|
|
|
|
|
|
Ședința Senatului din 15 octombrie 2008
|
Ședința a început la ora 9.45. Lucrările au fost conduse de domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreședinte al Senatului, asistat de domnii Ivan Cismaru și Daniel Ilușcă, secretari ai Senatului.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Bună dimineața! Stimați colegi, vă invit în sală. Stimați colegi, Permiteți-mi să declar deschisă ședința Senatului de astăzi, 15 octombrie 2008, ședința fiind condusă de subsemnatul, în calitate de președinte delegat, asistat de domnii senatori Ivan Cismaru și Daniel Ilușcă, secretari ai Senatului. Programul de lucru al plenului Senatului este următorul: lucrări în plenul Senatului până la ora 11-11.30 sau până la epuizarea ordinii de zi. Cvorumul de ședință este de 69 de parlamentari. După ședința de plen vom avea o ședință a Biroului permanent în care vom stabili programul pentru săptămâna viitoare, dar pot să vă informez că voi propune Biroului permanent și liderilor grupurilor parlamentare ca, săptămâna viitoare, luni după-amiază să avem ședință în plenul Senatului, sigur, cu rugămintea ca, în principal, accentul să cadă pe dezbaterea și adoptarea proiectelor de lege, marți dimineața să avem ședință în plenul Senatului, marți dupăamiază să avem lucrări în cadrul comisiilor, iar miercuri, joi, vineri și sâmbătă să avem răspunderea să facem un program corect, acțiuni în circumscripțiile electorale, deoarece a spune că rămânem să lucrăm în comisii, iar în Senat să nu fie decât câțiva senatori, nu este corect. În legătură cu ordinea de zi, este cea care v-a fost distribuită. Absentează de la lucrările Senatului un număr de 10 colegi, 3 sunt membri ai Guvernului, iar 7 colegi sunt plecați în delegație. Doamnelor și domnilor senatori prezenți, Potrivit Regulamentului Senatului vă solicit să începem dezbaterea pe proiecte normative, iar în momentul în care vom fi în cvorum de vot, atunci vom vota proiectele de lege pe care le dezbatem.
|
|
|
La punctul 1 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind fondul de mediu. Din partea Executivului participă la dezbateri domnul secretar de stat Mihai Toti. Microfonul 9. Aveți cuvântul pentru a exprima expunerea de motive.
|
|
|
Domnul Mihai Toti - secretar de stat în Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Sunt în fața dumneavoastră pentru a vă propune să aprobați această ordonanță care este de mare importanță, având în vedere că se pun în corelație toate prevederile actelor normative emise anterior cu cele ale Comunității Europene. Prin această ordonanță modificăm structura Comitetului de avizare al FMI, astfel încât să includă și reprezentanți ai Autorităților Publice Centrale, nou-create prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2008, și să excludă reprezentantul Consiliului Concurenței, care contravine legislației europene. Se modifică atribuția Comitetului Director, prin aceea că, conform legii, aprobă bugetul Fondului pentru Mediu, care ulterior este aprobat prin hotărâre de guvern, se introduce taxa de poluare pentru cele 7 categorii de proiecte, printre care menționăm Programul "Rabla", Programul de îmbunătățire a spațiilor verzi, schimbarea cu energii regenerabile a energiilor convenționale folosite de locatari, se introduce o nouă taxă, eco-taxă cu valoare de 0,2 bani/Kg, și o taxă, începând cu anul 2010, pentru cantitățile de gunoi menajer depuse la gropile ecologice. În rest, sunt doar modificări de consecință. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc, domnule secretar de stat. Îl invit pe domnul senator Mario Oprea să prezinte raportul întocmit de Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului. Aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Mario Ovidiu Oprea: Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Distinși colegi, Membrii comisiei au dezbătut și analizat proiectul de lege și au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere cu trei amendamente admise și trei amendamente respinse. S-a luat în considerare faptul că această creștere într-un ritm alarmant a consumului de pungi de tip sacoșe, fabricate dintr-un material greu biodegradabil, care a condus la generarea unor cantități importante de deșeuri, a impus, pentru descurajarea folosirii lor, introducerea unei noi taxe, denumită eco-taxă, în cuantum de 0,2 lei/bucată pentru pungile de tip sacoșă confecționate din materialele care nu sunt biodegradabile. De asemenea, se majorează taxa pentru nerealizarea obiectivelor anuale de verificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie de la 1 leu/Kg la 2 lei/Kg. Legea face parte din categoria legilor ordinate. Vă mulțumesc, domnule președinte.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc, domnule senator. Vă consult dacă doriți să interveniți în dezbaterile generale. Nu sunt intervenții. Vă consult dacă doriți să susțineți amendamentele respinse. Nu sunt. În această situație vom da vot pe raportul cu amendamente și vot final. Mulțumesc.
|
|
|
La punctul 2 din ordinea de zi avem continuarea dezbaterii la Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Vă reamintesc că proiectul de lege a fost dezbătut. Există un raport suplimentar.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș (din sală): Pentru amendamentul 1 nu îmi dați cuvântul?
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da. Am spus: există un raport suplimentar. Vă rog, doamna senator Vedinaș.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Eu aș vrea să îmi permiteți ca pe amendamentul 1 de la raportul suplimentar, care a fost admis, să îmi exprim un punct de vedere pentru acuratețea și pentru demnitatea acurateței și profesionalismul prestației Senatului României. După cum puteți constata din conținutul acestui amendament, se definește strategia de dezvoltare a României într-o formă până la jumătatea textului, după care se adaugă, bazat pe un concept strategic, și direcțiile de implementare și reiese că amendamentul a rezultat din discuțiile cu reprezentanții. Eu v-aș propune să respingem acest amendament, pentru că el nu se susține. Niciodată nu se poate defini un concept prin el însuși. Nu poți spune că strategia este bazată pe un concept strategic. Nu sună bine, nu dă bine și nu ne face cinste. Deci rugămintea mea este să supuneți la vot acum sau data viitoare acest concept și să rețineți punctul meu de vedere că, așa cum este amendamentul formulat, nu este deloc riguros și nu corespunde unei logici a textelor și a semnificației conceptelor. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da. Și eu vă mulțumesc. Întâi ofer cuvântul domnului senator Mario Oprea, pentru a ne prezenta raportul suplimentar.
|
|
|
Domnul Mario Ovidiu Oprea: Domnule președinte, Stimați colegi, Plenul Senatului a hotărât retrimiterea proiectului la comisie, cu mandatul de a fi dezbătut amendamentul propus de domnul senator Ilie Stoica, amendament prezentat în anexa cu amendamente respinse. Comisia întocmise raport de admitere cu 5 amendamente admise, amendamentul propus de către domnul Stoica fiind prezentat în anexa cu amendamente respinse. Ca urmare a discuțiilor dintre inițiator și membrii Executivului privind oportunitatea amendamentului, discuții care au depășit mandatul comisiei, s-a hotărât de către membrii comisiei adoptarea amendamentului cu 6 voturi pentru și o abținere. Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, a întocmit un raport suplimentar de admitere, adoptat cu 6 voturi pentru și o abținere. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da. Vă mulțumesc, domnule senator. Însă am o întrebare: toate amendamentele din primul raport au fost reluate în raportul suplimentar? Ca să știm cum îl votăm la final, să nu ne încurcăm. Da. Vă rog să reflectați. Din partea Guvernului, vă rog, punctul de vedere în legătură cu acest raport suplimentar. Aveți cuvântul, doamna secretar de stat Cristina Pocora.
|
|
|
Doamna Cristina Ancuța Pocora - secretar de stat în Departamentul pentru Relația cu Parlamentul: Mulțumesc, domnule președinte. Într-adevăr, în urma discuțiilor din comisie, Guvernul este de acord cu amendamentul supus dezbaterii. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Dar sunt mai multe amendamente în raportul suplimentar. Sunteți de acord cu toate cele 6 amendamente? Mulțumesc.
|
|
|
Doamna Cristina Ancuța Pocora: Da.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Consult colegii senatori dacă doresc să intervină pe amendamente sau în dezbateri. Dacă nu, vom da vot pe raportul cu amendamente și pe lege, luând în discuție și acel amendament de eliminare din text a sintagmei "concept strategic", susținut în ședința de plen a Senatului de doamna senator Verginia Vedinaș.
|
|
|
La punctul 3 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2008 privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și darea acestuia în folosință gratuită Ambasadei Franței în România. Comisia raportoare este Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului. Din partea Executivului participă la dezbateri domnul secretar de stat Radu Liviu. Vă rog, aveți cuvântul pentru a prezenta expunerea de motive. Microfonul 9.
|
|
|
Domnul Liviu Radu - secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Este un proiect prin care se transferă din domeniul public al statului în domeniul privat un teren aflat în incinta Academiei de Poliție, pentru construcția unui sediu în care va funcționa Liceul "Anna de Noailles", organizat de Ambasada Franței. Acest transfer s-a făcut la solicitarea Ambasadei Franței.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Îl invit pe domnul senator Mario Oprea ca, în numele comisiei, să prezinte raportul.
|
|
|
Domnul Mario Ovidiu Oprea: Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a dezbătut și analizat proiectul de lege și a hotărât în unanimitate să adopte raport de admitere fără amendamente. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți. Domnule senator Gheorghe Funar, aveți cuvântul. Microfonul 2.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte interimar, și v-aș dori viitor președinte al Senatului României. Domnule președinte, Permiteți-mi să adresez distinșilor reprezentanți ai Guvernului doar 4 întrebări pe această temă. Prima: se asigură reciprocitate și, respectiv, în Paris se acordă gratuit aceeași suprafață de teren pentru a înființa un liceu românesc? A doua: de ce Guvernul României își permite să jignească Franța și să îi ofere gratuit acest teren? Au ajuns francezii într-o dificultate, jenă financiară, chiar așa de mare? A treia: liceul este de stat sau privat? A patra: ce avantaje au elevii români care învață la acest liceu, dacă ajunge să fie aplicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2008. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Mai sunt și alte intervenții? Doamna senator Verginia Vedinaș. Microfonul 2.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Înțeleg că obiectul de reglementare al acestui act normativ este trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, aceasta fiind prima etapă, după care urmează a doua etapă, darea în folosință gratuită. Eu mă întreb de ce a fost necesară prima etapă în contextul în care, știți foarte bine, domnule președinte și domnilor colegi, în Constituția României și în Legea nr. 213/1998, acolo unde se reglementează regimul proprietății publice, art. 136 alin. (4) din Constituție, se spune, pe de o parte, că proprietatea publică este declarată inalienabilă, după care se continuă, în condițiile legii, proprietatea publică poate fi dată în administrarea regiilor autonome sau instituțiilor publice, poate fi concesionată, închiriată sau dată în folosință gratuită unor instituții de utilitate publică. Această modalitate juridică a dării în folosință gratuită, care era prevăzută în Legea nr. 213/1998, chiar înainte ca să fie prevăzută în Constituție, ceea ce m-a determinat ca în lucrările mele să o calific că este neconstituțională... Neconstituționalitatea a fost corectată în 2003 prin legea de revizuire, dar nu înțeleg care este rațiunea pentru care s-a trecut din domeniul public în domeniul privat. Putea oricum să se dea în folosință gratuită. Întrebarea mea are și o tentă retorică, în sensul că anticipez că s-a avut în vedere că, fiind trecut în proprietatea privată a statului, poate fi înstrăinat ulterior, ceea ce evident că nici eu, nici dumneavoastră nu cred că ne dorim acest lucru. Una este să acceptăm, cu toate discuțiile care se fac, această procedură în virtutea bunelor relații care există între România și Franța - și nu știu ce alte rațiuni -, dar alta este să mai deschidem și o portiță ca acest teren, acest imobil să poată fi dobândit prin vânzare-cumpărare, prin înstrăinare de către un alt subiect de drept, ceea ce mi s-ar părea prea mult. Cred că ar trebui cu toții să fim interesați să ne menținem proprietatea statului atunci când nu este vorba de privatizare sau de altă formă, nu să o înstrăinăm. Pentru aceste considerente, eu apreciez că ordonanța este împotriva principiilor care guvernează regimul proprietății publice, în general, de aceea voi vota împotriva ei. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Vă consult dacă mai sunt alte intervenții. Dacă nu mai sunt alte intervenții ofer microfonul domnului secretar de stat pentru a da răspuns atât domnului senator Gheorghe Funar, cât și chestiunii de drept, ridicată cu oportunitate de doamna senator Verginia Vedinaș.
