Domnul Mihai Lupu: "Curtea de conturi confirmă jaful PDL din sănătate!" Raportul Curții de Conturi pe anul 2010, aflat în dezbaterea Parlamentului României, confirmă țepele date de PDL și clientela sa în bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate! În timp ce bolnavii de boli cronice grave sunt lăsați în mod sistematic și deliberat, de către guvernele pd-isto-udmr-iste, fără tratamentele specifice, fără medicamentele de bază chiar, iar spitalele din România se zbat aproape în moarte clinică, de peste trei ani, ajungând într-o degringoladă fără precedent, din cauza subfinanțării acutizate peste măsură și a plecării în masă a medicilor și a asistentelor din sistemul public, Curtea de Conturi a stabilit că sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care a picat acum un an, s-a dovedit a fi o gaură neagră pentru bugetul instituției. Adică, cu alte cuvinte, Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) al CNAS a fost prost conceput și executat, ca să existe ulterior un motiv plauzibil, de a fi luată de la cap investiția respectivă! Din această cauză, susțin auditorii, bugetul instituției a fost prejudiciat cu peste 1,4 milioane de euro! Ce anume răspunde domnul Duță, președintele CNAS, la această acuzație? Nimic mai simplu! Dumnealui confirmă, evident, senin, necesitatea îmbunătățirii sistemului, ca și când o investiție proastă și nefuncționabilă ar fi firească, iar sifonarea unui sac de bani, ar fi doar un fapt divers și nu o deturnare explicită a banilor din sănătate, adică ai contribuabililor puși în situații limită, din cauza lipsei banilor din sistem! Deși domnul Duță susține cu totul altceva, raportul Curții de Conturi este foarte limpede: în perioada 2003 - 2009, s-au cheltuit pentru informatizarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate 225.630 mii de lei, iar numai în anul 2010, s-a alocat aproape aceeași sumă, adică 202.930 de mii de lei, cât pentru ceilalți șapte ani anteriori! Iar sistemul este încă plin de hibe! Potrivit Curții de Conturi, contractul pentru realizarea sistemului informatic al CNAS a fost încheiat "fără a se respecta în totalitate prevederile legale și cele conținute în caietul de sarcini referitoare la tipul de contract, finanțare, condițiile de predare, condițiile de rambursare". Mai mult decât atât, prin contract nu au fost calculați indicatorii privind performanța economică, iar CNAS a renunțat, pe parcursul derulării contractului, la mai multe componente ale acestuia, deși nu a redus deloc și costurile respective! O altă concluzie a raportului Curții de Conturi asupra activității CNAS, în anul 2010, se referă la următoarele: "Nu au fost respectate principiile legalității, regularității și economicității în administrarea patrimoniului și în utilizarea fondurilor publice (...), iar situațiile financiare auditate, încheiate la 31.12.2010, nu oferă o imagine reală și fidelă a poziției financiare". Din acest motiv Curtea de Conturi a emis 32 de decizii pentru remedierea abaterilor constatate. Mai pe scurt, activitatea CNAS și respectarea legalității, sub conducerea domnului Duță, seamănă a fraudă, risipă și eludare legislativă, constatate numai într-un raport de audit pentru anul 2010, dar dumnealui este de neclintit din funcție! A plecat domnul Boc din prima funcție în guvern, s-a instalat domnul Ungureanu în loc, dar domnul Duță a rezistat în continuare, deși activitatea acestuia este presărată fie de deficiențe financiare, fie de legalitate, fie de fraude, fie de deturnări de fonduri ale asiguraților! În tot acest timp, precum și în anul 2011 și în prima parte din anul 2012, sistemul de sănătate, sub imperiul așa-zisei mari reforme portocalii, a ajuns în colaps!
|