|
Domnul Traian Băsescu - Președintele României: Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Dragi români, Ne aflăm înaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Suntem, altfel spus, la sfârsitul și începutul unor importante cicluri politice. Consider că este datoria președintelui României să facă o evaluare a situației actuale și a perspectivelor României. În ianuarie 2007 ne-am bucurat cu toții de finalizarea cu succes a procesului de aderare a României la Uniunea Europeană. Fiecare român a sperat ca acest moment să însemne atât o îmbunătățire în viața sa personală, cât și o îmbunătățire la nivelul calității guvernării și al relației dintre stat și cetățean. În acelasi timp, cu toții am stiut că aderarea la structurile europene este doar începutul eforturilor noastre și nu sfârsitul lor. De altfel, în mesajul către Parlament din iunie 2006 am abordat pe larg acest aspect. Trecem de la etapa istorică a tranziției spre democrație și economie de piață la etapa dezvoltării economice eficiente, a consolidării democrației în România ca stat membru al Uniunii Europene. Este nevoie de o nouă viziune, sunt necesare noi obiective, noi instrumente și mecanisme ale guvernării democratice, precum și noi motivații, noi atitudini și noi comportamente. Vreau să semnalez astăzi câteva probleme care prezintă riscuri la adresa dezvoltării țării și cărora partidele sunt chemate să le propună soluții chiar și în campania care urmează. La aproape doi ani de la intrarea în Uniunea Europeană observăm progrese în multe domenii. Pentru al nouălea an consecutiv înregistrăm crestere economică susținută. În perioada 2000-2007 produsul intern brut a crescut, în medie, cu 5,6%. Principalii pioni ai cresterii economice au fost consumul privat și investițiile. Sectorul privat reprezintă peste 70% din produsul intern brut. Pentru această performanță țin să mulțumesc guvernelor pentru că au creat un mediu de afaceri corespunzător și comunității de afaceri pentru performanțele directe realizate. Inflația a coborât sub două cifre. Structura economiei începe să dea semne de modernizare. Spre exemplu, sectorul serviciilor a ajuns să contribuie cu 50% la formarea produsului intern brut. Cele mai bune performanțe s-au înregistrat în sectoarele în care capitalul străin are o pondere mare, aceasta generând infuzie de noi tehnologii. Statutul de membru al Uniunii Europene a reprezentat un catalizator pentru atragerea investițiilor străine directe și o garanție puternică pentru investitori. Începând cu anul 2003, reforma sistemului judiciar a fost accelerată, organismele de monitorizare ale Comisiei europene au apreciat reformele din justiție cu scopul de a asigura independența sistemului judiciar. În acelasi timp, dosare a 3 foști ministri, a 14 parlamentari se află în instanță; o performanță care probează că justiția a început să devină eficientă. Totuși, mai sunt multe altele de făcut în domeniul justiției. Cel mai bun indicator al gradului de satisfacție este dat de încrederea populației în sistemul judiciar. Această încredere este încă scăzută și pentru faptul că justiția a devenit pentru mulți cetățeni prea complicată, prea scumpă, aproape un lux pe care mulți cetățeni nu si-l mai pot permite. Un alt element pozitiv al acestor ani este capacitatea oamenilor politici de a se mobiliza și de a da un răspuns coerent în momente dificile. Mă gândesc, în primul rând, la momentul proclamării unilaterale a independenței provinciei Kosovo. Atunci toate partidele au susținut poziția statului român, care nu a recunoscut acest act unilateral, la fel ca și alte state membre ale Uniunii Europene și NATO. Parlamentul României a fost solidar cu această poziție, care s-a dovedit corectă mai ales după izbucnirea conflictului din Georgia. Un alt moment de recunoastere comună a unui obiectiv de interes național a fost semnarea de către toate partidele parlamentare a Pactului Național pentru Educație, la care au aderat ulterior și organizații ale societății civile, inclusiv sindicate din învățământ. Realizarea acestui document a demonstrat că actorii politici și sociali recunosc necesitatea unei schimbări importante în domeniul educației