Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2008

		Şedinţa a început la ora 10,28. Lucrările au fost conduse de domnul Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna Daniela Popa şi de domnul Valeriu Tabără, secretari.
		Domnul Eugen Nicolicea: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Deschid şedinţa Camerei Deputaţilor de astăzi şi vă anunţ că, din cei 326 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 182. Sunt absenţi 144, din care 10 participă la alte acţiuni parlamentare. Am rămas la pct.5 de pe ordinea de zi, unde avem dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 58 de deputaţi ai Partidului Democrat-Liberal. În legătură cu dezbaterea acestei moţiuni, Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare au stabilit următoarele: moţiunea va fi prezentată de unul dintre semnatari; Guvernului i se vor rezerva 45 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor; grupurile parlamentare au acordat timpul corespunzător numărului iniţial al membrilor lor, luându-se în calcul câte 15 secunde pentru fiecare deputat; deputaţii care nu fac parte din grupurile parlamentare au la dispoziţie câte 15 secunde fiecare, timp care poate fi cedat între aceştia ori cedate grupurilor parlamentare. În raport cu numărul deputaţilor fiecărui grup parlamentar la începutul legislaturii şi al deputaţilor care în prezent nu fac parte din aceste grupuri, timpul maxim afectat pentru dezbateri este după cum urmează: Grupul parlamentar al PSD - 28 de minute; Grupul parlamentar al PNL - 16 minute; Grupul parlamentar al PD - 12 minute; Grupul parlamentar al PRM - 12 minute; Grupul parlamentar al UDMR - 6 minute; Grupul parlamentar al PC - 5 minute; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - 5 minute; deputaţii fără apartenenţă la grupurile parlamentare - 4 minute. Supun la vot propunerile privind repartizarea timpului maxim pentru dezbaterea moţiunii. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, s-a votat acest timp. Conform prevederilor Regulamentului, întreb dacă este cineva dintre semnatari care îşi retrage semnătura de pe moţiune. Vă rog.
		Domnul Ioan Dumitru Puchianu: Domnule preşedinte, Domnilor şi doamnelor colegi, În primul rând, vreau să-mi anunţ demisia din Partidul Democrat-Liberal şi afilierea mea la Grupul Partidului Naţional Liberal. În acelaşi timp, vă rog să luaţi act de retragerea semnăturii mele de pe această moţiune. Vă mulţumesc.
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc.
		În continuare, are cuvântul domnul deputat Bîrsan pentru prezentarea moţiunii simple.
		Domnul Iulian-Gabriel Bîrsan: Domnule preşedinte, Domnule ministru, Dragi colegi, Vă voi da citire moţiunii simple cu tema "Neşansa învăţământului românesc: guvernarea PNL şi Cristian Adomniţei au adus educaţia în pragul colapsului". Situaţia deosebit de gravă cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc se datorează în principal lipsei unei strategii clare, a unor politici care să aducă predictibilitate, eficienţă, transparenţă, compatibilizare cu sistemele şi structurile similare din Uniunea Europeană. Mandatul ministrului liberal Cristian Adomniţei a "conservat" aceleaşi deficienţe de sistem în învăţământul românesc. Aceste tare sunt confirmate de evaluări externe, precum clasamentul Shanghai al universităţilor (nici o instituţie românească nu se regăseşte în primele 500 ale lumii), precum şi de evaluări interne, cum sunt raportul Miclea (învăţământul este "ineficient", "nerelevant", "inechitabil" şi "de slabă calitate"), evaluarea SAR 2007 ("fabrică autohtonă de mediocritate") sau evaluarea EDU-CER (învăţământul este "încremenit în paradigma comunistă a ultimilor 30-40 de ani"). Guvernul din perioada post-integrare a ratat o serie de oportunităţi oferite de integrarea europeană care, din punct de vedere al educaţiei, nu a fost utilizată la potenţialul ei. În multe cazuri, integrarea europeană a fost deturnată în interesul perpetuării mediocrităţii din sistem. Deşi a beneficiat de cel mai mare buget postdecembrist, ultima perioadă de guvernare: nu a reuşit o execuţie bugetară care să asigure o bază materială de calitate; nu a reuşit stoparea improvizaţiilor din sistem; nu a reuşit adoptarea unui nou cadru legislativ care să asigure structura necesară dezvoltării unui învăţămînt de calitate; nu a reuşit crearea cadrului naţional al calificărilor; nu a reuşit să mărească substanţial atractivitatea profesiilor didactice; nu a reuşit reformarea metodelor de promovare în învăţământul superior; nu a reuşit utilizarea eficientă a fondurilor disponibile în sistemul de cercetare-dezvoltare; nu a reuşit să sporească atractivitatea şcolii; nu a reuşit să scadă violenţa în şcoli; nu a reuşit să scadă abandonul şcolar; nu a reuşit să obţină creşterea calităţii învăţământului, atât preuniversitar cât şi universitar, şi nu a reuşit să identifice şi să anihileze breşele sistemului care permit corupţia în mediul şcolar şi universitar. 1. Este adevărat că salariile profesorilor au crescut, inclusiv în ultimul an de mandat al domnului ministru. Fără diferenţierea salarizării în funcţie de performanţe şi rezultatele muncii, banii injectaţi în salarii nu-şi produc efectul dorit. Atâta timp cât salarizarea se face după grade şi vechime, fără a se ţine seama şi de rezultatele şi performanţele individuale, tinerii vor fugi de cariera didactică, iar ceilalţi profesori vor munci cu convingerea că, oricare ar fi prestaţia lor, salariul merge automat. 2. Este adevărat şi faptul că au crescut investiţiile pentru infrastructură, dotări şi echipamente didactice. În lipsa rapoartelor postfinanţare, realizate de auditori neutri, de evaluarea eficienţei cheltuirii banului public, nu se ştie dacă banii investiţi îşi produc efectele, iar realităţile din teren dovedesc că se nasc mari semne de întrebare. Lipsa de transparenţă, chiar şi a celei minimale, cerută de Legea nr.544/2001, face ca suspiciuni mari să planeze asupra corectitudinii licitaţiilor, derulării contractelor şi achitării facturilor. Procedurile greoaie, complicate şi netransparente, alocarea târzie a banilor au făcut ca, în noiembrie 2007, 200 milioane de euro destinaţi infrastructurii din educaţie, necheltuiţi, să se întoarcă la buget. Astfel, bugetul educaţiei a scăzut sub nivelul minim prevăzut de lege, de 6% din p.i.b. Se pare că pentru guvernul liberal şi miniştrii săi legea este o chestiune opţională. Programele de sprijin social, deşi binevenite, se adresează tuturor elevilor, chiar şi acelora care, prin poziţia economică a părinţilor, nu au nevoie de ele. Pe de altă parte, şi aici lipsesc studii credibile de evaluare, care să explice de ce, în ciuda acestor programe, abandonul şcolar creşte în loc să scadă. Promisiunile bombastice de genul "Un laptop pentru fiecare elev" rămân simple promisiuni demagogice sau, acum, în prag de campanie, se transformă în adevărate "tunuri" menite să alimenteze puşculiţa de partid. Pachetul de legi, "marea realizare" a ministrului Adomniţei, se încadrează foarte bine în simbolul eminescian: "Era pe când nu s-a zărit,/ Azi îl vedem, şi nu e." Principalul obiectiv al pachetului, descentralizarea, s-ar fi putut realiza cu ajutorul legislaţiei deja existente: Legile nr.354 şi nr.349, legi organice, ignorate cu bună ştiinţă de ministrul Adomniţei, cu termen de intrare în vigoare deplină la data de 1 ianuarie 2008. Poate domnul ministru Adomniţei nu cunoaşte prevederile referitoare la răspunderea ministerială, dar nerespectarea cu bună ştiinţă a acestor prevederi capătă conotaţii penale. Modul în care a fost conceput pachetul de legi privind educaţia, fără o diagnoză, o strategie prealabilă, fără un pact al forţelor politice şi societăţii civile de susţinere a educaţiei, fără clasificarea obiectivelor pe termen mediu şi lung, a dus la contestarea sa de către o majoritate a actorilor sistemului educaţional. Astfel, o asociaţie de studenţi apreciază că "pachetul de legi ale educaţiei a devenit motiv de dispută în an electoral", iar Federaţia Educaţiei Naţionale respinge acest pachet considerând ca aberante proiectele de legi care, supuse dezbaterii publice, au provocat peste 10.000 de amendamente. "Marea realizare" este constatată şi de Comisia prezidenţială pentru educaţie, de profesori, experţi, analişti, care apreciază că suntem în absenţa unei legi a salarizării după performanţe şi rezultatele muncii, a clasificării prealabile a unor concepte importante (titularizare, descentralizare, autonomie universitară etc.). Se poate spune că pachetul de legi "cârpeşte" doar vechile legi, dar nu aduce o viziune nouă şi europeană asupra educaţiei din Europa. Există şanse minime ca acest pachet de legi să treacă de Parlament, ceea ce face ca educaţia, definită în programul de guvernare drept "principala resursă de dezvoltare a ţării", să stagneze în continuare în aceeaşi paradigmă a ultimilor 30-40 de ani. Scopul a fost pur politicianist, având ca unic obiectiv campania electorală pe bani publici. S-au tipărit mii de broşuri cu textele legilor propuse, cu coperţi în culorile PNL şi s-au organizat dezbateri cu rol propagandistic în centrele de judeţ, cheltuindu-se fonduri mari din banii învăţământului. Chiar şi aşa, pachetul de legi propus de ministrul Adomniţei conţine prevederi contrare intenţiilor declarate: direcţiile judeţene de învăţământ rămân în subordinea ministerului, adică o descentralizare "în sens invers"; nu există prevederi clare referitoare la descentralizarea curriculară; directorii vor da concurs tot în faţa unor comisii formate din inspectorii numiţi de minister, până şi directorii din invăţământul privat ar urma sa fie numiţi tot de minister. "Curat descentralizare!". Amânarea prezentării acestui pachet de legi în Parlament până la vacanţa de vară a Parlamentului dovedeşte, încă o dată, neseriozitatea demersului ministrului Adomniţei. Mai mult, de curând acesta a anunţat că renunţă să mai promoveze legile în Parlament, conştient fiind că oricum nu ar trece şi s-ar putea transforma într-un bumerang politic. Cea mai mare deficienţă a sistemului nostru de învăţământ, perpetuată şi adâncită sub mandatul ministrului Adomniţei, este prăpastia căscată tot mai adânc între structura pe filiere a şcolilor noastre şi piaţa muncii. Astfel, în momentul de faţă se pregătesc în filiera teoretică 45-50% dintre elevi pentru un segment de 10-15% din piaţa muncii româneşti şi europene, iar în filiera tehnologică şi Şcoala de arte şi meserii se pregătesc doar 30-35% dintre elevi pentru un segment de 80% din piaţa muncii. Aceasta este una dintre explicaţiile deficitului imens de personal calificat din domeniul construcţiilor, serviciilor, auto, agricultură şi industrie alimentară. Evaluarea calităţii educaţiei, în ciuda Legii calităţii apărută în 2005, nu-şi atinge nici pe departe scopul pentru care a fost iniţiată. În pofida directivei europene 45013, care spune că evaluarea externă trebuie să fie făcută de o terţă parte, singurele agenţii care fac evaluare externă în România sunt cele create de stat, ARACIS şi ARACIP. Nici actualul ministru liberal al educaţiei n-a înţeles că evaluarea calităţii la furnizor nu poate fi obiectivă şi credibilă. Atât de puţine a înţeles, încât tezele unice promovate de domnia sa au condus, datorită metodologiei greşite, ce prevedea supravegherea elevilor de către propriii profesori, la rezultate conform cărora o treime din elevii României sunt genii. Modul în care a fost organizat bacalaureatul 2008 a fost apogeul manifestării incompetenţei, amatorismului şi iresponsabilităţii celor ce conduc Ministerul Educaţiei. Am asistat la un scandal naţional care a evidenţiat un pericol major pentru naţiune: riscul ca şcoala românească să devină o promotoare a "educaţiei" pentru fraudă, ceea ce ar zădărnici orice efort al diminuării şi eradicării corupţiei în România. Învăţământul superior rămâne în continuare o fabrică de făcut bani din taxele încasate de la studenţi, cărora le "vinde" în schimb "iluzii", pe o hârtie numită diplomă. Profitând de naivitatea elevilor, părinţilor şi studenţilor, de lipsa de control a calităţii din partea agenţiei ARACIS, unele universităţi de stat şi private funcţionează în regim de entităţi comerciale motivate de profituri cât mai mari. Rectorii, decanii si celelalte organisme de conducere din universităţi profită, umflându-şi buzunarele proprii, de "complicitatea" statului, răspunzator pentru certificarea serviciilor educaţionale, de lipsa de competiţie şi încasează sume uriaşe de la studenţi şi/sau de la bugetul de stat pentru a furniza pieţei muncii tineri cu "diplome", hârtii fără acoperire în cunoştinţe, deprinderi şi aptitudini. Aceasta este perspectiva oferită tinerilor de învăţământul românesc în momentul de faţă. Situaţia îndeplinirii obiectivelor din programul de guvernare. Deşi finanţarea pentru educaţie a crescut, inclusiv salariile personalului din învăţământ, totuşi principalele obiective n-au fost atinse. Astfel, accesul egal şi sporit la educaţie; există încă o discrepanţă uriaşă a mediului urban faţă de cel rural. Sigur, nu se pot face minuni în patru ani. Grav este faptul că nu există rapoarte postfinanţare, care să informeze contribuabilii pe ce s-au cheltuit banii publici. Abandonul şcolar a crescut în loc să scadă, fiind dublu faţă de media europeană. Nu se ştie de ce programele sociale adresate elevilor şi familiilor fără resurse materiale nu şi-au atins scopul. Al doliea obiectiv: calitate ridicată a educaţiei şi pregătirea societăţii bazate pe cunoaştere. Legea calităţii educaţiei nu este funcţională de 3 ani de la apariţie. Agenţiile create de stat, ARACIS şi în special ARACIP, nu sunt credibile, pentru că nu sunt neutre, aşa cum cere Uniunea Europeană. Descentralizarea şi depolitizarea sistemului educativ nu s-a realizat. Se poate vorbi în timpul mandatului domnului Adomniţei de o politizare fără precedent a administraţiei şcolare, îndepărtarea abuzivă şi ilegală din funcţii a inspectorilor şi directorilor de altă orientare politică decât cea a ministrului şi numirea la fel de abuzivă şi ilegală a clientelei politice, prin concursuri trucate. Transformarea educaţiei în resursă de bază a modernizării României. Nici acest obiectiv din programul de guvernare nu a fost realizat. Discrepanţa între structura pe filiere a invăţământului şi structura pieţei face ca acest obiectiv să fie departe de realizare. Considerarea investiţiei în capitalul uman ca investiţia cea mai profitabilă pe termen lung. Nu s-a realizat decât în partea de creştere a finanţării, condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Refuzul elaborării unei noi legi a salarizării care să ofere salarii diferenţiate pe baza performanţei individuale este o piedică în stimularea calităţii actului educaţional. Reconstrucţia învăţământului în mediul rural. Nu s-a realizat. Copiii din mediul rural sunt în continuare discriminaţi, şansele lor de a urma ciclul liceal şi de a ajunge în universităţi fiind minime. Cu o săptămână înainte de începerea noului an şcolar, 1.025 de elevi săraci din mediul rural sunt privaţi de ministrul Adomniţei de dreptul oferit prin Legea nr.32/2008 de a primi o bursă care să le asigure continuarea studiilor în şcoli şi licee de prestigiu de la oraş, pentru că funcţionarii plătiţi cu bani grei de minister nu au elaborat încă o metodologie de aplicare a legii. Combinarea eficientă a educaţiei de elită cu educaţia generală. Nu s-a realizat. Mai mult, tezele unice amestecă grosolan si populist educaţia de elită cu cea generală. Compatibilizarea europeană şi scoaterea învăţământului românesc din izolarea din ultimii ani. Nu s-a realizat. Nici o universitate din România nu se afla în primele 500 de universităţi din lume, iar evaluări internaţionale (PISA 2006), plasează România pe un dezonorant loc 47 din 57 de ţări. Dezvoltarea instituţională a educaţiei permanente. Nu s-a realizat. Actualmente, educaţia permanentă este de 10 ori mai redusă decât în Uniunea Europeană. După ce a numit la conducerea educaţiei pe cel mai slab ministru al ultimilor 18 ani, care trebuia schimbat de mult, PNL face dovada că acest domeniu prezintă importanţă numai în măsura în care poate fi folosit pentru puşculiţa de partid şi pentru aducerea de voturi. Cu ferma convingere că se află deasupra legii, ca toţi miniştrii PNL de altfel, Cristian Adomniţei împinge sistemul educaţional spre colaps. Haosul, provizoratul şi amatorismul sunt coordonatele trasate sistemului de învăţământ de guvernarea PNL. Banii publici sunt folosiţi fără nici o reţinere pentru mita electorală, singura speranţă a liberarilor de a mai obţine ceva voturi pentru a putea rămâne pe scena politică. După ce în ultimii ani fonduri de ordinul milioanelor de euro au fost alocate pentru infrastructura din învăţământ, iată că un nou început de an şcolar debutează cu mii de unităţi de învăţământ (circa 40% din total) care, din nou, vor funcţiona fără autorizaţie sanitară. Se pune întrebarea firească unde sunt banii cheltuiţi pentru infrastructura şcolară, dacă nu asigură nici măcar condiţiile minime de igienă?! Răspunsul la această întrebare ar trebui dat de organele abilitate ale statului: Curtea de Conturi şi DNA. Iată câteva exemple: în judeţul Gorj: din 777 unităţi de învăţământ, doar 430 au autorizaţie sanitară de funcţionare; în Constanţa: din 553 unităţi de învăţământ, doar 327 au această autorizaţie; în judeţul Argeş: aproximativ 60% din unităţi nu îndeplinesc condiţiile sanitare de funcţionare; în judeţul Vâlcea: 216 şcoli neautorizate din mediul rural pentru că nu au canalizare şi apă curentă; în judeţul Iaşi: din cele 833 de şcoli din mediul rural, 145 nu au solicitat autorizaţia sanitară de funcţionare, iar 220 nu au această autorizaţie. Culmea ironiei, şi în Bucureşti, Capitala ţării, unde domnul Popescu-Tăriceanu ne anunţă că va candida pentru un nou mandat de prim-ministru, multe şcoli şi-au deschis porţile la 15 septembrie fără autorizaţie sanitară de funcţionare. După ce în campania electorală pentru primăria Iaşilor banii publici au fost folosiţi de domnul Adomniţei, prin intermediul rudelor şi acoliţilor de la ANT, pentru propria campanie la alegerile locale din acest an, acum, pentru campania parlamentarelor, domnul ministru alocă sume de la bugetul de stat cu prioritate către primăriile din colegiul în care candidează şi către judeţul Iaşi. Astfel, a şasea parte din suma totală alocată la nivel naţional pentru lucrări de reparaţii şi întreţinere a unităţilor de învăţământ a fost direcţionată către judeţul Iaşi, iar partea cea mai însemnată a acestor sume a luat calea primăriilor din colegiul în care candidează Adomniţei. Aceeaşi politică "cu delicateţuri" se face şi când vine vorba de alocarea microbuzelor şcolare, care au devenit noua monedă de schimb - microbuze contra voturi pentru PNL. În ceea ce priveşte asigurarea fondurilor de campanie, domnul Adomniţei nu dă înapoi de la organizarea unor licitaţii cu "destinatar" garantat, aşa cum este aceea pentru achiziţionarea a 445.000 de computere în valoare de aproximativ 184 miloane de euro. Caietul de sarcini cuprinde o cerinţă obligatorie care stabileşte fără greş singura firmă care se poate încadra în acest "profil". Credem că este cazul ca DNA să se autosesizeze în legătură cu această situaţie. O anchetă serioasă în acest caz, care să revadă şi antecedentele afacerilor în domeniul IT ale acestui minister, inclusiv din ministeriatul PSD, va putea dezvălui cât de amplă este frauda în această zonă, cu concursul unor foşti sau actuali demnitari şi spre paguba a milioane de elevi care au dreptul la o şcoală de calitate. În concluzie, oricâţi bani s-ar aloca educaţiei şi cercetării, fără o viziune coerentă, modernă, europeană, asupra direcţiilor de urmat, fără respectarea legii la cheltuirea fondurilor publice, ajungem doar la irosirea acestor fonduri, la deturnarea lor către clientela politică şi puşculiţa de partid, aducându-se grave prejudicii unui domeniu de activitate de importanţă strategică pentru naţiune, punându-se în pericol securitatea socială şi economică a ţării. Semnatarii prezentei moţiuni constată că Guvernul Tăriceanu II nu a respectat dreptul fundamental la învăţătură consacrat de art.32 din Constituţie şi invită toate formaţiunile politice să li se alăture în vederea susţinerii prin vot a acestei moţiuni simple prin care cerem primului-ministru: să propună revocarea din funcţie a domnului Cristian Adomniţei; eradicarea practicii de utilizare ilegală a fondurilor publice destinate educaţiei; anchetarea de către organele abilitate ale statului a abuzurilor făcute de actuala conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării; investigarea de către Corpul de Control al primului-ministru a modului în care au fost transpuse în fapt obiectivele specifice educaţiei din programul de guvernare aprobat de Parlament.
