Domnul Mircea-Nicu Toader: Doamna președinte, așa cum v-am spus și în susținerea introducerii pe ordinea de zi, Comisia pentru muncă și protecție socială este asaltată în perioada imediat următoare de foarte multe inițiative legislative, cu mare importanță pentru reforma socială - fie că e Codul social, că este Codul muncii, fie că este Legea pensiilor, retrimisă la cererea președintelui, fie că este Legea salarizării unice, toate legate de zona de muncă și de protecție socială, motiv pentru care cred că ceea ce ne-am gândit la începutul legislaturii, ca această comisie să fie formată numai din 21 de membri, este insuficient față de problematica pe care o are de dezbătut această comisie. Din acest motiv, grupul nostru, împreună cu UDMR, am solicitat și vă propunem un proiect de hotărâre să modifice numărul maxim pentru această comisie, deci, practic, se vine de la 21 la 31 de membri, în așa fel încât să nu fie nici la cel mai mare număr - sunt comisii cu 35, limita maximă pe care o agreează și care este stabilită prin hotărâre în cadrul plenului este de 35. Noi am propus 31, iar la expunerea de motive am dat și o distribuție care este adevărat atributul liderilor de grup, dar păstrează, așa cum am spus, chiar forma inițială și comună de la celelalte comisii cu un număr de 31, respectiv în oglindă cu Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic. Totodată, dați-mi voie ca, în aceste condiții, cu observația că se aprobă, eu propun și membrii care să facă parte din această comisie din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, urmând ca celelalte grupuri să-și propună și dânșii, în condiția în care se aprobă. Mă refer la domnul Bode Lucian, la domnul Hogea Gheorghe, domnul Vîlcu Samoil și domnul Popescu Cosmin, care trec de la comisiile lor permanente la această comisie.
|