 |
 |
 |
|
|
|
Ședința Camerei Deputaților din 18 martie 2014
|
1. |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
 |
 |
|
|
|
Ședința a început la ora 8,32. Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, iar în a doua de domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Ion-Marcel Ciolacu și Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Bună dimineața, doamnelor și domnilor colegi. Declar deschisă ședința consacrată declarațiilor politice ziua astăzi, marți, 18 martie 2014.
|
|
|
|
|
Astăzi începem cu opoziția și o să-l rog să poftească la microfon pe domnul Gheorghe Udriște, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal și se pregătește domnul deputat Ion Eparu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Stimate coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Udriște: Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi deputați, Declarația mea politică de astăzi are ca dedicație activitatea marelui sculptor Brâncuși, iar titlul e inspirat dintr-un citat al maestrului, și anume: "La umbra marilor arbori nu crește nimic decât iarba." Acum o săptămână, mai precis la data de 11 martie 2014, s-au sărbătorit o sută de ani de la prima expoziție personală a sculptorului român Constantin Brâncuși. Evenimentul nu avea loc la București, nu avea loc nici măcar în satul natal Hobița sau în oricare alt oraș din România sau Europa, ci tocmai în Statele Unite ale Americii, la New York. Piese de o valoare inestimabilă ale acestui sculptor român remarcabil au devenit o moștenire arhitecturală prețioasă, dar care astăzi nu aparține, în majoritatea ei, culturii românești. Măiestria lui Constantin Brâncuși nu s-a remarcat inițial și în țara sa natală. N-a făcut rabat de la principiile sale și a părăsit țara în căutarea unei lumi mai bune pentru talentul său. Vestita statuie a lui Carol Davila, despre care sculptorul amintește atunci când își justifică plecarea bruscă și definitivă din țara sa, a fost și piesa arhitecturală care l-a convins pe maestru să ia calea Europei Occidentale. Vă fac citire dintr-o declarație a sa: "Ar fi fost o muncă ușoară [nr: sculptarea bustului generalului medic Carol Davila, despre asta este vorba] dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam cum crește, an de an, de câțiva ani la rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără niciun salut militar, spre marea panică a comisiei și dus am fost, pomenind de mama lor." Am citat din Brâncuși. În prezent, statuia este amplasată și poate fi văzută în curtea Spitalului Militar Central din București. În anul 1914, când avea loc prima expoziție la New York a sculptorului, Ministerul de Interne de la București a respins un proiect al lui Constantin Brâncuși. Atât acest demers al sculptorului român, de a-și promova un proiect artistic în România, cât și celelalte care au urmat - dintre cele mai cunoscute Coloana infinitului, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor și celelalte creații artistice aflate pe teritoriul României - au demonstrat că Brâncuși a rămas profund înrădăcinat în țara în care s-a născut și a crescut. La moartea sa, 16 martie 1957, statul român a refuzat să primească moștenirea lăsată de Brâncuși prin testament. O gravă eroare de decizie care l-a trădat nu atât pe acest mare sculptor, a cărui dorință nu a fost îndeplinită, cât a trădat poporul român, care a privit mereu cu recunoștință și admirație creațiile artistice excepționale pe care Constantin Brâncuși ni le-a dedicat. Astăzi, la un secol de la prima expoziție a acestui mare sculptor, statul român are șansa istorică de a se revanșa. Nu întâmplător susțin această declarație politică în fața dumneavoastră. Brâncuși nu și-a uitat conaționalii, iar acum avem ocazia să arătăm că nici noi nu l-am uitat pe maestrul acestor sculpturi excepționale. Pe 12 noiembrie anul trecut, împreună cu alți peste o sută de colegi deputați și senatori, am depus în Parlament propunerea legislativă pentru înființarea Muzeului Național de Artă Constantin Brâncuși, în subordinea Muzeului Național de Artă al României și în administrarea Consiliului Județean Gorj. Cu sediul în municipiul Târgu Jiu, Muzeul va avea ca obiectiv promovarea operei și vieții lui Constantin Brâncuși. Se va avea în vedere identificarea și inventarierea tuturor lucrărilor marelui artist aflate pe teritoriul României, iar cu acordul deținătorilor, se va încerca aducerea lor în acest nou muzeu. Legea prevede inclusiv protejarea și conservarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor - care urmează să fie înscris pe lista monumentelor Patrimoniului Mondial UNESCO - intensificarea cercetărilor privind opera și viața lui Constantin Brâncuși și crearea unei biblioteci și a unui Atelier Brâncuși în România. A fost una dintre dorințele marelui artist. Este o datorie morală și istorică, iar Parlamentul României poate acorda această șansă moștenirii artistice pe care Constantin Brâncuși ne-a oferit-o. Proiectul urmează să fie înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului. Camera decizională este Camera Deputaților. Vă rog, așadar, stimați colegi, să sprijiniți această inițiativă și să comemorăm și noi cum se cuvine cei o sută de ani care s-au scurs de la organizarea la New York a primei expoziții personale Constantin Brâncuși, precum și cei 57 de ani care au trecut de la trecerea maestrului la cele veșnice. Și, ca un făcut, sau poate este o întâmplare a destinului, decedat în 1957, anul acesta se împlinesc 57 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuși și poate că Dumnezeu ne va ajuta cu tot în acest an să aprobăm în Parlamentul României și proiectul de lege pe care l-am propus în legătură cu înființarea Muzeului Național de Artă Constantin Brâncuși. Vă mulțumesc. Gheorghe Udriște, deputat de București, originar din Gorj.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, și noi vă mulțumim pentru declarația depusă.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon acum pe domnul deputat Ion Eparu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat și se pregătește domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al PNL. Domnule deputat, aveți cuvântul, cu drag.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Eparu: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Încerc să fiu consecvent principiilor mele de viață și meseriei mele de cadru didactic și continui să fac declarații politice care privesc teme de interes ale educației. Se intitulează declarația de astăzi: "O lege uitată comite o mare nedreptate." Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării prevedea, în formă inițială, la art.247, funcțiile didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv pentru învățământul primar, în locul consacratelor denumiri de educator și învățător. Aici însă nu este vorba doar despre o schimbare de titulatură. În spatele acestei reglementări se afla obligativitatea pentru absolvenții de licee pedagogice să urmeze studii superioare pentru a ocupa sau a-și păstra posturile în învățământ. Actul normativ, printr-o modificare ulterioară, a acordat și un termen în vederea îndeplinirii acestei condiții, termen care expiră în 2018. Încă de atunci, prevederile au stârnit controverse, în special în ceea ce privește cadrele didactice aflate aproape de finalul carierei. Vorbim, așadar, despre profesioniști cu vechime de zeci de ani de învățământ, având în mapă grade didactice și documente care atestă participarea la formarea continuă, dar nu în ultimul rând, în cele mai multe cazuri, despre oameni cărora le-au trecut prin mână generații întregi și din care au scos români de nădejde. Aceasta din urmă este, de fapt, dovada de netăgăduit că avem de-a face nu doar cu persoane cu experiență, ci cu dascăli dedicați și preocupați în permanență de educația copiilor din clasele lor. Pentru că, la fel ca și medicii, cadrele didactice sunt o categorie pentru care sintagma "cât trăiești înveți" se aplică fără doar și poate, un lucru ușor de verificat analizând participarea dascălilor la nivelul fiecărui județ, la proiecte și cursuri de formare continuă. Închei acest preambul pentru a ajunge la miezul problemei. Cu acest argument în față, pe parcurs, Ministerul Educației a promis, într-un mandat anterior, acordarea unei derogări, în sensul aplicării obligativității despre care vă vorbeam strict referitor la cei care intră în sistem după adoptarea ordonanței, deci din 2012 încoace. Raționamentul invocat de ambele părți, adică atât de cei care au cerut modificarea, cât și de cei care i-au înțeles sensul și au garantat pentru introducerea ei, a fost că ne-am fi trezit în situația de a trimite la facultate, fără drept de apel, inclusiv oameni aflați în pragul pensionării. Fără a nega importanța studiilor superioare, precum și necesitatea instruirii continue, consider că, în momentul în care vorbim despre decenii petrecute la catedră, este greu să punem zeci de ani de practică în balanță cu trei ani de cursuri în amfiteatrul unei facultăți, care presupun inclusiv achitarea de taxe de studii și timp dedicat unei calificări pe care nu mă feresc să o numesc redundantă. Mai mult decât atât, să fim realiști și să recunoaștem că, an de an, cadrele didactice pensionare acoperă, salvator, posturile din mediul rural pentru care niciodată nu se găsesc candidați. Din punctul în care capătă doar statutul de rezervă în învățământ, niciun pensionar nu va investi bani, timp și efort în ani de studiu care, la drept vorbind, ar avea ca singur beneficiu doar o diplomă în plus. Și mă refer aici strict la hârtia cu statut de document. Din păcate, însă, deși această opinie a fost împărtășită, de-a lungul vremii, de factori de decizie, ea nu s-a concretizat într-o prevedere legislativă care să readucă lucrurile la normal. În consecință, cei care nu se înscriu anul acesta sau, cel târziu, în vara lui 2015 la facultate, pentru a urma cursurile unei facultăți de profil, nu mai au nicio șansă să ocupe un loc la catedră. Ar însemna să scoatem din ecuație mii de dascăli experimentați și dedicați, oameni de care, să recunoaștem, învățământul românesc are mare nevoie în acest moment. Asta ignorând, deși este imposibil, nedreptatea pe care le-am face-o. Or, alternativa este una foarte simplă și constă într-o modificare banală, însemnând câteva cuvinte care, aduse la rang de lege, pot regla lucrurile în avantajul tuturor. Am susținut această declarație politică în speranța că Guvernul se va sesiza. Dacă nu, îmi iau angajamentul de la microfonul acesta că voi iniția eu un proiect de lege în sensul acesta. Ion Eparu, deputat Colegiul nr.10, Circumscripția electorală Prahova. Vă mulțumesc foarte mult.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, vă mulțumim și noi.
|
|
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al PNL, și se pregătește domnul deputat Ioan Dîrzu, din partea Grupului parlamentar al PSD. Domnule coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Virgil Guran: Mulțumesc, domnule președinte. Declarația politică: "Despre acciza la carburanți". Anul trecut, prin octombrie, ministrul transporturilor - care era liberal - a venit și ne-a prezentat un proiect pentru dezvoltarea autostrăzilor în România, un proiect care eu spun că era viabil, logic, inspirat din ce se întâmplă în țările europene, care și-au rezolvat această problemă și una dintre sursele de finanțare o reprezenta această acciză la carburanți. Ne-a convins, după care am avut o întâlnire în grupurile reunite ale celor care eram la putere. Ne-a prezentat primul-ministru Ponta acest proiect, cum se dezvoltă autostrăzile, coridoare, cu etape, cu date de începere, cu date de finalizare, un proiect bun, un proiect extraordinar pentru România. Am votat bugetul, am votat și acest lucru, acciza la carburanți, și, stupoare, constatăm acum că această acciză, care se pare că se va colecta din 1 aprilie pentru carburanți, nu mai intră la autostradă. Ar intra - nu știu - să acopere anumite deficite bugetare. Mă întreb un lucru: când vom reuși, în România, să ne ținem de cuvânt? Să nu mă înțelegeți greșit. Acest lucru se întâmplă de 25 de ani. N-am văzut până acum un guvern care să se țină de cuvânt dintr-un capăt în altul. Pentru că n-am văzut până acum un guvern care să aibă realizări extraordinare și care să ducă țara pe o cale normală, care să nască progres. Ce înseamnă o autostradă? Nici nu e nevoie să spun prea multe. Înseamnă, în afară de locuri de muncă, un trafic normal, atragerea unui trafic european, înseamnă accidente mai puține, morți mai puțini, consum mai mic de carburanți, timp mai puțin folosit în trafic, iar acei oameni pot să-și folosească timpul pentru interese personale, pentru altceva, pentru a dezvolta un business. Deci o autostradă este ceva extraordinar. Ce înseamnă o autostradă pe Valea Prahovei, de care se povestește de nu știu câți ani și despre care le-am povestit alegătorilor noștri că o pornim - și am pornit-o de vreo patru ori până acum - și tot n-o pornim, înseamnă, de fapt, turism, înseamnă, de fapt, dezvoltare. Pentru că oamenii de afaceri de acolo nu ne cer minuni. Ne-au spus: faceți autostrada și în momentul ăla o să vină mai mulți turiști. Revin la această acciză și vă spun că, dacă atunci am fost de acord, pe principiul "Dați un leu pentru Ateneu!", pentru că altfel nu aveam ateneu în România, în momentul de față, eu, ca parlamentar, nu mai sunt de acord cu acest lucru, pentru că am fost mințiți din nou și pentru că banii merg în altă parte, iar cei care trebuiau să stabilească acest lucru, nu se țin de cuvânt. Sper să reușim să avem vreodată în România un guvern care se ține de cuvânt și sper ca lucrurile să se așeze de așa natură, încât ceea ce ne propunem să și realizăm. Vă mulțumesc. Deputat de Prahova, Guran Virgil.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, mulțumesc foarte mult.
|
|
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ioan Dîrzu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul Kereskényi Gábor, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Aveți cuvântul, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Dîrzu: Mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Avem nevoie de o lege care să pedepsească pe cei care denigrează identitatea națională și unitară a Statului român." Dragi colegi parlamentari, Dragi prieteni și români din toată țara, Declarația mea politică de astăzi face referire la recentele dezbateri animate de declarațiile șoviniste și naționaliste ale unor politicieni din Ungaria, veniți în România pentru a culege voturi în cadrul campaniei electorale din statul vecin. Mesajul meu în calitate de deputat de Alba și al comunităților din Munții Apuseni este că acest joc politruc trebuie să înceteze. Caracterul național și unitar al statului român nu poate fi pus în discuție de niciun politician, mai ales de politicieni din alte state. Nu putem permite ca aceștia să facă din România ce doresc și nu putem lăsa ca aceștia să pună vreodată sub semnul întrebării suveranitatea și integritatea teritorială și administrativă a statului român. Declarația mea este declarația unui om care știe ce a însemnat ocupația Transilvaniei de către forțele maghiare, a unui deputat care reprezintă cu mândrie una din zonele care a luptat și a avut de suferit poate cel mai mult de pe urma comportamentului forțelor militare maghiare, dar a unui lider politic care, împreună cu comunitatea pe care o reprezintă, a știut să ierte pe cei vinovați pentru victimele românești din Ardeal. Prin urmare, îi invit pe politicienii maghiari, mai ales din Ungaria, care se miră că Transilvania este românească să consulte mai bine filele istoriei și le atrag atenția că nu vom permite niciodată ca, dintr-un joc politic, să creeze tensiuni care să afecteze stabilitatea și integritatea teritorială a României. Le transmit acestora că românii și maghiarii din Transilvania trăiesc astăzi foarte bine împreună, se respectă și caută cu toții să își construiască un trai mai bun pentru că, în final, acest lucru contează cel mai mult. Cu toții, indiferent de naționalitate și etnie, ne dorim să trăim mai bine, să putem avea grijă de familiile noastre și să avem pace. Din păcate, politicienilor din Ungaria nu le pasă cu adevărat de soarta maghiarilor din România. Nu i-am văzut venind cu soluții economice concrete sau cu investiții serioase pentru dezvoltarea comunităților trăite de aceștia. Mai mult decât atât, nu de puține ori maghiarii din România sunt respinși în Ungaria, sunt discriminați și priviți ca cetățeni de rang secund, chiar dacă declarațiile publice ale liderilor politici sunt cu totul altele. Prin urmare, îi invit pe cetățenii români de origine maghiară să nu cadă în această plasă a discursului naționalist, pentru că, în realitate, tot împreună, români și maghiari, trebuie să ne construim un viitor mai bun în România. Județele trăite de maghiari în România sunt în general afectate de o gravă subdezvoltare, generată de un izolaționism noneconomic greu de înțeles. Soluția pentru un trai mai bun pentru toți este cooperarea dintre forțele politice românești și reprezentanții legitimi și democratici ai comunităților maghiare. Doar dialogul poate genera stabilitate, eradica temerile și distruge minciunile discursului naționalist. În consecință, invit membrii Parlamentului să construim împreună o lege care să apere mai bine caracterul unitar și național al statului român, care să condamne orice fel de denigrare și orice fel de mesaj destinat să genereze un comportament abuziv și violent. Deputat de Alba, Ioan Dîrzu, Colegiul Apuseni - Teiuș. Mulțumesc, domnule președinte.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Kereskényi Gábor, din partea Grupului parlamentar al UDMR, și se pregătește domnul deputat Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Domnule coleg, trei minute aveți dreptul dumneavoastră. Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Kereskényi Gábor: Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Sătmărenii au spus un nu hotărât dezbinării." Ziua de 15 Martie este sărbătoarea națională a maghiarilor, când se comemorează Revoluția din 1848-1849, o zi în care au avut loc ceremonii, depuneri de coroane de flori la diverse monumente maghiare din localitățile Transilvaniei, slujbe religioase, marșuri, spectacole și discursuri în amintirea militanților pașoptiști. Manifestările dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni de la sfârșitul săptămânii trecute ne-au arătat că avem valori, români și unguri deopotrivă, care sunt mai importante decât calculele electorale meschine ori retoricile șovine. Manifestările au arătat că oamenii de rând sunt mai înțelepți decât unii politicieni, că nu pot fi îndoctrinați de sloganuri ieftine. În contextul inflamării spațiului public chiar în preajma sărbătorii, manifestările organizate la Satu Mare, Cluj, Târgu Mureș, Târgu Secuiesc ori în alte localități au fost marcate de un spirit civic desăvârșit. La Satu Mare, peste 3000 de concetățeni maghiari au fost prezenți la manifestările organizate de UDMR, aceasta fiind o participare record din ultimii 24 de ani. După depunerile de jerbe a avut loc defilarea participanților condusă de husarii călăreți și fanfară, care s-au deplasat la bustul poetului Petőfi Sándor, unde s-au desfășurat manifestările, fără să blocheze circulația, dar și fără să simtă ostilitate din partea celorlalți sătmăreni. Nici folosirea simbolurilor naționale nu a deranjat pe nimeni. Români și maghiari au înțeles perfect că au mai multe lucruri ce îi unesc decât ce îi dezbină, că împreună suntem mai bogați și mai puternici, iar separat riscăm să ne pierdem libertățile și demnitatea europeană pe care le putem câștiga împreună. Este inutil să ne pierdem în polemici sterile, în dispute revanșarde și în atitudini care nu produc altceva decât ură, neîncredere și instabilitate. La probleme de actualitate trebuie să găsim soluții de actualitate. Deși în general ne bucurăm de respect din partea populației majoritare și avem libertate deplină în a sărbători momentele importante ale istoriei noastre așa cum credem de cuviință, nu putem să nu remarcăm, totuși, că unii doresc să ne facă să ne simțim - mai ales preajma alegerilor - ca și cum am reprezenta o problemă permanentă, o belea pe capul lor. Eu cred, însă, că nu avem motive să ne simțim stingheriți sau să ne fie rușine și în niciun caz nu trebuie să umblăm cu capetele plecate. Noi, maghiarii din România, cerem doar ce ni se cuvine, nici mai mult, nici mai puțin. Kereskényi Gábor, deputat de Satu Mare.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc foarte mult.
|
|
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și se pregătește doamna Cristina Nichita, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Gudu: Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația politică de astăzi am intitulat-o: "Promisiunile Guvernului Ponta III în domeniul agriculturii". Guvernul Ponta 3 a făcut public programul după care va guverna în noua formulă politică. Documentul conține o serie de obiective de guvernare, însă, potrivit declarațiilor insistente ale premierului Victor Ponta, nu e un program de guvernare, ci "un program". Acesta conține intervenții minimale pe programul de guvernare al USL, aprobat la învestirea Guvernului din decembrie 2012. În noul Program de guvernare Ponta III referitor la sectorul agricol sunt prevăzute următoarele aspecte: reducerea numărului de ferme și exploatații odată cu transformarea activităților agricultorilor de subzistență în activități care produc pentru piață, reforma instituțională a Ministerului Agriculturii și a instituțiilor aflate în subordine, un program numit Viitorul agriculturii și satului românesc și dezvoltarea sectorului horticol și creșterea ponderii acestuia în sectorul agricol românesc. Guvernul Ponta 3 își propune analizarea extinderii reducerii TVA la alte categorii de produse alimentare de la 24% la 9%, prin care se prevede stimularea producătorilor interni și reducerea evaziunii fiscale din sectorul produselor alimentare. În Programul de guvernare Ponta II erau prevăzute două direcții principale ale programului Dezvoltarea agriculturii și a satului românesc, și anume: eficientizarea activității agențiilor prin comasarea acestora - camerele agricole și elaborarea cadrului legal necesar pentru ca acestea să își poată asigura autofinanțarea. La circa doi ani de la preluarea mandatului, bilanțul realizărilor ministrului Daniel Constantin este plin de neîmpliniri. Acestea vizează în principal absorbția fondurilor europene și dezvoltarea agriculturii. Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România a cerut chiar demisia ministrului Daniel Constantin pentru managementul defectuos al conducerii de la Ministerul Agriculturii. Ministrul a ignorat planul deja întocmit de fermieri pentru noul PNDR 2014-2020 și a plătit din bugetul ministerului câteva milioane de euro unui grup de firme și instituții, pentru a realiza noul program, însă care nu este încă gata. Ca să nu mai vorbim de bâlbâielile privind Legea reorganizării Ministerului Agriculturii. Proiectul a fost transmis către președintele Traian Băsescu spre reexaminare, constatându-se o serie de probleme. Ulterior, a trecut de Parlament în forma propusă de minister, iar LAPAR susține că singurul motiv plauzibil al promovării legii l-a constituit intenția de a înființa structuri cu funcții foarte bine plătite pentru clientela politică de partid. Camerele agricole, care ar fi trebuit să ofere consultanță fermierilor, nu sunt funcționale la nivel național. Dacă se păstra legea inițială, în toamna lui 2012 camerele agricole ar fi funcționat, dar s-a dorit ca acestea să fie subordonate ministerului, miza fiind fondurile europene pentru consultanță. Fondul Mutual pentru despăgubirea fermierilor nu este funcțional. Acesta ar trebui să funcționeze ca o societate de asigurări, adunând contribuții de la fermieri și plătind despăgubiri în cazul producerii unei calamități. Însă fondul nu va acoperi riscuri ca seceta sau înghețul, iar LAPAR arată că va fi doar o sursă de a cheltui cele 380 de milioane de euro, cât e bugetul alocat prin PNDR pentru funcționarea acestuia. Declarațiile ministrului au influențat negativ prețurile. Fermierii români critică faptul că ministrul Daniel Constantin a declarat, înainte de recoltarea cerealelor, că producția este foarte bună. Ulterior, prețurile au scăzut, afectând veniturile fermierilor. O altă mare "realizare" a ministrului Daniel Constantin - politizarea excesivă a instituțiilor care gestionează fondurile destinate agriculturii -Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - precum și a Agenției Domeniilor Statului, care are în administrare imense suprafețe agricole, politizare nocivă agriculturii. Nu este pentru prima dată când agricultorii români avertizează asupra faptului că instituțiile care gestionează miliarde de euro destinate agriculturii sunt conduse de persoane care se bucură de sprijin politic, nu de specialiști. Menționez faptul că bugetul alocat de Comisia Europeană pentru agricultură, în perioada 2014-2020, este de 8 miliarde euro. Așa cum ne-a obișnuit, Guvernul Ponta stă bine la teorie, dar prost la practică. Este limpede că noul program de guvernare a fost improvizat în grabă prin preluarea unor paragrafe cu copy-paste, un procedeu bine cunoscut unora. În ceea ce privește agricultura în România are nevoie de politici publice care să-i încurajeze pe agricultori, astfel încât aceștia să nu simtă numai constrângerile, ci și beneficiile. Altfel, România nu va putea beneficia pe deplin de politica agricolă comună, iar agricultorii vor continua să-și pună aceleași întrebări fără răspuns. Vasile Gudu, deputat PDL de Tulcea. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, vă mulțumim și noi.
|
|
|
|
|
O rog acum pe distinsa noastră colegă Cristina Nichita, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, căreia îi acordăm 3 minute, și o rog să se pregătească pe altă distinsă colegă, Florica Cherecheș, din partea Grupului parlamentar al PNL. Aveți cuvântul, doamnă deputat.
|
|
|
|
|
Doamna Cristina Nichita: Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o: "Codul etic pentru profesori, pentru elevi, pentru părinți, pentru noi toți". Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi, Se vorbește foarte mult în aceste zile despre necesitatea introducerii unui cod etic pentru profesori, fără să fie însă foarte clar care sunt evenimentele recente care impun reglementarea suplimentară a relațiilor dintre profesori și elevi. Învățământul românesc este, din păcate, pe un trend descendent, dar el s-a degradat lin, fără prăbușiri, iar evenimentele traumatice din sistem au intervenit mai ales atunci când a mai apărut câte o reglementare. Care sunt nemulțumirile părinților? Vă pot spune, fiindcă sunt la rândul meu părinte. Profesorul e un fel de Dumnezeu, odată intrat în clasă. El își permite să amenințe, să predea materia și să pună note, de multe ori după bunul-plac, și în general, are norocul extraordinar de a face o activitate ale cărei rezultate nu pot fi cuantificate. Spun: din păcate. Ce-au pățit profesorii de la școlile unde niciun elev nu a promovat examenul de bacalaureat? Care sunt deosebirile salariale și de prestigiu social între un profesor care își face treaba și unul care se odihnește la școală, fiindcă e obosit de pe urma meditării în particular a propriilor elevi? Câți dintre profesori au răbdarea de a vorbi și de a încerca să-i înțeleagă pe fiecare dintre elevii lor, pe baza aptitudinilor, situației familiale și a bunăstării mediului din care provin? Câți dintre părinți au răbdarea de a vorbi și a-i înțelege pe copiii lor? Toate aceste întrebări sunt, desigur, retorice. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem faptul că școala, ca instituție, și-a degradat prestigiul și din cauza atitudinii pe care o au elevii și părinții. În momentul în care învățătura a încetat să mai fie o garanție a succesului în viață, din păcate, autoritatea profesorului a devenit una cu mult diminuată față de ceea ce era înainte de 1989. Statutul financiar precar al cadrelor didactice le expune pe acestea la tot felul de abuzuri, de la cele verbale la cele în instanță sau în presă și este indiscutabil faptul că mulți dintre copii uită de cei șapte ani de-acasă, atunci când interacționează cu profesorul. Doamnelor și domnilor, Stimați colegi, Sunt absolut convinsă că educația este locul de unde trebuie relansată societatea românească spre valori adevărate, este domeniul complicat și costisitor, dar esențial, spre care trebuie să ne îndreptăm atenția imediat dacă dorim ca, și peste 50 de ani, să se mai vorbească și să se mai scrie în limba lui Eminescu. Nu știu dacă un cod etic poate fi o parte a unei soluții. Cu siguranță nu ar fi de ajuns pentru învățământul românesc. Profesorii trebuie să-și recapete statutul social și material de odinioară, în contextul unui control strict al activității și performanței lor. E atât de simplu de zis, însă au existat atâtea guverne care nu au putut acționa decisiv în acest sens. Dar, doamnelor și domnilor, fără educație școlară și fără educație familială nu avem niciun viitor. Vă mulțumesc. Cristina Nichita, deputat PSD Iași.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc și eu, doamnă deputat.
|
|
|
|
|
O invit la microfon pe doamna deputat Florica Cherecheș, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, și se pregătește distinsa noastră colegă, Ana Birchal, deputat al Grupului parlamentar al PSD. Vă rog, stimată colegă.
|
|
|
|
|
Doamna Florica Cherecheș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Vinovații fără vină". Mii de români suferă, din nou, din cauza lipsei de coerență și responsabilitate în gestionarea programelor de sănătate. Acum este rândul celor peste 8.000 de bolnavi HIV aflați sub tratament, care sunt puși în ipostaza ca singura speranță de a vedea ziua de mâine să le fie refuzată cu brutalitate de incoerența și iresponsabilitatea guvernanților. Avem statistici, cunoaștem numărul bolnavilor seropozitivi aflați sub tratament antiretroviral, avem cadrul legislativ de asigurare a tratamentului, cunoaștem costurile, dar întotdeauna se ajunge în situația că nu mai sunt medicamente sau nu sunt fonduri suficiente alocate pentru tratament. Întreruperea tratamentului chiar și pentru o zi conduce la ineficiența acestuia, reactivarea virusului pentru cei care au avut șansa să atingă o încărcătură virală nedetectabilă și reducerea speranței de viață a acestor oameni. Pentru ca tratamentul să fie eficient și pentru ca toate eforturile financiare realizate până acum să nu fi fost făcute în van, trebuie să se asigure constant, fără întreruperi, finanțarea programului HIV/SIDA, toate aceste necorelări având ca rezultat doar agravarea bolii și creșterea impactului negativ asupra bugetului de sănătate, bolnavii necesitând noi analize și noi scheme de tratament, ceea ce înseamnă costuri mult mai mari. Stimați colegi, Toți avem dreptul la viață și la ocrotirea sănătății, de aceea, vă rog să stăruiți în a se respecta aceste drepturi fundamentale ale românilor, prin finanțarea corespunzătoare, responsabilă și continuă a tuturor programelor naționale de sănătate, fie că este vorba de cele pentru HIV/SIDA, hepatite virale, cancer, diabet sau alte boli. Vă mulțumesc. Florica Cherecheș, deputat PNL de Oradea.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da. Mulțumesc, doamnă deputat.
|
|
|
|
|
O invit la microfon pe doamna Ana Birchall, din partea Grupului parlamentar al PSD, și se pregătește domnul deputat Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al PP-DD. Aveți cuvântul, stimată colegă.
|
|
|
|
|
Doamna Ana Birchall: Mulțumesc mult, domnule președinte. În declarația politică de astăzi voi vorbi despre antreprenoriatul feminin care este dezvoltat pentru prima oară de un program dedicat sectorului IMM-urilor. Stimate colege, Stimați colegi, Cred în potențialul antreprenorial al femeilor din România. Nu este pentru prima dată când o spun. Femeile din România sunt tenace, puternice, dând dovadă de o expertiză, seriozitate și profesionalism greu de egalat în domeniile lor de activitate, enumerând astfel doar câteva din calitățile specifice unui antreprenor de succes. În declarația politică de astăzi voi vorbi despre necesitatea de a ajuta la modul real, nu numai declarativ, la dezvoltarea și implementarea cu succes a programelor de formare și dezvoltare a antreprenoriatului feminin din România. Guvernul a lansat recent patru programe naționale pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor. Realitatea arată că măsurile de austeritate și de reducere drastică a consumului din perioada 2009-2011 au dus la închiderea a peste 700.000 de firme mici și mijlocii, lăsând un vid greu de acoperit pentru clasa de mijloc din România, crescând considerabil rata șomajului din țară. Se impune de urgență susținerea unor măsuri strategice, aplicate unitar, pentru un sector care a fost văduvit, mult prea mult timp, de măsuri economico-financiare obtuze. Cu siguranță, programele: Tineri întreprinzători, Stimularea femeilor manager, programul Start și programul de dezvoltare pentru IMM-uri vor ajuta la creșterea și consolidarea sectorului antreprenorial pe câteva categorii-țintă, bine determinate. Vorbim despre un set de măsuri care se integrează perfect în acordarea celor 0,4% din PIB promiși de către Guvernul Victor Ponta la începutul mandatului. Aș vrea să mă opresc asupra relevanței Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii. Experiența pe care am câștigat-o în Weconnect International și Vital Voices, două ONG-uri internaționale care promovează leadership-ul și antreprenoriatul feminin în toată lumea, m-a învățat că este nevoie de solidaritate și coeziune pentru a dezvolta cultura specifică mediului de afaceri în rândul femeilor și mai ales în rândul femeilor din mediul rural. România are nevoie urgentă de implementarea Programului național pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor, cu implicarea activă în acest proces a femeilor și tinerilor în acest program pe care personal îl susțin. Avem 500.000 de lei, fonduri nerambursabile, pentru dezvoltarea afacerilor inițiate de antreprenoarele din România. Ce facem cu ei? Susțin direcționarea acestor fonduri pentru dezvoltarea antreprenoriatului feminin cu precădere către afacerile dezvoltate de femeile din orașele mici și mijlocii sau din mediul rural. Nu vorbim despre un tip de antreprenoriat social, vorbim despre nevoia, pe care de mai multe ori am semnalat-o, de a dezvolta zonele defavorizate din România, cum este și zona Vasluiului, pe care o reprezint în Parlamentul României. Antreprenoriatul feminin este o soluție care rezolvă cel puțin două probleme care, din păcate, se perpetuează în mediul rural: elimină discrepanțele între regiunile rurale și cele urbane și ajută la dezvoltarea potențialului neexploatat al femeilor din mediul rural. Discriminarea de gen din societatea românească are și o componentă economică foarte accentuată. Principiul plății egale pentru munca de valoare egală poate fi foarte bine asigurat, inclusiv de un program național de dezvoltare a culturii antreprenoriale în rândul femeilor. Având în vedere faptul că este vorba de un program multianual, voi propune ca în exercițiul bugetar viitor, alocările pentru acest tip de programe să crească. Sunt convinsă că tinerii și femeile pot ajuta la dezvoltarea vizibilă a clasei de mijloc din România. Așa cum am mai spus de multe ori, avem nevoie de o clasă de mijloc puternică și bine conturată în România, iar drumul spre atingerea acestui obiectiv nu se poate face fără curajul de a schimba ADN-ul social, economic și politic și fără o susținere consistentă și consecventă a statului pentru dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii pe care familiile tinere le pot dezvolta. Susțin orice program prin care se dă o șansă în plus tinerilor antreprenori să se dezvolte aici, acasă, în România. Ține inclusiv de noul management al sectorului IMM-uri din cadrul Ministerului Economiei și în special de noul ministru delegat pentru IMM-uri, Florin Nicolae Jianu, să dea o șansă tuturor românilor de a-și deschide o afacere și de a da prioritate afacerilor inițiate de tineri și femei în România. Resursa managerială pe care tinerii și femeile din România o au de oferit nu este încă destul de bine exploatată. Închei cu o precizare necesară referitoare la mediul de afaceri de la nivelul județului Vaslui. Oamenii de afaceri din județ și din regiune au solicitat, în repetate rânduri, oferirea de facilități fiscale pentru afacerile mici și mijlocii din județ, ca soluție pentru relansarea economică a zonei. Revin cu solicitarea, atât către autoritățile centrale, cât și către cele locale, de a da prioritate investițiilor din județul Vaslui prin informarea publică eficientă asupra programelor demarate de Guvern, de susținere a IMM-urilor, și prin oferirea de asistență tehnică eficientă pentru femeile și tinerii care vor să își deschidă o afacere în județ. Potențialul enorm al zonei Vaslui trebuie să fie exploatat și prin utilizarea la maximum a Fondului național pentru garantare a creditelor pentru IMM-uri, este o șansă pe care județul Vaslui nu are voie să o rateze. Vă mulțumesc. Ana Birchall, deputat, Colegiul nr. 5 Vaslui.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumim și noi, doamnă deputat.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe doctorul nostru Tudor Ciuhodaru, deputat PP-DD, și se pregătește domnul deputat Stanciu Zisu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveți cuvântul, domnule doctor.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: Mulțumesc, domnule președinte. "Vă întreb astăzi, copilul e un bun? Dar sănătatea?" Am auzit în aceste zile declarații greu de înțeles și incalificabile atunci când vin din partea unei femei doctor, deputat și mamă. Copilul, dacă atunci când vorbim despre programul de stimulare a natalității vorbim despre copii, această doamnă spunea că cine are să-i trăiască, cine nu, să nu-și dorească. Suntem în plin dezastru demografic, în România rata natalității a ajuns la un minim istoric. Se nasc doar 195 de mii de nou-născuți în fiecare an. În schimb, mortalitatea infantilă atinge cote duble față de Uniunea Europeană. Este momentul să hotărâm ce facem cu această țară. Este momentul să hotărâm dacă vrem sau nu să avem o politică demografică coerentă, pentru că, dacă nu, și, ne place sau nu, contăm în Europa pentru că suntem mulți, în următorii 50 de ani s-ar putea să fim cu 5-7-10 milioane mai puțin. De aceea propun astăzi printr-un proiect legislativ ca toate consultațiile, investigațiile și tratamentele necesare pentru monitorizarea normală a sarcinii să fie decontate de către stat. Vă reamintesc că doar una din trei gravide ajunge la medic pe perioada sarcinii, iar două din trei nu-și permit acest lucru. Teoretic, dar doar la nivel declarativ, aceste servicii medicale sunt gratuite, dar în practică vedem că aceste servicii se epuizează sau nu sunt decontate. Deci vă propun astăzi un proiect de țară, un proiect de stimulare a natalității și practic acest lucru se poate face în cadrul unui program național de control al sănătății reproducerii și de stimulare a natalității. Sper că pentru fiecare dintre dumneavoastră este important care este viitorul României și că niciun cost nu este prea mare pentru copiii din această țară. La final, vă reamintesc doar că l-am interpelat pe ministru sănătății să continue acest program de fertilizare in vitro și sper că, indiferent de culoare politică, veți susține acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul deputat Zisu Stanciu, din partea Grupului parlamentar al PSD, și se pregătește domnul deputat Florin Urcan, din partea Grupului parlamentar al partidului Democrat Liberal. Domnule coleg, aveți cuvântul. Trei minute.
|
|
|
|
|
Domnul Zisu Stanciu: Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, dragi colegi. Declarația mea politică se numește: "Scrisoare deschisă către prietenul meu maghiar". Dragă prietene, scriu aceste rânduri în timp ce ascult, ce reascult pentru a mia oară Rapsodia ungară nr.2 a lui Franz Liszt. Ascultarea mă liniștește și mă bucură. Mă liniștește începutul rapsodiei, maiestuos și sobru, venit parcă din pădurile umbroase ale Câmpiei Panonice. Mă bucura oceanul de sunete și senzații create de artist, luminișurile sonore, veselia debordantă și pofta de viață a sufletului vostru frumos, așa cum numai Liszt a știut să vi-l dezvăluie, în această remarcabilă lucrare. Mi-e drag preaplinul sufletului vostru care irumpe, în fiecare frază muzicală a marelui Liszt. Mă întristează însă, prietene, cerbicia unora dintre politicienii voștri, care vor cu tot dinadinsul să distrugă respectul nostru pentru voi, să murdărească locul lui Liszt din sufletele noastre. Mă întristează spiritul lor revanșard și revizionist, gesturile lor provocatoare și neelegante ce nu se fac în niciuna din cancelariile lumii. Mă neliniștește spectrul unui nou Târgu Mureș, unde să se dovedească, din nou, ca ungurul bătut cu bestialitate de români, de pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume, se dovedește a fi, în cele din urmă, un român bătut cu bestialitate de câțiva neoameni. Mă neliniștește încercarea lor de a distruge tot ce am creat împreună în ultimii 23 de ani. O parte din voi, locuiește pe aceste meleaguri din negura vremurilor, așa cum, tot din negura vremurilor, locuiesc aici romi, sași, tătari, sârbi, turci, macedoneni și atâția alții. Pentru toți aceștia, țara mea e și țara lor, e țara-n care s-au născut, e țara-n care pentru prima oară au spus în limba maternă primul Te iubesc sau tot în limba maternă primul szeretlek. E țara mea și, în egală măsură, e și țara ta. E țara noastră. Și fiindcă e țara noastră în egală măsură, dragul meu prieten, tot în egală măsură suntem datori să o respectăm, să o iubim, să-i cinstim numele și valorile, s-o vorbim de bine la Bruxelles sau aiurea și, mai presus de toate, să n-o trădăm, pentru că, prietene, trădarea de țară e la el de gravă ca trădarea de IIsus. Nu acuz, ci doar constat cu amărăciune. Constat că timp de 23 de ani unii dintre politicienii voștri și-au creat cariera politică încercând să ne dezbine, nu să ne unească, încercând să vă enclavizeze, încercând să vă convingă că trebuie să ne cereți pașaport când venim în Odorheiul Secuiesc și, dragul meu prieten, lucrul acesta nu-l putem accepta. Nu putem accepta că, dacă vrei să mănânci un gulaș senzațional la Odorhei, trebuie să-l comanzi, musai, în ungurește. Nu putem accepta ca cetățeanul român din Odorhei să devină minoritar în propria lui țară. Nu putem accepta ca un europarlamentar român de etnie maghiară să comploteze la Bruxelles împotriva țării. Nu putem accepta ca niște descreierați să ne batjocorească simbolurile naționale și să ne spânzure eroii. Dragul meu prieten, de 23 de ani sunteți discriminați, dar sunteți discriminați pozitiv. Vi s-a dat totul fără să vi se ceară nimic, nu luați, vă rog, bunătatea noastră drept prostie și nici drept frică, ci drept ceea ce este cu adevărat, și anume o imensă generozitate. Vă mulțumesc. Deputat Zisu Stanciu, deputat PSD, Dâmbovița. Mulțumesc mult.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, mulțumim și noi.
|
|
|
|
|
Domnul deputat Florin Urcan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și se pregătește domnul Sorin Stragea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveți cuvântul, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Ionaș-Florin Urcan: Domnule președinte de ședință, Stimați colegi, Declarația mea politică de astăzi se numește: "Guvernul blochează prin incompetență accesul la fondurile europene nerambursabile". Ne aflăm în anul 2014, an în care trebuiau să fie demarate deja procedurile și mijloacele necesare accesării fondurilor europene nerambursabile, aferente exercițiului financiar convenit cu Comisia Europeană, pentru perioada cuprinsă între anii 2014-2020. Datorită incompetenței unui Guvern dominat de plagiatori, incompatibili și politruci, România încă nu reușit să-și facă bine temele, în pofida existenței tuturor premiselor birocratice, prin înființarea chiar a unui minister al fondurilor europene, picând cu brio și în mod constant, toate examenele susținute la Comisia Europeană, pentru un proiect, citez: "prea vag, fără viziune, fără o strategie coerentă". Ponta și Antonescu nu au avut timp pentru a guverna în mod eficient această țară, pentru a implementa toate pârghiile necesare creșterii economice și, implicit, a nivelului de trai al românilor, ei fiind în mod constant preocupați de sforăriile politice, de apărarea grupurilor de interese pe care le reprezintă, în dezacord total cu prioritățile României, conducând tara din studiourile de televiziune. România putea avea o șansă măreață prin accesarea acestor fonduri cât mai bine și mai rapid, având practic de învățat din greșelile voite și nevoite efectuate în gestionarea programelor de finanțare care au făcut obiectul perioadei 2007-2013. Dar nu, Guvernul ineficient și incompetent persistă în greșeală, stopând la granița țării peste 40 de miliarde de euro. Trebuie numai să ne gândim că lipsa perspicacității unor introvertiți precum Ponta, Șova, Dragnea ne va costa mult, practic, un viitor ce putea fi mai bun pentru cetățean, beneficiarul final. Administrațiile locale, societățile comerciale, ONG-urile, ministerele care implementează strategii naționale din domenii extrem de importante cum ar fi: agricultură, infrastructură, sănătate, IT, cercetare, inovație și altele, suferă de pe urma lipsei accesării acestor fonduri importante. Mai mult, marea reformă de reconfigurare administrativ-teritorială a țării a fost lăsată de izbeliște, consider una dintre etapele extrem de importante în stabilirea unor strategii privind eficientizarea, prin accesarea de fonduri europene nerambursabile, în cadrul micro- sau macroregiunilor de dezvoltare. Într-o altă ordine de idei, dar referitor la același subiect, cât mai trebuie să aștepte societățile comerciale din diverse domenii de activitate, întreprinderile și asociațiile agricole, care au nevoie ca de aer de asemenea programe de accesare a fondurilor necesare dezvoltării și înregistrării de profitabilitate? Această putere politicianistă, reprezentată de PSD, PNL, UNPR și PC, care a obținut voturile românilor în 2012 prin minciună și înșelătorie trebuie să răspundă pentru acest eșec, pentru lipsa unei noi Constituții, a unei profunde și temeinice reforme administrative, a rateurilor privind privatizări strategice gen Oltchim sau CFR Marfă, a sugrumării mediului de afaceri prin suprataxări și supraimpozitări, a nereformării sistemelor de sănătate și educație, a promisiunilor mincinoase privind realizarea de mari proiecte ori a lipsei înființării de noi locuri de muncă. Gestionarea accesării fondurilor europene nerambursabile începând cu anul 2014 reprezintă o altă bilă neagră din coșul plin cu rateuri și dezamăgiri al Guvernului Victor-Viorel Ponta, motiv pentru care cer public demisia acestuia și a ministrului Eugen Orlando Teodorovici, pentru incompetență și nepăsare totală față de acest important proiect strategic al României. Vă mulțumesc. Deputat Florin Urcan, Colegiul nr.4, Mureș.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Îl rog să se prezinte la microfon pe domnul deputat Sorin Stragea, din partea Grupului parlamentar al PSD, și se pregătește domnul deputat Constantin Avram, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin Constantin Stragea: Domnule președinte, Stimați colegi, Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Justiția independentă, egală pentru toți". Una dintre prioritățile guvernelor Ponta a fost este și va fi o justiție cu adevărat independentă, egală pentru toți cetățenii acestei frumoase și bogate țări. Începând cu mai 2012 și până în prezent a fost demascată corupția fostei guvernări PDL, Corpul de Control al primului- ministru constatând indicii privind 364 de posibile fapte penale în activitatea unor entități publice, a fost stopat jaful din banii publici prin rezilierea contractelor cu "băieții deștepți" din energie, jaf de 1 miliard de euro la Hidroelectrica, a fost deconspirat jaful de la Poșta Română, COMPET, cheltuieli de milioane de euro pentru protocol, RADET - abateri în procesul de achiziții publice. Au fost oprite alocările discreționare către clientela politică din fondul de rezervă al Guvernului și a fost oprit furtul de la Ministerul Dezvoltării. A fost întărit sprijinul pentru instituțiile anticorupție și a fost reorganizat ANAF. Au fost reînființate posturile de poliție rurală funcționând, de la 1 septembrie 2012, 2478 de posturi de poliție rurală și a fost combătută evaziunea fiscală din comerțul cu produse petroliere. Parcurgem un proces continuu de eliminare a influenței politice asupra sistemului judiciar. Deciziile nu mai trebuie să aparțină celor care dețin funcții politice, iar Înalta Curte de Casație și Justiție va administra bugetul sistemului judiciar pentru ca profesioniștii din justiție să nu poată fi influențați prin politica de alocare a resurselor publice. Se aplică cu succes strategia anticorupție a guvernului, politicile anticorupție vizează și problemele din domeniul justiției, al achizițiilor publice, spitale și școli, zonele care afectează cel mai mult viața românilor și ignorate în ultimii ani. Se extinde și se îmbunătățește asistența juridică din oficiu (gratuită) în paralel cu derularea unor ample campanii de informare a publicului larg cu privire la acest drept constituțional, mai ales în zonele defavorizate și pentru categorii sociale marginalizate, persoane vârstnice, cu venituri mici. Se implementează un program național pentru stoparea criminalității, iar pentru transparența actului de justiție toate hotărârile sunt publicate pe Internet. Se asigură creșterea specializării profesionale a magistraților în paralel cu reluarea procesului de înființare a tribunalelor specializate, extinzându-se metodele moderne de soluționare prejudiciară a conflictelor pentru creșterea celerității actului de justiție, fiind simplificate și scurtate procedurile judiciare prin implementarea noilor coduri. De asemenea, accesăm fondurile structurale pentru îmbunătățirea logisticii parchetelor și tribunalelor, în paralel cu finalizarea în bune condiții a acordului de împrumut cu Banca Mondială pentru Programul privind reforma sistemului judiciar. Toate cele sus-menționate demonstrează fără echivoc dorința Guvernului României de a asigura o justiție cu adevărat independentă, egală pentru toți românii, conform art.1 alin.(4) din Legea fundamentală: "Statul se organizează potrivit principiului separației puterilor legislativă, executivă, judecătorească, în cadrul democrației constituționale". Vă mulțumesc. Deputat PSD Sorin Stragea, Colegiul nr.7, Lugoj, Timiș.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Constantin Avram, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, și se pregătește domnul deputat Cristian Chirteș, din partea Grupului parlamentar al PNL.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Avram: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Declarația politică de astăzi se intitulează: "Spiritul Uniunii Social Liberale trebuie salvat". După magistrala gafă făcută de domnul Crin Antonescu, în numele Partidului Național Liberal, de ieșire de la guvernarea României, pentru motive ce țin mai mult de orgolii personale, de neînțelegerea unei situații politice complexe, de ambiții copilărești, am remarcat cu toții ușurința cu care PNL-ul, derobându-se de responsabilitatea guvernării, a uitat complet de români. Ba, mai mult, chiar după renunțarea la guvernare, doresc să-și păstreze reprezentanții în structurile administrației publice, constituite prin majorități USL la nivel local, dar și reprezentanții în structurile deconcentrate, care puneau în aplicare programul de guvernare al USL. Păi cum vine asta, fraților? La nivel central treci în opoziție, atacând măsurile guvernamentale, iar în teritoriu le pui în practică? Ce fel de politică este asta? Unde este respectul cuvântului dat către electoratul USL, unde și cum sunt respectate angajamentele Partidului Național Liberal în programul de guvernare dacă la centru te dezici de el, iar în teritoriu vrei să-l aplici prin persoane propuse și susținute de PNL? Este adevărat, specialiști nominalizați prin concurs, conform legilor în vigoare, dar selecționați și recomandați de Partidul Național Liberal. Se pare că PNL una spune la nivel central, prin Crin Antonescu și alta fumează în teritoriu... în mod normal, toți reprezentanții PNL în structurile deconcentrate ale Guvernului ar trebui să-și prezinte demisia de onoare și să le lase posibilitatea noii coaliții de a continua Programul de guvernare al USL, cu alți specialiști dispuși să continue acest program. Vom vedea dacă acest gest va fi făcut, deși mă îndoiesc, pentru că în curtea PNL-ului onoarea nu a zăbovit prea mult. De aceea, și în acest context remarcăm gestul domnului Călin Popescu-Tăriceanu de a fi în continuare parte a programului de guvernare al USL-ului. În opinia mea este un gest matur, responsabil, oportun și potrivit pentru stabilitatea măsurilor liberale din programul de guvernare al Uniunii Social-Liberale. Și cu această ocazie îmi exprim speranța că mulți alți liberali vor înțelege mutarea politică a domnului Tăriceanu, alăturându-i-se acestuia. Rămâne de văzut în ce măsură va fi înțeles acest gest, în ce măsură liberalii nu uită ce le-au promis oamenilor în campania electorală, pentru că într-adevăr în opoziție este mai ușor să critici, să acuzi, să nu fii de acord, dar le reamintesc liberalilor de pretutindeni că scopul înființării unei formațiuni politice este acela de a ajunge la guvernare tocmai pentru a-ți materializa doctrina în interesul celor care te-au votat, nu de a da bir cu fugiții, așa, în masă, că așa vrea domnul Crin Antonescu. Și vedem cu toții evoluția, sau mai bine spus involuția, în sondajele de opinie efectuate de casele de sondaje cu reputație neîndoielnică. Și asta se petrece pentru că oamenii se simt trădați în așteptările lor. Se simt trădate speranțele de mai bine și într-o viață mai bună. Mare păcat de destrămarea temporară a USL ca urmare a deciziei liberalilor, dar satisfacția lui Traian Băsescu cred că este supremă, din moment ce a reușit să destrame pentru moment, cu complicitatea liberalilor, cea mai solidă alianță de guvernare de după alegeri, din exteriorul acesteia, profitând, repet, de slăbiciunea interioară a liberalilor. Pentru că a mai stricat câteva alianțe de guvernare dar din interior, și amintesc aici de Convenția Democrată, de Alianța DA, de Alianța PDL-PSD din 2009. Constat că este o premieră națională de care liberalii nu sunt străini. Încă o dată spun că e mare păcat că s-a dat satisfacție politică unui singur om. Dar asta este, și noi trebuie să mergem mai departe să guvernăm țara, atâta timp cât vom putea, cât vom rezolva problemele românilor, cât ne vom bucura de încrederea lor. Vă mulțumesc pentru atenție. Constantin Avram, deputat PC de Bacău.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Vă reamintesc, stimați colegi, că durata unei intervenții este de maximum 3 minute, și vă rog să vă încadrați în acest timp. Domnul deputat Cristian Chirteș, din partea Grupului parlamentar al PNL. Se pregătește domnul deputat Flavius Măduța, din partea Grupului parlamentar al PSD. Aveți cuvântul, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan-Cristian Chirteș: Mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică se intitulează "Fără ajutor guvernamental, cultura moare în orașul Sărmașu!" Stimați colegi, Doamnelor și domnilor deputați, Ridic o problemă în atenția dumneavoastră și a domnului ministru Liviu Dragnea, problemă care nu este una neapărat politică și care cred că merită tratată cu toată seriozitatea, deoarece este vorba despre un caz extrem: problema casei de cultură din orașul Sărmașu, județul Mureș, locul de naștere al marelui actor român Ovidiu Iuliu Moldovan. Se prea poate ca auzind că este vorba despre un asemenea obiectiv, mulți dintre noi să creadă că este o problemă minoră. Necazul este că în orașul Sărmașu, cu excepția unui cinematograf aflat într-o stare precară, nu există niciun spațiu destinat activităților culturale, în ciuda eforturilor autorităților locale. Cred că este singurul oraș din județul Mureș care nu are o casă de cultură și în care mii de oameni sunt efectiv privați de posibilitatea de a participa la o viață culturală reală. Primăria intenționează de multă vreme să amenajeze o casă de cultură care să poarte numele marelui actor amintit mai sus, însă lipsa totală a fondurilor a împiedicat autoritățile locale să demareze acest proiect fără de care cultura locală este practic ca și paralizată. Primăria a depus în anul 2008, pentru sesiunea din anul 2009, Studiul de fezabilitate pentru proiectul "Amenajare casă de cultură prin reabilitare, modernizare și dotare clădire cinematograf Sărmașu", fiind aprobat printre cele 88 de obiective de investiții reușite în acea sesiune. Urmare a acestei selecții, s-a solicitat completarea dosarului cu expertiza energetică și de rezistență a imobilului, iar în 2010 a fost depus la CNI sub numărul 9559 din 2010 Studiul de fezabilitate reactualizat conform cerințelor, acesta fiind declarat eligibil. Au trecut trei ani și nu s-a întâmplat nimic. Primăria a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice adrese succesive de revenire, și menționez aici adresele nr.598 din 2014, și mai veche nr.5765 din 2013, care însă nu s-au concretizat în acțiuni care să confirme intenția de susținere a proiectului, cu toate că acesta a fost, repet, declarat ca fiind eligibil încă din anul 2010. Îl rog respectuos pe domnul ministru să intervină în această problemă, insistând pe faptul că nu este vorba despre o problemă politică, ci despre o necesitate stringentă a mii de oameni, în condițiile în care autoritățile locale nu dispun de resursele necesare finanțării proiectului. Îmi permit să-i amintesc domnului ministru că aplicarea acestui proiect reprezintă înainte de toate un act de respect și de prețuire a valorilor culturale românești și locale și că, prin acest proiect, pe lângă satisfacerea unei nevoi stringente, este salvată o clădire din patrimoniul orașului Sărmașu, clădire cu mare valoare afectivă și simbolică pentru locuitorii din zonă. Vă mulțumesc. Cristian Chirteș, deputat Circumscripția electorală nr.28 Mureș.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da. Mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon acum la microfon pe domnul deputat Flavius Măduța, din partea Grupului parlamentar al PSD. Și se pregătește domnul Cristian Popescu, din partea Grupului PDL. Aveți cuvântul, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Flavius-Luigi Măduța: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Acțiunile bazate pe voluntariat susțin o societate deschisă și prosperă". La sfârșitul săptămânii am participat la o întrunire a tinerilor la Arad care a avut ca temă prezentarea legii care susține voluntariatul. Aproximativ 200 de tineri, reprezentanți ai unor organizații nonguvernamentale, asociații ale elevilor și studenților, au fost interesați de un cadru care să susțină și să promoveze voluntariatul. Sunt convins că în toată țara sunt sute de mii de tineri care doresc să se implice mai mult în viața comunităților care susțin o societate deschisă, pluralistă. Acțiunile bazate pe voluntariat sunt baza pe care funcționează societatea civilă. Numeroase studii arată legătura directă dintre participarea ca voluntar în cadrul unor organizații nonguvernamentale și atitudinile care favorizează democrația. Acolo unde există o societate civilă puternică, susținută prin implicarea voluntarilor, se dezvoltă o forță civică, în măsura în care susține o societate românească în bine. Participarea la acțiuni bazate pe voluntariat răspândește valorile pe care se bazează o societate deschisă și prosperă, implicarea, acțiunea civilă, mecanismele prin care este controlată puterea politică, acțiunea în vederea găsirii unor soluții pentru rezolvarea problemelor sociale, atitudinea pozitivă față de educație, implicarea în acțiuni culturale. Prin definiție, societatea civilă trebuie să fie independentă față de stat pentru a-și atinge cu adevărat scopul. Cu toate acestea, la nivelul societății românești se simte nevoia unui sprijin acordat sectorului nonprofit. Legea voluntariatului, de exemplu, acordă o serie de facilități prin care tinerii pot fi încurajați să se implice în activități de voluntariat. Printre acestea se numără recunoașterea activității de voluntariat ca practică profesională. Cred că în perioada următoare trebuie să dezvoltăm strategia de sprijinire a societății civile și implicarea tinerilor în activitățile bazate pe voluntariat. Trebuie să gândim un cadru care să creeze o legătură între școli și universități, pe de o parte, și organizațiile nonguvernamentale, pe de altă parte. Trebuie să arătăm că atitudinea pasivă, nepăsătoare, conduce spre o societate închisă și subdezvoltată. Trebuie să promovăm valorile implicării civice prin campanii de informare, prin promovarea exemplului celor care prin inițiativă și acțiune schimbă în bine lumea din jurul lor. Deputat PSD, Colegiul nr.1 Arad, Flavius Măduța. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Da. Mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Cristian Popescu, din partea Grupului Partidului Democrat Liberal, și se pregătește domnul deputat Viorel Blăjuț, din partea Grupului de deputați fără apartenență la un grup parlamentar. Aveți cuvântul, stimate coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Cristian Popescu: Declarație politică: "Unificarea Dreptei, o șansă pentru România". Doamnelor și domnilor deputați, Subiectul declarației politice de astăzi este Dreapta românească. Teoretic, o coagulare a forțelor de dreapta din România este posibilă și necesară, dar practic, lipsește cu desăvârșire. În momentul de față, dreapta e mai curând un amestec de voci decât un proiect. Sunt mulți cei care spun că dreapta este fărâmițată din cauza orgoliilor. Mai mult, Parlamentul nostru este unul paradoxal din punct de vedere doctrinar: majoritatea partidelor și parlamentarilor se consideră a fi de dreapta, dar aceeași majoritate susține un guvern de centru-stânga. Partidul Democrat Liberal și parlamentarii afiliați acestui grup sunt de dreapta, parlamentarii PNL sunt de dreapta, parlamentarii UDMR sunt și ei de dreapta, parlamentarii PMP sunt de asemenea de dreapta. Mulți parlamentari din PC, PP-DD, din Grupul minorităților și chiar din PSD, împărtășesc valori de dreapta. De aceea, stimați colegi, subiectul Dreptei românești și a posibilei sale unități este un subiect de maxim interes. Doamnelor și domnilor deputați, S-a vorbit mult despre unificarea dreptei și nu s-a realizat nimic. De ce? Dintr-un motiv simplu: până acum nu s-a dorit cu adevărat unificarea dreptei, ci doar rezolvarea unor interese meschine. Divizarea este opera politicienilor care au refuzat această unificare, dominați de interese și de grupuri de interese care nu au nimic de-a face cu convingerile doctrinare. Înainte de a discuta despre unificarea dreptei nu ar fi bine să ne întrebăm ce vrem de fapt să unificăm? Ce este dreapta? Economic, dreapta înseamnă taxe mici, birocrație minimală, presiune cât mai mică din partea statului pentru mediul privat, respect pentru proprietate ca drept fundamental. Implicit, dreapta înseamnă...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule coleg, numai puțin. O să vă rog dacă aveți de conversat, vă rog să ieșiți afară. Vă rog frumos.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Cristian Popescu: Implicit, dreapta înseamnă cât mai puțini angajați la stat, reducerea cheltuielilor statului, responsabilitate ridicată pentru fiecare ban cheltuit de la buget. Dar este, oare, dreapta românească doar un proiect economic? Dreapta presupune și un proiect social. Dreapta este pentru întărirea societății civile autentice, racordată la agenda publică reală, dar și pentru responsabilizarea mediului privat în problemele sociale. Dreapta, prin definiție, reprezintă acel segment al spectrului politic asociat cu poziții conservatoare, capitaliste, religioase, liberale, sau pur și simplu opuse cu stânga politică. Aceasta cuprinde multe curente ideologice diferite, a căror separare poate fi fără echivoc, având ca prioritate apărarea țării (naționalism, patriotism), sau care caută în primul rând menținerea ordinii sociale (tradiționalism, conservatorism). Ideile care i se atribuie în prezent dreptei sunt cele de ordine morală, credință, familie, iar liberalismul este considerat principalul exponent al dreptei. Dreapta înseamnă, în România, atașament față de valorile civilizației occidentale și angajament euro-atlantic. Stimați colegi, Nu ar fi o surpriză foarte mare pentru mine să descopăr că mulți dintre dumneavoastră, colegii de la PSD sau UNPR, vă regăsiți fie și parțial în aceste valori de dreapta. Da, doamnelor și domnilor parlamentari, cred că putem să spunem că și atunci când votează cu stânga, poporul român este esențialmente de dreapta! Stimați colegi, Unificarea dreptei nu se poate face decât pornind de la principii și valori. Ea nu se poate face pornind de la persoane. Dreapta nu trebuie să se confunde cu vreo sectă în care e idolatrizat vreun lider politic sau altul. Mai mult, dreapta nu are neapărat nevoie de lideri carismatici, ci, dacă este cu adevărat asumată, îi este suficient mesajul său carismatic. Pentru că mesajul dreptei, dacă este rostit credibil de către politicieni credibili, este imposibil să nu ajungă la minți și suflete. Vrem să unificăm dreapta? Să o facem în jurul unei viziuni de dreapta asupra României! Să o facem încetând idolatriile politice, să o facem respectându-i valorile, așteptând alături de noi pe oricine simte și crede la fel ca noi. Și acum, doamnelor și domnilor colegi, voi reveni la începutul discursului meu. Avem un Parlament majoritar de dreapta, dar care susține o guvernare de stânga. De ce se întâmplă aceasta? Explicația este simplă: Nu avem suficient curaj să ne apărăm ideile, valorile și principiile în care credem! Suntem oare temători să ne exprimăm, ca politicieni, credința noastră politică? Forțele de dreapta nu vor obține un succes electoral decât dacă se unesc. Dacă dreapta vrea să câștige alegerile, indiferent care sunt acelea - europarlamentare, prezidențiale, parlamentare sau locale - condiția este foarte simplă și e cunoscută de multă vreme: unificarea forțelor de dreapta. Când vom pune capăt disensiunilor dintre noi, exprimându-ne credința în Dumnezeu și iubirea față de patrie, atunci vom avea o dreaptă unită și un proiect pentru România! Vă mulțumesc. Dan-Cristian Popescu, deputat ales în sectorul 2.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul Viorel Blăjuț, din partea deputaților fără apartenență la un grup parlamentar, și se pregătește domnul Sorin Iacoban, din partea Grupului parlamentar al PSD. Aveți cuvântul, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Viorel-Ionel Blăjuț: Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația politică de astăzi se intitulează "Apel la toleranță". Nu cu mult timp în urmă, directoarea unui liceu din Covasna a modificat drapelul instituției și a personalizat uniformele școlare apelând la culorile drapelului Ținutului Secuiesc. Drept urmare, câțiva elevi de origine română ce studiau la acel liceu au refuzat să îmbrace respectivele uniforme! Mai mult, cu exact un an în urmă, o elevă de la același liceu din Covasna a fost înjurată și amenințată de unii colegi și de unele cadre didactice, după ce a venit la școală cu o bentiță tricoloră. Drept urmare, diriginta clasei a fost sancționată atunci de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, cu suma de 400 de lei. Aflăm acum că, odată cu cooptarea UDMR la guvernare, Cabinetul Ponta este de acord cu arborarea steagului secuiesc pe anumite instituții din județele Covasna și Harghita. Probabil, același Guvern va accepta și folosirea uniformelor școlare cu însemne secuiești, de vreme ce nu a declarat nimic precis în această privință. Nu știu câte și ce fel de probleme vor rezulta de aici. Poate prea multe sau poate prea puține! Important este altceva! Faptul că atunci când vorbim de minorități, trebuie să avem o privire de ansamblu. Pentru că, așa cum secuii alcătuiesc o minoritate în România, la fel există români care formează o minoritate în zonele locuite masiv de secui. Și așa cum secuii au tot dreptul să ceară să fie respectați ca minoritate în România, de aceleași drepturi trebuie să beneficieze toate minoritățile care locuiesc alături de secui. Prin urmare, dacă aplicăm în rezolvarea unor astfel de probleme două măsuri, atunci înseamnă că nu de drepturile minorităților vorbim, ci despre drepturile unor posibile viitoare majorități. Și atunci ar trebui să medităm mai profund la astfel de chestiuni! Deputat de Iași, Viorel Blăjuț. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul deputat Sorin Iacoban, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul deputat Vicențiu Irimie, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Aveți cuvântul, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: Mulțumesc, domnule președinte. Voi depune la secretariat patru declarații politice, și cu acceptul dumneavoastră voi citi o scrisoare deschisă către președintele Consiliului județean Iași, domnul Cristian Adomniței. Domnule președinte Cristian Adomniței, domnilor foști colegi de guvernare, fac apel la dumneavoastră, la rațiune și înțelepciune! Știu că sunteți epuizați după efortul guvernării, epuizare din cauza căreia ați plecat din USL. Acum stați mai mult prin ședințe și delegații permanente, pentru a vă convinge unii pe alții, dacă a fost sau nu bine ce ați făcut. Dar, înainte de a arunca cu piatra, uitați-vă o clipă în oglindă! Sub semnul USL, alături de PSD, ați promis pe 24 ianuarie 2011 ieșenilor, victorie până la capăt pentru a scăpa de regimul Traian Băsescu! Sub simbolul USL și cu sprijinul PSD ați ajuns președintele Consiliului județean Iași! Sub sigla USL și împreună cu PSD ați susținut Manifestul pentru Iași, document care înglobează proiectele importante ale Iașiului! Sub aripa USL si cu voturile PSD ați obținut un post de viceprimar al municipiului Iași, 11 consilieri județeni, 6 consilieri locali în Iași, 45 de primării, directori de deconcentrate și nenumărați consilieri locali în comune. Stau și mă întreb: V-a lovit dintr-o dată amnezia, sau acesta vă este caracterul? Eu sunt unul dintre cei doi PSD-iști din Iași care nu a votat alianța cu PNL-ul, și nu pentru că nu am înțeles pragmatismul și realismul pentru care această alianță s-a înfăptuit, ci pentru că vă cunoșteam caracterul, domnule Cristian Adomniței! Înainte de ruperea alianței, toate televiziunile titrau că, în numeroasele ședințe ale PNL, unul dintre cei mai vehemenți opozanți ai USL este liderul de la Iași, Cristian Adomniței. Lunea trecută ați fost la Vasile Blaga, în sediul din Modrogan, cu căciula în mână, pentru a obține de la PDL Iași voturile în consiliul județean și consiliul local. Nu le-ați obținut! Ieri, trâmbițați prin Parlament că veți obține de la Biroul permanent național al PDL voturile mult dorite. Nu le-ați obținut! Ia mai uitați-vă o dată în oglindă, domnule Adomniței! Nu cumva, tot dumneavoastră sunteți cel care la discursul de învestitură ca președinte al Consiliului Județean Iași spuneați: "Oamenii și-au pus speranțe foarte mari în USL. Atât eu, cât și domnul primar Gheorghe Nichita, suntem obligați să lucrăm împreună, pentru proiectele orașului și județului nostru. Nu avem voie să-i dezamăgim ci, cu bună-credință, cu bună-cuviință și cu perseverență vom duce la bun sfârșit toate aceste proiecte." Cum a rămas cu buna-credință și cu buna-cuviință, domnule Cristian Adomniței? Cu dezamăgirea nu vă mai întreb, pentru că vedem cu toții cum stați! După 22 de ani în care Iașiul a fost tot timpul în opoziție cu puterea de la București, după toate încercările dumneavoastră de a vă preda cu arme și bagaje la PDL, cam ce ați fi vrut să facă PSD Iași? Să se încreadă în buna dumneavoastră cuviință și credință, și să arunce Iașiul de pe trendul ascendent pe care îl are în ultimii ani? Vă este mai ușor să mergeți cu jalba-n proțap și cu capul plecat la inamicii politici, decât să stați cu fruntea sus și cu perseverența de care spuneați, lângă aliați, ducând la bun sfârșit promisiunile făcute către ieșeni? Domnule Adomniței, măcar în ceasul al 12-lea, vă cer o minimă demonstrație de maturitate politică, prin aceea de a avea rațiunea și înțelepciunea menținerii alianței USL la Iași. Și pentru că un înțelept antic spunea că "Rațiunea e mai prețioasă decât toate avuțiile lumii", consider că nu ați avea nevoie decât de o clipă de luciditate și meditație, după ce veți fi terminat de numărat stelele de pe steagul Uniunii Europene, ca să vă gândiți și la cei care așteaptă de la dumneavoastră, un tânăr politician, doar să vă țineți cuvântul dat. Dacă nu puteți, atunci dați-vă demisia de rușine, domnule Cristian Adomniței, pentru că pe cea de onoare nu o meritați! Cu compasiune, deputat PSD de Iași Sorin-Avram Iacoban. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Cu compasiune, vă mulțumesc și eu, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Îl rog în continuare pe domnul Mircea Vicențiu Irimie, din partea Grupului parlamentar al PC, să-și prezinte declarația. Și se pregătește domnul deputat Romeo Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Aveți cuvântul, domnule coleg.
