Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 aprilie 2015

				Şedinţa a început la ora 8,48. Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Rodica Nassar, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
				Doamna Rodica Nassar: Bună dimineaţa! Deschid şedinţa noastră de astăzi. O să începem lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta declaraţii politice. Sigur că au întâietate colegii prezenţi în sală.
				Domnule deputat Lubanovici, aveţi cuvântul.
				Domnul Mircea Lubanovici: Vă mulţumesc. Doamnă preşedinte de şedinţă, sunt onorat să încep şedinţa noastră pentru declaraţii politice din dimineaţa aceasta. Onorat prezidiu, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Cum susţine actuala putere votul prin corespondenţă?" Consultările care au avut loc ieri între Preşedintele României şi partidele parlamentare au subliniat, încă o dată, necesitatea şi urgenţa adoptării legii care reglementează exercitarea dreptului de vot pentru românii din diaspora. După cum bine ştiţi, Partidul Naţional Liberal, din care fac parte, a finalizat proiectul de lege care face posibilă implementarea votului prin corespondenţă. În condiţiile în care această iniţiativă facilitează exercitarea dreptului de a vota, drept încălcat cu premeditare de către Guvern la ultimele alegeri prezidenţiale, imobilitatea majorităţii parlamentare pe acest subiect nu poate decât să revolte orice cetăţean cu o minimă cultură democratică. Mai mult decât atât, aceiaşi reprezentanţi ai puterii aruncă în spaţiul public informaţii false şi dezinformări privind procedura de vot pentru românii din diaspora; în plus, blochează prin orice tertipuri dezbaterile din comisia parlamentară înfiinţată. Având în vedere toate acestea, ne mai miră că situaţia nu a avansat în acest domeniu? Este şi mai îngrijorător faptul că legea votului prin corespondenţă trebuie adoptată cu cel puţin un an înainte de următoarele alegeri parlamentare. Nu pot să nu remarc cum puterea foloseşte orice mijloc pentru a amâna adoptarea acestei legi, totul pentru a nu da posibilitatea exercitării votului unei categorii de cetăţeni care are un vot majoritar de dreapta. Românii care, în mod firesc, vor taxa ori de câte ori este nevoie partidele şi măsurile care îi împiedică să îşi exprime dreptul fundamental al democraţiei. Stimaţi colegi, evenimentele de la alegerile prezidenţiale de anul trecut ne-au arătat în mod clar cum regulile existente pot fi cu uşurinţă manipulate atât timp cât contravin intereselor celor de la putere, şi asta cu preţul sacrificării principiilor şi normelor democratice. Nu am uitat cum Guvernul a impus măsuri cu scopul clar de a descuraja românii din diaspora să se prezinte la vot prin reducerea numărului secţiilor de votare sau plasarea acestora în zone nefavorabile, trimiterea unui număr insuficient de buletine de vot în diaspora, limitarea ştampilelor de vot - şi lista aceasta poate continua, din nefericire. Aceste acte nu pot fi şterse cu buretele, onoraţi guvernanţi. Discriminarea deliberată, tratamentul inuman aplicat cetăţenilor din diaspora - toate acestea vor intra în istorie la capitolul Cartea neagră a democraţiei. Într-un stat democratic consolidat, cu actori politici de bună-credinţă, aceste fapte nu ar fi fost posibile! Stimaţi colegi, ţin să vă spun că votul prin corespondenţă nu este o invenţie românească, ci funcţionează cu succes în statele democratice. Mai mult decât atât: în timp ce noi încă nu reuşim să facem disponibilă această metodă pentru cetăţenii din diaspora, în Germania măsura se aplică celor din interiorul ţării, iar la alegerile parlamentare din 2013, peste 20% din electoratul german a optat pentru votul prin corespondenţă, din motive ce variază de la starea de sănătate, absenţa de la domiciliu sau din comoditate. Cert este că sistemul este creat în aşa mod încât exprimarea votului să fie încurajată şi să se realizeze într-un număr cât mai mare. La noi, se pare că puterea acţionează în sens opus - totul pentru a limita exercitarea dreptului de vot. Stimaţi guvernanţi, vă întreb din nou: cât veţi mai continua pedepsirea românilor?! Nu este suficient că ei trebuie să suporte efectele proastei dumneavoastre guvernări, acum le îngrădiţi şi votul? Vă mulţumesc pentru atenţie. Deputat Mircea Lubanovici, deputat PNL diaspora.
				Doamna Rodica Nassar: Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.
				Are cuvântul domnul deputat Gheorghe Ciobanu.
