 |
 |
 |
|
|
|
Ședința Camerei Deputaților din 21 iunie 2011
|
|
|
Ședința a început la ora 8,30. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și în a doua parte de domnul Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii Niculae Mircovici și Dumitru Pardău, secretari ai Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Bună dimineața! Dați-mi voie să deschid ședința de astăzi consacrată declarațiilor politice din Camera Deputaților. Domnul Ion Stan și-a depus în scris declarația politică. Săptămâna aceasta nu ați mai zis nimic de maghiari, nu, că văd că nu mai este nimeni de la Grupul parlamentar al minorităților. Azi toată lumea negociază. Celebrul, unicul, singurul, cel care a mai rămas din partea Partidului Democrat Liberal - care dintre dumneavoastră doriți? - domnul Mihai, de la Republica... Domnule Apostolache, dumneavoastră sunteți primul.
|
|
|
|
|
Domnule deputat, 3 minute.
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae Bud: Vă mulțumesc, domnule președinte, și mă onorați că m-ați făcut întâiul vorbitor al zilei de astăzi. Îi cer iertare colegului meu. Stimați colegi parlamentari, Declarația mea politică astăzi face trimitere la faptul că, la sfârșitul săptămânii trecute, la Sălsig, în Maramureș, s-au sărbătorit 100 de ani de școală românească. S-a încheiat anul școlar și, conform ritualului cunoscut, au avut loc serbările de sfârșit de clasă, copiii bucurându-se de acum de atracțiile vacanței. La sfârșitul săptămânii trecute, mi-a fost dat să particip la aceste bucurii generate de trecerea clasei, cum numeam noi evenimentul programat, cândva, în chiar ziua Sfinților Petru și Pavel, într-un sat maramureșean. Nu a fost însă vorba doar de coborârea cortinei peste finalul încă unui an de școală. La Sălsig, așezare maramureșeană, înstăpânită, știe toată lumea, de cetățeni buni la suflet și verificați gospodari, s-a desfășurat un eveniment remarcabil prin semnificație și revărsări emoționale, intitulat de organizatori: "Zilele școlii". Salut cu toată dragostea această adunare de forțe menite să-i cheme pe locuitorii mari ori mici ai comunei în curtea școlii, pentru a sărbători o foarte frumoasă și plină de semnificații dată de calendar: un secol de atestare documentară a lăcașului chemat să învețe carte pe cei din vatra satului. Mărturisesc, mi se aprinde sufletul când încerc să cuprind cu gândul, fugind înapoi pe axa timpului, dimensiunea faptelor consumate la Sălsig, la Sălsigul începutului de veac XX, tumultuosul și imprevizibilul veac XX - cel mai scurt secol din istorie, cum spun politologii, - luând în considerare evenimentele de anvergură care i-au însemnat existența: două războaie mondiale cu toate urgiile provocate - ținea să consemneze și aici, în nordul țării, trăiri de neuitat. Copiii, ajunși la vârsta descifrării abecedarului și a logicii cifrelor, aveau deschisă poteca spre un loc al lor. Oameni de toată isprava îi așteptau în incinta pregătită, acei dascăli minunați ai începutului, cu priceperea lor în a preda scrisul, cititul si socotitul. Documentele vremii au reținut, cu evlavie si respect, numele învățătorului Vîrtoc, din Mireșu Mare, ca și al preotului Gheorghe Popa. Când dascălul Vîrtoc și-a încheiat anii de trudă, s-a așezat pe locul vacant nimeni altul decât fiul său, care era și cantor. Grație gândului și strădaniilor învățătorului-cantor, a apărut la Sălsig cea dintâi școală cu bănci, care, ne spun documentele, s-a ținut în viață până în anul 1911. Cele doua vetre stimulatoare de credință, cunoaștere și iubire - biserica și școala - își dădeau mâna pentru a lumina pe săteni, întru binele lor viitor. Este anul și evenimentul care ne-au adunat laolaltă pentru a ni-l aminti și pentru a-l sărbători. În 1911 era înălțată școala cea nouă - îmbietoare vatră de învățătură și altar incontestabil al dragostei de carte. Între pereții demni de admirație și respect ai școlii noi, pregătită să înfrunte evenimentele și timpul, s-au aflat la catedră persoane demne de toată lauda, ale căror nume le cunoaștem. A predat carte copiilor din Sălsig, mai întâi dascălul Vasile Ilieș, după care de rosturile școlii s-a ocupat Ioan Dulfu, știut a fi primul învățător calificat, adică cu certificat la mână pentru fascinanta îndeletnicire de om de catedră. Veți observa că, pronunțându-i numele, întru tot respectul ce i-l datorăm, suntem obligați să recunoaștem, în acest slujbaș al școlii, unul din purtătorii de nume proprii cuprinse în rama de onoare a Maramureșului - de ieri și de astăzi și din totdeauna. Mă gândesc, desigur, la vestitul pentru noi și pentru România, Petre Dulfu. Au fost pronunțate, cu voce tremurândă, nume de dascăli ce s-au succedat în rostul Școlii din Sălsig, înaripați de dorința de a sădi în mintea copiilor și în inima lor simțul valorilor autentice și dragostea de glie. În urma perioadei păstorite de Ioan Dulfu, școlit la Preparandia Horgovan din Năsăud, cancelaria școlii consemna pe Ion Gordan, Costan Hurduc din Șoncuta, Ioan Carcău din Mireș, Ion Bărnuțiu, Ioan Sabău din Ariniș, Ilie Buda din Ungureni, Vasile Ilieș, Ilie Teodor, Nicolae Someșan din Țicău. Lor li se adaugă, în prelungirea timpului, zecile de învățători și profesori care, urmându-le strădaniile și abnegația, au servit, admirabil, nevoia de carte printre localnici. Mă înclin, prin urmare, cu respect în fața memoriei celor ce nu mai sunt, și le datorez întregul meu respect celor care, de față sau nu, la aceste zile de tresărire sentimentală și-au înscris efortul, priceperea și patriotismul în formarea și pregătirea pentru viitor a școlarilor satului Sălsig. Doresc din adâncul inimii izbândă deplină celor ce compun astăzi grupa de elită a Cancelariei din Sălsig, așteptând ca truda și știința lor de carte să se transfere plenar și benefic asupra copiilor de astăzi - adolescenții și adulții de mâine. M-am simțit dator să adresez urări de sănătate tuturor - dascăli și elevi - cuprinși de emoția sărbătorii din aceste zile, născută din marele și inconfundabilul respect ce ni-l provoacă evenimentul: 100 de ani de școală românească la Sălsig. Țin să vă împărtășesc, stimați colegi, această trăire sentimentală generată de săptămâna consacrată la Sălsig, în întregul ei - școlii și învățătorilor satului, entuziasmat să descopăr oameni pasionați de istoria locurilor unde s-au născut, dispuși să dezvolte la cei tineri dragostea pentru școala lor, pentru vatra părintească, pentru minunații lor dascăli. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Domnule deputat si eu va multumesc.
|
|
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PDL au mai depus în scris domnul Marius Rogin, doamna Claudia Boghicevici, domnul Silviu Prigoană și Samoil Vîlcu; din partea Partidului Social Democrat au depus în scris subsemnatul, domnul Ion Călin, doamna Sonia Drăghici și domnul Ion Dumitru. Domnule deputat Popeangă, având în vedere că Iașiul este pe primul loc, și a fost data trecută primul, dumneavoastră acum, vă rog frumos.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Popeangă: Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi, Declarația mea politică se intitulează: "Împărțirea sărăciei la 8". O țin de câtva timp, ca gaia-mațu', toți portocaliii, cum că fericirea și bunăstarea poporului român constau taman în reîmpărțirea administrativ-teritorială a țării, și că deoarece acum sunt 41 de județe în loc de doar 8, cum s-a trezit într-o dimineață că vrea domnul președinte, din cauza aia nu e în România, așa cum pomenea, acum vreo 200 de ani, Țiganiada lui Ioan Budai-Deleanu: "Râuri dă lapte dulce pă vale Curg acolo și dă unt păraie, Țărmuri-s dă mămăligă moale, Dă pogăci, dă pite și mălaie!... O, ce sântă și bună tocmeală! Mânci cât vrei și bei făr ostăneală"... Propunerea băsistă, fervent susținută acum de Boc și gașca, întocmai ca și opera antepomenită, e un alt "pomemațion eroi comico-satiric", căci ar fi supercomică, dacă n-ar fi tragică prin consecințele negative pe care nici măcar un băsist n-are curajul a le șopti, fie și doar în somn! Însă, mai înainte de a trece la a discuta propunerea cotrocenistă, vreau să dau o mostră de dibăcie economică portocalie, pentru a nu da cu subsemnatul pe la Parchet că nu-mi demonstrez afirmațiile, și să-i calomniez pe bieții, amărâții de băsiști - și-așa vrea Zeus de la Cotroceni să nu mai avem niciun fel de imunitate, noi, parlamentarii, ca s-o ia doar el pe toată. S-a publicat în Monitorul Oficial ajutorul dat de România japonezilor afectați de sinistrele care i-au lovit, ajutor ce consta, de urgență, în 30 de tone de apă îmbuteliată și transportul aferent. Doar că transportul făcut cu avionul costă de 8 ori mai mult decât întreaga cantitate de apă! Nici măcar nu și-a putut închipui vreun băsist că, de cei 50.000 de lei, se putea lua, dintr-o țară vecină Japoniei, de cel puțin 6 ori mai multă apă, și mai rămâneau și bani ca să fie transportată cu niște barje, dacă nu se găsea o posibilitate de transport gratuit, apelându-se la marina niponă, luându-se astfel peste 200 de tone de apă îmbuteliată! Probabil că acest mod de a gândi a fost aprobat - dacă nu chiar generat? - de către însăși omniprezenta (pe micile ecrane!) doamnă consilieră Andreea Vass, căsătorită Paul, deoarece n-am auzit vreo delimitare a dânsei de vreo cheltuială guvernamentală neeconomicoasă, ba din contră... Ei, o astfel de gândire, în care daraua e de multe ori mai mare decât ocaua, se regăsește și în "geniala" găselniță electorală băsistă de a împărți țara în 8 megajudețe, decât să rămână tot ca până acum! Boc flutură de zor prin fața oamenilor de rând, aduși în sapa de lemn a sărăciei, speranța că vor curge fondurile de la Uniunea Europeană, în râuri de euro, iar malurile vor fi din lingouri de aur, doar prin simpla reducere a numărului județelor la 8! Și asta, în țara în care e ministru al transporturilor doamna Boagiu, și faci de la București la Baia Mare 19 ore cu trenul!, într-o țară în care, pentru că s-a omorât fabrica de locomotive, acum se repară trenurile de import cu creanga, sârma și o bucată de scotch, sub privirile admirativ-îngăduitoare ale ministresei de resort! Inteligența portocalie în acțiune: decât mult și prost, pentru că nu-i făcut de noi, ci de opoziție, mai bine facem puțin și fără rost, după care cotcodăcim ca găina care-a ouat o mărgică! De ce să gândim la scară macro, când putem gândi la scară micro sau chiar deloc, că tot zecile alea de milioane le băgăm în buzunare?! De exemplu, gândirea băsistă e convinsă - ca și cea UDMR-istă, de altfel... - că dacă o zonă neo-împărțită e mai săracă, ea cu atât mai multe fonduri europene va atrage! Păi, pe de-o parte, ca să atragi fonduri, nu trebuie doar să fii sărac, că nu atragi banii din mila UE, ci trebuie să fii inteligent și priceput în a face proiecte! Iar împărțirea cea dragă puterii actuale nu se va face normal, legal, după IQ, ci după etnie și alte criterii certate cu inteligența! Pe de altă parte: de unde vor lua zonele sărace bani pentru cofinanțarea proiectelor lor? Să înțelegem că, prin noua împărțire în megajudețe, în zonele sărace or să crească banii-n copaci, pe post de frunze? Ori o să fie ca și până acum: tot celor care au, li se va mai da, iar celor care n-au, li se va mai lua? Crede Boc că, dacă apare megajudețul Cluj, or să fie banii împărțiți în alte părți decât în Cluj și în Răchițele? Sau tocmai asta speră? Ia să facă și dovada că nu-i așa! Deocamdată, există regiunile de dezvoltare pe care le cere Uniunea Europeană, ele funcționează, și doar nivelul priceperii și bunăvoința agențiilor și ministerelor portocalizate, amatoare de șpagă multă, sunt limitele absorbției fondurilor europene - a se vedea exemplul Poloniei, care a luat de la Uniunea Europeană tot ce i s-a dat și care, probabil, va lua și din banii noștri pe care nu-i putem absorbi și care vor fi reîmpărțiri între țările Uniunii Europene din cauza lipsei viziunii și gândirii economice a noastre! Dar, când cineva nu știe să facă și el ceva util societății, se face mare critic și vrea să schimbe el totul, ca să fie doar așa cum vrea el, are proiecte megalomanice prin care să rămână în istorie și-n conștiința nației, chiar dacă, după o viață-ntreagă, când trage linie, singurul rezultat e că s-a zbătut inutil și ineficient, unicul rezultat fiind, cum măcar Mircea Ciumara a avut bunul-simț să recunoască, faptul că s-a chinuit degeaba un popor încă un an de zile. Din păcate, actuala putere a schilodit inutil un popor trei ani de zile, și se arată dornică de a apăsa și mai tare pe accelerația dezastrului național! Iată un motiv excelent ca noi, opoziția democratică, să luptăm până la ultima picătură de energie cu o astfel de ocârmuire pe care de multă vreme un Tudor Vladimirescu, un Nicolae Bălcescu sau un Avram Iancu ar fi făcut-o arșice... Așa să ne ajute Dumnezeu! Mulțumesc pentru atenție.
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Domnule deputat, și eu vă mulțumesc foarte mult pentru declarația dumneavoastră un pic mai... Domnul Adrian Florescu a depus în scris, domnul Vasile Gliga a depus în scris, din partea Grupului parlamentar social-democrat, domnul Miron Ignat, de la minoritățile naționale, a depus în scris, domnul Ioan Munteanu a depus în scris. Vreți să citiți, domnule deputat? Numai puțin. Este un ciclu: toate lucrurile se întâmplă ciclic. Așa ne-a învățat domnul Traian Băsescu. Astăzi avem altă grabă.
|
|
|
|
|
Domnul deputat Apostolache, vă rog frumos, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Cristian Apostolache: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, În perioada 1 - 3 iulie 2011, în stațiunea Cheia din localitatea Măneciu, județul Prahova, în stațiunea Cheia se va desfășura "Festivalul rododendronului", eveniment ce are drept scop popularizarea zonei turistice Cheia, pentru punerea în valoare a potențialului turistic, cultural și economic al acesteia, aducând în fața publicului ansambluri folclorice din zona Văii Teleajenului, producători locali, precum și unitățile de cazare și alimentație din Cheia. Pentru cei care nu cunosc zona, stațiunea Cheia constituie punctul central al activității turistice din comuna Măneciu, principala atracție fiind Munții Ciucaș și Zăganu, atracție determinată de formele geomorfice care surprind privirea la tot pasul. Printre obiectivele turistice care pot fi vizitate se numără: Mănăstirea Cheia, Mănăstirea Suzana, Muzeul florilor de mină, Muzeul de Antropologie Francisc Rainer. De asemenea, zona de la Muntele Roșu constituie o atracție pentru foarte mulți turiști, denumirea de "Muntele Roșu" venind de la culoarea roșie a rododendronului, plantă ce înflorește, de regulă, la sfârșitul lunii mai - începutul lunii iunie. În calitate de deputat al Colegiului nr.5 - Valea Teleajenului, vă adresez invitația de a vizita această minunată zonă, unde puteți intra în contact, atât cu mediul natural extrem de prietenos, dar și cu obiective, locuri încărcate de istorie și oameni deosebiți. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult pentru declarația dumneavoastră scurtă. Dați-mi voie să vă mai prezint câțiva colegi care au depus în scris: domnul Eugen Uricec, domnul Ioan Balan, domnul Stelică Iacob Strugaru, domnul Constantin Severus Militaru, domnul Cosmin Popescu, domnul Răzvan Mustea-Șerban, din partea Grupului parlamentar al PDL, și domnul Dorel Covaci din partea Grupului parlamentar social-democrat.
|
|
|
|
|
Domnule deputat Mocanu, vă rog, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Mocanu: Domnule președinte, Stimați colegi, Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o: "Iașiul, din nou la coada investițiilor". Nu știu dacă este - din nou - o întâmplare ciudată sau dacă asistăm la ceva premeditat de foarte mult timp. Poate că atunci când împart fondurile de la buget, actualii guvernanți au deja în minte viitoarele voievodate ori, mai bine zis, viitorii voievozi "ai României!" Doar așa am putea explica de ce județul Iași este considerat o cantitate neglijabilă ori de câte ori se alocă bani pentru investiții. Deși, conform datelor din 2006, Iașiul este cel mai populat județ din România și, în plus, deține una dintre cele mai dense rețele de drumuri locale și județene, suma alocată pentru reabilitarea unor drumuri prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), plasează județul nostru pe locul 17 în țară. Mai mult, dacă raportăm fondurile primite la numărul de kilometri din județ, atunci Iașiul cade pe poziția 31. Situația devine însă și mai dramatică dacă luăm în calcul și populația județului. În acest caz, Iașiul ocupă dezonorantul loc 40. Suntem ultimii, domnilor! La strigătele de indignare apărute în presa locală, Partidul Democrat Liberal Iași a răspuns mulțumind ministrului Elena Udrea pentru ajutorul de neprețuit pe care îl oferă Iașiului. Probabil nu mai e nici o surpriză pentru nimeni dacă descoperim că cele mai mari sume din acest program de reabilitare a drumurilor se îndreaptă spre județul Suceava. Veche cetate de scaun pentru Marele domnitor Ștefan și probabil noua cetate de scaun pentru "voievodul" Flutur Gheorghe, Suceava este întotdeauna preferata guvernanților de azi. De altfel, recent, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal - Iași, și-a recunoscut lipsa crasă de rezultate și de patriotism local, atunci când a propus ca Gheorghe Flutur să fie viitorul voievod "al Moldovei". De ce ne-am mai mira atunci de indiferența cu care actuala putere tratează Iașiul? Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Domnule deputat, și eu vă mulțumesc foarte mult. Dați-mi voie să vă citesc lista colegilor din Grupul parlamentar liberal, care au depus în scris: domnul Mircea Irimescu, domnul Gheorghe Dragomir, domnul Teodor Atanasiu, domnul George Dumitrică, domnul Mihai-Aurel Donțu, domnul Călin Potor, domnul Andrei Dominic Gerea, domnul Dan Bordeianu, domnul Cristian Buican, domnul Ioan Țintean, domnul Bogdan Radu Țîmpău, doamna Lucia-Ana Varga, doamna Mariana Câmpeanu, domnul Titi Holban, domnul Gigel Știrbu, Dan Motreanu, Virgil Pop, Horea Uioreanu și domnul Viorel Buda; domnul Ioan Munteanu, de la Neamț, a depus și domnia sa în scris, precum și domnul Miron Ignat, Grupul de la minoritățile naționale.
|
|
|
|
|
Domnule deputat Adrian Florescu, din partea Grupului parlamentar al PDL, vă rog, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Florescu: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Declarația mea politică se intitulează: "Regionalizarea, o necesitate obiectivă". Așa cum era de așteptat, noua împărțire teritorială a țării - parte a programului de reformare și modernizare a statului - a stârnit multe discuții. Subliniez discuții, și nu dezbateri, așa cum ar fi fost normal într-o țară europeană, care tinde să depășească statutul de "stat cu economie emergentă" și să iasă din zona "lanternei roșii" a clasamentelor Eurostat. În principal, se opun regionalizării propuse de Guvern, cei care au tot interesul să se păstreze statu-quo-ul, pentru că, altfel, le-ar fi periclitate interesele, iar cei mai vehemenți sunt baronii locali, pentru care păstrarea actualelor feude este esențială pentru supraviețuirea lor și a cercurilor de interese pe care le patronează. Cum să nu-și mobilizeze ei toate forțele pentru a combate noua organizare administrativă, care are ca scop fundamental impulsionarea economiei, reducerea aparatului birocratic și neantizarea găștilor județene? Un exemplu, devenit deja celebru, la nivel național, este cel al domnului Liviu Dragnea, președintele Consiliului Județean Teleorman, care a făcut din privatizarea TelDrum una dintre cele mai profitabile afaceri alimentate din bani publici. Societatea respectivă câștigă cvasitotalitatea licitațiilor pentru executarea de drumuri, poduri și podețe, reabilitări de căi rutiere ori contracte pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor din județ, ceea ce a abonat-o la un loc în Top Ten-ul firmelor care fac afaceri cu statul. Sunt suficiente motive pentru ca Liviu Dragnea, și alții ca el, să se opună vehement reorganizării administrative, chiar dacă județele pe care le conduc se numără printre cele mai sărace din țară. Regionalizarea pe care noi o susținem tocmai asta urmărește: să avem teritorii echilibrate economic, cu suprafețe și populații suficient de mari pentru a lansa și duce la capăt proiecte europene ce pot atrage mai mulți bani, care nu vor mai fi însă la cheremul baronilor. Criteriul de bază al regionalizării va fi omogenitatea economică și echilibrul între regiuni. Pentru că nu trebuie să uităm că scopul este, în principal, dezvoltarea economică și absorbția fondurilor europene, și abia după aceea vin sentimentalismele și sensibilitățile istorice, care își au rolul lor deosebit de important, dar nu în acest moment, ci atunci când potențialul economic va permite și abordarea pragmatică a aspectelor culturale și de păstrare a tradițiilor în această situație. În plus, trebuie să nu uităm că aceste regiuni sunt, în linii mari, cele pe care s-a construit strategia de dezvoltare regională care a fost comunicată Comisiei Europene. Această strategie de dezvoltare regională este cea în care s-au făcut alocări de fonduri, care nu trebuie confundată cu execuția fondurilor, care se face la nivel de județ. Inclusiv Institutul Național de Statistică colectează date statistice pe aceste regiuni, de câțiva ani buni. De exemplu, în regiunea din care ar putea face parte județul pe care-l reprezint, a cărui contribuție estimată la PIB-ul pentru anul 2011 este de numai 6,18 miliarde de lei, fac parte și județele Prahova și Argeș, care contribuie cu 21,65 miliarde lei și, respectiv 22,15 miliarde lei la PIB-ul României. La acestea se adaugă județele Călărași și Ialomița, cu câte 4,91 miliarde, și Giurgiu, cu 3,75 miliarde. Se creează astfel un echilibru între județele bogate și sărace, în fiecare dintre regiuni, astfel încât acestea să devină dinamice, să aibă și industrie, și agricultură, dar și suficientă populație pentru a asigura forța de muncă necesară. Sper să trecem peste orgoliile de partid, peste patriotismul local și peste sentimentalismele de tot felul, și să înfăptuim această regionalizare care este o necesitate obiectivă a momentului. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Domnule deputat, vă mulțumesc și eu. Aveți ce aveți cu domnul Dragnea! Mai avem vreo 22 de milioane care ar trebui să facă referendum, să spună dacă vor. Așa scrie la lege.
|
|
|
|
|
Dați-mi voie, domnule Blaga. Puterea să ne spună de ce-o ducem bine.
|
|
|
|
|
Domnul Iosif Veniamin Blaga: Declarația mea politică se intitulează: "Apa - un drept esențial al omului". Apa este esențială pentru supraviețuirea omului. Nu spun acest lucru pentru că nu l-ați cunoaște, ci pentru a deschide un subiect foarte important pe agenda multor forumuri, întâlniri, conferințe și dezbateri la nivelul Uniunii Europene și a unor forumuri internaționale. Apa dulce este o resursă limitată și vulnerabilă, dar vitală pentru om; este, de asemenea, o valoare universală care trebuie privită ca atare. În lume, un locuitor din șase continuă să nu aibă acces la apă, o persoană din două trăiește fără sistem de evacuare a apelor uzate. De asemenea, chiar și în țări dezvoltate, apa este neconformă, datorită rețelelor de distribuție învechite, și nu numai. Apa este legată de sănătate, de familie și de copii. Iată de ce în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei se afirmă rolul femeilor și societății civile ca fiind un rol important în procesul de decizie privind gestiunea resurselor de apă. De asemenea, se afirmă că autoritățile locale sunt în prima linie, dar un rol esențial trebuie să îl joace și parlamentarii. România este una din țările care face eforturi pentru îmbunătățirea accesului la apa de bună calitate, dar cu toate acestea mai sunt multe de făcut. Faptul că există încă multe probleme legate de apa potabilă sau evacuarea apelor uzate se datorează unei crize, deficiențe de guvernare. Problemele legate de apă se agravează și mai mult, odată cu criza economică și financiară. Stimați colegi și colege, Să revin la apă ca la un drept fundamental. Din păcate puține guverne acordă dreptul populației la apă și canalizare, cum ar fi Anglia, Olanda, Belgia și Franța. Sunt state care au cuprins în Constituția lor acest lucru, și am convingerea că au motive serioase să o fi făcut. La al V-lea Forum Mondial al Apei, ținut la Istanbul în data de 19 martie 2009, s-a subliniat importanța rolului parlamentarilor în elaborarea de reguli privind gestiunea apei, alimentarea cu apă și generalizarea principiului privind dreptul la apă al omului. La data de 30 septembrie 2010, Consiliul Drepturilor Omului a afirmat, la rândul său, acest lucru ca decurgând din dreptul la un nivel de trai suficient, indisolubil legat de dreptul la o stare de sănătate cât mai bună fizică și mentală. Furnizarea serviciilor de apă potabilă de bună calitate și în cantitate suficientă, a unui serviciu de canalizare accesibil, acceptabil și abordabil este recomandat și de Rezoluția 15/9 a Consiliului Drepturilor Omului. Parlamentarii, și în acest sens, au un rol important prin votarea bugetului legat de apă și mediu. Sunt știute de către noi toți nevoile mari și stringente legate de investițiile publice și private în domeniul infrastructurii durabile pentru apă. Există și o altă latură, aceea strict socială, când vorbim de apă ca drept și posibilitate de acces la ea. Din punct de vedere social, există state care oferă populației tarife sociale, pentru persoanele sărace minimum 200 l apă gratuită, se preocupă de existența unor toalete publice curate în fiecare oraș, tratarea specifică a grupurilor defavorizate, stipularea în lege a interdicției de tăiere a accesului la apă (indiferent de situația locativă). Bineînțeles că sunt lucruri care se leagă de acordarea unor competențe, de control și sancțiuni, după caz. Ceea ce reiese tot mai mult din discuțiile purtate este că descentralizarea și acordarea de competențe cât mai mari comunităților din teritoriu este esențială. Din acest punct de vedere, planificarea urbană la nivelul autorităților locale este foarte importantă. Dreptul la apă poate fi un drept pe hârtie, dar el trebuie să devină un drept real. Este important, mai ales în perspectiva celui de al VI-lea Forum Mondial al Apei din 12-17 martie 2012 de la Marsilia, să se favorizeze schimburile de cunoștințe la nivelul muncii parlamentare, în primul rând pentru votul și controlul alocațiilor bugetare prin bugetul de stat pe 2012 pentru apă și mediu. Stimați colegi și colege membri ai Parlamentului, Am speranța că vom acționa împreună pentru crearea sau ameliorarea legislației legate de apă, astfel încât dreptul la apă să fie cu adevărat un drept uman. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Domnule deputat, și eu vă mulțumesc foarte mult. Doamnelor și domnilor, mai mult domnilor decât doamnelor, dați-mi voie să închid declarațiile politice pe ziua de azi, nu înainte de a anunța câțiva colegi care au depus în scris: domnul Viorel Cărare, domnul Gheorghe Ciobanu, domnul Daniel Buda, domnul Marius Cristinel Dugulescu de la Grupul PDL, domnul Laurențiu Nistor. Domnul Mocanu a dat în scris, domnul Neculai Rățoi, domnul Marian Ghiveciu, Ion Mocioalcă și doamna Manuela Mitrea, domnul Florin Pâslaru și domnul Angel Tîlvăr din partea Grupului Social Democrat și domnul Amet Aledin, din partea minorităților naționale. Vă urez o zi frumoasă. Să sperăm că domnul Băsescu astăzi va apare cu informații nu numai utile... Acolo depuneți! Sunteți pentru prima dată când depuneți?! Nu am schimbat, că nu am primit niciun ordin de la doamna președintă a Camerei Deputaților. Dacă schimbam, poate le mutam pe doamnele secretare din stânga în dreapta, să fie mai aproape de calea dreaptă a dumneavoastră, că dacă nu poți să mergi drept, o iei la stânga. Cred că e timpul să o luăm și noi la stânga, că în față văd că s-a scris un semn de interzis. Vă urez o zi frumoasă, urez presei o zi fructuoasă și vă mulțumesc pentru atenție.
|
|
|
|
|
(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)
|
|
|
|
|
Domnul Andrei Dolineaschi: "Puterea politică trebuie să le permită botoșănenilor să se pronunțe în privința desființării județului Botoșani" Cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale din 2009, președintele Traian Băsescu s-a prezentat în fața opiniei publice cu două proiecte privind așa-zisa "reformă a statului", respectiv reducerea numărului de parlamentari la 300 și parlamentul unicameral. S-a invocat atunci același argument de tip sovietic care e folosit și acum în problema regionalizării: să facem economie de bani. Altfel spus, să facem economie de la democrație. Pentru a-și fundamenta manevra de manipulare privind organizarea unui referendum în aceeași zi cu desfășurarea alegerilor la care dânsul participă în calitate de candidat, domnul Traian Băsescu a făcut apel la "întoarcerea la voința poporului suveran". Astăzi vorbim din nou de așa-zisa reformă a statului și oferim același argument populist al reducerii cheltuielilor, pentru a susține desființarea județelor actuale, cu scopul de a dezintegra forța locală a Uniunii Social-Liberale. Din scopuri pur electorale, domnul președinte e dispus să redeseneze, pe un colț de șervețel, o nouă hartă a României care să îi confere Domniei Sale și PDL șanse mai mari la viitoarele alegeri. E suficient ca PDL să câștige măcar unul din cele opt județe de pe harta lui Băsescu și va obține mai multă influență locală decât ar obține în actuala formulă administrativă. Fiecare dintre viitoarele regiuni ar reprezenta mai mult decât toate consiliile județene pe care le-ar mai putea obține PDL la viitoarele alegeri locale. Dorința unui partid de a câștiga puterea este legitimă pentru că acesta este rolul organizațiilor politice, dar acest lucru iese din sfera legitimității și chiar a legalității dacă pentru obținerea puterii un partid politic încearcă să abuzeze de prerogativele legale de care dispune atunci când se află la conducerea țării. Iar, în opinia mea, acest lucru se va întâmpla dacă PDL va încerca să impună o modificare a limitelor teritorial-administrative fără a consulta cetățenii care vor fi afectați direct de o astfel de măsură. La Botoșani, USL a început demersurile pentru adoptarea unui proiect de hotărâre de consiliu județean pentru organizarea unui referendum în care botoșănenii să se pronunțe direct și democratic dacă sunt de acord sau nu ca județul lor să fie desființat, urmând ca viitoarea unitate teritorial-administrativă, cum s-o numi ea, să aibă capitala la Iași, după cum au sugerat unii reprezentanți ai puterii. Consultarea cetățenilor într-o astfel de problemă, care îi privește direct, reprezintă un demers firesc într-o democrație funcțională. Există Legea referendumului și Legea administrației publice locale care chiar instituie obligativitatea consultării cetățenilor în astfel de probleme privind modificările limitelor teritorial-administrative. Există deci suficiente temeiuri pentru a da posibilitatea "poporului suveran" să se exprime în această chestiune. Nici domnul președinte Traian Băsescu, nici Guvernul României și nici actuala majoritate ilegitimă din Parlament nu au dreptul să le impună botoșănenilor cum să fie modificat județul lor. Nu am nimic împotrivă ca fiecare parte pro și contra regionalizării să își prezinte argumentele în favoarea sau defavoarea acestei chestiuni. Chiar susțin ca dezbaterea pe această temă să fie susținută printr-o campanie de informare care să permită cetățenilor să se pronunțe în cunoștință de cauză. Însă decizia finală în ce privește modificarea limitelor teritorial-administrative trebuie să aparțină exclusiv cetățenilor care locuiesc în zonele care ar urma să fie desființate. Botoșănenii sunt singurii care au dreptul să spună dacă județul Botoșani poate fi desființat sau nu. Iar dacă răspunsul lor va fi "nu", atunci și domnul președinte Traian Băsescu și domnul premier Emil Boc și toți ceilalți susținători de conjunctură ai regionalizării de tip electoral vor trebui să țină seama de voința suverană a botoșănenilor și, în general, a cetățenilor acestei țări.
|
|
|
|
|
Domnul Andrei Dolineaschi: "Guvernul Emil Boc a considerat necesară menținerea în Constituție a prezumției caracterului licit al dobândirii averii" În ultimele zile asistăm la un adevărat spectacol electoral pus în scenă de domnul președinte Traian Băsescu, premierul Emil Boc și de corul membrilor PDL. Decorul acestui spectacol este așa-zisa revizuire a Constituției României, care a fost transformată în hârtie de ambalaj pentru împachetarea manipulărilor electorale ale actualei puteri. Este limpede pentru toată lumea, inclusiv pentru înverșunații PDL-iști, că revizuirea Constituției nu va avea loc înainte de următoarele alegerile parlamentare, desfășurate la termen sau anticipat. Știm acest lucru și noi, cei din opoziție, și Guvernul, și majoritatea ilegitimă a Parlamentului, și însuși inițiatorul așa-zisului proiect de revizuire, domnul Traian Băsescu. Așadar nu vom avea o revizuire, dar iată că avem o dezbatere despre ceva ce nu se va întâmpla, cel puțin într-un orizont de timp rezonabil. Apare deci întrebarea legitimă: de ce? De ce avem nevoie de o astfel de dezbatere? În ce fel îi ajută pe români această discuție sterilă despre modificarea Constituției? Știm că nu le rezolvă problemele cu șomajul, știm că revizuirea Constituției nu le va da înapoi ce le-a fost tăiat din salarii. O nouă Constituție nu va aduce nici prosperitate economică și nici măcar un stat de drept mai bun, dacă cel care interpretează Constituția va fi în continuare domnul Traian Băsescu. De aceea, am convingerea că intenția reală a domnului președinte a avut în vedere, de la bun început, respingerea proiectului de revizuire, care să-i ofere apoi artileria grea împotriva opoziției ce va fi acuzată că se opune așa-numitei "reforme a statului". Acesta este motivul real pentru care domnul Băsescu a introdus această temă înainte de alegerile de anul viitor. Iată de ce regăsim în textul proiectului de revizuire teme superpopuliste de genul "Să luăm averea de la bogați ca să o dăm la săraci" sau "Să îi arestăm pe nenorociții ăștia de parlamentari". De ce spun că sunt populiste? Pentru că Guvernul Boc, care ar fi trebuit să fie inițiatorul de drept al revizuirii, a considerat că e necesară atât menținerea imunității parlamentare, pentru reținere, percheziție sau arestare, cât și în ceea ce privește prezumția caracterului licit al dobândirii averii. În proiectul Guvernului Boc de revizuire a Constituției, întocmit în aprilie 2010, nu au fost operate modificări nici în privința caracterului licit al averilor, nici în legătură cu imunitatea parlamentară. Rezultă deci că pentru Guvernul României cele două prevederi existente în Constituția actuală sunt întemeiate și necesare. Atenție! Nu opoziția este cea care spune că cele două prevederi sunt necesare, ci Guvernul României condus de premierul Emil Boc. Iar dacă proiectul realizat de Guvern, trimis către Cotroceni în aprilie 2010, a fost modificat ulterior de președintele Traian Băsescu, înseamnă că s-a ieșit din cadrul constituțional, pentru că președintele Traian Băsescu nu are drept de inițiativă în realizarea proiectului de revizuire, ci doar pentru inițierea și medierea dezbaterilor pe această temă, iar președintele României trebuie să fie un arbitru echidistant în problemele de constituționalitate. Faptul că cele două elemente, de un populism grosier, sunt introduse într-un proiect de revizuire lipsit de orice șansă de concretizare înainte de alegerile din 2012, arată clar că intenția președintelui Băsescu și a puterii, în ansamblul său, a mizat de la bun început pe o reacție de respingere din partea USL, care să le motiveze ulterior atacurile împotriva opoziției. Având în vedere toate aceste lucruri, propun colegilor din opoziție ca în momentul dezbaterii în plen a proiectului de revizuire, parlamentarii PSD și ACD să fie prezenți în sală, dar să se abțină atât de la dezbaterile pe aceste teme false, cât și de la votul final pentru validarea proiectului de revizuire.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Balan: "Avem sau nu nevoie de o reorganizare administrativă a României?" De mai bine de două săptămâni de când s-a deschis dezbaterea publică asupra oportunității reorganizării funcționale a administrației românești, am ascultat cu atenție zeci și sute de păreri, mai avizate sau care se autoproclamă avizate, dar în realitate nu sunt. Toate, dar absolut toate aceste voci nu au făcut decât să se centreze asupra formei reorganizării și în niciun fel asupra fondului problemei supuse dezbaterii. Majoritatea analiștilor nu s-au concentrat decât asupra numărului de județe ce ar putea fi grupate, asupra potențialelor centre urbane reședință sau asupra baronilor locali care ar avea de pierdut prin această reformă a administrației. Marele prejudiciu pe care aceștia l-au produs a fost acela al instaurării unei stări uriașe de tensiune în rândul cetățenilor acestei țări, că de mâine vor merge nu știu câți kilometri în plus până la nu știu ce serviciu public sau vor avea de achitat din propriul buzunar nu știu ce taxe suplimentare. Astfel de discursuri și analize rău-voitoare nu fac decât rău țării noastre și semenilor noștri. Poate că este în mare parte și vina inițiatorilor acestui demers pentru că nu au reușit să explice populației ceea ce ar însemna acest proces de reformă. Nu o birocratizare suplimentară, așa cum ar dori tinerii lupi ai Uniunii Socialiste, ci, dimpotrivă, debirocratizarea administrației din România. Primarii și primăriile nu dispar. Vor rămâne acolo unde sunt și astăzi și, mai mult, vă vor furniza mai multe servicii decât în prezent. Guvernul și ministerele aferente, precum și serviciile deconcentrate vor rămâne acolo unde sunt și astăzi. Nimeni nu le va desființa sau muta. Ceea ce se va dori simplificat este acea parte a administrației, intermediară între Guvern și administrația locală, compusă din consiliile județene și prefecturi, care în ultimii douăzeci de ani nu numai că nu și-au justificat existența, ci chiar au contribuit la încetinirea dezvoltării regionale a României. România poate să fie guvernată și cu mai puțini prefecți decât cei 42 din prezent, un număr dublu de subprefecți și sute și mii de funcționari. România poate fi guvernată mai bine cu mai puține consilii județene care să se axeze exclusiv asupra lucrărilor de infrastructură și atragerii de fonduri europene. Haideți să facem cu toții un efort de decență pentru că toți au susținut descentralizarea, dar nimeni până acum nu a dorit să o facă.
|
|
|
|
|
Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf: "Importanța strategică a infrastructurii din zonele de graniță" Doresc să aduc în atenția dumneavoastră un aspect care ține mai mult de prioritizarea strategiilor de dezvoltare a României. Se știe de mult timp că zona Moldovei, dar mai ales anumite județe cum ar fi Botoșani, prezintă un ritm de dezvoltare mai lent decât alte județe din celelalte regiuni ale României. Parțial, acest fapt este cauzat probabil și de poziționarea teritorială a județului pe care îl reprezint. Botoșani este amplasat cam "unde bați harta în cui", oarecum departe de principalele zone turistice, dar și de principalele rute comerciale. În ultimii ani, totuși, datorită primarului PDL din municipiul Botoșani, orașul a reușit să atragă investiții din fonduri europene la un nivel foarte ridicat. S-au reabilitat obiective cultural-istorice din patrimoniul UNESCO, cum ar fi Centrul Vechi și se construiesc noi puncte de atracție și dezvoltare în oraș. Totuși, Botoșani rămâne o destinație izolată de restul țării din doar două simple cauze: căile rutiere de legătură cu două centre urbane extrem de importante - Suceava și Iași. Botoșani are posibilitatea să se dezvolte mult mai mult dacă ar avea infrastructura necesară pentru a se putea conecta la rutele comerciale importante care trec fie prin Suceava (oraș aflat la 40 km), fie spre Iași (via Târgu Frumos - 70 km). Practic, este vorba de doar 120 km de drum național care rupe Botoșani de posibilitățile lui de dezvoltare. Vă reamintesc faptul că Botoșani este singurul județ al României care are granița și cu Republica Moldova și cu Ucraina, iar în acest context este inutil să vă mai descriu enormele posibilități de proiecte economice transfrontaliere. De altfel, aș putea apela la istorie, fiindcă Botoșani a fost de-a lungul veacurilor locul de origine a unora dintre cele mai mari personalități ale culturii române: Eminescu, Luchian, Enescu, Băncilă și mulți alții. Chiar și acum doi botoșăneni au ajuns în finala celebrului concurs "Românii au talent". Doresc să atrag atenția dumneavoastră asupra acestui efort minim care poate fi făcut pentru a da posibilitatea unui județ extrem de important al României de a avea șanse reale de a se dezvolta economic.
|
|
|
|
|
Domnul Cristian Buican: "Falimentul sistemului medical din județul Vâlcea" Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a vă împărtăși una dintre marile mele nemulțumiri față de acest executiv care afectează în mod direct majoritatea cetățenilor din județul Vâlcea și bănuiesc că și din restul țării. După cum probabil bine știți, ilustrul ministru de la sănătate a inițiat, la ordinul locatarului de la Cotroceni, acum mai bine de jumătate de an, marea reformă din sistemul de sănătate. Probabil din cauza unor neînțelegeri de traducere, ocupantul postului de la sănătate a înțeles că acest sistem trebuie distrus, nu reformat sau ajutat. Astfel, a pornit o prigoană împotriva tuturor celor implicați în acest sistem. După ce salarizarea lui Boc a izgonit majoritatea medicilor performanți din România, războinicul Attila a închis spitale, a disponibilizat angajați și a subfinanțat unitățile sanitare, astfel încât orice vizită la acestea trebuie realizată cu medicamentele în buzunar. Personal, consider că majoritatea acțiunilor acestui ministru au fost îndreptate împotriva sistemului de sănătate, iar șantajul UDMR la adresa PDL este singurul motiv logic pentru care războinicul Attila se mai află încă în funcția de la Palatul Victoria. Ultima găselniță de reducere a cheltuielilor pe care Cseke Attila a găsit-o, a fost aceea a unei clasificări a unităților medicale ce au supraviețuit închiderilor și comasărilor. Nu este de ajuns că salariile sunt oricum foarte mici, nu este de ajuns că numărul angajaților este insuficient, nu contează că oamenii mor la poarta spitalelor închise sau că numărul ambulanțelor este mult prea mic, acum mai era nevoie să facem o reducere de cheltuieli pe seama spitalelor existente. În județul Vâlcea, în urma acestui proces de clasificare în conformitate cu normele Ministerului Sănătății, finanțarea spitalelor din Brezoi și Horezu a scăzut cu 30%, iar finanțarea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Râmnicu Vâlcea cu 50%. În aceste condiții, desfășurarea unei activități medicale corespunzătoare secolului XXI în cadrul acestor unități spitalicești va avea grav de suferit, nemaiputându-se asigura din aceste bugete nici strictul necesar pentru medicamente și nici plata integrală a angajaților. Din discuțiile pe care le-am avut cu o parte dintre dumneavoastră am aflat că situația este asemănătoare, dacă nu cumva și mai tragică în alte județe. În aceste condiții, consider că sistemul sanitar este distrus complet, iar reabilitarea acestuia va necesita nu doar eforturi financiare uriașe, mult mai mari decât întreținerea unuia de nivel mediu, ci și alte sacrificii. Pentru toate acestea, cetățenii români din această țară îi pot mulțumi războinicului Attila care în loc să se bată cu Boc și Băsescu pentru susținerea sistemului de sănătate, l-a distrus total. Incompetența acestui ministru nu se oprește însă la lipsirea unităților medicale de o finanțare decentă, ci continuă cu aroganța sfaturilor date administrațiilor publice locale, de a susține financiar aceste unități medicale, în condițiile în care știm cu toții cum a fost realizată descentralizarea acestora și situația delicată în care se află toate bugetele locale, măcinate zdravăn și consistent nu doar de criză, ci și de acțiunile inconștiente ale executivului condus de Boc. De nenumărate ori am făcut apel la dumneavoastră, direct sau indirect, prin declarații politice sau discuții private, să sancționăm comportamentul acestui ministru al sănătății. Vă spun sincer că cetățenii sunt disperați de serviciile medicale pe care le primesc în spitalele lui Cseke, iar dacă nu vom acționa sancționând actuala conducere a Ministerului Sănătății, această nemulțumire se va răsfrânge și asupra noastră, a parlamentarilor.
