Plen
Ședința Camerei Deputaților din 1 martie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.17/11-03-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2025 2024 2023
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2024-prezent
2020-2024
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2025 2024 2023
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2025 2024 2023
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 01-03-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 1 martie 2011

  Declarații politice și intervenții ale deputaților:  

Ședința a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și de doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistați de domnii deputați Georgian Pop și Dumitru Pardău, secretari ai Camerei Deputaților.

  Mihai Cristian Apostolache - declarație politică referitoare la protecția mediului în municipiul Ploiești;

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineața, stimați colegi!

Deschid ședința de astăzi, 1 martie 2011, consacrată declarațiilor politice.

Începem cu reprezentanții puterii.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Apostolache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Rog să se pregătească domnul deputat Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule deputat Apostolache, aveți cuvântul.

   

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Protecția mediului trebuie să reprezinte o preocupare constantă, a tuturor, de la simplu cetățean, până la agentul economic și autoritățile statului cu competență în domeniu.

Cu toate acestea, întâlnim situații care contrazic această butadă, motivele fiind diverse. Un exemplu, în acest sens, este situația din municipiul Ploiești, localitate care este singura în Europa pe al cărei teritoriu sunt situate 4 rafinării, fiind și centru de distribuție prin conducte a produselor petroliere.

Ca urmare a existenței industriei de rafinare, de prelucrare a țițeiului și gazelor naturale, apar dese situații în care populația este deranjată de mirosul persistent de produse de rafinare.

Pentru a evita producerea unor astfel de fenomene și pe viitor și având în vedere propunerile formulate de autoritățile județene și de autoritatea executivă a municipiului Ploiești, solicit Agenției Naționale pentru Protecția Mediului să aibă în vedere dotarea sistemului actual de monitorizare a calității aerului cu analizoare care să măsoare și alți indicatori specifici industriei de rafinare țiței, precum hidrogenul sulfurat, hidrocarburile policiclice, aromate, amoniacul, precum și completarea sistemului actual de monitorizare cu echipamente capabile să detecteze, în timp real, nivelul indicatorilor care generează disconfortul olfactiv sesizat de populație, precum și alocarea resurselor necesare operării acesteia.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

 
  Vasile Mocanu - declarație politică intitulată Codul muncii fără rost;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Mocanu.

Rog să se pregătească domnul deputat Eugen Uricec, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat Mocanu, aveți cuvântul.

   

Domnul Vasile Mocanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o: "Codul muncii fără rost".

Nu am fost și nu sunt un susținător al vechiului Cod al muncii. L-am considerat întotdeauna mult prea îndatorat vechilor stări de lucruri, când nu aveam decât economie de stat, cu bunele și cu relele ei.

De aceea, am susținut că multe capitole ale fostului Cod la muncii trebuie refăcute în lumina unei alte filozofii economice, care să creeze plusvaloare, dar care să ofere și șanse egale atât angajatului, cât și angajatorului. Un Cod al muncii modern și echilibrat este cea mai bună soluție pentru România mileniului al treilea.

Dar un astfel de document nu putea fi elaborat decât în urma unor dezbateri ample, la care să participe toți cei interesați direct: salariații, patronii, dar și opinia publică.

Așa cum îi este și menirea, Parlamentul trebuia să devină, în ultimele luni, un for al argumentelor pro și contra, în urma cărora să poată fi conturată cea mai bună formulă de Cod al muncii.

În loc de asta, actualul Guvern a preferat din nou să încalce jocul democratic. Decizia Cabinetului Boc de a-și angaja în luna martie răspunderea pe Codul muncii nu face decât să sporească neîncrederea populației în actualii guvernanți.

De ce se ferește atât de mult Partidul Democrat Liberal să ia parte la discuții? Ce ascunde premierul Emil Boc și președintele Traian Băsescu? Un lucru este însă evident: noul Cod al muncii nu poate fi acceptat în noua sa formulă.

Drept urmare, opoziția a decis inițierea unei moțiuni de cenzură, prin care să sancționeze actuala putere.

Dacă parlamentarii coaliției de la guvernare chiar vor ca România să aibă o șansă de dezvoltare, așa cum afirmă de fiecare dată, atunci este obligatoriu să voteze pentru moțiune și împotriva acestui Cod al muncii.

Oricum, noul Cod al muncii nemulțumește pe toată lumea. Regulile instituite de această lege fundamentală lovesc mai ales în sindicate. Astfel, Guvernul a eliminat prevederea concediului fără plată pentru angajați, atunci când se impune reducerea activității.

De asemenea, salariații sancționați disciplinar vor putea fi reabilitați în 12 luni, și nu în 6 luni ca până acum. În plus, apar neclarități voite, în legătură cu contractul colectiv de muncă, dar și la capitolul angajare de probă.

Tocmai, pentru a arăta că România poate avea un cod al muncii modern, flexibil și european, Partidul Social Democrat lucrează deja la o variantă a acestei legi fundamentale. Profesionalismul, dezvoltarea și șanse egale pentru toți vor fi conceptele de bază ale acestui Cod al muncii.

Înainte de toate, un Guvern este obligat să creeze locuri de muncă, să deruleze investiții, să propună o strategie coerentă de dezvoltare. Doar în acest mod se poate încuraja munca.

Guvernanții au susținut, din nou, că în această primăvară România va ieși din recesiunea economică.

Noi știm altceva: în această primăvară vom ieși în stradă, pentru a cere respectarea drepturilor tuturor celor care muncesc în această țară.

Vă mulțumesc foarte frumos.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat. Sper ca cei care v-au ascultat să vă și urmeze sfatul.

 
  Eugen Constantin Uricec - declarație politică despre Cum stimulăm munca?;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Eugen Constantin Uricec, din partea Partidului Democrat Liberal.

Se pregătește domnul deputat Sorin Stragea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Dragă colega, aveți cuvântul.

   

Domnul Eugen Constantin Uricec:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Cum stimulăm munca?"

Zilele trecute, guvernatorul Băncii Centrale a României atrăgea atenția asupra modului de dezvoltare nesustenabil, pe care fostele guvernări l-au promovat cu consecvență criticabilă, și anume creșterea economică bazată doar pe creșterea nesustenabilă a veniturilor și a creditului.

Pot spune, cu siguranță, că dictonul săptămânii trecute a fost rostit de același șef al politicii monetare românești: "stimulați munca, stimulați munca, stimulați munca!".

Pertinenta observație a domniei sale nu poate fi trecută cu vederea și trebuie să se reflecte în măsuri de politică economică și socială națională.

În acest sens, măsurile propuse de Guvernul României, în scopul modificării cadrului legal al relațiilor de muncă, vor crea premisele minimizării ponderii muncii la negru și vor stimula apariția de noi locuri de muncă, fie cu termene bine definite, fie cu orare de muncă atipice.

Flexibilizarea pieței muncii este însă numai un prim pas către stimularea angajaților și angajatorilor, de a prefera ca relațiile lor de muncă să se desfășoare în limitele cadrului legal, și nu în afara acestuia.

Piața muncii din România continuă - din nefericire - să fie împovărată de cuantumul excesiv al fiscalității. România se plasează în topul statelor membre care fiscalizează excesiv factorul de producție muncă, fie că vorbim de contribuțiile plătite de angajator, fie că vorbim de cele onorate de angajați.

Acest lucru nu-și găsește rațiunile decât în deteriorarea constantă a raportului dintre populația activă ocupată și numărul beneficiarilor de pensii plătite din fondurile publice, precum și de diversificarea categoriilor de beneficiari de prestații sociale din ultimii 20 de ani.

Dacă la momentul căderii regimului comunist din România, acest raport era de 2 angajați la un pensionar, astăzi acest raport este subunitar, de aproximativ 0,8. Or, în aceste condiții, este imposibil de crezut că bugetele vor mai putea suporta transferurile în permanentă creștere, pe fondul unei stagnări sau creșteri economice destul de sensibile.

Ceea ce nu au înțeles guvernele care au asumat în trecut viitorul acestui popor este că o creștere a fiscalității apasă tot pe categoriile oneste, pe cele care decid să rămână în economia oficială.

Or, această optică trebuie schimbată. Consider mult mai profitabil să extindem baza de impozitare, prin includerea în categoria contribuabililor a cât mai mulți angajați și angajatori.

Acest obiectiv nu se poate realiza decât printr-o reducere progresivă a contribuțiilor fiscale, către acel optim fiscal râvnit de orice economie modernă, care să stimuleze cât mai mulți contribuabili să-și onoreze obligațiile fiscale.

De ce să optăm pentru o reducere progresivă, și nu dintr-o dată?

Este simplu: bugetul asigurărilor sociale trebuie stabilizat, iar bugetul de stat se luptă de ani buni cu un deficit structural greu finanțabil, care nu mai poate onora transferuri de 3, poate 4 miliarde de euro, anual, către plata pensiilor.

O astfel de măsură ar produce câștiguri atât din perspective reducerii ponderii economice subterane, dar și ca semnal pentru piețele și capitalurile externe, care și-ar putea recâștiga apetitul investițional pentru România, având în vedere reducerea serioasă a investițiilor străine directe din ultimii doi ani.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
  Sorin Constantin Stragea - declarație politică cu titlul Codul muncii - experiment de reintroducere a sclaviei moderne;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Sorin Stragea, din partea Grupului parlamentar al Partidul Social Democrat.

Rog să se pregătească domnul deputat Cătălin Buhăianu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Aveți cuvântul, domnule deputat Stragea.

   

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Declarația mea politică se numește: "Codul muncii - experiment de reintroducere a sclaviei moderne".

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Atacul Guvernului la adresa lucrătorilor este unul fără precedent, și va conduce la sclavia lucrătorului la locul de muncă, departe de toate principiile și valorile ce stau la baza Uniunii Europene și Organizației Internaționale a Muncii.

Guvernul României refuză să țină cont de punctul de vedere comun al confederațiilor sindicale și al confederațiilor patronale reprezentative și forțează modificarea legislației muncii în sensul dorit de Consiliul Investitorilor Străini.

Din nou acest Guvern eludează cu bună știință rolul Parlamentului în actul legislativ și, cu cinismul și infatuarea bine cunoscute care îi caracterizează, dorește din nou să își angajeze răspunderea pe o lege atât de importantă pentru toți locuitorii țării, lege care influențează viața a milioane de oameni.

Negocierile din ultimele zile, am văzut cu toții, au fost caracterizate de inflexibilitate totală din partea Executivului și se vor finaliza, evident, cu impunerea punctului de vedere al autorităților.

Reprezentanții Guvernului și-au exprimat explicit intenția de a elimina din Codul muncii articolele referitoare la contractele colective de muncă (articolele 236-247), în ciuda opoziției sindicatelor și patronatelor.

Abrogarea acestor articole din Codul muncii, la care se adaugă și alte elemente din legislația muncii, ce îi deranjează pe investitorii străini, va conduce la pierderea unor drepturi și libertăți de bază pe care lucrătorii români le-au obținut cu greu în ultimii 20 de ani, unele dintre ele fiind explicit reglementate chiar de Constituția României.

Odată cu adoptarea propunerilor guvernamentale, contractele colective de muncă la nivel de unitate vor exista sau nu, în funcție de bunul-plac al patronului, drepturile salariaților vor fi fixate direct de către patron, iar contractul de muncă pe perioadă nedeterminată va dispărea. Prin eliminarea grilelor de ierarhizare, negocierea salariilor va fi o amintire, nivelul de remunerare rămânând la latitudinea patronului, indiferent de calificarea, studiile sau experiența salariatului.

La fel stau lucrurile și în ce privește timpul de lucru, norma de muncă și plata orelor suplimentare. La acestea se adaugă și pierderea drepturilor minime legate de sănătatea și securitatea în muncă, dispărând comitetele de sănătate și securitate în muncă.

Va urma prelungirea perioadelor de probă la 45 de zile pentru funcțiile de execuție, și la 120 de zile pentru funcțiile de conducere, patronul având posibilitatea să angajeze oricâte persoane dorește pe același post, prin rotație.

Este evident faptul că reprezentanții Executivului au ca obiectiv precis dereglementarea pieței muncii și, indiferent câte runde de negociere vor mai avea loc, lucrurile se vor întâmpla așa cum dorește coaliția aflată la guvernare.

Este o chestiune de timp până când proiectele de legi vor fi adoptate și până când lucrătorii români își vor pierde drepturile, ca parte a unui experiment de reintroducere a sclaviei moderne.

Ignorarea oricăror valori democratice, ignorarea tratatelor internaționale, ca și a prevederilor Constituției României sunt semnalul clar al compromiterii ideii de democrație și modernizare a societății romanești.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Aplauze la scenă deschisă, domnule Stanciu, bine ați venit!

 
  Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf - declarație politică cu titlul: Despre minciună în politica românească;

Îl invit pe domnul coleg Cătălin Buhăianu-Obuf, din partea Grupului parlamentar al PDL, pentru a-și susține declarația politică.

Sper să aveți aceleași aplauze la sfârșitul declarației, domnule profesor. Și, îl rog pe domnul profesor, pe distinsul meu coleg, profesorul Anghel Stanciu, deputat de Iași, să-și pregătească intervenția.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

   

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Despre minciună în politica românească".

Când se vorbește despre oamenii politici, de multe ori cetățenii de rând țin să-i asocieze imaginii de mincinoși, care promit multe, pentru voturi, și apoi nu fac nimic.

Remarc însă că, mai nou, minciuna nu este folosită de către politicieni doar ca mijloc de obținere a voturilor, ci a devenit un scop în sine. Iar pentru liderii opoziției, care acum s-au erijat în salvatori ai neamului, minciuna a devenit tehnică: atât domnul Antonescu, cât și domnul Ponta mint. Mint mult și periculos, în speranța că astfel vor putea prelua puterea. Dacă ar fi să numărăm minciunile evidente, lista ar fi prea lungă.

Vreau doar să pun două întrebări: când a mințit domnul Antonescu, în 2006, atunci când din postura de inchizitor o alunga cu pietre pe Mona Muscă din PNL, fiind cel mai vehement opozant al securiștilor în politică, sau acum, când domnul Antonescu face alianța cu domnul Voiculescu, a cărui colaborare cu fosta securitate este mai mult decât notorie? Când a mințit domnul Ponta, pe vremea când era procuror sau șef al Corpului de Control al lui Adrian Năstase și când spunea că luptă împotriva criminalității sau acum, când domnul Ponta este avocatul - din oficiu - al oricărui acuzat de corupție din România, fie că ne referim la vameși, la polițiști corupți sau la șefi din administrație, cercetați penal?

Când am decis să vorbesc despre minciuna în politică, am studiat puțin despre istoria minciunii în gândirea omenirii. Cu permisiunea dumneavoastră, voi trece în revistă câteva repere istorice: în democrația antică greacă, scopul suprem al politicii era binele, după cum spunea Aristotel. Aici, minciuna nu-și găsea locul și era considerată o adevărată înșelare a spiritului. Dacă în Antichitate morala era subordonată politicului, începând cu Evul Mediu, minciuna a devenit mijloc pentru un scop nobil. Știe toată lumea celebra expresie a lui Machiavelli - "Scopul scuză mijloacele!" - doar, ca și aici, găsim totuși o chestiune de moralitate. Scopul era nobil, așa că minciuna politicianului era un intermediar într-un scenariu al binelui.

Dacă este să vorbim despre politica de astăzi din România, vedem că minciuna nu mai este doar un mijloc pentru un scop nobil, ci pentru mulți dintre politicieni a devenit un scop în sine.

Vorbeam în prima parte despre minciuna în cazul domnilor Antonescu și Ponta și spuneam că acești domni mint periculos. De ce am spus acest lucru? Pentru simplul fapt că, în cazul lor, nu vorbim despre o minciună în sensul ei privat, ci despre minciuna în sens public, despre minciuna colectivă, prin care este amăgită majoritatea populației. Este vorba despre minciuna propagată drept adevăr, la televiziunile de partid, și căreia i se dă valoare de adevăr.

Iar aici trag un semnal de alarmă și invit la o selecție atentă asupra celor ce se spune la televizor. Iar dacă în urmă cu două săptămâni făceam un apel către cei care încă nu sunt "lichele", voi încheia amintind iarăși despre Gabriel Liiceanu, și voi recomanda colegilor o carte care îi va pune pe gânduri, despre minciună, un text cu alură academică, dar o analiză foarte accesibilă și limpede asupra fenomenului.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule coleg.

 
  Anghel Stanciu - intervenție constând într-o scrisoare deschisă adresată domnului Traian Igaș, ministrul administrației și internelor;

Îl invit la microfon pe distinsul profesor Anghel Stanciu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Îl rog pe domnul deputat Mircea Irimescu, din partea Grupului parlamentar al PNL, să se pregătească pentru a interveni.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

   

Domnul Anghel Stanciu:

Distinse domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Domnilor miniștri,

Intervenția noastră de astăzi constă într-o scrisoare deschisă adresată domnului Traian Igaș, ministrul administrației și internelor.

Obiectivul: readucerea căldurii în casele ieșenilor, prin virarea imediată a subvențiilor Guvernului României, respectiv ale Ministerului Administrației și Internelor.

Excelență, Iașiul - capitala culturală a României - a înghețat. De fapt, nu toți cetățenii Iașiului, ci aproximativ 26.000 de cetățeni, racordați prin caloriferele lor la CET 2 Holboca.

CET 2 Holboca a fost oprită temporar, din lipsa huilei, huila care nu a putut fi adusă în totalitate, respectiv cumpărată, din lipsa banilor. În loc să asistăm la garnituri de tren care aduc huila, am asistat la convoaie de cetățeni cu traista. Bani pentru cărbune din încasări ale ieșenilor și, respectiv, de la Guvern, prin subvenție, conform normelor legale, n-au venit; cetățenii nu mai au bani, Excelență; nu mai au bani de pâine, nu mai au bani de medicamente, nu mai au bani de plata întreținerii, nu mai au bani de plata căldurii.

Vă întrebați de ce? Răspunsul este simplu: pentru că dumneavoastră, în înțeleapta pseudoreformă, le-ați tăiat salariile, le-ați impozitat pensiile și în felul acesta i-ați condamnat pe toți la frig. Aceste tăieri sunt și au efectul unei întreruperi a combustibilului unui avion în aer: motorul se va opri, avionul se va prăbuși, dar noi am făcut economie la combustibil. Aceasta este politica PDL-ului. Lepădați-vă de ea, domnule ministru! Ieșenii au înghețat.

Și, o să vă surprind: și domnul prefect Tomașeschi a încremenit, plin de promoroacă, în apartamentul său din Iași. Aceasta, pentru că Guvernul Partidului Democrat Liberal, cu 2 senatori și 4 deputați numai în municipiul Iași, a adoptat - se pare - aberanta politică a pedepsirii ieșenilor, prin tăierea subvențiilor pentru căldură, prin alocarea discriminatorie a acestora.

Ați vrut primar al Partidului Social Democrat, suportați, dragi ieșeni, dușuri reci, poate vă treziți! Atenție! Înveliți-vă caloriferele, că ar putea să răcească. Și luați aminte, voi, ieșeni! Iată, cetățenii Brașovului, Aradului au fost orientați. Au ales primar PDL și au primit zăhărelul, adică 516 miliarde pentru CET Brașov, 292 miliarde pentru CET Arad, 26 miliarde pentru CET Govora etc., pentru a enumera numai câteva din zăhărelele date contra politicii.

Ieșenilor, vouă vă arătăm biciul, nu subvențiile! Nu ați fost cuminți, chiar dacă poate nu ați fost nici orientați când ați ales pe cei 6 parlamentari și un viceprimar al Partidului Democrat Liberal. Vouă, deci, pentru toate acestea, vă dăm numai 3,3 miliarde lei vechi, ca la pomana mortului.

Excelență, politica Guvernului dumneavoastră, de partizanat politic, în alocarea banilor proveniți din taxele și impozitele tuturor românilor, este deja arhicunoscută: discriminatorie și, evident, în acest caz, clar, inumană.

Institutul de politici publice, neafiliat politic, ne dă dreptate, cităm: "În total, orașele conduse de primari PDL au primit în 2010 de trei ori mai mulți bani față de localitățile conduse de primarii PSD și PNL, luați la un loc. "Curat constituțional", cum ar fi spus nenea Iancu Caragiale. Și cum umilirea ieșenilor nu este completă, se dă orașului Govora, cu care nu avem de fapt nimic, de șapte ori mai mulți bani decât Iașiului, capitala culturală a țării.

Excelență, înțelegem buna creștere, bunul-simț al celor 7 demnitari PDL din municipiul Iași (6 senatori și deputați, plus un viceprimar demisionar), ce n-au vrut, n-au putut sau nu au dorit să-și deranjeze ministrul sau Guvernul, cu aceste derizorii amănunte.

Dar înțelegeți că "tremuriciul" impus ca politică de stat ieșenilor, respectiv unor copii, unor bătrâni, pentru simplul fapt că au ales un primar PSD, este pentru toți europenii - ce vor fi înștiințați de aceasta - inacceptabil.

În consecință, opriți genocidul! Dați ceea ce v-ați angajat: cele 8 miliarde de lei restanță și cele 210 miliarde pentru 2011, conform prevederilor legale. Încetați discriminarea pe criterii politice și reveniți la un tratament democratic, onest, civilizat, decent, și nu tratarea totalitară a ieșenilor în totalitatea lor.

Excelență, noi nu cerem pomană, noi nu cerem îndurare, noi cerem drepturile noastre. Noi avem dreptate și nu dorim să murim cu dreptatea noastră. Dorim pentru bătrânii Iașiului, pentru copiii Iașiului și inclusiv pentru cei 2 senatori și 4 deputați ai Iașiului, căldura necesară. "Vrem apă caldă să ne spălăm, vrem căldură să învățăm!", a fost lozinca studenților ieșeni în anii 1970. Dorește cineva să fie repetată pe străzile Iașiului? Cred că nu. Acestea, respectiv, sunt vocile ieșenilor; acestea sunt vocile celor care sunt năpăstuiți pentru o așa-zisă alegere incorectă.

Ca atare, facem un apel disperat: trimiteți imediat subvențiile! Stopați frigul! Porniți CET 2 Holboca, Excelență, altfel, cu toată îngăduința noastră și simpatia față de dumneavoastră, plecați! Elicopterele sunt deja pornite, vă așteaptă. Drumul spre Târgoviște este liber.

Cu adâncă plecăciune, prof.univ. Anghel Stanciu, deputat de Iași - vicelider al Grupului parlamentar al PSD. 1 martie 2011.

Cu alese mulțumiri, domnule președinte, și cu scuzele de rigoare, că așa cum eu n-am putut să aplaud pe distinsul coleg care a vorbit înaintea mea, sper să vă abțineți și dumneavoastră de la aceste aplauze.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule profesor.

După cum observați, aplauzele sunt deschise, în semn de apreciere a conținutului declarației dumneavoastră.

 
  Mircea Irimescu - declarație politică privind Curtenirea politică;

Îl invit acum la microfon, cu deosebit respect, pe domnul deputat Mircea Irimescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Rog să se pregătească domnul deputat Lubanovici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

   

Domnul Mircea Irimescu:

Declarație politică: "Curtenirea politică".

Stimați colegi,

Vreo patru săptămâni tumultuoasa viață politică românească a avut parte, în sfârșit, de un moratoriu. Chestiunea n-are nimic cu apelul politicianist de noncombat, de toamna trecută, al președintelui Traian Băsescu, ci este legată de ceea ce a fost considerat evenimentul politic major de la sfârșitul săptămânii trecute: Congresul UDMR de la Oradea. Până la aflarea deciziilor care urmau a se lua în întrunirea maghiară din frumosul oraș bihorean, PDL, UNPR, PSD, PC și PNL au considerat potrivit a se abține în a-și mai face publice intențiile belicoase cu care ne obișnuiseră de ceva vreme.

Sleită de puteri, politica românească a dat impresia că este incapabilă să mai dea soluții de administrare a țării, până nu avea să cunoască numele noului președinte al formațiunii parlamentare a etnicilor maghiari din România și poziția acestuia față de actuala putere. Sigur, în circumstanțele date, orice partid își va fi găsit ușor argumentele prin care să-și justifice poziția. Însă ciudata situație nu merită a fi trecută cu vederea.

Situația din anii ’90 ai secolului trecut, în care colaborarea la guvernare cu UDMR-ul era obiect de blam și motiv de alarmă națională, spre binele tuturor, a trecut. Acum, s-a ajuns în cealaltă extremă: partidele parlamentare nu văd nicio altă posibilitate de a guverna țara decât dacă au și parteneriatul UDMR-lui. Orice altă combinație este exclusă, imaginația fiindu-le într-o criză serioasă.

Cum-necum, în România este perfect posibilă o astfel de radicală schimbare de abordare cu o urmarea logică: parteneriatul UDMR-ist, indispensabil în orice idee de guvernare în România contemporană, este elementul decisiv în planificarea oricărei strategii politice românești.

În consecință UDMR, direct sau indirect, a făcut parte din aproape toate guvernele care s-au succedat în ultimii 15 ani și a ajuns pe punctul de a-și împlini dezideratele motivate etnic. Nu contează dacă prin asta se introduc discriminări inacceptabile în context european pentru alți cetățeni ai României, UDMR-ul își poate negocia cu succes orice programe de exercitare a puterii. Și, nu-i așa, ea nu-și trădează niciodată aliații... dacă se respectă programul de guvernare!

Nu mai au nevoie de excesele de abilitate de altădată pentru a convinge partenerii cu care discută ocuparea unor poziții de invidiat în aparatul administrativ al țării. Le vine totul ca pe tavă și-și pot împlini, într-o succesiune numai de ei știută, obiectivele naționale pe care și le-au propus.

Chiar defecțiunile interne - rezultate din poziții comunitare specifice diferitelor județe - sunt argumente în favoarea convingerii partenerilor. "Dacă nu ne oferiți ce cerem, nu avem cum determina organizațiile locale să nu semneze acorduri de colaborare cu adversarii noștri" este o frază greu de contracarat. Mari propagatori ai ideii moderne de autonomie când este vorba de guvernarea locală a teritoriilor pe care le locuiesc compact, liderii maghiari schimbă registrul în fața tendințelor de autonomie locală din interiorul Uniunii. În ultimul caz, este mult mai pragmatic un centralism eficient dătător de autoritate la nivelul executivului care împarte "cașcavalul".

Ne găsim într-una dintre cele mai jenante și grotești situații, chiar pentru balcanicele noastre apucături. Toată lumea face asiduu curte celor care, până în 1996, erau păziți cu strășnicie, ca nu cumva să ajungă la funcții ministeriale. Principii peste care nu se poate trece, interese naționale, solidaritate, iată doar vorbe de clacă pentru scoaterea de minte a naivilor.

Răspunderea celui constituțional responsabil de solidaritatea națională și de echilibrul din societate este evidentă. Președintele-jucător al României culege roadele politice ale partizanatului pe care-l practică încă în exces. Neglijarea rolului esențial al echidistanței sale în abordările raporturilor cu partidele politice, lipsa implicării în consolidarea unei opoziții eficiente și în pregătirea unei alternative la guvernare fac ca România să se găsească în fața unor situații nedorite, cum este cea de față. Din multe puncte de vedere, suntem țara cu doi premieri și niciun președinte, situație inacceptabilă pentru România, chiar din perspectiva siguranței sale naționale.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
  Mircea Lubanovici - declarație politică de sprijin pentru propunerea legislativă Lege pentru instituirea Zilei naționale în memoria românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor și ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei și în întreaga Basarabie;

Domnul deputat Mircea Lubanovici, din partea Grupului parlamentar al PDL, este invitat la microfon. Se pregătește domnul deputat Florin Țurcanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Domnule deputat, microfonul este al dumneavoastră pentru 3 minute.

   

Domnul Mircea Lubanovici:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Doresc să-mi exprim sprijinul pentru propunerea legislativă intitulată "Lege pentru instituirea Zilei naționale în memoria românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor și ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei și în întreaga Basarabie", inițiată de colegul nostru de circumscripție, domnul deputat Tudor Panțîru, propunere a cărei soartă se va decide azi prin votul final al plenului Camerei Deputaților.

Nu trebuie uitat niciodată că, în anul 1940, România era nevoită să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de 3 milioane de români. Captivi într-o țară străină, mulți români au încercat să treacă granița înapoi în România. Masacrul de la Fântâna-Albă a avut loc la 1 aprilie 1941, când aproximativ 3000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, au încercat să se refugieze din Bucovina răpită de URSS în România. Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma deportărilor, estimările ridicându-se la câteva sute de mii. Au avut loc trei valuri de deportări ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord, în perioada 28 iunie 1940 - 5 martie 1953, acestea făcându-se cu vagoane de vite în Siberia, Kazahstan, iar uneori dincolo de Cercul Polar.

Printr-un decret al președintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a fost formată Comisia pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova. Aceasta a evaluat numărul persoanelor deportate și supuse represiunilor în anii 1929-195l, pe teritoriul Republicii Moldova, la peste 90 de mii de persoane. Concluziile comisiei, prezentate Parlamentului Republicii Moldova de președintele Ghimpu în ianuarie 2010, atestă că foametea cumplită din anii 1946-1947 nu a fost o consecință nemijlocită a secetei, ci a politicii economice și sociale a regimului totalitar comunist față de populația din Republica Moldova, a sistemului de acces la produsele alimentare. Conform datelor statistice acumulate de comisie, în urma foametei au decedat circa 200 de mii de oameni.

A fost publicată și o carte despre condițiile dramatice ale refugiului basarabenilor și bucovinenilor, din 1940 și 1944, despre masacrul de la Fântâna Albă, despre exodul și pierderile de vieți omenești, sub titlul "Basarabeni și Bucovineni în Banat, Povestiri de viață" apărută la Editura Marineasa, Timișoara, 2010, și în ediția a II-a la Editura Brumar, Timișoara, în 2011.

Chiar dacă inițiativa legislativă menționată a primit avizul negativ din partea Guvernului, pe motiv ca "nu se precizează sursele financiare necesare aplicării măsurilor propuse, încălcându-se astfel dispoziția art.138 alin.(5) din Constituția României", considerăm că se pot găsi fondurile necesare din rezerva bugetară aflată la dispoziția Guvernului, pentru a aduce cuvenita reparație morală memoriei românilor basarabeni care au fost victime ale ocupației sovietice, având în vedere și faptul că România a reușit, măcar la nivel moral, să se desprindă de comunism prin "Declarația de condamnare a comunismului" prezentată în Parlament, în 2006, de președintele Traian Băsescu.

Subliniem și faptul că inițiativa legislativă susținută și de noi, astăzi, este conformă Rezoluției nr.1.723 din 28 aprilie 2010 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care aceasta califică foametea organizată de regimul stalinist sovietic care a avut ca efect moartea a milioane de oameni nevinovați, inclusiv în Republica Moldova, ca fiind o crimă împotriva umanității.

În încheiere, diaspora românească din Statele Unite ale Americii, Canada și Australia, pe care o reprezint, salută această inițiativă legislativă cu caracter reparatoriu din punct de vedere moral la adresa fraților noștri moldoveni din Basarabia, cu speranța că aceasta va întruni votul tuturor deputaților, indiferent de formațiunea politică căreia îi aparțin.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumim și noi, domnule deputat, pentru declarația prezentată.

 
  Florin Țurcanu - declarație politică intitulată România și criza alimentelor;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Florin Țurcanu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

   

Domnul Florin Țurcanu:

Domnule președinte,

Declarația mea politică se intitulează "România și criza alimentelor".

Stimați colegi,

Avem parte, în această perioadă, de o întreagă pledoarie legată de iminenta criză a alimentelor, care se va manifesta ca reacție la criza economică la care asistăm neputincioși de mai bine de doi ani.

Ca și în cazul crizei economice, presupun că soluțiile se vor lăsa așteptate, pentru că, ca de fiecare dată, "vocalul" guvern Boc, ne va povesti frumos, exact ca la "Povestea de seară", că ei știu ce au de făcut, că au soluții și specialiști, dar nu înțeleg și nu pricep de ce românii sunt nerăbdători să apară soarele pe strada lor!

Domnul ministru al agriculturii, frumos ne cuvânta, într-un interviu la un post de televiziune, cum că România dispune de resursele necesare pentru a face față unei crize alimentare. Resursele pot exista, dar cu siguranță nu există măsuri de protecție pentru producătorii agricoli, mai ales că agricultura va rămâne pilonul principal al economiei românești. Dar, dacă stăm bine și ne gândim, pe la debutul crizei economice un alt "purtător de cuvânt" al guvernului româno-ungar ne spunea că România nu va simți foarte acut criza economică pentru ca, la câteva zile doar, să iasă din nou la rampă și să anunțe poporul cu o voce gravă că situația prin care trece țara poartă numele de recesiune, fenomen care se caracterizează printr-o scădere dramatică a puterii de cumpărare și, implicit, prin scăderea nivelului de trai.

Stimați guvernanți,

Noi, românii, nu mai vrem să auzim povești, pentru că situația actuală nu ne mai permite acest lucru, pentru că am ajuns la capătul răbdării. Așteptăm să apară "luminița de la capătul tunelului". Ba, mai mult de atât, pentru a distrage atenția "celor mulți" de la grija zilei de mâine au apărut tot felul de "subiecte fierbinți" menite să irite și să incite, mai mult decât să diminueze efectele crizei din viața de zi cu zi a românului de rând.

Mă întreb: ce importanță au aceste "subiecte fierbinți" în viața unui om obișnuit, care a luat 700 de lei salariu, are trei copii minori în întreținere, toți școlari, un soț cu ajutor de șomaj, cheltuieli de întreținere, rate și poate câteva alimente de achiziționat necesare pentru supraviețuire? Credeți, oare, că acești oameni, majoritari în această perioadă în România, se hrănesc cu imagini televizate și cu ideea că într-o zi nu va mai exista corupție și corupți, că totul va fi în ordine și sub control, că pe toate drumurile va curge lapte și miere?

Nu, domnilor, acești oameni nu mai speră în iluzii deșarte. Acești oameni au ajuns la capătul răbdării lor și așteaptă soluții de la dumneavoastră, cei care cu onoare ne conduceți. Acești oameni își vor viața înapoi, vor un trai decent pentru ei și copiii lor, vor o legislație care să le permită să-și clădească prin forțe proprii viitorul lor și al copiilor lor, și nicidecum nu doresc un cod al muncii asumat de domniile voastre, care să-i transforme în sclavi, sau în tot felul de ordonanțe menite să desființeze spitale, școli sau alte instituții care vă incomodează.

Sperăm, domnilor, că, din dorința dumneavoastră arzătoare de a scoate România din criză și de a evita efectele crizei alimentare și pentru binele tuturor românilor pentru care vă sacrificați zilnic, veți sprijini societatea românească printr-o legislație menită să transforme România dintr-un stat importator în proporție de 70% într-un stat exportator de produse agricole.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat vă mulțumesc și eu pentru declarația prezentată.

 
  Ciprian-Florin Luca - declarație politică cu titlul În numele principiului confiscat de PDL al flexibilizării relațiilor de muncă, Băsescu induce noi conflicte în mediul economic românesc;

Îl invit la microfon pe domnul Ciprian-Florin Luca, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Și-l invit pe domnul Roman, de la același grup parlamentar, să se pregătească pentru următoarea intervenție.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

   

Domnul Ciprian-Florin Luca:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Obiectul declarației politice - "În numele principiului confiscat de PDL al flexibilizării relațiilor de muncă, Băsescu induce noi conflicte în mediul economic românesc".

Actuala putere se folosește de Codul muncii, această lege extrem de importantă, pentru a crea un nou conflict între segmentele societății românești. Legea provoacă conflict între Guvern și partenerii de dialog social, pentru că este adoptată fără consultarea acestora, fără a le reflecta interesele și fără a respecta instituția legiuitoare abilitată de români pentru adoptarea pe calea dezbaterii parlamentare a legilor organice.

Considerăm că o lege atât de importantă precum Codul muncii trebuie să fie promovată prin dezbatere parlamentară, și nu prin asumarea răspunderii guvernamentale și, mai ales, după ce există un dialog serios și constructiv între toate părțile implicate.

România are nevoie de un Cod al muncii care să încurajeze competiția, care să permită angajatorilor să se adapteze mai ușor la schimbările rapide ale mersului economiei, care să stimuleze mediul privat, care poate asigura, astfel, noi locuri de muncă.

Așa cum am precizat în pozițiile publice recente înscrise în declarațiile politice ale începutului de an, reafirm cu tărie că puterea portocalie dezvăluie opiniei publice un nou principiu al flexibilizării relațiilor de muncă la care se face trimitere pentru justificarea măsurii băsesciene de discreditare a organizațiilor sindicale și a noilor săi oponenți, șefii de sindicate.

A doua etapă de modernizare a României include, înțelegem noi, promovarea, prin asumarea răspunderii, a interesului patronatelor din România, cu consecința creșterii flexibilității relațiilor de muncă, simultan cu asigurarea unui echilibru între partenerii contractuali.

Această teză falsă a Guvernului Boc și a PDL este riguros combătută de organizațiile patronale care până la inițierea noului proiect al Codului muncii au fost desconsiderate de Guvern și de Traian Băsescu.

Provocările financiare ale ultimilor doi ani de criză economică peste care s-au suprapus măsurile iraționale ale Guvernului Boc la puterea n de instituire a impozitului minim au condus la închiderea a sute de mii de microîntreprinderi și la desființarea a milioane de locuri de muncă.

Problema României nu e că are prea mulți angajați la negru, ci faptul că numărul total de salariați a scăzut de la 8,1 milioane în 1989 la 4,5 milioane în 2010, aproape s-a înjumătățit.

Economia de piață în România, sub regimul Băsescu, a fost incapabilă să creeze locuri de muncă. Din cele 3,6 milioane diferență, două milioane au plecat în străinătate, iar 1,5 milioane s-au pensionat. România s-a dezindustrializat în perioada guvernării portocalii, ducând agricultura și implicit potențialul acesteia într-o zonă de faliment.

După destabilizarea sindicatelor prin actualul Cod al muncii, în perioada următoare Băsescu pune pumnul în gură opoziției și jurnaliștilor critici ai regimului portocaliu, prin adoptarea, iarăși în regim de urgență, a propunerii legislative pentru modificarea si completarea Legii audiovizualului nr.504/2002, prin care criticile aduse partidelor politice în afara campaniei electorale vor fi interzise, putând fi considerate publicitate negativă.

Rămâne de stabilit principiul în baza căruia PDL va promova interesul altor categorii sociale, eventual, ne-am permite să anticipăm, al șefilor politici ai administrației publice, față de care presa încă își mai permite să acuze puterea portocalie de falsuri, abuzuri și imoralitate.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
  Ioan Sorin Roman - declarație politică despre Emil Boc, clovnul scenei politice românești;

Domnul deputat Ioan Roman. Aveți microfonul, pentru a vă prezenta declarația politică.

   

Domnul Ioan Sorin Roman:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Titlul declarației mele politice de astăzi este "Emil Boc, clovnul scenei politice românești".

Premierul Boc este, cu fiecare zi care trece, tot mai penibil, un adevărat clovn al scenei politice românești. Sâmbătă, acest lucru a fost evidențiat clar de televiziuni, atât cele generaliste, cât și cele de nișă. Despre ce este vorba? Premierul anunța la congresul UDMR că România a ieșit din criză și că este pe drumul cel bun. Știrea a fost prezentată de cea mai mare parte a presei la știri, pe scurt, sau undeva spre finalul jurnalului de știri. Vestea ieșirii din criză a fost clar eclipsată de divorțul familiei Columbeanu, Iri și Moni fiind un subiect mult mai serios decât poveștile micului Boc.

Am ajuns, fără doar și poate, în situația de a avea un premier clovn, un premier care compensează lipsa machiajului prin replici ridicole ce nu fac altceva decât să aducă un zâmbet ironic pe fețele oamenilor dezgustați și dezamăgiți de guvernarea portocalie.

Domnule clovn, pardon, domnule Boc, nu vă dați seama că sunteți ridicol, penibil, în prestația mediocră pe care cu încăpățânare o repetați, sperând să aveți parte de un alt feedback? Ar fi bine să urmăriți în literatura de specialitate cum sunt încadrați acei oameni care, realizând aceeași acțiune, așteaptă un efect diferit.

Domnule clovn - iar m-am încurcat! - domnule Boc, luați-vă jucăriile și plecați acasă. Aveți o prestație jalnică și nu cred că cineva mai este interesat de spectacolul ieftin pe care-l prezentați împreună cu ceilalți măscărici portocalii. Lumea s-a săturat de minciunile Guvernului. Demisia ar fi un gest onorabil și sunt convins că toată lumea ar aprecia faptul că plecați înainte de a aduce la sapă de lemn această țară.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu, domnule deputat.

Constat că în sală nu mai avem reprezentanți ai grupurilor parlamentare înscriși pentru a-și susține declarațiile politice de la tribuna Camerei.

Am să dau citire parlamentarilor care au depus în scris declarațiile politice.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, deputații: Claudia Boghicevici, Marius Rogin, Ghiță Cornel, Silviu Prigoană, Cezar Preda, Maria Ardeleanu, Petru Călian, Gheorghe Ciobanu, Nicușor Păduraru, Marius Dugulescu, Ioan Oltean, Răzvan Mustea, Iacob Strugaru, Cosmin Popescu, Constantin Militaru, Daniel Geantă, Stelică Fuia, Andrei Sava, Ioan Balan și Toader Stroian.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, deputații: Ion Călin, Valeriu Zgonea, Ion Dumitru, Georgian Pop, Ion Stan, Florin Pâslaru, Laurențiu Nistor, Vasile Popeangă, Neculai Rățoi, Manuela Mitrea, Nicolae Bănicioiu și Cristian Rizea.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, deputații: Bogdan Țîmpău, Cristian Buican, Gigel Știrbu, Virgil Pop, Horea Uioreanu, George Scutaru, Mihăiță Calimente, Victor Paul Dobre, Titi Holban, Gabriel Plăiașu, Mariana Câmpeanu, Grațiela Gavrilescu, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Gheorghe Dragomir, George Dumitrică, Mihai Donțu, Andrei Gerea, Călin Potor și Mircea Irimescu. Mircea Irimescu a susținut-o de la microfonul Camerei.

Din partea minorităților naționale, domnul deputat Miron Ignat.

Din partea parlamentarilor independenți, domnul deputat Culiță Tărâță.

Iar din grupul deputaților fără apartenență politică, deputații Ioan Munteanu și Cătălin Cherecheș.

În total, stimați colegi, de la microfonul Camerei au susținut declarațiile politice 11 deputați, iar în scris au depus declarații politice 54.

Cu acestea, stimați colegi, declar închisă ședința consacrată declarațiilor politice.

Ne revedem astăzi, la ora 10,00, în ședința în plen consacrată dezbaterilor proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulțumesc.

O zi bună tuturor!

 
     

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
    Costică Macaleți - declarație politică cu titlul Botoșaniul, fără bani pentru salariile profesorilor;

Domnul Costică Macaleți:

"Botoșaniul, fără bani pentru salariile profesorilor"

Declarația mea politică de azi se referă la situația delicată în care se găsesc profesorii botoșăneni pentru ale căror salarii aferente lunii februarie nu mai sunt bani.

După ce la începutul acestei luni aproximativ 100 de cadre didactice au protestat la sediul Inspectoratului Școlar Județean solicitând drepturi salariale majorate, bucuria primirii mai multor bani în ziua de salariu a fost de scurtă durată. Salariile din învățământul botoșănean sunt în aer, fondurile pentru plata salariilor pe luna februarie fiind insuficiente.

Primăria Botoșani deja a făcut demersuri la Prefectură, Consiliul Județean și la Direcția de Finanțe, solicitând fie suplimentarea bugetului, fie realocarea unor sume între trimestre. Municipalitatea a primit pe primul trimestru din an pentru plata salariilor din învățământ 11,7 milioane lei, din care a cheltuit 10,7 milioane lei. Municipalitatea mai are un disponibil de un milion de lei și a solicitat încă 5,1 milioane lei pentru a putea plăti salariile pe februarie.

Și toate acestea se întâmplă într-o țară în care puterea politică, reprezentată de Traian Băsescu și Emil Boc este preocupată numai de câștigarea viitoarelor alegeri de către partidul aflat la guvernare, și nicidecum de problemele oamenilor. Ce altă dovadă mai grăitoare ne trebuie decât înregistrarea discuțiilor pe care premierul Boc le-a avut cu parlamentarii puterii unde s-a plâns că partidul portocaliu nu mai respectă principiile "domnului Traian" și că prioritatea o constituie câștigarea alegerilor! Așadar nu țara este grija guvernanților, ci cum să mai jupoaie piele de pe români! Ce să mai zică atunci profesorii că nu mai sunt bani de salarii?

Solicit pe această cale puterii să caute să rezolve problemele profesorilor botoșăneni și ale celor din întreaga țară și abia după aceea să spere că vor fi realeși!

    Angel Tîlvăr - Pledoarie adresată parlamentarilor europeni în vederea susținerii aderării României la spațiul Schengen;

Domnul Angel Tîlvăr:

Pledoarie către parlamentarii europeni în vederea susținerii aderării României la spațiul Schengen.

România merită să intre în spațiul Schengen! Convins de această cauză și conștient de oportunitățile oferite de această poziție, am trimis tuturor europarlamentarilor o scrisoare prin care îmi manifestam încrederea că țara noastră poate și merită să facă parte din spațiul Schengen. Am solicitat în acest sens sprijin de la toți europerlamentarii, indiferent de culoarea lor politică, convins fiind că orice demers făcut de țara noastră în acest sens va schimba atât viziunea asupra țării, cât și percepția asupra calității și capacității poporului român de a face parte din diverse organisme internaționale.

Ceea ce am făcut se înscrie în efortul PSD, dar și al meu personal, pentru ca țara mea să adere la spațiul Schengen în intervalul de timp preconizat.

La acest moment conflictele interne trebuie trecute în plan secund, iar interesul național trebuie să prevaleze. În toate întâlnirile pe care le am cu parlamentari sau cu alte oficialități străine, în mod constant apăr interesele României și încerc să ofer o imagine bună, dar în același timp corectă, în ceea ce privește realitățile țării mele. România trebuie să acționeze cu demnitate, dar și cu realism, pentru atingerea obiectivelor sale.

consider că parlamentarii au datoria să sprijine politica externă a țării. Cred că diplomația parlamentară își are rolul ei, iar parlamentarii români au și priceperea, dar și datoria să sprijine politica externă a României, cu atât mai mult cu cât principalele acorduri sunt validate de către Parlament, iar marile personalități, atât europene, cât și mondiale, consideră importantă întâlnirea cu parlamentarii români.

Iată de ce, ținând seama de mandatul pe care îl am de la cetățeni, dar și de prerogativele care decurg din calitatea de parlamentar, am considerat de cuviință să mă adresez, printr-o scrisoare, colegilor europarlamentari, indiferent din ce familie politică fac parte, prezentând, într-o formă care să avantajeze țara mea, motivele care stau la baza unei decizii favorabile României în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen în intervalul de timp stabilit inițial.

Sper să conving un număr mare dintre ei să susțină cauza României și în parlamentele naționale, pentru că eu consider că suntem pregătiți din punct de vedere tehnic, dar și ca voință politică pentru a asigura frontiera de est a Uniunii Europene.

România merită acest lucru, ținând seama de lungul parcurs pozitiv pe care l-a făcut de la cucerirea libertății în 1989.

După Revoluția din Decembrie 1989 România a urmat cursul firesc al stabilirii legăturilor externe în vederea instaurării unui climat de siguranță. Țara noastră a realizat că acest lucru este posibil doar cu aderarea la o alianță puternică și capabilă să răspundă eficient noilor amenințări și riscuri cu care se confruntă comunitatea democrațiilor transatlantice. România a văzut în NATO un furnizor de stabilitate și un promotor al reformelor regionale, motiv pentru care aderarea țării noastre la NATO a devenit un țel primordial.

România și-a elaborat propriul Plan național anual de pregătire pentru aderare (PNA), prin care și-a stabilit obiectivele, măsurile și termenele de realizare în vederea orientării, susținerii și evaluării eforturilor făcute în pregătirea pentru aderarea la Alianță. La Summit-ul NATO de la Praga (21-22 noiembrie 2002), pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, șefii de state și de guverne ai țărilor membre ale NATO au decis invitarea României, alături de alte șase state - Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, să înceapă convorbirile de aderare la Alianța Nord-Atlantică. România și-a respectat toate angajamentele și a aderat la NATO în 29 martie 2004.

Următorul pas firesc a fost aderarea la Uniune Europeană. A fost un proces laborios și foarte important pentru țara noastră. România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, conform calendarului stabilit, încheind astfel un proces care a început la mijlocul anilor ’90.

Odată cu aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, a urmat o nouă etapă, care presupune pregătirea și adoptarea măsurilor necesare eliminării controalelor la frontierele interne, în vederea aderării la spațiul Schengen.

Eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este cel mai vizibil și mai important efect al procesului de integrare europeană. Ca măsuri organizatorice, la nivelul Guvernului României a fost elaborat Planul de Acțiune Schengen, în vederea transpunerii și implementării prevederilor comunitare, completat de Strategia națională pentru manangementul integrat al frontierei de stat pentru perioada 2010-2012.

În același context al aderării la Uniunea Europeană, România și-a asumat responsabilitatea implementării dispozițiilor acquis-ului Schengen, care sunt obligatorii de la data aderării (art.4 al Protocolului privind condițiile și aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria și a României în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul de Aderare al României și Bulgariei).

Pentru România, prima etapă a aderării a fost semnareaîmpreună cu Republica Bulgaria, în ianuarie 2008, a Declarației Comune privind aderarea la spațiul Schengen la data de 30 martie 2011.

Cea de a doua etapă a constat în prezentarea răspunsurilor la Chestionarul de Evaluare Schengen, în cadrul Grupului de Evaluare Schengen al Consiliului UE.

În ceea ce privește ultima etapă, și anume evaluarea celor 7 domenii de interes: cooperare polițienească, protecția datelor, consulate, frontiere maritime, frontiere aeriene, frontiere terestre, SIS/SIRENE, aceasta s-a încheiat la sfârșitul lunii ianuarie 2011, când raportul tehnic a fost aprobat de echipa de experți iar România "îndeplinește criteriile" pentru integrarea în spațial Schengen.

Aderarea la spațial Schengen va fi un lucru pozitiv pentru economia României, țara noastră va înregistra un volum crescut de mărfuri tranzitate și de încasări vamale. Mediul de afaceri românesc va înregistra, de asemenea efecte pozitive.

Nu trebuie să ignorăm și faptul că România va deveni frontieră externă a spațiului Schengen, însă pentru a face față acestui aspect deloc de neglijat un miliard de euro (50% din fonduri europene și 50% din bugetul românesc) au fost folosiți pentru securizarea celor 2000 de km de frontieră externă a României, iar polițiștii români au fost trimiși la specializare în țări precum Germania, Finlanda și Ungaria.

România mai are multe de făcut până va atinge un nivel de performanță ca cel al altor state europene cu tradiție. Însă crearea spațiului Schengen nu poate funcționa fără solidaritatea celor 25 de state membre în gestionarea frontierelor externe, concomitent cu asumarea unor responsabilități pentru îndeplinirea unui set de măsuri comune acestor state.

    Sanda-Maria Ardeleanu - declarație politică: - Casa tradițională - un nou concept în turismul românesc;

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Casa tradițională - un nou concept în turismul românesc"

România dispune de valori culturale și istorice incontestabile, precum și de un cadru natural armonios constituit dintr-un fond peisagistic variat și pitoresc. Acestea reprezintă, printre altele, valențe specifice turismului rural românesc.

În România, turismul rural se practică de vreme îndelungată, dar, din păcate, aceste activități nu beneficiază încă de un cadru legislativ corespunzător și complet. De aceea, pledez astăzi pentru introducerea conceptului de "casă tradițională" în legislația care reglementează activitățile de turism din România.

Luând în considerare multitudinea de motive pe care le voi dezvolta mai jos, am inițiat, împreună cu Grupul legislativ pe probleme de turism din cadrul Consiliului Județean Suceava, un demers legislativ înregistrat pentru dezbatere la Senat în data de 18.05.2009 și care urmărește completarea Normelor metodologice elaborate în conformitate cu prevederile HG nr.1267/2010 și a Anexei privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism cu o nouă structură: casa tradițională.

În acest moment, există mii de case, în zona rurală, dar și în orașele mici cu potențial turistic, care au un număr redus de camere (maximum cinci), care nu dispun de ateliere meșteșugărești, grădină sau microfermă și în care proprietarii locuiesc și se ocupă direct de activitatea turistică, fără a avea personal calificat angajat. Aceste locații funcționează ca structuri de cazare și primire în afara existenței unui cadru normativ adecvat, contribuind la proliferarea muncii la negru și a evaziunii fiscale.

În aceste case se conservă tradiția și specificul locului, în general, într-un cadru intim și generos, guvernat de ospitalitatea specific românească și care favorizează, mai mult decât în oricare altă structură de cazare turistică, convivialitatea și relațiile interumane cu puternică amprentă românească.

Aceste case tradiționale impun o altă viziune asupra turismului, o anumită artă de a trăi în mijlocul tradițiilor locului, un sens al ospitalității simple, nesofisticate, o cale de valorizare a patrimoniului cultural tradițional și a ambientului rural.

Proprietarii acestor case sunt, în general, țărani, pensionari, persoane fără ocupație, mai ales persoane care nu dispun de resurse financiare deosebite și care își manifestă disponibilitatea de a primi turistul în micuța lor casă tradițională. Sezonul turistic diferă de la o regiune la alta, căsuța tradițională oferind găzduire ocazional, fie în perioada verii, fie în cea a sărbătorilor de iarnă sau de Paște etc.

În Franța, asemenea locații turistice sunt reglementate prin lege și sunt reunite în asociații sau federații de profil încă de la începutul secolului al XX-lea. La Fédération Nationale de Gites de France a fost înființată în anul 1955, iar din 1964 s-a oficializat structura de primire turistică numită "chambre d'hôtes" (camere de oaspeți) sau "chez l’habitant" (la particular) care a dezvoltat și o rețea de birouri de rezervare. În anul 1990, se înființează EUROGITES, Federația Europeană a Turismului la Particulari (La Fédération Nationale du Tourisme chez l’Habitant), organism menit să promoveze și să controleze turismul la particulari.

Iată câteva dintre argumentele care mă îndreptățesc să vă solicit sprijinul în susținerea demersului nostru ce va aduce importante beneficii pentru infrastructura din turismul românesc, dar și o nouă oportunitate de petrecere a zilelor de vacanță atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini.

    Sanda-Maria Ardeleanu - declarație politică: - Toleranță zero la fenomenul consumului de etnobotanice;

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Toleranță zero la fenomenul consumului de etnobotanice"

Pe fondul lipsei unei legislații solide în materie, consumul de plante, substanțe și preparate stupefiante, halucinogene, euforice, psihotrope și derivați ai acestora capătă o amploare tot mai mare.

Plantele denumite popular "etnobotanice", în combinație cu anumiți alcaloizi și extrași din aceștia, devin psihoactive, acționând ca stimulative, halucinogene, depresive sau afrodisiace, devenind periculoase pentru consumul uman.

Consumul de produse ce conțin substanțe cu efect psihoactiv sau psihotrop lasă urme nu numai asupra sănătății individului consumator, ci și asupra valorilor societății.

Sănătatea persoanei consumatoare de substanțe cu efect psihoactiv sau psihotrop este pusă grav în pericol. Mai mult decât atât, au fost semnalate și cazuri de deces al persoanelor consumatoare de produse cu un astfel de efect. Din nefericire, am văzut că cei care apelează la aceste substanțe sunt în mare parte tineri. Cazurile devin din ce în ce mai numeroase, iar autoritățile găsesc din ce în ce mai greu răspunsuri adecvate pentru această problemă.

În plus, persoanele care consumă acest tip de substanțe cu efect psihoactiv sau psihotrop prezintă un comportament de inadaptabilitate socială, un risc infracțional crescut, o putere diminuată de muncă, precum și o capacitate redusă de acumulare de informații, creșterea dezinteresului față de procesul de învățare, înclinații spre absenteism sau chiar abandon școlar.

Urmările ce se răsfrâng asupra societății în ansamblul ei pot afecta mai multe paliere. Unul dintre efectele produse de consumul acestor substanțe poate conduce la diminuarea încrederii populației în capacitatea instituțiilor statului, prin scăderea percepției publice asupra capacității acestora de a face față măsurilor de prevenire ce se impun și combaterii cauzelor și efectelor noilor realități cu care societatea se confruntă.

Una din principalele cauze ce stau la baza facilitării consumului de plante, substanțe și preparate stupefiante, halucinogene, euforice, psihotrope și derivați ai acestora, denumite în mod incorect etnobotanice, o constituie cadrul normativ existent, ce permite identificarea de noi breșe în vederea facilitării distribuirii până la consumatorul final a produselor cu efect psihoactiv sau psihotrop (OG nr.99 din 29 august 2000, republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, potrivit cărora producătorii, importatorii și comercianții au obligația de a introduce pe piață numai produse sigure pentru viața, sănătatea și securitatea consumatorilor, Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor stupefiante și psihotrope. Pe de altă parte, proiectul legislativ armonizează legislația internă cu cea internațională și europeană (Art. 12 din Conveția Națiunilor Unite din 1988 privind traficul ilicit de narcotice și substanțe psihotrope și directive și reglementări ale Consiliului Europei (92/109/EEC) pentru implementarea Convenției ONU).

Plecând de la cele prezentate mai sus, am elaborat un proiect de act normativ care supune dezbaterii parlamentare o serie de măsuri cu rol preventiv asupra modului de comercializare a produselor cu efect psihoactiv sau psihotrop.

Ținând cont și de opiniile vehiculate de către diverși reprezentanți ai societății civile în dezbaterile avute pe marginea consumului de substanțe cu efect psihoactiv sau psihotrop, stăvilirea consumului acestora trebuie să pornească de la exercitarea unui control asupra comercializării lor (avizare, urmărire a direcției de comercializare), precum și de la înăsprirea măsurilor de coerciție în cazul nerespectării regimului de comercializare.

Este salutar demersul Executivului care a aprobat de curând un plan concret de acțiune pentru o intervenție fermă în teren a tuturor instituțiilor implicate în combaterea comercializării de plante etnobotanice, reînființând Agenția Națională Antidrog. Cu toții am simțit nevoia unui demers coerent și coordonat în ceea ce privește această problematică, deloc simplă.

Suntem părinți sau bunici și nu putem să nu observăm că problema consumului de etnobotanice a atins cote alarmante la nivel național (a se vedea tristul loc 4 pe care România îl ocupă în Uniunea Europeană în privința consumului de droguri).

votarea de către dumneavoastră a inițiativei legislative înregistrate cu nr.54/14.02.2011 poate reprezenta soluția în eradicarea acestui flagel.

