO şi în UE. Trebuie să înţelegeţi, dragi colegi, că nu dorinţa noastră de autonomie pentru Ţinutul Secuiesc atentează la siguranţa naţională a României, ci tolerarea şi încurajarea de către oamenii politici a manifestărilor antiminorităţi!
		Domnul Liviu Bogdan Ciucă: "Veteranii de război şi legea care ar trebui să le protejeze drepturile" În conformitate cu Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, aceştia beneficiază de o serie de drepturi prevăzute care, din păcate, nu sunt respectate în totalitate sau sunt respectate parţial. Cu toate prevederile legale, acestea, în bună parte, rămân pe hârtie, fără ca cei îndreptăţiţi, care s-au sacrificat în război pentru ţară, şi-au pierdut viaţa sau au fost mutilaţi, să poată beneficia de cele mai importante drepturi pe care noi, întreaga societate, le datorăm acestor oameni sau urmaşilor lor. Mai exact, există numeroase cazuri de veterani de război sau urmaşi ai acestora care sunt într-o situaţie materială precară, fără locuinţe sau sunt daţi afară din locuinţe de foştii proprietari sau de pretinşi proprietari care sunt puşi în posesie prin decizii ale instanţelor, în baza unor acte uneori discutabile din punct de vedere al capacităţii probatorii. De asemenea, legea mai prevede, printre altele, scutirea de plată a impozitelor şi taxelor locale, scutirea de plată a abonamentului telefonului pentru un singur post, asistenţă medicală gratuită, medicamente gratuite în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării. Unele dintre aceste prevederi rămân doar la nivel de normă neaplicabilă prin indiferenţa autorităţilor care sunt insensibile la cererile acestor oameni care îşi cer drepturile ce li se cuvin. Veteranii de război, adevăraţii eroi ai neamului românesc, merită cinstire şi recunoştinţă pentru faptele de arme săvârşite în primul şi cel de al doilea război mondial, nu dispreţul şi ignoranţa cu care sunt trataţi de către autorităţile publice. În urma unor discuţii avute cu membrii unei asociaţii a veteranilor de război, aceştia mi-au semnalat o serie de deficienţe ale Legii nr.44/1994, privind veteranii de război. Astfel, o să amintesc doar una dintre nemulţumiri care vizează veteranii de război nedecoraţi care, deşi au luptat pe front alături de camarazii lor, se simt discriminaţi prin neincluderea lor ca beneficiari ai unor drepturi în raport cu veteranii de război decoraţi şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. Se impune îmbunătăţirea legislaţiei actuale, în sensul includerii şi acestei categorii a veteranilor nedecoraţi în zona beneficiarilor drepturilor stipulate în cuprinsul Legii nr.44/1994 privind veteranii de război. Consider că autorităţile statului trebuie să fie preocupate cu prioritate de soarta veteranilor şi a urmaşilor acestora prin punerea în aplicare, în cel mai scurt timp, a unor măsuri pentru protejarea acestei categorii de persoane, care merită toată recunoştinţa noastră, de a veghea la respectarea legilor în vigoare care le dau o serie de drepturi şi de care nu se pot bucura datorită indiferenţei unor reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale.
		Doamna Mihaela Adriana Rusu: "Instabilitatea financiară a României" Comisia Europeană aşteaptă din partea României notificarea fiscală care prezintă scenariul macroeconomic pentru 2008 şi realizările din 2007. Într-un document recent, aceasta a atras atenţia că România nu îşi va putea ţine sub control deficitul bugetar până în 2011 în condiţiile în care cheltuielile publice îşi vor fi continuat trendul ascendent, iar inflaţia va continua să crească. Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având rolul de a întocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora, este totodată un organ al Comunităţilor Europene, independent de statele membre, având un caracter supranaţional. Creşterea dramatică a deficitelor externe a condus la explozia inflaţiei, iar pe termen mediu şi lung aceasta va afecta considerabil stabilitatea financiară a economiei româneşti. Creşterea îndatorării, posibilele şocuri negative asupra ratei dobânzii, majorarea inflaţiei şi deprecierea leului vor periclita capacitatea populaţiei de a plăti creditele contractate. Rezultatul va fi o presiune imensă asupra sistemului financiar şi va submina credibilitatea României pe plan internaţional. Din păcate, în ultima vreme, se realizează doar scenariile pesimiste, în ultimii ani, deficitul de cont curent a crescut de la 8% din p.i.b., la 12% din p.i.b. şi mai apoi la 16,5% din p.i.b. În aceste condiţii, dacă viziunea politicii guvernamentale şi oamenii care o conduc nu se vor schimba, putem asista la încetinirea accentuată a creşterii economice sub 3%, revenirea la inflaţia de două cifre şi corecţia deficitului de cont curent ce se va face brutal prin jocul pieţei, pe fondul deprecierii masive a monedei naţionale. Toate aceste efecte negative vor fi resimţite din plin de populaţie prin scăderea puterii de cumpărare şi prin bulversarea bugetelor agenţilor economici, scăderea profiturilor.
		Domnul Mihai Cristian Apostolache: Doresc astăzi să abordez un subiect extrem de sensibil, şi anume cel al pensionarilor. Ştim cu toţii că datorită eforturilor Partidul Social Democrat, această categorie socială beneficiază de pensii mărite, pentru că este normal ca oamenii care prin efortul lor au contribuit la dezvoltarea României să beneficieze după retragerea din activitate de un trai decent. Pensionarii să beneficieze după retragerea din activitate de un trai la fel ca cei din Germania, Italia, Spania etc. consider că se impune ca acest efort făcut în sprijinul pensionarilor să continue, iar Guvernul trebuie să ia iniţiativa şi să aloce sume şi pentru grupele I şi II de muncă, deci pentru acele persoane care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii grele şi a căror sănătate a fost afectată de-a lungul timpului. Nu putem să ignorăm această realitate şi de aceea consider că se impune ca Executivul să intervină de urgenţă şi să propună o rectificare bugetară în care să fie cuprins şi un capitol referitor la această situaţie. Nu cred că va fi un efort bugetar atât de mare încât să creeze probleme de sistem, iar acest efort va demonstra că această categorie socială nu este ignorată, ci este apreciată corespunzător.
		Domnul Constantin Traian Igaş: "Promovarea tinerilor în politică" Am ajuns să-mi pun astăzi această întrebare datorită reacţiilor destul de dure şi puţin cam surprinzătoare pentru mine, pe care le-am putut observa cu toţii în ultima perioadă, venind din diverse sfere sociale. Spun surprinzătoare, din mai multe motive. Unul ar fi faptul că, la rândul meu, sunt un tânăr politician care, în urmă cu patru ani de zile, nu aveam niciun fel de experienţă în ceea ce înseamnă politica la nivel central, la nivelul unei camere parlamentare, iar acest lucru mă determină să recunosc că, în comparaţie cu o anumită tânără ce zilele trecute a făcut primii paşi în politică şi a şi fost executată, eu unul am fost un norocos. N-am avut parte de o asemenea execuţie. Ceea ce mă surprinde însă este o altă constatare, pe care o recunosc însă cu tristeţe. Dacă în ziua de azi suntem, pur şi simplu, bombardaţi de sondaje de opinie, mai mult sau mai puţin reprezentative, mai mult sau mai puţin credibile, cu rezultate stabilite în funcţie de dorinţele celui care le comandă, un lucru este comun pentru toate şi nu poate fi combătut: societatea civilă nu mai are încredere în actuala clasă politică, una îmbătrânită mult şi orientată după canoane vechi, înnobilate într-o dictatură roşie şi încă prezentă. Toată această societate civilă îşi doreşte o schimbare. O preluare a ştafetei de către tânăra generaţie. Apar însă foarte multe piedici, mult mai multe decât aş fi crezut, ce se pun tinerilor atunci când fac primul pas către acest obiectiv. Pentru orice tânăr, a intra în politică e un lucru dificil. Foarte mulţi tineri din ziua de azi fug, pur şi simplu, de politică datorită practicilor pe care le văd astăzi din partea unor politicieni maturi. A atrage tinerii, astăzi, în politică, e un lucru foarte dificil. Foarte trist, dar adevărat, e şi faptul că mare parte din cei care astăzi nu se prezintă la vot, sunt tineri. Dar, iată reacţiile când un tânăr se pregăteşte să facă primul pas spre acest domeniu, pentru a face aceea schimbare de generaţie. Dacă numele lui este ceva mai recunoscut, este pus la zid şi pur şi simplu executat. Dacă mai are ghinionul să fie o tânără şi nu un tânăr, atunci este de-a dreptul grav. Deşi nu ne face cinste, trebuie să recunoaştem că, încă, este greu pentru o femeie să pătrundă în acest spaţiu al politicii. Că pentru a răzbate, de multe ori trebuie să renunţe tocmai la acele calităţi care înnobilează: sensibilitate, răbdare, înţelegere sau feminitate. Elena, pentru că, aşa cum probabil bănuiţi, despre ea vreau să vă vorbesc, este o tânără care are încă aceste calităţi. Vă întreb însă, de ce vreţi să i le distrugeţi? Este încă un tânăr cu mult elan, dar care, aşa cum este şi firesc, greşeşte. Cu toţii o facem. Ea este însă mai presus de toţi acei politicieni versaţi, ca să zic aşa, pentru că nu-şi ascunde greşelile, aşa cum o fac aceştia, sub perdeaua unor minciuni copilăreşti, în spatele unor afirmaţii cât se poate de ordinare, care le ascund murdarele jocuri de culise, care nu-i mai înnobilează aşa cum încă mai cred. Din contră, contribuie la creşterea neîncrederii şi dispreţului pe care oamenii le-o acordă. Ceea ce s-a făcut împotriva acestei tinere, această mediatizare extraordinar de excesivă şi murdară, nu poate fi comparată, iar singurul obiectiv pe care-l urmărea era umilirea unui preşedinte şi, ceea ce este mai grav, a unui tată, când singurul lucru pe care toţi aceşti cârcotaşi trebuiau să-l facă, era să o lase să crească. Toţi dintre noi am avut această şansă, cu toţii cei ce vin să facă politică trebuie să o aibă, iar tânăra generaţie, indiferent că e portocalie, roşie, verde sau galbenă, ar trebui lăsată să crească. Vor avea şi ei, la rândul lor, momente când vor da socoteală, când vor veni în faţa alegătorului. Acesta va trebui să-i judece. Nimeni altcineva.
		Domnul Cosmin-Gabriel Popp "Sfidarea legii de către demnitarii de rang înalt ai Cabinetului Tăriceanu II" Apropierea alegerilor locale din luna iunie constituie pentru toate partidele politice un prilej de a-şi scoate în faţă candidaţi credibili şi cu forţă, personalităţi în adevăratul sens al cuvântului, care să poată capitaliza, pentru fiecare partid, cât mai multe voturi. Legea de organizare a alegerilor locale prevede modalităţile şi termenele în care fiecare candidat îşi poate face cunoscute proiectele, dar şi cv-ul, astfel încât să convingă electoratul de valoarea şi necesitatea alegerii acestuia. Problema apare însă atunci când partide care guvernează ţara, deşi nu au nici capacitatea şi nici susţinerea populară necesară, se angajează "ca prin orice mijloace" să câştige. Este cazul unui ilustru necunoscut, secretar de stat în ministerul transporturilor, care până mai ieri a fost, pentru scurt timp, consilierul personal al ministrului transporturilor, pentru ca astăzi, din poziţia actuală, să aspire la funcţia de primar al sectorului 6 al capitalei. Dincolo de semnele de întrebare ce pot fi ridicate cu privire la capacitatea profesională şi polivalenţă sau a domeniilor de expertiză ale acestui om politic, se evidenţiază o dovadă clară a felului în care PNL înţelege să acţioneze politic: cumetria împotriva legii. Mai exact, în numărul de luni, 10 martie a.c., al revistei "Tribuna învaţământului", Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti sector 6 a strecurat, cu încălcarea legii, cv-ul şi cartea de vizită a candidatului la funcţia de primar al sectorului 6, Antonel Tănase. Dincolo de faptul că nici măcar în timpul campaniei electorale nu este permisă desfăşurarea acţiunilor electorale în sfera educaţiei, este de remarcat cum o structură administrativă ce ar trebui să se îngrijească de felul în care se desfăşoară procesul educaţional în interiorul instituţiilor de învăţământ, pune umărul la o acţiune de propagandă politică. Este inutil să vorbim de respectarea legii, dar nu putem rămâne indiferenţi la astfel de demersuri care au la bază sfidarea opiniei publice. Sunt cadre didactice, elevi, studenţi, părinţi interesaţi de soarta învăţământului românesc, care intră în posesia materialelor electorale fără voia lor, dar sub comanda politică a celor ce păstoresc instituţiile statului. Nu ştiu la câte campanii electorale a participat distinsul secretar de stat, dar ştim cu toţii că este candidat la primărie din partea unuia dintre partidele aflate vremelnic la guvernare, partid al cărui preşedinte este însuşi şeful guvernului. Acesta din urmă anunţa pe data de 13 martie, cam odată cu începerea campaniei domnului Tănase, că alegerile locale vor fi organizate pe 1 iunie, primul tur de scrutin, şi pe 15 iunie, turul al doilea. Acestea fiind datele, campania electorală va începe în data de 2 mai şi va dura 30 de zile. Dar legea şi hotărârile de guvern nu constituie acte normative emise de forul legislativ, respectiv executiv, valabile pentru toţi cetăţenii acestei ţări, inclusiv pentru unii dintre cei care au dreptul de a fi aleşi. Unii dintre aceştia au numai drepturi. Aşa se explică şi implicarea instituţiilor statului în campania electorală în timpul desfăşurării ei şi, de ce nu, înaintea termenului de începere a acesteia. Sunt atât de evidente eforturile unora de a-şi face campanie electorală înainte de termen, încât atacurile şi sesizările au devenit instrumente inutile. Dar nu putem tolera promovarea reprezentanţilor guvernului prin intermediul revistelor de specialitate. Se impun măsuri şi sancţiuni, stimaţi colegi. Suntem cetăţeni aleşi ai acestei ţări. Suntem egali în faţa legii, campania electorală durează 30 de zile pentru toţi. Dar, înainte de orice, trebuie să demonstrăm cetăţenilor cu drept de vot că dreptul de a fi ales ne aparţine, cu toate atributele sale. Trebuie să stopăm astfel de metode, fiindcă nu putem întina însemnătatea unor publicaţii sau instituţii publice, prin autoritatea unei funcţii ocupate temporar. Ziua de 2 mai vine, şi odată cu această dată, domnul Antonel Tănase şi toţi ceilalţi candidaţi pentru funcţii alese în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale pot să îşi demonstreze credibilitatea în faţa alegătorilor. Să aveţi răbdare şi succes!