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae-Ciprian Nica: «"Albă ca Zăpada", ideea care va crește precum Făt-Frumos, într-un an cât alții în zece» Agenda discuțiilor publice din ultima săptămână a fost și este dictată în continuare, susținută și alimentată de la Cotroceni. Nu se mai vorbește despre nimic altceva în România decât despre reorganizarea teritorial-administrativă care, în opinia mea, este un subiect fals. Economia nu se mai prăbușește, prețurile nu mai cresc, România nu mai e codașă în absorbția de fonduri europene și totul e numai lapte și miere. Cotroceniul, prin vocea lui Traian Băsescu, a creat prin subiectul "Ținutul Secuiesc" un nou conflict, un conflict menit să genereze, în fapt, reacții în rândul comunității maghiare, să dea naștere unor conflicte mocnite între comunitățile de români și cele de maghiari, conflicte în urma cărora se pot naște reacții naționaliste, reacții asemănătoare anilor `90, în urma cărora poate apărea, justificat și firesc, un nou partid: un partid extremist. Personal, cred că acesta este de fapt scopul nedeclarat al lui Traian Băsescu, să creeze partidul "Albă ca Zăpada" de sorginte naționalistă și al cărui rol declarat va fi lupta cu "lupul" iredentist maghiar. În subsidiar, acest partid care ar urma să fie condus din umbră de Traian Băsescu, va avea în frunte o nouă marionetă tip Boc, Cristian Diaconescu sau Sebastian Lăzăroiu și va răspunde prompt la nevoile șefului suprem, pentru că singura lor calitate va fi cea de păpușă teleghidată de Cotroceni. Și care va fi dorința lui "El comandante"? După alegerile generale din 2012, să invite la guvernare un astfel de partid, doar ca să țină PDL la putere pentru încă ceva timp. Această tactică a fost "prevestită" oarecum de Sebastian Lăzăroiu care vorbea la un moment dat despre nașterea unui astfel de partid. Pe atunci consilier prezidențial, Sebastian Lăzăroiu declara într-un interviu Hotnews-RFI, că «"Albă ca Zăpada" poate să nu fie un partid, ci o schimbare care să fie provocată de o forță civică a unor oameni nemulțumiți de situația actuală, precum protestatarii de la benzinării sau oamenii din multinaționale » sau, mai nou, oamenii pe care acum Traian Băsescu îi învrăjbește și îi manipulează prin crearea conflictului cu UDMR. În fapt, acest scenariu are toate premisele să devină realitate, mai ales că Băsescu a descoperit acum și metoda prin care "Albă ca Zăpadă" să fie un fel de Făt-Frumos care arde etapele și crește într-un an cât un partid normal în 10 ani. Dacă acest scenariu se va confirma, atunci putem spune că Traian Băsescu a devenit din ce în ce mai inventiv, fapt ce nu poate sugera decât fie disperarea lui că va pierde puterea, fie conștientizarea că PDL nu are nicio șansă să câștige alegerile în 2012, iar el va rămâne fără susținere, adică, mai devreme sau mai târziu, va deveni foarte disperat. Oricare ar fi scopul său, metoda nu este una deloc demnă de un președinte de stat. Învrăjbirea oamenilor, unul împotriva celuilalt, pentru a-și conserva puterea, nu poate fi catalogată decât ca o acțiune josnică. Oricare ar fi rezultatul, un lucru este cert. În acest fel a condus Traian Băsescu România în toți acești ani și în acest fel a înțeles executivul Boc, în spatele căruia a fost mereu președintele țării, că se conduce un Guvern care servește interesele unui popor.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Negociatori în Parlament" Am depus azi în Camera Deputaților un proiect legislativ ce prevede existența în cadrul poliției a negociatorilor pentru situații atipice - precum suicidul. Am negociat în cursul săptămânii trecute aceasta cu un tânăr care amenința că se aruncă de pe Spitalul de Neurochirurgie "N. Oblu" din Iași, datorită conflictelor casnice legate de lipsa unui loc de muncă. Negociatorii sunt cei care salvează vieți în situații critice, precum sinuciderile sau luările de ostatici. Arta dialogului și pregătirea specială face ca acești oameni să poată interveni în situații extreme în care autoagresivitatea sau heteroagresivitatea sunt greu de controlat prin intervenția forțelor de ordine. La nivelul Europei sinuciderea reprezintă principala cauză de deces produs prin injurii intenționate și neintenționate, adică 21% din totalul acestora și, în același timp, reprezintă mai mult de jumătate din totalul injuriilor intenționate, depășind de mai mult de două ori rata heteroagresiunilor și de mai mult de 10 ori rata leziunilor produse în războaie. În marile orașe din Europa sau America există centre de criză, iar la nivel mondial, există o organizație de prevenție a sinuciderilor numită Befrienders. Personalul este profesionist și deține la perfecție arta dialogului, mai ales cea de controlare a impulsului cu potențiali sinucigași. În 2007, am propus crearea unui astfel de centru de criză și la Iași, în noul Spital de Urgențe din Copou, însă am fost refuzați sub diverse pretexte. România se situează în zona de risc mediu privind suicidul, iar numărul de cazuri de suicid oscilează geografic (pe zone) între 7 % și 15 % (zona cu cel mai mare număr de cazuri fiind Ardealul). În România tentativele de sinucidere devin spectacol public sau știri tabloidizate ce cresc riscul de noi tentative prin mimetism și asta în condițiile în care nu există centre de criză sau un program național de prevenție a suicidului. Sper ca acest proiect legislativ să fie adoptat de Parlament în regim de urgență, întrucât insecuritatea socială și problemele economice favorizează zilnic aceste situații extreme.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: «Campanie "economică"» Campania "Nu toate frunzele sunt bune! Stop etnobotanicelor!" continuă la Liceul Economic. Împreună cu profesorii, părinții, psihologii și elevii claselor a IX-a și a X-a vom discuta riscurile ce decurg din consumul de droguri de sinteză. Elevii de la Liceul Economic vor fi primii care vor primi "carnetul etnobotanic" ce prezintă efectele acestor droguri și vor concura pentru cel mai bun slogan împotriva drogurilor. Această campanie națională vizează și adoptarea în regim de urgență a "Legii Ciuhodaru" ce condamnă la două decenii de închisoare pe cei care comercializează etnobotanice, iar prin parteneriatul prin care-l promovăm cu EURAD, acest lucru a fost făcut deja în zeci de școli și licee. Vom continua această activitate în multe instituții de învățământ, iar Liceele "Emil Racoviță" și "Vasile Alecsandri", precum și școlile "Petru Poni" sau "Vasile Lupu" din Iași sunt doar câteva dintre instituțiile de învățământ care s-au alăturat deja acestei campanii. Mulțumesc tuturor ieșenilor pentru susținere și implicare, iar cererile lor vor fi auzite și la Parlamentul European în data de 29 iunie. Expertiza în domeniul toxicologiei, modificările legislative inițiate, campania națională "Nu toate frunzele sunt bune! Stop etnobotanicelor!", precum și campania de informare și educare desfășurată în instituțiile de învățământ conferă Iașiului argumentele necesare în stabilirea unor politici europene privind etnobotanicele.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Arta antietnobotanică" Gabi Obreja s-a alăturat campaniei naționale împotriva etnotanicelor "Nu toate frunzele sunt bune! Stop etnobotanicelor!". Artistul ieșean a utilizat materiale neconvenționale reciclate (elemente din calculatoare sau cuptoare cu microunde) pentru a transmite mesajul său împotriva drogurilor de sinteză. Săptămâna viitoare va fi prezent la Liceul Economic pentru a desemna cel mai bun slogan de luptă împotriva drogurilor de sinteză trimis de elevi pe mailul campaniei stopetnobotanice@yahoo.com. Campania națională privind interzicerea etnobotanicelor și condamnarea celor ce vând astfel de produse la douăzeci de ani de închisoare continuă împreună cu profesorii, elevii și părinții, psihologii și medicii din întreaga țară prin campania de informare și educare asupra riscurilor legate de consumul drogurilor de sinteză. Prin parteneriatul prin care-l promovăm cu EURAD acest lucru a fost făcut deja în zeci de școli și licee din întreaga țară și vom continua această activitate în multe instituții de învățământ. Liceele "Emil Racoviță" și "Vasile Alecsandri", precum și școlile "Petru Poni" sau "Vasile Lupu" din Iași sunt doar câteva dintre instituțiile de învățământ care s-au alăturat deja acestei campanii. Am prezentat în școlile din Iași "carnetul etnobotanic" prin care informăm asupra riscurilor consumului drogurilor de sinteză realizat de voluntarii Centrului Integrat Regional de Tratamente, Intoxicații, Traume și Arsuri de la Spitalul de Urgențe. Mulțumesc tuturor ieșenilor pentru susținere și implicare, iar cererile lor vor fi auzite și la Parlamentul European în data de 29 iunie. Consider această invitație drept o recunoaștere a expertizei în acest domeniu și a eforturilor făcute de noi toți pentru ca viața copiilor noștri să nu mai fie otrăvită.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Entuziasmul incompetenței" Desființarea și comasarea spitalelor a reprezentat o strategie greșită în politicile de sănătate. Exemplul spitalului din Târgu Frumos este reprezentativ pentru ceea ce se întâmplă după "entuziasmul incompetenței" guvernamentale. Desființarea fără noimă a spitalului din Târgu Frumos a transformat asistența medicală a 57.000 de asigurați într-o veritabilă ruletă rusească. Cei 25 de medici, asistenți și infirmieri din Compartimentul de Primire Urgențe sunt puși în situații extrem de dificile atunci când asigură asistența de urgență. Șoseaua morții trece prin Târgu Frumos, dar prin desființarea spitalului, cei de acolo nu au nici măcar posibilitatea investigațiilor minimale, fiind nevoiți să se descurce precum dr. Queen doar cu mijloacele specifice secolului XIX. S-a preferat ca în locul unui spital dotat cu toate mijloacele rezolvării cazurilor de traumă să fie introdus noul serviciu de taximetrie medicală cu costuri de neimaginat atât materiale, cât și în ceea ce privește suferința pacienților. Pentru că tot este la modă "reevaluarea", solicităm decidenților un moment de luciditate care sperăm să se concretizeze prin reînființarea unităților sanitare abuziv și aberant lichidate
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Măsurile autorităților locale și centrale s-au dovedit letale" Sunt trei ani de când lupt împotriva etnobotanicelor și în Spitalul de Urgențe "Sfântul Ioan" și în Parlamentul României, și urmează să o fac și în Parlamentul Europei. Laxitatea legislativă și indiferența autorităților locale și centrale s-au dovedit letale și la Iași și în întreaga Românie. Măsurile guvernamentale s-au dovedit doar plagiate incomplete din proiectele legislative pe care le-am inițiat permițând ca acest fenomen mortal să explodeze. Studiile făcute de echipa de toxicologi (vedeți concluziile) arată modificările tipului de intoxicații și conturează chiar un profil biochimic sugestiv. În toate aceste cazuri succesul terapiei depinde de măsurile inițiale terapeutice care depind de experiența și promptitudinea echipei de medici de urgență toxicologi. Șansele scad cu trecerea timpului, iar absența măsurilor de depurare a toxicului nu duce decât la agravarea stării clinice. Datele biochimice sugerează că în cazurile letale putem vorbi de tulburări cardiace majore de tipul ischemiei sau al tulburărilor de ritm, dar fenomenul este greu de evaluat datorită noutății și multiplelor variabile legate de diferitele droguri de sinteză. După trei ani de luptă împotriva drogurilor de sinteză, constat că nu avem nici măcar un centru de toxicologie în Iași, deși am cerut acest lucru în repetate rânduri Direcției de sănătate publică și Ministerului Sănătății, și că orice pacient din Iași poate avea neșansa de a fi plimbat până la moarte între spitalele din Iași. Voi spune acest lucru și la Parlamentul European, pe 29 iunie, și sper ca măsurile pe care le-am propus să fie concretizate într-o directivă europeană. Le mulțumesc părinților, profesorilor, medicilor, psihologilor și voluntarilor CIRTITA care ni s-au alăturat în campania națională "Nu toate frunzele sunt bune! Stop etnobotanicelor!", dar nu pot să nu-mi reamintesc că Iașiul are o clădire nouă pentru un spital nou cu toate specialitățile necesare în Copou, ce stă închisă în timp ce pacienții se plimbă în continuare între spitale.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: "Reorganizarea teritorială fără referendumuri locale - încălcarea gravă a legislației în vigoare" Asistăm de câteva zile la cel mai nou spectacol mediatic regizat de actuala putere: reorganizarea administrativ-teritorială a României. Se vorbește de trecerea de la 41 de județe la 8 județe mamut, se vorbește de adoptarea urgentă a legii prin angajarea răspunderii Guvernului, dar nimeni nu a văzut măcar o schiță a viitoarei legi. Tot ce a apărut în media, reprezintă draft-uri făcute de ziariști după declarațiile făcute de diverși comunicatori din sfera puterii. Cu sau fără angajarea răspunderii Guvernului, premierul Emil Boc (de fapt, președintele Traian Băsescu, el fiind promotorul acțiunii) și principalul partid de guvernământ sunt pe cale să încalce grav legislația României. Indiferent dacă va fi vorba de 8 sau 12 sau 16 entități administrative, care vor purta tot denumirea de județe, este obligatorie organizarea de referendumuri locale în cele 41 de județe existente acum, pentru aprobarea desființării lor. Or, ieri seară, la postul public de televiziune, premierul Emil Boc a respins categoric varianta organizării de referendumuri. "Este o altă tehnică de a amâna, de a încerca, să spunem, să nu se facă, ne păstrăm baronii locali pe care îi avem noi, pentru că au bătut cu pumnul în masă și ne iau capul dacă mergem mai departe. Cam ăsta este principiul de la care pornește PSD. Baronii au bătut cu pumnul în masă, au spus: «Opriți-vă din acest proces de reorganizare administrativă, nu vrem să ne pierdem fiefurile, noi cei de la PNL și PSD, păstrați-le așa cum sunt, pentru că nouă ne place așa cum este în momentul de față»". Aceasta este declarația dată la TVR de premierul Emil Boc. O declarație-explicație puerilă, iar dacă ar exista cineva care să-l ia în serios pe premier, atunci nu știu cum va reuși să producă dovezi în privința celor spuse în citatul dat pe post. Dar nu această declarație mi s-a părut foarte gravă, ci alta, care demonstrează că Emil Boc - în viața "civilă" profesor de drept constituțional - nu știe (sau se face că nu știe) să interpreteze un banal text de lege. "Legea referendumului spune că, atunci când se modifică în interiorul unui județ structura administrativă, se face o comună nouă prin desprinderea dintr-o altă comună sau se modifică granițele unui județ în urma modificării acestei structuri, e nevoie de un referendum. Pentru componenta națională, când e vorba de întreaga reorganizare administrativ-teritorială a țării, nu avem expres prevăzută o asemenea posibilitate sau necesitate de referendum, deci, doar când la nivel teritorial se fac aceste lucruri, acolo punctual se fac aceste referendumuri. Nu avem expres prevăzută în Constituție necesitatea obligatorie a unui referendum, atunci când e vorba de reorganizarea în întregime a teritoriului țării" spune primul-ministru. Articolul de lege la care mă refer (art. 13 alin.(3) din Legea referendumului) este mai mult decât clar: "Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, orașelor și județelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective prin referendum. În acest caz organizarea referendumului este obligatorie". Practic prin intenția de reorganizare administrativ-teritorială în 8 județe mamut, se modifică limitele teritoriale ale actualelor județe. Deci referendumurile locale sunt absolute necesare. Acest lucru trebuia să îl știe premierul Boc. Primul ministru știe însă că există riscul ca în unele județe populația să spună nu desființării județului și, în acest caz, toată construcția preconizată în laboratoarele de la Cotroceni să cadă. Acesta este adevăratul motiv pentru care referendumurile reprezintă "tehnici de amânare" sau "pumnul bătut în masă al baronilor PSD și PNL".
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Buda: "Redresarea economică și rolul esențial al sistemului bancar" Procesele economice și politicile fiscale nu au cum să ocolească sau să stagneze într-o societate în continuă schimbare, dezvoltare și transformare. România se află, astăzi, în fața unor reale provocări de modernizare, considerabile sub toate aspectele, menite a crea cadrul necesar adaptării la politicile europene și internaționale. Europenizarea reprezintă, în fapt, un proces complex și dificil, de durată, care se bazează pe luarea în considerare a tuturor componentelor fundamentale ale unui stat de la cele culturale, etnice, religioase până la cele politice, economice și fiscale. Rezultatul europenizării îl constituie conturarea unei identități europene care să reflecte nivelul de dezvoltare a unui stat, iar, din punct de vedere economic, o direcție majoră o reprezintă crearea pieței unice europene și introducerea monedei unice. În general, în acest proces se apreciază că există cel puțin trei tendințe majore cu un impact direct asupra politicilor economice și fiscale ale unui stat, și anume: descentralizarea, globalizarea, precum și competitivitatea la nivel mondial. Sigur, toate acestea sunt într-o directă corelație cu funcționarea instituțiilor statului și administrației publice, dacă este să ne referim numai la procesul de descentralizare care modifică substanțial funcțiile administrației locale și centrale și impune utilizarea unor resurse din ce în ce mai importante și atât de necesare pentru creșterea standardului de viață al cetățenilor. În ceea ce privește politicile fiscale, sigur, cu toții suntem de acord că, în ultima perioadă, cam toate modificările sau măsurile luate în acest domeniu nu au fost primite cu entuziasm din motive lesne de înțeles. Însă, măsurile luate în ultima perioadă privind susținerea economică și financiară a țării în limite acceptabile au început să își arate roadele cam în toate domeniile, creând inclusiv premisele inițierii unor programe de sprijinire a micilor întreprinzători. Astfel, recentele măsuri anunțate pentru sprijinirea IMM-urilor cu garanții de stat și subvenționarea parțială a dobânzii reprezintă încă un pas important în procesul de revigorare economică a statului și un nou impuls înspre ieșirea României din criză. Vorbim de sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii deoarece în procesul de modernizare au fost primele care au avut de suferit datorită faptului că managementul lor economic și financiar nu a fost pregătit pentru aplicarea și implementarea unui set de măsuri drastice și riguroase. Iată că, după aproape 2 ani, putem discuta despre o redresare economică și, mai mult de atât, chiar despre programe și proiecte inițiate și demarate cu scopul de a impulsiona dezvoltarea și creșterea economică a statului. Recentele măsuri anunțate în ceea ce privește sprijinirea IMM-urilor cu garanții de stat și subvenționarea parțială a dobânzii, pentru ca acestea să poată contracta credite în vederea susținerii investițiilor și a locurilor de muncă, reprezintă încă o măsură de eficientizare a procesului economic care, alături de celelalte măsuri cum ar fi stimularea firmelor care angajează șomeri, tineri sau persoane cu dizabilități și continuarea activă a programului "Prima Casă" nu fac decât să accelereze ieșirea României din criza economică și restabilirea parametrilor economici la standardele corespunzătoare unui stat în proces deplin de dezvoltare. În ceea ce privește, însă, politicile bancare, deși statul a acordat un sprijin incontestabil pentru susținerea băncilor, îmi exprim dezamăgirea că la acest nivel, încă nu s-a înțeles necesitarea unor relaxări de politică a dobânzilor în vederea încurajării contractării de credite. O mare parte din aceste reglementări se operaționalizează direct asupra traiului de zi cu zi al fiecărui cetățean, dar și asupra funcționării economiei. Prin urmare, am convingerea că și reprezentanții băncilor vor urma exemplul actualului Guvern, în vederea sprijinirii economiei, deoarece procesul europenizării este inevitabil, dar și necesar. Ca atare este nevoie de un consens economic și fiscal pentru o creștere economică sustenabilă a statului. În aceste condiții, sunt absolut convins de faptul că România se va integra cu adevărat în structurile europene doar dacă specificul economic național va asimila valorile europene pentru a face performanță instituțiile economice puternic afectare și erodate încă de mecanisme învechite.
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "Mobbingul - un nou termen, noi prevederi legislative cu privire la hărțuirea psihologică la locul de muncă" Termenul de "mobbing" definește o formă de hărțuire psihologică sistematică la locul de muncă. Sunt incluse aici situațiile în care un salariat este atacat și stigmatizat de colegi sau superiori prin zvonuri, intimidare, umilire, discreditare și izolare. Despre acest fenomen doresc să vă vorbesc astăzi, mai precis despre procedurile prin care putem descuraja și sancționa discriminarea și hărțuirea la locul de muncă. La nivel european există prevederi precise cu privire la hărțuirea psihologică a angajaților, inclusiv prin promovarea acțiunilor adresate specific pe problematica mobbing-ului. Încă din 1989 a fost dată Directiva Consiliului nr.89/391 care conține prevederi cu privire la problematica siguranței și sănătății ocupaționale. Este stabilit aici faptul că angajatorul este responsabil de sănătatea și siguranța angajaților la locul de muncă, inclusiv în ceea ce privește riscul de mobbing. De atunci, statele membre au fost obligate să implementeze această directivă prin dezvoltarea legislației sau prin măsuri nonlegislative, pentru a elimina sau reduce fenomenul de mobbing sau bullying. Și legislația comunitară, articolul 31 din Capitolul privind drepturile fundamentale ale Uniunii Europene, prevede că "Fiecare angajat are dreptul la condiții de muncă ce respectă sănătatea, siguranța și demnitatea sa". Trebuie amintită existența a altor două directive la nivelul Uniunii Europene, în speță Directiva 2000/43/EC privind implementarea egalității de șanse a persoanelor indiferent de originea etnică ori rasială și Directiva 2000/78/EC ce stabilește liniile directoare privind egalitatea de tratament în angajare și profesie. Recunosc evoluția, inclusiv în legislația din România, a dezvoltării cadrului instituțional pe problematica politicilor de prevenire și combatere a formelor de discriminare. Astfel, avem OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care oferă reperele generale de politică publică în domeniu. Prin HG nr.1194/2001 se înființează Consiliul Național de Combatere a Discriminării, având atribuții specifice în domeniul prevenirii faptelor de discriminare, medierii părților implicate în cazul faptelor de discriminare, investigării, constatării și sancționării faptelor de discriminare, monitorizarea cazurilor de discriminare și activități de oferire de asistență de specialitate victimelor discriminării. În 2002 este promulgată Legea nr.202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați. Cu atribuții specifice pentru implementarea prevederilor legale în domeniu este înființată Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați. Aceasta funcționează din aprilie 2005, după ce, în al doilea semestru al anului 2004, a fost adoptată OG nr.84/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, prin care s-a transpus integral și Directiva 2002/73/ EC de amendare a Directivei 76/207/EEC privind aplicarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați referitor la accesul la angajare, pregătirea profesională și promovarea, precum și la condițiile de muncă. Nu avem însă prevederi directe cu privire la fenomenul de mobbing și combaterea acestor forme de discriminare. Avem doar mențiuni indirecte și elemente incipiente de adresare prin politică publică. Dacă acum există o puternică legislație secundară, cu referire specific la combaterea și prevenirea formelor de discriminare în domenii profesionale specifice și pentru anumite categorii de cetățeni, susțin completarea acestui cadru cu prevederi explicite și în privința mobbingului.
|
|
|
|
|
Domnul Cosmin Mihai Popescu: "Unde sunt 12 procente din economie?" An de an, guvernul, care își asumă coordonarea politicilor economice din România, este pus în fața unei puternice provocări, și anume de a bugeta, proiecta și moderniza o țară cu venituri bugetare care nu au depășit niciodată 32% din produsul intern brut. Prima reacția a oricărui cetățean sau om politic ar fi aceea de a considera că numărul și ponderea taxelor și impozitelor este mult prea mică în România, față de celelalte state membre ale Uniunii Europene. Tragedia este că în România taxele și impozitele nu sunt nici puține și nici mici. Firesc că automat se generează concluzia potrivit căreia nu dimensiunea taxelor este cauza și nici numărul lor, ci numărul celor care le plătesc. Din nefericire, în România sunt mult prea puțini aceia care le plătesc și mult prea multe excepții permise de către Legea fiscală. Un Cod fiscal modern nu ar trebui să depășească 3 pagini de text și 30 de articole. Claritatea, precizia și sancțiunile aplicabile celor care nu vor să-l respecte trebuie să transpară. Din nefericire, în România, sute de articole ale Codului fiscal au fost modificate de zeci de ori în nu mai puțin de 8 ani de zile, iar numărul excepțiilor din acesta este fără comparație, nu numai în Uniunea Europeană, ci chiar pe glob. Milioane de hectare de terenuri agricole sau intravilane nu sunt fiscalizate pentru că aparțin nu știu cui. Zeci de activități economice sunt exceptate de la plata obligațiilor fiscale pentru nu știu ce motiv. Zeci și sute de milioane de euro sunt astfel canalizați indirect către firme și agenți atipici, determinând o povară fiscală mai mare pentru cei care nu se ascund sub hibele legii. Această structură stufoasă, greoaie a legii fiscale din România, făcută parcă cu dedicație pentru unii mari proprietari imobiliari sau pseudoagenți de utilitate publică, compromite speranța oricărui guvern la o bună colectare a veniturilor. O lege simplă și fără excepții, dar cu sancțiuni reale aplicabile celor care nu se conformează, trebuie să devină prioritatea sesiunii de toamnă a Parlamentului României. Gândiți-vă ce ar fi însemnat în România o medie a colectării veniturilor de 44%, atât cât este la nivelul Uniunii Europene. Vă spun eu. Nu ar fi însemnat reduceri temporare de salarii, nu ar fi însemnat contracte de finanțare externă și deficite bugetare uriașe. Nu ar fi însemnat golirea de lichidități a pieței interne și compromiterea relansării creditului nonguvernamental. Avem nevoie de o lege fiscală simplă, aplicabilă, fără niciun fel de excepții, indiferent de agentul economic, instituția care produce venituri în România. Numai așa putem să ne permitem o reducere globală a poverii fiscale.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Severus Militaru: "Cum stopăm inflația LFO?" Pentru specialiștii în finanțe, inflația LFO, adică inflația legume-fructe-ouă, este o cifră seacă pe care o introduc într-un coș al inflației mai larg, pentru a determina starea economiei la un anumit moment dat. Pentru cetățenii din țările cu un grad de dezvoltare mai redus, inflația LFO este poate cel mai important indicator economic, adică acel indicator care le spune cu cât cresc prețurile pentru alimentele de bază. Știm cu toții că dacă în țările dezvoltate un cetățean nu afectează mai mult de 10% din veniturile sale pentru hrană, în țări precum România acest procent variază între 40% și 70%. Mult s-a vorbit în legătură cu acest subiect, puțin s-a făcut pentru atenuarea sa. Știm bine că el are o dublă cauză. Pe de o parte, creșterea excesivă a consumului în Asia Centrală și de Est a determinat o creștere uriașă a consumului. Pe de altă parte, producția agricolă nu a avut aceeași viteză de răspuns la această cerere mare. Nici în Europa lucrurile nu stau mai bine. Dacă Politica Agricolă Comună ajunsese în anii 60 la supraproducții, astăzi asistăm la importuri extracomunitare de anumite produse care tradițional se produceau în Europa. Importăm cartofi din Egipt, roșii din Turcia și fructe din zonele Africii Subsahariene. Nu pot să cred că în legătură cu prima cauză vom putea stopa creșterea de cerere venită din partea Chinei sau Indiei. Putem produce în schimb mai mult și mai eficient atât pentru noi, cât și pentru zonele extracomunitare. Dacă Republica Populară Chineză s-a impus pe plan mondial prin costul redus al factorilor de producție, cred că și Uniunea Europeană se poate impune pe plan mondial prin producțiile agricole ale României, Franței, Poloniei și Olandei. Politica Agricolă Comună trebuie revigorată și orientată nu numai către interiorul Uniunii, ci și către comerțul extracomunitar, de unde vin principalele influențe asupra inflației LFO.
|
|
|
|
|
Domnul Răzvan Mustea-Șerban: «"E.coli" bancar în Europa?» Trebuie să recunosc că sunt puternic preocupat de soluția pe care miniștrii de finanțe europeni, reuniți în Luxemburg în aceste zile, o vor găsi la criza financiară grecească. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât unda de șoc pornită din Grecia a început deja să perturbe puternic piețele bancare și financiare din zona euro. Ar fi de nedorit să uităm atât de repede lecția aspră pe care falimentul Lehman Brothers a dat-o lumii întregi, lecție care astăzi poate să îmbrace haina inedită a răscumpărării eurobondurilor grecești și a supraexpunerii unor bănci europene. Nu trebuie să ne ferim să afirmăm că în vâltoarea datoriilor guvernamentale grecești au fost prinse bănci precum BNP Paribas, Societe Generale sau Credit Agricole, care s-au expus cu nu mai puțin de 54 miliarde de dolari și care acționează puternic nu numai în Grecia, ci și pe piața românească. Planurile de austeritate din Grecia, programele Fondului Monetar Internațional, dar și soluțiile Comisiei Europene nu au reușit să găsească răspunsul adecvat la o problemă care mult timp a fost tratată ca o chestiune banală. Îngrijorarea mea este legată atât de viitorul zonei monetare unice la care ne dorim cu toții să aderăm din anul 2015, dar și de stabilitatea financiară a sistemului bancar comercial care acționează în România. Un simplu exercițiu intelectual ne demonstrează că mai bine de jumătate din băncile care operează pe piața din țara noastră intră în categoria celor mai vulnerabile bănci la fenomenul grecesc. Pe piața românească activează un număr însemnat de bănci cu capital grecesc, dar și băncile din Franța care au vânat randamentele mari ale bondurilor grecești. Numai un zvon nefericit al unei agenții internaționale, privind vulnerabilitatea României și Bulgariei la instabilitatea economiei grecești, a determinat săptămâna trecută o depreciere severă a monedei naționale și o contracție a investițiilor străine. Aștept cu mare încredere ca Banca Centrală a României să implementeze de urgență atât noi reglementări în materie de creditare, în altă monedă decât cea națională, cât și noi reglementări de management al riscului bancar, prin monitorizarea permanentă a lichidităților de rangul I la nivelul tuturor băncilor comerciale. Pentru noi, românii, sunt încă vii emoțiile anilor 90, atunci când, asemeni unui joc de domino, o serie de bănci comerciale s-au destrămat, lăsând în urmă răni adânci atât în rândul populației, cât și al agenților economici. Astăzi, datele problemei s-au schimbat radical, provocările sunt cu totul diferite, dar și răspunsurile trebuie calibrate acestei noi situații.
|
|
|
|
|
Domnul Stelică Iacob Strugaru: «70 de ani de la "Vă ordon, treceți Prutul!" » Au trecut deja șapte decenii din momentul în care Mareșalul Ion Antonescu, șeful statului român, ordona ostașilor săi "Ostași, vă ordon, treceți Prutul! Zdrobiți vrăjmașii din răsărit și miazănoapte! Dezrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații noștri cotropiți! Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre! Ostași, plecați azi pe drumul biruințelor lui Ștefan cel Mare ca să cuprindeți cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoșii noștri cu lupta lor! Înainte! Fiți mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptății și zid de cetate creștină. Fiți vrednici de trecutul românesc!" Au trecut șapte decenii deloc ușoare pentru pământul românesc de peste Prut și în pofida sângelui vărsat de înaintașii noștri, viața românilor din Basarabia nu este una dintre cele mai fericite. Chiar dacă astăzi domnește pacea, problemele economice cu care se confruntă frații noștri români persistă în continuare implacabil pe aceste pământuri. Observăm, de asemenea, că la șaptezeci de ani de la Ordinul Mareșalului, speranțele de apropiere a Basarabiei de Europa nu s-au năruit, ci dimpotrivă s-au consolidat, dat fiind rezultatul alegerilor locale încheiate ieri. Cu toate acestea, Basarabia nu poate reuși de una singură! Basarabia mai are nevoie acum de un brav "mareșal" care să ordone prosperității să treacă Prutul. Numai așa Basarabia se poate apropia definitiv de valorile democratice și poate să se întoarcă după decenii aspre în marea familie europeană căreia îi aparține de drept prin cultură, limbă, origini și tradiții.
|
|
|
|
|
Domnul Teodor Atanasiu: "Hotărâți-vă odată, domnule prim-ministru Boc, ce faceți cu Ținutul Secuiesc pe care l-ați recunoscut deja?" Când acțiunile iredentiste s-au tot manifestat prin Ardeal, prin tot felul de acte extrem de jignitoare la adresa istoriei poporului român, iar declarațiile unor reprezentanți marcanți ai UDMR sau chiar cele ale unor oficiali ai Ungariei au stupefiat opinia publică românească cu pretențiile lor teritoriale, nici premierul Boc, nici președintele Băsescu nu au reacționat în mod prompt și ferm, ba chiar s-au făcut că nu văd și nu aud ce se întâmplă în propria lor țară. Presiunile din ce în ce mai intense ale UDMR și ale Ungariei, în ceea ce privește autonomia teritorială a etnicilor maghiari din România, i-au cam lăsat impasibili, vreme îndelungată, atât pe președintele de vreo șapte ani în funcție, cât și pe premierul său numit de dânsul, de doar... trei ani. Cel mai slab Guvern al României din toate timpurile, condus de domnul Boc - cel cu coasa ascuțită în veniturile și nivelul de trai al românilor și cu pixul care semnează hotărâri de guvern de care nu-și amintește, - cum ar fi cea în care apare denumirea de Ținut Secuiesc -, nu a luat, așa cum ar fi fost normal, o atitudine oficială atunci când ambasadorul Ungariei la București a călcat în picioare istoria României și a îndemnat la refacerea Ungariei mari, dar nici atunci când europarlamentarul român de origine maghiară, domnul Laszlo Tokes, a declarat că Ziua Națională a României e zi de doliu pentru maghiari, iar urmările Tratatului de pace de la Trianon, prin care Ungaria ceda României Transilvania, se fac încă simțite și trebuie remediate. Atât domnul Boc, cât și domnul Băsescu au uitat în nenumărate rânduri să-și facă datoria de a apăra România, așa cum au jurat la învestirea în cele mai înalte funcții în stat pe care le dețin pentru a reprezenta cu demnitate românii. Dar cui îi pasă? Conform Constituției, "Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării". Deși articolul 1 alin.(1) din Constituția țării stipulează foarte clar faptul că "România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil", iar acest articol nu este revizuibil, domnul Băsescu nu a avut nimic de zis atunci când domnul Tokes a inaugurat oficial la Bruxelles o reprezentanță a Ținutului Secuiesc sau când domnul Boc a aprobat un act normativ în care există o referire oficială privind Ținutul Secuiesc - Hotărârea de Guvern nr.402 din 21 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr.306 din 11 mai 2010. PDL-iștii, în frunte cu președintele lor, atât cel formal, cât și cel informal, dar real, nu-și recunosc niciodată public compromisurile jalnice, dar mai ales numeroasele greșeli flagrante pe care le-au tot făcut fără să se gândească vreun moment la consecințe, ci doar ca să rămână agățați la guvernare și putere. Însă, mai nou, de când au aruncat pe piață proiectul lor controversat privind regionalizarea peste noapte a României, s-au făcut că nu mai înțeleg pretențiile de la sine înțelese ale UDMR, deși le-au promis marea cu sarea până acum. Abia acum a înțeles PDL, poate, că a făcut numeroși pași destabilizatori, reușind cu brio să pună în pericol integritatea României și suveranitatea statului român...
|
|
|
|
|
Domnul Mihai-Aurel Donțu: "Cum respectă președintele Băsescu Constituția? Simplu - încălcând-o!" Este evident faptul că propunerea de modificare a Constituției, inițiată de președintele Băsescu, nu are nicio legătură cu țara în care mai trăim și noi, toți ceilalți români, în afară de supușii săi portocalii. Dacă ne mai trebuia încă o dovadă a faptului că inepțiile prezidențiale ciopârțesc democrația și utilizează în exces nerespectarea legii sau violarea drepturilor cetățenilor, am avut de această dată un plus de demonstrație în acest sens. Cea mai mare absurditate pe care președintele Băsescu a dorit cu orice preț să o introducă în noua Lege fundamentală, o inepție nemaiauzită într-un stat de drept, este aceea că românii nu vor mai putea da în judecată statul dacă magistrații de la Curtea Constituțională decid că un anumit bir impus de Guvern este în deplin acord cu Constituția României. Dar acest oribil mod de încălcare teribilă a legii și de transformare a Constituției într-un instrument de abuzare a poporului român a fost oprit totuși, deoarece a reușit să mustre conștiința magistraților Curții Constituționale. Aceștia au decis că interdicția ca actele administrative care privesc politicile financiare și bugetare să fie cenzurate de instanțe este neconstituțională, întrucât încalcă liberul acces la justiție, conform deciziei de săptămâna trecută a Curții Constituționale. Astfel, judecătorii constituționali, cu majoritate de voturi, au constatat că modificarea alin.(6) al art.126 din Constituție, în sensul introducerii sintagmei "precum și a celor care privesc politicile financiare și bugetare ale Guvernului, în condițiile legii contenciosului administrativ" este neconstituțională, deoarece are ca efect suprimarea liberului acces la justiție, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituție. Adică, ce-și mai dorea domnul Băsescu să-i impună poporului român? Încă un original mod, marca Băsescu, de data aceasta de a echilibra talerele în Justiție! Adică un român care fură un ou, trebuie drastic pedepsit și aruncat în închisoare pentru fapta sa reprobabilă, în schimb statului, dacă fură flagrant din buzunarul românului sărăcit oricum în mod excesiv de guvernele domnului Boc, nu i se pune nicio bilă neagră, nu este pedepsit în niciun fel și nici nu este voie să fie întrebat de ce. Aceasta este politica echitabilă a domnului Băsescu: unii trebuie să plătească tot, și ce nu fac și ce nu consumă - cetățenii -, alții doar să încaseze tot - guvernanții PDL-iști -; unul trebuie să rămână unicul român cu imunitate din țara asta, ceilalți pot fi arestați chiar la ordinul parchetului...
|
|
|
|
|
Domnul George Ionuț Dumitrică: "Avem un președinte veșnic anticonstituțional!" Timp de șapte de ani, președintele Băsescu s-a jucat cum a vrut cu Legea fundamentală. De fiecare dată când a dorit să-și impună aberațiile, dumnealui nu a ținut niciun moment cont că ar eluda Constituția în mod flagrant, ba chiar a mers până în pânzele albe cu absolut tot ce i-a trecut prin cap, indiferent de consecințele nefaste ale actelor sale. Doar voința prezidențială este mai presus de orice lege, chiar și de cea de căpătâi a țării, nu-i așa? Și acest lucru a fost dovedit de mai multe ori de către Curtea Constituțională, dar numai atunci când aceasta a avut suficient curaj să spună lucrurilor pe nume și să-i contrazică președintelui greșelile uluitoare. Până și recentul mod de impunere a proiectului de modificare a actualei Constituții, nu are nicio legătură cu respectarea legii în vigoare. Evident, și de această dată președintele Băsescu a găsit un mod original de a-și impune propriile viziuni constituționale, adică dumnealui a inventat niște articole extrem de controversate, de pus într-o nouă constituție, după chipul și asemănarea sa, și le-a trimis repejor pe circuit. Și asta, deși în Legea fundamentală scrie cu totul altceva vizavi de modul în care poate fi făcută o revizuire constituțională. Astfel, articolul 150 alin.(1) arată clar că "Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot". Or, propunerea prezidențială aruncată pe piață, aparține exclusiv domnului Băsescu, Guvernul nici măcar tangențial neavând de-a face cu acest demers. Dar ceea ce devine un coșmar plauzibil, eventual într-un stat dictatorial, fiind mai mult decât inimaginabil într-o țară democratică, membră a Uniunii Europene, este ca un președinte în funcție să vină să promoveze un proiect de constituție, plin de inadvertențe și încălcări profunde ale drepturilor cetățenilor, magistraților sau ale aleșilor. Adică proiectul domnului președinte este atât de evident ilegal, încât și actualii Magistrați ai Curții Constituționale a României, puși în funcții de dumnealui, unii dintre ei, au decis, vineri, că mai multe prevederi din Proiectul Legii de revizuire a Constituției, trimis de președintele Traian Băsescu la CCR, sunt neconstituționale. Concluzia celor întâmplate nu poate fi decât una singură - disprețul domnului președinte Băsescu față de lege, în general, și față de cea fundamentală, în special, a fost și rămâne dominant în mandatele sale. Chiar dacă dumnealui susține public altceva, faptele sale dovedesc mereu contrariul.
|
|
|
|
|
Domnul Călin Potor: "Neconstituționalitatea propunerilor de modificare a... Constituției" Propunerile de modificare a Constituției invocate de Traian Băsescu, care au fost respinse de Curtea Constituțională, fac parte din același arsenal populist al președintelui cu care a încercat în ultimii ani să manipuleze opinia publică - chestiuni legate de dobândirea averilor, de imunitatea parlamentară, de justiție. De această dată avem confirmarea oficială că populismul lui Băsescu reprezintă un atentat la democrație. Mai mult, este vorba de un act îndreptat împotriva Constituției. Din păcate, Curtea Constituțională nu a avut totuși curajul să meargă până la capăt și să respingă cu totul proiectul președintelui care constituie un regres în materie de democrație și stat de drept. În opinia Partidului Național Liberal, întregul demers este neconstituțional și trebuia respins de Curte ca procedură. Revizuirea Constituției poate fi inițiată de președinte doar la propunerea Guvernului. Președintele singur nu poate avea o asemenea inițiativă, așa cum se întâmplă în cazul de față. Modificările considerate neconstituționale erau menite a transforma România într-un stat polițienesc și ar fi condus la destructurarea statului de drept. Propunerile lui Traian Băsescu reprezentau o încălcare atât de gravă a principiilor democratice și a drepturilor individuale, încât nici măcar Curtea Constituțională pe care puterea a impus-o, nu a putut să le accepte. Știm foarte bine cum a fost stabilită componența Curții, știm că aceasta a servit până acum interesele puterii de câte ori a avut ocazia. Faptul că până și această Curte a declarat neconstituționale unele din modificările propuse de Băsescu demonstrează cât de mare este derapajul președintelui de la litera și spiritul Constituției. Dreptul de proprietate este garantat de Constituție, la fel ca și prezumția de nevinovăție și sunt valori ale lumii democratice. În concluzie, oricât i-ar plăcea lui Băsescu să instige săracii împotriva celor bogați, nu putem transforma România într-o țară de 22 de milioane de suspecți. Băsescu a mers pe linia procurorului comunist Monica Macovei, care ar fi dorit ea să stea pe post de instanță și să vină cetățeanul să facă în fața ei proba caracterului licit al averii. Nu se poate gândi o asemenea inversare a sarcinii probei. Dacă statul are probe că o avere e dobândită ilicit, atunci să demonstreze. Nu cetățeanul trebuie să arate că a fost corect. În materie de legalitate a averilor, domnul Băsescu îl ține pe Blejnar ca șef al ANAF, dar vrea să modifice Constituția. Ceea ce este profund eronat.
|
|
|
|
|
Domnul Călin Potor: "Nu există reîmpărțire teritorială fără referendum!" Președintele jucător pe care românii l-au ales, habar nu au pe ce considerente, continuă să producă și să mențină o tulburare nefondată a agendei publice, dar și a scenei politice în general. Falsa temă a reorganizării administrativ-teritoriale a generat doar discuții, de la acestea la fapte fiind cale lungă și, în opinia PNL și USL, imposibil de realizat. Poziția Uniunii Social-Liberale este și a mea, una clară și fără echivoc: nu se va desființa niciun județ, cu atât mai puțin județul Alba. Nici acum, nici anul viitor... Nu acceptăm nici forma cu opt județe foarte mari, nici forma cu 16 județe mari. Din punct de vedere administrativ, județele vor rămâne așa cum sunt, nu există niciun fel de concesii pe care cineva ne-ar putea convinge să le facem. În viitorul mediu și lung vom mai vedea, trebuie puse la punct strategiile politicilor de dezvoltare regională, cu termeni preciși și în urma unor studii de impact și de evoluție demografică, socială, economică ș.a.m.d. Uniunea Social-Liberală dă dovadă de consecvență și va declanșa referendumuri în toate județele în care avem o majoritate pentru această decizie. Este treaba președintelui dacă dorește să se războiască cu UDMR pe harta României, noi nu vom accepta nicio negociere pe această temă. Atât în Europa, cât și în România, orice modificare a structurii administrativ-teritoriale ar putea avea loc doar după organizarea unor referendumuri. Guvernul boc, cu "b" mic, nici măcar nu își poate angaja răspunderea pentru modificarea structurii administrativ-teritoriale decât după referendum. În consecință, nu asistăm decât la baterea apei în piuă de către actualii exponenți ai puterii care văd cum le fuge pământul de sub picioare.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Dragomir: "Ce vreți să ascundeți cu aceste fumigene, domnilor de la putere?" Ultima perioadă a fost dominată de tot felul de propuneri aberante din partea guvernanților în materie de reîmpărțire teritorială sau de modificare a Constituției. Emil Boc vrea să numească regiunile județe ca să nu modifice Constituția, să mențină actualele regiuni de dezvoltare, ca să nu aibă probleme cu finanțările de la Uniunea Europeană. Probabil că domnul Boc a uitat să comunice că proiectul PDL este proiectul domnului Băsescu. Noi considerăm că reorganizarea administrativ-teritorială nu poate fi rezultatul unei șmecherii politice, cu eludarea Constituției și a angajamentelor europene ale României. În ceea ce privește modificarea Constituției, propunerile respinse vineri de Curtea Constituțională fac parte din arsenalul populist al președintelui, cu care a încercat să manipuleze opinia publică: chestiuni legate de dobândirea averilor, de imunitatea parlamentară, de justiție. Revizuirea Constituției poate fi inițiată de președinte doar la propunerea Guvernului. Președintele singur nu poate avea o asemenea inițiativă, așa cum se întâmplă în cazul de față. Modificările considerate neconstituționale erau menite a transforma România într-un stat polițienesc și a destructura statul de drept. Faptul că până și Curtea a declarat neconstituționale unele din modificările propuse de Băsescu demonstrează cât de mare este derapajul președintelui de la litera și spiritul Constituției. În timp ce lumea se pregătește de un nou ciclu de criză economică, puterea din România discută despre Constituție și reorganizare administrativă. Trebuie să ne întoarcem la problemele de zi cu zi: criza economică și socială. De curând, ministrul administrației și internelor, Traian Igaș, a anunțat că în următoarele două luni vor fi disponibilizați 10.000 de salariați de curând. În cadrul Guvernului s-a luat hotărârea ca și la Ministerul de Finanțe să se facă reduceri de personal. Potrivit secretarului de stat din cadrul Ministerului Mediului, Marin Anton, Guvernul a hotărât să reducă numărul de posturi din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la 34.000 la aproximativ 29.000 de posturi. În urma modificării organigramei ministerului urmează a fi disponibilizate 1200 de persoane, diferența până la 5.000 fiind posturi bugetate, dar neocupate. În plus, vizată de valul de concedieri este și Poșta Română. În urmă cu câteva săptămâni, salariații au aflat că aproximativ 6% din personal va fi concediat până la sfârșitul anului. Acum, angajații Poștei Române primesc o nouă "veste bună" de la conducere: fiecare salariat va fi trimis în concediu fără plată câte două zile în fiecare lună. Cel mai important, în acest moment, pentru cetățean este valul de scumpiri. În perioada următoare alimentele, apa caldă, căldura și transportul vor ajunge un lux pentru români, având în vedere cum au evoluat prețurile. În primele patru luni ale acestui an cartofii s-au scumpit cu peste 30%, legumele și conservele de legume cu 21,2%, iar zahărul cu 17,56%. Per total, produsele alimentare sunt cu 5% mai scumpe decât la sfârșitul anului trecut. Din păcate, lucrurile nu vor rămâne așa. Până la sfârșitul acestui an, s-au anunțat creșteri de prețuri la aproape toate produsele și serviciile considerate a fi indispensabile traiului. Considerăm că aceste probleme reprezintă cu adevărat agenda cetățeanului român și nu modificarea Constituției sau restructurarea teritorială. Prioritar ar trebui să fie ieșirea din criză. Poate află și cei de la putere!
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Irimescu: "Secesiune și solidaritate" Probabil că, încă de la eliberarea din decembrie 89, în mințile multor intelectuali ai comunității maghiare din România, instinctiv sau indusă, a apărut ideea unei posibile separări de România. Trăind toată viața în spiritul ideii că li s-a făcut o mare nedreptate la Trianon, o schimbare de dimensiunea prăbușirii comunismului din România, cu deschiderea ei către democrație, trebuie să le fi nutrit speranțe de "eliberare". Până la un punct, lucrul este de înțeles: idealul de integritate este chiar miezul sufletului unei națiuni. Numai că, ceea ce pentru ei reprezintă unitate națională înseamnă distrugerea unității naționale pentru alții și în acest caz normele europene acceptate impun ca singură soluție: conviețuirea în comun a comunităților naționale. În viața publică din România, inclusiv în activitatea parlamentară, de cele mai multe ori, cetățenii de etnie maghiară au dat dovada unei înțelegeri a democrației și a unui comportament adecvat acestui tip de regim, superioare celor etalate de media populației. Cu o importantă excepție: disponibilitatea de a-și împărți traiul în provinciile în care sunt majoritari cu eventualii intruși care ar intenționa să se stabilească acolo. Sub pretextul pericolului deznaționalizării, comunitatea maghiară promovează o politică de izolare a zonelor în care locuiește compact. Miza "purității" etnice a Ținutului Secuiesc este enormă, vitală pentru specularea în interes național a eventualelor conjuncturi favorabile schimbării statutului internațional al județelor preponderent maghiare, și nu numai, din România. În plus, din ce în ce mai des, multe dintre informațiile de presă venite din Ungaria dovedesc o creștere importantă și constantă a naționalismului ungar, în măsură să influențeze comportamentele separatiste ale populației maghiare din țara noastră. Protestele și condamnarea fățișă a tratatelor de pace de după primul război mondial au devenit evenimente comune. Neglijarea simbolurilor naționale ale statului român, inclusiv excese asupra unor valori cu rol simbolic pentru majoritari, nu sunt evenimente chiar rare. De câte ori are ocazia să evite reprezentarea ei de instituții ale statului român, în țară sau străinătate, comunitatea maghiară din România o face cu osârdie, preferând o reprezentare distinctă, cu sublinierea dincolo de normal a specificului național. Adesea, în timpul dezbaterilor de la Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților, am avut ocazia să constat dorința fierbinte a comunității maghiare - exprimată de colegii noștri care o reprezintă - de a se separa de tot ceea ce este românesc. De la legitima revendicare a bunurilor imobile care i-au aparținut (practicată peste tot în Europa civilizată), la recuperarea documentelor de arhivă pe care le-au creat (de neadmis aproape în toată lumea). Parcă de la sine, foarte multe familii din România folosesc doar canalele radio-tv cu emisie doar în ungurește. Pe fondul conturat, se poate desluși o strategie concretă de separare continuă a comunității maghiare din România de statul din care face parte. Ea a cuprins retrocedarea bunurilor care au aparținut comunității maghiare, separarea claselor în licee, a grupelor de studiu în universități, a instituțiilor de spectacole din orașe, adoptarea unei legi a învățământului cu istoria și geografia în ungurește (excelent prilej de a adânci diferențierile). În viitor se are în vedere autonomia culturală, impunerea prin lege a unei regiuni administrative cu populația concentrat și majoritar maghiară și, în final, secesiunea față de statul român. Diplomația, exploatarea în folos propriu a legislației românești și europene, prestația din interiorul Parlamentului României, alianțele politice pe care le face UDMR-ul, ieșirile în presă ale liderilor maghiari de la Budapesta (oficiale sau neoficiale), ar fi de admirat dacă n-ar fi puse în slujba constantelor acțiuni separatiste. Deși nu se recunoaște, este evidentă intenția unui popor întreg de a acționa pentru recuperarea unei părți dintre teritoriile considerate de ei a fi pierdute pe nedrept în urma primului război mondial. Variantele pentru viitoarea împărțire administrativă a țării propuse de liderii comunității maghiare, indiferent dacă vin de la grupări radicale sau moderate, au în vedere împărțirea Transilvaniei pe criterii etnice. De la soluții aproape identice cu cea propusă de Hitler și Mussolini în august 1940, la regiuni mai mici, dar concentrând populația maghiară, toate urmăresc separarea. În fața unei astfel de situații, ce contrapune partea română? În primul rând moderație, apoi o disponibilitate inepuizabilă pentru dialog (cu resurse imense de răbdare și înțelegere) și acceptarea aproape în totalitate a cererilor în interesul comunității maghiare din Transilvania nu numai sub aspect legislativ. Să nu uităm că autostrada Transilvania, deși se știa că nu vor fi posibilități de cofinanțare europeană, a fost asumată de sleita economie românească, în detrimentul altor asemenea lucrări, mai rentabile financiar, necesare strategic (de pildă dezvoltarea economică a Moldovei), tocmai pentru a satisface o cerere a comunității maghiare. Într-un cuvânt, o politică necesară, matură și echilibrată. Întrebarea este dacă, pe lângă faptul că este necesară, o astfel de abordare este și suficientă. După părerea mea nu. Mai lipsește solidaritatea dintre forțele politice ce reprezintă populația majoritară. O astfel de problemă, ce rezultă din secole de dispute și frământări naționale, nu poate fi abordată eficient fără trecerea peste obișnuitele adversități politice ale momentului. Acțiunile speculative practicate de UDMR în perioadele în care se află la guvernare nu ar fi posibile în cazul unor abordări realiste ale forțelor politice parlamentare din țară. Și este o minciună ideea că numai față de tendințele de separare ale comunității maghiare, capacitatea de colaborare politică a principalelor partide parlamentare este necorespunzătoare. Efectele dezbinării naționale (totuși, cu tradiție istorică), bine evidențiate în invocata chestiune a reorganizării administrative a țării, sunt vizibile în mai toate deciziile politice și parcă mai periculoase ca oricând. Niciuna dintre soluțiile adoptate pentru trecerea prin criza economică sau pentru reforma statului român nu s-a luat prin conlucrare (nici pomeneală de consens!) între partidele politice românești. Dincolo de semnele de precaritate a simțului național de care dau dovadă unii liderii politici ai României, se impune a discuție asupra unei eventuale responsabilități instituționale în România pentru insuficientul dialog politic dintre putere și opoziție. Răspunderea pentru această situație, în fond un atentat la siguranța națională, nu revine întregii clase politice, ci persoanelor care, prin fapte și atitudini, uneori călcând spiritul normelor constituționale, au instaurat un regim de neîncredere generalizat în politica românească. În acest sens îi am în vedere pe șefii principalelor partide politice și, primul rând, pe președintele Traian Băsescu. Fiind una dintre garanțiile siguranței naționale, solidaritatea politică în chestiuni fundamentale de existență a statului trebuie să preocupe permanent suprema magistratură a țării. Între primele cinci, ca importanță, îndatoriri ale președintelui României se impune să fie refacerea și întărirea solidarității naționale. Prețul plătit de România (prin subminarea capacității de colaborare dintre forțele politice) pentru implicarea președintelui țării într-o guvernare oricum devenită impopulară este greu de evaluat. Prelungirea acestei stări de fapt poate fi catastrofală doar peste câțiva ani. Este ceasul al XII-lea și deșteptătorul ar trebui să sune alarma.
|
|
|
|
|
Domnul Andrei Dominic Gerea: "Cum aruncă Guvernul Boc, în neștire, pe fereastră cu banii românilor" Deși, de aproape trei ani, românii nu aud altceva de la guvernanții domnului Boc și de la dumnealui însuși, decât veșnicul refren PDL-ist răsuflat, că nu mai sunt bani deloc la buget pentru pensii și salarii și că trebuie reduse drastic cheltuielile publice, îndeosebi cele sociale, miniștrii cabinetului Boc joacă la ruleta investițiilor proaste, tot ce se găsește prin vistierie și găsesc de cuviință să inaugureze pe bandă rulantă tot felul de obiective, a căror necesitate stringentă sau utilitate efectivă rămâne un mister, fără șanse de elucidare! Un exemplu în acest sens este și bazinul didactic inaugurat recent de către premierul Emil Boc și doamna ministru Elena Udrea la Câmpina, bazin care a costat aproximativ un milion de euro, dar care nu este încă deschis publicului, din cauza faptului că nu are nici cine să îl administreze și nici vreun angajat! Adică, dumnealor se grăbesc să taie cât mai multe panglici fără rost, cu fast și tam-tam, dar nu au nicio logică în prioritizarea fondurilor și nici măcar în pașii pe care-i au de făcut, atunci când decid să arunce cu banii pe diverse inepții! Cum este posibil ca un guvern al României să trimită în sărăcie un popor întreg, dar să cheltuiască banii pe un obiectiv de investiții care rămâne fără utilitate, deoarece tot dumnealor au blocat angajările? Un alt exemplu elocvent, în ceea ce privește stringențele guvernamentale PDL-iste, care denotă cât de mult îi pasă premierului Boc de românii și de cheltuirea judicioasă a banilor publici este și hotărârea de Guvern adoptată pe 9 februarie a.c., de alocare a 30 de milioane de euro pentru înființarea de spații verzi la sate! Suma face parte dintr-un total de 53 de milioane de euro alocați pe 2011 pentru realizarea de spații verzi în circa 280 de localități din țară. Din acestea, 80 sunt orașe (cu circa 23 de milioane de euro alocați) și 200 sunt sate (cu 30 de milioane de euro alocați). Una din comunele din județul Argeș, evident doar PD-iste, fericite de Guvernul Boc cu o impresionantă alocare de fonduri pentru amenajare de spații verzi este și comuna Vlădești, care primește 250.000 de euro pentru amenajarea unui spațiu verde în localitate, conform hotărârii de Guvern adoptată pe 9 februarie. Banii ajung la nivelul a jumătate din bugetul de care a beneficiat comuna în anul 2010 (!!!), care a fost de circa 540.000 de euro, incluzând fondurile pentru plata salariilor profesorilor care predau în localitate. Să fie încă o investiție la număr, să se împuște și doi iepuri dintr-o lovitură, odată să aibă și vătafii locali prilejul să mai taie o panglică, să mai facă o poză pe post de Napoleon, îngâmfați ca niște curcani, dar și să-și mai facă un ban pentru zile negre (că doar nu crede cineva că o astfel de investiție, total inutilă, va rămâne "netaxată" de partidul luptei anticorupție, de partidul moralei absolute, PDL-ul paraîndărătului)! Aceasta este ieșirea din criză a lui Boc, primul-ministru pe care-l vezi. dar nu este, aceasta este dezvoltarea mironosiței blonde, unsă ministru, aceasta este adevărata nesimțire PD-istă: impunere de noi taxe sau creșterea acestora, chiar dacă falimentează sute de mii de firme; tăierea pensiilor și salariilor, chiar dacă unii oameni vor muri de foame; distrugerea învățământului și a sistemului de sănătate; tăierea veniturilor mamelor, ale persoanelor cu handicap, într-un cuvânt jecmănirea întregii țări în numele strângerii curelei, în numele reformei, pentru a aduna câte un bănuț la buget ca să fie, nu-i așa, să avem, acolo, de unde sa facem și noi investiții, să scoatem țara din criză, sau, mai bine zis, pe cei care se vând pe doi arginți: un bazin unde nu înoată nimeni, un parc într-un sat fără apă și drumuri, o pârtie unde nu merge niciun turist sau un teren de fotbal în pantă, într-o comună fără echipă de fotbal sau alți potențiali sportivi! Cel mai important este cum și cui se face atribuirea contractului și ca paraîndărătul să iasă cât mai mare! A, și poate iese și de o poză, nu-i așa? Poate și de un vot? Luați-vă gândul, doamnelor și domnilor de la PD! Am să vă redau în încheiere un moment petrecut într-o localitate căpătuită cu un primar PD tot în Argeș. Într-una din săptămânile trecute am participat la Zilele orașului Costești. Bineînțeles, o sărbătoare a orașului, dar care s-a dorit a fi confiscată de către "binefăcătorii" din teritoriu, umilii reprezentanți ai poporului, "tovarășii" de la PD-u... Și pentru că tot se sărbătorea, s-a zis să se taie și o panglică, pentru ce credeți, o fântână și o... cișmea! Ați înțeles bine, o cișmea! Și pentru asta au venit "senatorul", "deputatul", prefectul, apolitic, bineînțeles, diverse alte slugi, toți protejați, explicabil, nu-i așa, de un cordon de polițiști(!), dar și cea mai înaltă față bisericească a Argeșului și Muscelului, devenită din acuzator, apărător, și asta, în mai puțin de 4 luni! Trecând peste îndemnurile ridicole, adresate de către înaltul părinte reprezentanților opoziției, de a "sprijini eforturile Guvernului", dar și peste dezamăgirea profundă provocată de transformarea în agent electoral al PD a unei persoane care, iată, tinde să-și compromită, de ce nu știu, o viață dedicată cu totul altor valori decât celor promovate de PD-ism și anume, banul și trădarea, vreau să vă spun că am fost profund impresionat de privirile și atitudinea participanților la eveniment: deși li se promiteau zeci de kilometri de asfalt, zile mai bune, lapte și miere, nimeni nu a aplaudat, nimeni nu a zâmbit! La o sărbătoare! Toți priveau încruntați (probabil cu gândul la ziua următoare) cu fălcile încleștate într-o suduială care nu era greu de bănuit! Sau s-or fi gândit cum le va crește nivelul de trai, de la cișmeaua nou inaugurată? Din aceasta cauză veți pierde alegerile, domnilor de la PD-u, oamenii v-au mirosit și cântărit, degeaba mai pozați în mici sau mari, după caz, tătuci cu soluții și rezolvări, degeaba inaugurați lighene, degeaba "asfaltați", oamenii s-au săturat să fie mințiți și furați ! Și să nu credeți că toți sunt de vânzare!