Vă rugăm să ne sprijiniți demersul.

    Aurelia Vasile - declarație politică intitulată Emil Boc și PDL reintroduc sclavagismul;

Doamna Aurelia Vasile:

"Emil Boc și Pdl reintroduc sclavagismul"

Propunerile de modificare a Codului muncii vor face din România o țară de lumea a III-a. Dacă modificările propuse de actualii guvernanți devin literă de lege, atunci muncitorul român va fi un sclav modern. Practic, el va fi legat de glie și dacă nu îi convine poate fi aruncat în șomaj ca o măsea stricată, după bunul-plac al patronilor.

Ce va fi muncitorul român? Un fel de piesă care poate fi înlocuită în caz de uzură! De pildă, un român care se angajează poate fi obligat să stea până la 120 de zile în probă. Evident că în acest timp patronul poate face tot felul de abuzuri, pe motiv că dacă nu se comportă cum trebuie nu va mai avea nevoie de el.

Dacă cumva, cu chiu cu vai, reușește să scape de perioada de probă și să se poată angaja, el va fi obligat de patron să lucreze până la 12 ore pe zi. Rar sunt patronii care să nu folosească plafonul maxim propus de lege în acest caz. Dacă nu îi convine regimul și protestează, legea îl ajută pe patron să scape de muncitor - contractele pe perioadă determinată nu mai sunt o excepție de la cele cu durată determinată, ci devin regula!

Asta înseamnă că muncitorul român devine un sclav. Legea nu îl va mai putea apăra în fața abuzurilor patronilor. Va avea parte de o insecuritate totală pe piața muncii. Muncitorul și familia lui nu își vor mai putea face planuri pe termen lung sau să ceară credite la bănci, întrucât nu vor mai avea siguranța locurilor de muncă.

Ce înseamnă asta? Oare invazia țării de mână de lucru ieftină din fostele țări sovietice, din Asia sau din Orientul Mijlociu? Asta să își dorească cu adevărat Guvernul Băsescu? Se pare că da din moment ce în noua legislație se prevede posibilitatea "închirierii" de forță de muncă prin agenții de muncă.

Fac un apel la actualii guvernanți, dacă mai au un dram de minte, să se oprească din acest demers periculos. Să nu își angajeze răspunderea pe o lege atât de importantă pentru fiecare român și să se așeze la masa dialogului cu partenerii sociali și cu opoziția. Codul muncii e o lege prea importantă ca să fie tratată în felul în care e acum tratată de Guvernul Băsescu, Boc, Udrea.

    Ioan Balan - declarație politică: Economia României trebuie să scape de povara energointensivității;

Domnul Ioan Balan:

"Economia României trebuie să scape de povara energointensivității"

Modelul economic de dezvoltare românesc care a marcat istoria postbelică a fost profund marcat de viziunea orientală a dezvoltării extensive, prin utilizarea nediscriminată de resurse naturale și mai ales de resurse energetice.

Nu sunt puține părerile care pun pe seama acestui viciu de dezvoltare incapacitatea blocului comunist de a se mai dezvolta și progresa, mai ales după criza energetică a anilor ’70 și chiar prăbușirea economică a acestuia la sfârșitul anilor ’80.

Din nefericire, restructurarea economiei românești, începută după anul 1990, nu a lăsat urmele dorite asupra structurilor industriale românești, cea mai mare parte a reducerii consumului energetic provenind din închiderea unor uzine nerentabile sau neatractive pentru investitorii internaționali.

La mai bine de douăzeci de ani de la opțiunea românilor pentru democrație și economie liberă, se mențin încă ramuri industriale care furnizează materii prime și materiale pentru exportul destinat țărilor dezvoltate, cu un consum energetic uriaș, în special în domeniul metalurgiei, al industriei lemnului sau producătoare de mașini.

În ciuda fluxului destul de însemnat de investiții străine din perioada 2004-2009 care au preferat țara noastră, România rămâne în topul european negativ al țărilor cu un consum energetic uriaș necesar pentru producția a 1.000 de euro produs intern brut.

Acest lucru nu face decât să ne spună că performanțele economiei românești sunt încă suboptimale, iar miza retehnologizării industriei și promovării inovației în economie trebuie să se transforme într-o nouă viziune de dezvoltare.

Creșterea eficienței energetice a sectoarelor industriale românești vor avea ca efect nu numai o creștere importantă de competitivitate pe piețele internaționale, dar și efecte de mediu extrem de favorabile, prin diminuarea costurilor pentru depoluare.

De asemenea, creșterea eficienței energetice trebuie completată de stimularea pieței românești de a produce și utiliza preponderent energie regenerabilă: hidrografică, eoliană sau solară.

Cred cu putere că prea mulți oameni politici au uitat concluziile celebrului Club de la Roma, care în anii ’70 atrăgea atenția lumii întregi că "limitele creșterii economice" trebuie căutate în factorii energetici limitați și din ce în ce mai scumpi, iar soluțiile, în capacitate omului de a răspunde prin inovație zgârceniei naturii.

Miza principală a secolului al XXI-lea se găsește în capacitatea economiilor naționale de a crește competitivitatea externă, prin creșterea calității produselor, prin înglobarea de inovație în produs și prin minimizarea costurilor, dintre care costurile energetice devin din ce în ce mai apăsătoare și mai vulnerabile.

    Nicolae Bănicioiu - declarație politică cu titlul: Propagandă ministerială și afaceri înfloritoare pe banii statului!;

Domnul Nicolae Bănicioiu:

"Propagandă ministerială și afaceri înfloritoare pe banii statului!"

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are lucruri serioase de făcut. După ce a finalizat cu succes noua lege a educației, după ce a reformat întreg sistemul de învățământ și după ce a trimis în sărăcie cadrele didactice, acum se ocupă cu finanțarea din bani publici a unor fițuici care au în spate expertiza sau penița unui foarte iscusit expert într-ale educației.

Expertul în cauză este stimabila doamnă Melania Mandas Vergu, fost consilier în Ministerul Educației, după o lungă și onorabilă carieră în jurnalism.

În iunie anul trecut consilierul Melania Mandas Vergu recunoștea cu nonșalanță că o parte din banii primiți de firma acesteia EDU-TIM Consultanță Europeană SRL din fondurile europene, pentru derularea unui proiect în domeniul resurselor umane de formare profesională, au fost folosiți pentru achiziționarea de laptop-uri și telefoane mobile pentru angajații firmei și pentru amenajarea sediului. Sediul în cauză se întâmplă să fie și locuința domniei sale, dar asta nu înseamnă, desigur, că doamna Vergu și-a zugrăvit casa din bani publici.

Anul 2011 nu a venit cu mâna goală pentru firma prosperă, prin urmare, Guvernul României a recompensat sinceritatea și abilitatea de a derula proiecte încununate de succes prin acordarea a 400.000 euro firmei doamnei Vergu.

Statul a plătit 400.000 de euro către o firmă deținută de fostul consilier al ministrului educației drept cofinanțare la un proiect în valoare de peste 3 milioane de euro. Banii sunt folosiți pentru editarea unei reviste - "Școala Edu" - care se distribuie în grădinițe, școli și licee, a cărei tematică se rezumă la promovarea legii educației și a inițiatorilor acesteia, în principal a ministrului Daniel Funeriu. Deși profesorii au refuzat publicația "Școala Edu", pe care au poreclit-o "Funeriu Magazin", revista a fost împărțită de directorii și inspectorii școlari numiți politic pentru că, bineînțeles, conține informații deosebit de utile.

Pentru a asigura bunul mers al afacerii doamna consilier este asociată chiar cu fiul dumneaei, căci lucrurile bune se fac în familie. Probabil că revista este una de o foarte bună calitate și oferă informații vitale tuturor dascălilor, informații despre cum să predai în clase friguroase sau cum să ții un curs în fata unei clase fără manuale pentru un salariu regesc de 800 ron pe lună, din moment ce suma plătită din bugetul național este una record pentru programele europene din domeniul educației.

Revista propagandistă nu este deloc îndrăgită de către cadrele didactice, în primul rând pentru că promovează o lege a educației care nu este favorabilă celor direct implicați în procesul de învățământ, dar și pentru că ea proslăvește în fiecare rând abilitățile mult prea titratului ministru în exercițiu. Cu certitudine avem în față un talent pur, un geniu în managerierea sistemului de învățământ public, de vreme ce primul său loc de muncă în România a fost acela de ministru, probabil că merita chiar un început mai bun, dar din păcate nu erau funcții mai înalte de acordat. Acest fapt a alimentat și răutatea cadrelor didactice care au ironizat publicația cu caracter informativ, denumind-o ''Funeriu Magazin''.

Având în vedere suma exorbitantă care a fost cheltuită pentru realizarea acestor broșuri inutile, distribuite forțat în rândul cadrelor didactice, cu precădere celor din Arad, de la Universitatea "Aurel Vlaicu", unde predă tatăl ministrului educației, mă întreb dacă nu cumva această întreagă operațiune, finanțată din banii publici, nu ar trebui să se numească "Practică să înveți, învață să furi" în loc de "Practică să înveți, învață să practici"!

    Radu Bogdan Țîmpău - declarație politică intitulată Dilemele lui Stolojan - răspunsul îl va găsi în stradă!;

Domnul Radu Bogdan Țîmpău:

"Dilemele lui Stolojan - răspunsul îl va găsi în stradă!"

" (...) Atunci când vorbim despre schimbarea domnului Emil Boc, trebuie să ne punem foarte clar întrebarea cui folosește această schimbare?", a declarat Stolojan la mijlocul săptămânii trecute. Ca parlamentar al opoziției nu am putut să trec cu vederea această dilemă a domnului Stolojan, cu atât mai mult cu cât se pare că ea reprezintă o viziune mai amplă a multor lideri și parlamentari ai actualei majorități care conduce România.

Răspunsul la această întrebare îl poate găsi domnul Stolojan dacă ar avea curiozitatea de a iniția un minim dialog cu reprezentanți ai diferitelor categorii sociale. Astfel, ne putem întreba cine ar protesta la schimbarea actualului premier. să fie medicii care aleg calea exodului pentru a putea practica cu demnitate una dintre cele mai nobile, dar în același timp vitale meserii pentru o societate? să fie profesorii care se văd sărăciți și umiliți în fiecare zi în fața elevilor? să fie funcționarii care sunt amenințați de concedieri colective, tăieri de salarii și, mai nou, de un nou Cod al muncii prost gândit de către actualul Executiv? să fie agricultorii care nu mai primesc subvenții și nici nu mai au niciun stimulent pentru a-și cultiva pământurile?

Cine, domnule Stolojan, ar fi nemulțumit de schimbarea actualului premier? Nici măcar președintele care vă păstorește de la Palatul Cotroceni nu ar mai risca un vot necondiționat pentru Emil Boc.

Prin intermediul diverșilor lideri, mai mari sau mai mici, PDL a încercat să acrediteze ideea unui premier tehnocrat, cu o aparentă independență, în scopul declarat al "recredibilizării guvernului". Însă aceasta nu reprezintă altceva decât o manevră de imagine, pentru că în spatele oricărui premier independent ar sta tot mașinăria de partid a PDL, dornică să nu întrerupă conectarea de la sustragerea banului public. Cu alte cuvinte, nu ar fi decât un avatar, pentru că mecanismul din spatele imaginii ar fi același.

Mai mult decât atât, dacă ar fi să ascultați pentru un moment vocea partenerilor sociali sau vocea milioanelor de oameni pe care i-ați adus dincolo de pragul sărăciei, ați afla - poate cu surprindere - că întreaga țara dorește să plecați. Nu numai Emil Boc, ci întregul dumneavoastră partid care s-a aciuat în posturi de conducere de la nivel central sau local, secătuind resursele țării.

Mai mult decât atât, experiența dumneavoastră de economist, dar și faptul că ați ocupat în urmă cu 20 de ani funcția de premier al României ar trebui să vă ofere o analiză corectă care să vă arate că actualul guvern și actualul premier se pot lăuda doar cu o performanță negativă la conducerea țării, cu impact devastator asupra cetățenilor români. Iar în aceste condiții, răspunsul la dilema dumneavoastră este unul singur: plecarea lui Emil Boc, dar și a PDL de la conducerea României ar fi dorită și utilă atât pentru cetățenii acestei țări, cât și pentru buna funcționare a statului român.

    Cristian Buican - declarație politică despre Butoiul de pulbere numit România;

Domnul Cristian Buican:

"Butoiul de pulbere numit România"

Chiar dacă timpul de afară și troienele de zăpadă din majoritatea localităților din țară nu sunt semne de primăvară, astăzi este prima zi din anotimpul dezghețării și al dezmorțirii. Nu doar data, ghioceii sau mărțișoarele sunt semne care prevestesc venirea primăverii, ci și dezmorțirea forțată pe care sindicatele o afișează în ultima perioadă și care sper că se va manifesta cu toate forțele nu doar de către sindicate. Numai în acest fel, printr-un ajutor din partea societății, opoziția parlamentară poate face o primăvară mai frumoasă românilor prin plecarea lui Emil Boc, cel mai incompetent premier pe care l-a avut România, și a căpușelor portocalii, care din cauza frigului de afară s-au adăpostit la sânul călduț al bugetului de stat. Sper din tot sufletul ca aceste prime săptămâni de primăvară să fie ultimele zile de penitență portocalie ale poporului român.

Codul muncii, atât în ceea ce privește forma, cât mai ales procedura de adoptare, ar trebui să reprezinte scânteia care să ducă la explozia de bucurie a poporului român numită demiterea lui Emil Boc și plecarea găștii portocalii aducătoare de nenorociri. Sunt convins că adoptarea de către Parlament a Codului muncii, în procedura normală de adoptare a unei legi, ar fi dus la o legislație a muncii care să mulțumească nu doar sindicatele, ci și patronatele, și ar fi putut fi previzibil și de durată. Chiar nu pot înțelege cât de prost negociator să fii ca prevederile stipulate în acest Cod al muncii să fie respinse atât de vehement de către două structuri antagonice cu interese și viziuni contrare, sindicatele și patronatele. Chiar nu pot înțelege cum singura modalitate a găștii portocalii de a adopta legi este aceea a asumării, când această procedură ar trebui să reprezinte excepția, și nu regula. Chiar nu pot înțelege cum mai bine de 200 de parlamentari vor sta cuminți cu mâinile la spate în băncile lor în timp ce soarta a milioane de angajați este măcelărită de către Boc în numele FMI!

Codul muncii nu este însă singurul motiv pentru care eu consider că în această primăvară vom asista la o explozie socială. Tot de astăzi se anunță importante scumpiri la combustibili și la produsele de bază, iar acest fenomen se va simți direct, imediat și destul de dur de către peste 90% din populația României, fie că sunt angajatori, angajați, șomeri sau pensionari. Aceste scumpiri îi vor lovi nemilos pe toți cetățenii, iar asta va duce la noi nemulțumiri și sper că la noi forme de protest, după exemplul timidei încercări de protest civic al celor nemulțumiți de prețul benzinei. Doar prin astfel de forme de manifestare, prin proteste atipice, prin manifestații pașnice, vom reuși să nu mai existe un nou caz de demagogie și manipulare portocalie. Când cei care promit marea cu sarea vor ști că în cazul unei minciuni vor fi sancționați civic, atunci nu vom mai trăi experiențe sinistre ca Traian Băsescu, Emil Boc sau Elena Udrea.

Cetățenii României vin după o iarnă grea, în care frigul de afară, pe lângă sumedenia de aberații de tăieri de salarii și alte bazaconii întreprinse de executivul Boc, a fost și este resimțit în valoarea facturilor, a dramelor personale și a lipsei acute de bani. Vă spun sincer că în fiecare sfârșit de săptămână vorbesc cu cetățeni din județul Vâlcea care se zbat la limita subzistenței și ar munci orice pentru a avea ce pune pe masă. Aceștia sunt din ce în ce mai mulți și tocmai de aceea eu văd astăzi România ca un butoi de pulbere, aflat la limita suportabilității.

    Gheorghe Ciobanu - declarație politică referitoare la Un nou Cod al muncii, pentru un nou tip de economie națională;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Un nou Cod al muncii, pentru un nou tip de economie națională"

Suntem oameni politici și ne uităm adesea pe sondaje de opinie. Nu putem să nu vedem că tema cea mai importantă pe agenda românilor ține de locurile de muncă. Dacă până în 2008, România chiar avea deficit de forță de muncă, acum locurile de muncă reprezintă o problemă. Nu atât de mare precum în Spania (unde șomajul este în continuare de aproape 20%), dar suficient de consistentă încât să provoace temeri la nivelul societății.

Această problemă este mai vizibilă în zona urbanului mic și mediu, dependent cvasitotal de câte o unitate de producție industrială, care, dacă a fost afectată de criza economică, a generat șomaj sau insecuritate în ceea ce privește locul de muncă. Și poate că aceasta este problema cea mai mare: siguranța locului de muncă, atât timp cât există șomaj.

Ei bine, noul Cod se bazează pe încurajarea economiei, pe încurajarea inițiativei private. Este șansa României de a adopta un model liberal veritabil și de a renunța la moștenirea socialistă. Trebuie să terminăm o dată pentru totdeauna cu principiul: "timpul trece, leafa merge".

Noul Cod al muncii are rolul de a fi un suport real pentru noul tip de economie a României: bazat pe productivitate și eficiență, în loc de consum și împrumut. El stimulează oamenii care muncesc mult și bine. Încurajează competiția pe piața muncii. De asemenea, generează avantaje angajatorului care-și dorește performanță economică. Îi oferă acestuia o paletă mult mai largă de posibilități în ceea ce privește selecția angajaților și a felului de încadrare în câmpul muncii. Se renunță parțial la practica păguboasă a contractului pe perioadă nedeterminată, care generează delăsare și indolență (pentru angajat), și lipsă de alternative pentru angajator.

Trebuie să renunțăm la modelul locului de muncă călduț și la ideea că statul te ajută indiferent dacă muncești sau nu. În același timp, angajatul care performează trebuie protejat și aici statul trebuie să intervină. Renunțăm la modelul hiperprotecționist, dar oferim în schimb garanția că angajatorul nu va putea comite abuzuri. Pârghiile angajatorului vor fi mai multe, dar și controlul autorităților va fi mai riguros.

Trebuie flexibilizată piața muncii și asta înseamnă inclusiv ca angajatul să muncească mai multe ore pe zi, dacă dorește, dar să câștige mai bine. Asta înseamnă și ca angajatorul să nu fie obligat să păstreze angajații care nu performează. Dar să fie obligat ca pe cei care o fac să îi plătească corect, pe cartea de muncă. Să terminăm odată cu povestea veniturilor minime pe cartea de muncă și a restului de plată la negru, mai ales în servicii. Pe de o parte, economia are de suferit de pe urma acestei practici imorale. Pe de altă parte, angajatul se va trezi la bătrânețe cu o pensie infimă, pentru că de aici încolo singurul principiu va fi cel al contributivității.

Vechiul cod încuraja dependența de stat, pentru că, atunci când munca la negru și neplata contribuțiilor proliferează, omul devine dependent de ajutorul social. Codul muncii este o măsură de dreapta, menită să creeze avantaje mai mari pentru firme, menit să genereze profit, dar și capabil să aducă noi locuri de muncă. Totul este ca românii să înțeleagă că munca serioasă este cea mai bună metodă de a-ți securiza locul de muncă.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Pedepsirea agresorilor personalului medical;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Pedepsirea agresorilor personalului medical"

Acum mai bine de un an spuneam, în plenul Camerei Deputaților, că personalul medical aflat în misiune este supus, nepermis de des, agresivității verbale și fizice din partea pacienților și aparținătorilor. Atrăgeam atenția Parlamentului României că din ce în ce mai mulți dintre cei care încearcă să salveze vieți sunt agresați, umiliți, înjunghiați, bătuți. De multe ori chiar de către cei cărora le salvează viața.

Întrucât nu există sisteme eficiente de protecție sau acestea sunt iluzorii, inițiam acum mai bine de un an un proiect legislativ ce propunea ca agresiunile împotriva personalului medical să fie considerate infracțiuni și să fie pedepsite ca atare. Spuneam atunci că sancționarea actelor de violență împotriva personalului medical ar descuraja această agresivitate, permițând truditorilor din sănătate să poată acționa eficient în interesul pacienților. de asemenea, propuneam și ca în cazul decesului personalului medical în urma unei astfel de agresiuni familia să poată beneficia de o asigurare de viață implicită.

Suntem de aceeași parte a baricadei când încercăm imposibilul. Și de aceea vrem să fie mai bine pentru pacienții noștri prin realizarea unui cod de bune practici. Această inițiativă legislativă este prima din cele ce vor realiza un sistem medical în care relația pacient-medic va fi din nou cea mai importantă.

Astăzi această inițiativă legislativă ajunge în sfârșit pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Sper doar că parlamentarii nu se vor uita după vreun degețel orientat politic și că vor adopta acest proiect legislativ ce protejează viețile celor ce ne salvează viața.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Sănătate pentru Iași;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Sănătate pentru Iași"

Pe 7 Martie 2011 UPU - Spital Clinic de Urgențe "Sf. Ioan" din Iași împlinește 10 ani de la înființare. Doar în anul 2010 34282 de pacienți au beneficiat de asistență de urgență în UPU, iar dacă adăugăm și cele 21187 de controale efectuate în Ambulatoriul de specialitate remarcăm faptul că în Spitalul de Urgențe s-au tratat 55469 de pacienți.

Din 2006 până astăzi numărul celor tratați a crescut cu peste 50%. Dacă în 2006 tratam 22793, în 2009 am ajuns la 31212 și internările în regim continuu au crescut de la 7027 în 2006 la 8796 în 2010, adică cu peste 25%.

Numărul total de internări a crescut de la 14360 în 2006 la 19918 în 2010, ceea ce înseamnă o creștere cu aproape 40%. Eficiența spitalului s-a concretizat în ICM (indice case mix) care a crescut de la 1,14 la 1,36 în 3010, făcând ca Spitalul de Urgențe "Sfântul Ioan" să se situeze în primele 5 din țară. Rata mortalității, decese la 24 ore de la internare, decese de la 48 de ore de la intervențiile chirurgicale, precum și rata infecțiilor nosocomiale a scăzut la jumătate.

Durata medie de spitalizare a scăzut de la 7,46 zile în 2006 la 5,08 zile în 2010. 90,65% din pacienții noștri reprezintă urgențe cu un grad de operabilitate de peste 85%, iar toți acești pacienți au beneficiat de: 6984 anestezii, din care 3749 anestezii loco regionale și 1359 generale. S-au efectuat 8538 radiografii, 202544 analize medicale, peste 5000 explorări funcționale și 8753 electrocardiograme. În UPU am tratat 2978 de politraumatizați, 160 accidente rutiere, 2016 căderi de la înălțime, peste 100 arsuri termice, din care mulți pacienți cu vătămări corporale provocate, 400 intoxicații, s-au montat 724 de aparate ghipsate, s-au pus 1164 atele ghipsate și s-au redus 1481 fracturi și au fost peste 4000 de intervenții chirurgicale. Să nu uităm de cele 44 de replantări de membre de anul trecut.

De 11 ani nu am primit niciun aparat medical și nici măcar un pat sau targă de la minister, iar fondurile alocate au fost de patru ori mai mici decât cele de la "Spiridon", deși numărul de pacienți este similar. Tot ceea ce am făcut am realizat prin donații ale ieșenilor pe care i-am ajutat de-a lungul timpului.

Ni se pare nejustificată desființarea unui astfel de spital, iar suspiciunea că se vor pierde paturi pentru pacienți și locuri de muncă pentru personalul medical tinde să se adeverească în aceste zile.

Nu s-a făcut o analiză clară despre unde și cum vor funcționa secțiile din spitalul de urgență la "Spiridon" și nici soluțiile ca aceste activități să se desfășoare normal. Nu se știe cum se va desfășura garda pe oraș și unde vor merge ambulanțele, dar se colectează ștampile și se fac inventare peste inventare.

Ieșenii vor rămâne fără o Unitate de Primire a Urgențelor în care să poată fi tratați rapid și corespunzător, vor rămâne fără săli de operații și paturi de spitalizare și fără personalul medical necesar în ale asigura îngrijirile necesare.

Un calcul elementar arată că cei 34822 de pacienți de la spitalul de urgență UPU se vor adăuga celor 37000 de la "Spiridon" și, eventual, celor 18000 de la neurochirurgie, triplându-se se astfel activitate medicală într-un singur loc, într-un spital pavilionar și vechi precum e "spiridonul", în care transportul către computer tomograf și către secții sau în sălile de operații se face tot prin curte și prin frig.

Nota de fundamentare a hotărârii de guvern nu este respectată (nu se asigură într-un singur loc, într-o singură clădire monobloc toate specialitățile necesare), întrucât "Spiridonul" e format din clădiri separate, iar neurologia, cardiologia, arsurile, neurochirurgia, ortopedia, psihiatria, bolile infecțioase, chirurgia toracică, ginecologia vor fi în continuare în alte spitale decât "Spiridonul".

Vom asista doar la creșterea cu peste 30000 a ambulanțelor care-i vor plimba pe cei care vor supraviețui triajului prelungit din UPU "Spiridon" spre cele 7 spitale aflate pe cele 7 coline ale Iașiului.

Sperăm ca mâine justiția să nu fie oarbă, iar balanța să se încline în favoarea cetățenilor acestui oraș. Așteptăm un verdict favorabil pentru sănătatea ieșenilor și anularea aceasta hotărâri de guvern ce ne pune viața în pericol.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - «Moartea domnului Lăzărescu» - plimbați între coline;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"«Moartea domnului Lăzărescu» - plimbați între coline"

Marea "eficientizare" realizată prin desființarea spitalului de urgențe începe să-și facă efectele asupra pacienților. Un pacient de 35 de ani care a ingerat 2 litri de soluție de parbriz a fost dus de ambulanță la UPU Spiridon. După mai bine de 2 ore și jumătate pacientul a fost dirijat tot cu ambulanța la UPU de la Urgențe. Temporizarea tratamentului până la internarea într-o secție de specialitate, două ambulanțe și două rânduri de explorări arată eficiența acestui sistem de abordare. Probabil că nu interesează pe nimeni riscurile la care sunt supuși pacienții în acest timp și nici dublarea cheltuielilor într-un sistem sanitar subfinanțat.

Noul fenomen Lăzărescu, din ce în ce mai evident la Iași, constă în plimbarea pacienților cu ambulanța între secțiile unui spital întins pe toate colinele Iașiului arătând cârpeala și improvizația în această decizie ministerială. În loc să beneficieze de la început, rapid, într-un singur loc, de tratamentul necesar, pacienții vor aștepta ambulanțele care să-i poarte între spitalele din Iași. Ne întrebăm totodată dacă nu există în acel moment vreun pacient care să aibă nevoie de ambulanță pentru a fi transportat la spital, în timp ce o ambulanță era blocată transportând pacienții între spitale.

Vom aduce la cunoștința comisiei de sănătate a camerei deputaților, precum și celei a senatului acest fenomen, cerând măsuri urgente pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple. Vom cere monitorizarea tuturor acestor pacienți plimbați între spitale, numărul de ambulanțe necesare, precum și cheltuielile suplimentare făcute în acest mod, pentru că ieșenii trebuie să afle la ce riscuri și cheltuieli sunt expuși în urma acestor decizii.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Etnobotanica mascată;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Etnobotanica mascată"

5 tineri au necesitat asistență de urgență în urma intoxicației acute exogene cu produse etnobotanice. 2 sunt elevi de 15 și 17 ani, iar unul este student de 18 ani. Cel mai "vârstnic" are 26 de ani. Tabloul clinic sever a asociat constant tulburărilor respiratorii și cardiace și sindromul convulsivant, iar după măsurile de urgență constând în suport respirator și volemic, sedative și hipnotice, pacienții au necesitat suportul psihologic al celor de la CIRTIȚA, iar doi dintre aceștia vor necesita și internare la drogodependenți. De remarcat faptul că trei dintre aceștia afirmă că și-au procurat toxicele de la magazinele ce comercializează hrană pentru animale.

Constatăm nerespectarea condițiilor de integrare europeană, a acquis-ului comunitar, respectiv capitolul 24 Justiție și Afaceri Interne, a condițiilor de aderare la spațiul Schengen, în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri, precum și a recomandărilor UE, asumate de către Guvernul României, întrucât Agenția Națională Antidrog trebuie să fie structură independentă, cu personalitate juridică, ordonator de credite, astfel încât să își poată exercita, inclusiv prin capacitatea și nivelul de reprezentare, atribuțiile funcționale fundamentale de coordonator național al politicilor și luptei antidrog.

Considerăm necesar și am propus un proiect legislativ ce prevede reînființarea Agenției Naționale Antidrog, ca structură instituțională independentă, în coordonarea Ministerului de Interne, prin revenirea asupra deciziei din OUG nr.20/2009, astfel încât Agenția Națională Antidrog să își mențină statutul de structură independentă care să gestioneze problematica drogurilor la nivel național și să sprijine efortul comunității europene în asigurarea coordonării eficiente între statele membre.

Nu putem să așteptăm să mai moară alți copii pentru a adopta în regim de urgență interzicerea magazinelor de etnobotanice și să condamnăm la închisoare pe toți cei care comercializează aceste droguri de sinteză.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Familie și natalitate;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"familie și natalitate"

Statul nu mai ocrotește familia. Alocațiile insuficiente pentru copii, precum și modificările concediului de maternitate nu sunt de natură a stimula natalitatea. Aproape că nici nu mai miră pe nimeni că avem peste 400.000 de avorturi în fiecare an și că o clasă de 50 de elevi este avortată în fiecare oră.

Propun în regim de urgență adoptarea în parlamentul României a unui proiect legislativ ce stimulează natalitatea, prin asigurarea în cazul familiilor cu cel puțin trei copii a scutirii de impozit pe venitul din salarii și a impozitului pentru o singură clădire și un singur teren. Proiectul legislativ prevede subvenționarea de la bugetul de stat de către Ministerul Muncii și Protecției sociale a unui singur credit ipotecar în valoare de maximum 50.000 de euro. Consider că astfel de măsuri vor putea echilibra balanța îmbătrânirii populației, care devine azi o problemă de sănătate publică cu numeroase implicațiii economice și de siguranță națională.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Ecstasy Dragobete;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Ecstasy Dragobete"

O studentă de 21 de ani a avut nevoie de asistență de urgență după ce a sărbătorit Dragobetele cu ecstasy. Pacienta prezenta agitație extremă, bruxism, vertij, schimbări bruște ale dispoziției și a fost nevoie de intervenția poliției pentru a asigura personalul medical după ce pacienta a devenit agresivă. Pacienta a necesitat măsuri terapeutice de urgență, iar suspiciunea MDMA a fost confirmată de examenele toxicologice.

300.000 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani, au consumat cel puțin droguri. 8,6% din populația României a consumat cel puțin o dată în viață droguri de diverse tipuri, adică aproximativ 1.300.000 de persoane.

Cel mai consumat este canabisul, urmat de ecstasy, heroină, halucinogene, cocaină (în ambele forme - bază sau crack).

Ecstasy se consumă în toate regiunile țării (cu excepția Dobrogei). Conform ultimului studiu național, în București se remarcă o creștere a prevalenței consumului de canabis - de la 3,8% la 5,6% - și de ecstasy - de la 1,3% la 1,8% și o scădere a prevalenței de cocaină - de la 1,9% la 0,5% - și de heroină - de la 1% la 0,2%, ceea ce indică nevoia de programe/campanii de prevenire și programe de asistență integrate, orientate către aceste substanțe și către categoria de vârstă 15-34 ani.

Trendul solicitărilor de tratament ca urmare a consumului de droguri a fost în creștere din anul 2008 (3.637 persoane), înregistrându-se o creștere cu 9% față de anul 2007. Drogul principal pentru care s-au solicitat servicii de asistență a fost heroina, urmat de hipnotice și sedative și canabis. Policonsumul a înregistrat creșteri semnificative statistic.

În București cererea de tratament depășește cu mult oferta de servicii, în primele 3 semestre ale anului 2009 înregistrându-se în cadrul CPECA 1090 solicitări. Numărul consumatorilor aflați pe listele de așteptare în cele 3 centre de asistență din București este, în prezent, de aproximativ 300.

Este nevoie de adoptarea de urgență a proiectului legislativ ce prevede înființarea ANA pentru politici de sănătate eficiente și sper ca modelul de guvernanță clinică pe care-l elaborăm la UMF Iași să se concretizeze în măsuri reale și eficiente în combaterea consumului de droguri.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Senzori de fum sau de praf de demolare;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Senzori de fum sau de praf de demolare?"

Vechiul proverb "țara arde și baba se piaptănă" a căpătat noi valențe. Se pare că baba nu se poate pieptăna decât în prezența senzorilor de fum. Pentru a fi mai explicit: în timp ce spitalele se desființează sub eufemisme numite comasări, iureșul montării senzorilor de fum a izbit spitalul de urgențe "Sfântul Ioan". Înțelegem grija ministerului și a conducerii spitalului pentru prevenirea unui nou Giulești, dar nu înțelegem de ce sunt montați în clădiri care se demolează.

Reamintim faptul că sunt zeci de referate privind necesitățile de aparatură medicală, care au fost ignorate în totalitate. Reamintim ieșenilor că până și sala de așteptare a UPU am construit-o singuri, pentru că nu a fost bugetată niciodată. Am preferat să montăm chiar noi gresia și faianța și să aducem scaune, pentru ca ieșenii să nu aștepte-n frig atunci când ajung la spitalul de urgențe. Știm că sunt stimulative și la modă aceste investiții, dar sugerăm celor responsabili de sistemul medical să-și extindă aria de interese.

    Claudia Boghicevici - declarație politică cu tema Alocațiile pentru susținerea familiei;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Alocațiile pentru susținerea familiei"

Declarația mea de astăzi privește alocațiile pentru susținerea familiilor. La sfârșitul anului trecut, în cadrul Comisiei pentru muncă și protecție socială s-a dezbătut un proiect de lege care aducea modificări alocației pentru susținerea familiei. Acesta a fost aprobat de Parlament și a devenit lege, iar în luna ianuarie a acestui an Guvernul a aprobat normele metodologice de aplicare a legii nr.277/2010.

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale vine în ajutorul celor care beneficiază de aceste prevederi prin publicarea tuturor informațiilor necesare pentru cei care beneficiază de prevederile acestui act normativ.

Ca deputat în Parlamentul României, ca membru în cadrul Comisiei pentru protecția copilului, consider că este important ca aceste reglementări să fie cunoscute de cei din colegiul pe care îl reprezint, dar și de alte familii în dificultate.

Este o necesitate să se cunoască faptul că alocația pentru susținerea familiei se acordă în funcție de venituri și de numărul copiilor din familie, iar că limita maximă este de 370 lei/persoană. Actele necesare pentru stabilirea acestui drept se înregistrează la primăria în a cărei rază teritorială familia își are domiciliul și e important ca aceste cereri să fie depuse cât mai repede, pentru ca familiile aflate în dificultate să beneficieze de aceste drepturi.

Este deosebit de important conținutul acestei legi și aria largă de acțiune a acesteia, prin faptul că nu se rezumă doar la retribuții de ordin financiar. Acestea sunt condiționate de îndeplinirea anumitor termeni, printre care prezența copilului la școală. Scopul a fost impulsionarea copiilor de a frecventa cursurile școlare, fapt care asigură un impuls pentru educație.

La nivelul municipiului Arad, prin cabinetul parlamentar, cât și prin audiențele și vizitele făcute în colegiu am încurajat și am făcut cunoscute noile prevederi legislative, pentru ca familiile aflate în dificultate să beneficieze de aceste drepturi. Consider că implicarea noastră în diseminarea informațiilor referitoare la modificările aduse acestei legi este o datorie, pentru ca persoanele care intră sub incidența legii să beneficieze de drepturile ce li se cuvin.

    Cornel Ghiță - declarație politică cu privire la Aprobarea reglementărilor pentru abrogarea impozitului minim și implementarea unor noi prevederi fiscale;

Domnul Cornel Ghiță:

"Aprobarea reglementărilor pentru abrogarea impozitului minim și implementarea unor noi prevederi fiscale"

Declarația mea de astăzi se referă la PL-x 709 din 24 noiembrie 2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.87/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, care a avut ca obiect de reglementare abrogarea prevederilor referitoare la impozitul minim și implementarea unor prevederi fiscale pentru crearea unei proceduri de împărțire a anului fiscal 2010 în două perioade fiscale, cu reguli fiscale diferite pentru determinarea impozitului pe profit.

Săptămâna trecută plenul Camerei Deputaților a dezbătut și votat acest proiect legislativ, iar în prezent el a fost înaintat președintelui României pentru promulgare.

Dacă până la intrarea în vigoare a OUG nr.87/2010, conform dispozițiilor legale în vigoare, erau obligați la plata impozitului minim toți contribuabilii plătitori de impozit pe profit, cu câteva excepții, prin adoptarea OUG nr.87/2010 s-a urmărit abrogarea mecanismului de determinare a impozitului minim și implementarea unor noi prevederi fiscale pentru crearea unei proceduri de împărțire a anului fiscal 2010 în două perioade fiscale, în care există 2 reguli fiscale diferite, în funcție de determinarea impozitului pe profit, respectiv:

  • pentru perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2010, pentru a permite efectuarea comparației impozitului pe profit determinat pentru această perioadă cu impozitul minim corespunzător urmat de depunerea în acest sens a declarației anuale privind impozitul pe profit pentru această perioadă;
  • pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2010, perioada în care contribuabilii care ies de sub incidența impozitului minim vor plăti impozitul pe profit fără efectuarea comparației cu impozitul minim și vor depune declarația anuală privind impozitul pe profit pentru această perioadă.

Sunt sigur că OUG nr.87/2010 are consecințe pozitive asupra dificultăților pe care operatorii economici le înregistrau în respectarea prevederilor fiscale și a dus la sprijinirea creșterii eficacității administrării fiscale prin îmbunătățirea gradului de colectare a veniturilor publice, iar acum Parlamentul a aprobat Legea de aprobare a acestei ordonanțe de urgență.

    Cosmin Mihai Popescu - declarație politică intitulată: Economia are nevoie de o piață a muncii mai flexibilă;

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Economia are nevoie de o piață a muncii mai flexibilă"

În douăzeci de ani care s-au scurs de la desprinderea noastră de regimul totalitar și economia planificată realitățile socioeconomice din România s-au modificat în mod substanțial. În plus, aderarea României la cel mai avansat proiect integraționist, Uniunea Europeană, ne impune, în termene de tranziție scurte, armonizarea normelor referitoare la relațiile de muncă cu reglementările comunitare în vigoare.

În aceste condiții, dar și cu obiectivul de a reduce pe cât posibil munca nefiscalizată, revizuirea Codului muncii se impune ca prioritate majoră pe termen scurt.

Propunerile de modificare a Codului muncii avansate de Guvernul Boc încearcă să răspundă în cea mai mare parte neajunsurilor create de imperfecțiunile actualului cadru normativ.

Noutățile acestor modificări se axează pe termenele contractelor individuale de muncă, pe orarele de muncă, pe creșterea securității în muncă, pe stimularea angajatorilor și angajaților de a lucra în economia oficială, și nu în economia subterană.

Din nefericire, atât patronatele, și mai ales sindicatele nu s-au arătat mult prea cooperante în discuții, dovedindu-se mai degrabă opace față de interesul viitor al angajaților.

În acest moment Guvernul a luat avizele de la Consiliul Economic și Social și de la Consiliul Legislativ, iar ieri s-a reunit și a adoptat acest proiect de lege.

Faptul că Guvernul a decis să-și angajeze răspunderea pentru acest proiect de lege nu are în vedere decât crearea de urgență de noi locuri de muncă, combaterea evaziunii fiscale prin munca la negru, relansarea mediului de afaceri într-un context economic nu tocmai favorabil.

Chiar dacă Guvernul își va angaja răspunderea, nu înseamnă că oricine va avea o propunere care poate ajuta piața muncii să se flexibilizeze și să fie în sprijinul angajatorilor și angajaților nu va fi acceptată, ci, dimpotrivă, Guvernul și-a arătat întotdeauna deschiderea către dialog și colaborare.

    Lucian Riviș-Tipei - declarație politică cu titlul: Să vedem și partea plină a paharului;

Domnul Lucian Riviș-Tipei:

"Să vedem și partea plină a paharului"

Departe de mine gândul de a numi albul negru și negrul alb, de a măslui realitatea pentru cine știe ce interese de moment sau de a spune că totul e roz. Realitatea cu care ne confruntăm în fiecare zi spune că traversăm o criză. În primul rând, una economică și financiară. Dar cu toate acestea nu putem la nesfârșit să vedem doar partea goală a paharului, susținând că nu există și una plină.

Este adevărat președintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, avertiza recent că creșterea prețurilor la alimente a atins un nivel alarmant și poate duce la instabilități politice, iar siguranța alimentară ar trebui să fie prioritară în acest an pentru marile economii ale lumii. Creșterea continuă a prețurilor alimentelor, amplificată de scumpirea materiilor prime, reprezintă una dintre cauzele problemelor sociale din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Potrivit datelor prezentate de Banca Mondială, între lunile iunie și decembrie ale anului trecut nivelul de trai pentru 44 de milioane de persoane din întreaga lume a căzut sub pragul sărăciei severe. În prezent, 1,2 miliarde de persoane se confruntă cu sărăcia extremă.

Și totuși, există și vești bune. Percepția analiștilor financiari privind evoluția economiei României în următoarele șase luni s-a îmbunătățit în luna februarie. România ocupă acum locul al patrulea în Europa Centrală și de Est (ECE) în privința perspectivelor. Potrivit unui sondaj efectuat de institutul ZEW și grupul austriac Erste, indicele ZEW privind așteptările analiștilor pentru economia României a crescut cu 3,6 puncte, la 33,4. Pentru Europa Centrală și de Est, indicele a câștigat 8,3 puncte, avansând la 24,5 puncte. România a fost devansată doar de Croația, Cehia și Polonia. În urma României s-au plasat Austria, cu 29 puncte (-19,6), Ungaria, cu 32,5 puncte (+11,1), Slovacia cu 31,6 puncte (+6) și Turcia cu 24,5 puncte (-8,8). Președintele Băncii Central- Europene a menționat că autoritățile europene trebuie să facă tot posibilul pentru a evita creșterea altor prețuri peste nivelurile stabilite de BCE în definirea unui preț stabil.

Da, există și elemente negative, pe care e bine să le monitorizăm. Iată, potrivit barometrului Eurostat, inflația anuală poziționează România pe primul loc în UE-27, în luna decembrie 2010. Inflația anuală înregistrată a fost de 7,9%, față de media europeană de 2,6%. Inflația lunară poziționează Româniape locul 8 în UE-25 (pentru care există date disponibile) în luna decembrie 2010. În luna decembrie inflația lunară s-a menținut la același nivelcu celdin luna noiembrie, de 0,5%,dar se situează sub media europeană de 0,6%.

De asemenea, dinamica investițiilor plasează România pe locul 25 în UE-27, în trimestrul III al anului 2010 față de trimestrul anterior. Scăderea înregistrată a fost de 5,4%, față de media europeană pozitivă de 0,3%. În trimestrul III al anului 2010 față de trimestrul III al anului 2009 scăderea a fost și mai accentuată, de 11%, față de media europeană pozitivă de 0,8%, România poziționându-se pe locul 24 în UE-27. Rata de inactivitate a femeilor (între 25 și 54 ani) pe piața muncii plasează România pe locul al treilea în UE-27, situându-se în rândul țărilor cu cele mai ridicate rate în anul 2009. Față de media europeană de 22,1%, România a înregistrat o rată de 29,4%. Chiar și procentul din populația săracă ce prezintă risc de excluziune socială poziționează România pe penultimul loc în UE-27, în anul 2008, acesta fiind de 23,4%, față de media europeană de 16,5%.

Și chiar dacă la fotbal România se află sub Burkina Faso, totuși barometrul Eurostat scoate la vedere pentru țara noastră și partea plină a paharului:

  • Dinamica lunară a producției industriale poziționează România pe locul 4 în UE-18 (pentru care există date disponibile) în luna noiembrie a anului 2010. Creșterea înregistrată a fost de 1,6%, mai mare decât media europeană de 1,4%. Dinamica anuală a producției industriale plasează România pe locul 9 în UE-18 (pentru care există date disponibile) în luna noiembrie a anului 2010, creșterea înregistrată fiind de 6,5%, față de media la nivel european, de 7,8%. Creșterea valorii adăugate brute din industrie plasează România pe locul 7 în UE-26 (pentru care există date disponibile), în trimestrul III al anului 2010 față de trimestrul anterior. Valoarea adăugată brută a crescut cu 2,4%, față de media europeană de 0,6%.
  • Dinamica anuală a comenzilor industriale noi plasează România pe locul 7 în UE-22, în luna noiembrie 2010, creșterea fiind de 27,7%, față de media europeană de 18,9%. România s-a poziționat astfel înaintea Bulgariei, care a înregistrat o creștere anuală de 26,2%. Dinamica lunară a comenzilor industriale noi plasează România pe locul 7 în UE-22 (pentru care există date disponibile) în luna noiembrie 2010, creșterea înregistrată fiind de 3,0%, față de media europeană de 1,6%.
  • Dinamica exporturilor totale plasează România pe locul 5 în UE-27, în perioada ianuarie-octombrie 2010 față de perioada ianuarie-octombrie 2009, creșterea fiind de 27%. În trimestrul III al anului 2010 față de același trimestru al anului 2009, dinamica exporturilor poziționează România pe locul 6 în UE-27, creșterea fiind de 16,5%. Media europeană s-a situat la 10,9%.
  • Dinamica importurilor plasează România pe locul 7 în UE-27, fiind printre țările cu dinamică ridicată a importurilor. Importurile au crescut cu 4,9% în trimestrul III anul 2010 față de trimestrul anterior, peste media europeană de 1,7%.
  • Rata șomajului poziționează România pe locul 7 în UE-27, în luna decembrie 2010, fiind printre țările europene cu cele mai mici rate ale șomajului. România a înregistrat o rată a șomajului de 7,3% (trimestrul III anul 2010) față de media europeană de 9,6%.
  • Datoria publică, exprimată ca procent din PIB, poziționează România pe locul 4 în UE-27, în anul 2010, fiind de numai 30,4% din PIB, față de media europeană de 79,1% din PIB.

Premierul Emil Boc spunea recent că: "Guvernul a reușit să adopte câteva reforme structurale majore: Legea pensiilor, a salarizării, Legea educației naționale, precum și cele patru coduri juridice. Sunt legi care au schimbat din temelii sistemul românesc. Mai trebuie schimbată legislația muncii pentru a face față nevoilor prezentului".

Da, am declanșat reformarea statului. România are acum toate șansele să iasă din recesiune la sfârșitul lunii martie, amintind că în 2010 s-a înregistrat o contracție economică de 1,2%, adică sub cea prognozată de 1,9%, un deficit bugetar de 6,5%, sub ținta estimată de 6,8%, precum și scăderea ratei șomajului.

De asemenea, Guvernul a luat și o serie de măsuri cu caracter social: majorarea din 2011 a salariilor brute ale bugetarilor cu 15%, raportat la octombrie, creșterea pensiilor cu 93 de lei, în medie, pentru 1.541.000 de persoane care beneficiază de grupele I și II de muncă și care au intrat în aceste categorii până în aprilie 2001. Efortul bugetar pentru plata creșterii acestor pensii a fost de 403 milioane de euro. "Acest efort bugetar nu ar fi fost posibil dacă România nu făcea reformele necesare în 2010, și anume să impună o lege a pensiilor care să aibă la bază principiul contributivității".

În ceea ce privește susținerea mediului de afaceri, s-a eliminat impozitul minim și s-a revenit la opțiunea prin care IMM-urile pot alege între plata a 3% impozit pe venit sau 16% impozit pe profit. De asemenea, a fost adoptată ordonanța de urgență prin care tinerii întreprinzători sunt sprijiniți pentru a-și întemeia o firmă, sprijin atât sub forma garanțiilor guvernamentale, cât și sub formă bănească.

Am învățat că omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, după cum omul rău scoate și el ce are. Lucrurile se pot îmbunătăți, oamenii se pot responsabiliza, dar toți avem nevoie în fiecare zi de o veste bună pentru ca să o luăm de la capăt. Eu cred că merită să facem politică și în acest fel.

    Vasile Filip Soporan - declarație politică cuprinzând Argumente europene pentru dezvoltarea antreprenoriatului;

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Argumente europene pentru dezvoltarea antreprenoriatului"

1. Aprecieri asupra situației existente la nivelul Uniunii Europene

România are nevoie, mai ales acum, de învingători, în sensul bun al cuvântului. A fi învingător înseamnă să ai spiritul luptătorului, să ai armele cele mai bune, să ai știința de a evalua situația, să ai curaj, să fii pregătit și dornic pentru a câștiga, să ai puterea ca înfrângerea să devină baza pornirii victoriei, să ai diplomația negocierilor, să nu umilești și să nu accepți să fii umilit și poate multe altele.

În esența lui, antreprenoriatul îți dă știința de a face ca dorința să devină realitate benefică, atât la nivel individual, cât și la nivelul comunității. Unii reușesc în acest demers, alții sunt înfrânți pe moment, iar unii dintre aceștia vor deveni învingătorii pe durată lungă, adică învingătorii adevărați ai războiului, și nu înfrânții bătăliilor.

Având în vedere evoluția situației economice și sociale a Uniunii Europene la nivelul ultimului deceniu, evoluțiile globale, încărcate de mutarea polului dezvoltării într-o altă zonă, dorințele exprimate de diminuare a decalajului creat, Strategia de la Lisabona, corelată cu Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene, se constată că se impun măsuri specifice pentru a se acționa la nivel economic și social în vederea asigurării unei dezvoltări durabile, în condițiile acordării unei atenții deosebite problemelor de mediu, mai exact, pentru a le include în desfășurarea activităților economice, pentru asigurarea serviciilor publice și pentru dezvoltarea armonioasă a teritoriului.

În cadrul acestui proces, antreprenoriatul este văzut ca modalitatea cea mai sigură pentru a asigura instrumentul cel mai eficace în acest proces, bazat pe construirea unei societăți inovative și competitive. Prin urmare, preocuparea Uniunii Europene pentru promovarea educației antreprenoriale s-a materializat prin elaborarea documentului "Agenda Oslo pentru educație antreprenorială". Acest document reprezintă, la nivel european, un pas înainte spre progres și spre promovarea sistematică a unei stări de spirit noi, legate de antreprenoriat, în societate, însoțită de acțiuni eficiente. Agenda reprezintă un meniu de propuneri, de unde oamenii de afaceri pot alege acțiuni adecvate unui anumit nivel și le pot adapta situațiilor locale.

Acest document, în cadrul analizei pe care o realizează la nivelul învățământului, ne prezintă următoarele aspecte.

Învățământul antreprenorial nu este încă suficient de bine integrat în cadrul programelor specifice învățământului superior. Marea majoritate a cursurilor de antreprenoriat sunt oferite în cadrul studiilor comerciale și economice, chiar dacă șansele de dezvoltare a ideilor novatoare și viabile sunt mult mai bine prezente la nivelul învățământului superior tehnic, științific și creativ.

Promovarea antreprenoriatului este extrem de scăzută în țările care au fost integrate în UE, în special în cele care au aderat după 2004.

Dezvoltarea învățământului antreprenorial este sensibil afectată de structura organizațională internă a instituțiilor de învățământ. Facultățile și departamentele au tendința de a munci separat, element ce creează multiple obstacole studenților în urmărirea cursurilor interdisciplinare. De asemenea, metodele de învățământ tradiționale nu favorizează cu adevărat dezvoltarea reflexelor antreprenoriale. Interdisciplinaritatea și colaborarea pluridisciplinară sunt indispensabile în dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale. Antreprenorii și profesioniștii întreprinderilor sunt rareori implicați în programele de studii, considerându-se că implicarea adevăraților antreprenori în învățământul superior poate compensa o lipsă a experienței practice observate la actuala generație de profesori. În același timp, instituțiile de învățământ superior europene nu colaborează suficient și eficace cu vechii studenți care au experiențe antreprenoriale reușite. Între altele, mobilitatea profesorilor și cercetătorilor între instituțiile de învățământ superior și întreprinderi este, în ansamblu, foarte scăzută, și ea nu este activ încurajată.

1. Caracterizarea situației educației antreprenoriale din diferitele țări membre ale Uniunii Europene este prezentată în cele ce urmează:

- Belgia. Analiza arată că există o lipsă de cursuri de antreprenoriat, în special pentru studenții din învățământul superior de la specializările noneconomice și noncomerciale. Spiritul antreprenorial este în mare parte predat în cadrul studiilor economice și, într-o oarecare măsură, studiilor de inginerie. O inițiativă notabilă este aceea de introducere a unui curs privind spiritul antreprenorial, care este organizat de către toate universitățile și care are ca scop sensibilizarea cu privire la antreprenoriat și plasarea pe piața muncii. Acesta se adresează tinerilor absolvenți din cadrul tuturor domeniilor, inclusiv pentru specializările noneconomice sau noncomerciale, precum și pentru cercetători. Inițiativa nu a fost privită cu prea mare interes, mulți dintre decanii facultăților importante nu l-au inclus în programele lor.

- Republica Cehă. Nu există un sistem general acceptat de predare a spiritului antreprenorial în Republica Cehă. Educația în spiritul antreprenorial se desfășoară la unele universități, mai mult sau mai puțin, pe bază de abordări individuale. Predarea spiritului antreprenorial în cadrul studiilor tehnice este în mare parte limitată la cursurile legate, în general, de economie sau de afaceri. În unele cazuri, birourile de transfer al tehnologiei din universități oferă cursuri orientate spre practica antreprenorială a tinerilor cercetători interesați de cunoștințele lor de marketing.

- Danemarca. În Danemarca, numărul cursurilor de antreprenoriat este în creștere, în domeniile economic, umanist și tehnice. Guvernul a creat, în 2004, Academia Internațională Daneză de Antreprenoriat (IDEA), în întregime axată pe predarea spiritului antreprenorial în învățământul superior (38 universități și colegii au fost parteneri IDEA, cuprinzând atât cursurile de afaceri, cât și instituțiile noneconomice. Planurile de politică au fost însoțite de un număr de noi inițiative generate sau sprijinite de IDEA, cum ar fi Masterul de formare a spiritului antreprenorial, începând cu martie 2008, și un Curs pentru profesorii antreprenori, care vizează pregătirea postuniversitară, în special la nivel de colegiu, începând cu luna septembrie 2008). În 2007, Guvernul danez a anunțat ca una dintre politicile sale este ca toți studenții din instituțiile de învățământ superior să aibă acces la cursuri de antreprenoriat.

- Germania. Impactul educației antreprenoriale în instituțiile de învățământ superior a fost în creștere în ultimii ani. La începutul anului 2008, 58 "puncte de lucru" în domeniul antreprenoriatului au fost înregistrate, în timp ce 14 noi profesori au inițiat și dezvoltat acțiuni educative la nivelul antreprenoriatului. Astfel, numărul de laboratoare (centre) active în domeniul antreprenoriatului a crescut vertiginos, de la unul singur, în 1998, la cincizeci și opt, în 2008 (douăzeci și două în universități, șase în universitățile tehnice și treizeci de ani de studiu în cadrul universităților de științe aplicate). În plus, există 40 specializări care au integrat aspectele antreprenoriale în programa lor. Exemple, în acest sens, sunt specializările în management, în marketing și în finanțe. Cu un impact tot mai mare al antreprenoriatului în instituțiile de învățământ superior, unele universități din Germania au încercat să obțină statutul de universitate antreprenorială.

- Estonia. Situația de ansamblu în Estonia, ca și în multe alte noi state membre, este, în general, foarte slabă. De obicei, specializările noneconomice, în special studiile tehnice, includ cursuri de macro și microeconomie. Uneori sunt oferite cursuri generale referitoare la contabilitate și inovare. Cu toate acestea, cursurile de direcționare, în adevărat spirit antreprenorial și de afaceri (start-up, planurile de afaceri etc.), lipsesc în aproape toate universitățile și toate programele. În cazul în care există astfel de cursuri, ele sunt de obicei de calitate scăzută, deoarece majoritatea membrilor facultăților nu au experiența și calificarea necesară.

- Irlanda. Inițiativele de învățare antreprenorială au fost în concordanță cu creșterea cererii în ultimii ani în Irlanda. Astfel, multe instituții de învățământ superior acum oferă module de pregătire specifice în antreprenoriat și în abordarea subiectelor inovatoare, cum ar fi crearea de noi întreprinderi, riscul întreprinderii și dezvoltarea întreprinderii. Aceste programe nu sunt întâlnite numai la facultățile de business, recent existând o creștere substanțială a cererii pentru cursurile de promovare a spiritului antreprenorial în facultăți noneconomice și noncomerciale, cum ar fi ingineria, științele și artele. În aceste module sunt încorporate elemente practice, creative, de asumare și estimare a riscului, oferind studenților oportunitatea de a crea planuri de afaceri și de a lucra împreună cu antreprenori naționali și internaționali.

- Grecia. Începând cu anul 2000, măsurile legate dezvoltarea și consolidarea spiritului antreprenorial au fost integrate de către guvern în noul Program Operațional pentru Educație din cadrul Fondului Social European (EPEAEK II). Politica educației antreprenoriale în învățământul superior nu are un caracter obligatoriu pentru instituții, dar aproape toate au înaintat propuneri pentru includerea specializărilor antreprenoriale în programe educaționale. Există, de asemenea, un concurs Pan-Elen care acordă premii pentru cel mai bun proiect antreprenorial din partea studenților.

- Spania. Crearea de noi întreprinderi având la bază cunoașterea, în special cunoașterea universitară, a devenit o prioritate în Spania, în ultimii ani. Multe universități spaniole au înființat programe de detectare și de recrutare a antreprenorilor, împreună cu structurile de sprijin, care pot ajuta la transformarea unei idei dezvoltate în mediul academic într-o afacere viabilă. S-au identificat 52 de programe extracurriculare și inițiative de acest tip, 49 de cursuri de predare cuprinse în programa universitară a diferitelor specializări. Programele sunt îndreptate către fiecare membru al comunității universitare, pornind de la o idee de afacere, interesul fiind mai mare printre absolvenți. Din punctul de vedere al distribuției, aproximativ 55% din cursurile de antreprenoriat identificate au loc la specializările economice și comerciale, în comparație cu 21% în domeniul tehnologiei și 19% în domeniul studiilor sociale.

