Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 martie 2015

	1.	Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

			Şedinţa a început la ora 8,35. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Bună dimineaţa! Declar deschisă şedinţa pentru declaraţii politice.
			Dau cuvântul domnului deputat Eparu, cu rugămintea să fim un pic mai succinţi, pentru că sunteţi aproape o sută astăzi şi să ne încadrăm în programul de până la ora 10,00.
			Domnul Ion Eparu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Este a treia mea prezenţă în faţa dumneavoastră în legătură cu raportul "Tineri în România: griji, aspiraţii, atitudini, stil de viaţă". În precedentele două intervenţii m-am referit la relaţia tinerei generaţii cu societatea, la speranţele şi aşteptările pe care tinerii le au de la cei mai în vârstă, la posibilităţile pe care le oferă societatea în ţară şi motivele sau posibilităţile de realizare în afara ţării, la relaţia pe care tinerii o au cu mas-media tradiţională, dar şi cu internetul, la opiniile tinerilor despre politică şi politicieni, precum şi la deruta lor în a-şi defini o apartenenţă politică. Astăzi, despre relaţia tinerei generaţii cu sistemul românesc de învăţământ. E vorba de tinerii cuprinşi între 15 şi 29 de ani. Doar un tânăr din trei se declară măcar mulţumit de sistemul de învăţământ din România, iar mulţumirea creşte pentru respondenţii cei mai tineri. Sistemul de învăţământ românesc a făcut şi face obiectul unor numeroase critici venite din partea unor diferite categorii de actori - politicieni, din nefericire doar când se află în opoziţie, sindicate, părinţi, ONG-uri, lideri de opinie. Puţin peste 30% dintre respondenţi lucrează în domeniul în care s-au pregătit şi 15% dintre ei activează într-un domeniu conex/apropiat. Aproape unul din trei tineri este angajat într-o activitate complet diferită de cea în care a fost specializat, în timp ce un respondent din cinci nu are nicio calificare profesională. Atingerea unui nivel mai ridicat de educaţie este asociată cu şanse mai ridicate de a fi angajat de un antreprenor şi cu o şansă mai scăzută de a fi în şomaj sau de a nu avea o ocupaţie. Pe fondul expansiunii sistemului de învăţământ de după 1989, tinerii sunt mai bine educaţi decât părinţii lor. În privinţa accesului la forme superioare de şcolarizare, tinerii din rural şi cei din regiuni sărace au şanse mai scăzute de a absolvi şcoli postliceale sau de a urma studii universitare. Femeile tind să fie mai bine educate decât bărbaţii. Fetele sunt mai entuziaste decât băieţii în ceea ce priveşte participarea şcolară şi resimt un nivel relativ moderat de stres în şcoală. În ceea ce priveşte comportamentele de risc, băieţii tind să bea mai mult alcool, să fumeze mai mult şi să fie implicaţi mai des în conflicte fizice violente decât fetele. Deşi peste 80% dintre tineri se declară creştin-ortodocşi, o treime din ei nu cred în Dumnezeu sau resping alte enunţuri de bază ale credinţei creştin-ortodoxe. Cei care se identifică de o altă religie creştină - protestanţi, romano-catolici, neoprotestanţi - tind să declare mai des faptul că ei cred în Dumnezeu. Peste 60% dintre tineri susţin că respectă sărbătorile religioase şi se roagă, însă numărul celor care ţin post, se spovedesc sau merg la slujbă săptămânal este mult mai scăzut. Fetele tind să fie semnificativ mai religioase decât bărbaţii - atât în termeni de spiritualitate, cât şi în termeni de conformare la canoanele bisericeşti obişnuite. Fetele tind să fie mai conservatoare decât bărbaţii în ceea ce priveşte abstinenţa sexuală înainte de căsătorie şi poziţia faţă de avort. Aproape unul din cinci tineri se simte discriminat pentru situaţia materială. Discriminarea de gen este a doua cea mai prevalentă formă de discriminare, resimţită de către femei. Stimaţi colegi, Prezentările pe care le-am făcut nu au nici pe departe pretenţia de a fi epuizat problematica tinerei generaţii. Nu am intenţionat nici să ofer soluţii prin aceste intervenţii. Dar mi s-a părut că este important să subliniez de la acest microfon, încă o dată, faptul că trebuie să fim preocupaţi de ceea ce se întâmplă cu tinerii noştri, în speranţa că vom putea găsi soluţii la timp. Ion Eparu, profesor universitar, deputat, Colegiul nr.10 - Prahova. Şi vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc, domnule deputat.
			Domnul Márton Árpád.
			Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Revoluţia paşoptistă din Ungaria a izbucnit pe data de 15 martie 1848 şi a fost înfrântă la mijlocul anului următor, când pe 13 august armata revoluţionară a depus armele la Şiria. Au urmat represalii şi pe 6 octombrie 1849 au fost executaţi la Arad 13 generali şi la Budapesta primul-ministru al guvernului revoluţionar, Batthyány. Deşi represaliile au continuat, idealurile de libertate, egalitate, fraternitate nu au fost şterse din memoria colectivă. Din însărcinarea lui Kossuth, în 1851, Makk József începe construcţia unei noi revolte, în casa lui Nagy József din Bucureşti, care permitea pe de o parte luarea legăturii cu revoluţionarii români, pe de altă parte, conducerea din apropiere, dar din afara graniţei austriece. Deşi pregătirile s-au desfăşurat pe teritoriul imperiului austriac şi în primul rând în Ardeal, centrul a rămas la casa conspirativă din Bucureşti. Datorită unui agent infiltrat la Târgu Mureş, mişcarea a fost deconspirată şi, după lungi procese, conducătorii din secuime al acesteia au fost executaţi o parte, pe data de 10 martie - adică ziua de azi - 1854 la Târgu Mureş, o parte pe 29 aprilie la Sfântu Gheorghe. În cinstea Secuilor Martiri, la locul execuţiei din Târgu Mureş a fost ridicat un monument în 1874 şi începând din anul următor, cu excepţia perioadei dictaturii comuniste, aici se comemorează pe data de 15 martie eroii revoluţiei paşoptiste, aşa cum şi noi depunem coroane în aceeaşi dată la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe, unde şi-au petrecut ultimele ore înainte de execuţie Bartalis şi Váradi. De câţiva ani, la iniţiativa unui ONG, comemorările de la Târgu Mureş au loc la data de 10 martie, adică data exactă a execuţiei. De ce a interzis anul acesta această manifestare primarul actual al municipiului, ales şi de către maghiarii din localitate, pentru mine este un mister, dar poate nu cunoaşte istoria. Vă mulţumesc.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc, domnule deputat.
			Domnul Crăciunescu.
			Domnul Grigore Crăciunescu: Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică se intitulează: "Preţurile medicamentelor în România, mai mari decât în ţările dezvoltate ale Uniunii Europene". Doamnelor şi domnilor deputaţi, În anul 2009, Ministerul Sănătăţii a emis un ordin prin care stabilea că preţul unui medicament în România se fixează la nivelul celui mai mic preţ al aceluiaşi medicament, în urma stabilirii unei medii din 12 ţări ale Uniunii Europene, care au cel mai mic preţ practicat. Producătorii de medicamente erau obligaţi să notifice anual Ministerul Sănătăţii şi să-şi modifice preţul la medicamente în funcţie de modificările la preţul practicat în cele 12 ţări ale Uniunii Europene. În ultimii cinci ani, majoritatea producătorilor din România nu au trimis aceste notificări. Miniştrii sănătăţii din guvernele care s-au succedat din 2009 încoace au închis ochii, iar singurii care au avut de suferit de pe urma acestei atitudini au fost pacienţii, deoarece preţurile unor medicamente în România a ajuns să fie mai mari decât în ţări europene dezvoltate, deşi suntem printre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană: Comisia Europeană, prin intermediul unui raport anual, a tras un semnal de alarmă cum că în România, Bulgaria şi Polonia preţurile medicamentelor sunt mult mai mari decât în Germania, Danemarca sau Italia, raportat la PIB-ul pe cap de locuitor. În anul 2012, institutul britanic NICE recomanda Guvernului român să reducă preţurile unor medicamente cu peste 75%, deoarece acele medicamente sunt mai scumpe în România decât în Marea Britanie sau Statele Unite. În ciuda acestor atenţionări, miniştrii sănătăţii, care s-au succedat din 2009, au preferat să ignore cu bună ştiinţă toate aceste observaţii. Nerespectarea, vreme de cinci ani, a acestui ordin de ministru, a dus la creşterea profiturilor producătorilor şi distribuitorilor de medicamente din ţara noastră. Anul trecut s-a introdus în lege obligaţia producătorilor şi distribuitorilor de "a asigura permanent" necesarul de medicamente specific unei regiuni geografice - prevedere cunoscută sub numele de "obligaţia de serviciu public". Doar că nivelul minim al acestui necesar de medicamente necesare nu a fost precizat prin lege, iar normele de aplicare nu s-au elaborat nici până azi. Acest fapt a dus la comerţul paralel cu medicamente, ceea ce a determinat din nou creşterea profiturilor producătorilor şi distribuitorilor de medicamente. În locul acestui mod de a stabili preţul la medicamente, s-a preferat introducerea taxei clawback, care este contestată în instanţă şi s-ar putea ca Guvernul să fie obligat să o restituie celor de la care a fost încasată. În concluzie, este necesar să intrăm în legalitate cât mai repede posibil în ceea ce priveşte calcularea preţului la medicamente, astfel ca cetăţenii să aibă posibilitatea de a cumpăra la un preţ corect tot ce au nevoie pentru a se face sănătoşi atunci când sunt bolnavi. Cerem Ministerului Sănătăţii să se implice pentru rezolvarea acestei probleme, care este deosebit de importantă pentru toţi cetăţenii ţării. Vă mulţumesc. Grigore Crăciunescu, Colegiul nr.11, Iaşi.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc, domnule deputat. Stimaţi colegi, Vă rog din nou să încercaţi să vă încadraţi în cele trei minute regulamentare, ca să nu fac eu gestul acesta de la microfon, pentru că altfel nu ne încadrăm. Mai sunt încă o sută de colegi care sunt înscrişi pe listă astăzi.
			Domnul deputat Baltă Mihai, de la PSD. Oricum declaraţia rămâne în scris la secretariat, deci...
			Domnul Mihai Baltă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează: "Antrepriza socială - element cheie al modelului social european". Antrepriza socială - antreprenoriatul social - constituie un element cheie fundamental al modelului social european introdus de economia socială. Comisia Europeană caracterizează/defineşte antrepriza socială ca o antrepriză/întreprindere al cărui scop principal este impactul social, şi nu profitul pentru proprietari sau acţionari. O antrepriză socială funcţionează în condiţiile pieţei, producând mărfuri şi furnizând servicii într-o manieră/modalitate specifică, beneficiile fiind utilizate în principal în scopuri sociale, adresându-se grupurilor vulnerabile ale societăţii, oferind o nouă abordare în rezolvarea problemelor sociale, adesea mai eficace şi mai durabilă în raport cu soluţiile existente. Antrepriza socială sau antreprenoriatul social susţine persoanele defavorizate, creând posibilităţi diverse de participare a acestora în câmpul/piaţa muncii, favorizând integrarea socială şi ieşirea din sărăcie. Caracteristicile specifice şi diversitatea formelor juridice de funcţionare ale antreprizelor sociale - cooperative, societăţi mutuale, asociaţii şi fundaţii, ONG-uri etc. - evidenţiază necesitatea existenţei unor instrumente financiare diferite de cele utilizate pentru alte tipuri de antreprize, care să permită accesul la capital pentru înfiinţarea, dezvoltarea şi acordarea de facilităţi fiscale pe perioada funcţionării. Deşi sunt numeroase exemple de bune practici, se disting câteva direcţii de acţiune în plan legislativ şi administrativ: elaborarea/adoptarea Legii privind economia socială; elaborarea/adoptarea Legii antreprenoriatului social; adaptarea sistemului financiar-bancar la cerinţele economiei sociale pentru asigurarea capitalului necesar înfiinţării şi dezvoltării antreprizelor sociale - bănci-cooperative, bănci comerciale cu programe sociale, obligaţiuni cu efect social etc.); acordarea de facilităţi fiscale de către stat sau autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice ale căror bugete vor fi degrevate în cea mai mare parte de sarcinile de asistenţă socială; promovarea parteneriatului activ dintre autorităţile locale şi întreprinderile din economia socială; pregătirea viitorilor antreprenori sociali care să acceseze fonduri structurale europene pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor sociale; Şi nu în ultimul rând: corelarea legislaţiei referitoare la economia socială şi antreprenoriatul social cu prevederile Codului fiscal. Cred că indiferent de dificultăţile pe care le ridică deficitul bugetar naţional, controlul datoriilor şi uneori implementarea unor măsuri de austeritate, pachetul de măsuri legislative privind economia socială, antreprenoriatul social trebuie să fie prioritar. Deputat Baltă Mihai, Colegiul nr.5, Botoşani. Vă mulţumesc.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc.
			Domnul Seres Dénes.
			Domnul Seres Dénes: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică are să marcheze un eveniment foarte important, şi anume declanşarea acţiunii de întocmire a cadastrului sistematic. Dacă am vrea să facem un mic istoric, am putea vedea că, în România, în funcţie de regiunile istorice, evidenţa cadastrală a fost diferită. Dacă în Transilvania şi în Bucovina a fost cartea funciară, în Muntenia şi Moldova a fost registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni. În regimul totalitar, este clar că importanţa proprietăţii private n-a prezentat mare importanţă şi, ca atare, evidenţa a fost neglijată. După '90, a urmat o serie de acţiuni de reconstituire a proprietăţilor, de divizare. Au venit moştenitorii şi sigur se impunea ca evidenţa cadastrală să fie pusă la punct. Legea nr.7/1996 marchează acest eveniment, dar, de 19 ani, până acum, mare lucru nu s-a întâmplat. S-au constituit instituţii care organizează şi conduc această activitate, dar acum, spre lauda guvernanţilor, a instituţiilor, se declanşează acţiunea de întocmire a cadastrului sistematic, ceea ce înseamnă ca, la nivelul judeţelor, în câteva comune, se întocmeşte cadastrul general de-a capo al fine pentru fiecare unitate administrativ teritorială. O să se lămurească o serie de chestiuni vizavi de proprietate, de proprietari, de moştenitori, vizavi de alte chestiuni nelămurite încă din acest punct de vedere, şi eu consider că acest eveniment major trebuie consemnat, trebuie atrasă atenţia autorităţilor locale să vină în sprijinul acestei acţiuni, ca şi România să aibă o evidenţă cadastrală în rând cu celelalte ţări europene. Numai în acest fel cadastrul general îşi va putea îndeplini acele funcţii juridice, economice, sociale, consacrate prin Legea nr.7/1996. Felicitări pentru cei care au gândit şi au declanşat această acţiune. Mulţumesc. Seres Dénes, Colegiul nr.2, Sălaj.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc.
			Domnul Aurelian Mihai.
			Domnul Aurelian Mihai: Bună dimineaţa, domnule preşedinte! Stimaţi colegi, În această dimineaţă am să abordez un subiect destul de diferit de cele pe care le abordez în fiecare marţi dimineaţa la declaraţii politice, şi anume incendierea maşinilor cu numere ale statului român din Roma, cartierul Borghesiana, pentru că este un subiect atât de puţin tratat în mass-media română, iar dumneavoastră, colegii mei din Camera Deputaţilor şi Senat, cu siguranţă l-aţi cunoscut în scurtele episoade ale zilei de duminică, 8 martie, când eu mă aflam în Roma. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că, în decurs de o săptămână, au fost incendiate în trei etape cinci maşini cu numere de Satu Mare, alte trei maşini din acelaşi judeţ, iar duminică, cum spuneam, aflându-mă în Roma, chiar doream să cunosc pe o parte dintre cei care sunt păgubiţi - şi normal - sunt familii de români din comunele Turţ şi Bătarci. Vreau să vă spun că, în drumul pe care-l parcurgeam către dumnealor, către acest cartier, m-au anunţat că au mai fost incendiate sau a mai fost incendiată o maşină. Părerea mea este că avem de a face cu un atac xenofob, cu un act criminal, iar totul se petrece în urma reacţiei pe care o are Liga Nordului în Italia. Acei oameni sunt speriaţi, terorizaţi, pentru că posibil ca pasul următor să fie altul şi să se treacă de la incendierea autovehiculelor cu numere româneşti la alte lucruri mai grave. Este momentul ca noi, indiferent de culoarea politică, indiferent de formaţiunea din care facem parte, să înţelegem ceea ce se petrece, pentru că este destul de grav. Sunt dezamăgit de reacţia autorităţilor italiene, pentru că acei oameni trebuie să fie protejaţi, şi o spun, cu toată responsabilitatea, sunt dezamăgit. Pentru că, iată, la o săptămână după acele evenimente, nu s-a întâmplat absolut nimic în ancheta pe care spun că o au în desfăşurare. Totuşi, este de apreciat reacţia ministrului de externe destul de fermă şi de rapidă în cazul de duminică, când am şi dialogat, pentru că statul român de această dată şi-a făcut datoria prin reprezentanţii săi. Însă nu este de ajuns. Acolo problema nu este una individuală, nu este una de exemplu, pur şi simplu are o conotaţie politică destul de serioasă. Liga Nordului, în opinia noastră, a românilor care avem experienţa diasporei, a ajuns la apogeul politic. Suntem o ţară care face parte din Uniunea Europeană, Italia este o ţară europeană, cu o tradiţie politică, majoritatea politicienilor italieni sunt oameni serioşi, oameni care doresc şi fac o politică europeană, însă ceea ce se întâmplă în această ţară unde românii pătimesc la modul propriu este de nepermis. De aceea, vă invit să luaţi act şi dumneavoastră de tot ceea ce s-a întâmplat, transmiţând mesaje de solidaritate şi nu numai atât, faţă de românii de acolo, ci de implicare. În fiecare formaţiune căreia îi aparţineţi va trebui să folosiţi faptul că aveţi grupuri europarlamentare la Buxelles, iar această chestiune nu trebuie să rămână sub tăcere. Vă rog insistent, ceea ce se petrece în Roma, în Borghesiana, a depăşit cu mult limitele actelor cu care noi, românii, ne-am confruntat în străinătate. Dacă cetăţenii români, până acum, au avut senzaţia de alungare din ţară, noi, cei care am trăit acolo, am făcut parte din acest grup al azilanţilor - pot să-mi permit să spun - economici, de această dată senzaţia de abandon este şi mai puternică. Vă rog, atunci când aveţi ocazia, să luaţi contact cu românii pe care-i aveţi din colegiile dumneavoastră în străinătate, iar în mass- media şi aici, în Parlamentul României, va trebui să transmitem mesaje - încă o dată spun - de solidaritate şi de implicare. Vă mulţumesc.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă mulţumesc, domnule deputat. Reiterez rugămintea pe care am avut-o la început să vă încadraţi în trei minute, că dacă nu, sunt obligat să vă întrerup.
			Vă rog, domnule deputat.
			Domnul Valentin Blănariu: Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează: "România, avanpostul Uniunii Europene". Geopolitic şi strategic România se află încă o dată, de-a lungul istoriei, în situaţia de a fi avanpostul Europei sau mai precis avanpostul Uniunii Europene. Poziţia geografică şi locul pe care ţara noastră îl ocupă ca partener important în calitatea sa de membru al Uniunii Europene şi membru al NATO ne conferă o sarcină cât se poate de importantă. Cu sau fără ajutorul partenerilor noştri trebuie să ne întărim forţele pe plan economic, politic şi militar. La graniţele Europei, Rusia încalcă tratatul de pace de la Minsk care s-a semnat în septembrie 2014, iar preşedintele Rusiei Vladimir Putin nu se abate de la cursul său în criza ucraineană. Chiar dacă Rusia în mod oficial neagă implicarea sa în conflictul de pe Crimeea, avansarea separatiştilor proruşi nu înseamnă decât o nouă ofensivă rusească, cauzând sute de victime printre civili şi reprezentând un real pericol pentru Europa. În situaţia în care şefii de stat ai ţărilor europene şi al Statelor Unite au declarat că Rusia trebuie sancţionată cu măsuri mai drastice, România confirmă că este un partener de bază a puterilor europene şi un membru al NATO determinat. Din acest motiv, nu pot decât să felicit clasa politică din România şi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru demonstraţia de implicare care s-a produs o dată cu semnarea Pactului pentru Apărare. Pactul pentru Apărare vizează patru obiective: mărirea bugetului pentru apărare la 2% din PIB şi creşterea bugetului dacă permit resursele financiare, menţinerea acestuia pentru o perioadă minimă de zece ani, respectarea angajamentului ferm de către toate partidele politice semnatare şi susţinerea planificării bugetare multianuale a cheltuielilor militare pentru asigurarea predictibilităţii politicii de înzestrare a Armatei României cu tehnică modernă de luptă, precum şi dezvoltarea unor proiecte de cooperare între industria naţională de apărare şi companii de profil din alte state. Mai mult ca nici o dată, după al Doilea Război Mondial, România este expusă pericolului unui conflict militar între puterea rusă, pe de o parte, şi puterile occidentale, pe de altă parte. Chiar dacă trupele NATO sunt staţionate pe teritoriul României trebuie să arătăm că suntem un partener egal, care poate să contribuie cu propriile forţe militare la apărarea graniţelor Europei şi ale lumii libere. Pactul pentru Apărare poate fi considerat ca un acord implicit pentru dezvoltarea industriei naţionale de apărare. Semnatarii Pactului pentru Apărare s-au angajat să susţină atingerea în 2017 a unui nivel de minim de 2% din PIB pentru apărare şi să păstreze această sumă ca un minim pentru cel puţin zece ani, ceea ce arată dorinţa de a ajunge la o stabilitate bugetară în domeniul cheltuielilor militare. Investiţia în apărare reprezintă nu doar o demonstraţie a capacităţilor militare pentru viitor, ci şi o implicare mai serioasă în conceptul NATO şi ar putea să demareze anumite măsuri de stimulare a creşterii economice prin reducerea şomajului, motivaţia investitorilor străini să ia în considerare o participare economică la întreprinderile de expansiune a industriei militare româneşti şi industriilor accesorii şi venituri mai mari la bugetul statului şi bugetele locale. Această previziune însă este condiţionată de eforturile noastre de a menţine capitalul, respectiv bugetul alocat în ţară. Strategiile multianuale care vor fi dezvoltate trebuie să vizeze industria militară indigenă, să asigure că pe lungă durată nu discutăm de o piaţă a importurilor. Investiţiile în domeniul apărării trebuie să vizeze dezvoltarea unei pieţe interne. Statul român, prin noul Pact pentru Apărare şi mărirea bugetului în domeniu, nu are voie să devină iarăşi o piaţă de desfacere pentru ţările puternice europene sau SUA. Faţă de partenerii săi, România trebuie să îşi impună poziţia favorabilă şi să menţină un curs de a deveni şi un partener economic cu drepturi egale. Deputat Valentin Blănariu, Circumscripţia nr.11, Caraş Severin.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc.
			Poftiţi, domnule deputat.
			Domnul Vasile Gudu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Partizanatul politic al domnului Victor Ciorbea vulnerabilizează România. Instituţia Avocatului Poporului şi regimul ordonanţelor de urgenţă ar trebui deopotrivă supuse unor ample revizuiri, având în vedere faptul că Guvernul Ponta abuzează în mod sistematic de această prerogativă. Este nefiresc şi nedemocratic faptul că instituţia creată ca instrument pentru protecţia drepturilor cetăţeneşti a ajuns să fie un pivot al puterii politice. În loc să-l protejeze pe cetăţeanul de rând, victimă a tuturor abuzurilor mari sau mici, Avocatul Poporului a devenit instrument de guvernare al PSD. Avocatului Poporului, prin statutul său, ar trebui să fie independent politic. Dacă judecătorul este inamovibil şi nu poate fi destituit decât în condiţii excepţionale, Avocatul Poporului poate fi înlocuit cu uşurinţă de majoritatea politică a momentului, cu toate că Comisia Europeană a emis recomandarea ca Avocatul Poporului să fie numit consensual de toate grupurile politice. Într-o ţară democratică, membră a Uniunii Europene, Avocatul Poporului ar trebui să nu mai fie numit de către Parlament, ci să fie ales de întregul popor, ceea ce i-ar oferi nu doar o mare şi necesară independenţă faţă de grupurile politice, dar i-ar conferi şi tăria de a-şi respecta statutul şi prerogativele instituţionale. Independenţa, aşa cum prea bine am văzut în cazul actualului Avocat al Poporului, domnului Victor Ciorbea, nu are nimic de-a face cu discernământul şi înţelepciunea politică. Conform Constituţiei României, ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nu pot fi atacate la Curtea Constituţională decât de Avocatul Poporului. Victor Ciorbea a ignorat în mod sistematic solicitările partidelor de opoziţie, ca să nu mai vorbim de faptul că până în prezent, actualul Avocat al Poporului nu s-a sesizat din oficiu în niciunul din cazurile prezentate de opoziţia din România, mass-media şi societatea civilă. Unul dintre rolurile instituţiei Avocatului Poporului este, cel puţin din punct de vedere teoretic, acela de a reclama ordonanţele emise de Guvern al căror conţinut a fost contestat de partidele de opoziţie sau societatea civilă la Curtea Constituţională. Dacă Avocatul Poporului nu sesizează Curtea Constituţională cu privire la aceste acte ale guvernului, ele trec nestingherite, indiferent de conţinutul lor. Raportul Comisiei Europene a arătat expres că Avocatul Poporului trebuia să intervină cel puţin în urma solicitărilor exprese referitoare la OUG privind migraţia aleşilor locali, dar Victor Ciorbea a recunoscut că nu se analizează obiectiv toate ordonanţele de urgenţă. Este foarte grav faptul că Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, a recunoscut că există practica să nu se analizeze obiectiv toate ordonanţele de urgenţă. Acestea sunt analizate după "criteriile" Domniei Sale, adică dacă este vorba de ordonanţe cu iz politic sau cu caracter electoral. În cazul în care ordonanţele de urgenţă sunt neconstituţionale, acestea nu sunt atacate. Această abordare reprezintă arbitrariul, o ilegalitate şi un abuz din partea acestei instituţii, în acelaşi timp fiind încălcat şi statul de drept. Parlamentarii Partidului Naţional Liberal au iniţiat o propunere legislativă care introduce drept condiţie pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului situaţia în care acesta refuză să conteste ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, care se dovedesc ulterior neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale. În acest sens, parlamentarii PNL au depus în Parlamentul României o iniţiativă legislativă care modifică Legea de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului. Modificarea propusă se justifică prin faptul că Avocatul Poporului a refuzat să sesizeze ordonanţe ale Guvernului Ponta care s-au dovedit în cele din urmă neconstituţionale, cum a fost cazul O.U.G. nr.55/2014 privind migraţia aleşilor locali. Iniţiativa legislativă propusă de PNL prevede şi faptul că dacă în urma a două astfel de solicitări, Avocatul Poporului nu a sesizat Curtea Constituţională şi nu a motivat de ce respinge o astfel de solicitare, acesta poate fi revocat, procedură care se aplică în cazul în care ordonanţele vizate sunt ulterior declarate neconstituţionale în urma contestării la Curtea Constituţională pe procedura parlamentară sau în instanţă. De asemenea, proiectul de lege prevede că eventualii candidaţi pentru demnitatea de Avocat al Poporului nu trebuie să fi fost membri ai unui partid politic în ultimii 10 ani. În ultimii ani, emiterea ordonanţelor de urgenţă este un atribut la îndemâna tuturor guvernelor pe care şi actuala majoritate parlamentară l-a folosit la maximum, Guvernul Ponta deţinând în acest moment recordul ordonanţelor emise într-un singur an. Ordonanţele emise de guvern ar trebui limitate. Până se găseşte o cale de a limita practica ordonanţelor, instituţia Avocatului Poporului rămâne, doar din punct de vedere teoretic, singurul recurs împotriva abuzului guvernamental. Din păcate pentru democraţia românească, atunci când abuzul este evident, Avocatul Poporului ar trebui să iasă din rezerva sa, să-şi intre în competenţe, să-şi intre în atribuţii şi să-şi exercite rolul de instituţie democratică, garantată de statutul său, prin Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea sa, republicată. Reamintesc domnului Victor Ciorbea şi Guvernului Ponta conţinutul art.1 din Legea nr.35/1997, în care se arată: "Instituţia Avocatului Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condiţiile legii. În exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice. Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale." Avocatul Poporului trebuie să fie o instituţie aflată în slujba cetăţenilor, o instituţie care să funcţioneze în folosul românilor, nu în slujba partidelor politice aflate la guvernare, a baronilor locali sau a clientelei de partid. Prin lipsa sa de activitate, prin tergiversarea termenelor, prin lipsa dialogului cu partenerii sociali şi cu instituţiile statului, dar şi prin refuzul de a contesta la Curtea Constituţională unele ordonanţe date cu dedicaţie de către Cabinetul Ponta, Victor Ciorbea nu a făcut decât să aducă un prejudiciu major de imagine României. În această situaţie, actualul avocat al poporului trebuie să-şi înainteze de urgenţă demisia. Vasile Gudu, deputat PNL de Tulcea. Vă mulţumesc.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc.
			Doamna Birchall.
			Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, domnule preşedinte. În declaraţia politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre o problemă care afectează un număr tot mai mare de oameni de bună- credinţă, înşelaţi fără scrupule, cu un cinism greu de imaginat, de către tot soiul de escroci. Mă refer la înşelătoria care s-a împământenit sub numele de "metoda accidentul" şi căreia îi cad victime tot mai mulţi oameni, în special persoane vârstnice, cele mai vulnerabile în faţa acestei fărădelegi. Stimate colege şi stimaţi colegi, Escrocheria prin "metoda accidentul" are deja o amplă dimensiune socială. În documentarea pe această temă am constatat că practic nu există judeţ care să nu fie afectat de această nouă înşelătorie, metodă care câştigă tot mai mult teren. În judeţul Vaslui, de exemplu, numai pentru anul 2014 există câteva sute de plângeri depuse la Poliţie de către oameni care au căzut pradă acestei înşelătorii, practicată deja la scară largă. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu această escrocherie, ea constă în apelarea telefonică a unor persoane, în cele mai multe cazuri bătrâni, cărora li se comunică de către delincvenţi că persoane apropiate lor, de obicei copiii victimelor, au fost implicate în accidente rutiere grave, iar pentru a se evita depunerea unor plângeri penale, persoanele contactate sunt îndemnate să trimită bani în conturile acestor escroci. Toată înşelătoria este foarte bine pusă la punct: se mizează pe şocul emoţional al victimei, iar pentru a da un iz de credibilitate, escrocul joacă rolul unui aşa-zis avocat care ar dori, chipurile, să îl ajute pe cel care ar fi provocat respectivul accident. Din păcate, în contextul şocului de moment, foarte mulţi bătrâni în special cad victime şi îşi trimit economiile de-o viaţă, agonisite cu sacrificii, în conturile acestor adevăraţi şarlatani. Acum câteva zile am primit o scrisoare de la un bătrân din colegiul meu - aşa cum probabil aţi primit şi mulţi dintre dumneavoastră, colegii şi colegele mele din Parlament, de la alte persoane victime ale acestei "metode accidentul." În cuprinsul acestei scrisori, bătrânul mă imploră să găsim o soluţie legală astfel încât "metoda accidentul" să fie anihilată. Printre rândurile pline de amărăciune, omul îmi povestea cum a fost la rândul său păgubit, trimiţând 4.000 de lei în contul unui delincvent care a pretins într-un astfel de apel telefonic că fiul său a provocat un accident. Totuşi, nu pot să nu mă întreb cât cinism trebuie să posede astfel de persoane, încât să profite, fără niciun fel de remuşcare, de slăbiciunile unor bieţi bătrâni. Cum pot fi aceste persoane într-atât de lipsite de suflet? Oare chiar nu au niciun fel de Dumnezeu şi îşi permit să le fure oamenilor în vârstă, şi aşa năpăstuiţi, toate economiile pe care le-au strâns o viaţă întreagă? Stimate colege, stimaţi colegi, Aceste abuzuri trebuie urgent stopate. Din păcate, Poliţia are de foarte multe ori mâinile legate în astfel de cazuri, tocmai pentru că apelurile telefonice sunt efectuate de pe numere corespondente unor cartele preplătite ce pot fi achiziţionate de către oricine, fără ca datele personale ale celor care cumpără aceste cartele să fie solicitate de către cei care le comercializează. În plus, identificarea după numerele conturilor bancare în care victimele înşelătoriei trimit banii este foarte dificilă, mai ales pentru că acele conturi aparţin unor interpuşi, şi nu direct celor care comit escrocheriile. Mai nou, delincvenţii s-au perfecţionat şi, în multe cazuri, nu mai pretind trimiterea banilor în conturi bancare, ci vin ei personal la uşile victimelor pentru a-i procura, mizând tocmai pe faptul că bătrânii preferă să îşi ţină economiile acasă. Am convingerea că, dacă obligativitatea furnizării datelor personale în momentul achiziţionării cartelelor preplătite va intra în vigoare, vom putea stăvili în mod eficient această escrocherie. Sigur, va fi nevoie ca acest proiect legislativ al retenţiei datelor celor care achiziţionează cartele de tip prepay să fie adaptat în funcţie de cerinţele Curţii Constituţionale, astfel încât drepturile persoanelor să nu fie lezate. De aceea, vreau astăzi să adresez un apel colegelor şi colegilor mei ca, dincolo de apartenenţa politică, dincolo de elementele ideologice şi pragmatici care ne apropie sau ne despart, cred că este esenţial să găsim acele soluţii pe care oamenii le aşteaptă de la noi, astfel încât cei care comit astfel de escrocherii să poată fi prinşi şi daţi pe mâna legii. Putem îmbunătăţi legislaţia în domeniu şi este de datoria noastră să o facem pentru a-i proteja pe cei vulnerabili şi a-i ajuta pe cei care cercetează aceste fărădelegi să poată să îşi finalizeze anchetele prin identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi. Conform statisticilor, aşa cum am spus, în special bătrânii sunt victimele acestor escrocherii. Bătrânii noştri, pensionarii care se confruntă cu multe probleme, trebuie protejaţi. Iar eu cred că este de datoria noastră să găsim toate metodele necesare, astfel încât să putem să-i ajutăm. Pentru că această metodă "accidentul" înseamnă un dublu şoc - mai întâi gândul că fiii sau fiicele lor au provocat un accident grav, iar mai apoi şocul pierderii banilor pe care i-au strâns cu trudă şi sacrificii. Probabil că mulţi se vor grăbi să argumenteze că vina aparţine vârstnicilor care dau banii acestor şarlatani fără să verifice în ce măsură povestea escrocilor se confirmă. Dacă aşa este cazul, v-aş ruga să vă puneţi dumneavoastră în situaţia în care cineva care pretinde că vă reprezintă copilul vă dă vestea implicării lui într-un accident. Este uşor de judecat post-factum, dar oare cine nu face orice efort pentru a-şi vedea copilul bine, fără ca, pe moment să se mai întrebe dacă o astfel de poveste este adevărată sau nu. În faţa unui asemenea şoc, tentaţia de a acţiona emoţional şi nu raţional este de cele mai multe ori decisivă. Fac apel la dumneavoastră să ne unim eforturile şi să contribuim la crearea unui cadrul legislativ care să permită instituţiilor abilitate ale statului să acţioneze mai bine în faţa unor asemenea fărădelegi. Şi pentru stenogramă, domnule preşedinte, am mai depus încă o declaraţie politică în scris, intitulată "Educaţia naţională - nevoia de reformă a programei şcolare". Vă mulţumesc.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc.
			Domnul Kereskényi Gábor.
			Domnul Kereskényi Gábor: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Profesionalizarea administraţiei publice locale". Decizia Comisiei de Cod electoral ca şefii de consilii judeţene să fie aleşi indirect din rândul consilierilor va reaşeza pe principii solide administraţiile judeţene şi va aduce la profesionalizarea administraţiei publice locale. Alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct a îndepărtat în mod paradoxal electoratul de administraţia publică locală. Sub pretextul "eu sunt ales de popor", mulţi dintre preşedinţii de consilii judeţene au devenit aroganţi şi superficiali. Contestatarii spun că alianţele politice vor deveni mai puternice decât voinţa oamenilor exprimată la nivelul local prin vot direct. În varianta actuală, doar teoretic putem vorbi despre un vot uninominal, pentru că practic oamenii aleg în funcţie de apartenenţa politică a candidaţilor. De regulă, câştigă candidatul partidului care câştigă alegerile pentru consiliul judeţean. Teoretic, fiind vorba despre un vot direct, se asigură stabilitatea pe funcţie a preşedintelui consiliului pe întreg mandatul. Majoritatea actualilor preşedinţi au fost aleşi însă cu susţinerea unei alianţe electorale aflate pe val în 2012. Practic, electoratul a votat atunci candidatul unei alianţe şi mai puţin un nume, o personalitate. Oricum, în România, alianţele nu au viaţă îndelungată, aşa am ajuns în situaţia ca un preşedinte de consiliu judeţean să fie susţinut de 4-5-6 consilieri judeţeni. Electoratul vrea să fie cât mai aproape de ales, să-l poată trage din mânecă atunci când greşeşte. Dar ce instrumente are acum omul de rând dacă nici măcar consilierii judeţeni nu-l pot trage la răspundere? Dacă însă preşedintele ştie că poate fi oricând revocat, prin votul consilierilor, se va gândi de două ori înainte de a comite abuzuri. În actuala formulă se încurajează acţiunile superficiale de imagine, neglijându-se proiectele serioase de lungă durată. Mulţi preşedinţi deja sacrifică dezvoltarea şi interesele reale ale judeţului pe care-l conduc, preferând să devină panglicari. Cetăţenii vor la conducerea consiliilor judeţene şi a primăriilor oameni care să facă administraţie şi nu politicieni care să umble toată ziua după voturi. Practic, acum facem un pas important către profesionalizarea şi chiar pentru depolitizarea administraţiei judeţene. Vă mulţumesc pentru atenţie. Kereskényi Gábor, deputat de Satu Mare.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc.
			Domnul deputat Popeangă, vă rog
			Domnul Vasile Popeangă: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Dragi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează: "Săraca ţară bogată". Am ajuns ca, în plin secol al XXI-lea, să nu ştim dacă este mai rău să fii sărac sau să fii bogat! Căci dacă eşti sărac, nu te ia nimeni în seamă, iar dacă eşti bogat, se-nghesuie care mai de care să te jefuiască! Şi peste o ţară ca a noastră, cu toate bogăţiile posibile: minerale, pedologice, cu munte şi mare la doar câteva zeci de kilometri distanţă, cu oameni paşnici, creştini crescuţi de mici cu Mioriţa în suflet, naivi cu sufletul mare şi braţele mereu deschise, de mii de ani au trecut tot soiul de inşi ce au plecat de la noi cu sacii plini de bogăţiile acestui popor. Aici au fost, cu mai bine de 2.000 de ani în urmă, "cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci", cum ne ştia o lume şi cum ne zugrăvise părintele istoriei, Herodot, spre veşnică memorie. Aurul, sarea, mierea, grânele, animalele se găseau din belşug peste tot, iar astea au atras ochiul lacom al romanilor. După două războaie, romanii au plecat de pe aceste meleaguri cu atâta aur de au salvat Roma de la faliment, dar au băgat-o, în acelaşi timp, şi în prima criză financiară din lume! Căci să arunci pe piaţă dintr-odată peste 165 de tone de aur şi o cantitate dublă de argint nu e ceva care se întâmplă în fiecare zi... Iată, aşadar, că primul mare jaf de care am avut parte nu a fost după 1989, ci acum mai bine de 2.000 de ani. Au urmat, de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, jafurile făcute de către triburile migratoare şi, mai apoi, după stabilizarea populaţiilor, jafurile de care am avut "norocul" din partea vecinilor noştri, fie că au fost ei Imperiul Austro-Ungar, Imperiul rus ori Imperiul otoman. Aşa a vrut Dumnezeu, să ne pună la graniţa a trei imperii, care mai de care cu ochii pe jumulit averile altora, căci se ştie că e mai uşor să iei cu forţa decât să munceşti ca să ai. Ducea Rusia lipsă de aur? Ori Turcia? Nicidecum! Dar, când nu le ajungeau haraciurile, tributurile şi celelalte dări pe care le-am plătit ca să ne putem vedea liniştiţi de coarnele plugului şi mai puţin de sabie, îşi suplimentau voile cu abuzuri, că de, nu-i aşa? întotdeauna stăpânii îşi arată puterea prin abuz şi jaf ca să huzurească... În zilele noastre, abuzul şi jaful au rămas în continuare apanajul urmaşilor marilor imperii, dar nu numai. Au apărut organisme internaţionale care, sub masca grijii, te ajută ca să scapi de fabrici, de aur, de grâne, de animale, de pământuri... Deoarece nu s-au schimbat multe lucruri în istorie, doar că acum războaiele nu se mai duc cu armele-n mâini (nu e civilizat, nu-i aşa?), ci cu băncile, cu companiile transnaţionale... Ce s-a mai modificat puţin a fost doar sortimentaţia lucrurilor jefuite. Comparativ cu secole în urmă, acum se caută de zor, pe lângă obişnuitele prăzi, petrol, gaze, uraniu, elemente rare necesare industriilor şi tehnologiilor de vârf - electronice, aerospaţiale etc. Gazul metan, aşa cum ne-o demonstrează de ani şi ani Rusia, este o armă mult mai eficientă decât nişte atacuri din cel de Al Doilea Război Mondial. La fel petrolul. Deşi şi pe acesta din urmă îl ardem cu inconştienţă în motoare cu randamente minuscule în loc să îl folosim la modul superior, atât cât mai este, pentru mase plastice, cauciucuri, fire şi fibre sintetice ori medicamente. Pe de-o parte, se fac războaie pentru resurse, pe de altă parte, acestea se risipesc cu o iresponsabilitate criminală... Dar ca în ultimii 25 de ani parcă nicicând nu a existat o astfel de hemoragie de bani şi resurse ce au părăsit această ţară! Un ins supranumit "Drujba lui Dumnezeu" a dat iama-n păduri, alţii veniţi de-aiurea au făcut şi ei jaf în acest domeniu, pentru că la ei în ţară n-au voie să taie nici măcar un copăcel, dar au găsit în România satul fără câini. Alt ins a dat buzna-n marmură, una dintre cele mai bune calitativ din Europa. Alţii s-au năpustit asupra rafinăriilor şi petrolului. Alţii au luat în serios zicerea unui premier şi au dus industria la fier vechi, după ce, înaintea lor, cu mare şi vesel ajutor internaţional au pus-o la pământ. Aurul din Apuseni a generat un scandal monstru, de dimensiuni galactice. Insula Şerpilor, cu bogăţiile sale, nici nu a ajuns bine iarăşi la noi şi a fost amanetată altora. Cu tot patriotismul de care poate dispune cineva, ajungi să te gândeşti dacă nu cumva e mai bine că nu ne-au dat ruşii tezaurul înapoi, că cine ştie cine l-ar fi făcut dispărut şi pe acela. Însă cel mai rău este că toate acestea nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu existau cozile de topor, români care nu au gândit deloc româneşte, ci doar cum să-şi umple cu nesimţire buzunarele şi conturile bancare doar pentru că au ajuns într-un loc de unde au putut fura. Şi pentru ca să ia şi ei un leu, au permis altora să fure un milion - doar nu dădeau de la ei, dar leul intra în buzunarele proprii. Lipsa strategiilor, subfinanţarea şi devalizarea cercetării în domeniul geologic, exodul creierelor şi neputinţa autorităţilor de a păstra secrete strategice cu privire la resursele de subsol sunt doar câteva dintre motivele pentru care România, spre deosebire de alte state bogate în zăcăminte, încă se zbate să iasă dintr-o criză economică nerecunoscută, dar omniprezentă. Mai mult, nici viitorul nu sună bine. Actualele redevenţe pentru concesiunea resurselor sunt făcute parcă în favoarea companiilor miniere private, în timp ce statul nici măcar nu mai vrea să-şi poată permite să exploreze sau să exploateze propriul subsol. Ca un paradox, România este al patrulea stat din Europa la capitolul resurse naturale şi pe ultimul loc la capitolul "cum să ne folosim de ele". Contrar spuselor lui Eminescu, viitor de aur ţara noastră n-are. Săraca ţară bogată... Deputat de Gorj, Vasile Popeangă. Vă mulţumesc.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc.
			Nu mai ştiu cum aţi venit în ordine, ca să fiu corect cu dumneavoastră. Domnul Andrei...
			Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Astăzi voi vorbi tot despre o chestiune pe care ar trebui s-o luăm în calcul în ceea ce priveşte proiectul cu privire la revizuirea Constituţiei României: "Familia şi revizuirea Constituţiei în ţările vecine. Posibile învăţăminte pentru România." În urmă cu câteva zile, Parlamentul Sloveniei a adoptat o lege care permite redefinirea căsătoriei ca "uniunea între două persoane", indiferent de sex. De asemenea, legea permite adoptarea copiilor de către cuplurile de acelaşi sex. Interesant este că în urmă cu 3 ani, o lege similară, din 2011, fusese abrogată prin referendum cetăţenesc! Cu alte cuvinte, colegii parlamentari din Slovenia dovedesc un adevărat autism politic insistând pentru o modificare legislativă cu profunde implicaţii şi pe care alegătorii nu o doresc. Conflictul este de urmărit, întrucât cetăţenii au anunţat că vor porni o nouă iniţiativă de convocare a unui al doilea referendum! Ne punem întrebarea cine şi de ce sprijină această încordare a relaţiilor între clasa politică şi alegători şi cam ce mai înseamnă democraţia în această ţară UE în zilele de astăzi. Un alt caz s-a petrecut în Croaţia: pe 1 decembrie 2013, croaţii au inclus în textul Constituţiei definiţia firească a căsătoriei şi a familiei. Această consultare populară a fost solicitată de cetăţeni, dar împotriva voinţei guvernului croat, care urmărea legiferarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Aproape 750.000 de croaţi sprijiniţi de cultele creştine şi comunitatea mozaică au cerut în scris organizarea referendumului, la care 66% dintre votanţi au decis în favoarea protejării prin Constituţie a căsătoriei sub forma sa naturală, firească. Câteva luni mai târziu, Parlamentul croat, neavând nicio cale legală de a trece peste rezultatul referendumului, a adoptat o lege care permite aşa-zisele "uniuni civile" pentru cuplurile de acelaşi sex, oferindu-le astfel un statut civil, e drept, inferior căsătoriei. La polul opus, aleşii din Ungaria (2012), Slovacia (2014) şi Macedonia (2014) au ascultat voinţa majorităţii şi rămânând fideli valorilor fundamentale ale civilizaţiei europene, au modificat constituţiile acestor ţări, în sensul protejării instituţiei familiei, recunoscută exclusiv sub forma a ceea ce reprezintă căsătoria între un bărbat şi femeie. Două concluzii şi totodată învăţăminte ar trebuie să desprindem noi, oamenii politici chemaţi de români să îi reprezentăm în Parlamentul ţării, din cele prezentate mai sus. Prima este aceea că, din păcate, devine tot mai vizibilă o nouă linie de separaţie în interiorul continentului european. Unsprezece naţiuni europene, estice şi sud-estice, din care 7 din UE, protejează familia naturală prin Constituţie. De cealaltă parte, tot unsprezece ţări din vestul şi nordul continentului au optat pentru redefinirea noţiunii de familie, conferind acelaşi statut relaţiilor între persoane de acelaşi sex. Tocmai când credeam că Europa este în sfârşit unită, asistăm la căderea unei noi cortine ideologice care marchează noua diviziune: nu economică, militară sau politică, ci una între sistemele de valori. O perspectivă mai mult decât îngrijorătoare, şi pe care cu siguranţă fondatorii construcţiei europene - ei înşişi creştini - nu au dorit-o sau prevăzut-o. A doua şi cea mai importantă lecţie este aceea a consecinţelor conflictului dintre cetăţeni şi reprezentanţii lor. În Croaţia şi Slovenia, aleşii au ignorat semnalele venite dinspre societatea civilă şi au provocat-o pe aceasta la acţiuni civice într-adevăr spectaculoase, care au reflectat grava antagonizare dintre electorat şi politicieni. În acelaşi timp, colegii parlamentari din Ungaria, Slovacia şi Macedonia par să fi înţeles mai bine voinţa publică... În contextul în care în România se dezbate o mai largă revizuire a legii fundamentale, impusă de realităţi şi deziderate politice şi economice, ar fi înţelept ca oamenii politici să asculte vocea celor care, prin Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică şi organizaţii ale societăţii civile, au cerut modificarea articolului 48 al Constituţiei în sensul definirii clare a soţilor ca bărbat şi femeie. Această cerere, iniţial acceptată, a fost ulterior respinsă de Comisia de revizuire, în timpul dezbaterilor din primăvara anului 2013. Am fost informat recent că a luat fiinţă un comitet cetăţenesc de iniţiativă pentru revizuirea Constituţiei. Acesta este alcătuit din reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale de promovare a valorilor familiei care reclamă pericolul ca familia să sucombe în faţa ideologiei relativismului moral fără limite. România are un sistem moral-valoric ce îmbrăţişează moştenirea iudeo-creştină. Concluzia tuturor sondajelor şi cercetărilor sociologice este că cetăţenii români sunt fideli familiei şi valorilor acesteia. Stă în decizia noastră, a membrilor Parlamentului, să dovedim că înţelegem să respectăm dorinţa şi valorile majorităţii românilor. Vă invit să răspundem acestor semnale, prin adeziunea la ideea că apărarea prin Constituţie a familiei are drept obiect punerea la adăpost de disputele politice şi de influenţele ideologice; că recunoaşterea, prin legea fundamentală, a uniunii dintre un bărbat şi o femeie este însăşi definiţia dreptăţii, a justiţiei şi a responsabilităţii, în vremuri de acută relativizare a valorilor. În textul propunerii legislative pentru revizuirea Constituţiei României să modificăm corespunzător articolul 48, care defineşte familia. Relativismul moral şi social nu are drept finalitate decât un singur lucru: dizolvarea modelelor şi valorilor autentice şi lepădarea de orice formă reală de identitate. Relativismul face ca răul să devină simpatic, iar binele incomod, relativismul ne face să uităm cine suntem şi ne lasă pradă, dezbrăcaţi de personalitate şi responsabilitate, utopiilor gata să reconstruiască lumea pe baza inginerilor sociale. România nu are nevoie de revoluţii culturale, România trebuie consolidată pornind de la valori şi credinţe solide, iar familia este temelia civilizaţiei şi a evoluţiei umanităţii în direcţia desăvârşirii esenţei spiritului creator din om! Vă mulţumesc. Daniel Gheorghe, deputat PNL de Ilfov. Mulţumesc.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Iacoban, vă rog.
			Domnul Sorin-Avram Iacoban: Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru stenogramă, astăzi voi depune două declaraţii politice, dintre care una, cu îngăduinţa dumneavoastră, o voi prezenta acum. Se numeşte: "Sporul negativ al populaţiei ameninţă stabilitatea României." Dragi colegi, Trecerea la o economie şi la o dimensiune socială modernă după 1989 a adus cu sine şi unele aspecte negative care pun în mare pericol stabilitatea statului român şi aici mă refer la sporul natural negativ al populaţiei. Este cunoscut faptul că trecerea societăţii la o economie modernă duce şi la instalarea fenomenului de scădere a natalităţii, dar şi de scădere a mortalităţii. Numai că în ţara noastră, scăderea natalităţii a avut o curbă descendentă foarte periculoasă, la acesta concurând şi scăderea fertilităţii, precum şi scăderea numărului de căsătorii, iar rata mortalităţii nu a reuşit să echilibreze acest proces, dimpotrivă, l-a şi forţat, rata mortalităţii înregistrând creşteri periculoase mai ales după 1993. Suntem codaşii Europei în ceea ce priveşte rata mortalităţii generale şi în ceea ce priveşte rata mortalităţii infantile. Căsătoria, familia şi religia au pierdut în ultimii 25 de ani din încrederea populaţiei. Mai mult, creşterea utilizării contracepţiei, schimbarea legislaţiei avortului în sensul unui avort nu permisiv, ci chiar încurajat, deşi nu ar exista motive de avort terapeutic, au făcut din România o ţară a cărei populaţie scade într-un ritm ameţitor, ultimele statistici prevăzând pentru anul 2050 un maxim de populaţie de 16 milioane, în cel mai optimist scenariu. Reculul fertilităţii este un fenomen general şi a apărut în Europa în primele 3 decenii ale secolului XX. În România, începând cu anul 1966, a avut loc o redresare importantă a natalităţii, dar şi o creştere importantă a mortalităţii negative şi infantile, cu toate acestea, având un spor pozitiv al populaţiei până în 1993. În intervalul 1967-1988 s-a prelungit în România fenomenul de tranziţie demografică prin măsuri pronataliste care au dus la conceptul de "mame-eroine" după care brusc, din 1991, scade fertilitatea şi odată cu aceasta natalitatea. Factorii acestei scăderi periculoase nu au fost diferiţi de cei înregistraţi în Europa, şi anume progresul economic şi social constant care a determinat emanciparea femeii, participarea acesteia la viaţa economică, dar şi costul ridicat de creştere a copilului, la care s-au adăugat cauze care ţin de specificul tranziţiei româneşti şi aici mă refer la educaţie precară şi sărăcie. Dacă în perioada 1947-1955 natalitatea înregistra valori foarte ridicate de 25,6 nou-născuţi la 1.000 de locuitori, în 1965, datorită unei legislaţii permisive a avortului şi datorită altor cauze deja enumerate, rata natalităţii scăzuse îngrijorător la doar 14,3 nou-născuţi la 1.000 de locuitori. Evident, conducerea ţării de atunci a luat o serie de măsuri radicale pentru a revigora natalitatea, cea mai radicală fiind interzicerea avorturilor. Astfel, în primii ani după aceste măsuri, rata natalităţii se situa din nou la un nivel încurajator de 27,4 în 1967 şi de 26,7 în 1968 la 1.000 de locuitori, numărul copiilor nou-născuţi într-un an fiind undeva în jur de 520.000 de copii. Între 1980 şi 1989 rata natalităţii scade, dar se menţine încă la un nivel încurajator între 14 şi 18 copii nou-născuţi la 1.000 de locuitori, numărul total al naşterilor pe parcursul unui an de zile fiind undeva la valoarea de 400.000 de naşteri. După 1989, am importat din Europa cele mai proaste exemple care au dus, în mod inevitabil, la prăbuşirea procentului natalităţii. Evident, românii au îmbrăţişat cele mai proaste modele sociale pe care le-a putut exporta Europa şi aici mă refer la un număr foarte mic de copii aduşi pe lume, naşterile la o vârstă înaintată, ignorând pericolele pentru mame şi naşterile din afara căsătoriilor. Rata natalităţii a scăzut la 13,6 în 1990, la 9,9 în 2010 şi la 9,4 în 2013. Pe segmentul cel mai recomandat pentru prima naştere, anume între 20 şi 24 de ani, s-au înregistrat mult mai puţine naşteri decât până în 1990, procentul coborând de la 37,3 la 1.000 de locuitori la 24,4 la 1.000 de locuitori, ponderea crescând la segmentul de vârstă între 25 şi 39 de ani. Scăderea natalităţii de după 1995 a dus şi la creşterea ponderii nou-născuţilor de rangul 1 până la 52, 4 % şi la creşterea ponderii nou-născuţilor de rangul 2 până la 30,6 %, deşi cu doar câţiva ani înainte de 1995, aceste ponderi nu treceau de 47%, respectiv 27%, ceea ce înseamnă că modelul preferat de familie a devenit modelul cu unul sau maximum 2 copii. Înainte de 1990 naşterile în proporţie de 96%, 97% se produceau în căsătorii, fiind foarte important factorul nupţialitate. Dacă la vremea respectivă se înregistra un procent de nupţialitate de 10-12 căsătorii la 1.000 locuitori, după 1994 procentul a scăzut sub 7 căsătorii la 1.000 de locuitori. Aceasta a determinat creşteri îngrijorătoare ale vârstelor medii de căsătorie şi de prima naştere cu cel puţin 3-4 ani. Raportat la anul 2010, procentul de naşteri din afara căsătoriilor a crescut îngrijorător de la 4-5 % (1989) la 27,7 %, mai ales la tinerele de sub 25 de ani (în proporţie de 60,2 %) şi mai cu seamă în mediul rural. O altă consecinţă a acestui dezastru demografic a fost şi creşterea abruptă a procentului de naşteri nelegitime. Pe aşezare geografică, judeţele din nord şi est, mai cu seamă judeţele din Moldova încă înregistrează procente cât de cât decente de natalitate, spre deosebire de zona de vest şi sud-vest unde ne aflăm în pragul unei crize majore a natalităţii. Dacă analizăm indicele de rată a fertilităţii, adică numărul mediu de copii la o femeie, vom vedea că, faţă de 1960, înregistrăm valori la jumătate, ceea ce poate echivala cu un veritabil genocid demografic. Astfel, dacă în 1960 aveam un număr de 2,3 copii la o mamă, în 1968, după criticatul decret de interzicere a avorturilor, numărul a crescut la 3,7 copii la o mamă, în 1989 aveam încă un număr decent care putea asigura un spor pozitiv de populaţie, anume de 2,2 copii la o mamă. După doar 2 ani, în 1991 înregistram un număr de 1,6 copii la o mamă, iar în 2010 de 1,3 copii la o mamă, ţinând cont că orice valoare de sub 2 copii la o persoană de sex feminin înseamnă spor negativ de populaţie. Ca şi o concluzie, România este pe antepenultimul loc la rata natalităţii în lume, cu un număr actual de 9,3 naşteri la 1.000 de locuitori, procente mai mici cu doar 8 naşteri la 1.000 de locuitori găsind în Germania şi Japonia. În schimb, în Franţa şi Marea Britanie procentul este de 13 naşteri la 1.000 de locuitori, Suedia 12 naşteri la 1.000 de locuitori, Finlanda, Olanda şi Belgia câte 11 naşteri la 1.000 de locuitori şi Irlanda câte 16 naşteri la 1.000 de locuitori. Dacă am fi menţinut procentul de naşteri din 1960 sau măcar cel din 1989, cu siguranţă eram pe primul loc în Europa la rata natalităţii. În ceea ce priveşte rata mortalităţii, aceasta, în loc să scadă, aşa cum se întâmplă în lumea civilizată, a crescut în mod îngrijorător. Dacă în anul 1984 aveam o rată a mortalităţii de 10,3 decese la 1.000 de locuitori, în 1996, numărul a ajuns la 12,7 decese la 1.000 de locuitori, în zilele noastre procentul fluctuând între 11,7 şi 12,1, deşi media europeană este undeva la 9,6 persoane la 1.000 de locuitori. Singurul lucru pozitiv pentru România este că speranţa medie de viaţă a crescut de la sub 70 de ani în anii ?90 la 74,26 de ani în 2010 şi la 75 de ani în 2012, însă totuşi cu mult sub media europeană de 80 de ani. Dacă în 1990 încă aveam un spor pozitiv al populaţiei, înregistrând o rată a natalităţii de 13,6 şi o rată a mortalităţii de 10,6 la 1.000 de locuitori, din 1993 am înregistrat numai spor natural negativ de populaţie în mod constant. Astfel, pentru anul 1993 o rată a natalităţii de 11 căreia îi corespunde o rată a mortalităţii de 11,6, pentru anul 1999 o rată a natalităţii de 10,4 căreia îi corespunde o rată a mortalităţii de 11,8, pentru anul 2006 o rată a natalităţii de 10,2 căreia îi corespunde o rată a mortalităţii de 12, iar în 2012 avem înregistrată o rată a natalităţii de 9,4 căreia îi corespunde o rată a mortalităţii de 12, toate aceste valori fiind calculate la 1.000 de locuitori. Dragi colegi, am abordat această temă deoarece sporul natural negativ de populaţie în tendinţa abruptă care se manifestă în România, aduce cu sine trei foarte mari pericole: 1. Pune în pericol major fondul de pensii. 2. Declinul demografic scade PIB. 3. Raportat pe plan mediu şi lung, declinul major demografic pune în pericol siguranţa naţională. Cred că ar trebui să ne preocupe, ca o urgenţă naţională, stabilirea unei strategii concrete de sprijinire a natalităţii şi de reducere a mortalităţii generale şi a mortalităţii infantile. Ca şi constantă negativă a acestor două criterii suntem în ultimele 3 state din Europa, ceea ce este un motiv de îngrijorare. Şi nu în ultimul rând, trebuie să asigurăm generaţiilor viitoare un stat care să nu se prezinte "vlăguit şi îmbătrânit", pentru că, în caz contrar, Doamne fereşte! generaţiile viitoare vor găsi România doar pe harta secolelor trecute, lucru pe care nu ni-l dorim şi pentru care trebuie să luăm măsuri urgente. Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc.
			Domnul deputat Chirteş.
			Domnul Ioan-Cristian Chirteş: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Prezenta declaraţie politică se referă la un aspect foarte important în ceea ce priveşte viitorul firmelor de exploatare şi prelucrare a lemnului şi în special la colaborarea acestora cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva. Chiar dacă modificările la Codul silvic au fost votate în Parlament, problemele acestor firme în ceea ce priveşte relaţiile contractuale cu Romsilva rămân şi tocmai pentru rezolvarea parţială a acestor probleme propun ca în viitoarea legislaţie subsecventă Codului silvic să se ţină cont de următoarele propuneri, în special la întocmirea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase către operatorii economici atestaţi. Aş dori să enumăr doar 7 astfel de propuneri concrete: 1. Valorificarea la nivel local a masei lemnoase de către societăţile zonale prin înfiinţarea de clustere sau alte modalităţi legale care să ducă la menţinerea sau crearea de noi locuri de muncă; 2. Reglementări clare privind atestarea agenţilor economici în activitatea de exploatare, eventual găsită o soluţie de avizare la nivel local, întrucât există multe societăţi care obţin atestatul în mod fraudulos, neavând în realitate dotarea tehnică necesară şi care duce în final la o concurenţă neloială pe piaţa lemnului; 3. Eliminarea concurenţei neloiale pe care unităţile Romsilva o induc pe piaţă prin exploatarea în regie proprie a partizilor cu masă lemnoasă de o calitate superioară; 4. Eliminarea din practica Romsilva de a pune la dispoziţia Direcţiei Silvice Bistriţa de masă lemnoasă pe picior de la alte direcţii şi găsirea altor metode de susţinere a activităţii direcţiei sus-menţionate, întrucât acest aspect ridică suspiciuni în rândul operatorilor economici privind modul de gestionare a acestei resurse lemnoase; 5. Creşterea transparenţei în colaborarea direcţiilor silvice cu mediul privat în ceea ce priveşte punerea la dispoziţie a anumitor informaţii legate de licitaţii şi nu numai, întrucât în legislaţia specifică aceste informaţii sunt publice; 6. Revizuirea procedurii de stabilire a preţurilor de pornire la licitaţiile de masă lemnoasă, întrucât s-a ajuns în unele cazuri la niveluri artificiale extrem de ridicate, fapt care a dus în toamna anului trecut la boicotarea licitaţiilor de masă lemnoasă la unele direcţii silvice (de exemplu, Alba Iulia); 7. Revizuirea contractului de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior, contract care a fost practic redactat unilateral de către Romsilva. Alte aspecte care ar necesita modificări: revizuirea garanţiilor specifice atât din punctul de vedere al cuantumului cât şi al modului de constituire, prin introducerea unor instrumente de plată legale (file cec, bilete la ordin avalizate), instrumente de plată care se folosesc în mod curent în relaţiile contractuale; termenele de plată să respecte legislaţia generală în domeniu prin care se specifică termenul de 30 de zile ca fiind rezonabil în relaţiile comerciale, şi nu 15 zile, cât este prevăzut în prezentul contract. Solicit Guvernului să ia act de aceste propuneri rezonabile pentru a putea crea un mediu de afaceri corect şi competitiv. Vă mulţumesc. Deputat de Mureş, Cristian Chirteş.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc.