		Domnul Marius Rogin: Declaraţie politică intitulată "Împărţirea colegiilor uninominale" Mult doritul vot uninominal a fost adoptat. Dacă discuţiile de dinaintea adoptării lui au fost foarte încinse, am putut observa din verva cu care mulţi dintre politicienii noştri ne spuneau cât de mult şi-l doresc. Exista un curent pro uninominal, pentru că nimeni n-ar fi îndrăznit să spună ceva împotriva lui. Ar fi fost calificat imediat în cuvinte extrem de dure şi pus în categoria celor cărora le e frică de un vot direct din partea alegătorilor. Ar fi fost făcut imediat un oligarh, un aservit anumitor grupuri de interese. Deci era de preferat pentru mulţi, mai degrabă să îşi arate sprijinul decât împotrivirea. N-a trecut însă prea mult timp de la adoptarea uninominalului că au şi apărut la fel de multe voci care l-au criticat. Lipsurile pe care le prezintă însă acest sistem ce a fost trecut prin Parlament sunt numeroase, iar cât de mult vor fi dezamăgiţi alegătorii de acest sistem de vot, se va vedea după primele alegeri în care el va fi aplicat. Mult mai incisivă va fi însă bătălia de acum încolo. Un subiect care deja încinge spiritele la fel de mult, este cel al împărţirii colegiilor uninominale. Subiectul încă dospeşte, dar până la finalizarea lui mulţi vor fi cei care se vor arăta defavorizaţi. Dacă ne e uşor să bănuim cine va face jocurile în această împărţire, la fel de uşor ne va fi să bănuim cine vor fi cei favorizaţi. Cei aflaţi la guvernare vor sprijini la rândul lor pe cei care i-au ajutat să rămână la guvernare. Se tot vorbeşte de înfiinţarea unei comisii independente. Ne e foarte greu să credem că această dificilă sarcină, cu atâta miză în joc, va fi lăsată la latitudinea unor oameni independenţi. Sunt prea multe în joc pentru a fi scăpate din mână. Se vor împărţi feliile tortului astfel încât tot anumite partide şi anumite fiefuri să aibă de câştigat. Un lucru este clar. Vom avea un număr de colegii uninominale egal cu numărul actualilor parlamentari, pentru fiecare judeţ. Delimitarea acestora se face pe baza normei de reprezentare, un deputat pentru 70.000 de cetăţeni şi un senator pentru 160.000. Un cuvânt foarte greu de spus vor avea în mod sigur rezultatele alegerilor locale ce vor avea loc la începutul lunii iunie. Graniţele acestor colegii uninominale vor fi trasate şi în funcţie de rezultatele pe care le vor prezenta aceste alegeri, pentru fiecare judeţ în parte. Până atunci este foarte probabil să nu se ia niciun fel de decizie. Alegerile locale vor separa însă grâul de secară, după cum bine spune o zicală românească, chiar dacă un alt proverb spune că: "cine-mparte, parte-şi face!" Vom vedea cine şi ce va mai avea de împărţit.
		Domnul Eduard Raul Hellvig: Declaraţie politică privind "Starea proastă a infrastructurii şi consecinţele pe care aceasta le generează în dezvoltarea judeţului Bihor" Declaraţia mea politică vizează o realitate care afectează nu numai comunitatea din judeţul Bihor, ci întreaga Românie, în ansamblul ei. Fie că este vorba despre drumuri comunale, judeţene, naţionale sau chiar europene, infrastructura românească se remarcă prin aceeaşi stare dezolantă, care persistă. Ştim că lipsa investitorilor şi a turiştilor străini se datorează, în mare parte, proastei calităţi a infrastructurii pe care o deţinem, iar unul dintre obiectivele majore ale politicii actuale a României este tocmai atragerea acestora. La 1 ianuarie 2007, România s-a alăturat, de facto, celorlalte state din Comunitatea Europeană. Integrarea României nu înseamnă nicidecum o integrare formală, ci presupune, indubitabil, alinierea obiectivelor şi a standardelor ţării noastre la exigenţele Uniunii Europene. Iar unul dintre aspectele principale, care problematizează dezvoltarea României ca obiectiv turistic sau ca punct de absorbţie a investiţiilor străine, este legat de însăşi starea dezolantă a infrastructurii noastre. Chiar dacă România, în general, şi judeţul Bihor, în particular, deţin un potenţial turistic foarte bine nuanţat, dublat şi de o spectaculoasă diversitate peisagistică şi a formelor de relief, exploatarea turistică se face la cote foarte scăzute de către turiştii străini. Dacă în această ecuaţie, efectul este foarte bine definit, putem la fel de simplu să identificăm şi cauza. Miezul problemei îl constituie, aşadar, calitatea infrastructurii. De această problemă se loveşte comunitatea din judeţul Bihor, la fel ca întreaga Românie, zi de zi. Proiectul amplu de construcţie a autostrăzii Bechtel este un exemplu relevant de proastă gestiune a Guvernului român, în privinţa modernizării şi diversificării reţelelor româneşti de drumuri. În contextul discuţiei mele, construcţia autostrăzii Bechtel a devenit o problemă cu dublu efect. Întârzierea prelungită a construcţiei are implicaţii negative şi la nivel naţional, dar şi la nivelul judeţului Bihor, făcând referire la segmentul de autostradă Suplacu de Barcău - Borş. Bihorenii au avut de suferit datorită faptului că utilajele destinate transportului de materiale pentru construcţia autostrăzii au distrus, aproape în totalitate, tronsonul Oradea-Marghita. Acest segment de drum, lung de peste 50 de km, este o cale de legătură între importante comunităţi locale, prezentând importanţă şi la nivel naţional, dar şi la nivel regional-european, prin poziţia strategică pe care o ocupă în apropierea graniţei cu Ungaria. Fiind suprasolicitat de către utilajele de mare tonaj cu destinaţia autostrada Bechtel, DN 191 s-a transformat într-un segment presărat cu denivelări şi gropi uriaşe, asfaltul lipsind cu desăvârşire de pe mai multe porţiuni. Consider că acest fapt reprezintă o inechitate şi un prejudiciu imens aduse locuitorilor judeţului Bihor, dar şi dezvoltării acestui judeţ. Drept urmare, doresc să trag un semnal de alarmă pentru autorităţile naţionale competente, de a soluţiona neîntârziat această problemă.
		Domnul Filip Georgescu: După un deceniu şi jumătate de bâjbâieli în demersul revenirii la relaţiile capitaliste de producţie, privatizarea societăţilor de stat, realizată sub semnul unei corupţii generalizate, se apropie de sfârşit. Cele 600-700 de întreprinderi economice de importanţă secundară care se mai află în proprietate publică vor face şi ele în scurt timp obiectul unor tranzacţii mai mult sau mai puţin benefice pentru români. Dacă ne gândim că SIDEX, ALRO, PETROM, PETROMIDIA, BCR şi mulţi alţi piloni ai economiei naţionale au fost vânduţi la preţuri derizorii, uneori sub nivelul comisioanelor încasate de "negustorii guvernamentali", la fel de isteţi ca legendarul nostru erou popular Tândală, cel ce vindea carul cu boi pe o gâscă, atunci putem spune că privatizarea a constituit cel mai mare jaf cunoscut vreodată, care a pricinuit ţării prejudicii de zeci de miliarde de euro. Am vândut gigantul SIDEX la un preţ de 30 de ori mai mic decât cel pe care-l solicită autorităţile de la Kiev pentru Combinatul siderurgic de la Krivoirog, similar cu cel de la Galaţi. Am dat pe nimica toată ALRO, când aluminiul a devenit un material strategic, am făcut pomană fără lumânare cu PETROM-ul (înstrăinat la un preţ de 20-30 de ori mai mic decât cel real), încât, pe bună dreptate, ziarul "Kronen Zeitung" scria după încheierea tranzacţiei: "Atunci când OMV a cumpărat PETROM-ul din România, a cumpărat, de fapt, o a doua Austrie". Şi încă o anomalie. Adepţii înfocaţi ai privatizării nu sunt capabili să explice de ce statul român a fost obligat să renunţe la patrimoniul său, intrat în parte în proprietatea altor state (Austria, Grecia, Franţa). Şi iată, în aceste zile, pe tapet se află o nouă privatizare cu cântec - "Antibiotice Iaşi", capabilă să aducă noi şi mari prejudicii ţării, îndeosebi pe termen lung, pe care Cabinetul Tăriceanu refuză să le ia în calcul. Principalul argument pentru accelerarea haotică a privatizării a fost acela că statul este un administrator prost, care decapitalizează societăţile aflate în patrimoniul său. Contrar unei asemenea gogoriţe, "Antibiotice" Iaşi se dovedeşte o companie de stat rentabilă, cu o cotă de piaţă de 3,1% în 2007, cu o cifră de afaceri de 68,5 milioane de euro şi un profit brut de 10 milioane de euro realizat anul trecut. Mai mult, societatea ieşeană se află în faţa unor perspective optimiste. În 2012 profitul său va fi de trei ori mai mare decât anul trecut, iar investiţiile de dezvoltare pentru perioada 2008-2012 vor fi de 20 milioane de euro. Atunci, de ce trebuie neapărat vândută o asemenea societate profitabilă? Cine are interesul să mătrăşească şi ultimul şurub românesc? Nu cumva cei care dau în strepezi după această privatizare au interesele lor meschine, pe care nu vor să le scape în puţinul timp pe care îl mai au de stat la guvernare? Se ştie că societatea ieşeană este una de importanţă strategică. Ce ne facem în cazul unor epidemii, calamităţi sau confruntări armate? Cumpărăm antibiotice la preţuri exorbitante, fiindcă nu le mai avem pe ale noastre la costuri rezonabile? Dar dacă noul patron va renunţa la profilul actual al societăţii, mai cu seamă că licitaţia cu strigare nu-l împiedică să recurgă la un asemenea gest, şi se va apuca să fabrice cosmetice sau nasturi? Nu cumva cumpărătorul este interesat de cele 40 de hectare din jurul societăţii, pe care ar putea să le vândă extrem de benefic, cu 2000 de euro m.p.? Şi, în ultimă instanţă, nu cumva în spatele acestei privatizări grăbite sau mai ales suspecte stă vreo mare companie străină de medicamente, care vrea să scoată "Antibiotice Iaşi" nu numai de pe piaţa externă, dar şi de pe piaţa internă, pentru a ni se impune un monopol şi în această privinţă? În faţa unei hotărâri a Curţii de Apel din Iaşi, Guvernul s-a văzut nevoit să sisteze privatizarea. Dar, aşa cum afirmă funcţionarii politici de la AVAS, doar temporar. Cerem Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Parlamentului să împiedice privatizarea ultimei companii farmaceutice româneşti, aflată în patrimoniu public, şi să dejoace acest nou joc mafiot.
		Domnul Filip Georgescu: Românii, ca şi străinii care se află în trecere prin Bucureşti, spun că este un mare risc să trăieşti astăzi în metropola noastră. Trist, dar adevărat, întrucât cei mai mulţi bucureşteni au ajuns şi ei la o asemenea concluzie. Dificultăţile enorme survin nu doar din cauza sărăciei, a lipsei de locuinţe, a stării extrem de precare în care se află sănătatea, învăţământul şi justiţia dar mai ales ca urmare a infrastructurii, aflată într-o stare deplorabilă, a condiţiilor de transport şi a gradului infernal de poluare. Dacă ninge sau dacă plouă o zi-două, aproape că nu mai putem traversa strada. Dacă mergem pe jos, trebuie să faci slalom printre maşinile parcate de-a lungul şi de-a latul trotuarului şi să ocoleşti şanţurile săpate de luni de zile, de diferite societăţi prestatoare de servicii. Dacă te afli la volan, e şi mai greu, întrucât trebuie să stai cu ochi de vultur nu numai pe cei din traficul infernal, dar mai ales pe gropile care par semănate de oameni, şi nicidecum de natura lucrărilor. Este adevărat, Bucureştii au fost din totdeauna un oraş aglomerat, murdar şi cu o infrastructură de Ev Mediu. Dar parcă niciodată nu s-a prezentat în halul în care arată astăzi. Multe dintre marile sale artere sunt dezafectate de mai bine de un an. Liniile de tramvai au fost şi ele scoase de pe postament. Escavatoare, camioane, perforatoare, străvechile roabe se agită uneori vreme de câteva ceasuri într-un adevărat vacarm, ca mai apoi alte câteva ore să intre într-o linişte mormântală. Şi totuşi, parcă nimic nu se schimbă. Doar bordurile reînnoite de două-trei ori pe an, pentru a mai ameliora imaginea trotuarului neasfaltat din alte vremuri, ne permit să întrevedem cât de cât faţa oraşului de mâine. Actualul edil-şef al Capitalei promite că va face din haotica noastră urbe un veritabil mic Paris. Este mesajul ultrademagogic, prin intermediul căruia primarii de până acum i-au amăgit pe alegători, fiindcă pe parcursul mandatului mai toţi se vaită că nu au fonduri. Pentru anul 2008, Primăria Capitalei are un buget de 1,3 miliarde de euro, din care urmează să finanţeze infrastructura, învăţământul, transportul în comun, termoficarea şi alte lucrări. Cei familiarizaţi cu modul de finanţare din bani publici cred că la un asemenea buget de investiţii un comision mediu de numai 0,1% echivalează cu un milion de euro. Nu mai încape îndoială că automobilul, atât de necesar în lumea civilizată, a devenit pentru bucureşteni inamicul public numărul unu. Aproape că nu este zi în care să nu se înregistreze în Capitală câteva accidente auto, din nenorocire unele soldate cu victime, datorită neatenţiei, imprudenţei, excesului de viteză, alcoolului, dar şi degradării arterelor de circulaţie. Pe de altă parte, parcarea automobilelor a devenit o problemă mai mult decât nevralgică. Municipalitatea intenţionează să construiască parcări subterane şi supraterane pentru 9.000 de automobile. Practic, o nimica toată. Primele două parcări subterane, Piaţa Universităţii şi Gara de Nord, pentru 2.700 de automobile, ar putea să fie amenajate în următorii doi ani. Fără îndoială, riscul cel mai mare pentru bucureşteni îl constituie poluarea. Potrivit unui studiu realizat de Asociaţia EcoEuropa, Bucureştiul este cea mai poluată capitală europeană. Datele statistice arată că traficul din metropola noastră produce mai mult de două milioane de tone de substanţe dăunătoare pentru organism. Calitatea aerului se degradează din ce în ce mai mult şi ca urmare a lipsei spaţiilor verzi. Aici este cazul să amintim că, în ultimii 10 ani, suprafaţa spaţiilor verzi s-a redus la jumătate. Un adevărat asalt imobiliar s-a abătut asupra zonei împădurite de la Băneasa, a parcului din Drumul Taberei şi a altor spaţii verzi. Până şi Parcul Bordei, o adevărată oază pentru bucureşteni, a fost ameninţat de actualul primar general şi de predecesorul său să se transforme într-o zonă rezidenţială, în care urmau să se construiască blocuri cu patru etaje. Poluarea este atât de gravă încât ne ameninţă şi în interiorul locuinţei, şi încă de două-cinci ori mai mult decât în afara ei. Până să ajungă micul Paris, Capitala noastră a devenit marele infern. Edilii de până acum ai oraşului n-au făcut altceva decât să transmită unul altuia ştafeta degradării. Ce va face viitorul primar general? Ca să răspundem la această întrebare, înainte de toate trebuie să ne gândim, cu mare responsabilitate, cui îi vom încredinţa acest mandat. Poate unui medic, unui arhitect, unui inginer constructor sau economist. În niciun caz unui afacerist. Ca să redresăm Capitala, va trebui să alegem în fruntea ei un om cu cap, dar şi cu suflet curat. Sunt concluziile unui cetăţean care "bate" aproape zilnic Capitala.
