Doamna Cornelia Negruț: "Centrele medicale de permanență, în pericol" Centrele medicale de permanență au fost create în cartierele principale din municipii și orașe, cu scopul de a descongestiona Serviciul general de urgență, și pot asigura, prin echipa de gardă formată din medic și asistent medical, servicii medicale de urgență. Orice cetățean se poate adresa unui astfel de centru de permanență, indiferent la ce medic de familie este înscris. Activitățile medicale desfășurate în centrele de permanență au fost reglementate în intervalul iunie 2008 - 31.05.2011 prin Legea nr. 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență, cu modificările și completările ulterioare, și a Ordinul ministrului sănătății și al ministrului internelor și reformei administrative nr. 1024/496/2008, pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență. Înființarea acestor centre medicale a fost însă destul de greoaie și, din păcate, deși încă nu s-a ajuns la un număr suficient, iată că printr-o diferență de interpretare a legii, ele se află în pericolul iminent de a fi desființate. Practic, mă refer la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de a trasa CNAS sarcina de recuperare a prejudiciului reprezentând plăți nelegale, din punctul de vedere al Curții de Conturi, a cheltuielilor administrative efectuate de cabinetele medicilor de familie, în care au fost organizate centre de permanență (gărzi), peste nivelul aprobat prin Ordinul ministrului sănătății și al ministrului internelor. Din punctul de vedere al medicilor, aceștia consideră că prejudiciul nu există, deoarece decontarea sumelor contractate s-a efectuat în conformitate cu ordinul respectiv în ansamblul său, inclusiv anexa nr.5 la ordin, în care se precizează clar tariful orar pentru cheltuieli de administrare și funcționare. De asemenea, sumele invocate de către Curtea de Conturi a fi recuperate nu se mai află la cabinetele medicilor de familie, deoarece din acestea s-au plătit salarii pentru asistenți, obligatorii de altfel, contribuții la bugetul de stat și impozite, s-au cumpărat medicamente, utilități, etc., absolut indispensabile pentru o minimă funcționare a acestor centre. Recuperarea acestor sume de la medicii de familie ar determina imposibilitatea de funcționare și închiderea foarte multor centre de permanență, în special al acelora care funcționau în anii 2009-2010. Astfel s-ar compromite în mod iremediabil activitatea de permanență și s-ar diminua foarte mult atractivitatea pentru înființarea de noi centre. Iată de ce vă supun atenției această problemă, fără a comenta decizia luată, ci doar propunând ca, după modelul pensionarilor și mamelor, și medicii de familie să fie sprijiniți să beneficieze de o amnistie fiscală.
|