|
|
|
|
|
|
Ședința Camerei Deputaților din 23 martie 2009
|
|
|
Ședința a început la ora 16,30. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, iar în a doua parte, de doamna Daniela Popa, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistată de domnii Valeriu Ștefan Zgonea și Dumitru Pardău, secretari.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Doamnelor și domnilor deputați, Declar deschise lucrările ședinței de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că, din totalul celor 334 de deputați, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 268. Sunt absenți 66, din care 41 participă la alte acțiuni parlamentare. Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședința în plen din ziua de luni 23 și marți 24 martie, programul de lucru pentru perioada aceasta, lista rapoartelor depuse în perioada 16-23 martie de comisiile permanente sesizate în fond, informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente, lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale, sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial, Partea I.
|
|
|
|
|
Înainte de a intra în ordinea de zi, avem și câteva solicitări de intervenție pentru declarații cu caracter personal. Îl invit întâi pe domnul Bot.
|
|
|
|
|
Domnul Octavian Bot: Mulțumesc, domnișoară președintă. Stimați colegi, Gestul meu poate părea ceva neobișnuit pentru politica românească. În politica românească adeseori adversarul politic este confundat și tratat ca un dușman. Permiteți-mi ca, în nume personal, de la această tribună să-l felicit pe Crin Antonescu, noul președinte al Partidului Național Liberal. Prin politică m-am împrietenit cu Crin Antonescu împreună cu care, în perioada anilor '90, am realizat, cred eu, lucruri importante în complicatul și disputatul proces de unificare liberală, cât și în cel de construcție a dreptei românești. Politica ne-a adus și pe poziții adverse. Sper ca politica să nu destrame o prietenie. Cu Crin Antonescu și cu Ludovic Orban în frunte, Partidul Național Liberal ar putea avea șansa schimbării la față. Am putea vedea o altă față a liberalismului, îndreptată spre individ, spre apărarea drepturilor și libertăților individuale, și nu spre interese de grup. Cu cât mai repede se va produce acest lucru, cu atât mai bine pentru dreapta românească. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Gabor: Mulțumesc, doamnă președintă. Doamnă președintă, Stimați colegi, Eu am o problemă de ordin personal, dar care este și de ordin general, de ordin care interesează atât Camera Deputaților, cât și societatea civilă în general. Așa după cum bine știți, Comisia juridică a fost împărțită în două subcomisii, o subcomisie care se ocupă de Codul penal și de Codul de procedură penală, o altă subcomisie care se ocupă de Codul civil și de Codul de procedură civilă. Programul acestei comisii a fost stabilit de Biroul permanent, așa încât cele două comisii lucrează în paralel la cele două Coduri: Cod civil, Cod de procedură civilă; Cod penal, Cod de procedură penală. Am lucrat și săptămâna trecută, lucrăm și săptămâna aceasta. Problema este că s-a observat următorul lucru: în situația în care vom lucra în paralel la cele două Coduri, noi nu vom reuși să finalizăm niciunul dintre ele. Și atunci, desigur, Guvernul va trebui să-și asume răspunderea. Eu cred că nici societatea civilă, nici noi nu dorim să punem Guvernul în situația de a-și asuma răspunderea pentru Coduri. De aceea, propun ca Biroul permanent să ia hotărârea, cu acordul nostru general, ca în fiecare subcomisie să se dezbată doar un singur Cod până la finalizare, și sunt convins că vom reuși să finalizăm fiecare subcomisie câte un Cod, pe care să-l și dezbatem în plenul Camerelor. Dacă se va reuși acest lucru, sunt convins că toată lumea, inclusiv Comisia Europeană, va observa că există voința politică generală a tuturor partidelor politice din România de a adopta aceste Coduri și de a face reforma în justiție. Prin urmare, se va putea prelungi, în situația în care nu va fi posibil să se dezbată și Codul de procedură sau Codurile de procedură, să le dezbatem pe acestea în lunile mai și iunie și să le adoptăm în septembrie, dacă nu se poate altfel. Dar, în situația în care vom merge în paralel, vă atrag atenția că vom face lucrul pe jumătate, nu vom reuși să rezolvăm nimic și opinia publică va spune: "Parlamentul iarăși nu a fost în stare să rezolve o problemă". Noi vrem să o rezolvăm. Avem această dorință. Avem posibilitatea să trecem și să adoptăm cel puțin câte un cod - Codul civil și Codul penal - urmând ca, în ce privește codurile de procedură, ele să rămână în continuare în dezbatere. Vă rog respectuos, deci, ca în Biroul permanent sau în Birourile permanente ale celor două Camere, să examinați această cerere și să ne dați o soluție. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Mai există o intervenție din partea domnului deputat Cezar Preda.
|
|
|
|
|
Domnul Cezar-Florin Preda: Doamnă președinte, Stimați colegi, Nu credeam că un gest de demisie se poate să îl faci și bucuros. Anunț plenul Camerei Deputaților că demisionez din funcția de secretar al Biroului Camerei. Vă mulțumesc foarte mult pentru încrederea acordată.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc pentru acest anunț. Am luat act și vom face demersurile procedurale necesare în această situație.
|
|
|
|
|
Intrăm în ordinea de zi. Avem o zi lungă. Vă solicit sprijinul să o terminăm cu bine, înțelegând prin asta că între orele 18,00 și 19,30 va avea loc primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru și membrilor Guvernului, iar de la ora 20,00 va avea loc dezbaterea moțiunii simple inițiată de 63 de deputați și la finalul acesteia, cu speranța că vom avea cvorum, să efectuăm și votul pe această moțiune simplă. Intrăm în ordinea de zi. Punctul 4. Modificarea componenței nominale a Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați. Grupul parlamentar al PNL propune desemnarea doamnei deputat Grațiela Leocadia Gavrilescu în calitate de membru al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, în locul devenit vacant ca urmare a Hotărârii Camerei Deputaților nr.10 din 2009, prin care a fost aprobată încetarea calității de membru al acestei comisii a domnului deputat Gheorghe-Eugen Nicolăescu. Dacă există observații? Dacă nu există, o să vă rog să vă exprimați prin vot electronic. Vă rog să pregătiți cartelele de vot. Vă rog să votați acum. Votul este deschis. S-a încheiat votul. Cu 128 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere, propunerea a fost adoptată. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Punctul 5. Proiectul de Hotărâre privind încuviințarea efectuării de către Comisia pentru industrii și servicii a unei anchete privind Acordul petrolier al Companiei Sterling Resources Ltd. în contextul modificării Legii petrolului nr.238/2004 și a altor acte normative conexe. O să-l rog pe domnul Iulian Iancu sau pe doamna Aura Vasile să susțină.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Mulțumesc, doamnă președintă. În temeiul art.71 din Regulamentul Camerei Deputaților, cu toate modificările și republicările, Comisia pentru industrii și servicii, în ședința comisiei din data de 18 martie 2009, luând act de repetatele semnale și dezbateri publice privind posibila afectare a interesului statului prin modificarea Acordului petrolier încheiat de Compania Sterling și având în vedere unele din domeniile de activitate ale comisiei, și anume probleme din industrie și ramurile ei, asigurarea resurselor de materii prime și energie pentru economia națională, strategii de investiții, în baza votului majoritar exprimat, vă solicităm a supune votului plenului Camerei Deputaților începerea de către Comisia pentru industrii și servicii a unei anchete privind Acordul petrolier al Companiei Sterling, în contextul modificării Legii petrolului nr.238/2004 și a altor acte normative conexe. Obiectivele anchetei: verificarea oportunității modificărilor legislative cu privire la condițiile negocierii sau renegocierii unui acord petrolier în vigoare, precum și a părților semnatare ale acestuia, modul în care statul exercită activitate de control asupra bogățiilor solului și subsolului proprietate publică, în special resursele minerale utile și cele de petrol, verificarea impactului economic pe care îl are Acordul petrolier actual al Companiei Sterling și asupra mediului de afaceri, mediului înconjurător, bugetului general consolidat și asupra economiei naționale în general; verificarea motivației urgenței actului normativ adoptat de Guvern de a modifica în fond Legea minelor nr.85/2003 și Legea petrolului nr.238/2004, care au conținut organic; verificarea modului în care au fost încheiate și modificate Acordurile petroliere și licențele de concesiune-administrare în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.101/2007 și consecințele acestora. Scopul anchetei este analiza legalității Actului adițional al contractului de exploatare și împărțire a producției, încheiat de Compania Sterling; investigarea responsabilităților la nivel instituțional în relația contractuală cu Compania Sterling și a cauzelor care au condus la situația actuală din sectorul resurselor naturale și evaluarea cadrului legal existent și elaborarea unor propuneri de îmbunătățire a acestora. Termen pentru depunerea raportului: propunem 29 iunie 2009. Comisia de anchetă este formată din toți membrii Comisiei pentru industrii și servicii. S-a redactat deja propunerea de hotărâre, doamnă președintă. De asemenea, componența acestei comisii de anchetă. Vă rugăm să supuneți votului plenului.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. Dacă la dezbateri generale dorește să ia cineva cuvântul? Domnul Toader. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Grupul Partidului Democrat Liberal susține o asemenea inițiativă și o susținem nu pentru a ne suprapune cu comisia de anchetă stabilită de Guvern, ci pentru a stabili și erorile care s-au făcut din punct de vedere legislativ și, eventual, din dezbaterile care vor avea loc, și vor avea loc și public, putem să găsim o soluție pentru modificarea legislativă și a elimina astfel de acte date în ultimul timp de către guverne sau de cei care coordonează această activitate și, totodată, de a modifica, dacă este cazul - și este cazul -, chiar și alte legi privind modul în care s-au concesionat zăcămintele naționale.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Dacă mai sunt și alte intervenții la dezbateri generale? Dacă nu mai există solicitări pentru intervenții, trecem la dezbaterea proiectului de hotărâre. "Hotărâre privind încuviințarea efectuării de către Comisia pentru industrii și servicii a unei anchete privind acordul petrolier al Companiei Sterling Resources Ltd. în contextul modificării Legii petrolului nr.238/2004 și a altor acte normative conexe". Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat. La art.1, sunt observații? Nu sunt. Adoptat. Art.2. Observații? Nu sunt. Adoptat. Art.3. Nu sunt observații. Adoptat. Art.4. Nu sunt observații. Adoptat. Art.5.Nu sunt observații. Adoptat. Art.6. Nu sunt observații. Adoptat. Art.7. Nu sunt observații. Adoptat. Art.8. Nu sunt observații. Adoptat. Proiectul de Hotărâre rămâne la votul final.
|
|
|
|
|
Punctul 6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.116/2008 pentru modificarea alin.(2) și (4) ale art.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2005 privind unele măsuri pentru derularea și finalizarea privatizării societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova"-SA și "Electrica Oltenia"-SA. Proiectul urmează a fi dezbătut în procedură de urgență. Dau cuvântul inițiatorului.
|
|
|
|
|
Domnul Lucian Șova (secretar de stat, Ministerul Economiei): Mulțumesc, doamnă președintă. Din partea Ministerului Economiei, sunt secretarul de stat Lucian Șova. Proiectul supus dezbaterii are ca obiect de reglementare aprobarea unor măsuri privind vânzarea unor pachete de acțiuni deținute de SC "Electrica" SA în scopul creării unui cadru legal unitar pentru ca persoanele îndreptățite, respectiv salariații, membrii consiliului de administrație și pensionarii cu ultimul loc de muncă la una din societățile filiale ale SC "Electrica" SA să achiziționeze un pachet de acțiuni de până la 10% din capitalul social al fiecărei societăți, prin intermediul Asociației salariaților. Proiectul vizează totodată și clarificarea unor aspecte privind definirea societăților comerciale ce fac obiectul acestuia, momentul la care se calculează numărul de acțiuni ce reprezintă 10% din capitalul social al societăților în cauză, principiul de calcul al prețului pe acțiune, precum și elementele vânzării pachetului de acțiuni către aceste persoane. Față de cele de mai sus, propunem plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.116/2008 pentru modificarea alin.(2) și (4) ale art.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2005 privind unele măsuri pentru derularea și finalizarea privatizării societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova"-SA și "Electrica Oltenia"-SA. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Din partea comisiei, domnul Mihai Tudose.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Tudose: Mulțumesc, doamnă președintă. Vă prezint raportul asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.116/2008 pentru modificarea alin.(2) și (4) ale art.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2005 privind unele măsuri pentru derularea și finalizarea privatizării societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova"-SA și "Electrica Oltenia"-SA. Conform prevederilor art.75 din Constituția României, în acest proiect de lege Camera Deputaților este Cameră decizională. Am avut avize favorabile de la Consiliul Legislativ, Comisia juridică, Comisia pentru industrii și țin să precizez că Senatul a adoptat acest proiect de lege. Despre obiectul de reglementare nu mai insist, a fost prezentat. Proiectul a fost luat în discuție în ședința din 10 martie 2008. Au fost prezenți toți cei 25 de membri și au hotărât cu unanimitate să vă propună, cu amendamentele admise, prezentate în anexă, proiectul de lege, cu recomandarea de aprobare. În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. O să vă rog să propuneți și timpii alocați dezbaterii pe articole.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Tudose: Doamnă președintă, aș solicita să fim operativi. 5 minute, câte un minut maxim pe intervenție.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. Există intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Doamna Aura Vasile. Vă rog.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Grupul Partidului Social Democrat și al Partidului Conservator susține acest proiect de lege, proiect de lege care aprobă măsuri privind vânzarea către salariați și către pensionari, membri ai consiliului de administrație, a unui pachet de acțiuni de până la 10% din capitalul social al fiecărei societăți, prin intermediul Asociației salariaților, în condițiile în care acest proiect de lege derobă termenul de finalizare a acestei operațiuni. Considerăm că este un lucru drept, este un lucru corect. Singura problemă care ne nemulțumește este că acest lucru nu s-a realizat mai demult, în condițiile în care acești oameni aveau, prin lege, aceste lucruri deja aprobate.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. Alte solicitări? De la UDMR. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Antal István: Doamnă președinte, Doamnelor și domnilor colegi, La rândul nostru am susținut acest proiect de lege, dar am dori ca și de la plenul Camerei Deputaților să atragem atenția asupra faptului ca, în momentul când acest act va avea loc, într-adevăr salariații și pensionarii să fie cei care vor avea acces la cele stipulate în lege, pentru că există cât de cât un risc - și am spus aceste lucruri și în perioada când am dezbătut pentru aviz la comisia noastră acest proiect de lege - ca nu alte grupuri și grupulețe să vină cu niște liste cumva și, până la urmă, din acest 10%, hai să zicem un 5% să ajungă pe mâna unor grupuri care nu au avut de a face cu aceste instituții, pentru că e bine-venită posibilitatea pentru salariați să aibă acces și dânșii cât de cât la acest pachet din pachetul total care s-a dat pentru privatizare. Vă mulțumesc pentru atenție.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Vă rog. Domnul Uioreanu.