				Domnul Gheorghe Ciobanu: Doamnă preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Reducerea TVA la alimente reprezintă ce este mai bun din două lumi - o măsură corectă economic şi un sprijin pentru românii aflaţi în dificultate". Reducerea TVA la toate alimentele, de la 24% la 9%, începând cu 1 iunie, reprezintă cea mai curajoasă măsură fiscală luată în ultimii zece ani în România. Atât din perspectiva impactului pe care îl va avea asupra bugetului de stat, cât mai ales din perspectiva socială şi economică, per total se poate spune că avem de-a face cu o schimbare aproape totală de paradigmă, relaxarea fiscală şi încurajarea consumului într-o zonă socială destul de afectată de creşterea decalajelor în ultimii zece ani. Această decizie a Executivului condus de Victor Ponta îndeplineşte toate criteriile pentru a mulţumi absolut toate părţile implicate în procesul economic. Producătorii vor avea cheltuieli mai mici către stat şi este de presupus că vor avea un volum mai mare de vânzări. Creşterea consumului va echilibra într-o măsură încasările bugetare şi va avea ca impact asupra veniturilor descurajarea evaziunii, va face ca şi celelalte afaceri orientate în jurul agriculturii şi alimentelor să iasă din zona gri, mai ales localurile de alimentaţie publică. Consumatorii finali vor avea parte de mâncare mai ieftină şi de mai bună calitate, impactul pozitiv asupra coşului zilnic urmând să fie considerabil pentru peste 60% dintre români. Nu în ultimul rând, agricultura românească va primi un imbold uriaş în a se transforma într-un motor economic. Asta s-a văzut şi în ultimii ani, când am trecut de la statutul de importatori de mâncare la postura de exportatori, iar agricultura a fost unul dintre pilonii creşterilor economice pe care România le-a cunoscut începând cu venirea PSD la guvernare, în 2012. Reducerea TVA pentru alimente de la 24% la 9% reprezintă ce este mai bun din cele două lumi; pentru cei de stânga reprezintă un ajutor uriaş pentru românii aflaţi în dificultate; pentru cei de dreapta - o măsură care încurajează micile afaceri, agricultura şi procesatorii, dar şi consumul. Practic, avem de-a face cu o situaţie win-win. Este şi o măsură socială, dar şi una de relaxare fiscală. Asta dovedeşte că, în ciuda foarte multor lucruri neadevărate, spuse în spaţiul public, Guvernul Ponta a avut mai multe măsuri liberale decât guvernele girate de Traian Băsescu. Reducerea TVA la 9% a redus contribuţiile la asigurări sociale cu 5 puncte procentuale şi a eliminat o serie de taxe şi impozite. S-a vorbit foarte mult, în necunoaştere de cauză, despre sustenabilitatea acestei măsuri şi despre efectele concrete pe care le va avea. Dincolo de faptul că este evidentă creşterea încasărilor bugetare, această hotărâre a Guvernului trebuie analizată din perspectiva precedentului creat de reducerea TVA-lui la pâine şi la produsele de panificaţie, în acelaşi cuantum. Efectele, acolo, sunt măsurabile după un an. Vorbim despre o reducere medie a preţurilor cu 10%, de o reducere a evaziunii fiscale cu 20%, care a adus 300 de milioane de lei la buget, şi o creştere a producţiei fiscalizate cu aproape 18%. Aceste cifre sunt de-a dreptul impresionante şi, dacă s-ar repeta în cazul tuturor alimentelor, am obţine trei efecte imediate: românii ar da mai puţin pe mâncare şi şi-ar permite o hrană de mai bună calitate care să-i menţină sănătoşi; bugetul de stat nu ar avea pierderi de pe urma relaxării fiscale; afaceriştii ar ieşi din zona evaziunii fiscale nejustificate şi s-ar crea o piaţă cu adevărat concurenţială, în care cei care îşi plătesc taxele la stat nu ar mai avea de suferit de pe urma concurenţei incorecte faţă de cei care practică evaziunea. Reducerea TVA-ului de la 24% la 9% la alimente are un impact prognozat de aproximativ 2,4 miliarde de lei anul acesta şi de 5 miliarde de lei anul viitor. În condiţiile în care avem creştere de 3,3 miliarde de lei la buget, pe primele două luni, nu se pune problema ca măsura să fie anulată ulterior. Mai mult, există toate şansele să aducă un plus între 0,3% şi 0,5% din produsul intern brut numai din creşterea consumului anul acesta. Aş încheia, felicitând Guvernul Ponta şi declarându-mi susţinerea totală pentru o măsură corectă economic şi un impact social foarte pozitiv. Vă mulţumesc. Deputat PSD, Gheorghe Ciobanu.
				Doamna Rodica Nassar: Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.
				Are cuvântul domnul deputat Gudu Vasile.