			Doamna deputat Lucreţia Roşca.
			Doamna Lucreţia Roşca: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţie politică: "Pactul pentru demnitatea femeii, primul document politic al unui partid, destinat îmbunătăţirii vieţii româncelor". Stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor deputaţi, Organizaţia de femei a PSD a lansat în dezbatere publică primul program politic adresat româncelor, de după 1989, respectiv "Pactul pentru demnitatea femeii", un document cu o valoare excepţională pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă reprezentantele sexului frumos în fiecare zi. Acest program dedicat femeilor îşi propune să elimine banalitatea conceptului de egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, şi redimensionarea acestuia pe baze sănătoase, constructive, care să fie cu adevărat folositoare vieţii româncelor. "Pactul pentru demnitatea femeii" a izvorât dintr-o necesitate incontestabilă a zilelor noastre. Studiile au demonstrat că egalitatea de şanse nu este direct proporţională cu realităţile României de astăzi, o societate încă dominată de misoginism, de diferenţe consistente între săraci şi bogaţi, între mediul rural şi cel urban, între diferitele generaţii sau între persoanele aflate în câmpul muncii şi cele care nu beneficiază de un serviciu. Constituţia României statuează ca principiu fundamental că toţi cetăţenii României sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Din păcate, aşa cum observăm la tot pasul, situaţiile de discriminare cu victime femei sunt extrem de dese, iar româncele sunt supuse în mod repetat tuturor formelor de discriminare, din cauza mentalităţilor învechite şi a teoriei păguboase conform căreia bărbatul conduce, şi acasă, şi la locul de muncă, lucruri, aspecte întâlnite mai ales în mediul rural. În acest context, se impunea un document programatic precum "Pactul pentru demnitatea femeii", deoarece şi în politică, şi în afaceri sau administraţie, reprezentarea femeilor este încă la un nivel extrem de scăzut. Un motiv al persistenţei acestui tip de misoginism este veridicitatea faptului că româncele se ocupă aproape în totalitate de responsabilităţile familiale, cu tot ceea ce înseamnă acestea: creşterea şi educaţia copiilor, îngrijirea bătrânilor, mâncare, curăţenie. Cu alte cuvinte, femeile românce au permanent două locuri de muncă, unul la serviciu şi altul acasă, fapt ce îngreunează, de regulă, participarea lor mai activă şi dinamică la actul decizional, fie el politic, economic sau administrativ. Un prim pas în reuşita acestui document cu valoare de simbol a fost deja făcut de Guvernul PSD în ultimii doi ani şi jumătate. Actualul Guvern a venit cu măsuri concrete de reparaţie socială pentru toate categoriile populaţiei. Punctual, pentru îmbunătăţirea vieţii şi condiţiei româncelor, s-au reajustat salariile din sectorul bugetar la nivelul dinaintea tăierilor, s-a majorat salariul minim în mai multe etape, s-a eliminat reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, au fost majorate anual pensiile cu rata inflaţiei, au fost create noi locuri de muncă, au crescut veniturile celor care lucrează în sănătate şi educaţie, unde un procent însemnat îl au femeile. De asemenea, s-a avut în vedere încurajarea debutanţilor care îşi încep cariera în sănătate şi învăţământ, au fost majorate şi diversificate schemele de reconversie profesională, şi, tot pentru românce, s-a legiferat un cadru modern şi european de combatere a violenţei împotriva femeii. Avem aşadar premise concrete pentru conturarea unui cadru legislativ pragmatic în vederea atingerii dezideratului european al reglementării unui tratament demn şi egal între femei şi bărbaţi. Româncele au particularităţi distincte şi un stil de viaţă tradiţional, mult diferit decât în alte ţări, pornind de la greutăţile existente în mediul rural, şi ajungând la condiţiile grele de muncă din multe sectoare economice. Tocmai de aceea, "Pactul pentru demnitatea femeii", elaborat de Organizaţia Femeilor Social-Democrate, îşi propune cointeresarea tuturor românilor pentru a creiona cele mai oportune politici publice destinate îmbunătăţirii vieţii femeilor din România. Vă mulţumesc. Deputat PSD, Lucreţia Roşca.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Culeţu.
			Domnul Dănuţ Culeţu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează "Realismul Comisiei Europene şi «optimismul»... vă rog să sesizaţi ghilimelele, ...Guvernului Ponta". În comunicatul oficial remis în data de 25 februarie 2015 Comisia Europeană transmite un mesaj puternic către ţările membre în sensul continuării reformelor structurale şi consolidării finanţelor publice. Acest lucru nu face decât să confirme poziţia Comisiei din noiembrie anul trecut în care sunt nominalizate principalele elemente de creştere economică pentru anul 2015. Este vorba de prioritizarea investiţiilor, reformelor structurale şi responsabilizării fiscale. Între cele 16 state membre identificate ca având dezechilibre macroeconomice, Comisia a introdus, pentru prima dată, şi România, cu următoarele precizări, citez: "România înregistrează dezechilibre macroeconomice care necesită acţiune politică şi monitorizare. În cei trei ani consecutivi în care a beneficiat de asistenţă macrofinanciară, dezechilibrele interne şi externe s-au redus semnificativ. Totuşi, riscurile derivând din poziţia negativă a investiţiilor internaţionale nete, precum şi capacitatea redusă a exporturilor pe termen mediu, trebuie serios urmărite. Mai mult decât atât, stabilitatea sectorului financiar a fost menţinută până acum, dar vulnerabilităţile interne şi externe ale sistemului bancar rămân. Trebuie precizat faptul că procedura privind dezechilibrele macroeconomice a fost instituită ca urmare a recentei crize economice şi financiare, fapt pentru care instituţiile Uniunii Europene au adoptat o serie de acte normative la nivelul anului 2011 cu aplicare din anul 2012. Pachetul legislativ introduce o procedură de supraveghere pentru prevenirea şi corecţia dezechilibrelor macroeconomice şi un regulament pentru aplicarea măsurilor prevăzute. Această procedură este construită în doi paşi. Primul este un mecanism de alertă care funcţionează ca un filtru având ca obiectiv concentrarea atenţiei pe riscurile observate din timp în vederea identificării ţărilor care au nevoie de o analiză aprofundată a vulnerabilităţilor şi de politici, în consecinţă, acesta fiind pasul doi. În ceea ce priveşte România, Comisia Europeană apreciază că productivitatea muncii este abia la începutul drumului ascendent, iar competitivitatea costurilor este afectată de nivelul redus al investiţiilor şi de mediul nefavorabil dezvoltării afacerilor care, la rândul său, influenţează negativ derularea investiţiilor şi capacitatea de export a României. Fondurile structurale pot contribui semnificativ la finanţarea investiţiilor, dar implementarea acestora se confruntă cu obstacole majore. Accesul la finanţare rămâne dificil, mai ales în sfera întreprinderilor mici şi mijlocii. Energia şi infrastructura de transport continuă să fie un impediment pentru creştere şi dezvoltare. Insuficienta calitate a educaţiei şi lipsa de conformare cu nevoile pieţei, capacitatea limitată a administraţiei publice şi o politică fiscală instabilă constituie tot atâtea constrângeri pentru investiţii şi export. Eficienţa companiilor de stat care domină sectorul energiei şi transporturilor este o povară pentru finanţele publice şi pentru întreaga economie. Colectarea redusă a TVA şi munca la negru afectează grav veniturile bugetare. La fel şi desele schimbări ale regimului fiscal. Piaţa muncii are deficienţe structurale, iar sărăcia şi excluziunea socială continuă să afecteze grav populaţia. Şomajul poate fi considerat redus, dar acest lucru se datorează volumului redus al activităţii. România are cea mai mare proporţie de ocupare în agricultură dintre statele membre, dar, din, păcate, numai în ferme de subzistenţă şi semisubzistenţă. Concluzia acestui raport este că România a făcut progrese limitate în ceea ce priveşte recomandările Uniunii Europene. Ţara noastră a intrat în acest mecanism de alertă fiind încadrată la nivelul 2 pe o scară de la 0 la 6. Introducerea României în pasul unu al procedurii privind dezechilibrele macroeconomice se datorează exclusiv Guvernului Ponta şi pentru a nu aluneca în această ierarhie spre un nivel mai critic, se impun a fi avute în vedere următoarele soluţii de urgenţă: accelerarea reformelor structurale pentru creşterea competitivităţii.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă rog să vă apropiaţi..., domnule deputat.
			Domnul Dănuţ Culeţu: Domnule preşedinte, Mă voi încadra în cele trei minute, fiţi sigur.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Nu. Aveţi deja şase.
			Domnul Dănuţ Culeţu: Alocarea resurselor publice pentru cercetare şi inovare care să facă posibilă creşterea economică; folosirea eficientă a fondurilor europene pentru încurajarea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă. Alerta şi urgenţa sunt două sintagme suficiente pentru a caracteriza situaţia şi a responsabiliza Guvernul României. Românii merită un trai mai bun, dar nu le poţi declara acest lucru în timp ce nu ai, nu cauţi şi nu găseşti soluţii. Vă mulţumesc.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă mulţumesc şi eu pentru înţelegere.
			Doamna Bogdănici. Cu aceeaşi rugăminte, doamnă, vă rog din suflet. Mai avem un sfert de oră.
			Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: Bună ziua. Voi fi extrem de scurtă. Eu ştiu să mă restrâng, pentru că sunt şi cadru didactic şi ştiu să mă încadrez în timp. O declaraţie o voi depune: "Reintroducerea sporului de doctorat în sistemul de salarizare", iar a doua declaraţie din care voi face un rezumat se intitulează "UNPR Iaşi marchează Săptămâna mondială a glaucomului". În această săptămână, începând de duminică, deci între 8-14 martie 2015, în întreaga lume este marcată lupta împotriva glaucomului. Iniţiativa organizării Săptămânii mondiale a glaucomului datează din anul 2008 şi aparţine Asociaţiei Mondiale a Glaucomului şi Asociaţiei Mondiale a Pacienţilor cu Glaucom. De ieri am demarat o acţiune în Iaşi pentru depistarea glaucomului, înscrierile sunt extrem de active. Acest lucru pentru că sănătatea reprezintă pentru UNPR Iaşi o prioritate majoră, iar membrii UNPR Iaşi se implică activ în educaţia medicală a ieşenilor. Având în vedere statisticile îngrijorătoare, respectiv faptul că la nivel mondial există între 65 şi 105 milioane de oameni, din care 10% sunt orbi, consider mai mult decât necesară iniţierea unui program naţional de prevenţie derulat sub egida Ministerului Sănătăţii, prin care să se introducă obligativitatea consultului oftalmologic în scopul identificării gradului în care populaţia este afectată de glaucom. Vă mulţumesc. Conferenţiar Camelia Bogdănici, deputat de Iaşi.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc frumos, doamnă.
			Domnul Doboş. Mă scuzaţi. Am promis. Şi după aia... Domnul Guran.
			Domnul Virgil Guran: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică: "Despre reportajul realizat de canalul de televiziune Channel 4 din Marea Britanie". Zilele trecute în Marea Britanie s-a difuzat un reportaj prin care românii sunt denigraţi, românii sunt asemuiţi cu nişte cerşetori, nişte hoţi, lucru care a prejudiciat foarte mult imaginea noastră, atât în Marea Britanie, cât şi în celelalte ţări. Acesta este un canal de televiziune public şi cred că a trecut mult peste ceea ce înseamnă informare publică, ne-a denigrat, cetăţenii noştri din Marea Britanie au avut probleme pentru că au fost imediat apostrofaţi, chiar alergaţi pe stradă de către cetăţenii englezi, iar acest lucru nu este permis într-o Europă dezvoltată, într-o Europă modernă. De fapt, nu aceasta este imaginea ţării noastre. Partidul România Unită a reacţionat, am trimis prin parlamentarii noştri o scrisoare deschisă ambasadorului Marii Britanii şi Channel 4. Ni s-a răspuns, chipurile, într-un fel, ni s-a spus că le pare rău, dar totuşi acest reportaj a fost difuzat în continuare şi am cerut oficial oprirea acestei difuzări. În scrisoare l-am întrebat pe ambasadorul Marii Britanii cum s-ar simţi dacă televiziunea publică, TVR 1, ar prezenta acele cazuri izolate ale pedofililor englezi sau ale beţivilor englezi care vin uneori în România şi fac exces de băutură, ca fiind un fenomen de masă şi să-i catalogăm pe cetăţenii britanici ca nişte pedofili, ca nişte beţivi. Cred că trebuie să luăm atitudine foarte clară pentru că românii noştri, în marea majoritate, îşi fac treaba acolo unde lucrează, n-au plecat de plăcere în ţările care au locuri de muncă, au plecat pentru a-şi duce traiul de pe o zi pe alta şi ne reprezintă cu cinste acolo. Cred că trebuie să luăm atitudine întreg Parlamentul şi acest lucru nu îşi are rostul în Europa şi în Uniunea Europeană, iar televiziunile, mai ales televiziunile publice nu pot să-şi permită să prezinte imagini care nu sunt reale, sunt cazuri izolate şi nu reprezintă de fapt esenţa poporului nostru. Este o datorie patriotică, este o datorie a tuturor parlamentarilor. Vă mulţumesc. Parlamentar de Prahova, Guran Virgil.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Alexe, vă rog.
			Domnul Costel Alexe: Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Diplomaţia unui stat este oglinda sa în lumea internaţională. Există state reduse ca dimensiune, fără atuuri geostrategice, în Europa şi în lumea largă, dar care, datorită unei diplomaţii profesioniste, au reuşit să transforme în bine cu adevărat imaginea propriilor ţări. Departe însă România de o asemenea situaţie fericită. Sub Guvernul Ponta, după mulţi ani de la mineriade, imaginea diplomaţiei româneşti a fost din nou grav compromisă: nepotismul şi scandalurile fac ravagii în Ministerul Afacerilor Externe. Mass-media a realizat, în ultimii ani, anchete importante privind modul în care diplomaţi neprofesionişti au produs pagube de imagine României sau au transformat poziţiile de răspundere în sinecuri notorii, prin care statul este grav prejudiciat. Aflaţi în serviciul public, în special cei trimişi prin artificii şi pe raţiuni politice, au gafat grav, folosind acest statut fără a-i acorda prestanţa şi solemnitatea necesare. De curând, directoarea Institutului Cultural Român de la Paris a reuşit, prin neimplicare şi lipsă de coordonare, să producă un serios deficit de imagine şi un scandal public în preajma vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în capitala Franţei. ICR a trimis, pe lângă o listă cu invitaţi, observaţii inimaginabile cu privire la calităţile, defectele sau obiceiurile unora dintre cei care urmau să participe la întâlnirea cu delegaţia română. O altă dezvăluire a presei l-a privit pe fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta şi consilier al premierului, Andrei Zaharescu, recrutat iniţial în Executiv, a fost răsplătit, după un mandat şters la pupitrul purtătorului de cuvânt al Guvernului, cu un post bine plătit şi foarte îndepărtat, tocmai în Africa de Sud, cu titulatura de consul general. Jurnaliştii au relatat de curând că acesta nu are nicio activitate notabilă, singurele mărturii pentru activitatea sa fiind cele de la o petrecere de Ziua României, alături de prietena sa şi de alţi petrecăreţi fericiţi. Tot o numire cu cântec s-a produs şi pe continentul american. Astfel, cele mai importante consulate au ajuns refugii sinecuriste pentru camarila pesedistă. Anul trecut, Ministerul Afacerilor Externe a trimis în Canada, într-unul din cele mai importante consulate, care deserveşte o numeroasă comunitate românească, un cântăreţ de folk, singura calitate fiind carnetul de partid. Victor Socaciu este de peste un an de zile consul general al României la Montreal. Această răsplată a venit după ce Socaciu a pierdut un post de deputat la alegerile din 2012 şi după ce munca de secretar de stat pentru a rezolva problemele revoluţionarilor s-a dovedit a fi prea epuizantă. Nimeni nu ştie ce face Victor Socaciu în Canada, dacă susţine doar concerte sau se ocupă şi de reţeaua electorală a PSD? Ultima ispravă s-a produs ieri, la vizita ministrului german de externe, o personalitate pe plan european şi mondial. Ministrul Bogdan Aurescu a făcut o gafă mare cât platoul continental al Mării Negre. "Ajutat" de colegii de la Agerpres, ministrul i-a dat omologului său german nici mai mult, nici mai puţin decât harta Franţei în culorile drapelului german. Cred că ministrul de externe al Germaniei, Frank Walter Steinmeier, nu a mai întâlnit în toată cariera sa o asemenea gafă. Dragi colegi, Doamnelor şi domnilor, Opriţi haosul şi degringolada din Ministerul Afacerilor Externe până când nu va fi prea târziu! Solicit urgent ministrului afacerilor externe să se distanţeze de măsurile cu caracter politic luate în ultimul timp de Guvern şi de politrucii din Ministerul Afacerilor Externe. Solicit, de asemenea, Comisiilor parlamentare pentru politică externă să ia în discuţie această chestiune urgentă care riscă să izoleze România în plan extern şi să compromită relaţiile cu partenerii europeni şi internaţionali. Măsurile trebuie să vizeze instituirea unui acord politic pentru ca sinecurile să fie oprite, iar incompetenţii retraşi urgent de la posturi. Deputat de Iaşi, Costel Alexe.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Bălan.
			Domnul Ion Bălan: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează "În secolul XXI, locuitori ai României, izolaţi între ape". Stimaţi colegi, Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a trage un semnal de alarmă. Locuitorii oraşului Sulina din Delta Dunării mi-au înmânat o petiţie prin care îşi cer dreptul la civilizaţie, la o viaţă decentă, în care să aibă libertatea să circule zilnic în afara localităţii, nu să fie condamnaţi la un program fix de o navă de pasageri veche şi uzată care face transportul un calvar. După cum ştiţi, spre localitatea Sulina, situată în Delta Dunării, la 40 de mile de Tulcea, singura cale de acces se face doar pe apă. Începând cu 2 februarie 2015, Sulina nu mai beneficiază de nava de pasageri spre Tulcea zilnic, ci doar de trei ori pe săptămână. Demn de menţionat că, înainte de 1989, această localitate beneficia atât de nave de pasageri, cât şi de nave rapide zilnic, ceea ce înseamnă că trăim un regres ruşinos pentru secolul vitezei în care ne aflăm. Faptul că nava de pasageri va face doar trei curse pe săptămână îi pune în imposibilitatea de a ajunge la locul de muncă pe aceia care fac naveta la Tulcea, va face imposibil drumul la spital în cazul unei urgenţe medicale, iar aprovizionarea cu alimente va fi în funcţie de programul navei, şi nu în funcţie de necesarul zilnic. În condiţiile în care oraşul este legat de restul ţării doar pe calea apei şi doar de trei ori pe săptămână, locuitorii din Sulina sunt condamnaţi la izolare şi la tot ce decurge din aceasta. Şi să nu uităm că cei de aici vor suporta acest tratament împreună cu turiştii care aleg să vină în zonă, iar aceştia din urmă se vor găsi în imposibilitatea de a părăsi localitatea atunci când vor, fiind condiţionaţi, la rândul lor, de programul navei de pasageri. O problemă în plus o constituie dificultatea de a-şi rezerva un bilet de transport, traseul Sulina-Tulcea fiind foarte solicitat, dar şi cumplita experienţă la debarcarea în port. Nava de pasageri care datează din 1970, nu are dană de acostare în Tulcea. Debarcarea pasagerilor (inclusiv bătrâni, mame cu copii în braţe, persoane cu handicap), precum şi a bagajelor se face prin intermediul a două sau trei nave lângă care această navă are permisiunea să acosteze. În secolul XXI, într-o ţară a Uniunii Europene, cetăţenii săi sunt obligaţi să urce cu copiii şi bagajele pe pasarele improvizate, pe scări, să traverseze remorchere şi diverse nave pentru a ajunge pe ponton şi apoi pe mal. Apelul locuitorilor din Sulina ne responsabilizează, aşadar, într-o problemă cu adevărat importantă care cere intervenţie imediată. Voi duce acest semnal de alarmă mai departe, la Guvern, şi am încredere că lucrurile nu vor rămâne aşa şi nu vom condamna cu bună ştiinţă cetăţeni ai României la izolare. Vă mulţumesc. Deputat Ion Bălan, PSD Tulcea.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Doboş.
			Domnul Anton Doboş: Fac menţiunea că depun şi declaraţia scrisă "Promisiunile fiscale ale PSD, «afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul»". Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Incompetenţa baronului, recte primarul Nichita, afectează buzunarele ieşenilor". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În moţiunea simplă depusă de PNL intitulată "Fondurile europene în guvernarea PSD, între Făt-Frumos şi fata morgana", prezentăm o imagine realistă asupra situaţiei gestionării fondurilor europene de către Guvernul României. În declaraţia de astăzi vă voi exemplifica cu situaţia de la Iaşi. De 25 de ani ieşenii aşteaptă modernizarea oraşului şi punerea în valoare a statutului istoric, administrativ şi cultural care l-a consacrat. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, aceste aşteptări au crescut, bazându-se pe perspectiva atragerii de fonduri europene pentru dezvoltarea oraşului. Mai mult decât atât, Iaşiul a primit statutul de pol de dezvoltare regională şi o sumă foarte importantă alocată în mod direct, pe care primăria trebuia doar să o gestioneze. Din păcate, această perioadă a găsit o administraţie condusă de primarul Nichita, care nu a ştiut cum să gestioneze acest cadou făcut de Uniunea Europeană. Toate proiectele demarate cu finanţare europeană au pus mari probleme primăriei, iar consecinţele le suportă ieşenii. Proiectele sunt modificate pe parcurs, întârziate sau chiar inutile. Cetăţenii au fost sfidaţi şi nu s-a ţinut cont de părerea lor. Oraşul este sufocat de şantiere permanente, praf, noroi, iar speranţele se transformă tot mai mult în deznădejde. În loc să ne gândim la Iaşi ca la o capitală europeană a culturii, aşa cum ne-am dori cu toţii, vedem mai degrabă un oraş fără orizont. Cu toate acestea, reprezentanţii PSD-ului ieşean, cărora li se alătură din când în când colegi din Guvern, ne îngroapă în promisiuni, proiecte şi schiţe. I-aş ruga să înceteze cu aceste promisiuni mincinoase şi să ţină... mai degrabă să termine ce trebuia terminat de mult, pentru că realitatea este alta decât cea pe care o prezintă ei. Ca şi cum toate acestea nu ar fi de ajuns, recent am aflat că vor fi aplicate penalităţi de 7 milioane de euro proiectelor cu fonduri europene derulate de primăria Iaşi. Până vom primi răspunsurile oficiale, legate de motivele pentru care sunt aplicate aceste penalităţi, până vom afla cine răspunde pentru aceste sancţiuni şi cum se va recupera prejudiciul, putem fi siguri doar de un singur lucru: toţi ieşenii vor avea de suferit de pe urma incompetenţei primarului Nichita. Penalităţile vor fi suportate de primăria Iaşi, adică de contribuabilii ieşeni. În loc să beneficieze de noi proiecte, ieşenii vor plăti neseriozitatea administraţiei PSD-iste. În răspunsul primit de la Ministerul Dezvoltării, domnul Liviu Dragnea, la interpelarea pe care am făcut-o cu privire la stadiul proiectelor din municipiul Iaşi, cu finanţarea europeană, se vede neputinţa şi incapacitatea administraţiei, a primarului Nichita, de a administra aceste proiecte şi de a le termina bine şi la timp. Unele proiecte nu sunt finalizate, deşi a trecut termenul de predare, altele au fost finalizate, dar cu mare întârziere, iar unele s-au dovedit total inutile, aşa cum este Centrul Tehnologic Regional Iaşi, care stă gol de aproape un an de zile, telegondola de la Ciric, care este nefolosită. Ne dăm seama de capacitatea...
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă rog să vă apropiaţi, domnule deputat.
			Domnul Anton Doboş: Ne dăm seama, aşadar, de capacitatea şi priceperea celor care conduc municipiul de a gestiona bani europeni, făcuţi cadou de Uniunea Europeană. Nu putem decât să constatăm că a devenit o regulă, nu o excepţie, ca administraţia Nichita să facă proiectele importante prost, târziu şi uneori inutil. De aceea, îl rog pe primarul Nichita să se aplece cu seriozitate şi, dacă nu poate, să ne lase. Doboş Anton, Colegiul nr. 12 Iaşi, deputat. Mulţumesc.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc, domnule deputat.
			În afara programului, domnul Tiuch. Un minut fiecare.
			Domnul Cătălin Tiuch: Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi am să o depun la secretariatul de şedinţă. Ea se referă la moţiunea depusă de PNL privind absorbţia fondurilor europene. "Nu există un semn mai bun al reuşitei în viaţă decât ura şi invidia celorlalţi". Aceasta a spus Gabriel Liiceanu, cel care m-a ajutat să înţeleg, de fapt, logica acestei moţiuni. Cum altfel demagogia, frustrarea, sfidarea cetăţenilor şi nesimţirea, până la urmă, pot să aibă loc în aceeaşi pagină? Dacă suntem cu toţii de acord că în România absorbţia fondurilor europene nu reprezintă o armă de atac asupra adversarilor politici sau o temă electorală, atunci în mod sigur demersul acestei moţiuni nu reprezintă decât perseverenţa de a bloca acest proces. Cu toţii ne-am dorit să activăm pilonii de dezvoltare a României, prin accesarea de fonduri europene şi prin dezvoltarea infrastructurii. Şi spun cu toţii, deoarece acest lucru stă scris şi în Programul de guvernare al USL, program pe care dumneavoastră nu l-aţi respectat. De aceea, sunt surprins să aud că ne acuzaţi de iresponsabilitate, în condiţiile în care aţi plecat de la guvernare nerespectând formula votată de oameni. În această situaţie, mă întreb: cine a dat dovadă de mai multă iresponsabilitate faţă de cetăţenii acestei ţări? Într-un timp relativ scurt, Cabinetul Ponta a reuşit să repare distrugerile produse de fostul Guvern Boc şi să atragă fonduri considerabile pentru România. În cele mai recente rapoarte ale Comisiei Europene rata de absorbţie a fondurilor europene indicată este de aproape 60%, cea mai mare creştere din UE. La guvernare aţi reuşit cea mai mică rată de absorbţie din Uniunea Europeană, de nici 7%, iar acum veniţi în Parlament cu o moţiune ce spuneţi că atacă Guvernul. Nu atacaţi Guvernul, domnilor, atacaţi România! Încă încercaţi, chiar din opoziţie, să menţineţi aceeaşi politică pe care aţi avut-o la guvernare, şi anume blocarea procesului de dezvoltare a ţării. Mulţumesc mult. Cătălin Tiuch, deputat PSD, Timiş.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc.
			Domnul Tararache.
			Domnul Mihai Tararache: Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Sunt trei declaraţii politice, o să prezint una dintre ele. Declaraţie politică: "De ce vreţi să omorâţi iniţiativa privată?" Stimaţi colegi, De curând, Ministerul Finanţelor, prin vocea ministrului Darius Vâlcov, a anunţat angajarea suplimentară a 500 - 1.000 de persoane în structurile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi pregătirea unor ample acţiuni de control. Având în vedere semnalele numeroase pe care le-am primit în ultimii ani de la micii întreprinzători, care reclamă faptul că sunt trataţi din start ca potenţiali infractori şi călcaţi de nenumărate controale repetate, din partea instituţiilor statului, această intenţie expusă public de dumneavoastră generează noi temeri legate de abuzuri de putere ale reprezentanţilor statului, care le vor îngreuna şi mai mult activitatea, provocând astfel pierderi financiare. Aşa cum bine ştiţi şi dumneavoastră, atât ANAF, cât şi alte instituţii ale statului au un dublu rol şi prima dată de îndrumare - şi să înţelegeţi acest termen, îndrumare" -, "îndrumare şi control", prevenţia fiind demonstrată în Europa civilizată ca aducând beneficii foarte importante activităţii de colectare a veniturilor bugetare. Întrucât aceste instituţii ale statului sunt bugetate exact din taxele şi impozitele plătite, între alţii, şi de micii întreprinzători sau mai ales de aceştia, vă întreb: De ce sunt consideraţi din start certaţi cu legea şi sunt supuşi acestor metode de control, considerate de întreprinzători ca fiind abuzive?" Şi o să vă dau poza reală din momentul de faţă. Deschide un mic întreprinzător o afacere, a doua zi este călcat de toate instituţiile statului, din start funcţia de îndrumare şi rolul de îndrumare este uitat şi omul acela primeşte amendă. Vine Agenţia Antifraudă, face control 7, 8, 10 ore cu clienţii înăuntru, sperie clienţii, sunt metode de teroare. Domnilor, în România anului 2015, o Românie în Europa şi o Românie civilizată, nu se poate ca aceste metode de control să existe! Nici securitatea nu stătea pe vremuri atât cât staţi dumneavoastră! Şi, mai mult, aceşti oameni închid, dau oamenii afară, aceşti oameni se duc în şomaj şi şomajul îl plăteşte tot statul. De ce vreţi să omorâţi iniţiativa privată, pentru că este motorul economiei? De ce nu înţelegeţi că faceţi atât de mult rău iniţiativei private? Şi în curând, domnilor, vă anunţ, şi aşa cum bine ştiţi, va începe sezonul estival şi în loc ca aceşti întreprinzători să înceapă să pregătească, să se bucure că îşi vor desfăşura activitatea din plin în baruri, în restaurante, în hoteluri, în terase şi în alte mijloace de alimentaţie publică, se gândesc, pe bună dreptate, cu frică, cum vor fi supuşi unor acţiuni de control intempestive care le vor goni clienţii veniţi la relaxare. Eu vă întreb, în ce lege scrie că trebuie hăituiţi aceşti întreprinzători şi trebuie să faceţi controale repetate prin care să le daţi amenzi, amenzi, amenzi, pe nedrept şi în mod abuziv? Aceste lucruri se întâmplă în fiecare vară, când peste toate afacerile din staţiuni plouă cu controale repetate din partea organelor statului şi în condiţiile în care operatorii din turismul de pe litoral abia dacă au la dispoziţie două luni de zile de real sezon estival, şi aceasta graţie "politicii de aur" a domnului Mazăre. S-a promis în repetate rânduri instituirea unui impozit forfetar, pe care aceste unităţi comerciale specifice turismului să-l achite, pentru că plătesc banii la stat, şi să fie lăsaţi să lucreze în linişte, în beneficiul turiştilor, a căror bună dispoziţie este stricată de descinderile inspectorilor de la finanţe, care deseori blochează activitatea pentru a verifica încasări şi acte financiare, într-o asemenea modalitate încât clienţii pleacă, pe bună dreptate, pentru că se simt tracasaţi şi ei, provocând pierderi agenţilor economici. Nici în ziua de azi nu s-a întâmplat acest lucru, preferându-se a se spune mereu despre operatorii din turismul de pe litoral că sunt campionii evaziunii fiscale, deşi situaţia nu stă deloc aşa. Domnule ministru, Şi stimaţi colegi, Cu toţii avem datoria să oferim un mediu economic prielnic, un mediu economic sănătos şi un mediu economic care să le permită acestor mici întreprinzători să îşi desfăşoare activitatea în bune condiţii.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Încheiaţi, domnule deputat.
			Domnul Mihai Tararache: Nu mai omorâţi iniţiativa privată! Prin tot ce faceţi astăzi omorâţi orice iniţiativă, orice mic întreprinzător şi orice loc de muncă nou-creat. Vă mulţumesc. Deputat de Constanţa, Mihai Tararache.
			Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumesc. Închidem şedinţa.
			(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)
			Domnul Nechita-Adrian Oros: Săptămâna trecută am constatat cu regret că deputaţii au respins iniţiativa pe care am propus-o, care modifica art. 1 din Legea nr.226/29.11.2011 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961. În cadrul acţiunii de cucerire a puterii politice, declanşată după 23 august 1944 de către Partidul Comunist Român, prin aparatul politic introdus în cadrul armatei în 1945, a existat o acţiune de epurare în masă, pe criterii politice, a cadrelor militare. Această epurare s-a desfăşurat în trei etape, după cum urmează: 19.03.1945 - 7.168 cadre militare trecute în rezervă; 12.06.1946 - 21.326 cadre militare trecute în rezervă; 09.1947 - 03.1948 - 3.822 cadre militare trecute în rezervă. Acţiunea de epurare pe criterii neprofesionale a continuat cu prilejul reducerilor de efective din anii 1955, 1958 şi 1961, printre criteriile avute în vedere s-au numărat: studiile militare în şcoli din Germania, prizonieratul în ţările capitaliste, misiuni în ţările din vestul Europei, originea socială "burgheză şi chiabură", manifestări anticomuniste etc. Ca o recunoaştere a abuzurilor îndreptate împotriva cadrelor militare aflate în această situaţie, la data de 29.11.2011 s-a adoptat Legea nr. 226 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961, care însă la articolul 1 are o prevedere nedreaptă şi discriminatorie, făcând referire doar la prima etapă de epurare politică, ce s-a desfăşurat la data de 19.03.1945, şi de care beneficiază numai cadrele militare active care au făcut parte din fosta Armată Regală a României. Din punct de vedere financiar, menţionez că aceste reparaţii morale şi materiale nu ar fi produs un efect dezechilibrant asupra bugetului de stat, întrucât beneficiarii lor sunt în număr de câteva zeci, la nivelul întregii ţări. Voi face toate demersurile necesare pentru a redepune acest proiect de lege, deoarece trebuie corectată discriminarea prezentă în textul de lege actual, astfel încât şi fostele cadre militare active care au absolvit Şcoala Militară după 30 decembrie 1947 şi au fost îndepărtate abuziv din armată, pe motive politice, să poată beneficia de aceleaşi daune morale şi materiale ca şi foştii ofiţeri din Armata Regală.
			Doamna Ana Birchall: "Educaţia naţională - nevoia de reformă a programei şcolare" În această declaraţia vreau să vă vorbesc despre un domeniu foarte important pentru viitorul nostru, ca naţiune: educaţia la nivel naţional şi provocările ei, în contextul european. Educaţia este unul dintre cele mai importante domenii pentru viitorul unui popor, tocmai pentru că generaţiile care vin sunt cele care pot reprezenta o promisiune de mai bine, sau, dimpotrivă, pot anunţa un faliment la nivel de consolidare şi promovare a elitelor. Este foarte important să oferim copiilor noştri cele mai bune condiţii pentru o educaţie riguroasă şi temeinică, dar este la fel de important cum structurăm, din punct de vedere al curriculei, informaţia necesară în procesul de instruire, de formare a copiilor pe diferite categorii de vârstă. O problemă istorică cu care se confruntă învăţământul românesc de mult prea mulţi ani este reforma programei şcolare. Trebuie abandonat sistemul supraîncărcării elevului cu informaţii care nu îi folosesc şi orientarea acestuia spre dimensiunea utilizării practice a informaţiei dobândite. Şcoala românească trebuie să şi formeze, nu numai să informeze! Şcoala românească trebuie să îi ofere copilului acea bază solidă, fundaţia pe care să se poată dezvolta. Consider că experienţa, valorile şi competenţele în procesele educative trebuie gândite unitar. O sursă a dezechilibrelor din viaţa noastră, atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv, la nivel de societate, o constituie separarea pe care o operează sistemele educative actuale între practică şi "teorie", pe de o parte, între competenţe şi valori, pe de altă parte. Dacă nu pornim de la experienţele celor care învaţă - ce acţiuni îşi doresc ei să întreprindă?; la ce rezultate vor să ajungă?; de ce resurse au nevoie? etc. - cunoştinţele nu devin operaţionale în viaţa de zi cu zi a fiecăruia, iar motivaţia pentru învăţare este extrem de greu de stimulat. Tocmai de aceea este esenţială cunoaşterea şi studierea unui set de valori care să îi ajute pe copii să se dezvolte în tinerii de mâine. Şi pentru acest motiv, susţin cu fiecare ocazie necesitatea de a avea în spaţiul românesc un set de valori bine definite care sunt transmise de la o generaţie la alta în procesul educaţional. Referitor la necesitatea reformei programei şcolare pot spune că, până acum, nu s-a aplecat nimeni cu seriozitate asupra ei să o modifice, ţinând cont şi de problemele reale de pe piaţa muncii existente astăzi şi în viitorul previzibil. În continuare, elevii sunt încărcaţi cu prea multe informaţii inutile, cu lucruri nefolositoare care nu îi ajută să îşi dezvolte nivelul de cunoştinţe şi competenţe la cerinţele actuale existente pe piaţa muncii. Tocmai de aceea, orele de curs şi întregul proces de învăţământ a devenit din ce în ce mai neinteresant, atât pentru elevi şi studenţi, dar de cele mai multe ori şi pentru profesori. De peste 20 de ani se discută despre învăţământ în fel şi chip. Zeci de miniştri au venit cu zeci de mii de propuneri şi "soluţii" care au reuşit să destabilizeze complet sistemul de învăţământ, să bulverseze elevii, studenţii, profesorii, părinţii şi bunicii. În timpul guvernărilor PDL-iste, sistemul de educaţie aproape că a ajuns în colaps şi datorită faptului că nimeni nu a avut curajul să atace problemele de fond, problemele adevărate din şcoala românească. Şi nu oricum, ci într-o manieră unitară, având la bază o viziune care să treacă peste ciclurile electorale, care să le dea elevilor, studenţilor, părinţilor, profesorilor predictibilitatea şi stabilitatea atât de necesare. Sistemul de educaţie a fost supus la mult prea multe schimbări în ultimii 25 de ani, schimbări care au creat o instabilitate cronică în ceea ce priveşte programa şcolară, modul de examinare, salarizarea dascălilor, criteriile de admitere şi multe altele. Este nevoie de stabilitate şi predictibilitate pentru cel puţin o generaţie de elevi. În momentul în care a intrat în şcoală, elevul trebuie să ştie la ce materii trebuie să dea examen, nu să le afle în timpul anului terminal, cu doar câteva luni înainte. Am văzut cu toţii zilele acestea împărţirea României pe o problemă pur administrativă: înscrierea copiilor la ora de religie. Sunt de acord cu respectarea deciziei Curţii Constituţionale, însă oportunitatea prezenţei disciplinei religiei sau a istoriei religiilor în trunchiul comun al programei şcolare nu poate fi pusă în discuţie. Eu personal sunt de acord să se facă ora de religie în şcoală. Mi-am educat copilul de mic în spiritul valorilor creştine, să-şi facă rugăciunea seara la culcare şi am fost de acord să înveţe religie pentru că, în fond, religia te învaţă să fii bun, să-ţi respecţi aproapele, să fii tolerant, să îţi raportezi existenţa la cei din jur învingându-ţi egoismul. Ţara aceasta atât de frumoasă, numită Grădina Maicii Domnului, trebuie să-şi aşeze societatea, cel puţin pentru viitor, învăţând din greşelile trecutului. Dacă vrei să ai o societate educată pe anumite valori trebuie să ai o fundaţie corectă, iar religia sau istoria religiilor îţi oferă mediul spiritual în care poţi să îţi creşti copilul frumos şi să îl educi pentru viitorul acestei naţiuni. Accesul la educaţie nu este o favoare, ci o obligaţie pe care trebuie să o asigurăm copiilor noştri de la prima zi şi până în ultima zi de şcoală. Fiecare leu alocat pentru o mai bună educaţie, pentru accesul la educaţie a unui copil, indiferent că se află în mediul rural sau în mediul urban, nu este o cheltuială, ci o investiţie în prezentul, dar mai ales în viitorul copiilor noştri. Educaţia este cea mai bună zestre pe care putem să i-o dăm unui copil, însă nu orice fel de educaţie este şi eficientă. Reforma la nivelul programei şcolare asigură liantul necesar între cerinţele pieţei care vrea oameni foarte specializaţi pe anumite domenii şi sistemul educaţional care pregăteşte tinerii pentru câmpul muncii. Fără o coordonare între cele două părţi ale aceleiaşi realităţi societale vom continua să educăm tineri fără a le putea oferi şi şansa de a pune în aplicare cunoştinţele dobândite. Tocmai de aceea educaţia trebuie scoasă din luptele politice sterile, fără sens, iar noi, parlamentarii acestei ţări, indiferent din ce partide şi familii politice facem parte trebuie să învăţăm să colaborăm transpartinic. Educaţia trebuie să îşi recapete locul meritat şi să nu mai fie considerată Cenuşăreasa bugetelor României. Educaţia este din punctul meu de vedere o problemă de securitate naţională. Dreptul la educaţie, la o educaţie performantă, adaptată provocărilor secolului în care trăim nu este o favoare, ci este o obligaţie pe care noi trebuie să o asigurăm copiilor noştri de la prima până la ultima zi de şcoală.
			Domnul Andrei Dolineaschi: "Noul Cod fiscal propus de Guvernul PSD aduce predictibilitate, locuri de muncă şi încurajează investiţiile antreprenoriale" Noul Cod fiscal introduce pentru prima dată un mediu predictibil pentru oamenii de afaceri, încurajează investiţiile antreprenoriale şi generează o creştere a numărului locurilor de muncă cu aproximativ 145 de mii în anul 2016. Adoptarea Codului fiscal propus de actualul Guvern va da un imbold industriei, prin reducerea TVA, şi diminuarea nivelului accizelor la principalele produse energetice. În acelaşi timp, va scădea presiunea fiscală pentru angajaţii şi companiile din România, prin reducerea cotei unice de impozitare şi creşterea bazei de colectare pentru asigurările sociale. Consider că este important ca toţi parlamentarii să ne implicăm activ în dezbaterile publice organizate de Ministerul Finanţelor şi ANAF, în colaborare cu reprezentanţii mediului de afaceri, în privinţa proiectului noului Cod fiscal, astfel încât fiecare cetăţean din România să resimtă cât mai repede că este beneficiarul unui nivel de trai mai ridicat. În acest fel, vom putea discuta de o economie sustenabilă pe termen lung, care va conduce la o creştere substanţială a nivelului de încredere din partea investitorilor străini, în ceea ce priveşte imaginea mediului de afaceri din ţara noastră. Datele unui sondaj de opinie realizat la începutul acestui an de Compania KeysFin, în rândul unui eşantion reprezentativ de oameni de afaceri din România, privind percepţia investitorilor asupra economiei româneşti pentru anul 2015 arată un optimism moderat, bazat pe încrederea că se va realiza o dezgheţare a relaţiilor de business, a investiţiilor de stat şi private, în general va avea loc o deblocare a banilor din economie. Astfel, peste 53% dintre managerii chestionaţi se aşteaptă ca în anul 2015 evoluţia economică să fie una pozitivă, în timp ce numai 34% văd o continuare a crizei, sub toate formele sale. La întrebarea "Cum este văzută România din afară, din punct de vedere al atractivităţii economice, în comparaţie cu ţările din regiune?", majoritatea celor intervievaţi au fost rezervaţi (42%), enumerând drept principală problemă lipsa de predictibilitate a mediului fiscal. În ceea ce priveşte măsurile pe care le-ar solicita guvernanţilor în 2015, pentru a asigura stabilitatea economică şi a impulsiona business-ul autohton, oamenii de afaceri au vorbit în primul rând despre predictibilitate, un Cod fiscal care să nu mai sufere modificări săptămânale. Aşadar, constat că actualul proiect de Cod fiscal propus de Guvernul condus de Victor Ponta determină investitorii să aibă încredere din ce în ce mai mare în economia românească şi vine în întâmpinarea cerinţelor oamenilor de afaceri, prin crearea unui mediu fiscal stabil şi predictibil.
			Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu: "Codul fiscal" Prin această declaraţie politică, doresc să îmi exprim susţinerea faţă de noul Cod fiscal, o iniţiativă a unui guvern de stânga dar în esenţă un proiect de factură liberală. Aşa cum am mai declarat în intervenţiile anterioare, consider că scăderea TVA-ului şi reducerea contribuţiei de asigurări sociale la angajator reprezintă o măsură eficientă şi benefică mediului de afaceri. Prin intermediul acestora, mediul de afaceri este încurajat să îşi achite obligaţiile faţă de bugetul de stat, astfel de măsuri conducând implicit la diminuarea fraudei fiscale. Scăderea TVA-ului reprezintă şi un stimulent pentru crearea locurilor de muncă, dar şi pentru stimularea iniţiativei antreprenoriale, în special în rândul tinerilor. Această relaxare fiscală va reprezenta o gură de oxigen pentru antreprenori. Tot mai mulţi analişti financiari estimează faptul că reducerea TVA-ului la un procent de 20% se va traduce într-o creştere a nivelului de trai al populaţiei cu 2%, pentru că va creşte puterea de cumpărare şi astfel se va stimula consumul. Totodată, măsurile vizate de noul Cod fiscal vor determina şi scăderea preţurilor, în special la alimente. Reducerea TVA-ului pentru carne, peşte, legume şi fructe de la 24% în prezent, la 9% începând cu 2016, va conduce şi la scăderea preţurilor, această iniţiativă fiind şi în beneficiul consumatorilor. Această măsură plasează România în rândul statelor Uniunii Europene, care au implementat o astfel de cotă. Relaxarea fiscală propusă de Guvernul Ponta trebuie dublată de un efort susţinut de combatere a evaziunii fiscale şi de o intensificare a acţiunilor pentru colectarea la bugetul statului a impozitelor şi taxelor.
			Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu: "Predarea religiei în şcoli nu dăunează elevilor" Dezbaterea publică din ultimele săptămâni, referitoare la obligativitatea orelor de religie în şcoli, a divizat practic societatea românească. Consider că fiecare elev are dreptul de a-şi manifesta liber opţiunile referitoare la acest aspect, însă cred că scoaterea acestei materii din programa şcolară, pe baza unei motivaţii ideologice este o eroare. Un prim criteriu de care cred că ar trebui să se ţină cont în cadrul acestei dezbateri este faptul că religia creştină, asemeni tuturor religiilor lumii, deşi poate crea impresia subiectivităţii, promovează anumite valori universal valabile şi aplicabile în cadrul unei societăţi, valori cum sunt iubirea, adevărul sau dreptatea. Totodată, cred că religia, ca disciplină, trebuie analizată şi ca fiind o parte a identităţii şi a culturii poporului român, şi ar trebui tratată în aceeaşi manieră în care sunt tratate istoria sau, de ce nu, literatura română. Pe de altă parte, sunt de părere că abordarea studiului religiei în şcoli a fost una greşită încă de la început. Consider că iniţial era necesară o reactualizare a programei şcolare pe parcursul celor 12 ani de studiu şi, ulterior, se putea pune problema importanţei sau a lipsei de importanţă acestui studiu, lucru valabil şi pentru celelalte discipline obligatorii din programa şcolară. Nu cred că o scurtă istorie a religiilor sau pildele şi poveţele din sfera religiei pot dăuna cuiva, cu atât mai puţin unui copil, cu un comportament în continuă transformare. Istoria religiilor ar oferi elevilor un solid bagaj de cultură generală şi o perspectivă, o incursiune în gândirea universală. Totodată, parabolele, pildele expuse la ora de religie pot reprezenta un manual de conduită în societate sub puterea exemplului şi a metaforelor.
			Domnul Andrei-Valentin Sava: "România trebuie să răspundă prompt noilor teme de pe agenda europeană privind migraţia şi securitatea graniţelor" Iau cuvântul în faţa dumneavoastră pentru a vă aduce în atenţie un subiect din sfera politicilor cadru ale UE, care impactează în mod direct statele membre. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a anunţat planificarea unei noi agende comune privind migraţia şi securitatea la graniţe. Este vorba, de fapt, de o amplă revizuire şi regândire a politicii UE privind migraţia. În acest context, Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele CE a declarat că: "O bună gestionare a migraţiei reprezintă o provocare pentru Europa, în ansamblu. Acum este momentul să avem o nouă abordare privind modul în care colaborăm: trebuie să utilizăm mai bine şi mai coerent toate instrumentele de care dispunem, să convenim priorităţi comune şi să sporim resursele alocate la nivelul UE şi la nivel naţional, să realizăm o solidaritate reală şi o mai bună partajare a responsabilităţilor între statele membre." Conform declaraţiilor oficialului european, această nouă agendă urmează a fi prezentată în luna mai a acestui an. Cei patru piloni pe care se sprijină noua construcţie politică sunt: sistem comun de azil politic; o nouă politică privind migraţia legală; combaterea migraţiei ilegale şi securizarea frontierelor externe. Asigurarea securităţii frontierelor este un element cheie pe noua agendă, fiind considerată esenţială pentru buna funcţionare a unui spaţiu de liberă circulaţie între statele membre, cum este cel al UE. Astfel, în comunicatul Comisiei Europene se argumentează că: "Un spaţiu fără frontiere interne şi o politică solidă în materie de azil şi de migraţie pot fi susţinute numai în condiţiile în care Europa îşi gestionează frontierele externe, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale. Gestionarea frontierelor este o competenţă partajată între UE şi statele membre, iar consolidarea supravegherii frontierelor externe ale UE reprezintă un interes vital pentru toţi". Un alt aspect punctat în mod special pe agendă este combaterea cu mai multă fermitate a migraţiei ilegale şi a traficului de persoane, prin introducerea unui nou pachet cuprinzător de acţiuni împotriva introducerii ilegale de migranţi în statele membre. După cum bine ştim cu toţii, România, ca stat de la frontiera estică a UE, reprezintă o poartă de intrare pentru imigranţii ilegali. Marea Neagră este deseori zona de intervenţie pentru depistarea şi oprirea operaţiunilor ilegale de trafic de imigranţi. În acest sens, aş dori să felicit DIICOT, precum şi forţele speciale de intervenţie care şi-au intensificat în ultima vreme acţiunile de identificare a grupurilor de traficanţi de imigranţi pe teritoriul ţării noastre. Uniunea Europeană trece printr-o serie de restructurări la nivel de politici publice. Dincolo de politica privind migraţia, UE pregăteşte reforme privind politica energetică şi de interconectare, politica fiscală sau politica de infrastructură de transport. România trebuie să ia parte activ la acest amplu proces, să îşi asume responsabilităţi şi termene realiste şi precise de realizare a acestora. Doar în acest fel ne vom consolida credibilitatea, vom reuşi să fim o voce ascultată şi respectată la Bruxelles şi, în acelaşi timp, ne vom reprezenta mult mai bine interesele economice şi politice. Aderarea la spaţiul Schengen nu se poate realiza fără ca ţara noastră să demonstreze că este capabilă să gestioneze probleme de migraţie externă. În acest context, politica de migraţie şi securitatea graniţelor noastre trebuie să fie o preocupare zero a noastră, inclusiv prin alocarea de resurse financiare suplimentare în aceste domenii. Uniunea Europeană şi-a arătat până acum sprijinul deplin pe care ni-l acordă în aceste demersuri, prin fondurile special puse la dispoziţie. Astfel, trebuie să amintim că în perioada 2007 - 2013, România a beneficiat de aproximativ 78 milioane de euro în cadrul Programului general "Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii". Programul a permis alocări de fonduri, după cum urmează: 4.401.038,41 euro către Fondul european pentru refugiaţi; 6.954.228,27 euro către Fondul pentru integrarea resortisanţilor statelor terţe; 6.374.426,17 euro către Fondul european de returnare; 59.657.000 euro către Fondul pentru frontierele externe. România trebuie să se asigure că rezultatele atinse până acum, cu ajutorul acestor fonduri, sunt pe deplin întărite şi valorificate şi să aloce resursele necesare pentru a asigura o cât mai bună aplicare a politicilor comune de la nivelul UE, în ce priveşte migraţia externă şi securitatea graniţelor.
			Domnul Anton Doboş: "Promisiunile fiscale ale PSD, «afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul»" Guvernul PSD ne-a obişnuit cu promisiuni extravagante şi neonorate. Dar ultima serie de promisiuni legate de fiscalitate au darul să ne surprindă, mai ales că au o disproporţie covârşitoare faţă de acţiunile recente ale acestui guvern, preocupat până de curând de majorări de taxe şi introducerea unora noi, decât de reduceri. Nu mai târziu de anul trecut, noi, cei de la PNL, am încercat din răsputeri să oprim guvernul să introducă noi taxe, ca cea pentru construcţii speciale sau supracciza la combustibil, care s-au dovedit foarte nocive pentru mediul de afaceri. Întoarcerea bruscă cu 180 de grade din aceste zile, cel puţin la nivel declarativ, ne arată că guvernanţii PSD au pierdut simţul realităţii şi acţionează în disperare de cauză. Duplicitatea cu care ne-a obişnuit PSD nu poate fi mai evidentă decât în acest caz. Problemele politice ale PSD şi ale premierului Victor Ponta ne pun în această situaţie, de a asista la propuneri fanteziste pe teme foarte serioase. Toate măsurile propuse şi aruncate de PSD în spaţiul public costă peste 16,26 miliarde de lei, conform calculului autorilor propunerii, din care estimează că vor recupera în prima fază 9,45. Numai că autorii uită un lucru esenţial: nu ne explică cum vor avea loc aceste recuperări. Rămâne complet fără răspuns întrebarea: cum se compensează această sumă? Pe ce se bazează guvernul? În lipsa unui răspuns, cât de cât credibil, toate aceste propuneri riscă să cadă în derizoriu şi să compromită întregul demers al rescrierii celor două coduri. Dacă PSD chiar ar fi avut de gând să aplice astfel de măsuri curajoase, nu ar fi trebuit să o facă acum, la final de mandat, când ştiu că mai au de guvernat câteva luni sau chiar săptămâni. Aruncă nişte propuneri, care dacă vor deveni realitate, vor trebui gestionate de următorul guvern, nu de către autorii propunerilor. O lipsă tipică de asumare a responsabilităţii pentru premierul Victor Ponta. Numai că momentul în care PSD a ales să vină cu aceste propuneri, care denotă o mare încredere în ceea ce fac ei la guvern în privinţa politicilor fiscale, a coincis cu un duş foarte rece venit din partea Comisiei Europene, legat chiar de programul de asistenţă fiscală. Faptul că ministrul finanţelor, Darius Vâlcov, ia în derâdere acest raport şi consideră că s-a făcut o greşeală de către Comisia Europeană, nu trebuie să ne ducă în eroare. Comisia Europeană a decis să demareze procedura de dezechilibru macroeconomic pentru România, ţara noastră fiind identificată încă din luna noiembrie 2014 că înregistrează dezechilibre economice. În acest raport sunt detaliate problemele macro-economice ale României, de care guvernanţii PSD trebuie să se ocupe înainte de a trece la propuneri care nu ţin cont de realitate. Din cele opt capitole analizate, guvernul a obţinut o singură notă de trecere. Domenii foarte importante au calificativul de "no progress", sau "limited progress" ceea ce echivalează cu note între 1-4, din 10 posibil. Aş aminti aici cele mai importante dintre aceste domenii sensibile, analizate de Comisia Europeană: recomandarea specifică de ţară ce privea implementarea măsurilor convenite prin programul de asistenţă financiară; reforma sistemului sanitar; întărirea măsurilor active pentru consolidarea pieţei muncii, îndeosebi pentru tineri şi persoanele în vârstă; reducerea sărăciei şi a eficientizării transferurilor sociale; promovarea competiţiei şi eficienţei în energie şi transporturi. Această descriere făcută de Comisia Europeană corespunde foarte bine zicalei: "afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul". Cer premierului Victor Ponta şi ministrului Darius Vâlcov să trateze cu maximă seriozitate problemele ridicate de acest raport şi să nu transforme România într-un nou copil-problemă pentru Uniunea Europeană, prin atitudinea pe care o afişează, cel puţin în faţa opiniei publice din ţară.
			Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: "Reintroducerea sporului de doctorat în sistemul de salarizare" Vă supun atenţiei o problemă cu care se confruntă cei care au obţinut titlul de doctor în ştiinţe după anul 2009. Acest an a împărţit doctorii în ştiinţe în două categorii. Conform Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cei care şi-au susţinut teza de doctorat până în decembrie 2009, primesc sporul de doctorat, iar cei care au susţinut-o după 1 ianuarie 2010, nu îl primesc. Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că, potrivit prevederilor acestei legi, toate veniturile din decembrie 2009 au devenit punct de referinţă pentru calcularea salariilor în anul 2010, iar toţi cei care au avut aceste sporuri, au beneficiat în continuare de acestea. Nu ne rămâne decât să credem că principiul aplicat de guvernul din acea vreme este: primul venit, primul servit. Este inacceptabilă această abordare injustă. Este adevărat că România, asemenea multor state din lume, începând cu anul 2009, se luptă cu efectele crizei economico-financiare, însă acest lucru nu scuză măsura guvernamentală de a suprima un drept al persoanelor angajate care au obţinut titlul de doctor în ştiinţe. Acest spor este un drept şi un merit, în definitiv o recunoaştere a valorii adăugate la locul de muncă de absolvenţii unei şcoli doctorale. Cei care absolvă o şcoală doctorală sunt persoane care investesc importante resurse pe parcursul unui program de studii doctorale, inclusiv de ordin financiar. După cum ştim, în acest moment există mai multe forme de doctorat: bugetat - cu bursă, bugetat - fără bursă şi doctorat cu taxă. Consider că această măsură este total incorectă şi descurajează pe toţi cei care vor să îşi îmbunătăţească condiţia educaţională şi profesională. În această situaţie nu putem invoca nici norocul, nici ghinionul. Eventual, putem vorbi de lipsa de inspiraţie a celor care au gândit această măsură. Guvernul trebuie să prevină sau să combată situaţiile discriminatorii, în niciun caz să le promoveze. Opinia mea este că redresarea economică nu se realizează nedreptăţind o categorie socio-profesională, ci prin încurajarea investiţiilor. Una dintre numeroasele categorii socio-profesionale dezavantajate prin această măsură injustă este reprezentată de profesori. Profesorii care au susţinut doctoratul înainte de 2009 primesc spor la salariu, pe când cei care au susţinut teza după această dată, nu. Profesorii susţin că este una din marile nedreptăţi ale sistemului. Sunt întru totul de acord cu faptul că s-a creat o discriminare prin această lege. S-a dat naştere la un sentiment de frustrare. În definitiv, este vorba de acelaşi efort intelectual. În această situaţie se află şi zeci de profesori ieşeni. Consider că se impune de urgenţă o propunere legislativă, pentru a nu se consfinţi şi pentru această categorie un tratament diferenţial. Cred că cel care trebuie să îndrepte urgent această situaţie este Guvernul, prin Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe. Sunt de părere că în orice domeniu este nevoie de angajaţi bine pregătiţi, cu o anumită condiţie intelectuală, specifică locului de muncă. Doctoratul presupune un nivel ridicat de competenţe ştiinţifice care, neîndoielnic, sporeşte activitatea profesională. Acordarea sporului de doctorat ar reprezenta o recunoaştere a muncii suplimentare depuse de profesorii care au obţinut titlul de doctor în ştiinţe, care în acest moment sunt insuficient remuneraţi. Precizez faptul că am discutat cu domnul ministru Liviu-Marian Pop această problemă, cu ocazia Conferinţei "Contribuţia sindicală la consolidarea dialogului social", organizată la Iaşi în data de 12 februarie a.c., de Comisia de dialog social a judeţului Iaşi, în parteneriat cu Alianţa Sindicală "Gheorghe Asachi" Iaşi şi Inspectoratul şcolar judeţean Iaşi, manifestare la care domnia sa a participat. În încheiere, doresc să salut propunerea legislativă a domnului senator şi ministru pentru dialog social Liviu-Marian Pop, adoptată săptămâna trecută de Senat. Iniţiativa vizează modificarea art. 20 din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. În această situaţie, Camera Deputaţilor este for legislativ decizional. Totodată, îmi exprim speranţa ca iniţiativa legislativă să obţină un vot favorabil în plenul Camerei Deputaţilor şi, astfel, personalul care a obţinut titlul ştiinţific de doctor şi îşi desfăşoară activitatea în autorităţi şi instituţii publice beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază.
			Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "Agenda publică pretinde recuperarea integrală de către stat a banilor proveniţi din infracţiuni" Consecvent cu susţinerea, fără excepţie, a agendei cetăţenilor, PNL a organizat la sfârşitul săptămânii trecute o dezbatere publică pentru identificarea cauzelor din care doar 10% din sumele supuse sechestrului de către DNA sunt executate de către ANAF şi se întorc, practic, în proprietatea statului român. Dezbaterea publică moderată de jurnalistul Alexandru Biriş s-a bucurat de un real succes, alături de parlamentari ai PNL fiind prezenţi reprezentanţi ai structurilor profesionale (procurori, executori judecătoreşti, jurnalişti, experţi etc.) reprezentanţi ai instituţiilor implicate ( ÎCCJ, DNA, DIICOT etc.), precum şi ministrul finanţelor şi ministrul justiţiei. Miniştrii prezenţi la întâlnire au prezentat dificultăţile pe care le întâmpină şi au anunţat că în cadrul guvernului a fost semnat un memorandum pe această temă, fiind iminentă elaborarea unei ordonanţe de urgenţă pentru reglementare. S-a făcut precizarea că se intenţionează înfiinţarea unei agenţii cu atribuţii specifice de recuperare a sumelor şi bunurilor care fac obiectul unor infracţiuni. Răspunzând întrebărilor puse de către participanţi, ministrul Vâlcov a precizat că noua structură fiscală, cu dublă subordonare, Ministerul Finanţelor şi cel al Justiţiei, va avea 500 de angajaţi şi un buget de 30 mil. ron, cheltuieli salariale, bugetate deja în bugetul anului 2015, măsură considerată de către participanţi ca având un potenţial benefic doar în anumite condiţii, care nu s-au aflat încă în atenţia executivului. Prin urmare, dezbaterile au condus la concluzia că problema recuperării banilor şi a bunurilor care fac obiectul unor infracţiuni este prea importantă spre a fi reglementată juridic prin ordonanţă de urgenţă, modalitate de legiferare considerată inoportună de către PNL şi de către cei mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor şi ai societăţii civile. Cei doi miniştri şi-au schimbat intenţia, sub presiunea opiniilor reprezentanţilor opoziţiei, susţinuţi şi de către ceilalţi participanţi, şi au promis public elaborarea unui proiect de lege care să intre în dezbatere publică în cursul acestei luni, şi mai apoi, în dezbatere şi aprobare parlamentară. Acţiunea PNL a fost încununată de succes şi reprezintă un model de opoziţie constructivă, dictată de agenda publică a cetăţenilor.
			Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "Preoţi cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină!" Societatea românească este, de 25 de ani, frământată de numeroasele probleme ale noii poziţionări geo-strategice, de dilemele unei orânduiri sociale, cea capitalistă, de care se distanţase pe o perioadă de jumătate de secol, de ceea ce reprezintă, în concepţia fiecăruia, dar şi în mentalul colectiv, o societate democratică etc. Indiferent care este tema de referinţă, (opţiunea pentru apartenenţa la euroatlantism, trecerea la economia de piaţă, instaurarea democraţiei post dictatura lui Ceauşescu, privatizarea şi asimilarea patronilor, ca realitate socială benefică) opţiunea individuală a românilor s-a făcut având scop ultim, declarat sau nu, o viaţă mai bună. Ceea ce reprezintă sintagma "o viaţă mai bună" pentru fiecare dintre cetăţeni şi pentru socio-grupuri este o temă abordabilă în domeniul sociologic, psihologic etc. Dar fiecare îşi doreşte, atunci când face opţiuni sociale sau politice, ceea ce înseamnă pentru sine şi ai lui "o viaţă mai bună". Este evident faptul că în zona satisfacerii intereselor sociale de bază, respectiv a intereselor economice, statul postdecembrist a ratat: românii nu sunt, nici pe departe, prosperi cum au sperat, ba dimpotrivă, iar de siguranţa zilei de mâine, s-a ales praful! Par a o duce mai bine cei care au ales să părăsească ţara, emigranţii economici, care au valorificat, de nevoie, în folos personal, una dintre posibilităţile noi ale românilor, care sunt şi cetăţeni europeni, şi anume libertatea forţei de muncă. În plus faţă de aceasta, în momente complicate ale existenţei lor, la naştere, când sunt bolnavi sau aparţinători ai unor bolnavi, sau atunci când au de-a face cu decidentul public, indiferent de ipostaza sa, de la funcţionara de la ghişeu până la ministru, când se confruntă cu sistemul de educaţie, incoerent şi fără predictibilitate, românii se simt aflaţi în voia sorţii. Un stat slab, corupt, incapabil să negocieze în favoarea românilor în exterior, incapabil să promoveze valori şi modele în interiorul ţării, pare că s-a îndepărtat de menirea lui de manager naţional, furnizor de încredere, de stabilitate, de bunăstare, de lege clară şi înţeleaptă. Şi atunci, în aceste condiţii de restrişte, unde să se îndrepte nădejdea românilor, dacă nu spre Dumnezeu?! Şi de ce se inflamează tot felul de autodeclaraţi liber-cugetători, apărători fără obiect ai statului nostru laic, care nu are a fi apărat în identitatea sa laică?! Mulţimea credincioşilor din România şi-a manifestat credinţa cu bun-simţ şi decenţă. În altă zonă a lumii au fost înălţate ruguri pe care au fost arşi oamenii... Nu la noi... Nevoia ca biserica să nu fie atrasă în controverse politice şi pseudo-ideologice este enormă. Trebuie chemaţi la colaborare, întru această lucrare, clericii din toate cultele, ca exponenţi ai unei societăţi civile, pe care ne-o dorim de o moralitate înaltă. Sigur că da, statul român este laic, dar de multe secole "oastea e creştină", aşa cum cântam în Imnul Naţional. Iar noi, politicienii, trebuie să ocrotim acest lucru... Ca pe un lucru sfânt, ca pe o parte delicată a sufletului românesc, ca pe un adevăr de neatins al identităţii noastre naţionale. Partidul Naţional Liberal, ca unic partid naţional (şi istoric!) îndeplineşte acest deziderat în mod natural... Căci "Nihil sine Deo!"
			Doamna Claudia Boghicevici: "Ce soluţie naţională vom adopta pentru confiscarea bunurilor dobândite din infracţiuni?" Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal a organizat în data de 5 martie 2015 o dezbatere publică cu tema "Ce soluţie naţională vom adopta pentru confiscarea bunurilor dobândite din infracţiuni?". Modificarea Codului penal, în sensul deciziei luate de CCR în ianuarie anul acesta, dar şi pentru transpunerea Directivei nr. 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană reprezintă o prioritate urgentă pentru orice guvernare. Este inadmisibil că Guvernul Ponta nu a făcut nimic în acest sens, mai mult, a tolerat ineficienţa ANAF în recuperarea prejudiciilor. (Kovesi: "Hotărârile judecătoreşti definitive în dosarele DNA au dus la confiscarea de bunuri de peste 310 milioane euro, de trei ori mai mult decât în 2013". "Dacă ar fi executate, e mai mult decât fondul de salarii al medicilor pe un an"). Rata de recuperare a prejudiciilor de către ANAF, de doar 10%, înseamnă privarea bugetului de stat de fonduri care ar putea fi investite în sistemele noastre publice subfinanţate (educaţie, sănătate, ocuparea tinerilor pe piaţa muncii). Alături de rata endemică a evaziunii fiscale, care a ajuns în guvernarea PSD la aproape 20% din PIB, conform Consiliului Fiscal, alături de eşecul recuperării prejudiciilor din marile dosare sunt, din păcate, cărţile de vizită ale actualei guvernări Ponta şi probleme care ar trebui tratate ca afectând siguranţa noastră naţională. Când numai din reducerea evaziunii cu 1% sau recuperarea integrală a prejudiciilor poţi dubla fondul de salarii pentru medici şi profesori, înseamnă că pierzi deliberat o uriaşă oportunitate. Guvernarea PNL îşi propune finanţarea educaţiei şi a sănătăţii cu cel puţin 6% din PIB, iar implementarea măsurii privind confiscarea extinsă a averilor persoanelor condamnate pentru fapte grave de corupţie este parte a surselor de finanţare în acest sens. Investiţiile în educaţie şi sănătate sunt investiţii în viitor, sunt investiţii în resursa umană, capabilă să asigure creşterea competitivităţii economiei româneşti şi implicit creşterea nivelului de trai pentru toţi românii. Această dezbatere a avut drept scop aducerea la masa discuţiilor a tuturor organismelor implicate şi interesate de acest subiect, în contextul în care România trebuie să pună în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se putea conforma Directivei nr.2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană până la data de 4 octombrie 2015, în acord cu Deciziile Curţii Constituţionale care vizează acest aspect.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale" La 4 martie, în fiecare an, se marchează Ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale. Este o zi menită să atragă atenţia asupra pericolului pe care îl prezintă actele de violenţă, abuz şi exploatare sexuală în întreaga lume. Deşi problema este una de nivel mondial, unele locuri sunt mai vulnerabile decât altele. Acestea includ zone din Asia de Sud-Est, Europa de Est şi unele ţări din America Latină şi Caraibe. Dar şi ţările bogate sunt afectate de această problemă. Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) estimează că aproape un milion de persoane sunt traficate în fiecare an în scopul exploatării sexuale, 98% din acest număr fiind reprezentat de femei şi fete. Totuşi, nici în România nu trebuie să ignorăm că se petrec astfel de fapte. Avem nevoie de un efort concentrat din partea tuturor actorilor: familie în primul rând, şcoală, Biserică şi, bineînţeles, instituţiile statului. Cele mai multe cazuri de victime ale exploatării acestor persoane provin din familii sărace, disfuncţionale şi aici este rolul comunităţilor, al Bisericii şi al şcolilor să suplinească acest deficit de grijă familială. Este revoltător să avem în continuare cazuri de părinţi care îşi vând copiii sau care îi dau pe mâna unor străini. Cred că legislaţia în domeniu trebuie să fie şi mai aspră şi fiecare cetăţean trebuie să conştientizeze pericolul ce-l reprezintă aceste acte de violenţă şi trebuie să lupte împotriva lor.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Responsabilitatea actului educaţional trebuie să implice şi formarea elevilor pentru integrarea lor viitoare pe piaţa muncii" Săptămâna trecută la Palatul Parlamentului, Comisia de Educaţie a PNL Sector 1, împreună cu Organizaţia de Femei a PNL Sector 1, au dezbătut pe tema proiectului de Cod etic pentru învăţământul preuniversitar, lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei. Aşa cum subliniază şi programul de guvernare lansat de PNL, reformarea profundă a sistemului de educaţie şi cercetare trebuie să fie mai întâi expresia voinţei civice şi urmarea unui act de voinţă politică. Dezbaterea purtată reprezintă o dovadă a responsabilităţii PNL şi a seriozităţii cu care probăm că acest program de guvernare nu reprezintă doar declaraţii de intenţie aşezate pe hârtie. Responsabilizarea cadrelor didactice este crucială pentru reforma mediului educaţional. În mare, toate măsurile propuse în prezentul cod converg implicit către o mai mare responsabilizare a autorilor actului educaţional. Cu toate acestea, e nevoie de o mai bună descriere a plurivalenţei acestei responsabilizări. Consider că responsabilitatea formării elevului trebuie să depăşească sfera documentelor şcolare. De aceea, dincolo de standardele de performanţă prevăzute în documentele şcolare, responsabilitatea actului educaţional trebuie să implice într-o foarte mare măsură formarea elevilor, pentru integrarea lor viitoare pe piaţa muncii. Nevoile de cunoştinţe şi abilităţi cerute pe piaţa muncii sunt cel mai bine înţelese, prin interacţiunea cu agenţii economici. Este nevoie de o detaliere mai amplă a acestui punct, într-un articol distinct sau prin mai multe subpuncte care să privească separat colaborarea cu mediul economic. Totodată, trebuie să avem în vedere că noua paradigmă în relaţiile dintre elev, familie, şcoală şi comunitate pe care ne-o dorim implică o comunicare şi colaborare permanentă între aceste entităţi. De aceea, consider necesară includerea în cod a obligaţiei implicării şi consultării elevilor şi a părinţilor în tot acest proces de realizare a parteneriatelor, reprezentaţi prin Consiliul şcolar al elevilor şi Consiliul reprezentativ al părinţilor. Nu în ultimul rând, o altă îmbunătăţire pe care cred că trebuie să o aibă în vedere codul este revizuirea capitolului referitor la sancţiuni. Consider că se impune prevederea clară în cod a sancţiunii de excludere imediată şi definitivă din corpul didactic a celor care se dovedesc a fi vinovaţi de fapte precum luarea de mită, abuzarea fizică sau sexuală a elevilor.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Un program liberal pentru România - PNL a lansat Programul de guvernare: realist, bazat pe o viziune coerentă, cu soluţii viabile" Partidul Naţional Liberal a lansat o viziune de ansamblu, nu o simplă reţetă fiscală. PNL vrea menţinerea macrostabilităţii economice, de la care să pornească asigurarea dezvoltării României. Este un program liberal pentru România, autentic liberal, care să ducă la modernizare. Programul dreptei româneşti. Proiectul PNL este adresat în primul rând clasei de mijloc şi capitalului autohton. Este o formă concretă a parteneriatului PNL cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru realizarea proiectului de ţară "România lucrului bine făcut". Domeniile strategice asumate în proiectul PNL: educaţia şi cercetarea, sănătatea şi demografia. Obiectivele şi direcţiile pe care se bazează programul de guvernare al PNL: stimularea capitalului autohton, ridicarea barierelor administrative şi simplificarea legilor, pentru a face afacerile mai uşor de început şi condus; stimularea domeniilor cu mare potenţial: agricultura şi industria alimentară, energetică, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiile, industriile creative; recuperarea rămânerilor în urmă în domeniul infrastructurii şi al fondurilor europene; relaxarea politicii fiscale, păstrând echilibrele macroeconomice, avansând decisiv cu reformele structurale. Relaxarea fiscală va fi realizată progresiv, în două etape, pe măsură ce vom desăvârşi reformele structurale: 2015 - 2016: până la 31 decembrie 2016 se vor elimina din Codul fiscal: taxa asupra construcţiilor speciale ( "Taxa pe stâlp") supraacciza la carburanţi; plafonarea contribuţiilor sociale la trei salarii medii brute pe economie pentru profesiile liberale; readucerea nivelului TVA la 19% de la 1 ianuarie 2016; introducerea taxării inverse a TVA pentru carne; pregătirea unui nou sistem fiscal care să fie introdus în România din 2017. 2017 - 2020: reaşezarea sistemului fiscal din România se va realiza prin definirea a două categorii principale de impozite şi taxe: naţionale şi locale; sistemul fiscal naţional se va redimensiona şi reaşeza prin generalizarea cotei unice de 16%; FMI, Banca Mondială şi UE rămân parteneri de încredere şi pe termen lung. Aderarea la zona euro este un obiectiv fezabil. În ceea ce priveşte politica PNL pentru mediul de afaceri şi piaţa muncii, putem spune că principalele direcţii de acţiune în acest domeniu sunt bazate pe principiile statuate în documentele Comisiei Europene pentru stimularea antreprenoriatului şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi se referă la: asigurarea unui mediu de afaceri favorabil şi prietenos: continuarea procesului de simplificare a procedurilor administrative; crearea cadrului favorabil înfiinţării şi dezvoltării companiilor mici, inclusiv a afacerilor de familie; crearea condiţiilor ca administraţia publică să răspundă eficient cererilor venite de la întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv prin promovarea soluţiilor de e-government şi ghişeelor unice de relaţii cu contribuabilul; adaptarea legislaţiei achiziţiilor publice, pentru a deveni mai accesibilă întreprinderilor mici şi mijlocii; susţinerea eforturilor de creştere a întreprinderilor mici şi mijlocii pe alte pieţe, în Uniunea Europeană sau în afara ei; capitalizarea CEC Bank pentru susţinerea IMM-urilor sau a programelor speciale de creditare a micilor întreprinzători. Partidul Naţional Liberal consideră că în ceea ce priveşte reformarea pieţei muncii din România obiectivele strategice generale includ: creşterea calităţii şi productivităţii muncii, prin educarea şi formarea continuă a forţei de muncă, promovarea adaptabilităţii şi a antreprenoriatului; ocuparea deplină a forţei de muncă; promovarea coeziunii sociale, prin creşterea incluziunii sociale a persoanelor dezavantajate şi combaterea discriminării; promovarea egalităţii de gen în toate domeniile de activitate; investiţii în formarea profesională continuă; sprijinirea tinerilor pentru obţinerea primului loc de muncă şi începerea unei cariere; promovarea uceniciei la locul de muncă pentru tinerii cu un nivel scăzut de instruire şi fără calificare. Pe baza programului de guvernare, PNL lansează public invitaţia către toţi posibilii parteneri politici pentru a-l dezbate împreună, astfel încât să creăm o nouă majoritate şi să ajungem la o nouă guvernare.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Combaterea traficului de minori - creşterea eficienţei forţelor de poliţie din UE şi EEA, prin implementarea directivelor şi normelor din domeniu" Săptămâna trecută am participat la o conferinţă din cadrul proiectului "Combaterea traficului de minori - creşterea eficienţei forţelor de poliţie din UE şi EEA, prin implementarea directivelor şi normelor din domeniu". Conferinţa a fost organizată de Reaching Out România şi Freedom House România, în parteneriat cu Fier Fryslân Olanda, Nest International Danemarca, National Guard Squad Olanda, în cadrul proiectului finanţat de Comisia Europeană, DG Justice, prin programul Daphne III. Proiectul este menit să optimizeze şi să eficientizeze protocoalele şi procedurile comune, pentru identificarea şi tratarea minorilor care au fost victime ale traficului de fiinţe umane din spaţiul UE, prin realizarea unui manual dedicat poliţiei şi asistenţilor sociali din statele membre UE. În cadrul intervenţiei avute, mi-am exprimat bucuria că prin acest proiect transnaţional putem să ne uităm la modele de bune practici şi să venim cu soluţii pe care le putem transpune, astfel încât să îmbunătăţim situaţia şi în România. În primul rând, din punct de vedere al reglementărilor şi al cadrului instituţional, cred că este necesară acţiunea pe două paliere: o separare clară a atribuţiilor între DGASPC-uri şi ANITP şi crearea, pe model olandez, şi aşa cum prevede şi directiva europeană, a poziţiei de raportor naţional privind traficul de persoane, o instituţie independentă care să monitorizeze evoluţia fenomenului, impactul politicilor guvernamentale, măsurile care mai sunt necesare. În ceea ce priveşte primul palier trebuie să ne referim la o colaborare tripartită între Poliţie, instituţia care are rolul principal în depistarea victimelor şi destructurarea reţelelor, DGSPC-uri, cele care trebuie să ofere asistenţă victimelor şi ANITP, care trebuie să formuleze politicile publice, să monitorizeze în permanenţă victimele, să colaboreze cu organizaţiile societăţii civile. Un rol important din punct de vedere instituţional îl au şi organele de anchetă, procurorii, cei care trebuie să continue luptele în instanţă, pentru condamnarea vinovaţilor. Ne-am obişnuit cu anchetele de corupţie, dar din păcate nu se vorbeşte deloc despre pericolul corupţiei în dezvoltarea reţelelor de trafic de minori. Aceste reţele există şi datorită complicităţilor cu funcţionari, agenţi de poliţie, care preferă să închidă ochii. Aşa se explică şi frica victimelor de a-şi deconspira traficanţii, care, pe lângă violenţele fizice la care le supun, le şi indică faptul că nimeni, niciodată, nu le va apăra, pentru că poliţistul X îi acoperă sau procurorul Y este un client. Sunt realităţi dure, dar pe care trebuie să le confruntăm, dacă vrem să le soluţionăm. Mecanismele interne de control ale acestor instituţii trebuie să fie mult mai eficiente în a identifica şi pune sub acuzare aceşti complici. Statisticile semnalează pentru România o scădere a numărului de anchete şi condamnări, în ciuda faptului că pedepsele sunt "suficient de aspre şi comensurate", aşa cum evaluează raportul Departamentului de Stat al SUA. Nu trebuie să ignorăm nici activitatea de prevenire. Astfel, avem nevoie de un efort concentrat din partea tuturor actorilor: familie în primul rând, şcoală, Biserică şi, bineînţeles, instituţiile statului. Cele mai multe cazuri de victime ale traficului de persoane provin din familii sărace, disfuncţionale şi aici este rolul comunităţilor, al Bisericii şi al şcolilor să suplinească acest deficit de grijă familială. Este revoltător să avem în continuare cazuri de părinţi care îşi vând copiii sau care îi dau pe mâna unor străini, aşa cum se întâmplă mai nou în metoda "Loverboy", unde fete minore sunt seduse de bărbaţi mai în vârstă care apoi, sub diverse pretexte, le iau în străinătate unde sunt forţate să se prostitueze.
			Domnul Constantin Adăscăliţei: "Informatizarea României. Stop contractelor păguboase!" Epoca internetului, începută în America anilor ’70, este considerată de oamenii de ştiinţă un ciclu cel puţin la fel de important ca revoluţia industrială din secolul XIX. Cu toate diferenţele culturale şi sechelele în mentalitate, România nu a fost ocolită de inovaţiile tehnologice aduse de reţeaua globală de comunicaţii şi trebuie să recunoaştem că generaţiile tinere au arătat disponibilitate şi talent nativ pentru a face din acest context o oportunitate, în ciuda celor "old school" sau de modă veche. Astăzi constatăm fapte şi cifre care ni se par cât se poate de fireşti: şcoala românească pregăteşte specialişti IT care sunt doriţi în SUA, cele mai mari salarii din România sunt în industriile legate de IT, majoritatea românilor cu acces la internet se informează, îşi derulează afacerile/profesia, socializează cu ajutorul mediului on-line. O dovadă că România a fost văzută ca piaţă cu potenţial este faptul că ţara noastră beneficiază în prezent de una din cele mai mari viteze ale internetului şi transferului de date din lume. Statistic, în România există astăzi 14 milioane de conexiuni la internet şi aproape 1 milion de domenii înregistrate .ro. Inevitabil în acest context, ca în procesul de modernizare a instituţiilor statului, una dintre priorităţi să nu devină informatizarea acestora. Evident că acest lucru, început timid în urmă cu 15 ani, a constat atât în dotarea acestor instituţii cu mijloace informatice, cât şi crearea unor procedee care să înmagazineze şi să facă mai uşor accesul la date. Chiar dacă generic, atunci când vorbim de informatizare a statului, ne gândim la toate acele servicii publice la care procedurile electronice înlocuiesc cozile interminabile la ghişee (rămăşiţă din epoci apuse), beneficiile acestui proces evolutiv sunt numeroase şi pe toate palierele: în sănătate, în educaţie, economie/finanţe, securitate şi ordine publică, ba chiar şi în procesul electoral, unde sistemele informatice depistează votul multiplu. Din păcate, acest proces, parte a reformei statului, a fost dacă nu sabotat, atunci încetinit timp de un deceniu de contracte păguboase, despre care fie s-a scris în mass-media, fie aflăm acum detalii din rechizitoriile DNA. În perioada 2001-2012 aceste maşinaţiuni au avut drept rezultat păgubirea bugetului de stat şi îmbogăţirea unor grupări transpartinice, care au mai legat o piatră de moară credibilităţii clasei politice româneşti. Amintim câteva dosare cu răsunet care sunt în atenţia publicului: Contractul închiriere licenţe Microsoft în valoare de 105 milioane dolari, derulat între 2004-2009, Contractul Microsoft în valoare de 96 milioane euro, derulat între 2009-2012, Contractul privind Sistemul Educaţional Informatizat în valoare de 124 milioane dolari, derulat între 2001-2009, Contractul integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat în valoare de 534 milioane euro şi exemplele pot continua. Expresia cu care operatorii privaţi din IT care caracterizează aceste contracte este "bani mulţi, performanţe slabe", dincolo de orice suspiciune privind derularea legală a acestor acte juridice. Un lucru este sigur - procesul de informatizare a instituţiilor de stat trebuie continuat, pentru că încă mai avem domenii în care se lucrează ca acum 20 ani. Încă nu am rezolvat problema conectivităţii, în special în rândul elevilor din mediul rural, de aceea ne vom bucura dacă Guvernul Victor Ponta îşi va îndeplini acest angajament. Un aspect aparent nesemnificativ, însă deranjant pentru public şi perceput ca o sfidare la adresa cetăţeanului - site-urile instituţiilor publice care sunt fie prost gestionate, fie neglijate sau neactualizate cu anii. În condiţiile în care s-au cheltuit bani publici pentru realizarea acestora, cineva va trebui să răspundă pentru lipsa lor de funcţionalitate. Metoda prin care s-au sifonat bugete, cu pretextul construirii unui site al instituţiei, este ruşinoasă şi trebuie să dispară din administraţie. În acelaşi registru includem şi soft-urile plătite cu bani grei, de care nu aveam nevoie. Nu în ultimul rând, trebuie să găsim o soluţie pentru următorul paradox: ne dorim instituţii informatizate, însă sistemul nu poate susţine angajarea specialiştilor IT, pentru care o slujbă la stat nu poate concura salariile din mediul privat. În acelaşi timp, statul plăteşte sume uriaşe pentru servicii externalizate, care se pot dovedi inutile. Rezultă clar o nevoie de adaptare a sistemului public, după ce mediul privat face asta de 15 ani.
			Domnul Constantin Avram: "Presiunea presei! (impune o lege a presei?!)" Ca unul care urmăreşte, din 1990, foarte atent mijloacele de informare în masă, adică presa de toate felurile, ar trebui să înţeleg mult mai uşor rolul de mediere a informaţiilor care ajung în spaţiul public, dar şi rolul de echilibru şi control între cele trei puteri ale statului: puterea legislativă - Parlamentul, puterea executivă - Guvernul şi Preşedinţia, şi puterea judecătorească - mai exact toate instituţiile statului, care pun în aplicare actele normative emise de Parlament sau Guvern. Am urmărit şi urmăresc, cu mare atenţie, evoluţia organelor de presă, cele scrise, audio sau televiziuni, şi încerc să mă dumiresc de ce orice subiect de interes naţional sau local, care se transformă într-o ştire, este abordat diferit de trusturile de presă, în special de televiziuni, şi cele private şi cea de stat? De regulă, în ultimii ani, toate trusturile de presă au reuşit să înglobeze cel puţin un ziar (cotidian sau săptămânal), un post de radio şi cel puţin un post de televiziune. De la toate putem auzi, putem citi, putem urmări cum că toate ştirile sunt atent selectate, atent documentate, din cel puţin trei surse, şi la fel de atent difuzate către publicul larg, încă însetat de ştiri şi informaţii noi, gen "breaking news", dar toate marcate de obiectivism (deci, nealterate de puncte de vedere subiective sau rău intenţionate) şi fără partizanat politic. Dar, una este ceea ce ne spun sau ce doresc să credem, şi alta este ceea ce se furnizează publicului. Am remarcat o adevărată competiţie pentru un rating mai bun şi ar fi de înţeles acest lucru, dacă rezultatul acestei competiţii nu ar avea ca efect final decât linşajul mediatic, în funcţie de interesele grupului. Dar, dincolo de aceste mici aspecte şi de multe ori neînsemnate campanii de denigrare, de terfelire, de aruncat cu dejecţii în cei care nu sunt de partea cui trebuie, am constatat că, au o cadenţă demnă de invidiat atacurile concentrate şi concertate (motivate sau nu) ale celei de-a patra puteri - PRESA - asupra celorlalte trei puteri ale statului: Parlament, Guvern sau Justiţie. Cineva îmi spunea că aceste atacuri, de multe ori suburbane, sunt rezultatul imediat al sistemului concurenţial, dar eu nu prea cred, din moment ce ştim că numărul de contracte de publicitate nu este neapărat direct proporţional cu cantitatea de acuze, de ironii, de anchete jurnalistice unidirecţionate, îndreptate aproape exclusiv către reprezentanţii celorlalte trei puteri. Pentru noi toţi este clar faptul că, asupra Parlamentului, deputaţi şi senatori, sunt îndreptate majoritatea aprecierilor negative, majoritatea ironiilor de prost-gust, majoritatea acuzelor, majoritatea suspiciunilor, toate acestea conducând la bănuiala practicării unei prostituţii profesionale, decât la percepţia unui comportament profesional de înaltă ţinută. Aproape de fiecare dată, tot ce este rău în societatea românească, se datorează parlamentarilor, tot ce este interesat se datorează guvernanţilor şi tot ce este inuman şi nedrept se datorează sistemului judiciar. Pentru unii, aşa-zişi analişti sau moderatori, parlamentarii dorm sau sunt proşti, guvernanţii sunt hoţi şi interesaţi, iar procurorii şi judecătorii sunt nedrepţi sau dominaţi de partizanat politic. Eu ştiu că, de exemplu, dintr-o echipă de zugravi, dacă a furat unul o galeată cu vopsea, nu îi faci hoţi pe toţi membrii echipei. Asta, ca să dăm un singur exemplu. Unele guri rele susţin, cu diferite ocazii, că atacurile presei asupra celorlalte trei puteri ale statului, au un scop bine definit, şi anume, acela de a abandona rolul de asigurare (mediere) a echilibrului între ele, pentru rolul de coordonare indirectă şi influenţare a deciziei politice, prin presiune mediatică. Se poate spune sau crede că, decredibilizarea acestor instituţii (Parlament, Guvern, Justiţie) au generat scăderea dramatică a încrederii populaţiei în acestea, şi în special, în Parlamentul României, care fiind rezultatul direct al votului popular, este cea mai democratică instituţie a ţării, cea mai stabilă şi cea mai legitimă. Dar ce mai contează, când interesele economice şi politice ale presei, în ansamblu, cu mici excepţii, sunt mai puternice decât aflarea adevărului şi informarea corectă a publicului?! Contracte să apară sau comanda şefului să fie îndeplinită, că restul...!
			Domnul Constantin Avram: "Ţara noastră, nu-i a noastră?!" Tot mai des, în foarte multe situaţii, mi se pune întrebarea dacă firavul capital românesc mai există. Implicit, această întrebare este urmată de o alta, legată de capitaliştii români, dacă investitorii autohtoni mai dau vreun semn de viaţă sau nu. Pentru că, mai toţi au fost scoşi de pe piaţă de capitalul străin sau au fost arestaţi şi judecaţi. Consecinţa imediată a fost creşterea numărului de şomeri şi scăderea nivelului de trai al românului de rând. Dar, cine să mai observe dispariţia capitalului românesc din toate ramurile economice generatoare de profit? Pentru noi toţi, care mai reuşim să ne mai asumăm riscul unei afaceri, răspunsul este clar: absolut nimeni! În spaţiul public, doar câţiva analişti economici obiectivi şi ancoraţi în realităţile economice mai amintesc de soarta capitalului românesc, care este pe cale de dispariţie, nouă românilor lăsându-ni-se numai palida bucurie de mari furnizori de forţă de muncă ieftină şi consecvenţi consumatori ai unor produse, realizate de capitalul străin. A nu se înţelege că am ceva împotriva investitorilor străini, dar nu pot uita analiza pertinentă a unui consultant economic de renume, şi anume domnul Ilie Şerbănescu, care încearcă să aducă clasa politică cu picioarele pe pământ, arătând meticulos că: petrolul şi gazele naturale sunt exploatate de investitori austrieci; industria metalurgică feroasă este la investitorii indieni cu legături britanice, iar cea neferoasă este controlată de investitori ruşi; fondul silvic naţional a fost exploatat de investitori arabi sau unguri; industria de automobile este controlată de investitori francezi sau americani; telecomunicaţiile sunt gestionate de investitori greci sau francezi; distribuţia energiei electrice este gestionată de italieni sau germani; sistemul bancar românesc (ex. CEC BANK şi EXIMBANK) reprezintă numai 4% din totalul capitalului financiar, restul fiind străin ; fondul terenurilor agricole mai este controlat de capital românesc doar în proporţie de 40%, restul fiind exploatat de companii străine. Şi aş mai avea de menţionat suficiente domenii de activitate în această situaţie, dar mă opresc doar la atâtea, din motive de spaţiu. Şi îmi pun întrebarea: "...nouă, românilor, ce ne-a mai rămas?", probabil resursele de sare şi serviciile naţionale de poştă! Dar cine poate să ştie cine a pus ochii şi pe acestea. Remarca academicianului Dinu C. Giurescu, potrivit căreia: "...ce a mai rămas, nu ne mai aparţine...", este mai actuală ca oricând! Pot fi acuzat de naţionalism, dar ce mai contează când nimeni nu sesizează dispariţia treptată a capitalului românesc, odată cu externalizarea profitului companiilor străine. Şi, atunci, ne întrebăm: cum să mai sperăm la dezvoltarea României în următorii ani? Riscul stagnării şi acceptul stării de subdezvoltare este un real pericol la adresa stabilităţii naţiunii române.
			Domnul Constantin Avram: "Trebuie renunţat la sistemul diferenţiat de finanţare a partidelor politice" Una din preocupările legislative care ţin capul de afiş al agendelor politice ale partidelor, dar şi a instituţiei prezidenţiale, este Legea finanţării partidelor politice, care în timpul cel mai scurt va fi modificată şi completată. Cum şi când se vor întâmpla aceste lucruri rămâne de văzut, dar oricum, acest act normativ se va putea modifica şi completa până cel târziu în iunie 2015, din considerente legate de respectarea cadrului legal. Oricum actuala lege, în forma în care a fost adoptată, a permis tot ce se putea permite în timpul campaniilor electorale, perioadă în care, finanţarea formaţiunilor politice este principala problemă care trebuia rezolvată şi care, în cele mai multe cazuri, stabilea câştigătorul acestor campanii electorale, deci prezenţa "la butoane", atât la nivel local, cât şi la nivel central. Actualitatea politică prezentă, coroborată cu instrumentarea dosarelor de mare corupţie, dovedesc o dată în plus, dacă mai era cazul, că fenomenul corupţiei la nivel înalt este strâns legat de campaniile electorale ale formaţiunilor politice active la nivel naţional. De regulă, partidele aflate la guvernare, cu mici excepţii, nu au avut nicio problemă de finanţare a campaniilor electorale, acest impediment al lipsei resurselor financiare fiind legat numai de partidele mici sau cele nou înfiinţate, aflate sau nu la putere. Ca să nu mai vorbim de faptul că legea actuală asigură la nivel naţional finanţarea partidelor parlamentare, în funcţie de numărul de parlamentari obţinuţi în urma scrutinului la nivel naţional. În actualul context legislativ privind finanţarea partidelor politice, partidele mici nu au nicio şansă de dezvoltare, de consolidare, de egalitate de şanse în competiţia politică cu formaţiunile politice consolidate şi cu mai mulţi parlamentari. Şi de aici rezultă pericolul şubrezirii accentuate a sistemului pluripartit în România, iar tendinţa marilor partide de a rămâne singure în piaţa politică nu mai poate fi oprită. Evident şi fenomenul polarizării procentuale a partidelor politice se va accentua periculos, în sensul grupării unor formaţiuni politice (cât mai puţine), la procente de 20-25%, iar celelalte (cele mai multe), grupate la pragul minim de accedere în consiliile locale sau în Parlament. De aceea, acest act normativ, atât de părtinitor şi generos cu partidele mari, trebuie modificat şi completat în regim de urgenţă! Aş îndrăzni să cred că ar fi mai echitabilă o finanţare egală a partidelor politice parlamentare, de la bugetul de stat, pentru că numai astfel s-ar putea crede că orice competiţie politică nu avantajează financiar nicio formaţiune politică. În acest sens, trebuie îndeplinită o singură condiţie: consensul parlamentar al tuturor partidelor, ceea ce nu este imposibil de obţinut.
			Domnul Constantin Mazilu: "Imaginea românilor în străinătate, o hologramă contrafăcută" Mai multe organe media străine prezintă, de ceva vreme, o imagine deformată a românilor plecaţi la muncă în alte ţări membre UE. Foarte rar am văzut sau am auzit, credeţi-mă pe cuvânt, şi probabil la fel şi o mare parte dintre dumneavoastră, de producţii media defăimătoare la adresa comunităţilor de români din state non membre ale Uniunii. Întotdeauna în show-urile acestea se pune accentul pe românii nevoiaşi sau pe cei care comit anumite infracţiuni, aceştia fiind prezentaţi drept adevărate embleme pentru tot poporul român. Mediile străine îşi permit, dovedind multă abnegaţie în acest sens, să ne arate cu degetul nu doar la ei acasă, ci şi peste gard, în propria noastră ţară. Şi, ce este şi mai grav şi ireparabil, în faţa întregii lumi. Postul de televiziune britanic Channel 4 difuza, luna trecută, un episod compromiţător dintr-un documentar intitulat sugestiv, ca un adevărat semnal de alarmă, "Vin românii!". Această emisiune se pare că dorea să analizeze "obiectiv" traiul conaţionalilor noştri stabiliţi în Regatul Unit, dar şi potenţialul "pericol" pe care l-ar constitui pentru societatea englezească vreo viitoare şi imaginară invazie a românilor pe acele meleaguri. Să nu uităm că anul trecut, la 1 ianuarie, când Marea Britanie a ridicat restricţiile pe piaţa muncii, doar Victor Spirescu a fost singurul român care le-a "asaltat" joburile englezilor. Iar statisticile forţelor de muncă din Regat le contrazic temerile organelor media. Nu avem noi cei mai mulţi angajaţi din insulă şi nici cei mai mulţi infractori. Respectiva emisiune televizată pe care v-am menţionat-o a stârnit reacţii adverse, nu doar din partea comunităţii româneşti din UK, ci şi din partea întregii diaspora, pentru că astfel de show-uri prezintă o imagine falsă a imigranţilor români, generalizând, dar şi punându-i pe bieţii oameni, şi aşa necăjiţi, într-o lumină nefavorabilă. Ambasadorul României la Londra, Excelenţa Sa, Ion Jinga, şi-a exprimat regretul pentru modul în care românii sunt trataţi de unele mass-media, explicând că cea mai mare parte dintre români s-au integrat destul de uşor în societatea britanică, iar o altă parte dintre ei au ajuns în funcţii cheie graţie profesionalismului demonstrat la locul de muncă. Şi eu vă pot da numeroase exemple de ingineri români care performează în industria auto şi care au reuşit, în acelaşi timp, să readucă la viaţă numeroase localităţi din Regat, în care populaţia aproape că dispăruse. Dragi români de pretutindeni, ţin să salut reacţia promptă a românilor din UK, care şi-au manifestat, public, dezacordul faţă de astfel de denigrări printr-un protest paşnic. Aceşti români au dovedit că sunt preocupaţi nu doar de imaginea comunităţii româneşti din care fac parte, ci şi de numele de român. În opinia mea, astfel de gesturi paşnice, dar ferme, constituie cele mai bune răspunsuri la orice fel de provocări cu caracter xenofob şi pot fi puse în practică, după aceeaşi formulă, ori de câte ori suntem puşi la zid din cauza unor cazuri răzleţe de abateri. Totuşi, trebuie să avem grijă să nu îi blamăm pe producătorii unor astfel de emisiuni sau societatea britanică pentru că avem, din nefericire, şi români care nu reprezintă interesele ţării noastre sau ale patriei adoptive. Ne dorim sau nu, fiecare din noi este ambasadorul ţării sale, iar faptele noastre vor fi întotdeauna considerate drept reprezentative pentru neamul din care ne tragem. Trebuie să avem în vedere că majoritatea celor care emigrează sunt oameni de care România are nevoie, profesionişti care pot pune umărul la redresarea ţării şi studenţi care reprezintă generaţia de mâine. Toţi aceşti români de care vă vorbesc fac cinste României, indiferent unde merg şi, tocmai şi din acest motiv, nu merită să fie supuşi unor analize stereotipe preponderent negative. Drept concluzie, consider că trebuie să reacţionăm rapid şi să facem tot ceea ce ne permite conduita diplomatică în relaţia cu autorităţile oricărui stat, în care se difuzează astfel de emisiuni, care distorsionează şi ne şi afectează negativ imaginea nu doar la nivelul ţării respective, ci al întregului mapamond.
			Doamna Cornelia Negruţ: "Să stopăm discriminarea medicilor români!" Am atras atenţia public asupra unei situaţii de discriminare şi chiar rea-voinţă, a cărei victimă a fost doamna doctor Maria Turdean, şeful secţiei Oncologie Medicală din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj. Acesteia i s-a imputat, printr-o decizie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, o sumă importantă, de peste 10.000 de lei, care a fost plătită, în ciuda faptului că decizia care a stat la baza sancţiunii respective a dus la salvarea vieţii unui paciente. Practic, este vorba despre o pacientă din Cluj-Napoca, Pantel Viorica, care a avut diagnosticul "Carcinom invaziv mamar stâng, G3, Her 2+3, std.IIB (cT2NlM0)". Femeia a beneficiat de chimioterapie neoadjuvantă 4 EC, urmată de intervenţie chirurgicală în 10 octombrie 2013 (pTlcNlaMO). În 15.10.2013 s-a prezentat în spitalul clujean, postintervenţie chirurgicală, pentru continuarea tratamentului: 4 cicluri Taxoter + Herceptin adjuvant. FEV= 55%. Între timp, i s-a administrat tratamentul de care avea nevoie ca de aer pentru a rămâne în viaţă, iar în paralel s-a depus la CNAS dosarul pentru aprobarea decontării medicaţiei respective. Din cauza unei erori materiale, de scriere, în locul medicamentului Taxoter s-a scris Hercetin, însă femeii i s-a dat tratamentul corect, singura problemă fiind faptul că la data respectivă nu venise decizia de aprobare de la CNAS. În raportul de control al CAS Cluj nr. 21079/29.05.2014 s-a considerat că medicamentul Herceptin "s-a eliberat nejustificat, fără aprobarea Comisiei de Oncologie a CNAS", motiv pentru care s-a luat decizia imputării contravalorii medicamentului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, care i-a imputat 10.209,77 lei medicului Maria Turdean. Medicul clujean a contestat decizia, cu atât mai mult cu cât administrarea medicamentului a fost justificată, conform ghidurilor naţionale şi internaţionale, iar pacienta a îndeplinit criteriile pentru tratament adjuvant cu Herceptin, dovadă fiind şi faptul că CNAS a aprobat ulterior cererea depusă în acest sens. Faptul că debutul tratamentului cu medicamentul Herceptin s-a făcut cu o lună înaintea obţinerii aprobării CNAS nu justifică imputarea medicamentului, deoarece durata tratamentului adjuvant cu Herceptin este de 12 luni, iar pacienta a încheiat tratamentul cu o lună mai devreme, respectiv în noiembrie 2014, şi nu în decembrie 2014, conform aprobării CNAS. În acest fel, s-a demonstrat că medicul Maria Turdean nu a adus practic şi teoretic niciun prejudiciu CNAS, durata tratamentului şi doza administrată nefiind modificate, iar administrarea mai timpurie a fost net în beneficiul stării de sănătate a pacientei, având în vedere că se recomandă a fi aplicat cât mai repede postintervenţie chirurgicală. Medicul Maria Turdean s-a adresat conducerii CNAS, solicitând în zadar anularea deciziei de imputarea a medicamentului respectiv. În acest caz a fost vorba de o întârziere de câteva zile pentru obţinerea aprobării CNAS, indicaţia medicală a fost una corectă, iar costurile tratamentului nu au fost mai mari. Deşi doamna doctor a plătit suma imputată, în răspunsul CNAS la petiţia formulată de Maria Turdean se afirmă că decizia a fost luată în conformitate cu actele normative în vigoare, fără a se fi solicitat în prealabil o anchetă amănunţită care să stabilească faptul că tratamentul acordat la timp de către dr. Maria Turdean a ajutat la însănătoşirea pacientei. Consider că un astfel de aspect nu este firesc într-un sistem de sănătate european, care este obligat să pună pe primul plan starea de sănătate a populaţiei, nu pedepsirea unor medici care salvează vieţi! Pe fondul exodului masiv al medicilor români în străinătate şi a problemelor încă rămase nerezolvate din spitalele româneşti, cu secţii închise săptămânal din cauza lipsei specialiştilor şi a salarizării precare, cred că sunteţi în asentimentul meu că nu ne putem permite asemenea decizii de sancţionare a unor medici profesionişti şi corecţi, recunoscuţi pentru salvarea vieţilor celor care au avut nevoie de ei. Nu putem judeca la infinit toate cazurile exclusiv după legile româneşti şi internaţionale, respectiv după forma problemei, fără a analiza şi fondul acesteia, respectiv starea de utilitate a unei decizii, precum cea prezentată mai sus, în care administrarea unui medicament şi-a dovedit corectitudinea.
			Doamna Cornelia Negruţ: "Să permanentizăm grija de martie acordată femeii!" Traversăm zile în care bărbaţii sunt, tradiţional, extrem de atenţi cu noi, femeile. Există o sensibilitate maximă a românilor în preajma zilei de 8 martie şi este foarte bine că femeile sunt în centrul preocupărilor lor, măcar acum, şi măcar cu o floare. Dacă ar fi permanentizată această euforie de început de primăvară, la nivel instituţional şi familial, cred că ar fi mult mai bine. De aceea, vreau să atrag atenţia că copleşirea femeilor în preajma apariţiei primilor ghiocei nu este suficientă, dacă nu se face o grijă constantă din acest lucru. Trebuie spus că, din păcate, România este încă tributară la capitolul respectării drepturilor femeilor, comparativ cel puţin cu ţările europene civilizate, spre nivelul cărora tindem de când ne-am alăturat Uniunii Europene. Statutul de mamă, spre exemplu, încă nu se bucură de protecţia şi grija cuvenite, iar femeile care dau naştere copiilor nu sunt suficient sprijinite şi încurajate. Există multe proiecte ce au nevoie de adoptare, pentru a contura un cadru legislativ în care româncele să se simtă protejate, să participe ca partenere egale în conceperea şi derularea proiectelor sociale, să li se garanteze posibilităţi reale de împlinire pe plan profesional. Evident, mamele îşi asumă cea mai mare responsabilitate posibilă, aceea de a ocroti şi forma personalităţi. Părinţii ştiu cât de importante sunt costurile, morale şi materiale, pe care le implică aceste cerinţe. Una dintre modificările necesar a fi înfăptuite, este, în opinia mea, posibilitatea prelungirii concediului maternal până la împlinirea vârstei de trei ani a copilului, deoarece pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi şi trei ani nu sunt modalităţi instituţionale de întreţinere. O altă idee se referă la susţinerea financiară a elevelor şi studentelor care nasc. Nu încurajez deloc acest fenomen, însă consider că marginalizarea şi abandonarea acestor tinere este inacceptabilă, iar astfel de întâmplări generează drame familiale de neconceput, copii abandonaţi şi traume iremediabile. Nerecunoaşterea acestor întâmplări nu înseamnă că ele nu există şi nu trebuie să rămânem indiferenţi în faţa acestor realităţi. Nu în ultimul rând, trebuie să revizuim propunerea de creştere a vârstei de pensionare a femeilor. Îmi exprim dezacordul faţă de pericolul egalizării vârstei de pensionare dintre femei şi bărbaţi, întrucât egalitatea nu începe cu finalul, adică cu egalizarea vârstei de pensionare. Mai întâi, trebuie să avem drepturi egale din toate celelalte puncte de vedere şi abia apoi, în timp, să ajungem să avem o vârstă egală pentru pensionare. Există multe alte îmbunătăţiri şi politici publice necesare pentru ca româncele să aibă un statut corect în societate, precum şi siguranţa dezvoltării lor armonioase şi sănătoase, atât familial, cât şi la locul de muncă. Aceste deziderate ar trebui să fie primordiale şi pentru colegii noştri bărbaţi din politică, în mod continuu, nu doar în preajma zilei de 8 martie.
			Domnul Costel Şoptică: "Cadastrul - prioritate în agricultură pentru guvernarea PNL" Agricultura este considerată unul dintre elementele principale de creştere a economiei naţionale în viziunea Partidului Naţional Liberal. De aceea, Programul de guvernare cuprinde cele mai importante măsuri care să ducă la atingerea acestei ţinte. Analizele care au stat la baza elaborării Programului de guvernare, capitolul Agricultura, au arătat că România dispune de un foarte important potenţial, cel pedoclimatic, ce poate fi transformat într-un avantaj competitiv nu numai la nivel european, ci şi mondial. Acest avantaj nu este exploatat la justa sa valoare, din cauza fărâmiţării terenurilor. Legile funciare de după 1989 au vrut să repare mari nedreptăţi făcute în perioada comunistă, dar ele au fost aplicate fără unele măsuri ce s-au dovedit a fi esenţiale pentru proprietari. Ancheta Structurală în Agricultură 2013, finalizată de Institutul Naţional de Statistică la sfârşitul lunii ianuarie 2015, arată că suprafaţa medie de teren pentru o exploataţie agricolă a ajuns la 3,6 ha în 2013. În Uniunea Europeană, suprafaţa medie a unei exploataţii agricole este de 14,2 ha. Dacă ne comparăm cu Cehia, alt stat din fostul bloc socialist, cu o medie de 152,4 ha pe exploataţie, România este net surclasată. Pentru a elimina acest impediment din calea dezvoltării agriculturii, fărâmiţarea terenurilor, Partidul Naţional Liberal a considerat că este absolut necesar să se concentreze pe realizarea cadastrului terenurilor agricole extravilane, la nivel naţional. Costurile acestei operaţiuni sunt total descurajante pentru proprietari, în foarte multe cazuri depăşind valoarea terenurilor ce ar fi trebuit să fie cadastrate. Pentru că terenurile nu pot fi vândute decât cu acte notariale şi, implicit, cadastrate, piaţa de profil nu a avut o evoluţie normală, cu consecinţe asupra dezvoltării agriculturii naţionale. Pe de altă parte, situaţia juridică a multor familii este încurcată, actele de moştenire fiind grevate de lipsa documentelor pentru terenuri. De aceea, principalul obiectiv strategic al PNL pentru o agricultură durabilă în următorii 10 ani se referă la definitivarea cadastrului şi comasarea terenurilor agricole. Cum populaţia nu are bani pentru această operaţiune foarte scumpă, PNL a decis ca, atunci când va ajunge la guvernare, prima intabulare a terenurilor agricole să fie susţinută financiar de către statul român. Fondurile folosite pentru cadastru pot fi considerate adevărate investiţii, pentru că ele vor sta la baza coagulării terenurilor şi la crearea unor exploataţii agricole competitive pe piaţa comunitară şi globală care, la rândul lor, vor contribui la buget. Tot prin finalizarea cadastrului, se va rezolva şi problema juridică a terenurilor moştenite prin titluri de proprietate emise în baza legilor funciare. Cea mai mare ameninţare pe care o generează lipsa cadastrului o reprezintă sistarea subvenţiilor agricole comunitare din anul 2020, alături de imposibilitatea realizării unor proiecte de infrastructură. Agricultura României a cunoscut un salt semnificativ de la aderare şi până acum, tocmai ca urmare a sistemului de sprijin comunitar de care au beneficiat agricultorii. Lipsa subvenţiilor ar duce la prăbuşirea unei întregi categorii sociale şi devastarea finanţelor naţionale. De aceea, PNL şi-a stabilit ca principal obiectiv în domeniul agriculturii definitivarea cadastrului agricol. Vechiul Partid Naţional Liberal a observat importanţa lipsei cadastrului asupra productivităţii agriculturii, cu impact direct în dezvoltarea economiei naţionale, motiv pentru care a iniţiat un proiect de lege prin care de la buget trebuia să se aloce câte 400 de lei pentru cadastrul fiecărei proprietăţi. Coaliţia PSD-UDMR a respins proiectul de lege în primăvara anului 2013. De doi ani încoace, PSD nu a mai făcut nimic ca să pună ordine în agricultură. Probabil este mai profitabil aşa pentru PSD! Iniţial, liderii coaliţiei de guvernare PSD-PC-UNPR au susţinut necesitatea unui cadastru agricol, pe bani comunitari, valoarea proiectului şi entuziasmul lor scăzând pe parcurs ce DNA înainta cu reţinerile în dosarele de mită. În primăvara lui 2014, premierul Victor Ponta anunţa cadastru gratuit pentru terenurile agricole, contra sumei de 450 milioane de euro, bineînţeles fonduri comunitare. Valoarea întregului program a scăzut la 300 de milioane de euro în viziunea ministrului dezvoltării Liviu Dragnea, pentru ca în octombrie 2014, ministrul agriculturii Daniel Constantin să ajungă la 250 de milioane de euro. Acum nu se mai aude nimic de la actualul Guvern despre cadastru. Fostul comisar pentru agricultură Dacian Cioloş atrăgea atenţia că, de mai mulţi ani, Comisia Europeană insistă pe lângă Guvernul României să acceseze fonduri comunitare pentru realizarea cadastrului. Personal, provin dintr-un colegiu preponderent rural, astfel că ştiu foarte bine care sunt realităţile agricole. Finalizarea cadastrului agricol va deschide multe oportunităţi pentru creşterea calităţii vieţii la sate. Pe de altă parte, voi fi foarte atent la evoluţia pieţei funciare, pentru că rezolvarea problemelor juridice prin cadastrarea terenurilor va facilita şi cumpărarea de pământ de către străini, care vin în România cu avantaje financiare de care agricultorii români nu au parte. De aceea, dau asigurări că Partidul Naţional Liberal va lua măsuri pentru reglarea oricărui derapaj de la evoluţia normală a pieţei funciare, dacă se va impune.
			Domnul Gheorghe Costin: Anul 2015 este decisiv pentru soarta drumului naţional DN76 Oradea-Deva, un drum de importanţă vitală pentru zona de vest a ţării. Modul în care autorităţile statului au coordonat acest proiect de infrastructură constituie un alt exemplu de prost management. Deşi conform contractului lucrările trebuiau finalizate încă din anul 2013, termenele au fost amânate în ultimii doi ani, prin încheierea de numeroase acte adiţionale de prelungire. Astfel, conform ultimelor informaţii publice, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri şi-a asumat ca până la finalul acestui an proiectul să fie încheiat. În momentul de faţă toate cele şase loturi aflate în lucru din DN76 se află în diferite stadii de execuţie, lotul unde s-au înregistrat ceva progrese fiind Vârfurile-Ştei, cel mai avansat din acest punct de vedere, cu un grad de execuţie de 45%. În rest, pentru toate celelalte tronsoane, stadiul fizic de execuţie se plasează între 7% şi 13%. Aceasta fiind situaţia la zi a proiectului, nu-mi explic de unde atâta optimism din partea CNADNR-ului. Încheiem deja primul trimestru din acest an, iar lucrările trenează, riscul major fiind pierderea finanţării europene, dacă lucrările depăşesc luna decembrie a acestui an. Doresc să trag un semnal de alarmă în legătură cu această situaţie de blocaj şi faţă de lipsa de implicare a factorilor de decizie care au lăsat acest proiect fără alocare bugetară în anul 2013, lucru care a influenţat negativ parcursul proiectului. Din analiza Masterplanului General de Transport, varianta aprobată prin Memorandum de către Guvern, am constatat cu surprindere că DN76 Oradea-Deva figurează în lista proiectelor Trans-Regio, la poziţia 19, pentru a fi propus Comisiei Europene spre finanţare, în viitoarea perioadă de programare europeană 2014-2020. În aceste condiţii, mă întreb, oare includerea acestui proiect în Masterplan reprezintă modalitatea ascunsă prin care Guvernul României recunoaşte că nici în anul 2015 reabilitarea DN76 nu se va finaliza? Mergem aşadar în faţa Comisiei Europene cu un document în care figurează un proiect pentru care statul român şi-a dovedit limitele şi incapacitatea de a absorbi fondurile alocate până acum, ba mai mult, riscă să le piardă definitiv anul acesta. Guvernul Ponta nu face decât să pună România într-o situaţie delicată, periclitând întreg demersul, având în vedere istoricul dezastruos în ceea ce priveşte lucrările de modernizare a DN76 Oradea-Deva. Fac un apel către toate forţele responsabile, la celeritate şi mobilizare pentru găsirea de urgenţă a unei soluţii, astfel încât proiectul să nu fie trecut pe lista neagră a proiectelor nefinanţabile din cauza greşelilor din trecut şi, în acest fel, să rămânem cu un şantier permanent în zonă şi cu bani publici cheltuiţi iresponsabil şi ineficient.
			Domnul Cristian Buican: "Guvernarea liberală a României" Am venit în faţa dumneavoastră pentru a vă oferi câteva exemple de propuneri de politici publice responsabile, în interesul cetăţenilor, în vederea dezvoltării durabile a României şi a creşterii nivelului de trai. În data de 28 februarie 2015, Partidul Naţional Liberal şi-a prezentat programul de guvernare spre dezbatere publică. Acest pas, normal şi firesc în orice democraţie consolidată, reprezintă o premieră pentru România şi demonstrează determinarea reprezentanţilor PNL de a schimba modul de a face politică, pe baza unor principii transparente, promisiuni asumate, prioritizare şi eficienţă. Chiar dacă proiectul de program de guvernare se află în dezbatere publică - reprezentanţii PNL fiind conştienţi că acesta poate fi îmbunătăţit prin participarea specialiştilor, societăţii civile şi organizaţiilor profesionale - o serie de propuneri ferme şi asumarea unor priorităţi reale ale României de către un partid politic într-un program de guvernare merită menţionate şi promovate. Cel mai important argument în favoarea acestui document îl reprezintă faptul că acesta este o extensie a programului de ţară "România lucrului bine făcut" al preşedintelui Klaus Iohannis, care, în data de 16 noiembrie 2014, a fost validat de români, într-un număr impresionant. Relaxarea fiscală reală şi etapizată, educaţia şi sănătatea sunt domeniile pe care PNL, prin programul de guvernare, le consideră priorităţi naţionale. În acest sens, propunerile şi măsurile din acest program de guvernare reprezintă esenţa schimbărilor pe care România trebuie să le întreprindă, pentru ca într-un orizont de timp de maxim 10 ani, să avem încheiat procesul de modernizare a României. Ştiu că poate pentru mulţi dintre cetăţenii României orizontul de timp de 10 ani este unul îndepărtat, însă, noi, cei de la PNL, considerăm că prima schimbare majoră de paradigmă care trebuie implementată la nivel executiv este aceea de a avea planuri pe termen mediu, pentru a putea avea rezultate. Personal, consider că această modalitate este una onestă şi realistă, care va aduce rezultate notabile şi care se doreşte a fi o contrapondere la populismul şi minciuna actualilor guvernanţi. Un motiv sentimental pentru care am ales să vin în faţa dumneavoastră şi să promovez proiectul PNL de guvernare, este acela al includerii tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti ca prioritate absolută în materie de construcţie de autostrăzi în acest program. Chiar dacă reprezentanţii PSD ne-au demonstrat în ultimii doi ani cum un proiect benefic pentru România, susţinut de specialişti, organizaţii profesionale, ONG-uri, societate civilă şi chiar de către oficialii Uniunii Europene, poate fi sabotat constant, iată că Partidul Naţional Liberal ne demonstrează că a înţeles importanţa finalizării integrale a fostului coridor IV Paneuropean, actualul Proiect Prioritar nr.7 din cadrul TEN-T al Uniunii Europene. Importanţa acestui tronson de autostradă este mult mai mare decât se vede la prima vedere. Afirm acest lucru pentru că finalizarea integrală a unui coridor de transport în România ar reprezenta nu doar îndeplinirea unui mai vechi deziderat şi a unei importante promisiuni cu beneficiile economice şi sociale de rigoare, ci şi un imbold dat încrederii investitorilor în capacitatea statului român de a oferi infrastructură de calitate. Pentru a vă comunica toate propunerile PNL din programul de guvernare, ar trebui să vin la această tribună în fiecare sesiune de declaraţii politice, până la finalul mandatului, şi tot nu am termina. Ceea ce vă rog eu pe dumneavoastră, fie că sunteţi din arcul guvernamental sau din cel al opoziţiei, este să nu rămâneţi indiferenţi faţă de acest document important. El poate fi criticat, poate fi lăudat, poate fi îmbunătăţit, însă nu poate şi nu trebuie să fie trecut cu vederea!
			Doamna Cristina Nichita: "Ce rămâne după 8 martie?" Toată lumea este de acord că începutul primăverii ne aparţine nouă, femeilor. 1 martie, 8 martie şi Babele sunt sărbători plasate sub semnul feminităţii şi noi suntem copleşite cu flori şi declaraţii de iubire, de devotament şi de recunoaştere a multiplelor noastre calităţi. Această splendidă primă decadă a mărţişorului se sfârşeşte şi fiecare dintre noi redevine o mamă îngrijorată, o gospodină ocupată cu menajul, o profesionistă stresată, o soţie atentă, toate în acelaşi timp. Şi nu am menţionat decât principalele atribuţii care, îndeobşte, ne revin şi despre care nimeni nu prea mai vorbeşte până la următorul 1 martie, la fel cum nimeni nu pomeneşte, decât cu jumătate de gură, despre discrepanţele salariale dintre bărbaţi şi femei la fel cum, în trecutul nu prea îndepărtat, guvernele Băsescu-PDL au tăiat alocaţiile mamelor cu copii mici şi chiar trusoul bebeluşilor - totul, fireşte, în numele marii lor aprecieri pentru femei sau, mai bine zis, pentru vreo două-trei femei bine antrenate şi susţinute politic. Restul erau taxate în bătaie de joc drept "mămicuţe care umpluseră ţărişoara cu bebeluşi". Problema noastră, a social-democratelor, este că nu mai vrem nici festivism ipocrit, nici dispreţ cras. Organizaţia femeilor social democrate propune formaţiunilor politice reprezentate în Parlament "Pactul pentru demnitatea femeii", o înţelegere asumată pentru devenirea şi statutul femeilor din ţara noastră. Prin acest pact, dorim să atingem nişte obiective foarte importante nu numai pentru femei, ci pentru întreaga societate, care trebuie să îşi însuşească corectitudinea tratamentului echitabil al româncelor. Atragem astfel atenţia asupra unui aspect anacronic, periculos şi dezechilibrat care subzistă în societatea românească, discriminarea femeilor. Nu găsim nicio consolare în bifarea festivistă a Zilei internaţionale a femeii. Dorim ca fiecare zi să fie o mică sărbătoare, de fapt, o sărbătoare a normalităţii. În această ordine de idei, ordinea normalităţii, a solidarităţii şi a sprijinului asumat, am organizat, joi, 5 martie, la Iaşi, cea de-a treia Gală "Modele Feminine", în care le-am premiat pe ieşencele care duc o viaţă normală, obişnuită, reuşind totuşi să fie reprezentative pentru locul pe care îl ocupă în societate, reprezentative şi exemplare. Astfel, au primit trofeul de "Model Feminin" o mamă, o pensionară, o profesoară, o doctoriţă, o jurnalistă, o antreprenoare, o elevă, o activistă în domeniul voluntariatului, o femeie de etnie romă şi o personalitate a vieţii artistice pe care am numit-o Ambasadoarea Culturală a Iaşilor. Vorbesc despre o gală în care sunt premiate modele de viaţă, modele umane demne de a fi urmate. Toate aceste doamne au un trai obişnuit, lipsit de ostentaţie, de lux îndoielnic şi de publicitate jenantă. Sunt normale, ies în evidenţă prin dăruirea lor, prin seriozitatea lor şi prin bunul gust al existenţei lor discrete şi active. Sunt normale şi, prin aceasta, devin iconice. Aceste femei sunt tipul de om care ne reprezintă. Ne propunem ca, în anii ce vin, să obţinem recunoaşterea publică plenară a aceea ce de fapt suntem: româncele secolului XXI.
			Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: "Averile confiscate de la corupţi trebuie să meargă într-un fond special pentru copii!" Dezbaterea publică "Ce soluţie naţională vom adopta pentru confiscarea bunurilor dobândite din infracţiuni", organizată săptămâna trecută de către Partidul Naţional Liberal, a reuşit nu doar să deschidă portiţa spre noi soluţii privind confiscarea acestor bunuri, dar şi să scoată la iveală sumele uriaşe, sute de milioane de euro, cu care statul a fost prejudiciat an de an, bani pe care Guvernul României are obligaţia să îi recupereze. Corupţii României pe care îi vedem astăzi anchetaţi şi condamnaţi au cărat banii publici cu sacoşele, furând, prin acţiunile lor penale, nu doar bugetul de stat, ci şi trecutul şi prezentul unor generaţii. Este momentul să aducem înapoi aceste zeci-sute de milioane de euro, însă nu pentru a le vărsa în oala mare şi fără fund a bugetului, de unde riscăm ca toate aceste sume să fie încă o dată plimbate cu sacoşa, ci aceşti bani trebuie direcţionaţi special către investiţii în copii, în viitor. Acest lucru este obligatoriu, în condiţiile în care fiecare discuţie legată de investiţia în viitor, în copii, în şcoală şi sănătate, se loveşte întotdeauna de lipsa de finanţare. Din acest motiv, în calitate de parlamentar şi de membru al Comisiei pentru muncă, dar mai ales în calitate de mamă, propun ca toate sumele, bunurile şi proprietăţile confiscate de la cei care au furat din banul public, să se constituie într-un fond special pentru copii, un fond special din care banii să poată fi folosiţi exclusiv pentru a oferi copiilor noştri un sprijin, o siguranţă, un viitor mai bun. Ideea unei altfel de valorificări a averilor confiscate este susţinută inclusiv de către cele mai puternice asociaţii profesionale şi organizaţii nonguvernamentale, structuri care au explicat, în cadrul dezbaterii organizate de PNL, că o mare problemă o reprezintă exact soarta bunurilor confiscate, care ajung, de cele mai multe ori, să fie vândute pe nimic. În lipsa unor reglementări clare în ceea ce priveşte activitatea de gestionare a bunurilor sechestrate, ştim cu toţii că acestea se depreciază rapid, chiar pe perioada procedurilor judiciare, pierzându-şi aproape toată valoarea, până când ajung să fie scoase la licitaţie. Exact aceste bunuri, dobândite prin fapte de corupţie şi pe care statul român nu are bani să le întreţină, pot reprezenta colacul de salvare pentru cei mai nevoiaşi copii, pentru soarta unor măsuri de sprijinire a acestora. Tocmai aceste bunuri asupra cărora s-a pus sechestru şi nu pot fi vândute la valoarea estimată, în loc să devină o altă "afacere bună" pentru cineva, pot fi folosite de comunitatea locală în scopuri sociale. Vorbim despre clădiri, autoturisme sau utilaje ce pot fi utilizate de către administraţia locală, care, în cazul imobilelor, le poate transforma foarte bine în sedii pentru creşe, grădiniţe, after-school, adăposturi, clinici. Am încredere că, în urma dezbaterii ce a avut loc cu participarea domnilor miniştri Robert Cazanciuc şi Darius Vâlcov, Guvernul îşi va ţine promisiunea şi va lansa în dezbatere publică un proiect de lege cu măsuri concrete pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele penale. Aştept ca acest act normativ să includă şi înfiinţarea Fondului special pentru copii, în care toate sumele şi bunurile furate de la stat să constituie temelia şi resursa din care să asigurăm generaţiei viitoare o creştere a alocaţiilor, burse şi susţinerea de care are nevoie.