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: "Diversiunile unei guvernări iresponsabile" Curtea Constituțională a confirmat ceea ce noi, membrii USL, am spus de la bun început: propunerile lui Traian Băsescu de revizuire a Constituției au fost construite în mod superficial, cu miză exclusiv electorală, fără a ține cont de limitele revizuirii. Președintele Băsescu vrea să calce în picioare drepturile fundamentale ale cetățenilor. Traian Băsescu vrea un stat în care oamenii sunt transformați în infractori potențiali, în care Justiția este subordonată Executivului, prin controlul asupra Consiliului Superior al Magistraturii, un stat în care parlamentarii sunt controlați și intimidați cu dosare penale. Traian Băsescu vrea să interzică dreptul salariaților și al pensionarilor de a se adresa instanțelor de judecată atunci când Guvernul le taie în mod abuziv banii din salarii și pensii. Președintele României vrea să interzică dreptul judecătorilor de a se pronunța asupra legalității unor astfel de decizii ale Guvernului. Dacă voința lui Băsescu ar deveni realitate, tăierea pensiilor nu ar mai putea fi atacată. Iar pensiile ar fi micșorate cu 15 la sută, așa cum își dorește Traian Băsescu încă de anul trecut! Nici procesul în care aproape 70.000 de pensionari se luptă cu Guvernul după introducerea cotei de asigurări sociale de sănătate de 5,5% din pensiile care depășesc 740 de lei nu ar putea avea loc. Efectul unei asemenea prevederi este suprimarea liberului acces la justiție! Actuala guvernare vine cu tot felul de diversiuni și aruncă în dezbatere teme pentru viitoarele campanii electorale, pentru că nu are niciun răspuns coerent la problemele reale cu care se confruntă cetățenii. Peste 700.000 de oameni și-au pierdut locurile de muncă în ultimii doi ani. Guvernarea Băsescu - Boc a aruncat țara în sărăcie. Românii au ajuns să se compare ca nivel de trai cu locuitorii din Botswana sau Gabon. Potrivit ultimelor statistici internaționale, Gabonul este pe locul 55 în lume la puterea de cumpărare a oamenilor care locuiesc acolo, Botswana pe 58, iar România abia pe locul 68. Sub conducerea lui Traian Băsescu și Emil Boc, România se îndreaptă spre Africa, nu spre Europa! Românii au probleme mult mai grave decât modificarea Constituției sau reorganizarea administrativ-teritorială. Lipsa locurilor de muncă, salariile prea mici, alimentele prea scumpe, acestea sunt problemele care îi interesează pe oameni. Acestea sunt problemele pe care actuala guvernare trebuie să le rezolve în primul rând. Sunt zeci de mii de oameni care nu mai primesc medicamente compensate, care trebuie să plătească și consultațiile la medicul de familie, care aleargă de la un spital la altul pentru o mână de ajutor. Cu ce îi ajută pe români desființarea actualelor județe atunci când nu au bani să-și cumpere medicamente? Cu ce îi încălzește pe români modificarea Constituției atunci când subvenția la căldură va fi eliminată și se va dubla prețul gigacaloriei? Traian Băsescu și PDL au împins milioane de oameni în sărăcie și nu au fost în stare să ia o singură măsură care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de trai. Au lăsat tot greul acestei crize pe umerii românilor cu venituri mici, fără posibilități, fără resurse. Astăzi, aproape o treime din populația României trăiește sub pragul sărăciei, în timp ce sute de milioane de euro ajung în buzunarele clientelei politice. Guvernul Boc a închis 920 de școli și 180 de spitale, dar în același timp a alocat sute de milioane de euro pentru parcuri și telegondole, pentru bazine de înot prin comune conduse de primari portocalii. Aceasta nu este guvernare, ci hoție! Pentru asemenea măsuri halucinante, nu există alte justificări. În acest moment, România nu are nevoie de diversiuni, nici de regionalizarea băsesciană, ci de o dezbatere serioasă privind situația economică. Noi, USL, am venit în fața oamenilor și am pus în dezbatere publică un program economic orientat spre problemele grave ale României de astăzi, spre crearea de locuri de muncă și asigurarea unui trai decent pentru cei mulți. Am propus acest program tuturor celor care cred că direcția în care țara se îndreaptă este una greșită și care cred că România trebuie guvernată altfel. Noi vrem un dialog național pentru reconstrucția României.
|
|
|
|
|
Domnul Dan Bordeianu: Săptămâna trecută, spațiul public românesc a fost invadat de subiecte foarte importante, precum reorganizarea administrativ-teritorială sau modificarea Constituției. Subiectele sunt, este adevărat, foarte importante. Dar pentru cine? Pentru oamenii din colegiul meu a căror principală grijă este ce să pună pe masa copiilor astăzi sau mâine și în fiecare zi? Pentru pensionarii din toată țara care își drămuiesc banii în fiecare moment și reduc din alimente în favoarea medicamentelor? Pentru cei bolnavi care nu au unde să meargă la un spital? Pentru sutele de mii de șomeri care nu au un loc de muncă? Pentru întreprinzătorii prinși în menghina unui sistem financiar-fiscal menit să îi strivească sub greutatea taxelor și exacerbarea birocrației? Nu. Nu cred că acești oameni sunt câtuși de puțin interesați de modificarea Constituției sau de reorganizarea administrativ-teritorială. Aceste probleme îi vor afecta în mod cert pe oameni, numai că acum, ei nu pot să se gândească decât la probleme stringente care îi apasă zilnic. Cine greșește? Este clar că politicienii de la putere, care în disperarea lor de a ascunde dezastrul în care au dus această țară, încearcă prin orice mijloace să distragă atenția de la adevăratele probleme care îi frământă pe români. Politicienii puterii se comportă de parcă ar trăi pe altă planetă, parcă nu știu sau nu vor să știe despre nevoile românilor. Toate problemele sunt rezolvate, totul este perfect în această țară, fapt pentru care s-au apucat să se joace cu pixul pe harta țării și să "reorganizeze" România. Dacă o să continue mult cei de la putere în această retorică păguboasă în care românii nu contează, este posibil ca în scurt timp, să nu mai aibă pe cine și ce să "reorganizeze". Așa cum am mai spus, singurii care putem să schimbăm ceva suntem noi, parlamentarii, cei care am fost trimiși aici de către oameni pentru a le reprezenta interesele. De aceea fac un apel la dumneavoastră, ca împreună să lăsăm discuțiile despre reorganizări și reforme fantomă și să încercăm să dăm oamenilor măcar o speranță, dacă nu putem să le rezolvăm rapid toate problemele.
|
|
|
|
|
Domnul Mihăiță Calimente: "Constituționalistul Boc" În orice țară democratică din lume revizuirea Constituției promovată de președinte ar fi fost respinsă din start, fără discuțiile de fond, datorită faptului că președintele nu are drept de inițiativă legislativă. Din păcate, suntem în România. Economia merge prost și una din cauze s-a spus mereu că ar fi și aceea că nu avem un prim-ministru economist sau finanțist. Avem însă un prim-ministru constituționalist. În această situație, ar fi trebuit să avem un proiect de Constituție care să nu conțină aberațiile pe care ni le propune Traian Băsescu. Dacă nu a fost în stare să se opună transformării României în republică prezidențială, de altfel singura din Europa, cel puțin trebuia să vegheze că propunerea să nu conțină elemente de neconstituționalitate. Aici se vede cât valorează Emil Boc ca bărbat politic în această țară. Lașitatea, slugărnicia, obediența lui Emil Boc în fața lui Traian Băsescu nu are limite. Orice om, cu puțină demnitate, în urma acestei umiliri, și-ar fi dat demisia. Curtea a constatat că 5 articole nu sunt constituționale. În opinia mea, alte câteva au probleme cu constituționalitatea. Mă refer la propunerea de reducere a numărului de parlamentari la 300. În acest caz, cred că locul acestei prevederi nu este Constituția, ci legea electorală. Același temei și la înscrierea în Constituție a deficitului de 3%. Proiectul propus prevede și prelungirea la 48 de ore a mandatului de reținere. De ce nu o săptămână? Aici nu se respectă prezumția de nevinovăție. Am putea ajunge din nou la celebrele scrisori de reținere în alb ale regilor Franței. Suspendarea președintelui cu consultarea Curții Constituționale. Credem că suspendarea președintelui este o prerogativă a Parlamentului, care din momentul validării sale de referendum nu mai poate fi arbitrată de Curte. Răspunderea judecătorilor și procurorilor printr-o lege specială duce la posibilitatea intimidării și amenințării acestora în actul de justiție. Este suficientă prevederea actuală care exprimă răspunderea pentru greșeli intenționate sau erori grave. Aici trebuie întărit rolul CSM și nu slăbirea acestuia, așa cum se dorește prin acest proiect. Aceste grave deficiențe sunt la prima vedere, pentru că o analiză amănunțită ne va dezvălui și alte gogomanii ale unei constituții alcătuite pentru un dictator. Dar nu numai poziția domnului Boc este surprinzătoare. Intelectuali ca domnul Preda sau domnul Voinescu își dau cu părerea. Ce spun domniile lor? Că este o primă luptă și că nu au pierdut războiul. Mai aveam o minimă speranță la acești oameni tineri cu studiile făcute la zi și care se pretind intelectuali. Dar nu au niciun pic de rațiune. M-am înșelat. De la constituționalistul pe puncte Emil Boc, la intelectualii pleșcari și sinecuriști, la oastea de strânsură care este PD, toți fac sluj în fața tătucului, care a citi o singură carte.
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: "Reforma care a divizat România" A fost lansată zilele trecute ideea unei noi împărțiri teritoriale a României, adică din 41 de județe ar urma să apară numai 8, prin comasare. O idee care a divizat și împărțit România și românii în susținători - "puțini la număr" și adversari "marea majoritate". Ceea ce este grav e că în aceste zile s-a vorbit de un "nou Kosovo", de ieșit în stradă, de demonstrații etc. În acest moment nu mai vorbește nimeni de masivele disponibilizări, de șomaj, de explozia prețurilor, de disperarea oamenilor. O reformă administrativă dacă se face, trebuie să aibă ca prim scop mulțumirea cetățenilor apoi o apropiere a deciziei de cetățean, cât și o eficientizare a costurilor. În aceste momente de criză globală, România nu mai are nevoie de o problemă suplimentară, iar reforma dacă se face, trebuie făcute studii de impact, referendumuri pentru consultarea și informarea populației. Avem nevoie de reformă, dar de o reformă reală, care să unească și nu să dezbine. Reforma trebuie făcută în interesul românilor și nu al unui partid sau altul și care să asigure liniște socială și nu dezbinare.
|
|
|
|
|
Domnul Dorel Covaci: "Campania de discreditare a angajaților MAI se continuă, așa cum ne-am așteptat, cu un nou val de disponibilizări" Noi disponibilizări în sistemul bugetar sunt puse pe tapet de către Guvernul Boc, sub același pretext uzat al "adâncirii efectelor crizei economice asupra sistemului bugetar". De data aceasta este vizat Ministerul Administrației și Internelor, cu o "promisiune" de 10.000 de angajați disponibilizați în următoarele două luni. Guvernul a avizat începerea concedierilor și amânarea procedurilor de încadrare în unitățile MAI a tinerilor absolvenți ai școlilor de poliție. Se argumentează că, în lipsa unor noi măsuri de restructurare, există riscul de a nu mai fi plătite integral salariile celor angajați în MAI; mai exact, se estimează o reducere cu 30% a veniturilor. Într-adevăr, la nivelul întregului aparat bugetar, dar și în mediul privat, este nevoie de personal competent, o strategie bine pusă la punct și o administrare inteligentă a costurilor. Dar, ce te faci când, în însăși structura centrală a ministerului, sunt încadrate persoane cu venituri aproape duble față de salariul ministrului (este vorba despre pozițiile de secretar de stat, secretar general adjunct și șefi de departamente), iar ministrul s-a înconjurat de un număr impresionant de 10 consilieri, toți beneficiind de venituri substanțiale? Bineînțeles, cedează veriga slabă. Nu rămâne decât să tai salariile bieților polițiști, jandarmi, pompieri, care o duc de azi pe mâine cu 10 milioane sau, și mai rău, să-i scoți complet din peisaj. Ar fi binevenită și o restructurare în acest sector, dar făcută cu cei care nu au cunoștințe, aptitudini și abilități reale pentru aceste profesii și aleg acest domeniu în virtutea unei inspirații de moment, sunt împinși de la spate de "pile și relații" sau nu pot accesa un alt loc de muncă, la un oarecare moment de timp, potrivit studiilor pe care le-au efectuat. Absolvenții de Academie de Poliție, adevărații specialiști, trebuie să poată să-și ocupe și să-și păstreze posturile care li se cuvin de drept, le merită și pentru care statul a investit bani și resurse umane pentru formare profesională. Ca de obicei, așa cum ne-au obișnuit, cei cu expertiză și experiență reală la locul de muncă, adică tocmai cei care nu au spatele acoperit, vor suferi de pe urma măsurilor de restructurare impuse, iar armata de umplutură își va găsi noi foi de plimbat și cafele de servit, care să le justifice absența de pe lista disponibilizaților. Pentru a sublinia caracterul de urgență al măsurilor, bineînțeles, că anunțul a fost asezonat, ca și alte dăți, cu remarce defăimătoare la adresa acestor categorii vizate, polițiștii, jandarmii și pompierii. Potrivit oficialilor responsabili de aceste decizii, "polițistul nu stă în stradă, ci se ascunde la birou", "sunt corupți", " mână în mână cu infractorii", "se calcă pe picioare unii pe alții", "apără clanurile mafiote", "sunt indisciplinați, lipsiți de respect pentru șefii ierarhici", chiar "bat cu pumnul în masă" în fața superiorilor. Sămânța de vrajbă sădită de cei de sus în mintea tuturor ne face și pe noi să aruncăm cu ușurință cu noroi în semenii noștri, uitând că securea este ridicată și deasupra capetelor noastre. Impulsului lansat de putere se propagă pe verticală. Oricine poate jura că angajații de la Administrație și Interne sunt bătuți în cap, leneși, se îngrașă pe banii statului, dorm în mașini în timpul serviciului, iau mită. Aceeași strategie de discreditare s-a folosit în relația cu parlamentarii opoziției, profesorii, medicii, funcționarii publici, pensionarii, militarii, mamele etc. Pe principiul "dezbină și cucerește", mesajele democrat-liberale aproape își ating scopul: acela de a ne spăla creierele și a ne implanta mesajul că fac un lucru bun și că, oricum, în țara aceasta, cu excepția acoliților și lustruitorilor lor de pantofi, nimeni nu mai are loc. Vă rog să luăm atitudine împotriva accentuării acestei stări de boală în țara noastră, care permite înrădăcinarea unor practici părtinitoare, manipulatoare și discreditative, potrivit cărora, sub pretextul modernizării statului, Guvernul mătură podeaua, dar lasă gunoiul împrăștiat!
|
|
|
|
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: "Un semnal de alarmă pentru respectarea drepturilor copilului în România - 40 000 de copii abandonați" În deplină conformitate cu prevederile Legii nr.272/2004, respectarea și garantarea drepturilor copilului este guvernată de principiul respectării și promovării cu prioritate a interesului superior al minorului, de principiul egalității șanselor și nondiscriminării, principiul responsabilizării părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului, principiul primordialității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului, principiul asigurării unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil și, ca un principiu-corolar, principiul respectării demnității copilului. Enunțarea acestei suite de principii fundamentale și definitorii pentru protecția copilului nu face parte dintr-o retorică gratuită care surclasează empatia, ci reprezintă un semnal de alarmă față de statistica îngrijorătoare și dramatică a celor peste 40.000 de copii abandonați care trăiesc în România de astăzi. Prin rigiditatea ei, statistica nu poate comunica în sens plenar drama acestor copii de a crește ani de zile cu eticheta socială de "instituționalizați", orfani, într-un sistem social ineficient și palid în ceea ce privește aplicarea consecventă și eficientă a principiilor invocate adineaori. Chiar dacă bântuie astăzi, în unele medii politice și sociale, ideea că "statul social este irelevant în noua ordine socială", pledez cu deplină convingere pentru reconfigurarea și consolidarea sistemului de protecție socială a copiilor abandonați și instituționalizați, aflați în centrele de plasament ale României. Cei peste 40.000 de copii abandonați de părinți iresponsabili trebuie să beneficieze în mod direct de un cadru legislativ conectat cu nevoile sociale stringente în materia adopțiilor și a reintegrării acestor copii în familiile lor sau integrarea lor în familiile adoptive. Modificarea Legii adopțiilor nr.273/2004 a fost inițiată de membrii Senatului României, dar acest act normativ va trebui să primească legitimarea Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională. Astfel, prin modificarea impusă legii, se prevede, în mod legitim, că în cazul în care părinții minorului nu sunt identificați în termen de 30 de zile, copilul va fi declarat adoptabil. În mod regretabil și inexplicabil, modificările nu vizează statutul copiilor cu vârste mai mari, care sunt majoritari în sistemul de protecție socială. Lentoarea și birocrația excesivă a procedurilor de adopție, perioada mare de timp în care minorii sunt declarați adoptabili, lipsa unui program social coerent postadopție, în ceea ce privește susținerea și asistența familiei adoptive, reprezintă impedimente sistemice și legale care trebuie înlăturate pentru că relativizează, în mod paradoxal, interesul superior al minorului: acela de a crește într-o familie care să-i garanteze în mod necondiționat respectarea drepturilor sale. Modificarea Legii adopțiilor nr.273/2004 se impune în mod irecuzabil, dacă urmărește interesul superior al minorului și previne orice formă de abuz, într-un context social românesc care trebuie să reinvestească cu deplină forță și putere socială principiul fundamental al respectării demnității umane, ca o garanție a recunoașterii drepturilor omului în România.
|
|
|
|
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: "Recunoașterea și garantarea drepturilor copilului - protecția datelor personale ale minorilor în spațiul virtual" Identitatea on-line și protecția datelor personale pe site-urile de socializare se află în strânsă legătură cu respectarea și protejarea drepturilor omului și a demnității umane. Deși pare un subiect gratuit la prima vedere, cazurile tulburătoare în care copiii sunt victime ale abuzurilor pe internet, prezentate cu consecvență uimitoare în media românească acreditează ideea că protecția vieții private în spațiul on-line supralicitează implicații sociale reale, directe și cu potențial ridicat de risc. Trebuie subliniat faptul că nu accesarea unui site de socializare reprezintă un pericol în sine, ci potențialul pericol derivă din existența unui spațiu virtual fără reguli, lipsit de siguranța datelor personale și fără un auto - control asupra propriei identități on-line. Un spațiu, în esență, util, legitim de socializare se poate transforma într-un teren minat unde poate fi speculată vulnerabilitatea minorilor care se expun fără limite în spațiul virtual, uitând că viața online nu este doar virtuală. Prin publicarea informațiilor sau fotografiilor cu caracter personal pe site-urile de socializare adolescenții sunt expuși în permanență riscului de a fi șantajați sau hărțuiți. 34,3% dintre adolescenții belgieni au fost victimele hărțuirii prin internet, în timp ce 52% dintre utilizatorii polonezi cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au declarat că au fost victimele unui abuz prin intermediul internetului și a site-urilor de socializare, arată un studiu relevant al Comisiei Europene. Dacă admitem că oamenii pot avea o viață dublă în spațiul virtual, iar copiii și tinerii sunt cei mai vulnerabili, se impune acordarea și consolidarea cadrului legislativ românesc privind protecția consumatorilor de internet, astfel încât siguranța datelor personale în spațiul virtual să fie o prioritate permanentă a rețelelor de socializare. Companiile trebuie să acorde minorilor posibilitatea de a se proteja împotriva riscurilor, promovând o politică activă a confidențialității prin simplificarea pentru utilizatori a posibilității de a modifica opțiunile privind confidențialitatea, astfel încât aceștia să poată decide dacă informațiile pe care le publică on-line vor putea fi vizualizate exclusiv de prieteni sau vor permite accesul utilizatorilor din lumea întreagă. De aceea, protecția drepturilor minorilor în spațiul real, dar și în spațiul virtual, trebuie să fie o prioritate a instituțiilor statului abilitate prin lege, nu în sensul controlului impus libertății de exprimare și de asociere, ci în sensul prevenirii abuzurilor în spațiul on-line, prin protecția necondiționată a vieții private a minorului.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Dumitru: "Soluții pentru rezolvarea încălzirii globale și crizei alimentare" Mijlocul cel mai eficient pentru rezolvarea provocărilor prezentate în titlu îl poate constitui extinderea suprafețelor de teren ocupate cu vegetație forestieră. Cercetările în domeniu au pus în evidență că dacă s-ar extinde suprafața pădurilor la nivel global cu cca. 600-800 milioane de hectare, cu un ritm de împădurire anual de circa 60.000-80.000 ha, timp de 10 ani, atunci ar deveni posibil să fie stocată întreaga cantitate de carbon, de la toate sursele. Rezervele de teren disponibile pentru împădurire la nivel global se ridică la peste 1 miliard de hectare. Extrem de îngrijorător este faptul că în prezent, în loc să crească suprafața ocupată cu păduri, aceasta scade continuu, într-un ritm alarmant, și anume: 13 milioane ha au dispărut anual în deceniul 1990-2000 și circa 8 milioane de hectare au dispărut anual în deceniul 2000-2010. Un alt mijloc eficient pentru reducerea concentrației carbonului din atmosferă îl constituie înlocuirea utilizării combustibililor fosili cu biocombustibili. Astăzi, din ce în ce mai multe suprafețe de teren agricol sunt destinate culturii plantelor pentru producerea biocombustibililor. De exemplu, SUA în 2010 a recoltat 400 de milioane tone de cereale, din care 126 milioane tone au fost folosite pentru etanol, față de 16 milioane tone, în anul 2010. Acest lucru demonstrează faptul că prețul cerealelor este acum legat de prețul petrolului. Cu cât prețul petrolului crește, cu atât prețul cerealelor va crește, pentru că devine mai rentabil să convertești cerealele în combustibil. Cele două soluții diferite, prezentate mai sus, prin care se poate preveni încălzirea globală, respectiv modificările climatice, necesită să le fie alocate suprafețe mari de terenuri agricole. Ca urmare, apare limitativă creșterea suprafețelor ocupate cu păduri și a suprafețelor destinate pentru siguranța alimentară. În România, pentru soluționarea celor două provocări, respectiv încălzirea globală și criza alimentară, cea mai indicată cale de majorare a suprafețelor ocupate cu vegetație forestieră o constituie realizarea Sistemului Național al Perdelelor Forestiere de Protecție, potrivit Legii nr.289/2002. Guvernul trebuie să urgenteze înființarea perdelelor forestiere de protecție a câmpului, întrucât acestea contribuie la majorarea suprafețelor ocupate cu vegetație forestieră, care au rol primordial în prevenirea și combaterea modificărilor climatice, pe de o parte, iar, pe de lată parte, ele contribuie în mod decisiv la creșterea producției agricole, și astfel, la prevenirea crizei alimentare.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "Legea PDL" De curând, pe scena politică au fost "aruncate" două noi subiecte de dezbatere: Constituția portocalie și reorganizarea administrativ-teritorială a României, prin desființarea celor 41 de județe existente și transformarea lor în 8 mega-super-județe. Dacă pentru modificările Constituției României știm că autorul este Traian Băsescu, pentru ciopârțirea țării "paternitatea" a fost puțin mai disputată. Inițial, procesul de reorganizare a fost anunțat ca foarte important și foarte urgent de către președintele Băsescu, dar imediat consiliera blondă a premierului s-a grăbit să declare că propunerea privind reorganizarea administrativ-teritorială a țării aparține și Guvernului, cu care președintele a avut consultări pe această temă. Având în vedere că acest Guvern este condus, în realitate, de Traian Băsescu, Emil Boc existând doar pentru că cineva trebuia să aibă drept de semnătură în "treburile" guvernării, ne putem imagina cu ușurință ce tipuri de consultări au avut loc. Așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, țara arde și PDL-iștii se piaptănă. Nu mai interesează pe nimeni că nu reușim să depășim situația de criză economică, că prețurile la produsele alimentare cresc de la lună la lună, că oamenii reușesc din ce în ce mai greu să facă față cheltuielilor zilnice. Principala preocupare a puterii în momentul de față este rescrierea geografiei României, prin această reorganizare administrativ-teritorială. După lansarea acestei teme, PDL-ul și toți aplaudacii portocalii au uitat de tot și de toate și au ieșit la cântat și lăudat marea inițiativă, încercând să ne prostească pe toți și să ne facă să credem că dacă nu reorganizăm țara așa cum vor ei, nu vom mai putea negocia cu Comisia Europeană pentru absorbția de fonduri europene pe proiecte de dezvoltare regională. Deci, pentru a primi bani europeni, trebuie să fim de acord că ciopârțirea țării trebuie făcută repede, repede, până în 2012, și să nu ne gândim la haosul care se va crea dacă va trebui să reorganizăm o țară întreagă în doar câteva luni. Argumentul mincinos și caraghios al lui Boc că "reorganizați" vom atrage mai mulți bani europeni este contrazis de Direcția Generală Politică Regională a Comisiei Europene: "Implementarea programelor operaționale va fi responsabilitatea statelor membre, la un nivel teritorial adecvat, în concordanță cu specificul sistemului instituțional al fiecărui stat membru". Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană îți dă bani indiferent de numărul de județe, indiferent de modul specific de organizare a statului, trebuie doar să ai proiecte care să merite acești bani. Toată această grabă cu care PDL-iștii doresc să reorganizeze teritoriul nu ține cont de legile țării, ci de legea PDL: facem cum vrem noi, indiferent prin ce mijloace. Pentru ei nu există nici Legea referendumului, nici Constituția României... Conform Legii referendumului "Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, orașelor și județelor se înaintează spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum". În acest caz, în care toată țara este reîmpărțită, organizarea referendumului este obligatorie, iar USL va face toate demersurile legale pentru aceasta, pentru a afla dacă cetățenii doresc desființarea județului în care locuiesc. Cu toate acestea, marele constituționalist Emil Boc este de părere că "Referendum local trebuie făcut atunci când se dorește modificarea limitelor unui județ prin înființarea unei comune, dar nu și pentru reorganizarea administrativă a întregii țări". Este o interpretare personală a legilor țării pe care o face profesorul în drept constituțional Boc, cunoscut și pentru calitatea sa de campion absolut la emiterea de acte normative neconstituționale. Având în vedere că și proiectul de modificare a Constituției României propus de șeful suprem al lui Emil Boc a fost declarat neconstituțional, orice cetățean are dreptul să se întrebe dacă aceste personaje care ne conduc au habar de legile țării sau dacă au măcar capacitatea și înțelepciunea de a asculta părerea celor care au pregătire și experiență în domeniu. Din toate acțiunile puterii, ne dăm seama că aceste aspecte sunt neinteresante, cunoașterea și respectarea legii nefiind punctul forte al celor care sunt în fruntea țării. Toate actele normative prin adoptarea cărora PDL urmărea înfăptuirea marii reformări a statului au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului și prin evitarea dezbaterii democratice a temelor de importanță națională. Au ales această metodă de frică. Le-a fost frică de faptul că o dezbatere serioasă și democratică ar fi condus la rezultate care le-ar fi putut deranja interesele personale sau de partid sau le-ar fi micșorat câștigurile, de orice fel. În toată această perioadă agitată, în care fiecare măsură luată a afectat câte o categorie socială sau profesională, o singură lege este respectată și nu este uitată niciodată de puterea actuală - Legea PDL: facem cum vrem noi, indiferent prin ce mijloace!
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ciobanu: "Care sunt condițiile suficiente și necesare pentru o reorganizare administrativ-teritorială eficientă" Reorganizarea administrativ-teritorială a României nu este nici pe departe un demers nou din punct de vedere politic. Despre ea s-a discutat imediat după 1990, odată cu evenimentele de la Târgu Mureș, în 2002-2003, odată cu procesul de revizuire a Constituției în timpul mandatului premierului Adrian Năstase, dar și în martie 2009, atunci când președintele Băsescu avea consultări cu partidele parlamentare pe chiar această temă. Deci, fie și numai din această perspectivă de istorie politică, reorganizarea administrativ-teritorială pare a fi un subiect legitim și corect. Din păcate, dezbaterea publică a ultimei perioade a alunecat periculos de mult pe panta discursului politic isterizat. Cred că se vorbește prea mult despre alegeri, în condițiile în care mai este un an până la locale și un an și jumătate până la parlamentare, iar revizuirea Constituției încă nu a avut loc. De asemenea, cred că nu face bine revenirea la discursul etnic. Iar aici greșesc atât reprezentanții maghiarilor din România, cât și USL, care începe să semene tot mai mult cu PRM. Procesul de reorganizare administrativ-teritorială a țării poate avea succes într-o singură situație: el să pornească de la principii general-valabile și obiective pe care ni le-am propus, nu de la decriptarea situației politice de acum. Dacă facem reformă administrativă cu ochii la sondaje, efectele nu vor fi nici pe departe pozitive. Dacă însă ne ghidăm după ceea ce ne-am propus într-o perioadă mai puțin agitată politic, putem avea succes. Trei sunt principiile care trebuie să stea la baza reorganizării administrativ-teritoriale. Încheierea procesului de descentralizare. Ultimii ani au însemnat progrese semnificative, administrațiile locale luând încet-încet în primire servicii publice de care până acum se ocupa aproape exclusiv administrația centrală: școli, spitale, unități de cultură, înființarea poliției locale etc. Descentralizarea nu va fi însă completă până în momentul în care nu există o descentralizare și la nivel fiscal - adică administrațiile locale să beneficieze de taxele și impozitele colectate pe teritoriul lor, dar și din perspectiva autogestionării politice - iar acest lucru se poate realiza numai din perspectiva unor parlamente regionale. Dacă procesul de reorganizare administrativă cuprinde aceste elemente, atunci el trebuie făcut cât mai degrabă. Într-o asemenea logică, tema descentralizării pe criterii etnice nu are ce căuta. Ca parlamentar al PDL, spun încă de pe acum că nu sunt de acord cu realizarea regiunii Ținutului Secuiesc. Creșterea eficienței absorbției fondurilor europene. Uniunea Europeană alocă fondurile comunitare la nivel de euroregiuni. Argumentația ține tocmai de nevoia unei administrații mai largi care să poată gestiona aceste fonduri. Dacă în timpul exercițiului bugetar 2007-2013, Comisia Europeană a alocat fondurile structurale pe aceleași criterii, perioada 2014-2020 ar putea aduce schimbări semnificative. Iar adevărul este că regiunile de dezvoltare de la noi sunt mai mult cu numele, în condițiile în care mai toate instituțiile care gestionează fonduri europene sunt centralizate la București. Interviul oferit săptămâna trecută unui cotidian central din România de ministrul dezvoltării regionale din Polonia, doamna Elzbieta Bienkowska, trebuie privit ca un punct de reper pentru felul în care obținem o rată a absorbției de aproape 100%. Iar exemplul polonez este suficient de bun pentru noi. La nivel de model, reîmpărțirea administrativă a Poloniei chiar trebuie luată în calcul, pentru că efectele pozitive nu pot fi contestate. În altă ordine de idei, presa din România a semnalat în ultima perioadă existența pericolului real al blocării banilor de către Comisia Europeană, după încălcări grave ale procedurilor de către administrațiile locale, mai ales de către consiliile județene. Reorganizarea administrativă capătă, deci, sens și din punct de vedere politic. Există nevoia reală de luptă împotriva așa-numiților baroni locali, care, stăpâni peste teritoriu, comit abuzuri. Dacă reorganizarea administrativă are ca efect și creșterea nivelului de democrație a deciziei la nivel local, atunci ea nu trebuie întârziată. O mai bună coeziune la nivel economic între regiuni. Mass-media a prezentat în ultima perioadă mai multe analize în care reieșeau discrepanțe uriașe între PIB-ul dintre viitoarele regiuni ale României, așa cum ar fi fost ele propuse de Guvern. Din punctul meu de vedere, reorganizarea administrativă ar trebui să aibă ca rol o mai bună distribuție a resurselor. Nu se poate ca un locuitor din nordul Moldovei, spre exemplu, să contribuie economic cu doar o optime din cât o face un bucureștean, spre exemplu. Procesul de reorganizare trebuie, deci, să țină cont și de acest element specific: în ce măsură mediul economic va fi stimulat să progreseze. E clar că actuala formulă creează discrepanțe majore, care, în loc să se micșoreze, din contră, se adâncesc. Dacă rămânem pe actualul model, vom avea în continuare județe extrem de sărace și zone relativ bogate. Or, ideea este tocmai aceea de a realiza un echilibru și de a stimula recuperarea ecartului la nivelul regiunilor Uniunii Europene. Poate și de aceea politica propusă de Comisia Europeană este una bazată pe coeziune socială și economică, nu pe criterii politice. Aceste trei condiții pe care le-am prezentat cred că sunt necesare și suficiente pentru un proces de reorganizare administrativ-teritorială corect. Ele nu conțin elemente de discurs politic, ci doar principii sociale și economice. Reorganizarea administrativă are rost și se poate produce repede, dar doar după ce există consens la nivel politic. Din punctul meu de vedere, procesul nu trebuie grăbit. El trebuie să fie natural și, mai ales, are logică, din perspectiva explicării lui cetățenilor. Abia după ce există consens politic și românii știu ce li se oferă, cred că reorganizarea administrativă poate merge înainte.
|
|
|
|
|
Domnul Gigel-Sorinel Știrbu: "UDMR toarnă gaz peste focul aprins de Traian Băsescu" Un președinte de consiliu județean aparținând UDMR declară public că în situația în care actualii guvernanți pun în aplicare (prin angajarea răspunderii Guvernului) proiectul de reorganizare administrativ-teritorială, etnicii maghiari din județul său vor trece la proteste de stradă și la acte de nesupunere civică. Președintele UDMR, în același timp ministru în Guvernul în funcție, declară 48 de ore mai târziu că nu exclude ieșirea în stradă a etnicilor maghiari, tot din cauza acelui proiect de reorganizare administrativă. Nu comentez, problema a fost întoarsă pe toate fețele, de ce nu agreează UDMR proiectul guvernamental (de fapt prezidențial) și ține morțiș la propriul proiect. Altceva este de comentat și de criticat. Modul în care intenționează să acționeze UDMR și posibilele consecințe. Proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a României nu este agreat și nu este acceptat nici de PNL și nici de USL. Dar asta nu înseamnă să amenințăm cu ieșiri în stradă. Există o altă cale - perfect democratică - de ieșire "în stradă", dar la urne, în cadrul referendumurilor regionale prin care se va cere opinia populației privind respectivul proiect. USL a demarat deja procedurile de organizare a referendumurilor. Acesta trebuia să fie modul de acțiune al UDMR în situația în care în interiorul Guvernului nu-și poate convinge partenerii să renunțe la un proiect aberant. Dacă un președinte de consiliu județean poate fi mai exaltat, un ministru (fie el și șef de partid sau de uniune) ar fi trebuit să adopte o altă poziție. Nimeni nu l-ar fi criticat pe domnul Kelemen Hunor dacă ar fi cerut colegului său, președinte de consiliu județean, să aleagă calea referendumului pentru a se opune intențiilor Guvernului. Dar așa, încurajând de la înălțimea funcțiilor deținute unele porniri mai exaltate, domnul Kelemen Hunor și ceilalți lideri ai UDMR nu fac decât să toarne gaz peste uriașul foc aprins în mod inconștient de către Traian Băsescu. Iar de aici până la tensiuni interetnice - iată că și o grupare PDL iresponsabilă din Covasna a și trecut la un limbaj din care nu lipsește cuvântul Kosovo - nu este decât un singur pas. Or, exact asta mai lipsește României acum. Sunt convins că așezarea la o masă rotundă - atât PNL, în nume personal, cât și USL au lăsat să se înțeleagă că dialogul trebuie să primeze - și discutarea tuturor problemelor cu care se confruntă toți cetățenii acestei țări, deci și etnicii maghiari, armonizarea tuturor celor care vin cu vederi contrare în probleme de componența teritorială a unor unități administrative, este soluția cea mai bună. Nu pot să nu pun o întrebare domnului Kelemen Hunor: nu crede că UDMR, prin atitudinea de cauționare a tuturor acțiunilor tandemului Băsescu-Boc din ultimul an și jumătate, a contribuit la actualele tensiuni nu doar de pe scena politică?