				Domnul Vasile Gudu: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică de astăzi este legată de slaba absorbţie a fondurilor europene din cadrul Uniunii Europene. România se situează printre ultimele ţări din Uniunea Europeană în privinţa atragerii fondurilor comunitare conform Comisiei Europene, care critică sistemul deficitar de achiziţii publice, corupţia din acest sistem, precum şi mecanismele de control şi management din absorbţia banilor europeni, critici care apar în documentul intitulat Recomandările specifice de ţară emise de Comisia Europeană pentru România. În acest sens, Comisia Europeană recomandă României, citez : "Rata de absorbţie a fondurilor UE rămâne una dintre cele mai scăzute din UE", avertizează Comisia Europeană în preambulul recomandărilor. România trebuie să accelereze absorbţia fondurilor UE, să consolideze sistemele de gestiune şi de control, să aducă îmbunătăţiri asupra capacităţii de planificare strategică, inclusiv elementului bugetar multianual". De asemenea, "România ar trebui să îmbunătăţească în continuare calitatea şi eficienţa sistemului judiciar, să combată corupţia la toate nivelurile şi să asigure executarea efectivă a hotărârilor instanţelor". Legislaţia în domeniul achiziţiilor publice este instabilă şi lipsită de coerenţă. Cadrul instituţional creat de guvernările Ponta 1, 2 şi 3 nu dispune de instrumentele necesare pentru a remedia deficienţele şi a furniza orientări corespunzătoare autorităţilor contractante. Se impune cu necesitate ca România să-şi intensifice eforturile pentru a consolida capacitatea administraţiei publice, în special prin îmbunătăţirea eficienţei, a gestionării resurselor umane, a instrumentelor decizionale şi a coordonării în cadrul şi între diferitele niveluri administrative. Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s a anticipat o creştere economică a României în medie de 3% între 2015 - 2018, dar care ar putea fi limitată de menţinerea la un nivel scăzut a ratei de absorbţie a fondurilor Uniunii Europene, şi de un nivel sub aşteptări al investiţiilor străine directe în România. Cu nouă luni înainte de încheierea exerciţiului financiar multianual 2007 - 2013, absorbţia fondurilor Uniunii Europene în primul trimestru din 2015 conturează deja un eşec de proporţii al Guvernului condus de premierul Victor Ponta. Astfel, o rată de absorbţie a fondurilor UE de doar 60% înseamnă o pierdere netă pentru România de cel puţin 7,5 miliarde de euro. În primele trei luni din 2015 România a primit rambursări în contul cheltuielilor efectuate în programele finanţate de UE de 696 de milioane de euro, adică doar 4% din totalul fondurilor alocate între 2007 - 2013 (19 miliarde de euro). România poate încheia exerciţiul financiar cu o rată de absorbţie de sub 60%, ceea ce ar pune în pericol creşterea economică, având în vedere că o bună parte a investiţiilor bugetate de Ministerul Finanţelor Publice pe 2015 se baza chiar pe fondurile Uniunii Europene. Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că în anul 2015 nivelul acestor investiţii va fi de 44,7 miliarde de lei, mai mari cu aproape 24% faţă de sumele programate în 2014. În aceste condiţii apare în mod firesc întrebarea dacă Guvernul Ponta şi, implicit, noul ministru al fondurilor europene, domnul Marius Nica, au sau nu în vedere luarea măsurilor necesare în vederea creşterii ratei de absorbţie a fondurilor Uniunii Europene, în condiţiile în care în luna martie 2015 rata de absorbţie (rambursările) a crescut cu 1,2%, de la 47,6% (9 miliarde de euro) comparativ cu 48,9% (9,3 miliarde de euro) în luna februarie a aceluiaşi an. Realitatea ne arată că România are încă cea mai slabă absorbţie de fonduri europene din Uniunea Europeană, cu o rată a cererilor de rambursare de la Bruxelles de 35% la fondurile structurale şi de coeziune. Din păcate pentru români, absorbţia fondurilor europene este în prezent încorsetată de o capacitate administrativă insuficientă pentru a gestiona programe şi proiecte, la care se adaugă o defectuoasă coordonare între ministerele de resort şi instituţiile responsabile pentru punerea în practică a politicilor sectoriale şi managerizarea fondurilor europene. Vă mulţumesc. Vasile Gudu, deputat PNL de Tulcea.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
				Are cuvântul domnul deputat Gheorghe Firczak.