|
|
|
|
|
Domnul Vicențiu-Mircea Irimie: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi, Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Salvarea pădurilor și replantarea zonelor defrișate abuziv". "Codru-i frate cu românul", așa spune o zicală a poporului nostru. Nu știu câți dintre domniile voastre cunosc faptul că în această perioadă ne aflăm în luna pădurii, care începe pe 15 martie și se va încheia pe 15 aprilie. Mi-am propus astăzi să vă rețin atenția cu un subiect care nu este inclus pe agenda publică deoarece este unul din subiectele sensibile ale României, situația pădurilor. După Conferința Națiunilor Unite din 1992 acestea sunt considerate cel mai valoros bun al umanității. România avea în 1800 aproximativ 8.500 mii ha de pădure, iar în 2011 suprafața împădurită era de numai 6.519 mii de hectare, adică 27% din suprafața țării, ocupând astfel la nivel european locul 13, poziție ce ne situează cu 5 procente sub media europeană de 32,4%. Statistic vorbind procentul pare consistent, însă fenomenul tăierilor ilegale s-a agravat, conform raportului Greenpeace din 2013, numărul cazurilor de defrișări ilegale înregistrate de către autorități a crescut într-un mod îngrijorător de la 30 pe zi în perioada 2009-2011, la 53 de tăieri ilegale pe zi, în momentul de față, mai concret 3 ha de pădure se taie pe oră în România. În același registru al evenimentelor silvice, nu pot ignora faptul că județul Cluj se află pe locul 10 la nivel național privind tăierile masive de masă lemnoasă, astfel 1.000 de ha de pădure au dispărut, cuantificând o pagubă de 345.144 mc lemn, în valoare de 54,7 milioane de lei, în timp ce sancțiunile aplicate sunt în valoare de 7.000 lei. se arată într-un raport al Curții de Conturi din 2013, acestea reprezentând pagubele materiale palpabile, însă pe lângă acestea avem de-a face cu posibilitatea distrugerii a milioane de metri cubi de oxigen și bineînțeles distrugerea unei relații extraordinare de integrate a ecosistemelor naturale. Este drept că USL a încercat rezolvarea problemei defrișărilor ilegale prin introducerea Noului Cod silvic, dar și prin mărirea sumelor destinate împăduriri terenurilor degradate și prin crearea perdelelor forestiere în zonele deșertificării, însă problema necesită mai multă atenție din partea clasei politice, cât și din partea cetățenilor, educația civică poate stopa această hemoragie internă a plămânului verde. În concluzie, în luna pădurii atrag atenția că situația pădurilor la nivel mondial este alarmantă, 80% din pădurile lumii sunt degradate sau distruse, aceasta fiind una din principalele probleme ale fenomenului îngrijorător de schimbarea climatică. România încă deține una din cele mai prețioase resurse naturale ce nu trebuie irosită, ba, din contră, trebuie protejată, deoarece epuizarea acesteia poate face din România o țară vulnerabilă din punct de vedere climatic, economic și al biodiversității. Ca toate acestea să nu se întâmple, voi acționa în direcția sprijinirii guvernului pentru identificarea problemelor ce viciază întregul sistem și pentru îndreptarea carențelor existente în legislație, datorată lipsei de viziune pe termen mediu și lung a guvernelor precedente. care nu și-au asumat principiile gestionării durabile în beneficiul generației prezente, dar mai ales fără a compromite generația viitoare. Deputat de Cluj, Colegiul nr.8, Vicențiu-Mircea Irimie. Doamnelor și domnilor colegi, Mai depun două declarații politice care se intitulează: "Situația IMM-urilor în România" și "Salvarea produselor tradiționale românești". Mulțumesc mult, domnule președinte.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulțumesc și eu, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Romeo Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și se pregăt6ește doamna deputat Tamara Ciofu, din partea Grupului parlamentar al PSD. Domnule coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Romeo Rădulescu: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Declarația mea politică se numește "Opriți falimentarea Oltchimului!" Readuc în fața dumneavoastră problematica social-economică dramatică din județul Vâlcea, în prezent acutizată de prefigurata falimentare a Combinatului chimic Oltchim. Permiteți-mi ca de această dată să mă solidarizez cu membrii Sindicatului Liber Oltchim, ce au pus la dispoziția opiniei publice, prin reprezentanții lor, o radiografie exactă a dezastrului economic indus de cei doi administratori judiciari, în calitate de supervizori ai procedurii de insolvență a platformei chimice. Vedem astfel cum domnul Gheorghe Piperea și domnul Niculae Bălan sunt plătiți fiecare cu câte 50.000 euro pe lună, de aproape un an de zile, pentru o contraperformanță economică ce nu mai poate fi ignorată. SC Oltchim SA a realizat în anul 2013 o cifră de afaceri de numai 120 milioane de euro și a raportat o pierdere de 60 milioane euro, în toată această perioadă instalațiile tehnologice funcționând la maximum 10% din capacitatea de producție. Încă de la sfârșitul lunii mai 2013 au fost disponibilizați 969 de salariați, fără a li se acorda drepturile salariale restante și plățile compensatorii, conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății comerciale. Cu toate acestea, au fost menținuți toți cei 21 de directori ai combinatului chimic, fără ca aceștia să-și piardă privilegiul mașinii de serviciu și fără a li se diminua drepturile salariale negociate anterior intrării în procedura de insolvență. Mai mult, managementul actual nu a reușit să acceseze nici măcar capitalul de lucru minimal, în valoare de 45 milioane euro, necesar repornirii instalațiilor tehnologice la un nivel care să le aducă profitabilitatea, actuala conducere preferând vânzarea sau închirierea activelor, cum este și cazul diviziei de profile PVC Ramplast. Din păcate, incompetența ne costă scump, căci salariații rămași în SC Oltchim au în mod constant întârzieri de trei luni de zile în acordarea drepturilor salariale, iar instalațiile combinatului nu au mai beneficiat de reviziile curente, existând în orice moment pericolul unor incidente tehnologice și a accidentelor de muncă. Toată această stare de fapt dezastruoasă ne conduce la o singură concluzie: evitarea falimentului, care ar distruge definitiv ultimul mare combinat chimic al României, cu o poziționare singulară pe piața regională de profil, acest lucru se poate face doar prin schimbarea administratorilor judiciari și a filosofiei de pregătire a privatizării acestuia. Stimați colegi, vă rog de la această tribună a Camerei Deputaților să fiți alături de oamenii județului Vâlcea și să cerem Guvernului Ponta să devină responsabil, căci ne aflăm în ceasul al doisprezecelea, când se mai poate evita ca Valea Oltului să se prăbușească economic și implicit social. Rădulescu Romeo, deputat PDL, Colegiul uninominal nr.1 Vâlcea.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc, domnule coleg.
|
|
|
|
|
O invit acum la microfon pe doamna deputat Tamara Ciofu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Și se pregătește domnul Constantin Adăscăliței, din partea aceluiași grup parlamentar. Aveți cuvântul, doamna deputat.
|
|
|
|
|
Doamna Tamara-Dorina Ciofu: Mulțumesc, domnule președinte. Obiectul declarației mele de astăzi este adaptarea legislației pentru a permite participarea deplină și efectivă în societate și în condiții de egalitate a persoanelor cu dizabilități cu ceilalți cetățeni. Stimați colegi, Distinși parlamentari, Odată cu intrarea României în structurile Uniunii Europene, un număr de directive au fost încorporate în legislația națională, pentru a uniformiza standardele de viață în toate statele membre UE. De la începutul procesului de aderare și până acum, se poate spune că standardele de viață ale românilor s-au aliniat în anumite puncte-cheie cu cele ale restului cetățenilor europeni. Cu toate acestea, există mari carențe în ceea ce privește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități la viața publică, la mediul informațional și comunicațional. O persoană în fotoliu rulant are astăzi în România anului 2014 deosebit de puține posibilități de transport public și accesibilitate redusă în instituții publice și private. Legislația românească este foarte clară în această privință. Potrivit prevederilor art. 62 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători și peroanele principalelor stații, spațiile de parcare, străzile și drumurile publice, telefoanele publice, mediul informațional și comunicațional trebuie să fie adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. Misiunile de inspecții din cadrul campaniei "Verificarea accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic informațional și comunicațional" pentru 2013 au dispus un număr de 9.050 de măsuri de remediere a deficiențelor constatate în unități de învățământ, mijloace de transport în comun și operatori de taximetre, dintre care doar 3.673 au fost îndeplinite, 2.187 fiind încă în curs de îndeplinire, iar pentru 1.997 s-a solicitat prelungirea termenului. Cu toate acestea, au fost aplicate un număr doar de 10 amenzi contravenționale și 353 de avertismente, amenzile fiind cele mai dure sancțiuni aplicate. Ca vicepreședinte al Comisiei pentru drepturile omului, consider că aceste cifre arată o gravă disfuncționalitate la nivel legislativ, dar și la nivelul implementării directivelor europene. Obiectivul campaniei de verificare, acela de a crește participarea deplină și efectivă în societate și în condiții de egalitate cu ceilalți cetățeni a persoanelor cu dizabilități, nu este nici pe departe îndeplinit. Astfel, îndemn pe această cale crearea unui grup de lucru interministerial, cu participarea parlamentarilor și a experților, pentru a analiza legislația în domeniu și implementarea acesteia pentru a găsi soluții care să readucă persoanele cu dizabilități în viața publică, să stimuleze implicarea acestora în comunitate și să acorde șanse egale tuturor. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc foarte mult.
|
|
|
|
|
Invit pe domnul Constantin Adăscăliței să-și susțină declarația și se pregătește doamna deputat Sonia Drăghici.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Adăscăliței: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Declarația mea politică de astăzi este adresată sau, mai bine spus, este dedicată susținerii sectorului pomicol din agricultura românească. Săptămâna trecută am susținut în fața dumneavoastră o declarație referitoare la agricultura din România și importanța care trebuie acordată acestui domeniu vital. La întoarcerea în județ, am fost contactat de mai mulți fermieri care m-au felicitat pentru acest demers și mi-au cerut o abordare amănunțită a mai multor sectoare agricole care în România trebuie dezvoltate. Având în vedere că în Colegiul 3 Iași pe care îl reprezint funcționează sau funcționau, mai degrabă spus, peste 7 ferme sau IAS-uri pomicole, cele mai importante sunt în comunele Țibănești, Popricani și Tansa, astăzi vom vorbi despre dezvoltarea acestui sector pomicol în România. Știm cu toții că patrimoniul pomicol însuma înainte de Revoluție peste 150.000 de hectare cu un înalt randament de producție, bazat pe o consecventă cercetare instituțională. Producție care fie mergea la export, fie în unitățile industriale de procesare. În prezent, aproape jumătate din această suprafață se află în paragină, din păcate, iar situația unităților de procesare este chiar mai jalnică, în timp ce exporturile, după o lungă cădere, încep să dea semne ușoare de revenire. Producția națională de fructe s-a situat în ultimii ani în jurul valorii de un milion de tone, în timp ce țările cu tradiție din Uniunea Europeană produc anual 4 sau chiar 5 milioane. Poate așa se explică paradoxul acestei perioade în care lipsa competitivității a făcut ca bruma de producție românească să fie valorificată în sezon pe un preț de nimic, în timp ce magazinele erau pline în restul anului cu mere importate din Austria, Italia sau chiar țări din afara Uniunii Europene. Pomicultura românească a fost pusă la pământ de trei factori. Primul: fărâmițarea marilor ferme socialiste, majoritatea prin retrocedare, ajungându-se de la unități de 500-600 de hectare la unități individuale de 0,3-0,5 hectare, lipsa mijloacelor tehnice de îngrijire a acestor suprafețe și blocajele financiare din institutele de cercetare, care în timp au dus la o defrișare necontrolată a livezilor și ultima și nu cea mai lipsită de importanță, îmbătrânirea pomilor, în special a soiurilor productive, care au o durată de viață limitată. Replantările, în același timp, cu material săditor s-au realizat într-o atât de mică măsură, încât aproape jumătate din livezile României sunt astăzi defrișate. Cu toate acestea, piața liberă a permis dezvoltarea timidă la început a unor noi exploatații de pomi sau arbuști fructiferi. Dacă în zona subcarpatică s-au dezvoltat plantații noi de măr, prun sau cireș, zona Satu Mare s-a specializat în cultura arbuștilor fructiferi și a căpșunului. Nu greșesc dacă afirm că fructele autohtone, fie ele soiuri inferioare uneori, sunt mai gustoase și mai hrănitoare decât tot ce se găsește pe piața importurilor. Față de cele mai sus prezentate, vreau să concluzionez că, indiferent de greșelile care s-au făcut, potențialul de dezvoltare a fost și a rămas întotdeauna la îndemâna noastră. Astăzi propun ministerului de resort să analizeze câteva măsuri care sunt implementate cu succes la vecinii noștri din Uniunea Europeană. În primul rând, trebuie încurajată înființarea unor exploatații viabile de minimum 10 hectare, fie prin investiții private, fie prin asocieri ale producătorilor. În același timp trebuie aduse soiuri productive rezultate din cercetarea modernă, care sunt cultivate intensiv, cu o densitate dublă față de cum eram noi învățați acum 30 de ani. De exemplu, ar fi mărul și prunul.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă rog să sintetizați, domnul deputat. Am depășit timpul.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Adăscăliței: Imediat termin, domnule președinte. Trebuie încurajat, dragi prieteni, dragi colegi, exportul de fructe proaspete, posibilitatea de stocare și depozitare, dar și unitățile de procesare și conservare. Nu în ultimul rând, Ministerul Agriculturii trebuie să asigure un acces cât mai relaxat și transparent al fermierilor la fondurile europene pentru acest sector. Îndemn, în încheiere, pe toți românii ca în semn de solidaritate pentru producătorii autohtoni să consume legume și fructe românești. Vă mulțumesc pentru atenție.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
Doamna deputat Sonia Drăghici, din partea Grupului parlamentar al PSD. O să vă rog s-o sintetizați. Și se pregătește ultimul vorbitor, domnul deputat Ioan Moldovan, din partea Grupului parlamentar al PC. Aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Doamna Sonia-Maria Drăghici: Mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Vă voi vorbi astăzi despre importanța donării de sânge în România. Donarea de sânge este un act caritabil, care trebuie încurajat. Milioane de oameni din întreaga lume își datorează viața celor care de bunăvoie au făcut o donație de sânge. Din păcate, în România există un număr mic de donatori, raportat la cei din celelalte țări ale Uniunii Europene. România se află pe ultimele locuri în Europa la capitolul donării de sânge. Este ironic că un popor atât de solidar nu trece de un procent mic, precum cel pe care îl înregistrăm actualmente în medie pe an, de numai 1,7% din populația adultă a țării. În țările europene, procentele de donatori sunt următoarele: Danemarca - 10%, Anglia - 9%, Olanda - 8%, Germania - 6%, Franța - 6%, Ungaria - 4%, iar România - 1,7%. Numărul de unități de sânge donate la mia de locuitori este de 17,5, în comparație cu celelalte țări europene, în care se donează între 40 și 80 de unități la mia de locuitori. Aceste cifre arată că în România populația nu este încă informată suficient asupra necesității de a dona. Astfel de statistici, în alte țări din lume, sunt prezentate aproape zilnic de mass-media, reprezentând un mijloc de promovare a donării benevole de sânge. Potrivit prevederilor legislative din România, donarea de sânge este anonimă, voluntară și neremunerată. Conform Hotărârii Guvernului nr. 1364/2006 pentru aprobarea drepturilor și obligațiilor donatorilor de sânge, donatorului de sânge îi sunt recunoscute și acordate o serie de drepturi și avantaje menite a încuraja și stimula acest act caritabil. Cererea de sânge din sistemul sanitar românesc este destul de mare. Necesarul anual de componente sangvine la nivel național este de aproximativ 500.000 de unități, potrivit specialiștilor în domeniu. Nevoia acută de sânge atrage de la sine necesitatea unui număr mare de donatori. Toate țările lumii pun accent pe donatorii fidelizați, cei care donează periodic, de minimum 3 ori pe an. Numărul donatorilor fidelizați din România nu a crescut semnificativ în ultimii ani. În plus, media de vârstă a acestora este de peste 40 de ani, ceea ce înseamnă că, în curând, ei nu vor mai fi apți să doneze. În aceste condiții, promovarea recrutării de noi donatori și menținerea lor ca donatori fidelizați este extrem de importantă. Revine ca sarcină Ministerului Sănătății, sistemului de învățământ, dar și educației în familie încurajarea donării de sânge, cu susținerea unor campanii de donare, alături de încurajarea donatorilor fidelizați și campanii de informare privind donarea benevolă de sânge. Pentru a veni în sprijinul sistemului sanitar, femeile social-democrate din județul Bihor vor iniția în perioada 1-7 aprilie 2014 o campanie de donare de sânge, care se va face și pentru sărbătorirea, pe 7 aprilie, a Zilei Mondiale a Sănătății. Încă de la începutul carierei mele medicale am fost donator de sânge fidelizat și am convingerea că tinerii de astăzi vor îmbrățișa cu entuziasm idealurile pentru care luptăm, iar acțiunea noastră se va bucura de succes. Vă mulțumesc. Deputat Sonia-Maria Drăghici, deputat PSD de Oradea.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Doamna deputat, vă mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
Ultimul vorbitor, domnul deputat Ioan Moldovan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Domnule coleg, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Moldovan: Bună ziua, domnule președinte. Stimați colegi, Declarația mea politică se referă la evoluția Ministerului Agriculturii pe parcursul anului 2013. România a avut în anul trecut un excedent comercial de produse agroalimentare de 324,9 milioane euro, față de un deficit de 745 milioane euro în 2012, conform datelor oficiale ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când România are un excedent comercial agroalimentar. Putem spune că este un câștig uriaș pentru economia noastră. România a exportat în 2013 produse agroalimentare de un miliard de euro mai mult față de anul precedent, în timp ce importurile au depășit 2,4% din valoarea înregistrată în anul 2012. Livrările intercomunitare s-au majorat cu 10,9%, iar exporturile în țări terțe au crescut cu 72%. S-a exportat o cantitate dublă de grâu față de anul trecut. Plusuri consistente la export au fost la semințe de floarea-soarelui, la semințe de rapiță, la porumb, orz și altele. Per total, deficitul comercial al României a scăzut anul trecut cu 41,3% față de 2012, cu 5, respectiv 5,7 miliarde euro, după ce exporturile au crescut cu 9,9%, ajungând astfel la maximul istoric, iar importurile au avansat cu 0,2%, respectiv, 55 de miliarde de lei. Din producțiile record din agricultură și ieftinirea alimentelor de anul trecut rezultă dovada clară a măsurilor bune din agricultură luate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Astfel, cu ajutorul ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, au fost plătite subvențiile din agricultură blocate cu un an înainte de către PDL. Anul trecut s-a aprobat plata a 2,7 miliarde de lei pentru circa un milion de beneficiari ai schemelor de plăți unice pe suprafață. Totodată, au fost reduse cheltuielile la livrarea apei destinate irigațiilor pentru agricultori. S-a constituit fondul pentru acordarea de microcredite în agricultură. Prin intermediul acestui fond, fermierii vor putea primi până la 70.000 de euro pentru cofinanțarea fermelor de familie și cel mult 25.000 de euro pentru investiții care nu sunt eligibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Ministerul Agriculturii a acordat despăgubiri de la buget pentru fermierii afectați de secetă în vara anului 2012. Și nu în ultimul rând, s-a redus TVA la produsele de panificație de la 24% la 9%. Reducerea TVA la 9% pentru produsele de panificație a avut ca efect scăderea cu circa 6% a prețului de vânzare a pâinii la raft, jumătate din diferența de preț rezultată la un TVA de 24%, astfel încât încasările la producători și în zona de retail au crescut. Acestea sunt câteva dintre cifrele care denotă un mare progres al activității din Ministerul Agriculturii. Vă mulțumesc. Ioan Moldovan, deputat PC de Cluj.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule deputat, vă mulțumesc și eu. Stimați colegi, aici încheiem lista deputaților care și-au susținut declarația politică de la microfonul Camerei. Pe lângă cei 26 de colegi care au făcut acest lucru, avem un număr de deputați care au preferat să depună în scris declarația politică, la Secretariatul tehnic al Camerei. Iată care sunt acești colegi. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, deputații Florin Buicu, Șimon Gheorghe, Dorin Silviu Petrea, Arsene Ionel, Itu Cornel, Pâslaru Florin, Vizitiu Sergiu, Nosa Iuliu, Intotero Natalia, Camelia Khraibani, Mitrea Manuela, Popeangă Vasile, Nistor Laurențiu, Neculai Rățoi, Daniel Tudorache, Daniel Florea, Mihai Weber, Ion Călin, Vasile Suciu, Violeta Tudorie, Gavril Mîrza, Marian Enache, Constantin Mazilu, Ionuț Vulpescu, Ovidiu Iane, Gabriela Podașcă, Scarlat Iriza, Dorel Covaci, Radu Babuș, Ion Bălan, Miron Smarandache, Ioan Munteanu, Viorel Dragomir, Bogdan Mihăilescu, Ioan Adam, Gheorghe Frăticiu, Cosmin Necula, Mircea Drăghici, Mihăiță Găină și Eduard Martin. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, următorii deputați au depus în scris declarația politică: Mircea Cazan, Stelian Dolha, Dorin Ursărescu, Radu Zlati, Gigel Știrbu, Radu Surugiu, Anton Doboș, Mircea Roșca, Ștefan Băișanu, Gheorghe Dragomir, Mihai Donțu, Mihai Lupu, Ioan Cupșa, Vasile Varga, Raluca Surdu, Thuma Hubert, Daniel Iane, Constantin Galan, Radu Țîmpău, Ioan Tămâian, Cristian Chirteș, Anușca Roxana, Raluca Ispir și Erland Cocei. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputați Mircea Lubanovici, Ioan Balan, Mircea Man, Iliuță Vasile, Mircea Sămărtinean, Andreea Paul, Claudia Boghicevici, Ștefan-Bucur Stoica și Ioan Oltean au depus în scris. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnii deputați Ioan Diniță, Raețchi Ovidiu, Cornelia Negruț, Dumitru Georgică și Andrei Tănăsescu. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu, deputații Ioana Dumitru, Adrian Diaconu, Maria Dragomir și Dumitru Niculescu. Iar din partea Grupului de deputați fără apartenență la un grup parlamentar au depus în scris deputații Florin Popescu și Camelia Bogdănici. În total, stimați colegi, 84 de deputați au depus declarațiile în scris, 26 le-au prezentat de la înalta tribună a Camerei Deputaților. Cu acestea, declar închisă ședința consacrată declarațiilor politice. Ne revedem în câteva minute la ședința consacrată dezbaterii proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi. Doamne-ajută! S-auzim numai de bine! Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: "«Manifestul pentru Iași» începe să devină realitate" Pentru început doresc să salut instalarea noului Cabinet Victor Ponta, care trebuie să continue rezultatele bune obținute până acum și să pună în practică programul politic cu care a câștigat încrederea românilor atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare din 2012. Știm cu toții că Iașiul, capitala Moldovei, este orașul din care a pornit USL-ul, o alianță politică care a obținut cel mai bun scor electoral de după anul 1989. Dacă unii au renunțat la a face ceea ce au promis alegătorilor și au lăsat lucrurile începute și neterminante, ne revine nouă, alianței PSD-UNPR-PC, să demonstrăm ieșenilor că ceea ce am susținut împreună în "Manifestul pentru Iași" nu sunt doar niște cuvinte așezate pe o foaie de hârtie, ci trebuie să devină realitate. Am încrederea că noul guvern va analiza cu atenție proiectele strategice ale Iașiului și va lua toate măsurile pentru ca acestea să devină realitate. Autostrada Ungheni-Iași-Târgu Mureș, șoseaua de centură a municipiului Iași, Spitalul Regional de Urgență Iași, sunt proiecte de importanță strategică pentru Iași. Astfel, în urma negocierilor purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, autostrada Ungheni-Târgu Mureș a fost prinsă în Rețeaua Europeană Centrală de Transport TEN-T, care va asigura și legătura între autostrada Transilvania și Coridorul IX Pan European. Conform estimărilor Comisiei Europene, pe termen mediu și lung, autostrada prezintă un grad mare de atractivitate pentru traficul internațional de tranzit care se va desfășura între Coridoarele Pan Europene IV și IX, atât în ceea ce privește componenta feroviară, cât și cea de transport rutier. Menționez pe această cale că această autostradă reprezintă o necesitate a cetățenilor din zona Moldovei, mai cu seamă a populației din județele care vor fi străbătute de calea rutieră, și prezintă o importanță strategică deosebită, pentru că inițiază un coridor de dezvoltare pentru zona nordică, ca principală axă rutieră care leagă zona Moldovei de restul țării. De asemenea, menționăm faptul că această autostradă ar trebui finalizată în localitatea Ungheni, asigurându-se prin aceasta și tranzitul dinspre Republica Moldova spre țările din Europa Centrală și de Vest. Investiția este necesară și oportună deoarece are capacitatea funcțională de a prelua fluxurile sporite de trafic generate de dezvoltarea socio-economică. Centura de ocolire a municipiului Iași nu a fost finalizată în ceea ce privește varianta de trafic ușor. Din totalul fondurilor pe 2013, pe care CNADR le-a avut la dispoziție, Iașiului nu i-a fost alocat nici un euro pentru această investiție strategică, pe motivul că nu există fonduri pentru alocații bugetare de acest gen. Însă, cu toate că răspunsul primit de la Guvern, în ceea ce privește lipsa fondurilor, a fost clar, totuși s-a găsit posibilitatea, pentru anumite unități administrativ-teritoriale, să se finanțeze lucrările centurilor lor ocolitoare. Astfel, municipiul Constanța a primit 55,9 milioane de euro, localitățile Deva și Orăștie, împreună, 73,7 milioane de euro, pentru Bacău s-a asigurat finanțare de 270 milioane de euro pentru toți cei 31 km ai centurii ocolitoare, iar pentru Suceava s-a hotărât asupra finanțării finalizării centurii ocolitoare a municipiului, ținând cont că lucrarea era deja terminată în proporție de 80%. Proiectul inițial al centurii ocolitoare viza atât varianta de trafic greu, cât și varianta de trafic ușor, ambele esențiale pentru municipiul Iași, ținând cont că Iașiul este cea mai mare localitate aflată la granița Uniunii Europene. În ceea ce privește cel de-al treilea obiectiv enunțat, din păcate pentru toată zona Moldovei, Proiectul Spitalului Regional de Urgență Iași a rămas în faza de discuții cu toate că cele 12 hectare din comuna Miroslava, destinate construirii spitalului, au fost deja trecute în domeniul public al Ministerului Sănătății încă de la începutul anului trecut. Vă amintim că proiectul Spitalului Regional de Urgență Iași este pe masa Guvernului României încă din anul 2006, iar primele proiecte de fezabilitate datează încă din anul 2007, multe dintre ele expirate între timp. Cum singura necunoscută se pare ca rămăsese soluția de finanțare, specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății au identificat, la începutul anului 2013, două posibilități concrete de finanțare: a) fonduri structurale pentru care ministerul ar fi trebuit să caute soluții de cofinanțare; b) existența unui fond de investiții internațional care să concesioneze terenul pe care să fie construit spitalul, să-l construiască și apoi să-l închirieze Ministerului Sănătății. Mai mult, în decembrie 2013, ministrul Eugen Teodorovici a dat asigurări că Spitalul Regional de Urgență Iași va fi construit în curând, pentru că va avea finanțare în exercițiul financiar 2014-2020, când statul român va accesa fonduri în valoare totală de 750 de milioane de euro, tocmai pentru construirea primelor spitale regionale din țară. La momentul respectiv, domnul ministru amintea că 4 fonduri de investiții și-au anunțat intenția de a participa la finanțarea Spitalului Regional de Urgență Iași, și anume: două din SUA, unul din Israel și unul din Marea Britanie. Risipim banii pe documentații, pe studii de fezabilitate, fără ca acestea să fie puse în practică. Au fost cheltuiți, până acum, pe studii de fezabilitate peste 500.000 de euro, din 2007 până acum, însă nimic concret în ceea ce privește finanțarea și începerea construcției, deși bolnavii din zona Moldovei nu mai au timp să aștepte. Iașiul are nevoie de susținere pentru realizarea acestor obiective strategice. Încrederea populației în clasa politică depinde, în primul rând, de gradul de realizare a promisiunilor făcute. Pe această cale, solicit Guvernului Ponta ca, în actuala construcție politică, să analizeze cu mai multă răspundere cele trei investiții strategice ale Iașiului, astfel încât acestea să se realizeze fără întârziere, pentru că cetățenii din zona Moldovei și în particular cetățenii din Județul Iași au dreptul să beneficieze de ele.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: "«Frustrarea naște răutate» sau «Monica Macovei» - în traducere exactă". Am asistat cu stupefacție, zilele trecute, la unele declarații ale celui mai mare inamic al românilor de la Bruxelles, doamna Monica Macovei, care își arogă meritele în mod exclusivist pentru liberalizarea regimului vizelor în spațiul Uniunii Europene, cu privire la cetățenii Republicii Moldova. Rușine! Această liberalizare a vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova a fost rezultatul consensului tuturor formațiunilor politice care s-au preocupat nu de viitoarele domenii prezidențiale de la Nana, ci de situația românilor de dincolo de Prut. Ieșirea rușinoasă a Monicăi Macovei, din păcate, se înscrie într-un registru general de dușmănie manifestată cu o deosebită încrâncenare la adresa poporului român și la adresa României, Monica Macovei fiind europarlamentarul care în mod constant a subminat politic România în Parlamentul European, nefiind altceva decât simbolul minciunii și al eșecului portocaliu. Cu un tupeu cameleonic, Monica Macovei recidivează. Dar cine este această Monica Macovei? Supranumită în mod nedrept Ioana DArc de România, fost procuror ceaușist, aflată în război cu toată lumea în numele unor principii onorabile, cum ar fi democrația sau independența justiției, Monica Macovei pozează a fi luptătoarea neprihănită pe frontul anticorupției românești, numai că între poză și realitate este o diferență uriașă, pentru că nu suntem în prezența Ioanei DArc de România, ci probabil a celui mai rușinos produs al politicii românești de după 1990. Pentru politicieni ca Monica Macovei ar trebui schimbat jurământul de fidelitate față de țară. Nu trebuie să uităm că acest personaj mincinos a declarat că din cele 500 de dosare care vizează referendumul de demitere a lui Băsescu, numai într-unul s-au găsit 1,5 milioane de voturi fraudate, sau că au fost demiși procurorii care se ocupă de dosarul referendumului, sau că, nici mai mult nici mai puțin, România nu ar trebui să mai primească fonduri de la Uniunea Europeană. Monica Luisa Macovei este aceeași pentru care demisia de onoare este o instituție necunoscută, fiind unul dintre puținii miniștri împotriva căruia una din cele două Camere ale Parlamentului a adoptat o moțiune simplă de neîncredere cu denumirea "Minciuna -adevărul justiției Macovei", la 13 februarie 2007, moțiune neurmată, așa cum era normal, și de o demisie. Manifestând un tupeu cameleonic rușinos, fără rușine și bun-simț ea organizează expoziția "Memoria ca o formă de justiție", eveniment dedicat victimelor comunismului și luptătorilor din Rezistență, deși în realitate a fost doar un procuror foarte represiv care s-a experimentat pe tarlalele CAP-urilor, când "priponea țăranii prinși cu știuleți în traistă". În anul 1997 și-a dat demisia din procuratură după ce, în urma unui control intern, s-a scos la iveală faptul că avea 198 de lucrări nesoluționate, cu o vechime între 60 și 1.030 de zile, iar unele dosare aveau ca obiect tocmai acuzațiile de încălcare a drepturilor omului. Performanțe surprinzătoare pentru un procuror care cu un an înaintea controlului primise salariu de merit. De asemenea, același raport verifica și prezența la serviciu a "arhanghelului dreptății" Monica Macovei, dezvăluindu-ne faptul că în 1996, doamna procuror a avut numai timpi morți: "1 august-15 septembrie concediu de odihnă, 3 octombrie-18 octombrie concediu medical, 29 octombrie-1 noiembrie absent nemotivat". Concluzia raportului nu ar mai trebui să ne surprindă: "În timpul controlului, doamna procuror s-a prezentat la program cu întârziere de 2 ore, sfidând organele de control și colegii de serviciu, care sunt punctuali". Nu trebuie să uităm că în 2009, Partidul Socialiștilor Europeni transmitea o listă cu cele mai proaste 12 candidaturi la alegerile europene din partea României, printre care Monica Macovei ocupa locul 6. În justificarea Socialiștilor Europeni se precizează că: "ea folosește evenimentele externe ca o oportunitate de a-și critica țara și de a califica ca fiind corupți politicienii opozanți. Macovei a spus recent că România nu ar trebui să mai primească fonduri de la Uniunea Europeană!". Ultimul discipol al Anei Pauker este politicianul pe care politicienii portocalii l-au aruncat tocmai în Parlamentul European. Numai că răutatea aceasta proverbială a Monicăi Macovei a făcut de rușine România la cele mai înalte niveluri. Dualismul mesajului său a fost evident încă de la început. Acum își arogă drepturile pentru liberalizarea regimului vizelor cetățenilor Republicii Moldova, deși, nu cu puțin timp în urmă, se declara cea mai bună prietenă a politicianului german Elmar Brok, care dorea amprentarea tuturor românilor din Germania. Cum se împacă aceste două chestiuni? Domnia Sa se laudă că a fost trimisă în Macedonia să reformeze sistemul de justiție de acolo, când noi știm că în realitate Domnia Sa s-a ocupat să le explice bieților macedoneni cum trebuie făcute privatizările și cum trebuie să fie achiziționate fregatele de mâna a doua. Primul politician român anchetat de Comisia de Etică din Parlamentul European, primul politician român care a solicitat ca România să nu mai primească fonduri de la Uniunea Europeană și, desigur, ultimul magistrat comunist. Pentru că tot vine scrutinul europarlamentar, este timpul ca, așa cum Băsescu dorea să se retragă pe mare, și doamna Monica Macovei să se retragă tocmai în fieful partenerului său politic, adică la moșia de la Nana, de unde, din livada de cireși și piersici, va putea să-și ducă la îndeplinire destinul său, adică acela de a urmări copilandri care au să vină la cules de cireșe și să îi fugărească cu scopul de a pune capăt furtului din "avutul obștesc".
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: "Trebuie să reparăm o nedreptate!" În urma sesizărilor unor istorici de renume din țară, dintre care menționez numele domnului Ioan Silviu Nistor, Mircea Dogaru sau Gheorghe Dumitrașcu, m-am aplecat și eu asupra problematicii stemei statului român, mai ales în ceea ce privește reprezentarea românilor transilvăneni. Sunt surprins de faptul că stema aprobată în 1992 păstrează aceleași elemente de acum 400 de ani, fapt ce trebuie corectat inadmisibil, deoarece în ultimul "cartier" al stemei oficiale, destinat provinciei Transilvania, lipsește cel mai important element național, și anume, românitatea. În speță, sunt reprezentați secuii prin soarele și luna, ungurii prin pasărea legendară Turu și sașii prin cele șapte cetăți. Situația este nedreaptă deoarece, în acest moment, ne găsim în fața unei steme a Transilvaniei, configurată heraldic în 1595, când s-au constituit și sigilii cu aceeași reprezentare, în timpul lui Sigismund Bathory, stema fiind moștenită, de fapt, încă din 1521, din timpul Regelui maghiar Ioan Zapolya, în 1595 fiind adăugați în plus secuii. Prefectul județului Alba a sesizat Guvernul în legătură cu reprezentarea românilor transilvăneni și s-a pronunțat asupra oportunității și necesității remedierii acestei regretabile și grave erori. Actuala stemă nu ține cont de realitățile prezente, dându-se o legitimitate dureroasă unor vremuri istorice, când statutul legal era recunoscut doar celor trei națiuni "privilegiate": secui, sași și unguri, românii reușind cu greu să obțină statutul de națiune "tolerată" în propria țară. Din punctul de vedere al actualei steme de stat, care reprezintă, printre altele, o dovadă de statalitate, românii transilvăneni au rămas tot la statutul de națiune tolerată. După moartea lui Mihai Viteazul, s-a înlocuit stema Transilvaniei, stema sigilară reprezentată de cei doi lei afrontați, revenindu-se la stema consacrată în 1521. Actuala stemă consacră concepția exclusivismului politic pe criterii etnice, soluția la care s-a ajuns în 1992 fiind aberantă, Transilvania fiind știrbită de elementul românesc. Tocmai din această cauză extremiștii consacră cu mai mult avânt tema autonomiei și autodeterminării, tema autonomiei teritoriale, nici măcar culturale. Comisia Parlamentară din 1992, fără o documentare istorică adecvată, a consacrat pe actuala stemă de stat teza națiunilor privilegiate dintre care românii transilvăneni nu fac parte. Istoricul Gheorghe Dumitrașcu, senator în 1992, care a făcut parte din comisia de mediere între Senat și Cameră pentru Legea privind stema României, aprecia că blazonul național actual perpetuează și întărește falsul, dând peste gură majorității românești din Transilvania, pe care o coboară la rangul de iobag și la inexistență: "Vreau să îmi exprim regretul că făcând parte din comisia de mediere am greșit. Stema de astăzi perpetuează reprezentarea Transilvaniei fără români. Am dormit în cizme!", declara, vizibil afectat și rușinat, istoricul și senatorul român. Dragi colegi parlamentari și domnule prim-ministru, sunt bucuros că, în acest an, ziua maghiarilor de pretutindeni s-a desfășurat fără incidente, rezumându-se doar la depunere de coroane de flori, intonări de imnuri, discursuri și slujbe religioase, parade în costume de husari și discursuri care în marea lor majoritate nu au fost politizate, ci au dezbătut doar problematica zilei de 15 martie. Felicit Guvernul și autoritățile locale pentru că nu au dat curs și nu au participat la provocări, însă, în actuala situație de calm social, care se regăsește în țară, în care cu excepția unor elemente extremiste nu mai avem incidente între populația majoritară și minorități, trebuie rezolvată și problema reprezentării românilor transilvăneni pe stema țării, pentru că actuala soluție găsită în 1992, în ceea ce privește blazonul național, este nedreaptă, nu respectă adevărul istoric și incită la manifestări extremiste. Pe această cale îmi iau angajamentul pentru propunerea și susținerea unui proiect de lege care să modifice, în sensul adevărului istoric, Legea stemei de stat, proiect pe care am credința că îl veți susține și dumneavoastră, inclusiv colegii de la UDMR, pentru că adevărul istoric trebuie să aibă prioritate în fața disputelor politice.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: "Săptămâna și moțiunea, doar i-o mai vota națiunea!" Neputința formațiunii politice portocalii, căzută de mult în dizgrația poporului român, se manifestă și aici, în Camera Deputaților, unde singurul proiect politic al PDL-ului este: "săptămâna și moțiunea". Supărați pe români că nu le-au acordat destule voturi pentru a iniția o moțiune de cenzură, colegii noștri inițiază pe bandă rulantă moțiuni simple, cu titluri care de care mai fistichii, caracteristice perioadei dumnealor de guvernare, impresionându-ne prin "sinceritate" și "altruism". Dragi colegi, cursurile pentru spălarea creierelor, care se organizează la Palatul Cotroceni, pentru unii își arată roadele. Profesorul-diriginte, Traian Băsescu, cel care predă în fiecare zi aceste cursuri, începând cu orele 18:30, își face simțită prezența și în Parlament prin intermediul acestor moțiuni, care nu sunt altceva decât stenograme ale discursurilor sforăitoare de la tribuna Palatului Cotroceni. E adevărat, a venit primăvara și cucul trebuie să își depună ouăle pe la alte cuiburi, căci cele din primăvara trecută s-au spart la alegerile locale. Dar, ca bibliografia să fie completă pentru cursurile mai sus menționate, în moțiune se precizează că Guvernele PDL au fost obligate să ia măsuri antinaționale din cauza crizei economice. Păi cum, criza a ieșit la tribuna Palatului Cotroceni și a anunțat măsurile care au generat adevărate tragedii în rândul românilor? Nu sunt guvernele PDL cele care și-au asumat răspunderile pentru aceste nenorociri? Ați mai menționat, dragi colegi semnatari, că în vara anului 2013 ministrul Constantin Niță anunța că România va avea o nouă strategie energetică. Au trecut 6 luni de zile, iar România are o astfel de strategie energetică, însă Domniile Voastre, fiind prea ocupate cu faptul că vă pleacă oamenii din partid pe la alte "cuiburi", cu tot cu electorat, nu aveați ochi pentru aceasta. De fapt, știm că nu cunoașteți înțelesul exact al expresiei "strategie în energie" și sunteți în continuare părtași fideli ai "băieților deștepți" care iubesc altă activitate, și anume "tunurile în energie". Și uite așa, în timp ce unii se plimbau romantic prin parcuri cu SPP-ul de mână - că, de, nu te poți pune cu sentimentele omului -, în România aveam parte de încrengături de offshore-uri, de afaceri cu energie ieftină cumpărată și revândută la preț dublu pe piață și alte lucruri de acest gen cu care ne-ați obișnuit ca și când ar fi trebuit să facă parte din modul nostru de viață. Durerea cea mare cu care nu v-ați împăcat încă e cu siguranță legată de anularea contractelor pe care le-au avut cu Hidroelectrica "băieții deștepți", adică sponsorii dumneavoastră electorali și care au produs o pagubă companiei menționate de cel puțin 4,5 miliarde de lei. Întrebarea ar fi: unde se regăsesc acești bani, prin ce conturi ar putea fi ei găsiți, pentru că, înțelegem exact, au dispărut precum flota. În baza aceleiași rezoluții pe care ați avut-o atunci când ați rămas fără sponsorizare electorală de la "băieții deștepți", ați căutat și ați reușit să declanșați o telenovelă despre insolvența Hidroelectrica, doar-doar contractele anulate să poată să se deruleze iarăși, pentru că odată derulate vi s-ar fi umflat iarăși conturile. Vă înțelegem supărarea, domnilor semnatari portocalii, dacă afacerile cu energie ieftină nu mai funcționează și dacă oligarhii protejați de dumneavoastră nu mai beneficiază de ele, e clar că în contrapartidă nu se mai pot tăia foi de CEC, așa că vă înțelegem situația dificilă în care sunteți, pentru că riscați - odată cu apariția și a celor două feude președințiale amintite, denumite pompos formațiuni politice - să nu mai aveți cu ce să aprindeți lumina. Nu-i nimic, stingerea se dă la ora 22, iar dimineața puteți beneficia de razele soarelui de care unii români, ajunși la capătul puterilor și suportabilității din cauza "profesionalismului" dumneavoastră, nu au mai avut parte. Nu ne mai întrebăm ce ați făcut dumneavoastră în 3 ani de guvernare Boc și 10 ani de guvernare Băsescu, pentru că este evident că în cei 3 ani de guvernare Boc v-ați specializat în tăieri, iar în cei 10 ani de guvernare Băsescu ați fost transformați în simpli valeți ai orânduirii de la Cotroceni. Acuzați formațiunea politică din care fac parte că nu a putut fura tot patrimoniul României și că acum caută alte surse de furt. Despre ce patrimoniu amintiți? Oare a mai rămas ceva în picioare după jafurile portocalii? Ați ales cumva neinspirat croitorii, astfel încât, chiar și spre surprinderea dumneavoastră, nu ați mai avut unde îndesa prin buzunare? Noi ne-am propus să le dăm românilor țara, o țară pe care dumneavoastră ați răpit-o și batjocorit-o. Ne vorbiți de diferite cazuri de corupție, ne precizați că ați constatat cu "ochiul liber" că societățile comerciale din sistemul energetic se zbat să supraviețuiască. Aceasta este părerea dumneavoastră, dar de ce nu v-ați întrebat ce am văzut noi toți ceilalți cu "ochiul liber"? Am văzut un premier-marionetă, Boc, care defila prin jurul Palatului Cotroceni într-o pauză de dirijat fanfara funerară. Am constatat cu "ochiul liber", noi, toți ceilalți, afară de dumneavoastră, că românii care v-au trimis acasă dirigintele, și nu puțini fiind, au fost ciuruiți, și nu cu cuburi de gheață, cum poate ar fi fost de așteptat, ci în cel mai josnic mod și mai neconstituțional cu putință. Am văzut toți cu "ochiul liber", afară de dumneavoastră, luxul în care v-ați făcut de cap, dumneavoastră și foștii dumneavoastră colegi de partid, am văzut cu "ochiul liber" colecții de poșete, am văzut cu "ochiul liber" delicatese de scoici în meniul unui fost prim-ministru, am văzut traficanți de energie care s-au bucurat de protecție politică, am văzut cu propriii noștri ochi desfătarea portocalie, în timp ce tot cu propriii noștri ochi am văzut oameni ajunși la capătul puterilor, oameni certați pentru că își cer drepturile, oameni certați pentru că nu și-au cimentat casele, toate în antiteză cu efectele cotroceniste de desfătare. Ne acuzați în textul moțiunii că am transformat România într-o țară tot mai puțin atractivă pentru investitori, uitând să precizați că dumneavoastră ați transformat-o într-o țară tot mai puțin atractivă pentru propriul popor. Ați continuat balivernele deja patentate de dumneavoastră, menționând că Guvernul Ponta "a dat cu o mână, dar a și luat mai aprig cu cealaltă", că am ruinat mediul de afaceri prin creșterea în lanț a prețurilor. Este inacceptabil ca tocmai dumneavoastră - care ați inaugurat o epocă a tăierilor, guvernată de sintagma "tăiem de la ei, ca noi să trăim bine" - spuneți aceste lucruri. Este rușinos să vorbiți dumneavoastră despre consumator când ați avut nesimțirea să susțineți tăierea chiar și a ajutorului de șomaj, ca să nu mai spunem de toate celelalte măsuri care au avut ca efect scăderea puterii de cumpărare și ca drept consecință distrugerea economiei. Într-o singură privință ați avut dreptate: ați ciuruit poporul român și trebuie să vă asumați acest lucru. Cereți domnului ministru Niță să elimine clientelismul politic. Chiar vreți să distrugeți de tot coloana vertebrala a partidului dumneavoastră - clientelismul politic - pentru care, recunoaștem, trebuie să aveți drepturi de autor? Nu vă convine, dar știți că toate căpușele PDL-iste, clienți politici ai dumneavoastră, care au lăsat fără vlagă sistemul de energie din România, au fost și vor fi încredințați justiției. Momentul ales pentru acest proiect politic al dumneavoastră nu este unul întâmplător. Despre desfacerea contractelor din domeniul energiei cu "băieții deștepți", protejați ai dumneavoastră, știm din anul 2012, dar în 2013 ați tăcut mâlc, pentru că nu a fost an electoral. V-ați făcut apariția tocmai acum, sperând că se va crea situația în care fostele contracte înrobitoare se vor derula și veți putea încasa din facturile electorale care să se deconteze din nou înainte de alegeri. Spre dezamăgirea dumneavoastră, vă anunț un lucru: națiunea oricum nu vă mai vrea! Așa după cum s-a văzut și din sală la dezbaterea moțiunii, moțiunea intitulată sugestiv "Sectorul energetic filat de mafia PDL-istă" nu a avut succes. Lipsa de încredere în propriile baliverne se vede din partea de sală unde dragii noștri colegi semnatari ar fi trebuit să fie prezenți, dar se prea vede că nu au fost. Nu știm exact unde s-au aflat semnatarii moțiunii, însă cu siguranță putem specula, se apropie ora începerii cursurilor, ora 18:30. Și cum, se pare, doamna de la "Mișcarea Populistă în Decor" nu a avut nimic de spus poporului pe care l-a obișnuit cu parcurile construite în mlaștini, cu siguranță colegii semnatari s-au aflat la cursul băsescian de zi cu zi, pentru că săptămâna viitoare va fi probabil dedicată unei alte moțiuni la fel de aberantă și care va scoate negreșit la iveală aceleași imagini caricaturizate ale unor domni și doamne care doresc să își justifice prezența în Parlament prin semnarea acestora. Chiar dacă trebuie să participăm și noi la acest discurs politic falimentar pe care găsiți să îl exprimați prin intermediul moțiunilor simple, vă spunem, domnilor colegi semnatari, că ne bucurăm, ne bucurăm împreună cu poporul român, pentru că la toamnă cucul trebuie să își părăsească vizuina, iar noi vom putea respira din nou aerul curat al unei țări eliberată de mafia portocalie.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu: "Supermarketurile, contra producătorilor agricoli români?" În aprilie 2010, într-o ședință a Comisiei pentru Agricultură, am discutat despre confruntarea, de atunci, dintre producătorii agricoli și marile rețele comerciale de tip supermarket sau hipermarket. Iată ce spuneam în declarația politică de la acea vreme: "Disputa declanșată acum câteva zile de către mass-media privind închiderea marilor rețele comerciale pentru o zi pe săptămână (duminica) s-ar părea că vine în sprijinul producătorilor agricoli din țara noastră. Comisia pentru Agricultură din cadrul Camerei Deputaților, întrunită în ziua de 13 aprilie 2010, a invitat părțile aflate în dispută pentru a afla punctul de vedere al fiecăreia în legătură cu problema pusă în discuție. Fiecare dintre cei prezenți și-a susținut cauza cu propriile argumente, nu neapărat și corecte, care însă nu lăsau să se întrevadă o posibilă conlucrare nici în prezent, dar nici în viitorul apropiat. Dezbaterea purtată în Parlament a condus la evidențierea unor aspecte deosebit de grave legate de nerespectarea legilor din România, de economia subterană și de evaziunea fiscală, de câștigurile ilegale ale rețelelor comerciale străine, cât și de așa-zisele «câștiguri» ale producătorilor români. Multe dintre aceste acuze le auzeam pentru prima oară și sper ca ele să fie comunicate instituțiilor abilitate pentru a se lua măsurile ce se impun. S-a vorbit, astfel, despre o evaziune fiscală de peste 4 miliarde de euro, despre importul de fructe și legume, care reprezintă 70%-80% din consumul total din România, import făcut fără facturi și fără plata de TVA, despre importatori care se fac că doar tranzitează România pentru a se sustrage de la plata taxelor, despre falsificarea documentelor de vânzare-cumpărare și despre eludarea legilor cu sprijinul unor persoane sus-puse. În final, s-a desprins ideea că există o mafie care dirijează orice import de legume și de fructe contra unor comisioane substanțiale. În piețele agroalimentare micii producători de legume, fructe, lapte, carne au zile din ce în ce mai grele, deoarece intermediarii preiau produsele lor la prețuri derizorii și le revând de 5-10 ori mai scump, aceștia fiind, de fapt, adevărații beneficiari. De aceea, se impune găsirea de soluții pentru sprijinirea producătorilor agricoli din punct de vedere financiar, dar și pentru valorificarea produselor. Este de neînțeles faptul că un litru de lapte este preluat de la producător cu aprox.0,40 lei și se vinde în magazine cu prețuri de la 2,5 la 5,5 lei. Este cel mai concludent exemplu despre felul în care sunt «protejați» producătorii agricoli de către statul român, dar și un avertisment că lucrurile nu mai pot continua în acest fel". Au trecut aproape patru ani de la data acestei declarații politice. Ce s-a întâmplat între timp? Aproape nimic important. Poate doar faptul că producătorii români au reușit să crească cantitățile livrate către populație prin unități comerciale mici, de tip market de cartier. Din păcate, nu s-a ajuns la forme de asociere care să le permită investiții în depozite, urmate de aprovizionarea constantă și substanțială a acestor centre comerciale. Oamenii caută produsele românești care, se știe prea bine, sunt superioare din punct de vedere calitativ și nutritiv celor aduse de pe alte meleaguri. Mai sunt însă foarte multe lucruri de făcut pentru ca ele să-și găsească locul cuvenit pe mesele, dar și în magazinele noastre. Sunt convins, totuși, că nu-i departe ziua când roadele pământului nostru se vor găsi la discreție și că ele vor înlocui treptat produsele din import. Eu nu împărtășesc neapărat opinia celor care se revoltă împotriva străinilor care transferă banii câștigați la noi în țara lor de origine. Eu vreau doar să găsim cât mai repede căile prin care să crească consumul de produse românești, iar profitul obținut să fie reinvestit în agricultura autohtonă. Există legi adecvate, mai putem iniția și altele dacă e nevoie, există instituții abilitate, există voință din partea producătorilor agricoli, nu-i nevoie decât de aplicarea legislației în favoarea românilor.
|
|
|
|
|
Domnul Viorel-Ionel Blăjuț: "Ce se va întâmpla cu pensiile românilor?" În ultimii ani, s-au înmulțit scenariile pesimiste referitoare la pensiile românilor care se vor retrage din activitate peste doar câțiva ani. Nu că pensiile de azi ar reprezenta cine știe ce revărsare de bogăție, dar măcar ele se plătesc la timp și tuturor celor care îndeplinesc toate condițiile de bază. Cum spuneam, cine are răbdare să vizioneze emisiunile TV de profil, din ultimul timp, și să asculte comentariile specialiștilor de tot felul și de toate culorile află cu spaimă că, în doar câțiva ani, statul nu va mai fi în stare să plătească pensiile românilor. Culmea este că, la genul acesta de emisiuni, sunt invitați foști și actuali miniștri care, prin declarațiile lor făcute cu jumătate de gură, par a acredita acest viitor de coșmar. Se invocă mereu și pretutindeni factori ce țin de natalitate, de emigrare, de numărul mare de pensionari raportat la numărul mic de salariați etc. și se trage invariabil concluzia că sistemul actual de pensii nu mai este sustenabil. Și cum - ni se tot spune în ultimul timp - sustenabilitatea ține de aplicarea principiului contributivității, prin acumulare, și al responsabilității individuale, noul Guvern vorbește deja de un alt sistem de pensii. Acesta va fi bazat pe conturi individuale de economisire, care să preia un procent tot mai mare din venitul de înlocuire, dar și din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului. Așadar, se anunță schimbarea drastică a principiilor care guvernează de decenii sistemul nostru de pensii. Rezultă de aici că, într-adevăr, sistemul actual de pensii nu mai este sustenabil. Totuși, de ce s-a ajuns aici? Chiar nu există responsabili pentru această stare de lucruri? Poate printre cei care scoteau, cu sutele de mii, românii la pensie înainte de a împlini 50 de ani? Poate printre cei care au falimentat economia românească în anii 90? Dar, și mai important, ce se va întâmpla totuși cu pensiile românilor peste - să zicem - 10 ani?! Garantează schimbarea de azi a principiilor continuitatea sistemului de pensii sau nu? Cine are curaj să ne spună adevărul?
