Doamna Cornelia Negruț: "ÎPS Justinian Chira, o viață închinată slujirii Bisericii și maramureșenilor!" Înalt Prea Sfinția Sa Justinian Chira, Episcopul ortodox al Maramureșului și Sătmarului, a împlinit zilele trecute 74 de ani de când și-a dedicat viața în slujba Bisericii noastre strămoșești. Unul dintre cei mai iubiți prelați ai ortodoxiei românești, ÎPS Justinian Chira, a fost celebrat la împlinirea unei vieți de om pusă înaintea lui Dumnezeu la frumoasa Mănăstire Sfânta Ana de la Rohia. ÎPS Justinian Chira s-a născut la 28 mai 1921 în satul Plopiș, județul Maramureș. La 12 martie 1941 a fost primit frate la Mănăstirea "Sfânta Ana" - Rohia, iar la 2 martie 1942 a fost tuns în monahism. La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 a fost hirotonit preot de către Episcopul Nicolae Colan, al Vadului, Feleacului și Clujului. Din 21 iunie 1944, în vârstă doar de 23 ani, a preluat conducerea mănăstirii. A condus mănăstirea aproape 30 de ani, până la 9 septembrie 1973, dată când - pentru meritele sale deosebite - a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului. S-a preocupat îndeaproape de formarea unor viețuitori statornici și cu dragoste de mănăstire, îngrijindu-se și de pregătirea lor intelectuală. ÎPS Justinian Chira a dat un impuls nou vieții monahale de la Rohia. A impus și câteva reguli de viață mănăstirească, unele dintre ele adevărate pilde: 1. Să nu se primească frați din alte mănăstiri - regula statorniciei; 2. Să nu fie primiți cei ce veneau cu gândul de a-și face o situație sau fugeau de răspundere - regula muncii; 3. Să nu fie primiți sentimentalii sau decepționații - regula vocației; 4. Să fie primiți numai oameni sănătoși, din familii cinstite, serioase - regula credinței, a caracterului și a testării sociale. În septembrie 1990 a fost ales Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului. Prea Sfințitul Justinian este ctitorul bibliotecii mănăstirii Rohia și a urmărit îndeaproape bunul mers al mănăstirii și ridicarea prestigiului ei și după ridicarea la treapta arhieriei. Prin ucenicii pe care i-a lăsat aici, printre care s-a remarcat în mod deosebit starețul Serafim Man (1973-1984), Episcopul Justinian și-a realizat toate visurile care nu au putut să se materializeze până atunci. În decembrie 2009 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop Onorific al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului. În preajma împlinirii vârstei de 94 de ani și la 74 de ani de viață monahală, doresc să îl felicit cu dragoste și căldură pe ÎPS Justinian pentru anii petrecuți în slujba bisericii noastre sfinte. În toți acești ani, credința ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului a crescut în intensitate, în ciuda vicisitudinilor unei perioade triste pentru noi toți. Vă mulțumesc pentru că ați câștigat dragostea sinceră a concetățenilor noștri din Maramureș, printr-o activitate misionară, socială și culturală prestigioasă. Îl rog pe bunul Dumnezeu să vă aibă în continuare în paza Sa și să vă dăruiască multă sănătate, ajutor ceresc și multe alte reușite în munca lăudabilă pe care o desfășurați spre înălțarea sufletelor maramureșenilor.
|