|
|
|
|
|
Domnul Horea-Dorin Uioreanu: Mulțumesc, doamnă președintă. Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal susține proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.116/2008 și, în speranța că salariații acestor întreprinderi, sigur, și pensionarii, pentru că aici intră și categoria de pensionari, să beneficieze de acest venit pe care îl dă de fapt munca lor în aceste întreprinderi. Țin să amintesc doamnei Aura Vasile că legea nu a apărut acum, și efectul acestei legi a început la momentul emiterii ordonanței. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Mulțumesc. Domnul Toader.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Doamnă președintă, Deoarece toate grupurile parlamentare și-au exprimat un punct de vedere, nu putem să rămânem separați, și noi susținem acest proiect de lege, tot în beneficiul celor care au lucrat în cadrul sistemului de furnizare și distribuție a energiei electrice, ca o modalitate de recompensă a activității lor în domeniu.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Mai sunt alte intervenții la dezbateri generale? Nu. Vă supun la vot propunerea făcută de comisie pentru timpii alocați dezbaterii pe articole. Votul este deschis. Propunerea comisiei a fost adoptată cu 119 voturi pentru, 2 împotrivă și o abținere.
|
|
|
|
|
"Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.116/2008 pentru modificarea alin.(2) și (4) ale art.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2005 privind unele măsuri pentru derularea și finalizarea privatizării societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova"-SA și "Electrica Oltenia"-SA." Sunt observații? Nu sunt. Adoptat. La pct.2, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat. La pct.3, observații? Nu sunt. Adoptat. Pct.4. Observații? Nu sunt. Adoptat. Pct.5. De asemenea, nu sunt observații. Adoptat. Proiectul rămâne la votul final.
|
|
|
|
|
Punctul 7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.119/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză. Vă rog, din partea inițiatorului.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Ghizdeanu (președintele Comisiei Naționale de Prognoză): Bună ziua! Stimată doamnă președintă, Stimate doamne, stimați domni deputați, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.119/2008 a avut ca scop conferirea de noi atribuții Comisiei Naționale de Prognoză în scopul implicării sporite a acestei instituții la fundamentarea politicii publice la nivel național și în profil teritorial. În concordanță cu necesitățile actualei etape, Comisiei Naționale de Prognoză i-au fost atribuite prin amintita ordonanță competențe în ceea ce privește valorile ex ante și ex post ale impactului politicilor publice, precum și în domeniul analizei și prognozei în profil regional și județean. În acest scop, având în vedere resursele insuficiente de personal ale Comisiei Naționale de Prognoză, dar și ale ordonatorului principal, în speță Ministerul Finanțelor Publice, s-a reglementat modalitatea prin care Comisia Națională de Prognoză, în beneficiul mai multor instituții guvernamentale, poate să acceseze finanțarea și să încheie contracte de cercetare-dezvoltare. De asemenea, s-a dezvoltat activitatea de previziune în profil regional, în sensul precizării de natură instituțională a posibilităților de finanțare a activităților de pregătire metodologică și profesională a specialiștilor din administrația locală. Proiectul de act normativ reglementează raporturile în acest sens cu autoritățile publice locale. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.119/2008 a fost aprobat de Senat și discutat în comisiile de specialitate. Nu susținem amendamentele efectuate în cadrul comisiei. Partea guvernamentală susține forma aprobată de Senat. Vă mulțumesc foarte, foarte mult pentru înțelegere.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Domnule Toader, vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Ca procedură și cu o rugăminte, doamnă președintă: dorința Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal e să se reîntoarcă la comisie. Sigur că sunt destul de clare atribuțiunile acesteia, dar e o prevedere pe care nu prea o înțelegem și nici nu se poate înțelege, stabilim care este modul în care este subordonată și cel mai important, cine este ordonatorul de credite din punct de vedere financiar, deoarece nu Guvernul, în totalitatea lui, poate să fie ordonator de credite. Am rugămintea să fie retrimisă la comisie să se stabilească și această condiție foarte clar.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. Domnul Mihai Tudose, din partea comisiei.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Tudose: De acord cu propunerea Grupului PD-L în ceea ce privește stabilirea clară a subordonării și mai ales a bugetării. Propun două săptămâni, doamnă președintă.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. Vă rog. Domnul Vainer.
|
|
|
|
|
Domnul Aurel Vainer: Stimată doamnă președinte, Stimați colegi, Stimate colege, Am venit la tribună pentru a expune un punct de vedere al Grupului parlamentar al minorităților naționale. În primul rând, susținem întru totul nevoia, utilitatea și caracterul benefic al unei astfel de legi care îmbunătățește situația actuală privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză. Este clar că, în zilele de azi și de mâine, activitatea de prognoză prezintă o utilitate cu totul specială. Trebuie perfecționată, trebuie adusă și spere organele teritoriale, spre locurile unde au loc fenomenele economice cel mai direct. Avem însă o problemă. Prin această lege care aduce un lucru foarte bun, relațiile de contractare pentru a putea realiza nenumăratele prognoze bune, posibilitatea de a contracta cu alte instituții, organizații, unități. E foarte bine. Sigur că, sub oblăduirea Comisiei Naționale de Prognoză. Dar, problema subordonării a stârnit la noi în grup următoarea chestiune. Eu v-o spun și nu avem decât să decidem. În primul rând, a fost un amendamente al meu care a fost admis de comisie pentru ca subordonarea să nu fie la Ministerul Finanțelor Publice, ci la Guvern. Nevoia de prognoză nu este numai a Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Economiei, toate ministerele au nevoie de activitate de prognoză. Numai că, în cadrul grupului, s-a ajuns la o altă idee, și pentru acest lucru aș dori să susținem retrimiterea la comisie. și care este ideea noastră? Subordonarea să fie la Parlament, așa cum este cu Banca Națională, cu Comisia de Valori Mobiliare, cu atâtea instituții importante în organizarea și funcționarea statului. Iată deci, propunerea noastră, a grupului, este de retrimitere la comisie, cu alte cuvinte ne asociem propunerii făcute de domnul Toader, liderul Grupului PD-L. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc, domnule deputat. Domnule Uioreanu, vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Horea-Dorin Uioreanu: Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Poate că aș fi mers pe o propunere mai scurtă, de întoarcere la comisie, deci Grupul parlamentar al PNL susține întoarcerea la comisie și discutarea, încă o dată, în plenul comisiei, a acestei ordonanțe de urgență, dar poate că termenul ar trebui să fie pe undeva de o săptămână, având în vedere importanța acestei comisii de prognoză. Ea, conform ordonanței, ar fi funcționat ca organ de specialitate și al administrației publice centrale ca personalitate juridică în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor. Sigur, există propunerile comisiei de a funcționa în subordinea Guvernului, și iată, acum, prin domnul Vainer, auzim o altă propunere, în care Parlamentul, în subordinea căruia să se subordoneze această Comisie Națională de Prognoză. În orice caz, importanța acestei comisii, având în vedere studiile și prognozele pe termen scurt, mediu și lung pe care le realizează asupra economiei, privind evoluția economiei românești, ei zic că e foarte importantă, pentru că principalele măsuri pe care ar trebui să le ia Guvernul sunt și în urma activității acestei comisii. Mai ales că Guvernul, fiind în derivă, cred că are nevoie de această comisie și de niște măsuri pe care să i le propună. De aceea, spun că e bine să avem o săptămână și nu două, pentru ca deriva acestui guvern să nu se accelereze. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Dacă nu mai sunt alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale, vă rog să votați în legătură cu propunerea făcută de comisie și de majoritatea liderilor grupurilor parlamentare, de retrimitere la comisie. termenul pe care îl solicită comisia este de două săptămâni și vă supun votului dumneavoastră această propunere. Vă rog să votați, votul este deschis. S-a încheiat votul: 121 de voturi pentru, un vot împotrivă și două abțineri.
|
|
|
|
|
Următorul punct de pe ordinea de zi se referă la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 206/2008 privind măsurile de sprijin financiar acordat de AVAS. Reprezentanții autorității nu se află momentan în sală, sunt la Senat și ne roagă să amânăm câteva minute până dânșii vin în plen.
|
|
|
|
|
Punctul 9. Prin urmare, vă propunem să trecem la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.69/2008 privind actualizarea participației la capitalul social deținute de Societatea Comercială "Fondul Proprietatea" SA la Societatea Națională "Nuclear-Electrica" SA. Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Lucian Șova: Mulțumesc, doamna președinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare actualizarea participației la capitalul social deținute de SC Fondul Proprietatea SA la societatea Națională Nucleară-Electrica SA, luând în considerare majorările și diminuările succesive de capital social, înregistrate de SN Nuclear Electrica SA la Oficiul Registrului Comerțului, începând cu data de 1 februarie 2006 și până la data de 13 noiembrie 2007, cu excepția majorării de capital efectuat în baza Legii nr.297 din 2006 pentru aprobarea preluării de către Societatea Națională Nuclear-Electrica SA de la rezerva de stat a cantității de 315 tone de apă grea, necesară punerii în funcțiune a Unității 2 de la Compania Națională Electrica Cernavodă. Prin H.G.nr.1481/1005 privind înființarea SC Fondul Proprietatea SA se prevede la art.2 alin.(3), Capitalul social inițial, astfel în condițiile în care transferul de acțiuni a operat de drept în temeiul Legii nr.247/2005 o dată cu înregistrarea fondului Proprietății la Registrul Comerțului, în data de 28 decembrie 2005, procentul de 20% din capitalul social al Societății Naționale Nuclear-Electrica S.A. nu putea fi aplicat decât la capitalul social existent la acel moment nemajorat. Nu susținem aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2008, întrucât actualizarea perpetuă a procentului de 20% din majorările succesive de capital la Societatea Națională Nuclear-Electrica SA nu este favorabilă acestei societăți. Față de cele de mai sus, propunem plenului Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2008 privind actualizarea participației la capitalul social deținut de S.C. Fondul Proprietatea SA în Societatea Națională Nuclear-Electrica SA. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Din partea Comisiei pentru politică economică, domnul președinte Mihai Tudose.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Tudose: Mulțumesc, doamna președinte. Raport asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.69/2008 privind actualizarea participației la capitalul social deținut de S.C. Fondul Proprietatea SA la SC Nuclear-Electrica SA. Conform prevederilor art.75 din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul a discutat acest proiect de lege pe 29 sept.2008. Comisia pentru industrie și servicii a avizat negativ acest proiect de lege. Despre obiectul de reglementare nu mai insist, a fost prezentat. Am examinat această ședință în 10 martie 2009. Au fost prezenți toți cei 25 de deputați ai comisiei și, cu majoritate de voturi, numai cu 4 împotrivă, propunem Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege. În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Dacă la dezbateri generale sunt intervenții? Dacă nu sunt, vă reamintesc că raportul comisiei propune respingerea acestei inițiative și, prin urmare, rămâne pentru votul final.
|
|
|
|
|
Punctul 10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.118 din 2008 privind modificarea și completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul unor drepturi de asistență socială și nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Procedură de urgență. Îi dau cuvântul reprezentantului inițiatorului.
|
|
|
|
|
Domnul Marius Lazăr (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale): Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative din domeniul social, în scopul stabilirii unui alt mod de calcul al unor drepturi de asistență socială care în prezent se acordă în funcție de nivelul salariului de bază minim brut pe economie. Ordonanța are în vedere eliminarea legăturii din nivelul unor drepturi de asistență socială și nivelul salariului de bază minim brut pe țară, păstrând totodată un nivel rezonabil și decent al acestor drepturi. Față de aceste argumente, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale susține aprobarea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Din partea Comisiei pentru muncă? Domnule Dobre, vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Mulțumesc, doamna președinte. În conformitate cu prevederile art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisiei pentru muncă și protecție socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgență, a proiectului de lege. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Comisiei juridice, de disciplină și imunități, Comisiei pentru sănătate și Comisiei pentru egalitate de șanse, precum și punctul de vedere al Guvernului. Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative din domeniul social, în scopul stabilirii unui alt mod de calcul al unor drepturi de asistență socială care se acordau în funcție de nivelul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată. Actele normative sunt Ordonanța de urgență nr.148/2005, Legea nr.448/2006, Legea nr.112/2006 și Legea nr.17/2000. Comisia propune plenului aprobarea proiectului de lege cu amendamente, întrucât este necesară eliminarea legăturilor dintre nivelul unor drepturi de asistență socială și nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în scopul evitării unor influențe majore, nedorite, asupra bugetului de stat consolidat, în urma creșterii cuantumului prestațiilor sociale acordate prin raportare la salariul minim brut pe țară, garantat în plată. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. La lucrările comisiei au fost prezenți 18 deputați din cei 19. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 29 octombrie 2008. Camera Deputaților este Cameră decizională. În urma dezbaterii, comisia propune admiterea cu modificări a proiectului de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc, domnule președinte. O să vă rog să propuneți și timpul alocat dezbaterii pe articole.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Cinci minute.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. Dacă există intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Dacă nu sunt, înainte de intrarea în dezbaterea pe articole, vă rog să votați pentru propunerea făcută de comisie. Votul este deschis. 121 de voturi pentru, 2 împotrivă și o abținere.
|
|
|
|
|
Intrăm în dezbaterea pe articole. La primul punct, titlul legii: "Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2008 privind modificarea și completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul unor drepturi de asistență socială și nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată." Dacă sunt observații la acest punct? dacă nu, adoptat. La pct.2. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat. De la pct.3 la pct.11. Nu există nici un amendament depus în comisie. Dacă sunt observații în legătură cu aceste puncte? Nu sunt. Adoptate. Pct.12. Dacă sunt observații Nu sunt. Adoptat. Pct.13. Observații? Nu sunt. Adoptat. Proiectul de lege rămâne la votul final.
|
|
|
|
|
Punctul 11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.139/2008 privind modificarea și completarea unor acte normative în vederea organizării Agenției Naționale pentru Prestații Sociale. Procedură de urgență. Dau cuvântul reprezentantului inițiatorului.
|
|
|
|
|
Domnul Marius Lazăr: Doamnelor și domnilor deputați, Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale. Se înființează la nivelul Municipiului București o singură agenție teritorială pentru prestații sociale, ținând conta atât de posibilitățile existente, cât și de nevoia de eficientizare a activității acesteia. Menționăm totodată că programele de finanțare în domeniul asistenței sociale vor fi administrate și gestionate, în continuare, de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar nu de către Agenția Națională pentru Prestații Sociale. Față de acestea, susținem aprobarea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Din partea comisiei? Domnul președinte Dobre. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: În conformitate cu prevederile art.95 și 115, comisia a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgență, a proiectului de lege. La întocmirea raportului, am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină și imunități, Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și punctul de vedere al Guvernului. Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr.90/2008 și Ordonanța Guvernului nr.29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.116/2004 cu modificările și completările ulterioare, în sensul înființării la nivelul municipiului București a unei singure agenții teritoriale pentru prestații sociale, ținând cont de posibilitățile existente de organizare din punct de vedere al personalului și al eficienței activității, astfel încât să nu aibă loc perturbări în acordarea prestațiilor sociale prin fragmentarea activității actuale, beneficiarii drepturilor sociale fiind în număr mare la nivelul capitalei. Comisia propune plenului aprobarea proiectului de lege în forma prezentă. La lucrările comisiei au fost prezenți 18 deputați, raportul a fost adoptat cu o singură abținere. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în 16 februarie 2009. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Dacă ...