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Gurzău: "Guvernul Ponta 3 este ilegitim" Am mai zis-o, nu-mi pare rău să o repet: pentru Victor-Viorel Ponta legea se aplică facultativ, motiv pentru care merită să fie alungat din funcția de prim-ministru printr-o moțiune de cenzură, mai ales că guvernul cu care și-a permis să vină în fața Parlamentului, forțând limitele legii, este ilegitim. Este ilegitim deoarece USD - denumire plagiată după o alianță electorală din 1995 care a și fost între timp invalidată la BEC - nu este USL, alianța care s-a impus în alegeri în 2012 și care a primit mandatul de premier și misiunea de a crea un guvern din partea președintelui Traian Băsescu. Odată desfăcută alianța USL, prin plecarea PNL de la guvernare, Victor-Viorel Ponta trebuia să-și dea demisia, nu să manipuleze Constituția în așa fel încât să transforme o criză politică într-o simplă remaniere guvernamentală. USL nu mai există, deși ar trebui întrebați public protagoniștii de ce încă n-au oficializat divorțul și la tribunal. Că am asistat la o criză politică majoră, nu la o simplă remaniere, o demonstrează și faptul că miniștrii din PNL, partid de centru-stânga, încă afiliat ALDE (chiar dacă-și negociază acum intrarea în PPE), au fost înlocuiți cu miniștri din UDMR - o struțo-cămilă etnică, când partid, când fundație, în funcție de locul de unde preferă să ia banii, afiliată ca partid la PPE - deci familii europene politice total diferite, pe care ilegitimul Ponta 3 le prezintă ca fiind aceeași Mărie cu altă pălărie. Și ar vrea să-l și credem... Tot ilegitim este și faptul că și-a permis să forțeze Constituția și s-a prezentat în fața Parlamentului fără să fi avut în prealabil un program de guvernare. A profitat de majoritatea obținută prin cumpărare și mituire de parlamentari. Apoi a mințit, cum ne-a obișnuit să o facă de aproape doi ani de când România are neșansa de a-l avea ca premier, spunând că UDMR ar fi cuprins cu niște pretenții în Programul de guvernare USL încă din 2012. Victor-Viorel Ponta devine pe zi ce trece tot mai periculos pentru sănătatea democrației din România. Un individ amoral îmbătat de putere care trebuie să plece.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Gurzău: "Jobbik reprezintă o reală problemă în România" Liderul Jobbik, Vona Gábor, a făcut de curând o vizită la Moscova, la invitația lui Alexandr Dughin, susținând o prelegere la Universitatea de Stat "Lomonosov" din Moscova. Cum de s-a permis accesul pe teritoriul României acestei organizații extremiste? Deoarece, după întoarcerea de la Moscova, Vona Gábor a participat la mitingul cu scandal al secuilor de la Târgu Mureș. Devine tot mai evident faptul că avem de-a face cu o tentativă de destabilizare în interiorul granițelor României. Rusia, în timp ce încearcă să se apropie de granița estică a României, edificând, prin Crimeea, un culoar spre Transnistria și Republica Moldova, încurajează extremiștii maghiari, care militează fățiș pentru enclavizarea unor regiuni, parte a teritoriului național al României. Domnilor responsabili de stabilitatea internă și integritatea României, vă reamintesc faptul că liderul Jobbik militează pe față pentru destrămarea Uniunii Europene și pentru ca, în câțiva ani, țara sa să aleagă: "Ori va rămâne lipită de UE, ori va adera la Uniunea Eurasiatică, ori va rămâne independentă". Până atunci militează activ, pe față și nestingherit de nimeni, și pentru distrugerea integrității teritoriale a României. Toate acestea în contextul cooptării la guvernare a Uniunii Democratice a Maghiarilor din România și a trecerii în Programul de guvernare al noului guvern a doleanțelor acestui partid etnic, doleanțe contrare programului și promisiunilor electorale cu care Uniunea Social-Liberală a câștigat alegerile din decembrie 2012, însă identice motivelor pentru care au fost debarcate în Parlament guvernele Boc și Mihai-Răzvan Ungureanu. De aceea, solicit explicații cu privire la măsurile luate împotriva manifestărilor de tip destabilizator desfășurate pe teritoriul României și dacă există legături între dorințele UDMR cuprinse în Programul de guvernare al noului Guvern Ponta și cele exprimate de către extremiștii maghiari la recenta manifestare violentă de la Târgu Mureș, la care am înțeles că au participat inclusiv formațiuni interzise în Ungaria. Interzise în Ungaria, libere să manifesteze în România! De asemenea, solicit garanții ferme din partea noului guvern că va păstra, fără să altereze, linia europeană și democratică pe care s-a angajat România odată cu aderarea la Uniunea Europeană, că nu se vor face concesii contrare literei și spiritului Constituției partenerilor de guvernare, în schimbul menținerii cu orice preț la putere.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ciobanu: "Agricultura României, în plin avânt al dezvoltării, creează premisele unei vieți mai bune pentru oameni" Pentru prima dată după 1989, România a avut în 2013 un excedent comercial privind producția de alimente. Practic, anul trecut am exportat alimente în valoare de 5,098 miliarde de euro, cu 1,183 miliarde de euro mai mult decât în 2012 - ceea ce arată un plus de 30,2% în doar un an de zile. Per total, am exportat cu 325 de milioane de euro mai mult decât am importat. Aceste cifre arată două lucruri extrem de îmbucurătoare. 1. Pe de o parte, România începe să fie independentă din punct de vedere alimentar. Reușim să ne asigurăm producția proprie de alimente și nu mai suntem expuși unei eventuale crize alimentare, prevăzute de unii analiști economici și sociologi care se ocupă cu previziunile demografice. Producem, în acest moment, mai multă hrană decât consumăm, ceea ce a dus, tot pentru prima dată în istoria României postcomuniste, la o inflație negativă în ceea ce privește produsele alimentare. Practic, prețurile alimentelor s-au redus în 2013 cu 1,8% față de anul precedent. Asta înseamnă că s-a reușit reducerea presiunii pe românii cu veniturile cele mai mici și care au căzut pradă crizei economice începute în 2008. 2. Pe de altă parte, agricultura începe să devină un motor economic extrem de important, care poate aduce un plus major în anii ce vor urma. Nu este, deci, nicio mirare faptul că agricultura a avut o pondere de 5,6% în formarea produsului intern brut în 2013, înregistrându-se o creștere a volumului pe activitate de 23,4%, cea mai mare dintre toate sectoarele economice semnificative. Multă lume spune că o pondere mare a agriculturii în economie nu este un lucru bun, din cauza faptului că valoarea adăugată este mică. Această interpretare este însă o greșeală, ea putând fi valabilă în condițiile unei economii asemănătoare ultimei decade a secolului trecut. Adevărul este însă că, pe fondul creșterii populației globului, nu avem de-a face cu o criză de supraproducție. Pur și simplu ne aflăm pe punctul la care alimentele ar putea să nu mai fie suficiente pentru necesarul actual. Asta se vede din faptul că, la nivel mondial, prețul hranei pentru populație a crescut foarte mult, la unele produse existând o accelerare a acestei tendințe. Dintr-o asemenea perspectivă, accentul pus de România pe agricultură este corect. Ne protejăm de o eventuală criză alimentară, dar și reușim să generăm un plus pentru economie. În plus, trebuie înțeles faptul că nu avem cum să generăm o schimbare de profil a întregii economii, în condițiile în care peste 40% dintre români trăiesc încă în mediul rural. Acest progres al agriculturii românești nu se datorează în întregime climei favorabile, ci și eforturilor făcute de administrația centrală. Creșterea succesivă a alocărilor bugetare pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu 3,55% în 2013 și 7% în 2014 a contribuit la dezvoltarea infrastructurii și încurajarea fermierilor. 2014 este primul an în care se plătesc la început subvențiile pentru fermieri și agricultori, ceea ce arată o schimbare de optică inclusiv la nivelul decidenților politici. Această strategie a Guvernului Ponta de a pune accentul pe agricultură reușește după numai doi ani să-și arate roadele. Succesul acestui demers este extrem de important, pentru că el arată că problema evaziunii fiscale poate fi rezolvată în același timp cu scăderea prețurilor la produsele alimentare. Acest experiment era extrem de important pentru a arăta FMI că putem purcede la o extindere a acestei decizii privind scăderea TVA și la alte alimente. El deschide calea unei reduceri similare pentru celelalte alimente de bază, poate chiar începând cu carnea și produsele din carne începând cu această vară.
|
|
|
|
|
Domnul Dorel Covaci: "Traian Vuia - primul zbor autopropulsat" Traian Vuia s-a născut în 1872, în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, județul Timiș). A urmat cursurile primare la Bujor (azi Traian Vuia) și Făget. Între 1884 și 1892 urmează liceul la Lugoj. Aici petrece mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta și încuraja mai târziu în cariera sa. Vuia dovedește, de când urma cursurile primare și apoi secundare, o atracție irezistibilă și o predilecție pentru mecanica aplicată. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. Ajuns la liceu, Vuia își însușește noțiuni de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie, ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forțele care acționează la lansarea și menținerea lui în aer, condițiile de echilibru etc. După absolvirea bacalaureatului în 1892, Vuia pleacă la Budapesta, pentru a se înscrie la Politehnică. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secția Mecanică, la seral. Neavând destui bani, se va înscrie la Drept și va practica în birouri de avocatură din Banat, pentru a-și putea asigura mijloacele de trai. Tânărul reușește însă și în domeniul științelor juridice. La 6 mai 1901, Traian Vuia își ia doctoratul în științe juridice, cu teza: "Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus". După terminarea facultății, Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman și începe să-și construiască primul aparat de zbor, pe care-l numește aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reușește să-și ducă la capăt proiectul și decide, în schimb, să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanțeze proiectul, însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o mașină zburătoare, cu o densitate mai mare decât cea a aerului, ar putea zbura. Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician, care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect, dar încearcă și să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut, pentru că-i lipsește un motor adecvat și este instabil. Vuia continuă să-și promoveze proiectul și-l trimite Academiei de Științe de la Paris, pe 16 februarie 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul, cât și procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul, cu motivația că ar fi prea utopic, cu mențiunea că: "Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis." Piedicile nu erau puține, atât tehnice, cât și financiare, dar cea mai mare provocare era tipul de motor al aeroplanului-automobil. Vuia avea să declare câțiva ani mai târziu: "Dacă un asemenea motor nu exista de fapt, cauza nu era imposibilitatea de a-l construi, ci indiferența și disprețul fabricării de motoare pentru mașina de zbor și pentru cei ce căutau să o realizeze". În aceste condiții, s-a văzut nevoit să construiască el însuși motorul. După mai multe teste și optimizări, pe data de 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, a efectuat prima încercare de zbor cu aparatul numit "Vuia I", poreclit de parizieni "Liliacul", datorită formei sale. Zborul este descris pe larg în revista "LAerophile", din aprilie 1906: "Mașina continuă accelerarea și după un parcurs de 50 de metri pierde contactul cu pământul... Suplețea mașinii cu vapori s-a arătat în toată eleganța ei... Aparatul se ridicase la circa 1 metru înălțime și a parcurs cam 12 metri în aer". Meritul lui Vuia este că a reușit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care a decolat pe propriul sistem, roțile pneumatice cu spițe, și s-a propulsat cu mijloace proprii de bord. Au mai fost și alți pionieri ai aviației care au zburat înaintea lui Vuia, dar toți au folosit pentru decolare mijloace suplimentare, cum ar fi catapultarea, tracțiunea cu alte vehicule, lansarea pe șine sau pe plan înclinat. Multe ziare din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare. Traian Vuia și-a extins ulterior cercetările atât în domeniul aeronauticii cât și în alte domenii. A fost preocupat de zborul pe verticală, de menținerea aparatului la punct fix în zbor, de geometria turbinelor, de instalații generatoare de aburi și multe altele, pentru care a obținut numeroase brevete de invenție. Aflat în capitala Franței, Traian Vuia a încercat permanent să influențeze destinul românilor din țară. Astfel, la data de 30 aprilie 1918, a luat ființă la Paris Consiliul Național al Românilor din Transilvania și Bucovina, al cărui președinte era Traian Vuia. Două săptămâni mai târziu, scoate primul număr al revistei "La Transylvanie", organ de presă al Consiliului. De asemenea, Vuia a fost consilier în cadrul delegației române de la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) unde, prin relațiile pe care le-a cultivat, și-a adus o importantă contribuție la unificarea românilor. Meritul i-a fost recunoscut câțiva ani mai târziu, atunci când, în 1931, a fost decorat de Regele Carol al II-lea cu Ordinul "Ferdinand I", clasa Comandor, "pentru contribuția adusă la înfăptuirea Marii Uniri". Deși rămâne dedicat domeniului aeronauticii, în care își continuă cercetările în Franța, menține permanent legătura cu țara și face mai multe vizite în România, totuși fără a reuși să se repatrieze. Mai târziu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost ales președintele Frontului Național Român din Franța al luptătorilor antifasciști. În anul 1950, la vârsta de 78 de ani, revine în țară fiind grav bolnav. Se stinge din viață la scurt timp, la data de 3 septembrie 1950, și este înhumat la Cimitirul Bellu din Capitală. Prin zborul său, Traian Vuia a spus cuvântul hotărâtor, în opoziție cu opinia predominantă la acea vreme, și a pus piatra de temelie a aeronauticii moderne, a indicat o cale de urmat, validată de știință și consemnată de istorie. Legenda lui Icar, cea care ne povestește despre primul zbor al omului, ne învață despre curaj și creație. Povestea vieții lui Traian Vuia ne învață totodată despre perseverență și credința într-un ideal. Micuța Românie a adus aviației mondiale mult mai mult decât alte țări infinit mai mari. În afară de prima decolare prin mijloace proprii a unui aparat "mai greu decât aerul", cel care introduce maniabilitatea în pilotajul unui avion, posibilitatea de a vira pe aripă, e Aurel Vlaicu, alt pionier de primă importanță. Mai târziu, inginerul Henri Coandă descoperă motorul cu reacție, invenție din care decurg toate motoarele avioanelor rapide, care străbat albastrul cerului lăsând o dâră albă. Să nu uităm că prima dintre companiile aeriene transcontinentale, în întreaga lume, a fost "franco-română", la inițiativa lui Nicolae Titulescu. Traseul ei era cel similar cu al cunoscutului tren Orient Express. În domeniul construcției rachetelor, România participă prin profesorul Oberth, de la Sighișoara, în ale cărui lucrări se găsesc elementele viitoarelor cuceriri spațiale. Ce evidență mai puternică decât elevul său, celebrul Werner von Braun, devenit patronul programului spațial american și realizatorul rachetei, un vis al său de tinerețe, care a permis imprimarea primilor pași pe Lună. România este în fruntea deschizătorilor de drumuri, iar Vuia e o dovadă. Cu toate dificultățile și piedicile întâlnite, cu toate că nu i-a fost recunoscut decât prea puțin meritul, inginerul Traian Vuia, care visa să zboare, a zburat, și numele lui s-a înscris în istorie, în istoria universală a aviației. Să sprijinim orice inițiativă care contribuie la promovarea și dezvoltarea domeniului științei și tehnicii, să susținem proiectele care activează pe aceste segmente ale dezvoltării cunoașterii! Să aducem omagiu marelui inventator român, să ne mândrim cu acest compatriot de geniu! Să susținem investițiile în localitatea sa natală, Traian Vuia, cu scopul introducerii acesteia în circuitul turistic mondial!
|
|
|
|
|
Domnul Dorel Covaci: "Despre starea mea de incompatibilitate, declarată de ANI" Vă rog să-mi permiteți să-mi exprim poziția cu privire la apariția în presă a unor informații, din care reiese că, în urma evaluării Agenției Naționale de Integritate, în perioada 2008 - prezent, aș fi în stare de incompatibilitate, întrucât aș deține, simultan, funcția de deputat și următoarele calități: administrator la SC AGRIPIM SRL (19 decembrie 2008 - prezent); administrator la SC CONS PRIFAD SRL (19 decembrie 2008 - 14 iunie 2010) și o posibilă săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, deoarece aș fi omis să menționez în declarațiile de interese, depuse în calitate de deputat (anii 2008 - 2013), funcțiile de administrator. În primul rând, aș dori să precizez că, până la acest moment, nu am primit nicio notificare oficială pe această temă din partea ANI. Mai apoi, iată contextul problemei, pentru o informare cât mai corectă a dumneavoastră: În perioada 1990-2008, am activat în funcția de primar al orașului Făget, județul Timiș, și reprezentant al Consiliului Local Făget, însărcinat cu aplicarea hotărârilor de Consiliu. Pentru îndeplinirea concretă a activităților a fost delegat viceprimarul localității. Cele două societăți, AGRIPIM și CONS PRIFAD, înființate în 2000-2001, aparțin Consiliului Local Făget. AGRIPIM: obiectul de activitate era preluarea de către Consiliul Local Făget a activelor de la IAS (bloc de locuințe, pentru a fi reabilitat și transformat în bloc de locuințe sociale, și utilajele agricole). Întrucât nu a apărut între timp niciun act normativ care să permită transferul, societatea AGRIPIM a rămas fără activitate. CONS PRIFAD: obiectul de activitate este desfășurarea activităților de autofinanțare ale Consiliului Local Făget (apă, canal, gunoi, Complex Ștrand). În calitate de reprezentant al Consiliului Local, am figurat ca administrator al acestor două societăți, fără nicio remunerație suplimentară. În data de 30 noiembrie 2008, am obținut mandatul de deputat în Parlamentul României, iar pe data de 19 decembrie 2008 aveam dublă calitate, de primar și parlamentar, așa că trebuia să renunț, în termen de 15 zile lucrătoare, la una dintre acestea. În data de 7 ianuarie 2009, mi-am depus demisia din funcția de primar și reprezentant al Consiliului Local Făget, am primit ordin al prefectului de încetare a activității de primar și am devenit deputat de Timiș. În aceeași zi, 7 ianuarie, am întocmit și semnat un proces-verbal de predare-primire inventar scriptic și faptic, inclusiv predare însemne, ștampile, și am renunțat la toate calitățile pe care le-am avut în cadrul Primăriei și Consiliului Local Făget: primar, reprezentant al consiliului local, președinte al Ligii Primarilor, președinte al Comisiei de Fond Funciar, președinte al Asociației Orașelor Înfrățite. În data de 8 ianuarie 2009 s-a întrunit Consiliul Local, care a ales în funcția de conducere, potrivit procedurii legale, viceprimar Vasile Sita (având atribuții de primar până la alegeri) și ajutor de viceprimar - Marcel Avram (cu atribuții de viceprimar). Menționez că această echipă a fost validată prin vot electoral și al Consiliului și activează și în prezent la conducerea Primăriei, ca primar (M. Avram, PDL) și viceprimar (V. Sita, PNL). Din acel moment, nu am mai avut nicio activitate în Primăria și Consiliul Local Făget. Orice acțiune ca reprezentant al Consiliului Local Făget ar fi fost un abuz, dar și o imposibilitate, întrucât, din poziția de parlamentar, nu mai aveam nici acces, nici calitate, nici intenție. Opinia mea este că, printr-o hotărâre a Consiliului Local Făget, ar fi trebuit demarată o acțiune de modificare corespunzătoare a statutului societăților privind administrarea, printr-un act adițional, și numirea, inclusiv scriptică, a unui nou administrator. Consider că acestea sunt acuzații grave și, dacă se dovedesc adevărate, ANI ar fi trebuit să purceadă la o anchetă mai detaliată asupra problemelor înainte de a da verdicte, dacă este cazul, definitive, mai ales că în această situație ar fi încă 32 de parlamentari. Dispozițiile legale privind incompatibilitatea se referă la cazul desfășurării a două activități paralele, respectiv cea de deputat și cea de administrator, incompatibilitatea trebuind să fie demonstrată, reală și efectivă. Dintr-o eroare sau o simplă omisiune scriptică a unei instituții locale, fără o analiză logică și cursivă a problemei, mi se pare o lipsă de profesionalism să ajungi să trimiți oameni pe mâna Parchetului, să le terfelești imaginea cu cea mai mare ușurință și indiferență. Mă întreb, dacă acesta este verdictul ANI, cel puțin în ceea ce mă privește, cât de serioasă le este ancheta?
|
|
|
|
|
Doamna Roxana-Florentina Anușca: "Taxele și impozitele sărăcesc România" Am asistat neputincioasă la introducerea unui număr incomensurabil de taxe și impozite de către Guvernele Ponta 1 și 2, măsuri fiscale luate în pripă și fără studii de impact, care nu fac altceva decât să demonstreze ineficiența acestor guvernări. Știu că și partidul pe care îl reprezint în Parlament a participat o perioadă la această guvernare, dar se știe că liberalii, prin însăși doctrina lor, susțin libera inițiativă și mediul de afaceri. Am aflat că... de fapt mi s-a confirmat o ipoteză conform căreia o guvernare de stânga nu va sprijini niciodată mediul de afaceri, ci va face tot posibilul pentru îngrădirea acestuia. Se întreba retoric primărașul PSD-ist al urbei mele natale: de ce nu investesc tinerii în spațiile din centrul vechi (renovate cu fonduri europene și care stau închise și se degradează)? Iaca, primărașule... am să-ți explic pe înțelesul tău: un tânăr ca să investească trebuie să dispună de o sumă foarte mare de bani necesară pentru acte, autorizații conform normelor în vigoare, pentru chirie, dacă afacerea nu "merge din prima" și, nu în ultimul rând, pentru taxe și impozite foarte mari, care le taie elanul și le inhibă dorința de a investi. Ai înțeles acum?! Datorită "geniului" politic al guvernului pe care îl reprezinți și mai ales datorită impozitării excesive tinerii renunță la ideea inițierii unei afaceri și se orientează spre altceva. Agricultura, considerată teoretic "acea ramură a economiei menită să dezvolte societatea", este practic decimată de o serie de taxe și impozite care descurajează orice inițiativă privată în acest domeniu. Provin dintr-un județ și dintr-un colegiu preponderent agrar. Locuitorii colegiului meu trăiesc de pe urma veniturilor din agricultură, venituri care vor fi diminuate drastic din cauza impozitului agricol! Tanti Maria, nenea Costache și alții asemenea lor vor fi nevoiți să renunțe la animalele din jurul casei, din care trăiesc ei și copiii lor aflați la oraș, pentru că "dijma" e prea mare, mai mare decât producția lor. Și exemplele ar putea continua, dar, conform proverbului "Vorba multă sărăcia omului", mă opresc aici, dar nu înainte de a spune că multitudinea de taxe și impozite va determina creșterea evaziunii fiscale, diminuarea drastică a volumului de investiții, scăderea locurilor de muncă și dificultăți economice.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Lubanovici: După cum bine știți, una dintre temele cărora mi-am dedicat energia și întreaga susținere politică este legată de adopțiile internaționale. Astfel, deși adopțiile internaționale pentru cetățenii români stabiliți în străinătate au fost redeschise încă din 7 aprilie 2012, primele trei adopții către Statele Unite ale Americii s-au realizat abia în ultima lună. Deși mă bucură că acestea au fost posibile, este regretabilă durata ridicată a procedurilor: un an și trei luni și, respectiv, unsprezece luni. Mai mult decât atât, deși s-au primit până în prezent 58 de solicitări de adopție internaționale, doar 38 de dosare sunt complete, iar până în momentul în care vorbim au fost consimțite doar unsprezece cereri. Toate aceste date mă conving că există încă multe lacune legislative și de procedură a căror rezolvare trebuie urgentată. Doresc să vă adresez pe această cale un apel pentru a vă concentra pe acest domeniu. Susțin cu tărie că, în cazul bunăstării copiilor, suntem datori să depășim diferențele politice. Suntem datori să facem tot posibilul pentru a le asigura șanse reale la educație și dezvoltare acestor copii abandonați. Nu trebuie să îi uităm și noi, doar pentru că nu aduc beneficii electorale. În cazul adopțiilor internaționale, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru simplificarea procedurilor și transmiterea cu acuratețe a tuturor informațiilor necesare. Nu putem rămâne indiferenți la întârzierea adopțiilor din cauza dosarelor incomplete. Este evident în acest caz că informațiile nu au fost complete, iar cerințele nu au fost cunoscute cu exactitate de către solicitanți. Sunt convins că aceste deficiențe pot fi cu ușurință rezolvate, câtă vreme există un interes real pentru acestea. Nu uitați că amânarea rezolvării problemelor nu este niciodată eficientă, iar în cazul copiilor abandonați acest timp pierdut nu înseamnă decât mai multă suferință și prelungirea perioadei în care familia reprezintă doar un concept din manuale.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Lubanovici: "Raportul Curții Europene de Conturi, încă un semnal de alarmă" Doresc să vă aduc în atenție Raportul Curții Europene de Conturi, în care România este iarăși singularizată negativ la nivel european, fiind evidențiată ca fiind singurul stat ineficace la plățile în agricultură în 2012. Astfel, conform raportului, sistemele de supraveghere și de control în cazul plăților din cadrul Politicii Agricole Comune nu produc rezultatele urmărite, consecința fiind scăderea credibilității informațiilor pe care le transmitem Comisiei Europene. Printre problemele detectate se numără clasificarea greșită a beneficiarilor în baza de date, sancțiuni incorecte, controale ineficiente, calcule și plăți incorecte, raportări false, nerespectarea regulilor de achiziții publice. Toate aceste aspecte defavorabile nu fac decât să arate măsura incompetenței autorităților în a gestiona acest domeniu. Stimați guvernanți, în condițiile în care vă asumați cu atât de mult patos creșterea economică ridicată a României de anul trecut și dezvoltarea domeniului agricol, sunteți datori să nu neglijați acest raport și să implementați măsurile de rectificare necesare. Nu vă puteți baza și anul acesta pe reușita agricolă, fără să asigurați condițiile necesare accesării fondurilor europene, iar în condițiile deficiențelor semnalate, nu puteți lăsa suspiciunile de corupție și incompetență să afecteze atât imaginea României, cât și șansele la dezvoltare a celor care activează în agricultură. Nu trebuie să vă reamintesc că România a fost aspru criticată de către Comisia Europeană și pentru Acordul de Parteneriat pentru atragerea fondurilor europene în perioada 2014-2020, fiind considerat un document ce arată doar lipsa de viziune și strategie a Guvernului. Ca în nenumărate alte rânduri, adresez un apel la responsabilizare către cei care administrează treburile țării. Avem nevoie de seriozitate și profesionalism în guvernare, nu doar de declarații ironice în studiourile de televiziune.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Lubanovici: "Este nejustificat să condamni evenimentele din Crimeea?" Prin această declarație doresc să mă alătur celor care au condamnat public evenimentele recente din Crimeea. Consider că declarațiile hotărâte, ferme, de susținere a independenței și integrității teritoriale a unui stat suveran sunt mai mult decât necesare și juste, având în vedere principiile dreptului internațional, pe care le respectăm cu toții, cu atât mai mult atunci când vorbim despre Ucraina, ai cărei cetățeni au luptat curajos pentru un stat democratic funcțional, în care valorile europene să primeze. În acest context, suntem obligați să susținem cetățenii ucraineni în eforturile lor de a se desprinde de un tip de guvernare autoritarist, bazat mai puțin pe regulile democratice și mai curând pe influența Federației Ruse. Mă declar indignat de modul în care instrumentul cel mai pur al democrației - referendumul - a fost manipulat de un alt stat pentru a legitima un act clar de încălcare a Constituției Ucrainei și a regulilor internaționale. Cum poate fi considerată liberă, corectă și legală consultarea populației din Crimeea, în condițiile în care autoritățile ucrainene au acuzat Rusia de invadare militară a teritoriului? Cum putem asista impasibili la această situație, când Rusia presează statul ucrainean prin toate mijloacele să recunoască rezultatele ilegale ale referendumului, și asta când, pentru autoritățile ruse singura soluție viabilă în afara anexării Crimeii constă în asumarea de către statul ucrainean a neutralității militare și politice printr-o nouă Constituție. Să nu uităm că de modul în care această situație este gestionată la nivel internațional depind și șansele reale ale Moldovei de a adera la proiectul european. Dacă se trec cu vederea evenimentele recente din Ucraina, ele pot fi cu ușurință repetate și în cazul Moldovei și regiunii transnistriene. Suntem datori să înțelegem cu realism aceste acte și să nu permitem repetarea lor și pentru frații noștri de peste Prut.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Balan: "Toleranță zero față de extremism" Recunosc faptul că am rămas destul de surprins de lipsa de reacție a autorităților guvernamentale din România în fața provocărilor extremiste din Ardeal, dar și din alte părți ale țării. Îmi este greu să explic de ce atât Guvernul în ansamblu, cât și instituțiile abilitate cu ordinea publică, siguranța națională și respectarea legii au demonstrat vădită slăbiciune, amorțeală și chiar incapacitatea de a înțelege fenomenele și consecințele acestora. Mi-e greu să cred faptul că membrii Guvernului Ponta nu știu care sunt amenințările la adresa democrației și cât de ușor se poate derapa de la valorile statului de drept. Cunoaștem cu toții că, în urma efectelor negative ale crizei economice, mesajele radicale, extremiste și puternic populiste sunt mult mai puternic receptate și asimilate de către cetățenii vulnerabili, decât valorile democrației moderne. Și în România, ca în mare parte a Uniunii Europene, criza a făcut multe victime, în termenii standardului de viață. Creșterea accelerată a numărului de persoane care își pierd locul de muncă din pricina unui guvern incompetent sau numărul românilor care nu-și mai pot asigura coșul minim lunar, din cauza creșterii prețurilor și a taxelor mai mari, reprezintă exact terenul cel mai propice pentru instalarea radicalismului și extremismului politic în România. Incompetența celor trei Guverne Ponta nu a făcut decât să adâncească aceste riscuri. Incompetența, demagogia și minciuna fără margini a lui Victor Ponta nu au făcut decât să slăbească încrederea românilor în valorile democratice și în virtuțile economiei de piață. Cu toate acestea, noi, cei care ne-am angajat în fața cetățenilor să le reprezentăm într-un mod onest interesele, nu putem să asistăm pasivi la modul în care acțiunile unor grupuri, grupulețe, organizații sau asociații degradează climatul politic și social din unele zone ale României. Este datoria noastră, nu numai de reprezentanți ai cetățenilor români, ci și de români. Personal, vă garantez că nu voi tolera nici cea mai mică formă de extremism politic, de radicalism sau rasism, de xenofobie sau de discriminare. Într-o societate democratică și, mai ales, într-un stat membru al Uniunii Europene, niciun cetățean responsabil nu poate tolera aceste derapaje. Mai mult, aș adăuga faptul că tendințele extremiste afectează nu doar România, nu doar statele Europei Centrale și de Est, ci întreaga Europă. Așadar, acțiunile împotriva extremismului trebuie concertate la nivelul întregii Uniuni Europene, prin efortul tuturor statelor membre și al tuturor cetățenilor europeni. Din nefericire, dincolo de frontierele estice ale Uniunii Europene, persistă un climat de instabilitate și nesiguranță politică și militară. Pentru acest lucru, consider că autoritățile române, în special Guvernul României, trebuie să se trezească din amorțeală și să nu mai permită nicio formă de extremism, oricare ar fi originile lui. România are nevoie de stabilitate. România trebuie să fie exemplul cel mai fericit pentru statele candidate la Uniunea Europeană din această parte a Europei. Dacă România eșuează, vor eșua cu siguranță și statele candidate. România trebuie să devină pivotul de stabilitate în regiune și modelul de urmat pentru toate statele care iubesc democrația, statul de drept și economia liberă.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Man: "Învățământul românesc în colaps" România are de două ori mai mulți copii supradotați decât media mondială, anual aproximativ 5000 de elevi participă la olimpiadele naționale, iar la cele internaționale elevii români excelează, având rezultate remarcabile, o realitate care ne bucură pe fiecare dintre noi. Avem o țară a geniilor, dar cu un învățământ la pământ și nu pot să îmi explic de ce același sistem de învățământ produce genii, dar si elevi cu rezultate slabe și analfabeți, o realitate care ar trebui să ne dea de gândit. Anul trecut examenul de bacalaureat a fost o "misiune imposibilă" pentru majoritatea tinerilor. Deși subiectele la examen au fost destul de ușoare, rezultatele au fost dezastruoase. Cei care nu au promovat, adică 80 de mii de elevi, s-au înscris la indemnizația de șomaj, care a costat statul român aproximativ 75 milioane lei, bani care ar fi putut fi folosiți mult mai bine în sistemul de învățământ. Rezultatele acestui dezastru au fost analizate de Ministerul Educației, care a fost mai degrabă interesat de procentul de promovabilitate, și nu de soluțiile pe care să le găsească pentru ca elevii să promoveze în număr mai mare, iar viitorul lor să fie altul. Și în acest an s-a pășit cu stângul în învățământul românesc, deci nimic nu s-a schimbat. Din contră, rezultatele la simulările de la evaluările naționale pentru elevii din clasa a VIII-a au fost foarte slabe, doar 48,8% dintre aceștia au obținut medii peste 5. Ce să mai vorbim de simularea de la bacalaureat unde "misiunea imposibilă" a fost la ea acasă! La fel s-a întâmplat și în județul Maramureș, unde rezultatele afișate au scos în evidență slaba pregătire a elevilor, care nu au reușit să obțină notă de trecere. Învățământul românesc se află în colaps, dezastrele de la examene și de la simulări trebuie să ne pună pe gânduri, iar cei implicați trebuie să găsească soluții cât mai urgent și să înțeleagă că școala nu a reușit să se adapteze la timpurile actuale. Aceste procente de la simulări au scos în evidență, încă o dată, nivelul actual al elevilor, pregătirea slabă, dar nu în ultimul rând dezinteresul pentru școală, pentru că elevii nu mai văd un model în școala românească, așa cum am văzut noi în urmă cu peste 20 de ani. Reforma în educație a fost total compromisă sub guvernarea USL, iar măsurile luate au condus spre aceste rezultate, spre o educație slabă a copiilor noștri. Educația trebuie să reprezinte o prioritate națională nu numai la nivel declarativ, ci și practic, de aceea cred că este necesară o concepție cât mai clară despre rolul educației în societatea românească.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Iliuță: "Sub Guvernul Ponta 3, ziua de 1 aprilie nu este ziua păcălelilor! Marțea trecută Guvernul Ponta 3 și-a angajat răspunderea în Parlament, răspundere pe programul politic cu care va guverna România, un program de priorități care a preluat măsurile prevăzute în vechiul program, măsuri privind reducerea TVA, reducerea CAS-ului și a impozitului pe venit, numai "dacă o vor permite constrângerile financiar-bugetare", așa cum a precizat domnul prim-ministru Victor Ponta. Un program politic la fel de mincinos și plin de promisiuni cum a fost și cel precedent, un program fără un plan precis de priorități, fără viziune și stabilitate politică și socială, mai ales acum, prin cooptarea la guvernare a UDMR-ului, cu care s-a încheiat un protocol secret, prin care au convenit anumite facilități pentru această constantă a vieții politice românești. V-ați lăudat deja cu performanța economică record pe 2013, o creștere de 3,5% găsită doar în statistici, nicidecum în buzunarele românilor, care o duc din ce în ce mai greu și care nu au resimțit-o deloc. Atât de mult v-a impresionat această creștere economică, pe care cred că doar dumneavoastră, guvernanții, ați simțit-o, încât ați lăsat de izbeliște fondurile europene, o prioritate, dar și o mare șansă pentru dezvoltarea economică a României. La 1 aprilie a.c. românii vor simți, pe lângă celelalte taxe și impozite care au intrat în vigoare la începutul anului, alte șocuri bugetare: se vor scumpi gazele, electricitatea, benzina și motorina, ale căror costuri vor influența majoritatea prețurilor și scumpirilor cu procente considerabile, care nu vor aduce în familiile românilor o viață mai bună. Astfel, bugetul familiei va fi "ușurat" cu aproape 360 lei/an, o sumă pe care o va plăti o familie din cauza acestor scumpiri preconizate la 1 aprilie, iar viața pe care au promis-o acești guvernanți este și va rămâne o mare minciuna. Sunt sigur că reformele vor fi stopate, proiectele vor sta pe loc, pentru ca banii de la buget să meargă, probabil, spre măsurile sociale care vor amăgi pe mulți români, mai ales în acest an electoral.
|
|
|
|
|
Domnul Florin Mihail Secară: "În administrație e cod roșu. Roșu de la PSD!" Guvernul Ponta 3 a început să lucreze. Da, dar nu așa cum s-ar fi așteptat toată lumea sau așa cum a promis Ponta prin programul plagiat de guvernare, ci a început în forță cu implantarea clientelei de partid în toate locurile lăsate libere prin plecarea liberalilor din Guvern. Principiul USL - "o să dăm afară până la femeia de serviciu" - este singurul obiectiv pe care Ponta l-a urmărit și îl urmărește cu deosebită consecvență. Nu știu dacă lui Victor i-a trecut vreun moment prin minte care sunt și vor fi consecințele politicii sale cvasitotalitariste din administrație. Nu știu dacă aliaților lui Ponta de până ieri, cei care au inventat principiul de mai sus, li se mișcă vreo geană de remușcare pentru subordonarea totală a administrației publice PSD-ului, și nu cetățeanului. Nu cred, pentru că, altfel, foștii USL-iști, astăzi mari opozanți ai lui Ponta, ar fi reacționat măcar prin vorbe. Am atras în nenumărate rânduri atenția asupra modului în care Victor-Viorel Ponta, a doua zi după învestitură, a început să schimbe din funcții orice individ care nu avea cotizația de membru PSD plătită la zi. La fel au făcut și Nicolae Văcăroiu și Adrian Năstase, însă niciunul dintre aceștia cu asemenea consecvență și virulență ca Victor-Viorel Ponta. Politica angajării nevestelor, amantelor, finilor, nașilor, nepoților sau sponsorilor de partid în funcții-cheie ale administrației publice este deja marcă înregistrată a PSD. Mai grav este atunci când prefecți, subprefecți sau directori ai serviciilor deconcentrate, care ar trebui să reprezinte interesele cetățenilor și ale statului român, sunt exact cei mai mari dușmani ai acestora. La nivelul județului Vrancea am atras constant atenția asupra modului în care funcționarii "corespund" doar dacă au fost, sunt și vor fi slugile lui Oprișan. I-am sesizat lui Victor Ponta și miniștrilor săi, încă din mai anul trecut, cum în fruntea Romsilva a fost impus "pădurarul lui Oprișan", un om care face parte din conducerea Romsilva, dar are și 20 de dosare în instanță împotriva Romsilva. Credeți că le-a păsat?! Nicidecum. În februarie 2014 a fost învestit în Consiliul de administrație Romsilva. În Vrancea, tot ce mișcă în administrația publică, în școli sau spitale, dacă nu are încă, va trebui să aibă carnetul roșu de partid, altfel își vor pierde funcțiile. Nu contează competența și profesionalismul în administrație, nu contează că lipitorii de afișe ai PSD se află sau nu în flagrant conflict de interese cu instituțiile în care au fost trimiși, singurul lucru care contează pentru Victor Ponta este ca niciun post din administrație să nu-i scape! Este jignitor pentru români faptul că tocmai Victor Ponta vorbește despre reforma din administrație. Este mizerabil modul în care își permite să vorbească despre depolitizarea funcției publice, atâta vreme cât de doi ani de zile a epurat toate instituțiile publice după un singur criteriu: carnetul roșu de partid. Vin alegerile, iar Victor Ponta și baronii locali au nevoie ca toate structurile publice să le fie subordonate direct și obediente.
|
|
|
|
|
Domnul Florin Gheorghe: "Iarăși generații de sacrificiu?!" Simulările care s-au derulat în școli în luna martie, atât pentru evaluarea națională, cât și pentru bacalaureat, ne aduc un verdict crunt: peste 50% dintre elevi nu pot obține nota minimă de 5 la finalizarea clasei a VIII-a, peste 50% dintre viitorii absolvenți de liceu nu ar obține media minimă pentru a obține diploma de bacalaureat. Realitatea este dură, dar măcar acum cunoaștem performanțele sistemului. Îmi aduc aminte, cu mare întristare, cât de puternică a fost opoziția unora atunci când la examenul de bacalaureat s-au introdus camere video de supraveghere. Cât de mult s-au opus unii și alții, și cât de mult doreau ca minciuna să continue. Este bine că minciuna a fost stopată. Este bine că șpaga, mita sau atențiile pentru promovarea acestor examene sunt pe cale să fie scoase definitiv din școli. Nu este bine însă că, deși adevărul a ieșit la suprafață, măsurile pentru creșterea gradului de pregătire al elevilor au lipsit cu desăvârșire în ultimii doi ani. Avem astăzi un diagnostic asupra eșecului pregătirii elevilor? Știm astăzi care sunt cauzele acestor performanțe slabe? Sunt subiectele de vină? Sunt ele cu un grad de dificultate prea ridicat? Sunt sau nu corelate cu ceea ce se învață în școală? Sunt ele corelate cu următoarele cicluri de studii: licență, masterat sau doctorat? Își fac dascălii datoria? Au părinții vreo vină?! Ministerul Educației sau inspectoratele școlare poartă vreo responsabilitate? Cine e vinovat? Cine trebuie tras la răspundere? Din păcate, în ciuda unei situații care se degradează zi de zi, nu avem răspuns la niciuna dintre aceste întrebări, nu avem o diagnoză clară. Despre soluții sau plan de acțiune nu mai putem vorbi nici măcar în glumă. Pasivitatea și lipsa de reacție sunt singurele chestiuni notabile ale Guvernului Ponta. La mijlocul anilor 90 se repeta obsesiv> "sunteți o generație de sacrificiu" ... "după voi, lucrurile vor merge bine". Au trecut anii 90, iar generațiile de sacrificiu curg unele după altele. Dacă în anii 90 generația de sacrificiu era sinonimă cu șomajul mare, salarii mici și riscuri mari de sărăcie, astăzi generația de sacrificiu se reflectă în generații de copii care, la capătul a opt sau douăsprezece clase nu asimilează un bagaj minim de cunoștințe, aptitudini, deprinderi. Mulți spun că avem nevoie și de muncitori, nu doar de academicieni. E drept că economia se construiește pe meserii, pe cercetare, pe inovare. Cu toate acestea, muncitorii anilor care vor urma vor lucra doar cu tehnologii moderne, cu instrumente informatice și vorbind limbi străine. Vopsitorul de ieri nu mai este la fel ca vopsitorul de mâine. Ieri se vopsea cu pensula, azi și mâine se vopsește robotizat, asistat de computer. Tot ceea ce înseamnă meserie înseamnă cunoștințe solide, calificare corectă și formare științifică. Școala românească este bolnavă, fie că vrem să recunoaștem, fie că ne facem că nu vedem. Școala românească are nevoie de finanțare. 6% din PIB ar fi un prim pas spre normalitate și un prim pas prin care partidele politice ar respecta Pactul pentru educație. Școala românească nu se sprijină pe clădiri, termopane sau calorifere! Școala românească se bazează doar pe umerii dascălilor. Școala românească are dascăli buni, dar cel mai prost plătiți din sistemul public. Școala românească trebuie să recapete prestigiul de care s-a bucurat odinioară, însă acest lucru nu poate porni decât de la finanțare. Finanțarea, salarii mari și performanță corelată trebuie să reprezinte polul de atracție pentru școală. Școala românească a pierdut totul atunci când elevii nu au mai visat să ajungă dascăli. Nu au mai visat să ajungă dascăli pentru că știu nivelul de salarizare și cât de grea este viața de dascăl. Vă invit să scoatem guvernul din amorțire și să spunem stop generațiilor de tineri de sacrificiu!
|
|
|
|
|
Domnul Florin Gheorghe: "Ponta vrea să-i mai păcălească încă o dată pe români, pe 1 aprilie" "Ce face Ponta cu banii mei? De ce îmi bagă iar mâna în buzunar? Mă vrea muritor de foame?!" Asta a strigat un cetățean care s-a alăturat pentru scurt timp mitingului organizat sâmbătă, în București, de Partidul Mișcarea Populară. M-am întors către dumnealui și l-am întrebat: "Cum? Chiar nu știți?!" "Păi am auzit de la voi că pune nu știu ce taxă și dă baronilor banii, dar n-am prea înțeles cum ... E cumva păcăleală de 1 aprilie?", mi-a replicat acesta. Am purtat apoi o discuție și i-am explicat de ce și cum Ponta îi fură puținii bani, direct din buzunar, prin 35 de taxe, și cum varsă, prin bugetul de stat, prin capitole fantasmagorice, milioane de euro direct în buzunarele ticsite ale jupânilor locali. Omul a rămas întristat și a mai îngânat nervos: "Am crezut că e păcăleală! ... P-ăsta l-am votat eu?", apoi a plecat fără să mai scoată un cuvânt. Această întâmplare nu a făcut decât să îmi confirme, o dată în plus, valul uriaș de încredere și de speranță pe care l-au pus oamenii în sloganul mincinos "Dreptate până la capăt" al lui Ponta. Mâhnirea adâncă a bătrânului, aflat în trecere pe lângă mitingul nostru, nu a făcut decât să-mi deschidă și mai mult ochii la cât de mult și cât de puternic au fost mințiți românii și ce resentimente au aceștia după doi ani de guvernare falimentară. Milioane de români au votat USL. Toți românii sunt pedepsiți pentru aceasta! Au jurat să "propășească material și spiritual România" și au reușit exact contrariul. Salarii și pensii măcinate de inflație, creșteri de prețuri și taxe mai mari, șomeri mai mulți, proiecte publice în paragină, instituții publice mai slabe și puternic politizate, destructurarea tuturor reformelor care se realizaseră în România până în aprilie 2012. Mi-am dat repede seama că dezamăgirea trăită de acel cetățean onest este astăzi împărtășită de toți românii, mai ales de cei care au votat USL. Mi-am mai dat seama că eșecul dezastruos la guvernare al lui Victor Ponta se va vedea în lipsa de încredere și în slaba prezență a electoratului la alegerile pentru Parlamentul European, din data de 25 mai. De aceea, consider că românilor trebuie să le fie redată speranța și încrederea că votul împotriva lui Ponta va însemna votul împotriva unei politici hrănite prin minciună, furt și înșelătorie. Românii trebuie să vină la vot. Românii trebuie să știe că alegerile reprezintă singurul moment în care pot schimba ceva. Românii nu mai trebuie să fie instrumentele electorale ale niciunui baron local. Puterea este la ei și numai ei o pot delega celor care nu au mințit niciodată și care au construit în mod real proiecte pentru România. Îi asigur pe români că Partidul Mișcarea Populară tocmai acest lucru și-a propus să facă: să construiască un proiect pentru români. Partidul Mișcarea Populară este un partid onest, cu oameni de bună-credință, care nu mint, care nu trebuie să se descotorosească de vreun obicei FSN-ist, care nu trebuie decât să le câștige românilor încrederea și să nu le-o înșele niciodată. Cetățeanul din piață m-a învățat că-i poți păcăli pe oameni o dată, așa cum a făcut-o Ponta cu USL-ul, dar nu-i poți păcăli la nesfârșit. Apropo, pe 1 aprilie Ponta scumpește benzina și toate prețurile. Aș vrea să fie o păcăleală, dar nu este. Chiar o va face și sper ca românii să-l sancționeze pe măsură!
|
|
|
|
|
Domnul Adrian-Alin Petrache: "Rezultatele slabe la simularea evaluării naționale - lipsă de motivare sau lipsă de pregătire?" Ca în fiecare an, elevii claselor a VIII-a s-au confruntat și de această dată cu simularea evaluării naționale. Din nefericire, în comparație cu promovabilitatea de anul trecut la examenul propriu-zis de evaluare națională, care a fost de 75,89%, anul acesta doar 48,8% dintre elevii prezenți au obținut medii peste 5 la simularea evaluării naționale. Astfel, la Limba română prezența a fost de 95,4%, iar dintre elevii care au luat parte la simulare, 66,95% au obținut note peste 5. Situația este mult mai gravă în ceea ce privește Matematica, întrucât, deși prezența a fost de 95,2%, doar 30,4% au obținut note peste 5. Pe județe, cele mai mari procente de note peste 5 s-au înregistrat în municipiul București - 64,21%, Brăila - 60,42% și Cluj - 59,18%. Totodată, prezența elevilor la examene a fost în aceste județe de peste 95%. La polul opus, cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călărași - 34,18%, Caraș-Severin - 36,28% și Tulcea - 37,95%, existând și în aceste județe o prezență de aproximativ 90%. În ceea ce privește situația pe discipline, cel mai ridicat procent la Limba română este în București (81,23%), iar cel mai scăzut procent s-a înregistrat în Harghita (38,72%). La Matematică, cel mai ridicat procent este tot în București (46,38%), iar cel mai scăzut procent este în Caraș-Severin (19,33%). Ceea ce este de-a dreptul alarmant este că în Dolj au existat patru unități de învățământ unde niciun elev nu a reușit să obțină media 5 la simularea evaluării naționale. Rezultatele extrem de slabe obținute de elevii claselor a VIII-a indică un nivel foarte scăzut de pregătire a elevilor, ținând cont de faptul că subiectele au fost concepute pentru un nivel mediu, tipic oricărei evaluări. Cea mai importantă întrebare care ar trebui să fie luată în considerare este dacă aceste teste au la bază o lipsă semnificativă de motivare sau o lipsă de pregătire. Ținând cont că astfel de simulări au ca scop atât familiarizarea elevilor cu rigorile unor evaluări naționale, cât și optimizarea rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar, acestea trebuie, pe de o parte analizate la nivelul tuturor unităților de învățământ, iar pe de altă parte, trebuie trase semnale de alarmă acolo unde este cazul și adoptate măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. De asemenea, consider că implicarea părinților prin explicarea situației fiecărui elev și a măsurilor ce trebuie luate pentru a îmbunătăți performanțele școlare este o parte esențială în procesul de obținere a unor medii cât mai bune care să asigure elevului un loc la liceul dorit de acesta, deoarece media generală la evaluarea națională are o pondere de 75% la admiterea la liceu, în timp ce media generală de absolvire are o pondere de 25%.
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "Lipsa unui cadru de reglementare care să stabilească parametrii de funcționare a activităților sociale derulate în cadrul bisericilor sau pe lângă acestea de diferite organizații apropiate" Creștinismul este alături de cultura greco-latină, unul dintre fundamentele Europei de astăzi. Acesta a fost un catalizator care a reușit să mențină unite popoarele bătrânului continent european, cum ne place să îl numim, în ciuda disensiunilor de tot felul apărute de-a lungul istoriei. În România, de multe ori Biserica este acuzată și pusă la zid fie pentru o prea mare intruziune în viața personală, fie pentru lipsă de implicare socială. Toate acestea se întâmplă tocmai pentru că, într-adevăr, ne lipsește acel cadru de reglementare care să stabilească parametrii de funcționare a activităților sociale derulate în cadrul bisericilor sau pe lângă acestea de diferite organizații apropiate. Consider că este nevoie de o viziune a asistenței sociale în care aceasta să fie marcată de acțiune, de inițiativă individuală, participare și antreprenoriat. Resping ideea că asistența socială se înscrie într-un registru de termeni precum neputință, asistare, cheltuire de bani publici. Așadar, fiind de formație democrat-liberală, îmbrățișez cu mare convingere câteva din valorile creștin-democrației, și anume: promovarea libertăților individuale, dar și acordarea de șanse egale indivizilor în societate, precum și solidaritatea socială. Ca parlamentar în Comisia pentru muncă și protecție socială din cadrul Camerei Deputaților, sprijin o serie de acte normative care să formeze acest cadru. Una dintre direcțiile în care acționez este promovarea unei legislații care să permită externalizarea serviciilor de asistență socială de la instituțiile locale către organizații nonguvernamentale sau organizații ale cultelor religioase. Totuși, forma pe care actuala guvernare ne-o propune în acest sens, prin PL-x 105/2013, este de neacceptat și de aceea am prezentat în cadrul dezbaterilor o serie de nereguli pe care propunerea de lege a Guvernului le ridică, mai ales că această propunere condamnă la dispariție un întreg sistem de furnizori privați de servicii sociale din mediul urban. Alături de aceasta, consider că trebuie să promovăm și parteneriatul stat-Biserică, iar acest lucru îl putem face, la nivelul Parlamentului prin adoptarea proiectului legislativ depus de PDL în anul 2009, respectiv PL-x 630/2009, care "urmărește să definească un parteneriat strategic în domeniul asistenței sociale între stat și Biserică, atât cu scopul de a mobiliza energiile și resursele cultelor religioase din România, pentru realizarea de programe sociale, cât și pentru a da o mai pronunțată dimensiune spirituală asistenței sociale".
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "Nici un loc de muncă nou, totuși taxe noi ce îngreunează viața românilor de la 1 aprilie 2014" Începând cu 1 aprilie 2014 românii vor plăti taxe noi pentru ca Guvernul Ponta să aibă bani de cheltuit în acest an electoral. Concret, începând cu 1 aprilie avem o majorare a accizei pe carburanți, cu privire la care noul ministru de finanțe ne spune că nu crede că va avea așa impact negativ; mai avem o liberalizare a pieței la energie, prin liberalizarea prețurilor la gaze, achiziția de certificate verzi și, de asemenea, vor crește și accizele la țigări. Astfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale propune la art. I, punctele 59-62 "Guvernul impune o majorare a accizelor pentru benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină și petrol lampant (kerosen) cu 70 euro pentru 1.000 litri începând cu 1 aprilie 2014". Argumentul principal al Guvernului pentru aprobarea acesteia a fost acela de a colecta mai multe resurse financiare pe care să le dirijeze către lucrări de infrastructură. Calendarul de liberalizare a pieței gazelor naturale prevede o majorare de 10% a prețului pentru consumatorii casnici pe parcursul anului 2014 și o creștere de 18% pentru industrie, însă scumpirile efective vor ține cont de realitățile pieței de la începutul fiecărui trimestru din 2014. Astfel, de la 1 aprilie 2014, prețurile vor crește cu alte două procente, urmând ca tarifele să fie majorate din nou la 1 iulie și încă o dată la 1 octombrie 2014. Cu privire la accizele pe țigări, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern emisă de Ministerul Finanțelor, începând cu data de 1 aprilie 2014, nivelul accizei specifice va fi de 59,77 euro/1.000 țigarete, față de 56,71 euro/1.000 de țigarete în prezent. Tot ceea ce vedem în acest an este că începând cu 1 aprilie 2014 nivelul de trai al fiecărei familii din România se îngreunează. Momentul 1 aprilie nu face decât să confirme că, în prezent, avem un Guvern incompetent și incapabil să facă ceva pentru a îmbunătăți nivelul de trai pentru tineri, pentru vârstnici, pentru copii, pentru familiile aflate în dificultate. Singura preocupare a acestuia în domeniul social a fost aprobarea OUG nr. 42/2013, prin care a majorat VMG cu 13% în două tranșe. Este rușinos pentru Guvernul Ponta, care preferă să arunce cu banii de asistență socială doar către acele categorii unde vrea să controleze votul la alegerile de anul acesta, lucru subliniat de ultima rectificare bugetară pe anul 2013 și clar evidențiat de bugetul pe anul 2014 al Ministerului Muncii. În loc să vină cu soluții astfel încât beneficiarii acestui tip de ajutor social să fie stimulați pentru a se încadra în muncă, Guvernul a preferat varianta simplă a majorării sumelor acordate.
|
|
|
|
|
Doamna Maria-Andreea Paul: "Să nu se laude politicienii prea tare: competitivitatea economică a României e în picaj" Creșterea economică actuală nu este suficientă pentru a ajuta România să recupereze într-un interval rezonabil de timp decalajul de nivel de trai față de țările dezvoltate. România a înregistrat o creștere economică de 3,5% în anul 2013, iar PIB-ul mondial a crescut cu 2,1%, conform estimărilor Națiunilor Unite. Nu este suficient. De pildă, nici la nivelul UE nu am reușit să ne îmbunătățim poziția: PIB-ul României a reprezentat, atât în anul 2008, cât și în anul 2013, doar 1,1% din PIB-ul UE. Mai mult, în anul 2012, România a înregistrat o creștere a PIB de 0,7%, în timp ce PIB-ul mondial a crescut cu 3%. Prin urmare, ponderea PIB-ului României în PIB-ul mondial a scăzut simțitor: de la 0,33% în anul 2008, la 0,25% în anul 2012, ceea ce înseamnă că țările lumii au evoluat semnificativ mai repede decât noi. Dacă politicienii ultimelor două decenii ar fi luat deciziile economice corecte am fi avut un nivel de trai de cel puțin trei ori mai mare decât în prezent. Interesele meschine, cumetria, hoția și incompetența își dau în continuare mâna în fruntea țării. Ponderea exporturilor românești în exporturile mondiale a scăzut la 0,3% în anul 2012, comparativ cu 0,31% în anul 2008, conform ultimelor date disponibile ale UNCTAD. În schimb, la nivelul UE, situația s-a îmbunătățit ușor: exporturile românești reprezintă 1% din totalul exporturilor europene în anul 2013, față de 0,8% în anul 2008. Pe de o parte, asistăm la creșterea ușoară a industriei românești în industria europeană, de la 1,5% în anul 2008 la 1,9% în anul 2013; în schimb, ponderea agriculturii românești în agricultura europeană a scăzut la 4,1% în anul 2013, față de 4,8% în anul 2008. O analiză lucidă asupra regreselor majore în competitivitatea economică a României ar trebui să vindece autismul politic. România a pierdut 8 poziții în clasamentul global în ultimii 6 ani. Indicatorul competitivității globale a rămas la 4,1 puncte atât în anul 2008, cât și în anul 2014, dar România a coborât de pe locul 68 în anul 2008 până pe locul 76 în 2014, ceea ce înseamnă că țările lumii au evoluat semnificativ mai repede decât noi. - Cel mai grav semnal dat de Raportul de competitivitate globală este în cazul poverii administrative, unde indicele s-a diminuat de la 3,4 puncte în anul 2008 la 2,8 puncte în anul 2014 și a coborât România de pe locul 54 până pe locul 127 în lume.
- În cazul independenței justiției, indicele s-a diminuat de la 3,3 puncte în anul 2008 la 2,8 puncte în anul 2014 și a coborât România de pe locul 88 până pe locul 114.
- De asemenea, țara noastră se poziționează mai slab în anul 2014 decât în anul 2008 la încrederea în politicieni (locul 141 în 2014, față de locul 106 în 2008).
- Indicele privind protecția proprietății intelectuale s-a diminuat serios în această perioadă, coborând România de pe locul 64, ocupat în anul 2008, până pe locul 110 ocupat în prezent.
- Calitatea infrastructurii rutiere din țara noastră a scăzut, motiv pentru care România a coborât în clasament de pe locul 126 pe locul 145 în perioada 2008 - 2014.
- Calitatea sistemului educațional s-a diminuat, coborând România în clasamentul global de pe locul 71 pe locul 99 în aceeași perioadă.
- Intensitatea competiției pe piața locală a scăzut, astfel că România a coborât până pe locul 115 în clasament la acest indicator în anul 2014, față de locul 86 ocupat în anul 2008.
- Eficiența politicii antimonopol s-a diminuat, iar România a coborât pe locul 113 în anul 2014, față de locul 64 ocupat în 2008.
- Exodul creierelor din țara noastră a crescut, astfel că România a coborât în clasament și la acest indicator, de pe locul 102, ocupat în anul 2008, până pe locul 138, în anul 2014.
- Accesul la credite s-a diminuat din 2008 și până în prezent, motiv pentru care țara noastră a coborât în clasament la acest indicator de pe locul 56, ocupat în anul 2008, până pe locul 78, în anul 2014.
- Capacitatea de inovare s-a micșorat în perioada 2008 - 2012, coborând România de pe locul 58 în anul 2008, pe locul 90 în anul 2014. Indicele cheltuielilor companiilor cu cercetarea-dezvoltarea a scăzut, coborând România de pe locul 74 în anul 2008, până pe locul 104 în anul 2014 la acest capitol. Colaborarea între universități și industrie în cercetare-dezvoltare a înregistrat o ușoară creștere a indicelui, dar progresul altor țări la acest capitol a coborât România de pe locul 72 în anul 2008, până pe locul 88 în anul 2014.
Să faci afaceri în România a devenit tot mai greu. Ușurința de a face afaceri a coborât România de pe locul 47, ocupat în anul 2008, până pe locul 73, ocupat în anul 2014. În UE ne poziționăm în prezent pe locul 24, înaintea Italiei, Greciei, Croației și a Maltei, conform raportului Doing Business. - Ușurința înființării unei noi firme - locul 60 din 189 în 2014, față de locul 26 din 181, ocupat în 2008. Înființarea unei afaceri necesită în prezent în medie cinci proceduri, durează 8,5 zile, costă 2,4% din venitul mediu pe locuitor și necesită un capital minim de 0,7% din venitul mediu anual pe locuitor.
- Ușurința de a obține autorizația de construcție - locul 136 din 189 în 2014, față de locul 88 din 181, ocupat în 2008. Obținerea unui permis de construcție presupune astăzi 15 etape, 287 de zile și costă 71,2% din venitul mediu pe locuitor.
- Ușurința de a închide o firmă - locul 99 din 189 în 2014, față de locul 85 din 181, ocupat în 2008. Rezolvarea unei insolvențe durează în prezent 3 ani și 4 luni, costă 11% din valoarea bunurilor firmei, iar rata de recuperare pentru creditori este de numai 30%.
- Plata taxelor - locul 134 din 189 în 2014, față de locul 146 din 181, în anul 2008. Firmele au de efectuat 39 de plăți pe an și sunt necesare 8,3 zile pentru achitarea taxelor.
În fine, singurul indicator la care putem observa un progres de șapte poziții în clasamentul global este indicele libertății economice. Acesta a crescut de la 61,7 în anul 2008, la 65,5 în anul 2013, urcând în clasamentul mondial de pe locul 69 până pe locul 62 în această perioadă.
|
|
|
|
|
Doamna Maria-Andreea Paul: "În România, turismul este tratat turistic. PDL susține uniformizarea TVA-ului la 9% atât pentru serviciile de cazare, cât și pentru cele de masă" Turismul în România deține o pondere de 2% din PIB în anul 2013, mult mai redusă în comparație cu alte țări din regiune. Turismul în Bulgaria reprezintă 3,6% din PIB, 4% din PIB în Ungaria și 2,8% din PIB în Cehia. Realitatea? Da, avem turism balnear, turism rural, potențial etnografic și folcloric de mare originalitate și autenticitate, însă nu avem turism. Turismul este tratat turistic, este o călătorie de week-end; nu este tratat economic, în termeni de rentabilitate. În fiecare an sunt repetate aceleași cauze care împiedică dezvoltarea sectorului turismului din România la adevăratul potențial: infrastructura inadecvată de transport și hotelieră și lipsa personalului calificat în domeniu, ca urmare a emigrării personalului calificat și a unui număr insuficient de absolvenți cu pregătirea necesară, după cum semnalează un studiu al PricewaterhouseCoopers din anul 2012. Sectorul turismului a resimțit din plin efectele crizei - manifestate prin reducerea drastică a numărului de turiști și a veniturilor obținute -, dar oportunitățile existente și capacitățile de dezvoltare fac din acest domeniu un posibil nucleu, în vederea creșterii sustenabile și dezvoltării durabile a economiei românești. România a rămas mult în urma țărilor învecinate în ceea ce privește dezvoltarea turismului. Înregistrăm numai 383 de turiști la mia de locuitori, de două ori mai puțin decât bulgarii și de 3,4 ori mai puțin decât cehii. Bulgaria ne bate cu 4-0 la fiscalitatea în domeniul turismului: - Deși ambele țări aplică o cotă unică pentru impozitarea profitului, aceasta se ridică la 16% în România și la 10% în Bulgaria.
- TVA este de 24% în România și de 20% în Bulgaria.
- În România, munca este impozitată cu 86% din salariul net, în timp ce în Bulgaria cu doar 43%, exact la jumătatea valorii din România.
- Facilități fiscale: Bulgaria are TVA-ul de 9% uniformizat pentru toate serviciile hoteliere, în timp ce România acordă această facilitate doar pentru serviciile de cazare.
Cu toate că fiscalitatea este mai redusă în Bulgaria, gradul de colectare a veniturilor din anul 2013 este în favoarea bulgarilor, care au înregistrat venituri la buget de 37,9% din PIB, față de 32,9% din PIB în România. Ritmul de creștere a turiștilor a scăzut drastic în ultimii ani, ca urmare a lipsei măsurilor de sprijin în sectorul turismului. Numărul total de turiști care au vizitat România a crescut chiar și pe timp de criză, în perioada 2010-2013, însă ritmul de creștere a scăzut vertiginos, de la 16% în anii 2010-2011 la numai 3,5% în perioada 2012-2013, ceea ce nu dovedește decât lipsa de interes a Guvernului pentru acest domeniu. Creșterea numărului de turiști în perioada 2010 - 2013 este rezultatul inerțial al măsurilor luate în perioada 2010-2011, iar diminuarea ritmului de creștere este cauzată de inexistența unor noi măsuri de sprijinire a turismului. Mai mult, în luna ianuarie 2014, numărul de vizitatori străini a scăzut cu 1,8% față de aceeași lună a anului anterior. Nevoia de sprijin a întreprinzătorilor din turism este încă ignorată de actualul guvern. Suportul statului pentru dezvoltarea produselor turistice și promovarea serviciilor turistice a scăzut cu aproape 20% în anul 2014 față de anul anterior, la 1,1 milioane de lei. Recent, din Programul Guvernului Ponta 3 au fost eliminate complet facilitățile fiscale care susțin în mod direct turismul și care erau prevăzute în Programul de guvernare lansat în decembrie 2012. În aceste condiții, în ianuarie 2014, sosirile în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare s-au diminuat cu 0,4%, iar înnoptările au scăzut cu 2,3% față de aceeași lună a anului anterior. Justificarea fostului ministru pentru IMM-uri și turism, Maria Grapini, pentru această situație a fost incredibilă: "N-am avut zăpadă". În condițiile în care România are un potențial turistic ridicat și unic între țările europene: turism balnear, turism rural, potențial etnografic și folcloric de mare originalitate și autenticitate, o astfel de justificare este impardonabilă. În plus, angajații din domeniul hotelier primesc cel mai mic salariu mediu net din România, de numai 972 lei în ianuarie 2014. Grav este că salariul din turism scade continuu ca pondere din salariul mediu net la nivel național, de la aproape 60% din salariul mediu net la nivel național în luna iulie 2011 la nici 54% din salariul mediu net la nivel național în decembrie 2013. PDL consideră că sectorul turismului reprezintă o ramură de bază a economiei, cu multiple efecte benefice pentru întreaga societate: de la crearea de locuri de muncă, realizarea de investiții, creșterea cererii pentru bunuri și servicii din partea turiștilor și până la dezvoltarea infrastructurii pentru zonele de interes. De aceea, solicită Guvernului să acționeze pentru uniformizarea TVA-ului la 9% atât pentru serviciile de cazare, cât și pentru cele de masă (din hoteluri, stațiuni și zone turistice), așa cum se practică în toate țările europene.
|
|
|
|
|
Domnul Ștefan-Bucur Stoica: "O altă măsură negativă a Guvernului Ponta ce va afecta bugetul românilor" Vin în fața dumneavoastră pentru a vă vorbi despre o altă propunere legislativă depusă împreună cu colegii mei cu privire la abrogarea din OUG nr. 102/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a punctelor 59-62 ale articolului I, care fac referire la majorarea accizelor pentru benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină și petrol lampant (kerosen) cu 70 euro pentru 1.000 litri. Consider că este necesară abrogarea punctelor 59-62 ale art. I din OUG nr. 102/2013, întrucât: - începând cu 1 ianuarie 2014, prin modificarea metodologiei de calcul a accizei în lei (renunțarea la cursul din prima zi de luni a lunii octombrie 4,4304/7 octombrie 2013), s-a ajuns deja la o creștere a acesteia cu 7%, prin raportarea la o paritate de 4,738 lei pentru un euro. Acest lucru l-au resimțit deja în mod direct toți românii în prețul final al carburanților, începând cu 1 ianuarie 2014;
- implementarea punctelor 59-62 ale art. I vor conduce la o creștere minimă de 41 bani pe litru. Prețul final va crește, așadar, la aproape 7 lei pe litru, luând în calcul și evoluțiile cotațiilor barilului de petrol de pe piețele internaționale - OPEC a limitat producția;
- ca urmare a majorării accizei, prețul final al carburanților din România va fi unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană (între primele 6 state membre), raportat la un salariu mediu net pe economie care ne plasează în partea inferioară a clasamentului statelor europene.
