Doamna Cornelia Negruț: "Să salvăm valorile simbolice ale satelor maramureșene!" Maramureșul este o oază a patrimoniului cultural național, prin numărul impresionant de așezări care păstrează încă intacte casele din lemn tradiționale, de sute de ani. Există o serie de comune cunoscute nu numai în România, ci și în lume, din cauza valorii patrimoniului lor arhaic. Cu toate acestea, comunitățile care dețin aceste case vechi din lemn au fost populate haotic în ultima perioadă cu construcții așa-zis moderne, care contrastează desuet cu tradiționalele imobile de odinioară. Până acum, autoritățile locale și județene nu au identificat soluțiile de stopare a proliferării acestor construcții noi și dezordonate, iar cele făcute din lemn vechi, care dăinuiesc în Maramureș de sute de ani, își pierd astfel din strălucire și originalitate. Consider că arhitectura tradițională a acestor adevărate muzee în aer liber din satele maramureșene trebuie păstrată și salvată în fața noilor imobile, ridicate fără nicio armonizare cu cele vechi, care l-au făcut inclusiv pe moștenitorul coroanei britanice să-și cumpere o casă de acest fel, în satul Breb. La această situație delicată s-a ajuns și din cauza faptului că mai multe comune din județul Maramureș nu și-au actualizat Planurile Urbanistice Generale (PUG), fapt ce a determinat apariția unor construcții care contrastează flagrant cu cele existente până acum. Autoritățile județene au constatat extinderea aprobării ridicării unor imobile de locuit sau cu altă destinație, care nu țin cont de estetica arhitectonică a zonei. Pe de altă parte însă, o serie de edili ai localităților rămase fără PUG-uri se plâng de faptul că nu au resursele financiare pentru a întocmi documentația aferentă. În opinia mea, statul român și ministerele de resort care veghează la bunul mers al lucrurilor în ceea ce privește arhitectura României trebuie să limiteze construcția unor imobile fără nicio legătură cu cele tradiționale, mai ales în așezările incluse în patrimoniul cultural național. În mod special Maramureșul are nevoie de o astfel de intervenție a statului, deoarece, în caz contrar, există pericolul pierderii unui patrimoniu inestimabil.
|