		Domnul Eugen Nicolicea: Mulţumesc. Dau cuvântul domnului ministru pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului.
		Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Îmi permit eu să aplaud efortul colegilor mei parlamentari de la PD, pentru că nici măcar grupul lor nu a aplaudat prestaţia domnului deputat care a citit... PD-L, cu scuzele de rigoare, de la Partidul Democrat-Liberal, pentru a se înţelege mai bine cine nu doreşte binele şcolii româneşti. Dragi colegi, Onorată asistenţă, Am o mare onoare ca în mai puţin de 24 de ore să vorbesc din nou de la această tribună datorită unei moţiuni simple despre sistemul de învăţământ. Cred că este o premieră în Parlamentul României când pe aceeaşi temă sunt două moţiuni depuse în mai puţin de 24 de ore şi prezentate în mai puţin de 24 de ore. Din sală: Cameră!
		Domnul Cristian Mihai Adomniţei: În aceeaşi Cameră? Bine. Este însă foarte interesantă poziţia Partidului Democrat-Liberal faţă de sistemul de învăţământ, ţinând cont că de la precedentele alegeri mandatul educaţiei a fost deţinut de doi reprezentanţi ai acestui partid timp de doi ani şi jumătate. Fiecare dintre aceştia a devenit acerb critic şi fin analist doar după ce nu au mai fost ministru. Iată, aici este deosebirea între poziţia şi activitatea mea şi a predecesorilor mei. Eu, cu toate că nu provin din sistem, respect şi doresc ca învăţământul românesc să fie corect apreciat, cu bunele şi cu relele sale, fără patimă şi, dacă se poate, stimaţi colegi democrat-liberali, fără conotaţie politică. Activitatea mea ca ministru s-a concentrat pe conservarea valorilor sistemului de învăţământ, dar şi pe luarea de poziţie în cazul derapajelor constatate. Apreciem faptul că aţi încercat să structuraţi textul moţiunii pe teme, dar nu pot să nu remarc caracterul pur beletristic al acestuia. Sistemul de învăţământ este mai mult decât o poveste frumos îmbrăcată în vorbe meşteşugite. Are nevoie de acţiune, care să ţină pasul cu nevoile şi realităţile sale. De aceea, în mandatul relativ scurt de ministru, am ales o abordare pragmatică, şi nu una filozofică, a sistemului. Voi prezenta poziţia ministerului pe care îl conduc, urmărind succesiunea paragrafelor din textul moţiunii iniţiate de dumneavoastră. În ceea ce priveşte salariile. Se recunoaşte că salariile profesorilor au crescut, dar se omite faptul că în sistemul de învăţământ lucrează şi alte tipuri de angajaţi, ale căror venituri au crescut în aceleaşi procente cu cele ale cadrelor didactice. Media creşterilor salariale în ultimii patru ani a fost de 92,95% pentru întregul sistem. Ideea diferenţierii salarizării în funcţie de performanţe şi rezultatele muncii este cuprinsă, dragi colegi, în proiectul pachetului de legi. Deci, nu reprezintă nici pe departe vreo iniţiativă a dumneavoastră. Investiţii în infrastructură. Chiar dacă finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar intră în sarcina unităţilor administrativ-teritoriale, Ministerul Educaţiei a elaborat o serie de programe şi proiecte în vederea înlăturării deficienţelor, inventariind unităţile de învăţământ ce necesită intervenţii şi natura acestora. În perioada 2001-2004 s-a alocat pe bază de hotărâre de Guvern suma de 37.319.000 ron pentru doar 274 de lucrări, din care doar 87 obiective noi de investiţii. În perioada 2005-2008 s-a alocat pe bază de hotărâre de Guvern suma de 4.522.000.000 ron pentru 25.421 de lucrări, din care 4.526 obiective noi de investiţii. De asemenea, menţionez că pe total învăţământ, respectiv învăţământul preuniversitar şi învăţământ superior, fondurile alocate pentru investiţii şi dotări au fost: anii 2001-2004: suma de 609.000.000 ron; anii 2005-2008: suma de 11.400.000.000 ron, rezultând o creştere de aproximativ 19 ori în perioada 2005-2008, faţă de perioada 2001-2004. Orice evaluare onestă a investiţiilor din ultimii ani scoate în evidenţă creşterea spectaculoasă a numărului de unităţi de învăţământ care au primit resurse şi a sumelor alocate în ultimii 2 ani în mandatul meu. De altfel, nici măcar autorii moţiunii nu pot să nu recunoască acest lucru. Şi pentru că, totuşi, moţiunea trebuia să aibă un subiect, sunt acuzate procedurile greoaie, complicate şi netransparente, în pofida faptului că aceste proceduri sunt cele stabilite de legislaţia în vigoare. Să înţeleg că Ministerul Educaţiei nu ar fi trebuit să respecte legea? Se vorbeşte, de asemenea, de lipsa de transparenţă, în condiţiile în care hotărârea de guvern de alocare a fondurilor se publică în Monitorul Oficial al României, iar ordinele ministrului se publică, după caz, în Monitorul Oficial al României sau pe site-ul ministerului, toate. Derularea licitaţiilor şi a contractelor, precum şi achitarea facturilor s-au făcut la nivelul autorităţilor locale ale inspectoratelor şcolare şi ale unităţilor de învăţământ, ministerul nefiind implicat în aceste etape. să înţeleg că punerea efectivă în practică a descentralizării nu este pe placul domniilor voastre, fiind doar o vorbă în vânt bună de folosit doar la moţiuni? În ceea ce priveşte perioadele de promovare de către minister a hotărârilor de guvern, vestita sintagmă "banii n-au fost daţi la timp", în anul 2008, pentru finanţarea lucrărilor de investiţii la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, hotărârile de Guvern se prezintă în modul următor: Hotărârea de Guvern nr.94 din 30 ianuarie 2008, suma de 157 milioane roni; Hotărârea de Guvern nr. 370 din 31 martie 2008, suma de 962 de milioane roni; Hotărârea de Guvern nr.529 din 21 martie; Hotărârea de Guvern nr.614 din 11 iunie 2008, suma de 31 de milioane de lei noi şi, nu în ultimul rând, Hotărârea de Guvern nr.962 din 27 august, 435 de milioane de lei. După cum se observă, din suma totală de 1.642.000.000 de lei noi, alocată pe bază de hotărâre de guvern, 72% din această sumă a fost alocată în trimestrul I, existând timp suficient pentru achiziţionarea, angajarea şi executarea lucrărilor, până la începerea anului şcolar 2008-2009. Ultima hotărâre de Guvern s-a realizat după o analiză detaliată a sumelor aflate în bugetul propriu, inclusiv de blocare a unei părţi de 10% prin raţionalizarea programelor şi restructurarea anumitor fonduri, fiind dată în cea mai mare parte a ei pentru plata lucrărilor executate pe perioada verii. Programe de sprijin social. Între acestea se află şi programele sociale a căror bază legală a fost aprobată în cele mai multe cazuri anterior mandatului meu. Mă întreb de ce autorii moţiunii nu s-au adresat nici iniţiatorilor acelor programe, pentru a-i întreba de ce ele se adresează tuturor elevilor. Ne întrebăm, de asemenea, dacă Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să nu pună în aplicare prevederile legale în vigoare. Menţionez că eforturile făcute pentru realizarea acestor programe sociale sunt: transportul şcolar, în funcţie de reorganizarea reţelei şcolare (doar în mandatul meu s-au achiziţionat 1840 de microbuze şcolare, în condiţiile în care în România sunt puţin peste 3200 de unităţi administrativ teritoriale); decontarea contravalorii transportului; asigurarea rechizitelor şcolare gratuite pentru elevii care provin din familii cu venituri reduse (am avut 775 de mii de beneficiari în anul 2007; asigurarea unui ajutor financiar de 200 de euro în vederea stimulării copiilor să achiziţioneze un computer (am avut anul acesta 35.354 de beneficiari); asigurarea prin Programul naţional bani de liceu a unei burse lunare de 1.800.000 lei vechi pentru elevii din familiile favorizate socio-economic (am avut anul acesta 140.328 de beneficiari); extinderea programului "Cornul şi laptele" şi la nivelul învăţământului gimnazial. Pachetul de legi al educaţiei. chiar dacă tema pachetului de legi am rostit-o şi ieri, pesemne că fiind aşa de puţine astăzi de la Partidul Democrat Liberal în sală, înseamnă că aţi înţeles-o foarte bine, o mai repet o dată, importanţa ei mă obligă să vă mai spun din nou câteva completări şi câteva lucruri. Încep prin a vă spune că în pofida citatelor din poetul naţional Mihai Eminescu, în momentul de faţă, pachetul legislativ poate fi văzut pe site-ul ministerului, există. Este un produs finit şi este pregătit pentru a fi depus la Parlamentul României. Trebuie precizat că pachetul legislativ nu a fost promis de nimeni, el fiind prevăzut în programul de guvernare 2005-2008, şi a fost preluat în forma sa de început de la predecesorii mei, miniştrii Mircea Miclea şi Mihail Hărdău, care însă, din păcate, nu l-au realizat. Constat din nou că cei care au elaborat moţiunea critică fără să ştie ce scrie în proiectele de lege ale învăţământului din moment ce se referă doar la realizarea descentralizării. Schimbările propuse sunt mult mai multe şi de profunzime. Educaţia timpurie, structura sistemului de învăţământ, rutele şcolare, finanţarea educaţiei, diferenţierea universităţilor, deontologia profesională, nu în ultimul rând, asigurarea calităţii. Se reproşează apoi lipsa unei diagnoze şi a unei analize anterioare elaborării proiectelor de legi. Precizez pentru cei care nu ştiu încă, deşi poate aţi fost atenţi ieri, faptul că au fost elaborate patru studii de impact, precum şi analize şi cercetări pe problematica schimbărilor propuse pentru sistemul de învăţământ. Conform procedurilor în uz, pentru iniţiative legislative proiectul pachetului legislativ a fost supus dezbaterii publice şi după inserarea în text a unor propuneri şi sugestii primite de la inspectorate, cadre didactice, părinţi, elevi, studenţi, societatea civilă, autorităţi publice centrale şi locale, au fost dezbătute cu liderii acelor sindicate reprezentative din învăţământ, care au dorit să se implice în mod real în ameliorarea propunerilor iniţiale, şi nu s-au discutat cu reprezentanţii Federaţiei Educaţiei Naţionale, al cărei preşedinte a binevoit a intra politic în partidul dumneavoastră şi luptă politic vânzând astfel interesele sindicatului pe care îl reprezintă partidul care a iniţiat moţiunea, respectiv Partidul Democrat Liberal. Contestarea pachetului legislativ nu s-a făcut de majoritatea actorilor educativi, ai sistemului educativ, ci este opera acelor care au fost incapabili să participe la elaborarea proiectului, preferând poziţia comodă de a critica din afară, uneori chiar în afară de subiect. Sunt de acord cu aprecierea Asociaţiei studenţeşti citate în moţiune că pachetul de legi al educaţiei a devenit motiv de dispută politicianistă în an electoral. O dovediţi chiar dumneavoastră. În fond, cred că vă deranjează puternic faptul că un guvern liberal cu un ministru din afara sistemului, chiar tânăr, deranjant de tânăr, a fost capabil să producă acest pachet de legi. Ne asumăm acest proiect, îmi asum acest proiect şi sunt mândru de el, având ca bază modul pozitiv în care a fost primit atât de partenerii sociali, cât şi de sistem. Prăpastia între structura pe filiere şi piaţa muncii, cadrul naţional al calificărilor nu se elaborează şi nu se adoptă de un minister sau guvern. Este problema acordurilor actorilor multipli, angajatori, sindicate, asociaţii profesionale, furnizori de educaţie şi formare profesională şi, nu în ultimul rând, Guvernul. Încă din perioada ministeriatului Partidului Democrat Liberal al educaţiei, România şi-a asumat finalizarea cadrului naţional al calificărilor în anul 2013. Ministrul Mihail Hărdău a transmis Comisiei Europene în decembrie 2005 rezultatul consultării naţionale privind cadrul european al calificărilor, care includea şi referiri la dezvoltările naţionale privind stadiul, la sfârşitul anului 2005, şi perspectiva de 8 ani pentru finalizarea dezvoltărilor metodologice, a capacităţii de implementare şi operaţionalizarea instrumentelor şi procedurilor. Evaluarea calităţii. Agenţia română de asigurare a calităţii învăţământului preuniversitar, pe scurt ARACIP, este instituţie publică de interes naţional în subordinea Ministerului Educaţiei cu personalitate juridică şi buget propriu de venituri şi cheltuieli, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată prin Legea nr.87 din 2006. Evaluarea învăţământului obligatoriu şi asigurarea dreptului la educaţie este sarcina statului. Prin urmare, în toate statele europene, evaluarea pentru autorizare şi acreditare nu se realizează de instituţii private, ci de instituţii publice: agenţii, cum este în Lituania, sau inspectorate, cum este în Marea Britanie. România se înscrie în acest cadru european pentru evaluarea învăţământului preuniversitar în vederea autorizării sau a creditării, fiind înfiinţată această instituţie specializată în acest fel, ARACIP. Examenele naţionale. În paragraful referitor la evaluare din moţiune se amestecă, într-un mod neprofesionist, evaluarea instituţională cu evaluarea achiziţiilor elevilor. Trecând peste aceasta, menţionez că introducerea tezelor cu subiect unic nu reprezintă o noutate absolută pentru sistemul educaţional românesc, ci este o încercare de a unifica sistemul de evaluare prin apropierea de normalitate a examenelor care, transformate în evenimente mediatice şi populiste, nu fac decât să accentueze stresul elevilor şi al părinţilor. Transformarea fostelor teste naţionale în activităţi şcolare obişnuite, dar sistematice şi riguroase, contribuie la diminuarea percepţiei de şcoală grea în care miza examenului la vârsta de 13-14 ani înainte de finalizarea învăţământului obligatoriu este disproporţionată. De altfel, ideea în sine nici n-a fost a mea, aparţine unui ministru, fost ministru PD-L al educaţiei, iar ceea ce am făcut eu a fost de a organiza mai bine, de a perfecţiona modul de desfăşurare a acestora prin introducerea de proceduri specifice, riguroase. Vă informez, stimaţi colegi parlamentari din Partidul Democrat-Liberal, că în timpul mandatului meu nu au mai fost furate subiectele, aşa cum s-a întâmplat cu plicurile cu subiectele la disciplina istorie, la testele naţionale, fapt petrecut în ziua de 17 iunie 2006, eveniment despre care, probabil, că nu vă mai amintiţi. În fapt, introducerea tezelor cu subiect unic pune accent pe evaluarea care se desfăşoară în şcoală şi pe modul în care realizează cadre didactice această evaluare. Tezele cu subiect unic reprezintă modalitatea de evaluare semestrială sumativă a cunoştinţelor, a abilităţilor şi a deprinderilor dobândite de elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a. De aceea, au fost continuate cursurile de formare pentru evaluare destinate cadrelor didactice. Constat că autorii moţiunii uită că tezele se regăsesc în sistemul de învăţământ românesc de decenii şi că supravegherea şi evaluarea au fost făcute din totdeauna de profesorul clasei. Să înţeleg că toţi aceşti profesori sunt infractori şi favorizează frauda? Să înţeleg că toate rezultatele anterioare de la teze nu corespund realităţii? A vorbi în mod implicit despre rezultate nereale datorate supravegherii de către profesorii clasei, înseamnă a acuza un sistem întreg, o întreagă categorie socio-profesională, lucru care mi se pare inadmisibil, de neacceptat pentru că este complet fals. Încep să înţeleg de ce domnul Valeriu Tabără ieri acuza întregul, pe toţi funcţionarii din Ministerul Educaţiei de incompetenţă. În ceea ce priveşte organizarea examenelor de bacalaureat, menţionat în moţiune ca apogeul manifestării incompetenţei, amatorismului şi responsabilităţii, răspunsul meu ar putea fi unul foarte scurt. Nu în mandatul meu s-au vândut subiecte la proba scrisă în piaţa publică. Mă întreb ce se poate spune despre competenţa, profesionalismul şi responsabilitatea ministrului PD în timpul căruia s-a întâmplat un asemenea furt. De asemenea, nu eu am decis publicare subiectelor pe interne, ci am preluat şi prelungit această iniţiativă a predecesorului meu. Criticile vehemente faţă de tendinţa fiecărui nou ministru de a nega sau modifica acţiunile predecesorului său, m-au determinat să mă preocup mai degrabă de îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi de punerea în practică, fără sincope, a