- Franța. Orice imagine de ansamblu a situației trebuie să ia în considerare cele două componente-cheie ale educației superioare în Franța: "Grandes Ecoles" și universitățile. În termeni foarte generali, "Grandes Ecoles" par a fi mai avansate decât universitățile în procesul de predare și de consolidare a atitudinii antreprenoriale. La universități, situația se schimbă în bine, dar lucrurile se mișcă mult mai încet în specializările noneconomice. Două inițiative specifice pot fi citate: crearea a nouă școli antreprenoriale în cadrul universităților, acestea având cursurile specifice de antreprenoriat și "case de antreprenoriat", în alte câteva universități se oferă cursuri de antreprenoriat pentru studenți și absolvenți. În ceea ce privește formarea și dezvoltarea abilităților antreprenoriale la profesori, au fost luate inițiative, în acest sens, în cadrul Academiei pentru Antreprenoriat. Experiențele pedagogice și instrumentele antreprenoriale sunt colectate și difuzate prin intermediul unei baze naționale de date (OPPE). Guvernul lucrează, în prezent, la noi inițiative pentru dezvoltarea antreprenoriatului.

- Italia. Surprinzător, în Italia există o lipsă acută de cursuri dedicate antreprenoriatului în învățământul superior. Cu toate acestea, există subiecte utile pentru potențialii antreprenori în anumite specializări, cum ar fi: economia, managementul și ingineria industrială. Evident, în cadrul formării MBA sunt cuprinse, de exemplu, discipline care țin de pregătirea antreprenorială, și anume: responsabilitatea corporatistă, organizarea industrială, managementul inovării și strategia și evaluarea riscului. Pentru fiecare ciclu de formare universitară, studenții trebuie să participe la cel puțin un curs de nivel general în domeniul antreprenoriatului. În timpul acestor cursuri, profesorul titular și profesorii invitați susțin prelegeri pe subiecte ale antreprenoriatului actual și ale diseminării exemplelor de bună practică.

- Cipru. Cipru are o universitate, iar două vor deveni operaționale în curând. Acestora li se adaugă un număr de colegii private. Educația antreprenorială este limitată la câteva programe de MBA, în cadrul Universității din Cipru și în cadrul celor patru mari colegii private. Universitatea din Cipru organizează Competiția de Antreprenoriat din Cipru. În cadrul Competiției de Antreprenoriat din Cipru se realizează formarea inițială prin intermediul unor seminare specializate, care ajută participanții să elaboreze planuri de afaceri.

- Letonia. În Letonia, situația de ansamblu este, în general, puțin activată și precizată. Formarea antreprenorială nu este integrată în programă, deși există unele cursuri de management. Cursurile de afaceri și cele de antreprenoriat lipsesc în specializările noneconomice și noncomerciale, iar abordările interdisciplinare sunt rare.

- Liechtenstein. Universitatea din Liechtenstein este singura instituție academică care oferă programe de antreprenoriat în învățământul superior. La nivel de licență, modulul, numit Corporație Antreprenorială, poate fi urmat pe parcursul a 5 semestre. La nivel de master în știință, există un master în antreprenoriat, în timp ce la nivelul postuniversitar, antreprenoriatul se poate studia în cadrul "EM-Management Antreprenorial", proiectat pentru a familiariza inginerii cu modul de gândire antreprenorial. Aceste cursuri sunt dezvoltate și oferite de către Institutul pentru Antreprenoriat din cadrul Universității din Liechtenstein.

- Lituania. Predarea spiritului antreprenorial în învățământul superior este destul de slab reprezentată, în special, în cadrul specializărilor noneconomice. În timp, au apărut exemple remarcabile de predare a antreprenoriatului, însă se apreciază că există lipsuri majore în ceea ce privește curricula antreprenorială. Nivelul scăzut al abilităților, cunoștințelor și competențelor antreprenoriale din țară, dar și lipsa de consecventă în predarea spiritului antreprenorial în sistemul actual de învățământ superior au determinat doar măsuri spontane din partea profesorilor și a studenților la nivelul formării antreprenoriale. Deși inițial astfel de proiecte s-au limitat exclusiv la departamentele de afaceri și/sau economie, acestea au început să fie dezvoltate și la specializările noncomerciale.

- Luxemburg. Universitatea din Luxemburg (UL) a fost înființată în anul 2003 și este încă în faza de demarare. Același lucru este valabil și în ceea ce privește predarea disciplinelor antreprenoriale. Cu toate acestea, UL, prin intermediul Institutul Internațional din Luxemburg, dezvoltă o serie de cursuri și alte instrumente de predare orientate spre promovarea spiritului antreprenorial. Pentru a sprijini predarea spiritului antreprenorial în cadrul studiilor noncomerciale, au fost incluse în planul de învățământ al Facultății de Știință, Tehnologie și Comunicare, începând cu anul 2003, module aferente. De asemenea, a fost lansat un master în inovație și antreprenoriat, începând cu anul 2007. Crearea unei catedre de antreprenoriat la UL este pusă, în prezent, în discuție.

- Ungaria. Școlile de afaceri și facultățile din Ungaria încearcă să ofere studenților elemente antreprenoriale de bază în discipline obligatorii și, mai ales, în domeniul studierii afacerilor. Din punctul de vedere al predării antreprenoriatului, facultățile noncomerciale pot fi împărțite în trei grupe: 1. facultăți care nu oferă nicio pregătire antreprenorială sau chiar refuză să o facă; 2. facultăți, care încearcă să ofere pregătirea antreprenorială de bază, oferind cursuri obligatorii sau opționale; 3. facultăți care oferă cursuri antreprenoriale, ca parte a disciplinelor obligatorii. Două treimi din facultățile noncomerciale raportează existența unor departamente academice orientate spre predarea specialităților antreprenoriale.

- Malta. Predarea spiritului antreprenorial în învățământul superior a fost până de curând o practică inexistentă. O inițiativă relativ nouă din partea "Malta Enterprise" oferă acum studenților din instituțiile de învățământ superior posibilitatea de a deprinde elementele de bază ale antreprenoriatului, printr-o serie de module opționale/seminare. Cu toate acestea, o imagine de ansamblu a curriculei arată că predarea antreprenoriatului este încă absentă în specializările noneconomice.

- Norvegia. Cursurile de antreprenoriat în Norvegia au început să se dezvoltate la mijlocul anilor '80 în cele mai importante școli de inginerie. Universitățile au devenit mai interesate de antreprenoriat din 2003, când au primit prin lege responsabilitatea drepturilor de proprietate intelectuală a invențiilor realizate în cadrul facultăților. Unele instituții de învățământ superior au, în prezent, programe de master în antreprenoriat. Studenților li se cere să se concentreze mai mult pe dezvoltarea capacităților antreprenoriale, iar organizațiile studențești au preluat și s-au implicat în această inițiativă. Potrivit sondajelor, aproximativ 15% din studenții de inginerie sunt interesați de antreprenoriat.

- Austria. Ca urmare a autonomiei universităților austriece, situația predării antreprenoriatului în cadrul specializărilor noneconomice nonbusiness este foarte diversă. Opțiunile variază, astfel că în unele universități cursurile nu există, iar în altele acestea sunt obligatorii. Cu toate acestea, ultimul deceniu a înregistrat o creștere constantă a interesului studenților și absolvenților privind cursurile antreprenoriale. Universitățile și facultățile tehnice au început să ofere cursuri opționale de antreprenoriat, precum și cursuri interdisciplinare.

Societatea Alumni de la Universitatea din Viena și Universitatea Tehnică din Viena oferă o serie de ateliere de lucru pentru potențiali antreprenori (Programul UNIUN). În cadrul Academiei de Business au fost înființate incubatoare de afaceri pentru a sprijini potențialul înaltelor tehnologii existente în cadrul universităților de științe aplicate. Universitatea de Arte din Linz oferă un curs de antreprenoriat ca o disciplină opțională, în cooperare cu specialiștii catedrelor de antreprenoriat de la Universitatea din Linz. Cu toate acestea, problema dacă antreprenoriatul ar trebui să fie un curs obligatoriu în cadrul programelor este încă în discuție.

- Polonia. După 1990 a existat un interes mare pentru promovarea antreprenoriatului în învățământul superior, care s-a reflectat în realizarea unor școli de afaceri, de obicei private, care poartă în numele lor cuvântul "antreprenoriat". Cu toate acestea, educația antreprenorială în cadrul specializărilor noneconomice este aproape inexistentă. O inițiativă recentă, pentru remedierea acestei situații, este reprezentată de programul național de "Antreprenoriat Dinamic", orientat, în primul rând, către studenții din domeniul noncomerciale.

- Portugalia. Problematica educației antreprenoriale este relativ nouă în Portugalia, cel puțin în rândul cursurilor noncomerciale. Cu toate acestea, universitățile mari au parcuri și incubatoare de afaceri, unde funcționează cursurilor de antreprenoriat. Exemple bune, în acest sens, sunt incubatorul de la Institutul Pedro Nunes, Parcul Coimbra și Parcul Biocant.

- Slovacia. Există o cerere mare pentru educația antreprenorială în Slovacia. De fapt, practica arată că educația antreprenorială este cea mai căutată formă de învățământ superior. Universitățile slovace au răspuns la această cerere prin crearea unor facultăți de specializate în domeniul antreprenoriatului sau, în unele cazuri, a unor departamente specializate în cadrul celorlalte facultăți. În prezent, există 15 facultăți de antreprenoriat în Slovacia.

- Finlanda. Universitățile au un acord comun între ele, care permite studenților să participe la cursurile altor instituții. Acest lucru face posibilă studierea antreprenoriatului, chiar dacă universitatea lor proprie nu desfășoară astfel de cursuri. Cu toate acestea, situația în specializările noneconomice este problematică, deoarece puțini profesori sunt calificați și instruiți în practica antreprenorială, considerându-se că universitățile nu au resurse pentru acest scop. Lipsa de profesori care să predea antreprenoriatul face deosebit de grea introducerea antreprenoriatului, în special în cadrul specializărilor noncomerciale. Majoritatea acestor profesori predau în facultăți de profil economic sau în cadrul departamentelor economice ale universităților. Datorită acestui fapt, studiile antreprenoriale sunt concentrate, în primul rând, în aceste instituții. Prin urmare, există un deficit de studii antreprenoriale în cadrul specializărilor noneconomice.

- Suedia. Disciplinele antreprenoriale sunt predate în toate școlile de afaceri și în cadrul universităților de tehnologie. Profunzimea și varietatea conținutului cursului variază foarte mult, de la 5 module ECTS la programe de masterat de 2 ani. În alte forme de învățământ superior formarea antreprenorială nu este asigurată.

- Marea Britanie. Introducerea unor runde succesive de finanțare guvernamentală pentru universități, cu obiectivul promovării antreprenoriatului, a avut un impact semnificativ asupra comportamentului instituțional. În această manieră, s-au sprijinit noile evoluții în dezvoltarea de întreprinderi și în formarea și consolidarea spiritului antreprenorial, inclusiv prin inovarea curriculei. Majoritatea instituțiilor de învățământ superior din Marea Britanie, estimate a fi aproximativ 95%, este implicată în furnizarea de diferite forme de educație antreprenorială pentru studenții lor.

2. În mod particular, la nivelul României, în cadrul Raportului grupului de experți ai Uniunii Europene - "Spiritul antreprenorial în învățământul superior, în particular în studiile noncomerciale și noneconomice" se fac următoarele aprecieri: "Încă nu este elaborat un cadru general sau o orientare din partea Ministerului Educației privind educația antreprenorială în universitățile tehnice. În absența unui astfel de cadru, universitățile individuale și-au dezvoltat "embrioni" ai educației antreprenoriale oriunde au existat profesori interesați de predarea sau sprijinirea unei astfel de inițiative. Majoritatea activităților sunt susținute la nivelul masteratelor, mai degrabă decât la nivelul licenței. Nu există, din păcate, departamente de antreprenoriat".

2. Propuneri pentru introducerea eficientă a educației antreprenoriale în învățământul superior

La nivelul Agendei de la Oslo se fac următoarele propuneri pentru introducerea eficientă a educației antreprenoriale în unitățile școlare și în învățământului superior:

  • Implicarea unor elemente de comportament antreprenorial (curiozitate, creativitate, autonomie, inițiativă, spirit de echipă) încă din educația primară. Până la sfârșitul acestei etape de educație trebuie utilizate jocuri, desene animate și alte instrumente adecvate vârstei elevilor;
  • Începând din școala primară trezirea conștiinței referitoare la rolul antreprenoriatului în societate. Sublinierea noțiunii de "antreprenoriat responsabil" pentru a ajuta la sporirea atractivității unei cariere antreprenoriale;
  • Diseminarea în cadrul școlii a unei cărți cu povești de succes a tinerilor antreprenori, pentru a îmbunătăți imaginea antreprenorilor drept modele pentru tineri;
  • Introducerea pedagogiei inovative în toate cursurile, ca bază necesară pentru construirea spiritului antreprenorial. Extiderea ratei de utilizare a pedagogiilor în dezvoltarea unui curriculum inovator;
  • Ca parte a evaluării finale a unui curs sau program în antreprenoriat, testarea competențelor antreprenoriale ale studenților și oferirea unui certificat care să certifice achizițiile;
  • Asocierea studenților companiilor reale și oamenilor de afaceri, pentru a asigura o relație strânsă cu experiențele reale de business. Studenții nu trebuie ținuți în izolare și departe de lumea din afara școlii, de exemplu atunci când pot conduce o firmă virtuală sau pot stimula un plan de bussines;
  • Sprijinirea inițiativelor spontane ale asociațiilor de studenți în urmărirea obiectivelor, precum crearea unei legături cu oamenii de afaceri și implicarea studenților în proiecte. Recunoașterea și răsplătirea muncii studenților cu credite.
  • Angajarea absolvenților în activitățile școlii/universității și în clasă;
  • Oferirea educației antreprenoriale grupurilor dezavantajate, în particular tinerilor aflați în situații de risc de excludere socială. Aceste acțiuni pot crește motivarea celor care învață mai bine din ceea ce experimentează și care au dificultăți la disciplinele tradiționale. Unele programe se pot adresa acestei categorii și pot fi de succes prin începerea unor programe de incluziune socială;
  • Învățământul superior ar trebui să integreze antreprenoriatul în cadrul diferitelor subiecte din cadrul curriculei și pot fi valorificate la toate nivelurile (discipline tehnice și științifice, dar și la umaniste și creative). Toate facultățile/disciplinele ar trebui să dezvolte opotunități pentru studenți la toate nivelurile pentru a experimenta antreprenoriatul;
  • În învățământul superior, aducerea antreprenorilor în clasă și implicarea directă a studenților în proiecte. Utilizarea metodelor de învățare activă este mult mai complexă decât metodele tradiționale de predare. Ea implică emoțiile studenților, angajarea acestora în procesele de învățare. Educatorii trebuie să creeze un mediu deschis de învățare în care studenții să-și dezvolte încrederea necesară pentru a-și asuma riscuri.
  • Creșterea producerii de studii de caz la nivel european pentru a fi utilizate în învățământul superior. Munca în grup pe cazuri concrete este o metodă eficientă și îmbunătățește înțelegerea problemelor reale relaționate antreprenoriatului și angajează studentul în găsirea soluțiilor la problemele reale. Pentru a fi mai eficiente, studiile de caz trebuie să aibă o dimensiune europeană și locală, mai degrabă decât să fie importate din SUA;
  • Oferirea unui nou impuls academic antreprenoriatului: stabilirea unor programe de cercetare și de doctorat în antreprenoriat, pentru a crea o masă critică de viitori profesori cu aceste competențe specifice;
  • Încurajarea studenților, absolvenților și cercetătorilor cu idei valoroase de bussiness să le dezvolte în companii, prin furnizarea de suport în cadrul instituțiilor (incubatoare, finanțări, mentorat etc.);
  • Implicarea evaluării sistematice în toate programele. Cea mai eficientă evaluare este independentă și comparativă.

3. Exemple de bune practici la nivelul Uniunii Europene

Exemplele dezvăluie o diversitate de obiective, sarcini, metode și soluții. Ele sunt propuse nu ca cele mai bune din Europa, o listă completă de exemple de bună practică ar fi mult mai mare și mai greu de realizat, ci ca o selecție semnificativă de cazuri diverse. La nivelul instituțiilor europene de învățământ superior, documentul european a prezentat o serie de bune practici, unele dintre ele urmează a fi prezentate în cele ce urmează:

a) Promovarea spiritului antreprenorial la nivel regional, reunind diferite universități și comunitatea locală într-o strategie comună

Exemplul în această direcție este dat de Casa de Antreprenoriat a Universităților din Grenoble (Franța). Obiectivul acesteia este acela de a promova și disemina spiritului antreprenorial în rândul studenților în campusul Grenoble, și în special: de sensibilizare prin intermediul programelor de predare (efect asupra intenției) și de a oferi asistență prin intermediul "Rețelei Antreprenoriat". Metodele utilizate în cadrul programului de promovarea a spiritului antreprenorial sunt următoarele: cursuri de antreprenoriat; conferințe și seminare pentru studenți; organizarea de studii doctorale specializate (seminare); asistență în realizarea planului de afaceri anual; informații și asistență pentru studenți pornind de la ideea de afaceri la proiectul propriu-zis; organizarea cursurilor în interiorul programei academice pentru toți studenții, nu numai pentru administrație sau afaceri.

b) Stabilirea unui program de antreprenoriat la nivel național, oferind tuturor instituțiilor de învățământ superior instrumente de predare și materiale cu scopul de a disemina educația antreprenorială în țară

Exemplul în această direcție este oferit de Academia de Antreprenoriat și Management "Leon Kozminski" (Polonia). Aceasta a experimentat și a pus la punct un program desfășurat la nivel național, pentru a dezvolta educația antreprenorială în instituțiile din învățământul superior din Polonia, în special studii noncomerciale și noneconomice. Raționamentul a fost legat de faptul că starea lucrurilor din acest domeniu nu mai poate aștepta eforturile fiecărei universități, programul stabilind o rețea națională care oferă instrumente și mecanisme pentru introducerea rapidă a cursurilor de antreprenoriat, în primul rând la instituție de învățământ superior tehnic, agricol și din învățământul creativ. Academia a elaborat metodologia și instrumentele de predare a cursurilor de antreprenoriat la nivel academic în Polonia, acestea fiind mai ales în cadrul acesteia. Această activitate a condus la elaborarea unui manual modern adresat comunității academice, publicat în 2006. În același timp, a fost dezvoltat un portal, care oferă o varietate de funcții: materiale suplimentare și instrumente pentru studenți; materiale didactice pentru profesori și o bază de date a materialelor didactice și cazuri de bună practică în domeniul antreprenoriatului; suport pentru schimbul de experiență, materiale și alte resurse, între lectorii care se alătură rețelei. Mai târziu, la acest program a fost adăugată componenta "formarea de formatori".

c) Îmbunătățirea cooperării interdisciplinare dintre studenții din diferite domenii, în vederea dezvoltării inovației tehnice, și transformarea ei într-o idee de afaceri viabilă

Exemplul în această direcție este dat de Laboratorul de Inovare din cadrul Universității "Johannes Kepler Linz" (Austria). Acesta urmărește să stimuleze motivația antreprenorială să formeze competențele specifice domeniului și să consolideze cooperarea între studenții diferitelor domenii de studiu. Laboratorul cuplează cel puțin două facultăți, în care una din profil economic. Cursurile din ambele facultăți au creat un pachet de pregătire, care pune în evidență întregul proces de dezvoltare al unui nou produs, din punctul de vedere al managerului, dar și al inginerului. Laboratorul de Inovare organizează o pregătire pe parcursul a trei module (modulul reprezintă cursurile desfășurate pe parcursul unui semestru). Modulul 1 se desfășoară în cadrul facultății de inginerie. Sarcina studentului este aceea de a dezvolta idei tehnice inovatoare pentru produse. Modulul 2 dezvoltă capacitățile antreprenoriale ale studentului, acesta fiind coordonat de către Institutul pentru antreprenoriat și dezvoltare organizațională. În cadrul acestui modul, studenții ingineri și ideile lor devin parte dintr-o echipă cu pregătire antreprenorială. Sarcina pentru această echipă este de a realiza un studiu de fezabilitate pornind de la ideea produsului. Pentru a face acest lucru, sunt efectuate analize de piață de către studenți, cercetări de teren și calculele. Acesta este un curs creditat de ambele facultăți.

Al treilea modul este opțional și se concentrează din nou pe aspectul tehnic. În cadrul acestuia, studenții au posibilitatea de utilizare a infrastructurii tehnice a universității și a resurselor financiare furnizate de un incubator de afaceri academic pentru a construi un prim prototip. Acest lucru poate să ducă la dezvoltarea noului produs și la pornirea unei afaceri.

d) Realizarea "Universității Antreprenoriale", unde studenții sunt încurajați să gândească și să acționeze într-un mod antreprenorial la toate disciplinele

Exemplificarea conceptului de Universitate Antreprenorială este făcută de Universitatea Tehnică din München (Germania), care pregătește specialiști în profilul științe exacte, inginerie și medicină. UTM urmărește să ofere un cadru antreprenorial, în cadrul căruia studenții de la toate disciplinele sunt încurajați să gândească și să acționeze antreprenorial. Un accent deosebit este pus pe formarea interdisciplinară, iar studenții de la toate facultățile sunt încurajați să se alăture cursurilor și să lucreze în echipe. Pregătirea antreprenorială este asigurată de două instituții din cadrul universității. Ambele oferă o gamă largă de prelegeri, seminare și abordări pentru studenții de la toate facultățile, în domeniul antreprenoriatului. Se oferă cursuri la nivel universitar și de licență, deschise tuturor studenților din universitate, în principal Finanțare antreprenorială, Capital de risc, Evaluarea riscurilor). Pentru cei interesați de baza științifică a antreprenoriatului sunt oferite seminare speciale pe diferite subiecte, cum ar fi: "Antreprenoriat social", "Evoluțiile pieței", "Finanțare și evaluare în industria biotehnologiei și cea facermaceutică" sau "Fondurile private ale companiilor". Studiile de caz de la seminare au fost îmbunățite pentru a oferi studenților posibilitatea de rezolvare a problemelor prin creativitate. Studiile de caz reale, care au fost scrise de către membrii echipei universitare, sunt oferite studenților, care trebuie să lucreze în echipe pentru a găsi soluții. Rezultatele sunt prezentate în fața unui juriu format din universitari și practicieni antreprenori.

O caracteristică deosebită a pregătirii antreprenoriale este acordată studiului proiectului. Echipe de câte doi-patru studenți lucrează la un proiect real, în colaborare cu un partener de la industrie, oferind soluții în calitate de consultanți ai partenerului. Multe dintre aceste soluții sunt mai târziu utilizate în cadrul companiei și, prin urmare, au un impact real. O atenție deosebită se oferă la seminare pregătirii planului de afaceri pentru toți studenții și cercetătorii din cadrul universității. Realizate în echipe interdisciplinare, planurile de afaceri redactate de cursant sunt evaluate de un lector și prezentate și discutate în cadrul anului de studiu.

Un curs important oferit studenților universității este intitulat "Inițiativa antreprenorială". Antreprenori de prestigiu, cu realizări deosebite, prezintă experiența lor din viața reală în dezvoltările pe care le-au realizat la nivelul inovării și a afacerilor. Obiectivul-cheie al cursului este acela de a transmite studenților aptitudini care le permit să ia decizii de succes într-un context antreprenorial.

Pe un nivel de pregătire superior, cel adresat elitelor, se organizează un program intitulat "Administrare de înalt nivel". Acest program se desfășoară pe parcursul a 18 luni, iar cursanții, 20 de studenți, inclusiv doctoranzii, sunt selectați de la toate facultățile UTM. Paticiparea la curs se face în baza unei burse acordate de universitate sau de asociațiile patronale. Participarea la acest curs, pe lângă cursurile de la universitatea lor, le garantează absolvenților un start mai bun în cariera profesională, fie ca antreprenori sau intraprenori. Partenerii oferă studenților bursă alături de un mentor, persoană care le oferă, în același timp, îndrumare și sprijin. Accentul principal este pus pe proiectele de inovare interdisciplinară, în care studenții dezvoltă și comercializează noi produse și servicii în numele partenerilor corporativi sau cu scopul de a crea propriile afaceri.

e) Spiritul antreprenorial este predat prin intermediul unui proiect practic. Acesta este creat într-o întreprindere simulată, formată din echipe mixte de studenți de la diferite facultăți

Exemplificarea pentru această modalitate este asigurată de "Întreprinderea simulată" de la Universitatea de Științe Aplicate din Turku (Finlanda). Scopul general al proiectului este acela ca studenții să înțeleagă practic procesele de bază ale mersului unei companii, începând de la demararea ei până la familiarizarea cu desfășurarea operațiunilor de zi cu zi. În acest cadru, practica constă în simularea întreprinderii și este realizată de studenți de la diferite specializări. Pentru întreprinderea simulată există o întreprindere suport adevărată, aceasta având scopul de a sprijini planificarea și a oferi informații reale pentru începerea afacerii. Acțiunile, produsele și serviciile de întreprindere sunt similare cu cele ale afacerii reale. Atât întreprinderile reale, cât și cele simulate fac parte dintr-o rețea globală. Proiectul durează 25-30 de săptămâni și este împărțit în patru faze: faza de constituire a afacerii, faza de desfășurare a afacerii și faza de evaluare a afacerii. Proiectul de practică se bazează pe aplicarea problemelor învățate și abordarea învățării. Grupurilor de studenți le sunt date probleme și sarcini, cu informații inițiale și surse pentru informații suplimentare. Învățarea în această practică se bazează pe munca individuală și pe interacțiunea dintre grupurile de studenți. Ea este coordonată de un mentor la nivelul grupului și un tutore la nivelul fiecărui cursant. Evaluarea se bazează pe metode interactive: autoevaluări, evaluări de grup și evaluări pe procese create. Acest proiect, "Proiectul de practică în întreprinderi", este o activitate de muncă în echipă, de învățare prin practică, care oferă o experiență realistă de a deschide o afacere și de a rula operațiuni de afaceri zi cu zi. Proiectul reunește studenți din diferite domenii de studiu, inginerie, afaceri, asistență medicală, transport etc., care nu interacționează de obicei într-un mediu de învățare.

f) Completarea studiile creative cu o componentă de inițiere în domeniul afacerilor

Exemplificarea cu privire la această modalitate este dată de Centrul pentru Antreprenoriat în Domeniul Industriilor Creative din cadrul Universității din Strathclyde. Catedra de Muzică Aplicată din cadrul universității a recunoscut că are nevoie de o componentă puternică pentru inițierea în afaceri a absolvenților care vor deveni profesori de muzică, oferindu-le posibilitatea de a face carieră într-un alt domeniu. Cursul de antreprenoriat a fost elaborat la cererea Departamentului de Muzică Aplicată al Universității, din cadrul Facultății de Educație, care a fost conștientizat asupra importanței inițierii absolvenților în domeniul inițierii și conducerii afacerilor.

Cursul de muzică aplicată îi învață pe studenți cum să producă muzică, ca interpreți, compozitori sau producători, dar nu îi inițiază asupra modului în care să-și construiască o carieră în industria muzicală folosind aceste abilități. În consecință, majoritatea studenților așteptă să devină profesori de muzică. Cu toate acestea, cursul de inițiere oferă posibilitatea studenților de a învăța să devină antreprenori, în sensul folosirii abilităților dobândite pentru a obține venituri ca interpreți sau profesori privați. Mai mult decât atât, abilitățile antreprenoriale sunt necesare pentru a prospera în industriile creative.

Cursul are cinci teme principale: introducere în economia creativă și principalele caracteristici ale întreprinderilor creative; deprinderile și aptitudinile de antreprenor; identificarea oportunităților pentru a construi o bună afacere; rolul și natura drepturilor de proprietate intelectuală; finanțarea afacerii. Evaluarea studenților s-a realizat printr-un interviu luat unui antreprenor, scrierea unui eseu despre ceea ce implică trecerea unui interpret de la part-time la o afacere profesională full-time și oportunitatea de afaceri. Unul dintre grupuri, cel de la cursul de Tehnologie muzicală, a dezvoltat o idee de afaceri pentru a oferi acompaniamente muzicale online pentru muzicieni.

g) Exemplificarea acestei proceduri este realizată prin intermediul Centrului de Antreprenoriat Social al Studenților din cadrul Institutului Tehnologic din Dublin (Irlanda). Ca parte a unui program de dezvoltare a antreprenoriatului, în loc de un examen studenții sunt obligați să organizeze un eveniment de caritate. Amploarea evenimentului este la latitudinea studenților, dar aceștia trebuie să organizeze și să gestioneze întregul eveniment. Studenții se împart în grupe de câte trei. Au la dispoziție aproximativ trei luni în care aceștia trebuie: 1. să identifice organizația de caritate pe care doresc să o sprijine; 2. să genereze și să selecteze ideea pentru un eveniment de caritate; 3. să asigure un loc adecvat; 4. să obțină sponsori pentru eveniment; 5. să elaboreze și să implementeze strategia de marketing; 6. să vândă biletele pentru eveniment; 7. să organizeze fiecare element al operațiunilor; 8. să stabilească bugetul pentru fiecare eveniment și să gestioneze bugetul; 9. să revizuiască activitățile desfășurate în cadrul fiecărui evenimentului; 10. să scrie un raport individual bazat pe experiențele lor. Această abordare este foarte practică și transformă clasele în ateliere pentru sprijinirea organizării evenimentelor de caritate. În acest cadru, lecțiile învățate de la oamenii de afaceri pot fi utilizate în cadrul acestui curs, iar studenții au posibilitatea de a-și demonstra inițiativa și aptitudinile organizatorice.

h) Organizarea unui masterat în antreprenoriat pentru studenții din inginerie, care vizează transformarea inovației tehnice în proiecte concrete de afaceri

Exemplificarea acestei proceduri este realizată în cadrul Școlii de Antreprenoriat din cadrul Universității de Știință și Tehnologie (Norvegia). În cadrul acesteia este organizat un master de doi ani în antreprenoriat pentru studenții din inginerie. Studenții sunt recrutați din al treilea an de studiu de inginerie. Masterul este organizat în așa fel încât 50% din curs este orientat spre inginerie, iar restul de 50% se concentrează pe antreprenoriat.

În cadrul programului de antreprenoriat al masterului, studenții participă la cursuri specifice, iar o parte substanțială din timp lucrează la proiectul de dezvoltare a afacerilor. Această activitate începe în primul semestru. Apoi, studenții caută o idee de afaceri în colaborare cu personalul facultății sau cu sprijinul instituțiilor de cercetare sau al întreprinderilor din toată țara. Acestea, la rândul lor, sunt în căutarea unei idei interesante de afaceri.

În cazul în care studenții au colectat 20-30 idei, fac prima prezentare din punctul de vedere al tehnologiei, al pieței și al relației favorabile dintre inventatorii și proprietarii ideii. Împreună cu un grup de oameni de afaceri cu experiență, în urma unui proces de selectare, se ajunge la un pachet de 3-5 idei. Se formează grupe formate din trei-patru studenți care lucrează pentru materializarea fiecărei idei. În cel de al doilea semestru, studenții cursanți elaborează primul lor plan de afaceri. În semestrul următor, toți studenții merg la Universitatea din Boston, în cazul în care participă la cursuri antreprenoriale, și, sub îndrumarea personalului facultății de la UB, se lucrează în continuare la planurile de afaceri. Accentul se pune pe tehnologie, piață și finanțare, inclusiv identificarea mai multor posibili parteneri. Scopul acestui semestru este acela de a oferi studenților experiență de afaceri într-un mediul de afaceri străin. În urma acestei abordări se constată modificări considerabile în comportamentul studenților. În al doilea an, studenții se concentrează pe problemele speciale legate de planul lor de afaceri. Ca urmare, unele dintre proiectele de afaceri se termină cu afaceri promițătoare. Însă obiectivul principal este acela de a educa și forma lideri de proiect, care pot să realizeze noi dezvoltări antreprenoriale bazate pe tehnologie.

i) Dezvoltarea unui program integrat pentru promovarea și începerea unei afaceri în cadrul universității

Exemplificarea acestei proceduri este realizată prin programul realizat în cadrul Centrului de Inițiere Antreprenorială (CIADE) al Universității Autonome din Madrid (Spania). Scopul este acela de a informa, a învăța și a consilia studenții și cercetătorii care doresc să inițieze sau să dezvolte afaceri. Acest sistem a fost conceput cu scopul de a genera o colaborare, în special cu Guvernul regional din Madrid, pentru a favoriza crearea de întreprinderi și locuri de muncă în rândul studenților. Planul strategic confirmă obiectivul Universității Autonome din Madrid de a deveni o universitate antreprenorială și social profitabilă.

Centrul de Inițiere Antreprenorială, alături de Fundația Caja Madrid, oferă sprijin pentru toate etapele unei afaceri din cadrul Fundației din cadrul Universității Autonome din Madrid, de la nașterea unei idei până la consolidarea afacerii.

Nefiind o universitate tehnică, subiecte legate de științele umane, științele sociale și de mediu au fost o sursă constantă de idei și proiecte, ceea ce face necesară elaborarea unei metodologii specifice, concentrându-se exclusiv pe promovarea companiilor bazate pe tehnologie. Metoda folosită se bazează pe informarea, învățarea și consilierea studenților și cadrelor universitare.

De asemenea, Centrul de Inițiere Antreprenorială este foarte activ în cercetare și asistență tehnică, în toate domeniile în care spiritul antreprenorial servește ca un instrument pentru dezvoltare. Măsurile specifice pot fi rezumate după cum urmează: creșterea gradului de conștientizare; training care să acopere nu atât de mult administrarea afacerilor, cât specificul procesului antreprenorial; analize realizate de experți și profesioniști pentru a evalua oportunitatea, ideea și modelul de business și pentru a oferi sprijin antreprenorilor în elaborarea planului de afaceri; asistență tehnică în procesul de creare a companiei, în problemele de la inițierea afacerii, în căutarea finanțării, a sediului, a personalului de specialitate și a partenerilor; acordarea de premii speciale în numerar pentru cele mai bune proiecte în științe sociale și umane și cel mai bun proiect antreprenorial social, realizarea unei platforme de servicii pentru oamenii care promovează inițiativele sociale în zona geografică a Universități, în cadrul Școlii de Antreprenori Sociali.

j) Construirea integrată a competențelor de inovare, antreprenoriat și tehnologie, care să permită studenților să creeze și să dezvolte afaceri bazate pe noile tehnologii și eliminarea decalajului dintre descoperirea tehnologiei și comercializarea de produse și servicii inovatoare

Exemplificarea acestui obiectiv este realizat în cadrul Cursului de master de inovare și antreprenoriat (MIETE) din cadrul Universității din Porto (Portugalia). Cursul a fost conceput pentru a promova inovația și spiritul antreprenorial prin intermediul echipelor multidisciplinare. Acesta încearcă să se adapteze la profilurile de candidați din diferite domenii, cum ar fi management, inginerie, biotehnologie, științe și design.

Pe tot parcursul programului, echipele dezvoltă competențe- cheie de inovare, antreprenoriat și tehnologie, care să permită, în cele din urmă, studenților să creeze și să dezvolte afaceri bazate pe noile tehnologii. În cadrul cursului, programul se structurează prin combinarea reală între procesul de inovare și comercializare a tehnologiei, prin interacțiunea studenților cu cercetătorii din diferite domenii de la Universitatea din (UP). În cadrul centrului, echipele de comercializare, formate din studenți și cercetătorii din universitate, care nu sunt înscriși în curs, lucrează împreună, prin valorificarea întregului proces tehnologic și comercializarea finală. Acest lucru înseamnă că studenții sunt plasați într-un cadru real de inovare, pentru a interacționa cu cercetători și cu piața, realizându-se astfel introducerea unei tehnologii sau idei de produs pe piață sub forma unui plan de afaceri.

Cercetătorii provin din domenii diferite în cadrul universității, incluzând aici medicina, farmacia, sportul, biomecanica și ingineria. Mai mult decât atât, programul primește studenți din domenii diferite, existând posibilitatea ajustării formării tehnice pentru nevoile fiecăruia dintre ei. Studenții selectează opțional cursuri tehnice de la cel de-al doilea ciclu disponibil la Universitatea din Porto. Acest lucru permite studenților din medii foarte diferite să facă parte din echipele de comercializare multidisciplinară.

Disciplinele de formare sunt structurate după cum urmează: Tehnologie opțională: tehnologie (discipline opționale) și designul produselor, managementul inovației (creativitate, introducerea spiritului antreprenorial, managementul inovării; proiectul/perioada de formare/disertație), marketing (studii de piață), management (înființarea și dezvoltarea întreprinderilor; construirea unei afaceri; proiectul de construire a afacerilor; implementarea proiectului de afaceri; comportamentul organizațional și leadership), Dezvoltarea afacerii, construirea și implementarea.

Consider că este necesar ca Ministerul Educației și structurile profesionale ale mediului de afaceri să genereze la nivelul învățământului superior programe de pregătire antreprenorială, ca instrumente active de integrare pe piața afacerilor și a forței de muncă.

    Teodor Atanasiu - declarație politică cu titlul: Președintele Băsescu are etaloane diferite în ceea ce privește instituțiile statului;

Domnul Teodor Atanasiu:

"Președintele Băsescu are etaloane diferite în ceea ce privește instituțiile statului"

Cu câteva zile în urmă, cu ocazia rostirii unui discurs oficial privind raportul Comisiei Europene pe justiție, președintele Băsescu a criticat din nou - ca de fiecare dată când are o intervenție publică - unele televiziuni, care, susținea domnia Sa cu vehemența caracteristică, au prostul obicei de a denigra permanent instituțiile statului, știrbindu-le în acest fel prestigiul și anihilând încrederea cetățenilor în acestea: "Trebuie să remarc campaniile de discreditare a acțiunii instituțiilor statului duse de unele trusturi de presă. Este păcat, pentru că asta înseamnă efort și, mai ales, înseamnă intenția instituțiilor statului de a proba că românii pot să aibă încredere în ele. La ce folosește denigrarea acțiunilor, fie că ele sunt împotriva unor bande criminale locale, fie că ele sunt împotriva unor funcționari ai statului de pe la frontierele României?"

Dar, același președinte, cu ocazia ședinței de bilanț a Ministerului Administrației și Internelor, a acuzat și generalizat corupția din acest minister și toleranța Poliției față de grupurile de crimă organizată. Domnul Băsescu a declarat că oriunde pui degetul pe pătrățelele organigramei acestui minister "mustește" de elemente de corupție: "Oriunde pui degetul apar elemente de corupție, fie că vorbim de permisele auto la Pitești, fie că vorbim de frontiere, fie că vorbim de înțelegeri cu grupuri de crimă organizată la nivel local".

Oare acest minister important al Guvernului României nu reprezintă tot una dintre instituțiile de bază ale statului, în care firesc ar fi ca cetățenii să aibă o cotă foarte ridicată de încredere?

Ministerul Administrației și Internelor are, prin instituțiile aflate în subordonare, în primul rând rolul de a apăra cetățenii țării, de a veghea la siguranța acestora și a bunurilor ce le aparțin, dar și pe acela de a contribui major la diminuarea fenomenelor de corupție pe toate palierele.

Or, domnul președinte Băsescu ce face prin această nouă atitudine de critic absolut, pe care nu prea a utilizat-o în cei șase ani de mandat prezidențial avuți deja la activ? Dumnealui nu folosește oare aceleași tertipuri ca și acele televiziuni pe care le invocă și nu produce exact aceleași efecte pe care le incriminează la alții?

Să acuzați de corupție totală un minister, doar pentru că aveți o răfuială personală cu un fost ministru sau cu acei polițiști care și-au permis să-și manifeste nemulțumirile și au scandat împotriva dumneavoastră nu sunt argumente suficiente pentru a denigra în mod substanțial una dintre instituțiile-cheie ale statului român, domnule președinte! Ar fi trebuit să rămâneți întotdeauna echidistant în aprecieri, să nu dați niciodată indicații unor instituții sau persoane publice și să creați permanent un echilibru instituțional, așa cum vă cere Constituția, domnule președinte!

Dar dumneavoastră procedați întotdeauna exact pe dos și nu reușiți decât să tulburați, să etichetați prost și să învrăjbiți tot ce mișcă în țara asta...

Alături de Biserică și Ministerul Apărării, cel de Interne a fost dintotdeauna una dintre instituțiile reprezentative ale statului, în care românii au avut încredere. Iar dumneavoastră, domnule Băsescu, din cauza orgoliilor nemăsurate și a bătăliilor personale, nu faceți altceva decât să distrugeți definitiv onoarea unor instituții, împroșcându-le cu noroi ori de câte ori aveți chef!

    Mihai-Aurel Donțu - declarație politică referitoare la Angajarea răspunderii la infinit, singura metodă a portocaliilor de a schimba legea în România!;

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

"Angajarea răspunderii la infinit, singura metodă a portocaliilor de a schimba legea în România!"

Deși pe vremea când era parlamentar, domnul Boc era extrem de vehement împotriva angajării răspunderii guvernului pe vreo lege importantă și critica invariabil această metodă de trecere a legilor fără nicio dezbatere și fără aprobarea parlamentului, dumnealui a uitat cu desăvârșire ceea ce susținea odată și, de când s-a instalat confortabil în fotoliul de premier, practică cu o frecvență uluitoare tot ceea ce înfiera pe vremuri!

Fie că e vorba de educație, pensii, salarii, administrație sau cod al muncii, nu are nici cea mai mică relevanță ceea ce doresc cei afectați de modificările legislative respective, atât timp cât avem un premier în funcție care are un singur scop în viața guvernamentală: angajarea răspunderii portocalii pentru orice!

Deja domnul Boc și-a anunțat intenția de a utiliza aceeași variantă comodă pentru guvernele dumnealui și pentru modificarea codului muncii, indiferent dacă angajații, angajatorii sau sindicatele și patronatele sunt vizibil iritate de acest tip de comportament autist.

Bineînțeles că această practică se rezolvă de fiecare dată și cu o revărsare de laude privind beneficiile ulterioare legilor angajate fără dezbatere și, mai ales, se asezonează cu discreditarea și împroșcarea cu noroi, din abundență, a celor care se opun noilor prevederi avute în vedere.

Și de această dată modificările codului muncii, pe care domnul Boc dorește să le opereze instant, vor aduce, în opinia premierului, numeroase locuri de muncă și vor face ca lucrurile să meargă ca pe roate pe piața muncii, nemenționând niciun moment și faptul că, în doi ani de guvernări deficitare și haotice, aflate sub oblăduirea sa directă, locurile de muncă s-au volatilizat în masă, iar numărul șomerilor s-a apropiat de un milion de persoane.

Premierul Boc - extaziat de faptele sale legislative minunate și de efectele neașteptat de eficiente, prezise în ghiocul portocaliu de la Palatul Victoria - ne asigură că locurile de muncă vor apărea ca ciupercile, imediat ce noul cod al muncii va intra în vigoare și, în același timp, nu pierde nicio ocazie de a-i critica înverșunat pe contestatarii care nu sunt de acord cu această variantă și pe care-i consideră nemulțumiți doar de faptul că noul cod le taie puterile în zona de influență și că acesta îngroapă lenevia și incompetența pe vecie...

    George Ionuț Dumitrică - declarație politică intitulată «Președintele Băsescu ține apăsat butonul hold up al scaunului de premier»;

Domnul George Ionuț Dumitrică:

"Președintele Băsescu ține apăsat butonul "hold up" al scaunului de premier"

După ce cu o săptămână în urmă președintele Băsescu, mare specialist în furtuni, a declanșat un adevărat tsunami în rândul partidului portocaliu, aruncând brusc în scenă subiectul înlocuirii domnului Boc din funcția de premier, acesta a bătut pentru o vreme în retragere, dar a lansat scaunul prim-ministerial într-o mare de incertitudine!

Unii susțin că domnul Băsescu s-a confruntat cu primul său eșec sau că partidul său de buzunar l-a cam lăsat la vatră...

Greșit! Eu cred că lucrurile au stat cu totul altfel în ceea ce privește această idee prezidențială, anticonstituțională, în fapt, și că această provocare a avut doar un rol de tatonare a stării de dinainte de congres din interiorul PDL și de chemare la noi ordine.

Probabil unii nu-l cunosc încă bine pe domnul președinte sau îi citesc eronat intențiile... Odată ce domnul Băsescu a inițiat o acțiune, cu siguranță aceasta își va urma cursul, indiferent de mijloacele folosite sau de consecințele ulterioare. Scopul domnului Băsescu este ceea ce contează, în realitate, pentru dumnealui, iar importanța acestuia pe firmamentul prezidențial va contura strategia aleasă și va declanșa imediat bătălia. Victimele principale sau colaterale nu reprezintă vreo preocupare cotrocenistă, dacă acestea nu-i mai sunt de vreun folos întâiului om în stat...

Degeaba mai crede domnul Boc în șansele sale de a rămâne premier preț de încă vreo cinci guverne! Domnul Băsescu are deja un calendar stabilit în vederea înlocuirii sale și își va duce la îndeplinire obiectivul cât mai curând posibil. Iar acest lucru este clarificat chiar de precizările recente ale domniei sale: președintele Traian Băsescu a fost surprins la plecarea de la bilanțul MAI purtând un scurt dialog cu domnul Traian Igaș, în care, după ce ministrul i s-a adresat șefului statului, acesta i-a replicat: "Stai să vedem cu premierul și după aia"...

Ce dacă unii pdl-iști nu doresc înlocuirea domnului Boc din prima funcție în guvern? Sau ce piedică ar constitui faptul că inițierea demiterii acestuia de către președinte este una profund anticonstituțională?

Domnul Boc și partidul pe care s-a făcut că-l conduce de peste cinci ani nu au priceput că sunt în proprietatea absolută a domnului Băsescu și că acesta dispune de ei ca un adevărat stăpân de obiecte personale!

Nu România, economia acesteia, instituțiile statului și românii sunt sau au fost vreodată principala preocupare a președintelui Băsescu sau a portocaliilor săi, din ce în ce mai diluați de caracter, ci interesele sale proprii și ale celor care i-au mai rămas încă favoriți sau acoliți. Și dovadă a acestor lucruri stau toate acele războaie pe care domnul Băsescu le-a provocat constant timp de peste șase ani, ori de câte ori a avut ceva de rezolvat sau anihilat...

    Mihăiță Calimente - declarație politică despre angajarea răspunderii Guvernului asupra unui nou Cod al muncii;

Domnul Mihăiță Calimente:

Așa cum arată toate sursele oficiale, Guvernul se pregătește să își angajeze răspunderea asupra unui nou Cod al muncii. Având în vedere importanța deosebită a acestui act normativ, o adevărată constituție a relațiilor de muncă din societatea românească și în contextul economic actual al României, consider că noul Cod al muncii trebuie să vizeze încurajarea competiției, stimularea mediului privat și crearea de noi locuri de muncă.

Din păcate, actuala putere se folosește de această lege extrem de importantă pentru a crea un nou conflict între segmentele societății românești. Varianta propusă de Guvern este de natură a provoca conflicte chiar între guvern și partenerii de dialog social, pentru că este adoptată fără consultarea acestora și fără a le reflecta interesele.

Consider că o lege atât de importantă precum Codul muncii trebuie să fie promovată prin dezbatere parlamentară și nu prin asumarea răspunderii guvernamentale și, mai ales, după ce există un dialog serios și constructiv între toate părțile implicate.

România are nevoie de un Cod al muncii care să încurajeze competiția, care să permită angajatorilor să se adapteze mai ușor la schimbările rapide ale mersului economiei, care să stimuleze mediul privat care poate asigura, astfel, noi locuri de muncă.

În calitatea mea de ales din partea Partidului Național Liberal, doresc să arăt că PNL a propus și prin programul său "Statul Liberal - A doua modernizare a României", creșterea flexibilității relațiilor de muncă simultan cu asigurarea unui echilibru între partenerii contractuali.

În acest context, voi face totul ca împreună cu colegii mei să reușim, totuși, să dezbatem în Parlament, așa cum este normal, un astfel de proiect de lege care are implicații majore în societatea românească pentru o perioadă lungă de timp.

    Călin Potor - declarație politică: - România, țara copiilor dispăruți și negăsiți;

Domnul Călin Potor:

"România, țara copiilor dispăruți și negăsiți"

România se confruntă cu o escaladare fără precedent a cazurilor de copii dispăruți, situația pe plan național fiind în măsură să îngrijoreze întreaga opinie publică. Aproape în fiecare zi mass-media prezintă o nouă situație de acest gen, un nou copil dispărut și alți părinți disperați. Poate în fiecare zi trecem nepăsători pe lângă copiii dispăruți, neștiind că îi caută o armată de oameni ai legii și rudele lor nemângâiate. Fără îndoială, eforturile Poliției Române de a-i găsi pe acești copii, de a-i ajuta să se întoarcă acasă și de a-i reda familiilor lor, nu sunt deloc de neglijat. Cu toate acestea, drama copiilor dispăruți ai României pare să nu se mai sfârșească, iar în majoritatea cazurilor aceștia dispar pentru totdeauna. În aceste condiții, măsurile preventive luate de Inspectoratul General al Poliției pentru diminuarea acestui fenomen agravant nu par a fi dintre cele mai potrivite.

Din datele furnizate de ministerul de resort rezultă că peste 90 la sută din cazurile de dispariții ale copiilor au fost voluntare, fiind vorba de părăsiri deliberate ale domiciliului familial sau ale centrelor de ocrotire. Cu toate acestea, consider că autoritățile îndrituite trebuie să lucreze mai mult la capitolul prevenție. Mai ales că, în această perioadă de criză nesfârșită, mulți dintre părinți sunt preocupați mai mult de agoniseala zilnică, de a face bani pentru a pune ceva pe masa copiilor, și, din păcate, mai puțin au grijă de aceștia. Cred că Ministerul Administrației și Internelor ar trebui să prezinte periodic situația exactă a cazurilor de copii dispăruți din România, precum și o evaluare a cauzelor acestor tragedii, deoarece doar prin cunoașterea motivelor disparițiilor vom putea lua măsurile adecvate, inclusiv din punct de vedere legislativ.

    Călin Potor - declarație politică: - De ce trebuie să învețe în maghiară copiii românilor din secuime?;

Domnul Călin Potor:

"De ce trebuie să învețe în maghiară copiii românilor din secuime?"

Autoritățile statului român trebuie să găsească soluționarea unei probleme delicate cu care se confruntă elevii de naționalitate română din județele Harghita și Covasna. Dat fiind specificul zonei, unde numărul cetățenilor de naționalitate română este mult mai mic decât al cetățenilor de naționalitate maghiară, numărul școlilor cu predare în limba română este disproporționat. Așa se face că, în multe localități unde românii sunt minoritari, în special în mediul rural, copiii acestora sunt obligați să frecventeze școli cu predare în limba maghiară. Deși părinții ar dori să-și trimită copiii să învețe în limba română, nu-și permit transportul acestora la școlile românești de la orașe. Puși să aleagă între a avea un copil care să nu frecventeze școala, analfabet, și a avea un copil care să învețe cât fac doi și cu doi în limba maghiară, preferă a doua variantă.

Având în vedere acest lucru, statul român trebuie să aibă în vedere situația, normală, în care un copil de naționalitate română trebuie să urmeze cursurile în limba maternă, în limba oficială a statului. O soluție ar fi distribuirea unor microbuze de transport elevi la școlile românești din Harghita și Covasna, pentru tinerii români din localitățile unde nu există școli cu predare în limba română. Poate guvernanții portocalii vor găsi și alte soluții, deoarece trebuie să înțeleagă că în județele respective se mai nasc și copii români, care au dreptul constituțional de a învăța în limba lor, nu a minorităților!

    Călin Potor - declarație politică: - Primăvara se numără ... inundațiile!;

Domnul Călin Potor:

"Primăvara se numără... inundațiile!"

Inundațiile, și în special marile inundații, constituie unele dintre fenomenele naturale care au marcat și marchează profund dezvoltarea societății umane, ele fiind din punct de vedere geografic cele mai răspândite dezastre de pe glob și totodată și cele mai mari producătoare de pagube și victime omenești. În același timp, marile inundații au constituit factorul declanșator și catalizatorul unor mari schimbări în modul de abordare a acestui fenomen, de la acceptarea inundațiilor ca pe un capriciu al naturii, la încercarea omului de a se opune naturii prin abordări de genul lupta împotriva inundațiilor, la cele de apărare împotriva inundațiilor și până nu cu mult timp în urmă la prevenirea inundațiilor.

Din păcate, autoritățile de resort din România, când vine vorba de prevenire sau apărare, sunt total depășite și nu mai fac față nici unui fenomen natural, zăpezi, ploi sau călduri toropitoare. S-au găsit mereu scuze din partea autorităților publice, în marea lor majoritate penibile: că prognozele nu au fost corecte, că autoritățile au fost avertizate cu întârziere sau nu au fost avertizate deloc, că defrișările masive au dus la dezastrele care au avut loc și exemplele de scuze ar putea continua la infinit. Este evident că, având în vedere evenimentele nedorite din ultimii ani, Ministerul Mediului și Pădurilor ar trebui să aibă o strategie coerentă de management al riscului la inundații, care să fie și aplicată cu succes. Nu de alta, dar, cum bine știm cu toții, primăvara se numără... inundațiile și calamitățile naturale, care se vor abate din nou peste românii lipsiți de apărare.

    Călin Potor - declarație politică: - Micii producători agricoli, în pragul colapsului;

Domnul Călin Potor:

"Micii producători agricoli, în pragul colapsului"

În foarte multe județe din țară, în general în cele sărace, principala sursă de venituri este obținută, în zonele cu dezvoltare agricolă redusă, din producția de țuică. Acești mici producători de țuică și rachiuri susțin că prevederile Codului Fiscal îi discriminează, în raport cu producătorii din alte state UE, iar eliminarea accizei pentru cantitățile destinate consumului propriu și simplificarea autorizării cazanelor ar avea un impact social și turistic pozitiv. Consiliul pe produs "Alcool și distilate, băuturi spirtoase, țuică, rachiu și vinars" arată că distileriile din sudul și sud-vestul Germaniei cu producție redusă sunt subvenționate de la bugetul de stat. Totodată, autoritățile din Grecia accizează cu doar 50 la sută cantitățile de băutură tradițională "uzo" și "anis", indiferent de dimensiunea distileriilor, aceeași prevedere existând și în Franța, în ce privește "rhum-ul" cu cel puțin 40 de grade alcoolice și cu melasă de la trestia de zahăr.

Producătorii de țuică din Ardeal propun Ministerului Finanțelor Publice (MFP) să modifice sistemul de accizare a micilor producători de țuică, palincă sau rachiu, prin eliminarea taxei pentru producția de până la 700 de litri și aplicarea unei cote de numai 50 la sută din acciză la cantitățile între 700 și 1.000 litri. Aceștia mai propun și simplificarea procedurilor de autorizare a instalațiilor (cazane) deținute de producători, ca un act reparatoriu necesar pentru micii producători români de țuică și rachiuri. Consider că aceste măsuri ar avea impact pozitiv și în domeniul social, dar și al turismului rural. Ar fi interesant de aflat ce intenții are MADR pentru a proteja și stimula acești mici producători agricoli, amenințați cu un iminent faliment...

    Călin Potor - declarație politică: - Parcul Natural Apuseni, degradare fără limite;

Domnul Călin Potor:

"Parcul Natural Apuseni, degradare fără limite"

Suprafața județului Alba este caracterizată printr-o mare varietate de peisaje și de forme de relief, la care se adaugă o serie impresionantă de monumente ale naturii. Dintre acestea face parte și bine cunoscuta rezervație protejată Parcul Natural Apuseni, impunătoare atât prin măreția peisajului, cât și prin complexitatea faunei și florei. În momentul de față, această rezervație se confruntă cu mai multe tipuri de dificultăți. Comportamentul dezordonat al turiștilor, prin poluare cu deșeuri menajere, alături de dezvoltarea infrastructurii, în lipsa efectuării unui inventar al speciilor și amenajării perimetrelor pe care le conțin, începe să aibă efecte negative în sensul deteriorării habitatelor și a pierderii treptate a biodiversității. Mai mult, aceasta situație este înrăutățită de lipsa de implicare a autorităților județene și locale. Acestea ar trebui obligate, printre altele, să asigure un buget necesar bunei administrări a ariei protejate și să constituie o structură de specialitate în vederea coordonării activității de administrare. Îndatoririle respective nu sunt însă respectate din moment ce actualul plan de management al parcului nu este pus în aplicare de către autorități. Având în vedere faptul că rezervațiile din Parcul Natural Apuseni sunt de interes național, chiar internațional, se impune de urgență adoptarea unor măsuri de către Ministerul Mediului, în vederea conservării și implicit a salvării monumentelor aflate în pragul dispariției.

    Călin Potor - declarație politică: - Persoanele persecutate politic continuă să fie oropsite!;

Domnul Călin Potor:

"Persoanele persecutate politic continuă să fie oropsite!"

Legea nr.232/2006 majorează cuantumul indemnizațiilor lunare acordate, prin Decretul-lege nr.118/1990 cu modificările și completările ulterioare, unor persoane persecutate politic de dictatura instaurată, cu începere din 6 martie 1945. Conform reglementărilor adoptate de Parlamentul României, noile indemnizații au fost plătite începând cu luna iulie 2006, numai că inițiatorii au omis faptul că Legea nr.118/1990 a fost modificată și completată ulterior cu Ordonanța Guvernului nr.105/1999 și Legea nr.189/2000, care stabileau acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice sau politice. În această speță există două situații care contravin atât normelor constituționale, cât și principiilor sistemului juridic de drept. Deși ambele legi, atât 118/1990, cât și 189/2000, fac referire la persoane care au fost strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, indemnizația diferă de la o lege la alta. Dintr-o eroare, probabil, apare altă inconsecvență, și anume, aceea prin care persoanele care fac obiectul Legii nr.189/2000 nu li s-au majorat indemnizațiile lunare, în timp ce persoanelor care au avut același statut și situație care constituie subiectul Legii nr.118/1990, indemnizațiile lunare au fost majorate cu 100 RON prin Legea nr.232/2006. Cred că ministerul de resort ar trebui să facă dreptate, pentru a nu-i mai persecuta suplimentar și în continuare pe cei care au avut de suferit cu adevărat.

    Călin Potor - declarație politică: - «Primul termen de judecată, o tară nerezolvată a justiției»;

Domnul Călin Potor:

«Primul termen de judecată, o "tară" nerezolvată a justiției»

Este cât se poate de evident, atât pentru specialiștii din Ministerul Justiției, cât și pentru ceilalți cu activități conexe domeniului, faptul că România nu poate oferi un mediu de afaceri atractiv, în condițiile acordării în continuare a unor termene de judecată nefirești de lungi. Această realitate este cunoscută, din păcate, atât de reprezentanții Comisiei Europene, dar și de oameni de afaceri, bancheri, sau exponenți ai camerelor de comerț. Nu în ultimul rând, ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene primesc semnale negative din partea investitorilor referitoare la programul supraaglomerat al instanțelor de judecată. Este cât se poate de clar că nu vom reuși să oferim un mediu de afaceri atractiv dacă vom continua cu judecăți care au ca prim termen 6-12 luni la unele instanțe.