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Ghiorghe Gliga: "România sărbătorește 26 de ani de la înființarea spațiului Schengen prin disponibilizarea efectivelor Poliției de Frontieră" La începutul anilor 80 a fost demarată la nivel european o discuție în legătură cu importanța termenului "libertate de mișcare". În anul 1984, fostul cancelar german Helmut Kohl s-a întâlnit cu președintele de atunci al Franței, François Mitterand, la trecerea frontierei «Goldene Brenn» din apropiere de Saarbrücken. Aici au luat decizia de a elimina controalele la frontiera dintre Germania și Franța. Viziunea lor a condus într-o prima fază la un acord între Germania, Franța, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg, încheiat în 1985 pe nava "Astrid" pe râul Mosel, în dreptul micii localități de frontieră Schengen din Luxemburg. A urmat semnarea Convenției de Implementare a Acordului Schengen, în data de 19 iunie 1990. În momentul intrării în vigoare, în anul 1995, aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare și a creat o singura frontieră externă, unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli clare. De asemenea, au fost stabilite reguli comune în materie de vize, migrație, azil, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițienească, judiciară sau vamală. Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen, Convenția de Implementare a Acordului Schengen, deciziile și declarațiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum și protocoalele și acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen. Inițial, acquis-ul Schengen nu a făcut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însă odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, în data de 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la data de 1 mai 1999. Un Protocol atașat Tratatului de la Amsterdam încorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislativ și instituțional al Uniunii Europene. Începând cu acest moment, acquis-ul Schengen face parte din legislația comunitară și a fost transferat în noul Titlu IV- "Vize, azil, imigrație și alte politici legate de libera circulație a persoanelor", al TUE. Aderarea la spațiul Schengen are ca efect ridicarea controalelor între frontierele interne ale statelor membre Schengen, care aplică în întregime acquis-ul Schengen, fiind creată o singură frontieră externă, unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli clare în materie de vize, migrație, azil, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițienească, judiciară sau vamală. Crearea spațiului Schengen este una dintre achizițiile cele mai tangibile, mai populare și mai de succes ale Uniunii Europene. Va trebui să găsim modalități sustenabile să fim acceptați în acest spațiu. În locul măsurilor necesare pentru combaterea acestor fenomene, Guvernul a găsit de cuviință să disponibilizeze din efectivele Poliției de Frontieră și să reducă salariile. Salarizarea necorespunzătoare și lipsa personalului afectează activitatea Poliției de Frontieră și implicit gradul de securizare a granițelor, favorizând corupția și creșterea infracționalității. Astfel, se impune o cooperare transfrontalieră, în special prin înființarea serviciilor comune ale Poliției, Vămii și Poliției de Frontieră (în cadrul centrelor, birourilor, punctelor comune de contact) pentru toate statele contractante, care să aibă ca scop protecția propriilor cetățeni și măcar menținerea efectivelor prezente, și nu decimarea lor.
|
|
|
|
|
Domnul Horea-Dorin Uioreanu: «Premierul Emil Boc trebuie să înceapă "operațiunea decapitarea" la CNADNR» Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă că îl va decapita pe șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj dacă nu va finaliza lucrările la centura de nord a municipiului Cluj-Napoca până pe 2 iulie. Înainte de a tăia capul unui director din teritoriu, domnul prim-ministru ar trebui să purceadă la decapitarea șefilor din Ministerul Transporturilor și de la Compania Națională a Autostrăzilor și Drumurilor Naționale din România (CNADNR) care au acceptat creșteri salariale pentru angajații acestor instituții. Creșterile salariale în ministerul păstorit de doamna Anca Boagiu și în companiile subordonate domniei sale au ținut prima pagină a ziarelor, mai ales pentru că în unele cazuri acestea depășesc cu mult lefurile directorilor generali. La CNADNR, creșterea salariilor unor angajați a fost posibilă grație noului contract colectiv de muncă și bunăvoinței directorului general. Așa a devenit posibil ca un salariat al unei companii de stat să aibă un venit lunar brut de peste 17.000 de lei, mult peste venitul anual al unui funcționar din administrația publică locală. De fapt, la compania amintită, zeci de consilieri ai directorilor și șefi de servicii au salarii mai mari de 6.000 de lei lunar. Explicațiile potrivit cărora cei cu salariile majorate "implementează proiecte finanțate din fonduri comunitare nerambursabile, din împrumuturi externe rambursabile și proiecte de investiții majore finanțate din alte surse" ar trebui să ne facă să așteptăm liniștiți banii europeni care nu vor întârzia să curgă! Din păcate, experiența trecutului apropiat ne determină să fim sceptici, ministerul transporturilor având cea mai mică rată de atragere a fondurilor europene. Iar salariile mărite nu cred că vor avea darul de a deștepta brusc mințile politrucilor angajați de puterea portocalie. Ca urmare, înainte să-l decapiteze pe șeful DRDP Cluj, premierul Emil Boc ar trebui să decapiteze niscaiva capete din apropierea domniei sale, miniștri și șefi de companii naționale. Mai ales dacă avem în vedere faptul că, de curând, primul-ministru se lăuda că va promova principiul eficienței în toate companiile naționale, instituții care trebuie să aducă bani la buget. Deocamdată constatăm că la CNADNR se toacă bani de la bugetul de stat, iar subcontractarii companiei Bechtel, constructorul autostrăzii Transilvania, își văd ruinate afacerile, din cauza faptului că nu și-au primit banii pentru serviciile executate. Care bani trebuie să fie virați în contul Bechtel tocmai de CNADNR...
|
|
|
|
|
Domnul Miron Ignat: "Ziua Națională a Rusiei" Ziua Națională a Rusiei este celebrată în fiecare an, începând cu 1994, pe data de 12 iunie. Denumirea actuală a zilei naționale datează din anul 2002. Pe 12 iunie 1990 a fost adoptată Declarația de Suveranitate Națională a Rusiei. Declarația de Suveranitate a Federației Ruse a reprezentat un eveniment de referință în istoria Rusiei, prin care s-a schimbat natura statalității și s-a determinat un nou sens în evoluția țării. După dobândirea independenței, Rusia a devenit o țară modernă, cu o politică rațională, capabilă să se integreze în comunitatea statelor civilizate. Se clasează printre locurile fruntașe, fiind statul cu cea mai mare suprafață, o amplasare geopolitică de admirat și cu un potențial natural bogat. Rusia colaborează cu toate organismele internaționale, este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, membru al Organizației G8, membru al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, membru al Organizației de Cooperare Economică a Mării Negre și Consiliul Arctic etc. Prioritățile noii Rusii sunt să creeze condiții favorabile pe plan extern în vederea dezvoltării țării și a poporului, modernizarea țării și asigurarea acesteia a unui loc demn în configurația internațională. Între România și Rusia s-au menținut relații parteneriale pe plan economic, politic și cultural. Relațiile României cu Rusia au un mare potențial și s-ar putea dezvolta mai mult. Ca deputat al minorității rușilor lipoveni din România, doresc să aduc un omagiu acestei sărbători, care este un prilej de bucurie pentru minoritatea noastră. Nădăjduiesc că pe viitor relațiile economice, culturale și politice dintre România și Rusia vor atinge un nivel cât mai ridicat. La mulți ani, Rusia!
|
|
|
|
|
Doamna Lucia-Ana Varga: "Unii mai egali decât alții" Decizia Guvernul Boc adoptată anul trecut, prin care au fost reduse salariile bugetarilor cu 25%, a fost una dureroasă pentru bugetul a numeroase familii din România. Guvernul a argumentat această decizie prin nevoia de a asigura un echilibru bugetului de stat în perioadă de criză economică. Același Guvern s-a angajat să continue procesul de reducere a cheltuielilor bugetare în toate sectoarele, inclusiv în ceea ce privește companiile de stat, unde, în anumite cazuri, risipa financiară a ajuns la cote alarmante, salariile cuprinse în contractul colectiv de muncă depășind cu mult nivelul salarial din sectorul privat. Cu toate acestea, din informațiile publicate recent în presa centrală rezultă că în unele companii de stat, veniturile salariale nu numai ca nu s-au diminuat în 2010, dar au fost majorate cu până la 70%, pentru angajații care lucrează și în proiecte cu fonduri europene. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, o societate de stat unde veniturile salariale ale angajaților rivalizează cu cele din sectorul bancar și depășesc în anumite cazuri salariul unui președinte de multinațională. Aceasta în condițiile în care performanțele CNADNR sunt cu totul inexistente dacă ne uităm doar la numărul de kilometri noi de autostradă dați în folosință anul trecut. Adică zero. Și dacă așa stau lucrurile, cum se explică risipa de bani publici pe care o patronează această societate? Din păcate, CNADNR nu este singura societate de stat aflată în această situație. În domeniul energetic lucrurile stau la fel. Se plătesc chiar și în 2011, "salarii cu adevărat nesimțite", pentru a cita o sintagmă introdusă de premierul Boc. În alte societăți comerciale cu capital de stat se cheltuiesc sume impresionante de bani pentru achiziții de bunuri și servicii, fie inutile, fie supraapreciate. Consecința este una singură: companiile de stat continuă să producă pagube considerabile în bugetul public, în condițiile în care, așa cum s-a aflat, se fac achiziții la prețuri care depășesc cu până la 5-6 ori prețul pieței (cazul Poșta Română). Este inacceptabil ca bugetul public să continue să suporte huzureala din aceste companii de stat în timp ce, pe de altă parte, Ministerul Administrației și Internelor anunță că nu își mai permite să plătească salariile polițiștilor și pregătește concedieri masive, riscând astfel să pună în pericol siguranța publică, din lipsă de personal. Înțelegem necesitatea restrângerii cheltuielilor bugetare în perioada de criză, dar nu înțelegem de ce Guvernul patronează risipa de bani publici în anumite instituții sau societăți comerciale, în timp ce pune la grea încercare alte mii de români, ale căror salarii mici au fost și mai mult diminuate în cursul anului trecut.
|
|
|
|
|
Doamna Manuela Mitrea: "Ziua internațională împotriva consumului și traficului ilicit de droguri" În fiecare an, pe 26 iunie se marchează Ziua internațională împotriva consumului și traficului ilicit de droguri. Este un bun prilej pentru ca statele lumii să prezinte bilanțul eforturilor de combatere și limitare a producției, traficului și consumului de droguri. Traficul ilegal și consumul de droguri sunt printre cele mai grave probleme cu care se confruntă lumea de astăzi, amenințând generațiile prezente și viitoare, și în acest fel viitorul vieții. Nu există droguri bune, toate sunt periculoase și produc modificări fizice și psihologice celor care recurg la ele. Oamenii iau droguri din diverse motive, între care dorința de a evada din realitate, de a se adapta problemelor cotidiene sau de a fi acceptați de ceilalți. Un lucru alarmant este vârsta din ce în ce mai fragedă a tinerilor care încep să consume droguri. Cred că fiecare persoană capabilă să facă distincție între rău și bine a auzit cel puțin o dată în viață de droguri și, în contradicție cu faptul că albul este de obicei o culoare a purității, au asimilat acest cuvânt cu cel de moarte, sinucidere, trăirea în prezent a viitorului. Ultimul raport al Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO) indică o prevalență a consumului de droguri de 2.7% în rândul românilor cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani. Cu alte cuvinte, raportul arată că 500.000 de persoane au consumat cel puțin o dată droguri, fie ele: marijuana, ecstasy, inhalante, cocaină, crack, amfetamine, halucinogene, heroină sau opiacee. Dintre aceste categorii, cea mai populară în rândul consumatorilor este, de departe, cannabisul, cu un procent de 1.5%. Ca urmare a creșterii consumului de droguri de la 1,1% în 2006 la 2,7% în 2010, România a ajuns pe locul 10 din 28 de țări la capitolul deceselor survenite pe fondul consumului de astfel de substanțe. O contribuție majoră a avut-o aici și consumul de plante etnobotanice, cunoscute pentru efectele lor similare unor droguri ușoare. Acestea au ajuns să se regăsească printre "ingredientele" de bază ale unei petreceri între tineri. Stimați colegi, planul de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale Antidrog în perioada 2010-2012 este destinat eșecului, fiindcă nicio acțiune nu poate da rezultate fără suport financiar solid, și asta datorită faptului că planul în sine al Guvernului e haotic, el ignorând orice informații privind sursa de finanțare, locații, termene, parteneri, grup-țintă etc. Este un semnal de alarmă pe care îl trag și sper din tot sufletul ca împreună să putem face ceva!
|
|
|
|
|
Domnul Marian Ghiveciu: "Folosirea resurselor umane din agricultură" În România există circa o sută de mii de specialiști cu studii superioare și alte zeci de mii de specialiști cu studii medii în agricultură. Specialiștii din agricultură sunt: ingineri agronomi, zootehniști, medici veterinari, ingineri mecanici și tehnicieni. Absolvenții tuturor promoțiilor de specialiști, începând cu anul 1968, în prezent ar fi trebuit să fie în activitate. Unele date statistice arată că în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la agențiile din subordine, în învățământ, în cercetare, la nivel central, județean și local, la firme străine și românești, precum și cu afaceri private proprii lucrează în prezent circa 28.000-30.000 de specialiști cu studii superioare. În concluzie, mai mult de jumătate dintre specialiștii din agricultură au fost uitați, marginalizați și neutilizați. Doresc să declar că la declanșarea unei mari acțiuni de proiectare și organizare a agriculturii, pentru redresarea și dezvoltarea durabilă a acesteia, statul ar putea dispune de o forță umană uriașă, calificată și capabilă în domeniu. În toate fazele acțiunii sus-menționate s-ar putea îmbina experiența specialiștilor care au trecut prin focul producției, proiectării și cercetării, cu cunoștințele proaspete, la zi, ale tinerilor absolvenți. Astăzi, profesioniștii din agricultură susțin că neînțelegerea problemei dezvoltării agricole de către neprofesioniști conduce la eliminarea României de pe piețele agricole pentru o perioadă suficient de lungă. Cu cât înaintăm mai repede în timp, cu atât mai mult avem senzația că ne apropiem de sfârșitul lumii. Nu știm dacă pronosticurile vrăjitorilor lumii vor fi confirmate. Știm însă că dacă evoluția agriculturii românești va continua tot așa, va însemna un adevărat dezastru în spațiul nostru. PIB-ul scade mereu, numărul șomerilor crește și consumul se reduce drastic. Cum să numesc această criză? Că este urmată de una alimentară o știm, dar este și una de responsabilitate. Cine are oare capacitatea de a pune pe hârtie un program concret de "dezvoltare a agriculturii" și hrănirii ieftină a populației ? Fără folosirea specialiștilor, agricultura va "zace" într-o amorțire foarte periculoasă.
|
|
|
|
|
Doamna Mariana Câmpeanu: În data de 15 iunie 2011 Curtea Constituțională a luat în discuție Ordonanța privind concediul și indemnizația de creștere a copilului, decizia fiind că actul pe care l-am contestat noi, partidele de opoziție, este perfect legal. Noi, deputații liberali, am atras atenția încă de la început că acest proiect de act normativ este discriminatoriu, însă semnalele noastre nu au fost niciodată luate în considerare. Am atras atenția asupra faptului că se încalcă niște drepturi fundamentale, asupra faptului că sunt batjocoriți exact categoriile de părinți responsabili, care își fac planificarea familială și care aduc copii pe lume într-un mod cât se poate de conștiincios și responsabil, știind că au cu ce să-i crească. Această ordonanță de urgență creează mari discriminări atât între părinți, cât și între copii. Deși Guvernul susține că prin această ordonanță se fac economii, domnul Boc abordează problema natalității, a copiilor din România, strict din punct de vedere contabil. Stimulentele care se dau pentru ca mamele să se întoarcă mai devreme la muncă nu ajung din păcate nici măcar pentru plata unei creșe sau plata unei bone, ca să nu mai amintim că acele creșe nici măcar nu există. Prin adoptarea acestei ordonanțe se separă practic copiii în funcție de data la care s-au născut, și nu de data la care au fost concepuți, deși în Codul familiei este clar menționat faptul că trebuie luat în considerare momentul conceperii. Prin ordonanța menționată nu se încalcă însă doar prevederile Codului familiei, ci și o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care subliniază clar faptul că prin această ordonanță se creează discriminări între copii. Practic, copiii născuți până la data de 1 ianuarie 2011 vor intra sub incidența vechii legi, iar cei născuți după această dată vor trage ponoasele acestei ordonanțe. Iată că prin această ordonanță domnul Boc a ales ca de această dată să lovească în mame, copii, familii, cu ajutorul reprezentaților parlamentari ce fac parte din arcul guvernamental.
|
|
|
|
|
Domnul Mircia Giurgiu: "Turismul trebuie încurajat" Turismul reprezintă o importantă sursă de venit pentru orice stat care are obiective turistice de arătat, în special România care este o țară binecuvântată din toate punctele de vedere: există mare, munte, stațiuni balneoclimaterice unicat în Europa, Delta Dunării, mănăstirile din Maramureș și Bucovina și multe alte obiective turistice. Numai pentru aceste motive, TVA ar trebui redus, pentru ca turiștii care ne trec pragul să fie conștienți de faptul că ne dorim să dezvoltăm turismul românesc. Ca rezultat al recesiunii ce a afectat economia mondială după anul 2000, cererea turistică internațională a suferit o puternică încetinire începând cu iunie 2008, ce s-a manifestat printr-o scădere a creșterii sosirilor pe plan mondial cu 2% în timpul lunilor de vară boreală. Acest trend negativ s-a intensificat în anul 2009, în unele țări exagerat de mult, datorită virusului H1N1, și a dus la un declin mondial de 4% în 2009, cu 880 milioane de sosiri la nivel internațional, și o cădere estimată a încasărilor din turism de 6%. Turismul este vital pentru foarte multe țări, cum ar fi Egipt, Grecia, Liban, Spania și Thailanda, și pentru unele națiuni-insule (Bahamas, Fidji, Maldive) datorită aportului financiar consistent obținut din afacerile cu bunuri și servicii și oportunităților de angajare în industria serviciilor asociată turismului. Industria serviciilor include serviciile de transport (transportul aerian, croazierele, taxiurile) și serviciile de ospitalitate (cazarea, inclusiv hotelurile și stațiunile, veniturile din divertisment, cum ar fi parcurile, cazinourile, mall-urile, veniturile din muzică și teatrele). Din aceste considerente, sunt de părere că și România ar trebui să adopte o serie de măsuri care să vină în sprijinul turiștilor, și de aceea Legea nr.571/2003, coroborată cu HG nr.44/2004 privind Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare, trebuie amendate.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile-Silviu Prigoană: "20 iunie - Ziua Mondială a Refugiatului" În fiecare an, la 20 iunie ne amintim de cei care sunt obligați să-și părăsească căminele, nu de puține ori pentru a supraviețui, refugiații. Ziua a fost aleasă odată cu adoptarea de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite a Rezoluției 55/76, în cadrul celei de-a 81-a sesiuni, pe data de 4 decembrie 2000. Scopul marcării acestei zile este reflectarea realității în care trăiesc milioane de persoane dezrădăcinate, care așteaptă o soluție și duc lipsă uneori de elemente esențiale vieții: apă potabilă, mâncare, condiții sanitare, adăpost, îngrijiri medicale și protecție împotriva violenței și a abuzurilor. Totodată, este o zi de comemorare a curajului și a puterii refugiaților. Refugiații, victime colaterale ale atacurilor sau conflictelor armate din țara natală, sunt persoane care necesită ajutor real din partea autorităților adoptante. Sunt persoane speriate și care au ales să își părăsească locul în care au trăit, în care s-au născut, pentru a-și salva viața și familia. Multe dintre aceste persoane au luptat pentru țara lor, dar au fost alungate, li s-au refuzat drepturi fundamentale iar ultima șansă de supraviețuire a fost refugiul într-o țară străină. Conform datelor furnizate de Agenția ONU pentru Refugiați, anul trecut, în România au fost depuse 1.038 de solicitări de azil, majoritatea venind din Afganistan (134), Moldova (124), China (85) și Turcia (78). Dintre solicitanții de azil, 123 au primit o formă de protecție (statut de refugiat sau protecție subsidiară), cei mai mulți din Myanmar și Afganistan. Din 1991 până în ianuarie 2011, aproape 20.000 de solicitanți de azil au fost înregistrați în România, dintre care aproximativ 3.200 au primit o formă de protecție. În încercarea de a aplana conflictele acești oameni sunt uitați, sunt marginalizați și de cele mai multe ori trăiesc la limita subzistenței. Ziua Mondială a Refugiaților se concentrează asupra nevoilor refugiaților de pretutindeni. Cea mai urgentă nevoie a refugiaților din Europa Centrală este aceea de a găsi protecția pe care nu o pot primi în țara lor de origine. Solidaritatea umană este valoarea fundamentală de care vă rog să ne aducem astăzi aminte. Să nu considerăm cei 20.000 de oameni o povară, ci un prilej de a arăta că ospitalitatea poporului român nu este doar o vorbă-n vânt.
|
|
|
|
|
Domnul Iulian Claudiu Manda: "Neseriozitatea PDL aruncă România în sărăcie cruntă" Într-o perioadă atât de neagră pentru România, în care cetățenii acestei țări trăiesc mai rău decât locuitorii unor state africane, conform topului realizat de Global Finance, președintele tratează subiecte care nu au nicio legătură cu realitatea dură din țara noastră. România se clasează pe locul 68 într-un top al celor mai bogate state din lume, care ia în calcul PIB-ul per capita. Astfel, un român a avut în medie în 2010 un PIB de 12.131 de dolari, in timp ce un locuitor din Botswana (locul 58), a avut un PIB de 14.784 dolari. În doar câțiva ani, Traian Băsescu și guvernul său au reușit să arunce România într-o sărăcie absolută, o stare extremă a existenței umane. Românii au ajuns să se compare ca nivel de trai cu locuitorii unor țări sărace din Africa, în loc să se îndrepte spre Vestul Europei. Aceasta ar trebui sa fie prima grijă a partidului de guvernământ, și nu modificarea Constituției sau regionalizarea administrativ-teritorială. Viziunea PDL asupra viitorului acestei țări este incoerentă și profund greșită. La doar o lună de la declarațiile miniștrilor Traian Igaș și Elena Udrea privind inoportunitatea reorganizării administrativ-teritoriale, PDL își schimbă brusc poziția față de acest subiect, fără nicio explicație viabilă. Reorganizarea teritorială este doar o fantezie a PDL, care vrea să cumuleze puteri mari, eliminând controlul pe care îl creează județele și aleșii locali. Mai mult, se riscă pierderea fondurilor europene, în condițiile în care Uniunea Europeană nu a fost consultată și informată cu privire la această modificare. Foarte importantă este și problema referendumului. Românii trebuie să fie consultați în legătură cu aceste schimbări și trebuie să li se explice de ce este necesară aceasta împărțire, dacă și cum anume le va îmbunătăți viața. O altă dovadă de neseriozitate este inițiativa ilegală a președintelui în procesul de revizuire a Constituției, iar decizia Curții Constituționale confirmă faptul că propunerile lui Traian Băsescu au fost construite în mod superficial, cu miză exclusiv electorală. Aceste subiecte au fost lansate doar pentru a se acoperi corupția din PDL, iar guvernanții au reușit încă o dată să-și întoarcă privirea de la multele problemele reale ale acestei țari către un moft sau, mai bine spus, către o altă încercare disperată de a concentra puterea în pregătirea alegerilor de anul viitor.
|
|
|
|
|
Domnul Marius Rogin: "Strategia pentru regiunea Dunării" Consiliul European urmează să adopte, în următoarea sa ședință (23/24 iunie), "Strategia pentru regiunea Dunării" - un proiect de cooperare macroregională menit să contribuie la dezvoltarea bazinului Dunării. Aspectele principale menționate în acest document ce urmează a fi semnat săptămâna viitoare sunt infrastructura, protecția mediului, dezvoltarea economico-socială și sporirea securității în bazinul Dunării. Antrenate în proiectul care aplică noul concept de coeziune teritorială inclus în Tratatul de la Lisabona vor fi paisprezece țări, dintre care opt state membre ale UE. "Dorim ca bazinul Dunării să aibă un viitor, să devină o regiune prosperă și competitivă", a declarat pentru Deutsche Welle ministrul pentru probleme europene din Bavaria, Emilia Müller. "Strategia pentru regiunea Dunării" reprezintă o platformă de încurajare a parteneriatelor la nivel local și regional, care sprijină cooperarea între autorități, sectorul privat și societatea civilă. Planul de acțiune este structurat pe patru piloni principali și unsprezece domenii prioritare, de la transport naval și turism până la cercetare și educație sau combaterea criminalității. Țările riverane vor coordona două câte două activitățile aferente domeniilor prioritare. Fiecărui stat din regiune îi revin maximum trei domenii principale. De pildă, România preia responsabilitatea proiectelor legate de transportul naval, alături de Austria, de promovarea turismului și culturii, împreună cu Bulgaria, și managementul riscurilor de mediu, alături de Ungaria. Împreună cu Austria, Moldova va coordona activitățile de educație și formare. "În Moldova nu avem materie primă. Singura noastră resursă este capitalul uman și trebuie să investim în el", a declarat ministrul moldovean de externe Valeriu Gheorghiu. Proiectul "Strategia pentru regiunea Dunării" nu dispune de un buget propriu, așa încât acesta va trebui suportat de la alte fonduri. Născut la inițiativa României și Austriei (în 2008), acesta va contribui la diminuarea decalajelor dintre zonele sărace și cele bogate din spațiul dunărean, la o mai bună protecție a mediului și la susținerea dezvoltării economice, sociale și culturale a regiunii. Toate statele riverane sunt angrenate în proiect în calitate de parteneri cu drepturi egale. Experții sunt de părere că pentru proiectele bune se va găsi finanțare, așa cum s-a întâmplat și în cazul Strategiei pentru Marea Baltică - primul concept macroregional al Uniunii Europene. Kurt Bodewig, fost ministru federal al transporturilor și actual președinte al Forumului pentru Marea Baltică - proiect din cadrul strategiei cu același nume care vizează reducerea poluării de către vapoare - încurajează noua inițiativă: "Cred că cel mai important este ca țările participante, atât cele membre ale UE, cât și cele din afara spațiului comunitar, să se înțeleagă asupra proiectelor comune." Dunărea leagă circa 115 milioane de europeni, dar cât de strânse sunt relațiile dintre ei o va demonstra succesul proiectelor ce urmează a fi derulate în regiune. "Pentru Republica Moldova, cooperarea în strategia Dunării este foarte importantă, pentru că o plasăm în contextul cooperării noastre cu UE. Așa cum cooperăm cu UE în domeniul bunei democrații, al eficienței energetice, al contactelor de la om la om, tot astfel aceste domenii sunt incluse și în strategia Dunării. De aceea o considerăm o modalitate în plus de a consolida cooperarea cu UE, în vederea atingerii obiectivului nostru major: asocierea politică și integrarea economică în UE" - afirmă ministrul de externe al Republicii Moldova.
|
|
|
|
|
Domnul Samoil Vîlcu: "Reorganizarea administrativă, condiție esențială a modernizării statului" Subiectul reorganizării administrative a țării a devenit în această perioadă o prioritate pe agenda publică. Consider că este important să acționăm în acest sens pentru a acorda șansa comunităților locale de a proceda cum este mai bine pentru cetățenii din zonele respective, dar și pentru a diminua birocrația. Noi, democrat liberalii, ne dorim prin această reîmpărțire administrativ-teritorială descentralizarea, vrem să simplificăm lucrurile, astfel încât județele să aibă posibilitatea să atragă direct fonduri de la Uniunea Europeană, și nu cu aprobări de la București. Doar cei care au în grijă administrarea comunităților locale știu care sunt prioritățile în ceea ce privește modernizarea infrastructurii de drumuri, canalizare sau alimentare cu apă. Prin această reorganizarea administrativă, fiecare județ ar putea atrage până la 3 miliarde de euro singur. Trebuie să înțelegem cu toții că nu putem păstra actuala structură administrativă, veche de 43 de ani, trebuie să ne adaptăm vremurilor în care trăim pentru a fi performanți și compatibili cu Europa. Reorganizarea va determina face și ca alocările bugetare să se facă pe baza unei formule tehnice care să aibă în vedere numărul populației, suprafața, potențialul și dimensiunea economică. Noi am gândit acest proiect în folosul cetățenilor, iar concret acest lucru va însemna ca pentru serviciile de bază actuale să funcționeze oficii în reședințele de județ, astfel încât oamenii să aibă în continuare acces la acestea, dar politica de dezvoltarea trebuie stabilită la nivel regional, să existe astfel o coerență și un echilibru. Nu folosește nimănui să avem zone foarte sărace și zone foarte bine dezvoltate economic, e de preferat să reducem aceste discrepanțe. Colegii din opoziție ar trebui să nu mai dezinformeze populația în privința schimbării actelor. Acestea vor fi înlocuite doar când expiră, nicidecum imediat după adoptarea unei hotărâri privind reorganizarea. Scopul comun al clasei politice actuale trebuie să fie descentralizarea, debirocratizarea și spargerea relațiilor clientelare formate pe aceste structuri vechi de peste 40 de ani.
|
|
|
|
|
Domnul Samoil Vîlcu: "Protecția mediului, prioritate pentru elevii vâlceni" În anul voluntariatului și nu doar, trebuie să desfășurăm și mai intens acțiuni care au rolul de a ne mobiliza și de a lansa în comunitățile din care facem parte acțiuni de ecologizare a mediului. Plantarea de pomi, informarea și educarea în acest domeniu al protecției naturii trebuie să fie o prioritate pentru noi toți. În spiritul acestei idei, la Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat un proiect ce poate constitui un adevărat exemplu. Intitulat "Simte (in)diferența verde!", proiectul derulat de Grupul Școlar "General Magheru" din Râmnicu Vâlcea a avut un real succes. Cei care s-au ocupat de acest proiect merită aprecierea noastră. Acțiunea având ca scop formarea unui comportament civic, responsabilizarea elevilor, cadrelor didactice și a membrilor comunității locale față de mediul înconjurător și-a atins obiectivul. Prin aceste acțiuni de voluntariat s-a amenajat un spațiu verde primitor în curtea acestei unități de învățământ. Elevii și profesorii au ecologizat spațiile verzi din exteriorul școlii și au plantat pomi, oferind astfel un exemplu de urmat în ceea ce privește grija față de spațiul verde. Fiecare dintre noi trebuie să facem eforturi în vederea conservării mediului înconjurător, toți ne-am dat seama că nu putem să continuăm cu acțiunile de distrugere a mediului verde, trebuie să avem grijă de sistemul ambiental. Prin acest gen de proiecte, precum cel de la Grupul Școlar "General Magheru" din Râmnicu Vâlcea, putem forma tinerilor o conștiință ecologică, important fiind pentru noi toți să trăim în armonie cu natura. Sunt convins că tinerii implicați în acest proiect vor gândi și vor organiza de acum încolo propriile acțiuni de plantare, curățenie, informare și chiar vor reuși să strângă în jurul lor resursele de voluntariat ale comunităților din care provin. Entuziasmul participanților la acest proiect s-a văzut pe tot parcursul derulării acestuia și cred că unii dintre ei vor putea propune proiecte de mediu și voluntariat pentru comunitatea din care fac parte. Este datoria noastră să protejăm mediul înconjurător, iar orice acțiune în acest sens este un real câștig, pentru că avem una dintre cele mai frumoase țări din Europa, iar responsabilitatea noastră comună este de a o păstra curată și frumoasă.
|
|
|
|
|
Domnul Andrei-Valentin Sava: "Avizul consultativ al Curții Constituționale privind Proiectul de revizuire a Constituției României nu poate opri războiul purtat de PDL împotriva corupției" Într-una din intervențiile anterioare punctam necesitatea revizuirii actualei Constituții și salutam în același timp proiectul de modificare susținut de președintele Traian Băsescu. Între timp, Curtea Constituțională, chemată să se pronunțe pe acest proiect de revizuire, a emis câteva puncte de vedere care sunt în unele cazuri cel puțin îndoielnice în ce privește baza lor justificativă. Unul dintre acestea este cel privitor la restrângerea drastică a imunității parlamentare și ministeriale. Curtea Constituțională susține că această restrângere nu respectă limitele revizuirii Constituției prevăzute de articolul 152. Însă în 2003, atunci când a fost vorba de a reduce imunitatea parlamentarilor, aceștia putând fi odată cu acea revizuire trimiși în judecată fără acordul prin vot al Parlamentului, argumentul invocării articolului 152 nu a existat. Această inconsecvență ne ridică așadar multe semne de întrebare privind opinia formulată de Curte. Chiar dacă este doar un punct de vedere al acesteia, fiind vorba de o consultare, totuși, dată fiind greutatea acestei instituții, el trebuie analizat cu cea mai mare atenție. Personal nu vreau să pun la îndoială verticalitatea acestei opinii formulate de Curte, însă există și această părere a unor colegi de ai mei, cum ar fi remarca domnului Cristian Preda, care susține că nu e exclus ca structura Curții să fi analizat cu ochii la sondaje, și să vrea să facă un cadou USL. O altă opinie a Curții Constituționale este aceea că «eliminarea tezei a doua a art. 44 alin. (8) din Constituție, potrivit căreia "Caracterul licit al dobândirii se prezumă" este neconstituțională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanții a dreptului de proprietate, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituție». Toate acestea se află în contradicție cu opiniile unor reprezentanți ai altor state pentru care dreptul la proprietate este un drept fundamental. Este cazul ambasadorului SUA la București, Mark Gitenstein, care a declarat recent că o problemă-cheie a României este tocmai faptul că se prezumă în Constituție că toate proprietățile sunt dobândite licit, prevedere inexistentă în cazul SUA, și că atât Legea fundamentală, cât și drepturile omului "Nu sunt o licență pentru a fura". Or, proiectul de revizuire dorește să elimine acest aspect. De aceea, premierul Emil Boc a ținut zilele trecute să menționeze că acest punct de vedere al Curții este doar o bătălie pierdută, nu și întreg războiul. Odată ce proiectul va ajunge în Parlament, acesta va ține cont de punctul de vedere al Curții, însă eu și colegii mei din PDL vom continua această luptă și ne vom concentra toată atenția spre găsirea acelor pasaje care pot fi astfel amendate încât să permită confiscarea averilor dobândite ilicit și descurajarea și eradicarea fenomenului îmbogățirii prin acte de corupție. Este adevărat că un război nu se câștigă ușor, cu atât mai mult cu cât este vorba de un război de lungă durată, pe care PDL îl duce împotriva corupției și a sistemelor de protejare a intereselor personale care au prins rădăcini adânci în perioada guvernărilor PSD și PNL, actualii actori ai USL. Este timpul ca în România să dispară echivalența între dreptul la proprietate și actul sustragerii, prin care se acumulează bogăție pe seama unor operațiuni ilegale, prin mijloace corupte.
|
|
|
|
|
Domnul Andrei-Valentin Sava: "Obsesiile autonomiste nu se înscriu pe agenda de reformă administrativă a României" Tema regionalizării este mult prea importantă pentru reforma administrativă a statului și modernizarea lui și este regretabil faptul că o lăsăm strivită de interese politicianiste etnice. Varianta UDMR de regionalizare implică constituirea a 16 regiuni și 5 macroregiuni de dezvoltare, cele trei județe cu populație predominant maghiară - Harghita, Covasna și Mureș - urmând să formeze o regiune, corespunzătoare așa-numitului "Ținut Secuiesc". Acest ținut, luat ca întreg, nu există ca entitate juridică, nu există o structură cu drapel, parlament local, autonomie financiar-economică și politică sau guvernare locală. Drept urmare, cererea de constituire a unei regiuni "cu statut special de autonomie, după modelul "Tirolului de Sud", compusă din județele Harghita-Covasna-Mureș, este absurdă. Ținutul Secuiesc este o regiune tradițională, dar acest lucru nu este suficient pentru acordarea unui statut administrativ. Readucerea în atenția publică a ideii de autonomie pe criterii etnice nu se mai potrivește timpurilor pe care le trăim, iar incitările la nesupunere civică și violență nu-și au locul. Este absurd și iresponsabil ca în secolul XXI să se facă o "strigare la arme"! România are o legislație extrem de tolerantă și protectoare cu minoritățile. Dincolo de aceste aspecte, interesul național nu este negociabil. În județele Covasna, Harghita și Mureș, în jurul cărora s-au aprins discuțiile politice, trăiesc nu doar etnici maghiari, ci și aproape 400.000 de români, ale căror interese, valori și tradiții trebuie să fie, de asemenea, corect reprezentate. Lăsând la o parte pornirile separatiste potrivite pentru alte vremuri, propunerea UDMR privind reîmpărțirea administrativ-teritorială a țării nu este fezabilă din alte două motive: pe de o parte, numărul prea mare de regiuni (regionalizarea României în 16 regiuni înseamnă o fragmentare excesivă a teritoriului țării, iar regiunile ar fi prea mici pentru a permite proiecte de anvergură) și, pe de altă parte, discrepanțele uriașe care vor apărea între nivelurile de dezvoltare economică ale regiunilor nou create (vom avea regiuni foarte sărace, precum Giurgiu - Teleorman, și regiuni foarte bogate, ca Arad - Timișoara - Caraș Severin sau Sibiu - Brașov). Opoziția a venit și ea cu un proiect alternativ de regionalizare, din care însă lipsește esența - ideea de reformă. Varianta USL de reorganizare administrativ-teritorială nu vrea să supere pe nimeni, de aceea nu schimbă nimic. Păstrează județele, dar propune unirea acestora în noi structuri administrative, corespunzătoare celor 8 regiuni de dezvoltare și, în plus, propune înființarea de noi instituții. Rezultatul: costuri mai mare ale actului administrativ, birocrație mai densă, timp de execuție a proiectului care s-ar întinde până în 2016 etc. E timpul să terminăm cu jumătățile de măsură și să ne vedem de interesul național, care ne cere unități administrative mai mari, capabile să gestioneze singure fonduri europene și să dezvolte proiecte integrate, în locul proiectelor mici, izolate și cu impact limitat la nivel local. PDL propune o soluție limpede și eficientă, cea mai rentabilă din punct de vedere al resurselor și timpului ce trebuiesc investite pentru a fi pusă în practică. Reorganizarea administrativ-teritorială a României în 8 județe mari, cu personalitate juridică, este varianta optimă pentru reforma administrativă atât de necesară. Aceasta corespunde cerințelor europene, respectă principiile moderne ale administrației publice, precum descentralizarea și autonomia locală, și sunt convins că va duce la o debirocratizare a actului administrativ și la o mai bună absorbție a fondurilor structurale. Cele 8 regiuni de dezvoltare există deja în nomenclatorul UE, lipsind doar personalitatea juridică și competențele necesare derulării programelor cu asistență financiară europeană. Comunitatea maghiară va avea de câștigat de pe urma regionalizării, la fel ca toți românii, de aceea lobby-ul intens practicat în țară și în afara ei în favoarea ideii de autonomie pe criterii etnice este contraproductiv pentru toate părțile. Reforma este necesară și trebuie realizată înaintea alegerilor locale din 2012, astfel încât acestea să se desfășoare potrivit noii împărțiri administrativ-teritoriale. Nu există motive pentru ca subiectul reorganizării pe regiuni "să fie repede stins", "să lăsăm totul și să revenim mai târziu, peste un an, peste o jumătate de an", așa cum au propus lideri UDMR. Îi rog, pe această cale, atât pe colegii din UDMR, cât și pe cei din opoziție să nu mai vină cu cereri absurde, care nu fac altceva decât să țină în loc modernizarea României.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Mirel Taloș: Intenția Guvernului Boc de asumare a răspunderii pe o lege de reorganizare administrativă încalcă prevederile legale în vigoare privitoare la obligativitatea consultării cetățenilor în situația schimbării limitelor unităților teritorial-administrative. Astfel, articolul 20 din Legea administrației publice locale stipulează în mod clar faptul că "Orice modificare a limitelor teritoriale se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective prin referendum." Articolul 13 alin.(3) din Legea referendumului încadrează și el organizarea referendumului în regim de obligativitate în vederea oricărei inițiative guvernamentale de reorganizare teritorial-administrativă. De asemenea, Comisia de la Veneția recomandă și ea ca, atunci când se modifică limitele teritoriale ale unei unități administrative, cetățenii direct afectați să fie consultați. Dacă domnul Băsescu a considerat că reducerea numărului de parlamentari este un subiect de interes național demn de un referendum, atunci reîmpărțirea administrativă a țării este cu atât mai importantă și trebuie să aibă loc o consultare a cetățenilor. Așteptăm ca guvernul și domnul Băsescu să arate respect atât față de lege, cât și față de cetățeni.
|
|
|
|
|
Domnul Angel Tîlvăr: "Băsescu a deschis cutia Pandorei" Subiectul regionalizării ține prima pagină a ziarelor și deschide toate buletinele de știri de mai bine de o săptămână. Convinși că reorganizarea administrativ-teritorială se va face conform planului întocmit de însuși președintele țării și susținut frenetic de Guvern, liderii PDL, în frunte cu șeful Băsescu, au primit, în opinia mea, o lovitură grea de la UDMR, lovitură în urma căreia are de suferit întreaga viață politică a României. Oare acum președintele Băsescu și premierul Boc mai sunt la fel de siguri că vor face reorganizarea administrativă după bunul lor plac? Vom vedea. Cert este, însă, că fiecare zi care trece Guvernul este șantajabil, iar succesul sau insuccesul politicilor guvernamentale stă în asumarea răspunderii sau în capacitatea PDL de a ceda pretențiilor UDMR. Iată că de data aceasta trocul nu a ținut și proiectul lui Băsescu și al PDL-ului privind reorganizarea administrativ-teritorială stă să se clatine. Iată că ceea ce nu a reușit să facă legea în România, a făcut UDMR-ul. De ce spun acest lucru? Foarte simplu. Proiectul privind regionalizarea ar fi trebuit în primă instanță să se alcătuiască în urma unor analize și studii de impact ale căror rezultate ar fi trebuit să ateste în primul rând dacă e nevoie de reorganizare teritorială, iar dacă răspunsul este pozitiv, cum trebuie făcută această reorganizare. Propunerea rezultată ar fi trebuit să fie subiectul unei dezbateri între instituțiile statului și principalele partide politice, întrucât pentru adoptarea unei asemenea Legi este nevoie de majoritate parlamentară. Forma finală ar fi trebuit să fie supusă unui referendum, dacă ținem cont de pasiunea președintelui Băsescu pentru referendumuri, și poporul să fie cel care decide dacă se face sau nu reorganizarea teritorială, nu un singur om. Deci ar fi trebuit respectată cel puțin legea referendumului și în speță voința cetățenilor. Dar acest lucru nu l-a impresionat nici pe președintele Băsescu și nici pe premierul Boc. Dar de cine au fost ei totuși impresionați? De propriii membri de coaliție. Aceștia nu sunt nici ei interesați dacă Legea referndumului se respectă sau nu, ci sunt mai degrabă preocupați de atingerea propriilor interese: recunoașterea Ținutului Secuiesc. Cel puțin două aspecte mi se par interesante în această discuție. În primul rând, Guvernul Boc este un Guvern eminamente șantajabil, și, în al doilea rând, însuși Kelemen Hunor recunoaște că face parte dintr-un guvern care ia măsuri comuniste. Declarația sa, de zilele acestea, prin care respinge trocul oferit de PDL, este de o sinceritatea debordantă: "În cazul în care se trece la o astfel de reformă administrativă, așa cum în 1968, când Ceaușescu a încercat o reformă administrativă și au ieșit oamenii în stradă și a renunțat la acea reformă și au fost formate cele două județe, așa simt eu, așa primesc informații, și eu ca lider politic trebuie să știu ce gândesc și ce spun oamenii, nu exclud să iasă oamenii pe stradă." Conflictul deschis între UDMR și PDL, din cadrul coaliției de guvernământ, este în fapt un conflict pe care Traian Băsescu îl alimentează și îl accentuează constant. De această dată se pare că nu poate fi vorba de o remiză. Traian Băsescu a deschis cutia Pandorei, iar acum zilele Guvernului Boc sunt numărate, asta în condițiile în care nu cedează din nou pretențiilor UDMR-iste. Perpetuarea conflictului în alianța de guvernământ distrage atenția opiniei publice de la realele probleme ale societății în care trăim. Și despre ce țară vorbim? O țară în care locuitorii ei, datorită conducerii PDL-iste, au ajuns să trăiască mai rău decât țări sărace de pe continentul african, cum ar fi Botswana sau chiar Gabon. Conform unei ierarhii realizată de Global Finance în legătură cu cele mai bogate state din lume, România se clasează pe locul 68. În alcătuirea acestei ierarhii s-a luat în calcul PIB-ul per capita, ajustat printr-un coeficient (PPP) care exprimă puterea de cumpărare medie a unui locuitor al țării respective. Astfel, un român a avut în medie în 2010 un PIB per capita de 12.131 de dolari, pe când în Botswana PIB-ul per capita ajustat a fost în 2010 de 14.784 dolari, iar în Gabon 14.971 dolari. În acest stadiu au adus regimul PDL-UNPR-UDMR România. Cetățenii acestei țări au ajuns să se compare ca nivel de trai cu locuitorii unor țări sărace din Africa. În doar câțiva ani, guvernarea de dreapta a aruncat România în sărăcie. În concluzie, doresc să precizez faptul că experimentul regionalizării sau, mai bine zis, perdeaua de fum aruncată de președintele Băsescu este doar o verigă din lanțul alegerilor de anul viitor.
|
|
|
|
|
Domnul Radu Bogdan Țîmpău: "Preocupările Guvernului: regionalizare versus depopulare" Lansarea proiectului guvernamental de regionalizare a României a aruncat dezbaterea publică românească într-un subiect care pare să îndepărteze preocupările publice de adevăratele probleme. Nimeni nu mai vorbește de scumpirile alimentelor sau de disponibilizările anunțate din sectorul bugetar, pentru că toată lumea este interesată de cele opt județe sau, mai nou, dacă UDMR părăsește sau nu guvernarea. Acest fapt este un exemplu de succes pentru îndepărtarea discursului public de la dramele reale cu care se confruntă o mare parte din populația României: imposibilitatea de a plăti dările către stat sau ratele, de a avea un trai decent. În acest context a fost trecută sub tăcere o informație apărută pe fluxul agențiilor de știri care arată că numărul românilor care aleg să plece în Anglia pentru a munci acolo a crescut de patru ori până în anul 2010 față de anul 2004. Astfel, în 2004, în Marea Britanie erau 14.000 de români, în timp ce în 2010 numărul lor a ajuns la 68.000. Față de aceste cifre mai trebuie spus că, așa cum se știe deja, un număr important al celor care aleg să muncească în Marea Britanie, dar și în alte state din Uniunea Europeană, sunt cetățeni români care beneficiază de o pregătire superioară, având un grad ridicat de profesionalism în diferite domenii. Iar cel mai bun exemplu sunt medicii, al căror exod s-a intensificat după ce PDL a decis să taie salariile și să închidă spitalele. Mai mult decât atât, marea majoritate a celor care decid să plece pentru a munci în alte state sunt tinerii, astfel încât există pericolul ca aceștia să decidă să nu se mai întoarcă în România, încercând să-și construiască un viitor mai sigur într-un stat care le respectă drepturile. Astfel, în calitate de tânăr om politic atrag atenția asupra faptului că adevărata preocupare a Guvernului României ar trebui să se îndrepte nu către un proiect de regionalizare a țării, de natură să arunce societatea într-o vrajbă inutilă, ci către găsirea unor soluții pentru stoparea depopulării țării și opririi exodului tinerilor și a oamenilor bine pregătiți.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Țintean: Folosesc această declarație politică pentru a supune atenției publice cazul domnului Meșter Marin Aurel, reprezentant al Întreprinderii Familiale Meșter Marin Aurel, cu sediul în municipiul Bistrița, referitor la aplicarea cotei de contribuții de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile realizate din activități independente aferente anului 2009. Așa cum reiese din memoriul primit la cabinetul meu parlamentar de la domnul Meșter, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud calculează contribuția de asigurări sociale de sănătate la veniturile realizate în anul 2009, aplicând procentul de 6,5%, și nu de 5,5%, cum ar fi normal și legal, potrivit art. 257 alin. (1) și alin.(2), precum și potrivit OUG nr.226/2008 art.1 alin. (1). Ca atare, nu știm care este motivația și temeiul legal în baza cărora Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud a aplicat procentul de 6,5% pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate. Cert este că, pentru actualii guvernanți, diferența dintre fapte și vorbe rămâne mare, în ciuda promisiunilor privind sprijinirea micilor întreprinzători și reducerea fiscalității, mai ales pe timp de criză economică. Este motivul pentru care am adresat o întrebare primului-ministru Emil Boc pentru a lămuri situația domnului Meșter și pentru a afla care este cota de contribuții de asigurări sociale de sănătate pe care trebuie să o plătească o persoană care a realizat venituri din activități independente la nivelul anului 2009. Nu în ultimul rând, dar cel mai important, vreau să aflu de la însuși șeful Guvernului care lege se aplică în țara asta, cea scrisă în textele de lege sau cea interpretată după bunul-plac și arbitrar, așa cum se întâmplă cu subordonații domnului Boc de la Bistrița-Năsăud, angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud. Iar în cazul în care domnul Meșter are dreptate, aștept și măsuri disciplinare.
|
|
|
|
|
Domnul Titi Holban: "De ce avansăm atât de lent?" Cum a ajuns România pe lista țărilor cele mai sărace? Și mai ales cum a ajuns România să fie considerată mai săracă decât Botswana? Într-o țară cu un potențial economic mare datorită, în parte, resurselor disponibile, poziției geografice favorabile pentru dezvoltarea afacerilor, a reliefului variat, o adevărată mină de aur pentru dezvoltarea turismului, și atâtor alte considerente care ar fi trebuit să ducă la creșterea prosperității, cetățenii au ajuns după 3 ani de guvernare PDL la limita subzistenței. Un raport realizat recent de Global Finance plasează țara noastră pe locul 68 în topul celor mai bogate țări din lume, surclasată de aproape toate statele europene. Nivelul de trai din România a scăzut vertiginos de la începutul mandatului Guvernului Boc. Și mă refer aici, desigur, la primul mandat al acestui guvern, reformat de atâtea ori, dar fără nicio performanță vizibilă până acum. Acesta este rezultatul a trei ani de guvernare iresponsabilă, care s-a concentrat doar în jurul nevoii de a produce cât mai multe resurse pentru clientela de partid, singura care a prosperat de altfel în această perioadă de criză, în care buzunarele românilor au fost aspru afectate de reducerile de venituri și creșterile de taxe impuse de guvern în cursul anului 2010. Între timp lumea întreagă se pregătește de un nou ciclu de criză economică. În România însă Guvernul și președintele au lansat noi teme în discuție: reformarea Constituției și reorganizarea administrativă. În loc să ne concentrăm pe problemele de zi cu zi, mai precis pe criza economică și socială, ne consumăm energia în discuții sterile. Acești oameni care azi guvernează trebuie să înțeleagă că nu sunt doar ei între ei, cu interesele lor electorale, ci mai există și opoziție parlamentară, și societate civilă, și cetățeni, în slujba cărora ar trebui să fie. Prioritatea Guvernului ar trebui să fie aceea de a eficientiza cu adevărat cheltuielile publice, eliminând risipa din anumite instituții sau companii de stat, și de a asigura condițiile pentru un trai decent pentru cetățeni. Ne interesează să progresăm și să simțim efectele pozitive ale acestui progres. Modernizarea României a ajuns o vorbă în vânt pe durata guvernării PDL, din moment ce toate semnele arată că, în loc să mergem înainte, ne întoarcem în trecut: la condiții de viață dificile și la ură rasială alimentată de discursurile naționaliste ale guvernanților. Tocmai de aceea doresc să fac apel la responsabilitate în privința adevăratelor probleme de care ar trebui să ne preocupăm. Depășirea crizei economice și limitarea efectelor acesteia asupra cetățenilor trebuie să fie cu adevărat obiectivul Guvernului.