|
|
|
Domnul Liviu Radu: Domnule președinte, Deocamdată, în cadrul Guvernului, nu a apărut ideea construirii unui liceu la Paris. În cazul în care un astfel de proiect va fi gândit, cred că se poate obține reciprocitate. Putem presupune că există un mai mare interes pentru studii în limba franceză în România, decât pentru studii în limba română în Paris. În ceea ce privește transferul către Ambasada Franței, nu este un transfer, ci o dare în folosință. Noi nu jignim, nu le dăm ceva gratuit, le dăm în folosință un teren pe care îl folosesc numai pe perioada existenței acestui liceu. Studiile în acest liceu vor fi finanțate din surse oferite de statul francez. Liceul este greu de calificat ca fiind de stat, dar nu este nici privat. În ceea ce privește întrebarea doamnei senator Verginia Vedinaș, l-aș ruga pe domnul secretar general adjunct Mircea Alexandru să vă furnizeze dânsul argumentația care este de natură juridică. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Îi ofer cuvântul domnului secretar general Alexandru Mircea.
|
|
|
Domnul Alexandru Mircea - secretar general adjunct în Ministerul Internelor și Reformei Administrative: Vă mulțumesc, domnule președinte. Apreciem că, prin faptul că se dă în folosință gratuită și nu se transferă dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, nu se aduce niciun fel de atac asupra inalienabilității dreptului de proprietate al statului asupra imobilului respectiv. S-a făcut această primă etapă prin schimbarea, practic, a regimului terenului respectiv - că este vorba numai de un teren -, numai pentru a se putea face, în condițiile legii, darea lui în folosință. Repet, este vorba de o dare în folosință, dreptul de proprietate rămânând, ca atare, al statului. Ce se va întâmpla? Eu am înțeles suspiciunea, am înțeles foarte bine retorica din întrebarea doamnei senator, că este posibil - peste nu știu câți ani! - ca acest teren, fiind în domeniul privat al statului, să se înstrăineze. Asta este o chestiune care se va decide după nu știu câți ani. La momentul actual, cred că statul își ia toate măsurile ca terenul respectiv să-și păstreze destinația. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: După cum observ multă întristare pe chipul domnului senator Funar, bănuiesc că nu este în totalitate de acord. Îi ofer cuvântul întâi doamnei senator Verginia Vedinaș.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnul secretar general știe câtă prețuire am pentru Domnia Sa, inclusiv pentru modul diplomat în care reușește, uneori, să se strecoare printre argumente. Nu mi-ați răspuns la întrebare, cu tot respectul, domnule secretar general. Eu am întrebat foarte ferm: de ce era necesar să se treacă din domeniul public în domeniul privat când, atât Constituția, cât și Legea nr. 213/1998 permit ca și proprietatea publică să fie dată în folosință gratuită? C'est tout! La această întrebare rog să mi se răspundă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog să oferiți răspuns.
|
|
|
Domnul Alexandru Mircea: Dintr-un exces de rigoare, poate. Tocmai pentru că, desigur, Constituția poate. Dar există o practică până în acest moment: pentru a se face darea în folosință, de regulă, se face trecerea în domeniul privat. Fac precizarea și eu distinsei doamne senator că nici trecerea în domeniul privat nu creează o imposibilitate de a opera darea în folosință. Asta este indubitabil.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Nu știm unde să trecem oftatul dumneavoastră: la exces sau la rigoare. Domnul senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, sunt doar parțial mulțumit de răspunsurile primite la întrebări. Așa cum știți, francezii nu au reușit să ne bată nici la fotbal, a fost meci egal, dar, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2006, Guvernul vrea să piardă cu 1:0 disputa cu Franța.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vrea să dea autogol. (Discuții, râsete.)
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Și-au dat autogol. Dar, mai mult, doresc și vor crea, dacă majoritatea parlamentarilor sunt de acord, un precedent extrem de periculos. Mai sunt vreo 200 și ceva de state în lume. O bună parte dintre ele au ambasade la București. Este posibil, după acest exemplu, să vină toți să ceară. Acum, francezii, ceva mai iuți de picior, s-au gândit să obțină terenul acesta în sectorul 1 din București. Dacă vin vreo 150 și solicită suprafețe similare, ce face Guvernul României? Dă tot ordonanțe de urgență? Le dă gratis teren în Capitala României, că așa vor ei? Nu întâmplător am pus întrebarea dacă s-a mers pe bază de reciprocitate și Guvernul francez a acordat, în buricul târgului, la Paris, o suprafață similară de teren pentru un liceu românesc. Sunt zeci de mii de români care locuiesc în Paris și care nu au școală. Guvernul nu s-a gândit la copiii de români, ci se gândește să facă o afacere pentru niște franțuji. Grupul nostru parlamentar nu susține această a doua tentativă a Guvernului. Ați mai făcut una cu Ministerul Apărării. Am blocat-o. O vom bloca și pe aceasta. Până nu obțineți reciprocitate și meci egal cu Franța, nu vă putem susține. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Domnul Eckstein Kovács Péter, microfonul 1.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Vă mulțumesc, domnule președinte. Grupul parlamentar al UDMR va vota acest demers legislativ. E o măsură care ține de diplomație, în care reciprocitatea este un principiu de bază, totuși nu este singurul care acționează. Este un demers cu conotații în învățământ și în cultură care ne vor aduce, cred eu, nu prejudicii, ci numai avantaje. Ca atare, vom vota inițiativa.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc, domnule senator. Domnul academician Răzvan Theodorescu. Microfonul 4.
|
|
|
Domnul Emil Răzvan Theodorescu: Domnule președinte, Stimați colegi, Sunt silit pentru o clipă să-mi amintesc că sunt președintele Comisiei pentru francofonie din cele două Camere ale Parlamentului și, cu tot respectul pentru colegul meu, domnul senator Funar, trebuie să spun că situația Franței este cu totul specială. Nu întâmplător Parlamentul României are o asemenea comisie. Nu o are pentru alte limbi și alte spiritualități. În ceea ce privește reciprocitatea, eu înțeleg foarte bine mândria noastră de români, suntem toți mândri că avem o limbă admirabilă, dar limba noastră - îmi pare rău să o spun - interesează la Sorbona, interesează ca o secție pentru studenți, dar pentru un liceu în Paris, limba română nu va fi niciodată o limbă interesantă, după cum nu vor fi nici alte zeci de limbi de pe glob. Din acest punct de vedere, cred că inițiativa este bună și o susțin și în calitatea mea de președinte al Grupului pentru francofonie din cele două Camere.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumim, domnule academician. Declar închise dezbaterile generale. Vom da vot final pe raport și lege. Stimați colegi, Vă propun să trecem peste celelalte puncte înscrise în ordinea de zi, până la numărele 15 și 16 unde avem două propuneri legislative cu caracter ordinar.
|
|
|
La punctul 15 din ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2008 pentru modificarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD. Raportoare este Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală. Apoi revenim și luăm în ordine celelalte legi cu caracter organic. Din partea Executivului? Îl invit pe domnul senator Gheorghe David să prezinte raportul. Aveți cuvântul, domnule senator.
|
|
|
Domnul Gheorghe David: Vă mulțumesc, domnule președinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiecte de investiții din cadrul programului SAPARD, intervenția legislativă constând în prelungirea termenului de plată pentru contractele de finanțare încheiate în anul 2006 de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, până la 31 decembrie 2009. Membrii comisiei noastre au hotărât în unanimitate întocmirea raportului favorabil în forma prezentată de Guvern. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Din partea domnilor senatori sunt intervenții la dezbaterile generale? Nu sunt intervenții. Guvernul susține proiectul de lege. Vom da vot final pe raport și lege.
|
|
|
La punctul 16 din ordinea de zi avem înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 5 din Legea nr. 24/2000. Raport de respingere. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Din partea Executivului, domnul secretar de stat Gabriel Tănăsescu. Vă ofer cuvântul. Îi invit pe domnul senator Eckstein Kovács Péter sau pe doamna senator Verginia Vedinaș să ne prezinte raportul. Domnul Gheorghe Funar, în situația în care doriți, vă invit la microfonul Senatului pentru a susține propunerea legislativă, în calitate de inițiator. Am văzut că trageți spre Guvern. Sigur că este dreptul dumneavoastră să vă plasați unde credeți în această sală.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, aveți dreptate. Noi vrem să tragem în Guvern, nu către Guvern. (Discuții, râsete.)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, dar una spuneți, alta faceți. (Rumoare, discuții.)
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu. Dacă PSD-ul și PD-L-ul nu au curajul să inițieze o moțiune de cenzură, o vom iniția noi, probabil săptămâna viitoare. (Aplauze, rumoare, discuții, râsete.) Ne bucurăm și de susținerea UDMR-ului.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Este o glumă bună, deși astăzi nu este 1 aprilie ca să speriați Guvernul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Este o zi însemnată.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog totuși să susțineți inițiativa legislativă.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Nu-l speriem, vrem să-l trimitem în vacanță. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Inițiativa noastră legislativă pornește de la ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă pe scena politică românească, respectiv, așa cum știți, după ce au fost eliminați întâi conservatorii, apoi PD-L-iștii din Guvernul Tăriceanu 1, Guvernul Tăriceanu 2, cu o susținere subțire în Parlament, de circa 20%, își permite să dea ordonanțe de urgență. A ajuns la vreo 120 deja, fără să aibă reprezentare și susținere majoritară în Parlament. În această situație s-a ajuns, și probabil se va ajunge și astăzi, și săptămâna viitoare mai ales, la respingerea ordonanțelor de urgență de către majoritatea parlamentară. De aici, toate consecințele pe care le întrevedeți. Pentru a nu se mai continua o asemenea practică nefirească într-un stat de drept, inițiatorii, senatori și deputați ai Grupului parlamentar al PRM, propun ca art. 5 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă să fie modificat și completat, alin. (3) al art. 5, cu următorul cuprins: "Guvernul poate emite ordonanțe sau ordonanțe de urgență numai când are susținere majoritară în Parlament. În cazul în care nu are o asemenea susținere, Guvernul poate să adopte ordonanțe de urgență numai dacă a obținut acordul scris al tuturor liderilor grupurilor parlamentare." Permiteți-mi să închei, domnule președinte, stimate doamne și stimați domni colegi, cu o constatare făcută de ziariști săptămâna trecută, respectiv din 30 de legi cu care a fost sesizată Curtea Constituțională, 20 au fost declarate ca neconstituționale. O bună parte dintre ele au ajuns legi pornind de la ordonanțe de urgență ale Guvernului Tăriceanu. Nu am vrea să se mai ajungă în asemenea situații și de aceea sperăm, doamnelor și domnilor senatori, că veți susține propunerea noastă legislativă. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Și ne asigurați și de constituționalitatea ei. (Discuții, râsete.) Pentru că ați făcut referiri directe la Curtea Constituțională. O invit pe doamna senator Verginia Vedinaș, secretarul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări să prezinte raportul întocmit de comisie.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Comisia a luat în dezbatere această inițiativă legislativă și a propus, cu majoritate de voturi, un raport de respingere, pe considerentul că, în conformitate cu art. 115 din Constituție, competența de a emite ordonanțe simple sau de urgență este o dimensiune a instituției delegării legislative, care permite Guvernului ca, fie în baza unei legi speciale de abilitare, să emită ordonanțe simple, fie în situații extraordinare, să adopte ordonanțe de urgență, în contextul în care, după cum știm și am spus de atâtea ori, nu poate fi amânată legiferarea etc. Pentru aceste considerente de contradicție între propunerea legislativă și conținutul art. 115, raportul nostru este de respingere. Face parte din categoria legilor ordinare și urmează a fi adoptată cu majoritatea simplă. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc, doamna senator. Vă consult dacă doriți să interveniți. Nu sunt intervenții. Vom da vot pe raportul de respingere.
|
|
|
Vă rog să-mi permiteți să revenim la punctul 4 din ordinea de zi - Proiectul de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2008 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995. (Discuții.) Lege cu caracter organic. Toate celelalte sunt legi organice. (Rumoare, discuții.) Vă rog, aveți cuvântul. O chestiune de procedură, domnul senator Puiu Hașotti.
|
|
|
Domnul Puiu Hașotti: La punctul 4, domnule președinte, da?