Consider că Ministerul Justiției trebuie să ia "taurul de coarne" referitor la cele prezentate, pentru a diminua parcursul juridic al proceselor din punct de vedere al timpului. De asemenea, se impune cu celeritate responsabilizarea instanțelor, în așa fel încât termenele de judecată să fie acordate în cel mai scurt timp cu putință. În mod sigur, dacă nu vom rezolva problema primelor termene de judecată, următorul raport al Comisiei Europene pe justiție nu va mai fi la fel de blând pentru România...

    Gheorghe Dragomir - declarație politică despre Un model de politică la nivel european;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Un model de politică la nivel european"

Kelemen Hunor a fost desemnat sâmbătă noul lider al UDMR. Urmașul desemnat de Marko Bela la președinția UDMR a câștigat funcția fără prea mari emoții la Congresul de la Oradea.

Practic, nu este nici o noutate în politica UDMR-ului prin alegerea lui Kelemen Hunor. Era de așteptat, și am spus că va ieși din primul tur, chiar dacă au fost trei candidați. Era preferatul liderilor marcanți ai UDMR. Noul președinte va duce aceeași politică de atragere de foloase către UDMR și de a reprezenta minoritatea. Practic, nu se va întâmpla nimic spectaculos. Din cei trei candidați niciunul nu ar fi venit cu mari schimbări în politica UDMR. Kelemen Hunor va continua aceeași politică sub îndrumarea atentă a fostului președinte Marko Bela și a celorlalți lideri marcanți ai UDMR. Cu mica excepție a imoralei intonări a imnului național al Ungariei înaintea celui național, congresul UDMR a arătat că un partid local poate avea implicații majore naționale.

Interesante au fost, însă, discursurile prezentate la acest congres.

Noul președinte Kelemen Hunor a vorbit, în discursul său, cu precădere despre autonomia UDMR, subliniind unul din punctele de bază ale programului său: Uniunea Democrată Maghiară din România are un singur aliat etern: comunitatea maghiarilor din România. "De aceea, pornim și în viitor de la dorința noastră de a asigura reprezentarea politică a intereselor comunității maghiare la nivelul administrației locale, pe plan național și european deopotrivă. Trebuie să continuăm construcția Uniunii pornind de la ideea fundamentală că UDMR este nu doar al politicienilor, al liderilor ei, ci al tuturor maghiarilor din România. Eu sunt încredințat că vom putea reda încrederea acelora care în ultimul timp s-au îndepărtat de politică, de viața publică. Toți maghiarii au interesul ca UDMR să fie puternic, consecvent și credibil. Dacă realizăm acest deziderat, vom avea o Uniune în care oamenii vor avea în continuare încredere și de care cu toții vom putea fi mândri", a declarat Hunor.

În raportul președintelui UDMR Marko Bela la al X-lea Congres UDMR, acesta spunea: "istoria UDMR nu se referă la soarta noastră personală, ci la viitorul nostru comun, așa cum consider ca fiind creația noastră colectivă, ba mai mult, una din cele mai mari valori ale noastre faptul că, după peste două decenii de la înființarea ei, această Uniune este și azi principalul instrument politic al comunității maghiare din România. S-a încercat, ce-i drept, să se inventeze altceva mai bun în locul lui, dar fără succes. Poate pentru că nici nu poate fi un instrument mai bun, mai eficient, mai performant pentru realizarea obiectivelor noastre decât o uniune. Iată, în săptămânile din urmă am fost stupefiat, dar apoi m-am liniștit văzând că toți contestatarii din oficiu ai UDMR, cei prea grăbiți sau prea reținuți, mari visători sau sceptici, frustrați, bocitori sau adepți ai drumului propriu, au atenția îndreptată spre Congresul UDMR, fac evaluări și analize, trădând fără voia lor că nici pentru ei nu există un eveniment politic mai important decât acesta, inclusiv propriile manifestări. Toți cei care au intervenit, într-un fel sau altul, în campania pentru alegerea președintelui UDMR, s-au demascat că sunt conștienți nu doar de valoarea de până acum a acestei Uniuni, ci și de cea viitoare. De ce ar fi preocupați de noi cei ce cred că viitorul nostru se împuținează?’’

Mai mult, fostul președinte al UDMR considera că "după atâta vreme este nevoie de o schimbare în fruntea Uniunii Democrate Maghiare din România, și în timp ce mulțumesc, desigur, pentru opinia acelora care regretă retragerea mea, sunt convins că în adâncul sufletului lor știu și ei că din timp în timp este nevoie de schimbare. (...) Mulțumesc tinerilor care au pășit în politică după 1989 pentru faptul că ne-au urmărit cu atenție și ne sunt azi alături ca oameni maturi, treptat, ei vor putea prelua ștafeta de la noi. A sosit timpul să fortifice și ei Uniunea pe care am închegat-o acum 21 de ani și pe care am păstrat-o mereu și în împrejurări schimbătoare."

Rar în politica românească se întâlnește un congres al unui partid care să se desfășoare în condiții de normalitate în vremuri atât de tulburi.

Nu pot să închei decât citându-l pe președintele PNL Crin Antonescu: "Decizia (de a ieși sau nu de la guvernare) este a dumneavoastră și o veți lua numai dumneavoastră.Timpul ei însă ne interesează pe toți și timpul ei nu este dictat de unii dintre noi, ci e dictat de realitate. E o decizie pe care dumneavoastrăo veți lua nu în 2012, ci în următoarele săptămâni. Oricare ar fi această decizie, vă asigur încă o dată de respectul nostru și vă doresc succes. Oricare ar fi această decizie, le doresc succes liderilor pe care îi veți alege. Oricare ar fi această decizie, veți fi pentru noi întotdeauna un partener de dialog frecventabil. Nu ascund, însă, că mă rog sincer, intens, bunului Dumnezeu să vă dea și să ne dea gândul bun. Așa să vă ajute și așa să ne ajute Dumnezeu!"

    Marin Almăjanu - declarație politică intitulată Un Cod al muncii nou pentru că așa vrea premierul Boc!;

Domnul Marin Almăjanu:

"Un Cod al muncii nou pentru că așa vrea premierul Boc!"

Poate că România are nevoie de o legislație mult mai bună, mai modernă și, în special, mai apropiată de cea a Uniunii Europene, fără prea multe ușițe de rezervă, cum este în mare parte cea actuală sau fără numeroasele interpretări halucinante, după bunul plac al unora sau altora, fie că este vorba de stat sau de zona privată!

Dar un nou Cod al muncii, ce vizează modificări substanțiale ale contractelor de muncă, ale prevederilor privind posturile și funcțiile angajaților, ale angajărilor pe perioadă determinată sau de probă și, mai ales, cele privind condițiile în care poate fi suspendat raportul de muncă este de la sine înțeles că în acest caz era absolut necesar ca noul Cod să fie dezbătut pe larg, negociat și convenit ca formă finală, împreună cu toți cei interesați și implicați ca părți afectate în acest proces amplu!

Așa-zisa flexibilizare a pieței muncii nu va face altceva decât să sporească munca la negru și să producă abuzuri însemnate ale acelor angajatori care eludau oricum legea, doar ca să nu plătească prea multe taxe pentru angajații lor.

Noua lege le va flexibiliza acestora, într-o mare măsură, intențiile de a avea eventual numai angajați pe perioadă de probă, adică fără nicio bătaie de cap ulterioară!

Iar desfacerea contractelor de muncă va fi de acum floare la ureche pentru cei care vor dori să-și schimbe angajații oricând, doar pentru că le-au apărut la ușă unii pe care-i pot plăti cu mai puțin sau pentru că cei actuali și-au supărat în vreun fel șefii.

Dacă într-adevăr am trăi, locui și munci într-o țară democratică, în care părerea cetățenilor este cea care contează în realitate și dacă modificarea unei legi are un impact foarte mare asupra vieții de zi cu zi a fiecărui român, acest lucru ar trebui să fie neapărat în acord cu opinia majorității acestora și nu cu cea unilaterală a unui președinte sau premier!

Dacă lucrurile stau cu totul altfel și, de fapt, de vreo doi ani încoace, țara se află sub o dictatură băsesciană și implicit portocalie, atunci orice lege poate fi schimbată peste noapte, numai după bunul plac al acestora, conform propriilor lor interese, ambalate pompos cu poleiala falsă a eternului bine al națiunii!

De fiecare dată când președintele sau premierul în funcție își doresc să implementeze ceva cu forța, invocă o angajare de răspundere vitală pentru popor și țară și, indiferent dacă li se dovedește dinainte că acestea sunt fie proaste, fie ilegale sau chiar anticonstituționale, domniile lor trec lejer, cu toată seninătatea și indiferența din dotare, peste orice contestare sau opoziție și își duc până la capăt îndărătnicia, indiferent de consecințe!

    Andrei Dominic Gerea - declarație politică cu tema: Stimularea mediului privat prin sufocare, politica de facto a premierului Boc!;

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Stimularea mediului privat prin sufocare, politica de facto a premierului Boc!"

În ultimii doi ani de portocalizare intensă a României am auzit, cu o frecvență ieșită din comun, aproape din cinci în cinci minute, în orice intervenție publică a guvernanților domnului Boc sau a sa personală, cum că toate cele cinci guverne conduse de dumnealui s-au străduit din răsputeri să ușureze viața mediului privat, să stimuleze economia și să atragă cu magnetul guvernamental noi investiții!

Dar, în realitate, premierul Boc nu a făcut nicio mișcare pertinentă în a rezolva în vreun fel blocajele economice și financiare datorate în principal neachitării arieratelor, ajunse deja la cote alarmante!

La începutul anului, domnul Boc a solicitat Ministerului de Finanțe, Ministerului Justiției, ANAF, dar și altor ministere care au în portofoliu companii cu datorii istorice, precum Transporturile și Economia, să prezinte soluții de reducere a volumului de arierate în cel mult o săptămână. Dar săptămânile trec și soluțiile nu le prezintă sau utilizează nimeni din guvern, iar blocajele continuă să sufoce economia și agenții economici, din cauza datoriilor fără precedent pe care statul nu și le onorează la plată!

Și șeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, domnul Jeffrey Franks, a tras un semnal de alarmă zgomotos în acest sens, declarând recent că datoriile restante ale companiilor de stat însumează echivalentul a 5% din PIB, facturile neplătite constituind o frână majoră pentru creșterea economică a României, creștere pe care domnul Boc nu mai prididește să ne-o vestească lunar și preaslăvească necontenit!

Având în vedere nivelul prognozat de autorități pentru PIB-ul din 2010, de 511 miliarde lei, rezultă că valoarea arieratelor companiilor de stat se ridică la peste 25 de miliarde lei (aproximativ 6 miliarde de euro), o sumă impresionantă pentru păgubiții agenți economici, suferinzi oricum de pe urma măsurilor de austeritate luate de-a valma!

Mai nou, mediului privat, blocat de cel mai rău platnic guvern, dar și cetățenilor sărăciți de austeritatea impusă forțat de același guvern - care cu o mână se îndatorează și cu cealaltă cheltuiesc excesiv -, li se scot ochii cu furculița deconspirării corupților din toate vămile și li se justifică sacul gol din vistieria statului, prin gonflarea închipuită a buzunarelor unor sindicaliști!

Povești de adormit copiii de grădiniță am mai auzit și prin campaniile portocalizate, când se mutase paradisul în România! Dar a justifica permanent incompetența și prostia cu inventarea unor apocaliptici tocători de bani ai statului, mereu invizibili și niciodată trași la răspundere, este deja varianta cea mai răsuflată la care mai poate apela domnul Boc și echipele sale falimentare! Competența se demonstrează cu fapte, domnule prim-ministru, nu cu basme și acuzații fantasmagorice!

    Valeriu Ștefan Zgonea - declarație politică cu titlul Democrația parlamentară din România a murit!;

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

"Democrația parlamentară din România a murit!"

Guvernul Băsescu-Boc-Udrea sapă temeinic la temelia democrației românești. Actualii guvernanți au reușit să compromită însăși ideea de democrație în România, instaurând un regim dictatorial disprețuitor și cinic.

Șeful statului desfășoară o campanie furibundă împotriva Parlamentului, care este "organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării", potrivit Constituției României.

Guvernul, făcut preș la picioarele președintelui Traian Băsescu, conduce numai prin ordonanțe de urgență, ocolind instituția fundamentală a democrației. Legi foarte importante pentru cetățenii României sunt adoptate prin procedeul asumării răspunderii, intrând cu bocancii în câmpul de acțiune al forului legiuitor și încălcând prevederile constituționale, fără nicio reticență.

Ceea ce s-a întâmplat, în ultimul an, în Parlamentul României demonstrează că PDL este un partid care nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă ce înseamnă democrație și care sunt principiile și valorile democratice.

Președintele Camerei Deputaților, deputat PDL, încalcă sistematic normele democratice de funcționare a Parlamentului și își bate joc de o țară întreagă. Exemplele sunt multe, dar voi aminti doar câteva dintre acestea.

La 1 iunie 2010, președintele Camerei Deputaților a refuzat să valideze votul pentru un judecător la Curtea Constituțională, susținând că nu s-a înregistrat majoritatea calificată, deși art.76 alin.(2) din Constituție prevede că legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră.

Pe 7 septembrie 2010, a modificat ordinea de zi fără a exista o decizie a Biroului Permanent în acest sens și fără aprobarea Comitetului liderilor de grup, introducând în plen dezbaterea unei hotărâri prin care se dă dreptul (contrat prevederilor Regulamentului) unui deputat neafiliat să facă parte din Comisia pentru regulament.

"Cireașa de pe tort" a fost pusă pe 15 septembrie 2010, când am asistat la cea mai mare fraudă din istoria modernă a României! După părăsirea plenului de către grupurile parlamentare ale PSD și PNL, președintele Camerei Deputaților a văzut dublu și a numărat 175 de voturi "pentru", deși în sală nu erau nici o sută de parlamentari. Prin fraudă și minciună a fost adoptată legea pensiilor, care a afectat 6 milioane de cetățeni ai României! Doamna Roberta Anastase a fost felicitată călduros de către conducerea PDL, de către prim-ministrul Guvernului, pentru acest furt pe față, pentru modul în care și-a bătut joc de Parlament și de pensionarii României!

În acest moment, actuala putere vrea să-și desăvârșească opera de lichidare a democrației parlamentare. Ne-am trezit cu o inițiativă de modificare și completare a Regulamentului Camerei Deputaților, menită să bulverseze deplin activitatea forului legislativ.

Inițiativa aparține unei comisii parlamentare (Comisia pentru regulament) și nu unui parlamentar sau grup de parlamentari, guvernului ori cetățenilor, așa cum prevede Constituția. Acceptarea introducerii pe ordinea de zi a Biroului permanent și discutarea unei inițiative care nu respectă normele legislative în vigoare este un abuz al actualei puteri. Dar probleme serioase apar în conținutul acestui proiect, care este de fapt o reluare a celui ce a fost respins de plenul Camerei Deputaților în luna decembrie a anului trecut.

Această inițiativă nu reprezintă altceva decât instrumentul prin care UNPR forțează modificarea structurii comisiilor permanente ale Camerei, pentru obținerea de funcții de conducere. Această intenție nu mai este un secret pentru nimeni, se pot citi stenogramele Biroului permanent al Camerei Deputaților, unde scrie negru pe alb ce susțin cei de la UNPR.

Prin această propunere de modificare a Regulamentului se urmărește retragerea celor mai importante atribuții ale Biroului permanent și transmiterea lor în sarcina Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Astfel, decizia la nivelul conducerii Camerei Deputaților va fi întotdeauna în mâinile unei majorități conjuncturale, iar Biroul permanent rămâne un simplu organ administrativ de conducere, fără vreo putere reală în materie legislativă. Este total ignorat principiul configurației politice inițiale, care evidențiază rezultatul alegerilor, deci voința alegătorilor. Iar voința alegătorilor este esența democrației!

Ținând cont de o majoritate conjuncturală, bazată pe interese de moment (politice sau de altă natură), pe trădare, manipulare și șantaj, Parlamentul nu mai exprimă și nu mai reprezintă voința poporului!

Se urmărește, de asemenea, acordarea de puteri sporite președintelui Camerei, inclusiv dreptul de a decide sistarea lucrărilor dacă acesta consideră că se obstrucționează lucrările plenului. Această măsură nu reprezintă altceva decât politica pumnului în gură! Dacă ceea ce se spune în cadrul dezbaterilor nu-i convine președintelui Camerei, oprește dezbaterile!

Comitetul grupurilor parlamentare (care devine un fel de guru al Camerei Deputaților!) hotărăște nu cu majoritatea membrilor săi (regula democratică), ci cu majoritatea rezultată din ponderea votului fiecărui membru prezent! Se inventează, astfel, un nou concept de majoritate!

Birourile comisiilor nu mai sunt formate dintr-un președinte, doi vicepreședinți și un secretar ca până acum, ci dintr-un președinte, 2-3 vicepreședinți și 2-3 secretari. Pe lângă inepția stabilirii unei reguli de 2 - 3 vicepreședinți și 2 - 3 secretari, după cum bate vântul printre membrii coaliției, această prevedere este dovada faptului că în birourile comisiilor permanente trebuie să se facă loc trădătorilor!

Alte modificări ale Regulamentului urmăresc limitarea intervențiilor deputaților pe procedură și obținerea rezultatului dorit de coaliția de guvernare prin orice mijloace. Întrunirea cvorumului nu poate fi cerută decât înainte de votul final. Nu contează cine dezbate problema, nu contează nici ce spun parlamentarii, important e doar cine votează! Concepția despre activitatea parlamentară dezvăluie faptul că actuala Putere din România nu este interesată să avem legi bune pentru cetățeni. Rolul Parlamentului este tocmai acesta: de a face și a vota legi bune pentru cetățeni!

Guvernarea Băsescu-Boc-Udrea vrea să transforme Parlamentul într-o mașină de vot, pentru a-și promova măsurile prin care acești conducători vremelnici sărăcesc și umilesc întreg poporul, prin care dirijează banii publici către propriile buzunare și către clientela politică!

Actuala Putere din România ignoră voința poporului și vrea să scoată România din rândul țărilor democratice!

    Virgil Pop - declarație politică cu tema De unde graba cu Codul muncii?;

Domnul Virgil Pop:

"De unde graba cu Codul muncii?"

Constat cum Guvernul Boc încearcă pentru a nu știu câta oară să ne bage pe gât o lege prin metoda preferată a premierului, și anume prin angajarea răspunderii guvernamentale. De data aceasta, însă, nu există nici un fel de pretext care să justifice o astfel de procedură, cum au fost, spre exemplu, presiunea FMI, actualizarea cu cadrul european, ș.a.m.d. În acest caz, bunăoară, apare o întrebare justificată: de ce se grăbește, de fapt, Guvernul Boc, cu asumarea răspunderii pe Codul muncii?

Codul muncii, la fel ca celelalte acte normative adoptate prin aceeași procedură, cum ar fi legea educației, spre exemplu, trebuie să fie subiectul unor negocieri intense între Guvern, pe de o parte, și cei afectați de prevederile viitorului act normativ, cum sunt, de această dată, sindicatele și patronatele. Deși s-au purtat discuții referitoare la cod, Guvernul a înaintat proiectul fără modificările dorite de cei ce vor trebui să se supună prevederilor legii. Prin urmare, sindicaliștii și oamenii de afaceri resping cu tărie forma actualei legi, pentru că nu îi avantajează pe nici unii dintre aceștia și noi, în mod evident, le sprijinim întru totul pretențiile de rediscutare a actului. Codul nu le va aduce cinste nici guvernanților, pentru că, în același stil Boc, imediat după promulgare, legea va face obiectul unor modificări, fie sub presiunea protestelor, fie prin evidențierea unor anomalii. Așadar, nici o parte nu este interesată să treacă o astfel de lege. În plus, noi vom avansa propriul proiect de lege care este deja agreat de părțile implicate. De unde, atunci, graba promulgării Codului muncii? Cei de la putere știu că vor apărea mișcări de protest ale sindicaliștilor, care au anunțat deja un calendar de acțiuni. Potrivit unui top realizat de o publicație internațională, România prezintă cel mai mare risc de revoltă din Europa și iată că acum vedem și motivele. Guvernul întreține această situație prin ignorarea totală a voinței cetățenilor, deși această situație poate fi extrem de ușor evitată, prin discuții și dezbateri.

Probabil, însă, răspunsul la această dilemă nu are legătură nici cu voința cetățenilor și nici cu legile fundamentale ale țării. Miza acestui cod este, ca de fiecare dată, una politică și egoistă, și anume, luptele intestine din PDL. Este foarte probabil că această moțiune de cenzură va fi ultima pe care Emil Boc o va adăuga la palmares, din postura de premier. Și, cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla cu voia celor din PDL.

Dacă acest plan se va îndeplini, se vor reliefa câteva adevăruri. În primul rând, căderea lui Boc cu ajutorul oamenilor săi va fi o dovadă în plus că românii vor fi din nou victimele colaterale ale luptei pentru putere din PDL. Românii nu au fost și nu vor fi niciodată prioritari pentru cei de la guvernare și timpul a demonstrat acest lucru. În al doilea rând, însă, țara scapă de un premier nepriceput, încăpățânat și total obedient altor interese decât cele ale țării. Ceea ce nu poate decât să reprezinte o nouă șansă pentru România. Asta în cazul în care Traian Băsescu va respecta, de data aceasta, Constituția și va lua act de dorința cetățenilor, de noua majoritate formată și nu va scoate din mânecă un nou premier de paie.

    Gabriel Plăiașu - declarație politică intitulată Când vor lua parte și băncile din România la criza economică?;

Domnul Gabriel Plăiașu:

"Când vor lua parte și băncile din România la criza economică?"

Din când în când, în ultima vreme destul de des, Guvernatorul Băncii Naționale a României dă buzna în casele oamenilor, prin intermediul micilor ecrane, și le aduce vești proaste. Că anul 2011 nu va fi, nici pe departe, unul spectaculos din punctul de vedere al mult-speratei redresări economice, că multe locuri de muncă vor dispărea, că parlamentarii trebuie să fie foarte atenți ce buget național votează pentru 2011 și cât este el de echilibrat, că altfel ne va certa FMI și alte asemenea mesaje care întregesc un peisaj deloc optimist al realității românești.

Întrebarea care se pune ar fi: de ce, oare, nu ne explică Guvernatorul BNR cum reușesc ca, în ultimii doi ani de acută criză economică, băncile comerciale din România să acumuleze un profit generos?! La finele lunii septembrie 2010, majoritatea băncilor comerciale care operează în România au anunțat profit (cu unele mici excepții). Cum de s-a întâmplat lucrul acesta?

Dacă domnul Isărescu nu vine să explice minunea din România (țară în care minunile se întâmplă numai cu voie de la stăpânire și după o logică anume), o voi face eu, în calitate de parlamentar al Partidului Național Liberal.

Este de notorietate faptul că România a contractat un împrumut de la FMI de aproape 14 miliarde de euro. Pentru acești bani, mai devreme sau mai târziu, va trebuie să plătim, noi și câteva generații de acum încolo, o dobândă! Ea s-ar ridica undeva pe la 300 de milioane de euro.

Jumătate din sumă a poposit în ograda BNR, pentru ca astăzi să ne mândrim că moneda națională s-a stabilizat pe la patru lei și un pic și nu a bătut "pragul" de șase lei, anunțat de pesimiști.

Dacă moneda națională o lua razna, românilor le-ar fi fost greu să-și plătească ratele și atunci băncile ar fi avut o problemă uriașă în a-și încasa banii. Nu de alta, dar deja au curțile pline de Mercedes-uri și BMW-uri ridicate de la cei care nu au putut să-și achite ratele.

Mai mult de atât, BNR reduce rezervele minime obligatorii și lasă la îndemâna băncilor comerciale sume uriașe care merg în cârca cetățeanului român. Cum asta? Simplu. Statul s-a împrumutat cu dobânzi uriașe de la bănci pentru a putea plăti salariile și pensiile, Bineînțeles, spre marea bucurie a băncilor-mamă de prin Austria, Franța ori Grecia! Și, bineînțeles, tot pe spinarea românilor.

În concluzie, românii, cu mic, cu mare, au asigurat profitul băncilor comerciale, dar și condițiile pentru ca domnul Isărescu să vină să ne spună că sistemul bancar din România este solid.

Știți unde este problema? Mai devreme sau mai târziu, băncile comerciale îi vor căuta, din nou, pe români, să le dea credite pentru case și mașini! Se vor mai înghesui românii la bănci? Eu cred că nu. Abia aștept viitoarele raportări trimestriale privind profitul sau pierderile!

În nădejdea aia, pe termen scurt, bancherii ar pune mai bine burta pe carte și ar susține efortul societăților comerciale pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene. Sunt cei mai ieftini și siguri pentru o economie în prăpastie. Din păcate, astăzi, BNR și Băncile comerciale sunt repetente la acest capitol. Românii le-au susținut destul. Gata!

    Victor Paul Dobre - declarație politică despre desființarea corpului inspectorilor guvernamentali;

Domnul Victor Paul Dobre:

Guvernul a anunțat zilele trecute că va propune desființarea corpului inspectorilor guvernamentali printr-un proiect de lege care va fi trimis spre dezbatere Parlamentului, în regim de urgență.

Măsura desființării corpului inspectorilor guvernamentali este una care arată încă o dată inconsecvența PD-ului, în condițiile în care crearea acestui corp de elită a funcționarilor publici a fost decisă în perioada în care PD era la guvernare alături de PNL.

Atunci am decis împreună că România are nevoie de înființarea unui corp de funcționari publici de elită, foarte bine pregătiți și care să ofere o nouă perspectivă europeană sistemului administrativ românesc. De asemenea, la vremea respectivă, am considerat împreună că avem nevoie de eliminarea factorului politic din administrația românească, inspectorii guvernamentali fiind proiecția clară a depolitizării.

Se pare, însă, că în doar câțiva ani PD a uitat rapid toate aceste deziderate care atunci ne-au unit și astăzi dorește desființarea acestui corp de elită al funcționarilor publici, definitivând astfel procesul de repolitizare a sistemului administrativ.

Din păcate, observăm că reprezentanții PD nu au înțeles niciodată cu adevărat care au fost scopul și atribuțiile reale ale inspectorilor guvernamentali.

În viziunea noastră inspectorii guvernamentali nu trebuiau să fie doar o rezervă de cadre pentru numirea lor ulterioară ca prefecți sau alte funcții de înalt funcționar public. Astfel, ar fi trebuit ca inspectorii guvernamentali să fie responsabili de proiecte derulate la nivel interministerial. Ei ar fi avut rolul de a interconecta acțiunile diferitelor instituții ale administrației publice centrale cu atribuții în proiectul respectiv. Mai mult, corpul inspectorilor guvernamentali trebuia să aibă și rolul de a asigura pregătirea în funcție pentru viitorii prefecți, subprefecți, secretari generali. Altfel spus, promovarea în aceste funcții trebuia să se facă numai după un stagiu serios în cadrul corpului inspectorilor guvernamentali, sistem aplicat cu mare succes în administrația europeană.

În realitate, după instalarea la Palatul Victoria, reprezentații PD au eliberat din funcțiile de prefect și subprefect toți înalții funcționari publici care ocupau aceste funcții în baza unor concursuri și i-au trecut în corpul inspectorilor guvernamentali. În aceste condiții, corpul inspectorilor guvernamentali a devenit un fel de "zonă gri" a administrației publice românești. Acești specialiști ai Guvernului, școliți pe banii statului român, nu au fost utilizați în scopul pentru care au fost pregătiți. Mai mult, asupra lor s-au făcut presiuni enorme pentru a părăsi sistemul, mulți dintre inspectorii guvernamentali cedând acestor presiuni. Cei rămași, ori nu au primit nici un fel de atribuții, ori au primit tot felul de atribuții cu caracter total neserios, menite de asemenea să îi determine să părăsească corpul inspectorilor guvernamentali.

Acum, Guvernul Boc vine cu această decizie de desființare a corpului inspectorilor guvernamentali, demonstrând astfel incapacitatea de a asigura un management eficient al acestui corp de elita al funcționarilor publici.

    Marius Cristinel Dugulescu - declarație politică cu titlul Noul Cod al muncii: oportunități, provocări, perspective;

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Noul Cod al muncii: oportunități, provocări, perspective"

În data de 8 martie a.c. Guvernul își va asuma răspunderea în Parlamentul României pe proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii. Asumarea răspunderii reprezintă un act de mare angajament public,politic și juridical Guvernului României, condus de premierul Emil Boc, în vădit contrast cu superficialitatea criticilor opoziției, pentru care moțiunile de cenzură nejustificate și neîntemeiate au devenit principalele arme de luptă împotriva reformei în România de astăzi.

Conținutul noului Cod al muncii nu trebuie pervertit sau edulcorat în confruntarea cu realitățile sociale și economice prezente, în sensul armonizării legislației interne cu linia legislativă a Uniunii Europene în materia dreptului muncii și securității sociale, dar și în sensul protejării piețelor emergente. Noul Cod al muncii reprezintă instituirea unui cadru adecvat și legitim pentru protejarea drepturilor angajatului, pe de o parte, și ale angajatorului, pe de altă parte.

În acord cu prevederile Directivei nr.1999/70/CE a Consiliului privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, în noul Cod al muncii este inserată propunerea privind creșterea perioadei pentru care se pot încheia contractele individuale de muncă pe durată determinată de la 24 la 36 de luni sauposibilitatea prelungirii contractului, cu acordul părților, până la finalizarea unui proiect, program sau a unei activități sau lucrări fapt ce permite angajatorului să-și desfășoare activitatea continuu, fără a fi limitată la 24 de luni. Astfel, s-a introdus posibilitatea utilizării contractelor individuale de muncă pe durată determinată și în cazul modificării tipului de activitate desfășurat de angajator pentru a-i permite adaptarea imediată la contextul pieței. Contractele pe durată determinată pot fi prelungite de cel mult două ori, pe perioade de până la 12 luni, în acest fel eliminându-se posibilitatea unui eventual abuz din partea angajatorului.

În conformitate cu prevederile Directivei nr.2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru s-a păstrat durata programului de lucru normal la 40 de ore pe săptămână, iar durata timpului de muncă poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de4 luni calendaristice (în actuala reglementare 3 luni), să nu depășească 48 de ore pe săptămână. Prin contractele colective de muncă aplicabile se pot prevedeaderogări de la durata perioadei de referință de 4 luni, dar care să nu depășească 6 luni. În situații excepționale se pot prevedea derogări carenu pot depăși 12 luni.

Pentru combaterea efectivă a muncii fără forme legale și implicit pentru protecția efectivă a drepturilor și libertăților angajatului, noul Cod al muncii prevede un cuantum al amenzilor contravenționale pentru fiecare lucrător fără forme legale de la 3.000 - 4.000 lei până la 10.000 - 20.000 lei, iar pentru utilizarea a mai mult de trei lucrători fără forme legale se prevede posibilitateapedepsei cu închisoarea sau amendă penală. De asemenea, se propune ca șipersoanele care acceptă să muncească fără încheierea unui contract de muncă să fie sancționate cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

Trebuie subliniat faptul că prin noul Cod al muncii se instituie un drept fundamental și determinat în materia raporturilor de muncă, și anume, dreptul angajatoruluide a stabili obiectivele de performanță individuală,precum și criteriile de evaluare a realizării acestora. Propunerea creează posibilitatea pentru angajator de a stabili obiective concrete și criterii adecvate de performanță pentru salariații proprii. Această măsură va avea ca principal efect creșterea performanței și competitivității în rândul angajaților.

De asemenea, principalele criterii care vor fi avute în vedere la procedura concedierilor colective vor fi indicate de performanță și de îndeplinirea obiectivelor și doar în subsidiar, pentru departajare, vor fi avute în vedere criteriile de natură socială. În materia concedierilor colective a fost propusăeliminarea interdicției de a mai face noi încadrări pe locurile de muncă ale salariaților concediați timp de 9 luni de la data concedierii acestora. De asemenea,a fost eliminată și obligația angajatorului de a-i reangaja pe aceleași locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior, fără examen sau concurs ori perioadă de probă. Interdicția de a face noi angajări reprezintăo limitare a angajărilor în perspectivă, în sensul în care sunt limitate posibilitățile de dezvoltare ale angajatorului, dar se reduc și numărul de locuri de muncă de pe piața muncii.

Invocând aceste argumente de fond privind conținutul noului Cod al muncii, dar și argumente de politică economică, socială și legislativă, pledez pentru un vot de încredere privind procedura asumării răspunderii de către Guvernul României și respingerea vehementă a oricărei moțiuni de cenzură din partea unei opoziții parlamentare aflate pururi într-o derivă a perdelelor de fum.

    Dumitru Chiriță - declarație politică despre modificarea legislației muncii;

Domnul Dumitru Chiriță:

În data de 22.02.2011 Uniunea Social-Liberală, în prezența copreședintelui Victor Ponta, a realizat o amplă consultare cu organizațiile sindicale și patronale în legătură cu intențiile guvernului de modificare a legislației muncii și cu situația critică din punct de vedere economic și social cu care se confruntă România, ca urmare a deciziilor iresponsabile ale actualului guvern.

În luările de poziții ale sindicatelor a fost exprimat încă odată faptul că guvernul Boc promovează un nou Cod al muncii, fără a ține cont de punctul de vedere al reprezentanților salariaților, care va crea un haos general pe piața muncii din România.

Printre elementele prezentate cu această ocazie de către organizațiile sindicale și însușite de Uniunea Social-Liberală cu privire la modificările legislației muncii regăsim următoarele:

    • elimină dreptul salariaților la negocieri individuale și colective și oferă dreptul exclusiv pentru angajator de a stabili unilateral clauze contractuale;
    • concedierea salariaților la discreția angajatorilor;
    • eliminarea dreptului la grevă prin concedierea salariaților care participă la acțiuni de protest.

Toate aceste modificări și multe altele nu fac altceva decât ca drepturile și libertățile fundamentale să fie eliminate, iar veniturile salariaților să scadă dramatic.

Opiniile confederațiilor sindicale au fost susținute și de o parte importantă a confederațiilor patronale care condamnă intenția guvernului de a promova o legislație a muncii ce va conduce la încurajarea muncii la negru, creșterea evaziunii fiscale și o concurență neloială.

Aflați în fața unei asemenea situații de încercare a guvernului de a face bine cu forța, care până la urmă tot viol se cheamă, nu poți să nu constați că se impune de urgență schimbarea actualei majorități și formarea unui guvern care să promoveze dialogul și consensul pentru rezolvarea unor probleme fundamentale în plan economic și social.

Uniunea Social-Liberală își asumă susținerea intereselor patronilor și ale salariaților, în fața acestor abuzuri fără precedent a actualului guvern, prin promovarea unor inițiative legislative venite de la partenerii sociali sau a unor moțiuni sau moțiuni de cenzură care să conducă la căderea actualului guvern.

În egală măsură, la această întâlnire au fost dezbateri legate de programul economic și social al Uniunii Social-Liberale și a fost adresată invitația către confederațiile sindicale și patronale de a contribui la fundamentarea unui program de guvernare care să scoată țara din criză și să creeze condiții de creștere a nivelului de trai a fiecărui cetățean.

În încheierea acestei intervenții nu pot să nu repet întrebarea domnului Cezar Corâci, președintele UGIR 1903, "Interesele cui le reprezentați, domnule Boc, dacă noi, patronatele și salariații din România suntem împotriva acestei inițiative de modificare a legislației muncii?".

    Emil Radu Moldovan - declarație politică cu titlul: Guvernul României virtuale;

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Guvernul româniei virtuale"

Oficial, ne merge bine. Potrivit afirmațiilor premierului Emil Boc, România a ieșit din recesiune, și în acest an se va înregistra o creștere economică ce va permite românilor să trăiască mai bine. Deci, conform aprecierilor guvernanților, România este pe un drum bun, iar românii vor beneficia de roadele bunei guvernări PDL-iste.

Însă, potrivit sondajelor de opinie din ultima perioadă, 90% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită și în jur de 80% din cetățeni sunt profund nemulțumiți de prestația guvernului Boc. Toate acestea datorită realităților de zi cu zi de care se lovesc românii în ultima vreme și de care îi consideră responsabili pe guvernanți, în frunte cu președintele Băsescu și premierul Boc.

Astfel, în timp ce reprezentanții puterii taie panglici și salvează România de la colaps, cetățenii români se luptă ca niște adevărați eroi să supraviețuiască avalanșei de scumpiri, care pe cei mai mulți dintre români, precum pensionarii, îi face să privească cu jind la multe produse alimentare din rafturi, deoarece din cauza politicii dezastruoase a guvernului Boc au devenit un lux. Iar bolnavii acestei țări, care nu mai găsesc în România medicamente vitale pentru boli grave, precum cancerul și diabetul, sunt sortiți pieirii, datorită indiferenței și incompentenței puterii actuale.

Nimic din această realitate nu determină guvernul ca măcar în ceasul al doisprezecelea să ia măsurile atât de necesare redresării economice și sociale a românilor, pentru care viața în propria lor țară devine un lux pe care și-l pot permite din ce în ce mai greu în timpul guvernării PDL.

În schimb, guvernul are alte priorități, precum construirea de parcuri la țară, de gondole în zone unde nu exista turism, deoarece țara, conform declarațiilor primului ministru, a ieșit din recesiuni și românii încep să simtă roadele bunei guvernări și doar opoziția și presa rea intenționata nu văd marile realizări ale epocii Boc-Băsescu.

În concluzie, putem afirma fără riscul de a greși, că guvernul României este prins într-o lume virtuală pe care o și guvernează, în timp ce România reală este lăsată de izbeliște.

    Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declarație politică intitulată: Declarațiile politice sunt un drept primitiv sau o responsabilitate?;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Declarațiile politice sunt un drept primitiv sau o responsabilitate?"

Oamenii politici s-au nărăvit și cred că pot să spună orice, oricând și oricum fără să se gândească la consecințele vorbelor lor, la faptul că unele afirmații sunt de natură juridică penală și atunci trebuie să și răspundă!

În România sunt câteva categorii de politicieni care sunt protejate de lege pentru declarații politice: președintele țării, parlamentarii, aleșii în exercițiul mandatului lor, restul celor care fac declarații trebuie să fie atenți pentru că pot încălca legea.

Legiuitorul a considerat că aceste persoane și-au câștigat dreptul de a face declarații politice protejate prin alegeri, prin încrederea pe care le-au acordat-o cetățenii prin vot, aspect consfințit de hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudență preluată și de instanțele românești.

Am crezut că acest lucru este clar și că toată lumea cunoaște limitele de exprimare și responsabilitate!

Din păcate, o doamnă angajată drept consilier economic la Cabinetul primului-ministru, doamna Andreea Paul Vass, cu mult tupeu și lipsă de răspundere, face declarații politice iresponsabile.

Doamna Vass a afirmat public că la multe din companiile energetice corupția este protejată de partidele din opoziție, PSD și PNL, și că dumneaei și PDL-iștii nu pot face nimic din cauza opoziției.

Ceva mai viclean, mai penibil, mai năucitor, dar și mai periculos nu am auzit!

Dacă doamna consilier Vass, cu șiretenie de joasă speță, nu se referea la PNL puteam să mă abțin de la comentarii și de la acțiuni, dar când face aprecieri politice referitoare la PNL și minte, calomniază, introduce diversiuni, nu cred că trebuie să tac!

Am sperat că noii intrați în politică ar putea fi mai decenți, mai sinceri, mai răspunzători, dar m-am înșelat, doamna Vass fiind un exemplu negativ deja notoriu, cu toate că doamna în cauză se consideră specialist în economie, nu în politică!!!

De aceea, îi cer public să-și prezinte scuzele, să recunoască minciuna și greșeala ar putea fi iertată, pe jumătate, și ar constitui o lecție pentru viitor, o lecție din care să se înțeleagă că nu se poate spune orice fără să se răspundă.

În același timp, îi cer domnului Emil Boc demiterea doamnei Vass din funcția de consilier pentru utilizarea acesteia în scop politic și nu profesional!

De câteva luni tot spunem că democrația este alterată, că instituțiile statului nu funcționează potrivit atribuțiilor prevăzute de lege, acum este momentul să și acționăm, să sancționăm abuzurile manifestate în exercitarea mandatului și pe banii cetățenilor!

    Stelian Fuia - intervenție cu tema: Consumul de stupefiante de mare risc este în creștere!;

Domnul Stelian Fuia:

"Consumul de stupefiante de mare risc este în creștere!"

Mulți ani după căderea regimului comunist priveam producțiile americane de televiziune în care ni se prezentau periculoasele ghetouri și viețile curmate de consumul de stupefiante. Mulți ani am crezut cu toții că nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva!

Cu toate acestea, primul pas a fost făcut prin întețirea traficului de stupefiante care pătrundeau frontierele estice ale României către țările bogate ale Occidentului.

De aici și până la creșterea constantă a numărului de consumatori nu a fost decât un pas. Prin cluburi, prin suburbii, constrânși de rețele infracționale, tot mai mulți români au ajuns sclavii consumului.

Din nefericire, categoria socială cea mai expusă consumului o reprezintă tinerii, de la vârste foarte crude de 13-14 ani și până la adulți de peste 35 de ani.

În ultimii doi ani, opinia publică românească a dezbătut problema așa-ziselor "magazine de vise", care nu sunt în fapt decât trambulina consumatorilor dinspre droguri ușoare, către droguri cu mare risc: heroină, cocaină, ecstasy etc.

Zilele trecute, organismul care se concentrează pe combaterea acestui fenomen, DIICOT, atrăgea atenția asupra faptului că în București drogul cel mai căutat a devenit heroina.

Costurile umane ale acestui flagel sunt uriașe. Mă refer atât la pierderea uneori irecuperabilă a unor tineri, la distrugerea familiilor lor, dar și la costurile statului român cu dezintoxicarea sau tratarea acestor dependenți.

Mi-aș dori ca nu numai pe umerii DIICOT să apese această povară, ci în procesul de combatere a acestei laturi a crimei organizate să se implice cât mai multe autorități române.

De asemenea, nu cred că ar trebui să ne fie rușine să cerem sprijinul altor state care au înregistrat performanțe în combaterea fenomenului și să intensificăm schimbul de informații cu statele care tradițional stau pe traseul traficului internațional de stupefiante.

Numărul dependenților și amploarea fenomenului nu mai este deja la limitele de odinioară, în care consideram că fenomenul poate fi tolerat. El trebuie restrâns și eradicat într-un timp cât mai scurt, cu victime cât mai puține.

    Florian Daniel Geantă - intervenție intitulată Lipsa locurilor de parcare conduce la violențe;

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Lipsa locurilor de parcare conduce la violențe"

Statisticile arată că, la nivelul capitalei, există circa cinci mașini pe un loc de parcare, lipsa acestora aducând unor firme, care ridică mașinile parcate ilegal, aproximativ 10 milioane de euro anual.

Potrivit poliției capitalei, lipsa parcărilor generează cel puțin 7-8 incidente pe zi sub forma vandalizării autovehiculelor, prin avarii produse pneurilor, vopselei, oglinzilor sau ștergătoarelor de parbriz.

Însă, pagubele materiale produse autoturismelor nici nu se compară cu violențele care au ajuns să izbucnească în stradă din acest motiv. Unele dintre incidente abia dacă au fost oprite cu focurile de armă ale poliției, iar altele s-au sfârșit cu persoane rănite sau decedate, cum este cazul taximetristului ucis zilele trecute, tocmai din acest motiv.

Da! Este extrem de grav atunci când zilnic Poliția Română este sesizată cu incidente de acest fel, cu care bucureștenii se confruntă, de la simple dispute verbale se ajunge la agresiuni fizice și chiar crime.

Am ajuns să nu mai distingem diferențe comportamentale majore între noi, cetățenii Capitalei și alți reprezentanți ai regnului animal. În acest context, este firesc să ne punem toți aceeași întrebare:

Cum răspund autoritățile din capitală acestei probleme?

În afara faptului că doar promit aproximativ 13.000 locuri de parcare, care vor fi date în funcțiune abia în anul 2014, altă acțiune notabilă nu s-a înregistrat.

Chiar dacă am accepta că promisiunea creării unui număr de 13.000 de locuri de parcare se va realiza, numărul este foarte mic la cererea uriașă și în permanentă creștere din București.

Comisia de Urbanism din cadrul Primăriei municipiului București ar trebui să respecte legile în vigoare care o obligă să nu dea nici un fel de aviz de construcție pentru clădirile care nu au în proiect și locuri de parcare, indiferent că este bloc, spital, biserică, clădire pentru birouri sau industriale.

    Adrian George Scutaru - declarație politică: Am ieșit din criză!;

Domnul Adrian George Scutaru:

"Am ieșit din criză!"

"România a ieșit din criză!". Acestea sunt cuvintele președintelui Traian Băsescu, vorbe susținute și întărite de către premierul Emil Boc, care în ultimii ani de mandat a modernizat România atât de mult, după cum vedem zi de zi, încât astăzi țara noastră a ajuns mult mai rău decât la preluarea guvernării de către PDL.

Pe lângă promisiunile deșarte pe care le-au făcut atunci când au ajuns la putere, cum că o să elimine mafia și corupția și totul va fi numai miere și lapte, iar acum unde întorci privirea la orice colț de stradă, în orice instituție, mafia și corupția sunt în floare. dacă România a ieșit din criză, cum se face că și acum în unele sate se trăiește aproape cum se trăia în Evul Mediu, peste 15.000 de localități neavând rețele de canalizare, iar aproape 10 milioane de români locuind în case fără apă curentă, nemaivorbind de faptul că o bună parte a populației țării locuiește fără toaletă și baie în casă?

Cum este posibil ca într-o țară care se află în Uniunea Europeană și în care trebuiesc respectate anumite standarde, în spitale nu există apă caldă, bolnavii fiind nevoiți să își încălzească apa pe calorifere pentru a se putea spăla?

Toate acestea sunt numai o mică parte din problemele cu care se confruntă statul nostru, probleme care nu îl privesc pe premierul nostru Emil Boc, acesta având alte idealuri, și anume câștigarea alegerilor din 2012.

Avem, cu această ocazie, o imagine în detaliu a ceea ce se întâmplă cu adevărat în această țară, a ceea ce a devenit ea pentru români.

Datorită acestor fapte pe care Guvernul Boc le întreprinde pentru "binele țării", România a fost, a rămas și continuă să fie codașa Europei.

Actualul Executiv a dovedit în cei doi ani în care se află la putere că nu poate, nu știe și nu vrea să conducă România, să aducă tuturor românilor prosperitatea promisă și nu doar clientelei de partid.

Singura soluție este demisia Guvernului Boc, pentru ca un nou Guvern, al Uniunii Social-Liberale, să poată începe reconstrucția țării după pârjolul portocaliu.

    Gigel-Sorinel Știrbu - declarație politică intitulată Îi va spăla Traian Băsescu imaginea lui Gaddafi?;

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu:

"Îi va spăla Traian Băsescu imaginea lui Gaddafi?"

Cred că oricine dintre noi se îngrozește când vede la televiziunile de știri imaginile, relativ autocenzurate, pe motiv că în fața micilor ecrane se află și minori sau persoane care suferă de inimă, atrocitățile represiunilor din Libia, pe care le-a ordonat dictatorul acestui stat, Muammar Gaddafi. Apreciez ca mai mult decât necesară operațiunea declanșată de autoritățile române de a repatria pe cetățenii români aflați în Libia. Totuși, și cred că sunt în asentimentul tuturor românilor, nu este suficient. Nu este suficient pentru că în legătură cu aceste evenimente nu am luat la cunoștință de o poziție oficială luată de președintele României sau de MAE. Este adevărat, mi s-ar putea reproșa că trec peste unele bariere și cer persoanelor competente o imixtiune în problemele interne ale unui alt stat. Nu, nu cer așa ceva! Dar o poziție a MAE și a președintelui României este absolut necesară, ținând cont de unele proiecte de dată recentă.

Concret, pe 29 noiembrie 2010, aflat la Tripoli la o reuniune UE - Africa, ministrul de externe Teodor Baconschi a adresat dictatorului libian Gaddafi o invitație de a veni în vizită oficială de stat în România. Nu trebuie omis nici faptul că la reuniunea la care a participat Teodor Baconschi a fost invitat și Traian Băsescu, dar cum pe agenda sa s-a aflat deplasarea de la Astana, care se desfășura în paralel, nu a putut onora invitația. De asemenea, nu trebuie omis nici faptul că în 2006 Traian Băsescu a fost primul președinte român după Nicolae Ceaușescu care a răspuns unei invitații a dictatorului libian, Muammar Gaddafi.

În primul rând, opinia publică din România trebuie să afle care este stadiul diplomatic al invitației lansate lui Gaddafi de a veni în vizită oficială de stat în România și de a se întâlni cu președintele Traian Băsescu și cu alte oficialități.

Cum până în prezent nici Administrația Prezidențială și nici MAE nu a făcut vreo precizare în acest sens, rezultă că demersurile pentru venirea lui Gaddafi în România rămân valabile.

Ei bine, exact acest lucru îi mai lipsea acum României. O vizită a lui Gaddafi. Glumind - deși nu este aici nici locul și nici situația - aș putea întreba dacă nu cumva i se va acorda și azil politic în cazul în care totuși forțele democratice îl vor alunga din țară. Revenind la subiect, atrag atenția că o relație, chiar și amicală cu un dictator cum este Gaddafi, poate dăuna enorm imaginii României în lume. Și, cel puțin din punctul meu de vedere, o relație cu Gaddafi ar fi dăunat României și fără să se înregistreze represiunile atroce la care asistăm de zile bune. Nu în ultimul rând, o relație Traian Băsescu - Muammar Gaddafi demonstrează încă o dată izolarea președintelui României în plan extern, pentru că numai cine este ignorat de liderii statelor civilizate caută o apropiere de un dictator african sau de pe alte continente.

S-ar putea ca oficiali din MAE să-mi aducă aminte că România are de colectat datorii din Libia și acesta este scopul pentru care Gaddafi a fost invitat în România. Greșit. Dacă aceste datorii nu au fost recuperate în urma reluării relațiilor prin vizita din 2006 a lui Traian Băsescu la Tripoli, este clar că atâta timp cât Gaddafi se va afla la conducere nu vom mai vedea înapoi nici un cent. Este și acesta un motiv în plus pentru care nu înțeleg de ce se păstrează tăcerea privind atrocitățile din Libia comise din ordinul lui Gaddafi.

    Mircia Giurgiu - intervenție intitulată Egalitate între toți pensionarii;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Egalitate între toți pensionarii"

Egalitatea între femei și bărbați reprezintă un drept fundamental, o valoare comună a Uniunii Europene și o condiție necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de creștere, ocupare a forței de muncă și coeziune socială la nivelul UE. Deși există încă o serie de inegalități, în ultimele decenii, UE a făcut progrese semnificative pentru ca femeile și bărbații să beneficieze de șanse egale. Acest lucru se datorează, în primul rând, legislației privind tratamentul egal, măsurilor destinate să integreze principiul egalității de șanse în toate politicile comunitare și măsurilor specifice privind promovarea femeilor.

Numeroase acte legislative europene sunt dedicate egalității între femei și bărbați. Este vorba, mai ales, de dispoziții cuprinse în tratate și de directive privind accesul la locurile de muncă, plata egală, protecția maternității, concediul pentru creșterea copilului, securitatea socială și regimurile profesionale de securitate socială, sarcina probei în cazuri de discriminare și activitățile independente. Jurisprudența Curții Europene de Justiție reprezintă un alt element cheie.

Strategia pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați reprezintă programul de lucru al Comisiei în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2010-2015. Aceasta urmează abordarea dublă a inițiativelor specifice și integrarea egalității de șanse între femei și bărbați în cadrul tuturor politicilor și activităților UE ("abordarea integrată a perspectivei de gen") care a devenit marca distinctivă a activității UE de promovare a egalității de șanse între femei și bărbați.

În România, persoanele care apelează la pensionarea anticipată sunt acelea care și-au pierdut locurile de muncă și nu au reușit să își găsească alte angajamente. În această situație, la nivel național, se găsesc zeci de mii de persoane.

De aceea, nu este normal ca persoanele care solicită pensionarea anticipată să fie penalizate cu același procent - 0,75%, cum este în prezent - dacă au între 3 și 5 ani sau mai puțin de 3 ani peste stagiul complet de cotizare până la împlinirea condițiilor în vederea pensionării pentru limită de vârstă.

Din aceste considerente propunem modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

    Grațiela Leocadia Gavrilescu - apel pentru deblocarea posturilor la Centrul de Transfuzie Sangvină din Ploiești;

Doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu:

M-am bucurat nespus aflând de la cea mai oficială dintre surse, domnul Emil Boc, încă prim-ministru, despre miracolul ieșirii României din criză.

Îi mulțumesc din suflet că ne-a informat, pentru că nici eu, și nici cetățenii din colegiul meu, probabil prea preocupați de ziua de azi și de cea de mâine, nu băgasem de seamă!

Acum, însă, că am fost puși la curent, am avea câteva priorități, pe care le țineam deoparte, pentru un astfel de eveniment.

Astăzi, doar una dintre ele: Centrul de Transfuzie Sangvină din Ploiești.

Domnule premier, domnilor miniștri de resort, acum, că se poate, deblocați, oameni buni, posturile, că aici se lucrează cu doar o cincime din personalul impus prin norme. Față de 70 de asistenți medicali, cât ar fi... normal și cât este... normat, acum lucrează doar 17, iar din 10 medici, doar doi se mai regăsesc pe statul de plată...

19 oameni cu salariul mutilat lucrează cât pentru 80 și, credeți-mă, nimeni nu le dă vreo "șpagă" pentru o eventuală completare... binemeritată, de altfel, a veniturilor!

Așadar, dacă a trecut criza, deblocați posturile sau dați-vă demisia pentru minciună, nepăsare și inconștiență.

    Horea-Dorin Uioreanu - declarație politică având ca subiect O nouă soluție pentru ieșirea din criză: cea finală;

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"O nouă soluție pentru ieșirea din criză: cea finală!"

În urmă cu o săptămână, Guvernul României a decis că românii se vor îmbolnăvi doar în conformitate cu normele Uniunii Europene. Astfel, până în 2013, în România vor trebui să primească finanțare de la bugetul de stat doar 5,6 de paturi la mia de locuitori.

Aceasta decizie a ministerului se înscrie perfect în planul actualei guvernări de a obliga românii să trăiască cu veniturile tăiate, după modelul autohton, dar cu obligații specifice țărilor din Uniunea Europeană. Indiferenți la realitatea de acasă, potentații zilei impun condiții occidentale unor cetățeni obligați să trăiască după norme românești. Norme care presupun un salariu minim de 150 de euro, o pensie minimă de 70 de euro și prețuri comparabile cu cele din țările civilizate ale Uniunii Europene.

După noile norme ale domnului ministru Attila Cseke, românii nu vor mai avea voie să fie bolnavi. Ei vor trebui să se încadreze în normele europene în ceea ce privește bolile. Prea săraci și, ca urmare, prost hrăniți, românii vor trebui să suporte nu doar programarea la medicul de familie și coplata serviciilor medicale. Ei vor trebui să fie atenți să nu care cumva să aibă nevoie de spitalizare. Și asta pentru că numărul paturilor din spitale, atâtea câte au scăpat de tăvălugul desființărilor, se reduce și el. O dată cu numărul de paturi, realizăm și o necesară economie, dând afară o parte din personalul medical. FMI poate fi mulțumit: am făcut economii și unde nu a cerut!

Într-o țară decimată de reduceri de venituri și creșteri de taxe, măsuri botezate de un guvern incapabil ca fiind anticriză, acum au cale liberă bolile. Medicii de familie amenință cu exodul, prevenția echivalează cu minunile biblice, astfel că reducerea numărului de paturi din spitale se încadrează perfect în politica genocidului portocaliu. De fapt, la ce bun să mai avem spitale și paturi dacă actuala putere a obligat medicii să plece în căutarea mirajului din Occident?

În fapt, exodul medicilor a fost perceput de președintele tuturor românilor, domnul Traian Băsescu, ca fiind un lucru firesc. Iar gestul domniei sale, copiat de oamenii săi de casă, de a se trata în altă țară, nu a făcut altceva decât să anunțe evenimentele de acum. Închidem spitale, reducem paturi și personal, iar bolnavilor României le recomandăm să trăiască bine! Iar dacă nu pot să o facă, mai au o soluție. Cea finală....

    Florin Iordache - declarație politică: Contractul-cadru pentru anii 2011-2012 al CNAS - atac la sănătatea populației României;

Domnul Florin Iordache:

"Contractul-cadru pentru anii 2011-2012 al CNAS - atac la sănătatea populației României"

Prin HG nr.1389/2010 a fost aprobat contractul-cadru pentru 2011-2012. Actul normativ, cât și normele de aplicare, precizează poziția CNAS și clauzele contractuale propuse medicilor de familie ce urmează să semneze contractele de furnizare de servicii medicale.

În urma analizei acestor clauze, se aduc grave prejudicii pacienților, dar și personalului medical, deoarece:

  • contractul impune un buget orientativ pe medicamente;
  • valoarea punctului per capita și per serviciu sunt mult diminuate;
  • se raportează o consultație la trei luni pentru pacienții cronici, indiferent câte boli cronice are pacientul;
  • pacienții consultați la cerere își pierd drepturile firești de asigurați;
  • contractul impune activități care nu au legătură cu serviciile medicale.

Se impune medicilor de familie ca din bugetul de venituri și cheltuieli să asigure internet de bandă largă, calculatoare, imprimante etc., cheltuieli care nu au de-a face cu activitatea medicală.

Cred că, până nu este prea târziu, Ministerul Sănătății, CNAS, asociațiile profesionale să se așeze și prin dialog să găsească cea mai bună formă de amendare a HG nr.1389/2010, a Ordinului nr. 1571/1047/2010, pentru că, altfel, sănătatea populației va avea de suferit.

    Mariana Câmpeanu - comentarii în legătură cu asumarea răspunderii Guvernului pe Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului muncii;

Doamna Mariana Câmpeanu:

Guvernul a hotărât: pentru a unsprezecea oară vine în fața Parlamentului pentru a-și asuma răspunderea pe o lege extrem de importantă pentru un larg segment al societății românești - Codul muncii, sustrăgându-se astfel dezbaterii parlamentare și evitând amendarea și dezbaterea firească într-un stat democrat.

Da, ați auzit corect - de unsprezece ori guvernul Boc a abuzat de procedura asumării răspunderii, deși, în opoziție fiind, domnul Boc a avut grijă să o blameze. Ei bine, acum, aflat la putere, dumnealui i se pare firesc să încalce în mod repetitiv raporturile firești dintre Executiv și Parlament.