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Cinci minute.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Dacă există intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt solicitări. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.
|
|
|
|
|
Punctul 12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2008 privind unele măsuri financiare. Procedură de urgență. Îi dau cuvântul reprezentantului inițiatorului.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Marin (secretar de stat, Ministerul IMM-urilor, Comerțului și Mediului de Afaceri): Doamna președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.30/2008 privind unele măsuri financiare este o ordonanță care și-a produs efecte în cursul anului 2008 și se referă la redistribuirea unor sume în interiorul bugetului Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii. Având în vedere că această ordonanță și-a produs efecte și ținând cont și de normele de tehnică legislativă, vă rog să fiți de acord s-o retrimitem la comisie pentru a fi aprobată în forma prezentată de inițiator. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Din partea Comisiei de industrie și servicii?
|
|
|
|
|
Domnul Doru Brașoan Leșe: Mulțumesc doamna președinte. Și noi solicităm retrimiterea la comisie pentru corelarea cu actualele prevederile bugetare. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Timpul?
|
|
|
|
|
Domnul Doru Brașoan Leșe: O săptămână.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. Vă rog să pregătiți cartele de vot pentru a vă exprima opinia cu privire la propunerea făcută de comisie. În același timp, o să rog comisia de politică economică să se pregătească pentru următorul punct care vizează AVAS-ul, cel pe care îl depășisem pentru că cei de la AVAS au venit în sală. Acum votăm cu privire la propunerea comisiei. Vă rog să vă exprimați prin vot. Votul este deschis. S-a încheiat votul: 100 de voturi pentru, 26 împotrivă și nici o abținere. Proiectul a fost retrimis la comisie.
|
|
|
|
|
Punctul 8. proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.206/2008 privind măsurile de sprijin financiar acordat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului operatorilor economici din portofoliu în vederea depășirii crizei economice financiare mondiale. Vă rog, reprezentanții AVAS-ului să-și prezinte punctul de vedere.
|
|
|
|
|
Domnul Andi Petrișor Gaiu (vicepreședinte Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului): Bună ziua! Mă numesc Andi Gaiu, sunt vicepreședinte AVAS, și este vorba despre planul de măsuri anticriză al AVAS-ului, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.206/2008 privind măsurile de sprijin financiar acordat de AVAS agenților economici din portofoliu, în vederea depășirii crizei economice financiare mondiale. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Din partea comisiei de politică economică? Vă rog, domnule Vainer.
|
|
|
|
|
Domnul Aurel Vainer: Repet formula de politețe, stimată doamnă președinte, stimate colegi, stimați colegi, s-ar putea să vă plictisiți de mine în ședința de azi și de mâine. Am mai multe intervenții. Acum, președintele m-a împuternicit să prezint raportul. Trec peste introducere și aș spune așa: Senatul în calitate de primă Cameră sesizată a adoptat proiectul de lege în ședința din 11 februarie. Am primit avize pozitive de la Consiliul Legislativ și de la Comisia juridică, de disciplină și imunități. Noi, comisia, am dezbătut acest proiect în ședința din 10 martie 2009, am avut și reprezentanți ai AVAS-ului și atunci am hotărât să supunem, în unanimitate de voturi, plenului Camerei, spre dezbatere și adoptare, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 206 privind măsurile de sprijin financiar acordat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Ca atare, acesta este punctul de vedere al comisiei. Acord, dacă mi se cere o propunere, 5 minute pentru dezbatere. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: O să vă rog, domnule Vainer să propuneți și un timp.
|
|
|
|
|
Domnul Aurel Vainer: Am propus.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. Îmi distrăsese atenția liderul grupului PSD. Dacă din partea grupurilor parlamentare există intervenții? Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Lakatos Petru: Domnule președinte, Stimați colegi, Aș avea o întrebare și o recomandare. Având în vedere că e vorba de aprobarea unei ordonanțe de urgență, aș dori să întreb reprezentantul AVAS-ului, de la publicarea în Monitorul Oficial al ordonanței, câți operatori economici au beneficiat de această ordonanță de urgență încă din 2008, care este o inițiativă, într-adevăr, lăudabilă. Și, o recomandare sau un mesaj pe care, discutând această ordonanță, respectiv, proiectul de lege de aprobare a ordonanței, doresc să transmit ministrului i.m.m.-urilor când o să avem o ordonanță de urgență pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, tot așa cum sunt operatorii economici sprijiniți prin această ordonanță de urgență. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Dacă mai există și alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Prin urmare, întâi vă supun votului... Vă rog să dați răspunsul domnului deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Andi Petrișor Gaiu: După cum știți, toate aceste ajutoare se dau cu notificarea prealabilă a Uniunii Europene. Deci au fost făcute notificări, dar deocamdată nu s-a dat niciun ajutor de stat.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. Acum o să vă rog să votați în legătură cu propunerea comisiei pentru timpul alocat dezbaterii pe articole. Votul este deschis. S-a încheiat votul: 102 voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 2 abțineri.
|
|
|
|
|
Intrăm în dezbaterea proiectului de lege. Titlul: "Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 206/2008 privind măsurile de sprijin financiar acordat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului operatorilor economici din portofoliu, în vederea depășirii efectelor crizei economice financiare și mondiale." Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat. De la pct.2 la pct.4? Toate aceste puncte sunt nemodificate. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate. La pct.5. Observații? Nu sunt. Adoptat. Pct.6. Observații? Nu sunt. Adoptat. De asemenea de la pct.7 până la pct.10 nu avem notificări ale comisiei. Dumneavoastră aveți observații? Nu. Vă mulțumesc. Adoptate și aceste puncte, rămâne pentru votul final.
|
|
|
|
|
Punctul 13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190 din 2008 privind efectuarea plății contribuției României la Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel. Proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență. Dau cuvântul reprezentantului inițiatorului, doamna Grațiela Iordache.
|
|
|
|
|
Doamna Grațiela Denisa Iordache (secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice): Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Prezentul act normativ are ca obiect de reglementare contribuția către fondul de cercetare pentru cărbune și oțel pe care România, în calitate de stat membru, o plătește începând din anul 2009, în conformitate cu prevederile Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană. Prin acest act normativ au fost prevăzute următoarele: autorizarea Ministerului Finanțelor Publice să efectueze plata contribuției României la fondul de cercetare pentru cărbune și oțel și mecanismul care să permită Ministerului Finanțelor Publice să efectueze plata în cazul în care legile bugetare anuale nu sunt aprobate de către Parlament până la finele anului precedent. Analiza impactului bugetar. suma pe care România trebuie s-o plătească la fondul de cercetare pentru cărbune și oțel este prevăzută în Tratatul de aderare. Suma totală este de aproape 30 de milioane de euro, mai exact 29,88 milioane euro și trebuie plătită în patru tranșe anuale, astfel: în 2009, 4,5 milioane euro; în 2010, 6 milioane euro; în 2011, 9 milioane; în 2012, 10,5 milioane. Prima tranșă a fost deja plătită la data de 5 ianuarie 2009 și suma corespunzătoare a fost prevăzută în bugetul de stat pe anul 2009. Față de cele de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice susține adoptarea actului normativ. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Din partea comisiei.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ialomițianu: Mulțumesc, doamna președinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.190/2008 privind efectuarea plății contribuției României la fondul de cercetare pentru cărbune și oțel. La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei pentru industrii și servicii. În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. La lucrările comisiei au participat 28 de deputați din totalul de 30 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în ședința din data de 16 februarie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și art.92, alin.(9), pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, este de competența decizională a Camerei Deputaților. În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.190/2008 privind efectuarea plății contribuției României la fondul de cercetare pentru cărbune și oțel, în ședința din data de 10.III.2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, cu amendamentele prevăzute în anexă. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. O să vă rog să faceți și o propunere pentru timpul alocat dezbaterii.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ialomițianu: Cinci minute.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc mult. Dacă există solicitări pentru intervenții în cadrul dezbaterilor generale. Nu sunt. Vă rog să votați propunerea făcută de comisie. Votul este deschis. S-a închis votul. 112 voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere.
|
|
|
|
|
Intrăm în dezbaterea pe articole. Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.190/2008 privind efectuarea plății contribuției României la fondul de cercetare pentru cărbune și oțel. Este la pct.1. Dacă sunt observații. Nu sunt. Adoptat. La pct.2, observații? Nu sunt. Adoptat. La pct.3, observații? Nu sunt. Adoptat. Proiectul rămâne pentru votul final.
|
|
|
|
|
Punctul 14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.188/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora. Dacă inițiatorul dorește să intervină. Vă rog, doamna secretar de stat.
|
|
|
|
|
Doamna Grațiela Denisa Iordache: Doamna președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Prezentul act normativ are ca obiect de reglementare crearea bazei legale pentru includerea în bugetul ordonatorului principal de credit a sumelor necesare achitării către Ministerul Finanțelor Publice sau direct Comisiei Europene, după caz, a debitelor și majorărilor de întârziere aferente acestora în cazul neachitării la termen a debitelor de către contractori. De asemenea, includerea în bugetul ordonatorului principal de credit a sumelor necesare acoperirii diferențelor nefavorabile de curs valutar și a sumelor rămase neacoperite în cazul pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. De asemenea, prezentul act normativ dorește să aibă în vedere responsabilizarea autorităților de implementare și beneficiarilor de transmitere a documentelor de raportare la timp și în calitatea corespunzătoare, iar în caz contrar să fie responsabile pentru a suporta penalizările pentru întârzierea plăților din cauza lipsei fondurilor Uniunii Europene. În ceea ce privește impactul bugetar al proiectului de act normativ, acesta nu poate fi determinat, deoarece în acest moment nu pot fi estimate debitele care ar putea rezulta din implementarea proiectelor finanțate din fonduri de preaderare. Față de cele de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice susține în numele Guvernului adoptarea actului normativ. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Comisia. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ialomițianu: Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.188/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora. La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în ședința din data de 16 februarie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților. În raport de obiect și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.188/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora, în ședința din data de 10 martie 2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă. Propun cinci minute pentru dezbateri. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc și eu. Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt solicitări pentru intervenții în cadrul dezbaterilor generale. Nu sunt. Vă rog să vă exprimați prin vot cu privire la propunerea comisiei. Votul este deschis. S-a încheiat votul. 107 voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere.
|
|
|
|
|
Intrăm în dezbaterea pe articole. Pct.1, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.188/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora. Dacă sunt observații. Nu sunt. Adoptat. Pct.2. Dacă sunt observații. Nu sunt. Adoptat. Pct.3. Observații? Nu sunt. Adoptat. Proiectul de lege rămâne pentru votul final.
|
|
|
|
|
Punctul 15. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.205/2008 privind plata costurilor naționale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Proiectul urmează a fi dezbătut în procedură de urgență. Dau cuvântul reprezentantului inițiatorului.
|
|
|
|
|
Domnul Valică Gorea (președintele Agenției Nucleare): Doamna președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.205 din 4 decembrie 2008 privind plata costurilor naționale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică are ca obiect unele măsuri privind reglementarea unitară a plății costurilor naționale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Prin acest cadru legislativ, Agenția Nucleară este abilitată ca, în calitatea sa de punct național de contact al României pentru programul de cooperare tehnică cu AIEA, să efectueze, în numele Guvernului României, plata costurilor naționale de participare reprezentând 5% din valoarea proiectelor din cadrul Programului de cooperare tehnică cu AIEA. Având în vedere că această ordonanță de urgență a produs efecte, Ministerul Economiei susține aprobarea ei. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Domnule Ialomițianu, vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ialomițianu: Mulțumesc, doamna președinte. Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.205/2008 privind plata costurilor naționale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică. La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei pentru industrii și servicii, Comisiei pentru sănătate și familie și Comisiei juridice, de disciplină și imunități. În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în ședința din data de 16 februarie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și art.92 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților. În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.205/2008 privind plata costurilor naționale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică, în ședința din data de 10.III.2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Dacă sunt solicitări din partea grupurilor parlamentare pentru intervenții în cadrul dezbaterilor generale. Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.
|
|
|
|
|
Discutăm acum punctul 16, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.161/2008 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE. Proiectul urmează a fi dezbătut în procedură de urgență. Îi dau cuvântul reprezentantului inițiatorului. Doamna secretar de stat, vă rog.
|
|
|
|
|
Doamna Grațiela Denisa Iordache: Doamna președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Proiectul de lege are ca obiect aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.161/2008, act normativ care propune alocarea în bugetele proprii ale ordonatorilor principali de credite a sumelor necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE în concordanță cu prevederile memorandumurilor, acordurilor sau deciziei de finanțare. Acest act normativ prevede alocarea unor fonduri care vor acoperi costuri ce reprezintă activități desfășurate după expirarea perioadei de implementare din memorandumurile, acordurile sau deciziile de finanțare și care nu mai sunt eligibile pentru a fi finanțate din fonduri PHARE. Alocarea fondurilor de la bugetul de stat se va face prin hotărâre de Guvern în baza criteriilor și a unor temeinice justificări. Impactul bugetar estimat de Ministerul Finanțelor Publice pentru proiectele aflate în gestionarea sa este pentru bugetul anului 2009 și 2010, cumulat, de 60.654.193 de lei, echivalentul a 15.163.548 de euro, la un curs de 4 lei, la cât a fost estimat bugetul pe anul 2009. Iar pentru Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, impactul bugetar pentru bugetele anilor 2009 și 2010, de 119.408.000 lei, echivalentul a 29.852.000 de euro. Față de cele prezentate mai sus, Ministerul Finanțelor Publice propune și susține în numele Guvernului adoptarea actului normativ.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. Domnul Ialomițianu, din partea comisiei pentru buget. O să vă rog să propuneți și timpul alocat dezbaterii pe articole.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ialomițianu: Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.161/2008 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE. La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ și Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în ședința din data de 16 februarie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților. În raport de obiect și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.161/2008 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE, în ședința din 10 martie 2009, comisia propune spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă. Propun 5 minute pentru dezbateri. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Dorește cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt solicitări în acest sens. Vă supun votului dumneavoastră propunerea făcută de comisie. Vă rog să vă exprimați. Votul este deschis. S-a închis votul. 99 de voturi pentru, un vot împotrivă și două abțineri.