			Domnul Dan-Cristian Popescu: Vă aduc în atenţie o chestiune importantă: cea a Bibliotecii Naţionale a României, o instituţie fundamentală pentru cultura românească. Desigur, mulţi dintre dumneavoastră vă puteţi întreba cum de Biblioteca Naţională poate să fie o chestiune importantă acum, când, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, apele istoriei sunt tulburi, când România are de înfruntat atât de multe provocări. Biblioteca Naţională a României şi Banca Naţională a României împart acelaşi acronim: BNR desigur, prima explicaţie este cea a unei coincidenţe. Însă mai există ceva în comun. Atât Biblioteca Naţională, cât şi Banca Naţională sunt depozitarele tezaurului României. În timp ce Banca Naţională depozitează tezaurul de aur şi rezerva valutară a ţării, Biblioteca Naţională este depozitara tezaurului cultural. Practic nu există carte publicată în România care să nu se găsească şi în rafturile Bibliotecii Naţionale, care devine astfel păstrătoarea exhaustivă a culturii scrise a poporului nostru. Tot Biblioteca Naţională are misiunea de a aduna în colecţiile sale, în fondul "Romanica", toate lucrările literare şi ştiinţifice scrise de români sau scrise despre români, realităţi româneşti şi România, peste tot în lume. În sălile de lectură ale Bibliotecii Naţionale fiecare cetăţean interesat ar trebui să aibă acces la cultura românească şi la tot ce s-a scris despre aceasta. Nu fac această declaraţie politică doar pentru a vă aduce aminte de importanţa Bibliotecii Naţionale a României. Doresc să atrag atenţia Camerei Deputaţilor asupra unor stări de fapt ce afectează serios activitatea Bibliotecii Naţionale a României. Din iulie anul trecut, Biblioteca este condusă de un manager interimar, al cărui interimat a fost deja prelungit, deşi, potrivit legii, în perioada de 120 de zile de interimat ar fi trebuit organizat un concurs transparent pentru ocuparea funcţiei de manager. Responsabil? Ministerul Culturii, desigur, dar şi instabilitatea politică de la noi, care a făcut ca doar în ultimele 6 luni să fie consemnaţi nu mai puţin de 3 miniştri. Am uzitat de prerogativele de deputat pentru a pune o întrebare domnului ministru Ionuţ Vulpescu, cu privire la situaţia creată de predecesorii săi la Biblioteca Naţională, în speranţa că Domnia Sa va remedia problema şi nu va recurge la facila dar contraproductiva soluţie a prelungirii interimatului. Ştim că soluţia preferată în România la multe niveluri este cea a interimatelor. Dar aşa cum nu am lăsa Banca Naţională cu o conducere interimară, de ce am lăsa celălalt BNR, Biblioteca Naţională? Problema găsirii unui management bun pentru Biblioteca Naţională este doar una dintre chestiunile care ar trebui să ne frământe când ne gândim la această instituţie de maximă importanţă pentru cultura românească. Poate că problema reală este cea a subordonării acestei instituţii de Ministerul Culturii, care din decembrie 2012 până acum, deci, în doi ani şi trei luni, a avut în fruntea sa nu mai puţin de 7 miniştri. Poate că a sosit momentul să gândim soluţii eficiente care să garanteze stabilitate, eficienţă, predictibilitate şi autonomie faţă de factorul politic, a instituţiilor culturale. Vă asigur că aceasta este una dintre problemele mele prioritare şi vă invit şi pe dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi, să găsiţi soluţii pentru ca România culturală să fie cât mai ferită de vitregiile României politice.
			Domnul Daniel Tudorache: "Noul Cod fiscal, relaxare fiscală şi optimism" Dincolo de arestări de ultimă oră, scandaluri şi alte asemenea evenimente, un subiect foarte important rămâne deschis discuţiilor. Proiectul de rescriere a Codului fiscal a avut de parcurs un drum lung şi poate anevoios dar, cu toate acestea, el explică o realitate. Proiectul noului Codului fiscal s-a desfăşurat pe o perioadă mai lungă de un an, dar reprezintă cu adevărat un pas înainte din perspectivă tehnică, în vederea introducerii unei relaxări pentru populaţie şi firme. Aspecte importante în ceea ce priveşte munca depusă pentru rescrierea Codului fiscal sunt deschiderea şi suportul pro bono din partea specialiştilor din domeniu. Aceştia au fost invitaţi cu regularitate la discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi au condus la îndeplinirea unor obiective pe termen scurt, obiective pe cât de fragile, pe atât de vitale: considerarea noţiunilor introduse, definirea unor termeni utilizaţi, acoperirea anumitor situaţii întâlnite în practică ş.a.m.d. Este important de precizat că, odată cu noul Cod fiscal, munca în sine încearcă să se echilibreze cumva în funcţie de particularitatea fiecărei activităţi. Astfel, se va putea vedea clar că pe termen lung şi mediu am reuşit să realizăm o strategie foarte clară de creştere economică sustenabilă. Toate aceste schimbări reprezintă şi o necesitate pentru aderarea la zona euro şi, chiar dacă există anumite aspecte ale noului cod care se doresc a fi lămurite, putem discuta totuşi de efecte pozitive optimiste. Ţin să amintesc faptul că proiectul noului Cod fiscal include, printre altele, reducerea TVA cu patru procente de la 24% la 20%, reducerea nivelului TVA pentru carne, peşte, legume şi fructe, produsele alimentare de bază urmând să scadă la 9%, reducerea accizelor la carburanţi şi alcool, eliminarea impozitului pe construcţiile speciale şi a impozitului de 16% pe veniturile din dividende, precum şi reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 14% din ianuarie 2019. Măsurile de relaxare fiscală propuse prin noul cod vor duce la neîncasarea unor venituri bugetare de peste 37 de miliarde de lei în patru ani, însă jumătate din sumă va fi recuperată pe baza efectului pozitiv care va fi înregistrat în economie, astfel încât putem concluziona că, pe termen mediu, obiectivul major vizat este acela de a creşte încasările bugetare din impozitul pe venit şi contribuţii sociale, iar pe termen lung beneficiile estimate pentru buget sunt semnificative.
			Domnul Daniel Iane: Aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, pentru că aţi fost invitaţi, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor a organizat săptămâna trecută o dezbatere publică ce a avut ca temă găsirea celor mai bune soluţii pentru confiscarea bunurilor dobândite din infracţiuni, eveniment prin care s-a dorit aducerea la masa discuţiilor a tuturor organismelor implicate şi interesate de acest subiect. În cadrul dezbaterii au fost puse în discuţie atât actualele acte normative privind situaţia bunurilor provenite din săvârşirea unor fapte ilicite, precum şi prevederile Directivei 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi a produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, Directivă pe care România are obligaţia să o transpună în legislaţia naţională până în martie 2016. Directiva aduce norme noi, dintre care doresc să enunţ doar o parte: confiscarea extinsă devine aplicabilă în cazul mai multor infracţiuni decât cele avute în vedere iniţial, respectiv corupţia activă şi pasivă în sectorul public şi privat, corupţia oficialilor din Uniunea Europeană şi din statele membre ale Uniunii, participarea la o reţea de crimă organizată, pornografia infantilă, criminalitatea informatică, precum şi pentru orice infracţiune pentru care legea prevede închisoarea de minimum 4 ani; confiscarea aplicată terţilor, care presupune confiscarea produselor sau a altor bunuri a căror valoare corespunde produselor care, în mod direct sau indirect, au fost transferate către terţi sau care au fost dobândite de terţi de la o persoană suspectă sau învinuită, cel puţin în cazurile în care aceştia ştiau că scopul transferului sau al achiziţionării este evitarea confiscării; sechestrarea bunurilor în vederea unei posibile confiscări ulterioare, atunci când această măsură este necesară în scopul conservării acestor bunuri, inclusiv în situaţia confiscării aplicate terţilor; instituirea unui set de măsuri care permit instituţiilor naţionale abilitate să identifice şi să urmărească bunurile supuse sechestrării şi confiscării; De asemenea, Directiva introduce şi noţiunea de reutilizare socială a bunurilor confiscate, în sensul că proprietăţile confiscate vor putea fi folosite în interesul comunităţilor afectate sau în scopuri sociale. Chiar dacă Victor Ponta a încercat să dea vina pe oricine altcineva în ceea ce priveşte neputinţa în recuperarea prejudiciilor în speţele care au constituit tema dezbaterii, problema este a Guvernului. În acest context, poate că ar trebui să le reamintim celor din Palatul Victoria că în Raportul de ţară pe 2015 al Comisiei Europene România se plasează pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa transparenţei guvernamentale şi printre ultimele trei ţări în termenii calităţii legislaţiei şi controlul corupţiei. Să sperăm că vor ţine cont de aceste avertizări şi atunci când vor emite actul normativ prin care se va înfiinţa structura care să gestioneze aspectele confiscării extinse, să nu uite de transparenţă şi proceduri legislative şi să îl supună dezbaterii publice şi parlamentare. Să uite măcar acum de ordonanţele de urgenţă şi să genereze dezbateri serioase pentru găsirea soluţiilor la problemele pe care le au autorităţile cu atribuţii în confiscarea şi valorificarea bunurilor: procedura greoaie şi de durată, lipsa unui sistem informatic unitar şi metodele ingenioase de înstrăinare a bunurilor utilizate de către persoanele condamnate. În opinia PNL, recuperarea acestor prejudicii ar trebui să constituie o prioritate a Guvernului pentru că de aceste sume ar putea să beneficieze sectoare sărace, dar importante ale României, cum ar fi sănătatea şi educaţia.
			Domnul Mihai-Aurel Donţu: "Demers legislativ pentru finalizarea Proiectului Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav" Împreună cu alţi colegi din Braşov şi din alte judeţe, parlamentari liberali, dar şi din alte grupuri parlamentare, am iniţiat şi depus săptămâna trecută, spre dezbatere şi adoptare în Parlamentul României, Propunerea legislativă privind modificarea alin. 4 al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2007 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului "Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav". Am iniţiat acest demers legislativ deoarece, noi, liberalii, considerăm că pentru judeţul Braşov finalizarea proiectului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav reprezintă un obiectiv deosebit de important, chiar unul strategic, cu un impact economic major atât asupra judeţului Braşov, cât şi a judeţelor învecinate care nu dispun de infrastructură de transport aerian. De aceea, ţin să le mulţumesc şi colegilor din celelalte partide parlamentare care au înţeles importanţa, precum şi necesitatea stringentă a demersului nostru legislativ şi ni s-au alăturat ca semnatari şi susţinători. Propunerea noastră legislativă are în vedere prelungirea termenului menţionat la art. 2 alin. 4 din O.U.G. nr. 41/2007 cu încă 15 ani, astfel încât obiectivul Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav să poată fi finalizat. Cred că este foarte important de precizat faptul că, până în prezent, au fost făcute nenumărate demersuri parlamentare, dar şi ale administraţiei publice locale pentru realizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, demersuri demarate deja de câţiva ani - fiind efectuate studii specifice în acest sens, executându-se nivelări şi terasări ale terenului, împrejmuiri, pista fiind finalizată în proporţie de 92%, iar prin intermediul Hotărârii Consiliului Judeţean Braşov nr. 572/09 decembrie 2013 aprobându-se demararea procedurilor de achiziţii publice în vederea continuării lucrărilor aferente investiţiei "Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav" - dar, din cauza condiţiilor economice precare, investiţia fiind exclusiv susţinută din fondurile judeţului Braşov, realizarea aeroportului nu a putut fi finalizată până la data prevăzută şi anume, 06 iulie 2014, existând astfel riscul ca, în lipsa adoptării unei ordonanţe de urgenţă sau a unei legi privind prelungirea termenului de finalizare a obiectivului, terenul să se întoarcă în domeniul public al statului şi în administrarea INCDCSZ Braşov, cu consecinţa imposibilităţii continuării lucrărilor la obiectivul menţionat. Cred că este limpede pentru toată lumea faptul că dezvoltarea unui judeţ cu un potenţial turistic şi economic uriaş, cum este Braşovul, dezvoltare care implică atât atragerea de investiţii majore, cât şi crearea de noi locuri de muncă, depinde într-o foarte mare măsură de o infrastructură modernă, adaptată şi adecvată nevoilor şi standardelor unei ţări membre a Uniunii Europene.
			Domnul Dorel-Gheorghe Căprar: "Plafonul de salarizare din primării, o chestiune speculată politic în mod tendenţios" Din judeţul de unde am venit eu în Parlamentul României, Arad, votat de cetăţeni şi investit cu încredere de către Partidul Social Democrat, constat că duplicitatea şi mascarada politică jucată oportunist şi tendenţios de către unii dintre opozanţii liberali ajunge să depăşească orice limită, până şi pe cea a bunului simţ. De pildă, Gheorghe Falcă, unul dintre liderii PNL, de tristă notorietate portocalie, se face că nu pricepe rolul şi locul pe care îl are plafonul pentru salariile din subordinea Primăriei, inducând în eroare cetăţenii prin mesaje publice duplicitare, cu privire la efectele plafonului impus. Se fac că uită, mulţi dintre actualii liberali, foşti democrat-liberali, că plafonul a fost introdus tocmai pentru respectarea şi menţinerea unui nivel al salariilor, dar şi al numărului de angajaţi. Să nu uităm că în guvernarea PDL clientela politică agăţată de gâtul administraţiilor locale avea sporuri peste sporuri, în timp ce oamenii simpli trăiau din ce în ce mai greu cu un salariu tăiat cu 25%. A trebuit să vină guvernarea PSD pentru ca salariile oamenilor să fie reîntregite, iar acum unii dintre liberalii care atunci huzureau şi batjocoreau poporul român se declară nemulţumiţi de un plafon de cheltuieli salariale care, atenţie, este mai mare cu 6 milioane de lei în Arad, comparativ cu începutul anului trecut. Fondul Monetar Internaţional, ori de câte ori vine în România, urmăreşte cu stricteţe respectarea plafonului de salarizare şi asta o ştiu şi colegii din opoziţie, dar lor li se pare că dă bine să se comporte ca politruci, urmând un model care pare să devină o modă în politica românească. În timp ce ei spun că plafonul va conduce la concedieri, se fac angajări, cum e cazul Aradului, unde pe uşa din dos este înghesuită toată clica clientelismului politic, administraţia arădeană fiind sufocată de clientela vechiului PDL, oameni de casă ai primarului Falcă. Exemplul Aradului nu este unul singular, iar sindromul se manifestă cam în toate oraşele cu statut de foste protectorate băsiste. Mai mult decât atât, trebuie înţeles, o dată pentru totdeauna, că problema plafonului pentru salariile din primării nu este o chestiune politică, ci una administrativă şi nu ar trebui să constituie calul de bătaie pentru confruntări şi vendete politice sterile, extrem de dăunătoare pentru populaţie şi pentru credibilitatea clasei politice.
			Domnul Dumitru Niculescu: "Organizarea de alegeri anticipate, o lege ignorată, încălcată, fără nicio sancţiune, din păcate..." Vreau să vă supun atenţiei o situaţie cunoscută de noi toţi, întâlnită în numeroase judeţe şi localităţi din ţară. Mă voi referi la Olt, circumscripţia electorală pe care o reprezint în calitatea mea de deputat. În judeţul Olt, trei comune au rămas fără primari. În aceste localităţi posturile de primar sunt vacante, din cauze diferite: la Coteana şi Sprâncenata prin decesul primarilor aleşi, la Brebeni printr-o decizie definitivă a instanţei, care a constatat incapacitatea exercitării mandatului primarului ales în iunie 2012, în urma suferirii acestuia unui accident cerebral. În cele trei comune trăiesc 8.124 de locuitori care aşteaptă să vină la urne pentru a-şi alege primarul. Sunt plătitori de taxe şi impozite, care respectă legile ţării şi se supun lor. Lor le este însă încălcat, tocmai de către stat, un drept fundamental, stipulat în Constituţia României: dreptul de a alege şi de a fi ales! Sunt trei situaţii din judeţul Olt, regăsite în mai multe aşezări din ţară, paradoxale şi dezonorabile pentru cei care cer respectarea legii, aceeaşi lege pe care tocmai statul român, prin Guvernul României, o încalcă, refuzând să o pună în aplicare. Închei prin a vă reaminti că legea obligă ca, în termen de 90 de zile de la vacantarea postului unui ales local, în cazul de faţă primar, să fie organizate alegeri, o lege ignorată, încălcată, fără nicio sancţiune, din păcate...
			Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: În Raportul de ţară pe 2015 al Comisiei Europene România se plasează pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa transparenţei guvernamentale şi printre ultimele trei ţări în termenii calităţii legislaţiei şi controlul corupţiei. Din păcate, aceste locuri codaşe în clasamentul statelor membre UE nu ar trebui să mai mire pe nimeni în această ţară în care guvernul mimează dezbaterea şi dialogul şi foloseşte în mod excesiv procedurile de urgenţă pentru aprobarea legislaţiei. În anul 2014, Cabinetul Ponta a emis peste 95 de ordonanţe de urgenţă. Aşa cum se arată şi în raportul CE, analizele de impact ale actelor normative sunt prezentate mai mult ca note explicative decât ca analize detaliate, iar criteriul urgenţei este foarte rar justificat. Cum poate fi justificată urgenţa, în mod realist, în cazul O.U.G. 55/2014 care a permis migraţia politică a aleşilor locali sau cea prin care i se crea premierului posibilitatea de a renunţa la titlul de "dottore"? "Campanie electorală" şi "exerciţii de imagine" lipsesc din expunerile de motive ale acestor ordonanţe. Tot acest raport prezintă România ca o ţară în care politica fiscală este lipsită de continuitate, predictibilitate şi planificare strategică şi în care gradul de colectare a TVA rămâne un motiv de îngrijorare: "Lipsa de transparenţă şi de predictibilitate a cadrului legislativ continuă să reprezinte o povară pentru companii, în special pentru firmele mici şi mijlocii şi start-up-uri", potrivit executivului UE. Comisia arată faptul ca în 2014 Guvernul a scăzut contribuţiile la asigurările sociale cu 5% şi a introdus impozitul pe construcţiile speciale, redus de la 1,5 la 1% începând cu ianuarie 2015. Nici acest aspect nu a rămas necriticat de CE: "Astfel de stimulente pentru investiţii suplimentare sunt frecvent utilizate mai degrabă ca un instrument de politică fiscală anticiclică în timpul unei recesiuni. Consultarea părţilor interesate privind unele dintre aceste măsuri a fost limitată, iar termenele de punere în aplicare au fost destul de scurte." Observaţiile oficialilor de la Bruxelles sunt făcute în contextul în care Guvernul Ponta a lansat în dezbatere publică un proiect de Cod fiscal, conform căruia toate reducerile de taxe preconizate vor avea un impact bugetar negativ brut de 16,2 miliarde de lei în 2016 şi un impact net de 6,8 miliarde de lei. Chiar dacă România este criticată pentru lipsa de transparenţă guvernamentală, Guvernul Ponta intenţionează să îşi angajeze răspunderea pe acest nou Cod fiscal. PNL îi propune premierului să mute discuţia de la promisiuni la dezbateri serioase în Parlament, pentru că România are nevoie de reduceri de taxe, dar nu făcute de pe o zi pe alta, fără reforme structurale şi consolidare fiscală. Măcar acum, pe ultima sută de metri a guvernării, Victor Ponta ar trebui să încerce să nu amestece acest proiect important în campania pe care o desfăşoară aproape zilnic în încercarea disperată de a-şi păstra funcţia de prim-ministru şi să înţeleagă că România nu are decât de pierdut.
			Doamna Florica Cherecheş: "Lansarea platformei «Femeile lumii»" La data de 3 martie, cu câteva zile înainte de sărbătorirea Zilei internaţionale a femeii, la Parlamentul European a fost lansată Declaraţia internaţională "Femeile lumii", susţinută de 130 de organizaţii din 40 de ţări ale lumii, inclusiv din România. "Femeile lumii" îşi propune să devină o platformă universală pentru dialog şi influenţarea deciziilor pe lângă guverne şi organisme internaţionale, o nouă voce a femeilor de pretutindeni. Principiile sale directoare sunt apărarea identităţii feminine şi a maternităţii ca valori esenţiale ale feminismului autentic, afirmarea egalităţii în drepturi, dar şi a complementarităţii femeii cu bărbatul şi respingerea încercării de a impune ideologia de gen care, prin natura sa, suprimă adevărata identitate feminină. Declaraţia conţine următoarele revendicări politice şi sociale: Recunoaştere universală şi respect pentru identitatea feminină şi demnitatea acesteia, precum şi pentru adevărata egalitate între bărbat şi femeie, în complementaritatea şi reciprocitatea lor. Politici internaţionale care să apere alegerile libere făcute de femei, pentru o adevărată reconciliere între viaţa de familie şi cea profesională. Recunoaştere universală de către legislaţia internaţională a valorii muncii tăcute şi aparent invizibile prestate de femei în familie şi adoptarea universală a termenului de "dedicare exclusivă familiei" în nomenclatorul ocupaţiilor. Adoptarea unui cadru internaţional de politici publice cu scopul de a proteja femeile din câmpul muncii care vor să aibă copii sau care vor să se dedice parţial sau exclusiv îngrijirii şi sprijinirii celorlalţi membri ai familiei, pentru eradicarea oricărei forme de discriminare faţă de acestea. Interzicerea internaţională a practicii maternităţii pentru terţi, "mame-surogat". Aceasta reprezintă o violare a demnităţii femeii şi copilului şi o nouă formă de exploatare a femeii şi de trafic de persoane, transformând copilul în obiect al unei tranzacţii contractuale. Susţinătoarele acestei iniţiative consideră că s-a încheiat perioada în care ideologia de gen şi feminismul radical au monopolizat vocea şi opinia femeilor. Acum este rândul noului val al feminismului contemporan, al femeilor care vorbesc despre femei. Iniţiatoarele susţin că nu vor mai accepta ca instituţiile internaţionale să dezvolte politici care să ignore sau să suprime identitatea feminină. "«Femeile lumii» are ca obiectiv să facă instituţiile internaţionale să asculte ceea ce noi, femeile lumii, credem şi dorim" au afirmat acestea la lansarea declaraţiei. Ne amintim că feminismul a fost, de la originile sale, o mişcare pozitivă, cu rezultate incontestabile în obţinerea egalităţii în drepturi cu bărbaţii, egalitate care constituie unul din fundamentele vieţii democratice. În timp însă acest curent a degenerat, promovând concepte străine de fondatoarele mişcării, dar constatăm acum o revenire la valorile tradiţionale feminine. Declaraţia "Femeile lumii" va fi prezentată la sediul ONU din New York pe 14 martie, ca parte a întâlnirii periodice a Comitetului pentru Statutul Femeii. Am semnat şi eu această declaraţie, alăturându-mă celor care luptă pentru demnitatea femeii, pentru egalitate în ceea ce priveşte salarizarea femeilor comparativ cu bărbaţii, pentru întărirea familiei, mai ales în condiţiile crizei demografice cu care se confruntă România şi care va continua dacă nu se iau urgent măsuri pentru sprijinirea familiei, încurajarea natalităţii prin construirea de noi creşe şi grădiniţe pentru ca femeile să se poată întoarce la serviciu ştiindu-şi copiii în siguranţă şi altele din această categorie. Le invit şi pe colegele mele din toate partidele să susţină această declaraţie, alăturându-se astfel celor 17.000 de femei din 70 de ţări care au semnat-o până acum.
			Domnul Florin-Alexandru Alexe: Nu se ştie câţi români sunt în diaspora. În septembrie 2014, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, declara nonşalant că nu se ştie exact câţi români trăiesc în afara graniţelor şi că a cerut sprijinul bisericilor ca să adune date relevante. Este foarte bine că se solicită sprijinul bisericii într-o chestiune atât de importantă, însă, faptul că în secolul XXI singura modalitate de recensământ identificată de Guvern sunt lăcaşurile de cult, denotă o atitudine delăsătoare şi dezinteresată a autorităţilor faţă de românii care trăiesc în afara graniţelor. Ştim ce mai spun autorităţile, că în Italia sunt peste un milion de români, iar în Spania aproape un milion. Urmând această logică, probabil că în Europa sunt cel puţin trei milioane, iar în toată lumea mai mult de cinci milioane. Indiferent de numărul lor, românii din afara graniţelor sunt foarte importanţi pentru România, nu numai prin prisma faptului că sunt fraţii noştri de sânge, ci şi datorită faptului că aceştia reprezintă promotorii imaginii României în străinătate. Întâlnirea străinilor cu românii din diaspora este un soi de primă impresie pe care aceştia şi-o formează despre România. Dacă românii care trăiesc în străinătate sunt civilizaţi, corecţi, muncitori, aşa vor fi percepuţi şi românii, în ansamblul lor, ca naţiune. Nu suntem naivi să credem că există pădure fără uscăciuni, însă este important procentul care prevalează. Pe de altă parte, ca să continui metafora, orice pădure trebuie întreţinută ca să se dezvolte sănătoasă şi falnică. Aşadar, depinde în mare măsură de noi, cei rămaşi acasă, şi de relaţiile pe care instituţiile statului român le dezvoltă cu diaspora, ca modul în care se comportă românii de peste hotare să ne reprezinte. Dacă privim aceste lucruri la nivelul relaţiei dintre instituţiile statului român şi instituţiile statelor în care se află comunităţi mari de români, responsabilitatea instituţiilor române este chiar mai mare, pentru că prin comportamentul şi atitudinea lor, atât faţă de propriii cetăţeni, cât şi faţă de instituţiile statelor în care aceştia trăiesc, statul român participă la formarea de mentalităţi şi imagini mentale ale populaţiilor din ţările respective faţă de români. Dacă autorităţile române sunt capabile să transmită autorităţilor altor state o imagine reală a situaţiei emigranţilor români, dacă le poate crea siguranţa că statul român este conştient şi se implică în rezolvarea problemelor acestora, dacă instituţiile noastre denotă o atitudine optimistă faţă de viitorul acestor oameni, atunci autorităţile statelor care îi primesc, liderii politici, liderii de opinie din societăţile respective, vor propaga o imagine mult mai apropiată de adevăr şi nu îşi vor mai putea permite să manipuleze informaţia despre imigranţii români, potrivit unor interese particulare. În acest sens, am avut acum două săptămâni exemplul negativ al serialului difuzat de Channel 4 în Marea Britanie. Tot în acest sens, am avut săptămâna trecută şi la începutul acestei săptămâni două părţi ale unei experienţe pozitive relevante pentru percepţia românilor care trăiesc în afara graniţelor. La finalul vizitei în Germania, preşedintele Klaus Iohannis a avut o sesiune de declaraţii comune cu cancelarul german Angela Merkel. În cursul declaraţiilor, preşedintele român a prezentat cu onestitate şi realism problema migraţiei din România. Astfel, Iohannis a atras atenţia asupra faptului că "problema migraţiei sărăciei este una care din nefericire s-a amestecat de multe ori şi cu cea a liberei circulaţiei a forţei de muncă (....)." Însă, "când este vorba despre România, se vede prima dată migraţia sărăciei, care nu este semnificativă numeric." În discursul său, preşedintele a subliniat că forţa de muncă bine calificată este un câştig pentru Germania şi o pierdere pentru România. Ambii oficiali au subliniat faptul că etnicii germani care trăiesc în România sunt o punte de legătură creată în mod natural între cele două state. La rândul său, cancelarul german a spus că nu doreşte să generalizeze chestiuni despre forţa de muncă română care lucrează în Germania. În cursul vizitei mele la Berlin, care a avut loc imediat, din pură coincidenţă, după vizita preşedintelui Iohannis, am remarcat, din discuţiile cu românii care trăiesc şi muncesc acolo, cât de important este semnalul dat de autorităţile de la Bucureşti de susţinere a cetăţenilor români din afara graniţelor. Comunitatea românilor din Germania are aproximativ 350.000 de membri. Reprezentanţii cu care m-am întâlnit au expus faptul că marea majoritate nu sunt cei care trăiesc în sărăcie sau din ajutoare sociale, din contră, sunt aceia care reprezintă forţa de muncă calificată, angajaţi în mod legal, plătind taxe şi impozite statului german şi oferindu-i acestuia beneficiul expertizei lor profesionale. Însă aceste informaţii, spuneau ei, răzbat cu greu în spaţiul public, interesat mai ales de spectaculos decât de adevăr. Vizita preşedintelui Iohannis în Germania de acum două săptămâni a reprezentat un prim pas important în afirmarea demnităţii comunităţii românilor din Germania. Acum câteva zile, România a fost gazda ministrului german de externe, Frank-Walter Steinmeier. Acesta a mai făcut un pas, foarte important, în privinţa clarificării imaginii pozitive a forţei de muncă reprezentate de românii din Germania, prin desfiinţarea unor tipare formate din cauza prejudecăţilor. "Am avut mereu suspiciunea că multe informaţii date în spaţiul public se bazează pe prejudecăţi. Mi s-a confirmat faptul că au existat astfel de prejudecăţi după ce a fost publicat recent un studiu cu date foarte surprinzătoare (...) care demonstrează că românii din Germania sunt printre cei mai bine integraţi străini pe piaţa muncii. Studiul îmi confirmă un lucru pe care-l ştiam de dinainte de apariţia acestuia, şi anume că Germania profită, la rândul său, de numărul mare de persoane din România care muncesc şi studiază în Germania", a declarat Steinmeier, aflat pentru a treia oară în vizită în România. Modalitatea de relaţionare între România şi Germania în privinţa diasporei trebuie aplicată pentru toate statele în care există comunităţi mari de români. În opinia mea, dezvoltarea acestor relaţii instituţionale ar trebui continuată în Italia, de o manieră cât mai urgentă, având în vedere ultimele evenimente care au dezvăluit tendinţe xenofobe la adresa românilor, manifestate nu doar prin discurs, ci şi prin violenţe fizice.
			Domnul Corneliu-Florin Buicu: "Dezbateri în sistemul medical" Mă bucur să constat faptul că din ce în ce mai multe asociaţii civile se alătură iniţiativelor Ministerului Sănătăţii sau faptul că ministerul este invitat la cât mai multe dezbateri în domeniu, deoarece prin astfel de cooperări vom scoate la iveală necesităţile şi procedura de implementare a ultimelor modificări legislative. Zilele acestea particip, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru sănătate a Camerei Deputaţilor, la cea de-a patra ediţie a Health Forum, alături de reprezentanţi ai producătorilor şi distribuitorilor de medicamente, reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, presă şi de alte persoane interesate. Subiectele sunt dintre cele mai importante la momentul actual şi se referă la reglementările taxei clawback, lista medicamentelor compensate precum şi discuţii despre anunţul ministrului sănătăţii referitor la scăderea preţului la medicamente. Dezbaterile din cadrul acestor întâlniri referitoare la, spre exemplu, cheltuielile din sănătate trebuie să recunoască valoarea economică şi socială care rezultă din investiţia în sănătate şi în personalul din cadrul serviciilor de sănătate. Sistemul sanitar va trebui să-şi crească transparenţa, să pună la dispoziţia pacienţilor şi familiilor acestora informaţii care să le permită să ia decizii informate atunci când aleg un furnizor de servicii de sănătate. Acestea ar trebui să includă informaţii privind performanţa sistemului în ceea ce priveşte siguranţa, practică bazată pe dovezi şi satisfacţia pacientului. Toate deciziile luate în sistem, de la cele de alocare a resurselor la nivel naţional până la cele legate de metodele de diagnostic şi tratament sunt întotdeauna bazate pe cele mai bune cunoştinţe ştiinţifice, disponibile la momentul intervenţiei legislative. La prima Conferinţă Naţională de Farmacoeconomie şi Management Sanitar (CNFMS) care a avut loc la Târgu Mureş, în noiembrie anul trecut, s-a constatat că sistemul nostru sanitar a evoluat mult în ultimii 10 ani, evoluţie pozitivă în privinţa resurselor disponibile, în privinţa nivelului tehnologic, medical, a cunoscut o dezvoltare cantitativă şi calitativă în sectorul privat, s-a maturizat piaţa furnizorilor de medicamente, materialele sunt calitative şi în pas cu progresele ştiinţifice. Creşterea alocării fondurilor nu a fost urmată de o creştere a percepţiei pacienţilor spre îmbunătăţirea condiţiilor din sistemul de sănătate. Trebuie totuşi să se înceapă recunoaşterea progreselor făcute şi să conştientizăm realizările. Avem medici valoroşi care sunt printre elitele lumii medicale şi nu trebuie decât să ne mândrim.
			Domnul Florin Gheorghe: "Când vor creşte salariile românilor în mod real?" Nu există program electoral sau om politic din România care să nu promită alegătorilor că vor curge râuri de lapte şi miere dacă va fi ales. Nu există scrutin în care alegătorilor să nu li se promită, doar să li se promită, că salariile se vor dubla peste noapte, iar preţurile vor coborî la jumătate ca prin minune. Nu există, în schimb, suficientă sinceritate din partea oamenilor politici prin care să se spună în ce condiţii salariile pot creşte în mod sustenabil şi când preţurile se pot stabiliza. Ştim cu toţii sau cel puţin am învăţat din greşelile trecutului că salariul nu poate creşte din pix, indiferent al cărui demnitar ar fi. Şi dacă acesta ar creşte în mod nesustenabil, efectele negative asupra angajaţilor ar fi cu siguranţă mai mari decât cele pozitive. Altfel spus, nu mai cred într-o Românie în care politicienii să vândă iluzii angajaţilor. Mai zilele trecute, economistul şef al Băncii Naţionale a României declara pe un ton destul de sarcastic că "nu puteţi câştiga precum nemţii muncind precum grecii". Chiar dacă economistul şef al BNR are pe jumătate dreptate în afirmaţia sa, în sensul că salariul trebuie dimensionat în funcţie de productivitatea muncii, Domnia Sa uită să spună că românii nu pot muncii ca nemţii nici dacă vor, pentru că le lipsesc capitalurile competitive şi know-how-ului specific care să-i sprijine să ajungă la aceleaşi ritmuri de competitivitate. Ceea ce ne spune BNR în fapt este că ar trebui să-i certăm pe fermieri că nu ară cu plugul şi calul la fel de mult şi bine ca un tractor nemţesc cu şase brazde. Investiţiile private fac diferenţa esenţială între ritmurile de creştere a productivităţii muncii dintre lucrătorul român şi cel străin. Dacă la nivel naţional agenţii economici nu au puterea de a stimula investiţiile necesare creşterilor de productivitate, atunci alternativele care ne rămân la îndemână sunt, în funcţie de uşurinţa accesării lor, fondurile europene nerambursabile, stimularea investiţiilor străine directe şi, în limitele cunoscute, sprijin din partea bugetului de stat. M-aş fi aşteptat ca Banca Naţională a României, instituţie în care românii au o încredere uriaşă, să vină cu know-how şi sprijin real în dimensionarea politicilor promovate de Guvern şi Parlament, pentru ca românii să ajungă în definitiv să muncească mai eficient, mai productiv şi pe salarii mai mari. BNR nu este ruptă de contextul macroeconomic şi politicile monetare sunt într-o măsură sau alta influenţate de evoluţiile economice naţionale. De asemenea, observăm că tot mai mulţi specialişti promit preţuri mai mici dacă se reduce fiscalitatea indirectă. Nu putem să nu constatăm că preţurile au întotdeauna trendul ascendent şi că reducerile anterioare de fiscalitate au fost bune, dar au avut efecte minime asupra preţurilor. Ceea ce ne facem cu toţii că nu ştim este faptul că singura verigă capabilă să tragă preţurile în jos este creşterea ofertei, de preferat o creştere a ofertei determinată de o creştere a producţiei autohtone în detrimentul creşterii importurilor. Cu toţii ne dorim ca salariile din România să crească cât mai repede pentru a-i stimula pe români să rămână acasă, în ţara lor. Cu toţii ne dorim ca ritmul ameţitor de creştere a preţurilor din ultimii ani să se oprească, ca puterea de cumpărare a românului să crească, iar creşterea economică să se resimtă în bunăstare reală. Cu toate acestea, vreau să cred că am înţeles cu toţii că standardul de viaţă al românilor creşte numai prin acţiuni concrete în stimularea investiţiilor şi a producţiei şi nu din pix sau prin cosmetizarea adevăratelor probleme ale economiei româneşti.
			Domnul Florin Gheorghe: "Dacă apar manifestări neplăcute, nu vă mai adresaţi medicului sau farmacistului!" Câţi dintre noi nu cunoaştem oare faptul că cea mai mare parte dintre pensionarii din România cheltuiesc chiar şi mai mult de jumătate din pensia lunară pentru a-şi cumpăra medicamentele de care depind sănătatea şi viaţa lor? Câţi dintre noi nu ştim că în România domneşte de mulţi ani o complicitate vădită între unii medici de familie, reţelele de farmacii şi marii producători de medicamente? Cine oare nu cunoaşte faptul că mai bine de jumătate din medicamentele prescrise nu au nicio justificare medicală, ci doar una economică, menită să rotunjească profitul aceloraşi producători străini de medicamente? Cine oare nu a constatat faptul că aspirina este de două ori mai scumpă în România decât în Franţa sau Germania? Ceea ce vreau să spun este în fapt ipocrizia care domneşte în România de foarte mulţi ani, în sensul în care autorităţile ştiu foarte bine care sunt problemele din sistemul de sănătate, însă toate lumea se ascunde după copac de parcă toate lucrurile ar funcţiona perfect. Am descoperit şi eu cu stupoare de scurt timp existenţa acelui ordin al ministrului sănătăţii nr. 75 din anul 2009, care, deşi prevedea un mod de calcul al medicamentelor raportat la preţurile europene, nimeni nu l-a aplicat până în prezent. Nu fac un secret din faptul că l-am felicitat pe Nicolae Bănicioiu pentru că a avut curajul de a resuscita acest ordin şi de a impune în România un mod mai just de determinare a preţului la medicamente. Tot ministrului Bănicioiu i-am solicitat să investigheze şi cauzele pentru care predecesorii săi la sănătate au încălcat acest ordin aproape şase ani, golind buzunarele pensionarilor şi crescând profiturile marilor corporaţii de medicamente. Îi vedem în schimb pe acei foşti miniştri pozând pe la televiziuni în mari lupi moralişti şi justificându-se că, dacă ar fi aplicat ordinul amintit, marile corporaţii ar fi plecat din România. Tot ce pot spune e că aceştia au ceva umor negru, dar şi multă nesimţire. Stimaţi foşti miniştri ai sănătăţii, lăsaţi grija pentru corporaţii, pentru că nu reprezentaţi interesele lor, ci ale unui popor sărac, cu cea mai mare morbiditate din Uniunea Europeană! Lăsaţi corporaţiile să plece, pentru că oricum nu vor pleca, căci o vorbă bătrânească spune că nu pleacă niciun câine de la uşa abatorului! Mai mult, grija teribilă a foştilor miniştri ai sănătăţii pentru corporaţiile străine m-au luminat şi mi-am dat seama de ce toată industria românească producătoare de medicamente a fost dusă planificat direct pe butuci. Antibiotice Iaşi sau Institutul Cantacuzino au rămas doar amintiri ale unor branduri româneşti de prestigiu internaţional care produceau medicamente revoluţionare la preţuri şi de zece ori mai mici decât ceea ce avem acum pe piaţă. Vreau să cred că ministrul Bănicioiu nu se va opri pe traseu din obiectivele pe care le-a făcut publice şi pe care le aşteaptă o ţară întreagă. I-am spus-o şi personal şi reiterez şi acum, că susţin demersurile prin care pacienţii români să nu mai fie jecmăniţi prin practici neconcurenţiale de manual, la care concură atât reţele de farmacii, cât şi producători de medicamente. Susţin demersurile prin care medicii de familie să nu mai prescrie inutil medicamente, doar pentru că aşteaptă la sfârşit de lună comisionul de la producătorul medicamentelor respective. De asemenea, susţin toate demersurile care vor conduce la relansarea industriei naţionale producătoare de medicamente. Specialişti avem, institute de cercetare avansată avem, tradiţie avem, ceea ce ne lipseşte este dorinţa de a revigora acest segment de activitate.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Rolul statelor de origine în protecţia minorităţilor naţionale din statele vecine" Minorităţile naţionale reprezintă o realitate istorică, culturală şi politică în aproape toate statele din Europa centrală şi de est. Schimbările istorice, modificarea graniţelor, deportările şi colonizările unor întregi populaţii în diverse regiuni şi provincii din Europa centrală şi de est au reprezentat evenimente istorice importante, care au schimbat percepţia noastră asupra propriei naţiuni şi asupra celor care au ajuns să locuiască alături de noi. Toate statele din această parte a lumii au una sau mai multe minorităţi etnice, cu dimensiuni mai mici sau mai mari, în funcţie de rezultatele istoriei. Fiecare dintre statele din Europa au încercat, iar unele au şi reuşit, să rezolve provocările aduse de lipsa unei omogenităţi naţionale şi culturale absolute, cum era dezideratul elitelor politice şi culturale din secolele XIX şi XX. Statele gazdă au încercat să asimileze sau să integreze populaţiile alogene, iar statele de origine au vrut să se asigure că acele minorităţi etnice cu care au legături culturale şi lingvistice au drepturi culturale şi legale care să le permită să îşi păstreze moştenirea culturală. Diversitatea culturală este una dintre cele mai mari comori ale Europei, reprezintă patrimoniul nostru comun şi indivizibil, iar instituţiile europene şi internaţionale au asigurat un cadru legal care permite supravieţuirea şi păstrarea acestui patrimoniu cultural şi lingvistic. Totuşi, unde se termină dreptul de intervenţie al statelor de origine în apărarea şi protejarea propriilor comunităţi din alte state gazdă? O întrebare grea, cu multe răspunsuri, în funcţie de diversele perspective pe care fiecare stat le are. Fiecare stat european recunoaşte şi respectă, cel puţin declarativ, suveranitatea naţională a celorlalte state, fapt ce înseamnă că dreptul de intervenţie pentru protejarea drepturilor minorităţilor se opreşte atunci când suveranitatea naţională a statului gazdă este afectată. Dar când şi cine stabileşte când se întâmplă asta? Răspunsul se găseşte în multiplele tratate şi acorduri europene şi internaţionale, precum şi în doctrina dreptului public internaţional. Principiile de bază ale protecţiei diversităţii europene şi a minorităţilor etnice sunt fundamentate pe dorinţa de pace şi scădere a tensiunilor sociale şi interetnice. Aşadar, niciun stat, în nicio condiţie, nu poate apela la forţa militară pentru a-şi impune propria perspectivă a drepturilor pe care o minoritate naţională trebuie să le aibă în alt stat. A apela la forţa militară pentru a constrânge un alt stat să ofere drepturi, poate excesive, şi a argumenta că o faci pentru a-ţi proteja comunitatea cultural-lingvistică, reprezintă o modalitate deja arhaică şi contrară dreptului internaţional. Statele de origine şi cele gazdă trebuie să îşi rezolve eventualele probleme prin dialog şi cu argumente pertinente.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Primele livrări de gaze prin conducta Iaşi-Ungheni" La mijlocul săptămânii trecute, miercuri, a început livrarea de gaze către Republica Moldova prin gazoductul Iaşi-Ungheni, fiind pentru prima dată când "gazele merg de la vest la est", aşa cum declara domnul Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe. Realizarea gazoductului dintre România şi Moldova şi începerea livrărilor de gaze către statul de peste Prut reprezintă un succes important al României, reducând dependenţa de gaze ruseşti a Guvernului de la Chişinău şi oferind României oportunitatea de a sprijini populaţia majoritar românească de peste Prut. Pentru consolidarea relaţiilor româno-moldovene, deja foarte bune, este important ca România să îşi îmbunătăţească puterea soft şi să sprijine apropierea Guvernului şi societăţii moldovene de valorile şi idealurile româneşti şi europene. România trebuie să sprijine dezvoltarea unei noi reţele de gazoducte până la Chişinău şi de acolo în restul ţării, astfel încât să putem asigura, în caz de nevoie, necesarul de gaze al fraţilor de peste Prut. Securitatea naţională a României şi a flancului estic al UE şi NATO cuprinde menţinerea vectorului pro-european şi românesc al Moldovei şi asigurarea stabilităţii şi dezvoltării economice a cetăţenilor Republicii Moldova.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Importanţa Armatei Române şi a industriei de apărare româneşti" Climatul geopolitic cu care ne confruntăm în Europa acestui secol este unul dintre cele mai instabile din ultimii 47 de ani, iar România nu este nici pe departe pregătită să îi facă faţă. Starea dezastruoasă în care se află dotarea Armatei române este rezultatul direct al deceniului în care am închis ochii şi ne-am prefăcut că această instituţie şi-a pierdut necesitatea şi că poate să supravieţuiască într-o alianţă nord-atlantică atotprotectoare. Creşterea bugetului Armatei la 2% din PIB începând cu 2017 este o măsură care se cerea de foarte mult timp, însă potenţialul pericol este lângă noi în 2015, iar o ţară care se află pe ultimele 10 locuri în ceea ce priveşte investiţia în armată nu îşi poate permite să îl ignore. În contrast cu investiţiile ultimilor ani, Armata Română este formată din profesionişti de cea mai bună calitate, cu cea mai înaltă pregătire. Reprezentanţii americani trimişi în diversele operaţiuni la care GNFOS a participat au afirmat că România are cei mai buni scafandri din zona Mării Negre. Aşadar, aceşti oameni capabili, care au impresionat reprezentanţi ai celui mai bun corp de profil din lume Navy SEALs, suferă din cauza proastei dotări şi a lipsei de fonduri. Niciodată, de la anii precursori celui de Al Doilea Război Mondial, când se acceptau donaţii patriotice pentru înzestrarea armatei, nevoia de a investi în acest sector nu a fost mai mare. Există voci care lasă apărarea ţării în mâinile NATO, considerând că Armata Română nu are nevoie să evolueze, aşteptând ca problemele să fie rezolvate de aliaţii noştri, dar o alianţă se bazează tocmai pe ideea de ajutor reciproc. România este parte a NATO şi trebuie să poată contribui activ cu tehnică militară modernă la eforturile pe care Alianţa Nord-Atlantică le face. Corpul de intervenţie rapidă pe care NATO doreşte să îl instituie în zonă reprezintă într-adevăr un motiv de relativă linişte, însă trebuie să fim conştienţi de faptul că timpul de intervenţie al acestora, cel mai bun timp din lume în momentul de faţă, este de 48 de ore. De asemenea, numărul tancurilor din dotarea Armatei Române a scăzut considerabil şi rapid, în anul 2000 aveam 314 tancuri medii de producţie românească TR-85, pentru ca astăzi numărul lor să ajungă la 50. În momentul de faţă este imperios necesar ca industria de apărare să primească fondurile necesare pentru înzestrare şi dezvoltare. Armamentul românesc este căutat în occident, în vreme ce fabricile noastre de arme suferă reduceri şi angajări de personal necalificat. Un stat iubitor de pace şi stabilitate nu îşi permite să ignore existenţa de personal calificat precum cel din forţele Armatei Române, tocmai în momentele critice ale activităţii sale, oferindu-le în dotare modele din 1963 şi 1986 ale armelor de asalt, promiţând pe viitor dotări cu modele din anul 2000 care ajung târziu şi nu sunt produse în număr suficient. Realitatea ne obligă să acordăm mai multă consideraţie sectorului militar şi producţiei de armament din România. Este important, să privim cu cea mai mare seriozitate acest aspect şi să ne aplecăm cu mai multă atenţie asupra viitorului siguranţei noastre naţionale. Consider că este necesar ca în aceste clipe, când lumea priveşte cu deosebit interes zona Europei de Est, să avem în vedere faptul că legislativul poate deschide drumul spre o apărare naţională care să garanteze atât siguranţa cetăţenilor, cât şi achitarea de atribuţii, ca stat membru NATO.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Corupţia nu se combate doar prin arestări" În ultimul an, combaterea corupţiei din România a atins cele mai înalte niveluri. Cu toate acestea, singurele acţiuni pentru anihilarea flagelului corupţiei au constat în arestarea, judecarea şi condamnarea celor care au comis actele de corupţie. Deşi această practică este larg folosită în Europa Centrală şi de Est, este şi parţial ineficientă şi nu ajută la încetarea fenomenului în societate, politică şi în aparatul birocratic al statului. Pentru a putea scăpa definitiv de corupţie, autorităţile competente ale statului împreună cu societatea civilă trebuie să lucreze împreună pentru a atinge două obiective pe care le consider fundamentale pentru eradicarea corupţiei din societate şi politică: Descoperirea procedurilor şi metodelor prin care se formează, acţionează şi se subjugă autoritatea publică şi legea de către reţelele de corupţie; Pentru a putea scădea gradul de corupţie din administraţia publică şi a scădea evaziunea fiscală, autorităţile judiciare trebuie să urmărească aflarea de la persoanele anchetate procedurile, procesele şi metodele prin care aceştia se folosesc de potenţialele scăpări legislative pentru a realiza actele de corupţie. Astfel, ştiind scăpările din sistem, acestea se pot remedia şi, în consecinţă, vom putea spera la o scădere a corupţiei în aparatul birocratic al statului. Realizarea la nivelul învăţământului de masă a unor cursuri speciale privind efectele nocive ale corupţiei şi indicaţii privind acţiunile pe care fiecare cetăţean le poate realiza pentru a combate corupţia; Dacă societatea nu percepe corupţia ca fiind un pericol real, ori dacă nu are o definiţie clară a corupţiei, lupta noastră pentru combaterea ei va fi de durată şi cu puţine şanse de succes. Simpla arestare şi condamnare a corupţilor, deşi necesară pentru curăţirea sistemului, reprezintă o viziune şi metodă limitată de combatere a flagelului care ne ţine în subdezvoltare şi care scade legitimitatea statului în faţa cetăţenilor.
			Domnul Cornel-George Comşa: "De Ziua internaţională a femeii, să ne amintim de egalitatea de gen" Femeile reprezintă 52% din populaţia globului şi 51,1% din populaţia României, conform Institutului Naţional de Statistică, dar în Camera Deputaţilor femeile reprezintă doar 13,88% dintre deputaţi. Societatea românească încă are o viziune patriarhală asupra femeii, chiar dacă în ultimele decenii am putut observa îmbunătăţiri ale situaţiei acestora. Sunt încă prea puţine femei la vârful celor mai importante companii, iar acestea sunt în continuare plătite mai prost decât bărbaţii, deşi îndeplinesc acelaşi tip de muncă. Toate acestea trebuie să înceteze, trebuie ca femeile să aibă oportunităţi şi drepturi egale cu bărbaţii. Partidele politice trebuie să promoveze mai multe femei în alegerile parlamentare şi locale, trebuie să susţină mai multe femei în funcţii de răspundere politică şi să asigure îndeplinirea unui cadru relativ echitabil pentru femei şi bărbaţi. Companiile şi marile întreprinderi trebuie să înceteze discriminarea femeilor şi să le ofere acestora oportunităţi de avansare egale cu cele ale bărbaţilor. Această problemă, caracteristică întregului continent, reprezintă o limitare o realizării unei societăţi mai echitabile şi ne blochează evoluţia către o societate incluzivă, mai puţin misogină şi sexistă. La două zile după sărbătoarea internaţionala a femeii, afirm public că a venit timpul ca noi toţi să oferim femeilor rolul pe care îl merită în societate, economie şi politică, un rol egal, cu şanse echitabile şi oportunităţi reale.
			Domnul George Ionescu: "Ziua mondială a drepturilor consumatorilor" În fiecare an, pe data de 15 martie, se celebrează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor. Această dată a fost aleasă ca urmare a discursului preşedintelui John F. Kennedy pe 15 martie 1962 prin care definea pentru prima dată drepturile consumatorului astfel: "Calitatea de consumator, prin definiţie, ne include pe toţi. Consumatorii sunt cel mai mare grup din punct de vedere economic, ce influenţează şi sunt afectaţi de marea majoritate a deciziilor economice publice sau private. Cu toate acestea, sunt singurul grup important ale cărui opinii nu sunt auzite foarte des". În cadrul aceluiaşi discurs, el a prezentat opt principii de bază privind drepturile consumatorilor: dreptul la satisfacerea nevoilor de bază, dreptul la protecţie, dreptul de a fi informat, dreptul de a alege, dreptul de a fi auzit, dreptul de a fi despăgubit, dreptul de a fi educat în calitate de consumator şi dreptul la un mediu înconjurător nepoluat. Această zi a fost celebrată pentru prima dată pe 15 martie 1983 şi în fiecare an se alege o temă de discuţie în jurul căreia se organizează diverse activităţi. Cu ocazia acestei zile, se doreşte informarea populaţiei cu privire la drepturile pe care aceştia le au. În această privinţă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează diferite evenimente şi activităţi specifice privind promovarea şi recunoaşterea drepturilor consumatorilor. Din păcate, calitatea de consumator şi drepturile pe care consumatorii le au sunt încă necunoscute de către aceştia şi de cele mai multe ori aleg să nu reacţioneze în niciun fel atunci când drepturile le sunt încălcate. Cu toţii trebuie să fim conştienţi de drepturile pe care le avem şi să nu permitem ca acestea să ne fie încălcate.
			Domnul Gheorghe Ciobanu: "Hellvig la SRI, o soluţie bună. Preşedintele să facă urgent o propunere şi pentru SIE" Parlamentul României a votat aproape în unanimitate numirea domnului Eduard Hellvig în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, după ce acesta fusese propus de Preşedintele Klaus Iohannis. Acest lucru s-a întâmplat pentru că propunerea a fost una bună, o dovadă de echilibru şi a arătat un lucru extrem de important: se poate găsi consens la nivelul principalelor forţe politice din România, într-un moment destul de tensionat. Pe de o parte, se rezolvă o problemă stringentă pe care o aveam, mai ales în contextul geopolitic internaţional, având în vedere evoluţiile din Ucraina şi faptul că armistiţiul de la Minsk nu a fost pus în aplicare. SRI-ul reprezintă, aşa cum am spus şi în alte rânduri, principala garanţie de securitate pentru ţara noastră şi lipsa unui titular în fruntea instituţiei putea crea o anumită vulnerabilitate. Pe de altă parte, cred că putem discuta şi despre normalizarea lucrurilor la nivelul SRI din perspectiva atacurilor la care serviciul a fost supus de Elena Udrea în ultima perioadă, un politician inconştient, care, pentru a-şi construi o poveste de victimizare, s-a arătat dispusă să dea foc la ţară. Venirea în fruntea SRI a fostului europarlamentar PNL reduce mult din potenţialul speculativ care începuse să cuprindă o parte a societăţii româneşti. În ceea ce-l priveşte pe Eduard Hellvig, eu cred că este o alegere bună şi mă bazez pe profilul de politician foarte echilibrat, care nu a ieşit în evidenţă prin scandaluri de presă, dar şi prin atitudinea acestuia foarte calmă de-a lungul timpului. Este un om care a absolvit Colegiul Naţional de Apărare şi care are o viziune foarte clară cu privire la obiectivele noastre de securitate şi de politică externă. Propunerea sa de redesenare a axei prioritare pe direcţia Bucureşti - Berlin - Washington este una interesantă şi arată că există o direcţie clară şi bine înţeleasă cu privire la zona în care va acţiona SRI. Cu toate acestea, trebuie păstrat parteneriatul strategic pe care România îl are şi cu Marea Britanie. Chiar dacă legăturile cu Londra nu au fost atât de mediatizate pe parcursul ultimilor 10 ani, această relaţie diplomatică a fost de natură să ne ajute în momentele dificile prin care am mai trecut în cadrul UE. De altfel, cred că asta i-a şi convins pe aproape toţi parlamentarii să voteze în favoarea lui Hellvig. Singurii care au fost împotrivă au fost oamenii lui Traian Băsescu şi Dan Diaconescu, o minoritate neglijabilă, ceea ce arată zona marginală în care a coborât fostul şef al statului. Singurul lucru care poate să se constituie într-un contraargument la adresa lui Eduard Hellvig ţine de faptul că nu s-a păstrat cutuma ca şeful principalului serviciu de informaţii din România să provină din tabăra opusă Preşedintelui. Practic, domnul Iohannis şi-a nominalizat un apropiat, încălcând una dintre puţinele reguli pozitive pe care le-a generat de-a lungul anilor Traian Băsescu. În concluzie, Eduard Hellvig este o alegere foarte bună pentru şefia SRI, dar poate mai bine ar fi fost un apolitic. În altă ordine de idei, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să înţeleagă situaţia delicată în care se află ţara noastră şi să numească rapid un şef în fruntea SIE, serviciul de informaţii care are încă şi mai multe atribuţii în contextul conflictului de la graniţa noastră de nord, pe fondul faptului că armistiţiul dintre rebelii ruşi şi Ucraina nu prea dă roade. Măcar în acel context, este dezirabil ca noul şef al statului să se orienteze nu către o persoană apropiată şi de încredere, ci către un om care să poată ţine drapelul independenţei politice foarte sus.
			Domnul Gheorghe Dragomir: "Proiectul noului Cod fiscal, dovada clară a neseriozităţii Guvernului Ponta" Deşi am mai discutat despre proiectul noului Cod fiscal propus de PSD, atrag astăzi din nou atenţia asupra neseriozităţii propunerilor Guvernului condus de Victor Ponta. Schiţa fiscală a premierului Ponta este fără doar şi poate una populistă, o joacă cu nervii oamenilor. În această perioadă, PSD este derutat şi neserios, o dovedeşte faptul că un proiect atât de important precum noul Cod fiscal este lansat în dezbatere publică doar 10 zile, când legea prevede clar cel puţin 30 de zile. Mai mult, la doar o zi după prezentarea publică a schiţei fiscale social-democrate, ministrul finanţelor, Darius Vâlcov, iese din nou în faţa camerelor de luat vederi şi anunţă modificarea schiţei: aplicarea TVA şi a noilor accize, înainte de termenele din schiţa iniţială. După doar câteva zile, premierul Victor Ponta îşi anunţă public intenţia angajării răspunderii Guvernului pe noul Cod fiscal. Noul Cod fiscal al Guvernului Ponta este doar o glumă proastă, pompos denumită, cu un scop cinic atât de evident, încât nu merită menţionat decât în fugă: supravieţuirea politică a partidului pe care Victor Ponta îl conduce şi implicit a guvernului care îi poartă numele, iar evitarea Parlamentului este în totală contradicţie cu promisiunile foarte recente ale lui Victor Ponta de a-şi schimba atitudinea politică. Premierul Victor Ponta şi PSD au ajuns din nou să considere Parlamentul un for irelevant, dând dovadă că nu şi-au schimbat cu nimic atitudinea politică şi arătând că tot ce a declarat recent şeful guvernului despre dialogul cu Parlamentul este un simplu joc de imagine. Un astfel de cod, cu un impact atât de mare pentru întreaga societate românească, trebuie în mod obligatoriu să treacă prin dezbatere parlamentară. România are nevoie de reduceri de taxe, dar nu făcute de pe o zi pe alta, fără reforme structurale şi consolidare fiscală. Cred cu tărie că Victor Ponta ar trebui să se abţină să amestece Codul fiscal în campania pe care o desfăşoară în fiecare zi la televizor pentru păstrarea funcţiei de premier. Din păcate, Codul fiscal, prezentat de Victor Ponta şi miniştrii săi la televizor, nu a convins că poate fi susţinut prin politicile Guvernului. De aceea, discuţia trebuie să se mute de la promisiuni electorale şi marketing pe micile ecrane la dezbateri serioase în Parlament. Mi se pare cel puţin hazliu modul în care ministrul finanţelor vine în faţa noastră, a cetăţenilor, şi ne propune un Cod fiscal care va începe să funcţioneze şi ne va aduce lapte şi miere în case tocmai în momentul în care premierul Victor Ponta va părăsi Palatul Victoria. De ce tocmai în 2016? De ce nu eliminăm taxa de stâlp sau acciza la carburanţi începând de mâine? Oare tocmai asta este problema economiei româneşti, alimente puţin mai ieftine Crăciunul anului viitor? Propunerea ministrului finanţelor este cu atât mai neserioasă, pentru că şi calculele făcute sunt aproximative, fără un studiu de impact aprofundat. Minusul din bugetul statului ar urma să se ridice la 6% din PIB. Dragi guvernanţi, este imens şi nu ai cum să acoperi aşa ceva, este un calcul arogant şi nu te poţi juca cu economia unei ţări, cu bugetul unui stat. De aceea, îi avertizez pe toţi cei care se află în subordinea domnului ministru Vâlcov, oameni competenţi, oameni care duc munca grea din Ministerul Finanţelor, să nu se joace cu stabilitatea economiei româneşti, să nu se joace cu derapaje grave! România are nevoie în schimb de reforme structurale şi consolidare fiscală. Măsurile anunţate de Victor Ponta şi Darius Vâlcov, neacompaniate de politici de reformă, nu pot conduce la un echilibru financiar bugetar. Partidul Naţional Liberal doreşte să păstreze echilibrele financiar bugetare. Mai întâi trebuie să facem reformă, să păstrăm echilibrul şi apoi o politică de relaxare fiscală. Modernizarea, în toate domeniile cheie, este obiectivul spre care România trebuie să tindă în anii următori. Reforma fiscală este un proces mult prea important, aş spune chiar fundamental, pentru construcţia economică a unei ţări. Din acest punct de vedere, repet, ar fi o gravă eroare ca proiectul noului Cod fiscal să fie adoptat în grabă, fără dezbateri serioase, prin asumarea răspunderii Guvernului sau prin impunerea voinţei unei majorităţi vremelnice. Un eşec al măsurilor propuse de social-democraţi va avea ca efect colateral şi o dificultate majoră de acceptare publică, pe viitor, a unor programe de natură liberală, care să susţină, real şi pe termen lung, dezvoltarea României.