Problema domnului Boc este însă că, indiferent ce act normativ propune spre dezbatere și adoptare, nu mai este credibil în a reprezenta interesele oamenilor și, ca atare, nu mai poate avea pretenția de a legifera spre binele public.

Lipsa dumneavoastră de credibilitate provine din faptul că s-a ales praful de orice fel de reformă ați început, iar toate legile importante, promovate de cele mai multe ori nedemocratic, prin asumarea răspunderii, cu ocolirea dezbaterii parlamentare, s-au dovedit proaste, îndreptate împotriva drepturilor cetățenilor și intereselor populației. Să ne aducem aminte că Legea privind salarizarea unitară nu a putut fi aplicată din cauza prevederilor nerealiste pe care le conținea și a fost nevoie de o revenire pentru a corecta o lege care afectează întreg personalul bugetar din România, iar Legea privind sistemul unitar de pensii, adoptată prin fraudă, conține prevederi injuste și aduce atingere celor 5 milioane de pensionari.

Un lucru este cert, ne așteptăm la alte proteste și ieșiri în stradă din partea sindicatelor și a patronatelor, mai ales că la ultimele negocieri ați declarat clar că nu doriți să preluați nimic din ceea ce au propus aceștia.

Noi, Grupul parlamentar al PNL, vom susține amendamente de corectare a acestui proiect, iar în cazul în care acestea vor fi respinse, vom vota împotriva adoptării modificărilor aduse Codului muncii, deoarece în viziunea noastră acestea trebuie să încurajeze competiția, să permită angajatorilor să se adapteze mai ușor la schimbările rapide ale mersului economiei, să stimuleze mediul privat care poate asigura, astfel, noi locuri de muncă, fără excluderea totală a măsurilor de securitate pentru angajați.

    Antonella Marinescu - declarație politică intitulată «Aberație rar întâlnită- comasarea spitalelor»;

Doamna Antonella Marinescu:

«"Aberație rar întâlnită" - comasarea spitalelor»

Reorganizarea spitalelor e necesară, declara Ministerul Sănătății. Populația e mult mai sănătoasă decât atunci când s-au construit spitalele. Ce va fi mâine? Cine știe? Se desființează spitale și se înființează morgi? Poate se va ajunge să se desființeze sau să se comaseze și cimitirele. Competenții vor decide. Sau poate UE si FMI vor veni să ne spună, ca de obicei, să se concesioneze câteva mii de hectare și ne vor da câteva excavatoare pentru a se face gropile comune... De! Economia de piață.

În Palazu Mare, municipiul Constanța, la o distanță de aproximativ 7 km de Spitalul Clinic Județean Constanța, pe o suprafață de 20.000 mp, exista Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța. Este spital public de monospecialitate, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Consiliului Județean Constanța. Cu o activitate de peste 50 de ani, este unul dintre cele mai bune spitale de TBC din țară, care oferă servicii medicale de calitate locuitorilor din județul Constanța și parțial județelor limitrofe din sud-estul țării. Este singurul loc unde se efectuează consultații de pneumoftiziologie în baza trimiterilor de la medicii de familie și are un rol major în programul național de combatere a tuberculozei.

Ministerul Sănătății dorește ca și acest spital, din multe altele, să devină secție externă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Cum se poate ca un spital care aparține de Consiliul Județean Constanța sa devină secție externă a unui spital care aparține de Consiliul Local Constanța?

Spitalul este de tip pavilionar, fiind format dintr-un ansamblu de 5 clădiri, dintre care 3 au destinație medicală - 50 de paturi pe Secția Clinică Pneumologie I Adulți, 100 de paturi pe Secția Pneumologie Adulți II și 50 de paturi pe Secția Pneumologie Copii. Personalul medical superior este format din 20 de medici, din care 15 pneumologi, 1 medic de laborator, 1 radiolog cu jumătate de normă și 3 medici rezidenți. În celelalte 2 clădiri se află farmacia, spațiile de deservire și serviciile tehnico-administrative.

În 2010, spitalul a fost acreditat de ANCS ca unitate de cercetare-dezvoltare, acreditat ISO 9001, fără datorii, iar în prezent are în derulare un proiect POR AXA 3 în valoare de 12.006.521,11 lei. Prin prezentul proiect s-au demarat efectuarea reparațiilor pentru reabiltarea întregii clădiri aparținând ambulatoriului de specialitate al spitalului și asigurarea de echipamente, aparatură și dotări moderne pentru spațiile destinate activităților medicale de ambulatoriu finanțate din bugetul asigurărilor de sănătate și care nu sunt generatoare de venituri, respectiv: radiologie, explorări funcționale, laborator - inclusiv spații destinate recoltărilor, cabinete de consultații și tratament cu circuite separate ftiziologie/pneumologie, amenajarea altor spații neutilizate în momentul de față și adaptarea la necesitățile ambulatoriului.

Noi sperăm că acest spital cu tradiție va scăpa de "malaxorul aberației rar întâlnite" numite comasare.

Am zis!

    Constantin Severus Militaru - declarație politică având subiectul: Justiția are nevoie de resurse umane!;

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Justiția are nevoie de resurse umane!"

Despre orice domeniu al vieții economice, sociale sau politice discutăm ajungem întotdeauna la concluzia că rolul justiției este unul covârșitor. De la rezolvarea unor diferendumuri comerciale, imobiliare, conflicte de muncă sau chiar soluționarea unor spețe electorale, totul ajunge la judecata sistemului de justiție.

În ultimii doi ani de zile, justiția a primit importante imbolduri de a se moderniza și eficientiza, fie că vorbim de adoptarea noilor coduri - penal și civil - sau al celor de procedură, fie că vorbim de înlăturarea imixtiunii politice în actul de justiție.

Rămâne însă încă în discuție politica resurselor umane din sistem. Altfel spus, în ciuda acestor reforme cruciale, numărul necesar al slujbașilor legii este în continuare necorelat cu nevoile societății românești.

Nu cred că trebuie să analizăm statisticile Consiliului Superior al Magistraturii ca să aflăm că unii judecători au pe rol și peste 2.000 de dosare anual. Nu ne trebuie decât să mergem într-o instanță și vom observa supraîncărcarea magistraților cu sute de dosare sau termenele din ce în ce mai lungi pe care instanțele sunt nevoite să le acorde cauzelor.

Este adevărat că există cauze cu grad redus de dificultate, dar există și dosare ale căror rechizitorii însumează sute și mii de pagini.

Ce om de bună-credință poate crede că un magistrat poate măcar lectura minuțios întregul dosar al unei cauze, când pe ordinea sa de zi se află concomitent zeci de dosare?

Cum putem spera la reducerea numărului de erori judiciare în aceste condiții?

De asemenea, cum ne putem propune obiective de tipul "celeritatea proceselor" când judecătorii sunt obligați să înscrie cauze și peste șase luni de la sesizarea lor?

Soluția se află în regândirea politicii resurselor umane din magistratură. Și aici este vorba atât despre atragerea de noi oameni, selectați exclusiv pe principiul competenței, dar și de stimularea salarială corespunzătoare a întregului personal dedicat actului de justiție.

De asemenea, în ciuda existenței unui număr uriaș de facultăți de drept, calitatea absolvenților nu este întotdeauna cea dorită. Aici mă gândesc la reorganizarea Institutului Național al Magistraturii, care să poată selecta mult mai devreme decât după absolvire, tineri care pot purta cu succes numele de magistrat.

    Miron Ignat - intervenție de Ziua Apărătorului Patriei;

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Apărătorului Patriei"

Ziua de 23 februarie este marcată în Federația Rusă drept "Ziua Apărătorului Patriei". Oficial, această sărbătoare a apărut în anul 1922, pe atunci se numea "Ziua armatei și a flotei maritime militare sovietice" și a fost dedicată soldaților ruși care au luptat împotriva invadatorilor de-a lungul anilor și au apărat cu propria viața pământul și valorile strămoșești ale poporului rus.

Ziua Apărătorului Patriei a fost sărbătorită în mai multe țări prin manifestări festive. La Moscova, au fost depuse coroane la complexul memorial "Monumentul Soldatului Necunoscut" de lângă zidul Kremlinului și au fost exprimate cuvinte memorabile în cinstea tuturor patrioților.

Și la București această sărbătoare a fost marcată printr-o ceremonie de depunere de coroane la "Cimitirul Ostașilor Sovietici" din Herăstrău, la inițiativa reprezentanților corpului diplomatic al Ambasadei Federației Ruse la București. Această inițiativă a fost susținută și de Ministerul Apărării Naționale, Asociația Națională a cadrelor militare în retragere "Al. I. Cuza", Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Jandarmeria Română, de reprezentanții ambasadelor țărilor CSI, precum Armenia, Kazahstan și Belarus.

Ca deputat al Comunității Rușilor Lipoveni din România, doresc să îmi exprim onoarea și recunoștința pentru cei care și-au sacrificat viața din patriotism pentru țară.

    Manuela Mitrea - declarație politică intitulată România rămâne fără păduri;

Doamna Manuela Mitrea:

"România rămâne fără păduri"

Erau vremuri când pădurile acopereau 80% din suprafața României, dar nevoia de terenuri agricole, terenuri pentru construcții sau alte interese economice a redus în mod constant suprafața lor, până la 6,37 milioane ha, cam un sfert din suprafața țării, aducând raportul sub media europeană, care este de 33%.

Ceea ce este și mai îngrijorător este faptul că fondul forestier al României este în continuă scădere, din cauza faptului că suprafețele defrișate sunt mult mai mari decât cele plantate cu puiet, statisticile arătând că țara noastră ocupă ultimul loc în Europa în ceea ce privește împăduririle.

Deși în ultimii douăzeci de ani au existat și câteva planuri de împădurire, acestea s-au aplicat sporadic și discontinuu, în timp ce pădurile României au fost rase de pe fața pământului într-un ritm alarmant - două hectare pe oră. Consecințele acestui lucru de o gravitate extremă nu au întârziat să apară - inundații devastatoare, alunecări de terenuri sau deșertificări în zonele din sudul țării.

Stimați colegi, nu putem privi nepăsători cum România rămâne fără păduri, pentru că dispariția fondului forestier este o problemă care ne privește pe noi toți în mod direct, deoarece pomii sunt, dincolo de interesul economic pe care îl reprezintă lemnul, aerul pe care îl respirăm și apa pe care o bem.

    Ioan Oltean - declarație politică având subiectul Brâncuși este viu doar la Paris?;

Domnul Ioan Oltean:

"Brâncuși este viu doar la Paris?"

Știm cu toții cine a fost Constantin Brâncuși. Ce nu știm, sau, din păcate, ce am trecut ce vederea, este că zilele acestea s-au împlinit 135 de ani de la nașterea acestui "gigant" al culturii românești. Maestrul a văzut lumina zilei în februarie, pe 19, în legendara Hobiță a Gorjului.

Ca ardelean, și pot spune, de când sunt deputat, ca bucureștean prin adopție, admir și eu neprețuita operă a artistului, dar admir în egală măsură personalitatea sa de mare patriot și român. Însă am fost destul de neplăcut surprins să observ că, ceea ce ar fi trebuit să fie o zi marcată cu putere în viața noastră cotidiană, de altfel plină de așa zise "provocări", a trecut mult prea simplu și fără să lase vreo urmă. Am uitat mult prea ușor tot ceea ce a însemnat Brâncuși pentru noi, pentru fiecare, pentru cultura noastră pe care o clamăm acum europeană.

Este adevărat, maestrul a trăit mult la Paris, locul unde artiștii autentici, care chiar aveau un mesaj de transmis omenirii, își găseau recunoașterea. Dar nu mi se pare normal și drept ca acolo, în capitala Franței, să existe în anul 2011 mai multe prețioase urme lăsate de românul nostru celebru decât în România. Nu mi se pare corect ca cetățeanul oarecare să afle la Paris că un român genial este creatorul "mesei tăcerii", că din mâna și sufletul unui român sclipitor s-a născut "pasărea măiastră"!

Lăsând la o parte spiritul mercantil, care izbucnește uneori supărător, în chiar inima Parisului, la un pas de Primărie, orice trecător face cunoștință cu Brâncuși, cu atelierul său minunat. Este adevărat, a fost reconstruit de două ori de către autoritățile franceze, dar este de apreciat cu atât mai mult gestul acestora, dar și insistența lor în a promova cultura, valorile artistice în general.

Atelierul propriu-zis este închis într-o cușcă simbolică de sticlă, asemenea unui acvariu. Turiștii văd acolo aliniate perfect, într-o ordine desăvârșită, niște unelte vii, care au amprenta maestrului, unelte ca acelea din gospodăriile țăranilor din Gorj. Acolo este o părticică de Românie, iar prima impresie este de uimire, apoi inima tresare de emoție. Aceasta vine din faptul că, vizitând acest atelier, ai impresia că din fiecare matriță sau mulaj stă să apară din moment în moment o nouă formă, o nouă sculptură. Acolo, vizitatorul este vrăjit să se simtă contemporan cu "titanul".

Impresia de fragilitate, de zvelt și grațios te însoțește pe tot parcursul. Gândul zboară spre Coloană și dintr-o dată te simți mândru că ea e acolo, la tine acasă, dar parcă ți-ai dori-o mai prezentă în viața ta.

Din atelierul lui Brâncuși și până la cimitirul Montparnasse, unde artistul doarme simplu, la fel cum a trăit, în eternitate, nu este un drum lung. Surprinzător, dar și acolo poți constata că Brâncuși este viu!

În București, sâmbătă, 19 februarie, anul 2011, Uniunea Scriitorilor a organizat un cerc uman în jurul Ateneului. Radio România a prezentat emisiuni despre acest subiect. Și Google a marcat 135 de ani de la nașterea creatorului de cultură, printr-un logo special.

Între timp, "coloana infinitului" este la locul ei, "crescând" pe verticală și spunând, cui vrea și are timp să o asculte, povestea ei despre un efort constructiv, pur și rezistent, despre sensul existenței umane și aspirația spre lumină, spre rațiune. Marele artist spunea, cândva, niște minunate cuvinte, referindu-se la lucrările sale: "(...) aș vrea ca... toată lumea să simtă necesitatea și prietenia lor ca ceva ce face parte din sufletul Naturii...".

Închei acum cu o întrebare, la care nu aștept neapărat răspuns: oare Brâncuși este viu doar la Paris?

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Bruma de optimism;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Bruma de optimism"

Declarațiile optimiste ale președintelui Băsescu și premierului Boc că vom ieși din criză nu se confirmă în niciun fel. Nevoia disperată de a induce o brumă de optimism îi face pe cei doi să lanseze semnale false.

România a încheiat opt trimestre de scădere în termeni anuali, cea mai lungă recesiune din întreaga Uniune Europeană, cu excepția Letoniei.

Prin noul Acord cu FMI se stabilește reducerea deficitului bugetar de la 6,5% din PIB în 2010 la 4,4 din PIB în 2011, adică o reducere de 2,1 puncte procentuale din PIB (de două ori mai mult decât reducerea din 2010 față de 2009). Guvernul s-a angajat față de FMI să reducă drastic cheltuielile, dar la creșteri de venituri la buget nu avem nicio măsură.

În 2010, cu Boc și PDL la cârma țării, datoria publică a României a crescut cu 32 %, ajungând la un maxim istoric de 46 miliarde euro.

În plus, arieratele neplătite s-au translatat în 2011. România nu a îndeplinit la nicio evaluare criteriul privind arieratele, care, în loc să scadă de la 1,5 miliarde de lei la 0,5 miliarde de lei, au crescut în 2010 la 1,6 miliarde lei.

Primele măsuri privind "consolidarea economiei" au fost generate de măsurile privind "consolidarea statului", tăieri de salarii, pensii, disponibilizări masive de personal bugetar, la care se adaugă subfinanțarea sistemului de sănătate, de educație, a agriculturii, măsuri fiscale draconice - TVA 24%, creșterea taxelor și impozitelor, distrugându-se categoria cea mai numeroasă, și anume întreprinderile mici și mijlocii, care nu mai creează locuri de muncă și nu mai aduc plusvaloare.

Se mai adaugă creșterile galopante de prețuri la produsele de bază, a prețului benzinei și motorinei peste media UE, în condițiile în care România mai are încă rezerve de petrol. Și pentru ca tabloul creșterii economice să fie complet, adăugam și datoria externă a României acumulată în ultimii 2 ani.

România nu se va afla printre țările care vor simți suflul relansării economice din Uniunea Europeană, dintr-un motiv foarte simplu: pe noi ne conduc Băsescu, Boc și PDL, iar aceste cuvinte sunt similare cu falimentul, nu cu relansarea economică.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Corupția în vămi - circ mediatic;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Corupția în vămi - circ mediatic"

Asistam cu toții la un circ mediatic ce are toate ingredientele unei producții cinematografice de succes. Arestările din vămi reprezintă un amalgam de interese personale, o încercare de implicare în lupta internă din cadrul PDL, o tentativă de readucere în ochii opiniei publice a temei corupției și, mai nou, un joc de pasare a responsabilității între partidele politice.

Fenomenul "corupția de la granițe" a explodat în ultimii doi ani de zile corelat cu faptul că majoritatea punctelor de frontieră în care fenomenul corupției a atins cote alarmante au fost controlate de importanți membri PDL. Până acum, vedem o anchetă doar la nivelul pionilor. Trebuie ajuns la nivel politic, acolo unde se duc o mare parte din banii dați ca șpagă.

Situația de la Vama Albița exemplifică foarte bine încrengătura dintre politic și numirile la conducerile vamale. Șeful Vămii Albița a fost candidat PDL la alegerile parlamentare din 2008, a pierdut alegerile și a primit un post în compensație. Astfel de lucruri s-au întâmplat peste tot în țară. Foști candidați PDL au ajuns să ocupe posturi cheie în instituții deconcentrate.

Sunt anchete pentru televizor, nu pentru reducerea corupției. Cadența acestor acțiuni nu ajută ancheta. Zilele care curg între intervenții permit ștergerea urmelor din alte puncte vamale. Și așa se ajunge ca într-un punct vamal precum Constanța să se intervină când este sigur că peștii mari au scăpa din năvod. Iar acolo nu se face trafic și evaziune fiscală cu tirul de țigări, ci cu vaporul de produse petroliere.

Nu se știe și nu se spune nimic despre marea evaziune. Nu a fost reținut nimeni din cei care fac trafic cu tirurile de țigări, alcool, alimente și alte produse.

După ce a tăiat pensiile și salariile, Traian Băsescu păcălește populația cu lupta împotriva evaziunii. De ce nu s-a luptat cu evaziunea din prima zi de mandat? Dacă o făcea, nu mai era nevoie de tăierea pensiilor și a salariilor.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - O nouă lovitură împotriva românilor;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"O nouă lovitură împotriva românilor"

Prin modificările pe care încearcă să le impună în mod autocrat actuala putere din România se aduc grave prejudicii în special echilibrului care trebuie să fie pe o piață a muncii între drepturile și obligațiile angajatorilor și salariaților.

Așa-zisa liberalizare a relațiilor de muncă după opinia guvernanților este de fapt o liberalizare dramatică, care va afecta nu numai Codul muncii, ci și alți piloni ai statului social, cum ar fi legile sindicatelor, patronatelor și contractului colectiv de muncă.

Guvernul urmărește să elimine contractul colectiv de muncă și să permită concedierile colective, anulând astfel rolul sindicatelor în protejarea salariaților. Sindicatele nu vor mai fi informate, și cu atât mai puțin consultate cu privire la strategiile referitoare la concedierile colective. Prin modificările pe care încearcă să le impună actuala putere, se aduc grave prejudicii echilibrului care trebuie să existe pe piața muncii între drepturile și obligațiile angajatorilor și salariaților.

Extinderea utilizării contractului individual de muncă pe perioadă determinată încalcă grav reglementările internaționale, și anume, natura contractului individual de muncă este dată de natura postului. Extinderea utilizării nejustificate a contractului individual de muncă pe perioadă determinată afectează grav stabilitatea salariaților pe piața muncii.

Extinderea nejustificată a programului normal de muncă peste 8 ore pe zi, precum și prin extinderea numărului de zile lucrătoare pe săptămână de la 5 la 6 zile afectează grav interesele salariaților din România.

Principala problemă a României este lipsa locurilor de muncă. Trebuie create locuri de muncă, astfel încât economia să se dezvolte.

România nu își va rezolva problemele structurale decât dacă numărul angajaților crește - nu putem rezolva nici pensiile, nici politicile sociale, nici administrația, dacă nu creștem numărul de salariați.

Lipsirea de drepturi sociale a masei salariaților, în urma unei proceduri facile de "dictat" legislativ, prin asumarea răspunderii guvernamentale (în care guvernul reprezintă doar un grup de interese restrâns), în detrimentul consultării cu toate forțele responsabile, nu poate fi agreată, din perspective democrației social-liberale.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Băsescu subminează autoritatea instituțiilor;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Băsescu subminează autoritatea instituțiilor"

România a fost împinsă pe marginea prăpastiei de această guvernare incompetentă și iresponsabilă, iar Traian Băsescu și oamenii din jurul lui au început deja pregătirile pentru alegerile de anul viitor.

Băsescu se războiește acum cu toată lumea. Se bate cu statul ticăloșit, cu mogulii, cu partidele din opoziție, cu pensiile nesimțite, cu românii leneși, cu profesorii învățați la trai bun pe banii statului, cu medicii pretențioși, cu vameșii corupți, cu sindicaliștii mânjiți, cu judecătorii prea lenți. Dar nu este suficient. A început lupta cu propriul Guvern și cu premierul personal.

La ședința de bilanț a Ministerului Administrației și Internelor, Traian Băsescu declanșează cele mai dure critici pe care o instituție publică le poate încasa. Oriunde în altă parte, un premier nu ar putea supraviețui politic având în subordinea sa un minister de interne despre care președintele statului spune că face cârdășie cu grupurile de crimă organizată.

Generalizarea nepermisă făcută de Băsescu subminează autoritatea instituțiilor. De remarcat: critică presa când pune la îndoială anumite acțiuni ale autorităților, dar, în același timp, acuză de corupție un întreg minister.

Asemenea comportament al unui șef de stat, lipsit de respect și de stimă față de un corp de oameni care au o misiune importantă în apărarea echilibrului și securității interne, este de neînchipuit

În fiecare zi a mandatului său se comportă ca și cum ar fi la debut de mandat - el nu știe nimic dinainte, deși conduce România de aproape șapte ani.

Toți cei care nu sunt de acord cu Traian Băsescu, toți cei care i se opun intră pe un fel de axă a răului, sunt atacați, demonizați, li se pun în cârcă toate relele din această țară. Acest film îl vedem de fiecare dată când se apropie alegerile.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Îngroparea sistemului sanitar;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Îngroparea sistemului sanitar"

Comasările de spitale nu au nicio logică legată de calitatea actului medical, ci doar răspund unor interese economice ale guvernanților, cum ar fi centralizarea achizițiilor, interese imobiliare, influența clientelei la nivel local. Prin această acțiune se va schimba statutul juridic al spitalelor, fapt pentru care posturile de conducere vor fi libere pentru ocupare de clienții PDL.

În loc să investească în sănătate ca prioritate națională, Guvernul a decis să taie tubul de oxigen al sănătății. Este inadmisibil ca într-o țară din care medicii fug, e adevărat, și la îndemnul președintelui Traian Băsescu, iar pacienții mor sau se îmbolnăvesc din cauza condițiilor precare, soluția să fie îngroparea definitivă a sistemului sanitar. Prin această măsură se vede indiferența și aroganța unor politicieni cărora nu le pasă de români.

Asistăm la "uciderea" unuia dintre cele mai importante domenii, distrugere care presupune riscuri mult prea mari pentru viața bolnavilor din România. Obsedați de ideea reducerii cheltuielilor pentru "a da bine" în fața FMI, Guvernul nu realizează că prin luarea acestor decizii pe hârtie, fără a vedea ce implică de fapt ele în realitate, se va ajunge la un preț mult prea mare, suportat, din păcate, tot de românul de rând. Animați doar de ideea de a-și vedea de propriile interese și în paralel dornici să respecte pe cât posibil acordul cu FMI, iau decizii cu efecte imediate, fără a-și pune măcar pentru moment problema neajunsurilor care vor urma.

În loc să ia decizii corecte, în favoarea și în beneficiul sistemului de sănătate și al populației, ia măsuri bazate pe interese de grup, care vor duce la îngroparea sistemului care și așa este greu încercat de lipsa banilor, a personalului și a dotărilor corespunzătoare.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Noul Cod al muncii nemulțumește pe toată lumea;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Noul Cod al muncii nemulțumește pe toata lumea"

Legea educației, a trecut rapid, "pe sub masă", prin asumarea răspunderii Guvernului, o lege care a provocat și continuă să provoace numai reacții de adversitate. Acum și Codul muncii este forțat cu o grabă cel puțin suspectă.

De-a lungul timpului, de fiecare dată când s-a luat în dezbatere Codul muncii, am avut de-a face fie cu sindicate nemulțumite, fie cu patronate la fel de nemulțumite, însă nu ne-am confruntat niciodată cu un fenomen de o asemenea amploare, când corul protestelor face concurență oricărui eveniment asemănător de până acum. Interesele cui sunt oare promovate în acest proiect guvernamental?

Ne aflăm acum în situația paradoxală în care o lege nemulțumește în mod nediscriminatoriu pe toată lumea.

Așa-zisa liberalizare a relațiilor de muncă, după opinia guvernanților, este de fapt o liberalizare dramatică, care va afecta nu numai Codul muncii, ci și alți piloni ai statului social.

Propunerile Guvernului, de modificare a Codului muncii, sunt un atac la adresa angajaților din mediul privat. Guvernul Boc merge mai departe pe o cale greșită, o cale care înseamnă distrugerea prin lege a oricărui tip de opoziție, fie că e vorba de opoziție politică, fie că e vorba de sindicate și patronate care nu sunt de acord cu Guvernul și care au propriile idei.

Această guvernare ne-a adus la o situație alarmantă: suntem statul cu economia cea mai puțin dezvoltată din Uniunea Europeană, cu o rată a ocupării forței de muncă de 58%, suntem țara cu cel mai mic număr de persoane ocupate în muncă la suta de persoane active.

Accentul ar trebui pus pe crearea locurilor de muncă. O creștere în câțiva ani a ratei de ocupare, de la 58% la 70%, ar aduce în jur de 10% din PIB-ul țării.

Problemele cu locurile de muncă nu sunt rezolvate de Codul muncii, ci prin stimularea economiei.

    Nicușor Păduraru - considerații asupra modului în care se practică reorganizarea și lichidarea în România;

Domnul Nicușor Păduraru:

Industria românească a suferit modificări radicale în ultimii 20 de ani. Privatizarea nu a generat rezultate pozitive, modul în care ea a fost realizată fiind mai degrabă catastrofală pentru capacitatea economiei românești.

Dacă afacerile cu active industriale și-au pierdut astăzi atractivitatea, din simplul motiv că s-a vândut aproape tot sau s-a decapitalizat masiv, astăzi, noua provocare e la fel de nebuloasă și se numește insolvență. Spun nebuloasă pentru că deși legislația românească în domeniu pare a fi bine armonizată cu legislația europeană, realitățile din economie contrazic efectul pozitiv al activității practicienilor în reorganizare și lichidare.

Fac referire la faptul că majoritatea firmelor interesate de acest gen de activitate nu se pot lăuda că dintre toate societățile aflate în dificultate au reușit să readucă pe linia de plutire o mare parte, ci dimpotrivă, finalul a fost implacabil și sec: falimentul. Nici nu s-ar fi putut altfel, atât timp cât plata pentru acest gen de servicii era fixă, în cazul reorganizării judiciare, și procentuală în cazul falimentului.

Surprinzător sau nu, majoritatea firmelor interesate de zona de insolvență au caracteristici comune: sunt bazate pe acționariat reprezentat de off-shore-uri înregistrate în paradisuri fiscale și au capitalul social minim posibil. De asemenea, de fiecare dată când dau o lovitură, aceste firme mai practică o metodă perfect posibilă din punct de vedere legal: revând formal activele sau bunurile respective către o altă societate, de regulă valoarea vânzării lor fiind consistentă și permițând rambursarea de TVA. Plata inițială a activelor este evident efectuată prin transferul unor sume mari de bani, tot de la asemenea off-shore-uri localizate uneori exact în același sediu cu o grămadă de alte societăți similare.

Legătura dintre aceste minisocietăți de serviciu pentru grupuri de interese obscure și lichidatorii judiciari devine interesantă atunci când cei care reprezintă în fața judecătorilor aceste off-shore-uri sunt de fapt, în același timp, și avocații și șefii practicienilor în insolvență cu atribuții de control și supraveghere perfect legiferate. Adică pur și simplu pui lupul paznic la oi. Culmea, la prima vedere pare perfect legal, deși orice principiu legat de incompatibilitate e încălcat grosolan.

În aceste condiții, insolvența în România nu prea își mai păstrează sensul de metodă de însănătoșire a economiei românești și așa greu încercată de criza economică pe care o traversăm. Dimpotrivă, înlocuiește vechile oportunități imobiliare, iar cazurile care respectă cele menționate anterior nu sunt deloc nesemnificative. Mai mult, consider că reașezarea tuturor resorturilor economiei românești ar necesita o abordare total diferită.

De altfel, sunt deja bănci curajoase care, în loc să determine falimentul unor societăți comerciale aflate la limita insolvenței, preferă să se implice în administrarea acestora. Cum în România există extrem de multe societăți comerciale afectate de criza economică, aș prefera ca practica reorganizării și lichidării judiciare să nu devină doar o oportunitate obscură. Insolvența este un segment economic rupt de autoritatea unei mari părți din structurile statului și rămasă preponderent sub autoritatea judecătorilor sindici, evident inamovibili și independenți în deciziile pe care le iau.

Fac un apel la structurile statului român pentru a-și crește interesul de reglementare asupra modului în care se practică reorganizarea și lichidarea în România, nu fac referire doar la ANAF, Ministerul Justiției sau Ministerul Economiei, ci și la structurile care monitorizează transferurile de mari sume în și dinspre România, investigarea fraudelor sau monitorizarea grupurilor de interese care deturnează uneori ramuri întregi din economia românească.

    Petre Petrescu - despre Situația gravă din spitalele țării;

Domnul Petre Petrescu:

"Situația gravă din spitalele țării"

Dreptul la viață se situează pe primul loc în cadrul drepturilor fundamentale ale omului.

El presupune în primul rând nașterea într-o maternitate care prin dotare și asistență medicală să-i asigure noului-născut condiții normale de dezvoltare până la externare și ajungerea în sânul familiei, iar familia să dispună de condiții materiale care să-i permită un trai decent, o creștere și instruire adecvata începutului de mileniu 3.

Realitatea este însă cu totul alta. Multe maternități funcționează în localuri necorespunzătoare, nu au dotările necesare, iar personalul este insuficient. Mii de familii sărace și foarte sărace nu au posibilitatea să le asigure noilor-născuți condiții de hrană pentru o dezvoltare normală, ceea ce conduce la îmbolnăviri frecvente și în unele cazuri la decese, România situându-se în rândul țărilor cu cea mai mare mortalitate infantil; în timp ce în UE mortalitatea infantilă este de 4 la 1000 de nou- născuți, România înregistrează 11 decese la 1000 de nou-născuți.

Dar situația nu este gravă numai în maternități. Ea este la fel de precară sau poate chiar mai gravă în unele spitale, unde condițiile sunt așa de proaste încât cei care au fost internați o dată se roagă la Dumnezeu să nu mai ajungă a doua oară. De fapt, un spital, ca să-și îndeplinească obiectivul pentru care a fost creat, trebuie să îndeplinească trei condiții: să asigure spitalizarea în saloane igienizate, cu lenjerie curată și căldură în timpul sezonului rece, condiții de hrană corespunzătoare și medicamente suficiente, să fie dotat cu aparatură modernă pentru investigarea și diagnosticarea pacienților și, în al treilea rând, să dispună de suficient personal calificat, cu pregătire medie și superioară, care să asigure o bună supraveghere și tratare a pacienților.

Confruntând aceste cerințe cu realitatea constatăm că multe spitale nu îndeplinesc nici pe departe condițiile necesare unei spitalizări normale și unui tratament corespunzător. Unele au saloane insalubre, care datorită lipsei de fonduri nu au mai fost igienizate de mai multă vreme, hrana este puțină și de slabă calitate, lipsesc medicamentele iar personalul de specialitate este insuficient, sute de cadre plecând să lucreze în afara granițelor. În multe spitale aparatura, atât de necesară investigațiilor, este fie învechită, fie defectă sau insuficientă.

Deși situația este cunoscută, iar mass-media a prezentat numeroase cazuri de copii sau oameni maturi care au murit cu zile din cauza lipsei medicamentelor sau indiferenței unor cadre medicale, guvernul nu a întreprins măsuri energice pentru remedierea situației din domeniul sanitar. Fondurile alocate sunt în continuare insuficiente, condițiile de spitalizare în multe unități sunt la fel de proaste iar sute de cadre medicale continuă să plece în străinătate.

Incompetența premierului Boc și a ministrului sănătății au condus la perpetuarea acestei situații.

Cu guvernul Boc nu putem spera la îmbunătățirea situației din domeniul sanitar. Singura soluție este înlăturarea acestui guvern și constituirea unui executiv în frunte cu un premier competent, compus din miniștri cu experiență în domeniul pe care-l coordonează.

    Petru Călian - declarație politică intitulată Măsurile românești vs. Măsurile altor țări;

Domnul Petru Călian:

Măsurile românești vs. măsurile altor țări

România poate concura cu alte țări privind măsurile anticriză luate. Astfel, adoptarea Codului muncii este încă un pas concret spre instalarea unei reforme sustenabile a statului. Măsurile luate în alte țări pot fi preluate și în România. Merită trecute în revista pentru a fonda o baza de scenarii alternative, având în vedere că în alte părți din lume, ele chiar au avut efect.

Un exemplu bun de urmat este cel al Suediei, care a redus contribuțiile de asigurări sociale la 29,71% pentru liber profesioniști și 31,42% pentru restul angajaților. Tot în Suedia, s-au implementat reguli care permit angajatorilor sa amâne plata impozitelor pe salarii, reducerea impozitelor pentru anumite tipuri de servicii domestice, reducerea impozitului pentru reparația, întreținerea, modificarea structurala și extinderea locuinței și alte măsuri pe care le susțin și consider că ar fi bine-venite și pentru România. În Slovenia, contribuabilii pot solicita reducerea bazei de impozitare cu 30% din suma investita în echipamente si active fixe necorporale, iar în Austria a fost scăzută rata de impozitare progresiva în ceea ce privește impozitul pe venit.

Actualul guvern a demonstrat că s-au putut găsi soluții democratice de ieșire din criză, chiar dacă au existat diferențe de idei între factorii politici și dispute uneori induse, pentru a se deforma valoarea unei măsuri. Până la urmă, faptul că nu am mai avut nevoie de banii de la FMI a demonstrat eficiența măsurilor luate.

În privința Codului muncii, era timpul ca în acest domeniu să fie introdusă o lege care să clarifice haosul legislativ din ultimii 20 de ani. Guvernul a dat dovadă de curaj și profesionalism, arătând că aparatul guvernamental este capabil să conceapă acele legi care trebuiau puse în practică de mulți ani.

Guvernul Boc este singurul care a avut curajul de a face ceva concret. Promisiunile și praful în ochi aruncate până acum au scârbit și au făcut să scadă încrederea în clasa politică.

Măsurile luate până acum au fost considerate dureroase, dar, din păcate, duritatea lor a constat în faptul că au fost luate pe ultima sută de metri. Dacă guvernele precedente implementau treptat planuri sustenabile și măsuri raționale, nu se ajungea în situația de a fi tăiate veniturile populației. Și totuși, în ceasul al doisprezecelea, am reușit să ducem la bun sfârșit măsura de tăiere a salariilor, pentru ca de anul acesta să revigorăm atât economia, cât și alte domenii care au fost afectate de criza financiară.

    Georgian Pop - declarație politică având ca subiect Reforma în sănătate;

Domnul Georgian Pop:

"Reforma în sănătate"

Politica de reducere a cheltuielilor în sănătate este subiectul principal al ultimelor săptămâni. Măsurile propuse de Ministerul Sănătății vor afecta bolnavii și cadrele medicale. Comasările, desființările sau schimbarea destinației spitalelor sunt gândite fără a se lua în calcul propunerile autorităților locale sau situația actuală din spitalele țării.

Medicii români sunt nevoiți să plece să lucreze în altă țară, în condițiile în care personalul medical din spitalele românești este insuficient. Având în vedere cazurile anterioare, nici la dotări situația nu este optimă. Mesele se prăbușesc cu pacienții, iar operațiile se fac și la lumina lanternei.

Ministrul sănătății a luat decizia de a comasa și reprofila spitalele din România motivând că spitalele mici epuizează inutil resurse de care spitalele mari duc lipsă. Menționez că deficitul la bugetul asigurărilor de sănătate înregistrat pe 2010 este de aproximativ un miliard de euro.

Politica de reducere drastică a veniturilor cadrelor medicale și a fondurilor destinate sănătății nu va duce decât la decimarea populației.

Proiectul inițiat de ministrul sănătății privind desființarea prin comasare a unor instituții sanitare este doar încă una din ideile catastrofale ale actualului Guvern. Inițiativa de a desființa 200 de spitale s-a soldat cu o listă de instituții medicale care vor dispărea. Pe acea listă au fost trecute de-a valma spitale de la țară și clinici care și-au făcut un renume prin calitatea actului medical.

Se pare că în practică nu se ține cont de art.169 alin.(1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: "(1) Ministerul Sănătății Publice reglementează și aplică măsuri de creștere a eficienței și calității serviciilor medicale și de asigurare a accesului echitabil al populației la serviciile medicale."

    Vasile-Silviu Prigoană - declarație politică intitulată Satul românesc la începutul primăverii;

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Satul românesc la începutul primăverii"

Astăzi, vin în fața dumneavoastră pentru a vă aminti câte ceva despre satul românesc și nevoia de a sprijini dezvoltarea acestuia.

În cele peste 13.000 de sate și 2.500 de comune din România își duce existența circa 60% din populația țării, covârșitoarea majoritate fiind ocupată cu activități pendinte agriculturii. Cu toate acestea, importăm aproape 90% din carnea de vită, 75% din carnea de porc, 40% din carnea de pasăre și 35% din laptele aflat pe piețele românești.

Din totalul de comune mai sus amintite, probabil că circa 200, adică 8%, ar putea îndeplini condițiile minime din localități similare din UE. Restul nu, fiind încă undeva între evul mediu și epoca industrială.

Caracteristica principală a comunelor și a satelor noastre o constituie risipa imensă de spațiu care nu este inclus în niciun habitat și nici în ecosistemele agricole, profilându-se undeva la intersecția dintre agrosisteme și sisteme naturale, dar fără nicio intersecție cu performanța economică, agrară sau socială.

Or, în etapa actuală a dezvoltării societății românești, chiar dacă ulița mocirloasă a satului ne emoționează, amintindu-ne de copilărie, trebuie să depășim stadiul arhaic ce se încăpățânează să ne însoțească în secolul XXI și să extragem valoarea reală a satului.

Evadarea din ruralul patriarhal românesc se poate produce numai printr-o operă grea de modernizare a infrastructurii. Gospodăriile din sate trebuie regândite și reconstruite într-un sistem în care valorificarea spațiilor și a factorilor de mediu să devină optimă. Dispersia haotică a locuințelor și utilităților trebuie să dispară, prin ordonarea lor în forme geografice convenabile. Ele vor trebui să consume cât mai multă energie naturală și cât mai puțin convențională.

Potențialul energetic al zonelor rurale este imens, însă deloc utilizat. Ne-am obișnuit să investim în rețele de conducte pentru transportul gazelor naturale - ce vor fi din ce în ce mai puține și mai scumpe -, în loc să investim în soluții energetice ecologice, regenerabile și sustenabile pe termen lung.

Spunem, ori de câte ori avem ocazia, că pământul fertil al României poate hrăni o populație de 4 ori mai mare decât cea actuală, însă cu prezenta organizare a agriculturii suntem dependenți de importuri. Creșterea gradului de urbanizare a satului românesc, creșterea gradului de instruire și promovarea reală a noilor tehnologii în activitățile specifice pot constitui câteva elemente care să contribuie la diminuarea rușinoaselor valori pentru cantitățile de alimente importate.

    Răzvan Mustea-Șerban - declarație politică având subiectul Pactul pentru competitivitate;

Domnul Răzvan Mustea-Șerban:

"Pactul pentru competitivitate"

Deși cea mai mare parte a statelor membre ale Uniunii Europene au înregistrat rate de creștere economică mai mult de două semestre succesiv și pot declara că panta abruptă a recesiunii economice s-a terminat, învățămintele acestui șoc abia încep să se contureze.

Nimeni nu poate nega că Pactul de Stabilitate și Creștere și-a dovedit ineficiența, mai ales prin incapacitatea sa de a sancționa statele care nu au respectat criteriile convergenței nominale în domeniul stabilității finanțelor publice.

Nimeni nu poate nega faptul că zona monetară europeană s-a clătinat serios în fața unor dificultăți majore, mai ales în cazul Greciei și Irlandei, care au alimentat și mai mult euroscepticimul și opțiunea "exit" din cadrul Uniunii Monetare.

Instrumentele financiare de stabilizare create de Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional nu au avut ca obiectiv fundamental decât acela de a trata un pacient aflat în suferință acută și a cărui boală contagioasă, susținută de interdependețele economice internaționale, poate îmbolnăvi întreaga "familie euro".

Astăzi, când riscurile de stabilitate ale zonei euro s-au minimizat, se anticipează modificarea Tratatului de la Lisabona și crearea în anul 2013, după modelul Fondului Monetar Internațional, a unui Mecanism de Stabilizare Financiară pentru participanții la Uniunea Monetară sau care au intrat deja în etapa Mecanismului Ratelor de Schimb.

Nu pot decât să afirm că inițiativa este lăudabilă, asigurând zonei euro supapa de siguranță și independența în evitarea riscurilor, însă, revenind la analogia cu pacientul bolnav, noul mecanism nu reprezintă decât un instrument pentru o eventuală tratare a șocurilor, și nu un instrument de prevenire a cauzelor.

Este evident că, în ciuda definirii unor obiective extrem de generoase în cadrul Agendei de la Lisabona din urmă cu un deceniu, Uniunea Europeană nu a înregistrat ritmurile de creștere a competitivității propuse, nici prin costuri competitive și nici prin inovație.

Pactul pentru competitivitate, propus de motorul franco-german al Uniunii Europene, este cu siguranță veriga cheie pentru relansarea "vechiului continent" ca unul dintre principalii actori economici mondiali.

Principalele componente ale acestui proiect european se axează pe probleme ale căror nerezolvare a fost tolerată mult prea mult timp, cum ar fi: vârsta de pensionare și povara pe care plata pensiilor publice o exercită asupra bugetelor naționale, flexibilizarea reală a pieței muncii și resuscitarea procesului educațional de la Bologna, renunțarea la indexarea automată a salariilor și corelarea acestora cu nivelul productivității muncii, mai multă rigoare în proiectarea bugetelor publice și limitarea extinderii datoriilor publice.

Din fericire, din anul 2009, România se află în plin proces de reformă pe fiecare din obiectivele franco-germane cuprinse deocamdată în Pactul pentru competitivitate.

Acest entuziasm trebuie să fie însă moderat, pentru că cele mai multe dintre măsuri nu sunt și foarte populare. Cu toate acestea, măsurile de creștere a competitivității nu suferă nici amânări și nici tergiversări, dacă dorim să impregnăm economiei românești perspectivele creșterii economice sustenabile pe termen mediu și lung.

    Cristian Rizea - declarație politică intitulată Noul Cod al muncii condamnă tinerii la muncă în străinătate;

Domnul Cristian Rizea:

"Noul cod al muncii condamnă tinerii la muncă în străinătate"

Cu siguranță că fiecare dintre noi și-a pus cândva întrebări referitoare la evoluția acestei țări spre direcțiile demne de urmat pentru a arde diferențele pregnant sesizabile dintreRomânia și celelalte țări europene. În ciuda acestor idealuri naționale pe care le avem cu toții, evenimentele ce se petrec în această țară ne condamnă tot mai mult să rămânem în continuare la mare distanță de "premianții" Europei. Noul cod al muncii, propus de Guvern, susține acest statut al României la nivel internațional.

Acest nou cod schimbă radical prevederile vechiului cod. Astfel, angajații care fac grevă pot fi concediați, angajarea de probă se extinde, iar salariații pot veni cu bani de acasă dacă nu au grijă de bunurile firmei. Proiectul de lege mai prevede că dacă, pe durata unui an calendaristic, angajatul a beneficiat de concediu de odihnă cu o durată mai mare decât cea la care ar fi avut dreptul în raport cu activitatea prestată în anul respectiv, angajatorul va putea reține din salariul angajatului indemnizația de concediu aferentă perioadei de depășire a duratei legale sau va putea opta pentru reducerea corespunzătoare a duratei concediului de odihnă în anul următor.

Așadar, această măsură susține abuzul patronului față de angajat, prin prelungirea perioadei de probă și a programului zilnic, și insecuritatea pe piața muncii, prin introducerea definitivă a contractelor pe perioadă determinată. Mai mult, în noua legislație se prevede posibilitatea "închirierii" de forță de muncă prin agenții de muncă. Deschidem larg astfel granițele pentru a primi mână de lucru ieftină din Asia sau din Orientul Mijlociu, în timp ce tinerii români părăsesc țara pentru locuri de muncă mult mai bine plătite și conform specializării lor. Un medic rezident în UK primește 4.000-5.000 de lire pe lună, în timp ce în România de astăzi primește echivalentul a 200 de euro. Nu mare trebuie să ne fie mirarea când constatăm că 80% dintre medici preferă să lucreze în străinătate. Toate beneficiile unei țări vestice susțin deciziile acestor tineri care preferă să-și formeze o familie departe de România. Chiar și statisticele susțin acest fapt, în 2010 emigrarea fiind în topul preferințelor de către tinerii absolvenți.

Avem parte de democrație, de separația puterilor în stat, de independența Justiției, de responsabilitate ministerială. De toate avem parte teoretic, practic, profităm de o așa-zisă democrație, de o așa-zisă separație a puterilor în stat, de o așa-zisă independență a Justiției și de o lipsă totală de responsabilitate ministerială.

Uniunea Social-Liberală are foarte multe soluții pentru crearea de noi locuri de muncă, nu prin modificarea Codului muncii, ci prin stimularea economiei, soluții de care Guvernul Boc nu ține cont. În schimb, îi obligă pe români să plece la muncă în străinătate.

Noul Cod al muncii obligă românii să părăsească țara și să muncească în afara granițelor!

    Marius Rogin - declarație politică având tema Uniunea Europeană și politica de vecinătate;

Domnul Marius Rogin:

"Uniunea Europeană și politica de vecinătate"

Ca urmare a ultimelor evenimente din regiunea mediteraneană, pe agenda summitului UE din 24-25 martie a fost înscrisă și dezbaterea politicii de vecinătate a UE cu țările de la sud, a anunțat la Bruxelles ministrul de externe al Ungariei, țară care deține președinția rotativă a UE. János Martonyi a organizat o conferință de presă după întrunirea miniștrilor de externe ai statelor membre ale UE în cadrul Consiliului pentru Afaceri Generale, la care participanții au evaluat rezultatele summitului UE din 4 februarie și au pregătit reuniunea la nivel înalt de la sfârșitul lunii martie.

Miniștrii de externe au dezbătut, de asemenea, rezultatele obținute până în prezent în ceea ce privește aplicarea politicilor de coeziune în cazul regiunilor mai slab dezvoltate. Șeful diplomației ungare a subliniat, în numele președinției UE, că schimbările intervenite sau aflate în curs de desfășurare în numeroase țări nord-africane, precum și din Orientul Mijlociu reprezintă o provocare importantă pentru Uniunea Europeană.

Dată fiind importanța evenimentelor desfășurate la sud de UE, s-a decis ca la summitul UE din martie să fie abordată problema componentei sudice a politicii de vecinătate a UE. Această politică de vecinătate este construită pe doi piloni, respectiv pe cel sudic și cel estic. Răspunzând la o întrebare, ministrul ungar de externe a subliniat în cadrul unei conferințe de presă că nu ar fi bine ca evenimentele din nordul Africii să sustragă atenția de la Programul Parteneriatului Estic al UE, cealaltă componentă principală a politicii de vecinătate a UE.

Relatând despre concluziile reuniunii Consiliului pentru Afaceri Generale, János Martonyi a evidențiat că summitul UE din 4 februarie a reprezentat un succes deosebit, deoarece au fost formulate obiective importante - cu termene de realizare precise - în domeniile energiei și inovației. "Reuniunea la nivel înalt din martie are o importanță majoră din punctul de vedere al adoptării și aplicării pachetului de planuri privind stimularea economiei", a adăugat ministrul ungar de externe. În acest sens, UE va elabora unele acte normative menite să intensifice disciplina financiară și să contribuie la armonizarea politicilor economice naționale, printre care și obligativitatea unui aviz prealabil al UE asupra proiectelor de buget.

Statele membre urmează să înainteze executivului de la Bruxelles programele lor de reformă. În legătură cu cele șase acte normative care se află în stadiu de elaborare, János Martonyi a solicitat flexibilitate din partea statelor membre, pentru a se putea depăși disputele existente.

La dezbaterea privind politica de coeziune a participat și comisarul UE responsabil pentru politica regională, Johannes Hahn, care a subliniat că aceasta a fost prima reuniune a Consiliului pentru Afaceri Generale unde s-au discutat temeinic subiectele propuse spre dezbatere. La rândul său, János Martonyi a atras atenția asupra faptului că politica de coeziune este strâns legată pe orizontală de prioritățile președinției ungare a UE, deoarece printre aceste priorități se află și dezvoltarea macroregiunii Dunării sau planul privind strategia integrării sociale a romilor, care slujește de asemenea unor obiective de coeziune.

    Andrei-Valentin Sava - declarație politică intitulată: - Creșterea economică și primii pași către o piață a muncii dinamică, prin flexibilizarea acesteia și reducerea CAS;

Domnul Andrei Valentin Sava:

"Creșterea economică și primii pași către o piață a muncii dinamică, prin flexibilizarea acesteia și reducerea CAS"

Iată că a venit timpul să culegem roadele sacrificiilor noastre din anul precedent. Mai multe calcule ale specialiștilor financiari internaționali, dar și ale unor agenți economici interesați de investiții în România, redau, într-o notă realistă și pozitivă progresele făcute de țara noastră.

Rapoartele Comisiei Europene marchează luna februarie ca a 8-a lună consecutivă de creștere a încrederii în economia României, iar compania financiară americană J.P. Morgan anticipează un avans al PIB de 2% datorat creșterii exporturilor și sprijinului FMI și al Uniunii Europene. Aceeași companie preconizează o încetinire a inflației începând cu a doua jumătate a anului, ca urmare a atenuării impactului majorării TVA în 2010. În același timp, potrivit unui sondaj efectuat de institutul german ZEW si grupul austriac Erste, România este pe locul al patrulea în Europa Centrala și de Est în privința perspectivelor economice de creștere. Totodată, în ce privește dinamica lunară a comenzilor industriale noi, se înregistrează o creștere de 6,1%, față de o medie europeană de 2,5%.

Toate aceste progrese sunt rezultatul ajustărilor bugetare pe care Guvernul a avut curajul să și le asume și ale căror roade începem să le culegem. A fost o abordare realistă, opusă, într-adevăr, abordării opoziției, care nu a făcut altceva decât să arunce la întâmplare niște idei privitoare la economie, fără să aibă un calcul economic realist în spate, dar o abordare care a condus în 2011 către un excedent de 819 milioane lei (193 milioane euro) în luna ianuarie, comparativ cu un excedent de 15 milioane lei în aceeași perioadă din 2010, în ceea ce privește bugetul general consolidat, rezultate datorate creșterii încasărilor din TVA și cheltuielilor mai mici cu salariile angajaților din sectorul public.

cred că aceste progrese recente trebuie explorate și valorificate pe deplin. Un prim pas în această direcție va fi făcut odată cu flexibilizarea pieței muncii, prin adoptarea noului Cod al muncii. Consider că acest prim pas trebuie urmat de un altul la fel de important, și anume de reducerea CAS în a doua jumătate a anului, un proiect susținut atât de patronate, cât și de mediul de afaceri, o măsură activă de stimulare a mediului economic. Acest mix între actualele creșteri economice, corelate cu flexibilizarea pieței muncii și reducerea CAS din a doua jumătate a acestui an, va da un imbold puternic pieței muncii, atrăgând o creștere semnificativă a numărului de locuri de muncă, lucru pe care îl dorim cu toții.

    Andrei-Valentin Sava - declarație politică intitulată: - - Lupta cu majorarea prețurilor trebuie să fie dusă și în Parlament, nu doar la piață!;

Domnul Andrei Valentin Sava:

"Lupta cu majorarea prețurilor trebuie să fie dusă și în Parlament, nu doar în piață!"

În prezent, Româniatrece printr-o perioadă marcată de declarații cu privire la scumpirile alimentelor, atât din partea patronatelor și a producătorilor interni, cât și din partea autorităților române, în special prin reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Potrivit INS, creșterile de preț înregistrate la alimente au depășit deja 10% față de anul trecut și continuă să crească de la lună la lună. Însă această majorare nu se justifică: am avut o producție agricolă foarte bună în 2010. Înainte de efectuarea recoltelor din toamna anului 2010, se vorbea despre o agricultură mult afectată de condițiile meteo nefavorabile. S-a vorbit inclusiv despre o creștere a prețurilor la materiile prime, acuzându-se vremea nefavorabilă. Cu toate acestea, cifrele înaintate de MADR referitoare la situația recoltei de anul acesta au adus în prim-plan o producție de porumb fruntașă în Europa, o producție de grâu peste așteptări, fapt care nu justifică eventualele creșteri de prețuri, cel puțin pe acest sector.

Cauzele sunt de altă natură, și anume decurg din modul în care este gestionat și valorificat potențialul agricol al țării noastre, care nu este, în nici un caz, unul nesemnificativ. Tăierea salariilor generează scăderea puterii de cumpărare, aceasta, la rândul său, declanșează scăderea consumului, care se reflectă în nevoia producătorilor și comercianților de a-și ajusta prețurile, pentru a suplini aceste scăderi. Astfel, avem de-a face cu un ciclu care face dovada nu doar a gradului în care este afectată economia românească de criza economică, ci și a efectelor și greutăților care, în absența unor măsuri eficiente de contracarare a efectelor negative ale acestei crize, se răsfrâng asupra populației. România a devenit un importator constant și masiv de produse agroalimentare (valoarea importurilor a ajuns de ordinul miliardelor de euro, fiind, în 2010, cu 15% mai mare decât în 2009), iar costurile produselor agricole autohtone sunt mai mari decât ale celor de import. De asemenea, oferta de produse agroalimentare românești în marile magazine este din ce în ce mai mică, iar importurile produselor alimentare au devenit o povară greu de suportat pentru țară și populație.

Consider inoportun, dar și nejustificat, acest trend continuu și ascendent al majorării prețurilor la materiile prime agricole și la alimente. Statul nu poate interveni pentru a stabili prețurile și a înlătura creșterile nejustificate, însă nici nu putem permite ca prețurile să fie dictate exclusiv de producători și comercianți.

Însă noi, ca parlamentari, putem interveni pentru a susține o serie de politici publice și acte legislative care să ajute populația activă în agricultură. În condițiile în care Guvernul nu are planificată o mărire a bugetului pentru această ramură a economiei, trebuie să maximizăm resursele de care dispunem, să fim proactivi și să nu mai așteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine la un moment dat, oricare ar fi acela, când va înceta criza. Trebuie să punem la punct o strategie actualizată în domeniul agriculturii, pe o perioadă de timp definită, care să aibă ținte precise: valorificarea la maxim a potențialului agricol, ocuparea forței de muncă din mediul rural, măsuri concrete de susținere a producătorilor pentru a-și vinde marfa direct în piețe, fără intermediari. La ora actualăž prezența acestora în piețele din țară este mult prea dificilă și redusă, drept urmare, aceștia ajung fie să-și irosească marfa, fie să o vândă la prețuri foarte mici în străinatate.

Consider, de asemenea, utilă adoptarea unor măsuri de tipul celei privind penalizarea aplicată terenurilor care rămân necultivate, pe care dorește să o instituie acum MADR pentru a preveni o situație similară celei de anul trecut, când circa trei milioane de hectare au fost lăsate nelucrate, potrivit reprezentanților Ministerului. Este condamnabil faptul că România are o suprafață agricolă de 14,7 milioane hectare, dintre care doar 10 milioane sunt ocupate cu terenuri arabile, iar în anul 2010 doar 2/3 au fost cultivate, circa 3 milioane de hectare rămânând nelucrate. Dacă aceste terenuri ar fi fost cultivate, statul ar fi câștigat din impozite aproximativ 330 de milioane de euro. Acest lucru se întâmplă și datorită faptului că o bună parte din populația de la sate este formată din bătrâni, care nu mai pot face agricultură, nu au bani pentru a-și achiziționa utilajele necesare, dar nici nu au încredere să își dea terenurile în arendă. O altă problemă sunt subvențiile pe care le primesc agricultorii, de trei ori mai mici decât media europeană. Vorbim de o situație gravă, în condițiile în care numărul pensionarilor a ajuns, în luna august, la aproape cinci milioane și jumătate, depășind populația activă în două din trei județe ale țării.

Am dorit să iau cuvântul pe această temă pentru a sublinia faptul că această creștere nejustificată a prețurilor nu este panaceul pentru toate problemele sectorului agroalimentar românesc. Trebuie să identificăm soluțiile alternative corecte, adaptate fiecăreia dintre problemele specifice și, cel mai important, odată găsite, ele trebuie transformate în politici publice, care să fie, apoi, implementate temeinic și corespunzător. Numai în felul acesta vom putea ameliora neajunsurile caracteristice acestei ramuri esențiale a economiei țării noastre, care este acum într-o stare haotică.

    Stelică Iacob Strugaru - declarație politică intitulată Regiunea Nord-Est, pe locul doi în Uniunea Europeană;

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Regiunea Nord-Est, pe locul doi în Uniunea Europeană"

Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României se află în prezent pe locul doi într-un clasament al Uniunii Europene, însă nu pentru aspecte favorabile sau mai știu eu ce performanțe, ci pentru sărăcia deosebită a acestei zone care are un produs intern brut pe locuitor, calculat la paritatea puterii de cumpărare, de numai 28% din media europeană. Și acest lucru se întâmplă în condițiile în care însăși media europeană s-a redus semnificativ prin ultimele două valuri de extindere, din 2004 și 2007, cu doisprezece noi membri mai puțin dezvoltați decât nucleul dur al Uniunii.