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da.
|
|
|
Domnul Puiu Hașotti: Vă mulțumesc mult. Domnule președinte, Stimați colegi, Din păcate, în 19 ani, în România, au fost foarte multe exagerări și sistemul de învățământ, de 19 ani, este bulversat de tot felul de idei, un fel de concurență între învățământul privat și învățământul de stat. S-a ajuns ca, în România, un masterat să se facă într-o săptămână, poate dându-se un telefon, sau un doctorat să se ia accesându-se un computer. Problemele de fond sunt foarte importante. Eu cred că, dat fiind că noi, Senatul, suntem Cameră decizională, comisia ar trebui să reflecteze mai mult, să aibă o privire mai adâncă, mai amănunțită, asupra unor texte, a unor propuneri, motiv pentru care propun retrimiterea la comisie pentru a se face niște formulări și pentru a se discuta niște chestiuni de fond care țin de învățământul superior românesc, care țin de masterate, de doctorate. Nu vreau să intru acum într-o dezbatere a propunerii. Vă solicit doar să supuneți votului retrimiterea la comisie.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc, domnule lider de grup. Dați-mi voie, întâi, stimați colegi, să anunț că la punctul 4 din ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2008 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995. Câteva chestiuni procedurale vreau să le prezint înainte. Sigur că există din partea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport un raport de admitere, dar raportul de admitere nu este al ordonanței, ci este raport de admitere a Proiectului de lege de respingere a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2008, venită de la Camera Deputaților. Deci, în situația în care noi vom adopta raportul de admitere, vom respinge ordonanța, cu toate facilitățile sau scăpările ei. În situația în care vom retrimite la comisie sau nu vom accepta raportul întocmit de Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, în această situație, ordonanța rămâne în vigoare. (Intervenție neinteligibilă din sală.) Nu știu dacă va trece sau nu. Eu am spus aceste lucruri numai pentru că, vorbindu-se în raport despre admiterea proiectului, să nu se înțeleagă că este vorba de admiterea ordonanței. Este vorba, foarte clar, de respingerea ordonanței. Mulțumesc. Deci avem o primă intervenție, din partea domnului lider Puiu Hașotti. Dorește să intervină, în numele Grupului parlamentar al PD-L, domnul senator Gheorghe David. Domnule senator, aveți cuvântul. Microfonul 2.
|
|
|
Domnul Gheorghe David: Domnule președinte, Dorim și noi același lucru, pentru a revedea mai bine...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Deci susțineți cererea.
|
|
|
Domnul Gheorghe David: Susținem cererea de retrimitere la comisie.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: O.K.! Vă rog, poziția comisiei? Domnule senator Dan Sabău, vă rog.
|
|
|
Domnul Dan Sabău: Mulțumesc, domnule președinte. În lumina celor discutate și dată fiind necesitatea reglementării învățământului universitar, acceptăm această formulă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Punctul de vedere al Guvernului? Vă rog, microfonul 9.
|
|
|
Domnul Remus Pricopie - secretar de stat în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului: Suntem de acord, dacă se poate, cu retrimiterea la comisie.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: O să consultăm plenul. Stimați colegi, în această situație, vă propun... Suntem în cvorum pentru legi ordinare, iar o cerere de retrimitere este cu acest cvorum, deci putem să-i dăm... (Doamna senator Rodica Stănoiu solicită cuvântul.) Vă rog, aveți cuvântul, doamna senator Rodica Stănoiu. Microfonul 3. Invit colegii senatori în sală.
|
|
|
Domnul Rodica Mihaela Stănoiu: Sigur, domnule președinte, trebuie să supuneți la vot. Sigur că este o cerere întrucâtva firească, dar eu aș face precizarea că, dacă se retrimite la comisie, ar trebui discutată cu mare urgență, pentru că aici este vorba de o blocare a masteratelor. Suntem într-o situație extrem de dificilă și totuși, dacă se trimite la comisie, să nu fie...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Putem să propunem un termen comisiei, în mod cert.
|
|
|
Doamna Rodica Mihaela Stănoiu: Da.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Săptămâna viitoare, noi vom avea...
|
|
|
Doamna Rodica Mihaela Stănoiu: Deci rugămintea mea era să se facă acest lucru, dacă este absolut necesar să fie trimisă la comisie, dar, atunci, cu mare urgență să fie discutată, pentru că, vă spun, suntem în situația în care blocăm masteratele.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Atunci, la solicitările celor doi colegi, în numele a două grupuri parlamentare, putem să adăugăm ca, în termen de o săptămână, comisia să prezinte un raport suplimentar. Vă rog, domnule senator.
|
|
|
Domnul Dan Sabău: Cu permisiunea dumneavoastră, evaluând prezența, cred că e în interesul învățământului să retrimitem la comisie și să evităm, astăzi, un altfel de vot decât unul pe procedură. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Declar închise dezbaterile pe această problemă de procedură. V-aș ruga, în primul rând, stimați colegi, să ne pronunțăm asupra programului de lucru. Vom avea lucrări în plen până la epuizarea ordinii de zi sau până la ora 11.30. Vă rog să votați. Programul de lucru este aprobat în unanimitate de plenul Senatului, cu 41 de voturi. Vă reamintesc, stimați colegi, ceea ce spuneam la deschiderea ședinței, că săptămâna viitoare vom încerca să lucrăm în plenul Senatului doar în zilele de luni și marți, motiv pentru care putem să luăm în dezbatere inclusiv acest proiect de lege, în situația în care va fi retrimis la comisie. Supun votului dumneavoastră ordinea de zi, cea care v-a fost distribuită. Vă rog să votați. Invit colegii senatori în sală și, de asemenea, adresez rugămintea colegilor să nu plece din sală. Ordinea de zi este aprobată de plen cu 38 de voturi, în unanimitate.
|
|
|
La punctul 1 din ordinea de zi am discutat Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind fondul de mediu. Legea are caracter de lege ordinară. Senatul este primă Cameră sesizată. Raportul întocmit de Comisia pentru administrația publică, organizarea teritoriului și protecția mediului este favorabil. Raportul are trei amendamente admise. Supun votului dumneavoastră raportul cu amendamente. Vă rog să votați. Cu 36 de voturi pentru, un vot împotrivă și 7 abțineri, raportul cu amendamente este adoptat de plenul Senatului. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege cu amendamentele aprobate. Vă rog să votați.
|
|
|
Proiectul de lege este adoptat de plenul Senatului cu 37 de voturi pentru și 8 abțineri. La punctul 2 din ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Termen de adoptare tacită, 28 octombrie 2008. Comisia ne-a formulat un raport suplimentar, având în vedere dezbaterile din ședința precedentă din plenul Senatului. Legea are caracter de lege ordinară, iar Senatul este primă Cameră sesizată. Guvernul acceptă toate aceste amendamente. Supun votului dumneavoastră raportul favorabil, cu amendamente. Vă rog să votați. Raportul cu amendamente este adoptat de plen, în unanimitate, cu 45 de voturi. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu, cu amendamentele adoptate, care vor fi introduse în corpul legii. Vă rog să votați. Cu 42 de voturi pentru, în unanimitate, proiectul de lege este adoptat de plen.
|
|
|
La punctul 3 din ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2008 privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și darea acestuia în folosință gratuită Ambasadei Franței în România. Legea are caracter de lege ordinară. Senatul este primă Cameră sesizată. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra raportului. Raportul este favorabil. Vă rog să votați. (Pe tabela de vot este înscris: 31 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, 6 abțineri.) Rog colegii prezenți în sală să și voteze, să participe la vot. Resupun votului dumneavoastră raportul la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2008. Vă rog să votați. (Pe tabela de vot este înscris: 34 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă, 6 abțineri.) Mai sunt 6 colegi prezenți în sală, care nu au votat. Adresez rugămintea colegilor senatori să participe la vot. Resupun votului dumneavoastră raportul favorabil întocmit de Comisia pentru administrația publică, organizarea teritoriului și protecția mediului. Vă rog să votați. Raportul favorabil, fără amendamente, și Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2008 sunt adoptate de plenul Senatului cu 36 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă și 6 abțineri. Din sală: Listă, vă rugăm!
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Listă de vot pentru grupurile parlamentare.
|
|
|
La punctul 15 din ordinea de zi am discutat Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2008 pentru modificarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD. Legea are caracter ordinar. Este vorba de prelungirea unui termen, inițiată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Senatul este primă Cameră sesizată. Raportul comisiei este favorabil, fără amendamente. Vă rog să vă pronunțați prin vot atât asupra raportului, cât și a proiectului de lege în ansamblu. Vă rog să votați. Raportul Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală și proiectul de lege sunt adoptate de plenul Senatului, în unanimitate, cu 47 de voturi.
|
|
|
Punctul 16 din ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 5 din Legea nr. 24(r1)/2000. Raportul întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări este un raport de respingere. Guvernul nu este de acord cu proiectul de lege. Senatul este primă Cameră sesizată. Supun votului dumneavoastră raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, raport de respingere. Vă rog să votați. Raportul de respingere este adoptat de plenul Senatului cu 38 de voturi pentru, două abțineri și 4 voturi împotrivă. Pe cale de consecință, propunerea legislativă este respinsă. Listă pentru grupurile parlamentare, vă rog, și cu votul dat la această propunere legislativă.
|
|
|
Revenim la punctul 4 din ordinea de zi: Proiectul de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2008 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995. Ați ascultat cele două intervenții din partea Grupurilor parlamentare, PD-L și PNL, prin care se solicită retrimiterea la comisie, dar și precizarea doamnei senator Rodica Stănoiu, în sensul de a da un termen comisiei pentru a prezenta acest raport suplimentar, termen care vă propun să fie de numai o săptămână. Supun votului dumneavoastră cererea de retrimitere la comisie. Vă rog să votați. Solicitare aprobată de plenul Senatului cu 47 de voturi pentru, un vot împotrivă și două abțineri.
|
|
|
Punctul 5 din ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar. La această propunere legislativă aveam de dat votul pe raport și votul final pe lege. Eu rețin că acest raport a fost dezbătut de plen, pentru că este întocmit încă din 17 septembrie. A fost dezbătut de plen, dar întreb plenul dacă mai sunt intervenții. Nu sunt intervenții. Considerăm dezbaterile generale închise. Vom da vot final pe raport, amendamente și lege. Este vorba de o lege organică. Toate celelalte sunt legi organice. Punctul 6 din ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996. Raportul este de respingere. Inițiatori sunt colegi deputați. Este vreunul dintre colegi prezent? Nu. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări este raportoare. O invit pe doamna senator Verginia Vedinaș, așa cum ne-a obișnuit, să prezinte raportul. Am înțeles că după-amiază o să aveți o convocare la o altă instituție publică importantă.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Sunteți foarte informat, domnule președinte. E normal... Raportul comisiei este un raport de respingere, care este justificat, în principal, de faptul că, printr-o lege adoptată în 2003, s-a înlocuit ceea ce reprezintă obiectul de reglementare al acestei propuneri, în sensul că s-au înlocuit taxele notariale cu un anumit impozit care se plătește de către cei care înstrăinează un imobil. În aceste condiții, comisia a propus un raport de respingere. Legea face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Și eu vă mulțumesc. Din partea Executivului, domnule secretar de stat Pătuleanu, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Marin Pătuleanu - secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative: Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, Guvernul nu susține această inițiativă legislativă, cu mențiunea că, de fapt, o inițiativă legislativă similară a fost respinsă de Senat, pentru că inițiatorii nu au mai susținut-o. Motivele pe care le-a prezentat și doamna senator Verginia Vedinaș ne conduc la concluzia să nu susținem această inițiativă. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți la dezbaterile generale. Nu sunt intervenții. Stimați colegi, Vă propun ca legile care au rapoarte de respingere, în situația în care există accept din partea tuturor grupurilor parlamentare, să le supun votului dumneavoastră electronic și să mergem, în principal, pe rapoarte de respingere. Declar încheiate dezbaterile generale. Raportul întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări este negativ, deci de respingere a propunerii legislative, care are caracter organic și pentru care Senatul a fost sesizat în calitate de primă Cameră. Supun votului dumneavoastră raportul de respingere. Vă rog să votați. Invit colegii senatori în sală. În favoarea raportului s-au pronunțat 46 de senatori, număr insuficient însă. Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă în ansamblu. Vă rog să votați. Propunerea legislativă este respinsă, întrucât în favoarea sa au votat 6 senatori, doi colegi s-au abținut, iar 36 au fost împotrivă.
|
|
|
La punctul 8 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică. Avem cinci legi care au reglementat sau reglementează același domeniu. Vom face o dezbatere pe toate. În final, sigur, vom da vot pe cele care au raport de respingere și vom stabili împreună. Nu este nimeni din partea Guvernului? (Discuții în sală.) Nu le supun la vot, de-abia trecem la dezbateri. Eu am spus doar ca să nu parcurgem același drum de cinci ori. Stimați colegi, vă propun să luăm în dezbatere proiectul de lege înscris la punctul 8 din ordinea de zi. Rugămintea din partea mea este să observați că și celelalte puncte, punctele 9, 10, 11...