			Domnul Gheorghe Emacu: "21 martie - Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale" La 26 octombrie 1966, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia nr.2142 prin care a proclamat "Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale". Potrivit rezoluţiei, aceasta se marchează în fiecare an la 21 martie, pentru a comemora această zi a anului 1960 când, la Sharpeville, în Africa de Sud, poliţia a deschis focul şi a ucis 69 de persoane cu ocazia unei manifestări paşnice împotriva legilor impuse de regimul de apartheid. Regimul de atunci din Africa de Sud a fost între timp înlăturat. Legile şi practicile rasiste au fost abolite aproape în totalitate şi peste tot în lume, iar comunitatea internaţională a creat un cadru de acţiune contra rasismului, bazat pe Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată la New York la 21 decembrie 1965. Această convenţie a fost ratificată de aproape toate statele lumii, de pe toate continentele, dar, cu toate acestea, încă prea multe persoane şi comunităţi suferă datorită unor acte de injustiţie şi prejudecăţi cauzate de rasism, intoleranţă şi xenofobie. Discriminarea rasială şi etnică continuă să se manifeste în lume în fiecare zi, împiedicând progresul social a milioane de persoane. Rasismul şi intoleranţa pot avea diferite forme - pornind de la refuzul de a-i recunoaşte unui individ principiul egalităţii şi până la incitarea la ură rasială care poate duce la genocid - toate acestea fiind susceptibile să distrugă vieţi şi comunităţi. Organizaţia Naţiunilor Unite se preocupă de această problemă încă de la crearea sa, iar interdicţia discriminării rasiale este înscrisă în toate instrumentele internaţionale referitoare la drepturile omului. În acest sens, statele membre trebuie să elimine discriminarea, atât în domeniul public, cât şi în cel privat. Principiul egalităţii între oameni impune de asemenea statelor să adopte măsuri speciale pentru eliminarea condiţiilor care cauzează sau care susţin discriminarea rasială. România a aderat la Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială prin Decretul nr. 345/1970. În acest sens, în Constituţia adoptată în 1991, revizuită în 2003, enumerând valorile fundamentale, se menţionează expres că România este patria comună a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie sau apartenenţă politică ori avere sau origine socială. Pentru a asigura un cadru legal eficient destinat eliminării diverselor forme de discriminare, a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, act normativ care stabileşte comportamentele considerate discriminatorii şi creează mecanismele prin care orice tip de discriminare poate fi sancţionat şi eliminat. De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr.1194/2001 a fost înfiinţat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, având rolul de a implementa principiul egalităţii între cetăţeni. Consiliul, garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, îşi desfăşoară activitatea în mod independent, fără ca aceasta să fie îngrădită sau influenţată de către alte instituţii sau autorităţi publice. Aşadar, avem cadrul legal şi organizatoric necesar pentru prevenirea producerii în România de fenomene şi acte discriminatorii, iar dacă se produc totuşi, acestea să fie sancţionate prompt şi eficient. Pentru creşterea eficienţei în acest domeniu este necesară însă o acţiune concertată în care, alături de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, un rol important îl au celelalte instituţii de aplicare a legii, precum şi organizaţiile neguvernamentale specializate. Tema de anul acesta a evenimentului, aleasă de către Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului, este "rolul conducătorilor în lupta contra rasismului şi discriminării rasiale". Aceasta a fost stabilită astfel pentru a evidenţia rolul cheie pe care îl joacă liderii politici pentru mobilizarea voinţei maselor în lupta contra rasismului şi discriminării rasiale. Închei prin a sublinia că un rol extrem de important în prevenirea discriminării îl are şcoala. Educaţia în spiritul toleranţei faţă de semeni este un element de bază în prevenirea discriminării. De aceea, este necesar ca şcoala şi educatorul, ca lider de opinie, prin intermediul actului educaţional, să participe activ la formarea tinerilor în spiritul toleranţei şi neacceptării actelor de discriminare.
			Domnul Petru Ştefan Hubert Thuma: Vreau să vă rog să vă îndreptaţi astăzi atenţia către valorificarea resurselor regenerabile, un subiect care, din punctul meu de vedere, este insuficient dezbătut. Cu toate că, în conformitate cu rapoartele naţionale şi internaţionale, în acest moment România şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin acordurile încheiate cu Uniunea Europeană, promovarea valorificării resurselor regenerabile trebuie să continue. Consider că trebuie să avem în vedere inclusiv situaţia politică şi economică relativ instabilă la nivel european în acest moment şi faptul că ţara noastră este dependentă de materia primă livrată de alte state. Este doar unul dintre motivele pentru care trebuie să ne atingem obiectivele privind securitatea energetică. Aşa cum se precizează şi în programul economic al Partidului Naţional Liberal, lansat săptămâna trecută, avansul tehnologic permite în prezent valorificarea în condiţii de eficienţă economică a unor resurse exploatate prea puţin până acum. Concret, trebuie să ne orientăm către valorificarea resurselor de biomasă. Este principala resursă regenerabilă disponibilă în România, cu o repartizare relativ uniformă pe teritoriul naţional. Acesta este un prim pas pentru a intra pe un făgaş normal, conform condiţiilor europene şi, nu în ultimul rând, care ne poate creşte independenţa energetică. Un alt pas extrem de important este completarea şi modernizarea legislaţiei, pentru o bună funcţionare a sistemului energetic. Este obligatoriu să soluţionăm probleme generate în sistemul energetic, precum cea legată de volatilitatea producţiei. Din punct de vedere tehnic, schemele de susţinere a producţiei de energie din surse regenerabile şi/sau facilităţile fiscale acordate trebuie să ţină cont de costul specific/MW instalat al diverselor tehnologii, priorităţile României privind mixul energetic sau valorificarea unei anumite resurse, dispersia producătorilor în teritoriu. Vom analiza oportunitatea ca schema de susţinere prin certificate verzi să fie completată de mecanisme suplimentare, care să menţină sistemul de certificate verzi pentru producătorii de talie mare şi medie şi să introducă tarife reglementate pentru cei de talie mică şi foarte mică. Desigur, necesarul va fi asigurat în cea mai mare parte, tot prin metodele convenţionale. Este motivul pentru care, în vederea asigurării unui mix energetic echilibrat, se va menţine interesul pentru investiţiile în unităţi de producere a energiei electrice ce utilizează surse regenerabile de energie, cărbune prin tehnologii curate, energia nucleară prin tehnologii sigure şi cu impact redus asupra mediului.
			Domnul Iacob Puşcaş: "Efectele sociale generate de FMI" Nu se poate să nu ne întrebăm, dacă dorim să promovăm într-adevăr cu prioritate interesele noastre naţionale, la ce fel de standard social şi prestigiu internaţional ar fi ajuns România dacă, după ce în martie 1989 am devenit singurul popor din lume fără datorie externă, guvernele postceauşiste nu ar fi dovedit atâta ambiguitate în politica economică internă şi docilitate în relaţia predilectă cu FMI, mai ales în condiţiile în care este de netăgăduit că avem o ţară foarte bogată în rezerve nesecate de gaze naturale şi petrol. În lipsa unor atât de necesare strategii de relansare a economiei naţionale, dar având cu obstinaţie o abordare de servilism faţă de condiţiile impuse de FMI, nespecifică unor prim-miniştri precum Tsipras în Grecia sau Orban în Ungaria, guvernanţii noştri de după 1989 şi-au dat concursul, sub auspiciile unor interese externe, în a promova deliberat o politică de stat cu accente antinaţionale, a cărei "radiografie" ne conduce la concluzia existenţei unei fabuloase datorii externe de peste 100 de miliarde de euro către FMI. Practica FMI faţă de România nu a fost una general-valabilă, ci una prin care s-a recunoscut că s-a făcut cu poporul român un experiment. Astfel, FMI a contribuit la erodarea democraţiei şi suveranităţii naţionale prin impunerea unor condiţii de împrumut care vizau distrugerea economiei prin privatizări de urgenţă, a stabilit cât anume să fie deficitul, a cerut să numim manageri particulari străini la întreprinderile de stat etc. Privatizările forţate în industrie au fost asumate de partea română prin acordurile încheiate cu FMI şi Banca Mondială, iar guvernele au acceptat curbele de sacrificiu la care a fost supusă forţat populaţia României. Cu ce ne-am ales noi, românii, după Acordurile semnate cu FMI? Ne-am ales nu numai cu o datorie financiară mai mult decât împovărătoare, dar şi cu un tablou de sărăcie generalizată - prin schimbarea Codului muncii s-au stabilit "măsuri de austeritate" precum tăierea salariilor şi îngheţarea pensiilor -, cu scăderea calităţii în învăţământ şi sănătate, prin închiderea de şcoli şi spitale, cu o migraţie fără precedent, cu mulţi guvernanţi corupţi, cu un loc fruntaş la exportul ilicit de capital, cu mai puţină demnitate naţională, prin acceptarea frecventelor ingerinţe externe, cu semnarea unor clauze contractuale prin care statul român a fost jefuit la vedere de corporaţii multinaţionale, cu o încercare de împărţire administrativă care să constituie nucleul posibilităţii unei mai uşoare dezmembrări teritoriale, cu o mentalitate colectivă mutilată religios prin facilitarea discreditării orei de religie şi tendinţei de sodomizare conceptuală a proiectului noii Constituţii, cu multă dezamăgire, nesiguranţă, frică, imoralitate. În consecinţă, consider că reticenţa unor demnitari ai statului român cu privirea de semnarea de noi acorduri cu FMI şi Banca Mondială vine în întâmpinarea voinţei unui popor care nu mai vrea să audă de aceste organisme, dar în schimb aşteaptă un program mai eficient de guvernare care să îl scoată din criza tot mai adâncă, o mai eficientă politică naţională de investiţii o mai bună accesare a fondurilor UE.
			Domnul Ioan Balan: "La patru luni de la alegeri, românii din diaspora au fost uitaţi" Vă amintiţi cu toţii foarte bine cum se înghesuia întreaga clasă politică din România, ONG-uri, presa şi diverşi analişti să plângă de grija diasporei româneşti care fusese umilită de Guvernul Ponta la alegerile prezidenţiale. Nu au trecut nici patru luni de la acele evenimente şi o linişte asurzitoare s-a aşternut pe lista lungă de probleme ale românilor plecaţi la muncă în străinătate. Sucevenii, băcăoanii, botoşănenii, olteni sau teleormăneni, plecaţi din cauza traiului dificil din România, sunt astăzi singuri printre străini, fără ca Guvernul să mişte un deget pentru a-i ajuta. "The romanians are coming" este numai unul dintre exemplele neputinţei actualului Guvern, care se face că nu vede modul în care sunt umiliţi şi denigraţi românii noştri la unul dintre posturile de televiziune din Marea Britanie. În afara preşedintelui Iohannis, nici prim-ministrul, nici miniştri, nici extensiile diplomaţiei din străinătate nu au luat apărarea românilor din diaspora şi nu le-au reproşat denigratorilor că poartă campanii incorecte la adresa românilor. Nu am văzut nicio reacţie oficială a autorităţilor britanice, determinată de vreo mustrare a autorităţilor române. Acest lucru dă măsura respectului pe care Guvernul Ponta îl are pentru milioanele de români care muncesc onest în străinătate şi care au grijă de familiile lor din ţară, grijă pe care Guvernul nu vrea să o aibă. Dacă la nivelul canalelor de televiziune străine se cheltuie bani mulţi pentru denigrarea românilor, nu am cunoştinţă ca televiziunea noastră publică să fi făcut vreun efort să facă măcar un documentar despre cum contribuie românii la prosperitatea britanicilor, a francezilor, a italienilor, a spaniolilor sau a germanilor. Mi-aş fi dorit ca reporterii români să le arate cetăţenilor europeni că spitalele din România nu mai au medici, în vreme ce medicii români salvează zi de zi mii de vieţi în spitalele din străinătate, că şcolile şi universităţile româneşti duc lipsă de profesori, iar dascălii noştri instruiesc cu mare grijă studenţii din universităţile străine şi au grijă de viitorul copiilor chiar din ţările care-i denigrează pe români, că ingineri, arhitecţi, specialişti IT sau cercetători de excepţie muncesc mult şi onest şi pe salarii mai mici decât ar fi normal tocmai pentru ca economiile Angliei, Italiei, Franţei sau Germaniei să se bucure de creştere şi prosperitate, că sute de mii de copii cresc singuri acasă, în vreme ce părinţii lor muncesc şi 12 ore pe zi, făcând afacerile din Europa mai competitive şi mai profitabile. Un lucru este cât se poate de clar Guvernul Ponta nu poate avea grijă nici de cetăţenii români din ţară şi cu atât mai puţin de cei din afara frontierelor ţării. Singurul lucru pe care Victor Ponta l-a putut face în mandatul său de trei ani ca prim-ministru a fost să pună taxe şi pe românii din diaspora, având neruşinarea să le ceară acestora câte 10 euro pe lună la bugetul de stat. Parlamentul României are datoria morală de a crea cadrul legislativ prin care, la următoarele alegeri, românii să poată alege nestingherit pentru ei şi familiile lor din ţară.
			Domnul Ioan Moldovan: Pentru a fi sustenabil şi a conduce la incluziune socială, sprijinul public pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a indivizilor trebuie acordat având în vedere toate dimensiunile: ocupare, educaţie, sănătate, condiţii de locuit, capital social. Astfel, în ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor de îngrijire a mamei şi a copilului, Partidul Conservator doreşte eliminarea costurilor pentru serviciile medicale destinate mamei şi copilului. De asemenea, susţin crearea la nivelul medicinei de familie a unui sistem de monitorizare a problemelor şi riscurilor de sănătate la nivelul întregii familii, şi nu tratarea pacientului ca un caz individual. Legătura cu serviciile sociale este esenţială. Vreau un real sprijin din partea autorităţilor în ceea ce priveşte programul de screening complex a stării de sănătate şi a nivelului de dezvoltare psihologică a copilului la intrarea în sistemul educaţional şi în etapele sale esenţiale de dezvoltare, cât şi asigurarea de servicii stomatologice de bază gratuite tuturor copiilor, dar şi crearea unui sistem de compensare a intervenţiilor stomatologice complexe pentru copil. În ceea ce priveşte garantarea accesului gratuit la serviciile de planificare familială, dar şi asigurarea accesibilităţii acestora, indiferent de mediul şi zona de rezidenţă, nu cred că este atât de greu pentru ducerea lor la îndeplinire de către autorităţile locale.
			Domnul Ioan Oltean: "Mândri că suntem români umiliţi" Cu toate că România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în ultimul trimestru din 2014, românii nu îşi permit un trai mai bun, nu îşi permit o alimentaţie sănătoasă, nu îşi permit servicii medicale decente. Preţurile alimentelor, serviciilor şi vieţii, în general, au crescut atât de mult, încât infimele majorări salariale care s-au făcut în ultimul an nu au adus nicio îmbunătăţire reală în viaţa de zi cu zi a românilor. De asemenea, modificarea repetată a fiscalităţii pe principiul "mai bine taxez decât să creez" şi guvernarea în sine a executivului Ponta s-au tradus într-o regulată şi catastrofală împovărare a românilor. În acest sens, în contextul lansării spre dezbatere a unui nou proiect de Cod fiscal de către Guvernul Ponta, Comisia Europeană se arată cu adevărat îngrijorată, criticând Guvernul României pentru politica sa de taxe şi impozite, pe care o consideră "lipsită de continuitate, predictibilitate şi planificare strategică." La toate aceste probleme majore sufocante, se adaugă chestiunea stabilităţii şi funcţionării conforme a instituţiilor statului, a respectării statului de drept, democraţiei, valori profund alterate de Guvernul Ponta. Ne confruntăm cu o stare latentă de instabilitate a instituţiilor statului, de atac politic continuu şi înverşunat îndreptat împotriva acestora. Asistăm lamentabil, în timp real, la politizarea, schilodirea şi colapsul instituţiilor de stat. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, denumită în continuare CNADNR, este o companie de interes strategic naţional, ce funcţionează sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor. Principalele obiective ale Companiei pentru perioada următoare ar fi dezvoltarea reţelei de autostrăzi, construirea unei reţele de drumuri expres şi realizarea de centuri şi variante ocolitoare pentru oraşele mari. Deşi CNADNR a avut la dispoziţie între 1,5 şi 2 miliarde de euro anual pentru construcţia şi reabilitarea de autostrăzi şi drumuri naţionale, infrastructura rutieră locală a rămas într-o stare deplorabilă. Românii consideră că printre zecile de biruri legale, cele mai abuzive sunt cele încasate pentru infrastructura rutieră, care lipseşte cu desăvârşire. Federaţia Operatorilor Români de Transport a solicitat în nenumărate rânduri ca CNADNR să îşi piardă calitatea de administrator de infrastructură rutieră naţională, din cauza stării profund alterate în care se află aceasta, motivând că instituţia reprezintă un real atentat la siguranţa naţională a României. Toate bune şi frumoase. Cunoaştem obiectivele principale pe care CNADNR şi le-a fixat, la fel cum cunoaştem şi sumbrul bilanţ al activităţii acesteia: promisiuni fără număr, rezultate zero. Nu cu toţii cunoaştem însă faptul că în funcţie de împrejurări, de nevoi şi interese de gaşcă, CNADNR încredinţează anumitor birouri de executori judecătoreşti, alese pe sprânceană, misiunea de a recupera debitele de la creditorii care ar fi circulat cu autoturismul fără rovinieta în vigoare. Numărul cetăţenilor care au depus plângeri împotriva modalităţii abuzive prin care sunt obligaţi să achite amenzile primite a crescut într-un mod alarmant. Victimele CNADNR dezvăluie că, fără măcar a fi vreodată citate în vederea oferirii de explicaţii sau prezentării de dovezi, se confruntă, după mai bine de trei ani de la data producerii faptei, cu o decizie definitivă a instanţei privind executarea lor silită. În acest sens, pentru o creanţă în valoare de 128 lei, instanţa autorizează recuperarea cheltuielilor de executare silită. Astfel, pentru o creanţă însumând 128 lei, taxele de executare silită sunt în valoare de 407,87 lei, adică de trei ori şi ceva mai mari decât suma pentru care s-au declanşat procedurile de executare. Acesta ar fi doar un simplu şi neînsemnat episod din miile de situaţii de un absurd ridicol, cu care românii se luptă zi de zi. Situaţia actuală este mai mult decât sumbră, este deosebit de gravă: suntem singurii în măsură să tragem semnale de alarmă şi să luăm măsuri prin care cetăţenii României să se simtă protejaţi, şi nu umiliţi la nesfârşit. Trăim într-o Românie a eşecurilor, într-o Românie subminată din punct de vedere social, economic şi politic, a cărei imagine externă nu încetează să se propage într-un mod catastrofal, deplorabil, descurajant, o ţară a cărei influenţă în Europa a scăzut vertiginos, ca urmare a rateurilor date de Guvernul Ponta. Avem datoria să deconspirăm realitatea economică alarmantă în care ne scăldăm, erorile magistrale ale unui Guvern Ponta incompetent, avid de putere şi importanţă.
			Domnul Ioan Tămâian: "Nu PNL, ci Guvernele Ponta 3 şi Ponta 4 nu au program de guvernare" Constat pe zi ce trece că Victor Ponta nu a învăţat absolut nimic din severa lecţie pe care românii i-au dat-o pe 16 noiembrie 2014. Pe zi ce trece, Victor Ponta redevine personajul obraznic de anul trecut, care tratează cu aroganţă pe toţi cei care nu sunt cu sau ca el, redevine golănaşul care îşi persiflează adversarii şi inventează denumiri şi situaţii politice inexistente. Să ne amintim de cacealmaua "USL Trăieşte", "USL 2.0", "PLR-adevăraţii liberali" sau "Iohannis, omul lui Băsescu". Ultima ieşire în media, la postul său de casă, România TV, a lui Victor Ponta, demonstrează că nu se poate schimba, atât ca politician, cât şi ca om. "Eu nu-i văd pe liberali absolut deloc pregătiţi să guverneze azi, nici ca program şi nici ca oameni nu ştim pe cine ar vrea să pună miniştri", reprezintă cea mai recentă zicere a temporarului chiriaş de la Palatul Victoria. Această ultimă declaraţie a lui Victor Ponta dezvăluie, nu în ultimă instanţă, o gravă suferinţă la capitolul logică. Trec peste faptul că Victor Ponta uită că nu ar fi ajuns niciodată prim-ministru fără aportul PNL. Nu pot să trec însă peste ce a afirmat Victor Ponta. De unde a tras concluzia că PNL nu este pregătit să guverneze? În luna mai 2012, PNL a pornit de la aceeaşi linie de start cu PSD la guvernare. Cât era de pregătit PSD, tot atât de pregătit era şi PNL. În anul în care a rămas singură la guvernare - PC nu contează, iar UNPR este PSD 2 -, tabăra social-democrată a slăbit, iar rezultatul guvernării nu a depăşit zona mediocrităţii, în timp ce tabăra liberală s-a întărit. Spune Victor Ponta că PNL nu are program, dar ştie foarte bine că realitatea este alta, pentru că PSD nu doar că s-a inspirat din programul PNL, dar în mare parte şi l-a însuşit. Cine a plagiat în tinereţe, nu ezită să o facă şi la maturitate, chiar dacă în cazul lui Victor Ponta maturitatea politică este încă departe. Deci, chestiunea cu PNL "nu are program" se potriveşte mult mai bine PSD-ului. De fapt, guvernele Ponta 3 şi Ponta 4 nu au un program propriu. Iată ce a declarat Victor Ponta în plenul Parlamentului pe 4 martie 2014, respectiv 15 decembrie 2014: "Vreau să precizez foarte clar, pentru a fi dincolo de orice dezbatere politică în zona foarte clară a acoperirii constituţionale, că acest Guvern continuă programul de guvernare aprobat de dumneavoastră, senatori şi deputaţi, în 21 decembrie 2012". "Nu este vorba doar de schimbarea compoziţiei politice şi de o nouă structură a Guvernului, ci, în baza Programului de guvernare al Uniunii Social-Liberale, pe care Guvernul l-a prezentat în 2012 şi pentru care a primit votul de încredere al Camerelor reunite..." După cum se ştie, pe 21 decembrie 2012, partea economico-financiară a programului de guvernare, piesele de rezistenţă ale oricărei guvernări, dar şi alte domenii, au reprezentat opera PNL. Partea proastă este că, rămas singur cu pesediştii săi, Victor Ponta nici măcar programul aprobat în decembrie 2012 nu a reuşit să îl ducă la îndeplinire. Deci, la capitolul program, Victor Ponta mai bine tăcea. În ceea ce priveşte afirmaţia "nu ştim pe cine ar vrea PNL să pună miniştri", şi ea frizează ridicolul, pentru că oricine a parcurs lista guvernelor Ponta 3 şi Ponta 4 a putut constata că ori au primit portofolii o serie de reeşapaţi ai guvernării Năstase ori anonimi a căror competenţă abia dacă atinge nivelul mării. Dacă s-ar face un sondaj de opinie, garantez că, la întrebarea ce ştiţi despre: Ionuţ Vulpescu, Bogdan Stanoevici, Ioana Petrescu, Florin Jianu, Sorin Cîmpeanu, Robert Cazanciuc, Răzvan Cotovelea, Adrian Anghel sau Sorin Grindeanu, procentul de notorietate nu ar depăşi 5%. Cred că orice alte comentarii sunt de prisos.
			Domnul Ion Diniţă: "Să nu uităm jertfa eroului braşovean Liviu Babeş!" Zilele trecute s-au împlinit 26 de ani de la gestul eroic al artistului braşovean Liviu Corneliu Babeş, care s-a autoincendiat în 2 martie 1989 pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, în timp ce atrăgea atenţia asupra terorii dictaturii comuniste. "Stop Mörder!, Braşov = Auschwitz", au fost ultimele cuvinte ale eroului martir braşovean. În 1989, Liviu Babeş avea doar 47 de ani, era pictor şi sculptor amator şi muncea ca maistru electrician la Trustul de Prefabricate Braşov. Modul în care a pus în aplicare acţiunea sa de protest a fost uimitoare, chiar şi pentru cei apropiaţi. În ziua respectivă, Liviu Babeş a plecat să schieze în Poiana Braşov, iar după ce a coborât pentru ultimă oară pe pârtie şi-a dat foc în semn de protest la adresa regimului comunist. Cumplitul eveniment a fost făcut public în presa străină cu ajutorul a doi turişti scoţieni care se aflau în acel moment pe pârtie. Ei au povestit ceea ce au văzut unei agenţii de ştiri străine, iar apoi vestea a făcut înconjurul lumii, fiind difuzată de toate marile publicaţii internaţionale. Sub cenzura comunistă, românii au putut afla despre gestul eroic al lui Liviu Babeş doar de la "Europa Liberă", protestul extrem al acestuia fiind cunoscut la adevărata sa dimensiune abia după revoluţia din decembrie 1989. Din păcate, în ultimii ani tot mai puţini braşoveni îşi amintesc de manifestarea de protest a eroului naţional. Este important să nu uităm că foarte multe personalităţi culturale din străinătate au făcut conexiunea cu Braşovul, au auzit practic pentru prima dată de el, din cauza lui Liviu Babeş şi a actului său de împotrivire la adresa comunismului. În acest context, cred că autorităţile locale şi judeţene trebuie să întreprindă şi alte acţiuni concrete de aducere aminte a sacrificiului suprem al lui Babeş, nu doar comemorarea anuală de la monumentul care-i poartă numele. De asemenea, consider că tinerii braşoveni şi nu numai trebuie să cunoască adevărul despre sinuciderea martirului Liviu Babeş, deoarece jertfa sa a deschis calea românilor spre libertate şi un nou început, în pace, democraţie şi perspective europene. Elevii şi adolescenţii de azi trebuie să înveţe din pilda eroului braşovean, care a preferat să moară decât să mai suporte atrocităţile regimului opresiv comunist, pentru că astfel de gesturi ne amintesc despre o perioadă neagră din istoria României, unde cred că nimeni nu mai doreşte să ne întoarcem. La acest capitol, sunt de părere că acţiunea de condamnare a comunismului în Parlament, care a avut loc cu câţiva ani în urmă, este un gest care trebuie continuat prin faptele noastre, ale fiecăruia, în fiecare zi. Avem datoria să informăm tânăra generaţie despre viaţa mizerabilă, anostă şi deformată trăită de români sub conducerea Partidului Comunist, dar şi să veghem la bunul mers al societăţii, în aşa fel încât să nu mai ajungem la nostalgii inutile şi la utopii nefundamentate cu privire la timpurile trecute.
			Domnul Scarlat Iriza: "Religia în şcoli" După ce Curtea Constituţională a decis că ora de religie este opţională, au fost lansate dezbateri pe mai toate canalele media, în care părinţi, profesori şi elevi şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la importanţa predării acestei materii în şcoli. Ministerul Educaţiei a înregistrat în sistemul electronic 2.123.645 de cereri pentru religie, cu alte cuvinte 89.75% dintre elevii care frecventează cursurile au fost înscrişi de părinţi la ora de religie din şcoală. Cifra este îmbucurătoare şi în rândul celor care acum îşi înscriu copiii în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2015-2016. Cele mai multe controverse care au stat la baza opţiunii părinţilor au fost legate de modalitatea de predare. Concluzia a fost însă una pozitivă, părinţii fiind mulţumiţi că elevii învaţă să deosebească binele de rău, îşi dezvoltă calităţile morale şi iau contact cu texte şi imagini lipsite de violenţă. Crearea unui sistem de raportare la lumea înconjurătoare bazat pe câteva repere clare a fost un alt motiv pentru care părinţii au ales în număr mare să-şi dea acordul pentru ora de religie. Faptul că o persoană cu educaţie religioasă are un risc mai mic de expunere la provocările cu care se va confrunta mai târziu în viaţă i-a convins pe cei mai mulţi dintre cei întrebaţi. Vocile pertinente din spaţiul public susţin că şcoala fără religie ar putea deveni un spaţiu neutru care promovează doar valori relative, un spaţiu neinteresant pentru cei care caută în cadrul său răspunsuri la întrebările pe care le au despre viaţă şi despre raportarea lor la societate. Problema predării religiei în şcoli a fost tranşată şi în alte ţări occidentale. Astfel, în Italia e opţională, în Anglia e obligatorie, iar în Franţa a fost interzisă. Indiferent cum privim aceste statistici, religia rămâne un obiect de studiu util, o lecţie de toleranţă, o poartă către un univers al înţelegerii şi acceptării diversităţii umane.
			Domnul Iulian Vladu: "Programul «Cornul şi laptele» în judeţul Dâmboviţa. De ce consiliul judeţean face cadou contracte de sute de mii de lei? După ani de zile de la implementarea sa, Programul "Laptele şi cornul" continuă să fie o afacere oneroasă, făcută în general în detrimentul beneficiarilor, şi anume preşcolarii şi elevii. În judeţul Dâmboviţa, spre exemplu, pe lângă faptul că părinţii se plâng de slaba calitate a produselor, în unele unităţi şcolare merele nici nu ajung la copii, aşa cum a dezvăluit, de curând, presa locală. Grav este însă faptul că, în loc să organizeze licitaţie publică pentru atribuirea serviciilor, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a semnat, la sfârşitul anului trecut, contracte de furnizare a produselor de panificaţie şi a produselor lactate prin negociere directă, fără anunţ de participare, pentru toate cele 3 produse care ajung la copii, două dintre ele (cornul şi mărul) fiind furnizate de aceeaşi firmă. Motivaţia a fost una ilară: "...situaţia de urgenţă extremă, survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă". Programul "Cornul şi laptele" are o vechime de peste 10 ani, înseamnă sume importante din buget acordate pentru furnizarea produselor destinate preşcolarilor şi elevilor, iar Consiliul Judeţean Dâmboviţa nu se poate prevala nici de "urgenţa extremă" şi cu atât mai puţin de "evenimente care nu puteau fi prevăzute" în cazul atribuirii unor astfel de contracte prin negociere directă. Administrarea banului public nu este sinonimă cu folosirea lui în mod discreţionar, aşa cum eronat înţeleg unii ordonatori de credit, aflaţi vremelnic în funcţii. Preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, jurist de meserie şi vocaţie, ar trebui să înţeleagă foarte clar importanţa responsabilităţii în gestionarea resurselor publice, cu atât mai mult când este vorba despre un program destinat copiilor. Solicit instituţiilor statului să verifice atât "urgenţa extremă", cât şi "neprevăzutul" cadoului făcut de Consiliul Judeţean Dâmboviţa celor două firme care furnizează lapte, corn şi mere pentru preşcolarii şi elevii dâmboviţeni.
			Domnul Iulian Vladu: "De ce amână Guvernul la nesfârşit Legea salarizării unitare?" 2015 este anul în care Legea salarizării unice, nr. 284/2010, ar fi trebuit să intre în vigoare, impunând astfel echilibrul necesar în cadrul sectorului bugetar. Ani de-a rândul, în România, salarizarea bugetarilor s-a făcut haotic şi nedrept, în funcţie de interesele sau influenţa conducătorilor sistemului, ajungându-se la decalaje uriaşe între cel mai mic şi cel mai mare salariu din România. Legea salarizării unice din 2010 a fost cel mai important pas în sensul modernizării sistemului bugetar, lege care se impunea mai ales în contextul în care criza economică a relevat grave deficienţe în sectorul public. Din păcate, acest act normativ, pentru aplicarea căruia trebuiau făcuţi paşi concreţi, a fost amânat succesiv, ajungându-se, la sfârşitul anului 2014, ca Guvernul să adopte O.U.G. nr. 83, prin care se amână din nou termenul de intrare în vigoare pentru 1 ianuarie 2016. Ministrul muncii, Rovana Plumb, anunţa, la începutul acestui an, că lucrează, de fapt, la o nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, deşi are la îndemână una bine fundamentată şi realizată. Însă, odată aplicată, legea din 2010 nu ar mai permite politicienilor să se joace cu drepturile bugetarilor, nu ar mai permite pomeni electorale, ci ar aplica reguli şi principii unitare. În disperarea de a câştiga alegerile prezidenţiale din anul 2014, premierul Victor Ponta s-a grăbit să majoreze veniturile atât pentru profesorii debutanţi, cât şi pentru medicii rezidenţi, situaţie care a creat din nou decalaje chiar în interiorul respectivelor sisteme. S-a ajuns astfel la paradoxul în care medicii şi dascălii cu ceva experienţă în spate să plece acasă cu salarii mai mici decât debutanţii. Aceasta este una dintre consecinţele amânării aplicării legii salarizării unitare. Educaţia şi sănătatea sunt cele două sectoare declarate prioritare pentru Guvernul Ponta, însă tratate cu dispreţ şi în cheie pur electorală. În cazul aplicării legii salarizării unice, ele ar fi fost principalele beneficiare ale unei remuneraţii corecte şi normale. Cu toate acestea, guvernanţii au preferat să lungească agonia, să-i umilească pe bugetari şi să contribuie, prin ordonanţe de urgenţă, la noi dezechilibre imposibil de reparat.
			Domnul Iuliu Nosa: "Liberalii nu vor o reformă fiscală liberală" Suntem cu toţii oameni politici şi trebuie să ne asumăm responsabilitatea faţă de cei care ne-au ales şi, în aceste zile, să profităm de oportunităţile şi provocările pe care ni le oferă următorii ani. Zilele acestea, în Parlamentul României, vom dezbate cea mai importantă reformă fiscală după cea din 2004, când a fost introdusă cota unică de impozitare. După mai mulţi ani în care atât salariaţii, cât şi oamenii de afaceri au fost împovăraţi de taxe şi impozite, venim azi cu o viziune nouă. Pregătim o reformă fiscală care va scădea TVA, va reduce povara taxelor, va elimina o serie de impozite. Mediul de afaceri, acei oameni care au fost motorul economiei acestei ţări în ultimul an, s-au arătat încântaţi de proiectele Codului fiscal şi de procedură fiscală. Ba mai mult, ne-au declarat că nu vom mai primi votul lor dacă nu vom pune în aplicare aceste propuneri. Actele normative aflate în dezbaterea noastră includ reglementări menite să relanseze mediul economic, să crească puterea de cumpărare a oamenilor şi, ce este cel mai important, să ofere predictibilitate agenţilor economici care în guvernările Boc şi Ungureanu au fost sufocaţi de măsurile de austeritate care s-au concretizat prin creşterea TVA şi înmulţirea taxelor. Având în vedere multitudinea de măsuri liberale propuse de noua reformă fiscală, mă întreb de ce refuză liberalii, cu obstinaţie, să accepte dezbaterile pe noile coduri în materie. Să fie vorba doar de dorinţa lui Blaga de a veni cât mai repede la putere? Consider că, în aceste momente, lupta politică trebuie să înceteze. Trebuie să ne aşezăm cu toţii, indiferent de partidul din care facem parte, la masa dialogului şi să dăm acestei ţări o legislaţie fiscală care să continue creşterea economică din ultimii trei ani. Cred că toţi românii aşteaptă de la noi, în calitate de membri ai Camerei Deputaţilor, membri ai acestui Parlament, să ne aşezăm la masa discuţiilor şi să colaborăm, pentru ca priorităţile care ţin de interesul naţional, de interesul imediat al cetăţeanului, să devină realităţi. Noua reformă fiscală va trece de votul Parlamentului, deoarece viitorul economic al României depinde de aceste coduri. De aceea, toţi liderii politici ai acestei ţări trebuie să îşi asume noile reglementări şi să vină la dezbateri, pentru ca oamenii de afaceri să aibă certitudinea că măsurile cuprinse în noile acte normative vor fi menţinute şi după alegerile din 2016, indiferent cine va fi la putere. Dezbinarea din societatea românească din ultimii zece ani trebuie să înceteze. Dacă vom şti să renunţăm la conflictele dintre noi şi să colaborăm, mai ales atunci când vine vorba despre un proiect în interes naţional, vom putea să identificam cele mai bune soluţii pentru problemele care sunt în prezent, dar şi un pas important pentru rolul şi locul României în viitor.
			Domnul Laurenţiu Nistor: "Viaţa oamenilor este întotdeauna mai importantă decât orice algoritm politic" Am evitat mereu să folosesc formularea de "moştenire" atunci când a fost vorba despre a prelua şi gestiona efectele unei decizii politice. Dar, de data aceasta, voi face o excepţie. Am "moştenit" de la Guvernul Boc o ordonanţă de urgenţă având ca obiect restructurarea administraţiei locale. Să vedem faptele. În 2010, în contextul crizei economice şi necesităţii reducerii drastice a aparatului bugetar, Guvernul Boc a introdus, prin ordonanţă de urgenţă, un mecanism prin care anual, în funcţie de evoluţia numărului populaţiei, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Administraţiei Publice trebuie să recalculeze mediile pe baza cărora prefecturile comunică numărul maxim de posturi ce pot fi ocupate la nivelul celor 3.228 de unităţi administrativ-teritoriale. În 2010, acest algoritm a facilitat disponibilizarea a aproximativ 54.000 de persoane din administraţia locală, cu o reducere a cheltuielilor de personal de 1,5 miliarde lei. Acum, Guvernul Victor Ponta a constatat însă că aplicarea acestui algoritm, ca urmare a definitivării de către Institutul Naţional de Statistică, în decembrie 2014, a metodologiei de calcul a populaţiei după domiciliu, are drept consecinţă diminuarea numărului maxim de posturi de la nivelul a 838 de unităţi administrativ-teritoriale cu un total de 2.608 salariaţi. Dar fiecare loc de muncă este la fel de important şi pentru oameni, şi pentru Guvern, şi pentru Partidul Social Democrat. O scădere cu 2.600 a numărului locurilor de muncă din administraţia locală ar conduce la disfuncţionalităţi grave de funcţionare şi la reducerea capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice locale atât pentru atribuţiile curente, cât şi a capacităţii de implementare a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile. Şi ar fi o eroare ca Guvernul să nu găsească o soluţie tocmai acum când anul 2015 este crucial pentru România, fiind ultimul an în care ţara noastră mai poate absorbi fonduri ale UE puse la dispoziţie în perioada de programare 2007-2013. Iar dintre cele peste 460 milioane de euro fonduri structurale şi de coeziune rambursate de Comisia Europeană, în luna februarie 2015, 80 milioane de euro sunt în Programul Operaţional Regional, gestionat direct de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Deci avem nevoie ca administraţia locală să lucreze cu toate forţele. Şi atunci intenţia Guvernului de a păstra aceste locuri de muncă este cea mai bună soluţie în acest moment. În acest context, susţin intenţia Guvernul de a menţine numărul maxim de posturi din administraţia locală în acest an la nivelul anului trecut, astfel încât să existe timpul necesar identificării unei alte soluţii de stabilire a numărului maxim de posturi de la nivelul celor 3.228 de unităţi administrativ-teritoriale. Am fost primar şi cunosc foarte bine toate dificultăţile cu care te poţi confrunta în activitatea aceasta. Şi ştiu, de asemenea, că reducerea numărului de angajaţi este întotdeauna cea mai grea decizie şi pentru primar, şi pentru oameni. De aceea sunt de acord cu alegerea Guvernului Victor Ponta de a nu slăbi capacitatea administraţiei publice de a servi comunităţile locale, mai ales în acest an în care primăriile trebuie să poată implementa cât mai multe proiecte locale finanţate din fonduri externe nerambursabile, în beneficiul cetăţenilor.
			Doamna Liliana Ciobanu: "Minciuna numită România!" Ceea ce vedem în ultima perioadă cu toţii ne demonstrează fără echivoc că românii au trăit după 1989 într-o uriaşă minciună. Atrag atenţia la modul cel mai serios asupra pericolului disoluţiei totale ale autorităţilor statului român, fapt ce poate avea repercusiuni dintre cele mai periculoase pentru omul de rând, pentru românul simplu, care mai bine ia de la gura copiilor decât să nu-şi plătească taxele şi impozitele. În timp ce oamenii cu frică de Dumnezeu se fac luntre şi punte pentru a nu rămâne datori statului, acelaşi stat gras, cum spunea nu de mult fostul preşedinte-jucător Băsescu, era "vaca de muls" a unor indivizi fără Dumnezeu, implicaţi politic în mod direct sau prin intermediari sus-puşi! Nu trebuie să uităm dramele trăite de mulţi români cărora le-au fost tăiate salariile, pensiile şi indemnizaţiile pentru creşterea copiilor. Nu e bine să nu ne reamintim că mii de români au rămas pe drumuri şi fără locuri de muncă după închiderile şcolilor şi spitalelor. Iar în timp ce românii agonizau şi nu-şi mai puteau trimite copiii la şcoală, pentru că pur şi simplu nu aveau această posibilitate, anumite persoane prosperau într-o nesimţire grotescă! Aceşti oameni erau părtaşi la tăierile de salarii şi pensii, dar, în acelaşi timp, au furat România mai ceva ca-n codru. Respectivele persoane, e şi greu să le spui oameni, au spoliat ţara asta frumoasă şi şi-au bătut joc de români într-un mod înfiorător. Fără jenă, fără ruşine, îşi primeau şpăgile în birourile de miniştri, aruncau cu milioane şi milioane de euro în stânga şi-n dreapta, luau şi dădeau comisioane peste tot şi, precum boierii de odinioară, jecmăneau săracii fără menajamente. Din bani publici, din banii noştri, ai tuturor... În această poveste sinistră, dar cu scenariu demn de Oscar, a intervenit la timp, pe post de haiduc, DNA! Şi astfel au aflat şi românii oneşti ce li se întâmplă, de ce nu au locuri de muncă, de ce ne pleacă medicii din ţară, de ce tinerii nu se mai întorc. Dincolo de acţiunile DNA şi ale celorlalte instituţii ale statului, Dumnezeu să le ţină năravurile bune, cred că va interveni şi justiţia divină. Nu poţi să-ţi baţi joc de bătrâni, mame, tineri, copii, de toţi românii deopotrivă, pentru a acumula averi impresionante! Nu poţi să nu le oferi tinerilor o alternativă să rămână în ţară, pentru a te îmbogăţi tu şi familia ta de îmbuibaţi! Nu are rost să dăm nume, îi vedem aproape zilnic, cu sau fără cătuşe, iar românii s-au cam scârbit de ei. Cum să tai indemnizaţia de mizerie a copiilor şi, în acelaşi timp, să furi statul cu lopata?! Cum să iei banii de medicamente ai vârstnicilor, şi, în acelaşi timp, să primeşti valize cu bani nemunciţi?! Să ne amintim şi că în timp ce micile firme autohtone se închideau pe capete sub povara creditelor şi a taxelor, altele creşteau şi se dezvoltau peste noapte, precum Făt-Frumos din poveste, într-o zi cât în zece ani! Erau firmele oamenilor de casă ai anumitor oameni cu influenţă în clasa politică, societăţi ale potentaţilor zilei, firme de apartament cu doar doi-trei angajaţi, dar care derulau lucrări de milioane de euro, evident, tot din bani publici. Vă invit să facem un calcul simplu şi să vedem câţi kilometri de autostradă s-ar fi putut face în România cu banii negri scoşi oneros din bugetul acestei ţărişoare bătute de soartă. Cred că ne-am cruci de tot! Cam aceiaşi oameni vor acum să revină la putere. Îşi imaginează ei că nu au furat destul şi ar mai fi câte ceva de furat. Românii trebuie să chibzuiască bine de acum încolo. Să nu uităm concursurile naţionale de demagogie şi minciună iniţiate de reprezentanţii autorizaţi ai incompetentului Guvern Boc. Vorbeau distinşii despre relansare economică, despre locuri de muncă, investiţii în infrastructură, şi alte inepţii. Totul a fost o mare minciună! Aşa cum au fost promisiunile lui Boc, premierul de tristă amintire care a dat asigurări că pensionarilor nu li se vor tăia pensiile, că bugetarii îşi vor primi salariile înapoi, că avem o absorbţie bună a fondurilor europene. În realitate, bătrânii acestei ţări au suferit, bugetarii au fost umiliţi, iar rata de absorbţie a fondurilor UE a fost infimă, de doar 4%. Reduceri, tăieri, disponibilizări, şomaj, asta am trăit în acei ani groaznici! Iar acum, acei oameni, acei boieri îmbuibaţi, vor să revină la putere. O idee ce seamănă oarecum cu revenirea comunismului! Să fim realişti şi să nu uităm prea repede ce-am pătimit...
			Domnul Liviu-Laza Matiuţa: "Programul de guvernare al PNL" PNL şi-a lansat programul de guvernare, un program liberal, care se bazează pe o viziune pe termen lung. E altceva decât înşelătoria propusă de Victor Ponta. PNL se află pe primul loc în toate sondajele şi este cea mai credibilă forţă politică. Proiectul PNL este adresat în primul rând clasei de mijloc şi capitalului autohton, este o formă concretă a parteneriatului PNL cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru realizarea proiectului de ţară "România lucrului bine făcut". Domeniile strategice asumate de PNL sunt: Educaţia şi Cercetarea, Sănătatea şi Demografia. Relaxarea fiscală va fi realizată progresiv, în două etape, pe măsură ce vom desăvârşi reformele structurale. Trebuie evidenţiat faptul că domnul Victor-Viorel Ponta are o gravă problemă de imagine. Lipsa de credibilitate şi atitudinea sa duplicitară sunt toxice pentru România. Din atitudinea premierului nu are de pierdut decât România, a cărei imagine este afectată de un prim-ministru care trebuia să-şi dea demisia din momentul în care a pierdut încrederea electoratului. Victor Viorel Ponta nu mai are niciun fel de credibilitate.
			Domnul Mihai Lupu: "Un nou Cod fiscal are nevoie de dezbatere, consens şi sustenabilitate, domnilor guvernanţi, şi nu de reclame TV!" PNL a susţinut permanent faptul că România are stringentă nevoie de implementarea unor politici economice şi fiscale liberale, cu efect pe termen lung, politici care să aibă rolul de a da economiei acea sustenabilitate absolut necesară unei economii moderne şi solide, cu perspective importante de atragere a investiţiilor străine şi autohtone. În acest sens PNL a promovat în ultimii 3 ani, şi când s-a aflat la guvernare, şi de când se află, din nou, în opoziţie, o serie de propuneri şi iniţiative legislative care ar fi avut un impact pozitiv major asupra dezvoltării economiei româneşti, dacă ar fi fost implementate la timp, dar care nu au avut niciodată susţinerea PSD şi, de aceea, acestea au rămas până în prezent doar la stadiul de proiecte uitate prin sertarele Guvernului şi ale Parlamentului. Aş putea să dau nenumărate exemple în acest sens, dar mă voi referi doar la două iniţiative liberale de reducere a fiscalităţii: reducerea taxei pe valoarea adăugată şi reducerea la carne şi produse din carne. Aceste iniţiative liberale au fost depuse în Parlament încă de anul trecut, dar nu au intrat în dezbatere până acum din simplul motiv că PSD nu a fost coiniţiator şi astfel nu putea culege laurii prin campaniile electorale. Guvernul Ponta, acelaşi care nu a acceptat, timp de trei ani, nici măcar o reducere a TVA cu un punct procentual, ci chiar a inventat taxe, impozite şi accize controversate, cum sunt acciza la motorină şi taxa pe stâlp, vine astăzi cu un nou Cod fiscal, pe care ne anunţă că vrea să-l şi treacă cât mai repede prin Parlament, fără nicio dezbatere, doar prin angajarea răspunderii Guvernului. Oare acesta poate fi un demers serios, domnilor guvernanţi ai PSD?! Dacă nu aţi fost şi nici nu demonstraţi că aveţi intenţia de a face curăţenie în privinţa corupţiei din sistemul de administraţie, ci o fac alţii, dacă nu faceţi nimic astfel încât ANAF să devină o instituţie cu adevărat eficientă, foarte bine informatizată şi cu un personal extrem de bine calificat şi integru, cum veţi reuşi, domnilor, să aduceţi mai mulţi bani în vistieria ţării?! Domnilor guvernanţi, atât timp cât colectarea statului lasă de dorit în continuare, dumneavoastră nefăcând nimic concret şi susţinut în privinţa îmbunătăţirii colectării taxelor şi impozitelor, ci dimpotrivă, lăsând instituţiile abilitate să ducă o politică a interesului de buzunar, prin intimidarea întreprinzătorilor corecţi şi bun-platnici şi lăsarea multor evazionişti să zburde în voie încă - martore în acest sens fiind chiar datele statistice privind evaziunea fiscală din România, mereu în creştere - şi lăsând în continuare corupţia să facă legea şi în alte domenii, cum ar fi cel al absorbţiei fondurilor europene, cum oare veţi acoperi reducerile promise într-un pomelnic întreg de taxe şi impozite?! Noi, liberalii, suntem convinşi că România are nevoie de relaxare fiscală şi am demonstrat permanent acest lucru prin politicile noastre asumate şi promovate constant, dar, în acelaşi timp, credem că un demers temeinic şi serios nu poate fi nicidecum făcut de pe o zi pe alta, fără reforme structurale şi consolidare fiscală. De aceea, vom amenda şi respinge toate iluziile pe care PSD le va mai vinde românilor drept proiecte viabile şi care, în fapt, ar putea asigura doar un viitor fantasmagoric, promovat prin tehnici populiste şi lipsite de substanţă, tehnici brevetate de către PSD, care ar putea pune din nou în pericol echilibrul economiei româneşti.
			Doamna Maria Grecea: În fiecare an, în data de 8 martie, sărbătorim Ziua internaţională a femeii. Însă puţini sunt conştienţi de semnificaţia acestei zile, care nu este doar o sărbătoare, ci o zi în care trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra statutului social al femeii. Am ales să petrec această zi la Berlin, cu prilejul unei conferinţe pe tema drepturilor femeilor care trăiesc în state dominate de dreptul islamic şi unde acestea sunt tratate drept fiinţe inferioare. Consider că societatea modernă trebuie să reacţioneze la orice formă de abuz şi să conştientizeze importanţa respectării drepturilor omului şi a demnităţii umane în toate statele lumii. Ziua de 8 martie nu trebuie să fie privită ca o simplă sărbătoare. Este o zi cu o încărcătură istorică aparte, o zi în care trebuie să ne aplecăm asupra problemelor cu care se confruntă femeile din întreaga lume. Ziua internaţională a femeii a fost iniţial un simbol al luptei femeilor muncitoare pentru dobândirea unor drepturi, iar apoi o sărbătoare a mamelor în ţările din fostul bloc sovietic. Din 1975, Ziua internaţională a femeii este marcată în 8 martie, iar printr-o rezoluţie adoptată în 1977, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a recunoscut rolul femeii în eforturile de pace şi dezvoltare şi a făcut apel la încetarea discriminării şi la susţinerea participării femeilor la viaţa publică. România a făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte respectarea şi promovarea drepturilor femeilor şi implicarea acestora în politică şi administraţie. Consider că, la ora actuală, ponderea femeilor care deţin o funcţie politică este una foarte bună, ca dovadă fiind numărul acestora care au obţinut mandate în Parlamentul României în această legislatură. Cu toate acestea, mai sunt necesare reforme legislative, pentru a asigura egalitatea de şanse şi gen în toate domeniile. Guvernul României ar trebui să fie preocupat şi de respectarea drepturilor femeilor în ţările cu care are relaţii diplomatice şi în care nu sunt respectate. Este o datorie morală să luăm atitudine împotriva oricărei forme de abuz din acele state, deoarece nerespectarea drepturilor fundamentale ale femeilor constituie o ameninţare pentru existenţa democraţiei. Femeile sunt, la rândul lor, datoare să se implice în lupta pentru respectarea drepturilor lor în lume. Activismul este o expresie a responsabilităţii sociale, deoarece doar în acest mod se vor face auzite şi vor reprezenta o forţă. În încheiere, doresc să transmit femeilor din România toate gândurile bune cu ocazia zilei de 8 martie şi să le adresez îndemnul de a lupta împotriva oricărei forme de discriminare, fie că aceasta le vizează direct sau nu.
			Doamna Marioara Nistor: "Ziua femeii trebuie să fie sărbătorită în fiecare zi, prin cât mai multe propuneri şi proiecte ce vin în sprijinul ei!" De curând a fost 8 Martie, ziua în care se sărbătoreşte de la un capăt la altul al lumii femeia, simbol al vieţii, al iubirii, purităţii şi al frumuseţii spirituale. Este foarte important să menţionăm şi să nu pierdem rădăcinile acestei zile, care provine din mişcarea socialistă de la începutul secolului XX, când femeile au pledat pentru obţinerea dreptului de vot şi de a deţine funcţii, şi totodată, au luptat împotriva discriminării la locul de muncă, pentru salarii mai mari, pentru drepturi civile şi, nu în ultimul rând, au luptat pentru o voce politică a femeilor. De atunci până în prezent s-au făcut mari progrese, iar în această zi trebuie să recunoaştem realizările obţinute şi meritele femeilor curajoase care au schimbat lucrurile în ţările, comunităţile şi familiile lor. Cred cu tărie că cele mai multe probleme economice, sociale şi politice nu pot fi rezolvate fără implicarea deplină a femeilor. O femeie îşi doreşte să se ocupe cât mai bine de copil, de viaţa personală, de relaţia de cuplu şi de cariera profesională, în acelaşi timp. Este foarte greu să reuşească perfect pe toate planurile. De aceea lupt în permanenţă pentru măsuri ajutătoare şi stimulative pentru femei, atât în perioada tinereţii, cât şi în cea a maturităţii. Astăzi doresc să vă vorbesc în primul rând în calitate de femeie, iar în al doilea rând în calitate de parlamentar, şi să vă îndemn să ne asumăm responsabilitatea noastră ca femei faţă de femei. Peste tot în jurul nostru sunt femei sărace, femei dezavantajate, femei abuzate sau femei lipsite de şansă. Pentru ele avem datoria să luptăm împreună, aceasta este misiunea noastră. Doar de la noi pot veni cele mai bune propuneri, proiecte sociale sau politici de incluziune, dar mai ales acea voinţă care să mişte lucrurile în societate şi să declanşeze schimbările necesare pentru ca viaţa femeii din România să se transforme în bine. Consider că doar împreună, dacă ne vom uni forţele şi voinţa noastră, vom obţine o mai bună condiţie a femeii pe piaţa muncii şi în societate. Lupt pentru ca femeile din România să fie tratate echitabil pe piaţa muncii, prin plată egală pentru muncă egală. Lupt pentru ca femeile din România să fie corect remunerate prin creşterea bugetării domeniilor feminizate, sănătate şi educaţie, şi micşorarea nivelului de segregare ocupaţională în piaţa muncii. Lupt pentru ca femeile din România să fie protejate de violenţa domestică, prin implementarea celor mai noi reglementări pentru combaterea violenţei împotriva femeii, prin introducerea rapidă în legislaţia din România a prevederilor Convenţiei de la Istanbul pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, prin dezvoltarea mecanismelor de suport cu sprijinul autorităţilor locale. Lupt ca femeile din România să fie corect reprezentate în funcţii de conducere, atât în economie, cât şi în politică, prin cotă de reprezentare pentru femei în politică şi în companii private. Lupt pentru ca femeile din România să beneficieze de pensii decente care să le protejeze de sărăcie, prin pensii egale pentru femei şi bărbaţi, prin strategii specifice pentru eliminarea efectului cumulativ al inegalităţilor multiple ce afectează parcursul profesional. Lupt pentru ca femeile din România să fie susţinute pentru a-şi obţine independenţa economică prin deschiderea unei afaceri, prin politici de sprijin pentru femeile care vor să-şi creeze şi să-şi dezvolte o afacere. Îmi doresc ca, în anul 2020, femeile din România să aibă un mod de viaţă mai bun şi implicarea femeilor în fiecare aspect al vieţii să fie cât mai mare şi asta, bineînţeles, şi datorită muncii şi luptei noastre politice. Îmi doresc ca ziua femeii să fie sărbătorită în fiecare zi, prin cât mai multe propuneri şi proiecte ce vin în sprijinul ei, în societatea românească!
			Domnul Mihai Deaconu: "Modificările aduse Codului electoral favorizează tot PSD şi PNL" Cele mai recente alegeri electorale din România au dat naştere la controverse, proteste, analize şi speranţe de mai bine. În febra lucrurilor şi sub presiunea momentului, actorii politici au promis că lucrurile se vor schimba în favoarea cetăţenilor. Dar de la promisiuni la practică este cale lungă şi am aflat asta în lunile ce s-au scurs de la alegeri. Comisia de Cod electoral a finalizat de curând mai multe proiecte pentru care a fost mandatată. Un partid va putea fi înfiinţat doar cu trei membri, conform modificărilor aduse Legii partidelor politice. Este o măsură luată în primul rând la presiunea societăţii civile, foarte bună în teorie şi pe care o susţin. Dar să nu ne bucurăm prea devreme! Rămâne de văzut ce roade poate da ea pentru cetăţeni în condiţiile în care pe alte planuri se fac regrese. Membrii aceleiaşi comisii au votat pentru revenirea la alegerea parlamentarilor pe liste de partid. Unii dintre dumneavoastră aţi argumentat că oricum, de când s-a introdus sistemul uninominal, calitatea celor care au ajuns să candideze nu a fost foarte bună. Şi asta este soluţia, stimaţi domni? Eu sunt de părere că nu. Aşadar, în loc să ne uităm cu cine facem politică, ne întoarcem cu zece ani în urmă. Mi se pare că mai degrabă cei doi poli de putere politică, PSD şi PNL, nu fac altceva decât să-şi muleze din nou o lege electorală care să le ofere posibilitatea conservării portofoliilor câştigate până acum, în detrimentul partidelor mici care, după unii, ar trebui să dispară. Am văzut deja cum sunt tratate partidele mici chiar în Parlamentul României. Iniţiativele unui partid mic, din care am făcut şi eu parte, au fost sistematic ignorate de la începutul acestui mandat de către cei cu state vechi în Parlament, ca mai apoi să vină cu ele în faţa parlamentarilor ca fiind propriile lor propuneri. Vor putea completa aşadar noile partide mici listele necesare participării la alegeri cu oameni integri, competenţi şi responsabili, sau am aruncat iar praf în ochii electoratului? În aceeaşi categorie de "avantaje pentru cei doi poli politici" intră şi o altă aşa-zisă modificare: primarii vor putea fi aleşi tot dintr-un singur tur, ca până acum, spre bucuria social-democraţilor. Acesta nu este un progres real, domnilor, şi sunt convins că societatea civilă va sancţiona acest lucru. Să fii mandatat să faci regulile pentru toată lumea şi să le faci tot în favoarea ta nu este motivul pentru care ne aflăm în această instituţie. Dar se pare că aceia care stau în fotolii călduţe de 25 ani au uitat acest lucru şi va trebui să mai milităm ceva timp pentru a aduce lucrurile pe făgaşul normal. Politica nu este a PSD şi a PNL, ci trebuie să fie a oricui vrea să facă bine comunităţii.
			Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: "Produse contraceptive pentru familiile nevoiaşe" Timp de mai mulţi ani, mai exact din anul 2001 până în prezent, s-a derulat un program finanţat de Ministerul Sănătăţii de distribuire de produse contraceptive la persoanele defavorizate social. Menţionez că stocul de contraceptive a fost epuizat şi nimeni nu ştie nimic despre licitaţii la nivelul ministerului. Aş dori să evidenţiez importanţa acestui program pentru eleve, studente şomere şi persoane cu venituri reduse care au înţeles că avortul nu este o metodă de contracepţie şi că trebuie să ne protejăm împotriva sarcinilor nedorite. De asemenea, mi-ar părea rău ca femeile de etnie romă care au înţeles că este mai bine să foloseşti o metodă de contracepţie, decât să faci avort sau să abandonezi copilul, să ajungă din nou în aceste situaţii. Cred ca este mult mai ieftin pentru bugetul acestei ţări să faci prevenţie, decât să creşti copii abandonaţi. Este de datoria Ministerului Sănătăţii să facă tot posibilul pentru ca acest program de distribuire a produselor contraceptive pentru persoanele defavorizate social să fie reluat şi să stabilească în cel mai scurt timp organizarea unei licitaţii publice în acest sens. Femeile care provin din familii sărace trebuie să beneficieze în continuare de acest program şi să aibă acces gratuit la metodele contraceptive moderne.
			Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: "Plecarea specialiştilor noştri în străinătate" Studii recente arată că suntem pe primele locuri la furnizarea de specialişti pentru marile economii, iar ţara noastră pierde zeci de miliarde de euro cu şcolarizarea şi pregătirea acestor oameni de elită. Deşi România alocă anual cercetării şi dezvoltării de 15 ori mai puţini bani în comparaţie cu statele din Uniunea Europeană, cu toate acestea specialiştii formaţi la noi sunt căutaţi în SUA, ţările nordice, Elveţia şi ţările Uniunii Europene. Persoanele cu studii superioare care reuşesc să plece în străinătate şi să ocupe un post pe măsura pregătirii lor o fac fie printr-o agenţie de ocupare, fie pentru ca pleacă la studii acolo şi li se iveşte o şansă de angajare. De asemenea, sunt cazuri în care acestea au pe cineva în străinătate care le facilitează plecarea. Medicii şi asistentele din România au părăsit masiv ţara, în ultimii ani, pentru a se îndrepta să profeseze în ţări occidentale, unde pot câştiga salarii de cel puţin 10 ori mai mari. Specialiştii IT români sunt recunoscuţi pentru capacităţile lor profesionale. După puternica dezvoltare a acestei industrii şi la noi în ţară, acum aleg să plece doar cei care-şi doresc de fapt să se stabilească definitiv într-o altă ţară. Firmele mari din România plătesc salarii, la ora actuală, la aproape acelaşi nivel ca afară. În ceea ce-i priveşte pe ingineri, lucrurile stau cu totul altfel. După nebunia de până în 1989, când facultăţile din România scoteau ingineri pe bandă rulantă, au urmat mulţi ani în care această profesie nu a mai fost căutată pe piaţa muncii autohtone. Specialiştii din domeniu s-au văzut obligaţi fie să se reorienteze profesional, fie să aleagă calea emigrării. În opinia mea, trebuie să ne concentrăm pe viitor şi să punem accentul pe resursele de înaltă calificare pe care România încă le produce, să investim mai mult pentru a putea beneficia de competitivitatea acestora şi trebuie să încercăm să venim în sprijinul absolvenţilor de studii superioare pentru ca aceştia să nu mai aleagă să plece din ţară.