				Domnul Gheorghe Firczak: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Declaraţia mea politică se intitulează "Ucraina europeană sau mica Rusie Euro-Asiatică?" Această declaraţie se referă la situaţia actuală a Ucrainei privită la modul general şi situaţia rutenilor din Ucraina, la modul particular. Prezenta expunere pe care o am aici a fost făcută de preşedintele de onoare al Congresului Mondial al Rutenilor, acad. Paul Robert Magocsi, la 29 noiembrie 2014, la Conferinţa ucraineană a Programului Parlamentar Canada-Ucraina, la Universitatea Catolică Ucraineană din L’viv. Întrucât expunerea prezintă o serie de elemente pe care noi, Uniunea Culturală a Rutenilor din România, ni le-am însuşit, mi-am permis să o prezint în faţa Domniilor Voastre. Întrucât, ca orice expunere, are o anumită întindere, permiteţi-mi să o depun la secretariatul Camerei şi să menţionez, în acelaşi timp, că ea a fost remisă şi electronic. Vă mulţumesc. "Discurs la Conferinţa ucraineană a Programului Parlamentar Canada - Ucraina Universitatea Catolică Ucraineană, L’viv, Ukraine, 29 noiembrie 2014, acad. Paul Robert Magocsi Cu un an în urmă, când criza din Ucraina a devenit principalul subiect în mass-media internaţională - timp de cel puţin câteva săptămâni - mulţi au fost luaţi prin surprindere. Dar era oare ceva cu adevărat surprinzător în desfăşurarea de evenimente din această parte volatilă a lumii? Următoarele reflecţii privesc patru aspecte ale evenimentelor din acest ultim an: (1) anexarea Crimeii de către Rusia; (2) scopurile strategice ale Rusiei lui Putin pentru restul Ucrainei; (3) apariţia neaşteptată a Ungariei şi a intereselor sale în Transcarpatia ucraineană; (4) Răspunsul liderilor ucraineni la ceea ce numesc problema rusină. Cu câteva luni în urmă, mare parte a presei internaţionale se referea la Crimeea ca la "un teritoriu istoric rus", care doar recent a devenit parte a Ucrainei. Cât de validă e o asemenea afirmaţie ? Ar fi util să ne reamintim câteva fapte istorice de bază. Crimeea a fost anexată la ceea ce era atunci Imperiul Rus în 1783 şi a rămas parte a acestui imperiu şi a statului sovietic ce i-a urmat până în 1954: adică pentru o perioadă de 170 de ani. Din 1954 Crimeea a fost parte a Ucrainei, timp de 60 de ani. Dar cea mai lungă perioadă de stăpânire în Crimeea s-a întins de la jumătatea secolului al XV-lea până spre finalul secolului al XIX-lea, ceea ce înseamnă aproape 330 de ani, timp în care a fost parte a cnezatului Crimeii. Cnezatul Crimeii a fost condus de strămoşii tătarilor din Crimeea, ca stat vasal al Imperiului Otoman. Cât despre populaţia din Crimeea, aceasta nu a fost niciodată rusă, ba, mai mult, nici măcar slavă. Cea mai veche aşezare slavă a fost Ros River, situată la doar 100 de kilometri sud de Kiev. Asta înseamnă că slavii, inclusiv ruşii, nu pot fi consideraţi ca fiind populaţia băştinaşă în stepa ucraineană şi, în mod cert, nu în Crimeea. Ruşii, şi într-o mai mică măsură ucrainenii, au început să se stabilească în Crimeea doar de la începutul secolului al XIX-lea. Oricum, mândria de a fi cea mai veche populaţie din Crimeea revine tătarilor. Ca urmare, dacă politicienii, jurnaliştii şi comentatorii avizaţi ar trebui să se exprime în lozinci sau să folosească etichete, formularea corectă ar fi "Crimeea - regiunea istorică a tătarilor". Asupra numărului tătarilor din Crimeea planează câteva incertitudini. În 2001 (la ultimul recensământ), erau doar 2 milioane de locuitori în Crimeea, din care 243.000, sau 12 %, erau tătari. Se poate ca numărul lor să fi ajuns azi la circa 300.000. De unde au venit aceşti 243.000 - 300.000, dacă ştim că întregul grup, de cca 188.000 la vremea aceea, a fost deportat în mod brutal, la ordinul direct al lui Stalin, în Asia Centrală sovietică ? Exodul spre est a început în 18 mai 1944, zi rămasă în amintirea tătarilor din Crimeea drept Ziua Neagră (Qara Kun). După ce au pribegit aproape jumătate de secol prin Uzbekistanul sovietic, marea majoritate a tătarilor s-au întors din exil la începutul anilor '90, datorită, în bună parte, politicii de încurajare dusă de guvernul Ucrainei independente. Din acest motiv tătarii din Crimeea şi instituţiile politice şi civice care îi reprezintă au fost extraordinar de loiali Ucrainei şi s-au temut că ar putea fi nevoiţi să trăiască sub guvernarea rusească. Dacă guvernul autoritar rus al lui Vladimir Putin nu ar fi fost suficient de problematic, chiar mai rău sunt locuitorii ruşi din Crimeea sau, mai exact, localnicii sovietici, proverbialii sovoks. Aceştia în general au detestat ceea ce ei numesc uzurpatorii din est, care au îndrăzneala să vină să pretindă să trăiască într-un "teritoriu rus". Pentru mulţi dintre localnicii sovoks, care trăiesc în casele construite şi deţinute de tătari înainte de 1944, aceşti intruşi musulmani ar trebui să se întoarcă de unde au venit, în locul căruia îi aparţin - Estul. Şi care a fost poziţia Rusiei în toată situaţia aceasta? Mulţi comentatori din vest au părut surprinşi de îndrăzneala, unii ar spune chiar nechibzuinţa preşedintelui rus Vladimir Putin. De fapt n-ar fi trebuit să fie nici cea mai mica surpriză. Se comportă, şi cu destul de mult succes, în maniera stabilită de lunga succesiune a unor stăpânitori, care începea cu Principatul Moscovei / Marele ducat al Moscovei în Evul Mediu, trecea prin Imperiul Rus, Uniunea Sovietică şi acum Federaţia Rusă. Această poziţie era determinată de scopurile geopolitice istorice ruso-moscovite şi de mentalităţile culturale adânc înrădăcinate. Este bine-cunoscut tuturor scopul Moscovei şi al Imperiului rusesc de a-şi asigura accesul la porturile Mării Negre, cu ape calde tot timpul anului. Eforturile de secole de a îndepărta Imperiul Otoman şi Cnezatul Crimeii de ţărmurile