și doresc ca direcțiile principale de acțiune să nu fie puse în discuție la fiecare schimbare de guvern. Din punct de vedere al necesității apropierii politicienilor de alegători, un eveniment foarte important este introducerea votului uninominal, chiar dacă nu conform variantei dorite de cetățeni la referendumul din noiembrie 2007. Adoptarea unui nou mod de alegere a parlamentarilor este un pas înainte către reforma clasei politice, pas care dovedeste că nevoia de schimbare este recunoscută inclusiv de către oamenii politici. Aici exprim regretul că hotărârea guvernului prin care se stabilesc colegiile electorale pare a nu respecta rigorile legii, ceea ce periclitează chiar introducerea noului sistem de vot și poate genera confuzie. În ciuda acestor evoluții pozitive, cetățenii români nu se pot declara mulțumiți de situația generală. Aderarea la Uniunea Europeană a mărit numărul oportunităților pentru români. Totuși, foarte mulți dintre cetățeni sunt exclusi încă de la aceste beneficii. Trebuie să recunoastem că România rămâne o țară a contrastelor. Stimați parlamentari, România are două deficiențe majore: un deficit de alocare eficientă a resurselor și un deficit de democrație. Unul îl determină pe celălalt și invers. Pentru că nu alocăm eficient resursele, nu reusim să consolidăm statul democratic. Pe de altă parte, pentru că nu avem suficientă democrație politică, economică și socială, nu reusim să alocăm și să utilizăm eficient resursele. Ca urmare, în viața sa publică și privată, cetățeanul pierde pe toate planurile: politic, economic, social și cultural. Acest impact al României este ilustrat de realitățile din țară, în principal eficiența economică și nivelul de trai sunt mult mai mici în România, comparativ cu majoritatea statelor Uniunii Europene. Produsul intern brut pe locuitor din România nu reprezintă decât circa 40% din media europeană. Intensitatea energetică este de asemenea foarte mare. Din acest ultim punct de vedere ne aflăm pe penultimul loc în Uniunea Europeană. Structura economică este una dintre cele mai înapoiate din cadrul uniunii. 30% din populația ocupată a țării lucrează în agricultură, ceea ce înseamnă cel puțin de două ori mai mult decât în restul statelor membre. Practic, productivitatea muncii din agricultură și randamentele la hectar sunt foarte mici. Spre exemplu, în anul 2005, în domeniul cerealier, în care România are cele mai bune condiții naturale din Europa, producția medie de porumb la hectar a fost de circa 3.950 de kg, în timp ce în Germania a fost de 9.200 de kg. În concluzie, România alocă ineficient cel mai important factor de producție: mâna de lucru. Înregistrăm mari discrepanțe de dezvoltare teritorială. Astfel, produsul intern brut pe locuitor în regiunea București-Ilfov este de 16.760 de euro, de trei ori mai mare decât cel din zona Moldovei de nord-est, unde produsul intern brut pe locuitor este de numai 5.430 de euro. În acelasi timp, regiunile României fac parte din grupul celor mai puțin dezvoltate 15 regiuni ale Uniunii Europene. Sunt 6 euroregiuni care se încadrează în grupul celor mai puțin dezvoltate 15 regiuni ale Uniunii Europene. Înregistrăm și evoluții îngrijorătoare ale unor indicatori care reflectă nevoia urgentă de reforme structurale. Am în vedere în principal deficitul de cont curent și deficitul comercial. În concluzie, în condițiile în care România este o țară relativ dotată cu factori de producție naturali - petrol, gaze naturale, cărbuni, uraniu, diverse minereuri feroase și neferoase, bazin hidrografic și cele mai bune condiții naturale pentru agricultură din Europa - cele de mai sus susțin ideea că irosim resursele, că le alocăm și le utilizăm ineficient. Problemele noastre sunt deci cu ce eficiență, cum și spre ce obiective alocăm resursele. A depăsi această stare de fapt înseamnă a creste semnificativ, nu doar a ameliora, productivitatea muncii, singura bază economică solidă pentru a spori nivelul de trai și calitatea vieții. Cresterea productivității muncii si, pe această bază, a nivelului de trai, în condițiile recuperării decalajelor față de media Uniunii Europene trebuie să fie un obiectiv strategic al tuturor