		Domnul Constantin Faina: "Campania agricolă de primăvară" Recent, Comisia Europeană a aprobat Programul Naţional de Dezvoltare Rurală prin care ţara noastră poate accesa până la sfârşitul anului 2013 fonduri în valoare de aproximativ 8 miliarde euro pentru proiecte de investiţii în ferme, achiziţionarea de utilaje de procesare pentru infrastructură rurală. Totodată, se va primi şi un avans de 3,5% din valoarea totală alocată. Acest lucru ar trebui să constituie un motiv de bucurie pentru agricultori, dar... în pragul lucrărilor necesare campaniei agricole de primăvară, agricultura noastră are o bază tehnologică fragilă, cu o populaţie ocupată cu mult peste media europeană, dar care contribuie la formarea p.i.b.-ului cu mai puţin de 10%. Au început însămânţările, însă sporul genetic al seminţelor nu poate fi evidenţiat dacă în tehnologia de cultură nu se folosesc seminţe de calitate superioară, atestate atât din punct de vedere al autenticităţii, cât şi al indicilor de calitate superioară specifici (germinaţie, puritate ş.a.). Sămânţa poate fi procurată de la producător direct, care poate furniza seminţele în funcţie de zona de cultură, de condiţiile de temperatură, umiditate şi sol, cât şi în funcţie de metodele tehnologice aplicate. Aceste seminţe fiind scumpe, agricultorul recurge la promovarea de seminţe mai ieftine, dar cu indicatori calitativi foarte scăzuţi. De la începutul anului s-au scumpit motorina, benzina (6%), gazele naturale, fapt ce a antrenat majorări semnificative de preţuri şi tarife în toate domeniile, afectând serios bugetele agricultorilor. Pe acest fond, Guvernul s-a hotărât să acorde o subvenţie de 1leu/litru de motorină, apreciind că se va reduce cu 25% preţul motorinei. Foarte puţin, în comparaţie cu ceea ce ar avea nevoie agricultorul în vederea realizării lucrărilor de primăvară. Din această cauză, lucrările agricole vor fi executate pe jumătate, recolta fiind în funcţie de cum va arăta buletinul meteorologic şi nu va trebui să găsim alte explicaţii pentru faptul că înregistrăm cea mai mare scădere din ultimii 18 ani, atât din punct de vedere al volumului, cât şi al valorii producţiei agricole. Producţia agricolă a scăzut cu 16,9% în anul 2007 faţă de anul 2006, pe seama reducerii producţiei vegetale cu 24,7% şi a celei animale cu 3,9%. Factorii care au determinat scăderea producţiei agricole au fost seceta, randamentul scăzut, diminuarea suprafeţelor cultivate, dar şi suprafeţele rămase necultivate - peste 1 milion de hectare. Nici veniturile agricultorilor nu au înregistrat creşteri, din contră, scăzând cu 16,7%. Cu plugul tras de cal, bunăstarea în agricultură este încă departe.
		Domnul Florin Iordache: "Politicienii în război cu presa" Acum câteva zile, la întoarcerea în ţară a preşedintelui Traian Băsescu, am asistat la un atac fără precedent al acestuia la adresa "mogulilor" din presă. În mod normal, pe Aeroportul Henri Coandă, preşedintele trebuia să prezinte concluziile vizitei şi rezultatele întâlnirilor din Belgia, dar, în loc de acest lucru, s-a lansat la o campanie de denigrare a ziariştilor şi trusturilor de presă. Teza potrivit căreia anumiţi jurnalişti scriu la comandă, mituiţi de grupuri de interese, a fost susţinută de Traian Băsescu şi când era primar general al Capitalei şi, mai apoi, când era candidat la Preşedinţie. Traian Băsescu i-a comparat pe jurnalişti cu nişte "tonomate", plătiţi de patronii trusturilor pentru a-l ataca. Ceea ce este foarte clar este că orice om politic trebuie să fie conştient că presa are rolul de a prezenta şi poziţiile corecte, dar şi greşelile pe care acesta le face. Dacă îţi este frică de reacţia presei, nu ai ce căuta în politică şi în viaţa publică, pentru că este clar că eventuale greşeli şi inexactităţi din activitate vor fi imediat taxate şi exploatate de cei care au rolul de a prezenta activitatea unui om, cu bune şi cu rele.
		Domnul Victor Sanda: "Purtătorul de cuvânt de la Cotroceni" Vineri seara, o ţară întreagă a asistat la cea mai bună ecranizare a celebrei cărţi a lui Stevenson - "Doctor Jekyll & Mister Hyde", avându-l în rolul principal pe Traian Băsescu: acest personaj care, inspirându-se parcă din povestirea menţionată, acum e Preşedintele României, acum e tată, soţ sau capul familiei Băsescu. Ba, mai mult, domnia sa s-a transformat în chiar purtătorul de cuvânt al marii familii Băsescu, de vreme ce ameninţă cu bombardarea zilnică cu drepturi la replică, a celor care-i atacă familia şi pe domnia sa pe la diverse televiziuni. În consecinţă, se pare că timpul domnului Traian Băsescu va fi ocupat într-o mare măsură şi cu atribuţiile şi responsabilităţile de purtător de cuvânt al familiei Băsescu, nu doar cu cele de preşedinte al României, pe care nu o dată le-a încălcat sau le-a ignorat. În condiţiile date, credem că ministrul economiei a greşit tăindu-i fondurile destinate deplasărilor pentru că, dimpotrivă, trebuia să i le suplimenteze, având în vedere dubla necesitate dată de metamorfozarea manifestă a domnului Traian Băsescu din preşedintele ţării în purtător de cuvânt al clanului Băsescu şi viceversa. Totuşi, având în vedere dorinţa domniei sale de a îndeplini şi această din urmă sarcină pe care şi-a anunţat-o public, în paralel cu cea de preşedinte, cum vor putea românii lui Traian Băsescu să-şi dea seama când acesta s-a dezbrăcat de haina statului şi când a îmbrăcat-o pe cea de purtător de cuvânt? Răspunsul la această întrebare, doar Curtea Constituţională îl poate da!
		Domnul Victor Sanda: "Managerul Institutului "Ana Aslan" pregăteşte ciopârţirea institutului-emblemă, sub nasul unui Guvern ignorant şi nepăsător!" Dacă înainte ni se livrau informaţii despre succesele înregistrate atât în ţară, dar mai ales în străinătate, de către Institutul de Geriatrie "Ana Aslan", mai nou, citim despre cum poate fi distrus un institut de cercetare de prestigiu chiar de către cel care-l conduce! Decizia managerului institutului, domnul Viorel Ochiana, de a transforma ambulatoriul, situat în buricul Bucureştiului, într-o clinică de lux cu 24 de paturi, constituie un prim pas pe un drum fără întoarcere. Demersul managerului Ochiana încalcă flagrant nu doar liniile trasate în domeniu de politica ministrului Nicolăescu, ci şi reglementările Uniunii Europene, care susţin dezvoltarea ambulatoriilor şi îngrijirilor la domiciliu şi, implicit, reducerea numărului de paturi. Scopul nedeclarat trebuie căutat, ne atenţionează reprezentanţii breslei medicilor, în zestrea imobiliară a Institutului de Geriatrie, mai exact terenurile pe care se află ambulatoriul şi cele două spitale, în special cel de la Otopeni, care beneficiază de câteva hectare. Am aşteptat, aşa cum era cazul, o poziţie din partea Ministerului Sănătăţii Publice, dar fiind că nu era vorba de un spital oarecare, ci de primul Institut de Geriatrie şi Gerontologie înfiinţat pe mapamond, în 1952, de Ana Aslan, recunoscut ca fiind de interes, nu doar naţional, dar şi internaţional. Merită să amintesc faptul că într-un raport al Băncii Mondiale realizat în 2002, la cererea Ministerului Sănătăţii, în care au fost evaluate 60 de spitale din România, Institutul "Ana Aslan" a fost catalogat drept "Perla Coroanei" spitalelor din ţara noastră, cu cele mai spectaculoase perspective de dezvoltare, având contracte de cercetare cu cele mai prestigioase institute din lume. De-a lungul existenţei sale, cercetători, medici, finanţişti, guvernanţi şi-au dat interesul şi au contribuit mai mult sau mai puţin la dezvoltarea şi modernizarea acestei "bijuterii" a medicinii româneşti care a adus beneficii nu doar de imagine, dar şi financiare la bugetul statului. Toate aceste eforturi au făcut ca Institutul "Ana Aslan" să se dezvolte rapid, ajungând la 600 de paturi în clinicile de la Otopeni şi Căldăruşani, la un ambulatoriu şi la 190 de cabinete de profil în toată ţara. Astăzi, managerul institutului, domnul Ochiana, în loc să pună umărul la o nouă construcţie care să se adauge la zestrea Institutului "Ana Aslan", domnia sa distruge ce au realizat alţii! Acesta desfiinţează ambulatoriul, în ciuda politicilor în domeniu, sub pretextul penibil de a mai crea un impresionant număr de 25 de paturi, chipurile, "de lux"! Mă întreb: oare cum îşi permite managerul Ochiana acest "lux"? Sau poate i l-au permis superiorii săi pe scară ierarhică? Altfel cum este posibil ca nici ministrul Nicolăescu, nici alt reprezentant al Ministerului Sănătăţii Publice să nu emită nicio poziţie vizavi de acest subiect important pentru medicina românească, dar şi pentru imaginea ţării noastre. Dacă managerul Ochiana are girul ministrului sănătăţii, nu ne rămâne decât să sperăm ca structurile asociative ale cercetătorilor, ale medicinii româneşti să facă front comun împotriva acestei decizii imorale! Mai ales că, în caz contrar, s-ar putea ajunge la pierderi de patrimoniu, în cazul unui conflict declanşat în instanţă de persoanele care au donat imobilul în care funcţionează Spitalul Otopeni, cu condiţia realizării de acte sociale.
		Domnul Gheorghe Chiper: "Situaţie confuză şi amânări nepermise de termene la autostrada de pe Coridorul IV european" În seria intervenţiilor parlamentare pe tema autostrăzii de pe Coridorul IV european, mai ales cea privind tronsonul Arad-Timişoara, consider că trebuie să fie "demascată" încă o ipostază a nepăsării, a găsirii de motive cu orice preţ pentru a mai prelungi stagnarea pregătirilor, pentru a justifica situaţia confuză şi amânările nepermise de termene privind începerea efectivă a lucrărilor. Este nevoie să spun că pentru această porţiune de autostradă, inclusiv pentru centura ocolitoare a Aradului, s-a găsit soluţie de finanţare din anul 2003. S-a spus atunci că într-un an, maxim într-unul şi jumătate, va demara lucrul la acest mare obiectiv naţional şi european, deopotrivă. A venit schimbarea de guvern din 2005, care a avut doar o singură preocupare pe linia construcţiei de autostrăzi în România: aceea de a nega realizările anterioare şi de a stopa continuarea lucrărilor pe şantierele în lucru, dar mai ales de a opri acţiunile pregătitoare (documentaţii, eliberări de amplasamente), pentru cele care urmau să înceapă ulterior (chiar în 2005, dacă ar mai fi continuat guvernarea precedentă) sub pretextul revizuirii preţurilor din devizele elaborate la acea dată. Ca o ironie, preţurile în următorii trei ani în care practic nu s-a mai făcut nimic au crescut exponenţial, dar pentru tronsonul în cauză nici acest motiv, al reducerii costurilor, nu mai putea fi invocat, întrucât a fost oprită şi efectuarea documentaţiilor necesare. De ce această situaţie? Oricine va încerca să afle de la cei responsabili acest mister nu va reuşi, sunt sigur. Motivul poate fi însă uşor de dedus, printr-un raţionament simplu: continuarea pregătirilor şi începerea lucrărilor ar fi necesitat alocarea de fonduri pentru partea de contribuţie a Guvernului, dar fondurile de la infrastructură trebuiau reorientate spre alte destinaţii, care erau mai bine cotate la capitolul imagine, cum sunt cheltuielile sociale sau reabilitările de şcoli şi spitale, şi acestea însă n-au reuşit să treacă de faza incipientă, în acest timp. Recent, la investiţia atât de mult aşteptată, şi cea mai justificată în ce priveşte ordinea de prioritate a începerii, s-a înregistrat un nou episod al amânărilor de termene şi al situaţiilor confuze. Specialişti şi factori de răspundere din ministerul de resort, de la compania de autostrăzi şi de la autorităţile locale au adunat pe toţi cei interesaţi, cu terenuri în zonă, să le prezinte - probabil - stadiul pregătirilor. Fapt care nu a fost deloc clarificat şi concretizat, în afară de o promisiune că va urma în curând licitaţia lucrărilor, evitându-se să se spună esenţialul: care este amplasamentul traseului, ce terenuri vor fi expropriate, care, firesc, trebuie eliberate rapid de orice sarcină. Să fie aceasta încă o cale prin care se tergiversează neînceperea execuţiei?
		Domnul Horea Dorin Uioreanu: Declaraţie politică intitulată «Strigătul unui preşedinte de stat: "Pe ei, pe mama lor!"». În anii 2003-2004, savuram cu nesaţ articolele Evenimentului Zilei şi ale Academiei Caţavencu referitoare la afacerile controversate ale baronilor PSD. Într-o perioadă în care obiectivitatea jurnalistică era influenţată considerabil de datoriile organelor de presă către bugetul de stat, tirajele puţinelor ziare care spuneau lucrurilor pe nume creşteau vizibil. Exista o vorbă printre tinerii care înţelegeau felul în care se încerca manipularea prin mass-media a unui întreg popor, în vremurile respective: "Sărac voi fi în ziua în care nu voi mai avea 10.000 de lei pentru a-mi cumpăra Academia Caţavencu". În campania din 2004, domnul Băsescu a câştigat pe considerentul că el nu va fi ca Adrian Năstase. Tocmai dezinvoltura comportamentului său era o garanţie că va promova libertatea de exprimare. Traian Băsescu părea un om capabil să accepte critici şi incapabil să se înmoaie la cuvintele linguşitoare ale apropiaţilor. Din păcate, Traian Băsescu al anului 2008 este un om înconjurat de consilieri care au devenit cunoscuţi prin odele închinate preşedintelui României în "oficioasele" româneşti. Prin urmare, Traian Băsescu a ajuns să nu mai suporte criticile şi a devenit dependent de linguşelile angajaţilor de la Cotroceni. Nu am de gând să iau apărarea jurnaliştilor jigniţi de preşedintele României. Au făcut-o ei înşişi mai bine decât aş face-o eu. Ceea ce vreau să punctez este faptul că o anumită parte a presei a înţeles făţărnicia preşedintelui României. Cum să nu critici un şef de stat care îşi dă afară colaboratorii mai deştepţi decât el? Cum să nu observi faptul că "apoliticul" Traian Băsescu instaurează în PD-L o dictatură dominată de cultul personalităţii sale? Cum poţi să îl crezi pe cel care şi-a atribuit o casă de protocol în Bucureşti, deşi averea sa îi permitea să îşi cumpere o locuinţă? Şi exemplele ar putea continua. În 2004, angajaţii instituţiilor de stat se ascundeau pe la colţuri să afle din presa încă independentă ce afaceri dubioase mai făceau şefii lor. Ziariştii sufereau de mania persecuţiei, fiind urmăriţi şi având telefoanele ascultate. În România anului 2008, o parte a presei îl critică pe Traian Băsescu. Traian Băsescu spune despre aceasta că este condusă de "moguli" serviţi de "tonomate", "ţigănci împuţite", "găozari" sau "păsărici". Duminică, în Cluj-Napoca, la două zile după ce Traian Băsescu punea la zid presa românească, forţele de ordine au lovit, fără motiv, doi ziarişti care îşi făceau datoria, la sfârşitul unui meci de fotbal. No comment!