			Domnul Mircea-Vasile Cazan: "Unde sunt de acord cu premierul Victor Ponta" Observ de câtva timp la premierul Victor Ponta o stare de iritare maximă - tradusă prin repetate atacuri suburbane şi gratuite - în ceea ce priveşte PNL, o iritare similară celei din perioada iulie-noiembrie 2014, faţă de Klaus Iohannis. Îl înţeleg pe Victor Ponta. Îi este frică acum de PNL, aşa cum i-a fost şi de Klaus Iohannis, începând cu ziua în care a fost ales ca prezidenţiabil al PNL. Drept urmare, nu pierde nicio ocazie sau împrejurare de a ataca PNL şi pe liderii liberali. Luni, premierul Ponta a afirmat că "dorinţa noului PNL de a avea ei toată puterea, fără să ştie ce să facă cu ea, e un lucru rău pentru România". Nu ştiu ce spun alţii, dar eu sunt de acord cu o parte din această declaraţie a premierului Victor Ponta. Da, sunt de acord că nu ştim ce să facem cu puterea. Şi am să dau câteva exemple privind neştiinţa noastră, a liberalilor: nu ştim să punem (mă refer la un eventual premier sau ministru liberal) secretar de stat un fost coleg de facultate şi de consiliu de administraţie de la o echipă de fotbal; nu ştim să propunem pentru funcţia de consul într-un splendid oraş dintr-o mare ţară europeană pe fratele respectivului secretar de stat, despre care se spune că este asistent medical la bază; nu ştim să numim la acelaşi consulat şi pe fratele unui coleg, preşedinte de comisie parlamentară; nu ştim să numim în funcţie la o importantă agenţie naţională verişoara primară şi pe soţul ei în funcţie de ministru al justiţiei; nu ştim nici măcar să oferim unui înalt demnitar venit în vizită în România un suvenir cu însemnele altui stat, manopera aparţinând unei agenţii în fruntea căreia a fost numit director un fost consilier de presă; nu ştim să numim în cancelaria premierului un fost ministru care a contribuit şi el direct la batjocorirea diasporei; nu ştim să inaugurăm un tronson de autostradă, care după numai câteva zile de utilizare cedează şi trebuie să intre în reparaţii majore; nu ştim să plagiem un program de guvernare al altui partid, de fapt nu ştim în general să plagiem. Cred că am dat suficiente exemple din care să reiasă că nu ştim ce să facem cu puterea, aşa cum ştiu cei din PSD. Că o fi sau nu un lucru rău pentru ţară, aici trebuie alţii să se pronunţe. S-au pronunţat odată, pe 16 noiembrie 2014, şi urmează să se mai pronunţe.
			Domnul Mircea Lubanovici: "Cum încurajează Guvernul investiţiile străine în România?" Prin declaraţia de astăzi doresc să atrag atenţia asupra modului în care ţara noastră este percepută de către potenţialii investitori străini. România are nevoie reală de investiţiile străine, însă, în ciuda declaraţiilor încurajatoare ale membrilor Guvernului în acest sens, vedem că nu s-a înregistrat nici un progres, ba dimpotrivă! Astfel, potrivit datelor BNR, anul trecut ţara noastră a atras 2,426 miliarde de euro, în scădere cu 10,6% faţă de 2013, când volumul total atras a fost de 2,713 miliarde de euro. După cum bine ştiţi, Frank-Walter Steinmeier, ministrul de externe al Germaniei, a efectuat luni, 9 martie, o vizită în România. Într-un interviu acordat presei, dumnealui a afirmat că, deşi ţara noastră prezintă avantaje, există o serie de factori care afectează negativ deciziile investitorilor, iar aceştia vizează aspecte referitoare la "infrastructură, siguranţă juridică, licitaţii publice echitabile, precum şi o administraţie eficientă". Cu alte cuvinte, deşi România este competitivă prin forţa de muncă bine pregătită, atractivitatea ei pentru investitorii străini scade din cauza modului prost în care este administrată. Faptul că în 2014, an electoral, au scăzut cu zece procente investiţiile străine, confirmă ceea ce am spus în nenumărate rânduri: actuala putere este interesată strict de momentul alegerilor şi răsplătirea baronilor locali, şi mai puţin de guvernare şi de administrarea cu bună-credinţă a treburilor ţării. Un semnal de alarmă în acelaşi domeniu l-a transmis şi Eric Stewart, preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român, care a declarat răspicat că, pentru investitorii străini, esenţiale sunt aspectele ce vizează "predictibilitatea, stabilitatea şi transparenţa". De asemenea, dumnealui a atras atenţia şi asupra impredictibilităţii legislative şi a modului în care Guvernul înţelege să implementeze legi ce afectează mediul de business, fără consultări prealabile cu acesta. Trebuie să adaug un alt aspect semnificativ: în ambele interviuri ni s-a transmis ideea că, deşi România este un partener geostrategic important, colaborarea militară dintre state nu atrage automat şi interesul investitorilor străini. La nivel mondial, concurăm cu peste 200 de ţări pentru atragerea de investiţii, aşa încât nu pot să nu vă întreb, stimaţi guvernanţi, care este avantajul nostru competitiv? În condiţiile în care principalele noastre dezavantaje derivă din acţiunile guvernamentale, cum intenţionează actuala putere să corecteze aceste aspecte? Mai mult decât atât, în afara vizitelor oficiale ale premierului în alte state, care au fost acţiunile concrete ale Guvernului în vederea stimulării investiţiilor străine? Şi care sunt măsurile actuale în acest sens? Sau puterea ignoră aceste aspecte, ocupată fiind cu pregătirea alegerilor parlamentare de anul viitor?!
			Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean: "Centura-sud a municipiului Timişoara - «prioritate zero» a ministrului Ioan Rus şi a PSD" Masterplanul General de Transport este documentul care stabileşte priorităţile de infrastructură ale României pentru următorii 15 ani. Doar proiectele incluse în Masterplan vor putea fi finanţate din fonduri europene. Uniunea Europeană ne-a comunicat, încă din 2014, faptul că dacă nu avem un Masterplan asumat nu mai primim finanţare pentru transporturi. Singura finanţare certă a realizării Masterplanului este cea din partea Uniunii Europene. Finanţarea de la bugetul naţional nu există, pentru că anul acesta Guvernul României a reuşit "performanţa" nu numai să taie investiţiile de la bugetul naţional, ci să taie şi cofinanţările proiectelor europene. Guvernul României nu este în stare să finanţeze constant nici măcar acei 15-25% obligatorii pentru a putea primi 75-85% fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. În logica viziunii Guvernului Ponta 3, respectiv a ministrului transporturilor, domnul Ioan Rus, judeţul Timiş nu se află pe harta României. Altfel nu se explică faptul că judeţul Timiş nu se regăseşte în Masterplanul General de Transport elaborat de Guvernul Ponta. Judeţul Timiş este cvasiabsent din lista de investiţii finanţate de Guvernul Ponta 3, fiind în continuare cu zero lei alocaţi proiectelor sale aflate în jurisdicţia guvernului pentru obiective promise odată cu preluarea guvernării de către PSD în anul 2012. Aşa cum am mai declarat, nu vreau să fiu un parlamentar anonim, şi de aceea toată activitatea mea de deputat a fost, este şi va fi concentrată către problemele şi nevoile cu care se confruntă cetăţenii municipiului Timişoara, care m-au mandatat ca parlamentar de Timiş şi pe care îi reprezint în Parlamentul României. De la începutul anului 2013, cunoscând situaţia infrastructurii judeţului Timiş, respectiv a centurii-sud a municipiului Timişoara, varianta de ocolire, în calitatea mea de deputat ales în circumscripţia electorală nr. 37 Timiş, Colegiul uninominal nr.1, am utilizat toate prerogativele legislative prevăzute în Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru rezolvarea acestor importante probleme locale. În acest sens, am susţinut declaraţii politice, am adresat interpelări şi întrebări tuturor miniştrilor care s-au succedat la conducerea Ministerul Transporturilor în cabinetele premierului Victor Ponta din 2012 pînă în prezent, am formulat şi susţinut amendamente la Legea bugetului de stat în 2013 şi în 2014, care, din păcate, au fost respinse atât în comisiile de specialitate, cât şi în plenul reunit al Parlamentului României, majoritatea parlamentară aflată la guvernare considerând neimportante amendamentele prezentate, deşi Timişoara contribuie, după Bucureşti, cu cei mai mulţi bani la bugetul României. La ultima întrebare adresată domnului ministru Ioan Rus în data de 3 februarie 2015, cu nr. 5942A, nu am primit răspuns nici până în prezent, deşi termenul-limită până la care un deputat poate primi răspuns de la instituţia interpelată este de 30 zile calendaristice. Menţionez că aceste documente sunt datate şi pot fi consultate public, pe site-ul Camerei Deputaţilor. Judeţul Timiş este exclus din viitoarele finanţări în domeniul infrastructurii ale Guvernului Ponta 3. Centura de sud, centura de vest, racord la autostradă... nici urmă. Realitatea este că doar un sfert din centura de ocolire a municipiului Timişoara, între Calea Lugojului şi Calea Aradului, a fost realizată, tronson inaugurat în perioada guvernării PDL. De atunci şi până în prezent, celelalte porţiuni de centură sunt promisiuni deşarte din lungul şir de minciuni electorale ale guvernelor Ponta 1, 2 şi 3. Excluderea judeţului Timiş din Masterplanul General de Transport, precum şi absenţa din lista de investiţii în infrastructură, ne demonstrează, încă o dată, faptul că în mod constant din 2012 şi până astăzi toate guvernările Ponta au făcut din minciună o politică de stat.
			Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean: "Cinematografele din municipiul Timişoara - patrimoniu cultural nevalorificat" Cinematografele din Timişoara, dar şi din judeţ s-au degradat progresiv, în ultimii ani, din pricina conflictului perpetuat între municipalitate şi Ministerul Culturii, respectiv RADEF, pentru preluarea acestor imobile. În această situaţie este şi cinematograful "Dacia", care este una dintre cele mai vechi clădiri din Timişoara. În prezent, cinematograful "Dacia" nu mai are de peste 10 ani legătură cu filmele, iar clădirea abandonată arată tot mai rău pe zi ce trece, fiind în stare avansată de degradare. Dat în folosinţă în perioada comunistă, cinematograful "Dacia" a rămas doar o amintire. Referitor la situaţia acestui edificiu cultural, încă de anul trecut m-am adresat Ministerului Culturii, respectiv domnului ministru de atunci, Kelemen Hunor, prin interpelarea nr.1205 B din 11 martie 2014, prin care am cerut clarificarea acestei situaţii. În răspunsul primit la data respectivă mi s-a comunicat, printre altele, că rezolvarea situaţiei nu ţine de Ministerul Culturii, ci de încheierea unui protocol între unitatea administrativ-teritorială beneficiară şi reprezentantul mandatat de către conducerea RADEF România Film, în calitate de administrator actual al bunului, aşa cum prevăd dispoziţiile art.II pct.5 din Legea nr.328/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Surprinzător, deşi există o lege conform căreia cinematografele care au ajuns la RADEF trebuie să revină în patrimoniul primăriei, RADEF nu s-a conformat. Astfel, Primăria Timişoara a decis să acţioneze în instanţă Ministerul Culturii, cu intenţia de a-l obliga să numească un consiliu de administraţie la RADEF, pentru a îngădui ulterior derularea operaţiunii de predare-primire. La momentul demarării acţiunii în instanţă, conducerea Primăriei Timişoara a arătat că nu are cu cine să discute la România Film, pentru că nu există o structură de conducere funcţională care să decidă în cazul transferului de patrimoniu. Procesul a fost demarat şi judecat la Curtea de Apel Timişoara, conducerea Primăriei Timişoara anunţând prima victorie în instanţă în procesul împotriva Ministerului Culturii, chiar dacă sentinţa nu este definitivă. În cazul câştigării procesului împotriva RADEF, Primăria Timişoara ar urma să ia în administrare 8 din cele 9 cinematografe din oraş. Este vorba despre "Timiş", "Dacia", "Arta", Grădina de Vară a Cinematografului "Arta", "Victoria", "Unirea", "Freidorf" şi "Fratelia". Situaţia cinematografelor timişorene este în discuţie încă din anul 2013, un patrimoniu cultural nevalorificat şi lăsat în paragină. Consider că acest transfer de patrimoniu trebuie urgentat şi rezolvat, cu atât mai mult cu cât municipiul Timişoara este municipiu candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană. Municipiul Timişoara merită soluţii la înălţimea potenţialului ei!
			Domnul Miron Alexandru Smarandache: "De ce va rezista fără probleme Guvernul Ponta" Există o euforie exagerată a unor comentatori şi protagonişti ai scenei publice şi politice româneşti în a prevesti căderea inevitabilă a Guvernului Victor Ponta, susţinut de majoritatea parlamentară PSD-UNPR-PC-PLR. O astfel de teză a fost lansată cu aplomb de preşedintele ţării, care a reiterat în dese rânduri că îşi doreşte un guvern al său, adică al partidelor care l-au susţinut în alegerile prezidenţiale din toamna trecută. Constatăm însă că primii ghiocei au răsărit, însă opoziţia tot mai dezbate textul viitoarei moţiuni de cenzură care ar avea menirea debarcării actualului Executiv. De la vorbe şi proiecte măreţe la fapte concrete şi lucruri bine făcute este însă un drum lung şi anevoios, şi nu întotdeauna pavat cu bune intenţii. Klaus Iohannnis a vorbit despre un guvern al lui, adică format din noul PNL, care "dansează" pe vechiul hit băsescian "Verde-nrourat", pentru a le da apă la moară celor din actuala opoziţie. Să recunoaştem realitatea că succesul noului preşedinte nu a avut decât într-o foarte mică proporţie contribuţia partidelor politice care l-au susţinut. A fost o victorie a societăţii civile, a românilor neînregimentaţi politic, în majoritate, mai puţin a rodului muncii activelor de partid. În aceste condiţii, Iohannis trebuia să spună ceva pentru a potoli setea de putere a celor din proaspăt fuzionatul PNL, ai cărui lideri se şi vedeau miniştri şi alţi responsabili guvernamentali. Ghinion, însă! Coaliţia de guvernare este la fel de solidă ca şi la început, atunci când neputinciosul Guvern condus de amatorul de Kobe Mihai Răzvan Ungureanu a capotat după doar două luni, efect automat al rezultatelor dezastruoase ale anterioarelor Executive conduse de Emil Boc. Să ne reamintim cum, în urmă cu doi ani, foştii pedelişti au renunţat la culoarea tradiţională, portocaliu, pentru verde şi albastru, şi, de asemenea, au participat la alegerile locale şi parlamentare sub alte nume, nu PDL. Din nefericire, nu le-a folosit la nimic, aşa cum nu le va folosi la nimic moţiunea de cenzură mult-promisă! Este clar că românii nu vor mai putea fi păcăliţi de noile strategii de imagine ale opoziţiei, deoarece toate încercările lor de jalnică rebrenduire denotă indubitabil că, revenind ipotetic la conducerea ţării, PNL-PDL nu vor avea alte soluţii de guvernare decât tot cele deja puse în practică, în detrimentul românilor: tăieri de salarii, micşorări de pensii, închideri de şcoli şi spitale, concedieri, majorarea TVA, sărăcirea accentuată a populaţiei. În realitate, principala intenţie a viitoarei activităţi politice a opoziţiei este aceea de a-i minţi din nou pe români. Traian Băsescu le-a promis că vom trăi mai bine şi că va stârpi corupţia. Niciuna din aceste două promisiuni deşarte nu s-a materializat. Din contră, s-a dovedit că exponenţii PNL şi PDL au fost campionii corupţiei generalizate şi instituţionalizate, ba chiar au prosperat din greu pe timp de criză, graţie unor maşinaţiuni oneroase, extrem de bine puse la punct. Cei din apropierea actualei opoziţii s-au îmbogăţit peste limita bunului-simţ, şi făceau acele acte pentru care sunt acum anchetaţi tocmai în perioada în care tăiau salariile şi pensiile, şi concediau oamenii! Actualul Guvern a dovedit, prin măsurile luate în ultimii doi ani şi jumătate, că şi-a respectat promisiunile făcute românilor. Deciziile guvernamentale sunt sustenabile şi încep deja să se vadă în buzunarul fiecărui român, în creşterea calităţii vieţii şi obţinerea bunăstării mult dorite. A vorbi despre schimbarea Executivului este un moft fără acoperire, un fel de "să vorbim de funie în casa spânzuratului!". Nici măcar Iohannis şi nici măcar liderii opoziţiei nu cred în schimbarea actualului Guvern, pentru că îşi dau seama de limitele lor. Să avem cu toţii o primăvară frumoasă!
			Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Revizuirea Constituţiei - proces de modernizare a statului român" Ieri, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, al cărui membru supleant sunt, şi-a reînceput lucrările, stabilind în această primă şedinţă de lucru, din acest an, noua conducere, precum şi programul pentru perioada următoare. Conform noului calendar al dezbaterilor, Constituţia ar putea fi revizuită în luna noiembrie 2015. În acest moment al istoriei noastre şi având în vedere obiectivele asumate privind revizuirea Constituţiei, ea face parte din procesul de modernizare a statului român. Sunt obiective care vizează întărirea statului de drept, echilibrarea raportului între puterile statului, clarificarea tipului de regim, dar şi o abordare modernă a drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor şi statului. Constituţia este legea de căpătâi a ţării, este izvorul tuturor legilor, de aceea trebuie să fie în acord cu realităţile societăţii româneşti şi să răspundă unei noi construcţii instituţionale. Cetăţeanul român trebuie să se simtă mai puternic, iar drepturile să-i fie protejate de instituţiile statului. Importanţa noii legi fundamentale trebuie dată de reintroducerea principiul respectului şi încrederii pentru cetăţeni. Modificările aduse Constituţiei României trebuie să aibă rolul de a o face mai puternică şi de a întări statul de drept şi libertăţile cetăţeneşti. Este foarte important ca partidele politice să înţeleagă că o Constituţie trebuie făcută pentru ţară, şi nu pentru diferite interese politice. De asemenea, orice Constituţie poate dura numai dacă se adaptează la evoluţiile şi transformările politice, economice şi sociale ale ţării pe care o guvernează. Dacă vrem să modernizăm cu adevărat statul, Constituţia, conform specificului său de lege fundamentală, trebuie să aibă continuitate şi persistenţă, în afara cărora nu se poate asigura o veritabilă ordine constituţională.
			Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Securitatea energetică - obiectiv strategic în cadrul proiectului de ţară" La sfârşitul săptămânii trecute, la Cluj, alături de colegi, de mediul universitar, stakeholderi şi studenţi, am dezbătut Programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal pe componenta energie, realizat de comisia de energie a PNL. Consider că o importantă temă a Programului de guvernare al PNL pe domeniul energie o reprezintă securitatea energetică. Viziunea energetică pentru următorii ani trebuie să derive din obiectivele de securitate ale României, în care componenta energetică în actualul context geopolitic trebuie să joace un rol important. Securitatea energetică este un obiectiv esenţial pentru funcţionarea economiei şi pentru populaţie. Reducerea risipei în exploatarea resurselor energetice, producţia, transportul şi utilizarea energiei, accesul la resurse prin diversificarea surselor de aprovizionare, promovarea de tehnologii performante şi extinderea cercetării pentru o mai bună valorificare a resurselor interne reprezintă principalele instrumente de atingere a acestui obiectiv. România poate să fie un contributor esenţial şi un jucător important în regiune şi în special în construirea securităţii energetice a Uniunii Europene. Criza din Est, conflictele îngheţate la Marea Neagră şi agresivitatea recentă a Rusiei au făcut ca securitatea energetică să devină o temă esenţială pentru Uniunea Europeană. Subiectul va domina agenda Uniunii în perioada următoare, iar noi, ca stat membru cu un sistem energetic ofertant, trebuie să fim parte din construcţia acestei politici în interesul naţional şi al securităţii energetice din regiune. Este un moment important pentru ca România să fie un contributor esenţial şi un jucător important în regiune şi în special în construirea securităţii energetice a Uniunii Europene. În primul rând, România se află în zona sensibilă a vecinătăţii cu Rusia. În al doilea rând, dintre statele din zonă, România este de departe cel mai puţin dependentă de Rusia, gradul de dependenţă al României era 18,6% în 2013, fiind a treia ţară cea mai independentă energetic din Uniunea Europeană, după Estonia (11,9% rata de dependenţă) şi Danemarca (12,3%). În al treilea rând, are surse potenţiale proprii de a anula dependenţa şi de a deveni furnizor de energie pentru alte state, o structură echilibrată a producţiei de energie şi resurse naturale relativ mari, în raport cu alte state europene. În acelaşi timp, nu trebuie ignorate riscurile sistemice cu care se confruntă sectorul energetic românesc şi în special eficienţa energetică. În al patrulea rând, România a demarat deja un proiect naţional de asistenţă energetică pentru un stat supus presiunii Rusiei, Republica Moldova. În plan intern şi internaţional, marcat de criza economică şi de contextul geopolitic regional, sectorul energetic românesc dispune de importante resurse, de expertiză atestată de o prestigioasă tradiţie şi de remarcabile oportunităţi pentru a fi avangarda economiei româneşti, pentru a contribui la securitatea cetăţenilor români şi la consolidarea poziţiei ţării noastre în rândul statelor Uniunii Europene. Viziunea Partidului Naţional Liberal asupra sectorului energetic în consens politic pe termen lung ţine seama de două dimensiuni indispensabile, definite corect şi asumate: interesul naţional şi alinierea la standardele UE, dimensiuni care nu trebuie să facă obiectul disputelor şi al negocierii între forţele politice româneşti. Consider că, pentru a aloca politicii energetice locul cuvenit în dezvoltarea societăţii româneşti, viziunea asupra domeniului energetic trebuie să cuprindă o seamă de principii şi obiective obligatorii. Ele alcătuiesc coordonatele prioritare ale politicii PNL privind domeniul energetic. Un prim aspect este integrarea sectorului energetic naţional în cel european şi alinierea la standardele europene. În contextul în care se discută din ce în ce mai mult de o Uniune Energetică, lansată în mai 2014, ca discuţie, de preşedinţia poloneză a UE sub forma unui vehicul unic european, acest concept este agreat pe de o parte de state importante, precum Germania, însă şi acestea susţin că trebuie găsit un echilibru cu liberalizarea pieţelor susţinută în mod tradiţional de Uniunea Europeană. Stimularea investiţiilor în eficienţă energetică şi adoptarea unor legi stabile, predictibile, transparente şi uşor de aplicat pot ajuta la atragerea unor investiţii importante în acest domeniu şi la dezvoltarea unor afaceri sustenabile, ce duc la o dezvoltare economică durabilă, principii de bază ale liberalismului politic. Cele mai importante provocări ale momentului în ceea ce priveşte securitatea mondială sunt cele legate de dependenţa totală energetică şi schimbările climatice care ne aduc probleme în zona de hrană. România are un potenţial fantastic în cele doua sectoare, atât agricultură - hrană, cât şi energie. În construcţia acestui program de guvernare întreaga echipă a comisiei de energie a plecat de la faptul că acest program de guvernare creează toate premisele necesare pentru ca România să fie un pilon în construcţia unei viziuni a UE asupra securităţii energetice şi a interesului naţional.
			Doamna Natalia-Elena Intotero: "Diplomaţia parlamentară - o coordonată politică obligatorie pentru pace şi stabilitate în Europa" Săptămâna trecută a avut loc, la Riga, Conferinţa interparlamentară privind politica externă şi de securitate comună şi politica de securitate şi apărare comună, organizată de Parlamentul Letoniei. A fost un nou prilej pentru a întări şi dezvolta rolul dialogului interpalamentar în context european, într-o perioadă plină de provocări dificile. În această partea a Europei au avut loc o mulţime de schimbări în ultimii ani - unele dintre ele dramatice, altele cu consecinţe tragice pentru oameni. Conferinţa interparlamentară de la Riga a avut drept scop întărirea rolului parlamentelor naţionale din Uniunea Europeană în contextul cooperării interparlamentare. La Riga, am discutat împreună cu parlamentari din toate ţările membre ale Uniunii Europene situaţia actuală a politicii europene de vecinătate, o mai bună cooperare între politica comună de apărare şi securitate comună europeană şi NATO, redefinirea Parteneriatului estic, noile provocări de securitate din Europa şi ameninţările de securitate din sudul Mediteranei şi Orientul Mijlociu. Concluzia cea mai importantă a reuniunii interparlamentare de la Riga a fost că politica europeană are nevoie şi ea de o revizuire, de un nou mod de colaborare pentru a putea oferi cadrul potrivit soluţionării situaţiilor de criză apărute. Trebuie făcut pasul de la deciziile bazate mai ales pe evaluarea progresului în relaţiile dintre state la un dialog politic orientat şi mai mult spre o cooperare între parteneri cu statut egal. Avem provocări comune, fie că vorbim despre securitate, fie că vorbim despre drepturile fundamentale ale omului sau principiile care stau la baza lor, fie că vorbim despre imigraţie, fie că vorbim despre energie sau promovarea drepturilor omului, fie că vorbim despre dezvoltare economică şi comerţ. Agenda politicii de securitate comună la graniţa estică a Uniunii Europene este plină de obiective pentru atingerea cărora vă trebui să ne creştem capacitatea de a colabora în cei mai buni termeni şi de a munci împreună. "O ameninţare reală trebuie înfruntată cu luciditate" a declarat Frederica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, şi aceasta este singura abordare viabilă în actuala conjunctură politică internaţională şi regională. Orice conflict între state generează inevitabil presiuni economice şi politice şi creează ameninţări prin apariţia fenomenului migraţiilor neregulate. Fiind atât de aproape de o zonă de conflict deschis, România îşi doreşte să participe efectiv la procesul politic european prin care să construim pacea şi stabilitatea în Estul Europei, prin care să întărim securitatea graniţelor şi să promovăm dezvoltarea relaţiilor economice - singura cale către prosperitate în această regiune greu încercată.
			Doamna Neviser Zaharcu: "Controalele ARACIS în mediul universitar trebuie să atingă fondul problemelor" Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) are misiunea de a efectua evaluarea externă a calităţii educaţiei oferite de instituţiile de învăţământ superior şi de alte organizaţii furnizoare de programe de studii specifice învăţământului superior care operează în România. Evaluările respective se fac în scopul de a testa, pe baza standardele de calitate, capacitatea organizaţiilor furnizoare de educaţie de a satisface aşteptările beneficiarilor; a contribui la dezvoltarea unei culturi instituţionale a calităţii învăţământului superior; a asigura protecţia beneficiarilor direcţi de programe de studiu de nivelul învăţământului superior prin producerea şi diseminarea de informaţii sistematice, coerente şi credibile, public accesibile, despre calitatea educaţiei; a propune Ministerului Educaţiei strategii şi politici de permanentă ameliorare a calităţii învăţământului superior, în strânsă corelare cu învăţământul preuniversitar. În ultima perioadă, mai multe universităţi din ţară şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la vizitele de control ale ARACIS-ului, conducerile instituţiilor de învăţământ invocând faptul că respectivele verificări sunt făcute mai mult pe formă, şi nu pe fond. Practic, cadrelor didactice universitare li se cere să întocmească o serie de fişe şi documente referitoare la activitatea ştiinţifică, planuri individuale de cercetare etc., într-un cuvânt, prea multe hârtii în raport cu adevăratele probleme ale mediului academic. Profesorii universitari susţin că, dincolo de controlul documentelor, cercetările ARACIS trebuie să se îndrepte şi spre maniera în care funcţionează în mod real facultăţile. Importante sunt alte date, consider eu, şi anume impactul disciplinelor, receptivitatea studenţilor, calitatea orelor, sincronizarea cu învăţământul universitar european şi de performanţă. Din aceste considerente, m-am adresat oficial ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, pentru a lămuri relaţia dintre minister şi ARACIS, şi, de asemenea, am întrebat în ce mod sistemul de învăţământ poate fi conturat într-un viitor apropiat, ţinând cont de generaţiile care îşi vor dori să fie receptate prin realitatea a ceea ce sunt, şi nu a ceea ce par a fi.
			Doamna Neviser Zaharcu: "Demnitatea româncelor înseamnă demnitatea României" Incontestabil, româncele aveau nevoie de un document politic care li se adresează. De fapt, româncele au nevoie de mult mai mult decât un program sau un proiect, au nevoie de politici publice specifice, pe probleme punctuale. Cu atât mai lăudabil este Pactul pentru demnitatea femeii, lansat în aceste zile de către Organizaţia Femeilor Social-Democrate, în cadrul unui eveniment denumit "Primăvara social-democrată". Este vorba despre un program special, cu ţinte şi propuneri de acţiune concretă pentru îmbunătăţirea statutului şi vieţii româncelor pentru următoarea perioadă. Între principalele teme de discuţii lansate în acest proiect politic de OFSD se numără tratamentul corect pe piaţa muncii; sprijinul pentru viitoarele mame; eliminarea diferenţelor salariale între bărbaţi şi femei; protejarea femeii împotriva violenţei domestice; pensii decente pentru femei; reconcilierea vieţii familiale cu cea profesională; reprezentarea corectă a femeii în funcţiile de conducere; exprimarea româncelor în plan extern. Acestea sunt obiectivele fundamentale ale Pactului pentru demnitatea femeii, iar OFSD doreşte implementarea în cel mai scurt timp a unor măsuri care să contribuie la realizarea acestor ţinte: decontarea analizelor recomandate de medici pentru femeile gravide; plata integrală a concediului maternal la nivelul salariului din ultimele 12 luni; completarea cadrului legislativ privind violenţa domestică; introducerea în legislaţie a ordinului de restricţie în regim de urgenţă; scutirea de impozit pe clădiri pentru persoanele juridice care înfiinţează creşe sau grădiniţe; campanii publice pentru eliminarea stereotipurilor de gen. Iniţiatorul documentului, Organizaţia Femeilor Social-Democrate, a propus tuturor partidelor politice şi societăţii civile analizarea şi dezbaterea acestui pact, pentru ca toţi cei interesaţi, şi îndeosebi româncele, să îşi aducă contribuţia la realizarea unei formule consensuale pe acest subiect, care să găsească ulterior toate pârghiile legislative şi instituţionale pentru punerea sa în aplicare. Româncele merită un statut bine definit în societatea românească, deoarece o femeie demnă în viaţă, familie şi carieră reliefează, în final, demnitatea unei întregi naţiuni, a noastră, a tuturor. În această idee cred că este important ca toate româncele, indiferent de orientările lor politice, să consulte documentul elaborat de OFSD şi să îşi aducă aportul la îmbunătăţirea lui cât mai substanţială. Trebuie să recunoaştem că în prezent există un deficit de imagine în ceea ce priveşte percepţia femeii din politica românească, dar, pe de altă parte, nu este cazul să generalizăm, iar acele persoane publice protagoniste ale unor dosare de corupţie nu trebuie să îndepărteze româncele de participarea politică. Există o serie de femei remarcabile în România, care au reuşit cu brio să cucerească un domeniu cred cel puţin la fel de aprig concurenţial precum politica, mă refer aici la mediul de afaceri, iar procentul de reprezentare a femeilor în afaceri este mult mai ridicat decât participarea politică. Cred că avem nevoie de expertiza acestor femei de succes, nu numai a celor din economie, ci şi din alte domenii, social, cultural sau comunitar, deoarece cointeresarea lor politică ar duce, inevitabil, la îmbunătăţirea calităţii şi responsabilităţii scenei publice româneşti.
			Doamna Niculina Mocioi: "Codul fiscal al PSD alungă investitorii străini din ţară" Măsurile de relaxare fiscală anunţate prin proiectul noului Cod fiscal sunt aproape ireale. Ai crede că toate aceste măsuri duc automat la scăderi importante de preţuri, la atragerea de investiţii, inclusiv - sau mai ales - străine, la crearea de noi şi multe locuri de muncă. Reduceri la TVA, CAS, accize, cota unică, desfiinţarea taxei pe stâlp sau a impozitelor pe dividende, unele începând din acest an, multe dintre ele pasate în sarcina viitorilor guvernanţi (obicei specific tuturor guvernelor de a amâna măsurile dificile până vor veni alţii să le pună în practică) sunt măsurile anunţate de premierul Victor Ponta şi ministrul finanţelor, Darius Vâlcov, care sunt, mai degrabă, de măsuri disperate care să salveze politic o guvernare dezastruoasă. Dacă suntem realişti, nu putem să nu remarcăm că există şi o latură parşivă a acestui proiect. Şi mă refer aici la măsurile care vizează microîntreprinderile. Creşterea de impozite pentru acestea, mai ales pentru cele care nu au niciun angajat şi aplicarea contribuţiei pe pensii şi sănătate (CAS şi CASS) pentru orice formă de venit nu au darul de a încuraja acest gen de activitate. Acest set de măsuri are la bază, de fapt, o explicaţie: faptul că, în România, angajatorii şi micii întreprinzători au abuzat de aceste portiţe. De fapt, sunt sute de mii de semiangajaţi în ţara asta care, în loc să lucreze la o firmă ca salariat, prestează o activitate pe baza unui contract de PFA, SRL sau drepturi de autor. Şi asta pentru că, în general, angajatorii le-au impus această formă de muncă la gri, având de plătit taxe mai mici. Plus miile de mici întreprinzători care preferă să nu fie angajaţi la propria firmă, pentru că ar trebui să achite contribuţii la stat. Mare parte din sutele de mii de PFA-uri şi SRL-uri existente în România nu au la bază mica iniţiativă privată, ci plata unor taxe mai mici. Or’ tocmai asta doreşte statul să elimine: munca la gri şi fentarea plăţii taxelor de către angajatori. Pe asta se şi bazează Guvernul atunci când spune că, prin aplicarea viitorului Cod fiscal, în România se vor crea 500.000 de noi locuri de muncă, în următorii 3 ani, din care 325.000 numai anul viitor. De fapt, aceşti 325.000 de noi angajaţi vor fi dintre cei vechi, nicidecum dintre cei fără un venit în prezent. Sunt cei care oficial nu figurează ca angajaţi în acte, dar care, de fapt, prestează activităţi de salariaţi. Intrarea acestora în economia oficială reprezintă adevărata miză a acestor ultime măsuri. Acestea sunt locurile de muncă promise cu surle şi trâmbiţe! În acest timp, industria românească este o ruină în agonie pe care nu o mai poate resuscita nimeni. În declaraţiile mele politice anterioare am tras deja un semnal de alarmă privind situaţia dramatică de la Complexul Energetic Oltenia. Acum a apărut un nou punct nevralgic în colegiul meu electoral, unde o mie de angajaţi ai Petrofac Ţicleni riscă să rămână fără un loc de muncă. Societatea la care activează cei o mie de muncitori se află din anul 2010 într-un parteneriat cu OMV Petrom. Colaborarea vizează activitatea de extracţie a ţiţeiului la Ţicleni. Cei de la Petrofac sunt nemulţumiţi de câştigul pe care îl au din activitatea de extracţie, ca urmare a înţelegerii încheiate acum patru ani cu Petrom. În ultimele săptămâni, conducerile celor două societăţi au negociat continuarea parteneriatului, însă Petrofac a anunţat că vrea să renunţe la colaborare. În aceste condiţii, cei peste o mie de angajaţi ai firmei ar putea deveni şomeri. Autorităţile din Ţicleni au încercat să discute cu cei de la Petrofac şi vor o mediere a celor două părţi. Subliniez aici şi trag un semnal de alarmă că întreg oraşul trăieşte de pe urma activităţii de exploatare a ţiţeiului, iar o închidere a Petrofac ar însemna probleme sociale majore. Iar atunci, mă întreb şi vă întreb, stimaţi guvernanţi, de ce investitorii pleacă din acest viitor "paradis fiscal", unde sunt investiţiile străine şi când vor apărea locuri de muncă în economia reală?
			Domnul Nuţu Fonta: "UNPR va continua proiectele privind progresul României, cu cointeresarea decizională a tinerilor" Toate speculaţiile privitoare la o eventuală repoziţionare politică a formaţiunii sunt false şi neavenite. UNPR şi-a reafirmat în dese rânduri susţinerea totală a guvernării actuale, a premierului în funcţie, precum şi a majorităţii parlamentare care sprijină actualul Executiv. Preşedintele UNPR, viceprim-ministrul pentru siguranţă şi securitate naţională, este un om al cuvântului respectat, care a dovedit în repetate rânduri că este un partener loial al premierului şi un lider politic responsabil. Traversăm o perioadă dificilă, mai ales în planul poziţionării României la graniţa de est a NATO şi Uniunii Europene, astfel încât principalele direcţii de acţiune ale UNPR sunt stabilitatea politică a României şi ducerea la bun sfârşit cu succes a proiectelor începute de Executiv în scopul îmbunătăţirii vieţii de zi cu zi a românilor. Deja la nivelul judeţului Maramureş au fost demarate mai multe programe cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, iar ministrul Gabriel Oprea este extrem de respectat în zonă, atât de oameni, cât şi de tinerii politicieni maramureşeni. Oamenii s-au săturat de polemici sterile şi vorbe fără acoperire, iar preşedintele UNPR a demonstrat în toată activitatea sa principii politice sănătoase, precum seriozitate, onestitate, profesionalism, responsabilitate şi susţinerea intereselor naţionale, mai presus de cele individuale şi de grup. Trebuie remarcat faptul că dl Oprea nu a fost implicat în niciun fel de acţiuni contrare legilor în vigoare, fapt care a contribuit la creşterea aderenţei UNPR în rândul românilor, şi mai ales în percepţia tinerei generaţii. De altfel, UNPR şi-a propus să ajungă la un milion de membri anul viitor, atunci când vom aborda cu optimism alegerile locale şi parlamentare. În plan parlamentar, Uniunea Naţională pentru Progresul României îşi propune adoptarea unor legi care să transforme România într-o ţară curată, cu demnitari lipsiţi de orice acuzaţie de corupţie, cu un stat transparent şi un control riguros al cheltuirii banului public. Avem un proiect de lege care vizează controlul şi taxarea marilor averi, de cele mai multe ori foarte greu de justificat. Legea prevede taxarea cu 1% a oricărei persoane cu venituri ce depăşesc 450.000 de euro, un fapt absolut corect într-o societate europeană democratică. Fără îndoială, adoptarea unei astfel de legi va fi în măsură să asigure o serie de principii extrem de necesare bunei funcţionări a societăţii româneşti, fiind o dovadă de echitate, dar şi un factor stimulativ de creştere economică şi înfiinţare de noi locuri de muncă. Într-o societate ghidată după principii sănătoase, normale din punct de vedere legislativ şi al predictibilităţii, UNPR este de părere că toată lumea trebuie să participe, în mod solidar, la efortul de dezvoltare al societăţii şi al oamenilor săi. Considerăm că nu este normal ca greutăţile ieşirii din criză şi măsurile necesare saltului spre prosperitate şi progres general să fie suportate, ca şi până acum, doar de anumite categorii ale populaţiei, de regulă cele mai vulnerabile, respectiv pensionarii şi salariaţii. Un alt demers legislativ propus de UNPR se referă la scăderea vârstei la care românii vor avea drept de vot de la 18 la 16 ani. Reducerea vârstei de vot de la 18 la 16 ani este perfect justificată în actualul context politic românesc, deoarece adolescenţii care au acum 16 ani sunt perfect responsabili din punct de vedere al responsabilităţii comunitare. Există tineri liceeni care îşi dovedesc cu prisosinţă calităţile intelectuale încă de la vârste fragede, iar din participarea lor la actul de decizie politică naţională, respectiv la scrutinele electorale, am avea cu toţii de câştigat. Îmi exprim, în final, speranţa că România va ajunge în scurt timp la nivelul ţărilor europene cu un nivel de trai dezvoltat. România are un potenţial uman şi natural unic, dar aceste avantaje trebuie susţinute şi dezvoltate de către stat. UNPR doreşte cu adevărat progresul României şi va milita susţinut pentru acest deziderat, prin proiecte concrete ce vizează îmbunătăţirea educaţiei şi sănătăţii, precum şi prin cointeresarea directă a tinerilor în marile proiecte naţionale. Mult-aşteptatul progres naţional nu se poate transpune în realitate decât cu aportul substanţial al tinerei generaţii, iar UNPR militează pentru realizarea unui parteneriat real între decidenţii politici şi instituţionali şi tinerii cu potenţial ai României.
			Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru: "Minerii plâng, Victor Ponta se face că nu îi aude!" "Vreau să văd cât mai mulţi angajaţi şi mai puţini şefi, vreau să văd mai puţine interese personale sau de partid, mai puţini şefi şi mai mulţi angajaţi în Complexul Energetic Oltenia." Aşa suna declaraţia premierului Victor Ponta în august 2012. Este adevărat şi foarte important de menţionat că ne aflam în campanie electorală. La aproape 3 ani de la acea declaraţie, la Complexul Energetic Oltenia se anunţă disponibilizări masive şi tăieri de venituri. Aproape 3000 de angajaţi îşi vor pierde locul de muncă din cauza diminuării sau a încetării unor activităţi de producţie. Victor Ponta, deputat de Gorj, refuză să poarte o discuţie cu cei aproape 2000 de mineri care au protestat pentru a cincea oară de la începutul anului, nemulţumiţi de faptul că le vor fi tăiate veniturile. În timp ce mii de angajaţi îşi strigă disperarea temându-se pentru locul de muncă, administraţia complexului ia decizii stranii prin care ne face să credem că nu-şi doresc decât continuarea stăpânirii, fără a conta că minerii suferă. Potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, în luna decembrie 2014 conducerea companiei a decis neparticiparea la o licitaţie la care fusese invitată de autorităţile din Serbia care doreau achiziţia a două milioane de tone de lignit la un preţ foarte bun, care ar fi adus combinatului aproape 100 de milioane de euro. Exportul de cărbune în Serbia a fost câştigat de un consorţiu format din două firme sârbeşti şi o societate din Constanţa, înfiinţată cu doar 3 săptămâni înainte de organizarea licitaţiei. Mai departe, lucrurile s-au petrecut după acelaşi tipar al jafului clasic la care asistăm de mai bine de 20 de ani şi care au pus pe butuci industria românească. Astfel, după 3 săptămâni de la licitaţie, CE Oltenia a încheiat un contract de vânzare a 1,2 milioane de tone de lignit cu aceea societate românească la un preţ de aproape trei ori mai mic decât ar fi obţinut la licitaţia din Serbia, un preţ care este sub costurile din 2014. Acesta este doar cel mai recent contract păgubos încheiat de complexul energetic. În mai 2013, un control al Corpului de Control al Primului-Ministru a adus la lumină zecile de contracte ilegale în valoare de 350 de milioane de euro încheiate de CE Oltenia, multitudinea de sponsorizări şi închirieri nejustificate de autovehicule, un raport care a ajuns şi pe masa procurorilor DNA. Cu toate acestea, administraţia complexului continuă managementul defectuos care va conduce această companie pe un drum fără întoarcere, iar pe minerii care lucrează pentru companie... pe drumuri. Oare ce mai aşteptaţi, domnule Ponta, ca să începeţi a guverna şi în interesul cetăţenilor? Dacă nu al tuturor, măcar al celor care v-au votat ca deputat în Parlamentul României.
			Domnul Ovidiu-Cristian Iane : "Partidul trei persoane, SRL sau PRL?" Sub egida evenimentului din 16 noiembrie, când tinerii au votat schimbarea, politicienii îşi dau frâu liber plăsmuirilor minţii şi fiecare trage concluzia cea mai favorabilă sieşi. Nu ştiu ce au înţeles colegii mei parlamentari prin manifestarea unei prezenţe atât de ridicate în rândul tinerilor la votul mai sus menţionat, însă eu cred că exercitarea acestui drept al lor a însemnat faptul că le-am subestimat interesul pe care îl manifestă asupra mediului politic. Consider că votul lor a fost un semnal menit să ne atragă atenţia asupra faptului că, până la acel moment, nu li s-a acordat atenţia necesară. Măsurile adoptate au vizat, nu rareori, dezvoltarea şi susţinerea altor domenii de interes decât cele pe care le solicitau. Din nefericire însă prea mulţi dintre colegii mei au dorit să înţeleagă faptul că unul din trei cetăţeni români cu drept de vot şi-a alcătuit un program politic, vrea să contribuie la formarea opiniei publice şi să ţină discursuri de la acest pupitru. Aşa s-a uniformizat ideea ca în noua Lege a partidelor politice să se introducă prevederea prin care se poate înfiinţa un partid pe baza a doar trei semnături provenite de la minimum trei fondatori. Odată cu noile schimbări ale acestei legi, îndeosebi prin renunţarea la criteriul teritorial drept condiţie pentru înfiinţarea unui partid, condiţiile fondării acestei forme de autoritate publică seamănă cu cele ale înfiinţării unui SRL. Şi dacă avem societăţi comerciale cu răspundere limitată - SRL, de ce să nu avem şi partide cu răspundere limitată - PRL? Partide ai căror membri să nu îşi asume răspunderea pe iniţiativele legislative, pe voturile acordate, pe reprezentarea cetăţenilor în Parlament şi pe reprezentarea Parlamentului pe plan internaţional. Chiar dacă partidul din care fac parte susţine ideea înfiinţării unui partid din trei persoane, eu nu sunt de acord. Dacă se poate din trei persoane, de ce să nu fie doar din una? De ce să nu avem şi Partidul Asociat Unic? Ce mi-e una, ce mi-e trei? Din punct de vedere democratic sună bine, dar care e scopul? Care este avantajul şi finalitatea acestei posibilităţi? Dacă partidele politice devin ONG-uri, ce rost mai au atunci partidele politice? Nu cumva pe fondul căutării cu orice preţ a popularităţii anumiţi demnitari care au activat în partidele mari şi au căzut în derizoriu caută lumina reflectoarelor cu idei din ce în ce mai năstruşnice? Mai simplu decât să înfiinţăm partide cu trei oameni este să permitem ONG-urilor să facă politică, să participe la alegeri şi să ne reprezinte în Parlament. Aceasta este de fapt singura diferenţă dintre un ONG şi un PRL. Caragiale observa, la vremea sa, că "partidele politice în înţelesul european al cuvântului, adică întemeiate pe tradiţiune, pe interese vechi sau noi de clasă şi prin urmare pe programe de principii şi idei, nu există în România" şi constat cu dezamagire că, din acest punct de vedere, clasa politică a României nu a evoluat deloc. Din contră, ne pregătim de o avalanşă de partide de câte trei membri, fiecare cu idei, planuri şi viziuni proprii. Din punctul meu de vedere nu aceasta este modalitatea de a pune în practică "schimbarea" mult-aşteptată de oameni. Populaţia ar prefera realizarea unui mediu fiscal propice antreprenoriatului, unul care va permite dezvoltarea afacerilor mici şi mari, garantarea accesului la educaţie în unităţi de învăţământ complet echipate, accesul la unităţi sanitare moderne şi pregătite pentru condiţiile de sănătate ale secolului XXI, nu partide politice compuse din trei flăcăi, nici mai multe discursuri populiste sau un mai mare haos pe scena politică. Dacă dumneavoastră credeţi că oamenii care au votat în 16 noiembrie au făcut-o pentru a-şi câştiga dreptul de a-şi înfiinţa propriul partid şi veţi acţiona în consecinţă, atunci România va fi ţara celor 6 milioane de partide politice. Caragiale, unde eşti?
			Domnul Petru Movilă: "Fortus SA Iaşi - boală lungă, moarte sigură!" Din 2008, societatea comercială de importanţă strategică, Fortus SA Iaşi, a intrat în insolvenţă. Timp de aproape şapte ani (!) problemele fostului combinat de utilaj greu nu s-au rezolvat, ci, dimpotrivă, s-au adâncit şi mai tare. Cu zâmbetul pe buze şi promisiunile la purtător, Guvernul Ponta, cel care promite rezolvarea situaţiei doar când are nevoie de linişte, girează falimentul societăţii unice în Europa. Mai nou, în 2013, dintr-un puseu de orgoliu politic, Primăria Municipiului Iaşi a anunţat că va rezolva situaţia dezastruoasă a unităţii şi că va înfiinţa un parc tehnologic care să relanseze economia Iaşiului şi să ofere de muncă celor 700 de oameni care încă mai lucrează la Fortus. Şi cu atât am rămas! Cu o doză semnificativă de tupeu şi nesimţire, Primăria Iaşi şi astăzi blochează societatea, în baza unei hârtii. Atâta a fost în stare să facă primăria - câteva hârtii scrise într-o doară, fără nimic concret. Nici până acum nu există un studiu tehnic, o analiză pertinentă, coerentă a ceea ce urmează să se întâmple la fostul CUG. Cu toate acestea, Primăria pretinde de la Fortus SA active cu o valoare cuprinsă între 31 şi 45 milioane de euro, în condiţiile în care are de recuperat datorii de doar 4,5 milioane de euro, conform informaţiilor prezentate de Ministerul Economiei. Printre activele cerute este şi hala de fontă. La ce îi trebuie? Nu cred că un parc industrial, ultramodern, are nevoie de o turnătorie. Acţiunea Primăriei Iaşi nu face altceva decât să blocheze activitatea şi reorganizarea societăţii, mai ales în condiţiile în care a apărut deja şi o instabilitate instituţională. Nucleul de producţie al Fortus are 80 ha, celelalte 70 ha fiind libere. Câtă vreme nu se ştie însă ce se întâmplă cu acest nucleu de producţie, cât din el ar fi afectat de darea în plată, nu se poate face o reorganizare viabilă, mai ales în condiţiile în care instituţiile implicate în acest proces aşteaptă ca Primăria să acţioneze. Cum este posibil ca soarta unei societăţi să stea în mâna unor funcţionari care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi care nu au călcat în viaţa lor în Fortus?! Colac peste pupăză, Guvernul adoptă un memorandum secret, care de fapt nu-i secret, dar care se discută doar între prieteni, între colegii din ministere. Ce să înţelegem din acest lucru? 700 de oameni aşteaptă ca guvernanţii să înţeleagă care este realitatea şi se roagă să nu fie prea târziu.
			Domnul Radu Babuş: "Pescuitul şi acvacultura - o problemă majoră" Situarea geografică a României la gurile de vărsare ale celui mai mare fluviu din Europa, precum şi multitudinea de ape interioare, de munte, colinare şi de şes au făcut ca, după agricultura practicată în toate formele, pescuitul să fie o ramură economică importantă, care a implicat în această activitate o însemnată parte a populaţiei autohtone. Acvacultura este un sector extrem de variat, care cuprinde nu doar cultura peştilor marini sau a celor de apă dulce, ci şi a moluştelor şi a crustaceelor, produse din diferite tipuri şi în funcţie de diferite metode de cultură: închisă sau deschisă, extensivă sau intensivă, pe uscat, în lacuri, în bazine - alimentate de râuri, chiar de ape subterane - în apele costiere sau în larg. Conform unor estimări, anual se pescuiesc circa 100 de milioane de tone metrice de peşte, iar peste 75% din stocurile de peşte sunt exploatate sau au fost deja distruse. În anul 2008, un raport elaborat de Banca Mondială arăta că, în 1992, industria de pescuit marin producea circa 85 de milioane tone de peşte anual; cu peste un deceniu mai târziu, în 2004, cantitatea rămăsese aproximativ aceeaşi. Creşterea peştelui în România este susţinută de Agenţia Naţională de Acvacultură şi Pescuit. Capacitatea de producţie a sectorului piscicol românesc este de aproximativ 400.000 ha de lacuri naturale şi de lacuri de acumulare. Fermele de peşte au devenit afaceri profitabile şi în România. Capacitatea de producţie a fermelor se bazează pe productivitatea naturală a acestora. Dar, chiar şi în acest caz, suprafeţele piscicole sunt mari, fapt care duce la costuri mari de întreţinere, exploatare şi modernizare. Din păcate, în România, braconajul şi pescuitul excesiv sunt probleme cu care se confruntă ecosistemul din cauza intervenţiei abuzive a omului. Începând din anul 2012 a fost scos de la sancţiuni pescuitul în Marea Neagră a scrumbiei cu setci fixe. În acest mod se creează condiţiile pentru distrugerea puietului de sturion şi a altor specii protejate. Somonul de Marea Neagră şi sturionul sunt specii grav ameninţate, iar macroul şi peştele spadă au dispărut cu desăvârşire. Cel mai mare pericol îl reprezintă braconierii. Vasele turceşti de pescuit reprezintă o mare problemă în Marea Neagră. Acestea folosesc cea mai avansată tehnologie de pescuit şi sunt dotate cu motoare mult mai puternice decât ale celor de la Paza de Coastă şi de cele mai multe ori reuşesc să scape. Mai mult, există uriaşe dificultăţi tehnice în a urmări şi supraveghea vasele aflate în largul marii, iar limitarea pescuitului este dificilă, deoarece el se practică în zone aflate în afara oricărei jurisdicţii, în care legile naţionale nu pot fi aplicate. Ce s-ar putea face pentru a dezvolta un pescuit ecologic, dar în acelaşi timp profitabil în perspectivă? Probabil că, din această cauză, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la consumul de peşte pe cap de locuitor.
			Domnul Radu Babuş: "Turismul în România" România este numită şi considerată Grădina Maicii Domnului. Toată lumea aşteaptă ca Guvernul să promoveze România şi ca turiştii străini să dea năvală, fără să înţeleagă că fiecare dintre noi putem promova această ţară. Poziţia geografică îi conferă României statutul de ţară carpato-danubiano-pontică, datorită celor trei elemente naturale definitorii în structura peisagistică şi a teritoriului: Munţii Carpaţi, fluviul Dunărea şi Marea Neagră. Potenţialul turistic al României şi frumuseţea naturală sunt greu de egalat. Acestea sunt marcate de două componente esenţiale: componenta naturală reprezentată prin peisaje spectaculoase precum uimitoarea Deltă a Dunării, configuraţia variată a reliefului cu frumoşii şi uimitorii Munţi Carpaţi, condiţiile climatice favorabile, valoarea terapeutică şi abundenţa unor factori naturali de cură; componenta antropică reprezentată prin vestigii ale civilizaţiilor care s-au succedat pe teritoriul României, monumente şi obiecte de artă laică sau religioasă, elemente de etnografie şi folclor, colecţii muzeale şi lucrări actuale de prestigiu. Dezvoltarea economică şi socială a României are implicaţii mari şi asupra activităţii de turism atât prin crearea unei infrastructuri generale, dotarea cu utilaje şi construirea bazei tehnico-materiale specifice turismului, diversificarea bunurilor de consum şi a produselor agroalimentare, cât şi prin realizarea unor obiective economice aparţinând altor ramuri, dar care interesează şi turismul, precum baraje, lacuri de acumulare, palate de cultură etc., unele dintre ele devenind obiecte de mare atracţie turistică. Potenţialul turistic antropic derivă din istoria multimilenară şi bogată a poporului român, continuitatea de locuire în spaţiul carpato-danubiano-pontic, ca şi din realizările economice şi sociale mai vechi ale ţării noastre. Ţara noastră, ca potenţial cultural-istoric, este deţinătoarea unui tezaur imens de vestigii arheologice, monumente de artă sau arhitectură şi a unui inestimabil patrimoniu etnofolcloric. Din acestea vă amintesc monumentele de artă medievală din Transilvania, cât şi de la Adamclisi-Tropaeum Traiani, dar şi din Maramureş, ţara daco-geţilor, cât şi din Bucovina. Experienţa arată că şi multe obiective economice constituie şi atracţii turistice, precum barajele de acumulare de pe lângă hidrocentrale, canalele de navigaţie, podurile, galeriile de salină, minele vechi, etc. Fiecare componentă din cadrul natural deţine după specificul său un anume potenţial turistic. Consider că în teritoriu aceste componente se împletesc în mod armonios, realizând peisaje geografice de interes turistic, ceea ce face ca posibilităţile lor să se integreze, completându-se şi conducând la o complexitate mai mică sau mai mare a potenţialului turistic.
			Domnul Radu Zlati: "Clujul are nevoie de un preşedinte de Consiliu Judeţean. Domnule Ponta, respectaţi legea!" Cu fiecare zi care trece, guvernul condus de către domnul Victor-Viorel Ponta sfidează în măsură şi mai mare legile statului, noţiunea statului de drept şi poporul român. Spun aceasta deoarece legile trebuie respectate în spiritul şi litera lor. Or, legea spune că vacantarea unei funcţii alese trebuie rezolvată prin organizarea unor alegeri care să ofere posibilitatea exprimării voinţei politice a cetăţenilor. Desigur, domnul VV Ponta se ascunde în spatele unei alte legi electorale, votate cândva, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Dar faptul că o viitoare lege electorală va stabili altă procedură pentru alegerea şefilor de consilii judeţene nu scuteşte Guvernul de respectarea legii în vigoare. Desigur, este fericit domnul Ponta pentru faptul că legea, impunând alegeri în caz de vacantare a unei funcţii alese, nu stabileşte totodată şi pedepse pentru cei care se fac vinovaţi pentru încălcarea legii prin amânarea sine die a respectivelor alegeri. Spun aceasta deoarece respectarea legilor nu este opţională nici măcar în statul administrat, temporar, de către Guvernul condus de către domnul VV Ponta. Iar calculele de oportunitate politică, sau chiar cele legate de costurile unei campanii electorale parţiale, nu pot ţine loc de respectarea legii. Da, democraţia şi statul de drept presupun alegeri, chiar cu riscul de a le pierde. Da, democraţia presupune costuri, căci nimic nu poate fi obţinut gratis, nici măcar libertatea de a alege. Spun aceasta deoarece, în ultimă instanţă, cel insultat prin călcarea în picioare a legii este poporul român, corpul civic al electoratului. Este drept, tocmai vigoarea răspunsului pe care acest corp civic l-a dat aroganţei PSD-iste în noiembrie 2014, prezenţa masivă la urne şi orientarea spre candidatul dreptei a acestui vot l-a speriat şi încă îl mai face să tremure de teamă pe domnul VV Ponta. Astfel încât acesta preferă să ocolească testul decisiv al democraţiei, alegerile, şi să amâne alegerile în acele judeţe în care consiliul judeţean nu mai are, din diferite pricini, conducător ales de către populaţie. Inima Ardealului bate la Cluj şi domnul VV Ponta ştie prea bine acest lucru, dar preferă să încalce legea, decât ca, prin exprimarea voinţei populare, să se vadă limpede încă o dată că nici Clujul, nici Ardealul nu doresc să aibă la conducere persoane legate de actuala guvernare. Dar de ceea ce îşi este frică nu scapi prin fugă. Domnule Ponta, organizaţi alegeri la Cluj pentru şefia Consiliului Judeţean. Le veţi pierde cu siguranţă, dar cel puţin veţi scăpa de acuzaţia că, ascuns în biroul dumneavoastră din Palatul Victoria, tremuraţi la gândul exprimării libere a voinţei politice a poporului român.
			Doamna Raluca-Cristina Ispir: În programul de guvernare lansat săptămâna trecută de Partidul Naţional Liberal, o atenţie deosebită este acordată relansării industriei româneşti, printr-o abordare de ansamblu care vizează schimbarea sau modernizarea unor componente precum cadrul legislativ şi instituţional, parteneriatele public-private, suportul pentru dezvoltarea susţinută, specializarea inteligentă, cadrul economico-financiar, inovarea, resursele umane sau comerţul exterior. În ceea ce priveşte cadrul legislativ, propunerile de modificare vizează aici atât legislaţia generală - cea fiscală şi legată de mediul de afaceri, dar şi legi specifice fiecărei industrii. Adecvarea reglementărilor contabile privind provizioane, deductibilităţi şi diverse tratamente contabile la particularităţile anumitor industrii constituie o necesitate specifică acestui sector. Mediul de afaceri industrial a fost unul care s-a aflat în permanenţă în atenţia reprezentanţilor guvernului, mai ales prin aplicarea legislaţiei privind insolvenţa şi disciplina financiară. Scopul nostru este ca reglementările în domeniu să confere siguranţă în relaţiile de afaceri, şi nu ca insolvenţa să reprezinte un instrument pentru a evita plata furnizorilor. Mai mult, atâta vreme cât vor exista parteneriatele public-private, statul însuşi trebuie să devină un partener de afaceri disciplinat, care îşi respectă scadentele şi termenele contractuale, şi un atent supraveghetor al pieţei, pentru ca mediul concurenţial să nu fie distorsionat. Aşa cum este prevăzut în programul liberal, mediul de afaceri trebuie sprijinit pentru crearea unor mecanisme simple şi directe care să permită accesul la finanţare. Este necesar un set de măsuri care să cuprindă diversificarea instrumentelor de garantare pentru obţinerea scrisorilor de garanţie în vederea participării la licitaţii interne şi internaţionale, extinderea garanţiilor guvernamentale pentru credite destinate investiţiilor în capacităţi de producţie, simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene şi reducerea termenelor de evaluare şi decontare. Nu vom lăsa deoparte nici promovarea de programe cu rol de coagulare a structurilor asociative de afaceri sau menţinerea pragului de 200.000 de euro, reprezentând 100% din cheltuieli, pentru subvenţiile de tip minimis. Să nu uităm faptul că Franţa şi alte state ale Uniunii Europene susţin creşterea pragurilor de ajutoare impuse de Comisia Europeană (maxim 200.000 de euro în prezent), industriile mondiale fiind subvenţionate cu sume mult mai mari. În final, amintesc de necesitatea simplificării procesului de recuperare a TVA-ului pentru investiţiile mari, de peste 1 milion de euro. Având în vedere că în prezent există cazuri în care returnarea poate dura şi un an, considerăm că apar numeroase situaţii complicate din cauza blocării resurselor. În concluzie, consider că doar acordând atenţia cuvenită mediului de afaceri din industrie vom putea spera că economia românească va începe din nou să conteze în piaţa europeană.
			Doamna Raluca Surdu: România trebuie să pună în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se putea conforma Directivei 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană până la data de 4 octombrie 2015, dar şi în acord cu Deciziile Curţii Constituţionale care vizează acest aspect. Prin intermediul declaraţiei mele de astăzi doresc să subliniez importanţa alinierii statului român la reglementările Uniunii Europene, recuperarea prejudiciilor fiind una obligatorie, nu opţională pentru autorităţi. Din păcate, situaţia din prezent, în care gradul de recuperare şi executare a prejudiciilor de către Ministerul Finanţelor este în cuantum de aproximativ 10%, ne demonstrează că încă avem paşi importanţă de făcut în acest sens. Acesta este motivul pentru care Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal a organizat deja săptămâna trecută o dezbatere publică pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru confiscarea bunurilor dobândite din infracţiuni, dezbatere prin care am dorit să aducem la masa discuţiilor toate organismele implicate şi interesate de acest subiect. Am considerat că este de o importanţă majoră să găsim împreună cele mai bune soluţii pentru eficientizarea mecanismului de recuperare a prejudiciilor, demersul nostru marcând necesitatea unei consultări largi cu privire la găsirea celei mai bune soluţii legislative la nivel naţional pe acest subiect. Dezbaterea ne-a arătat principalele probleme înregistrate în acest mecanism, printre acestea numărându-se lipsa de transparenţă, faptul că nu există o procedură şi criterii clare pe baza cărora cei îndreptăţiţi să poată să găsească căi în a aplica confiscarea, dar şi lipsa unei baze de date la nivel naţional. De asemenea, o serie de propuneri extrem de interesante au fost dezbătute, una dintre acestea, susţinută de majoritatea organizaţiilor neguvernamentale, fiind aceea ca bunurile confiscate să fie valorificate şi în alte moduri decât prin vânzare. Să nu uităm, stimaţi colegi, că recuperarea prejudiciilor reflectă eficienţa luptei anticorupţie şi descurajează fenomenul. De aceea, trag un semnal de alarmă şi rog toţi factorii decizionali să ni se alăture, pentru ca împreună să putem găsi soluţii la această problemă, care devine una de importanţă deosebită.