guvernelor, al tuturor oamenilor politici în următorii 15-20 de ani. România are nevoie de timp pentru a realiza un salt în eficiență. Este necesar, dar nu și suficient, să ne propunem cresterea economică mare, de 5-7% anual. Trebuie fixate însă și obiective strategice de natură structurală, calitative, a căror atingere presupune perioade mari de acțiune coerentă. Doamnelor și domnilor, Rezerva strategică de eficiență a României este la țară, în mediul rural. Consider că este necesar și posibil să atingem obiectivul strategic de reducere a ponderii populației ocupate în sectorul agricol la 10-15% la orizontul anilor 2015-2020. Adică înjumătățirea gradului de ocupare în agricultură în următorii 10-15 ani prin preluarea forței de muncă de către alte domenii și aceasta în condițiile cresterii ratei de ocupare la nivel de 70%, conform orientărilor strategice ale Uniunii Europene, ceea ce înseamnă crearea de locuri de muncă în alte sectoare, mai ales în servicii. O modificare structurală de asemenea amploare a locurilor de muncă în mediul rural ar reprezenta o îmbunătățire radicală a alocării și utilizării eficiente a mâinii de lucru în România. Înseamnă îmbunătățirea semnificativă a calității locurilor de muncă si, implicit, a veniturilor cetățenilor. Ar fi a doua tranziție a României, tranziția spre o structură modernă a economiei, spre eficiență, spre un nivel de trai mai înalt. Ea ar fi în favoarea tuturor, dar, în mod direct, în favoarea locuitorilor satelor, adică în favoarea a 45% din populația țării. Reducerea locurilor de muncă în agricultură și generarea acestora în alte sectoare presupune un efort urias de planificare strategică. Pentru a realiza această modernizare calitativă a structurii locurilor de muncă din zona rurală este necesar să crească randamentele și productivitatea muncii în agricultură, să se urbanizeze satele, să se creeze întreprinderi, mai ales mici și mijlocii, în satele urbanizate. Trebuie o nouă concepție practică în dezvoltarea locală și regională, bazată pe descentralizare și dezvoltare policentrică. Un al doilea obiectiv strategic al României este adoptarea monedei euro în 2014, ceea ce presupune, de asemenea, îndeplinirea riguroasă a unor obiective în anii premergători, care vor acoperi activitatea guvernamentală din două cicluri electorale. În principal, am în vedere îndeplinirea obiectivului pe termen mediu din programul de convergență în anul 2011, respectiv deficit structural de 0,9% din produsul intern brut pentru ca România să fie acceptată în 2012 în mecanismul ratei de schimb II, ceea ce reprezintă o condiționalitate pentru adoptarea euro în 2014. Aceasta are o importanță strategică deosebită și în susținerea obiectivului de reducere a locurilor de muncă în agricultură, mai ales dacă avem în vedere accesul României la fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii, a regiunilor sau a infrastructurilor de transport care vor fi prevăzute în viitoarea perspectivă financiară a Uniunii Europene 2014-2020. Un al treilea obiectiv strategic al României consider că trebuie să fie diminuarea și chiar inversarea tendinței de scădere a numărului populației României. Față de situația pe care o înregistram acum 18 ani suntem mai puțini cu aproape 1,5 milioane de locuitori. România va avea circa 16,7 milioane de locuitori în anul 2050, doar 11,9 milioane în 2075, iar în anul 2100 doar 8,5 milioane locuitori, dacă natalitatea se menține la nivelul actual. Urmează deci 100 de ani de presiune demografică în România. Trebuie să privim în perspectivă și să pregătim România pentru o lungă perioadă de îmbătrânire a populației, în care se va reduce populația activă și va creste raportul de dependență economică, adică, de exemplu: în 2050 la 100 de persoane active vor reveni 145 de persoane inactive: copii, adolescenți și vârstnici. Cu atât mai mult, problema eficienței este importantă și urgentă pentru România. Soluția la problema demografică trebuie adoptată cât mai repede și implică o mare capacitate de planificare strategică, deoarece în politicile demografice se intersectează ansamblul politicilor publice. Cresterea natalității presupune reconcilierea între viața de familie