Doamna Ana Adriana Săftoiu: Bună dimineața! Doamnelor și domnilor parlamentari, Cea mai mare creștere a ratei sărăciei în rândul copiilor, în anii din urmă, s-a produs în acele state în care nivelul ajutoarelor sociale este cel mai ridicat. Cele mai mici creșteri - de fapt, descreșteri - ale ratei sărăciei la copii au fost înregistrate în statele care limitează nivelul acestor fonduri. (Cary Bauer, președintele Consiliului american pentru cercetări familiale) Pe de altă parte, faptul că nivelul calitativ al școlilor nu se corelează cu cel educativ nu are nici un efect asupra insistenței sindicatelor că banii reprezintă un factor esențial. Ultima linie de apărare deja prăbușită a celor care militează pentru sistemul public de educație este lipsa de educație a publicului. (George Will, comentator la Washington Post) Nu ne îndoim că fiecare american știe că sclavia este injustă și am plătit un preț teribil pentru ea, și trebuie să continuăm să remediem această situație. Iar a spune că este injustă și că o regretăm nu este un lucru rău. (Bill Clinton) Dezbaterea nu ar trebui sa se axeze pe recrudescența conflictului ori pe detaliile sale. Această dezbatere nu ar trebui să se refere nici măcar la războiul dus până acum în Irak, la greșelile comise, ori la întrebarea dacă putem câștiga în plan militar sau nu. Daca le permitem democraților să ne împingă într-o dezbatere asupra recrudescenței sau a situației actuale din Irak, vom pierde. (Shadegg și Hoekstra, doi membri ai Camerei Reprezentanților, într-o petiție comună) Fiecare națiune, indiferent de regiune, are acum de luat o decizie: ori sunteți cu noi, ori sunteți cu teroriștii. (George W. Bush) Arborii de tisa de pacific pot fi tăiați sau procesați pentru a se obține o importantă substanță chimică, taxolul, care poate vindeca anumite forme de cancer pulmonar, ovarian și de sân la pacienți care, netratați astfel, ar muri. Alegerea pare a fi una ușoară - sacrificăm copacul pentru o viață de om - dar numai până când aflăm că pentru fiecare pacient tratat trebuie tăiați trei copaci. (Al. Gore) Trei copaci sau o viață umană, trei copaci sau posibilitatea de a prelungi viața unui bolnav? Eu aș alege omul, persoana, ființa umană, aș spune că merită să tăiem pentru ea trei copaci. Putem sacrifica trei copaci pentru a salva viața unui om. Dar pentru vicepreședinte se pare că acest lucru nu este la fel de clar. (David Mclntosh, membru al Camerei Reprezentanților) Cine plătește prețul? Eu nu voi plăti nici un preț personal. Copiii mei sunt prea mari, iar nepotul mi-e prea mic. Nici dumneavoastră, după câte înțeleg, nu veți plăti un preț personal, prin membrii familiei. Și atunci, cine plătește prețul? Militarii americani și familiile lor. Eu am vrut doar să vă reamintesc acest lucru. (Barbara Boxer, senator) Vă mulțumesc pentru atenție.
|