Acest clasament nu ne aduce vreo informație inedită sau spectaculoasă, pe care noi nu o cunoșteam, pentru că de ani de zile eu am afirmat cu tărie că această zonă a țării are un șomaj foarte mare, o rată a investițiilor străine sau autohtone inexistentă, o natalitate extrem de redusă și perspective economice pe termen mediu și lung foarte pesimiste.

Sper, însă, că acest clasament poate să se transforme într-un factor de informare real atât pentru Comisia Europeană, cât și pentru investitorii străinii.

Pentru Comisia Europeană, din perspectiva intensificării acțiunilor de creștere a coeziunii economice și sociale, din perspectiva investitorilor străini, pentru că această zonă a Europei are extrem de multe atracții investiționale: factorul muncă - ieftin și calificat, resurse naturale și proximitatea față de marea piață a Federației Ruse.

În condițiile în care stabilitatea politică în regiune este destul de bună, nu văd de ce investitorii străini nu ar prefera această zonă. Merită analizat, atât la nivelul Parlamentului României, dar și la cel al Guvernului României, cum putem crea, în limitele condiționalităților dreptului comunitar, facilități și înlesniri pentru a stimula înființarea de noi întreprinderi mici și mijlocii în regiune.

De asemenea, trebuie să recunosc că Regiunea de Nord-est nu este singura parte a României din clasamentul sărăciei europene, ci din acesta mai fac parte încă cel puțin 2 regiuni de dezvoltare românești.

Dacă dorim într-adevăr să avem o dezvoltare sustenabilă pe termen lung, cred că întregului teritoriu al României trebuie să i se acorde atenția cuvenită. Va trebui, prin măsurile luate, ca tinerii să-și găsească speranța unei vieți mai bune în locurile unde s-au născut și prin prosperitate să-i împiedicăm să mai migreze, fie în interiorul României, fie în spațiul comunitar.

Din punctul meu de vedere, copiilor și tinerilor le suntem datori cu un viitor mai bun, iar șansele lor trebuie să fie egale, indiferent dacă s-au născut la Dorohoi, la Calafat sau la București.

    Toader Stroian - declarație politică având subiectul Fermierul român așteaptă decizia de la noi!;

Domnul Toader Stroian:

"Fermierul român așteaptă decizii de la noi!"

În primul rând, pentru că astăzi este prima zi calendaristică a primăverii și ziua pe care o sărbătorim prin oferirea de flori și mărțișoare, permiteți-mi să adresez cele mai frumoase gânduri tuturor doamnelor și domnișoarelor din România.

Chiar dacă s-au scurs mai bine de douăzeci de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989, ferma românească și fermierul român nu s-au dezvoltat așa cum ne-am fi dorit cu toții.

Fermele agricole sunt în continuare destul de puține, raportat la potențialul agricol al României, și în mare parte lipsite de resurse materiale și tehnologice necesare unei agriculturi performante și profitabile. La rândul lor, fermierii români, săraci și vulnerabili, nu au fost niciodată suficient sprijiniți și stimulați, pentru a depăși cu ușurință dificultățile pe care au trebuit să le traverseze de-a lungul anilor.

Și, de parcă nu ar fi fost suficient faptul că nu îi sprijină, statul român nu s-a implicat suficient nici în asigurarea condițiilor concurențiale loiale pe piața produselor agroalimentare, în dezvoltarea rețelelor de desfacere sau în accesul liber pe piață al acestora.

De ani buni de zile, pe piața internă a produselor agroalimentare există o vădită lipsă de concurență loială, ale cărei cauze sunt legate în principal de traficul ilegal de legume, fructe, cereale și alte produse agricole, fie de proveniență comunitară, fie extracomunitară.

Prețurile mici, de dumping comercial, cu care acestea intră pe piața românească, fără să fie înregistrate sau fiscalizate, pun fermierii români în imposibilitatea desfacerii propriilor produse la prețuri mult mai mici decât costurile de producție.

În ciuda adoptării unei ordonanțe de Guvern anul trecut, tocmai în sensul înlăturării evaziunii fiscale pentru produsele provenite din import, fenomenul nu a înregistrat reduceri semnificative.

În acest context, nu pot să nu laud acțiunile autorităților române în sensul înlăturării fenomenului corupției din vămile românești, pentru că pierderile aduse statului român nu se produc numai prin traficul de țigarete, ci și de alte produse fără certificate de origine, printre care se află și produselor agroalimentare.

Potențialul agricol al României, comparat de mulți cu cel al Franței sau Poloniei, nu ne permite să ignorăm contribuția pe care acest sector ar putea să o aibă la produsul intern brut, dar și la prosperitatea celor care muncesc în agricultură.

Românii din mediul rural și nu numai trebuie să capete încrederea că agricultura este, asemeni oricărei alte activități, o activitate profitabilă, atractivă și durabilă pentru români.

Toate deciziile pe care fermele de subzistență și fermierii români le așteaptă de la noi nu suferă amânare, mai ales că, în actualul context internațional, securitatea alimentară a devenit prioritatea națională a majorității statelor dezvoltate.

Românii au dreptul să pună pe masă produse de calitate, sigure și la prețuri accesibile, iar banii din achiziția produselor trebuie să ajungă prioritar la producători și nu, ca în prezent, la intermediari și comercianți.

    Titi Holban - declarație politică intitulată Dictatura omului-locomotivă;

Domnul Titi Holban:

"Dictatura omului-locomotivă"

În cursul zilei de ieri, Guvernul a decis demararea procedurilor de asumare a răspunderii pentru modificările pe care dorește să le aducă Codului muncii. Într-o declarație recentă, premierul Emil Boc spunea că: "...Noul cod își propune să flexibilizeze piața muncii, să-i ajutăm pe oameni să-și găsească mai ușor loc de muncă".

Însă pe hârtie lucrurile nu se anunță chiar așa de frumoase. Calea parcursă de la intenția anunțată public până la formularea concretă a modificărilor acestui act normativ a inclus cel puțin câteva propuneri controversate.

Prin noul Cod al muncii, angajații din mediul privat vor fi lipsiți de toate drepturile câștigate în ultimii ani, care le garantaseră un raport corect cu angajatorii. Liderii sindicali nu sunt de acord cu mai multe prevederi din proiectul de Cod al muncii, opunându-se în special modificărilor referitoare la relaxarea condițiilor în care pot fi făcute concedieri colective, stabilirea duratei de muncă, preavizul la încetarea contractului și extinderea perioadei de probă la angajare.

Prin măsurile propuse azi de guvernul PDL ca modificări ale Codului muncii, principalul rezultat va fi acela de reduce și mai mult a siguranței locului de muncă, și așa mult afectată în ultima vreme.

Se va instala, cu alte cuvinte, dictatura omului-locomotivă. Odată cu adoptarea noului Cod al muncii, în viziunea PDL-istă, oameni- locomotivă din toate fabricile, uzinele și companiile care activează pe teritoriul României vor putea concedia după bunul plac orice angajat, la fel precum vor putea decide angajarea de probă pe perioade tot mai lungi, aspect care va afecta foarte mult în special generația tânără.

Acești oameni-locomotivă, căci se găsește cel puțin un astfel de personaj în fiecare întreprindere, vor putea jongla cu locurile de muncă ale tuturor angajaților, vor putea impune condiții discreționare celor care, conform noului Cod al muncii, nu le mai rămâne nicio pârghie prin care să contrabalanseze posibilele abuzuri. Aplicarea acestor noi prevederi ar însemna crearea unui regim crescut de instabilitate a locului de muncă, instabilitate care se va regăsi la nivelul a milioane de angajați, și așa mult încercați de la începutul acestei crize economice.

Partidul Național Liberal consideră că sunt aspecte care trebuie îmbunătățite în Codul muncii, însă nu susține varianta avansată de guvernul PDL, care, în loc să flexibilizeze piața muncii și să faciliteze găsirea unui loc de muncă, în realitate va conduce la înrobirea angajaților, creând un dezechilibru major între angajat și angajator.

    Nicolae-Ciprian Nica - declarație politică: «Din succesurile politicii externe a Președintelui Traian Băsescu»;

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

«Din "succesurile" politicii externe a Președintelui Traian Băsescu»

Agenda politică internă de la finele acestei săptămâni a fost dedicată Congresului UDMR și poate că puțini dintre noi am aflat de agenda președintelui României care a mers, pe 25 și 26 februarie, în Kuweit. Din comunicarea oficială a Președinției României aflăm că "președintele Traian Băsescu a participat la manifestările organizate în Kuweit cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la dobândirea independenței acestui stat și a 20 de ani de la eliberarea de sub ocupația irakiană" din presă aflăm că, tot cu această ocazie, au fost aniversați și cinci ani de când se află la conducere Șeicul Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, Emirul Statului Kuweit.

Ceea ce mi s-a părut că merită comentat în legătură cu această vizită a președintelui nostru este tocmai știrea care a făcut înconjurul planetei, respectiv faptul că cei aproximativ 1 milion de cetățeni kuweiteni au primit câte 3.600 euro și mâncare gratis pentru un an, cu ocazia aniversării celor trei momente.

Această știre pare să nu aibă nici o legătură cu președintele Traian Băsescu însă, dacă ne uităm cu atenție la activitatea politică internă a acestuia și, ulterior, la atribuțiile sale constituționale, care îi conferă acestuia un plus de "acțiune" în plan extern avem, în această informație, sinteza activității prezidențiale a lui Băsescu.

Știrea spune că liderul kuweitean a oferit o sumă consistentă de bani și mâncare gratis, pentru un an de zile, tuturor cetățenilor săi, chiar și celor nenăscuți, dar care urmează să se nască în luna februarie. Acest gen de "prime" au fost, cel mai probabil, oferite cetățenilor kuweiteni acum pentru ca în micul stat din Golful Persic să nu aibă loc genul de mișcări sociale care sunt "la modă" în lumea islamică.

Dacă ar fi să ne raportăm la politica internă am vedea faptul că și în România bugetarilor li s-a dat înapoi 15% din salariul diminuat cu 25% în 2010. PDL, Băsescu și Boc nu au spus nici o clipă faptul că bugetarilor li s-a restituit o mică sumă de bani din cei 25% luați, ci că salariile au fost majorate cu 15%, deci "șeicul" Băse și "emirul" El-Boc se gândesc la popor.

În altă ordine de idei, mâncarea oferită gratis kuweitenilor, pentru un an de zile, seamănă tare mult cu zecile de mii de sacoșe portocalii oferite de pdl-iști, drept mită electorală, ori de câte ori sunt alegeri.

Prin urmare, iată câte asemănări putem identifica între aniversarea a 50 de ani de la dobândirea independenței Kuweitului și viața de zi cu zi din România portocalie a lui Traian Băsescu.

Vizita Președintelui României în Kuweit nu poate să nu te ducă cu gândul la activitatea sa ca reprezentant al României pe plan extern. Și, din acest punct de vedere, mi-am propus să fac un tur al vizitelor întreprinse de Președintele României în perioada 2009-2010. Rezultatul acestei mici documentări nu reprezintă o bilă albă în activitatea constituțională a lui Băsescu, ci mai degrabă o mare pată pe un eventual blazon al acestuia, fiindcă în ultimii doi ani de zile președintele nostru a vizitat țări care nu reprezintă un plus de valoare în interesele externe ale României. Mă refer aici la Chișinău și Cahul (27-28 ianuarie 2010), Kazahstan (2-3 martie 2010), Macedonia (27 mai 2010), Albania (8 iunie 2010), Lituania (14 iulie 2010), Liban (15-16 aprilie 2009) și Turkmenistan (21-22 iulie 2009). La aceste vizite se mai adaugă cele pe care președintele le-a făcut la diverse instituții europene.

Deci, stimați colegi, după cum vedeți, președintele nu e un mare jucător, cum se afișează, fiindcă activitatea sa externă, cea în care are atribuții constituționale, este una foarte subțire, ca să fiu indulgent, iar vizitele sale au evitat capitale de interes pentru România, cum ar fi Moscova, Washington, Beijing sau Ankara. Băsescu a fost însă prezent la cea de-a 50 aniversare de la dobândirea independenței Kuweitului și, probabil, i-a povestit Șeicului Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah cum îl iubesc pe el românii pentru că le-a dat pungi cu portocale la alegeri.

Pentru ca activitatea lui Băsescu să nu mai fie la fel de subțire și pe viitor, doresc să îi recomand câteva capitale pe care ar putea să le viziteze în viitorul apropiat și să împărtășească cu liderii acestor țări diverse experiențe.

Să meargă la Tripoli, unde ar putea învăța de la Muammar Gaddafi cum se înăbușă revoltele stradale, sau ar putea merge la Cairo, pentru a afla cum a reușit să scape de furia mulțimii Hosni Mubarak.

De ce am făcut aceste referințe? Dintr-un motiv foarte simplu: regimul Traian Băsescu seamănă din ce în ce mai mult cu un regim autoritar din Orientul Mijlociu sau din Africa de Nord! Care sunt argumentele unei astfel de afirmații? Următoarele: fidelitatea cetățenilor față de regim este cumpărată - în Kuweit cu euro, la noi cu portocale - iar regimurile din Egipt și Libia au încă ceva în comun cu regimul Băsescu - copiii conducătorilor iubiți sunt pregătiți pentru a prelua puterea, la un moment dat.

În Egipt și în Libia acest ultim plan a eșuat, la noi EBA ne face să fim mândri de România în fiecare zi, când îi ascultăm cuvântările din Parlamentul European. Rezultă, prin urmare, că regimul Băsescu e mai "eficient" decât cel al lui Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, a lui Muammar Gaddafi sau Hosni Mubarak fiindcă, nu-i așa, președintelui nostru i-au ieșit toate planurile... până acum.

    Ion Călin - declarație politică intitulată Nu vreau să aplaude nimeni;

Domnul Ion Călin:

"Nu vreau să aplaude nimeni"

Și săptămâna trecută reprezentanții actualei puteri ne-au anunțat din nou că am ieșit din recesiune, având două trimestre consecutive de creștere economică. Astfel, creșterea salariilor bugetarilor cu 15% și majorarea pensiilor au fost privite de liderii PDL ca o mare realizare a partidului și exclusiv meritul guvernului aflat acum la putere.

Cu alte cuvinte, măsurile dure luate de acest guvern încep să dea roade, însă adversarii politici devin "disperați", iar populația, ca de obicei, nu înțelege. PDL-ul crede că va câștiga alegerile din 2012, dar pentru asta trebuie să-i facă pe români să priceapă că măsurile luate până acum au fost necesare, că de-abia acum încep să se vadă rezultatele și mai ales să se dumirească că opoziția nu este în stare de nimic.

Deci de vină sunt alegătorii, care i-au pierdut încrederea în guvernul care ne-a scos din falimentul din care ne împinsese de la bun început, cu bună-știință. Cei din PDL sunt salvatorii, sunt cei care și-au sacrificat cariera pentru binele poporului, au făcut totul pentru a ne scoate la lumină.

Fiind mereu în campanie electorală, în interiorul partidului, aceștia au uitat în ce suferință trăiesc românii, ei trăind în altă realitate, unde totul este "cald și bine", unde nu văd nimic din sărăcia și mizeria noastră.

Dacă direcția este bună și se înregistrează creștere economică, așa cum crede guvernul PDL, nu le-a mai rămas nimic de făcut și se preocupă de adoptarea prin angajarea răspunderii a Codului muncii, ocolind din nou Parlamentul. Chiar dacă sindicatele, patronatele și noi, opoziția, criticăm proiectul guvernului, pentru Emil Boc, ca de obicei, nu contează. De vină suntem noi, opoziția, care nu vrem să înțelegem că toate propunerile cabinetului sunt cele mai bune, mai înțelepte pentru români și că acestea nu mai trebuie dezbătute și adoptate de Parlament.

Dacă atunci când era în opoziție deputatul Emil Boc critica PSD pentru adoptarea Codului muncii prin angajarea răspunderii Guvernului, acum premierul Emil Boc încearcă să ne convingă că amendarea acestuia va stimula performanța, prin stabilirea unor termeni contractuali clari între angajat și angajator, referitoare la criteriile de performanță. Atunci era dictatură, acum se face "reformarea statului". Pentru cei din PDL nu contează nimeni și nimic. Chiar dacă toate legile adoptate până acum prin asumarea răspunderii, atunci când au fost puse în aplicare au dovedit cât de proaste sunt și că trebuie adoptate fie alte legi și hotărâri pentru aplicarea acestora, fie trebuie modificate, guvernul merge înainte, prin ocolirea parlamentului, în adoptarea celor mai importante legi.

Diferența dintre PDL din opoziție și acum, cel de la putere, a remarcat-o toată țara, mai puțin cei care dețin funcții de conducere în acest partid. Tot ceea ce dumnealor criticau atunci, pun în practică acum. Privind din afară, acest partid s-a transformat într-o haită în care membrii acesteia fac declarații publice unul la adresa celuilalt privind numărul de dosare penale, care dintre ei sunt urmăriți penal, care au mai multe legături cu persoanele certate cu justiția. Și totuși, această haită are un țel comun: câștigarea cu orice preț a alegerilor din 2012, indiferent cu ce și cum.

Președintele Traian Băsescu recunoștea la bilanțul Ministerului Administrației și Internelor că "Oriunde pui degetul apar elemente de corupție". Dacă la aproape șase ani de mandat președintele recunoaște singur acest lucru, înseamnă că cei din PDL nu au depus niciun efort pentru eludarea acesteia, aș spune că dimpotrivă, de acest partid începe să se lipească eticheta de "corupt și nerușinat".

Chiar dacă președintele a cerut conducerii PDL să renunțe la numirile politice, dar a semnat legile pentru politizarea instituțiilor, aceasta, ca de obicei nu a ținut cont de părerea domniei sale și astfel întreg aparatul de stat a devenit aparat "portocaliu", acum fiind prea târziu pentru înlăturarea etichetei de "hoți" și "șpăgari" pusă acestora.

"Am o mare rugăminte, eu închei acum, nu vreau să aplaude nimeni, că nu aveți de ce", aceasta a fost fraza de încheiere a președintelui la bilanțul Ministerului Administrației și Internelor, dar mă tem că nici după terminarea mandatului nu va fi aplaudat de nimeni nici dumnealui, nici partidul care a fost la putere, pentru că această țară nu are de ce să aplaude o putere care a nenorocit-o, făcând din cetățenii ei niște nefericiți.

    Ion Dumitru - Dezvoltarea mediului rural și a agriculturii durabile - o necesitate;

Domnul Ion Dumitru:

"Dezvoltarea mediului rural și a agriculturii durabile - o necesitate"

În toate țările lumii, indiferent de nivelul dezvoltării lor economice și sociale, economia rurală și, în cadrul acesteia, economia agricolă ca principală componentă, reprezintă un sector de primă importanță pentru dezvoltarea de ansamblu a fiecărei țări. Nicio țară din lume n-a cunoscut o dezvoltare puternică în afara dezvoltării agriculturii.

Lumea rurală face parte din dezvoltarea globală și nu este în exclusivitate agricolă și silvică.

O simplă comparație, ținând cont de situația din agricultură în acest moment, îmi permite să afirm că, în timp ce problemele privind dezvoltarea durabilă a agriculturii și a mediului rural în țările din Uniunea Europeană sunt, în principal, date de aplicarea tehnologiilor moderne și de nivelurile ridicate de consum, în România problemele sunt legate mai mult de sărăcie, imposibilitatea aplicării tehnologiilor productive, dar și de situația precară a dotărilor de infrastructură și a serviciilor din acest domeniu.

0 altă situație negativă a mediului rural o reprezintă fenomenul de scădere a populației, împreună cu îmbătrânirea demografică a acesteia.

Populația activă din mediul rural numără în prezent circa 4,5 milioane de persoane. Cea mai mare parte își asigură existența din agricultură. Marea majoritate a activităților agricole la sate este destinată asigurării subzistenței familiale.

Șase informații și situația reală din zona rurală mă fac să iau contact cu realitate dură a mediului rural, respectiv a satului românesc:

  1. Studiile recente plasează 13 sate din România pe lista celor mai sărace sate din Europa;
  2. 85% dintre proprietarii de pământ de la sate nu dispun de mijloace tehnice și financiare pentru lucrarea pământului;
  3. 75% dintre gospodăriile rurale practică o agricultură de subzistență, formă tipică a economiei naturale din secolul trecut;
  4. exploatații agricole mici, neintegrate și neviabile;
  5. peste 50% din populația satelor românești o constituie populația în vârstă de peste 60 de ani;
  6. involuția alarmantă în sfera civilizației, îndeosebi în domeniul cultural-educativ.

Dacă aceasta este situația prezentă, viitorul satului românesc, inclusiv al mediului rural, rămâne incert, fără premise favorabile de abordare, cu actuala guvernare a României.

Aș dori ca toate aceste simptome alarmante, care ne sperie atât de tare, să nu fie simptome ale morții, ci ale nașterii (ale renașterii).

Avertizez actuala guvernare că suferința a devenit o stare naturală a poporului român în general și a celui rural în special, generată de boală, moarte, subnutriție și mizerie în general.

    Ion Stan - declarație politică intitulată Guvernul - gestionar fraudulos al banului public;

Domnul Ion Stan:

"Guvernul - gestionar fraudulos al banului public"

Curtea de Conturi constată că în 2009 un sfert din cheltuielile statului au fost nelegale. Jaful administrației "portocalii" este în jurul a 10 miliarde de euro!

În bilanțurile instituțiilor statului pe 2009, verificate de Curte în 2010, s-au constatat aproape 6.000 de abateri reprezentând "nerespectarea reglementarilor legale în efectuarea cheltuielilor" și 3.867 de cazuri de "nestabilire, neevidențiere și neîncasarea în cuantumul și la termenele prevăzute de lege a unor venituri bugetare".

De asemenea, au fost și 477 de cazuri de nerespectare a reglementărilor legale privind achizițiile publice.

Prejudiciul total adus bugetului statului a fost de 172 de milioane de euro, în timp ce veniturile suplimentare, sumele încasate incorect la buget au fost stabilite la 415 milioane de euro.

Printre cheltuielile ilegale se numără sporuri acordate de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor angajaților, dotări ilegale în valoare de 4,1 milioane de lei, făcute de CFR SA, pensii de invaliditate plătite unor oameni care nu aveau probleme sau plăți cu tarife pentru amortisment făcute de CNANDNR pentru utilaje care au fost deja amortizate.

Un calcul simplu arată că asta înseamnă că un sfert din cheltuielile făcute de stat în 2009 nu au respectat legea.

Curtea de Conturi imputa Guvernului modul arbitrar și lipsit de transparență în care au fost acordate sumele din Fondul de rezervă. Astfel, Curtea scoate în evidență că în 2007 au fost alocate din Fondul de rezervă prin hotărâri ale Guvernului fonduri în sumă totală de 2.100 milioane de lei, iar în 2008, cuantumul acestora s-a ridicat la 3.451 de milioane de lei. Inspectorii Curții scot în evidență faptul că în ceea ce privește "Fondul de rezervă bugetară, dacă în anul 2007 creșterea Fondului a fost doar de 22 de ori față de prevederile inițiale ale acestuia, în anul 2008 a crescut de circa 593 de ori".

Un aspect criticat de raport face referire la faptul că fondurile alocate au un caracter gratuit, fără obligația de rambursare și fără a exista "un control privind atingerea obiectivului final prevăzut în actul normativ de alocare" sau privind "legalitatea utilizării sumelor acordate".

Referitor la acest din urmă aspect, potrivit situației realizate de Curtea de Conturi în anii 2007 și 2008 "plățile nelegale" s-au ridicat la nivel național la 3,58 de milioane de lei, din care a fost recuperată suma de 530.300 lei. Principalele abateri din partea autorităților locale au fost: schimbarea destinației banilor, decontarea unor lucrări neefectuate, dar și acordarea de tichete-cadou sau plata unor drepturi pentru "menținerea stării de sănătate în muncă sau pentru ținuta business".

În ceea ce privește monitorizarea și controlul Fondurilor, s-a constatat că acestea practic nu există, astfel că nu a putut fi evaluată eficacitatea folosirii lor.

Raportul Curții mai menționează că practica alocării de bani din Fondul de rezervă a luat amploare în ultimii ani, iar această practică s-a continuat și în condițiile crizei economice. Chiar și în prezent se continuă practica alocării unor sume din Fond pentru finanțarea unor cheltuieli curente și de capital, în condițiile adâncirii crizei economico-financiare. Aceste sume trebuie alocate pentru a rezolva situații de urgență și, în mod normal, "acest fond ar fi trebuit să fie drămuit cu mai multă grijă și responsabilitate, pentru a putea constitui o rezervă reală".

De asemenea, Curtea de Conturi ridică un semn de întrebare asupra legalității hotărârilor de Guvern prin care s-au alocat sumele din Fondul de rezervă: "Un fenomen care a căpătat o amploare deosebită îl reprezintă acela că sumele alocate din Fondul de rezervă prin HG-uri nu au avut prevăzută destinația precisă a cheltuielilor pe categorii, destinația precizată în multe HG-uri fiind aceea de cheltuieli curente și de capital, lăsând la latitudinea ordonatorilor principali de credite repartizarea acestora, care de cele mai multe ori nu a fost pentru cheltuieli urgente sau neprevăzute".

Totodată, Curtea de Conturi critica gradul de transparență scăzut al Secretariatului General al Guvernului, relevând că în majoritatea cazurilor analizate hotărârile guvernului nu au parcurs traseul procedural, deoarece s-au dorit a fi adoptate în aceeași zi în care au fost inițiate.

Concluzia gravă a Curții este că "la nivelul Secretariatului General al Guvernului nu s-a realizat nicio analiză cu privire la necesitatea și oportunitatea alocării sumelor din fondurile la dispoziția Guvernului".

La rândul său, Ministerul Finanțelor nu a respectat Legea finanțelor publice: "La nivelul MFP nu există criterii clare și formalizate de clasificare a cheltuielilor ce urmează a fi finanțate din Fondul de rezervă bugetară/Fondul de intervenție, în vederea includerii acestora în categoria cheltuielilor urgente sau neprevăzute, ceea ce duce la repartizarea și utilizarea în mod arbitrar a acestor fonduri".

Ministerul Finanțelor Publice nu a respectat legea nici în sensul monitorizării sumelor alocate de Guvern și a controlului modului în care au fost utilizate acestea.

Curtea de Conturi a mai constatat că fondurile solicitate de ordonatorii de credite au constituit doar fonduri de completare, și nu pentru finanțarea integrală a diverselor obiective, iar uneori aceste fonduri au fost blocate timp de mai mulți ani, obiectivele nefiind realizate nici până la data auditului.

În ceea ce privește administrațiile publice locale, rapoartele de audit au scos la iveală că, în majoritatea cazurilor, la nivelul acestora nu au existat solicitări exprese de sume din Fondul de rezervă bugetară, astfel că Executivul a alocat sumele respective fără a se consulta cu autoritățile locale.

"Fără o fundamentare din partea beneficiarilor direcți, aceștia au fost puși în situația de a primi sume pe care nu le-au cerut, sume alocate de regulă la sfârșitul anului, când nu mai puteau fi utilizate legal până la sfârșitul exercițiului bugetar. Totodată, s-a constatat că de cele mai multe ori sumele din Fondul de rezervă bugetară au fost alocate chiar și în cazul în care entitățile respective dispuneau de venituri proprii suficiente pentru a-și acoperi cheltuielile sau chiar înregistrau excedent la data primirii sumelor".

Față de gravele constatări, primul-ministru și miniștrii responsabili trebuie să răspundă în fața legii pentru gestiunea frauduloasă a banului public și puși să readucă la buget miliardele cheltuite ilegal. Daca acești infractori de lux, cu cheltuielile și delapidările lor nesimțite, nu vor fi ținuți să răspundă civil, penal și administrativ, în România nu se vor stopa fenomenul criminalității politice instituționalizate de însuși gestionarul puterii publice.

Cer imperios constituirea unei comisii parlamentare speciale de anchetă pentru a se investiga ilegalitățile comise de membrii guvernului, în vederea sesizării instanțelor competente cu aplicarea legii.

    Neculai Rățoi - declarație politică având tema Din ce în ce mai rău!;

Domnul Neculai Rățoi:

"Din ce în ce mai rău!"

Pentru a continua seria aberațiilor pe care cei aflați la putere le emit public, doamna ministru Udrea ne anunța recent că PDL a scos România din criză. Cu multă mândrie, doamna ministru îi informa pe membrii propriului său partid că au crescut salariile și pensiile. Și pentru că nu doar ministrul dezvoltării trăiește departe de realitățile țării, premierul trâmbițează cu fiecare ocazie vești bune despre economia țării. Stimați colegi, acești oameni, aceeași care au băgat adânc mâna în buzunarul românilor, se cer lăudați pentru că au aruncat acum câteva firmituri către oameni. Și este vorba despre aceeași oameni care ne spuneau acum doi ani că România nu va fi afectată de criza economică internațională. Este penibil și jenant mesajul pe care îl transmit, încercând să-și asume credit pentru o imaginară ieșire din criză.

Continuăm să decădem ca țară și nivel de trai sub conducerea actualei guvernări. Acordurile cu FMI ne-au subjugat și vor fi povara generațiilor viitoare. Ultimul dintre ele este o dovadă a faptului că vor continua disponibilizările, atât din sistemul bugetar, cât și din instituțiile de stat care urmează să fie vândute sau desființate. Unde vor merge toți acești oameni, aproximativ 20.000, care își vor pierde locul de muncă, și din ce vor trăi? Aceasta este una dintre întrebările la care guvernanții nu au răspuns, pentru că nici un moment nu și-au propus să realizeze un plan de relocare profesională pentru cei demiși. Entuziasmul ieftin al puterii "portocalii" nu este decât o minciună. Pentru că puterea nu urmărește altceva decât puterea și propriul bine. Jocurile de imagine pe care guvernul le face sunt din ce în ce mai prost realizate, începând de la reformele din sistemul de sănătate și până la arestările din vămi. De doi ani de zile, PDL nu face decât să se prefacă interesat de oameni, dar incompetența membrilor săi, lipsa de consistență a declarațiilor și măsurilor luate, nu fac decât să ne arunce și mai rău în criză, reducând mereu nivelul de trai al românilor. în ciuda realităților la care PDL rămâne orb, în ciuda faptului că 90% dintre cetățeni consideră că țara merge într-o direcție proastă, guvernanții se arată pregătiți să câștige din nou alegerile. Această posibilitate nu trebuie luată în calcul niciun moment, pentru că ar însemna, de facto, înmormântarea acestei țări. Domnilor și doamnelor care conduceți România, încetați să mai păcăliți oamenii cu idei care vă vin în cap noaptea târziu. Această țară nu va ieși din criză atât timp cât nu vă veți trezi și nu veți lua măsuri eficiente. Mesajele dumneavoastră induc în eroare cetățenii și așa destul de greu încercați, care au nevoie nu de vorbe, ci de fapte.

    Laurențiu Nistor - despre Disperarea picajului portocaliu;

Domnul Laurențiu Nistor:

"Disperarea picajului portocaliu"

Ca niciodată: de când s-a înființat Uniunea Social-Liberală - mă rog: "uslașii", cum 1-a scăpat voit gura pe Fluturilă de la Suceava - parcă ar fi călcat cineva pe un cuib de viespi pus în mijlocul celui mai infatuat partid de guvernământ, acțiune ce a avut ca rezultat manifestări ca în urma unui amok colectiv. Altfel nu se explică de ce a ieșit în fața microfoanelor un Videanu, care vedea crescând PDL-ul în sondaje mai dihai decât dacă ar fi îngurgitat o găleată de drojdie. De bere, nu rachiu de...! Singura explicație e că rozaliul personagiu are probleme cu ochelarii, și că oculistul său a făcut mișto de el și i-a dat niște lentile care arată realitatea inversată, el văzând astfel că PDL-ul crește cu un procent pe săptămână! Nu crește, măi, omule, ci scade! Lucru pe care 1-a confirmat însuși Băsescu, la ședința de partid cu activiștii portocalii, când le reproșa că s-ar putea să le cam fi scăzut încrederea românilor în ei până la o valoare care se scrie cu o singură cifră, și nici aia nu-i 9, ci 8... Lucru nu prea grozav pentru locatarul de la Cotroceni, ca să constate că-i cam singur pe lume... lumea politică!

"Numai pe voi vă am, alt partid n-am!", zis-a prezidentul-jucăuș (că jucător ar fi fost dacă ar fi respectat și regulile jocului!), uitând că a jurat niște treburi la cățărarea pe fotoliul prezidențial. Și cică a mai zis și "Așa să-mi ajute Dumnezeu!". Și-atunci, de ce se miră că Dumnezeu - care, după cum se știe, nu bate cu parul! - 1-a pus în picaj cu partidul său cu tot până la un pas de vrie?

Partea drăguță vine dinspre tot soiul de flăcăi portocalii ce s-au cam lipit cu scotch de ecranele televizoarelor: Vișan, Tălmăcean, Spânu, Popoviciu, Petrescu, Oajdea, Costică Canacheu & comp., care au devenit vizibil iritați de la apariția USL încoace. Tălmăcean, cel care era atât de degajat încât își permitea inclusiv glumițe de grădiniță, pare a interpreta acum rolul broscuței mici și cu gura mare care a dat peste șarpe... Spânu (cel despre care o legendă urbană din Iași spune că un șofer de taxi, recunoscându-1 pe pdl-ist, a oprit mașina și i-a cerut să coboare), era atât de disperat de situație încât nici măcar nu mai pricepea ce aude! La o emisiune la Antena 3, i-a pus Dana Grecu înregistrarea în care Băsescu zicea clar, cu subiect și predicat, că PDL a ajuns la 11% plus sau minus marja de eroare de trei procente și, ca precauție, ca un bun comandant de navă, ia în calcul 8%, Spânu o ținea morțiș că, de fapt, Băsescu zisese că au 18% și că iarna nu-i ca vara... pardon, că intenția de vot nu-i tot una cu încrederea, și că dacă e încrederea mică, intenția de vot e mare... Săracu' om...! Bieții săi colegi de platou rămăseseră mască văzând cum acest om refuza o realitate mai mult decât evidentă, care parcă-i intra pe urechi dar se izbea de scăriță, ciocănel și nicovală și nu-i ajungea la creier, chiar cu riscul de a-și face președintele mincinos, doar-doar pentru a lua o apărare disperată unei utopii propagandistice pe care o scăpase pe gură Videanu și o perpetuaseră mai apoi tot felul de vorbeți specializați profesional doar în... cum era aia? "Sport, natură, tinerețe"...

Mă întreb, văzând modul de manifestare atât de agitat al domnului Spânu, cine o fi făcut greșeala să-i pună ca motto, pe site-ul personal, citatul lui Einstein: "Lumea nu e primejdioasă din cauza celor puțini care fac rău, ci din cauza celor mulți care privesc și nu fac nimic?" N-aș vrea să știu neapărat în care dintre cele două categorii autoconsideră domnul Spânu că se încadrează: tot ce mi-aș dori e ca, măcar în manifestările publice, astfel de reprezentanți ai românilor (mă rog: depinde câți s-or mai considera reprezentați astfel...) să nu se mai comporte de așa manieră încât să-i dea lumea jos din taxiuri, să-i fluiere pe stradă (să-i scuipe, chiar, după cum zicea tot un fruntaș pdl-ist) etc.

Mi-aș dori ca decența și respectul datorat alegătorului, indiferent de culoare, să fie vizibile de la o poștă, nu ca la alba-neagra. Dar cel mai tare mi-aș dori ca personaje nule profesional, zero barat din punct de vedere al activității parlamentare și care-și încalcă jurământul depus să dispară definitiv din viața politică românească, pentru că nimeni nu-i obligat să le suporte manifestările care dovedesc carențe grave în educație, minciunile și prostirea pe față doar ca să se mențină pe niște scaune pe care nu le merită.

Și mai am o curiozitate: cât de naiv să fii ca să mai votezi și a doua oară astfel de indivizi?

    Vasile Popeangă - declarație politică intitulată: - De la oferirea de găleți portocalii la furatul cu tirul;

Domnul Vasile Popeangă:

"De la oferirea de găleți portocalii la furatul cu tirul"

La ce credeți că se gândesc guvernanții portocalii cel mai mult? Dacă s-ar face un sondaj de opinie cu această unică întrebare, sunt convins că, într-o covârșitoare proporție, răspunsul celor chestionați ar fi "la furat". Orice, dar voturi cu precădere... Chiar dacă presupunem că mai sunt printre ei câțiva mânați de bună-credință și vor să facă ceva util pentru cei mulți, eticheta lipită pe fruntea guvernanților portocalii este cea de hoți. Unii ar mai completa cu: mincinoși, neserioși sau panglicari, multă lume înclinând să le dea dreptate fără să stea prea mult pe gânduri...

Un domn pe nume Pitagora spunea, pe vremea când democrația se năștea în Atena antică: "Pentru a cunoaște un om cu adevărat trebuie să faci un singur lucru: să-i dai putere". În momentul în care omul are puterea de a face ce vrea, de a decide pentru alții, de a se crede un mic dumnezeu, într-un cuvânt: de a conduce, își va da măsura caracterului - sau, mai exact, a lipsei acestuia. De la constatarea anticului înțelept, nimic nou sub soare. Natura umană a rămas aceeași, mai degrabă înclinată spre minciună, înșelătorie și parvenitism decât spre compasiune, solidaritate sau altruism. Când pdl-iștii fugăreau populația - mai ales cea nevoiașă -, în campanie, ca să le dea mai cu de-a sila câte-o găleată portocalie cu niscaiva faină, zahăr și ulei pe fund (ingredientele necesare gogoșilor...), nu o făceau din compasiune cu sărăcia omului de rând, ci din dorința de a ajunge la cașcaval, de unde să poată fura cu tirul și cu vaporul - și mărturiile vameșilor arestați o confirmă.

înclin tot mai mult să cred că în Romanica noastră dragă au evoluat două specii distincte de oameni. Oamenii obișnuiți, care se trezesc dis-de-dimineață pentru a câștiga cinstit o bucată de pâine, și politrucii portocalii, care tot dis-de-dimineață se gândesc cum să mai înhațe încă o feliuță de cașcaval. Această a doua specie - "politicianul" portocaliu - în general se ține departe de oamenii de rând. Se trimit doar "la înaintare", pe la televiziuni, câțiva guralivi care să arunce cu praf în ochii populației - în rest, dispar, să nu pățească și ei precum Hoară, care era să fie linșat de către populația revoltată... Se corcesc între ei, fac afaceri între ei, iar la televizor și în conferințe de presă livrează circul pentru popor, apoi se pupă pe bot plini de solidaritate de gașcă și mai pun de o afacere. în majoritate cazurilor, afacerile lor se învârt în jurul banilor publici, bugetul public este pușculița pe care o sparg când și de câte ori au chef. Când n-au chef de banul public, pun de-un trafic mai măricel, că e mai rentabil, se lucrează mai mult cu cash... că doar vama-i a lor!

L-am auzit cu toții, deunăzi, pe șeful statului trâmbițând încruntat că "...originea risipei banilor publici se află într-un comportament politic de natură populistă". O fi și asta, dar e ciudat să o auzi de la un politician care, în urmă cu un an și-un pic, susținea sus și tare (promulgând chiar o lege în acest sens!) majorarea salariilor profesorilor cu 50%, deși criza economică rânjea la fereastră, doar că Băsescu n-avea chef să discute despre chestii nasoale: "Nu știu d-astea" și basta! Nu era "corect politic", cum se zice pe la Marele Licurici... Ăsta nu a fost populism?

Și mai trece cu vederea președintele faptul că prăduirea banilor publici chiar de către miniștrii puși de el tinde să devină obiceiul casei. O să fie interesant de văzut până unde se va întinde scandalul arestărilor vameșilor și polițiștilor de frontieră. întocmai ca în cazul ucenicului vrăjitor, lucrurile tind cu repeziciune să scape de sub control, deoarece este imposibil ca, din atâtea sute de oameni implicați, să nu spună câțiva și adevărul. Deja, cu toată opoziția sa, Sorin Blejnar este arătat cu degetul de câțiva implicați ca fiind una dintre "reginele" șpăgii. Acum, deh, ce așteptăm de la domnul Blejnar: să recunoască faptul c-ar fi? Normal că neagă, în speranța că nu va putea fi dovedit nimic. Interesant ar fi dacă, dovedit fiind că face parte din mafia șpăgilor, ar arăta și el cu degetul mai departe, spre... "rege", sau ar lua, ca fraierul, asupra sa, toată vina?

Și, în final, ce nu ne mai zice Băsescu? Că oameni ce nu-s în stare să conducă vaca la păscut sunt puși în funcții de conducere de mare responsabilitate. Dacă mă înșel, accept bucuros critici de la oricine îmi va demonstra că miniștri precum Igaș, Iacob-Ridzi ori Elena Udrea au ajuns în Guvern mulțumită altor merite decât... înaltelor competențe de profesioniști...

    Vasile Popeangă - declarație politică intitulată: - Reformă pe pâine;

Domnul Vasile Popeangă:

"Reformă pe pâine"

Marile reforme morale și instituționale nu pot începe, în contextul lumii contemporane, decât de la reforma individului, de la identificarea și relansarea adevăratului său potențial - afirmă Andrei Pleșu, în noua sa carte, "Despre frumusețea uitată a vieții". Readucerea în discuție a conceptului de reformă și - prin extensie - de reformare a compartimentelor vieții administrative a unei țări acum poate să ni se pară tardivă.

Despre reformă și reforme în România se vorbește și se dezbate începând din 25 decembrie 1989. Atunci s-a aplicat prima reformă: Frontul Salvării Naționale, după ce a ucis prin condamnare la moarte, a scos în afara prevederilor juridice condamnarea la moarte. Deși, fie vorba-ntre noi: într-un sondaj, cam mulți români au fost doritori de a se reintroduce pedeapsa cu moartea... Au urmat imediat și alte "reforme": în ianuarie 1990, plata salariilor pe decembrie anul anterior, tuturor oamenilor muncii, de pildă, deși românii în decembrie 1989 nu au muncit decât în fața TVR; tot atunci, li s-au dat lucrătorilor din CAP drept de "proprietate" 50 de ari, nu 10 ari, cum a fost prevederea din anul 1955 - trecându-se rapid la spulberarea fermelor; pe urmă s-a ordonat, "legal", sub Petre Roman, ca întreprinderile și fabricile să se numească "societăți comerciale", cu aer de modernizare și adaptare la lumea mare și, mai ales, capitalistă; tot atunci s-a promulgat cea mai frauduloasă lege românească, tipic românească, înființarea regiilor autonome, pe energie electrică, pe transporturi, pe petrol, pe gaze, pe ape, pe cărbune, pe păduri etc., de la care a pornit tăvălugul prăbușirii economiei românești - la modul controlat de către guverne și CPUN - rezultând devalorizarea galopantă a leului, a vieții cetățenilor și declanșarea furtului generalizat în țară. Toate acestea, tot reforme au fost numite de către diriguitorii de atunci. Astfel le numesc și acum, diferența stând în faptul că acum reforme au început să fie denumite dezastrele și genocidul!

Alături de acelea, au început să se reformeze: învățământul (acum se numește educație și e pe făraș!), sănătatea (și a început să se pună semnul egal între sănătate și moarte), armata (rămasă doar o mână de oameni prost echipați, prost plătiți, prost pensionați), poliția (ajunsă să închirieze pistoale și să folosească armament cu biluțe și aer comprimat), securitatea (cuvânt ajuns echivalent cu ascultarea telefoanelor și trasul cu ochiul pe gaura cheii), mai puțin sistemul cultural (aici se ocupă cei din interior să-1 reformeze după chipul și asemănarea... Cotroceanului) pe care oricum nu a dat niciodată nimeni nici măcar o ceapă degerată, cu atât mai puțin după 1990, pentru că, să fim bine înțeleși, să păstorești mai peste tot câte o formație de dansuri populare (de nelipsit, dacă e vorba de scris cu oi pe dealuri!) nu înseamnă că se produce cultură, cel mult se conservă ceva, numai că și astfel de "conservări" sunt aplicate deviant, fără profesionalism.

După 1991, fiecare guvern proțăpit la putere a lansat propriile reforme, în toate domeniile, fără deosebire, după cum se spunea. Tranziția spre economia de piață a devenit slogan, o lozincă de dimensiunile podurilor rulante. Astfel, reformele aplicate de prim-miniștrii Stolojan, Ciorbea - cel care a lansat, într-o noapte, cea mai performantă expresie cu privire la economia românească: "de azi românii vor mânca privatizare pe pâine", Radu Vasile etc. i-au adus, fără deosebire de naționalitate, vârstă sau sex, pe români în situația să deplângă vechiul regim, cel ceaușist, și să îngroașe rândurile vizitatorilor de la cimitirul unde, nici după atâția ani, nu sunt lăsați să-și doarmă somnul veșnic nici Nicu, nici Leana. Nimic, prin intermediul celor două camere parlamentare, nu se poate aplica viguros, cu seriozitate și responsabilitate, pentru că mereu trebuie să vină Boc cu iresponsabila asumare a răspunderii guvernului. În întreg acel spațiu "reformator" nu se rețin decât: jaf, furturi, fiscalitate bolnavă, corupție la nivel de stat, începând de la guvern și până la vameși și polițiști.

Mai departe? Mai departe, ne aflăm în 2011. Guvernul, după atâtea "reforme" - care nici ele nu sunt reușite, nici nu se aplică - este șubrezit și ruinat, de te miri cum mai stă Boc agățat de scaun ca bunica lui Bulă de marginea balconului. Se bat tobe despre schimbări în structurile administrative, dar reformele mult-trâmbițate rămân aruncate în legi pe care nu le ia nimeni în seamă. Nu se aplică sau se aplică pe sprânceană...

Ce rămâne? Poate - după afirmația lui Andrei Pleșu - recurgerea la un nou început. Adică? Adică să pornim de la reforma și reformarea individului. După vechiul sistem: prin munca aia cu omul, de la om la om... Cine știe, poate, într-o după-amiază, la o bere, după ce s-au încasat niște lefuri ciuntite cu 25%... Altă cale nu se-ntrevede deocamdată...

    Ioan Sorin Roman - declarație politică având tema Avem nevoie de uniforme;

Domnul Ioan Sorin Roman:

"Avem nevoie de uniforme"

Sunt din ce în ce mai convins că avem nevoie de uniforme, trebuie să conștientizăm faptul că trebuie toți să gândim într-un singur fel. Nu avem voie să deraiem de la direcția impusă de mult iubitul nostru președinte, și este anormal ca elementele destabilizatoare să-și facă jocul fără nici o jenă.

Trecând peste generalități, vreau să prezint punctual câteva cazuri concrete, două persoane care prin comportamentul lor aduc grave atingeri bunei funcționări a statului, dezvoltării și progresului acestei țări. Este vorba de Corina Drăgotescu și Mircea Badea, două elemente destabilizatoare ce nu vor să vadă progresul României și instigă cetățenii la ură față de foarte buna conducere a țării și prea dreptul nostru conducător. Este revoltător faptul că doamna Drăgotescu își permite să pună întrebări incomode domnului președinte. Eu mă întreb de ce nu i se retrage acreditarea acestei individe cu pretenții de jurnalistă? Administrația prezidențială trebuie să aibă în vedere acest aspect și cât de curând, această individă care nu face altceva decât să servească mogulul și pune întrebări ce nu vizează interesul public, ci doar interesele mogulului, să fie privată de privilegiul de sta în fața mult iubitului nostru președinte. Bine i-a spus domnul Băsescu la conferința de presă, de la obraz, nesimțită doamna, nesimțită, să pună ea astfel de întrebări.

Alt element destabilizator, cetățeanul Mircea Badea, un filfizon care se maimuțărește în fiecare noapte la televizor, având un comportament condamnabil. Cred că acest cetățean ar trebui să fie pus în piața publică, cu pene pe fund, să-l scuipe lumea, pentru că din cauza lui România nu poate progresa.

Ar mai fi câteva elemente de acest gen, dar, pentru a fi cât mai ușor identificate, propun ca toți românii să primească uniforme portocalii, iar cei ce se opun mult iubitului nostru președinte să fie privați de acest privilegiu. Avem nevoie de o gândire comună, trebuie să gândim toți precum luceafărul acestei țări.

Trăiască democrația portocalie!

    Gheorghe Ciocan - declarație politică intitulată Guvernarea face pluta;

Domnul Gheorghe Ciocan:

"Guvernarea face pluta"

În ultima vreme, mai mulți reprezentanți ai guvernării actuale au anunțat triumfători ieșirea României din criză.

Bazați pe o creștere economică minusculă, microscopică, infinitezimală, de 0,1% în trimestrul IV al anului trecut, guvernanții s-au grăbit să aducă țării întregi vestea cea mare: România va ieși curând din criză! Dacă abia am ieșit sau ne pregătim să ieșim din criză, atunci am ieșit ca bolnavii după operație: și ei ies din criză - din criza vreunui organ bolnav - dar sunt tot pe patul de spital, la terapie intensivă, sub stricta supraveghere a medicilor. Drept dovadă, stricta supraveghere a forurilor internaționale, la care apelăm în continuare, printr-un nou acord - chiar dacă doar preventiv sau de precauție - cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană. Am ieșit din criză, dar nu zburdăm, de fapt nici măcar nu ne ținem prea bine pe picioare: suntem încă la "orizontală" lipsiți de vlagă, țintuiți în perfuzii.

Creșterea PIB-ului din ultimul trimestru din 2010 nu ne îndreptățește să spunem decât că am ieșit, cu chiu, cu vai, cu prea multe sacrificii, la linia de plutire, că putem cât de cât respira, nicidecum că am ajuns la mal, că am traversat criza și am ieșit din ea. Marea performanță pe care o clamează actuala guvernare este că România face pluta, când majoritatea țărilor europene înoată hotărâte spre malul redresării și creșterii economice. La ce creștere avem, la poziția noastră, suntem vulnerabili la cel mai mic vălurel al apelor economice europene și globale, neliniștite încă. Nici măcar nu suntem încă în situația să ne înecăm ca țiganul la mal: malul este încă departe și nu-1 vom atinge degrabă cu creșteri milimetrice ale economiei.

În fond, anunțul ieșirii din criză făcut de guvernanți, dacă nu este prematur, este cel puțin interpretabil. Căci, dacă față de trimestrul precedent, în trimestrul IV avem într-adevăr o creștere - chiar dacă anemică -, față de trimestrul IV al anului 2009 avem de-a face cu o descreștere de 0,5%. De altfel, conform datelor oficiale oferite de Eurostat suntem singura țară din Uniunea Europeană, în afară de Grecia, care are o scădere față același trimestru al anului 2009.

Ca să ieșim cu-adevărat din criză e nevoie să înotăm, nu doar să ne lăsăm duși de valurile capricioase ale economiei mondiale, fericiți că reușim să facem pluta și nu ne înecăm. însă pentru aceasta este nevoie de cineva care să știe să și înoate, nu doar să facă pluta.

    Ioan Munteanu - declarație politică având subiectul FMI guvernează România;

Domnul Ioan Munteanu:

"FMI guvernează România"

Delegația Fondului Monetar Internațional vine și pleacă, se face că se mai interesează de mersul economiei românești, domnul Franks mai ocupă timp de două zile ecranele canalelor de știri, mai face niște glumițe, mai lansează ceva avertismente, apoi își vede de drum. Este atitudinea tipică a stăpânului care te are la mână și face tot ceea ce vrea el.

La acest început de an 2011, bilanțul acordului cu "fondul" este unul împovărător, iar victoria FMI asupra economiei românești este categorică. "Domnului acesta care conduce delegația, G. Franks adică, i s-a încredințat misiunea să înrobească România, lucru pe care l-a reușit într-un timp relativ scurt. Ori de cate ori i se solicită sprijinul, FMI se oferă să ne acorde împrumuturi, lăsând, de fiecare dată, impresia că e un lucru extrem de complicat, dar că va face tot ce-i va sta în putință ca să ne ajute. Și, încet, dar sigur, sumele ce urmează a fi înapoiate au devenit destul de consistente, astfel încât să nu poată fi achitate de către generația noastră, ci de cei ce se vor naște după noi..., iar îndatorarea a trecut în sectorul public, cel care va contracta noi și noi împrumuturi de la băncile din România ori din afara țării nu pentru a face investiții și a crea locuri de muncă, ci pentru a plăti datoriile vechi.

Încetul cu încetul, adevărul iese la iveală, lăsând la vedere realitatea din spatele amabilității de acum ceva timp: "Acordul nu a fost plănuit cu scopul de a susține creșterea economiei, a fost conceput pentru a stabiliza o situație instabilă" - declara cu nonșalanță șeful misiunii FMI cu puțin timp în urmă, la aproape doi ani de la semnarea acordului din 2009. Potrivit acestuia, economia României se aseamănă cu starea unui pacient aflat în stare critică: "Cred că am reușit să stabilizăm economia. Dar, mă veți întreba, cum rămâne cu creșterea economică. Îmi amintesc gluma cu chirurgul care face o operație foarte complicată și spune familiei pacientului: am o veste bună și una rea. Operația a reușit, dar, din păcate, pacientul a murit. Nu vrem să ajungem în situația în care am stabilizat situația, dar pacientul, economia românească, a murit. Vrem să generăm creștere economică". Iată ce se întâmplă atunci când îți pierzi demnitatea și ajungi să faci ceea ce ți se impune, contrar principiilor și voinței proprii...

După ce a dictat măsurile de austeritate care au afectat toate categoriile sociale și profesionale, FMI vizează alte căi de jecmănire a României. Următoarea pe listă ar fi liberalizarea gazelor naturale și alinierea prețurilor interne la cele din import, adică dublarea prețului la consumatorii casnici, care până acum beneficiau de niște prețuri, oarecum, rezonabile. O altă măsură antiromânească, impusă de către FMI, se referă la privatizarea unor active întregi ori pe bucăți, dintre puținele companii strategice rămase după jaful numit "marea privatizare", comandat tot de către puterile externe. Vizate de această "modernizare" sunt: CFR Marfă, Oltchim, dar și pachete substanțiale de acțiuni de la Romgaz, Hidroelectrica, Transgaz, Transelectrica...

Ce va mai urma?

Potrivit unui raport al Băncii Europene, România se află pe locul I în Europa și pe locul 12 în lume, într-un top al țărilor cu cel mai mare risc de înfometare. Asta înseamnă că românii ar muri de foame nu doar pentru faptul că nu s-ar găsi alimente, cât mai ales din cauza prețurilor foarte mari, pe care n-ar avea de unde să le achite. În acest context, în foarte multe dintre intervențiile ori declarațiile mele politice, am cerut președintelui ca: "siguranța alimentară a românilor să fie o prioritate constantă a discuțiilor din cadrul CSAT".

La sfârșitul acestor considerații, o concluzie se impune, à propos de cel de-al doilea împrumut: FMI nu-i acordă banii României pentru că ea are neapărata nevoie de ei, cât mai ales pentru a o obliga să se împrumute de la bănci - fie ele din țară, cât mai ales din străinătate - pentru a-i rambursa la termen.

Vai de țara și de neamul care ajung să suporte aroganța, tupeul și disprețul străinătății!

    Cătălin Cherecheș - declarație politică: - Cetățeanul de rând, în afara sferei de interes a ultimelor mișcări de pe scena politică!;

Domnul Cătălin Cherecheș:

"Cetățeanul de rând, în afara sferei de interes a ultimelor mișcări de pe scena politică!"

Schimbările din ultimele săptămâni de pe eșichierul politic, de la dreapta la stânga și înapoi, îl fac pe cetățeanul de rând să se întrebe a la Caragiale: "da’, eu cu cine votez?". Cel mai trist, însă, este faptul că cetățeanul de rând nu se regăsește pe agenda niciunei formațiuni politice care dorește să rămână la guvernare sau să preia puterea în România!

Am remarcat lauda exagerată a liderilor PSD și PNL, prezenți la Oradea pentru a "peți" pe conducătorii UDMR. Mai ceva ca un ginere care merge să ceară de la socrii viitoarea nevastă! Disperarea liderilor noii alianțe USL s-a văzut la Congresul de la Oradea. Așa cum s-a văzut și dorința disperată a celor două formațiuni să facă tot posibilul, să facă toate alianțele posibile numai să se vadă la guvernare! Numai să vadă plecat guvernul Boc! Numai să îl vadă pe președintele Băsescu suspendat! Se trece peste orice incompatibilitate politică sau diferență de doctrină, toate având aceeași finalitate: puterea. Ceea ce nu am văzut în ultimele săptămâni este unde au poziționat actorii politici ai momentului, cetățeanul! Nu am văzut în nicio declarație ce vor face liderii USL pentru cetățeni dacă vor ajunge la putere. Cum vor rezolva problemele grave cu care se confruntă românii: reducerea salariilor și pensiilor; creșterea continuă a prețurilor la alimente, carburanți, gaze naturale și electricitate; falimentul unităților productive și lipsa orizontului în ceea ce privește deschiderea unor noi afaceri, care să asigure plusvaloare materiilor prime românești; lipsa locurilor de muncă și altele.

Pe de altă parte, nici actualul partid de guvernare nu își găsește cadența politică. Măcinat de luptele interne pentru putere, PDL trebuie să facă față și scandalurilor legate de numeroasele acte de corupție în care sunt implicați unii lideri ai săi. Cea mai mare vină o poartă lipsa de autoritate și răspundere a premierului, și în același timp președintelui PDL, Emil Boc. Acesta are o mare dilemă! Nu știe cât va mai sta la Palatul Victoria. Așa cum nu știe cât timp va mai ocupa scaunul de președinte al partidului de pe Aleea Modrogan. La fel ca în cazul USL, și pe agenda PDL, cetățeanul român este trecut la secțiunea - "lipsă de prioritate".

Oricum am privi clasa politică românească la ora actuală, toate ne duc la aceeași concluzie: politicienii sunt preocupați de formă, dar uită de conținut!

În fața ultimelor repoziționări ale "reginelor" de pe tabla de șah a politicii românești, "pionii", cetățeni de rând, vor fi cei care îi vor da șah-mat.

    Cătălin Cherecheș - declarație politică: - România are nevoie de un nou Pintea Viteazul!;

Domnul Cătălin Cherecheș:

"România are nevoie de un nou Pintea Viteazul!"

Pintea Viteazul, haiducul care a condus în Transilvania mișcarea de rezistență din partea poporului împotriva stăpânirii habsburgice, se zvârcolește astăzi cu siguranță în mormântul său! Asta privind la hienele din clasa politică care au uitat de interesul cetățeanului, conduși fiind doar de interesele proprii și de partid.