		Domnul Ioan Oltean: Declaraţie politică intitulată "Liberalii, gafele şi Lidia Bărbulescu" Dacă credeaţi că liberalii vor lăsa în urma lor numai dezastre, ei bine, nu v-aţi înşelat. Moda alergiei virulente la orice critică şi reacţiile primitive faţă de Uniunea Europeană ale primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, continuate de preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, sunt acum preluate de o doamnă relativ anonimă, care se ocupă cu orice altceva, numai cu îndeplinirea atribuţiilor sale de preşedinte al CSM nu. Doamna Lidia Bărbulescu, care de altfel este şi o prietenă intimă a Rodicăi Stănoiu, s-a molipsit de proastele obiceiuri liberale şi, fără să se consulte cu cineva mai avizat în domeniu, a cerut SUA să-şi dovedească afirmaţia din Raportul Departamentului de Stat, potrivit căreia justiţia din România nu este independentă. Acest tip de reacţie venit din partea conducerii CSM, ne surprinde, cu atât mai mult cu cât doamna Bărbulescu nu se arată atât de vehementă când vine vorba despre apărarea procurorilor şi judecătorilor în faţa eventualelor presiuni politice exercitate, preferând să-şi dea cu părerea în chestiuni prea complexe pentru domnia sa şi care, în mod cert, o depăşesc. Din păcate, astfel de comportamente tind să se extindă, punând România în situaţii extrem de delicate. Atitudinea primului-ministru care striga Uniunii Europene să-şi vadă de lungul nasului, pentru că ştie el mai bine ce să facem, jignirile adresate de Bogdan Olteanu ambasadorului SUA în România, Nicholas Taubman, au creat un precedent periculos. Se pare că, în acest moment, oricine a ajuns să-şi permită să comenteze pe marginea mesajelor de îngrijorare venite de la oficialii americani sau europeni, având convingerea că prin atacuri verbale violente se pot acoperi lacunele reformelor pe care România trebuie să le ducă la bun sfârşit. Reacţiile de acest gen nu fac altceva decât să sensibilizeze şi mai mult relaţiile statului român cu UE şi SUA, iar consecinţele pe termen lung nu le vor simţi nici Călin Popescu-Tăriceanu, nici Bogdan Olteanu şi nici Lidia Bărbulescu, ci cetăţenii acestei ţări. Deşi ştim faptul că proastele obiceiuri se deprind mult mai uşor decât cele bune, îi sugerăm, pe această cale, doamnei de la CSM să se aplece mai mult asupra atribuţiilor ce-i revin din fişa postului şi să se abţină atunci când este vorba de tratarea anumitor probleme care trebuie dezbătute la cu totul alt nivel. Cât despre guvernanţii liberali, consecinţele reacţiilor lor necontrolate se vor vedea cu o mai mare claritate cu ocazia organizării alegerilor locale şi generale din acest an, unde cel care va da cartonaşul roşu este poporul român.
		Domnul Ioan Ţundrea: Montesquieu exprimă în "Spiritul legilor" (operă monumentală, compusă din 31 de cărţi), că cele trei puteri ale statului sunt puterea executivă, puterea legislativă şi puterea judecătorească. Acestea trebuie să fie clar separate, să nu interfereze una în "treburile" celeilalte, fiecare având funcţii bine definite: elaborarea legilor, aplicarea lor şi judecarea corectă a conflictelor care apar în societate, în funcţie de prevederile legii existente la un moment dat. În ultimii patru ani, preşedintele ţării a discreditat continuu stâlpii puterii statului democratic, denumiţi de Monesquieu: executiv, legislativ şi judecătoresc. Mass-media este considerată în lumea democratică al patrulea stâlp al puterii statului şi am avut convingerea că atacul permanent al preşedintelui se va opri la porţile ei şi că doar va "zgâria cu gheruţele" câţiva ziarişti. Dar paranoia prezidenţială a incriminat in corpore în aceste zile şi mass-media, care "în nemernicia ei" i-a atacat "onoarea familistului cocoş", atribuind invective veninoase reprezentanţilor presei care l-au adus la putere. Am analizat atacurile veninoase ale preşedintelui la adresa ziariştilor şi consider că acestea au cel puţin trei cauze: Încercarea disperată a acestuia de a ascunde dezvăluirile despre legătura dintre cazul Hayssam şi "profesorul" care aceştia presupun că este. Absenţa exercitării de către acesta a atribuţiei constituţionale principale pe care o are, şi anume politica externă, consecinţele nefaste fiind izolarea ţării şi cel mai mare preţ la gaze din UE, pe care românii îl plătesc. Căderea galopantă în sondaje a acestuia, datorită faptului că românii au început să simtă efectele minciunii lui "Să trăiţi bine". În consecinţă, vă adresez rugămintea, dragi colegi, să ne solidarizăm şi să-i solicităm instituţiei prezidenţiale, şi nu preşedintelui, în numele garantului democraţiei care este Parlamentul României, să-şi ceară scuze faţă de reprezentanţii presei cărora le-a fost lezată demnitatea în cel mai odios mod cu putinţă, şi anume etichetându-i pe toţi cei care au curajul să-i demaşte măştile ipocrite în alţi "322 de ticăloşi".
		Domnul Ioan Ţundrea: "P.D., demolatorul partidelor istorice" Am trăit ani de zile cu certitudinea că diversiunile, infiltrările, discreditările la care sunt supuse partidele istorice ar fi opera unor absconse organizaţii comuniste, continuatoare a acestei intoxicări de 50 de ani. După eşecul lamentabil al Convenţiei, cauzat de aceleaşi scandaluri, provocate aproape identic ca şi astăzi de PD şi Băsescu, prima ţintă a fost atinsă şi PNŢ-CD nu a mai reuşit să intre în Parlament. Acelaşi PD a furat brandul PSDR pentru a accede în Internaţionala Socialistă, la scurt timp partidul condus de domnul Cunescu fiind absorbit. După câteva zile de la acceptarea rugăminţilor lui Băsescu de a intra la guvernare, conservatorii au devenit o ţintă permanentă a PD şi a preşedintelui lor ajuns în această funcţie după ridicola scenă cu "plânsu' la TV". La câteva săptămâni, liberalii care l-au adus pe scaunul prezidenţial pe Băsescu şi care au acceptat în alianţă PD-ul, care avea 4 % în sondaje, au devenit şi ei ţinta tirului necruţător al "sărmanilor miliardari" ai drumurilor, bordurilor, codrilor şi mărilor. QED(quod erat demonstrandum)
		Doamna Ionica Constanţa Popescu: "Pactul pentru Costel şi pentru România" Pact, Costel şi România păreau să fie pentru români cuvintele cheie ale săptămânii trecute. Am savurat, laolaltă cu ceilalţi români, succesul lui Costel Busuioc, un român care a reuşit în Spania mai mult decât să fie căpşunar şef sau liderul vreunei bande de "ciorditori". M-am enervat, laolaltă cu alţi sau cu aceiaşi români, pe stilul inconfundabil al unora dintre politicieni de a "fura" imagine, de a se înfrupta din succese care nu le aparţin. Sigur, a venit finalul de săptămână care mi-a oferit motive să-mi îndrept furia spre altceva, spre declaraţiile preşedintelui la adresa presei şi mai ales spre modul în care consimte domnia sa să trateze relaţia cu cei din jur. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. M-am săturat să discut şi să analizez ce face acest preşedinte. Cert este că episodul cu domnia sa mi-a mai domolit furia legată de "cazul Costel" şi m-a făcut să-l privesc nu doar critic, ci constructiv. Am pornit de la faptul că, după ce Costel Busuioc a devenit celebru cel puţin în două ţări din Europa, Spania şi România, floarea cea vestită a clasei politice româneşti a sărit să se pozeze şi să se alipească, fie şi prin declaraţii, cu Pavarotti din Banat. Parcă intraţi ei înşişi în concursul Hijos de Babel, variantă politică românească, preşedintele ţării l-a sunat, un deputat a propus prin intermediul presei ca Guvernul să-l implice pe câştigătorul concursului din Spania într-un proiect de promovare a imaginii României, iar ministrul culturii i-a promis o bursă de studii în România. Desigur, şi la bine, şi la rău, orice încurajare este binevenită. Doar că nu doar cu un telefon sprijinim talentele în România. Iar ca să putem da un telefon, ca să ştim pe cine să felicităm, trebuie să şi identificăm persoana. De aici, întrebarea: cum, în mod concret, îl descoperim pe Costel? Cum descoperim numeroşii Costei talentaţi şi cum facem ca ei să nu se piardă în mulţime? Pentru că, evident, Costel Busuioc este un exemplu. Un om pe al cărui destin ursitoarele au insistat. Şi care a avut norocul chior, cum se spune în limba română, de a fi nevoit să se facă zidar în Spania. Parcă Dumnezeu a vrut ca cel supranumit Pavarotti din Banat să poarte un nume comun la români; aşa, ca să ne arate că el e doar Costel care a ieşit din anonimat. Mai mulţi Costel aşteaptă să fie scoşi la lumină. Pact, Costel, România. Săptămâna trecută s-a semnat pactul pentru educaţie. Acum se cere unul şi pentru sănătate. Am scepticismul meu legat de acest gen de documente. Dar dacă tot sunt în trend, de ce nu le-am lua în serios şi de ce nu le-am face serioase, coerente şi aplicabile? De ce nu am face un pact pentru România? Un pact pentru România care să cuprindă şi ideea de educaţie, şi pe cea de sănătate, şi pe cea de creştere economică, şi pe cea de identificare, stimulare şi susţinere a oamenilor deosebiţi, a românilor talentaţi? Să ne identificăm "ambasadorii", potenţialii promotori ai imaginii ţării noastre în lume, înainte să fie căpşunari sau zidari prin lume, să ne identificăm tinerii care merită să fie bursieri pe banii statului înainte să ni-i descopere emisiunile de divertisment din alte ţări. Să nu ne lăsăm doar pe mâna fundaţiilor şi să luăm în seamă necesitatea unei strategii naţionale pentru identificarea acestor români. Să nu vă mire includerea creşterii economice în strategia aceasta. Ideea nu este una originală; am extras-o din răspunsul primit de reporterul care-l intervieva pe Costel Busuioc la o zi după succesul său în Spania. Întrebat dacă se gândeşte să se întoarcă acasă acum, că este cunoscut şi că statul îl va sprijini cu o bursă pentru a studia la Conservator, tânărul zidar a dat răspunsul de bun simţ al românului care cunoaşte greul; citez din memorie: "Să mă întorc acasă este un lucru la care trebuie să mă gândesc foarte serios. Pentru că bursa se referă numai la mine, nu include şi familia mea". Omul are nevoie mai mult decât de studii la Conservator. El trebuie să-şi întreţină familia. Şi nu ştie să facă asta decât prin muncă. Iar munca şi plata din ţară nu i-ar da posibilitatea asta. O să vă par, poate, simplistă sau ducând lipsă de idei, dar voi repeta faptul că nu suntem serioşi în atragerea şi/sau scoaterea din anonimat a românilor cu potenţial intelectual ridicat. Am să amintesc faptul că prin Parlamentul României noi, aici, am trecut, am votat legea iniţiată de un grup de parlamentari conservatori privind stimularea tinerilor cu potenţial intelectual deosebit. O lege care nu este aplicată. Dar care ar putea fi o formă, un început de identificare a "ambasadorilor", desigur, onorifici, României în lume. Stimaţi politicieni care mai vreţi încă şi încă un mandat, ascultaţi-l pe Costel, bucuraţi-vă de vocea lui şi ţineţi-i pumnii pentru mai departe. Dar nu încercaţi să-i furaţi imaginea şi succesul. Mai bine căutaţi-l pe Costel în România şi ajutaţi-l cât mai e în ţară! Pe oricare Costel talentat. Pe oricare Costel care nu are posibilităţi materiale să-şi facă talentul recunoscut sau care nu are şansa de a pleca din ţară. Unii dintre noi contribuie cum pot la un astfel de demers, fundaţiile fac şi ele acest lucru, dar o coordonare în toate n-ar strica. Şi atunci când am fi înconjuraţi de Costel talentat în muzică, pictură, arte, literatură, calculatoare etc. n-am mai face gafa să spunem că succesul lui Costel Busuioc este un pas mic pentru el şi mare pentru România. Un moment care îţi schimbă viaţa şi îţi înlocuieşte salariul de zidar în Spania cu un contract cu SONY e un pas enorm pentru o persoană. Şi mic pentru România. Inversarea situaţiei e făcută, fals, de politicieni. Dacă ar fi identificaţi la timp şi în ţară toţi, sau măcar o parte însemnată a Costeilor, atunci am putea vorbi de un pas mare pentru România. Până atunci, sintagma nu se aplică. E un pas foarte mic pentru România, e un pas înapoi pentru România, că nu a ieşit ea în lume cu Costel, ci a lăsat o emisiune de divertisment din Spania să ni-l aducă acasă pe Costel.
		Doamna Lia Ardelean: Declaraţie politică intitulată "Locuinţele sociale pentru persoanele evacuate din imobilele retrocedate, bătaia de joc a guvernelor din ultimii şapte ani!". Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea şi clarificarea modului în care au fost cheltuite sumele din fondul constituit în cotă de 2% din sumele obţinute din privatizări, destinat construcţiei de locuinţe sociale, prevăzut la art. 44 alin.(2) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi-a finalizat activitatea cu un raport sec: până în 2007 legea nu s-a respectat, iar banii au fost folosiţi cu altă destinaţie. Este evident că foştii proprietari trebuiau repuşi în drepturi, iar Legea nr.10/2001 prevedea clar constituirea acestui fond destinat construirii de locuinţe pentru chiriaşii evacuaţi. Există cazuri absolut dureroase, de familii care au rămas a doua oară fără locuinţe. Acestea au deţinut case în proprietate, ele au fost demolate de comunişti din cauza planurilor urbanistice din acea perioadă, iar ulterior au primit o altă locuinţă, într-un imobil supus acum retrocedării. Aceşti oameni, marea lor majoritate având acum vârste înaintate, au trăit astfel de două ori în viaţă imensa tragedie a rămânerii pe drumuri. Obiectivul anchetei comisiei de anchetă a fost aflarea adevărului în ceea ce priveşte utilizarea sumelor acumulate din privatizări, destinate construcţiei de locuinţe. Din nefericire, în perioada 2001-2006, sumele prevăzute de Legea nr.10/2001 nu au fost constituite într-un fond special şi nu au folosite pentru adevărata lor destinaţie, respectiv construcţia de locuinţe sociale destinate familiilor cu mijloace financiare situate sub nivelul venitului minim pe economie, invalizilor, pensionarilor şi persoanelor cu handicap care au fost evacuate din casele naţionalizate retrocedate. Acest fapt se poate verifica prin neincluderea fondului respectiv în legile bugetului din perioada 2001-2006. Începând cu anul 2007 însă, la sesizările repetate pe care le-am făcut la adresa Executivului, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a solicitat Ministerului Finanţelor Publice suplimentarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru sprijinirea finanţării construcţiei de locuinţe sociale, prin aplicarea prevederilor art. 44 alin.(2) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor O.U.G. nr.113/2006. Astfel, în anul 2007 au fost alocate fonduri în valoare de 25 milioane RON, aprobate prin H.G. nr.567/13.06.2007, pentru derularea Programului de finanţare a construcţiilor de locuinţe sociale pentru chiriaşii evacuaţi. În anul 2008, cu toate că au fost alocate de la bugetul de stat 20 milioane RON pentru derularea Programului de finanţare a construcţiilor de locuinţe sociale pentru chiriaşii evacuaţi, prevăzut de O.U.G. nr.74/2007, fondul de 2% din sumele obţinute din privatizări, prevăzut de Legea nr.10/2001 din nou nu a fost constituit. Consider că de nefolosirea banilor publici potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 sunt răspunzătoare instituţiile statului, respectiv Guvernele din perioada 2001-2004 şi 2004-2008, şi ministerele de resort din aceleaşi perioade care au avut în subordine alocarea şi utilizarea respectivelor sume. De asemenea, răspunderea revine şi consiliilor locale, care nu au solicitat sumele necesare şi aplicarea actelor normative în vigoare. Din păcate, majoritatea covârşitoare a consiliilor locale din ţară au dat dovadă de indiferenţă în abordarea acestei probleme, nesolicitând sumele necesare pentru construcţia de locuinţe sociale. Situaţia ar putea fi dramatică şi de acum înainte dacă autorităţile locale nu conştientizează că trebuie să se implice în construcţia de locuinţe sociale pentru familiile evacuate din locuinţele retrocedate, în calitate de cofinanţator al acestor proiecte. Am întâlnit însă cazuri de oameni aflaţi în astfel de ipostaze tragice care nici măcar nu au fost primiţi în audienţă de către edili, şi nicidecum să le fie rezolvate doleanţele locative. În aceste condiţii, Comisia parlamentară de anchetă a recomandat Executivului să solicite consiliilor judeţene şi consiliilor locale din ţară un inventar riguros al necesarului de locuinţe sociale destinate familiilor cu mijloace financiare situate sub nivelul venitului minim pe economie, invalizilor, pensionarilor şi persoanelor cu handicap care au fost evacuate sau urmează să fie evacuate din casele naţionalizate retrocedate, pentru a identifica în timp optim toate etapele necesare privind satisfacerea acestui proces investiţional social. În acest fel, Guvernul va determina responsabilizarea consiliilor locale de a inventaria cazurile potenţialilor beneficiari ai Legii nr.10/2001 din fiecare localitate, prevenind astfel eventuale convulsii sociale generate de nerespectarea drepturilor conferite oamenilor prin lege.