De asemenea, măsura fiscală nu va aduce sporuri de venituri bugetare, deoarece cei mai importanți consumatori, transportatorii români și străini, au declarat deja că vor prefera să alimenteze în statele vecine. Astfel consumul scade. Cererea internă este deja pe o pantă descendentă - datele furnizate de Petrom pentru anul 2013 arată o contracție a cererii de 8% într-un singur an, iar modalitățile de evaziune fiscală se vor amplifica, astfel că bugetul va pierde, nu va câștiga. Această măsură va avea o influență negativă deosebită asupra competitivității mediului de afaceri din România, prin creșterea costurilor aferente transportului, lucru ce va afecta buzunarele fiecărui român, ale fiecărei familii. Sper ca măcar acum Guvernul Ponta să realizeze că taxele vor afecta din ce în ce mai mult viața fiecărei familii din România și să renunțe măcar la această măsură negativă ce privește majorarea accizelor pentru benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină și petrol lampant (kerosen) cu 70 euro pentru 1.000 litri.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: "Falsul protest al opoziției" Protestele din acest sfârșit de săptămână, revendicate de PDL/PMP, au fost lipsite de conținut și ne-au demonstrat încă o dată că nu există opoziție de fond în România, ci doar una de formă. Eșecul protestelor demonstrează faptul că românii și-au dat seama că Guvernul condus de Victor Ponta a repus România pe drumul cel bun și a reparat toate nedreptățile comise cu bună știință de PDL. Cetățenii acestei țări nu au uitat că 2013 a fost un an cu multe rezultate record și redresări importante, iar în anul 2014 măsurile bune vor continua să se vadă și mai mult în buzunarele românilor. Astfel, industria va fi și în acest an principalul motor de creștere pentru economie. Producția industrială a făcut în ianuarie un salt de aproape 10% față de aceeași lună din anul trecut. De asemenea, un alt motor al economiei va rămâne și agricultura. România a avut anul trecut un excedent comercial de produse agroalimentare de 324,9 milioane euro, față de un deficit de 745,5 milioane euro în 2012. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când România are un excedent comercial agroalimentar. Revenind la subiectul protestelor, vă reamintesc că Uniunea Social-Liberală a reușit să strângă 70.000 de români pe Național Arena, în timp ce PDL și PMP adunate nu reușesc să aducă 10.000-15.000 de oameni la două mitinguri cumulate. Acest fapt ne arată "puterea" acestor formațiuni politice. Cum să strângă oameni care să le fie alături când ei au tăiat salariile, pensiile, sub guvernarea lor sute de mii de români și-au pierdut locurile de muncă, zeci de mii de firme au fost închise?! Dincolo de aceste acțiuni, de remarcat sunt declarațiile Elenei Udrea atât despre creșterea prețului la combustibil, cât și despre formațiunea pe care o patronează. În ceea ce privește primul subiect, îi amintesc doamnei deputat că în aprilie 2011, când Emil Boc și dânsa făceau parte din Executiv, prețul benzinei depășise 6 lei/litru. Atunci nu ne amintim să o fi văzut ieșind în stradă. Mai mult, deputatul Elena Udrea a declarat că Partidul Mișcarea Populară nu este PDL 2 și că această formațiune este una "diferită". Din punctul meu de vedere, un partid care își schimbă numele pentru interese electorale, sperând că oamenii vor uita astfel răul făcut de PDL, și în care rămân aceleași persoane este, cum se spune în popor, aceeași Mărie cu altă pălărie".
|
|
|
|
|
Domnul Cornel Mircea Sămărtinean: "Victor Ponta și războiul certificatelor verzi" Asociația Industriei Fotovoltaice din România consideră că premierul Victor Ponta se află într-o gravă eroare, iar declarațiile acestuia nu corespund cu realitatea în privința intenției Guvernului Ponta de a reduce numărul de certificate verzi. Certificatele verzi nu stau la baza scumpirii energiei, mai ales că prețurile au scăzut foarte mult pe piața liberă. Într-o declarație de presă, premierul Victor Ponta a afirmat că, prin neaplicarea prevederilor din legea nepromulgată de președintele Traian Băsescu, cota obligatorie a certificatelor verzi va crește de la 11% din consum, cât era în anul 2013, la 15% în anul 2014. În momentul de față este în aplicare Ordonanța de urgență nr.57/2013 privind reeșalonarea acordării certificatelor verzi, iar aceasta prevede creșterea cotei obligatorii. În legea de aprobare a ordonanței de urgență a fost trecut un amendament care permite menținerea cotei la nivelul lui 2013. Important de precizat este că prevederile din ordonanța de urgență care stârnește nemulțumirea lui Ponta au fost aprobate anul trecut de Guvernul Ponta 2. Victor Ponta a precizat că, în cazul în care președintele Traian Băsescu nu promulgă legea, Guvernul va veni cu o altă ordonanță de urgență care să prevadă ce era introdus în lege, adică să "repare" ceea ce guvernul a aprobat anul trecut prin actuala ordonanță de urgență. Reacția premierului a apărut după presiunile și amenințările cu proteste venite din partea marilor consumatori industriali, ALRO și ArcelorMittal, care fac de mai multă vreme presiuni pentru scutirea lor de la plata certificatelor verzi. Guvernul Ponta a cedat acestor presiuni și s-a gândit să le acorde un astfel de ajutor de stat încă din vara anului trecut, când a apărut ordonanța de urgență privind reeșalonarea acordării de certificate verzi către producătorii de energie regenerabilă. Legea de aplicare a ordonanței prevede că marii consumatori vor fi exceptați de la plata certificatelor verzi pentru un procent din cantitatea de energie electrică achiziționată, însă doar după notificarea Comisiei Europene și după obținerea unei decizii de autorizare din partea acesteia. Condițiile de calificare pentru mecanismul de exceptare, precum și cantitatea exceptată, ar urma să fie aprobate prin hotărâre de guvern. Premierul a mai spus că nu sunt reale afirmațiile președintelui Băsescu, conform cărora guvernul nu ar fi notificat Comisia Europeană cu privire la aceste proceduri: "Este total neadevărat că nu am prenotificat și notificat, urmat toate procedurile pe care orice țară a Uniunii Europene le urmează atunci când este vorba de ajutor de stat". Comisia Europeană a trimis o scrisoare în data de 3 octombrie 2013, în care se arată că s-a trimis o prenotificare, dar care nu este suficientă pentru adoptarea unei decizii. Comisia consideră că proiectul de notificare este insuficient, motiv pentru care solicită autorităților române informații suplimentare. În aceste condiții, Comisia solicită notificarea formală a măsurii prin care să transmită informațiile suplimentare solicitate. În opinia Comisiei Europene, procedura de notificare și prenotificare, impusă de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanșarea unei proceduri de infringement împotriva României. Legea de aprobare a OUG nr. 57/2013 a făcut obiectul unei sesizări de neconstituționalitate înaintată Curții Constituționale de către președintele României. Sesizarea a fost adresată Curții Constituționale, după ce Parlamentul României a respins o cerere a președintelui Băsescu de reexaminare a acestei legi. Ca și în cazul cererii de reexaminare, motivul sesizării este încălcarea unui articol din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nefiind respectate procedurile de notificare ale Comisiei Europene. Sesizarea de neconsituționalitate nu suspendă aplicarea OUG nr. 57/2013, care este în vigoare din data de 1 iulie 2013 și care a produs și produce în continuare efecte, ceea ce dovedește că afirmațiile domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta sunt voit mincinoase și urmăresc dezinformarea vădită a cetățenilor. În data de 13 martie 2014, președintele Traian Băsescu a promulgat Legea de aprobare a OUG nr.57/2013 privind modificarea și completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Având în vedere declarațiile iresponsabile și mincinoase ale premierului, cred că pentru domnul Ponta campania electorală a început mai devreme. Realitatea arată cu totul altfel. Deocamdată Guvernul Ponta 3 este singurul care dorește să majoreze prețurile începând cu 1 aprilie 2014, prin introducerea accizei de 7 eurocenți pe carburant, fapt care va determina scumpirea tuturor produselor și serviciilor în România.
|
|
|
|
|
Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: "Modificările de rău augur aduse contractului-cadru din sănătate pentru anul 2014" Contractul-cadru din sănătate, adoptat anul trecut de Guvernul USL pentru anii 2013 și 2014, a fost supus modificării, așa cum reiese de pe site-ul Ministerului Sănătății. Acest lucru denotă lipsa de predictibilitate și coerență a Ministerului Sănătății în ceea ce privește condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului național de asigurări sociale de sănătate. În cadrul ședinței de audiere a noului ministru al sănătății, domnul Nicolae Bănicioiu, am ridicat această problemă, însă domnul Bănicioiu a infirmat. Din păcate, documentele afișate în data de 25 februarie 2014 pe site-ul Ministerului Sănătății îl contrazic. Din nefericire, noile prevederi vor fi dificil de aplicat de către fiecare categorie de furnizor în parte. Aceste schimbări nu vor avea un impact pozitiv asupra sistemului de sănătate, deoarece, din nou, Ministerul Sănătății ignoră dificultățile cu care acesta se confruntă. Era important ca aceste modificări să fie supuse unei dezbateri serioase, la care să participe principalii actori din sistemul de sănătate, lucru care nu s-a întâmplat nici de această dată. Consider că, înainte de a lua măsuri importante care vizează funcționarea sistemului de sănătate, Ministerul Sănătății este obligat să consulte specialiștii din domeniul medical. Altminteri, vor fi adoptate noi forme fără fond, care cu greu își vor găsi aplicabilitate în sistemul sanitar. Multe dintre noile modificări aduse contractului-cadru conduc la limitări sau restricții în exercitarea actului medical și sunt privite de către practicieni drept un atentat la liberalismul și independența profesiei medicale. Pentru o normalizare a situației pe care o generează intrarea în vigoare a acestor modificări, trebuie eliminate de îndată criteriile discriminatorii privind eligibilitatea contractării. Mai mult, consider că pachetele de servicii medicale trebuie elaborate în spiritul și în condițiile Legii nr. 95/2006, iar sumele disponibile din FNUASS, prevăzute în Legea bugetului pentru anul 2014, trebuie folosite în mod adecvat pentru decontarea serviciilor medicale efectuate. După cum știm, contribuția de asigurări sociale de sănătate este o plată obligatorie, generală și definitivă, efectuată de persoanele fizice și juridice în favoarea bugetului consolidat al statului, în cuantumul și la termenele precis stabilite de lege, dar cu obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat sub formă de servicii și medicamente. Din păcate, vedem că, în practică, obligația statului nu este respectată deloc sau doar parțial. Din punctul meu de vedere, contractul-cadru și pachetele de bază nu trebuie să implice medicul, ci doar asiguratul/neasiguratul și asigurătorul. Depunerea de documente (adeverințe de șomaj, de salariat, de elev/student, cupoane de pensie 0-700 lei, certificate de handicap etc.) de către asigurat, să fie făcută direct la asigurător. Medicul nu trebuie privit ca o arhivă spațioasă de hârtii. Medicii trebuie lăsați să își facă meseria așa cum se cuvine. Atribuțiile acestora trebuie să rămână acordarea de consultații, emiterea de rețete și recomandarea de investigații și analize.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca-Cristina Ispir: Partidul Național Liberal consideră că Ucraina se află, în acest moment, în fața unei agresiuni militare din partea Federației Ruse, iar referendumul din Crimeea este ilegitim din punct de vedere al dreptului internațional. Criza din Ucraina reprezintă o provocare nu doar pentru stabilitatea și pacea din zona Mării Negre, ci și pentru modul în care Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și NATO vor înțelege să acționeze ferm împotriva politicii de redesenare a frontierelor, promovată prin presiuni economice și politice. Drept urmare, în aceste momente dificile, acțiunea fermă, conjugată a Uniunii Europene și a Statelor Unite este necesară ca semn al unei voințe de a împiedica orice politică de forță pe continent. PNL consideră că destinul politic al României nu poate fi decât în NATO și alături de Statele Unite ale Americii. În acest moment, speranțele multor est-europeni, inclusiv ale celor peste 400.000 de cetățeni ucraineni de etnie română, se îndreaptă spre Statele Unite. Indiferent de presiunile politice, militare sau economice pe care Federația Rusă le folosește sau le va folosi în aceste zile, avem nevoie de unitatea comunității internaționale în apărarea integrității teritoriale a Ucrainei. Considerăm că această atitudine este importantă pentru toate statele din centrul și estul Europei și ar arăta determinarea administrațiilor statelor europene și a celei a Statelor Unite ale Americe de a-și menține implicarea, atenția și angajamentele față de această zonă a Europei, atât de încercată de istorie. Este datoria întregii clase politice din România să susțină în continuare drumul Republicii Moldova și Georgiei către Uniunea Europeană și este necesar să sprijinim în continuare aspirațiile democratice ale acestor două state.
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Scutirea de impozit pentru agricultorii afectați de calamități: mai bine mai târziu decât niciodată" În luna iunie a anului trecut am depus o întrebare către Ministerul Agriculturii, referitoare la consecințele devastatoare pentru agricultorii din colegiul meu. În contextul ploilor torențiale și grindinei care le distruseseră culturile pe sute de hectare, mi-am exprimat atunci convingerea că este necesar ca ministerul să ia măsuri pentru a veni în sprijinul acestor oameni. Am cerut, în mod concret, să fie scutiți de impozitul pe venitul obținut din munci agricole pentru 2013. Discuțiile cu cetățenii din colegiu mi-au arătat în mod cât se poate de clar că mulți nu ar fi putut face față pierderilor fără un ajutor, în condițiile în care își duc traiul din munca pământului. Știm bine cu toții că, în agricultură, culturile distruse înseamnă pierderea sursei de trai pentru aproape un an de zile, până se reia ciclul agricol și apare o nouă recoltă. Am subliniat tot atunci că, pentru micii agricultori, este dificil să încheie polițe de asigurare, deoarece efortul financiar este resimțit în special de cei care practică o agricultură de subzistență. Îmi cunosc cetățenii din colegiu, cunosc de altfel multe comunități din județul Iași și din județele vecine. În teren, situația este dificilă și viețile oamenilor depind de recoltele pentru care muncesc un an întreg. Poate în dezbaterile oficiale ale experților sau în cazul colegilor care nu au suprafețe agricole semnificative în zonele pe care le reprezintă aici în Parlament astfel de afirmații par simple discursuri politice sau fraze golite de conținut. Uneori ei văd doar necesitatea modernizării cu orice preț și cu orice costuri, fără a înțelege că în anumite zone oamenii sunt prea săraci pentru a suporta modernizarea cu orice preț, chiar și în cazuri extreme. Cu regret am primit răspunsul de la Ministerul Agriculturii care, deși admitea că peste 15000 de hectare fuseseră distruse de ploi și grindină doar în luna iunie, făcea sec trimitere la instrumentele legale aflate la dispoziția țăranilor pentru a-și asigura culturile. Din punct de vedere legal, ministerul avea dreptate. Din punct de vedere instituțional, sunt de acord că este o problemă reală: micii agricultori sunt insuficient de bine informați și, din această cauză, sunt reticenți în a apela la instrumente moderne pentru a-și proteja munca și recoltele. Sunt necesare, într-adevăr, mai multe eforturi pentru a face oamenii să înțeleagă că acele polițe de asigurare sunt o investiție foarte utilă, că pot să îi ajute efectiv să nu mai depindă de capriciile naturii pentru a-și asigura traiul. Însă, repet, în teren, față în față cu oamenii, situația este diferită și foarte grea. După ce oamenii au pierdut mare parte din recolte, statul putea măcar să renunțe la impozitarea veniturilor obținute din valorificarea micilor producții salvate. Una este lupta împotriva evaziunii fiscale, pe care o susțin mai ales în calitate de liberal, indiferent de cel care face o astfel de faptă, și alta este scutirea de impozite, pentru a ne asigura că oamenii loviți de o calamitate mai au din ce trăi până la recolta următoare. Dar iată că, după aproape un an, ministerul a ajuns să înțeleagă problema. Am aflat din media că, după o întâlnire cu fermierii, oamenii de afaceri din sector, dar și cu reprezentanți ai administrațiilor locale, un oficial al Ministerului Agriculturii a anunțat că Guvernul pregătește un act normativ în baza căruia proprietarii terenurilor afectate de calamitățile din 2013 vor fi scutiți de la plata impozitului pe venitul agricol. Actul normativ ar putea fi promovat în ședința de guvern de săptămâna aceasta, de el urmând să beneficieze proprietarii a 75.000 de hectare de teren agricol care au fost calamitate. Așadar, 75.000 de oameni, iată care este dimensiunea problemei. Cu certitudine, o bună parte dintre aceștia sunt mici agricultori, oameni al căror trai depinde de recolta pe care reușesc să o obțină anual. Ministerul constată acum că oamenii nu au mai avut nici un venit și termenele au trecut de mult, scutirea anticipată nu mai este posibilă, deci doar acest demers este soluția legală. Apreciez această decizie din două motive: în primul și în primul rând, pentru că le este utilă oamenilor, în al doilea rând, pentru că ministerul a reușit, în final, să audă reprezentații sectorului și să înțeleagă valoarea unor reglementări flexibile, adaptate nevoilor din teren. Politicile publice de calitate se bazează în mod egal pe un cadru legislativ stabil și predictibil, dar și pe capacitatea sistemului de a reacționa adecvat la condițiile din teren, în timp real. Da, vreau să subliniez acest aspect - în timp real. Acesta nu este un detaliu, ci un criteriu de evaluare a capacității de management și a politicilor implementate de un minister. Fac apel la Ministerul Agriculturii să nu renunțe la proiectul privind scutirea de impozit, deoarece oamenii au nevoie de el. Sper că nu a fost doar o declarație politică după respectiva întâlnire, care va rămâne într-un sertar și fac apel, de asemenea, să nu uite lecția învățată. Dacă, Doamne ferește, anul acesta vom mai avea probleme similare, să reacționeze în timp real.
|
|
|
|
|
Domnul Gigel-Sorinel Știrbu: "Ministrul economiei și premierul trebuie să evite o catastrofă socială în Olt" O informație care nu aș fi vrut să existe, se pare că este pe cale să devină realitate: conducerea Vimetco a anunțat închiderea a trei hale de electroliză din cadrul ALRO Slatina, ceea ce presupune concedierea a circa 1.600 de angajați. Este o situație extrem de critică și nu doar pentru cei vizați, ci pentru întreg municipiul Slatina, pentru întreg județul Olt, și, prin ricoșeu, și pentru întreaga economie a României, cel puțin la capitolul imagine. Ca parlamentar de Olt, fac un apel la acționari să nu ia decizii pripite, care vor genera efecte incalculabile. Știu că s-au înregistrat pierderi la ALRO Slatina, dar lucrurile se pot redresa, iar legea de aprobare a Ordonanței de urgență nr.57/2013 a fost în sfârșit promulgată. Informația privind închiderea celor trei hale a apărut în media locală din județul Olt pe 13 martie a.c. De atunci au trecut câteva zile și nu am văzut nicio reacție la nivel de guvern. Ceea ce mi se pare foarte grav este că anunțul privind închiderea celor trei hale și concedierea a 1.600 de angajați a fost făcut exact după ce primul-ministru Victor Ponta s-a întâlnit la Palatul Victoria cu reprezentanți ai companiei ALRO Slatina. Să nu fi fost primul-ministru informat atunci de intențiile acționarilor? Sau nu a reușit premierul să-i convingă pe acționari? Un lucru este cert: imediat ce a apărut în presă anunțul închiderii a trei hale și iminența concedierii a 1.600 de angajați, Primul-ministru, Victor Ponta, și ministrul economiei, Constantin Niță, trebuiau să vină la Slatina. Știu că astăzi primul-ministru este plecat într-o vizită oficială în Grecia, dar fac un apel la ministrul economiei, Constantin Niță, să ia legătura cu acționarii de la ALRO Slatina să încerce în al 12-lea ceas să repare ceea ce se mai poate repara. Ministrul economiei poate oferi soluții acționarilor de la Alro Slatina pentru a-i determina să renunțe la intențiile lor. El este chiar obligat să o facă. Atât premierul Victor Ponta, cât și ministrul Constantin Niță trebuie să facă tot posibilul pentru evitarea unei adevărate catastrofe sociale în Slatina și județul Olt. Guvernul Ponta III se află acum în fața unui examen major, pe care, dacă nu îl trece, de pierdut vor avea câteva mii bune de slătineni, și nu numai. Nu Guvernul Ponta III va avea de suferit la capitolul imagine, ci România.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Vasile Cazan: "Victor Ponta și sondajele prietenoase" Luni, președintele PNL, Crin Antonescu, a făcut o declarație tranșantă la adresa premierului Victor Ponta: "Constat o dată că domnul Ponta nu are curaj fără camuflaj. Deci tot vrea să ascundă PSD, că e cu alții, că e cu UNPR, că e cu domnul Tăriceanu. Constat că ținta politică a domnului Ponta este un rezultat prost al PNL la europarlamentare și să scape de Antonescu și nu am decât un mesaj să-i transmit: cum le-a spus dânsul celor de la PSD «scapă cine poate», eu îi spun «de ce ți-e frică nu scapi»". Declarația președintelui PNL a venit pe post de replică la o afirmație pe un ton fals și ipocrit al premierului Victor Ponta, care continuă să propage tema manipulatoare a destrămării USL din cauza lui Crin Antonescu. Luni, premierul a venit înarmat și cu un sondaj tocmai "cald" și declarația lui a sunat astfel: "Conform sondajelor, românii au înțeles că USL nu mai funcționează printr-o decizie a domnului Antonescu". Și, pentru a mima "bunele intenții" (ghilimele sunt obligatorii), Victor Ponta a plusat: "Eu vorbesc de o alianță cu PNL. Cu Crin, fără Crin - asta decid ei". Trec peste faptul că ultima propoziție este împrumutată (ca să nu utilizez alt termen) din zicerile Elenei Udrea și ale altor lideri PDL, altceva este demn de subliniat. Victor Ponta a făcut referire la sondaje. Am făcut o "revistă a presei" cu sondajele apărute în ultimele luni (sondaje în care - ne-am obișnuit deja de câteva luni bune - la capitolele "încredere" și "intenție de vot la prezidențiale" procentele cresc amețitor în cazul lui Victor Ponta și scad vertiginos la Crin Antonescu și în care, evident, scade și intenția de vot pentru PNL) pentru a vedea cine este în spatele caselor de sondare. Și merită consemnat: sunt 4 case de sondare care săptămânal, asemenea atleților dintr-o ștafetă de 4 x 4, își "transmit" cam aceleași rezultate, iar o parte a presei inserează pe prima pagină "ascensiunea" premierului Ponta și "căderile" lui Antonescu. Cele patru case sunt: CSCI - unde director este Dan Sultănescu, care este consilier sau consultant al premierului Victor Ponta; IRES - coordonat de Vasile Dâncu, unul dintre stâlpii "Grupului de la Cluj" (o grupare influentă din PSD), CSOP - o casă de sondare arondată PDL, și INSCOP - o casă de sondare arondată publicației "Adevărul" și care îl are drept acționar principal pe Remus Ștefureac, fost consilier al șefului SRI, George Maior. Periodic mai apar și sondaje ale Socio Pol - unde numărul unu este Mirel Palada, nimeni altul decât purtătorul de cuvânt al premierului Ponta. Ei bine, cu astfel de case de sondare în spate, îi poți liniștit "întrece" la procente și pe Obama și Putin luați împreună. Și ținând cont de cine este în spatele CSCI, INSCOP și IRES, nici nu este deloc greu să îl scoți pe Crin Antonescu ca fiind cel care a decis ruperea USL. Dacă premierul Victor Ponta chiar crede în rezultatele sondajelor caselor mai sus amintite înseamnă că se păcălește singur.
|
|
|
|
|
Domnul Radu Zlati: "Stema României are nevoie de o coroană" De data aceasta declarația mea politică va fi scurtă. Curând, sper că foarte curând, va veni în fața noastră - pentru a fi discutat și votat - proiectul de lege care prevede adăugarea coroanei regale la acvila de pe stema României. Este vorba despre coroana Regelui Carol I, făurită din oțel de tun otoman capturat la Plevna, coroană care simbolizează o pagină glorioasă a istoriei naționale și, dincolo de acest fapt, este simbolul heraldic tradițional pentru marcarea suveranității de stat. De aceea revenirea la acvila încoronată este doar, dacă doriți, un gest de revenire la normalitate. Suntem departe de 1992, anul în care părinții Constituției noastre s-au temut că introducerea coroanei în stemă ar putea fi interpretat ca un gest de monarhism, de reverență față de Casa Regală a României. Suntem mai bine așezați în cadrul constituțional, mai puțin pătimași și, sper, mai înțelepți și mai toleranți. Apelez la această înțelepciune care poate marca, în istoria României, o reconciliere cu trecutul și o întărire a prezentului prin integrarea unui simbol al unei Românii suverane, al unei Românii de care suntem, pe drept cuvânt, mândri. România are nevoie de coroana regală care să înnobileze acvila. Vă invit deci, dragi colegi parlamentari, să oferim României această coroană.
|
|
|
|
|
Domnul Nechita-Stelian Dolha: "Transportul public, scurtcircuitat de acciza Ponta" Creșterea accizei la carburanți de la 1 aprilie 2014 generează o multitudine de efecte imediate, atât asupra mediului economic cât și asupra bugetului familial, unele dintre acestea probabil insuficient analizate. Cumulate, aceste efecte ar putea să se manifeste asemenea unei unde de șoc, în condițiile în care măsurile de protecție pentru largi categorii sunt inexistente. O sesizare a operatorilor din transportul public urban atrage atenția că există consecințe asupra cărora, cu certitudine, nu s-a reflectat îndeajuns. De regulă, în ecuația creșterii prețului carburantului luăm în calcul de fiecare dată o benzină mai scumpă, deci mai reducem călătoriile cu mașina personală, o creștere a prețurilor tuturor produselor, așadar un coș zilnic mai ușor, și multe alte consecințe inevitabile. În această ultimă categorie intră călătoriile cu mijloacele de transport public. Asociația pentru Mobilitate Urbană a calculat că noua acciză va aduce o creștere a tarifelor cu 10%, ca efect cumulat al mai multor factori cu originea în aceeași majorare. Pentru o familie cu trei membri dintr-o localitate periurbană care face naveta pe o distanță de 30-40 de kilometri, creșterea generată de noua acciză ar putea să fie și de 60 de lei. Adică, raportat la un salariu lunar de 1000 de lei, pierderea numai din cheltuielile noi cu deplasarea va fi de 6 procente. Dacă guvernul ar prelua meticulozitatea transportatorilor și ar încerca un exercițiu și pe alte sectoare ar avea probabil o cu totul altă dimensiune a "nevinovatei accize" asupra buzunarului populației. Reîntorcându-ne la apelul Asociației pentru Mobilitate Metropolitană, trebuie remarcat că, acționând numai din butonul accizei asupra transportului public local, fără plasă de protecție, Guvernul nu doar că forțează creșterea costurilor, dar acționează inclusiv împotriva practicilor europene. Asta pentru că în mai toată Europa taxele pe carburant, de la acciză până la TVA, ori nu se percep, ori sunt restituite operatorilor de transport public. Este exemplul Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Franței sau Italiei. De ce fac asta? Pentru simplul motiv că europenii consideră transportul public local, un element de incluziune socială, un serviciu accesibil oricui, un factor elementar de civilizație. Guvernul Ponta trebuie să mediteze adânc la acest aspect în timp ce întinde hărțile noilor autostrăzi din Alexandria până în Craiova, eliminând Transilvania.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Tămâian: "Nivelul de trai din România este mult sub media Europei" Ca urmare a scumpirii carburanților, care duce și la scumpirea inerentă a alimentelor, România mai coboară câteva locuri în ceea ce privește nivelul de trai al populației, în topul țărilor Comunității Europene. Punctual, se poate cuantifica în cifre faptul că în România, conform datelor prezentate de site-ul de călătorii și informații travelnotes.ro, un litru de benzină costă echivalentul a 1,28 euro/litru, iar în Germania prețul este de 1,56 euro/litru, în Ungaria 1,32 euro/litru, în Polonia 1,26 euro/litru și în Bulgaria de 1,27 euro/litru. Asta, în condițiile în care salariul mediu net în țările Europei îl depășește cu foarte mult pe cel al românului de rând. Astfel, conform Ziarului financiar, salariile medii nete în Europa sunt calculate statistic în dolari, iar raportat la cursul de schimb mediu euro/dolar de 0,72, în Germania venitul mediu net este de 2.062 euro, în Ungaria, 452 euro, în Polonia, 605 euro, în Bulgaria, de 298 euro. În România, salariul mediu net se situează la nivelul de aproximativ 341 euro, cuantum care ne situează, după statistica gândul.info pe locul șase în topul țărilor europene cu cel mai mic salariu mediu, după Albania, Bulgaria și Macedonia. După studiul tuturor acestor date, ne întrebăm de ce țara noastră se situează atât de jos în topul țărilor europene în ceea ce privește nivelul de trai și de ce s-a ajuns în această situație. În toate discuțiile politice se pune problema alinierii României la prețurile Comunității Europene. Prețul alimentelor de bază este situat, la paritatea leu/euro, la nivelul țărilor europene dezvoltate, dar nu s-a pus problema alinierii sau măcar a apropierii venitului mediu al cetățeanului român de venitul unui cetățean italian, francez sau măcar de venitul unui cetățean din spațiul estic al Comunității, cum sunt cetățenii polonezi. Personal, cred că se impune o acordare a unei atenții deosebite față de resursele naturale ale țării, care ar putea fi utilizate nu în detrimentul sau spre păgubirea statului român, ci pentru o redresare a economiei românești. Este deosebit de important să ne îndreptăm atenția spre legislația din domeniul minelor și al exploatărilor resurselor, pentru ca în viitor statul să nu mai fie nevoit să apeleze la împrumuturi externe, care apoi vor condiționa și vor împiedica dezvoltarea economică a țării. Un exemplu care ar putea fi luat în calcul în sensul dezvoltării economice este cel al exploatării de la Roșia Montană, care ar putea fi pusă în valoare în plan intern, prin folosirea resurselor de aur și argint în scopul prelucrării interne. Astfel, produsele finite ar putea fi valorificate chiar printr-o bursă a metalelor prețioase, România putând concura pe piața tranzacțiilor cu metale prețioase. Este păcat ca acestea să fie valorificate ca o materie primă, aparent cu un interes scăzut, de către societățile exploatatoare străine, statul având o cotă de participare și o redevență minimă în raport cu valoarea reală a zăcămintelor. Țin să readuc în atenție informațiile făcute publice nu demult de către inginerul Neagu Florea, fostul director al IPROMIN, societatea care a proiectat minele de aur din România începând cu anii 60, conform cărora valoarea celor 300 de tone de aur din zăcământul zonei Roșia Montană este de 9,5 miliarde de euro, cele 1600 de tone de argint valorează 800 de milioane de euro, iar zăcămintele de metale rare valorează de aproximativ patru ori mai mult decât valoarea aurului și argintului la un loc, aproximativ 41 de miliarde de euro. În urma unui calcul sumar, putem observa că valoarea acestor bogății este de peste 51 miliarde de euro. Având în vedere că datoria publică a României este de aproximativ 37 miliarde de euro, putem spune că România beneficiază de resursele necesare pentru o creștere a nivelului de trai și, implicit, a nivelului venitului mediu al cetățeanului. Un alt domeniu de importanță majoră și care ar putea să își aducă aportul la creșterea economică a României și implicit a nivelului de trai este turismul. Antrenarea și stimularea producției turistice determină un spor de producție care se regăsește ca aport la crearea produsului intern brut, prin încasarea de taxe hoteliere și alte tipuri de impozite. Activitatea turistică asigură și dezvoltarea unor zone mai sărace în resurse, prin realizarea unor amenajări turistice, favorizând utilizarea pe plan local al forței de muncă, creându-se astfel condiții de viață mai bune rezidenților. Așadar, turismul reprezintă un domeniu prielnic în ceea ce privește relansarea unei economii precum cea a României, atribut care ar duce la o creștere a nivelului de trai. Nu în ultimul rând, o stimulare a investițiilor în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, ar duce la dezvoltarea unor locuri noi de muncă. Astfel, numărul șomerilor ar scădea, bugetul statului nemaifiind afectat de plăți către persoanele neangrenate pe piața muncii. O bună măsură în acest sens a fost adoptată prin OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. În viitor, este absolut necesară completarea legislației din acest domeniu prin adoptarea de măsuri europene, la fel ca în țările dezvoltate ale Comunității, în vederea stimulării prin măsuri sociale a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Aspectele precizate sunt câteva dintre multiplele exemple care ar putea ajuta la ridicarea nivelului de trai în România. Există alte numeroase domenii în care, dacă se dorește și există interes, se pot implementa politici de management performant cu rezultate optime. Important este ca noi, parlamentarii români, să avem conștiința națională de a trata cu obiectivitate, seriozitate și maturitate politică problema creșterii nivelului de trai, prin decizii în favoarea statului român și, în primul rând, a populației României.
|
|
|
|
|
Domnul Dorinel Ursărescu: "Pentru PSD Neamț, USL nu a existat niciodată. A trădat începând cu 2011!" PSD Neamț și-a văzut visul cu ochii: USL nu mai există. De fapt, pentru social-democrații nemțeni USL nu a existat niciodată. Protocolul USL a reprezentat o literă moartă pentru PSD-ul din Neamț, nu a fost respectat niciodată de către social-democrați. PSD Neamț nu a ținut cont de faptul că pozițiile câștigate în 2012 nu le-ar fi putut obține fără concursul PNL și a vrut să guverneze în plan local după bunul-plac și să facă alianțe în funcție de propriile interese. PSD Neamț a ales să pună în practică o serie de mizerii de ordin politic, "împrumutate" și de la centru. "Noi vrem să ducem la îndeplinire ceea ce am promis. Este regretabil că domnul Crin Antonescu a ales să abandoneze lupta cu Traian Băsescu...", așa a sunat una dintre declarațiile recente ale liderului PSD Neamț. În realitate însă cei care au ales să abandoneze lupta cu reprezentanții din Neamț ai lui Traian Băsescu sunt chiar cei din PSD Neamț. Mai mult, social-democrații nemțeni au cooperat cu principalii apropiați ai președintelui din județ. Și asta nu de ieri, de azi. Încă din 2011 s-a înregistrat această cooperare și ea a fost vizibilă la alegerile parțiale din Colegiul nr. 6 din Camera Deputaților, unde, culmea, a fost trădat, un reprezentant al PSD, Liviu Harbuz, care era candidatul USL. Atunci, candidatul USL, care era cotat cu trei zile înainte de alegeri la 70%, a pierdut scrutinul în fața democrat-liberalului Adrian Rădulescu din cauza trădării tuturor primarilor PSD din colegiul respectiv. Atunci toate comunele PSD au trădat, toți primarii PSD au făcut blaturi. În schimb, la toate primăriile PNL, cu o singură excepție, candidatul USL a ieșit pe primul loc. Și astfel, într-un colegiu în care, la alegerile din 2008, candidatul PDL (partid aflat în 2008 în mare creștere) a venit pe locul 3, în 2011, când PDL era și în regres, a câștigat candidatul acestui partid, deși era o persoană care nu avea nicio tangență cu zona, singura calitate a sa fiind aceea de a fi un apropiat al lui Traian Băsescu. Tot la capitolul colaborări PSD - Traian Băsescu și asociații săi - se înscrie și rezultatul electoral din decembrie 2012 din Colegiul nr. 4 din Camera Deputaților, unde candidatul USL a avut pe fiecare secție de vot cu circa 70 de voturi mai puține decât candidatul USL la Senat. Sunt exact voturile care au lipsit pentru închiderea Colegiului nr. 4. Cine s-a calificat din Colegiul nr. 4? Elena Udrea, adică unul dintre principalii locotenenți ai lui Traian Băsescu. Care, se știe, recent și-a trădat și ea electoratul PDL, trecând la PMP. Aceste două dovezi - cine are curiozitatea poate verifica fișele secțiilor de votare în documentele BEC, ele sunt publice - sunt elocvente privind modul în care PSD Neamț a acționat în cadrul USL. La relațiile mai mult decât amicale cu primarul PDL al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, la menținerea în funcții a unor membri PDL am mai făcut referiri. Din păcate, cei care au înșelat și înșeală electoratul în Neamț au fost și sunt reprezentanții PSD. Cum vor continua să ducă la îndeplinire "ceea ce au promis"? Ca și la centru, unde reducerea CAS cu 5% la angajator și scutirea impozitării profitului reinvestit - o promisiune USL - nu mai sunt deloc ferme pentru cabinetul Ponta III, intervenind mai nou o serie de condiționări. În schimb noi, cei acuzați de abandonarea luptei cu Traian Băsescu și de colaborare cu acesta, am înaintat o propunere legislativă pentru aplicarea de la 1 iulie 2014 a reducerii CAS cu 5% la angajator și a scutirii impozitării profitului reinvestit. Dar pentru PSD păcălirea electoratului a devenit un sport național. Un sport pe care îl practică la perfecție în județul Neamț. Aștept cu interes rezultatele din județ de la alegerile pentru Parlamentul European. Să nu se mire cineva, dacă Elena Băsescu (în situația în care va candidat ca independent) sau PMP (cu Elena Băsescu pe loc eligibil) va obține rezultate mai mult decât onorabile în zonele controlate de PSD.
|
|
|
|
|
Doamna Ioana-Jenica Dumitru: "Extremismul amenință pilonii de bază ai Uniunii Europene" Se observă o creștere alarmantă a curentelor extremiste în interiorul Uniunii Europene. Mesajele antieuropene se manifestă puternic în tot mai multe zone ale comunității noastre, obiectivele partidelor politice de extremă dreaptă sau stângă câștigă tot mai mulți adepți, în timp ce comunitatea internațională privește cu o oarecare neputință la evenimentele care cresc pe zi ce trece tensiunile geopolitice din regiunea noastră. Alegerile pentru viitorul Parlament European sunt ocazia perfectă să observăm creșterea în forță a curentelor de extremă dreaptă sau stângă, dar și de a contura soluții eficiente pentru izolarea acestora față de politica centrală a Uniunii Europene. Democrația europeană și valorile sale pot fi foarte ușor denaturate de mesaje secesioniste de sorginte violentă. Istoria ne învață într-un mod brutal la ce poate duce un curent extremist scăpat de sub control. Cel de-al Doilea Război Mondial stă martor în fața atrocităților care pot surveni din creșterea necontrolată a propagării mesajelor de violență extremă în mediul politic internațional. Noi avem astăzi obligația să reacționăm rapid și ferm împotriva propagării unor astfel de manifestări oriunde avem capacitatea să le observăm. Stabilitatea Uniunii Europene se bazează pe valorile pe care toți membrii s-au angajat să le respecte și să le întărească în momentul în care au semnat documentele de aderare. Egalitatea, fraternitatea, libertatea de mișcare și garantarea respectării drepturilor fundamentale ale omului nu sunt negociabile și nicidecum supuse unei negocieri de vreun fel. Agresarea drepturilor unor membri de a se mișca liber în interiorul Uniunii Europene nu trebuie tolerată. Libertatea de mișcare a persoanelor în UE este un drept consfințit de statutul de stat membru al UE, și nu un privilegiu pe care unii membrii îl acordă, după bunul-plac, unora sau altora. Lipsa de reacție din considerente politice față de declarațiile xenofobe ale unor politicieni poate duce la creșterea în intensitate și număr a acestui fel de abordări, lucru care pune semne serioase de îndoială asupra eficienței UE. Un alt front care se deschide într-un mod insidios în lupta pe care suntem obligați să o ducem cu extremismul european, din păcate, se află chiar aici, în România. Resping ferm și în totalitate participarea unor membri cunoscuți ai extremismului maghiar la manifestații de acest fel în România. Prin poziții violente și de chemare la conflict, membrii pseudopartidului Jobbik vor să strângă capital pe seama unui electorat pe care aceștia îl cred confuz, frustrat și predominant etnic. Toată lumea trebuie să vadă limpede faptul că bătălia se dă pe voturi, nu pe principii sau idei. Calculul, greșit în opinia mea, al extremiștilor este simplu, cu cât mai violente mesajele, cu cât mai lipsite de considerație față de toate valorile pe care UE le promovează de jumătate de secol încoace, cu atât mai mulți membri vom avea în PE. Pericolul există, stimați colegi, și este într-atât de palpabil încât în Europa se vorbește de o uniune a celor mai mari partide și implicit grupuri parlamentare din PE, și anume PES, PPE și ALDE, doar pentru a izola definitiv persoanele care ajung în politica europeană navigând pe un val de ură. Ura trebuie să devină un sentiment politic al trecutului. Europa are nevoie de dezbateri importante pe probleme precum bugetul, economia și finanțele, asigurarea dezvoltării unitare, administrație publică performantă, centrală și locală, și, nu în ultimul rând, agricultură. Apreciez poziția UDMR față de manifestațiile unor elemente extremiste care au pătruns în România pentru a semăna vânt. Cred că avem nevoie de maturitatea de a reacționa ferm, dar cinstit față de aceste amenințări pe care le observăm, uneori pasiv, chiar în România. Nu trebuie să uităm că țara noastră este un exemplu de politici publice de integrare a minorităților, chiar dacă am început mult mai târziu decât statele din Vest să adoptăm pozițiile moderne și tolerante cu care Occidentul s-a obișnuit. Iată că, la 25 de ani de la ieșirea noastră din constrângerile totalitarismului, România a ajuns un exemplu față de state pentru care democrația este o obișnuință neîntreruptă de sute de ani. Cred că România poate fi un garant regional al valorilor europene, printre care se numără și toleranța și respectul față de minorități. Am încredere în capacitatea noastră de a rezolva clar și demn problemele de sorginte extremistă din întreaga Europă, stabilitatea europeană și viitorul solidarității și coeziunii europene depinde de puterea noastră de a dilua mesajele, opiniile și reprezentanții extremismului european.
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Florin Buicu: "Ungurii lor și maghiarii noștri" Săptămâna trecută întreaga mass-media a vuit despre întâlnirile extremiștilor unguri din data de 10 martie pe teritoriul României noastre greu încercate și despre sărbătorirea pe 15 martie a Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Diferențele de organizare a celor două zile sunt vizibile, pe 10 martie la întâlnirea extremiștilor a fost un întreg scandal și o stare de neliniște indusă de cei veniți din afara Mureșului, din Ungaria, pe când organizarea de pe 15 martie, a secuilor, fără nicio implicare a forțelor extremiste, a fost exact ceea ce s-a dorit a fi, o comemorare liniștită. În 10 martie, fără a avea aprobarea administrației locale, remarcându-se prin discursuri xenofobe și rasiste, fluturând steaguri ungurești și dând dovadă de o aroganță și un fanatism pe măsura discursurilor în Parlamentul European a domnului László Tökés, liderii "marșului secuilor" au condus la incidente între manifestanți și autorități. De aproape un sfert de secol maghiarii din Ardeal sunt păcăliți de Tökés și de iredența ungară, aceștia le vor voturile, sunt avizi de bani și de putere. Nu înțeleg de ce tot încearcă să radicalizeze o populație care este finanțată și protejată de statul român pe banii românilor și ai celorlalte naționalități care trăiesc în România, sperând că se va putea trece în Ardeal peste capul a 6 milioane de români în favoarea a un milion de maghiari ardeleni și împotriva tuturor tratatelor internaționale și a Constituției României. O să mă opresc într-o bună zi să întreb un om simplu, un maghiar din Târgu Mureș, pe care se tot erijează acești lideri extremiști că îl reprezintă, ce crede că obține prin autonomia obsesiv cerută. Îmi spun în fiecare an că nu ar trebui să iau în seamă toată mascarada aceasta, ce are a face că unii doresc să își sărbătorească diverse evenimente, însă cum să nu te facă să zâmbești următorul titlu de presă: "De Ziua Maghiarilor de Pretutindeni vicepremierul ungar Semjén Zsolt a defilat călare la Târgu Secuiesc". Postura, similară cu cea a lui Horthy Miklós la intrarea în orașele românești "recucerite" în urma Diktatului de la Viena din 1940, mai ales când este adoptată de un înalt oficial al Ungariei, te face să te întrebi de fiecare dată de unde are mână liberă insuflarea antiromânismului. Adevărul despre această încrâncenare cred că se găsește în jurul lui László Tökés care, văzând că nu este inclus pe listele UDMR pentru alegerile europarlamentare, a început cu declarațiile în Parlamentul European împotriva statului român, ca apoi să continue cu instigarea la ură că prea a fost o iarnă grea și secuii trebuiau responsabilizați să îl voteze. Tökés, având și cetățenie maghiară, se regăsește pe listele FIDESZ și trebuie și el să răsplătească într-un fel această "onorantă" invitație. România este și în NATO, și în Uniunea Europeană, granițele noastre fiind garantate de marile puteri ale lumi. Aș putea să îmi imaginez autonomia Transilvaniei, înconjurată de granițele UE, plătind biruri vamale, având o administrare proprie a școlilor și a administrației locale, dar ce vină au concetățenii mei că László Tökés, cel care și-a schimbat sutana de popă tocmai pentru ca să poată să acționeze, prin toate mijloacele, împotriva țării în care s-a născut și al cărei cetățean este, nu reușește să se împace cu ideea că este un trădător de neam. Le doresc răzvrătire plăcută și succes în alegeri!
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Lupu: "PNL susține, printr-o inițiativă legislativă depusă în Parlament, reducerea cât mai rapidă a TVA la carne" Având în vedere faptul că în noul său program politic Guvernul Ponta 3 nu are niciun fel de termene precise în privința aplicării măsurilor de relaxare fiscală, susținute anterior, ba, mai mult decât atât, acum mai toate măsurile importante sunt trecute lapidar cu vederea și condiționate permanent de sintagma "în funcție de spațiul fiscal necesar", PNL rămâne consecvent cu toate angajamentele sale, nu numai la nivel teoretic, precum foștii săi parteneri PSD, ci și la nivel practic, transformând deja în inițiative legislative o serie de obiective din programul de guvernare al USL, program validat de voința electoratului în anul 2012. În acest sens, PNL a depus, recent, în Parlament mai multe inițiative legislative, care au rolul de a relansa economia românească și de a veni în mod concret în sprijinul mediului de afaceri, așa cum ne-am angajat în fața cetățenilor, atât în campaniile electorale, dar și tot timpul cât ne-am aflat la guvernare. În acest demers legislativ al Grupului parlamentar al PNL din care fac parte se înscriu atât inițiativa liberală de modificare a Codului fiscal, prin care dorim reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, precum și scutirea de impozit a profitului reinvestit, dar și o altă inițiativă, și anume cea privind reducerea TVA la carne până la 9%, așa cum s-a procedat anul trecut cu TVA la pâine și alte produse de panificație. Săptămâna trecută, Grupul parlamentar al PNL a organizat o dezbatere pe această temă importantă pentru producătorii din domeniul cărnii din România, dezbatere la care au fost prezenți reprezentanți ai Federației Naționale PRO AGRO, ai Asociației Producătorilor de Carne din România, ai Asociației Române a Cărnii și ai Uniunii Crescătorilor de Păsări din România. Noi, liberalii, considerăm că reducerea TVA la carne ar reprezenta o reală gură de oxigen pentru foarte mulți fermieri și procesatori din domeniul cărnii care sunt în pragul insolvenței, în special din cauza scăderii consumului, dar și a concurenței neloiale practicate de către cei de pe piața neagră de materie primă și produse din industria cărnii. Mai mult decât atât, cred că cele menționate mai sus reprezintă un motiv serios ca voința politică inexistentă a Guvernului Ponta 3 în privința relaxării fiscale să fie suplinită de consensul parlamentar al colegilor din arcul guvernamental.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai-Aurel Donțu: "PNL cere simplificarea procedurilor de impunere și colectare a impozitului pe venitul agricol" Am depus zilele trecute, împreună cu alți 70 de colegi de-ai mei, parlamentari liberali, în Parlamentul României, o inițiativă legislativă de modificare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, respectiv de modificare a art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care dorim simplificarea procedurilor de impunere și colectare a impozitului pe venitul agricol, dar și schimbarea modului în care se distribuie sumele colectate. Noi, liberalii, am făcut acest demers legislativ deoarece considerăm că legislația actuală din domeniu este mult prea complicată și aproape imposibil de aplicat, autoritățile locale sunt nedreptățite, iar producătorii agricoli sunt puși inutil pe drumuri pentru a-și achita impozitele aferente. Ținând cont de aceste considerente, noi propunem ca atribuțiile de impunere și de colectare a sumelor să se facă la sediul primăriilor. Astfel, decizia de impunere se va face pentru activitățile supuse impozitării, în baza datelor emise de APIA, pentru activitățile pentru care producătorii au primit efectiv subvenții. Un alt aspect important, pe care vreau să-l semnalez aici, este faptul că prin modificările legislative pe care le propunem plata impozitului să se facă după recoltare. Mai trebuie menționat faptul că impozitul se va plăti în continuare în două tranșe, însă acestea vor fi ale anului agricol anterior, pentru care producătorul agricol a primit subvenția și a reușit valorificarea recoltei. De asemenea, o altă prevedere semnificativă din această propunere legislativă se referă la faptul că sumele colectate se vor distribui conform art. 32 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, ceea ce asigură respectarea principiilor autonomiei locale, a principiilor dezvoltării armonioase a tuturor zonelor țării. Considerăm că prin această inițiativă liberală vom contribui atât la simplificarea legislației din domeniu, cât și la sporirea interesului autorităților locale în privința colectării acestor impozite - deoarece li se redă acestora posibilitatea de autofinanțare -, dar și a eliminării problemelor cu care se confruntă în prezent fermierii, din punctul de vedere al modului de impozitare al activităților agricole.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Dragomir: "133 de ani de la proclamarea lui Carol I ca rege al României" Partidul Național Liberal, Filiala Constanța cinstește memoria Regelui Carol I al României și amintește, totodată, de rolul pe care l-a avut acesta în făurirea unei Românii moderne, actor important în zona Balcanilor și a Europei Centrale și de Sud-Est. Carol a fost recunoscut drept un conducător drept, imparțial, cu o personalitate foarte puternică, după cum l-a caracterizat și I.G. Duca. Principele, mai apoi, în 1881, Regele Carol I și-a asumat rolul extrem de important pe care trebuia să-l îndeplinească la cârma statului, dedicându-se cauzei românești. Carol I a contribuit, prin decizia de a se implica în Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, la obținerea unor beneficii extrem de avantajoase pentru România: independența recunoscută ulterior de către Marile Puteri și alipirea regiunii Dobrogei la teritoriul țării. În ziua de 10 noiembrie, Carol I a prezidat întrunirea Consiliului de Miniștri, în care au fost stabilite normele pentru luarea în stăpânire a Dobrogei și pentru primele organizări ale regiunii. În ziua de 13 noiembrie, Principele Carol I și prim-ministrul liberal Ion. C. Brătianu au stabilit ultimele dispoziții pentru intrarea armatei române în Dobrogea. Împreună cu marele liberal Mihail Kogălniceanu, acesta a elaborat o proclamație către locuitorii Dobrogei și un ordin de zi către armată. Documentele prezintă principiile și modul de reintegrare a Dobrogei la statul modern român. Astfel, pe 14 noiembrie 1878, Dobrogea a reintrat, oficial, în componența statului român modern, iar țara noastră devenea actor în bazinul Mării Negre și avea deschidere către Marea Mediterană. A urmat apoi o perioadă în care atât principele Carol, cât și miniștrii săi liberali, văzând portul și orașul Constanța drept importante puncte de dezvoltare a comerțului și economiei românești, au militat pentru modernizarea acestei regiuni. Prin voința regelui României a fost reconstruită zona portului Constanța, au fost reamenajate și extinse zonele cheiurilor, ale depozitelor și ale căilor feroviare de aici și s-a depus un efort substanțial pentru reorganizarea orașului și ajutarea populației de aici. Prin dedicarea și forța de care a dat dovadă în reașezarea spațiului românesc pe eșichierul european, Carol I rămâne probabil cel mai important suveran din istoria națională.
|
|
|
|
|
Domnul Ștefan-Alexandru Băișanu: "Pentru noi, parlamentarii liberali, tăierile masive de păduri reprezintă o reală amenințare la adresa siguranței naționale" Tăierile necontrolate de păduri, precum și defrișările masive care s-au practicat în ultimii ani în România, la un nivel din ce în ce mai amplificat și scăpat de sub controlul autorităților, vor avea, în continuare, efecte devastatoare, atât pentru mediu, cât și pentru sănătatea generațiilor prezente și viitoare, dacă nu găsim cele mai pertinente soluții de stopare a acestui fenomen și dacă măsurile care se vor lua de acum înainte nu vor fi cu adevărat ferme. Noi, liberalii, am tras permanent semnale de alarmă în această privință, insistând, atât timp cât ne-am aflat la guvernare, pentru o modificare substanțială a legislației din domeniul silvic, propunând în acest sens, prin miniștrii noștri liberali din Guvernul Ponta 1 și 2, chiar un nou Cod silvic prin care să se diminueze cât mai rapid tăierile și defrișărilor necontrolate. Mai mult decât atât, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, din care fac și eu parte, a depus săptămâna trecută în Parlament o inițiativă legislativă pentru completarea Legii privind siguranța națională a României, nr. 51 din 29 iulie 1991. Prin această inițiativă am solicitat completarea listei de amenințări la adresa siguranței naționale prin includerea tăierilor masive, necontrolate de păduri. Conform unui raport al Curții de Conturi a României din 2012 (Sinteza Raportului de audit privind "Situația patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990-2012"), în perioada 1990-2011, volumul tăierilor ilegale din pădurile României s-a menținut, cu unele fluctuații anuale, la un nivel extrem de ridicat, cele mai afectate de acest flagel fiind pădurile aflate în proprietatea statului. Astfel, în expunerea de motive a inițiativei noastre liberale am menționat faptul că, din analiza volumului tăierilor din această perioadă, a existat un maxim în anul 1992, cifrat la 281.517 mc3 și un minim de 51.900 mc3 în anul 2008. Potrivit unui studiu realizat de Greenpeace în România, se taie peste 3 ha de pădure în fiecare oră. Din datele/informațiile prezentate de RNP-Romsilva rezultă că zilnic se exploatează, în medie, 41 ha, din care o mare parte o reprezintă tăierile nelegale/furturile. De asemenea, în perioada 2005-2011, s-au efectuat tăieri nelegale de arbori în volum total de 438.900 m3, din care cel mai mare volum de tăieri ilegale s-a înregistrat în județele: Suceava - 10.213 m3, Maramureș - 9.542 m3, Bacău - 7.751 m3, Gorj - 7.686 m3, Argeș - 6.160 m3. și Olt 4.501 m3. Considerăm că prin această inițiativă liberală, și anume de a solicita includerea pe lista de amenințări la adresa siguranței naționale și a tăierilor masive, necontrolate de păduri, vom responsabiliza și mai mult instituțiile statului cu atribuții în domeniul siguranței naționale. Sperăm, de asemenea, că această măsură va reprezenta și un sprijin puternic pentru implementarea noului Cod silvic, deoarece noi considerăm că în domeniul silvic este absolut necesară adoptarea imediată a unor măsuri cât mai drastice.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian-Nicolae Diaconu: Astăzi mi-am propus să vă rețin atenția cu un subiect foarte sensibil pentru țara noastră. În ultimii ani creierele românești au migrat spre diverse țări europene, și nu numai. România își sacrifică din ce în ce mai mult viitorul din cauza nesiguranței din învățământul românesc. Reforma din învățământul românesc nu se mai sfârșește. De la an la an legile se schimbă, acest lucru imprimând o nesiguranță, o lipsă de perspectivă și mai ales o lipsă de viziune a celor ce conduc sistemul de învățământ din țara noastră. După integrarea în Uniunea Europeană, elevii și studenții români au luat cu asalt școlile și universitățile din Europa, și nu numai. Aceștia au fost speriați de nesiguranța oferită de statul român după terminarea studiilor. Luând în considerare situația economică din ce în ce mai dificilă prin care trece România și care se resimte, bineînțeles, și în învățământ, foarte puțini dintre cei care au plecat să studieze în străinătate s-au mai întors în țară. În anii de studii petrecuți departe de meleagurile românești, aceștia au constatat că principalele motive pentru care evită întoarcerea acasă, lângă familie, sunt oferta redusă a locurilor de muncă și pachetul salarial foarte mic. Este din ce în ce mai clar că acest exod trebuie să înceteze. În câteva decenii numărul mare de plecări al elevilor și studenților din țara noastră va avea consecințe greu de imaginat în zilele noastre. Din studiile efectuate de specialiștii în domeniu reiese faptul că populația României îmbătrânește pe zi ce trece și scade încet, dar sigur. În țara noastră, numărul persoanelor ce desfășoară activități este din ce în ce mai mic, în timp ce numărul pensionarilor crește continuu. Efectele acestor plecări sunt multiple și, în acest fel, sistemul de pensii va intra în colaps, nu avem motive să fim optimiști nici în legătură cu educația, sistemul de sănătate sau alte servicii publice. Noul Guvern al României este reprezentat îndeosebi de oameni tineri, unii dintre ei chiar foști studenți ai unor universități de prestigiu din afara granițelor țării. În final doresc să trag un semnal de alarmă Guvernului și factorilor decidenți din Ministerul Educației și Cercetării să își asume responsabilitatea pentru starea actuală a sistemului educațional din România și să aibă în vedere importanța investiției în educație ca o viitoare sursă de dezvoltare sustenabilă a statului pe termen lung. Menținerea în condiții actuale a finanțării educației și a schimbărilor legislative de la un an la altul va perpetua și agrava și mai mult starea critică a sistemului de învățământ, atât la nivel preuniversitar, cât și la nivel universitar, având consecințe devastatoare asupra dezvoltării tinerilor din țara noastră.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Avram: "Răbdarea românilor este limitată" Dacă nu am cunoaște miezul problemelor revendicative progresiv afirmate de minoritatea maghiară din România, am putea crede că este vorba numai de niște chestiuni de rutină europeană a unei minorități, și am fi naivi. Dacă nu am cunoaște miezul comportamentului antiromânesc al cetățeanului László Tökés am putea crede că este vorba numai despre revendicarea unor drepturi firești ale unei minorități, și am fi naivi. Dacă nu am asista pe viu, cum se spune, la fiecare 15 martie anual, la manifestațiile provocatoare ale minorității maghiare cu participarea fără jenă a unor reprezentanți ai ungurilor ce guvernează statul ungar vecin, am putea crede în buna intenție a unui stat european de a-și proteja minoritățile din statele vecine, și am fi iarăși naivi. Dacă nu am observa ce se întâmplă în Ucraina, mai exact în peninsula Crimeea, am putea crede că Rusia este un stat democratic fără tendințe imperiale, și am fi naivi. În fine, dacă am crede că între mișcările revendicative ale minorității maghiare din România și tendința separatistă a peninsulei Crimeea sprijinită de Vladimir Putin nu există nicio legătură, din nou am fi naivi. Spun toate acestea pentru că evoluția revendicărilor minorității maghiare din România, începând din martie 1990, de la Târgu Mureș, a devenit mai periculoasă tocmai pentru că autoritățile române au dovedit încă o dată, dacă mai era cazul, o toleranță excesivă față de extremismul violent al unora, care nu ar fi trebuit să pășească pe pământul României niciodată. Hârjoneala președintelui Băsescu cu premierul Ungariei Victor Orban în prezența ultranaționalistului și iredentistului László Tökés, a produs mult rău României, a încurajat atitudinile antiromânești ale acestui răspopit, care cu votul europarlamentarilor români, membri PDL, a devenit vicepreședinte al Parlamentului European. Domnul președinte nu i-a retras Ordinul "Steaua României" sau nu i-a atras răspunderea penală acestui "măscărici politic", tolerându-i înjurăturile la adresa României. În Europa, nu mai există minorități cu atâtea drepturi de câte se bucură minoritatea maghiară din România. UDMR-ul, partid recent cooptat la guvernare, s-a dezis de acțiunile extremiste ale partidului Jobbik din Ungaria, dar înființarea taberelor paramilitare secuiești pe teritoriul României nu este o glumă, nu este decât o provocare ordinară la adresa statalității României. Unii pun aceste acțiuni provocatoare pe seama apropierii campaniei electorale din Ungaria, dar eu nu cred că este vorba de așa ceva, întrucât motivația stăpânirii ungare de 1000 de ani asupra Transilvaniei este, de la an la an, tot mai frecventă, tot mai actuală. De ce este ușor de înțeles, dacă la nivel european se invocă tot mai des "precedentul Kosovo" care, iată, este urmat zilele acestea de exemplul Crimeii, un exemplu la fel de periculos pentru statul român. Știm cu toții că în politică, în general, deci și în politica europeană, nimic nu este întâmplător. Slovacii au dat o lecție dură extremiștilor revizioniști din Ungaria și cred că trebuie urgent să le urmăm exemplul. Nu mai este timp pentru toleranță, nu mai este timp suficient pentru prevenirea unui rapt teritorial din trupul României, dorit de un partid nazist numit Jobbik, care face campanie electorală în România, sub privirile îngăduitoare ale noastre, ale românilor majoritari. Dubla cetățenie este o problemă serioasă prin prisma drepturilor electorale și trebuie lămurită foarte repede de autoritățile române. Declararea unor persoane ca fiind indezirabile pe teritoriul României nu este suficientă, atât timp cât vicepremierul Ungariei descalecă la Târgu Mureș cu mesaj iredentist și provocator. În astfel de context politic, tensiunea în mijlocul populației majoritare din Transilvania, a populației românești este una în creștere de la zi la zi, și ne întrebăm ce fac serviciile abilitate cu observarea și prevenirea acestor acțiuni antiromânești?! Pentru că răbdarea românilor are limite!
