|
|
|
|
|
|
Ședința Camerei Deputaților din 12 noiembrie 2013
|
1. |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
|
|
|
|
|
Lucrările ședinței au început la ora 8,37. Ședința a fost condusă în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și în a doua parte de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Niculae Mircovici și Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Bună dimineața, stimați colegi. Dați-mi voie să declar deschisă ședința consacrată declarațiilor politice de astăzi, 12 noiembrie 2013.
|
|
|
|
|
Astăzi începem cu puterea. Mulți colegi din partea puterii s-au trezit de dimineață, în vederea susținerii Guvernului. O să-l rog pe domnul Constantin Adăscăliței, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să poftească la microfon și pe doamna Florica Cherecheș, din partea Grupului PNL, să se pregătească pentru a urma. Stimate coleg, aveți cuvântul, nu înainte de a vă reaminti că durata unei intervenții este de maximum trei minute. Vă rog, stimate coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Adăscăliței: Vă mulțumesc, domnule președinte. Vă mulțumesc și pentru precizări. Să știți că nu aveam de gând să vorbesc mai mult de trei minute. Dragi colegi, Declarația mea politică este astăzi adresată prevenirii și combaterii violenței în România. Supun atenției dumneavoastră unul dintre cele mai sensibile subiecte ale României contemporane, într-un moment în care avem șansa de a genera soluții politice pentru stoparea acestui flagel. Vă vorbește despre acest subiect un om care a practicat la cele mai înalte niveluri de performanță sporturi de contact și al cărui moto în viață și ca principiu de lucru a fost "să învăț să lupt pentru a nu avea nevoie de luptă". În ultima perioadă, în țara noastră am avut parte și am fost marcați de incidente care ar trebui să ne pună pe gânduri. La un eveniment monden a avut loc o altercație violentă între jurnaliști, în ultima perioadă. La Iași, viața unui fost campion de atletism a fost curmată de o lovitură cauzatoare de moarte la un incident banal. În școli, la orice pas, vedem conflicte în care se folosesc arme albe și exemplele, sigur, pot continua la nesfârșit. Din nefericire, violența este încă prezentă în România în cele mai cumplite forme ale sale - violența stradală, violența în școli, violența domestică, conflicte spontane care degenerează permanent. Potrivit raportului Ministerului Public în anul 2012, anul trecut au avut loc 1.014 omoruri, 84 de trimiteri în judecată pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, 132 de infracțiuni de lipsire de libertate, 509 vătămări corporale și 440 de violuri, din care două urmate de moartea victimei. La fel de grav mi se pare și statutul țării noastre de gazdă prietenoasă pentru violență, asta datorită sărăciei, consumului de alcool, prejudecăților și nu numai. Prezentul meu demers nu-și propune să găsească vinovați. Pentru că acest lucru este tardiv pentru victimele de mai sus. Astăzi, doresc doar accentuarea a două aspecte pentru care avem obligația, dar și oportunitatea de a interveni. În ceea ce privește infracțiunile stradale și cele legate de ordinea publică, s-a demonstrat eficiența instituțiilor de poliție locală care lucrează direct cu autoritățile locale. Și vă dau exemplul Iașiului, dar nu numai, unde acest tip de infracțiuni a fost drastic diminuat. Al doilea argument este cel al celei mai bune practici, adică în țările Uniunii Europene, unde ordinea publică este menținută de o poliție locală subordonată consiliilor locale, în timp ce poliția națională trebuie să aibă competențe de infracțiuni specializate. În contextul descentralizării administrative, consider că țara noastră ar progresa urmând exemplul colegilor din Uniunea Europeană. Al doilea aspect pe care doresc să-l subliniez astăzi este cel al prevenției infracționalității și al faptelor cu potențial criminogen. La fel cum în medicină se spune că este mai ușor să previi decât să tratezi, cred că pe termen lung se va dovedi mai eficient și mai ieftin pentru un stat să încurajeze și să investească în educația tinerei generații și în campanii de conștientizare și prevenire a violenței de orice fel. Nu în ultimul rând, menționez că într-un asemenea efort trebuie să implicăm toți actorii sociali, pentru ca responsabilitatea într-un final să aparțină societății în ansamblul ei. Vă mulțumesc pentru atenție. Gânduri bune și multă sănătate.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Doamne ajută! Mulțumesc frumos, să aveți o zi frumoasă și dumneavoastră.
|
|
|
|
|
Urmează doamna deputat Florica Cherecheș, din partea Grupului parlamentar al PNL, și se pregătește domnul Mircea Lubanovici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Aveți cuvântul, stimată colegă.
|
|
|
|
|
Doamna Florica Cherecheș: Vă mulțumesc frumos, domnule președinte. Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Școala profesională, încotro?" Dezvoltarea și modernizarea învățământului profesional, astfel încât acesta să asigure creșterea socio-economică a comunității, este, în continuare, o prioritate pentru Oradea și pentru mine. Astfel, vineri, 8 noiembrie 2013, am participat la masa rotundă cu tema "Școala profesională, încotro?", organizată de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, la care au participat reprezentanți ai Euro Business Park SRL, societatea orădeană care administrează parcurile industriale din municipiu, precum și directori și profesori de specialitate din principalele colegii tehnice din municipiul Oradea și județul Bihor. Dialogul dintre autoritățile publice locale, mediul de afaceri și sistemul de învățământ pentru adaptarea planului de școlarizare în concordanță cu necesitățile pieții, muncii locale a devenit un lucru firesc și normal în ultimii trei ani în Oradea, când, datorită realizării unui parc industrial, s-a constatat imposibilitatea de a furniza forță de muncă calificată de nivel 2 sau 3. Aceste întâlniri constante dintre reprezentanții mediului de afaceri și autoritățile publice au condus la înființarea Școlii profesionale Euro Business, un exemplu de colaborare între medii diferite, dar cu scop comun de creștere economică, dar și la propuneri și idei izvorâte din practică, menite să îmbunătățească cadrul legislativ privitor la învățământul profesional. Agenții economici solicită ca școala să urmărească, pe lângă acumularea cunoștințelor, și dezvoltarea competențelor profesionale de către elevi și dezvoltarea altor competențe, cum ar fi: comunicare, negociere, abordarea unei afaceri și management de proiect, care ar trebui să se regăsească în planul-cadru de școlarizare. Reprezentanții școlilor solicită reglarea raportului dintre învățământul teoretic și cel profesional, pentru a asigura o alocare corespunzătoare a resurselor și păstrarea educației tehnologice în planul-cadru al învățământului gimnazial, cu includerea unui modul de orientare școlară și profesională, care să-i ajute pe elevi să deprindă abilități profesionale și să-i ajute să descopere diverse meserii. O altă propunere vizează abordarea mai flexibilă a acreditării școlilor, considerându-se că acreditarea de către ARACIP a domeniului, și nu a specializării, ar fi mai practică, pentru că ar oferi posibilitatea elevilor de a se muta mai ușor de la o specializare la alta, având calificarea de bază. Examenul de bacalaureat a fost un alt subiect dezbătut vineri, participanții considerând a fi extrem de interesantă instituirea bacalaureatului tehnologic, care să permită absolvenților accesul la facultățile din domeniul studiat. Dragi colegi, Supun atenției dumneavoastră toate aceste propuneri izvorâte din practică pentru a le lua în calcul în demersurile noastre, precum și cele ale Guvernului, de a îmbunătăți Legea educației și alte documente conexe. Florica Cherecheș, deputat PNL de Oradea.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc, stimată colegă.
|
|
|
|
|
Urmează domnul deputat Mircea Lubanovici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și se pregătește domnul deputat Victor Cristea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Stimate coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Lubanovici: Vă mulțumesc, domnule președinte. Onorat prezidiu, Doamnelor și domnilor deputați, Prin declarația de astăzi doresc să vă aduc în atenție nenumăratele probleme ale proiectului de buget pe 2014, cu un impact negativ puternic asupra economiei românești. Guvernul încearcă acum să mascheze greșeala strategică de anul trecut, legată de micșorarea fondurilor destinate investițiilor prin creșterea de taxe. În acest fel guvernanții consideră că vor reuși să-și asigure bugetul necesar cheltuielilor publice. Ne aflăm în fața unei probleme bazate exclusiv pe taxarea agenților economici care îndrăznesc să desfășoare activități profitabile în economia românească. Îngrijorător este că acest fapt s-a realizat fără o consultare prealabilă a mediului de afaceri și fără o evaluare a impactului pe care asemenea măsuri le au asupra întreprinderilor. Mai mult decât atât, atunci când reprezentanții oamenilor de afaceri își exprimă nemulțumirile legate de introducerea taxelor suplimentare, premierul le răspunde cu iresponsabilitate că în România sunt taxe mult mai mici ca în Statele Unite ale Americii sau în Uniunea Europeană. Consider irațional ca, într-o țară în care de la începutul lui 2013 peste 20.000 de firme au intrat în insolvență și în care în ultimul an au apărut peste 56.000 de șomeri, guvernanții să împovăreze și mai mult mediul economic. Suntem în fața unor statistici alarmante: cu peste 4.600 de șomeri pe lună, cu 74 de cazuri de insolvență pe zi și 30 de taxe noi în ultimul an și jumătate, la care se adaugă încă patru taxe și impozite majorate. Un asemenea tablou necesită măsuri care să stimuleze mediul economic și să încurajeze investițiile; în schimb, măsurile economico-financiare de până acum nu au făcut decât să scadă încrederea investitorilor în România, fapt tradus prin micșorarea investițiilor străine cu 36%. Un alt aspect menționat de reprezentanții mediului de afaceri constă în anunțarea târzie a noilor condiții economico-financiare, tocmai acum, când majoritatea întreprinderilor și-au planificat deja bugetul pe anul viitor. Remarc, încă o dată, diferența semnificativă între mediul privat și cel public în materie de viziune strategică și planificare. Trebuie să declar că intervențiile Guvernului în economie nu fac decât să scadă predictibilitatea mediului de afaceri românesc și atractivitatea acestuia, fapt ce nu va face decât să accentueze trendul descrescător al investițiilor străine în țara noastră. În plus, majorarea taxelor și impozitelor nu va reuși să aducă fondurile suplimentare necesare acoperirii găurilor din buget, ci va încuraja mai degrabă evaziunea fiscală și munca la negru. Și toate acestea pentru a susține un aparat birocratic supradimensionat și adesea ineficient. Sunt curios, stimați guvernanți, ce veți face atunci când vă veți lovi de eșecul măsurilor pe care le propuneți? Probabil, veți inventa o altă taxă. Vă mulțumesc pentru atenție. Sunt deputatul PDL de diaspora, Mircea Lubanovici.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Cristea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul Viorel Blăjuț, din partea grupului de parlamentari fără apartenență parlamentară. Stimate coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Cristea: Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, dragi colegi! Evenimentele care au avut loc în stradă în perioada trecută m-au determinat să punctez câteva din obiectivele celor care au demonstrat în stradă și am intitulat și le-am adunat într-un titlu - "Învățământul și sănătatea, prioritățile naționale ale românilor". Radiografia învățământului românesc arată că școala românească trăiește o dramă. Este rezultatul reformelor fără viziune ale guvernelor care s-au perindat în 23 de ani la conducerea statului. După 23 de ani, profesorii au ieșit din nou în stradă, revendicând aceleași trebuințe prioritare: finanțarea învățământului cu 6% din PIB, salarizarea decentă a cadrelor didactice, o reformă reală în învățământ, cu manuale și programe noi. Vorbim despre o adevărată prioritate națională și putem conștientiza această realitate cu atât mai mult cu cât trecătorii deveniți martori ai protestului și-au exprimat sprijinul, aplaudându-i pe protestanți pentru învățământ de calitate. O altă prioritate națională este sistemul de sănătate. Nu de mult, medicii, cadrele sanitare au ieșit în stradă nemulțumiți de starea jalnică în care se află medicina românească, solicitând finanțarea sistemului de sănătate, salarii decente pentru medicii rezidenți și pentru toate cadrele medicale. Pe fondul acestor nemulțumiri generale, mă voi referi punctual la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde s-a montat un computer tomograf, din nefericire, o altă prioritate într-o societate din ce în ce mai bolnavă. Dar, ghinion: acest aparat nu poate funcționa întrucât nu s-au deblocat posturile de către Ministerul Sănătății, Ministerul de Finanțe pentru a putea angaja specialiștii în investigare prin computer tomograf. Comentariile sunt de prisos. Totuși, îndrăznesc să cred că, dacă domnul ministru Chițoiu ar avea voința de a analiza necesitatea funcționării unui tomograf într-un spital județean de urgență, sunt convins că va găsi soluțiile de finanțare. Iată ce înseamnă descentralizarea în condiții de criză și iată care sunt consecințele acestui proces. Se primește mereu același răspuns necruțător: nu sunt bani. Dar nici nu vor fi bani pentru trebuințele prioritare ale țării, până când nu vom pune bazele unei economii românești bazate pe tradiție și pe resursele naturale pe care le disprețuim. România ocupă locul 4 sau 5 în Europa în ceea ce privește bogățiile solului, însă cea mai mare parte a zăcămintelor rămâne neatinsă. Rezervele exploatabile cu tehnologia de azi sunt estimate undeva în jurul valorii de 2.100 de miliarde de lei, la care se mai adaugă 2,5 milioane de lei pe zi, cât reprezintă debitul maxim de ape minerale. Soluțiile pot fi identificate, iar noi rămânem cu încrederea că va exista voință politică pentru învățământul românesc și pentru un sistem sanitar de calitate. Așa să ne ajute Dumnezeu! O zi bună vă doresc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc. Așa să ne ajute, stimate coleg.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Viorel Blăjuț, un deputat fără apartenență la un grup parlamentar, și se pregătește domnul Dumitru Gireadă, din partea Grupului parlamentar al PNL.
|
|
|
|
|
Domnul Viorel-Ionel Blăjuț: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi, Declarația politică de astăzi se numește "USL Iași, corijent la promisiuni". În urmă cu un an, în noiembrie 2012, în plină campanie electorală, toți cei 17 candidați ai USL la o funcție de parlamentar semnau și lansau un document intitulat "Manifestul pentru Iași". El cuprindea zece promisiuni în favoarea Iașiului și ieșenilor, promisiuni asumate, sub cuvânt de onoare, de către USL. Pentru conformitate, aceste angajamente erau următoarele: 1. Iași, capitală regională culturală; 2 Cât mai multe fonduri europene; 3. Aeroport internațional; 4. Autostradă Est-Vest; 5. Centru Intermodal Regional de Transport; 6. Spital Regional de Urgență; 7. Festival Internațional de Educație; 8. Hub regional de afaceri; 9. Iași, centru cultural și turistic; 10. Finalizarea proiectului de amenajare a râului Bahlui. Recent, la ceas de bilanț, la inițiativa celui mai citit cotidian ieșean, toți parlamentarii de Iași, atât ai USL, cât și cei din opoziție, au fost rugați să aprecieze în ce măsură puterea actuală și-a respectat promisiunile făcute ieșenilor. Deloc surprinzător, cei din USL, de la PSD și PNL, au fost extrem de generoși, acordându-și note foarte mari, considerând prin urmare că și-au făcut pe deplin datoria față de Iași. Acest lucru dovedește încă o dată cât de rupți de lumea reală sunt aleșii USL din Iași. În schimb, cei din opoziție au fost mult mai aproape de realitate, arătând că nici una dintre promisiunile cu adevărat importante - autostrada, spitalul regional, statutul de capitală culturală etc. - nu a fost îndeplinită și nici nu va mai fi îndeplinită într-un viitor cât de cât previzibil. Dimpotrivă, din ce se vede în jur, multe dintre investițiile începute pe vremea vechii guvernări a PDL au început să stagneze, iar pretenția Iașiului de a mai deveni capitală culturală europeană a început să fie taxată de către cunoscători drept o glumă foarte bună. Oricum, contează foarte puțin ce calificative își acordă politicienii. Singurii care pot aprecia cu onestitate activitatea aleșilor sunt alegătorii. Și am ferma convingere că majoritatea ieșenilor sunt de acord să ofere USL premiul întâi la gogoși electorale. Din păcate, minciunile USL nu țin de foame celor care i-au votat. Vă mulțumesc, Deputat de Iași, Viorel Blăjuț.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Dumitru Gireadă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, este poftit la microfon și se pregătește domnul deputat Mircea-Titus Dobre, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
|
|
|
|
|
Domnul Dumitru-Verginel Gireadă: Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea de astăzi se va numi "Cui lăsăm oamenii din teritoriu?". Ne despart mai puțin de două luni de anul viitor, dar în timp ce veniturile nu se realizează - deoarece au fost estimate într-un mod nerealist - cheltuielile se derulează conform planului. Așa se ajunge la rectificări bugetare, când Guvernul încearcă să taie din cheltuieli, iar în final, deficitul bugetar depășește chiar și limitele aprobate în Parlament. Un exemplu: veniturile bugetare erau la sfârșitul lui septembrie cu aproape patru miliarde de lei mai mici decât cele previzionate. Guvernul nu este însă deloc interesat să ia măsurile necesare pentru o planificare adecvată a veniturilor și cheltuielilor. Principala problemă este că, de fiecare dată, bugetul de stat este construit pe scenarii mai mult sau mai puțin fanteziste privind evoluția veniturilor. Cum ne-am obișnuit deja, primele sacrificate sunt tot investițiile publice. Acest fapt a fost, de altfel, recunoscut și de ministrul finanțelor, cu sumele tăiate și care provin în principal de la cofinanțarea proiectelor europene. Comunitățile noastre au proiecte așa de multe că nu ar ajunge fondurile europene din România numai pentru județul Botoșani, dar ce folos, dacă nu sunt deblocate! Nepriceperea miniștrilor în a întocmi politici publice de atragere a fondurilor și de realizare a acestor venituri costă România din banul românilor, și nu al altcuiva. Nu sunt bani pentru școli, spitale sau drumuri, alimentare cu apă și canalizare, prețurile sunt într-o continuă creștere, și astfel puterea de cumpărare scade. Dar tăierea cheltuielilor pentru proiectele de infrastructură nu este, de fapt, decât vârful aisbergului. Puși în fața unor găuri tot mai mari la buget, guvernanții au început să se gândească tot mai des la noi moduri de a crește veniturile statului. Iar executivul crede că din banii suplimentari strânși pe plan local, primarii vor putea pune în practică proiecte. Total fals, iar în zonele sărace măsura nu va aduce fonduri suplimentare, ci din contră, va mări numărul datornicilor la bugetele locale. Sărăcia și lipsa locurilor de muncă îi aduce pe români în pragul de a nu-și achita nici măcar dările către stat. Unii nu dispun de bani nici pentru hrana zilnică, dar sunt dispuși să facă orice pentru a șterge datoriile către bugetul local și către cel de stat, inclusiv muncă în folosul comunității. Am fost primar două mandate consecutive, știu despre ce vorbesc! Degeaba avem o majoritate de 70% dacă nu reușim să ne sprijinim comunitățile care ne-au trimis să îi reprezentăm în Parlamentul României. Cum va fi în România lui 2014? Partidele, toate, se vor înfrunta în două rânduri de alegeri, pentru Parlamentul European și pentru Cotroceni. Problema e că electoratul din România n-a învățat încă să ceară ca un partid ori o coaliție de partide, dacă vor să câștige alegerile, să probeze că știu ce să facă pentru ca viața populației să se schimbe în bine. Și se vor mobiliza cu toții, primarii din teritoriu, să aducă oamenii la urne, pe care, în acest ultim an, i-au lăsat cu totul de izbeliște! Vor culege doar ceea au semănat! În anii comunismului, românii s-au obișnuit să semene mai mult pe lângă șosele, pe unde treceau coloanele oficiale, în timp ce mai departe câmpul era adeseori lăsat vraiște. Nu de așa ceva avem acum nevoie. Dar o nouă bunăstare, fără performanțe si fără un sprijin real al actualului Guvern, sigur nu vom avea. Și încă ceva: Ar trebui să ne fie interzis politicienilor, măcar în 2014, să folosim sintagma "Doamne, ajută!" atunci când vorbim cu alegătorii. Ar trebui să le spunem: "Ajută și Dumnezeu, dar noi cu ne ocupăm?", măcar să ajutăm comunitățile locale! Dumitru-Verginel Gireadă, deputat PNL Botoșani.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea-Titus Dobre, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul deputat Cristian Popescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Stimate coleg, microfonul este al dumneavoastră pentru trei minute.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Titus Dobre: Vă mulțumesc, domnule președinte. În ultimele zile, am asistat la acuzațiile și declarațiile membrilor opoziției cu privire la rectificarea bugetară negativă, încercând să facă din această etapă economică o tragedie și profită de această oportunitate pentru a o prezenta ca pe un impas peste care nu se poate trece. Dacă România a reușit să depășească anul 2010, în care deficitul bugetar era de 6,8%, și anul 2011, cu un deficit de 5,2% din PIB, va reuși cu siguranță, fără a face sacrificii, depășirea etapei în care după această rectificare bugetară deficitul va urca de la 2,3% la 2,5% din PIB, încadrându-se în continuare în ținta de 3% deficit, impusă de către Uniunea Europeană și asumată de către Guvernul USL. Dacă ne întrebam de ce astăzi asistăm la o colectare mai redusă a taxelor, precum și prim-ministrul țării afirma, răspunsul ar fi acela că impozitul pe profit în sistemul bancar nu a întrunit așteptările, și încă o cauză ar fi determinată de firmele intrate în isolvență pentru a scăpa de plata datoriilor. De amintit este efortul Guvernului de a combate evaziunea fiscală prin Legea insolvenței, având în vedere actualul context economic, încercare ce a fost imediat combătută. Și pentru că de fiecare dată "greaua moștenire" joacă un rol important, trebuie punctate cheltuielile ce au fost suportate de către actualul Guvern, nefiind pricinuite în urma acțiunilor sale. Reîntregirea salariilor personalului bugetar cu 7,4%, plăți efectuate începând cu 2013, și plățile prevăzute prin hotărâri judecătorești tot în favoarea personalului bugetar, ce sunt eșalonate până în anul 2016, au depășit cu 1,3% estimările de la începutul anului, plata arieratelor, ce în 2012 însumau valoarea de peste 800 de milioane de lei, urmate de plata arieratelor către spitale, în valoare de 76 de milioane de lei, ce au fost plătite din Fondul de rezervă bugetară. Și ultimul lucru pe care îl voi aminti, dar cu siguranță nu ultima datorie preluată de USL, este necesitatea plății corecțiilor financiare în urma neregulilor sesizate pe anii 2009-2011 în domeniul achizițiilor publice, sume suportate de la bugetul de stat. Efectele unei guvernări deficitare nu dispar în câteva luni, ci, în funcție de magnitudinea problemelor create, redresarea unei întregi țări, în care economia începe să dea semne de îmbunătățire, poate dura, în cazul nostru, cel puțin până la eliberarea din funcție a persoanelor ce împiedică eforturile celor de bună-credință. Și pentru ca încheierea să fie făcută într-o manieră pozitivă, precizez că rata absorbției de fonduri europene a depășit 25%, producția industrială a crescut cu 6,6% fața de cea din anul precedent, anul 2013 este cel mai bun din ultimii 20 de ani din punct de vedere agricol, exporturile au crescut cu 7,5%, dintre care exportul de autoturisme a crescut cu 16,8% față de anul 2012, datoria externă pe termen mediu și lung a scăzut cu 1,5%, iar cea pe termen scurt a scăzut cu 5,9 %, față de decembrie 2012. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul deputat Cristian Popescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și se pregătește domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Stimate coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Cristian Popescu: Declarație politică intitulată: "Soluția nu este creșterea taxelor, ci reducerea cheltuielilor statului". Doamnelor și domnilor deputați, România este prinsă într-un cerc vicios. Pe de o parte, avem un stat mare, cheltuitor, de care depinde un aparat bugetar uriaș și care este de facto singurul furnizor de servicii sociale. Pe de altă parte, avem un mediu de afaceri terorizat de taxele și impozitele uriașe impuse de către acest stat, care nu știe cum să eludeze fiscalitatea ridicată, să își salveze profitul de birurile statului. Unde este cercul vicios? Pe de o parte, statul acesta mare și cheltuitor nu poate trăi fără taxele încasate din economia privată. Pe de altă parte, economia privată nu poate supraviețui cu această fiscalitate. Ca atare, dacă nu se va schimba nimic, vom avea același joc: taxe tot mai ridicate care vor provoca o evaziune tot mai ridicată, perdantul pe termen mediu și lung fiind poporul român. Doamnelor și domnilor deputați, Soluția există și este, în esență, o soluție politică. Statul român trebuie să își reducă cheltuielile și să își delege responsabilitățile. Nenumărate instituții - ministere întregi, pot dispărea chiar începând de mâine fără să existe vreun impact negativ pentru români. Alte instituții pot fi eficientizate prin reducerea birocrației - ceea ce duce automat la o reducere a cheltuielilor. Legislația complicată, de cele mai multe ori generatoare de birocrație, poate fi simplificată. O să îmi spuneți, desigur, că reala problemă bugetară este reprezentată de serviciile sociale. Adevărul, doamnelor și domnilor deputați, este acela că, deși avem cele mai mari cheltuieli cu serviciile sociale, România nu este un stat social, ci clientelar. Să fim sinceri, România a eșuat în încercarea de a fi un stat social, dar nu recunoaște acest eșec și împiedică legislativ transferarea unor servicii sociale către biserici, culte și societatea civilă. Acest lucru este valabil cu nenumărate alte servicii falimentare de facto, cum este sistemul sanitar sau învățământul de stat. Ce să mai vorbim de domeniile culturale, unde o Lege a mecenatului bine făcută poate să asigure o finanțare mai consistentă decât cea venită din prea birocratizatelor instituții culturale de stat. Doamnelor și domnilor deputați, Mediul de afaceri ar fi principalul beneficiar al curii de slăbire la care ar trebui să supunem statul. Și nu doar pentru că s-ar crea condițiile pentru reducerea fiscalității, dar și pentru că astfel s-ar debirocratiza și relația dintre mediul privat și instituțiile statului. Birocrația generează nu doar cheltuieli bugetare inutile, ci și corupție, trafic de influență, premise pentru evaziunea fiscală. Un stat redus la serviciile esențiale, previzibil și inteligibil în legislația pe care o alcătuiește, devine inevitabil și un stat corect. Doamnelor și domnilor deputați, Rezumând această provocare. vrem liberalism sau socialism? Căci, chiar dacă suntem guvernați acum de o alianță între socialiști și liberali, genul acesta de melanj nu duce decât la criză și la faliment. Vă mulțumesc. Dan-Cristian Popescu, deputat ales în sectorul 2, București
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumim și noi, domnule deputat Dan-Cristian Popescu.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, și se pregătește domnul Ioan Dîrzu, din partea Grupului parlamentar al PSD. Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră.
|
|
|
|
|
Domnul Grigore Crăciunescu: "Discuțiile cu Fondul Monetar Internațional au permis întocmirea bugetului pe anul 2014" Domnule președinte, Doamnelor și domnilor parlamentari, S-au încheiat discuțiile dintre Guvern și Fondul Monetar Internațional, iar pe site-ul Guvernului a fost postat proiectul de buget pe 2014. Se cunosc acum rezultatele. Cota unică a rămas 16%, TVA-ul nu s-a modificat, CAS-ul se va reduce cu cinci puncte procentuale de la mijlocul anului viitor. Nu s-au introdus taxe și impozite noi, în schimb, s-a lărgit baza de impozitare, așa cum a cerut toată lumea, opoziție, președinție, mass-media. Am reușit, în bugetul pe 2014, mărirea salariului minim cu peste 12%, mărirea pensiilor cu 3,75%, în situația în care inflația pe anul 2013 este prognozată la un procent de 1,8-2%, ceea ce înseamnă că mărirea pensiilor este aproape dublă față de inflație, o prognoză de creștere a pib cu 2,2%, un deficit bugetar de 2,2% pentru 2014, alocarea unui procent de 3,1% din pib pentru cofinanțarea proiectelor europene și 6% din pib pentru investiții. Se vor mări veniturile rezidenților prin alocarea unei burse de 150 de euro, aproximativ 670 de lei, și se vor mări salariile profesorilor debutanți cu un procent de două cifre. Am îmbinat măsurile de dreapta cu grija față de cele 5 milioane de pensionari și față de cele câteva sute de mii de angajați care au salariul minim pe economie. Vom lua și în viitor asemenea măsuri, în limita resurselor bugetare pe care le avem și, în același timp, trebuie să creăm premisele pentru o creștere economică pentru anii care urmează. Stimați colegi, Actuala majoritate are o mare responsabilitate, datorită celor 70% pe care le deține în Parlament. La sfârșitul celor patru ani de guvernare, vom fi întrebați câți kilometri de autostradă am dat în folosință, cu cât a crescut pib-ul în cei patru ani, care a fost ritmul de creștere economică în acest interval. Pentru a atinge aceste obiective, am decis lărgirea bazei de impozitare pentru construcțiile speciale cum sunt: hidrocentralele, centralele termoelectrice, centralele nucleare, barajele, antenele de radiofonie, telefonie mobilă, radio, linii și cabluri aeriene de telecomunicații și multe altele. Deci nu s-au introdus taxe noi, ci am lărgit baza de impozitare. În celelalte țări ale Uniunii Europene sunt impozitate toate construcțiile speciale, ceea ce dorim să se întâmple și la noi în țară. Creșterea accizelor și cei șapte eurocenți adăugați pentru carburanți sunt semnificative, dar am decis că această resursă financiară va fi utilizată pentru construcția de autostrăzi, întrucât la acest capitol suntem pe ultimul loc în Europa. Toate aceste obiective, conform unei analize făcute de Banca Națională, vor avea un impact 0,2% în coșul zilnic și până la 2% în cheltuielile generale. Lărgirea bazei de impozitare nu va afecta persoanele fizice, ci doar persoanele juridice. Obiectivul principal după votarea bugetului este reducerea evaziunii fiscale și creșterea gradului de colectare a veniturilor la buget, fapt realizabil prin intrarea în funcție a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și prin implicarea tuturor instituțiilor statului cu atribuții în domeniu pentru a putea atinge obiectivele din programul de guvernare. Mulțumesc. Grigore Crăciunescu, deputat de Iași.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul deputat Ioan Dîrzu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul doctor Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului-Dan Diaconescu. Vă ascult.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Dîrzu: Domnule președinte, Dragi colegi parlamentari, Dragi prieteni și români din toată țara, Mesajul meu de astăzi se referă la rezultatul dezbaterilor din Comisia specială privind proiectul minier de la Roșia Montană. Mai exact, în calitate de membru al comisiei speciale, îmi asum votul dat ieri, prin care comisia a decis să respingă proiectul de lege privind exploatația de la Roșia Montană. Mai mult decât atât, am fost unul dintre cei care au votat împotriva proiectului, întrucât acesta nu oferea cadrul legal pentru o exploatare serioasă și în echilibru cu normele de mediu și nevoile sociale ale zonei și ale României. Votul pe care l-a acordat comisia și pe care l-am acordat și eu nu este însă un vot împotriva mineritului. Susțin în continuare crearea de locuri de muncă în Munții Apuseni, iar mineritul poate fi o soluție de dezvoltare locală și națională. Exploatațiile miniere trebuie însă să ofere mai multe soluții și garanții privind protecția mediului și să se angajeze într-o dezvoltare economică și socială unitară a zonelor de dezvoltare. Participarea la comisie a fost foarte importantă pentru mine, mai ales în calitatea mea de unic reprezentant al județului Alba și al zonei Munților Apuseni în această structură specială. Mi-am asumat responsabilitatea pentru că, spre deosebire de colegii mei din Alba, nu am vrut să fug de responsabilitate și să nu îmi asum deciziile luate împreună cu colegii mei din PSD și USL. Consider că dezbaterea a fost foarte utilă pentru viitorul zonei Munților Apuseni. Am reușit să generăm un dialog între părțile implicate, să ascultăm toate punctele de vedere, pro sau contra proiectului, să găsim problemele juridice din spatele proiectului, dar și să înțelegem beneficiile economice ale mineritului. Mă bucur să văd că oamenii din Apuseni au devenit mai implicați și și-au exprimat punctele de vedere. Sunt mândru că reprezint astfel de oameni, care au dat dovadă de un dialog civilizat și și-au exprimat cu claritate punctele de vedere. Cu toate acestea, este din ce în ce mai clar că mineritul are nevoie de o lege specială, mai ales o lege generală, prin care, în viitor, orice investiție de acest gen să respecte anumite principii de exploatare, să ofere garanții clare de mediu pe termen mediu și lung, dar și să distribuie mai bine resursele câștigate în zonă și, în mod special, pentru bunăstarea românilor. În acest sens, voi susține creșterea procentajului din profit, care se va acorda din orice exploatație minieră către comunitățile locale, care eu consider că este una extrem de importantă. Dar încheierea dezbaterii privind proiectul minier de la Roșia Montană nu implică și încheierea dezbaterii privind viitorul Munților Apuseni. Toți parlamentarii, dar și Guvernul trebuie să se gândească mai clar la soluții de dezvoltare ale zonei. Voi continua să militez pentru măsuri de stimulare economică în zonă și pentru facilități care vor permite comunităților din Munții Apuseni să se dezvolte și să beneficieze mai bine de frumusețile și bogățiile zonei. Deputat PSD de Alba, Ioan Dîrzu.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc foarte mult, domnule deputat Ioan Dîrzu.
|
|
|
|
|
Domnul doctor Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al PP-DD, și se pregătește domnul Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: Mulțumesc, domnule președinte. "Parlamentarii USL s-au săturat de proiectele propriului Guvern" Vă mai amintiți? Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană a fost aprobat de Guvern și va fi transmis Parlamentului spre adoptare. Guvernul a decis că exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016. În contradicție cu propriul guvern, primul-ministru afirma și citez că: "E un proiect extrem de controversat. Nici eu nu sunt convins de el. Mă refer la Roșia Montană." Mă gândeam, însă, că tocmai un proiect atât de controversat nu poate fi decis de Guvern, ci poate fi decis doar de către cei care-i reprezintă pe toți cetățenii României. Nu e nimic de râs! După ce a promovat legea în Guvern și pe la televiziuni, șeful Guvernului dă înapoi și pasează problema Parlamentului. Nici măcar nu este pentru prima dată când face acest lucru și se spală pe mâni de proiectele importante pentru țară. Exemplele sunt multiple: CFR, Oltchim, Hidroelectrica. Premierul se ascunde după fustele parlamentarilor puterii, fiind convins că aceștia nu vor mușca mâna care-i hrănește. La parastasul acestei comisii, majoritatea USL se îmbolnăvește de aceeași schizofrenie politică, la modă printre puternicii zilei. Una votez ca premier și alta ca deputat. Și una spui înainte de campanie electorală și alta faci după. Un proiect de lege inițiat de guvern a fost respins de către parlamentarii coaliției de guvernare. Parlamentarii puterii sunt împotriva propriului Guvern? De ce nu-l schimbă sau de ce nu se duc acasă? Curat murdar! Doar pentru interesul propriu. Lașitatea guvernamentală nu mai are nicio limită. Nu e în stare să-și asume niciun proiect, dar se spală pe mâni ca Pilat din... Ponta și îl pasează Parlamentului. Dacă este atât de bun, de ce nu răspunde nimeni pentru el? Dacă este atât de rău, de ce nu-l retrag din Parlament? Am văzut aceeași boală la votul din Senat privind inițiativa mea legată de interzicerea fracturării hidraulice în extragerea gazelor de șist. Oare cum vor vota proiectul meu de lege privind interzicerea mineritului cu cianuri în România? Este la modă guvernarea prin ordonanțe de urgență la trei zile, iar în actuala guvernare, parlamentarii puterii au devenit doar un accesoriu la butoniera Guvernului. Singurul lucru care-i mai sperie sunt cei aflați în stradă. Și ei știu că o furnicuță care vorbește pe la colțuri nu face niciun rău puterii, dar două furnicuțe pot începe să construiască un mușuroi, iar o mie de furnicuțe pot face o revoluție. Se vede că sunt speriați de oamenii care le spun să-și respecte promisiunile. Proiectul "curat murdar" al coaliției de guvernare e aruncat la coș de toți românii care s-au săturat de ipocrizia și cinismul unei puteri care a preluat integral politica precedentei guvernări. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Domnul deputat Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și se pregătește domnul deputat Florin Pâslaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Gudu: Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Declarația politică de astăzi am intitulat-o "Reorganizarea ANAF - o afacere politică a USL". Reorganizarea ANAF a cutremurat sistemul încă de la sfârșitul anului trecut, când a început să se discute public despre această mare operațiune. Procesul a fost tergiversat deoarece a existat o dispută în interiorul USL referitoare la cine trebuie să ia controlul fiscal, atât la centru, cât și, mai ales, în teritoriu. Din păcate, reorganizarea nu a pornit de la necesitățile fiscalității reale, ci a avut, de la bun început, o puternică componentă politică. La sfârșitul anului 2012, premierul Victor Ponta declara că dorește o structură în subordinea sa directă și desființarea ANAF-ului de la Ministerul Finanțelor Publice. Restructurarea ANAF reprezintă o precondiție pentru implementarea Proiectului de modernizare a administrației fiscale, proiect pentru care s-a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială în valoare de 70 de milioane de euro în data de 8 mai 2013. Reorganizarea a presupus fuziunea prin absorbție și preluarea Autorității Naționale a Vămilor și desființarea Gărzii Financiare. Pe 18 februarie 2013, ministrul finanțelor, Daniel Chițoiu, anunța atunci că ANAF se reorganizează și partea de control operativ trece de la Vamă și Garda Financiară la o viitoare direcție Antifraudă, cu atribuții extinse. Chiar și așa, Victor Ponta declara, în aceeași zi, că el va coordona oricum activitatea noii structuri, întrucât există câteva lucruri pe care nu le poate face decât premierul: "Primul-ministru are ca atribuții și posibilitatea să coordoneze nu doar activitatea de combatere a evaziunii fiscale prin ANAF, ANAF fiind la Finanțe, dar și coordonarea cu celelalte instituții, fie că este vorba de poliție, de serviciile de informații, care sprijină combaterea evaziunii fiscale, pentru că este foarte important să ai informații și de al DGIPI, și de la SRI, și de la SIE, când este vorba de spălare de bani și evaziune fiscală transfrontalieră. Acest lucru nu-l poate face șeful ANAF, ci pot să-l fac doar eu, pentru că am această autoritate de a coordona și de a cere informații de la toate instituțiile" - explica Victor Ponta. La data de 30 octombrie 2012, Garda Financiară a devenit istorie. În locul ei, de la 1 noiembrie 2013 a apărut Direcția Generală Antifraudă Fiscală, organismul pe care Guvernul l-a construit anul acesta și care a trebuit să recupereze, în final de exercițiu bugetar, toate sumele neîncasate și chiar să depășească țintele fixate pentru 2013. Guvernul Ponta a aprobat a doua rectificare bugetară a anului, construită pe o reducere a veniturilor estimate ale bugetului general consolidat cu 3,4 miliarde lei, pentru intervalul august-decembrie 2013. Premierul Victor Ponta vorbea de trei motive care au dus la nerealizarea țintei de venituri: fondurile neîncasate de la bănci ca urmare a modificării regulamentului privind provizioanele, reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală - ANAF și firmele care au intrat în insolvență pentru a nu-și plăti taxele. La 1 noiembrie 2013 s-a terminat doar teoretic reorganizarea instituțională a ANAF, prin intrarea în funcțiune a Direcției Generale Antifraudă. Termenul a fost respectat la limită, dar va mai dura până când instituția să funcționeze cu adevărat. Chiar și presupunând că s-ar ocupa toate cele 1461 de posturi de inspector antifraudă, va mai dura până când noua structură să funcționeze efectiv. Pe 26 iunie 2013, a apărut Ordonanța de urgență a Guvernului nr.74 privind unele măsuri referitoare la reorganizarea ANAF, primul document în care se preciza desființarea Gărzii Financiare, în termen de 90 de zile de la apariția unei hotărâri de guvern care să reglementeze Direcția Generală Antifraudă. La sfârșitul lui iulie 2013 s-a publicat Hotărârea de Guvern nr.520 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și din august au început să curgă preavizele la toate instituțiile din subordine. Cei mai afectați au fost cei de la Garda Financiară, aceasta desființându-se, așa că oamenii s-au grăbit să-și ia concediile și orele suplimentare neefectuate, pe care nu le mai puteau recupera după desființarea instituției și, pe de altă parte, deoarece aveau nevoie de timp pentru pregătirea examenelor. De aceea, atât direcțiile de finanțe, dar mai ales cele ale Gărzii Financiare, au lucrat la cote de avarie, cu personal insuficient și nemotivat. Conform angajamentului asumat de România în raport cu Fondul Monetar Internațional prin Scrisoarea suplimentară de intenție transmisă la data de 8 iunie 2012, Guvernul Victor Ponta a decis ca numărul de 221 de unități fiscale ale ANAF să fie reorganizate în opt direcții regionale până la jumătatea acestui an și doar 47 de unități fiscale locale, până în 2015. Controlul operativ - cel făcut inopinat, fără controlul de fond, cel care se efectuează anunțat și care a rămas la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice - a fost preluat de către opt direcții regionale antifraudă fiscală. ANAF a demonstrat, de-a lungul timpului, că poate fi un instrument pentru atacarea adversarilor politici, având în vedere că economia de piață nu funcționează cum ar trebui, iar politica este un element important în mersul economiei. În ceea ce privește nominalizarea noului șef de la ANAF, cred că acesta ar trebui să fie un bun manager, bun cunoscător al sistemului și al instrumentelor fiscalizării. ANAF va menține organele fiscale actuale până în 2015, când estimează că va reduce în continuare prezența serviciilor fiscale municipale, orășenești și comunale și va rămâne un singur organ fiscal cu competență județeană, la nivel de județ, din punct de vedere al administrării fiscale. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară! Vasile Gudu, deputat PDL de Tulcea.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Florin Pâslaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Ovidiu Raețchi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: Mulțumesc, domnule președinte. "Fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor din România" Indicatorii statistici cu privire la consumul și traficul de droguri în România sunt, în ultimii ani, într-o continuă creștere. Este un aspect confirmat de bilanțurile Agenției Naționale Antidrog, cât și de rapoatele de activitate ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care a capturat anul acesta o cantitate de stupefiante de trei ori mai mare decât anul trecut. România este unul dintre statele Uniunii Europene cu cele mai mari creșteri ale consumului de substanțe interzise. În doar trei ani, procentele au crescut de la 1,7% la 4,3%. În 2012 erau înregistrați în evidențe peste 600.000 de consumatori, numărul real fiind însă cu mult mai mare. Situația se agravează în rândul tinerilor, peste 11% dintre elevi, respectiv 150 de mii de copii, consumând măcar o dată substanțe interzise. Creșteri semnificative s-au înregistrat în rândul consumului de etnobotanice și marijuana. De asemenea, a crescut și consumul de cocaină și heroină. Potrivit datelor CIADO, 11% dintre elevi și 25% dintre studenți au consumat cel puțin o dată droguri. Din cauza drogurilor injectabile, România a fost declarată, în 2013, drept focar HIV, în plus, debutul consumului de droguri scăzând de la 16 la 14 ani. Toate aceste lucruri arată amploarea fenomenului care se desfășoară în România la ora actuală și de aceea este important să se acționeze cât mai rapid și mai eficient posibil în găsirea și implementarea unor acțiuni concrete, mai ales pentru tineri, aceștia fiind cei mai vulnerabili și predispuși să experimenteze lucruri noi fără a cunoaște consecințele acțiunilor lor. Vă mulțumesc. Florin Pâslaru, Galați.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat de Galați.
|
|
|
|
|
Ovidiu Raețchi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, și se pregătește domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al PNL.
|
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Alexandru Raețchi: Domnule președinte de ședință, Stimați colegi, "Sistemul de educație la domiciliu" Aș dori să spun astăzi câteva cuvinte despre ecourile remarcabile pe care le-a generat Proiectul de Lege privind instituirea învățământului la domiciliu pentru învățământul primar și gimnazial. Când am propus acest proiect de lege am plecat, trebuie să admit, de la cazurile speciale semnalate de cetățeni români din state precum Egipt sau Siria - cetățeni pentru care a-și trimite copilul la școală putea fi echivalent cu a-l trimite la moarte. Prioritatea mea, așadar, a fost asigurarea unui sistem educațional care să ajute comunitățile de români din diaspora în situații grave - de război, revoluție, neliniște civică -, dar și în episoade de adaptare la o nouă limbă, o nouă cultură sau un nou sistem școlar. Trebuie să admit că, spre surprinderea mea, am descoperit prin intermediul acestui proiect gândit cu prioritate pentru diaspora un interes uriaș al celor din România pentru educația la domiciliu. Există asociații, grupuri de dezbateri, întâlniri specializate ale părinților. Există, înainte de toate, necesitatea unui dialog public - constant și necesar - pe acest subiect. Nu e nimic subversiv în dorința unor părinți de a-și educa copiii la domiciliu, însă în cadrul unui sistem riguros și recunoscut de stat. Nu e alegerea iresponsabilă de a fugi de educație, ci, dimpotrivă, opțiunea unor părinți intelectuali care vor un plus de creativitate și originalitate în dezvoltarea emoțională și intelectuală a copiilor lor. Aceasta dorință, firește, trebuie acomodată cu nevoia Ministerului Educației Naționale de a garanta un sistem școlar echitabil și eficient pentru toți copiii noștri. În state precum Franța, Italia, Statele Unite ale Americii, studiile recente efectuate de specialiști au relevat că elevii instruiți la domiciliu pot avea un nivel academic și o pregătire similare celor educați în școlile publice. Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de țara noastră încă din anul 1948, prevede de altfel că "Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori". Problema cu care ne confruntăm - și pe care trebuie s-o depășim - este incapacitatea de a asigura un dialog între cele două tabere - tabăra părinților și cea a oficialilor din minister -, care ar trebui să lucreze în echipă pentru identificarea unui drum comun. Niciodată diversitatea nu a adus deservicii în educație, dimpotrivă! Diversitatea este o garanție a dezvoltării unor forme alternative de gândire și imaginație. Acesta este motivul pentru care, împreună cu asociațiile de părinți, vom încerca, în următoarele luni, să explicăm societății românești necesitatea de a oferi familiilor libertatea de a alege modul în care își educă copiii. Acesta este motivul pentru care, ca inițiator, am retras proiectul de lege pentru a-l dezvolta și pentru a-l susține, prin dialog, împreună cu familiile direct interesate și cu profesorii cu experiență semnificativă în acest domeniu. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Și noi vă mulțumim.
|
|
|
|
|
Domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, și se pregătește domnul deputat Gheorghe Ciobanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Virgil Guran: Mulțumesc, domnule președinte. "Despre sistemul bugetar" În două cuvinte, în România, avem peste 5 milioane de pensionari, peste 1 milion 200 de bugetari și aproximativ 3 milioane de oameni care lucrează în sfera activității particulare, deci, cu alte cuvinte, cei care duc, într-un fel, greul societății. Se vorbește că avem foarte mulți bugetari. Este adevărat. Chiar se face o comparație: se spune că înainte de 89 aveam 800 de mii de bugetari, iar acum peste 1 milion și 200. Eu cred că există o explicație destul de simplă. Înainte, când mergeai la domnul prim-secretar, putea să pună mâna pe telefon să spună la câte o firmă de stat "Angajează-mi un prieten, angajează-mi pe cineva din familie" ș.a.m.d. Acum este greu. Nu poți să suni la particular să angajeze. Și atunci - nu numai acum, și în trecut, și din '89 până acum - s-au creat locuri de muncă - poate la ordin politic - s-au creat anumite structuri la ordin politic pentru a putea servi pe cei care ne-au ajutat, de regulă, în campania electorală, de regulă, în alegeri. Cred că avem căderea să luăm aceste măsuri, să avem curajul să spunem: "Cu banii respectivi creăm locuri de muncă productive. Cu banii respectivi dezvoltăm economia și nu mai creăm tot felul de structuri doar pentru a servi pe cei care sunt alături de noi în anumite momente." Cred că putem să-i recompensăm printr-o economie dezvoltată, printr-o societate în care să poată să trăiască mai bine cu adevărat, nu doar printr-o imixtiune de acest gen. Este foarte important, cred, ca la această politică pornită prin care se reduce sistemul bugetar trebuie să continue. Este adevărat că se greșește uneori și cu sistemul acesta care s-a uzitat la șapte locuri vacante se asigură un singur loc, pentru că, de multe ori, în sectoare în care avem absolut nevoie de bugetari nu avem acoperit sistemul, iar în sectoare în care mulți bugetari stau degeaba și nu știu de ce merg la serviciu, îi avem acoperiți 100%. Este un semnat foarte clar, este un principiu foarte clar. Eu cred că este calcul matematic și trebuie să-l punem în practică și trebuie să continuăm ceea ce a început ca reformă în sistemul bugetar. Mulțumesc. Guran Virgil, parlamentar de Prahova.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ciobanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul deputat Florin Tătaru, deputat al aceluiași grup parlamentar. Stimate coleg, Trei minute sunt ale dumneavoastră.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ciobanu: Domnule președinte, Stimați colegi, Declarația mea politică se intitulează: "Acordul cu Fondul Monetar Internațional, necesar, util și foarte bine negociat" Veniturile vor crește mult mai mult ca prețurile. Noul acord al României cu Fondul Monetar Internațional este un demers cu care toate forțele politice democratice au fost de acord. PSD și PNL au dus la bun sfârșit acordul precedent și au participat la negocierea acestuia, iar PDL a realizat chiar două programe de împrumut de la Fondul Monetar. Deci, a induce opiniei publice ideea că există o alternativă de credibilizare a României pe piețele financiare internaționale și în ochii investitorilor străini reprezintă fie o neînțelegere a situației de fapt, fie o manipulare. Înțelegerea actuală cu Fondul este tot de tip preventiv și are ca obiectiv relansarea economică a țării, nu finanțarea pentru a putea plăti pensii și salarii - așa cum s-a întâmplat în repetate rânduri în timpul guvernării Boc. Dintr-o asemenea perspectivă, a susține că poate era mai bine să nu purcedem la acest parteneriat e mai degrabă o dovadă de fariseism politic, specifică unor oameni care văd mereu paiul din ochii altora și niciodată bârna din propriul ochi. Cât privește capacitatea de negociere a Guvernului Ponta, aduc aminte că este primul moment în care un premier român vine și spune, după o întâlnire cu Fondul Monetar Internațional, că urmează să crească pensiile și salariile, să crească sumele alocate investițiilor și urmează să scadă taxarea muncii prin reducerea cu 5%, de la 1 iulie 2014, a contribuțiilor pentru asigurările sociale. Când comparăm aceste rezultate de acum cu tăierile de 25% ale salariilor, impozitarea pensiilor, tăierea ajutoarelor pentru mame, tăierea fondurilor pentru investiții sau creșterea TVA-ului cu 5%, avem o imagine reală a progresului pe care l-a înregistrat România schimbându-i pe Boc și Ungureanu cu Victor Ponta. Pur și simplu, nu poate exista termen de comparație în ceea ce privește urmărirea intereselor oamenilor simpli. De altfel, sunt absolut convins că, dacă Emil Boc era premier acum, se mai tăiau puțin veniturile oamenilor. În condițiile acestea, intervenția președintelui care cerea renegocierea Scrisorii de intenție către Fondul Monetar Internațional reprezintă o piedică gratuită și o nouă dovadă de rea-intenție. Datoria noastră, ca oameni politici, este să luăm deciziile bune pentru cei care ne-au votat. Cu toții știm că acordurile cu FMI, mai ales într-o perioadă de turbulențe economico-financiare mari în Uniunea Europeană, dar și în lume, în general, reprezintă un colac de salvare. Este, dacă doriți, ștampila de calitate necesară oricărei țări care vrea să atragă investitorii străini. Dacă luăm în considerare creșterea de venituri și micșorarea CAS-ului, avem deja imaginea mult mai clar conturată a unei strategii în folosul oamenilor. Nu o să vă spun că toate lucrurile stau roz, dar faptul că, și în vremuri de restriște, există o preocupare reală pentru bunăstarea românilor contribuie la percepția bunelor intenții ale Guvernului în funcție. Cât privește povestea cu recalcularea în creștere a accizei pentru combustibili, îmi permit să fac două observații pe care le consider importante: 1. Pe de o parte, avem de-a face cu o încercare de a aduna fonduri pentru proiecte majore de infrastructură rutieră. Nu se adună nici bani de pensii, nici de salarii. Se strâng acele fonduri pentru autostrăzi. 2. Este cea mai corectă taxare cu putință - ea se aplică doar beneficiarilor acelor fonduri. O persoană care cumpără combustibil folosește, implicit, și infrastructura rutieră. Plătind mai mult pentru benzină și motorină, acei bani se vor întoarce tot către ei prin autostrăzi și drumuri naționale mai numeroase, mai bine construite și mai bine întreținute. Practic, nu se mai iau bani din buzunarele tuturor pentru a se folosi la aceste proiecte, ci doar de la cei care beneficiază direct de ele. În ceea ce privește temerile exprimate de unii cum că am putea asista la o creștere a prețurilor la produse, cred că e de datoria noastră să fim responsabili: reprezentanții puterii să liniștească populația, iar opoziția să fie corectă și să nu mai incite doar pe criterii politice. În condițiile în care avem cea mai mică inflație după 1989, 1,88% în septembrie 2013 față de aceeași lună din 2012, a vorbi despre creșterea prețurilor pare o copilărie. Mai ales că, în perioada guvernării Boc - Ungureanu, inflația a crescut în termeni absoluți cu peste 17%. Deci, ceva mai multă decență nu ar strica. Și nu vă cer să mă ascultați pe mine, ci pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, acesta dând explicații de curând că efectul creșterii accizării va fi o inflație mai mare cu 0,2%. Adică nimic față de cât câștigă în plus pensionarii și bugetarii în 2014. Stimați colegi, concluzia se impune clar. Era necesar Acordul cu Fondul Monetar și foarte util. Negocierea s-a făcut de Guvernul Ponta în interesul oamenilor. Se măresc veniturile și se stimulează masiv crearea de noi locuri de muncă, creșterea accizării combustibililor se va face doar pentru cei care beneficiază direct de acești bani, folosind drumurile publice. Efectele asupra prețurilor de consum sunt neglijabile, creșterile de venituri fiind mult mai mari. Țin deci, să felicit executivul pentru noul acord cu Fondul și pentru eforturile continue și constante pe care le face pentru ca românilor să nu li se mai pună în spate ca în timpul guvernări Boc toate efectele crizei. S-a schimbat ceva în România, guvernanții se gândesc în sfârșit la oameni. Vă mulțumesc. Deputat Gheorghe Ciobanu, PSD Timiș.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, distinse coleg.
|
|
|
|
|
Domnul deputat Florin Tătaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește distinsa noastră colegă Aurelia Cristea, deputat de Cluj. Stimate coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică se numește: "Descentralizarea. Un pariu care trebuie câștigat". Stimați colegi, În toate mesajele mele politice am susținut necesitatea descentralizării și chiar a regionalizării. Distribuția puterii și aducerea deciziei aproape de cetățean sunt preocupări fundamentale ale democrației, preocupări actuale și restante pentru România. Dependenți de Uniunea Europeană, trebuie să ne adaptăm permanent instituțiile pentru a putea proiecta un viitor mai bun. Descentralizarea este o nouă etapă în modernizarea României pe care susțin, dar aștept și pași care să confirme eficiența acesteia. Deși descentralizarea trebuia făcută demult, elita politică centrală a considerat că nu există suficientă competență la nivel local pentru a gestiona managementul unor instituții și nici sustenabilitatea acestora în perspectiva dezvoltării. După ani de experiență privind descentralizarea la nivel de școli și spitale, vedem că se poate gestiona dezvoltarea locală și din provincie. Cu sincope sau cu probleme uneori, dar se poate. Temerea față de așa-numiții baroni locali care ar acapara puterea sau temerea față de corupție au fost încă doi factori determinanți în reticența față de descentralizare. Acestor temeri le răspund cu concluziile unui studiu făcut de un jurnalist al publicației Deutsche Welle referitor la România și la disputa despre descentralizare. În primul rând, spune analistul Deutsche Welle, să presupunem ca baronii locali ar acapara puterea, dar acest fapt ar fi unul legitim, pentru că ei au fost aleși de electoratul local, ca atare dau socoteală comunităților spre deosebire de autoritățile centrale fără legitimitate electorală directă. În al doilea rând, un reprezentat al puterii locale este întotdeauna controlabil, el dă seama la vot în fața cetățenilor despre ceea ce a făcut, oamenii sunt acolo, îl văd, îl verifică, îi cer socoteală; spre deosebire de cei care exercită puterea la nivel central, care sunt mai degrabă ascunși undeva "în ceață". În al treilea rând, legat de corupție, spune analistul de la Deutsche Welle, presupunând că ea există, aceasta este mai mică în teritoriu decât la centru, "prețurile" sunt mai mici, deci s-ar pierde mai puține resurse decât se întâmplă azi. Stimați colegi, Încercările de modernizare a administrației naționale și locale s-au lovit în ultimii 2 ani de respingeri repetate, cauzate de lipsa interesului direct în controlul politic și al resurselor. Proiectul nostru, al USL-ului, pe care încercăm să îl finalizăm în acest sfârșit de an, ne pune în postura disperată de a realiza descentralizarea ca etapă obligatorie pentru viitorul României. Trecerea la nivelul Consiliului Județean a unor instituții, nici pe departe la modul cum se concepuse inițial, înseamnă deja că operăm cu jumătăți de măsură. Am declarat permanent că pentru a face funcțional un sistem administrativ eficient nu trebuie decât să preluăm modele, să le adaptăm la specific și să încercăm să le testăm. Ne dovedim ineficienți în proiectarea unor modele și la testarea lor, iar acest lucru înseamnă costuri și suferință pentru majoritatea cetățenilor români. Ultima modernizare a unei instituții, precum cele de control financiar, aproape au handicapat bugetul României pe anul acesta. Neînțelegerile din USL referitoare la ce instituții să fie descentralizate seamănă cu un troc politic deloc favorabil dezvoltării României. Partidul Social Democrat a avut întotdeauna o viziune asupra administrației și specialiști capabili să ofere expertiză pentru un viitor proiect, dar ne vedem lipsiți de puterea a impune ceea ce este corect pentru întreaga națiune. Nu trebuie să discutăm numai de puterea deținută temporar de către un partid politic și nici de beneficiul unei elite administrative, ci de bunăstarea românilor pentru acum și pentru viitor. De aceea aduc în discuție o serie de probleme pe care le văd, probleme majore care discreditează procesul descentralizării. În primul rând, problema descentralizării trebuie să fie tratată similar cu modernizarea instituțiilor centrale. Mie mi se pare că încercăm să eficientizăm administrarea județelor și a orașelor, dar lăsăm parcă neatinsă problema managementului instituțiilor centrale, ministere, agenții și companii naționale, regii etc. În teritoriu se simte o lipsă de dinamică la nivel central, de unitate de acțiune și de eficientizare a instituțiilor care dau tonul politicilor naționale. Nu poți păstra la centru același personal și să ceri reducere de personal la nivel local. Neluarea în calcul a necesităților reale de dezvoltare locală în raport cu performanțele și specificul din teritoriu înseamnă să nu dăm nicio mână de ajutor acolo unde găsim excelență, dorință de excelență și potențial exploatabil. În al doilea rând, am spus întotdeauna că modernizarea în trepte, în etape ne ferește de dezastre, de situații pe care nu ni le putem permite. Această descentralizare trebuie să însemne o etapă importantă în procesul regionalizării pe care îl presupunem a fi salvator pentru viitor. Va fi salvator dacă avem grijă să îl aplicăm cum trebuie. Problema este că noi am mai experimentat o descentralizare și sper că am învățat. Autoritățile locale nu mai acceptă descentralizarea unor instituții fără resurse financiare acceptabile și acest lucru trebuie să îl facă centrul. Până acum nu au fost stabilite criterii clare de descentralizare financiară și acest lucru trebuie să fie concomitent cu decizia politică prin care instituțiile trec în subordinea consiliilor județene. Dacă autoritățile județene și locale primesc noi instituții, trebuie ca autoritățile centrale să le pună la dispoziție și un sprijin instituțional și informațional pentru a realiza acest lucru. Este dificil în sărăcie de resurse să supraviețuiești, darămite să modernizezi instituții și să asiguri dezvoltare. Stimați colegi, Peste tot în lume unde s-a reușit în modernizare, au lucrat, alături de funcționari, grupuri de lucru de asistență, suport tehnic, o mulțime de echipe care au asistat diferitele comunități să se organizeze și să fie eficiente pentru cetățenii lor. Cred că succesul dezvoltării noastre este să nu permitem comunităților performante să rămână în urmă doar pentru că alte comunități nu au această dorință sau această șansă. Trebuie să facem totul pentru a asista județele și orașele pentru ca această descentralizare să fie un succes. Trebuie ca acest succes de etapă să ne pregătească pentru viitoarea regionalizare care poate oferi mai multe șanse de dezvoltare pentru viitor. Trebuie să câștigăm pariul legat de descentralizare! Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, stimate coleg. Vă reamintesc, stimați deputați, că durata unei intervenții este de maximum trei minute. V-aș ruga să încercați să vă înscrieți în acest timp.
|
|
|
|
|
Distinsa noastră colegă Aurelia Cristea, deputat PSD, și se pregătește o altă distinsă colegă, Cristina Nichita, din partea aceluiași grup parlamentar.
