Domnul Eugen Bejinariu: "Politica coaliției de la guvernare și interesul național" Orice declarație politică, ca formă de exprimare democratică a deputaților și senatorilor în Parlamentul României, se impune pentru reprezentanții autentici ai cetățenilor, de realitățile țării, ale unor județe sau comunități locale. Comunicarea cu cetățenii, cunoașterea și dialogul cu oamenii, solicitarea acestora de a face publice necazurile și problemele cu care se confruntă m-au determinat să enumăr câteva din problemele economice ale prezentului. Viața economică a țării este astăzi grea. Și totuși politica PDL este acum una fără argumente, fără perspectivă și fără subordonare față de interesul național. Măsura Guvernului de a crește cu 16% taxele și impozitele începând cu anul 2013 pe fondul vieții economice cu venituri în scădere are ca rezultat împovărarea familiei, crearea de noi greutăți de ordin material. Credem că renunțarea la o astfel de măsură sau măcar amânarea ei ar fi o politică relativ normală a Guvernului coaliției. Resursele solului și ale subsolului aparțin poporului român și acesta ar trebui să decidă ce să se facă cu aceste resurse. Recent, Guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu a hotărât fără niciun fel de consultare și fără avizul de mediu ca cel mai mare zăcământ de cupru din România de la Roșia Poieni, să fie dat pentru exploatare firmei canadiene "Roman Cooper Corp". Acest zăcământ cu peste 900 milioane tone de cupru, 56 tone aur și alte zeci de tone de argint - cum apreciază specialiștii - a fost licitat de o firmă canadiană necunoscută cu valoarea de 200 milioane de euro, când valoarea adevărată este de circa 6 miliarde de euro. Menționăm că firma de exploatare a cuprului de la Roșia Poieni are un profit de 12 milioane de euro anual. Și tot acum s-a licitat exploatarea gazelor de șist prin fracturare la Vama Veche, Adamclisi și Costinești, ceea ce a scos în stradă pentru proteste mii de oameni. Aici cetățenii protestează împotriva începerii exploatării, deoarece tehnicile care se folosesc astăzi pentru exploatarea gazelor provoacă cutremure, distrug pânza de apă freatică și poluează solul, apa și aerul. La noi în Bucovina se desfășoară un alt fenomen: sunt cumpărate terenurile agricole de către fabrica austriacă de prelucrare a lemnului din zona Rădăuți. Iată doar câteva din realitățile economiei naționale care ignoră interesul național și, credem, promovează interesele politice ale PDL-ului și ale aliaților din coaliția de la guvernare. Punerea în operă a acestor demersuri ale Guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu conduce România spre un nou statut, posibilul statut de stat-colonie, cum spun economiștii avizați și buni români. Și autoritățile administrației publice locale, și cetățenii, și noi, oamenii politici ai Uniunii Social Liberale, avem datoria de a interveni nemijlocit pe căi legale pentru apărarea resurselor naturale și folosirea lor numai în interesul poporului român.
|