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Avram: "Puterea de a ierta" După sentințele rămase definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a României privind lotul așa-zișilor grei din fotbalul românesc, în mod firesc au apărut tot felul de puncte de vedere referitor la acest subiect. Aproape toate opiniile exprimate, au fost în general axate în jurul faptului că justiția nu a făcut altceva decât să finalizeze procedurile juridice în baza unor probe adunate de procurori aproape 8 ani de zile și că este de neînțeles întoarcerea unor sentințe care au fost în primă instanță date cu suspendare, iar Înalta Curte le-a pronunțat în sentințe cu executare! Nu este treaba mea să contest o decizie a instanței supreme, dar, deși nici eu nu înțeleg această schimbare (probabil din lipsa cunoștințelor de ordin juridic), opinez că am sentimentul unei triste situații a unui om care plătește tributul pentru o situație conjuncturală a unui anturaj nepotrivit cu frații Becali, a asocierii acestei persoane cu oameni experimentați în transferul jucătorilor de fotbal, fotbal care, iată, se dovedește încă o dată a fi o mare industrie. Vorbesc aici despre - v-ați dat seama! - fostul internațional român Gică Popescu. Un om de o mare modestie, un adevărat caracter, un adevărat ambasador al României, un adevărat român! Spun aceste lucruri pentru că l-am cunoscut în anii studenției mele și după acea perioadă, în diverse ocazii. Nu prea multe, evident, pentru că nu eram un apropiat al lui, dar în sistemul social în care "m-am învestit" și cu care am avut contact nu am auzit decât lucruri bune despre acest om. A ajutat pe oricine i-a solicitat sprijinul, a mângâiat sufletul oamenilor necăjiți, ne-a mângâiat sufletul într-o perioadă în care poporul român nu prea avea motive de bucurie, a făcut multe gesturi de caritate, dând dovadă de solidaritate socială atunci când oamenii aveau nevoie. Treptat, Gică Popescu a devenit un simbol național, alăturat Nadiei Comăneci, lui Ilie Năstase, Gică Hagi, Ivan Patzaichin și mulți alții, pentru că odată, în mod cu totul întâmplător, la Barcelona, în Spania, intrând în discuție cu câțiva cetățeni spanioli, am spus că sunt din România, iar cu satisfacție pe chip aceștia au remarcat: "... A, România ... Hagi ... Popescu" ...! Am rămas atunci mut de uimire, de împlinire, de mulțumire. Aceeași situație am întâlnit-o și la Istanbul... unde mi s-a conturat concluzia că Gică Popescu a fost un mare sportiv, un bun român, un caracter deosebit... Și astăzi rămân nedumerit, cum de un om cu atâta milostenie și spirit de întrajutorare a semenilor săi poate trăi o astfel de dramă... Un om care a construit case pentru cei rămași pe drumuri nu poate fi un infractor, nu poate fi asimilat unui rău social, ci numai victima unei situații conjuncturale nefericite. Și, în acest context, mă întreb de ce președintele Băsescu nu dă dovada unui gest creștin prin grațierea lui Gică Popescu? De ce nu folosește iertarea, ca atribut creștin, pentru un om care și-a recunoscut greșeala, a plătit prejudiciul impus de justiție, de ce nu înțelege compasiunea ca pe o nevoie a unui semen, de ce nu folosește o pârghie constituțională pentru a repara cât de puțin temelia unui suflet de român?! Am văzut multe în viață, am trecut prin bucurii, dar și prin situații dificile, am trăit unele orori ale sistemului comunist, sistem care, deși respingea preceptele creștine, totuși le aplica uneori, practica iertarea (chiar dacă aceasta constituia un precedent, și totuși nu reușesc să înțeleg de ce...?! Pentru că bănuiesc, vă spun eu de ce, pentru că nu poate, pentru că nu îl lasă sufletul, pentru că nu a înțeles niciodată verbul "a ierta". Deoarece, știm cu toții, iertarea este un dar exclusiv de la Dumnezeu, dar și un semn al puterii.
|
|
|
|
|
Domnul Georgică Dumitru: "Importanța Legii privind parteneriatul public-privat, într-o perioadă de criză economică prelungită" Intervenția de astăzi este creionată în jurul unui subiect pe care îl reiterez de câte ori mi se oferă ocazia: importanța cointeresării mediului de afaceri în rezolvarea unor probleme de interes public, ca răspuns la necesitatea dinamizării dezvoltării economice, la nivelul comunităților. Dificultățile financiare cu care se confruntă administrațiile locale sunt de multe ori majore, în unele cazuri căpătând proporții îngrijorătoare. Auzim tot mai des de primării ajunse în pragul falimentului, cu toate că aș putea da, în același timp, numeroase exemple de primării și consilii locale care și-au gestionat riguros bugetele modeste și care se pot lăuda cu un portofoliu impresionant de obiective realizate atât din fonduri guvernamentale, cât și din fonduri europene. Vizitele în teritoriu mi-au adus în atenție, între altele, faptul că, din păcate, unele dintre aceste obiective, odată finalizate, nu sunt puse în valoare și nici nu sunt condiții pentru ca lucrurile să fie îndreptate. Este și cazul centrelor after-school, preponderent al celor ridicate în mediul rural, componente ale planurilor integrate de dezvoltare realizate din fonduri nerambursabile alocate prin PNDR. Importanța acestor obiective este de necontestat, având în vedere că de serviciile unor astfel de centre (o masă caldă, activități cu caracter instructiv-educativ) ar trebui să beneficieze copiii de vârstă școlară care provin din familii cu posibilități financiare reduse sau ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, și aceștia nu sunt deloc puțini. Conform estimărilor oficiale, la sfârșitul anului 2013, la nivelul întregii țări, peste 80.000 de copii erau înregistrați ca având cel puțin un părinte plecat să muncească în străinătate și peste 22.000 ca având ambii părinți plecați din țară. Și tot statistica ne spune că rata abandonului școlar este în creștere. În acest timp, curentul after-school este încă în stare de pionierat. Mai întâi a funcționat în mediul urban, nu întotdeauna în cadru legal, apoi s-a extins rapid în mediul rural, datorită acestor investiții realizate din fonduri europene. Însă, odată realizate, obiectivele de acest tip devin o povară pentru acele consilii locale care nu au fonduri pentru a le întreține: facturi la utilități, asigurarea unei mese calde și a unui personal calificat în domeniul educației. În acest context, apare ca imperios necesară identificarea de noi surse de finanțare care să le asigure funcționalitatea, iar parteneriatul public-privat poate fi o soluție, motivația emiterii legii privind acest parteneriat concentrându-se tocmai pe atenuarea presiunii imediate asupra finanțelor publice, dar și pe creșterea eficienței serviciilor publice ca urmare a valorificării expertizei din mediul privat. Am pornit de la exemplul after-school-urilor, însă componenta socioeconomică abundă în astfel de exemple. Mă opresc însă aici, concluzionând că Legea privind parteneriatul public-privat este, în contextul unei crize economice prelungite, o necesitate, în aceeași măsură ca și gândirea unor programe guvernamentale menite să ducă la dezvoltarea de activități nonagricole în mediul rural și susținerea microîntreprinderilor, în general.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Diniță: "Atestarea produselor tradiționale, o șansă uriașă pentru revitalizarea agriculturii rurale" Salut cu bucurie concretizarea demersului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a acorda primele atestate de produse tradiționale din România, un pas important spre dezvoltarea la scară națională a unei agriculturi ecologice performante și dorite de toți românii. Cu atât mai mare este satisfacția mea cu cât primul atestat de produs tradițional, cel cu numărul 1, a fost acordat produsului "Pâine tradițională Adriana", fabricat la o unitate de producție din județul pe care îl reprezint în Parlament, Brașov, aparținând unei societăți comerciale din Ghimbav. "Pâinea tradițională Adriana" se obține din făină de grâu albă, care provine din zona Țara Bârsei, drojdie de panificație, sare iodată, cartofi din zona Brașov și Covasna și apă, procedeul de obținere fiind sută la sută tradițional. Specialiștii în siguranța alimentară au stabilit că operațiunile de pregătire a materiilor prime și auxiliare, dozarea acestora, divizarea aluatului, modelarea, baterea cojii și ambalarea sunt efectuate în exclusivitate manual. Astfel, pâinea din județul Brașov este primul produs înscris în noul Registrul național al produselor tradiționale, la poziția 01. Acțiunea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de revitalizare a agriculturii ecologice a demarat în toamna trecută, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, a Ordinului nr. 724/2013 privind atestarea produselor tradiționale. Acest document a abrogat vechea reglementare a normelor privind condițiile și criteriile pentru atestarea produselor tradiționale, care data din 2004, noua modificare fiind absolut necesară în contextul modificărilor esențiale din ultima perioadă și al creșterii performanțelor agricultorilor români. De asemenea, vechiul ordin de reglementare a acestor produse tradiționale nu prevedea controlul și verificarea modului de producere a produselor după înregistrarea lor inițială în Registrul produselor tradiționale. Deoarece există nevoia unei tranziții corespunzătoare între vechiul și noul act normativ privind atestarea produselor tradiționale, oficialii Ministerului Agriculturii au anunțat că atestatele eliberate în ultimii ani mai rămân valabile încă nouă luni de la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 724/2013. În aceste condiții, agricultorii și agenții economici care doresc să intre în posesia noului tip de atestat trebuie să solicite acest lucru, iar ulterior se va proceda la verificarea vechiului caiet de sarcini și a spațiilor de producție. România are un imens potențial al produselor tradiționale, iar armonizarea și aplicarea unei legislații europene în acest domeniu extrem de vast și diversificat va aduce avantaje apreciabile nu numai agriculturii rurale, ci și întregii economii naționale. Atestarea produselor tradiționale va scoate din izolare zonele defavorizate și îndepărtate ale țării, prin sporirea veniturilor producătorilor agricoli și creșterea stabilității populației în aceste zone. În mod cert, conform noilor norme, produsul atestat ca fiind tradițional va oglindi corespunzător așteptările consumatorilor, deoarece acum există certitudinea că este fabricat din materii prime locale, reproduce o rețetă tradițională specifică locului de prelucrare și conține în majoritate operațiuni de lucru manuale în lanțul de fabricație, de la stadiul incipient la procesul final de obținere. Nu în ultimul rând, noua procedură de atestare și reatestare a produselor tradiționale românești va conduce la asigurarea unei concurențe loiale și corecte între producători, dar va crește și credibilitatea produselor autohtone în ochii consumatorilor și, implicit, încrederea populației în aceste preparate ecologice extrem de căutate.
|
|
|
|
|
Domnul Vicențiu-Mircea Irimie: "Situația IMM-urilor din România" Întreprinderile mici și mijlocii din România se află într-un moment de răscruce. Au dobândit o stabilitate fragilă, care se manifestă diferențiat, în funcție de mărime și sectorul de activitate economică sau de la o regiune la alta. Acest lucru a fost făcut public în urma raportului lansat de către Fundația Post-Privatizare (FPP). Situația în care s-a ajuns se datorează, în primul rând, obligațiilor fiscale ale întreprinzătorilor față de stat și lipsei unor politici de încurajare ale statului, împingându-le către insolvență și un nivel ridicat de îndatorare. De asemenea, modificarea Codului fiscal a contribuit la îngroparea IMM-urilor. Astfel, conform rezultatelor înregistrate la 1 februarie 2013, întreprinderile nu mai pot alege între impozitul pe venit și cel pe profit, ci sunt obligate să plătească un impozit de 3% pe veniturile realizate. Dată fiind situația îngrijorătoare în care s-a ajuns, raportul elaborat de către FPP în 2013 își propune să analizeze evoluțiile din ultimii 2 ani ale IMM-urilor din România, prin compararea cu indicatorii corespunzători din Uniunea Europeană. Acest raport își propune să evalueze performanțele economice și financiare, disparitățile regionale, accesul la surse de finanțare și, cel mai important, să determine starea actuala a IMM-urilor, raportată la performanțele de dinaintea crizei economice, să tragă concluziile potrivite și să propună modele de bune practici. Evaluarea se face pe baza indicatorilor de bilanț anual al întreprinderilor, furnizați de Registrul Comerțului, pe statisticile structurale produse de Institutul Național de Statistică și pe alte studii relevante, publicate de autoritățile române sau de instituții internaționale prestigioase, precum Comisia Europeană sau Banca Mondială. Cauza principală, descoperită în urma evaluării menționate mai sus, este că deși în ultimii ani situația IMM-urilor din România s-a îmbunătățit, performanțele acestora sunt departe de a atinge vârful de glorie de dinaintea crizei. Chiar dacă aceste date par încurajatoare la prima vedere, IMM-urile se află în același punct critic menționat la început. Criza generalizată, care a forțat întreprinderile românești să evolueze într-un mediu economic neprietenos, caracterizat de dezechilibre structurale, instabilitatea regimului fiscal și un sistem bancar reticent la creditarea firmelor mici, a lăsat urme adânci, care vor avea efecte pe termen lung. După 5 ani de la integrarea în Uniunea Europeană, radiografia de ansamblu a întreprinderilor mici și mijlocii scoate în evidență o serie de vulnerabilități ale sistemului în care funcționează IMM-urile în România. Acest sector nu este unul competitiv, neavând o bază solidă și nici capacitate tehnologică. Evaluarea Comisiei Europene privind gradul de inovare în IMM evidențiază minusurile României. În cadrul Uniunii, Germania este țara cu cea mai înaltă pondere de întreprinderi inovatoare, respectiv 80%, în timp ce procentele cele mai mici, din acest punct de vedere, se alocă Letoniei, Poloniei, Ungariei, Lituaniei, Bulgariei și României. Pe lângă aceste probleme tehnice cu care se confruntă IMM-urile din țara noastră, rezultatul analizelor internaționale înregistrează în România un număr foarte mic de întreprinderi, în comparație cu celelalte state. Acest lucru se traduce printr-o densitate scăzută a IMM-urilor, respectiv aproximativ 23 IMM-uri la 1000 de locuitori, comparativ cu situația din Uniune, de 41 de IMM-uri la 1000 de locuitori. De asemenea, raportul prezintă situația precară a IMM-urilor din țară noastră, sub aspectul eficienței și competitivității lor, fiind în tendință opusă față de ce se petrece în Uniunea Europeană. România a fost inclusă în raportul Eurostat referitor la IMM-uri pe anul 2013, reprezentând statul cu cea mai grea situație față de cea de la începutul crizei. Producția realizată, productivitatea muncii și numărul de angajați au cunoscut reduceri importante. De asemenea, România deține cea mai slabă poziție la nivelul rezultatelor IMM după 3 ani de criză (intervalul 2008-2011), cu scăderea la jumătate a valorii adăugate de acestea, în condițiile în care a păstrat o ocupare de peste 90% a forței de muncă inițiale, potrivit analizei Cambridge Econometrics, pe baza datelor furnizate de Eurostat și Oficiile Naționale de Statistică. Pe această cale, doresc să salut inițiativa primului-ministru, care a anunțat pentru luna în curs și luna aprilie că vor intra în vigoare patru programe pentru IMM-uri și tineri absolvenți. Este vorba despre programele: Tineri întreprinzători, Stimularea femeilor manager, programul Start și programul de Dezvoltare pentru IMM-uri; primele 3 urmează să intre în vigoare luna aceasta, iar ultimul menționat luna viitoare, în aprilie. Cele patru programe, după cum a declarat Domnia Sa, se adaugă schemei de minimum 2 miliarde lei (cu posibilitate de prelungire la 4 miliarde lei), care facilitează accesul la credite prin mecanismele de garantare și contragarantare, la care există peste 7.000 de IMM-uri aplicante eligibile la final de ianuarie.
|
|
|
|
|
Domnul Vicențiu-Mircea Irimie: "Salvarea produselor tradiționale românești" Directiva dată de Uniunea Europeană a ajutat la salvarea unui aliment tradițional 100% românesc. Micul sau mititelul, așa cum mai este el denumit în popor, este cel mai popular produs existent în România. Cu o tradiție de peste 100 de ani, acest produs și-a câștigat popularitatea pe grătarul românilor, chiar dacă istoria ne relatează că el a luat naștere dintr-o greșeală. Legenda spune că acest preparat, numit "mici", a luat naștere pe Strada Covaci din Centru Istoric al Capitalei. Pe această stradă a existat un restaurant foarte renumit în acea vreme. Istoria spune că, într-una din zilele aglomerate, bucătarul acestui restaurant a rămas fără mațe pentru cârnații mari, cel mai consumat produs în acel loc. Inventiv înnăscut, bucătarul a venit cu un nou preparat. La carnea deja pregătită a mai adăugat câteva condimente și a așezat-o direct pe grătar. În acest fel a luat naștere una dintre delicatesele culinare ale bucătăriei românești, vestiții "mici". Datele statistice demonstrează că românii consumă în medie 22.000 de tone de carne de mici. Însă din toată această cantitate 70-80% este vândută pe piața neagră. Cu un număr de aproximativ 297 de voturi obținute în Comitetul Permanent pentru Lanțul Alimentar și Sănătatea Animalelor (SCFCAH) permițând utilizarea bicarbonatului de sodiu în prepararea micilor, micii românești vor putea fi comercializați și pe piața Uniunii Europene. Ministrul agriculturii a susținut că specificitățile culturale, tradiționale și, de ce nu, culinare ale fiecărui stat membru nu trebuie pierdute în procesul legitim de uniformizare a valorilor europene. În România, producătorii de mici au o piață de 50 de milioane de euro pe an, iar ridicarea exporturilor ar putea să le aducă beneficii substanțiale, nu doar din statele în care există mari comunități de români, ci și din alte țări în care bucătăria balcanică are succes.
|
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Alexandru Raețchi: "Instituirea Centrelor de Afaceri pentru Tineri" Am finalizat și am depus în plenul Parlamentului un proiect de lege menit să asigure un cadru favorabil dezvoltării de microîntreprinderi. Conform dispozițiilor acestuia, tinerii întreprinzători cu vârste până în 35 de ani, care nu dețin datorii fiscale către stat și angajează cu contract de muncă cel puțin 3 persoane, ar putea beneficia gratuit pe parcursul primului an de activitate de spații de birouri necesare desfășurării activității unei firme noi. Propunerea legislativă caută să stimuleze spiritul antreprenorial și deschiderea de noi firme prin asigurarea temporară a celui mai necesar și mai greu de susținut element pentru un tânăr întreprinzător: spațiul de birouri. Mecanismul Centrelor de Afaceri pentru Tineri își propune să contribuie la o dinamică mai accentuată a economiei și la reducerea șomajului în rândul tinerilor prin crearea de noi locuri de muncă. Centrele de Afaceri pentru Tineri au rolul de a susține dezvoltarea microîntreprinderilor nou-înființate, astfel încât acestea să ajungă mai ușor la maturitate și autonomie. Pentru a degreva bugetul statului de sume consistente, am propus ca Centrele de Afaceri să fie amenajate în cadrul unor fabrici sau cămine dezafectate. Impunerea unor elemente de legislație care să stimuleze antreprenoriatul în rândul tinerilor reprezintă un obiectiv central pe care îl voi susține în noua sesiune parlamentară.
|
|
|
|
|
Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu: "Păstrarea stabilității granițelor în contextul crizei din Ucraina" În calitate de stat membru al Uniunii Europene, consider că România trebuie să susțină cu fermitate calea europeană a Ucrainei. Acest demers constituie un element de stabilitate regională. Consider că jocul de putere manifestat de Rusia în ultima perioadă ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă în privința agendei internaționale creionate de acest stat. Sunt de părere că trebuie respectat dreptul internațional și integritatea și suveranitatea statului ucrainean, iar orice abatere de la aceste norme reprezintă un pericol la adresa securității regionale. Pledez pentru respectarea drepturilor comunităților etnice în Ucraina, într-o arhitectură care să nu presupună destrămarea unei nații. Aceste drepturi pot fi reglementate printr-un cadru legislativ rezultat în urma dialogului și a negocierilor. Calea diplomatică este întotdeauna cea mai bună metodă de soluționare a unor tensiuni, și nu escaladarea conflictelor. O opțiune europeană a statului ucrainean ar reprezenta accesul la un model de dezvoltare bazat pe principii democratice și performanță. Ținând cont de ultimele evenimente petrecute în peninsula Crimeea, precum și de dinamica situației din Ucraina, România trebuie să acorde o mai mare atenție securității granițelor cu statul ucrainean. Consider că statul român trebuie să fie profund interesat de păstrarea stabilității în regiune și de asigurarea unui climat de siguranță la granițe.
|
|
|
|
|
Doamna Cornelia Negruț: "Alipirea Crimeii la Rusia, o reîntoarcere nefirească în istorie" Situația geopolitică din imediata apropiere a României continuă să se mențină pe un trend îngrijorător, context în care stabilitatea politică internă a țării noastre devine tot mai importantă. Asistăm la modificări structurale în componența unor state vecine fără precedent în istoria modernă a Europei, iar poziționarea neechivocă a României în abordarea noilor problematici externe este demnă de toată lauda. Schimbările de forțe din ultima perioadă petrecute în vecinătatea României au culminat cu referendumul organizat duminică în Crimeea, unde 96,6% dintre alegători au votat pentru alipirea acestei regiuni ucrainene la Rusia. Mai mult, în cursul zilei de luni Parlamentul Crimeii a proclamat independența peninsulei față de Ucraina și a cerut alipirea sa oficială la Rusia. Parlamentarii până mai ieri ucraineni au stabilit extrem de repede nu numai includerea regiunii în Rusia, dar au statuat și naționalizarea tuturor bunurilor statului ucrainean în peninsulă. În acest scenariu desprins parcă dintr-un film istoric, trebuie spus clar că, prin deciziile ocupaționiste ale Crimeii - rezultatele referendumului fiind net influențate de prezența armatei ruse în zonă -, Rusia s-a întors cu zeci sau sute de ani în urmă, dar, în același timp, s-a autoizolat pe scena politicii internaționale. Comunitatea internațională, inclusiv România, a decretat unanim că demersul Rusiei este unul nelegitim, iar decizia nu va fi tolerată de niciun stat membru UE și NATO, în frunte cu Statele Unite ale Americii, care au reacționat dur prin președintele Obama. De altfel, Consiliul de Securitate al ONU a stabilit cu o majoritate covârșitoare că referendumul din Crimeea nu este valid. Decizia Rusiei este contrară tratatelor internaționale în vigoare, respectiv unui act din 1994, când Ucraina a renunțat la statutul său nuclear în schimbul unei garantări a integrității sale teritoriale de către trei state nucleare, printre care și Rusia. România a condamnat, la rândul ei, cu fermitate, situația alipirii Crimeii la Rusia. Prin gestul său care amintește de cele două războaie mondiale, liderul rus Vladimir Putin a dat dovadă de un cinism fără margini, profitând de situația din Ucraina pentru a-i ciunti teritoriul. Mai mult, oficialii europeni și-au exprimat îngrijorarea că Rusia ar putea continua procesele de subminare a noii puteri din Ucraina, prin acțiuni destabilizatoare derulate în sudul și estul țării vecine. Este evident că noua situație din apropierea României va avea implicații dintre cele mai imprevizibile în zonă, iar politica externă și cea legată de siguranța națională trebuie dinamizate. România are nevoie de o nouă și coerentă strategie de securitate națională, mai ales că acest document nu a fost actualizat în ultimii zece ani, iar evoluțiile în continuă schimbare din ultima perioadă impun o reconsiderare a poziției externe a țării noastre.
|
|
|
|
|
Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Republica Moldova, un pas uriaș către aderarea la Uniunea Europeană" Cetățenii Republicii Moldova care, prin trecut, prezent și viitor au fost, sunt și vor rămâne frații noștri, au înregistrat zilele trecute un moment istoric, demn de salutat așa cum se cuvine, respectiv eliminarea vizelor pentru călătoriile în Europa. Decizia Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene de a susține propunerea Comisiei Europene de ridicare a vizelor pentru călătoriile de scurtă durată în spațiul Schengen pentru cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, este sinonimă cu un mare pas concret pentru aderarea țării noastre surori în spațiul Europei Unite. "Cetățenii Republicii Moldova care dețin pașapoarte biometrice vor putea călători în spațiul Schengen fără viză, în urma amendamentelor la Regulamentul nr. 539/2001. Ținând cont de faptul că Regulamentul va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE în cursul lunii aprilie, liberalizarea vizelor ar urma să intre în vigoare la începutul lunii mai 2014" - astfel sună comunicatul Consiliului UE cu valoare binefăcătoare pentru românii de dincolo de Prut. În contextul deosebit de agitat din ultima perioadă din apropierea României, semnalul pozitiv trimis de Uniunea Europeană către Chișinău este o garanție că Moldova are deja susținerea necesară și preliminară în vederea viitoarei aderări oficiale la marea familie europeană. Așa cum autoritățile de la București au subliniat, de altfel, în repetate rânduri, responsabilii europeni au recunoscut prin recenta decizie de eliminare a vizelor progresele incontestabile făcute de conducerea de la Chișinău în spiritul integrării Moldovei în Uniunea Europeană. În acest context, România are în continuare datoria de onoare de a susține și sprijini eforturile vecinilor noștri moldoveni pentru reușita deplină a demersului lor proeuropean. Recentele schimbări de forțe din Ucraina, precum și expansiunea armată a Rusiei, concretizată cu alipirea Crimeii, sunt elemente care îngrijorează la modul cel mai serios comunitatea internațională, și îndeosebi marile puteri din Uniunea Europeană. În acest sens, o aderare cât mai rapidă a Republicii Moldova la UE ar aduce nu numai un plus de siguranță Uniunii, la modul general, prin sporirea forțelor de securitate pe segmentul estic, dar și României, rămasă într-un fel descoperită din punct de vedere al graniței estice a UE. Din această perspectivă, este perfect justificat ajutorul tehnic și logistic pe care România îl va acorda în următoarea perioadă Republicii Moldova în scopul îmbunătățirii securității frontierelor. Este de așteptat ca Republica Moldova să devină membru cu drepturi depline al Uniunii Europene în timpul președinției române a Consiliului UE, programată pentru a doua jumătate a anului 2019. În mod cert, autoritățile de la Chișinău trebuie să fie încurajate pentru a-și îndeplini obiectivul de accedere în Uniunea Europeană, iar statul român va continua să sprijine Moldova în acest sens. De asemenea, atât România, cât și Republica Moldova trebuie să urmărească cu atenție evenimentele petrecute în Transnistria, în așa fel încât să fie eliminate din start orice fel de încercări separatiste de genul evenimentelor recente din Crimeea.
|
|
|
|
|
Doamna Marioara Nistor: "Pricopie, numele dezastrului din învățământul românesc!" Este cu totul și cu totul uimitor cum ministrul educației naționale, acest oarecare Pricopie, a fost menținut în funcție la recenta remaniere guvernamentală rezultată în urma schimbării compoziției politice a Executivului. Oamenii responsabili din învățământul românesc se întreabă, pe bună dreptate, ce anume îl recomandă pe acest domn pentru a ocupa în continuare această poziție de ministru. Același lucru mă întreb și eu, deși este o întrebare retorică. Probabil, așa cum s-a întâmplat și cu alți indivizi mediocri ajunși peste noapte în Guvern, "vocea și talentul lui"...sunt recomandările definitorii. Menținerea domnului ministru al educației în acest post este invers proporțională cu rezultatele catastrofale ale recentelor examene de simulare a bacalaureatului, în care mai mult de jumătate dintre elevi nu au reușit să promoveze. Aceste rezultate au fost aproape identice cu cele de anul trecut, iar repetabilitatea lor este în măsură să îngrijoreze profund întregul sistem de învățământ. Se pare că există într-adevăr o stare de alarmare la nivelul cadrelor didactice, dar și al părinților responsabili, însă grijile justificate nu îl ating și pe acest imperturbabil ministru tehnocrato-PSD-ist, care fuge atât de răspundere, cât și de întrebările incomode ale opiniei publice. În realitate, rezultatele simulărilor examenelor de bacalaureat - unde județul Brăila a ocupat un loc meritoriu, primul pe țară, cu 67,79% la proba la alegere -, denotă în mod incontestabil că învățământul românesc este într-un profund colaps. De capacitatea slabă de pregătire a tinerei generații nu pot fi făcuți responsabili nici elevii, nici părinții, nici cadrele didactice. Vinovatul este unul singur, ministrul educației naționale, care demonstrează în fiecare zi că nu poate conduce profesionist acest domeniu, că nu deține niciun fel de strategie în vederea schimbării situației alarmante din învățământ, că nu vrea, nu poate sau, mai sigur, nu știe ce să facă pentru a îndrepta lucrurile. Promovabilitatea extrem de scăzută la aceste teste, atât cele pentru bacalaureat, cât și cele de evaluare națională din clasele gimnaziale, nu reflectă nici oglinda societății, nici capacitatea elevilor, nici nepriceperea profesorilor, ci doar incompetența ministrului de resort. În orice țară democratică și civilizată, primul lucru pe care l-ar fi făcut ministrul învățământului după un astfel de rezultat ar fi fost demisia, de onoare sau dezonoare. Ministrul Pricopie trebuia să-și asume aceste rezultate dezastruoase ale sistemului de învățământ, culminate anul trecut cu cel mai mic coeficient de promovabilitate a examenului de bacalaureat din ultimii 20 de ani. Prestația acestui om la conducerea Ministerului Educației este mai mult decât jalnică. Nu poți să privești aceste rezultate ca din avion și să spui că nu ai nicio vină. Păi, dacă ar fi așa, ce-ai făcut dumneata, domnule ministru, în ultimii doi ani la acest minister? Nu ai făcut nimic bun, iar dacă acestea sunt rezultatele reformelor, este clar. Dacă mai are puțină demnitate, nu e târziu ca Pricopie să demisioneze cât mai repede, până nu se va acoperi și mai mult de penibil. Chiar îl rugăm frumos...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Cupșa: "Stabilitate și bună înțelegere" Așa cum, la fiecare sărbătoare națională, românii sunt felicitați de conaționalii noștri de etnie maghiară, așa doresc și eu, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, una din cele trei sărbători naționale ale Ungariei, sărbătoare care comemorează Revoluția din 1848-1849, să îi felicit și să le doresc aceleași lucruri pe care le doresc și celorlalte etnii conlocuitoare de pe teritoriul României. Acum este prilejul să îmi îndrept gândul cel bun către maghiarii care fac parte din familia mea, către cei care îmi sunt prieteni, către cei care îmi sunt colegi, către maghiarii care îmi sunt vecini, către toți concetățenii de etnie maghiară. Acum este prilejul, cum spuneam și mai înainte, să le doresc maghiarilor ceea ce ne doresc și nouă, românilor: sănătate și prosperitate, o viață trăită cu demnitate și în armonie cu toți ceilalți. În contextul ultimelor întâmplări din Transilvania, trebuie să afirm faptul că sunt adeptul respectării tradițiilor și manifestărilor culturale identitare ale fiecărei etnii care trăiește pe teritoriul României, dar în limitele impuse de prevederile Constituției și ale legislației în vigoare, manifestări care să nu afecteze drepturile și libertățile celorlalți cetățeni români, indiferent de naționalitatea lor. În acest sens, sunt total împotriva provocării, inițierii unor noi conflicte sau escaladării nejustificate a unor conflicte de interese existente, la noi în țară, de către politicieni iresponsabili din România sau din Ungaria. Ca deputat de Oradea, oraș unde aproape un sfert din populație este de etnie maghiară, consider că inflamarea situației nu va ajuta cu nimic, ba dimpotrivă, va da apă la moară tendințelor revanșarde și revizioniste. Pe de altă parte, nu pot să mă prefac că nu observ situația extrem de tensionată din Ucraina și din peninsula Crimeea. Consider că această stare de fapt nu trebuie să genereze și alte stări conflictuale în zonă și, raportându-mă la aceste chestiuni extrem de delicate, eu mă declar pentru aplanarea cât mai rapidă a oricăror stări conflictuale, prin respectarea prevederilor legale, constituționale ale statului în cauză, precum și prin respectarea tratatelor internaționale. Sunt convins că România, cu fermitate, trebuie să dea, în continuare, semnale de stabilitate și de bună înțelegere.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "Lista de medicamente compensate, când?" Partidul Național Liberal vă solicită ferm să aprobați Hotărârea Guvernului privind actualizarea Listei de medicamente compensate și gratuite în ședința din data de 18 martie a.c. și să respectați angajamentul public de a da acces pacienților din România la medicamentele noi, mai performante, cu efecte terapeutice mai eficace, începând cu data de 1 aprilie 2014. Reamintim încă o dată faptul că toate procedurile legale în acest sens au fost îndeplinite cu scrupulozitate, că actualizarea și îmbunătățirea listei s-a făcut după o metolodogie complexă și riguroasă, după standarde recunoscute la nivel internațional și cu participarea specialiștilor în domeniu și a asociațiilor de pacienți, metodologii științifice recunoscute de partenerii noștri internaționali. De asemenea, chiar cu ocazia ultimei vizite a organismelor financiare internaționale, a fost agreată introducerea noii liste și au fost convenite inclusiv soluțiile financiare și tehnice. S-a discutat în detaliu asupra impactului financiar, s-au găsit soluții corelate, inclusiv de modificare a sistemului de stabilire a prețurilor la medicamente care să asigure prin reducere spațiul bugetar necesar, ca și o nouă reglementare pentru recalcularea taxei clawback. Toate aceste aspecte au fost lucrate profesionist și au fost lăsate "la cheie", acum fiind necesar ca noua conducere a Ministerului Sănătății să dea dovadă că înțelege și poate să continue procesul complicat, dar absolut necesar pentru soarta oamenilor bolnavi. Noile medicamente, evaluate de 16 comisii formate din peste 120 de renumiți doctori și profesori, vor completa lista de compensate cu un număr important de medicamente destinate, în principal, tratării cancerului, diabetului, afecțiunilor cardiovasculare, afecțiunilor psihice, hepatitelor cronice, precum și bolilor rare, fără a se limita doar la aceste patologii. Suntem convinși că știți, în momentul în care mandatul liberal de la Ministerul Sănătății s-a încheiat, hotărârea de guvern de actualizare a listei de medicamente era deja trimisă spre avizare și aprobare Guvernului, fiind în dezbatere publică din data de 14 februarie 2014, astăzi depășindu-se deja termenul de 30 de zile. Prin urmare, nu aveți niciun temei real pentru a amâna acest demers și a-i priva pe pacienții din România de tratamentele pe care le așteaptă și de care au nevoie. Introducerea noii liste de medicamente compensate va determina o îmbunătățire a calității vieții pacienților și o reducere a costurilor îngrijirilor de sănătate, prin perioade mai scurte de spitalizare, o refacere mai rapidă și, implicit, o reintegrare mai ușoară în familie și la locul de muncă a pacienților. Vă readucem în atenție faptul că introducerea listei noi de medicamente cu data de 1 aprilie 2014 este o promisiune pe care ați făcut-o ca prim-ministru și că a existat un acord politic în acest sens, convenit în cadrul fostei Uniuni Social-Liberale despre al cărei program ne spuneți permanent că-l veți îndeplini. Faptul că astăzi ați optat pentru o altă componență politică a cabinetului nu vă derobează de răspundere și de obligația de a vă respecta cuvântul de prim-ministru. Știm că multe promisiuni guvernamentale nu mai sunt prioritare pe agenda dumneavoastră, dar vă cerem ca de această dată să nu tratați lista de medicamente în același fel și să nu vă jucați cu soarta a milioane de pacienți, sub falsul pretext al lipsei de bani. Am avut în anul 2010 o putere care a închis spitale peste noapte și a lăsat bolnavi în stradă, motivând că nu sunt bani. Pacienții din România nu au nevoie de același cinism și din partea dumneavoastră în 2014. Partidul Național Liberal consideră o prioritate de interes public introducerea noii liste de medicamente compensate începând cu 1 aprilie. Un guvern responsabil își stabilește prioritățile în funcție de nevoile oamenilor și își gestionează bugetul pornind de la aceste priorități, și nu invers.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Galan: Măsura de reducere a TVA-ului la carne este una pe care guvernarea Uniunii Social-Liberale, din care a făcut parte și Partidul Național Liberal, și-a asumat-o în fața românilor. Este un pas spre atingerea obiectivului fixat la începutul anului 2013 prin programul de guvernare, de a aduce TVA la nivelul de 19%. Astfel, în urma mai multor dezbateri cu factorii interesați, noi, liberalii, am depus în procesul legislativ o inițiativă de completare a art. 140 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care se propune reducerea TVA la 9% pentru carne. În condițiile în care Guvernul Ponta 3, prin programul său, nu oferă garanții că măsurile fiscale, precum reducerea de TVA la produsele agroalimentare de bază, se vor pune în aplicare în acest an, am considerat necesar să elaborăm această inițiativă legislativă, deoarece prin reducerea TVA vor scădea prețurile și se va reuși stoparea așa-numitelor exporturi false spre țările vecine, având în vedere că Moldova va intra în Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, iar Ungaria a scăzut deja TVA-ul la această categorie de produse. Citind Programul de guvernare Ponta 3, nu avem certitudinea că acest obiectiv se va materializa într-un timp rezonabil, dar avem convingerea că, la nivel parlamentar, propunerea PNL de reducere a TVA-ului la carne va beneficia de consens politic și de susținere la vot. Țin să vă menționez faptul că reducerea TVA la pâine a fost deja implementată, cu rezultate bune pentru bugetul de stat, drept urmare, dacă noul guvern dorește într-adevăr să continue programul asumat în ianuarie 2013 și nu face doar declarații politicianiste, atunci ar trebui să susțină proiecte importante de lege deja depuse de PNL, cum ar fi reducerea CAS sau reducerea TVA la carne.
|
|
|
|
|
Domnul Hubert Petru Ștefan Thuma: Conform unui raport pe anul 2013, elaborat de Biroul pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă al Departamentului de Stat american, intitulat "Practici în materie de drepturile omului", România este afectată de corupție instituțională și există tentative politice de compromitere a justiției, în raport vorbindu-se despre discriminarea sistematică a romilor, abuzurile din penitenciare, amenințările la adresa jurnaliștilor și declarațiile antisemite. Raportul vorbește despre problemele majore privind drepturile omului care includ tratamentul inadecvat și hărțuirea de către agenți de poliție și jandarmi a deținuților și romilor, inclusiv moartea unor persoane în custodia poliției. Astfel, concluzia raportului este că, la nivel de corupție instituțională, România are o problemă răspândită care afectează toate structurile societății. Discriminarea societală sistematică împotriva romilor afectează accesul acestora la o educație adecvată, la locuințe, la servicii medicale și la oportunități de muncă. Mai mult, există probleme grave legate de tentativele constante ale unor personalități politice de a compromite independența justiției, de amenințări personale și profesionale la adresa jurnaliștilor care au subminat libertatea presei. De asemenea, au existat cazuri de violență și de discriminare la adresa femeilor. În aceste condiții, cred că actualul Guvern trebuie să adoptate măsuri concrete pentru redresarea urgentă a acestor probleme. Sistemul judiciar trebuie să acționeze pentru urmărirea și pedepsirea celor care au comis abuzuri, iar autoritățile să nu amâne procedurile legale în cazuri referitoare la presupuse abuzuri ale poliției, multe cazuri fiind finalizate prin achitare până în acest moment. În momentul de față legislația prevede sancționarea penală a actelor de corupție în care sunt implicați oficiali, însă este nevoie ca guvernul să aplice efectiv legile în acest sens.
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Iane: Doresc să îmi exprim îngrijorarea cu privire la evoluția situației politice și diplomatice din Ucraina în raport cu Federația Rusă și cum această situație tensionată poate afecta întreaga regiune învecinată a acestor state, prin prisma rezultatului votului de ieri, din Peninsula Crimeea. Referendumul care a fost organizat ieri a cuprins două întrebări. Prima întrebare de pe buletinul de vot a fost: "Sunteți în favoarea reunificării Crimeii cu Rusia, ca parte a Federației Ruse?", iar cea de-a doua a fost: "Sunteți în favoarea restaurării Constituției din 1992 și cu statutul Crimeii ca parte a Ucrainei?". Trebuie menționat că cea de-a doua întrebare, deși la prima vedere pare că un răspuns favorabil ar conduce la rămânerea regiunii autonome Crimeea ca parte a Ucrainei, este totuși legitimarea unui demers secesionist. Conform Constituției ucrainene din 1992, Crimeea era o entitate independentă a Ucrainei, cu drepturi sporite de a-și determina statutul și relațiile internaționale, ceea ce înseamnă legitimarea alipirii acestei regiuni autonome la Rusia. Rezultatul referendumului, conform căruia 96,6% au votat în favoarea alipirii peninsulei Crimeea la Federația Rusă, nu va fi recunoscut de comunitatea internațională. Totuși, chiar și simpla intenție de organizare a oricărui referendum, a cărui obiectiv este unul secesionist, este un demers ce contravine foarte clar tuturor principiilor democratice și tuturor valorilor statutului de drept. În primul rând, doresc să evidențiez contextul în care s-a organizat referendumul din peninsula Crimeea. Desfășurarea acestuia s-a produs într-un context care a semănat cu unul cu stadiu incipient de război militar. Cunoaștem cu toții că instrumentul referendumului este prin excelență unul caracteristic exclusiv democrației. Totuși, prezența vizibilă și activă, de peste două săptămâni, a unui număr semnificativ de militari, fără însemne oficiale, dar având o misiune de apărare a intereselor Federației Ruse pe întreg teritoriul peninsulei Crimeea este o situație improprie pentru viața oricărei democrații, deci implicit pentru organizarea unui referendum. În al doilea rând, în organizarea și desfășurarea referendumului de ieri din Crimeea au fost sesizate numeroase nereguli sau chiar abuzuri din partea autorităților regionale, care și-au exprimat ori de câte ori au avut ocazia dorința de rupere a tuturor legăturilor cu guvernul de la Kiev. De exemplu, observatorii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a căror misiune era de a superviza organizarea și modul de desfășurare a referendumului, au fost opriți chiar la intrarea în regiunea Crimeea de către militarii prezenți în regiune, sub amenințarea armelor. Numeroșilor jurnaliști acreditați chiar de către autoritățile separatiste locale le-a fost interzis accesul în incinta mai multor secții de vot. Au fost organizate o serie de acțiuni electorale în favoarea alipirii peninsulei Crimeea la Federația Rusă, chiar în centrul capitalei provinciei, Simferopol, unde pe întreaga durată de desfășurare a referendumului a fost proiectat continuu, pe una din clădirile oficiale ale regiunii Crimeea, mesajul "Suntem în Rusia". Toate zborurile către regiunea autonomă Crimeea, cu excepția celor de la Moscova, au fost anulate, iar programul televiziunii publice din regiune a fost întrerupt periodic de spoturi electorale care prezentau contopirea steagurilor naționale ale Rusiei și ale peninsulei Crimeea. Băncile comerciale de pe întreg teritoriul peninsulei Crimeea și-au închis activitatea până la validarea referendumului, invocând operațiuni de trecere de la grivna ucraineană la rubla rusească. Aceste nereguli în organizarea și desfășurarea referendumului dovedesc un demers ilegitim al guvernului regional din Crimeea. Se creează un precedent periculos pentru democrația și statul de drept, ceea ce poate conduce la instabilitate regională, ce poate afecta chiar și România, dar mai ales poate afecta parcursul de aderare la Uniunea Europeană a Republici Moldova. Situația actuală din Crimeea poate fi un reper de acțiune, pe plan internațional, care poate fi invocat sau chiar aplicat și de alte regiuni autonome: Nagorno-Karabakh, Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria. În calitate de membru al Parlamentului României, consider că se impune o reacție imediată și fermă din partea Uniunii Europene și din partea SUA. Decizia noastră, a României, la unison cu ceilalți parteneri din Uniunea Europeană, cât și a SUA, este de a nu recunoaște referendumul organizat în Crimeea și implicit rezultatele acestuia. Poziția Uniunii Europene este una fermă: referendumul este ilegal și ilegitim. Rusia este, până în prezent, singurul stat care a recunoscut rezultatele acestui referendum. Prin puterea diplomației occidentale trebuie identificate urgent soluții pragmatice la disputa dintre Federația Rusă și Ucraina, care pare să afecteze deja, în mod direct, regiunea din apropierea Ucrainei, dar indirect întreaga comunitate europeană, Ucraina având frontieră comună cu Uniunea Europeană. Trebuie alocată mai multă atenție politicii externe a României, având în vedere că rolul nostru va crește semnificativ, pe plan internațional, în regiune, prin vecinătatea noastră directă cu Ucraina, care implicit înseamnă și vecinătatea Uniunii Europene cu acest stat.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Surdu: Prin intermediul declarației mele politice de astăzi doresc să condamn public, atât în nume personal, cât și în numele Partidului Național Liberal, toate actele de violență și manifestările extremiste ce au apărut în timpul protestului organizat de partidul Jobbik, în cursul săptămânii trecute, la Târgu Mureș. Orice manifestații extremiste, pe teritoriul României și pe cel al întregii lumi democratice, sunt interzise și trebuie ferm condamnate. Astfel de atitudini sunt un atac direct la valorile și principiile statului de drept, afectând grav spiritul democratic. De aceea, consider îndreptățită măsură luată de Ministerul de Interne, prin intermediul căreia membrii partidului extremist Jobbik și cei ai Gărzii Maghiare, organizație de extremă dreaptă, au fost declarați indezirabili pe teritoriul României. Consider demersul Ministerului de Interne unul pe deplin îndreptățit, deoarece cerințele și revendicările manifestanților de la Târgu Mureș încalcă flagrant atât Constituția României, cât și tratate internaționale bilaterale, unul dintre acestea fiind Tratatul de înțelegere, cooperare și bună vecinătate, semnat de Ungaria și România în cursul anului 1996. Reprezentanții tuturor partidelor sau organizațiilor cu deziderate extremiste, care se manifestă pe teritoriul României, trebuie să ia act de art. 30 alin. (7) din Constituția României, care prevede următoarele: "Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri". Manifestările extremiste asemenea celor de la Târgu Mureș contravin și art. 40 alin. (2) din Constituția României, care menționează că "Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale". În plus, toate aceste revendicări sunt un atac flagrant și la art. 1 din Constituție. Toate aceste încălcări ale legilor și Constituției din România, din partea liderului partidului extremist Jobbik, sunt unele flagrante și deja constante și se întrunesc suficiente condiții pentru ca Vona Gábor să fie declarat persona non grata. Ca jurist sunt de acord cu argumentul conform căruia un cetățean european nu poate fi declarat persona non grata doar având calitatea de membru al unui partid extremist. Totuși, vă reamintesc că orice cetățean al altui stat, care dovedește că este ghidat de atitudini nedemocratice și care, prin acțiuni de extremism și violență, aduce atingeri flagrante Constituției României, îndeplinește condițiile pentru a deveni persona non grata. Este clar că și România, la fel ca și întreaga Europă, se confruntă cu manifestări extremiste și revendicări tot mai dese care contravin democrației și principiilor statului de drept. Din păcate, partidele extremiste par să câștige tot mai multe puncte electorale, cel mai probabil pe fondul crizei economice internaționale. Închei prin a menționa că este nevoie și se impune o acțiune europeană comună, care să combată ferm astfel de manifestări, la nivel european, iar aceasta trebuie să fie una rapidă, fermă și care să înlăture orice formă de extremism politic.
|
|
|
|
|
Domnul Florin Aurelian Popescu: "Majorarea accizei la combustibili - un bir în plus pentru români și IMM-uri" De la 1 aprilie, românii vor fi nevoiți să suporte încă o taxă menită să le facă viața mai scumpă, taxă introdusă în scopul de a aduce mai mulți bani la bugetul statului, bani a căror destinație este cel puțin incertă. Deși acest lucru se întâmplă de la 1 aprilie, nu este o păcăleală! Românii vor plăti, începând cu această dată, 42 de bani în plus la litrul de combustibil, iar acest fapt va avea drept efect scumpirea în lanț a produselor necesare vieții cotidiene. Majorarea accizei la combustibili va face ca prețul final al carburanților din România să fie unul dintre cele mai mari dintre cele practicate la nivelul Uniunii Europene, iar dacă raportăm acest aspect la faptul că nivelul salariului mediu net pe economie ne plasează în partea inferioară a clasamentului statelor europene vom observa că românii vor avea de suportat o taxă grea, împovărătoare și care va produce efecte grave în ceea ce privește stimularea activității agenților economici și a consumului. De asemenea, în spiritul luptei contra evaziunii fiscale clamate de Guvern, o astfel de taxă nu va face decât să încurajeze întreprinzătorii să apeleze la modalitățile de evaziune fiscală în ideea de a-și recupera costul suplimentar ivit ca urmare a majorării accizei. Astfel, deși se urmărește crearea unor venituri la bugetul statului, efectul va fi unul invers, în sensul că evaziunea fiscală se va mări, iar sumele ce vor intra în buget vor fi mai mici. Ca măsură de politică fiscală, majorarea accizei la combustibili va dăuna puternic creșterii economice pentru anul 2014, afectând în mod direct puterea de cumpărare și consumul, apreciindu-se o creștere de 0,42 lei a prețului și o scădere a consumului total de până la 2 % în primele trei luni. Un alt aspect important a fi menționat raportat la această măsură luată de Guvern este legat de destinația bugetară a sumelor încasate. În an electoral, Guvernul va fi tentat să utilizeze aceste sume de bani în scopul de a onora solicitările venite din partea "baronilor locali" pentru susținerea campaniilor electorale viitoare. Așadar, consider că majorarea accizei la combustibili este o măsură profund greșită și, în calitatea noastră de aleși ai românilor, avem datoria de a lupta, prin orice mijloace, pentru a le asigura acestora un trai mai bun, iar acest lucru nu se va întâmpla prin introducerea de taxe împovărătoare care nu fac decât să îngreuneze situația în care se află românii. Totodată, având în vedere că principalii afectați de această măsură vor fi cei cu venituri mici, întreprinderile familiale, IMM-urile, solicit Guvernului României să renunțe la a majora acciza la combustibili de la 1 aprilie 2014.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Varga: "Mai puține judecătorii înseamnă mai puțină justiție" Dați-mi voie ca, de la tribuna Camerei Deputaților, să mă adresez cetățenilor care ne-au ales să-i reprezentăm, și în special brăilenilor din orașul Însurăței și din apropierea acestuia. Nu a trecut multă vreme de când le promiteam oamenilor din fiecare județ al țării că vom face dreptate până la capăt. Se pare însă că, prin inițiativa guvernului de a desființa unele instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, se poate încălca un drept constituțional al cetățenilor, și anume accesul liber la justiție. De asemenea, prin desființarea unor instanțe judecătorești consider că actul de justiție se îndepărtează tot mai mult de cetățeni, de locul în care este înfăptuit, creându-i dificultăți suplimentare, printre care și cheltuielile de deplasare (există situații în care distanțele pe care le au de parcurs justițiabilii până la instanțele de judecată depășesc 80 sau 100 de kilometri, în condiții dificile de transport) pentru pensionari și alte persoane cu o situație materială precară. Cred că sunteți în asentimentul meu când afirm că, pe lângă aspectele privind costurile suplimentare, calitatea actului de justiție nu se eficientizează prin încărcarea suplimentară a instanțelor care vor prelua dosarele și cauzele de la instanțele desființate. Pe de altă parte, menționez un alt aspect care nu poate fi neglijat: se vor produce dezechilibre bugetare la nivelul administrațiilor locale, știut fiind faptul că justiția aduce anumite resurse financiare la bugetul local și nu este numai consumatoare de resurse. Efectul poate fi unul de domino: desființarea instanțelor va afecta activitatea avocaților, ceea ce ar însemna pierderi financiare importante la bugetele locale. Menționez faptul că, în mandatul trecut, chestiunea desființării unor instanțe a fost tranșată prin adoptarea Legii nr. 148/2011. Atunci, din 24 de instanțe propuse spre a fi desființate, doar 8 judecătorii au avut această soartă. Și atunci judecătoria din orașul Însurăței era pe lista neagră, dar a rezistat în 2011, spre lauda parlamentarilor care s-au zbătut la momentul respectiv ca acesta să nu devină istorie. Pe de altă parte, trebuie să apreciez în mod deosebit faptul că, la inițiativa Comisiei juridice a Camerei Deputaților, în cadrul unei mese rotunde, vor fi invitate toate părțile implicate în acest proces de reformare a actului de justiție, pentru o dezbatere cu argumente pro sau contra. Sper să nu rămână doar la stadiul de dezbatere. În final, făcând apel la istoria recentă, aș dori să atrag atenția că, acum câțiva ani, câteva zeci de unități spitalicești din unele comune sau orașe au fost comasate sau pur și simplu închise, cu efecte negative pentru populația din zonele adiacente. Stimați guvernanți, credeți că acum țara este mai bogată? Credeți că este mai sănătoasă? Nu. Așa se va întâmpla și cu justiția: tot mai puțini justițiabili vor avea acces la procesul de justiție, costurile vor fi tot mai ridicate și, poate, în condiții din ce în ce mai dificile. Mă voi lupta, alături de ceilalți colegi ai mei, ca acest lucru să nu se întâmple!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Să plătiți bine!" Guvernul a decis: taxa auto, contestată la tribunal, va fi restituită în 5 ani. Întreb retoric dacă noi am plătit cumva acești bani tot în cinci rate. Propunerea mea este ca guvernul să încaseze doar 20% din salariu și privilegii, și asta în următorii trei ani, pentru că de cinci ani nici nu poate fi vorba. Să nu uite nici că vin alegerile și că le vom da și noi votul tot în cinci rate! Proiectul meu de lege prevedea abrogarea acestei taxe abuzive și restituirea imediată a sumelor datorate către cetățeni. Noile taxe de stâlp și pe benzină se aplică imediat, dar când e vorba să-și bage mâna în buzunare, guvernul ne reamintește că "lucrurile importante au nevoie de timp". Dreptate până la capăt, dar în rate. Să plătiți bine!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Condamnăm extremismul?" Nu avem nevoie de propagarea urii între diferite etnii și minorități care conviețuiesc pașnic pe teritoriul României. Am fost întotdeauna un stat extrem de tolerant și nimeni nu se poate plânge că minoritățile sunt prigonite sau marginalizate sau că nu pot învăța în limba maternă, sau că nu își pot promova religia sau cultura, sau că nu sunt reprezentate, ca nicăieri în lume, la nivel parlamentar. Dar... există și un dar. Cum este posibil ca în acest secol să mai avem partide politice pe criterii etnice? Mă uit în jurul meu și văd că mulți oameni sunt nemulțumiți. Am devenit prea toleranți cu tot răul din jurul nostru. Oare ce trebuie să se mai întâmple ca să luăm poziție la fiecare atac la siguranța statului și la siguranța cetățeanului român? Oare de ce poporul român simte că este abandonat și că nimeni dintre puternicii zilei nu se gândește la binele cetățeanului de rând? Puneți, domnilor din Guvern și Parlament, mână de la mână și nu vă mai uitați doar spre scaunele din Parlament... căci în curând o să aveți nevoie de pașaport pentru Târgu Mureș, Harghita și Covasna. Proiectul meu de lege condamnă la închisoare pe toți cei care își bat joc de Constituția acestei țări. Dacă mai sunteți și români pe lângă carnetul de partid, va solicit să votați acest proiect de lege.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Medici, umiliți de guvernanți" În Iași profesează aproape 2000 de medici rezidenți, mai precis 1980, cu venituri sub 3.000 de lei. Toți ar fi trebuit să primească încă din ianuarie mult promisa bursă de 670 de lei. Surpriză sau nu, suntem în martie și nici acum tinerii doctori nu au găsit prin portofel banii promiși de guvernanți. Guvernul nu lucrează ca la urgențe, așa că pentru bursele promise în decembrie 2013 a mai așteptat câteva luni pentru a da hotărâre de guvern. La nivel, național 14.000 de medici rezidenți sunt în aceeași situație și se pregătesc de proteste. Nu este prima dată când guvernanții își bat joc de acești doctori care au mai sperat în promisiunile făcute în timpul grevei de catifea din decembrie 2013. Salariile mici, neplata gărzilor, blocarea posturilor și condițiile de muncă au făcut ca în 2012 numărul de medici să scadă sub nivelul critic de 40.000 medici. La acest început de an mai avem doar 39.813 medici, cu aproape 15.000 mai puțini față de 1990. Medicii rezidenți câștigă doar șase lei pe oră, de zece ori mai puțin decât un coleg din Occident și după 3-7 ani de umilințe aleg o alta țară în care pot avea un trai decent. Îi invit pe toți cei 14.000 de rezidenți la Camera Deputaților, unde se vor dezbate proiectele mele legislative privind dublarea salariilor și plata gărzilor acestor tineri doctori care nu-și pot permite o carte de specialitate și un trai decent în propria lor țară.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Migratorii" Politicienilor, tuturor politicienilor, le convine de minune migrația politică. Am văzut cum, rând pe rând, toate partidele și coalițiile care au avut majoritatea parlamentară nu au rezolvat această problemă, deși puteau să pună capăt fenomenului de care astăzi se plâng. Traseismul politic înseamnă transferul unui politician de la un partid pentru interese personale ce pot fi asigurate doar de majoritatea parlamentară. Acest fenomen generează întotdeauna schimbarea structurii grupurilor parlamentare, cel mai adesea în favoarea unei majorități conjuncturale. Excepțiile sunt rare și sunt datorate distanțării de politicile necorespunzătoare ale puterii și atitudinilor critice față de acțiunile grupului politic sau de susținerea fermă a intereselor cetățenilor. Fenomenul este amplu la nivelul Uniunii Europene. 18% din totalul membrilor Parlamentului European și-au schimbat partidul cel puțin o dată în perioada 1979-2009, pe locuri de frunte fiind situați europarlamentarii italieni (520) și francezi (283). Migrația pare a fi facilitată de inexistența penalităților din cadrul Rules of Procedure of European Parliament și de caracterul deschis al grupurilor parlamentare. Analizând situația României în context european remarcăm doar că, alături de Polonia, facem parte din categoria țărilor în care traseismul politic devine o practică, în timp ce acest fenomen este inexistent în Cipru, Estonia, Ungaria, Cehia, Malta sau Slovenia. Strămutarea politicienilor români de la un partid la altul nu mai surprinde pe nimeni, dar proporțiile sunt fără precedent. Amploarea acestui fenomen s-a dublat de la un mandat la altul. În perioada 2008-2011 mai mult de 10% din totalul parlamentarilor români actuali s-au transferat cel puțin o dată de la un partid la altul. Dacă analizăm același fenomen la sfârșitul de mandat, respectiv în anul 2012, observăm dublarea fenomenului, ajungând la 20 de procente, astfel încât aproape un sfert din totalul actualilor parlamentari români au practicat traseismul politic. Concret, în perioada 2008-2012, numărul migrărilor a depășit 120, astfel încât, din 471 de parlamentari, 59 de deputați și 35 de senatori au schimbat cel puțin o dată grupul parlamentar. S-au înregistrat și migrații masive de la PDL la USL, înaintea și chiar în timpul moțiunii de cenzură, ce au dus la căderea pe 27 aprilie a Guvernului Ungureanu. În 2013, în primul an de mandat din actuala legislatură, migrația a atins deja 9%, mai precis 52 de parlamentari, 36 deputați și 16 senatori au schimbat cel puțin o dată grupul parlamentar față de momentul intrării în Parlament. Toate partidele politice au pretins public că nu susțin migrația politică. Realitatea ne arată că cel puțin o tolerează și chiar o încurajează atunci când le convine. Niciun partid sau coaliție, care a avut sau are majoritatea, nu a pus capăt traseismului prin stabilirea unei reguli clare, asemănătoare aceleia care funcționează la aleșii locali, la primari și la președinții de consilii județene.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Misiune de imagine" Este o dovadă de cinism ca pentru simple jocuri de imagine să aduci străini, să-i tratezi la tine acasă, în timp ce ei îți anulează la ei în țară toate drepturile de cetățean român. Sistemul sanitar al unei țări de 45 de milioane de locuitori poate trata fără probleme răniții din evenimentele recente, cu atât mai mult cu cât este vorba de doar 11 răniți veniți, conform declarațiilor oficiale, doar pentru recuperare în România. S-au trimis circa 15 medici și tot atâția asistenți, și ce-o mai fi pe acolo, și chiar și un avion militar pentru 11 pacienți fără probleme. În tot acest timp românii mor fără medic și fără consultație în sălile de așteptare ale unor unități de primire a urgențelor insalubre, iar la tragediile aviatice se trimit studenți de anul IV și rezidenți de anul II. Nu doar străinii trebuie aduși în spitale românești, ci și românii care sunt pur și simplu izgoniți din unitățile de primire a urgențelor. Sau așa le mulțumim celor care au interzis limba română la ei în țară? Acțiunea a fost un simplu joc de imagine, pentru a ascunde morții din tragedia aviatică din Apuseni. O țară cu 45 de milioane de locuitori are oricând capacitatea de a trata în spitalele sale câteva sute de răniți. Ce mă doare este faptul că pentru tratarea copiilor bolnavi din România se apelează mereu la mila publică, în timp ce guvernanții mioritici sau de import, precum și ghioceii de partid găsesc mereu resurse pentru jocuri de imagine. Oare cât ne costă?
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Monopolul gunoaielor" Voi nu spuneți, ei dispun. Noi muncim, ei cheltuie. Voi vorbiți și atât! Ca să vezi... peste noapte se instituie prin lege monopolul pe piața deșeurilor. Concret, "la nivelul unităților administrativ-teritoriale, transportul deșeurilor municipale și deșeurilor similare colectate separat, de la deținătorii de deșeuri, se efectuează numai de către operatori licențiați care au contracte de delegare a gestiunii, încheiate cu autoritățile administrației publice locale respective sau, în cazul gestiunii directe, au hotărâre de dare în administrare a acestei activități". Oricine altcineva se atinge de deșeurile municipale, care includ gunoiul menajer, dar și cele reciclabile, este pasibil de închisoare pentru furt. Prin această lege 2000 de firme colectoare vor fi scoase pe tușă. Dacă o astfel de firmă are 5 angajați, 10.000 de angajați vor dispărea și vor trece în șomaj, adică de cel puțin 20 de ori mai mulți decât media angajaților pe care promitea să-i aibă RMGC, pentru care, va mai amintiți, s-a făcut o lege specială. Ciudat rău, mai ales că aceste firme depoluează, în timp ce în cealaltă situație se crea o poluare fără precedent. De fapt, nu e nimic nou sub soare. De când sunt ăștia la putere n-au făcut decât să dea legi pentru ei pentru ca să-și recupereze din pierderile suferite pe vremea când erau în opoziție și în opulentul afișaj de campanie din 2012. Cu mâna înfiptă pe cartela de vot și niciun bănuț la voia întâmplării, parc-ar fi casieri și contabili, nu senatori sau deputați aflați, în teorie, în slujba poporului! Curat-murdar, coane Fănică! Monopolul gunoaielor pe banii noștri!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Nimeni nu e mai presus de lege" Proiectul meu de lege îi trimite acasă pe toți cei peste 50 de parlamentari incompatibili sau corupți, pentru ca și în România nimeni sa nu fie mai presus de lege. Majoritatea parlamentară refuză să constate că mandatul s-a terminat pentru doi parlamentari declarați incompatibili prin hotărâre definitivă a Instanței Supreme, Akos Mora și Ștefan Bucur Stoica, sau să aprobe începerea urmăririi penale pentru alți patru, pe numele lor de palamentar Vosganian, Bórbely, Dobre și Chițoiu. Au refuzat și ridicarea imunității în vederea arestării altor doi deputați: Cosma și Stan. Un bilanț rapid arată că până azi cel puțin 20 au avut sau au probleme cu legea, în principal pentru acte de corupție, iar astăzi li s-au mai alăturat alți 32 de incompatibili. Proiectul meu modifică și completează Legea privind statutul deputaților și al senatorilor, în sensul încetării calității de parlamentar în trei noi situații: la data stabilirii definitive și irevocabile a incompatibilității, la data pronunțării de către instanța competentă de judecată a unei sentințe judecătorești definitive și irevocabile de condamnare la închisoare, cu suspendare sau executare, precum și la data emiterii mandatului de arestare preventivă pentru o faptă cu caracter penal. Parlamentul actualei majorități este o instituție care nu respectă statul de drept. Proiectul meu de lege îi trimite acasă pe cei care se cred mai presus de lege.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "ONG - USDMR" Întrebarea mea firească este dacă acest ONG etnic a decontat guvernările anterioare, a dat socoteală pentru ce a făcut împotriva acestui popor, ca să-și permită să afirme că fără ei nu există reformă sau că fără ei nu există dezvoltare economică? A dat socoteală de ce a făcut împreună în tandem cu PDL, a plătit pentru tăierea pensiilor, și a salariilor, și a spitalelor?
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ponta învață să vorbească ungurește" Ponta învață să vorbească ungurește încă din 9 decembrie 2012, când la puțin timp după închiderea votului, văzând și succesul USL, primul telefon l-a dat UDMR-ului. Cât de bandiți au fost cei care au răcnit din toți bojocii sloganuri precum "Dreptate până la capăt!" sau "Fără UDMR la guvernare!"? UDMR nu intră la guvernare fără să-și primească tainul. Oare ce autonomie și ce universitate le-a promis PSD prin noua constituție? Trădarea de țară și neam nu se poate desăvârși fără străinii care ne-au arafatizat toate ministerele. E doar o chestiune de timp ca aurul de la Roșia Montană să fie rezolvat, la fel și adoptarea amnistiei și grațierii hoților, trădătorilor și borfașilor. Enclava străină în mijlocul țării e ca și făcută. Niște maidanezi politici ce acționează în haită - nevasta, socrul, cumnatul, nașul și alte rubedenii - conduc singuri România ajunsă în pragul disoluției. Niciodată nu voi vota o nouă Constituție antiromânească ce destramă marea unire. Din partea mea, poate să învețe și dialectul, mandarin, așa cum îl apucase subit entuziasmul, după o vizită a unor investitori chinezi. Părerea mea rămâne însă că tot pe limba lui va pieri... pentru că actuala guvernare nu mai vorbește și nu mai simte românește. Pot să respir ușurat... nu le dă Ministerul Sănătății, ci Ministerul Mediului! N-o să ne mai taie spitalele, ci dor pădurile?!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Precizări" Tuturor celor care m-au întrebat cine au fost cei șapte care și-au retras semnăturile de pe moțiunea simplă le ofer astăzi stenograma ședinței Camerei Deputaților din 10 martie 2014. Dezbateri procedurale asupra moțiunii simple "O reformă a administrației fără consens nu are succes!", inițiată de 55 deputați. [Nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute la art. 158 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat.] Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: "2. La cel de-al doilea punct al ordinii de zi avem dezbaterea moțiunii simple inițiate de 55 de deputați. Având în vedere că între Biroul permanent, din informația domnului lider al Grupului parlamentar al PP-DD, domnul Fenechiu, și momentul începerii, la cabinetul meu, domnul deputat Niculescu Dumitru, doamna deputat Dragomir Maria, doamna deputat Ciobanu Liliana, domnul deputat Burlacu Ștefan, doamna deputat Dumitru Ioana, cred, domnul Marian Ion Cristinel și doamna Nistor Marioara, sub semnăturile proprii, își retrag semnătura de pe moțiunea simplă intitulată «O reformă a administrației fără consens nu are succes!». În conformitate cu prevederile regulamentare, nu mai există numărul de semnături necesare pentru dezbaterea moțiunii simple. Pe procedură m-a rugat și domnul Fenechiu să-i dau cuvântul... Numai o secundă! Și, pe cale de consecință, nu mai intru în desfășurătorul normal al moțiunii simple și o să mergem, după ce o să dau cuvântul celor doi colegi și dacă domnul viceprim-ministru dorește să ia cuvântul, o să vă rog frumos să continuăm lucrările cu celelalte puncte ale ordinii de zi".