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Cristea: Mulțumesc frumos, domnule președinte. Am reținut timpul și sper să mă încadrez în timpul recomandat. Declarația mea politică de astăzi are ca subiect: "Cheltuirea eficientă a banilor publici, un principiu european, pe care Guvernul Victor Ponta și-l asumă". Stimați colegi, La începutul acestei săptămâni s-a desfășurat întâlnirea finală de conciliere între delegația Parlamentului European și miniștrii pentru buget din cele 28 de state membre, pe tema bugetului Uniunii Europene 2014-2020, după mai multe runde de astfel de întâlniri. În cadrul acestor întâlniri, una din măsurile despre care s-a discutat mult a fost mutarea accentului de pe importanța absorbției fondurilor în statele membre pe impactul cheltuirii acestora, în condițiile în care doar o mică parte, procentual, din aceste fonduri se investește în proiecte orientate către viitor. Aceste aspecte au fost relevate deja de către analize de specialitate publicate și în presa din România. Este pentru prima dată când eficiența cheltuirii banilor publici a devenit cuvântul cheie al dezbaterilor, iar acest fapt a fost constatat deja de mai mulți actori implicați în analiza bugetului viitor. De asemenea, s-a punctat pe parcursul dezbaterilor că este nevoie de o mai atentă analiză pe impactul rezultatelor proiectelor finanțate și pe managementul financiar al acestora. O voce puternică a fost cea a președintelui Curții Europene de Conturi, Vitor Caldeira, care, în ultimii ani, a accentuat tot mai mult recomandările privind renunțarea sau modificarea programelor care nu oferă rezultate tangibile. Stimați colegi, Am ținut să precizez aceste date pentru a sublinia tendințele din Uniunea Europeană în ceea ce privește cheltuirea banilor publici. Consider că noua abordare care prinde formă la nivelul Uniunii ar trebui să servească drept exemplu de bună practică în ceea ce privește cheltuirea banilor publici. E un semnal pe care putem să-l înțelegem și să-l aplicăm la nivel național: acela de a cheltui propriile noastre fonduri, dar și de a orienta accesarea fondurilor europene înspre proiecte care au două calități: sunt orientate spre viitor și pot oferi rezultate tangibile în ceea ce privește rata de reducere a șomajului în rândul tinerilor și capacitatea de a genera profit. Această recomandare de a cheltui cu eficiență banii publici ar trebui să devină o filozofie de guvernare peste tot în Uniunea Europeană și în mod deosebit în România. Guvernul Ponta a înțeles și va acționa în direcțiile principale stabilite de Uniunea Europeană, fie că e vorba de fonduri europene, fie că e vorba de împrumuturi pentru investiții sau propriul buget. Devine stringent să începem să ne orientăm înspre a cheltui bani în acele zone care pot avea impact pozitiv în dezvoltarea reală a României. Este un moment propice, în acest sens, stimați colegi, să ne fixăm în sfârșit câteva direcții strategice de investiție, orientate înspre generarea de locuri de muncă, de profit și de stabilitate economică, în viitor. Și cred că este și o șansă nesperată ca, urmând politicile decise la nivelul Uniunii Europene, să avem capacitatea de a scoate în față acele idei care creează dezvoltare durabilă, inovație, bunăstare și profit pentru viitor. Iar avantajul este că putem să facem acești pași în același timp și alături de partenerii noștri europeni, construind împreună o politică nouă, a viitorului. Vă mulțumesc. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Aplauze. Ce înseamnă să ai o declarație și frumoasă și bogată în conținut.
|
|
|
|
|
Să vedem concurența. Doamna deputat Cristina Nichita, din partea aceluiași grup parlamentar.
|
|
|
|
|
Doamna Cristina Nichita: E previzibilă concurența, domnule președinte. Bună dimineața! Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Și numai puțin, să-l anunțăm pe colegul meu, care este foarte nerăbdător, pe Sorin-Avram Iacoban să se pregătească. Aveți cuvântul, stimată colegă.
|
|
|
|
|
Doamna Cristina Nichita: Vă mulțumesc, domnule președinte. Am participat săptămâna trecută la lucrările Consiliului Național al PSD la Atelierul de egalitate de șanse și familie. Și nu mică mi-a fost mirarea că s-a vorbit despre egalitatea de gen, s-a vorbit despre discriminarea femeilor rome, dar nu s-a vorbit niciun cuvânt despre egalitate de șanse a persoanelor cu dizabilități. Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi, "Egalitate de șanse" Nu este un secret pentru nimeni că societățile cele mai performante din lume sunt societățile cele mai capabile de a-și găsi în interiorul lor sau de a aduce din exterior indivizi cât mai capabili. Dominația Statelor Unite asupra lumii întregi se bazează pe grija pentru fiecare individ și trebuie să mărturisesc faptul că și eu sunt adepta politicilor care își propun să valorizeze la maximum șansele fiecăruia de a da ceva societății și de a se realiza pe el însuși. Realitatea a demonstrat că metoda cea mai dreaptă și mai eficientă de a obține acest lucru este egalitatea de șanse. Trăim într-o vreme în care tehnologia și revoluția în stocarea și manipularea informației așează societatea pe coordonate noi, iar criteriile de valoare se schimbă radical față de cele care au însoțit omenirea din cele mai vechi timpuri. Pentru a avea aceleași șanse cu tovarășii lor de generație, copiii cu dizabilități au nevoie de ocrotire, de incluziune socială, de integrare pe piața muncii după ce termină școala. În acest scop, în România există un cadru legal care obligă statul să ofere condiții speciale copiilor cu dizabilități, pornind de la ideea că deși poate nu excelează în anumite domenii, cum ar fi cel fizic, de pildă, ei pot fi artiști sau programatori de geniu, savanți sau chiar manageri de excepție. În consecință, când vorbim despre drepturile copiilor cu dizabilități, suntem în fața unei discuții care implică, pe de o parte, egalitatea de șanse, dar și egalitatea în fața legii. Atâta vreme cât acești copii sunt obiectul unor legi speciale, atâta vreme cât Parlamentul a hotărât că trebuie să li se acorde un sprijin special, aceste lucruri nu mai sunt la latitudinea autorităților, ci obligație legală care trebuie îndeplinită la fel ca oricare altele. Nu știu cum se face că atunci când vine vorba de dificultăți bugetare sau, culmea!, chiar administrative, primii care sunt lăsați în afara ordinii firești a lucrurilor sunt cei cu dizabilități. Dacă un inspector școlar nu știe, nu poate sau n-are chef să-și bată capul cu chestiuni mai delicate, primii afectați sunt profesorii însoțitori ai copiilor cu handicap. Dacă un funcționar ministerial care nu și-a mai părăsit biroul din timpul mandatului prezidențial al domnului Constantinescu decide că e momentul unui experiment, ne trezim că profesorii de la școlile frecventate de elevi cu nevoi speciale sunt trimiși să facă masterate la Sorbona. În general, în loc să se implice în asigurarea integrării copiilor cu dizabilități în cadrul societății, instituțiile din România consideră că e mai simplu să închidă ochii și să se prefacă vinovat că această problemă nu există. Există prevederi legale care obligă firmele cu mai mulți angajați să aibă în colectivele lor și persoane cu dizabilități sau să apeleze la serviciile unor unități protejate. Într-o țară în care suntem preocupați de evaziunea fiscală sau de munca la negru, îndeplinirea acestei prevederi legale nu prea mai e controlată de nimeni și astfel, odată ce termină învățământul normal sau cel special, tinerii cu dizabilități nu se pot încadra în câmpul muncii. Acesta este un alt exemplu de aplicare facultativă, discontinuă a legilor. Despre ce egalitate de șanse putem vorbi pentru copiii cu dizabilități dacă în cazul lor nu se aplică unul din fundamentele statului de drept, și anume egalitatea în fața legii? Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă dreptul la alocație de stat, de pildă, unul reglementat prin lege, ar fi tratat la capitolul "diverse" măcar și pentru două luni. Atunci, drepturile copiilor cu handicap, stabilite tot prin lege, de ce sunt ignorate? De ce este lăsată aplicarea lor la cheremul unor funcționari care uneori nu se ridică la înălțimea pe care societatea modernă le-o încredințează? Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi, Am vorbit cu mulți dintre dumneavoastră. V-am expus personal problemele copiilor cu dizabilități și am constatat că, imediat ce am reușit să vă ofer informații, cu toții ați rezonat la cauza nobilă a aplicării legii pentru egalitate de șanse în cazul copiilor cu dizabilități. Sunt convinsă că împreună, repetând lucrurile, dând exemple concrete, de care vă asigur că nu duc lipsă, Parlamentul poate da semnalul unei schimbări profunde de mentalitate socială și de practică instituțională în România. Să nu uităm copiii cu dizabilități! Și ei sunt ai noștri! Vă mulțumesc. Așa să ne ajute Dumnezeu! Cristina Nichita, deputat PSD de Iași. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Doamne ajută, așa să ne ajute. Am impresia că suntem pe scena Teatrului Național din Iași.
|
|
|
|
|
Da. Un deputat de Iași urmează, mi se pare normal, nu, domnul deputat Sorin-Avram Iacoban, și se pregătește domnul deputat Mircea Vicențiu Irimie, din partea Grupului Partidului Conservator. Este în sală? Nu, nu este, atunci domnul deputat Amet Varol, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: Mulțumesc, domnule președinte. Astăzi am două declarații politice. La început, pe scurt, aș vrea să spun...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: O să vă rog pe scurt. Una. Cealaltă o depuneți.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: ...că începând de astăzi, când se împlinesc 144 de ani de la moartea lui Gheorghe Asachi, Universitatea Tehnică din Iași aniversează 200 de ani de existență, de la 1813, când acest cărturar renumit, Gheorghe Asachi, a înființat prima școală de inginerie civilă și ingineri hotarnici, care a durat o singură generație, urmând ca apoi Gheorghe Lazăr, la 1818, să deschidă aceeași școală punând bazele Școlii Politehnice din București. Prin acest mesaj transmit salutul nostru de aici, de la tribuna Parlamentului, întregii comunități ieșene, dar în special celor de la Universitatea Tehnică, comunitate formată din studenți, cadre didactice, personal auxiliar didactic și toți cei care muncesc pentru Universitatea Tehnică. Felicitări încă o dată și la mulți ani. Cea de-a doua intervenție este, cu îngăduința dumneavoastră, "Traian Băsescu, oligarhul fără scrupule". Rămas fără perspective politice ca urmare a rezultatelor dezastruoase ale celor două mandate ale sale ca președinte al țării, dar și ca prim-ministru de facto în guvernele Boc-Ungureanu, Traian Băsescu pare a se reprofila pe afaceri imobiliare, desigur prin intermediul fiicei sale Ioana Băsescu. Probabil având informația că piața imobiliară din România va exploda în viitorul nu prea îndepărtat, președintele nostru s-a gândit că este loc de puțină speculă în domeniul imobiliar, achiziționând 291 de hectare de teren în Călărași, cu intenția declarată de a face acolo o livadă de piersici, cireși și meri. Această intenție a fost anunțată de vara trecută, numai că, de această dată, miza a fost ridicată de la 50 de hectare anunțate inițial la 291 de hectare. Consultând istoricul de business al președintelui, este greu să ne mai lăsăm păcăliți de dorința acestuia de a investi în fructe crescute ecologic, știind că este de notorietate faptul că actualul guvern încurajează, cu măsuri ferme, agricultorii în producția de produse ecologice. Însă, de vreme ce în 2004, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a deschis un dosar de cercetare penală pentru oligarhul Băsescu, acuzația fiind infracțiunea de spălare de bani, de asemenea în urma unei tranzacții imobiliare, la vremea respectivă făcută cu Cornel Cășuneanu, nu putem să nu ne gândim decât că și în această cauză este vorba tot de o inginerie financiară băsistă. Actuala tranzacție a fost intermediată de consilierul președintelui, domnul Adrian Rădulescu, consilier prezidențial de la data de 1 aprilie 2013, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii în perioada guvernului Boc-Udrea-Băsescu. Foarte grav este faptul că domnul consilier prezidențial este plătit din bani publici pentru a-l sfătui pe președinte în deciziile politice pe care acesta le ia, nu pentru a-i intermedia afacerile sau a cosmetiza celebrele derapaje băsiste. În ceea ce privește noul "tun" imobiliar, președintele nu a negat tranzacția, mai mult chiar s-a auto-felicitat pentru inspirația de a interpune în afacere persoana fiicei sale, recunoscând că din salariul de președinte nu putea obține un credit atât de mare. Încă de la început, era puțin probabil ca domnul Adrian Rădulescu să procedeze la un autodenunț în mass-media din propria inițiativă; cu siguranță, aceasta nu putea ascunde decât o manevră de manipulare din partea instituțiilor băsiste prin excelență, cu intenția ascunsă de a deturna vigilența cetățenilor de la un fapt mult mai periculos, o gravă imixtiune în competența jurisdicțională a puterii judecătorești. Beneficiind de servilismul necondiționat al fostului procuror-șef de secție de la DNA, Papici Lucian, oligarhul Băsescu l-a învestit pe acesta cu efectuarea unor cercetări cu privire la situația terenurilor aflate în competența jurisdicțională a comisiei locale de fond funciar din comuna Nana, județul Călărași, lucru pe care domnul procuror l-a executat cu o celeritate mai agresivă decât rezolvarea dosarelor de corupție pe care le instrumenta. În acest caz, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva același procuror, cu aceeași disponibilitate și loialitate fanatică dovedită pentru interesele personale ale "ultimului autocrat din Europa", a instrumentat și dosare de poliție politică față de adversarii politici ai regimului Băsescu. Valoarea cu care s-a vândut terenul în cauză a fost de 4700 euro/hectar, fapt pentru care Ioana Băsescu a contractat un credit în valoare de 4.600.000 RON, deși pe pagina de internet a băncii care a oferit creditul se preciza clar că suma maximă acordată în cazuri de acest gen este doar de 2.800.000 RON. Înțelegem, prin deducție, că acest credit a fost folosit pentru finalizarea tranzacției imobiliare, însă ceea ce ne întrebăm este faptul cum de a reușit Ioana Băsescu să contracteze un credit de o asemenea valoare de la o bancă ca și persoană fizică, fie ea și notar, atâta vreme cât întreprinderile mici și mijlocii din România nu reușesc să contracteze credite de valoare mult mai mică, în jur de 15.000 euro, deși au rulaje financiare apreciabile. Am căutat și noi o explicație și explicația a venit tot de la Ioana Băsescu, care și-a justificat o altă tranzacție imobiliară achitată tot prin intermediul băncilor: "Dețin un apartament pe care l-am achiziționat în luna martie 2008 și pe care l-am achitat prin transfer bancar. Sunt notar public, am fost avocat, am câștigat bani pentru că asta mi-e meseria." Noi nu cunoaștem să se fi schimbat între timp registrul de meserii și codicele de activități desfășurate de persoane fizice sau persoane juridice și să se fi introdus meseria de "producător de bani", însă intuim foarte bine "competențele" acestei meserii, în care s-au specializat, printre alții, cu succes, Videanu, Gheorghe Falcă, Sorin Blejnar, Gheorghe Seculici, Romeo Raicu, Coriolan Pop Bruchental, Viorel Cordoș, Radu Berceanu sau Mircea Banias. Revenind la declarația junei președintelui, nu putem să nu remarcăm un alt aspect la fel de important. Pe lângă faptul că, așa cum am mai arătat, domnița s-a calificat în meseria de a face bani, după cum bine recunoștea, ea ne mai precizează că: "Sunt notar public, am fost avocat". Doamna fostă avocat a obținut la proba teoretică de la examenul pentru intrarea în activitatea de notar public nota 5,70, se pare îndeajuns de mare și care relevă foarte bune cunoștințe teoretice, de vreme ce, în primul an de activitate, cabinetul notarial a avut venituri de peste 900.000 euro. Probabil, prinzând ceva experiență, în anul al doilea de activitate, veniturile cabinetului au crescut cu peste 400.000 RON, odată și cu mutarea acestuia în complexul rezidențial Băneasa din București. Apoi, ca notar agreat de BRD, prin Programul "Prima casă", doamna notar și-a mărit veniturile cu încă aproximativ 1.000.000 RON. Dragi colegi, am constatat în mod legitim că pentru a câștiga aceste sume enorme în timp de criză, este nevoie să fii notar doar de nota 5.70 și atunci mă întreb retoric: Cam câți bani câștigă notarii de nota 10, de nota 9, de nota 8, de nota 7? Probabil milioane de euro, făcând o simplă operațiune matematică. Cu siguranță, știm cu toții că acest lucru nu se întâmplă. Adăugăm la cele menționate mai sus și faptul că același birou notarial are contracte exclusive cu fostul administrator al Hidroelectrica, Remus Borza, de pe urma cărora încasează sume cu șase zerouri. De asemenea, cunoaștem cu toții celebrele "tunuri" imobiliare la care a fost părtașă această expertă în dreptul civil și comercial, dar nu putem să nu ne aducem aminte de penthouse-ul pe care l-a cumpărat în Băneasa Rezidențial doamna notar, complex care aparține omului de afaceri Puiu Popoviciu, la prețul fără TVA de 500.000 euro sau de casa din Corbeanca din timpul mariajului cu solistul Bodo, având o valoare declarată de 320.000 euro. Toate aceste sume cu multe zerouri au câteva elemente comune: tăticul președinte, magnați portocalii (opera tăticului), regi ai asfaltului (de asemenea, opera tăticului) și nota de 5,70, de data aceasta, opera exclusivă a junei președintelui.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă rog să vă apropiați de sfârșit.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: Imediat termin. Dragi colegi, Tabloul prezentat este de-a dreptul impresionant. Se pare că domnul "încă" președinte Traian Băsescu va avea o producție crescută de piersici, cireșe și mere, iar secretul nu poate fi altul decât "îngrășământul" folosit care, nu negăm, este de calitate superioară. Nu sunteți curioși să vedeți despre ce "îngrășământ" este vorba, dacă este de producție autohtonă sau de import? Dragi colegi, "îngrășarea" conturilor oligarhului Băsescu printr-un servilism total și umilitor este rezultatul guvernării de natură penală a portocaliilor din actuala opoziție, timp în care populația caută cu disperare prin buzunare câțiva bănuți pentru pâinea zilnică, dar și aceștia cu 25 % mai puțini, până când Guvernul USL a stopat acest lucru. Mai sunt doar câteva luni până când primul agricultor al țarii mai locuiește la Palatul Cotroceni. Deși în ultimii ani de guvernare despotică PDL-istă cuvântul de ordine propagat de toate instituțiile băsiste subordonate era "Totul pentru oligarhie!", această țară binecuvântată de Dumnezeu merită să aibă un regim politic mai bun, cinstit cu cetățenii săi, astfel încât regimul de tristă amintire să nu mai figureze decât în paginile de erată ale istoriei acestui popor, mult prea nedreptățit de "ultimul autocrat din Europa". Vă mulțumesc. Sorin Iacoban, Colegiul nr. 10 Iași.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Ai consumat și din timpul celorlalți colegi ai tăi.
|
|
|
|
|
O să-l invit acum la microfon pe domnul deputat Amet Varol, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale. Și o să-l rog să se pregătească un reprezentant al opoziției, pentru a contrabalansa cât de cât declarațiile puterii. Te rog, domnule coleg, ai cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Varol Amet: Mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi, Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "75 de ani de la moartea părintelui Turciei, Mustafa Kemal Atatürk". Pe data de 10 noiembrie, turcii din întreaga lume comemorează 75 de ani de la moartea celei mai semnificative personalități a Turciei, Mustafa Kemal Atatürk. Acest partizan al dreptății și al progresului a reușit prin trudă și credință să întemeieze un stat turc modern, aspirând la o ideologie contrară celei a califatului. Mustafa Kemal Atatürk s-a născut pe data de 12 martie 1881, în cartierul Kogeakas?m din Selînik (Salonic, azi aparținând Greciei), regiune care pe aceea vreme era parte a Imperiului Otoman. Încă din timpul studiilor s-a remarcat prin competențele sale academice, urmând ca mai târziu să își afirme și excepționalele calități diplomatice. După finalizarea ciclului de învățământ, alege calea serviciilor militare pe care acesta le urmează la Academia militară din Monastir (azi Bitola, Macedonia). De-a lungul carierei sale militare a participat la războiul Imperiului Otoman cu Germania, fiind trimis la Rodosto pe Marea Marmara, a luptat pe frontul din Caucaz cu forțele rusești, ulterior în Hedjaz unde revolta arabă împotriva dominației otomane era în progres. Gândirea lui revizionistă și vehemența tot mai accentuată la adresa Imperiului Otoman l-au determinat să fondeze o mișcare naționalistă turcă ce credea într-un stat modern, în drepturi și egalitate. Odată cu pornirea Primului Război Mondial, Imperiul Otoman intră în declin, suferind înfrângeri și tot mai multe pierderi teritoriale ce aveau să marcheze și sfârșitul a 631 de ani de stăpânire otomană. Apogeul declinului Imperiului Otoman l-a reprezentat războiul patriotic pe care Mustafa Kemal Atatürk l-a pornit și prin care a reușit să instaureze democrația și să formeze Republica Turcia. Prin Tratatul de la Laussane din 1923, Turcia devine republică, fiindu-i-se recunoscute formal drepturile și statutul politic. După scurt timp de la proclamarea republicii, pe data de 29 octombrie 1923, Kemal Atatürk începe reorganizarea și modernizarea statului turc prin fondarea sistemului de învățământ public care este gratuit și obligatoriu, introducerea alfabetului latin, abolirea segregării de gen și oferirea de drepturi egale între sexe, interzicerea poligamiei, democratizarea și modernizarea administrației, instituirea reformelor politice, religioase, juridice și economice.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: O să vă rog să vă apropiați de sfârșit.
|
|
|
|
|
Domnul Varol Amet: Am terminat. Mustafa Kemal Atatürk moare pe data de 10 noiembrie 1938 de ciroză în Palatul Dolmabahçe din Istanbul. Geniul său politic și militar a pus bazele unui stat europenizat și integrat în rândul celor moderne. Mustafa Kemal Atatürk rămâne și în zilele de astăzi o figură apoteotică pentru care se vor aduce mereu omagii de recunoștință și apreciere. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da. Mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Ioan Oltean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și se pregătește domnul deputat Ion Bălan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. (Coboară la tribună.) Am să-mi încep declarația mea cu o strofă dintr-un mare poet, regretat, care parcă a anticipat birurile pe care astăzi puterea le pune pe seama cetățeanului român: "De ce nu puneți și pe râs impozit Și biruri progresiv pe sărăcie? De ce nu puneți taxe pe întuneric? Impozitați și vântul ce adie!" - spunea Adrian Păunescu. Stimați colegi, Cu tristețe și dezarmare constat că tăvălugul continuu al gafelor și confuziilor Guvernului Ponta nu pare să aibă vreun sfârșit. Privesc siderat, ascult și mă minunez: o înșiruire haotică, aspră, nesfârșită de bâlbe, afirmații fără just temei legal sau economic, reacții care confirmă, a nu știu câta oară, incompetența și lipsa profesionalismului, și nu în ultimul rând, lipsa desăvârșită a unui bagaj minim de cunoștințe necesare, de natură a aduce pe masa guvernării soluții reale și fezabile în raport cu obstacolele pe care economia țării, implicit, noi, populația, le întâmpinăm. Nu trece bine săptămâna că Guvernul Ponta ne onorează cu infinite bâlbe, tulburări grave de percepție și confuzii care mai de care mai grave, generând un impact psihologic major asupra confortului psihic al populației, și așa destul de "scuturat" și vulnerabil. Astfel, stimabilul domn prim-ministru, în plin post-proces de negociere cu Fondul Monetar Internațional, confundă în mod regretabil creșterea cu scăderea. În acest sens, dacă, inițial, premierul a anunțat creșterea CAS-ului cu 5%, ulterior, la intervenția directă și responsabilă a domnului ministru Daniel Chițoiu, acesta a rectificat, afirmând că, de fapt, este vorba de scăderea CAS-ului cu 5%. Reacția premierului a fost una de amuzament, acesta justificându-și confuzia prin faptul că pur și simplu, în timpul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional au existat atâtea creșteri și scăderi, încât nu a reușit să le mai facă față și "i s-a întâmplat și lui". Atmosfera ludică și relaxată continuă în spiritul jocului propus de domnul prim-ministru în cadrul aceleiași conferințe de presă, când premierul Victor Ponta declară că Guvernul va introduce o acciză de 0,7 cenți pe litrul de carburant, urmând ca banii colectați în acest scop nobil să fie vărsați într-un fond special destinat investițiilor în infrastructura internă. La foarte scurt timp, consilierul premierului îl corectează, adăugând faptul că acciza va fi în realitate de 7 cenți pe litru de carburant. Desigur, stimați colegi, cunoaștem și acceptăm cu toții faptul că oamenii mai și greșesc, eroarea fiind parte a existenței omenești, necesară în acumularea experienței de viață a individului. Marele părinte al spiritualității, Osho, spunea că fiecare greșeală este o ocazie de a învăța, dar ceea ce este cu adevărat important spunea acesta, chiar esențial, este faptul ca aceeași greșeală să nu fie comisă în mod repetat, întrucât acest lucru ar constitui cu adevărat o absurditate, o prostie. Or, Guvernul Ponta păstrează un registru de erori și confuzii neschimbat, invariabil, inflexibil, cu un singur numitor comun: subminarea economiei naționale. Astfel, în plină criză de inspirație privind paleta redusă a instrumentelor de colectare disperată a fondurilor la bugetul de stat și în deplina sa sete de a mușamaliza flagrant și meschin adevărate găuri produse la buget, Guvernul Ponta nu face altceva decât să lovească încă o dată, a nu știu câta oară, economia țării. Astfel, pentru că socoteala din "târgul de astă-iarnă", etalată de către guvern cu atâta tam-tam nu se potrivește deloc cu cea actuală, din piața economiei de circ creată și generată de același Guvern Ponta, în mod deloc surprinzător, acesta optează din nou, abuziv și necruțător, în favoarea unor măsuri de natură a da complet peste cap sistemul fiscal, într-o economie care oricum de abia se mai târăște. În plin proces de tentative nesfârșite, soldate deopotrivă cu eșecuri în ceea ce privește procedurile de privatizare, starea investițiilor străine înregistrează și ea reale situații de degradare, bugetul suferind astfel schilodiri regulate, ipoteză care nu va conduce decât la un singur rezultat cert: colapsul economiei naționale. Aflați în fața unui dezastru economic iminent, guvernanții, în mod dezamăgitor, nu au găsit la îndemână decât câteva abordări absurde, total neinspirate, în speranța de a crește, de pe o zi pe alta, veniturile statului. Astfel, inițial, discuția s-a axat în jurul ideii macabre de creștere a cotei unice de impozitare pe venit și profit la 20-22%, însă aceasta a creat reale și severe contradicții în USL, dar și nemulțumiri în rândul oamenilor de afaceri, investitorilor străini, antreprenorilor, care au primit extrem de prost eventualitatea adoptării unei astfel de măsuri, considerând că aceasta ar avea un impact negativ, dacă nu chiar dezastruos, asupra consumului populației și investițiilor private. La scurt timp după nenumăratele reacții negative primite în raport cu ideea creșterii cotei unice, Guvernul Ponta a schimbat strategia de atac prin decizia de a lua în calcul alte metode de creștere a veniturilor publice. În acest sens, discuțiile s-au extins la introducerea unei taxe pe carburanții auto, menită să alimenteze exclusiv fondurile necesare pentru construcția infrastructurii rutiere. De asemenea, Guvernul Ponta a lansat discuții cu privire la posibilitatea ca, începând cu 2014, nivelul accizelor să se modifice, acesta fiind stabilit prin indexare cu rata inflației, și nu prin raportare la cursul de schimb leu/euro anunțat la data de 1 octombrie a anului precedent. Totodată, a fost enunțată ideea potrivit căreia se va lua în calcul eliminarea excepțiilor de taxare a anumitor tipuri de venituri, a impozitelor pe proprietate, pe venit și pe profit. Stimați colegi, Disperarea Guvernului Ponta în ceea ce privește ambiția oarbă a colectării fondurilor la buget este absolut vizibilă: începând cu 2014, se vor plăti taxe și pe anumite anexe imobiliare exceptate până în prezent, cum ar fi: parcările, piscinele, coșurile de fum, barajele și construcțiile accesorii, digurile, construcțiile-anexe de îmbunătățiri funciare, podurile, viaductele, apeductele și tunelurile, rețelele și conductele pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețelele și conductele de termoficare și rețelele de canalizare, platformele betonate, împrejmuirile, rezervoarele și bazinele pentru depozitare. Justificarea adoptării unor astfel de măsuri ar consta în faptul că deși sistemul de impozitare a proprietății a fost modificat de mai multe ori în ultimii ani, veniturile colectate la buget din această sursă rămân încă reduse. Cred cu tărie că intenția Guvernului Ponta de "strangulare" prin taxe și impozite suplimentare a proprietarilor va conduce din nefericire la fenomenul evaziunii fiscale, ce va atinge cote alarmante. Proprietarii vor depune toate eforturile de identificare a unor modalități inventive, menite a le asigura cel puțin sustragerea de la plata acestui tip de bir. În mod regretabil și dezarmant, în plin gol economic, Guvernul Ponta dorește ca scopul să scuze mijloacele, chiar dacă, atât scopul, cât și mijloacele dor îngrozitor. Dor atât de tare încât ceea va urma mă îngrozește pur și simplu: vom avea de-a face cu un USL "atottaxator", absolut incapabil de a oferi o îmbunătățire considerabilă a nivelului de trai. Vă mulțumesc. (Își reia locul la prezidiu.)
|
|
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ion Bălan, din partea Grupului parlamentar al PSD, și se pregătește domnul deputat Mihai-Răzvan Sturzu, din partea aceluiași grup parlamentar.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Bălan: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Declarația mea politică se intitulează "Fermele de familie, plusuri și minusuri". Săptămâna trecută a fost promulgată Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor. Reiau și eu subiectul, pentru că interesează foarte multă lume, în special în mediul rural, acolo unde sunt nenumărate familii care trăiesc la limită, cu datorii amânate de la o lună la alta și pentru care cele câteva animale din curte reprezintă singura sursă de venit. Aceștia au nevoie de ajutor, dar și de consiliere și ghidaj pentru a învăța să fructifice avantajele vieții la țară. Mai există însă o categorie, a celor care au reușit să facă funcțională activitatea de producție cu cele câteva hectare de teren arabil și animalele pe care le dețin. Ba chiar reușesc să și vândă din producția proprie, construind un model de afacere de familie. Acestora li se adresează proiectul Guvernului, care vine în sprijinul creditării microfermelor și deci în ajutorul acestor afaceri de familie care contribuie, la rândul lor, la economia națională. Mă bucur că pot vorbi despre o preocupare tot mai accentuată a guvernului pentru agricultura făcută la acest nivel, ca și despre susținerea creșterii animalelor în fermele mici, născute dintr-o preocupare moștenită din generație în generație sau dobândită prin mutarea familiilor de tineri în mediul rural. La capitolul "minusuri" trec, în continuare, lipsa de informații și, uneori, lipsa de preocupare și insistență din partea posibililor beneficiari în legătură cu avantajele pe care le au, dar despre care nu știu, de multe ori. Insist, așadar, din nou, pentru o mai bună comunicare a autorităților locale și pentru o informare permanentă a cetățenilor în legătură cu drepturile pe care le primesc teoretic, prin lege, dar despre care nu au habar și, în concluzie, efectele politicii bune în domeniu sunt greu observabile. Ceea ce consider, în continuare, că trebuie îmbunătățit este legătura directă cu oamenii. Și spun acest lucru din experiența personală, din întâlnirile aproape zilnice cu oamenii din colegiu, cărora le expun diverse proiecte despre care nu au auzit sau de pe urma cărora nu știau că pot beneficia, și toate acestea din lipsa informațiilor. Evident că voi continua să-i consiliez pe toți acești oameni care vor să trăiască din munca lor, vor să facă agricultură profitabilă și vor să vândă din producția proprie, însă lucrurile ar sta altfel în toată țara dacă am reuși să îmbunătățim considerabil comunicarea lor cu autoritățile locale. Vă mulțumesc. Deputat social-democrat Ion Bălan, Colegiul nr. 4 Tulcea.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mihai-Răzvan Ungureanu. Repet... sau rectific: Mihai- Răzvan Sturzu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Și ultimul vorbitor, Gust Florentin, cu care închidem ședința de astăzi. O să vă rog să fiți extrem de eficient, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai-Răzvan Sturzu: Vă mulțumesc din suflet, domnule președinte de ședință. Nu vă mulțumesc pentru comparație. Sigur, a fost o eroare neintenționată.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mai mult o glumă...
|
|
|
|
|
Domnul Mihai-Răzvan Sturzu: Da. Și mergem mai departe. Vă mulțumesc. Declarația mea politică de astăzi se numește "SOS titularii drepturilor de autor și drepturilor conexe". Doamnelor și domnilor, Domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe cunoaște astăzi transformări spectaculoase datorate evoluției tehnologice din societatea informațională care au schimbat total modul în care publicul are acces la opere, interpretări artistice sau înregistrări. În acest nou context gestiunea colectivă a drepturilor de autor și conexe are un rol important pentru a asigura atât securitatea juridică pentru utilizator, cât și pentru a asigura remunerarea titularilor de drepturi. În egală măsură gestiunea colectivă poate asigura apariția și dezvoltarea noilor modele de business în societatea informațională, astfel încât publicul să poată avea acces în condiții cât mai facile la operele de creație intelectuală. Alături de colegii mei creatori și interpreți sunt nemulțumit de modul în care sunt gestionate sumele de bani care sunt colectate ca urmare a utilizării operelor și interpretărilor noastre și constat că sumele de bani sunt blocate de diferite organisme de gestiune peste termenul de 6 luni prevăzut lege. De cele mai multe ori titularii de drepturi au un rol simbolic în cadrul organismelor de gestiune colectivă, limitat de regulă la acordarea mandatului și încasarea unor sume de bani. Majoritatea titularilor consideră că sumele repartizate nu sunt corect determinate, iar sistemele de repartiție sunt de neînțeles și de neexplicat și nu se bazează pe informații reale privind utilizarea. Apariția unor noi organisme de gestiune colectivă a generat blocaje. Au apărut două sau trei filtre între organismele de gestiune colectivă care colectează banii și majoritatea titularilor. Titularii de drepturi nu pot fi obligați să se mute în alt organism după cum decide un funcționar, care dispune discreționar cine colectează drepturile lor. Este inadmisibil ca în România să existe un sistem de gestiune colectivă diferit de cel din Uniunea Europeană. Titularii de drepturi trebuie să decidă cine colectează sumele, să conducă și să controleze efectiv activitatea și managementul organismelor de gestiune colectivă, prin mecanisme transparente și corecte, pornind de la utilizarea reală a operelor, stabilită pe baza tehnologiilor moderne. Stimați colegi, Drepturile de autor sunt cuvenite pentru utilizarea operelor și vă solicit să revizuim actuala reglementare pentru a asigura fiecărui titular ceea ce i se cuvine din utilizarea operelor lui. Titularii de drepturi ale căror opere, prestații sau înregistrări sunt utilizate și generează încasări sunt îndreptățiți să decidă cine colectează și cum gestionează sumele. Sumele colectate trebuie repartizate pe baza utilizării repertoriului, și nu pe criterii inventate și adoptate de grupuri de presiune sau interese. Parlamentul trebuie să acorde garanții legale titularilor pentru a crea fluxuri funcționale și echitabile pentru stabilirea tarifelor, colectarea, repartizarea remunerațiilor în condiții de maximă transparență și sub controlul total al titularilor de drepturi și al autorităților publice. Această temă se regăsește și la nivelul Uniunii Europene, iar Comisia Europeană a prezentat un proiect de directivă privind gestiunea colectivă. Comisia Europeană semnalează în acest document faptul că "gestionarea colectivă a drepturilor din toate sectoarele trebuie să se adapteze în ceea ce privește eficiența, acuratețea, transparența și responsabilitatea serviciilor oferite membrilor și utilizatorilor. Un ritm de modernizare excesiv de lent are un impact negativ asupra disponibilității noilor oferte pentru consumatori și prestatorii de servicii, fiind împiedicată dezvoltarea serviciilor inovatoare, în special în mediul online. Pentru a asigura prestarea de servicii adecvate utilizând opere sau alte elemente protejate de drepturile de autor și alte drepturi conexe pe piața internă, societățile de gestiune colectivă trebuie determinate să își adapteze metodele de funcționare în beneficiul creatorilor, al prestatorilor de servicii, al consumatorilor și al economiei europene ca întreg. Întrucât societățile acordă licențe pentru drepturi în numele titularilor de drepturi din țările lor și din străinătate, funcționarea acestor societăți are un impact fundamental asupra exploatării drepturilor respective la nivelul pieței interne. Un alt aspect care mă interesează este cel al protecției tinerilor. Avem, doamnelor și domnilor parlamentari, sancțiuni penale pentru fapte minore privind încălcarea drepturilor de autor pe internet. Cred că nu este corect ca tinerii din România să riște să fie sancționați penal, inclusiv cu închisoarea, dacă au încercat să aibă acces la opera de creație intelectuală. Consider că sistemul sancționator actual exclusiv să fie reanalizat și să facem o diferență între faptele minore și faptele ilegale cu adevărat periculoase, iar statul să aibă o politică sancționatorie adecvată tuturor intereselor sociale. Pentru toate acestea îmi propun să realizez un proiect de lege care să protejeze efectiv titularii de drepturi și tinerii, potrivit legislației și practicii internaționale. Cred că soluțiile legislative pot fi obținute numai după analiza situației actuale, cu consultarea titularilor de drepturi și a tinerilor, beneficiarii reali ai protecției oferite de lege. Vă propun, stimați colegi, să susținem împreună interesele legale ale titularilor și tinerilor. Organismele de gestiune colectivă trebuie să fie ale lor. Cu prietenie, deputat Mihai Sturzu, Colegiul nr. 24 București. Mulțumesc foarte mult.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Cu aceeași prietenie, domnule deputat. Vă mulțumim.
|
|
|
|
|
Ultimul vorbitor, domnul deputat Florentin Gust. Vă rog, cât se poate de concis. Mulțumesc frumos.
|
|
|
|
|
Domnul Florentin Gust Băloșin: Am înțeles, domnule președinte. Stimați colegi, Foarte scurt. Aveam două declarații politice, una despre Legea practicii, pe care o s-o avem astăzi pe ordinea de zi la votul final, o lege extrem de importantă. Eu, ca deputat, încă din 2009 am făcut demersuri ca această lege să ajungă practic aplicabilă. Felicit colegii din comisii și Guvernul pentru că a sprijinit o astfel de lege extrem de importantă pentru învățământul superior din România. De asemenea, o declarație politică în ceea ce privește salariile profesorilor debutanți, cât și ale medicilor rezidenți, extrem de importantă pentru tot ce înseamnă dezvoltarea celor două segmente: sănătate și educație. Salut intenția Guvernului României de a centra bugetul de stat pentru anul 2014 în jurul educației și sănătății. Dacă vrem să dăm României o șansă corectă de dezvoltare pe termen lung, atunci pentru mulți ani de acum încolo trebuie să avem în vedere cele două domenii în topul alocărilor bugetare: sănătatea și educația. Banii pe care nu îi investim acum vor însemna pierderi înzecite peste câțiva ani de zile. Consider esențial ca Guvernul să caute soluții de a motiva intrarea tinerilor merituoși în sistemul de educație. Atât prin salarii mai mari, dar și prin alte beneficii, tinerii pot fi convinși să dea o șansă meseriei de dascăl, astăzi pe nedrept discreditată. Este urgent ca autoritățile centrale și locale, în cadrul procesului de descentralizare, să cadă de acord și să vină cu o strategie care să permită creșterea standardelor de calitate, dar și de viață pentru cei care optează să devină profesori. Nu putem să nu vedem cum, de exemplu, în Finlanda, una dintre cele mai performante țări în materie de educație, profesori ajung doar cei mai studioși dintre tineri, iar meseria de dascăl se bucură de respect la nivelul întregii societăți. Printr-un efort pe termen lung, începând din acest an, și România poate face din profesia de dascăl un reper pentru tinerii săi. O creștere a salariilor profesorilor debutanți cu 3-4% este insuficientă și nu ar reuși să dea semnalul de schimbare pe care Guvernul vrea să îl transmită. De aceea, consider că țintirea către profesorii debutanți și către medicii rezidenți a întregii creșteri a anvelopei salariale din acest an ar fi soluția optimă pentru a trata cu respectul cuvenit pe cei care, în felul cel mai concret, pun bazele viitorului României. Ca membru al Comisiei de învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, îmi exprim speranța că, după mulți ani, în luna decembrie vom dezbate și vom vota un buget în interesul pe termen lung al educației și, implicit, al României. Vă mulțumesc, domnule președinte.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule deputat. Stimați colegi, Închidem aici șirul luărilor de cuvânt și reprezentarea declarațiilor politice. A fost o zi extrem de bogată în declarații politice. Avem 25 de deputați care au prezentat declarațiile politice de la tribuna Camerei Deputaților și alți 99 care au depus declarațiile în scris. Statistic, au citit de la microfonul Camerei 18 reprezentanți ai puterii și 7 reprezentanți ai opoziției, în timp ce 82 de deputați ai puterii au depus declarațiile în scris și 17 reprezentanți ai opoziției, așa cum spun cifrele, o ședință extrem de bogată. Dați-mi voie să îi nominalizez pe cei care au depus declarațiile în scris. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, deputații: Corneliu-Florin Buicu, Adrian-Alin Petrache, Manuela Mitrea, Ioan Stan, Ion Răducanu, Necula Cosmin, Vasile Popeangă, Laurențiu Nistor, Neculai Rățoi, Vasile Mocanu, Gavril Mîrza, Sorin Constantin Stragea, Ion Călin, Dorel-Gheorghe Căprar, Camelia Khraibani, Ioan Adam, Andrei Dolineaschi, Tamara-Dorina Ciofu, Vlad-Alexandru Cosma, Elena Cătălina Ștefănescu, Marian Enache, Ioan Vulpescu, Marian Ghiveciu, Cornel Itu, Nicolae-Ciprian Nica, Iuliu Nosa, Ileana Cristina Dumitrache, Ioan Munteanu, Alexandru Miron Smarandache, Daniel Tudorache, Viorel Marian Dragomir, Rodica Nassar, Ana Birchall, Radu Babuș, Ovidiu-Cristian Iane, Ion Melinte, Ionuț-Cristian Săvoiu, Iriza Scarlat, Mihai Weber, Măduța Flavius-Luigi și Ionel Arsene. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, deputații: Ionel Palăr, Octavian-Marius Popa, Valentin Rusu, Ion Pârgaru, Constantin Galan, Victor-Gheorghe Manea, Daniel Stamate Budurescu, Gheorghe Costin, Raluca Surdu, Daniel Iane, Thuma Hubert, Cosmin Enea, Viorica Marcu, Nini Săpunaru, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Sorin Teju, Raluca Ispir, Mircea Cazacu, Elena-Ramona Uioreanu, Gigel-Sorinel Știrbu, Dorinel Ursărescu, Nechita-Adrian Oros, Marin Anton, Varga Vasile, Lucian-Manuel Ciubotaru, Ion Cupă, Mihai Stănișoară, Anton Doboș, Viorel Palașcă, Erland Cocei, Titi Holban, Dumitru Pardău, Ștefan-Alexandru Băișanu, Mihai Donțu, Gheorghe Dragomir, Mihai Lupu, Costel Șoptică și Mircea Roșca. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputați: Cornel-Mircea Sămărtinean, Claudia Boghicevici, Florin Gheorghe, Cezar-Florin Preda, Dănuț Culețu, Florin Mihail Secară, Ioan Balan, Raluca Turcan, Florian Daniel Geantă, Mircea Man și Camelia-Margareta Bogdănici. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnii deputați: Claudiu-Andrei Tănăsescu, Avram Constantin, Cornelia Negruț și Liviu-Bogdan Ciucă. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului-Dan Diaconescu, deputații: Ioana-Jenica Dumitru, Maria Dragomir și Dumitru Niculescu. Din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnii deputați: Adrian-Miroslav Merka, Longher Ghervazen și Miron Ignat. Stimați colegi, Cu acestea, dați-mi voie să declar închisă ședința de astăzi consacrată declarațiilor politice. Vă doresc tuturor o zi bună. Ne revedem în câteva minute la ședința consacrată dezbaterii punctelor înscrise pe ordinea de zi. Să auzim numai și numai de bine. Doamne ajută!
|
|
|
|
|
(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)
|
|
|
|
|
Domnul Florin Gheorghe: "USL și mariajul din interes!" Evenimentul megalomanic desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Sala Palatului, în care Victor Ponta a ținut morțiș să-și prezinte "marile realizări ale guvernării", de o manieră demnă de o țară de mâna a treia, plagiindu-l pe Nicolae Ceaușescu care mai dădea o sută de lei, s-au încheiat în nota filosofică a lui Adrian Năstase. Liderul moral al USL a caracterizat uniunea ca fiind un mariaj "din interes". Din interes pentru cine, vă întreb? Evident, în interesul partidelor care compun USL! Eu aș spune că dacă ar fi dorit să fie cinstiți, "înalții conducători" ai USL ar fi recunoscut că USL nu este decât un mariaj conjunctural, în dezavantajul tuturor românilor! De mai bine de 18 luni România trăiește într-o minciună profundă, despre cât de bine merge economia, despre cât de bine trăiesc românii și despre cum Victor Ponta și miniștrii săi necunoscuți nu pot guverna din cauza "grelei moșteniri". Minciuna este programul de guvernare și minciuna este cea care domină toate politicile pe care le promovează! "Nu mărim cota unică, dar introducem impozite și taxe către toate activitățile economice", care vor majora simțitor prețurile plătite de cetățean. "Creștem salariul minim și luăm ca Robin Hood de la companiile private și nenorocita de clasă de mijloc!", fără să spună câte IMM-uri va ucide, fără o reducere corespunzătoare a fiscalității și câte companii va invita să părăsească țara. "Nu USL e de vină că a crescut evaziunea" și banii din buget sunt mai puțini decât în plină criză, ci estimările nerealiste și mass-media potrivnică pe care Victor Ponta vrea s-o închidă. Minciună dimineața! Minciună la prânz! Minciună seara! Ură profundă pentru clasa de mijloc, dispreț total pentru întreprinzători și mediul de afaceri! TelePonta și TeleAntonescu se pot lăuda, pe bună dreptate, că au cele mai șlefuite minciuni pe care le înghesuie zilnic pe gâtul românilor, cu ajutorul posturilor de televiziune aservite. Este și greu de crezut că poți guverna România doar în pauzele de publicitate! Căci, doar atunci, TelePonta și TeleAntonescu nu sunt în prim-planul camerelor televiziunilor. Mariajul din interes al USL nu este decât praful pe care USL îl aruncă în ochii românilor, mințindu-i că i-ar preocupa în vreun fel soarta românilor! Nici pe departe! Pe Victor Ponta îl preocupă cum să îi sature pe baronii locali, care l-au făcut premier și președinte de partid, cu tot mai multe resurse financiare publice, băgându-le românilor mâna în buzunar cu tot mai multe taxe și impozite. Pe Crin Antonescu îl preocupă doar scorul din sondaje! Nici nu cred că știe că-i președintele Senatului! Pentru că prezențele sale la Parlament sunt la fel ca în mandatul trecut, adică sub 5%! Crin Antonescu, cum scade un procent, cum plânge mai tare de grija românilor! Bocetele sale nu sunt nici pe departe sincere, ci doar pură demagogie, trăgând speranță că românii îi vor mai crede o dată minciunile și-l vor vota ca președinte. Domnule Antonescu, nu le jigniți românilor inteligența! USL nu este decât un mariaj în interesul baronilor locali, care așteaptă groasa felie din tortul descentralizării. USL este nunta de platină a mafiilor financiare ale PNL, care au acaparat de la sistemul fiscal al României, până la Autoritatea pentru Supravegherea Financiară. USL nu este un mariaj, ci o țesătură de interese financiare ale mai marilor PSD și PNL. Din nefericire, românii pierd în fiecare zi din acest mariaj.
|
|
|
|
|
Domnul Florin Gheorghe: "Impozitul pe investiții private!" Constatasem cu toții că, în ultimii doi ani și mai ales la ultimele patru rectificări bugetare Guvernul USL a ciopârțit fără milă orice investiție publică programată sau în curs de realizare. Știam bine că USL nu și-a propus niciodată modernizarea României! Știam foarte bine că USL urăște dezvoltarea țării și că nu îi pasă dacă românii vor rămâne condamnați la un nivel de trai scăzut și cu o infrastructură rudimentară. Cu toate acestea, nu credeam că USL și-a propus să eutanasieze și fărâma de investiții private pe care companiile din România se străduiesc să le mențină. După modelul cu care ne-a obișnuit deja, adică ce taxe și impozite visează noaptea Victor Ponta, dimineața acestea se transformă în realitate, o țară întreagă a privit cu stupoare ideea "inteligentă" a Guvernului USL de a impune impozit pe orice. Stâlpi de electricitate, conducte de gaze, iazuri, heleștee, stâlpi de comunicații sau alte construcții civile care concură la producția și distribuția celei mai importante părți a serviciilor și utilităților furnizate către români. Cea mai mare parte a analiștilor economici, jurnaliști, precum și colegii mei din PDL sunt convinși că "taxa pe orice" se va traduce în creșteri semnificative de tarife pentru toate utilitățile, ce pot ajunge până la 20%. Personal, nu am putut decât să le dau dreptate și să îi completez. Taxa pe tot ce mișcă și nu mai mișcă nu va conduce doar la creșterea prețurilor! Taxa Ponta pe orice va avea și alte consecințe, la fel de grave! Știm cu toții că operatorii afectați vor încerca să transfere cât mai puțin această taxă către consumatori! Ei știu că o creștere a prețului va afecta cererea. De aceea, eu anticipez că "taxa pe orice" va afecta într-un procent ucigaș ponderea investițiilor private în modernizarea rețelelor. Cine își mai imaginează că vreun operator de transport sau distribuție de energie, gaze sau de comunicații se va mai gândi să extindă propriile rețele sau să-și modernizeze serviciile? Cine mai crede că economia românească mai poate fi atractivă pentru investițiile străine, care oricum s-au prăbușit, la cel mai scăzut din ultimii zece ani, prin "grija" Guvernului Ponta? Nu m-ar mira să văd mari companii străine, puternic afectate de aceste taxe, spunând: "Adio România!" Deja investițiile care părăsesc România sunt superioare celor care intră, tocmai din pricina atentatelor repetate și nesfârșite ale Guvernului Ponta la mediul de afaceri. Praful pe care USL îl aruncă în ochii pensionarilor și a unor salariați în anul 2014, spunând demagogic ce mare bine le face că le indexează parțial veniturile, nu se compară cu viitoarele creșteri de prețuri pentru servicii și utilități. Anul 2014 se prefigurează un al treilea an al dezastrului pentru mediul de afaceri și pentru portofelele românilor.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Gurzău: "Taxele și impozitele sufocă România" Guvernul Uniunii Social Liberale a declanșat un adevărat jihad fiscal împotriva contribuabililor, asumându-și sărăcirea acestora doar pentru a oferi cadouri clientelei politice în anul electoral care urmează să vină. În rest, de promisiunile electorale din 2012 s-a ales praful - mincinoșii de profesie din această uniune fiind acum preocupați să coafeze realitatea și să inventeze noi și noi promisiuni pentru la anul. Până atunci, ce mai contează faptul că deficitul bugetar a urcat, în condițiile în care evoluția veniturilor nu a ținut pasul cu avansul cheltuielilor și în timp ce cheltuielile au urcat cu 10% față de anul trecut? Marea gândire economică a USL a produs, în mai bine de 17 luni de guvernare, mai puțin cu aproape 2%, dar a cheltuit mai mult cu 10%! Și asta pe fondul scăderii considerabile la încasările din taxele și impozitele exagerat de diversificate și de mărite! Am asistat și vom asista din nou la tăieri din investiții - doar la aceasta, și la inventat noi biruri, se pricepe foarte bine teleguvernarea. Toate acestea cu impact nefavorabil asupra creșterii economice. Reamintesc faptul că ținta de deficit bugetar pentru acest an este de 2,1% din PIB. Avertizez asupra faptului că, la un deficit de 1,7%, după 10 luni din acest an, pentru a ieși din impas, teleguvernarea a tăiat din programele de dezvoltare, din investiții și a început să inventeze noi taxe și impozite. Pentru a-și satisface "sponsorii" și pentru că se apropie an electoral, USL va "mima" că dă ajutoare sociale, va mima grija față de populație prin soluții luate total aiurea, precum acea scădere de operetă la TVA-ul pentru pâine, dublată de creșterea și diversificarea taxelor și impozitelor. Dar nici aceste artificii disperate nu dau roadele scontate - doar o economie sănătoasă se face luând măsuri sănătoase. Prevăd că vin vremuri grele inclusiv pentru sponsorii USL care vor începe să se mănânce între ei. Acesta va fi adevăratul motiv al divorțului dintre PNL și PSD. Revin: cum să aducă USL venituri suplimentare la buget culegând ceea ce au semănat, adică praful de pe tobă? Dacă ei își închipuie că mărind taxele și inventând altele noi încasează mai mult, greșesc. Mai ales că adevărata și împovărătoarea evaziune fiscală este la "sponsorii" lor, nu la cetățeanul de rând. Taxele mărite și impozitele diversificate nu au reușit niciodată să aducă mai mulți bani la buget. Tot ceea ce au reușit, peste tot în lume, a fost să sugrume activitatea economică și să pună pe fugă investitorii. Este o lecție pe care stânga nu vrea să o învețe, o lecție de care afaceriștii de cumetrie din PSD și PNL, partide eminamente clientelare, nu au auzit niciodată.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Gurzău: "Asasinarea economică a României" Încep prin a semnala încă un caz de dedublare a personajului numit Victor Ponta, premier al României: când declară că mărește pensiile, inflația luată în calcul este de 3,76%; când calculează noile accize, inflația este de 4,77%. Aceste date ne dau, dacă mai era nevoie, măsura gradului de sinceritate a acestui individ și al grupului de interese pe care-l reprezintă. Citez din proiectul de OUG, prin care Tele-Guvernul Ponta își propune să taxeze tot ce mișcă (sursa: ziarul "Gândul"): "se impozitează: (...) infrastructură drumuri: alei, străzi, autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulație, marcaje etc.)". Deci, "taxa de mers pe jos" va deveni realitate. În atare condiții, mă întreb de ce nu se consideră și aerul ca bun al statului și nu este impozitat fiecare cetățean în funcție de capacitatea pulmonară, cu o taxă de poluare a mediului? Fiecare nouă taxă anunțată de către acest guvern reprezintă o piatră de moară pusă la gâtul economiei românești, cu unicul scop de a mai stoarce niște bani pentru campaniile electorale de la anul, în special pentru campania la prezidențiale. Până la momentul ștampilării buletinului de vot, românii trebuie să rămână divizați, intoxicați și dezinformați cu minciuni zise răspicat pe post de adevăr. Cum o minciună grosolană este faptul că aceste noi taxe sunt compensate de viitoare măriri ale pensiilor și ale salariilor, sau prin viitoare reduceri de CAS. Pe lângă faptul că acestea sunt undeva în viitor - fără nici o garanție de punere în aplicare; din contră, la câte minciuni au debitat cei de la Uniunea Social-Liberală -, mai sunt și modice. În nici un caz nu vor compensa spirala inflaționistă pe care o va naște noile taxe și impozite. Gândiți-vă numai cum va reacționa piața, având în vedere faptul că accizele la carburanți vor fi majorate de Guvern, începând cu luna ianuarie a anului viitor, cu 16-21%, comparativ cu valorile actuale. Ca o remarcă: Banca Națională a României a reacționat rapid printr-o măsură anticiclică, respectiv micșorând dobânda cheie de la 4,25% la 4%, la măsurile prociclice ale Guvernului, respectiv introducere de noi taxe. Așa că de minciunile lui Ponta ar trebui să fie sătul chiar și el. De aceea întreb: cât va mai rezista România, ca stat, încovoiată sub această povară fiscală fără precedent, impusă de acești oameni incapabili să aducă bani la buget prin metodele normale? PS: Se vor taxa: "- centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare, stații de conexiuni; centrale termoelectrice și nuclearo - electrice; piste și platforme; sonde de țiței, gaze și sare; rampe de încărcare - descărcare; coșuri de fum și turnuri de răcire; iazuri pentru decantarea sterilului; heleștee, iazuri, bazine; ecluze și ascensoare; baraje, jgheaburi pentru piscicultură; infrastructură transport feroviar; infrastructură drumuri: alei, străzi, autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulație, marcaje, etc.); linii și cabluri aeriene de telecomunicații (stâlpi, circuite, cabluri, traverse, console); platforme, turnuri și piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobilă, radio, tv; lacuri artificiale de acumulare; construcții pentru transportul energiei electrice; canale de irigații; etc." Din buzunarele cui credeți?
|
|
|
|
|
Domnul Adrian-Alin Petrache: "Vrem să fim în continuare țara în care copiii sunt ai străzii și câinii sunt comunitari?" Societatea românească a fost marcată de apariția fenomenului de "copii ai străzii" după anul 1990. Problematica acestor copii a fost și rămâne de actualitate, pe de-o parte din cauza specificului inuman al acestui fenomen social, iar pe de altă parte, din cauza modalităților ineficiente, se pare, de a diagnostica și derula măsuri concrete de diminuare a sa. În urmă cu aproximativ un an, Direcția pentru Protecția Copilului (DPC) aprecia că în întreaga țară sunt circa 900 de copii ai străzii. ONG-urile care lucrează în domeniu estimează că numărul acestora este cel puțin dublu, iar un raport dat publicității recent de către cercetătorul francez Clemence Valin Valleteau - profesor invitat la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București - amintește de circa 1.300 de copii numai în București. O parte din diferența numerică ar putea veni din interpretarea diferită dată situației de "copil al străzii". În România avem această problemă și mai multe sintagme care să o denumească, precum "copiii străzii", "copii pe stradă" sau "copil care lucrează pe stradă". Spre exemplu, pentru UNICEF, "copii în stradă" înseamnă copii fără părinți aflați în permanență pe stradă, în timp ce pentru DPC, "copii în stradă" sunt cei care se regăsesc ocazional în situație de sărăcie și care au o familie. În acest moment nu avem un acord asupra unei definiții, însă avem o problemă ce nu ne face cinste și pe care nu reușim să o rezolvăm de peste 20 de ani. În Convenția Internațională a Drepturilor Omului se poate vorbi de un vid juridic deoarece, probabil, autorii nu au avut în vedere situația în care un popor își poate lăsa copiii în afara sistemului social. Mulți dintre copiii care trăiesc pe stradă se confruntă cu probleme de sănătate, incluzând afecțiuni dermatologice, scabie, răni și arsuri, unii având chiar tuberculoză și hepatită, în vreme ce majoritatea dau și semne de subnutriție cronică. Copiii străzii sunt, de asemenea, expuși abuzului sexual și abuzului fizic, care, de obicei, încep în cadrul propriilor familii și apoi se continuă pe stradă. Aproximativ 50% dintre copiii care trăiesc pe străzile Bucureștiului susțin că au fost bătuți cel puțin o dată, în special de către polițiști - conform unei evaluări rapide de situație din 2012. În încercarea de a face față asprimii vieții lor pe străzi, mulți dintre copii încep să folosească droguri sau solvenți, inclusiv diluanții obișnuiți pentru lipici sau vopsele. Și mai mult, copiii străzii continuă să fie discriminați de către autorități precum poliția, școala și sistemul de sănătate. Mulți copii ai străzii nu au fost niciodată la școală și sunt analfabeți. Sărăcia, violența în familie, fuga sau părăsirea centrelor de plasament sunt principalele cauze care determină un copil să ajungă în mediul stradal. Din studiile existente reiese că familia este principalul mediu de proveniență a copiilor străzii, ea fiind responsabilă de 80% din cauzele de ajungere a copiilor în stradă. Circa 14% dintre copii provin din instituții de ocrotire ale statului, în timp ce 6% dintre aceștia ajung în stradă ca urmare a unor dorințe individuale. În mod evident, în spatele acestor date se poate înțelege absența interesului părinților în creșterea și educarea copiilor. În general, cei cu mai multă "experiență de canal" sunt mai parșivi, mai șmecheri, cunosc mai multe trucuri și sunt mai pricepuți în a îndruga o groază de minciuni pentru a-i impresiona pe cei cu care vorbesc sau pe care-i abordează. În schimb, cei mai mici sunt mai afectați de situația în care se află; sunt dornici să învețe să scrie și să citească. Cu toate acestea, acești copii nu sunt irecuperabili și cu puțină atenție îți dai seama că pot dărui multe. Pentru aceasta, o mică atenție, puțină afecțiune, câteva minute petrecute cu ei și "puțin din ce cere stomacul" sunt de ajuns pentru a dezvolta o relație constructivă pentru ei. Este de datoria noastră să înțelegem și să eliminăm cauzele unui fenomen care nu ne face cinste în calitate de părinți, în calitate de oameni. Nu putem avea pretenția că suntem un popor civilizat, în condițiile în care copii și bătrâni cerșesc pe stradă, în condițiile în care sute de copii trăiesc în condiții inumane. Multitudinea de ONG-uri care activează în domeniul protecției copiilor reduc impactul efectelor acestui fenomen, însă este rolul statului de a identifica și elimina cauzele, de a iniția și întreține un sistem eficace de protecție socială a celor aflați în dificultate și care nu au posibilitatea de a se apăra.
|
|
|
|
|
Doamna Ana Birchall: În această declarație politică mă voi referi la recenta decizie a Curții Constituționale privind Legea de colaborare instituțională între Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene. Având în vedere importanța acesteia, așa cum am învederat și acum o lună de zile, atunci când președintele a sesizat CCR, în prezenta declarație voi vorbi în special despre argumentele juridice care stabilesc fără tăgadă că responsabilitățile privind afacerile externe și cu precădere afacerile europene aparțin tuturor instituțiilor centrale. Pe data de 6 noiembrie, Curtea Constituțională a decis cu majoritate de voturi să respingă, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate înaintată de Președinția României asupra Legii privind cooperarea instituțională dintre Guvern și Parlament în domeniul afacerilor europene. Astfel, Curtea Constituțională stabilește că articolele 2, 3 și 18 din textul de lege la care și eu, împreună cu colegele și colegii mei din comisiile pentru afaceri europene din Parlament, am lucrat cu deosebită atenție și simț de răspundere, sunt indubitabil constituționale. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au participat la procesul de elaborare a legii care clarifică foarte bine atribuțiile instituționale ale Parlamentului și ale Guvernului privind mecanismele decizionale europene. De asemenea, trebuie să spun că apreciez decizia CCR, care vine să arate, încă o dată, că munca depusă la Comisia pentru afaceri europene nu a fost în zadar. Procesul de dezbatere legislativă pentru acest act normativ s-a întins pe o perioadă de aproape 2 ani de zile, timp în care procedurile instituționale care permit Parlamentului să fie parte a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene și să monitorizeze armonizarea legislației naționale cu cea europeană au fost puse pe pauză. Cred că toată lumea este de acord cu mine, când spun că reprezentarea României în procesul decizional al UE trebuie să aibă loc sub imperiul interesului național. În opinia mea, pentru asigurarea reprezentării juste în cadrul mecanismelor decizionale ale UE, fie că vorbim de Parlamentul European, fie că vorbim de Consiliul European, este nevoie de un consens instituțional între Parlament, Guvern și Președinție. Cele trei instituții centrale, cu atribuții diferite în reprezentarea externă a României ar trebui să fie complementare în ceea ce privește domeniul afacerilor europene. Așa cum rezultă și din prevederile legislative, obiectivul principal al proiectului de lege care reglementează colaborarea instituțională dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene îl reprezintă valorificarea rolului Parlamentului în procesul decizional al UE, prin informarea temeinică a legislativului cu privire la procesele legislative europene, precum și la documentele strategice ale Guvernului sau ale Președinției din domeniul afacerilor europene. Parlamentul trebuie să fie responsabilizat, asemenea Guvernului și Președinției României în ceea ce privește procesul decizional european. Reprezentativitatea legislativului presupune cel puțin informarea Parlamentului cu privire la mandatul pe care Guvernul sau Președintele României îl au la fiecare convocare a Consiliului European, de exemplu, exact așa cum este practica în majoritatea statelor europene. Se pare că până acum singura instituție care nu a înțeles obiectivul legii și principiul democratic pe care legea privind colaborarea instituțională în domeniul afacerilor europene se bazează este Președinția și nu pot să nu mă întreb care este scopul acestei reticențe de a implica Parlamentul, cel puțin la nivel informativ dacă nu decizional, așa cum ar fi normal în opinia mea, în ceea ce privește promovarea și apărarea intereselor naționale în plan extern?! Prin cererea cu numărul 544 din 26.04.2013 președintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului reexaminarea legii. Deși Parlamentul a armonizat prevederile legale, ulterior, odată ce procesul legislativ s-a încheiat, Președinția a sesizat Curtea Constituțională, pentru a doua oară pe același subiect. Decizia CCR din 6 noiembrie demonstrează, fără urmă de îndoială, că cel puțin în acest caz, Președintele Băsescu a tergiversat punerea în aplicare a unei legi atât de importante pentru reprezentarea corectă și justă a interesului național. Este convingerea mea că după această lecție juridică pe care CCR i-a dat-o Președinției și lui Traian Băsescu, acesta din urmă ar trebui să se abțină de la plasarea strategică de piedici în calea tuturor instituțiilor pe care domnia sa le consideră concurente în domeniul reprezentării externe a statului. În fapt, sesizarea președintelui Băsescu a fost slab construită juridic. În fapt, juridic vorbind, nici nu avea cum să presupună o altă decizie din partea CCR decât una de respingere ca neîntemeiată. Personal, încă din data de 10 octombrie am demonstrat public, cu argumentele juridice, că fiecare punct pe care Președinția l-a considerat neconstituțional este de fapt în acord atât cu Legea fundamentală, cât și cu Tratatul de la Lisabona. Voi relua succint câteva din contraargumentele pe care le-am folosit pentru a demonstra că sesizarea de neconstituționalitate elaborată de juriștii de la Cotroceni nu este întemeiată. Președintele începe sesizarea cu o inexactitate, spunând că legea, în forma actuală, nu respectă deciziile pe care CCR le-a avut în 2012 cu numerele 784 și 683. Primul lucru pe care l-am făcut în cadrul comisiei pentru afaceri europene a fost să eliminăm articolele și alineatele cu probleme de constituționalitate. Forma care a fost adoptată de Cameră și de Senat nu a conținut nici un alineat considerat de CCR ca fiind neconform cu legea fundamentală. Ulterior, președintele a considerat util să spună că articolul 80 din Constituție este încălcat, în repetate rânduri, de proiectul de lege. Pentru cei care nu știu, articolul 80 din Constituție prevede faptul că Președintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce și angajează statul. Este din nou ușor de demonstrat faptul că articolul 18 din legea sesizată de Președintele Băsescu la Curte nu aduce nici un fel de atingere Constituției, pentru că nu conferă nici o putere decizională Parlamentului, ci doar introduce dreptul Parlamentului de a fi informat. Repet, legitimitatea instituțională a Parlamentului presupune o informare completă și temeinică a parlamentarilor cu privire la mandatul de reprezentare pe care România îl are la Consiliul European și art. 18 prevede cu exactitate și în limitele impuse de lege și în conformitate cu prevederile Tratatului de la Lisabona că "Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minimum 10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegația României intenționează să o prezinte". De asemenea, același articol mai prevede faptul că "Președintele României se poate adresa Parlamentului pentru a-și prezenta mandatul." Dacă punem accentul pe cuvântul "poate" din ultimul alineat al art. 18, ajungem la concluzia că în această formă nu se instituie nici o măsură care să oblige instituțional președintele la o acțiune. Președintelui României nu i s-au impus condiționări cu privire la mandat. Președintele Băsescu ne arată încă o dată cum interesul național se poate transforma, lesne, într-un interes personal de ordin politicianist. Pentru președintele Băsescu nu este important ca românii să aibă prin Parlament capacitatea să fie informați cu privire la deciziile domniei sale în materie de afaceri europene. Acest feudalism pe care președintele continuă să îl aplice nu are nimic în comun cu valorile și principiile europene, pe care, culmea, președintele Băsescu le folosește ca argumente în sesizarea pe care a făcut-o la Curtea Constituțională. Tratatul de la Lisabona specifică în mod clar faptul că "Parlamentele naționale contribuie în mod activ la buna funcționare a Uniunii", un amănunt minor pentru președintele Băsescu. De asemenea, TUE specifică, la articolul 10, că "funcționarea Uniunii se întemeiază pe principiul democrației reprezentative." Și acest articol este neglijat de președintele Băsescu în argumentația sa la Curte. Atât ca literă, cât și ca spirit, TUE apără reprezentativitatea Parlamentelor și încurajează rolul activ pe care acestea trebuie să le aibă în procesul decizional european. Singurul care nu înțelege acest lucru este Traian Băsescu, care are ambiția de a interpreta Constituția în așa fel încât să folosească ieșirile de la Consiliul European ca oportunități de imagine. Interesul național, în opinia mea, trebuie să urmărească altceva decât ambiția unui singur om, iar cu astfel de abordări cu siguranță ne îndreptăm într-o direcție greșită. Nimeni nu pune la îndoială atribuțiile clare pe care Președinția le are în asigurarea politicii externe, prin reprezentarea statului român la cel mai înalt nivel. Dar acest lucru nu presupune o competiție instituțională între Parlament, Președinție și Guvern. A sosit momentul ca președintele, măcar acum, cu mai puțin de un an înainte de sfârșitul mandatului, să găsească înțelepciunea de pe urmă, și să colaboreze atât cu Guvernul, cât și cu Parlamentul pentru asigurarea unei reprezentări externe și europene optime pentru România. Când vorbim de afaceri europene, vorbim de fapt atât despre politică externă, cât și despre politică internă, lucrurile nu sunt separate. Exemplul concludent sunt angajamentele externe pe care România le duce la bună îndeplinire prin măsuri interne. Rolul Guvernului aici este esențial. Este foarte greu se pare, pentru președintele Băsescu, să realizeze că între cele trei instituții centrale de bază ale statului nu poate exista decât o relație de colaborare și coordonare și în nici un caz una de subordonare sau de competiție de imagine, sacrificând interesul național. Putem presupune că dorința și obișnuința președintelui de a da ordine este un defect profesional, dar din păcate acest defect ne face foarte mult rău în tot ceea ce privește relațiile noastre externe și reprezentarea internațională a României. Consider că avem nevoie de o comunicare eficientă în ceea ce privește reprezentarea externă a României. Sunt convinsă că modelul președintelui de a nu se consulta cu Parlamentul sau Guvernul privind mandatul de reprezentare și negociere externă a României, ci doar de a ne anunța, după ședința Consiliului European, de exemplu, care sunt deciziile adoptate care angajează România, fiind, în fapt, obligațiile și îndatoririle României, este perdant, iar odată cu intrarea în vigoare a Legii privind colaborarea instituțională între Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene, această practică, va ține, din fericire pentru apărarea interesului național, de domeniul trecutului.
|
|
|
|
|
Domnul Andrei Dolineaschi: Obiectul declarației: "Clarificări asupra reținerii contribuțiilor sociale pentru activități de cedare de folosință a bunurilor" Modificările cadrului legislativ privind contribuțiile sociale din ultimul an au creat situații neplăcute pentru plătitorii de taxe. La nivelul autorităților locale ale ANAF există o stare de confuzie privind datoriile acumulate în anul fiscal 2012, în baza unui articol de lege care a fost înlocuit de o ordonanță care încă nu a intrat în vigoare. Așa cum și presa națională a relatat, foarte multe persoane au fost luate prin surprindere de plata unei datorii la ANAF pentru contribuțiile sociale pentru anumite tipuri de activități de cedare de folosință a bunurilor (prin închiriere sau arendare), întrucât articolul din Codul Fiscal a fost abrogat, fiind completată legea cu o ordonanță de urgență care are rolul de a corecta efectele acestui articol. Astfel, actuala formă a Codului fiscal impozitează veniturile realizate prin închiriere sau arendare după o bază de calcul fixă - se reține contribuția socială pentru venitul minim garantat, indiferent de valoarea venitului obținut prin activitățile menționate. Cu alte cuvinte, cel care realizează venituri considerabile din cedarea de folosință a bunurilor este impozitat la fel cu cel care realizează venituri semnificativ mai mici, dintr-o activitate de aceeași natură. Această inechitate a fost corectată anul acesta printr-o ordonanță de urgență care determină baza de calcul a acestui impozit în funcție de venitul realizat. Baza de calcul a contribuției de sănătate pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor este stabilită astfel la diferența dintre venitul brut impozabil și o cotă de cheltuieli forfetare de 25%, similar impozitului pe venitul din chirii. Aceasta nu poate fi mai mică decât un salariu minim brut pe țară, când acesta este singurul venit al persoanei fizice și nu poate să fie mai mare decât 5 salarii brute medii pe țară. Cu toate acestea, legea aflată în vigoare în acest moment nu este forma corectată, ordonanța de urgență urmând a intra în efect abia la începutul anului viitor, odată cu stabilirea normelor de aplicare. Ce se întâmplă cu datoriile acumulate până la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență? Pot ele să fie șterse după aplicarea normelor noii legi? Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât vorbim despre contribuții la sănătate, iar datoriile la acest fond pot limita accesarea unor programe naționale de sănătate de către cei considerați datornici. Mai mult, relatările din țară arată faptul că persoanele care se află sub incidența acestor legi nu au fost înștiințate de către organele ANAF despre datoriile acumulate și au fost puse în situația de a li se refuza accesul la programele de sănătate. Consider că este necesară o dezbatere și o clarificare asupra situației actuale și informarea tuturor autorităților locale care au atribuții în aplicarea legii și reținerea contribuțiilor la sănătate. Populația trebuie informată printr-un proces decizional transparent asupra chestiunilor ce țin de plata taxelor și impozitelor, însă trebuie să se țină cont de situațiile neplăcute create printr-un proces legislativ ambiguu.
|
|
|
|
|
Domnul Marin Anton: "Noul pod rutier peste Dunăre" Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este un pod din oțel peste fluviul Dunărea și a fost dat în folosință în data de 20 iunie 1954. Acesta are o lungime de 2,8 kilometri și este unul dintre cele două poduri peste Dunăre, alături de Podul Calafat-Vidin în sectorul de graniță dintre România și Bulgaria, restul traficului fiind preluat de feriboturi. Pentru fluidizarea traficului de călători și marfă, prin accesarea fondurilor europene, în cadrul proiectul intitulat "Îmbunătățirea accesului Euroregiunii Giurgiu-Ruse la Coridorul 9 de transport paneuropean" autoritățile române și bulgare, vor construi un pod în cadrul Coridorului 9 de transport paneuropean. Valoarea totală a proiectului este de 6,790 milioane de euro și va fi definitivat într-o perioadă de 30 de luni. Acesta este implementat în cadrul Programului de cooperare la frontieră România-Bulgaria pentru perioada 2007-2013 și vizează să îmbunătățească infrastructura de transport și să optimizeze coordonarea traficului rutier în zona de frontieră. Programul sprijină dezvoltarea zonelor de graniță eligibile, atât din România, cât și din Bulgaria. El urmărește să creeze o "punte" între cele două țări, cu scopul de a sprijini regiunile de graniță în rezolvarea problemelor similare de dezvoltare, prin colaborare și promovarea unor soluții comune. Prin intermediul programului, românii și bulgarii din zonele de frontieră vor fi încurajați să dezvolte noi afaceri, să schimbe informații și să profite de pe urma îmbunătățirii accesului peste graniță. Ei vor colabora pentru a preveni inundațiile, pentru a conserva resursele naturale și pentru a promova turismul. În acest fel, zonele de frontieră vor deveni locuri mai atractive pentru oamenii care trăiesc și muncesc acolo, dar și pentru investitori. Un sistem de colectare, procesare și schimb de informații va fi, de asemenea, dezvoltat, care va permite un mai bun management al traficului rutier vizând prevenirea blocajelor în trafic și accidentelor rutiere.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Avram: "De ce este nevoie de FMI" Imediat după Revoluția română din decembrie 1989, prin vara anului 1990, s-a procedat și demarat procesul de privatizare a unităților industriale românești, mai întâi prin metoda MEBO (adică a certificatelor), prin care fiecare salariat al statului primea aceste certificate pe care le înscriau, la societatea românească la care doreau, și în acest fel acțiunile (proprietate de stat până la acel moment), treceau din proprietatea statului, în proprietatea privată! Așa a început procesul de privatizare în România, și după demararea acestui proces s-a constatat ușor-ușor că veniturile la bugetul de stat se micșorau văzând cu ochii, iar resursele financiare necesare susținerii sistemului public de pensii și plății salariilor bugetarilor erau din ce în ce mai mici, deși am vândut pe rând PETROM-ul, distribuția energiei electrice și a gazului natural, iar astăzi încercăm să vindem OLTCHIM și CFR MARFĂ! Toți ne întrebăm, ce se întâmplă cu economia, de ce "mersul greoi" al acesteia nu putea asigura resursele financiare necesare construcției echilibrate a bugetului de stat? O parte a populației a devenit pensionară, (deci asistată social, spun unii specialiști), populația activă își reducea rândurile, iar importurile începeau să depășească net volumul exporturilor. Treptat, din producători și consumatori, am devenit numai o țară de consumatori, practic nu mai produceam mai nimic, cu excepția industriei textile! Fără producția de bunuri, nu produceam plusvaloare, deci mă întreb de unde venituri la bugetul statului!? Și atunci guvernul a identificat sursa de finanțe la buget: împrumuturile externe! Și unde să se fi apelat decât la Fondul Monetar Internațional sau Banca Mondială! Dar împrumuturile solicitate, pe lângă faptul că erau condiționate și cu costuri ridicate, ar fi trebuit să fie folosite numai pentru investiții care generează dezvoltare și creștere economică, decât pentru consum! Dar nu a fost deloc așa, deoarece noi, românii, nu am putut susține din munca noastră, protecția socială necesară, ca urmare a disponibilizărilor masive din economie și intrarea în sistemul de pensii a cadrelor militare, ca urmare a aderării la NATO, iar cheltuielile bugetare nu le-am putut stăpâni suficient de bine. Fondul Monetar Internațional este un operator financiar care impunea condiții drastice de acordare a împrumuturilor: se impunea deficitul bugetar, continuarea privatizărilor societăților comerciale cu capital de stat, privatizarea sistemului bancar, numărul salariaților din sistemul bugetar etc. Fiindu-ne din ce în ce mai dificil, s-a hotărât la nivel guvernamental, că trebuie să devenim membri ai Uniunii Europene! Tocmai pentru că aveam nevoie de acces la fondurile europene, deci la resurse financiare foarte ieftine, pentru a susține economia, iar în anul 2007, am reușit să devenim și membri cu drepturi depline ai U.E. Am accesat fonduri europene de preaderare prin diferite programe, SAPARD, ISPA etc., apoi am avut la îndemână, între 2007-2013, fonduri uriașe din care nu s-au absorbit mare lucru, deși noi românii contribuim la bugetul comunitar cu aproape 1,2 miliarde de euro! Dar tot nu s-a reușit o creștere economică consistentă, ci dimpotrivă, s-a reușit de cele mai multe ori o stagnare ("creștere economică zero"), unii spunând că principala cauză ar fi evaziunea fiscală, ca rezultat al economiei subterane, alții spunând că nici o țară din lume nu și-a revenit economic, după relațiile cu FMI și Banca Mondială! Unde se află adevărul vom vedea în următorii ani, pentru că prețul plătit organismelor financiare internaționale, precum și Uniunii Europene, este în opinia mea, unul prea mare și are un iz al cesionării parțiale din suveranitate, din moment ce în vara lui 2012, am fost martorii anulării, prin chichițe avocățești, a unei voințe populare a 7,4 milioane de oameni! Și ne mai întrebăm de unde și de ce se consolidează un curent euro sceptic tot mai vizibil, în România zilelor noastre? Această atitudine socială a apărut și pentru că populația nu simte în planul vieții sociale, ajutorul FMI și al Uniunii Europene, oamenii plătindu-și facturile din ce în ce mai greu, iar peste 80% din tineri doresc să părăsească țara! Și atunci, întrebarea distinsului meu coleg academician Dinu C. Giurescu "Încotro ne îndreptăm, Doamne?!..." este mai de actualitate ca oricând! Păcat că întrebarea capătă tot mai mult un caracter retoric!