|
|
|
|
|
Domnul Eugen Constantin Uricec: "Uniunea Socialistă față cu reforma!" Este greu de înțeles cum după mai bine de douăzeci de ani de democrație, de clipe grele pline de sacrificii, inflație și șomaj, de mineriade și stagnare a dezvoltării țării noastre, unii încă mai poartă nostalgia acelor vremuri. Dacă această nostalgie ar fi venit din partea unor politicieni trecuți de prima tinerețe aș fi fost, cu siguranță, ceva mai indulgent, însă când această temă vine din partea unor tineri lideri politici, care se proclamă portavocile socialismului modern, nu am cum să nu reacționez. Nu cred că există cetățean al României care să poată nega că până la Guvernul Boc adevăratele reforme de care economia, statul și societatea românească aveau atâta nevoie au fost doar mimate, ca într-o parodie de proastă calitate. Atunci însă când reforma reală a fost declanșată, fără niciun compromis sau vreo șansă de a o mai putea opri, cei care ar fi trebuit să fie principalii ei susținători, oamenii politici tineri din opoziție, s-au transformat peste noapte în principalii adversari de moarte ai acesteia. Niciuna dintre declarațiile mele politice nu au fost numai vorbe în vânt, ci întotdeauna s-au bazat pe fapte sau acte concrete. Astfel, în susținerea celor de mai sus, nu pot să nu mă gândesc la reacția lupilor tineri ai socialismului românesc, grupați în Uniunea Socialistă, față de principalele acte de reformă promovate în ultimul an și jumătate. Care a fost reacția Domniilor Lor față de reforma din educație? Au blocat-o nejustificat luni de zile cu speranța că Guvernul va ceda, așa cum au cedat și alte guverne în fața privilegiilor unora, a rectorilor incompatibili și imorali, a lipsei de performanță din educație. Care este promisiunea tinerilor din Uniunea Socialistă? Că dacă vor veni la putere vor anula totul și ne vor întoarce la epoca de aur a lui Ion Iliescu și Ecaterina Andronescu. Care a fost reacția socialiștilor față de reforma din sănătate? Respingere și opoziție față de spitalele care se zbat în mizerie și lipsă de personal, toleranță față de rețelele mafiote care exploatează banii sănătății. Care este promisiunea tinerilor din Uniunea Socialistă? Că dacă vor veni la putere vor anula totul și ne vor oferi servicii medicale la standardele lui Ion Iliescu, în spitale fără medici, fără medicamente și în care dacă intri cu o boală te întorci cu două. Cum s-au comportat tinerii socialiști atunci când Codul muncii a fost flexibilizat și a început să producă oficializarea a sute de mii de locuri de muncă lunar? Au negat că ar fi adevărată însăși realitatea și ne asigură că pe vremea lui Iliescu era mai bine, atunci când a lucra la negru a devenit cultura oficială a muncii din România. Ce părere au piloții mașinii socialiste față de nevoia de reorganizare a României și de realizare reală a procesului de descentralizare? Nu au nicio părere, pentru că numai lansarea în dezbatere publică a unui astfel de subiect le-a adus grave bătăi de cap cu elita politică socialistă, pe care cetățenii românii îi cunosc după apelativul "Baroni locali". În urmă cu trei zile tânărul pilot al socialismului românesc declara că în prima zi după cucerirea puterii ar reveni la statu-quo-ul lui Iliescu, în care baronii locali să poată continua să delapideze fonduri europene, fără să îi deranjeze cineva. Eu le înțeleg disperarea acestor tineri, pentru că în urmă cu mai mulți ani de zile Adrian Năstase a dorit să demareze o astfel de dezbatere și a fost în pragul de a fi linșat de "Baronii locali". Nu-mi ajunge timpul unei simple declarații politice să enumăr opoziția tinerilor neliniștiți și fără pic de interes pentru binele comun al Românilor. Nu au programe politice reale, ci doar viziuni, scrise în pripă, pe genunchi, la dictarea mentorului Ion Iliescu. Așa se și justifică garanțiile pe care ni le dau că atunci când vor veni la putere vor anula totul și ne vor întoarce la România lui Ion Iliescu. Cu siguranță că orice cetățean român a înțeles că o Românie condusă de doi piloți care se ceartă pe volan este o Românie în care copilotul care indică traseul este tot Ion Iliescu.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Filip Soporan: "Învățăminte din istorie și bătălia de astăzi" Peste câteva zile, mai exact în 16 iulie 2011, se vor împlini 90 de ani de când în zona Arieșului, la Câmpia Turzii, pe atunci Ghiriș-Arieș, a început fabricația produselor metalurgice la nivelul calității și al unor procedee tehnologice compatibile cu cele din Europa occidentală. Astăzi, la nivelul percepției populației, singura criză este doar cea politică, iar temele de dezbatere majore vizează doar regionalizarea, privită mai mult din punctul de vedere al implicațiilor de coagulare etnică și mai puțin din punctul de vedere al mecanismelor dezvoltării. În același timp, temele economice sunt abordate politicianist, fără o înțelegere pragmatică a pieței și capitalului. În acest cadru, consider că la înverșunarea și lipsa de perspectivă care domină discursul politic ar fi interesant - cel puțin pentru cei la care negura se așază peste tot -, să parcurgă o parte din învățămintele cu care am rămas în urma parcurgerii creării și dezvoltării societății "Industria Sârmei". Parcursul ei a început în 1919, într-o Europă ieșită din război, iar așezarea europeană de după război se făcea foarte greu; negocierile consolidării lucrurilor mergeau anevoios, statele erau blocate, în principal, pentru faptul că la nivel economic nu funcționa nicio colaborare (cea veche nu mai avea suportul desfășurării, iar cea nouă nu avea vlaga de a fi structurată și așezată la nivelul noilor granițe). În această atmosferă, a incertitudinilor și a certitudinilor aduse în același spațiu, un tânăr evreu slovac prezintă mediului economic clujean, dominat de un vizionar de marcă, bancherul Ionel Comșa, proiectul producerii cuielor și sârmei în zona Transilvaniei. Reacția băncilor a fost excepțională, se creează societatea "Industria Sârmei", se stabilește sediul social în Cluj, pe o stradă care în 1936 se numea Iuliu Maniu, se stabilește terenul construcției uzinelor, se achiziționează tehnologiile, utilajele și instalațiile, se realizează construcțiile și infrastructura industrială, sunt angajați un număr de aproape 100 de meseriași și specialiști din Germania, Austria, Cehoslovacia și Polonia, și pentru început, peste 800 de români, necesar materializării ideii de producere industrială a produselor metalurgice. Primul director al Uzinelor de la Câmpia Turzii a fost, pentru o perioadă de 10 ani (1920-1930), inginerul german Friedrich Trappiel. Ionel Floașiu, primul inginer român din societate, bursier al Mitropoliei Ortodoxe de la Sibiu la Politehnica de la Budapesta și Praga, l-a urmat ca director pentru perioada 1930-1945. De-a lungul timpului, societatea și-a amplificat activitățile, produsele devenind din ce în ce mai complexe, iar procesele tehnologice se desfășurau într-un sistem integrat, de la elaborarea oțelului până la obținerea produselor speciale. Ramificațiile societății s-au dezvoltat în perioada 1920-1936 și au cuprins Cernăuțiul (Prutul SA), Brăila ("Industria Sârmei" din Brăila), Brașovul ("Ancora Română" SA), Bucureștiul (Calea Victoriei, nr. 36) și alte centre de prezentare, de distribuție și de desfacere. Tot în acea perioadă, au constituit cartelul "Filiera", unde dețineau o poziție dominantă de 30%, și au participat la Cartelul Fierului din Europa Centrală. Mă opresc aici cu acest început de istorie și vă voi prezenta câteva lucruri pe care le-am învățat din parcursul acestei povești reale (și sper să rămână realitate în continuare). Iată câteva dintre ele: 1. Situația dificilă de moment poate fi o oportunitate. Gândirea antreprenorială a făuritorilor societății "Industria Sârmei" ne arată faptul că situația inițială dificilă (anii 1919-1924), la nivel general, poate fi o oportunitate. Ideea se fundamentează pe flerul și capacitatea antreprenorului de a vedea altceva decât suferință, neliniște și confruntare. A văzut stabilitatea fostei zone periferice, stabilitate bazată pe dorința de a ajunge la performanța apuseană, faptul că piața zonei a fost pregătită pentru producția pe care o propunea, prin faptul că produsele erau prezente, cunoscute și foarte apreciate în zonă. 2. Elitele antreprenoriale și tehnologice europene au lucrat pentru capitalul românesc. Elitele antreprenoriale și tehnologice europene, reprezentate de un evreu slovac și un german, au lucrat pentru capitalul românesc și pentru dezvoltarea României. Este vorba de Izso Diamant și Friedric Trappiel, care s-au alăturat elitelor și specialiștilor români, printre care amintesc doar pe Ionel Comșa și Ionel Floașiu. Ar fi foarte bine dacă acest lucru s-ar întâmpla cu intensitate și astăzi, în 2011. Din această prezentare rezultă o lecție, aceea că la nivelul antreprenoriatului adevărat, la nivelul unei comunități adevărate, există competiție și nu există bariere, izolare, ci drumuri și căi de comunicare capabile să mobilizeze zonele adiacente. 3. Mobilizarea capitalului românesc. Mobilizarea capitalului românesc s-a făcut într-o manieră inteligentă, prin intermediul unui bancher excepțional al perioadei interbelice clujene, Ionel Comșa, și al unei bănci emblemă pentru Clujul anilor '20 și '30, este vorba de Banca Comercială pentru Comerț și Industrie SA Cluj. Poate niciodată în istoria Clujului, sistemul bancar nu a avut o influență mai mare și nu a avut un vizionar de calibrul lui Ionel Comșa. Lecția predată ne arată că întotdeauna pentru dezvoltarea unei comunități este nevoie de un vizionar, de o comunitate capabilă să înțeleagă sensul evoluțiilor și de o forță capabilă de a pune sinergetic, într-un întreg, acțiunile tuturor celor implicați. 4. Comunitățile au fost împreună, și nu doar alături. Diferențele etnice și culturale nu au constituit o barieră în cadrul construcției economice, poate pentru prima dată în istoria Clujului comunitățile au fost împreună și nu au acționat doar alături. Se demonstrează că în comunitățile multietnice, alături de o confruntare directă sau indirectă, etniile pot să influențeze competiția, performanța și dezvoltarea comunității. Poate astăzi, mai mult decât ieri, avem nevoie de conlucrare mult mai mult decât de alăturare sau confruntare. 5. Dezvoltarea în varianta "Porților deschise". "Industria Sârmei", prin evoluția pe care a avut-o, dovedește faptul că varianta "porților deschise" este varianta care a adus dezvoltarea în zonă. Ea a fost aplicată cu inteligență în deschiderea porților pentru tehnologiile occidentale, pentru mentalitatea organizării și rezolvării problemelor sociale, pentru inovare și pentru aplicarea acestora în cadrul activităților productive. A mai însemnat deschiderea pentru specialiștii occidentali, în special din Germania și Austria, care în număr de 100 s-au așezat în zonă pentru punerea la punct a proceselor tehnologice. Această perioadă a deschiderii este demonstrată de multitudinea vizitelor de documentare la principalele evenimente și societăți comerciale ale domeniului. Astfel, în intervalul a doi ani, 1937-1938, specialiștii societății au participat sau au vizitat următoarele obiective: Institut fur Metallkunde din Berlin - Charlottenburg (dr. ing. Victor Ungureanu în martie 1937); Expoziția Imperiului Britanic din Glasgow (ing. Radu Comșa în 1937); Expoziția Schaffendes Volk din Dusseldorf (ing. Constantin Voinescu în 1937); Expoziția din Paris "Expoziția de Artă și Tehnică în Viața Modernă" (ing. Antoniu Văcăroiu în 1937); Institutul de Sudură Autogenă din Paris (ing. Ilie Vasiliev în 1937); Firma Carl Zeiss din Jena (ing. Ioan Andrea în 1937); Imperial Chemical Industries Limited din Manchester (ing. V. Diamant în 1938); Târgul de Mostre din Leipzig (ing. Ganea Macedan în 1938); Firma "Langbein Phanhauser" din Germania (ing. Marius Popovici în 1938); Technische Hochschule Berlin (ing. Ioan Vălean în 1938) și Firma Agil Berlin și A. Arc. Limited London (asistent tehnic Ioan Baciu în 1938). Care firmă de astăzi, din domeniul unei producții identitare cu capital românesc, are o dinamică de comunicare profesională și științifică atât de intensă ca "Industria Sârmei" în perioada interbelică? 6. Integrarea în spațiul economic european. Schimburile comerciale demonstrate de "Industria Sârmei" în perioada interbelică demonstrează faptul că firma era integrată economic în spațiul european. Semnificativ pentru demonstrarea acestui lucru este importul de 24.196 tone de țagle și patine făcut în 1939. Astfel, furnizorii au avut următoarea distribuție: Cehoslovacia - 8,5%, Polonia - 10,4%, Belgia - 18,6%, Austria - 1,2%, Ungaria - 12,8% și Germania - 48,4%. Putem astăzi să spunem că Occidentul este furnizor de materii prime pentru industria românească, pentru a fi înnobilate la nivelul plusvalorii în România. 7. Nivelul calitativ al produselor Occidentului. Preocupările pentru atingerea nivelului calitativ al produselor occidentului a fost o constantă a perioadei interbelice la nivelul societății "Industria Sârmei". Consider că astăzi, din păcate, se afirmă din ce în ce mai rar: "Produsele uzinelor noastre sunt la același nivel cu produsele cele mai renumite din străinătate, datorită grijii deosebite și controlului permanent ce-l avem în tot timpul fabricării". Aceasta ne confirmă și clienții care lucrează aproape exclusiv cu produsele noastre. Câte piețe ne-ar fi aparținut astăzi dacă am fi dezvoltat o asemenea mentalitate? 8. Misiunea unei industrii și devenirea națională. Misiunea unei industrii este privită și din perspectiva devenirii naționale. Cine mai afirmă astăzi la nivelul mediului economic că "O industrie mare ca a noastră nu are numai o misiune strict comercială și tehnică, ci are și o misiune culturală și națională. Grija ei nu se extinde însă numai asupra activității propriu-zise din uzine, ci ea se îngrijește și de viața socială și culturală a lor afară din fabrică"? Nu cred că astăzi există la nivelul mediului economic o asemenea formulare. Dacă ar fi existat o asemenea exprimare consider că nu ar fi existat căderile la nivelul societăților comerciale, poate unice la nivelul spațiului european și la nivelul întregii istorii a României. Astăzi, putem să generăm, în condițiile economiei de piață și ale globalizării, o asemenea formulare, cu atât mai mult cu cât în bătălia europeană este necesară o asemenea abordare, abordare care să conducă la dezvoltare durabilă și afirmare în spațiul european. 9. Socialul este penumbră a economicului. Pentru managementul interbelic al societății "Industria Sârmei" socialul este penumbra cea mai importantă a economicului. Altfel spus, elita societății a înțeles că economia interacționează cu problematica socială. Abordările interbelice de la "Industria Sârmei" demonstrează faptul că rezolvarea problemelor sociale a avut postamentul creșterii și consolidării economice în spațiul european. Preocuparea pentru condițiile locului de muncă, pentru munca bine plătită, evidente și active în anii 20 și 30, sunt astăzi din ce în ce mai rare. Consider, având în vedere situația în care ne găsim, că acestea pot redeveni o prioritate a momentului și a zilelor care urmează. 10. Unificarea economică a României. Barierele existente la nivelul provinciilor unificate în 1918, cu toate mentalitățile, prejudecățile, obiceiurile și credințele specifice fiecărei regiuni, au fost rezolvate nu numai prin unificarea monetară, noua Constituție, unificarea administrativă, ci poate, în primul rând, pe durată lungă, prin unificarea economică. "Industria Sârmei" este un exemplu bun în acest sens sau poate pentru unii o excepție, "reușind prin calitatea produselor să prindă rădăcini în provinciile cele mai îndepărtate, creând legături plăcute și durabile, atât cu fabricile de cuie, cât și cu marii comercianți de fier". M-ar bucura faptul dacă astăzi am avea o gândire și o strategie națională care, pe lângă integrarea europeană și participarea la procesele globale, ar putea genera, pe principiile economiei de piață, o economie de valorificare a resurselor naturale și umane cu valențe de manifestare regională într-o economie unificată și stimulată în manifestările ei de o infrastructură modernă și eficientă. Făuritorii societății "Industria Sârmei" au văzut esența dezvoltării, funcționarea și existența pieței într-o Românie întregită și nu au acționat numai la nivelul "aprecierilor" pentru regățeni, bănățeni, ardeleni, moldoveni, bucovineni, ci au ctitorit fundamental în Cernăuți, Galați, Brăila, Brașov, cu unități productive, și aproape în toate regiunile, cu unități și ramificații de desfacere. 11. Mobilizarea de criză. Perioadele de criză trebuie privite ca o oportunitate din perspectiva ieșirii din criză pentru o piață reînnoită parțial sau total. Astfel, "Industria Sârmei" a mărit în timpul crizei capitalul ei propriu de la 124,3 milioane lei în 1929 la 146,7 milioane lei în 1933, adică cu aproape 20%77. În acel interval s-a construit un cuptor pentru producerea oțelului electric, s-a înființat trăgătoria de oțel tare și s-a asimilat fabricația cuielor albastre și spintecate, conform raportului consiliului de administrație a societății pe anul 1930. În același raport se arată că "Banca Națională ne-a dat cel mai efectiv sprijin, sporindu-ne reescontul de la 12 milioane la 25 milioane, precum și Banca Centrală pentru Industrie și Comerț". Sprijinul acestor instituții a fost esențial pentru întărirea poziției de piață, producției și profitului. Conform acestor măsuri și a conjuncturilor excepționale, profitul net realizat de societate a avut următoarea dinamică: în 1934 de 6,5 milioane lei, 34,8 milioane de lei în 1940, pentru ca în 1942 să atingă suma de 58,9 milioane lei. Cifrele sunt edificatoare, evoluția postcriză, fundamentată în perioada crizei, a fost exprimată printr-o creștere de aproape nouă ori. Care ar fi fost evoluția societății, a societăților metalurgice, a societăților industriale dacă ar fi existat o asemenea abordare în zilele de astăzi? Probabil sau în mod precis nu am fi asistat la o scădere atât de bruscă a producției industriale, ci la o așezare a capacităților productive cu adevărat în competitivitatea și eficiența specifică Uniunii Europene. Iarăși, poate, nu am fi declarat cu emfază și cu lipsă de responsabilitate că "industria românească este un morman de fiare vechi", ca o ușurare pentru a nu gândi soluțiile pe care economia le-ar fi cerut într-un context nou. 12. Bogăția și dezvoltarea comunității. Bogăția la nivelul societății a dat noi valențe dezvoltării comunității. Bogăția corect distribuită (este adevărat) creează efecte asupra comunității și asupra cetățenilor. Alături de metalurgiști și prestatorii de servicii industriale, în zona Câmpia Turzii au prosperat sau cel puțin au dus o viață mai bună agricultorii, comercianții și prestatorii altor activități care se desfășurau în zonă. Modul în care era organizată comunitatea industrială, colonia muncitorilor, colonia maiștrilor, colonia funcționarilor, a generat o vizualizare a relației existente între pregătire, poziția în societate și veniturile obținute și de aici dependența reală, practică și concretă a traiului și a perspectivelor de dezvoltare personală. Cum barierele nu funcționau la nivelul copiilor, iar la nivelul maturilor responsabili societății exista o înțelegere a necesității dezvoltării personale, copii, prin mobilitatea lor naturală, au vizualizat traiul mai bun, viața mai bună și au stabilit o corelație, aceea între pregătirea profesională și traiul mai bun. Astfel, pentru multe generații traiul mai bun a fost legat de a învăța bine, de a învăța meserie, de a fi serios, de a fi respectuos, înțelegător, cinstit și harnic. Iată de ce în zonă s-a format și s-a dezvoltat o atitudine de mare respect și sprijin față de școală și față de dascăli și o mare speranță în ceea ce faci personal. Semnificativă în acest sens este aducerea aminte a unui meseriaș de la "Industria Sârmei", ucenic în anii 30, pensionar, astăzi în vârstă de peste 80 de ani, care relata eforturile directorului Ionel Floașiu de a determina copilul să învețe meserie, acest lucru petrecându-se în mai multe rânduri, apărând și o comparație cu referire la minoritatea maghiară, în sensul pozitiv de apreciere a unei stări și a unei datorii de a ajunge cel puțin la nivelul pregătirii acesteia. Mă întreb și vă întreb cum ar fi arătat astăzi industria românească dacă ar fi existat înțelegerea că situația dificilă de moment poate fi folosită ca oportunitate, dacă elitele antreprenoriale și tehnologice europene ar fi lucrat pentru capitalul românesc, dacă mobilizarea capitalului românesc s-ar fi făcut într-o manieră inteligentă și eficientă, dacă am fi dezvoltat cu responsabilitate varianta "porților deschise", știind la cine să le deschidem, cât timp să le deschidem, dacă am fi realizat eficient integrarea în spațiul economic european, dacă produsele noastre ar fi fost masiv la nivelul Occidentului, dacă ne-am fi raportat la realitatea că o industrie nu are doar o misiune strict comercială și tehnică, ci și o misiune culturală și națională, dacă socialul ar fi fost una dintre penumbrele economicului, dacă unificarea economică a României ar fi fost o realitate, dacă am fi avut știința, puterea și înțelegerea necesității mobilizării pe timp de criză, dacă bogăția creată ar fi servit la dezvoltarea comunităților. Fără să dezvolt un răspuns, consider că starea României ar fi alta, dezvoltarea ei ar fi fost o realitate, iar raportarea la standardele europene nu ar fi făcută de pe poziția nefericită a celui care ocupă ultimele locuri. Cu toate greutățile momentului, consider că avem capacitatea de a învăța, de a ne ridica deasupra pseudoconfruntărilor de moment și de a genera o dezbatere și acțiunile de care avem nevoie pentru a depăși la nivelul țării decalajele istorice, pentru a le face mai eficiente în conformitate cu standardul numit al integrării europene și cu dorințele care se suprapun cu noul statut de cetățean european.
|
|
|
|
|
Domnul Viorel-Vasile Buda: "Traian Băsescu și prevederile din proiectul de revizuire a Constituției" Lucrurile sunt clare. Exact ceea ce PNL a criticat în ultimele două săptămâni a fost confirmat de judecătorii Curții Constituționale. Mai multe articole din așa-zisul proiect de revizuire a Legii fundamentale nu respectă Constituția în vigoare. Constituția "după Băsescu" (așa au botezat unele ziare textul trimis spre confirmare Curții Constituționale de către președintele României - care oricum nu avea drept de inițiativă legislativă) ascunde însă unele elemente de o gravitate deosebită, care, din păcate au trecut relative neobservate. În articolul consacrat regimului imunității parlamentare apare următoarea formulare: "urmărirea, percheziția, reținerea, arestarea sau trimiterea în judecată penală a parlamentarilor, pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile publice exprimate în exercitarea mandatului se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție". Ce nu este în regulă la acest articol? Răspunsul este simplu și reiese din text: se dă dreptul procurorilor să aresteze. O prevedere preluată de justiția comunistă din "pravilele" tătucului Stalin. Practic, președintele Traian Băsescu intenționa să reintroducă în Constituție o prevedere stalinistă. O prevedere de o gravitate extraordinară care - chiar și în situația în care ar fi fost doar dezbătută în cele două Camere ale Parlamentului, pentru că de trecut la vot nici nu se punea problema - ar fi dinamitat relațiile României cu organismele Uniunii Europene. Nu intră în discuție o eroare de redactare. Atât în textul Constituției aflate în vigoare, cât și în proiectul de lege de revizuire a Constituției trimis de Guvern la Administrația Prezidențială, exprimarea este foarte clară: doar urmărirea penală și trimiterea în judecată sunt de competența procurorilor. În textul prezidențial, eliminarea filtrului Parlamentului pentru percheziții, rețineri și arestări - personal nu comentez acest aspect de fond - a fost considerată de judecătorii Curții ca fiind neconsituțional. Această modificare o regăsim și în textul proiectului guvernamental, dar nu are nicio legătură cu competențele procurorilor, acestea reprezentând o teză separată. Deci nu există nicio îndoială, nu se poate vorbi de vreo eroare în textul prezidențial, ci de o intenție de a introduce o prevedere specifică regimurilor totalitare. Prin declararea ca neconstituțional a articolului în cauză, se poate spune că judecătorii Curții l-au salvat pe Traian Băsescu de la un dezastru iminent.
|
|
|
|
|
Domnul Virgil Pop: "Țara arde și babele se piaptănă" Expresia aceasta este perfect valabilă pentru ceea ce se întâmplă acum în România, pentru că în timp ce multe perspective sumbre se deschid pentru oamenii simpli, temele de pe agenda lui Traian Băsescu - cum ar fi schimbarea Constituției, reorganizarea teritorială - riscă să devină principalele preocupări publice, când, de fapt, acestea sunt doar minicrize sintetice menite să deturneze atenția și să sporească puterile președintelui și ale partidului-stat. Specialiștii în economie s-au pus de acord: ne așteaptă încă un val de criză - cu toate că România nu a reușit nici până în ziua de astăzi să își restabilizeze economia după momentele grele din 2009. Acest nou val al crizei îi va găsi pe români total nepregătiți și sărăciți. Chiar și fără aceste perspective negative din partea economiștilor europeni, românii se așteaptă oricum la noi scumpiri din toamna acestui an, și asta în condițiile în care nu s-au restabilit drepturile salariale luate cu japca de către Traian Băsescu și ai săi în 2009. În ciuda acestor "economii bugetare" sectorul financiar nu s-a redresat, dimpotrivă. Tot mai multe domenii economice, cum ar fi cel agricol sau cel al micilor întreprinzători, dau semnale care indică un colaps iminent. Nu există soluții sau programe pentru acești oameni. Nimic din economie nu mai merge, exceptând, firește, partea care se referă la afacerile cu statul, care, din 2009 până acum, a înregistrat creșteri și profituri spectaculoase. În tot acest timp, despre ce vorbim noi? Despre Constituție, despre reorganizare teritorială, despre județe, despre tensiuni etnice, despre șantaj în coaliție și despre teme naționaliste inflamate. Temele sunt, desigur, artificiale și neavenite, iar proiectele despre care se face discuție în interiorul acestor dezbateri sunt, oricum, neaplicabile. Despre reorganizarea teritorială sunt deja discuții contradictorii în coaliție. Unii membri ai acesteia au recunoscut că o astfel de manevră monumentală ar arunca deficitul bugetar în aer cu 3-4 procente. Discuțiile din coaliție se mai referă și la unele teme absurde, naționaliste, care riscă să cauzeze turbulențe semnificative în societatea civilă românească, iar dacă acest lucru se va întâmpla, vina va aparține exclusiv președintelui Traian Băsescu și PD-ului. Iar dacă aceasta este modalitatea prin care cei aflați la putere decid să se comporte cu partenerii lor, adică prin șantaj, certuri și impunerea unor teme false de discuție, noi refuzăm să luăm parte la un astfel de circ. USL își va vedea, în continuare, de treabă. Vom continua, la fel ca până acum, să construim o alternativă viabilă la actuala guvernare, iar acest lucru înseamnă pregătirea și prezentarea programelor noastre pentru toate sectoarele guvernării. România are nevoie de acest lucru și, din câte se pare, preluarea puterii este iminentă, pentru că actuala coaliție, prinsă în lupta pentru putere și pentru o poziționare cât mai favorabilă a alegerilor din 2012, se autodistruge complet.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Revizuirea Constituției" "Ce valoare are validitatea unui referendum (adică faptul că s-a desfășurat conform procedurii legale), dacă a fost la origini parțial ilegal? Atunci când electoratul este consultat cu privire, de exemplu, la decizii de politică externă, cum ar fi intrarea într-o alianță, denunțarea unui tratat, participarea la o operațiune într-un teatru de război atunci când o astfel de participare nu este consecința unui angajament internațional, el își exprimă prin referendum opinia. Pentru că referendumul este consultativ. El nu obligă pe nimeni, nici măcar pe promotorul referendumului. De pildă, dacă Parlamentul ar fi considerat că trebuie redus numărul de parlamentari, ar fi putut adopta prompt o lege în acest sens, ceea ce ar fi făcut consultarea inutilă. În schimb, referendumul privind desființarea celei de-a doua Camere a Parlamentului și trecerea de la Parlamentul bicameral la Parlamentul monocameral este un referendum pentru revizuirea Constituției. Prin declanșarea sa, președintele și-a depășit competența atribuită de Constituție în materia referendumului. A fost un referendum neconstituțional, adică, în sens larg, un referendum ilegal. Nu există nicio îndoială că revizuirea Constituției este o problemă de interes național. Totuși, această problemă de interes național nu poate fi inclusă, în niciun caz, în câmpul referendumului consultativ. În materia revizuirii Constituției, poporul poate iniția revizuirea și își exprimă voința, la finalul procedurii, printr-un referendum obligatoriu. Dacă poporul ar declanșa revizuirea Constituției prin referendum consultativ, referendumul obligatoriu devine inutil. Pe de altă parte, ca exercițiu de suveranitate sau ca "exercițiu democratic al puterii", acest referendum este neconstituțional, deoarece interferează inadmisibil procedura constituțională de revizuire. Neconforme cu legea fundamentală au fost declarate prevederile referitoare la eliminarea prezumției caracterului licit al averii, imunitatea parlamentară și ministerială și componența Consiliului Superior al Magistraturii.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Românii iau drumul străinătății pentru un loc de muncă" Numărul românilor care iau drumul străinătății pentru un loc de muncă crește vertiginos. Lipsiți de orice speranță în propria țară și disperați, la propriu, din cauza lipsei de bani, oamenii taie din pretenții și optează adesea pentru joburi sub pregătirea lor, în afara țării. De la o lună la alta, statisticile firmelor de recrutare a forței de muncă pentru străinătate consemnează zeci de mii de cereri în plus, unele companii înregistrând chiar o dublare a numărului de aplicanți. Premierul Boc nu pare deloc îngrijorat de această migrație masivă, fiind ocupat să numere periodic câte contracte de muncă au mai înregistrat patronii. Pentru a ușura povara fiscală asupra angajatorilor nu ia nicio măsură, doar promite reducerea a CAS-ului undeva în 2012, și asta doar dacă țara se va încadra în limitele de deficit bugetar trasate de FMI. Nici domnul ministru Lăzăroiu nu are motive de îngrijorare în privința plecărilor masive ale forței de muncă în afară. În acest moment, mai mult de jumătate dintre cei care iau calea pribegiei nu sunt muncitori necalificați sau șomeri disperați, ci oameni care au un loc de muncă în țară și care lasă totul și pleacă pentru a-și asigura un trai decent și un viitor ceva mai promițător. Dintre cei mulți pleacă să muncească în afara țării angajații calificați, cei care plătesc taxe și impozite la stat și care nu mai au chef să asculte promisiuni de bunăstare de la guvernanții prea ocupați să se ghiftuiască pe ei înșiși, în timp ce țara rămâne într-o veșnică stare de criză. Prioritățile guvernanților nu au nimic de-a face cu cele ale electoratului care i-a votat.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Regionalizarea teritorială, o altă aberație a președintelui" Ideea că poți da peste cap o țară și schimba zeci de legi și norme de funcționare doar din motive electorale e curat iresponsabilă. Propunerea de reorganizare teritorială e doar ultima dintr-o serie de aberații, care arată în ce grad de iraționalizare a ajuns procesul formulării politicii publice sub Guvernul Boc. Avem legi care prevăd că nu se pot face propuneri fără consultări publice, că nu se pot propune legi fără implicații bugetare stabilite în fișa fiscală însoțitoare, că unitățile de politici publice din ministere sunt cele care concep, consultă și cooperează pe orizontală pentru a produce o analiză - și propunerile vin tot din laboratoare electorale secrete, pe bază de sondaje care au un singur scop, urmăresc profitul electoral al cuiva, cu o totală lipsă de transparență față de cadrul legislativ construit atâția ani. E comică ideea că oamenii și firmele își vor păstra actele vechi, deci măcar pe ei nu îi costă nimic - asta doar dacă se schimbă legile actuale, pe care premierul nu le cunoaște. Altfel, orice polițist te poate amenda că nu ai adresa corespunzătoare pe permis. Oricât de apetisantă ar fi suma de 10 miliarde de euro care ar putea intra în vistieria statului, dacă nu este substanțial îmbunătățit, proiectul de adoptare a regiunilor riscă să devină un factor de subdezvoltare - așa cum s-a mai întâmplat, de altfel, în perioada stalinistă, când acest model de organizare a teritoriului a provocat uriașe decalaje de dezvoltare în interiorul fiecărei regiuni. La acel moment, foarte multe personalități științifice, culturale și chiar politice ori numeroase publicații din țară, au luat poziție împotriva acelei "parascovenii administrative", cum se întâmplă și acum, întrucât nu avea - și nu poate avea - nimic comun cu modernizarea statului și binele cetățeanului, indiferent de naționalitate.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Preocuparea principală a președintelui sunt alegerile care se apropie" Traian Băsescu a aruncat încă o veste pe piața politico-mediatică, uitând de șomaj, de sărăcie și de incertitudini. Primind rapoarte de la servicii la Cotroceni, cum că situația e roz, dar și diverse alte analize de la institute specializate, care dau aceleași concluzii, a văzut ce știa toată lumea, anume că PDL e în pragul unui eșec electoral. A venit cu legea alegerii primarilor din primul tur, dar nu i-a prea convenit, apoi a venit cu schimbarea Constituției și a observat electoratul nu frisonează de plăcere. Nu are legătură cu banii, mâncarea, datoriile, locul de muncă, sănătatea, educația. Dacă nu a reușit cu primele două manevre, a venit peste noapte cu ideea că trebuie urgent să regionalizăm România. Crede că e singura șansă a partidului său de suflet de a face cât de cât un scor onorabil în alegerile care se apropie. Deși pretinde că nu-l interesează viitorul său (ne)politic și că nu are interese proprii - în 2014 pleacă oricum de la putere -, cred că este exact pe dos. Îl preocupă ce se va întâmpla cu el după încheierea mandatului, firește, dacă ajunge să-l încheie la termen. Perspectiva că opoziția iese victorioasă la anul este un coșmar pentru Băsescu. După ultima manevră, total neinspirată, cota sa va scădea și mai mult. Această așa-zisă discuție despre regionalizare aruncă țara în haos și anarhie, exact când România abia își mai trage sufletul și când are nevoie de liniște mai mult ca oricând. Lumea a simțit propunerea ca pe un element de nesiguranță în plus, pe lângă cele deja acumulate. E o mutare perdantă, ordonată de Cotroceni, care în orice scenariu iese prost. Și dacă se face, și dacă nu! Băsescu înregistrează prima sa înfrângere majoră pe harta bătăliei strategice care s-a încins.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Dezorientarea guvernanților" Ca și cum nu ar fi fost de ajuns problemele cu care se sufocă România, haosul administrativ și dezorientarea guvernanților a creat o lovitură și mai grea românilor, inițiativa reîmpărțirii teritoriale și administrative a României. Toate țările Europei nu știu cum să își pregătească viitorul și să elaboreze planuri de prevenire a unei noi recesiuni economice, iar guvernanții noștri, cu Traian Băsescu în frunte, și-au găsit prioritatea zero și grija cea mai mare în redesenarea hărții României. Emil Boc, susținut de întreg PDL, caută variante pentru proiectul de lege, deși nu știe nici ce vrea și nici cum să facă. Nu știe nimeni pe ce idee se merge, nu intuiește nimeni cum va trece această lege, dacă va fi sau nu referendum, dacă schimbarea este o economie sau va ajunge să ne coste și mai mult. Nimeni din Partidul Democrat Liberal nu a îndrăznit să își pună măcar o întrebare sinceră, să comenteze, să spună că nu vrea să fie nebunul de serviciu al ideilor ad-hoc aruncate de la Cotroceni. Niciun PDL-ist de frunte nu a avut tupeul să se dezică de această nebunie, deși nimeni nu-i vede nici avantajele, nici necesitatea, nici oportunitatea. Toți s-au aliniat umil în spatele planului elaborat într-o dimineață de "Salvatorul" națiunii și își mănâncă unghiile de teamă că nu vor putea să îl pună în aplicare.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Emigrarea, singura soluție pentru tineri" Emigrarea este văzută de tineri ca fiind singura soluție pentru un trai mai bun. România va avea de suferit pe termen lung din cauza valului masiv de emigrări. Mulți dintre aceștia au studii superioare și experiență de cel puțin zece ani în medicină, IT, marketing, management etc. O altă categorie care îngroașă numărul emigranților este cea a tinerilor plecați la studii în străinătate, care nu se mai întorc și aleg să lucreze afară. În ultimii zece ani, peste trei milioane de români au ales să muncească în străinătate, iar numărul celor care vor să-i urmeze este în continuă creștere. Sunt oameni activi, de până în 40-45 de ani, unii dintre ei foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional, care își iau cu ei familia și copiii. Cu toate că nici în străinătate lucrurile nu sunt întotdeauna roz, mulți iau decizia de a începe o nouă viață în altă parte. Dacă lucrurile vor continua în același ritm, în următorii 10-20 de ani ne vom confrunta cu o situație extrem de dificilă. Vom pierde două generații care ar fi putut contribui la bunul mers al țării, forța de muncă specializată se va diminua considerabil, iar la nivel macroeconomic se vor înregistra dezechilibre majore. La nivelul autorităților statului nimeni nu vede că acest exod va avea un efect devastator în timp. Nimeni nu se gândește la strategii pentru a le oferi tinerilor perspective aici. Nimeni nu pune la punct planuri de redresare economică. Nimeni nu se gândește la proiecții economice pe termen mediu și lung. E bine însă că Guvernul ne aruncă tot felul de "fonfleuri" de genul reorganizării administrative.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Trăim în țara lui Papură Vodă" Guvernul, care ar trebui să fie al României, este Guvernul lui Traian Băsescu, condus de omniprezenta marionetă Emil Boc, yesman-ul de serviciu al președintelui. Președintele, care ar trebui să fie al României, este de fapt șeful incontestabil al mafiei din România. Vă supun atenției faptul că tandemul Băsescu și Boc a uitat că sunt români, că au plecat din rândurile românilor și acum, pentru că trăiesc în sânul grupurilor mafiote, uită de românii care i-au ales, de pensionarii care cer niște drepturi legitime și care nu mai au timp să aștepte. Mă refer aici la pensiile promise de guvernanți, care, deja diminuate, ajung, contrar promisiunilor, cu mare întârziere, făcând din viața și-așa amară a celor de vârsta a treia un calvar. Domnilor guvernanți, vă rog, credeți-mă pe cuvânt, pensionarii sunt și ei români! Nu fiți ignoranți față de părinții și bunicii noștri! Dacă nu puteți face ceva pentru ei, plecați de la guvernare, lăsați România să fie guvernată de oameni care vor și pot să facă ceva pentru România.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Transilvania este a românilor" Mă uit stupefiat la toate demersurile ce vin de-a valma în ultimele luni. Pe fondul unei instabilități accentuate în toate domeniile vieții românești, conducerea statului a deschis o dezbatere periculoasă, cea privind reorganizarea administrativ-teritorială. Sunt cel puțin două formațiuni politice - PDL și UDMR - care își doresc acest lucru, fiecare cu viziunea ei. Președintele Băsescu, cel care a lansat public acest subiect, își freacă mâinile. I-a reușit lovitura! Mută atenția publică de la poveștile horror ale efectelor guvernării Boc și corupției sale endemice asupra temelor cu iz național. Dar, dincolo de faptul că realizăm cu toții autenticitatea diversiunii, chestiunea rămâne. Aliații la guvernare și prietenii intimi la cel mai înalt nivel au niște gânduri: desființarea județelor, dorită de Traian Băsescu, în paralel cu autonomia, dorită de majoritatea celor de la UDMR, Țara Secuiască, propovăduită de László Tőkés și girată de maghiarii ce guvernează azi la București, declarațiile absolut riscante din punct de vedere constituțional făcute de șefi ai administrației locale din Harghita și Covasna. Cred că trăim momente periculoase, de fluiditate maximă a statului și a autorității lui centrale și locale. În frunte cu șeful statului, politicieni îmbătați de puterea pe care o dețin defilează inconștient cu făclii aprinse în jurul pompelor de benzină. Lumea strigă că se poate întâmpla ceva grav, că există premisele unor efecte în lanț, cu pagube incalculabile. Dacă la tot acest tablou pe care l-am descris adaug procesul deja deschis al modificării Constituției, niciun reper fundamental pentru statul național nu pare să mai fie valabil. S-a declanșat o devălmășie de schimbare a legislației și a concepției organizării statale. E ca o alunecare de teren declanșată intenționat de mâna omului, nu de forța naturii. Te uiți, vezi ce se întâmplă și te-apucă frica! Dar văd niște aliați la guvernare posedați de intenții nu tocmai curate, ale căror consecințe nu le pot anticipa nici ei. N-au calificarea culturală și intelectuală pentru asta, o știm cu toții. Rămâne însă întrebarea apăsătoare în furtuna regionalizării și desființării județelor din rațiuni meschine: ce-aveți de gând cu Transilvania? Ce simte Kelemen Hunor cunoaștem. Dar ce simt 20.000.000 de români mai contează sau nu? Vrea domnul Hunor manifestații violente, ca în Grecia? S-ar putea să aibă o deziluzie. Și să nu vadă picior de purtător de uniformă în arealul ales pentru protestele declarate a fi pașnice. Cineva trebuie să-i spună acestui purtător de carte de identitate cu numele României câteva lucruri limpezi. Doar el singur își imaginează că sperie 20.000.000 de europeni trăitori în statul național unitar român. După cum se vede, nu i-am trecut la socoteală pe minoritarii maghiari și secui.
|
|
|
|
|
Doamna Sonia-Maria Drăghici: "Despre reorganizarea administrativ-teritorială a României" După 20 de ani de la Revoluția din Decembrie constatăm încă o dată că oamenii politici care conduc țara nu se pot ridica la înălțimea idealurilor celor care s-au sacrificat pentru ea. Dacă am parcurs toate etapele capitalismului primitiv și sălbatic, am trecut la înțelegerea democrației ca instituire a legii bunului-plac, iar lupta politică sacrifică orice și pe oricine, chiar stabilitatea țării și buna ei guvernare. Ar fi fost de dorit ca reorganizarea teritorială să se fi făcut într-o perioadă mai prosperă și mai stabilă economic și politic, pentru că ea implică modificări legislative importante. De ce în țara noastră totul trebuie să se facă în pripă și fără o pregătire serioasă prealabilă? Propunerea de reorganizare administrativ-teritorială a României nu respectă istoria și realitățile de azi. Ardelenii de pe Someș, de exemplu, nu o să accepte o etichetă falsă, că trăiesc pe Crișuri. Trecerea bruscă la un număr atât de redus de unități administrative conduce în fond la centralizare și la dificultăți în plus pentru cetățeni, în absența unor structuri subsidiare. Ca întotdeauna, implementăm ceva original! Decizia semnată de Victor Ponta și Crin Antonescu pentru inițierea demersurilor de consultare publică asupra eventualei desființări a actualelor județe cuprinde și o recomandare de întrebare pentru referendumuri. Suntem cu toții de acord că numai referendumul poate lua pulsul națiunii. O dată pentru totdeauna, voi, cei care guvernați, aplecați-vă măcar în ultimul ceas către oameni! Dacă nu, răsplata va veni după cum o meritați!
|
|
|
|
|
Doamna Sonia-Maria Drăghici: "Despre combaterea consumului și traficului de droguri" În cursul acestei săptămâni trebuie să ne îndreptăm și mai mult atenția asupra unui fenomen social cu implicații grave privind starea de sănătate a populației, și în special a tinerilor. Este vorba despre consumul de droguri. În anul 1987, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a stabilit ziua de 26 iunie drept Ziua Internațională împotriva consumului de droguri și a traficului ilegal. În accepția OMS, drogul este substanța care, fiind absorbită de un organism uman, îi modifică una sau mai multe funcții; în sens farmacologic, drogul este o substanță utilizată sau nu în medicină, a cărei folosire abuzivă poate crea dependența fizică și psihică sau tulburări grave ale activității mintale, ale percepției și ale comportamentului. Fenomenul consumului de droguri, prin efectele sale devastatoare directe și indirecte și prin rapiditatea cu care se propagă, reprezintă o provocare majoră cu care se confruntă umanitatea, este extrem de îngrijorător și obligatoriu de luat în calcul în cadrul politicilor sociale din fiecare țară. Datele recente sporesc neliniștea cu privire la utilizarea în creștere a drogurilor în rândul tinerilor din țara noastră. Statistic, se demonstrează că răspândirea consumului de droguri printre tineri tinde să fie de aproape patru ori mai înaltă decât în populația generală. Scăpate într-o anumită măsură de sub controlul autorităților, drogurile au pătruns și în arii sociale în care rezistența la tentația de imitare a comportamentelor nonconformiste e foarte scăzută, și anume în licee. Există o anumită vulnerabilitate a adolescenților la consumul de droguri, direct legată de faptul că drogurile au devenit accesibile, consumul acestora fiind deseori asociat cu grupul de prieteni. Cu certitudine, situația drogurilor ilegale este alarmantă, dar, în același timp, nu se poate trece cu vederea și consumul drogurilor acceptate de către lege, precum alcoolul, produsele din tutun și alte substanțe psihotrope, care înregistrează o creștere la nivelul tinerilor. Dependența fizică și psihică, depersonalizarea, manifestate prin instalarea indiferenței, dezinteresului față de muncă, apatiei, modificarea afectivității, apariția instabilității și irascibilității, culminează frecvent cu agresivitatea și uneori cu tendința la suicid și au implicații majore în viața socială. Consumul de droguri se asociază, de asemenea, cu creșterea incidenței bolilor infecțioase cu transmitere parenterală, cum ar fi hepatitele și infecția HIV. Combaterea traficului de droguri este o problemă extrem de importantă și serioasă, fie că este vorba de drogurile clasice sau de substitutele de altă proveniență, cum ar fi etnobotanicele. Problemele produse de abuzul de droguri și de traficul ilegal sunt printre cele mai grave probleme cu care se confruntă lumea de astăzi, amenințând generațiile viitoare și, în acest fel, viitorul vieții. De aceea, consider că toți factorii de răspundere din domeniul sănătății, cel social, din învățământ, organizațiile nonguvernamentale și noi, politicienii, trebuie să ne unim eforturile în lupta comună împotriva consumului de droguri. Guvernul României va trebui să găsească resursele financiare pentru programul antidrog, deoarece ne situăm pe ultimul loc din UE în privința sumelor alocate în acest sens.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Mocioalcă: "Tirania pe moșia Traiania" Pare că... nu doar pare: corupția, impertinența, ipocrizia, setea de putere, impostura, haosul sunt cele ce fac legea pe plaiurile mioritice, după pohta atoateneștiutorului guvern cârmuit după asemănarea conducătorului suprem, Traian Băsescu. Nori negri s-au adunat deasupra celor două Palate, Victoria și Cotroceni, de când sondajele arată ceea ce pentru șeful statului reprezintă un coșmar: pierderea credibilității. Băsescu se ascunde precum dracul de tămâie de cândva agreatele și aclamatele băi de mulțime. Poporul vrea răspunsuri. Românii sunt cu pumnii încleștați, ridicați împotriva orânduirii ce i-a adus la sapă de lemn, și cer pe bună dreptate pedepsirea vinovaților și debarcarea echipajului turmentat, beția puterii și setea de bani fiind cele care au dus corabia-n derivă, în mijlocul unor furtuni din care cu greu vom reuși să supraviețuim, să nu eșuăm, să ne redresăm pentru a reveni la cursul normal. Tirania impusă pe moșia Traiania a oripilat Curtea Constituțională, a reaprins focoasele conflictelor interetnice în ambele tabere, ne-a înfățișat în toată "măreția" dorința supremă a președintelui-jucător, aceea de-a instaura dictatura în statul securisto-comunist care funcționează la comanda sa. Suntem din nou fruntași la rubrica rușinii în presa internațională, codași însă la nivelul de trai. Românii sunt mai săraci decât săracii din Africa. Dar suntem bogați la capitolul invenții, inițiative, ordine și directive via Cotroceni. Pastorul Traian Băsescu s-a cocoțat țanțoș în amvon și de acolo tună și fulgeră de vreo 6 ani, spulberând liniștea de care a ajuns să ne fie cumplit de dor. Hăhăiala pastorului de ocazie nu e populară, nici amuzantă, ne dă fiori reci pe șira spinării, pentru că știm că după fiece hohot mai urmează ceva... Și orice ar mai urma, împotriva poporului este, cât timp pastorul nu primește un brânci binemeritat. Traiania e pe cale să fie un vis împlinit sub tirania jucătorului-impostor. Aceasta dacă ne-am permite luxul de a-i face jocurile, ceea ce e exclus. Vom rezista presiunilor, amenințărilor, tentativelor de fraudare a viitoarelor alegeri de către mafiile PD din teritoriu, iar rezistența noastră e cea care-i va debarca. Pedelichelele sunt balastru, o povară, sunt în plus în peisaj, după cum tot mai multe voci, clamează îndreptățite. Alături de români, împreună cu cetățenii care ne acordă credit, sprijin, ne vom fi stâmpărând dorul de liniște, de normalitate, USL luptând pentru România, nu împotriva ei, precum actualii. România nu e moșia niciunui Traian și nici frunză-n vânt pentru vreo duduie! România aparține românilor și ei au dreptul să decidă, să spună: "Gata, destul!" Și e de ajuns. Mai rău ca acum, nu poate fi. Tirania pe moșia Traiania e doar un film prost, demn de "Zmeura de aur", iar prestația slabă a actorilor îmbogățiți pe truda bugetarilor, din tunuri pe bani publici, de pe urma jecmănirii buzunarelor pensionarilor, va fi "recompensată" în ziua votului. Românii au dreptul să trăiască!
|
|
|
|
|
Domnul Laurențiu Nistor: "Ucenicul vrăjitor - varianta băsistă" Face ce face Băsescu și, ca mare președinte "jucăreț", reușește să dea cu stângu-n... dreapta! Pe acest traseu însă, ultimele găselnițe ale neuronului portocaliu suprem, pentru a nu mai discuta despre dezastrul pe care 1-a impus României în loc de trăit bine, i-au explodat în față urât de tot, lucru care îi va lăsa cicatrice pentru tot restul vieții - măcar din punct de vedere politic... Cea din urmă șmecherie ca să strâmbe agenda publică a cetățeanului de rând și, implicit, a opoziției democratice a fost noua împărțire administrativ-teritorială a României. Stupida propunere, făcută mai mult ca să maximizeze în următoarele alegeri șansele partidului acela cică democrat și măcar pe hârtie liberal, a zgârmat un mușuroi de termite ce stătea precum un vulcan în adormire, desfăcând baierele unor reacții care, după ce că actuala putere ne-a schilodit economic, social, sanitar, educațional, sufletește și în orice chip și-a dorit - numai cu ardei iute nu ne-a afumat, dar sper să nu cumva să dau idei cu acest prilej - sunt exact tichia de mărgăritar de pe capul Cotrocenilor! Căci ce motiv mai bun de resurecție a iredentismului și șovinismului maghiar putea să existe? După ce-a scăpat-o gura pe soția ambasadorului ungar la București, după ce Csibi Bárna 1-a spânzurat pe Crăișorul munților, vine Băsescu, colac peste pupăză, cu propunerea de regionalizare. Păi, măi, omul lui Dumnezeu (vorba vine, pentru că din ce în ce mai mulți români au dubii în acest sens...), dacă zici că vrei descentralizare și să vină mai multă putere la nivelul primăriilor, asta poți s-o faci și acum, doar să vrei, însă nu acesta-i interesul tău, ci doar zarva! Dacă zici că vrei mai mulți bani europeni, pe de-o parte, ai din 1997 regiunile de dezvoltare cu care poți să atragi grămada aia de bani pe care îi tot fluturați în promisiuni deșarte în fața poporului, mizând pe lăcomia omului de rând sărăcit de tine și ciracii tăi - numai că nu prea sunteți în stare, voi, ăștia, portocaliii, voi doar ce mai jumuliți de la bugetul statului, că proiectele pentru banii UE înseamnă muncă și inteligență, iar pe la neuronul portocaliu bate seceta și uscăciunea când e vorba de muncă (deja se crede prin popor că vorba veche românească "dacă era bună munca, o luau boierii" a fost născocită de-un băsist!)! Pe de altă parte, distrugi taman structurile care au atras până acum cele mai multe fonduri, dar ții în brațe Guvernul cu rezultatele cele mai slabe din ultimii 20 de ani, în care atragerea de fonduri europene e mai rară decât câștigul la loto! Ce-i mai trist e că sigur nu aici se termină provocările și trădările băsiste. Parcă vedem, mâine-poimâine, că se schimbă imnul național, pentru că o să ajungă Zeus de Cotroceni la concluzia că românul doarme-n cizme deși se cântă mereu "Deșteaptă-te române". Ca să nu se confunde cu țara "țigăncilor împuțite", cum cu drag lălăia Băsescu în fața nevestei, o să se schimbe numele țării probabil în Băsescia, sau Pedelelandia, o să ne schimbăm tricolorul ca să nu mai ofensăm Budapesta și o să-1 facem bicolor: portocaliu (de la culoarea care a inundat clădirile administrative, școlile, grădinițele, coșurile de gunoi, băncile parcurilor și neuronul colectiv PDL-ist) și negru-doliu - culoarea dominantă a tot ce atinge actuala putere... Desigur, în zonele cu puternică activitate iredentist-șovină, culorile "bicolorului" pot fi înlocuite, ca de obicei, cu roșu-alb-verdele maghiar, imnul va fi oricum cel unguresc, iar numele va fi cel de Țara Secuilor fără secui! Căci "Țara noastră comună", cum zicea Gyorgy Frunda, trebuie să fie cât mai ungurească, după principiul atât de drag băsiștilor: "Ce-i al meu e doar al meu, iar ce-i al tău devine tot al meu, c-așa vreau eu și n-ai ce-mi face!". Culmea-i că, deși PDL-iștilor nu le mai ajungi cu prăjina la nas, de-or să rămână, săracii, să se uite cruciș de-atâtea fițe, figuri și impresii că ei îs oase de Zeus, nu sunt altceva decât niște amărâți de peruși captivi într-o cușcă dotată cu zăbrele aurite, fiind atât prizonierii Băsescului (dovada au făcut-o înțepenind, "democratic", pe scaune de-atâtea ori), și mai ales ai UDMR-iștilor, cărora ar fi în stare să le vândă, Doamne ferește, chiar și Transilvania, numai să rămână conectați cât mai mult la pompele cu care seacă bugetul de stat și să mai aducă niște bani pe care să-i poată muta în buzunarele lor fără de fund. De data asta însă portocaliii, în ignoranța lor desăvârșită, incredibil de mare și de multă, au sărit calul, atingându-se o coardă sensibilă: românii sunt crescuți în cultul morților lor dragi, iar dintre acei morți ai lor, pe care ei îi venerează la fiecare sărbătoare mai răsărită și în multe sâmbete din an, destui și-au jertfit viața pentru Transilvania, iar asta nu se uită și nu se iartă nimănui...