nordice ale Mării Negre au fost încununate de succes la finalul anului 1780, în timpul domniei Ecaterinei a II-a, motiv pentru care ruşii au numit-o pe aceasta Ecaterina cea Mare. Mai puţin cunoscute sau mai puţin luate în discuţie sunt scopurile ideologice ale lui Vladimir Putin, bazate pe tradiţiile culturale îndelung inoculate lui şi tuturor ruşilor. Pe scurt, încă din secolul al XV-lea, dacă nu chiar mai devreme, Moscova, Imperiul Rus şi, apoi, Uniunea Sovietică au urmărit să recâştige teritoriile pe care le considerau ca aparţinându-le de drept lor. Iniţial cunoscută ca Unirea Teritoriilor Ruse (sobiraniezemel’ russkikh), aceasta includea moştenirea Rusiei/Ruteniei Kievene din Evul Mediu. Şi dintre toţi aşa-zişii mari conducători ai Rusiei, cel care a atins acest ţel a fost Iosif Visarionovici Stalin, în anul 1945. Zona care, pretind ideologii ruşi, ar fi fost parte a moştenirii Rusiei Kievene include o bună parte a Rusiei Europene, tot Belarusul şi statele baltice şi, în mod cert, întreaga Ucraină până la, şi chiar dincolo, de Carpaţi în vest şi până la malul Mării Negre în sud. Nu contează că nord-estul Mării Baltice şi ţărmurile sudice ale Mării Negre nu au fost niciodată parte a Rusiei Kievene! Această viziune a "lumii ruse" este adânc încrustată în mentalitatea fiecărui rus. Da, un rus se va grăbi să sublinieze că iubim Bielorusia şi pe bieloruşi; da, iubim "Mica Rusie" şi pe "micii ruşi". Şi cum am putea să nu-i iubim? Bieloruşii şi "micii ruşi" sunt parte integrantă a trupului şi sufletului nostru. Nu numai că vorbesc aceleaşi variante de bază ale limbilor slave estice, dar sunt şi creştini estici, credinţă exprimată cel mai bine prin unica şi "adevărata" credinţă ortodoxă. În acest scenariu, o Ucraină distinctă, de sine stătătoare, pur şi simplu nu îşi are locul, decât în condiţiile în care conceptul e înţeles ca "Mică Rusie" fiind parte componentă a unicei şi indivizibilei Mame Rusii. Vladimir Putin este cea mai recentă întrupare a viziunii ruse asupra lumii. De când a venit la putere, chiar la începutul secolului XXI, toate acţiunile sale s-au îndreptat în mod sistematic spre înfăptuirea acestei viziuni. Unul dintre triumfurile sale majore s-a înregistrat în 2007, când fostul ofiţer KGB a stat alături de patriarhul şi arhiepiscopul celor mai mari biserici ortodoxe ruse - Patriarhatul Moscovei şi Bisericii din Afara Rusiei (Synodabroad) - contribuind alături de aceştia la tămăduirea marii separări (raskol) care s-a produs în Biserica Ortodoxă Rusă încă din vremea Revoluţiei Bolşevice. Noi, cei din vest, nu conştientizăm sau alegem să trecem cu vederea faptul că V. Putin, cu Lukashenko şi Bielorusia în buzunar, a încercat în ultimul deceniu să submineze Ucraina, fie ea Ucraina Estică sau Crimeea, sau, mai departe în vest, teritoriile din Podkarpatska Rus şi chiar dincolo de ele, Moldova independentă. Toate aceste teritorii sunt considerate ruseşti şi, pentru a sublinia acest aspect, numeroase publicaţii din secolul al XIX-lea vorbesc de "Mica Rusie" şi "Rusia Carpatică", aceasta incluzând şi etnicii din Galiţia ucraineană şi Bucovina. Mai mult, programele de ştiri ale televiziunilor din aceste zone sunt produse pe cheltuiala statului, în general sub tutela / sub patronajul Fundaţiei Lumii Ruse (Ruskii Mir). Deci, acţiunile lui Putin sunt într-adevăr lipsite de concluzie, începând cu Crimeea, cel mai puţin ucrainean din punct de vedere etnic dintre teritoriile Ucrainei, asigurându-se că este invitat în Parlamentul autonom după declararea independenţei. În mod ironic, acelaşi scenariu fusese urmat cu două sute de ani în urmă de împărăteasa Ecaterina a II-a. În anul 1772, Cnezatul Crimeii devenea stat independent sub protecţia rusă. Unsprezece ani mai târziu a fost anexat de Imperiul Rus. În februarie 2014 am fost martorii aceluiaşi scenariu, dar cu o singură diferenţă: în loc de unsprezece ani nu au fost necesare decât 11 ore pentru a trece de la independenţa Crimeii la anexarea la Rusia. În cele din urmă, anexarea Crimeii a fost relativ simplă, dată fiind lipsa de pregătire şi lipsa de dorinţă a guvernului revoluţionar de a reacţiona. Ucraina de Est şi Donbas s-au dovedit a fi o altă chestiune. Ucraina, sub preşedintele Turchynov şi acum sub preşedintele Poroshenko şi prim-ministrul Yatsenyuk, a adoptat o poziţie fermă. Aceşti lideri au înţeles şi transpus spiritul Maidanului şi al Revoluţiei Demnităţii din 2014 în eforturile lor de apărare şi rezistenţă faţă de viitoare uzurpări ale teritoriului Ucrainei. Cu alte cuvinte, fac ceea ce ei în calitate de lideri ar trebui să facă: apără integritatea teritorială a ţării lor - Ucraina. Acţiunile Rusiei lui Putin mai au şi alt rezultat. Poate Putin, mai mult decât oricine altcineva, a transformat sute de mii de locuitori ai Ucrainei, cândva cetăţeni pasivi, în patrioţi dedicaţi apărării ţării în care s-au născut - Ucraina. Aceasta nu înseamnă că scopul final al lui Putin - de a readuce Mica Rusie (Ucraina) în lumea Rusiei Euro-Asiatice - se va schimba. În final, scopul se exprimă prin convergenţa