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Primărie, drum spre pușcărie?" Conflictul de interese a devenit o modă printre edilii României. Primarul din Bârlad este urmărit de procurorii Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Iași și riscă închisoare de la șase luni la cinci ani și interzicerea unor drepturi. Aflat în fruntea urbei din 2004 și acționar majoritar 75% la SC Construcții Consult SRL, acesta ar fi găsit în 2009 metodele prin care această firmă ar fi beneficiat de subcontractare ilegală de la SC Urban Proiect SA Bârlad. Una peste alta, așa ar fi ajuns în buzunarele proprii bani de la Proiectul Reabilitarea Centrului Istoric al Bârladului, obținut de Consiliul Județean Vaslui și finanțat din fonduri europene, cu peste 5 milioane de euro. Deși cercetările sunt în fază preliminară, bârlădenii întreabă câți din acești bani s-au dus la pușculița de partid în 2010-2011 pentru susținerea campaniei electorale și dacă reclamele politice împânzite peste tot, în decembrie 2012, în Bârlad, erau plătite tot din acești bani? De ce să le pese de noi când se cred invincibili și intangibili? Cine îi poate opri? Poate că nu e așa, pentru că justiția ne arată tot mai mult că drumul spre pușcărie trece și prin primărie.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Răbdarea noastră nu e fără limită!" România a fost întotdeauna un stat extrem de tolerant. Pe teritoriul nostru trăiesc multe minorități ce nu se pot plânge că sunt prigonite sau marginalizate de statul român. Își pot folosi limba maternă, pot învăța în limba maternă, se pot manifesta liber și își pot promova cultura și religia. Noul Cod penal nu condamnă încălcarea art. 1 și art. 13 din Constituția României. Lipsa unor măsuri care să descurajeze și să pedepsească orice acțiune împotriva ordinii constituționale săvârșite de persoane, organizații sau partide a dus la exacerbarea acestor manifestări. Recentele evenimente de la Târgu Mureș, în cadrul cărora s-a cerut autonomia Ținutului Secuiesc, precum și cererile europarlamentarilor români de etnie maghiară, László Tökés și Csaba Sógor, impun ca Parlamentul României să adopte un act normativ care să reglementeze faptul că în România libertatea, democrația, dreptul de mișcare și libera exprimare nu pot merge până la nivelul la care prin abordări extremiste se atacă esența statului român. Concret, prin acest proiect de lege se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi inițierea, organizarea, sprijinirea sau săvârșirea oricărei acțiuni extremiste, revizioniste, separatiste ce are drept scop schimbarea ordinii constituționale.
|
|
|
|
|
Domnul Iulian-Radu Surugiu: "Un semnal de alarmă asupra emiterii OUG nr. 8/2014" USL a câștigat multe procente pe 9 decembrie 2012 cu sloganul "Dreptate până la capăt". Constat însă cu regret că, după încetarea existenței USL, partea din fosta alianță rămasă la guvernare a uitat de acest slogan. Și nu doar atât, a început să recurgă la nedreptăți împotriva cetățeanului. La foarte scurt timp după ce a preluat ca interimar portofoliul de la finanțe, premierul Victor Ponta a emis Ordonanța de urgență nr.8/2014. Articolul XV al Ordonanței sună astfel: "Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora". Deși în aparență instituie o măsură reparatorie pentru o categorie de cetățeni - mă refer la cetățenii care au plătit taxa de poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule -, în realitate supune respectiva categorie de cetățeni unei măsuri reparatorii tardive, ineficiente, inechitabile și discriminatorii prin prisma relației stat-cetățean. Articolul XV al OUG nr. 8/2014, prin conținutul său, este îndreptat împotriva cetățeanului care face parte din categoria mai sus enunțată. Astfel, respectivul cetățean a avut de suferit într-o primă fază din cauza unei legi greșite și/sau abuzive. Respectivul cetățean se adresează justiției, instanța solicită clarificări la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar verdictul este clar: taxa contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene. Ce face Guvernul PSD-PC-UNPR (la data emiterii ordonanței, UDMR nu era cooptat la guvernare)? Emite o ordonanță prin care cetățenii care și-au câștigat dreptatea în justiție primesc înapoi sumele plătite statului, dar eșalonat pe timp de 5 ani. Aici suntem în fața unei discriminări. Când un cetățean rămâne dator la stat, inclusiv din motive ce nu țin de voința lui, plătește penalități și/sau este executat silit. Când statul devine dator cetățeanului, din vina exclusivă a statului, nu se mai percep penalități. Mai mult, statul devine intenționat dator cetățeanului. Suntem în fața unui dublu abuz: unul făcut de Guvernul Boc 2, prin legea prin care a instituit taxa, și al doilea făcut de Guvernul PSD-PC-UNPR și continuat de cabinetul Ponta 3, care nu returnează imediat și integral suma datorată cetățeanului, un cetățean care nu are nicio vină și care s-a supus unei legi eronate și abuzive. Numai că Guvernul Ponta nu doar că instituie prin OUG nr.8/2014 o reparație abuzivă și tardivă, dar condiționează returnarea sumelor plătite abuziv de cetățean de decizii ale instanțelor care vor fi date până la 31 decembrie 2015. Deci, după ce că îi eșalonează 5 ani restituirea banilor, guvernul îl mai trimite pe păgubit să mai piardă timp și în sala de judecată. Suntem în fața unui nou abuz și a unei uriașe erori făcute de Guvernul Ponta 3. Practic, prin această ordonanță, cetățeanul care a fost victima unui abuz este obligat să parcurgă un proces care durează cel puțin un an, apoi să solicite restituirea sumelor și să aștepte eșalonarea pe 5 ani. Premierul Ponta oare nu s-a gândit că pot exista și cetățeni care din diferite motive nu pot ajunge în instanță? Acești cetățeni nu vor primi niciun leu înapoi. Oare nu s-a gândit juristul Victor Ponta că prin trimiterea cetățenilor păgubiți în sălile de judecată instanțele specializate vor fi superaglomerate și că s-ar putea înregistra și decizii ale instanțelor care să depășească termenul-limită de 31 decembrie 2015? Deci alți eventuali păgubiți care nu își vor obține înapoi drepturile!
|
|
|
|
|
Doamna Manuela Mitrea: "Ziua mondială a sindromului Down" La inițiativa Down Syndrome International (DSI), începând cu 2006, anual, pe 21 martie, este marcată Ziua mondială a sindromului Down. Scopul acestei inițiative a fost acela de a crea o punte între societate și persoanele cu sindrom Down, de a crește nivelul de informare în rândul populației cu privire la persoanele afectate de această afecțiune. Sindromul Down (trisomie 21) este o afecțiune din naștere, prezentă încă din momentul conceperii copilului, cauzată de prezența unui cromozom 21 suplimentar, rezultând astfel un număr total de 47 de cromozomi în loc de 46, toate persoanele prezentând un anumit grad de dificultate de învățare (retard mental). Mulți dintre oameni cred că sindromul Down este o boală și nu cunosc faptul că este o afecțiune genetică definitivă. Astfel, persoanele cu sindromul Down și familiile acestora, pe lângă lupta cu această afecțiune, sunt obligate să ducă o luptă continuă și cu societatea, care de multe ori îi respinge, fără a le oferi șansa de a demonstra că sunt la fel ca oricare om, cu sentimente și dorințe normale. A fost demonstrat că, deși posibilitățile spirituale ale copiilor cu sindromul Down au fost subapreciate întotdeauna, aceștia au o capacitate de a învăța uimitoare, însă sunt respinși și etichetați mult prea repede pentru a putea demonstra ceea ce pot. La nivel mondial, unul din o mie de copii se naște cu sindromul Down, estimându-se că în jur de 4,7 milioane de persoane au acest sindrom. În România trăiesc aproximativ 30.000 de astfel de oameni ce ar trebui sprijiniți să se integreze mai ușor în societate. Mulți dintre viitori părinți care primesc vestea că bebelușul lor va avea sindromul Down consideră că este cea mai grea încercare la care îi supune viața și, fiind prea puțin informați despre această boală, nu cunosc faptul că, deși sindromul Down este permanent, majoritatea pacienților pot duce o viață normală, chiar activă. Conform specialiștilor, un copil cu sindromul Down poate crește și se poate dezvolta în mod normal dacă beneficiază de îngrijirea adecvată și are ajutorul necesar, putând chiar deveni adult integrat în societate. Având în vedere dezvoltarea medicinei în ultimii ani, la acest moment speranța de viață a unei persoane cu sindromul Down este egală cu cea a oricărui om, un progres foarte mare dacă luăm în considerare faptul că în anul 1929 speranța de viață a unei persoane cu trisomie 21 era de numai 9 ani, iar în 1986, de 55 ani. Persoanele afectate de sindromul Down sunt părinții, frații și copiii noștri, iar ceea ce ne diferențiază este un cromozom în plus. Avem obligația de a-i sprijini pe cei afectați de sindromul Down să se integreze mai ușor în societatea românească și să aibă o viață normală în țara noastră.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: "Programul (de guvernare) Ponta și România reală, două lumi paralele" Încep declarația mea politică de astăzi cu un citat: "Acest Program apare într-un moment istoric și se bazează pe conlucrarea mai multor forțe politice, în scopul realizării unei Românii puternice. Soluția pe care o susținem este aceea de a întări instituțiile statului, de a aduce bunăstare, corectitudine și bun-simț. O Românie puternică are ca scop relansarea economiei și susținerea clasei de mijloc, înseamnă dreptate socială și sprijin pentru românii afectați de criză, înseamnă instituții corecte și drepte, înseamnă un stat puternic, cu șanse în lumea care se schimbă sub ochii noștri." Aceste frumoase cuvinte sunt scrise negru pe alb în programul de guvernare Ponta. Am folosit parantezele pentru că, într-adevăr, nu apare scris nicăieri ca acesta ar fi un program de guvernare. La prima vedere se poate crede că avem în față un program TV sau, poate, programul de funcționare al unui magazin. Dar, nu! Chiar este vorba despre guvernare, adică despre conducere, decizii, responsabilitate! Cuvintele sunt frumoase, înălțătoare, sonore, dar doar atât: generalități, "vrăjeli" teoretice învelite în poleială și servite publicului sub forma unui festival de bla-bla-uri moderniste. Însă dincolo de hârtii și de cuvinte, România reală este vie și trăiește în lumea ei. Adevărat, acest program apare într-un moment istoric. Dar este un moment dificil al istoriei noastre, în care stabilitatea și seriozitatea ar fi trebuit să fie cuvintele-cheie. Iată că în România care se încăpățânează să nu asculte vorbe sforăitoare, sindicaliștii BNS, de exemplu, anunță proteste de amploare la nivel național, în timp ce pe partea cealaltă a "drumului", domnul Tăriceanu propune "liberalismul de tip Iliescu"! Guvernul spune că susține întărirea instituțiilor statului. Dar asta, în timp ce DIICOT anunța că numai în 2013 a soluționat 11.000 de dosare. În programul actual se evocă bunăstarea, corectitudinea și bunul-simț. Aceasta, în timp ce sindicatele din industrie (atâta câtă mai este ea), ies în stradă pentru a cere oprirea suprataxării energiei electrice, și in timp ce "taxa pe stâlp" scumpește călătoria cu metroul. Pe de o parte, domnul Ponta vorbește cu emfază, simulând compasiunea, despre "românii afectați de criză". Dar pe de alta, declară cinic la începutul ședinței de guvern că energia electrică s-ar putea scumpi anul acesta cu 50%. În programul de guvernare se afirmă că o prioritate absolută a actualei puteri este relansarea economică. Atunci cum se explică faptul ca Hidroelectrica a reintrat în insolvență, că Regiunea Nord-Est este cea mai săracă din Uniunea Europeană, că prețurile la bunurile de consum au crescut în luna februarie 2014 cu 0,3% și că România are cea mai mare pondere a șomajului în rândul tinerilor din Europa? În timp ce ministrul de finanțe spune cu jumătate de gură: "...să vedem dacă putem crește pensiile...", domnul premier afirmă sus și tare: "... se indexează sigur!..." Cât despre creșterea nivelului de trai, totul a rămas doar la stadiul declarativ. România continuă să ocupe ultimul loc în rândul țărilor Uniunii Europene privind standardul de viață, iar Parlamentul European cere în acest timp ca statele care nu respectă valorile Uniunii Europene să fie sancționate. Programul actual de guvernare vorbește foarte frumos despre "un stat puternic", despre "șanse" într-o lume în schimbare. Dar ce șanse pot avea niște tineri care la simularea pentru admiterea la liceu și la bacalaureat au obținut în proporție de peste 50%, note sub 5? Ce le oferă guvernul acestor tineri, în afară de inconsecvență, minciună, incompetență și hoție? Unde este echilibrul corect, promis, între consolidarea fiscală sustenabilă și relansarea economică, între economic și social, între nevoia existenței unui stat puternic și reducerea risipei din banul public? Unde este setul coerent de politici macroeconomice menite să susțină mediul de afaceri, să refacă atractivitatea investițională a României, să conducă la crearea de noi locuri de muncă și să ofere o evoluție favorabilă creșterii economice? De la ministrul de finanțe aflăm cu mirare că reducerea CAS de la 1 iulie se va realiza "doar dacă este posibil". Dacă nu este posibil, aceasta se va face din ianuarie 2015. Ne întrebăm, oare cine poate face posibilă aplicarea unei măsuri economice în guvernul Ponta? Vreo populație extraterestră, poate? Mă întreb și vă întreb: până când se vor purta guvernanții noștri ca și când nu ei sunt la putere? Închei acum spunându-vă că, deși au fost dezamăgiți și mințiți, folosiți ca mase de vot și întrebați de sănătate doar în campaniile electorale, deși înțeleg că guvernanții noștri sunt prea optimiști pentru un buget atât de mic și atât de prost folosit, oamenii din România reală încă mai așteaptă o bună guvernare, care să le redea speranța, demnitatea și mândria de a trăi în țara lor.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: "USD, Uniunea Socială a Disperării" Știm cu toții că dolarul american este unitatea monetară a Statelor Unite ale Americii. Mai știm că este abreviat prin inițialele USD, adică United States Dollar. Nu doresc să intru și eu în tonul general al dezbaterii evenimentelor care s-au petrecut în ultimele săptămâni și mai ales în nota de veselie deplasată și bășcălie în care au fost comentate și interpretate, dar nu pot să nu observ coincidența inițialelor despre care vorbeam. Sigur, avem motive să zâmbim dacă ne gândim că USD poate fi și Uniunea Socială a Disperării. O uniune născută din disperarea de a aduna voturi cu orice preț, în orice chip, sub orice formă și prin orice mijloace. Acest fapt poate fi amuzant, dar doar până la un punct. În rest, nu avem motive de veselie. Doar Ponta și Antonescu, purtând vizibil trauma unei despărțiri recente, doar ei știu care este motivul pentru care de la o oră la alta, de la o zi la alta, ba râd unul de celălalt, ba râd vorbind singuri, ba plâng cu vocea tremurândă în fața noastră, la televizor. Mai nou, și ca să extindă ridicolul, observăm că și pe net se exhibă în filmulețe interpretate teatral, în care prietenul de ieri devine brusc un om de nimic, ținta tuturor criticilor. Dar să revenim. Știm că guvernanților noștri, de fapt, le place foarte mult tot ce este legat de America în sine. Cu toate că nu pierd nicio ocazie să înfiereze sistemul capitalist american putred, să se umfle în pene plini de populism și demagogie și să laude democrația noastră socială de pe plaiurile mioritice, știm că le place și în America. Ce nu i-a plăcut însă, în special, premierului a fost să stea în țară și să discute probleme serioase cu doamna asistent al secretarului de stat american; dar cu siguranță îi plac dolarii, mai ales în propriile buzunare și ale baronilor pe care îi ține în brațe și îi ajută să prospere. Oare la dolari, ca semn al îmbogățirii nejustificate și imorale a celor din fostul USL, s-o fi gândit domnul Ponta când a dat această denumire alianței pentru alegerile europarlamentare? Să fie oare acesta un mesaj involuntar pe care cei aflați acum la putere îl transmit? Sau s-o fi gândit la disperarea demnitarului care își vede prăbușită o întreagă lume de carton, construită pe minciună și demagogie? Dacă ar fi să credem, după cum se spune în popor, că fiecare nume are o semnificație în sine și că el arată rădăcinile cele mai adânci și ascunse ale celui care îl poartă, caracteristici, trăsături, evoluție, atunci asta ar însemna că politicienii care sunt acum la putere au gândul doar la simbolul prosperității proprii, desigur!? În orice caz, la dolarii pe care românii cinstiți îi au în firavele lor conturi din bănci, domnul premier nu avea cum să se gândească... De la înălțimea demnității pe care o ocupă vremelnic, domnul Ponta nu se poate gândi vreodată la lucruri atât de mici, ca de exemplu faptul că în buzunarele românilor suflă vântul sărăciei. Domnul Ponta nu poate da importanță unor fapte atât de mărunte precum scăderea netă de zi cu zi a veniturilor românilor, precum creșterea prețurilor bunurilor de consum sau scumpirea fără motiv a facturilor la energie electrică la consumatorii casnici! Nu! Ce să mai spunem de faptul că Banca Națională a României informează, de exemplu, că în doar o singură zi, respectiv pe 20 februarie, dolarul american a crescut de la 3,26 lei la 3,30 lei! Dar premierul are acum cu totul și cu totul alte griji. În timp ce liberalii, PMP, PDL și toată lumea în cor îi cere demisia, în timp ce mitingurile împotriva politicii sale distructive nu mai contenesc, premierul strigă din toți rărunchii că el nu demisionează, orice ar fi! Indiferent de structura guvernului său, de cine va ajunge să fie președinte! Nu demisionează cât timp Traian Băsesu este președintele României! Mai ceva decât un copil de grădiniță! Bate din picior, se supără, aruncă jucăria în colegul de năzbâtii de până mai ieri și strigă cu disperare! Admitem că acela care este prea mult prezent în spațiul public și vorbește prea mult la televizor (din proprie voință, ca parte a unei strategii mediatice, și nu pentru că ar avea neapărat ceva de spus sau pentru că ar mai fi cineva doritor să îl asculte), nu se poate să nu greșească, ci chiar să acumuleze în timp multe greșeli. Însă unui premier nu îi sunt permise (prea) multe greșeli. S-a spus că Ponta nu este un premier responsabil, s-a spus că e infantil, că e un om politic imatur. S-a spus că e mai preocupat de propriile pasiuni - precum baschetul pe timp de înzăpezire sau cursele de mașini pe secetă sau inundații -, decât de problemele țării. Eu spun acum că e chiar inspirat în a oferi motive pentru a ne mai descreți frunțile din când în când, pentru a mai zâmbi amar. Sincer, poate că ar trebui ca pe viitor să își folosească mai des abilitățile filologice, lingvistice pe care nici el nu știa că le are, nu de alta, dar cine știe, se poate ca într-o bună zi să producă niște jocuri de cuvinte mult mai atractive! Și iată că în timp ce premierul joacă, și se joacă, având un aer nevinovat, chiar șugubăț, "scrabble" cu nervii cetățenilor, USD s-a născut dintr-o mare disperare, iar USL, speranța năruită a mulți români înșelați, e deja istorie. Și amândouă aceste întâmplări nu au fost decât niște "accidente" politicianiste în istoria țării, niște demersuri iresponsabile și fără legătură cu realitatea de zi cu zi pe care țara o trăiește.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Roșca: Constat cu surprindere că apar tot mai multe informații în spațiul public conform cărora consorțiul Vinci-Strabag-Aktor, care a câștigat licitația pentru construcția autostrăzii Comarnic-Brașov, are dificultăți în identificarea surselor de finanțare. O astfel de sincopă ar afecta termenul de demarare a lucrărilor, fixat pentru luna aprilie, fapt ce riscă să compromită total realizarea acestui proiect. Întrebat fiind de către jurnaliști la finalul ședinței de Guvern de miercuri în legătură cu acest subiect, premierul Ponta a refuzat să comenteze și nici nu a revenit cu precizări suplimentare pentru a spulbera temerile referitoare la un eventual blocaj în derularea acestui proiect major pentru România și pentru locuitorii județului Prahova. Atât premierul Victor Ponta, cât și noul ministru al transporturilor, Dan Șova, au o responsabilitate politică în legătură cu acest proiect, pe care trebuie să și-o onoreze, și pentru care, cel puțin la nivel declarativ, au anunțat că își pun mandatul pe masă. Refuzul de a oferi aceste date de interes național, fiind vorba despre unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură, pentru care Partidul Național Liberal, prin reprezentanții săi în Guvernul USL, a negociat cu reprezentanții FMI, pune sub semnul întrebării viabilitatea și succesul acestei investiții, dar și implicarea totală a noilor decidenți politici. În calitate de reprezentant al comunității prahovene în Parlamentul României, am susținut și m-am luptat de la început, astfel încât autostrada Comarnic-Brașov să fie realizată în termenii conveniți, să se aloce din bugetul național cota-parte de finanțare ce revine statului român, precum și pentru respectarea principiilor de transparență care să înlăture orice suspiciuni de politizare a proiectului. M-am angajat în fața locuitorilor din județul Prahova și nu numai să veghez la buna derulare a acestui proiect care, conform calendarului anunțat inițial, trebuia să debuteze în luna aprilie, de aceea solicit garanții din partea Guvernului Ponta 3 că acest calendar va fi respectat și că se vor face toate eforturile pentru a deveni realitate. Personal fac parte dintre politicienii de bună-credință, însă ultimele acțiuni guvernamentale mă fac să fiu foarte rezervat în privința șanselor de concretizare a etapelor premergătoare demarării construcției autostrăzii Comarnic-Brașov, înainte de vizita partenerilor noștri financiari internaționali. Doresc să reamintesc că acest proiect se află în scrisoarea de intenție asumată în fața boardului FMI, Băncii Mondiale și Comisiei Europene, iar secretomania Guvernului nu este un semnal bun pentru România, în contextul vizitei delegației FMI, așteptată în luna aprilie la București. Ne-am angajat împreună, în cadrul alianței USL, să ducem la îndeplinire acest proiect, iar cel mai bun răspuns pe care trebuie să-l ofere acum premierul Ponta și ministrul Șova este reafirmarea în fața românilor a acestui angajament prioritar. Faptul că Partidul Național Liberal nu mai este la guvernare nu trebuie să însemne abandonarea de către noul Guvern Ponta a proiectelor liberale aflate pe agenda publică. În caz contrar, Guvernul dă senzația că-i pedepsește pe români, prin intermediul liberalilor, nemaisusținând sau tergiversând proiecte asumate de aceștia, în cadrul angajamentelor social-liberale. În cazul de față, prahovenii nu au nicio vină pentru inconsecvența unui Guvern care este preocupat doar de atingerea unor țeluri politice, ignorând interesul public și binele românilor. Consider că actualul guvern nu face suficiente demersuri pentru a se asigura că proiectul autostrăzii este în grafic, un semnal prost în acest sens fiind și prestația actualului ministru al transporturilor, Dan Șova, care, cu ocazia audierilor recente din comisiile parlamentare de specialitate pentru acest portofoliu, ne-a oferit o mostră de politicianism în locul unui răspuns ferm în legătură cu angajamentele noului guvern pentru etapele viitoare ale construcției autostrăzii Comarnic-Brașov. Vreau să îi asigur pe locuitorii județului Prahova că rămân partenerul lor în acest demers, iar Guvernul va avea o opoziție puternică din partea mea, în cazul în care autostrada Comarnic-Brașov va suferi o nouă amânare sau o schimbare de strategie care să determine încă odată reluarea întregului proces de licitație. Fac un apel public către premierul Ponta și ministrul Șova să prezinte de urgență stadiul obținerii finanțării de către concesionar, data la care se va semna contractul între statul român și consorțiul Vinci-Strabag-Aktor, precum și momentul începerii efective a lucrărilor de construcție la autostrada Comarnic-Brașov.
|
|
|
|
|
Domnul Radu Bogdan Țîmpău: Constat cu îngrijorare că în ultimele zile în România a luat amploare un fenomen periculos, manifestat prin acțiuni de stradă ale partidului Jobbik, partid extremist maghiar. Astfel de atitudini anacronice, care vin în contradicție cu valorile și principiile Uniunii Europene, principii și valori îmbrățișate de o majoritate covârșitoare a cetățenilor României, nu pot fi acceptate, tolerate și încurajate, trebuind a fi sancționate rapid, pentru a nu exista riscul apariției unui factor destabilizator pentru societate. Aceste principii și valori comune împărtășite de întreaga comunitate europeană, care acum sunt atacate prin astfel de manifestări, sunt consacrate foarte clar la nivel juridic, fiind prevăzute în Tratatele Uniunii Europene, cu rol primordial în sistemul legislativ al statelor membre, iar garantarea și respectarea lor reprezentând o obligație asumată de către fiecare dintre acestea. În tot acest context public delicat, completat de perioadele electorale imediat următoare, recrudescența unor astfel de manifestări inflamatoare este un afront la adresa tuturor cetățenilor europeni care și-au apropiat și împărtășesc aceste valori comune care stau la baza construcției și consolidării proiectului european. Reprezentanții întregii clase politice au o responsabiltate în a proteja societatea de astfel de derapaje cu scop propagandistic și electoral, responsabilitate care nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ. De aceea, mă aștept la o delimitare mai fermă în declarațiile liderilor maghiari din România și la desprinderea lor de mesaje strict formale în acest context. Doresc să le reamintesc liderilor politici ai cetățenilor români de etnie maghiară că vorbesc în numele și slujesc interesele unei populații care, în integralitatea ei, susține același set de valori europene. Fac apel la instituțiile statului care au în atribuții păstrarea libertăților și valorilor atât de greu obținute să aibă o reacție concretă, promptă și fermă. Îmi exprim încrederea că indiferent cât de grea ar fi perioada pe care o traversăm, dificultățile materiale nu ne vor putea îndepărta de spiritul și esența proiectului european, că nu vom lăsa frustrări născute dintr-o retorică naționalistă, populistă, izolaționistă, profund antieuropeană, care apelează la cele mai condamnabile impulsuri ale firii umane, să ne facă să uităm speranțele, idealurile și visurile ce au stat la baza creării unei Europe unite.
|
|
|
|
|
Domnul Nuțu Fonta: "Parlamentarii de Maramureș și autoritățile locale, front comun pentru reabilitarea DN 18 Moisei-Iacobeni" M-am adresat din nou pe cale oficială domnului Victor Ponta, premierul Guvernului României, domnilor viceprim-miniștri Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, precum și domnului Dan-Coman Șova, ministrul transporturilor, pentru a-i sensibiliza în vederea alocării sumelor necesare reabilitării DN 18. Toți parlamentarii județului Maramureș, împreună cu primarii localităților Borșa, Moisei, Cârlibaba și Ciocănești, din județele Maramureș și Suceava, au făcut front comun, solicitându-le respectuos celor patru oficiali guvernamentali să decidă deblocarea banilor în vederea reabilitării Drumului Național 18 Moisei-Iacobeni. Acest drum național are o mare însemnătate economică și turistică, deoarece face legătura între Maramureșul Istoric și Bucovina de Nord, fiind extrem de circulat, atât de către numeroșii turiști atrași de frumusețile acestor zone, cât și de transportatorii mărfurilor de strictă necesitate pentru județele Maramureș și Suceava. Din păcate, starea precară în care a ajuns în ultimii ani acest drum național a determinat nemulțumire generală în rândul populației din localitățile menționate, manifestată în mai multe rânduri chiar prin proteste publice și amenințări cu blocarea circulației pe DN 18. De această dată, toți parlamentarii din Maramureș, împreună cu cei patru primari ai localităților tranzitate de DN 18 din județ, au semnat o petiție comună, pe care le-am prezentat-o celor patru conducători ai Guvernului. Doleanța este justificată atât de acordul scris al constructorului, cât și de existența unei fișe a proiectului propus spre finanțare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), pe o porțiune de aproximativ 90 de kilometri. Mai mult, reprezentanții constructorului, firma Shapir Structures, o societate serioasă, care mai derulează în prezent și alte lucrări în România, a fost de acord să continue lucrările în acest an în sistem de creditare, cu condiția ca statul să asigure plata serviciilor operate în acest an până în aprilie 2015. În numele miilor de cetățeni ai colegiilor din Circumscripția nr. 26 Maramureș, am rugat șefii Guvernului să analizeze cu celeritate posibilitatea deblocării sumelor de bani necesare reabilitării Drumului Național 18 Baia Mare - Iacobeni, aflat de câțiva ani într-o situație la limita impracticabilității. Perpetuarea acestei conjuncturi dificile a infrastructurii, respectiv nerezolvarea problemei, nu ar face altceva decât să mențină stagnarea dezvoltării locale, îndeosebi în zona orașului Borșa, cea mai afectată de nerezolvarea problemei modernizării Drumului Național 18, dar și îndepărtarea turiștilor de Maramureș, județ aflat în topul destinațiilor din România. I-am informat pe premier și pe ceilalți miniștri că zona Borșa este actualmente efectiv izolată de restul țării, fiind condamnată practic la subdezvoltare. Cunoscută până nu demult ca o stațiune căutată în nordul României, Borșa a ajuns aproape o ruină, rămânând fără investiții și neavând nici alte perspective de modernizare din cauza stării drumului național. Pe lângă problemele curente, precum lipsa locurilor de muncă și a investițiilor, Borșa este acum și ruptă de civilizație din cauza faptului că oamenii care se deplasează spre Moldova ocolesc zona. Starea impracticabilă a DN 18 a paralizat aproape toate activitățile economice și sociale din zonă, atât turismul și prelucrarea lemnului, cât și cele conexe - comerț, transport, construcții, servicii etc. Moisei este de asemenea o localitate cu o bogată și seculară istorie, fiind atestată documentar în 1213, unde cel mai de seamă obiectiv este Monumentul Eroilor. În memoria celor uciși de trupele horthyste, s-a ridicat în 1966 un ansamblu de 12 figurine de lemn, dintre care 10 reprezintă măști tradiționale maramureșene, iar celelalte două reprezintă chipuri umane. De asemenea, comunele turistice Ciocănești și Cârlibaba, aparținând județului Suceava, sunt recunoscute în țară și în străinătate pentru motivele naționale tradiționale sculptate pe fațadele caselor majorității gospodăriilor. Sunt două comune-muzeu, care găzduiesc festivaluri naționale precum cel al păstrăvului și al ouălor încondeiate, căutate atât de turiștii români, cât și de cei din străinătate, fiind adevărate oaze de frumusețe tradițională în Carpații României și chiar în întreaga Europă. Din analiza potențialului imens al zonei se observă că turismul are cel mai mult de suferit, deoarece atractivitatea acestuia este constantă în toate cele patru anotimpuri, iar în cele patru localități există peste 4.000 de locuri de cazare, recunoscute și apreciate la nivel național și internațional. De altfel, o serie de posturi de televiziune și publicații internaționale au realizat în ultima perioadă reportaje din Maramureșul istoric, subliniind potențialul uriaș al zonei, precum și nealterarea obiceiurilor și tradițiilor vechi de sute de ani. Nu în ultimul rând, DN 18 este o arteră extrem de importantă nu doar pentru traficul intern din nordul țării, cât și pentru cel internațional, având în vedere conexiunile cu țările vecine, Ucraina și Ungaria. Maramureșul, din care face parte și Borșa, este un județ bine-cunoscut, cu frumuseți naturale aparte, cu obiceiuri și tradiții unice în lume, cu oameni entuziaști și buni gospodari, ale căror probleme, precum cea relatată, nu pot fi însă rezolvate de către autoritățile locale. Pe această cale, i-am invitat respectuos pe cei patru înalți oficiali ai Executivului să viziteze Maramureșul Istoric, pentru a se convinge la fața locului că ar fi un sacrilegiu să nu rezolve această problemă delicată a infrastructurii.
|
|
|
|
|
Domnul Mihăiță Găină: "Corelarea politicilor educaționale și ocupaționale" Problema ocupării tinerilor este încă prezentă și presantă. Va mai dura până când vom putea spune că i-am găsit rezolvarea satisfăcătoare. Deocamdată, atât la nivelul Comisiei Europene, cât și la acela al statelor membre s-a luat act că avem de-a face cu o problemă gravă, căreia i s-au alocat ceva fonduri și i se caută în continuare soluții integrate, mai bune. Sunt mai multe perspectivele din care situația aceasta poate fi abordată. În această declarație mă voi axa pe câteva aspecte privind corelarea dintre politicile educaționale și cele ocupaționale. Tema mi-a fost sugerată de o recentă luare de poziție a comisarului european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, doamna Androulla Vassiliou. În viziunea doamnei comisar "Sistemele naționale de educație trebuie reformate pentru ca tinerii să-și formeze acele abilități necesare pentru a obține o slujbă. Ne referim la abilități transversale și digitale. Ca modalități practice se are în vedere, printre altele, ca învățământul profesional să facă parte și el din încercarea noastră de a rezolva această problemă a tinerilor", a declarat doamna Vassiliou la începutul acestei luni. Vorbim astăzi despre faptul că învățarea, cunoașterea și inovarea stau la baza creării de avuție. Vorbim, de asemenea, despre învățarea pe tot parcursul vieții active, ceea ce înseamnă o tot mai strânsă îngemănare dintre muncă și învățare. Noul concept de economie a cunoașterii pune într-o relație mai strânsă politicile educaționale cu cele ocupaționale. Paralelismul dintre învățământ și muncă este supus unei critici tot mai convingătoare, prin prisma noilor realități de pe piața ocupării forței de muncă. Pentru a marca mai puternic această megatendință s-ar putea ajunge în viitor să avem nu niște ministere distincte, ci un minister al învățământului și al muncii. Inerția birocratică este puternică, dar nu mai putem face abstracție de faptul că școlile și facultățile din învățământul românesc scot în continuare absolvenți care în cea mai mare parte nu-și găsesc de lucru în specialitățile pentru care s-au pregătit. Acesta este un tip de învățământ care consumă resurse în gol. Problema nu este nouă, s-au făcut multe încercări, experiențe și aplicații pentru a orienta învățământul spre piața muncii. Învățământul profesional de care amintea doamna comisar european este una din acestea. Și la noi sunt preocupări pe direcția dezvoltării învățământului profesional, dar progresele se lasă așteptate. Ucenicia într-o organizare modernă este o altă direcție de acțiune. Același comisar european observa că, redau un citat: "Dacă există sisteme de ucenicie, atunci procentul tinerilor aflați în șomaj este mai scăzut". Tocmai plecând de la astfel de constatări s-a inițiat la nivelul UE o alianță a sistemelor de ucenicie pentru a asigura un anumit nivel de calitate a pregătirii și pentru a schimba mentalitatea referitoare la această formă de învățământ care îi poate ajuta pe tineri să treacă mai ușor prin procesul de tranziție către piața muncii. Parlamentul României s-a aplecat în ultimii ani asupra reglementării unor condiții cum ar fi contractul de ucenicie la locul de muncă și altele, care să facă mai atractivă și mai eficientă pregătirea prin ucenicie și apoi angajarea într-un job pentru care există atât cerere, cât și calificarea necesară. Acum, importantă este stăruința pentru aplicarea legii și urmărirea efectelor, a rezultatelor pentru a vedea în ce măsură lucrurile evoluează în direcția bună. "Educație și formare, precum și încadrarea tinerilor în câmpul muncii trebuie foarte bine reflectate în toate planurile", ne recomandă doamna comisar Androulla Vassiliou. Iar dacă acest lucru este bun pentru Uniunea Europeană, el ar trebui aplicat și la noi.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Vulpescu: "Se încearcă evacuarea forțată din sediu a Muzeului Național al Literaturii Române!" O știre care a circulat la jumătatea săptămânii trecute în mediile culturale bucureștene anunța că Muzeul Național al Literaturii Române este în pericol de a-și înceta activitatea, ca urmare a unor acțiuni menite să ducă la evacuarea lui forțată din sediul pe care îl ocupă pe Bulevardul Dacia. Concret, marți, 11 martie a.c., muzeului i-au fost tăiate gazele, ceea ce nu numai că a împiedicat desfășurarea normală a activității personalului, dar a și periclitat protejarea patrimoniului, constând în principal din manuscrise și documente care potrivit legii trebuie păstrate în condiții de temperatură și umiditate controlate. Personalul muzeului se teme că, folosindu-se de aceleași pretexte, va urma întreruperea alimentării cu energie electrică, întrerupere care, dacă s-ar produce, ar duce la sistarea de facto a oricărei activități. Pentru cine nu știe, Muzeul Național al Literaturii Române este o instituție unicat în țară și printre foarte puținele de acest gen din Europa și din lume. Înființat în anul 1957 de către Perpessicius, el este dedicat expunerii și studierii documentelor și manuscriselor, obiectelor și fondului arhivistic al literaturii române, dispunând de colecții de mare valoare și editând publicații și cărți fundamentale pentru cultura română. Din anul 1967, ca urmare a intervenției personale a lui Tudor Arghezi, muzeul este adăpostit în clădirea din Bd. Dacia nr. 12, fosta casă Kretzulescu, care în 1990 a fost consolidată, iar în ultimii ani a fost restructurată și modernizată, devenind (în ciuda spațiului nu foarte generos) unul dintre cele mai moderne muzee de profil din lume. Casa a fost, în urmă cu câțiva ani, retrocedată, după cunoscutul sistem al cumpărării de drepturi litigioase. Muzeul, acum ținând de Primăria Capitalei, a primit însă dreptul - prin aceeași sentință judecătorească de retrocedare - de a funcționa în continuare în clădire, iar Primăria are obligația de a-i achita proprietarului o chirie de 360.000 de euro anual. Neplata chiriei și a utilităților poate duce oricând, însă, la evacuarea muzeului din clădirea pe care o ocupă și în care funcționează fără întrerupere din 1967, clădire consolidată, reparată și întreținută decenii la rând din fonduri publice. Iar săptămâna trecută s-a consumat primul episod din acest traseu menit, indubitabil, să ducă la evacuarea clădirii. Evacuarea forțată ar îmbogăți, nu mă îndoiesc, mafia imobiliară, dar ar distruge un patrimoniu cultural inestimabil și ar văduvi centrul Capitalei de una dintre ultimele instituții literare încă în funcțiune. Nu în ultimul rând, ar distruge un proiect expozițional (cel dedicat avangardei interbelice) care se bucură deja de aprecierile specialiștilor din întreaga lume. Fac un apel la Primăria Capitalei să intervină și, exercitându-și drepturile și obligațiile care-i revin față de această instituție muzeală fanion a Capitalei și a culturii române, să prevină evacuarea MNLR din sediu. Muzeul Național al Literaturii Române nu este o locuință privată și nici măcar un sediu de uniune de creație: el are colecții și arhive extrem de prețioase, care depozitează memoria istorică a literaturii române, și a căror scoatere în stradă ar echivala cu distrugerea iremediabilă. De asemenea, fac un apel la Ministerul Culturii pentru ca, împreună cu Guvernul, să se găsească de urgență un sediu adecvat pentru MNLR, în aceeași zonă centrală a Capitalei, sediu în care această instituție să-și poată desfășura activitatea fără a mai fi amenințată cu evacuarea. Este inadmisibil să concepem că un asemenea muzeu poate trăi și funcționa ca melcul, cu casa în spinare.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Adam: "Creșterea economică înregistrată în anul 2013" Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), precum și de Eurostat, produsul intern brut al României a crescut în anul 2013 cu 3,5 procente mai mult față de 2012. Valoarea PIB-ului din 2013 a fost de 631,1 mld. lei (circa 143 mld. euro). Această performanță a întrecut și cele mai optimiste așteptări ale analiștilor, depășind chiar și estimările Fondului Monetar Internațional (FMI), care preconiza un salt de 2,8%. Atât creșterea anuală, cât și cea trimestrială se cifrează la cele mai mari valori din anul 2008 până în prezent, plasând România în topul țărilor europene. Potrivit Oficiului European pentru Statistică (Eurostat), România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul IV din 2013, aceasta fiind în termeni reali mai mare cu 1,7% comparativ cu trimestrul III 2013 (date ajustate sezonier), iar față de același trimestru din anul 2012, ea a avansat cu 5,2% pe seria brută și cu 5,1% pe seria ajustată sezonier. Astfel, conform cifrelor date publicității de Institutul Național de Statistică, cele mai importante contribuții pozitive la creșterea produsului intern brut (PIB) de anul trecut au fost înregistrate de industrie și agricultură. Industria, care reprezintă 30% din PIB, a fost principalul motor de creștere economică, contribuind cu 2,3% la avansul economiei din 2013. După un declin în perioada 2003-2008, exporturile au înregistrat un record absolut anul trecut, de 50 de miliarde de euro, Dacia fiind liderul în această categorie, urmată de Rompetrol Rafinare și Ford. Producția agricolă excepțională, în condițiile în care agricultura a reprezentat 5,6% din PIB, a adus 1,1% din creșterea economică înregistrată. Contribuții pozitive au mai avut comunicațiile, tranzacțiile imobiliare și activitățile profesionale, științifice și tehnice, precum și activitățile de servicii administrative. Un impact pozitiv l-a avut și scăderea TVA la pâine și produse de panificație de la 24% la 9%, măsură așteptată de industria de morărit și panificație, care se luptă anual cu o evaziune de 70%, la raft pâinea ieftinindu-se, în medie, cu 12%, iar consumul înregistrând o creștere de circa 15 procente. Datorită anului agricol bun, a dinamicii temperate a prețurilor administrate, dar și a modificărilor fiscale precum reducerea TVA pentru produsele de panificație, rata anuală a inflației a fost de aproape 1,6% în 2013, încadrându-se la limita inferioară în intervalul țintit de BNR pentru anul trecut, de 1,5-3,5%, fiind pentru prima dată când România are o inflație anuală de sub 2%, adică limita uzuală în țările occidentale. Menționez că tendința descendentă a inflației din prima parte a anului 2014 poate constitui un factor încurajator pentru BNR să continue ciclul de relaxare a politicii monetare, prin reducerea dobânzii-cheie și diminuarea graduală a ratelor rezervelor minime obligatorii, măsuri care vor putea antrena scăderea dobânzilor la credite și relansarea creditării, cu impact favorabil asupra economiei. Ofertele publice ale companiilor de stat au făcut ca 2013 să fie cel mai bun an din istoria bursei locale, în ultimii șase ani, după vârful atins în 2007, înaintea crizei economice. Astfel, oferta publică primară inițială de vânzare a 10% din acțiunile Societății Naționale Nuclearelectrica s-a încheiat cu un real succes, societatea obținând 281,877 milioane de lei. Cea de-a doua companie cu capital majoritar de stat a cărei ofertă publică inițială s-a desfășurat în acest an este Romgaz. Oferta publică inițială prin care statul a vândut 15% din acțiunile Romgaz a adus statului român o sumă totală de 1,734 miliarde de lei (390,9 milioane euro). De asemenea, un real succes pe care România l-a avut în 2013 este reprezentat de evoluția grozavă a ratei de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune, aceasta fiind de patru ori mai mare decât la începutul lunii mai 2012, când era de doar 8,53%. Astfel, rata de absorbție curentă a fondurilor structurale și de coeziune a ajuns la 33,47% la data de 30 decembrie 2013. Conform unui comunicat de la Ministerul Fondurilor Europene, suma solicitată Comisiei Europene pentru a fi rambursată României în perioada 1 ianuarie - 30 decembrie 2013 a fost de peste 3,56 miliarde de euro, sumă mai mare decât cea cerută în întreaga perioadă 2007-2012. În condițiile în care economia României este dependentă de finanțarea externă, pentru a se continua trendul ascendent al PIB în 2014 este nevoie să menținem și chiar să creștem stadiul de absorbție al fondurilor europene. În acest sens, modul în care ne propunem să folosim fondurile europene este foarte important pentru a continua să ne dezvoltăm. Trebuie astfel să finalizăm reforma sistemului de implementare pentru ca absolut toate etapele de folosire a fondurilor europene de către beneficiari sa fie simplificate la maximum, iar economia să primească un sprijin cat mai consistent din partea banilor alocați de Uniunea Europeană. Datorită măsurilor pragmatice luate care, după cum reiese din cifrele arătate, au dat rezultate foarte bune, România a ajuns la o stabilitate macroeconomică asemănătoare celei din țările dezvoltate ale Uniunii Europene. Sper ca în continuare, prin intermediul măsurilor ce le vom adopta, să păstrăm tendința de creștere economică înregistrată anul trecut și să reducem mai departe deficitul bugetar.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Adam: "Noul Guvern" După ce noii miniștri au fost avizați și audiați în comisiile parlamentare de specialitate în ziua de marți, 4 martie 2014, a urmat ca parlamentarii să dea un vot de încredere celor propuși pentru funcția de ministru. Proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii și compoziției politice a Guvernului a fost aprobat cu 346 de voturi în favoarea învestirii noului guvern, față de doar 191 împotrivă, în condițiile în care pentru validare erau necesare minimum 288 de voturi. Obiectivul principal al votului cerut Parlamentului pentru aprobarea remanierii guvernamentale este legat de asigurarea stabilității politice în România pană la alegerile parlamentare din 2016, stabilitate de care România are nevoie, în condițiile în care în anul 2014 vor avea loc două rânduri de alegeri: prezidențiale, precum și cele pentru Parlamentul European. Pentru asigurarea unei majorități, noul Guvern este susținut de Partidul Social Democrat, Partidul Conservator, Uniunea Națională pentru Progresul României, Uniunea Democrată Maghiară din România și minoritățile naționale reprezentate în Parlamentul României. Programul politic promovat în Parlament trebuie dus la îndeplinire până la viitoarele alegeri. Urmărim realizarea cu prioritate a obiectivelor fundamentale asumate în anul 2012 în fața cetățenilor și a Parlamentului, și anume: continuarea creșterii economice, dezvoltare și investiții în educație și sănătate, o justiție independentă, precum și un sistem democratic european. De asemenea, trebuie continuate acordurile cu instituțiile financiare actuale, mai ales în contextul de instabilitate internațională, fiind necesar să dăm un semnal că suntem stabili. În acest sens, discuțiile cu delegațiile Comisiei Europene, FMI și Băncii Mondiale referitoare atât la scutirea de impozit a profitului, cât și la reducerea contribuției de asigurări sociale vor continua. Noii miniștri sunt tehnocrați, tineri profesioniști, unii cu studii la universități prestigioase ale lumii. Spre exemplu, noul cabinet îi are ca miniștri pe Ioana Petrescu la ministrul finanțelor (34 de ani), cu doctorat luat la Harvard, Răzvan Nicolescu ca ministrul delegat al energiei, Gabriela Szabo la Ministerul Tineretului și Sportului și Răzvan Coțovelea la Ministerul Societății Informaționale, fost secretar de stat în MAE, cu o vastă experiență în domeniul afacerilor europene și legislație europeană, precum și Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM și turism, un tânăr de 38 de ani, președintele Uniunii Europene a Tinerilor Întreprinzători, membru al Consiliului Economic și Social. Trebuie să înțelegem importanța politicii și faptul că schimbarea în bine a societății de astăzi depinde numai de tineri competenți, profesioniști și pregătiți politic. Acesta este un mesaj de înnoire, de reformă, pe care încercăm să îl adresăm în primul rând electoratului tânăr. Închei prin a sublinia faptul că guvernul USD trebuie să investească în asemenea specialiști care să fie sensibili la problemele cetățenilor, apți să găsească soluțiile optime și să ia cele mai bune măsuri în vederea creșterii nivelul de trai din România, astfel încât cu toții să avem o viață mai bună.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Adam: "Programul de guvernare" Conform prevederilor articolului 114 alin. (1) din Constituția României, în cursul zilei de marți, noul Guvern și-a angajat răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program politic. Mai exact, noul cabinet și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului pe un program de măsuri pe care intenționează să le implementeze până la finele anului 2016. Acest angajament al Guvernului vine la scurt timp de la învestirea în funcție a noilor miniștri, după ce Hotărârea Parlamentului nr. 1/2014 privind modificarea structurii și compoziției politice a Guvernului României a fost aprobată cu 346 de voturi pentru. În urma sesizării formulate de Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal și a unui grup de deputați neafiliați referitoare la neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului nr.1/2014, plenul Curții Constituționale, alcătuit din cei 9 judecători, în urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, a respins ca inadmisibilă sesizarea de neconstituționalitate formulată. Curtea a reținut că "Art.3 al Hotărârii nr.1/2014 prevede în mod expres că Guvernul, în componența aprobată prin aceeași Hotărâre, și-a asumat Programul de guvernare, astfel cum a fost prezentat în ședința Camerelor reunite din data de 21 decembrie 2012 și aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr.45/2012, angajamentele Uniunii Social-Liberale fiind preluate și asumate de formațiunile politice care compun și susțin Guvernul". De asemenea, Acordul guvernamental transmis de Guvern la solicitarea Curții Constituționale, semnat de domnul Victor Ponta, în calitate de prim-ministru al României, și de Kelemen Hunor, președintele UDMR, prevede, la art.1, că "Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) face parte din formula guvernamentală și își asumă Programul Guvernului 2013-2016, adoptat de către Parlamentul României la data de 21 decembrie 2012." Mai mult, CC a subliniat că "Ambele acte, atât cel adoptat de Parlament, cât și cel semnat de primul-ministru al Guvernului, atestă faptul că în cauză a fost schimbată doar structura și compoziția politică a Guvernului României, iar nu și programul de guvernare." Programul pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea este inspirat aproape în totalitate din programul de guvernare aprobat în anul 2012. La elaborarea prezentului program s-a ținut cont de o serie de factori care creează premisele de evoluție a României pentru următorii ani. Este vorba despre situația economică dificilă din Uniunea Europeană - cel mai important partener comercial al nostru - despre așteptările populației, despre angajamentele pe care România și le-a asumat în fața partenerilor săi europeni și euroatlantici, precum și despre realitatea economică și socială din țară. Toate acestea impun o abordare responsabilă a actului de guvernare, care să servească intereselor imediate ale cetățenilor, dar și obiectivelor pe termen mediu și lung ale societății românești. După cum reiese din textul programului, obiectivul central al acestuia constă în realizarea unui echilibru corect între consolidarea fiscală sustenabilă și relansarea economică, între economic și social, între nevoia unui stat puternic și reducerea risipei din banul public. În acest sens, vom promova un set coerent de politici macroeconomice menite să susțină mediul de afaceri, să refacă atractivitatea investițională a României, să conducă la crearea de noi locuri de muncă și să ofere o evoluție favorabilă nivelului de trai al populației. Prin acest program, Guvernul își propune revenirea la un nivel de TVA de 19%, introducerea impozitului diferențiat pe venitul salarial cu deductibilități fiscale: cote de 8%, 12% și 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit, scutirea de impozitare a profitului reinvestit în utilaje și echipamente tehnologice, precum și reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori, în măsura în care cadrul fiscal-bugetar va permite. Conform documentului se are în vedere acordarea de facilități fiscale pentru crearea de locuri de muncă, stimularea și dezvoltarea sectorului IMM și consolidarea instrumentelor de garantare și contragarantare pentru stimularea sectorului IMM, toate aceste măsuri fiind de natură să sprijine mediul de afaceri. De asemenea, sunt pregătite schimbări majore în privința pensiilor și salariilor tuturor cetățenilor români. Astfel, se urmărește creșterea progresivă a salariului minim pe economie până în anul 2016 până la 1.200 lei și dezvoltarea unui sistem de pensii durabil, bazat pe conturi individuale de economisire care să preia, ca pondere, un procent tot mai mare din venitul de înlocuire și totodată din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului. Se va pune accent și pe accelerarea absorbției fondurilor europene, prin crearea unei structuri centrale responsabile de coordonarea autorităților de management și prin simplificarea și unificarea cadrului legislativ. Prin programul aprobat, Executivul își propune și crearea cadrului legal privind utilizarea limbii materne în structurile deconcentrate ale statului, precum și "măsuri pentru promovarea identității colectivităților locale, prin stabilirea cadrului legal cu privire la posibilitatea autorităților locale de a arbora numai pe instituțiile proprii, și numai împreună cu drapelul României și drapelul Uniunii Europene, a steagurilor unităților administrative-teritoriale pe care acestea le reprezintă." Prin intermediul acestui program, confirmăm măsurile pragmatice de guvernare pentru care populația a votat în anul 2012, fiind totodată un prilej de a prezenta din nou publicului larg și Parlamentului principalele obiective ale Guvernului și a reafirma principiile pe baza căror am câștigat alegerile. Declar că vom continua să lucrăm pentru a construi o Românie puternică, care să însemne prosperitate, bunăstare și corectitudine.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Tânăra generație" Avem printre noi tineri bine pregătiți, care știu ce vor, care știu să aleagă ce este mai bine și marea majoritate sunt deja realizați prin afaceri personale de succes. Acesta este tineretul pe care cu toții îl dorim în față și eu sunt convins că, odată ce vor ajunge la guvernare, vor fi oameni cu adevărat dedicați și dornici de a dezvolta România la adevăratul ei potențial. Cu toții auzim din multe părți că toți politicienii sunt o apă și un pământ și trebuie să vă spun că nu este adevărat. Există foarte mulți oameni tineri ce își doresc o șansă reală în politică, dar care, din cauză că nu își pot permite financiar campanii prin care să se facă cunoscuți publicului larg, nu pot evolua pe scara politică. Și astfel, nu ajung în poziția de a face o schimbare reală, palpabilă pentru cetățenii României. Se vorbește foarte mult despre șomajul în rândurile tinerilor, despre greutatea cu care absolvenții își găsesc locuri de muncă și despre corelația redusă (sau chiar inexistentă) între programa de învățământ din școală și cerințele pieței muncii. Se vorbește mult mai puțin despre alternativa pe care o reprezintă libera inițiativă, micile afaceri private, ce reprezintă baza economică a altor state. În loc să se vehiculeze ideea conflictului între generații ar trebui să valorificăm diferențele dintre noi și cei tineri și prospețimea lor, creativitatea și dorința lor de a se implica, de a realiza imposibilul. Toate acestea să le punem alături cu înțelepciunea și experiența noastră de viață. Să nu-i criticăm, să nu-i judecăm, să le dăm voie să greșească, să îi încurajăm să fie ei înșiși!
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Produsele autohtone" Specificul modelului agricol și rural românesc este dat de faptul că 47% din populație trăiește din agricultură, aceasta fiind dominată de agricultura de subzistență, fără viitor în evoluția firească a societății. Activitățile agricole sunt realizate pe suprafețe mici, fără a avea la dispoziție mijloacele necesare. Astfel, se produce scump, nu există interes pentru comercializare, iar autoconsumul depășește 30%. Este creat, în acest fel, un cerc vicios al subdezvoltării, care impune o intervenție pentru ieșirea din această stare. În aceste condiții, situația particulară a satului și agriculturii românești impune o susținere pentru o perioadă de timp, care urmărește să permită o evoluție economică și socială normală. Această evoluție normală s-a dorit a fi îndreptată către formarea fermelor familiale comerciale și competitive, către comunități rurale prospere, către activități bine organizate în aval și amonte de producția agricolă, adică spre piețe agricole funcționale. Se impun măsuri menite să confere politicii agricole românești dimensiunea de coerență necesară pentru realizarea echilibrului între ținta performanței și modernizării și asistarea punctuală a celor care astăzi nu sunt încă performanți și nu din vina lor. Evoluția la nivelul politicilor agricole comunitare îndreptate spre susținerea efectivă a agriculturii, în scopul eficientizării exploatațiilor agricole și a fermelor de subzistență, este un argument care să determine acțiuni concrete pentru salvarea gospodăriei țărănești. Deși avem circa 9 milioane de hectare de teren bun pentru agricultură și alte 3 milioane de hectare nelucrate, importăm circa 50% din alimentele pe care le cumpărăm din hipermarketuri sau din piețe. Este vorba în primul rând de fructele și legumele românești, care în ultimii ani au cam dispărut de pe rafturile marilor magazine, fiind înlocuite cu cele din import. Paradoxal, există sectoare unde pe de-o parte exportăm mazăre sau lapte în țări vecine, iar pe de altă parte importăm chiar aceleași produse. Salut prin declarația mea politică încercarea guvernului de a încuraja consumul de produse românești și atâta vreme cât producătorului român nu i se vor cere comisioane pentru comercializarea produselor în marile magazine, sunt sigur că vom beneficia și noi, consumatorii, de produse autohtone de o înaltă calitate.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Educația ecologică în școli" Aducerea copilului spre natură este principalul scop al educației ecologice în școli. Din acest punct, natura va completa învățarea, iar profesorul intră în planul doi. În România, statul nu acționează ca suport al inițiativelor ecologice ale tinerilor. Totodată, România nu are parte de cursuri de educație ecologică în școli. Sistemul de învățământ trebuie schimbat, iar educația ecologică să își primească importanța cuvenită. Educația ecologică nu este înțeleasă în multe dintre școlile românești. De multe ori, se confundă ecologizarea cu salubrizarea. Cheia succesului stă în implicarea profesorilor, învățătorilor, pentru că ei petrec cel mai mult timp cu elevul. Scopul final este reducerea poluării, consumului de apă și energie în școli. De exemplu, în orașul Luxemburg s-a construit recent prima școală 100% ecologică, construită din materiale ecologice și care folosește energie regenerabilă la încălzire. Nu avem încă instituții de stat capabile să facă față acestei probleme. Chiar și programele guvernamentale de anvergură au dat de cele mai multe ori greș.
|
|
|
|
|
Doamna Violeta Tudorie: "Reforma administrației" Moțiunea "Reforma administrației fără consens" este o încercare de a reîncălzi aceeași ciorbă pe care deputații PDL și cei care au mai rămas din PP-DD ne-au servit-o acum trei-patru luni după ce a fost adoptată Legea privind unele măsuri de descentralizare. Numai o epuizare a inspirației politice poate să explice de ce într-un interval atât de scurt se revine cu o moțiune cu aceeași temă. Este de tot hazul apelul la o așa-zisă moțiune constructivă, când autorii săi, în loc să se oprească asupra observațiilor Curții Constituționale îi dau din nou înainte cu generarea de haos instituțional, de haos general, de blocaj financiar, de reformă strâmbă, de cedare la presiunile baronilor și altele de felul acesta. În aparență plină de bunăvoință, în fapt, noua-veche moțiune este folosită de parlamentarii PDL ca un prilej de a-și strecura pretenția de oameni grijulii cu administrarea statului, de a toate știutori într-ale politicii administrative, de a se lăuda cu ce au făcut și chiar cu ce nu au făcut în domeniu atunci când erau la guvernare. Așa se face că-și prezintă scrierea moțiunilor și sesizarea Curții Constituționale ca pe o faptă măreață, chiar eroică, o dovadă de responsabilitate că ne oferă nouă un proiect de regionalizare pe care nu au fost în stare nici măcar să-l scoată din sertar în anii guvernării de cea mai tristă amintire, Băsescu-Boc. Acestea ar fi, preiau din textul moțiunii: "fapte, nu glumițe". Neînțelegând dinamica societății actuale, autorii moțiunii își acoperă superficialitatea cu o abundență de termeni precum modernizarea statului, regionalizare, reforma administrativă sănătoasă, structură flexibilă, toți utilizați ca pe niște lozinci la modă. Totodată, se oferă ca, din prea-plinul științei lor, să ne recomande, citez: "sensul logic și firesc al reformei". Dacă vă puneți problema în ce constă acesta, deputații PDL, după ce au aprobat desființarea spitalelor și a școlilor, ne recomandă să facem noi restul, adică să tăiem localitățile mici, oricum cele mai mici de 5.000 de locuitori, și apoi să ne punem în pielea unui Gâgă care se întreabă: "Ce face comuna? Ce face orașul? Ce ar trebui ele să facă?". După ce le desființăm ne întrebăm ce ar trebui să facă și apoi le informatizăm pentru ca țăranul român să nu mai fie nevoit să meargă la ghișeu. În final, se atrage atenția ca abia după ce răspundem la aceste probleme să ne apucăm de descentralizare. În ce mai constă sensul logic și firesc al reformei în viziunea opoziției moționare!? Păi, ni se cere să facem o reformă care să nu convină primarilor, consilierilor și președinților de consilii județene, nu una care să răspundă la problemele presante din prezent, ci una dreaptă, care să fie valabilă peste 40-50 de ani! Observați cât de vizionari sunt colegii noștri! Moțiunea nu aduce vreo clarificare în materia reformei administrative. Să nu ne lăsăm furați de prețiozitatea celor care prin truisme, lozinci și formule fără fond se auto-prezintă ca mari reformatori ai statului român. Iar apelul dumnealor la dezbateri și consens, deși normal în sine, este formulat de politicieni necredibili, care în tot timpul cât au fost la guvernare, potrivit unui fost PDL-ist, au condus România spre un stat polițienesc și falimentar. Politicieni care-și luau lumina științei lor politice și administrative de la Cotroceni și o impuneau autoritar, cu aroganță, unui popor întreg.
|
|
|
|
|
Doamna Violeta Tudorie: "Sectorul energetic" Politica în domeniul energetic și situația la zi a sistemului de producție, transport și consum de energie sunt probleme deosebit de importante pentru orice țară și, prin implicațiile lor, pentru orice cetățean. O dezbatere serioasă asupra acestora ar fi fost bine-venită. Spun ar fi fost pentru că, din păcate, conținutul neglijent, o înghesuială haotică de improvizații pentru a prinde din toate câte ceva și limbajul de mahala, absolut intolerabil la nivel parlamentar, al textului moțiunii îți taie cheful de a dezbate așa ceva. Mă supun totuși procedurii parlamentare pentru a sublinia câteva lucruri din punct de vedere politic și las aspectele tehnice unor colegi mai bine pregătiți în acest domeniu. Se spune, pe bună dreptate, că limbajul, cuvintele și expresiile prin care comunicăm ne caracterizează personalitatea. Ce am putea afirma, potrivit acestui criteriu, despre persoanele care au redactat și care ne-au citit moțiunea de față? Persoane care într-un text de câteva pagini plictisitoare folosesc în mod repetat, până la saturare, ca un fel de tic personal, expresia "furat", completată, tot repetat, de cuvintele "hoție și corupție", iar "mafia și stilul mafiot" din titlul moțiunii sunt purtate prin toate paginile. Sunt expresiile unor oameni frustrați că au fost dați jos de la putere și nu mai pot fura. Alte expresii prin care se autocaracterizează promotorii moțiunii sunt: "lupta pentru ciolan", și aceasta reluată de câteva ori, la care adaugă apoi "căpușarea sistemului", "stil comunist", "praf în ochi", "promisiuni deșarte", "demență fiscală", "energia de sub opinca lui Constantin Niță", "prăbușirea agriculturii și a economiei", "rechini politici" - aceștia sunt semnatarii moțiunii, din care unul, domnul Valerian Vreme, a semnat-o de două ori, odată la numărul 7 și a doua oară la numărul cu ghinion, 13. Vedeți tabelul independenților. De altfel, cred că avem trei probleme de procedură în legătură cu această simplă moțiune, una este aceea că un deputat a semnat de două ori, a doua este că moțiunea nu se adresează ministrului de resort în funcție la momentul depunerii acesteia, ci unui fost ministru, fiind deci tardivă și fără obiect, și a treia, că moțiunea proferează insulte și calomnii de la tribuna Camerei, ceea ce este interzis de art. 153 din Regulamentul Camerei Deputaților . Or, textul moțiunii este plin de insulte și calomnii. Pentru că, dacă nu o calomnie nerușinată, atunci ce este această propoziție, cum că "PSD este programat să fure totul!". Moțiunea nu exprimă preocupare pentru sistemul energetic, ci se vrea a fi o compunere electorală în care, pe de o parte, sunt aruncate cu nemiluita în adversarii politici inimaginabile acuze și jigniri neîntemeiate și nemeritate, iar pe de altă parte fiind tot atât de darnici cu lauda de sine în urma dezastrului pe care l-au lăsat după patru ani de austeritate neghioabă. Cât de neserioase sunt acuzele rezultă și din faptul că promotorii moțiunii vorbesc de prăbușirea agriculturii din cauza taxei pe stâlp, și aceasta într-o perioadă în care am obținut recorduri istorice la producțiile de grâu, floarea-soarelui, rapiță și porumb; vorbesc apoi de prăbușirea investițiilor și a economiei, când în 2013 am avut cea mai mare creștere din Europa, în principal, pe seama creșterii exporturilor industriale, ritm care se menține și pe primele două luni ale acestui an; vorbesc de reducerea investițiilor, când Guvernul domnului Ponta a reușit să deblocheze toate programele finanțate cu fonduri europene, crescând într-un an absorbția acestora de trei ori mai mult decât au realizat bocii în patru ani de guvernare dezastruoasă. O altă dovadă de rea intenție, dar și de incultură politică este să vorbești de monopolul PSD, așa cum fac autorii moțiunii, numai pentru că un ministru de-al nostru conduce un departament, cum a fost cel al energiei. De unde ați scos, la ce școală ați învățat teoria aceasta despre ce este monopolul și monopolizarea?! În loc de idei și fapte veniți cu ficțiuni politice, dacă nu cumva aici PDL-iștii speculează momentul, plângând de mila PNL-iștilor, pentru a-i atrage de partea moțiunii. Ne spuneți în finalul moțiunii ce să facem cu energia, cu economia. Nu sunteți în cea mai bună poziție de a ne da lecții, de a ne face recomandări. Sunteți lăudăroși, răi de gură în opoziție și ineficienți la guvernare. De aceea, este bine să rămâneți pentru totdeauna acolo sau în afara Parlamentului, iar noi ne vom vedea de buna guvernare.