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Avram: "Mai buni, mai răbdători, mai toleranți!" Dintotdeauna poporul român și-a afirmat, european sau mondial, propria identitate prin cultură, prin portul popular, prin credință, prin comportament social. Românii sunt cunoscuți ca fiind ospitalieri, primitori, răbdători, toleranți, ceea ce a fost concretizat prin blândețe socială față de străini, ca să nu mai vorbim de minoritățile naționale, în special cea maghiară! Deși am fost călcați periodic de multe popoare migratoare, deși am fost sub ocupație turcească, fanariotă sau rusească, comportamental românii și-au conservat virtuțile, acest tip nemaiîntâlnit la multe popoare, dovedind o dată în plus (dacă mai era cazul) că veșnicia trăirii noastre pe aceste meleaguri nu este o vorbă în vânt și că fără putință de tăgadă avem acest tip de comportament datorat exclusiv credinței noastre străbune de sorginte creștină! De-a lungul veacurilor, Biserica a jucat un rol foarte important în conservarea acestor valori sociale, prin punerea în valoare a perceptelor sociale întâlnite de regulă la popoarele creștine. Dar nu știu de ce, în ultima perioadă de timp, în ultimii 10-12 ani, la nivelul societății românești se constată cât mai evident, renunțarea la acest tip de comportament social fără de care nu mai putem vorbi de o unitate socială a poporului român! S-au emis păreri că acest fapt s-ar datora polarizării sociale, ca rezultat al unui sistem concurențial economic național prea îndârjit, prea aspru. Sunt și opinii de genul cărora această lipsă de unitate socială, de solidaritate socială, este impusă și întreținută în cele mai multe ocazii, din exterior ca urmare a intereselor economice manifestate de sistemul corporatist mondial! Vorba proverbului: divide et impera! Eu am convingerea că unitatea națiunii române este condiționată de situația social-economică internă, dar va fi influențată pozitiv și în mod evident de aceste virtuți naționale ale răbdării, ale înțelegerii și toleranței, ale credinței creștine străbune, ale tradițiilor noastre populare! Oricât de mult ar crede unii în dezbinarea treptată pe considerente economice, cred că aceste virtuți naționale enumerate mai sus, vor păstra neștirbită unitatea națiunii române, în interiorul granițelor firești ale românilor de pretutindeni. Se dorește a fi definit procesul regionalizării țării, iar descentralizarea este în toi, ca pas premergător al reformei administrativ-teritoriale! Oare regionalizarea țării va întări unitatea națională a poporului român, când decizia politică centrală se divizează sub forma administrativă la nivel local? Odată pus în practică, acest proces de regionalizare nu va afecta profund suveranitatea națională, care știm cu toții a fost serios zdruncinată la referendumul din 29 iulie 2012! Îmi pun aceste întrebări, pentru că am remarcat, alături de mulți alți parlamentari, tensiunile sociale în creștere pe acest subiect al regionalizării, care poate să se termine printr-o polarizare economică periculoasă, deși populația știe și simte că numai unitatea dă puterea unei națiuni! Dezbinarea teritorială vulnerabilizează o națiune, nu o întărește dacă nu este făcută cum trebuie, adică să evite dezechilibrele economice și sociale! Motive pentru care noi, românii, trebuie să fim mai înțelegători, mai toleranți unii cu alții, atât guvernanți cât și guvernați, dacă avem dorința de a păstra națiunea română așa cum o avem de multă vreme! Cine poate elibera garanții (și ce fel ar fi ele...) că populația României s-ar bucura de un nivel mai ridicat al traiului de zi cu zi după încheierea procesului de regionalizare. Eu cred că nimeni nu își asumă acest risc social, izvorât dintr-o decizie politică insuficient gândită sau dezbătută public, cu efect imediat în palier administrativ! Și, am mai spus-o, poate era nevoie de o consultare populară mai largă, deoarece avem exemplul Moldovei, care o dată desprinsă de trupul țării,(e adevărat la nivelul statal...) a fost condamnată la subdezvoltare, vreme de sute de ani! O eventuală polarizare economică a viitoarelor regiuni, ar motiva mult mai ușor tendințele secesioniste din toate părțile, iar ulterior ar putea apare dorințele unor aleși de a fi "stat în stat"! Subiectul este extrem de sensibil și de aceea trebuie tratat cu seriozitatea unei răspunderi imense alăturate vieții de zi cu zi a oamenilor! Cu așa ceva nu este de glumit...!
|
|
|
|
|
Domnul Radu Babuș: "Aderarea la Schengen" România îndeplinește toate condițiile de aderare la spațiul Schengen, dar până la sfârșitul anului 2013 nu se poate aștepta la nicio decizie privind aderarea. România asigură de facto securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene din momentul aderării sale la Uniunea Europeană, în ianuarie 2007. Eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este unul dintre cele mai vizibile și mai importante efecte ale procesului de integrare europeană. Spațiul Schengen este o zonă de liberă circulație a persoanelor care este formată din 26 de state membre. Pentru cetățenii Uniunii Europene, eliminarea controalelor de la frontierele interne ale spațiului Schengen înseamnă o mai mare libertate de mișcare și o securitate sporită prin adoptarea unor reguli comune ale statelor semnatare ale Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen: - Eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne;
- Set comun de reguli care se aplică persoanelor care trec frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene;
- Armonizarea condițiilor de intrare și a normelor privind vizele și cooperarea consulară;
- Cooperare polițienească consolidată;
- Cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și transfer ale executării hotărârilor penale;
- Crearea și dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen.
Misiunile de evaluare ale României au început în anul 2009. În urma celor șapte vizite de evaluare în domeniile aferente procesului de evaluare Schengen privind: frontierele maritime, frontierele aeriene, frontierele terestre, cooperare polițienească, protecția datelor personale, sistemul de informații Schengen/SIRENE, Comisia Europeană, în al treilea raport bianual, a transmis că România îndeplinește criteriile de a aplica în întregime acquis-ul Schengen. Intrarea României în spațiul Schengen s-a izbit de opoziția unor state membre, acestea motivând că ar fi unele lacune în domeniul reformelor în justiție și din cauza corupției, fapt care a dus la impunerea de noi condiții, altele decât cele prevăzute în Tratatul de la Maastricht din 1992. Cred că singura rezolvare a acestei situații nefavorabile ar fi ca toate partidele politice, și nu numai, să conlucreze pentru atingerea acestui țel, care a fost destul de mult întârziat.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Benga: "Lipsa solidarității reprezentaților României la Bruxelles, mai mult decât un deficit de imagine" Am reflectat îndelung la una din temele de real interes prezentate recent de colega noastră europarlamentar Corina Crețu, vicepreședintele Grupului Social-Democrat din Parlamentul European. Solidaritatea europeană și, totodată, măsurile de reducere a decalajelor dintre țările UE ce rămân posibile soluții pentru ieșirea din criză, elemente extrem de importante ce trebuie să rămână în prim-planul măsurilor luate de partidele social-democrate europene. Riscul imediat, în lipsa tot mai frecventă a unității și coeziunii proiectelor de interes pentru Europa, este acela ca la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, să se prefațeze o posibilă favorizare a partidelor extremiste, a căror ascensiune este evidentă în țări precum Franța, Austria, Norvegia, Italia. În acest context, ca o latură intrinsecă a social democrației, în care credem, pe care o urmăm și de la care încercăm să nu ne abatem, considerăm că o temă esențială pentru Uniunea Europeană și pentru social-democrații români o reprezintă solidaritatea între statele membre. Mai mult decât atât, consider că în ceea ce privește prezența românească în parlamentul de la Bruxelles, noțiunea de solidaritate ar trebui înțeleasă prin realizarea unui front comun, acela al exprimării printr-o voce unitară la nivelul tuturor reprezentanților României în acest for, indiferent de culoarea politică. Dacă, așa cum am făcut-o în nenumărate rânduri, vom arăta în continuare că suntem promotori ai dezbinării, ai lipsei de coeziune în ce privește interesul național, ai orgoliilor nemăsurate - expresie a refulărilor dintre forțele politice din țară, nu doar că vom suferi ca imagine, dar nu vom câștiga niciodată respectul forțelor politico-economice ale Europei. Nu pot și nici nu vreau să cred că integrarea europeană a fost marele proiect european după decembrie 1989 și că astăzi nu mai avem un obiectiv de politică externă care să ne unească. Proiectul unitar este în continuare necesar, așa cum este mai mult ca niciodată nevoie de unirea tuturor forțelor politice și ale societății pentru reducerea decalajelor de dezvoltare, care încă despart România de celelalte țări ale Uniunii Europene. Solidaritatea europeană rămâne în fapt conceptul fundamental care a stat la baza Constituției europene și care, iată, reprezintă principala fisură creată în urma crizei economice. Probabil că răspunsul la criza globalizată, care în mod direct sau indirect ne-a afectat pe toți, este solidaritatea și nu individualismul, așa cum s-a crezut. Pe fondul neînțelegerii acestui fenomen sau mai cu seamă al desolidarizării parlamentarilor europeni de la noi de acasă, apar derapaje și atitudini abuzive de tip Lászlo Tökés care au ca țintă românii și minimizarea interesului național. N-avem voie să rămânem fără reacție la activități ale unor astfel de prozeliți care își asumă punerea în practică a idealurilor lui Horty Miklos, în favoarea anulării caracterului național unitar al statului român! E bine ca de normalitate să ne preocupăm toți și să nu sporim tensiunile într-un mod inutil și favorabil unora dintre noi pe termen scurt, pentru că, pe termen lung, nimeni nu va putea profita de spargerea, în mai multe bucăți sau în mai puține bucăți, a țării. Într-o altă ordine de idei, nu doar emisarii noștri de la Bruxelles sunt de vină pentru situația de astăzi a României, membră a UE. Am avut parte de o guvernare care n-a știut altceva decât să taie salarii și pensii, să îndatoreze țara și să gestioneze prost fondurile europene. În loc să beneficiem de această șansă unică, ne-am pomenit că nu am fost beneficiarii bugetului european, ci contributori la bugetul european. Totuși, printr-o muncă susținută Cabinetul Ponta a încercat și chiar a reușit în ultimii doi ani să recupereze handicapul din trecut, în condițiile în care rata de absorbție a ajuns la 26%. Rămâne, în principal, așa cum ne arăta și doamna europarlamentar Corina Crețu, datoria noastră, ca social-democrați, să ne adresăm mai mult categoriilor vulnerabile și dezavantajate și tot la fel de important ca de anul viitor, comisia să fie dominată de politici de stânga, pentru aceasta fiind nevoie de măsuri de relansare economică, de strategii de incluziune activă. În concluzie, cred că nu sunt absurd așezate piesele într-un motor care merge într-o singură direcție. Piesele, înăuntru, au și pot avea diverse traiectorii: una merge la stânga, alta merge la dreapta. Motorul însuși, prin legile mecanicii, împinge, însă, roțile înainte și, evident, contează foarte mult și calitatea, și seninătatea șoferului, conștiința lui.
|
|
|
|
|
Domnul Viorel-Ionel Blăjuț: "RATP Iași: un vehicul electoral care s-a stricat!" Regia Autonomă de Transport Public Iași se apropie cu pași uriași de faliment. Cu datorii de peste 15 milioane de euro, RATP se pregătește să moară trist, pentru a face loc unei alte companii de transport, nouă și fără datorii. Prin urmare, toți cei peste 1000 de salariați ai RATP vor fi obligați să-și prezinte în cel mai scurt timp demisia, pentru ca proiectul să-și urmeze cursul. Dar discuțiile dintre angajați și Primăria Iași sunt dure, nervoase și trădează teama oamenilor de a-și pierde de fapt locurile de muncă. Unii dintre ei au început deja să acuze administrația locală de manevre murdare, declarând că este doar vina Primăriei pentru falimentul regiei. În mare măsură, salariații au dreptate. RATP Iași a fost folosită prea des ca un vehicul electoral, indiferent de situația financiară reală (și de foarte multă vreme cunoscută ca fiind extrem de dificilă) a regiei de transport! Astăzi, RATP plătește atât implicarea ei în jocul politic, cât și lipsa de viziune a autorităților locale. Incapabile să restructureze instituția, autoritățile au așteptat până când regia a ajuns în faliment. Mai mult, dacă noua companie de transport va prelua toate metehnele vechii regii, atunci și viitorul noii instituții este previzibil. Și pe ea o paște falimentul, dar probabil acesta se va produce abia după viitoarele alegeri. Oare cine va câștigă atunci și cine va pierde? Ieșenii vor pierde cu siguranță! De aceea, cred că a venit vremea să privim cu mai multă atenție la ce se întâmplă în aceste regii, care trebuie să aibă o singură menire. De a fi un serviciu eficient în folosul comunității!
|
|
|
|
|
Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: Guvernanți, preveniți greva din sănătate! Protestele personalului medical din ultima perioadă ne demonstrează că problemele grave cu care sistemul medical românesc se confruntă nu mai suportă amânare. Determinarea întregului corp medical de a-și face vocea auzită prin intermediul acestor acțiuni de amploare denotă că s-a ajuns la limita suportabilității. Guvernul USL trebuie să înțeleagă că lucrurile nu mai pot continua ca până acum. Este dator în fața românilor să găsească urgent soluții pentru rezolvarea problemelor majore cu care se confruntă astăzi sistemul de sănătate din România. Sănătatea și educația sunt esențiale pentru viitorul României. Guvernanții trebuie să identifice cele mai bune soluții pentru a scoate sănătatea românească din colaps. Din păcate, actualii guvernanți par că nu înțeleg gravitatea situației cu care se confruntă sistemul sanitar românesc. În timp ce personalul medical cere în stradă alocarea a 6% din PIB, dublarea salariilor rezidenților și îmbunătățirea grilei de salarizare a medicilor, de curând, Guvernul USL a rectificat negativ bugetul Ministerului Sănătății. Este pur și simplu sfidător ca în timp ce întregul corp medical protestează în stradă, Guvernul să ia măsuri care înrăutățesc situația dezastruoasă din prezent. Revendicările profesioniștilor din sănătate sunt mai mult decât legitime. Aceștia cer minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislație care să garanteze independența profesională a celor care lucrează în sistemul public și privat, o salarizare corespunzătoare activității pe care o desfășoară, apărarea demnității profesionale, organizarea unităților medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte și de calitate pentru pacienți, precum și consultarea reală a Coaliției Profesioniștilor din Sănătate cu privire la orice măsură care poate afecta funcționarea sistemului de sănătate. Guvernul USL trebuie să înțeleagă că tergiversarea acestor probleme a condus la situația critică în care se află actualmente sistemul sanitar din România. Din 2007 și până în prezent, 14 000 de medici și 50 000 de asistenți medicali au părăsit sistemul medical. Este mai mult decât îngrijorător ceea ce se întâmplă și, tocmai de aceea, rezolvarea problemelor din sistemul sanitar nu mai poate fi amânată. Pe bună dreptate, corpul medical se pregătește de grevă generală. Este regretabil că s-a ajuns în această situație. Fac apel la guvernanții USL: la fel ca în sănătate, este mai bine să previi decât să tratezi! Preveniți intrarea în grevă a sănătății!
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "Guvernul Ponta duce România din nou aproape de prăpastie prin politici economice aberante" Vin în fața dumneavoastră cu o declarație care se dorește a fi un semnal de alarmă față de direcția greșită în care duce actuala guvernare țara. Suntem în săptămâna în care PDL depune o nouă moțiune simplă la adresa guvernului USL, după ce în ultima perioadă s-au înmulțit veștile foarte proaste aduse de acest guvern românilor. Ne apropiem cu pași repezi de prezentarea proiectului de buget pentru anul viitor, un moment al adevărului pentru lipsa de performanță a actualului guvern. Pentru început, să amintim care sunt "roadele" culese după 18 luni de guvernare USL: avem minus 8 miliarde de lei venituri colectate la buget față de prognozele făcute tot de acest guvern. Avem minus 36% investiții străine directe. Avem cea mai mare rată a șomajului de la izbucnirea crizei economice, de 7,5%. Avem peste 30 de taxe noi sau mărite în acest an. Să vedem și ce nu avem după aceste 18 luni de guvernare USL. Nu există nicio măsură de stimulare a ocupării pieței muncii, deși acest guvern a promis 1 milion de noi locuri de muncă în 4 ani. Nu avem o politică fiscală predictibilă și adaptată nevoilor mediului de afaceri. Nu avem o strategie coerentă pentru absorbția fondurilor europene în perioada 2014-2020. Nu avem, în ultimă instanță, un plan concret de măsuri prin care economia să se relanseze. Aceasta este radiografia economiei românești la acest moment, una deloc încurajatoare. Problema și mai mare este că atât negocierile cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială, cât și recentele anunțuri privind politica bugetară în 2014, adâncesc și mai mult această falie între așteptările românilor și slaba performanță guvernamentală. Să le luăm pe rând. Creșterea salariului minim în două trepte, la 850 lei în ianuarie 2014 și la 900 lei în iulie 2014 este o măsură incompletă care în această formă nu face altceva decât să îngroape mediul privat și să ducă la creșterea șomajului și a muncii la negru. Această măsură trebuie obligatoriu însoțită de reducerea CAS la angajatori cu cel puțin 5 puncte procentuale, așa cum susține PDL. Pentru mediul privat, majorarea salariului minim va crește costurile cu munca acolo unde se utilizează plata la nivelul minim pe economie. Implicit vor crește cheltuielile cu care se diminuează veniturile obținute din comercializarea produselor și serviciilor. Variantele de reacție nu pot fi decât majorarea prețurilor pentru transmiterea costurilor suplimentare cu munca spre consumatorul final sau reducerea marjei de profit, adică a taxelor achitate către stat. Scenariul și mai prost ar fi pierderea de locuri de muncă în mediul privat, ca urmare a acestei creșteri a salariului minim, fapt care ar pune presiune și pe buget. În plus, vom avea probabil o nouă explozie a contractelor de muncă la negru. A doua măsură anunțată este creșterea fondului de salarii cu 3%, ceea ce nu este decât praf în ochi pentru bugetarii cu cele mai mici salarii. Dacă guvernarea USL chiar ar vrea să aducă salarizarea bugetarilor pe principiul echitabilității, ar pune în aplicare Legea salarizării unitare. Preferă în schimb această variantă simplistă, în care aruncă niște firimituri. Avalanșa scumpirilor de anul viitor (gaze, electricitate, carburanți) va anula această creștere infimă. Legea-cadru a salarizării fixează ca obiectiv final stabilirea salariilor funcțiilor de bază prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, în cazul fiecărei persoane, cu valoarea de referință a coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare 1. Acest obiectiv general trasat de legea cadru este pus în practică etapizat, pe fiecare an, în funcție de evoluția economică, astfel încât să poată fi atins într-un număr de câțiva ani (se au în vedere 4 ani, 2011-2015, dar vom vedea în funcție de mersul economiei. Prin aplicarea legii am ajunge la un raport între salariul de bază minim și cel maxim în sectorul bugetar de 1 la 15. Prin indexarea anuală a pensiilor cu 3,75%, Guvernul USL nu face un cadou, nu dă nicio creștere suplimentară, ci pur și simplu își îndeplinește o obligație legală. În schimb, Guvernul USL reușește prin noile taxe pe carburanți și energie, care vor afecta într-un efect de domino toate prețurile la produsele de consum, să anuleze această indexare și chiar să mai ia din buzunarele pensionarilor. Prin proiectul de buget bazat pe creșterea galopantă a fiscalității, Guvernul Ponta 2, cu sprijinul direct al liberalilor, au mai pus o temelie la construcția unui stat socialist, multilateral dezvoltat, un stat în care milioane de noi români vor deveni asistați sociali, iar mediul de afaceri va fi îngropat. Negocierile cu FMI pentru bugetul pe 2014 reprezintă o umilință pentru clasa mijlocie și pentru toți românii care muncesc cinstit și din greu pentru a produce valoare adăugată în economie. Aceste negocieri constituie un nou act de trădare al clasei mijlocii și a valorilor de dreapta de către PNL. Diferența majoră între cele două guvernări este că măsurile PDL din 2010 nu au omorât mediul privat, în timp ce actuala guvernare USL bate noi cuie în sicriul acestora. Guvernarea PDL din 2010 și-a asumat obiectivul reducerii drastice a deficitului bugetar de la peste 9% în 2009 la sub 3% în 2012, obiectiv de altfel îndeplinit, și folosirea acestor economii bugetare în investițiile publice generatoare de locuri de muncă. Așa am reușit să nu omorâm economia privată și să ținem permanent rata șomajului sub 7%. Guvernul USL nu își propune sub nicio formă reducerea deficitului prin aceste măsuri criminale, dimpotrivă îl crește cu 0,2%, dar în același timp pune cruce micilor întreprinzători. Și asta în condițiile în care deja în perioada septembrie 2012-septembrie 2013 USL a produs peste 50 de mii de noi șomeri, iar rata șomajului este constant la 7,5%! Remarcăm, din păcate, din nou, absența oricărei măsuri pentru însănătoșire a mediului de afaceri sau pentru crearea de locuri de muncă. Atenție la ordinea măsurilor luate: creștere explozivă a prețurilor prin taxare agresivă și apoi, infim, creștere a unor salarii și a pensiilor. În an electoral, USL va mări salarii și pensii electoral atât de puțin, încât să se poată lăuda. Creșterile au loc pe fondul scumpirilor stimulate de noile taxe introduse. După cele 30 de taxe noi și impozite majorate se anunță altele noi: accize indexate cu inflația, taxe pe clădirile speciale, inclusiv pe rețelele electrice, taxe suplimentare pe combustibili, care înseamnă prețuri mai mari la toate produsele și facturile. Per ansamblu, toți românii vor sărăci prin noile măsuri anunțate de USL. Creșterea prețului carburanților la peste 6 lei per litru de benzină va antrena scumpiri în lanț pentru toate prețurile de consum, iar noile taxe pe construcții speciale va crește factura românilor la gaze și electricitate cu până la 20%. Aceste scumpiri vor duce la explozia ratei inflației și la scăderea brutală a nivelului de trai. Micile compensații de tipul indexării pensiilor cu 3,75% sau a fondului de salarii cu 3% nu vor acoperi sub nicio formă aceste tăieri de venituri. PDL a cerut în repetate rânduri Guvernului Ponta relaxare fiscală, dereglementare legislativă și debirocratizare pentru a oxigena mediul de afaceri. PDL a cerut crearea Autorității Naționale pentru Protecția Întreprinzătorului gâtuit de stat. PDL a cerut CAS diminuat cu 5 puncte procentuale la angajator, în paralel cu creșterea salariului minim pe economie la 1000 lei. Toate aceste măsuri sunt sprijinite și de mediul de afaceri și de clasa de mijloc care produce valoare adăugată în economie. Toate aceste măsuri ar trebui susținute de orice forță politică de centru-dreapta, pentru că doar așa putem relansa economia, doar așa putem recompensa real munca. Fac un apel și pe această cale la colegii liberali, ca în ceasul al doisprezecelea, să nu gireze un nou atac năsprasnic la antreprenoriatul românesc. Este timpul să ieșim din logica electoralistă și să punem pe masă un plan concret de relansare economică. Un plan care să țină cont de doleanțele mediului de afaceri, singurul care poate în mod real să creeze locuri de muncă și bunăstare, atât timp cât nu este sabotat de politica Guvernului. Ori aceste propuneri pentru bugetul 2014 tocmai asta fac, prăbușesc și mai mult România și o duc din nou aproape de prăpastie. Dezbaterea și votul pe moțiunea simplă introdusă de PDL sunt o șansă și pentru colegii liberali de a-și exprima mult clamata identitate de dreapta. Să facem din această moțiune un moment al adevărului pentru a duce țara din nou pe o direcție de relansare economică.
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "Implicarea femeilor în dialogul social - condiție esențială pentru egalitatea de gen în societate" Despre dialog social auzim vorbindu-se în fiecare zi, ba chiar avem mai nou și o doamnă ministru cu acest portofoliu. Și despre egalitate de șanse între femei și bărbați mai auzim din când în când: de 1 martie, de 8 martie. Despre cele două împreună aproape niciodată, deși la nivel european și în cadrul Organizației Internaționale a Muncii tema egalității de șanse în contextul dialogului social este una centrală. În anul 2010, România se confrunta cu o criză economică ce impusese deja măsuri drastice, măsuri pe care alte state din Uniunea Europeană abia acum încep să le adopte. De asemenea, modul în care era reglementată relația angajator - angajat la acea vreme constituia principala cauză care ținea departe investițiile străine, care ar fi putut contribui la crearea de noi locuri de muncă. În 2010, România avea cea mai rigidă piață a muncii din Uniunea Europeană - angajații incompetenți erau greu de concediat, contractele încheiate pe perioadă determinată erau aproape inexistente, iar legea apăra, înainte de toate, angajatul. Consecința imediată a acestor prevederi era reținerea companiilor în a angaja personal nou, în condițiile în care concedierile erau dificil de realizat, acest lucru afectându-i, în primul rând, pe tineri și pe șomeri. În această situație, în condițiile în care creșterea competitivității economiei românești și a atractivității ei pentru investitori, precum și consolidarea sectorului privat depind în mare măsură de piața forței de muncă și de gradul de flexibilitate al acesteia, care, practic, nu exista la acea dată, se impunea de urgență reformarea legislației pieței muncii. Pe de altă parte, Guvernul a urmărit unificarea legislației în ceea ce privește dialogul social. Până la mijlocul anului 2011 relațiile între partenerii sociali, modalitățile de constituire și organizare a organizațiilor sindicale și patronale, precum și derularea dialogului social instituționalizat, negocierea contractelor colective de muncă și soluționarea conflictelor de muncă erau reglementate prin acte disparate, elaborate și emise în perioade și contexte socio-economice diferite. Astfel, prin Legea nr. 62/2011 au fost integrate într-un mod unitar și revizuite actele normative în aplicarea cărora s-au constatat disfuncții, noua lege asigurând unitatea conceptuală de abordare, uniformizarea terminologică și compatibilizarea procedurilor. Reunirea într-un singur instrument juridic - Legea Dialogului Social - a actelor normative care reglementau părți a ceea ce înseamnă dialogul social, precum și organizarea și funcționarea instituțiilor și organismelor cu competențe în această problematică a reprezentat un pas înainte către un dialog social real, evitându-se astfel referirea la multiple acte normative. Valoarea adăugată a celor două reglementări în discuție a fost recunoscută în nenumărate rânduri de instituțiile financiare internaționale, iar continuarea implementării lor în parametri legali constituie încă o prioritate pentru acestea. Astfel, atât în scrisoarea de intenție transmisă de autoritățile române în iulie Fondului Monetar Internațional în cadrul noului Acord preventiv, cât și în raportul de evaluare al instituției din septembrie, se precizează că noul Cod al Muncii a îmbunătățit în mod semnificativ funcționarea pieței muncii, iar contractele pe durată determinată au contribuit la creșterea gradului de ocupare, acestea crescând de la 6% din totalul contractelor active la finele lunii iunie 2011, la 9% la finele lunii iunie 2013. De asemenea, în cadrul acelorași documente, autoritățile române își asumă că vor continua monitorizarea implementării Legii dialogului social. Problematica egalității de șanse în dialogul social excede însă aceste dispute politice. Sunt câteva teme extrem de importante pentru a asigura o egalitate reală între bărbați și femei pe piața forței de muncă: creșterea participării femeilor pe piața muncii, plata egală la muncă cu valoare egală, viața de familie și relațiile de muncă, violența la locul de muncă și participarea femeilor în funcții de conducere. Prin violență nu mă refer neapărat la violență fizică, ci mai ales la cazurile de violență verbală, hărțuire sexuală. În ceea ce privește participarea femeilor în funcții de conducere cred că ar trebui să depășim stadiul dezbaterilor în cerc restrâns despre cum creștem participarea femeilor în viața politică. Trebuie să extindem această dezbatere și la prezența femeilor la conducerea companiilor, a organizațiilor patronale și sindicale. Nu putem ajunge la o egalitate în termeni reali atât timp cât deciziile sunt luate unilateral, fără o consultare reală a femeilor. Sub-reprezentarea femeilor în funcțiile de conducere reprezintă fără îndoială un deficit de democrație, pentru că sunt excluse de la decizii o parte din cele care vor fi afectate direct sau indirect. Dialogul social și implicarea organizațiilor sindicale sunt, în cele din urmă, cea mai bună metodă pentru a avansa în asigurarea egalității de gen. Degeaba noi politicienii venim cu tot felul de legi dacă aplicarea acestora nu este susținută de cei direct implicați: angajatorii reprezentați prin patronate și angajații reprezentați prin sindicate. În același timp, fără o legislație echitabilă și flexibilă nu vom putea avansa soluții pentru atingerea egalității de gen. Gradul de ocupare al femeilor în România este doar de 51%, iar salariul lor este mai mic cu 10% decât al bărbaților. Avem o imagine clară, astfel, a unei subreprezentări a femeilor pe piața muncii și a discriminării acestora. Iar aici nu avem o problemă de legislație pentru că atât la nivel național, cât și european nu există bariere. Avem în schimb o problemă de fiscalizare a forței de muncă, pentru că chiar dacă cifra oficială este de 51% ocupare a femeilor, vă asigur că acești 51% nu includ toate femeile din fabricile de confecții, din firmele de curățenie, acolo unde sunt plătite cu salariul minim, iar angajatorul nu este dispus să mai dea încă 30% la stat taxe și impozite. De acea PDL susține reducerea cu cinci puncte procentuale atât la angajat, cât și la angajator, pentru ca aceste femei care lucrează în economia gri să beneficieze și ele de asigurări de sănătate, pensie, șomaj. Ne-am obișnuit să discutăm foarte mult despre alocația pentru copii și care este nivelul optim al acesteia. Majorarea sumelor acordate drept alocații pentru copii este una dintre politicile necesare pentru a încuraja natalitatea, în condițiile în care nivelul actual este unul din cele mai scăzute din Europa, iar suma este derizorie până și pentru a asigura necesarul de bază pentru un copil care merge zilnic la școală (haine, rechizite, alimentație). Din păcate însă, în prea multe cazuri, alocația copiilor devine mijloc de subzistență pentru părinți. Pentru a stimula creșterea copiilor care să aibă o șansă la un nivel de trai decent și o educație bună sunt necesare măsuri care să se adreseze claselor urbane, cu venituri medii și mari. Guvernarea USL este prinsă însă în capcana ipocriziei, resursele bugetare în scădere nepermițându-i să pună în aplicare măsurile sociale cu care s-au lăudat în perioada de opoziție și în campania electorală din 2012. PDL susține un pachet de măsuri care să includă: - mărirea alocațiilor pentru copii;
- masa caldă în școli;
- programul "Școală după școală";
- măsuri de susținere a dezvoltării sistemelor suport pentru îngrijirea copiilor: bone, creșe, grădinițe prin subvenții acordate familiilor și/sau angajatorilor care oferă astfel de facilități
|
|
|
|
|
Domnul Daniel-Stamate Budurescu: "Reforma în sănătate" Vin în fața dumneavoastră pentru a arata faptul ca și de această dată Guvernul USL a mai bifat o sarcină asumată în programul de guvernare: reforma în sănătate. Odată cu această măsură, actuala guvernare va reuși ceea ce nici măcar nu a încercat Guvernul domnului Băsescu: să recompenseze medicii rezidenți, printr-o bursă primită pe perioada rezidențiatului în valoare de 150 de euro. Acest venit reprezintă un pas mic, dar totuși un pas făcut înainte, spre crearea tuturor condițiilor necesare rămânerii în țară a medicilor. Nu este ușor în actuala economie să respectăm ceea ce ne-am propus, dar cu fiecare pas pe care Guvernarea USL o face, dovedește încă o dată că "bețele în roate" puse de adversarii politici nu sunt decât niște încercări nereușite de a stopa încrederea în această alianță, singura de după revoluție care, cu toate suișurile și coborâșurile ei, a reușit să țină fruntea sus în fața românilor și să redea un trai decent și o viață mai bună pentru aceștia. Această propunere a domnului ministru Nicolăescu ne aduce speranța referitoare la faptul că medicii cei mai buni din România vor dori să muncească pentru țara lor și nu să plece pe salarii de zeci de ori mai mari în alte țări din Uniunea Europeană.
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Florin Buicu: "Să resuscităm veniturile medicilor rezidenți!" În declarațiile politice anterioare am menționat mobilizarea întregului guvern spre a începe construirea temeinică a unui buget care să fie axat prioritar pe sănătate și învățământ. În acest sfârșit de săptămână declarațiile premierului s-au dovedit îmbucurătoare pentru o clasă profesională valoroasă, și anume medicii rezidenți. Am discutat de câte ori am avut ocazia și recent și în cadrul întâlnirii referitoare la modificările legislative care îi privește pe medicii rezidenți, despre migrările masive ale acestora către unități sanitare din alte țări. Am susținut mereu investiția în viitor. Vestea că de la 1 ianuarie 2014 medicii și farmaciștii rezidenți care au un salariu lunar brut mai mic decât 3.000 lei vor primi bani în plus, sub forma unei burse lunare în valoare de 670 lei, mă bucură nespus. În prezent medicii rezidenți beneficiază de venituri salariale care nu îi motivează să își desfășoare activitatea în unități sanitare din țara noastră. Sunt 14.100 de medici rezidenți în spitalele din subordinea Ministerului Sănătății și din subordinea autorităților locale pentru care această sumă suplimentară la venitul lunar reprezintă o bucurie. Nu este mult, însă este un început de recunoaștere a meritelor și de investiție în performanță în sănătate. Felicitări guvernanți, o măsură excelentă! După șase ani de facultate și examene dintre cele mai grele, pentru un student la medicină urmează alți cinci, de rezidențiat, timp în care trăiește în condiții mai sărăcăcioase, departe de familie, cu un contract de muncă pe perioadă determinată, neputând face un credit datorită veniturilor mici și neîndeplinirii clauzelor de acordare. Mulți dintre ei visează să facă o lume mai bună pentru cei dragi. În aceste condiții merg la sate, lângă țăranii noștri care vin la oraș plângându-se cât de greu le este să vină mai des sau cel puțin să ajungă la timp, înainte ca boala lor să se complice prea tare. Îi înțeleg. Dragostea de meserie este uneori mai puternică decât datoria față de cei dragi. Ca să poți face performanță și să ai calitate în specialitate trebuie în permanență să fi la curent cu toate inovațiile, să investești în cursuri, materiale, cărți, reviste medicale, pentru a ajunge să oferi pacienților care au nevoie de compasiune și susținere ajutorul medical profesional de care au nevoie și nu un buzunar care să absoarbă munca lor chinuită de zi cu zi. O vorbă din popor spune "Omul cu meserie nu moare de foame" și în cazul medicilor rezidenți această maximă vreau să o păstrăm la nivelul național și să le oferim condiții și aici. Rezidenții de azi vor fi medicii noștri de mâine! Au întreaga mea susținere!
|
|
|
|
|
Doamna Camelia Khraibani: "Orașul Motru - speranța oamenilor fără speranță!" Orașul Motru reprezintă oaza de speranță a citadinilor și a comunelor ce gravitează în jurul acestuia, zonă formată din satele înșirate de-a lungul râului cu același nume și al afluenților săi, precum și de-a lungul drumului care duce peste dealuri de la Severin la Târgul Jiului. Originea cuvântului Motru, după opinia academicianului și istoricului Dinu C. Giurescu, este geto-dacică, Mutru sau Mutria, însemnând apă limpede, curată. În jurul orașului Motru sunt identificate o serie de alte arii rurale cu risc ridicat de sărăcie și nivel scăzut al dezvoltării comunitare, cum ar fi, zona de graniță dintre Gorj și Mehedinți, ariile polarizate de orașele Baia de Aramă și Strehaia. Ariile rurale ce gravitează în jurul acestor orașe sunt în mare măsură dependente de serviciile de alimentație și serviciile sanitare ale orașului Motru. Prin Hotărârea de Guvern nr. 193 din 1999, zona minieră Motru-Rovinari, județul Gorj, cu localitățile Motru, Cătunele, Glogova, Samarinești, Mătăsari, Drăgotești, Câlnic, Fărcășești, Urdari, Negomir, Plopșoru, Bâlteni și Rovinari, ca unități administrativ-teritoriale în suprafață de 68.882 ha, a fost declarată zonă defavorizată. Din punct de vedere al nivelului general de dezvoltare, orașul Motru, ca de altfel întregul județ Gorj, se află într-o poziție mai puțin favorabilă, deoarece regiunea din care face parte este caracterizată de un nivel de dezvoltare redus, cu o serie de arii rurale cu risc ridicat de sărăcie și nivel scăzut al dezvoltării comunitare. Închiderea minelor are repercusiuni majore asupra comunităților rurale din zonă, fiind un furnizor important de venituri și servicii sociale pentru comunitatea locală. Majoritatea localităților din sud-vestul Olteniei depindeau, la data încetării activității miniere, în proporție mai mare de 50% de veniturile asigurate din activitatea minieră derulată pe aria geografică a acestora. În același timp, închiderea minelor reprezintă un risc major din punctul de vedere al managementului șomajului, al populației rămase fără locuri de muncă, concomitent cu furnizarea constantă a unor servicii, cum sunt energia electrică, apa curentă sau asigurarea serviciilor de sănătate atât de necesare unei populații sărăcite, îmbătrânite, care trăiește în condiții inadecvate, cu venituri minime sau chiar fără venituri, persoane care nu-și permit un coș minim de consum. Riscul de sărăcie persistă în această zonă, reprezentând o dificultate de ordin social, atât pentru mineri și familiile lor, cât și pentru comunitate; minerii disponibilizați reușind cu greu să-și găsească un loc de muncă. Guvernul, prin autoritățile publice locale, trebuie să asigure sprijin pentru comunitățile miniere și pentru revitalizarea socio-economică, să acorde o atenție deosebită consolidării capacității locale de îmbunătățire a infrastructurii și serviciilor locale, a valorificării oportunităților privind ocuparea forței de muncă la nivel local pentru foștii mineri. De asemenea, autoritățile publice locale, trebuie să se implice în elaborarea unor programe și proiecte privind diminuarea dezechilibrelor economice și sociale din această zonă, să prevină producerea de noi dezechilibre, prin sprijinirea persoanelor aflate în prag de excluziune socială, a tinerilor, prin crearea de locuri de muncă, acordarea de fonduri nerambursabile pentru întreprinzătorii din această zonă defavorizată. Acordarea, cu prioritate, din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului, îmbunătățirea modului de folosire și de acces la resursele primare, pământ, apă și energie din această zonă defavorizată; scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinației sau pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri destinate realizării investițiilor; restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, piesele de schimb și/sau componentele importate, necesare pentru realizarea producției proprii în zonă - reprezintă o parte din măsurile care ar trebui să devină prioritare. Conform prognozelor INS din ultimii ani în județul Gorj, distribuția pe medii a populației totale a pus în evidență preponderența populației rurale (57%), față de populația din mediul urban(43%). Populația, din această zonă, destul de săracă, cu mulți șomeri și persoane vârstnice, își împarte îndeletnicirile între creșterea animalelor și o agricultură insuficientă. De aceea, se impune, ca în această zonă defavorizată, asistența medicală urgentă prespitalicească, în policlinici, la medicul de familie, asistența medicală primară și servicii medicale spitalicești, să fie acordate, inclusiv celor ce nu au statut de persoană asigurată, în volumul stabilit de Programul sistemului public de sănătate românesc, inclusiv prescrierea medicamentelor compensate în volumul stabilit de actele normative în vigoare, fără a fi condiționată plata pentru prestarea acestor servicii. Furnizarea de servicii medicale spitalicești se acordă în baza contractelor încheiate de spitale cu casele de asigurări de sănătate, având în vedere indicatori specifici spitalelor calitativi și cantitativi, în funcție de care se stabilește capacitatea maximă de funcționare, precum: - număr de personal medical de specialitate existent conform structurii spitalelor, având în vedere și numărul de posturi aprobate, potrivit legii;
- număr de paturi stabilit potrivit structurii organizatorice a spitalelor aprobată sau avizată, după caz, de Ministerul Sănătății, în condițiile legii;
- indicele mediu de utilizare a paturilor la nivel național și în conformitate cu planul de paturi aprobat la nivel județean stabilit prin ordin al ministrului sănătății; indicele mediu de utilizare a paturilor la nivel național luat în calcul la stabilirea capacității maxime a spitalelor etc.
În municipiul Motru funcționează un spital municipal care deservește o populație de peste 30.000 de locuitori. Problema prioritară reprezentând-o mărirea capacității de spitalizare, care este mult sub numărul cererii și suplimentarea numărului de cadre medicale. Îmbunătățirea accesului tuturor categoriilor de populație la servicii de bază de calitate reprezintă o premisă a dezvoltării și o condiție esențială în promovarea și atingerea coeziunii economice și sociale la toate nivelurile, inclusiv la nivel teritorial. Ca încheiere să nu uităm că "prima bogăție a unui popor este sănătatea acestuia".
|
|
|
|
|
Doamna Eleonora-Carmen Hărău: Una dintre dezbaterile publice importante din ultimul timp vizează modificarea Codului rutier, proiect aflat în lucru în comisiile parlamentare de specialitate. De foarte mult timp, o modificare a Codului rutier era necesară, dar întotdeauna o astfel de inițiativă a fost tergiversată, iar fostele guvernări s-au ferit să-și asume responsabilitatea unor măsuri tranșante, din motive lesne de înțeles, care au legătură cu aritmetica electorală, și nu cu cea tragică de pe șoselele din România. Potrivit statisticilor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne, în anul 2012 - din totalul de 26.927 accidente rutiere soldate cu victime, pe fondul vitezei, neacordării priorității pietonilor angajați regulamentar în traversare sau consumului de băuturi alcoolice - au fost produse 10.513 accidente (39,04%) soldate cu 805 persoane decedate (39,46%), 3.994 persoane rănite grav (54,48%) și 10.125 persoane rănite ușor (39,94%). În acest context, ministrul liberal Radu Stroe a decis să își asume acest proiect spinos, dar important pentru societate, deoarece cifrele arată că este nevoie de o altă abordare a legislației rutiere. În marea lor majoritate, cauzele producerii accidentelor rutiere sunt imputabile în primul rând conducătorilor auto și constau în viteză excesivă, oboseală, consum de alcool, neatenție, neacordarea priorității în trafic, coroborate cu o necunoaștere a reglementărilor în domeniul circulației pe drumurile publice. În aceste condiții, adoptarea noului Cod rutier reprezintă o necesitate, fiind o chestiune de siguranță a cetățeanului participant la trafic, indiferent de calitate - conducător auto, motociclist, biciclist, pieton. Înțelegerea, comunicarea și aplicarea corectă a noilor prevederi au menirea de a reduce numărul de accidente, fapt care va conduce la diminuarea nemulțumirii publice. În privința conducerii auto sub influența băuturilor alcoolice, consider că societatea românească nu este pregătită pentru a fi introdus un prag de alcoolemie minim permisă, deoarece, pe de o parte, există riscul de abuzuri și de interpretări care pot denatura aplicarea legii, iar, pe de altă parte, autoevaluarea conducătorilor auto cu înclinații spre consumul de băuturi alcoolice poate fi eronată. Aceștia pot depăși fără voia lor, date fiind particularitățile individuale, limitele prevăzute de lege. Noul Cod rutier trebuie să determine responsabilizarea și protejarea tuturor cetățenilor participanți la trafic și fac un apel la toți parlamentarii, indiferent de formațiune politică, de a ne implica în acest proces, lăsând la o parte mizele și procentele electorale, care ar putea altera textul unei legi necesare și importante pentru societatea românească. Vă mulțumesc anticipat pentru înțelepciunea politică de care sunt sigură că veți da dovadă cu prilejul acestei dezbateri, în numele celor care vor continua să trăiască și nu-și vor mai pierde viața în evenimente rutiere tragice, generate de o legislație incompletă și imperfectă.
|
|
|
|
|
Doamna Eleonora-Carmen Hărău: Nu mai reprezintă nicio noutate faptul că agricultura reprezintă un domeniu strategic esențial pentru dezvoltarea economică a României. Marea provocare a țării noastre, implicit a Guvernului USL, este modul în care știm să valorificăm potențialul imens pe care îl oferă acest sector, atât pentru piața internă, cât și pe piața europeană caracterizată de o competiție acerbă și de standarde ridicate. În Europa, acestui domeniu i se acordă o importanță deosebită, politicile de sprijinire a fermierilor fiind printre cele mai însemnate la nivelul Uniunii Europene. Fondurile europene sunt o pârghie financiară pentru dezvoltarea domeniului agricol doar dacă vom promova măsuri de stimulare a producătorilor agricoli. Într-o perioadă în care dezbaterea publică este cantonată în tot felul de proiecte ce au ca numitor comun ideea de resurse și valorificarea lor, fie că este vorba despre cel de la Roșia Montană, despre exploatarea gazelor de șist, despre absorbția fondurilor europene, agricultura se poate adăuga cu ușurință pe această listă. Are avantajul de a nu fi un domeniu controversat și oferă cel puțin la fel de mult economiei românești, ca proiectele amintite. În 2013, pe fondul unui an agricol excelent care a permis înregistrarea de producții record la diferite cereale, agricultura a contribuit la plusul de creștere economică al României, după mulți ani de austeritate și regres economic, fapt sesizat și de partenerii internaționali de la Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială. La stimularea și buna funcționare a pieței agricole contribuie și reducerea TVA de la 24% la 9% pentru produsele de panificație. Promovarea produselor agricole de calitate trebuie să rămână o prioritate a autorităților române, iar demersurile inițiate în acest sens sunt încurajatoare. Puțină lume știe că la începutul acestui an, la Nurnberg, în Germania, s-a desfășurat Târgul BioFach destinat agriculturii ecologice, la care a participat și România, țara noastră reușind să obțină statutul de "Țara anului", fiind reprezentată de aproximativ 50 de producători. De curând, am aflat că apicultorii vâlceni doresc să înregistreze și să promoveze pe piața europeană brandul "Mierea de Vâlcea", în timp ce în Transilvania, în județul Sălaj, Grădina Botanică Jibou a luat inițiativa de conservare a soiurilor tradiționale de măr, fapt apreciat și încurajat de comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș. Avantajele produselor de tip bio, faptul că sunt căutate și că pot fi valorificate pe piețele agricole globale, determină necesitatea unei strategii și adoptării de măsuri de încurajare a producătorilor acestor produse. Ministerul Agriculturii trebuie să fie promotorul acestei strategii, în colaborare cu alte instituții și ministere, în parteneriat cu factorii locali de decizie, dar și cu consultarea producătorilor bio. Este timpul pentru o astfel de dezbatere și de strategie în România, care poate transforma un dezavantaj tehnologic într-un avantaj ecologic, cu beneficii economice pentru stat, pentru producători și pentru consumatori. Anunțul premierului Ponta, privind reducerea TVA-ului la 9% pentru produsele bio, este începutul acestei dezbateri pe care PNL o susține fără rezerve.
|
|
|
|
|
Doamna Elena Cătălina Ștefănescu: "Nevoia suplimentării ariei curriculare cu elemente de educație nonformală" Sistemul educațional românesc este unul învechit, neadaptat la normele europene și piața muncii. De aceea, este nevoie ca reglementările din acest domeniu să se îndrepte spre adoptarea de soluții creative și adaptate la nevoile societății românești. Nu trebuie să așteptăm luna iulie în care se afișează rezultatele la bacalaureat pentru a vorbi deschis despre tarele sistemului sau să cerem ajutor din partea specialiștilor pentru a oferi expertiză asupra problemei de fond cu care se confruntă sistemul educațional - aria curriculară care nu mai răspunde nevoilor educaționale. În secolul XXI, în anul 2013, obiectivele educaționale trebuie să se raporteze la tehnologizarea întregii societăți, în general, și la tehnologizarea muncii, în particular. De aceea, consider că este important să ne aplecăm asupra metodelor inovatoare care vin din zona educației nonformale. Ultimii ani au adus în atenția specialiștilor din domeniul educațional elementele nonformale de învățare. La nivelul comisiei europene s-au elaborat studii și reglementări pentru validarea metodelor nonformale de învățare. România trebuie să se ralieze acestor eforturi și să ofere oportunitatea unui proces de învățare continuu. O soluție pentru popularizarea și promovarea acestor metode poate fi introducerea de activități de învățare nonformală în aria curriculară din învățământul preuniversitar. Modalitatea în care sunt livrate anumite materii poate fi adaptată în așa fel încât să cuprindă elemente de educație nonformală. Aceste elemente au un rol important - acela de a facilita învățarea în ritm propriu, adaptarea informațiilor la nevoile comunității, grupului sau individului, stabilirea de obiective clare de învățare, măsurabile, încadrare în timp, specifice și relevante. Aș vrea să închei prin a-mi exprima susținerea necondiționată față de eforturile de înnoire și adaptare a ariei curriculare la standardele europene de cea mai înaltă calitate. Rămân ferm convinsă că reformarea sistemului educațional este posibilă doar prin măsuri curajoase, agreate de toate părțile interesate de procesul de schimbare a școlii românești. Adaptarea la realitățile pieții muncii se poate face doar printr-o abordare bazată nu numai pe dobândirea de cunoștințe, cât și prin acumularea de experiență, abilități și atitudini.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Vasile Cazan: "După lovituri de stat, Traian Băsescu inventează conspirații" Președintele Traian Băsescu nu se dezminte, continuă să-și atace gratuit adversarii politici, inventând fel de fel de situații, fel de fel de conspirații. Pentru Traian Băsescu termenul de adversar politic nu este unul legat de ecuația putere/opoziție sau de diferență doctrinară. Nu, pentru Traian Băsescu adversar politic înseamnă tot ceea ce mișcă în țara asta (și câteodată și dincolo de granițe) și nu îi ascultă ordinele, nu îi face pe plac, nu se pliază pe ceea ce el dorește. Domnia Sa crede că atacând la infinit îi va desființa pe cei care nu-i agreează și îi va ajuta pe cei care îi cântă în strună sau îi execută (sau i-au executat) orbește intențiile aberante. PNL are un loc aparte printre țintele preferate ale lui Traian Băsescu. Luni seara, la un post de televiziune, președintele a mai inventat o grozăvenie în care a atribuit și PNL-ului un rol substanțial. Concret, a inventat o conspirație (este totuși un succes pentru cei acuzați, pentru că o conspirație este o acțiune de un nivel inferior loviturii de stat) a USL prin care se urmărea, chipurile, suspendarea sa din funcție, în urma unui vot în Parlament, pentru acuzația de înaltă trădare, suspendare care ar fi operat până la pronunțarea într-un sens sau altul a Înaltei Curți de Casație și Justiție. "Conspirația" împotriva lui Traian Băsescu ar avea la bază demersul - mai mult jurnalistic, acuzațiile privind o presupusă finanțare ilegală a campaniei electorale a Alianței DA, decât politic - al senatorului Sorin Roșca Stănescu și o declarație făcută de premierul Ponta la Consiliul Național al PSD - "președintele a vândut România la Consiliul European". Și pentru că un demers ziaristic nu ar avea o greutate prea mare într-o conspirație, Traian Băsescu a implicat și un ministru liberal, susținând - evident, fără vreo brumă de probă - că acesta i-ar fi remis lui Sorin Roșca-Stănescu documentele care într-un final au fost declarate ca fiind neconforme cu realitatea de către o autoritate a statului. "Conspirația" descoperită de Traian Băsescu i-ar face însă să râdă și pe elevii din ciclul primar, și îmi pun serios problema dacă președintele mai are proprietatea susținerilor (de orice fel) pe care le face. În primul rând, pentru că și dacă s-ar fi dovedit veridicitatea finanțării ilegale a campaniei electorale a Alianței DA, demersul nu viza activitatea de președinte a lui Traian Băsescu. Deci nicio legătură cu înalta trădare. În al doilea rând, afirmația premierului Ponta privind "vinderea României" este una politică, făcută în cadrul unei reuniuni politice și infinit mai puțin gravă decât cea reală, făcută de premier, dar și de mai mulți politicieni și analiști economici, în urmă cu câteva luni, și anume că Traian Băsescu a angajat greșit România la Consiliul European. Numai că o angajare greșită nu înseamnă neapărat înaltă trădare, ci doar lipsă de profesionalism. Dar pentru Traian Băsescu acest lucru nu contează. Contează doar să arunce cu noroi în cei pe care nu-i agreează. Numai că de această dată, "teoria conspirației" îl face, atât pe el, cât și pe cei pe care îi susține, și mai puțin credibili.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Vasile Cazan: Domeniul IT este, în prezent, în România, una dintre cele mai puternice industrii, singura care în perioada de maximă recesiune economică a reușit performanța de a raporta o creștere de 20%. Practic, prin scutirea de la plata impozitului pe venit, fiecare leu din domeniul IT se întoarce în bugetul de stat înzecit, potrivit datelor prezentate de specialiști și confirmate în Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor, din care am onoarea să fac parte. Consider oportun să reamintesc, acum că ne apropiem de finele unui an economic aglomerat, că Guvernul Ponta, din care PNL face parte, susține în continuare această industrie de importanță vitală în realitatea de astăzi. Recent, în această toamnă, a intrat în vigoare o măsură prin care, pe lista specializărilor scutite de la plata impozitului pe venit, au mai fost adăugate opt specializări: - Calculatoare și sisteme informatice pentru apărare și securitate națională, ingineria informației, tehnologia informației;
- Informatică industrială, Informatică aplicată în ingineria electrică, Informatică aplicată în ingineria materialelor,
- Matematică și informatică aplicată în inginerie;
- Cibernetică economică;
- Fizică informatică;
- Chimie informatică;
- Automatică și informatică aplicată, Echipamente pentru modelare, simulare și conducere informatizată a acțiunilor de luptă, Ingineria sistemelor multimedia;
- Tehnologii și sisteme de telecomunicații, Telecomenzi și electronică în transporturi;
- Transmisiuni, Echipamente și sisteme electronice militare.