		Doamna Lia Ardelean: Declaraţie politică intitulată "Copiii emigranţilor, orfanii de tip nou ai României". Presa internaţională deplânge situaţia sutelor de mii de copii din România, rămaşi singuri după ce părinţii i-au părăsit pentru a munci în Occident. Mass-media îi numeşte pe aceşti copii părăsiţi "orfanii emigraţiei", sintagmă care reliefează situaţia din ce în ce mai dramatică în care se află odraslele post-decembriste ale românilor. Statisticile, mai mult sau mai puţin oficiale, arată că peste 2,5 milioane de români au plecat la lucru în statele europene, în special Italia şi Spania, dar şi în Marea Britanie şi Irlanda. Faptul că emigranţii români trimit familiilor din ţară mai mult de cinci miliarde de euro pe an, respectiv 4% din venitul naţional al României, nu-i "încălzeşte" absolut deloc pe copiii rămaşi fără părinţii plecaţi, practic lăsaţi de izbelişte, cu toată dragostea şi afecţiunea bunicilor, mătuşilor sau altor rude care-i au în grijă. Studiile recente au scos la iveală că copiii cu părinţi plecaţi în străinătate sunt mult mai nefericiţi decât cei cu părinţii aflaţi în ţară. Majoritatea copiilor care au ambii părinţi plecaţi în străinătate se simt singuri (36%), neiubiţi (22 %), neglijaţi (16 %), diferiţi de alţi copii (34 %), sau pur şi simplu nu ştiu ce se aşteptă de la ei (22 %), în condiţiile în care copiii provenind dintr-o familie normală au mult mai rar probleme de acest fel - cu până la 16 % mai puţini se plâng de aceleaşi nelinişti. De asemenea, se constată o mare diferenţă în ceea ce priveşte rezultatele şcolare ale copiilor supravegheaţi, faţă de cei care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Totodată, plecarea unuia dintre părinţi, în special a mamei, nu duce doar la ruperea relaţiei cu copilul, dar şi la o deteriorare a relaţiei dintre cei doi părinţi, care poate culmina cu divorţul. Dramatic este faptul că plecarea temporară în străinătate a mamei poate să se transforme într-o abandonare definitivă a familiei şi copiilor rămaşi în ţară. Mai mult, drama sutelor de mii de copii din România care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate se sfârşeşte nu de puţine ori fatal. Cu toate că oamenii pleacă din ţară cu gândul la copii, aceştia devin, de fapt, primele victime ale fenomenului. Departe de familie, lipsiţi de dragostea şi îngrijirea părinţilor, ei suferă cumplit, mulţi dintre ei nu suportă acest statut şi aleg fatalmente să se sinucidă. Această tristeţe a copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate am constatat-o şi pe viu, nu este vorba doar de statistică. În cadrul unei vizite la o şcoală din judeţul Arad, atunci când am întrebat elevii dacă au părinţi plecaţi în străinătate, aproape jumătate dintre ei au răspuns afirmativ, s-au întristat, iar câţiva chiar au izbucnit în lacrimi. Consider că părinţii care totuşi doresc să plece din ţară trebuie să se gândească mult mai atent la soarta copiilor rămaşi acasă, şi, de asemenea, se impune ca statul român să găsească o strategie optimă pentru a alina suferinţele acestor "orfani" fără voie.
		Domnul Mircea Man: "Ecuaţia valabilă în sistemul sanitar: Neglijenţă + Incompetenţă = Moarte" În anul 1948, prima Adunare Mondială a Sănătăţii a simţit nevoia să creeze o zi mondială a sănătăţii, iar din 1950, pe data de 7 aprilie a fiecărui an se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii. În martie 1999, prin Hotărârea de Guvern nr.224 s-a decis ca această zi să fie sărbătorită şi în România. Guvernul României trebuie să se implice în orice activitate în acest sens iar sănătatea trebuie să fi o prioritate a guvernului, ceea ce nu se întâmplă, din păcate, la noi, iar reformatorul Nicolăescu a dat peste cap tot sistemul sanitar românesc. Da, este grav ce se întâmplă în sistemul sanitar românesc, viaţa nu mai are valoare, din lipsa banilor nu se mai pot rezolva cazurile grave ale pacienţilor, mortalitatea a crescut, în spitale nu găsim medicamente, lipsesc până şi feşele sau banala aspirină, iar datoriile unor spitale sunt enorme, ca să nu mai vorbim de aparatura veche de peste zeci de ani cu care spitalele sunt dotate. Domnul ministru Nicolăescu ignoră cu nonşalanţă adevărul din sistemul sanitar, dar ce este cel mai grav este că ignoră chiar pacienţii. La conducerea acestui minister nu avem nevoie de un contabil ci de un specialist, iar sănătatea românească a intrat deja în colaps. Marea reformă sanitară pe care aţi făcut-o, domnule ministru, nu a făcut altceva decât să adâncească criza din sistem, iar mai nou, din luna martie a acestui an vreţi ca medicii să transmită rapoartele lunare către Casele de Asigurări de Sănătate printr-un sistem informatic unic, dar surpriză!, calculatoarele nu au fost primite de la Ministerul Sănătăţii. Domnule ministru, ne pleacă medicii şi specialiştii din ţară, spitalele sunt la pământ, medicamentele lipsesc cu desăvârşire, mor oameni nevinovaţi din cauza incompetenţei şi a sictirului de care unii medici dau dovadă, trebuie să înceteze faptul că în România plătim toţi asigurările de sănătate şi nu beneficiem de aceste servicii, trebuie să găsiţi soluţii eficiente pentru a rezolva problemele din sănătate şi pentru a salva ceea ce este cel mai de pret viaţa oamenilor. Sănătatea, domnilor colegi, este capitalul cel mai de preţ al omului, pentru că de ea depind toate activităţile sale vitale - organice şi sociale. Noi trebuie să dăm sănătăţii importanţa şi interesul pe care aceasta le merită.
		Domnul Mircea Ciopraga: "PD-L şi PSD au respins propunerea de interzicere a folosirii cianurii în minerit" La dezbaterile care au avut loc în şedinţa Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor din data de 12 martie 2008 pe marginea Proiectului de Lege privind folosirea cianurilor în minerit, PD-L şi PSD au schimbat fundamental proiectul iniţial de lege, într-o formă care să permită folosirea în continuare a cianurii în procesul de prelucrare a minereurilor auro-argentifere. Această modificare finală a proiectului de lege a avut loc după o lungă perioadă în care grupurile PD-L şi PSD au tergiversat luarea unei decizii în comisie. În timpul şedinţei, deputaţii PD-L şi PSD membri ai comisiei au încercat prin mijloace meschine şi fără asumarea responsabilităţii să modifice complet proiectul de lege. Aceştia au încercat să introducă unele amendamente neasumate conform regulamentului, cu scopul de a induce impresia greşită că acestea ar fi fost formulate de întreaga comisie. Ulterior, au respins prin vot titlul iniţial al propunerii legislative, inclusiv unicul articol - practic întreagra propunere iniţiativă. La acest moment, deputaţii liberali din Comisia pentru industrii şi servicii au părăsit sala, neacceptând ca în mod abuziv şi neregulamentar să fie părtaşi la ceea ce considerăm "maltratarea" unui proiect de lege. Deputaţii PD-L şi PSD au votat legea însă cu schimbări, care s-ar traduce sub forma "folosirea cianurii este permisă atâta vreme cât se respectă legea". Este curios cum argumentele Guvernului şi ale deputaţilor liberali privind gradul ridicat de pericol al acestei tehnologii şi gravele accidente care au fost produse, inclusiv cel de la Baia Mare din anul 2000, nu au convins liberal-democraţii. La fel de curios este faptul că nici deputaţii social-democraţi nu au susţinut această iniţiativă, deşi prin vocea unor lideri marcanţi ai partidului se pronunţaseră deja împotriva folosirii cianurii în minerit. Mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care Greenpeace, Alburnus Maior, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Fundaţia pentru Parteneriat, dar şi numeroşi cetăţeni au venit în sprijinul acestei propuneri. În întreaga lume, între 1998 şi 2006 au avut loc peste 25 de accidente cu cianuri, motiv pentru care, în ultimii ani, o serie de state au interzis folosirea cianurii în procesele de exploatare a metalelor preţioase. La noi în ţară, în ianuarie 2000 a avut loc cel mai grav accident ecologic la o mină având drept cauză cianurile, care, scurse accidental în Tisa şi în Dunăre, au provocat moartea a mii de tone de peşte. În aceste condiţii, atât Guvernul, cât şi Partidul Naţional Liberal şi-au manifestat în ultima perioadă preocuparea constantă pentru protecţia mediului, impunându-se adoptarea şi implementarea acestei măsuri legislative, ca o soluţie pentru o Românie curată, în care toţi vrem să trăim. Grupul parlamentar al PNL va susţine în şedinţa de plen finală interzicerea folosirii cianurii, cu atât mai mult cu cât metoda ar urma să fie aplicată în cadrul mai multor proiecte miniere din Munţii Apuseni. Considerăm că o decizie politică responsabilă asumată de Comisia pentru industrii şi servicii ar obliga agenţii economici din domeniu să-şi perfecteze tehnologiile de exploatare minieră, mai ales că la momentul actual s-a pus la punct un procedeu de extracţia aurului fără folosirea de cianuri. Ca vicepreşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii vă solicit ca în şedinţa de plen în care se vota acest proiect de lege să dăm dovadă de maturitate şi responsabilitate faţă de cetăţenii României şi să interzicem folosirea cianurii în minerit!
		Domnul Mircia Giurgiu: Declaraţie politică cu titlul "Fermierii uitaţi de toţi". Fermierii din Ardeal au manifestat în stradă susţinând că vor bloca importurile de lapte materie primă din Uniunea Europeană, după ce negocierile dintre reprezentanţii crescătorilor de taurine şi procesatorul clujean de lapte au eşuat. Condiţiile fermierilor, care vor un preţ de 1,50 lei pe litrul de lapte materie primă, faţă de un maxim de 1,20 lei oferit de procesator în acest moment, au fost refuzate de procesator. Procesatorul clujean a refuzat, pentru a treia oară, să majoreze preţul la laptele cumpărat de la fermieri, motivând că plăteşte preţuri la nivelul Uniunii Europene pentru laptele conform cu normele în domeniu. Preţul de achiziţie al laptelui de la fermieri a crescut cu 30% în ultimele 12 luni, susţin procesatorii. În schimb, preţul la raft al laptelui procesat şi ambalat a crescut cu jumătate. Cei mai afectaţi de suma mică oferită pentru lapte sunt fermierii mici, care nu au alte surse de venit. Din nefericire, fermierii clujeni nu au ajuns la nici un acord cu procesatorul de lapte local. Alte câteva sute de fermieri din opt judeţe din Ardeal şi Banat au protestat şi ei împotriva preţurilor mici oferite de procesator. În aceste părţi, fermierii şi procesatorii au ajuns la un acord amiabil pentru ambele părţi. Soluţia ar fi, într-adevăr, ca micii fermieri să formeze ferme mai mari, cu mai multe capete de animale, astfel crescând şi posibilităţile lor financiare, putând fi accesate mai uşor fonduri europene în domeniu. Dar, până când se va ajunge aici, micii fermieri trebuie lichidaţi? De ce statul nu poate interveni cu subvenţii, aşa cum se întâmplă în alte ţări ale Uniunii Europene? De ce în România micii fermieri sunt puşi la zid de marii procesatori de lapte, iar statul nu îi poate ajuta cu nimici?
		Domnul Miron Ignat: "Ziua Internaţională a Francofoniei" Pe data de 20 martie este celebrată Ziua internaţională a Francofoniei. Din cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei fac parte 55 de state şi guverne membre, printre care se află şi România. Totodată, această dată marchează crearea, la 20 martie 1970, a Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică, devenită în prezent Agenţia Interguvernamentală a Francofoniei, aceasta fiind principalul operator din cadrul Francofoniei Instituţionale. Franceza este limba oficială a 32 de ţări de pe 5 continente, este una din limbile oficiale folosite de numeroase organizaţii internaţionale, cum ar fi: Consiliul Europei, Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite. Pentru ţara noastră, anul 2006 a avut o semnificaţie deosebită, deoarece aceasta a preluat preşedinţia francofoniei şi a fost aleasă să organizeze Conferinţa la nivel înalt a şefilor de stat şi de guvern. În ţările francofone de pe toate cele cinci continente, cât şi în statele care nu fac parte din familia francofonă, cum ar fi: Italia, Danemarca, Brazilia, Venezuela, sunt organizate acţiuni cu specific cultural, ştiinţific, educaţional şi de comunicare internaţională. Şi în România se organizează o serie de evenimente în care sunt implicate ministere cu activitate în domeniul francofoniei, instituţii ale administraţiei publice centrale, organizaţii neguvernamentale, ambasade ale statelor francofone la Bucureşti, biblioteci. Această sărbătoare a fost creată în anul 1998 pentru a celebra diversitatea ţărilor francofone şi a limbii franceze care ne leagă. Ţara noastră a intrat în această mişcare francofonă în anul 1991, la început cu statutul de observator, iar doi ani mai târziu a devenit membru cu drepturi depline. În urma unui raport făcut în perioada francofoniei în anii 2006-2007, aproximativ 128 de milioane de oameni vorbesc limba franceză fluent sau o folosesc în mod regulat, iar aproximativ 100 milioane de oameni care locuiesc în ţările nefrancofone învaţă această limbă. Totodată limba franceză este a doua limbă străină care este predată în şcoli, după limba engleză.