|
|
|
|
|
Intrăm în dezbaterea pe articole. La pct.1, Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.161/2008 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE. Sunt observații? Nu sunt, adoptat. La pct.2, dacă sunt observații. Nu sunt. Adoptat. La pct.3, dacă sunt observații. Nu sunt. Adoptat. Proiectul rămâne la votul final.
|
|
|
|
|
Punctul 17, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.169/2008 privind majorarea contribuției României la realizarea investițiilor finanțate prin împrumutul extern acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare prin acordul de împrumut pentru finanțarea "proiectului de modernizare a rețelei energetice feroviare." Procedură de urgență. Îi dau cuvântul reprezentantului inițiatorului.
|
|
|
|
|
Doamna Grațiela Denisa Iordache: Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Prezentul act normativ are ca obiect de reglementare suplimentarea costului proiectului cu 10.850.000 de euro, repartizați astfel: pentru montarea la substație a unor instalații de supraveghere video, antiefracție și antiincendiu, lucrări de modernizare pe tronsonul Timișoara-Caransebeș și Craiova, 8 milioane de euro, și pentru achiziția a încă patru vehicule noi pentru întreținerea catenarei, 2.850.000 de euro. Suplimentarea bugetară va fi urmată de amendarea Acordului de împrumut prin lege pentru modificarea corespunzătoare a tabelului atașat anexei 2 la Acordul de împrumut încheiat între România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin modificarea sumelor repartizate pe componente, cât și a procentelor de finanțare. Față de cele de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice propune și susține, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. Domnul vicepreședinte, vă rog să susțineți punctul de vedere al comisiei.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ialomițianu: Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.169/2008 privind majorarea contribuției României la realizarea investițiilor finanțate prin împrumutul extern acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare prin acordul de împrumut pentru finanțarea "proiectului de modernizare a rețelei energetice feroviare." La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ și Comisiei pentru industrii și servicii. În raport de obiect și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în ședința din data de 16 februarie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților, este de competența decizională a Camerei Deputaților. În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.169/2008 privind majorarea contribuției României la realizarea investițiilor finanțate prin împrumutul extern acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare prin acordul de împrumut pentru finanțarea "proiectului de modernizare a rețelei energetice feroviare", în ședința din data de 10.III.2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: La dezbateri generale? nu sunt intervenții. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.
|
|
|
|
|
Punctul 18, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2008 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății Publice, a sumelor necesare acoperirii plății t.v.a. aferente bunurilor și serviciilor achiziționate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA și tuberculozei în România, implementate de Fundația Romanian Angel Appeal. Vă rog să susțineți punctul de vedere al inițiatorului.
|
|
|
|
|
Domnul Cristian-Anton Irimie (secretar de stat, Ministerul Sănătății): Vă mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Fundația Romanian Angel Appeal a fost înființată în anul 1991 de către fondatori britanici, având misiunea de a îmbunătăți calitatea serviciilor de asistență medicală, socială și psihologică a copiilor și tinerilor cu nevoi speciale sau afectați de boli cronice, cu risc de discriminare și excludere socială. În luna noiembrie 2006, în cadrul rundei a șasea de finanțare, fondul global a aprobat aplicațiile de țară ale României pentru cele două programe adresate prevenirii, tratamentului și îngrijirii persoanelor cu HIV/SIDA și tuberculoză, aprobând pentru România o finanțare totală de 10.224.387 euro, din care 6.600.000 pentru componenta HIV/SIDA și 3.600.000 pentru componenta T.B. Fundația Romanian Angel Appeal îndeplinește rolul de primitor principal pentru aceste fonduri nerambursabile. La data realizării propunerii României pentru runda a șasea a fondului global în anul 2006, achizițiile de bunuri și servicii pentru desfășurarea activităților finanțate din fonduri nerambursabile, erau scutite de t.v.a. și, în plus, organizațiile nonguvernamentale puteau recupera valoarea t.v.a.-ului. În acest fel, fondurile puteau fi direcționate exclusiv pentru activitățile prevăzute în propunerea României, respectiv, activități de prevenire, tratament și servicii de suport. În prezent, Codul fiscal nu mai prevede această posibilitate. Având în vedere importanța acestor programe de sănătate publică și datorită faptului că începând cu data aderării nu se mai aplică scutirea de t.v.a pentru achizițiile de bunuri și servicii, se impune adoptarea măsurilor prevăzute de această ordonanță, cu scopul de a asigura derularea programelor în condițiile avute în vedere la data aprobării împrumuturilor nerambursabile de către fondul global de combatere HIV/SIDA, malariei și tuberculozei și pentru a se asigura finalitatea acordării fondurilor nerambursabile în acord cu principiile finanțatorului, conform cărora taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și servicii din fonduri nerambursabile nu este o cheltuială eligibilă, precum și acela că fondurile acordate trebuie direcționate integral către activitățile din programele reglementate. De aceea, Ministerul Sănătății vă roagă să adoptați acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Din partea comisiei, domnule Ialomițianu, vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ialomițianu: La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 4 februarie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților. În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. în ședința din data de 10 martie 2009. comisia propune spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Nu sunt amendamente. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Mulțumesc. Dacă dorește cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt solicitări. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.
|
|
|
|
|
Discutăm punctul 19, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a programului de stimulare a înnoirii parcului auto național. Vă rog, reprezentantul inițiatorului.
|
|
|
|
|
Domnul Vlad Marcoci (președintele Administrației Fondului de Mediu): Doamna președinte, Stimați doamne și domni deputați, Situația actuală prevede că 70% din parcul auto din România este extrem de vechi. Obiectivul prezentei ordonanțe de urgență este diminuarea poluării și scoaterea din uz a autoturismelor uzate având o vechime mai mare sau egală cu zece ani de la anul de fabricație, și totodată se oferă posibilitatea persoanei fizice respective de a achiziționa un autoturism nou la un preț mai mic de 3800 de lei față de prețul de achiziție al autoturismului nou respectiv. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Din partea comisiei, domnul Dușa.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Dușa: Doamna președinte, Stimați colegi, Acest proiect de lege a fost adoptat de Senat. Au fost sesizate în fond Comisia pentru administrație și Comisia pentru industrii. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Așa cum spuneam, a fost adoptat de Senat. La elaborarea raportului, s-a avut în vedere avizul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Comisia pentru administrație și Comisia pentru industrii propun adoptarea proiectului de lege așa cum a fost întocmit raportul. Cinci minute, cu un minut.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc. În cadrul dezbaterilor generale sunt solicitări pentru intervenții? Nu. Atunci, am să vă supun la vot propunerea făcută de comisie. Vă rog să votați. Votul este deschis. S-a închis votul. 110 voturi pentru, nicio abținere și niciun vot împotrivă.
|
|
|
|
|
La pct.1, Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a programului de stimulare a înnoirii parcului auto național. Observații? Nu sunt. Adoptat. La pct.2, dacă sunt observații. Nu sunt. Adoptat. La pct.3, dacă sunt observații. Nu sunt. Adoptat. Pct.4, 5 și 6, nu sunt modificate. Dacă sunt observații. Nu sunt. Adoptate. La pct.7, avem și un amendament respins. Dacă sunt observații sau dacă dorește cineva să susțină amendamentul respins. Nu. Adoptat. La pct.8, observații? Nu sunt. Adoptat. La pct.9, de asemenea, avem un amendament respins. Dacă dorește să-l susțină cineva. Nu. Atunci pct.9 este adoptat. La pct.10, 11, 12, nu sunt modificări ale comisiei. Dacă dumneavoastră aveți observații? Nu aveți. Adoptate. La pct.13, avem un amendament respins. Dacă dorește cineva să-l susțină, nu dorește. Atunci, pct.13 este adoptat. La pct.14 și 15 dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la vot final.
|
|
|
|
|
Este ora 18,00 și conform programului adoptat, încheiem aici dezbaterea proiectelor de lege. Începem sesiunea de răspunsuri la întrebări și interpelări. Nu uitați, la ora 20,00 avem dezbaterea pe moțiunea simplă inițiată de Grupul parlamentar al PNL. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
- după pauză - În continuare, lucrările sunt conduse de doamna Daniela Popa, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
Doamna Daniela Popa: Stimați colegi, Deschidem sesiunea consacrată răspunsurilor la interpelări. Rog colegii să-și ocupe locurile în sală. Stimați colegi, vă rog.
|
|
|
|
|
Începem cu răspunsul oferit la interpelarea domnului deputat Dan Morega, Grupul parlamentar al PNL, interpelare adresată primului-ministru, referitoare la continuarea lucrărilor la obiective de investiții aflate în diverse stadii, în baza Hotărârii de Guvern nr.77 și a Ordonanței de Guvern nr. 7/2006. Răspunde domnul Iuliu Păcurariu, consilier al primului-ministru. Domnule consilier, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Iuliu Păcurariu (consilier al primului-ministru): Doamna președinte, Stimați deputați, În interpelarea domnului Morega, domnia sa a întrebat dacă Guvernul va finanța în continuare proiectele de pe OG nr.7. Pe OG nr.7, proiectele au fost lansate în 2006; banii alocați pe exercițiul bugetar 2009 sunt în Legea bugetului pe anul 2009, Legea nr.26, unde la art.4 lit.e) veți găsi prevăzută suma de 914,2 milioane pentru finanțarea programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural. În acest moment, pregătim documentele necesare pentru întâlnirea comisiei, conform spiritului ordonanței, care va avea loc marți, de mâine într-o săptămână, urmând ca hotărârea de Guvern pe care va apărea anexa cu transferul de bani către primăriile localităților din teritoriu să intre în hotărârea de Guvern de miercuri. Asta este tot. Dacă domnul deputat mai are ceva de adăugat?
|
|
|
|
|
Doamna Daniela Popa: Mulțumim, domnule consilier. Dacă domnul deputat este mulțumit de răspuns? Vă rog, domnule deputat Dan Morega, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Dan Ilie Morega: Da, eu vreau să mulțumesc domnului consilier de stat pentru răspunsul pe care l-a dat. El privește deopotrivă toate localitățile și toți primarii, indiferent de apartenența politică, și n-aș vrea să se uite că la nivelul județului Gorj, personal m-am ocupat, au fost 43 de asemenea proiecte, din 70 de localități, situându-ne de fapt pe locul 10 ca număr de proiecte pe Ordonanța nr.7, în mod special. În același timp, vreau să atrag atenția în modul cel mai sever că, în condițiile în care nu se continuă lucrările la toate aceste localități, ele nu pot, o parte, să acceseze fonduri structurale, pentru că vă dau un exemplu: au rămas câteva lucrări, spre exemplu, la alimentare cu apă. Nu este alimentare cu apă, nu poți să accesezi pe fonduri structurale problemele de canalizare ș.a.m.d., fiind legate între ele. Și știm foarte bine, privind asocierea unor lucrări și alte criterii, ca să poți să accesezi fondurile structurale. De aceea, rugămintea este să lăsăm politichia la o parte și să privim problemele din punct de vedere național și din punct de vedere al importanței pe care o are fiecare localitate care trebuie, prin asemenea lucrări, să reducă decalajul dintre localitățile rurale românești și cele din Uniunea Europeană. Eu vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru răspunsul dat, puțin evaziv. Sper să fie concretizat prin ordonanța la care dumneavoastră v-ați referit. Vă mulțumesc. Mulțumesc primului-ministru în această direcție.
|
|
|
|
|
Doamna Daniela Popa: Mulțumesc, domnule deputat. Mulțumesc și domnului consilier Iuliu Păcurariu pentru răspunsul dat din partea domnului prim-ministru.
|
|
|
|
|
Urmează răspunsul acordat domnului deputat Ioan Munteanu, din partea Grupului parlamentar al PSD, referitor la tergiversarea aplicării prevederii Legii nr.212/2008 privind modificarea art.36 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și a Legii nr.169/1997. Din câte am înțeles, domnul vicepreședinte Andrei Micu s-a înțeles cu domnul deputat Ioan Munteanu și i-a acordat răspunsul în scris. Așa este? Întreb și eu secretariatul. Este în regulă. Mulțumesc. Răspunsul domnului deputat Ion Dumitru, Grupul parlamentar al PSD. Interpelare referitoare la eficientizarea activității Oficiului Municipal pentru Protecția Consumatorului - București. Domnul deputat este prezent în sală? Nu este prezent în sală. O rog pe doamna Silvia Mihalcea, vicepreședinte, care este prezentă la lucrările noastre, să-i transmită în scris domnului deputat răspunsul, dânsul nefiind prezent la lucrări. Vă mulțumesc. Același lucru înțeleg că se întâmplă și cu răspunsul la interpelarea referitoare la măsuri pentru stoparea distrugerii pădurilor, interpelare adresată tot de către domnul deputat Ion Dumitru. Domnul secretar de stat Marian Hoinaru, îl rog să-i transmită în scris domnului deputat răspunsul la interpelare. Doamna deputat Diana Tușa, Grupul parlamentar al PNL. Este în sală? Nu este. A avut o interpelare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii referitoare la problematica drumului expres Brăila-Galați. Îl rog pe domnul secretar de stat Preda Valentin, care este prezent în sală, să-i transmită doamnei deputat răspunsul în scris. Mulțumesc mult, domnule secretar de stat. Domnul deputat Cristian Mihai Adomniței, Grupul parlamentar al PNL. Nu este în sală. A avut o interpelare către Ministerul Sănătății, referitoare la situația cabinetelor de medicină de familie. Domnule secretar de stat Cristian-Anton Irimie, prezent în sală, rog să transmiteți domnului deputat răspunsul la interpelare în scris.