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Și punctul 7, domnule președinte...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Și punctul 7, sigur că da, reglementează același domeniu. Deci punctul 7 - Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității - Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, comisie raportoare. Din partea Guvernului cine participă? Știu că de dimineață erau prezenți și reprezentanții CNSAS. Sunt prezenți în sală, sunt alături de noi, pentru noi. Vă rog, aveți cuvântul, domnule ministru, pentru a prezenta expunerea de motive.
|
|
|
Domnul Gabriel Tănăsescu - secretar de stat în Ministerul Justiției: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da, să plecăm de la ea. Celelalte au rapoarte de respingere, dar trebuie să știm care sunt argumentele dumneavoastră pe ordonanță, ca să știm ce admitem, dacă vom admite.
|
|
|
Domnul Gabriel Tănăsescu: Vă mulțumesc. Prin publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008 se arată că Legea nr. 187/1999 ce reglementează accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, în ansamblul său, este neconstituțională. S-a impus, așadar, adoptarea de urgență a unei noi reglementări menite să asigure atât continuitatea exercitării dreptului de acces la propriul dosar, cât și a celui de deconspirare a Securității. Este necesară, prin urmare, o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărui acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității să fie supuse controlului instanțelor de judecată și o continuare într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Ofer cuvântul doamnei senator Verginia Vedinaș, pentru a prezenta raportul comisiei.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Vă mulțumesc. Domnule președinte, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a întocmit un raport de admitere, cu amendamentele care fac parte din raport. Contextul în care s-a adoptat această ordonanță de urgență este cunoscut de toată lumea. El a pornit de la declararea de către Curtea Constituțională, ca fiind neconstituțională, a Legii nr. 187/1999 și a ordonanțelor de urgență care au succedat-o. În aceste condiții, Guvernul a găsit de cuviință să pună în loc un act normativ care să înlocuiască și să permită în același timp continuarea activității CNSAS. Proiectul de lege s-a dezbătut, cum vă spuneam, în prezența unor reprezentanți de la Ministerul Justiției, de la Cancelaria Primului-Ministru, dar și în prezența altor autorități implicate din partea societății civile. Legea face parte din categoria legilor organice, astfel încât urmează să fie aprobată cu majoritatea absolută prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituție. Vă mulțumesc, domnule președinte. (Aplauze din partea celor prezenți în lojă.)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Stimați invitați, În conformitate cu Regulamentul Senatului, vă rog doar să asistați și să nu participați în niciun fel la dezbaterile din plenul Senatului. Stimați colegi, Vă adresez rugămintea să luăm proiectul de lege în dezbatere, pe grupuri parlamentare. Vă rog, doriți să interveniți? Domnule senator Eckstein Kovács Péter, Grupul parlamentar al UDMR, aveți cuvântul. Dacă aveți de pus întrebări, că sunt și reprezentanți ai CNSAS prezenți în sală.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Toate întrebările le-am pus înainte. Nu mai am de pus întrebări.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu, nu dumneavoastră. Mă refeream la alți colegi care...
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Da, și eu aș fi preferat ca grupurile parlamentare mai mari să se exprime cu privire la proiectul de adoptare a acestei ordonanțe, dar, în fine, dacă nu se dorește, Grupul parlamentar al UDMR, care...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Sunteți parte a puterii, de aceea sunteți foarte important.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Este absolut normal. Suntem partea mai mică, dar mai iute a puterii și, ca atare, declarăm, în mod oficial și oficios, că susținem această ordonanță în forma în care ea a fost redactată și publicată în Monitorul Oficial. A fost necesară adoptarea acestei ordonanțe, întrucât deciziile Curții Constituționale se discută și pot să fie discutabile, dar sunt de aplicabilitate imediată. Ca atare, a trebuit să punem de acord, în primul rând Guvernul, prin inițiativa lui, și noi acum, decizia Curții Constituționale cu materia care ne interesează în momentul de față, și ne interesează, pentru că este o materie, cred eu, importantă pentru societatea românească. Este vorba de o instituție care, desigur controversată, ca toate instituțiile statului, totuși își desfășoară activitatea din 1999, dacă nu mă-nșel. Este legea de bază, adoptată încă din 1999. Ordonanța pune de acord, nu aduce modificări importante. Modificări mai importante le-am adus noi în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și, aici, în afară de faptul că arăt că susținem forma prezentată de Guvern, nu agreăm amendamentele care au fost respinse de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Ca să nu iau din nou cuvântul, enumăr acele articole, și mă voi referi și la marginalul din materialul nostru, pe care îl au toți colegii, articole care au fost adoptate de comisie, dar cu care Grupul parlamentar al UDMR nu este de acord și solicită plenului să cenzureze decizia pe care noi o considerăm greșită, decizia Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări: este vorba de marginalul 16 art. 2 lit. c), marginalul 17 art. 3.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Numai puțin, domnule senator, să le notez...în situația în care...
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Vă rog, poate vă ajută cineva. Dumneavoastră trebuie să conduceți ședința, dar, poate, cineva din staff le notează.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă rog, le notez eu.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Din anexa 1 la raportul XIX 372 din 2008, deci din anexa nr. 1, marginalul 16, cu referire la art. 2 lit. c), marginalul 17 referitor la art. 3 lit. u), marginalul 19 referitor la art. 5, lit. h) și art. 24, care se referă la art. 10 din proiect și care țintește alin. (2). În esență, clerul trebuie să rămână supus acestui control, așa cum a fost și până acum. Considerăm că activiștii de partid, care au încălcat drepturile omului și care au fost un factor decizional în îndrumarea Securității, trebuie să fie asimilați colaboratorilor, respectiv membrilor de Securitate. Noi opinăm, dacă am decis, nu știu dacă am decis bine sau nu, ca aceste cauze să fie judecate în prima instanță de către Tribunalul București și în recurs la Curtea de Apel București. Ar fi greșit ca acum să modificăm procedurile, practic, și competențele tribunalelor, că iarăși încep dosarele să se învârtă. Cam acestea ar fi articolele pe care noi credem că trebuie să le revedem și solicităm votul plenului.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da. Vă mulțumesc, domnule senator. Îl invit la tribuna Senatului pe domnul senator Puiu Hașotti.
|
|
|
Domnul Puiu Hașotti: Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Grupul parlamentar al PNL susține forma inițială a acestei ordonanțe. Sunt o serie de amendamente făcute la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări cu care am putea fi de acord, dar problema de fond este că, fiind consecvenți cu atitudinea noastră de mulți ani de zile pentru o deconspirare adevărată, o deconspirare reală, rapidă, eficace, care este în interesul societății românești, nici noi nu suntem de acord cu acele amendamente admise de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și evocate aici de domnul senator domnul Eckstein Kovács Péter. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Alte intervenții? Domnul senator Gheorghe Funar, din partea Grupului parlamentar al PRM. Microfonul 2.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, Am câteva întrebări, așa cum ne-ați sugerat, domnule președinte, să formulăm, subiectul fiind atât de interesant. O primă întrebare: în acești câțiva ani de activitate a CNSAS, efectul muncii dânșilor a fost unitate sau dezbinare între români?
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Eu v-aș ruga să vă referiți exclusiv la textul legii.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mă refer, dar este în context, domnule președinte. Avem aici vreo cinci-șase proiecte de lege, ordonanțe, propuneri legislative. Contextul ne interesează. Ne-a ajutat la unitate sau la dezbinare? În urma activității de până acum și, respectiv, dacă Parlamentul mai dorește, noi, cei de la PRM, nu suntem de acord, dar dacă veți reuși să trudiți în continuare, până atunci pun însă o întrebare mai simplă: dintre cetățenii României care au colaborat cu serviciile secrete ale altor state, câți dintre ei au fost deconspirați până acum? Sau nu intră în obiectul de activitate al CNSAS decât românii care au colaborat cu Securitatea statului român pentru a ne menține țara întreagă și a nu permite jefuirea?
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Domnule senator, Vă adresez rugămintea respectuoasă să vă referiți la textul ordonanței, pentru că astfel de răspunsuri nu cred că poate să vă ofere nici reprezentantul ministrului și, cu atât mai mult, cei din partea CNSAS.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Cum să nu, domnule președinte! Lucrează acolo.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Lucrează, dar lucrează cu materialul clientului.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Da, dar noi nu dorim să fim clienții lor. (Rumoare în sală.) Am fost, dar degeaba! M-au căutat, domnule senator Hașotti! O întrebare de actualitate: care sunt câștigurile lunare ale celor care conduc CNSAS? Și ultima întrebare: câți dintre cei aflați în conducerea CNSAS au colaborat cu Securitatea și încalcă prevederile acestei legi? Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Mai sunt alte întrebări? Nu mai sunt. Doriți să interveniți, domnule senator Carol Dina, pe fond? Vă rog, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Carol Dina: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, Îmi vine în minte o înțelepciune populară: "Când țara arde, baba se piaptănă". Noi am luat în discuție această problemă care preocupă așa de intens unele minți înflăcărate, în mai multe rânduri, în Senat. Când s-a prezentat prima oară această lege, am citit cu foarte multă atenție punctul de vedere al Guvernului, exprimat de Ministerul Justiției, și am reținut că această înflăcărare există și în alte țări care s-au desprins din sistemul socialist în 1989. Este vorba despre Letonia și Lituania, în care unele persoane care fuseseră angajate, efectiv, în serviciile de informații au fost oprimate de autorități și cărora li s-au interzis unele drepturi prevăzute de Constituția țărilor respective și de Carta Fundamentală a Drepturilor Omului. Drept urmare, Curtea de la Haga s-a pronunțat și a spus că, în aceste vremuri, nu mai pot fi date sancțiuni sau emite judecăți colective la adresa unor categorii socioprofesionale politice și recomandă ca persoanele afectate să se adreseze justiției, iar autoritățile, justiția, să facă investigații, acolo unde constată că drepturile omului au fost încălcate, care să lămurească în ce măsură persoana care a deținut o anumită responsabilitate în perioada anterioară se face vinovată. Deci, astăzi, nu cred că, în Europa și în alte state, se mai pot angaja războaie politice cu persoane care au avut înainte de 1989 anumite activități. În concluzie, vreau să spun că persoanele care doresc să sesizeze aspecte care incriminează în mod clar încălcarea drepturilor omului și, de ce nu, chiar și interesele statului respectiv s-o facă și sunt convins că justiția va face dreptate. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc, domnule senator. Dacă nu mai sunt alte intervenții, în numele grupurilor parlamentare sau în nume propriu, declar încheiate dezbaterile generale. Ofer cuvântul domnului secretar de stat pentru a prezenta răspunsuri la întrebările pertinente formulate de domnul senator Gheorghe Funar. Mă refer la cele care se regăsesc în lege și la cele care au legătură directă cu dezbaterea de astăzi. Aveți cuvântul, domnule secretar de stat.