acestuia. Astfel, în acest an şcolar, bacalaureatul nu a avut nici o deficienţă majoră în organizare, iar rezultatele elevilor se înscriu în tendinţa anilor precedenţi. Învăţământul superior. Finanţarea unităţilor de învăţământ superior de stat se face la propunerea Consiliului Naţional al Finanţării Învăţământului Superior care calculează şi propune repartizarea acestor fonduri pe baza unor criterii legale, unitare. Calitatea învăţământului superior este o preocupare a ministerului educaţiei, realitate susţinută de actele normative iniţiate şi aprobate în ultima perioadă referitoare la domeniile de licenţă, a specializărilor şi programelor de studii universitare. De asemenea, instituirea sistemului de credite transferabile contribuie la creşterea calităţii. Şi în cazul învăţământului superior, proiectul pachetului de legi cuprinde reglementările menite să transforme învăţământul universitar într-unul competitiv la nivel european şi mondial. Accesul legal şi sporit la educaţie. discrepanţa dintre mediul rural şi cel urban este o realitate şi ea nu se manifestă numai la nivelul educaţiei. În ceea ce priveşte asigurarea accesului sporit la educaţie, a şanselor egale a atingerii succesului personal şi eliminarea diferenţelor dintre educaţia din mediul rural şi cel urban, Ministerul Educaţiei a acţionat în mai multe direcţii: investiţii în dotări ale unităţilor de învăţământ au fost dotate laboratoare şi cabinete şcolare din 4.805 şcoli gimnaziale, şcoli de artă şi meserii, 1.491 de licee, colegii şi grupuri şcolare şi 156 de şcoli speciale; au fost achiziţionate materiale, echipamente şi aparate sportive pentru 4.848 de şcoli primare, gimnazii, şcoli de arte şi meserii, 1.491 de licee, colegii şi grupuri şcolare şi 156 şcoli speciale, dar şi pentru cele 70 de cluburi sportive şcolare şi 11 centre naţionale de excelenţă. Învăţământul vocaţional de artă a beneficiat de suma de 6 386.000 roni pentru achiziţia de materiale specifice în 39 de licee de artă, 11 şcoli cu program de artă şi 62 de unităţi de învăţământ cu program de artă. Pentru actualizarea şi îmbunătăţirea fondului de carte a fost utilizată suma de 35.242 000 roni în 8.009 grădiniţe, şcoli primare, gimnazii, licee, colegii, grupuri şcolare şi şcoli de arte şi meserii, în 156 de şcoli speciale şi 42 de case ale corpului didactic. Nu în ultimul rând şi cel mai important, dacă doriţi, programul de construire de campusuri şcolare şi şcoli de arte şi meserii, 84 de campusuri şi 84 de şcoli de arte şi meserii distribuite pe întreaga suprafaţă a României, în medie de 4 unităţi pe judeţ. Ridicarea calităţii educaţiei în mediul rural prin eficientizarea reţelei şcolare. asigurarea accesului egal la o educaţie de calitate nu poate fi atinsă în şcoli în care nu există dotări corespunzătoare sau profesori calificaţi. Acolo unde unităţile de învăţământ nu îndeplineau condiţiile normale de funcţionare, elevii au fost duşi în şcoli care să asigure calitatea educaţiei, fiindu-le asigurat transportul. Este un program care continuă acţiunile miniştrilor anteriori ai educaţiei. Şi este unul corect. Încadrarea cu personal didactic calificat. reorganizarea reţelei şcolare a condus şi la o scădere a numărului cadrelor didactice necalificate prin încadrarea la nivelul întregii unităţi de învăţământ cu personalitate juridică. Raportat la numărul total al cadrelor didactice, personalul didactic necalificat are o pondere foarte mică, procentul fiind acum doar de 4,09%. În anul şcolar 2007-2008, numărul de norme didactice ocupate cu personal didactic fără studii corespunzătoare postului a scăzut cu 771 faţă de anul şcolar precedent. Problema abandonului şcolar este una de importanţă capitală, dar cauzele sale trebuie căutate în primul rând în afara sistemului de învăţământ: condiţiile socio-economice precare ale familiei, cu impact asupra posibilităţii de susţinere a şcolarizării copiilor; situaţiile de risc ale unor categorii de copii orfani, plecaţi de acasă, abuzaţi, exploataţi; familiile aflate în situaţie de risc, sărace, părinţi bolnavi sau consumatori de droguri sau alcoolici, divorţaţi, grupurile etnice al căror acces la educaţie este condiţionat de tradiţie; migraţia părinţilor pentru ocuparea unui loc de muncă atât în ţară, cât şi în străinătate. Ministerul Educaţiei are un program coerent de prevenire şi combatere a abandonului şcolar cu un complex de măsuri între care menţionez: şcolarizarea elevilor provenind din categoriile de familii defavorizate sau aflate în dificultate; programe pentru copiii ai căror părinţi muncesc în străinătate; programe destinate informării şi formării părinţilor în domeniul nevoilor educaţionale ale copiilor şi ale consecinţelor abandonului şcolar; programe privind participarea şcolară a elevilor din întregul sistem de învăţământ preuniversitar prin continuare aplicării programelor de susţinere socială. Calitatea ridicată a educaţiei şi pregătirea societăţii bazate pe cunoaştere. programul de informatizare a educaţiei din România este unul dintre cele mai mari programe europene de informatizare a şcolilor. Este, în acest moment, cel mai premiat proiect românesc şi "un exemplu de bună practică" (citez din declaraţia domnului Jan Figel, comisarul european pentru educaţie, formare, cultură şi tineret.) Programul este un factor important pentru atingerea tuturor obiectivelor din domeniul educaţiei din programul de guvernare şi aliniat la iniţiativele şi planurile de acţiune europene relevante în acest domeniu, precum eEurope, eLearning şi e-2010 şi nu în ultimul rând, dragi prieteni, Agenda Lisabona. Scopul programului de informatizare este ca toate unităţile de învăţământ din România să fie dotate la un standard minim de resurse informatice pentru predarea şi învăţarea asistată de calculator. Programele de informatizare derulate de Ministerul Educaţiei în 2007 şi în 2008 asigură dezideratul ca toate şcolile din România, nu doar cele coordonatoare, ci inclusiv structurile lor, să fie dotate cu cel puţin un laborator de informatică şi toţi elevii din România să aibă astfel acces la computere din orice colţ al ţării. Până acum au fost achiziţionate 14.945 de platforme educaţionale informatice, totalizând 192.705 calculatoare, laptop-uri şi servere. Pentru utilizarea acestora au fost instruiţi 91 000 de profesori, alţi 40 000 fiind în curs de instruire. Informatizarea nu este un proiect electoral, este o nevoie a zilelor noastre şi cred că asta nu înţelegeţi. Remarc faptul că, într-adevăr, în perioada 2005-2006, Ministerul Educaţiei condus de miniştrii PD nu a lansat nici un proiect de informatizare de vreun fel. Moţiunea surprinde aici corect starea învăţământului de la începutul anului 2007. Pe de altă parte, nu se poate vorbi de o informatizare forţată în prag de alegeri pentru că programele de informatizare au fost anunţate de Ministerul Educaţiei încă din aprilie 2007. dacă veţi avea curiozitatea să citiţi declaraţiile mele la instalarea ca ministru, am spus două lucruri: informatizarea şcolilor, accesul elevilor la computere şi sportul. În 2007 au fost dotate 1974 de şcoli cu 34.000 de calculatoare, laptop-uri şi servere şi au fost instruiţi 16.500 de profesori pentru utilizarea acestora. În februarie 2008 s-a lansat proiectul de informatizare a 8 191 de unităţi de învăţământ. Adică tot restul şcolilor din România care nu aveau computer la acel moment, însemnând 79 284 de calculatoare, laptop-uri şi servere, aplicaţii software 2.000 de lecţii multimedia şi formarea a alţi 40 de mii de profesori. Toate laboratoarele vor fi instalate până în decembrie şi cred că realizarea acestui proiect vă deranjează cel mai tare pe dumneavoastră. În prezent, se desfăşoară o procedură de achiziţie publică pentru încă 445 de mii de calculatoare pentru elevii din clasele a IX-a şi X-a. Acest proiect este urmarea unei iniţiative lansate şi pregătite încă din 2007. Notez că a fost anunţată de primul ministru în martie anul trecut. Fondurile necesare au fost alocate în iunie 2008, iar licitaţia lansată în iulie. Faptul că proiectele menţionate sunt implementate mai târziu decât ne-am dorit se datorează mai degrabă unui bombardament de rea-credinţă asupra lor. Iniţial, acesta părea a fi reflectarea unor atacuri neconcurenţiale din mediul de afaceri, având ca scop sabotarea proiectelor. Este vorba despre contestaţii venite de la firme, formate dintr-un singur angajat, înfiinţate după lansarea licitaţiei şi de cele mai multe ori având sediul social într-o căsuţă poştală din afara ţării, contestaţii de la firme cu dosare în justiţie, contestaţii exprimate în numele altor entităţi decât semnatarul lor. Pe de altă parte, se observă acum că acest atac continuă şi în Parlament sub forma acestei moţiuni. S-ar putea să fie doar o coincidenţă faptul că firma care a dat în judecată Ministerul Educaţiei, nemulţumită fiind de rezultatul licitaţiei, este reprezentată în instanţă de Casa de avocatură "Stoica", vicepreşedintele partidului dumneavoastră, iar această moţiune în ochii lor ar putea constitui chiar un sprijin pentru aceştia în faţa judecătorilor. Pentru Partidul Democrat-Liberal se pare este mai important succesul financiar şi de prestigiu al Casei de avocatură "Stoica" decât miile de laboratoare de informatică pentru elevii din România. Precum este prevăzut de lege şi conform practicii uzuale, documentaţia de atribuire cere ca ofertanţii să facă dovada capacităţii de a executa proiectul atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere tehnic. Proiectul vizează achiziţia a 445 de mii calculatoare pentru toţi elevii din clasa IX-a şi a X-a. Vreau să vă spun că astăzi, în Senatul României, se dezbate chiar acum, când vorbim noi, Legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului care a instituit acest program în România. Timpul în care copiii vor folosi cele 445 de mii de calculatoare este pe întreaga durată a învăţământului liceal, adică de 4 ani. Costul cu care Ministerul Educaţiei vrea să achiziţioneze un calculator de ultimă generaţie, software şi serviciile aferente, inclusiv instalarea, este de 1.200 de lei, în condiţiile în care un calculator similar cumpărat din magazin, fără transport, fără software este de 1.500 de lei. Acest proiect nu ar fi putut fi realizat astfel de către companii care nu au experienţă sau capacitate financiară serioasă. Respectând principiul de utilizare eficientă a fondurilor destinate educaţiei, este datoria Ministerul Educaţiei să se asigure că proiectul va fi derulat cu succes în timpul alocat şi în condiţiile de calitate necesare. Descentralizarea. Descentralizarea reală şi efectivă a constituit o prioritate a Ministerul Educaţiei, iar argumentul de necontestat în această privinţă este faptul că proiectul strategiei pentru îmbunătăţirea modului de exercitare a competenţelor descentralizate în sistem, în învăţământ preuniversitar 2008-2013 a fost elaborat şi este în circuit de obţinere a avizelor necesare pentru promovarea sa prin hotărâre de Guvern. În vederea susţinerii procesului descentralizării Ministerul Educaţiei a depus în cadrul programului de fonduri structural europene două fonduri strategice, care au fost aprobate pentru finanţare. Mă aşteptam în moţiune să vedem şi laude pentru faptul că, repet, Ministerul Educaţiei este primul minister din România în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor europene. Astăzi, cheltuim pentru programele din 2008 banii alocaţi ministerului din 2010, având ferma garanţie că-i vom termina pe toţi cei alocaţi până în 2013 şi vom mai cere. Reconstrucţia învăţământului în mediul rural. hotărârea de Guvern "Bursa Guvernului clasa a-IV-a." Referitor la bursa Guvernului României acordată elevilor capabili de performanţe, absolvenţi ai clasei a IV-a, provenind din mediul rural, vă informez că procedura de selecţie a acestor elevi a demarat deja în baza Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.171 din 29 august anul acesta, privind Metodologia de organizare şi desfăşurare a procesului de selecţie a elevilor din mediul rural capabil de performanţă. Combinarea eficientă a educaţiei de elită cu educaţia generală, educaţia destinată elevilor cu abilităţi, deprinderi, cunoştinţe şi vocaţie specifică peste medie, viitoarea elită, a continuat şi în această perioadă tradiţia olimpiadelor şi a concursurilor şcolare care s-au desfăşurat conform calendarelor stabilite, fiind destinate tocmai punerii în valoare a acestei categorii de elevi. Scopul tezelor cu subiect unic nu este cu prioritate acela de a susţine educaţia de elită, ci cel de a oferi fiecărui elev, indiferent de nivelul său sau de mediul social, educaţional, şansa de a fi evaluat astfel încât să poată pune în valoare ceea ce ştie şi ceea ce poate să facă. Tezele semestriale sunt o modalitate de evaluare normală în orice sistem educaţional şi doar politizarea lor excesivă le poate deturna de la menirea lor. Dezvoltarea instituţională a educaţiei permanente. Formarea profesională în sistem nonformal şi informal reprezintă un capitol particular al domeniului formării profesional continue, recunoaşterea şi evaluarea acesteia reprezintă un obiectiv comun şi o prioritate de acţiune la nivel european. Vreau să vă spun că toate statele în această perioadă pun accent pe educaţia vocaţional-tehnică astăzi. În domeniul educaţiei permanente, au fost autorizate la nivel naţional 42 de centre în domenii variate de activitate: tehnologia informaţiei, educaţie şi formare, comerţ, asistenţă socială, construcţii, construcţii de maşini, cultură, industrie textilă, industrie alimentară. Au fost certificaţi peste 300 de evaluatori şi peste 12.000 de persoane au beneficiat de facilităţile create de sistem, fiind evaluate şi obţinând certificarea competenţelor dobândite pe alte căi decât cele formale. Autorizaţia sanitară. Deşi se arată preocupaţi de nevoia de descentralizare, autorii moţiunii nu par a cunoaşte legislaţia în vigoare care acordă responsabilităţi sporite autorităţilor locale în anumite domenii legate de educaţie. Mă bucur că am ocazia încă o dată astăzi să vă reîmprospătez memoria. Legislaţia în vigoare, Legea nr.84/1995, cu modificările şi completările ulterioare, prevede foarte clar că întreţinerea, reparaţiile şi igienizarea infrastructurii şcolare sunt atribuţii exprese ale consiliilor locale. Mă întreb, aşadar, dacă dumneavoastră nu cunoaşteţi legea sau sunteţi doar de rea-credinţă atunci când reproşaţi ministerului educaţiei existenţa şcolilor fără autorizaţie sanitară şi vă întrebaţi retoric de ce banii cheltuiţi pentru infrastructura şcolară nu asigură măcar condiţiile minime de igienă. Pregătirea şcolilor pentru anul nou şcolar este, într-adevăr, treaba primăriilor. De dragul adevărului trebuie să precizăm că nu există mii de şcoli care sunt în paragină şi nu faptul că sunt în paragină sau lipsa condiţiilor minime de igienă este cauza neautorizării sanitare. În proporţie de peste 90%, cauza este datorată de lipsa infrastructurii de canalizare sau alimentare cu apă din localităţile respective. Precizez că în anul şcolar trecut, peste 10 mii de clădiri nu aveau autorizaţie de funcţionare de la începerea anului şcolar, comparativ cu cele 9 mii aproape, aflate anul acesta într-o situaţie similară. Într-un singur an, 10% am reuşit să recuperăm. În încheiere, pot să vă spun, dragi colegi, că moţiunea depusă de PSD ieri mi s-a părut chiar profesionistă în comparaţie cu cea pe care aţi depus-o dumneavoastră. Pot să vă spun că se vede de la mare distanţă faptul că nu l-aţi consultat deloc pe domnul fost ministru Miclea, om pentru care am un respect şi o apreciere deosebită, pentru că, dacă aţi fi făcut-o, cât de cât aţi mai fi salvat ceva dina ceată moţiune. Şi el v-ar mai fi învăţat ceva. Eu nu pot decât să vă mulţumesc pentru că m-aţi ascultat. (Aplauze)
		Domnul Eugen Nicolicea: Mulţumesc, domnule ministru. Din partea Grupului parlamentar al PSD, dau cuvântul domnului deputat Alecsandru Ştiucă.