Vreau să vă anunț că, astăzi, la două luni de la intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în urma discuțiilor avute cu specialiști IT din toată țara, cunoscuți ce activează de mulți ani în domeniu sau care abia au intrat în industrie, am constatat un entuziasm și o atitudine pozitivă activată de măsura luată în favoarea profesioniștilor din informatică. Piața a primit o gură de aer, iar investițiile mici deja au în vedere o extindere și în ramurile noi intrate în sfera scutirii de impozit pe venit. Viitorul nu poate fi decât mai bun prin prisma experienței, dar și a originalității și a tenacității specialiștilor IT români, iar faptul că ei sunt încurajați să își desfășoare activitatea la ei în țară, nu poate fi decât un lucru cu impact pozitiv în economia națională.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Călin: "Noaptea de cristal" În fiecare an, pe 9 noiembrie, Comunitatea mondială marchează Ziua internațională împotriva fascismului și a tot ce înseamnă el: autoritate, capital, rasism, sexism, homofobie, xenofobie etc. Ziua este marcată în memoria evenimentelor tragice petrecute în noaptea de 9 spre 10 noiembrie a anului 1938, când a avut loc un pogrom evreiesc în Germania și care a primit denumirea de "Noaptea de cristal" sau "Noaptea sticlei sparte" ("Noaptea oglinzilor"). În 1938, emigrarea masivă a evreilor germani și austrieci devenise pentru autoritățile naziste un obiectiv politic de maximă însemnătate. Acțiunile antisemite naziste au culminat cu pogromul din acea noapte, care s-a desfășurat pe tot teritoriul Germaniei și Austriei. Justificarea oficială a autorităților naziste, pentru cel mai mare pogrom din istoria modernă a Germaniei, a fost realizarea unui atentat de către evrei asupra unui diplomat nazist acreditat la Paris. Prin acest atentat s-a dorit să se atragă atenția lumii întregi asupra deciziei arbitrare a autorităților naziste de a expulza peste 17.000 de evrei polonezi care la vremea respectivă locuiau pe teritoriul Germaniei. În acea noapte a anului 1938, toate vitrinele magazinelor evreiești din Germania și Austria au fost sparte de către bande de naziști. Peste 30.000 de evrei au fost trimiși în taberele de concentrare, iar alți 100 au fost omorâți. Peste 7.000 de magazine au fost distruse și 200 de sinagogi au fost arse. Până în septembrie 1939, peste 200.000 de evrei au părăsit Germania, proprietățile lor fiind confiscate de guvernul nazist. Naziștii și-au atins scopurile prin persecutarea și uciderea celor considerați impuri, principalele ținte fiind evreii, romii, martorii lui Iehova și homosexualii. Naziștii au inițiat programe de exterminare a membrilor "slabi" sau "nepotriviți" din rândul populației proprii. Poliția germană nu a intervenit, iar pompierii au avut grijă ca focul să nu se extindă la alte clădiri. Marea majoritate a cetățenilor germani nu a participat la violențe și jafuri, dar nici nu s-a opus acestora. Violențele au durat 24 de ore. Cărțile religioase ale comunităților evreiești au fost arse în stradă. Numele de "Noaptea de cristal" a fost folosit ulterior, deoarece numeroasele geamuri și vitrine sparte au făcut ca în lumina torțelor trotuarele să pară acoperite cu cristale. Aceștia au fost martorii tăcuți, indiferenți ai pogromului, în mijlocul exploziei de brutalitate necontrolată. Potrivit datelor istoricilor cu privire la populația majoritară, lipsa de reacție la pogrom, atât în interiorul Germaniei, cât și în alte țări europene, a dat frâu liber fasciștilor și a servit drept stimul pentru începerea exterminării în masă a evreilor europeni. "Noaptea de cristal" este considerată începutul Holocaustului și prima încercare de distrugere a evreilor de către naziști. Evenimentele declanșate în seara zilei de 9 noiembrie au reprezentat și un semnal pentru evreii din Germania și Austria, sute de mii de evrei luând hotărârea și reușind să se refugieze în alte țări. După cel de al Doilea Război Mondial, noaptea respectivă a fost considerată o "noapte a rușinii". Pogromul nopții de cristal a marcat un punct de răscruce în acțiunile împotriva evreilor într-o țară vest-europeană. Faptul că astăzi unii neagă această realitate, constituie mai mult decât o simplă încercare de bagatelizare a istoriei. Este o încercare de a reînvia vechile prejudecăți și de a reabilita fanatismul rasial, deghizat într-un discurs istoric inacceptabil. Să adunăm și să sintetizăm lecțiile pe care le-am învățat din istorie. Să nu rămânem tăcuți sau indiferenți la ce se întâmplă. Fie ca amintirile din acea noapte să ne ajute ca astfel de orori să nu se mai întâmple!
|
|
|
|
|
Doamna Tamara-Dorina Ciofu: "Implicarea autorităților locale în susținerea copiilor cu părinții plecați în străinătate, prin intermediului proiectelor comunitare" Fenomenul migrației cu care România se confruntă în ultimii ani a avut ca efect secundar crearea unei noi categorii defavorizate în societatea noastră, cea a copiilor lăsați de părinții care au plecat la muncă în străinătate. Cu toate că cifrele legate de numărul copiilor lăsați în grija unor tutori legali au mai scăzut în ultimii ani, problemele acestor copii rămân în continuare nerezolvate. Statul s-a aplecat în mai multe rânduri asupra acestei problematici și, în colaborare cu societatea civilă, a inițiat și a elaborat acte normative cu scopul de a acoperi legal situațiile în care se află acești copii. Un exemplu în acest sens este chiar Legea nr.257/2013 care a intrat în vigoare de luna trecută. Prin această lege se corectează scăpări și se reglementează situații rămase fără răspuns de-a lungul anilor. Cu toate acestea, un act normativ, oricât de cuprinzător ar fi, nu poate rezolva problemele de fond ale acestor copii rămași practic în grija întregii comunități. Responsabilitatea creșterii și integrării acestora în societate, în lipsa unei educații primite într-un mediu familial tradițional, ne revine tuturor. Un rol special în aceste situații îl are, fără îndoială, autoritatea locală. Știm cu toții că aceste cazuri nu sunt repartizate în mod egal pe teritoriul României și că unele comunități au o reală problemă în ceea ce privește copiii lăsați în urmă de părinții plecați la muncă în străinătate. De aceea, cred cu tărie că autoritățile locale trebuie să își extindă aria de servicii sociale puse la dispoziția acestora, chiar și mai departe de reglementările legale obligatorii. Un exemplu în acest sens ar putea fi crearea de parteneriate cu asociațiile de protecție a copiilor, în vederea identificării nevoilor acestora. O mare parte din povara autorităților locale, de a identifica soluții, poate fi preluată de organizațiile nonguvernamentale, care pot oferi asistență primăriilor și serviciilor de protecție a copiilor. O altă propunere ar fi instituirea de protocoale cu unitățile de învățământ, în vederea ținerii unei evidențe a copiilor rămași în grija unor tutori. În cazul în care părinții nu își respectă obligația de a anunța autoritățile asupra intenției de a părăsi țara, școlile ar putea veni în sprijinul autorităților locale în monitorizarea acestor copii. Unitățile de învățământ mai pot pune la dispoziția elevilor centre de tineret în care să își petreacă timpul liber, în speranța că astfel se va putea substitui, măcar parțial, timpul petrecut alături de familie. Costurile ar putea fi asigurate prin programe europene, accesate prin intermediul autorităților locale, în colaborare cu unitățile școlare. În încheiere aș vrea să îmi exprim speranța că noua lege, care, printre altele, protejează și copiii rămași în țară, să aibă efectele dorite. Totodată, vreau să subliniez faptul că toți trebuie să ne asumăm responsabilitatea educării copiilor cu părinți plecați în căutare de o viață mai bună. Dacă autoritățile publice își asumă responsabilitatea elaborării unui cadru legal pentru protejarea copiilor, atunci comunitatea trebuie să acționeze, să se implice activ și să ajute la identificarea problemelor și soluțiilor pentru copii.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Taxa Ponta - o grenadă în buzunarele românilor" "USL are un program concret, realizabil pentru revizuirea și revitalizarea economiei, susținerea clasei de mijloc și a micilor întreprinzători, iar stimularea clasei de mijloc este singura soluție de a crea o prosperitate sustenabilă. Creșterea taxelor, pentru a plăti datoriile Guvernului nu micșorează sărăcia, dimpotrivă, o adâncește. "De aceea, noi, USL, ne asumăm reducerea generală a impozitării, simplificarea sistemului de taxe, stimularea sectorului privat, crearea de noi locuri de muncă, reducerea costului muncii." Citat din USL, anul de grație 2012, alegeri... România. Odată ajunși la putere politicienii se transformă radical, zici că le-a luat cineva mințile și nu se mai opresc din contraziceri. Când sunt în opoziție, parcă li se ridică perdeaua de pe ochi și văd realitatea așa cum trebuie, propunând idei care mai de care mai bune. 470 de lei în plus pentru carburanți, 14 lei în plus la un plin de benzină, 200 de lei în plus pentru mâncare. Taxa Ponta îi lasă pe români, în 2014, fără salariu pe o lună. Asta nu e guvernare, e doar jaf ! Nu au făcut nimic pentru cei care au nevoie, dar fac totul pentru a strânge banii atât de necesari clientelei politice. A durat numai un an și lupul a ieșit din blana de oaie. Problema nu e a lui, e a noastră! Atâta timp cât îi punem pe alții să ne conducă, pentru a sta noi liniștiți, crezând că ei vor face ceva pentru noi, nu se va schimba nimic. Lipsa de implicare duce către prăpastie. Fără implicarea tuturor vom trăi până în 2016 așa cum s-a votat.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "«O performanță guvernamentală» - umorul coaliției de guvernare" Negocierile cu FMI sunt, în opinia unui copreședinte USL, "o performanță guvernamentală", și asta în condițiile în care una dintre cele mai importante decizii, calcularea accizei, raportat la inflație, și introducerea uneia noi de 7 eurocenți pe litru de carburant, va avea ca prim efect majorarea prețului benzinei și motorinei, care va antrena scumpiri în lanț, de la alimente la transport. O altă "performanță" constă în creșterea salariului minim de la 800 la 900 de lei în două tranșe, dar guvernanți nu s-au întrebat nici măcar o clipă cât costă majorarea salariului minim, pentru că ce se dă cu o mână, se ia cu trei, iar trecerea de la alb la negru a salarizării va însemna o nouă pierdere pentru bugetul statului. În traducere liberă, măsurile guvernamentale se pot traduce în două lucruri clare: praf în ochi pentru un electorat captiv, prin tăierea veniturilor celorlalți, și bani mai mulți pentru clientela politică, adunați sub forma fondului pentru autostrăzi, și asta tot prin diminuarea tuturor veniturilor. Să vedem de la cine o să mai adune taxe peste 2-3 ani, sau poate vor introduce impozitul pe spălatul pe mâini sau utilizarea trecerii de pietoni.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Concedieri colective la Vaslui" Proiectul de Lege privind descentralizarea prevede ca direcțiile pentru agricultură, oficiile pentru studii pedologice și agrochimice, și casele agronomului se reorganizează într-o singură structură a direcțiilor agricole, care trec în subordinea și sub autoritatea consiliilor județene. Totodată, direcțiile județene pentru cultură și patrimoniu, direcțiile județene pentru sport și tineret, palatele copiilor sunt transferate la consiliile județene, în vreme ce cluburile copiilor și cluburile sportive școlare sunt transferate consiliilor locale . Cum se traduce acest lucru? Noi și noi disponibilizări colective în rândul bugetarilor. Primele vor fi chiar de la începutul anului 2014, și între 5.000 și 6.000 de oameni își vor pierde locurile de muncă. Pentru cei care mai cred în Moș Crăciun, le reamintesc povestea cu milionul de locuri de muncă promis în campanie!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Coplata pentru alcool" Inițiativa legislativă ce prevede introducerea coplății pentru terapia abuzului de alcool și stupefiante intră mâine în dezbaterea Senatului. Consider că cei 60.000 de consumatori de alcool prezentați la urgență ar trebui să compenseze la sfârșitul terapiei măcar o parte din eforturile făcute de noi toți pentru terapia acestei forme de abuz ce ne costă în fiecare an cel puțin 25 de milioane de euro. Nu pot să nu vă reamintesc că ați introdus coplata pentru vârstnicii cu afecțiuni majore, în timp ce bețivii se tratează gratuit de câte ori doresc. Concret, coplata pentru abuz de alcool și droguri se decontează la ieșirea din spital, are valoarea de 500-1000 de lei sau 50 -100 de ore de muncă, la prima prezentare, și se dublează la repetarea abuzului în mai puțin de un an, iar sumele colectate vor fi utilizate de unitățile sanitare. Ea reprezintă decontarea examenului clinic și paraclinic, a determinărilor toxicologice și a măsurilor terapeutice efectuate în unitățile sanitare, în cazul pacienților cu abuz de alcool sau consum de stupefiante, și poate fi modificată prin ordinul comun al ministrului sănătății și al justiției. Cheltuielile anuale, legate de abuzul de alcool sau droguri a aproape 60.000 de pacienți, depășesc 25 de milioane de euro și peste 80% dintre acești pacienți sunt neasigurați. Și pot spune că dacă ar exista o asigurare, aceasta nu ar trebui să se refere la excesul de alcool sau droguri. Principiul solidarității, pe care se bazează Legea sănătății, a fost transformat în discriminarea pozitivă a acestor cazuri, pentru că - în timp ce pacienții bolnavi de cancer nu au medicamente, iar vârstnicii sunt supuși coplății - preferăm să deconteze aceste cheltuieli din fondul și așa redus al asigurărilor de sănătate.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Guvernul îngheață salariile" Cea mai bună poantă pe ziua de azi. Și un guvern de ocupație ar fi mai milos cu românii, pentru că este evident că nu este nicio diferență între a îngheța salariile, dar a nu îngheța creșterea prețurilor, și faptul de a tăia 25% din salarii, dar cu menținerea prețurilor. Guvernul îngheață salariile și nu are bani pentru creșterea alocației mizerabile pentru copii, dar pot să dea primăriilor salarii mai mari și bani din fondul de rezervă pentru subvenționarea votului la europarlamentare și prezidențiale sub pretextul gerului din frigider.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "O lege pentru mame" Proiectul meu de lege, prin care se asigură tuturor gravidelor gratuitate consultațiilor, investigațiilor și tratamentelor necesare în timpul sarcinii, intră azi în dezbaterea Camerei Deputaților. Consider că acest proiect legislativ va avea impact favorabil asupra natalității în condițiile în care România se confruntă cu o problemă demografică majoră - reducerea natalității la jumătate chiar și în zonele în care asigurau tradițional un spor natural pozitiv. Am inițiat un program național de stimulare a natalității ce include și majorarea alocațiilor pentru copii, alocarea unui sprijin fiecărui nou-născut, după modelul "cutiei finlandeze", facilități fiscale pentru familiile care muncesc și au mai mulți copii, precum și dezvoltarea medicinei școlare și a asistenței stomatologice gratuite pentru copii. Acum, depinde doar de votul dumneavoastră.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Româncele nu vor să mai fie mame" Româncele nu vor să mai fie mame. În ultimii 20 de ani înregistrăm un dezastru demografic în ceea ce privește evoluția natalității atât la nivel de țară, cât și în zonele care asigurau tradițional un sport natural pozitiv. La nivel național scăderea natalității la 195.000 de copii reprezintă un minim istoric al României moderne ce va fi urmată de mari probleme sociale. Dacă se menține același ritm, în 15-20 de ani va fi pusă în dificultate atât piața muncii, ce va ajunge fără salariați, cât și bugetele de sănătate și de pensii care vor avea nevoie de sprijin tot mai important de la bugetul de stat. Moldova a înregistrat în ultimii douăzeci de ani o reducere la jumătate a natalității. În 1990, în Vaslui, se nășteau 8.377 de copii, dar în 2010 numărul acestora a ajuns la doar 4.464. Practic se înregistrează o prăbușire a natalității de 47%, ce a făcut ca Vasluiul să ajungă pe ultimul loc între județele Moldovei. Scăderi majore se înregistrează și în restul județelor Vasluiul, fiind urmat de prăbușirea natalității de: Botoșani (46%), Neamț (44%), Bacău (42%) și Galați 40%) În 2012 rata totală de fertilitate (numărul mediu de copii născuți vii de către o femeie în cursul întregii sale perioade fertile) din România a scăzut sub pragul critic, de 2,1, sub care are loc scăderea populației, ajungând la un minim istoric de 1,428. Modelul actual de fertilitate arată o scădere de un copil pentru fiecare româncă, iar tot mai multe femei, salariate sau nu, amână aducerea pe lume a unui copil din considerente economice. E costisitor să aduci pe lume un copil sănătos în România. Calculele arată că doar în primele cinci săptămâni de sarcină o gravidă are nevoie pentru consultații și investigații de aproximativ 1.235 de lei, iar până la finalul primului trimestru mai are nevoie de încă 440 de lei. După ce a cheltuit în primul trimestru 1.675 de lei, urmează cheltuieli și mai mari, de circa 2.815 de lei, în trimestrul al doilea. Trimestrul al treilea presupune costuri ceva mai mici, dar tot ajunge la 815 lei. Un calcul simplu arată că până la a se naște orice copil sănătos ar trebui să aibă un cont cu peste șapte salarii minime pe economie, adică vreo 5.300 de lei. Conform acestui proiect de act normativ gravida va beneficia de gratuitate pentru toate consultațiile, investigațiile și tratamentele necesare unei evoluții normale a sarcinii.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Suntem tot mai săraci. Cum, domnule, doar nu ne-au tăiat salariile?!" Cum se traduce această retorică? Ineptocrație. Auzi, domnule, crește pensia cu 3,7%, mamă ce victorie!, dar și benzina cu 8%, mamă ce păcăleală "de suces!". Salariul se majorează cu 30 de lei, mamă ce de bănet!, crește și gazul metan cu 7%, mamă, ce frig va fi la iarnă! De scumpirile în lanț, ce spuneți? Reușește și Guvernul Ponta că ne ia până la urmă 25% din salariu? Ne ia, dar fără se ne taie "parșivel" din leafă, ci ne spune că ne dă, dar tot rămânem fără bani. Este o batjocoră să afirmi că de la 1 ale nu știu cărei luni se indexează pensiile cu 2-3%, oricum doar câteva, dar tot de atunci medicamentele compensate ori nu se mai găsesc, ori se scumpesc, ori nu se mai importă, și mai că îți vine să-i strângi de gât pe cei ce copilotează sănătatea noastră. Care dintre cei ce și-au dat votul pe o sticlă de ulei mai crede că atunci când se negociază cu FMI o să scadă cumva vreo taxă, în cazul nostru CAS-ul? Adevărul este că, deși suntem conduși de un Guvern susținut de o majoritate parlamentară de 70%, ce ar putea pune în aplicare un plan de redresare economică a țării, ei știu doar să aplice tripleta prostului - taxe, accize, impozite - pentru a asigura banii necesari clientelei de partid și a celor ce știu să adune prin metode neortodoxe voturi. Românii sunt săraci? Cum, domnule, că doar nu s-au tăiat salariile?! Păstrăm doar "logica" de prim-ministru, pentru că în realitate taxele lui Ponta se apropie vertiginos de tăierile lui Boc, de 25%.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Senatul a șters pe jos și cu ultima promisiune făcută românilor" USL a încălcat și ultima promisiune din campania electorală. Proiectul meu de Lege, ce exprima voința tuturor românilor, nu a fost adoptat de Senat. Proiectul legislativ este identic cu cel prin care Franța a interzis fracturarea hidraulică, mai precis Legea nr.835 din 13 iulie 2011, actualizată în 6 noiembrie 2013. Nu au reușit nici măcar să-și adune senatorii în plen pentru a respinge acest proiect de lege. Au fost doar 87 de voturi împotriva acestui proiect, insuficiente pentru a realiza acel 50%+1 pentru respingere. În campania electorală și la moțiunea de cenzură ce a dus la căderea guvernării PDL, aceeași oameni din USL susțineau că se va opune fracturării hidraulice, plângând cu lacrimi de crocodil și jurând strâmb cu mâna pe Biblie. Nu ar fi fost astăzi la putere dacă în decembrie 2012 le-ar fi spus românilor că vor susține interesele altora, uitând ce le-au promis românilor. Între timp nu am văzut niciun studiu de impact și nicio consultare a cetățenilor, iar parlamentarii puterii fug de orice consultare publică cu cetățenii, și nu am văzut vreun reprezentant al USL pe la Pungești sau la Bârlad. Proiectul de lege va intra în dezbaterea Camerei Deputaților și poate că acolo deputații vor afla că au fost trimiși în Parlament pentru a fi în slujba poporului, și nu a intereselor de partid.
|
|
|
|
|
Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean: "O nouă gafă a Guvernului USL" Negocierile dintre Guvernul României și Fondul Monetar Internațional s-au finalizat foarte prost. Guvernul USL nu a știut să negocieze cu Fondul Monetar Internațional și a acceptat prea ușor introducerea unor măsuri care vor conduce la creșteri de prețuri și scăderea puterii de cumpărare a românilor. Avem de-a face cu măsuri aberante care vor bloca foarte repede și ce a mai rămas din economia care încă mai funcționează în România. Vom avea de-a face cu creșteri de prețuri în lanț și o scădere accentuată a puterii de cumpărare a fiecăruia dintre noi: majorarea accizelor la carburanți și creșterile preconizate de prețuri la energie electrică, precum și preconizatele taxe pe semne de circulație, alei, trotuare, iazuri, heleșteie, antene și chiar țevi de gaze. E evident că aceste creșteri se vor reflecta în prețul produselor. La motorină vom ajunge să avem prețurile cele mai mari din Europa. În comparație cu Austria, Franța, Spania sau Belgia, România va avea cel mai mare preț la motorină. E clar că o nouă impunere a unei taxe pe combustibil e cel puțin anormală, atât timp cât CNADNR nu reușește să colecteze actuala rovinietă. Nu se justifică o dublă taxare, atât timp cât noi nu suntem în stare să încasăm una singură. Guvernul Ponta mai vrea să impoziteze și țevile de gaze sau coșurile de fum, turnurile de răcire a apei, canalul din curtea casei. Promisiunea Guvernului USL de a reduce CAS cu cinci procente, începând din trimestrul doi al anului 2014, nu va putea fi respectată, având în vedere faptul că în timpul acestei guvernări au avut loc numai rectificări bugetare negative. Această reducere nu e cuprinsă în proiectul de buget ce va fi prezentat de către USL în luna noiembrie în Parlament. Mai mult, bugetul României, de când USL este la putere, scade la fiecare rectificare. Din august 2010 și până în noiembrie 2011, sub guvernarea PDL, au avut loc rectificări bugetare pozitive ce totalizează 6,3 miliarde de lei. Sub guvernarea USL, toate rectificările au fost negative, totalizând un minus de 8,6 miliarde de lei. Cu siguranță că nici în 2014 nu vom avea o rectificare pozitivă care să permită o reducerea a CAS cu 5%. Indexarea accizelor contravine Directivei nr.64/2011 privind structura și ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, în vigoare, și altor directive similare privind produsele accizabile: 2003/96/EC, privind produsele energetice; 92/84/EEC privind băuturile alcoolice. Prin urmare, pe lângă faptul că industriile și consumatorii vor plăti pentru ineficiență în colectarea taxelor, România riscă declanșarea procedurii de infringement. Potrivit Directivei nr.64/2011, care e obligatorie, cursul de schimb pentru acciză este cel anunțat de Banca Centrală Europeană pentru 1 octombrie 2013, cu intrare în vigoare la 1 ianuarie 2014. Indexarea cu inflația generează inflație. Dacă accizele vor fi indexate periodic, în funcție de rata inflației, acest fapt va genera prețuri mai scumpe la alimente și utilități, ceea ce se va vedea, de asemenea, în rata inflației. Practic, se generează un cerc vicios care este de altfel interzis de directivele europene. Cum s-a gândit Guvernul Ponta să schimbe modalitatea de calcul a accizelor? Accizele se calculează după un algoritm simplu: nivelul accizelor de anul viitor depinde de cursul leu-euro stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 1 octombrie a fiecărui an. Vestea proastă pentru Guvernul României, în 2013, a fost aceea că BCE a stabilit la 1 octombrie un curs de 4,4485 lei pe euro, mai redus cu 1,6% față de rata de schimb utilizată în acest an. Cu alte cuvinte, dacă Guvernul Ponta nu ar fi schimbat din mers regulile jocului, accizele ar scădea de anul viitor, la fel și prețurile plătite din buzunarul românilor. În goana sa după venituri facile, obținute la bugetul statului, Guvernul Ponta este dispus să calce în picioare nu numai practica din ultimii ani, dar și legislația europeană. Directivele europene, ale căror transpunere este obligatorie pentru statul român, precizează explicit modul în care sunt calculate accizele de către statele membre care încă nu au adoptat moneda euro. Viața românilor va deveni din ce în ce mai dificilă. Devine din ce în ce mai clar că Guvernul USL, un Guvern socialist, taxează și aerul pe care îl respirăm, în loc să vină în sprijinul românilor, pentru a crește nivelul de trai. Componenta liberală a acestui Guvern și-a uitat total menirea de centru-dreapta și a virat cu totul spre o stângă socialistă. Resping categoric toate aceste măsuri pe care Guvernul USL dorește să le impună românilor începând cu 1 ianuarie 2014. Cer Guvernului USL să vină cu un plan de măsuri concrete pentru salvarea mediului de afaceri, fără de care România, în 2014, ar putea să intre într-o zonă de scădere economică, ce ne va afecta pe noi toți. Și nu în ultimul rând, solicit alocarea unui procent serios din bugetul de stat pentru investiții în multe zone, de exemplu, în infrastructură.
|
|
|
|
|
Domnul Vlad-Alexandru Cosma: "Proiectul de Lege pentru un Cod al insolvenței este așteptat în Parlament" Codul insolvenței reprezintă una dintre cele mai importante măsuri guvernamentale ale ultimilor ani, iar adoptarea acestuia va aduce cu siguranță mari beneficii atât pentru bugetul de stat, cât și pentru sectorul privat și mediul de afaceri, înscriindu-se în linia unuia dintre obiectivele guvernării: combaterea evaziunii fiscale. Recentele negocieri cu Fondul Monetar Internațional au arătat că pentru a face față nevoilor populației, măsurile sociale trebuie însoțite de politici publice coerente în direcția reglementării încasării taxelor și impozitelor. Fără îndoială, pentru a supraviețui într-un mediu de afaceri competitiv, companiile private, cât și statul trebuie să se asigure că își pot recupera datoriile la timp. În ultimii ani s-a putut observa că procedura îndelungată și costisitoare a insolvenței, lacunele de reglementare și cele din cadrul legal au deschis oportunități către fraudă și inechitate. Codul insolvenței, așa cum a fost el promovat de Guvernul României, introduce o viziune integratoare, aducând toată legislația sub aceeași umbrelă, asigură echilibrul intereselor creditorilor și reduce durata procedurii de insolvență care determină creșterea gradului de recuperare a creanțelor. Mediul de afaceri, companiile de stat, bugetul de stat au nevoie de o legislație coerentă și predictibilă pentru o economie stabilă. Procedura insolvenței nu poate servi rolul de portiță de scăpare pentru companiile necinstite, fie ele private sau de stat, iar prin proiectul de lege pe care Guvernul îl va aduce în Parlament se dorește instituirea obligației de a respecta o lege dreaptă și egală pentru toți. Datoria noastră este de a asigura aplicarea acestei legi cât mai repede cu putință, de aceea așteptăm ca proiectul de lege să își urmeze parcursul legislativ.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Diniță: "Opriți poluarea Brașovului!" Deși ne-am pus speranța că marii investitori vor putea realiza locurile de muncă mult așteptate pentru dezvoltarea zonei, județul Brașov parcă este blestemat din acest punct de vedere. Multe din investițiile derulate până acum au avut, din nefericire, un efect invers decât cel scontat, cel puțin în ceea ce privește protecția mediului, capitol extrem de important pentru întreaga Uniune Europeană. Un exemplu sugestiv este situația inacceptabilă în care a ajuns municipiul Brașov, ai cărui locuitori suferă, în prezent, o adevărată traumă din cauza emisiilor poluante de formaldehidă produse de societatea Kronospan. În numele celor aproape 300.000 de cetățeni ai municipiului Brașov, îmi exprim profunda indignare și îngrijorare, în același timp, cu privire la poluarea produsă de fabrica de formaldehidă. Culmea neobrăzării și încălcării normelor elementare de respectare a legilor românești! Această fabrică își măsoară singură gradul de poluare, în lipsa instrumentarului de specialitate al Agenției Județene pentru Protecția Mediului Brașov. Oamenii sunt total nemulțumiți, pe bună dreptate, deoarece funcționarea investiției respective ignoră total normele privind protecția mediului. Este inadmisibil ca liniștea celor peste 300.000 de brașoveni să fie spulberată de activitatea societății Kronospan. Îndeosebi, locuitorii cartierelor din apropierea fabricii sunt condamnați să respire un aer toxic, nociv, atât pentru vârstnici, cât mai ales pentru copii. Din cauza formaldehidei produse de societatea respectivă, un număr însemnat de persoane au probleme grave de sănătate, dificultăți de respirație, disfuncții ale glandei tiroide, precum și malformații la copii, și chiar cazuri de cancer. Aerul este irespirabil, mai ales în anumite intervale orare ale zilei, iar numeroasele sesizări ale cetățenilor au rămas fără ecou în rândul autorităților abilitate. Potrivit Ordinului ministrului sănătății nr. 185/6 martie 2003, formaldehida și substanțele derivate din aceasta constituie agenți toxici deosebit de periculoși, cu efecte nefaste atât la inhalare, cât și în contact cu pielea. Deși formaldehida este controlată prin reglementări internaționale, la Brașov s-au constatat, în repetate rânduri, depășiri ale limitelor nivelelor de vapori admisibili în aer, acțiunea toxică manifestându-se în special asupra sistemului nervos. La ora actuală, aceste fabrici au fost închise în țările Uniunii Europene, din cauza toxicității, iar normele europene prevăd ca avizul de funcționare să fie acordat doar pentru cele situate la cel puțin 50 de kilometri distanță de localități, nu în mijlocul orașului, precum cea din Brașov. Este nefiresc ca un municipiu european, cu dimensiunea turistică și socială a Brașovului, să sufere din cauza activității acestei societăți. România este preocupată de atragerea unor investitori serioși, însă consider că derularea investițiilor trebuie să țină seama de respectarea normelor europene privind protecția mediului, dar și cele ale sănătății oamenilor. Nu putem condamna la îmbolnăvire populația unei așezări, cunoscută, până nu demult, ca fiind o oază de verdeață, pentru o investiție străină care încalcă flagrant normele privind protecția mediului înconjurător. Nu vrem să transformăm Brașovul în Cernobîl și ar fi bine ca autoritățile de resort să se implice cât mai repede în soluționarea acestei probleme. Am atras atenția la modul cel mai serios conducerii Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în repetate rânduri, să impună respectarea normelor de protecție a mediului tuturor investițiilor din domeniu și să ia urgent măsuri restrictive și sancționatorii, mergându-se până la închiderea unor asemenea investiții. În aceste condiții, este cel puțin ciudat de ce se permite în România, în general, și în cazul de față, în Brașov, să se construiască asemenea fabrici, fără respectarea minimelor normelor de protecție a mediului. Personal, încă aștept ca Ministerul Mediului să dispună în cele din urmă un amplu control referitor la situația fabricii Kronospan Brașov, un exemplu de potențială "bombă ecologică", și să acționeze la modul concret pentru închiderea unor asemenea unități de producție care afectează grav și iremediabil sănătatea populației.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai-Aurel Donțu: Pe 15 noiembrie se împlinesc 27 de ani de la Revolta de la Brașov. Cred că și eu, dar și oricare român, chiar și cei din generațiile de după 1989, trebuie să-i comemorăm și să-i omagiem, ori de câte ori avem ocazia, pe cei care ne-au dat, prin jertfa și suferința lor, libertatea de a vorbi oricând liber, neîngrădit de vreun regim opresiv, celor care ne-au oferit libertatea de a asculta, de a ne informa sau a scrie despre orice temă sau idee, fără nicio teamă de a suferi consecințele de care au avut parte aceștia în perioada regimului comunist, și care ne-au deschis granițele, dându-ne posibilitatea de a circula oriunde în această lume, fără restricții sau teama că vom fi fugăriți și arestați pentru asta. În acest sens, aș vrea să vă readuc în atenție faptul că, pe 15 noiembrie, se împlinesc 27 de ani de la momentul Revoltei muncitorilor brașoveni, care a avut loc în anul 1987, moment ce reprezintă în istoria națională începutul sfârșitului pentru regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu. Nicăieri în țară nu se mai auzise până atunci strigându-se "Jos Ceaușescu!", scânteia pornită în Brașov fiind preluată apoi la Iași și Timișoara, în 14 și 15 decembrie 1989, și la București, în 21-22 decembrie 1989. Muncitorii din Brașov au fost singurii români din acea perioadă care au avut curajul să înfrunte sistemul și care au demonstrat că și-au păstrat demnitatea în fața ultimelor practici staliniste din blocul comunist. Totul a început în seara zilei de 14 noiembrie, când angajații Întreprinderii de Autocamioane "Steagul Roșu" (actuala întreprindere Roman Brașov) și-au primit salariile înjumătățite fără să primească vreo explicație. Eram foarte tânăr la acea vreme și bineînțeles impresionat de primul protest de acest gen, dar vârsta nu m-a împiedicat să mă alătur marșului miilor de muncitori revoltați. Manifestanții au incendiat tot ce amintea de regimul comunist, iar un rug uriaș, alcătuit din înregistrări de propagandă și documente de partid, a ars ore bune în piața din centrul Brașovului. La sosirea serii, forțele de Securitate și armata au înconjurat zona centrală a orașului și au împrăștiat prin forță revolta. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini și mașini blindate. Deși nu există date că cineva ar fi fost ucis, circa 300 de protestatari au fost arestați. Totuși, deoarece regimul ceaușist a ales să trateze protestele ca pe "cazuri izolate de huliganism", sentințele nu au depășit trei ani de închisoare fără privare de libertate, o sentință relativ moderată în Codul penal comunist. Instanța a cerut însă executarea pedepselor la locul de muncă și deportarea din oraș a celor condamnați. Sute de muncitori brașoveni au fost atunci arestați, bătuți, torturați și chiar amenințați cu moartea. După 1990 au putut fi documentate de către cercetători circa 100 de sentințe în Brașov, în timp ce alți manifestanți au fost condamnați în urma unor procese ținute pe tot teritoriul României. Deși prima dată Revolta de la Brașov a avut un caracter social, ulterior aceasta s-a transformat într-o primă revoltă ostilă față de sistemul totalitar comunist al lui Ceaușescu, ce a constituit de fapt prima piatră de temelie a Revoluției din 1989. Poate că au trecut destul de mulți ani de la Revoluția din 1989 și mulți dintre noi au uitat cui datorăm această libertate sau cât de greu și cât de târziu am reușit să o obținem noi, românii, după mai mult de 50 de ani de regim totalitar. Dar cred că nu este prea mult ca măcar o dată pe an să ne reamintim cu toții că au existat printre noi români extrem de curajoși care au făcut ca libertatea noastră să fie acum și aici posibilă.
|
|
|
|
|
Domnul Dorel-Gheorghe Căprar: O știm cu toții, pensionarii sunt în România o categorie socială defavorizată, o categorie de oameni care au suferit adeseori, în trecut, în urma unor decizii greșite ale politicienilor, devenind, din nefericire, subiectul unor programe de austeritate. Eu cred că a venit vremea să ne aplecăm cu deosebită responsabilitate asupra situației pensionarilor. Și aici vorbesc nu doar despre pensionarii din Arad, din colegiul meu, Valea Mureșului, dar și despre pensionarii din toată țara. Aproape 7 milioane de suflete! Anul 2014 va aduce o majorare a pensiilor cu 3,76%, ceea ce înseamnă că actuala guvernare respectă drepturile pensionarilor. La ultima mea întâlnire cu reprezentanții ligii pensionarilor din Arad, unul dintre principalele subiecte aduse în discuție a fost Codul pensionarilor, un proiect care poate fi considerat ca fiind de interes național. Mi-a fost prezentată o expunere de motive, o argumentație sub forma unor propuneri și revendicări care s-ar putea constitui într-o inițiativă legislativă, evident, după o analiză amănunțită care ar urma să stabilească gradul de realism și aplicabilitatea măsurilor sociale propuse în acest memoriu. Sunt abordate în material principalele preocupări și aspirații ale acestei categorii sociale, pornind chiar de la posibila constituire a unei Autorități Naționale a Pensionarilor și a Persoanelor Vârstnice care să vină direct în ajutorul Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, care să lucreze împreună pentru asigurarea unui venit minim garantat, posibilitatea de moștenire a unei cote-părți din pensia celui dispărut, asigurându-se astfel un trai mai favorabil. Sunt convins că proiectul și unele doleanțe ale pensionarilor pot constitui o platformă de plecare pentru un cadru legislativ adecvat, ancorat atât în realitățile societății, dar și adaptat legislației europene în domeniu. Una dintre prioritățile USL este îmbunătățirea situației pensionarilor, în special a celor cu venituri reduse, care fac și obiectul unor programe de asistență socială. În România de astăzi, accentul trebuie să cadă, din această perspectivă, pe conceptul de "bătrânețe productivă", ca o extensie logică a platformei care s-a impus în ultimele decenii, cea de "bătrânețe activă". Abordarea problematicii protecției sociale a unor categorii de pensionari trebuie schimbată, în conformitate cu procedurile europene. Cred cu tărie că ansamblul politicilor europene și implementarea lor au un efect modelator asupra muncii, educației și sănătății, asupra dezvoltării umane, influențând tot mai puternic capacitatea de adaptare a societății la cerințele globalizării. Pensionarii sunt părinții noștri, bunicii noștri și poate, mâine, vom fi noi. Trebuie să-i ajutăm să-și trăiască ultima parte a vieții dintr-o perspectivă activă, dar și cu un venit care să le asigure o bătrânețe fericită.
|
|
|
|
|
Domnul Dănuț Culețu: "USL - vinovat de genocid fiscal" Genocidul fiscal pornit de guvernarea USL împotriva cetățenilor acestei țări a depășit cu mult limita suportabilității românilor. Incapacitatea Guvernului Ponta de a aduce valoare adăugată economiei României se dovedește a fi o incapacitate nativă, apărută în același timp cu nașterea dezastruoasei guvernări USL. Nimic însă nu îi mai poate îndupleca pe experții Guvernului Ponta de a nu mai transfera cauzele crizei economice în domeniul politic. Degeaba investitorii străini au lansat un atac dur la adresa guvernanților, caracterizând creșterea taxelor și impozitelor ca "măsuri fără precedent în ultimii 20 de ani". Majorarea taxelor și impozitelor va duce la creșterea evaziunii fiscale și la diminuarea drastică a locurilor de muncă, dar și la compromiterea totală a investițiilor străine. În lipsa oricăror investiții productive, stagnarea și chiar dispariția oricărei perspective de dezvoltare economică sunt iminente. Împovărarea fiscală a cetățenilor nu va strânge mai mulți bani la buget, ci, dimpotrivă, mai puțini, întrucât taxarea populației a trecut de logica economică a punctului maxim de colectare. Teroarea fiscală este instrumentul de bază al USL în vederea unui control absolut asupra populației și a descurajării oricărei inițiative private. Concomitent cu aceste măsuri, Guvernul Ponta vine, de ochii lumii sau pentru a drege busuiocul, cu măsura majorării salariului minim. O altă povară pentru întreprinzătorii privați, o altă măsură luată strict din punct de vedere politic, în spiritul populismului deșănțat specific actualei guvernări. Regula de bază într-un an de criză este să asiguri creșterea veniturilor prin menținerea sau chiar diminuarea costurilor atât la nivel bugetar, cât și la nivelul companiilor private, precum și sprijinirea creșterii economice prin suplimentarea cheltuielilor de investiții. Dar pentru Guvernul Ponta este mai bine să transfere consecințele deciziilor pe umerii celor care nu participă la luarea acestora. În cazul de față, curat genocid fiscal!
|
|
|
|
|
Domnul Cezar-Florin Preda: "Bugetul neputinței" Noiembrie 2013. 18 luni de guvernare USL și un buget pentru anul viitor care ucide și ultima speranță a românilor. 18 luni de minciună și sfidare a USL, 554 de zile de umilință pentru români și neputința Guvernului Ponta de a gestiona problemele României și nevoile cetățenilor săi. După 24 de ani de la începutul democrației românești, suntem în fața celui mai controversat și lipsit de viziune buget de stat. Un buget care nu înseamnă decât realocarea unor bani în conturile viitorului baron absolut și nicio șansă pentru relansarea economiei românești. Guvernul USL lansează mesaje populiste de genul creșterii pensiei, când de fapt este vorba de o indexare parțială, care nici măcar nu respectă în integralitate Legea pensiilor. De asemenea, majorarea salariilor medicilor și profesorilor cu 2 lei, care reprezintă tot un praf în ochii medicilor și dascălilor. Dacă într-adevăr vreți "dreptate până la capăt" de ce nu aplicați Legea salarizării unitare în sistemul public, care așază dascălii și medicii pe locurile de salarizare care li se cuvin? Noi am adoptat legea, dar nu am putut să o aplicăm pentru că ne luptam cu efectele crizei. Voi, cei din USL, aveți tot ce vă trebuie: creștere economică, stabilitate și majorități fără precedent. De ce nu o faceți?! Răspunsul îl știm cu toții și chiar ministrul de finanțe l-a scăpat săptămâna trecută: detestați clasa de mijloc și vreți s-o distrugeți prin supraimpozitare. Ce iubiți cu adevărat este sărăcia și cetățeanul dependent de deciziile ministrului, prim-ministrului sau baronului local! Guvernul USL a promis lapte și miere, dar după 18 luni curge doar fiere. Taxe și impozite! Acesta este binele sau spre binele românilor, atât de trâmbițat de USL pe toate străzile și ulițele în recentele campanii electorale? Cine mai are vreo îndoială că USL este incompetent la guvernare, după 18 luni cred că și-a făcut deja o părere. Am făcut apel în repetate rânduri la bun-simț, demnitate și profesionalism, dar, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! M-am săturat să tot solicit membrilor guvernului în frunte cu premierul să abandoneze un proiect politic în care au eșuat. Dumneavoastră nu v-ați săturat? Partidul Democrat Liberal nu va vota Legea bugetului de stat pentru anul 2014, dacă Guvernul va menține aceeași formă a legii publicată zilele trecute de presă. Este un buget construit de tehnocrați moșteniți din vechiul regim, fără viziune de dezvoltare, care nu sunt interesați decât de o proiecție de subzistență. Dragi USL-iști, personal nu voi vota bugetul pentru că este unul care-i condamnă pe români la sărăcie și subdezvoltare, iar pe clientela voastră de partid o îmbogățește!
|
|
|
|
|
Doamna Ileana Cristina Dumitrache: "România - frontiera estică a Uniunii Europene" După recenta tragedie din Italia - insula Lampedusa - în care peste 300 de imigranți africani și-au pierdut viața, am adresat ministrului afacerilor interne o interpelare legată de strategia de securizare a frontierelor României, cu precădere cea maritimă. Ca urmare a situației politice din Orientul Mijlociu, respectiv "primăvara arabă", și ultimele evoluții din Siria, România, ca și celelalte state din regiune se confruntă cu o creștere a acțiunilor de pătrundere ilegală în țară a unor cetățeni arabi și africani. Numai zilele trecute, polițiștii de frontieră din județul Constanța au surprins mai multe ambarcațiuni cu imigranți sirieni, în majoritate copii și femei. Iar, de la începutul acestui an, în jur de 150 de imigranți au traversat ilegal granița pe la punctele de frontieră din județ, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind de origine siriană. Ca și autoritățile italiene, care se confruntă cu un număr tot mai mare de încercări (de cele mai multe ori foarte riscante) de trecere frauduloasă a frontierei, și celelalte țări din sud-estul Europei s-au văzut nevoite să sporească măsurile pentru protejarea coastelor maritime prin înmulțirea efectivelor de pază terestră, navală și aeriană. Spre exemplu, de curând, un număr de 116 imigranți, printre care și 46 de copii, care intenționau să ajungă ilegal în România au fost prinși în portul Kefken din Turcia. Bulgaria și Turcia au deja în curs de finalizare construcția unui "gard securizat" la frontiera dintre cele două state, care va fi terminat în luna februarie 2014 și va măsura 30 de kilometri. Pentru rezolvarea problemei refugiaților și a imigranților ilegali guvernul bulgar are în vedere obținerea unui sprijin puternic din partea Comisiei Europene. De aceea, consider că și România, ca țară membră a Uniunii Europene, situată la granița de est a Uniunii, trebuie să demonstreze că are capacitatea de a face față acestei noi provocări. Din 1991 și până acum, România a acordat azil unui număr de aproximativ 4000 de persoane, la care se adaugă și cei cu un statut mai mult sau mai puțin incert. Însă cu un fenomen în continuă creștere la nivel global, precum și în perspectiva deteriorării situației din Siria, țara noastră trebuie să fie pregătită pentru un eventual aflux al imigranților ilegali. Sunt convinsă că suntem cu toții interesați de strategia de securizare a frontierelor pe care ministerul de resort o are în vedere, cu atât mai mult cu cât, potrivit mass-mediei din Constanța, numai în cursul lunii octombrie a.c. Poliția de Frontieră a acordat 10 milioane de euro pentru un contract de securizare a frontierei Uniunii Europene la Marea Neagră, unei firme cu ceva probleme de credibilitate.
|
|
|
|
|
Doamna Ioana-Jenica Dumitru: "Descentralizarea este un proces care necesită o dezbatere amplă în Parlament, majoritatea îi alocă două zile!" Descentralizarea se apropie rapid de realitate. Este un proces anevoios care a trecut prin numeroase guvernări fără să ia o formă aplicabilă. Motivele sunt numeroase și merită menționate, ceea ce este și scopul declarației mele politice. Nu avem niciun motiv să credem că procesul descentralizării va fi acum aplicabil, pentru că timpul de dezbatere alocat procesului este atât de scurt încât aplicarea conceptelor care au stat la baza proiectului vor fi foarte greu de înțeles de aceia care vor avea sarcina ingrată de a le pune în aplicare. Ceea ce nu se știe și este destul de convenabil pentru guvernanți este faptul că descentralizarea va avea efecte foarte diverse, printre care și creșterea taxelor locale. Ideea nu este rea, Guvernul "subcontractează" responsabilitatea bugetară de a menține în funcțiune numeroasele autorități descentralizate, către autoritățile locale. Câți oameni își vor pierde locurile de muncă, cu cât vor crește taxele locale sunt doar două întrebări care vor fi eludate prin angajarea răspunderii Guvernului pe marginea proiectului descentralizării. Sigur, rezultatele se vor observa în timp și nemulțumirile este foarte posibil să fie mari, dar acest lucru nu va mai conta pentru că procesul descentralizării este greu, dacă nu imposibil, reversibil. Conform proiectului pe care am avut ocazia să îl studiem, autoritățile care se descentralizează aparțin acum aproximativ tuturor ministerelor, nimeni nu se îndoiește de faptul că vorbim de un proces de amploare. Aici sunt din start două probleme. În primul rând, capacitatea autorităților locale de a susține financiar funcționarea acestor instituții și, în cel de-al doilea rând, avem problema controlului unitar al strategiilor pe care autoritățile centrale trebuie să le aplice pe întreg teritoriul țării. Aceste două probleme sunt foarte greu de abordat și în ceea ce privește finanțarea am observat deja sincope în transmiterea de către ministerele afectate de acest proces a necesarului de finanțare și a bugetului în esență pentru fiecare obiectiv descentralizat. Câțiva ani, cel puțin, este posibil ca procesul descentralizării să se miște foarte greu exact din motive bugetare. Nu a făcut nimeni o simulare și nu există la bază o fundamentare financiară pe care cei care își exprimă părerea despre descentralizare să o facă pertinent. Toate aceste probleme derivă din simplul motiv că nu a existat și nu va exista o dezbatere parlamentară pe care descentralizarea o merită. Pe lângă lista autorităților care au fost descentralizate sunt multe lucruri pe care încă nu le știm. Avem nevoie să știm ce se întâmplă cu salarizarea personalului actual care este angajat în autoritățile descentralizate. Proiectul specifică faptul că personalul își păstrează drepturile salariale pe care le are la intrarea în vigoare a prezentei legi. Ce ne facem dacă vrem să le mărim sau, după caz, să le scădem?! Cine are această responsabilitate: Guvernul, Parlamentul sau autoritățile locale? Avem nevoie să știm care sunt rațiunile bugetare care au dus la descentralizare. Bugetele autorităților scad sau se măresc? Sau poate rămân la fel, motiv pentru care descentralizarea își pierde o mare parte din legitimitate. Rămâne o mare nedumerire cum se poate ca o majoritate stabilă și foarte mare, cum este USL astăzi, să recurgă la metoda angajării răspunderii, în loc să parcurgă procedurile de dezbatere parlamentară normale: dezbatere în Biroul permanent, dezbatere în comisiile sesizate în fond și pentru aviz și dezbatere în plen, pentru ambele Camere. Singurul motiv pentru care puterea vrea să depășească aceste filtre nu are cum să fie teama că prevederile legii descentralizării nu se vor aplica. Singurul motiv pentru care se alege trecerea în galop a Legii descentralizării prin Parlament este teama că opinia publică va realiza că opiniile pertinente ale opoziției nu sunt luate în considerare și că, poate, procesul descentralizării nu este atât de perfect cum inițiatorii săi afirmă astăzi. Suntem încă într-o perioadă de criză economică și financiară, taxele sunt în creștere și prețurile la fel. Valoarea banilor nu mai este ce a fost și scumpirea combustibililor va produce o reacție în lanț, care va culmina cu creșterea prețurilor pe toate liniile de producție și desfacere. În acest context, descentralizarea are loc. Dacă în loc de eficientizarea costurilor administrative reușim să băgăm în faliment și mai multe autorități locale este grav. Avem nevoie de transparență în procesul decizional și angajarea răspunderii Guvernului sau emiterea de ordonanțe de urgență nu răspunde în niciun fel nevoii de transparentizare. Descentralizarea va rămâne un proiect necunoscut pentru public și este păcat că un proiect de o asemenea anvergură va fi tratat cu atât de multă superficialitate în ceea ce privește măsurile de adoptare. În concluzie, procesul descentralizării este unul necesar. Nu sunt motive să spunem că decizia nu trebuie să fie adusă cât mai aproape de cetățean. În opinia mea procesul descentralizării ar trebui dublat de o reformă completă a administrației publice și a aranjării teritoriale a României. Poate ordinea logică în care aceste procese ar trebui să aibă loc este alta. Formarea regiunilor de care se vorbește ca un obiectiv principal al Guvernului încă de acum 5 ani va fi suprapusă peste procesul descentralizării, care evident că nu ține cont de organizarea teritorială a României pe regiuni. În același timp, instrumentele legale cu care autoritățile locale vor gestiona buna funcționare a unităților descentralizate nu se ridică la standardele necesare pentru simplul fapt că în 2001, respectiv 2003, când au fost concepute aceste legi, nu se vorbea măcar de ceea ce numim astăzi descentralizare. Chiar dacă avem impresia că descentralizarea este necesară acum, eu cred că nu există niciun motiv pentru care reforma administrativă a României să nu aibă loc într-un proces bine stabilit, care, chiar dacă necesită mai mult timp, și-ar dovedi utilitatea odată implementat.
|
|
|
|
|
Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru: "Educația, o urgență în luarea de măsuri, nu în adoptarea de ordonanțe" De la învestire, în luna mai a anului 2012, Cabinetul Ponta a emis până în prezent un număr record de ordonanțe de urgență: 175. Avem ordonanțe de urgență pentru desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, pentru desfășurarea referendumului, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, privind taxele judiciare de timbru, înființarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, privind serviciile poștale, privind impozitarea exploatării resurselor naturale altele decât gazele naturale și privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. La acestea se adaugă alte peste 100 de ordonanțe de urgență de modificare a actelor normative în vigoare. Practic, niciun domeniu - fie că vorbim de economie, educație, sănătate, social, muncă, transporturi, justiție, mediu sau audiovizual, organizarea unor instituții publice centrale și egalitatea de șanse între bărbați și femei - nu a scăpat de reglementarea prin OUG. Toate acestea în condițiile în care Guvernul actual se bucură de o majoritate parlamentară de care cabinetele anterioare nu au beneficiat. Cu o susținere de 70%, orice proiect de lege ar trebui să treacă prin Parlament, în procedură completă, fără a întâmpina obstacole. Mai grav, toate aceste acte normative adoptate prin OUG sunt inatacabile la Curtea Constituțională. Singura autoritate care poate invoca excepția de neconstituționalitate a ordonanțelor de urgență ale Guvernului este Avocatul Poporului, care însă nu și-a exercitat acest drept decât într-un singur caz din cele 175, mă refer la cel privind procedura de insolvență. Excepțiile, rar motivate de o urgență așa cum prevede Constituția, au devenit regulă. În tot acest amalgam de ordonanțe se regăsesc și cele care reglementează domeniul educației, unul dintre cei mai importanți piloni ai unei societăți. Un exemplu elocvent în acest sens este OUG nr.92/2012, care a ciopârțit Legea educației naționale, creând o confuzie în sistem. Din expunerea de motive enunțată de Guvern pentru adoptarea acestui act normativ nu reiese urgența acestuia. Reies însă peste 20 de modificări, operate la Legea nr. 1/2011, care par a aduce avantaje unora dintre membrii Cabinetului Ponta. Astfel, potrivit noilor prevederi intrate în vigoare la sfârșitul anului trecut, rectorii pot fi și miniștri, având obligația de a solicita suspendarea pe perioada mandatelor, cum este cazul lui Remus Pricopie, ministru al educației, și al lui Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învățământul superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică. Mai mult, rectorii nu mai sunt incompatibili cu funcțiile de conducere din partide, ajungându-se, așadar, la situația precedentă legii promulgate în ianuarie 2011. Prin OUG nr.92/2012 iarăși li se dă voie conducătorilor de doctorat să îndrume un număr de peste 8 doctoranzi, prevederea care plafona acest număr fiind eliminată, s-a scos plafonul la plata cu ora, s-a abrogat articolul conform căruia după împlinirea vârstei de pensionare nu mai pot fi ocupate funcții de conducere în instituțiile de învățământ superior. S-au adus modificări și asupra programei școlare preuniversitare, fiind eliminate prevederile potrivit cărora numărul de ore alocat săptămânal disciplinelor-cadru este de maximum 20 pentru clasele primare, maximum 25 pentru gimnaziu și maximum 30 pentru liceu sau cele care privesc alocarea a 20% din orele de curs disciplinelor opționale aferente învățământului obligatoriu, respectiv 30% pentru liceu. Aceste modificări importante și-au produs efectele înainte de o dezbatere în forul legislativ și o să le mai producă mult timp de acum înainte, în forma în care a fost emisă ordonanța, dacă luăm în calcul că, de aproape un an, aceasta zace în sertarele Parlamentului. Din păcate, situația actuală îngrijorătoare nu se va schimba în viitorul apropiat, după cum reiese din recentele declarații ale premierului Victor Ponta, care, motivând o luptă absurdă cu președintele Traian Băsescu, anunță adoptarea pe calea ordonanțelor a modificărilor legislative necesare sistemului de educație, susținând că trecerea lor prin Parlament în procedură completă ar fi "sabotată" de Traian Băsescu. Consider că rolul puterilor în stat este complet denaturat în acest moment. Parlamentul a devenit o anexă a Guvernului, inițiativele deputaților și senatorilor sunt respinse fără o minimă analiză, iar dezbaterea politică reală lipsește cu desăvârșire. Această situație trebuie să înceteze. O șansă este modificarea Constituției în sensul simplificării procedurii legislative, precum și interzicerea reglementării prin ordonanțe în domeniile rezervate legilor organice. Domeniul educației necesită luarea de măsuri care să reglementeze inadvertențele existente în legea actuală, însă acestea trebuie dezbătute în comisiile de specialitate ale Parlamentului, pentru coerență și o aplicabilitate a lor pe termen lung.
|
|
|
|
|
Doamna Elena-Ramona Uioreanu: Vin astăzi la tribuna Camerei Deputaților să susțin că scoaterea prefecților și subprefecților din viața politică este o măsură nefirească, iar această anomalie trebuie corectată. Consider că atât timp cât prefecții și subprefecții reprezintă Guvernul în teritoriu este ilogic să avem pretenția ca acestora să li se impună să fie sau să devină tehnocrați peste noapte. În Constituția României, legea supremă, în articolul 123 - Prefectul, se prevede clar la alin. (1) că " Guvernul numește un prefect în fiecare județ și în municipiul București", iar în alin. (2) că "Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale", deci nu se îngrădește dreptul persoanelor care ocupă această funcție să fie afiliate politic. Mai mult, cred că ne amăgim singuri că un om politic, odată numit prefect și obligat să se dezică de un partid, devine automat tehnocrat. Nu cred că e cazul să ne furăm singuri căciula, mai ales că nimeni nu ne obligă, ca stat de drept, să avem prefecți apolitici. E contra firii să pretinzi ca niște măsuri politice, luate de Guvernul României, să fie susținute în teritoriu de niște oameni care nu au nicio treabă cu politica Guvernului. Pe cine păcălim și la ce ne folosește?! Din aceste motive consider că prefecții și subprefecții trebuie să rămână în continuare înalți funcționari publici, dar nu este normal să li se îngrădească dreptul de a face politică și chiar de a ocupa funcții în interiorul partidelor. Politica unui Guvern se face de către oamenii din partidele de la guvernare, altfel nu am mai vedea care mai este rostul partidelor și al resurselor umane dintr-un partid. Și, în plus, nimeni nu este acum liberal, social-democrat sau democrat-liberal și din momentul numirii sale în funcția de prefect sau subprefect și-a uitat total crezul său politic. Să fim serioși!
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Emacu: "25 noiembrie - Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor" Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor este celebrată în fiecare an la 25 noiembrie și este susținută de către Organizația Națiunilor Unite. Evenimentul care a determinat instituirea acestei zile cu semnificație internațională este asasinarea, la 25 noiembrie 1960, în Republica Dominicană, a 3 surori militante pentru drepturile politice ale femeilor. În 1993, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația privind eliminarea violenței împotriva femeilor, act ce a definit și noțiunea de "violență față de femei". Astfel, conform Declarației Organizației Națiunilor Unite, expresia înseamnă orice formă de violență bazată pe sex care determină posibile sau reale prejudicii psihice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințări, constrângeri sau limitări arbitrare ale libertății, indiferent dacă acestea au loc în public sau în privat. La 17 decembrie 1999, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 25 noiembrie ca zi internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Violența împotriva femeilor se poate manifesta sub diferite forme, dintre care cele mai relevante sunt următoarele: - Violența conjugală, ce se prezintă sub forma presiunilor psihologice și agresiunilor verbale, este cea mai dificil de detectat. Ea este adesea banalizată.
- Violența economică, ce se manifestă prin dominația financiară pe care o exercită consortul având un comportament violent în scopul de a o pune pe femeie într-o situație de dependență;
- Violența fizică, cea mai cunoscută și cea mai mediatizată formă, destinată să afirme dominația consortului caracterizat printr-un comportament violent;
- Violența sexuală, o formă ascunsă a violenței, care aduce atingere integrității psihice a femeii-victimă. Hărțuirea sexuală intră și ea în această categorie de manifestare a violenței împotriva femeii.
Adesea, alături de femei, și copiii sunt expuși violențelor conjugale, efectele asupra acestora manifestându-se pe toată durata vieții lor; de cele mai multe ori, aceste manifestări violente generează, la rândul lor, un comportament alterat din partea adulților ce au fost victime ale unor manifestări violente pe perioada copilăriei. O analiză a societății românești contemporane evidențiază faptul că toate aceste forme ale violenței față de femei se regăsesc frecvent. Zi de zi, mass-media prezintă cazuri de violență împotriva femeilor, de cele mai multe ori acestea finalizându-se tragic sau cu agresiuni intolerabile într-o societate civilizată. Femeile forțate să cerșească cu copilul în brațe sunt victime ale violenței economice. Femeile victime ale traficului de persoane reprezintă o altă formă de manifestare a violenței, iar combaterea acestui fenomen implică un efort susținut din partea întregii societăți, fiind necesară conștientizarea efectelor negative, a impactului distrugător pe care îl are acest flagel asupra femeilor, tinerilor și copiilor. Statisticile oficiale pe primele 6 luni ale acestui an relevă că cele mai multe victime ale traficului de persoane au fost femei (respectiv 62,5% din total) exploatate în special în domeniul prestării de servicii sexuale. În cazul minorilor, majoritatea victimelor au fost, de asemenea, de gen feminin (90,5%). Statul român a adoptat legi, a înființat autorități și instituții publice destinate prevenirii și combaterii violenței îndreptate împotriva femeii. Astfel, a fost adoptată Legea nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și a fost înființată Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane. Prin Legea nr.217/2203 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie au fost înființate unități pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, între care centrele de primire în regim de urgență și centre de recuperare pentru victimele violenței în familie. Totodată, a fost înființată instituția mediatorului, iar, potrivit legii, cazurile de violență în familie pot fi supuse medierii acestuia, la cererea părților. În acest sens, persoanele cu atribuții în instrumentarea unui caz de violență în familie au obligația de a îndruma părțile spre procedura de mediere. În anul 2012, Guvernul a adoptat Strategia națională pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie pentru perioada 2013 - 2017, precum și Planul operațional pentru implementarea acesteia. Altfel spus, avem cadrul juridic (totdeauna perfectibil), precum și instituții publice destinate să prevină și să combată violența împotriva femeilor. Dar oare am făcut tot ce trebuia pentru ca violențele împotriva femeilor să înceteze? Desigur că nu. De aceea, vreau să sper că Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor va reprezenta pentru instituțiile publice cărora le revin atribuții în acest domeniu un moment de analiză asupra a ceea ce mai trebuie făcut pentru ca acest fenomen să nu mai fie tolerat. Dintre acestea, Ministerului Afacerilor Interne și, respectiv, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice le revin, potrivit legii, cele mai importante atribuții. La eforturilor lor trebuie să se alăture și Ministerul Educației Naționale, pentru că educația poate constitui un instrument destinat să prevină violența în general și împotriva femeilor, în special. Autoritățile locale, care se află cel mai aproape de cetățean, trebuie să întreprindă atât măsuri de prevenire, cât și de intervenție în cazul producerii unor asemenea manifestări de violență. Nu în ultimul rând, organizațiile neguvernamentale pot avea un rol hotărâtor atât în ceea ce privește educația pentru prevenirea violențelor contra femeilor, cât și în susținerea drepturilor și intereselor fundamentale ale femeii.
|
|
|
|
|
Domnul Marian Enache: "Gestionarea asistenței financiare preventive acordate de Fondul Monetar Internațional și Consiliul Uniunii Europene" În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din data de 29 octombrie 2013 a fost publicată Decizia nr. 2013/531/UE din 22 octombrie 2013 a Consiliului Uniunii Europene prin care se acordă României asistență financiară preventivă pe termen mediu din partea Uniunii, în valoare de maximum 2.000 milioane euro, sub forma unui împrumut cu o scadență medie de maximum opt ani. Este de reținut faptul că Uniunea Europeană, în baza Regulamentului (CE) nr. 332/2002, consideră că este oportun să se acorde României această asistență preventivă, deși România a încheiat recent (la 27 septembrie 2013) cu Fondul Monetar Internațional un acord stand-by în valoare de 1.751,34 milioane DST (aproximativ 2.000 milioane euro, reprezentând 170% din cota de participare a României la FMI). Banca Mondială a pus la dispoziția României suma de 1.000 milioane euro în cadrul unui împrumut pentru politici de dezvoltare cu opțiune de amânare a tragerii valabil până în decembrie 2015. Suplimentar, Banca Mondială acordă în continuare asistența angajată anterior în valoare de 891 milioane euro, din care suma de 514 milioane euro nu a fost încă plătită. Consiliul Uniunii Europene apreciază că asistența financiară preventivă pe termen mediu acordată României în cadrul mecanismului pentru balanța de plăți destinat statelor membre este adecvată în condițiile actuale, caracterizate de instabilitatea fluxurilor de capital care afectează în special piețele emergente, de riscuri care afectează scenariul macroeconomic și de vulnerabilități persistente în sectorul bancar. În textul deciziei se precizează că deși România nu intenționează, în condițiile actuale de piață, să solicite plata vreunei tranșe, asistența preventivă ar trebui să contribuie la consolidarea stabilității macroeconomice, bugetare și financiare și, prin continuarea reformelor structurale, la sporirea potențialului de creștere a economiei românești. De asemenea, Consiliul Uniunii Europene apreciază că, în cazul în care se materializează riscurile negative, este posibil ca România să nu fie în măsură să își acopere nevoile de finanțare externă din resursele de finanțare disponibile. Aceste riscuri sunt asociate, printre altele, refinanțărilor importante care afectează datoria externă și sectorul financiar, unei poziții investiționale nete cu un pronunțat caracter negativ și efectelor de contagiune ale evoluțiilor negative din zona euro. Conform unui astfel de scenariu negativ, este necesar ca nevoile reziduale de finanțare să fie acoperite prin activarea asistenței financiare preventive pe termen mediu. Întrucât activarea acestei asistențe financiare și efectuarea plăților aferente pot fi solicitate până la 30 septembrie 2015, considerăm necesar ca Guvernul să informeze din timp Parlamentul României asupra măsurilor concrete de politică economică pe care le va lua în cel puțin următoarele domenii cuprinse atât în programul de convergență, cât și în programul național de reformă, menționate explicit și în conținutul deciziei Consiliului Uniunii Europene: - adoptarea bugetelor și punerea în aplicare a politicilor compatibile cu traiectoria de consolidare bugetară pe care se angajează România în conformitate cu obligațiile asumate în temeiul Pactului de stabilitate și de creștere;
- consolidarea cadrului de guvernanță bugetară, inclusiv prin punerea în aplicare a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța, astfel încât să se asigure că măsurile de consolidare bugetară sunt bine ancorate. Se acordă o atenție deosebită punerii în aplicare a unui sistem eficace de control al angajamentelor, îmbunătățirii colectării impozitelor, precum și îmbunătățirii procesului de stabilire a bugetului pentru investiții;
- lichidarea arieratelor și consolidarea mecanismelor de control bugetar în sectorul sănătății prin îmbunătățirea cadrelor de raportare și de monitorizare, precum și punerea în aplicare a planului de acțiune strategică în domeniul asistenței medicale, prin raționalizarea structurii spitalicești și extinderea sferei activităților de asistență medicală primară, cu scopul de a îmbunătăți rezultatele în domeniul sănătății;
- restructurarea întreprinderilor de stat, inclusiv prin vânzări de participații la capitalul acestora și consolidarea guvernanței corporative a întreprinderilor de stat;
- punerea în aplicare a măsurilor de îmbunătățire a mediului de afaceri, inclusiv prin reducerea sarcinilor administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), precum și prin măsuri de facilitare a accesului la finanțare pentru IMM-uri;
- punerea în aplicare, în timp util, a planurilor de acțiune adoptate ca răspuns la concluziile revizuirilor funcționale efectuate de Banca Mondială și înființarea unei unități centrale de urmărire a performanțelor pentru a îmbunătăți stabilirea priorităților politice la nivelul întregii administrații publice;
- îmbunătățirea gestionării datoriei publice pentru a reduce riscurile și a consolida și extinde curba randamentului pentru instrumentele de datorie suverană;
- consolidarea planificării pentru situații neprevăzute realizate de banca centrală a României și a guvernanței corporative a Fondului de garantare a depozitelor, precum și punerea în aplicare a măsurilor menite să accelereze procesul de curățare a bilanțului băncilor naționale și menținerea disciplinei în domeniul creditării în sectorul bancar;
- alinierea legislației privind Autoritatea de Supraveghere Financiară la bunele practici internaționale pentru a consolida supravegherea pieței financiare nebancare.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin-Cosmin Enea: "Un buget echilibrat înseamnă cheltuieli echilibrate" Voi începe direct, prin a rosti un cuvânt puternic: echilibru. Acesta, în opinia mea, trebuie să ne ghideze în acest sfârșit de an în creionarea bugetului de stat pe 2014. Responsabilitatea care cade pe umerii noștri este mai acută acum, când alocările bugetare trebuie bine proporționate în vederea acordării sprijinului de care românii au nevoie din partea noastră. Fie că vorbim de medici rezidenți, fie că vorbim de dascăli, de mici antreprenori sau de importantele afaceri private din țară, bugetul trebuie calculat microscopic, pentru a nu pierde nimic din vedere și pentru a ne asigura că resursele vor ajunge acolo unde trebuie. În calitatea mea de deputat aflat la primul mandat, la fel ca și în cazul bugetului pe anul în curs, voi pleda și în 2014 pentru prioritizarea obiectivă a resurselor. Consider că am ajuns, clasa politică, la un nivel de maturitate în care să punem pe primul loc resursa umană și investițiile care vor genera, pe viitor, alte resurse, umane sau materiale. Dezaprob total declarațiile grăbite ale opoziției, care deja critică un proiect de buget încă aflat pe masa discuțiilor și dezbaterilor și pe care nu au avut interesul și bunul-simț să îl aștepte într-o formă bine conturată. Este, cu siguranță, mult mai ușor să arunci cu vorbe decât să tratezi chestiunile temeinic, cu seriozitatea pe care o merită și de care PDL, încă o dată, nu dă dovadă. În final, aș vrea să îi asigur pe craiovenii care, anul trecut, mi-au acordat votul de încredere, că am rămas loial electoratului meu, iar experiența din administrația publică locală mă va ajuta, încă o dată, să propun alocări bugetare țintite pentru zonele și domeniile care au nevoie de sprijin. Programul meu politic pentru Craiova, susținut astăzi din Parlamentul României, a rămas la fel de clar în cele două mari obiective pe care mi le-am asumat la depunerea jurământului de parlamentar: creșterea numărului locurilor de muncă și îmbunătățirea semnificativă a condițiilor salariale pentru craioveni și restul țării. Am încredere că bugetul pe anul 2014 va fi încă un pas spre îndeplinirea străduinței mele parlamentare și împlinirea programului politic în slujba craiovenilor.
|
|
|
|
|
Domnul Nuțu Fonta: "România interlopă" Au trecut doi ani de când România a ajuns în atenția întregii lumi, în sens negativ însă, după uciderea tânărului baschetbalist american Chauncey Hardy, tocmai la Giurgiu, un oraș cunoscut pentru liniștea sa. Agresorul a primit, într-o primă fază, o pedeapsă de doar cinci ani de detenție, contestată ulterior de procurori. În replică, cetățeanul maghiar vinovat de moartea baschetbalistului Marian Cozma a primit închisoare pe viață. Asocierea dintre cele două cazuri, fără a fi neapărat simbolice, pun însă o serie de semne de întrebare privitor la funcționarea justiției din România. Sancțiuni prea ușoare, "portițe" prea multe de scăpare, hotărâri definitive de pedepse "cu suspendare" - acestea sunt aspectele dominante din deciziile magistraților români. În aceste condiții, nu trebuie să mai mire pe nimeni procentul redus de încredere al populației în justiție. Din nefericire, toată lumea privește acum România ca fiind un sat fără câini, o țară pierdută în haos, care nu mai are nici lege, nici conducători, nici morală, nici conștiință, nici politicieni, nimic. Și, mai ales, nu mai are Poliției și Justiție. De ce s-a ajuns aici? Pentru că măsurile luate în ultimii ani de către Ministerul Internelor, Ministerul Justiției și Ministerul Public nu au avut niciun efect în stoparea proliferării actelor de violență ale interlopilor și în recrudescența grupărilor de crimă organizată și a clanurilor mafiote. Pentru că Poliția s-a confruntat cu disponibilizările în masă, care au afectat prezența polițiștilor pe străzi, iar judecătorii au dat dovadă de clemență în a pedepsi așa cum se cuvine actele agresive și infracțiunile cu violență la adresa unor oameni nevinovați. Marian Cozma a fost ucis de niște maghiari de etnie romă. Baschetbalistul american a fost omorât la Giurgiu aproape la fel, de niște exponenți ai unor clanuri de aceeași etnie, bande de derbedei pe care nimeni nu i-a putut opri până acum din acțiunile lor criminale. Este clar că România a ajuns sub regimul Băsescu o țară în care este posibil orice, din păcate. Bandele de interlopi defilează în voie, au "la picioare" politicieni și oameni ai legii, sfidează și calcă totul în picioare, cer taxe de protecție nejustificate și, cel mai dramatic, omoară oameni nevinovați, în loc să se extermine între ei. Poliția Română are nevoie de profesionalism, iar Justiția, de reprofesionalizare. Cetățenii României, romi sau români, au ajuns într-un asemenea hal de dispreț față de orice încât aproape nimănui nu-i mai pasă de lege. Acesta este rezultatul măsurilor de reformă luate de Guvernele Boc și Ponta sub oblăduirea atentă a chiriașului de la Cotroceni. Iar atacurile violente de acest fel se manifestă la altă scară și în politică, unde puterea nu mai are rușine, vezi număratul voturilor ŕ la Anastase, primirea de către UDMR a tot ce vor ei, inclusiv autonomia unei părți a României, sau devălmășia guvernării actuale și ocolirea Parlamentului, manifestate sub oblăduirea majorității USL. Ar trebui să fim cu toții de acord că, dacă justiția și poliția nu își vor îmbunătăți prestațiile pentru care reprezentanții lor sunt plătiți rezonabil, aceste agresiuni ale lumii interlope asupra oamenilor vor continua și vor deveni un flagel de neoprit. Fac un apel la oamenii legii, fie ei polițiști, procurori și judecători, să dea dovadă de maximă fermitate în a scăpa România de acești indivizi, care au transformat comunitățile locale în câmpuri de vendete și terorizează oamenii corecți până ajung să-și ia lumea în cap. Trebuie ca toți cei implicați să lupte pentru ca România să nu ajungă un stat mafiot. Până nu va fi prea târziu!
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Galan: Printre principalele probleme pe care agricultura românească le întâmpină este și fărâmițarea proprietății. Venind în întâmpinarea acestei probleme, Ministerul Agriculturii a decis ca din anul 2014 să fie introdus un sistem de acordare a plăților directe diferențiat, în funcție de mărimea exploatării agricole, care să încurajeze asocierea producătorilor. Decizia Guvernului USL, este una pe cât de necesară, pe atât de eficientă. Astfel, "din anul 2014 vor fi mai multe categorii de plată pe suprafață. În primul rând, categoria între unu și cinci hectare, categoria între cinci și 30 de hectare, categoria între 30 și 60 de hectare și peste 60 de hectare. Sprijinul cel mai consistent pe suprafață va fi pentru cei care sunt între cinci și 30 de hectare" a declarat ministrul agriculturii, domnul Daniel Constantin. În momentul de față peste 800.000 de fermieri dintre cei peste 1 milion înregistrați în România au încă exploatări între un hectar și cinci hectare. Acest lucru arată că avem în continuare un număr foarte mare de fermieri care au exploatații de subzistență. Aceștia vor primi o plată mai mică pentru a-i putea determina să se asocieze, pentru a-i putea determina să lucreze în comun terenurile. Dacă vrem să facem agricultură performantă, cred că trebuie să venim cu măsuri stimulatorii pentru fermieri, astfel încât să-i determinăm să se asocieze. Din acest motiv, măsura pe care Guvernul USL o vizează pentru rezolvarea fărâmițării proprietății este una de bun augur, care demonstrează că ceea ce ne-am asumat în Programul de guvernare vom duce la capăt în acest mandat.
|
|
|
|
|
Domnul Florian Daniel Geantă: "Legătura cu restul Europei nu este înfăptuită" Mediul de afaceri, investițiile, infrastructura sunt doar câteva domenii la care țara noastră nu stă deloc bine, conform ultimului raport al Comisiei Europene, România fiind cu mult în urma altor țări din U.E. Oare de ce? Infrastructura are un rol strategic pentru orice țară, iar dezvoltarea economică este strâns legată de infrastructură, o știe toată lumea, multe drumuri de interes european duc prin țara noastră, iar tranzitul poate de veni o "industrie adevărată" dacă acest guvern ar avea strategii și ar da dovadă de mai mult interes față de acest lucru. Fără infrastructură nu avem exporturi, în domeniul serviciilor, nu se poate face turism fără drumuri. Oare câți ani să mai așteptăm ca acest lucru să fie posibil? Faptul că acest guvern nu a alocat și nu a dat importanță acestui domeniu, continuând să tragă economia în jos, printre alte neajunsuri, reflectă clar eșecul politicienilor USL-iști. Se întâmplă totuși o mare minune, o minune ce are loc pe centura Capitalei: la un an și jumătate de la semnarea contractului, au început, în sfârșit, lucrările de lărgire a șoselei, singura lucrare de infrastructură demarată în acest an. Mare minune de la Dumnezeu! Ne rugăm ca aceasta să se termine așa cum autoritățile au promis, la sfârșitul anului viitor. Ne este necesară nu numai nouă, bucureștenilor, ci și celor care tranzitează spre alte regiuni, este necesară marilor transportatori. Numai cu o infrastructură modernă vom avea, în sfârșit, legătură cu restul Europei. Anul trecut, în luna septembrie, la centura de sud a Capitalei lucrările ce parțial trebuiau terminate au fost sistate din cauza Guvernului care a oprit finanțarea. Anul acesta s-au alocat aproximativ 41 milioane de euro, așa că nu pot decât să vă urez spor la treabă! Măcar la Centura capitalei, dacă la celelalte drumuri și autostrăzi bateți pasul pe loc!