|
|
|
|
|
Domnul Neculai Rățoi: "Un președinte ne- și anticonstituțional" Săptămâna trecută, Curtea Constituțională a României a confirmat încă o dată - de parcă ar mai fi fost nevoie - că au în comun Băsescu și Constituția tot cât are baba cu mitraliera de calibrul 50! De-aia vrea matrozul eșuat pe dealul Cotrocenilor să facă o altă lege fundamentală, după chipul și asemănarea lui, în care până și Boc să poată zice și face toate prostiile pe care mintea le poate închipui vreodată fără să fie tras la răspundere! Totodată, Curtea Constituțională, prin hotărârea sa, fie ea doar cu valoare orientativă, a arătat că proiectul de Constituție a fost făcut pe picior, numai ca să țină, pentru o perioadă pe care pseudopreședintele și-ar dori-o, dacă s-ar putea, până la alegerile prezidențiale, capul de afiș în discuțiile politicienilor și televiziunilor. Nu neapărat și ale oamenilor de rând, pentru că Băsescu n-a ținut niciodată cont de opiniile simplilor cetățeni decât atunci când au fost în interesul său și/sau al partidului cică democrat și liberal de conjunctură. Pentru că Băsescu a fost și va rămâne un președinte ne- și anticonstituțional, începând de la primul său mandat, când, pentru că nu-l mai încăpea Constituția, a fost chiar și suspendat - păcălind însă o parte din poporul care l-a reconfirmat pe jilțul prezidențial -, trecând prin alegerile declarate, din cauza presiunii Ministerului de Externe, ca fiind valabile doar pe cuvânt de pionier portocaliu (pentru că s-a avut grijă să nu vină în timp util documentele și buletinele de vot de la toate ambasadele, de frică să nu fie renumărate!) și ștergându-se pe picioare cu multă plăcere și hăhăială cu legea fundamentală a țării, dând astfel semnalul de încurajare și celorlalți căței băsiști, care au început a face la fel. Premierul Emil Boc considera că după decizia de vineri a Curții Constituționale "s-a pierdut o bătălie, dar nu și războiul cu averile ilicite". Bre, ipochimenule, chiar și un mediocru student la drept (bineînțeles, nu din cei învățați meserie de către tine...) știe dictonul latin Fiat justitia pereat mundus! Iar dacă justiția-ți interzice, de peste 2000 de ani, în baza principiului că oricine-i nevinovat până la proba contrarie, să consideri aprioric, pe cineva, ca fiind hoț și să-i fii simultan, tot tu, și procuror, și judecător, și executor, care-i problema ta, mărețule specialist?! Dar nu, tu ești doar rău-intenționat, vrei să asmuți român contra român, cum că averile sunt făcute doar prin hoție! Bre, dar chiar ai o problemă cu imaginația de nu poți realiza că mai sunt și alți oameni în țara asta în afara băsiștilor mai cu moț? Dar voi chiar aveți probleme mari de comportament social: voi nu vă supuneți legilor, voi sunteți deasupra lor, vreți voi să aveți legile voastre, să schimbați Constituția la fiecare ciclul electoral... Pentru voi, jurământul de credință față de popor și țară, declamat cu sârguință, nu a fost decât... gargară! Voi vreți, prin constituția portocalie, inclusiv arestarea parlamentarilor opoziției: cum vine câte o ședință cu probleme mai importante, hop! - jumătate dintre parlamentarii opoziției să dea cu subsemnatul la DNA, că au greșit o virgulă la declarațiile de avere, iar cealaltă jumătate - arestați 29 de zile că au băut apă plată cu lămâie, și nu cu portocală! Doar Băsescu să fie intangibil, ca un Dumnezeu! Trăiască Băsescu, de-ar fi să piară România! Cine mai avea astfel de pretenții și era tot de dreapta? Hitler, parcă, susținut de fasciștii săi fanatizați... Căci nici Hitler nu dădea nici măcar o ceapă degerată pe justiție, îngrădind-o tot așa cum încearcă acum matrozul pripășit pe la Cotroceni, încercând din răsputeri ca statuia justiției să nu fie legată doar la ochi, ci legată fedeleș de la gură la mâini și până la picioare și, dacă se poate, să fie uitată încuiată într-o hrubă, undeva, departe, și aruncată în Marea Neagră cheia de la ușă! După ce, așa cum s-a recunoscut oficial, băsiștii au tras cu forța poporul român năucit în marasmul în care se zbate de trei ani, acum sunt disperați să tragă "pe Academiei" și Constituția, și toate celelalte legi, doar cum convin, după cum s-a văzut și disperarea băsistă care a dus la distribuirea de fluturași la inaugurarea de către Oprescu a pasajului Basarab. Deci asta-i legea băsistă: noi sau nimeni! Nu mai suntem noi, nu mai termină nimeni nimic, niciodată, până nu revenim noi la putere. Ei, io-te d-aia trebuie să plece băsiștii de la putere: ca să poată și România să-și dea drumul la economie, la o viață normală, la prosperitate...!
|
|
|
|
|
Domnul Ion Călin: "Trădare, trădare, dar să o știm și noi!" Organizarea administrativ-teritorială a țării a devenit un subiect care ocupă toată agenda publică. Dacă până acum unii miniștri ai PDL recunoșteau, în mod oficial, că nu este oportună această reorganizare, acum nu mai recunosc nimic și dintr-o dată au descoperit avantajele regionalizării: eliminarea baronilor locali, de unde se subînțelege ca toți baronii răi sunt doar de la PSD și PNL, iar cei care le vor veni de hac sunt "baronii" buni ai PDL. De fapt această temă lansată de Traian Băsescu i-a luat prin surprindere pe cei de la PDL, unul dintre ei recunoscând că proiectul este "al președintelui", nu al PDL. Membrii PDL nici nu au văzut și nici nu știu prea multe despre acest proiect. România are nevoie de o reorganizare administrativă care să aducă mai multă descentralizare și mai multă eficiență modului în care funcționează statul, însă reorganizarea administrativă a unei țări democratice nu poate fi realizată de azi pe mâine și fără consultarea populației. Se știe că un astfel de proces trebuie să fie unul amplu, care să cuprindă studii de fundamentare detaliate, o analiză serioasă a teritoriului și o largă consultare publică, deci, atunci cu atât mai mult PDL ar trebui să renunțe la această abordare în forță. România este în situația actuală și pentru că PDL a promovat doar politicieni incompetenți și a ignorat opiniile specialiștilor. Dacă înainte de reorganizarea teritorială din 1968 au fost trei ani de dezbateri pe marginea acestei teme, acum actuala putere dorește să realizeze acest lucru imediat chiar cu încălcarea Legii referendumului (Legea nr.3/2000) care este foarte clară: "modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, orașelor și județelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum". Aceasta este legea, domnilor, și respectarea ei nu este opțională, nici măcar pentru PDL, care s-a obișnuit să calce în picioare statul de drept. Premierul Emil Boc a încercat toată săptămâna să convingă populația țării de efectele benefice ale acestei reorganizări administrativ-teritoriale, ca, de exemplu, că cetățeanul nu va face un kilometru în plus pentru serviciile de bază elementare, faptul că județele vor putea să meargă să ceară bani direct de la UE și că aceasta este o cale de eliminare a corupției. Aceste "binefaceri" ale reorganizării nu i-au convins nici pe partenerii de guvernare, cu atât mai mult pe cetățenii țării. Stimați guvernanți, dacă această reformă administrativ-teritorială nu este făcută nici pentru PDL, nici pentru UDMR, ci pentru reformarea României, atunci lăsați-i pe români să aleagă dacă o doresc, nu mai impuneți legi, ordonanțe sub pretextul modernizării statului de drept, mai țineți cont și de oameni. Dacă până la urmă nu va mai avea loc nicio regionalizare a României, mai ales că liderii UDMR amenință cu ieșirea de la guvernare în cazul în care Executivul își va asuma răspunderea pe proiectul cu 8 megajudețe, nu ar trebui să mire pe nimeni că, în realitate, singurul scop al aruncării în scena publică a ideii regionalizării să fi fost, de fapt, anularea și ștergerea elegantă a referendumului pentru Capitală din memoria colectivă sau pentru a acoperi corupția din PDL și pentru a distrage atenția de la adevăratele probleme ale populației, care se confruntă în continuare cu creșterea prețurilor, cu lipsa locurilor de muncă, cu veniturile foarte mici etc. Că totul este doar o pierdere de timp o dovedește faptul că Guvernul a înființat un grup tehnic pentru descentralizarea administrației, că se discută acest proiect de un grup de experți care lucrează pe marginea implementării acestuia pentru că ce este esențial nu este doar redesenarea județelor, ci procesul de descentralizare, respectiv transferul unor atribuții de la structurile județene la primării. Sper că prin încercarea de adoptare cât mai repede să nu încercați să vă acoperiți neputințele guvernării, salariile nesimțite din companiile cu pierderi și valul pe care îl fac disponibilizările din MAI, sper că mai aveți bunul-simț să nu acceptați schimbul cu UDMR: Ținutul Secuiesc sau statutul minorităților contra votării legii. Stimați colegi, sper să nu adoptați această lege prin asumarea răspunderii, nu pot să cred că sunteți capabili să faceți acest lucru, deoarece această modificare implică alte modificări de Constituție, de legi organice și astfel țara se poate arunca din rău în mai rău și astfel românii să regrete că au fost atât de creduli când v-au crezut promisiunile și când văd ce ați făcut și cine știe ce va mai urma.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Stan: "Crima de înaltă trădare săvârșită de președintele Traian Băsescu este dovedită!" Tőkés László și Szász Jenő l-au denunțat pe Traian Băsescu: Proiectul neorevizionist "Autonomia Ținutului Secuiesc" și susținerea lui de către Ungaria au fost negociate de președintele trădător cu extremiștii unguri. Probabil că la ora asta în România mai sunt doar câțiva naivi care cred că președintele României nu e înțeles cu autoritățile de Budapesta, cu UDMR-ul și cu Partidul Civic Maghiar în privința reorganizării administrative și, pe cale de consecință, a modificării Constituției. Joi, 16 iunie, la emisiunea "Sinteza zilei" de la Antena 3, Szász Jenő, președintele Partidului Civic Maghiar, a devoalat intențiile lui Traian Băsescu în legătură cu revizuirea Constituției și reorganizarea administrativ-teritorială. Acesta a declarat că: "(...) dacă cetățenii români de origine maghiară au legiferate drepturile colective, atunci ei sunt și mai loiali statului român. În acest sens, cred că trebuie să dăm curs soluției Comisiei Stanomir (n.n: Comisia prezidențială pentru revizuirea Constituției), soluție care vorbește despre libera asociere a autorităților locale și cred că atunci am ajunge la soluția cea mai liberă și democratică posibilă și pentru maghiarii din România și pentru români. Asta e în esență ce credem noi despre reorganizarea teritorială". Dacă la această declarație mai adăugăm și faptul că președintele PCM, care s-a declarat a fi un om al dialogului, 1-a lăudat nonstop pe Traian Băsescu și pe tot parcursul emisiunii de la Antena 3, a reprodus ideile și vorbele președintelui României, atunci începe să fie clar - până și naivilor - că locatarul de la Cotroceni e pe aceeași mână cu toată suflarea politică a extremiștilor maghiari, cu prietenul său de la Budapesta, șeful Guvernului ungar, Viktor Orban, cu radicalii din Partidul Civic Maghiar, din Uniunea Democrată a Maghiarilor din România și, nu în ultimul rând, cu László Tőkés, președintele autointitulatului Consiliu Național al Maghiarilor din Transilvania. În pofida aparentei respingeri de către Guvernul de la Budapesta și de către sus-numitele organizații maghiare a proiectului regionalizării teritoriale anunțat de Traian Băsescu, în realitate toți aceștia sunt înțeleși și uniți într-un complot anticonstituțional, în spiritul autonomiei mult dorite de neorevizioniștii maghiari. Reamintim că PCM, partidul condus de Szász Jenő, este adversarul politic al UDMR și are același obiectiv al autonomiei, promovat însă pe căi radicale. Partidul Civic Maghiar a ieșit la rampă cu propriul proiect prin care propune înființarea a 12 macro-județe: Banat, București, Dobrogea, Maramureș, Oltenia, Partium, adică regiunea Crișurilor, Moldova de Sud, Moldova de Nord sau Bucovina, Muntenia, Transilvania de Nord, Transilvania de Sud și Ținutul Secuiesc. Dacă Maramureșul s-ar suprapune peste mai vechiul voievodat al lui Dragoș-Vodă, în schimb Partium, denumirea comună tradițională folosită în Ungaria pentru a desemna regiunea istorică formată aproximativ din județele Arad, Bihor, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, trimite cu gândul la vechiul Regat al Ungariei Mari. Numele provine din latinescul "Partium Regni Hungariae", desemnând o porțiune din regatul Ungariei, condusă de Principatul Transilvaniei, dar care nu aparținea oficial acestuia. Ce mai declara Szász Jenő, răsfățatul lui Băsescu? "E vorba de respectarea vechilor granițe naturale și istorice, râuri, munți. În Europa, când se vorbește de regionalizare, se iau în calcul două soluții: cea a regiunilor naturale și cea a regiunilor statistice. La noi, reorganizarea poate fi rezolvată prin regiunile naturale pe care ni le-a dat istoria și Dumnezeu. Nu înțeleg cum politicienii români se declară mulțumiți de soarta minorităților, când noi ar trebui să ne declarăm mulțumiți. Noi nu simțim această stare de bine pe care ei o tot invocă (...)" Și dacă tot vorbim de atitudini radicale ale liderilor ungurilor din România și de modul în care aceștia sunt lăsați să își facă jocurile cu acordul nemijlocit al lui Băsescu, și chiar ajutați de acesta, trebuie amintit și ceea ce a spus europarlamentarul român de origine maghiară László Tőkés, referindu-se la reacția stârnită în România de deschiderea la Bruxelles, în urmă cu două săptămâni, a unei reprezentanțe oficiale a Ținutului Secuiesc. "Isterie naționalistă și scandal politic", așa a caracterizat vicepreședintele Parlamentului European, László Tőkés, reacțiile din România cu privire la înființarea reprezentanței. "Aceste reacții vin din partea acelora care nu pot suporta că un ținut locuit de unguri poate fi reprezentat în acest fel. De fapt, este un ținut tot atât de tradițional ca și Țara Bârsei, Țara Maramureșului sau Țara Sălajului, dar ceea ce pe ei îi deranjează este această componentă maghiară. Naționalismul postcomunist a intrat din nou în acțiune (...)". Tőkés a invitat și celelalte "țări" tradiționale din România să-și deschidă reprezentanțe la Bruxelles, după modelul Țării Secuilor. "Propaganda politică împotriva guvernului format din două partide, PDL și UDMR și a președintelui Traian Băsescu" a fost un alt motiv invocat de Tőkés pentru criticile care au fost aduse în țară acestui eveniment. Și tot în acest registru trebuie readus în discuție și modul scandalos în care vicepremierul Markó Béla a răspuns ironic la interpelările jurnaliștilor referitoare la deschiderea reprezentanței Ținutului Secuiesc la Bruxelles: "Care-i problema?!". "E vorba doar de o promovare a intereselor economice ale Harghitei și Covasnei", a mai susținut Markó. Ce nu a spus însă Markó Béla este că deja interesele acestor județe sunt reprezentate la Bruxelles încă din 2008, Regiunea de Dezvoltare Centru, care reprezintă județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, are un birou la Bruxelles care se ocupă tocmai cu promovarea și atragerea fondurilor de dezvoltare. Acestea sunt doar o parte a faptelor. Cuantificate potrivit legii, ele întrunesc elementele infracțiunii de trădare, iar dată fiind calitatea făptuitorului principal, consider că este imediat necesară inițierea, în conformitate cu prevederile art. 96 din Constituția României, a procedurilor de punere sub acuzare a președintelui României pentru înaltă trădare.
|
|
|
|
|
Domnul Viorel Cărare: Voi enunța o temă care parafrazează rezistența din munți, de după al Doilea Război Mondial, când unii români curajoși și devotați democrației s-au opus instaurării comunismului: vă prezint "rezistența din birouri". Am fost amenințați, imediat după luarea măsurii antipopuliste de reducere a numărului bugetarilor și veniturilor acestora, că administrația se va goli de oamenii săi cei mai valoroși, că vom rămâne fără funcționari publici, că sistemul birocratic se va sufoca de lucrări care rămân în sarcină atâtor de puțini oameni. După aproape 18 luni, constatăm pe cifre dar și pe viu, la ghișee, că niciunul dintre fenomene nu s-a produs. Oamenii nu și-au dat demisia în bloc. Cei nemulțumiți de eliminarea sporurilor nu au plecat ca să-și deschidă propriile afaceri de consultanță și asistență profesională, nu au migrat în sectorul privat decât în număr foarte mic. Oamenii s-au mulțumit să protesteze în felul lor binecunoscut, după ce valul de panică privind concedierea a trecut. Amabilitatea funcționarilor din scurta perioadă când erau scrutați de ochii șefilor în vederea selecției disponibilizaților a trecut. A trecut perioadă de vendetă și acum colectivele din administrație sunt mai unite, mai polarizate. Am văzut cum un director a fost cel care a antamat autocarul ca sindicaliștii din subordinea lui să meargă la protestul de la București. Ce măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare va lua acel director? Niciuna. Pentru că el este unul din locotenenții mișcării "Rezistența din birouri". El va căuta justificări pentru a menține colectivul, se va uita în altă parte când unul din subordonații săi: - nu se ridică de la birou pentru a servi vreun petent; - nu dă informații din proprie inițiativă, sau complete, utile, ca să nu fii nevoit să revii sau să te plimbi de la un ghișeu la altul; - nu sare peste nicio formalitate, instituită de regulă tot de ei, ca interpretare la norme și reglementări bune pe fond, dar pe formă trebuie să le omoare!; - nu preia sarcinile colegului absent, motivat sau nemotivat, pentru a soluționa prompt cererile cetățenilor, - stă la birou jumătate din program și restul "pe teren" sau în alte birouri, povestind chestiuni personale; - se substituie cu încăpățânare sistemului informatic, care dacă ar avea o singură bază de date comună, ar soluționa de la un ghișeu unic tot ceea ce ține de un CNP sau sediu etc.; - în ultima vreme, chiar refuză cu obrăznicie să soluționeze cererile cetățenilor, pe motiv că este prost plătit și suprasolicitat. Doresc să vă transmit Domniilor Voastre că am din teritoriu din ce în ce multe semnale, numărul nu a scăzut, deși prin forța lucrurilor activitatea s-a redus mult, iar calitatea prestațiilor acestora este spre sancționabilă. Dar cine să-i sancționeze, când șefii dumnealor sunt funcționari publici, cărora Guvernul Boc le-a luat privilegiile de a câștiga sporuri fabuloase în raport cu sectorul privat, cărora Guvernul Boc a avut tupeul să le reducă o serie de cheltuieli căpușate? Doresc să vă atrag Domniilor Dumneavoastră atenția că noi aici, în Parlament, încercăm să punem, în etapa în care ne aflăm, soluții pe probleme de fond. Dar legile emise de noi întâmpină o rezistență surdă, cu forme din cele mai originale, pentru a fi discreditate, răstălmăcite, reduse la ineficiență. Vă dau un exemplu: vă aduceți aminte că nu am fost de acord ca cetățenii să plătească pașapoartele biometrice. Nu am fost de acord cu obligativitatea urmăririi cetățeanului prin acest sistem. I-am respectat dreptul la intimitate și i-am menajat veniturile. Ce credeți că s-a propagat până la cetățean? Vă spun eu: dacă nu vrei să plătești 244 roni pentru un pașaport biometric, ești obligat să-și schimbi pașaportul în fiecare an, contra sumei de 100 roni, astfel că măsura adoptată de noi s-a transformat prin aparatul birocratic într-o povară și mai mare. Cine formează acest telefon fără fir care distorsionează mesajul nostru? În niciun caz cei nominalizați de cetățeni să-i reprezinte în Parlament. Noi am ajuns ținta tuturor nemulțumirilor, suntem veșnic sub reflectoarele presei, iar în spatele nostru stă o armată de funcționari, bine organizată precum un stup de albine, care ne sabotează și care întârzie cât îi stă în putință aplicarea reformelor. Vorbim de reformă ca și despre corupție, parcă ar fi o minge pe care o plimbă la picior instituție după instituție și o pasează când vine timpul să o implementeze. Stimați funcționari publici, propunerea de descentralizare a președintelui v-a răscolit mușuroiul și veți scoate la vedere armele voastre în perioada următoare. Războiul nu va fi surd, ci va fi pe față, pentru că țintește să vă reducă puterea suverană, aceea de pătură conducătoare a destinelor acestei țări. Cum altfel ar fi fost posibil dintr-o țară cu resurse importante și sisteme integrate, să ajungem astăzi dependenți de importuri și de credite, dacă nu cu efortul dumneavoastră susținut: prin îngroșarea rândurilor stimabililor dumneavoastră, prin investiții adesea camuflând tranzacții ilegale, în clădiri de zece ori mai scumpe decât în sectorul privat, prin achiziția de mașini, birotică și tehnică de calcul și alte cumpărături făcute neprofesional și clientelar. Pătura de mijloc a birocrației este mai bine remunerată și are multe privilegii, iar pătura de mijloc a sectorului privat nici nu a apucat să se constituie, că a trebuit să dea faliment, împovărată de taxe și impozite. Domnilor funcționari publici, vă doresc atât: să ajungeți în sectorul privat, să generați acele taxe și impozite pe baza capitalului propriu investit în economia României, nu în off-shore, și să beneficiați de servicii publice la standardul pe care-l susțineți actualmente. Din acea poziție ipotetică, oare nu v-ați dori un ghișeu unic, un sistem public responsabil, simplu și eficient, mai puțin costisitor și mai aplecat spre nevoile cetățeanului?
|
|
|
|
|
Domnul Aledin Amet: "Pledoarie pentru construirea unei noi săli de sport" Sportivii constănțeni, cel puțin în ultimii ani, fie că a fost vorba de sporturi individuale, fie că a fost vorba de sporturi pe echipe, au obținut performanțe deosebite, contribuind, fără îndoială, la ridicarea prestigiului județului. Aceste reușite au fost apreciate și pe plan internațional, dovada constând în faptul că echipele de handbal feminin și masculin, echipele de volei feminin și masculin, cele de tenis de masă sunt cunoscute și respectate în sălile de sport din Europa. Un astfel de mod de a te face remarcat este benefic, putând aduce, nu-i așa?, pe lângă justificate satisfacții morale, necesare satisfacții materiale. Performanța s-a aflat, și în acest an, în județul Constanța, la ea acasă, echipa de volei feminin, precum și echipa de handbal masculin devenind campioane ale României. Din păcate, însă, infrastructura existentă, veche și depășită, nu este pe măsura reușitelor sportive. Sala Sporturilor s-a dovedit a fi, în ultima perioadă, necompetitivă, numărul redus de locuri, dar și alte neajunsuri conducând, de multe ori, la neomologarea ei, competiții europene importante devenind inaccesibile publicului constănțean. Este și cazul echipei de handbal masculin, care, ca și în alte dăți, va fi nevoită și anul acesta să-și dispute meciurile considerate acasă într-o altă localitate, cel mai probabil la Buzău. S-a tot discutat și încă se mai discută că municipiul Constanța are nevoie de o nouă sală de sport. Din păcate, proiectul a rămas doar la stadiul de intenție. Autoritățile locale și centrale au datoria față de constănțeni să finalizeze acest demers.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu: "Reorganizarea administrativ-teritorială a României mai are de așteptat..." Inițiativa președintelui Băsescu privind reorganizarea țării a stârnit discuții aprinse, pe măsura importanței acestui subiect. E clar că reorganizarea este absolut necesară, dar asta presupune o gândire coerentă, dezbateri, consultarea națiunii și alegerea celei mai corecte dintre toate soluțiile avansate. Cred că această propunere nu are nicio legătură cu atragerea fondurilor europene, așa cum ne-a "informat" premierul, și că responsabilitatea obținerii respectivelor sume revine actualelor regiuni de dezvoltare teritorială. Varianta susținută de către Traian Băsescu și de către PDL se referă la împărțirea țării în 8 județe, având ca model aceste regiuni de dezvoltare. Așadar, în această perspectivă, Neamțul ar urma să fie împreună cu județele Botoșani, Suceava, Bacău, Vaslui și Iași, adică aproximativ 3 milioane de cetățeni, iar reședința fiind stabilită la Iași. Avantajele ar fi următoarele: - cheltuieli bugetare mult mai mici; - mai puțină birocrație; - reducerea aparatului bugetar; - descentralizarea deciziilor către autoritățile locale; - aplicarea unor criterii unitare de repartizare a fondurilor de către Ministerul de Finanțe. Dezavantajele ar putea fi astfel enumerate: - îndepărtarea deciziei de la cetățean; - disponibilizarea unui mare număr de bugetari; - costurile legate de schimbarea și actualizarea documentelor, aproximativ 150 euro pentru fiecare cetățean. Cea de-a doua variantă aparține UDMR și ar fi vorba de 15 sau 16 regiuni, județul Neamț urmând să alcătuiască noua structură teritorial-administrativă împreună cu județele Bacău și Vaslui, iar reședința ar fi orașul Bacău. Ideea susținută de către UDMR a generat un adevărat război diplomatic între București și Budapesta, pornind de la autonomia Ținutului secuiesc. Declarațiile făcute de către Tőkés, de vicepreședintele Ungariei, de către președintele Partidului Civic Maghiar ori de către alți lideri ai maghiarimii ori secuimii au fost dezbătute cu întârziere de către reprezentanții Guvernului, ai Președinției sau ai opoziției. Lipsa de promptitudine este de neiertat, lăsând impresia că există o anume complicitate între reprezentanții puterii și cei ai UDMR. O a treia variantă ar fi putut fi cea realizată de către USL, care a trecut neobservată ca urmare a propunerii neașteptate a președintelui și a impactului produs asupra cetățenilor. În orice caz, acest nou război pornit de către președinte a dat naștere la tensiuni ce mocneau de multă vreme și care ar putea deveni și mai categorice în cea de-a doua parte a anului... Se vorbește chiar de o nouă majoritate parlamentară la începutul sesiunii de toamnă și de dispariția UDMR de pe scena politică a țării. Sondajele de opinie arată că șansele parlamentarilor PDL de a obține un nou mandat în alegerile din 2012 sunt din ce în ce mai scăzute, fapt ce-i determină pe mulți dintre ei să caute sprijin la USL în cursul acestei veri. Președintele Consiliului Județean Covasna consideră că "desființarea Ținutului Secuiesc va duce la nesupunere civică, la proteste și instigare, la blocarea drumurilor județene și naționale". Premierul Boc constată o rezistență uriașă din partea instituțiilor județene care vor dispărea, alături de clicile și clanurile corupților. Există surse conform cărora angajarea răspunderii Guvernului pe această lege ar fi agreată în ideea demiterii premierului Boc. O asemenea asumare este considerată rușinoasă chiar și de către membrii PDL, liderul formațiunii, Cezar Preda, vorbind de "frica de a-ți asigura o majoritate parlamentară'". Rămâne interesant de văzut cum vor vota UDMR-iștii în acest caz, dar și atitudinea PDL, dat fiind faptul că s-ar ajunge la o adevărată sinucidere politică și electorală. Membrii UDMR își doresc o decizie politică în coaliție și abia după aceea discuții privind aspectele tehnice ale aplicării legii. Deci, așa cum stau lucrurile, este greu de crezut că Legea reorganizării administrativ-teritoriale să fie adoptată. Deocamdată, va trebui să așteptăm rezultatul convorbirilor președintelui Băsescu din 21 iunie cu liderii partidelor parlamentare, întâlnire la care va participa și opoziția, după o îndelungată absență. De asemenea, să așteptăm discursul președintelui din 27 iunie, atunci când vom afla care va fi decizia luată. Orice s-ar spune despre șeful țării, în niciun caz nu i se poate reproșa că nu se pricepe să-și întocmească agenda politică zilnică. Principala greșeală a opoziției este legată tocmai de acest aspect, deoarece ea ar trebui să fie cea care să propună subiectele de dezbatere cu efect electoral și nu să accepte subiectele-capcană ale lui Traian Băsescu. Personal, nu cred că anul 2012 ne va aduce o nouă reîmpărțire administrativ-teritorială, cu toate că ea se impune. Iar atunci când va avea loc, apare o întrebare: cum se va face și în favoarea cui? Să sperăm că va fi în interesul cetățenilor țării, așa cum ar fi normal într-o țară normală.
|
|
|
|
|
Domnul Gabriel Tița-Nicolescu: "Surse regenerabile de energie nevalorificate" Omenirea se confruntă astăzi cu provocări imense în ceea ce privește energia și mediul înconjurător. Diminuarea rezervelor recuperabile de hidrocarburi fosile, majorările succesive ale prețului barilului la țiței au creat premisele favorabile abordării altor surse pentru obținerea de combustibili. Strategia națională de dezvoltare energetică a României urmărește creșterea siguranței în alimentarea cu energie și limitarea importului de resurse energetice, în condițiile unei dezvoltări economice accelerate. Această cerință se poate realiza atât prin implementarea unor politici susținute de conservare a energiei și creștere a eficienței energetice, cât și prin creșterea gradului de valorificare a surselor regenerabile de energie. Oportunitatea punerii în practică a unei Strategii energetice pentru valorificarea potențialului surselor regenerabile de energie se înscrie în coordonatele Strategiei de dezvoltare energetică a României pe termen lung și oferă cadrul adecvat pentru adoptarea unor decizii referitoare la alternativele energetice. În prezent, sursele de energie folosite sunt petrolul, gaze naturale și cărbuni, compuși radioactivi sau alte surse (solare, căderi de apă, vântul, mareele). Întreaga Europă are preocupări majore în găsirea unor surse alternative de energie. Țara noastră are rezerve masive pentru surse alternative precum: energia hidrotermală, eoliană sau nucleară. Ponderea energiei produse din resurse regenerabile este de aproximativ 30% din totalul energiei consumate, cea mai mare parte fiind produsă pe baza resurselor hidro în unități de mare putere. Gradul de valorificare a resurselor regenerabile de energie este redus ca urmare a costurilor de investiții ridicate. Resursele regenerabile de energie ar putea duce la scăderea efortului financiar pentru achiziționarea surselor de energie, referindu-ne aici la gaz, cărbune, petrol. Guvernul trebuie să găsească o soluție pentru un mix optim de surse de energie pentru consum, asigurând o reducere a celor care sunt poluante, pe fondul creșterii consumului din surse regenerabile care ar asigura nevoile populației în siguranță și la un preț convenabil. Pot fi luate în discuție energia nucleară, energia eoliană prezentă în zone precum coasta Mării Negre, depresiunile Moldovei și, nu în ultimul rând, cea obținută din biocarburanți. Biocarburanții se obțin din materii prime regenerabile (biomasa) care înglobează orice material regenerabil de natură organică din agricultură, piscicultură, deșeuri din hârtie, deșeuri lemnoase, deșeuri din grădini etc. Unele dintre sursele regenerabile de energie (biomasa) pot contribui la satisfacerea nevoilor curente de încălzire în anumite zone (rurale) defavorizate. Pentru valorificarea potențialului economic al surselor regenerabile de energie, în condițiile pieței concurențiale de energie, este necesară adoptarea și punerea în practică a unor politici, instrumente și resurse specifice. Modernizarea capacităților de producție a energiei cu tehnologii de reducere a emisiilor poluante este mai costisitoare decât promovarea resurselor regenerabile de energie, unde avem un potențial nevalorificat.
|
|
|
|
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă: "Măsuri necesare protecției calității mediului" România a transpus și adoptat în totalitate legislația europeană specifică din domeniul calității aerului, prin emiterea mai multor acte de reglementare necesare punerii în aplicare în țara noastră a prevederilor directivelor europene din domeniul calității aerului și conformării României ca stat membru la cerințele comunitare. În conformitate cu prevederile legislației naționale și europene, începând cu anul 2007, au fost elaborate anual de către autoritățile pentru protecția mediului, în colaborare cu experți din domeniul calității aerului, studii de evaluare a calității aerului în toate zonele și aglomerările din România. Aceste studii au fost realizate utilizând metodologia europeană de estimare pe baza inventarelor de emisii de poluanți atmosferici proveniți atât de la surse fixe, cât și din surse difuze de suprafață sau din trafic, cu aplicarea programelor specifice de modelare matematică a dispersiei poluanților în aer, și au evidențiat ariile din interiorul zonelor și aglomerărilor în care calitatea aerului nu este satisfăcătoare. Autoritățile publice implicate în procesul de protecție a calității mediului trebuie să acționeze conform reglementărilor în vigoare, iar în anumite zone și aglomerări este necesară efectuarea de măsurători continue ale calității aerului și elaborarea de programe pentru îmbunătățirea calității aerului, astfel încât concentrațiile poluanților în aer să nu depășească valorile limită stabilite. Consider că trebuie întreprinse și abordate unele măsurile prevăzute de aceste programe care au în vedere: diminuarea impactului traficului rutier prin: promovarea transportului public în detrimentul celui particular, inclusiv prin achiziționarea de autobuze Euro IV; aplicarea de măsuri pentru fluidizarea circulației prin stabilirea de sensuri unice, montarea de semafoare inteligente, construirea de pasaje subterane sau supraterane, interzicerea traficului auto și extinderea zonelor pietonale; devierea traficului greu și amenajarea sau reabilitarea șoselelor de centură; eliberarea domeniului public și amenajarea de parcări în spațiul dezafectat, realizarea de parcări și interzicerea parcării pe trotuare în anumite zone prin instalarea gardurilor de protecție întreținerea permanentă a curățeniei străzilor prin măturare și spălare mecanizate. diminuarea influenței activităților industriale prin impunerea pentru operatorii economici care își desfășoară activitatea sub incidența directivelor privind poluarea industrială a măsurilor prevăzute în autorizațiile integrate de mediu, în concordanță cu cele mai bune tehnici disponibile, cum ar fi: montarea de instalații de captare și filtrare a emisiilor de gaze și pulberi rezultate din diferitele procese tehnologice; montarea echipamentelor cu catalizator, pentru eficientizarea arderii și reducerea emisiilor de poluanți la instalațiile existente în cadrul centralelor termice pentru încălzirea rezidențială și a instalațiilor industriale; folosirea de combustibil de calitate, cu conținut redus de sulf, în cadrul centralelor termice pentru încălzirea rezidențială. diminuarea impactului surselor difuze de poluare asupra calității aerului, prin urmărirea respectării prevederilor legislației privind protecția mediului și a condițiilor din avizele autorizațiilor din domeniul construcțiilor, urbanismului și gospodăririi localităților, în special în ceea ce privește organizarea șantierelor de construcții, curățarea mijloacelor de transport și a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice, refacerea spațiilor verzi afectate de diferite lucrări de construcții și reparații. îmbunătățirea calității aerului prin amenajarea de parcuri și spații verzi, lucrări de refacere și regenerare în zone calamitate, completări în plantații și împăduriri.
|
|
|
|
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă: "Șomajul în rândul tinerilor" Atât pentru România, cât și pentru majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, șomajul în rândul tinerilor și dificultățile în ceea ce privește integrarea acestora pe piața muncii reprezintă provocări majore. Declinul economic a cauzat o creștere masivă a ratei șomajului în rândul tinerilor, aceasta fiind una dintre problemele cele mai urgente ale Europei. În prezent, peste 5,5 milioane de tineri sub 25 de ani sunt șomeri, reprezentând un procent de 21,4%, dublu față de rata generala a șomajului. În România, din datele statistice ale INS, în trimestrul trei al anului 2010, rata de ocupare a populației a crescut la 60,2%, iar rata șomajului BIM a fost de 6,9%. Având în vedere noua Strategie europeană pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, care conține țintele fundamentale pe care Uniunea Europeană își propune să le atingă, în domeniul economic și social, precum și necesitatea ca statele membre să traducă obiectivele de la nivelul UE în obiective naționale, România și-a asumat o țintă îndrăzneață în domeniul ocupării forței de muncă, respectiv 70,2% în grupa de vârstă 20-64 ani. Pentru viitorul deceniu, România trebuie sa își propună realizarea unei creșteri economice bazate pe ocuparea unei forțe de muncă înalt calificate, în contextul asigurării dintr-o perspectivă durabilă a coeziunii economice, sociale și teritoriale. Pentru aceasta, România trebuie să se concentreze pe următoarele direcții de acțiune: - echilibrarea pieței muncii și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă; - creșterea gradului de flexibilitate a pieței muncii; - întărirea dialogului social la toate nivelurile, în scopul creșterii aportului acestuia la dezvoltarea economică și socială. În scopul atingerii acestei ținte, ministerul de resort trebuie să elaboreze o Strategie națională de ocupare a forței de muncă, în scopul atingerii obiectivului de creștere a ratei de ocupare, în fundamentarea strategiei, și să țină seama, în principal, de: - evoluția favorabilă a economiei, în special momentul reluării creșterii economice și recuperării; - creșterea nivelului de educație și extinderea accesului la forme de învățare pe întreg parcursul vieții; - asigurarea unor tranziții eficiente pe piața muncii, mai ales prin implementarea măsurilor active de ocupare, într-un mod adecvat din punct de vedere financiar și al adaptării la cerințele individuale și dinamica pieței muncii; - asigurarea accesului la prestații și servicii sociale într-o manieră care să nu reducă atractivitatea muncii. Tinerii constituie o resursă valoroasă atât pentru România, cât și pentru prezentul și viitorul societății, în general. În acest sens, instituția noastră s-a preocupat permanent pentru integrarea tinerilor absolvenți pe piața forței de muncă. O provocare majoră o constituie asigurarea tranziției rapide de la sistemul de educație la piața muncii. Tranziția de la școală la muncă reprezintă un proces dificil de parcurs pentru majoritatea tinerilor din România și alte state europene, mai ales din cauza faptului că, pentru a intra pe piața muncii și pentru a beneficia de oportunitățile de ocupare, tinerii, în general, și absolvenții, în special, trebuie să intre în competiție cu ceilalți lucrători cu experiență în muncă. Pentru facilitarea accesului tinerilor pe piața muncii autoritățile implicate trebuie sa inițieze campanii de informare a elevilor și studenților din anii terminali pentru diseminarea informațiilor privind oportunitățile de angajare și riscurile existente pe piața muncii. Consider că autoritățile de resort ar trebui să fie preocupate permanent de a elabora un cadru adecvat la situația economico-financiară națională și globală, astfel încât să contribuie la creșterea gradului de ocupare a populației, în condiții de muncă decente, în scopul eradicării sărăciei și a creșterii nivelul de trai.
|
|
|
|
|
În continuare, lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Niculae Mircovici și Dumitru Pardău, secretari ai Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Bună dimineața, doamnelor și domnilor! Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință. Rog liderii grupurilor parlamentare să-și invite colegii în sala de ședință. Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și vă anunț, stimați colegi, că dintr-un total de 331 de deputați până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 220, 111 fiind absenți, din care 37 participă la alte acțiuni parlamentare. Domnul Mircea Toader și pe urmă domnul deputat Negoiță, domnul deputat Mircea Dușa. Vă rog, domnule deputat Mircea Toader.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Domnule președinte de ședință, Stimați colegi, Ieri am crezut că vom fi mai activi, totuși, avem o mare problemă cu un proiect de lege care completează Legea nr.188 privind statutul funcționarului public. Fiind la o poziție mai îndepărtată, nu o putem dezbate și am rugămintea să fiți de acord să o introducem pe poziția 10, după ce dezbatem cea cu pensiile militare, mai ales că am convenit, a fost întoarsă în comisie, toate grupurile au făcut un raport comun de adoptare și am rugămintea să fie trecută pe poziția 10. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: De pe ce poziție, domnule Mircea Toader?
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: De pe 33.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: De pe poziția 33 pe poziția 9 v-aș propune, pentru că este primul după ordonanța cu pensiile. Nu, pe poziția 10, totuși, lăsăm atunci. Imediat! Vroiam numai să văd exact despre ce este vorba. Se propune ca poziția 33 privind Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 să treacă pe poziția 10.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Dușa (din sală): Procedură!
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, vă rog să aveți puțintică răbdare. Verificam să știu exact ce a cerut domnul deputat. Vă rog să aveți puțină răbdare și vă ofer cuvântul. Stați liniștit, că nu supun la vot până când nu aveți posibilitatea să vă exprimați în modul cel mai democratic. Bun. Am reținut această propunere. Domnule Mircea Dușa, vă rog. Domnul lider al Partidului Social Democrat.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Dușa: Domnule președinte și stimați colegi, În primul rând cerusem cuvântul pe procedură și tot pe procedură am să intervin și referitor la ceea ce propunea domnul Mircea Toader. Domnule lider de grup și coleg de Parlament, noi am discutat acest subiect ieri și a fost respins prin vot. Nu ne jucăm aici de-a Parlamentul și modificăm ordinea de zi așa cum dormim și visăm în fiecare noapte. Sigur că unii visăm până târziu, pentru că domnul președinte de ședință ne spunea "Bună dimineața!" la ora 11,00 și noi suntem 300 de oameni în sală de la ora 10,00 și poate, domnule președinte de ședință, ne explicați de ce ați început ședința cu o oră întârziere, atunci când programul de lucru a fost aprobat, la propunerea Biroului permanent, ieri de către plen și dumneavoastră, ca deputat, și cu această însărcinare, ca președinte de ședință, nu aveți niciun drept să încălcați programul aprobat de plenul Camerei Deputaților. Și v-aș ruga să veniți la acest microfon, nu de la tribuna plenului, să ne explicați de ce nu începeți ședințele la timp. Ori vă bateți joc de noi care suntem aici în sală, suntem prezenți la ora 10,00 la lucrările plenului și dumneavoastră ați solicitat ca o serie de proiecte de legi să fie aduse în față, că trebuie votate până la sfârșitul sesiunii parlamentare, cei din opoziție venim la timp, vin și colegii noștri de la putere, pentru că erau în sală la ora 10,00 și dumneavoastră cred că aveți alte treburi de făcut. Sigur, am înțeles că v-ați trezit târziu, că ne-ați salutat cu "Bună dimineața" la ora 11,00. Vă rog să ne dați explicațiile de rigoare.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule lider. Domnule Eugen Nicolăescu, vicelider al Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință, Problema pe care v-o ridic, de procedură, este următoarea: sigur, nu o să vă reproșez și eu ceea ce este real, și anume că nu veniți la timp la serviciu, dar noi astăzi suntem puși într-o situație complet neregulamentară. Domnul Toader ieri a lipsit de la serviciu, că dacă era la serviciu ieri știa că propunerea pe care a făcut-o astăzi, ieri a căzut la vot. Vreau să-mi spuneți după ce procedură supunem la vot ceva, ca să iasă cum vrea puterea? Dacă a căzut la vot, la revedere. În această săptămână programul este aprobat și pe el lucrăm. Dacă dumneavoastră doriți să încălcați regulamentul, spuneți-ne, ca să știm și noi ce avem de făcut. Dar eu cred că dumneavoastră, ca președinte de ședință, nu vreți să încălcați regulamentul și că vreți să-l respectați. În consecință, nu trebuie să luați în considerație o propunere neregulamentară. Și domnul Toader dacă vrea să-și conducă bine grupul, trebuie să fie în sală, să fie la serviciu, să nu chiulească. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule vicelider. Drept la replică domnul Mircea Toader și pe urmă domnul deputat Zoicaș.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Și drept la replică ... Domnule Nicolăescu, să știți că eu am fost la program, am avut activități mult mai complexe, inclusiv în plen am fost, că am și votat. Dacă vă uitați, am votul meu la două... (Râsete.) Dar eu pentru altceva am venit să vă spun... Am venit să vă spun că ieri s-a solicitat trecerea pe punctul 6. Eu cer trecerea pe punctul 9. E diferență!
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc. Domnul deputat Zoicaș. Vă rog, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Zoicaș: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Eu am făcut o declarație politică în martie anul trecut și am cerut domnului premier să desființeze aceste posturi de înalt funcționar public, rezultate în urma pierderii calității de prefect și subprefect. 300 de persoane în fiecare an luau minimum 7.200.000 de euro. Deci, de ce să mai amânăm această lege? Haideți să fim conștienți. Vorbim de sectoare care se confruntă cu deficite bugetare. Și aici să ținem... știm toți ce fac acești funcționari publici în teritoriu! Voci din sală: Ce fac?!