		Domnul Alecsandru Ştiucă: Domnule preşedinte, Domnule ministru, Stimaţi colegi, Intervenţia mea are un generic "Cronica unui eşec previzibil." Şi o adăugare: dezamăgirea unui om care a crezut în dumneavoastră, domnule ministru. Ne aşteptam astăzi măcar la alt tip de abordare, domnule ministru, unul mai rezervat, în condiţiile în care s-au semnalat atâtea neajunsuri grave în învăţământul românesc. Dar sună ciudat. La minister, problemele învăţământului sunt excelente, de ce în şcoală lucrurile stau atât de rău? Şi, domnule ministru, nu legea, nu pachetul legislativ reprezintă ţinta moţiunii pe care au lansat-o grupurile politice din Parlament. Ţinta o reprezintă managementul defectuos al ministrului învăţământului şi nemulţumirea nu se rezumă la un pur exerciţiu politic, ci este o nemulţumire generalizată, domnule ministru. Nici măcar colaboratorii dumneavoastră cei mai apropiaţi nu sunt mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în învăţământ. Abia deschizi gura să-i spui unui colaborator din minister care sunt dificultăţile şi greutăţile învăţământului şi te copleşeşte cu propriile opinii legate exact de aceeaşi nemulţumire. Despre exerciţiul democratic al numirii unor miniştri din afara sistemului, fie el sanitar sau educaţional, nu ne putem exprima decât în raport cu rezultatele. Să intri într-un domeniu care prin pregătire îţi este străin înseamnă fie că ai un aparat propriu de specialişti de înaltă clasă, fie că ai un grad mare de inconştienţă să crezi că poţi conduce prin intermediul unor făcători de legi şi reforme care măcar nu au încercat să schimbe câte ceva la nivel de stil. Al 11-lea ministru al educaţiei nu se putea altfel, a venit cu propriul proiect de lege, de fapt un pachet de legi. Pachetul a fost plimbat prin judeţe, la întâlniri bine pregătite de generalii din teritoriu, cu participarea directorilor şi a unor cadre didactice, ocazie cu care, domnul ministru, când se întâmpla să înţeleagă unele întrebări adresate din sală, relua secvenţa, ca şi astăzi, legată de caracterul modern şi original al legii. Între timp, pachetul a expirat şi domnul ministru ne anunţă ritos şi sancţional, ca şi cum ar aştepta regretele noastre disperate pentru decizia luată, că nu-l va mai prezenta Parlamentului. Era previzibil acest final. Un proiect de lege într-un domeniu atât de greu încercat de experienţe, fără o viziune strategică, rămâne în continuare doar un experiment. E bine totuşi că această tentativă s-a consumat la nivel de laborator de încercări şi rezistenţă, ca să evadăm într-un domeniu apropiat domnului ministru, şi nu a trecut pragul şcolilor. Despre cât este implicat şi apropiat domnul ministru de un domeniu pe care şi l-a ales, ce-i drept, la întâmplare, vă vom prezenta câteva situaţii concrete din linia întâi a bătăliei pe care o duc cadrele didactice în apărarea valorilor şcolii româneşti. Tulburător, nu-i aşa? Să mai crezi într-o cauză când cei care ar trebui s-o susţină ştiu atât de puţine despre dificultăţile prin care trece şcoala. Pe 4 iunie 2008, la Colegiul Naţional "Sfântu Sava", a avut loc o dezbatere naţională sub genericul, am să-l enunţ corect: "Reforma educaţiei, mult zgomot pentru nimic?". Semnul întrebării a fost eliminat, la cererea celor prezenţi. Nu avem o interogaţie, ci o afirmaţie. Subtitlul "Realizări, eşecuri, proiecte, promisiuni electorale". Dezbaterea a fost organizată de "Tribuna Învăţământului", Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret". Cine credeţi că au fost absenţi la această întâlnire.? Exact. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Cred că s-au speriat de genericul dezbaterii. Problemele abordate vizau soarta proiectelor de legi, bietele legi ale învăţământului stau şi ele "sub vremi" ca şi oamenii, sensul şi perspectivele pactului, un pact confiscat şi el, şi ratat printr-un exerciţiu politic steril, e adevărat, sub un înalt patronaj politizarea educaţiei şi conflictul competenţă, politicianism în sfera învăţământului şi altele. Teme extrem de sensibile, dureroase, chiar, până la insuportabilitate şi atunci înţelegem absenţa ministrului. Iată câteva mesaje, domnule ministru, transmise de colegii mei: "Nu mai ştim ce se întâmplă în învăţământ...", spune o profesoară de la Liceul "Marin Preda". Sigur, se dovedeşte că reforma educaţiei este "mult zgomot pentru nimic". Unul din argumente este şi imensa birocraţie care copleşeşte activitatea din şcoală, direcţia culege de pe site-uri tone de hârtie, "Am devenit nişte hârţogari nenorociţi", "Suntem excedaţi de ceea ce ni se cere", "În loc să-mi facă plăcere să lucrez cu copilul, să realizez o acţiune educativă, am ajuns să mă bucur pentru faptul că am reuşit să completez hârtiile prin care să demonstrez că am făcut ce, domnule ministru?" Iată un alt punct de vedere. "Pachetul de legi al educaţiei a fost supus unei dezbateri publice", zice o doamnă institutoare de la Şcoala nr.169. "A citit cineva propunerile noastre asupra proiectelor de lege? Să ni se spună clar numele celor care lucrează cu propunerile noastre, de nu găsim niciuna din aceste propuneri în ceea ce elaborează Ministerul Educaţiei". Încă o dovadă, domnule ministru, că reforma educaţiei este paralelă cu realitatea şcolii. Vă informăm, de asemenea, domnule ministru, că, recent, la Bucureşti, a avut loc al 29-lea Congres naţional al învăţătorilor din România şi al învăţătorilor români de peste hotare. V-au aşteptat o mie de învăţători, printre care şi 100 de învăţători români din Serbia, Albania, Moldova, Tiraspol, Ungaria, Ucraina, Bulgaria, Macedonia, care doreau să vă vorbească despre greutăţile pe care le au în apărarea limbii şi culturii române, a spiritului românesc. Unii dintre ei au fost închişi, a fost prezentă acolo o profesoară de la Tiraspol care a fost închisă trei săptămâni şi bătută numai pentru simplul motiv că a apărat şcoala de limbă română. Sunt hărţuiţi şi ei şi familiile lor. Mă aşteptam să fiţi alături de noi toţi şi cu responsabilitate să reflectăm la ceea ce este de făcut pentru a ne îndeplini obligaţiile pe care le avem faţă de românii noştri din străinătate. Mă gândeam că planificaţi o întâlnire cu aceşti remarcabili români, să le prilejuiţi o primire la primul-ministru, astfel afla şi dumnealui despre cum îşi fac datoria miniştrii şi secretarii de stat ai actualului Guvern, departamentele care au responsabilităţi clare în acest domeniu. Mă refer la Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Afacerilor Externe. Un domn secretar de stat de la Departamentul pentru problemele românilor de peste hotare mi-a spus "Domnule deputat, n-avem bani, poate ne ajutaţi dumneavoastră!" Şi în legătură cu aceasta, domnule ministru, s-a întâmplat acolo un lucru umilitor: n-au avut bani organizatorii pentru cei 100 de învăţători veniţi din ţările în care îşi desfăşoară activitatea în slujba limbii române şi a comunităţii româneşti de acolo. A trebuit să facă chetă în sală, domnule ministru, ca să putem plăti cheltuielile de deplasare ale acestor învăţători. M-am simţit umilit şi jignit de situaţia creată acolo. Asta dă măsura, domnule ministru, ataşamentului dumneavoastră pentru un domeniu care vă rămâne străin, îndepărtat şi care cred că v-a tulburat prea mult visul de ministru. Criza managerială perpetuă din învăţământ are la bază activitatea sistematică, nefericită râvnă, de a îndepărta necondiţionat de la conducerea inspectoratelor şcolare şi a unităţilor de învăţământ a profesorilor de vocaţie. V-aş întreba, dar ştiu că e în zadar, v-ar depăşi întrebarea, şi totuşi: Ştiţi în câţi ani se formează un director de şcoală? În prea mulţi ani ca să-l schimbăm în funcţie de anturaje politice şi de interese meschine. Mult trâmbiţata descentralizare s-a poticnit în interese centrate pe licitaţii, pe fonduri dirijate politic, prin celebrele de acum hotărâri de Guvern. Numim directorii de şcoală în urma unor concursuri formale, comunitatea locală, semn al democraţiei, este reprezentată de un consilier şi de un părinte la acest concurs. Se întorc în sat, caz concret pe care vi l-am semnalat şi mărturisesc că s-au ruşinat văzând slaba prestaţie a profesorului lor care râvnea la postul de director. A doua zi, au regretat sinceritatea declaraţiei lor. Directorul, ultimul clasat la concurs, trecând de la P.S.D. la ştiţi dumneavoastră care partid, a devenit director de şcoală, înlocuind un director destoinic, apreciat de comunitatea locală, de elevi şi părinţi. Comunitatea, prinsă în plin proces de aşa-zisă descentralizare, rămâne spectator neputincios în plin spectacol democratic, sub imperiul lui "dacă asta ne-a trimis Dumnezeu, asta trebuie să primim şi n-avem ce face!" V-aş dori, domnule ministru, să ajungeţi într-o cancelarie, nu ca vizitator, ci ca locuitor, şi să trăiţi această stare de ihtis pe care v-ar da-o măsurile, deciziile nerealiste transmise de ministru prin directorul şcolii, decizii care n-au nicio acoperire în realitatea imediată şi care fac viaţa cadrelor didactice şi mai ales a elevilor de nesuportat. De aceea, domnule ministru, retrageţi-vă cât mai repede, dar nu riscaţi să intraţi într-o cancelarie de şcoală. Ar fi extrem de periculos pentru dumneavoastră şi noi, totuşi, vă preţuim. Vă mulţumesc. (Aplauze)
		Domnul Eugen Nicolicea: Din partea Grupului P.N.L., domnul Pantelimon Manta (Nu este în sală). Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., Mircea Valer Puşcă.
		Domnul Mircea Valer Puşcă: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor, domnilor deputaţi, Domnule ministru, Cu siguranţă, dacă ar trebui să caracterizez această moţiune depusă de cei 57 de semnatari, aş putea să spun că este o colecţie de confuzii, incoerenţă, minciuni şi demagogie. Cu siguranţă nu aici, doamnelor, domnilor semnatari, trebuia să ne demonstraţi că la politică şi la fotbal se pricepe tot omul. Şi, cu siguranţă, nu trebuia să reafirmaţi un adevăr că chibiţarea, cu alte cuvinte, de pe margine, este cel mai facil mijloc de a te afla în treabă. Ieri, stimaţi semnatari, aţi votat moţiunea P.S.D. care punea un semn de egalitate între guvernarea de dreapta şi eşecul în educaţie. Aşadar, ieri, probabil eraţi de stânga. Astăzi, oare unde sunteţi? Dar mâine? Dacă am discuta în mod serios şi am afecta timpul pentru o dezbatere onestă privind sistemul de educaţie, am putea afirma că în cei aproape patru ani, guvernarea bazată pe programul de guvernare, acceptat în Parlament la momentul la care Guvernul Tăriceanu s-a apucat de treabă, a fost îndeplinit punct cu punct. Poate că durerea mare a dumneavoastră este că realizările sunt mai mult decât s-a promis şi oricum mai mult decât dumneavoastră credeaţi că se poate, şi aceasta, cred, vă doare. Cu siguranţă, conştientizaţi, chiar dacă nu o spuneţi, că performanţele Guvernului şi miniştrilor liberali vă lasă fără argumente în lupta politică. Abandonând, aşadar, dezbaterea bazată pe argumente, v-aţi lansat într-un joc lipsit de onestitate. Mult zgomot, vorbe aruncate la întâmplare, iată jocul care astăzi vă fascinează. Personal, în egală măsură, vă înţeleg şi vă deplâng. Vă înţeleg pentru că în lipsa argumentelor favorabile dumneavoastră, o discuţie aplicată şi onestă, bazată pe cifre, adică pe realitate, v-ar aduce deservicii, v-ar pune în situaţia de a vă opune progresului. Vă deplâng, gândindu-mă că azi aţi lansat o dezbatere care nu face decât să pună în evidenţă o dată în plus progresele realizate în domeniu, în ministerul liberal al educaţiei. Aceasta este realitatea, indiferent de rezultatul votului, pentru că, şi nu vă spun un secret, este o chestiune pe care cu siguranţă o cunoaşteţi. Adevărul, domnilor şi doamnelor, există. El nu se supune votului. Şi adevărul nu vă este favorabil. Adevărul este cuprins în cifrele prezentate de către domnul ministru, iar dacă aţi fi avut curiozitatea să le aflaţi, cu siguranţă, puteaţi utiliza alte mijloace, şi nu moţiunea simplă. Repet, căci, nu-i aşa, repetiţia mater studiorum est. Adevărul, domnilor, există în afara voinţei şi a votului pe care-l veţi da, iar acest adevăr spune că într-un an şi jumătate ritmul progresului în sistemul educaţional este cel mai ridicat din ultimii 19 ani, dacă avem cu ce să ne comparăm. Există, totuşi, în moţiunea dumneavoastră, o teză cu care eu sunt de acord, păcat că este singulară, şi anume că sistemele sunt failibile. Noi, liberalii, ştim acest lucru, ştim că sistemele nu sunt perfecte, că nimic din ceea ce e făcut de om nu este perfect, ne-aţi spus un secret al lui Polichinelle. Bineînţeles, politicile publice, atât la nivel central, cât şi la nivel local, trebuie să aibă priorităţi. Noi, Partidul Naţional Liberal, am demonstrat că educaţia este o prioritate pentru România şi am alocat 6% dintr-un p.i.b. în permanentă creştere. Aceasta este o dovadă. Cu siguranţă, ar fi de dorit ca semnatarii prezentei moţiuni să se fi sesizat în anul 2007 că preşedintele lor, primarul municipiului Cluj-Napoca nu a reuşit să cheltuiască nici măcar un leu din fondurile alocate de minister pentru investiţiile în infrastructura preuniversitară. Şi spun că ar fi trebuit să se fi sesizat, pentru că dacă s-ar fi sesizat, atunci cu siguranţă am fi avut speranţa ca şi priorităţile locale în municipiul Cluj-Napoca să fie sistemul de educaţie sau dintre priorităţi să fie sistemul de educaţie şi astăzi n-am fi asistat neputincioşi şi oarecum integraţi cum s-au risipit două milioane de euro pe o fântână cântătoare în Piaţa Avram Iancu. Vă mulţumesc. (Aplauze)
		Domnul Eugen Nicolicea: Din partea Grupului Partidului Democrat-Liberal, domnul Gabriel Sandu. Aveţi cuvântul.
		Domnul Gabriel Sandu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ştim cu toţii un lucru: art.61 alin.(1) din Constituţia României ne spune foarte clar, dar mai ales foarte simplu: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării." În consecinţă, atâta putere avem noi, Camera Deputaţilor şi Senatul României. Ce am făcut noi cu această putere? Nimic. Tot timpul noi am aşteptat. Am aşteptat să vedem ce se întâmplă, când era clar că toată lumea aştepta de la noi să facem ce trebuie: să oprim Guvernul să greşească. Am avut la dispoziţie două instrumente principale: moţiunea de cenzură, pe care am dus-o în derizoriu, a fost anunţată de atâtea ori şi ratată de şi mai multe ori încât nici măcar noi nu mai credem în ea; moţiunea simplă aproape am desfiinţat-o ca instrument. Ieri, P.D.-L.-ul, prin votul pe care l-a dat, a redat demnitatea instituţiei moţiune simplă. Când un ministru vine în Parlament, în urma unei moţiuni simple, acel ministru ar trebui să ştie clar că are toate şansele să se întoarcă acasă doar un simplu cetăţean al Republicii România. Şi ieri, şi azi, aşa cum ne-am obişnuit, am mai pierdut o lecţie de cum îi pierdem noi timpul preţios al domnului ministru cu problemele noastre mărunte, când el, domnia sa, ar trebui să fie lăsat în pace, să nu mai fie deranjat, pentru că el trebuie să rezolve problemele ţării, problemele învăţământului românesc pe care l-a dus direct în feudalism. Atunci când a fost marea vânzare P.N.L.-istă, când P.N.L.-ul a vândut Alianţa D.A. pe holurile Parlamentului, acolo unde se întâmplă cele mai importante evenimente în această clădire, se şoptea un singur lucru: Guvernul e la P.N.L., dar Puterea e la P.S.D. Ce am văzut aseară? Un P.S.D. umil, chemat la ordin, la ceas de seară, la Palatul Victoria de partidul conducător. Săptămâna trecută a fost moţiunea P.D.-L. pe energie, când P.S.D.-ul a avut atât de multă energie internă, încât s-a evaporat la vot. Şi m-am uitat în sală şi m-am întrebat: unde este P.S.D.-ul? Şi am aflat: P.S.D.-ul stătea la coadă la Guvern, se împărţeau fonduri, 127.935 mii lei, plus 10.000-12.000 lei, plus 14.950 mii lei, H.G. nr.962/2008. Mulţi bani, domnilor deputaţi! Stimaţi colegi, Europa ne-a dat o lecţie de cum ar trebui să guvernăm şi în România, atunci când nimeni nu obţine 50 plus 1% din voturile populaţiei, primele două partide ca pondere în Parlament formează o majoritate foarte puternică de peste 70% şi guvernează având patru direcţii foarte clare: învăţământul, sănătatea, infrastructura şi absorbţia fondurilor europene. Obiectivele acestor patru direcţii vor fi respectate de orice partid care va veni la guvernare. După patru ani poate începe competiţia din nou. Doar aşa nu va mai fi atât de important partidul balama. România a greşit o dată, s-a văzut cum a condus un partid de 15%, dar mai ales se va simţi prin ce moştenire va lăsa. P.D.-L.-ul este partid de opoziţie şi se manifestă ca partid de opoziţie. Va vota această moţiune pentru că dezastrul este la el acasă în învăţământul românesc, din toate punctele de vedere. 40% din şcoli sunt neautorizate, sunt pline de gunoi şi de moloz, nu au apă, nu au canalizare, au toalete în curte. Dar au pereţi căzuţi şi bănci stricate. Multe nu au uşi şi ferestre dar au improvizaţii, aşa cum ştie să facă doar domnul ministru. Da. Domnul ministru care ne spune "Tăceţi, pentru că eu am avut un buget de 30 de ori mai mare decât toţi miniştrii de dinaintea mea, dar pe care l-am şi risipit de 30 de ori mai repede decât ei?!" Pentru că domnul ministru ar trebui să fie un om important pentru România, eu îl voi ajuta să devină un pic important în România. Îl voi ajuta să devină recunoscător faţă de dascăli şi faţă de şcoala românească. Am iniţiat un proiect de lege împreună cu un coleg de la P.S.D., prin care se prevede un lucru simplu: dublarea salariilor personalului didactic. Îi voi ruga pe colegii mei deputaţi să voteze această lege P.L.x.nr.323/2008, pentru ca măcar o parte din fondurile pentru învăţământ să fie utilizate cu folos. Prea mulţi bani în acest minister s-au blocat, s-au pierdut sau au fost folosiţi în direcţii greşite. Le vom da posibilitatea, domnului ministru şi onor Guvernului din care face parte, să ne arate cât de deştepţi sunt domniile lor pe banii noştri, aşa cum au făcut şi aseară, în direct, la televizor. Prin votul nostru de astăzi, vom demonstra că, în sfârşit, am înţeles că soluţia pentru rezolvarea multor nevoi ale ţării ar fi să-i învăţăm pe aceşti domni miniştri să fie respectuoşi. Vă mulţumesc. (Aplauze)
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. S-a solicitat din partea Grupului P.N.L. o intervenţie pe procedură. Vă rog.