și cea profesională, flexibilitatea pieței muncii pentru a stimula angajarea mamelor, stimularea nasterii mai ales a celui de-al doilea copil și multe altele. Astăzi însă, de exemplu, nu există servicii pentru mamă și copil. În ciuda unei crize acute care se menține cu privire la locurile necesare pentru învățământul prescolar, numărul de unități de învățământ prescolar stagnează. În ceea ce priveste fenomenul îmbătrânirii există rigidități ale pieței muncii care împiedică prelungirea vieții active, vârsta de pensionare este prea redusă, persistă îndoieli majore cu privire la sustenabilitatea sistemului de pensii, iar sistemul de sănătate este departe de a asigura un efect cât mai mare, în termeni de număr de ani de viață salvați. Am identificat câteva obiective strategice ale dezvoltării economico-sociale care trebuie luate în considerare în scopul cresterii eficienței României. Atingerea lor necesită acțiuni coerente și continuitate pe termen mediu și lung și deci nu mai pot fi tratate numai în perspectiva îngustă a ciclului electoral și de guvernare de 4-5 ani. Slăbiciuni actuale majore ale instituțiilor statului pun însă sub semnul întrebării capacitatea României de a planifica și a acționa strategic, de a avea coerență în fixarea de obiective, acțiuni și resurse bugetare. De exemplu, asa cum a fost condus mixul de politici bugetare în 2007 și 2008 avem motive serioase de îngrijorare în legătură cu perspectiva respectării calendarului pentru adoptarea monedei euro. Motivul? Aplicarea unor politici fiscal-bugetare care nu susțin politica monetară restrictivă și măresc riscul de derapaje macro-economice cărora li se asociază riscul măririi deficitului bugetar, riscul supraîncălzirii economiei, cheltuieli curente prea mari sau cresteri ale salariilor mai rapide decât cele ale productivității muncii. România are nevoie de cresterea coerenței și predictibilității bugetare și de bugete multianuale. Să nu uităm însă că, la începutul anului 2008, am modificat substanțial legea bugetului la nici două luni după ce aceasta fusese votată în Parlament, iar până în prezent au mai existat alte trei rectificări ale bugetului de stat. Despre ce planificare multianuală putem vorbi când noi nu avem capacitatea planificării bugetului pentru un singur an? Remarc, de asemenea, că beneficiul cresterii economice a fost orientat spre consum, cu riscul reaprinderii inflației în detrimentul unor proiecte de investiții, cum ar fi, de exemplu: autostrăzi, reactorul III de la Cernavodă, extinderea aeroportului Otopeni. Ce speranță să avem că va fi respectat calendarul aderării la euro? Ce încredere să avem că vom asigura sustenabilitatea sistemelor de pensii pe termen lung, astfel încât să preîntâmpinăm efectele nefavorabile ale îmbătrânirii populației? Situații similare regăsim și în alte domenii relevante pentru atingerea obiectivelor amintite. Am în vedere educația, sănătatea și absorbția fondurilor europene. Pentru a atinge obiectivul de reducere radicală a locurilor de muncă în agricultură, de exemplu, efortul cel mai mare trebuie depus în domeniul educației. Educația trebuie să asigure oferta de calificare necesară în condițiile în care conținutul muncii în agricultură se va modifica, iar mai mult de un milion de locuri de muncă din agricultură se vor transfera spre alte ramuri, care valorifică mai bine potențialul uman. Asa cum am subliniat și la lansarea diagnosticului asupra sistemului de educație din România, tabloul general este însă îngrijorător, iar tendințele nu sunt încurajatoare. Sistemul prezintă multiple deficiențe în pofida faptului că, după mulți ani de subfinanțare, bugetul educației a ajuns la 6% din produsul intern brut , respectiv la aproximativ 8 miliarde de euro. Sistemul de învățământ actual este inechitabil. Apartenența la mediul rural se asociază cu dezavantaje majore. Actualmente doar 25% dintre elevii din mediul rural ajung să urmeze liceul. Sistemul are și alte deficiențe. Sistemul de învățământ este nerelevant în raport cu economia și societatea viitorului. Poziționarea României la cei cinci indicatori ai economiei cunoasterii, asa numiții "indicatori Lisabona", este mult sub nivelul