tradiţiei istorice şi a strategiei geopolitice curente. Deja am menţionat cum, de la începutul secolului XXI, Putin a urmărit să lovească punctele slabe ale Ucrainei: regiunea Donetsk-Donbas, Crimeea şi Transcarpatia. Sutem cu toţii conştienţi de tot ce s-a întâmplat în Crimeea şi în Donetsk-Donbas. Dar cum rămâne cu Podkarpatska Rus? La începutul lui noiembrie 2014, Paul Goble, un comentator al Jamestown Foudation, o comisie de experţi influentă în Statele Unite, a scris un blog numit "Moscova folosind Budapesta pentru a-i determina pe rusini să lupte contra Kievului". Altfel spus, interesul intermitent arătat de Rusia aşa-numitei "chestiuni rusine" în Podkarpatska Rus a luat o nouă turnură: cooperarea cu actuala aripă dreapta a guvernului maghiar al primului- ministru al Ungariei Victor Orban. În esenţă, atât Putin, cât şi Orban sunt, fiecare, produsul trecutului istoric al ţării sale, şi fiecare dintre ei se vede pe sine drept instrumentul prin care se împlineşte destinul ţării sale. În cazul lui Putin, este Rusia Euro-Asiatică care va include, evident, şi Mica Rusie sau Ucraina. În cazul lui Orban este Ungaria istorică, înainte de dezmembrarea ei ca urmare a Tratatului de la Trianon din anul 1920. Anterior acestui tratat Ungaria includea teritorii ale tuturor statelor care o mărginesc azi: toată Slovacia şi Croaţia, Transilvania din România, Voivodina din Serbia, Burgenland în Austria şi Podkarpatska Rus din Ucraina. Ca şi Putin, Orban consideră că este dreptul şi datoria Ungariei să-i protejeze pe etnicii maghiari care trăiesc în aceste state; altfel spus "imediata vecinătate". Aceasta include circa 150.000 de minoritari maghiari care trăiesc în Podkarpatska Rus. Ca parte a acestui interes mutual geopolitic neaşteptat, atât sfătuitorii politici ai lui Putin, cât şi ai lui Orban au jucat cartea carpato-rusină/ruteană sau au exploatat chestiunea ruteană din Ucraina. Acesta nu e nici locul şi nici momentul să ne lansăm într-un discurs istoric privind rutenii şi istoria teritoriului lor, Podkarpatska Rus. Deoarece, oricum, majoritatea cititorilor atât din interiorul Ucrainei, cât şi de dincolo de graniţele ei au în cel mai bun caz un sentiment vag al influenţei vestice asupra ţării lor, se cere totuşi să facem câteva observaţii. Podkarpatska Rus sau Rusia Subcarpatică a fost ultima achiziţie teritorială a Uniunii Sovietice, şi deci a Ucrainei, fiind dobândită abia spre finalul celui de al Doilea Război Mondial, în 1945. Podkarpatska Rus nu a fost niciodată parte a Rusiei Kievene medievale, dar timp de 800 de ani - de la începutul secolului al XII-lea şi până la Primul Război Mondial - a fost parte integrantă a regatului maghiar, a Austriei, apoi a Austro-Ungariei. În perioada interbelică a secolului XX, a fost parte a noului stat Cehoslovacia, şi, ulterior returnat forţat Ungariei în timpul celui de al Doilea Război Mondial, până la "eliberarea" sa de către trupele sovietice în toamna lui 1944. Podkarpatska Rus se poate să fi fost dominată de diverse ţări - Regatul Maghiar, Austria, Austro-Ungaria, Cehoslovacia -, dar de cele mai multe ori a avut un statut distinct în cadrul acestora. Încă din anul 1848, liderii cetăţenilor din regiune au cerut şi au primit de la stăpânirea habsburgică un grad de autonomie. Regiunea a dobândit o oarecare formă de autonomie, în primă fază ca Teritoriul Rus la începutul lui 1919 în Ungaria, apoi ca Rusia Subcarpatică (numită şi Carpato-Ucraina) în Cehoslovacia între 1919 şi 1939. Mai recent, în decembrie 1991, nu mai puţin de 78% din locuitori au votat pentru la un referendum privind autonomia, mai exact autoguvernarea (samovriaduvannia), provinciei Podkarpatska Rus în Ucraina. Oricum, rezultatele acelui referendum nu au fost niciodată luate în considerare de guvernul central din Kiev. Cam atât despre politică. Dar cum rămâne cu locuitorii provinciei Podkarpatska Rus? Majoritatea au fost întotdeauna percepuţi ca slavi estici, deşi identitatea lor naţională a rămas problematică până azi. Oamenii s-au numit în mod tradiţional ruteni, rusnaci sau rusini şi în varii momente au spus despre ei că aparţin fie naţionalităţii ruse, fie celei ucrainene sau, în mod distinct, naţionalităţii carpato-rusine. În anul 1945 regimul sovietic a proclamat rezolvarea problemei naţionalităţii declarându-i pur şi simplu ucraineni pe toţi slavii estici care trăiau în Podkarpatska Rus. Ulterior căderii regimului comunist şi a Uniunii Sovietice, s-a dovedit existenţa carpato-rusinilor nu numai în Podkarpatska Rus, regiunea transcarpatică a Ucrainei, ci şi în ţările vecine: Slovacia, Ungaria, Polonia şi România. Din anul 1989, fiecare dintre ţările respective, membre ale Uniunii Europene, au recunoscut rutenii/rusinii/carpato-rusinii ca naţionalitate distinctă. Ucraina independentă, însă, a fost reticentă în a acţiona faţă de problema identităţii naţionale. Mediile guvernamentale şi intelectuale importante din Ucraina susţin viziunea ideologilor naţionali ucraineni de la finalul secolului al XIX-lea (şi în acelaşi timp şi a ideologilor