		Domnul Alexandru Mocanu: "Umilul ... arogant" De la o vreme, adică de când Mircea Geoană l-a pus să joace rolul "umilului şi nevinovatului" pe sticla televizoarelor, vicepreşedintele PSD Liviu Nicolae Dragnea a adoptat un comportament de îngâmfat, de infatuat şi de arogant în raport cu cojudeţenii săi din Teleorman, de unde încasează lunar îndemnizaţia pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, funcţie pe care o deţine dar nu o exercită decât extrem de rar. Domnul Dragnea, umblând cu nasul din ce în ce mai pe sus a ajuns nici să nu mai voteze în Teleorman, ci la Bucureşti. Sunt convins că nici indemnizaţia de la Consiliul Judeţean nu vine să şi-o ridice şi, probabil, îi este pusă pe card. Chiar dacă se spune că "banii nu au miros", lui pesemne îi miroase a hoit pentru că, nu-i aşa, numai el ştie ce a făcut, cum a făcut, şi cu cine a făcut ca să ajungă aici. Dar asta nu îl împiedică acum, în prag de alegeri pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean să treacă pentru cel mult juma' de ceas prin comune şi cu neruşinare să prostească lumea de la obraz. Astfel, forţează primarii să strângă lumea la căminul cultural, iar el vine şi, ostentativ, semnează două hârtii în faţa oamenilor explicându-le că, iată, datorită mărinimiei sale, sătenii vor beneficia, în sfârşit, de drum asfaltat! Aşa s-a întâmplat zilele trecute la Gratia, Poeni, Siliştea, Scurtu Mare, Tătărăştii de Jos, Ciolăneşti, etc în total 10 comune. Oare cât de gros trebuie să fie obrazul unui individ încât, fără ruşine şi fără măcar să clipească, îşi arogă un merit care nu-i aparţine. De fapt şi de drept, dacă este vreun merit că oamenilor li se repară ori li se asfaltează un drum, acesta aparţine tuturor consilierilor judeţeni care au adoptat hotărârile respective şi pe care domnul Dragnea, în calitate de preşedinte, este obligat să le pună în aplicare şi nu are dreptul nici legal nici moral să le prezinte ca merite personale. Acolo unde nu-i place culoarea politică a primarului, Dragnea nu s-a sfiit să-i şantajeze pe cetăţenii care au îndrăznit să-i ceară rezolvarea unor probleme locale. Într-o astfel de situaţie, la Ciolăneşti, a afirmat direct că problemele s-ar putea rezolva dacă peste două luni şi jumătate vor alege candidatul PSD în funcţia de primar, după care a adăugat: "Alte probleme ridicate de dumneavoastră depind direct de primar, dar cum nu am avut nicio comunicare cu acesta nu pot trimite bani pentru că îmi este teamă că vor fi folosiţi pentru altceva." Culmea este că, acest comportament ordinar a ocazionat unora să titreze cu litere de o şchioapă: "Preşedintele Dragnea s-a sfătuit cu cetăţenii din 10 comune." Dacă verbele "a şantaja" şi "a (se) sfătui" sunt sinonime, atunci eu am o problemă cu... proprietatea termenilor! Din păcate, individul are antecedente în a practica astfel de şantaje. Amintesc că drumul judeţean ce trece prin Troianu nu a fost reparat timp de 4 ani, pentru că avea primar PD. Degeaba au plâns cetăţenii că le-au ars casele, la propriu, pentru că maşina pompierilor a rămas suspendată în craterele din asfalt! Abia în 2004, în campania de la locale, a asfaltat drumul, punând candidatul PSD la funcţia de primar pe post de... antemergător! Acesta, văzând cum procedează şeful său, a prins curaj şi calcă oamenii, gonind cu maşina prin comună, după care pune poliţistul să cheme cetăţenii şi să-i intimideze "convingându-i "că nu s-a întâmplat nimic. Poate găseşte cineva dosarul respectiv din septembrie 2007 şi îl şi soluţionează. Dar Dragnea adoptă şi un alt stil. Sunt primari pe care nu îi înghite, cu toate că deţin funcţia de mai multe mandate. Şi nu îi înghite pentru că aceştia, probabil, au refuzat să facă "furăciuni" împreună cu el, aşa cum ne explicau public acum câţiva ani nişte primari "arzoi" din PSD! Unul dintre primarii ce-i stau în gât domnului Dragnea este Victor Letcanu de la Drăgăneşti de Vede, membru PD-L, aflat la al patrulea mandat. Împotriva lui, domnul Dragnea a formulat plângeri către unele instituţii ale statului cu scopul de a-l intimida pe primar care, în sondaje, se bucură de încrederea a 80% din cetăţenii comunei şi, de ani buni, se încăpăţânează şi nu trece la PSD. Dragnea îl reclamă că a aprobat ca nişte amărâte de crengi rezultate din toaletarea plopilor de pe marginea drumului judeţean (!!) ce străbate comuna să fie date prin hotărârea Consiliului Local unor familii necăjite. Haida-deh! Pentru că este atât de "grijuliu" cu drumul judeţean pe care îl are în grijă, îl invit pe domnul Dragnea să vadă dacă mărăcinii de pe marginea acestui drum au fost tăiaţi, dacă au fost curăţate şanţurile şi rigolele aceluiaşi drum etc. Şi apropos! Poate ne spune domnul Dragnea de ce timp de trei mandate - unul de prefect şi două de preşedinte de consiliu judeţean - adică timp de 12 ani, nu a deschis niciodată uşa administraţiei publice locale din Drăgăneşti de Vede? Cetăţenii ştiu că în zonă domnul Dragnea nu a fost decât la vânătoare şi nu înţeleg de ce nu a trecut şi pe la ei că, slavă Domnului, sunt o comunitate foarte săracă ce se confruntă cu multe şi grave probleme. Acestea toate fiind cunoscute, vă recomand, domnule Dragnea, să nu vă mai împăunaţi cu meritele altora atunci când trebuie să vă faceţi doar datoria şi terminaţi cu intimidarea primarilor PD-L. Nu amestecaţi instituţiile statului în troaca dumneavoastră. Aţi murdărit şi compromis până acum suficienţi oameni care au ori poate vor avea probleme din această cauză. Un pic de decenţă şi de demnitate nu strică.
		Domnul Aurel Olărean: Declaraţie politică: "Nepăsarea Ministerului Transporturilor şi indolenţa primăriei pesediste riscă să transforme Municipiul Rădăuţi într-o ruină". Mi-am permis de mai multe ori ca, în calitate de parlamentar, să sesizez nepăsarea de care actualul Guvern, mai exact ministrul transporturilor, dă dovadă atunci când este vorba de localităţi mai mici şi îndepărtate de "centru". Concret este vorba de Municipiul Rădăuţi, Judeţul Suceava, care a ajuns în ultimii ani să fie sufocat de camioanele de mare tonaj care tranzitează oraşul. Clădirile vechi cu arhitectură deosebită, care încă sunt numeroase şi dau faimă acestui oraş pitoresc cu tradiţie turistică şi importanţă istorică, riscă să se prăbuşească sub valul de camioane ce circulă nonstop prin centrul oraşului. Conştienţi de pericol şi exasperaţi de situaţie, cetăţenii municipiului au sesizat de nenumărate ori, atât local cât şi central, necesitatea construirii unei şosele ocolitoare care să preia tot traficul greu din centrul oraşului, urmând ca această zonă să devină exclusiv pietonală. Chiar şi eu, în calitate de reprezentant al rădăuţenilor în Parlamentul României, le-am acordat tot sprijinul şi astfel, eforturile noastre cumulate au făcut ca în bugetul pentru anul 2008 să fie incluse şi sumele necesare dezvoltării acestui proiect. De aici însă a intervenit lupta politică. O luptă care nu are nimic de-a face cu bietul cetăţean de rând şi asupra căruia se resfrânge toată nepăsarea autorităţilor locale. Pentru că acum, în prag de alegeri locale, primăria pesedistă a Rădăuţiului are cu totul alte preocupări electorale şi nu doreşte să se implice într-un proiect a cărui paternitate nu şi-o poate asuma. Mai exact, vanitosul primar pesedist al oraşului, consideră că dacă banii nu au fost acordaţi de un guvern PSD, nu îl ajută cu nimic în campania electorală. Aberant, dar perfect adevărat în România anului 2008! Ministerul liberal al transporturilor este brusc cuprins de o stare de letargie cronică, nepăsarea în urmărirea proiectelor fiind una din priorităţile acestei instituţii. Dar, în fond, de ce ar insista ministerul dacă autorităţile locale nu mişcă un deget? Cercul vicios primărie pesedistă - minister liberal riscă să lase Rădăuţiul fără şosea ocolitoare, interesul public trecând pe planul doi, în urma interesului politic. Sistemul este şi aşa greoi: urmează proiecte, licitaţii etc... orice zi pierdută inutil fiind în defavoarea locuitorilor acestui oraş. Merită oare ca pentru nişte orgolii politice mărunte cetăţenii unui oraş să piardă un proiect atât de necesar? Din păcate, cazuri s-au mai văzut, dar nu aş vrea ca şi municipiul Rădăuţi să se numere printre acestea.
		Domnul Ovidiu Ioan Silaghi: "Traian Băsescu - primul pe lista politicienilor ce trebuie să se reformeze" După o perioadă de relativă linişte pe scena politică, aceasta a fost tulburată de o nouă ieşire la rampă a preşedintelui Traian Băsescu. Sub forma unui război deschis împotriva acelei părţi a presei care nu îi ridică osanale. Personal, consider că de fapt ieşirile de vineri şi sâmbătă ale domnului Traian Băsescu nu reprezintă altceva decât un nou episod din permanenta campanie electorală în care se află şeful statului. Comportamentul şefului statului, declaraţiile de vineri şi de sâmbătă au scos însă la iveală altceva: o modalitate învechită şi nocivă de a face politică, practicată, culmea, de persoana care de mai bine de doi ani de zile susţine că este nevoie de reformarea clasei politice şi atacă în permanenţă senatorii şi deputaţii - cu excepţia celor din PD-L - pe care îi etichetează ca infractori. În timpul mineriadei din iunie 1990, când, pentru câteva zile, românii au retrăit agresiunile de tip bolşevic ale anilor 1946-1950, pentru discreditarea partidelor istorice, PNL şi PNŢ-CD, oficialii FSN, prin vocea minerilor, au manipulat opinia publică afirmând că la sediile acestora s-au găsit "maşini de făcut dolari". Acum, în România anului 2008 - stat membru NATO şi component al Uniunii Europene - preşedintele Traian Băsescu reia tema manipulatorie a maşinii de făcut dolari din 1990, de data aceasta sub forma "tonomatelor cu euro". Nu mai este vorba direct de PNL şi PNŢCD. "Tonomatele cu euro" sunt analişti şi ziarişti şi şeful statului încearcă să sugereze că este vorba de aceia care îl atacă pe el. Este clar însă că, indirect, atacul preşedintelui vizează de fapt forţele politice pe care el nu le agreează. Se poate vorbi şi de un abuz în serviciu contra intereselor publice. Preşedintele Traian Băsescu s-a întors de la o reuniune importantă a Consiliului Europei şi opinia publică aştepta o declaraţie oficială referitoare la intervenţiile şi documentele semnate de delegaţia României şi, în general, la temele de interes public discutate la Bruxelles. Nimic din toate acestea. Domnul Traian Băsescu a utilizat salonul de protocol al aeroportului Henri Coandă şi a profitat de faptul că toate televiziunile erau prezente, multe transmiţând în direct, pentru răfuieli personale. Nu este preşedintele Traian Băsescu singurul politician din România care este criticat de presă - din contră, eu cred că în foarte multe situaţii el chiar este protejat de unele medii de informare cu influenţă. Dar niciun alt politician criticat pe drept sau pe nedrept de presă nu a avut astfel de reacţii şi nu a utilizat instituţii ale statului pentru a replica. După ieşirile electorale pro domo de vineri şi sâmbătă, preşedintele Traian Băsescu nu mai are dreptul moral să se refere la alţii. Doar în situaţia în care recunoaşte că şi el este un exponent - la vârf chiar - al clasei politice a cărei reformare o cere, mai are dreptul să se pronunţe, dar prezentând probe în ceea ce priveşte alţi politicieni. Aş spune că şeful statului este chiar primul care trebuie să se reformeze şi nu doar pentru faptul că povestea cu tonomatele cu euro mai seamănă izbitor cu huliganii lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989 sau cu jurnaliştii plătiţi de "agenturile străine"- marca Ion Iliescu.
		Domnul Petru Călian: "Votul uninominal, amendament al politicii româneşti" Votul uninominal, sistem transparent şi direct de alegere a candidaţilor, plasează politica votului românesc pe o treaptă superioară a legislaţiei sistemului electoral. Acest tip de scrutin, cunoscut şi sub denumirea de "Câştigătorul ia totul", practicat în SUA şi Marea Britanie, creează un cadru politic mai stabil şi mai bine închegat, exact de ceea ce avea nevoie România anului 2008. Deşi uninominalul exprimă cel mai bine opţiunea alegătorului, nu toţi reprezentanţii poporului vor ocupa un loc în parlamentul ţării. Competiţia va fi strânsă, ceea ce conduce la o motivare a profesionalismului clasei politice şi la o stimulare a candidaţilor. Partidele sunt obligate a se axa pe forţa din interior şi pe o structură care promovează candidatul ca identitate umană. Posibilitatea de a anticipa viitoarele alianţe şi coaliţii de guvernare va fi mult mai mare, se vor forma majorităţi parlamentare eficiente şi mai responsabile. De altfel, alegătorii au acum posibilitatea de a-l sancţiona individual pe cel care i-a dezamăgit, neafectând întreaga echipă a unui anumit partid. Susţin introducerea votului uninominal, chiar dacă actuala formă îl face vulnerabil în faţa Curţii Constituţionale. Posibila tergiversare a aplicării se datorează controverselor iscate de alegerea preşedinţilor de consilii judeţene tot prin vot uninominal şi interzicerea listelor suplimentare în secţiile de votare. Ideea că listele suplimentare încurajează turismul electoral, vine în defavoarea alegerilor, deoarece un număr mare de cetăţeni, în special studenţi concentraţi în centrele urbane, nu vor avea posibilitatea de a participa la vot, deşi acest drept este deţinut de fiecare cetăţean român. Discuţiile aprinse vor continua încă multă vreme, mai ales pe tema depunerii unei cauţiuni de cinci salarii minime brute, măsură agreată şi de alte state şi care ne va aduce mai aproape de Europa.
		Doamna Graţiela Denisa Iordache şi domnul Cezar Florin Preda: "Votul Uninominal" Adoptarea de către Parlament a Legii votului uninominal reprezintă un pas înainte în perspectiva reformării clasei politice româneşti, iar primele roade ale acestei măsuri considerăm că se vor vedea începând chiar cu alegerile locale din această vară. Deşi nu este cea mai bună variantă, Legea votului uninominal adoptată de Parlament este una binevenită, în condiţiile în care electoratul s-a pronunţat, la referendumul de anul trecut, într-o proporţie covârşitoare pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor în mod direct şi nu pe bază de liste de partid. Pe acelaşi principiu am mers şi în cazul alegerii preşedinţilor de consilii judeţene, considerând că este bine să mai existe încă 40 de demnitari ai statului român, aleşi prin vot direct de către cetăţeni, care să răspundă direct în faţa acestora şi nu în faţa negocierilor partidelor. În acest context, ne-am propus ca, la alegerile locale din acest an, să câştigăm un număr cât mai mare de primării ale oraşelor reşedinţă de judeţ şi fotolii de preşedinţi de consilii judeţene şi nu suntem îngrijoraţi de o eventuală colaborare dintre PNL şi PSD în alegerile locale, deoarece Partidul Democrat Liberal îl are ca aliat în această bătălie pe alegătorul român. PD-L nu îi este frică de niciun fel de alianţă, mai ales de această alianţă contra naturii dintre PNL şi PSD. PD-L l-a avut întotdeauna ca aliat pe alegătorul român.