|
|
|
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "Teoria și practica autonomiei teritoriale - Ținutul Secuiesc" În lumea politică de azi, există trei feluri de autonomie: autonomia culturală, autonomia locală administrativă și autonomia teritorială. La mitingul de la Târgu Mureș, din 10 martie, președintele Consiliului Național Secuiesc a citit o proclamație în care solicită autonomia teritorială pentru ceea ce el numea Ținutul Secuiesc, făcând referire la județele Harghita, Covasna și Mureș. Prin definiție, autonomia teritorială acordă un statut special unei regiuni teritoriale căreia i se transferă importante puteri exercitate de reprezentanți aleși local. Administrația, justiția și legislația sunt autonome. În funcție de specificul local, regiunile autonome teritoriale beneficiază și de un sistem de educație și un sistem medical propriu. Adică, un stat în sine, dar în miniatură. Legal, Constituția României nu oferă posibilitatea acordării unei autonomii teritoriale, România nefiind singurul stat european aflat în această situație. Legislația europeană nu abordează explicit subiectul, iar standardele europene în materie de protecția minorităților nu reglementează autonomia teritorială. În 1993, recomandarea 1201 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei prevedea posibilitatea acordării unui statut special, dar juridic se consideră că acest document nu are valoare obligatorie. Consiliul Național Secuiesc a atacat legal în numeroase rânduri acest subiect, solicitând Națiunilor Unite o poziție privitoare la autonomia teritorială. Aceasta a venit în vara lui 2010 sub forma unei respingeri din partea ONU. Motivațiile au făcut referire la politica României foarte permisivă vizavi de minoritatea maghiară, reprezentanții acesteia fiind mereu cooptați la guvernare, aproape neîntrerupt în ultimii 20 de ani. Dar să privim realitatea pe care o trăim, așa cum este ea. În prezent, președintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România este ministrul culturii și patrimoniului național în Guvernul României și are în mâna destinele culturii naționale. Este cel mai valid argument că minoritatea maghiară din România are niște drepturi fundamentale, și aceste drepturi îi sunt respectate.
|
|
|
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "Referendumul din Crimeea - validarea ilegală a unei intervenții militare" Referendumul din Crimeea este punctul culminant al unei crize începută cu patru luni în urmă, când președintele Ucrainei, încă în funcție la acea dată, Viktor Ianukovici, a decis ca în numele națiunii ucrainene să suspende negocierile cu Uniunea Europeană. A fost debutul a trei luni de proteste proeuropene de masă, care s-au soldat în cele din urmă cu demiterea fostului președinte și preluarea interimatului funcției de către Oleksandr Turcinov, în 22 februarie 2014, Ieri, circa două milioane de electori din peninsula ucraineană Crimeea au votat în favoarea alipirii la Rusia, în cadrul unui referendum denunțat de întreaga lume, dar susținut de Moscova, și rezultatul a fost previzibil, în afara oricărei îndoieli. Referendumul este o acțiune politică înfăptuită cu scopul de a consulta direct cetățenii, chemați să se pronunțe prin vot asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general. Cele două aspecte delicate ale situației din Peninsula Crimeea sunt unul formal - este referendumul legal?-, și celălalt moral - este referendumul liber? Legal - Constituția Ucrainei prevede ca referendumurile care vizează chestiuni teritoriale să fie organizate pe întregul teritoriu al Ucrainei, și nu numai într-o regiune a ei, ca în acesta situație particulară. Deci referendumul este ilegal. Moral - libertatea devine relativă când forța militară este utilizată ca unică garanție a ei. Este aproape o ironie a sorții ca după o manifestare de prestigiu, cum au fost Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, organizate în februarie, Rusia a trecut direct în extrema cealaltă, a intervenției militare. Pentru orice om rațional, prețul pe care Rusia a decis să-l plătească prin anexarea teritorială a Peninsulei Crimeea este foarte mare, iar o astfel de opțiune politică va duce într-un impas, Principial, trăim într-o vreme în care timpul loviturilor de forță, dacă nu a apus încă, este cu siguranță pe cale să apună, iar puterea politică și guvernarea unei națiuni se exercită printr-o negociere permanentă a intereselor de stat, în cadrul legal internațional și în conformitate cu un set de valori convenite ca universal valabile.
|
|
|
|
|
Domnul Ovidiu-Cristian Iane: "Când damele de companie devin fecioare" De nenumărate ori, de aici, de la tribuna Parlamentului, am atras atenția asupra a ceea ce ar trebui să reprezinte și să facă cu adevărat opoziția dintr-un stat democratic și de drept. Pentru că dincolo de orice, doamnelor și domnilor, stimați colegi, cei care alcătuiesc opoziția într-un stat ar trebui să conștientizeze faptul că nu continua denigrare, invitare și incitare la scandal constituie rolul și politica lor. Ceea ce este din ce în ce mai periculos pentru statul român este că, pe zi ce trece, gradul de ipocrizie și mijloacele la care opoziția recurge - aș vrea să cred din inconștiență, și nu din calcule oculte! - cresc, născând un mare semn de întrebare. Pentru ce și pentru cine acționează așa-zisa opoziție din România? Înțeleg, nu ne iubiți pe noi, cei de la guvernare, și orice am face, știu!, este fundamental greșit, dumneavoastră putând oricând găsi cele mai bune soluții. Păcat însă că nu le-ați găsit la vremea potrivită aș adăuga, dar ce mai contează atunci când vă declarați cu toții, stimați colegi din opoziție, niște fecioare de-abia ajunse pe terenul barbar al politicii unde satrapii vor să vă pângărească, iar damele de companie să vă pervertească inocența pe care o păstrați cu sfințenie pentru țară și popor? Multe fecioare mai au România și românii zilele acestea! Una dintre ele poate fi chiar președintele Băsescu care, în ciuda Constituției și a exact acelor norme și principii la care face apel doar când e cazul să îi critice pe alții, nu are decât o singură preocupare: campania electorală. Pentru asta, nu contează cât și ce destabilizează sau amenință, nici numărul de apariții ipocrite și nici faptul că declară nonșalant, jignindu-ne tuturor inteligența, cât este Domnia Sa de ocupat cu ridicarea unui anumit partid. Un partid complet nou, compus strict din fecioare, ci nu din dame de companie, cum s-ar putea crede, căci, cu siguranță, nu președintele Băsescu a lansat modelul damelor de companie în politică, știut fiind faptul că întotdeauna a fost înconjurat numai de personaje ingenue, iar faptul că acestea s-au dovedit în final a fi adevărate Messaline nu reprezintă altceva decât aprecieri răutăcioase ale dușmanilor. De la prima fecioară a politicii românești, nici nu te poți aștepta la altceva decât la crearea unui alt partid, format exclusiv din ființe duioase politic, în frunte cu "fecioara blondă care aleargă pe tocuri" și care convertește națiunea la moda blugilor de firmă, în timp ce explică tuturor cum toți anii de până acum nu au existat, ei toți nu au fost la guvernare, nu au distrus nimic și că acum, proaspăt veniți, vor să salveze națiunea. Ar fi extrem de amuzant, doamnelor și domnilor, dacă nu ar fi vorba de oameni care au condus România și care au pretenții că acum reprezintă o forță de opoziție, sub forma lupului în blană de oaie. Altfel, s-a atins nivelul de avarie al ipocriziei și al mizeriei morale, atacând profund demnitatea oricărui român care a simțit pe propria piele, timp de 8 ani, efectul lor, și căruia acum i se cere să creadă că damele de companie de altădată au devenit fecioare.
|
|
|
|
|
Domnul Ionel Arsene: Săptămâna aceasta voi aborda un subiect foarte important pentru dezvoltarea economică a României. După cum bine ne amintim, perioada în care țara noastră a fost condusă de Guvernul Boc a fost una nefavorabilă pentru mediul de afaceri. Măsurile de austeritate, strategiile incoerente și, în general, lipsa de viziune a guvernului din acea perioadă au dus la descurajarea investitorilor mari și i-au afectat grav pe cei mici și mijlocii. Așa cum am arătat și în declarații susținute anterior, anul 2013 a fost un an cu rezultate pozitive, peste așteptări, pentru economia României, obținute de Executivul condus de premierul Victor Ponta. Practic, a fost nevoie de aproape doi ani pentru a reuși să începem să reparăm ceea ce au stricat colegii noștri de la PDL și miniștrii pe care aceștia i-au susținut. Avantajul cert al rezultatelor economice bune obținute anul trecut este acela că au fost create condițiile necesare pentru ca în 2014 și 2015 să fie continuate politicile economice care au avut succes până acum, dar și pentru concentrarea eforturilor spre domeniile grav afectate de criza economică și politicile catastrofale ale guvernului condus de Emil Boc. Unul dintre cele mai grav afectate sectoare ale economiei a fost cel al întreprinderilor mici și mijlocii. Zeci de mii de IMM-uri au fost închise în timpul Guvernului PDL, care nu i-a considerat suficienți de importanți pentru economia României pe micii întreprinzători. Salut faptul că în pachetul de măsuri al Guvernului în exercițiu pentru perioada 2014-2015, IMM-urile au un rol foarte important. Este pentru prima dată când aceste întreprinderi primesc 0,4% din PIB, așa cum prevede legislația din domeniu. Un alt aspect foarte important este că pentru acestea au fost pregătite scheme de garanții de stat și ajutoare de stat în sumă de 440 milioane euro, în special prin noua schemă de garanții pentru IMM-uri, în valoare de 2 miliarde lei, care poate fi extinsă până la 4 miliarde lei. De asemenea, în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii vin și alte două măsuri din pachetului guvernului Ponta pentru următorii doi ani. Este vorba despre scutirea privind profitul reinvestit. Prin intermediul acesteia, s-ar obține o creștere a investițiilor, capitalizare pentru mediul de afaceri, progres tehnic, costuri reduse și crearea de noi locuri de muncă. O a doua inițiativă este cea a reducerii CAS la angajator. Aceasta ar avea ca efect reducerea poverii fiscale, încurajarea creării unor locuri de muncă noi și a conformării voluntare mai mari la plata taxelor. Pe lângă inițiativele adresate IMM-urilor, consider că este foarte importantă corelarea acestora cu măsuri de sprijinire a tinerilor în vederea implicării acestora în economia reală. Sunt convins că tinerii pot fi atuul nostru în accelerarea creșterii economice. Cu cât îi convingem cu mai mult succes că pot reuși ca întreprinzători privați, prin programe dedicate, cu atât mai mult economia țării noastre va beneficia de aportul spiritului lor de inițiativă și de inovație. Avem mulți tineri valoroși care pot fi orientați în direcția antreprenoriatului. Și cred că, pe viitor, sistemul de învățământ trebui adaptat acestei viziuni. Putem astfel să obținem beneficii duble pentru economie. Reducem probabilitatea ca tinerii noștri să fie afectați de șomaj și creștem posibilitățile de a crea locuri de muncă. Și mai obținem ceva: o economie dinamică și diversificarea activităților care aduc venituri la bugetul de stat. Luna aceasta și luna viitoare vor fi lansate patru programe care se adresează IMM-urilor și tinerilor antreprenori. "Programul de dezvoltare pentru IMM-uri" va demara în luna aprilie. Prin intermediul acestuia, Guvernul va putea oferi finanțare pentru dezvoltarea și modernizarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață. Beneficiarii eligibili primesc finanțări nerambursabile de maximum 80% pentru microîntreprinderi, 70% pentru întreprinderi mici și 60% pentru întreprinderi mijlocii din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate, iar valoarea maximă a grantului nu poate depăși 80.000 lei pentru fiecare beneficiar. Un al doilea program vizează tinerii până în 35 de ani. Aceștia pot primi 50% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, dar nu mai mult de 10.000 euro. De asemenea, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii va garanta pentru creditele societăților înființate de tineri pentru punerea în aplicare a planurilor de afaceri acceptate de Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, cu până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei. Beneficiarii programului vor fi scutiți de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariați, angajați pe perioadă nedeterminată. Prin "Programul de stimulare a Femeilor Manager" beneficiarele pot primi o finanțare nerambursabilă de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate. Și nu în cele din urmă, prin "Programul Start" se oferă tinerilor întreprinzători finanțări nerambursabile de maximum 80% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 lei/beneficiar, întreprinzătorii trebuind să contribuie cu restul banilor din surse proprii. În calitate de reprezentant al județului Neamț în Parlamentul României aș vrea să spun că pentru județul nostru sprijinirea IMM-urilor și a tinerilor antreprenori printr-o paletă largă de programe cu finanțare generoasă reprezintă o șansă extraordinară. Vreau să-i asigur pe cetățenii din Neamț că împreună cu reprezentanții administrației locale și județene voi căuta cele mai bune soluții pentru a reuși să-i încurajăm pe tinerii antreprenori și pe întreprinzătorii mici și mijlocii să profite de programele inițiate de Guvernul condus de Victor Ponta.
|
|
|
|
|
Domnul Ion-Bogdan Mihăilescu: "László Tökés este un dușman al statului român și al valorilor europene" Discursul extremist al europarlamentarului László Tökés contravine flagrant principiilor și valorilor care stau la baza Uniunii Europene, instituțiile comunitare condamnă vehement ura rasială, discriminările etnice și șovinismul, naționalismul extremist, care reprezintă un pericol atât pentru orice stat membru, cât și pentru întreaga Uniune Europeană privită în ansamblul său. România, ca stat membru al Uniunii Europene, își asumă toate valorile europene și respectă drepturile tuturor minorităților care locuiesc pe teritoriul țării noastre, iar comunitatea maghiară nu face excepție, principala dovadă fiind actuala structură de guvernare, din care fac parte și reprezentanții minorității maghiare din România, aceștia ocupând posturi de rang înalt, precum o funcție de viceprim-ministru, funcții de ministru, subsecretari de stat etc. Așadar, afirmația lui László Tökés conform căreia la Târgu Mureș au avut loc manifestații ale minorității maghiare "împotriva politicii de asimilare a Guvernului român" este una nefondată și mincinoasă. Consider necesar să îi reamintesc lui László Tökés că Ținutul Secuiesc este teritoriu românesc, iar intervenția sa din Parlamentul European, prin care cere instituțiilor europene să sprijine secuii pentru obținerea autonomiei, denotă faptul că sfidează atât Guvernul României, din care face parte Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, cât și Constituția României. Declarațiile recente ale lui László Tökés din Parlamentul European în care compară situația maghiarilor din România cu evenimentele din Crimeea sunt inacceptabile și de-a dreptul halucinante și aberante, întregul discurs fiind menit să provoace tensiuni între comunitatea maghiară și cea română. Este alarmant că aceste declarații iresponsabile și periculoase vin din partea unui europarlamentar român care prin funcția pe care o deține ar trebui să susțină interesele statului român, nu să promoveze extremismul și separatismul etnic. Condamn vehement comportamentul lui László Tökés, cu atât mai mult cu cât statul român i-a oferit posibilitatea de a reprezenta România în Parlamentul European și consider necesar ca întreaga societate românească, atât instituțiile statului român, partidele politice, inclusiv UDMR-ul, cât și societatea civilă, să sancționeze și să marginalizeze astfel de indivizi care nu împărtășesc valorile europene și ale statului ai căror cetățeni sunt! În final, doresc să subliniez că, de-a lungul timpului, țara noastră s-a dovedit a fi un foarte bun exemplu de bune practici în materie de respectare a drepturilor minorităților și un model de toleranță și armonie interetnică la nivel european.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Weber: "România oferă sprijin Republicii Moldova și Georgiei în sensul integrării europene, al dezvoltării infrastructurii și al instituțiilor publice" Vizita oficială a premierului Victor Ponta și a ministrului de externe, Titus Corlățean în Republica Moldova și Georgia a avut un semnal politic extrem de important. Având în vedere contextul dat de tensiunile actuale existente la nivelul celor două regiuni, această vizită s-a constituit într-un mesaj clar de sprijin pentru aspirațiile europene ale Moldovei și Georgiei. Victor Ponta și premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, au discutat despre cel mai important obiectiv pentru Moldova în perioada imediat următoare, și anume aplicarea noilor reguli pentru moldoveni, așa încât, până la 25 mai aceștia să poată avea acces în spațiul european fără vize. Un alt subiect al discuției dintre cei doi premieri a fost și situația cu care se confruntă în prezent Ucraina. România, ca țară membră a Uniunii Europene și a NATO, are poziții consolidate cu partenerii noștri europeni și transatlantici, toate eforturile noastre îndreptându-se spre Moldova și asta pentru că în noiembrie, la Vilnius, Iurie Leancă a luat o decizie demnă de apreciat, în sensul integrării europene. Acest curaj trebuie sprijinit! În mod cert, vizita făcută în Georgia este o expresie a interesului României de consolidare a relațiilor de cooperare cu această țară în toate domeniile, cu accent pe cooperarea comercială în domeniul transporturilor și energiei. În zona Caucazului de Sud, Georgia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai României, schimburile comerciale existente între cele două țări înregistrând o creștere constantă în decursul ultimilor 3 ani. Integrarea într-un sistem de siguranță și de valori, așa cum este Uniunea Europeană și NATO, reprezintă pentru Georgia alegerea corectă, iar noi trebuie să sprijinim necondiționat această hotărâre. Sunt convins că cele 3 guverne se vor consulta de fiecare dată în luarea deciziilor, vor avea poziții comune în ceea ce privește atât perioadele de criză, precum cea din Ucraina, cât și proiectele concrete bilaterale pe care le vor implementa pentru binele populației. Aderarea la Uniunea Europeană va aduce siguranță, dezvoltare economică și nu în ultimul rând succes, atât pentru poporul georgian, cât și pentru Republica Moldova.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Adăscăliței: "Înfrățiri ale localităților din România și Republica Moldova. Împreună pentru un viitor European!" Localitățile înfrățite sunt două orașe sau comune care întrețin între ele legături strânse culturale și economice. De regulă orașele înfrățite aparțin unor state diferite. Istoria face ca românii de pe ambele maluri ale Prutului să se poate înfrăți, astfel rezultând o colaborare strânsă între ei la nivel local și internațional. Înfrățirea între orașe reprezintă o realitate pentru Europa, România și Republica Moldova de astăzi, deoarece un număr mare de municipalități sunt unite prin acorduri formale de înfrățire a orașelor. Un asemenea parteneriat are drept scop încurajarea cooperării orașelor. Mișcarea de înfrățire între orașele europene s-a dezvoltat după al Doilea Război mondial, în paralel cu evoluția procesului de integrare europeană. De ce să nu folosim această mișcare și în ziua de astăzi pentru accelerarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova? În prezent, înfrățirea între orașe reprezintă o rețea unică și compactă pe întreg teritoriul Uniunii Europene și dincolo de granițele acesteia, având astfel un rol deosebit în ceea ce privește provocările reale cu care se confruntă Europa de astăzi. De-a lungul ultimilor 20 de ani, numeroase localități din România și Republica Moldova au pus bazele unor relații de înfrățire ce se bazează pe angajamentul cetățenilor, în colaborare cu autoritățile și asociațiile locale. Spre exemplu, putem aminti înfrățiri ale orașelor precum: Susținem în continuare dezvoltarea relațiilor românilor de pe ambele maluri ale Prutului, atât prin dezvoltarea permanentă a înfrățirilor deja consolidate, cât și prin dezvoltarea a noi relații de înfrățire între orașe sau județe. Să nu uităm că orice relație poate fi dezvoltată prin acțiuni concrete, prin schimburi de experiență, prin activități culturale locale și regionale, activități care necesită susținerea financiară adecvată. Uniunea Europeană se implică deja foarte activ în dezvoltarea acestor relații prin programul "Town twinnings" - măsura 1, acțiunea 1 - "Europa pentru Cetățeni". Salutăm decizia UE de a se implica și credem cu tărie că și statul român ar trebui să dea o importanță majoră acestui subiect, mai ales prin susținere financiară, atât de necesară desfășurării de activități de cooperare comune. Credem că dezvoltarea acestui subiect poate fi un imbold pentru participarea activă a cetățenilor Republicii Moldova în vederea integrării în Uniunea Europeană. Se vor încuraja schimburile de opinii pe o varietate de subiecte de interes european. Cetățenilor Republicii Moldova li se vor acorda oportunități unice în ceea ce privește informarea despre viața zilnică a cetățenilor Uniunii Europene. Datorită combinării acestor elemente, subiectul de înfrățire între orașe prezintă un potențial real de intensificare a înțelegerii reciproce dintre cetățenii români de pe ambele maluri ale Prutului, cultivând simțul civic și dezvoltând sentimentul de identitate europeană. Facem un apel către Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova și Comisia pentru românii de pretutindeni să susțină această inițiativă, pentru a intensifica cooperarea pe multiplele planuri - cultural, economic, social și politic - a relațiilor româno-moldovenești. Considerăm că această măsură vine în sprijinul procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, a relațiilor diplomatice bilaterale dintre cele două țări surori, România și Republica Moldova, și a consolidării relațiilor, în vechea tradiție, dintre cetățenii români și cei moldoveni. De asemenea, atenția noastră se îndreaptă și asupra autorităților locale din cele două state, cărora le solicităm sprijinul în vederea înlesnirii și materializării acestei inițiative ce se va dovedi pozitivă și fructuoasă pentru ambele părți și care constituie un pas important în procesul de integrare a Republicii Moldova în familia statelor europene.
|
|
|
|
|
Domnul Radu Babuș: "Un nou scandal - carnea stricată" "S-a vândut carne stricată în magazine? Autoritățile spun că nu, dar ancheta îi contrazice". Aproape 230 de tone de carne și produse din carne au fost retrase de piața românească în urma controalelor făcute de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. Astfel, s-a creat un prejudiciu de aproximativ 15 milioane de euro. Carnea era importată din statele Uniunii Europene și a fost vândută "la negru", o modalitate de acțiune a grupurilor infracționale sprijinite de marii producători de piața de carne din România. Cum reușesc aceștia să vândă carnea stricată? Se adaugă condimente tari care neutralizează mirosul, iar etichetele sunt schimbate, iar câteodată nici nu mai au bunul-simț să îndepărteze vechea etichetă, ci lipesc una cu un alt termen de valabilitate. După isteria provocată de "boala vacii nebune" - 1996 - 2000 - Uniunea Europeană a emis regulamente foarte stricte pentru controlul alimentar, dar, cu toate acestea, în Uniunea Europeană traficul de carne stricată a continuat. De ce trebuie să importăm carne și ouă din alte țări? Porcii crescuți în curtea țăranilor sunt mult mai siguri pentru sănătate. La fel ouăle, găinile și puii. El face șunca din carne adevărată, iar fructele și legumele sunt adevărate, și nu au gust de detergent, cum au cele din import. În România alimentele fabricate cu materie primă locală sunt mult mai sănătoase decât cele importate. Etichetele strălucitoare iau ochii, dar oare ce calitate au mărfurile care sunt ambalate în ele? De ce mărfurile care vin din alte țări sunt mai ieftine decât cele produse la noi? În afară de carne, importăm legume și fructe cu pesticide în cantități ilegale, ouă cu nicotină și cartofi prăjiți și biscuiți cu acrylamida - o substanță cancerigenă. Unde sunt combinatele de creștere a porcilor și fermele de păsări din România? Din păcate, aproape toate au dispărut din cauza prostului management. Și din păcate nu vom putea niciodată să dăm răspunsuri la aceste întrebări!
|
|
|
|
|
Domnul Liviu Harbuz: "ANSVSA și ANPC, linia întâi a comerțului corect și sigur cu alimente" În ultimele zile am fost asaltați de informații despre "mafia cărnii" și despre "evaziunea de 15 milioane de euro" din comerțul cu carne. S-a vorbit mult, poate prea mult, despre o anchetă a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și de alte subiecte conexe. S-a înțeles prea puțin că, în acest caz, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au fost simpli furnizori de servicii pentru DIICOT, care anchetează o problemă de "securitate națională" prin prisma fraudei fiscale, și nu prin cea a siguranței alimentare. Firesc, se impun unele precizări. Responsabil de punerea pe piață a alimentelor corecte din punct de vedere sanitar veterinar este cel care vinde marfa. Pe fluxul mărfii, de la fermă la furculiță, aceasta se întâlnește cu o serie de controale și verificări, de la cele legate de conformitate și proveniență, până la cele legate de facturi sau eticheta produsului care ajunge pe raft. În fiecare dintre aceste puncte există inspectori sanitari veterinari, inspectori fiscali sau ai ANPC, care cu toții caută să asigure un comerț corect și sigur în primul rând pentru consumatori, și apoi pentru stat și comercianți. Conlucrarea instituțională este cheia în care trebuie să citim întâmplările ultimelor zile. Rolul cel mai important în acest subiect este al ANSVSA. Și asta pentru că siguranța alimentară a consumatorilor este, de departe, cea mai importantă. În Programul Strategic al ANSVSA sunt prevăzute controale în toate unitățile de alimentație publică și în unitățile de procesare. Ritmicitatea lor este stabilită în funcție de analiza de risc - lunar, trimestrial, semestrial și anual (pe mai multe categorii de risc). Programul Strategic are două componente - una de inspecție și una de prelevări probe, fiecare dintre ele având o periodicitate stabilită prin reglementări naționale, în concordanță cu recomandările Comisiei Europene. Toate controalele merg și pe trasabilitate - de unde vine și cu ce documente vine materia primă și unde se duc procesatele sau unde merge carnea, ceea ce nu s-a putut verifica în speța acestor zile, având în vedere că toate documentele au fost ridicate de DIICOT, urmând a fi analizate punctual de toate instituțiile implicate pe măsură ce ancheta comună înaintează. Delimitarea de competențe este ușor neclară. Și asta este cheia în care ar trebui să citim povestea ultimelor zile, când unii au vorbit și nu au muncit, și alții au muncit fără a vorbi prea mult. Astfel, tot ce se comentează în ultimele zile este prea la cald. Mulți consideră că este un moment oportun pentru a schimba reguli sau oameni. Nu este cazul. Rolul autorităților statului este de a veghea la siguranța contribuabililor, din toate punctele de vedere. Ele, autoritățile, nu trebuie să fie neapărat vizibile la televizor, ci să-și facă treaba corect, conform reglementărilor în vigoare. Dacă Serviciul Roman de Informații (SRI) ar fi suspicionat, pe lângă frauda fiscală de proporții, și o alertă alimentară, ea ar fi fost vizibilă pe sistemul de alertă rapidă (SRAFF). Ceea ce nu s-a întâmplat la aproape o săptămână de la declanșarea subiectului în presă. Trecem prea ușor, de la o fraudă fiscală, care încă nu ni s-a explicat de către organele competente (pe bună dreptate), la o alertă privind siguranța alimentară a consumatorilor. Discuțiile ultimelor zile, mie, ca membru al Parlamentului României, mi-au arătat că trebuie să ne aplecăm mai profund către verificarea modului în care aceste instituții ale statului colaborează. Consider că se impune o delimitare clară a competențelor fiecărei instituții și mai ales o colaborare între ele în termeni clari, corecți și transparenți, pe baza unor protocoale respectate cu strictețe de toți semnatarii. În încheierea cuvântării mele, vă propun să cerem Executivului să ne prezinte o astfel de hartă, o hartă funcțională, cu toate organismele de control, pentru a vedea dacă este corectă, incompletă sau doar neclară, și să acționăm în consecință.
|
|
|
|
|
Doamna Gabriela-Maria Podașcă: "Un nou pas către Adunarea Parlamentară a SEECP" Duminică, 16 martie, Palatul Parlamentului a găzduit un eveniment major atât pentru România, cât și pentru statele din Europa de Sud-Est: cel de-al doilea Grup de lucru al Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat sub președinția în exercițiu a României. La reuniune au participat reprezentanți din Albania, Bulgaria, Grecia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, România, Turcia, Croația, Republica Moldova și Muntenegru. Întrunirea a avut ca obiectiv finalizarea documentelor necesare pentru derularea sesiunii inaugurale a Adunării Parlamentare a SEECP, sesiune planificată să aibă loc în perioada 9-11 mai la București. În calitate de președinte al Grupului de lucru al dimensiunii parlamentare a SEECP, am avut deosebita onoare de a modera evenimentul. Profit de prilej pentru a vă aduce la cunoștință progresele notabile pe care le-am înregistrat în cadrul discuțiilor. Putem afirma că, după 18 ani de la înființarea acestei structuri de cooperare regională, suntem foarte aproape de a reuși transformarea dimensiunii parlamentare a SEECP într-o adunare parlamentară. Mai exact, în ce privește agenda de lucru a ședinței, au existat trei priorități. Este vorba, în primul rând, despre adoptarea proiectului de Regulament final, ce conferă Adunării Parlamentare un grad semnificativ de instituționalizare. Al doilea obiectiv îndeplinit îl reprezintă adoptarea unei declarații finale, principalul document politic al viitoarei Adunări Parlamentare a SEECP. Nu în ultimul rând, a fost elaborat unui raport privind evoluția discuțiilor din reuniunile grupurilor de lucru desfășurate sub mandatul României. Consensul la care a ajuns grupul de lucru față de toate documentele sus-menționate reprezintă o dovadă în plus că statele participante la SEECP sunt angajate pe drumul cooperării și al dialogului. Împreună putem promova interesul comun de consolidare a stabilității și securității în regiune, oferind o perspectivă europeană și euroatlantică pentru toate statele din Europa de Sud-Est. Adunarea Parlamentară va deveni într-adevăr instrumentul pe care îl așteptăm cu toții, unul care să contribuie la o mai bună reprezentare a intereselor cetățenilor din regiune. În concluzie, putem spune că Bucureștiul va organiza anul acesta primul Parlament al Europei de Sud-Est. Faptul că țara noastră va găzdui sesiunea inaugurală a Adunării Parlamentare a SEECP este, fără îndoială, un succes al Parlamentului României și o mărturie a excelentei cooperări interparlamentare pe plan regional.
|
|
|
|
|
Doamna Camelia Khraibani: "Sănătatea - prioritate absolută a Guvernului Victor Ponta" Ultimele date statistice date publicității de Uniunea Europeană arată două lucruri importante. În primul rând, speranța de viață în România este de 69,8 ani pentru bărbați și 77,3 ani pentru femei, adică suntem plasați printre ultimele locuri în Europa la bărbați, și pe ultimul loc la femei, la egalitate cu vecinii noștri bulgari. Suntem mult sub media europeană cu -5,5 ani la bărbați și cu -4,4 ani la femei. În al doilea rând, în termeni de cheltuieli de sănătate alocate pe persoană, Olanda (cu 3.890 euro), Luxemburg (cu 3.607 euro) și Danemarca (cu 3.439 euro) sunt statele cu cele mai mari cheltuieli între membrii Uniunii Europene. Din păcate, la extrema cealaltă a clasamentului statistic se afla România și Bulgaria, cu o sumă medie cheltuită de aproximativ 700 de euro. Acestea sunt faptele. În acest context, sănătatea s-a impus de la sine ca o prioritate absolută de guvernare, ceea ce și este. Programul cu care Guvernul Victor Ponta a venit în Parlament o demonstrează fără dubii. În el scrie clar: "Creșterea nivelului de trai, crearea de locuri de muncă și asigurarea accesului la serviciile de sănătate și educație publică reprezintă obiective fundamentale ale Guvernului". Reformarea sistemului românesc de sănătate este în continuare o cerință majoră și necesară pentru a putea ține pasul cu schimbările demografice și sociale, astfel încât să asigure o mai mare viabilitate a serviciilor medicale și să amelioreze sănătatea publică. Pentru perioada 2014-2020, programul pentru sănătate al Uniunii Europene poartă numele "Sănătate pentru creștere economică". Anul trecut, România a înregistrat cea mai puternică creștere a produsului intern brut (PIB) din Uniunea Europeană - de 3,5%. În aceste condiții, sistemul de sănătate trebuie să țină pasul cu economia, în primul rând așezând pacientul în centrul preocupărilor sale și oferind acces universal la asistența medicală de calitate.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Mazilu: "De ce tinerii nu vor să meargă la vot?" În calitate de cetățean activ, dar și de parlamentar al României, mă preocupă viitorul țării mele. De aceea îmi pun mereu întrebarea: "De ce tinerii în ziua de azi nu mai sunt interesați de politică?", "De ce majoritatea lor nu merg la vot?", "Ce se întâmplă?". Probabil că și pe dumneavoastră vă frământă astfel de chestiuni nu doar în anii electorali, ci și atunci când observați că tinerii nu au deloc cultură politică. Din cauza lipsei cunoștințelor elementare politice, în multe cazuri, constatăm în România anului 2014 că o parte dintre aceștia nici nu știu care sunt puterile unui stat democratic și atribuțiile acestuia. Este adevărat că procesul de democratizare întâmpină încă multe obstacole în țările din Europa de Sud-Est și nici România nu a scăpat de toate problemele. Încă au loc multe transformări la diferite niveluri, respectiv politic, economic, instituțional, precum și în viața de zi cu zi. Este notabil faptul că rolul implicării cetățenești a crescut mult în ultimii ani și aceasta impune o schimbare de mentalitate și o modificare a comportamentului civic și politic. Totuși, cei mai mulți dintre tineri nu au fost și nu sunt pregătiți să răspundă noilor cerințe ale societății democratice și ale dezvoltării societății civile. Și din acest motiv procesul de democratizare se confruntă în continuare cu problema cetățenilor pasivi, care nu cunosc avantajele implicării lor în viața politică. Iar implicarea poate fi probată cel mai facil prin participarea la scrutine. Acest lucru presupune doar un efort minim și este un prim gest pentru o viață publică sănătoasă. În ciuda șanselor și oportunităților apărute în procesul dezvoltării democrației pluraliste, gradul de participare a tinerilor la viața publică și politică este încă scăzut. Din păcate, majoritatea tinerilor nu conștientizează beneficiile acestor oportunități. Cauzele pot fi diverse. Ori nu sunt informați, ori nu sunt motivați, ori nu reușesc să răzbată, cu toate că depun un anumit efort. Astăzi suntem martori oculari ai uneia dintre cele mai mari provocări ale societății noastre, respectiv rezolvarea problemei absenteismului tinerilor de la urnele de vot, conexată cu dezinteresul lor de a se implica activ în politică. Marele potențial pe care-l posedă tânăra generație i-ar permite să-și realizeze mai multe deziderate și să contribuie la dezvoltarea societății în întregime, inclusiv la dirijarea cu succes a propriului destin. E o certitudine că tinerii, prin gândirea lor pozitivă, prin dinamismul și prin energia care le sunt proprii, prin ambițiile și aspirațiile către un viitor mai prosper, ar trebui să constituie forța motrice într-o societate. Însă, din păcate, majoritatea tinerilor au o viziune pesimistă asupra viitorului. Mulți dintre cei care nu fac parte din organizațiile de partid nu mai cred în valoarea votului lor, fapt demonstrat prin prezența nesemnificativă a lor la urnele de vot. Și statisticile dovedesc că nivelul de interes al populației tinere pentru politică este în continuă descreștere. Tinerii se distanțează de politică tot mai mult și mai mult. Nu sunt interesați de evenimentele politice sau economice ce au loc în țară. Fiind primii afectați de ulterioarele evoluții sau involuții din domeniul economic, social și politic, tinerii ar trebui să ia atitudine prin votul lor. Dar la noi este exact invers. Tinerii nu participă la vot. Pentru a merge în continuare pe o cale durabilă de dezvoltare, România sau orice alt stat trebuie să dezvolte o societate civilă capabilă să joace un rol important în procesul de democratizare a țării, în care locul și rolul tinerilor să fie vizibil. Pe lângă eforturile partidelor și ale oamenilor politici, consider că pentru soluționarea acestei probleme avem nevoie de implicarea mult mai activă a societății civile. Să nu uităm, stimați colegi, că întotdeauna tineretul a fost promotorul schimbărilor pozitive și al progresului. Iar eu mă declar convins de faptul că tinerii noștri nu sunt doar ingenioși, ci chiar trebuie să fie priviți ca o forță în consolidarea viitorului prosper al României.
|
|
|
|
|
Domnul Sergiu-Constantin Vizitiu: "Rolul unei guvernări echilibrate" Guvernul României și-a conturat o strategie ambițioasă în privința atragerii de investiții și crearea de noi locuri de muncă. Strategia elaborată de Guvern cuprinde trei etape de bază, parte din ele fiind realizată deja etapizat. Guvernul Ponta și-a asumat și a realizat o consolidare macroeconomică, dar a luat și măsuri de dreptate socială, de reluare a creșterii economice și de oprire a risipei banului public. Aportul UNPR în tot acest deziderat realizat deja a fost unul important, sprijinul acordat categoriei de cetățeni defavorizați sau celor care au avut parte de nedreptate socială fiind una dintre prioritățile UNPR asumate odată cu susținerea Guvernului. Certitudinea asigurării unei stabilități economice și politice, deblocarea programelor operaționale, relansarea luptei antievaziune prin reorganizarea ANAF și reforma salarizării administrației au fost pașii urmați de Guvernul României și care au realizat baza solidă a unei economii care în acest moment aduce stabilitate tuturor întreprinzătorilor. A avut loc o relansare a relațiilor politice și economice externe cu țări din Europa și Asia - este de amintit aici summitul organizat la București împreună cu cea mai mare putere economică a Asiei - China, atragerea de investiții de 10 miliarde de euro și crearea de minimum 50.000 de noi locuri de muncă fiind ținta asumată de Guvern. Iată că în ceea ce privește situația locurilor de muncă, conform Institutului Național de Statistică, efectivul salariaților stabili, adică al angajaților cu contracte de muncă în societăți comerciale cu peste 4 angajați și care lucrează 22 de zile pe lună, este acum de 4,37 milioane de persoane. La acest capitol, în anul 2013 față de 2012, s-a putut constata o creștere cu aproximativ 100.000 a numărului de salariați stabili în România. La acest număr se adaugă și alte tipuri de contracte - până la 5,1 milioane - precum și lucrătorii din agricultură. Referitor la atragerea de investiții, UNPR și-a propus ca, susținând Guvernul României, să definească mai multe domenii strategice spre care să își canalizeze atenția politicile publice. Guvernul și-a asumat aceste cinci domenii, ele fiind energia, resursele minerale, agricultura, industria - inclusiv domenii precum IT, auto, comunicații, parcuri industriale - și infrastructura rutieră și feroviară. Iată că rolul unui partid politic echilibrat a fost perceput la nivel guvernamental și a făcut ca multe domenii să ajungă la echilibru tocmai din perspectiva interesului susținut de această formațiune politică.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Călin: "Ziua Internațională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale" Pe 21 martie 1960 poliția a deschis focul și a ucis 69 oameni care demonstrau pașnic împotriva apartheid-ului în districtul Sharpeville din Africa de Sud. Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat ulterior 21 martie ca fiind Ziua Internațională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale și a cerut comunității internaționale nu numai să comemoreze această tragedie, ci și să lucreze împreună pentru lupta împotriva rasismului și discriminării pretutindeni acolo unde există. Se cuvine să ne întoarcem puțin în trecut pentru a ne aminti ce a reprezentat de fapt acest apartheid pentru omenire. A reprezentat politica separării rasiale, promovată în trecut de Africa de Sud, devenind ulterior regimul guvernamental din această țară până la începutul anilor '90. Rasismul nu poate fi nici justificat, nici tolerat - trebuie să devină demodat! De multe ori rasismul poate fi "normalizat". Cheia pentru a învinge rasismul este conștientizarea și colaborarea între mai multe grupuri și indivizi care vor să facă ceva contra rasismului în Europa. În ciuda progresului considerabil făcut in lume de la masacrul din Sharpeville, discriminările rasiale și etnice apar zilnic, blocând progresul pentru milioane de oameni din întreaga lume. Există diferite forme ale rasismului și ale intoleranței - de la refuzul principiilor de baza ale egalității între indivizi până la alimentarea urii între etnii, care poate duce la genocid - toate acestea pot distruge vieți și pot produce ruptura între comunități. În întreaga lume, prea multe persoane, comunități și societăți suferă de nedreptate și de stigmatul pe care îl pune rasismul. Atacurile violente împotriva celor ce caută azil, împotriva emigranților sau romilor sunt în creștere. Mă întreb în ce lume vrem sa ne creștem copiii, în ce lume vor trăi ei? Suntem datori să schimbăm în bine această stare de lucruri și să promovăm toleranța și egalitatea în drepturi, obiectiv ce se poate realiza numai prin educație. Trebuie să ne creștem copiii în spiritul necesității de a accepta diferențele, de a respecta drepturile celuilalt și diversitatea umană. Lupta împotriva discriminării este o condiție a umanității. România militează pentru condamnarea fermă a oricărei forme de rasism și intoleranță și își asumă conștient responsabilitățile ce decurg din aderarea la legislația internațională și sistemul de protecție a drepturilor omului. Autoritățile române susțin totodată promovarea educării tinerei generații în spiritul necesității de a accepta diferențele, de a respecta drepturile celuilalt, asumându-și un rol activ în promovarea și implementarea, în cadrul societății românești, dar și la nivel european si internațional, a măsurilor destinate să prevină și să sancționeze orice formă de rasism, xenofobie, discriminare sau intoleranță. Rasismul și discriminarea rasială au fost folosite ca arme pentru a genera frică și ură. În cazuri extreme, lideri nemiloși instigă la prejudecăți care incită la genocid, crime de război și crime împotriva umanității. Noi toți trebuie în mod individual și colectiv să eliminăm rasismul, stigmatizarea și prejudecățile, discriminarea rasială, xenofobia și intoleranța asociate, chiar dacă există mai multe tratate și instrumente valoroase, precum și un cadru cuprinzător la nivel mondial.
|
|
|
|
|
Domnul Eduard-Stelian Martin: "PNL cântărește interesele de partid" Inevitabilul s-a produs mai curând decât ne-am fi așteptat, iar Partidul Național Liberal a luat hotărârea pe care a considerat-o a fi cea mai potrivită pentru sine și electoratul său. Decizia este regretabilă în contextul în care două partide diametral opuse, cu ideologii politice distincte, au reușit să se unească sub aceeași siglă, servind unui scop admirabil, pentru ca la jumătatea drumului parcurs, partea național liberală să acționeze sub primul impuls dictat de orgoliu, renunțând la scopul fundamental care a unit aceste partide încă de la început. Uniunea Social-Liberală a avut, spre deosebire de alte alianțe politice, ca scop primordial, nu câștigarea unor alegeri imediat următoare, urmându-și propriul interes de partid, ci înlăturarea unui regim nociv care afunda țara cât mai adânc în sărăcie, corupție și inechități sociale. Uniunea s-a constituit ca răspuns al nevoilor apăsătoare pe care cetățenii le suportau încă din anul 2009 și a avut misiunea clară de a înlătura presiunile venite de la nivel înalt, stabilirea unui trend economic pozitiv, soluționarea nedreptăților create de guvernul care a acționat în spiritul și litera voinței unui singur om, eliminarea abuzurilor făcute oamenilor și, nu în cele din urmă, înlăturarea repercusiunilor cauzate de un sistem antidemocrat și corupt. Acest din urmă scop nu este finalizat, iar datoria liderilor implicați era aceea de a consolida Uniunea până la finalizarea obiectivelor, în formula învestită în funcție de către alegători. Probabil presiunile, directe sau indirecte, neîncrederea sădită în rândurile Partidului Național Liberal sau interesele de partid care le-au înlocuit pe cele altruiste, au determinat partea național liberală a alianței să pună în aplicare un plan individual, neasumându-și până la capăt promisiunile făcute în campanie. Dar ceea ce cu adevărat ar trebui să ne surprindă sunt ultimele declarații venite din interiorul PNL, menite să amenințe stabilitatea politică și economică a țării. În contextul pericolelor de la granița țării, tocmai liderul PNL, care își dorește funcția de președinte, trebuie să dea dovadă de înțelepciune și diplomație, arătând că știe când să acționeze și când să pună bunăstarea și siguranța cetățenilor mai presus de interesele sale. Un lucru este totuși cert, acela că opozanții progresului și ai echilibrului instituțional nu pot considera plecarea PNL-ului de la guvernare o victorie, întrucât PSD nu s-a dezis de angajament, iar uniunea nou formată, USD, a preluat și perfecționat politica USL.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: "Interzicerea Jobbik" România a fost, de prea multe ori, considerată un pion în desfășurarea campaniilor electorale. Recent, un individ ce nu a reușit să adune suficiente voturi pentru mișcarea sa extremistă, liderul Jobbik, a decis să se dezlănțuie în România, declarând în mod oficial că "își asumă responsabilitatea unui conflict cu România". Zis și făcut. Mitingurile Jobbik și ale Gărzii Maghiare s-au desfășurat de fiecare dată în mod agresiv și violent, afișând mesaje extremiste și ultranaționaliste. Poate domnul Vona Gábor a lipsit de la lecțiile de istorie, care te învață ce se întâmplă atunci când îmbrățișezi cu prea mult patos naționalismul extremist. Poporul român a fost întotdeauna pașnic, nu a protestat, mărșăluit sau vandalizat teritoriile altor țări cerând autonomie locală, chiar dacă se găsesc în număr considerabil în acele regiuni. De ce protestatarii maghiari au curajul de a încălca legea în România, dar nu și în alte țări, precum Germania, de exemplu? Motivul este acela că, așa cum și în falsul și amatoristic ghid "transfrontalier" numit "Traseul legendelor sătmărene" este menționat, românii sunt considerați a fi "un popor pașnic, binevoitor și primitiv". Probabil liderul Jobbik, observând numeroasele drepturi pe care România le acordă minorității maghiare, s-a gândit să își forțeze norocul incitând la separatism teritorial, ură națională și rasială, dar și violență publică, fapte ce contravin art. 30 alin. (7) din Constituția României, republicată. Pentru combaterea și prevenirea manifestărilor extremiste ce pun în pericol securitatea națională, Ministerul Afacerilor Interne a dispus măsura interzicerii liderului Jobbik și a altor extremiști de a pătrunde pe teritoriul României. Având în vedere mândria cu care președintele țării s-a grăbit în a face cunoscute aceste măsuri și a poza drept protectorul integrității naționale, doresc a-i adresa o întrebare: pe când retragerea Ordinului Național "Steaua României" a domnului László Tökés? Afirmațiile europarlamentarului nu se distanțează foarte mult de cele ale liderului Jobbik, întrucât și Tökés a spus că "Ziua națională a României este o zi de doliu pentru maghiari" și solicită Ungariei să ofere "protectorat" Transilvaniei. Așadar, când veți mustra și vechiul dumneavoastră prieten?
|
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: "Poanta moțiunii de cenzură" Partidul Democrat Liberal a elaborat o moțiune de cenzură pentru a-și mai umple zilele pline de singurătate și spleen, visând cu ochii deschiși la zilele în care guvernau cu spor și trudă. A fi în opoziție, mai exact PDL în Opoziție, trebuie să însemne mult prea mult timp liber. PDL nu pare să se hotărască cu privire la doleanțele exprimate în raport cu programul noului Guvern. Democrat-liberalii par a oscila între necesitatea unui nou program de guvernare al noii alianțe și sesizarea Curții Constituționale cu privire la maniera în care se modifică programul de guvernare. Problema este în felul următor: în condițiile în care o anumită perioadă de timp deja a trecut, iar unul dintre partidele de guvernare a demisionat, modificarea programului de acțiuni nu este decât un element ce ține de bunul mers al progresului. Bineînțeles, speranța deșartă a grupului democrat liberal era aceea ca Ponta și miniștrii cabinetului său să își prezinte demisia, urmând ca președintele să numească din nou la conducerea Executivului un favorit de al său, poate pe Vasile Blaga. Cu siguranță și-ar fi dorit acest lucru, dar, din punctul meu de vedere, cel numit ar fi provenit mai degrabă din Partidul Mișcarea Populară. De asemenea, democrat liberalii sunt lezați de măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aplicate în condițiile în care "bugetul permite", conform programului de acțiuni. Firește, PDL este partidul consacrat pentru măsurile stipulate în programul de guvernare și care sunt implementate... niciodată. Precum întregirea salariilor bugetare sau acordarea subvențiilor agricultorilor, sau a indemnizațiilor pentru mame. Acesta este praf în ochi și populism. Este cel puțin nepotrivit ca PDL să strige că premierul fuge de răspundere, în condițiile în care, la sfârșitul anului 2012, după moțiunea de demitere a Guvernului Boc, PDL învinuia Guvernul USL, la acea dată, de recesiunea în care România se afla. Singura răspundere pe care PDL și-a asumat-o a fost cea din plenul Parlamentului. Este deja de notorietate faptul că acest partid este cel care a înregistrat cel mai mare număr de asumări de răspunderi guvernamentale din ultimii 20 de ani. În altă ordine de idei, Guvernul PDL nici astăzi nu admite jafurile comise la companiile de stat precum Hidroelectrica, Termoelectrica, Complexul Energetic Oltenia, CFR Marfă, Oltchim, împrumutul în valoare de 20 miliarde de euro cheltuit în condiții misterioase, eșecul descentralizării în urma căreia spitale au fost închise, mafia înfăptuită prin retrocedările ilegale și așa mai departe, astfel încât România atingea date istorice de inflație cu o valoare de 8% din PIB și datorie externă mărită cu peste 26%. În concluzie, singura măsură pe care "o permite cadrul fiscal-bugetar" este să vă dați demisia, pentru a ne acorda oportunitatea de a economisi mai mulți bani la bugetul de stat.
|
|
|
|
|
Domnul Anton Doboș: "Proiectele locale, sacrificate de noile alianțe" În urmă cu exact o lună, vă atrăgeam atenția că disputele de natură politică riscă să tragă o perdea peste agenda reală a cetățeanului și că atmosfera din mediul partidelor nu trebuie să afecteze proiectele din plan local. Din păcate, ceea ce intuiam atunci s-a adeverit, iar noile alianțe din consiliile județene și din primării pun în pericol implementarea de politici publice în comunități. Partidul Social Democrat a rămas să gestioneze resursele statului și se folosește de asta pentru a-și atrage voturile aleșilor locali și județeni. Unii lideri ai PSD au anunțat public că vor bloca proiectele începute de primarii și președinții de consilii județene ai Partidului Național Liberal. De altfel, consiliile județene conduse de PNL au primit, în 2014, cele mai mici bugete din istoria acestor instituții, cum este cazul Iașiului. Noile alianțe sunt create doar cu scopul de a paraliza activitatea aleșilor liberali, eventual înlăturarea lor din funcțiile în care i-au pus chiar cetățenii La alegerile locale din 2012, populația a votat masiv USL, tocmai pentru ca luptele sterile și lipsite de însemnătate comunitară să înceteze. Aduc din nou în discuție exemplul Iașiului, ai cărui oameni au nevoie de dezvoltare, de locuri de muncă, de infrastructură și de siguranță, nu de jocuri politice și de negocieri pe sub masă, de pe urma cărora să profite câțiva oameni. Deși strigă peste tot că se revendică a fi de dreapta, unii lideri ai Partidului Democrat Liberal au renunțat la principiile pe care afirmau că le susțin și au reinventat în plan local o mare coaliție cu PSD, la fel ca în 2009, când tot din interes, a fost întreținută o guvernare pesedisto-democrată. Acum, la fel ca atunci, marea supărare a șefilor PSD și PDL este că aleșii liberali și-au făcut bine treaba și munca lor începe să dea roade. Partidul Național Liberal rămâne unit și fidel așteptărilor pe care cetățenii le-au exprimat la alegerile trecute, iar asta înseamnă că vom susține toate proiectele pe care ni le-am asumat. Vrem ca orașele și satele României să aibă șansa de a se dezvolta, fără să fie afectate de interesele PSD și PDL și fără să depindă de voința unor lideri politici vremelnici în raport importanța națională. Parlamentarii liberali susțin în continuare "Manifestul pentru Iași", un document cu puncte foarte clare, în care ieșenii și-au pus încrederea. De altfel, din decembrie 2012 și până astăzi, noi, liberalii, am fost singurii care am rămas consecvenți în atitudine și acțiune, în raport cu nevoile Iașiului. În încheiere, revin cu îndemnul de a nu sacrifica dezvoltarea locală din interese politice. Nu trebuie să uităm că cetățenii sunt măcinați de această luptă și cu efectele crizei economice și nu au nevoie de dispute mărunte ale politicienilor, care, în loc să producă siguranță și dezvoltare, aduc circ și vorbe goale.
|
|
|
|
|
Doamna Maria Dragomir: "Agricultura - ultima soluție!" Încă din școală am învățat la Istoria României că în evoluția sa economică, România a fost mai întâi o țară eminamente agrară, după care, la jumătatea secolului XX- în perioada interbelică, a început să se dezvolte și zona industrială, anii de dezvoltare economică generând imaginea României ca o țară industrial-agrară, pentru ca, spre sfârșitul epocii comuniste, să se vorbească despre dezvoltarea, în primul rând industrială a acestei țări. Desigur, o economie planificată ascunde și multiple pierderi, multe dintre ele devenite vizibile după 1990. Cert este că așa criticată cum era, economia socialistă a reușit (desigur și cu eforturile aproape insuportabile ale unei populații supuse la niște restricții foarte dure!) să-și plătească datoriile externe, dovedind o eficiență reală. La rândul său, agricultura organizată în IAS-uri avea o producție bună, chiar dacă umbrită de raportările umflate ale recoltei care se făceau în scop eminamente politic, dar până la urmă recolte existau, agricultura era funcțională, iar IAS-urile reprezentau o forță economică incontestabilă. Schimbările politice survenite după 1989 au dus la una dintre cele mai neașteptate involuții ale unei țări pe vreme de pace. Dacă în cazul unor războaie se poate vorbi despre distrugere economică, în timp de pace socială, asemenea dezastre nu pot fi posibile decât dacă asta s-a dorit. Pentru că nu trebuie să uităm, într-o perioadă de doar douăzeci și ceva de ani s-a ales praful de o grămadă de fabrici, uzine și întreprinderi, forma de organizare în sistem cooperatist a agriculturii a dispărut încă din primii ani, în timp ce prin privatizarea IAS-urilor, de unele dintre ele s-a ales efectiv praful, în timp ce altele au fost achiziționate de mari producători ale căror interese private sunt primordiale, dincolo de interesele economice naționale. Ne aflăm în acest moment în situația în care, din punct de vedere economic, România nu are cu ce se mândri. Unul dintre cele mai mari falsuri făcute publice în ultimii ani se referă la așa-zisa creștere a exportului din România. În realitate, noi nu exportăm, noi repatriem capital. Cei care investesc în România își scot banii, inclusiv câștigurile foarte mari, își retrimit banii în țara de origine, aproape întotdeauna prin intermediul unor societăți multinaționale înscrise în paradisuri fiscale, astfel că pentru România rămâne praful de pe tobă! Praful din țărână... praful de pe tobă... praf și pulbere!... În aceste condiții, desigur, în calitatea noastră de oameni implicați în activitatea politică, avem obligația, atât prin poziția pe care o ocupăm, cât și prin destinul nostru național să căutăm soluții ca această țară să iasă din marasmul la care pare condamnată. Ca om care lucrează efectiv în agricultură și cunosc toate secretele activității din câmp, ca om care iubește pământul românesc și crede în capacitatea de a produce efectiv atât pentru cei care investesc, dar și pentru evoluția națională, consider că, în acest moment, agricultura este ultima soluție pentru redresarea economică a României. Când spunem aceste lucruri, avem în vedere câteva realități incontestabile: în primul rând, se estimează o creștere a cererii de alimente, la nivel mondial, cu 70% până în anul 2050. Această creștere a cererii de alimente este de-a dreptul dramatică pentru că ea este însoțită și de cerere de hrană pentru animale, pentru fibre, biomasă și biomateriale, situație care va genera o reacție din partea agriculturii Uniunii Europene, în care România este înscrisă. Exporturile, la nivel mondial, provenite din Uniunea Europeană, sunt în creștere, iar România trebuie să se înscrie în acest circuit. Chiar dacă și în România s-a înregistrat o creștere vizibilă în ceea ce privește productivitatea în agricultură, această tendință nu este suficientă pentru valoarea reală a pământului românesc, dar și pentru așteptările și necesitățile acestei ramuri fundamentale a economiei naționale. Să nu uităm că o mare parte a terenurilor agricole românești este vulnerabilă la poluare, poluarea amenință și resursele de apă, ca să nu mai vorbim că și agricultura are probleme ecologice reale, vizibile în România. Trecând peste toate acestea, este vizibilă o altă realitate pe care, din când în când, instituțiile mass-media o fac publică, spre disperarea românilor: deși avem un pământ atât de bogat, deși putem produce pentru a asigura necesarul unei treimi din continentul european, România importă produse agricole, legume și fructe în proporții îngrijorătoare și dezastruoase pentru economia națională. Iată de ce considerăm că proiectele și programele care sunt menite a redresa agricultura românească, a sprijini agricultorii, a face posibilă creșterea investițiilor, precum și o politică extrem de coerentă a modului în care producția trebuie vândută, cu sprijin din partea tuturor celor care pot face acest lucru, reprezintă elementele primordiale care trebuie să genereze o evoluție concretă către recolte cât mai bogate, dar și eficiente pentru producători. Într-adevăr, deși pare greu de acceptat, în România, din pământ și iarbă verde se poate genera o creștere economică, agricultura poate deveni motorul economiei românești. Singura obligație este ca această ramură a economiei să fie prețuită cu adevărat, să fie stimulată cu adevărat, pentru a nu mai ajunge în situația în care în coșurile din supermarket, românii să aibă carne din Germania, roșii din Spania, cartofi din Franța, ardei din Olanda, mere din Italia, iar ceapa să fie adusă de pe alt continent! Acum, când legislația permite cetățenilor europeni să cumpere pământuri, fără niciun fel de control (lucru unic între țările europene) se poate ajunge în situația de a nu mai exista garanție pentru o situație pozitivă, în agricultura românească! Din toate aceste motive consider că în Parlamentul României trebuie declanșat un amplu efort din partea tuturor reprezentanților partidelor pentru a impune soluții legislative care să facă posibilă o reală dezvoltare a agriculturii, unica șansă pentru redresarea economică a României! Este motivul pentru care voi reveni cu soluții concrete, de care sunt convinsă că toți colegii vor înțelege că trebuie să ținem cont pentru binele național!
|
|
|
|
|
Domnul Dumitru Niculescu: "Nu mai peticiți învățământul românesc!" Dacă ar fi să facem o comparație între școala de ieri și cea de azi, diferența ar fi ca de la cer la pământ, chiar dacă cei de ieri, adevărați deschizători de "drumuri", nu au avut condițiile de azi și... nici sindicat. Nu mai vorbim de salarii, de manuale, de copiii săraci, de condițiile vitrege pentru elevi, dar și de lipsurile cu care se confruntau dascălii. Însă nimic nu-i oprea să-și facă datoria și mai ales să se mândrească cu copiii luminați de carte și educați de ei, plecați în lume. În ziua de azi multe îți este dat să vezi și să auzi. Reformă în educație? De 15 ani tot auzim de ea...Hai să vedem unde suntem azi, cu "reforma" în educație! Subfinanțarea crește de la an la an. Credeți că se poate face ceva trainic cu cinci la sută din PIB?! La inspectoratele școlare județene se dau încă adevărate bătălii pentru ciolan, ca să reziste în funcții, să nu le ia alții locul, care nici aceia nu stau cu mâinile în sân, făcând potecă pe la diferite partide, gudurându-se pe la ușile la care trebuie sau lipind afișe noaptea, sub clar de lună. Ca și directorii de școli care nu-și mai pun nădejdea în cunoștințele lor (în pregătirea profesională) și în inspectorat, ci în partid, care promovează, din păcate, incompetența. Prea puțin se mai gândesc la copiii noștri, iar preocupările unora din învățământ și mai ales carențele sau chiar scandalurile cu iz de telenovelă au fost prezentate pe îndelete de mass-media locală și nu numai. Vi se mai pare surprinzător că România este codașa Uniunii Europene și la acest capitol ? Conform celui mai nou raport al UE, 53,5% dintre tinerii care au absolvit ciclul gimnazial au probleme la citire, țara noastră înregistrând cele mai slabe performanțe după Bulgaria și alte state mai puțin dezvoltate. După anul 1989 capete luminate cu carnet de partid de la conducerea Ministerului Învățământului au tot reformat educația până au transformat-o în ceea ce se vede azi cu ochiul liber. An de an, puterea și opoziția au conlucrat la zăpăcirea elevilor și a profesorilor scoțând pe bandă rulantă absolvenți mediocri sau de-a dreptul analfabeți. Și asta în numele unei reforme iluzorii. Și pentru a ilustra apoteotic cele spuse, iată câteva perle din examenul de bac de anul acesta. "Lui Gigi Becali timpul îi zboară încet căi la bulău". "Ion Sclavici a scris Budulea Taichi și nu vreau să intru în detalii că nu știu subiectul. Miați făcut o surpriză cu subiectu ăsta" "Ieu cred că Harapalb îi o comedie că cine mai crede că ursu din pădure are salăți când să știe că urșii coboară să mănânce la tomberoane și să se joace cu turiștii.". "Toți proștii din România sunt cetățeni turmentați, dar nu toți cetățenii turmentați sunt proști". Nu-i așa că te-apucă râsu-plânsu, cum zicea "poeta" Nichita Stănescu, așa cum se exprima despre numele marelui scriitor o absolventă de școală românească. Exemplele privind carențele sistemului sunt multe, profunde, grave și, din păcate, acutizându-se în "reformă "... Acestea par iremediabile. Nu mai peticiți învățământul românesc! Școala nu înseamnă doar atât. Gândiți-vă numai la melodia "Ani de liceu". E cineva care să nu simtă acea emoție ascultând-o? Școala trebuie să devină aceea parte din viața noastră de care fiecare trebuie să se bucure în felul lui și căreia îi vom simți lipsa la un moment dat, când va fi trecută la capitolul "Amintiri".
|
|
|
|
|
Domnul Iuliu Nosa: "Creșterea economică va fi consolidată de noul Program de guvernare" Deși traversăm o perioadă de tulburări politice, atenția Guvernului și a Parlamentului trebuie să rămână asupra problemelor societății românești. Poate nu a fost subliniat suficient faptul că anul trecut România a avut o rată importantă de creștere economică, de 3,5%, semnificativ peste cea previzionată. Cred că în acest an obiectivul Guvernului Ponta trebuie să fie valorificarea și consolidarea creșterii economice de anul trecut. Continuarea creșterii economice și obținerea unor efecte semnificative asupra nivelului de trai de zi cu zi al românilor sunt obiective ce pot fi realizate doar dacă mediul privat, afacerile oneste din România vor fi considerate o prioritate națională. Guvernul Ponta trebuie să respecte măsurile economice prin care a câștigat încrederea românilor în anul 2012 și graficul pe care și l-a propus pentru continuarea măsurilor care au condus la creșterea economică. Susțin, din proprie experiență, ca parlamentar care am avut întâlniri repetate cu întreprinzătorii privați, că cea mai mare problemă a mediului de afaceri este nivelul ridicat al impozitelor. Consider că pachetul de măsuri de relaxare fiscală și dezvoltare economică anunțat recent de premierul Victor Ponta poate răspunde așteptării mediului de afaceri. Mă refer aici la reducerea CAS pentru angajator și neimpozitarea profitului reinvestit, măsuri aplicabile încă din acest an. Guvernul trebuie să obțină sprijin din partea instituțiilor financiare internaționale pentru aceste măsuri și să le implementeze cu curaj. Printr-un program de relaxare fiscală, Guvernul poate atinge mai multe obiective. În primul rând, crește gradul de încredere al oamenilor de afaceri, care vor fi mai dispuși să facă investiții. Scăderea costului forței de muncă va încuraja crearea de noi locuri de muncă și, implicit, creșterea veniturilor realizate la buget. Se creează condițiile reducerii muncii la negru, aducerea unor venituri în zona de impozitare. Nu în ultimul rând, sunt încurajate afacerile oneste, întreprinzătorii care își plătesc corect impozitele. În Parlament, trebuie să încurajăm și să susținem politicile de relaxare fiscală, ca bază a consolidării mediului economic privat și a creșterii economice.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Movilă: "România se bucură. Nicolăescu a plecat acasă!" Nu este pentru prima dată când vă aduc în atenție faptul că unul dintre cele mai importante programe derulate de Ministerul Sănătății este și la acest moment stopat. Programul național de fertilizare in vitro și embriotransfer a ajutat aproape 300 de români și a inclus România pe harta țărilor care înțeleg faptul că natalitatea și îmbătrânirea populației sunt probleme cărora trebuie să le acordăm atenție maximă. Nici în ziua de astăzi, la aproape un an de când Ministerul Sănătății, sub conducerea lui Eugen Nicolăescu, a pus stop finanțării fertilizării in vitro, nu s-au găsit banii necesari pentru continuarea acestui program. La nici doi ani de la demarare, la începutul lui 2013, Nicolăescu a tăiat fondurile programului național de fertilizare in vitro. La acel moment, ministrul liberal susținea că va debloca programul na?ional de fertilizare in vitro "în prima parte a anului 2013", în urma unei rectificări bugetare. Însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, deși la rectificarea bugetară care a avut loc la finalul lunii iulie 2013, sănătatea a fost domeniul care a primit cele mai multe fonduri, de peste un miliard de lei. Fondurile au fost redirecționate în cea mai mare parte către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Sub conducerea lui Nicolăescu programe naționale, de interes major au fost sistate pentru că nu au fost destui bani. Încă din 2012 se știa faptul că acest program de maxim interes va avea probleme de ordin financiar. Cu toate acestea, nu s-a luat nicio măsură, iar acum, în 2014, lucrurile au rămas la fel. Însă, din fericire, unul dintre cele mai bune efecte ale destrămării USL a fost că marele economist Eugen Nicolăescu a plecat acasă. Dezastrul lăsat în urma sa va fi greu de corectat și va lua mult timp până ce sistemul sanitar va șterge orice urmă de existență a celui mai incompetent ministru pe care România l-a putut avea din 89 în prezent. În perioada primului său mandat la sănătate, Nicolăescu a inițiat Programul de evaluare a stării de sănătate a populației, finanțat integral de Ministerul Sănătății Publice, pentru a depista eventuale afecțiuni cardiace, hepatice, renale, diabet sau anemii. În 2009, succesorul său, Ion Bazac susținea că ministerul a cheltuit inutil, de la 1 iulie 2007 până la 31 decembrie 2008, în jur de 171 de milioane euro pe programul de analize gratuite, din care nu s-a aflat nimic, iar cu fondurile cheltuite doar într-un an s-ar fi putut realiza un program național de screening și prevenție pentru cancerul de col uterin pe o perioadă de patru ani. Bilanțul celor două mandate ale sale nu-l poate cataloga decât drept ministrul dezastru, un fiasco total pentru sistemul de sănătate, folosit drept cobai pentru propriile sale interese și prietenii, de pe urma cărora o Românie întreagă a avut de suferit. Eugen Nicolăescu a fost un manager care a aruncat în haos și incertitudine sistemul medical românesc. Mulțumim PSD și PNL pentru că, la finalul luptei pentru putere, au ajutat România fără să vrea: Nicolăescu a plecat acasă!