		Domnul Horea Dorin Uioreanu: Foarte scurt, domnule preşedinte. Vă mulţumesc pentru luarea de cuvânt. E cazul să observăm stufoasa moţiune dacă este susţinută de cineva. Eu am impresia că din cei 50 şi ceva semnatari ai acestei moţiuni în sală se află 12 sau eventual 10 semnatari. Ca să discutăm, poate că ar trebui...
		Domnul Eugen Nicolicea: Mă scuzaţi, intervenţia dumneavoastră nu este pe procedură. Vă rog să luaţi loc în bancă. Din partea Grupului UDMR, domnul Király Andrei Gheorghe. Se pregăteşte domnul Dumitru Avram, de la P.R.M.
		Domnul Király Andrei-Gheorghe: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate doamne şi domni deputaţi, Stimate domnule ministru, Moţiunea simplă prezentată azi în faţa noastră, semnată de 58 de deputaţi prezintă într-un mod politicienesc starea actuală a sistemului de învăţământ românesc doar printr-o înşirare a nerealizărilor din ultimii ani care, în opinia semnatarilor, se datorează în exclusivitate Guvernului actual şi în special domnului ministru Cristian Adomniţei. Într-adevăr, învăţământul, în general, se confruntă cu o serie de probleme, însă aceste probleme există şi persistă de o vreme îndelungată. Lipsa unei strategii clare, lipsa unor politici care să-i confere eficienţă, compatibilizare cu sistemele şi structurile similare Uniunii Europene, persistă de mult timp nu numai din perioada Guvernului Tăriceanu II. Un studiu efectuat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu referiri la starea învăţământului din perioada 2001-2004, semnalează următoarele: abandonul şcolar în ciclul primar a fost de 11,3%, iar în ciclul gimnazial de 14,7%. În perioada amintită, 21,6% din elevii claselor a VIII-a nu s-au prezentat la testarea naţională, iar în mediul rural nepromovabilitatea acestui examen ajunsese la 41%. Deci este vorba de perioada 2001-2004. Studiile interne şi internaţionale relevă rigiditatea sistemului de învăţământ. În mare măsură se cere doar memorarea unor informaţii, în loc să formeze în egală măsură abilităţi şi competenţe. În concluzie, studiul ne arată că prin prisma indicatorilor de performanţă, învăţământul preuniversitar nu a înregistrat progrese, în unele privinţe, ba chiar a regresat şi aceasta pe fondul creşterii semnificative a resurselor financiare. Este clar că ministerul actual a moştenit o situaţie precară a sistemului de învăţământ, nu numai din legislaturile precedente, dar continuată şi în perioada din legislatura actuală a celor doi miniştri democraţi. În loc de a imputa actualului ministru nerealizări ca abandonul şcolar, stoparea improvizaţiilor, nerealizarea accesului egal şi sporit la educaţie, considerăm că mult mai corect este să spunem că nici domnia sa nu a reuşit să realizeze transformările necesare, nici el nu a avut sprijinul necesar sau voinţa politică necesară acestor schimbări. Este adevărat că nu s-au făcut paşii doriţi nici în privinţa descentralizării învăţământului preuniversitar. Însă, şi în această situaţie, problemele sunt mai complexe. Încă din timpul Guvernului Tăriceanu I, s-a elaborat proiectul cu titlul "Descentralizarea învăţământului preuniversitar". S-a făcut o etatizare, prin care, conform proiectului, în anul şcolar 2006-2007, trebuia generalizat sistemul de descentralizare. Proiectul, şi în momentul de faţă, se află în stadiu de proiect, însă nu domnul Cristian Adomniţei a fost ministru în acea perioadă. Proiectul nu s-a realizat, probabil, datorită unor temeri generale, având în vedere prevederile conform cărora descentralizarea învăţământului preuniversitar reprezenta transferul de responsabilitate şi resurse în privinţa luării deciziilor şi a managementului general şi financiar către unităţile de învăţământ şi comunitatea locală. Modelul conferea şcolii rolul de principal factor de decizie, asigurând participarea şi consultarea tuturor actorilor sociali interesaţi. Să nu uităm, descentralizarea trebuia generalizată în anul 2000 - 2007 cu pregătirile de rigoare şi gestionat de alţi miniştri aflaţi în funcţie. Se invocă lipsa calităţii învăţământului preuniversitar şi a celui universitar. Este adevărat că învăţământul, cu foarte mici excepţii, suferă şi în privinţa calităţii, dar nu este o problemă nouă. Studiul citat relevă exact deficienţele existente încă din perioada 2001 - 2004, iar acei elevi, astăzi, în marea lor majoritate, cu toată mediocritatea sau submediocritatea lor, sunt în licee sau în învăţământul superior. Pe baza unor studii şi materiale primite de la specialişti, reprezentanţii grupului nostru au cerut, nu o dată, intervenţia chiar şi a legislativului în probleme de curriculum, referindu-ne la supraîncărcarea programelor, la numărul mare de ore săptămânale, doar doi din factorii care favorizează abandonul şcolar. La fel, pentru învăţământul în limbile minorităţilor naţionale, grupul nostru a cerut ca toate disciplinele să fie învăţate în limba maternă şi programe speciale pentru însuşirea limbii române. Semnalele la adresa învăţământului superior, în parte, sunt valabile şi ele, dar să nu uităm că din perioada postdecembristă numărul acestor instituţii, inclusiv universităţi, s-a înmulţit abrupt, fără să se ţină seama de situaţia generală a învăţământului. Să nu uităm nici faptul că aceste instituţii sunt înfiinţate numai prin lege, adică prin binecuvântarea Parlamentului. La acest capitol am ajuns la o situaţie ciudată. În unele oraşe, îţi înscrii copilul mai greu la grădiniţă decât la o facultate. Exemplele pot fi continuate. datorită complexităţii sistemului, poate fi atacat, dar să nu uităm că în acest sistem de învăţământ, mai bine sau mai rău organizat, sunt cadre didactice care lucrează eficient, sunt elevi performanţi şi există parteneri sociali care doresc binele învăţământului. Considerăm că este nevoie de reformarea sistemului, de o schimbare radicală. Acest procedeu ales de semnatarii moţiunii este perfect legal, însă nu ajută cu nimic învăţământul. Cu 75 de zile înainte de alegerile parlamentare, moţiunea simplă o putem cataloga cum dorim, grupul nostru parlamentar, însă, va vota împotriva moţiunii. Mulţumesc. (Aplauze)
		Domnul Eugen Nicolicea: Dau cuvântul domnului Dumitru Avram, din partea Partidului România Mare.
		Domnul Dumitru Avram: Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnule ministru, Cred că am reuşit o performanţă unică, aceea de a discuta de pe o zi pe alta două moţiuni simple pe aceeaşi temă şi mă întreb ce se va întâmpla dacă aceasta de astăzi nu va trece. Anulăm votul de ieri? Domnule ministru, Vă plângeţi că prin aceste două iniţiative parlamentare vă simţiţi pur şi simplu hăituit. Trebuie totuşi să înţelegeţi că întreg guvernul din care faceţi parte este pus sub acuzare, vina dumneavoastră principală este că aţi acceptat o funcţie faţă de care nu aveaţi niciun fel de afinităţi, cel puţin în această privinţă deznodământul trecerii dumneavoastră pe la Învăţământ era previzibil. În anii în care generaţia mea se afla pe băncile şcolilor sau ale facultăţilor, învăţământul românesc era condus de reprezentanţi de frunte ai ştiinţei şi culturii naţionale, academicienii Ştefan Bălan, Ilie Murgulescu, Constantin Daicoviciu, Jean Livescu sau Mircea Maliţa. sper că nu la aceste mari spirite v-aţi referit atunci când vorbeaţi de predecesorii dumneavoastră. Între profesorii noştri de la filologie s-au numărat George Călinescu, Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Şerban Cioculescu sau Ovidiu Drimba. În vecinătatea noastră, la matematică şi la fizică, predau Grigore Moisil, Horia Hulubei, Gheorghe Mihoc sau Edmond Nicolau. Toţi aceştia au dispărut din manualele şcolare de astăzi, pentru a face loc unor semidocţi notorii. De fapt, în aceste manuale şcolare nu mai au loc nici Blaga, nici Eminescu. Aţi vorbit despre deschiderea noului an şcolar. Ce altceva s-a întâmplat acolo decât defilarea respingătoare a celor cu bani, mă refer la părinţi, haine şi maşini scumpe, aparatură de filmat ultramodernă, sub privirile amărâţilor care şi-au îmbrăcat copiii cu hainele fraţilor lor mai mari. Fără a vă lua apărarea, trebuie să observ că nonşalanţa cu care vorbiţi dumneavoastră despre realizările din învăţământ v-au transformat într-o victimă sigură. Învăţământul românesc înseamnă dezastru, n-avem cum să-i spunem altfel, după cum numai dezastru se poate numi ceea ce se întâmplă astăzi cu profesorii şi pensionarii, cu viaţa oamenilor simpli şi lipsa lor de orice perspectivă. A vorbi în aceste condiţii de cel mai performant guvern din istoria României, mi se pare o impietate. Cei care au luat cuvântul de la această tribună, în ultimele zile, au reuşit împreună să facă un tablou mai mult decât elocvent a ceea ce se întâmplă astăzi în România. Nereuşind să se apropie de viaţă, de marile valori ale acestui popor, şcoala românească va deveni o adevărată povară. Vă amintesc că unul din primele gesturi făcute de cei veniţi la putere după alegerile din 2004 a fost ca, undeva, în Videle, judeţul Teleorman, să fie dată jos plăcuţa pe care o şcoală trecuse numele lui Adrian Păunescu. Vreţi, nu vreţi, Adrian Păunescu rămâne cel mai mare poet român în viaţă. Am regăsit cu interes referirile făcute în moţiunea de astăzi la universităţile particulare, adevărate fabrici de făcut bani. Sigur, nu ministrul Adomniţei se face vinovat de această situaţie. Problema este că, aşa cum spunea un coleg de-al meu, unele din acestea continuă să fie validate. Au apărut peste noapte lectori şi profesori universitari, care n-au avut până acum niciun fel de legătură cu învăţământul, dar care au găsit aici o "vacă tocmai bună de muls". Sunt de notorietate cazurile legate de diplomele false acordate atât unor cetăţeni români, dar şi unora străini, colaborările unor aşa-zise universităţi cu instituţii-pirat din străinătate - din Elveţia, Italia, Germania -, cercetări penale pe care ministerul le ignoră, şi aici, domnule ministru, n-aveţi cum să nu purtaţi o parte de vină, deşi aţi preluat multe din aceste chestiuni. Se vorbeşte mult despre corupţia din şcoală şi ne facem iluzii că odată cu arestarea unei profesoare de prin nordul ţării am rezolvat problema. Nici în cele două moţiuni şi nici în luările de cuvânt nu s-au făcut referiri la cercetare. Mă tem că şi în această privinţă o comparaţie cu trecutul ne-ar fi total defavorabilă. Rămânând la conţinutul documentelor pe care le dezbatem în aceste zile, mi-aş permite să observ că folosirea unor termeni precum "demotivare", "decredibilizare", "declasificare" şi "implementare" nu face decât, cel puţin atunci când vorbim despre şcoală şi educaţie, să complice şi mai mult înţelegerea exactă şi umană a ceea ce se întâmplă în domeniul învăţământului. Trebuie să observăm, dincolo de ironiile care s-au făcut aici, că textul moţiunii de astăzi este mai atent elaborat, bine argumentat, clar, dar şi mult mai dur la adresa domnului ministru Adomniţei, chiar cu trimitere la D.N.A. Nu doresc să spun decât atât: dacă politica a început să intre cu bocancii în şcoli, dacă banii pentru învăţământ încep să capete trasee dubioase, atunci înseamnă că lucrurile devin grave, iar votul uninominal a început să le ia unora minţile. Sperăm ca în curând să vă dăm satisfacţia anulării sau, cel puţin, a amânării acestui sistem de vot, a acestei pacoste, adevărata pacoste. Cu siguranţă, justiţia va face dreptate, iar neregulile semnalate de noi vor fi tratate cu întreaga responsabilitate. În încheiere, aş vrea să vă informez că Grupul parlamentar al P.R.M. votează şi această moţiune simplă. Mulţumesc.
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul Dragoş Dumitriu. Se pregăteşte domnul Gvozdenovici, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
		Domnul Dragoş Petre Dumitriu: Stimaţi colegi, Domnule ministru, Avea dreptate un antevorbitor, care spunea că aceste moţiuni simple şi-au cam pierdut rostul, din păcate, dar asta este o altă temă. Acum, avem în faţă o reluare a unor discuţii purtate ieri, discuţii care, contrar unor păreri afirmate anterior, se pare că au avut şi un rezultat. Practic, este pentru prima dată când în urma unei moţiuni simple apare o reacţie atât de rapidă, atât a celui vizat, respectiv a guvernului, cât şi a celui care a făcut moţiunea, respectiv preşedintele Partidului Social Democrat. Personal, am fost plăcut impresionat de ceea ce am văzut, de discuţia purtată şi de rezultate. Să sperăm, însă, că nu sunt numai aparenţe, pentru că tot în aceeaşi discuţie s-a afirmat şi o chestiune pe care noi, cei din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice nu ştim cum s-o interpretăm, şi anume acea subvenţie de care s-a pomenit şi care noi personal n-am înţeles cum se va da şi când se va da, care iarăşi este o altă discuţie. Acum, având în vedere că şi eu, ca vorbitor, consider că moţiunea aceasta, mă rog acest gest parlamentar, nu prea îşi are rostul, vreau să discut cu domnul ministru, sau mai bine zis să-l abordez pe domnul ministru puţin mai direct, aşa să zic, ca de la om de şantier, la om de şantier. Sincer să fiu, având în vedere că în Partidul Naţional Liberal există un specialist de talia domnului Mircea Puşcă, din păcate vorbeşte la telefon acum, poate îi veţi repeta dumneavoastră ceea ce am spus, eu unul nu aş fi acceptat ca şantierist să mă pună ministru al învăţământului, pentru că, repet, când sunt oameni de calibrul domnului Puşcă sau alţi oameni de învăţământ, cred că le-aş fi lăsat lor locul. Bunul simţ m-ar fi îndemnat într-acolo. Însă, având în vedere că am acceptat această funcţie, mai bine zis domnul ministru a acceptat, eu unul nu-i cer demisia, ci îi cer să aibă bărbăţia şi curajul unui şantierist adevărat şi să răspundă pentru tot ce s-a întâmplat sub conducerea domniei sale. Mai bine zis, are curajul să recunoască politizarea excesivă a sistemului de învăţământ? Pentru că, hai să fim serioşi, suntem toţi oameni care umblăm prin teritoriu şi ştim foarte clar că acei "generali", acei inspectori generali chiar au început să se creadă generali. De ce? Pentru că, neavând aproape nicio tangenţă cu învăţământul, ei cred că conduc nişte armate de politruci, nu nişte cadre didactice cu problemele lor specifice şi, mai ales, cu menirea lor extraordinară. Din păcate, asta se întâmplă în teritoriu. Şi, mai mult, domnul ministru nu a răspuns ieri la o întrebare esenţială: cum de acele investiţii constând în mijloace de transport s-au dus, cu precădere, în judeţul domniei sale. Nu a răspuns şi îl rog cu tot respectul să răspundă astăzi: cum de este o diferenţă atât de mare între numărul de microbuze destinate judeţului domniei sale faţă de alte judeţe. De asemenea, iarăşi ca şantierist, vreau să-i atrag atenţia: domnule ministru, aţi văzut calitatea reparaţiilor efectuate la şcoli, a investiţiilor făcute la şcoli? Vă spun ca şi constructor. Uitaţi, şi domnul Bădălău, alt constructor, trece prin faţa noastră foarte atent, şi cred că şi dânsul a remarcat la domnia sa, în Giurgiu, ce calitate au construcţiile realizate la şcoli. Sunt penibile, sunt jenante. Dacă ajungi să pui parchet laminat la sălile de sport? Ce Dumnezeu, toată lumea ştie că sunt nişte aberaţii. Este adevărat, investiţiile în învăţământ, mai bine zis în domeniul învăţământului au fost foarte mari, cele mai mari de până acum. Dar oare sunt investiţiile în învăţământ sau într-o puşculiţă politică numită învăţământ. Pentru că eu am impresia că de aceea aţi fost pus dumneavoastră. Sunteţi un om de partid foarte bun, sunteţi un băiat descurcăreţ, ca orice şantierist, şi sunteţi o bună puşculiţă a partidului din această cauză. (Rumoare în partea dreaptă.) Da, aveţi dreptate şi dumneavoastră. Domnule ministru, În concluzie, nu am vrut să intru în mai multe detalii, dar vă rog frumos aveţi acest curaj, încă o dată vă rog să aveţi acest curaj şi răspundeţi pentru ceea ce s-a întâmplat pe perioada mandatului domniei voastre. De asemenea, o altă problemă, care mi-a fost subliniată de către cadre didactice cu care am discutat, este absenţa dialogului cu oamenii de meserie, absenţa dialogului cu profesorii. Este o chestiune pe care au acuzat-o şi alţi colegi din Parlament, dar este o realitate. Cadrele didactice trebuie tratate cu respectul şi deferenţa necesară. Faptul că dumneavoastră faceţi şi altceva, faceţi un fel de manageriat, să zicem, asta nu implică lăsarea deoparte a problemelor specifice. Eu vă mulţumesc şi, încă o dată, vă rog frumos asumaţi-vă responsabilitatea.