|
|
|
Domnul Gabriel Tănăsescu: În punctul de vedere al Ministerului Justiției, nu cred că a fost o chestiune de dezbinare a cetățenilor României prin intervenția acestei legi, dimpotrivă, eu cred că acesta a intervenit ca un element de clarificare. Nu putem să privim spre viitor fără a cunoaște ceea ce s-a întâmplat în trecut. Nu am cunoștință despre salariile percepute de membrii CNSAS, cred că domnul președinte ar putea, mai degrabă, să comunice acest lucru. În legătură cu jurisprudența CEDO, considerăm că Ordonanța nr. 24/2008 este conform dispozițiilor dreptului european și, implicit, ale Curții Europene a Drepturilor Omului. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Îi întreb pe colegii senatori dacă sunt de acord, deci îi consult dacă sunt de acord să ofer cuvântul și domnului președinte al CNSAS, prezent în sală. Vă propun să acceptați acest lucru, această consultare, prin ridicarea mâinii. Cine este de acord? Vă mulțumesc. Propunerea a fost acceptată. Aveți cuvântul, domnule președinte, vă rog să oferiți răspunsurile pe care le considerați necesare.
|
|
|
Domnul Ladislau Csendes - președintele Colegiului Național pentru Studierea Arhivelor Securității: Bună ziua! Doamnelor și domnilor senatori, Așa cum s-a spus, în acest cadru, într-adevăr legea care guvernează activitatea noastră a fost declarată neconstituțională, ceea ce știți foarte bine că a declanșat toate activitățile ulterioare de modificare a legii. În legătură cu întrebările pe care ni le-a adresat domnul senator Funar pot să spun și eu, cu mâna pe inimă, că CNSAS lucrează pentru unitatea românilor, ca ei să fie tratați în mod egal, să nu poată unii să dosească anumite informații, și înțeleg perfect îngrijorarea Domniei Sale pentru cei care au colaborat cu alte servicii însă, după cum bănuiesc că și domnul senator știe foarte bine, siguranța națională este gestionată de alte instituții: SRI, SIE și așa mai departe. În ceea ce privește salariile membrilor Colegiului, ele sunt în jur de 3.500 de lei, ceea ce bănuiesc că nu se compară cu salariile din agențiile guvernamentale. Tot în legătură cu salariile noastre, aș dori să precizez că funcționarii publici din CNSAS, în afară de toate sporurile pe care le iau conform legii, și știți foarte bine că există și acele prime de vacanță care se plătesc din anii anteriori, ni se pun pur și simplu în buzunar, cum se spune, așa, în popor, deci cred că nu suntem...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mai pe românește.
|
|
|
Domnul Ladislau Csendes: Mai pe românește, exact. Mulțumesc, domnule președinte. Eu vreau să-mi exprim speranța și - vă mulțumesc că mi-ați dat posibilitatea, domnule președinte - încrederea mea că Parlamentul României va gestiona cu răspundere problema CNSAS. Noi gestionăm, la rândul nostru, o avuție națională care este această arhivă. Vă mulțumesc. (Aplauze din partea invitaților de la balcon.)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Și eu vă mulțumesc. Stimați invitați, La ședința publică a Senatului, vă adresez pentru a treia oară rugămintea să nu interveniți, nici chiar prin aplauze, în timpul dezbaterilor. Domnule președinte, Pentru că ați fost atât de deschis și ne-ați vorbit despre salarii și despre diferența de salarii dintre CNSAS și celelalte agenții guvernamentale, din curiozitate, v-am întreba dacă aveți și sporuri la CNSAS?
|
|
|
Domnul Ladislau Csendes: Nu, nu avem, domnule președinte de ședință.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Atunci, este foarte clar, aceasta este leafa, și nu cea despre care, în general, se vorbește negativ.
|
|
|
Domnul Ladislau Csendes: Da, se numește indemnizație și știți statutul acestei modalități de retribuire.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Sigur. Mulțumim. Stimați colegi, Declar încheiate dezbaterile generale pe această lege. Vom da vot final, o dată, pe cele cinci proiecte și vom discuta și despre amendamente, atunci când le vom supune la vot, nu astăzi. Doriți să mai interveniți, domnule senator Peter Eckstein Kovacs?
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Da.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Aveți cuvântul. Microfonul 1, vă rog.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Vă mulțumesc, domnule președinte. Voi interveni când se vor discuta amendamentele, dar referitor la practica CEDO, legile care au fost discutate la Curtea Europeană de la Strasbourg, respectiv cele din Țările Baltice, în principal, au avut elemente prin care li s-a interzis unor cetățeni naționali dreptul de a candida la alegeri, de a ocupa funcții publice din cauza faptului că au fost colaboratori sau chiar membri activi ai serviciilor secrete din aceste țări. Noi am ales o cale mai deosebită. La noi, într-adevăr, este Legea lustrației, pe care noi am adoptat-o și care este în discuția Camerei Deputaților. Legea lustrației prevede astfel de îngrădiri, această lege a CNSAS-ului nu are astfel de elemente. Ca atare, practica nu ne este opozabilă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc.
|
|
|
Stimați colegi, Să trecem la punctul 8 din ordinea de zi, la dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică. Celelalte proiecte de lege au rapoarte de respingere. Ofer cuvântul domnului secretar de stat pentru a prezenta poziția Guvernului, rezultată însă și din ultima ordonanță. Aveți cuvântul, domnule secretar de stat.
|
|
|
Domnul Gabriel Tănăsescu: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Considerăm că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, practic, nu mai are obiect, în acest moment.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Poziția Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări va fi prezentată de doamna senator Vedinaș.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a întocmit un raport de respingere pentru niște argumente pe care le prezint acum și nu le mai reiau la următoarele propuneri legislative. În speță, este vorba despre aceeași succesiune, pe care am evocat-o anterior: decizia Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității, emiterea unor ordonanțe, printre care s-a regăsit și această Ordonanță a Guvernului nr. 16/2006. Mă rog, Guvernul, pentru a acoperi vidul legislativ creat, a adoptat Ordonanța nr. 24/2008 pe care am discutat-o anterior, ordonanță prin care abrogă mai multe ordonanțe care modificaseră Legea nr. 187/1999, printre care și Ordonanța nr. 16/2006. În aceste condiții, proiectul acesta de lege este fără obiect.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Vă mulțumesc și eu, domnule președinte de ședință.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Senatul este Cameră decizională. Legea este organică. Stimați colegi, Sunt obligat de Regulamentul Senatului să vă întreb, dar sper că nu doriți să interveniți la o lege care a rămas fără obiect. Mulțumesc. Vom da vot pe raport și vot final cred că în ședința de luni, 20 octombrie 2008.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Raportul este de respingere și...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu, nu putem să dăm votul, pentru că noi suntem Cameră decizională și, în condițiile în care nu vom adopta proiectul de lege de la punctul 7, avem o problemă, pentru că vom scoate din vigoare anumite texte și vom lăsa un vid legislativ, vom crea probleme.
|
|
|
La punctul 9 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică. Domnule secretar de stat, vă rog să prezentați punctul de vedere al Guvernului.
|
|
|
Domnul Gabriel Tănăsescu: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Pentru aceleași considerente, respectiv adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, acest proiect de lege rămâne fără obiect.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Doamna senator Vedinaș, vă rog să prezentați poziția Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a adoptat un raport de respingere, pe aceleași rațiuni evocate anterior: decizia Curții Constituționale și actele normative adoptate.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Consult colegii senatori dacă doresc să intervină. Nu sunt intervenții. Votul pe raport și votul final se vor da în ședința de luni, 20 octombrie 2008.
|
|
|
La punctul 10 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2008 pentru asigurarea continuității unor activități ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Domnule secretar de stat, vă rog să prezentați poziția Guvernului. Microfonul 10, vă rog.
|
|
|
Domnul Gabriel Tănăsescu: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2008 a fost elaborată pentru a acoperi o situație tranzitorie, cu atât mai mult cu cât, în momentul de față, ea a rămas fără obiect.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Doamna senator Vedinaș, vă rog să prezentați poziția Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a întocmit raport de respingere, pe aceleași considerente: ordonanța a rămas fără obiect. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc.
|
|
|
La punctul 11 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 187/1999, modificată și consolidată, din 27.02.2006. Propunerea legislativă a fost respinsă de Camera Deputaților. A fost inițiată de colegi parlamentari. Doriți să interveniți? Da, domnule senator Gheorghe Funar, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Acum chiar aveți o poziție interesantă, fiind aproape de CNSAS sau de președintele CNSAS.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mă provocați, domnule președinte, și încerc să mă abțin, să mă limitez doar la textul legii.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mai mulți senatori și deputați ai Partidului România Mare au propus ca din textul legii de bază să fie eliminată lit. ț) de la articolul 2 din Legea nr. 187/1999, modificată și completată prin Ordonanța de urgență nr. 16/2006. Această eliminare se referă la reducerea volumului uriaș de activitate pe care îl au cei de la CNSAS, respectiv, să nu mai caute și să cerceteze dosarele preoților. Așa cum am citit zilele trecute în presă, liderul PNG a declarat că strânge bani, circa 3 miliarde de euro, pentru că vrea să ajungă în Rai. Am aflat că cei de la CNSAS au leafă mică, vreo 3.500 de lei pe lună, deci nu strâng bani ca să ajungă în Rai. Sugestia noastră și propunerea legislativă vizează scutirea de păcate a dânșilor, și anume scutirea să se ocupe de dosarele preoților, în special a preoților ortodocși.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă rog să prezentați punctul de vedere al Guvernului. Microfonul 10.
|
|
|
Domnul Gabriel Tănăsescu: Mulțumesc, domnule președinte. În Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului au fost discutate aspectele pe care propunerea legislativă le-a învederat. Nu suntem de acord.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu sunteți de acord cu propunerea legislativă.
|
|
|
Domnul Gabriel Tănăsescu: Nu suntem de acord.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Credeam că nu sunteți de acord cu conținutul ei. Mulțumesc. Doamna senator Verginia Vedinaș, aveți cuvântul. Dacă eliminăm doar litera, nu am făcut nimic. Vă rog, doamna senator.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Domnule președinte, Noi am întocmit un raport de respingere pe considerentul pur tehnic, pentru faptul că propunerea legislativă vizează o lege care nu mai este în vigoare întrucât a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc și eu. Doriți să interveniți, stimați colegi? Domnule senator Eckstein Kovács Péter, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Într-adevăr, a fost o problemă discutată, și destul de serios discutată, în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Sunt argumente foarte puternice, pe care eu le susțin, ca legea, respectiv acea literă ț) din proiect, să rămână în vigoare. Argumentele sunt multiple. Unul este, dacă vreți, de ordin practic. Cam 80% din cei care cad sub incidența acestei legi, dintre clerici, au fost deja verificați. Ca atare, cei care nu au fost până acum verificați sunt într-o situație, dacă vreți, delicată. S-ar putea presupune că ei au evitat până acum acest lucru. Statutul lor rămâne incert: dacă au fost sau nu colaboratori ai Securității. Pe de altă parte, clericii reprezintă un element de bază al societății românești, indiferent de confesiune, și este bine ca asupra lor să nu planeze acest dubiu dacă au fost sau nu au fost colaboratori ai Securității. Referitor la acest aspect, Bisericile s-au exprimat puțin nuanțat, din câte am observat eu. Știu atitudinea foarte consecventă a episcopului - parlamentar european - László Tökés, care susține, la rândul lui, că este necesar ca trecutul preoților în relația cu Securitatea să fie clarificat. Noi, până la urmă, în raport, am adoptat o soluție de compromis, dacă vreți, propusă de doamna senator Norica Nicolai, respectiv ca reprezentanții clerului să fie verificați în cazul în care conducătorii clerului cer acest lucru. Repet, noi, Grupul parlamentar al UDMR, nu suntem de acord cu această soluție de compromis. Credem că textul ordonanței este bun, dar, în orice caz, ne delimităm hotărât de propunerea făcută de colegul senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Alte intervenții? Domnule senator Șerban Nicolae, aveți cuvântul. Urmează domnul senator Carol Dina.