|
|
|
|
|
Domnul Erland Cocei: Deși împins în afara actului de guvernare de către premierul Ponta și de către noii săi aliați, PNL își reafirmă din opoziție susținerea pentru angajamentele asumate în 2012 în fața cetățenilor. În acest sens, am inițiat alături de colegii parlamentari liberali două propuneri legislative de modificare a și completare a Codului fiscal, pe care doresc să le detaliez în cele ce urmează. Prima, și cea mai importantă dintre ele, vizează neimpozitarea profitului reinvestit și reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale la angajator, demers legislativ care are susținerea a 143 de parlamentari liberali din cele două grupuri de la Camera Deputaților și Senat. Cele două măsuri au fost cerute în nenumărate rânduri de către PNL atât în cadrul guvernării USL, cât și în vremea când a fost în opoziție, în perioada 2009-2012. Scutirea de impozit a profitului reinvestit și reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale reprezintă esența politicilor economice asumate public de către Partidul Național Liberal, susținător și partener permanent al mediului de afaceri, măsuri așteptate de către toți întreprinzătorii, de la cei mici până la marii investitori, cu capital autohton sau străin, care ne-au solicitat constant, în cadrul dialogurilor purtate, adoptarea cu prioritate a acestui pachet de relaxare fiscală în sfera mediului de afaceri. Impactul aplicării acestor două măsuri va fi benefic, conducând inevitabil la stimularea economiei românești, mai ales în situația post-criză în care presiunea fiscală asupra mediului de afaceri trebuie să scadă pentru a favoriza relansarea sustenabilă a economiei prin investiții și creare de locuri de muncă. Relansarea economică reală se poate face doar prin investiții, care antrenează la rândul lor noi locuri de muncă. În acest moment, există probleme cu finanțarea acordată afacerilor prin intermediul sistemului bancar din România, de aceea inițiativa liberală vine ca un suport pentru mediul de business, care are nevoie de resurse financiare alternative pentru a-și dezvolta afacerile. Fără aceste două măsuri, orice tentativă de a reporni motoarele economiei românești, pe care noi, liberalii, ne-o dorim cu adevărat competitivă în raport cu cea a țărilor din regiune și din UE, este sortită eșecului și ne creează din start o vulnerabilitate pe o piață europeană și globală extrem de concurențială. Cea de-a doua inițiativă legislativă vizează simplificarea procedurilor de impunere și colectare a impozitului pe venitul agricol, cât și o simplificare a modului în care se distribuie sumele colectate. Impunerea și colectarea sumelor se vor face la sediul primăriei, urmând ca decizia de impunere să se aplice pentru activitățile supuse impozitării pentru care producătorii au primit efectiv subvenții, în baza datelor emise de APIA. În prezent, sumele colectate prin impozitul pe venit agricol merg în întregime la bugetul de stat, motiv pentru care primăriile rămân fără o sursă importantă de venit și sunt nevoite să aștepte fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Ca atare, conform proiectului PNL, unitățile administrativ-teritoriale vor fi interesate în colectarea acestor sume, care se vor distribui cu respectarea autonomiei locale și a principiului dezvoltării armonioase a tuturor zonelor țării din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Având în vedere importanța celor două inițiative legislative, solicităm noii majorități parlamentare PSD-UDMR să susțină adoptarea lor în regim de urgență, iar premierului Ponta să dovedească aici în Parlament că nu abandonează proiectele liberale asumate în numele USL.
|
|
|
|
|
Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru: "Educația în cădere liberă" "Învățământul constituie prioritate națională" - un deziderat enunțat de toate guvernele în ultimii 23 de ani, o sintagmă devenită chiar și articol în actuala Lege a educației naționale, un obiectiv însă care nu a fost atins niciodată. Analiza publicată în cursul săptămânii trecute de jurnaliștii de la Ziarul Financiar arată o realitate dramatică, dar care este rezultatul politicilor guvernamentale din '90 până în prezent. Inconsecvența și nepăsarea, precum și lipsa unei strategii coerente în domenii cheie pentru dezvoltarea unei țări, cum sunt educația, sănătatea sau cultura, au dus la anomalii precum cele în care un profesor debutant câștigă 800 de lei net/lună, un profesor cu 40 de ani experiență ajunge la un câștig de 2000 lei net/lună, un electrician de la Administrația Prezidențială câștigă puțin peste 1300 de lei net/lună, un subofițer din Jandarmerie este plătit cu până la 1750 de lei net/lună, pe când un șofer din Ministerul Finanțelor ajunge să fie remunerat chiar și cu 3000 de lei net/lună. Indiferent de culoarea politică a majorității care a girat an de an Legea bugetului de stat, marea perdantă a fost de fiecare dată educația, în defavoarea unor domenii precum apărarea sau serviciile secrete. O simplă analiză a modului în care sunt alocați banii în 2014 arată care sunt adevăratele priorități ale actualului Guvern. Să luăm spre exemplu bugetul alocat salariilor din sectorul public, care este împărțit astfel: 15 miliarde de lei pentru structurile militare, securitate, ordine publică și justiție, 10 miliarde pentru cadrele didactice, 9 miliarde pentru funcționarii de la nivel local, 7 miliarde pentru cadrele medicale și 5 miliarde pentru alte categorii de bugetari. După 20 de ani în care învățământul a fost trecut la "și altele" încep să se vadă efectele subfinanțării. De-a lungul timpului s-a creat un cerc vicios în care performanța nu este încurajată, profesorii sunt umiliți cu salarii de mizerie, mulți dintre aceștia alegând să plece în privat sau peste hotare, cei care rămân în sistem fiind lipsiți de motivație, în tot acest timp elevii și-au pierdut interesul pentru educație, iar rata abandonului școlar a crescut. Cei care ies azi de pe băncile școlilor sunt rezultatul politicilor incoerente, al schimbărilor mult prea dese, al lipsei de voință politică și, nu în ultimul rând, al neputinței unei întregi societăți de a evolua. Efectele le regăsim în fiecare an cu ocazia examenelor naționale, care reprezintă barometrul performanței educației românești. În acest context, amintesc că peste 50% dintre elevii clasei a VIII-a au luat note sub 5 la simularea pentru evaluarea națională, un rezultat dezastruos, care cel mai probabil va anticipa eșecul de la viitoarele examene naționale din vară. "Soluția" pe care actualul ministru al educației, Remus Pricopie, o propune este ca el să preia și portofoliul de ministru al finanțelor, motivând că astfel ar putea să aloce educației un buget pe măsura așteptărilor. Îl susțin pe domnul ministru să ocupe orice portofoliu dorește dacă acest lucru va rezolva problema finanțării învățământului, până atunci însă i-aș sugera să încerce să stabilească o strategie de atragere a fondurilor, începând cu cele europene, să participe la discuții cu membrii comisiilor parlamentare de resort în vederea stabilirii unui plan concret de acțiuni, unele care să fie implementate și nu doar puse pe hârtie, așa cum se întâmplă în cazul Programului de guvernare, să evite ciopârțirea Legii educației prin ordonanțe de urgență și să se aplece cu mai multă seriozitate asupra inițiativelor legislative ale deputaților și senatorilor. Din păcate, dezideratul potrivit căruia "învățământul reprezintă o prioritate" rămâne unul doar la nivel declarativ, un text de lege încălcat în fiecare an în care se refuză alocarea unui procent din PIB care să rezolve problemele din sistemul educațional.
|
|
|
|
|
Domnul Marian Enache: "IMM-urile - motorul economiei contemporane" Declarația politică se referă la situația întreprinderilor mici și mijlocii, la activitatea acestora, așa cum poate fi ea privită la nivel național, cât și la nivelul localităților care constituie Colegiul uninominal nr. 8 din județul Neamț. Importanța acestora în ansamblul economiei naționale este datorată potențialului de a participa la crearea produsului intern brut, la dezvoltarea exporturilor, precum și la crearea de noi locuri de muncă. Strategia Europa 2020, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei Uniunii Europene și creșterea competitivității acesteia raportat la Statele Unite ale Americii și China, se bazează în mare măsură pe dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici și mijlocii. Având în vedere faptul că IMM-urile reprezintă 99,8% din totalul firmelor ce își desfășoară activitatea în Uniunea Europeană, totalizând peste 20 de milioane de firme, această orientare devine necesară. IMM-urile sunt responsabile pentru crearea a aproximativ 65% din totalul locurilor de muncă din UE, un număr de aproximativ 86 de milioane de oameni. Crearea unui mediu de afaceri prielnic pentru întreprinderile mici și mijlocii, facilitarea accesului acestora la finanțare, asigurarea unui cadrul legal favorabil, toate acestea au fost considerate măsuri necesare pentru ieșirea din criză a Uniunii Europene. Comparativ cu țările UE, România, din punct de vedere al IMM-urilor, se află la mijlocul clasamentului, rezultatele studiilor efectuate despre acest subiect fiind îngrijorătoare. Raportat la populație, România are un număr subdimensionat de întreprinderi active economic, ce se exprimă într-o densitate a IMM-urilor scăzută, de numai 56% din media europeană. Mai exact, în România, sunt 24 întreprinderi mici și mijlocii la mia de locuitori, în timp ce media europeană este de 50-56 de IMM-uri la mia de locuitori. Per total, acestea ajung la un număr de aproximativ 500.000 de întreprinderi distribuite neuniform în cele opt regiuni de dezvoltare. Aceste date ar trebui să constituie un serios semnal de alarmă și să folosească ca și punct de plecare pentru o nouă abordare a politicilor generale de dezvoltare, prin intermediul unei orientări spre antreprenoriat și inovare, cât și prin includerea IMM-urilor ca sector transversal în cadrul strategiilor de industrializare și competitivitate ale României. Atunci când vorbim exclusiv de situația din România, Raportul Fundației Post-Privatizare privind sectorul IMM din România, ediția 2013, evidențiază situația economică actuală ce se caracterizează atât prin dezechilibre microeconomice la nivelul economiei reale, cât și printr-un echilibru macroeconomic precar, echilibru ce a apărut ca urmare a măsurilor de consolidare fiscală introduse de Guvern, suprapuse peste efectele crizei. Măsurile luate în ultimii ani de către stat pentru a asigura o stabilitate macroeconomică, primul exemplu fiind majorarea TVA, a avut consecințe negative pe termen scurt asupra mediului de afaceri. Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii a fost unul dintre cele mai afectate. Microîntreprinderile și firmele mici, în special, nu au putut face față presiunilor fiscale, mii de întreprinderi declarând faliment. Printre cele mai mari probleme cu care se confruntă sectorul de IMM-uri se află reducerea investițiilor străine, structura actuală a capitalului din sectorul bancar, măsurile guvernamentale de reformă bugetară și structurală, sistemul de taxe și impozite, lipsa personalului calificat, cât și concurența reprezentată de către firmele mari. Începând cu anul 2014, prim-ministrul Victor Ponta a anunțat o serie de programe menite a veni în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii și al antreprenorilor. Programele care vor intra în vigoare sunt: Programul "Tinerii întreprinzători" - tinerii cu vârsta de până la 35 de ani vor beneficia de finanțare nerambursabilă de 50% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, însă nu mai mult de 10.000 de euro. Bugetul total al proiectului este de 21 milioane de lei. Instituția - Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism. "Programul de stimulare a femeilor manager" - Acest program constă în alocarea financiară nerambursabilă de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate, însă nu poate depăși suma de 41.500 lei/beneficiar. Bugetul total al programului este de 500.000 lei. Programul "Start" - Acest program oferă acces la finanțare tinerilor întreprinzători de maximum 80% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 lei/beneficiar. Bugetul alocat proiectului este de 13 milioane de lei. "Programul de dezvoltare pentru IMM-uri" - Programul presupune finanțare pentru dezvoltarea și modernizarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor pe piață. Finanțările vor fi nerambursabile și de maximum 80% pentru microîntreprinderi, 70% pentru întreprinderile mici și 60% pentru întreprinderile mijlocii, cu o valoare maximă de 80.000 lei/beneficiar. Bugetul pentru acest proiect este de 18 milioane de lei. Situația din județul Neamț este una dificilă din punctul de vedere al întreprinderilor mici și mijlocii. Doar 12% din totalul IMM-urilor din România sunt înmatriculate în Regiunea Nord-Est, comparativ cu Regiunea București-Ilfov, unde procentul este de 18%. Acest lucru demonstrează corelația între gradul de dezvoltare economică și inițiativele antreprenoriale, scoțând în evidență faptul că în regiunile în care mediul de afaceri este mai consolidat, se vor pune bazele unor noi IMM-uri, ce vor avea efect de multiplicare și creștere. Referindu-mă la gradul de dificultate pe care antreprenorii nemțeni îl întâmpină în vederea punerii bazei unei noi întreprinderi, rapoartele realizate pentru anul 2013 demonstrează sprijinul redus față de aceștia. Un exemplu ar fi statistica realizată de Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Neamț, care arată depunerea a 83 de proiecte, dintre care 39 vizau achiziții independente și 44 de investiții pentru construcții-montaj. În cele din urmă, doar 35 de proiecte au fost aprobate. Paleta de activități este diversificată, vizând atât activități de producție, cât și prestările de servicii în mediu rural. Regiunea de dezvoltare Nord-Est are una dintre cele mai mici densități a IMM-urilor raportat la numărul de locuitori. Colegiul 8 Neamț, pe care îl reprezint, este unul predominant rural. Dezvoltarea mediului de afaceri în zonele rurale a fost și este o prioritate atât pentru Guvernul României, cât și pentru Uniunea Europeană. Acest deziderat este de neimaginat fără sprijinirea și încurajarea întreprinzătorilor și a IMM-urilor din zonele rurale. Pentru a fi realiști, trebuie specificat că măsurile anunțate de Guvern nu vor rezolva peste noapte problemele întreprinderilor mici și mijlocii. Aceste programe reprezintă pași necesari, dar nu suficienți. Problemele IMM-urilor sunt diversificate și nu se limitează la surse de finanțare. Acest set de măsuri trebuie să fie considerate un prim pas, deoarece dacă sectorul IMM-urilor este un barometru de măsurare a performanțelor mediului de afaceri, se pare că este loc și de mai bine. Atenția acordată IMM-urilor trebuie să treacă de nivelul promisiunilor și să devină un sprijin real. România trebuie să se înscrie în strategia economică europeană, să îndeplinească obiectivele de funcționabilitate a mediului de afaceri, de încurajare a tinerilor antreprenori, de stimulare a inovației și a cercetării. Este momentul ca sprijinul declarativ să se manifeste în efecte reale.
|
|
|
|
|
Domnul Marian Enache: "Tinerii - resursa umană irosită a României" Declarația politică se referă la sprijinul acordat de către stat pentru tinerii din România, fie că acesta constă în educație, sprijin în angajare sau ajutorul pentru înființarea propriei afaceri. Încadrarea tinerilor în forța de muncă trebuie să reprezinte o prioritate pentru orice economie de piață. România este una din țările care se confruntă cu procesul de îmbătrânire rapidă a populației. Ponderea persoanelor de peste 65 de ani este în creștere și va reprezenta o problemă mare pentru economie, deoarece la un moment dat va exista un deficit de forță de muncă. În ultimii ani țara noastră s-a confruntat cu un adevărat exod al tinerilor care au fost atrași fie de oportunitățile, de salariile sau de educația oferite în străinătate. Șomajul în rândul tinerilor (15-24 de ani) a crescut îngrijorător în ultimii ani în România, ajungând în luna august a anului trecut la aproximativ 23%. Această tendință nu este specifică României, ea fiind caracteristică multor state ale Uniunii Europene, recordul negativ fiind înregistrat de Grecia, unde șomajul pentru această categorie de vârstă a ajuns la un maxim de aproximativ 60%. Cauzele creșterii șomajului în rândul tinerilor în țara noastră sunt multiple, dar printre cele mai importante se numără următoarele. Criza economică a forțat companiile, mai ales întreprinderile mici și mijlocii, să se axeze pe angajați cu experiență. În cazul în care disponibilizările deveneau necesare, de obicei se renunța la cei cu cel mai mic nivel de experiență. De asemenea, s-au acordat mai puține șanse tinerilor în ceea ce privește angajarea. Problemele în învățământ și cu precădere rezultatele slabe înregistrate la examenul de Bacalaureat în ultimii ani. Tinerii care nu reușesc să promoveze acest examen intră direct pe piața muncii și o fac cu un dezavantaj important. Șansele lor de angajare fără o diplomă de bac sunt foarte scăzute. Anul trecut procentul de promovabilitate la bac a fost de 55%, unul încă scăzut, deși în creștere față de anii anteriori. Rezultatele la simularea de bacalaureat de anul acesta nu sunt încurajatoare, cu o promovabilitate în jur de 50%. Dacă avem în vedere că promovabilitatea în mediul rural a bacalaureatului 2013 a fost de 31,8%, situația pare și mai îngrijorătoare. Nici absolvenții de studii superioare nu se bucură de o situație mult mai bună. Aproximativ o treime dintre cei care reușesc să se angajeze o fac pe un post care nu are legătură directă cu domeniul lor de studiu. Mai mult, o parte importantă a acestora susțin că pregătirea teoretică primită în cadrul facultăților nu a putut fi aplicată în desfășurarea serviciului. Aceste lucruri determină firmele să apeleze la traininguri îndelungate pentru a se asigura de nivelul de pregătire a viitorului angajat. Un alt fapt demn de menționat este acela că majoritatea absolvenților de studii superioare aleg să nu se întoarcă în locurile natale pentru a profesa, alegând să rămână în marile orașe sau să plece peste hotare. Acest lucru face ca anumite zone, și cu precădere mediul rural, să fie lipsite de personal calificat. Dacă la toate aceste elemente mai adăugăm și tendința tinerilor, cu sau fără învățământ superior, de a părăsi țara pentru a căuta oportunități mai bune și mai lucrative peste hotare, putem obține o imagine de ansamblu asupra problemei tinerilor cu care se confruntă România. Situația în Colegiul uninominal nr. 8 din județul Neamț, pe care îl reprezint, reflectă realitatea națională. Zona este una predominant rurală, în care tinerii cu rezultate academice bune aleg să o părăsească pentru marile orașe, iar cei care rămân sunt insuficient pregătiți pentru a concura pentru puținele locuri de muncă oferite. Această situație, deși nu una alarmantă pe termen scurt, poate avea consecințe grave pe termen mediu și lung. Fără a emite pretenția de a oferi răspunsuri clare pentru rezolvarea unor probleme de mare complexitate, propun unele soluții de reflecție asupra cărora ar trebui să fie acordată o atenție sporită: Dezvoltarea școlilor profesionale și de meserii: acestea pot pregăti tineri de la vârste fragede special pentru caracteristicile pieței muncii și în zone unde personalul specializat devine din ce în ce mai dificil de găsit. Crearea unor programe speciale pentru integrarea tinerilor pe piața muncii. Un exemplu în acest sens este măsura "Schema de garanție pentru tineri", un program pilot desfășurat anul trecut, ce avea ca grup țintă 5.000 de tineri absolvenți de liceu, care nu au fost declarați admiși la examenul de bacalaureat. Printre serviciile oferite ar trebui să se includă: cursuri de pregătire, consiliere pentru obținerea unui loc de muncă, furnizarea serviciilor de mediere, inclusiv realizarea planurilor individuale de mediere și organizarea burselor de locuri de muncă. Adaptarea programelor universitare la cerințele pieței muncii: baza teoretică a tinerilor cu studii superioare este una solidă, problema apare atunci când aceste cunoștințe necesită convertire în practică. Studenții ar putea beneficia de pe urma unor stagii de practică sau a unor colocvii cu profesioniști în domeniu, pentru a îmbina cunoașterea teoretică cu realitatea efectivă. Crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea carierelor tinerilor în cadrul granițelor țării: exodul tinerilor români către țări străine nu este o noutate, dar în ultimii ani fenomenul a luat proporții. Din cauza condițiilor salariale și a perspectivelor limitate, mulți tineri aleg să părăsească România. Indiferent de nivelul studiilor și al pregătirii profesionale, tinerii ar trebui să fie valorificați și priviți ca o investiție pentru viitor. Considerăm că eforturile actuale depuse pentru încadrarea tinerilor în forța de muncă autohtonă sunt insuficiente. Prea mulți tineri părăsesc țara, prea puțini aleg să se întoarcă la locurile natale. Pe termen mediu și lung, șomajul în rândul tinerilor poate produce dezechilibre macroeconomice grave. Nu trebuie așteptat ca acest dezechilibru să producă efecte reale și grave, acum fiind momentul de a lua măsurile cuvenite.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Bălan: "România exportă mai mult decât importă" Este important să aducem în Parlamentul României și veștile bune, cu atât mai mult cu cât vorbim despre rezultate pe care nu le-am mai obținut de ani de zile. Mă refer la valoarea exporturilor în agricultură, care a depășit, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, valoarea importurilor. Avem, așadar, o balanță pozitivă în domeniul agrar, de care trebuie să profităm și pe care trebuie s-o menținem, având în vedere capacitatea pe care o avem să facem acest lucru. Agricultura continuă trendul ascendent și mă bucur să constat că statul român a înțeles, în sfârșit, cât de importantă este susținerea acestui domeniu și cât de multe avantaje oferă pentru întreaga economie. De asemenea, apreciez implicarea Guvernului în ceea ce privește accelerarea accesării fondurilor europene și ușurarea condițiilor pe care agricultorii trebuie să le îndeplinească. Și, cel mai important, înlăturarea din birocrația caracteristică până acum acestor programe dedicate finanțării agriculturii. Și în 2014 agricultura va fi motorul economic al României, moment prielnic dezvoltării unor sectoare mai puțin privilegiate - agricultura mică, fermele de familie care, iată, vor primi în acest an susținerea necesară, atât de la Guvern, cât și din partea Uniunii Europene, prin acordare de fonduri consistente în acest exercițiu bugetar. În același timp, modul de desfacere a mărfii se schimbă, se adaptează vremurilor moderne și, ca orice proces nou, are nevoie de încurajare. Mă refer aici la aprozarele mobile, la piețele volante și la alte metode prin care produsele naturale ale agricultorilor ajung direct, fară intermediar, pe masa românilor. Față de acest proces relativ nou se gândește un cadru legal unitar și adaptat, dar și un context favorabil, în care autoritățile locale să își dea tot concursul pentru a înlesni activitatea producătorilor autohtoni. În felul acesta va crește treptat și numărul asociațiilor agricole, dar și încrederea românilor în ideea de asociere și în beneficiile pe care asocierea le generează. Închei declarația politică de astăzi felicitând producătorii români și mulțumindu-le pentru nivelul ridicat de performanță.
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Florea: "Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor" În fiecare an, la data de 15 martie, se marchează Ziua Mondială a Consumatorilor. Instituită la nivel internațional în anul 1983, această zi este marcată și în România, începând cu anul 1992, odată cu adoptarea Ordonanței Guvernului nr.21 privind protecția consumatorilor. Trebuie menționat faptul că toate formele organizate de protecție a consumatorilor din lume își au originea în discursul ținut în fața Congresului Statelor Unite ale Americii la 15 martie 1962 de președintele John Fitzgerald Kennedy. În mesajul său, președintele american susținea existența a patru drepturi fundamentale ale consumatorului american: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul la audiență și dreptul de a alege liber produse și servicii. Data de 15 martie reprezintă momentul istoric al nașterii mișcării mondiale privind protecția consumatorilor. Respectarea și conștientizarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor au implicații directe asupra siguranței fiecărui individ. Acest fapt pune o firească presiune asupra autorităților cu responsabilități în domeniu. Evoluțiile rapide și continue ale economiei și conectarea la piețele internaționale impun adaptarea și diversificarea pârghiilor de acțiune. Dacă în urmă cu câțiva ani atenția era axată asupra producției și comerțului, acum aria de interes s-a extins, incluzând serviciile financiare, de comunicații, turistice, medicale etc. Este o evoluție firească, care obligă și responsabilizează. În acest sens, am depus nu demult împreună cu mai mulți colegi deputați și senatori o inițiativă legislativă care vizează completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele pentru consumatori, propunerea făcând referire în special la protejarea consumatorilor care au credite într-o monedă străină, alta decât moneda națională, de majorarea ratelor bancare, cauzată de fluctuațiile cursului de schimb valutar. Prin legislația adoptată în anii anteriori, se apreciază faptul că drepturile consumatorilor sunt suficient de bine protejate în România de azi. Ceea ce rămâne însă deficitar este tocmai modul în care foarte mulți dintre cetățenii români uzează de acestea. Mulți dintre consumatorii români continuă, din nefericire, să-și ignore propriile drepturi în raport cu ofertanții de servicii, atât în țară, cât și în afara granițelor acesteia, alegând de cele mai multe ori calea cea mai ușoară, aceea de a nu reacționa în niciun fel atunci când aceste drepturi le sunt încălcate, uneori în modul cel mai flagrant, și acest lucru se întâmplă nu numai în cazul cetățenilor proveniți din mediul rural, acolo unde se presupune că nivelul de informare este unul mai scăzut, dar și în cazul celor din mediul urban, în ciuda faptului că acest mediu rezidențial oferă un acces mult mai ușor atât la informare, cât și la instanțele care pot și trebuie să apere aceste drepturi. De aceea, consider că o campanie de educare a cetățenilor români, în sensul în care aceștia să ajungă să-și conștientizeze și să-și exercite deplin drepturile lor de consumatori, nu trebuie să rămână doar preocuparea Comisiei Europene sau a diferitelor ONG-uri. Ea trebuie să constituie, în primul rând, o preocupare constantă a statului român care, în conformitate cu prevederile Constituției României, este direct răspunzător de respectarea și de apărarea drepturilor propriilor cetățeni, condiție esențială pentru asigurarea bunăstării acestora. Dacă ne dorim ca toți cetățenii români să fie respectați pe teritoriul întregii Uniuni Europene sau oriunde în lume, trebuie acționat cu toată responsabilitatea pentru a-i face conștienți de dreptul lor inalienabil de a fi respectați, în primul rând, la ei acasă.
|
|
|
|
|
Domnul Gavril Mîrza: "Înțelepciunea răbdării" Mulți dintre noi suntem obișnuiți a crede că înțelepciunea este apanajul celor născuți mai demult. Mai ales dacă ne aflăm în această stare, ne încumetăm a afirma că numai durata experienței de viață poate determina această calitate și chiar ne exprimăm uneori convingerea că a fi înțelept este incompatibil cu a fi tânăr, mai ales pentru faptul că înțelepciunea cu răbdare se naște și crește, iar tinerii, se știe, nu prea au de-a face cu răbdarea. Ei bine, greșim! Poate nu în întregime, dar greșim! Cel puțin în ceea ce mă privește, nu credeam că mi se va întâmpla să mă minunez pur și simplu de câtă răbdare poate să dea dovadă un om așa de tânăr, împovărat cu atâtea răspunderi și căruia i se monitorizează, numără, măsoară, clasifică și răstălmăcesc vorbele și cele mai mici gesturi. L-am descris, așa cum îl percep eu, pe primul-ministru Ponta. Și, cu îngăduința dumneavoastră, argumentez. Punând în cumpănă interesul cetățenilor României legat fără doar și poate de bunul mers al economiei, Guvernul a supus aprobării Parlamentului un proiect de lege menit să tempereze ritmul de acordare a subvențiilor de stat pentru energia regenerabilă. Concret, în anul 2013, energia regenerabilă, susținută din schema de ajutor de stat cunoscută de toți destinatarii facturilor de energie electrică drept certificate verzi, a fost de 11,1% din totalul producției de energie. Proiectul de lege aprobat de noi prevede ca acest procent să fie menținut în anul 2014 și să nu se mai majoreze la 15%, cum era stipulat în Legea nr. 220/2008. Asta pentru că, ne place sau nu, așteptările anului 2008 au fost contrazise de realitățile anilor următori, când realizările economiei românești nu au mai asigurat aceeași competitivitate. Proiectul de lege inițiat de Guvernul Ponta și aprobat de noi în 17 decembrie 2013 propunea, pe cale de consecință, menținerea pentru anul 2014 a procentului de 11,1% energie recuperabilă, pentru care să se acorde în continuare subvenția certificatelor verzi. Repet, proiectul de lege s-a născut punând în balanță pe de o parte interesul micului plătitor de factură de energie electrică, ca și al marilor consumatori industriali care creează locuri de muncă și trebuie să fie competitivi, iar pe de altă parte interesul companiilor private dornice să-și recupereze rapid investițiile făcute în producerea energiei recuperabile. Sigur că am votat în favoarea proiectului cu pricina. La fel de sigur este că ni s-a refuzat promulgarea și proiectul s-a întors la noi în speranța că ne "vine mintea la cap". Nu știu câți dintre noi se pot lăuda cu asta, dar cert este că pe 26 februarie am votat legea din nou. Promulgarea ni s-a refuzat și a doua oară, proiectul fiind contestat la Curtea Constituțională, pentru motivul că nu fusese anunțată Comisia Europeană. În treacăt fie spus, și demonstrabil cu acte, fusese îndeplinită și această prevedere procedurală încă din august 2013. Acest du-te - vino amenința să depășească data de 1 aprilie și să ne asigure, pe lângă cunoscutele hohote de râs, urmând satisfacției de a ne mai fi păcălit o dată, și "avantajul" creșterii cu 50% a ceea ce urma să plătim, micii și marii consumatori, pentru cota de energie recuperabilă ce ni s-ar fi facturat. Și totuși în ceasul al 12-lea, legea a fost promulgată. Sigur, după ce ne-au mai fost prezise niște probleme cu Europa. În această situație, aproape că-mi vine să-l implor pe primul-ministru să renunțe la înțelepciunea răbdării de care a dat și dă mereu dovadă, iar noi să găsim o cale care să ducă interesele celor care ne-au trimis aici către soluțiile legale agreate de președinție, de Curtea Constituțională, de Comisia Europeană și de cine va mai trebui pentru a le legifera. În timp util pentru cei mulți!
|
|
|
|
|
Domnul Laurențiu Nistor: "Ușurel cu doamna Udrea pe tocuri!" Așa trece gloria lumii: de la ținute elegante la blugi rupți! Și a fost chiar un spectacol să o putem vedea pe Elena Udrea fugind pe tocuri, deși la blugii rupți mergeau mai bine niște adidași. Bine-nțeles, tot de firmă, că altfel tușim. Partidul "Moartea Pasiunii", supranumit, din motive politice, și Partidul Mișcarea Populară, și-a făcut astfel debutul în mișcările de stradă. Deși se lăudau că or să aducă vreo 10.000 de manifestanți, n-au reușit să strângă nici măcar jumătate, cu curioși, jandarmi și infiltrații serviciilor cu tot! Păcat că jandarmeria a numărat ca Băsescu: de 2-3 ori mai mult, dar hai să fim serioși: nici dacă stăteau supraetajați nu încăpeau în piațeta aceea mai mult de 5.000 de oameni, chiar înghesuiți ca sardelele! Interesant cum, la vârful crizei din Crimeea, opoziția politică din România face un miting pentru... carburanți, iar cea intelectuală -unul pentru domnul Andrei Pleșu. Iată profunzimea gândirii politice a celor care au de gând să conducă destinele a milioane de români! Pretextul accizei a fost repede uitat pentru a lăsa loc în aria interpretată de blondă preamăririi guvernului Boc, în care ea era primadonă. A uitat însă că "meritele" acelei guvernări sunt neșterse din memoria populației sărăcite și umilite grav, astfel cum au fost relevate printr-un mare adevăr cu umor involuntar - Guvernul Boc a făcut ce n-a făcut niciun guvern în 24 de ani. Așa este: nimeni nu a tăiat salariile cu 25 la sută, nimeni nu a tăiat pensiile, nimeni nu a îndatorat țara cu 20 de miliarde de euro dintr-un foc... Asta este moștenirea adevărată a guvernelor Boc! Cât de înduioșător este să o vezi pe Elena Udrea prostind populația când vorbește despre acciza care va afecta inclusiv laptele bebelușilor, când mai ieri tuna și fulgera protectorul său împotriva unei "țări de mămicuțe și bebeluși"! Cât de prost este crezut poporul român când "PMP-iștii" vin cu marea grijă tocmai din direcțiile în care s-au evidențiat ca fiind măcelari! Ți se zbârlește părul când vezi călăul venind la victima sa și zicându-i că nu el a schingiuit-o până la un pas de moarte, că n-a văzut ea bine, ci altcineva, el doar vine să-i ceară votul ca să mai fie încă o dată călău, spre binele victimei... Iar vulpoii bătrâni și hârșâiți în rele se așteaptă ca electoratul să vină spre ei ca găina hipnotizată în gura șarpelui! Însă se uită lumea la PMP și parcă îi vede pe cei de la Jobbik! Ce blestem pe poporul acesta: să nu scape cu una, cu două de torționarii săi! Dar, din decembrie încolo, după cele două eșecuri electorale din acest an, îi așteaptă tomberonul istoriei pentru tot ce-au făcut împotriva acestei nații, care se va vedea, în sfârșit, scăpată de băsism!
|
|
|
|
|
Domnul Neculai Rățoi: "Doar controlul nu e suficient" Săptămâna trecută, controalele făcute de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, împreună cu ANSVSA, la unii operatori economici care prelucrau, depozitau sau comercializau carne s-au dovedit a avea un succes de răsunet. Rezultatul acestora a fost oprirea de a ajunge pe masa românului a multor tone de carne și produse din carne improprii consumului. E o cantitate imensă, mai ales că, doar cu câteva zile înainte, au mai fost retrase de la vânzare alte 129 de tone de carne stricată de către procurorii DIICOT, care au destructurat și o rețea de evazioniști, cu această ocazie, descoperind astfel și un prejudiciu de aproximativ 15 milioane de euro. Carnea expirată era reambalată și vândută ca o carne bună de consum, ceea ce putea avea consecințe tragice pentru eventualii clienți care ar fi suferit de diverse afecțiuni ale sănătății. Iată cum, din lăcomie, unii afaceriști pot pune în primejdie chiar viața omului, care ia de bună-credință spre consum diverse produse voit puse la vânzare, deși se știe foarte bine că acestea sunt periculoase. Iată cum lăcomia devine un act criminal ale cărui consecințe pot duce la toxiinfecții alimentare grave, chiar posibile decese, în grupuri mari de oameni. Să ne amintim cum astfel de practici au dus la îmbolnăvirea copiilor din școli și grădinițe, ori a multor oameni veniți la diverse petreceri: nunți, botezuri, aniversări, pomeni ș.a.m.d. Pentru ca aceste cazuri să fie din ce în ce mai rare sau chiar să putem spera că ele pot dispărea, nu sunt suficiente simplele controale, indiferent de unde vin ele: ANSVSA, ANPC, DIICOT și alte instituții abilitate în acest sens. De aceea, fără să existe pretenția că redescoperim roata sau apa caldă - este suficient să ne uităm la practica altor țări civilizate - va trebui să modificăm legislația, astfel încât să se ajungă, în astfel de situații, de la desființarea firmei până la interzicerea ca persoanele implicate să mai poată face afaceri pe teritoriul României. Chiar dacă asta va însemna interdicție pe codul numeric personal! Plus o propagandă corespunzătoare, ca să știe oamenii la ce se așteaptă dacă fac afaceri cu astfel de persoane. Căci dacă se ajunge la astfel de situații periculose pentru sănătatea semenilor tăi, atunci e mai mult decât normal ca aceștia să fie în posesia tuturor informațiilor pentru protecția lor...
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Tudorache: "Interpelare la moțiunea pe energie - Diagnostic: moțiune cronică" Ca și săptămâna trecută, m-am regăsit ieri lecturând o moțiune semnată de colegii noștri din Partidul Democrat Liberal. Am constatat amuzat că, și de aceasta data, formularea sărăcăcioasă în idei, dar bogată în cuvinte ține loc de concizie. Înțeleg revolta dumnealor doar pentru că revolta este o reacție umană și astfel putem avea siguranța că și colegii noștri sunt oameni, și nu doar roboți ce redactează moțiuni pe timpul și buzunarul românilor. Într-adevăr, noi suntem la guvernare, dar nu avem rolul de a împiedica opoziția să facă într-adevăr ceva! Moțiunea depusă în data de 11 martie 2014 se intitulează "Sectorul energetic ruinat de mafia PSD-istă". Un titlu plin de inspirație care te face cu adevărat să îți piară pofta de a continua să citești. Și nu vreau să fiu malițios, dar spun asta doar pentru că problema lor este de fiecare dată aceeași, dar într-un sector diferit: găsesc vinovați peste tot, mai puțin în propria curte. Așa cum spuneam și în declarația trecută, dumnealor deplâng o pretinsă lipsă de acțiune din partea noastră - în acest caz, din partea domnului Niță, la sectorul energetic - fără a aduce o alternativă reală la problema pe care o semnalează. Și tot așa cum spuneam și săptămâna trecută, nu cred că a fi în opoziție este echivalent cu a rezolva situații prin depunerea unei moțiuni pe săptămână. Țara aceasta a fost ridicată muncind, a fost ajutată prin munca fizică, reală, la care cred că stimații noștri colegi ar putea să apeleze atunci când doresc să producă o schimbare. Trebuie să ne bazăm pe asta, trebuie să creăm situații pe care să le gestionăm cum putem mai bine, trebuie să ne bazăm pe teoria cauză - efect și trebuie să facem toate acestea pentru a oferi României alternativele de care are atâta nevoie, atât în sectorul energetic, cât și în oricare alte arii de interes național. Este absurd să discutăm la nesfârșit despre PSD, mafie și interese! Este absurd să asistăm la astfel de scenarii, când tot ceea ce ar trebui să facem ar fi să ne concentrăm forțele, guvernare și opoziție la un loc, astfel încât să găsim cele mai bune soluții pentru țara aceasta care ne-a dat, la urma urmei, posturile pe care le avem. În ceea ce privește energia și managementul companiilor de stat, tot ce pot spune este că, din ceea ce am citit, am reținut un pasaj pe care țin să îl redau: "Aveam deja un calendar de implementare". Să înțelegem de aici că supărarea colegilor noștri este cauzată de faptul că nu au mai putut să facă ce doreau în acest sector? Să înțelegem mâhnirea lor survenită din dejucarea planurilor pe care le aveau? Am înțeles cu toții ca guvernanța corporativă a companiilor de stat este la modă și nimeni nu minimalizează valențele pozitive ale acestui concept, am înțeles că opoziția este liberă să își strige nemulțumirile și am înțeles că sistemul energetic este unul dificil, dar trebuie să găsim un numitor comun la toate acestea. Nu sunt un specialist în energie, dar sunt specialist în a recepta nevoile românilor și aceștia trebuie să vadă că ceva se mișcă, trebuie să vadă dedicare în înfăptuirea unor proiecte realizabile. În continuare trebuie să găsim formula ideală pentru realizarea obiectivelor propuse, pentru eficientizarea capacităților actuale care folosesc tehnologii învechite prin modernizarea lor, pentru limitarea dependenților de importuri, pentru a descoperi și exploata resurse proprii. Nu trebuie să ne gândim la descoperirea unor soluții care să salveze sistemul energetic românesc. Este o manieră greșită de a vedea lucrurile. Trebuie, în schimb, să ne gândim la strategia potrivită pentru dezvoltarea acestuia. Greutățile întâmpinate pe drumul pe care îl parcurgem, eșecurile care se înregistrează uneori și care sunt umane, nu sunt și nu vor fi determinante pentru evoluția energetică a țării noastre.
|
|
|
|
|
Domnul Viorel Marian Dragomir: "Bunul-simț este minoritar în caracterul lui Tökés, dar secuii sunt la ei acasă în România" Statul român a investit în László Tökés. Statul român 1-a susținut pe cetățeanul român László Tökés la grădiniță, scoală generală, liceu și universitate. I-a acordat dreptul de a studia limba română, dar și limba maternă, de a-și promova specificul etnic și cultural. I-a pus plăcuțe în limba maternă la intrările în localități. I-a dat dreptul de a folosi limba maternă în administrație. Ani la rând statul român i-a plătit salariul și în final i-a creat posibilitatea de a reprezenta România în Parlamentul European, pentru a susține interesele statului, nu pentru a promova extremismul ce reprezintă un pericol pentru democrație și valorile europene. Intelectualul László Tökés este produsul statului român, dar extremistul László Tökés este produsul unor mișcări condamnate de Europa, izolate de statele responsabile. László Tökés promovează azi separatismul etnic, se hrănește cu ura, iar mâine poate ajunge la promovarea exterminării începute de fasciști sau la epurarea horthiștilor. El vorbește de rușii minoritari din Crimeea. Istoria ne aduce aminte de drama tătarilor exilați în Siberia de către rușii atotputernici, de practicile sovietice de exterminare a populației autohtone. Oare românii ar trebui să-și aducă aminte de faptele horthiștilor? Și noi cunoaștem istoria, ne amintim ororile horthiștilor, dar tratăm viitorul cu toleranță etnică și spirit european. Cine poate vorbi de acces liber în Europa, dar autonomie pe criterii etnice? Doar un extremist! Concluzia este că bunul-simț și recunoștința față de cei care l-au format intelectual nu se regăsesc în caracterul lui László Tökés, dar secuii sunt la ei acasă în România și au drepturi de care românii de peste granițe nu beneficiază. Eu nu i-aș da două palme lui László Tökés. I-aș întoarce spatele, pentru că indiferența îi doare cel mai mult pe cei ca el. Extremiștii nu au deschidere către dialog și negociere, ei sunt greșeli ale geneticii care pot fi izolate doar prin acțiunea instituțiilor statului. Apărarea unității și integrității teritoriale a României, a drepturilor și libertății cetățenilor români, indiferent de etnie, reprezintă obligația instituțiilor statului român.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Frăticiu: "Programul de guvernare" Conform prevederilor articolului 114 alin. (1) din Constituția României, noul Guvern și-a angajat răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program politic. Mai exact, noul cabinet și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului pe un program de măsuri pe care intenționează să le implementeze până la finele anului 2016. Acest angajament al Guvernului vine la scurt timp de la învestirea în funcție a noilor miniștri, după ce Hotărârea Parlamentului nr. 1/2014 privind modificarea structurii și compoziției politice a Guvernului României a fost aprobată cu 346 de voturi pentru. În urma sesizării formulate de Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal și de un grup de deputați neafiliați referitoare la neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului nr.1/2014, plenul Curții Constituționale, alcătuit din cei 9 judecători, în urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, a respins ca inadmisibilă sesizarea de neconstituționalitate formulată. Curtea a reținut că: "Art.3 al Hotărârii nr.1/2014, prevede în mod expres că Guvernul, în componența aprobată prin aceeași Hotărâre, și-a asumat Programul de guvernare, astfel cum a fost prezentat în ședința Camerelor reunite din data de 21 decembrie 2012 și aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr.45/2012, angajamentele Uniunii Social-Liberale fiind preluate și asumate de formațiunile politice care compun și susțin Guvernul". De asemenea, Acordul guvernamental transmis de Guvern la solicitarea Curții Constituționale, semnat de domnul Victor Ponta, în calitate de prim-ministru al României, și de Kelemen Hunor, președintele UDMR, prevede la art.1 că: "Uniunea Democrata Maghiară din România (UDMR) face parte din formula guvernamentală și își asumă programul Guvernului 2013-2016, adoptat de către Parlamentul României la data de 21 decembrie 2012". Mai mult, Curtea Constituțională a subliniat că "Ambele acte, atât cel adoptat de Parlament, cât și cel semnat de primul-ministru al Guvernului, atestă faptul că în cauză a fost schimbată doar structura și compoziția politică a Guvernului României, nu și Programul de guvernare". Programul pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea este inspirat aproape în totalitate din Programul de guvernare aprobat în anul 2012. La elaborarea prezentului program s-a ținut cont de o serie de factori care creează premisele de evoluție a României pentru următorii ani. Este vorba despre situația economică dificilă din Uniunea Europeană - cel mai important partener comercial al nostru - despre așteptările populației, despre angajamentele pe care România și le-a asumat în fața partenerilor săi europeni și euroatlantici, precum și despre realitatea economică și socială din țară. Toate acestea impun o abordare responsabilă a actului de guvernare, care să servească intereselor imediate ale cetățenilor, dar și obiectivelor pe termen mediu și lung ale societății românești. După cum reiese din textul programului, obiectivul central al acestuia constă în realizarea unui echilibru corect între consolidarea fiscală sustenabilă și relansarea economică, între economic și social, între nevoia unui stat puternic și reducerea risipei din banul public. În acest sens, vom promova un set coerent de politici macroeconomice menite să susțină mediul de afaceri, să refacă atractivitatea investițională a României, să conducă la crearea de noi locuri de muncă și să ofere o evoluție favorabilă nivelului de trai al populației. Prin acest program, Guvernul își propune revenirea la un nivel de TVA de 19%, introducerea impozitului diferențiat pe venitul salarial cu deductibilități fiscale: cote de 8%, 12% și 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit, scutirea de impozitare a profitului reinvestit în utilaje și echipamente tehnologice, precum și reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori, în măsura în care cadrul fiscal-bugetar va permite. Conform documentului, se are în vedere acordarea de facilități fiscale pentru crearea de locuri de muncă, stimularea și dezvoltarea sectorului IMM și consolidarea instrumentelor de garantare și contragarantare pentru stimularea sectorului IMM, toate aceste măsuri fiind de natură să sprijine mediul de afaceri. De asemenea, sunt pregătite schimbări majore în privința pensiilor și salariilor tuturor cetățenilor români. Astfel, se urmărește creșterea progresivă a salariului minim pe economie până în anul 2016 până la 1.200 lei și dezvoltarea unui sistem de pensii durabil, bazat pe conturi individuale de economisire care să preia, ca pondere, un procent tot mai mare din venitul de înlocuire și totodată din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului. Problema restructurării instanțelor cred ca are o abordare greșită, care va afecta eficientizarea și calitatea actului de justiție, realizând de fapt o îndepărtare a justiției de cetățean. Înființarea instanțelor în orașele mici a avut ca rațiune tocmai aceste aspect, dând posibilitatea unui acces rapid al cetățeanului la justiție, fără a mai fi nevoit să parcurgă distanțe mari care să ducă la costuri și mai ridicate. Desigur, există multe argumente în favoarea Judecătoriei Avrig. Declar că nu voi susține și nici nu voi vota pentru acest proiect de lege. În calitate de primar al orașului Avrig, am tăiat panglica la inaugurarea sediului judecătoriei și al parchetului. Nu pot acum, deputat fiind, să asist neputincios la punerea lacătului pe ușă. Am promis alegatorilor mei în campanie că voi munci pentru ridicarea economică a zonei, am promis sprijin și aplecare asupra nevoilor cetățenilor și vreau ca atunci când merg pe stradă să-i pot privi în ochi și să le spun că fac tot ce pot pentru a răspunde încrederii pe care mi-au acordat-o prin votul lor.
|
|
|
|
|
Domnul Scarlat Iriza: "Războiul certificatelor verzi" Referitor la susținerea energiei regenerabile, textul moțiunii depuse de PDL scoate clar în evidență interesele acestui partid în subvenționarea exagerată a respectivei forme de energie. PDL a fost și rămâne susținătorul "băieților deștepți". În anul 2004, Guvernul României a adoptat prin Hotărârea de Guvern nr. 1892/4.11.2004 sistemul de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, prin acordare de certificate verzi (CV). În anul 2008 a fost adoptată Legea nr. 220, prin care s-a stabilit ponderea energiei regenerabile până în anul 2020. S-a hotărât că 1CV egal lMWh energie electrică produsă din surse regenerabile (SRE). În urma amendării sistemului de promovare, adoptat în anul 2004, prin creșterea excesivă a numărului de certificate verzi, ca urmare a modificării în anul 2011 a prevederilor Legii nr. 220/2008, producția de energie regenerabilă a cunoscut o creștere explozivă în România. Țara noastră este în prezent una dintre cele mai atractive locații pentru investitorii în energie regenerabilă, datorită sistemului de promovare foarte generos, ignorând faptul că obiectivul global SRE în România fusese aproape atins la data Deciziei Comisiei nr 4938/13.07.2011, iar acum este mult depășit. Astfel, începând din anul 2011, până în prezent, s-a majorat numărul de CV după cum urmează: pentru energie eoliană se acordă două CV, pentru hidro mici noi, trei CV, pentru hidro mici retehnologizate, două CV, pentru biomasă, trei CV, iar pentru fotovoltaic șase CV. Cu această ocazie, s-a schimbat și definiția certificatului verde, acesta fiind definit ca reprezentând o anumită cantitate de energie. S-a creat astfel premisa diferențierii noțiunii de "cotă de energie regenerabilă" de cea de "cotă de certificate verzi". Astfel, s-a ajuns ca în 2013, cota de energie regenerabilă, stabilită prin Legea nr. 220 să fie 14%, iar cota de certificate verzi stabilită de ANRE să fie de 22,4%. Furnizorii de energie electrică au obligația achiziționării unui număr de certificate verzi proporțional cu cantitatea de energie electrică pe care au furnizat-o consumatorilor finali. Prin urmare, sistemul de promovare conduce la o suprataxă a energiei electrice, plătită de către consumatorii de energie electrică din România. Din 2011, odată cu creșterea accelerată a producției de energie electrică din surse regenerabile de energie, consumatorii finali se confruntă cu costuri în creștere ale energiei electrice. Consecințele acestor creșteri de prețuri sunt majore, mai ales pentru consumatorii industriali energointensivi, periclitându-le competitivitatea pe piața europeană și mai ales afectându-le poziția pe piața concurențială mondială. Metodologia, întocmită de ANRE în baza Legii nr. 220 modificată de PDL, stabilește ca mod de calcul al cotei de certificate, raportul dintre numărul total de certificate emise și consumul final realizat în anul respectiv. Acest mod de calcul garantează practic producătorilor din SRE valorificarea tuturor CV la un preț apropiat de valoarea maximă. Practic, menținând acest mod de calcul, niciodată nu se va ajunge la tranzacționarea CV la valori apropiate de valoarea minimă. În 2013 s-au pus în funcțiune parcuri solare însumând 1100 MW, față de 48 MW existenți la 31.12.2012, ajungând un an mai târziu la 1150 MW fotovoltaic, în timp ce în PNAER era stabilită o limită de 78 MW pe această tehnologie. Această accelerare a instalării de noi capacități de energie regenerabilă a fost datorată faptului că rezultatul Raportului de supracompensare pentru anul 2012 se va aplica abia începând cu 1 ianuarie 2014, având următoarele consecințe: - dublarea cotei obligatorii de achiziție de CV de la un an la altul (pentru anul 2012 cota a fost 11,88%);
- se garantează producătorilor din SRE tranzacționarea tuturor CV la valori apropiate de valoarea maximă;
- creșterea valorii facturii pentru energie electrică la consumatorii finali la un nivel insuportabil și nesustenabil economic, care va conduce la contractarea activității economice;
- falimentarea producătorilor de energie electrică din surse clasice, iar în perioadele cu temperaturi extreme, posibilitatea exploziei prețului energiei. Astfel, în România, energia regenerabilă este subvenționată cu peste 11/MWh, față de 0,52 /MWh în Germania sau 0,22 /MWh în Franța.
În acest mod, obiectul pieței de energie tinde să nu mai fie comercializarea energiei electrice, ci a certificatelor verzi. Actuala legislație a mărit valoarea facturii peste limita de suportabilitate, în favoarea producătorilor de energie regenerabilă puternic subvenționați, deși prețul primit de producătorii clasici pentru energia electrică a scăzut. Toate măsurile adoptate de PDL au condus la creșterea valorii facturii pentru energia electrică, prin acordarea de subvenții exagerate pentru energia eoliană și cea solară, cu afectarea gravă a stabilității SEN.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Șimon: "Pentru împrospătarea memoriei, un scurt istoric al «băieților deștepți» din PDL ai sistemului energetic" Referitor la moțiunea simplă inițiată de PDL, ce vizează sectorul energetic românesc, vreau să le readuc aminte colegilor din PDL câteva aspecte care au ruinat efectiv acest pilon vital al economiei noastre. Guvernele portocalii au inițiat și au dat tun după tun tocmai celor mai profitabile companii românești care mai există. Mafioții portocalii au fugit mereu ca Dracul de tămâie când a fost vorba de transparență în marile privatizări și mă refer aici inclusiv la Hidroelectrica. Niciun cetățean al acestei țări nu a fost consultat, niciun partid din opoziție, în acele momente, nu a fost întrebat nimic referitor la deciziile ce urmau a fi luate în acest domeniu. Această avuție națională a fost împărțită ca pâinea caldă între "băieții deștepți" ai Partidului Democrat Liberal și acoliții acestora! Ultima dată, premierul Ungureanu a uitat să publice planurile Guvernului condus de el, noroc că pentru scurtă vreme, legate de Hidroelectrica și alte companii strategice. A uitat pur și simplu! Dar nu a uitat să elimine intermediarii de pe piața de energie. Acum înțelegeți de ce PDL a ținut să aibă o reacție de tipul moțiunii simple din energie? Pentru că noi am propus un management privat, care poate fi instalat imediat, dar prin proceduri transparente și cu obiective clar definite. Tot pentru împrospătarea memoriei PDL-liste reamintesc câteva episoade din filmul Caracatița, seria "băieților deștepți" din energie, știute de opinia publică în special din mass-media. De-a lungul timpului, personaje importante din PDL au fost mână-n mână cu "băiatul deștept" Bogdan Buzăianu, controversat mogul al energiei. Ați uitat, dragi PDL-iști, că în urmă cu câțiva ani, asistenta personală a eurodeputatului PDL Dragoș David deținea în Franța o firmă cu încrengături în Energy Holding, înființată de Buzăianu și beneficiară de energie ieftină de la Hidroelectrica? Dragoș David nu este altceva decât membru în Comisia de energie a Parlamentului European, iar, în 2007, pe statele de plată ale firmei din Franța, patronată de expertul europarlamentar Dana Chebuțiu, a fost găsit baronul PDL de Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, cu puțin înainte ca el să ajungă în Parlamentul European. Ați uitat, dragi pedeliști, că soțul Danei Chebuțiu, un apropiat al lui Buzăianu a fost și angajat al firmelor acestuia? Ați uitat, domnule președinte Traian Băsescu, faptul că în urmă cu mulți ani ați "ciuruit" mediatic Energy Holding, cu acuzații deosebit de grave, iar pe patronii lor i-ați introdus pe lista "băieților deștepți" din sistemul energetic românesc? Din păcate, Hidroelectrica a reintrat în insolvență și se va repune pe tapet legalitatea măsurilor administratorului judiciar de denunțare a contractelor de vânzare a energiei care au generat pierderi de 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012 din cauza prețurilor mici, sub nivelul pieței, la care beneficiarii au cumpărat electricitate.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Popeangă: "Puțini au fost, mulți au rămas!" Parcă nefiind suficient scandalul referitor la secui promovat de diverse grupări maghiare din Transilvania, a trebuit să vină o așa-zisă mână de ajutor de la Budapesta. N-a fost destul că ne-au strigat ciracii lui Vona Gábor, la noi în curte, "să plece românii acasă la ei", de parcă Transilvania ar fi a partidului Jobbik; a trebuit să vină și vicepremierul maghiar, ca să pună și el, "europenește", niște gaz pe foc. Cum Dumnezeu se face că, deși se declară aceste manifestări ca fiind culturale, cerința principală este autonomia teritorială? Și ce ne facem cu cei din consiliile județene din zonă, care, cu ocazia zilei vecinilor, blochează drumuri europene? Tot așa se întâmplă în Ungaria și de Ziua națională a României? Neluarea măsurilor care se impun încurajează turismul șovin și escaladarea violențelor prilejuite de aceste evenimente. Cum se întâmplă că, din câteva sute de secui, conform recensămintelor din ultimii ani, ne pomenim acum cu mii de "secui" autoproclamați veniți din Ungaria și ieșiți pe străzi? Suntem un model de toleranță, dar aceasta nu se și întoarce în același fel. Nu există stat în care minoritățile să aibă mai multe drepturi ca în România sau care să întoarcă de atât de multe ori și celălalt obraz! Slovacia, prin legi absolut corecte și europene, adoptate în parlament, a restricționat discriminarea pozitivă și nu a făcut nimeni mari observații, nici la Bruxelles, nici la Washington, nici la Moscova... Când Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe, clamează: "Vrem autonomie!", prefectul ce face? Nimic. Ciudat! În una dintre cele mai sărace zone din țară, care dacă ar fi lăsată fără ajutor de la buget, ar falimenta în mai puțin de 6 luni, propaganda iredentistă are lozinci gen: "Vreți autostrăzi? Autonomie!". Păi, de unde aveți voi bani, fraților, că dacă nu mai primiți de la bugetul de stat, în șase-șapte luni închideți toate instituțiile publice din lipsa finanțării, sau lucrați gratis, făcând cu adevărat "muncă voluntară"? Cu această ocazie a scandalului din ultimele zile creat de către extremiștii "de import" din Ungaria, poate că serviciile ar trebui să verifice toate cele întâmplate și dintr-un alt unghi. Se știe că Vona Gábor este totodată și un apropiat al Moscovei. Să aibă vreo legătură scandalul din Transilvania cu ceea ce face Rusia în Ucraina, în Crimeea...? Să fie și vreun interes camuflat al Rusiei în menținerea unei stări de tensiune în Transilvania, în afară de interesul extremei drepte maghiare? Pentru că axa Ungaria-Rusia ar putea deveni una periculoasă pentru proiectele românești, inclusiv între granițele proprii ori în Marea Neagră! Avem nevoie de răspunsuri și la acest gen de întrebări, și asta cât mai repede, iar serviciile, pe care le sponsorizează la greu poporul român an de an, ar putea să dea niște răspunsuri... Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a declarat, în fața ungurilor adunați pentru ziua națională a maghiarilor la Târgu Secuiesc, că autonomia poate deveni realitate. Asta după ce tăbărâse, conform unei mai vechi hachițe, călare pe eveniment, neavând săracu' posibilitatea să descalece la el în sufragerie, probabil din cauza gurii nevestei... A fost chiar o încântare să-1 auzi declamând: "Ce au voie alții, avem voie și noi"! Câtă dreptate are! Asta înseamnă că avem și noi voie să ne sincronizăm legislația cu cea europeană, luând model de la slovaci! Că aceștia și-au cam rezolvat problema cu extremiștii din Ungaria... De exemplu, la slovaci nu mai există nimeni în politică posesor de dublă cetățenie. Și le e bine, la ei nu mai sunt manifestări ca la noi, cu tulburări ale vieții publice, cu îndemnuri neofasciste, iredentiste, secesioniste. Ne-am îndreptat privirile și speranțele către Uniunea Europeană ca să ne fie și nouă, ca popor, mai bine. Să avem mai multă siguranță. Dacă ne mai dorim asta, e vremea să ne actualizăm legislația în consecință. Iată că, deși suntem cel mai tolerant popor, un model pentru multe state cu minorități-problemă, recunoștința arătată este cea care se vede în acțiunile Jobbik sau ale Gărzii Maghiare. Până când?
|
|
|
|
|
Domnul Dorin Silviu Petrea: Lipsa locurilor de muncă pentru tineri a devenit o problemă periculoasă și în măsură să destabilizeze economia atât la nivel național, cât și european. Subiectul șomajului în rândul tinerilor a ajuns una dintre temele majore de discuții ale liderilor politici din tot mai multe state, iar România trebuie să analizeze cu atenție și responsabilitate piața muncii. Potrivit datelor oficiale publicate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă la finalul lunii noiembrie 2013, rata de ocupare a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani era de 25,3%. Procentul este îngrijorător, dar consider că amenințarea este reprezentată de acele peste 74 de procente din populația tânără, care nu prestează nicio activitate, care nu generează niciun venit. Această situație nu poate fi trecută cu vederea, este datoria noastră să tragem un semnal de alarmă cu privire la viitorul tinerilor, al societății românești. Tocmai în acest sens am decis să demarăm procedurile necesare pentru înființarea în Parlamentul României a unei comisii permanente pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor. Trebuie să ne unim eforturile, pentru ca în conformitate cu directivele europene privind această problemă, să identificăm și să implementăm programe care să răspundă pe două paliere, respectiv să genereze repornirea motoarelor economiei românești și să permită pregătirea profesională a tinerilor, în corelare cu piața muncii. Este foarte important să înțelegem că nu este suficient să creăm noi locuri de muncă pentru tineri. Dacă vrem performanțe, trebuie să lucrăm la o strategie care să ia în considerare corelarea sistemului de învățământ, a școlii, la piața muncii. Vă solicit astăzi sprijinul pentru înființarea unei comisii pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor, proiect prin care intenționăm să identificăm problemele reale care determină apariția șomajului, să venim cu propuneri și soluții concrete care să determine combaterea fenomenului și totodată să elaborăm și să implementăm o strategie în acest sens. Trebuie să luptăm ca tinerii să se dezvolte cu o viziune sănătoasă, să fie angrenați în strategii și proiecte viabile. Vă reamintesc faptul că România beneficiază de 8 miliarde de euro prin Fondul Social European, respectiv schema "Garanții pentru tineri". Trebuie să stopăm fenomenul de "migrație a creierelor", avem tineri capabili, inteligenți și e datoria noastră să investim în ei, să ne preocupe formarea lor în România. Ne propunem ca prin această comisie să conlucrăm cu ministerele de resort, cu ambasade, organizații guvernamentale și nonguvernamentale naționale și europene, cu asociații ale tinerilor, profesorilor și ale oamenilor de afaceri. Dacă nu ne mobilizăm urgent pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor, generația tânără este una pierdută. Trebuie să valorificăm resursele financiare de care dispunem și să atragem altele noi. Tinerii trebuie să știe că Parlamentul României manifestă îngrijorare în ce privește viitorul lor, ei trebuie să vadă că ne implicăm activ în rezolvarea problemelor care îi afectează direct și pe termen lung. Tinerii trebuie să înțeleagă că este și datoria lor să se implice și să contribuie la construirea unor strategii. Nu în ultimul rând, vă amintesc faptul că problema șomajului în rândul tinerilor se manifestă la nivel global, numărul tinerilor șomeri ajungând la aproape 300 de milioane, potrivit datelor furnizate de Banca Mondială. Este o problemă pe care nu o mai putem privi superficial, nu avem nevoie de strategii doar pe hârtie, trebuie să ne asumăm faptul că acel procent îngrijorător de peste 74%, format din tinerii șomeri care sunt neproductivi pentru stat și implicit pentru ei, trebuie să fie drastic diminuat în următorii cinci ani. Vă solicit, așadar, sprijinul în demersurile pentru înființarea unei comisii care să pună bazele strategiei de combatere a șomajului în rândul tinerilor.
|
|
|
|
|
 |
|
|