|
|
|
|
|
Domnul deputat Aurel Vlădoiu, Grupul parlamentar al PSD + PC. Este în sală. A avut o interpelare către Ministerul Sănătății, referitoare la clinica balneară Călimănești. Domnule secretar de stat, Cristian Anton Irimie. Vă rog, domnule secretar de stat, oferiți răspunsul domnului deputat. Aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Cristian-Anton Irimie: Mulțumesc, doamna președinte de ședință. Stimate domnule deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră privind solicitarea alocării sumei de 1,5 milioane euro în vederea răscumpărării de către Ministerul Sănătății a clădirii în care funcționează Clinica balneară Călimănești, clădire ce a fost revendicată de către fostul proprietar și obținută în instanță prin hotărâre definitivă și irevocabilă, vă putem informa că, având în vedere legislația în vigoare, Ministerul Sănătății nu poate asigura fondurile necesare pentru finanțarea achiziționării imobilului în care funcționează Clinica balneară Călimănești. În această situație, considerăm că realizarea investiției depinde în mare măsură de identificarea și de punerea la dispoziție de către organele locale a fondurilor necesare conform prevederilor legale. Totodată, menționăm că în bugetul Ministerului Sănătății pentru anul 2009, aprobat prin Legea bugetului de stat nr.18, nu sunt prevăzute sume de natura celor solicitate. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Daniela Popa: Vă mulțumesc, domnule secretar de stat. Domnule deputat Aurel Vlădoiu, vă invit la microfon pentru eventuale observații la răspunsul acordat de domnul secretar de stat Cristian-Anton Irimie. Aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Aurel Vlădoiu: Doamna președinte, Domnule secretar de stat, Mulțumesc pentru răspunsul pe care mi l-ați prezentat. Vreau să vă spun că nu sunt mulțumit de răspuns. Este singura clinică universitară din toată zona Olteniei pe domeniul balnear. Este de importanță națională și gândeam că poate găsim o soluție să alocăm o sumă de bani, pentru proprietarul dorește și în rate, nu toată suma odată și să rămână în Călimănești clinica balneară. Călimăneștiul este o stațiune micuță. Primăria nu are fonduri pentru o asemenea clinică și nici Consiliul județean nu poate să rezolve problema. Dar, poate găsim totuși o soluție. Mai discutăm cu domnul ministru, să găsim o soluție pentru perioada următoare. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Daniela Popa: Mulțumesc, domnule deputat. Înțeleg că domnul secretar de stat nu mai intervine acum. Rămâne să stabiliți amănuntele cu domnul deputat într-o convorbire ulterioară și cu domnul ministru. Mulțumesc. Tot domnul deputat Aurel Vlădoiu, Grupul parlamentar al PSD+PC am înțeles că a primit răspuns scris din partea secretarului de stat Grațiela Iordache, având o interpelare către Ministerul Finanțelor Publice, referitoare la aceeași clinică balneară Călimănești.
|
|
|
|
|
Urmează răspunsul acordat domnului deputat Amet Aledin, Grupul parlamentar al minorităților naționale. Ați trimis o interpelare Ministerului Tineretului și Sportului. Se solicită construirea unei săli polivalente de sport, iar răspunsul vi-l acordă domnul secretar de stat Răzvan Bobeanu. Vă rog, domnule secretar de stat, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Răzvan Bobeanu (secretar de stat, Ministerul Tineretului și Sportului): Vă mulțumesc. Doamnelor și domnilor deputați, Domnule deputat, Referitor la interpelarea domnului deputat Aledin Amet cu privire la stadiul proiectului de construire a unei săli polivalente de sport cu o capacitate de 10.000 locuri, suntem în măsură să vă precizăm următoarele. Programul întreținere, funcționare și dezvoltare a bazei materiale sportive, finanțat din bugetul activității sportive, vizează, printre altele, și lucrări de investiții și reparații capitale necesare jocurilor Mării Negre din anul 2010 de la Constanța. În acest sens, pentru proiectarea sălii polivalente de 10.000 de locuri sunt prevăzute 1.200.000 de Ron, conform convenției încheiate între Agenția Națională pentru Sport, în prezent Ministerul Tineretului și Sportului, Consiliul local al municipiului Constanța și Consiliul județean Constanța. Aș vrea să vă fac precizarea că Ministerul Tineretului și Sportului finanțează cu această sumă de 1.200.000 Ron cota-parte din proiectare, conform protocolului semnat între instituțiile pe care vi le-am menționat anterior. Aș vrea, de asemenea, să vă mai fac câteva precizări referitor la jocurile Mării Negre, și anume că Ministerul Tineretului și Sportului finanțează integral reparația pistei de atletism a Stadionului "Farul", de 1.850.000 Ron, cu finalizare în octombrie 2009, integral finanțează de asemenea instalația de nocturnă a stadionului de rugby, 4 milioane de Ron, finalizare, de asemenea, octombrie 2009, și integral hotelul, sala și terenurile de sport din Complexul Tomis, reparații capitale în valoare de 1.500.000 Ron. Aș vrea, însă, să vă spunem că suntem pregătiți pentru buna desfășurare a jocurilor Mării Negre, în eventualitatea în care sala de sport la care făceați referire nu ar fi gata, să finanțăm instalarea unui sistem de climatizare și ventilație la Sala sporturilor din Constanța, în valoare de 2.700.000 Ron, cum v-am zis, ca o măsură de rezervă. Nu avem, însă, până în acest moment niciun semn că sala de sport la care făceați referire nu ar fi terminată. Știm că în mai 2009 ar trebui finalizat proiectul, urmat de licitație de construcție și, ulterior, finalizarea în 2010. Oricum, sunt etape care sunt desfășurate de către Consiliul Județean Constanța și Consiliul Local Constanța.
|
|
|
|
|
Doamna Daniela Popa: Mulțumesc. Domnule deputat, dacă aveți comentarii la răspunsul primit? Vă rog, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Aledin Amet: Mulțumesc, doamna președinte. Mulțumesc domnului secretar de stat. Am formulat interpelarea, având speranța că un astfel de obiectiv nu trebuie să rămână în stadiul de intenție. Se cunoaște faptul că anul viitor, în municipiul Constanța, vor avea loc jocuri sportive de o reală importanță, și iată de ce o astfel de sală polivalentă este necesară. Îi mulțumesc domnului secretar de stat pentru răspunsul acordat.
|
|
|
|
|
Doamna Daniela Popa: Mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Înțeleg că domnul secretar de stat Marian Hoinaru a transmis în scris domnului deputat Gheorghe Tinel, Grupul parlamentar al PD-L, răspunsul la interpelarea referitoare la absorbția fondurilor europene prin programul SAPARD. Secretariatul General al Guvernului solicită amânarea la interpelarea domnului deputat Nicolae Păun din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale referitoare la excluderea organizațiilor civice ale romilor de la consultarea privind desemnarea șefului Agenției Naționale pentru Rromi. De asemenea, se solicită amânarea și din partea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale la interpelarea doamnei deputat Petö Csilla-Mária, Grupul parlamentar al UDMR, referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare. Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Bărbulescu Daniel Ionuț, Grupul parlamentar al PD-L. Este în sală? Dânsul a făcut o interpelare către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării referitoare la constituirea unor grupuri de lucru pe domenii, specializări, niveluri. Răspunsul trebuia să-l dea doamna secretar de stat Oana Badea. Din păcate, domnul deputat dacă nu este prezent în sală, vă rog să-i transmiteți răspunsul în scris. Vă mulțumesc pentru participarea la această ședință. Cu aceasta, încheiem sesiunea consacrată răspunsurilor orale la interpelări. La ora 20,00 începe dezbaterea pe moțiunea simplă depusă de Grupul parlamentar al PNL. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
- După pauză - Lucrările sunt conduse în continuare de doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii Dumitru Pardău și Mihai Alexandru Voicu, secretari.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Doamnelor și domnilor deputați, În continuarea lucrărilor ședinței de astăzi a Camerei Deputaților avem dezbaterea moțiunii simple inițiate de 63 de deputați. În legătură cu prezentarea și dezbaterea acestei moțiuni simple, Biroul permanent al Camerei Deputaților și Comitetul liderilor grupurilor parlamentare au stabilit următoarele. Moțiunea simplă va fi prezentată de unul dintre semnatari. Guvernului i se alocă 45 de minute, pe care le utilizează la începutul și la sfârșitul dezbaterilor. Grupurilor parlamentare li se alocă timpul maxim corespunzător numărului inițial al membrilor lor, luându-se în calcul câte 20 de secunde pentru fiecare deputat, după cum urmează: Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal - 38 de minute; Grupul parlamentar al PSD + PC - 38 de minute; Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal - 22 de minute; Grupul parlamentar al UDMR - 7 minute; Grupul parlamentar al minorităților naționale - 6 minute. Dacă sunt obiecții cu privire la acest program? Nu sunt. Atunci vă rog să vă pregătiți cartelele de vot pentru a ne exprima asupra propunerilor privind repartizarea timpului maxim pentru dezbaterea moțiunii. Votul este deschis. Vă rog să votați. S-a încheiat votul. 130 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, nicio abținere.
|
|
|
|
|
Cu majoritate de voturi propunerile au fost aprobate. Conform prevederilor regulamentului, întreb dacă este cineva dintre semnatari care-și retrage semnătura de pe moțiunea simplă. Nu sunt solicitări în acest sens. Reamintesc faptul că la moțiunea simplă nu pot fi propuse amendamente. Pentru început, îi dau cuvântul doamnei deputat Alina Gorghiu pentru a prezenta moțiunea simplă.
|
|
|
|
|
Doamna Alina-Ștefania Gorghiu: Bună seara! Stimată doamna președinte, Stimați colegi deputați, În anul 2009, la conducerea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, doamna Andronescu și-a lansat activitatea printr-un set de măsuri drastice legate de reducerea orelor din aria curriculară, prin diminuarea orelor de sport, istorie și limbă modernă. Mai mult, ordinele emise de doamna ministru dovedesc lipsa unei strategii unitare privind sistemul de învățământ preuniversitar. Încă de la începutul mandatului său, acțiunile doamnei ministru Andronescu au dovedit incoerența și incompetența Guvernului Boc în a gestiona procesul de reformă al educației. Eliminarea orelor de istorie. Potrivit Ordinului ministerial nr.3.310/2.03.2009 al doamnei ministru, în aproximativ 60% din structurile învățământului liceal românesc, istoria nu ar mai fi fost disciplină de studiu în clasa a XII-a. Materia a fost ștearsă pur și simplu din orarul elevilor la puțin timp după ce orele de educație fizică, dirigenție și limbă străină fuseseră scoase din programa obligatorie. Prin acest ordin al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării din 2 martie 2009, istoria nu se mai găsea în aria curriculară de la învățământul pentru ciclul superior al liceului, filiera tehnologică. La Anexa nr.4 a acestui ordin, la rubrica "arie curriculară - om și societate", istoria nu mai avea nicio oră alocată. Această excludere abuzivă a singurei ore de istorie, cu referire explicită la o istorie integratoare, s-ar fi aplicat conform ordinului mai sus-menționat din anul școlar 2009 - 2010 la aproape 60 de specializări din învățământul românesc. Vorbesc de învățământul industrial, agricol, telecomunicații, silvic, textile, construcții și altele. Practic, s-a lăsat doar o oră de istorie la liceele de elită, încălcându-se grav atât dreptul la educație democratică și integratoare a tuturor elevilor, cât și la egalitatea șanselor în privința accesului la cunoașterea cărții de căpătâi a fiecărui popor. Ca o consecință directă, marea majoritate a viitorilor cetățeni ar fi ajuns să nu cunoască și să nu înțeleagă noțiuni precum: Constituție, Parlament, Guvern, Putere sau Opoziție, votul universal, pluralism politic, separarea puterilor în stat, democrație sau totalitarism, război rece, integrare sau globalizare, cunoștințe pe care le deprind în chiar acest curs. Dincolo de încălcarea evidentă a dreptului la educație, ordinul prin care se prevedea că istoria urma să se predea la clasa a XII-a doar în anumite licee, trece și peste o recomandare a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care arată că această disciplină, și permiteți-mi să citez: "trebuie să ocupe un loc central în educația unor cetățeni responsabili și implicați activ în viața politică și în cultivarea respectului pentru diferențele între popoare". Suplimentar față de aceste încălcări flagrante ale normelor și cutumei europene, se pare că persoanele care au sfătuit-o pe doamna ministru în luarea acestei decizii nu au ținut cont de faptul că orele de istorie a românilor, studiată în clasa a XII-a, inclusiv la profilul filierei tehnologice, reprezintă finalitatea studiului acestei materii în învățământul preuniversitar. În situația eliminării singurei ore de la profilul tehnologic, elevii ar fi rămas cu o imagine fragmentată a istoriei românilor, în contextul în care singurele informații primite până la finalizarea studiilor liceale rămân cele învățate în cursul clasei a VIII-a. În calitate de cetățeni ai României trebuie să ne cunoaștem istoria, or, scoaterea istoriei ca și disciplină din planurile-cadru la clasa a XII-a, filiera tehnologică, ar fi însemnat o măsură a cărei gravitate o vom putea conștientiza doar pe termen mediu sau lung. Aceasta, pentru că materia ce se studiază în anii anteriori anului terminal de liceu este istoria universală, și nu istoria neamului românesc. Această poziție este susținută și de Asociația profesorilor de istorie din România, organizație ce numără persoane capabile să conștientizeze pericolul acestei decizii. Eliminarea unicei ore de istorie a românilor este inadmisibilă cu atât mai mult cu cât nivelul de aprofundare și de înțelegere a unei materii este incomparabil mai mare în clasa a XII-a decât în clasa a VIII-a. Copiii noștri au dreptul și obligația să-și cunoască și să-și înțeleagă și să-și asume istoria. Riscăm să devenim un popor care nu-și va mai cunoaște trecutul, rădăcinile, nu va mai ști de unde vine și încotro se îndreaptă. Asociația profesorilor de istorie din România consideră că istoria neamului românesc trebuie să rămână în continuare materie de studiu pentru toți elevii de liceu, și nu doar pentru cei de la liceele de elită, astfel riscând să devenim o națiune dezrădăcinată. Forul cel mai reprezentativ din România în domeniul studiului istoriei opinează că elevii noștri au dreptul să aibă un program mai puțin încărcat, dar nu cu această condiție inacceptabilă de sacrificare a disciplinei istoriei, materie care ar trebui să-și mențină cel puțin statutul anterior. Prin scoaterea disciplinei din planul-cadru la clasa a XII-a pentru 60% din licee, elevii de la profilurile tehnologice sunt discriminați, neavând posibilitatea să studieze istoria, tocmai la vârsta la care ar putea să o înțeleagă mai bine, să analizeze cu spirit critic evenimentele și procesele istorice și să le aprecieze la justa lor valoare. Prin Recomandarea nr.15/2001 privind predarea istoriei în Europa, în secolul al 21-lea, se dorește o integrare în sistemul de învățământ al statelor membre ale Uniunii Europene, a unei istorii a Europei, ce va veni în completarea istoriei naționale, pentru a lărgi nivelul de cunoaștere și aspirații ale elevilor și pentru a-i educa în spiritul european. Nu te poți defini ca cetățean european fără a cunoaște succesiunea de fapte ce ți-au conferit o identitate națională. Spiritul european și valorile europene vin în completarea identității naționale, și nu pentru anularea acesteia. În urma protestelor profesorilor, a presiunii publice, cât și grație Partidului Național Liberal, ora de istorie a fost reintrodusă la profilul tehnologic, prin Ordinul nr.3410 din 16.03.2009. Prin acțiunile sale și reprezentând interesele elevilor și ale profesorilor, Partidul Național Liberal a forțat-o pe doamna ministru să facă un gest de bun-simț și să anuleze decizia luată. Pentru a vă convinge pe toți de incoerența actului de guvernare al doamnei ministru, vă prezentăm situația orei de istorie din învățământul liceal românesc, profilul tehnologic, în cursul lunii martie. Până în data de 9 martie, disciplina istoria românilor a fost eliminată complet de la clasa a XII-a, profil tehnologic. În data de 11 martie, doamna ministru lansează varianta alternării săptămânale a unei ore de istorie a românilor cu o oră de geografie la același profil. Pe data de 12 martie, în urma discuțiilor cu factorii implicați și a presiunii Partidului Național Liberal, Ecaterina Andronescu declară revenirea la varianta cu o oră de istorie și o oră de geografie pe săptămână.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu (din sală): Doamna Ecaterina Andronescu!