european. Numărul de copii care abandonează scoala este mult mai mare decât în restul Uniunii Europene. De asemenea, ponderea elevilor de 15 ani care nu reusesc să atingă nici măcar nivelul cel mai scăzut de performanță este dublă în România față de media Uniunii Europene. Performanțele generale ale elevilor români se află mult sub media internațională, la testele internaționale PISA, publicate în 2007, România se află pe locul 36 din 45 de țări evaluate. Rezultatele testărilor sunt cu atât mai slabe cu cât asistăm la o scădere notabilă față de rezultatele obținute în anul 2004. Aici avem o mare inadvertență între dublarea sumelor alocate educației și deprecierea calității sistemului de educație. Referitor la sistemul de sănătate, România se află pe unul din ultimele locuri din Uniunea Europeană, sub aspectul stării de sănătate a populației. Mortalitatea infantilă este cea mai ridicată din Uniunea Europeană, fiind de 6 ori mai mare decât în Suedia și de 3 ori mai mare decât în Ungaria. Boli aproape eradicate de mult în state ale Uniunii Europene continuă să afecteze un număr mare de români, numărul medicilor raportat la mia de locuitori din România este unul dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. În plus, sistemul este inechitabil pentru că accesul la îngrijire medicală este mai dificil pentru populația săracă și pentru cea din mediul rural, unde avem de trei ori mai puțini medici decât în - 15 - mediul urban. Circa 100 de localități sunt lipsite total de asistență medicală. Sistemul se caracterizează prin ineficiență și lipsă de transparență în utilizarea resurselor. Deși, practic, resursele financiare alocate, ca și la educație, s-au dublat de la circa 3 miliarde de euro în 2004 la aproape 6 miliarde de euro în anul 2008, ajungând să reprezinte 4,1 din produsul intern brut, lipsurile din sistem continuă să persiste și chiar să se acutizeze. Cetățeanul nu dispune încă de informații care să-i permită să ia decizii corecte atunci când alege un furnizor de servicii de sănătate, în condițiile în care acesta ar trebui să-si bazeze decizia pe date publice privind performanța unităților sanitare, numărul de operații de un anumit fel, numărul de complicații sau gradul de satisfacție al pacienților. Înregistrăm o crestere a migrării absolvenților și a personalului medical spre alte profesii și spre alte țări, fapt ce reduce eficiența procesului educațional și generează deficit de personal în sistemul de sănătate. O dovadă elocventă de administrare ineficientă a resurselor și de lipsă de capacitate de planificare strategică avem în domeniul absorbției fondurilor europene. De la începutul anului 2008 avem la dispoziție, numai din avans, peste un miliard de euro fonduri structurale și de coeziune, dar suntem în situația inadmisibilă de a constata că nu avem suficiente proiecte pregătite care să valorifice cât mai bine aceste fonduri. Această reacție întârziată este greu de înțeles, mai ales în unele domenii care reprezintă prioritatea absolută pentru dezvoltarea României, cum este cel al infrastructurilor de transport. Infrastructura de transport este crucială pentru dezvoltarea României din perspectiva a cel puțin două aspecte. În primul rând, lipsa acestei infrastructuri, mai ales a celei rutiere, a ajuns o frână în calea dezvoltării economice și sociale, în al doilea rând, lipsa acestei infrastructuri este o frână în conectarea eficientă a României la Uniunea Europeană și la alte axe de transport transcontinental în care România și Uniunea Europeană au interese strategice. Pornind de la aceste considerente, remarc gravitatea faptului că, până la acest moment, nu a fost transmis Comisiei Europene niciun proiect major în domeniul transporturilor, ceea ce înseamnă că România nu a fost capabilă să atragă nici măcar un euro din cele peste 5,5 miliarde de euro care pot fi utilizate în construcția de autostrăzi. Dacă avem în vedere faptul că, mai sunt întârzieri, inclusiv în utilizarea fondurilor de preaderare, aproape 600 de milioane de euro din Programul ISPA nu sunt încă cheltuiți, constatăm că, în mai multe domenii, sunt deficiențe greu de justificat. Capacitatea administrativă deficitară la