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Slavomir Gvozdenovici.
		Domnul Slavomir Gvozdenovici: Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Domnule ministru, Am atenţionat ieri asupra mai multor probleme reale ale minorităţilor din ţara noastră când este vorba despre procesul de învăţământ. Am subliniat, tot ieri, că apreciem eforturile ministerului pentru modernizarea procesului de învăţământ, pentru reabilitarea şcolii româneşti. Considerăm că oricâte idei noi şi reforme ar introduce ministrul actual şi cei care îi vor succede, trebuie să existe în acest proces o politică de continuitate. În această politică a continuităţii trebuie căutate şi găsite şi soluţii pentru minorităţile naţionale. În acest sens, ar fi bine, iar pentru minorităţile naţionale folositor, nu numai să ne putem spune punctul de vedere, dar să şi fim auziţi şi luaţi în seamă. Am convenit ieri cu domnul ministru o întâlnire cu Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi o analiză serioasă a problemelor. Domnilor colegi, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a fost consecvent în sprijinul parlamentar acordat, în Camera Deputaţilor, Guvernului României. Suntem convinşi că în acest sens vom rămâne consecvenţi şi după această analiză necesară pentru soluţionarea multor probleme din învăţământul în limba maternă a minorităţilor naţionale. Mulţumesc.
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul Petru Andea.
		Domnul Petru Andea: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, Stimaţi colegi, Exact în urmă cu o săptămână, debuta la Geneva un experiment ştiinţific remarcabil, am putea spune, experimentul secolului. Peste 9.000 de savanţi şi cercetători încercau să descopere cum s-a format universul. Eu cred că dacă urmărim dezbaterile din Cameră, le-am putea da o ipoteză nouă de cercetare, şi anume faptul că, cu certitudine există două universuri: unul este universul guvernamental. L-am putea asimila cu raiul pe pământ, unde curge numai lapte şi miere. Povestea de succes care ne-a fost prezentată de domnul ministru Adomniţei, mie mi-aduce aminte de o legendă mitologică. Este legenda regelui Midas, care, ne amintim, oriunde punea degetul sau mâna, totul se acoperea sau devenea aur. Cam aşa a fost înfăţişat şi învăţământul românesc în ultimii doi, trei ani. Ştim, însă, că regele Midas a sfârşit tragic, pentru că a murit de inaniţie. Mi-este foarte teamă ca nu cumva, sub această poleială aurită, să descoperim că şi învăţământul românesc suferă de o inaniţie cumplită. Al doilea univers este universul real, este universul în care trăim cu toţii şi care arată altceva decât universul guvernamental. S-au prezentat tot felul de cifre despre universul guvernamental. Nu aş vrea să prezint decât doar semnificativ câteva cifre din universul real. Peste 10% din elevi, aproape în fiecare ciclu, abandonează şcoala. 40% din clădirile şcolare nu au autorizaţie de funcţionare din motive cunoscute. Circa 15% din spaţiile de învăţământ au fost retrocedate, creând deficienţe serioase în ceea ce înseamnă şcolarizarea, mai ales în ciclul preşcolar, la grădiniţe, ş.a.m.d. Aş vrea, însă, o altă cifră să o comentez. Un ciclu de învăţământ obişnuit durează 4 ani. Un ciclu complet, în preuniversitar, durează 12 ani. Dacă ne referim la ultimul ciclu de învăţământ de 12 ani, remarcăm că 8 ani a stat sub semnul guvernării de dreapta. Deci, din 1996 până în 2008 ponderea în timp, amprenta asupra sistemului de învăţământ şi-a pus-o guvernarea de dreapta. Cele două moţiuni, cea care s-a discutat şi s-a aprobat ieri şi cea de astăzi, arată carenţe serioase în sistemul de învăţământ. Iar dacă guvernarea de dreapta şi-a pus amprenta pe aceşti 12 ani, atunci înţelegem de ce denumirea dată de moţiunea P.S.D. - "Învăţământul, un eşec al guvernării de dreapta" - este cel mai potrivit titlu pe care îl poate avea o moţiune referitoare la învăţământ. Care este viziunea colegilor care au depus astăzi moţiunea? Sigur că viziunea are în faţă, să zic, particula lingvistică "ne": nereformat, neperformant, neechitabil, chiar şi titlul moţiunii este "Neşansa învăţământului românesc". Din aceeaşi zonă au mai venit sau s-au revărsat asupra învăţământului şi alte tipuri de aprecieri. Ne amintim când se spunea că performanţa în învăţământ sau în şcoală nu este o condiţie a succesului în viaţă; ne amintim când se spunea că cel mai corupt sistem este sistemul de învăţământ, aici îşi au locul marii evazionişti ai sistemului, că învăţământul generează inflaţia în economia naţională ş.a.m.d. De ce ar genera inflaţie? Pentru că se solicită salarii mărite. Cu toţii suntem de acord că în învăţământ salariile nu sunt încă nici măcar decente. Presa de astăzi semnalează, de exemplu, faptul că la Fondul Proprietatea salariile au crescut până la nivelul la care o secretară câştigă 1.500 euro, iar preşedinta Fondului ajunge la câţiva zeci de mii de euro salariu. Şi atunci ne întrebăm de ce profesorii, a căror misiune socială cu toţii o recunoaştem, consideră că nu sunt remuneraţi la nivelul prestaţiei pe care o au ei în societate. În consecinţă, Partidul Social Democrat nu va obosi ca împreună cu partenerii sociali, care sunt sindicatele, să solicite şi să facă toate demersurile pentru a obţine creşterea de salarii, propusă de noi printr-o lege egală cu 50% din salariul actual. Deci, o creştere de 50%. Un coleg ne persifla puţin, spunând că P.S.D.-ul a fost chemat la consultări la Guvern. Cred că este, de asemenea, o confuzie lingvistică sau un viciu de exprimare, pentru că partidul domniei sale este obişnuit să fie chemat la Cotroceni. Partidul Social Democrat a fost invitat la consultări şi, după cum am spus, nu va ocoli niciuna din procedurile democratice, pentru 50% a atinge ţelul pe care şi l-a propus, şi anume majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Aş fi de acord cu domnul ministru Adomniţei, în câteva din afirmaţiile domniei sale. Una se referă la faptul că a preluat toate programele Partidului Social Democrat, în domeniul învăţământului: şi cornul şi laptele, şi transportul şcolar, şi informatizarea ş.a.m.d. Sigur că nu s-a mai prea adăugat nimic la programele sociale din învăţământ, iniţiate de către P.S.D. De aceea, pentru a merge mai departe, este absolut limpede şi să subliniez că doar o guvernare P.S.D. va fi capabilă să ducă aceste program mai departe şi să adauge altele noi. Ne amintim că domnul ministru Miclea şi-a dat demisia pentru că nu a obţinut 6% din p.i.b. pentru învăţământ, sau 5%. Eu consider că domnul ministru Adomniţei nu trebuie să fie demis. Ar trebui să-şi dea demisia dacă nu va obţine 50% majorare de salarii pentru cadrele didactice. Vă mulţumesc. Deci, am spus 50% majorare de salarii, altfel demisia de onoare. Vă mulţumesc.
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al Partidul Democrat-Liberal, domnul Dumitru Mircea Coşea. Se pregăteşte doamna Ecaterina Andronescu.
		Domnul Dumitru Gheorghe Mircea Coşea: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Aş vrea să-mi permiteţi să vă atrag atenţia că moţiunea de astăzi se referă la educaţie, dar are şi un alt rol. Noi am încercat să prezentăm un caz, pentru că domnul ministru Adomniţei este un caz. Este un caz în ceea ce se numeşte managementul guvernării, şi anume: noi dorim ca înainte de alegeri, înainte de schimbarea guvernului, înainte de schimbarea, sper eu, a unei mentalităţi de guvernare, să nu mai avem cazuri în care un ministru să fie nominalizat pentru că este doar un membru vajnic al partidului de guvernământ. Domnul ministru Adomniţei mi-este foarte simpatic. Îl cunosc de câţiva ani. Este un tânăr energic, inteligent şi cazul domniei sale, şi vă spun foarte sincer, domnule ministru, nu este caz de incompetenţă. Eu am fost decis până ieri după masă să-l cred pe domnul ministru Adomniţei un incompetent. De fapt, problema domniei sale este alta. Eu cred, domnule ministru, şi vă rog să mă credeţi că o spun sincer, cred că n-aţi avut timpul să aflaţi ce minister conduceţi. Cred că dumneavoastră vă credeţi la Ministerul Lucrărilor Publice, al Achiziţiilor Publice sau în altă parte, pentru că cele două cuvântări ale dumneavoastră, extrem de lungi şi foarte puţin axate pe tema moţiunilor, au arătat cum aţi reparat, cum aţi deschis o generoasă sală de spectacole la Casa de Cultură din Iaşi, cum aţi cumpărat microbuze, cum aţi cumpărat computere, cum aţi cumpărat pardoseli şi alte lucruri. Foarte bine, foarte frumos, şcoala are nevoie şi de acoperişuri. Dar, domnule ministru, dacă atunci când intraţi în minister o să citiţi plăcuţa de la intrare, o să vedeţi că pe ea scrie Ministerul Educaţiei. Or, educaţia, domnule ministru, este cu totul altceva. Eu nu vă condamn pentru faptul că nu aţi oprit violenţa în şcoală. Eu cred că nu este treaba dumneavoastră să faceţi aşa ceva. Nu vă condamn pentru faptul că s-a copiat la bacalaureat. Cred că nu este sarcina dumneavoastră să faceţi aşa ceva. Aveţi colegi specialişti, directori, inspectori care trebuie să facă acest lucru. Un ministru trebuie să conceapă, trebuie să gândească, trebuie să înţeleagă menirea pe care o are de a restructura domeniul în care se află. Or, educaţia este altceva decât construcţie, decât betoane şi decât microbuze. Educaţia înseamnă, în primul rând, viitorul acestei ţări, înseamnă formarea tineretului nostru. Şi aici eu vă aduc la cunoştinţă că sunt trei mari pericole care ne pasc, pericole care au fost citate poate în cuvântări, dar nu foarte bine sintetizate şi care dumneavoastră aţi fi avut datoria să le stopaţi, să încercaţi să le opriţi. Primul pericol care planează asupra educaţiei în România este denaţionalizarea ei. Domnule ministru, Educaţia în România îşi pierde caracterul naţional. Cultura şi tradiţiile româneşti dispar. O mulţime de manuale sunt traduse mot a mot din alte limbi fără să ţină seama de specificul nostru. Aţi înlocuit clasicii literaturii române cu un funcţionar al Uniunii Europene, chiar dacă se cheamă Oli rehn, este tot un funcţionar. Nu există astăzi o tendinţă de apărare a culturii şi a identităţii noastre culturale. Or, în condiţiile globalizării, este singura şansă ca să ne păstrăm identitatea şi suveranitatea. Ar fi trebuit să luaţi măsuri în acest sens. Ar fi trebuit să sesizaţi acest pericol. În al doilea rând, vă imput, domnule ministru, faptul că aţi schimbat regulile principiilor de promovare a cadrelor didactice în învăţământul superior şi aţi blocat calea promovării tinerilor. Există un proces de mercantilizare a principiilor. Astăzi nu pot promova în învăţământul superior dacă eşti un profesor bun, ci doar dacă aduci bani universităţii prin contracte şi alt fel de granturi. Nu se ia în considerare activitatea didactică, elaborarea de cursuri, modernizarea cursurilor, ci doar participarea la programe de finanţare. Este păcat, pentru că, din acest punct de vedere, calitatea scade. Al treilea lucru pe care vi-l imput şi care este, după părerea mea, un mare pericol pentru viitor, este faptul că sub domnia dumneavoastră a apărut o contradicţie din ce în ce mai gravă între creşterea nivelului de finanţare a învăţământului şi creşterea costului învăţământului. Este anormal. Dăm din ce în ce mai mult din p.i.b. pentru învăţământ, dar învăţământul, pe cap de elev sau de student, costă din ce în ce mai mult. Aţi introdus plăţi la şcoala doctorală, au crescut plăţile la masterat, multe, din ce în ce mai multe locuri din învăţământul superior sunt astăzi cu plată, ceea ce nu numai că încalcă garanţiile constituţionale, dar este o îngrădire la educaţie a unor largi categorii ale populaţiei româneşti, care nu au posibilitatea ca să plătească pentru educaţia copiilor lor. Domnule ministru, Eu am încredere în continuare în tinereţea şi în inteligenţa dumneavoastră. Probabil că locul pe care-l aveţi nu este cel pe care ar fi trebuit să-l aveţi. Ştiţi cum se zice: sub soare este loc pentru toată lumea. Important este ca fiecare să ştie ce loc are şi cum îl onorează. Vă mulţumesc. (Aplauze)
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat are cuvântul doamna Ecaterina Andronescu.
		Doamna Ecaterina Andronescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Domnule ministru, Stimaţi colegi, Fără îndoială, iată, suntem în a doua zi în care dezbatem problemele învăţământului şi o dovadă că le dezbatem şi astăzi este că ele nu sunt puţine. Am făcut referire la multe dintre ele ieri, astăzi vreau să adaug câteva care mi se pare, de asemenea, că sunt foarte importante. Domnule ministru, Au rămas în urma guvernării Partidului Social Democrat o serie întreagă de proiecte. Trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului, să recunoaştem că proiectul de informatizare atunci a început şi ne-a ajutat, să zicem, şi Dumnezeu, ca el să poată să deruleze rapid, aşa cum nu s-a întâmplat în multe alte ministere şi să şi producă efecte. Aţi lansat de aici ideea că el ar fi putut să trimită resursele în altă parte. Vreau să vă rog să reveniţi asupra acestei idei, pentru că, realmente, banii şi resursele aferente acestui proiect s-au dus efectiv în proiect. Nu vreau să rămână niciun fel de umbră de îndoială în legătură cu acest subiect. domnule ministru, Proiectele pe care dumneavoastră le-aţi continuat au pornit în acea guvernare. Este vorba de microbuzele şcolare, este vorba de mobilier nou pentru şcoală, este vorba de rechizite şcolare pentru copiii cu probleme sociale, de calculatoare pentru elevi - şi aici aş vrea să fac precizarea că mi se pare mult mai potrivit şi aceasta a fost reacţia noastră la ordonanţă, ca banii să ajungă direct la elevii care-şi cumpără calculator, nu în firmele care pun nişte preţuri cu totul exagerate faţă de calitatea produsului pe care-l livrează. De asemenea, aş vrea să aduc în discuţie şi mi-ar fi plăcut să faceţi referire la el, la proiectul de dezvoltare a învăţământului rural, un proiect pe care l-am iniţiat împreună cu Banca Mondială, un proiect care ar fi trebuit să aducă un plus de bine învăţământului din mediul rural. Granturi pentru şcoli, formarea profesorilor din mediul rural, materiale didactice, realizarea unei comunicări între autorităţile locale şi şcoală, toate acestea ar fi trebuit să vină în beneficiul învăţământului din mediul rural. Mi-ar fi plăcut, şi poate faceţi referire în cuvântul dumneavoastră de răspuns, să faceţi o apreciere în legătură cu rezultatele acestui proiect important pentru învăţământul rural. De asemenea, domnule ministru, au rămas în urmă două proiecte de reabilitare a structurilor şcolare şi universitare. Este vorba de un proiect care însuma 200 de milioane de euro din fondurile Băncii Europene de Dezvoltare şi Băncii Europene de Investiţii şi care aveau în vedere de asemenea reabilitarea infrastructurii şcolare şi un fond nu lipsit de semnificaţie, peste 400 de milioane de euro din fonduri structurale care să permită dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic. Ar fi trebuit să producă efecte şi sigur că interesul nostru faţă de efectele pe care ar fi trebuit să le producă este maxim. Şi aş mai vrea, domnule ministru, să mai fac referire la un proiect care mi se pare că este abandonat, şi regret nespus de mult acest lucru, şi anume cel legat de centrele de excelenţă. În fiecare dintre centrele de judeţ s-au înfiinţat centre de excelenţă pentru elevii care ar fi dorit să se pregătească suplimentar faţă de orele de şcoală, pentru a creşte performanţa celor capabili de performanţă. Îmi aduc aminte că, într-un an de zile, în aceste centre s-au adunat peste 11 mii de elevi. Era un început care merita să fie susţinut. Pentru că aceşti copii chiar merită susţinerea ministerului. Din păcate, a fost abandonat, cu tot regretul pentru ceea ce ar fi putut să aducă un plus de calitate pentru învăţământul preuniversitar. Şi aş mai vrea, domnule ministru, să priviţi cu atenţie, profitând de această situaţie, ce se întâmplă cu Agenţia de Asigurare a Calităţii, pentru că a crescut nepermis de mult birocraţia. şcolile, profesorii sunt sufocaţi de birocraţia pe care trebuie să o realizeze pe documentele pe care această agenţie le-a promovat şi, din păcate, în dauna asigurării calităţii învăţământului, adică în dauna timpului pe care profesorii trebuie să-l petreacă la ore. Întrucât ieri aţi făcut referire la datele pe care eu le-am prezentat cu profesorii titulari, vreau să vă spun că au fost datele obţinute de la o instituţie oficială şi le-am folosit aşa cum le-am primit. Vă mulţumesc. (Aplauze)
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Cu aceasta, lista şi timpii alocaţi vorbitorilor s-a încheiat. Dau cuvântul domnului ministru.
		Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Voi da răspunsuri scurte grupurilor pentru ideile pe care ele le-au enunţat, prin glasul parlamentarilor care au vorbit. În primul rând, să ştiţi că, personal, îmi pare rău că domnul Ştiucă este dezamăgit. Ştiu că doar domnia sa a participat la cele 9 întâlniri pe care le-am făcut în judeţele României. Eu, personal, am fost în 9, în toate celelalte au fost colegi ai mei. Doamnele secretar de stat... Şi dumneavoastră aţi fost. Corect! Doi parlamentari P.S.D., dar, de la alte partide, cu excepţia Partidului Naţional Liberal, nu am văzut. Pot să vă spun, în schimb, că sunt de acord, chiar au iubit şcoala şi îmi pare rău că atât de mic a fost interesul parlamentarilor la acele întâlniri, dar acele întâlniri - şi răspund celor care mă acuzau de faptul că m-am întâlnit de puţine ori şi dialogul cu profesorii a fost mai slab, n-a mai fost în istoria post-decembristă a României o asemenea desfăşurare de forţă, în sensul în care ministerul s-a dus în fiecare judeţ şi a avut o întâlnire în acel judeţ cu inspectoratul şcolar, toţi directorii de şcoli, sunt sute din judeţul respectiv şi autorităţi publice locale şi centrale, aşa cum s-a putut. Dacă nu mă credeţi, deputaţii, cei doi care au fost prezenţi la acele întâlniri, vă pot confirma acest lucru. Nu a mai fost ministru care să fi avut atât de multe întâlniri. Eu, personal, am fost în peste... nu pot să fie aranjate, pentru că erau directori de şcoli, domnule deputat, pe care i-am găsit directori, nu i-am pus eu sau inspectorul general. Pot să vă spun că eu am fost în cel puţin 300 de şcoli. Răspund domnului Ştiucă prin faptul că am de gând să mă mai duc şi nu mi-e teamă să intru într-o cancelarie, aşa cum nu mi-e teamă să intru şi în palatele copiilor şi casele corpului didactic pe care le-am vizitat, la fel şi în peste jumătate din universităţile României. Nu cred că foarte mulţi oameni au făcut acest lucru, ca să nu mai spun că am acoperit şi toate judeţele României. Deci, sunt familiarizat cu absolut tot ce înseamnă şcoala pe întreg cuprinsul ţării noastre. Dar, să ştiţi că cel mai tare m-a întristat faptul că aţi adus în discuţie congresul învăţătorilor. Vă spun de la această tribună, unde nu putem să ascundem adevărul, decât dacă suntem de la P.D.-L., nu am primit invitaţie. Ministrul educaţiei nu a primit invitaţie la acel congres. Prin urmare, nu aveam cum să merg. Sunt fericit că dumneavoastră şi partidul dumneavoastră şi colegii dumneavoastră aţi putut să ajungeţi acolo şi să împărtăşiţi gânduri cu profesorii de acolo, cu învăţătorii. Pot să vă spun că tristeţea dumneavoastră în legătură cu acea profesoară din Tiraspol poate nu se justifică, având în vedere că eu am mers acolo. Şi săptămâna aceasta, adică mâine, plec din nou în Republica Moldova şi este a doua vizită a mea, ca ministru de educaţie, în Republica Moldova, unde, nu vreau să vă detaliez, relaţia este suficient de grea. Apoi, aş vrea să-i răspund Grupului parlamentar al P.D. Apreciez foarte mult că aţi deschis discuţia cu singurul profesionist pe care-l aveţi în educaţie, respectiv domnul profesor Bîrsan, el a citit moţiunea, iar apoi l-aţi trimis pe domnul Gabriel Sandu, un vestit profesor, să vină să vorbească despre cât de bine mă pricep eu la conducerea Ministerului Educaţiei. Nu trebuie să spun foarte multe, dat fiind faptul că domnia sa, pesemne că nici măcar la deschiderea anului şcolar nu a participat, de vorbea de pereţi căzuţi sau uşi stricate. Deci, nu am ce să răspund. Apoi, domnului deputat Dumitru Avram şi grupului parlamentar pe care îl reprezintă, pot să vă spun că nu mă simt hăituit în niciun fel. Moţiunile sunt un exerciţiu democratic pe care-l respect ca atare. Eu însumi sunt parlamentar şi să ştiţi că îmi face şi plăcere să dau răspunsurile pe care le căutăm împreună. Dar, nu am putut să nu observ cum a funcţionat din nou frăţia P.R.M.-P.D.-L., în sensul în care aţi lăudat foarte mult iniţiativa aliaţilor dumneavoastră. Domnului Dragoş Dumitriu şi partidului pe care domnia sa îl reprezintă, pot să vă spun că apreciez faptul că aţi făcut o elocventă caracterizare şantieriştilor, inginerilor constructori, şi noi astăzi suntem în această sală datorită unor constructori cu inimă mare şi un suflet de asemenea, însă, pot să vă spun că şantieriştii construiesc şi pe vreme bună, pe soare, şi pe vremuri grele. Deci, indiferent de cât de greu va fi, eu voi continua să construiesc şi, când va fi să se încheie mandatul meu, atunci, în mod democratic, voi părăsi acest loc şi aşa, pot să vă arăt că am scris mare şi îmi asum răspunderea pentru tot ceea ce am făcut şi fac. Ce să vă spun de microbuze şi de judeţul pe care mi l-aţi spus, judeţul Bihor. să vă spun un lucru: în România sunt două judeţe cele mai mari cu populaţie şcolară de peste 800 de mii, respectiv Iaşi şi Prahova; populaţia şcolară a judeţului Iaşi este cea mai numeroasă din România. La fel, nu avem cele mai multe unităţi administrativ-teritoriale, dar suntem, oricum, în top. Pot să vă spun că judeţul Bihor, care nu este în aceste topuri, a primit 39 de microbuze şi mai sunt alte patru judeţe care au primit 34, aşa cum a primit şi judeţul Iaşi. Deci, prin urmare, afirmaţia dumneavoastră nu se susţine. Am înţeles. V-am răspuns. Iar absenţa dialogului cu profesorii v-am spus-o mai devreme. Mi-aş dori să fie şi următorii miniştri doritori şi capabili să meargă în ţară, aşa cum am făcut-o eu, iar presa este martoră şi cel puţin momentul Brăila îl ţinem cu toţii minte. Apoi, domnului deputat Gvozdenovici pot să-i spun că Ministerul Educaţiei acordă întreaga atenţie învăţământului în limbile minorităţilor. Avem secretar de stat special pe această problematică, dar folosesc acest prilej ca să vă spun, poate nu ştiaţi. În România, bacalaureatul se susţine în toate cele 17 limbi. Acele sute de subiecte pe care dumneavoastră le ştiţi însumează, în toate cele 17 limbi, peste 15 mii de item, pe care Ministerul Educaţiei le face în fiecare an, respectând limba, cultura şi civilizaţia respectivei minorităţi. Dar vă mai spun un lucru, completând răspunsul dat domnului deputat Ştiucă. Mă bucur că aţi amintit despre efortul pe care-l fac dascălii în afara ţării şi cei care nu sunt neapărat din Uniunea Europeană, cum aţi vorbit de cei din Serbia sau din Tiraspol, şi să vă spun că cel puţin pentru prima dată... şi probabil că pe iniţiatorii moţiunii îi deranjează acest lucru, pentru că niciunul dintre miniştrii domniilor lor nu au reuşit să facă acest program, de fapt, toată lumea a fost uimită că Ministerul Educaţiei a reuşit în doar câteva luni de la instaurarea mea ca ministru să pornească proiectul de limbă, cultură şi civilizaţie română, ore predate de Ministerul Educaţiei în ţări ale Uniunii Europene. Ne-a fost mai uşor pentru că acolo există directive ale Uniunii care deschid porţile şcolilor publice din acele state. Astăzi, să vă fac o comparaţie: anul trecut, când a debutat acest proiect, în Italia aveam 5 profesori, iar în Spania aveam 22. Anul acesta, în Italia avem 31 de profesori, până acum, iar în Spania avem peste 80. Vom atinge suta, probabil, până la sfârşitul anului. Asta înseamnă interesul Ministerului Educaţiei pentru promovarea limbii, culturii şi civilizaţiei române în afara ţării. Domnule deputat Petru Andea, ne cunoaştem de atâta vreme, ştim foarte bine despre ce este vorba. Un singur lucru vreau să vă spun, pe care probabil că-l uitaţi permanent. În cei 12 ani pe care i-aţi menţionat, cifra nu este de 8 plus 4, ci este un onorabil 6 plus 6, pentru că în perioada 2005-2006, până la 1 ianuarie 2007, când a fost primit cu drepturi depline în Partidul Popular European, Partidul Democrat nu era de dreapta. Ca parlamentar, mă gândesc că ar fi trebuit să ştiţi. Domnului deputat Mircea Coşea şi grupului parlamentar pe care-l reprezintă. Sunt surprins, ca profesor universitar ce sunteţi, că nu ştiţi cifrele de şcolarizare în învăţământul superior de anul acesta, care au crescut cu peste 10 la sută faţă de anul trecut. Dacă anul trecut aveam 57 de mii de locuri la licenţă, anul acesta avem 62 de mii. Dacă nu ştiaţi că anul trecut aveam 14 mii de locuri la masterat, anul acesta avem tot atâtea la masterat, pe masteratul pre Bologna, şi 18 mii pe procesul Bologna, deci, un total de 33 de mii aproximativ de locuri la master. în ceea ce priveşte taxele, domnule profesor, vă spun că, să ştie şi colegii noştri, o universitate are libertatea ca pentru 100 de locuri de la buget, care nu s-au anulat, să mai facă 150 de locuri cu taxă. Deci, dacă acuzaţi prezenţa locurilor cu taxă, vă rog să menţionaţi şi faptul că pentru el există şi locuri aferente la buget, iar studenţii merituoşi, aşa cum intră în facultate, pot să meargă pe ele, nu sunt neapărat obligaţi să plătească taxă. Închei apoteotic, faţă de ziua de ieri, prin a spune că recunosc tot ce a spus, nu tot, o mare parte din ceea ce a spus doamna ministru Andronescu. Domnia sa mi-a şi cerut acest lucru. Da? Programul de informatizare a început pe vremea ministerului condus de domnia sa şi pe vremea guvernării P.S.D. Dacă ştiţi acele patru etape ale sistemului educaţional informatizat, ele s-au desfăşurat în perioada 2001-2004, au cuprins aproximativ 4 mii de laboratoare de informatică în toată ţara, deci toată, suma celor patru etape s.e.i. a însemnat aproximativ 4.100 de laboratoare de informatică în toată ţara, toate liceele fiind incluse aici şi, în schimb, pot să vă spun că au fost făcute prin încredinţare directă prin hotărâre de Guvern, de către Guvern. Etapa aceasta a cincea, dacă o putem spune, înseamnă 8.100 de laboratoare, deci dublul sumei celor patru etape şi s-a făcut prin licitaţie publică. La fel, programul de achiziţie de microbuze şcolare a început pe vremea domniei sale, chiar dacă a început timid, cu achiziţia de maşini ARO la vremea aceea, a fost chiar o încercare de a revigora fabrica de autovehicule ARO, ea a eşuat, dar iniţiativa ministerului oricum este de lăudat şi a continuat într-o altă manieră ulterior, fie atât de bună, evident, am preluat-o, numai că am dus-o la o dimensiune care să satisfacă într-adevăr nevoile ţării. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Valeriu Tabără, pentru scurt drept la repblică, şi domnului Pantelimon Manta, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, care nu ne răspunde la primul apel, am crezut că a renunţat.
		Domnul Valeriu Tabără: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Domnule ministru, Pentru că şi ieri, în răspunsul pe care ni l-aţi dat, dar mai ales pentru că aţi repetat numele meu astăzi şi ceea ce am spus ieri, inexact, vreau să vă reproduc textul pe care eu l-am citit aici, în faţa colegilor mei parlamentari: "A cui este vina - şi-i întreb pe onorabilii parlamentari semnatari ai acestei moţiuni simple - că incompetenţa este rege prin domnul Cristian Adomniţei şi a celor de lângă el la Ministerul Educaţiei şi Cercetării?" Domnule ministru, Îmi menţin punctul de vedere şi vreau să vă spun că tot ceea ce ne-aţi spus astăzi este dincolo de esenţa a ceea ce va trebui să însemne învăţământul în secolul XXI. Şi, mai mult, că am spus bine... a fost comportamentul colegilor cu care aţi venit aici, aplaudând la unele chestiuni ale parlamentarilor, spuse aici şi altele nu. Trebuie să înveţe ce înseamnă prezenţa aici, în acea tribună în care staţi. În al doilea rând, eu vreau să vă spun de că mâine cred că ar trebui să luaţi stenogramele a tot ceea ce s-a discutat aici, în Camera Deputaţilor, să le periaţi foarte bine, pentru că toţi colegii, şi cei care v-au lăudat şi cei care nu v-au lăudat, au spus lucrurile esenţiale care trebuie să stea la baza, odată şi odată, unei reforme de fond. Or, aceasta reformă nu este, tot ceea ce se face este o cârpeală. Vă mulţumesc.
		Domnul Eugen Nicolicea: Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Manta Pantelimon, cu scuzele de rigoare.
		Domnul Pantelimon Manta: Nu am un cuvânt scris, dar câteva idei mi le-am notat. O să încerc să mă concentrez, deşi mai avem 8 minute, doar pe 4-5 minute. Nu veneam aici dacă nu mi s-ar fi părut profund nedreaptă şi imorală această moţiune, şi mai ales conţinutul ei, ca de altfel şi cea de ieri. Este imorală şi nedreaptă şi cred că uşor cameleonică, pentru că, deşi atât moţiunea P.S.D.-ului, cât şi a P.D.-L.-ului, subliniază, pe bună dreptate, o serie de tare şi minusuri ale învăţământului românesc, trebuie să le recunoaştem, totuşi, ei nu fac decât să vadă paiul din ochiul guvernării liberale, fără să observe bârna din ochii guvernării P.S.D. şi ai P.D.-L. Şi spun acest lucru, evident, când am spus guvernare, m-am referit la conducerea învăţământului în ultimii 14-16 ani postrevoluţionari, pentru că, de fapt, guvernarea Adomniţei nu durează decât de un an şi ceva. Or, a vorbi de un colaps al educaţiei, înseamnă să-ţi pui cenuşă în cap, pentru că este vorba de o guvernare care ţi se datorează în mare parte. Se spune, de asemenea, tot cameleonic şi imoral, că nu s-a asigurat un cadru legislativ care să asigure o dezvoltare a structurii învăţământului românesc. Stimaţi oameni buni, Ştim foarte bine ce a făcut ministrul Adomniţei cu acest pachet legislativ, căruia nu i s-au găsit foarte mari hibe. Dimpotrivă, el a fost supus discuţiei publice, au purtat discuţii toţi oamenii de învăţământ, de la simplu profesor până la cadre didactice universitare, ni le-a prezentat în Parlament, chiar şi aşa-zisa Comisie de învăţământ de la Cotroceni nu a avut prea multe de spus, decât o propagandă ieftină împotriva acestor pachete şi, cu toate acestea, nici P.S.D.-ul nici P.D.-L.-ul nu au vrut, practic, să achieseze, să accepte să supunem votului, de fapt dezbaterii în comisiile de specialitate şi după aceea votului, pentru că nu trebuie să poarte acest pachet marca liberală. Şi, aşa cum a făcut procurorul ceauşist Macovei cu Codul penal şi cu Codul de procedură penală, care a bulversat întreaga justiţie românească, pentru că nu trebuia să fie Codul Rodica Stănoiu, tot aşa fac şi colegii noştri de la P.S.D. şi de la P.D.-L., care consideră că Legea învăţământului nu trebuie să fie marcă liberală. Acesta este, de fapt, substratul politicianist al neadoptării acestui pachet legislativ. Aşa aţi făcut şi cu propunerea legislativă "un laptop pentru fiecare elev şi cadru didactic", vorbiţi fantasmagorii de interese oculte şi aşa mai departe, ca şi când n-am avea o legislaţie adecvată în domeniu, care să controleze şi să cenzureze legalitatea atribuirii acestor documente. M-am uitat la domnul Dragomir, făcea referire la o puşculiţă de partid. Stimaţi colegi ai Alianţei P.S.D.-P.C., păi, dar nu vă supăraţi, în perioada guvernării P.S.D., cred că s-a supt din banul public, cred că numai guvernarea fanariotă a egalat-o. De bine de rău, în România se fură din ce în ce mai puţin, aşa consider eu, sub guvernarea liberală. Se concentrează, însă, moţiunea simplă şi este simplă şi la propriu şi la figurat pe bombardarea ministrului educaţiei Cristian Adomniţei, probabil şi beneficiind, hai să zicem bombele de presă pe care le-a lansat cea de a patra putere în stat care l-a caracterizat în fel şi chip. Dar să ne amintim cât de nedrept a fost caracterizată doamna Andronescu, fostul ministru al învăţământului, de altfel, un om de calitate şi ca om politic şi ca om al şcolii. Să ne amintim ce a spus presa de Miclea, să ne amintim ce a spus de Hărdău, cel mai inodor, cel mai inofensiv, cel mai inexpresiv, cel mai ineficient demnitar care a ocupat funcţia de conducător al ministrului învăţământului, şi astăzi veniţi să ne spuneţi că ce bine a fost sub guvernarea P.D.-L. de la Ministerul Învăţământului. mai o singură idee şi închei. Aţi criticat, stimaţi colegi de la P.D.-L., pe bună dreptate, ceea ce s-a făcut în Gorj în domeniul educaţiei. Într-adevăr, şcolile sunt un dezastru, licitaţiile sunt trucate, aşa că, domnule ministru, v-aş ruga ceea ce vă rog de mai mult timp, luaţi măsuri împotriva celor ce conduc inspectoratul şcolar judeţean, pentru că şi inspectorul şcolar general şi adjunctul sunt de la Partidul Democrat-Liberal şi sunt şi abuzivi şi incompetenţi şi demonstraţi odată că se face ordine! Stimaţi colegi, Şi cu aceasta chiar închei, sper să nu mai ocupaţi inutil timpul şi nervii colegilor noştri şi să se încheie acest şir nesăbuit, aproape paranoic al moţiunilor din ultima perioadă, pentru că, prin ceea ce facem, nu facem decât să deteriorăm imaginea şi aşa destul de şifonată a Parlamentului. Cred că avem multe alte lucruri de făcut, eficiente pentru ţară şi pentru activitatea legislativă. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Trebuie să precizez că domnul Pantelimon Manta a vorbit în restul de opt minute pe care le avea Partidul Naţional Liberal. Dau cuvântul domnului Alecsandru Ştiucă pentru un scurt drept la replică; voi da cuvântul tuturor vorbitorilor care au solicitat dreptul la replică, rugându-i să se limiteze la un minut şi la chestiunile personale. Urmează domnul Coşea.