			Doamna Raluca Turcan: "Şcoala românească are nevoie de un Cod de etică european!" Şcoala românească, la fel ca întreaga societate, este una a contrastelor: avem şcoli din medii sărace care fac performanţă; avem şcoli de top în care înregistrăm acte de violenţă sau recorduri în materie de examene picate; avem profesori foarte slabi remuneraţi, dar care ţin la criterii de performanţă şi inspiră comunităţi întregi prin conduita lor. În România de astăzi, piaţa muncii este ruptă de pregătirea din şcoală, iar inovaţia este aşteptată doar din afară. Oamenii cu talente deosebite nu sunt încurajaţi să performeze, asistăm la un exod al performanţei deoarece nici din punct de vedere economic România nu răspunde cerinţelor pentru reuşita personală. Din păcate, statisticile ne arată gravitatea situaţiei din sistemul de învăţământ: unul din doi liceeni pică examenul de bacalaureat; avem peste 300.000 de elevi care au abandonat liceul sau nu au luat examenul de bacalaureat în ultimii cinci ani; în România sunt peste 400.000 de copii care nu frecventează şcoala în mod regulat; avem o cifră record a şomajului în rândul tinerilor - unul din patru tineri nu-şi poate găsi un loc de muncă, unul din trei tineri se vede muncind în străinătate, iar 80% dintre tinerii care vor să plece să muncească în străinătate vor pleca pe termen lung sau foarte lung. Sunt tineri pierduţi pentru România, dacă nu chiar expulzaţi! Din cauza faptului că nu avem un Cod de etică care să fixeze o serie de repere şi valori care să ghideze comunitatea de profesori, elevi şi părinţi, până în acest moment, şcoala românească este la coada tuturor clasamentelor: Potrivit datelor UNICEF, aproape 60% dintre elevii români cu vârsta între 11 şi 15 ani admit că au participat la acte de violenţă verbală sau fizică împotriva colegilor de şcoală; În clasamentul violenţei în şcoli, România este urmată de Ţările Baltice şi Ucraina; Există judeţe care raportează peste 2.000 de cazuri de violenţă în şcoli, altele care raportează doar 70; La fiecare sfârşit de an, inspectoratele numără milioane de absenţe motivate şi nemotivate. Din păcate, adoptarea acestui cod a întârziat foarte mult. Dacă nu va fi adoptat Codul de etică pentru învăţământul preuniversitar, nu va putea funcţiona Consiliul Naţional de Etică din învăţământul preuniversitar. Codul ar trebui să intre în vigoare imediat ce va fi adoptat, nu începând cu anul şcolar "următor". În acest moment, Consiliul Naţional de Etică nu are obiectul muncii! Principalul obiectiv asumat de PNL este creşterea gradului de ocupare a absolvenţilor de orice formă de învăţământ din România. Educaţia trebuie să fie legată de piaţa muncii. Şcoala trebuie să ofere o serie de valori morale şi calificări profesionale care să-l ajute pe fiecare absolvent în viaţa de zi cu zi.
			Domnul Cristian-Constantin Roman: "Stop risipei din bani publici via achiziţii deficitare!" Majoritatea cazurilor spectaculoase de corupţie, care ţin de bună vreme ocupată agenda publică, au la bază o încălcare a legislaţiei privind achiziţiile publice. Aproape că nu e caz de corupţie în România, fie că ne referim la dare de mită, luare de mită sau trafic de influenţă, în care să nu vorbim de bani proveniţi dintr-o achiziţie publică prin care statul a fost păgubit cu sume exorbitante. Este clar, cred, pentru toată lumea, că legislaţia actuală în domeniu trebuie modificată. Dacă ea are slăbiciuni, atunci trebuie întărită, dacă are portiţe, ele trebuie închise, dacă are neclarităţi, ele trebuie clarificate. Legea trebuie să răspundă interesului statului, şi nu să fie un instrument prin care se îmbogăţesc unii dintre cei care vremelnic conduc, în cârdăşie cu aşa-zişi "oameni de afaceri" abonaţi doar la bani publici. Pe lângă faptul că trebuie aliniată la noile norme europene în domeniu, noua legislaţie privind achiziţiile publice trebuie să încurajeze competitivitatea economică şi să crească eficienţa cheltuirii banului public prin achiziţii ce pun accent în primul rând pe raportul preţ-calitate. Sumele plătite trebuie să se reflecte în calitatea bunurilor, serviciilor sau lucrărilor achiziţionate de statul român. De asemenea, noua legislaţie trebuie să excludă posibilitatea existenţei de firme abonate la licitaţii publice, dar care aproape niciodată nu prestează activitatea la care s-au angajat, făcând un obicei din a subcontracta, bineînţeles, după ce şi-au tras partea de profit. Intermedierea e o altă metodă prin care statul e păgubit, pentru că prin subcontractări succesive scade în fapt valoarea achiziţiei făcute efectiv de stat, dar nu şi valoarea plăţii. O firmă înscrisă la o licitaţie trebuie să dovedească faptul că are posibilitatea să ducă acel contract la îndeplinire prin forţe proprii, fie că vorbim de personal calificat, de dotare tehnică sau capacitate financiară. Dacă nu poate, lasă pe altul, sau face o asociere cu un alt întreprinzător, dar nu subcontractează, pentru că aşa statul e păgubit. Pe de altă parte, o legislaţie prea complicată, mai ales în condiţiile actuale, ar putea să inhibe, să-i determine pe mulţi din cei responsabili să evite achiziţiile publice din teama de a nu ajunge pe mâna procurorilor. Ştim cu toţii că, mai ales la primăriile de comune, unde salariile sunt extrem de mici, specialiştii în achiziţii lipsesc. În atare condiţii, primarii nu se pot descurca în hăţişul legislativ şi devin victime aproape sigure, chiar dacă ei nu au avut neapărat intenţii rele. O legislaţie bine făcută în domeniul achiziţiilor publice ar produce o adevărată revoluţie în modul de cheltuire a banului public, însă doar dacă ne dorim cu adevărat aşa ceva. Abia atunci am putea spune că am făcut un mare pas spre un stat mult mai eficient. Chiar şi Comisia Europeană a subliniat, în ultimul raport asupra stabilităţii macroeconomice, că lipsa unei reforme reale în domeniul achiziţiilor publice poate compromite accesarea fondurilor europene din exerciţiul financiar 2014-2020. Chiar dacă Guvernul e cel care trebuie să promoveze pachetul care să stea la baza modificării legislaţiei privind achiziţiile publice, noile norme trebuie adoptate după parcurgerea întregii proceduri parlamentare, şi nu prin ordonanţă de urgenţă sau angajarea răspunderii Guvernului. Dat fiind importanţa ei, consider că trebuie lansată o dezbatere publică reală pe această temă, în care să fie invitaţi să participe şi să-şi spună părerea atât specialiştii cu experienţă în achiziţii - din partea statului, dar şi din zona privată -, cât şi reprezentanţi ai societăţii civile. De asemenea, cred că idei deosebit de utile pot veni chiar de la Direcţia Naţională Anticorupţie, care, din atâtea cazuri la care a lucrat, a identificat cel mai bine slăbiciunile legislaţiei încă în vigoare la această dată. România lucrului bine făcut are nevoie în primul rând de o legislaţie bine făcută şi nimic nu ne împiedică s-o facem, decât propria noastră (sau a dumneavoastră) voinţă.
			Doamna Sanda-Maria Ardeleanu: "Educaţia în «Guvernarea liberală a României»" Pe 28 februarie a fost lansat spre dezbatere Proiectul Programului de Guvernare al Partidului Naţional Liberal. Ne-am propus ca pe tot parcursul lunii martie să consultăm societatea civilă, mediul de afaceri şi partenerii sociali, lansând, totodată, public şi invitaţia către toţi posibilii parteneri politici pentru a-l dezbate împreună, ca un semn al responsabilităţii noastre. Acest program intitulat "Guvernarea liberală a României" îşi asumă toate obligaţiile României care decurg din calitatea sa de membru NATO şi al Uniunii Europene, urmărind, în acelaşi timp, şi interesele noastre naţionale specifice: dezvoltare economică, independenţă şi suveranitate naţională, rolul României de ancoră de stabilitate economică şi socială în regiune. Deşi nu au lipsit criticile şi controversele, politic normale, nimeni nu poate ignora prioritizarea corectă a obiectivelor noastre pentru România. În primul rând, capitalul autohton şi clasa de mijloc, apoi calitatea vieţii prin educaţie, sănătate şi cultură. În al treilea rând, agricultura, energia, tehnologia informaţiei şi infrastructura de transport, ca domenii economice prioritare, apoi creşterea rolului şi importanţei României în Uniunea Europeană şi NATO şi asumarea rolului de vector de stabilitate în regiune. Nu întâmplător, primul capitol al acestui program de ţară este Educaţia, domeniu care a fost folosit abuziv, ani de-a rândul, pentru atingerea intereselor unor grupuri restrânse. Nu de puţine ori, sistemul de învăţământ a scos la suprafaţă grave derapaje, lipsă de competenţă sau de bună-credinţă. Nu întâmplător, unul din cele mai mari dosare de corupţie din România este legat de sistemul de educaţie, sumele vehiculate în acest dosar fiind într-o profundă discrepanţă cu sutele de şcoli ale României care nu au apă curentă, căldură şi nici toalete funcţionale. PNL îşi asumă obiectivul creşterii finanţării Educaţiei prin alocarea progresivă a resurselor până la atingerea a 6% din PIB, element esenţial pentru creşterea încrederii în sistemul de educaţie, în care calitatea resursei umane este hotărâtoare. Aceasta impune investiţii direcţionate în primul rând în resursa umană şi în infrastructură. Este absolut necesar ca tuturor celor implicaţi în actul educaţional să li se recunoască meritele, iar actorii educaţionali să se bucure de cel mai înalt prestigiu social. La fel de importantă este intervenţia din interiorul sistemului în reducerea ratei abandonului şcolar şi a ratei de părăsire timpurii a şcolii, precum şi politicile de suport pentru accesul la educaţie al copiilor din mediile defavorizate. Programul PNL susţine descentralizarea sistemului de educaţie la nivel instituţional, administrativ şi financiar, lucru care va conduce la o mai crescută autonomie curriculară, la decizii de oportunitate locală şi angajamente financiare mai puternice. De asemenea, avem în vedere consacrarea unui sistem de evaluare a calităţii procesului educaţional în şcoli, pe baza unor indicatori de performanţă orientaţi către obiectivele locale. Unul din subiectele foarte actuale, care devine un obiectiv PNL în viitorul program de guvernare, este acordarea unei stabilităţi învăţământului dual, prin dezvoltarea învăţământului profesional şi vocaţional pe baza nevoilor pieţei muncii. Avem în vedere acordarea de facilităţi fiscale şi nonfiscale pentru investitorii în educaţie şi pentru persoanele şi firmele care îşi redirecţionează o parte din venituri către educaţie sau care sponsorizează unităţi de învăţământ sau programe educaţionale în domeniile considerate prioritare. În ceea ce priveşte învăţământul superior, PNL va susţine acordarea autonomiei efective universităţilor, bazată pe creşterea răspunderii publice a acestora faţă de calitatea serviciilor şi a performanţelor obţinute. Autonomia universitară trebuie definită explicit în lege, astfel încât să fie împiedicată orice fel de intervenţie a factorilor politici sau guvernamentali în procesul de luare a deciziilor. Un alt aspect prioritar avut în vedere este dezvoltarea unui sistem de diferenţiere a universităţilor, bazat pe premierea publică a excelenţei în predare, centrată pe implicarea studenţilor şi în cercetare, inovare cognitivă şi tehnologică. La acestea se adaugă o serie de măsuri privind cercetarea, conştientizând nevoia imediată a României de a-şi dezvolta propriile capacităţi de cercetare, în special în domeniile în care excelează, şi de a promova inovarea, sprijinind evoluţia resursei umane prin colaborare cu diaspora ştiinţifică. Fac un apel către întreaga clasă politică, către societatea civilă, către toţi românii care au girat prin votul lor schimbarea traiectoriei României pe 16 noiembrie, de a dezbate şi perfecta ideile Programului de guvernare al Partidului Naţional Liberal. Acest proiect de Program de guvernare este în deplină concordanţă cu programul în 10 puncte lansat de preşedintele Klaus Iohannis în campania electorală şi va sta la baza parteneriatului nostru cu preşedintele pentru realizarea proiectului de ţară "România lucrului bine făcut".
			Doamna Sanda-Maria Ardeleanu: "UNICEF redeschide dialogul cu parlamentarii" Am participat săptămâna trecută la o întâlnire cu colegi parlamentari PNL, la invitaţia doamnei Sandie Blanchet, reprezentanta UNICEF în România. Discuţia avută a însemnat o redeschidere a dialogului între UNICEF, una din cele mai prestigioase organizaţii de apărare a drepturilor copilului şi protecţie socială din lume, şi Parlamentul României. O reîncepere a unei colaborări strânse între aceste două mari instituţii cu activităţi complementare, cu scopuri atât de similare, este chiar unul din paşii importanţi pe care trebuie să îi facem, cu maximă responsabilitate, într-un parcurs nou şi important de recredibilizare a Parlamentului României. Nu putem ignora faptul că prin însăşi misiunea sa, UNICEF îşi pune la dispoziţie expertiza globală pentru a susţine Guvernul şi Parlamentul în elaborarea şi/sau îmbunătăţirea politicilor sociale, a legilor şi metodelor de alocare a resurselor, prin diseminarea bunelor practici, implementarea modelelor care arată în mod concret cum pot fi folosite aceste cadre normative astfel încât să ofere o viaţă mai bună copiilor, prin realizarea de studii inovatoare asupra problematicii ce afectează copiii. Pe lângă legislaţia privitoare la copii, problematica supusă dezbaterii în cadrul întâlnirii organizată de UNICEF România a inclus şi intervenţii ce au dezvoltat o întreagă serie de subiecte colaterale. Cu această ocazie, am putut face împreună cu colegii parlamentari PNL o inventariere a proiectelor legislative care au avut în prim-plan copilul, respectarea drepturilor, protecţia, integritatea şi dezvoltarea acestuia. Vă reamintesc, stimaţi colegi, Legea nr.167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă, Legea nr. 90/2014 privind modificarea Legii nr.263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, Propunerea legislativă nr.645/2013 privind programul "Masa la şcoală" pentru elevii din învăţământul obligatoriu de stat şi privat, primar şi gimnazial, Legea nr.29/2010 pentru modificarea Legii nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, Legea nr.25/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Proiectul de Lege nr.734/2011 privind reglementarea marketingului substituenţilor de lapte matern, sau Propunerea legislativă nr.485/2011 privind reglementarea condiţiilor de punere pe piaţă a plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice, psihotrope şi derivaţilor acestora. Acestea sunt doar o mică parte dintre iniţiativele parlamentare pe această temă cărora m-am alăturat şi eu, şi trebuie să nu uităm că unele încă zac în sertarele comisiilor de specialitate, aşteptând reacţia şi, mai ales, voinţa noastră. Am apreciat rolul UNICEF în susţinerea "cauzei româneşti", ca şi deschiderea pe care organismele internaţionale o manifestă spre problematica legislativă şi, implicit, dialogul cu parlamentarii, dar trebuie, stimaţi colegi, să ne angajăm şi noi în susţinerea acestor cauze, prioritizând, paradoxal, propriile noastre iniţiative legislative.
			Doamna Sanda-Maria Ardeleanu: "Ora de religie, între valori, informaţie, concursuri şi clipuri de promovare" Spuneam, în 2011, într-o intervenţie în cadrul Grupului Ecumenic de Rugăciune al Camerei Deputaţilor, fără a intui proporţiile unei dezbaterii ce avea să vină 4 ani mai târziu, că preocuparea Bisericii, a monahismului în special, pentru educaţie şi învăţământ este o realitate incontestabilă. Până aproape de anul 1400, în Europa, majoritatea şcolilor şi universităţilor se dezvoltau numai în acest context. De pildă, prima universitate din apus a fost cea din Salerno, întemeiată de către călugării benedictini în secolele VIII-IX. Acesteia i-a urmat universitatea de la Sorbona, după numele întemeietorului ei, călugărul Sorbon, vestită pentru dezvoltarea studiilor din domeniul filosofic şi teologic. Şi în Ţările Române, până la momentul adoptării Legii instrucţiunii publice (25 noiembrie/7 decembrie 1864), învăţământul românesc s-a desfăşurat aproape exclusiv în "tinda" Bisericii, iar în perioada Regulamentului organic ierarhii Bisericii Ortodoxe aveau şi atribuţii de efori ai şcolilor. Mai aproape de zilele noastre se află o altă etapă din parcursul religiei în educaţia românească, şi anume comunismul, care a încercat să cultive ideea că religia ar fi fost o piedică în calea cunoaşterii şi a învăţământului în general. 25 de ani mai târziu, o largă paletă de păreri, inclusiv unele similare cu aceasta, reapar pe agenda publică, dând naştere celei mai ample dezbateri din domeniul educaţiei din ultimii ani. Sunt cadru didactic şi parlamentar membru al Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, la al doilea mandat, şi nu îmi amintesc să mai fi asistat la o asemenea desfăşurare de forţe pe vreo temă legată de educaţie. Nici faptul că dascălii copiilor şi nepoţilor noştri erau zile întregi în stradă, protestând împotriva subfinanţării, nici faptul că marea majoritate a şcolilor din mediul rural au toaleta în curte, nici promovabilitatea de la bacalaureat de sub 50%, nici lipsa abecedarelor, nici nerespectarea Constituţiei, care prevede gratuitatea învăţământului general şi obligatoriu, nu au adunat laolaltă atâţia părinţi, profesori, persoane publice din toate domeniile, jurnalişti, reprezentanţi ai mediului academic etc. Niciuna din cele câteva probleme care, în opinia mea, au influenţat puternic sistemul de învăţământ nu a declanşat vreodată asemenea campanii de presă în care să se promoveze o idee sau alta legată de sistemul de învăţământ românesc. Decizia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte ora de religie ne obligă să modificăm Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, având clar în vedere necesitatea respectării legii. Judecătorii CCR au susţinut că libertatea conştiinţei şi religiei trebuie interpretată în sens pozitiv întotdeauna - persoana alege să studieze religia, iar nu în sens negativ - persoana alege să nu studieze religia. Prin urmare, elevii, prin reprezentanţii lor, părinţi sau tutori, trebuie să facă o opţiune scrisă în privinţa participării la ora de religie, şi nu o cerere pentru neparticipare. Însă trebuie să avem în vedere şi faptul că această amplă dezbatere a adus la suprafaţă şi nevoia, aproape unanim acceptată, de a perfecta curricula şi modul de predare a materiei Religie, astfel încât ea să îşi îndeplinească scopul educativ pentru care a fost creată.
			Domnul Vasile Horga: "Modernismul codurile penale ale României" Modernizarea statului român sub preşedinţia lui Traian Băsescu a presupus printre altele şi adoptarea noilor coduri penale şi civile, ca un prim pas, decisiv, spre consacrarea statului de drept în România, sau cel puţin asta se servea românilor de fiecare dată când venea vorba despre neputinţa instituţiilor statului român în lupta cu marea corupţie, ce nu putea fi biruită fără adoptarea acelor coduri. Zis şi făcut ca la români, într-o noapte, Guvernul Boc, încă somnoros, s-a apucat de cele patru coduri şi până dimineaţa au fost şi depuse în Parlament şi asumată răspunderea Guvernului pe ele, iar până la prânz harnicul Parlament le-a şi transformat în legi. Este o mostră de ce se poate întâmpla atunci când se sar etapele în construcţia unei legi care afectează întreaga societate, atunci când dezbaterea publică este anulată, iar dezbaterea parlamentară este ignorată. Am înlocuit tradiţia cu modernismul fără să cugetam nicio clipă la ce anomalii sociale se poate ajunge atunci când se pun în balanţă valorile consacrate de sute de ani, cu orgoliile nemăsurate ale unor falşi profesionişti, care nu au înţeles rostul şi rolul lor în societate. Cum ar putea accepta un cetăţean onest ca un oarecare delapidator, mituitor, primitor de mită, corupt etc. care spăşit se spovedeşte instituţiilor justiţiei, recunoscându-şi faptele sau denunţând pe un altul pentru fapte de care şi el se face vinovat sau, mai mult, este beneficiarul principal al foloaselor faptelor respective, să poată sta liniştit apoi să doarmă cu capul pe perna sa, să ronţăie în continuare din roadele nelegiuirilor înfăptuite, fără ca justiţia statului de drept să-l deranjeze într-un fel. În ce republică bananieră din această lume mai funcţionează legi penale prin care un infractor denunţător să-şi păstreze nestingherit averea obţinută prin furt şi corupţie, numai şi numai pentru că a avut prezenţa de spirit să-şi denunţe complicele. Ce justiţie din această lume poate exonera de răspundere un făptuitor care şi-a obţinut averea pe căi nelegale, pe motivul că acesta ajută la înfăptuirea justiţiei prin prinderea colegului său de hoţie, în timp ce el, la fel de hoţ, se poate bucura în continuare de fărădelegile faptelor sale. Ce societate vom crea în România cu aceste coduri, atâta timp cât hoţi care-şi recunosc hoţia prin denunţarea complicilor vor putea să stea liniştiţi, protejaţi de justiţia statului de drept fals şi, mai mult decât atât, să poată afişa averea strânsă prin fapte de corupţie ca şi cum ar fi de provenienţa licită. Cred cu tărie că societatea românească trebuie primenită, acest lucru înseamnă însă că toţi cetăţenii ei au aceleaşi drepturi şi obligaţii sociale, nimeni nu poate fi mai presus de lege, chiar dacă printr-o lege nedreaptă, unii beneficiază de avantaje obţinute din fapte nelegale doar pentru că în mod iluzoriu justiţia îi foloseşte pentru pedepsirea altora. Unde este câştigul social, dacă cel care colaborează cu justiţia scapă de pedeapsă şi rămâne cu avantajele faptelor sale antisociale, în timp ce colegul sau de hoţii denunţat suportă atât rigorile penale ale legii, potrivit faptelor săvârşite, cât şi pierderea avantajelor materiale rezultate din acestea. Ce dreptate socială aduc atunci codurile aşa-zis moderne ale statului de drept? Una cu certitudine este clară: legalizează corupţia pentru denunţători, atât pentru faptă, cât şi pentru averea rezultată din faptă. O întrebare retorică se impune: asta să fie dreptatea instituită în România de Codurile penale moderne?
			Domnul Gheorghe Şimon: "Fonduri europene în guvernarea PSD - între Făt-Frumos şi fata morgana" Observ că în ultima perioadă, colegii de la PNL suferă de o îngrijorare suspectă, vecină doar cu disperarea revenirii la guvernare şi străină în totalitate cu realitatea. Moţiunile la adresa Guvernului Ponta şi a premierului transformă PNL într-un căpcăun, personaj supranatural, cu corp uman şi cap de câine, pus oricând să facă numai rău. În moţiunea simplă, un interviu al domnul ministru al fondurilor europene, Eugen Teodorovici, este întors pe toate feţele posibile. Vreau să fac şi eu referire la un comunicat de presă dat de colegul deputat PNL Horia Mironescu, preluat de presa economică şi nu numai, în care se spune: "Ne aflăm la 10 luni de finalul anului 2015 şi, implicit, de data-limită până la care putem utiliza fondurile aferente perioadei de programare 2007-2013, şi abia am trecut de 50% stadiu de absorbţie, mai precis 52% la sfârşitul lunii februarie, din care rambursări efective de 47,3% din buget. Se ştiu deja programele operaţionale fruntaşe, se ştiu şi cele care ne-au tras grav în jos şi, din păcate, suntem din nou cu un program operaţional, POS-CCE, blocat". Interesant că nici colegul nostru şi nici un alt coleg liberal nu erau îngrijoraţi când rata de absorbţie era de 7% şi guvernam împreună în USL! Dar ce să faci, căpcăunul are mai multe înfăţişări, are mai multe capete! Vă reamintesc faptul că am crescut masiv rata absorbţiei fondurilor europene, mai exact de cinci ori în doi ani. Şi s-a împlinit un an de la ruperea USL, adică de la guvernarea cu PNL, la 25 februarie a.c. În septembrie 2014, rata de absorbţie a ajuns la aproape 40%, de la aproximativ 7%, cât era în mai 2012! Am adus peste 4 miliarde de euro în ţară în doar doi ani, stimaţi colegi de la PNL! Am accelerat absorbţia fondurilor europene prin crearea unei structuri centrale - Ministerul Fondurilor Europene - şi prin simplificarea şi unificarea cadrului legislativ. Am deblocat 5 programe operaţionale pe fonduri europene. POS Mediu, POS DRU, POR, Programul operaţional de pescuit şi POS Transport, care au avut probleme din cauza neregulilor înregistrate în perioada 2010-2011, perioadă de guvernare a PDL, perioadă care nu vă mai deranjează deloc, domnilor colegi de la PNL. De ce? Poate că doriţi să guvernaţi împreună şi pentru asta nu mai contează ce s-a stricat atunci? Chiar puteţi uita tot numai pentru a lovi în Guvernul Ponta? Am obţinut un an suplimentar pentru absorbţia fondurilor europene. În cazul aplicării regulii "N+3", România va putea cheltui fondurile europene alocate pentru anul 2011 până la data de 31 decembrie 2014, iar pe cele alocate pentru anul 2012 până la data de 31 decembrie 2015, iar dumneavoastră luaţi în derâdere toate aceste lucruri, pentru că este mai uşor să nu faci nimic sau să strici ce fac alţii. Nu mai este mult timp şi oamenii se vor întreba cu privire la acţiunile dumneavoastră de destabilizare a economiei româneşti: PNL, când e om şi când e câine?
			Domnul Daniel Florea: "Sistemul educaţional" Ţin să-mi exprim un profund respect pentru toţi profesorii, deoarece ei sunt categoria profesională cea mai greu încercată de-a lungul ultimilor ani. Ei sunt cei care au fost de foarte multe ori umiliţi în trecut de către preşedintele ţării, sunt cei care au fost deseori minţiţi în campaniile electorale, de acoliţii acestuia, în privinţa evoluţiei veniturilor lor - doar pentru voturi - dar, cu toate acestea, profesorii au pus întotdeauna profesia, dragostea pentru copii şi educaţia acestora mai presus de propriile interese. Consider că educaţia este cea mai importantă investiţie în viitor pentru orice naţiune şi acest adevăr ar trebui să rămână o prioritate absolută pentru orice guvernare, indiferent de culoarea politică. Astfel, consider că eforturile pe care le face acum Guvernul Ponta, de a repara într-un ritm alert anumite greşeli ale fostelor guvernări - greşeli incalificabile ale legii, care au produs numai haos şi regres în sistemul educaţional, sunt foarte importante pentru bunul mers al sistemului educaţional din România. Astfel, prin mărirea salariilor cadrelor didactice şi nedidactice, alocarea anuală prin Legea bugetului de stat a sumelor necesare desfăşurării mai multor competiţii naţionale, pentru proiecte de cercetare, dezvoltare şi inovare, adoptarea unor acte normative prin care achitarea sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti să se facă în primul semestru al fiecărui an, pensionarea la cerere a personalului didactic de predare care are o vechime efectivă în învăţământ de cel puţin 34 de ani, cu trei ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei, Guvernul se achită de încă o promisiune pe care Partidul Social Democrat a lansat-o către alegătorii săi. După cum ştim, în urma tăierii salariilor şi pensiilor de către guvernul portocaliu, cadrele didactice au acţionat în instanţă Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru achitarea drepturilor salariale anulate în 2010 şi au câştigat. Prin urmare, pe lângă drepturile salariale, Guvernul va achita sumele prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Consider că pentru orice copil român o educaţie şcolară solidă înseamnă o garanţie a investiţiilor statului pentru generaţiile viitoare şi, în acest sens, orice efort guvernamental de finanţare a sistemului, dar şi perfecţionarea Legii educaţiei, pentru a putea fi cât mai bine adaptată realităţilor româneşti, reprezintă fapte de bun augur.
			Domnul Daniel Florea: "Rolul femeii în societatea modernă" Fie că este vorba de mamele noastre, de soţii, de prietene ori colegele noastre, faptul că avem ocazia să le omagiem şi să le mulţumim că fac parte din viaţa noastră este o bucurie pentru noi, bărbaţii. Momentul ales pentru sărbătorirea femeilor din viaţa noastră este primăvara, ceea ce reprezintă schimbarea în natura aflată în rezonanţă cu schimbările sociale care au dus la marcarea acestui eveniment şi imprimarea sa în conştiinţa internaţională. Ziua internaţională a femeilor este sărbătorită în numeroase ţări din lume. Este ziua în care femeilor li se recunosc realizările, oricare ar fi diferenţele naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice. Această zi este o ocazie să privim spre trecut, să ne amintim de lupta femeilor pentru emancipare şi de realizările lor şi, mai important, este o ocazie să privim înainte, spre potenţialul şi oportunităţile viitoarelor generaţii de femei. Această zi a fost iniţiată în 1910 la Copenhaga. Ea onorează mişcarea femeilor pentru egalitate în drepturi şi egalitate de şanse. A început să fie sărbătorită în 1911 în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia şi marchează momentul în care reflectăm la progresul pe care 1-a făcut mişcarea pentru drepturile femeilor. Ziua internaţională a femeii a fost recunoscută oficial mult mai târziu, în 1975, de către Naţiunile Unite, şi a fost adoptată, începând cu această dată, de multe dintre guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei. Ca în toate ţările europene, pe 8 martie femeia este sărbătorită şi în ţara noastră, chiar dacă în vremea regimului comunist se vorbea mai mult de ziua mamei. În această zi sărbătorim rolul femeii în toate domeniile de dezvoltare umană, care produce progrese, armonie socială şi îmbunătăţirea condiţiilor generale de viaţă. Cu această ocazie doresc să salut Pactul pentru demnitatea femeii propus de Organizaţia Femeilor Social Democrate, tratamentul corect pe piaţa muncii sau eliminarea diferenţelor salariale fiind măsuri necesare pentru societatea în care trăim. Faptul că la nivel european se estimează că până în anul 2040 va exista un deficit de aproape 24 de milioane de persoane necesare pentru a acoperi nevoile de pe piaţa muncii, în condiţiile în care un număr destul de însemnat de români au ales să lucreze în străinătate, iar România se confruntă cu grave probleme legate de natalitatea scăzută, ne obligă să încercăm să găsim cât mai rapid soluţii viabile, pentru că nici România nu va fi ferită de aceste probleme. Una dintre soluţiile care ar putea contracara aceste probleme majore o reprezintă o mai bună integrare a femeilor pe piaţa muncii, prin crearea unor instrumente pentru combaterea inegalităţii dintre femei şi bărbaţi, mai ales în domeniul salarizării. Lumea europeană în care ne-am integrat a înţeles pe deplin acest lucru, iar rapiditatea cu care vom trece la măsuri concrete, în sensul mobilizării celor interesaţi să prospere ca membri cu drepturi depline ai comunităţii depinde de ritmul în care vom impulsiona modernizarea profundă a societăţii româneşti în fapte, nu doar în vorbe.
			Domnul Daniel Florea: "Combaterea sărăciei şi excluziunii sociale" Un studiu al Ministerului Muncii, realizat cu sprijinul Băncii Mondiale, arată că în România, sărăcia absolută a crescut între 2008 şi 2012 de la 23,4%, la 27,7%, în contextul crizei economice, al substanţialelor restricţionări salariale şi al îngheţului temporar de pe piaţa forţei de muncă. Pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale trebuiau să contribuie, prin creşterea gradului de implicare, toţi actorii din sistem, inclusiv cetăţenii, ceea ce ar conduce la găsirea de noi soluţii pentru iniţierea şi dezvoltarea de măsuri concrete pentru combaterea sărăciei, numai că, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Studiul pe care se bazează proiectul Strategiei Naţionale privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei 2014-2020 pune în evidenţă şi adâncirea, în societatea românească, a liniilor de fractură între Est şi Vest, între persoane singure, dependente sau cu dizabilităţi şi cei ce pot spera în solidaritatea naturală a structurii familiale, sau între sat şi oraş. Grupurile identificate cu cel mai mare risc de sărăcie sunt: copiii (între 0-15 ani); populaţia din zonele rurale; lucrătorii pe cont propriu (inclusiv agricultorii) şi şomerii; gospodăriile cu doi adulţi şi trei sau mai mulţi copii. Strategia mai arată că misiunea de reducere a sărăciei şi încurajare a incluziunii sociale poate fi îndeplinită în termene rezonabile de timp. Prin implementarea celor două obiective zonale şi celor 18 obiective ce vizează categorii precise de persoane aflate în diferite situaţii de fragilitate este posibil ca angajamentul asumat în cadrul Strategiei Europa 2020 pentru reducerea sărăciei cu circa 580.000 de persoane să fie atins. În acest sens, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale trebuie să aibă în vedere o serie de proiecte ce pot fi susţinute financiar din Fondul Social European, pentru a răspunde obiectivelor strategice prevăzute în Raportul naţional strategic privind protecţia socială şi incluziunea socială, în scopul dezvoltării sectorului de economie socială, ca soluţie pentru integrarea pe piaţa muncii a persoanelor defavorizate, precum şi proiectarea şi implementarea unui program complex de formare/calificare/recalificare pentru creşterea competenţelor antreprenoriale pentru şomerii şi tinerii din mediul rural. Este necesar să se investească atât în familie, dar mai ales în valorificarea potenţialului intelectual şi social al copiilor. Astfel, se vor crea premisele ca aceşti copii să devină adulţi cu competenţe profesionale sporite cu ajutorul cărora să se depăşească situaţia de sărăcie cu care se confruntă familiile lor.
			Domnul Gheorghe-Dănuţ Bogdan: "Familia, şcoala, biserica, educaţia copiilor prin ora de religie" Prin Decizia nr. 669/12.11.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 59, Partea I, la data de 23.01.2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată referitor la prevederile art. 18 alin. (2), teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a constatat că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale. În motivarea deciziei, se arată că legiuitorul este ţinut de o obligaţie de neutralitate şi imparţialitate în respectarea deplină a libertăţii de conştiinţă şi religie. Această obligaţie este realizată în situaţia în care statul veghează la respectarea acestor libertăţi, consacrând posibilitatea părinţilor, respectiv posibilitatea elevilor majori, de a solicita participarea la orele de religie. Decizia Curţii Constituţionale referitoare la disciplina Religie este una care bulversează societatea românească, unii profitând pentru a pune în discuţie chiar scoaterea Religiei dintre materiile şcolare. Precizez că sunt printre aceia care susţin importanţa predării religiei în şcoala românească, urmând să argumentez succint acest punct de vedere. Fără a contesta calitatea Curţii Constituţionale în speţa de faţă trebuie, totuşi, să evidenţiez anumite aspecte care ridică semne de întrebare privitoare la decizia luată în cazul disciplinei şcolare Religie. De când trebuie aplicată decizia Curţii Constituţionale? Deja există un calendar al consultării părinţilor şi tutorilor elevilor minori, precum şi a elevilor majori asupra intenţiei de a participa, în continuare, la ora de religie, numai că tuturor le este neclar de când vor fi valabile opţiunile exprimate acum: chiar din acest an şcolar sau de la începutul celui viitor? Dacă ţinem seama de principiul neretroactivităţii legilor şi considerăm anul şcolar ca pe un întreg, din punct de vedere juridic, atunci, opţiunile exprimate acum de părinţi şi elevi vor produce efecte pentru anul şcolar 2015-2016! Să ţinem cont că, în prezent, 90% dintre părinţi şi elevi şi-au exprimat dorinţa pentru a avea Religia ca materie în şcoală. Cui foloseşte? Aceasta este întrebarea de la care trebuie să pornim atunci când analizăm oportunitatea deciziei Curţii Constituţionale referitoare la ora de religie. Din păcate, din nicio perspectivă - imediată, medie şi lungă, măsura luată de Curtea Constituţională nu serveşte naţiunii noastre, nici la nivel instituţional, nici la cel al indivizilor. Statul iese în pierdere din punct de vedere material şi numeroase cadre didactice şi familiile acestora vor fi afectate de decizia în discuţie. Atâta timp cât sistemul nostru de învăţământ este centrat tot mai evident pe o educaţie informativă, efectul formativ al educaţiei fiind diluat, în condiţiile lipsei unor discipline precum Morala ori Etica şi ale numărului insuficient de ore de Istorie, Psihologie şi Cultură Civică, şubrezirea statutului orei de religie poate fi lovitura de graţie dată efortului de formare şi consolidare a personalităţii beneficiarilor de educaţie. Desigur că România este un stat laic şi că, prevalându-se de aceasta, unii reclamă existenţa orei de religie în programele şcolare ca pe o ingerinţă a Bisericii în activitatea instituţiilor laice, numai că, în contextul relevat, ora de religie este cadrul cel mai propice formării unor cetăţeni demni, purtători ai unui set de înalte valori morale. Prin urmare, ora de religie nu este ceva în plus, "un corp străin" actului educaţional, ci o necesitate, o oportunitate pentru beneficiarii sistemului de învăţământ! Pentru cei care cunosc istoria neamului nostru, este evident rolul Bisericii în ridicarea spirituală a poporului român. Primele noastre şcoli au apărut pe lângă biserici şi mănăstiri, preoţii şi călugării fiind cei dintâi dascăli ai românilor, iar cărţile de cult cele dintâi abecedare. Ca bihorean, ca beiuşean, nu pot omite rolul pe care cele două Biserici româneşti l-au jucat, începând din veacul al XVIII-lea, în trezirea şi afirmarea conştiinţei naţionale, anul acesta aniversând 320 de ani de la atestarea documentară a Episcopiei Ortodoxe a Oradiei. În urbea de unde vin, prima şcoală românească a fost înfiinţată în 1769 pe lângă parohia ortodoxă, iar în anul 1828, episcopul greco-catolic Samuil Vulcan inaugura celebrul gimnaziu ce-i poartă astăzi numele şi care este cea dintâi şcoală medie românească de la Brazda de Vest, a doua din Transilvania şi a treia la nivel naţional! Vor fi unii care vor zice că nu este un atac la adresa disciplinei Religie, ci doar o racordare la realităţile occidentale, că este normal ca elevul şi părintele să aibă dreptul de a alege dacă doresc sau nu participarea celui din urmă la ora de religie, pentru că, altfel, asistăm la o încălcare a unui drept constituţional! Consider că este doar o subtilă manevră de subminare a statutului de disciplină obligatorie, parte a trunchiului comun, al Religiei, deoarece exista şi până acum posibilitatea opţiunii pentru participarea la ora de religie - cei care refuzau, făcând-o prin cerere scrisă - prevedere normală dacă luăm în considerare neparticiparea la orele unei discipline obligatorii, parte a trunchiului comun, ca pe o excepţie! Plecând de la precedentul creat acum de Curtea Constituţională, pe când cereri de participare şi la orele celorlalte discipline obligatorii, cum ar fi Matematica, Româna sau Fizica? Ţinând cont de toate cele arătate, nu pot să-i acuz pe membrii Curţii Constituţionale de subminarea intereselor naţionale, de destabilizarea specificului naţiunii noastre, dar solicit mai multă acribie, mai mult spirit critic şi, în ultimă instanţă, mai multă empatie cu naţiunea română atunci când sunt în postura de a decide asupra unor chestiuni atât de importante pentru viitorul neamului din care şi domniile lor fac parte!
			Domnul Neculai Răţoi: "Încă un mod de a aduce bani la buget" Ne văităm, de ani buni, că nu avem bani pentru multe dintre proiectele la care a visat flecare partid la rândul său când a fost la guvernare. Însă refuzăm să vedem o evidenţă, aceea că suntem jefuiţi sub ochii noştri, că există o drenare de capital uriaşă în afara ţării, prin companiile străine care au pus mâna pe fostele monopoluri ale statului. Ne văităm în toate părţile de preţul ridicat al curentului electric, dar privim parcă sub influenţa unor calmante cum o ţară-ntreagă achită facturi uriaşe la curent, populaţia ajungând să plătească mai mult decât dublu faţă de cât consumă efectiv! De exemplu, ponderea costurilor de operare a reţelelor electrice în preţul total al energiei plătite de populaţie este uriaşă, fapt confirmat de două rapoarte, unul realizat de BCR, iar celălalt de Consiliul Concurenţei. Sunt bani care se duc la distribuitori şi transportator, aceştia profitând de monopolul natural pe piaţă şi de faptul că au o activitate reglementată. Şi chiar dacă, la nivelul de trai, România se situează printre ultimele locuri în UE, la cheltuielile cu transportul şi distribuţia se află printre primele. Studiul BCR arată că tarifele de distribuţie şi furnizare reprezintă 49% din preţul energiei plătite de consumatorii casnici, iar transportul 5%. În schimb, investigaţia de piaţă realizată de Consiliul Concurenţei arată că ponderea costurilor de operare a reţelelor era la nivelul anului 2013 de 58%, exceptând taxele. Culmea este că tot distribuitorii sunt cei nemulţumiţi! Aceştia vor să dea în judecată reglementatorul de energie pentru că le-a redus pentru 2015 rata reglementată a rentabilităţii de la 8,5% la 7,7%. Adică, le-a mai redus din profitul garantat. Această pondere este greu de justificat, mai ales că distribuitorii nu se pot lăuda cu investiţii serioase în reţele. Conform studiului BCR, tarifele de distribuţie şi furnizare au o pondere de 49% din preţ, transportul are 5%, iar serviciile de sistem reprezintă 3% din preţul final plătit de consumatorul casnic. La consumatorii industriali situaţia e mai blândă, în sensul că ponderea distribuţiei şi furnizării reprezintă 22%, transportul 8%, iar serviciile de sistem 5%. Conform investigaţiei Consiliului Concurenţei, în raport cu celelalte state din Uniunea Europeană, costurile de operare a reţelelor înregistrează un nivel ridicat în România în raport cu preţul de comercializare al energiei electrice. Astfel, pentru consumatorii casnici, care sunt preponderent conectaţi la reţeaua de joasă tensiune, ponderea costurilor de operare a reţelelor era la nivelul anului 2011 de circa 62% din costurile totale cu energia electrică înregistrate (exceptând taxele), România clasându-se astfel pe penultimul loc între statele membre (după ce în anul 2010 s-a situat chiar pe ultimul loc). În anul 2013 se constată o uşoară scădere a ponderii costurilor de operare a reţelelor în costurile totale cu energia electrică, acestea înregistrând un nivel de circa 58%, însă nu s-a determinat dacă această scădere a ponderii costurilor de operare este datorată creşterii preţurilor energiei electrice în anul 2013 (în raport cu anul 2011) sau eficientizării operării reţelelor. Cu toate acestea, ţinând seama de faptul că la nivelul României atât tarifele de transport, cât şi cele de distribuţie au crescut, se poate aprecia că scăderea ponderii costurilor de operare a reţelelor este cauzată în principal de creşterea preţului total plătit de consumatorii casnici. De asemenea, având în vedere dispersia liniilor electrice pe teritoriul ţării, relativ limitată ca întindere în raport cu alte sisteme electroenergetice de dimensiuni mai mari sau cu un nivel declarat al congestiilor mai ridicat, se apreciază drept oportună o analiză aprofundată a costurilor reţelelor de transport/distribuţie. Distribuitorii nu se mulţumesc să câştige doar din activitatea reglementată, ci şi din servicii conexe la care stabilesc tarife după cum vor. Au existat cazuri în care aceste preţuri/tarife au crescut cu până la 100% într-un interval de un an. Din ce mai scot bani buni distribuitorii de energie: emiterea de avize, efectuarea de verificări la cererea consumatorilor, servicii de montare, demontare şi/sau remontare de contoare, servicii de contractare realizate de operatorul de distribuţie, servicii de citire la cererea consumatorilor, conectare/deconectare la/de la reţelele electrice de distribuţie, servicii de închiriere, servicii de asistenţă tehnică etc. Deoarece aceste servicii conexe se realizează în regim de monopol, pentru evitarea practicării unor preţuri/tarife nejustificate, Consiliul Concurenţei vede necesară reglementarea unora dintre aceste tarife sau efectuarea unor analize periodice a modului în care acestea evoluează. Nicio instituţie a statului (ANRE, Ministerul Economiei) nu a demonstrat până acum că investiţiile care trebuiau făcute de companiile de distribuţie după privatizare chiar au fost făcute. Dimpotrivă. Neasumarea obligaţiilor de investiţii a fost constatată în anul 2012 chiar de către Curtea de Conturi a României. Iată, aşadar, că două studii ale unor importante instituţii ne arată cum şi unde putem să luăm măsuri pentru ca să închidem măcar un robinet al pierderilor monstruoase care au loc în economia României. Avem nevoie de aceşti bani în alte locuri şi parcă s-a săturat lumea să audă că n-avem bani pentru sănătate, n-avem bani pentru educaţie, n-avem bani pentru... Dar, oare, avem voinţa politică necesară, chiar vrem să o facem?
			Domnul Sergiu-Constantin Vizitiu: "Guvernul Ponta a negociat susţinând interesul cetăţenilor" În urmă cu câteva luni erau aruncate în spaţiul public informaţii menite să alarmeze populaţia, referitoare la posibila creştere a preţului gazelor. La acea vreme, subiectul a făcut deliciul presei, aceasta din urmă având încă o dată motiv să comenteze împotriva Guvernului Ponta. În realitate, ca urmare a negocierilor purtate cu reprezentanţii FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, au fost stabilite o serie de elemente definitorii care atestă faptul că negocierile au fost purtate pentru susţinerea interesului românilor. Astfel, până la data de 1 iulie 2015, preţurile gazelor naturale produse în România şi plătite de populaţie nu vor creşte, întrucât Guvernul va elabora, cu ajutorul ANRE, pentru perioada 1 iulie 2015 - 1 iulie 2021, un nou grafic de liberalizare a acestora, ţinând cont de trendul descrescător al evoluţiei preţurilor din regiune la hidrocarburi, precum şi de perioada mai lungă de aliniere agreată cu instituţiile financiare internaţionale. În ceea ce priveşte situaţia CET-urilor care furnizează agent termic pentru populaţie, Comisia Europeană a fost de acord ca regimul acestora să rămână acelaşi, adică pentru gazele naturale consumate cu scopul producerii de energie termică se va aplica acelaşi tarif ca şi pentru consumatorii casnici. Astfel, pentru anul 2015 valorile preţurilor de referinţă pentru energia termică produsă de CET-uri sunt calculate în funcţie de evoluţia preţurilor combustibililor din a doua jumătate a anului 2013 şi prima jumătate a anului 2014, fiind corelate cu coeficientul de variaţie în funcţie de inflaţie. De asemenea, dacă este să ne referim la liberalizarea pentru consumatorii noncasnici, aceasta se va produce la termenul agreat anterior cu oficialii Comisiei Europene, mai exact la 1 ianuarie 2015.
			Domnul Sorin Constantin Stragea: "25 martie - Ziua Poliţiei Române -194 de ani de istorie şi tradiţie" Poliţia Română aniversează peste câteva zile 194 de ani de atestare documentară, de Buna Vestire, o zi de mare sărbătoare a credincioşilor ortodocşi români. Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab şi a lui Mihai Viteazul, continuă cu domnia lui Mihai Sturzu - organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor, iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de Poliţie. În 1821, Tudor Vladimirescu acordă scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice atribuţiile poliţiei sunt extinse. În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei. Începând cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza, din 1860, urmată de Legea lui Vasile Lascăr - aprilie 1903 şi Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului - iulie 1929 -competenţele organelor de poliţie sunt extinse iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate. Prin Decretul nr.25/23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi prin Decretul-lege nr.2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română ale cărei competenţe vor fi reglementate prin Legea nr.26 din 18 mai 1994 şi prin Legea nr.218/2002. Din 1990 Poliţia Română a cunoscut mai multe transformări, menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturile legitime ale cetăţenilor, precum şi altor drepturi prevăzute în tratate internaţionale în care România este parte. Un proces important în evoluţia Poliţiei Române a fost procesul de demilitarizare, care a avut loc în 2002, un lucru absolut necesar pentru integrarea României în Uniunea Europeană. În calitate de parlamentar am susţinut şi voi susţine propunerile legislative care apără drepturile lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Interne pentru a avea condiţii de muncă şi de trai decente, în concordanţă cu importanţa muncii sociale pe care o desfăşoară. Cu toate problemele de ordin obiectiv şi subiectiv care există în activitatea poliţiştilor sunt convins că poliţiştii vor reprezenta un model de profesionalism, moralitate, onestitate, un sprijin pentru fiecare cetăţean afectat de infracţionalitate, iar cetăţenii vor vedea în poliţist un prieten care veghează asupra vieţii lor, avutului lor, liniştii şi ordinii publice. La mulţi ani, Poliţia Română!
			Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu: "Un nou Cod etic - proiectul de care învăţământul românesc are urgentă nevoie pentru a se reforma" După ce, în urmă cu câţiva ani, a fost deschis subiectul unui Cod etic pentru învăţământul preuniversitar, a venit momentul ca acest demers să se concretizeze într-un mod transparent, în urma unei dezbateri consistente, la care să se implice toate părţile sistemului: de la părinţi, la elevi, dascăli şi sindicate. PNL a făcut un prim demers în acest sens, organizând deja o dezbatere, săptămâna trecută, în Parlament, în cadrul Grupului Parlamentar al PNL, având ca temă necesitatea unui Cod etic pentru învăţământul preuniversitar, dezbatere la care am participat în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, prezentându-mi punctul de vedere. În afara oricărui interes sau partizanat politic, învăţământul românesc trebuie să intre într-o normalitate reglementată după principii sănătoase, convenite pentru binele viitorului ţării. Nu trebuie să uităm că orice decizie cu impact în sistemul educaţional vizează, în mod direct, securitatea naţională, raportându-se şi ghidând într-o anumită direcţie generaţiile viitoare. Am ascultat toate opiniile exprimate în spaţiul public cu privire la noul Cod etic din învăţământul preuniversitar, apreciind că primele sugestii şi recomandări sunt rezonabile şi constructive. Am apreciat poziţia Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), exprimată prin vocea preşedintelui Simion Hăncescu. Sunt complet de acord că trebuie să ne aşezăm cu toţii la masa discuţiilor - Minister, parlamentari, sindicate, organizaţii profesionale, asociaţii nonguvernamentale, părinţi şi elevi. Evenimentele recente din şcolile şi liceele româneşti ne-au arătat că avem nevoie de măsuri care să asigure siguranţa cadrelor didactice, dar mai ales a elevilor. Este aspectul la care ţin cel mai mult şi care cred că nu este îndeajuns conştientizat de conducerile tuturor instituţiilor implicate în procesul educaţional. Înainte ca situaţia să degenereze într-un fenomen imposibil de stopat, într-un flagel al violenţei, al derapajelor sociale, se impune o politică unitară şi coerentă cu privire la instrumentele ce pot fi folosite şi implementate astfel încât violenţa în şcoli să poată fi prevenită la timp. În calitate de parlamentar, conferenţiar universitar, dar şi de părinte, rămân ferm în privinţa necesităţii aplicării unor reguli clare, care să se regăsească în textul noului Cod etic care poate fi finalizat şi adoptat doar printr-o voinţă politică responsabilă a tuturor partidelor din România. Nu mai putem amâna acest demers, singurul care poate face ordine în sistemul educaţional preuniversitar de la noi din ţară, înainte de a fi prea târziu, înainte ca elevii, copiii noştri, să aibă de suferit din cauza unui sistem dezorganizat, corupt, lipsit de principii şi care a ajuns să funcţioneze doar din inerţie.
			Domnul Nechita-Stelian Dolha: "În mintea lui Victor Ponta asumarea răspunderii se traduce prin fugă de responsabilitate" Pentru actualul premier al României orice asumare de răspundere este doar un joc mediatic menit să arunce o perdea de fum peste o realitate pe care o vrea ascunsă. În acest joc de-a guvernarea în care Victor Ponta uzează de ordonanţe pentru a-şi rezolva fie probleme personale, fie pentru a-şi crea avantaje în alegeri, este lesne de înţeles că procedura asumării răspunderii în Parlament a fost şi ea golită de orice conţinut. La fel ca un şcolar mincinos, prins la nesfârşit cu temele nefăcute, Ponta e gata să se jure, să facă temenele, să-şi pună onoarea la bătaie, doar o mai crede cineva câte ceva din ce spune. De câteva săptămâni încoace, premierul, confruntat cu grave probleme de credibilitate, rostogoleşte în spaţiul public mirajul unui Cod fiscal salvator care va revărsa de la sine asupra României valuri de prosperitate. În paralel, corul de lăudători ai PSD face zgomot de fond pentru a acoperi cele câteva voci ale lucidităţii care spun că totul e mare minciună, că proiectul e nesustenabil, că e un salt în gol fără plasă de protecţie. Acum vrea să-l impună cu orice preţ şi n-are nevoie de intrarea în circuitul parlamentar, de comisii de specialitate şi de dezbateri pe fond, care să arate cât de gol de conţinut, cât de irealizabil este Codul lui Ponta. Aşa că a scos din joben din nou procedura asumării răspunderii pe care a uzat-o acum 2 ani ca să scape cu faţa curată de termenul dat de CEDO pentru rezolvarea problemelor României cu retrocedările. Atunci, în mai 2013 Guvernul lui Ponta şi-a asumat cu mare tam-tam în spaţiul public răspunderea pe Legea proprietăţii, 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire. Dar realitatea dramatică este aceea că legea pe care şi-a asumat răspunderea atunci este inaplicabilă şi inutilă. Prin conţinut şi apoi prin ajustări, plus suita de derogări de la aplicare, urmate de lovitura de graţie a Curţii Constituţionale care a desfiinţat prin 3 decizii cea mai mare parte din această lege, legea cu pricina e un mare fiasco. Un fiasco pentru care acelaşi Guvern Ponta şi-a pus credibilitatea la bătaie, şi-a asumat răspunderea. În orice ţară cu democraţie cât de cât consolidată, un asemenea eşec atrage după sine demisia întregului guvern. Una care nu are nicio legătură cu onoarea. E o demisie care are legătură cu dimensiunea incompetenţei. Dar Ponta nu doar că nu-şi dă demisia. El pretinde dreptul la o nouă asumare. O nouă asumare a incompetenţei. De data aceasta pe Codul fiscal. De data aceasta punând în balanţă chiar viitorul ţării.
			Doamna Tamara-Dorina Ciofu: "Părinţii copiilor cu handicap grav sau accentuat vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădire, teren şi autoturism" În calitate de medic pediatru şi de iniţiator al propunerii legislative prin care părinţii copiilor cu handicap grav sau accentuat vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădire, teren şi autoturism, vă solicit sprijinul pentru adoptarea acestui proiect de lege. Scutirile prevăzute în proiectul de lege se vor acorda doar pentru primul teren, prima clădire şi maşina adaptată persoanelor cu dizabilităţi aflate în proprietatea părinţilor copiilor cu handicap grav sau accentuat. În cazul în care veţi susţine alături de mine adoptarea acestei iniţiative legislative, vom repara o nedreptate, pentru că, până acum, facilităţile fiscale le putea primi doar persoana cu handicap grav, deşi dificultăţile financiare cădeau în sarcina părinţilor care au în grijă acea persoană. De cele mai multe ori, minorii aflaţi în această situaţie nu deţineau nimic în proprietate, deci facilităţile fiscale prevăzute în lege nu-şi atingeau scopul. Propunerea mea legislativă nu introduce un nou ajutor social, ci îl direcţionează pe cel deja existent către cei care îl pot utiliza în beneficiul persoanei cu handicap. În momentul de faţă există numeroase cazuri în care părinţii copiilor cu handicap nu mai dispun de resursele materiale necesare pentru a cumpăra tratamentul medical şi pentru a asigura îngrijirea minorilor aflaţi în această situaţie. Adoptarea proiectului de lege le va permite părinţilor să direcţioneze resursele materiale pentru asigurarea întreţinerii şi tratamentului copiilor cu handicap grav sau accentuat care suferă de deficienţe ireversibile. Adoptarea acestui proiect de lege consider că este o abordare civilizată şi o formă de respect faţă de persoanele care se află în această situaţie. Aşadar, în urma argumentelor prezentate, vă solicit sprijinul pentru adoptarea proiectului legislativ în momentul în care va ajunge să fie dezbătut în Camera Deputaţilor. În acest sens, vă stau la dispoziţie pentru a vă oferi informaţii complete şi corecte legate de argumentele care au stat la baza iniţierii acestei iniţiative legislative. Îmi exprim convingerea că dezbaterile din Parlamentul României vor avea în vedere elementele expuse în această declaraţie şi vor adopta acest proiect de lege.
			Domnul Răzvan-Ionuţ Tănase: "Noul proiect de Cod fiscal - între mit şi realitate" În nenumărate rânduri am susţinut şi am exemplificat faptul că în ţara noastră povara fiscală este foarte mare. Nu este o simplă presupunere sau opinie proprie, ci o certitudine pe care tot mai mulţi dintre noi o recunosc fie că vor sau nu, fie că acceptă sau nu efectele unei fiscalităţi ridicate, pe care cetăţenii României sunt obligaţi să o suporte. Până aici nimic nou, doar lucruri bine cunoscute, dar pe care se pare că încercăm să le schimbăm în favoarea populaţiei nemulţumite de "confiscarea instituţionalizată" a puţinelor resurse de care dispune. Aceste modificări se regăsesc în noul proiect de Cod fiscal, ce ar trebui să între în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016. Dar cum de la a zice şi până la a face este cale lungă, nu ne putem baza încă pe promisiunile Guvernului, dispus să îşi asume răspunderea în Parlament pentru respectivele decizii, conform celor declarate în presă. Micşorarea cotei TVA şi a accizelor pentru carburanţi şi alcool, reducerea impozitării pe muncă, renunţarea la impunerea dividendelor- sunt doar câteva dintre propunerile care, deşi la o primă vedere par de nerefuzat, au reuşit să stârnească o serie de controverse din punct de vedere al sustenabilităţii lor. Doar în anul 2016 preţul schimbărilor ar fi de aproximativ 16 miliarde de lei (conform declaraţiilor domnului Darius Vâlcov, ministrul finanţelor), un cost ridicat ce urmează a fi suportat din bugetul de stat. Având în vedere că România ar trebui să se încadreze într-un deficit apropiat de 1% din PIB, deducem că efortul bugetar este unul important, de aici apărând şi numeroasele semne de întrebare cu privire la posibilitatea implementării măsurilor prezentate, dar şi la efectele acestora pe termen scurt. Dacă pe termen lung consecinţele vor fi pozitive, materializate prin creştere economică şi a numărului locurilor de muncă, pe termen scurt ne putem trezi că nu dispunem de suficiente resurse financiare care să susţină reducerile de taxe şi impozite. De aceea consider că sunt necesare studii de impact şi analize amănunţite care să elimine incertitudinile referitoare la fezabilitatea măsurilor pe care Guvernul le aduce în faţa populaţiei prin proiectul de Cod fiscal. Totuşi, nu putem face estimări optimiste fără a avea certitudinea unui sprijin practic şi nu ne putem baza doar pe scenarii care se axează pe îmbunătăţirea colectării taxelor, deoarece, în acest sens, istoricul de până acum nu ne ajută mai deloc. Reticenţa faţă de capacitatea guvernanţilor de a duce la îndeplinire visul frumos pe care îl prezintă astăzi sub forma Codului fiscal vine şi pe fondul unor surprize pe care acesta le conţine: renunţarea la vestita "taxă pe stâlp". Astfel ei îşi asumă indirect eşecul unei invenţii fiscale care într-un final s-a dovedit ineficientă, în ciuda "logicii economice" care a reprezentat fundamentul implementării ei. Un raţionament blamabil, aş spune eu, care acum aşterne o pătură de neîncredere asupra deciziilor pe care Executivul doreşte să le ia "în favoarea cetăţenilor". Tot în categoria "uite taxa, nu e taxa", intră şi povestea nefericită a accizelor care au fost mărite pe fondul necesităţii de bani, iar zădărnicia acestor creşteri ne este servită acum sub masca unui beneficiu. Argumentele pe care responsabilii din domeniu le aduc astăzi pentru suportul actualelor decizii, reflectă o viziune fiscală instabilă, căreia populaţia şi specialiştii nu îi mai acordă credit. Dacă până aici s-a încercat reducerea unei poveri fiscale exagerate, transformată într-o pedeapsă aplicată oamenilor corecţi, se pare că anumite propuneri nu mai sunt la fel de prietenoase şi prevăd o impozitare mai mare a microîntreprinderilor, a persoanelor fizice autorizate şi a clădirilor în funcţie de destinaţie. Deşi măsurile dezbătute la începutul intervenţiei mele ridică semne de întrebare doar din punct de vedere al capacităţii resurselor bugetare de a le susţine pe termen scurt, iată că acestea din urmă nu fac altceva decât să lovească în micile iniţiative, care oricum nu prea reuşesc să răzbească în ţara noastră. O nouă palmă dată respectivului segment, despre care chiar Guvernul recunoaşte că este una cu greutate, incluzând în estimările lui un viitor sumbru pentru zeci de mii de microîntreprinderi. Din păcate, importanţa anumitor prevederi din proiectul de Cod fiscal este umbrită de îngrijorarea şi neîncrederea cetăţenilor care se tem că vor trebui să suporte singuri costul "binefacerilor", având experienţa creşterilor de taxe şi introducerii de noi impozite, practici des întâlnite în Guvernul Ponta, de care nu se dezice în totalitate nici în prezent. Pentru a înlătura orice îndoială, consider că este necesar ca Executivul să realizeze o analiză amănunţită care să reflecte impactul potenţial pe care noile decizii îl vor avea asupra creşterii economice, a calităţii vieţii şi a nivelului de trai. Bazându-ne pe simple declaraţii s-ar putea să ne trezim prea târziu că socotelile au fost nerealiste, iar golurile lăsate de relaxarea fiscală vor fi greu de acoperit.