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Doamna deputat, mă scuzați că vă întrerup, dar o să vă rog să citiți moțiunea așa cum a fost ea prezentată. (Rumoare, vociferări.)
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): Doamna președinte, vă rog, procedură!
|
|
|
|
|
Doamna Alina-Ștefania Gorghiu: Doamna președinte, Așa cum spune Regulamentul Camerei, moțiunea este prezentată în plenul Camerei, și nu citită conform textului, care este depus în Cameră. (Rumoare, vociferări.) Dacă-mi dați voie, în același timp, am să vă spun că de la momentul depunerii... (Rumoare, vociferări) V-aș ruga un singur lucru: dacă față de mine nu aveți respect, măcar față de cadrele didactice aflate aici de față să aveți puțin respect. (Rumoare, vociferări în Grupul parlamentar al PSD.) Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): Doamna președinte, vă rog, procedură! Este alt text! (Rumoare, vociferări în Grupul parlamentar al PNL.)
|
|
|
|
|
Doamna Alina-Ștefania Gorghiu: Tocmai v-am spus că citesc un text... (Rumoare, vociferări.) Bun. Ordinul ministerial în care apare publicată această reglmentare, apare abia pe data de 16 martie. (Rumoare, vociferări.) Vreți să vorbiți? Vă rog! Dați cuvântul! Citesc continuu? Spuneți-mi ce să fac! Aa, vorbiți? Vă rog! (Rumoare, vociferări.)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Domnul Zgonea. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: În primul rând, vreau să le mulțumesc colegilor care au venit în seara aceasta și vreau să-i rog și pe colegii de la Partidul Național Liberal să fie corecți. Procedura parlamentară...
|
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu (din sală): Nu se poate procedură în timpul discursului! Unde s-a mai pomenit procedură în timpul discursului?! (Rumoare, vociferări.)
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Domnule deputat, Eu am crezut că viața aceasta, pe care dumneavoastră o aveți astăzi, și cum vă manifestați, a trecut după ce alianța s-a despărțit. Și eu am crezut că dumneavoastră, fiind un vechi parlamentar, cu tot respectul pe care vi-l port, când mă vedeți pe mine, vedeți că scrie în fața mea "deputat" și, în această aulă, măcar ascultați care sunt argumentele mele pe baza procedurii, eu nu fac un dialog cu dumneavoastră, ci cu colegii mei care sunt în sală. (Rumoare, vociferări.) Și știți foarte bine că, dacă la multe lucruri nu mă pricep în viață și nici nu doresc, la procedurile parlamentare mă pricep. Domnilor colegi de la Partidul Național Liberal, Prezentarea moțiunii simple sau a moțiunii de cenzuri se face în concordanță cu textul care a fost pus la dispoziția parlamentarilor! (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.) Declarațiile politice se fac marțea dimineața, la ora 8,00, de când acest Parlament a fost format în România. Dacă vrem să fim corecți, niciodată, de când sunt eu în acest Parlament și nici înaintea mea, niciun coleg de la acest microfon - și domnul președinte Bogdan Olteanu, un distins și excelent președinte al Camerei Deputaților - nu a permis niciodată acest lucru. Ceea ce Comitetul liderilor a permis și Biroul permanent a semnat și a aprobat de multe ori, a fost o formă redusă a moțiunii simple sau de cenzură. Dar, niciodată, din Parlamentul României, de aici, un distins coleg mandatat de un grup parlamentar nu a citit altă formulă a moțiunii simple, inducând în eroare și pe cei care sunt folosiți în această moțiune, cât și colegii parlamentari. Și, vă rog frumos, cu tot respectul pe care vi-l port, sunt argumente pe care puteți să le folosiți în aceste minute pe care dumneavoastră le aveți, pentru a susține moțiunea simplă. Vă dăm și noi, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, de la noi. Dar, dacă este să fim corecți în România, haideți să respectăm Regulamentul. Nu există un regulament când ești la guvernare, și nu există un regulament când ești în opoziție. Există un regulament pentru 334 de parlamentari. Și vă rog frumos să-mi spuneți și mie, pe același principiu pe care l-ați folosit, unde scrie că există o diferență între moțiunea depusă și moțiunea citită. Poate eu nu știu, poate nu mă pricep, poate distinșii mei colegi care sunt noi sau cei pe care astăzi i-ați adus aici și pe care eu îi respect și-i salut. (Rumoare.) Domnilor, Poate nu știu Regulamentul, dar poate le explicăm noi pe ce articol ne bazăm când citim altceva decât ceea ce este. Doamna președinte, Vă rog frumos, cu tot respectul, eu sunt aici și stau până mâine-dimineață, să procedăm conform regulamentului. Distinsa mea colegă deputată poate să citească și două ore, dar să citească moțiunea simplă pe care grupul parlamentar, inițiat de 63 de deputați ai Partidului Național Liberal, a depus-o la președintele de ședință și a fost trimisă Biroului permanent pentru a se vedea dacă respectă prevederile regulamentare. Conform Regulamentului, se citește moțiunea simplă la începutul dezbaterii. Nu se citește un text care este similar moțiunii simple la începutul dezbaterii. Vă mulțumesc mult.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Am înțeles punctul de vedere. Tot pe procedură. Domnul Bogdan Olteanu. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulțumesc, doamnă președinte. Observ că minutul pe procedură astăzi durează foarte mult și sper că și în cazul celorlalte intervenții vom avea aceeași lejeritate în a măsura durata intervențiilor pe procedură. Eu regret că, pentru prima oară în 18 ani, opoziției i se pune pumnul în gură când este să citească o moțiune. Ne e frică de fondul moțiunii? Ne e frică de ideile din moțiune? Ne e frică de faptul că opoziția ridică lucruri de fond? Ne e frică să auzim? Dumneavoastră votați, onorată majoritate! Dumneavoastră decideți. Dați-ne voie să vorbim! Este dreptul nostru fundamental. Și, repet: pentru prima oară în 18 ani, opoziției nu i se permite să vorbească. Vreau să le reamintesc celor care poate au o mai scurtă memorie a dezbaterilor parlamentare, că cel puțin în două rânduri - o dată la o intervenție a primului-ministru al vremii, Adrian Năstase, altă dată la o intervenție a primului-ministru Tăriceanu -, textele nu au corespuns integral dintr-un motiv foarte simplu: de la depunere și până la citire realitățile s-au schimbat. Nimic, nimic n-a obligat-o pe doamna ministru Andronescu să se răzgândească de alaltăieri până azi de două ori pe conținutul ordinelor date referitoare la curriculum. Asta urma să auziți. Nu există alte diferențe decât faptul că în ultima săptămână au fost date cel puțin 5 ordine contradictorii referitoare la curriculum. Nu vreți să aflați adevărul? Ne temem de adevăr? Pentru asta avem o moțiune - ca să aflăm că într-o săptămână s-a schimbat de 5 ori programul elevilor. Nu cred că trebuie să ne temem de asta și de aceea vă rog, doamnă președinte și stimați colegi, să nu ne temem de cuvinte, să nu ne temem de adevăruri, să le ascultăm și, la sfârșit, sigur, decizia se va lua prin vot. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PNL.)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Domnule Bogdan Olteanu, Vă asigur că de aceea suntem și sunt eu aici, pentru a asigura opoziției dreptul la cuvânt și, cu siguranță, aveți un număr de minute alocat în cadrul dezbaterilor generale, unde toate aceste puncte de vedere, cu siguranță, vor fi exprimate de dumneavoastră. În schimb, la prezentarea moțiunii simple, rugămintea este să fie prezentată această moțiune și nu alta. Dar cred că putem să încheiem procedura și să revenim la moțiune. Vă rog, doamna Aura Vasile, și înțeleg că și domnul Mihai Voicu dorește, după care o să vă rog să revenim la prezentarea moțiunii.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Vă mulțumesc, doamnă președinte. Sunt surprinsă de ceea ce susține colegul meu de la Partidul Național Liberal, considerând că el a fost președintele acestui forum, forumul legislativ al României și de la dânsul avem pretenții a nu se încălca ceea ce conduce, dacă vreți, la democrația acestei instituții, Regulamentul. Domnule Bogdan Olteanu, niciodată, în acest for, nu s-a citit alt text decât cel care a fost depus. Doi: nu este vina noastră că, atunci când ați inițiat moțiunea, nu v-ați documentat foarte bine. Iar legat de faptul că am dori să punem pumnul în gură opoziției, nu cred, pentru că noi exact asta voiam să discutăm astăzi. Cred că doamna ministru nu a terminat în acest moment auditul pe care dumneavoastră l-ați prezentat cu ocazia bugetului, cu acest dosar în care au apărut nerealizările mandatelor miniștrilor dumneavoastră. Deci, doamna președinte, dacă doresc să schimbe textul sau să aducă îmbunătățiri, au cele 22 de minute din dezbateri generale, când pot să amendeze ceea ce dânșii n-au documentat foarte bine în moțiune. Vă rog să-i invitați să citească moțiunea. Dacă nu au textul, noi i-l dăm cu multă plăcere și să continuăm activitățile. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Domnul Mihai Voicu. Vă rog. Ultima intervenție pe procedură.
|
|
|
|
|
Domnul Alexandru Mihai Voicu: Vă mulțumesc, doamnă președinte. Este strict pe procedură intervenția mea. După cum știm cu toții, textele din Regulament care reglementează moțiunile, se regăsesc la Capitolul III, între art.158 și 164. Sunt pe o pagină și jumătate. Vă rog să-l citiți cu mare atenție și, dacă dumneavoastră veți găsi în oricare din acest articol cuvântul "a citi", atunci înseamnă că aveți dreptate. Nu aveți dreptate. Este vorba de prezentarea moțiunii. Dacă un critic literar vă propune să vă prezinte "Crimă și pedeapsă", asta nu înseamnă că v-o citește. Nu există cuvântul "a citi". (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PNL.) Faptul că nu s-a întâmplat până acum, înseamnă că nimeni care a dorit care a dorit să prezinte o moțiune simplă nu a avut inspirația să facă apel la acest text de regulament. Citirea moțiunii este numai la moțiunea de cenzură. Acolo, într-adevăr, nicio literă nu poate fi modificată. Însă, acest Regulament, pe care-l avem cu toții, nu conține cuvântul "a citi" la niciun articol din Capitolul III. Vă mulțumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PNL.)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Domnule Calimente, înțeleg că insistați. Dreptul la replică? Nu cred că v-a fost invocat numele.
|
|
|
|
|
Domnul Mihăiță Calimente: Nu, sigur, nu mi-a fost invocat numele, dar domnul Zgonea, al cărui nume eu îl invoc, mi s-a adresat absolut în mod direct, privindu-mă în ochi, așa că mă simt... (Râsete.)... mă simt obligat să-i răspund și să-i spun că, de fapt, pentru prima dată în istoria acestui Parlament, dumnealui a încălcat o regulă și o cutumă a acestui Parlament, întrerupând prezentarea unei moțiuni. Nu cred că s-a mai întâmplat până acum în Parlamentul României un asemenea lucru. Cât despre citit și despre prezentare, documentați-vă și o să vedeți că în acest regulament pe care-l invocați nu există niciun articol care să se refere la aceste probleme. Vă mulțumesc. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Eu o să-i rog pe colegii de la Partidul Național Liberal, tocmai în virtutea faptului că avem doamne și domni profesori invitați chiar de dînșii aici în sală, să oprim această discuție care riscă să devină ridicolă.