		Domnul Viorel Pupeză: "Problema laptelui din România dă în foc" Preţul laptelui a devenit subiect al războiului dintre producătorii şi procesatorii de lapte, fermierii români fiind nevoiţi, nu pentru prima dată, să iasă în stradă şi să tragă un semnal de alarmă. Revolta crescătorilor de ovine şi bovine din toată ţara, care au pichetat sediile producătorilor de lactate, este justificată, din moment ce diferenţa dintre preţul pe care îl primesc ei pe lapte şi preţul cu care acesta ajunge la vânzare este foarte mare. În multe situaţii, laptele are un preţ mai mare în magazinele din România decât în ţările Uniunii Europene, deşi crescătorii primesc, pentru litrul de lapte, jumătate din preţul pe care îl primesc crescătorii europeni. În condiţiile în care crescătorilor de animale li se oferă 0,5 lei pentru laptele neconform şi 0,8 lei pentru cel conform, acestora nu le ajung banii nici măcar pentru furaje, care costă un leu kilogramul. Argumentul că o majorare a preţului de achiziţie a laptelui ar scumpi produsele lactate nu trebuie să se constituie într-o piedică a demersului producătorilor de lapte. Preţul real pe un litru de lapte materie primă ar trebui să fie de cel puţin 1,5 lei, deoarece numai astfel crescătorii de vite din România ar mai putea rezista. În toată această dispută, instituţiile statului stau cu mâinile încrucişate, deşi multe dintre ele au pârghiile oferite de legislaţie pentru a interveni. Crescătorii de taurine sunt îndreptăţiţi să protesteze şi faţă de dezinteresul arătat de Consiliul Concurenţei sau Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. În fapt, autorităţile nu ar trebui să fie nepăsătoare faţă de speţa produselor vândute sub o singură calitate şi la acelaşi preţ, dar care sunt realizate din lapte de calitate diferită, achiziţionat la preţuri diferite. Şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Economiei şi Finanţelor, care tolerează asemenea practici, ar trebui să se sesizeze măcar când probleme producţiei de lapte stă să dea în clocot. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile trebuie să intervină şi cu politici de susţinere a crescătorilor de bovine, care altfel se vor afla în situaţia de a renunţa la ocupaţia lor tradiţională, acum prea puţin rentabilă. Ministerul de resort va trebui să ia în calcul majorarea subvenţiei acordate pentru lapte, pentru că 0,3 lei/litru de lapte, cât este cuantumul acesteia în prezent, nu este suficient în comparaţie cu cheltuielile de producţie. România riscă să nu mai realizeze cota de lapte alocată şi, inclusiv, reducere ei. Partidul Naţional Liberal vorbeşte de cea de a doua modernizare a României, dar cu asemenea "măsuri stimulative", de fapt, îngroapă satul românesc. În lipsa unor politici agricole coerente, stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme agricole familiale cu caracter comercial este doar o poveste pentru un Guvern depăşit de problemele agriculturii româneşti.
		Domnul Vasile Puşcaş: "Este posibilă egalitatea de şanse în România?" România de astăzi este o ţară europeană care înfăţişează printre cele mai multe inechităţi şi discrepanţe. În numai aproape două decenii de postcomunism, prin "privatizare" şi inginerii financiar-politice s-a reuşit crearea unei grupări milionare (în Euro) care nu-şi poate justifica prosperitatea prin contribuţii la progresul social-economic al ţării, ci numai prin accesul la aşa-numitele "şanse" ale vieţii. Ceea ce a presupus transferul bunurilor publice către cele private fără legitimitate socială, cu "legalitate" construită pentru avantajarea "şanselor" învârtiţilor societăţii. Drept urmare, având în vedere puţinătatea capitaliştilor adevăraţi (care nu înseamnă doar deţinerea de capital), în România s-a reuşit performanţa, deloc de dorit într-o ţară cu adevărat europeană, de a se evolua către o societate în care egalitatea de şanse se realizează pe etaje care, dacă se va continua în acest mod, vor ajunge să nu mai comunice şi să se intre într-un blocaj social, generator de crize, conflicte şi instabilitate. Unul din domeniile în care România se confruntă cu grave întârzieri în raport cu paradigma europeană este cel al politicilor sociale. Dacă problematica economică a fost abordată aproape exclusiv din perspectiva intereselor mediului de afaceri, iar drepturile lucrătorilor şi interesele milioanelor de pensionari sunt apărate cu tot mai mare greutate de către sindicate şi organizaţiile de profil, transpunerea în viaţa cotidiană a principiului egalităţii de şanse nu s-a bucurat de prea mare atenţie pe parcursul ultimilor ani. Acest defazaj nu se limitează doar la incapacitatea Executivului actual de a propune soluţii pertinente la problemele cu care se confruntă categorii sociale aflate, în mod tradiţional, în aria excluziunii sau marginalizării. Societatea civilă care, în statele europene, a secondat acţiunea administraţiei publice şi a făcut presiuni în vederea unor strategii coerente de integrare socială, nu s-a dovedit în măsură să creeze, în România, infrastructura necesară combaterii discriminării şi excluziunii de orice fel. Pentru a conştientiza importanţa intereselor unei lumi pe care facem prea puţine eforturi pentru a o înţelege, ar fi suficient să pornim de la seria de valori proclamate constant drept fundamente ale integrării europene. Atât Comisia Europeană, cât şi preşedinţiile Uniunii Europene invocă, alături de afinităţile date de civilizaţia comună şi de similitudinea intereselor economice, şi o componentă civică, provenită din asumarea idealurilor de libertate, prosperitate şi solidaritate. Într-o ţară ieşită din eşecul etatismului socialist şi intrată în era utilitarismului mercantil şi exacerbarea individualismului, asemenea deziderate pot părea patetice sau proiecţii ale utopiilor post-moderne. Până acum, Executivul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a îndreptăţi asemenea false prezumţii. Ca şi în alte domenii, autorităţile se situează numai prin vorbe în avangarda progresului social. Documentele adoptate de forurile europene sunt ratificate cu fals entuziasm, iar cu prilejul uneia din numeroasele remanieri pe care le-a înregistrat Guvernul portocalizat, politicile sociale au fost puse sub egida unui Minister al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. Dincolo de optimismul declaraţiilor oficiale, realitatea socială concretă a evoluat diferit faţă de spusele propagandei oficiale şi în prea mică măsură într-o direcţie pozitivă. Ar fi de ajuns să menţionăm dezinteresul cu care se tratează problematica egalităţii între bărbaţi şi femei. Însăşi configurarea Executivului de astăzi, rezultat din restructurarea de anul trecut, a însemnat excluderea femeilor din toate posturile ministeriale. Nimeni nu pretinde să aplicăm matematic procentele demografice, dar ar fi greu de acceptat că dreapta românească preferă tradiţia antichităţii romane modernităţii europene. Iar exemplul oferit la nivel central se regăseşte în ansamblul administraţiei publice şi chiar în mediul economic, unde prezenţa femeilor în posturi de decizie se reduce la câteva excepţii. Deşi se invocă o scădere a şomajului în termeni nominali, fenomenul afectează un procent mult mai ridicat din rândul populaţiei feminine, iar cercetările de specialitate relevă că acestea din urmă continuă să facă obiectul unor numeroase discriminări la locul de muncă. Cu dificultăţi încă şi mai mari se confruntă persoanele cu dizabilităţi. În relaţie cu acestea, statul continuă să-şi limiteze intervenţia la rudimente de asistenţă financiară, obiectiv precar datorită deficitului de resurse reclamat de bugetul asigurărilor sociale. Instituţiile speciale medicale şi de învăţământ se află la limita dublei subordonări, faţă de Consiliile judeţene şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar faptul se traduce prin abandonul de facto din partea amândurora. Relaţia directă a acestor concetăţeni ai noştri cu instituţiile administrative este inhibată inclusiv de inexistenţa sau plasarea defectuoasă a rampelor de acces în clădiri sau în mijloacele de transport în comun. Deşi legislaţia a propus o serie de stimulente fiscale firmelor care angajează astfel de persoane, sunt multe situaţiile în care companiile preferă să plătească impozite mai mari decât să facă apel la acest gen de resurse umane. Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu au dovedit, până acum, prea multă originalitate şi iniţiativă în facilitarea dialogului între cei aflaţi în dificultate şi potenţialii angajatori, iar deschiderea clamată de sistemul administrativ şi de cel educaţional este dublată de prejudecăţi demult absente din mentalul lumii civilizate. Excluziunea socială nu se reduce la exemplele pe care le-am evocat anterior. Procesul are efecte dezastruoase asupra celor proveniţi din zonele rurale, condamnaţi la discriminare datorită precarităţii infrastructurii şcolare şi medicale. Locuitorii din zonele în care s-a renunţat la activitatea industrială sunt departe de a resimţi efectele prosperităţii Capitalei. În afara unor bune intenţii exprimate la diverse seminarii pe teme sociale, autorităţile persistă în a-i trata pe cei aflaţi în dificultate ca pe o problemă de imagine, pe care o anulează, în parte, prin alocări de fonduri. O abordare realistă a politicilor sociale înseamnă asumarea concretă a subiectului egalităţii de şanse ca obiectiv al evoluţiei societăţii româneşti. Iar acesta nu presupune doar susţinerea financiară a unor categorii de persoane. Căci acestea dispun, la rândul lor, de un vast potenţial creativ, au capacitatea de a se exprima şi ca producători de bunuri şi servicii, iar România nu este atât de bogată pentru a-şi permite să ignore astfel de oportunităţi. Lumea europeană în care ne-am integrat a înţeles pe deplin acest lucru, iar de rapiditatea cu care vom trece la măsuri concrete, în sensul mobilizării celor interesaţi să prospere ca membri cu drepturi depline ai comunităţii, depinde de ritmul în care vom impulsiona modernizarea profundă a societăţii româneşti. În fapte, nu doar în vorbe!
		Domnul Rareş Şerban Mănescu: Ministerul Economiei şi Finanţelor a lansat Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", singurul program operaţional, care vizează cu preponderenţă companiile private, în special IMM-urile, acestea având posibilitatea să beneficieze de până la aproximativ 90% din fonduri. Implementarea programului va fi susţinută, în perioada 2007 - 2013, cu peste trei miliarde de euro (3,011 miliarde euro), din care contribuţia Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională este de aproximativ 85% (2,554 miliarde euro), restul fiind acoperit din bugetul de stat şi din bugetele locale. Suma alocată apelurilor de proiecte pentru primul trimestru al acestui an este de 158,5 milioane euro, din totalul de circa 786 milioane euro disponibile ca şi finanţare nerambursabilă pentru întregul an 2008. Obiectivul acestui program este creşterea, până în 2015, a productivităţii companiilor româneşti, cu o medie anuală de circa 5,5%, în scopul reducerii decalajelor faţă de productivitatea medie din Uniunea Europeană. Axele prioritare sunt crearea unui sistem inovativ şi eco-eficient de producţie, creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării, cercetarea - dezvoltarea tehnologică şi inovarea pentru competitivitate, precum şi îmbunăţirea managementului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Implementarea lorvizează creşterea productivităţii companiilor româneşti pentru ca acestea să atingă, până în 2015, un nivel de aproximativ 55% din media UE.
		Domnul Relu Fenechiu: "Traian Băsescu se dă în spectacol înainte de summit-ul NATO" Preşedintele Traian Băsescu s-a dat din nou în spectacol şi a deraiat grav de la regulile democraţiei. Nu pentru faptul că a atacat în mod incalificabil o mare parte a mass-media. Nu cred că declaraţiile de vineri şi de sâmbătă ale şefului statului reprezintă un război cu presa, deşi în aparenţă aşa pare. Este vorba de o nouă tentativă a domnului Traian Băsescu de a opri căderea pe care o înregistrează în planul popularităţii şi credibilităţii. Pentru că ultimele sondaje interne ale Preşedinţiei confirmă o scădere dramatică de procente, se vorbeşte despre un deficit de 13 sau 15%. Şi pentru a se redresa utilizează metoda victimizării, metodă care în general este specifică conducătorilor din statele latino-americane şi care prinde la electoratul care mai păstrează încă în minte tezele ideologice ale luptei de clasă predate înainte de 1989. Numai că preşedintele Traian Băsescu a comis unele greşeli în tentativa sa electorală de a reveni în centrul atenţiei. Unele penibile, altele grave şi cu consecinţe pe care în acest moment nu le pot estima. Din prima categorie face parte şi "jucarea" rolului părintelui care îşi apără copilul atacat de presă. Dar nimeni nu a atacat-o pe Elena Băsescu în calitate de fiică a şefului statului. Presa a criticat incoerenţa discursului secretarului general al organizaţiei de tineret a partidului care se proclamă ca fiind cel mai mare din România şi care doreşte să acceadă la guvernare. Presa a criticat unanimitatea de tip nord coreean înregistrată la alegerea respectivului secretar general. Fiind vorba de PD-L, lucrurile nu puteau fi trecute cu vederea. Că respectivul secretar general este fiica lui Traian Băsescu, este o cu totul altă problemă. Sunt convins că şi dacă era vorba de o altă persoană, mediatizarea era inevitabilă. De asemenea, şeful statului s-a legat gratuit şi inexplicabil de un actor cu priză la public care i-a satirizat la vremea respectivă şi pe ceilalţi preşedinţi ai României, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Un atac vecin cu mojicia şi care reliefează caracterul celui care l-a lansat. Sunt convins că jucarea inutilă şi teatrală a rolului de părinte afectat şi atacarea actorului Florin Călinescu vor avea efecte contrare celor scontate şi vor contribui la o nouă pierdere de procente în sondaje. Dar preşedintele Traian Băsescu a comis - urmărind interese electorale personale - şi o eroare gravă ce ar putea afecta imaginea României. Peste numai două săptămâni, şeful statului român se întâlneşte la Bucureşti cu ocazia summit-ului NATO cu greii planetei: George W. Bush şi Vladimir Putin. Cum exact înaintea celui mai important eveniment politico-militar organizat vreodată de ţara noastră, preşedintele Traian Băsescu s-a dat în spectacol utilizând pentru aceasta instituţia prezidenţială şi spaţii publice oficiale, este mai mult decât sigur că toate marile cancelarii ale lumii au fost deja informate. Şi îmi este teamă de faptul că acest comportament al lui Traian Băsescu va fi considerat ca fiind comportamentul specific al românilor. Ceea ce ne va pune într-o nemeritată şi nedorită ipostază de inferioritate în dialogurile cu partenerii externi.