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Dragomir: "Guvernul USL a reușit să redreseze sectorul economic al României" Partidul Național Liberal, Filiala Constanța, susține faptul că, în cadrul economiei românești, încă există cerere scăzută. Populația cumpără puțin, ceea ce determină producătorii și distribuitorii să evite majorarea prețurilor pentru a nu afecta și mai mult vânzările. Amintim faptul că toți carburanții erau mult mai scumpi în urmă cu un an, în timpul vechii guvernări. Pe piața energiei, dat fiind faptul că energia va fi ieftină și în 2014 pe bursă, acciza va fi amortizată la producători. Populația consumatoare este sprijinită de către Guvernul USL prin forme de ajutor deja existente. Am luat din timp măsuri pentru a împiedica o creștere a prețului la produsele alimentare. Asigurăm toți cetățenii de faptul că prețurile la produse agricole nu vor crește. De asemenea, din octombrie 2013 acordăm plăți anticipate pentru pregătirea campaniei agricole de anul viitor în valoare de peste 500 milioane de euro. Guvernul USL, prin miniștrii săi, a acordat despăgubiri de la buget fermierilor afectați de seceta din vara anului 2012. Oferim sprijin financiar producătorilor de lapte și carne de vită din zonele defavorizate în limita unui plafon de 30 de milioane de euro. Am reușit să plătim subvențiile din agricultură blocate de PDL. S-a aprobat plata a 2,7 miliarde de lei pentru 1.072.289 de beneficiari ai schemelor de plăți unice pe suprafață. Am finanțat circa 50 de proiecte pentru depozite de legume-fructe, destinate preluării, sortării, păstrării și ambalării produselor. Am constituit Fondul pentru acordarea de microcredite în agricultură, pentru cei care au nevoie de accesarea unui împrumut neeligibil prin alte programe. Pentru bunăstarea tuturor cetățenilor am reușit să reducem TVA-ul la pâine de la 24% la 9%, iar efectul asupra prețurilor s-a simțit. Traian Băsescu vrea din nou tăieri de salarii, ca în timpul guvernării anterioare, în timpul căreia a lovit cu măsurile adoptate tot în cei care au avut de suferit în trecut. Noi am demonstrat că se poate depăși criza și într-un alt mod. Prin măsurile amintite anterior am reușit să redresăm România și să o relansăm economic fără a afecta populația și fără a tăia cetățenilor din drepturi. Am înlăturat austeritatea prin stimularea consumului și atragerea marilor investitori. Un domeniu pe care încercăm să-l redresăm este cel al mediului privat, prin suplimentarea necesarului de bani pentru investiții din fondurile europene. Traian Băsescu a uitat pagubele aduse sectorului IMM-urilor în timpul guvernărilor pe care le-a patronat. Se cunoaște faptul că, din cauza politicilor economice eronate promovate de președinte, din 2008 până în 2010 numărul întreprinderilor din industrie a scăzut cu 12,8%, al celor din construcții cu 16,9%, al celor din comerț cu 15,1% și al celor din servicii cu 7,7%.
|
|
|
|
|
Domnul Ghervazen Longher: În perioada 28 - 30 octombrie 2013, alături de președintele Senatului României, domnul Crin Antonescu, am efectuat o vizită oficială în Polonia, la invitația omologului său polonez, domnul Bogdan Borusewicz. Vizita a avut loc în contextul marcării a 20 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie și cooperare dintre România și Polonia și s-a înscris în dialogul bilateral intensificat între cele două țări, desfășurat în cadrul Parteneriatului strategic româno-polonez, cu accent pe dimensiunea parlamentară. Vizita a cuprins trei componente: politico-diplomatică, culturală, academică și de diplomație publică. Întâlnirea cu președintele Republicii Polone a reliefat necesitatea creșterii schimburilor comerciale dintre România și Polonia; promovarea intereselor comune în UE și NATO; importanța sprijinului României și Poloniei pentru adoptarea unor decizii favorabile UA și RMD la Summit-ul de la Vilnius și coagularea forțelor consensuale europene în această direcție (în perspectivă Polonia are în vedere deplasarea graniței estice a UE cu 1000 de km); aprecierea pentru progresele RMD și hotărârea politică a guvernului de la Chișinău de a continua parcursul european; fereastra de oportunitate creată de reuniunea la nivel înalt din capitala Lituaniei, riscul înghețării reformelor în RMD și UA, în situația în care nu se vor parafa/semna AA și DCFTA la sfârșitul lui noiembrie 2013. În cadrul discuțiilor purtate cu președintele Senatului polonez a fost subliniată necesitatea extinderii zonei Schengen cu România și Bulgaria, subliniind faptul că România este o victimă a asocierii cu Bulgaria, care nu a îndeplinit toate criteriile de natură tehnică. B. Borusewicz a invitat România să se inspire din modelul polonez, să evite greșelile Poloniei, realizând o reformă suplă, cu entități și nivele administrative coerente. A sugerat cooperarea la nivelul Comisiilor pentru afaceri administrative din cele două parlamente pentru împărtășirea experienței poloneze. De asemenea, președintele Senatului polonez a exprimat aprecieri pentru politica românească față de minorități, pentru sprijinul acordat reprezentării minorității poloneze din România în Parlamentul român. Atitudinea exemplară a României în raport cu minoritățile constituie un model pentru Polonia. La conferința de la Institutul Polonez pentru Relații Internaționale, intervenția președintelui Senatului României a punctat următoarele idei: necesitatea unei mai mari solidarități, viziuni și leadership la nivel european; importanța economicului în redefinirea proiectului european și transatlantic; acțiunea comună a României și Poloniei în menținerea relevanței și în consolidarea parteneriatului transatlantic; rolul celor două state în redefinirea completă a relațiilor intra-europene și transatlantice, având capacitatea de a modela politicile și viitorul Europei; contribuția României și Poloniei la scăderea dependenței energetice a Europei, la dezvoltarea coridorului de transport Gdansk - Constanța, menit să contribuie la intensificarea comerțului regional; importanța promovării inovării și cercetării prin platforme comune care să stimuleze creșterea economică. La eveniment au participat diplomați acreditați în Polonia, analiști de politică externă, reprezentanți ai cercurilor academice și ai mass-mediei poloneze.
|
|
|
|
|
Domnul Gigel-Sorinel Știrbu: "Amneziile domnului Mircea Geoană" La recentul Consiliu Național al PSD, fostul președinte al partidului, domnul Mircea Geoană, a lăsat deschis impresia că nu agreează ceea ce a stabilit și un congres al PSD, și un congres al USL, și anume candidatura lui Crin Antonescu la președinție. Unele fraze ale discursului său au fost sugestive în acest sens: "În teorie, dreapta nu are cum să mai câștige alegerile în România, nimic nu o mai poate salva decât poate indulgența sau credulitatea noastră. Ar fi păcat să dăm cu piciorul șansei de a conduce România în următorii zece ani, de a resincroniza acest ciclu politic între președinte și guvernanți". Este dreptul personal al domnului Geoană să gândească astfel, dar tot atât de adevărat este și faptul că Domnia Sa trebuie să respecte decizia partidului din care face parte, care în acest moment toată lumea știe care este. Nu reprezintă însă o noutate faptul că domnul Geoană în ultimul timp a lansat o serie de mesaje și atacuri împotriva PNL și a lui Crin Antonescu. O să amintesc doar unul singur, dintr-o emisiune de la ProTV: "Liderul PNL a pierdut din simpatiile votanților PSD din momentul în care a fost președinte interimar și performanța acestuia a putut fi văzută de toți, iar apoi, în calitate de președinte al Comisiei de revizuire a Constituției, nu a reușit să însuflețească proiectul și să-l ducă mai aproape de concretizare". Ce nu i-a plăcut domnului Geoană în perioada interimatului sau care este vina lui Crin Antonescu legată de proiectul revizuirii Constituției nu îmi dau seama. De fapt cred că nimeni nu poate "traduce" ceea ce a vrut să spună aici domnul Geoană. În ceea ce privește proiectul de revizuire a Constituției, se știe, acesta a fost finalizat, dar, din motive ce țin de obediența Curții Constituționale față de Traian Băsescu, referendumul pentru confirmarea proiectului este blocat. Prin conduita sa față de PNL și președintele partidului, Mircea Geoană dă dovadă cu nu știe ce înseamnă fair-play. Dar nici acest aspect nu pare grav. Mai grav mi se pare faptul că domnul Geoană suferă de o amnezie acută. Să fi uitat domnul Geoană că PNL și Crin Antonescu când au promis ceva s-au ținut de cuvânt? Să fi uitat domnul Geoană că a doua zi după turul I al alegerilor prezidențiale din 2009, conducerea PNL, în frunte cu Crin Antonescu, a anunțat electoratul că în turul II îl sprijină pe Mircea Geoană? Să fi uitat domnul Geoană că în perioada dintre cele două tururi Crin Antonescu și alți fruntași liberali au fost în campanie alături de el? Să fi uitat domnul Geoană câte bobârnace a încasat PNL și Crin Antonescu dinspre zona neutră din punct de vedere politic, dinspre anumite segmente ale societății civile pentru faptul că s-au angajat să-l susțină în turul II? Oare domnul Geoană nu știe că din cele 2,1 milioane de voturi în plus obținute în turul II față de turul I, minimum 1,8 milioane au fost din cele aproape 2 milioane obținute în primul tur de Crin Antonescu? Pentru faptul că domnul Geoană a pierdut la mustață alegerile prezidențiale, nici PNL și nici Crin Antonescu au vreo vină. Și nimeni din PNL nu i-a reproșat vreodată domnului Geoană greșelile comise din zilele premergătoare turului II. La aceste întrebări ar trebui să răspundă chiar domnul Mircea Geoană. Este posibil ca Domnia Sa să fie dornic de revanșă. Să intenționeze să candideze din nou. De altfel, încă înaintea congreselor care au stabilit că PSD va da premierul și PNL candidatul la președinție, domnul Geoană a avut declarații care lăsau să se întrevadă acest lucru. "În PSD va fi un congres care va desemna candidatul de prim-ministru. Asta spune statutul. De obicei, președintele partidului avea un drept evident și un avantaj în această discuție, dar să spui astăzi că este sigur Ponta sau Antonescu premier sau președinte este mult prea prematur", declara domnul Geoană în 2011. Declarația de atunci era, într-un fel, și anti-PSD, și anti-Ponta. Îi înțeleg dorința de revanșă a domnului Geoană, numai că revanșa nu și-o poate lua îndreptându-se împotriva PNL și a lui Crin Antonescu. Revanșa nu și-o poate lua îndreptându-se împotriva celor și celui care l-au sprijinit în momente dificile, în care a fost părăsit chiar de către unii dintre propriii colegi de partid.
|
|
|
|
|
Domnul Titi Holban: Pe parcursul mandatului trecut, cât și în timpul acestei legislaturi, am adresat în calitate de deputat mai multe întrebări către instituțiile statului, prin care am încercat să aduc în discuție problema clădirilor aflate într-o stare avansată de degradare și a terenurilor aferente din administrarea unor ministere. În municipiul Râmnicu Sărat, pe care îl reprezint în Parlament, există astfel de imobile, clădiri și terenuri, ce aparțin Unității Militare 01258 Râmnicu Sărat, care se degradează continuu și din care se sustrag periodic cărămizi, fier vechi, uși și alte materiale. Există interes și disponibilitate din partea autorităților locale de a prelua în administrare aceste imobile, pentru a fi reabilitate și redate comunității pentru diverse funcționalități. La Râmnicu Sărat, spațiul aflat în administrarea UM 01258 ar putea fi folosit pentru construcția de locuințe sociale, având în vedere numărul mare de solicitări, sau pentru construirea unui parc industrial, la fel de necesar pentru comunitatea locală. În acest sens, am semnat alături de alți colegi deputați liberali o inițiativă legislativă care vizează transmiterea unor bunuri imobile dezafactate din domeniul privat al statului și administrarea autorității publice centrale în proprietatea privată a autorităților administrației publice locale. Transferul se va face în urma unei proceduri clar stabilite, autorităților locale revenindu-le sarcina de a motiva temeinic solicitarea și de a asigura fondurile pentru reabilitarea obiectivelor preluate. Am convingerea că adoptarea acestei inițiative reprezintă o șansă pentru autoritățile locale de a valorifica aceste spații în folosul comunității pentru proiectele economico-sociale derulate, cu implicarea mediului de afaceri și a antreprenorilor locali care să genereze locuri de muncă și venituri suplimentare la buget.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: "Două secole de excelență la Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iași" Dintre cele 56 de instituții de învățământ superior din România, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași are cea mai veche tradiție în domeniul pregătirii inginerești. Universitatea tehnică ieșeană este moștenitoarea tradițională a învățământului tehnic superior românesc, ale cărui origini se leagă de prima Școală de Inginerie de pe teritoriul țării noastre, având titulatura "Școala de Ingineri Hotarnici și Civili", creată în Moldova la începutul secolului al XIX-lea de către marele cărturar Gheorghe Asachi. În noiembrie 1813, învățatul Gheorghe Asachi a pus, pentru prima dată în țară, bazele învățământului tehnic superior - prin înființarea unei clase de ingineri. Acest moment a intrat în istoria românilor ca început al învățământului academic în limba română. În anul 1948 ia ființă Institutul Politehnic "Gheorghe Asachi" din Iași, care funcționează sub această denumire pană în 1993 când, în urma reformei învățământului românesc superior, devine Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi", având în componență un număr de 11 facultăți. În fiecare an, între 13-15 octombrie, Universitatea Tehnică organizează o serie de manifestări ca urmare a aniversării "Zilelor Universității". Pentru Iași, un oraș prin excelență studențesc și cultural, este foarte importantă activitatea învățământului tehnic, deoarece în urbea noastră s-au pus bazele învățământului românesc de performanță. Anul acesta este cu atât mai special cu cât universitatea ieșeană este în fața a două jubileuri: 200 de ani de la înființarea Școlii de Ingineri Hotarnici și Civili și 75 de ani de la începerea cursurilor Școlii Politehnice ieșene. De-a lungul istoriei, Universitatea Tehnică din Iași a fost în primele rânduri ale excelenței, remarcându-se prin câștigarea unor competiții cu un important impact internațional, dintre care amintim: - European Best Engineering Competitions, la Varșovia;
- Concursul ICAMES (2013), la Istanbul, unde echipa universității a câștigat medalia de aur.
Cu un număr de peste 18.000 mii de studenți, dintre care aproximativ 9.000 rezidenți ai propriului campus, Universitatea Tehnică ocupă locul doi în țară în ceea ce privește numărul tinerilor pregătiți, după Universitatea Politehnică București. Conducerea Universității a manifestat permanent preocupare față de condițiile oferite cursanților și față de infrastructura specifică din campusul propriu, reușind, prin atragere de fonduri europene, să modernizeze căminele studențești la cel mai înalt standard. În aceeași ordine de idei, studenții Universității Tehnice au la dispoziție o bază sportivă ultramodernă, corespunzătoare pentru activități sportive polivalente, precum și o cantină reabilitată cu fonduri europene, unde își desfășoară activitatea un personal calificat la cel mai înalt nivel. Deși criza din țară a adus atingere și învățământului superior, inimoșii profesori au continuat să pregătească studenți foarte bine calificați, urmând tradiția zecilor de ani de funcționare în care Universitatea a pregătit specialiști care s-au remarcat prin proiectele lor științifice la nivel internațional. În această ordine de idei, amintim de Procopiu Ștefan, descoperitorul magnetonului teoretic "Bohr-Procopiu", întemeietorul Școlii de Magnetism din Iași, fiind declarat Doctor honoris causa al Institutului Politehnic "Gheorghe Asachi" din Iași, sau pe Vitalie Belousov, fost student al Facultății de Mecanică, personalitatea cu cele mai multe medalii de aur din lume, 71 la număr, 7 medalii europene de stat și 9 titluri internaționale, care a fost și rectorul Universității ieșene. Mediul universitar tehnic ieșean a contribuit cu întâietate la numeroase proiecte științifice dintre care menționăm megaproiectul ENERED - dezvoltarea platformei de cercetare pentru energie eficientă și durabilă în valoare de peste 10 milioane de euro. Câștigarea unui loc cât mai bun între țările Uniunii Europene nu se poate obține decât prin pregătirea corespunzătoare a tinerilor care absolvă formele de învățământ superior. Astfel, una din prioritățile actualei guvernări este, pe lângă reparația morală adusă acestui domeniu, și asigurarea unei finanțări corespunzătoare pentru a obține performanță. Avem datoria morală să fim alături de profesorii noștri, pentru că ceea ce am ajuns noi, cei prezenți în această sală, astăzi, se datorează, în mare măsură, și dascălilor care ne-au inițiat și care ne-au pregătit atât în meseria pentru care am optat, cât și în viața de zi cu zi.
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Iane: Astăzi vreau să vă supun atenției date despre nivelul de colectare al ANAF-ului. Cei care invocă faptul că ANAF-ul înregistrează un nivel de colectare slab, sunt sigur că nu au parcurs statisticile cu privire la nivelul actual al colectării sau încearcă să dezinformeze publicul prin repetarea unei lozinci false. Veniturile colectate de ANAF în primele nouă luni ale anului 2013 sunt cu 4,3% mai mari, și anume cu 5,3 miliarde de lei mai mari față de aceeași perioadă a anului 2012. Dacă vorbim și analizăm veniturile colectate în luna octombrie a anului 2013, acestea sunt cu 7,38% mai mari față de aceeași lună a anului trecut și cu 2,66% mai mult față de programul stabilit. În decursul acestei luni va începe să funcționeze și noua Direcție Antifraudă. Acest demers al Ministerului Finanțelor de reorganizare a ANAF-ului are câteva ținte de atins, și anume: îmbunătățirea serviciilor pentru contribuabili, îmbunătățirea sistemului organizațional și modificarea infrastructurii informatice în vederea unei funcționări optime a sistemului informatic integrat. Prin Direcția Antifraudă, Ministerul Finanțelor vrea să mărească substanțial gradul colectărilor la bugetul statutului și să combată, în mod real, evaziunea din domeniile cu potențial de fraudă. Doresc să menționez că Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin controale curente, tematice, realizate operativ sau inopinat, își va îndeplini obiectivele. Alături de Ministerul Finanțelor Publice, lupta împotriva evaziunii fiscale va avea rezultatele dorite, iar trendul crescător actual al colectării taxelor și impozitelor va fi unul accelerat. Acest trend crescător al colectării creează și premisele îndeplinirii uneia dintre cele mai importante promisiuni al USL-ului, și anume reducerea CAS. Reducerea este un angajament ferm prins în memorandumul cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană. Scăderea CAS-ului cu cinci puncte procentuale este unul din pilonii viziunii economice a USL și ceea ce ne-am angajat în fața electoratului că vom face. Și o vom face la 1 iulie 2014. Pentru a asigura resursele necesare acestei scăderi avem nevoie de aproape două miliarde de lei, iar cele 450 de milioane de lei colectate la bugetul de stat în plus față de programul stabilit, alături de sumele necheltuite din diverse capitole bugetare demonstrează că îndeplinim toate condițiile reducerii CAS din a două jumătate a anului 2014. Aceste date oficiale demonstrează două lucruri: că înregistrăm o creștere a colectării din partea ANAF în ciuda declarațiilor mincinoase ale adversarilor noștri politici și, în al doilea rând, că PNL, alături de colegii de alianță, își respectă angajamentele luate în fața românilor. Alături de trendul ascendent al colectării și de reducerea CAS-ului, care va fi implementată din iulie 2014, consider că mai avem nevoie și de răbdare. Rezultatele pozitive cu privire la economia României, creșterea nivelului de colectare a ANAF-ului, creșterea substanțială a salariilor medicilor rezidenți sau a profesorilor debutanți sau creșterea pensiilor începând cu 1 ianuarie 2014 sunt deja realități. Românii, cu răbdare, vor vedea că direcția înspre care se îndreaptă România va fi una și mai bună, iar angajamentele USL-ului luate în fața lor vor fi respectate.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Balan: "În anul 2014 ne așteaptă un buget al subdezvoltării" Îmi pare sincer rău că, în urmă cu mai bine de o lună, anticipasem incapacitatea Guvernului USL de a asigura sustenabilitatea finanțelor publice și atrăgeam atenția asupra intenției acestuia de a impune taxe și impozite chiar și pe hornuri. Speram ca Guvernul să nu îmi dea dreptate! Speram ca Guvernul să nu-și transfere incompetența asupra românilor, băgându-le și mai adânc mâna în buzunar pentru a acoperi găurile din buget făcute de clientela politică! Din nefericire, toate minciunile pronunțate de la această tribună de însuși prim-ministru Victor Ponta ies una câte una la suprafață. Nu vor crește taxe. Nu vor crește impozite. Așa mințea cu seninătate și nerușinare Victor Ponta acum o lună și jumătate, vrând să ne convingă cât de dur a fost el în cadrul negocierilor cu FMI. Și, ce-i drept, FMI nu a impus creșteri de impozite și taxe sau introducerea altora noi. Inițiativa i-a aparținut Guvernului Ponta și ineficienților miniștri ai finanțelor și bugetului. Guvernul Ponta este cel care s-a oferit să stârpească și ultima rămășiță a puterii de cumpărare a românilor și să fure și ultima marjă de profitabilitate a firmelor, impunând taxe și impozite pe tot ce mișcă și chiar și pe ce nu mai mișcă: pe stâlpi, conducte, iazuri etc. La aproape doi ani de când guvernează, Victor Ponta a spulberat orice speranță de mai bine pentru oricare dintre români, salariat, pensionar sau întreprinzător. Prosperitatea, laptele și mierea trâmbițate în anii în care USL s-a aflat în opoziție s-au transformat azi doar în fiere și cinism furnizat cu zâmbetul pe buze de arogantul premier. Vă mărturisesc că am citit cu atenție draft-ul proiectului de buget pentru anul 2014, publicat de presa românească. Nu-ți trebuie prea mult timp să ajungi la concluzia că este un buget al subdezvoltării, un buget făcut de contabili, care nu doar că ține România pe loc, ci, dimpotrivă, o îndepărtează și mai mult de nivelul de dezvoltare european. USL și Victor Ponta nu mai au nicio scuză. Se află deja la al doilea buget de stat pe care îl construiesc și, dacă iau în calcul și rectificările bugetare, sunt la a 6-a construcție bugetară de care sunt singuri responsabili. Oricine ar citi proiectul de buget pentru anul 2014, chiar și fără o pregătire macroeconomică avansată, ar constata cel puțin 2 lucruri: Povara fiscală a crescut și crește în fiecare zi sub guvernarea USL și odată cu ea și evaziunea fiscală. Victor Ponta, poți să pui taxe și pe fumul de pe hornuri, românii și firmele nu mai au de unde să-ți mai dea! Bugetul pe anul 2014, la fel ca și cel pe 2013, este un buget de supraviețuire, și nu de dezvoltare. În afara prafului în ochi privind indexarea parțială a pensiilor și majorarea rușinoasă a unor salarii din sectorul public, altceva nu găsim. Investițiile și educația rămân copiii vitregi al USL, iar sănătatea și piața muncii sunt uitate cu totul. Toate acțiunile întreprinse de USL în ultimele 18 luni mă îndreptățesc să afirm că sub guvernarea USL românii sunt tot mai săraci, iar șansele de ameliorare a nivelului de trai sunt compromise pentru mult timp.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Răducanu: "Ignoranță sau neștiință la Ministerul Mediului" Moto "Într-o epocă de minciună universală, să spui adevărul este un act revoluționar " - George Orwell Roșia Montană și bogățiile din subsolul său sunt de câteva luni în atenția românilor. Datorită unui flux enorm de informații contradictorii, ambigue și manipulatorii, românii nu mai știu ce să creadă și ce să nu creadă. Mai-marii Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice au declarat în nenumărate ocazii că soluțiile de protecție a mediului propuse de RMGC, deja celebra companie româno-canadiano- israeliană, sunt la nivelul standardelor internaționale, utilizând procedeele celor mai noi descoperiri mondiale în acest domeniu. Nimic mai fals. Ministerul Mediului și departamentele sale de specialitate, inclusiv conducerea RMGC, sunt în cunoștință de cauză, încă din 2010, că în SUA există tehnologii omologate și utilizate pentru eliminarea sau neutralizarea factorilor de impact negativ asupra mediului. Din anul 2007 au fost promovate în Europa tehnologiile WOWEnergy, WOWClean și WOWGen. Aceste tehnologii se definesc astfel: WOWClean asigură eliminarea (neutralizarea) factorilor cu impact de mediu din toate activitățile sociale. WOWGen rezolvă transformarea energiei termice reziduale (ape de răcire, gaze de ardere, zguri fierbinți etc.), în energie electrică cu randament de minimum 60%. Cele două tehnologii au la bază brevete patentate în USA, astfel : Pentru WOWGen - Patent No. U S 6, 857, 268 B 2 din 22 februarie 2005 Cascading Closed Loop Cycle Pentru WOWClean - Patent No, US 7, 011, 790 B2 din 14 martie 2006 Non Thermal Desinfection Of Biological Fluids Using- Non -Thermal Plasma. Tehnologia WOWClean a fost implementată în perioada 2007-2009, în toate instalațiile maritime de extracție petrolieră ale SUA. Această tehnologie este aplicată la toate vasele de transport naval pe plan mondial pentru a anihila noxele emise de motoare, cât și alți factori poluanți generați în acest domeniu: scurgeri de lichide, materiale nocive, accidente, avarii, forță majoră etc. Așa cum deja se știe, Proiectul de exploatare a zăcămintelor auro-argentifere și de metale nobile de la Roșia Montană cuprinde următoarele faze tehnologice: - Faza 1 - Măcinarea și clasarea minereului;
- Faza 2 - Extracția Au și Ag utilizând leșierea cu cianură prin procedeul BAT (cf. Cap. 3.1.6.22 și cap. 5.2 Ghidul BREF UE Document on BAT for Management...... in Mining Activities, din martie 2004) și în cadrul tehnologiei INCO (SO2 + aer) Noranda;
- Faza 3 - Spălarea acidă, eluare-stripare și regenerarea cărbunelui activ;
- Faza 4 - Separarea Au, Ag prin electroliză.
Într-un studiu prezentat încă de acum doi ani ministrului mediului de atunci, specialiștii acestor tehnologii au reiterat următoarele concluzii: - Tehnologia WOWClean este complementară si compatibilă cu tehnologia utilizată în Proiectul de la Roșia Montană, detaliată în Fazele 1- 4 de mai sus.
- Tehnologia WOWClean neutralizează complet toate categoriile de factori cu impact de mediu, generați în fazele tehnologice INCO - Noranda descrise mai sus.
Produsele rezultate din procesul de neutralizare sunt utilizate în continuarea procesului, drept materii prime pentru realizarea de produse finite utile: îngrășăminte chimice, materiale de construcții, elemente de rerocare ș.a. - Tehnologia WOWClean constă în faptul că asigură separarea-extragerea în proporție de minimum 90% și a altor elemente prezente în minereu, considerate a fi necesare.
- Prin implementarea tehnologiei WOWClean se realizează o reconfigurare optimă a ansamblului investițional prin simplificarea sau chiar eliminarea unor lucrări de infrastructuri costisitoare - canale, baraje, iazuri ș.a.
- Tehnologia WOWClean se poate aplica simultan cu tehnologia propusă pentru extragerea metalelor nobile, respectiv INCO - SO2 + aer.
Astfel că, în toate fazele de extracție prin cianurare unde rezultă noxe, acestea vor fi tratate imediat și neutralizate în totalitate prin tehnologia WOWClean. Materialul neutralizat poate fi utilizat pentru realizarea de produse finite utile, cum ar fi: îngrășăminte chimice, materiale de construcții ș.a., prin tehnologia respectivă, ce presupune tratarea cu adaosuri de alte elemente. - Tehnologia WOW Clean se poate utiliza cu eficiență totală în orice zone, locații (râuri, iazuri, zone mlăștinoase etc.) care se consideră a fi contaminate.
Pentru o informare corectă și completă a românilor privind implementarea Proiectului de exploatare a resurselor minerale de la Roșia Montană, în condiții de protecție a mediului, solicit Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice să prezinte Parlamentului, în regim de urgență, un raport privind această tehnologie, care ar putea să soluționeze inadvertențele proiectului din punct de vedere al mediului și riscurile privind infestarea cu cianuri a ariei de exploatare. România nu poate rămâne "țara experimentelor" pentru investitorii străini sau români. România nu trebuie să mai tolereze mofturile și ingerințele politice sau economice ale unor companii multinaționale care se cred mai presus de națiunile lumii, mai presus de interesele naționale ale țărilor pe care vor să le trateze ca pe propriile colonii. Într-un discurs celebru Nicolae Titulescu spunea: "Un stat nu poate să rămână neutru decât atunci când n-are de cerut; un stat nu poate rămâne neutru atunci când are revendicări de impus, atunci mai ales când și le-a formulat. Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea românească, ca ceea ce a simțit inima românească să nu poată înfăptui energia românească".
|
|
|
|
|
Domnul Ion Cupă: "Bugetul pe 2014, un buget realist" Deși slăbită de conjunctura economică mondială nefavorabilă, dar și de nerealizările din anii anteriori, economia României se află pe un trend ascendent, fapt certificat de toate evaluările organismelor naționale și internaționale de profil. În decursul acestui an s-a realizat obiectivul de stabilizare macroeconomică, la sfârșitul anului 2013, România va avea o creștere economică de peste 2%, superioară celei prognozate la începutul anului, de 1,6%. Țara noastră se află, în acest moment, în fața unei opțiuni fundamentale pentru dezvoltare. Într-un context în care efectele crizei economice încă se mai fac prezente, definirea bugetului de stat pentru anul 2014 trebuie să țină cont de realitatea economică a României. Anul acesta a fost destul de dificil pentru mediul de afaceri din țară, ceea ce a dus la închiderea activității anumitor agenți economici, dar a fost contrabalansat de numărul și mai mare al noilor firme ce și-au deschis activitatea în acest an. În urma negocierilor la nivel european au fost deblocate fondurile europene, obținând totodată un an în plus pentru absorbția acestora, ceea ce înseamnă că firmele din România vor avea la dispoziție un plus de aproximativ 2 miliarde de euro. De asemenea, creșterea valorii fondurilor europene ce vor putea fi accesate a fost și va fi susținută cu alocarea de resurse importante de la bugetul de stat pentru cofinanțarea acestora. Datele macroeconomice anunțate în ultima perioadă reflectă faptul că lucrurile merg într-o direcție pozitivă, astfel: am atins un nivel record al exporturilor, deficit bugetar în limitele stabilite, loc fruntaș în Uniunea Europeană la creșterea producției industriale. Toate aceste aspecte au dus și vor duce la sporirea credibilității externe a economiei noastre și astfel am obținut împrumuturi la niveluri ale dobânzilor minime și un impact minor la capitolul cheltuieli din cadrul bugetului. Prin acțiunile pe care le vom întreprinde de acum înainte trebuie menținută credibilitatea pe piețele financiare internaționale și în fața investitorilor, să atragem investiții străine și linii de finanțare pentru dezvoltarea economică a României, paralel cu alocarea unor resurse importante pentru investiții viitoare din bugetul de stat. Indiferent de culoarea politică, trebuie să susținem reducerea nivelului contribuțiilor de asigurări sociale din al doilea semestru al anului viitor, care va avea un impact major pentru mediul de afaceri. Reducerea CAS pentru angajatori va avea efecte în lanț. Este una dintre măsurile așteptate de mediul de afaceri, care sunt de natură să susțină continuarea creșterii economice și crearea de noi locuri de muncă. Scăderea poverii fiscale asupra firmelor va contribui la creșterea gradului de conformare voluntară la plata contribuțiilor sociale, de sănătate sau la șomaj. Pentru susținerea unităților administrativ-teritoriale, dar și pentru continuarea și finalizarea investițiilor, suma ce va fi alocată în bugetul anului viitor va trebui să fie mai mare decât cea prevăzută în acest an, fapt ce va avea repercusiuni pozitive în gradul de dezvoltare a acestora. Ca parlamentar al Partidului Național Liberal și membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, cred că bugetul pe anul 2014 va fi unul echilibrat și bine structurat, care va asigura României stabilitatea de care are nevoie, dar va pune și bazele creșterii sustenabile pe care o dorește fiecare dintre noi.
|
|
|
|
|
Domnul Ionel Palăr: Am aflat din relatările mass-media că PDL și-a exprimat dorința de a depune o moțiune simplă privind situația economică națională. Personal, consider că inițiatorii nu sunt credibili în demersul lor. Dovada este guvernarea catastrofală din perioada 2009-2011, în care TVA-ul s-a majorat până la 24%, salariile au fost reduse cu 25%, pensiile au fost micșorate, mediul de afaceri a fost falimentat, ajutoarele pentru categoriile vulnerabile au fost reduse, rata absorbției fondurilor europene a scăzut, investițiile străine s-au diminuat, rata șomajului a crescut și enumerarea poate continua. Concluzia este PDL = sărăcirea populației. PDL și-a demonstrat incompetența, astfel încât astăzi nu poate justifica această moțiune. Dacă totuși PDL își va duce demersul la bun sfârșit, această moțiune va fi un alt exercițiu demagogic.
|
|
|
|
|
Domnul Cornel Itu: "Fondurile pentru cercetare nu sunt o cheltuială, ci o investiție" De curând, Clujul a dovedit încă o dată că merită pe deplin statutul de centru de elită al cercetării românești, prin descoperirea unui nou tip de sânge artificial, o remarcabilă reușită a unei echipe de oameni de știință din cadrul Facultății de Chimie a Universității "Babeș-Bolyai". Descoperirea ar putea avea ca finalitate revoluționarea medicinei la nivel mondial, fiind apreciată de specialiști ca demnă de Premiul Nobel. Acești cercetători înzestrați au creat un nou tip de sânge artificial care transportă oxigenul în mod similar cu sângele, spre deosebire de substanțele cunoscute și folosite în medicină până acum. Produsul, testat în prezent pe animale, ar putea fi folosit după finalizarea cercetării pentru transfuzii, fiind complet steril și existând posibilitatea de a se produce în cantități nelimitate. Timp de câteva zile, primele pagini ale unor prestigioase ziare străine au fost dedicate acestei notabile descoperiri, România fiind văzută într-o lumină favorabilă prin prisma muncii acestei echipe de cercetători clujeni. Proiectul prin care s-a ajuns la această descoperire revoluționară a început în anul 2007, beneficiind de o finanțare specială din partea Ministerului Educației și Cercetării. Lipsa predictibilității finanțării în vederea continuării acestui proiect este marea provocare a acestor cercetători care ne reprezintă cu mândrie în comunitatea științifică internațională. Mediul academic clujean și-a dovedit meritul de a fi în elita cercetării și inovației și prin Clusterul IT, lansat oficial la nivel național în urmă cu un an, reunind circa 30 de membri fondatori, între care se află universități din Cluj, institute de cercetare, autorități publice și firme din domeniul informaticii. Trebuie subliniat că în cadrul târgului Expo Real München, care a avut loc luna trecută, reprezentanții Clusterului IT au avut peste 60 de întâlniri cu companii și oameni de afaceri interesați să investească în România în acest domeniu care definește viitorul. În cadrul Clusterului IT se dorește dezvoltarea proiectului Cluj Innovation City ca principal motor de dezvoltare economico-socială a zonei Clujului și a Regiunii Nord-Vest. Cluj Innovation City, a cărui dezvoltare cere sprijinul nostru și implicare financiară din partea Guvernului României, ar urma să reunească pe parcurs peste 20.000 de specialiști IT într-un adevărat oraș al informaticii, o replică a renumitului Silicon Valley din Statele Unite ale Americii. Concretizarea acestui proiect va avea ca efect nu doar dezvoltarea regiunii de Nord-Vest, ci a întregii țări, prin accelerarea industriei IT. Vă adresez chemarea de a sprijini aceste proiecte care au un rol esențial: acela de a crea și dezvolta poli de competitivitate, parte importantă a dezvoltării economice pentru România. Alocarea de fonduri pentru cercetare nu reprezintă nicidecum un lux, și nici o cheltuială, ci o investiție pentru viitor.
|
|
|
|
|
Domnul Lucian-Manuel Ciubotaru: Am venit astăzi la tribuna Parlamentului să felicit pe ministrul finanțelor publice, domnul Daniel Chițoiu, pentru succesul repurtat în negocierile cu FMI și discuțiile legate de bugetul pentru anul 2014 în numele Guvernului României. Acestea respectă întocmai coordonatele Programului de guvernare USL. În cursul negocierilor cu FMI și în construcția bugetară pe 2014, PNL a urmărit două teme majore care țin de elementele esențiale ale fiscalității, foarte importante pentru întreaga viața economică și pentru mediul de afaceri: cota unică de 16% și reducerea CAS-ului, pentru care ministrul finanțelor a avut un mandat clar. Noi, liberalii, ne asumăm această negociere din punct de vedere politic, Partidul Național Liberal manifestându-și cât se poate de evident identitatea sa de partid de dreapta și, în același timp, manifestându-și și atitudinea cât se poate de serioasă de a fi solidar în interiorul unui guvern și de a urmări programul de guvernare. În urma negocierilor cu FMI, cota unică a fost menținută și, deși, scăderea CAS-ului cu 3% nu se va realiza începând cu 1 ianuarie 2014, ministrul finanțelor, Daniel Chițoiu, a obținut un angajament ferm pentru ca, din al doilea trimestru al anului 2014, să fie aplicată o reducere de 5% a CAS. Măsura va avea un efect economic mai important la momentul adoptării. Nu pot să nu evidențiez faptul că acceptarea de către FMI a acestei măsuri este prima reușită de acest gen a unui Guvern al României, cu atât mai mult cu cât guvernele PDL, în toate discuțiile și negocierile pe care le-au avut cu Fondul, nici nu au ajuns să pună problema unei scăderi de fiscalitate de o asemenea natură. Sunt convins că prin măsurile de îmbunătățire a colectării, care deja sunt vizibile, prin reducerea evaziunii și fraudei fiscale, printr-o îmbunătățire a administrării veniturilor, se va realiza un impact bugetar neutru al reducerii cotelor de contribuții sociale din al doilea semestru al anului viitor. Trebuie să mai precizez încă un lucru important pentru cetățeni și anume că începând cu această lună își intră în atribuții Direcția generală de antifraudă fiscală. Este de așteptat să avem un plus de colectare la veniturile la bugetul de stat. PNL abordează tematica economică și politicile guvernamentale într-un mod solidar. înscriind priorități de politici de dreapta în programul de guvernare, de la cota unică, la scăderea CAS-ului. As mai adăuga aici, că pentru anul următor susținem fără ezitare și creșterea salariului minim, o măsură care reprezintă o obligație asumată în comun.
|
|
|
|
|
Domnul Lucian-Manuel Ciubotaru: "Exploatarea resurselor - prin noi înșine!" În calitatea mea de membru al Comisiei pentru afaceri europene, sunt preocupat în permanență de legislația și prevederile comunitare privitoare la reglementarea exploatării resurselor proprii fiecărei țări. În ultimul timp suntem asaltați de informații tehnice, din ce în ce mai multe, referitoare la explorări și exploatări ale gazelor, ale petrolului, ale minereului etc. S-au format deja o mulțime de pseudoexperți în ale mineritului, care să ne convingă sau să ne combată, să ne arate sau să ne ascundă, în ce măsură și în ce fel se fac explorările și exploatările resurselor. Nu am întâlnit, cel puțin nu vehementă, o voce care să ne explice în ce măsură se poate lua în calcul exploatarea de către România a propriilor resurse. În acest sens, vă voi prezenta câteva argumente de ordin tehnic și practic, pe care ar trebui să le luăm în calcul, dacă vrem să privim în ansamblul său această chestiune. Așadar, în primul rând, este cazul să ne referim la principiul general de drept internațional, conform căruia suveranitatea unui stat se exercită în interiorul frontierelor sale, la spațiile terestru, aerian și subteran. Resursele naturale, aflate în subsolul teritoriului unui stat, sunt proprietatea acelui stat, care este liber să le decidă soarta. Uniunea Europeană este extrem de atentă la respectarea regulilor și principiilor referitoare la libera concurență. Acest lucru nu presupune însă că orice agent economic poate veni pe teritoriul unui stat, ridicând pretenții asupra proprietății sau exploatării resurselor sale. Liberalizarea pieței, precum și libera concurență nu funcționează decât în situații de concurență. Dar nimeni și nimic nu poate obliga un stat să deschidă o procedură de atribuire prin licitație dacă acesta nu dorește acest lucru. Articolul 345 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că "Tratatele nu aduc atingere regimului proprietății în statele membre". În plus, printr-o decizie din 18 decembrie 1997, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a subliniat "absența reglementării comunitare specifică în materie de expropriere", consacrând astfel dreptul statelor membre să naționalizeze orice element al economiei, de la bănci la resurse naturale, bineînțeles, cu respectul regulilor de nondiscriminare. Acest lucru a fost confirmat, dacă mai era nevoie, și de vicepreședintele Comisiei Europene, Joaquin Almunia, în 2011. Pentru ca o expropriere pentru cauză de utilitate publică și o naționalizare să fie conforme cu dreptul european, trebuie ca statul membru să se comporte ca un investitor privat într-o economie de piață, atât în ceea ce privește prețul de achiziție, cât și gestiunea întreprinderii. Aceste principii se aplică însă preluării de către stat a unei întreprinderi private deja existente, nicidecum dreptului statului suveran de a dispune de propriile-i resurse. Așadar, dacă România ar hotărî constituirea unei companii naționale a aurului sau a gazelor, care să exploateze singură aceste resurse, eventual cu ajutorul tehnologic ale altor firme, românești sau străine, nu ar încălca nicio dispoziție europeană. Singura condiție este ca statul să nu favorizeze în mod nejustificat o anumită întreprindere în detrimentul altora. Ar fi suficient însă ca statul să nu deschidă licitații de concesionare, ci mai degrabă licitații de subcontractare la care să participe companii specializate în exploatarea resurselor care să furnizeze tehnologii pentru exploatare, și nu să profite direct de produsul exploatării.
|
|
|
|
|
Doamna Liliana Ciobanu: "Altă dramă a României: copiii discriminați, deținuții îmbuibați!" Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, definiția termenului "discriminare" se traduce prin "politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate". În opinia mea, dar și a multor milioane de părinți din această țară, faptul că alocația de stat pentru copii nu s-a mai majorat din anul 2008, respectiv de aproape șase ani, îndeplinește elementele constitutive ale unei discriminări. Alocațiile copiilor au stagnat, pe fondul înmulțirii din ultima perioadă a familiilor cu mari probleme de supraviețuire, din cauza închiderii a numeroase societăți comerciale și a îngroșării consistente a numărului părinților rămași fără locurile de muncă. Putem vorbi astfel de un act de discriminare la adresa copiilor români, nevoiți să beneficieze de cuantumul rușinos de 42 de lei de aproape șase ani, timp în care cheltuielile cu costurile instrumentarului de strictă necesitate pentru ca un copil să meargă la școală au crescut de câteva ori, pentru a nu mai aminti de prețurile produselor alimentare. Aceste argumente le-am înaintat președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc Asztalos, încă din data de 6 iunie a.c. Iată că, deși au trecut nu doar cele 30 de zile prevăzute de lege pentru trimiterea răspunsului, ba chiar aproape o jumătate de an, șeful CNCD, instituție plătită și din banii mei, și din contribuțiile tuturor oamenilor din această țară, inclusiv ai părinților care se descurcă cu întreținerea copiilor la nivelul de 42 de lei a alocației, ei bine, acest domn nu vrea să răspundă, deși este obligat prin lege! Lipsa unui răspuns din partea CNCD mă îndreptățește să afirm că am dreptate, iar copiii românilor sunt discriminați cu menținerea alocației de stat pentru copii la valoarea de 42 de lei lunar. De asemenea, tăcerea acestui domn Asztalos mai denotă și un exemplu de nefuncționare a instituțiilor statului sub guvernarea USL, mai exact de nepăsare și dispreț la adresa cetățenilor acestei țări. În tot acest timp, respectiv ultimii șase ani, cheltuielile cu întreținerea unui deținut din penitenciarele românești s-au majorat de câteva ori, costul lunar ajungând în prezent la 2.397 lei. Aceștia beneficiază de trei mese calde pe zi, precum și de controale medicale (stomatologice, oftalmologice etc.) gratuite. În plus, deținuții au și alt mare avantaj comparativ cu părinții copiilor care trăiesc, mulți dintre ei, din alocațiile de 42 de lei. Mai exact, deținuții au toate pârghiile la îndemână pentru a se plânge de condițiile oferite în penitenciare, ei fiind campionii petițiilor atât la nivel național, cât și către instituțiile internaționale, de la CEDO la alte instanțe europene. Acești oameni își cer încontinuu drepturile peste tot în lume, în timp ce românii care nu supraviețuiesc cu cheltuielile necesare copiilor din suma derizorie de 42 de lei lunar nu au efectiv cui să se mai vaite. Consider că este anormal ca o mare parte a banilor din bugetul acestei țări să fie destinați apărării infractorilor, în timp ce copiii, care sunt viitorul nostru, sunt neglijați și obligați să se descurce cu 42 lei pe lună, într-o Românie în care se afirmă de ani buni că educația este "prioritate națională"! Nu vreau să pledez pentru lucruri care nu se pot întâmpla. Din contră, sunt un om realist. Nu pot să fiu pasivă însă când văd că ministrul muncii trimite banii înapoi în buget, în loc să susțină majorarea alocațiilor copiilor. Din păcate pentru noi, românii, acești oameni care dispun după bunul lor plac de destinele cetățenilor nu dau explicații nimănui pentru faptele lor. Am întâlnit destule cazuri în care familii întregi trăiesc de pe o zi pe alta și de la o lună la alta exclusiv din banii alocațiilor copiilor lor, nu pentru că nu vor să muncească și nu pentru că ar fi leneși, ci din cauza unor situații-limită în care au ajuns pe fondul crizei din ultimii ani. Adică nu își mai pot găsi un loc de muncă, nici măcar cu ziua, cum se spune, și atunci sunt nevoiți să trăiască din blestemata de alocație a copiilor. Care mai trebuie să meargă și la școală, să își cumpere și câte ceva de mâncare, să aibă rechizite și manuale, pentru că statul nu le mai dă aproape nimic... Sunt cazuri cutremurătoare, pe care nu le vezi stând confortabil în fotoliile din Palatul Victoria, ci trebuie să cobori cu picioarele pe pământ, să mergi printre oameni și să vezi la fața locului cum se trăiește în România cu mai puțin de 42 de lei pentru o singură persoană lunar! Din păcate, acest lucru le lipsește cu desăvârșire actualilor guvernanți, obișnuiți să stea în genunchi în fața misiunilor FMI, dar, în același timp, cu spatele către românii care i-au ales!
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Lubanovici: "Raportul MCV, de la problemele justiției la corupția achizițiilor publice. Până când?" Iată că, după reacțiile negative venite în urma Proiectului de buget pe 2014, asistăm la un alt act ce arată neîncrederea instituțiilor europene în actuala guvernare și funcționarea reală a statului de drept. Astfel, la sfârșitul lunii noiembrie vom avea o altă misiune de evaluare pe Mecanismul de Cooperare și Verificare pe Justiție, care va investiga, pe lângă stadiul îndeplinirii obiectivelor MCV, și problemele existente în ceea ce privește absorbția fondurilor europene și eficacitatea achizițiilor publice. Dacă până acum neaderarea la spațiul Schengen a fost motivată prin problemele semnalate pe justiție în Rapoartele MCV în ciuda îndeplinirii specificațiilor tehnice de către România, acum este pentru prima dată când acest Raport ia în considerare și corupția existentă în procesele de absorbție a fondurilor europene și a achizițiilor publice. Cazurile semnalate de ANI în care primari erau implicați și în firme ce au contractat proiecte cu finanțare europeană arată gradul ridicat de răspândire a corupției și disprețul cu care politicienii, la adăpostul funcțiilor publice, cred că pot încălca legislația națională și europeană. Semnalele de pe plan european în ceea ce privește credibilitatea României sunt, din păcate, nefavorabile, și confirmă, din ce în ce mai evident, eșecul viitoarei aderări la spațiul Schengen. Deși nu mă număr printre eurosceptici, sunt convins că, la nivel european, intrarea țării noastre în UE este regretată. În mod ironic, oficialii europeni învață în acest moment cum să îmbunătățească legislația și practicile comunitare pentru a evita cazuri asemănătoare în viitor. Cum altfel putem înțelege conexiunile dintre spațiul Schengen și corupția existentă pe plan local? Din nefericire, incapacitatea USL de a guverna se răsfrânge asupra credibilității întregii țări și îi afectează în primul rând pe români, cei care au asigurat guvernanților voturile necesare pentru a ajunge în această poziție. Ține de domeniul absurdului ca, în acest context, premierul Victor Ponta să liniștească primarii PSD prin promulgarea unei "legislații care să prevină incompatibilitățile". Prim-ministrul intenționează modificarea legii prin stabilirea unui termen în care primarii pot să își rezolve problema incompatibilității. Tocmai acesta este rolul legilor în vigoare - de a preveni încălcarea legii, a corupției și folosirea banilor publici în interes personal. Dacă sancționarea aleșilor locali aflați în situații de conflict de interese va fi mult restrânsă și ușor influențabilă, cum mai putem asigura echilibrul instituțiilor aflate la baza statului de drept? În afară de susținerea Guvernului de către primari, ce câștigă românii? Cred că este absolut necesară reanalizarea situației și evaluarea impactului pe care astfel de măsuri anunțate le au asupra statului de drept și a credibilității României pe plan extern. Contradicțiile dintre declarațiile guvernanților și faptele lor nu fac decât să înrăutățească imaginea noastră ca țară. Rezultatul - scăderea investițiilor străine, un raport MCV negativ și amânarea aderării la spațiul Schengen. Sunt convins, stimați guvernanți, că nu acesta este bilanțul pe care vi-l doriți după terminarea mandatului! Vă rog, așadar să luați în calcul aceste probleme și să inițiați măsuri pozitive pentru bunăstarea românilor.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Lubanovici: "Combustibilul a devenit un lux" Guvernul USL încearcă în ultimul timp tot mai mult să ne convingă să trecem în fiecare zi pe la benzinării și să lăsăm cât mai mulți bani pentru bugetul țării. De fapt nu pentru buget, spune premierul Victor Ponta, ci pentru construirea de autostrăzi. Dar nu pentru toate, ci pentru "unele", cum ar fi Comarnic - Brașov. Ce legătură are cetățeanul din Suceava ori din Timiș cu această autostradă? "Sunt cetățeni români și totodată europeni și au drepturi", poate fi răspunsul incontestabil al actualilor guvernanți. Cu alte cuvinte, dreptul de a cumpăra combustibil la prețuri tot mai mari, dreptul de a circula cu autoturismul - probabil plătind o nouă taxă - sau alte drepturi la fel de condiționate ca acestea. Problema nu este plătirea unor taxe supradimensionate pentru dobândirea anumitor drepturi care ne fac europeni, pentru acestea sunt unanim acceptate și înțelese, ci găsirea unor soluții care să îi avantajeze pe toți românii, nu doar pe unii și cu siguranță nu în detrimentul altora. Din păcate ajungem să ne obișnuim cu expresia "plătești pentru drepturile pe care le dobândești, chiar dacă nu-ți folosesc niciodată în viață". Și dacă plătim acum, nu ne mai luați alți bani ? Ba da, dar cu o scuză nobilă: "Dacă cei care vând la magazin sau în piețe vă cer mai mulți bani, noi nu ne putem opune. Piața este liberă. Aveți dreptul să cumpărați sau nu." De ce spun asta? Premierul Victor Ponta a anunțat marți, 5 noiembrie a.c., că acciza va fi de 0,7 cenți pe litrul de carburant, fiind repede contrazis de consilierul său, Mirel Palada, care a precizat, clar și răspicat, că acesta nu va fi de 0,7 cenți, ci de 7 cenți, fie benzină, fie motorină. De fapt, după cum se zvonește, vor fi operate câteva modificări esențiale referitoare la acciza pe care o plătim la pompă. Adică, totul în creștere. Astfel, acciza la benzina cu plumb va fi majorată de la 547 euro/tonă la 637,9 euro/tonă, respectiv de la 421,19 euro/1000 litri la 491,19 euro/1000 litri. Acciza la benzină fără plumb va urca de la 467 euro/tonă la 557,91 euro/tonă, respectiv de la 359,59 euro/1000 litri la 429,59 euro/1000 litri, iar acciza pe motorină va crește de la 391 euro/tonă la 473,85 euro/tonă, respectiv de la 330,39 euro/1000 litri la 400,395 euro/1000 litri. Tot premierul, forțat de o măsură abuzivă, a susținut că banii colectați vor fi vărsați în Fondul special pentru marile proiecte de infrastructură rutieră, dând exemple de autostrăzi, cum ar fi Comarnic - Brașov. Ceea ce nu au precizat membrii puterii însă este ce se va întâmpla cu prețurile, pornind de la coșul zilnic de cumpărături și până la obiectele de uz casnic și alte lucruri esențiale. De aceea, vă întreb: Ce urmează după ce ați transformat combustibilul în lux, ca simplul drept la viață să devină un lux?
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Lupu: "Nu vor crește prețurile la produsele alimentare!" În ultimele zile, se dezbat cu ardoare, în prime-time, o serie de teme false pe care încearcă să le inoculeze unii "binevoitori" ca fiind știri de rău augur, iar printre acestea se află la loc de frunte și ideea de creștere fulminantă a prețurilor la alimente, ca o consecință a măsurilor recent negociate de către Guvern cu FMI. Cred că este important să lămurim cât mai rapid acest aspect fără nicio susținere în realitate și afirm acest lucru deoarece astfel de zvonuri nu fac altceva decât să panicheze familiile cu venituri reduse și nu cred că este cazul ca setea de senzațional a unora să ducă la îngrijorarea a milioane de români. În acest sens, trebuie să precizăm încă o dată, dacă mai este nevoie, că Guvernul USL a luat din timp o serie de măsuri pentru a evita în perioada următoare o eventuală crește a prețurilor la alimente. Iar una dintre măsurile luate de către guvern - măsură pe care noi, liberalii, am susținut-o încă de la intrarea la guvernare - este cea referitoare la reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, reducere al cărei efect asupra prețurilor s-a putut constata imediat după intrarea în vigoare. Astfel, potrivit statisticilor oficiale, prețul pâinii a scăzut, în medie, cu 11,5% după reducerea TVA la 9%. Mai mult decât atât, Guvernul USL a susținut și aplicat anul acesta o serie de măsuri care vin în sprijinul fermierilor și care au deja un impact pozitiv asupra prețurilor produselor agricole. Astfel, din octombrie 2013, Guvernul USL acordă plăți anticipate pentru pregătirea campaniei agricole de anul viitor. De asemenea, au fost reduse cheltuielile de livrare a apei destinate irigațiilor, au fost acordate despăgubiri de la buget fermierilor afectați de seceta din vara anului 2012 și s-a oferit sprijin financiar producătorilor de lapte și carne de vită din zonele defavorizate. Să ne reamintim și faptul că subvențiile din agricultură blocate de celebrele și eficientele guverne ale PDL au fost plătite de noi, cei din USL. În plus, Guvernul USL a constituit Fondul pentru acordarea de microcredite în agricultură, pentru cei care au nevoie de accesarea unui împrumut neeligibil prin alte programe. De asemenea, intenționăm ca din anul 2014 să punem în aplicare măsuri similare și pentru alte categorii de alimente, ca, de exemplu, pentru carne, pentru legume-fructe sau pentru lapte. Acest tip de măsuri îl avem în vedere în funcție de efectele pe care le vom constata, în lunile următoare, în cazul reducerii TVA la pâine și mă refer aici la faptul că, în afară de reducerea prețurilor la toate produsele din pâine, trebuie văzut impactul acestei măsuri și în privința locurilor de muncă din domeniu, în privința reducerii evaziunii fiscale pe lanțul de producție și comercializare, respectiv a creșterii încasărilor la bugetul de stat pe acest segment, dar și impactul privind crearea unui mediu concurențial corect.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Man: "Abandonul școlar, încă o problemă reală a României !" Aduc în atenția dumneavoastră situația ratei abandonului școlar, care în România a crescut și continuă să crească, atât din cauza sărăciei, dar nu în ultimul rând din cauza fondurilor insuficiente pe care Ministerul Învățământului le-a alocat anul acesta pentru prevenirea și diminuarea acestuia, iar pentru anul următor am dubii că problema banilor va fi rezolvată și, implicit, problema abandonului școlar. Strategia națională de combatere a abandonului școlar este învechită, iar ministerul de resort ar trebui urgent să elaboreze politici concrete mai ales pe latura prevenirii și mai apoi pe cea de intervenție și compensare, să găsească strategii privind combaterea și prevenirea acestui fenomen, pe care să le implementeze de urgență. Știm cu toții că principalele cauzalități ale abandonului școlar sunt legate de factorii economici și de educația părinților lor, cei mai afectați fiind elevii din mediul rural, unde situația materială a acestora este precară. Situația este alarmantă și în județul Maramureș, unde deja 530 elevi au abandonat școala în anul școlar 2012-2013, iar absenteismul este în creștere datorită Ministerului Învățământului, care nu își onorează obligațiile față de școli și nu mai decontează naveta elevilor din mediul rural. Cei care totuși termină un liceu urmează o facultate, de unde ies direct șomeri cu diplomă, pentru că există o mare reticență pentru școlile profesionale, atât din partea părinților, cât și a elevilor. România trebuie să scoată muncitori calificați din școlile profesionale, pentru că o țară fără meseriași nu există, trebuie urgent să se regândească un sistem de învățământ profesional în așa fel încât să răspundă nevoilor agenților economici, iar tineretul să aibă un loc de muncă. Sistemul educațional românesc este în pericol dacă autoritățile nu găsesc politici bine țintite de susținere a familiilor cu probleme sociale pentru reducerea abandonului școlar, pentru că abandonul școlar este o problemă socială deloc de neglijat. Investițiile în educație și în formare profesională sunt cele care stimulează creșterea economică, școala și familia trebuie să se implice mai mult și să-i îndrepte pe elevi către școlile de meserii, pentru că societatea de astăzi este diferită de cea de ieri. Majoritatea statelor membre ale UE au înregistrat progrese în ceea ce privește reducerea ratei abandonului școlar, dar în țara noastră rezultatele nu sunt deloc îmbucurătoare. Uniunea Europeană, prin măsurile pe care le-a luat și pe care urmează să le ia, dorește să reducă numărul elevilor care părăsesc școala și preconizează ca până în anul 2020 rata abandonului școlar la nivelul UE să fie sub 10%. Noi unde ne vom poziționa, dacă nu ne implicăm suficient, dacă nu există o analiză concretă și reală a acestui fenomen?
|
|
|
|
|
Doamna Viorica Marcu: "Considerente și direcții de acțiune privind mediul rural și sectorul agricol" Peste 85% din total exploatațiilor agricole din România este reprezentat de fermele și/sau gospodăriile mici. Resursa umană angrenată în aceste exploatații este, după ultimele estimări, undeva la 48-51% din total populație, de unde rezidă implicit multitudinea aspectelor sociale. Pe fondul lipsei sprijinului pentru exploatațiile mici care dețin suprafețe fragmentate de teren între 1,5- 4 ha și un număr redus de animale, caracterul agricol este preponderent de subzistență, pasul către nivelul imediat următor, cel al fermelor de semisubzistență cu potențial comercial/de piață este aproape imposibil de făcut astăzi. Având în vedere aspectele de ordin social care sunt nemijlocit condiționate de activitatea agricolă precară (migrația tinerilor în lipsa motivării, sprijinului și încurajării activităților productive, îmbătrânirea populației rurale, exacerbarea fenomenului familiilor destrămate ai căror copii sunt în grija celor bătrâni), politicile privitoare la mediul rural ar trebui articulate în jurul câtorva elemente-cheie definitorii pentru mediul rural românesc de astăzi, cum ar fi: - Gospodăriile/expolatațiile mai mici;
- Fermele mari, cu tot ceea ce implică ele pentru mediul rural și pentru bugetul de stat;
- Gradul redus de dezvoltare rurală;
- Sector productiv/servicii nonagricole slab dezvoltat.
De asemenea, factorii agravanți sunt definiți prin lipsa cadastrului terenurilor agricole, fărâmițarea suprafețelor ca fenomen continuu, dublat de creșterea suprafețelor mici care nu mai sunt lucrate și, mai ales, lipsa alternativelor economice pentru mediul rural. Există, astfel, posibilitatea polarizării la nivel microrural între deținătorii de mici suprafețe care practică o agricultură de semisubzistență și care sărăcesc și întreprinzătorii din exploatațiile mari, iar la nivel macrosocial se mărește distanța între urban și rural. Pentru aceste ferme/gospodării mici trebuie să existe un sprijin substanțial și concretizat într-un pachet de măsuri cu finanțare multiplă care să fie articulat pe nevoile și, mai ales, pe posibilitățile locale de dezvoltare. Până acum s-au identificat 3 direcții majore prin care se poate acționa: - Sprijinul financiar acordat prin subvenții, prin acces la măsuri de finanțare specifice (din PNDR ex: M141, M112 etc.) sau prin dezvoltarea creditului agricol;
- Sprijinul logistic să fie acordat în vederea valorificării producției. Prin vehicule specializate create și localizate în rural de gen cooperative de achiziții, piețe;
- Suportul tehnic să implice consultanță gratuită atât agricolă, cât și tehnică, juridică, financiară, putând discuta aici despre noua Lege a camerelor agricole.
În concluzie, vă solicit, să încercăm împreună să găsim modalitatea cea mai eficientă pentru a îmbunătăți activitatea agricolă în cadrul gospodăriilor/fermelor mici și pentru a ajusta politicile privitoare la mediul rural, ținând cont și de aspectele prezente de ordin social.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Melinte: "Sectorul de creștere a ovinelor și caprinelor, o oportunitate pentru români" În România creșterea ovinelor și caprinelor se realizează cel mai adesea în sistem extensiv, sistem care la prima vedere ar părea că presupune cheltuieli reduse, mai ales în zonele unde alternativele agricole sunt limitate. În realitate, aceste două specii prezintă în comparație cu celelalte specii de animale de fermă o serie de constrângeri, și anume: - producția lor este ciclică, crescătorii valorificând mieii și iezii în preajma sărbătorilor pascale, reprezentând circa 45% din venitul pe cap de oaie, laptele circa 50%, iar lâna 5%. Toate acestea cuantificate în bani ar însemna circa 300-350 lei pe cap de oaie-mamă;
- volumul cheltuielilor medii pe cap de oaie-mamă se ridică la suma de 650-700 lei/an;
- oaia și capra sunt animale care nu pot fi crescute într-un mediu controlat, spre deosebire de porcine, păsări și chiar taurine, și de aici marile dificultăți în a crește și dezvolta rase performante specializate din alte țări, din alte zone pedoclimatice diferite de cele din țara noastră, fapt demonstrat de o serie de importuri de ovine specializate care după 2-3 ani au produs pierderi mari (scăderea prolificității și natalității, avorturi, mortalități);
- ovinele și caprinele din rasele istorice românești au în general performanțe productive destul de modeste, fapt care ar putea să influențeze negativ evoluția acestora pe termen lung.