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Doamna președinte, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor invitați, Capitolul III din Regulamentul Camerei Deputaților nu se referă doar la moțiune, ci se referă la toate acele elemente pe care un parlamentar le are la dispoziție pentru a cere celor care generează sau pun în aplicare o legislație să răspundă pentru a putea să-și utilizeze mandatul pe care-l au - acela de a servi cetățeanului. Și noi avem câteva instrumente, pe care distinsul meu coleg, fost ministru în relația cu Parlamentul, le știe la fel de bine. De aceea, capitolul se numește și pentru distinșii mei profesori, "Moțiuni, întrebări, interpelări, informarea deputaților, petiții și declarații politice". Pentru că majoritatea nu sunt spuse pe la colțuri, le scriem și, așa cum le cerem și miniștrilor pe baza unor interpelări care sunt scrise în stenogramă, sau pe a unei întrebări pe care o formulăm, fără să schimbăm și cu sau și "m-au" cu "i-au". Pentru că acel distins coleg al meu pe care l-am mandatat de către Parlamentul României să poată să știe care este ținta pe care eu o ating în momentul în care formulez acea interpelare sau întrebare. Moțiunea simplă, și dați-mi voie să vă citesc, poate distinsul meu coleg a omis... Moțiunea simplă, la art.158 și nu cred că ne trebuie foarte multe lucruri să le interpretăm ca să înțelegem cuvintele în limba română. "Moțiunea simplă poate fi inițiată de cel puțin 50 de deputați și exprimă, exprimă poziția acestora într-o anumită problematică de politică internă..." (Rumoare, vociferări.) ...exprimă, nu desenează și nici nu visează, să știți, exprimă. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.) Vă mulțumesc. (Rumoare, vociferări.)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Domnul Cristian Dumitrescu.
|
|
|
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Doamna președinte, Doamnelor și domnilor colegi, Cred că putem să trecem la activitatea noastră propriu-zisă. Dacă dumneavoastră, distinse domnule Olteanu, și vă pronunț numele, că ați fost un distins președinte al Camerei, nu faceți deosebire între Regulament și interpretarea Regulamentului, nu este vina noastră. Sau, dacă faceți această deosebire numai când vă place, și acest lucru este perfect posibil, sunteți și un distins avocat, asta nu înseamnă că aveți și dreptate. Doamnelor și domnilor colegi, Sunt elemente care se discută în legătură cu o prevedere regulamentară, luată în ansamblu. Unu. Ați observat, doamna președinte a întrebat: își retrage cineva semnătura? Nu a spus: mai vrea cineva să semneze? Doi. Doamna colegă a dumneavoastră care a făcut aici o intervenție, prezentând un text liber, este cu totul și cu totul altceva decât ceea ce a semnat fiecare semnatar al moțiunii. Textul acela l-a semnat, moțiunea respectivă a semnat-o cel care și-a depus semnătura, și nu interpretările sau prezentările lui X sau lui Y, pentru că pot interveni anumite lucruri cu care semnatarul să nu fie de acord și nu mai are nici cum să-și retragă semnătura și nici nu ... Deci, domnilor colegi, haideți, că am înțeles cum stau aceste lucruri. Ați vrut, printr-un tertip de parlamentar, acceptabil să găsiți o formulă, să măriți expunerea de prezentare de la minutele care vi se cuvin conform numărului de parlamentari pe care-l aveți. Nu v-a reușit, ați încercat frumos, dar să mergem mai departe, că orele sunt înaintate.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Domnul Călin Popescu-Tăriceanu. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Călin Anton Constantin Popescu-Tăriceanu: Doamnă președinte, Stimați colegi, Eu v-aș ruga, totuși, să luați o clipă de reflecție și să judecați dacă noi, ca parlamentari, trebuie să dăm dovada că știm bine citirea sau vreți ca acest spațiu să fie destinat unei autentice dezbateri politice pe o temă de actualitate. Cred că, dacă vreți să aduceți în discuție o serie de elemente de regulament pe care cred că avem cu toții obligația să le respectăm, nu puteți să negați importanța problemei în dezbatere și să încercați să forțați să se citească un text pe care de altfel și dumneavoastră îl aveți și pe care-l cunoașteți. Eu cred că, având în vedere și faptul că avem invitați în această zi la dezbaterea acestei moțiuni simple și că problemele care sunt ridicate sunt probleme serioase și care cred că constituie o preocupare pentru noi toți, pentru doamna ministru, haideți să facem o dezbatere serioasă și să nu ne formalizăm, pentru a sta să citim un text. Cred că nu acesta este scopul pentru care am fost trimiși în Parlament, să arătăm că am învățat bine lecția de citire. Vă rog foarte mult! Haideți să facem dezbaterea care este găzduită de un Parlament, și nu altceva. Vă mulțumesc. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Și eu vă mulțumesc. Doamna deputat Alina Gorghiu, Vă invit să prezentați textul moțiunii și, după aceea, în cadrul dezbaterilor generale, cu siguranță, toți ceilalți colegi care doresc, pot să intervină în timpul alocat fiecărui grup parlamentar. Dar vă rog să prezentați textul moțiunii, și nu alta, pentru că pe acest text l-ați semnat, până la urmă.
|
|
|
|
|
Doamna Alina-Ștefania Gorghiu: Doamna președinte, Stimați colegi, Cu tot respectul față de domniile voastre, am să-mi permit să citesc în continuare textul actualizat făcut împreună cu domnii profesori aflați aici, de față. Este un text pe care eu am să-l citesc acum. (Rumoare, vociferări.) Vorbesc de eliminarea orelor de educație fizică și sport în continuare. Este bine cunoscut faptul că statele din cadrul Uniunii Europene pun mare accent pe importanța educației fizice printr-un minim obligatoriu de două ore ...
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): Doamna președinte, procedură! Dacă nu aveți text, vi-l dau eu!
|
|
|
|
|
Doamna Alina-Ștefania Gorghiu: Stimată doamnă, o să vedeți că textul corespunde moțiunii. Ce citesc eu acum este exact din moțiune. (Rumoare, vociferări.) Uitați-vă în moțiune, doamna...
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Doamna deputat, vă rog să prezentați moțiunea pe care ați depus-o la președintele Camerei!
|
|
|
|
|
Doamna Alina-Ștefania Gorghiu: Exact asta citesc, doamna președinte, numai că n-o să regăsiți toate frazele din moțiune. Printr-un număr minim obligatoriu de două ore săptămânal din educația fizică...
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): Dacă nu aveți textul, vi-l dăm noi!
|
|
|
|
|
Doamna Alina-Ștefania Gorghiu: Vă mulțumesc, doamna deputat. ...cazul Belgiei, Italiei, Olandei, ajungându-se chiar și la 5 ore în anumite situații, cazul Germaniei, Danemarcei, Spaniei. Poziția Uniunii Europene asupra acestui subiect este clar exprimată prin rezoluția Parlamentului European din data de 13 noiembrie 2007 privind rolul sportului în educație. Această rezoluție prevedea ca toate statele europene "să confere educației fizice un caracter obligatoriu în școli și licee și să accepte acele principii conform cărora în orar ar trebui să se prevadă cel puțin 3 ore de educație fizică pe săptămână, în vreme ce școlile ar trebui să fie încurajate să depășească acest prag în funcție de posibilități". Deciziile doamnei ministru cuprinse în Ordinul nr.3.310 din 2 martie 2009 sunt cu atât mai surprinzătoare, cu cât nu a existat o dezbatere pe această temă între ministerul pe care-l conduce și Ministerul Tineretului și Sportului, reînființat de actuala guvernare tocmai pentru a sublinia importanța pe care o acordă celor două elemente - tineri și sport. De altfel, prin decizii anterioare luate de doamna ministru în materie de sport, se regăsesc, din păcate, și alte acte dezastruoase. În timpul mandatului precedent de ministru, în anul 2003, doamna Andronescu desființa cluburile sportive școlare independente. Avem, totuși, speranța că doamna ministru să fi înfățat diferența dintre educația fizică și sportul de performanță până la acest al doilea mandat de ministru. Îi reamintim doamnei ministru că educația prin sport este singura metodă viabilă pentru tinerii de pretutindeni de menținere a echilibrului vital. Doamna ministru Andronescu, având și experiență de cadru didactic universitar, ar trebui să conștientizeze că activitățile mintale trebuie suplimentate cu un sistem riguros de întreținere și menținere a sănătății, fapt exprimat încă din antichitate prin expresia "Mens sana in corpore sano". În aceeași ordine de idei, îi amintim doamnei ministru că România se află pe locul 3 la capitolul "obezitate infantilă" în Europa, 54 din preșcolarii români consumând zilnic alimente cu un număr prea mare de calorii. Numărul copiilor cu probleme de greutate crește în fiecare an cu 500 de mii. Aceste probleme au ca principală cauză modul de viață nesănătos și alimentația nepotrivită. Pentru îndreptarea acestor situații, mediul școlar ar trebui să acționeze ca un factor reparator, educația prin sport fiind un astfel de mecanism. Din păcate, doamna ministru le-a oferit acestor copii cu probleme de greutate neșansa de a face o singură oră de sport pe săptămână într-o perioadă a vieții în care efortul fizic are un rol esențial pentru dezvoltarea organismului. Problema creată prin eliminarea orei de educație fizică nu a fost rezolvată nici prin noile ordine ministeriale date în data de 16 martie. Astfel, în trunchiul comun al programei a rămas o singură oră de educație fizică, eliminarea realizată prin Ordinul nr.3.310 fiind menținută. Eliminarea orelor de limbă modernă. Este inadmisibil ca un stat membru al Uniunii Europene să elimine studiul unei limbi străine din programa de învățământ preuniversitar. În sistemul educațional românesc, aprofundarea unei limbi străine este singura cale a unui progres civilizațional. Or, actuala atitudine nu face altceva decât să încurajeze o alienare față de valorile supranaționale promovate de către o Uniunea Europeană, în ale cărei idei și principii România ar trebui să se integreze. În același timp, se creează premisele pentru o restrîngere a posibilității de comunicare a elevilor români într-o Europă din care și România face parte. Eliminarea orelor de limbă modernă aduce cu sine pierderea unui avantaj major pe care liceele românești îl ofereau. Prin orele de limbă modernă studiate și, implicit, prin cunoașterea unei limbi străine suplimentare, elevii români aveau un avantaj în momentul absolvirii studiilor și intrării fie în sistemul universitar, fie pe piața muncii. Odată cu reducerea numărului de ore de limbă modernă, avantajul absolvenților români de a se integra mai ușor pe piața muncii dispare. Considerăm că această reducere a orelor de limbă modernă nu are niciun temei rațional și cu siguranță reducerea numărului de ore din programa universitară la 30 nu prezintă nicio justificare în acest sens. În urma modificărilor planurilor-cadru realizate prin ordinele ministeriale din 16 martie, a rămas o singură oră de limbă modernă în trunchiul comun. Modificarea este dată de introducerea unei ore în curriculul diferențiat. Această schimbare nu îmbunătățește cu nimic situația, întrucât revenirea la studierea a două ore de limbă modernă era singura soluție demnă de luat în considerare. În schimb, doamna ministru propune o jumătate de soluție, prin introducerea acestei ore de limbă modernă în curriculul diferențiat. Suntem de părere că studierea unei limbi străine trebuie făcute de toți elevii, indiferent de profilul pe care-l studiază, astfel încât solicităm doamnei ministru reintroducerea a două ore din a doua limbă modernă în trunchiul comun al programei de profil tehnologic. O altă situație deosebită este cea a orelor de informatică. Prin ordinul din data de 16 martie, la clasa a IX-a, profil tehnologic, s-a eliminat una dintre cele două ore de informatică din trunchiul comun. Această situație se regăsește și la clasele X-XII, neținând cont de faptul că toate programele de la disciplina tehnologia informațiilor și comunicațiilor au fost elaborate pentru două ore pe săptămână. Prin emiterea noilor planuri-cadru la clasa a IX-a a apărut o diferențiere între filiera tehnologică și filierele teoretică și vocațională în ce privește numărul de ore alocate disciplinei tehnologia informațiilor și comunicații. La filiera tehnologică a rămas prevăzută o singură oră pe săptămână, iar la filierele teoretică și vocațională, disciplina are o alocare de 2 ore pe săptămână. Între timp, nu s-a pus problema unei schimbări a programei, aceasta rămânând aceeași. Considerăm că această diferență constituie o discriminare a elevilor din învățământul profesional și tehnic. În aceste condiții, este obligatorie decizia ministerului de a reveni la două ore de studiu al informaticii la filiera tehnologică și includerea acestor ore în trunchiul comun al ariei curriculare, ținând cont de importanța formării abilităților de operare pe calculator pentru viitorul unui tânăr. Eliminarea acelei ore de informatică și tratarea discriminatorie a profilurilor tehnic și vocațional produce mai multe efecte decât s-ar putea crede. Competența-cheie de tehnologia informațiilor și comunicații este una din cele 8 competențe-cheie stabilită de către Comisia Europeană pe care trebuie să le promoveze România. Mai mult decât atât, importanța formării competențelor digitale la elevi este afirmată în toate documentele de politică și strategie educațională emise de minister până în prezent. Prin masurile luate de Ecaterina Andronescu și studierea unei singure ore de informatică pe săptămână la liceu, formarea acestor competențe este practic imposibilă. O altă faptă, mai puțin cunoscută, a doamnei ministru este eliminarea disciplinei "Logică și argumentare" din studiul claselor a IX-a, toate filierele si profilurile. Ora de logică a fost înlocuită cu o nouă disciplină numită Educație pentru societate. Urmarea concretă a acestei schimbări este că profesorii de discipline socio-umane rămân cu același număr de ore, dar disciplina Logică dispare din planurile cadru. După cum precizează și Societatea Română de Filozofie, precum și facultățile și departamentele de filozofie de la Universitățile din București, Cluj, Iași, Timișoara, Baia Mare și Oradea, "această măsură nu are nici un fundament științific și educațional și trădează o lipsă cronică de înțelegere a importanței disciplinelor umaniste pentru formarea generală a tinerilor, prin cultivarea unei gândiri critice echilibrate". Împărtășim opinia Societății Române de Filozofie și ne aliniem demersului de a solicita ministerului și doamnei ministru să reanalizeze decizia luată și efectele sale și să revină asupra acestor măsuri improvizate ce pot avea urmări dezastruoase pentru formarea tinerilor și implicarea acestora în viața socială. În consecință, solicităm oficial doamnei ministru să revină asupra eliminării disciplinei Logică din studiul clasei a IX-a. Reamintim că Programul de guvernare votat de Parlamentul României odată cu învestirea guvernului Boc conține un întreg capitol dedicat domeniului educației. Capitolul 5 din Programul de guvernare își propune ca obiective "realizarea unui sistem educațional stabil, echitabil, eficient și relevant și introducerea unui curriculum școlar bazat pe competențe". Doamna ministru, prin ordinele ministeriale date, a făcut uitat acest set de idei cu care coaliția de guvernare PSD - PD-L s-a prezentat în fața Parlamentului pentru învestitură. Prin măsurile luate, doamna ministru nu a făcut altceva decât să creeze premisele pentru destabilizarea sistemului educațional. Atâta timp cât prin modificarea planurilor cadru de învățământ preuniversitar nu s-a creat nicio nouă orientare, bazată pe competențe, a învățământului, considerăm că ministrul educației a încălcat grav prevederile programului de guvernare, prin nerespectarea principiile acestuia. În același program de guvernare, din campania electorală sunt identificate o serie de probleme cu care se confruntă sistemul educațional din România. Să fi găsit acum Executivul condus de Emil Boc soluțiile cheie pentru problemele identificate în campania electorală "grație" demersurilor doamnei ministru de eliminare a orelor de istorie, sport, limbă străină sau informatică din orarul elevilor? Dacă membrii Guvernului Boc și parlamentarii PD-L și PSD consideră în continuare că obiectivele din programul de guvernare cu care au cerut votul electoratului, pot fi realizate prin măsurile doamnei ministru, atunci răspunsul este clar: ar trebui să lase actul de guvernare pe seama unor persoane mai pricepute. Altfel, stimați deputați susținători ai coaliției de guvernare și ai guvernului din care face parte și doamna ministru, vă solicităm să luați act de gravitatea greșelilor mai sus menționate și să-i sancționați activitatea doamnei ministru de până acum, votând această moțiune simplă. Până în acest moment, doamna ministru nu a reușit să ofere o explicație plauzibilă pentru renunțarea la orele respective. Mai mult decât atât, a încercat sa paseze răspunderea asupra deciziilor luate altor structuri de specialitate din minister, cum ar fi Centrul Național de Curriculum și Centrul pentru Învățământul Profesional și Tehnic. Este cu atât mai grav că doamna ministru nu înțelege responsabilitățile funcției pe care o ocupă și ia decizii pripite, fără o consultare cu mai mulți factori implicați în procesul educațional, în ciuda experienței de cadru didactic universitar pe care o are. Solicităm în continuare argumente pertinente pentru eliminarea orelor de sport, de limbă modernă și informatică din programa de învățământ preuniversitar. Este de menționat și faptul că doamna ministru a fost chemată să dea explicații pentru aceste decizii și de către membrii Comisiei de învățământ a Camerei Deputaților, mai ales de cei ai partidului partener la guvernare, Partidul Democrat Liberal. În timpul ședinței Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din data de 11 martie 2009, mai mulți deputați PD-L din comisie au cerut explicații doamnei ministru în legătură cu modificările pe care domnia sa intenționează să le aducă planului de învățământ, afirmând chiar că acestea creează "incoerență în sistemul de învățământ". Aceiași parteneri de guvernare ai doamnei ministru au apreciat că ministerul nu a făcut nicio analiză și niciun studiu de impact al modificărilor planului cadru de învățământ, acuzând-o pe doamna ministru că ia decizii singură sau în cerc restrâns. De asemenea, au fost criticate deciziile de a reduce numărul de ore din planul de învățământ: o măsură "contabilicească" a fost calificată scoaterea orelor pentru a doua limbă din orar. Nici vorbă de consultări între doamna ministru sau profesori sau reprezentanții acestora, din moment ce dumneaei nu a cerut nici măcar opinia partenerilor de guvernare înainte de a lua asemenea măsuri! Poziția oficială a ministerului a fost că modificările nu afectează decât anul școlar 2009/2010. Dar inspectoratele școlare au fost anunțate deja că vor dispărea 500 de norme didactice pentru anul școlar respectiv. Nu își asumă nimeni din minister responsabilitatea, în mod public, pentru ceea ce vor face profesorii rămași fără ore de predat în anul școlar respectiv? Se gândește doamna ministru cum vor fi atrase înapoi în sistem cadrele didactice aflate în situația de a rămâne fără activitate din cauza deciziilor domniei sale? Atitudinea doamnei ministru este incalificabilă în ceea ce privește dialogul, mai bine spus lipsa de dialog dinaintea luării acestor decizii. Acest refuz al dialogului cu toți factorii implicați denotă disprețul pe care doamna ministru Ecaterina Andronescu îl arată deschis profesorilor, sindicatelor din învățământ, elevilor și chiar părinților, aceștia fiind cei mai în măsură să judece asupra viitorului propriilor copii. Prezenta moțiune simplă are drept scop principal apărarea intereselor elevilor și apoi ale cadrelor didactice și ale normelor acestora. În contextul creat, considerăm necesară organizarea unei dezbateri publice, având ca temă reconsiderarea planului cadru de învățământ preuniversitar. Rolul acestei dezbateri este de a identifica soluția potrivită pentru păstrarea acelor discipline utile și eliminarea sau diminuarea celor care încarcă programul. Afirmăm în mod deschis că Partidul Național Liberal și semnatarii acestei moțiuni sprijină reducerea numărului de ore din programa elevilor, dar această diminuare nu trebuie să fie făcută după metodele doamnei ministru, care conduc la dispariția unor discipline din studiul elevilor. Constatăm că toate deciziile și declarațiile doamnei ministru din ultimele trei săptămâni nu fac altceva decât să demonstreze incoerența activității ministrului, lipsa de fermitate, lipsa unei viziuni în domeniul educației și inconsecvența actului de guvernare. Solicităm prin această moțiune, în mod oficial, Guvernului și ministrului educației să se preocupe de soarta sistemului educațional din România prin elaborarea și aplicarea unei strategii responsabile și eficiente pentru gestionarea problemelor învățământului preuniversitar. Guvernul are obligația să respecte prevederile Programului de guvernare votat în Parlamentul României și să identifice soluții pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin acesta. În aceste condiții, pentru a nu lăsa în derizoriu educația în cadrul învățământului preuniversitar, pentru a proteja interesele copiilor noștri și ale generațiilor viitoare, este obligatoriu ca doamna ministru să revină asupra deciziilor de eliminare a orelor de educație fizică și sport, limbă modernă și informatică din programa preuniversitară, printr-o recalculare a tuturor factorilor implicați si a repercusiunilor sociale, educative și sportive ce ar putea fi afectate. Ca o datorie esențială a poziției pe care o ocupă, doamna ministru trebuie să aplice o strategie responsabilă în domeniul educației și care să țină cont de particularitățile și beneficiile necesare fiecărei părți implicate. Totodată, doamna ministru își creează obligația de a organiza o dezbatere publică înaintea adoptării oricărui act normativ ministerial cu implicații atât de adânci asupra sistemului educațional din România. Până la soluționarea completă a problemelor semnalate în sensul reinstaurării situației precedente, toate bâlbâielile doamnei ministru nu demonstrează decât faptul că noul ministru conduce educația după bunul său plac, aplicând criterii subiective unui sistem care afectează sute de mii de copii și schimbând, de la o zi la alta, destinele oamenilor implicați în sistem. Doamnelor și domnilor deputați, Ca reacție la cele prezentate mai sus și înțelegând efectele nocive ale acțiunilor doamnei ministru, ne facem datoria față de sistemul de învățământ românesc și vă solicităm votul pentru a o determina pe doamna ministru Ecaterina Andronescu să dispună următoarele: - reintroducerea orei de educație fizică în trunchiul comun al ariei curriculare a programei de învățământ preuniversitar;
- garantarea publică că nu se va reveni asupra ordinului de reintroducere a disciplinei Istoria Românilor în trunchiul comun al ariei curriculare la clasele a XII-a și a XIII-a, profilul tehnologic;
- reintroducerea a două ore de limbă modernă în aria curriculară, prin mutarea orei din curriculul diferențiat în trunchiul comun;
- garantarea publică că nu vor mai fi emise ordine ministeriale făcute cu încălcarea prevederilor Legii învățământului și fără consultarea partenerilor de dialog și a sindicatelor, așa cum s-a întâmplat în cazul ordinelor 3310 - 3313;
- anularea Ordinului nr.3304 privind revocarea prevederilor Ordinului de ministru nr.6319/19.12.2008 privind echivalare în credite netransferabile a unor activități de perfecționare și formare continuă a cadrelor didactice;
- elaborarea și aplicarea unei strategii responsabile și eficiente pentru gestionarea problemelor învățământului preuniversitar care să țină cont particularitățile și beneficiile necesare fiecărei părți implicate în sistemul de învățământ, fie ei profesori, elevi sau părinți;
- respectarea prevederile Programului de guvernare, așa cum a fost votat de Parlamentul României și îndeplinirea obiectivelor din Capitolul 5 Educație, în special realizarea unui sistem educațional stabil, echitabil, eficient și relevant;
- organizarea unei dezbateri publice asupra planului cadru de învățământ, analizarea temeinică a acestuia de către minister împreună cu toți factorii implicați și luarea unor decizii care să creeze un echilibru între disciplinele studiate în funcție de vârstă și de profil;
9.organizarea de dezbateri publice înaintea adoptării tuturor ordinelor ministeriale cu prevederi de impact asupra sistemului de învățământ și respectarea și aplicarea prevederilor care impun consultare publică înaintea adoptării unui act normativ, în baza prevederilor Capitolul II. În calitate de deputați aleși în Parlamentul României, stimați colegi, este de datoria noastră față de comunitățile din colegiile pe care le reprezentăm să sancționăm activitatea doamnei ministru Ecaterina Andronescu prin votarea acestei moțiuni și îndreptarea erorilor comise. Ne bazăm în votarea acestei moțiuni și pe sprijinul deputaților Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal, partid aflat în coaliția de guvernare, dar care nu a fost consultat când au fost luate aceste decizii. Mai mult decât atât, PD-L are datoria de a susține și a vota această moțiune, având în vedere promisiunile din campania electorală cuprinse în programul de guvernare pe tema educației. Votul pozitiv pentru această moțiune ar reprezenta o urmare firească a tuturor nemulțumirilor exprimate de aceștia pe linie parlamentară, în cadrul Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților. Orice vot "împotriva" acestei moțiuni lovește direct în interesul dezvoltării armonioase a copiilor României. Noi, semnatarii acestei moțiuni, avem însă convingerea că toți membrii Camerei Deputaților conștientizează reacția opiniei publice și a factorilor implicați și direct afectați de deciziile asumate de doamna ministru la începutul mandatului, pentru a vota favorabil această moțiune. Stimați colegi, Aveți obligația, unii dintre dumneavoastră chiar și în calitate de părinți, să fiți preocupați de soarta și viitorul învățământului românesc și să vă manifestați îngrijorarea față de problemele sistemului prin votarea acestei moțiuni. Doamna președintă, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor deputați, Și stimate cadre universitare, Vă mulțumesc pentru răbdare și sper să votați această moțiune. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PNL.)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Sunt intervenții pe procedură. Domnul Valeriu Zgonea și domnul Cezar Preda.
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Eu totdeauna am crezut că valorile și principiile stau la baza și în construcția fundamentală a unui partid liberal. Și mă uit către formatorii noștri și de azi și de mâine și știu că atunci când dai un examen, ca să te poți angaja, nimeni nu-ți schimbă întrebările examenului când intri în sală și nimeni nu-ți schimbă nici organizarea și nimeni nu-ți schimbă nici ceea ce trebuie să înveți ca să te duci la un examen de limba română și să constați că trebuie să știi matematică. Doamnelor și domnilor colegi, Distinși profesori, Eu am să vă spun că astăzi, pentru prima dată în istoria Parlamentului, a fost încălcat art. 158 și pentru prima dată în istoria Parlamentului un grup parlamentar, și n-aș folosi un cuvânt rușinos, a schimbat realitatea, prezentând și semnând o moțiune simplă, care nu mai există și citind după stenogramă o altă moțiune, pe care n-au semnat-o. Întrebarea este: la care răspundem? Sau dacă ne uităm la art. 158 alin. (4): "Președintele Camerei nu va lua în considerare moțiunea simplă care nu îndeplinește cerința prevăzută la alin. (1)." Eu nu sunt în măsură, nici nu sunt lider de grup, nici nu sunt în măsură să am o vocație liberală să pot să mă uit în ochii unui om să-l mint, n-am această chestiune și nici nu-mi doresc. Prefer pe colegii mei liberali, din ultimii ani, care au fost altfel decât astăzi; cel puțin între ceea ce vorbeau și ceea ce scriau era cuvântul echivalent. Doamnelor și domnilor colegi, În conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaților, dumneavoastră ați fost în fața unui text care nu a trecut de prevederile regulamentare și este ilegal. Dacă dumneavoastră acceptați să vă duceți după o ilegalitate, este o decizie pe care plenul Camerei Deputaților o ia. Dar eu sunt în măsură să vă prezint că astăzi moțiunea simplă citită nu există și este ilegală, iar moțiunea simplă semnată n-a fost prezentată, deci procedura parlamentară nu este îndeplinită. Decizia vă aparține dumneavoastră, art.158 îi dă dreptul președintelui să constate acest lucru. Art. 228 spune ce se întâmplă în momentul în care există interpretări diferite asupra aceluiași text din Regulament. Dacă ar fi după mine, eu nu aș încălca niciodată regulile, dacă vrem să fim un stat, cum a zis distinsa mea colegă, european și democratic. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Domnul Cezar Preda și după aceea, domnul Bogdan Olteanu.
|
|
|
|
|
Domnul Cezar-Florin Preda: Mulțumesc, doamna președinte. Dragi colegi, E incredibil ce vedem în seara aceasta. Am trecut noi și peste faptul că steagul Europei n-are 15 stele, și are numai 12, dar peste o chestiune de schimbat... (Aplauze.) Eu aș vrea să vă spun că este posibil, la începuturile unei activități parlamentare, atunci când ești în opoziție, ... Voci din partea Grupului parlamentar al PNL: Norvegia, Norvegia!
|
|
|
|
|
Domnul Cezar-Florin Preda: ...să te sufoce rapiditatea cu care Guvernul, cu care președintele... Eu nu intru în discuție cu sala și vă rog să aveți respect. V-am ascultat toate inepțiile pe care le-ați spus de la acest microfon, fără să discut. În momentul în care doriți să faceți un circ din această prezentare de moțiune, vreau să vă spun un lucru. Doamna președinte, vă rog, în baza Regulamentului, să nu tolerați așa ceva. Dacă de acum înainte în aula Parlamentului una fumăm și alta vorbim, înseamnă că așa vom face de acum înainte. Vom face o moțiune pe care o vom semna și când vom veni aici, vom spune altceva. Vă rog, doamna președinte, să opriți această chestiune și când vor fi în stare să prezinte o moțiune pe care o semnează și o și susțin, să vină oricând în fața Parlamentului să facă acest lucru. Vă mulțumesc. Voci din partea Grupului parlamentar al PNL: Succesuri! Succesuri!
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Domnul Bogdan Olteanu și domnul Toader.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Mulțumesc, doamna președintă. Conform Regulamentului și având în vedere discuțiile care nu duc la nimic până în prezent, decât la o încălcare flagrantă a Regulamentului, un lucru care nu s-a mai întâlnit în Parlamentul României, vă rog să acceptați o pauză de consultări între liderii de grup, care trebuie să stabilească dacă mai mergem sau nu mai mergem în asemenea încălcări flagrante ale Regulamentului. Vă rog să acordați zece minute.
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Un sfert de oră, zece minute suspendăm lucrările și invit liderii de grup în sala Biroului permanent. - După pauză -
|
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă rog să luați loc în sală, să vă prezint concluziile din consultările cu liderii de grup. Cu toții am constatat o diferență semnificativă între textul prezentat astăzi în fața plenului Camerei și textul propus al moțiunii depus la președintele Camerei Deputaților, conform procedurilor. În această situație, luând în considerare părerile liderilor de grup, voi trimite stenograma ședinței, până la acest moment, Comisiei pentru Regulament pentru a analiza această situație și a veni cu o părere și cu un punct de vedere în conformitate cu Regulamentul pe care noi îl considerăm neacoperitor în această situație, în termen de zece zile, în baza art. 228 din Regulament. Până atunci, dezbaterea moțiunii simple se suspendă. Vă mulțumesc și ne revedem mâine.
|
|
|
|
|
Ședința s-a încheiat la ora 21,55.
|
|
|
|
|
|
|
|
|