Pintea Viteazul a dus o luptă acerbă de eliberare națională de sub Imperiul Habsburgic. împotriva măsurilor care duc la sapă de lemn românul de rând, cine luptă?! Dacă în secolul al XVII-lea, se vorbea de Transilvania ca "Pintealand" și despre haiducul Pintea ca cel care lua de la bogați și dădea la săraci, acum peste hotare se vorbește de noi ca fiind o țară din lumea a treia, plină de hoți și țigani, care bagă spaima în toate țările civilizate! Europa vorbește de noi ca de o țară a deznădejdii, în care medicii, inginerii și tinerii cu pregătire aleg calea pribegiei, în căutarea unui trai decent.

Pintea Viteazul era un om instruit, cunoștea multe limbi străine și tehnici militare, a fost un diplomat și un bun negociator. Toate acestea le-a învățat în garnizoanele imperiale austriece. în zilele noastre suntem reprezentați la cel mai înalt nivel de oameni care și-au luat bacalaureatul după ce au terminat facultatea, de oameni care, citind din "almanahe" visează la "succesuri", de oameni care se consideră niște specialiști ai constituționalității, dar care au reușit să scoată doar legi neconstituționale! România zilelor noastre este caracterizată de hoție, de măsuri antipopulare și de batjocură la adresa cetățeanului robit de numeroasele și exorbitantele taxe și impozite!

Și toate astea mă duc cu gândul la Pintea Viteazul. La acțiunile și îndârjirea cu care a ținut să îi ajute pe cei mai năpăstuiți, la curajul cu care i-a înfruntat pe asupritori. Stau și mă întreb ce ar fi făcut Pintea dacă ar fi fost contemporan cu noi?! S-ar fi ascuns prin munții Maramureșului, poate, de rușine! Sau, ca un viteaz veritabil, ar fi pus mâna pe arme ca să facă ordine prin cetățile românești!

România de azi seamănă cu țara lui Pintea Viteazul. Hoții au rămas hoți, asupritorii trag pielea de pe spinarea poporului! Doar haiducul lipsește! România are nevoie de un nou Pintea Viteazul!

    Culiță Tărâță - evocarea momentului adoptării Legii pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord;

Domnul Culiță Tărâță:

Vreau să evoc, cu permisiunea dumneavoastră, un moment extrem de important din istoria noastră recentă, - 26 februarie 2004. Au trecut șapte ani de-atunci. Eram și pe vremea aceea în Parlament și îmi aduc aminte, cu emoție, de ședința comună a celor două Camere, consacrată dezbaterii și adoptării proiectului Legii pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, pe atunci președintele Camerei Deputaților, și de domnul Nicolae Văcăroiu, președintele Senatului. Au evocat momentul, participând la dezbateri, domnul Adrian Năstase, prim-ministru al Guvernului României, domnul senator Sergiu Nicolaescu, care a prezentat Raportul comun al comisiilor pentru apărare și pentru politică externă, domnul deputat Ovidiu Petrescu (PSD), domnul deputat Tudor Marcu (PRM), domnul deputat Cornel Popa (PNL), domnul deputat Sorin Frunzăverde (PD), domnul senator Szabo Karoly (UDMR), domnul deputat Varujan Pambuccian (minorități naționale), domnul deputat Cornel Boiangiu (independenți) și, la final, domnul Ion lliescu, pe atunci președintele României.

Evenimentul a fost unul de referință, pentru că, astfel, România s-a alăturat pentru prima dată, după multe decenii, unei alianțe militare puternice și democratice, care-i oferea garanția integrității sale teritoriale, premise pentru integrarea în lumea liberă, civilizată și prosperă. Adoptarea în unanimitate a acelui document, de către toate partidele politice parlamentare ale vremii, a survenit după ce toate țările membre NATO au aprobat, în parlamentele lor, aderarea celor șapte noi state, între care și România. Aderarea a fost decisă oficial la summit-ul din iunie 2004, de la Istanbul.

Fără îndoială, componenta militară, respectiv garantarea securității, a integrității teritoriale, a independenței țării, prin solidaritatea tuturor statelor membre, prin mecanismele de apărare colectivă, a reprezentat și reprezintă componenta cea mai importantă a apartenenței la NATO. După experiențe istorice dramatice, uneori tragice, când țara noastră s-a aflat fie în alianțe contra naturii, fie în așa numita zonă gri, cu alianțe nesigure, de conjunctură, iată că de șapte ani suntem mai puternici, mai apărați în fața pericolelor care amenință umanitatea. N-au trecut decât șapte ani de când realitatea de astăzi - apartenența la alianța Atlanticului de Nord și apoi la Uniunea Europeană - părea o utopie. Destinul României s-a schimbat atunci fundamental.

Deosebit de importantă este și componenta politică a apartenenței la NATO. Aproape întreaga istorie postbelică a fost marcată de momente de criză, de confruntări care n-au putut fi dezamorsate decât prin intervenția politică a statelor membre NATO, ca o entitate cu o pondere importantă în luarea deciziilor pe plan global. Toată lumea a fost pusă în situația de a ține seama de punctul de vedere al NATO în legătură cu soluționarea multor situații conflictuale grave din ultimii șaizeci de ani. Și se știe, istoria a demonstrat-o, NATO a recurs întotdeauna la soluții înțelepte, bazate exclusiv pe principiile democrației.

N-am evocat întâmplător momentul acela de glorie, pentru că, există în istoria fiecărei țări momente astrale, decisive, care-i influențează evoluția ulterioară. Un asemenea moment l-a constituit pentru România adoptarea în Parlament a Legii privind aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord. El a marcat reîntoarcerea țării noastre în marea familie a valorilor si democrațiilor europene, de unde, cu brutalitate, istoria ne-a izgonit în urmă cu mai bine de o jumătate de veac. Intrarea noastră în Alianță, în 2004, a constituit, fără îndoială, un demers de integrare în civilizația bazată pe valorile euro-atlantice.

    Mircea Grosaru - declarație politică intitulată Primăvara politică, un mărțișor controlat;

Domnul Mircea Grosaru:

"Primăvara politică, un mărțișor controlat"

La fel cum întârzie primăvara în acest an, întârzie și rezultatele tuturor negocierilor politice care parcă nu mai apar nici după ultimul Congres cu rezultate previzibile, cum a fost cel al UDMR. Opoziția a pregătit o moțiune de cenzură pe Codul muncii, iar calculele pe numărul de voturi de susținere nu sunt nicicum încurajatoare pentru ea. Nici de această dată opoziția nu va reuși să întrunească numărul de voturi necesar căderii Guvernului și va pregăti o nouă strategie. Se discută din ce în ce mai mult despre faptul că noua alianță electorală, denumită Uniunea social-liberală, nu prea dă roade în teritoriu, se mișcă greu, și că procentele din sondaje, respectiv 38% ale PSD și 28% ale PNL nu se regăsesc în noile sondaje. Altfel spus, în politică 38% + 28% nu face 66%, ci doar maxim vreo 40%.

Nu mai adăugăm procentele PC-ului, pentru că observăm că acestea nu există, iar în unele județe, cum ar fi de exemplu Suceava și nu numai, conservatorii nu numai că nu au președinți, dar nu au nici oameni și niciun fel de organizație. Cum vor rezolva cei din opoziție situația politică și ce înseamnă pentru ei această unire a forțelor, rămâne de văzut în timp, pentru că doar timpul rămâne a răspunde acestei noi necunoscute. După cât s-a vorbit și după cât s-a discutat în jurul acestei alianțe nefirești pentru politica din țara noastră, dominată până acum de conflictul deschis între stânga, reprezentată în principal de PSD, și dreapta, reprezentată necontestat până acum de PNL, iată-ne în fața unor întrebări cum ar fi: se îndreaptă oare PNL spre stânga politicii din România?, sau încearcă PSD-ul să înghită PNL-ul?, sau cine reprezintă în acest moment dreapta în România?, sau va rezista PNL-ul în această formulă în fața propriului electorat?, sau cum se vor face sondajele de opinie în cazul celor ce compun actuala uniune? sau cum vor fi numiți candidații comuni la alegerile locale?, sau, sau,... sau.

La toate aceste întrebări va răspunde desigur electoratul, iar acest lucru se va întâmpla cel mai curând la alegerile locale. Nu trebuie uitat însă că, o parte din membrii celor două formațiuni politice aliate în prezent, nici ei nu sunt de acord cu actuala alianță, pentru simplul motiv că ani de-a rândul aceștia și-au format discursuri - în cele mai multe cazuri - cu atacuri directe unul către celălalt, opozanții de circa 20 de ani devenind "prieteni" de conjunctură. Poate că actuala alianță vizează tocmai ceea ce PDL-ul numește "reforma clasei politice" care începe cu opoziția. Oare cine a căzut în plasă? Vom avea răspunsurile în curând.

    Cezar Florin Preda - declarație politică intitulată Ce vor românii.

Domnul Cezar-Florin Preda:

"Ce vor românii"

Pentru prima oară după 20 de ani, românii vor din partea guvernanților măsuri proactive, ferme, de așezare efectivă a lucrurilor în normalitate. Acum, românii vor crearea de locuri de muncă, flexibilizarea forței de muncă, sprijinirea IMM-urilor, credite pentru întreprinzători, și mai puțină asistență și protecție socială, respectiv scăderea contribuțiilor de asigurări sociale. Românii vor să aibă ceea ce merită, ce li se cuvine în mod echitabil, nu vor ca unii să fie privilegiați, la fel cum nu sunt de acord nici ca alții să trăiască numai din ajutoarele de la stat.

De aceea, am convingerea că ceea ce facem, facem bine. Am făcut reforma justiției, reforma educației, reforma pensiilor, reforma salarizării, reforma personalului bugetar, reforma fiscală, și acum facem și reforma muncii. Acest pachet de reforme răspunde cerințelor românilor și pune lucrurile la locul lor, în fiecare domeniu, pentru o evoluție constructivă și productivă a statului în viitor.

Facem ce vor românii, nu ce vor liderii de sindicat sau televiziunile comerciale. Măsurile noastre sunt reale, adoptate, în timp ce dezbaterile lor sunt nefolositoare pentru că nu aduc nicio propunere concretă, necesară.

Guvernul Boc și parlamentarii PDL fac ce vor românii, iar rezultatele pozitive au început să se vadă. Raportul economic publicat săptămâna trecută de către Comisia Europeană arată că încrederea populației și a companiilor în economia românească și-a continuat creșterea și în luna februarie 2011, față de luna ianuarie.

  Informare privind declararea domnului Clement Negruț ca deputat independent.  

După pauză

     

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Georgian Pop și Dumitru Pardău, secretari ai Camerei Deputaților.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor și domnilor deputați,

vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință.

Rog secretarii de ședință să-și ocupe și ei locurile la prezidiu.

Doamnelor și domnilor colegi,

Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință.

Vă rog, stimați colegi, vă rog insistent să ocupați locurile în sala de ședință.

Bună dimineața, doamnelor și domnilor!

Dați-mi voie să declar deschisă ședința de astăzi, 1 martie 2011, ședință consacrată continuării dezbaterii punctelor înscrise pe ordinea de zi.

Mai înainte de toate, dați-mi voie să urez tuturor doamnelor și domnișoarelor "La mulți ani!" de ziua mărțișorului, să fie frumoase ca mărțișoarele primite astăzi, iubite și îndrăgite de către toată lumea. (Aplauze.)

Prezența astăzi în sala de ședință este relativă bună. De mărțișor, 173 de deputați și-au semnat prezența. Restul, 160, sunt încă după mărțișoare, iar 37 participă la alte acțiuni decât florăriile orașului București.

Îl invit, de mărțișor, pe distinsul nostru coleg Negruț Clement, care va face o bucurie unora și o tristețe altora. Asta e viața!

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Clement Negruț:

Vă mulțumesc, domnule președinte, și cred că ați spus cu sinceritate ceea ce ați spus.

Mai înainte, mă raliez și eu urărilor dumneavoastră, de 1 martie, colegelor noastre, și nu numai, tuturor femeilor, La mulți ani!

și, într-adevăr, vreau să vă fac un anunț. În calitate de deputat ales în Circumscripția electorală nr.1 Alba, Colegiul electoral uninominal nr.2 Sebeș-Blaj, începând de astăzi, 1 martie, mă declar deputat independent, neafiliat niciunui grup politic constituit în Parlamentul României.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc.

Să fiți absolut convins că întotdeauna sunt foarte sincer în afirmațiile pe care le fac. Mi-a scăpat totuși să urez un gând bun, un mărțișor frumos tuturor doamnelor și domnișoarelor deputate.

Doamna Sonia Drăghici, cu un trandafir frumos în piept, vă rog, stimată colegă, microfonul Camerei vă aparține.

 
   

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În numele colegelor deputate, mulțumim colegilor care s-au gândit la noi, să ne ofere un mărțișor. Răspunsul meu, ca femeie și ca deputat, este un mărțișor pe care vreau să vi-l aduc tuturor colegilor, să vă reamintesc că la ora 17,00, astăzi, sunteți invitați cu toții la vernisajul de pictură Stela Marta. Este o mare doamnă, o pictoriță, prietena mea, drept pentru care vă invit acolo, pentru că arta înfrățește inimile și unește oamenii.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumim, doamnă deputat. Sperăm ca la ora 17,00, cât mai mulți să ne înfrățim inimile și să ne unim într-o atitudine de apreciere a artei.

 
Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Domnule vicelider, un mărțișor și din partea dumneavoastră, pentru doamnele și domnișoarele din sala aceasta.

   

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Îmi șoptea puțin mai devreme colegul meu, domnul Tinel, că într-o anumită zonă a țării mărțișoare se oferă și bărbaților. Îmi pare rău că nu sunt în măsură să vă ofer dumneavoastră un mărțișor. Este doar unul verbal și gândurile mele bune.

În primul rând, vreau și eu să urez colegelor noastre, domnișoarelor, doamnelor din Parlament, un gând bun, cu primăvara din suflet, să fie o primăvară și în afară, să fim o primăvară între noi, toți.

Să fie astăzi o zi care să ne facă să ne amintim cu drag și cu plăcere și de faptul că avem 150 de proiecte de votat la votul final și că mai avem încă 30 de proiecte de lege de dezbătut astăzi, să avem o activitate benefică și, sper eu, într-un ton și mai optimist și mai bine dispuși.

Dincolo de lucrurile acestea, domnule președinte de ședință, vroiam să vă rog - și ca un aspect procedural, să supuneți la vot propunerea Grupului parlamentar al PSD ca proiectul legislativ situat la poziția 32, PL-x 796, să fie trecut pe poziția 14 în dezbaterile de astăzi.

Vă mulțumesc frumos.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, stimate coleg. Mulțumesc și pentru gândurile bune. Vă asigur că sunt reciproce.

Deci, stimați colegi, avem propunerea colegului nostru de a sălta propunerea legislativă înscrisă pe poziția 32 din ordinea de zi, dacă bine am înțeles, pe poziția 14, s-o aducem într-o fază în care ar fi posibil de discutat astăzi.

Vă rog să vă pregătiți cartelele pentru a supune votului dumneavoastră această propunere. Vă rog să vă căutați cartelele și să le aveți astfel la îndemână, că avem și votul final.

Vă rog mai întâi să verificăm dacă funcționează. Apăsați pe tastele 1 și 4. E o verificare a modului de funcționare a instalației. Vă rog să votați. Instalația funcționează.

Acum am să supun votului dumneavoastră propunerea de aducere a propunerii legislative de pe poziția 32 pe poziția 14.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

 
   

Cu 111 voturi pentru, un vot împotrivă și nicio abținere, propunerea a fost adoptată, ceea ce înseamnă că poziția 32 devine poziția 14, iar poziția 14, 15, și numerotarea se reașează în ordinea de zi.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare (PL-x 2/2011) (rămas pentru votul final)  

Primul proiect pe ordinea de zi de astăzi este cel de poziția 6, în Capitolul "Procedură de urgență": Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Domnule doctor, nu se simte cineva bine? Vă rog, vă rog domnule doctor.

   

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Domnule președinte,

O rugăminte. Vă solicit modificarea poziției proiectului legislativ de la poziția 27 pe poziția 15.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule doctor, de la 27 la 15?

 
   

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Da. În regim de urgență, ca să se simtă toată lumea bine.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Nu copiați tot ce se spune din bancă, domnule doctor.

 
   

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Nu știu de ce nu vă place, domnule președinte. V-am făcut o solicitare.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Și eu.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Stimați colegi,

Vă rog să fiți de acord să-i faceți pe plac și domnului doctor. Astăzi nu-l putem supăra, de 1 Martie.

Deci, supun votului dumneavoastră propunerea de a sălta de la poziția 27 la poziția 15.

Vă rog să votați.

 
   

96 de voturi pentru, 16 împotrivă și trei abțineri.

Propunerea a fost însușită de către plenului Camerei Deputaților.

Mai are cineva vreo dorință astăzi? Nu. Atunci intrăm efectiv în ordinea de zi.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În conformitate cu prevederile art.115 din Regulament Camerei, ne aflăm în procedură de urgență.

Rog inițiatorul, în cazul acesta pe domnul Viorel Oancea, secretar de stat la Ministerul Apărării, să prezinte pe scurt punctul de vedere al inițiatorului.

Vă rog.

 
   

Domnul Viorel Oancea (secretar de stat, Ministerul Apărării Naționale):

vizează amendarea problematicii referitoare la managementul Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Demersul legislativ resurselor umane și evoluția în carieră a cadrelor militare, cu aplicabilitate la nivelul sistemului de apărare și securitate națională.

Dintre principalele reglementări amintim:

  • majorarea limitelor de vârstă în grad pentru cadrele militare;
  • punerea la dispoziție a cadrelor militare în cazul comiterii unor infracțiuni;
  • reglementarea juridică a împuternicirii;
  • posibilitatea acordării concediului fără plată cadrelor militare care își urmează soțul sau soția pe timpul îndeplinirii unor misiuni permanente în străinătate;
  • obligativitatea de a participa la misiuni în străinătate;
  • interdicția demisiei ca modalitate de trecere în rezervă a cadrelor militare în activitate care participă la misiuni în afara teritoriului statului român, precum și pe timpul executării altor misiuni în străinătate.

Având în vedere cele prezentate, vă adresăm rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu mențiunea că suntem de acord cu amendamentele rezultate în cadrul dezbaterilor ce au avut loc în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule ministru,

Mulțumesc și eu pentru raportul prezentat.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnule coleg, vă rog să prezentați raportul Comisiei pentru apărare; pe scurt, vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe Ana:

În conformitate cu prevederile art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgență cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, transmis cu adresa PL-x 2/1 februarie 2011 și înregistrat cu nr.32/15/02.02.2011.

Comisia pentru muncă și protecție socială a avizat favorabil acest proiect de lege, cu majoritate de voturi.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat, de asemenea, favorabil acest proiect de lege.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, republicată.

La dezbateri au participat, în conformitate cu prevederile art.54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, domnul secretar de stat Mihail Vasile-Ozunu, șeful Departamentului pentru relația cu Parlamentul și informare publică și domnul colonel George Mocanu, consilier juridic în cadrul Direcției pentru relații cu Parlamentul și asistență juridică a Ministerului Apărării Naționale.

La ședința comisiei, din data de 16 februarie 2011, au fost prezenți 22 de deputați din totalul de 24 de membri ai acesteia.

Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, și ale art.92 alin.(8) pct.2 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, în ședințele din 8 și 15 februarie 2011, cu unanimitate de voturi pentru comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea acestui proiect de lege cu amendamente.

Domnule președinte,

Dacă-mi dați voie să exprim și punctul de vedere al Grupului PSD din care fac parte.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat Ana Gheorghe, înainte de a exprima punctul de vedere, vă rog să propuneți timpul pentru dezbateri, ne aflăm în procedură de urgență.

 
   

Domnul Gheorghe Ana:

Șapte minute, domnule președinte.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Șapte minute.

Stimați colegi,

Votul dumneavoastră asupra timpului propus de șapte minute. Vă rog să vă exprimați prin vot.

Domnule doctor, vă rog să nu influențați votul colegilor din Grupul PNL.

Vă rog să votați.

 
   

Cu 114 voturi pentru, două împotrivă și o abținere, propunerea a fost adoptată.

Trecem la Capitolul dezbateri generale.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul deputat Ana Gheorghe va exprima poziția acestui grup față de acest proiect de lege.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Gheorghe Ana:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Având în vedere importanța Legii nr.80 privind statutul cadrelor militare, modificările care au fost propuse și alinierea la noile cerințe ale armatei, grupul parlamentar, prin amendamentele depuse la acest statut, este de acord cu aprobarea acestei legi astăzi, 1 martie 2011.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu pentru intervenția dumneavoastră.

Dacă din partea altor grupuri parlamentare dorește cineva să intervină? Da. Domnul deputat Mircovici, vă rog frumos, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

 
   

Domnul Niculae Mircovici:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor colegi,

Și Grupul parlamentar al minorităților naționale susține proiectul de lege pe care-l discutăm astăzi. Și, mai mult decât atât, atât în Comisia pentru apărare au fost făcute unele amendamente, cât și în Biroul permanent am insistat asupra faptului ca acest proiect de lege să fie pe ordinea de zi astăzi, pentru a putea fi dezbătut și votat în Cameră și nu pentru a trece prin aprobare tacită, întrucât noi suntem primă Cameră.

Sigur că vom susține la momentul potrivit amendamentele care au fost făcute de către Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și cu care suntem de acord și care reprezintă o condiție a votării acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule secretar, vă mulțumesc și eu pentru intervenția dumneavoastră.

Dacă mai sunt alte intervenții? Dacă nu mai sunt, rog deputații să ocupe locurile în sala de ședințe, iar florile să le ofere distinselor doamne în afara orelor de dezbateri.

Vă rog să pregătiți rapoartele pentru a urmări amendamentele admise și respinse. Rog și secretarii de ședință se urmărească dacă sunt intervenții din sală.

La numărul curent 1 din raportul comisiei, dacă sunt observații?

Pozițiile 2, 3, 4, 5?

La poziția 4, ia să vedem, domnule coleg.

 
   

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Dacă observați, poziția 4, cu care suntem de acord și a fost de acord și comisia, reprezintă unul dintre punctele cele mai importante ale modificării Legii nr.85 privind statutul cadrelor militare. Ea aduce, practic, prin această prevedere armata română în rândul celorlalte armate în ceea ce privește obligația participării în teatrele de operațiuni. Dacă, până acum, participarea în teatrele de operațiuni era voluntară, începând cu intrarea în vigoare a alin.(1) al art.8 și alin.(2) și (3), care sunt cuprinse, cadrele militare în activitate au obligația să participe în teatrele de operațiuni la misiunile în afara teritoriului național.

Vom observa, în cadrul acestor prevederi, faptul că se exceptează această obligativitate numai în cazurile care, până acum, Legea nr.80 privind statutul cadrelor militare le prevedea pentru situații de război.

Deci, trebuie să observăm și n-avem voie, ca legislativ, să scăpăm din vedere faptul că astăzi, 1 martie 2011, dăm armatei române o obligație pe care o are numai în situații de război în ceea ce privește participarea în teatrele de operațiuni.

Acesta este motivul pentru care am ținut să evidențiez acest punct din prevederea proiectului de lege, pentru ca atunci când analizăm anumite situații legate de activitatea cadrelor militare, de contractul pe care militarii îl au cu statul lor atât în perioada activității, cât și după terminarea acestei activități, să judecăm cu aceeași unitate de măsură și să sperăm că numărul... cei câțiva mii de oameni care în momentul de față sunt - foști militari - pe străzile capitalei, nu vor mai ajunge să manifeste pentru un drept firesc, pe care orice stat este onorat să-l asigure celor care-și pun viața în slujba apărării lui.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule coleg, pentru precizările făcute.

Dacă mai este vreo intervenție la acest punct? Nu.

Poziția 5 din ordinea de zi?

Poziția 6?

Poziția 7?

Poziția 8?

Pozițiile 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, poziția 33, pozițiile 34, 35, 36, 37, 38, 39 și cam atât.

La poziția 39 raportul cu amendamente admise se termină.

Am încheiat dezbaterile pe articole.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final de astăzi, ora 12,30.

Mulțumesc, domnule ministru.

O zi bună! Salutări Armatei Române!

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum și alte măsuri financiare (PL-x 537/2010) (rămas pentru votul final)  

Poziția 7, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum și alte măsuri financiare.

Ne aflăm în procedură de urgență, în temeiul art.115 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Dacă din partea inițiatorului este cineva? Domnul secretar de stat Ion Ghizdeanu, din partea Ministerului Finanțelor Publice.

Domnule ministru, aveți cuvântul.

   

Domnul Ion Ghizdeanu (președintele Comisiei Naționale de Prognoză):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2010 a avut în vedere și are în vedere și pentru acest an acordarea unităților administrativ-teritoriale de împrumuturi din veniturile obținute din privatizare, înregistrate în contul curent general al trezoreriei statului pentru achitarea obligațiilor de plată restante ale operatorilor economici, furnizori de bunuri, servicii și lucrări.

Împrumuturile se acordă în limita sumei de 1,5 milioane lei, cu o dobândă de 6%, termen de rambursare maxim cinci ani.

Având toate acestea în vedere, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține aprobarea acestui proiect de lege, cu amendamentele admise ale comisiei.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu, domnule ministru.

Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, domnul vicepreședinte Nițu Adrian, vă rog.

 
   

Domnul Adrian Henorel Nițu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cu adresa PL-x 537/9 noiembrie 2010, Biroul permanent a sesizat în procedură de urgență spre dezbatere în fond Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic cu Proiectul de Lege aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum și alte măsuri financiare.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Prezentul proiect de ordonanță de urgență are ca obiect asigurarea de facilități din partea statului pentru autoritățile administrației publice locale, care constau în acordarea de împrumuturi în vederea achitării obligațiilor restante către diverși operatori economici, furnizori de bunuri și servicii și lucrări în vederea respectării aranjamentului stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional cu privire la eliminarea plăților restante.

Prin obiectul său de reglementare, proiectul de act normativ se încadrează în categoria legilor ordinare și Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul de lege a fost adoptat în Senat în ședința din data de 29 septembrie 2010.

Din numărul total de 32 de membri ai Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au participat la dezbateri 30 de deputați; din numărul total de 39 de membri ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci au participat la dezbateri 30 de deputați.

În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii, s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2010, cu amendamentele admise, prevăzute în anexă.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Vă rog să rămâneți la microfon pentru a propune timpul afectat dezbaterilor pe articole. Suntem în procedură de urgență.

 
   

Domnul Adrian Henorel Nițu:

Vă propun cinci minute pentru dezbateri.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Cinci minute timp propus de către domnul vicepreședinte.

Vă rog să vă exprimați poziția prin vot. Vă rog, domnilor colegi, să votați.

 
   

Avem 106 voturi pentru, două împotrivă și o abținere.

Propunerea domnului vicepreședinte a fost însușită de către plenul Camerei.

Dacă la dezbateri generale dorește cineva să ia cuvântul?

Dacă nu avem intervenții, atunci, stimați colegi, trecem la dezbaterea pe articole a raportului comisiilor sesizate în fond.

Vă rog să urmăriți șirul amendamentelor admise de către cele două comisii.

Dacă la poziția 1 din raport există vreo intervenție? Nu avem.

Poziția 2?

Poziția 3?

Pozițiile 4, 5, 6, 7?

Și se încheie raportul.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final de la ora 12,30.

Domnule ministru,

Mulțumim pentru participare.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2009 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (PL-x 467/2009) (rămas pentru votul final)  

Poziția 8 din ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2009 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național.

Ne aflăm, stimați colegi, în procedură de urgență, de data aceasta fiind, de asemenea, îndeplinite prevederile art.115 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Din partea inițiatorului, domnul secretar de stat Marin Anton. Unde este? N-a ajuns. Vă rog să-l atenționați, altă dată să fie la ora 10,00 domnul secretar de stat prezent în sala de ședință.

   

Domnul Ioan Oltean:

Din partea comisiei sesizate în fond? Domnul, vă rog să prezentați raportul comisiei sesizate în fond.

 
   

Domnul Mircea Marin:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru industrii și servicii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2009 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 28 septembrie 2009.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu unele observații și propuneri, conform avizului nr.610 din 4 iulie 2009.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil acest proiect de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național, aprobată cu modificări prin Legea nr.136/2009, în sensul extinderii ariei de aplicabilitate a programului și la autoutilitarele ușoare, proprietate a persoanelor fizice, al eliminării prevederii potrivit căreia un cetățean poate beneficia de prima de casare doar o singură dată; prin promovarea prezentului proiectului de lege devenind posibilă și participarea persoanelor juridice la program, ca urmare a delimitării sumei alocate exclusiv persoanelor fizice, față de suma totală alocată programului.

Așa cum se arată în nota de fundamentare, pentru persoanele juridice urmează a se elabora și adopta o procedură specifică, în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare privind ajutorul de stat, această procedură nefăcând obiectul acestui act.

În urma dezbaterii, membrii celor două comisii, cu unanimitate de voturi, în conformitate cu prevederile art.67 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaților, propun ca Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2009 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național să fie aprobat în forma adoptată de Senat.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Pe procedură, domnul deputat și vicelider, Eugen Nicolăescu.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință,

Ați intuit că o să ridic o problemă de procedură, pentru că știți că ați greșit. Regulamentul vă obligă ca, înainte de începerea dezbaterii proiectului de lege, să dați cuvântul inițiatorului, care trebuie, tot conform Regulamentului, să fie prezent în sală.

În situația în care acest lucru nu se îndeplinește, dumneavoastră amânați punctul respectiv.

În consecință, vă cer să amânați punctul acesta, până când vom avea în față inițiatorul, ne va spune punctul său de vedere și, sigur, după aceea putem intra în dezbateri.

Vă mulțumesc că veți aplica Regulamentul.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule vicelider.

Să fiți absolut convins că aplic Regulamentul. Am solicitat cuvântul inițiatorului, nu a fost prezent. Acest element nu ne obligă să ne oprim cu dezbaterea.

Dacă la dezbateri generale dorește cineva să intervină?

Dacă nu dorește cineva să intervină, vă rog să observați că suntem în situația în care prevederile art.106 din Regulamentul Camerei Deputaților sunt îndeplinite, în sensul că raportul comisiilor sesizate în fond nu conține nici amendamente admise, nici respinse, în consecință, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Rog stafful tehnic și Secretariatul general să atenționeze miniștrii că prezența la dezbateri este obligatorie la ora 10,00 fie a domniilor lor, fie a secretarilor de stat. În cazul de speță, atenționați ministrul mediului, legat de absența unui reprezentant al ministerului la susținerea proiectului de lege.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru privind transporturile rutiere internaționale de persoane și mărfuri, semnat la București la 12 iulie 2010 (PL-x 8/2011) (rămas pentru votul final)  

Următorul proiect, stimați colegi, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru privind transporturile rutiere internaționale de persoane și mărfuri, semnat la București la 12 iulie 2010.

Din partea inițiatorului, domnul secretar de stat Ghizdeanu, vă rog să prezentați poziția inițiatorului.

   

Domnul Ion Ghizdeanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Proiectul de lege are ca obiect ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru privind transporturile rutiere internaționale de persoane și mărfuri, semnat la București, la 12 iulie 2010.

Prevederile acestui acord se aplică transporturilor rutiere internaționale de persoane și mărfuri de pe teritoriul statelor României și Republicii Cipru către și dinspre terță țară cu vehicule înregistrate pe teritoriul statului uneia din părțile contractante.

De asemenea, în acest acord se prevede necesitatea autorizării, eliberarea acestei autorizații speciale de către autoritatea competentă a părții contractante, precum și alte prevederi.

Ca urmare, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține și vă roagă să aprobați acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Din partea comisiei sesizate în fond.

Domnule vicepreședinte, vă rog să prezentați raportul Comisiei pentru industrii.

 
   

Domnul Mircea Marin:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată spre dezbatere și avizare în fond cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru privind transporturile rutiere internaționale de persoane și mărfuri, semnat la București la 12 iulie 2010, transmis cu Proiectul de Lege nr.8 din 1 februarie 2011.

În conformitate cu prevederile art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, Camera decizională pentru acest proiect de lege este Senatul, Camera Deputaților fiind prima Cameră sesizată.

Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ. Comisia pentru politică externă a avizat favorabil proiectul de lege. De asemenea, și Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru privind transporturile rutiere internaționale de persoane și mărfuri.

Prevederile acestui acord se aplică doar transporturilor rutiere de persoane și mărfuri efectuate pe teritoriile statelor României și Republicii Cipru de către și dinspre o țară terță, cu vehicule înregistrate pe teritoriul statului unuia dintre părțile contractante.

Membrii Comisiei pentru industrii și servicii au examinat proiectul în ședința din 15 februarie 2011 și au hotărât în unanimitate să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru privind transporturile rutiere internaționale de persoane și mărfuri, semnat la București la 12 iulie 2010, în forma prezentată de Guvern.

Prin obiectul de reglementare și conținut, proiectul de lege se încadrează în categoria legilor ordinare.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc foarte mult.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul. Nu există lideri interesați.

În situația aceasta, proiectul de lege rămâne pentru votul final de la ora 12,30, întrucât sunt îndeplinite prevederile art.106 din Regulamentul Camerei Deputaților.

 
Reexaminarea Legii pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.472/2008 (PL-x 910/2007/2010) (rămasă pentru votul final)  

Poziția 10 de pe ordinea de zi: "Reexaminarea Legii pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.472/2008."

Dacă din partea inițiatorului este cineva. Nu avem inițiatorul prezent.

Din partea Comisiei juridice, domnul președinte Daniel Buda.

De serviciu, domnul secretar Andronache. Vă rog.

   

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.472/2008, publicată în Monitorul Oficial nr.336/2008.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, la data de 11 martie 2008.

În conformitate cu dispozițiile art.146 din Constituție, Curtea Constituțională a examinat sesizarea de neconstituționalitate a legii și a hotărât, prin Decizia nr.472, că Legea pentru modificarea Legii nr.115/1999 este neconstituțională, contravenind prevederilor Constituției României, republicată.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins Legea de modificarea Legii nr.115/1999.

Potrivit prevederilor art.75 din Constituția României, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Legea supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare reexaminarea Legii pentru modificarea Legii nr.115/1999 potrivit Deciziei Curții Constituționale prin care s-a constatat că legea menționată este neconstituțională.

Față de considerentele menționate mai sus, membrii comisiei au dezbătut și au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Legii pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în acord cu Decizia Curții Constituționale.

În raport cu obiectul și conținutul său, legea face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule secretar.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul. Nu există solicitări.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final, condițiile prevăzute în art.106 sunt îndeplinite.

 
Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind regimul juridic al administrării falezelor și plajelor Mării Negre (Pl-x 835/2007/2010) (rămasă pentru votul final)  

Poziția 11: "Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind regimul juridic al administrării falezelor și plajelor Mării Negre".

Dacă inițiatorul este prezent. Nu avem.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia juridică. Domnul președinte Daniel Buda. Vă rog să prezentați raportul comisiei sesizate în fond.

Domnule Andronache, vă rog să-i încasați și indemnizația de ședință. Rog contabilitatea să țină cont de acest lucru.

   

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Apreciez sprijinul dumneavoastră.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere cu cererea de reexaminare a Legii privind regimul juridic al administrării falezelor și plajelor Mării Negre, trimisă cu adresa PL-x 835/2007/2010, formulată de Președintele României, în temeiul art.77 din Constituția României, republicată.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în ședința din 30 septembrie 2008 și trimisă la promulgare pe data de 10 octombrie 2008.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul de lege.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

În conformitate cu dispozițiile art.77 din Constituția României, republicată, Președintele României a formulat o cerere de reexaminare a Legii privind regimul juridic al administrării falezelor și plajelor Mării Negre, pentru următoarele considerente: 1. legea preia în articolele sale dispoziții legale aflate în vigoare, unicul element de noutate constituindu-l schimbarea titularului dreptului de administrare asupra plajelor și falezelor Mării Negre, respectiv trecerea acestora din administrarea Administrației Naționale Apele Române, în administrarea consiliilor județene sau locale, după caz; 2. modificarea legislativă este inoportună și nu se justifică deoarece ar face imposibilă aplicarea unei politici unitare privind dezvoltarea litoralului românesc în concordanță cu cerințele directivelor europene; 3. Constituția României, republicată, arată că bogățiile de interes public ale subsolului, spațiului aerian, apele cu potențialul energetic valorificabil de interes național, plajele precum și alte bunuri stabilite de legea organică fac parte din obiectul exclusiv al proprietății publice; 4. conform Legii nr.215 privind administrația publică locală, consiliile județene și consiliile locale administrează bunurile din domeniul public și privat al județului; 5. Consiliul județean Constanța și consiliile locale riverane Mării Negre nu pot administra domeniul public al statului, de interes național.

Față de aceste critici, Președintele României cere Parlamentului respingerea acestei legi.

Guvernul României, conform punctului de vedere transmis prin Adresa nr.599/2009, nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.

În urma dezbaterilor și a punctelor de vedere formulate, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi, 14 voturi pentru și 3 împotrivă, să supună Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare raportul de respingere a Legii privind regimul juridic al administrării falezelor și plajelor Mării Negre.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule secretar.

Între timp, din partea ministerului a sosit domnul secretar de stat Apostol. Vă rog, pe scurt, punctul de vedere al ministerului, al inițiatorului, al Guvernului, vă cer scuze.

Vă rog.

 
   

Domnul Cristian Apostol (secretar de stat, Ministerul Mediului și Pădurilor):

Mulțumesc.

Punctul de vedere o să fie destul de scurt. În anul 2007, poziția Guvernului la vremea respectivă a fost de a nu susține această lege. în anul 2011, Guvernul nu susține această lege.

Ca urmare, vă rugăm să fiți de acord cu respingerea ei.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult.

Stimați colegi,

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să intervină. Nu avem intervenții.

Prevederile art.106 din Regulamentul Camerei Deputaților sunt îndeplinite. legea rămâne pentru votul final.

 
Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr.335/2007 și a Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.1636/2009 (PL-x 502/2009/2010) (rămasă pentru votul final)  

Poziția 12 de pe ordinea de zi: "Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr.335/2007 și a Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.1636/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.45 din 20.01.2010."

Dacă din partea inițiatorului este cineva prezent.

Salutăm prezența doamnei secretar de stat Alina Bica, un mărțișor și un gând bun din partea tuturor deputaților, doamna ministru.

Dacă doriți să prezentați...Nu. OK! E-n regulă.

Din partea comisiei sesizate în fond.

     

Domnul Vasile Popeangă (din bancă):

Nu vă scapă nimic, domnule vicepreședinte!

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Nu-mi scapă nimic, domnule deputat, fiți liniștit.

Domnule secretar Andronache, vă rog foarte mult să prezentați punctul de vedere.

Salutăm și prezența președintei Registrului comerțului național la dezbaterea acestui act normativ.

 
   

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, domnule președinte, și vă rog să-mi permiteți să prezint pe scurt raportul suplimentar asupra Reexaminării Legii pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr.335/2007 și a Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.1636/2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr.45/2010.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere cu cererea de reexaminare a legii mai sus-menționată, trimisă cu adresa PL-x 502/2009 din 19 aprilie 2010, pentru punerea de acord cu Decizia Curții Constituționale nr.1636/2009.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins Legea pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr.335/2007, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale amintită mai sus.

Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituția României.

În urma examinării legii care a fost supusă controlului Curții Constituționale înainte de promulgare, s-a constatat prin decizia Curții Constituționale că această reglementare este neconstituțională pentru motivele care sunt redate în raport.

Plenul Camerei Deputaților a hotărât în ședința din 22 iunie 2010 retrimiterea Legii pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț la comisia sesizată în fond, pentru reexaminare și întocmirea unui raport suplimentar.

În conformitate cu art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii Comisiei juridice au reexaminat proiectul de lege în ședința din 15 februarie 2011.

În urma dezbaterii, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât cu majoritate de voturi, 15 voturi pentru, un vot împotrivă și 3 abțineri să supună plenului Camerei Deputaților raportul suplimentar de adoptare a Proiectului Legii pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr.335/2007 și a Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului, cu amendamentele admise, prezentate în anexa nr.1 la raport, și cu amendamentele respinse, prezentate în anexa nr.2 la raport.

Plenul Camerei Deputaților a hotărât în ședința din 22 februarie 2011 retrimiterea proiectului legii amintite mai sus la comisia sesizată în fond, pentru reexaminarea și întocmirea unui nou raport suplimentar.

Comisia juridică a reexaminat proiectul de lege în ședința din 22 februarie 2011. în urma dezbaterii, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât cu majoritate de voturi, 14 voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere, să supună plenului Camerei Deputaților raportul suplimentar de adoptare a Legii pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România, cu amendamentele admise, prezentate în anexa nr.1 la raport, și cu amendamentele respinse, prezentate în anexa nr.2 la raport.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc foarte mult.

Îngăduiți-mi să transmit aceleași gânduri și același mărțișor și pentru doamna director general Adriana Iacob, directorul general al Registrului Comerțului Național.

Dacă pentru dezbateri generale dorește cineva să intervină.

Domnule deputat Vainer, vă rog frumos, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Domnule deputat, acest microfon vă stă la dispoziție.

 
   

Domnul Aurel Vainer:

Domnule președinte de ședință,

Stimate colege, stimați colegi,

Și eu mă raliez tuturor celor care au adresat felicitări călduroase, sincere și prietenoase colegelor noastre din Camera Deputaților.

Trecând la subiect, știți prea bine că sunt un înflăcărat suporter al camerelor de comerț și industrie din România. Tot timpul se încearcă câte un act de dreptate, de reîndreptățire a acestei instituții care are peste 150 de ani în România. Pașii sunt foarte mici, aproape insignifianți. Totuși, la orice aduce în plus la redarea unui statut viabil, serios al Camerelor de comerț și industrie din România, trebuie să subscriem și, ca atare, să susținem votarea acestui proiect de lege.

Din partea mea, personal, dar mai ales a grupului pe care-l reprezint, al minorităților naționale, vreau să vă asigur că susținem adoptarea acestei legi care, încă o dată mai spun, e un pas foarte mic pentru îndreptățirea acestei instituții aproape multiseculare.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Sper să fie cât mai mulți suporteri înflăcărați în Cameră care să susțină raportul comisiei și proiectul de lege.

Vă rog să trecem la dezbaterea pe...

Domnul Mircea Dușa, din partea Grupului parlamentar al PSD, liderul liderilor.

Vă rog, domnule lider, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Mircea Dușa:

Deci și al dumneavoastră, nu, domnule președinte? Nu, nu, dacă sunt liderul liderilor, înseamnă că sunt și liderul domnului Oltean.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Ați vrea dumneavoastră, dar nu se poate!

 
   

Domnul Mircea Dușa:

Domnul președinte,

Stimați colegi,

Dacă vă uitați pe raportul Comisiei juridice, o să vedeți că de fapt nu aprobăm nimic, aprobăm doar două articole din lege, iar toate articolele legii se elimină. Așa că, domnule Vainer, nu știu ce vreți să votați, dar o să votați de fapt eliminarea tuturor articolelor din lege care au fost adoptate la timpul respectiv și declarate neconstituționale de Curtea Constituțională. Asta numai așa, pentru a fi în cunoștință de cauză că de fapt votăm eliminarea articolelor care au fost declarate neconstituționale de Curte, și proiectul acela de lege sau legea adoptată de către Parlament rămâne cu două articole din vreo 30, câte avea inițial.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Înțeleg că nu mai sunt alte intervenții.

Domnul deputat Eugen Nicolăescu. Se putea să lipsiți?!

Liderul Grupului parlamentar al PNL. Vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule Ioan Oltean, președinte de ședință,

Tot timpul sunteți uimit și mă bucur.

Vorbim despre o lege care ar fi trebuit să facă ordine, aș spune eu, în ceea ce se numește înregistrarea firmelor. Sigur că atunci când a plecat Registrul Comerțului de la Camerele de Comerț la Ministerul Justiției a fost o procedură constituțională. Atunci, noi am considerat că este o naționalizare a unui patrimoniu privat, pentru că toată lumea știe că registrul comerțului fusese dezvoltat în regim privat, în camerele de comerț și, cu toate acestea, s-a considerat că este constituțional. Când am încercat să reparăm această greșeală și să ducem registrul comerțului acolo de unde a plecat, s-a considerat că această operațiune este neconstituțională.

Ce pot să spun? Halal de Curte Constituțională!

E corect s-o spunem de la această tribună și nu din altă parte. Dacă o spunem în altă parte, la televizor sau în piață, poate fi considerat că nu respectăm regulile democratice. Dacă o spunem de la tribuna Parlamentului, înseamnă că ne expunem un punct de vedere în care credem. Și asta fac în acest moment.

Acum, prin așa-zisa punere de acord a textului de lege cu hotărârea Curții Constituționale nu facem aproape nimic, nu corectăm aproape nimic. Dăm un sentiment, dacă vreți, de mulțumire camerelor de comerț care, chipurile, fac și ele un fel de autorizare. Dar, de fapt, prin acest proiect de lege, îngreunăm activitatea firmelor, și acest lucru trebuie foarte bine spus și răspicat: întărim birocrația în România și n-o simplificăm.

În consecință, pe această formă de lege, Grupul parlamentar al PNL nu poate vota decât împotrivă.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă mai dorește cineva să ia cuvântul. Domnule doctor? Nu. OK, credeam că vreți să veniți spre microfon.

În situația aceasta, vă rog să pregătiți rapoartele suplimentare, cu amendamentele comisiei sesizate în fond, pentru a purcede la dezbaterea textelor admise.

Rog secretarii de ședință să urmărească reacția sălii.

Dacă la numărul curent 1 este vreo intervenție.

La punctele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27? Nu sunt observații.

Constat că nu mai sunt alte intervenții. Înflăcărarea suporterilor a fost evidentă. Proiectul de lege rămâne pentru votul final de la ora 12,30.

Mulțumesc frumos.

 
Proiectul de Lege privind rambursarea ratelor de capital pentru o cotă-parte din creditul acordat de Guvernul SUA în baza programului CCC - Legea publică nr.480/1992, precum și a altor costuri externe aferente acestei cote-părți (PL-x 53/2010) (retrimis comisiei)  

Poziția 13, la capitolul "Priorități": Proiectul de Lege privind rambursarea ratelor de capital pentru o cotă-parte din creditul acordat de Guvernul SUA în baza programului CCC - Legea publică nr.480/1992, precum și a altor costuri externe aferente acestei cote-părți.

Dacă din partea comisiei sesizate în fond... doriți să interveniți? Nu.

Din partea comisiei sesizate s-a propus respingerea inițiativei legislative... întrucât...

Domnule Mircea Toader, vă rog să poftiți la prezidiu puțin. Vă rog să vă mișcați mai repede, domnule lider. E bine să mai vegheze cineva asupra unor activități.

Domnule Mircea Toader, aveți cuvântul.

   

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule președinte de ședință,

Vroiam să-i dau un mărțișor domnului Eugen Nicolăescu, dar m-ați oprit din acțiune.

Stimați colegi,

Aș vrea să fiți de acord să reîntoarcem la comisie acest proiect de lege de aprobare a ordonanței privind celebrul împrumut cu bumbacul din ′92, fiindcă trebuie să existe o sursă financiară de acoperire care la ora actuală nu se regăsește în soluția bugetară. Și vă rog să fiți de acord s-o reîntoarcem la comisie.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vedeți ce era să pățiți cu mărțișoarele acordate bărbaților?!

Domnilor colegi,

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Mircea Toader de retrimitere a acestui proiect de lege către comisia sesizată în fond.

Vă rog să votați.

 
   

Avem 109 voturi pentru, 3 împotrivă și zero abțineri.

Propunerea a fost adoptată.

Termen două săptămâni. Deci două săptămâni pentru comisia sesizată în fond.

 
Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru instituirea Zilei Naționale în memoria românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor și ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei și întreaga Basarabie (Pl-x 796/2010) (retrimisă comisiei)  

Poziția 32. Imediat. S-o căutăm și noi. Stafful tehnic văd că nu mi-a căutat-o.

     

Domnul Vasile Popeangă (din bancă):

Dacă n-o găsiți, nu este nici o problemă!

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat Popeangă, am reținut remarca dumneavoastră, nu ați avut... Am reușit să găsesc Propunerea legislativă privind instituirea Zilei naționale în memoria românilor - victime ale masacrului de la Fântâna Albă și alte zone ale deportărilor și ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei și în întreaga Basarabie.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul.

Vă rog, domnule coleg, vă rog să vă susțineți actul normativ propus spre dezbatere astăzi.

 
   

Domnul Tudor Panțîru:

Domnilor deputați,

Propunerea legislativă pe care vă rog astăzi să o susțineți este menită să mențină vie memoria unor români pătimiți urmare a politicii despotice a unui regim totalitar.

Este vorba de bucovinenii masacrați la Fântâna Albă și alte zone, la 1 aprilie 1941, de basarabenii și bucovinenii deportați în Siberia, și de basarabenii și bucovinenii care s-au stins din cauza foametei organizate în 1946 - 1947.

Dacă tinerii noștri vor cunoaște adevărul istoric, cu siguranță vor putea evita repetarea unor astfel de evenimente în viitor. Românii uciși mișelește au murit pentru că erau români cu dragoste de țara lor, asta însemnând în fond că au murit pentru patria lor. A-i neglija astăzi ar însemna o nouă nedreptate pentru ei, dar și o rușine pentru noi.

Disidentul polonez Adam Michnik, care ne-a vizitat săptămâna trecută la București, spunea undeva că trăim într-o lume în care este greu să ajungi să meriți judecata dreaptă a celor apropiați, o lume în care istoria este scrisă de învingători și doar în rare momente adevărul și minciuna sunt rostite după moarte, iar virtutea este răsplătită.

Având în vedere exemplul polonez, cel evreiesc, cel finlandez și, de ce nu, cel ucrainean, vă rog, să ne dăm nouă înșine șansa de a deveni mai buni și mai drepți cu românii noștri pătimiți.

Vă rog, stimați colegi, să susțineți propunerea legislativă pentru istoria Zilei naționale pentru cinstirea memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone ale deportărilor și ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în Nordul Bucovinei și în întreaga Basarabie.

Altfel spus, vă rog respectuos să rostiți adevărul în numele celor masacrați, deportați, înfometați și umiliți.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon, acum, pe domnul Ioan Stanomir, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Domnule președinte, aveți cuvântul, pentru a exprima poziția dumneavoastră și a Guvernului.

 
   

Domnul Ioan Stanomir (președinte executiv, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc):

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Din punctul de vedere al Guvernului, pe care îl reprezint aici, adoptarea unei asemenea propuneri legislative este importantă, dar, în același timp, noi am sugera ca, în contextul unei politici legislative unitare, să se adopte o singură lege care să comemoreze în mod global victimele comunismului.

Din acest punct de vedere, în avizul pe care noi l-am prezentat, am recomandat să se instituie o zi de comemorare, nu pentru anumite episoade din istoria comunismului, ci pentru comemorarea globală a victimelor acestui fenomen totalitar.

În același timp, ținând seama de pledoaria pe care a făcut-o inițiatorul propunerii legislative, lăsăm la latitudinea dumneavoastră să decideți votul pe care îl veți da în această chestiune.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc foarte mult.

Din partea comisiei sesizate în fond, vă rog.

Pe urmă, dezbaterile, domnule deputat.

Din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități, domnul secretar Andronache.

 
   

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru instituirea Zilei naționale în memoria românilor, victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor și ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în Nordul Bucovinei și în întreaga Basarabie.

În conformitate cu art.75 din Constituția României, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

Obiectul de reglementare al acestei inițiative legislative v-a fost prezentat de către inițiator.

În conformitate cu procedurile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au examinat, în ședința din 8 februarie 2011, inițiativa legislativă, expunerea de motive, punctul de vedere al Guvernului, avizul favorabil al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților și avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Propunerii legislative pentru instituirea Zilei naționale a românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, cu amendamentele admise din Anexa nr.1, și cu amendamentul respins din Anexa nr.2.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule secretar.

Trecem la dezbateri generale.

Domnul deputat Gabor, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Din antichitatea romană, se folosea dictonul: vae victis, vai celor învinși. Așa s-a întâmplat și în anul 1945, când românii noștri, frații noștri de dincolo de Prut au fost masacrați de trupele sovietice.

Eu cred că noi toți trebuie să avem în vedere acest tragic eveniment și să votăm pentru adoptarea proiectului legislativ propus de către colegul nostru.

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota pentru adoptarea lui.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul deputat Mircea Toader, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

 
   

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule președinte de ședință,

Așa este, noi solicităm retrimiterea la comisie din două motive: unu - fiindcă am retrimis la comisie și Propunerea legislativă privind Ziua de 24 Ianuarie; mai sunt două inițiative legislative privind anumite zile comemorative și să avem un punct de vedere comun, că n-o să ne trezim că în România o să avem, din 365 de zile, vreo 200 cu sărbători pe care trebuie să le impunem într-un calendar.

Și atunci, vă rog să fiți de acord cu retrimiterea la comisie.

Termen: 2 săptămâni.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Altădată, vă recomand să-i lăsați pe toți să-și spună punctul de vedere, și pe urmă să cereți retrimiterea la comisie.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere către comisia sesizată în fond.

Vă rog să votați.

 
   

Votul s-a încheiat. Cu 79 voturi pentru, 48 împotrivă și nicio abținere, propunerea domnului Mircea Toader, de retrimitere la comisia sesizată în fond, s-a adoptat.

Termen de lucru: 2 săptămâni.

Mențiunea 1 sau mențiunea 2, doamna președinte Raluca Turcan, vă rog.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

Salut decizia de retrimitere la comisie, mai ales că, în cadrul Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost făcut un amendament care nu se regăsește în raportul final.

De aceea, vă rog foarte mult, la Comisia juridică, de disciplină și imunități, să țineți cont de amendamentele de la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, foarte mult.

Continuăm dezbaterile noastre.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare (PL-x 417/2009) (rămas pentru votul final)  

Poziția 27 de pe ordinea de zi, care a fost adusă la poziția 15.

La poziția 27 se afla Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare.

Dacă din partea inițiatorului este cineva prezent?

Sunteți din partea inițiatorului?

Vă rog, domnule deputat.

   

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Domnule președinte,

Cred că de 2 ani vorbim despre această lege și până acum ar fi trebuit să știm, că eu sunt inițiator al acestei legi.

Vorbim astăzi, despre regiunea de nord-est, cea mai săracă regiune a României. Sărăcia înseamnă boală și, după cum știți, boala nu se poate trata decât în spitale.

Iașiul și întreaga Moldovă, cu cei 6 milioane de locuitori care sunt în această regiune, au nevoie de un nou Spital de Urgență, și de Institut de Oncologie. De 20 de ani, stăm și tratăm pacienții în clădiri pavilionare vechi, îi plimbăm prin curte, prin frig, prin ploaie - ați văzut acest lucru de peste o mie de ori - iar riscul ca cineva să moară, plimbat între spitale, este enorm.

Nu putem admite ca în secolul al XXI-lea sănătatea Moldovei să depindă de plafonul de nori de deasupra Iașiului și nu credem că doar elicopterele pot salva acești oameni.

Vă rog, astăzi, din suflet, pe toți cei care sunteți în această sală, indiferent de culoarea politică, să treceți peste acest lucru și să votați pentru un nou spital de urgență și institut de oncologie la Iași.

Dacă aceste lucruri nu vor fi realizate, nu știu cum va fi sănătatea Moldovei în secolul al XXI-lea. Este momentul să ne gândim la cei care ne-au trimis în Parlamentul României, ce-și doresc, și rog și parlamentarii de Iași să fie alături de mine în acest demers legislativ.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu, domnule deputat inițiator.

Înainte de dezbaterile generale, vreau să-și exprime poziția comisiile sesizate în fond.

Domnule deputat, vă rog, aveți puțintică răbdare!

Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru sănătate și familie, raport comun.

Doamnă președinte, doamnă doctor, vă rog să exprimați poziția celor două comisii sesizate în fond.

 
   

Doamna Rodica Nassar:

Mulțumesc, domnule președinte.

Biroul permanent, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, a sesizat Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru sănătate și familie pentru reexaminarea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare, în vederea întocmirii unui raport comun suplimentar.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.7 lit. d) și a art.8 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări prin Legea nr.97/2006, cu modificările și completările ulterioare, în sensul îmbunătățirii și desfășurării în condiții de siguranță a actului medical în beneficiul pacienților.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și a art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În conformitate cu prevederile art.61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cele două comisii au reexaminat proiectul de lege în ședințe separate.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților proiectul de lege, cu amendamentele admise prezentate în anexă.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Doamna președinte Rodica Nassar, mulțumesc foarte mult.

Din partea grupurilor parlamentare, dacă dorește cineva să ia cuvântul?

Domnul doctor Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

În nume personal. Sper că nu supărați partidul că o faceți. Vă rog, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Vasile Mocanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Am venit la microfon ca parlamentar de Iași, și nu vreau să intru în amănunte, ci doar ca să întăresc și să vă spun că susțin absolut tot ceea ce a susținut aici, la acest microfon, doctorul Ciuhodaru.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu pentru susținere.

Stimați colegi,

Dacă nu mai sunt alte intervenții, vă rog să urmăriți raportul comisiei sesizate în fond, raportul suplimentar.

Dacă la numărul curent 1 există observații? Nu sunt. Adoptat.

Numărul curent 2, observații? Nu sunt. Adoptat.

Numărul curent 3, observații? Nu sunt. Adoptat.

Nu avem observații. Raportul comisiei a fost adoptat.

Rămâne pentru votul final de la ora 12,30.

Ne întoarcem la ordinea de zi inițială.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind reglementarea unor măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane disponibilizate din sistemul bugetar (Pl-x 473/2010) (rămasă pentru votul final)  

Poziția.14 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru reglementarea unor măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane disponibilizate din sistemul bugetar.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat Relu Fenechiu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

   

Domnul Relu Fenechiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Într-o perioadă de criză economică, statul trebuie să ofere o serie de măsuri pentru diminuarea și pentru echilibrarea fenomenului pierderii locurilor de muncă și a șomajului.

Din acest motiv, noi considerăm că este necesară identificarea unor soluții proactive pentru a gestiona situația creată de numărul mare de disponibilizări.

Concret, prezenta inițiativă legislativă propune o măsură de stimulare pentru angajatorii care încadrează în muncă persoane disponibilizate din sistemul bugetar, înscrise în evidența Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, cu statut de șomer.

În acest sens, toți angajatorii care încadrează în muncă astfel de persoane vor beneficia de o subvenție, pentru fiecare angajat care a fost disponibilizat din sistemul bugetar, echivalentă cu o sumă egală cu ajutorul de șomaj pe care ar fi fost îndreptățit să îl primească.

Subvenția va fi virată lunar către angajator de la bugetul asigurărilor sociale de șomaj, prin agențiile județene de ocupare a forței de muncă, pentru perioada în care angajatul ar fi beneficiat de ajutorul de șomaj.