nivelul unor instituții responsabile atât la nivel central, cât și local este un efect al lipsei de reformă în administrația publică. Am asteptat aderarea noastră la Uniunea Europeană ca o sansă imensă pentru crearea unui sistem agricol performant și pentru dezvoltarea zonelor rurale din România. Este o realitate că, desi suntem în Uniunea Europeană, o mare parte din populația rurală nu beneficiază de condițiile minime necesare unui trai decent: apă curentă, canalizare. Din punct de vedere financiar, asistenței primite până în 2007 i s-au adăugat 13,5 miliarde de euro de care putem beneficia până în anul 2013, dar și aici sunt întârzieri. Nici până acum nu s-a făcut plata integrală a subvențiilor în contul anului 2007, ceea ce afectează producătorii și penalizează bugetul național. Din cauza întârzierii cu peste un an în aplicarea Programului Național pentru Dezvoltare Rurală, din cele aproape 1,8 miliarde de euro, pe care am fi fost îndreptățiți să-i primim, în perioada 2007 - 2008, până în prezent, nu s-a cheltuit niciun euro. Avem întârzieri mari și în cheltuirea fondurilor de preaderare SAPARD. În eventualitatea în care Comisia Europeană nu va agrea o prelungire pentru perioada anterioară aderării, România ar putea pierde sume importante. Anul acesta s-au cheltuit doar 90 de milioane de euro, din cei peste 345 de milioane de euro care mai sunt de cheltuit. Principalele motive țin de capacitatea instituțională a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Aceste exemple demonstrează că trebuie acționat urgent și responsabil pentru accelerarea reformei statului și a instituțiilor în scopul de a creste capacitatea de a aloca eficient resurse și de a planifica strategic, dar și de a apropia statul de realitățile oamenilor. În acest sens, în primul rând, este nevoie să ne definitivăm organizarea instituțională, pornind de la o abordare clară a rolului statului în economie. Avem nevoie de mai multă concurență. Ca urmare, este esențial să avem un sistem integrat de piețe funcționale, să dăm libertate mai mare sectorului privat care, oricum, produce mai mult de 70% din produsul intern brut. Este loc pentru mai multă concurență în energie, în aprovizionarea cu apă a populației, în irigații, în achiziții publice sau în consultanță pentru proiecte finanțate din fonduri publice. Ca urmare, să limităm intervenția statului numai la cazurile de esec pe piață. Statul să se ocupe de planificare strategică, de reglementare, de bunuri publice, de protecția socială. În al doilea rând, este nevoie de raționalizarea instituțională. Avem un mare număr de agenții, autorității, oficii etc. Avem multă birocrație, aprobări, avizări, autorizări care generează usor rente pentru funcționari. Acesta este cel mai mare pericol al sistemului instituțional românesc. Rentele în instituțiile de stat, dacă nu sunt eliminate, pot orienta evoluția statului român spre un stat discreționar: un stat fără reguli, fără proceduri, fără obiective strategice, fără suport social și care nu creează oportunități și bunăstare pentru toți cetățenii săi, un stat care favorizează corupția și afectează grav atât eficiența, cât și democrația. Astăzi, deficitul de democrație se manifestă, în primul rând, prin faptul că instituțiile publice nu funcționează plecând de la respectul intereselor și protejarea drepturilor fiecăruia dintre cetățenii români. Acest deficit de democrație poate fi observat în mai multe domenii: întârzierea descentralizării, problema capacității reduse de combatere a infracționalității, în general, și a corupției sau dificultatea cooperării între puterile
