Domnul Viorel-Vasile Buda: "Traian Băsescu - președinte de stat sau promotor pentru o companie privată" De aproape o lună de zile, România, românii și nu numai, asistă la un spectacol năucitor și absurd. Președintele statutului român, domnul Traian Băsescu, deși nu are nicio atribuție legală în acest sens, s-a transformat într-un veritabil purtător de cuvânt al unei companii private. Este vorba de proiectul "Roșia Montană", un proiect extrem de controversat și care, înainte de a se lua o decizie într-un sens sau altul, trebuie să fie supus analizelor specialiștilor în domeniu, trebuie supus unei dezbateri publice adevărate și, nu în ultimul rând, trebuie supus unui referendum, așa cum cer numeroase voci. Dar nu fondul problemei "Roșia Montană" îl constituie subiectul acestei declarații politice, ci comportamentul incalificabil al președintelui Traian Băsescu. Pe posturile publice de radio și televiziune, pe posturile private, în media scrisă și electronică, Traian Băsescu duce o campanie agresivă în favoarea companiei private canadiene care este angrenată în proiect. "acest proiect trebuie început și dus la bun sfârșit (...)aurul de la«Roșia Montană»stă neexploatat din cauză că politicienii sunt lași (...)acum susțin proiectul mai mult ca oricând", sunt doar câteva dintre ultimele declarații publice ale lui Traian Băsescu. Am studiat în amănunt care sunt atribuțiile președintelui României. Nu am regăsit niciunde vreo atribuție care să-i permită președintelui să se implice direct și să susțină afacerile unei companii private. Vârful imixtiunii președintelui - dar și vârful ridicolului înregistrat în această afacere - îl reprezintă cele 40 de fotografii făcute "ca amator", de Traian Băsescu și anunțate de acesta ca reprezentând cadre de la "Roșia Montană". Până aici a ajuns să coboare Traian Băsescu nivelul funcției pe care o deține, doar pentru a promova o companie privată. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. fotografiile prezentate presei de către Traian Băsescu, nu reprezintă imagini de la "Roșia Montană" ci de la exploatarea "Roșia Poieni", aflată la o distanță de 10 km. Nu putem ști în acest moment care este procentul de manipulare pe care l-a încercat președintele sau care este procentul de nepricepere. Oricum, suntem în fața unei culmi a penibilului. Pe de altă parte, în probleme ce țin efectiv de atribuțiile președintelui României, Traian Băsescu păstrează o tăcere suspectă. Când România încasează lovitură după lovitură în relațiile externe, ceea ce într-adevăr este în fișa postului președintelui Băsescu - aderarea la spațiul Schengen se află în fața unei noi amânări, fondurile UE sunt blocate, românii care muncesc în Spania sunt aproape de a fi alungați etc. Închei cu un citat dintr-un ziar economic: "Este de neînțeles ce îl mână pe un președinte de țară din Uniunea Europeană să promoveze insistent o investiție privată așa cum face președintele Traian Băsescu cu «Roșia Montană». Să faci fotografii din elicopter ca să demonstrezi cât de rău arată zona acum? Asta este treabă de președinte al României sau de lobbyst plătit ca atare?" Dacă tot îi place să își exerseze talentele de fotograf amator din elicopter, îi sugerez președintelui Traian Băsescu să fotografieze cum se lucrează la autostrăzile din Turcia și cum se lucrează la cele din România.
|