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Zoicaș: Fiecare știm despre ce este vorba, da! Haideți să fim toți conștienți și să o punem pe ordinea de zi. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Doamna deputat Aura Vasile, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Doamna colegă, îmi face plăcere să vă ofer microfonul.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Nu știu de ce colegul nostru este așa de indignat. Să vă spun eu de ce! Pentru că în acest moment se dorește așezarea pe veci a celor care ocupă aceste funcții, datorită carnetului de membru al Partidului PD, UDMR sau a partidului lui Oprea. Domnule președinte, a fost o mică introducere. Așa cum cunoașteți, ordinea de zi se aprobă la începutul săptămânii pentru toată săptămâna. Faptul că din când în când, cu așa-zisa... sala este suverană, încercați să impuneți anumite lucruri care nu sunt regulamentare și v-aș putea spune că se încalcă grav Regulamentul Camerei Deputaților, care stabilește concret cum, ce și cum trebuie supus votului. Domnule președinte, ceea ce colegul nostru, domnul deputat Toader, care conduce Grupul PD, ieri, prin corespondență... el spune că a votat, poate cartela Domniei Sale, pentru că ieri nu am stat de vorbă decât cu viceliderul Grupului PD, în toată dezbaterea de după-amiază. Ceea ce dânsul vine să spună, că nu este 6, că nu e 7, că este 9, că acum propune pe 10. Domnule Toader, v-am mai spus și altă dată, ne luați de fraieri? Atunci cum vă puteți permite să veniți și să spuneți astfel de lucruri la microfon, în momentul în care ați uitat să modificați Regulamentul Camerei Deputaților și pe acest articol care să vă permită acest lucru? De fiecare dată când vă împiedicați de ceva, mai trageți o modificare a regulamentului. În curând o să vă încurcați în propriile dumneavoastră modificări! Deci, domnule președinte, am rugămintea, cu experiența dumneavoastră și cu statutul dumneavoastră, să respectați regulamentul și să nu supuneți votului un lucru care nu corespunde modului de lucru al Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, doamna deputat. Domnul vicelider, domnul deputat Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Aveți cuvântul, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință, Cred că vă cunoaștem acum modul în care acționați și după schimbul de replici pe care văd că îl aveți cu Grupul PDL, îmi dau seama că nu țineți cont de nimic din ceea ce înseamnă regulament. Poate că reușim o altă abordare. Drept pentru care vă cer o pauză de consultări de un sfert de oră.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Pauză de consultări șapte minute.
|
|
|
|
|
După pauză
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Stimați colegi, vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință. Rog liderul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat să nu întrețină o atmosferă nefavorabilă dezbaterii în Camera Deputaților. Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință. Liderii grupurilor parlamentare au ajuns la un consens mai repede decât se așteptau și mă așteptam. Se renunță la propunerea de modificare a ordinii de zi. În consecință, stimați colegi, intrăm în ordinea de zi propriu-zisă. Vă rog să manifestați aceeași atenție, aceeași disponibilitate spre dezbateri. Pe poziția 2 avem Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, acest proiect urmează să fie dezbătut în procedură de urgență. Dacă inițiatorul este prezent? Vă rog, domnule secretar de stat, să prezentați punctul de vedere al inițiatorului.
|
|
|
|
|
Domnul Mihail Vasile-Ozunu (secretar de stat, Ministerul Apărării Naționale): Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2011 a instituit o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității. Procedura de revizuire a pensiilor recalculate a vizat toate acele pensii, care au fost calculate parțial sau integral pe baza salariului mediu brut pe economie, astfel că pentru identificarea actelor necesare, instituțiile cu atribuții în domeniu au trebuit să depună toate diligențele necesare. Ordonanța și-a produs efectele, iar ele sunt pozitive. Astfel, Ministerul Apărării Naționale a definitivat la 1 iunie procesul de revizuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare, care au ieșit la pensie din armată. În urma revizuirii nicio pensie militară mai mică de 3.000 de lei, așa cum s-a angajat ministrul apărării naționale, în condițiile unei cariere complete, nu a fost diminuată, mai mult, au crescut. Chiar și pentru pensionarii cu carieră incompletă, la 96% dintre ei le-au crescut pensiile, care au avut sub 3.000 de lei. În plus, și pentru 85% din pensionarii cu carieră completă și cu pensie peste 3.000 de lei pensiile au crescut. În aceste condiții, 90,2% din totalul pensiilor revizuite au crescut, fie că e vorba de carieră completă, fie incompletă. Deciziile de revizuire se vor emite în intervalul 1 noiembrie - 31 decembrie 2011, astfel încât de la 1 ianuarie 2012 toți pensionarii militari să primească pensiile revizuite. Totodată, în cadrul acestei activități, s-a realizat baza de date informatizată a armatei, astfel că întreaga evidență a activității militarilor a fost trecută de pe suportul fragil al hârtiei, în sistem digital informatizat. Față de cele prezentate, vă adresăm rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil prezentului proiect de lege. Mulțumesc
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule secretar de stat. Din partea comisiei sesizate în fond, îl rog pe domnul președinte Paul Victor Dobre să prezinte raportul comisiei.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Mulțumesc, domnule președinte. În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgență, a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, avizul favorabil al Comisiei pentru apărare, avizul favorabil al Comisiei pentru egalitate de șanse, precum și punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în sensul prelungirii până la data de 31 octombrie 2011 a termenului în care să fie identificate actele necesare recalculării pensiilor. Proiectul prevede că obligația identificării și transmiterii actelor necesare revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. De asemenea, se prevede ca pentru pensiile pentru care nu au putut identificate veniturile lunare realizate, se va utiliza cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime, corespunzătoare gradului militar deținut. Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege în forma prezentată, întrucât prin ordonanța supusă aprobării se instituie o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin.(3) din Constituția României, republicată. Raportul comisiei a fost adoptat cu 14 voturi pentru și 13 voturi împotrivă. Au participat toți membrii comisiei. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în condițiile art.115 alin.(5) teza a III-a din Constituția României, republicată. Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României și ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților. În cadrul dezbaterilor au fost formulate amendamente, care, supuse votului, au fost respinse. Amendamentele respinse sunt redate în anexa la prezentul raport. Domnule președinte, legat de amendamentele respinse, îmi permit să îmi rezerv timpul în cadrul dezbaterilor generale, explicând punctul de vedere al Grupului PNL. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule președinte. V-aș ruga să rămâneți la microfon. Suntem, conform art. 120 din Regulament, în procedură de urgență. V-aș ruga să propuneți timpul alocat pentru dezbaterea raportului, care cuprinde numai amendamente respinse.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Cred că se poate face pentru fiecare intervenție cinci minute. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Numai puțin, că n-am înțeles. Aici puneți un timp general, domnule, timpul general pentru dezbaterea raportului.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Pentru fiecare intervenție cinci minute. E propunere, domnule președinte.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Stimați colegi, ați auzit propunerea domnului președinte: pentru fiecare intervenție la raport cinci minute. Supun votului dumneavoastră această propunere. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
Cu 90 de voturi pentru, 78 împotrivă și o abținere, propunerea a fost adoptată. Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul? Vă rog. Domnul deputat Eugen Bejinariu din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Eugen Bejinariu: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Domnule președinte Dobre, președinte al comisiei, cred că era foarte important și în mod special pentru stenogramă să consemnăm faptul că în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională acest raport a primit aviz favorabil, deoarece și amendamentele au trecut în această ședință. Cred că este foarte important să se știe acest lucru. Pentru că în momentul în care a ajuns la Comisia pentru muncă, aceste amendamente nu au mai fost adoptate. Prin urmare, trebuie să spunem tuturor și colegilor noștri din sală că în toată lumea armata este construită pe grade și funcții. Domnul Boc, ca să îndeplinească un ordin al comandantului suprem, domnul Băsescu, a venit și a schimbat această ierarhie prin acest proiect de lege și această ordonanță. Ordonanță care, sigur, trebuie să spunem că a venit în urma unor frământări, lungi frământări și incoerență în tot ceea ce s-a făcut în modificarea pensiilor militarilor. Mai mult de atât, în 1999, pentru interesul național, militarii din armata României au fost, mulți militari din armata României, mulți oameni cu carieră militară au fost trimiși acasă, tot din interes național. Și la momentul acela a fost aprobată o lege, care le-a dat niște drepturi. A venit domnul Boc și a dat la o parte această lege și a construit altă lege, care este o lege mai bună, pentru că este făcută de domnul Boc, neținând cont de problemele acelor oameni care la 35 de ani, la 40 de ani au fost trimiși acasă și sunt în continuare și stau acasă și au familii și nu sunt puțini, sunt foarte mulți acei oameni. Și nu sunteți interesați, stimați colegi, de acei oameni, ce fac și unde sunt. Și veniți acum și propuneți plenului Camerei Deputaților o lege strâmbă, exact așa cum spun: o lege strâmbă care, cum v-am spus, a inversat ierarhiile în armata României! Trebuie să consemnăm și trebuie să spunem aceste lucruri, ca să știe populația României ceea ce face acest Guvern al Partidului Democrat Liberal, al domnului Boc și al domnului Băsescu: își bate joc de oameni! Prin urmare, Partidul Social Democrat va susține acele amendamente din Comisia pentru apărare care au fost aprobate de comisie și răsturnate la Comisia pentru muncă, iar dacă nu, vom cere cu totul și cu totul alte lucruri să facem. Mai mult de atât, în momentul în care vom veni la guvernare, vom schimba toate legile pe care le-ați aprobat și ați întors totul pe dos în țara aceasta! Vă mulțumesc. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Domnul deputat Paul Victor Dobre, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Domnule deputat, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor, Permiteți-mi în timpul pe care îl are alocat grupul nostru să vă prezint, în primul rând, punctul de vedere al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă, un punct de vedere precis și concret. Este vorba de o structură care reunește peste 30.000 de cadre militare în rezervă, atât din apărare, cât și din poliție. Principalele solicitări, care, de altfel, sunt și în amendamentele despre care vorbea colegul meu mai devreme, amendamente pe care le-am susținut atât în Comisia pentru apărare, unde au fost adoptate, cât și în Comisia pentru muncă, unde din păcate au fost respinse. În cazul pensiilor prevăzute la alin.(1), pentru care cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011 nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție, deținute de militar în perioadele respective, conform fișei personale a acestuia. Modificarea se datorează faptului că un număr semnificativ de ofițeri și subofițeri au deținut funcții superioare gradului. A doua solicitare. Pensiile revizuite pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 rămân definitiv în plată conform cuantumurilor stabilite în decizia de revizuire. Art.6, o completare: "Pensiile revizuite pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 rămân în plată în cuantumurile din luna decembrie 2010." Și un alineat nou la art.7, art.196 lit.r) din Legea nr.263/2010 se abrogă, menținându-se în vigoare prevederile referitoare la pensiile militare, cuprinse în Legea nr.80 privind Statutul cadrelor militare. Subliniez și eu, așa cum subliniază și cei care solicită acest lucru, că ultimele trei propuneri au la bază art.15 alin.(2) din Constituție. Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Doamnelor și domnilor, Punctul de vedere al Grupului PNL este ca această ordonanță să fie adoptată cu amendamentele propuse de noi, întrucât dacă numai un singur om este lezat în drepturile sale constituționale, înseamnă că Parlamentul României nu respectă legea. Ce-a făcut Guvernul e răspunderea lui. Noi suntem cei care decidem. Și dacă legea sancționează un singur om, contrar prevederilor constituționale, nu putem să adoptăm această lege. Nu mai vorbesc de faptul că este vorba de mii de oameni, nu mai vorbesc de faptul că este vorba de oameni care au fost în serviciul militar, un serviciu care are restricțiile lui, un serviciu care are obligațiile lui și un serviciu în care și-au făcut datoria și în țară, și pe teatre de operațiuni. PNL va susține aceste amendamente și facem un apel și către colegii de la putere, cel puțin să aibă înțelepciunea colegilor de la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Vă mulțumesc. (Aplauze de la balcoane.)
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc foarte mult, domnule deputat. Dacă mai sunt alte intervenții? pe procedură, doamna deputat Aura Vasile, vă rog.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Mulțumesc, domnule președinte.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Numai puțin, rog domnii deputați să lase banca miniștrilor liberă. Domnilor deputați, vă rog să poftiți în sala de ședință. Vă rog foarte mult. Domnilor secretari, domnilor miniștri, vă rog să nu mai întrețineți un dialog cu domnii deputați în timpul ședinței.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Domnule secretar, nu vreți să vedeți ce am de spus?
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule secretar de stat Iliescu, suntem în timpul dezbaterilor. Vă rog să fiți atent la dezbateri.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Domnule Valentin Iliescu! Mulțumesc, domnule ministru.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Aveți cuvântul, doamnă.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Domnule președinte de ședință, Trebuie să fac o rectificare. S-a spus că amendamentele care au fost aprobate în unanimitate la Comisia pentru apărare au fost respinse la Comisia pentru muncă. Trebuie să știți că unul dintre autorii acestor amendamente, domnul deputat Mircovici, a fost prezent în cadrul Comisiei pentru muncă, unde a prezentat și a susținut amendamentele Comisiei pentru apărare, unde, în prima fază, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, prin secretarul de stat și doamna general, pe care nu-mi aduc acum aminte cum o cheamă, au susținut amendamentele respective. Pentru că în acel moment am fi fost majoritari pe vot, în momentul în care noi am propus să facem dezbaterea mai departe, PDL-ul a solicitat amânarea cu o săptămână și, pentru că au pierdut la vot, au părăsit sala, noi rămânând fără cvorum de lucru. În următoarea ședință, este important să știți că, în prima fază, reprezentanții Ministerului Apărării au susținut în continuare amendamentele Comisiei pentru apărare, ca, la un moment dat, secretarul de stat să primească un telefon și să nu mai susțină amendamentele Comisiei pentru apărare. Stimați colegi, Trebuie să vă aduc aminte că acest proiect de lege nu-și are rostul, pentru că, în acest moment, peste 21.763 de procese sunt câștigate de către militarii pensionari. De asemenea, trebuie să știți că ceea ce se spune în această expunere de motive a proiectului de lege, care spune că se face această ordonanță pentru că a fost anulată hotărârea Ministerului Apărării de către instanțele judecătorești, domnilor, vă readuc aminte că ministrul apărării, de la acest microfon pentru Camera Deputaților și din fața Senatului, și-a dat cuvântul de onoare de bărbat de stat că, dacă o singură pensie va scădea sub 3000 de ron, el își dă demisia. Nu înțeleg de ce încearcă să facă o altă aritmetică. Nu înțeleg de ce nu ia să citească ceea ce este un adevăr legislativ.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Doamnă deputat...
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Domnule președinte, Cu amabilitatea dumneavoastră, două minute. Vreau să-i aduc aminte domnului ministru...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă rog, numai puțin, doamnă deputat. Știți că eu vă prețuiesc și vă respect. Ați solicitat cuvântul pe procedură. Haideți, vă rog eu foarte mult, nu e procedură.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Un minut.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Aveți un minut, dar vă rog foarte mult să vă încadrați într-un minut. Vă rog eu, nu mă puneți în situația neplăcută... Vă rog foarte mult, aveți un minut, dar vă rog să fiți corectă cu mine și cu sala.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Un minut și finalizez. Deci domnilor colegi și domnilor guvernanți, Vreau să vă readuc aminte că în Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională, precum și acordarea altor drepturi salariale personalului din aceste instituții, reglementa foarte clar că ei nu puteau să plătească contributivitate, pentru că militarii nu puteau să se fi asigurat în sistemul public, neîntrunind niciuna din condițiile impuse de art.5 din Legea nr.19/2000, deoarece nu și-au desfășurat activitatea în baza unui contract de muncă. Iar regimul incompatibilităților, impus de legea statutară, Legea nr.80/1985 privind Statutul cadrelor militare, nu le-a permis să aibă vreo altă calitate care să le permită asigurarea în acest sistem. Deci, domnilor, de la Cuza, atunci când au apărut primele legi care stabileau salarizarea și condițiile de pensionare, e prima oară când cineva îndrăznește să-și bată joc de Armata română. Și cine? Generalul, care, spune el, conduce Armata română. Se învârt în mormânt, în acest moment, eroii armatei.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Ați depășit minutul...
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Vă rog să nu votați, și să fiți de acord cu amendamentele comisiei pentru apărare. Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Stimați colegi, V-aș ruga să aveți în vedere că, la dezbateri generale, conform regulamentului, ia cuvântul un singur reprezentant de grup parlamentar. De asemenea, dacă cereți pe procedură intervențiile, vă rog s-o faceți pe procedură, nu mă puneți în situația neplăcută să vă întrerup sau chiar să vă închid microfonul. Nu-mi face deloc plăcere să am o asemenea atitudine. Domnul deputat Kerekes, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Domnule coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Kerekes Károly: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Domnul președinte Dobre a vorbit despre trei amendamente ale acestei Legi de aprobare a Ordonanței nr.1. Ultimele două categoric vizează restabilirea situației anterioare recalculării pensiilor, adică anulării prin Legea nr.119/2010 a pensiilor speciale. Vă rog frumos să nu mă înțelegeți greșit. Am tot respectul față de armată. Am tot respectul față de cadrele militare din armată, care și-au făcut datoria totdeauna față de patrie, față de popor. Dar, dacă prin aceste amendamente restabilim situația fostelor cadre ale securității, ale torționarilor, atunci facem o mare nedreptate. Dar mai mare nedreptate am făcut prin faptul că, dacă restabilim aceste pensii ale torționarilor, dar am luat prin aceeași Lege nr.119 pensiile reprezentanților noului regim, ale parlamentarilor care au militat mai mult sau mai puțin timp pentru democratizarea țării... Da, am luat! Și atunci vom vedea ce vom face cu această ordonanță. Retrimitem? Nu intră în competența mea să propun retrimiterea. Liderii de grup pot să facă acest lucru. Dar trebuie să ne gândim la aceste aspecte. Trebuie să aprofundăm această problemă, pentru că am făcut o mare nedreptate. Deci nu poate fi aceeași situație, că unora le dăm înapoi pensiile, iar altora le luăm. Le dăm torționarilor pensiile înapoi, iar acelora care, totuși, sunt reprezentanții noului regim, le luăm. E corect acest lucru, vă întreb? Nu. Deci, ca atare, putem să retrimitem în comisie, dar trebuie să gândim pentru viitor. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc. Îl rog pe domnul deputat Marius Rogin să ocupe loc în sala de ședințe și-i atenționez pe domnii secretari de stat că dacă mai au de întreținut dialog cu colegii din sală să poftească afară. Domnul deputat Calimente. Pe procedură, înțeleg. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Mihăiță Calimente: Domnule președinte, Aș vrea să spun mai mult decât pe procedură, în calitate de membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, câteva cuvinte. Pentru că, sigur, din partea comisiei nu s-a exprimat nimeni.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, îngăduiți-mi să vă amintesc că, în această fază, nu există o asemenea procedură. Din partea comisiei vorbește președintele, care prezintă raportul, și din partea grupurilor parlamentare vorbește câte un reprezentant. Nu suntem în situația în care membrii comisiei să vină să aducă explicații suplimentare față de cele pe care le-a prezentat președintele comisiei. V-aș ruga dacă aveți pe procedură să interveniți pe procedură, altfel o să mă obligați să vă iau cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Mihăiță Calimente: Domnule președinte, Știți foarte bine că domnul Dobre și-a exprimat părerea din partea Comisiei pentru muncă și de foarte multe ori foarte mulți dintre colegii noștri au mai intervenit. Nu vroiam să vă spun că iau cuvântul pe procedură și să spun altceva. De aceea, vă cer îngăduința să vă spun câteva cuvinte. N-am să vorbesc o jumătate de oră.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Aveți un minut, domnule deputat. V-aș ruga să vă încadrați în acest timp, v-aș ruga foarte mult.
|
|
|
|
|
Domnul Mihăiță Calimente: Vă mulțumesc. La elaborarea acestei legi s-a pornit de la o minciună: că noul sistem de pensii are la bază principiul contributivității. Este clar că militarii n-aveau cum să aibă la bază acest sistem al contributivității. A reieșit un haos în urma adoptării acestei ordonanțe. În timpul recalculării pensiilor militare, și-au dat seama că rezultă un dezastru. Reacțiile celor nedreptățiți i-au făcut să corecteze această eroare făcută și au început să accepte cu ochii închiși adeverințe și documente fără acoperire, creând alte nemulțumiri. Multora le-a crescut pensia, dar nu mai există echitate și echilibru în ceea ce s-a creat. Subofițerii au primit pensii mai mari decât ofițerii. Unele arme sunt mai speciale decât altele. La condiții egale, unora li s-a dublat sau triplat pensia, altora le-a scăzut cu 10%. Ați reușit să divizați și pensionarii militari. Cel mai grav este faptul că militarii nu mai au statutul pe care l-au avut. Se vor certa între ei, unii vor fi mulțumiți, alții nu vor fi mulțumiți. Vor fi asmuțiți unii împotriva celorlalți. Acești oameni trebuie să fie siguri pe poziția lor, și nu la mila unui ministru sau al altuia, în așa fel încât nimeni să nu le poată mâine ceea ce au primit astăzi. În consecință, dacă nu se adoptă amendamentele pe care noi le-am propus, acest haos va fi instituționalizat și vom avea pensionarii împărțiți în două, așa cum și-a dorit domnul ministru Oprea. Acolo, cei care-l sprijină pe domnul ministru Oprea, și aici cei care sprijină drepturile pensionarilor. (Aplauze prelungite de la balcon.)
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc. Domnul secretar al Biroului permanent, Mircovici. Aveți cuvântul, domnule secretar.
|
|
|
|
|
Domnul Niculae Mircovici: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor, Ca membru al Grupului parlamentar al minorităților naționale, vreau să spun că grupul va vota Ordonanța de urgență nr.1. Ca membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, ca fost militar și ca om care s-a zbătut pentru tot ce înseamnă corectitudinea unui astfel de sistem și a unui angajament pe care un stat îl ia cu structurile sale de apărare, ordine publică și siguranță națională, vă rog să-mi îngăduiți să fac câteva reflecții. Și prima dintre ele este aceea că este inadmisibil să tratăm o lege care se referă la stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate militarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională cu aceeași monedă cu care tratăm o lege care se referă la eutanasierea câinilor fără stăpân. În niciun caz n-avem voie să încercăm să facem un joc politic dintr-o problemă de această natură. Sigur că cel mai puțin vinovați în tot ceea ce discutăm noi astăzi sunt militarii. Prin Legea nr.164/2001, s-a stabilit în mod clar o nevoie, o măsură, o reglementare legală pentru ca Armata română să intre în structurile Alianței Nord-Atlantice, și aceasta a fost legea privind pensiile militare, după ce fusese votată o lege prin care s-au recalculat, un sistem de pensii, Legea nr.19/2000. Deci caracterul special al acestei legi a fost determinat de o obligație pe care și-o asuma România pentru a intra în structurile euroatlantice. Dar deja, aici, asta e istorie și probabil că va rămâne pentru acest moment ca istorie. Prin Legea nr.119/2010, lege care - trebuie să ne amintim toți -, nu a fost votată, nu a fost discutată și votată în Parlamentul României, ci a fost o lege pentru care Guvernul Boc și-a asumat răspunderea, răul a fost făcut. În aceste condiții, după intrarea în vigoare a Legii nr.119/2010, noi am fost puși în situația de a găsi soluții pentru ca răul acesta să devină, pentru cei care nu-l meritau, mai mic. Și aici, cei care doresc să mă contrazică, cu tot respectul, îi invit la tribuna Parlamentului, mai ales dacă sunt profesori universitari. Vreau să spun că structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională, miniștrii, șefii acestor structuri s-au zbătut pentru ca acest rău să fie mai mic. N-are rost să ne ascundem după deget, unii de o culoare politică și alții de altă culoare politică. Eu vă prezint exact ce s-a discutat și în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Căderea pensiilor militare ar fi ajuns la până la 70%, în condițiile în care nu se înscriau în acele pensii nesimțite, cum nu se înscriu nici acum. Și atunci, modificările care au fost făcute pe parcurs, prin Legea nr.119 și după aceea adoptate în Legea nr.263/2010, au oferit posibilitatea ca marea majoritate a pensiilor militare să nu scadă. Și acest lucru este o realitate. Pe site-ul Ministerului Apărării sunt prezentate peste 90% din pensii, care au crescut. Da, chiar dacă supăr pe unii dintre dumneavoastră, este și meritul faptului că întreaga conducere politică a Ministerului Apărării Naționale din momentul de față este formată din foști ofițeri activi. Este un adevăr pe care n-avem niciun motiv să nu-l luăm în seamă. Atât ministrul apărării, cât și secretarii de stat de la acest minister sunt foști ofițeri activi și s-au zbătut, din acest punct de vedere, pentru ca răul să fie puțin mai mic. Cu tot respectul vă reamintesc acest lucru și trebuie să-l recunoaștem. Mai departe, aș vrea să mai fac o precizare. Dacă am ajuns ca aproximativ 10% din pensii să fie scăzute în momentul de față, există acel palier al celor care au lucrat după pensionare și, în care, prin recalculare, se pot socoti veniturile pentru care au contribuit mai departe. Probabil că vom rămâne pe undeva pe la 7-8% din pensii care vor fi scăzute. Am convingerea, ca om de formație juridică și ca om care a studiat hotărârile instanțelor de judecată începând de la Vaslui până la Craiova, de la Teleorman, de la Vâlcea, de la Cluj, de la Curtea de Apel Timișoara, că toate procesele militarilor cărora le va scădea pensia, chiar dacă noi nu vrem să votăm acest lucru, vor fi recalculate și oamenii își vor câștiga drepturile. Cine va pierde? Va pierde de două ori Statul român. O dată va pierde prin faptul că va plăti niște cheltuieli de judecată pe care va trebui să le suporte pentru procesele pierdute, avocații părților care acționează în instanță, iar pe de altă parte va pierde pentru faptul că și-a târât cei mai demni și mai devotați dintre oameni, care au avut ca regim de lucru 24 de ore din 24 pentru țară, că-i va duce în fața barelor de judecată. Am încredere însă că instanțele vor rezolva o astfel de problemă, pentru că s-a făcut o afirmație aici...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă rog să vă apropiați de sfârșitul intervenției, domnule secretar.
|
|
|
|
|
Domnul Niculae Mircovici: Mulțumesc, domnule președinte. Mai am zece secunde și termin cele cinci minute. Pentru că s-a făcut o afirmație aici, legată de torționari, aș vrea să vă rog să facem diferența între ce înseamnă câinii fără stăpân și ce înseamnă dobermanii adevărați, care ne păzesc gospodăriile. Nu cred că în armată găsim astfel de torționari la care s-a făcut referire. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule secretar, domnule deputat. Pe procedură, domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz. Aveți cuvântul, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi și mai ales stimate coleg, Aș vrea să atrag atenția că am avut aici, în față, o ocazie nefericită să asist la argumentarea unui vot imperativ. Dumneavoastră ne-ați explicat că, deși nu sunteți de acord cu această legiferare, deși nu sunteți de acord pe fond, și ați adus argumente în sensul acesta, votați, totuși, împreună cu Guvernul, un vot imperativ dat, deci nu un vot de conștiință. Să știți că toată disertația dumneavoastră este anticonstituțională. Eu sunt de acord să fiu de partea celor care au pierdut șansa de a-și duce până la capăt serviciul pe care s-au angajat sub jurământ, și anume militarii români, care au făcut un sacrificiu în momentul în care, datorită obligațiilor politice pe care statul român și le-a luat, au ieșit din sistemul militar înainte de termen. Oameni care astăzi sunt acuzați de președintele țării și comandantul suprem al armatei că ar fi cei care nu și-au îndeplinit în integralitate obligațiile față de armată. Acești oameni, nu numai că n-au nicio vină, au meritul de a fi înțeles la timpul respectiv că trebuie, cu compensații, cu alte obligații asumate de statul român, să renunțe la haina militară și la cariera militară pentru care juraseră. Dar dumneavoastră ați venit aici să ne spuneți că, deși lucrurile stau așa, trebuie să votați, mi se pare că, sub această cupolă, este inadmisibil să auzim asemenea argumentații. Iertați-mă, stimate coleg! Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnilor colegi, Aș vrea și dumneavoastră să mă iertați, domnule Bogdan Duvăz, că ați cerut cuvântul pe procedură și ați intrat pe fond. Îl rog pe domnul secretar, drept la replică un minut. Și v-aș ruga, stimați colegi, dacă solicitați cuvântul pe procedură, vă rog să interveniți pe procedură. Nu mă puneți în situația neplăcută să vă fac observații.
|
|
|
|
|
Domnul Niculae Mircovici: Vă mulțumesc foarte mult. De fapt, n-aș putea să spun că este un drept la replică. Nu e vorba neapărat de o replică, ci e vorba de o simplă explicare. Deci, pe de o parte, am exprimat poziția Grupului parlamentar al minorităților naționale, și mi se părea corect să fac treaba aceasta, pe de altă parte, am adus o serie de argumente pe care le-am susținut și în Comisia pentru apărare. Conform regulilor democrației, dacă nu am câștigat acolo, nu aveam dreptul să exprim alt punct de vedere decât cel pe care l-am exprimat atunci. Și, distinse domnule ministru, vreau să vă mai spun un lucru. În momentul de față suntem în situația de a alege între două variante: dacă din punct de vedere juridic Ordonanța nr.1, să zicem, nu ar trece, eu aș întreba care este baza legală de plată a pensiilor militare în momentul de față, ar fi prima, și a doua, care-i mult mai complicată, este aceea că, prin această ordonanță, chiar dacă Guvernul nu a vrut să crească niște pensii, la 90% dintre oamenii din armată le-a crescut. Probabil că a fost de acord cu importanța socială a muncii pe care aceștia au desfășurat-o. Noi n-avem voie să tăiem un bun care a fost câștigat printr-o reglementare pe care a făcut-o Guvernul României. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnul deputat Mocanu. Imediat, domnule Popa. Domnul deputat Mocanu. Pe procedură, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Mocanu: Domnule președinte de ședință, Stimați colegi, Am așteptat până acum, am crezut că domnul președinte de ședință vine în fața microfonului să ne ceară scuze sau să facă justificarea de ce a venit cu o oră mai târziu la ședință. Protestez în fața Camerei Deputaților pentru acest lucru și cer președintelui Camerei Deputaților să vină la acest microfon și să explice pentru ce a venit cu o oră mai târziu. Am această rugăminte pentru faptul că degeaba crede dânsul că, dacă este și secretar general al Partidului Democrat Liberal, aici, în Camera Deputaților poate să facă ceea ce vrea dânsul... și mai mult nu vreau să mai spun.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Unde dai și unde crapă, domnule deputat! Vă rog, domnul deputat Popa, vă rog să poftiți în sală, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Octavian-Marius Popa: Vă mulțumesc, domnule președinte. Vreau să vă cer ca, la calculul votului, să nu luați în considerare votul domnului deputat Mircovici, să-l scutim de această - să zicem - dihotomie între conștiința domniei sale și un vot imperativ, întrucât un vot imperativ nu poate fi luat în considerare. Și, dacă-mi permiteți, încă 30 de secunde, un drept la replică pentru cineva care a invocat faptul că a trebuit să scădem pensiile pentru că trebuie să-i pedepsim, în felul acesta, pe foștii torționari. Tatăl meu, fost ofițer de carieră, a ajuns în pușcărie ca deținut politic, trădat, dat pe mâna miliției de doi foști colegi (întotdeauna a existat trădare), cărora le-a reproșat faptul că au dat mândria militară și s-au făcut hingheri de oameni.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat...
|
|
|
|
|
Domnul Octavian-Marius Popa: Eu unul cred că tatăl meu, care-i mort, nu ar fi fost bucuros ca o nedreptate să fie reparată prin alte nedreptăți și nu cred că vreodată e posibil așa ceva.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat...
|
|
|
|
|
Domnul Octavian-Marius Popa: De aceea, vă rog frumos să nu mai invocați argumente de genul: trebuie să lovim în pensiile militarilor, pentru că, în cadrul lor, sunt și foști ofițeri de securitate.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat...
|
|
|
|
|
Domnul Octavian-Marius Popa: Fiecare trebuie judecat pentru faptele lui și... (I se întrerupe microfonul.) ... nu luate decizii economice cu caracter general. Vă mulțumesc. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnilor colegi, Eu vă respect pe toți, vă rog să mă respectați și dumneavoastră pe mine. Vă rog foarte mult. Eu cred că suntem într-o instituție în care, în primul rând, trebuie să ne respectăm și să respectăm... în măsura în care putem. Doamna Aura Vasile, vă rog, pe procedură.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile (din bancă): Drept la replică.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Drept la replică cui, doamna deputat?
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Domnul secretar general.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnul secretar general nu v-a pomenit numele. Doamna Aura Vasile, nu mă supărați, că nu cred că... 30 de secunde, doamna deputat, vă rog foarte mult.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Am să-i răspund domnului deputat Mircovici că Ordonanța nr.1 nu este așa cum dânsul a calificat-o, ci aș putea să spun că este transfer și manipulare de fonduri fără acte justificative. Acest fapt constituie un fapt penal, pasibil de închisoare atât pentru ordonatorii de credite, cât și pentru legiuitori câteodată. De aceea, vreau să vă spun că tot războiul de imagine: poporul contra militari, ofițeri contra subofițeri, cei care au stagiul complet sau stagiul incomplet, în acest moment nu a făcut decât să dea peste cap întreg sistemul militar, în condițiile în care cei cu grade, dintr-o dată, s-au văzut că sunt niște cetățeni neutri și care nu mai au statut de militari.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Mă voi întreba, în momentul în care va fi o concentrare, cum vor răspunde acești oameni? Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă rog să nu mai abuzați de bunăvoința și simpatia pe care o am față de dumneavoastră. Stimați colegi, Domnule Solomon, aveți un nume predestinat spre înțelepciune. Sper că nu ne puneți în dificultate și să credem altceva.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Solomon: Mulțumesc, domnule președinte. Eu voiam să fac apel să trecem la dezbaterea pe articole, poate așa vom tranșa chestiunea amendamentelor Comisiei de apărare...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Uite c-ați confirmat ceea ce spuneam eu.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Solomon: ...amendamente care au fost susținute de reprezentantul Ministerului Apărării, cel puțin la Comisia de muncă, exact zece minute. cam atât ține onoarea unui general al armatei române, făcut general de domnul Băsescu.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Ați făcut o propunere pe care nu o...
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Solomon: Tot la fel, domnule președinte, am văzut astăzi cum domnul Mircovici, intrat la guvernare colonel...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat...
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Solomon: ...făcut general tot de domnul Băsescu...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat Solomon...
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Solomon: ...are onoare de exact două săptămâni.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat Solomon, vă rog să m-ascultați. V-am dat cuvântul pe procedură. Ați făcut o propunere de a trece la dezbatere. Am reținut-o. Vă rog să poftiți în sală.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Solomon: Tocmai, apelul meu către colegii noștri ar fi să fim măcar noi onorabili, dacă generalii făcuți de președintele Băsescu n-au onoare nici cât genunchiul broaștei. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnilor colegi, S-au spus vrute și nevrute... Trecem la dezbaterea raportului. (Domnul deputat Adrian George Scutaru dorește să intervină.) Vă amintesc că acest raport cuprinde doar amendamente respinse. Cred că aceste amendamente sunt... Doamnă Aura Vasile, vă rog să aveți puțintică răbdare. Nu sunteți dumneavoastră cu ordinea aici. vă rog eu foarte mult. Am secretari de ședință și dânșii mă atenționează ce se întâmplă în sală, și nu dumneavoastră. Înțeleg că amendamentele respinse cuprinse în raport se vor susține. Vom trece la dezbaterea raportului, cu amendamente respinse. Domnule coleg, dacă nu intrați pe procedură, vă promit că vă tai microfonul. Vă rog, pe procedură, strict, pe procedură. Pe regulamentul Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: În mod surprinzător, domnule președinte de ședință, voi face o propunere procedurală.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: Este dreptul opoziției de a-și susține amendamentele în plen sau în comisii. Ați impus în Comisia de muncă anularea acelor amendamente votate de Comisia de apărare și care îndreptau nedreptățile conținute în Ordonanța nr.1. În consecință, vă rugăm să dispuneți retrimiterea la comisie, fiind convins că cei care în primă instanță, în Comisia de muncă, au votat împotriva acestor amendamente vor avea un dram de onoare și-și vor reconsidera poziția. Atunci când ați procedat la acest proces de recalculare a pensiilor militare ni s-a spus că sunt pensii nesimțite în armată, că se vor facem economii la bugetul de stat. Vreau să vă spun, conform noii recalculări, cheltuielile lunare cresc cu 28.198.827 de lei, cu un plus de 18,86%. Unde sunt economiile la bugetul de stat? Ne-a spus cineva, domnule prim-ministru, domnilor guvernanți, câte mii de oameni din armată, Interne și SRI au fost implicați în procesul de recalculare și cât a costat pentru buget această recalculare? Concediem polițiști, dar pe de o parte bulversăm un sistem cu o lege, cu o ordonanță de care nu era nevoie. Le-ați luat demnitatea de militari...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule coleg...
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: ...le-ați anulat statutul social... (I se întrerupe microfonul.)
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă rog să poftiți în sală. Ați făcut o propunere de retrimitere către comisie... Domnule deputat, ați cerut pe procedură, v-am dat cuvântul pe procedură. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: Domnule președinte, Toate grupurile parlamentare și-au exprimat punctul de vedere. aș vrea să întreb și să vă întreb, poate dacă nu o fac colegii din Comisiile de muncă sau de apărare din PDL, o faceți dumneavoastră, am vrea să auzim și punctul de vedere al Partidului Democrat Liberal, să explice militarilor și celor din sindicatul cadrelor militare aflați în prezent în plen de ce impun o asemenea ordonanță. Cred că aveți bunul-simț să explicați poporului de ce ați venit cu asemenea ordonanță. Toate grupurile parlamentare au vorbit, mai puțin PDL-ul.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, ați epuizat timpul pe care-l aveați suplimentar. Vă rog. Domnilor colegi, Domnul deputat Scutaru a propus retrimiterea către comisie a acestui proiect de lege pentru analiză suplimentară. Supun votului dumneavoastră această propunere. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
88 de voturi pentru, 119 voturi împotrivă, 8 abțineri. Propunerea nu a trecut. Intrăm în dezbaterea raportului comisiei sesizate în fond. Vă rog să urmăriți cu atenție amendamentele, și cei care doresc să intervină să o facă. La numărul curent 1. Domnule deputat George Scutaru, vă rog să interveniți pentru susținerea amendamentului.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: Stimați colegi, Primul amendament care a fost propus de Comisia de apărare se referă la necesitatea utilizării cuantumului soldei de grad și al soldei de funcție îndeplinită în perioada respectivă, și nu a cuantumului soldei de grad și al soldei de funcții minime corespunzătoare gradului militar deținut. Considerăm că printr-un asemenea amendament se elimină caracterul abuziv al prevederii actuale care vizează diminuarea pensiei din motive care nu țin de vinovăția pensionarului pentru dispariția datelor referitoare la veniturile realizate de acesta. Iar informațiile referitoare la grad și funcție se găsesc în memoriul personal al fiecărui cadru militar, precum și în ordinul de zi pe unitate. Și aș vrea să vă citesc un mesaj primit de la un general aflat într-o asemenea situație, un general care nu a primit stelele la foc automat, ci a lucrat și la cartierul general al NATO și căruia nu i se regăsesc 17 ani din activitate. Este vorba de generalul maior în rezervă Iordache Olaru: "Doresc soluții. De reținut că soluția pe care o prevede ordonanța de urgență pentru cei 17 ani negăsiți în arhive nu poate substitui retribuțiile pe care le-am avut. Nu pot accepta ca jumătate din anii pe care i-am petrecut în armată să fie anulați de o ordonanță de urgență samavolnică. Doresc să mi se recalculeze pensia așa-zis nesimțită doar pe baza veniturilor corecte pe care le-am avut. Menționez că nu doresc un răspuns de circumstanță. Este al treilea rând de adeverințe pe care le primesc de la Ministerul Apărării și constat cu resemnare că anii pentru care nu se regăsesc veniturile corecte cresc de la 13,5 ani la 196 de luni, deci, la 17 ani. În plus, nu voi accepta pentru anii lucrați la Cartierul General al NATO să mi se considere solda la funcția minimă a gradului avut. Pentru cei care nu cunosc ardoarea cu care am lucrat în domeniul integrării în Alianță, îi rog să ceară detalii și să afle că am lucrat la maximumul potențialului meu." Și nu numai generalul maior Olaru se află în această situație, ci peste 7.000 de ofițeri ai armatei române. În consecință, vă rog, domnilor colegi, domnule general Bădălan, domnule general Mircovici, dacă mai țineți la spiritul de corp și dacă considerați că mai faceți parte din casta militară, susțineți aceste amendamente pe care le-ați votat în Comisia de apărare și nu mai răspundeți imperativului de partid. Măcar ca o datorie de onoare față de foștii dumneavoastră camarazi. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da. Mulțumesc. Supun votului dumneavoastră acest amendament, domnilor colegi. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
81 de voturi pentru, două abțineri, 127 de voturi împotrivă. Amendamentul a fost respins. (Domnul deputat Victor Paul Dobre dorește să intervină.) Domnul deputat Bădălan, vă rog, aveți cuvântul. Domnul deputat era înainte înscris. Aveți puțintică răbdare. Vă rog să aveți puțintică răbdare, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Eugen Bădălan: Mulțumesc, domnule președinte. Înainte de orice, o intervenție pe procedură, domnule președinte. la dezbaterile generale grupul parlamentar din care fac parte nu a participat, și nu a participat cred că dintr-o eroare a dumneavoastră, domnule președinte, pentru că dumneavoastră cred că nu vedeți mâinile ridicate din sală decât selectiv, pe a mea nevăzând-o. Și de aceea vă rog, domnule președinte, să revenim la momentul dezbaterilor generale, pentru ca Partidul Democrat Liberal să-și expună punctul de vedere.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da, mulțumesc, domnule deputat. Eu văd tot ce se ridică în sala aceasta, iar secretarii de ședință sunt obligați să mă informeze atunci când un deputat solicită o intervenție, domnule deputat. Nu m-au informat. În consecință, vă rog să vă ocupați locul în sala de ședință. Continuăm dezbaterile pe marginea raportului. Îl rog pe domnul deputat Paul Victor Dobre să intervină pe procedură.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Domnule președinte, Se pare că astăzi nu doriți să respectați regulamentul. În primul rând, s-a făcut propunerea unui amendament extrem de important. Înainte de a supune la vot trebuia să cereți punctul de vedere al reprezentantului Guvernului. Asta e regula. Să știm și noi de ce Ministerul Apărării nu este de acord. Să știm și noi de ce reprezentantul Ministerului Apărării și-a schimbat opinia numai la un simplu telefon în mijlocul ședinței. Trebuie să se dea explicații. La fiecare amendament vă rog să respectați procedura și să cereți punctul de vedere al Guvernului.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule președinte. Continuăm dezbaterea. La poziția 2, numărul curent 2 din raport. Dacă acest amendament se susține? Nu se susține. Continuăm... cine? Păi, domnilor colegi, cei care doriți să interveniți vă rog să ridicați mâna și s-o faceți. Domnul Nini Săpunaru. Domnule deputat, vă rog foarte mult să urmăriți dezbaterile, ca să putem să...
|
|
|
|
|
Domnul Nini Săpunaru (din sală): Dacă ați comenta mai puțin, le-am urmări...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă rog să interveniți, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Nini Săpunaru: Da, vă mulțumesc, domnule președinte. Dacă ați comenta mai puțin de la microfon, acolo, le-am urmări. "În cazul pensiilor prevăzute la alin.(1) pentru care până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011 nu pot identificate veniturile, cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut conform anexei nr.1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie." Să știți că aceste amendamente sunt amendamente susținute și care au venit de la Asociația cadrelor militare și în rezervă și noi credem că sunt corecte.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da. Mulțumesc. Mai sunt alte intervenții? Dacă nu sunt, supun votului dumneavoastră acest amendament. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
86 de voturi pentru, două abțineri și 123 de voturi împotrivă. Amendamentul nu a fost adoptat. La poziția 3 avem un alt amendament respins. Dacă se susține? Da. Domnul deputat Paul Victor Dobre. Vă rog să vă susțineți amendamentul, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Domnule președinte, Remarc încă o dată că nu doriți să aflați punctul de vedere al Guvernului, care trebuie explicat la fiecare amendament înainte ca domnii deputați, doamnele deputate să voteze. Amendamentul meu este în felul următor: "În cazul pensiilor prevăzute la alin.1 pentru care până cel târziu la data de 31 octombrie 2011 nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează..." și aici e modificarea "...cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție real exercitată potrivit clasei de salarizare în care aceasta este încadrată. Iar pentru perioada anterioară a anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie, conform textului inițial." Acest amendament, v-am prezentat și în expunerea mea de mai devreme, are în vedere faptul că, pe parcursul carierei militare, deseori cadrele militare au fost încadrate pe funcții superioare gradului deținut la un moment dat. Deci oamenii aceștia au avut o responsabilitate, gradul a fost inferior, dar au avut o responsabilitate majoră și atunci este firesc ca în calculul pensiei să se țină cont de ceea ce în mod real exercita ca funcție și responsabilitate. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc. Domnilor colegi, Aș vrea să precizez un lucru, pentru că de foarte multe ori se vorbește și se interpretează regulamentul după putința fiecăruia. Am să dau citire art.107 și în primul rând pentru domnul președinte Paul Victor Dobre. "La discutarea articolelor la care s-au făcut amendamente, deputații pot lua cuvântul pentru a-și exprima punctul de vedere. De asemenea, pot lua cuvântul reprezentantul Guvernului sau al inițiatorului și raportorul comisiei sesizate în fond." Alin.(2), partea finală: "După luările de cuvânt ale deputaților asupra unui anumit text, pot lua cuvântul inițiatorul proiectului și raportorul comisiei sesizate în fond." Deci, domnilor colegi, v-aș ruga ca altă dată când intervenții, citiți întâi regulamentul și pe urmă dați lecții altora. Supun votului dumneavoastră acest amendament pe care domnul Paul Victor Dobre l-a susținut. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
84 de voturi pentru, 4 abțineri și 123 de voturi împotrivă. Amendamentul a fost respins. La poziția 4. Da, vă rog, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Radu Eugeniu Coclici: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. "În cazul pensiilor prevăzute la alin.1 pentru care până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011 nu pot fi identificate veniturile realizate lunar, pentru anumite perioade la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează..." și aici intervine modificarea, "...cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție deținute de militar în perioadele respective, conform datelor înregistrate în fișa națională a pensionarului."
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da. Mulțumesc. A fost domnul deputat Radu Eugeniu Coclici, care a susținut amendamentul poziționat la numărul curent 4 din raportul comisiei sesizate în fond. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
86 de voturi pentru, 3 abțineri și 120 de voturi împotrivă. Amendamentul a fost respins. La poziția 5. Dacă amendamentul se susține. Da, vă rog, domnul deputat George Scutaru, vă rog să motivați acest amendament.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: Mulțumesc, domnule președinte. Acest amendament aparține Comisiei de apărare și a fost propus de domnii deputați Niculae Mircovici, Eugen Bădălan, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Mihăiță Calimente, Ion Mocioalcă și subsemnatul. Deci consider că inițiatorii își vor da votul pentru acest amendament, chiar dacă se află în partidele aflate la putere. Prin acest amendament propunem: "În cazul în care în urma recalculării rezultă un cuantum mai mic, pensia rămâne la valoarea avută în plată înaintea recalculării, în scopul respectării principiului neretroactivității legii prevăzut la art.15 alin.(2) din Constituția României, care precizează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile." Deci, considerăm că această referire este absolut necesară pentru a împiedica declararea ordonanței drept neconstituțională. Fiindcă, stimați colegi, probabil o să vă dați votul final în jumătate de oră pe această lege. Dar imediat opoziția va contesta la Curtea Constituțională această ordonanță pe care o considerăm injustă și neconstituțională. Deci se încalcă principiul neretroactivității legii. Și vă citez o decizie a Curții Constituționale din 1994, decizia nr.9, publicată în 7 martie 1994: "Consecințele înscrierii principiului neretroactivității se justifică prin faptul că asigură în condiții mai bune securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, precum și datorită faptului că blochează nesocotirea separației dintre puterea legislativă, pe de o parte, și puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Vreau să vă spun că mai există alte 14 decizii similare ale Curții Constituționale care se referă la principiul neretroactivității. În același timp, considerăm că, fără a se adopta un asemenea amendament, se încalcă art.44 din Constituție referitor la dreptul de proprietate privată. "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, cu dreaptă și prealabilă despăgubire." De altfel, stimați colegi, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit că noțiunea de bun acoperă și dreptul unei persoane asupra unei creanțe și are un înțeles foarte cuprinzător, el înglobând orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică. În România, în situația în care măsurile cuprinse în această ordonanță a Guvernului ar ajunge să fie puse în practică, nivelul de trai al unora dintre cei care primesc pensii de la bugetul de stat ar fi drastic afectat. Avem, în vedere cu titlul de exemplu, peste 7.000 de ofițeri ai armatei române, fără a ne referi la ceilalți din celelalte instituții ale sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională. Măsura recalculării pentru aceștia pe baza contributivității ar putea deveni tragică, mai ales că numărul anilor care s-au luat în calcul este extrem de mic. Și ținând cont de efectele pe care le are eventuala respingere a acestui amendament, vă rog, domnule secretar de stat Ozunu, să veniți la tribună să explicați care sunt considerentele instituției, fiindcă reprezentați Guvernul la această dezbatere, pentru care considerați că Guvernul Boc nu poate susține un asemenea amendament. Vă rog, stimați colegi, autori ai amendamentului, dar și colegi din celelalte comisii ale Parlamentului să susțineți acest amendament, fiindcă aveți o datorie de onoare și dacă atunci când vă exprimați...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Ați depășit timpul alocat, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: ...considerația pentru armată și când mulțumiți și vă aplecați în fața unui militar care vine în sicriu din Afganistan și spuneți cât de valoroasă este armata României, aveți ocazia, prin votarea acestui amendament, să arătați că nu sunteți duplicitari și pentru dumneavoastră armata într-adevăr reprezintă ceva. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da. Mulțumesc. (Doamna Aura Vasile dorește să intervină pe procedură.) Numai puțin. Suntem în timpul dezbaterilor...
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: Solicit punctul de vedere al Guvernului măcar un minut.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Supun votului acest amendament și vă dau cuvântul pe procedură. Dorea cineva să intervină? Domnule președinte, parcă cereați cuvântul, vă rog, pe acest amendament? (Se referă la domnul deputat Victor Paul Dobre.)
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru (din sală): Solicit punctul de vedere al Guvernului măcar un minut.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Înainte de a vota, dați-mi voie să vă reamintesc ceea ce s-a întâmplat atunci când Guvernul a venit să taie pensiile cu 15%. Este un drept de proprietate pensia. După cum v-aduceți bine aminte ați pierdut la Curtea Constituțională deși, de regulă, plecați ca favoriți acolo, și vă reamintesc din nou că vom sesiza Curtea Constituțională, vă reamintesc că veți pierde din nou acolo, vă reamintesc că vom adânci haosul și vă reamintesc sutele de procese care se pierd în momentul de față pentru că aici, în Parlament, uităm de Constituție. De aceea, cred și eu, domnule președinte, că este foarte important punctul de vedere al Guvernului vizavi de o prevedere neconstituțională.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Aș vrea să precizați, ați vorbit în calitate de președinte al comisiei sau de deputat al grupului parlamentar?
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Și una, și alta.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: (Doamna deputat Aurelia Vasile insistă să intervină pe procedură.) Vă rog să vă exprimați prin vot față de acest amendament. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
92 de voturi pentru, 5 abțineri, 118 voturi împotrivă. Amendamentul a fost respins. Pe procedură, domnul Mircea Toader, în ordinea în care ați ridicat mâinile și în care m-au anunțat secretarii.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Domnule Toader, puteați fi cavaler!