statului. În momentul actual, nu putem vorbi despre democrație funcțională, atunci când Curtea Constituțională devine principalul arbitru al scenei politice. De asemenea, nu putem vorbi despre o bună guvernare și despre transparență în viața politică, în condițiile în care nu există o majoritate parlamentară care să-si asume public acțiunea guvernamentală. Putem spune că, după data aderării la Uniunea Europeană, a devenit evidentă nevoia unei schimbări de natură constituțională care să permită modernizarea instituțiilor și adaptarea României la noul său statut. Românii privesc cu îngrijorare modul de funcționare și de colaborare între principalele instituții ale statului român. Regimul are sincope sau produce crize. Cel mai grav eveniment a fost cel al suspendării abuzive din funcție a Președintelui României. Momentul a fost depăsit, în mod democratic, datorită rezultatul referendumului de demitere a președintelui. Criza de încredere, de legitimitate nu a fost însă depăsită. Deficitul de democrație nu poate fi corectat decât prin dialog, cooperare și voință politică de schimbare. Cooperarea este posibilă numai când dezbaterea este sinceră, iar dintr-o dezbatere sinceră președintele nu trebuie să fie, în mod automat, apărătorul unei republicii prezidențiale, asa cum parlamentarii nu trebuie să fie automat partizanii republicii parlamentare, iar senatorii nu trebuie să fie neapărat apărătorii actualului sistem bicameral. Chiar dacă există rețineri față de schimbări instituționale, aceste schimbări sunt necesare și rămân singura soluție pentru a depăsi actualul deficit de democrație și de bună guvernare. În anii care urmează, trebuie să imaginăm instituții care să nu genereze blocaje, instituții care să încurajeze buna guvernare, eficiența și democrația. Incapacitatea de a promova o reală descentralizare este dovedită de faptul că Legea - cadru nr. 195/2006 a descentralizării a rămas doar un fundal legal lipsit de conținut. Cea mai mare parte a serviciilor publice rămân prin intermediul serviciilor deconcentrate la cheremul birocraților sau al rețelelor de influență politică din București. S-a ajuns la situația absurdă ca o bună parte din deciziile adoptate în ședințele de Guvern să fie simple transferuri de proprietăți între diferite componente ale administrației publice. Nu numai că, descentralizarea a bătut pasul pe loc în ultimii ani, dar, în 2008, am înregistrat chiar un regres. Formula automată de alocare a fondurilor de reechilibrare între localitățile unui județ a fost abolită și am revenit la puterea arbitrară a consiliilor județene. Arbitrare, cu tot cortegiul lor de abuzuri, rămân și multe din deciziile privind alocarea fondurilor de la nivel central pentru diferite localități. Această situație adânceste discrepanțele între diverse zone ale țării, menținând localități cu potențial extraordinar la periferia societății. S-a ajuns la adevărate linii de demarcație socială, ca urmare a alocării arbitrare a fondurilor. Un scop primordial al instituțiilor statului este protejarea simplului cetățean de orice abuz, iar principalul abuz cu care se confruntă românii în fiecare zi, rămâne corupția. Corupția diminuează încrederea românilor în viabilitatea statului de drept, iar incapacitatea instituțiilor statului de a răspunde acestui fenomen a ajuns să pună sub semnul întrebării chiar corectitudinea admiterii României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. În acest context, vreau să amintesc că raportul Comisiei Europene asupra sistemului judiciar din România, îi cunoasteți conținutul, l-am discutat în cadrul consultărilor de la Cotroceni. As vrea însă să remarc limbajul dublu al unor politicieni care au încercat constant să blocheze cursul justiției, tolerând într-un stat membru al Uniunii Europene existența a două categorii de cetățeni: cei cu protecție politică și cei fără protecție politică în fața actului de justiție. Asa cum recomanda și Comisia Europeană, cred că este important ca Parlamentul să demonstreze un angajament neechivoc față de eradicarea corupției la nivel înalt și să nu blocheze activitatea justiției. Luna trecută, la întâlnirea cu reprezentanții partidelor parlamentare, am fost toți de acord să punem umărul împreună pentru ca, în vara anului 2009, România să iasă de sub monitorizarea Comisiei Europene în privința justiției. Pentru aceasta este nevoie să păstrăm toate progresele obținute, să corectăm deficiențele sistemului. Responsabilitatea revine, în principal, partidelor, dar angajamentul acestora nu numai că nu a fost demonstrat, ci a fost infirmat de acțiunile ulterioare, prin inițiative de modificare a elementelor pozitive constatate chiar de către Comisia Europeană în ceea ce priveste sistemul judiciar din România. Această