			Domnul Răzvan-Ionuţ Tănase: "Bolile nemiloase «tratate» cu indiferenţă" Aduc astăzi în atenţia dumneavoastră cazul tulburător al unui constănţean mutilat pe viaţă de cremele folosite în tratamentul pentru acnee. În urmă cu o săptămână, am luat la cunoştinţă situaţia dramatică pe care o înfruntă domnul Romeo Milea, în vârstă de 42 de ani, diagnosticat cu rozacee eritematoasă, o boală care se manifestă la nivelul feţei şi scalpului. Astfel, pielea acuză o sensibilitate ridicată la căldură, umezeală şi frig, comportându-se ca o rană deschisă. Din scrisoarea trimisă de domnul Milea reiese faptul că starea actuală se datorează unor tratamente efectuate în perioada 1989-1996 pentru combaterea acneei seboreice. Din păcate, efectele nu au fost cele scontate, ajungându-se într-o stare mult mai gravă, care în prezent îi face imposibilă desfăşurarea unor activităţi simple, uzuale, ţinându-l captiv în propria casă. Această boală îi ia dreptul de a duce o viaţă în condiţii normale, de a munci şi a se întreţine, condamnându-l să trăiască între patru pereţi, dintr-o pensie care în luna decembrie 2014 nu depăşea suma de 350 de lei. Respectivele venituri sunt insuficiente având în vedere costurile ridicate pe care le presupune tratamentul dermatologic prescris - peste 500 lei - atât reprezintă valoarea acestuia în luna noiembrie, conform bonului fiscal ataşat scrisorii pe care am primit-o în urmă cu o săptămână. Deşi gravitatea problemelor pe care le întâmpină nu poate fi contestată, pacientul s-a lovit de ignoranţă şi nepăsare din partea medicilor şi a autorităţilor, care l-au plimbat de la un departament la altul şi de la un cabinet la altul, pentru ca într-un final să i se prescrie doar reţete care nu ajută prea mult la ameliorarea stării actuale. După ce a cotizat ani buni la sistemul asigurărilor de sănătate, este lăsat să se descurce singur, pe cont propriu cu o boală nemiloasă, care îl afectează atât fizic dar şi psihic, izolându-l de restul societăţii şi luându-i orice şansă de a duce o viaţă liniştită şi un trai în condiţii normale. Din ce poate supravieţui acest om, când preţul consultaţiilor şi medicamentelor depăşeşte cu mult încasările sale lunare? O întrebare ce aşteaptă răspuns din partea autorităţilor care au inima împietrită în faţa durerii pe care domnul Milea le-a făcut-o cunoscută în nenumărate rânduri, prin diverse memorii şi sesizări. Cu siguranţă nu este singurul caz care s-a lovit de ignoranţa reprezentanţilor din domeniu, lipsiţi de fiecare dată de resurse şi soluţii menite să ajute persoanele suferinde, pentru care o zi din viaţă presupune chinuri greu de închipuit. Este o realitate dureroasă, dar care merită tratată cu seriozitate, fără să ne mai ascundem în spatele unor declaraţii şi proceduri birocratice care nu fac altceva decât să prelungească durerea unor oameni, întărindu-le convingerea că statul nu dă doi bani pe ei atunci când se află în situaţii critice şi au nevoie de ajutor. Toate demersurile făcute la instituţiile competente au fost supuse eşecului, deşi singurul lor obiectiv era acela de a face dreptate şi de a oferi unui om şansa la o viaţă normală, lipsită de suferinţă. I-a fost refuzată din start posibilitatea unui transplant de piele, iar despre o expertiză de malpraxis nici nu poate fi vorba, având în vedere onorariile ridicate pe care le presupune (între 1000 de lei şi 4000 de lei, în funcţie de gradul profesional al expertului), raportate la veniturile lunare de 350 de lei ale pacientului. Un prim pas pentru susţinerea persoanelor care suferă de această formă gravă de rozacee eritematoasă ar fi includerea Mirvaso Gel pe lista medicamentelor compensate, luând în considerare preţul ridicat şi faptul că face parte din tratamentul unei boli distructive fizic şi psihic. Pe această cale doresc să atrag încă o dată atenţia autorităţilor cu privire la gravitatea respectivului caz, în speranţa găsirii unor soluţii urgente pentru a curma chinurile pe care este nevoit să le suporte acest om nevinovat, a cărui viaţă depinde acum de o serie de răspunsuri şi decizii din partea guvernanţilor, care, din păcate, se lasă aşteptate.
			Doamna Valeria-Diana Schelean: "În loc să pună ANAF-ul să recupereze sute de milioane de euro, Victor Ponta anunţă amnistii" După ce nu a ajuns preşedinte tocmai pentru că românii au intuit că este un mare adversar al statului de drept, Victor Ponta nu pierde nicio oportunitate pentru a ataca activitatea magistraţilor. Fostul procuror a fost corupt de politica PSD, partidul care a fost de fiecare dată consecvent în privinţa justiţiei: nici nu şi-a dorit niciodată o justiţie independentă, nici nu a sprijinit vreodată ieşirea sistemului judiciar de sub pulpana politicului. Afirmaţiile premierului de la evenimentul femeilor social-democrate confirmă apetenţa acestuia pentru înţelegeri subterane şi pentru amnistii negociate în cotloanele Parlamentului. "Când văd un om de afaceri dus cu cătuşe, zic foarte bine. Dar mă gândesc şi la câţi angajaţi are, ce facem cu acei oameni", spunea sâmbătă Victor Ponta. Deloc subtil, premierul le sugera procurorilor şi judecătorilor să introducă criterii suplimentare atunci când analizează un caz. Legea nu mai este suficientă, aşa că premierul celor un milion de locuri de muncă imaginare propune un criteriu suplimentar: forţa financiară a celui arestat. Principiul constituţional al egalităţii în faţa legii este un moft pe care preşedintele PSD, prin insinuările sale, îl denunţă. Oare câţi angajaţi are domnul Herţanu, cumnatul premierului, aflat în aceste zile în arest preventiv? Oare mai poate premierul gestiona binele public, ţinând cont de situaţia personală dificilă în care se află? Oare Victor Ponta este capabil de reacţii empatice şi la adresa celor care nu au angajaţi, dar au probleme cu justiţia? Am fost în aceste zile, alături de colegi parlamentari, să vedem care sunt condiţiile din penitenciare şi sunt destui care şi-ar dori ca premierul să fie interesat şi de situaţia lor, deşi nu au angajaţi. A mai spus Victor Ponta la evenimentul PSD încă un lucru care merită consemnat pentru a fi imediat criticat. "Nu mă bucur niciodată când văd femei în cătuşe, chiar dacă sunt adversare politice, chiar dacă au făcut ceva rău şi cred că o ţară care nu găseşte o soluţie legislativă pentru ca o mamă cu doi copii să nu moară în închisoare este o ţară barbară". Las la o parte ipocrizia celui care, după ce a făcut acum câţiva ani un etalon al corupţiei din persoana pe care o căinează astăzi, a primit-o în 2014 în Grupul PSD din Camera Deputaţilor. Consecvenţa este o valoare de neînţeles pentru cel căruia protestatarii din Piaţa Universităţii i-au lipit eticheta de bipolar. Un alt lucru îmi dă foarte tare de gândit din ce spune Victor Ponta. Premierul vrea soluţii legislative pentru condamnaţii definitiv. În mod sigur, în această privinţă, domnul Ponta este consecvent. Fără a crede în consecvenţă, Victor Ponta face păcatul de a fi măcar o dată egal cu el însuşi. Exact când nu e cazul. Când, în aceeaşi frază rostită de premier, apar conceptele de justiţie şi soluţii legislative, atunci gândul te duce într-o singură direcţie: amnistie. O nouă "marţe neagră" este la orizont. După ce Klaus Iohannis a măturat cu Victor Ponta în dezbaterea de la B1TV pe această temă, după ce legea infamă din decembrie 2013 a fost respinsă în prima marţi după alegeri, Victor Ponta o readuce în actualitate. Se foloseşte de situaţia unei deputate pentru a-şi goli puşcăriile de colegi social-democraţi şi pentru a-şi securiza încă un mandat în fruntea PSD. Dacă nu poate rămâne la guvernare şi a-şi ţine clientela anesteziată de oportunităţile oferite de banul public, Victor Ponta îşi poate măcar asuma o amnistie. Pentru cei deja îndestulaţi cu bani publici, este mai mult decât suficient. Avem, iată, încă un motiv pentru a căuta să dărâmăm cât mai rapid Guvernul Ponta: cu fiecare zi care trece suntem mai aproape de o nouă "marţe neagră" şi de o nouă amnistie. Stăruinţa în ticăloşie a PSD şi a Guvernului trebuie recompensată cu o perioadă de răcorire în opoziţie. Dacă tot se preocupă de justiţie, premierul ar putea acţiona acolo unde chiar este sarcina sa. La bilanţul DNA din 24 februarie, doamna Kovesi arată cum "hotărârile judecătoreşti rămase definitive în cauzele DNA în anul 2014 au inclus confiscarea şi recuperarea de produse infracţionale în sumă de peste 310.000.000 euro, de 3 ori mai mult decât în anul 2013". La aceste cifre seci, dar extrem de clare, premierul, simţind că ANAF-ul său doarme, a încercat să minimizeze performanţa DNA, replicând că situaţia descrisă de doamna Kovesi a fost "aşa, o păcăleală". A fost nevoie de intervenţia DNA pentru a taxa dezinformarea domnului Ponta şi pentru a restabili adevărul: deşi este vorba de sentinţe defintive şi irevocabile, ANAF-ul aflat în subordinea primului-ministru recuperează doar aproximativ 10% din cât aduc procurorii anticorupţie către bugetul de stat. V-aş ruga să faceţi această comparaţie care arată ce înseamnă performanţă instituţională şi dezastru administrativ: la DNA, rata de condamnare este de 90%, la ANAF, rata de recuperare a prejudiciilor este de 10%. Aici are premierul de muncă şi aici ar trebui să acţioneze prin subordonaţii săi, dacă într-adevăr are voinţă politică. Remarcile sale deplasate despre ce ar trebui să facă magistraţii sunt cu atât mai neavenite cu cât, acolo unde chiar ar trebui să pună umărul, premierul nu-şi face treaba. Recuperarea prejudiciilor cauzate statului prin săvârşirea unor infracţiuni şi confiscarea averilor obţinute ilicit reprezintă închiderea cercului în ceea ce priveşte sancţionarea corupţiei. Dacă nu închidem cercul, nu putem să avem o scădere reală a numărului infracţiunilor de corupţie şi nu numai, pentru că, de cele mai multe ori, se dovedeşte că pedeapsa cu închisoarea nu este de ajuns pentru a descuraja comiterea unor astfel de fapte în viitor. Cred că există o necesitate practică pentru creşterea activităţii organelor judiciare în privinţa identificării cât mai corecte a bunurilor ce ar putea fi supuse confiscării, în toate formele prevăzute de Directiva 2014/42/UE. Mai mult, ar trebui insistat pe aspectul specializării unor lucrători din cadrul organelor judiciare pe activităţi specifice domeniului financiar, care să permită urmărirea fluxurilor financiare ale sumelor de bani provenind din săvârşirea unor fapte penale, în vederea indisponibilizării şi confiscării acestora. Rata mică a executării efective de către ANAF a măsurilor de confiscare dispuse de instanţele de judecată prin procedura confiscării este o problemă. Dacă astăzi instanţele şi DNA sunt premiante în pedepsirea şi cercetarea corupţilor, Guvernul şi ANAF sunt corigenţii clasei când vine vorba de confiscare. Sunt câteva lucruri pe care Guvernul le poate face. Ar trebui gândită o procedură care să prevadă obligativitatea instituţiilor şi autorităţilor publice de a se constitui parte civilă în procesele penale care au ca obiect fapte penale prin care s-au dus prejudicii acestora. În spiritul Directivei apare necesitatea reglementării unor proceduri clare în legătură cu administrarea bunurilor puse sub sechestru. În lipsa acestora, există riscul ca acestea să se deprecieze pe perioada procedurilor judiciare, pierzându-şi din valoare. Bunurile mobile depozitate în condiţii improprii sau uzura morală corespunzătoare duratei procedurilor judiciare fac aproape imposibilă recuperarea prejudiciilor generate prin infracţiuni. Nici soluţiile adoptate până în prezent în cazul sechestrării bunurilor imobile nu sunt adecvate, fiindcă, în marea majoritate a cazurilor, ele rămân în administrarea persoanelor trimise în judecată, care nu mai au neapărat interesul de a le menţine în bună stare pentru că anticipează riscul de a fi deposedate de acestea. Decizia CCR din ianuarie 2015 ne deschide uşa de a transpune mai concret în legislaţie, prin norme şi proceduri, directiva europeană. Nu putem să cerem de la instanţe să facă ceea ce noi nu reglementăm foarte clar într-un text de lege. Aici cred că este misiunea oamenilor politici, care au nevoie de tot ajutorul specialiştilor şi de ajutorul societăţii civile. Deci, domnule Ponta, lăsaţi amnistiile şi victimizările! Puneţi ANAF-ul la muncă, căci sunt sute de milioane de euro nerecuperate. Puneţi Ministerul Justiţiei să vină cu soluţii legislative adecvate pentru confiscare, pentru a depăşi dezastrul de astăzi. Comportaţi-vă, domnule Ponta, ca un prieten al legii, nu ca un adversar al dreptăţii!
			Domnul Vasile-Daniel Suciu: "Noul PNL sau vechiul PDL?" Noul Partid Naţional Liberal a adoptat în totalitate stilul infam al PDL de a face politică. Odată cu fuzionarea acestor două partide orice urmă de valori şi principii a dispărut, rămânând numai ambiţia de a lupta pentru putere şi visurile de împărţire a funcţiilor. Scopul primordial al opoziţiei, acela de a juca rolul de Guvern din umbră, de a supraveghea acţiunile Executivului în funcţie şi de a se identifica cu aşteptările electoratului, s-a transformat în atacuri mediatizate, acţiuni populiste şi moţiuni simple însăilate cu neadevăruri, informaţii false şi presupuneri eronate. Cea mai recentă moţiune simplă, depusă de parlamentarii opoziţiei m-a determinat să constat că cetăţenilor români li s-a răpit dreptul de a fi reprezentaţi de o opoziţie reală în Parlamentul României. În forul legislativ de astăzi avem doar două tabere: prima, a parlamentarilor puterii şi a doua, cea a parlamentarilor care uneltesc pentru redobândirea puterii. Moţiunea simplă intitulată "Fondurile europene în guvernarea PSD - între Făt-Frumos şi fata morgana" seamănă cu povestea scrisă de Ion Creangă "Prostia omenească", în care protagonistele se temeau că drobul de sare de pe horn printr-un şir de întâmplări înlănţuite, ar putea să cadă în capul copilului. În aceeaşi manieră prezintă şi semnatarii moţiunii situaţia absorbţiei fondurilor europene, văitându-se că cele peste nouă miliarde de euro accesate oficial nu sunt de fapt accesate, deoarece 4,7% din această sumă poate fi supusă corecţiilor financiare ale autorităţilor române sau ale autorităţilor europene, sau alte întâmplări neîntâmplate. Doresc să reamintesc colegilor din opoziţie că Guvernul PSD a preluat situaţia proiectelor cu finanţare europeană într-un stadiu critic. Toate guvernele începând cu 2007 şi până în 2012 au înregistrat un proces nesemnificativ de accesare a finanţării europene, adică doar 7% din fondurile puse la dispoziţia României pe perioada 2007-2013. În cei cinci ani, timp în care ar fi putut impulsiona dezvoltarea ţării, guvernanţii acelor vremuri au reuşit blocarea, suspendarea şi presuspendarea a 5 programe operaţionale. Guvernul PSD a iniţiat deblocarea şi a reuşit reluarea plăţilor pe aceste programe în ultima parte a anului 2012 şi primele luni ale anului 2013. Din 2013 şi până în prezent cifrele oficiale arată că România a depăşit 52% grad de absorbţie a fondurile europene. Doar prin Programul Operaţional Regional s-au reabilitat şi modernizat 1.506 km de drumuri judeţene, străzi urbane şi şosele de centură, 165 de centre de învăţământ, 39 de centre medicale, s-au creat peste 11 mii de noi locuri de muncă etc. Fiecare program operaţional înregistrează astfel de reuşite care se traduc prin reducerea decalajelor de dezvoltare dintre diferitele regiuni ale ţării. În ceea ce priveşte restul sumei destinate României pe perioada 2007-2013, diferite echipe de specialişti europeni vor asista statele membre care au înregistrat o absorbţie mai mică de 60%, dintre care Bulgaria, România, Cehia, Slovacia, Italia, Croaţia etc., pentru o implementare eficientă a proiectelor europene în acest an şi pentru a asigura o accesare cât mai bună a fondurilor europene. Haideţi, domnilor opozanţi, fiţi mai optimişti! Viitorul sună bine!
			Domnul Vasile-Daniel Suciu: "Previziunile Comisiei Europene sunt îmbucurătoare pentru noi" Cu ocazia acestei declaraţii mă voi abate de la traiectoria pe care lumea politică o urmează în această perioadă. Doresc să felicit sistemul judiciar pentru seriozitate şi responsabilitate şi nu pot decât să fiu mulţumit de faptul că dreptatea va fi făcută până la capăt. Voi lăsa stabilirea verdictului vinovat sau nevinovat în seama organelor de justiţie, iar eu îmi voi concentra eforturile pe prioritatea mea ca om politic, îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor. Voi menţiona astăzi câteva dintre progresele înregistrate de economia românească, publicate după efectuarea unei atente analize din partea forului executiv european. Comisia Europeană a prezentat prin intermediul principalilor indicatori economici impactul generat de măsurile economice adoptate şi creşterea încrederii în potenţialul ţării. Pentru o mai bună înţelegere voi prezenta aceste performanţe în contrast cu cele ale guvernării PDL. Dacă Guvernul PDL anunţa că în timpul perioadei sale de guvernare cota de impozitare va rămâne la 16%, la scurt timp după acea afirmaţie a decis să o mărească la de 24%. A promis un TVA diferenţiat la alimente, de 5%, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Guvernanţii PDL şi-au propus un deficit bugetar de maximum 2,5% din PIB, dar în lipsa unor miniştri competenţi indicele de deficit a atins cota alarmantă de 6,58%. De asemenea, au promis locuri de muncă şi creştere economică, însă piaţa de muncă a suferit un declin major, iar în 2010 România înregistra performanţa de a fi unica ţară din Est cu scădere economică de -1,5%. Acestea sunt câteva dintre aspectele pe care eu nu le-am uitat, la fel cum nu am uitat nici protestele oamenilor revoltaţi de situaţia în care România era împinsă. În contrast cu aceste rezultate, PSD a făcut paşi importanţi în direcţia îndeplinirii obiectivelor asumate, iar prognozele Comisiei Europene atestă acest lucru. Astfel, deficitul bugetar a fost în 2013 de 2,5%, în 2014 de 1,8% urmând ca în 2015, conform estimărilor europene, să fie redus până la valoarea de circa 1,5% şi nu mai puţin de 1,4% din PIB, valoare agreată de primul-ministru cu instituţiile internaţionale pentru a se asigura cadrul financiar necesar alocării de fonduri pentru apărare, sănătate şi cofinanţarea proiectelor europene. În ceea ce priveşte creşterea economică, în 2013, a fost de 3,5%, în 2014 în jur de 3%, iar în următorii doi ani va fi de 2,7%, respectiv 2,9%. Concluzia Comisiei a fost aceea că România îşi va continua creşterea economică şi îşi va păstra stabilitatea în ceea ce priveşte piaţa muncii şi cheltuielile cu salariile în sectorul public. Motivul pentru care am dorit să trec în revistă încă o dată dezastrele provocate de PDL este acela că acest partid încearcă cu disperare să obţină din nou puterea. Un mare român ne atenţiona: "Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se". (N. Iorga)
			Domnul Vasile Varga: "PSD nu ţine cont de drepturile românilor de pretutindeni. PSD nu susţine o lege a votului prin corespondenţă." Aşa cum era de aşteptat, deşi PSD şi domnul Ponta au pierdut cu brio alegerile prezidenţiale şi din cauza modului defectuos, penibil şi scandalos în care Guvernul Ponta a organizat alegerile în diaspora, este evident că dumnealor nu au nici cea mai mică intenţie, nici de a repara greşelile, măcar în al treisprezecelea ceas, dar nici măcar de a învăţa ceva constructiv din ele pentru ca niciun alt viitor guvern să nu le mai repete vreodată! Şi vreau să mă refer astăzi la faptul că, în ciuda declaraţiilor sforăitoare de tip mea culpa pe care le-au făcut atât domnul Victor Ponta cât şi colegii săi din PSD imediat după alegerile prezidenţiale în privinţa intenţiei de a face demersuri pentru respectarea întocmai a drepturilor tuturor românilor din diaspora la viitoarele scrutine electorale, de câteva săptămâni, de când au fost reluate dezbaterile în Comisia pentru elaborarea Codului electoral, Comisie Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, PSD şi aliaţii săi tac mâlc în privinţa acestui subiect, evitând punerea pe ordinea de zi a proiectului legii votului prin corespondenţă. PNL susţine că reforma profundă a Codului electoral din România nu poate fi niciodată considerată completă fără a include în acest cod şi o lege a votului prin corespondenţă. În acest sens, PNL a decis formarea unui grup de lucru pentru a demara consultări cu românii din diaspora pentru a putea completa propunerea noastră legislativă privind votul prin corespondenţă cu ideile celor direct interesaţi de promovarea unei astfel de legi, şi anume cu cele ale asociaţiilor românilor din diaspora. Noi, liberalii, credem că dreptul de vot al fiecărui cetăţean român nu poate fi considerat pe deplin un drept egal şi respectat integral de statul român, atât timp cât cetăţenii români aflaţi în străinătate au putut trece prin momente atât de jenante, stând zeci de ore la cozi infernale la secţiile de vot şi neajungând să-şi exercite acest drept fundamental la cele două scrutine ale alegerilor prezidenţiale din 2 şi 16 noiembrie 2014, fiind în mod categoric puşi în situaţiile respective atât de modul defectuos în care un Guvern în funcţie a organizat alegerile, cât şi de legislaţia neclară şi cu prevederi insuficiente pentru modul de vot al celor din diaspora. De aceea, PNL crede cu tărie că România are nevoie de o lege a votului prin corespondenţă, pentru ca toţi românii să poată vota pe viitor în condiţii decente, indiferent de locul în care se află la momentul unui scrutin electoral.
			Domnul Victor-Gheorghe Manea: "Banii excedentari ai Guvernului Ponta nu se reflectă şi în sistemul de învăţământ" În mod constant, sistemul de educaţie din România a suferit de o subfinanţare cronică, ţinta de 6% prevăzută în Legea nr.1/2011 rămânând la stadiul de iluzie sau, mai bine zis, o "solicitare nerealistă", aşa cum credea fostul ministru Remus Pricopie referitor la acordarea a 6% din PIB în 2015. Constatăm astfel că intenţia de alocare legală a procentului din PIB este percepută drept o pretenţie fără acoperire în realitate. Şi ca să vedem mai clar dimensiunea dezastrului din sistemul de învăţământ românesc, trebuie doar să ne uităm la datele statistice elaborate de Comisia Europeană. România se află pe ultimul loc într-un clasament al ţărilor membre UE în ceea ce priveşte alocările bugetare pentru învăţământ. Cu alte cuvinte, investiţia în sistemul de educaţie nu reprezintă o prioritate pentru Guvernul Ponta, nici măcar acum, în al 12-lea ceas. Şi nu înţelegem de ce, în condiţiile în care premierul afirma zilele trecute la un post de televiziune: "În fiecare an din cei 3 am avut 10 miliarde de lei în plus, în medie, de cheltuit, dintr-o creştere economică care s-a reflectat în încasări din combaterea evaziunii fiscale - în special din insolvenţe -, din fonduri europene - de la 7% la 54%. Am spus, hai să vedem cum pot să se reflecte în viaţa de zi cu zi pe fluturaşul de pensie, de salariu". Aşadar, bani a avut Guvernul Ponta, dar alocarea pentru un elev din învăţământul gimnazial pe filieră teoretică a fost, de exemplu, în anul 2014, de aproximativ 500 euro. Să mai spun că, potrivit statisticilor, Norvegia acordă 10.403 euro pe elev? Discrepanţa este atât de mare, încât nu ne mai mirăm de improvizaţiile "salvatoare" pe care directorii de şcoli, profesorii şi învăţătorii trebuie să le facă. Sunt şcoli unde un învăţător trebuie să predea la două clase, unde există o singură femeie de serviciu... Recomandăm premierului Victor Ponta să citească cu atenţie studiul "Costul investiţiei insuficiente în educaţie în România", elaborat de UNICEF. Potrivit acestei analize, "se estimează că nerealizarea investiţiei ar duce la scăderea PIB-ului cu 12-17 miliarde de euro în 2025, echivalentul a 7-9% din PIB-ul anului 2015. Mai simplu spus, trebuie să transformăm cercul vicios al investiţiilor insuficiente în educaţie într-un cerc virtuos: mărirea cheltuielilor aferente educaţiei ar încuraja creşterea economică şi ar genera mai mulţi bani pentru bugetul de stat". Prin urmare, domnule Ponta, nu era mai bine dacă investeaţi aceşti bani în educaţie, pentru ca România, într-un interval de timp relativ scurt, să aibă plusvaloare. O plusvaloare care să se reflecte nu numai la nivel de imagine de ţară, cât şi la nivel de destin personal.
			Domnul Viorel-Ionel Blăjuţ: "SOS monumentele istorice!" Am aflat cu bucurie că grandiosul Palat al Culturii din Iaşi a primit din nou fonduri de la Guvernul României. Se pare că - în sfârşit! -, după foarte mulţi ani de stres, lucrările de restaurare la palatul simbol al Iaşiului şi al Moldovei vor fi finalizate! Dar Palatul Culturii este doar unul dintre marile monumente istorice ale Iaşiului care au nevoie grabnică de fonduri pentru a nu se transforma în ruine. Din păcate, capitala Moldovei nu se mai poate lăuda cu foarte multe monumente. În Al Doilea Război Mondial, cumplitele lupte din august 1944, de pe frontul Iaşi - Chişinău, au distrus peste 1800 imobile din oraş, destule dintre ele fiind veritabile clădiri de patrimoniu. Dar răul a continuat şi după război. Planurile de sistematizare a oraşului concepute de comunişti au demolat alte mii de imobile, şi dintre acestea o mare parte fiind superbe clădiri de patrimoniu. Ne aducem aminte cu tristeţe doar de Academia Mihăileană sau de vechiul cartier evreiesc din Târgu Cucu. Aşadar, Iaşiul nu mai are monumente istorice ca în urmă cu 80 de ani. Din nefericire, legile de azi ale României nu protejează nici măcar puţinele monumente care au mai rămas în picioare. În acest moment, zeci de clădiri de patrimoniu din capitala Moldovei se degradează din varii motive. Unele sunt de două decenii în litigiu, altele au fost revendicate de foştii proprietari, dar imediat abandonate, în vreme ce altele sunt intenţionat distruse, pentru a elibera terenul foarte scump de sub ele. Ce dezastru! Şi nimeni nu face nimic! Culmea este că Iaşiul s-a înscris în competiţia pentru obţinerea titlului de Capitală culturală europeană, iar în strategia culturală, unul dintre punctele cele mai importante face referire ale necesitatea promovării marilor monumente istorice al Iaşiului! Dar cum poţi promova ceva ce nu mai are acoperiş? Ceva ce nu mai are ferestre? Ceva ce nu mai are ziduri? Ceva ce începe să arate cu un WC public improvizat? Specialiştii atrag atenţia că în lipsa unei legi de tip european a patrimoniului naţional, care să conţină sancţiuni extrem de dure pentru marii vinovaţi de distrugerea monumentelor istorice, mai toate clădirile de patrimoniu din Iaşi şi din ţară vor dispărea pentru a face loc construcţiilor moderne. Sau gropilor de gunoi. Depinde de amplasament! Să salvăm monumentele istorice, domnilor, până nu e prea târziu! Să ne salvăm istoria! În caz contrar, ştiu pe cine vor da vina generaţiile viitoare!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Te simţi în siguranţă?" O crimă a avut loc în parcul Copou la patru după-amiaza. În centrul Iaşiului, la câţiva zeci de metri de casa primarului, într-o zonă în care mamele îşi duc copiii la plimbare, o tânără de 16 ani a fost strangulată. Nimeni nu a sesizat nimic. Nimeni nu a văzut nimic. Nimeni nu răspunde. Nichita e păzit în permanenţă şi nu are curajul să iasă singur pe stradă. În oraşul condus de Nichita ţi se poate întâmpla orice.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Soluţia pentru eliminare pungilor (cu bani) din campania electorală - interzicerea tuturor tipurilor de publicitate stradală" Conform amendamentului pe care l-am depus în Comisia de Cod electoral, în campania electorală va fi interzisă utilizarea oricărui material publicitar, de la găleţile de milioane de euro până la afişul cât faţada unui bloc, pe care nu mi l-am permis niciodată. Propun interzicerea tuturor tipurilor de publicitate electorala stradală. Mesh-ul şi găleata vor fi interzise. Tot noi le plătim până la urmă pentru că opulenţa şi modul de finanţare a campaniilor electorale generează corupţie. Sandu - 5 milioane de euro, Cocoş 600.000 de euro. Cei care investesc zeci de milioane de euro în mesh-uri, bannere, panouri, clipuri publicitare, materiale promoţionale se aşteaptă să câştige de sute de ori mai mult din contractele generoase atribuite preferenţial din banii publici, cu alte cuvinte, să fie plătiţi gras din buzunarele noastre. Aşa am ajuns să avem un cerc vicios al corupţiei: partide corupte, politicieni corupţi şi şantajabili, afacerişti corupţi ce devalizează ţara. Oricâte variante de plafonare a cheltuielilor s-au propus şi introdus în legea privind modul de finanţare a campaniilor electorale, realitatea ne-a arătat timp de 25 de ani că acest lucru este iluzoriu. Nu am văzut nici măcar o singură amendă pentru depăşirea cheltuielilor, dar am fost sufocaţi de câte trei sau patru bannere pe fiecare colţ de intersecţie, dublate eventual de câte un mesh pe blocul din apropiere. Şi am mai văzut ceva. Tot mai mulţi candidaţi fără valoare, ce nu au nimic de spus, preferă să se ascundă în spatele unor campanii costisitoare, în loc să vină în contact cu oamenii sau să participe la dezbaterile publice. Cei care vor să ne convingă că ne pot reprezenta, să facă bine să vină printre oameni şi să demonstreze în dezbaterile publice că au proiectele, creierul şi inima necesare pentru a ne aduce prosperitatea. Personal am demonstrat că se poate face campanie de succes mizând pe oameni şi nu pe bani.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Puşculiţă" Aici sunt banii dumneavoastră! Ne tot servesc scenarii de telenovelă, ca să uităm de famiglia Ponta, votul în străinătate, ordonanţa traseiştilor sau ordonanţa dottore. Credeţi că spectacolul lui Ponta de pe stadion s-a făcut cu banii din puşculiţa copiilor? Materialele publicitare din campanie, găleţile de milioane şi afişele cât blocul prin toate intersecţiile trebuie să fie interzise!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Hai, mă, chiar sunteţi serioşi?" Ne tot spune premierul. Ar putea continua liniştit, în stilul "fă, Doino": "Nu mă luaţi cu de-astea! Ce tot întrebaţi, sunt banii voştri? Sunt ai noştri, ai guvernului şi baronilor, hai pa, până la alegeri mai ciordim, apoi vă dăm o acadea, pomană electorală, să vă îndulcim! A venit timpul unui premier serios, de circ ne-am săturat!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Râde ciob de oală spartă" România are cel mai restrictiv sistem pentru cei care vor să participe la campania electorală sau pentru înfiinţarea unui partid politic, dar o inimă zburdalnică, ca să citez din clasici, este revoltată de faptul că judecătorii de la Curtea Constituţională au stabilit că articolul de lege care stabileşte numărul minim de membri fondatori care trebuie să fie prezenţi pe lista cu semnăturile de susţinere pentru înregistrarea unui partid politic este neconstituţional. Inimioara este sigură că legea şi criteriile, aşa cum sunt în momentul de faţă, împiedică apariţia unor partide de buzunar, partide care să încapă într-un microbuz. Curat liberal, coane! Ar trebui să fie fericit. Acum îşi poate face partid cu doar cinci neveste.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Aferim" Aferim! Bine, bravo, perfect, admirabil! Comparaţi şi alegeţi! La Sibiu, piesa Faust face furori după ce a fost pusă în scenă într-o hală dezafectată. La Iaşi, chiar în anul în care oraşul îşi pregăteşte dosarul pentru a deveni Capitală culturală europeană, primăria anunţă că sala Cub va fi demolată. Anunţul a fost făcut chiar în timp ce la Cub actorii repetau "Variaţiuni pe modelul Kraepelin". Nici nu mai contează că edilul nu a fost în stare să facă o strategie pentru ca Iaşiul să obţină în 2021 acest titlu, chiar dacă pentru această impotenţă a cheltuit până acum sute de mii de euro, evident, din buzunarele ieşenilor. Am avut privilegiul de a întâlni un mare actor, Teodor Corban. Mi-a dat un "pupu` pentru UPU" şi convingerea că "lumea e o scenă" pe care fiecare dintre noi are rolul de a face doar ce e bine pentru toţi. Nu e valabil însă şi pentru edilul de la Iaşi. El ştie doar să demoleze teatre şi spitale de urgenţă şi să pună drujba pe teii din Iaşi. Chiar nimeni nu se revoltă?
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Şpagă" De ce nu avem spitale sau şcoli la nivel occidental? Pentru că societatea românească funcţionează pe şpagă, furt şi evaziune fiscală. Cei mai mulţi dintre cei care ne conduc aşteaptă şpaga sau fură, de la prim-ministru, miniştri, secretari şi subsecretari de stat, consilieri, primari şi rectori. Majoritatea firmelor raportează doar salarii minime pe economie şi sunt fără profit. Chiar te întrebi de ce mai funcţionează, dar apoi vezi că patronii au vile, maşini de lux şi concedii exotice. La fel e şi la directorii de spitale, şefii de secţie sau rectori. Acum suntem uimiţi şi revoltaţi de şpăgile unor parlamentari sau rude de premier. Oricât de mare va fi pedeapsa pe care o vor primi, împreună cu încă alţi câţiva zeci de şpăgari, nu e suficient pentru a schimba lucrurile. Asta depinde de fiecare dintre noi.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un alt motiv pentru educaţia pentru sănătate şi dublarea numărului de viroze" Vremea capricioasă a dublat numărul pacienţilor ce ajung la urgenţe datorită virozelor respiratorii. O parte sunt trataţi simptomatic în ambulatoriu, iar formele clinice severe necesită internare. Infecţiile căilor respiratorii superioare domină patologia, rinitele, laringitele, faringitele, bronşitele creând numeroase probleme celor cu imunitate scăzută, copiilor, gravidelor şi vârstnicilor sau celor cu patologie respiratorie preexistentă. Pe lângă banalele viroze au fost deja diagnosticate şi cazuri de gripă, aşa că este util să ştim să prevenim şi să tratăm aceste afecţiuni sezoniere. Cum prevenim? Evitaţi aglomeraţiile precum mijloacele de transport în comun, spaţiile comerciale, în care sunt şanse crescute de a veni în contact cu o persoană infectată, care să vă transmită boala pe cale aeriană, prin contact direct sau obiecte contaminate. Respectaţi cu stricteţe regulile de igienă, spălarea mâinilor cu apă şi săpun, insistând la nivelul spaţiilor interdigitale, unghiilor, pliurilor de flexie, utilizaţi batista şi şerveţele de unică folosinţă, nu strănutaţi sau tuşiţi spre alte persoane şi nu duceţi mâna la gură, nas sau ochi după ce aţi venit în contact cu cineva răcit. Evitaţi stresul termic prin îmbrăcăminte adecvată, lichide calde, evitarea deplasărilor matinale şi nocturne când este foarte frig, iar dacă este nevoie să vă deplasaţi, asiguraţi şi repausul în spaţii încălzite precum instituţiile publice sau magazine. Cum tratăm? Nu există un tratament specific pentru virozele respiratorii. Tratamentul are rolul să amelioreze simptomele, dar nu scurtează sau vindecă răceala. Orice tratament trebuie făcut doar la recomandarea medicilor de familie sau a specialistului, menţionând doar că antibioterapia fără discernămant este inficientă şi duce la selecţionarea germenilor rezistenţi, agravarea afecţiunii de bază sau are efecte secundare nedorite. Tratamentul simptomatic include analgezice şi antipiretice, acetaminofen şi ibuprofen. Sunt discuţii multiple despre eficienţa antitusivelor faţă de analgezicele simple. În plus, nu sunt recomandate copiilor pentru că eficienţa este discutabilă, iar administrarea are multiple efecte secundare nedorite, aşa că din 2009 Canada a restricţionat comercializarea fără reţetă a medicamentelor de răceală şi tuse pentru copiii de până la şase ani. Utilizarea defectuoasă a dextrometorfanului a dus, în mai multe ţări, la interzicerea lui. La adulţi, simptomele de rinoree pot fi reduse de către antihistaminicele de primă generaţie asociate decongestionantelor, precum pseudoefedrina, Sprayul nazal Ipratropium poate reduce simptomele de rinoree, dar are un efect scăzut asupra senzaţiei de zăpuşeală. Consumul crescut de lichide ar ameliora simptomele şi scurtează durata afecţiunii respiratorii, eventual asociat cu vitamina C. La fel şi utilizarea aerului umidificat încălzit precum şi frecţiile cu gel mentolat pe bază de petrolatum.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "DNA" Trebuie să muncească DNA 20 de ani la turaţie maximă şi tot nu desluşeşte în totalitate ce au putut să fure aştia în 10 ani. Incredibil cum şi cât au putut să fure. Legislaţia din România favorizează corupţia şi în general infractorii. Dacă legile ar fi aspre cu cei care le încalcă, s-ar comite cu mult mai puţine fărădelegi. Confiscarea averii prădătorilor ar face ca aceştia să se gândească de două ori înainte de a le comite. Dar, din nefericire, legile din România sunt făcute pentru ca infractorii să prospere. În detrimentul bieţilor români. Pensii şi salarii de mizerie, birocraţie asfixiantă, un aparat birocratic parazitar imens, taxe şi impozite pentru amărăşteni, huzur şi îmbelşugare pentru infractori, justiţiari şi guvernanţi.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Vreau interzicerea găleţii de campanie" Am depus un amendament în Comisia de Cod electoral prin care vreau interzicerea oricărui material promoţional în campania electorală, de la găleţile de milioane de euro până la afişele cât faţada unui bloc. Sper să îl susţineţi.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Avram Iancu" Avram Iancu este un adevărat român, iar pentru românii din Ardeal este o icoană! În timp ce unii îl spânzură şi în aceste zile, eu am susţinut un proiect de lege, adoptat de Camera Deputaţilor, care îi conferă titlul de martir şi erou al naţiunii române lui Avram Iancu. Reprezentanţii UDMR au anunţat că se abţin de la vot, deoarece au "dubii în legătură cu felul cum arată legea". Şi eu mă întreb ce caută prin Parlamentul României. Potrivit proiectului, pentru viaţa închinată şi jertfă spre propăşirea neamului românesc, pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu, considerat cel mai mare erou al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, se conferă fostului conducător al Revoluţiei române de la 1848-1849 din Transilvania titlul de erou al naţiunii române.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Alertă în penitenciare" Tot mai mulţi pacienţi din penitenciar ajung la spital în urma tentativelor de sinucidere sau a agravării afecţiunii de bază. Pe o statistică parţială din cele 115 decese din mediul penitenciar, aproape un sfert au avut cauze violente, iar dintre acestea sinuciderile au ajuns să reprezinte 90%. Într-un singur an numărul actelor suicidare s-a dublat, 22 fiind realizate prin spânzurare, iar unul prin intoxicaţie medicamentoasă. Starea de sănătate a oricărei persoane, chiar aparent lipsită de probleme medicale, supusă condiţiilor de detenţie este expusă unor factori de risc complementari determinaţi de modul de viaţă în captivitate, companionilor cu comportamente deviante şi măsurilor disciplinare. Pacienţii aflaţi în mediul penitenciar prezintă vulnerabilităţi suplimentare de ordin fizic şi psihic ce pot complica evoluţia şi prognosticul bolii. Dintre cele fizice celulele suprapolulate, paturile vechi şi ruginite, instalaţii sanitare defecte, lipsa apei calde, ferestrele neetanşe constituie factori de risc ce pot declanşa, acutiza, agrava sau complica afecţiuni preexistente din gama patologiei respiratorii, cardiovasculare, neurologice sau autoimune. Dintre cele psihice, pacienţii cu risc suicidar major sunt cei ce suferă de boli fizice cronice sau foarte dureroase, cei care au primit o pedeapsă mai lungă decât se aşteptau sau cei cărora li s-a modificat condiţiile de reţinere, în sensul trecerii de la control judiciar la cel preventiv. Studiul pe care l-am efectuat arată că există diferenţe majore între metodele utilizate în tentativele autolitice, precum şi variaţii semnificatice legate de vârsta, numărul de recidive precum şi calendarul şi distribuţia săptămânală a actelor autolitice din penitenciarul de maximă siguranţă Iaşi. Vârsta medie a suicidarilor a fost de 25,22 de ani, dar cei care recurg la metode violente sunt mai în vârstă, între 25-34 de ani, decât cei care recurg la intoxicaţii (sub 24 de ani), recidivează frecvent şi preferă lunea ca zi a actului suicidar şi lunile februarie şi mai. Intoxicaţiile sunt mai frecvente sunt sâmbata şi în luna septembrie. Indiferent de mijloacele folosite, actele suicidare se produc adesea dimineaţa, când personalul de supraveghere este mai numeros şi, ţinând cont că mulţi deţinuţi refuză tratamentul sau este suficient tratamentul în ambulatoriu, se conturează şi ipoteza că multe dintre aceste acte sunt demonstrative.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Iar ne-au scumpit benzina" În mai puţin de două luni, preţul a crescut cu peste 10%. Aşa că azi avem cel mai mare preţ la combustibil din regiune, fără a putea spune însă acelaşi lucru despre salarii sau pensii. Până una alta, trag o fugă până în Moldova. Ştiţi cât costă peste Prut un litru de benzină? Vă rog să-mi trimiteţi fotografii "la pompă" sau comentarii care să arate cât de fericiţi sunteţi de noile preţuri. Vor alimenta proiectul meu de lege privind eliminarea accizei suplimentare pe combustibil, proiect tras pe dreapta de nepăsarea parlamentarilor. Cu puţin combustibil vor înţelege şi guvernanţii că "accizitul" dăunează grav buzunarelor şoferilor şi economiei.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "România nu se mai vindecă" Acum serios, hoţilor le trebuie în primul rând confiscată prada, iar dacă asta nu se poate, luată întreaga avere a familiei. Nu încălzeşte pe nimeni ca un bolnav de cancer să fie plimbat 40 de ore într-o dubă pentru putea primi tratament într-un spital penitenciar, şi asta în condiţiile în care cele numite publice şi de "urgenţă" arată mult mai rău. Trebuie aplicată legea în cazul unui deţinut bolnav. Atât şi nimic mai mult. Se impune investigaţie medicală completă şi competentă, iar raportul să fie înaintat instanţei. Dar asta nu motivează desconsiderarea stării precare de sănătate a unui pacient chiar dacă se numeşte Ridzi. Închisoarea nu este nici instrument de tortură, nici instrument al morţii în urma sentinţei primite. Altfel, România nu se mai vindecă.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: Mâine sunt cele 40 de pahare şi, din păcate, în fiecare an, există pacienţi care vor să le bea neapărat pe toate şi ajung în serviciul de urgenţă. Toţi aceşti pacienţi necesită măsuri complexe de stabilizare, resuscitare volemică şi suport respirator, evaluare clinică, imagistică şi biologică şi tratament simptomatic şi al complicaţiilor imediate, precum bronhoaspiraţie, tulburări paroxistice de ritm, dar şi a celor tardive, de tipul encefalopatiei Wernicke. Pe un studiu pe care l-am efectuat timp de cinci ani în Spitalul Clinic de Urgenţe "Sf. Ioan" am constatat că pe 9 martie bărbaţii reprezintă 76,92% din cazurile de etilism acut, 69,23% fiind din rural, şi că la fiecare al cincilea bărbat băut ajuns la urgenţe, apare şi o doamnă sau domnişoară cu exces etilic. Alcoolemia medie de pe 9 martie a fost de 330 mg%. Se asociază şi afecţiunile digestive, cuprinzând crize ulceroase, gastroduodenite, colici biliare, pancreatite, hemoragii digestive. Excesele bahice duc şi la creşterea numărului de cazuri de afecţiuni cardiovasculare, hipertensiune, angină pectorală sau metabolice, diabet dezechilibrat, gută. Costurile ce decurg din tratamentul medical, la care se adaugă intervenţiile salvării şi poliţiei, ce intervine frecvent în astfel de situaţii, sunt plătite din banii noştri, iar pentru că majoritatea acestor pacienţi nu plătesc asigurări de sănătate, am iniţiat un proiect de lege ce prevede ca etilicii ajunşi în serviciul de urgenţă, după rezolvare terapeutică, să deconteze contravaloarea serviciilor medicale fie în bani, fie prin muncă în folosul comunităţii. Recomandăm să evitaţi excesele bahice, să beţi cu creierul şi nu cu stomacul, să nu conduceţi dacă aţi băut, să respectaţi situaţiile în care este contraindicată asocierea alcoolului cu medicaţia şi nu în ultimul rând, să nu lăsaţi sticlele de alcool nesupravegheate în prezenţa copiilor, aceştia fiind expuşi la forme severe de intoxicaţii. Cei şi mai ales cele care consumă alcool în spaţii publice (restaurante, baruri) sau în locuinţa altor persoane sunt expuşi la situaţii violente, mai periculoase chiar decât consumul de alcool, aşa că este bine să fie însoţite de persoane din anturaj ce nu consumă alcool, de tipul "şoferului de serviciu" pentru a a evita situaţiile neplăcute.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Băute şi bătute chiar de ziua lor" "Sărbătorirea" Zilei femeii nu a rămas fără urmări. Multe femei au primit pumni în loc de flori, iar altele au uitat să numere numărul de pahare consumate împreună cu prietenii, aşa că agresiunile şi alcoolul domină patologia acestor zile. Nici măcar de 8 martie femeile nu au scăpat de violenţa domestică, multe dintre ele fiind diagnosticate cu traumatisme toracoabdominale sau craniocerebrale. Altele au fost învinse de excesele etanolice şi s-au înregistrat alcoolemii de peste 290 mg% chiar şi la pacientele de peste 65 de ani. Mai precis, pe 8 martie, numărul etilicilor creşte în fiecare an, pe o statistică parţială, cei din rural reprezintă 66,66%, cu o alcoolemie maximă de 470 mg% şi un raport femei:bărbaţi de 1: 14. Fiecare pacientă a necesitat măsuri complexe de stabilizare, resuscitare volemică şi suport respirator, evaluare clinică, imagistică şi biologică şi tratament simptomatic şi al complicaţiilor imediate. Recomandăm măcar după aceste zile în care sfinţii, dulciurile şi paharele pline sunt incluse adesea în regimul alimentar, o perioadă de detoxifiere, în care fructele şi legumele, salata, ceaiurile şi sucurile de fructe să reintre în meniul zilnic.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Câţi medici trebuie să mai moară" Cazurile de agresare a medicilor din UPU au devenit extrem de numeroase. Actuala lege, adoptată în 2012, a dus în derizoriu o astfel de iniţiativă, prin faptul că a îmblânzit pedeapsa pentru astfel de fapte, ce poate fi redusă chiar la o simplă amendă, iar aşa-zisele sisteme în care s-au investit sute de mii de euro au dovedit doar că nu există mijloace eficiente de protecţie sau acestea sunt iluzorii. Proiectul meu de lege prevede înăsprirea pedepselor pentru cei care agresează personalul medical aflat în misiune şi egalizarea acestora cu cele aplicate în cazul agresării jandarmilor şi poliţiştilor. Apreciem că acest lucru va duce la descurajarea unor astfel de situaţii şi va permite cadrelor medicale să poată acţiona eficient în interesul pacienţilor. Trei profesii au drept scop binele cetăţeanului, dar, în timp ce poliţiştii şi jandarmii au şi pregătirea şi echipamentul necesar pentru a răspunde unor astfel de agresiuni, personalul medical este expus direct la astfel de situaţii, care se pot solda şi cu pierderea vieţii celor trataţi în acel moment. Concret, alineatul (4) al articolului 257 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează: " (4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist, jandarm sau asupra personalului medical, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate."
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Diagnostic penal" Descoperirea corupţiei dăunează grav sănătăţii! Parcă şi Omar Hayssam, când era să fie anchetat, era bolnav de cancer în faza terminală. Şi "voila-de-vezi", a avut "puterea" să fugă. Apoi a fost prins, extrădat, iar acum e la închisoare şi... i-a dispărut boala terminală. O minune medicală s-a produs, tot în faza DNA, la Iaşi, evident cu rectorul de la medicină, ce s-a ascuns după diagnosticul pus de cei pe care îi avea în subordine, cărora le-a promis că îi face profesori. A ieşit imediat din spital după ce a scăpat de procurori pentru a fuma o ţigară la primărie ca şi corupt de onoare. Cei care au pus diagnosticul de scăpare au fost făcuţi de urgenţă profesori. Suntem sătui de certificate date de doctori corupţi.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Fierbe Ciorbea?" Nu cumva trebuia să se sesizeze din oficiu şi la aberantele ordonanţe de urgentă date abuziv de Ponta? Când au dat ordonanţa traseismului politic, aceea care permitea trecerea primarilor şi consilierilor cât mai aproape de sacul cu bani de la bugetul ţării, doar ca să aducă voturi pentru Ponta, nu s-a sesizat nimeni. Acum a devenit lacheul de serviciu al politicienilor ajunşi la puşcărie. Oare să se facă puşcării de lux pentru hoţii ăia mari? Se poate să-i dea apă caldă doar de trei ori pe săptămână câte 10 minute pentru duş şi nu jacuzzi? Dar ce repede s-a autosesizat Avocatul Puterii, arivistul Ciorbea! În rest, n-aude, nu vede. Cine e la telefon? Am înţeles. Ăştia ar vrea să spun numai comentarii pline de laudă la adresa domnului Ciorbea. Procuror, lider sindical, primar al Bucureştiului, prim-ministru, nimeni câţiva ani, parlamentar, avocatul popoului.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Nu ştiu de ce se plâng" În spitale nu sunt paturi, nu sunt duşuri, nu sunt medicamente, în şcolile de la ţară sunt wc-uri doar în curte, dacă sunt, şi mor copii căzând în ele, dar este incredibil la ce s-a ajuns, să nu fie condiţii nici măcar în închisori? Nu ştiu de ce se plâng, au condiţii mai bune decât mulţi români cinstiţi în propriile case. Să le facem o închisoare doar hoţilor de lux, cu magazine Dior la parter şi restaurante cu meniuri bogate printre celule! Boala hoţilor se numeşte celulofobie!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Propunerea mea" Sunt prea multe şcoli şi spitale "sub limita demnităţii umane". Propun să le rezolvăm mai întâi pe acestea şi apoi puşcăriile. De când intră toţi şmecherii în puşcărie, brusc s-au descoperit condiţiile inumane şi câte un ministru dispus la investiţii de 1 miliard de euro în puşcării. Halal ministru! Şi de ce aproximativ 1 miliard de euro şi nu aproximativ 2 miliarde de euro sau de ce nu aproximativ 500.000 de euro? Domnule Cazanciuc, ştiţi ce înseamnă valoarea banilor? Este aşa de uşor să îţi dai cu părerea, chiar dacă nu ai nimic concret. De fapt, ştim ce înseamnă asta: dacă vreţi condiţii, vă dă ministrul un cost pe care nu-l putem refuza. Dacă zicea 2 miliarde, săreau unii că e cam mult, dar dacă spune de 1 miliard, vor spune unii că se pot găsi şi bani de puşcărie şi de parandărăt. Un miliard pentru puşcărie? Atunci, câte miliarde vă trebuie pentru oamenii cinstiţi?
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Puşcărie, te iubesc!" Situaţia condiţiilor din penitenciare este în unele cazuri "sub limita demnităţii umane". Hmm, ministrul Cazanciuc, care nu este rudă cu nimeni, vrea, cu anticipaţie, să pregătească pătuţul la copii. Spre deosebire de Ponta, care este baschetbalist, domnul Cazanciuc, care este un bun şahist, vede înainte cu 3 mutări. Cum descoperă corupţii ce rău e la puşcărie?! Cazanciuc vrea să spună că este necesar 1 miliard de euro. Sau o graţiere de un miliard. A doua variantă sună mai bine. Dar în spitale sau aziluri au fost?
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Rugăciune" Noi, oamenii de rând, care am fost jefuiţi timp de 25 de ani, ne rugăm să nu muriţi în puşcărie, să reuşiţi să vă duceţi pedeapsa până la final şi să aveţi parte de aceleaşi condiţii pe care le avem noi în libertate. Eu aş fi de acord chiar ca toţi ticăloşii ăştia insaţiabili să se întoarcă în libertate, dar cu o singură condiţie: să li se confişte tot, absolut tot şi să o ia de la zero. Să muncească şi să trăiască dintr-un salariu cinstit de 1000 de lei lunar, ca majoritatea românilor. Să vadă şi ei cum se descurcă românii cu un astfel de venit. Să vadă cum e să fii bolnav şi să mori cu zile dacă n-ai bani de şpăgi, că nu se uită nimeni la ei până nu dau plicul. Da, să fie liberi şi să trăiască în sărăcie ca poporul pe care l-au sărăcit prin lăcomia lor fără limită.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Sub limita demnităţii" Câţi oameni din ţara asta trăiesc cu 2.500 lei lună, adică cu suma alocată unui deţinut în fiecare lună. Câţi oameni din ţara asta care muncesc şi plătesc taxe câştigă 2.500 lei lună cât e suma alocată unui deţinut lunar? Câţi copii bolnavi primesc medicamente şi asistenţă medicală de 2.500 lei lună, cât e suma alocată unui deţinut lunar? Câţi oameni din ţara asta au pensie de 2.500 lei lunar cât e suma alocată unui deţinut? Pentru amărâţii care muncesc şi plătesc taxe şi sunt liberi, libertate condiţionată de nivelul de trai, de ce nu se discută despre demnitate?
			Domnul Sorin-Avram Iacoban: "Preşedintele Consiliului judeţean Iaşi doreşte să acumuleze capital electoral din evenimente tragice" Dorinţa unor personaje autohtone de a mai câştiga câteva procente de încredere a populaţiei îi transformă pe aceştia în veritabili vânători de drame. Dacă în lumea aceasta există categoria profesională a vânătorilor de tornade, în ideea unor persoane care caută să obţină date suplimentare pentru a ajuta la progresul ştiinţei fenomenelor naturale severe, iată că România oferă alternativa vânătorului de drame, adică o persoană care urmăreşte să câştige capital electoral din evenimentele tragice ale unor concetăţeni inventând acuzaţii atât de penibile şi imorale încât ne este nouă ruşine de ruşinea lor. Acest personaj nu este altul decât cel cunoscut în capitala Moldovei ca fiind playboy-ul zăpezilor, adică acelaşi personaj care escalada troienele din judeţ pentru a face un pictorial pe care probabil să îl etaleze în propriul birou, în timp ce sinistraţii, armata şi jandarmii săpau pe dedesubtul "tronului preşedintelui CJ" tuneluri de evacuare a bolnavilor. Acest personaj nu este altul decât cel cunoscut de toată ţara că a folosit elicopterul Ministerului de Interne pentru a se deplasa la Starea civilă din Iaşi, unde avea să îşi unească prin semnătură destinul cu aleasa inimii, în timp ce cazuri grave de sănătate care necesitau transport de urgenţă trebuiau să mai aştepte până când regele pulpelor la ceaun avea să spună da în faţa ofiţerului de stare civilă. Aşa cum bine aţi ghicit, dragi colegi, este vorba despre Cristian Adomniţei. "Virtuosul liberal", aşa cum îi spun cei care beneficiază de contracte preferenţiale pe banii publici ai Consiliului judeţean Iaşi, nu a mai avut răbdare să aştepte măcar cele 3 zile de doliu în care era o familie întreagă şi puternic cravaşat din spate de persoane care l-au transformat în timp într-o simplă marionetă, purtător de cuvânt al ingineriilor financiare la nivel de judeţ, a căzut în penibil încercând să profite electoral la maximum de drama unei tinere de 16 ani care, din păcate, a fost ucisă în parcul Copou Iaşi, Dumnezeu să o odihnească în pace. Să speculezi acest moment în eventualitatea unei aşa-zise aşteptate candidaturi la Primăria municipiului Iaşi dezvăluie un suflet crud cu o dimensiune morală de cea mai joasă speţă. Nu a oferit răgaz familiei îndurerate nici măcar pentru înmormântare că a şi apărut în public cu indicarea vinovaţilor, adică adversarii lui politici, în speţă primarul municipiului Iaşi şi în plan secund Poliţia locală. Nu a contat pentru acest personaj cu grave carenţe de moralitate nici faptul că autorităţile în domeniu au confirmat premeditarea oribilei crime. Or, premeditarea presupune faptul că autorul şi-a stabilit un plan bine ticluit, tocmai pentru a nu fi observat de cineva şi pentru a nu exista probele unei fapte extraordinar de grave, soldată cu pierdere de viaţă omenească. Nu avem certitudinea că domnul Adomniţei cunoaşte înţelesul exact al cuvântului premeditare, dar măcar putea apela la o persoană de specialitate care să îi scrie pe o bucată de hârtie cam ce însemnă acest lucru. Domnule Adomniţei, de dramele dintre doi tineri, drame generate de crize de gelozie, nu poate fi răspunzător primarul municipiului Iaşi. Dumneavoastră nu ştiţi, pentru că nu vă preocupă oraşul, însă vă spun eu că, în zilele noastre, tinerii obişnuiesc să aibă întâlniri romantice în parcuri, seara, feriţi de ochii lumii, tocmai pentru a beneficia cât de cât de intimitate. În parcuri se înfiripă poveşti frumoase de dragoste. Or, municipalitatea din Iaşi nu poate pune câte un securist în spatele fiecărui copac din parcurile Iaşiului pentru a spiona momentele frumoase care se întâmplă între doi tineri, aşa cum puneţi dumneavoastră câte un securist la fiecare uşă din consiliul judeţean pentru a scăpa de toţi adversarii politici. Evident, în cazul de faţă, evenimentele petrecute au fost tragice, dar acesta nu este motivul pentru a porni o veritabilă vânătoare de tineri, care să fie legitimaţi din 10 în 10 metri şi care să permită şi compania unui poliţist local lângă ei, tocmai în scop preventiv. Aşa cum precizează şi experţii în criminalistică, un ucigaş cu o labilitate morală profundă îşi va urmări victima şi îşi va duce la bun sfârşit planul criminal mai devreme sau mai târziu, tocmai în aceasta constând premeditarea. Ruşine, domnule Adomniţei, pentru că nu aţi avut măcar decenţa de a tăcea câteva zile. Dar cine este acest Cristian Adomniţei, cel despre care presa de investigaţie din Iaşi umple paginile în mod constant? Este personajul principal din afacerea FILIT 2014 pentru care presa locală l-a acuzat chiar de iniţierea unei acţiuni de spălare de bani. Mergând pe proverbul românesc că aşchia nu sare departe de trunchi, Cristian Adomniţei nu a sărit departe de Relu Fenechiu, împrumutând din elementele cu specific penal care l-au caracterizat pe fostul preşedinte PNL Iaşi. Presa de investigaţie locală a atras atenţia că domnul preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi se află în fruntea unei caracatiţe care s-a ocupat de distribuirea preferenţială a contractelor pentru diverse activităţi legate de evenimentul cultural precizat. Evident, luat la întrebări de jurnaliştii locali, domnul Adomniţei a invocat secretul fiscal, neoferind nicio informaţie cu privire la cheltuiala banului public pentru festivalul FILIT 2014, deşi informaţiile erau de interes public. Nu cu mult timp în urmă, aflam, tot prin intermediul jurnaliştilor locali, că domnul preşedinte al consiliului judeţean a pus la bătaie peste 1,5 miliarde de lei vechi pentru editarea oficiosului instituţiei, publicaţie care nu a ajuns doar la primării şi consilieri, ci a umplut cutiile poştale ale cetăţenilor judeţului, fiind cel mai bun mod găsit de preşedintele C.J. Iaşi pentru a-şi face reclamă, evident, pe bani publici. Inaugurarea drumului judeţean Iaşi-Botoşani nu l-a ferit de scandaluri pe domnul Cristian Adomniţei, care şi-a asumat personal realizarea proiectului, făcându-şi din nou reclamă pe banii publici, montând pe cei 42 km de drum reabilitat mai multe bannere în care se preciza doar numele Domniei Sale, fără să se facă vorbire de faptul că proiectul a fost unul al consiliului judeţean. Însă pe arterele rutiere nereabilitate, care arată după deja 2 ani şi jumătate de mandat în fruntea C.J. Iaşi ca după un bombardament, nu se găsesc, pentru corecta informare a publicului, panouri cu mesajul: "Aici se manifestă indiferenţa domnului Cristian Adomniţei cu privire la comunităţile locale din judeţ", deşi corectitudinea informării ar fi impus acest lucru. Cristian Adomniţei este acelaşi politician despre care apropiaţii susţin că şi-a plătit un articol de presă locală pentru ca acesta să fie preluat în presa naţională şi pe site-urile principalelor agenţii de ştiri, prin care se urmărea dezinformarea cetăţenilor în legătură cu autostrada Iaşi-Târgu Mureş, promovând ideea că a fost singurul interesat de acest proiect strategic şi că doar datorită Domniei Sale a fost inclusă autostrada în Masterplanul de infrastructură rutieră a României. A şi insistat asupra acestui fapt, chiar dacă prin aceasta a umilit chiar şi parlamentarii PNL care au semnat scrisoarea deschisă adresată primului-ministru şi ministrului transporturilor prin care se cerea imperios ca autostrada menţionată să devină o prioritate strategică şi să fie demarate cât mai urgent lucrările. Aşa după cum am precizat, efortul celor 74 de parlamentari, atât de la putere, cât şi de la opoziţie, a fost dus în derizoriu de un personaj care consideră că activitatea noastră de reprezentare a intereselor comunităţilor care ne-au votat a fost inexistentă. Acesta este liberalul Cristian Adomniţei, domnilor de la PNL, acesta este colegul dumneavoastră care spune că nu aţi fost interesaţi de Autostrada Est-Vest şi că aţi manifestat dispreţ faţă de comunităţile din cele 8 judeţe ale Moldovei. Repet, acesta este colegul dumneavoastră de partid! Nu în ultimul rând, nu pot să închei fără a preciza faptul că domnul Adomniţei s-a remarcat şi prin alte fapte de "vitejie". Aşa cum a semnalat presa locală, "virtuosul liberal" a tocat banii judeţului pe contracte oferite cu dărnicie unor firme de apartament, aşa cum este cazul firmei Green Terra S.R.L., care a încasat sume frumoase de la bugetul Consiliului judeţean Iaşi pentru montarea şi demontarea unor căsuţe destinate târgurilor şi expoziţiilor. Nici exemplul firmei "Oameni şi Companii" nu este de trecut cu vederea, aceasta încasând bani grei pentru servicii de consultanţă fără să se specifice în ce domenii este făcută această consultanţă şi ce rezultate suplimentare a adus această activitate remunerată, mai ales că instituţia condusă de Cristian Adomniţei are în subordine un aparat propriu de lucru destul de stufos, capabil să realizeze propria consultanţă. Nu trebuie să treacă nemenţionate nici contractele încheiate de Consiliul Judeţean Iaşi cu diferiţi avocaţi "de casă" pentru reprezentarea în instanţă a instituţiei, deşi C.J. Iaşi are în organigramă chiar o Direcţie juridică. Acesta este Cristian Adomniţei, acesta este mandatul Domniei Sale, despre care se mai puteau adăuga multe, dar nu îmi permite timpul să o fac. Apropierea anului electoral 2016 lipseşte de decenţă pe unii aleşi locali. Bine, decenţa ar trebui să fie principalul barometru al civilizaţiei, însă, după cum se vede, politica îi transformă pe unii atât de mult încât uită şi de minimele precepte morale. Tocmai din această cauză poporul are o părere atât de proastă despre politicieni. Închei prin a ruga respectuos colegii de la PNL să ceară scuze în numele preşedintelui C.J. Iaşi familiei îndoliate de la Iaşi, care nu a avut liniştea înmormântării propriei fiice, deoarece colegul lor liberal, Cristian Adomniţei, a găsit de cuviinţă să câştige ceva capital electoral profitând de acest eveniment tragic şi dureros.
			Şedinţa s-a încheiat la ora 10,10.