|
|
|
Domnul Șerban Nicolae: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi, Nu am să mă refer strict la partea formală a amendamentului - e vorba de un text la o ordonanță care nu mai este în vigoare -, dar aș vrea să aduc câteva argumente pe principiul pe care îl conține și amendamentul formulat de domnul senator Gheorghe Funar și care se regăsește și în proiectul meu de lege, proiect de modificare a reglementării, să spunem, în general, a CNSAS. Aș vrea să încep cu o precizare. S-a constat - am suficiente argumente și nu aș vrea să intru acum într-o polemică cu vreunul dintre colegi - că aceste prevederi s-au focalizat pe Biserica Ortodoxă Română. A existat un anumit interes privind Biserica Ortodoxă Română, o mediatizare intensă a posibilelor colaborări sau a relațiilor de colaborare cu fosta Securitate, toate direcționate către Biserica Ortodoxă Română. Înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au fost târâți în diverse scandaluri mediatice. Nu a mai contat ulterior că, în anumite situații, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii deciziei CNSAS. De aceea, eu am considerat că este un lucru nefiresc să aducem în discuție Biserica, într-o discuție care este, dacă îmi dați voie să spun, laică și care ține mai degrabă de politică și de interese politice. Am argumentat și la comisie, și vă spun și dumneavoastră, că Biserica se organizează autonom, și așa ar și trebui să se organizeze, indiferent de cult, deci în toate cultele recunoscute de lege. Există în România o Biserică majoritară, așa cum există și în alte state. În România, Biserica majoritară este Biserica Ortodoxă Română și de aceea am spus că, atâta vreme cât o astfel de investigație, o astfel de constatare sau o astfel de decizie de la bun început subiectivă, de la bun început supusă opiniilor și dezbaterilor contradictorii nu poate interveni în ierarhia bisericească, indiferent de cult, ea nu-și găsește rostul decât pentru a genera conflicte, pentru a genera tensiuni și pentru a face, să spunem, viața Bisericilor ceva mai complicată. Altă justificare nu există. Am fost de acord ca, de principiu, verificările cu privire la preoți să fie făcute la cererea cultului. Juridic vă spun că este o formulă discutabilă, pentru că au fost discuțiile pe care le știm cu toții, dintr-o anumită zonă de dezbatere a societății civile, că ar trebui să începem cu patriarhul. Bineînțeles că patriarh, în România, nu are decât Biserica Ortodoxă Română, dar am trecut peste chestiunea aceasta ca și cum nu conta, ca și cum toate celelalte culte recunoscute de lege au patriarh. Discuția era direcționată către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înainte Patriarhul Teoctist - Dumnezeu să-l odihnească! - și acum Preafericitul Daniel. Dar, dacă avem o asemenea discuție în legătură cu colaborarea cu Securitatea și spunem că cel care trebuie să ceară verificarea preoților este cultul, ar însemna că patriarhul trebuie să ceară pentru sine însuși, ar însemna să începem cu discuțiile: "Cine reprezintă cultul?", "Pentru ce preoți?" Eu cred că argumentul domnului Gheorghe Funar și al meu subzistă și sub un anumit aspect. Dacă vă uitați la formulare, acolo este vorba de ierarhii și șefii cultelor religioase, până la rangul de preot. Păi, este ca în povestea cu bărbați, femei și oameni și, până la urmă, sunt toți, iar enumerarea este perfect inutilă pentru că, de fapt, se vizează întreaga structură bisericească cu funcții de conducere și funcții, să spunem, de execuție, deși formularea sau sintagma aceasta nu se potrivește în organizarea autonomă bisericească. Trec peste faptul că, și în cazul acesta, este vorba de o direcționare către Biserica Ortodoxă Română, pentru că denumirea de "preoți" nu o au chiar toate cultele. Au denumiri specifice și au altă formulare. De aceea, eu vă rog să fiți de acord că, de principiu, ar trebui să lăsăm Biserica - și acum mă refer la toate cultele religioase - în afara unei chestiuni care este excesiv politizată, în afara unei chestiuni care este mediatizată exclusiv prin prisma politicului, prin prisma candidaturilor, prin prisma alegerilor, prin prisma întregului exercițiu politicoelectoral din societatea românească. De aceea, vă rog să fiți de acord, de principiu, să lăsăm preoții deoparte. Câtă vreme nu putem interveni în organizarea autonomă ierarhică bisericească, nu este normal nici să ne jucăm cu verificatul, cu căutatul, și țineți cont de un lucru elementar, și anume că o pată, odată aruncată, nu mai poate fi ștearsă. În România, există o anumită mentalitate, sau la români există o anumită mentalitate, conform căreia o fi un sâmbure de adevăr pe undeva, iar un stigmat de acest gen, demontat ulterior de o sentință judecătorească, de o hotărâre a nu știu cărei instanțe, nu mai poate fi șters. În mintea unora va rămâne ideea că a fost ceva necurat, că a fost ceva care a născut o discuție, pentru că nu putea să iasă fum fără foc. Vă rog să fiți de acord ca mai bine să nu avem deloc foc, decât să ne gândim dacă a fost fum de la un foc sau nu. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Domnule senator Carol Dina, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Carol Dina: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Eu cred că trebuie să lăsăm Biserica să-și vadă de treburile sale, să se ocupe cu ceea ce a început de mai multă vreme, și anume să susțină autoritățile în îmbunătățirea vieții cetățenilor din această țară. Biserica este responsabilă în ceea ce privește credibilitatea slujbașilor săi și nu îmi închipui că poate să admită în rândurile sale oameni care au făcut rău în viața lor și care pot fi oricând stigmatizați atât de oameni, cât și de Diavol. De aceea, cred că trebuie să respectăm autonomia Bisericii, nu numai a Bisericii Ortodoxe, ci și a celorlalte, și să urmărim cum alte autorități bisericești își rezolvă, când și când, necazurile care apar în viața lor. Mă gândesc, în acest context, la modul în care Biserica Catolică a soluționat, nu demult, în Statele Unite ale Americii, acele acte imorale de perversiuni ale unor clerici care nu au fost judecați pe seama legilor laice civile, ci s-au făcut investigații de către autoritățile bisericești și, pentru că nu s-a ajuns la o soluție convenabilă pentru atmosfera creată, însuși Papa s-a deplasat în Statele Unite și a pus punct acestei chestiuni. Eu cred că Biserica trebuie și poate să-și rezolve propriile probleme, astfel încât să le dăm posibilitatea să reprezinte în conștiința cetățenilor acea parte sănătoasă care inspiră încredere și autoritate. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc, domnule senator. Domnul senator Puiu Hașotti a solicitat cuvântul, apoi domnul senator Eckstein Kovács Péter.
|
|
|
Domnul Puiu Hașotti: Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Nu este vorba de Biserică, de instituția Bisericii. Eventual, este vorba de anumiți preoți sau slujitori ai credinței, nu neapărat ortodoxe sau creștine, care au colaborat cu Securitatea. Preoții, de orice fel sunt ei, au fost, sunt și vor fi niște repere morale pentru cei care intră în lăcașele de cult. De ce să fie preoții eliminați din această discuție? În fond, noi facem legi pentru toți cetățenii României. Preoții, la rândul lor, sunt și ei cetățeni ai României. Eu cred că mai cu deosebire asupra celor care au fost, sunt și vor fi niște repere morale trebuie să ne aplecăm și să vedem dacă nu cumva au făcut acest păcat de a colabora cu Securitatea. Știm foarte bine că există cazuri de preoți care, din păcate, au făcut acest lucru. De ce să nu-i știm? Nu înseamnă că nu lăsăm Biserica în pace, nu înseamnă că instituția Bisericii, care este atât de respectată și în care românii au atâta încredere, nu va funcționa în continuare, dar, încă o dată vă întreb, de ce preoții să nu facă și ei obiectul acestei deconspirări, câtă vreme ei reprezintă, așa cum spuneam, poate, cele mai importante repere morale. Prin urmare, eu sunt de acord cu textul cuprins în ordonanță.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Domnule senator Eckstein Kovács Péter, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Eckstein Kovács Péter: Mulțumesc, domnule președinte. Argumentul constituțional este art. 16 alin. (2) din Constituție, care spune că "nimeni nu este mai presus de lege". În altă ordine de idei, presupun că toată lumea din această sală cunoaște martiriul Bisericii Greco-Catolice, care are enoriași, în majoritate, români. În ultima perioadă, au apărut publicații, cărți care evocă martiriul clerului ortodox din această perioadă comunistă. Este clar că este vorba de a-i afla pe acei slujitori ai Bisericii care au fost slabi și care au colaborat cu Securitatea. Nu este vorba de cei care au fost torturați în temnițe și, sub amenințare, cu frica de moarte, au făcut una sau alta. Ordonanța prevede un text pentru această categorie de cetățeni, fie că au fost preoți, fie că au fost laici. S-au evocat aici două exemple peste care nu pot să trec, deși am vorbit prea mult astăzi. Este exemplul poziției Bisericii Catolice în legătură cu unii preoți pedofili din Statele Unite ale Americii, lucru care a fost recunoscut de cele mai înalte fețe bisericești. S-a cerut iertare, dacă vreți, și s-au dat despăgubiri consistente. Nu înseamnă că cei care au săvârșit fapte de pedofilie sunt mai presus de lege, ci pur și simplu Biserica și-a asumat păcatul unor reprezentanți de-ai ei. În legătură, iarăși, cu evocarea Bisericii Romano-Catolice, este exemplul foarte elocvent din Polonia, unde episcopul sau cardinalul, sau primatul - nu mă exprim prea bine în termenii aceștia de ierarhie bisericească -, a fost numit, cred că a și preluat funcția, iar în momentul în care s-a deconspirat că a colaborat cu Securitatea, imediat Biserica a știut ce să facă și l-a revocat sau nu l-a mai numit. Ca atare, noi nu sancționăm prin această ordonanță. Biserica are căderea să hotărască dacă cel care a avut o pată în trecut poate să funcționeze, poate să promoveze, poate să ocupe o funcție, dar este în interesul Bisericii, cred eu, să știe ce are în spate un preot. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc, domnule senator. Stimați colegi, haideți să încheiem discuțiile, pentru că altfel... Dau cuvântul domnului senator Gheorghe Constantin - Grupul parlamentar al PD-L. Am spus că vorbește în numele grupului câte un coleg.
|
|
|
Domnul Constantin Gheorghe: Mulțumesc, domnule președinte. Voi fi cât se poate de scurt. Având în vedere că, în prevederile ordonanței, această verificare se extinde asupra unei largi plaje de categorii socioprofesionale, care n-au un statut de reper moral mai înalt decât clericii României, consider că ar trebui să reflectăm mai mult asupra acestei situații. Plecând de la principiul constituțional că toți cetățenii sunt egali în fața legii și având în vedere că CNSAS nu este o instanță judecătorească, nu dă sentințe, nu ia măsuri de niciun fel, rămâne tot în sarcina Bisericii să procedeze cum crede de cuviință în urma rezultatului acestor verificări. De aceea, mi se pare că a excepta această categorie pune a priori un semn de îndoială asupra clericilor români și creează impresia unei protecții pe care noi, Parlamentul, vrem s-o asigurăm prin lege. Nu cred că facem un bine exceptându-i pe clerici de la aceste verificări, pentru că, sigur, organizarea lor și legea după care își desfășoară activitatea Biserica Română le conferă instrumentele necesare să procedeze după cum cred de cuviință. Pentru acest motiv, consider că ordonanța trebuie să prevadă în textul ei și această literă pe care noi o discutăm acum. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Stimați colegi, La începutul dezbaterii noastre, doamna senator Verginia Vedinaș a făcut precizarea că această propunere legislativă a rămas fără obiect. Deci, dacă voiam să discutăm despre aceste modificări, ele erau la prima ordonanță. Discutăm de o oră despre o propunere legislativă pe care nu avem cum să nu o respingem decât dacă inițiatorul, potrivit Curții Constituționale, o modifică. Deocamdată, noi discutăm pe ceea ce avem. Vă rog, domnule senator Nicolae Șerban. Să știți că, dându-vă cuvântul dumneavoastră, dau cuvântul la toată lumea. Vă rog.
|
|
|
Domnul Șerban Nicolae: Vă mulțumesc, domnule președinte. N-aș lua-o ca pe o amenințare, dar sunt de acord cu ceea ce ați spus dumneavoastră și bineînțeles că nu vreau să abuzez. Aș vrea doar să fac câteva precizări legate de câteva intervenții și de argumente...