Pentru a se încadra în termenii acestei stimulări, angajatorul este obligat să păstreze salariatul pentru dublul perioadei pentru care ar fi beneficiat de ajutor de șomaj.

Aplicarea acestei propuneri legislative vreau să atrag atenția că nu presupune niciun efort bugetar. Măsura se aplică doar disponibilizaților care se înscriu la Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă drept șomer, astfel încât fondurile care vor fi virate către angajator drept subvenție sunt deja prevăzute în bugetul asigurărilor de șomaj.

Practic, aceleași sume care s-ar fi virat către șomeri de la bugetul asigurărilor sociale de șomaj se virează către angajatori, cu scopul de a se crea noi locuri de muncă.

Ca procedură de aplicare, există deja un sistem pus la punct, prin care agențiile județene de ocupare a forței de muncă virează lunar subvenții către angajatori, în cazul încadrării în muncă a absolvenților unor instituții de învățământ.

Aplicarea prevederilor incluse în cadrul acestei inițiative va aduce multiple beneficii în contextul actualei crize economice. În primul rând, prin stimularea financiară a angajatorilor care încadrează persoane disponibilizate se vor crea noi locuri de muncă în sistemul privat. Aceste noi locuri de muncă vor absorbi, de fapt, masa bugetarilor disponibilizați.

În al doilea rând, pe termen mediu și lung, bugetul de stat va fi degrevat de o cheltuială legată de finanțarea posturilor bugetare disponibilizate. După finalizarea acordării subvenției către angajator și stimularea acestuia pentru a crea un loc de muncă pentru fiecare disponibilizat din sistemul bugetar, bugetul de stat este eliberat de orice cheltuială pentru salariatul respectiv.

Nu trebuie neglijat nici faptul că, în perioada în care șomerii primesc ajutor de șomaj, statul nu beneficiază de contribuții la buget, așa cum s-ar întâmpla în cazul în care respectivii șomeri ar fi angajații unor unități de muncă.

În cazul în care angajatorii încadrează în muncă acești șomeri disponibilizați din sectorul bugetar, atunci statul va beneficia de contribuțiile aferente angajării acestora.

Față de cele prezentate, vă supun aprobării Propunerea legislativă pentru reglementarea unor măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane disponibilizate din sectorul bugetar.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu, domnule deputat.

Rog personalul tehnic să părăsească sala de ședință.

Domnilor parlamentari, consilierii dumneavoastră sunt invitați să părăsească sala de ședință, inclusiv consilierul domnului deputat Buda.

Vă rog foarte mult să înțelegeți, în sala de ședințe au voie să staționeze doar parlamentarii.

Domnul președinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială, domnul președinte Paul Victor Dobre.

Aveți cuvântul.

 
   

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc.

În conformitate cu prevederile art.95 din regulament, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a propunerii legislative privind reglementarea unor măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane disponibilizate din sistemul bugetar.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru egalitate de șanse, avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanțe și Comisiei juridice, de disciplină și imunități, precum și punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare unele măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane disponibilizate din sistemul bugetar, în sensul ca angajatorii să beneficieze de o subvenție de la bugetul asigurărilor sociale de stat, echivalentă cu contravaloarea indemnizației de șomaj care s-ar fi cuvenit fiecărui șomer, calculată la data angajării acestuia.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea propunerii legislative, cu amendamente, pentru corelare cu normele legale în vigoare și pentru creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art.73 alin.(3) din Constituție.

La lucrările comisiei au fost prezenți un număr de 21 de deputați.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi - 2 voturi împotrivă, 4 abțineri, restul voturi pentru.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din 6 septembrie 2010.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Ca urmare, în urma dezbaterilor, comisia propune adoptarea, cu modificări, cu amendamentele din raport, a propunerii legislative.

Vreau să menționez și eu, încă o dată, că această propunere legislativă nu afectează bugetul asigurărilor de stat, este, dacă vreți, un joc de sumă nulă.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule președinte.

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Ion Ghizdeanu.

Vă rog, pe scurt, domnule ministru, foarte pe scurt punctul de vedere al Guvernului.

 
   

Domnul Ion Ghizdeanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

Foarte pe scurt, doar două considerente: această inițiativă legislativă contravine principiului asigurării egalității de șanse pe piața muncii, principiu asumat și de către România, cât și pe piața muncii europene, este prevăzut prin Legea nr.76/2002.

Practic, este inoportun a se asigura facilități pentru o anumită categorie, și ar însemna ca această categorie să fie asimilată persoanelor defavorizate, ceea ce nu este conformă cu pregătirea profesională a acestei categorii.

De asemenea, menționăm că, concomitent cu inițiativa care a fost luată la începutul anului 2010, Guvernul a reglementat măsuri generale pentru stimularea creării de noi locuri de muncă și pentru scutirea la plată a CAS-ului pentru toți cei care sunt angajați în sectorul privat.

Având în vedere aceste considerente, Guvernul nu susține adoptarea acestei propuneri legislative.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu.

Dacă dorește cineva să intervină la dezbateri generale? Nu avem doritori.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Vă rog să urmăriți raportul comisiei sesizate în fond.

Domnule deputat Vasile Mocanu, v-ați învățat la microfon! Vă rog să poftiți. Da, orice învăț are și un dezvăț.

Poftiți, vă rog. Domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidul Social Democrat.

 
   

Domnul Vasile Mocanu:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Stimați colegi,

Din marile discuții pe care le avem de vreo 2 ani de zile, dintre putere și opoziție, dumneavoastră ne-ați cerut să venim cu ceva concret.

Uitați, un exemplu astăzi, domnul coleg Fenechiu vine și vă arată o propunere legislativă deosebit de interesantă, așa de interesantă încât Guvernul nici nu o ia în seamă, bineînțeles, prin secretarul de stat pe care l-am auzit aici. Dar eu vă spun că este o propunere deosebită, trebuie analizată, și recomand colegilor mei - și chiar îi rog foarte mult pe colegi, și dumneavoastră, a celor de la putere vă recomand să vă gândiți că este bine dacă facem și gesturi din acestea, și mai votăm și propunerile legislative ale colegilor din opoziție.

Vă mulțumesc mult.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Dezbaterea pe marginea raportului.

La numărul curent 1 dacă sunt intervenții? Nu sunt. Adoptat.

La numărul curent 2 - observații? Nu sunt. Adoptat.

La numărul curent 3 - observații? Nu sunt. Adoptat.

La numărul curent 4 - observații? Nu sunt. Adoptat.

La numărul curent 5 - observații? Nu sunt. Adoptat.

La numărul curent 6 - observații? Nu sunt. Adoptat.

La numărul curent 7 - observații? Nu sunt. Adoptat.

La numărul curent 8 - observații? Nu sunt. Adoptat.

Raportul comisiei a fost epuizat.

Dezbaterile au fost înflăcărate.

Rămâne proiectul de lege pentru votul final de la ora 12,30.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind stabilirea componenței numerice a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 4/2011) (rămas pentru votul final)  

Și un ultim punct de pe ordinea de zi, stimați colegi, și ne întoarcem la poziția nr.2 de pe ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre privind stabilirea componenței numerice a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Raportul a fost distribuit. Liderii grupurilor parlamentare s-au așezat cu înțelepciune și au ajuns la un punct de vedere comun.

Îl rog pe domnul Mircea Toader să dea citire proiectului de hotărâre.

   

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Mulțumesc, domnule președinte.

În urma discuțiilor purtate cu colegii mei, liderii grupurilor parlamentare, am convenit, în conformitate cu configurația actuală politică a Camerei Deputaților, să supunem spre aprobare următorul proiect de hotărâre.

Se aprobă numărul deputaților membri ai comisiilor permanente ale Camerei Deputaților, stabiliți pe grupurile parlamentare, potrivit anexei care face parte din prezenta hotărâre.

În anexe, la Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, număr convenit, 23 de membri, în următoarea dispunere: PDL - 11 membri; PSD - 7 membri; PNL - 4 membri; UDMR ...

Bine, nu mai citesc, este în regulă.

Colegii mei spun că am convenit, anexele sunt la dumneavoastră, vă rog să luați act, ca să putem s-o introducem pentru vot la ora 12,30.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Ați luat act.

Dacă sunt intervenții?

Domnul deputat - vicelider - Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule Ioan Oltean, deputat Ioan Oltean, președinte de ședință,

Referitor la acest proiect de hotărâre, trebuie să spunem două lucruri: unu - este adevărat că am convenit la nivelul liderilor grupurilor parlamentare ca, în componența structurilor comisiilor de specialitate, să avem reprezentarea politică a Camerei Deputaților, ceea ce este corect din acest punct de vedere. În același timp, trebuie să vă mai fac o precizare și să mai afirm, încă o dată că, decizia Curții Constituționale privind înființarea Grupului parlamentar al deputaților independenți și, ca atare, modificarea tuturor celorlalte norme în cadrul Camerei Deputaților, decizia discuției este politică. Nu este o decizie care să țină cont de Constituție; în opinia noastră. Sigur, respectăm această decizie. În baza ei am făcut aceste negocieri, în baza ei am ajuns aici, dar, din punctul nostru de vedere, decizia Curții este inacceptabilă.

În consecință, noi nu vom vota acest proiect de hotărâre. Chiar dacă el este dat în baza aplicării hotărârii Curții. Pentru că asta ar însemna să acceptăm că în România, Curtea Constituțională face politică. Și nu putem accepta o asemenea teorie.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă mai sunt și alte intervenții? Dacă nu, considerăm că dezbaterile s-au finalizat. Proiectul de hotărâre rămâne pentru votul final de la ora 12,30.

Este ora 12,01. Timpul afectat dezbaterii proiectelor de lege s-a epuizat. Facem o pauză de o jumătate de oră. Ne revedem la ora 12,30 pentru votul final. Rog liderii grupurilor parlamentare, între timp, să-și mobilizeze parlamentarii, pentru a asigura cvorumul necesar desfășurării ședinței de vot final.

Vă mulțumesc. Toate cele bune!

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

     

Lucrările ședinței au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii deputați Georgian Pop și Dumitru Pardău, secretari ai Camerei Deputaților.

 
  Proiectul de Hotărâre privind stabilirea componenței numerice a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 4/2011) (adoptat)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă rog să luați loc, pentru a putea începe sesiunea de vot final. Și, bineînțeles, o primăvară frumoasă tuturor și mulțumesc mult.

Vă propun să scoateți și să reintroduceți cartelele, astfel încât să poată fi înregistrată prezența și vă rog, haideți să dăm un vot "da", de verificare pentru fiecare lider de grup.

Deci, votul este deschis, "da"; deci, 1 și 4.

Îi invit pe liderii de grup să meargă să-și ia printurile, astfel încât să poată să verifice că sunt membrii grupurilor cei prezenți în sală, sunt înregistrați.

Stop vot. Înțeleg că liderii de grup au verificat? Putem să începem?

Vă rog. Începem sesiunea de vot final. Liderii de grup...

Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaților

1. Proiectul de Hotărâre privind stabilirea componenței numerice a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

156 de voturi pentru, 116 împotrivă și o abținere.

La punctul II, "Reexaminări la cererea Președintelui României".

 
  Raportul Comisiei pentru apărare referitor la Legea pentru completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, reexaminată la cererea Președintelui României (PL-x 593/2009/2010) (adoptarea Raportului Comisiei pentru apărare care propune admiterea cererii de reexaminare și respingerea legii)

2. Raportul Comisiei pentru apărare referitor la Legea pentru completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, reexaminată la cererea Președintelui României.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională propune admiterea cererii de reexaminare și respingerea legii.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

274 de voturi pentru, un vot împotrivă și două abțineri. Este adoptat.

 
  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.90/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale (PL-x 711/2010) (adoptat)

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.90/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale.

Este lege organică.

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia juridică, de disciplină și imunități propun adoptarea proiectului de lege.

Inițiator - Guvernul.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

269 de voturi pentru, 3 împotrivă și o abținere.

Proiectul a fost adoptat.

 
  Proiectul de Lege privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliție (EUROPOL) (PL-x 851/2010) (respins)

4. Proiectul de Lege privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliție.

Este lege organică.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic propune adoptarea proiectului de lege.

Inițiator - Guvernul.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

157 de voturi pentru, 119 împotrivă și o abținere.

Nu a întrunit numărul necesar de voturi, pentru a fi adoptat.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii (Pl-x 192/2010) (respinsă)

5. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii

Este lege organică.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune adoptarea propunerii legislative.

Punctul de vedere al Guvernului - nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

130 de voturi pentru, 139 împotrivă și 7 abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.135 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (Pl-x 342/2010) (retrimisă comisiei)

6. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.135 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune adoptarea propunerii legislative.

Pe procedură. Domnul Călian. Vă rog. (Rumoare, vociferări.)

Voci din sală:

Este în timpul votului!

   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Aveți o sesizare de procedură, efectiv?

 
   

Domnul Petru Călian:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al PDL propune retrimiterea la comisie a acestui act normativ, pentru mai multe sincronizări cu punctul de vedere al Guvernului. (Rumoare, vociferări.)

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dar punctul de vedere al Guvernului este că nu susține această inițiativă legislativă. Cred că mai degrabă demersul dumnealor este pentru a îndeplini numărul de voturi neceare. Cred că nu e o idee rea. Decât să fie respins... (Rumoare, vociferări.)

Bun. Înțeleg că vă retrageți propunerea și supunem la vot? Aa, vă susțineți propunerea?

Domnul președinte Dobre. Vă rog.

 
   

Domnul Victor Paul Dobre:

S-a dezbătut în mai multe ședințe și la dezbaterea din comisie, punctul de vedere al Guvernului a fost favorabil.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Georgian Pop dorește să intervină.

 
   

Domnul Georgian Pop:

Vă mulțumesc.

Ca inițiator, vreau să vă supun atenției o inadvertență. Îmi aduc foarte bine aminte, săptămâna trecută am dezbătut acest proiect de lege. El este bun, în special pentru tinerii și pentru toți oamenii care plătesc cotizații la pilonul 2 de pensie, pensia privată. Reprezentanților PDL vreau să le aduc aminte de următorul lucru: secretarul de stat Mocanu, de la Ministerul Muncii, în acea ședință de săptămâna trecută, a venit și, de la acest microfon, a spus că Guvernul susține această inițiativă. Nu înțeleg demersul dumneavoastră.

Sper ca din nou milioane de cetățeni să nu fie puse în defavoarea unor interese ale unor grupuri private.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnule Călian, dacă vă mai susțineți sau nu propunerea? Vă rog.

 
   

Domnul Petru Călian:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Într-adevăr, Guvernul nu susținea în varianta prezentată acest act normativ și vreau să fiu și mai explicit. Trebuie să punem la punct doar aplicarea ratei inflației și nimic mai mult de atât.

În momentul în care se va lămuri acest lucru, în mod cert, acest act normativ ar putea fi votat. Însă, dacă-l supunem la vot astăzi, este păcat să nu-l adoptăm.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot propunerea făcută de Grupul parlamentar al PDL, de retrimitere la comisie. Cu termen? Două săptămâni.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

244 de voturi pentru, 13 împotrivă și 12 abțineri.

 
  Proiectul de Lege privind desființarea unor instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea (PL-x 869/2010) (adoptat)

7. Proiectul de Lege privind desființarea unor instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea - lege organică.

Comisia juridică, de disciplină și imunități propune adoptarea proiectului de lege.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

269 de voturi pentru, 6 împotrivă și 3 abțineri.

A trecut.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 440/2009) (respinsă)

8. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Este lege organică.

Guvernul nu susține.

Propunerea Comisiei pentru sănătate și familie și a Comisiei juridice, de disciplină și imunități, de respingere a propunerii legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi în votul final din 23.XI.2010 și, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o ședință ulterioară, așa cum prevede regulamentul. În urma dezbaterilor din ședința de ieri și potrivit art.104 din regulament, se supune votului final adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

14 voturi pentru, 260 de voturi împotrivă și 5 abțineri.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței (Pl-x 438/2010) (respinsă)

9. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

Este lege organică.

Guvernul susține, cu amendamente.

Am trecut cam prin aceeași procedură și, în urma dezbaterilor care au avut loc în ședința de ieri, 28 februarie, se supune la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

9 voturi pentru, 266 împotrivă și 4 abțineri.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 83/2010) (respinsă)

10. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Este lege organică.

Punctul de vedere al Guvernului este că nu susține.

Propunerea Comisiei pentru muncă și protecție socială, de respingere a propunerii legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi.

S-a dezbătut pe articole în 28 februarie. Se supune la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

127 de voturi pentru, 152 împotrivă și două abțineri.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război (Pl-x 149/2010) (respinsă)

11. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război.

Este, de asemenea, lege organică.

Am trecut prin aceeași procedură ca și la celelalte propuneri legislative și supun la vot astăzi adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

129 de voturi pentru, 144 împotrivă și 6 abțineri.

Pe procedură, domnul Eugen Nicolăescu.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna deputat Roberta Anastase, președinte de ședință și al Camerei Deputaților, vă rog să faceți mențiunea corectă, conform regulamentului, când un proiect de lege nu întrunește numărul de voturi necesar nici pentru adoptare, nici pentru respingere. Nici la legea de dinainte, nici la aceasta, nu ați făcut această mențiune și este foarte important pentru noi, pentru toți. Vă rog să respectați regulamentul.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul Márton Árpad. Vă rog.

 
   

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor,

Dacă o lege organică nu întrunește numărul de voturi necesar pentru respingere, înseamnă că ea nu a fost respinsă. Nu înseamnă, însă, că a fost adoptată.

Dar, dacă - invers, nu este adevărat -, dacă o lege organică nu întrunește numărul de voturi necesar pentru a fi fost adoptată, a fost respinsă.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Absolut corect. Ați primit precizările. Credeam că... (Rumoare.)

Acestea sunt negocierile între liderii de grup.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 129/2010) (respinsă)

12. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

Este lege organică.

Punctul de vedere al Guvernului - nu susține.

Am trecut prin aceeași procedură.

Supunem la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

127 de voturi pentru, 149 împotrivă și 3 abțineri.

A fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 79 alin.(2) din Legea nr.76/16.01.2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată prin: Ordonanța de urgență nr.124 din 2 octombrie 2002; Ordonanța de urgență nr.147 din 31 octombrie 2002; Legea nr.4 din 09 ianuarie 2003; Legea nr.232 din 31 mai 2003; Legea nr.519 din 03 decembrie 2003; Legea nr.107 din 07 aprilie 2004; Legea nr.512 din 22 noiembrie 2004; Legea nr.580 din 14 decembrie 2004; Ordonanța de urgență nr.144 din 18 octombrie 2005 (Pl-x 104/2010) (respinsă)

13. Propunerea legislativă pentru modificarea art.79 alin.(2) din Legea nr.76/16.01.2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată prin: Ordonanța de urgență nr.124 din 2 octombrie 2002; Ordonanța de urgență nr.147 din 31 octombrie 2002; Legea nr.4 din 09 ianuarie 2003; Legea nr.232 din 31 mai 2003; Legea nr.519 din 03 decembrie 2003; Legea nr.107 din 07 aprilie 2004; Legea nr.512 din 22 noiembrie 2004; Legea nr.580 din 14 decembrie 2004; Ordonanța de urgență nr.144 din 18 octombrie 2005.

Punctul de vedere al Guvernului - nu susține.

Aceeași procedură.

Supunem la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

103 voturi pentru, 136 împotrivă și două abțineri.

A fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.79 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (Pl-x 110/2010) (respinsă)

14. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.79 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Este lege organică.

Punctul de vedere al Guvernului este că nu susține.

Aceeași procedură.

Supunem la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

127 de voturi pentru, 152 împotrivă și două abțineri.

A fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea art.48<sup>1</sup>, 66 și 66<sup>1</sup> din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (Pl-x 111/2010) (respinsă)

15. Propunerea legislativă pentru modificarea art.481, 66 și 661 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Guvernul nu susține.

Aceeași procedură.

Supunem la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

125 de voturi pentru, 155 împotrivă și 3 abțineri.

A fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional (Pl-x 476/2010) (respinsă)

16. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Este lege organică.

Guvernul nu susține.

Aceeași procedură.

Supunem la vot adoptarea propunerii.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

125 de voturi pentru, 152 împotrivă și 4 abțineri.

A fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă pentru susținerea creșterii natalității (Pl-x 474/2010) (respinsă)

17. Propunerea legislativă pentru susținerea creșterii natalității.

Guvernul nu susține.

Aceeași procedură.

Supunem la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

126 de voturi pentru, 151 împotrivă și 4 abțineri.

A fost respinsă.

 
  Proiectul de Lege pentru aprobarea unor măsuri de reducere a taxelor, impozitelor și contribuțiilor sociale în vederea creării de noi locuri de muncă, creșterii economice și a menținerii puterii de cumpărare (PL-x 687/2009) (respins)

18. Proiectul de Lege pentru aprobarea unor măsuri de reducere a taxelor, impozitelor și contribuțiilor sociale în vederea creării de noi locuri de muncă, creșterii economice și a menținerii puterii de cumpărare.

Guvernul nu susține.

Aceeași procedură.

Supunem la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

126 de voturi pentru, 154 împotrivă și 3 abțineri.

A fost respinsă propunerea legislativă.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor (Pl-x 72/2010) (respinsă)

19. Și trecem la următoarea Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor.

Este lege organică.

Guvernul nu susține.

Aceeași procedură. Supunem la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

123 de voturi pentru, 150 împotrivă și patru abțineri.

Propunerea a fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă pentru prevenirea cruzimii față de animale și protecția acestora (Pl-x 590/2009) (respinsă)

20. Propunerea legislativă pentru prevenirea cruzimii față de animale și protecția acestora.

Punctul de vedere al Guvernului este că nu susține.

Aceeași procedură. Supunem la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

121 de voturi pentru, 151 împotrivă și cinci abțineri.

A fost respinsă propunerea.

 
  Propunerea legislativă privind modificarea art.49 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea organizațiilor de proprietari (Pl-x 497/2010) (respinsă)

21. Propunerea legislativă privind modificarea art.49 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea organizațiilor de proprietari.

Lege organică.

Guvernul nu susține.

Aceeași procedură. Supunem la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

122 de voturi pentru, 153 împotrivă și două abțineri.

 
  Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru asigurarea spațiilor necesare desfășurării activității confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național (Pl-x 285/2010) (respinsă)

22. Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru asigurarea spațiilor necesare desfășurării activității confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național.

Este lege organică.

Guvernul nu susține.

Comisia propune respingerea.

Se supune la vot adoptarea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

122 de voturi pentru, 151 împotrivă și cinci abțineri.

A fost respinsă.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare (PL-x 2/2011) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

23. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Este lege organică.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională propune adoptarea proiectului de lege.

Punctul de vedere al Guvernului este unul favorabil, el fiind și inițiator.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

139 de voturi pentru, 130 împotrivă și șapte abțineri.

Nu a îndeplinit numărul necesar de voturi pentru adoptare.

 
  Propunerea legislativă privind reglementarea unor măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane disponibilizate din sistemul bugetar (Pl-x 473/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

24. Propunerea legislativă privind reglementarea unor măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane disponibilizate din sistemul bugetar.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune adoptarea.

Punctul de vedere al Guvernului - nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

125 de voturi pentru, 145 împotrivă și șapte abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată.

Legi organice - Respingeri.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea art.11 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 (Pl-x 840/2010) (adoptată ca urmare a depășirii termenului constituțional)

25. Propunerea legislativă pentru modificarea art.11 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

Este lege organică.

Comisia juridică, de disciplină și imunități propune respingerea propunerii legislative.

Ea a fost adoptată tacit, pentru că data pentru dezbatere și vot final era 26.02.2011.

  Proiectul de Lege privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice (PL-x 526/2010) (respins)

26. Proiectul de Lege privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Este lege organică.

Comisia juridică, de disciplină și imunități și cea pentru agricultură propun respingerea proiectului.

Inițiatorul este Guvernul.

Votul este deschis.

Supun la vot raportul comisiei, de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

272 de voturi pentru, șase voturi împotrivă și o abținere.

Raportul comisiei a trecut.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii (Pl-x 667/2009) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

27. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune respingerea propunerii legislative.

Punctul de vedere al Guvernului este că nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

Din nou, supunem la vot raportul.

   

154 de voturi pentru, 125 de voturi împotrivă, nicio abținere.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare. Probabil că vom stabili o dată pentru dezbaterea pe articole.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.63/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în M.Of. nr.300 din 7 mai 2009 (Pl-x 670/2009) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

28. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.63/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în M.Of. nr.300 din 7 mai 2009.

Este lege organică.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune respingerea propunerii.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

   

147 de voturi pentru, 121 împotrivă și trei abțineri.

Raportul nu a îndeplinit numărul necesar de voturi, drept care vom stabili o dată pentru dezbaterea pe articole.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.135 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (Pl-x 289/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

29. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.135 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Guvernul nu susține.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune respingerea.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

156 de voturi pentru, 126 împotrivă și o abținere.

Raportul comisiei nu a îndeplinit numărul de voturi necesare. De asemenea, stabilim data pentru dezbaterea pe articole.

 
  Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.211/2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.130/2006 privind Inspecția Socială (Pl-x 31/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

30. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.211/2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.130/2006 privind Inspecția Socială.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

153 de voturi pentru, 124 împotrivă și trei abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

 
  Propunerea legislativă privind instituirea unei indemnizații sociale minime garantate pentru persoanele în vârstă care nu primesc pensie (Pl-x 291/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

31. Propunerea legislativă privind instituirea unei indemnizații sociale minime garantate pentru persoanele în vârstă, care nu primesc pensie.

Este lege organică.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

147 de voturi pentru, 125 împotrivă și o abținere.

Propunerea legislativă va intra în faza dezbaterii pe articole.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război (Pl-x 295/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

32. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război.

Este lege organică.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

152 de voturi pentru, 123 împotrivă și patru abțineri.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.319/14 iulie 2006 a securității și sănătății muncii și a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată (Pl-x 128/2010) (respinsă)

33. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.319/14 iulie 2006 a securității și sănătății muncii și a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată.

Este lege organică.

Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru muncă și protecție socială propun respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

   

270 de voturi pentru, patru voturi împotrivă și două abțineri.

Raportul a fost adoptat.

Vă rog, vă rog.

 
   

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Doamnă președinte,

Intervin și eu cu rugămintea să anunțați ce se întâmplă cu legea, și nu cu raportul, pentru că semnificativ este dacă lege a fost respinsă, cum e cazul acum, al votului peste care am trecut și înainte.

Dumneavoastră vorbiți în general de raport, uneori nu spuneți nimic nici despre acesta.

Spuneți, în primul rând: "legea a fost respinsă", "legea se va rediscuta", sigur, în consecința votului asupra raportului.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Am supus la vot raportul de respingere a legii, domnul Duvăz, și am spus-o cât se poate de clar. Haideți să nu intrăm într-un dialog. Am spus că am adoptat raportul prin care se solicită respingerea. OK! O să fac aceste precizări, dar cred că este corect să mai fim și atenți. Atât!

 
   

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Doamnă președinte,

Vă rog, nu procedați - ca să spun așa - neconvenabil acestei adunări.

Deci, rugămintea mea pentru toți, dar este regulă a jocului, și pentru stenogramă, este să comunicați ce se întâmplă cu legea, pentru cei care, eventual, ne urmăresc ș.a.m.d. Suntem atenți, dar dumneavoastră trebuie să comunicați, e rolul dumneavoastră, asta-i tot.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Asta am și făcut, de fiecare dată, tocmai de-aia precizez absolut toate lucrurile. Dar, sper, încă o dată, să fiți și atenți.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea OUG nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în M.Of. nr.1074/29 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 139/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

34. Propunerea legislativă pentru modificarea OUG nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în M.Of. nr.1074/29 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare.

Este lege organică.

Comisiile de sănătate și muncă propun respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere a legii.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

151 de voturi pentru, 121 de voturi împotrivă, șase abțineri.

Propunerea, neîndeplinind numărul de voturi necesare, intră în dezbaterea pe articole.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (PL-x 421/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

35. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Este lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea proiectului de lege.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul de respingere a proiectului de lege.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

155 de voturi pentru, 120 de voturi împotrivă și trei abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare pentru a putea a fi adoptat.

Intră în dezbateri pe articole proiectul de lege.

 
  Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice (PL-x 424/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

36. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice.

Este lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea proiectului de lege.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere a propunerii.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

154 de voturi pentru, 123 de voturi împotrivă și două abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare raportul, prin urmare, propunerea va fi dezbătută pe articole.

 
  Proiectul de Lege pentru îngrijirea copilului preșcolar (PL-x 415/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

37. Proiectul de Lege pentru îngrijirea copilului preșcolar.

Este lege organică.

Comisia pentru muncă și Comisia pentru sănătate propun respingerea.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul celor două comisii, de respingere a proiectului de lege.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

153 de voturi pentru, 122 de voturi împotrivă și două abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Proiectul de lege intră în dezbaterea pe articole.

 
  Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 475/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

38. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Este lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii.

Punctul de vedere al Guvernului nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați. Raportul se supune la vot.

   

150 de voturi pentru, 118 de voturi împotrivă și două abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea pe articole în plenul Camerei.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 426/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

39. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Este lege organică.

Comisiile pentru muncă și sănătate propun respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

152 de voturi pentru, 121 de voturi împotrivă și patru abțineri.

Proiectul de lege va intra în dezbatere pe articole.

 
  Proiectul de Lege pentru completarea art.23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 136/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

40. Proiectul de Lege pentru completarea art.23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Este lege organică.

Comisia juridică și cea pentru industrii propun respingerea proiectului de lege.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul de respingere a proiectului de lege.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

152 de voturi pentru, 118 împotrivă și cinci abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare, prin urmare va intra în dezbaterea pe articole.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.6 din 9 ianuarie 2007 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Pl-x 664/2009) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

41. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.6 din 9 ianuarie 2007 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Este lege organică.

Comisia juridică și cea pentru industrii propun respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Votul este deschis. Rog să votați asupra raportului comisiei, raport de respingere.

   

154 de voturi pentru, 114 împotrivă.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare, prin urmare va intra propunerea legislativă în dezbaterea pe articole în plen.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea art.118 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 436/2009) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

42. Propunerea legislativă pentru modificarea art.118 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia juridică și cea pentru industrii propun respingerea propunerii.

Punctul de vedere al Guvernului nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

151 de voturi pentru, 112 împotrivă și trei abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare raportul.

Propunerea va intra în dezbaterea pe articole.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (PL-x 530/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

43. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Este lege organică.

Comisia juridică propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

153 de voturi pentru, 111 împotrivă și patru abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare, prin urmare intră în dezbaterea pe articole.

 
  Proiectul de Lege pentru acordarea de despăgubiri cetățenilor aparținând comunității minorității turce din fosta insulă Ada - Kaleh (PL-x 529/2010) (respins)

44. Proiectul de Lege pentru acordarea de despăgubiri cetățenilor aparținând comunității minorității turce din fosta insulă Ada-Kaleh.

Este lege organică.

Comisia juridică propune respingerea proiectului de lege.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

237 de voturi pentru, 21 împotrivă și opt abțineri.

Legea a fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă cu privire la numirea managerilor și specialiștilor în consiliile de administrație ale regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice ori ale societăților comerciale, inclusiv ale băncilor sau altor instituții de credit, societăților de asigurare și celor financiare (Pl-x 566/2010) (respinsă)

45. Propunerea legislativă cu privire la numirea managerilor și specialiștilor în consiliile de administrație ale regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice ori ale societăților comerciale, inclusiv ale băncilor sau altor instituții de credit, societăților de asigurare și celor financiare.

Este lege organică.

Comisia juridică propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului nu susține.

Supun la vot raportul comisiei de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

265 de voturi pentru, patru împotrivă și trei abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă privind schimbarea destinației Palatului Parlamentului (Pl-x 826/2010) (respinsă)

46. Propunerea legislativă privind schimbarea destinației Palatului Parlamentului.

Este lege organică.

Comisia pentru administrație publică propune respingerea propunerii legislative.

Punctul de vedere al Guvernului nu susține.

Supunem la vot raportul comisiei, de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

238 de voturi pentru, șase împotrivă și 13 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (Pl-x 495/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

47. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați asupra raportului comisiei.

   

156 de voturi pentru, 113 împotrivă, nicio abținere.

Propunerea legislativă va fi dezbătută pe articole în plen.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.330 din 5/11/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 570/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

48. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.330 din 5/11/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

154 de voturi pentru, 115 împotrivă și trei abțineri.

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea pe articole, neîndeplinind numărul de voturi necesare.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 706/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

49. Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul de respingere a propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

151 de voturi pentru, 117 împotrivă și două abțineri.

Prin urmare, raportul nu a întrunit numărul de voturi necesare. Propunerea intră în dezbaterea pe articole a plenului.

 
  Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (Pl-x 793/2010) (respinsă)

50. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Este lege organică.

Comisia juridică propune respingerea propunerii.

Guvernul nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați asupra proiectului... raportului comisiei.

   

268 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
  Proiectul de Lege privind protecția persoanelor înșelate prin ghicit sau alte mijloace și practici oculte (PL-x 664/2010) (respins)

51. Proiectul de Lege privind protecția persoanelor înșelate prin ghicit sau alte mijloace și practici oculte.

Comisia pentru industrii și servicii propune respingerea proiectului de lege.

Punctul de vedere al Guvernului nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

249 de voturi pentru, zece împotrivă și șase abțineri.

Proiectul de lege a fost respins.

 
  Proiectul de Lege pentru completarea art.10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului (PL-x 527/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

52. Proiectul de Lege pentru completarea art.10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul comisiei de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

150 de voturi pentru, 115 împotrivă, trei abțineri.

Raportul nu a îndeplinit numărul de voturi necesare. Proiectul de lege va intra în dezbaterea pe articole a plenului.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea art.43 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura (Pl-x 751/2010) (respinsă)

53. Propunerea legislativă pentru modificarea art.43 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Este lege organică.

Comisia pentru agricultură și cea pentru administrație publică propun respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul comun de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

Raportul a fost adoptat cu 263 de voturi pentru, trei împotrivă și trei abțineri.

Și, prin urmare, propunerea legislativă a fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European (Pl-x 284/2010) (respinsă)

54. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European.

Comisia juridică propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Vă rog să votați cu privire la raportul comisiei de respingere.

   

261 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii Codului penal cu toate modificările și completările ulterioare (Pl-x 686/2010) (respinsă)

55. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii Codului penal, cu toate modificările și completările ulterioare.

Comisia juridică propune respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Votul este deschis. Supunem la vot raportul de respingere.

   

261 de voturi pentru, patru voturi împotrivă și o abținere.

Prin urmare, propunerea legislativă a fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă pentru alegerea Președintelui României (Pl-x 701/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

56. Propunerea legislativă pentru alegerea Președintelui României.

Comisia juridică propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot propunerea de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

155 de voturi pentru, 113 împotrivă și două abțineri.

Raportul nu a îndeplinit numărul de voturi necesare. Propunerea va intra în dezbatere pe articole.

 
  Propunerea legislativă privind ziua de desfășurare a alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale (Pl-x 603/2009) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

57. Propunerea legislativă privind ziua de desfășurare a alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale.

Este lege organică.

Comisia juridică propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

155 de voturi pentru, 103 voturi împotrivă și 6 abțineri.

Raportul nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Prin urmare, propunerea legislativă va intra în dezbatere pe articole.

 
  Proiectul de Lege pentru completarea art.9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului (PL-x 454/2009) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

58. Proiectul de Lege pentru completarea art.9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului.

Este lege organică.

Comisia juridică propune respingerea proiectului.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

151 de voturi pentru, 113 voturi împotrivă și nicio abținere.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Proiectul de lege va intra în dezbaterea pe articole.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1<sup>1</sup>) al art.III din Legea nr.169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (Pl-x 568/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

59. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(11) al art.III din Legea nr.169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991.

Este lege organică.

Comisia pentru agricultură și cea juridică propun respingerea propunerii.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul celor două comisii, de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

153 de voturi pentru, 107 voturi împotrivă și 3 abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Prin urmare, propunerea legislativă va intra în dezbaterea pe articole.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 498/2008) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

60. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Este lege organică.

Comisia juridică și cea pentru industrii propun respingerea proiectului de lege.

Guvernul susține această inițiativă.

Votul este deschis.

Supunem la vot propunerea celor două comisii, de respingere.

   

148 de voturi pentru, 111 voturi împotrivă și 5 abțineri.

Raportul nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Proiectul de lege va intra în dezbaterea pe articole.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.370 din 20 septembrie 2004 pentru alegerea Președintelui României (Pl-x 435/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

61. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.370 din 20 septembrie 2004 pentru alegerea Președintelui României.

Este lege organică.

Comisia propune respingerea proiectului.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

151 de voturi pentru, 108 voturi împotrivă și o abținere.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Intră în dezbatere pe articole.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 404/2008) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

62. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Comisia juridică și cea pentru sănătate propun respingerea.

Guvernul susține cu amendamente.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

153 de voturi pentru, 107 voturi împotrivă și o abținere.

Prin urmare, nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Proiectul de lege va intra în dezbaterea pe articole.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.155 din 12 iulie 2010, a Poliției Locale (Pl-x 861/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

63. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.155 din 12 iulie 2010, a Poliției locale.

Este lege organică.

Comisiile de administrație publică și cea pentru apărare propun respingerea proiectului.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis.

   

153 de voturi pentru, 106 voturi împotrivă și 2 abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Propunerea va intra în dezbaterea pe articole.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.360 din 6 iunie 2002 privind Statutul Polițistului (Pl-x 860/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

64. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului.

Este lege organică.

Comisia pentru apărare propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați asupra raportului.

   

152 de voturi pentru, 111 voturi împotrivă și 2 abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Prin urmare intră în dezbaterea pe articole a plenului.

 
  Propunerea legislativă privind interzicerea evacuărilor forțate începând cu data de 1 noiembrie a fiecărui an până la data de 15 martie a anului următor (Pl-x 830/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

65. Propunerea legislativă privind interzicerea evacuărilor forțate începând cu data de 1 noiembrie a fiecărui an până la data de 15 martie a anului următor.

Comisia juridică propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

255 de voturi pentru, 6 împotrivă și nicio abținere.

Prin urmare, propunerea legislativă a fost respinsă.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (Pl-x 741/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

66. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Comisia juridică propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

   

152 de voturi pentru, 106 voturi împotrivă și 3 abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Urmează să intre în dezbaterea pe articole.

 
  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Codului penal (Pl-x 702/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

67. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Codului penal.

Comisia juridică propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați asupra raportului.

154 de voturi pentru, 102 împotrivă și 3 abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Urmează dezbaterea pe articole.

  Propunerea legislativă pentru despăgubirea cetățenilor României, pentru capitalul trecut, prin Legea nr. 15/1990, din proprietatea lor comună în proprietatea statului român (Pl-x 815/2010) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie)

68. Propunerea legislativă pentru despăgubirea cetățenilor României, pentru capitalul trecut, prin Legea nr.15/1990, din proprietatea lor comună în proprietatea statului român.

Comisia juridică și cea pentru buget propun respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul de respingere.

Vă rog să votați.

152 voturi pentru, 104 împotrivă și 2 abțineri.

Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare.

Urmează dezbaterea pe articole în plen.

Trecem la Capitolul "Legi ordinare", "Adoptări".

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum și alte măsuri financiare (PL-x 537/2010) (adoptat)

69. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum și alte măsuri financiare.

Este lege ordinară.

Comisia pentru administrație publică și cea pentru buget propun adoptarea proiectului de lege.

Inițiator este Guvernul.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

152 de voturi pentru, 108 voturi împotrivă și 3 abțineri.

Proiectul de lege a fost adoptat.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2009 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (PL-x 467/2009) (adoptat)

70. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2009 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național.

Comisiile pentru administrație și cea pentru industrii propun adoptarea proiectului de lege.

Inițiator este Guvernul.

Supun la vot raportul.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

254 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere.

A fost adoptat.

  Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru privind transporturile rutiere internaționale de persoane și mărfuri, semnat la București la 12 iulie 2010 (PL-x 8/2011) (adoptat)

71. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru privind transporturile rutiere internaționale de persoane și mărfuri, semnat la București la 12 iulie 2010.

Comisia pentru industrii propune adoptarea.

Guvernul este inițiator.

Supun la vot acest proiect.

Votul este deschis.

257 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere.

Proiectul a fost adoptat.

  Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare (PL-x 417/2009) (respins)

72. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare.

Comisia pentru buget și cea pentru sănătate propun adoptarea proiectului de lege.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

9 voturi pentru, 236 de voturi împotrivă și 3 abțineri.

Proiectul de lege a fost respins.

"Legi ordinare" "Respingeri"

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.53 din 24 ianuarie 2003 - Codul muncii (Pl-x 341/2010) (respinsă)

73. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.53 din 24 ianuarie 2003 - Codul muncii.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

246 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 3 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă (Pl-x 334/2010) (respinsă)

74. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul de respingere.

145 de voturi pentru, 98 voturi împotrivă și 3 abțineri.

Propunerea comisiei a fost adoptată.

  Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.106 din 7 octombrie 2009 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței, precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice (Pl-x 272/2010) (respinsă)

75. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.106 din 7 octombrie 2009 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței, precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supunem al vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

151 de voturi pentru, 99 voturi împotrivă și nici o abținere.

Proiectul de lege a fost respins.

  Proiectul de Lege pentru modificarea pct.12 din Ordonanța Guvernului nr.17/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar (PL-x 430/2010) (respins)

76. Proiectul de Lege pentru modificarea pct.12 din Ordonanța Guvernului nr.17/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar.

Comisia pentru muncă și cea pentru sănătate propun respingerea.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul de respingere. Vă rog să votați.

148 de voturi pentru, 100 voturi împotrivă și 3 abțineri.

Proiectul de lege a fost respins.

  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională continuă a adulților, republicată (PL-x 429/2010) (respins)

77. Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională continuă a adulților, republicată.

Comisia de muncă propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul comisiei de respingere.

Votul este deschis.

144 de voturi pentru, 107 voturi împotrivă și 2 abțineri.

Proiectul de lege a fost respins.

  Proiectul de Lege privind serviciul de asistent familial (PL-x 434/2010) (respins)

78. Proiectul de Lege privind serviciul de asistent familial.

Comisia pentru muncă și cea pentru sănătate propun respingerea.

Guvernul nu susține.

Votul dumneavoastră asupra raportului comisiei de respingere, vă rog.

Votul este deschis.

145 de voturi pentru, 104 voturi împotrivă și 2 abțineri.

Proiectul a fost respins.

  Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.6 din Legea creditului agricol pentru producție nr.150/2003 (Pl-x 545/2010) (respinsă)

79. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.6 din Legea creditului agricol pentru producție nr.150/2003.

Este lege ordinară.

Comisia pentru agricultură propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

149 de voturi pentru, 99 voturi împotrivă și 4 abțineri.

A fost respinsă propunerea legislativă.

  Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (Pl-x 652/2010) (respinsă)

80. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Guvernul nu susține.

Comisia juridică propune respingerea.

Supunem la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

257 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și o abținere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare (Pl-x 562/2010) (respinsă)

81. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare.

Sunt două comisii, cea de administrație publică și cea de apărare, care au construit raportul prin care se propune respingerea propunerii legislative.

Guvernul, de asemenea, nu susține.

Supunem la vot raportul celor două comisii.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

247 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 2 abțineri.

  Propunerea legislativă privind obligativitatea instituțiilor administrației locale de stat, instituțiilor publice locale, instituțiilor de învățământ și sanitare de a folosi ca personal de pază cadre ale Poliției Comunitare Locale (Pl-x 504/2010) (respinsă)

82. Propunerea legislativă privind obligativitatea instituțiilor administrației locale de stat, instituțiilor publice locale, instituțiilor de învățământ și sanitare de a folosi ca personal de pază, cadre ale Poliției Comunitare Locale.

Comisia pentru administrație publică și cea pentru apărare propun respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul.

Votul este deschis.

251 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă. Votul a fost în favoarea raportului comisiei.

Proiectul de lege a fost respins.

  Proiectul de Lege privind transformarea cazărmilor și utilităților dezafectate ale Ministerului Apărării Naționale în elemente de infrastructură educațională (PL-x 620/2010) (respins)

83. Proiectul de Lege privind transformarea cazărmilor și utilităților dezafectate ale Ministerului Apărării Naționale în elemente de infrastructură educațională.

Comisia pentru administrație publică și cea pentru apărare propun respingerea.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul.

Votul este deschis.

139 de voturi pentru, 108 voturi împotrivă și 4 abțineri.

Raportul comisiei a fost votat.

Prin urmare, proiectul de lege este respins.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență nr.96 din 16 august 2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 509/2010) (respinsă)

84. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență nr.96 din 16 august 2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat, precum și pentru copii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia pentru administrație publică propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul comisiei.

Votul este deschis.

145 de voturi pentru, 105 voturi împotrivă și 6 abțineri.

Prin urmare, raportul comisiei a fost adoptat.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.16/2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 629/2010) (respinsă)

85. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.16/2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia pentru administrație publică propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să vă pronunțați asupra raportului comisiei.

146 de voturi pentru, 4 abțineri și 106 voturi împotrivă.

Raportul comisiei a fost adoptat.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă privind liberul acces al cetățenilor în spațiile deținute de autorități și instituții publice (Pl-x 685/2010) (respinsă)

86. Propunerea legislativă privind liberul acces al cetățenilor în spațiile deținute de autorități și instituții publice.

Comisia pentru administrație publică propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Vă rog să vă pronunțați asupra raportului comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

152 de voturi pentru, 107 voturi împotrivă și 2 abțineri.

Raportul comisiei a fost adoptat.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 779/2010) (respinsă)

87. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia pentru politică externă propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Vă rog să vă pronunțați asupra raportului comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

156 de voturi pentru, 100 voturi împotrivă și 4 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă privind declararea Zilei de 26 Octombrie - Ziua Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă din 1944-1962 (Ziua Partizanilor Anticomuniști) (Pl-x 791/2010) (respinsă)

88. Propunerea legislativă privind declararea Zilei de 26 Octombrie - Ziua Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă din 1944-1962 (Ziua Partizanilor Anticomuniști).

Guvernul nu susține.

Comisia pentru apărare propune respingerea.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

246 de voturi pentru raportul comisiei, 8 voturi împotrivă și 4 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru completarea articolului 7 din Legea nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (Pl-x 703/2010) (respinsă)

89. Propunerea legislativă pentru completarea articolului 7 din Legea nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

Comisia pentru drepturile omului propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

216 voturi pentru raportul comisiei, 39 voturi împotrivă și 3 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.50/2001 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată (Pl-x 827/2010) (respinsă)

90. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.50/2001 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată.

Comisia pentru administrație publică propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Prin urmare, vă rog să vă pronunțați asupra raportului comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

258 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și o abținere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților (PL-x 316/2010) (respins)

91. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților.

Comisia pentru învățământ și cea pentru muncă propun respingerea.

Guvernul nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să vă pronunțați asupra raportului.

150 de voturi pentru raport, 105 voturi împotrivă și 3 abțineri.

Prin urmare, proiectul legislativ a fost respins.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 (Pl-x 508/2010) (respinsă)

92. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

147 de voturi pentru, 112 voturi împotrivă și 3 abțineri.

Acesta este votul dat raportului.

Prin urmare, propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.330/2009 - Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 564/2010) (respinsă)

93. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.330/2009 - lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - cu modificările și completările ulterioare.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supun la vot acum raportul de respingere al comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

149 de voturi pentru, 108 voturi împotrivă și 3 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 782/2010) (respinsă)

94. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Comisia de muncă propune de asemenea respingerea.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

246 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și o abținere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 783/2010) (respinsă)

95. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supun la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

147 de voturi pentru, 102 voturi împotrivă și 4 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 784/2010) (respinsă)

96. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Legea are caracter ordinar.

Comisia propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Vă rog să votați. Votul este deschis.

147 voturi pentru, 104 împotrivă, 3 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 785/2010) (respinsă)

97. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

151 voturi pentru, 101 împotrivă, o abținere.

  Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (Pl-x 470/2010) (respinsă)

98. Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Guvernul susține, cu amendamente.

Comisia juridică, de disciplină și imunități propune respingerea.

Supun la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

148 voturi pentru, 102 împotrivă, 4 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Proiectul de Lege pentru modificarea art.451 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 615/2010) (respins);

99. Proiectul de Lege pentru modificarea art.451 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru sănătate și familie propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

242 voturi pentru, 8 împotrivă, 2 abțineri.

Proiectul de lege a fost respins.

  Propunerea legislativă de completare a OUG nr.88/1997 aprobată prin Legea nr.44/1998 (Pl-x 778/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

100. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 aprobată prin Legea nr.44/1998.

Legea are caracter ordinar.

Guvernul nu susține.

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare propune respingerea.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

147 voturi pentru, 101 împotrivă, o abținere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 586/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

101. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru sănătate și familie propune respingerea.

Guvernul nu susține.

Supunem la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

241 voturi pentru, 5 împotrivă, 3 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, publicată în M.Of. nr. 303/30 decembrie 1995, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 531/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

102. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

148 voturi pentru, 98 împotrivă, o abținere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă privind acordarea unor înlesniri fiscale (Pl-x 544/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

103. Propunerea legislativă privind acordarea unor înlesniri fiscale.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să vă pronunțați asupra raportului.

242 voturi pentru, 3 împotrivă, 2 abțineri.

Raportul comisiei a fost susținut de plen.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Proiectul de Lege pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.159/1999 privind înființarea Companiei Naționale Loteria Română - SA, precum și pentru modificarea și completarea articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naționale Loteria Română - SA. (PL-x 684/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

104. Proiectul de Lege pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.159/1999 privind înființarea Companiei Naționale "Loteria Română"- SA, precum și pentru modificarea și completarea art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naționale "Loteria Română"- SA.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

148 voturi pentru, 102 împotrivă, nicio abținere.

Proiectul de lege a fost respins.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr.159/1999 privind înființarea Companiei Naționale Loteria Română - SA și a Ordonanței de urgență nr.195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naționale Loteria Română - SA. (Pl-x 753/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

105. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 159/1999 privind înființarea Companiei Naționale "Loteria Română" și a Ordonanței de urgență nr.195/2001 privind repartizarea profitului acestei companii.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Vă rog să vă pronunțați asupra raportului.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

239 voturi pentru, 11 împotrivă, 2 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naționale Loteria Română - SA (Pl-x 810/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

106. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naționale "Loteria Română" - SA.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Vă rog frumos să vă pronunțați asupra raportului.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

145 voturi pentru, 108 împotrivă, nicio abținere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, publicată în M. Of. nr.611 din 14 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 755/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

107. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr.611/14.12.1999, cu modificările și completările ulterioare.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

183 voturi pentru, 65 împotrivă, nicio abținere.

  Propunerea legislativă privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici și mijlocii (Pl-x 280/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

108. Propunerea legislativă privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supunem la vot raportul de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

145 voturi pentru, 103 împotrivă, nicio abținere.

Propunerea a fost respinsă.

  Proiectul de Lege privind măsurile de securitate ale sistemelor informatice (PL-x 420/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

109. Proiectul de Lege privind măsurile de securitate ale sistemelor informatice.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

247 voturi pentru, 4 împotrivă, o abținere.

Proiectul de lege a fost respins.

  Proiectul de Lege privind interoperabilitatea sistemelor informatice (PL-x 419/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

110. Proiectul de Lege privind interoperabilitatea sistemelor informatice.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

248 voturi pentru, 3 împotrivă, 2 abțineri.

Proiectul de lege a fost respins.

  Propunerea legislativă privind acordarea de ajutoare de stat pentru Programul Național de Resurse Genetice Vegetale (Pl-x 761/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

111. Propunerea legislativă privind acordarea de ajutoare de stat pentru Programul Național de Resurse Genetice Vegetale.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

152 voturi pentru, 100 împotrivă, o abținere.

Propunerea comisiei a fost susținută de plen.

Proiectul a fost respins.

  Propunerea legislativă pentru completarea art.5 din Legea nr.381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură (Pl-x 546/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

112. Propunerea legislativă pentru completarea art.5 din Legea nr.381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Vă rog să vă pronunțați asupra raportului.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

148 voturi pentru, 97 împotrivă, o abținere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Proiectul de Lege pentru modificarea părții introductive a alin.(1) al art.43 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 735/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

113. Proiectul de Lege pentru modificarea părții introductive a alin.(1) al art.43 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

148 voturi pentru, 93 împotrivă, o abținere.

Proiectul de lege a fost respins.

  Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.56 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 502/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

114. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.56 alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul comisiei, de respingere.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

148 voturi pentru, 97 împotrivă, o abținere.

Raportul comisiei a fost susținut.

Proiectul de lege a fost respins.

  Proiectul de Lege pentru modificarea art.206<SUP>65</SUP> din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 554/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

115. Proiectul de Lege pentru modificarea art.20665 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

177 voturi pentru, 67 împotrivă, 3 abțineri.

Proiectul de lege a fost respins.

  Proiectul de Lege pentru modificarea art.21 alin.(4) lit.p) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 693/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

116. Proiectul de Lege pentru modificarea art.21 alin.(4) lit.p) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

146 voturi pentru, 100 împotrivă, o abținere.

Proiectul de lege a fost respins.

  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 (PL-x 692/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

117. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Vă rog să vă pronunțați asupra raportului.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

145 voturi pentru, 98 împotrivă, 3 abțineri.

Raportul comisiei a fost adoptat.

Proiectul de lege a fost respins.

  Propunerea legislativă pentru modificarea părții introductive a alin.(5) al art.48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2007 privind introducerea deliberată în mediu și introducerea pe piață a organismelor modificate genetic (Pl-x 645/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

118. Propunerea legislativă pentru modificarea părții introductive a alin.(5) al art.48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu și introducerea pe piață a organismelor modificate genetic.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic propun respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

145 voturi pentru, 96 împotrivă, 3 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru instituirea obligativității difuzării Imnului național și arborarea drapelului în școlile din România (Pl-x 859/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

119. Propunerea legislativă privind instituirea obligativității difuzării imnului național și arborarea drapelului în școlile din România.

Legea are caracter ordinar.

Comisia juridică, de disciplină și imunități propune respingerea.

Supun la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

224 voturi pentru, 16 împotrivă, 4 abțineri.

  Propunerea legislativă privind sprijinirea persoanelor care doresc să cumpere o casă nouă (Pl-x 811/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

120. Propunerea legislativă privind sprijinirea persoanelor care doresc să cumpere o casă nouă.

Legea are caracter ordinar.

Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic propun respingerea.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

207 voturi pentru, 39 împotrivă, o abținere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor (Pl-x 883/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

121. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

235 voturi pentru, 3 împotrivă, o abținere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.7/2009 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule (PL-x 703/2009) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

122. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.7/2009 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru buget, finanțe și bănci propun respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot propunerea făcută.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

148 voturi pentru, 96 împotrivă, nicio abținere.

Raportul comisiei a fost adoptat.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea dispozițiilor Legii nr.50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (Pl-x 825/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

123. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea dispozițiilor Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Vă rog să vă exprimați prin vot. Votul este deschis.

144 voturi pentru, 93 împotrivă, 2 abțineri.

Proiectul a fost respins.

  Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale (PL-x 771/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

124. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru sănătate și familie propun respingerea proiectului.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

211 voturi pentru, 33 împotrivă, o abținere.

Proiectul a fost respins.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii locuinței nr.114/1996 cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 582/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

125. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii locuinței nr.114/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia juridică, de disciplină și imunități propun respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul comisiilor.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

147 voturi pentru, 101 împotrivă, o abținere.

Propunerea a fost respinsă.

  Propunerea legislativă pentru instituirea obligației elaborării, aprobării și aplicării Strategiei de Dezvoltare Economică și Socială a României pe termen lung (Pl-x 756/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

126. Propunerea legislativă pentru instituirea obligației elaborării, aprobării și aplicării Strategiei de Dezvoltare Economică și Socială a României pe termen lung.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

146 voturi pentru, 100 împotrivă, 2 abțineri.

Propunerea a fost respinsă.

  Propunerea legislativă privind transmiterea cazărmilor dezafectate din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea consiliilor județene și a consiliilor locale, în scopul transformării acestora în obiective de utilitate publică, cu caracter social (Pl-x 885/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

127. Propunerea legislativă privind transmiterea cazărmilor dezafectate din administrarea Ministerului Apărării Naționale, în administrarea consiliilor județene și a consiliilor locale, în scopul transformării acestora în obiective de utilitate publică, cu caracter social.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională propun respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

160 voturi pentru, 76 împotrivă, 6 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Proiectul de Lege pentru completarea art.256 alin.(1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 573/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

128. Proiectul de Lege pentru completarea art.256 alin.(1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru buget, finanțe și bănci propun respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

207 voturi pentru, 40 împotrivă, 2 abțineri.

Proiectul de lege a fost respins.

  Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român (PL-x 618/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

129. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul acestei comisii.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

240 voturi pentru, 4 împotrivă, o abținere.

Proiectul de lege a fost respins.

  Proiectul de Lege privind modificarea alin.(3) al art.257 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 764/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

130. Proiectul de Lege privind modificarea art.257 alin.(3) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru buget, finanțe și bănci propun respingerea proiectului de lege.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul acestor comisii.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

198 voturi pentru, 41 împotrivă, 3 abțineri.

  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (PL-x 855/2010) (respins);

Doamna Roberta Alma Anastase:

131. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul de respingere al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

150 voturi pentru, 97 împotrivă, o abținere.

Proiectul de lege a fost respins.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii minelor nr.85/2003 (Pl-x 813/2010) (respinsă);

Doamna Roberta Alma Anastase:

132. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii minelor nr.85/2003.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru industrii și servicii propune respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

142 voturi pentru, 99 împotrivă, 2 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

  Propunerea legislativă privind completarea art.6 din Legea minelor nr.85/2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.197 din 27 martie 2003, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 754/2010) (respinsă)

Doamna Roberta Alma Anastase:

133. Și, ultima, Propunerea legislativă privind completarea art.6 din Legea minelor nr.85/2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea I-a, nr.197 din 27 martie 2003, cu modificările și completările ulterioare.

Legea are caracter ordinar.

Comisia pentru industrii și servicii propune, de asemenea, respingerea.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

Supun la vot raportul comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

141 voturi pentru, 101 împotrivă, 2 abțineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

Vă mulțumesc. O zi bună!

   

Ședința s-a încheiat la ora 14,34.

 
       

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 21 ianuarie 2025, 19:34