Din aceste cauze consider că progresul calitativ al acestor două specii poate fi realizat numai prin crearea de rase românești, performante, adaptate condițiilor din țara noastră, iar singurele unități care pot face acest lucru sunt unitățile de cercetare din domeniu. Cu toate aceste neajunsuri, paradoxal poate, aceste două specii au cunoscut în ultimii 7-8 ani o creștere numerică importantă, creștere datorată în primul rând tradiției și pasiunii crescătorilor, favorizată de suprafețele mari de pășuni și fânețe, în special submontane și montane, și de cererea deosebit de mare de carne de ovine ( în special tineret ovin) și de produse din lapte de oaie și capră de pe piața UE. Dacă ne gândim la faptul că, deși interesul pentru creșterea ovinelor și caprinelor în țările mai vechi membre ale Uniunii Europene a scăzut (cauzat de costurile mari de producție, de lipsa forței de muncă, de grija permanentă care trebuie acordată), consumul a crescut, dovadă importurile masive de carne din Australia, Noua Zeelandă, Argentina și Brazilia, de aici putem constata ce oportunitate ar însemna pentru crescătorii români să producă mai mult și de calitate superioară.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian-Miroslav Merka: Vin în fața dumneavoastră pentru a vă expune o problemă ce afectează un număr semnificativ de producători agricoli din zona Nădlac și care este legată de omisiunile în proiectarea autostrăzii Nădlac-Arad, între km 0 și 7, dar mai ales asupra drumului de legătură între DN 7 și A 1, care intersectează DN 709J. Aici proiectantul nu a avut în vedere un sens giratoriu, atât pentru fluidizarea traficului, cât și pentru facilitarea accesului riveranilor la domiciliu. Fondul funciar agricol al orașului Nădlac cuprinde aproximativ 12.500 de hectare, pe care autostrada le-a împărțit în două, și anume 40%, reprezentând teren de fertilitate slabă și medie, se află în partea accesibilă, iar 60%, reprezentând teren de fertilitate ridicată, se află în partea blocată de către autostradă. Specificitatea muncilor agricole presupune deplasarea pe aceste terenuri agricole cu utilaje agricole speciale, ale căror caracteristici tehnice, dimensiuni și gabarit le face dificil de manevrat și nu permit deplasări pe distanțe mari. Neținând cont că orașul Nădlac este un oraș agricol și ignorând nevoile specifice ale acestei ramuri a economiei, proiectantul a prevăzut doar o singură trecere pe DN 709J. În planul inițial, cel care a fost adus la cunoștință agricultorilor, există prevăzută o subtraversare în forma literei "S", ceea ce, dat fiind specificul zonei și al utilajelor destinate traversării sale, o face greu de utilizat, iar pentru unele utilaje chiar impracticabilă. În condițiile în care efectele acestei situații au un impact negativ asupra economiei locale, ducând la costuri de exploatare majorate, la creșterea prețurilor la cereale și, nu în ultimul rând, la scăderea locurilor de muncă în agricultură, fac apel la Ministerul pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine pentru a rezolva acesta situație, în sensul: - Efectuării unei subtraversări a autostrăzii pe structura drumului DN709J (drept), conform proiectului inițial;
- Construirii uneia sau mai multor subtraversări cu destinație doar agricolă, pe drumul Krak (Drumul Stâlpilor) pentru a putea fi exploatate în bune condiții terenurile de "dincolo de A1" și, totodată, pentru degajarea DN709J și evitarea ocolișurilor foarte mari;
- Construirii unui sens giratoriu la drumul de legătură între DN 7 și A1, care să intersecteze DN709J, atât pentru fluidizarea traficului, cât și pentru facilitarea accesului riveranilor la domiciliu;
Refacerii drumurilor agricole, care, din cauza proiectării defectuoase, au rămas înfundate sau în unele cazuri lipsesc cu desăvârșire. În încheiere aș dori să menționez că proiectul inițial al autostrăzii Nădlac-Arad a suferit mai multe modificări, iar cu privire la aceste modificări, cât și la proiectul inițial, nu s-a făcut nicio dezbatere publică, ca urmare, cetățenii direct implicați în acest proiect, nu sunt informați și se află în imposibilitatea de a-și planifica activitățile agricole. La orice modificare a proiectului autostrăzii au fost ignorate nevoile proprietarilor de exploatații agricole afectați, cât și posibilitatea de a exploata terenurile rămase "dincolo" de autostrada A1. Apelul meu către Ministerul pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine se bazează pe Tabelele nominale cu cele 1130 semnături ale agricultorilor afectați, care susțin și doresc aceste modificări pentru a-și putea desfășura activitatea în bune condiții și pentru a putea fi competitivi pe piață. Sunt convins că nevoile acestor oameni nu vor fi ignorate, acest lucru mai ales în condițiile în care Guvernul Ponta promovează politici publice în centrul cărora se află cetățeanul.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Stănișoară: "Un proiect liberal, o șansă pentru persoanele cu dizabilități din Mehedinți" Aproximativ 150 de parlamentari au semnat recent o propunere legislativă inițiată de deputați liberali, propunere care deschide posibilitatea autorităților locale să preia imobilele în paragină pentru a le reda funcționalitatea. O astfel de măsură nu poate fi decât salutată de mehedințenii cu dizabilități pentru care, până acum, nu s-a găsit un spațiu în care să fie puse bazele unei cooperative meșteșugărești. La finele anului trecut, senator fiind la acea vreme, am avut mai multe întâlniri cu nevăzătorii și persoanele fără auz din județul Mehedinți. Principala lor problemă era lipsa unui loc de muncă și șansele nule de a-și găsi o slujbă la o companie privată sau de stat, deși legislația încurajează astfel de angajări. Singura soluție pentru ca ei să nu mai fie nevoiți să își ducă traiul din ajutorul de la stat este reprezentată de crearea unei cooperative meșteșugărești unde acești mehedințeni să își poată desfășura activități specifice, în special de a fabrica diferite obiecte. Ca urmare a discuțiilor avute cu mehedințenii cu dizabilități a luat naștere un proiect al Consiliului Local prin care se solicita atribuirea unui spațiu decent unde cooperativa să funcționeze în condiții bune. Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin nu a considerat, însă, în noiembrie 2012, că aceasta ar fi o prioritate pentru oraș și a invocat faptul că nu există imobile disponibile. Astăzi, la un an distanță, un proiect liberal vine în ajutorul inițiativei mele locale. Dacă propunerea va fi adoptată, Primăria Drobetei-Turnu Severin va putea prelua una din multele clădiri aflate în paragină în oraș și ar putea să o dea în folosința asociațiilor serioase care reprezintă mehedințenii cu dizabilități și care, de ani buni, fac toate eforturile ca acești cetățeni să aibă dreptul la o viață normală, la un loc de muncă pe care să o poată presta.
|
|
|
|
|
Domnul Miron Ignat: "Să ne cunoaștem obiceiurile, tradițiile, limba maternă și istoria țării de origine" Comunitatea Rușilor Lipoveni din România a organizat un eveniment dedicat studierii trecutului minorităților stabilite pe teritoriul României. Tema proiectului a fost: "Să ne cunoaștem obiceiurile, tradițiile, limba maternă și istoria țării de origine. Conviețuirea culturală interetnică în spațiul dobrogean." Comparând faptele din viața cotidiană pentru a constata asemănările sau diferențele în latura culturală, lingvistică, istorică sau religioasă, prin realizarea unui mozaic al minorităților naționale, evenimentul a reunit atât populația matură, dar și tinerii, în localitatea Carcaliu, județul Tulcea. Prin organizarea acestui proiect s-a dorit să se vină în întâmpinarea nevoii stringente de a redescoperi, recunoaște și cunoaște identitatea istorică, culturală și etnică a României, propunându-și să ajute la rezolvarea unor probleme, prin dezbateri pe tema istoriei minorităților istorice din România, a statutului minorităților naționale și a identității etnice în rândul tinerilor, dar să și trezească interesul tinerilor pentru îmbogățirea cunoștințelor despre etnia din care aceștia provin și să încurajeze pe tineri să își asume identitatea proprie, cât și a celor apropiați, fără prejudecăți și temeri. Evenimentul a debutat cu deschiderea expoziției de fotografie "Mozaic intercultural", continuând cu seminarul "Conviețuire culturală interetnică în spațiul dobrogean". Acest proiect a subliniat criteriile valorice privind datele istorice de importanță națională și internațională, pentru înțelegerea și acceptarea diferențelor etnice și a practicilor specifice fiecărei etnii. Totodată, a fost promovată identitatea etnică și conștientizarea acesteia de către tinerii minoritari.
|
|
|
|
|
Doamna Manuela Mitrea: "Ziua Mondială a Diabetului" La inițiativa Federației Internaționale de Diabet și cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății, în fiecare an, în data de 14 noiembrie se marchează Ziua Mondială a Diabetului. Acest eveniment este extrem de important în lumea medicală, în contextul în care specialiștii avertizează asupra creșterii foarte mari a numărului persoanelor afectate de diabet și asupra faptului că la fiecare 10 secunde o persoană moare din cauza unei complicații a diabetului. Diabetul este o afecțiune ce debutează insidios, cu simptome minore, de obicei atribuite altor afecțiuni, iar în cazul celor mai mulți bolnavi de diabet diagnosticul este stabilit tardiv, atunci când apar și alte complicații cronice, precum cele cardio-vasculare, renale sau oculare. Prin complicațiile pe care le dă, diabetul zaharat este o boală extrem de periculoasă și are o răspândire mondială semnificativă ce nu ține cont de vârstă. Conform statisticilor, în anul 2012, la nivel mondial erau 370 milioane de bolnavi de diabet, dintre care 1,5 milioane erau locuitori ai României. În România, circa 7,8% dintre români suferă de diabet zaharat, o boală care ajunge să coste statul român 600 de dolari pe an per pacient. Rezultatele Programului Național de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației, derulat în anii 2007-2008, arată clar că incidența acestei afecțiuni este în continuă creștere. Alături de obezitate și boli cardiovasculare, diabetul zaharat este prețul pe care românii îl plătesc pentru o alimentație nesănătoasă și o viață stresantă. Pe lângă problemele de sănătate cu care se confruntă, bolnavii de diabet se mai lovesc și de alte probleme, cum ar fi de exemplu lipsa medicilor. La nivelul județului Constanța sunt doar șase medici specialiști în boli de nutriție și diabet. Având în vedere că în județul Constanța sunt aproximativ 28.000 de bolnavi de diabet, fiecare diabetolog în parte trebuie să consulte 4.666 de pacienți, bolnavii fiind astfel nevoiți să aștepte și o zi la ușa doctorului pentru un consult și pentru prescrierea tratamentului. O altă problemă ce le dă dureri de cap bolnavilor de diabet este o informație legată de faptul că un anume tip de insulină prescrisă diabeticilor din România de 18 ani încoace va fi retrasă de pe piață. Deși măsura se va aplica din aprilie 2014, până atunci medicii fiind nevoiți să schimbe schemele de tratament, bolnavii de diabet sunt speriați că noul tratament nu va fi la fel de bun ca cel pe care îl urmează de ani de zile, stresul la care ei sunt supuși putându-le fi fatal. Trăgând linie, ajungem la concluzia că lipsa prevenției și a promovării unui stil de viață sănătos se simt. Costurile umane și economice ale diabetului zaharat pot fi scăzute semnificativ investind în prevenție, în special în depistarea precoce, pentru a evita complicațiile generate de această boală. Diabetul zaharat este o boala ce lovește tot mai mulți români, ba chiar mai mult decât atât, este o boală ce fură copilăria multor copii. Din această cauză, țara noastră are nevoie de mai mulți medici specialiști, precum și de crearea unui program special de prevenire și depistare precoce a bolnavilor de diabet.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Mocioalcă: "O nouă Cartă a Apărării" În contextul transformărilor profunde, pe toate palierele, inclusiv cel al Armatei României, evenimentul central al acestei perioade este reprezentat de către prezentarea Cartei Albe a Apărării, urmare a unui demers amplu de elaborare desfășurat de Guvernul României. Fie chiar și în calitate de simplu cetățean al României, acest document programatic vă interesează pentru că el vă vorbește despere cum unul dintre cele mai afectate sectoare strategice bugetare luptă să ne protejeze pe noi, cetățenii României, cetățenii Uniunii Europene, cetățenii statelor membre NATO. Carta Albă a Apărării reprezintă un document cadru complex în istoria contemporană a strategiilor Armatei României. Vreau să vă informez că acest document este un unicat, singura Cartă a Apărării din ultimul deceniu, iar pentru mine personal reprezintă încununarea unor demersuri de o dublă natură, atât profesionale, cât și politice. În fapt, Carta materializează obiectivele de strategie națională ce se circumscriu politicilor Guvernului României și poate fi analizată într-o structură etapizată, după cum urmează. Continuarea tradițiilor militare naționale În prim plan se afirmă componentele de continuitate strategică - coerența și consistența intereselor naționale, menținerea viziunii și direcțiilor de cooperare strategică în cadrul NATO, UE și parteneriatelor strategice; dezvoltarea mecanismelor de cooperare regională și bilaterală - Acordul de Liber Schimb Central-European (CEFTA), Inițiativa de Cooperare Sud-Est Europeană (SELEC), Inițiativa Central Europeană (ISCE). Alte aspecte care confirmă continuarea tradițiilor militare naționale includ: transformarea Armatei României (structură, politică de personal etc.) - profesionalizarea armatei; reconfirmarea intereselor și obiectivelor naționale privind apărarea; sprijinirea altor autorități publice în situații de urgență pentru acordarea de asistență populației și managementul consecințelor dezastrelor (inundații, cutremure - Galați, deszăpeziri); contribuția la securitatea României pe timp de pace; apărarea suveranității și integrității teritoriale etc. I. Dovada adaptării statului român și armatei sale la statutul de membru NATO și UE Dintre multiplele dovezi ale adaptării putem să nominalizăm relevanța calității de membru NATO și UE prin asumarea poziției în cadrul Alianței Nord-Atlantice. România și-a dezvoltat capacitatea de răspuns la incidentele de securitate cibernetică. Achiziționarea aeronavelor C-27J Spartan și C-130 Hercules a dus la îmbunătățirea capacității de transport aerian. În acest context, al unei noi paradigme de securitate caracterizată prin consolidarea statutului puterilor emergente și creșterea influenței actorilor non-statali pe scena internațională, cu o repoziționare a centrului de greutate spre regiunea Asia-Pacific, armata României participă cu trupe la eforturile aliaților săi, în cadrul NATO și UE, atât în zone limitrofe spațiului național (Balcani), cât și în zone îndepărtate - Afganistan, Irak, Somalia (misiunea Atalanta a Uniunii Europene privind pirateria pe mare). II. Dovada capacității de adaptare a armatei României la tehnicile moderne Demararea lucrărilor la baza militară de la Deveselu, lucrări ce se circumscriu proiectului scutului antirachetă întărește securitatea României și, de asemenea, îi amplifică importanța geostrategică. Trebuie spus si faptul că securitatea este o precondiție a dezvoltării de orice fel, inclusiv economice, și, pe cale de consecință, asigurarea securității regionale este deosebit de importantă pentru țara noastră, iar faptul că România este în poziția de a genera/oferi securitate atât propriilor cetățeni, cât și aliaților, îi amplifică importanța geostrategică. De asemenea, dotarea Armatei cu avione multirol F16, pe lângă faptul că stabilește o poziționare a României, crește capacitatea de ne apăra frontierele. Adoptarea acestui document aduce un mare câștig coerenței demersurilor României de asigurare a securității și apărării, în acord cu așteptările românilor și cu tendințele din contextul internațional.
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Prutul - un punct strategic în colaborarea dintre România și Republica Moldova" Vreau să aduc în atenția dumneavoastră un proiect strategic care din punctul meu de vedere necesită mai multă atenție din partea statului român, și aici mă refer la Proiectul de regularizare și dezvoltare energetică a râului Prut, precum și la construcția unui pod rutier și amenajarea Prutului pentru a deveni navigabil. În perioada 5-6 noiembrie 2013 am participat la Chișinău la reuniunea Comisiei interparlamentare pentru integrare europeană a Republicii Moldova, unde proiectul fost introdus pe agenda de lucru a Comisiei. Proiectul de amenajare a Prutului mi-a fost prezentat când eram secretar de stat în Ministerul Mediului și Pădurilor de către domnul Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, înainte de o deplasare la cea de-a XXI-a sesiune a Comitetului pentru Păduri FAO la sediul din Roma al Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, deoarece această organizație susține financiar împăduririle în statele în curs de dezvoltare, iar Republica Moldova este un posibil beneficiar al programelor FAO. Am prezentat acest proiect directorului general al FAO prin prisma colectării de torenți și a construcției de perdele de protecție forestiere necesare de o parte și de alta a Prutului. Proiectul de regularizare și dezvoltare energetică a râului Prut, alături de construcția unui pod rutier și amenajarea Prutului pentru a deveni navigabil, trebuie abordat de către cele două guverne ca un proiect integrat, care trebuie valorizat atât din punct de vedere al resurselor energetice pe care le poate furniza celor două state, cât și al integrării acestuia în rețeaua de infrastructură națională, prin conectarea podului rutier peste Prut cu autostrada Moldova - Transilvania. Pentru România, rezolvarea problemei legate de infrastructura rutieră este o necesitate. La acest sector nu ne putem compara cu niciuna dintre țările Uniunii Europene care, datorită seriozității guvernelor și accesării de fonduri europene, au reușit să îl dezvolte foarte mult. În cadrul reuniunii a fost adăugat pe agendă un alt aspect ce vizează investitorii români, care a fost semnalat la cabinetul parlamentar, și anume necesitatea de a armoniza legislația din Republica Moldova cu legislația Uniunii Europene privind fabricarea materialelor de construcții și a cărămizilor, în vederea deschiderii pieței Republicii Moldova și, ulterior, a pieței din Ucraina pentru investitorii români. Astfel, în prima parte a anului viitor, va fi organizat un Forum Economic între România și Republica Moldova în vederea construirii unui dialog între mediul de afaceri din cele două state, pentru identificarea problemelor care trebuie armonizate cu legislația europeană, pentru o pregătire a pieței din Republica Moldova, în suținerea integrării în Uniunea Europeană. Amenajarea Prutului este un proiect pe termen lung, care trebuie însă început, și, la fel ca în cazul gazoductului Iași-Ungheni, trebuie văzut ca punct strategic, atât pentru securitatea energetică, cât și pentru dezvoltarea celor două state aflate de o parte și de alta a Prutului. Acestea sunt motivele pentru care fac apel către Guvernul României să așeze pe agenda de lucru Proiectul strategic de dezvoltare a Prutului ca pe un pas important pentru relațiile dintre România și Republica Moldova și, în același timp, ca pe o țintă pentru atragerea de fonduri pentru dezvoltarea investiților.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu: "O speranță pentru agricultori" În aceste zile, la Comisia pentru agricultură de la Camera Deputaților se află în discuție Ordonanța de urgență a Guvernului privind înființarea și acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor din agricultură și acordarea de compensații financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu. Aplicarea prevederilor din OUG duce, teoretic, la creșterea gradului de protecție a agricultorilor față de riscuri ce nu pot fi asigurate. Fac precizarea că dintre țările Europei doar în Franța se poate spune că fondul mutual funcționează și este de folos fermierilor, în timp ce în Italia șchioapătă destul de serios. Prin urmare, există riscul ca și în România fondul să nu conducă, în mod automat și imediat, la rezultate bune. Pentru mine este un mare semn de întrebare faptul că Fondul mutual nu-i decât "o organizație neguvernamentală, (adică un ONG), deschisă, apolitică(?!), fără scop lucrativ și cu personalitate juridică". Am mari rezerve în ceea ce privește gestionarea câtorva zeci de milioane de euro de către cei care conduc acest ONG. Mi-aș dori să nu se adeverească vorbele care se aud tot mai des în aceste zile, și anume că banii vor fi puși doar la dispoziția unui număr restrâns de persoane. Adică, cheltuieli de funcționare de ordinul a zeci de milioane de euro, dar despăgubiri doar pentru o categorie de agricultori destul de redusă. În România se află în evidențele APIA un număr de 1.040 000 de fermieri care primesc subvenții pentru 9,8 milioane de hectare de teren. Prin lege, s-a dorit ca acei fermieri care nu se înscriu și nu cotizează cu 5 euro să piardă 80% din alocarea bugetară națională. Concret: în anul 2014 România va aloca 21 de euro/ha; aplicând procentul de 80% din 21 euro, asta înseamnă că agricultorii vor pierde 16 euro/ha. În urma unor discuții aprinse purtate în cadrul Comisiei pentru agricultură, am reușit să modificăm prevederile în favoarea unui număr de 985.000 de persoane din cele 1.040.000 aflate în evidența APIA. Aceștia sunt cei care au suprafețe între 1-10 hectare, care dețin 2,8 milioane de hectare din totalul de 9,8 milioane și care scapă astfel de obligativitatea de a cotiza, deci de a pierde cei 16 euro. Prin urmare, vor cotiza cu câte 5 euro/ha aproximativ 55.000 de fermieri care dețin 7 milioane de hectare. Un calcul simplu ne arată că doar din această cotizație Fondul mutual va strânge 35 de milioane de euro, la care se adaugă alte 70 de milioane din fonduri europene, buget național, plus cotizații suplimentare pentru riscurile de secetă, îngheț, inundații, care nu sunt cunoscute în acest moment, dar care vor fi destul de ridicate, probabil între 20 și 50 de euro/ha. Deși cei care se ocupă de înființarea Fondului mutual spun că nu știu care va fi suma totală, eu cred că nimeni nu se implică într-o afacere de o asemenea anvergură fără să știe pe ce bani contează și care vor fi sumele pe care le va gestiona. Se ascund astfel de lucruri care ar trebui cunoscute de toată lumea tocmai din dorința de a deține monopolul în domeniu. Cert este faptul că se lasă impresia unei afaceri de grup. Am remarcat înverșunarea cu care cei implicați doresc să obțină cât mai repede acreditarea Fondului mutual. Aș vrea să mă înșel, dar mi-e teamă că după ce nu va mai fi bugetat, acest fond va intra în faliment. Repet: mă bucur că am eliminat obligativitatea de a participa la fond a celor 985.000 de fermieri, ceea ce nu este deloc lipsit de importanță. Aș fi foarte bucuros ca fondul să funcționeze și să beneficieze cât mai mulți oameni de prevederile legale ale acestuia. P.S: Într-o hotărâre de ultimă oră se precizează că se elimină obligativitatea de a deveni membru al Fondului mutual și, totodată, se renunță la diminuarea sumei primite din bugetul național pe hectarul agricol (21 euro/ha). Ideea de obligativitate este înlocuită cu cea de acord și de adeziune din partea celor interesați. În această situație, așa cum am cerut și eu pe parcursul dezbaterilor din Comisia pentru agricultură, numărul membrilor fondului va depinde de puterea de convingere și de argumentele celor care îl administrează. Corect! Baftă! Agricultorii au nevoie de acest fond.
|
|
|
|
|
Doamna Rodica Nassar: "14 noiembrie - Ziua Mondială a Diabetului" Conform definiției Organizației Mondiale a Sănătății din 1999, diabetul zaharat definește o tulburare metabolică complexă care poate avea etiologie multiplă, caracterizată prin hiperglicemie cronică, asociată cu modificări ale metabolismului glucidic, lipidic și proteic, rezultate din deficiența în insulinosecreție, insulinorezistență sau ambele. Impactul global al diabetului zaharat a atins proporții epidemice, afectând nu numai indivizii, cat si societatea în ansamblul ei. Pana în 2030, IDF (International Diabetes Federation) prognozează existența a 552 de milioane de diabetici, față de cei 366 milioane de oameni din întreaga lume consemnați în prezent. Astfel, la fiecare 10 secunde, doi oameni sunt diagnosticați cu diabet zaharat, la fiecare 10 secunde moare o persoana din cauze legate de diabet, adică 4,6 milioane de decese pe an. Aproape jumătate din persoanele cu diabet zaharat au vârste cuprinse între 40 și 59 de ani și mai mult de 70% dintre ei trăiesc în țările în curs de dezvoltare. Afectând predominant tinerii, diabetul de tip 1 este în creștere alarmantă în întreaga lume, cu un procent de 3% pe an, însă cercetările arată și existența diabetului de tip 2 la populațiile de copii, despre care se credea că nu sunt în pericol să fie afectate de această formă a bolii. La nivel european, datele IDF arată o prevalență de 52,8 milioane de pacienți, iar în 2030 acest număr va ajunge la 64,2 milioane (o creștere de 22%). Deși în prezent, în România, există un Program Național de Sănătate pentru Diabet, iar numărul medicamentelor aprobate de casa de asigurări înregistrează creșteri în fiecare an, finanțarea Programului de Diabet nu acoperă nevoile pacienților. Mai mult, Indexul European de Diabet a relevat că în România este necesară creșterea numărului de medici generaliști și asistente cu pregătire pe diabet, care să asigure educația continuă de specialitate a acestei categorii de pacienți, precum și de monitorizare a populației care prezintă riscuri de diabet. La capitolul îngrijirii bolnavilor de diabet, țara noastră se află pe locul 26 din cele 27 țări membre UE. Una dintre concluziile Indexului European de Diabet este că această situație se datorează mai mult sistemului de sănătate deficitar, și mai puțin problemelor legate de stilul de viață nesănătos. În România, în acest moment, sunt aproximativ 1.506.000 persoane care suferă de diabet, iar până în anul 2030 se va înregistra o creștere cu peste 200.000 de bolnavi. În fiecare an, la 14 noiembrie, milioane de oameni din întreaga lume se vor uni pentru a marca Ziua Mondială a Diabetului. Ținând cont că diabetul zaharat este una din provocările majore pentru sănătate și dezvoltare ale secolului 21, că este o afecțiune netransmisibilă și incurabilă, costisitoare, în creștere și care afectează persoanele de toate vârstele, neținând cont de țară, statut social sau economic, avem nevoie de campanii de conștientizare și informare cu privire la această boală și managementul ei, complicațiile acesteia, dar și de prevenție și investiții în resursele umane, pentru a putea face diferența și pentru a sublinia necesitatea urgentă a unor acțiuni, pentru a proteja viitorul nostru și a îmbunătăți sănătatea și bunăstarea generațiilor viitoare.
|
|
|
|
|
Doamna Cornelia Negruț: "Cine vrea să distrugă reputația Cimitirului Vesel din Săpânța?" Am atras public atenția asupra situației intolerabile petrecute în ultima perioadă cu Cimitirul Vesel, monument istoric de interes național, grație căruia comuna Săpânța este o localitate cunoscută la nivel național și internațional, cu mult peste media atractivității turistice a României. Celebrul obiectiv cultural, religios și turistic a căzut pradă zelului unor așa-ziși oameni "de bine", care au găsit de cuviință să pună pe seama localnicilor și administratorului Cimitirului Vesel dispariția mai multor cruci. Probabil atrași de reprezentativitatea acestei adevărate instituții de tradiție a românismului din nordul țării, autoritățile au dat sfoară-n țară să se efectueze o anchetă în cimitir, pentru a se stabili, vezi Doamne, ce mari deficiențe ar exista. Mai mult, au fost aplicate sancțiuni contravenționale și s-au dispus o serie de măsuri, care însă au avut un efect de bumerang pentru cei care au coordonat cercetările. Ceea ce nu știau reprezentanții statului puși pe respectarea legii în detrimentul obiceiurilor strămoșești este faptul că în Săpânța se cunoaște "de când lumea" faptul că familiile decedaților obișnuiesc, din când în când, să își ia acasă crucile, care le aparțin de fapt cu acte, pentru a le restaura sau a le înlocui cu altele noi. Abracadabrant este că tocmai administratorului cimitirului, preotului Grigore Luțai, i s-a aplicat o amendă contravențională de 5.000 de lei, pentru "nerespectarea obligațiilor prevăzute de art. 36 din Legea nr.422/2001 privind monumentele istorice, respectiv a permis efectuarea de intervenții la monumentul istoric fără a avea în prealabil avizul ministerului!". E greu de reprodus în cuvinte supărarea preotului Grigore Luțai, care slujește în Săpânța de 24 de ani! Acesta este susținut fără rezerve de localnici, care spun că dacă prigoana și atacurile asupra Cimitirului Vesel vor continua, săpânțenii vor cere chiar scoaterea obiectivului din lista monumentelor istorice! Sunt extrem de sugestive și pilduitoare spusele părintelui Luțai: "Am primit o amendă pe care o voi depune pe Sfânta Cruce aflată în construcție, care va fi, probabil, cea mai înaltă cruce din țară. Cum poți interzice femeilor să vină să-și plângă morții când nu este zi lăsată de la bunul Dumnezeu în care să nu vezi, în cimitir, localnice care vin să se închine la mormintele celor dragi. Nimeni nu poate opri săpânțenii să vină să îngenuncheze la mormintele care, de drept, se află în proprietatea lor. Nu putem înlătura meșterii populari. Vreau să ne facem bine înțeleși. Cimitirul Vesel nu este Castelul Bran și nici alt monument istoric. Meșterii populari sunt cei care, din tată în fiu, restaurează aceste cruci. E munca lor de-o viață, sunt ai noștri, ai locului. Cu opt ani în urmă, cei ai lui Stan Ioan Pătraș au restaurat 40 de cruci. Lucrarea a ieșit la aproximativ 400 de lei pentru o cruce. Dacă folosim firme autorizate, o cruce restaurată înseamnă câteva mii de euro. Faceți și dumneavoastră o diferență. Cimitirul Vesel a ajuns recunoscut la nivel internațional prin munca și hărnicia săpânțenilor. Și noi, ca oameni de suflet, mereu ne-am primit invitații cei mai de seamă cu inimă deschisă. Dar am simțit o durere în suflet când am văzut că administrația județeană vine aici pentru a ne amenda, pentru a ne cere să renunțăm la meșterii noștri, pentru a ne interzice să ne îngropăm morții. Așa ceva nu se va întâmpla niciodată în Săpânța"... Într-o țară în care totul se distruge și nu se pune nimic în loc, Cimitirul Vesel și oamenii din Săpânța sunt o oază inestimabilă de patriotism, tradiție și perpetuare a românismului. Să vii să le distrugi habitatul în care funcționează de zeci de ani este sinonim cu o crimă! De altfel, oamenii locului sunt ferm hotărâți să nu renunțe la obiceiurile lor de zeci de ani, și mai degrabă vor pregăti o revoltă decât să accepte să aducă oameni din afară pentru a le restaura crucile strămoșești. Am vrut să trag un semnal public de alarmă asupra acestui subiect și de la această tribună de opinie parlamentară, din convingerea că responsabilii care trebuie să audă vor auzi și vor lua măsurile ce se impun pentru intrarea în normalitate a situației din Săpânța. Mai mult, am adresat o interpelare ministrului culturii pe acest subiect, dar încă nu am primit răspuns, deși termenul legal în care trebuia să-l primesc a expirat. Mi-aș dori ca în cazurile când nu pot să facă lucruri bune pentru comunitățile din Maramureș, reprezentanții statului să se abțină de la a produce stricăciuni sau alte pagube colaterale, fie ele morale, sociale sau culturale. Administrarea Cimitirului Vesel din Săpânța constituie un exemplu de urmat în această țară, iar dacă nu vrem decât să ne distrugem istoria, nu facem decât să ne merităm viitorul sumbru...
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae-Ciprian Nica: Că lucrurile au început să meargă bine în România, nu mai este o noutate. Însă, asta nu înseamnă că munca guvernului Ponta și rezultatele acestuia nu pot fi discreditate în fel și chip. În ultima perioadă se vehiculează ideea că de la 1 ianuarie 2014 prețurile vor exploda ca urmare a măsurilor anunțate de guvern. Nimic mai fals, deoarece în economia românească există încă un deficit de cerere. Oamenii cumpără puțin, ceea ce înseamnă că magazinele și producătorii nu se vor avânta să crească prețurile, pentru că s-ar cumpăra astfel și mai puțin. O altă idee falsă care este vehiculată în ultima vreme este aceea conform căreia o dată cu creșterea accizei la carburanți, prețurile vor crește. Iarăși o idee falsă deoarece doresc să amintesc că în urmă cu un an, prețul litrului de carburant la pompă era undeva la 6,25 lei. Acum, el este la circa 5,5 lei și chiar dacă întreaga valoare a noii accize se transpune în prețul carburanților, un litru la pompă tot nu ar depăși 5,8 lei. Aș dori să mai amintesc faptul că în ceea ce privește creșterea prețului la produsele alimentare, acest aspect a fost preîntâmpinat. Prețurile la legume, fructe, ouă - în general la produsele agricole - nu vor crește pentru că Guvernul a pregătit și anul viitor cum l-a pregătit pe acesta. Începând cu octombrie 2013 au fost acordate peste 500 milioane de euro drept plăți anticipate pentru pregătirea campaniei agricole de anul viitor. Au fost reduse cheltuielile la livrarea apei destinate irigațiilor pentru agricultori. Au fost acordate despăgubiri de la buget pentru fermierii afectați de seceta din vara anului 2012. Guvernul oferă sprijin financiar pentru producătorii de lapte și carne de vită din zonele defavorizate, în limita unui plafon de 30 de milioane de euro. În plus, au fost plătite subvențiile din agricultură blocate de PDL. S-a aprobat plata a 2,7 miliarde de lei pentru 1.072.289 de beneficiari ai schemelor de plăți unice pe suprafață. Au fost finanțate circa 50 de proiecte pentru depozite de legume-fructe destinate preluării, sortării, păstrării și ambalării produselor. A fost redusă TVA la pâine de la 24% la 9%, iar efectul asupra prețurilor s-a văzut. Iar măsurile vor continua în aceeași direcție. Pregătirea bugetului pe 2014 indică o politică fiscală bugetară prudentă, cu o continuitate a consolidării fiscale, dar cu o alocare mai mare de resurse către investiții, către noi proiecte. Deciziile arată un tip de comportament care poate să creeze o anumita stabilitate în perioada următoare.
|
|
|
|
|
Domnul Nicu Marcu: "Depolitizarea instituțiilor publice" De-a lungul timpului am observat o anumită consecvență în păstrarea raportului prestație-contraprestație, dar nu am putut observa păstrarea legăturii dintre cele două, și asta se întâmplă de fiecare dată când cei implicați în campaniile electorale sunt remunerați nu de la angajatorul de drep, ci de la angajatorul profesional: statul. Poate ar fi trebuit să-mi încep declarația de astăzi cu o definiție care va explica necesitatea acestei declarații! Ce este politizarea? Substituirea criteriilor bazate pe merit cu cele întemeiate pe considerente politice în procesul de selecție, retenție, promovare, recompensare și penalizare a funcționarilor publici. Pe larg, aceasta înseamnă preluarea posturilor din instituțiile statului ducând la o populare a funcțiilor pe alte criterii decât cele care ar duce la formarea unui corp profesional bine conturat și cu experiență. Numirea personalului pe aceste criterii odată la 4 ani sau mai des, în funcție de campaniile electorale, a creat două efecte "perverse" asupra administrației publice și a instituțiilor plătite din bani publici. Greșeala repetată cu regularitate nu lasă posibilitatea celor angajați chiar și pe criterii politice să se specializeze pe post, iar în același timp, nu pot fi angajați profesioniști și cu experiență în locul lor. Nu în ultimul rând putem discuta de o creștere a categoriei bugetarilor, datorită faptului că nu toți cei care vin pleacă odată cu terminarea mandatului celor care i-au numit în aceste funcții. În plus, sistemul astfel creat se confruntă cu oameni noi, angajați pe fix aceleași criterii ca și cei dinaintea lor, rezultând o lipsă de profesionalism de mare notorietate, care a generat în timp nevoia unui management privat și chiar reglementarea prin acte normative a obligativității unor concursuri de numiri pe post a căror legislație nu este respectată în totalitate. Ca deputat în Parlamentul României, nu-mi doresc să găsesc defectele sistemului din care fac parte, ci doresc găsirea unor soluții pentru aceste probleme. Aceste soluții se găsesc în profesionalizarea "pepinierelor" politice, în pregătirea lor pentru momentul în care vor putea ajunge să ocupe posturile pe baza cunoștințelor și a experienței profesionale.
|
|
|
|
|
Domnul Dumitru Niculescu: "Cât va mai rezista România, ca stat, încovoiată sub această povară fiscală fără precedent?!" Citez din proiectul de OUG prin care Tele-Guvernul Ponta își propune să taxeze tot ce mișcă (sursa: ziarul Gândul): "Se impozitează: (...) infrastructură drumuri: alei, străzi, autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulație, marcaje, etc.)". Deci, "taxa de mers pe jos" va deveni realitate. Ca atare, mă întreb de ce nu se consideră și aerul ca bun al statului și nu este impozitat fiecare cetățean în funcție de capacitatea pulmonară, cu o taxă de poluare a mediului? Fiecare nouă taxă anunțată de guvern reprezintă o nouă povară pentru poporul și așa greu asuprit, sufocantă la gâtul economiei românești, cu unicul scop de a mai stoarce niște bani pentru campaniile electorale de la anul, în special pentru campania la prezidențiale. Până la momentul ștampilării buletinului de vot, românii trebuie să rămână intoxicați și dezinformați cu minciuni spuse pe post de adevăr. Cum o minciună grosolană este faptul că aceste noi taxe sunt compensate de viitoare măriri ale pensiilor și ale salariilor, sau prin viitoare reduceri de CAS. Pe lângă faptul că acestea sunt undeva în viitor - fără nici o garanție de punere în aplicare, în nici un caz nu vor compensa spirala inflaționistă pe care o vor naște noile taxe și impozite. Gândiți-vă numai cum va reacționa piața, având în vedere faptul că accizele la carburanți vor fi majorate începând cu luna ianuarie a anului viitor cu 16-21% comparativ cu valorile actuale. Ca o remarcă: Banca Națională a României a reacționat rapid, micșorând dobânda cheie de la 4,25% la 4%, la măsurile greșite ale Guvernului, respectiv introducere de noi taxe. Așa că de minciunile lui Ponta ar trebui să fie sătul chiar și el. Citez din nou: "Se vor taxa: centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare, stații de conexiuni; centrale termoelectrice și nuclearo - electrice; piste și platforme; sonde de țiței, gaze și sare; rampe de încărcare - descărcare; coșuri de fum și turnuri de răcire; iazuri pentru decantarea sterilului; heleșteie, iazuri, bazine; ecluze și ascensoare; baraje, jgheaburi pentru piscicultură; infrastructură transport feroviar; infrastructură drumuri: alei, străzi, autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulație, marcaje etc.); linii și cabluri aeriene de telecomunicații (stâlpi, circuite, cabluri, traverse, console); platforme, turnuri și piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobilă, radio, tv.; lacuri artificiale de acumulare; construcții pentru transportul energiei electrice; canale de irigații; etc." Din buzunarele cui credeți?
|
|
|
|
|
Doamna Marioara Nistor: "Să salvăm comorile culturale ale satelor românești de la dispariție!" După 1990, așezămintele culturale din zonele rurale ale României s-au transformat încet-încet în ruine capitaliste, în clădiri ruinate și abandonate. Imobilele care nu s-au degradat în totalitate, din cauza faptului că primăriile nu au mai avut fonduri pentru capitolul cultură, au fost transformate în baruri, depozite, săli de nunți sau au primit orice altă destinație decât cea inițială. Astfel, am ajuns să pierdem o serie importantă de obiective culturale, unele chiar din patrimoniul național, pentru simplul fapt că totul în România a fost supus degradării. Iar pentru acei oameni de bine care au dorit într-adevăr să pună umărul la salvarea unor clădiri de la paragină nu s-a găsit disponibilitatea necesară din partea autorităților, decât doar în cazurile în care s-a umblat cu diferite atenții, specifice balcanismului românesc, de tip peșcheș, bacșiș sau hatîr... Consider că este imperios necesar să punem cu toții umărul la realizarea proiectului național de construcție a așezămintelor culturale din mediul rural, de la guvernanți la autoritățile locale. Cultura și tradițiile noastre strămoșești sunt pe cale de dispariție în multe localități din zona rurală, unul dintre motive fiind decăderea ireversibilă a acestor cămine culturale. Cred că trebuie să fim mult mai atenți și la capitolul cultură, iar zestrea obiceiurilor și tradițiilor satului românesc poate fi promovată cu succes în spațiul cultural european. Este cât se poate de evident că satele noastre au nevoie de locații amenajate pentru desfășurarea activităților culturale, pentru revitalizarea portului și jocului popular, pentru menținerea în viață a meșteșugurilor tradiționale. Astfel de așezăminte culturale nu sunt un lux, ci o necesitate care ar putea contribui nu numai la revitalizarea socială și culturală a localităților din zona rurală, ci și a turismului românesc. De altfel, România este invidiată la acest capitol de multe puteri occidentale, care însă ne și reproșează incapacitatea de a ne păstra vii obiceiurile și tradițiile moștenite de sute și mii de ani. În acest context, ar fi de dorit ca Ministerul Culturii să construiască și să reabiliteze zeci, dacă nu chiar sute de așezăminte culturale în mediul rural. Ar fi bine să ne trezim la realitate, chiar dacă mult mai târziu decât ar fi trebuit, pentru salvarea satului românesc. Unul dintre atuurile noastre în Europa poate fi revitalizarea culturii tradiționale, iar continuarea tradițiilor din zona rurală constituie cheia reușitei acestui demers, pentru că, așa cum bine spunea marele Lucian Blaga, "veșnicia s-a născut la sat"...
|
|
|
|
|
Domnul Iuliu Nosa: Titlul declarației mele de astăzi este "Guvernul ar trebui să identifice resurse financiare pentru construcția de autostrăzi". România nu se va putea niciodată dezvolta din punct de vedere macroeconomic dacă nu vom reuși să dezvoltăm structura rutieră de transport. Reprezint un colegiu din nord-vestul țării, iar oamenii pe care ii reprezint îmi atrag atenția de câte ori au ocazia că este foarte greu să ajungi de exemplu din Zalău la București. Necesitatea și oportunitatea investițiilor în construcția de autostrăzi sunt două elemente ce nu mai au nevoie de explicații pentru niciun palier social sau economic românesc, cu atât mai puțin cu cât de 23 de ani încoace autostrăzile s-au rezumat a fi în România doar teme de discuție pentru guvernanți și tunuri financiare pentru constructorii agreați. Ce oferă în prezent România la nivel de autostrăzi? Aproape nimic. Termenul de "autostradă" este perceput doar ca principiu al unui instrument de transport fluent fără corespondență în realitatea cotidiană. Cele două axe rutiere de acest gen de care beneficiază azi șoferii în țară sunt insuficiente pentru a prelua fluxul de transport în continuă creștere. Cifrele oficiale pe subiectul rețelei de transport rutier național în general, și pe cel al autostrăzilor în special, prezintă o imagine catastrofală pentru România ca stat european de secol XXI. Aproximativ 13% din drumurile publice - 11.275 de km - sunt drumuri de pământ, peste 40% din rețeaua de transport reprezintă șosele neasfaltate, iar aproape jumătate din arterele de circulație care au fost asfaltate au deja durata de serviciu depășită. România se plasează astfel la coada clasamentului european privind densitatea drumurilor pe mia de kilometri pătrați și pe ultimul loc în ierarhia țărilor est-europene la același capitol. La autostrăzi, România stă la fel de prost. Cu doar 1,5 km de autostradă/1.000 km pătrați, țara noastră ocupă locul 27 din 31 de țări europene analizate și ultima poziție între statele din Europa de Est. Toate aceste cifre mai sus prezentate nu fac altceva decât să ne demonstreze propria incapacitate administrativă de a ne uni regiunile istorice printr-o rețea modernă de transport rutier și de a ne conecta la Uniunea Europeană prin autostrăzi. Practic, suntem capăt de linie pentru traficul rutier european, în condițiile în care avem pretenții de stat de tranzit al fluxurilor comerciale dinspre UE către Moldova, Ucraina, Turcia și Serbia. Din păcate, cel puțin deocamdată, chiar și soluțiile pe termen mediu pentru rezolvarea situației dramatice a autostrăzilor lipsesc, în condițiile în care cei responsabili în domeniu continuă să avanseze în acest sens teme false. România dispune astăzi de numai 562 km de autostradă la o suprafață totală a țării de 239.000 de kilometri dar, cu toate astea, țara cheltuiește pentru construcția de autostrăzi cât pentru achiziționarea de piuneze și agrafe de birou la instituțiile publice și companiile de stat. Traversarea României durează cât traversarea restului Europei dar, cu toate astea, construim drumuri de 3 ori mai scumpe decât Bulgaria și Germania. Având in vedere stare de fapt, aș dori ca Guvernului să găsească resurse financiare rapide și reale pentru a asigura încheierea construcției tronsoanelor de drum aflate în execuție și pentru a finaliza cel puțin cei 1.736 de kilometri de autostradă pe care România s-a angajat să-i realizeze până în 2015.
|
|
|
|
|
Domnul Octavian-Marius Popa: " Ziua Dobrogei" În calitatea mea de parlamentar al Tulcei, așadar al Dobrogei, trebuie să aduc în atenția dumneavoastră un fapt istoric de o importanță crucială pentru țara noastră: unirea Dobrogei cu statul român modern, la 14 noiembrie 1878. Pentru a înțelege mai bine acest eveniment istoric, trebuie să rememorăm câteva elemente esențiale ale devenirii spațiului dobrogean. Pe parcursul celor 2500 de ani de când a fost documentată istoric Dobrogea, aceasta a cunoscut perioade extrem de tulburi și de dure. Acest strămoșesc pământ românesc, locuit de triburi geto-dace, cu deschidere la Marea Neagră, a fost râvnit de-a lungul timpului atât de diverși coloniști care au înființat cetăți-porturi, cât și de diverși stăpânitori ai vremii, care l-au ocupat în diverse perioade ale istoriei sale. A căzut de mai multe ori sub ocupație otomană, revenind, pentru scurt timp, la Țara Românească. Anul în care s-au unit Principatele Române, 1859, punându-se fundamentul României moderne, a reprezentat o piatră de temelie în eforturile luptei naționale pentru independență. În urma participării României la războaiele balcanice, prin Tratatul de Pace de la Berlin, Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea au intrat în granițele României, căreia i se recunoscuse independența. Prin mari sacrificii ale soldaților români pe câmpul de luptă, aspirația dobrogenilor de unire cu patria-mamă a cunoscut înfăptuire. Principele României Carol I de Hohenzollern, în ziua de 14 noiembrie 1878, a proclamat revenirea Dobrogei în granițele României: "Locuitori de orice naționalitate și religie, Dobrogea - vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân - de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnați de un stat unde nu voința arbitrară, ci numai legea dezbătută și încuviințată de națiune hotărăște și ocârmuiește". Nu trebuie să uităm că ziua unirii Dobrogei cu patria-mamă se găsește la mijlocul triadei unității naționale, încheiată la 1 Decembrie 1918. Nu trebuie să uităm că este o obligație a noastră, ca români, să rememorăm și să aniversăm acest decisiv eveniment istoric, pentru că el nu are importanță doar pentru Dobrogea, ci este definitoriu pentru întreg teritoriul național.
|
|
|
|
|
Domnul Octavian-Marius Popa: "15 noiembrie 1987 - zi de demnitate națională" Se împlinesc săptămâna aceasta, pe 15 noiembrie, 26 de ani - deci mai bine de un sfert de secol - de la revolta sacrificială a muncitorilor brașoveni. Într-o țară absorbită complet de noaptea totalitară, de capriciile și paranoia ceaușistă, în care omul reprezenta doar o rotiță amorfă în angrenajul social-economic, reacția de protest a muncitorilor a reprezentat echivalentul unei lovituri de șoc aplicată concepției și ideologiei comuniste, impregnată cu atâta migală și atrocitate în țesutul social al României după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Din 1982, când Nicolae Ceaușescu decide ca datoria externă a României să fie plătită în cel mai scurt timp posibil, țara a intrat în epoca "raționalizărilor". Efectul colapsului economic nu a întârziat să apară: duritatea inumană a traiului de zi cu zi, transformat într-o luptă acerbă, abrutizantă, pentru cele mai elementare produse, "cozile" la magazine, care reprezentau un element definitoriu pentru geografia orașelor. Acest context economico-social, dublat de înjumătățirea salariului, determină, în noaptea de 14 noiembrie 1987, oprirea lucrului de către muncitorii de la Secția 440 "Matrițe", a întreprinderii Steagul Roșu. Tratați cu dispreț de conducerea întreprinderii în încercarea lor de a afla motivul reducerii salariului, protestatarii ajung, a doua zi, în coloană la Consiliul Județean al P.C.R. Brașov. Sloganele strigate cu putere de muncitori, cărora li s-au adăugat alte mii de oameni, sunt edificatoare pentru a înțelege nivelul de trai și starea de spirit a României anului 1987: "Vrem mâncare și căldură!", "Vrem mâncare la copii!", Vrem lumină și căldură!", "Vrem pâine fără cartelă!", dar și "Jos Ceaușescu!", "Jos tiranul!", "Jos dictatura!". Îmbrăcând și haina protestului politic, manifestanții au ars, ca într-un rug expiator, simbolurile comuniste. Repercusiunile nu au întârziat să apară și ele au fost pe măsură: sute de protestatari arestați (anchetați, bătuți, torturați) și deportarea celor condamnați. Această revoltă a anticipat, fără să aibă totuși un raport de cauzalitate, evenimentele din 1989. Este o datorie a noastră, a tuturor, să nu uităm. Este o datorie a noastră să rememorăm evenimentele-reper din istoria noastră, pentru că ele se constituie în veritabile lecții pentru astăzi și pentru viitor.
|
|
|
|
|
Domnul Nechita-Adrian Oros: "Traian Băsescu «ultimul autocrat al Europei»" "Traian Băsescu - ultimul autocrat al Europei" este titlul unui articol apărut în publicația New Europe, în care este zugrăvită fața reală a celui care este președintele României începând cu anul 2004. "În România, membră a Uniunii Europene din anul 2007, oamenii continuă să caute valorile democratice care au fost îngropate sub regimul despotic al controversatului președinte al țării, Traian Băsescu". Așa începe un articol în care nu sunt prezentate aspecte necunoscute în ceea ce-l privește pe Traian Băsescu, ci ceea ce a putut constata oricine care l-a văzut pe președinte în toate ieșirile sale publice sau i-a monitorizat acțiunile. Practic, suntem în fața unei analize reci a ceea ce a însemnat și înseamnă Traian Băsescu și România sub președinția lui Traian Băsescu. Cu această ocazie, cititorii din UE au avut ocazia să afle ceea ce atât în perioada de opoziție, cât și după, PNL a criticat și a acuzat. Sugestiv este și următorul paragraf din articol: "După nouă ani sub mandatul lui Băsescu oamenii au ajuns să șoptească, în loc să vorbească. Ei se tem că telefonul lor este ascultat și că un singur cuvânt sau frază ar putea deveni probă într-o cauză penală, constituită exclusiv pe compilații și transcrieri incomplete ale interceptărilor convorbirilor telefonice. Aceasta este o concluzie trasă din rapoartele independente cu privire la sistemul judiciar din România, care arată că cele mai multe cazuri împotriva liderilor politici și afaceriștilor sunt construite exclusiv pe înregistrări ale convorbirilor telefonice, fără nicio altă dovadă (...). Între timp, arestul preventiv pentru mai mult de un an înainte de audierea în fața unor judecători a devenit o metodă comună, care amintește de românii din regimul opresiv al lui Stalin". Evident, lui Traian Băsescu nu i-a picat bine acest articol. Luni seara, într-un interviu la un post de televiziune a venit cu mai veche sa marotă: "E publicația lui Voiculescu", "Este exact mesajul antenelor", "Într-o anumită perioadă a aparținut trustului Intact" etc. etc. Evident, nu același lucru spunea Traian Băsescu în vara anului 2012, când o serie de publicații occidentale scriau despre "lovituri de stat" date de Parlament, de "ordonanțe de urgență" prin care guvernul USL intenționa "să desființeze Curtea Constituțională" sau despre "schimbarea șefilor Parchetelor" de către președintele interimar Crin Antonescu, deși acesta anunțase din prima zi că nu va efectua astfel de acte. Atunci, pentru Traian Băsescu, presa europeană scria "adevărul" despre "ce se întâmpla" în România, acum pentru Traian Băsescu este vorba de "mesajul Antenelor". Știu, este dureros pentru președinte ca o publicație care apare din 1992 la Bruxelles și care este distribuită și la Parlamentul European să îl zugrăvească așa cum este. Și mai dureros pentru el este faptul că un articol real despre el apare într-o perioadă neutră din punct de vedere politic, nu într-un an electoral, nu într-o perioadă încărcată de cine știe ce miză politică. Dar Traian Băsescu trebuie să știe că nu toate publicațiile preiau mesajele doamnei Monica Macovei, ci mai scriu și care este situația de fapt din România. O situație care este în mare măsură creația lui Traian Băsescu.
|
|
|
|
|
Domnul Ovidiu-Cristian Iane: "Nitriții și nitrații din apa noastră cea de toate zilele" După cum știm cu toții, există câțiva factori esențiali pentru supraviețuirea umană, și aceștia sunt apa și aerul. Apa și aerul reprezintă, în accepțiunea universală, bunuri și factori de mediu esențiali supraviețuirii umane, bunuri ale întregii omeniri, factori miraculoși, creați de divinitate prin intermediul naturii, care ne asigură nouă, oamenilor, nivelul de viață și dezvoltare perfecte. Dacă acum sute și mii de ani, apa și aerul erau încă surse de viață gratuite pentru locuitorii acestei planete, în epoca pe care o trăim, dezvoltarea sistemului capitalist și concurențial a creat un monopol al acestor resurse naturale de mediu, ajungându-se la un paradox dintre cele mai bizare cu putință, acela în care apa - bine că nu și aerul!- deocamdată - a devenit monopolul unora dintre cei mai ingenioși și bogați oameni de pe planetă. În zilele actuale se vorbește despre "producătorii de apă" ca și cum cineva dintre noi ar deține secretul producerii spontane și naturale a acestei comori lichide, astfel încât să poată primi înaltul rang de producător, alături de Dumnezeu și de natură. Dincolo de toată această tristă anomalie umană generată, în principal, de același impuls care îi împinge pe unii să se considere "producători" de lemn, cărbune, fier, diamante și alte minuni pe care doar natura le generează în mod spontan și absolut, fiind în același timp singurul producător exclus și omis de la profituri și protecție, apa noastră cea de toate zilele amenință, din cauza incapacității umane de a înțelege pericolul intervenției factorului uman în procesele naturale, să devină sursa morții noastre, prin otrăvirea cu diferite substanțe care pot contamina resursa naturală de apă și... chiar o fac! Este vorba, stimați colegi, despre substanțe cu un înalt grad de risc pentru viața și sănătatea tuturor, cum sunt nitriții si nitrații, a căror prezență în apă poate ucide rapid un copil și omorî lent, dar sigur, orice adult consumator de apă. Senatul României a adoptat zilele trecute o propunere legislativă, și anume Proiectul pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, lege care prevede ca producătorii de apă să înscrie pe etichetele sticlelor sau ale recipientelor de îmbuteliere concentrația de nitriți și nitrați. Această inițiativă a apărut în urma faptului că România se află, în acest moment, în raport cu pragul impus de Uniunea Europeană pentru concentrația de nitriți și nitrați din apa potabilă, la un prag de 20-22mg/litru, prag extrem de periculos, apropiat de cel de risc major, pe care Uniunea îl stabilește ca fiind la 50 mg/litru. Pentru nespecialiști și pentru simplii consumatori, diferența între 20-22 și 50 mg/litru poate părea nesemnificativă și exagerată pentru tragerea unui semnal de alarmă serios în privința calității apei pe care o consumăm zi de zi. Însă, doamnelor și domnilor, întrebarea care îmi vine în minte când citesc aceste date și constat cât de aproape suntem de îmbolnăvirea noastră și uciderea copiilor noștri, plătind toate acestea la prețuri de cele mai multe ori prohibitive, plătind pentru apă, apa pe care, repet, în mod normal, ar trebui să o considerăm la fel de sigură ca și aerul și ca orice alt element natural care ne asigură viața și confortul în această lume, este următoarea: Cine și cum a ajuns să "producă" o apă ucigașă și, mai ales, cine permite ca acești așa-ziși producători de apă să-și clădească adevărate imperii, monopolizând o avuție națională și globală și vânzându-ne-o nouă în sticle frumos colorate, cu etichete cu pretenții și imagini serafice care ascund, de fapt, un produs ajuns otravă?! În orice țară civilizată, produsele alimentare, cele de larg consum, sunt supuse unui control strict și extrem de exigent, în conformitate cu standarde și norme impuse prin legislația în domeniu, lucru care aduce un grad de confort și siguranță dintre cele mai înalte pentru consumator. În România, după 24 de ani de când tot spunem că am dobândit statutul și viziunea de țară democrată, încadrată și aliniată la standardele celorlalte democrații europene și mondiale, încă mai modificăm legi care vin în slujba vieții, a protecției omului și a bunurilor naturale pe care oricare dintre noi le utilizează în viața curentă. După 24 de ani de democrație, încă nu am ajuns să putem controla otrăvurile din apă și mâncare, ba, chiar le generăm, dar vrem să controlam natura și ne intitulam "producători" de bunuri de calitate superioară. În final, țin să vă reamintesc, doamnelor și domnilor, că de noi toți, cetățenii români, consumatori de apă și alte produse naturale și nu numai, ține ca viața noastră să fie în siguranță și să ne putem așeza în fiecare zi liniștiți la masă, alături de familia noastră, turnându-ne nouă și copiilor noștri în pahare apă, lichidul care ne menține în viață și care ne ostoiește setea, fără teama că acela va fi poate ultimul pahar de apă care ne va băga în spital sau ne va ucide lent și în chinuri, un ultim pahar pe care îl plătim, nu numai din buzunarul nostru, ci și cu prețul vieții.
|
|
|
|
|
Doamna Adriana-Doina Pană: Declarație politică privind ultima întrunire a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social. În cadrul ultimei întruniri a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, organism consultativ prezidat de primul- ministru, din care fac parte președinții confederațiilor sindicale și patronale reprezentative la nivel național, am susținut propunerea convenirii unui moratoriu comun, de 1 an de zile, cu privire la legislația muncii. În această perioadă ar fi trebuit ca o comisie tehnică tripartită - guvern, sindicate, patronate - să analizeze toate propunerile argumentate de modificare a legii. Rezultatul lucrărilor acestei comisii s-ar fi concretizat într-un set de propuneri de modificare a legii, convenite de experții părților, care ar fi constituit baza proiectului de act normativ supus ulterior spre dezbatere și aprobare Parlamentului. Deși propunerea a fost agreată de partea patronală, nu a întrunit acordul părții sindicale. S-a stabilit totuși ca până la sfârșitul acestui an, atât sindicatele, cât și patronatele să înainteze Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice forma finală a propunerilor părților. Toate propunerile de modificare a Legii dialogului social formulate de organizațiile sindicale și patronale, atât cele care au fost, cât și cele care vor fi formulate vor beneficia de întreaga noastră atenție și susținere, în măsura în care vor fi argumentate și corelate cu necesitățile economice și sociale ale României. În același timp, vreau să vă precizez un punct de vedere format în urma amplelor consultări pe care le-am avut cu partenerii sociali și organizațiile lor, la toate nivelurile: unitate, sector, național. Nu putem avea un dialog social eficient, concretizat în înțelegeri, acorduri, contracte, dacă el nu se bazează pe valori care, de altfel, nu pot fi transpuse în nicio lege, dar care sunt indispensabile acestui instrument social, respectiv: buna-credință, interesul comun și liberul acord de voință.
|
|
|
|
|
Domnul Dumitru Pardău: Legea nr. 279/2005 reglementează ucenicia la locul de muncă, fiind un act normativ important pentru formarea profesională a tinerilor și a persoanelor care doresc să se specializeze în diferite meserii. Săptămâna trecută, Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, care stabilește o serie de măsuri prin care prin care formarea profesională la locul de muncă se modernizează și se aliniază legislației europene. În acest context, doresc să aduc în atenția opiniei publice și a celor interesați cele mai importantate modificări pe care le introduce acest act normativ. După cum se știe, formarea profesională realizată la locul de muncă se organizează de către furnizori de formare profesională autorizați, în condițiile OG nr.129/2000. Programele de formare profesională prin ucenicie la care participă ucenici cu nevoi speciale sunt adaptate la particularitățile specifice fiecărei categorii de persoane, angajatorii având obligația de a comunica agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază își au sediul locurile de muncă vacante care pot fi ocupate prin încheierea de contracte de ucenicie. La rândul lor, agențiile pentru ocuparea forței de muncă au obligația de a comunica aceste locuri vacante pentru a fi ocupate prin ucenicie, încheierea contractelor realizându-se pe baza dispozițiilor de repartizare eliberate de aceste agenții locale. Pentru coordonarea activității ucenicului, angajatorul desemnează un coordonator de ucenicie care este salariat al angajatorului. Documentele necesare pentru încheierea contractului de ucenicie sunt numai cele prin care se poate dovedi îndeplinirea condițiilor de acces la un contract de muncă coroborat cu un contract de formare profesională de un anumit nivel de calificare, în timp ce cheltuielile pentru formarea profesională a salariaților care au statut de ucenic se deduc, după caz, din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit, în condițiile art.35 al OG nr.129/2000. Elementul de noutate legislativă îl constituie posibilitatea Uniunii Europene de a susține formarea profesională prin ucenicie, prin Programul de învățare pe tot parcursul vieții derulat de Alianța Europeană pentru Ucenici. Am convingerea că aceste modificări legislative sunt binevenite pe piața muncii din România, contribuind la perfecționarea profesională a ucenicilor la locul de muncă și pregătirea lor în acord cu cerințele europene.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Pârgaru: "Turismul balnear, un plus pentru România" Am avut ocazia, în urma unei deplasări făcute în Serbia, unde am fost prezent în calitate de parlamentar, la un evenimentul cu tema "Reprezentarea României la summit-ul țărilor din Balcani", să militez pentru formarea unei organizații menite să inițieze măsuri ce pot conduce la ridicarea nivelului stațiunilor balneare din mai multe țări, inclusiv țara noastră. Nu pot să nu recunosc faptul că am fost plăcut surprins de reușita delegației române de a include și țara noastră pe lista invitaților celei de a treia ediții a acestui eveniment, având în vedere că la primele două ediții, deși invitați de către organizatori, reprezentanții României au ales să decline aceste invitații. În prezent în țara noastră își desfășoară activitatea mai multe asociații și chiar fundații care au ca principal obiect de activitate dezvoltarea turismului balnear, medical sau de sănătate care își promovează programele fără o coordonare la nivel național, demonstrând astfel o slabă gestionare a programului de marketing. Obiectivul ar trebui să fie unul comun, având în vedere că este vorba de exploatarea unor resurse naturale. Punctele slabe pe care am reușit să le identific și care ar duce la îngreunarea pornirii acestui program sunt următoarele: - majoritatea structurilor de primire turistică, odată privatizate nu au mai fost modernizate. O altă problemă destul de arzătoare ar fi monopolul pus de concesionari pe izvoarele de apă minerală, accesul publicului fiind complet îngrădit. În acest scop, ar trebui să se constituie o asociație națională pentru relansarea turismului balnear din România și care să reunească principalele asociații din domeniul balnear pentru a ajuta la elaborarea unor strategii și atragerea specialiștilor din domeniu, după modelul existent în țările balcanice. Astăzi, vin în fața dumneavoastră cu speranța că în anul 2014 România va fi pregătită pentru cea de a patra ediție a "Spa Summit" ce va avea loc în Croația
|
|
|
|
|
Domnul Călin Potor: Apel către ministrul de interne: atenție la contramanifestațiile anunțate la Alba Iulia de Ziua Națională. Declarația mea politică de astăzi constituie un apel public către ministrul afacerilor interne, domnul Radu Stroe, de a veghea cu maximă responsabilitate și atenție manifestările care vor avea loc în acest an la Alba Iulia, cu ocazia Zilei Naționale a României. În ultimele zile, am constatat o anumită efervescență în plan social, în mai multe zone ale țării, atât în presă, cât și pe rețelele de socializare, în rolurile principale fiind anumite grupuri de interese care intenționează să pregătească acțiuni de tip manifest și diversioniste, cu prilejul sfintei zile de 1 decembrie. Se aude cu intensitate despre ample desfășurări de forțe umane, care vor veni de Ziua Națională la Alba Iulia, pentru a protesta împotriva proiectului Roșia Montană, împotriva exploatării gazelor de șist sau contra guvernului, în speță acțiuni care contravin ordinii și liniștii publice într-o zi atât de importantă precum cea de 1 decembrie. Îi solicit și îl rog pe această cale pe ministrul de interne să ia act de instigările la proteste de stradă și manifestări care nu au legătură cu sărbătoarea ce va avea loc la 95 de ani de la Marea Unire din 1918. Consider că autoritățile abilitate ale statului român trebuie să oprească din fașă acest gen de activități ostile, care nu vor face altceva decât să producă dezordine și să tulbure momentele de bucurie pe care vor să le trăiască zecile de mii de români care vor veni la Alba Iulia pentru a sărbători Unirea și a se simți români în România. Cred cu tărie că societatea civilă trebuie să dea dovadă de înțelepciune și maturitate, și să nu încerce transformarea Zilei Unirii într-o zi de mitinguri pro sau contra nu știu cărei acțiuni sau nu știu cărui proiect. Alba Iulia a serbat 1 decembrie de fiecare dată după 1989 în stil românesc, fiind o sărbătoare populară destinată oamenilor veniți din toate colțurile țării. De fiecare dată însă au existat încercări ale partidelor politice de a confisca momentul Alba Iulia - 1 decembrie, mai ales în anii electorali. În acest an, cei care pregătesc acapararea festivităților au anumite nemulțumiri, pe undeva de înțeles, dar inițiatorii acestor proiecte de proteste trebuie să înțeleagă că Alba Iulia nu e locul potrivit pentru alte manifestări decât cele oficiale, de omagiere a făuritorilor Marii Uniri și de simțire românească. În consecință, îl atenționez la modul cel mai serios pe ministrul Stroe să dispună subordonaților săi să fie în gardă, pentru a împiedica orice fel de manifestări ostile preconizate a avea loc la Alba Iulia de 1 decembrie.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan: "Minciunile USL vor paraliza și sistemul educațional" Săptămâna trecută au ieșit în stradă mii de profesori, iar premierul Ponta, spunea că va rezolva "toate problemele din educație, așa cum le-a rezolvat pe toate celelalte": în loc să dea bani pentru investiții și salarii, a impus noi taxe și impozite, în loc să construiască autostrăzi, au sistat lucrările pe majoritatea șantierelor, în loc să ofere investitorilor un mediu stabil, au schimbat Codul fiscal de 120 de ori etc. Până în acest moment doar au promis buget pentru educație - dar au alocat cu mult sub prevederea legală din PIB, au tăiat la prima rectificare bani de la învățământ și au datorii pentru transportul elevilor, combustibili pentru iarnă și procurarea manualelor școlare. Protestul profesorilor este unul îndreptățit. USL a reușit să mintă mai bine de 70% din populația țării. Victor Ponta nu are bani pentru cei care muncesc cinstit, în schimb îi încovoaie cu noi taxe și impozite. Guvernul USL aproape că nu mai este nici de stânga, nici de dreapta, nu mai avem nici politici sociale eficiente, nici politici de investiții. Guvernul USL este un grup de privilegiați care prin cârpelile făcute va paraliza întreaga societate în mai puțin de un an. Profesorii merită mai mult decât o simplă promisiune pentru că problemele lor sunt multe și afectează întreaga societate. USL nu înțelege un lucru foarte simplu: fără un sistem educațional performant, în maxim două decenii nu vom avea profesori calificați, medici specialiști sau ingineri competitivi și competenți. Dacă nu regândim finanțarea educației românești vom ajunge o țară paralizată: fără școli, fără spitale, fără un mediu de afaceri puternic. Acest protest nu era unul pentru buzunarul profesorilor, ci pentru viitorul țării. PDL consideră însă că investițiile trebuie să meargă dincolo de salarii. Avem nevoie de performanță în sistemul educațional, de evalurea continuă a profesorilor, școlilor și elevilor, de rezultate competitive internațional. Avem nevoie de investiții în tehnologii noi și de corelarea sistemului educațional cu cerințele pieții muncii. Avem nevoie de cei mai buni profesioniști în sistemul educațional! Catedra nu trebuie să fie un refugiu pentru absolvenții de studii superioare care nu-și găsesc un loc de muncă în altă parte! Educația trebuie să fie o prioritate națională de lungă durată, nu doar o promisiune electorală neonorată. Sloganul profesorilor este valabil - "Noi v-am votat, voi ne-ați trădat!"