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: V-aș ruga să nu faceți referire la colegi, pentru că vor cere dreptul la replică.
|
|
|
Domnul Șerban Nicolae: Nu voi face referire la colegi, nu am să citez niciun fel de nume, dar aș vrea să readuc aminte că nu cunosc cazuri în care securistul care a recrutat să facă mențiunea: "X colaborează cu noi din oportunism sau pentru că este un nemernic, iar Y colaborează cu noi pentru că l-am torturat până a recunoscut sau până a acceptat." Vă mai dau exemplul unui fruntaș liberal, care a fost chiar președintele Senatului, căruia i s-a uitat faptul că a fost deținut politic și i s-a pus stigmatul de colaborator cu Securitatea. În ce context, nu se știe. Instanța a desființat decizia CNSAS. A rămas însă stigmatul pentru președintele Mircea Ionescu-Quintus că a colaborat cu Securitatea. Argumentul din Polonia mi se pare însă unul relevant. Da, Biserica poate să ia măsuri în interiorul ei, poate să-și facă propriile verificări, să-și ia propriile măsuri, are și alte criterii după care poate revoca un înalt ierarh și înlocui cu un altul. Intervenția laicului, intervenția unei legi și faptul că se face cu o încrâncenare, cel puțin din punctul meu de vedere, discutabilă arată că nu există un interes pentru a pune egalitate între cetățenii României, pentru că, atunci, ar însemna ca 22 de milioane de români să fie verificați, întrucât nimeni nu este mai presus de lege. Toți cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, cum spune textul Constituției, și în acest caz nu verificăm doar preoții, de ce nu și lăcătușii mecanici, de ce nu și coafezele, de ce nu orice cetățean al acestei țări, ca să ne spălăm odată de păcate, să ne punem toți cenușă în cap, să fim o nație de colaboratori și de securiști comuniști și așa mai departe. Stimați colegi, De principiu, sunt de acord cu argumentul domnului președinte Tărăcilă, și anume că propunerea legislativă a rămas fără obiect sub aspect strict formal, dar principiul - cu care vă rog să fiți de acord - să scoatem Biserica din această dezbatere, repet, eminamente politică rămâne valabil. De aceea, vă rog să fiți de acord cu acest principiu. Vă mulțumesc. (Intervenție neinteligibilă de la balcon. Discuții în sală.)
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Au fost contestate amendamentele la primul proiect de lege și le vom relua în momentul în care le vom supune votului, dar este vorba de prima ordonanță, aceea pe care va trebui să dăm vot. Domnul senator Mihail Popescu.
|
|
|
Domnul Mihail Popescu: Și eu vreau să mă refer, aici, la niște argumente. S-au adus în discuție inclusiv declarațiile pastorului Tökes la Bruxelles. Pastorul Tökes, la Bruxelles, spune foarte multe prostii, unele ținând chiar de domeniul penalului. Discutăm în Parlamentul României, în Senat, despre ce spune pastorul Tökes, despre faptul că vrea el să verifice pe toată lumea? Acesta este un aspect. Al doilea aspect: repere morale. Haideți să vedem! Pentru că totuși țara aceasta are și niște proverbe, nu? "Să faci ce zice popa, nu ce face popa", iată că reperul moral nu mai ține. Celelalte intervenții prin care s-a spus: "Domnule, să vedeți că alții au făcut..." Haideți să vedem! Statul a descoperit derapajele de la morală în sferele în care s-a făcut așa ceva sau clerul însuși și-a luat oamenii la verificat și a zis: "Domnule, asta e!" Astfel, dacă statul le-a dat o mână de ajutor în niște chestiuni care țin strict de domeniul cercetărilor penale, este cu totul altceva. De ce alții dau girul Bisericilor lor să-și facă curățenie în ograda lor, iar noi trebuie să le facem legi acestora? Nu văd niciun rost. De ce popa este mai vinovat decât învățătorul din sat, care și el a fost, până la urmă, colaborator al Securității? Lui nu-i impunem treaba aceasta, ci îl verificăm numai pe popa. Eu cred că ceea ce susține domnul senator Gheorghe Funar este bine, este logic și este corect. Nu știu de ce ne încrâncenăm în privința acestei categorii sociale, cum spunea domnul Șerban Nicolae. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Declar încheiate dezbaterile generale, nemaifiind nimeni înscris la cuvânt. Stimați colegi, Pentru că discutăm despre o altă chestiune decât cea care este prevăzută în lege, v-aș ruga ca luni, în momentul în care vom supune votului amendamentele existente în raportul la proiectul de lege de aprobare a ordonanței, să aveți în vedere toate aceste argumente pe care le-ați adus. Vot pe raport și vot final, luni.
|
|
|
Punctul 12 din ordinea de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2008 pentru modificarea și completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali. Din partea Guvernului, vă rog, punctul de vedere. Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 10. (Discuții în sală.) Vă rog să faceți liniște și să părăsiți în ordine sala Senatului.
|
|
|
Domnul Marian Muhuleț - vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente: Domnule președinte, dezbaterile au avut loc. Urmează votul final.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Poftiți?
|
|
|
Domnul Marian Muhuleț: Dezbaterile au avut loc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Da. Deci avem vot pe raport și vot final la punctul 12 din ordinea de zi. Nu aveți nimic suplimentar? Îl reprogramăm pentru ședința de luni. Este vot pe raport și vot final pe lege organică. Dezbaterile au avut loc. Punctul 13 din ordinea de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Din partea Guvernului, vă rog, microfonul 8.
|
|
|
Domnul Marian Muhuleț: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2008 urmărește punerea de acord a dispozițiilor legale privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale cu noul cadru legal privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului. Autoritatea Electorală Permanentă susține adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2008 în forma adoptată de Guvern. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului este raportoare. Îl invit pe domnul senator Carol Dina să prezinte raportul.
|
|
|
Domnul Carol Dina: Doamnelor și domnilor senatori, Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, luând în dezbatere Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2008, vă propune un raport de admitere, fără amendamente. Legea este organică. În comisie a existat și un vot împotrivă.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți la dezbateri generale. Domnul senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte. Am trei întrebări și apoi voi reveni și la dezbateri generale. Prima întrebare: care este situația extraordinară, în sensul prevăzut de Constituția României și de deciziile Curții Constituționale în această materie? Deci care este situația extraordinară care a impus adoptarea acestei ordonanțe? Cea de-a doua întrebare: de ce din 13 martie 2008, când a fost adoptată Legea nr. 35/2008, până în 27 august 2008 Guvernul nu a propus niciun proiect de lege și nicio ordonanță pentru a modifica această lege? Cea de-a treia întrebare: prin instituirea incompatibilității dintre calitatea de candidat și cea de mandatar financiar se încalcă sau nu Constituția României, respectiv dreptul de a fi ales, drept înscris la art. 37? Puteți să-l corelați și cu art. 36 din Constituție. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Intervenții la dezbaterile generale? Domnul senator Carol Dina.
|
|
|
Domnul Carol Dina: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, Cu ocazia dezbaterii acestei ordonanțe de urgență, mi-am exprimat dezacordul, cu argumente importante pe care vi le voi prezenta și dumneavoastră. Legea nr. 35/2008, care stă la baza alegerilor pentru Camera Deputaților și pentru Senat, a fost adoptată prin asumarea răspunderii, fără să dea posibilitatea Parlamentului, comisiilor de specialitate, să analizeze conținutul acestei legi, logica structurării tuturor segmentelor care compun procesul, în așa fel încât să nu se producă discrepanțe și să se respecte, în mod fidel, principiul vaselor comunicante, care au o relație fizică de necontestat. Constatăm că Legea nr. 35/2008 are vicii semnificative care pot conduce, în final, la înfrângerea voinței electoratului pentru unii dintre candidați. Imperfecțiunea acestei legi ne este redată și de alte acte normative care au fost elaborate ulterior, printre care și această ordonanță de urgență. Reamintim că, nu demult - este chiar pe ordinea de zi, la punctul 12 -, noi am luat în discuție modificări multiple și importante la Legea nr. 35/2008. Desigur că, pe fond, ordonanța pe care o discutăm vine să aducă modificări la întregul sistem legislativ. Faptul că această ordonanță a fost elaborată într-o sesiune extraordinară a Parlamentului denotă că această convocare a adunării a fost făcută premeditat, ca să dea posibilitatea Guvernului, potrivit Constituției, să elaboreze cele două ordonanțe. Grupul parlamentar al PRM nu aprobă această modalitate de a decide alterarea democrației în România prin asumarea răspunderii și prin tertipuri legislative care să conducă la acte vicioase, acte care vor crea și confuzie, și nedreptăți semnificative. Există, evident, pericolul ca un candidat într-un colegiu să fie agreat de alegători și să constate că, neîntrunind numărul de voturi corespunzător coeficientului județului respectiv, cu regret, va trebui să părăsească speranța că va ajunge în Parlament. De aceea, doamnelor și domnilor senatori, întrucât și această ordonanță de urgență face parte din această manieră de a construi democrația în România, vă rog, atunci când va trebui să votați, să votați împotriva ei.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Dacă nu mai sunt alte intervenții, vă ofer cuvântul pentru a prezenta răspunsul domnului senator Gheorghe Funar.
|
|
|
Domnul Marian Muhuleț: Răspuns la prima întrebare: caracterul de urgență al ordonanței rezultă din necesitatea eliminării tuturor disfuncționalităților care ar fi putut apărea la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat din această toamnă, din cauza modificării modului de scrutin. La a doua întrebare: vă reamintesc că, în perioada 13.04 - 27.09 anul curent, au fost alegerile locale și vacanță parlamentară. În toată această perioadă s-a lucrat atât la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2008, cât și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2008. În ceea ce privește calitatea de mandatar versus calitatea de candidat, este evident de ce nu pot fi în ambele ipostaze: nu se poate controla singur în momentul în care el este stăpân pe banii pe care îi primește sub formă de donații sau legat, în timpul campaniei electorale.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Stimați colegi, vom da vot final... Doriți să luați cuvântul? Nu pe fondul proiectului de lege, ci în legătură cu răspunsurile. Vă rog.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, Nu voi interveni pe lege, ci vizavi de răspunsuri. Mi se pare neconvingător răspunsul la întrebarea a doua: Guvernul a fost atât de ocupat și nu a putut să emită o ordonanță de urgență din 13 martie până în 27 august 2008?! În legătură cu a treia întrebare nu am primit niciun răspuns. Ce scrie Guvernul, scrie bine - și ne dă un atu nemaipomenit pentru a câștiga, dacă nu în Parlament, la Curtea Constituțională - în expunerea de motive, sub semnătura premierului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu: "Prezentul proiect de ordonanță de urgență instituie incompatibilitatea dintre calitatea de candidat și aceea de mandatar financiar". Deci "instituie" o incompatibilitate, ceea ce înseamnă că se adaugă, se modifică Constituția României. Guvernul ne spune că această ordonanță este neconstituțională și premierul Tăriceanu semnează. De aceea, noi facem apel la colegi să cugete asupra acestei ordonanțe și, luni, când se va da votul final, să o respingem, pentru că este neconstituțională, scrie și semnează primul-ministru și îi mulțumim pentru cinste și corectitudine. Nu îi putem mulțumi pentru banii cheltuiți astăzi, zburând spre Bruxelles cu un avion separat, și îl vom pune la plată.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vot final în ședința de luni.