situație are efecte asupra credibilității României în cadrul Uniunii Europene. Insist să susțineți și dumneavoastră angajamentele asumate de România și să-i respectați pe partenerii nostri europeni. Vreau să reamintesc că noi am acceptat clauza de salvgardare pe justiție pentru a intra în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Practic, noi am acceptat ceea ce ni se întâmplă: monitorizarea. Nu în ultimul rând, în ceea ce priveste ordinea publică, asistăm cu toții la o lipsă cronică de autoritate a instituțiilor cu responsabilități în domeniu. Instituțiile nu trebuie să mai tolereze comportamentul violent. Statisticile ne spun că, în ultimii ani, a crescut în mod îngrijorător numărul infracțiunilor de omor cu vătămare corporală, cu folosirea armelor. Astfel, în anul 2008, numărul infracțiunilor cu violență în care s-au folosit arme a înregistrat o crestere de aproape două ori. În acelasi timp, în unele localități, inclusiv localități mari sau cartiere ale acestora, autoritatea publică este adesea absentă sau total ineficientă, zonele fiind controlate de grupuri infracționale, clanuri de tip mafiot sau găsti de cartier, context în care fenomenul impunerii abuzive a taxelor de protecție ia amploare. Astfel de comportamente trebuie să dispară. Amplificarea criminalității este însă un fenomen mai general. El determină o crestere semnificativă a gradului de insecuritate a cetățenilor. Spre exemplu, în primele sapte luni ale anului în curs, totalul infracțiunilor sesizate a crescut cu aproape 20% față de perioada corespunzătoare a anului trecut. Tot pe fondul lipsei de autoritate a instituțiilor statului se petrece și distrugerea patrimoniului construit și a celui natural. Nu putem permite ca patrimoniul să fie victima corupției administrative și a nerespectării legii. Am semnalat această problemă în anul 2005, prezentând-o ca o problemă de securitate națională și atrăgând atenția asupra importanței faptului de a avea o strategie coerentă și o mai bună implementare a politicilor în domeniu. Din păcate, în continuare legea nu este nici aplicată, nici îmbunătățită. În domeniul patrimoniului natural, observând continuarea exploatării iraționale și ilegale a pădurilor, precum și deficiențe grave la nivelul protejării ariilor naturale, al păstrării biodiversității și al echilibrului ecologic. Doamnelor și domnilor parlamentari, Campania electorală mă astept să fie ocazia confruntării dintre programe și politici. Ele trebuie să răspundă provocărilor sfidărilor cărora România trebuie să le facă față în viitorul imediat, dar și pe termen mediu și lung. Cred însă că soluțiile la aceste sfidări trebuie să ia în seamă atât nevoia de eficiență, de democrație, cât și cresterea încrederii în stat și a autorității acestuia. Problemele României au nevoie de soluții realiste, nu de promisiuni demagogice care riscă să pună în pericol și pasii înainte, făcuți până acum. Sunt convins că mentalitatea clasei politice poate evolua pozitiv. Îmi exprim convingerea că românii vor alege pe cei ce pot mai bine să facă față sfidărilor, pe cei care vor putea să înlăture cauzele pe care le-am enumerat și care întârzie modernizarea României. Personal, voi conlucra cu orice Guvern care răspunde priorităților României de azi, care nu este dependent de oligarhie sau de interese de grup, care are curajul să-si asume schimbările dificile despre care am arătat că este nevoie. Voi conlucra cu orice Guvern care foloseste cresterea economică pentru a investi în România viitorului, orice Guvern care nu este gata să-si sacrifice interesele generațiilor viitoare pentru interesele politice conjuncturale. Îmi dau seama că, în perioada următoare, partidele îsi vor concentra eforturile asupra campaniei electorale. Adresez tuturor actorilor politici rugămintea ca România să nu fie blocată în următoarele luni, doar pentru că, la 30 noiembrie, sunt alegeri parlamentare. Instituțiile statului trebuie să funcționeze responsabil în interesul cetățeanului și nu în interesul unor partide. Vă doresc tuturor succes în perioada electorală și să nu uitați că datorăm cetățenilor acestei țări sansa unei Românii mai bune. Vă mulțumesc. (Aplauze)
|