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan: "Ponta pregătește schimbarea Legii educației naționale prin OUG - cu toate că nu știe ce anume va schimba" Doctorul Victor-Viorel Ponta ne anunță că va opera noi modificări Legii educației naționale. Încă nu știe ce va schimba, dar spune că: "Este foarte clar că acele modificări legislative de care are nevoie sistemul de educație, pe cale normală, Parlament, adoptare, vor fi blocate și sabotate de președintele Băsescu". Dacă ar putea emite ordonanțe de urgență fără să țină cont de Parlament, Președinte, Curtea Constituțională sau profesori, ar fi ideal pentru Victor Ponta! Premierul trebuie să se supună legilor statului și să nu transforme guvernarea țării în propria bătălie cu "dușmani imaginari". Ponta are aceeași scuză pentru lipsa de inițiativă și absența totală a acțiunilor Guvernului: "drobul de sare". Această scuză nu mai poate fi valabilă în condițiile în care USL are o majoritate de 70% în Parlament. USL a atacat LEN imediat după preluarea puterii. În acel moment, Ecaterina Andronescu a contestat clasificarea universităților, a mărit limita de pensionare și a redefinit conflictul de interese. O parte din modificările propuse de USL au fost declarate neconstituționale; de exemplu art. 284 alin.(7) și art. 289 alin.(7). Prin aceste articole Ecaterina Andronescu a pregătit rămânerea ca titulari pe post a unei categorii de persoane. Prin acea decizie se blocau și posturile pentru tinerii care doreau să urmeze o carieră în învățământ. Unica legătură între Victor Ponta și Ministerul Educației este plagiatul, refuzul ministrului educației de a retrage titlul de doctor premierului, așa cum ceruse Universitatea București, care constatase plagiatul făcut de premier. Cu toate acestea, pentru declarațiile sale premierul primește o bilă albă și una neagră. Cea albă este pentru faptul că a recunoscut eșecul guvernării USL în educație. Cea neagră este pentru lipsa totală de responsabilitate pentru viitoarea generație.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca-Cristina Ispir: Guvernarea USL, din care Partidul Național Liberal face parte, demonstrează prin fiecare măsură luată în favoarea României că acționează diferit față de guvernările PDL, iar rezultatele politicilor coerente vor deveni tot mai vizibile în viitor. Datele puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică arată îmbunătățiri ale economiei față de anul 2012 la exporturi, care au crescut, în primele nouă luni din 2013 comparativ cu 2012, cu 8,4% la valori exprimate în lei. Comparativ cu luna septembrie 2012, exporturile din septembrie 2013 au crescut cu 15,2% la valori exprimate în lei, iar importurile au crescut cu 3,3% la valori exprimate în lei. Se remarcă, de asemenea, o creștere a exporturilor în septembrie și față de luna august 2013, cu 17,2% la valori exprimate în lei. De asemenea, deficitul comercial în primele nouă luni din 2013 a fost de 18,33 miliarde lei (4,15 miliarde euro), mai mic cu 13,72 miliarde lei (3,060 miliarde euro) decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut. Tot potrivit datelor Institutului Național de Statistică, rezultă și că în primele nouă luni din 2013, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut față de perioada similară din 2012. Creșterea cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor este datorată în principal creșterilor înregistrate la activități de servicii informatice, tehnologia informației și la transporturi. Toate aceste date demonstrează că economia României își reia creșterea, iar un an de măsuri liberale impuse de miniștrii PNL dau rezultate care se vor face simțite și mai puternic anul viitor. PNL își respectă angajamentele față de cetățeni și depune toate eforturile pentru a îmbunătăți situația economiei și a mediului de afaceri. Anul 2013 este primul în care s-au constatat creșteri în toate aceste domenii, după dezastrul guvernării anterioare.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Surdu: Tema declarației mele politice de astăzi este legată de creșterea salariilor în următoarea perioadă: creșterea salariului minim, care va fi resimțită de toți angajații, și creșterea salarială substanțială pentru două categorii socio-profesionale importante pentru viitorul României - profesorii debutanți și medicii rezidenți. PNL, alături de partenerii de alianță, și-a luat angajamentul să repare nedreptățile realizate de Guvernul Boc-Băsescu, mai ales cele care au afectat grav sistemul de educație și cel de sănătate din România. Un program de guvernare pentru o Românie puternică, așa cum este cel propus de USL, trebuie și are printre priorități sistemul de educație și sistemul medical. Până în momentul actual, USL a considerat, cu privire la profesori și medici, categorii socio-profesionale extrem de afectate de guvernarea PD-L, că trebuie îndreptate urgent măsurile care au afectat aceste două categorii. Ne-am propus repararea acestor nedreptăți și am reîntregit salariile tuturor bugetarilor, implicit ale profesorilor debutanți, am crescut pensiile și am redat pensionarilor banii reținuți ilegal de Guvernul Boc. În același timp, am redeschis 17 spitale închise abuziv în perioada 2010-2012 și am deblocat posturile din Sănătate, astfel încât 4.000 de medici și personal medical au putut fi încadrați în sistem. Știm că trebuie să facem și mai mult pentru profesorii debutanți și medicii rezidenți. De aceea ne-am propus și am reușit adoptarea altor câteva măsuri promise în 2012 și care vin în ajutorul acestor categorii profesionale atât de importante pentru orice societate prin rolul pe care fiecare în parte îl are în funcționarea corectă și sănătoasă oricărui stat. În primul rând, salariul minim va fi majorat la 850 de lei începând cu 1 ianuarie 2014 și va mai exista încă o creștere, la 1 iulie, când acesta va ajunge la 900 de lei. În al doilea rând, profesorii debutanți vor avea o creștere substanțial mai mare față de rata inflației, iar medicii rezidenți vor avea o creștere a veniturilor cu aproximativ 70%, prin acordarea bursei de aproximativ 150 de euro, începând cu anul 2014. Educația este o necesitate universală, o funcție vitală în orice societate, prin intermediul căreia o țară își perpetuează existența. De aceea, măsura de creștere a anvelopei salariale pentru profesorii debutanți era extrem de necesară. Chiar dacă adversarii noștri politici vor spune că procentul de creștere este unul nesemnificativ, sunt sigură că mărirea salariilor pentru profesorii debutanți va fi una substanțial mai mare decât rata inflației și va fi apreciată de cei care vor beneficia de pe urma acestei măsuri. La acuzele nefondate sau răutăcioase din partea celor care au tăiat 25% din salariile tuturor bugetarilor, implicit ale profesorilor debutanți, prefer să îi întreb cum pot acuza ei o anumită creștere salarială, indiferent cât este aceasta, când măsurile lor față de bugetari au constat fie în tăieri masive de salarii, fie în abuzuri în sistemul de sănătate sau în cel educațional sau în închiderea abuzivă și în defavoarea oamenilor a unui număr foarte mare de spitale. Vorbeam acum o perioadă despre necesitatea unor acțiuni dedicate unor segmente vitale pentru România, sănătatea și educația fiind pentru mine poate cei mai importanți piloni ai societății și domeniile unde investițiile asigură premisele unei dezvoltări generale, iar lipsa investițiilor ne poate transforma într-un stat fără viitor. De aceea, creșterile salariale pentru aceste două categorii socio-profesionale trebuie să fie o prioritate pentru orice guvern, până în momentul în care veniturile din aceste domenii vor fi asemănătoare cu cele din țările unde aceștia, momentan, încă aleg să meargă și să profeseze. PNL, alături de partenerii de alianță, dorește să stopeze exodul tinerilor foarte bine pregătiți, în special al medicilor rezidenți și al profesorilor debutanți. Sistemul de educație și cel de sănătate trebuie să devină atractive din toate punctele de vedere. Avem un potențial uman uriaș și trebuie să avem sisteme educaționale și de sănătate cu adevărat performante. Acest potențial trebuie coroborat cu decizii ale puterii politice care să vină în ajutorul celor din sistem, iar USL face acest lucru, mărirea veniturilor lunare fiind o dovadă în acest sens.
|
|
|
|
|
Domnul Romeo Rădulescu: "Demisia de onoare, domnule ministru Șova!" Mă adresez pe această cale ministrului marilor proiecte dedicate "baronilor locali" PSD-iști, Dan-Coman Șova, căruia îi cer să facă publice de urgență intențiile guvernului Ponta față de locuitorii județului Vâlcea. Așa cum ne-a obișnuit deja, domnul ministru Șova evită să ni se adreseze direct în Parlament, preferând să trimită "baloane de încercare", în calitate de invitat cu abonament la emisiunile aranjate în "laboratoarele" din televiziunile mogulilor media. Ultima sa ispravă de acest gen constă în anunțul senin, făcut săptămâna trecută la Antena 3, cum că refuză să semneze studiul de fezabilitate în valoare de 28 de milioane de euro pentru tronsonul de autostradă Sibiu - Pitești. Explicațiile sale sunt delirante și am să vă ofer doar o mostră: "Sunt probleme de teren extrem de grave în această zonă. Sunt probleme geologice, se mișcă pământul permanent. S-au făcut "n" studii. Au băgat în sol 20 de stâlpi cu diametru de 10 metri, la 20 de metri adâncime și într-un an erau terminați." Posibil ca stimabilul să confunde Vâlcea cu Galați... îi reamintesc cu condescendență că Terra se mai și învârte, ba chiar oamenii ce locuiesc la antipozi reușesc să nu pice în cap de pe hartă, iar șoseaua actuală, ce traversează Dealul Negru, modernizată pe timpul mandatului de ministru al transporturilor al domnului președinte Băsescu, facilitează deplasarea în siguranță pentru milioane de autoturisme, autocare și autocamioane anual, fiind printre cele mai circulate din România. Nici nu mai contează că o eventuală schimbare a proiectului pe Sibiu - Brașov ar bloca, prin însumare cu traficul preluat din Moldova, poarta de intrare în capitală de pe autostrada Ploiești - București. Singurele lucruri executate fără șovăială de ministrul nostru sunt comandamentele roșii de partid și de stat... de plată. Din nefericire, în pixul domnului Șova nu stă numai soarta unei rute auto mai scurte din Nădlac spre portul Constanța, care ar urma să fie plătită în proporție de 85% din fondurile europene, ci și supraviețuirea oamenilor de pe Valea Oltului. Guvernul USL, sub presiunea "baronilor locali" mai influenți din alte județe, a lansat o adevărată campanie de anihilare economică a zonei, intenționata schimbare a traseului autostrăzii fiind doar cea mai recentă măsură din cadrul acesteia. Între timp, în județul Vâlcea situația socială derapează spre limita nesupunerii civice, urmare firească a faptului că nu se coagulează voința politică și fondurile necesare pentru stoparea falimentării combinatului chimic Arpechim-Oltchim. Nici alternativa reconversiei profesionale în turism nu stă mai bine, căci este tergiversată sistematic finalizarea șoselei Transalpina, în timp ce pârtia Transalpina Ski Resort din domeniul schiabil Voineasa - Obârșia Lotrului este ținută în conservare, deși este realizată în proporție de 92%, iar în sezonul trecut a adus în zonă circa 6.000 turiști în fiecare sfârșit de săptămână. Pentru toate acestea, domnule ministru Șova, îmi fac datoria și vă cer în numele electorilor din circumscripția mea, demisia de onoare!
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Roșca: Intervenția mea de azi, de la tribuna Parlamentului, este dedicată unei reușite obținute în urma negocierilor cu FMI care mă bucură enorm în calitate de deputat de Valea Prahovei și de cetățean al acestei zone. Finanțarea autostrăzii Comarnic - Brașov în bugetul pe anul 2014, cu suma de 600 de milioane de lei, reprezintă un succes de etapă care deschide efectiv drumul spre demararea acestui proiect care de prea mult timp stagnează. Am remarcat în aceste zile, cu toată agitația suscitată în mass-media de rezultatul acestor negocieri, că deși acest punct a fost unul special la masa discuțiilor cu FMI-ul, prea puțină lume i-a acordat atenția care i se cuvine. În primul rând, vreau să subliniez că am satisfacția că acest proiect pentru care m-am luptat să se concretizeze cât mai curând a fost sprijinit de către colegul meu, liberalul Daniel Chițoiu, ministrul finanțelor, mandatat de Guvernul USL să poarte aceste negocieri. Susținerea acestei investiții de către Guvern, chiar dacă se preconizează a se realiza prin concesiune, constituie un semnal de seriozitate pe care îl dăm investitorilor aflați în cursa pentru adjudecarea acestui proiect. După cum bine se știe, au mai existat de-a lungul timpului două tentative eșuate, ultima în 2010, pentru demararea acestui proiect, însă la momentul respectiv guvernele în funcție nu au fost atât de hotărâte în concretizarea acestui proiect de infrastructură. La nivel declarativ au existat mulți suporteri ai acestui proiect, însă în fapt doar câțiva am fost cei ce au și acționat în sensul includerii lui pe lista scurtă de priorități guvernamentale, dar, și mai mult, să-l prezentăm ca pe un proiect prioritar de investiții în fața partenerilor financiari internaționali. Sunt convins că vor urma și alte provocări până la finalizarea construcției autostrăzii Comarnic-Brașov, de aceea vreau să-i asigur pe locuitorii Văii Prahovei că voi veghea ca acest proiect să devină realitate. Mă aștept ca ministrul pentru marile proiecte, domnul Dan Șova, să ne anunțe peste o săptămână, dacă nu, cel târziu la sfârșitul acestei luni, că a fost desemnat câștigătorul licitației și că totul se desfășoară conform calendarului stabilit. Dezbaterea în comisii și în plen a bugetului pe anul 2014 va fi un bun prilej pentru a dezvolta acest subiect, care după aceste două momente, aflarea câștigătorului licitației și votarea bugetului, va intra într-o nouă etapă, care ne va aduce mai aproape de finalizarea lui. Voi fi foarte atent la parcursul acestui proiect, pentru că este un proiect de suflet, m-am identificat cu el încă din timpul campaniei de anul trecut. Sper că întreg USL-ul s-a identificat cu el, de aceea mă aștept la un efort comun în acest sens.
|
|
|
|
|
Domnul Valentin Rusu: "Regele Mihai I, la ceas aniversar!" Și anul acesta, în prezența personalităților politice și a unor reprezentanți ai societății civile, dar și a câtorva mii de simpatizanți, Regele Mihai I a sărbătorit public, la Palatul Elisabeta, dubla aniversare: de naștere și onomastica. Personalitate de înaltă ținută morală, Majestatea Sa a devenit un simbol de intransigență și demnitate. Coborând pe firul istoriei, trebuie să punctăm faptul că Regele Mihai I, deși foarte tânăr, a fost înfăptuitorul actului de la 23 august 1944 (România a trecut atunci de partea Aliaților), dar și a ceea ce s-a numit "greva regală" (august 1945-ianuarie 1946), un act singular într-un teritoriu satelit al URSS. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și împărțirea sferelor de influență, România intrase - oficial la 6 martie 1945, prin guvernul comunist condus de Petru Groza - sub control sovietic. Dar nici românii, nici liderii partidelor istorice nu știau acest lucru; ei încă mai sperau la o inițiativă occidentală. În acest siaj se înscriu și evenimentele de la 8 noiembrie 1945. Cu prilejul sărbătoririi zilei onomastice, la această dată a avut loc o manifestație de susținere a Regelui în conflictul său cu liderul guvernului comunist. Comuniștii au pregătit atunci o contra-manifestație, astfel că Piața Palatului Regal din București a devenit scena unor mari tulburări, finalizate dur: morți, răniți, arestări. Violența înăbușirii manifestației pro-monarhiste din 8 noiembrie 1945 prefigura zodia nefastă în care România intrase. Relativ la aceste evenimente, istoricii nu se sfiesc să aprecieze că au reprezentat cea dintâi manifestație anticomunistă din țara noastră. Deși în exil pe parcursul perioadei comuniste, Regele a continuat să fie speranța de care s-au ancorat românii, prizonieri ai cercului totalitar comunist. Regele este astăzi, la vârsta de 92 de ani, una dintre cele mai proeminente personalități din România. La ceas aniversar, noi, liberalii, laolaltă cu toți românii, îi urăm un călduros "La Mulți Ani" Majestății Sale, Regele Mihai I de România.
|
|
|
|
|
Domnul Valentin Rusu: "Necesitatea unui nou Cod silvic" Pădurea, acest "plămân verde" al Pământului, reprezintă o resursă inestimabilă a fiecărui popor. Exploatarea chibzuită, dublată de un program de reîmpădurire, ar reprezenta situația ideală de echilibrare a ecosistemului. Din păcate, în România ultimelor decenii, soarta pădurilor a fost una tragică. Exploatarea fără limite, fără milă, din interese strict pecuniare, lipsa unei legislații adecvate noii situații au condus la o situație inacceptabilă și dezastruoasă: defrișări de zeci de milioane de metri cubi, care se ridică la o valoare de câteva miliarde de euro. În acord cu cele expuse, doamna Lucia Varga, ministru delegat pentru ape, păduri și piscicultură, a înaintat Parlamentului proiectul unui nou Cod silvic. Importanța și miza acestuia sunt decisive pentru că, odată implementat, s-ar pune punct jafului haotic existent acum în pădurile României. Nu mai departe de începutul acestei luni, ca urmare a unei acțiuni de control efectuat într-o zonă protejată din județul Argeș, ministrul nostru liberal, doamna Lucia Varga, afirma contrariată: "Imposibil să tai 915 hectare la ras, să transporți 206.000 de metri cubi [...] fără să le vadă nimeni", apreciind, de asemenea, că există "un real pericol și pentru siguranța barajelor din zonă și a tuturor lucrărilor de corectare a torenților, prin colmatare și prin acumulări necontrolate formate din baraje de resturi de exploatare și arbori". Această îngrijorare nu este artificială sau superfluă: este cunoscut faptul că tăierea pădurii, neurmată de reîmpădurire, are efecte catastrofale asupra comunităților umane: inundații, alunecări de teren (pentru simplul fapt că pământul nu se mai poate "suda"), iar în unele zone se vorbește chiar de fenomenul deșertificării. Relativ la eficiența economică a exportului de materie lemnoasă, nici aici țara noastră nu stă prea bine. Iată de ce, noi, liberalii, la unison cu ministrul nostru, considerăm că trebuie să schimbăm paradigma economică prin comutarea statutului: de la o "țară care își exportă materiile prime [...] la o țară care își valorifică aceste materii prime și creează plusvaloare", aplicându-se, în această privință, modelul german. Exploatarea și valorificarea materialului lemnos reprezintă un lucru pozitiv dacă el se realizează cu parcimonie, eficiență și înțelepciune. Noi, liberalii, considerăm că, prin adoptarea unui pachet legislativ coerent și ferm, vom putea repune domeniul silviculturii pe făgașul firesc, vom putea folosi eficient, din punct de vedere economic, materialul lemnos, fără a pune în pericol generațiile viitoare.
|
|
|
|
|
Domnul Ionuț-Cristian Săvoiu : "Guvernul condus de Victor Ponta va materializa și la Titu promisiunile neonorate de guvernarea PDL!" Am fost onorat să particip, alături de colegii parlamentari dâmbovițeni, de președintele Consiliului Județean Dâmbovița și oficialitățile orașelor Titu și Găești la vizita premierului Victor Ponta în data de 31 octombrie 2013 la Găești, ocazie cu care a fost inaugurată o nouă linie de producție la Arctic, în valoare de 24 milioane de euro, și care va crea peste 500 de locuri de muncă. În cadrul acestei vizite, am constatat cu satisfacție că premierul Victor Ponta a dat autorităților locale vestea bună că anul viitor va exista finanțare pentru lucrările de lărgire la patru benzi a DN 7 pe sectorul Bâldana - Titu. Prin finanțarea și implicit execuția acestui proiect va crește mobilitatea, accesibilitatea, capacitatea de transport și viteza de deplasare în zonă, către și dinspre București, cu efect benefic atât pentru locuitori, cât și pentru stimularea investițiilor. Amintesc aici Centrul Tehnic Titu, parte a RTR (Renault Technologie Roumanie), care are ca activitate principală testarea vehiculelor și organelor mecanice concepute în birourile de proiectare Renault din București. Deși în anul 2007, în numele Guvernului României, Agenția Română pentru Investiții Străine și Renault S.A.S., reprezentat de filiala sa, Renault Tehnologie Roumanie au încheiat Memorandumul cu privire la ansamblul de măsuri necesare la realizarea Proiectului de investiție a centrului de cercetare științifică, dezvoltarea tehnologică și studii de inginerie în domeniul automobilului, care prevedea lărgirea la patru benzi a tronsonului de drum național Bâldana - Titu, acesta nu s-a materializat. Iată că promisiunea Guvernului de atunci va fi materializată de Guvernul Ponta! Ceea ce alții au promis, noi ducem la îndeplinire!
|
|
|
|
|
Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Sănătatea românească, încotro?" Există numeroase semne de întrebare privind buna funcționare a sistemului sanitar după intrarea în vigoare a pachetului de servicii medicale de bază, prevăzută pentru februarie 2014. Acest document extrem de important pentru starea de sănătate a populației României cuprinde, în opinia celor avizați, o serie de aspecte încă nelămurite sau cu mari semne de întrebare. Deja procesul de consultare publică s-a încheiat, iar până la emiterea unui act normativ în acest sens rămâne un interval foarte scurt. Este evident că orice fel de schimbare va determina un anumit grad de haos în sistem, adaptările la noile norme fiind greoaie atât pentru medici, cât și pentru instituții. Sunt convins însă că anumite disfuncționalități vor fi rezolvate de oficialii ministerului în interesul direct al pacienților contributori la fondul asigurărilor de sănătate. În acest context, chiar ministrul sănătății a afirmat că Pachetul de bază se va asigura pentru toate categoriile de cetățeni, și asigurați, și neasigurați, pe câteva elemente: prevenție, pe programe naționale și pentru urgență. Pe de altă parte, oamenii cu venituri reduse vor fi nevoiți să plătească serviciile extra-pachet, care nu sunt decontate de statul român, fapt care nu ar fi în beneficiul persoanelor respective. Unul dintre aspectele mai puțin agreate de către specialiști se referă la noul sistem de tratament oferit bolnavilor cronici. Potrivit proiectului Ministerului Sănătății, tratamentele de care urmează să beneficieze persoanele cu afecțiuni cronice este extrem de mic față de cel necesar. Unui bolnav cronic nu i se poate cuantifica numărul de prezentări la medic, acesta având nevoie regulat de supraveghere, consultație și tratament. Aceste persoane pot veni chiar și săptămânal la control, dacă situația stării lor de sănătate impune acest lucru, or, a condiționa consultațiile de un număr fix nu cred că ar fi o măsură optimă, cel puțin așa susțin specialiștii în domeniu. De altfel, medicii afirmă răspicat că un bolnav cronic trebuie văzut ori de câte ori este nevoie, drept pentru care noul pachet de servicii ar trebui să revizuiască problema respectivă. O altă problemă considerată a fi în neregulă de către medicii din județul Bacău se referă la nediferențierea serviciilor primite de către românii cu niveluri variate de cotizare. Spre exemplu, un contribuabil care are un salariu mai mare cotizează lunar la fondul de sănătate mai mult decât o persoană cu un salariu mai mic. Pachetul de bază de servicii medicale nu face însă diferența dintre aceste nivele de cotizare, fapt inechitabil și poate discriminatoriu față de persoanele care au venituri mai mari, și implicit cotizează mai mult. Acești oameni, consideră medicii băcăuani, ar trebui să aibă acces diferit la serviciile medicale, respectiv în conformitate cu cotizația plătită, comparativ cu, de exemplu, cei cu cotizații mici sau cei care efectiv nu cotizează deloc, respectiv neasigurații. Cele două disfuncționalități le-am adus la cunoștința ministrului sănătății, într-un document parlamentar. În numele medicilor din Colegiul nr.7 Bacău pe care îl reprezint în Parlament, sper ca pachetul de bază să fie modificat în timp util, în sensul diferențierii prestațiilor direct proporțional cu sumele încasate, precum și a nediscriminării persoanelor suferinde.
|
|
|
|
|
Domnul Costel Șoptică: "Guvernul USL ajută fermierii să cumpere pământ" Aderarea la Uniunea Europeană a adus mari beneficii pentru agricultorii români, dar și reguli valabile pentru toți fermierii din statele membre, care, în unele cazuri, îi pun în dificultate pe ai noștri. De aceea, Guvernul USL caută cele mai bune soluții pentru ca agricultorii români să fie sprijiniți ca să se dezvolte, în contextul general valabil pentru întreaga Uniune. Când a venit la putere, USL s-a văzut în situația de a remedia o problemă rezultată din negocierile de aderare - liberalizarea vânzării terenurilor agricole către cetățenii străini, începând cu anul 2014. Când s-a stabilit acest lucru, nu s-a luat corect în calcul diferența de potențial financiar dintre fermierii români și cei din celelalte țări ale UE, în cazul achiziției de terenuri agricole. Pe plan european, dar și mondial, terenurile agricole devin din ce în ce mai importante, pentru că ele asigură hrana, motiv pentru care ele capătă valențe economice din ce în ce mai puternice. USL nu a putut ignora dificultățile pe care le întâmpină fermierii români atunci când vor să acceseze un credit, mai ales pentru cumpărarea de terenuri agricole. Guvernul a promovat Ordonanța de urgență nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor. Este un act normativ de importanță vitală, pentru că el găsește rezolvarea pentru una dintre cele mai importante probleme ale creditării agriculturii în România - asigurarea garanțiilor, inclusiv pentru creditele ce vizează cumpărarea de terenuri agricole. Guvernul USL susține, prin acest mecanism, achiziția de până la 1000 ha de teren agricol, luând în calcul faptul că aceste ferme vor deveni viabile din punct de vedere economic, vor crea noi locuri de muncă și vor contribui la dezvoltarea țării. Astfel, Guvernul USL s-a angajat să asigure garantarea până la maximum 50% din valoarea creditului luat pentru achiziția de terenuri agricole, în condițiile în care volumul creditului va reprezenta maximum 90% din valoarea suprafețelor achiziționate, ceea ce presupune că beneficiarul va trebui să contribuie cu doar 10%. Cel mai important este faptul că diferența de garanții necesare pentru acoperirea integrală a creditului și a dobânzilor aferente poate fi asigurată chiar cu terenurile achiziționate. Pentru aceasta, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a semnat un acord cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), care va asigura partea de 50% din garanțiile necesare unui împrumut pentru terenuri agricol. Lucrurile sunt avansate, având în vedere că FGCR a semnat, la rândul său, convenții de lucru cu CEC Bank, Banca Transilvania și OTP Bank, pentru a asigura garanții în condițiile stipulate de OUG nr. 43/2013. FGCR și-a manifestat intenția de semna astfel de convenții cu toate băncile comerciale, fiind în stadiu avansat negocierile cu ProCredit Bank, Intesa Sanpaolo Bank și BRD. Important este și faptul că băncile au înțeles, în cele din urmă, potențialul pe care îl reprezintă agricultura în general, și terenurile agricole în special. Mai mult, deciziile de politică monetară adoptate de Banca Națională a României prin reducerea dobânzii cheie la niveluri record, contribuie esențial la dezvoltarea sectorului de creditare pentru achiziția de terenuri agricole. Acestea vor putea deveni accesibile pentru fermierii români, oferindu-le condiții din ce în ce mai apropiate de cele de care beneficiază fermierii europeni care ar vrea să cumpere pământ în România. Trebuie să atrag atenția că susținerea dezvoltării fermierilor este o datorie personală, dar și a întregii clase politice, pentru că bunăstarea agricultorilor înseamnă și dezvoltarea țării, precum și un nivel de trai mai ridicat pentru români.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin Teju: "Problema incursiunii porcilor mistreți în așezămintele omenești trebuie rezolvată rapid prin metode strategice" Având în vedere faptul că noi, parlamentarii, avem datoria de a da glas doleanțelor celor pe care îi reprezentăm în acest for legislativ, doresc să aduc în discuție un subiect intens dezbătut în ultima perioadă în localitățile ce formează colegiul pe care îl reprezint: problema incursiunii porcilor mistreți în așezămintele omenești. După cum probabil ați auzit, astfel de incidente sunt din ce în ce mai dese, fiind semnalate în numeroase colțuri ale țării. Aceasta problemă se repetă de ani de zile și în localitățile prahovene Teișani și Posești. Localnicii se trezesc cu recolte distruse de porci mistreți și, datorită complexității demersurilor ce trebuie luate în cazul producerii unei pagube, aceștia nu sunt despăgubiți de nicio autoritate publică. Din pricina asta, terenurile aflate în apropierea pădurii rămân necultivate. Aceste animale sălbatice ocrotite de lege colindă în turmă pădurile și culturile agricole, producând stricăciuni. Pot ataca omul și de aceea întâlnirea cu aceste animale este deseori o problemă. În condițiile lipsei alimentației tipice datorită despăduririlor ce au avut loc în ultima perioadă și având în vedere consumul preferențial de hrană de genul cerealelor și semințelor agricole, an de an aceste animale sălbatice provoacă prejudicii importante agricultorilor si silvicultorilor, distrugând culturile agricole, viile, livezile sau compromițând refacerea pădurii prin smulgerea puieților. Deși susțin cu tărie protejarea fondului cinegetic și menținerea bogăției faunei romanești, consider ca trebuie să protejăm bunurile și munca oamenilor din mediul rural, aducând îmbunătățiri legislației în vigoare, în sensul simplificării procedurilor stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1679/2008. De cele mai multe ori, posibilitățile reduse, necunoașterea legilor sau durata demersurilor legale îi fac pe oameni să asiste neputincioși la distrugerile provocate de această specie protejată. Pe lângă eforturile legislative, sunt de părere că autoritățile competente ar trebui să aplice măsuri specifice, de pildă să cultive anumite parcele special pentru asigurarea hranei mistreților și, de asemenea, să introducă hrănirea complementară inclusiv pe perioada verii. Așadar, doar prin colaborarea tuturor factorilor de decizie vom putea îndeplini ambele obiective: atât protejarea populației din mediul rural, cât și asigurarea unei faune bogate și diversificate, diminuând astfel riscul încălcării Legii nr. 407/2006 care reglementează vânătoarea în cazul speciilor protejate.
|
|
|
|
|
Domnul Ștefan-Alexandru Băișanu: "La mulți ani sănătoși Majestății Sale, Regele Mihai I!" Îi urez și eu, ca și alți români, cu tot respectul cuvenit, sincere urări de sănătate Majestății Sale, Regele Mihai I al României, cu ocazia zilei sale de naștere și a zilei onomastice, zile ce au fost aniversate la 25 octombrie, respectiv 8 noiembrie a.c. Decența, consecvența, precum și demnitatea desăvârșită cu care Majestatea Sa, Regele Mihai I și-a servit întotdeauna țara, indiferent de locul în care s-a aflat, în funcție de împrejurările vremurilor - forțate uneori -, dau cel mai bun exemplu posibil de cum trebuie să se comporte un adevărat șef de stat, fapt ce nouă, românilor, ne-a cam lipsit în general. Și la împlinirea venerabilei vârste de 92 de ani, Regele Mihai I reprezintă cel mai constant și convingător promotor al intereselor României, atât la nivelul caselor regale ale monarhiilor europene, cât și la nivelul guvernelor democratice. Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu legitim al Regelui Carol al II-lea și al Reginei Elena. Mihai a urcat pe tron pentru prima dată în 1927, după moartea bunicului său, Regele Ferdinand I. Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, atribuțiile regale au fost îndeplinite de o regență formată din prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan. Mihai a fost detronat chiar de tatăl său, Regele Carol al II lea, întors în țară în 1930, primind în schimb titlul creat ad-hoc de "Mare Voievod de Alba-Iulia". Mihai a urcat pe tron a doua oară în septembrie 1940, când Carol al II-lea a fost obligat de Ion Antonescu să abdice și să părăsească țara. Dar în august 1944, după ce frontul româno-german a fost învins de sovietici, Regele Mihai a decis să iasă din alianța cu Germania și să încheie un armistițiu cu Aliații. Astfel, la 23 august 1944, Mihai a dispus destituirea și arestarea mareșalului Antonescu. Într-un apel radiodifuzat către națiune și armată, Mihai a proclamat loialitatea României față de Aliați, a acceptat un armistițiu oferit de aceștia, a ordonat încetarea focului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei. După actul curajos de la 23 august 1944, deși aflat la o vârstă fragedă pentru un om de stat, Majestatea Sa, Regele Mihai, a continuat să se opună, în ciuda riscurilor pe care și le asuma, planului Uniunii Sovietice de instaurare a comunismului în România. În perioada comunistă, aflat în exil, Regele Mihai a militat permanent împotriva totalitarismului și a reprezentat, în tot acest timp, un real simbol al românilor pentru democrație și libertate. Consider că Majestatea Sa, Regele Mihai I va rămâne întotdeauna pentru noi, românii, cel mai important reper de moralitate și decență, una dintre cele mai marcante personalități ale istoriei noastre, pe care sper din toată inima s-o aniversăm mulți ani de acum înainte!
|
|
|
|
|
Domnul Ștefan-Bucur Stoica: "«Tot ce am promis, am făcut» - guvernarea prin taxe a USL - ului" Îmi încep declarația politică de azi aducându-mi aminte cum acum un an și jumătate USL intra la guvernare și promitea românilor o viață mai bună, multe locuri de muncă, o economie înfloritoare și alte asemenea. După un an și jumătate "reușitele" USL sunt vizibile, chiar premierul afirmând acum câteva zile "Tot ce am promis, am făcut!". Totuși, după atâtea luni de guvernare, tot ceea ce vedem este starea precară a economiei românești, care este demonstrată de cele patru rectificări bugetare negative ale Guvernului și de blocajul în care a fost adus întreg mediul de afaceri. Tot ceea ce vedem este că Guvernul Ponta creează zilnic haos financiar, taxe și impozite, apoi se așteaptă ca românul să-și dea sufletul și să plătească. În numai un an și jumătate au fost introduse 30 de noi taxe, iar de la 1 ianuarie 2014 vor fi 34 de taxe, astfel că nimeni și nimic nu va putea scăpa "taxatorului suprem", iar buzunarele și așa goale ale românilor vor cunoaște o viață mai scumpă, care este deja trăită de mulți români, la limita existenței. Astfel, Guvernul a decis lărgirea bazei de impozitare care și așa este cea mai mare din Europa, eliminarea excepțiilor de la plată, indexarea pensiilor, deși în campania electorală se promitea creșterea acestora, modificarea calculului accizelor, taxa pe chirie și taxa pe arendă, taxa pe țevile de apa, taxa pe coșuri de fum, taxa pe iazuri și heleșteie, trotuare și alei, taxa pe rampe de descărcare și încărcare, taxa pe semne de circulație ș.a. Poate că afirmația premierului se referea la faptul că a scăzut TVA-ul la pâine la 9%, deși în realitate constatăm că lipsa controalelor fiscale a făcut ca prețurile să rămână în multe locuri la același nivel. Revenind la taxele noi pe care le vom plăti, Guvernul afirmă că tot ce se produce trebuie taxat, dar nu spune și că taxele pentru sonde de țiței și gaze vor duce automat la creșterea prețurilor acestora în livrarea de combustibil lichid către populație, că taxele pentru linii și cabluri aeriene de telecomunicații vor duce la scumpiri în domeniul telecomunicațiilor. Nu spune populației că taxele pentru construcții, privind transportul energiei electrice, pentru centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare, stații de conexiuni, pentru centrale termoelectrice și nuclearo-electrice vor avea un impact major direct și indirect asupra populației, producătorii și transportatorii de energie electrică estimând o creștere cu 100 de milioane de euro pe an a costurilor, impact ce se va resimți în noile facturi de energie electrică, dar și în toate produsele existente pe piață ce utilizează această resursă în procesul de fabricație. Nici faptul că produsele comercianților se vor scumpi datorită taxelor pe depozite, pe sere, pe rampe de încărcare-descărcare, pe parcările hypermarketurilor. Să nu uităm de acciza de 0,07 euro pe litrul de benzină și motorină, introdusă sub pretextul majorării Fondului pentru investițiile în infrastructură, de parcă nu ar fi suficient că pentru 1 km de autostradă în România se plătesc aproximativ 5-6 milioane de euro. Această acciză se va vedea direct în prețul de la pompă, apoi pe toate lanțurile de distribuție, până la produsul final. Nu contează că vor fi afectați atât transportatorii, cât și restul produselor în al căror cost final transportul are o pondere semnificativă. Tot ce contează pentru Guvernul USL e că se strâng bani la buget, nu contează cine suportă toate aceste taxe! Sau poate afirmația premierul se referea la creșterea venitului minim, la majorarea acestuia până la "fabuloasa" sumă de 900 lei, dar, desigur, în două tranșe, 1 ianuarie și 1 iulie, nu pentru că nu ar fi posibilă o creștere chiar de la 1 ianuarie la această valoare, ci doar să profite de faptul că se apropie alegerile electorale și trebuie să poată minți iarăși populația. Sau poate se referea la faptul că a tot anunțată cu mândrie creșterea salariului unui medic rezident ori a unui profesor debutant cu o sumă astronomică, 30 de lei. Consider că noile taxe au făcut și vor face o gaură de nesuportat în buzunarele românilor, față de beneficiile acordate de Guvernul USL. Având în vedere că aceste noi taxe vor avea drept efect blocarea economiei României, creșteri de prețuri în lanț și scăderea puterii de cumpărare a fiecărui român, pe care creșterile salariale sau de pensii nu o va acoperi nici măcar pe jumătate, consider că PDL, ca principal partid de opoziție, e îndreptățit să depună în Parlament o moțiune simplă la adresa Guvernului USL
|
|
|
|
|
Domnul Sorin Constantin Stragea: "Reforma în sănătate - un proces vital!" Reforma în sănătate presupune elaborarea legislației de reformă prin punerea în acord cu prevederile programului de guvernare. Au fost consultări fructuoase cu profesioniști din sistem, asociațiile de pacienți, sindicatele, iar proiectele au fost supuse unei serii de dezbateri naționale și regionale la care au participat inclusiv parlamentari. Reforma în domeniul sănătății presupune modificarea și completarea Legii nr.92/2006 prin armonizarea legislației naționale cu dispozițiile legislației europene privind acordarea asistenței medicale transfrontaliere. Acest proces de reformă presupune continuarea procesului de descentralizare, prin trecerea de activități de la structurile deconcentrate ale Ministerului Sănătății către Consiliile județene, și prin transferarea de unități sanitare cu paturi către administrația locală. Elaborarea pachetului de servicii medicale de bază este o componentă foarte importantă a procesului de reformă și a fost făcută de specialiștii în domeniu pornind de la date statistice și pe principiile medicinei bazate pe dovezi. Acest pachet este gândit pe episoade de îngrijire, pentru fiecare problemă de sănătate pacientul primind un set nou de servicii. Acest pachet spune clar unde, cum și în ce condiții se acordă servicii medicale, direcționând pacientul, iar medicilor de familie li se dă posibilitatea să acorde o gamă mai largă de servicii. O componentă la fel de importantă în cadrul acestui proces de reformă îl constituie și proiectul pilot privind statutul spitalelor. Toate spitalele publice vor primi statutul de unitate publică și vor putea beneficia de fonduri bugetare. Spitalele vor putea spera să aibă după un buget global, spre deosebire de situația actuală, când trebuie să aștepte rectificarea bugetară. Vor putea contracta împrumuturi financiare, să calculeze și introducă în conturi amortizarea bunurilor și să constituie fond propriu de dezvoltare. Tot în acest amplu proces se înscrie și proiectul-pilot privind creșterea veniturilor medicilor și echipelor medicale, precum și organizarea și funcționarea rezidențiatului și răspunderea civilă a personalului medical (malpraxis). Reorganizarea și restructurarea Ministerului Sănătății și descentralizarea completează armonios acest proces complex de reformă al sănătății, în interesul cetățeanului.
|
|
|
|
|
Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu: "Relaxarea fiscală - o soluție pentru România anului 2014" Pe această cale, îmi exprim susținerea față de măsurile propuse de Guvernul României în vederea reorganizării ANAF, respectiv înființării Direcției Generale Antifraudă, tot acest proces având menirea de a crește gradul de colectare la bugetul de stat. Pe de altă parte, consider că este nevoie de susținerea din partea statului a mediului de afaceri din România, în vederea creării de noi locuri de muncă, realizării de investiții în domenii cheie precum: energie, agricultură, turism, IT&C, aceste măsuri fiind necesare deblocării economiei. Consider că IMM-urile reprezintă unul dintre motoarele economiei unui stat. Astfel, Guvernul trebuie să stabilească un set coerent de măsuri care să nu reprezinte poveri fiscale pe umerii contribuabililor. Mărirea taxelor și a impozitelor ar conduce la impedimente în dezvoltarea afacerilor și în dezvoltarea unor domenii strategice de care economia României are atâta nevoie. Mai mult, astfel de măsuri ar îngreuna mediul de afaceri și ar avea consecințe la nivelul investițiilor externe, România riscând să nu mai reprezinte o destinație de afaceri pentru investitorii străini. Anul 2014 trebuie să stea sub semnul relaxării fiscale. Guvernul României trebuie să asigure cadrul legal pentru micșorarea TVA-ului de la 24% la 19% și scăderea CAS-ului cu 2-4 puncte procentuale. Aceste măsuri conduc la stimularea consumului în rândul populației, la creșterea producției și la deblocarea mediului de afaceri autohton. Consider că România are nevoie de un nou model de creștere economică - trebuie să renunțăm la modelul bazat pe împrumuturi externe și să configurăm unul bazat pe investiții și pe dezvoltarea mediului antreprenorial autohton, prin susținerea unor măsuri de relaxare fiscală. O altă măsură care s-ar încadra în aceeași arhitectură a deblocării economiei este cea a amnistiei fiscale, aplicată mai ales în perioadele de criză economică. Țări precum Elveția, Germania, SUA, Franța, Austria au adoptat diferite forme de amnistie fiscală pentru a relansa economia. O astfel de măsură ar genera efecte pozitive la nivelul economiei, prin repatrierea unor sume consistente deținute de cetățeni români în instituții bancare din afara țării. Consider că înghețarea prețurilor la electricitate și gaz, pe o perioadă determinată de doi ani, reprezintă o măsură menită să susțină atât mediul de afaceri (care deja se confruntă cu numeroase taxe și impozite), cât și cetățenii. Pe termen mediu și lung, prioritățile României ar trebui să fie legate de crearea de noi locuri de muncă, atragerea de investiții, dezvoltarea economiei și adoptarea de măsuri de relaxare fiscală, acestea conducând la eticheta de țară competitivă pe plan internațional. Dacă aceste măsuri vor fi îndeplinite, relaxarea fiscală, în proporție de 90%, va fi un succes.
|
|
|
|
|
Domnul Hubert Petru Ștefan Thuma: În cursul negocierilor cu FMI și în construcția bugetară pe anul 2014, PNL a urmărit două teme majore care țin de elementele esențiale ale fiscalității, foarte importante pentru întreaga viață economică și pentru mediul de afaceri: menținerea cotei unice de 16% și reducerea CAS-ului. Rezultatul negocierilor cu FMI și discuțiile legate de bugetul pentru anul 2014 demonstrează că PNL și-a manifestat și atitudinea cât se poate de serioasă de a fi solidar în interiorul unui guvern și de a urmări programul de guvernare, deoarece cota unică a fost menținută, iar pentru CAS, din al doilea trimestru al anului 2014 va fi aplicată o reducere de 5%. Această reducere se va realiza prin măsurile de îmbunătățire a colectării, care deja sunt vizibile, prin reducerea evaziunii și fraudei fiscale, printr-o îmbunătățire a administrării veniturilor. Acceptarea de către FMI a acestei măsuri este prima reușită de acest gen a unui guvern al României, cu atât mai mult cu cât guvernele PDL, în toate discuțiile și negocierile pe care le-au avut cu Fondul, nici nu au ajuns să pună problema unei scăderi de fiscalitate de o asemenea natură. Consider că este lăudabil că PNL, alături de partenerii de guvernare, a reușit să mențină coordonatele programului de guvernare, și anume stipularea pentru prima oară a deciziei politice de a reduce CAS-ul cu 5 puncte procentuale în cursul anului viitor, menținerea cotei unice de impozitare, creșterea salariului minim, creșteri salariale pentru categorii de salariați cum ar fi rezidenți din sistemul de sănătate sau debutanții din învățământ. Cred că suntem cu toții de acord că aceste lucruri constituie pași importanți pe calea îndeplinirii programului de guvernare.
|
|
|
|
|
Domnul Eugen Constantin Uricec: "Bugetul solidarității sociale" De mai bine de două săptămâni o parte a opoziției politice, precum și o parte a opiniei publice din România se arată extrem de inflamate de structura și principiile noului exercițiu bugetar pentru anul 2014. Dezamăgirea multora este legată de faptul că Guvernul dorește să-și onoreze promisiunile electorale și să înfăptuiască dreptatea socială. Mi-e greu să înțeleg de ce unii bocesc din pricina faptului că salariile mici vor crește consistent! Nu e bine să crească salariile!? Nu e bine ca cei care muncesc și câștigă puțin să aibă dreptul la o viață mai bună? Nu e bine ca pensionarii care au muncit o viață să se bucure de o indexare bine meritată și să își poată asigura un nivel de trai cât de cât decent? Sunt întrebări cărora eu le știu răspunsul, însă îmi este greu să înțeleg de unde se naște atâta opoziție din partea unora. Înțeleg, în schimb, de ce unii colegi politicieni consideră aceste măsuri greșite! Pentru că ei nu au crescut salarii, ci au tăiat salarii! Pentru că ei nu au crescut pensii, ci au impozitat pensii! Pe ei îi înțeleg! Le înțeleg opoziția față de măsuri care aduc un dram de bunăstare pentru o mare parte dintre români. Le înțeleg opoziția față de măsuri pe care ei nu au fost în stare să le înfăptuiască! Cu toate acestea, nu înseamnă că trebuie să se opună irațional pentru ca noi să le înfăptuim. Argumentele potrivit cărora extinderea bazei de impozitare va determina un "taifun" inflaționist sunt simple minciuni politicianiste, contrazise chiar de instituția care se luptă din anul 2005 cu inflația, Banca Națională a României. Nu mai târziu de săptămâna trecută BNR ne anunța revizuirea în jos a țintei de inflație, la un procent care i-ar face invidioși și pe europeni, de sub 2%. Știm cu toții că majorarea salariului minim, majorarea salariilor unor categorii profesionale cu venituri reduse, cum ar fi rezidenții sau cadrele didactice, sau indexarea pensiilor nu reprezintă decât începutul unui proces. Dacă Guvernul va urma linia începută în anul 2012, de consolidare a creșterii economice și de consolidare a finanțelor publice, sunt convins că în anul 2015 vom putea să dăm vești la fel de bune tuturor românilor. Cred cu putere că Guvernul trebuie lăsat să guverneze în interesul celor mulți, iar românii vor realiza, mai devreme sau mai târziu cine muncește și cine minte cu rea-intenție! Viața românilor a început să se schimbe în bine odată cu venirea la guvernare a USL. Este o realitate care trebuie însă să continue! Românii, mai ales cei cu venituri reduse, au îndurat suficient! Este momentul ca dreptatea socială să se arate și pentru ei! Din aceste motive, consider că bugetul pentru anul 2014 este un buget al solidarității sociale.
|
|
|
|
|
Domnul Dorinel Ursărescu: La recentul Consiliu Național al PSD, domnul Mircea Geoană a avut un discurs vădit îndreptat împotriva PNL. "Deși suntem un partid cu talie dublă față de dânșii, am acceptat, pentru a avea această alianță împreună și această majoritate, paritate la nivel local și la nivel de guvernare. Niciun alt partid nu a făcut un astfel de sacrificiu tactic, pentru un scop strategic, cum am făcut-o noi și conducerea partidului. Am fost și suntem serioși și onești și solidari până la capăt, dar cred că este legitim să cerem același lucru din partea partenerilor noștri (...) așa cum noi am fost onești și corecți până la capăt, așteptăm să fim tratați cu respect în casa noastră, în care suntem partidul cel mare", a afirmat printre altele fostul președinte social-democrat. O astfel de declarație făcută într-un for politic de anvergură nu poate duce decât la tensionarea relațiilor în cadrul USL, la slăbirea încrederii între cele două mari grupări componente ale alianței. Nimeni nu a negat faptul că PSD este un partid mai mare decât PNL. Se știe, într-o țară postcomunistă de tipul României, segmentul de dreapta este numeric mai mic decât cel de stânga. Este o stare de fapt pe care nimeni nu a contestat-o. În ceea ce privește paritatea - aici domnul Geoană dovedește că are o problemă cu aritmetica. Paritatea atât la alegerile locale, cât și la alegerile parlamentare a operat doar pe pozițiile (primării, mandate de senatori și deputați) deținute de alte forțe politice. În ceea ce privește "sacrificiul tactic", aici fostul președinte al PSD este evident că exagerează. Mă văd obligat să-i amintesc domnului Geoană că fără aportul PNL, nu trecea moțiunea de cenzură din primăvara anului 2012, moțiune care a dus la căderea guvernului portocaliu; fără aportul PNL, nu se câștigau aproape toate președințiile de consilii județene, nu se scoteau din circuit peste 100 de primari PDL, nu se obțineau 70% din mandatele de senatori și deputați. Evident, nimeni nu poate nega că și PNL a avut de câștigat pentru că a beneficiat de sprijinul PSD. Dar fără existența alianței dintre cele două partide, fără sprijinul pe care și l-au acordat reciproc, Nu se ajungea la rezultatele obținute în 2012 la toate formele de scrutin. Din această cauză este deplasată referirea la un "sacrificiu tactic". De asemenea, toate rezultatele obținute în anul 2012 nu ar fi fost posibile dacă unul dintre cele două partide nu ar fi fost onest și corect. Discursul domnului Geoană a lăsat de înțeles că doar PSD a fost onest și a jucat corect. Vreau să-i reamintesc domnului Geoană că nu este pentru prima oară când PNL a dat dovadă de corectitudine și onestitate. În turul II al alegerilor prezidențiale din anul 2009, PNL și Crin Antonescu au declarat public că îl vor susține pe Mircea Geoană, candidatul PSD, și așa s-a întâmplat. 95% dintre voturile obținute de Crin Antonescu în turul I au mers în turul II la Mircea Geoană, iar în campania electorală conducerea PNL a fost alături de Domnia Sa. Că nu a câștigat alegerile prezidențiale din 2009 nu a ținut în niciun caz de PNL. Și domnul Geoană nu trebuie să uite că PNL a jucat corect în decembrie 2009, deși cu un an înainte, chiar Domnia Sa a uitat de onestitate și corectitudine și a fost de acord cu o alianță între PSD și PDL, o alianță care, de fapt, a avut drept rezultat ulterior chiar câștigarea de către Traian Băsescu a celui de-al doilea mandat de președinte. Dacă s-ar fi ajuns în decembrie 2008 la o alianță la guvernare PSD-PNL, astăzi, la Palatul Cotroceni, s-ar fi aflat chiar Mircea Geoană. Există deci suficiente motive pentru care domnul Geoană nu trebuie să atace PNL și conducerea liberală. Dar a făcut-o și sper să fie doar un puseu de orgoliu personal. Evident, nejustificat.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Varga: "Datele statistice confirmă justețea măsurilor economice liberale" Acum, când se discută din ce în ce mai aprins pe problema bugetului de stat, consider că trebuie să aducem în atenția opiniei publice mai multe date estimate puse la dispoziție de către Institutul Național de Statistică. Sunt tot mai multe voci în spațiul public care acuză guvernarea USL că nu a făcut nimic pentru mediul de afaceri românesc. Dar datele statistice arată altceva. Astfel, se constată că avem o creștere cu 8,4% a exporturilor și o scădere cu 0,7% a importurilor în primele nouă luni din 2013, comparativ cu 2012. De asemenea, deficitul comercial a fost de 18,33 miliarde lei (4,15 miliarde euro), mai mic cu 13,72 miliarde lei (3,060 miliarde euro) față de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut. Remarcăm, totodată, că, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primele nouă luni din 2013 cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut față de perioada similară din 2012, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 7,7%, respectiv cu 7,3%. Creșterea este datorată în principal creșterilor înregistrate la activități de servicii informatice și tehnologia informației (+13,5%) și la transporturi (+10,5%). Nu greșim dacă afirmăm că aceste date demonstrează că economia României își reia creșterea. În acest proces se vede clar că măsurile liberale impuse de miniștrii PNL dau rezultate, acestea făcându-se simțite și mai puternic anul viitor. Reiterez faptul că PNL își respectă angajamentele față de cetățeni și depune toate eforturile pentru a îmbunătăți situația economiei și a mediului de afaceri, nu așa cum a distrus guvernarea PDL, și aici mă refer la desființarea sutelor de mii de locuri de muncă, închiderea a aproape 200.000 de întreprinderi mici și mijlocii, totul pe fondul unei îndatorări tot mai accentuate a populației. Sunt convins că măsurile de dreapta din economie și finanțe își demonstrează rezultatele.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Vulpescu: "Casa Celibidache, între bune intenții și ruină" Casa în care s-a născut și a copilărit marele dirijor Sergiu Celibidache, aflată în municipiul Roman, se află într-o stare de degradare rușinoasă pentru memoria acestui muzician de excepție, considerat în mod unanim drept unul dintre cei mai importanți și mai originali șefi de orchestră ai secolului al XX-lea. Clădirea este construită în stilul conacelor boierești din prima jumătate a secolului al XIX-lea și, întrucât familia Celibidache s-a mutat la Iași în 1935 (pe când muzicianul avea 23 de ani), iar după război dirijorul a fost considerat, mulți ani de zile, drept un "transfug" și un "trădător" de către autoritățile comuniste, ea nu s-a bucurat de necesarele lucrări de consolidare. După 1989, autoritățile locale din Roman au avut în plan consolidarea și refacerea clădirii, căci mulți ani, până în 2000, aici a funcționat o școală de muzică, în mod evident, ca o încercare de a reda casei Celibidache măcar funcția ei de odinioară. Din păcate, construită cu mult înainte de epoca modernă, casa are o rezistență foarte slabă la cutremure, iar marile seisme din 1940, 1977, 1986 și ultimele mișcări tectonice de anul acesta au șubrezit-o până aproape de prăbușire. Din informațiile mele, rezultă că un plan de consolidare și restaurare, ca și de transformare a casei într-un centru cultural există. Primăria a cumpărat casa, dar, din păcate, nu mai are bani în buget pentru a o restaura. Este nevoie de 2.580.000 de lei, dată fiind amploarea lucrărilor necesare pentru consolidare, ca și dificultatea de a le face fără a afecta aspectul specific, de casă boierească românească, a imobilului. Celor care li se pare mare suma, le spun că alternativa este simplă: dispariția casei natale a unuia dintre cei mai mari dirijori ai secolului trecut, care s-a născut și s-a format în România. Lăsându-ne un patrimoniu spiritual imens și o singură datorie: aceea de a conserva, pe cât posibil, urmele materiale ale trecerii sale pe acest pământ. Ar fi o rușine fără margini ca singurele urme ale trecerii lui Sergiu Celibidache prin lume să fie plăcile memoriale de pe casele în care a locuit în Germania, câtă vreme noi avem încă imobilul în care a născut și a trăit 23 de ani. Fac un apel la autoritățile culturale centrale, la Ministerul Culturii, să găsească o soluție de a ajuta Primăria din Roman să strângă banii necesari salvării casei Celibidache, aflată în pericol iminent de prăbușire. Dacă nu va fi posibil, din cauza multelor nevoi ale bugetului local, să fie asigurați banii prin bugetul Primăriei Roman, se poate găsi o soluție în parteneriat public-privat, care să permită măcar efectuarea lucrărilor urgente de consolidare și începerea salvării casei. Un apel către unele fundații muzicale din Germania - pe care, în mod evident, nu-l poate face un biet funcționar din primărie, dar îl poate face o direcție de specialitate a Ministerului Culturii și Patrimoniului - ar putea găsi rapid măcar sumele necesare consolidării imobilului. Altfel, ne numim degeaba Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Weber: "Bugetul 2014 - un buget în slujba solidarității, a inovării și a dezvoltării economice și sociale" Negocierile referitoare la modificarea bugetului pe 2014 dintre Guvern și delegația Comisiei Europene, FMI și Băncii Mondiale au fost încheiate cu succes. În urma acestor negocieri cu partenerii internaționali care au dat dovadă de solidaritate și profesionalism, au fost promovate o serie de măsuri cu un bun impact asupra României. Guvernul USL vine și de această dată în ajutorul cetățenilor și agenților economici. Se lucrează la stabilirea bazelor unui bun proiect de buget, al cărui obiectiv este dezvoltarea economică favorabilă, dar și durabilă a României, ocuparea forței de muncă, precum și scăderea ratei șomajului. Astfel, ca prim pas, a fost stabilit un deficit bugetar de 2,2% din PIB, în scădere față de 2013. Au fost prevăzute ca date de construcție investiții care să depășească 6% din PIB, în acest fel contribuindu-se la o creștere economică, dar și la lansarea anumitor proiecte importante pentru diverse domenii. Se vor continua investițiile în domeniul infrastructurii locale, precum și rularea în continuare a programelor dedicate desfășurării acestor investiții, fiind alocate în buget 2,5 miliarde de lei necesare acestor modificări. În discuție a fost pus și salariul minim pe economie. Începând cu 1 ianuarie, acesta va crește de la 800 de lei la 850 de lei, urmând ca de la 1 iulie să ajungă 900 de lei. Se va lucra la stabilirea gradului în care vor crește salariile tinerilor ieșiți de curând de pe băncile facultăților, în special salariile medicilor rezidenți, precum și ale profesorilor debutanți. Pensiile vor fi indexate cu un procent de 3,76 %, o rată dublă față de inflație. De aceste majorări vor beneficia cei peste 5 milioane de pensionari care au avut de suferit în 2010 în urma deciziilor prost luate de Guvernul Boc. Vom avea o creștere a plafonului de datorie pentru proiecte de infrastructură la autoritățile locale de 1,2 miliarde de lei și o creștere a cofinanțărilor pentru fondurile europene la 3%. A fost prevăzut și un buffer bugetar pentru a putea semna și demara importante proiecte de infrastructură, ca măsuri de creștere a veniturilor vor fi indexate accizele în funcție de rata inflației, care, din fericire, pe 2013, înregistrează o rată scăzută. Subiectul cel mai intens discutat în timpul negocierilor a fost cel referitor la reducerea contribuțiilor de stat. Începând cu cel de-al doilea semestru al anului va avea loc scăderea semnificativă a acestora cu 5 puncte procentuale. Guvernul va avea grijă ca acest impact să fie unul neutru, în așa fel încât pierderile rezultate în urma reducerii contribuțiilor asigurărilor sociale să fie compensate din venituri suplimentare sau din realocarea altor fonduri, precum și din reducerea cheltuielilor. Consider că aceste modificări vor veni în ajutorul întregii populații, începând de la cei tineri până la pensionari și au drept țintă relansarea economiei. Se vor garanta măsuri de absorbție a fondurilor europene, de declanșare a unor proiecte de investiții, pași ce duc în mod sigur spre dezvoltarea României pe plan economic, dar și pe plan social. Guvernul USL își va asuma în continuare angajamentul politic solidar și sunt convins că măsurile luate reprezintă o soluție optimă în rezolvarea tuturor problemelor apărute cu 3-4 ani în urmă. Pentru aceasta, vom continua să luptăm și să facem dreptate celor care au avut de suferit în urma dezastrului economic-social din 2010-2011.
|
|
|
|
|
Domnul Florin Mihail Secară: "Dacă Ponta nu vrea și nu poate, atunci Oprișan președinte!" Recunosc că de mic copil am avut o adevărată alergie la ceea ce a însemnat relația dintre culoarea roșie, puterea politică și guvernare. Știm cu toții cât de rău a făcut acestui popor și acestei țări culoarea roșie. Astăzi, după 18 luni, ajutată și sprijinită de liberali, culoarea roșie a început să acapareze tot ce mișcă în România și să anihileze orice i-ar fi potrivnic, inclusiv critica. "Să luăm tot! Să câștigăm tot! Să luăm toată țara" avea să strige din toți plămânii veșnicul candidat la președinție, Mircea Geoană, a cărui vopsea pro-occidentală s-a scorojit mult prea repede și a lăsat să iasă la iveală cojoaca murdară moștenită de la Ion Iliescu. Teama și respingerea culorii roșii mi-a fost reactivată din nou acum câteva zile, când, într-o adunare grandioasă, megalomanică, pe care și Ceaușescu și-ar fi dorit-o la al XIII-lea congres, baronii locali îl mângâiau satisfăcuți pe creștet pe Victor Ponta. "Bravo Victoraș! Bravo! Tare bine se mai fură în administrație și la consilii județene de când ești tu prim-ministru!". Și pentru a nu se dezminți că ei conduc țara, baronii nu s-au sfiit să-l tragă și de urechi pe Victor Ponta, după principiul "noi te-am făcut, noi te omorâm!". Acest lucru s-a tradus prin presiunile pe care baronii le-au făcut și le fac pentru urgentarea "marii împărțeli", ascunsă sub denumirea eronată de "descentralizare", prin creșterea transferurilor financiare către baronii locali, cum altfel decât prin supraimpozitarea românilor și a firmelor și prin presiuni asupra lui Victor Ponta să candideze la președinția României. "Dacă nimeni nu dorește să candideze la președinție din partea PSD, o să candidez eu și o să-l propun prim-ministru pe Nini Săpunaru!". Dacă nu aș fi auzit-o cu urechile mele, aș fi spus că este titlul unui pamflet de bună calitate. Din păcate, nu-i nici pamflet, nici o glumă bună, ci afirmația celui căruia nu-i mai place să i se spună doar baron local, ci cneaz sau cel puțin voievod. Da! Ați ghicit! Este vorba despre voievodul Moldovei de Sud, Marian Oprișan. Mulți au luat oferta de președinte a voievodului Oprișan ca o glumă! Alții au văzut-o ca un îndemn pentru Victor Ponta, ca să-l lase pe Crin să doarmă liniștit! Din nefericire, eu nu am văzut în această declarație decât faptul că, dacă președintele României va proveni din cadrul USL, ceea ce sincer nu le-aș dori românilor, el nu va fi decât "paiața" baronilor locali, baroni dotați cu și mai mulți bani și cu și mai multe puteri prin proiectul de descentralizare al lui Dragnea. Dacă filosofia lui Dan Voiculescu era ghidată de principiul "nu voi avea toată puterea până nu pun mâna pe justiție", filosofia voievodului Oprișan este destul de asemănătoare: "nu voi fi voievod până la capăt, până nu impun o paiață la Cotroceni". Păcat, stimați colegi, că singura realizare a lui Victor Ponta se traduce în reactivarea Republicii Baronilor, brevetată de Adrian Năstase. Din nefericire, Republica Baronilor este acum și mai puternică și mai periculoasă.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Costin: Se pare că rezultatul negocierilor recente cu FMI purtate de Guvernul USL l-au trezit din amorțire pe președintele Traian Băsescu. Aflat în opoziție cu toți românii și cu tot ce face acest guvern, președintele-jucător a reintrat în arenă și a reintrodus în discursul public o "zicere" dragă lui. omul gras - statul, care se urcă în spatele omului slab - economia. E foarte simplu, statul a devenit gras în mandatul guvernelor PDL sub atenta lui îndrumare..., iar economia s-a prăbușit în urma politicilor dezastruoase promovate de cabinetele Boc și Ungureanu. În mandatul acestor guverne austeritatea a fost singurul model economic livrat cetățenilor, iar pentru mediul de afaceri au fost lansate doar măsuri otrăvitoare. Bilanțul acestui șir de politici anti-dezvoltare economică este edificator pentru ce a însemnat guvernarea PDL. Astfel, din 2008 până în 2010, numărul întreprinderilor din industrie a scăzut cu 12,8%, al celor din construcții cu 16,9%, al celor din comerț cu 15,1%, al celor din servicii cu 7,7%, iar exemplele negative pot continua. Domnul președinte nu se află în postura să dea lecții de economie unui Guvern care a reușit să relanseze economia, să oprească jaful din companiile de stat, să reîntregească salariile bugetarilor și să redea pensionarilor procentul de 5,5% reținut abuziv. În aproape 10 de ani de administrație Băsescu, România a fost un teren de luptă politică, în care președintele a exersat o serie de manevre pentru a-și marca teritoriul și a-și satisface interesele mărunte și obscure. De la președintele tuturor românilor, a devenit treptat președintele unei găști de partid, care tot timpul poza în apărătorul unor principii și valori morale prea înalte pentru statura sa minusculă. Ieșirile publice ale președintelui pe teme economice sunt de-a dreptul hilare când ne gândim că a patronat timp de mai bine de 3 ani guverne care nu au performat la acest capitol, ci, din contră, au adus mari deservicii. Guvernul USL a avut o sarcină dificilă imediat după câștigarea alegerilor în 2012. Acordul cu FMI trebuia dus mai departe, un acord pe care nu ni l-am dorit, dar l-am primit cadou de la guvernarea PDL. Președintele nu este cinstit cu el însuși în primul rând, acum când iese public și cere renegocierea obligațiilor asumate de către Guvern în urma negocierilor cu partenerii internaționali. Iar faptul că se erijează în depozitarul soluțiilor salvatoare pentru economie este de-a dreptul revoltător. Să înțelegem că domnul președinte a fost foarte mulțumit de rezultatul negocierilor Guvernului Boc, când au fost amputate veniturile populației? Sau când a crescut TVA-ul la 24%? Toată această agitație prezidențială pe tema negocierilor cu FMI este un joc perfid al unui președinte ilegitim, dar care vrea pe ultima sută de metri de mandat să fie în prim-planul vieții publice.
|
|
|
|
|
Domnul Victor-Gheorghe Manea: Declarație politică: "Descentralizarea - o necesitate în procesul de modernizare a României" Programul de guvernare 2013-2016, în capitolul "Dezvoltare și administrație", acordă o importanță deosebită continuării procesului de descentralizare administrativă și financiară. Potrivit viziunii noastre, creșterea autonomiei unităților administrativ-teritoriale reprezintă un pas necesar pentru a aduce serviciile publice și deciziile mai aproape de cetățeni. De altfel, reforma instituțională la nivel central și local în scopul fundamentării procesului descentralizării și realizării unei reforme administrativ-teritoriale este una din prioritățile PNL asumate prin Programul "Statul Liberal - A doua modernizare a României". În concepția liberală, pentru reforma instituțională la nivel local este necesar să transferăm definitiv unele atribuții de la nivel central către autoritățile administrației publice locale, astfel încât "majoritatea serviciilor publice deconcentrate din județe să devină instituții de interes județean/local în coordonarea/subordinea autorităților locale". Pasul a fost deja făcut, astfel că, în vederea realizării procesului de descentralizare, Guvernul USL își va îndeplini obiectivul asumat în Programul de guvernare prin angajarea în Parlament a răspunderii pe Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competențe exercitate de unele ministere și organe de specialitate ale administrației publice, precum și a unor măsuri de reformă privind autoritățile administrației publice locale și funcționarii publici. În acest sens, vor fi transferate competențele de la nivel central la nivel local pentru domeniile: agricultură, cultură, turism, învățământ preuniversitar, muncă, mediu, sănătate, tineret și sport și transporturi. În încheiere, aș vrea să menționez faptul că principiul descentralizării are la bază concepția liberală clasică bazată pe autonomie locală și este implementat cu scopul de a oferi servicii mai bune și mai apropiate de cetățean, sporind, totodată, legitimitatea autorităților publice în proiectarea și îndeplinirea unor obiective strategice în plan economic, social și cultural, cu efect asupra modernizării societății românești.
|
|
|
|
|
Domnul Anton Doboș: "Importanța conlucrării dintre mediul de afaceri și mediul academic pentru viitorul tinerei generații" Subiectul declarației politice de astăzi nu este deloc unul întâmplător. Săptămâna trecută am avut ocazia și deosebita plăcere să particip la un eveniment găzduit de una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România, Universitatea Babeș- Bolyai din Cluj Napoca. Acolo, ne-am întrunit pentru prima dată în afara Parlamentului, dând posibilitatea studenților, oamenilor de afaceri și reprezentanților mediului academic să asiste la o ședință de lucru a deputaților din Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Având ca punct de plecare evenimentul de la Cluj, am ajuns să reflectez la importanța acestui gen de activități și a expunerii directe a studenților la realitatea care îi așteaptă după terminarea studiilor. Lucrurile se schimbă extrem de rapid și este evident că trăim într-o lume competitivă și globalizată, iar adaptarea la cerințele acesteia trebuie să fie continuă, mai ales într-o arie precum cea a educației. De-a lungul timpului am avut ocazia să observ schimbările din acest domeniu din mai multe perspective. Unele reforme au fost bune. Altele încă necesită abordări și soluții unitare pentru ca tinerii să fie pregătiți mai mult decât ceea ce învață din manuale și suporturi de curs. Educația ar trebui să fie relevantă și să ajute oamenii să-și câștige existența, chiar dacă lucrurile s-au schimbat în bine în ultimul timp, cred că importanța pe care sistemul o acordă caracterului practic al educației este una încă mult prea mică, iar efectele se observă prin diminuarea livrării unui personal ancorat în cererea de pe piața muncii. Gradul de așteptare al mediului privat raportat la tinerii care pleacă de pe băncile universităților este unul extrem de ridicat, deoarece toate companiile caută un capital uman cât mai calificat. Dar pentru ca această așteptare să fie atinsă, e nevoie de flexibilitate și de cooperare din ambele părți. Pe de o parte, companiile s-ar putea implica în stabilirea curriculei, ar putea oferi posibilitatea unor stagii de pregătire și ar putea finanța programe de cercetare, dând astfel universităților posibilitatea să își extindă competența în domeniu. Pe de altă parte, mediul academic ar putea să organizeze întâlniri între reprezentanții companiilor și studenți: să simuleze realități concrete sub forma unor studii de caz cu date reale, livrate de companiile partenere. Totuși, prin apropierea mediului de afaceri de zona academică, cei care ar avea cel mai mult de beneficiat ar fi tinerii care, pe lângă gradul de profesionalizare crescut, ar putea avea soluții concrete de plasament la absolvire, cu un program sistematic de dezvoltare a carierei, așa cum există în multe alte țări europene. Știu că e o provocare cu totul nouă pentru noi, în materie de educație, să facem față unei piețe a muncii cu cerințe schimbătoare și mai știu și că nu se poate reseta tot sistemul educațional la fiecare doi ani. Cred totuși că prin acest gen de parteneriate, conlucrând și asigurând un flux de informații bilateral, cu o curriculă bine ancorată în viața reală, vom putea să livrăm un personal mai bine pregătit și cu mai multe oportunități de angajare. Eric Hoffer spunea că "În vremuri de schimbare, cei care învață continuu moștenesc lumea, iar cei care se opresc din învățat se «trezesc» excepțional pregătiți pentru o lume care nu mai există". Eu îmi doresc ca tinerii, adevărata resursă a țării noastre, să fie pregătiți nu doar la nivel declarativ și teoretic pentru această lume într-o continuă schimbare. De aceea, este de datoria noastră să facem ca aceste parteneriate între mediul de afaceri și mediul academic să se dezvolte, să se întărească și să devină tot mai prezente în realitatea cotidiană.