marxişti sovietici), care susţin că niciodată nu a existat şi nu va exista o naţionalitate carpato-rusină distinctă, şi oricine susţine asemenea opinii este fie cineva neinstruit, fie un separatist care se opune Ucrainei. Ca urmare a presiunii exercitate de Guvernul Statelor Unite, de Uniunea Europeană şi de organizaţiile carpato-rusine din diaspora, au apărut unele mişcări privind acest subiect în prima decadă a secolului XXI. În martie 2007, Adunarea Regională Transcarpatică (Oblasnarada) a trecut cu o majoritate covârşitoare, 72 la 2, un decret care recunoştea rutenii/rusinii ca naţionalitate distinctă. Şi în anul 2012 legea ucraineană (încă în vigoare) privind limba, număra ruteană/rusina printre limbile oficiale ale ţării. Aşadar, sunt două aspecte ale chestiunii rutene în Ucraina: problema nerezolvată a referendumului din 1991 privind autonomia şi problema recunoaşterii rutenilor ca naţionalitate distinctă la nivel naţional. Ambele aspecte sunt acum exploatate nu numai de Rusia lui Putin, ci şi de Ungaria lui Orban. Şi atunci, ce ar trebui făcut? Şi de către cine? De către Rusia sau Ungaria? De către rutenii din Ucraina? În ceea ce priveşte Rusia, nu ne putem aştepta la nicio schimbare. Maşina de propagandă a lui Putin va continua să promoveze orice elemente din interior sau din afară care ar fi înclinate să vadă Rusia ca salvatoare în regiune şi un pretins garant al naţionalităţii carpato-rusine şi a autonomiei provinciei Podkarpatska Rus. În ceea ce priveşte Ungaria, ar trebui sprijinite forţele din interiorul ţării care se opun prim-ministrului Orban şi partidului de extremă dreaptă Jobbik, cu visurile lor deplasate de refacere a Ungariei de dinainte de Trianon şi de Primul Război Mondial. Orice tentativă de refacere a Ungariei de dinainte de Trianon ar presupune modificarea graniţelor şi, ca urmare, ar însemna sfârşitul ordinii politice şi stabilităţii Uniunii Europene. Ar trebui să ne întrebăm cum de patrioţii maghiari de dreapta din zilele noastre pot fi atât de naivi încât să aştepte ajutor şi cooperare din partea Rusiei. În timp ce îşi amintesc şi tânjesc după Ungaria istorică antebelică, uită în mod convenabil cum în Războiul pentru independenţa Ungariei au fost înfrânţi de trupele ruse ţariste şi cum brava revoluţie din 1956 a fost înfrântă de tancurile sovietice trimise de la Moscova. Şi în ceea ce priveşte minoritatea maghiară din Podkarpatska Rus, nicio propagandă din Ungaria nu poate schimba faptul că statutul lor sub guvernarea Ucrainei independente a fost la fel de bun, dacă nu chiar mai bun decât cel al oricărei minorităţi maghiare din ţările adiacente Ungariei. În ceea ce-i priveşte pe ruteni, a căror mare majoritate se regăseşte în Podkarpatska Rus, la fel ca şi în ţările din vecinătate şi în diaspora din America, aceştia îşi doresc doar să fie recunoscuţi ca naţionalitate distinctă şi ca limba şi cultura lor să fi promovate în ţările în care trăiesc. Ei şi-au atins în mare aceste scopuri de la Revoluţia din 1989 încoace, mai puţin în Ucraina. Mişcarea ruteană din lumea întreagă nu a fost niciodată interesată în crearea unui stat separat; se opune schimbării graniţelor internaţionale; a sprijinit întotdeauna integritatea teritorială a Ucrainei; şi, cel mai important, aşteaptă cu nerăbdare o eventuală intrare a Ucrainei în Uniunea Europeană. Cât despre acele câteva elemente care vociferează printre ruteni şi care se uită spre Rusia, să le amintim ce le-a adus estul sau ce nu le-a adus. Cercurile intelectuale ruse nu au acceptat niciodată ideea unei naţionalităţi distincte rutene, şi când sub paravanul Uniunii Sovietice "adevăraţii" ruşi au preluat controlul în regiune în 1945, în decurs de câţiva ani au subminat brutal valorile culturale tradiţionale rutene distrugând biserica greco-catolică, luându-şi preţioasele pământuri şi otrăvindu-le limba şi identitatea naţională. Rutenii/rusinii nu au beneficiat şi nici nu au nevoie de ajutor din partea Rusiei, fie ea ţaristă, sovietică sau a lui Putin. Şi în sfârşit Ucraina: Ucraina a creat chestiunea ruteană/rusină şi Ucraina o poate rezolva. Nu are sens să nege realitatea unui popor de pe teritoriul Ucrainei sau din afara ei care există şi susţine că aparţine altei naţionalităţi. Nu are sens să nege validitatea referendumului din 1991 referitor la autonomie. Să gestioneze autonomia în contextul descentralizării puterii guvernului în Ucraina. Cel mai important, Ucraina să recunoască naţionalitatea distinctă a rutenilor/rusinilor. Aceasta este o chestiune de respectare a drepturilor omului, chestiune pe care statele învecinate membre ale Uniunii Europene, au rezolvat-o cu ani în urmă. Mai devreme sau mai târziu Ucraina va trebui să se alinieze Uniunii Europene şi să acţioneze pozitiv în chestiunea recunoaşterii naţionalităţii rutene/rusine. Făcând ceea ce este corect şi făcând-o acum va demonstra că liderii de la Kiev sunt pe deplin hotărâţi să facă din ţara lor o Ucraină europeană, nu o mică Rusie Euro-Asiatică."
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim, domnule deputat.