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Cavalerismul nu e la regulament. E o chestiune de optică. Domnule președinte de ședință, Totuși, vă rog să limitați dezbaterile și, fiindcă este o lege foarte importantă, aș dori să fiți de acord să supuneți plenului prelungirea programului pe dezbatere până se finalizează proiectul de lege.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da. Mulțumesc. Doamna Aura Vasile, pe procedură.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, În conformitate cu art.110 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaților, care nu a fost schimbat încă de grupul dumneavoastră, se spune așa: "Supunerea la vot a amendamentelor se face în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea..." și textul curge, pentru a nu vă omorî timpul. Iar la alin.(5), domnule președinte, se spune așa: "Dacă toate amendamentele referitoare la un articol sunt respinse, se supune votului textul inițiatorului sau textul Senatului, în cazul în care Camera Deputaților este Cameră decizională." Cum dumneavoastră nu ați supus votului textul inițiatorului la niciunul din punctele acestui proiect de lege, consider, domnule președinte, că toată dezbaterea trebuie reluată, pentru că n-am votat nimic. Am votat numai respingerea amendamentelor, dar nu am votat textul legii. Deci, domnule președinte, grupul meu consideră că astăzi am făcut un exercițiu și, conform regulamentului, trebuie să reluați dezbaterile pentru că nu am votat.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da. Mulțumesc, doamnă deputat. Domnul deputat Mircovici.
|
|
|
|
|
Domnul Niculae Mircovici: Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi, explicarea votului. Colegul meu Scutaru a făcut apel la onoare, deși cred că n-a avut ocazia până acum să-și dea seama că mi-am încălcat vreodată cuvântul. Vreau să-l asigur înainte de a vedea stenograma ședinței că am votat pentru amendamentul pe care l-am propus, însă pentru că noi vorbim aici de o lege care se adresează militarilor și avem totuși și oameni care au slujit armata română în această aulă, aș vrea să vă spun că regulile democrației sunt următoarele: cel care dorește să-i treacă un amendament participă la ședință. Faptul că prezența opoziției este cea pe care o vedeți în momentul de față în sală dovedește că există o mare diferență între ceea ce se spune de la tribună și ceea ce se vrea în realitate. Haideți măcar în fața militarilor să fim corecți, că aici nu-s reprezentanții animalelor, sunt reprezentanții militarilor. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc, domnule deputat. (Domnul deputat Adrian George Scutaru dorește să intervină pentru drept la replică.) Stimați colegi, Domnule deputat, vă rog să vă ocupați locul în sala de ședință. Domnule deputat, vă rog să ocupați locul în sala de ședință. Nu v-a pomenit numele. (Vociferări.) Domnilor colegi, Înainte de a răspunde doamnei deputat Aura Vasile, aș vrea să supun votului propunerea domnului Mircea Toader de prelungire a programului până la epuizarea dezbaterilor pe marginea acestui raport. Vă rog să votați, stimați colegi.
|
|
|
|
|
121 de voturi pentru prelungirea programului, 84 împotrivă, 3 abțineri. Propunerea domnului Mircea Toader a fost adoptată. Referitor la intervenția doamnei deputat Aura Vasile, doamna deputat are dreptate. Eu m-am folosit de o cutumă pe care noi am folosit-o de-a lungul timpului și am apreciat că, atât timp cât amendamentul aflat în raport la respinse nu s-a adoptat, se consideră adoptate celelalte articole în forma inițială. Este în regulă. Ne întoarcem la numărul curent 1 și supun votului dumneavoastră forma inițială a fiecărui articol care până acum a constituit obiectul dezbaterii. Deci, stimați colegi, la poziția numărul 1 din raport, supun votului dumneavoastră forma inițială a art.1 alin. (4). Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
127 voturi pentru, 79 împotrivă, 4 abțineri. Articolul a fost votat în forma inițială. Doamna Aura Vasile, pe procedură, vă rog.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Mulțumesc, domnule președinte. Deoarece astăzi, pe dezbaterea unui proiect de lege care aprobă o ordonanță ce va necăji foarte mulți cetățeni ai acestei țări, în condițiile în care, astăzi, acest proiect de lege a fost făcut "varză", Grupul parlamentar al PSD solicită o oră timp de consultare, pentru a putea să vedem cum vom avea atitudine, în continuare, față de proiectul care este în dezbatere.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da, este o cerere procedurală. Nu pot să nu o accept. Aveți timp de consultare 5 minute.
|
|
|
|
|
După pauză
|
|
|
|
|
Ședința a fost reluată la ora 12,25.
|
|
|
|
|
Lucrările au fost conduse în continuare de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Niculae Mircovici și Dumitru Pardău, secretari ai Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Doamnelor și domnilor colegi, Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședințe. Continuăm ședința noastră. Timpul alocat pentru negocieri s-a epuizat. Domnilor deputați, vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședințe. Rog secretarii de stat să-și ocupe și domniile lor locurile. Vă rog, stimați colegi, să vă ocupați locurile în sala de ședință. Continuăm dezbaterile. Domnul deputat Doru Leșe este invitat în sala de ședințe. Domnul secretar de stat este invitat să-și ocupe locul la tribună. Domnilor colegi, Continuăm dezbaterea la poziția nr.2, din raport. Domnul general, domnul deputat Bădălan a cerut cuvântul pe procedură. Vă cer scuze, domnule deputat, pentru faptul că nu v-am observat prima dată. Aveți cuvântul acum.
|
|
|
|
|
Domnul Eugen Bădălan: Mulțumesc, domnule președinte. Nu vreau să intervin pe procedură, ci apelez la dreptul la replică, pentru că domnul deputat Scutaru mi-a pomenit de două ori aici numele și mi-a pomenit numele făcând apel la demnitate, un concept care, în opinia mea, cei care și-l însușesc și-l practică nu-l declamă. Din nefericire, văd că pe această temă, care este de o importanță deosebită, ne lăsăm mânați de tot felul de emoții, ne lăsăm mânați de tot felul de interese politice, deși discutăm despre o categorie de oameni care toată viața lor au rămas în afara politicii partizane și au făcut o singură politică, politica țării, și nu facem apel la raționalitate. Pentru că, în opinia mea, discutăm despre o categorie specială de oameni, o categorie a cărei viață este reglată de legi speciale și, dacă întreaga activitate le este reglată de legi speciale, în opinia mea, și activitatea, și viața lor postactivitate trebuie reglată tot prin legi speciale. Iată de ce, atunci când s-a discutat chestiunea pensiilor, am susținut că pentru militari trebuie să opereze principiul ocupațional, și nu principiul contributivității. De fapt, dacă vă aduceți aminte, doar eu și domnul deputat Mircovici am fost cei care am votat împotriva acestei legi. Dar, odată adoptată legea... nu erați în sală, îmi pare rău, și nu mă obligați să intru în dialog cu sala.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, vă rog să nu intrați în dialog cu sala.
|
|
|
|
|
Domnul Eugen Bădălan: Dar, din moment ce legea s-a adoptat, eu cred că ordonanța de urgență își are rostul tocmai pentru a găsi soluții, așa cum, de altfel, până acum, cel puțin din datele pe care eu le dețin, aceste soluții s-au găsit. S-au găsit, pentru că, real, în acest moment, cel puțin pe un segment din pensionarii din apărare, ordine publică și siguranță națională, cel al apărării, la un volum de aproximativ 81.000 de pensionari, pentru 91% dintre ei pensiile au crescut sau au rămas la valoarea anterioară, și doar pentru 9% pensiile au scăzut. Pentru toți maiștrii și subofițerii pensiile au crescut sau au rămas la valoarea avută anterior. Plecând de la această situație reală și dacă acceptăm că un principiu, atunci când este aplicat, trebuie aplicat unitar, dacă s-a refuzat acestor oameni pensionarea după principiul ocupațional, și i-am împins pe toți în zona principiului contributivității, acest principiu trebuie să opereze pentru toți la fel. A se admite amendamente conform cărora pentru unii operează acest principiu, iar pentru ceilalți nu mai operează acest principiu cred că ar fi o eroare.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, este momentul să încheiați.
|
|
|
|
|
Domnul Eugen Bădălan: O secundă, domnule președinte, mai ales că nu mi-ați dat cuvântul la dezbateri generale. Mai acceptați o secundă. Iată de ce, personal apreciez că amendamentele făcute de Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, analizate de către Comisia pentru muncă și protecție socială, în înțelepciunea ei, această comisie, condusă de domnul deputat Dobre, le-a respins, cred că este corect să adoptăm ordonanța de urgență în forma ei inițială, cu aceste amendamente respinse. Vreau să mai spun un singur lucru: vă rog să nu se mai lanseze teme false, mai ales de la microfonul Parlamentului. Tema falsă cu interzicerea sau luarea dreptului gradului militar și că gradul militar nu este înscris pe talonul de pensie, doamnelor și domnilor colegi, este o temă absolut falsă. Este adevărat că unii care au ieșit la pensie sau au trecut în rezervă cu gradul de sergent major și, între timp, nu știu pe ce căi, au ajuns la gradul de colonel în rezervă, doresc ca pe plic să li se scrie "colonel în rezervă". Cred că este o temă falsă, și vă rog să nu mai apelăm la această temă. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc și eu, domnule deputat. Domnule președinte, vă rog să mă ascultați! Aveți puțintică răbdare, domnule președinte, nu vă aruncați ca uliul asupra prăzii. Am rugămintea, ca să putem dezbate procedural, orice fel de intervenție să fie exact pe Regulamentul Camerei Deputaților. Domnule președinte Victor Dobre, drept la replică față de afirmațiile domnului deputat Bădălan. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Aș vrea să-i precizez domnului deputat că în comisie toți deputații au un vot egal. Eu am votat cu înțelepciune amendamentul domniei sale, pentru. Din păcate, au avut lipsă de înțelepciune colegii domniei sale de partid. Poate domnul general are înțelepciune acum să-și voteze cel puțin amendamentele. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule președinte. Domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz, strict pe procedură.
|
|
|
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Strict pe procedură, asistăm, din nou, la o argumentare pe care vreau s-o resping, pentru limpezimea și pentru onoarea acestei Camere, cel puțin. Faptul că a trecut o lege, care a trecut, așa-zis, din zona pensiilor ocupaționale în zona pensiilor pe principiul contributivității, militarii, un lucru absolut absurd, pentru că ei nu aveau cum să aibă contribuții la sistemul de pensii, atât timp cât au avut pensie ocupațională, nu justifică nimănui faptul că acum spun da acestei ordonanțe. Deci vreau să se lămurească cei care asistă la aceste dezbateri că faptul că a trecut o lege nu înseamnă să votăm, chipurile, o altă lege în consecința ei. Puteam, în continuare, să încercăm s-o respingem. Așa că, stimați domni generali care ați condus armata română și vă puneți întrebări cu cum au ajuns unii din sergent major la colonel, fiind în rezervă, și eu mă întreb - dumneavoastră, poate, erați mai îndreptățiți decât mine să aveți și răspunsul - nu este și nu va fi niciodată o justificare. Îmi pare foarte rău. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc. Domnule deputat George Scutaru, dreptul la replică pe care vi l-am refuzat înainte. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: Mulțumesc, domnule președinte. Vreau să mă refer la intervențiile colegilor deputați din arcul guvernamental.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat Scutaru, numai puțin! Haideți să fim foarte preciși. Înainte v-am refuzat un drept la replică și mi-ați motivat că ați avut dreptate. Am acceptat și vă rog să vă referiți la replica precisă adresată domnului secretar Mircovici, și nu altor colegi de-ai noștri.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: Din câte știu, domnul Mircovici face parte din parlamentarii care susțin Guvernul.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnul Mircovici este la singular, și nu la plural.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru: Mă refeream și la domnul deputat Bădălan, că și dânsul se referise tot la acea intervenție a mea. Deci ce vreau să vă spun? Dumneavoastră, cei de la putere, mergeți pe principiul contributivității pentru militari, dar omiteți să spuneți faptul că în nicio țară a Alianței Nord-Atlantice, în nicio țară NATO, armata, militarii nu sunt trecuți la acest principiu al contributivității. Și mai vreau să vă spun că, din punctul nostru de vedere, al Partidului Național Liberal și al Uniunii Social-Liberale, este că imediat ce ajungem la putere militarii își vor recâștiga statutul și se va reveni la sistemul ocupațional pentru cei din apărare, ordine publică și siguranță națională. În același timp, fiindcă noi respectăm principiul neretroactivității unei legi, în cazul în care această ordonanță va fi adoptată, și Curtea Constituțională îi va da aviz, vom respecta pensiile aflate în plată pentru cei care au pensiile mărite, iar, totodată, angajamentul Uniunii Social Liberale este ca cei care au pensiile diminuate, din armată, peste 7.500 de oameni, și cei din Ministerul de Interne, și cei din serviciile de siguranță, să revină la cuantumul de la 31 decembrie 2010, adică să le dăm posibilitatea să-și recâștige acest drept. Asta am vrut să vă spun, sunteți mai mulți, sunteți o majoritate și probabil că aveți voturile necesare pentru a susține această lege. Dar am vrut ca de la tribuna Parlamentului, cei din armată, din întregul sistem de apărare, ordine publică și siguranță națională să știe care este și angajamentul Uniunii Social-Liberale. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat Bădălan, v-aș ruga să nu mai adăugați... Vă rog, câteva secunde.
|
|
|
|
|
Domnul Eugen Bădălan: Mulțumesc, domnule președinte. Eu nu voi face propagandă electorală de la acest microfon, îmi interzic acest lucru. O singură chestiune, pe procedură: noi discutăm astăzi Legea de aprobare a Ordonanței nr.1, nu discutăm legea unică a pensiilor. Vă rugăm să nu mai revenim la Legea unică a pensiilor. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Stimați colegi, Supun votului dumneavoastră art.1 alin.(4) în forma inițială, având în vedere că amendamentul propus, de modificare a acestui articol, a fost respins. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
137 de voturi pentru, 102 împotrivă, 8 abțineri. Articolul a fost adoptat în forma inițială. La poziția 3, art.1 alin.(4) în forma inițială. Supun votului dumneavoastră. Numai puțin, domnul deputat Márton, pe procedură. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule președinte, Pozițiile 1, 2, 3 și 4 au fost amendamente diferite la același alineat. Nu supuneți de patru ori același alineat, poate odată pică! A trecut până acum de două ori același alineat. Vă rog să observați materialul pe care îl aveți. Toate cele patru poziții sunt textele identice ale alin. (4). Deci vă rog să treceți la poziția 5, la amendamente respinse.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da, mulțumesc. Aveți dreptate, domnule deputat. V-am simțit lipsa pe procedură. Vă rog să nu ne mai puneți în situația de a vă simți această lipsă. Domnilor colegi, pentru a fi pe deplin cu regulamentul, supun votului dumneavoastră atunci art.1 alin.(4), în formele prezentate în raport pentru vot. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
138 de voturi pentru, 105 împotrivă, 8 abțineri. În consecință, suntem în deplină legalitate. La poziția 5 nu aveam un text inițial. La poziția 6 avem art.5, s-a propus eliminarea articolului și s-a respins această propunere. Poziția 5 a fost supusă votului și a fost amendament nou, care a fost respins. La poziția 6 s-a cerut eliminarea acestui articol. L-am supus votului, a fost respins acest amendament. Fiindcă este vorba tot de art.5, la poziția 7 se cere modificarea acestui articol, printr-un amendament respins de către comisie. Dacă este susținut? Nu-l susține nimeni? Domnule deputat Radu Eugeniu Coclici, vă rog să vă hotărâți. Vă rog să fiți mai ferm și mai hotărât în a vă susține amendamentul.
|
|
|
|
|
Domnul Radu Eugeniu Coclici: Domnule președinte, M-ați indus dumneavoastră în eroare. "Pensiile revizuite pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată, în luna decembrie 2010, se mențin în plată în cuantumul rezultat în urma recalculării".
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule coleg. Supun votului dumneavoastră amendamentul susținut de către colegul nostru, domnul deputat Radu Eugeniu Coclici. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
147 de voturi împotrivă, 4 abțineri, 109 voturi pentru, insuficiente pentru a fi adoptat. În situația aceasta, supun votului dumneavoastră forma inițială a art.5, așa cum l-a prezentat inițiatorul. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
144 de voturi pentru, 107 împotrivă, 4 abțineri. Articolul inițial a fost adoptat. Poziția 8, din raport este un amendament de eliminare a art.6. Domnul deputat Mihăiță Calimente îl va susține. Domnule coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Mihăiță Calimente: Domnule președinte, În calitate de inițiator, propun eliminarea art.6. Sigur, era pentru punerea de acord cu prevederile art.4, dar să vedem ce se întâmplă la vot.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc. Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a art.6. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
149 de voturi împotrivă, 4 abțineri, 108 voturi pentru. Insuficiente voturile pentru adoptarea acestui amendament. La poziția 9 este un amendament de modificare a art.6 alin. (1). Domnule deputat Coclici, aveți cuvântul pentru susținerea amendamentului dumneavoastră.
|
|
|
|
|
Domnul Radu Eugeniu Coclici: Mulțumesc, domnule președinte. "Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza... pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 rămân în continuare în plată, conform cuantumului din acea lună".
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc. Ați ascultat motivația domnului deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
113 voturi pentru, 4 abțineri, 144 de voturi împotrivă, insuficiente pentru a fi adoptat. La poziția 10 avem un alt amendament, la același articol, același alineat. Domnul președinte Paul Victor Dobre, în calitate de deputat. Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Amendamentul meu prevede reformularea art.6 alin.(1) astfel: "pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată, în luna decembrie 2010, se mențin în plată, în cuantumurile avute în vedere în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011, până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de lege, se obține un cuantum al pensiei mai mare", aceasta din considerente de respectare a prevederilor legale privind metodologia de calcul.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Domnilor colegi, vă rog să vă exprimați prin vot. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
112 voturi pentru, două abțineri, 148 împotrivă. Amendamentul nu a fost acceptat. La poziția 11 avem un amendament prin care se propune eliminarea art.6 alin. (2). Domnule deputat Coclici, mai aduceți elemente sau îl supun votului? Bun. Supun votului dumneavoastră acest amendament de eliminare a textului art.6 alin. (2). Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
109 voturi pentru, două abțineri, 152 împotrivă. Amendamentul a fost respins. Stimați colegi, Acum supun votului dumneavoastră art.6, în forma inițiatorului, pentru că toate amendamentele au fost eliminate. Îl rog pe domnul Mircea Toader să ocupe loc în sala de ședință pentru a coordona... Vă rog, stimați colegi, să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
119 voturi împotrivă, 4 abțineri și 151 voturi pentru. Forma inițială a fost adoptată. La poziția 12, numărul curent 12, avem un amendament care prevede eliminarea art.7 alin.(1). Domnule Calimente, doriți să susțineți? Domnul deputat Mihăiță Calimente dorește să motiveze această solicitare de eliminare a textului. Aveți cuvântul, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Mihăiță Calimente: Propunem eliminarea art.7 din același motiv, pentru a se pune de acord cu prevederile de la art.4, așa cum am susținut noi amendamentele.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament de eliminare a art.7 alin.(1). Vă rog să votați. Domnule Toader, vă rog să votați. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
113 voturi pentru eliminare, două abțineri și 155 împotrivă. amendamentul a fost respins. La poziția 13 avem amendament de modificare a art.7 alin. (1). Dacă este susținut? Domnule deputat Victor Paul Dobre, vă rog să aduceți argumente în favoarea acestui amendament. Domnule deputat, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Mulțumesc, domnule președinte. Propunem reformularea art.7, astfel: alin.(1) - "în cazul pensiilor prevăzute la art.5 și 6, nu mai târziu de data de 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestora, prin stabilirea sumelor de plată în funcție de cuantumurile realizate, rezultate după luarea în considerare a tuturor documentelor care atestă veniturile realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare sau după aplicarea grilei prevăzute în Anexa nr.1" și alin.(2) "sumele de plată se vor achita până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2012", iarăși, pentru a respecta metodologia legală.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc. Supun votului dumneavoastră acest amendament, de modificare a art.7 alin.(1).
|
|
|
|
|
Cu 113 voturi pentru, 3 abțineri, 151 împotrivă amendamentul a fost respins. Am corectat domnule deputat Bogdan Niculescu Duvăz și am spus 151. Mulțumesc pentru intervenția dumneavoastră. La poziția 14 este un amendament prin care se solicită introducerea unui alineat nou la art.7. Domnule deputat Nini Săpunaru, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Nini Săpunaru: Mulțumesc, domnule președinte. Articolul 7 alineat nou, alin.(3): "În cazul în care cuantumul pensiei revizuite este mai mic decât cel aflat în plată, se menține în plată cuantumul cel mai avantajos". Este o măsură care a existat în toată legislația de până acum, este și o practică a instanțelor. Atunci când am făcut recalcularea pensiilor, în anii din urmă a fost unul din articolele care au fost prezente în toate aceste legi de recalculare a pensiilor. Cred că trebuie să votați acest amendament, pentru că altfel vor câștiga în instanță. În mod cert, toți cei care pierd acum la pensie, mai devreme sau mai târziu vor câștiga în instanță și statul român va plăti mult mai mulți bani în anii care vin. Dar probabil că dumneavoastră vreți să facem în așa fel încât să plătim noi banii din 2012 încolo, când vom ajunge la putere. Mulțumesc
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Ați ascultat argumentele domnului deputat Nini Săpunaru. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
113 voturi pentru, 5 abțineri și 151 de voturi împotrivă. Având în vedere că toate amendamentele referitoare la art.7 au fost respinse, supun votului dumneavoastră forma inițială a art.7. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
Cu 151 de voturi pentru, 111 împotrivă și 4 abțineri articolul a fost adoptat în forma propusă de inițiator. La poziția 15 se propune eliminarea Anexei nr.1. Domnul Paul Victor Dobre nu mai susține amendamentul. La poziția 16 este un amendament al domnului deputat Nini Săpunaru. Îl mai susțineți, domnule deputat? Vă rog să poftiți la microfonul Camerei Deputaților, pentru a aduce argumente solide în favoarea acestui amendament. La poziția 16, Anexa nr.3, art.5 alin.(3).
|
|
|
|
|
Domnul Nini Săpunaru: Propun modificarea alin.(3) al art.5 din Anexa nr.3, după cum urmează: "Valoarea punctului de pensie prevăzută la alin.(1) este de 732,80 lei, stabilită prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 și se majorează cu procentul de creștere al soldelor de grad și funcție al cadrelor militare în activitate". De ce? Trebuie să existe o permanentă corelare între valoarea punctului de pensie și soldele militarilor. De asemenea, nu există nicio prevedere în actuala lege, nicio metodologie de creștere sau de corelare a acestor pensii în viitor.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Nini Săpunaru. Vă rog să vă exprimați prin vot. Vă rog să votați, stimați colegi.
|
|
|
|
|
113 voturi pentru, 153 împotrivă și 3 abțineri, insuficiente pentru adoptarea amendamentului domnului deputat Nini Săpunaru. La poziția 17 avem un alt amendament al domnului deputat Nini Săpunaru. Vă rog, domnule deputat, să insistați, susținându-vă în continuare amendamentul.
|
|
|
|
|
Domnul Nini Săpunaru: După alin.(4) al art.5 din Anexa nr. 3, un nou alineat, alin.(5), cu următorul cuprins: "La cuantumul pensiei stabilit conform alin. (1) se aplică un spor în puncte pentru gradul militar după cum urmează: a) subofițeri și maiștri militari - 5 puncte; b) ofițeri cu grade inferioare - 7 puncte; c) ofițeri cu grade superioare - 9 puncte; d) generali și amirali - 11 puncte." Gradul militar este un drept al titularului și reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru militar. Această recunoaștere nu se ia, nu există posibilitatea de a-i lua acest drept, decât dacă a făcut ceva în condițiile legii, deci nu poate să-și piardă atributele și modul cum a ieșit la pensie.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc. Supun votului dumneavoastră propunerea domnului deputat Nini Săpunaru. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
Cu 112 voturi pentru, 5 abțineri și 145 împotrivă amendamentul a fost respins. La poziția 18 din raport avem un amendament al domnului deputat Paul Victor Dobre. Domnule deputat, vă rog să îl susțineți.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Mulțumesc, domnule președinte. Propun reformularea... numai o secundă. De fapt, un alineat nou la art.5 din Anexa nr. 3: "Cuantumul pensiei stabilit conform alin.(1) se majorează cu suma corespunzătoare contribuției pentru asigurări sociale de sănătate, datorată potrivit legii." Aceasta întrucât avem de-a face cu, iarăși, o situație specială, în fapt o pensie ocupațională, nu s-a contribuit, era obligația statului să asigure aceste cheltuieli și aceste contribuții și de aceea propunerea este să fie acoperite toate.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Ați ascultat motivația domnului deputat. Vă rog să vă exprimați prin vot acum la amendamentul prezentat. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
107 voturi pentru amendament, 3 abțineri, 153 împotrivă, insuficiente voturile pentru adoptarea amendamentului. Poziția 19 din raport. Domnul deputat Nini Săpunaru are un amendament la art.9 alin.(6) din Anexa nr.3. Domnule deputat, vă rog să vă folosiți de microfonul Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
Domnul Nini Săpunaru: Domnule președinte, dau citire amendamentului: "Pentru perioadele de stagiu de cotizare, rezultate ca diferență între stagiul de cotizare prevăzut de lege și vechimea calculată rezultată în urma aplicării sporului de vechime conform condițiilor de muncă, se acordă pentru fiecare an de diferență un spor de 0,5 puncte." Trebuie corelate cu prevederile art.99 din Legea nr.263/2010, potrivit cărora asigurații care au realizat stagiul minim de cotizare și care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei de pensionare beneficiază de majorarea punctului lunar realizat în perioada respectivă cu 0,5%.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul a cărei prezentare ați auzit-o acum. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
149 de voturi împotrivă, 4 abțineri și 110 pentru, insuficiente pentru adoptarea amendamentului. La poziția 20, domnul deputat Victor Paul Dobre propune o modificare, art.13 din Anexa nr.3. Domnule deputat, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: La art.13 alin.(1) din Anexa nr.3: "Persoanele care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară cu 2%, 3%, respectiv 5%, beneficiază de o creștere a punctajului determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele anuale realizate în aceste perioade" și rămâne mai departe de la a) la i), conform textului inițiatorului. De asemenea, se introduce o modificare și la alin.(2): "Persoanele care au contribuit cu 4% la Fondul pentru pensia suplimentară beneficiază de o creștere a punctajului determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele anuale realizate în aceste perioade" și rămân cele de la lit.a), respectiv b) din textul inițiatorului. Această propunere are în vedere o egalitate de tratament între persoanele ale căror pensii vor fi revizuite în conformitate cu prezenta ordonanță de urgență și cele pentru care dreptul la pensie a fost stabilit deja definitiv, potrivit Legii nr.119/2010.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc foarte mult, domnule deputat. Stimați colegi, ați ascultat motivația de modificare a art.13 alin.(1) și (2) din Anexa nr.3. Vă rog să vă exprimați prin vot acum. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
Cu 109 voturi pentru, 4 abțineri și 148 împotrivă amendamentul a fost respins. La poziția 21 din raport avem un alt amendament, al domnului deputat Victor Paul Dobre. Vă rog, domnule deputat, să-l susțineți.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Domnule președinte, Propun, după alin.(3) al art.16 din Anexa nr.3, introducerea unui nou alineat: "Cuantumul pensiei pentru fiecare urmaș nu va fi mai mic decât indemnizația socială minimă garantată." Aceasta pentru a asigura celor aflați în această situație un nivel minim de subzistență, așa cum este prevăzut prin alte reglementări legale, acest nivel minim social.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Vă rog să vă pronunțați prin vot. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
Cu 107 voturi pentru, 3 abțineri și 154 împotrivă amendamentul a fost respins. La poziția 22 avem un amendament al domnului deputat Victor Paul Dobre. Vă rog, domnule deputat, să-l susțineți.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Domnule președinte, permiteți-mi să citesc textul inițiatorului, art.20 Anexa nr.3: " Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010, ale căror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea unor hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată se revizuiesc, după caz, potrivit prevederilor prezentei metodologii." Deci, eu propun abrogarea, pentru că este un articol neconstituțional. Nu se poate ca noi, printr-o lege, să ștergem hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Despre ce mai discutăm aici?
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Vă rog să vă exprimați prin vot în legătură cu amendamentul propus de către domnul deputat Dobre. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
Cu 100 voturi pentru, 5 abțineri și 140 împotrivă amendamentul a fost respins. Și un ultim amendament, stimați colegi, cel de la poziția 23, al domnului deputat Paul Victor Dobre. Vă rog, domnule coleg, să vă susțineți amendamentul.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: La Anexa nr.3 art. 21 se prevede că: "Deciziile de pensie revizuite se comunică beneficiarilor, în termen de 30 de zile de la data emiterii". Aici nu fac decât o simplă completare: "împreună cu buletinul detaliat de calcul, pe luni și ani, al punctajului mediu anual." Cred că este dreptul pensionarilor să fie în deplină cunoștință de cauză atunci când sunt interesați să-și exercite dreptul la contestarea deciziilor de pensii revizuite. Este o situație specială aici. Nu au fost cărți de muncă. Deci, completarea este în a-i ajuta pe oameni atunci când primesc deciziile, să poată analiza în ce măsură sunt corecte sau nu, să aibă posibilitatea ca să le conteste, pornind de la metodologia de calcul, așa cum a fost ea aplicată. Cred că este o chestiune care ține de o atenție sporită față de această categorie de pensionari. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, supun votului dumneavoastră acest amendament. Îl rog și pe domnul ministru Tabără și pe domnul Petru Călian să poftească la locurile lor, să voteze. Domnule ministru Tabără Valeriu? Vă rog să poftiți, domnule ministru. Aici sunteți în Parlament, și nu la minister. Vă rog să votați, domnilor colegi. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
Cu 111 voturi pentru, 4 abțineri și 147 împotrivă amendamentul a fost respins. Stimați colegi, toate amendamentele referitoare la Anexa nr. 3 au fost respinse. În consecință, supun votului dumneavoastră Anexa nr.3 în forma propusă de către inițiator. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
Cu 103 voturi împotrivă, 2 abțineri, 161 pentru a fost adoptată forma inițială a acestei anexe din ordonanța de urgență. Stimați colegi, cu aceasta proiectul de lege rămâne pentru votul final. Noi am epuizat timpul afectat dezbaterilor punctelor înscrise pe ordinea de zi pentru astăzi. Ne revedem la ora 13,30 pentru votul final. Rugăm până atunci stafful tehnic să pregătească ordinea de zi, instalația de vot, pentru a ne putea pronunța.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader (din sală): Procedură!
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnul Mircea Toader.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Domnule președinte de ședință, sigur că am solicitat până la epuizare. Vă solicit să continuăm programul, 20 de minute pauză, după care intrăm în votul final.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Domnule președinte de ședință, la începutul ședinței s-au ridicat câteva reproșuri. Faptul că n-ați răspuns, sigur că a putut să treacă mai mult sau mai puțin neobservat, dar acum, după ce ați întârziat începerea lucrărilor cu 50 de minute, nu puteți să cereți Camerei Deputaților, datorită întârzierii dumneavoastră de a începe această ședință, să-și modifice în întregul său programul. Avem comisii, dezbateri importante în comisii fixate la sfârșitul programului de lucru în plen, la ora 13,00. Deci, vă rog foarte mult să intrăm în regula jocului. Nu trebuia să întârziați! Nu e nimeni de vină că dumneavoastră ați întârziat și nu pot câteva sute de oameni să-și schimbe programul din cauză că dumneavoastră n-ați început ședința.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc. Stimați colegi, Am supus votului, la cererea Grupului PDL, prelungirea programului până la epuizarea acestui proiect de lege. Acum supun votului ca votul final să aibă loc la ora 13,30, conform celor solicitate de către domnul lider Mircea Toader. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
Cu 128 de voturi pentru, 103 împotrivă și 2 abțineri propunerea a fost adoptată. Vot final la ora 13,30. Da, domnule deputat, mai doriți să vă pronunțați?
|
|
|
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnule președinte, maniera în care conduceți dumneavoastră ședința depășește orice limită față de ceea ce ne-ați obișnuit, ceea ce de altfel este cunoscut. Vroiam să propun să supunem la vot și posibilitatea de a rămâne în continuare, ceea ce este absolut logic, ca să ne putem continua activitatea în comisii. Avem invitați care vin la aceste comisii la o anumită oră, n-am putut să-i anunțăm, este un element minimal de decență față de lucrările Parlamentului. Pentru ce vă trebuie 20 de minute? Vă spun eu, ca să vă chemați oamenii la vot. Dar dacă noi decidem să nu mai venim la vot, nu veți avea cvorum să faceți votul. Dumneavoastră sunteți împotriva ideii de a vă desfășura activitatea parlamentară în mod corect. O susțineți dumneavoastră, numai interesul dumneavoastră imediat de a fi la vot toată lumea ne face ca să facem pauze și să reluăm peste nu știu cât timp, să dăm peste cap lucrările Parlamentului? Dintr-o greșeală de conducere care nu ni se poate imputa nimănui!
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, vă rog să solicitați întotdeauna intervențiile conform regulamentului. Eram în procedură de vot, domnule deputat, când ați solicitat și știți acest lucru, la fel de bine ca și mine. Domnul Mircea Toader dorește să intervină. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Stimați colegi, am cerut acele 20 de minute fiindcă tehnic trebuie să ni se dea lista de vot final. Nu putem să votăm, nu știm ce să votăm. Acesta a fost motivul. Dacă se termină... Am cerut 20 de minute, facem... să putem să avem și liderii de grup, și dumneavoastră toată structura votului final.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, ne revedem la ora 13,30 pentru ședința de vot final.
|
|
|
|
|
După pauză
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Stimați colegi, vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință. Rog tehnicienii noștri să pregătească instalația de vot. Vă rog să vă pregătiți și să verificați dacă aveți cu toții cartelele. Îi invit pe liderii grupurilor parlamentare să-și invite la rândul lor colegii în sala de ședință. Vă rog să vă ocupați locurile, stimați colegi. Negocierile în cadru USL vă rog să se finalizeze.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): Ați făcut verificarea prezenței?
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Imediat, doamna Aura Vasile, nu vă îndoiți că o să ne scape acest amănunt extrem de important. Domnilor colegi, vă rog insistent să vă ocupați locurile în sala de ședință. O să facem o verificare a prezenței, a cvorumului de ședință. Vă rog să verificați dacă toată lumea are cartela introdusă la locul potrivit. Vă rog să apăsați pe tastele 1 și 4. Rog tehnicienii să pună în mișcare instalația de vot. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu (din sală): 1 și 2!
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: 1 și 4, vă rog foarte mult să nu greșiți. Multiplul lui 2 e 4. Vă rog, 1 și 4! Haideți, stimați colegi, grăbiți-vă! Mai sunt colegi care n-au votat? Avem cvorum. Rog liderii grupurilor parlamentare să verifice dacă pe listing apar toți colegii noștri care astăzi sunt prezenți și au apăsat tastele 1 și 4 sau 1 și 2. Vă rog să comunicați dacă totul este în regulă, să putem începe votul. Grupul PNL, totul în regulă? Grupul PSD, totul în regulă? Grupul PDL, UDMR și minorități, dacă sunt observații? Domnule Mircea Toader, mai așteptăm? (Doamna deputat Elena Gabriela Udrea intră în sala de ședințe.) Așteptările noastre au fost justificate. Vă rog să lăsați așa, să-și revină. Da, domnule Toader. Da. Domnule Toader, vă rog să ocupați loc.
|
|
|
|
|
Stimați colegi, Pe primul punct la ordinea de zi, legi organice. 1. Proiectul de Lege pentru completarea alin.(1) al art.82 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Lege cu caracter organic. Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege. Guvernul susține acest proiect de lege, iar Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să vă pronunțați prin vot.
|
|
|
|
|
168 de voturi pentru, 119 împotrivă, trei abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
2. Propunerea legislativă pentru modificarea art.908 din Codul de comerț. Lege organică. Comisia juridică propune adoptarea propunerii legislative. Guvernul susține. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
169 de voturi pentru, 91 abțineri, 28 împotrivă. Propunerea legislativă a fost adoptată.
|
|
|
|
|
3. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei "Delta Dunării". Lege cu caracter organic. Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic propune adoptarea acestei propuneri legislative. Guvernul o susține. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
172 de voturi pentru, 118 împotrivă, trei abțineri. Și acest proiect de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Titlului X "Circulația juridică a terenurilor" din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Lege cu caracter organic. Guvernul nu susține această propunere legislativă. Camera Deputaților este Cameră decizională. În urma dezbaterilor din ședința din 15 iunie 2011, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament, se supune votului final adoptarea acestei inițiative legislative. Vă rog să vă pronunțați prin vot.
|
|
|
|
|
122 de voturi pentru, o abținere și 166 împotrivă. Propunerea comisiei nu a fost adoptată.
|
|
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Lege organică. Guvernul nu susține acest proiect de lege. Propunerea Comisiei juridice, de disciplină și imunități de respingere a inițiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi în ședința din 17.05.2011 și ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o ședință ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament. În consecință, în urma dezbaterilor din ședința din 15 iunie 2011 și potrivit art.104 alin.(3) din regulament, se supune votului final adoptarea acestei inițiative legislative. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
116 voturi pentru, două abțineri, 170 împotrivă. Proiectul de lege a căzut.
|
|
|
|
|
6. Propunerea legislativă privind exercitarea activităților cu caracter sexual autorizate. Lege cu caracter organic. Guvernul nu susține această propunere. Propunerea Comisiei juridice, de disciplină și imunități de respingere a inițiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi la votul final din 17.05.2011 și ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o ședință ulterioară, potrivit art.104 din Regulament. Supun votului dumneavoastră această... numai o singură mână sus, vă rog să vă hotărâți și să votați. Votul dumneavoastră.
|
|
|
|
|
30 de voturi pentru, 28 abțineri, 225 împotrivă. Proiectul de lege a fost respins. Cu regretul pentru inițiator.
|
|
|
|
|
7. Propunerea legislativă privind modificarea art.5 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004. Lege organică. Comisia juridică, de disciplină și imunități propune adoptarea propunerii legislative. Guvernul nu a exprimat o poziție față de această propunere legislativă. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
153 de voturi pentru, 18 abțineri, 114 împotrivă. Propunerea legislativă nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată.
|
|
|
|
|
8. Propunerea legislativă privind trecerea satului Fînațele Mădărașului din componența comunei Band în componența comunei Mădăraș, județul Mureș. Lege organică. Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic propune adoptarea propunerii legislative. Guvernul nu susține acest proiect de lege. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
Fac o rectificare înainte de a anunța rezultatul votului, Guvernul a susținut cu amendamente acest proiect de lege. Numărul de voturi însă justifică fără doar și poate o asemenea atitudine, 258 de voturi pentru, 10 împotrivă, 10 abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
9. Propunerea legislativă privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov în domeniul public al municipiului Brașov și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Brașov, județul Brașov. Comisiile juridică și pentru agricultură propun adoptarea acestei propuneri legislative. Guvernul susține cu amendamente această propunere legislativă. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
259 de voturi pentru, opt abțineri și 16 voturi împotrivă. Proiectul de lege a fost adoptat. Domnul deputat, pentru a-și motiva votul.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Niță: Domnule președinte, Stimați colegi, Vă mulțumesc pentru votul acordat și vreau să îi spun colegului meu, care ieri flutura pe aici nu știu ce declarații ale mele că nu voi vota acest proiect de lege, iată că l-am votat, mai ales că acest proiect este inițiat de mine, stimate coleg. Brașovul trebuie să devină ceea ce a fost întotdeauna, centrul economic al Transilvaniei și va deveni. Schimbul acesta de teren va oferi Brașovului construcția celui mai mare centru expozițional și celui mai mare centru de afaceri din Transilvania. Vă mulțumesc încă o dată pentru sprijin. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Domnul deputat Andronache, din partea Grupului parlamentar al PDL. Vă rog, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache: Câteva cuvinte. Țin și eu să vă mulțumesc pentru votul dat astăzi. Țin să-i precizez colegului nostru, Constantin Niță, că ieri doar am adus la cunoștința colegilor dumneavoastră declarația din presă. N-am spus că nu veți vota această lege. Atâta tot. Am dorit să obțin sprijinul colegilor dumneavoastră pentru dumneavoastră, domnule Constantin Niță și iată că s-a realizat lucrul acesta. În rest, vă mulțumim.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Domnul deputat Donțu, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai-Aurel Donțu: Onorat prezidiu, Stimați colegi, Vă mulțumesc că ați votat acest lucru. Grupul Partidului Național Liberal a susținut acest demers, deși beneficiar, precum se știe, este Primăria municipiului Brașov, împreună cu Universitatea Transilvania și Camera de Comerț și Industrie Brașov. Este un moment important pentru Brașov, după momentul acordării celor 200 de ha tot de la acest institut pentru realizarea Aeroportului Internațional Brașov. Unii ne-am fi dorit ca și dumneavoastră să aveți aceeași colaborare și deschidere cum am avut și noi. Suntem pe cale să aducem mai aproape Brașovul de ceea ce merită să fie. Vă mulțumim.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc. Doamna deputat Farkas Anna-Lili din partea Grupului parlamentar al UDMR.
|
|
|
|
|
Doamna Farkas Anna-Lili: Țin să mulțumesc tuturor colegilor care au votat pentru această lege. Chiar dacă ieri au fost multe discuții, văd că astăzi toată lumea și-a dat seama că este un lucru benefic pentru orașul nostru și pentru tot județul, așa că eu vă mulțumesc din tot sufletul și vă invităm, probabil, la inaugurare.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule ministru, numai puțin, domnule ministru, vă rog, domnul Cristian Dumitrescu, după dumneavoastră. Domnul deputat Cristian Dumitrescu.
|
|
|
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Doamnelor și domnilor colegi, Eu vreau să vă explic de ce am votat împotrivă. Eu am votat împotrivă pentru că sunt președintele Comisiei pentru învățământ și pentru că în calitatea mea de președinte al Comisiei pentru învățământ, toate actele normative care au privit cercetarea au fost pe fond la această comisie. De când sunt președintele acestei comisii, este pentru prima oară când, pe fond, nu a mai fost trimis un astfel de proiect la Comisia pentru învățământ, ci doar spre avizare. Votul meu împotrivă a fost pentru a spune clar și răspicat că nu sunt de acord ca ceea ce ține de învățământ să fie pe fond făcut raport la Comisia juridică sau la oricare altă comisie. Iată de ce am votat împotrivă. Doamnelor și domnilor care ați susținut proiectul, de ce nu credeți că și Comisia pentru învățământ, față de argumentele dumneavoastră susținute, eventual, ar fi susținut acest proiect? De ce a trebuit să bypass-ați Comisia pentru învățământ? Sper să fi fost doar un moment regretabil în activitatea Biroului permanent și să aveți încredere că știm și noi să judecăm cu capul nostru, chiar dacă nu suntem foarte de acord ca să dăm terenurile.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da, domnul ministru Ialomițianu, domnul deputat Ialomițianu, deputat de Brașov.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ialomițianu: Aș vrea să vă mulțumesc în numele brașovenilor. Văd că și fără votul meu a trecut acest proiect, pentru că este foarte important. Este un centru de afaceri, unde vreau să-i comunic și domnului președinte al Comisiei pentru învățământ că în acest proiect este implicată și Universitatea Transilvania din Brașov și cred că învățământul brașovean merită să fie implicat într-un centru de afaceri foarte important pentru Brașov. Dar nu numai pentru Brașov, și pentru județele din împrejurimi. Vă mulțumesc și cred că proiecte de genul acesta trebuie să le votăm cu vot favorabil, pentru că face bine mediului economic și învățământului. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule ministru. Domnul deputat Popa, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Octavian-Marius Popa: Eu vreau să vă explic de ce m-am abținut. (Râsete și aplauze.) Eu sunt, de principiu, pentru orice investiție, indiferent în ce domeniu și în ce condiții. Însă, cred că Primăria Brașovului avea banii necesari sau i se puteau aloca pentru a cumpăra acel teren de la institut, mai ales că acolo se construise oarecum în mod nelegal. Se putea renunța, de exemplu, la câteva zeci de kilometri de bordură, pusă prin comunele noastre care n-au străzi și n-au trotuare și banii puteau fi alocați pentru ca Primăria Brașovului să cumpere terenul de la institut și institutul să folosească banii respectivi în cercetare. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc. Stimați colegi, continuăm votul nostru.
|
|
|
|
|
10. Supun atenției dumneavoastră Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară. Lege cu caracter organic. Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege. Guvernul este inițiator. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
172 de voturi pentru, 115 împotrivă și trei abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.75/2010 privind modificarea și completarea Legii concurenței nr.21/1996. Lege cu caracter organic. Comisiile juridică și pentru industrii propun adoptarea proiectului de lege. Guvernul este inițiator. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
170 de voturi pentru, 114 împotrivă și două abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2008 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006 și a Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr.241/2006. Lege cu caracter organic. Comisiile pentru industrii și pentru administrație publică propun adoptarea proiectului de lege. Inițiatorul acestui proiect de lege a fost Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu. În consecință, vă rog să vă exprimați prin vot. Votul dumneavoastră, stimați colegi.
|
|
|
|
|
276 de voturi pentru, două împotrivă, patru abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Lege cu caracter organic. Comisia pentru muncă și protecție socială propune adoptarea proiectului de lege. Guvernul este inițiator și susține. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
168 de voturi pentru, 116 împotrivă, șapte abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat. Domnul ministru, domnul deputat Oprea a solicitat cuvântul. Domnule ministru, aveți cuvântul pentru a explica votul grupului dumneavoastră.
|
|
|
|
|
Domnul Gabriel Oprea: Stimați colegi, Eu vreau să vă mulțumesc pentru faptul că ați votat această ordonanță de urgență. Vreau să vă mulțumesc pentru tot sprijinul întregului Parlament, indiferent de culoarea politică. M-ați ajutat cât sunt și cât voi fi ministru al apărării naționale și, de fapt, ați ajutat Armata română. Vreau să recunosc acest sprijin mai ales în Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, unde parlamentarii de la toate partidele au ajutat sectorul de securitate națională și, în primul rând, Armata română. Vreau să spun câteva cuvinte cu cărțile pe masă, omenește. Știți foarte bine că, într-un context de criză economică mondială, anul trecut, Ministerul Muncii a inițiat un proiect de lege pentru ca pensiile speciale, pe mai multe categorii sociale, să scadă. Știți bine că au scăzut pensiile parlamentarilor cu peste 50%. Alte categorii sociale. În acel moment, am fost printre primii care, în Parlamentul României, respectiv în Senat, am arătat faptul că pensiile militarilor s-ar fi redus între 19 și 69%, la fel cu peste 50%. Am avut sprijinul dumneavoastră, al tuturor parlamentarilor, al Guvernului României, al primului-ministru, al președintelui României și astfel vreau să vă spun că astăzi, în urma recalculării, la Ministerul Apărării Naționale, peste 90% din pensiile militarilor români care reprezintă singura categorie care-și leagă viața de apărarea țării și știți bine, depun un jurământ în care jură să-și apere țara chiar cu prețul vieții. Am lucrat pe trei paliere, stimați colegi, din acel moment, împreună cu șefii instituțiilor, împreună cu specialiștii, cu asociațiile de rezerviști și am avut sprijinul dumneavoastră. Această categorie socială, militarii români, merită sprijinul dumneavoastră. Știți foarte bine că astăzi reprezintă cei mai buni ambasadori ai imaginii României în lume, mai ales militarii din teatrele de operații. Avem sprijinul marilor puteri și sprijinul aliaților pentru modul profesionist cum reprezintă țara. Știți bine că merg în teatrele de operații fiindcă își iubesc țara, sunt curajoși, luptă pentru demnitatea acestei țări și pentru liniștea copiilor noștri. Încă o dată, stimați colegi, vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul și pentru faptul că întreaga societate românească respectă o instituție fundamentală a statutului român, Armata română. (Aplauze.) Mulțumesc foarte mult.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumim și noi, domnule ministru. Domnul Paul Victor Dobre, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Domnule președinte, Stimați colegi, În primul rând, să fim foarte clari și exacți. Această ordonanță a apărut dintr-o necesitate. Respectiv trecerea la aplicarea Legii unitare a pensiilor în sistemul de ordine publică, siguranță națională, apărare, a creat un haos. Un haos de care principalul răspunzător este Guvernul, este Ministerul Apărării și celelalte instituții. Deci, Ordonanța nr.1 a apărut datorită necesității de a se stopa acest haos. În același timp, faptul că prevederile acestei ordonanțe sunt neconstituționale este absolut evident. Încalcă, în mod clar, art.15 alin.(2) din Constituția României. O lege este valabilă pentru viitor și nu retroactiv. Că sunt 10%, că sunt 20%, că sunt 30%, aici nu e vorba de procente, aici este vorba de cetățeni. Aici nu este vorba de un număr, ci de un cetățean, un om care a slujit Armata României. Un singur om dacă este sancționat contrar Constituției de o lege, acest lucru trebuie să ne dea de gândit, acest lucru trebuie să-l corectăm. Vom ataca prevederile acestei legi la Curtea Constituțională. Suntem convinși că, așa cum Curtea Constituțională a decis că reducerea pensiilor cu 15%, un drept de proprietate recunoscut sau care ar trebui recunoscut în România, dar și în Uniunea Europeană, suntem convinși că sentința ne va fi favorabilă nu nouă, ci celor pe care această lege îi nedreptățește, îi sancționează, pentru că au servit patria, pentru că au onorat serviciul militar într-o carieră de o viață. De aceea, încă o dată, vom ataca la Curtea Constituțională și bineînțeles că vom corecta aceste legi, sper eu, cât mai curând posibil. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Domnul deputat Mircea Dușa, din partea Grupului... Doamna Aura Vasile. OK! Am înțeles.
|
|
|
|
|
Stimați colegi, Continuăm dezbaterea noastră. 14. Urmează Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Lege cu caracter ordinar. Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege. Guvernul, evident, inițiator susține. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
153 de voturi pentru, 93 împotrivă, două abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2011 pentru modificarea unor acte normative privind reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli și gestionarea fondurilor comunitare. Lege cu caracter ordinar. Comisia pentru agricultură propune adoptarea proiectului de lege. Guvernul susține. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
246 de voturi pentru, un vot împotrivă, două abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Lege cu caracter ordinar. Comisia pentru buget și Comisia pentru industrii propun adoptarea proiectului de lege. Guvernul actual susține acest proiect de lege. Camera Deputaților este Cameră decizională. Votul dumneavoastră, stimați colegi.
|
|
|
|
|
240 de voturi pentru, 3 abțineri și 3 voturi împotrivă. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
17. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Lege cu caracter ordinar. Comisiile sesizate în fond, Comisia pentru buget și Comisia pentru industrii propun adoptarea proiectului de lege. Guvernul actual susține. Camera Deputaților este Cameră decizională. Votul dumneavoastră, vă rog.
|
|
|
|
|
243 voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 5 abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.7/2009 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Lege cu caracter ordinar. Comisiile pentru buget și pentru industrii propun adoptarea proiectului de lege. Guvernul este inițiator. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
145 de voturi pentru, 104 voturi împotrivă și 2 abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
19. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.124/2010 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.69/2002 privind regimul juridic al cărții electronice de identitate. Lege cu caracter ordinar. Comisia pentru administrație publică, prin raportul întocmit, propune adoptarea proiectului de lege. Guvernul este inițiator, susține. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
148 voturi pentru, 100 voturi împotrivă și 3 abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
20. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.20/2011 privind finanțarea unor activități de îmbunătățiri funciare. Lege cu caracter ordinar. Comisia pentru agricultură propune adoptarea proiectului de lege. Guvernul este inițiator. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimați poziția prin vot.
|
|
|
|
|
153 voturi pentru, 100 voturi împotrivă și 2 abțineri. Și acest proiect de lege am fost adoptat.
|
|
|
|
|
21. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.22/2011 privind reglementarea unor măsuri fiscale pentru unele livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate de Compania Națională "Romtehnica" - S.A. către Ministerul Apărării Naționale în anul 2011. Lege cu caracter ordinar. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Guvernul este inițiator. Iar noi, Camera Deputaților, suntem Cameră decizională. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
147 voturi pentru, 99 voturi împotrivă și o abținere. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
22. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.116/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, precum și pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca observator permanent în cadrul Comitetului pentru Agricultură al OCDE - CoAg, pentru perioada 2010-2011, precum și a cotizației anuale pentru anii următori în care România va mai primi statutul de observator în cadrul Comitetului de Statistică al OCDE - CSTAT. Lege cu caracter ordinar. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Guvernul este inițiator. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
245 voturi pentru, un vot împotrivă și 2 abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat. Domnule ministru al agriculturii, puteți fi mulțumit.
|
|
|
|
|
Supun acum atenției dumneavoastră punctul 23, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea și funcționarea Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România, publicată în M.Of. nr.836 din 25 noiembrie 2003. Lege cu caracter ordinar. Guvernul nu susține acest proiect de lege. Vă reamintesc că această propunere a Comisiei juridice de respingere nu a întrunit numărul de voturi necesare în ședința din 17 mai 2011 și ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o ședință ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament. În urma dezbaterilor, domnule Toader, din ședința din 15 iunie 2011 și potrivit art.104 alin.(3) din Regulament, se supune votului final adoptarea acestei inițiative legislative. Vă rog acum să vă exprimați prin vot.
|
|
|
|
|
225 voturi împotrivă, 7 abțineri și 21 voturi pentru. Proiectul de lege nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptat. Stimați colegi, Imediat după ședință, membrii Biroului permanent sunt rugați să poftească în sala de ședință pentru ședința de astăzi a Biroului permanent. Vă mulțumesc tuturor. Mulțumesc și invitaților la această încărcată zi. Vă doresc tuturor o zi frumoasă și toate cele bune! Să ne auzim cu bine!
|
|
|
|
|
Ședința s-a încheiat la ora 14,25.
|
|
|
|
|
|
 |
|
|