|
|
|
|
|
Domnul Costel Alexe: În intervenția mea de astăzi doresc să vă rețin atenția cu privire la unele aspecte referitoare la cel mai important subiect al României, din punctul meu de vedere, în prezent și pentru următorii ani: situația negocierilor cu Fondul Monetar Internațional. Măsurile negociate cu FMI pentru bugetul 2014 reflectă continuarea și consolidarea procesului de creștere economică de 2,2% din PIB. Am stabilit un deficit de 2,2% din PIB, mai mic decât cel cu care vom încheia anul 2013. Acest deficit va fi alocat în principal pentru investiții, acestea fiind de circa 3 ori mai mari decât deficitul bugetar. Cadrul macroeconomic al construcției bugetare se bazează pe creșterea salariului minim de la 800 la 900 lei (cu 12,5%) în 2 etape: 850 lei de la 1 ianuarie 2014 și 900 lei de la 1 iulie 2014. Astfel, pentru un angajat cu salariu minim suma va fi de 67 lei pe lună; 2,8 milioane de angajați vor beneficia de această măsură. În privința măsurilor bugetare și fiscale convenite cu FMI, unul dintre principalele obiective ale construcției bugetului vizează atragerea de fonduri europene prin asigurarea resurselor financiare necesare. Astfel, va crește cofinanțarea fondurilor europene de la 2,6% din PIB la 3,1% din PIB. În vederea susținerii proiectelor de infrastructură rutieră, în principal a construcției de autostrăzi și drumuri naționale, am convenit introducerea unei accize la carburanți de 7 eurocenți/litru. Astfel, va fi constituit un fond special destinat exclusiv finanțării proiectelor de infrastructură. De exemplu: 600 milioane lei vor fi alocați pentru începerea lucrărilor la autostrada Comarnic - Brașov, definită ca obiectiv prioritar de investiții. Am convenit creșterea salariilor a două categorii socio-profesionale, deocamdată, din sectorul bugetar, în interiorul unui plafon de creștere de 500 milioane lei: medici rezidenți, profesori debutanți. Mai mult decât atât, toate pensiile vor fi majorate cu 3,76%. Față de ultima rectificare, va avea loc o creștere cu 300 milioane lei a cheltuielilor de investiții din împrumuturi externe. În privința redevențelor, am stabilit o creștere cu 25% a redevențelor pentru resurse minerale și naturale, altele decât cele pentru petrol și gaze. Astfel, România își valorifică în continuare potențialul de competitivitate în sfera investițiilor din domeniul petrolier și al gazelor naturale. Ne propunem să continuăm reformele structurale, astfel, vom implementa o abordare pe trei axe pentru a îmbunătăți în mod decisiv poziția financiară, eficiența în exploatare și transparența în ansamblu a întreprinderilor de stat și a cadrului de prețuri în sectoarele energiei și transporturilor. Măsurile de reducere a arieratelor existente la întreprinderile de stat și de prevenire a acumulării de noi arierate constituie prima axă a abordării. Am îndeplinit ținta indicativă stabilită pentru luna septembrie referitoare la arieratele cumulate ale întreprinderilor de stat aflate în proprietatea administrației centrale. Am îndeplinit de asemenea ținta indicativă stabilită pentru luna septembrie privind rezultatele operaționale ale celor mai mari societăți feroviare și ale filialelor lor. A doua axă constă în măsuri de îmbunătățire a guvernanței, transparenței și monitorizării întreprinderilor de stat. Toate contractele bilaterale noi ale producătorilor de electricitate vor fi încheiate într-o manieră transparentă și nediscriminatorie, la prețurile de pe piață. A treia axă constă în măsuri de îmbunătățire a cadrului de formare a prețurilor și a eficienței sectoarelor energiei și transporturilor. Dacă măsurile pe termen scurt se circumscriu cu precădere în zona politicii fiscal-bugetare și vizează stoparea declinului economic și atenuarea dezechilibrelor manifestate în anii 2009-2010, măsurile pe termen mediu și lung urmăresc îmbunătățirea mediului de afaceri, stimularea creșterii economice, menținerea și crearea de noi locuri de muncă și consolidarea finanțelor publice.
|
|
|
|
|
Domnul Erland Cocei: Reducerea fiscalității reprezintă unul dintre obiectivele importante asumate de USL după câștigarea alegerilor în decembrie 2012, fiind prevăzut de asemenea în Programul de guvernare al Cabinetului Ponta. În urma dezastrului provocat de guvernarea PDL în perioada 2009-2011, economia românească are nevoie de o astfel de abordare fiscală, care să vină în întâmpinarea așteptărilor mediului de afaceri și care să permită crearea locurilor de muncă și relansarea economică a României. O primă măsură a fost adoptată deja în acest sens, fiind vorba despre reducerea TVA-ului de la 24% la 9% la produsele de panificație, care se aplică de la 1 septembrie a.c. și ale cărei efecte se regăsesc în scăderea prețului la pâine pentru consumatori și combaterea evaziunii fiscale din acest domeniu. Mai mult, pentru a relaxa condițiile fiscale de pe piața muncii, PNL a adoptat încă din toamna acestui an o rezoluție prin care a solicitat partenerilor de guvernare elaborarea de scenarii economice care să permită fundamentarea bugetului de stat pe anul 2014, pornind de la reducerea CAS cu 3 puncte procentuale pentru angajatori. Din analizele liberale a reieșit că această măsură ar permite reducerea costurilor cu forța de muncă și a presiunii fiscale față de angajatori. Punctul de vedere al PNL-ului a fost prezentat și în cadrul negocierilor dintre partea română și reprezentanții FMI, CE și Banca Mondială, sosiți la București pentru evaluarea Acordului de împrumut semnat de România cu instituțiile internaționale. În urma acestor întâlniri, a fost adoptată decizia ca reducerea CAS să fie de 5 puncte procentuale, cu aplicare de la 1 iulie 2014, ceea ce reprezintă o măsură de dreapta necesară pentru stimularea mediului de afaceri, cu efecte sustenabile pe termen mediu și lung.
|
|
|
|
|
Domnul Marian Ghiveciu: "Condițiile artificiale afectează fermierii și accesarea fondurilor europene" Începând cu anul 2011 experții Comisiei Europene au declanșat o campanie asiduă de reverificare a proiectelor beneficiarilor de fonduri europene prin așa-zisul control al "condițiilor artificiale". Astfel, prin simpla invocare a acestor condiții artificiale au fost eliminate sute de proiecte care ar fi fost eligibile pentru finanțare. Aceeași soartă au avut-o și multe din proiectele care sunt deja finanțate și chiar finalizate. Pentru categoriile din urmă, la indicațiile reprezentanților Comisiei Europene, experții Agenției pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit au creat debite pentru recuperarea sprijinului financiar acordat. Aceste situații au dat naștere la o multitudine de procese în justiție din partea beneficiarilor nemulțumiți, care au fost nevoiți ca în loc să-și continue investițiile, să se "războiască" prin instanțele naționale cheltuind sume importante de bani. Toate aceste aspecte au implicații nedorite pentru implementarea PNDR 2007-2013, cât și în ceea ce privește implementarea PAC 2014-2020. Astfel, PNDR din șansa de relansare a agriculturii românești, din speranța românilor de dezvoltare a zonelor rurale, în care au crezut toți cei care au depus proiecte pentru finanțare și chiar au primit, a devenit ceea ce nu se dorea, o sperietoare, un fel de coșmar care îngrozește pe toată lumea. În legislația Uniunii Europene, definirea condițiilor artificiale este generică și principială, neexistând încă o detaliere a acestora, precizându-se doar interdicția de a nu contraveni obiectivelor măsuri/scheme de ajutor. Termenul de "condiții artificiale" din legislația europeană, fiind unul generic, APDRP a introdus în procedurile de lucru diferite puncte de verificare pentru a evita crearea de condiții artificiale, bazându-se doar pe experiența rezultată din implementarea măsurilor. În aceste condiții s-a ajuns în situația existenței de interpretări diferite și abuzive pe aceeași problemă. În acest moment, numărul contestațiilor depuse la APDRP este foarte mare, 2133 numai pentru măsurile 121, 123 și 312, aceasta conducând la creșterea numărului de litigii. Așadar, acuzația că un beneficiar de proiect a creat în mod artificial condiții pentru accesarea finanțării ar trebui să se bazeze nu numai pe elemente juridice și economice, ci și pe indicii ce dovedesc existența unei coordonări deliberate. Prin rezilierea nejustificată a contractelor pe PNDR se produc adevărate drame umane, multe societăți intrând în faliment și în executarea bunurilor. În concluzie, prin această declarație politică trag un semnal de alarmă cu privire la rezultatul acestor rezilieri masive de contracte pentru accesarea fondurilor europene, pe motivul "condiții artificiale".
|
|
|
|
|
Domnul Vicențiu-Mircea Irimie: "Colectări reduse la bugete de stat din cauza tergiversării formării noii structuri a Direcției Naționale Antifraudă" În loc să eficientizeze activitatea de colectare a taxelor și impozitelor și să aducă mai mulți bani la buget, reorganizarea ANAF, prin desființarea Gărzii Financiare și înlocuirea ei cu o Direcție Generală Antifraudă, a bulversat sistemul și a dus la scăderea dramatică a veniturilor bugetare. Decisă încă din primăvară, reorganizarea ANAF s-a tergiversat nepermis de mult. Deși Guvernul a decis înființarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală la finalul lunii iunie, abia în septembrie a avut loc prima etapă de recrutare a inspectorilor, finalizată cu selectarea a doar 850 de candidați, ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate din numărul posturilor alocate noii structuri, 2000. Restul se va completa în primul trimestru al anului viitor, ceea ce înseamnă că activitatea de colectare a taxelor și impozitelor va șchiopăta încă multă vreme. Situația este profitabilă pentru contribuabilii incorecți, dar dramatică pentru bugetul de stat. De aceea, trag un semnal de alarmă și cer factorilor de răspundere să urgenteze procesul, astfel încât noua Direcție Antifraudă să-și poată demonstra eficiența. Colectarea la timp a fiecărui ban este esențială în 2014, an în care proiecția bugetară este nu austeră, ci insuficientă de-a dreptul. Situația este atât de gravă, încât domeniile total dependente de buget, ca sănătatea și educația, riscă să intre în colaps, dacă Fiscul nu redevine urgent operațional, obligându-i pe contribuabili să-și plătească datoriile către stat. Reamintesc tuturor că principalele revendicări ale profesorilor și medicilor ieșiți în stradă sunt legate de bani, iar în caz de nesatisfacere a cererilor toți amenință cu greve generale. Cu un buget gol, guvernanții nu pot negocia nimic, iar fără un Fisc activ (și performant, de preferință), banii nu vin singuri la buget. "Amănunt" care pare să fi scăpat celor care au gândit reorganizarea ANAF. Dată fiind gravitatea situației, cer pe această cale finalizarea urgentă a tuturor etapelor necesare intrării în funcțiune, cu toate atribuțiile prevăzute de lege și cu personalul complet, a Direcției Generale Antifraudă.
|
|
|
|
|
Domnul Viorel Palașcă: "Siguranța elevilor în trafic" Școala este un element foarte important într-o societate deoarece aceasta îi pregătește pe oameni pentru viață. Din acest motiv trebuie să fim preocupați ca activitatea în unitățile școlare și în jurul lor să se desfășoare fără incidente. În ultima perioadă a crescut în mod alarmant numărul accidentelor care au avut loc în apropierea școlilor și a grădinițelor, la orele de vârf. Au fost numeroase cazuri în care șoferi inconștienți au lovit pe trecerea de pietoni elevi care se îndreptau spre unitățile de învățământ, accidente soldate cu rănirea gravă, chiar decesul victimelor. Din păcate, luna trecută, numai în județul Mehedinți au avut loc două astfel de cazuri grave. Consider că Inspectoratele de Poliție Județene, prin poliția rutieră, pot preveni astfel de cazuri, printr-o mai bună monitorizare a traficului rutier la orele de vârf care se desfășoară în preajma unităților școlare. De asemenea, primăriile, prin intermediul poliției locale, pot contribui, printr-o observare atentă și prin măsuri corespunzătoare, la prevenirea accidentelor în care pot fi implicați elevi. Sper ca inspectoratele județene de poliție și conducerile unităților administrativ-teritoriale să se sesizeze și să conlucreze pentru a preveni și a combate aceste întâmplări cu urmări realmente tragice pentru elevi. Pe această cale, fac apel la Ministerul Afacerilor Interne și la instituțiile subordonate, precum și la autoritățile teritoriale abilitate să dispună măsurile necesare pentru ca circulația rutieră din apropierea unităților școlare să se desfășoare în condiții de maximă siguranță pentru elevi.
|
|
|
|
|
Domnul Aurelian Mihai: "Soluția pentru România - elitele din afara frontierelor" Milioane de probleme legate de situația economică a țării, lipsuri generate de venituri insuficiente pentru a face față necazurilor de zi cu zi ale cetățenilor, lipsa locurilor de muncă, șomajul accentuat în rândul tinerilor, închiderea firmelor mici și mijlocii, falimentul marilor producători, lipsa medicilor, a personalului pregătit din administrație și principalele instituții publice etc. duc întotdeauna la scăderea nivelului de trai, la apariția a milioane de probleme legate în special de o slabă administrare a resurselor țării, de luarea în calcul a altor alternative existente, neevaluarea corectă a acestora, inexistența soluțiilor potrivite și lipsa proiectelor potrivite pentru ancorarea în realitatea europeană și globală a statului român. Am să mă refer strict la un eșantion al cetățenilor români cu vocație occidentală, harnici, studioși, cuminți, realizați. Mulți dintre aceștia - fie absolvenți ale unora dintre cele mai prestigioase universități americane sau din Europa de Vest, doctoranzi, cercetători, ocupanți ai unor posturi plătite la adevărata valoare, patrioți, majoritatea dintre aceștia - ar fi dorit, și încă mulți dintre ei ar dori o șansă, o șansă reală pentru a-și desfășura activitatea pe pământul în care s-au născut, unde, poate nu întâmplător, Dumnezeu a vrut ca ei să respire prima dată și să privească spre imensitatea albastră a cerului românesc. Poate că a sosit timpul ca statul român să realizeze că poate cea mai bună soluție ar fi aceea de a face tot posibilul ca principala resursă a poporului român, resursa umană, cetățenii săi, să se întoarcă acasă ajutați de o legislație serioasă, legislație care să se aplice de la A la Z, ajutați de existența unui mediu propice, economic, social, politic, asupra căruia statul român nu ar trebui să mai piardă timp în crearea și satisfacerea tuturor condițiilor pentru ca fiii și fiicele sale să se întoarcă pentru a aduce poate cel mai curat beneficiu României. Poate atunci când politicienii români și mai ales factorii de decizie vor înțelege că numai diaspora mai poate salva România, poate atunci va sosi și primăvara românească în sânul unui popor care merită să trăiască neopintit de necazuri, de lipsuri, de greutăți, de senzația de neșansă ca națiune.
|
|
|
|
|
Domnul Iacob Pușcaș: "Responsabilitate în criza din sănătate" Aș dori ca pledoaria mea, referitoare la sistemul nostru național de sănătate, să pornească de la o întrebare cu răspuns previzibil: s-ar putea înțelege oare realitatea prezentă, din acest domeniu de "prioritate în guvernare" (mai ales acum, când ne confruntăm cu o amplă mișcare socială a cadrelor medicale, ale căror revendicări salariale sunt pe deplin legitime) dacă facem abstracție de realitatea de perspectivă în ce privește situația și numărul medicilor, al asistenților din spitalele României și, în definitiv, de sentimentul creștin al dăinuirii ființei noastre naționale în istorie? Evident că nu! Și situația este cu atât mai îngrijorătoare, pentru toți cetățenii țării, cu cât datele statistice în domeniu sunt de o gravitate identică poate cu un impact seismic asupra tuturor conștiințelor: România este pe penultimul loc în UE, având 223 de medici la suta de mii de locuitori! Cu alte cuvinte, dintr-un total de 83.000 de cadre medicale, au mai rămas în țară cu puțin peste jumătate din aceștia (mai exact, populația este deservită de circa 45.000 de medici, din care mai mult de jumătate - adică 24.104 - sunt în vârstă de peste 40 de ani)! Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns în această situație dramatică? Răspunsul îl știm cu toții! Știm că statul, prin instituțiile sale executive și legislative, a "girat", din păcate, o politică nefastă în ceea ce privește sănătatea, pot chiar să o numesc inumană, dacă mă gândesc nu numai la remunerația deficitară, dar și la "zelul" cu care s-a decis desființarea spitalelor, la indiferența cu dotările tehnice necesare, la condițiile improprii în care sunt tratați bolnavii (sunt situații când doi pacienți stau într-un singur pat!) și, bineînțeles, nu în ultimul rând, dacă mă gândesc și la mesajul politic refractar al unora de a-i îndemna pe angajații spitalelor (explicit sau implicit) să plece pur și simplu din țară: momentul de vârf al "exodului" s-a produs în 2011, când 16.500 de medici au decis să plece din România, la "recomandarea" domnului președinte Băsescu de a-și face astfel o "carieră" în Occident (precizez, pentru politicienii care vor și pot să înțeleagă "fenomenul" frustrării românilor de dreptul elementar al unor servicii medicale de calitate că, din 2007 și până acum, au părăsit România nu mai puțin de 38.000 de medici și asistenți sociali)! Datele statistice prezentate de mine mai sus sunt, desigur, suficient de edificatoare pentru a înțelege precaritatea situației prezente și de perspectivă din sănătate. Care este "explicația" oficială? Că nu se poate face o salarizare onorabilă a cadrelor medicale pentru că nu sunt bani la bugetul de stat! Da, domnilor, dar voință este la nivelul autorităților competente ale statului? Este? Dacă este voință, atunci să se găsească soluții pentru remedierea situației cel puțin delicate din sănătatea publică! Nu sunt nici soluții pentru alocarea unui procent corespunzător din PIB pentru rezolvarea problemei? Atunci înseamnă că avem de-a face cu o lipsă de voință, care ne arată de fapt o incompetență politică, în ciuda faptului că, de exemplu, ar mai fi încă mult de lucru în ce privește combaterea economiei subterane (a evaziunii fiscale)! Și ce antidot mai bun ar avea oare incompetența decât, pentru binele tuturor, demisia?
|
|
|
|
|
Domnul Iacob Pușcaș: "Credința și istoria sunt mai scumpe decât aurul" Cazul Roșia Montană este poate cel mai bun prilej, înainte de a se închide dosarul în speță, oficial și definitiv, să ne amintim cu toții de importanța apărării intereselor noastre naționale! În consecință, vreau să subliniez faptul că, dincolo de toate semnele de întrebare care planează asupra "cazului Roșia Montană" (mă refer, de exemplu, la: felul cel puțin dubios în care unii reprezentanți ai statului român s-au implicat într-o relație de parteneriat economic cu o suspectă companie "canadiană" în "spatele" căreia figurează și niște persoane recunoscute pentru implicarea lor în acte de corupție; la modul cum de a fost posibil ca aceștia să dețină informații importante, secrete (hărțile geologice ale statului român), care țin de siguranța națională în materie de metale rare; la o posibilă trădare de țară, deoarece s-au cedat aproape pe nimic resursele naționale în virtutea unei privatizări ținute la "secret"; la felul cum de a fost posibil ca din minele românești declarate "epuizate" în anul 2005 - și sigilate - unul din cei mai renumiți geologi ai noștri (prof. univ. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie) să afirme de fapt că România ar mai dispune de 6.000 tone de aur în zăcăminte estimate la sute de miliarde de euro - chiar și reprezentanții RMGC spun că au descoperit 250 tone de metal prețios în valoare de 11 miliarde $; la faptul că România primește din partea companiei de exploatare a bunurilor subterane o redevență de doar 6% din tot ce se extrage, în timp ce Africa de Sud primește o redevență pentru exploatarea aurului său de 20%), așadar, pe tot acest fundal sumbru, constat că a existat și există o tendință periculoasă de a ne focaliza (exclusiv) atenția doar asupra Roșiei Montane, când, de fapt, avem de-a face, pe de-o parte, cu o "hartă" a secătuirii resurselor naturale la nivelul întregii Românii, iar, pe de altă parte, știut fiind că valorile spirituale sunt superioare celor materiale, ar fi bine să se înțeleagă că s-ar putea pierde mult mai mult decât aurul de la Roșia Montană - este vorba despre ștergerea identității poporului român (a vestigiilor dacice existente nu numai acolo), în schimbul unui pumn de bani prin care consimțeam - în "cazul Roșia Montană" - la pierderea unor informații definitorii pentru certificatul de naștere al neamului nostru creștinesc. În acest sens, mai multe personalități de calibru din diferite domenii, de la Biserica Ortodoxă la Academia Română, s-au exprimat public, în sensul că mai important decât aurul este localitatea Roșia Montană și istoria ei. Iar istoria ei este parte a Istoriei românilor și ea semnifică în fond nu numai valoarea noastră ca români, dar și prestigiul României în lume! Celor care nu știu sau celor care au uitat, le reamintesc faptul că, conform textului scripturistic, omul a fost așezat de Dumnezeu - încă de la creație - în mijlocul naturii ca fiind un stăpân al ei. Dar puterea omului asupra naturii nu este una absolută, deoarece nu omul, ci însuși Dumnezeu este Creatorul ei. Raportul acesta moral al omului față de natură este precizat în Cuvântul lui Dumnezeu din momentul creației lumii înconjurătoare: "Stăpâniți pământul" (Fac. 1,28; Ps. 8,7). Omul este deci rânduit să domnească și să stăpânească nu numai pământul, ci și "peste toate vietățile care se târăsc pe pământ(...) V-am dat vouă toată iarba... și tot pomul care are întru sine rod cu sămânță de semănat vor fi vouă de mâncare" (Fac. 1,28-29). Așadar, natura este pentru om un mare izvor al bunurilor materiale trebuincioase vieții, omul trebuie sa-și exercite autoritatea sa relativă de stăpân al naturii, în principiu, exercitându-și astfel întreaga sa activitate de ființă rațională, potrivit cu voința lui Dumnezeu, Care își și extinde propria Sa autoritate asupra întregii Lui creații. Neglijarea istoriei poate fi cel puțin la fel de letală pentru neamul nostru ca și cele 15 milioane kilograme de cianură preconizate a fi folosite de susținătorii activității miniere de la Roșia Montană.
|
|
|
|
|
Doamna Maria Dragomir: "Reintroducerea în calculul guvernamental a coșului zilnic este obligatorie!" Desigur, mulți dintre cetățenii României au și uitat de această sintagmă - coșul zilnic. Folosită foarte mult în primii ani de după evenimentele din 1989, formula coșul zilnic reprezenta baza de calcul pentru salariul minim pe economia națională fără de care niciun sindicat nu venea la negocieri la nicio guvernare. Coșul zilnic era și este important pentru că în el se află elementele de bază precum sunt cartofii, fasolea, carnea, laptele sau ouăle, dar și celelalte cheltuieli care sunt înscrise în statisticile oficiale și care arată, în mod real care este adevărata dimensiune a salariului în raport cu prețurile de consum. Din nefericire, odată cu integrarea europeană, formula coșul zilnic a dispărut efectiv de la orice guvernare, anuală sau generată de evenimentele sindicale (din păcate, și ele din ce în ce mai puține!). Practic, așa cum îmi spun cetățenii pe care îi întâlnesc în desele mele acțiuni în teritoriu: "Ne-am aliniat la prețurile europene, de multe ori mai mari decât erau prețurile noastre, dar cu salariile - am rămas tot cu salariile noastre!". Acești oameni au, într-adevăr, mare dreptate, pentru că situația reală nu este cea dată din statistici, ci doar cea din buzunarele cetățenilor: prețurile au explodat, în unele cazuri au crescut de zeci de ori (vezi prețurile la energia electrică, la gaze, ca să nu mai vorbim de combustibil) generând, la rândul lor, evoluții incredibile ale prețurilor de la produsele de consum, în timp ce salariile, pe lângă faptul că nu au ținut pasul cu aceste evoluții, au și fost tăiate, într-o acțiune greu de înțeles, în urmă cu mai mulți ani. Iar acea refacere a salariilor nu este, în realitate, decât o reconstituire în cifre a unor salarii (acolo unde s-a produs) însă, în raport cu rata inflației, realitatea este departe de a se apropia de coșul zilnic. În același timp, consultând o hartă, la nivelul țării, am mai constat un paradox - coșul zilnic este mai scump în județele sărace! Iar județele sărace sunt, la rândul lor, din ce în ce mai sărace!... Și mai multe!... Tot din datele statistice aflăm că peste 85% dintre cumpărătorii români resimt creșterea prețurilor la alimente și au devenit mai precauți cu bugetul propriu. Mai mult decât atât, două treimi spun că achiziționează doar bunuri de strictă necesitate și tot mai mulți vizitează 4-5 magazine pentru a achiziționa produsul necesar. 7 din 10 români consumă, în acest moment, doar strictul necesar! Aceasta este o realitate pe care nu trebuie doar să o facem publică, pe toate căile, dar de care trebuie să se țină cont în orice acțiune care vizează viața românilor. Având în vedere condițiile noului buget, este evident că vom asista cu siguranță, (datorită creșterii prețurilor anunțate deja la energie) la creșterea tuturor prețurilor în România anului 2014! Creșterea prețurilor va duce la creșterea coșului minim cu siguranță, iar această evoluție este cea mai importantă pentru a avea o imagine exactă asupra necesităților oamenilor, asupra salariilor pe care aceștia ar trebui să le primească pentru a putea să trăiască, nu doar să supraviețuiască! Iată de ce consider că este imperios necesară reintroducerea calculului coșului zilnic minimal la nivel național, prezentarea lui publică, pentru ca toți cetățenii să poată să își forțeze sindicatele (câte mai există și nu sunt deja captive puterii sau patronilor!) pentru a putea să ia în calcul pentru salariul minim pe economia națională valoarea coșului zilnic minimal în România. Este primul pas în acțiunea pe care am declanșat-o împotriva sărăciei - cel mai mare pericol care a invadat România în ultimii ani!
|
|
|
|
|
Domnul Florentin Gust Băloșin: "Stop șomajului în rândul tinerilor! Guvernul face un pas corect către dezamorsarea unei bombe sociale" Șomajul în rândul tinerilor este o amenințare pentru dezvoltarea economică și pentru democrația din România. Cu fiecare tânăr care nu-și poate găsi un loc de muncă se înregistrează o triplă pierdere: tânărul își pierde speranța că anii de școală îi sunt de vreun folos în România și de cele mai multe ori pleacă în străinătate; statul, în loc să beneficieze de pe urma muncii tinerilor, ajunge să plătească ajutoare de șomaj sau alte forme de asistență socială; angajatorii au tot mai puțină forță de muncă înalt calificată sau calificată la dispoziție. Conform statisticilor actuale, peste 23% din tinerii din România nu au un loc de muncă. Mai mult, potrivit declarațiilor ministrului muncii, șomajul în rândul tinerilor ar putea ajunge în acest an să depășească «pragul de alarmă» de 25%. Cu unu din patru tineri fără un loc de muncă putem vorbi răspicat și realist despre pericolul unei generații pierdute și despre o adevărată bombă pusă la temelia societății noastre. Nu avem cum să închidem ochii sau să ne uităm în altă parte, sperând că această problemă va dispărea. Nu va dispărea dacă nu acționăm, ca Guvern și Parlament, iar scopul declarației mele politice de astăzi este nu doar de a trage un semnal de alarmă, dar și de a saluta și încuraja măsurile pe care Legislativul și Executivul sunt pe cale să le ia în acest domeniu. Revenind la absolvenții de studii superioare, vreau să vă aduc la cunoștință rezultatele unui studiu al Organizației Mondiale a Muncii. Astfel, 15% dintre tinerii români sunt «prea educați» comparativ cu cererea pieței, un nivel mai ridicat decât în Marea Britanie și în Germania, de exemplu. Rata șomajului în rândul tinerilor cu educație terțiară (școli tehnice și facultăți) este foarte mare în România, ajungând la 29,3% în 2011, în creștere față de 2010 și mai mult decât triplă față de nivelul anului 2000. Iată, nu doar lipsa de calificare, ci și supracalificarea aduce mari dificultăți tinerilor în a-și găsi un loc de muncă! Iată încă un subiect pe care Parlamentul, prin Camera Deputaților în ipostază de Cameră decizională, trebuie să îl dezbată și să acționeze! Doresc să salut inițiativa Guvernului de a propune o Lege privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior (PL-x nr. 319/2013). Totodată, îmi exprim speranța că astăzi vom vota această lege, aflată de altfel pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, și o vom trimite spre promulgare către Președintele României. Tinerii absolvenți de studii superioare așteaptă această lege, mediul de afaceri așteaptă această lege, Guvernul o definește drept prioritate legislativă și este datoria noastră, ca reprezentanți ai românilor, să răspundem acestei chemări printr-un vot hotărât și pozitiv. Îmi voi permite să aduc câteva argumente în favoarea legii, pornind de la prevederile sale și de la realitățile societății românești. În primul rând, voi spune că această lege răspunde angajamentelor asumate prin Programul de guvernare 2012 - 2016, unde, la capitolul 14, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și-a asumat responsabilitatea promovării legii internshipului. Prin acțiunile lor, Guvernul și USL sunt așadar în situația de a bifa încă o promisiune îndeplinită. În al doilea rând, proiectul de act normativ vizează adaptarea legislației românești la cerințele UE în materie de stagii pentru absolvenți, pentru a facilita tranziția tinerilor din sistemul educațional către piața muncii. Mai concret, legea stabilește cadrul normativ de reglementare a stagiului, detaliind modalitatea sa de realizare. Astfel, cel mai important, se creează premisele pentru recunoașterea vechimii în specialitate dacă stagiarul și-a îndeplinit sarcinile, înlăturându-se o mare piedică pe care tinerii o resimțeau atunci când își căutau un loc de muncă - lipsa de experiență profesională. În plus, se stabilesc obiectivele clare de efectuare a stagiului; se reglementează salarizarea stagiarilor la debutul în profesie, corespunzător nivelului de calificare obținut prin studii; se stabilește accesul la formare al stagiarului, direct la locul de muncă sub îndrumarea angajatorului și se asigură accesul la un stagiu de calitate care să permită stagiarilor însușirea de competențe și deprinderi profesionale. În al treilea rând, proiectul de lege stabilește sursele de finanțare a efectuării stagiului, fie că este vorba despre bugetul propriu al angajatorului, despre Fondul Social European, despre bugetul asigurărilor pentru șomaj, despre sponsorizări ale persoanelor fizice sau juridice sau despre alte surse, în condițiile legii. În al patrulea rând, prin proiectul de lege se creează premisele îmbunătățirii legăturilor între sistemul de învățământ și piața muncii. Mai mult, angajatorii sunt stimulați să formeze stagiari, putând primi pentru fiecare stagiar, în limita fondurilor alocate pentru această destinație, din bugetul asigurărilor pentru șomaj și pe perioada derulării contractului de stagiu, o sumă egală cu 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj aflat în vigoare. Consider fundamental acest proiect de lege, în condițiile adoptării la nivel european a «Garanției pentru tineri», care prevede ca tinerilor absolvenți să li se ofere o formă de ocupare în primele patru luni de la finalizarea studiilor: un loc de muncă, acces la educație sau la programe de formare sau reconversie profesională. Legea propusă de Guvern este un pas în direcția corectă, care sper că va fi tratat ca atare de către Parlament și îmi exprim speranța că reglementări similare vor urma pentru a le arăta tinerilor respectul cuvenit și pentru a le da mesajul că viitorul lor este aici, acasă, în România. USL înțelege să lupte împotriva șomajului în rândul tinerilor, anihilând astfel o mare sursă de nemulțumire și de revoltă la nivel societal.
|
|
|
|
|
Domnul Ionel Arsene: "Mai există opoziție în România?" Dacă ne întrebăm ce rol joacă opoziția în statul democratic, răspunsul cel mai bun este că ea are sarcina de a controla guvernanții. Asta înseamnă că opoziția veghează ca cei ce conduc statul să reprezinte interesele celor conduși, de la care au primit puterea pentru o anumită perioadă. Opoziția formulează așadar o alternativă la programul actual de guvernare, în speranța că aceasta va plăcea mai mult majorității electoratului și că la următoarele alegeri acesta va vota împotriva puterii actuale și în favoarea ei, opoziției de astăzi. Faptul că într-un stat democratic partidul de guvernământ este cel care ia toate deciziile din politica internă și externă justifică existența opoziției parlamentare care ocupă în Parlament o poziție opusă celei adoptate de majoritatea guvernamentală. Guvernul și opoziția împreună constituie în mod normal totalitatea puterii politice dintr-o națiune. S-a spus, pe bună dreptate, că opoziția este, după guvern, cea de-a doua forță politică. Prezența opoziției împiedică partidul de guvernământ să se identifice cu statul, să devină partid de stat și să-și ridice propria interpretare a binelui comunitar la rangul de adevăr absolut și singur valabil. Unul dintre semnele unei democrații funcționale este alternanța la putere. Ea este cea mai importantă instituție a unei democrații mature, în timp ce refuzul de a permite o astfel de alternanță prin intermediul presiunilor interne sau externe constituie cel mai grav derapaj imaginabil de la democrație și de la statul de drept. Într-o democrație funcțională, stânga și dreapta se completează și se controlează reciproc. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. România face însă și de data asta excepție de la ordinea normală a lucrurilor. Ce se întâmplă cu opoziția? Nu realizează că se scufundă încet, dar sigur? Că ia apă serios și că, în momentele astea, dacă nu acționează rapid, nimic nu o mai poate salva? Nu sunt foarte afectat de ce se întâmplă cu așa-zisele partide de dreapta, dar au nevoie urgentă de un colac de salvare, altfel, adio opoziție în România! Nu înțeleg de unde atâta serenitate. Nu le convine nimic din ce face stânga, puterea, dar mă întreb: unde sunt soluțiile dreptei, unde sunt criticile constructive, unde sunt alternativele? Astăzi, formațiunile de dreapta sunt în derivă. Așteaptă ca USL să se destrame, să dispară ca prin farmec sau ca DNA să-i bage pe toți la pușcărie. Ei bine, dragi opozanți, constat că acum sunteți în incapacitatea de a vedea fiecare dincolo de farfuria voastră. Fragilitatea partidelor din opoziție nu se datorează doar dezechilibrului din Parlament. Opoziția nu are lideri. Migrația este un semn de slăbiciune nu a celor care pleacă, ci mai degrabă a celor care nu au cu ce să-i mai țină în partidele pe care le conduc. Ce viitor poți avea alături de Dan Diaconescu? Ce poate oferi Vasile Blaga? Dar Mihai-Răzvan Ungureanu, dar Mihai Neamțu? USL nu are de ce să-și facă probleme. Erodarea la guvernare nu este chiar atât de profundă pe cât și-ar fi dorit adversarii. Victor Ponta se ține tare. Promite că va reforma sistemul de administrație și o va face. Așa cum se vede, probleme sunt doar în rândul partidulețelor de opoziție. Actuala opoziție se complace în ineficientă și lupte interne. O spune clar, cu subiect și predicat, consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, din care îmi permit să citez: "Mi-e teamă că dacă puterea se poate scuza oricând pentru orice abuz și orice nepricepere, opoziția nu poate face același lucru - așadar, opoziția nu este un job pentru leneși, amatori sau visători. Și aș mai remarca ceva - dacă din perspectiva structurală poți critica puterea de azi din România, pentru că o distingi, din aceeași perspectivă opoziția practic nu există, pur și simplu nu știi cui să te adresezi. Ori se află într-o zonă nepermis de aproape de îngăduința puterii, ori se află într-o stare de agregare organizatorică ce nu-i permite un mesaj credibil. O opoziție care acționează numai după vocație, atunci când acționează, o opoziție aproape inexistentă în contraponderea unei puteri aproape absolute, nu poate decât să deruteze și să deznădăjduiască, fără a avea posibilitatea de a se scuza".
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Adam: "Combaterea evaziunii fiscale" Deși Guvernul USL și-a propus de la început să ducă un război crunt împotriva evazioniștilor din România, constatăm că pierderile de la bugetul de stat survenite din cauza acestor persoane juridice, care cu rea-credință prejudiciază în fiecare zi nivelul de trai în România, încă există. Trebuie să tragem un semnal de alarmă care să se audă în toată țara: evaziunea fiscală nu este o valoare socială, ci este un act antisocial! Există firme cu datorii de milioane de lei la bugetul de stat, dar care își continuă nestingherite activitatea, fenomen care generează pierderi foarte mari la bugetul de stat. După cum bine cunoaștem, țara noastră are nevoie urgentă de o reformă profundă a administrării taxelor și impozitelor, ținta fiind aceea de creștere a gradului de colectare a acestora. Evaziunea fiscală are un efect direct și neîntârziat asupra nivelurilor încasărilor fiscale, fapt ce conduce nemijlocit la dezechilibre în mecanismele pieței, precum și la îmbogățirea, în mod ilicit, a practicanților acestei metode de înșelăciune ce afectează statul și, în ultimă instanță, pe fiecare dintre contribuabilii onești. Cei mai afectați de acest flagel sunt cetățenii cinstiți care își plătesc cu conștiinciozitate taxele și impozitele. Acest fenomen extrem de grav dăunează dezvoltării noastre ca societate, fiind afectate instituțiile statului, școlile, spitalele, infrastructura etc. Evenimentele care s-au petrecut în ultima vreme au demonstrat că Guvernul USL a intensificat lupta împotriva evaziunii fiscale, nu doar la nivel de declarații, ci prin fapte concrete. Astfel, a fost înființată Direcția Generală Antifraudă Fiscală, entitate independentă politic și administrativ, care are sarcina de a efectua activități de control cu privire la respectarea actelor normative din domeniul fiscal, precum și de depistare și combatere a activităților care generează fenomene de evaziune, fraudă fiscală și de contrabandă. De asemenea, Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost reorganizată potrivit unor principii de eficiență, transparență și flexibilitate. Astfel, au fost înființate opt direcții regionale - în locul celor 42 de structuri care funcționau la nivel național - instituții publice cu personalitate juridică, a căror arie de competență va corespunde regiunilor de dezvoltare. A fost modernizat și sistemul informatic prin perfecționarea mecanismelor de declarare și plată a obligațiilor fiscale, limitându-se astfel contactul fizic dintre contribuabil și organele fiscale, ca o măsură de combatere în mod cât mai eficient a fenomenului de corupție. O altă măsură luată a fost aceea de reducere a TVA-ului la pâine cu 15%, fapt ce a condus la scăderea evaziunii fiscale în domeniu. Ca efect al scăderii TVA-ului, prețurile au scăzut în medie cu 12%, producția fiscalizată a crescut cu 10% la făină și cu 15% la pâine, ceea ce este un lucru bun. Una din măsurile care a întâmpinat dificultăți a fost aceea de adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, lege pe care Curtea Constituționala a declarat-o neconstituțională în urma sesizării înaintate de către Avocatul Poporului. Nu putem să nu constatăm faptul că, prin această decizie, Curtea Constituțională, instituție independentă și apolitică, prin declararea neconstituțională a Ordonanței de urgență nr. 91/2013, a repus în matca sa vechea lege care reglementează regimul insolvenței, respectiv Legea nr. 85/2006, lege care are prevederi pro-debitor și care dezavantajează vădit pe creditori, cu consecința tergiversării procedurii și, implicit, a neplății obligațiilor fiscale către stat. Reforma în domeniul fiscal va continua atât timp cât va fi nevoie, pentru ca România să devină un actor economic principal în cadrul Uniunii Europene. Această reformă profundă are drept țintă sporirea gradului de colectare a taxelor, lucru absolut necesar, prin eforturi combinate de creștere a conformării voluntare și reducerea substanțială a evaziunii fiscale, în scopul asigurării de resurse financiare care să susțină crearea locurilor de muncă și sporirea veniturilor.
|
|
|
|
|
Domnul Laurențiu Nistor: "FMI - prieten sau dușman?" Săptămâna trecută, delegația FMI a mai terminat o tură de negocieri cu România. Ca de obicei, au fost tot soiul de comentarii, unele favorabile, altele dimpotrivă, în funcție de cum vede fiecare FMI-ul - prieten sau dușman. Nimeni nu s-a gândit însă că Fondul poate fi un dușman mai prietenos ori un prieten mai dușmănos. Căci uneori este unica posibilitate de a te împrumuta când ești la ananghie și duci dorul unei mâini întinse. Dar să nu uităm: Fondul este un soi de bancă. Măcar la început, deoarece după aceea se transformă într-un soi de actant politic, ce are propria sa agendă, în care nu știm cine și ce scrie... Ar putea fi încadrat, la fel de bine, și la categoria "prietenosul meu dușman". Pentru că, dacă analizezi întreaga activitate a FMI peste tot pe unde a trecut, nu se poate spune că a făcut ceva care să se poată numi succes: țara respectivă a sărăcit, în vreme ce alte țări, "agreate" de către Fond, s-au mai îmbogățit puțin... FMI-ul vine, inițial, să-ți dea bani cu dobândă mică. Așa s-a împrumutat și Ceaușescu, de a industrializat o țară. Apoi, au început să pună condiții noi. Văzând că nu au succes, au mărit dobânda, ajungând, la un moment dat, să ne ceară o dobândă de 25%! Acum Băsescu a fost mână cerească pentru FMI! După ce reușisem să scăpăm de Fond și ne dezvoltam independenți, au venit la putere băsiștii. Aceștia, incapabili fiind să aducă vreun leu la buget, pentru că erau specializați din viața personală doar în risipit bani, au ajuns la concluzia că, deși sunt la putere, n-au bani de risipit, întrucât sacul nu e prea plin! Și atunci, Băsescu, exact cel care era împotriva unui împrumut cu FMI, i-a scos din impas: a decis să împrumute 20 de miliarde în numele nostru, pe care să-i plătim noi, dar să-i risipească ei. Culmea tupeului: acum Băsescu se dă nemulțumit rău de negocierile actualului guvern și își pune la dispoziție talentele sale de negociator pe care ori nu le-a folosit vreodată, ori le-a folosit prost - în funcție de domeniu. Păi, nu în urma "extraordinarelor" negocieri ale guvernatorului de la Cotroceni cu FMI-ul s-a mărit TVA-ul la 24%, s-au pus biruri noi și s-au mărit cele existente, s-au distrus peste 200.000 de IMM-uri, au apărut peste un milion de șomeri în plus, s-au tăiat masiv salariile, pensiile, sporurile - de la copilul nou-născut la cel mai bătrân moșneag? Cine a prosperat în acea perioadă? Conform declarațiilor de avere, doar băsiștii din vârful piramidei... Și atunci ce e de făcut? Un singur lucru: rambursarea împrumutului și uitat de existența Fondului pe acest pământ. Uneori, e mai bun un dușman prietenos decât un prieten dușmănos...
|
|
|
|
|
Domnul Neculai Rățoi: "MRU încă mai mișcă. O fi călcat pe-un cablu electric..." Săptămâna cealaltă, dulcele târg al Ieșilor a fost "invadat" de ștăbimea unui grupuscul politic cică de dreapta - "Forța Cinică" sau așa ceva. Cui îi era dor de cel alintat de către presă drept "premierul-unguent", prenumele său Mihai-Răzvan și Ungureanu, putea să-l descopere, după oleacă de muncă, rătăcit printre câțiva membri regionali ai aceleiași FC Prăbușirea, bașca vreo câțiva liderași locali din PNȚCD, Mișcarea Popo... Popu..., mă rog, cum i-o zice, IRL și PER. Cam cât să-ncropești o echipă de fotbal fără rezerve, cărora li s-a adăugat încă vreo sută și ceva de cetățeni specializați în căscat gura ca la urs. Și ce-a zis Mihai-Răzvan Ungureanu, dacă tot a ajuns la Iași? Că "o alianță electorală este o variantă mai potrivită pentru unificarea dreptei decât o alianță politică", susținând totodată că încă mai speră ca la acest proces să participe "toate formațiunile politice de dreapta". Săracu' MRU! Parcă se și vede încoronat liderul suprem al dreptei românești, un soi de rege național al "etniei" de dreapta, fâlfâind drapelul acestei ideologii mai dihai ca Ana Ipătescu și având sub el, ierarhic și la grămadă, PNL, PDL, FC, PNȚCD și toate celelalte grupuscule care se dau, bine-nțeles, de dreapta, de parc-ar fi concurs, vreo modă sau ceva în acest sens... E bine, totuși: a recunoscut singur că nu s-a luat o decizie în privința formulei dreptei pentru participarea la alegerile de anul viitor, dar, în opinia sa, "cea mai bună variantă ar fi formarea unei alianțe electorale", "pentru că sunt termeni de timp la care trebuie să ne raportăm și branduri care se pierd". Optimist ca întotdeauna, domnul MRU, deși în confidențele sale consideră că s-a pierdut mult timp în procesul de unificare a dreptei și că vocea sa "a sunat în deșert" timp de câteva luni. Păi, e bine, se pare că, până la urmă, reușește să vină pe drumul cel bun, să priceapă, mai bine mai târziu decât niciodată, că în politica românească valoarea sa tinde asimptotic către zero. Poate o fi bun ca profesor. Poate. Însă, în materie de politică, la capitolul credibilitate, nu convinge pe nimeni nici măcar ca să devină președinte de asociație de proprietari. Tot timpul a fost un om numit de cineva, nu ales de popor, a beneficiat de conjuncturi și bunăvoința cuiva. Este de neînțeles astfel insistența cu care ține morțiș să demonstreze că se poate face și dragoste cu forța, noroc că electoratul îl va readuce la realitate. Păcat, nu pare un om slab pregătit profesional, de ce o dori să activeze într-un domeniu în care valoarea sa este nulă?
|
|
|
|
|
Domnul Scarlat Iriza: "Ultimul autocrat" În România, membră a Uniunii Europene din 2007, oamenii sunt încă în căutarea valorilor democratice care au fost îngropate sub regimul despotic al controversatului președinte Traian Băsescu. "(...) Cu exact un an înainte de alegerile prezidențiale din România, Traian Băsescu își reimpune conducerea autocrată pe care referendumul de anul trecut a reușit să o slăbească, când 87% din cei care au votat atunci au cerut demisia lui", se arată în articolul postat pe New Europe și intitulat "Băsescu: ultimul autocrat al Europei". Vă vine să credeți sau nu, articolul ilustrează perfect personalitatea celui care ne-a condus și ne conduce destinele de atâta amar de vreme. În câteva cuvinte, cu greutate aș zice copreședintele este desființat la propriu. "Numai un tiran poate atât de fățiș să sfideze voința oamenilor. 7,4 milioane de români au votat pentru demiterea lui, dintr-un total de 8,4 milioane". Articolul face fără doar și poate înconjurul cancelariilor din Europa și nu numai. Este ca și cum s-ar fi făcut lumină într-o încăpere întunecoasă. Nu știu însă dacă să mă bucur sau să fiu trist. De ce nu au văzut asta când era de văzut? De ce nu au luat atitudine cei care erau în măsură?! Cum de a fost posibil ca un om de teapa lui Băsescu să fie susținut necondiționat? "Implicat într-un război împotriva noului guvern și majorității politice, Băsescu își întinde antenele în afara României - poate în Europa, poate peste Oceanul Atlantic. Sunt numeroase zvonuri că încearcă să-și asigure viitorul politic cu ajutorul vechilor sale relații care l-au ajutat să rămână la putere acum un an, în ciuda rezultatelor referendumului. Aceasta ar putea fi cea mai stranie revenire a unui personaj politic din Europa și una care ar fi fost mult mai probabil să se întâmple în țări ca Belarus", este arătat în articol. Am ajuns de râsul Europei și asta doare. Nu credeți că e momentul să ne trezim și să-i arătăm acestui personaj ușa? Cu Băsescu nu poate nimeni să coabiteze. Băsescu e un individ trist și patetic...
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Speranța tinerilor din România" Migrația tinerilor profesioniști în străinătate scoate în evidență un viitor sumbru: România rămâne treptat fără capital uman specializat - combustibilul vital creșterii economice. În România soluția emigrării a ajuns, din păcate, un fenomen de masă. Este o soluție a supraviețuirii. Tinerii se decid să plece din România pentru că le lipsesc certitudinile și perspectivele. Le lipsește șansa de a-și construi viitorul într-o societate așezată. Ne pleacă tinerii valoroși pentru că s-au saturat să mai fie mințiți, pentru că nu mai acceptă ca nonvalorile să ajungă modele de urmat în societate, pentru că resping perspectiva de a corupe sau de a fi corupți. Exodul capitalului uman din țară în străinătate adâncește însă România într-o prăpastie prea întunecată ca să mai cuprindă și mințile luminate. Eterna problemă a zilei de mâine pune adesea în balanță economia și sentimentul de apartenență națională și, de cele mai multe ori, răspunsul, deloc mimat, înclină abrupt către varianta cea dintâi. De la menajere, "căpșunari", antreprenori, agricultori, până la specialiști în calculatoare, ingineri sau medici, din ce în ce mai mulți români preferă să creadă că soarele răsare din Occident, iar numărul lor nu e deloc modest. Diaspora română are aproape 3 milioane de membri și, dacă luăm în seamă tendințele actuale, încă numără. Investiția în educație apare drept inutilă, evoluția economică a țării stă încă sub semnul întrebării, iar modernizarea României pare să rămână, în continuare, cu eternul pas înapoi față de statele occidentale. Pentru a nu compromite definitiv șansele societății romanești, guvernanții trebuie să construiască acel cadru instituțional în care tinerii să poată avea încredere că funcționează corect și că le oferă șansa de a se realiza după merite. Trebuie să le redăm tinerilor speranța că pot trăi într-o societate normală aici, în România.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Fenomenele meteorologice" Schimbările climatice reprezintă una dintre preocupările esențiale ale societății zilelor noastre (inundații, incendii, cutremure, inundarea zonelor amenajate sub nivelul mării etc.). Există o mare posibilitate ca schimbările climatice să devină ireversibile în condițiile creșterii temperaturii pământului cu 2-3 °C. Fenomenele meteorologice extreme pot duce la înregistrarea unor declinuri economice, datorate pagubelor de natură materială și psihică a numeroase comunități. În România mișcarea ecologistă este încă în fază incipientă. Cu toate că există o platformă politică specifică, aceasta are o aderență redusă în rândul societății. România are mari probleme de mediu, poluarea fiind un factor nociv pentru aer și ape. Despăduririle majore din ultimii 20 de ani, dar și dezafectările unor obiective industriale făcute fără ecologizare au provocat pagube substanțiale mediului ambiant. Trebuie să preluăm temele ecologiste de stânga și să creăm un cadru propice în care le putem aplica. Toate eforturile noastre pentru un mediu mai curat sunt necesare. Decalajul inovator, tehnologic al României față de alte state membre ale UE este resimțit și în acest domeniu. Uniunea Europeană a început să dezvolte și să promoveze încă din anii '90 energie regenerabilă pentru a înlocui combustibilii fosili. Probabil că mulți dintre noi se întreabă ce ar trebui să facem concret în acest demers ecologic. Soluțiile sunt numeroase: utilizarea biomasei (lemn), a deșeurilor biodegradabile și a biogazului de către centralele electrice; folosirea boilerelor ce funcționează pe bază de lemn în clădiri (ce înlocuiesc încălzirea din clădiri bazată pe electricitate sau combustibili); extragerea căldurii din sol prin sursele geotermale sau energie solară; generarea de energie eoliană prin turbinele eoliene; reducerea emisiilor de CO2 ca urmare a creșterii carburanților regenerabili. România trebuie să se ralieze Strategiei Energetice Europene prin asigurarea creșterii ponderii energiei alternative în producția de energie. Acțiunea coordonată la nivel european în privința energiei nu este o noutate, UE având un cadru unic de reglementare a politicilor energetice. Acest tip de administrare a energiei va asigura resurse energetice competitive, durabile și mai ales sigure pentru mediu, urmărind reducerea emisiilor de CO2. Direcțiile prin care UE dorește să-și atingă obiectivele energetice și de mediu propuse sunt: eficientizarea și diversificarea piețelor energetice; politică ambițioasă în privința energiei regenerabile; economisirea energiei (nivel industrial și rezidențial); cooperare europeană și internațională. Această raliere trebuie acompaniată cu protecția ecosistemelor din România și reconstrucția ecologică, acolo unde este necesară. Protejarea tezaurului natural (floră, faună) din Deltă, Dunăre, parcuri naționale și Marea Neagră, îngrijirea ariilor și siturilor protejate de lege sunt prioritare pentru România (1.121 arii naturale protejate, din care 27 sunt parcuri naționale și naturale; 3 rezervații ale biosferei incluse în patrimoniul UNESCO - Delta Dunării, Retezat și Pietrosul Rodnei). Problema deșeurilor, prevenirea generării, reciclarea și valorificarea acestora trebuie rezolvată. Colectarea selectivă, folosirea deșeurilor ca materie primă în construcție, valorificarea lor prin metoda tehnică și depozitarea controlată sunt soluții eficiente pentru moment.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Fenomenele societății contemporane" Violența în familie este un fenomen care, din păcate, este des întâlnit în societatea contemporană în ultimul timp, fiind una din problemele cele mai grave. Este un fenomen social care ridică foarte multe probleme la ora actuală și pe care îl întâlnim la nivelul tuturor claselor sociale, fără excepție. Copiii, care sunt partea vulnerabilă în cadrul familiei, sunt victime ale agresiunii din partea părinților, simțindu-se lipsiți de speranță și fără valoare, tinzând să creadă că nu pot face decât foarte puțin pentru a schimba multe din aspectele importante ale vieții. Aproape că nu trece zi fără să nu auzim sau să citim în presă despre un copil bătut înfiorător, abuzat sexual, lăsat singur în casă, trimis să muncească la o vârstă la care prioritatea ar trebui să fie școala, supus unor tratamente greu de imaginat și fără a exagera, chiar omorât. Aceste lucruri sunt cu atât mai grave cu cât părinții sunt cei care își tratează astfel copiii, când tocmai ei ar trebui să le ofere protecție și securitate în sânul familiei, după cum dictează regulile societății. Din studiile realizate, s-a constatat că situația economică a familiilor în care copiii sunt supuși unor dure tratamente fizice ar fi de vină. Sărăcia reprezintă cel mai grav factor la acest nivel, ajungându-se la concluzia că familiile care au venituri reduse nu pot asigura un trai bun copiilor lor. Aceste familii sărace sunt expuse la actele de violență contra copiilor din cauza stresului economic, al dificultăților materiale cu care se confruntă. De asemenea, se observă că în familiile dezorganizate și cele cu număr mare de copii, rata creșterii abuzului împotriva minorilor este ridicată. În România, în spatele ușilor închise, o familie din trei se confruntă cu situații de violență domestică, alături de abuzurile față de copii, o dată la trei zile o femeie fiind ucisă în bătaie. Deși violența domestică este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, există multe lacune instituționale pentru sprijinirea victimelor directe, femei și copii, și foarte puține resurse alocate pentru asigurarea unor servicii primare de asistență și suport.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Popeangă: "De ce nu ia Băsescu lecitină?" 62 de ani. O vârstă frumoasă, dar la care, din cauza stresului cotidian și a diverselor componente adăugate pe lângă cele patru cuburi de gheață tradiționale, deteriorarea celulelor nervoase este galopantă. Dacă o mai fi și ghinionul eredității, memoria poate să îți joace feste în stil barbar. Iată ce ar putea justifica anumite ieșiri ale "cucului de la ora 6 și ceva" care fac să se crucească o țară-ntreagă... Cum altfel ar putea să explice ce scoate pe gură în declarații de presă? Nu mai departe de miercurea trecută, la Ateneul Român, participând la Topul Național al Firmelor Private din România, guvernatorul de la Cotroceni n-a pierdut ocazia să se agațe iarăși de Guvernul Ponta cu expresia sa favorită, dar de sorginte fascistă: "omul gras - statul, se urcă în spatele omului slab - economia". După zece ani în care a tot încurajat împrumuturile guvernamentale de la bănci, pentru că a avut grijă ca din extern să nu o putem face din cauza dobânzilor prohibitive, iar de la cetățeni nici nu i-a trecut prin cap că s-ar putea, marinelul eșuat pe tarlaua de la Nana, lângă Fundulea, concluzionează precum înțeleptul din peșteră: "e ilar că băncile nu au disponibilitatea să sprijine acest sector", adică IMM-urile, care pot aduce bani în economie! Uită același proaspăt bunicuț că a fost cel care a negociat prost finanțarea care ni se cuvenea de la UE, pierzând intenționat câteva miliarde în defavoarea țării noastre, după cum uită și faptul că a reușit, cu guvernele sale, să blocheze cam toate fondurile europene deja alocate! Scopul? Tocmai ca să rămână băncile străine singurii finanțatori ai statului, ca să nu se mai finanțeze producția, ci doar consumul! Care consum, dacă nu există producție internă, înseamnă importuri, deci o altă hemoragie financiară! Păi, la atâta uitare, nu i-a recomandat nimeni niște lecitină, sau nu mai are nici măcar un prieten care să-i dea un sfat bun? Ori găsim explicația în amabilitatea unor bănci față de familia Băsescu?... Mai zicea același uitat de Dumnezeu la Cotroceni că dacă avem un cost ridicat la energie, asta ne face necompetitivi pe plan extern. Iarăși zic, dacă ar lua niște lecitină, și-ar aminti chiar și el de afacerea ALRO, pe unde bântuia amica sa Nuți cu Cocoșul ei de-atunci, ori de băsiștii care căpușau Hidroelectrica și termocentralele, care cumpărau ieftin de la stat și vindeau tot statului, dar scump! După ce a încurajat zece ani aceste practici, acum cu ce obraz vine să facă pe lupul moralist? Speram cu toții că, dacă a fost, ca marinar, departe de educația Ebei, măcar nepoțica să și-o educe corect, iar asta ar fi putut începe cu creștineștile îndemnuri: "Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău, să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău"... Este minunat să-l vezi pe bătrânul edec murind de grija taxelor care vor crește! Uită, același, că a fost tocmai el cel care a adus în sapă de lemn poporul acesta prin mărirea taxelor și impozitelor și prin inventarea altor haraciuri și tributuri, care au ucis peste 200.000 de IMM-uri, producând șomajul aferent! După cum moare de dragul "investițiilor", când pentru el s-a dovedit că "investiție" înseamnă doar telegondole, parcuri prin păduri, piscine care n-au văzut vreodată apa, terenuri de fotbal în pantă, piste de schi impracticabile ori săli de sport făcute de clica afaceristă portocalie! Deci, în loc să bage bățu-n gard, guvernatorul mai bine ar lua niște lecitină și ar fi un bunicuț bun, lăsând oamenii competenți să vadă de rosturile economiei. A mai fost unul care se pricepea la toate și a sfârșit-o prost. Avem multe de reconstruit, după dezastrul portocaliu, țara asta nu mai merită și frânele și sfaturile lui Băsescu, pentru că știm deja: întotdeauna se va găsi un melc care să te-nvețe cum să dobori recordul mondial la 100 de metri plat...
|
|
|
|
|
Domnul Gavril Mîrza: Încerc din răsputeri, fiind un om școlit la modul pragmatic și încredințat de exactitatea cifrelor, încerc spun, să pricep cum realități de necontestat în lumea reală pot fi răsturnate, amestecate, schilodite în așa măsură încât concetățenii mai slabi de înger să se descopere năuciți și debusolați! Și mă refer la felul în care se denaturează rezultatul negocierilor cu FMI de către așa-zișii analiști, care "analizează" orice cu aceeași doză de superioară suficiență, convinși că sunt unici deținători ai adevărului absolut. În atare condiții, doar nu era să le scape așa subiect mănos. Așa încât nimic nu e bun în rezultatul negocierilor! Nu e de acceptat impozitul suplimentar pe clădirile speciale, despre care s-a spus clar că nu sunt locuințe. Creșterea salariului minim pe economie este o lovitură pentru mediul de afaceri. Creșterea pensiilor va fi un mizilic la foamea inflației. Majorările de salarii pentru profesorii debutanți și medicii rezidenți sunt ridicole și cei care vor să le aplice sunt rupți de realitate. Așa încât, una peste alta, ce mai tura-vura, va crește fiscalitatea, va crește presiunea pe mediul de afaceri, este foarte probabil să crească șomajul, deci nivelul de trai se va degrada, ne anunță apocaliptic sus-numiții a toate știutori! De acest viitor sumbru se face desigur vinovat Guvernul USL și nimeni altcineva! Veți fi desigur de acord că sunt îndreptățit să mă întreb cu care parte a ființei lor percep acești vorbitori realitatea. De când am venit la guvernare, am reîntregit pensiile și salariile, am deblocat angajările în sistemul de stat, cu precădere în domeniile educației și sănătății, am majorat pensiile și le vom majora și în continuare, am majorat salariile și le vom majora și de acum înainte. Referindu-ne la locul nostru european, rata de absorbție a fondurilor europene a depășit nivelul de 25% (să nu uităm că era 7% când am preluat guvernarea), România se clasează pe primul loc în rândul statelor membre în ceea ce privește creșterea sumelor rambursate de Comisia Europeană în primele nouă luni ale acestui an, și ca un corolar al creșterii economice înregistrate la finalul primelor zece luni ale anului, leul este cea mai performantă monedă din UE. Probabil în legătură cu astfel de performanțe vine acuza de lipsă de strategie în absorbția acestor fonduri, acuză azvârlită asupra aceluiași Guvern USL de cei a căror competență în domeniu ne obligă să plătim UE peste un miliard de euro pentru "priceperea" cu care au administrat sistemul în perioada 2009-2011! Să "traduci" realitatea în nonrealitate punând minus în fața oricărei creșteri și negând evidențele este semn cumplit de boală grea! Nu cred că voi ajunge vreodată să declar că unu și cu unu fac mai puțin ori mai mult decât doi! Și am convingerea că sunt îndreptățit ca pentru cei ce fac asta la ordin sau din proprie pornire să încerc un sentiment de milă ca în fața bolnavilor incurabili!
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Tudorache: "Asumarea proiectului de descentralizare - un act politic corect" Eficientizarea și modernizarea administrației publice reprezintă un scop comun într-o societate aflată în continuă schimbare și dezvoltare. Indiferent de formațiunea politică din care facem parte, trebuie să privim subiectul în ansamblu și să fim obiectivi. Astfel, vom putea observa faptul că acest proiect este unul rațional și demn de încredere. Descentralizarea nu reprezintă, așa cum de multe ori se încearcă minimalizarea efectelor sale benefice și durabile, un simplu proces de transferare a responsabilităților și competențelor de la nivelul administrației centrale către cel al administrației publice locale. Prin descentralizare se dorește creșterea calității serviciilor publice adresate cetățenilor și împărțirea României în regiuni de dezvoltare. Schimbările sunt de amploare și impun o analiză amănunțită a efectelor pe care le-ar produce. Serviciile publice trebuie oferite cetățeanului de către cea mai apropiată autoritate, cea mai în măsură să cunoască realitatea, plusurile și minusurile zonale. Administrația publică locală trebuie să joace un rol important în gestionarea acestor servicii publice, iar pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesară realizarea proiectului descentralizării. Trebuie să urmărim eliminarea disparității în ceea ce privește alocarea veniturilor la nivel regional, iar acest proiect de descentralizare tocmai asta își propune: îmbunătățirea distribuirii resurselor în sectorul public fără ca puterea să se concentreze în mâinile unui singur om. Țin să menționez câteva din principiile care stau la baza procesului de descentralizare: - eficiența alocării resurselor generale ale societății către o administrație responsabilă; responsabilitatea trebuie însoțită și de încredințarea de resurse care să permită oferirea eficientă a serviciilor publice;
- furnizarea echitabilă a serviciilor publice către cetățeni, indiferent de zona în care locuiesc;
- păstrarea stabilității macroeconomice și promovarea creșterii economice.
Procesul de descentralizare trebuie continuat și susținut mult mai puternic ca până în acest moment pentru a evita pe viitor situații problematice precum: - instabilitatea cadrului legislativ;
- lipsa transparenței și predictibilității transferurilor de la bugetul statului pentru echilibrarea bugetelor locale, dar și a transferurilor interadministrative;
- nedefinirea clară a responsabilităților transferate autorităților locale:
- atribuirea de responsabilități fără alocarea resurselor adecvate;
- transferul de responsabilități fără a se acorda și competența.
Putem observa o mai mare deschidere din partea autorităților centrale de a lucra împreună cu autoritățile publice pentru identificarea de soluții care să sprijine demersul descentralizării. Și deși descentralizarea în România este realizată cu întârziere, ea reprezintă o realitate necesară. Cu siguranță că importanța majoră a acestui deziderat constă în discursul cu electoratul. Tocmai de aceea merită să explicăm oamenilor de ce descentralizarea este indispensabilă, iar acest lucru trebuie făcut folosind cuvinte simple și clare! Este necesară armonia la nivel de comunicare, pentru ca cetățeanul de rând să înțeleagă nevoia de schimbare și să o accepte ca fiind utilă atât pentru binele său, dar mai ales pentru recunoașterea unui act politic corect în folosul generațiilor viitoare.
|
|
|
|
|
Domnul Viorel Marian Dragomir: "Acordurile cu FMI, Băsescu, Ponta și semnele aritmetice" Președintele Băsescu roagă Guvernul să renegocieze acordul cu FMI și oferă experiența sa. La prima vedere, aș putea crede că este dorința președintelui Băsescu de a participa activ la negocieri în interesul României. La o analiză mai atentă, gândul mă conduce la amestecul acestuia în tot: guvern, economie, justiție, sănătate, învățământ, era să spun și diplomație, dar m-am oprit la timp. Diplomația rămâne domeniu neexplorat pentru următorul președinte. Guvernul Ponta a abordat diferit negocierile cu FMI. A inversat semnele din negocierea Guvernului Boc și președintelui Băsescu cu FMI. Le-a inversat din momentul în care a reușit creșterea salariilor și pensiilor tăiate de Guvernul Boc și președintele Băsescu. A continuat cu scăderea cu 15% a TVA la pâine, în timp ce Guvernul Boc și președintele Băsescu negociaseră creșterea cu 5% a TVA la tot ce se vinde cu factură. Guvernul Ponta a crescut salariul minim de la 700 lei la 800 lei și în anul 2014 salariul minim va crește la 900 lei. A inversat semnele și la ultima negociere prin scăderea CAS cu 5%. Traian Băsescu și PDL au cu siguranță experiența lor. Ei pot prezenta "succesurile" guvernării lor, guvernarea falimentului pentru marile societăți ale statului: Oltchim, Poșta Română, CFR Marfă etc., în timp de "băieții deștepți" din energie căpușau economia. Ei uită să ne prezinte numărul disponibilizaților, la fel cum uită să ne prezinte tăierile de salarii, batjocura pensionarilor. Bunul-simț și competența nu au loc la PDL, la ei primează doar minciuna și incompetența, semnul minus pentru români și plus pentru gașca lor. Eu cred că președintele Băsescu este invidios pe abordarea diferită a Guvernului Ponta la negocierile cu FMI și dorește să ofere mărul otrăvit învelit în experiența sa distructivă. Felicit premierul Victor Ponta și membrii Guvernului care ne-au arătat că se poate negocia în interesul României.
|
|
|
|
|
Domnul Flavius-Luigi Măduța: "Stopați exodul medicilor!" De mai bine de 20 de ani, societatea românească este "în tranziție" sau în proces de "reformare a statului". Căutăm căi de schimbare la nivelul societății care să conducă la instituții performante, la o economie viabilă, la o viață mai bună pentru cetățeni, la servicii de calitate. Din păcate, în toată această perioadă, s-a omis faptul că toate aceste obiective pot fi atinse doar dacă investim în oameni, mai ales dacă investim în specialiști care pot să aducă un plus de cunoaștere și de competență acolo unde își desfășoară activitatea. Am arătat cu altă ocazie că în toată această perioadă, România a subfinanțat sistemul de învățământ, limitându-și astfel pe termen mediu și lung șansa de a se relansa prin cunoaștere și competență. Astăzi mă voi referi la un fenomen cel puțin la fel de periculos: exodul medicilor. Plecarea în masă a tinerilor profesioniști este una dintre problemele majore ale României. Tinerii bine pregătiți care nu își găsesc un rost în țară lasă un gol imens, care se poate observa prin scăderea standardelor profesionale în diverse domenii. Fenomenul este evident în medicină, unde avem de-a face cu un veritabil exod al medicilor tineri. De ce pleacă medicii tineri? Un motiv este nivelul jenant de mic al veniturilor, în special pe perioada rezidențiatului. Este inadmisibil ca medicii rezidenți să fie încă dependenți de banii și resursele părinților! Dar nu numai banii contează. Medicii tineri pleacă din țară pentru că vor respect și condiții decente de muncă: spitale care le oferă condiții bune de muncă, aparatură performantă, medicamente etc. Medicii tineri nu mai vor să fie interfața unui sistem neperformant, nu mai doresc să reprezinte sistemul de sănătate în fața pacienților nemulțumiți! Ei obțin în alte țări venituri decente și condiții de muncă, într-un cadru în care pot profesa cu demnitate. România are nevoie de o strategie bine pusă la punct care să oprească exodul medicilor. Majorarea veniturilor medicilor rezidenți este un bun început, dar nu poate rămâne o măsură izolată. Este nevoie de un pachet de măsuri, prin care să îi legăm pe tinerii medici de comunitățile din care provin. După ce le vom oferi condiții decente, putem să gândim un sistem prin care medicii care beneficiază de școlarizare din fonduri publice să deservească măcar pentru o perioadă de timp comunitatea. Scopul strategiei trebuie să fie alcătuirea unui corp profesional bine pregătit, motivat, capabil să ofere garanții pentru servicii medicale de calitate.
|
|
|
|
|
|
|
|