|
|
|
La punctul 14 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcționarului public denumit manager public. Aveți cuvântul, din partea Guvernului, pentru a vă exprima punctul de vedere. Microfonul 9.
|
|
|
Domnul Liviu Radu - secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, Este vorba de un proiect inițiat în anul 2003, cu finanțare europeană, prin care se urmărea introducerea în cadrul sistemului administrativ a unor tineri care să beneficieze de o pregătire specializată în țări membre ale Uniunii Europene, instituții de învățământ și instituții publice, și de un stagiu în România, urmând ca, după aceea, să ocupe funcții în administrația publică. În timpul implementării acestui proiect au apărut anumite disfuncționalități pe care această ordonanță încearcă se le elimine.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Domnule senator Carol Dina, vă invit să prezentați raportul Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului.
|
|
|
Domnul Carol Dina: Mulțumesc, domnule președinte. Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului vă propune un raport de admitere cu 5 amendamente. Menționez că am primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital. Legea are caracter organic. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: În situația în care nu doriți să interveniți la dezbaterile generale, votul pe raport și votul final le vom da în ședința de luni.
|
|
|
La punctul 17 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Comisia raportoare este Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Dacă inițiatorii sunt prezenți, îi invit la tribună. În situația în care inițiatorii nu doresc să susțină propunerea legislativă, îl invit pe domnul secretar de stat să prezinte punctul de vedere al Guvernului. Microfonul 8.
|
|
|
Domnul Marian Muhuleț: Poziția Guvernului și a Autorității Electorale Permanente este că, odată adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului 98/2008, despre care am vorbit mai devreme, prezenta propunere legislativă nu se susține.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, doamna senator Verginia Vedinaș. Vă rog să prezentați raportul comisiei. Raportul este de respingere. Aveți cuvântul.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Comisia noastră a întocmit un raport de respingere, cu majoritate de voturi. Propunerea legislativă, după cum puteți constata, are ca obiect de reglementare finanțarea partidelor politice, propunându-se să se instituie un plafon minim de susținere financiară și majorarea limitelor maxime ale cheltuielilor. Comisia a considerat că această propunere legislativă a rămas fără obiect în condițiile în care, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2008, au fost reglementate, printre altele, și limitele maxime admise pentru fiecare candidat. Legea are caracter de lege organică, astfel încât urmează să fie adoptată cu majoritate absolută. Vă mulțumesc, domnule președinte.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: În situația în care nu sunt intervenții... Sunt intervenții? Am fi stabilit pentru final. Domnule senator Gheorghe Funar, vă rog, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Am trei întrebări pentru reprezentanții Guvernului și inițiatori.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Nu vă supărați, este vorba de o propunere legislativă. Inițiatorii nu sunt prezenți.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Eu i-am văzut în sală.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Este o altă chestiune. Este dreptul fiecărui inițiator de a susține sau a nu susține în plen o propunere legislativă. Nu putem cenzura.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Bine, domnule președinte. În aceste condiții nu am cui să pun întrebări. Credeam că numai Omar Hayssam a devenit invizibil.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Exercitarea mandatului o face fiecare coleg parlamentar așa cum crede, fără cenzură. Vă mulțumesc pentru înțelegere.
|
|
|
Domnul Gheorghe Funar: Domnule președinte, Nu am întrebări, dar permiteți-mi să iau cuvântul pe fond. Grupul nostru parlamentar susține această propunere legislativă, este foarte bună. În contextul noii Legi nr. 35/2008, inițiatorii au venit cu o idee foarte bună, respectiv, pe lângă obligarea candidaților să depună o garanție egală cu cinci salarii minime brute pe economie, inițiatorii acestei propuneri legislative propun Guvernului, care și-a asumat răspunderea pe această lege, să finanțeze parțial campania candidaților, prin alocarea unei sume echivalente cu 50 de salarii minime brute pe economie. În condițiile în care se aplică această propunere legislativă, sunt toate șansele să fie o campanie electorală la nivel european și cu rezultatele pe care le va da calculatorul, și nu alegătorul. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Declar închise dezbaterile generale. Votul pe raport și votul final le vom da în ședința de luni, 20 octombrie 2008.
|
|
|
La punctul 18 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 112 din 25.11.1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului. Aveți cuvântul, doamna senator Verginia Vedinaș.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 112/1995, în sensul că ea vizează ca, odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra casei, să se dobândească dreptul de proprietate asupra terenului aferent acestei case de locuit, construcții și anexe gospodărești, astfel cum era el determinat în actele de publicitate imobiliară la data trecerii în proprietatea statului a imobilului respectiv. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Îl rog pe domnul secretar de stat Tănăsescu să prezinte punctul de vedere al Guvernului.
|
|
|
Domnul Gabriel Tănăsescu: Mulțumesc, domnule președinte. Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative întrucât, prin modalitatea în care reglementează dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, propunerea legislativă poate avea efect retroactiv, ceea ce contravine art. 15 din Constituția României.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. În situația în care nu doriți să interveniți vom da votul pe raport și votul final în ședința de luni, 20 octombrie 2008.
|
|
|
La punctul 19 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Inițiatori sunt mai mulți colegi. Dacă doresc să susțină inițiativa legislativă, îi invit la tribună. Domnule senator Gheorghe David, aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Gheorghe David: Mulțumesc, domnule președinte. Aș vrea să fac precizarea din partea inițiatorilor. Întrucât proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2007 deja a fost aprobat de Camera Deputaților, iar acolo se regăsesc majoritatea propunerilor noastre, suntem de acord cu acest raport de respingere. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Totuși avem o problemă: inițiativa nu mai poate fi retrasă de pe ordinea de zi. Va trebui să dăm vot de respingere, în situația în care veți aprecia. Doamna senator Verginia Vedinaș, vă rog să prezentați raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Pentru rațiunile menționate de unul dintre inițiatori, în sensul că obiectul acestei propuneri legislative a fost încorporat într-un act normativ deja adoptat, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a hotărât un raport de respingere. Legea are caracter de lege organică, potrivit art. 76 alin. (1) din Constituția României.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Din partea Guvernului, vă rog, domnule secretar de stat. Microfonul 9.
|
|
|
Domnul Marin Pătuleanu: Mulțumesc, domnule președinte. Pentru aceleași considerente, solicităm aprobarea raportului de respingere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Stimați colegi, Vă propun să votăm deschis. Este adevărat, putem exprima în acest sens voința plenului Senatului, este o lege lipsită de obiect, să nu lăsăm în ordinea de zi această propunere legislativă și apoi să fie adoptată tacit. Supun votului dumneavoastră deschis. Cine este pentru raportul de respingere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări? (Se votează prin ridicarea mâinii.) Vă mulțumesc. În unanimitate, plenul Senatului aprobă raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și, pe cale de consecință, propunerea legislativă de la punctul 19 din ordinea de zi este respinsă.
|
|
|
La punctul 20 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 10 (r2) din 8.02.2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Dacă inițiatorii sunt prezenți, îi invit la pupitru. Dacă nu sunt prezenți, o invit pe doamna senator Verginia Vedinaș să prezinte raportul.
|
|
|
Doamna Verginia Vedinaș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Inițiativa legislativă are în vedere modificarea Legii nr. 10/2001, în sensul interzicerii în mod expres a retrocedării în natură a unor imobile care se află în administrarea autorităților locale, dar pe care se află administrate obiective precum parcuri, grădini zoologice, grădini botanice etc. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a adoptat un raport de respingere, având în vedere că art. 10 alin. (2) deja reglementează aspecte care țin de obiectul propunerii legislative. Pentru acest motiv, vă supunem spre adoptare un raport de respingere. Legea are caracter de lege organică. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc, doamna senator. Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Gabriel Tănăsescu. Microfonul 10.
|
|
|
Domnul Gabriel Tănăsescu: Mulțumesc, domnule președinte. Guvernul nu susține adoptarea acestei propuneri legislative. Legea nr. 10/2001 nu a prevăzut altă modalitate de restituire decât cea în echivalent.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți la dezbaterile generale. Nu sunt intervenții. În această situație, vom da votul pe raport și votul final pe lege în ședința de luni. Doriți să interveniți? Vă rog, domnule senator Marius Marinescu. Sunteți inițiatorul propunerii legislative pentru modificarea Legii 10/2001.
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Prin această inițiativă legislativă urmărim să nu se mai retrocedeze terenuri în parcuri, grădini zoologice, grădini botanice și baze sportive amenajate din bani publici. Este inadmisibil ce s-a întâmplat în acești 18 ani. S-au distrus parcuri, s-au distrus grădini zoologice, grădini botanice, baze sportive. Discutând despre parcuri, aproape 98% dintre parcuri au fost afectate de retrocedări. Nu mai vorbesc de grădinile zoologice: să vorbim despre Grădina Zoologică din București care este ciopârțită, peticită, să vorbim despre Grădina Botanică din Iași, colegii de la Iași cunosc această situație. Vrem să stopăm aceste abuzuri, pentru că numai mafiile imobiliare gen Constanda au distrus parcurile și, datorită dumneavoastră, parlamentarilor de bună-credință, am reușit să rupem din ghearele mafiei imobiliare, după 18 ani, Parcul Bordei și să îl redăm bucureștenilor. A fost prima expropriere a mafiei imobiliare din ultimii 18 ani de zile. Vă rog să punem capăt acestor dezastre naturale, fiindcă distrugerea spațiilor verzi înseamnă, până la urmă, distrugerea sănătății populației. Să nu se mai retrocedeze niciun metru pătrat din parcuri, din grădini zoologice, din grădini botanice. Nicăieri, în nicio țară din statele civilizate nu s-au distrus parcurile, nu s-au retrocedat, nu s-a pus în posesie niciun metru pătrat din spațiile verzi. Asta urmărim și noi prin această inițiativă legislativă și regret că nu am fost invitat la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări pentru a-mi susține punctul de vedere. Vă rog, stimați colegi, să o retrimitem la comisie pentru a o reanaliza cu discernământ. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc. Alte intervenții? Nu mai sunt. Doriți să interveniți? Domnul senator Constantin Gheorghe.
|
|
|
Domnul Constantin Gheorghe: Vă mulțumesc, domnule președinte. Îl asigur pe domnul senator Marinescu că întotdeauna i-am apreciat inițiativele legislative dominate de generozitate în raport cu problemele de mediu și ale cetățeanului din România și, de aceea, îl asigur că, la Botoșani, unde va candida, spațiile verzi sunt la nivelul pe care și-l dorește.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulțumesc pentru intervenție. Bănuiesc că domnul senator va avea posibilitatea să vă mulțumească și pentru votul pe care îl vom da în ședința de luni, sigur, discutând în plenul Senatului chestiunile de principiu care sunt. Vreți să dați drept la replică? Cum să nu? Deși era mai bine să i-l dați în circumscripții. Vă rog, domnule senator. Aveți cuvântul.
|
|
|
Domnul Marius Marinescu: Sigur, și asta o să o fac. O să candidez în București. Sper. Dar aș vrea să-i spun colegului meu că ar fi trebuit să fie grijuliu atunci când anumiți "șmecheri" din PD-L au distrus Parcul Bordei și să ia atitudine la timpul respectiv. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Cred că ar fi bine să faceți un aranjament să candideze în București domnul senator Marinescu, că, dacă va fi într-un colegiu de la Suceava sau Botoșani, chiar veți avea probleme. Stimați colegi, Dați-mi voie să închei ședința Senatului. Vă mulțumesc că ați acceptat să depășim programul de lucru, ordinea de zi a fost epuizată, finalizată. Invit membrii Biroului permanent, liderii de grup și președinții de comisii la ședința Biroului permanent care va începe acum, peste două-trei minute.
|
|
|
Ședința s-a încheiat la ora 11.50.
|
|
|
|
|
|
|