Domnul Remus-Florinel Cernea: Stimați colegi, În primul rând, suntem în fața unei fraude, a unei fraudări a votului la Comisia juridică. Raportul notează că ar fi fost prezenți 24 de membri din 25. În realitate, la momentul votului au fost 11. Acest lucru este filmat. Presa a prezentat știri pe această temă. O dezbatere în plenul Parlamentului în baza unui raport întocmit în mod fraudulos va avea reverberații la nivel național și la nivel internațional. De aceea, vă spun că pentru această instituție, indiferent despre ce lege este vorba, felul în care noi ajungem s-o dezbatem în plen reprezintă o chestiune extrem de gravă. Eu am făcut apel mai devreme la liderii de grup, încă mai poate fi retrimisă la comisie această lege, dacă există măcar o înțelepciune și o dorință de a salva această instituție. Pentru că, vă spun, reverberațiile vor fi la nivel internațional. Trecând însă la tema de fond, parteneriatul civil este o instituție reglementată deja în foarte multe țări, în majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene. Este o instituție care le permite celor care conviețuiesc împreună în baza afecțiunii, în baza respectului reciproc, să poată să beneficieze de un minimum de drepturi. De exemplu, dacă unul dintre cei 2 parteneri - oricând se poate întâmpla acest lucru - își pierde viața, celălalt să poată să moștenească o parte din averea dobândită în comun. Dacă cei 2 membri ar dori să contracteze un credit, să o poată face însumând veniturile celor 2. Dacă unul dintre cei 2 are nevoie de îngrijiri medicale, celălalt partener să poată să fie considerat aparținător. Acestea sunt chestiuni de viață care se pot întâmpla oricui. În plus, la recensământul din 2002, peste 800.000 de cetățeni români au declarat că trăiesc în aceste uniuni consensuale, adică nu sunt căsătoriți, trăiesc însă împreună, uneori au și copii. Or, situația lor este nereglementată în acest moment. Mai mult, România prin art.277 din Codul civil interzice parteneriatul civil și nu recunoaște nici parteneriatele civile încheiate în alte țări, inclusiv de către parteneri români sau străini, ceea ce creează dificultăți și unor cetățeni străini, unor expați care vin să lucreze ani de zile în România. Așadar, o astfel de reglementare ar veni în întâmpinarea a mii, zeci de mii, poate sute de mii de cupluri și desigur că legea este construită pentru a nu exista niciun fel de discriminare, inclusiv pe baza orientării sexuale. Așadar sunt și cupluri heterosexuale care ar beneficia de această lege, iar experiența franceză e grăitoare. 94% dintre cetățenii francezi care au apelat la parteneriatul civil au fost din cadrul unor cupluri heterosexuale. Desigur, pot apela la această formă de uniune și cuplurile formate din persoane de același sex. Ar fi o lege care ar aduce România, ar pune România în același plan cu marea majoritate a țărilor membre ale Uniunii Europene și cu tot mai multe state din Statele Unite. În țările civilizate o astfel de legislație este deja, așadar, asumată. Fac apel la dumneavoastră, fac apel la conștiința dumneavoastră, fac apel la solidaritatea dumneavoastră cu cetățeni care au în acest moment dificultăți care țin de viața de zi cu zi. Din partea comisiei, eu personal nu recunosc acest raport. Vă spun că am făcut apel la Biroul permanent de două ori, am revenit cu un apel pentru ca tema să fie rediscutată în comisie, iar raportul să fie întocmit într-un mod legal, într-un mod corect. Este un abuz de serviciu care îi expune pe cei care l-au comis inclusiv unor plângeri penale. Sper foarte mult să ne respectăm instituția, să respectăm procedurile. Și în ceea ce privește drepturile cetățenilor acestei țări, să le recunoaștem, nu să le aruncăm la coș. Vă mulțumesc foarte mult.
|