		Domnul Alecsandru Ştiucă: Domnule preşedinte, vă mulţumesc. Domnule ministru, Scurt şi radical. Avem o problemă cu invitaţiile. Când au avut loc dezbaterile în judeţe, n-am fost invitaţi, şi am cerut relaţii, am aflat din presă şi am ajuns acolo incognito. Nu detaliez, dar apropo de invitaţii. Domnule ministru, Iarăşi, cu amărăciune, notaţi: prin Adresa nr.35611 din 7 iulie 2008, semnată de directorul general de la managementul învăţământului preuniversitar, vă exprimaţi acordul ministerului de a lua sub patronaj Congresul Naţional al Învăţământului din România, din 6-7 septembrie 2008. Ce patron mai aşteaptă invitaţii? Nu aştept răspuns. Mulţumesc.
		Domnul Eugen Nicolicea: Domnul Mircea Coşea, vă rog.
		Domnul Dumitru Gheorghe Mircea Coşea: Stimaţi colegi, Vreau să mulţumesc în mod public domnului ministru pentru sprijinul pe care mi l-a dat. Nu aveam cifrele necesare la o afirmaţie pe care am făcut-o, dânsul mi le-a dat. Din ceea ce dânsul a afirmat reiese foarte clar că numărul locurilor cu plată în învăţământul superior de stat a crescut. Vă mulţumesc.
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Vă rog, domnul Dumitriu.
		Domnul Dragoş Petre Dumitriu: Domnilor colegi, N-am niciun cuvânt de spus la adresa domnului ministru, ci la adresa unui antevorbitor, care a vorbit atât de liberal, încât cred că ar trebui să-şi adauge la gorjanu-i nume şi numele Brătianu. Şi este firesc să fie aşa, pentru că un om care ne acuză de imoralitate şi de - mai ştiu cum - superficialitate şi de nerealizări pe noi, cei din partidele pe listele cărora a fost ales ca deputat, în fine... Mai mult, un om care, pe vremea când celebrul Nicolae Mischie îşi lua unul după altul doctoratele, era prefect sau subprefect al judeţului respectiv şi era şi cadru universitar, dar sigur că acum este mare liberal. N-are nume, cred că numele nici nu are importanţă, pentru că nu au importanţă nici asemenea intervenţii în Parlamentul României. Şi vorbea de pierderea timpului. Eu nu cred că pierdem timpul domniei sale, pentru că oricum îşi petrece destul de puţin timp aici, la Parlament. Aşa încât îi mulţumesc colegului fără nume şi îl mai invit să facă asemenea declaraţii, pentru că mai putem scoate şi noi despre domnia sa şi alte chestiuni. Mulţumesc.
		Domnul Eugen Nicolicea: Dau cuvântul domnului ministru pentru a răspunde la ultimele intervenţii. Rog liderii de grup să invite colegii în sală, rog colegii să-şi pregătească cartelele de vot.
		Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă, şi mă bucur că ai mei colegi parlamentari au folosit dreptul la replică. Nu întâmplător am pronunţat şi nume, pentru a acorda şi această facilitate pe care o prevede Regulamentul Camerei noastre. Şi acum am să închei, nemaidând nume, dar veţi recunoaşte intervenţiile. Vreau să îi spun primului vorbitor că cei care se află lângă mine la masă, pe care-i suspectez de foarte mult profesionalism, sunt: doamna secretar de stat Zvetlana Preoteasa, domnia sa este membră a Partidului Naţional Liberal şi este demnitar, apoi, lângă domnia sa era doamna Raluca Şpaiuc care este directoarea mea de cabinet şi domnul... un băiat extraordinar, Marius Carabulea; ambii, şi doamna Şpaiuc şi domnul Carabulea sunt membri ai cabinetului meu. Nu sunt funcţionari publici sau contractuali ai Ministerului Educaţiei. Apoi am să-i dau un răspuns şi colegului de la partidul meu. Este pentru prima dată când aud, dar este drept nu pe motive politice, ci pe motive profesionale, vreun imbold să fac un anumit control la vreun inspector general, din partea unui politician. Pot să vă spun că, aşa cum la judeţul Gorj există inspector general cu afiliere politică PD, mai există şi la Arad, mai există şi la Sălaj, mai există şi la Mehedinţi, mai există şi la Maramureş, unde şi candidează pe listele PD. Nu pot să vă spun câtă plăcere le face în partidul meu colegilor mei acest lucru, dar este conform legii. Am să ţin cont, în schimb, de propunerea dumneavoastră, cea legată de partea administrativă şi de management, şi care nu are vreo legătură politică. În schimb, să ştiţi, domnule deputat, despre Congresul învăţătorilor, vă mai spun o dată, este a nu ştiu câta ediţie - a cincea - întotdeauna s-a desfăşurat sub patronajul ministerului şi întotdeauna directorul general de la învăţământ preuniversitar a fost de acord cu acest lucru, pentru că este în deschiderea ministerului. Este normal ca ministerul să fie de acord, chiar patronează. Dar ministrul, ca să poată să participe, a trebuit să fie invitat, cel puţin aşa procedează acel patron, cum aţi spus dumneavoastră elegant şi corect faţă de cei cu care lucrează. Şi, nu în ultimul rând, nu ştiu cum aţi socotit, domnule deputat, numărul locurilor cu taxă, pentru că eu n-am pronunţat nicio cifră, am pronunţat doar cifrele care înseamnă locuri bugetate de la stat şi v-am spus că, pentru fiecare sută de locuri bugetate, o universitate poate să mai facă, prin decizia Senatului, încă 150 cu taxă, dar nu este obligatoriu. Sunt specializări în care poate n-avem niciun loc cu taxă, în comparaţie cu cele de la stat. Deci n-am pronunţat nicio cifră care să poată cumva să vă ducă la vreo idee prin care să adunaţi şi să spuneţi că au crescut cele cu taxă. Este pur şi simplu autonomia universităţilor. Dacă dumneavoastră aveţi cumva vreo idee să o limitaţi, vă rog să o spuneţi cu voce tare. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Vă rog să vă marcaţi prezenţa electronic, pentru a constata dacă avem cvorumul pentru vot. detalii prezenţă
		Deci cvorumul de lucru este: 209 deputaţi prezenţi. Vă rugăm să votaţi. detalii vot
		Rezultatul votului: voturi pentru 77, voturi împotrivă 62, abţineri 53. Prin urmare, moţiunea nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi adoptată. (Aplauze.)
		Trecem la punctul următor de pe ordinea de zi, şi anume alocuţiuni dedicate Zilei internaţionale a democraţiei. Dau cuvântul domnului Vasile Bleotu, din partea Partidului Social Democrat. Se pregăteşte domnul Lucian Augustin Bolcaş, din partea Partidului România Mare şi rog celelalte grupuri care doresc să aibă alocuţiuni să se înscrie. Vă rog să luaţi loc în bancă.
		Domnul Vasile Bleotu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Statele lumii au marcat pentru prima dată Ziua internaţională a democraţiei în data de 15 septembrie. Decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate iniţial de Qatar şi un grup de opt state, printre care şi România. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat salută sărbătorirea acestei zile, considerând că democraţia este conceptul de bază al civilizaţiei avansate, iar promovarea valorilor democratice este singura garanţie a unei vieţi libere şi prospere. De asemenea, partidul nostru a susţinut cu tărie eforturile depuse de România în promovarea conceptelor şi practicilor democratice în plan internaţional, dintre care enumăr: găzduirea celei de a III-a Conferinţe Internaţionale a Democraţiilor Noi sau Restaurate, care s-a desfăşurat la Bucureşti în 2-4 septembrie 1997; asigurarea Preşedinţiei Mişcării Democraţiilor Noi sau Restaurate în această perioadă; iniţierea şi promovarea în perioada 2000-2005, în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Comisiei Drepturilor Omului a unei serii de rezoluţii privind democraţia, statul de drept şi drepturile omului; organizarea unei conferinţe subregionale în cadrul procesului Comunitatea democraţiilor, cu tema "Parteneriatul între guverne, societatea civilă şi organizaţiile internaţionale, prin întărirea democraţiei", desfăşurată în 15 noiembrie 2003; coordonarea, în perioada 16 februarie 2005, sub auspiciile Comunităţii democraţiilor, a unei misiuni internaţionale de experţi pentru schimb de experienţă şi pentru asistenţă democratică în Georgia; asigurarea, în anul 2007, a Preşedinţiei Grupului de lucru privind Cooperarea regională şi interregională pentru guvernare democratică a Comunităţii democraţiilor; contribuţii voluntare la fondul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Democraţie şi la fondul ONU pentru asistenţă Electorală; reprezentarea Grupului est-european la ONU în cadrul Consiliului Consultativ al celei de a VI-a Conferinţe Internaţionale a Democraţiilor Noi sau Restaurate şi în Consiliul Consultativ al Fondului Naţiunilor Unite pentru Democraţie. Mulţumesc. (Aplauze.)
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Dau cuvântul, din partea Partidului România Mare, domnului Lucian Augustin Bolcaş. Se pregăteşte domnul Dragoş Dumitriu, din partea Partidului Conservator.
		Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Stimaţi colegi, Mi se pare absolut paradoxal, dar bine-venit, faptul că omagiem Ziua democraţiei, sub cupola Parlamentului. Dacă vreţi, suntem produsul democraţiei, dacă vreţi, suntem fundamentul democraţiei şi acest rol al nostru nu trebuie să îl uităm. Democraţia înţeleasă ca simplă libertate mi se pare un concept absurd. Desigur, oricine are dreptul să mă asculte sau să nu mă asculte în acest moment, şi aceasta este democraţie. Dar, desigur, oricine are dreptul să-mi aducă alte argumente decât cele pe care le folosesc eu, şi aceasta este într-adevăr democraţia. Democraţia însă fără limite şi concepută ca simplă libertate se transformă în contrariul ei. Mai mult decât oricând, astăzi, de Ziua democraţiei, vreau să subliniez faptul că exacerbarea unor anume aşa-zise libertăţi, exacerbarea unor aşa-numite drepturi, mai mult sau mai puţin individuale sau colective, nu reprezintă democraţie, ci contrariul său. Dacă ne cunoaştem limitele, vom şti să nu permitem ca democraţia să se transforme în anarhie, ceea ce mulţi o doresc, din păcate, în zilele noastre. Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă rog să luaţi act că mă simt foarte mândru să pot vorbi despre democraţie în acest for democratic.
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului deputat Dragoş Dumitriu, din partea Partidului Conservator.
		Domnul Dragoş Petre Dumitriu: Stimaţi colegi, Cred că prezenţa în sală, în acest moment, şi mai ales atenţia de care se bucură această manifestare denotă foarte mult câtă democraţie avem în ţară în momentul de faţă. Practic, noi vorbim de la tribuna unui parlament care funcţionează ca o maşină de vot; vorbim de la tribuna unui parlament lipsit de instrumentele sale fundamentale, şi anume moţiunea simplă, care, în loc să-şi facă efectul normal, şi anume să ducă la demiterea ministrului, nu mai are niciun rol. Moţiunea de cenzură a devenit o armă politică utilizată mai mult pentru şantaj. Aceasta este democraţie? Sau vorbim cumva unui electorat interesat de proiecte politice, de programe? Nicicum. Vorbim unui electorat devenit mercenar. Lor ne adresăm, pe ei îi plătim, în fapt, nu îi învăţăm ceea ce este bine sau ceea ce nu este bine şi trebuie făcut, trebuie reparat. Vorbim de la tribuna unui parlament care a votat o lege electorală care nu mai este astăzi pe placul nimănui, pentru că este plină de greşeli, aflată într-o confuzie totală, o lege pe care mulţi ar dori să o schimbe, unii chiar radical, chiar s-o înlocuiască cu vechile prevederi. Vorbim, practic, de la tribuna unui parlament care permite funcţionarea în ilegalitate a unor instituţii fundamentale ale statului, cum ar fi Curtea de Conturi; vorbim, practic, despre instituţii care funcţionează doar pe hârtie. Aceasta nu mi se pare a fi democraţie! Şi îmi aduc aminte, în '90, când Brucan a rostit două adevăruri care ne-au supărat. Şi anume faptul că "Vor mai trebui să treacă 15 ani până când în România să se instaureze democraţia", şi aici s-a înşelat - iată că au trecut aproape 20 de ani şi nu se întrezăresc speranţe că democraţia va fi în România. Şi al doilea adevăr, pe care l-am negat atunci, care ne-a enervat, dar pe care trebuie să îl recunoaştem astăzi, că "Românii sunt stupid people". Într-adevăr, asta dovedim că suntem şi noi ca politicieni, şi electoratul căruia noi ne adresăm, din păcate. Pentru că speranţa unei schimbări ar trebui să vină de la electorat, însă nu vine. De la electorat nu vin decât cereri pentru ca sistemul să meargă înainte, şpaga să fie din ce în ce mai mare, mita, fie ea electorală, fie ea directă pentru diverse servicii, să continue să fie mai mare. Acesta este adevărul, aşa încât, îmi pare rău, dar această zi a democraţiei, sărbătorită prin prezenţa, sau mai bine zis prin absenţa a 90% dintre parlamentari, în fapt ar trebui să fie o zi oarecum în doliu pentru democraţia românească. Vă mulţumesc.
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Din partea Grupului minorităţilor naţionale, domnul Ovidiu Ganţ.
		Domnul Ovidiu Victor Ganţ: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cred că este un moment bine-venit pentru a ne gândi în baza cărui fapt putem discuta astăzi despre democraţie în România. Cred că este momentul să ne aducem aminte, că, dacă n-ar fi avut loc Revoluţia din decembrie 1989, care a început la Timişoara şi care ne-a adus un sistem democratic prin sacrificiul, prin jertfa unor concetăţeni ai noştri, astăzi n-am fi putut vorbi despre democraţie în România şi n-am fi avut astăzi această instituţie de bază a oricărei democraţii, şi anume Parlamentul. Dincolo de aceasta, cred că este momentul să ne aducem aminte că au avut loc transformări extrem de importante în societatea românească, în trecerea de la dictatură la statul democratic pe care-l cunoaşte România astăzi. Şi aceste transformări n-au fost uşoare, n-au fost liniare, au fost mai degrabă sinuoase, dar cred că putem să vorbim despre un mare succes. Dincolo de deficienţe, care au fost amintite aici de anumiţi colegi, cred că inclusiv în ceea ce priveşte construcţia democratică din România, în ceea ce priveşte politica în domeniul minorităţilor naţionale, putem vorbi despre un succes. Iar consfinţirea şi recunoaşterea internaţională a acestui succes îl reprezintă aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Nu cred că procesul s-a încheiat, cred că este un proces continuu de edificare şi de îmbunătăţire a sistemului democratic din România. Dar, revin cu afirmaţia: cred că România poate să fie mândră de sistemul democratic pe care l-a edificat după o cruntă dictatură, pe care mulţi dintre noi am trăit-o. Vă mulţumesc frumos.
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Din partea Grupului UDMR, domnul Márton Árpád.
		Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Vorbim astăzi de la acest microfon despre democraţie, într-o ţară în care, într-adevăr, multe dintre instrumentele democraţiei funcţionează. Avem o constituţie, aşa cum o avem, prin care s-a instaurat un sistem democratic, prin care, în limitele acestei constituţii şi în limitele legilor pe care le avem, poporul, într-adevăr, îşi poate spune cuvântul, prin reprezentanţii săi. Totodată, suntem într-o perioadă în care încă ne temem de anumite cuvinte, prin care, de fapt, însăşi democraţia ar trebui să-şi spună cuvântul. Ne temem de cuvinte ca "subsidiaritate", cuvinte ca "autonomie"; ne temem de ideea ca o comunitate să aibă dreptul să-şi spună cuvântul în acele lucruri care o vizează direct, să aibă chiar un rol decizional în acele decizii pe care să le ia pentru ea însăşi. Suntem într-o perioadă, totodată, în care există un partid care promite în campania electorală să reducă rolul Parlamentului, să mărească rolul preşedintelui, deci, în loc de descentralizare, se promite o centralizare. O schimbare într-un alt sistem democratic, iubit de unii, care tot democraţie se cheamă, ca unele sisteme existente cam la est de noi. Ne aflăm într-o astfel de situaţie şi eu, cu toate că sunt de acord că avem o lege proastă pentru alegerea Parlamentului, o lege nedemocratică, care opreşte să candideze pe toţi cetăţenii - unii dintre ei, dacă n-au banii necesari ca să depună acea garanţie, nu pot candida; este o prevedere total neconstituţională, pe care, din păcate, Curtea Constituţională a găsit-o constituţională. Deci, cu toate acestea, sper să fie ales un parlament care să menţină această democraţie în România, mai mult, s-o aprofundeze. Cu această speranţă cred că putem porni în campania noastră electorală. Vă mulţumesc. (Aplauze).
		Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc.
		Constat că nu mai există alţi vorbitori. Am de făcut o informare: la caseta dumneavoastră se va depune Legea Curţii de Conturi şi, de asemenea, se va depune la Secretarul general, în vederea exercitării dreptului de contestare la Curtea Constituţională. Cu aceasta, declar lucrările şedinţei de astăzi închise.
		Şedinţa s-a încheiat la ora 13,25.