		Domnul Vasile Filip Soporan: "Acceptăm şabloanele sau încercăm să impunem o percepţie adevărată asupra realităţilor" La sfârşitul săptămânii trecute, am participat, alături de alţi colegi, la o întâlnire cu una din personalităţile politice importante ale Uniunii Europene. Am crezut că voi participa la o întâlnire în care vor fi puse în discuţie problemele importante cu care se confruntă Europa în contextul globalizării şi al omogenizării stării economico-sociale a ţărilor membre, în situaţia în care aproape jumătate dintre acestea se află în structurile Uniunii Europene de mai puţin de cinci ani de zile. Am avut convingerea că, la acest nivel, dispar şabloanele de apreciere, fie că este vorba de o naţiune sau de anumite grupări confesionale ori profesionale, iar discuţiile se vor purta pornind de la cunoaşterea şi aprecierea realităţilor. Din păcate, nu a fost aşa, cel puţin dacă iau în considerare aprecierile făcute la adresa Bisericii Ortodoxe Române. Am rămas surprins, aprecierile făcându-se la Cluj, că BOR este o structură închisă, nu este deschisă dialogului şi nu are capacitatea de a comunica la nivel european. Această prezentare a punctului de vedere m-a supărat, readucându-mi în memorie perioada în care, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, primeam diverse delegaţii din străinătate, care aveau stabilit mental anumite păreri asupra Clujului, unde caracteristica dominantă era cea a naţionalismului. În timp, pentru că alta era situaţia, mi-am stabilit un discurs de prezentare cu întrebări comparative asupra stărilor prezentate la Cluj şi oriunde altundeva în Europa. La această întâlnire, având în vedere situaţia creată, am folosit aceeaşi prezentare, încercând să-i fac oaspetelui o prezentare corectă asupra realităţii, realitate care apare altfel decât cea percepută de acesta. L-am întrebat pe oaspete dacă ne poate da un exemplu european în care, în acelaşi loc, coexistă şase episcopii: Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, Episcopia Greco-Catolică a Clujului, Episcopia Reformată, Episcopia Unitariană Vicariatul, Episcopia Evanghelică Luterană şi Episcopia Romano-Catolică. L-am mai întrebat dacă ne poate da un exemplu, din cele cunoscute de dânsul, în care, în aceeaşi Universitate, să funcţioneze Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi Facultatea de Teologie Reformată. În acest context, slujitorii Bisericii Ortodoxe Române au iniţiat numeroase întâlniri, au organizat împreună acţiuni, au avut discuţii teoretice profesionale şi pot să afirm că, deasupra acestora, a existat şi o confruntare în sensul pozitiv, benefică tuturor şi poate, în primul rând, Bisericii Naţionale. Pe lângă aceste acţiuni, aş prezenta colaborarea complexă între Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului şi una din bisericile luterane din Germania, acţiunile sociale, dezvoltarea parteneriatelor cu universităţi de prestigiu din Europa, fapt care a determinat ca numeroşi studenţi din Cluj să participe la schimburi universitare ce au cuprins cursurile de masterat şi doctorat. Aş fi încercat să spun că nu au existat şi confruntări, dar s-a creat cu ştiinţă capacitatea de a se găsi rezolvări fără a atinge fundamental credinţa şi comportamentul celuilalt. Consider că exemplul de conlucrare, în care Mitropolia Clujului joacă un rol central, demonstrează deschiderea şi capacitatea de a aduce noi valori în contextul multicultural şi multiconfesional european. Aveam pregătite mai multe teme pentru discuţie, mai multe întrebări, cum ar fi: Cum apreciaţi, în context european, viitorul de lungă durată al unei naţiuni europene, care se specializează în servicii de valorificare a produselor altora, neglijându-se intenţionat sau nu producţia acestora? Cum apreciaţi importanţa politicilor credibile naţionale şi locale într-o situaţie în care populismul de dreapta şi partidul fără doctrină sau cu doctrină variabilă au câştiguri electorale importante? Cum apreciaţi stabilitatea economică atunci când creşterea economică s-a bazat pe consum şi pe împrumuturi la nivel naţional, local şi individual? Cum apreciaţi capacitatea constructivă la nivelul infrastructurii, în situaţia în care utilizarea banului public se face aleatoriu, la buna dispoziţie sau indispoziţie a celor care se găsesc la guvernarea, la administrarea regională sau locală şi fără niciun control? Cum apreciaţi recunoaşterea socială a muncii prestate şi solidaritatea socială, în situaţia în care pensia unui agent de poliţie este dublă faţă de pensia unui profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române? Nu a mai fost timp pentru răspunsuri la întrebările puse, nu a fost timp pentru discuţii, a fost însă timp pentru aprecieri de tip şablon, care nu au nimic de a face cu realitatea. Pentru că şabloanele create în timp creează efecte negative asupra României, vă propun, domnule prim-ministru, o analiză asupra acestora şi un program cu angajament naţional pentru a le elimina sau a le diminua efectele. Acest lucru este important, chiar dacă, în momentul de faţă, abordările liderilor politici şi ale formatorilor de opinie au alte teme în dezbatere. Totul este important, dar cred că deasupra tuturora este tema interesului naţional.
		Domnul Alecsandru Ştiucă: "O idee nefericită - desfiinţarea Liceului de Artă" Referitor la eventualele intenţii ale Inspectoratului Şcolar Judeţean care ar privi desfiinţarea Liceului de Artă din Slobozia, consider că o asemenea iniţiativă nu poate fi decât inoportună, dezastruoasă şi cu rezultate regretabile, pentru motivele ce urmează. Liceul de Artă este o instituţie de învăţământ care a căpătat, prin munca profesorilor şi conducerii sale o tradiţie frumoasă în municipiul Slobozia. Profilul său este unicat în judeţul Ialomiţa, liceul având o reputaţie excelentă, datorată rezultatelor foarte bune ale elevilor şi cadrelor didactice de la acest liceu. Nu putem fi de acord cu metodele incorecte folosite pentru constrângerea cadrelor didactice pentru a fi de acord cu desfiinţarea Liceului de Artă - presiuni şi ameninţări nedemne de funcţiile administrative şi politice ale celor care stau la originea acestor manevre. Potrivit aprecierilor apărute în mass-media, s-ar dori asigurarea unor locuri călduţe pentru clientela politico-familială a P.N.L. Ialomiţa, în condiţiile în care actuala conducere a acestei formaţiuni politice întrevede eşecul, în alegerile ce urmează, al partidului liberal - care se pare că nu va supravieţui politic anului electoral 2008. Avertizez, cu privire la aceste nefericite intenţii ale I.S.J. Ialomiţa, că voi lua o poziţie la fel de tranşantă, în acest subiect, în Plenul Parlamentului României, precum şi în Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor. O astfel de iniţiativă face ruşine guvernului liberal şi poate constitui unica amintire (urâtă) lăsată ialomiţenilor de actuala conducere a Inspectoratului Judeţean.
		Domnul Horia Victor Toma: Declaraţie politică: "Manipularea - politica de bază a PD" Nu mai este un secret pentru nimeni. Unele partide au intrat deja în campanie electorală. Dar aşa cum nu poţi să te aştepţi pe front ca duşmanul să mimeze lupta, tot aşa nu poţi să ai pretenţii că într-o campanie electorală disputa să se axeze la nivel de programe, de idei. Sunt realist şi ştiu că unele formaţiuni politice nici nu iau în calcul principiul fair-play-ului într-o confruntare electorală. Dar de aici până la a apela la arma manipulării grosolane nu este decât un pas, Ieri, liderii PD Emil Boc şi Theodor Stolojan au acuzat Guvernul Tăriceanu că menţine taxa de primă înmatriculare şi au somat Executivul să o anuleze. Domnii Boc şi Stolojan ştiu foarte bine că un guvern nu poate anula o lege votată de Parlament. Nu permite Constituţia. Dar acest lucru nu contează pentru cei doi lideri. Contează efectul produs de cel care strigă mai tare în faţa camerelor de luat vederi. Suntem în faţa unui clasic procedeu de manipulare a opiniei publice. Calculul liderilor PD este unul simplu: o mare parte dintre cetăţeni nu cunosc anumite articole - să le spun, de ordin tehnic-procedural - ale Constituţiei. Pe acest lucru se bazează cei doi. Şi s-ar putea ca manipularea să prindă. Nu mai revin asupra elementului de demagogie 100% de care dau dovadă cei din PD, şi anume că taxa are drept autori miniştrii PD, că nu Guvernul Tăriceanu a majorat cuantumul acesteia, ci Parlamentul etc., etc. Lucrurile sunt ştiute. Domnii Boc şi Stolojan cer Guvernului ca banii de pe taxă "să fie înapoiaţi românilor". În acelaşi timp însă ei solicită premierului "să iasă cu un program clar pe 2-3 ani de zile, pentru a ne arăta care este sustenabilitatea financiară a măsurilor luate în ultima vreme". În acest caz, avem de a face cu elemente de ipocrizie combinate cu elemente ce ţin de domeniul absurdului. Pe de o parte, ceri guvernului să renunţe la o formă care aduce un venit, dar pe de altă parte, bănuieşti că nu are suportul financiar pentru măsurile luate recent. Dacă ar fi trăit, marele Caragiale s-ar fi inspirat copios din modul de face politică al liderilor PD. Nu în ultimul rând, liderii PD susţin că "Tăriceanu ne promite că va ieşi cu o nouă taxă compatibilă cu normele europene, dar nu ştim cum arată. Îi cerem lui Tăriceanu să facă public proiectul de lege privind noua taxă, pentru a permite tuturor organizaţiilor, tuturor cetăţenilor să-şi spună punctul de vedere. De această dată, nu Caragiale, ci un autor din perioada comunistă ar putea prelua ceva materie primă. Referirile la "toate organizaţiile" şi la "toţi cetăţenii" sunt specifice perioadei de care ne-am despărţit fără regret în decembrie 1989. Probabil însă că nu toţi regretă respectiva perioadă. PS: Solicitarea ca toţi cetăţenii să-şi spună punctul de vedere, este şi demagogică şi aiuritoare. Pentru simplul motiv că taxa NU vizează toţi cetăţeni.
		Domnul Constantin Tudor: "Mită electorală cu locuinţe ANL" Scandalul locuinţelor ANL din municipiul Călăraşi a făcut deliciul presei locale, în săptămâna trecută. Construcţia celor 160 de unităţi locative cu destinaţie socială, a început în anul 2003, încă din perioada mandatului fostului primar al municipiului Călăraşi, Mirel Daniel Ţuţuianu. Dar cum fostul primar fusese pesedist, Nicolae Dragu, actualul primar liberal al Călăraşiului, a găsit de cuviinţă, cu sprijinul PNL-ului central, să sisteze lucrările, motivând că ANL-ul nu mai finanţează locuinţele sociale de la Călăraşi. Dar cum prea multe alte realizări nu prea are primarul nostru, în anul 2006, s-a decis continuarea lucrărilor de construcţie la ceea ce noi, călărăşenii, numim Cartierul ANL II, cu 160 de unităţi locative. Lucrările au mers prost, deşi a existat finanţare. Aşa se face că nici în momentul de faţă nu sunt finalizate în totalitate. Dar ce mai contează! Suntem deja în preajma alegerilor locale şi primarul penelist, Nicolae Dragu, aflat în cădere liberă în preferinţele electoratului călărăşean, a hotărât să mai facă un gest populist, în speranţa că măcar familiile celor 160 de beneficiari ai unităţilor locative ANL îl vor vota cu siguranţă. În consecinţă, s-a procedat la recepţionarea în mare grabă a celor 160 de locuinţe ANL, după care primarul Dragu a obligat locatarii să semneze contractele, în ciuda faptului că la ora actuală majoritatea caselor nu sunt conectate la reţelele de utilităţi. Chiar dacă tinerii locatari nu au posibilitatea să se mute în noile case, aceştia sunt obligaţi să plătească chiria, care nu este una oarecare. Pentru o garsonieră este percepută suma de 70 de lei/lunar, iar pentru un apartament aproximativ 100 de lei pe lună. Mai mult decât atât, prefectul judeţului, Jenel Şerban, a declarat în conferinţa de presă de săptămâna trecută că încă nu s-a dat aviz de legalitate privind repartiţia ANL -urilor, întrucât s-a cerut printr-o adresă scrisă comisiei de repartiţie să rezolve două contestaţii în care solicitanţii erau îndreptăţiţi să primească locuinţe ANL " Este vorba de Niţu Cristina, al cărei caz a fost semnalat de presa locală, şi cel al lui Cioboacă Carol. Prefectul Jenel Şerban a mai precizat faptul că în situaţia în care nu vor fi soluţionate favorabil cele două contestaţii, hotărârea de repartiţie a locuinţelor ANL va fi atacată în instanţă. În asemenea situaţie, tinerii locatari s-ar putea trezi fără locuinţele repartizate, deoarece se va face o nouă analiză a dosarelor, şi cu banii luaţi pentru chirie, chiar dacă nu au locuit nici măcar o zi în casele repartizate.
		Domnul Vlad Gabriel Hogea: "Preistoria construcţiei europene" Oficial, istoria construcţiei europene începe cu "Declaraţia Schuman", din 9 mai 1950. Lucrurile nu sunt, însă, nici pe departe atât de simple. Au existat, anterior, numeroase idei, curente, teorii şi mişcări care, cumulate, au dus la deznodământul ştiut. De fapt, primul război mondial nici nu se sfârşise când fondatorul imperiului Fiat, Giovanni Agnelli, publica, în 1918, lucrarea "Federaţia Europeană sau Liga Naţiunilor". Un an mai târziu, Louis Loucheur (consilierul lui Clemenceau) enunţa pentru prima oară principiul integrării economiilor Franţei şi Germaniei, iar în 1920 îl readucea în discuţie pe acela moştenit de la Dante - al autorităţii supranaţionale. La rândul său, contele Richard Coudenhove Kalergi tipărea, în 1923, foarte influenta carte "Pan-Europa" (1923) şi făcea posibil Congresul European de la Viena (1926). De numele lui Emil Mayrisch este legat "Acordul Internaţional al Oţelului", din 1925. Ministrul de Externe al Franţei, Aristide Briand, este cel care a redactat, în 1930, "Memorandumul pentru o Uniune Federală Europeană", iar primul-ministru Edouard Herriott a publicat, în 1931, lucrarea "Statele Unite ale Europei". Acelaşi titlu îl poartă şi seria de articole scrise, tot în 1931, de Arthur Salter, prieten cu mult mai celebrul Jean Monnet. Alţi adepţi timpurii ai europenismului erau Konrad Adenauer, Gustav Stresemann şi Leon Blum. În timpul celui de-al doilea război mondial, Monnet are întâlniri importante cu Charles de Gaulle (în 1940, pe ideea "Uniunii Franco-Britanice") şi Pierre-Henri Spaak (în 1941). Altiero Spinelli scrie în închisoare, tot în 1941, "Manifestul de la Ventotene" ("Spre o Europă Liberă şi Unită"), care va duce, doi ani mai târziu, la crearea Mişcării Federaliste Europene. Mai amintim şi de Memorandumul prezentat de Jean Monnet Comitetului Francez pentru Eliberare Naţională, în 1943, dar şi de Walther Funk şi teoria sa, datând din 1945, a unei "Comunităţi Economice Europene" - evident, sub conducere germană. După război, se remarcă discursul lui Winston Churchill de la Universitatea din Zurich (19 septembrie 1946), dar un rol semnificativ l-a jucat, în anul respectiv, şi Consiliul pentru Relaţii Externe din SUA, atât prin articolul "Reconstruirea Europei" (de David Rockefeller şi Charles M. Spofford), cât şi prin proiectul de rezoluţie al senatorilor William Fullbright şi Elbert D. Thomas. Winston Churchill a fost motorul mai multor organizaţii succesive care militau pentru unificarea Europei: Comitetul Provizoriu pentru o Europă Unită, Comitetul Internaţional Mixt pentru Unitate Europeană, Mişcarea Europeană (1947-1948). Şi exemplele ar putea continua. Cât despre "Declaraţia Schuman" însăşi, aceasta nu ar fi existat fără Memorandumul pe care abilul Jean Monnet l-a "pasat", cu câteva zile mai devreme, inspiratului ministru de Externe al ţării sale. Aşa s-a scris istoria...