Doamna Cornelia Negruț: "Liceenii trebuie încurajați să se implice în activități antreprenoriale" Guvernul României a inițiat un program denumit Inițiativa "România Start Up", care are ca obiect crearea unor firme de exercițiu pentru elevi, în sensul creșterii adaptabilității acestora de a se implica în activități antreprenoriale. Obiectivul acestui proiect este creșterea gradului de ocupare pentru absolvenții și viitorii absolvenți de învățământ secundar și terțiar, și pentru ucenici, precum și creșterea adaptabilității acestora la cerințele primului lor loc de muncă relevant. Demn de menționat este faptul că programul respectiv se adresează elevilor de liceu, iar societatea implicată în acest exercițiu real reprezintă o metodă adevărată și interactivă de învățare pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, un concept modern de integrare și aplicare interdisciplinară a cunoștințelor. De asemenea, se urmărește o abordare modernă a procesului de predare-învățare, care asigură condiții pentru testarea și aprofundarea practică a competențelor dobândite de elevi în pregătirea profesională. Consider că o asemenea modalitate de a atrage tinerii spre domeniul liberal al demarării unei investiții este extrem de utilă pentru elevii liceelor de astăzi, cu atât mai mult cu cât există un deficit important în acest moment în ceea ce privește cererea de locuri de muncă și necesitățile firmelor private. Faptul că elevii vor fi învățați să transforme o simplă idee într-un proiect și, mai departe, într-un model de business, este demn de salutat și apreciat.
|