				Are cuvântul domnul deputat Ioan Tămâian.
				Domnul Ioan Tămâian: Stimată doamnă preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Declaraţia politică se referă la creşterea cu 50 de bani a taxei pentru Televiziunea Română. Există - şi nu de azi, de ieri - în spaţiul public, dar şi în mediul politic o dezbatere în contradictoriu pe două teme ale aceluiaşi subiect: taxa pentru postul public de televiziune. Prima temă îi opune pe cei care susţin eliminarea taxei, celor care consideră că aceasta este necesară. Această temă apare în special în mediile politice, iar renunţarea la taxă este promovată din raţiuni populiste sau electorale. Foarte puţine, 5 sau 6 televiziuni publice din Europa, nu percep taxă. Numai că, în această situaţie, respectivele televiziuni primesc fonduri de la stat. Renunţarea la taxă ar însemna moartea imediată a Televiziunii Române, se ştie, taxa reprezentând 60% din venituri. Statul român vine cu o contribuţie de 35% şi mai mult nu poate. Consider deci că subiectul eliminării taxei pentru TVR nici măcar nu trebuie discutat. Şi constat cu regret că primul-ministru al României o consideră ca fiind forţată şi inutilă. A doua temă de discuţie privind taxa pentru TVR se referă la mărirea ei. Sunt mai multe variante, dar cel mai mult se vorbeşte de o creştere de la 4 lei la 4,50 lei pe lună. Să vedem ce ar însemna dacă taxa pentru TVR ar creşte cu 50 de bani pe lună. În primul rând, se poate spune că ar fi vorba de o revenire a cuantumului taxei din 2002. Atunci taxa era de 4,50 lei, iar în 2003, Guvernul Năstase a decis reducerea la 4 lei. Ce înseamnă pentru TVR o creştere a taxei cu 50 de bani? În primul rând, acoperirea în doi ani de zile a datoriei istorice a TVR care se ridică la 700 de milioane de lei. Prin creşterea cu 50 de bani a taxei, într-un an venitul TVR ar creşte cu 359,25 milioane de lei (toate calculele le-am făcut în urma unei documentări din media, unde în ultimele zile au apărut, confirmate şi oficial, foarte multe cifre privind situaţia din TVR şi, sigur, diferite simulări). Acoperirea datoriei istorice a TVR înseamnă automat posibilitatea ca postul public de televiziune să obţină linii de creditare de la bănci pentru a achiziţiona drepturi de transmitere a unor evenimente internaţionale importante cu mare priză la români. Este de notorietate scandalul declanşat în urmă cu o lună de zile când s-a aflat că există riscul ca postul public să nu transmită (o premieră din 1972) turneul final al Campionatului European de Fotbal din 2016 sau să nu mai poată să transmită (tot o premieră din 1960) meciurile de calificare ale echipei naţionale de fotbal. Şi nu este vorba doar de competiţii sportive, mai intră în discuţie riscul de a nu se mai transmite Eurovisionul şi alte evenimente culturale de amploare. Acoperindu-se datoria istorică, toate aceste riscuri dispar. Ştiu că orice propunere de creştere a unei taxe este negativ percepută de populaţie. Şi este normal să fie aşa oriunde pe această planetă şi mai ales într-o ţară în care majoritatea cetăţenilor câştigă puţin, iar nivelul de trai nu este cel care ar trebui să fie. Totuşi, consider că majoritatea românilor vor să aibă un post de televiziune unde să poată vedea şi lucruri constructive, unde valorile să primeze în faţa prostului gust. Eu nu cred că românii, cea mai mare parte a lor, preferă doar transmisii ale unor aşa-zise vedete care ne scot din rândul ţărilor civilizate. Eu cred că românii vor opta pentru normalitate şi civilizaţie şi de asemenea cred că efortul suportării pe lună în plus a sumei de 50 de bani nu va însemna un sacrificiu. Vin şi cu două argumente de ordin economic: 1. În anul 2002, salariul minim pe economie era de cca 250 de lei. Acum este de 973 de lei. În toată această perioadă, cuantumul taxei pentru TVR nu a crescut nici măcar cu 1 ban. 2. TVR percepe pe an cea mai redusă taxă din Europa: 11 euro. Un top 10 al taxelor pentru posturile publice arată astfel: Elveţia - 385 euro, Norvegia - 330 euro, Danemarca - 326 euro, Austria - 302 euro, Suedia - 232 euro, Germania - 216 euro, Marea Britanie - 176 euro, Irlanda - 160 euro, Slovenia - 132 euro, Franţa - 131 euro. Toată lumea ştie că în toate aceste ţări cetăţenii câştigă şi de 10 sau chiar de 15 de ori mai mult decât românii. Dar diferenţa dintre taxele care se percep în aceste ţări şi taxa din România este mult mai mare. Pentru toate aceste date pe care le-am prezentat, cred că o creştere cu 50 de bani pe lună a taxei pentru postul public de televiziune ar trebui luată în considerare. Vă mulţumesc. Ioan Tămâian, deputat PNL de Sibiu.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
				Are cuvântul domnul deputat Sorin-Avram Iacoban. Urmează domnul deputat Virgil Guran.
				Domnul Sorin-Avram Iacoban: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Pentru stenogramă, aş vrea să vă spun că astăzi depun la secretariat două declaraţii politice; una, intitulată "Avocatul poporului intervine în sprijinul proprietarilor de maşini" şi se referă la faptul că avocatul poporului a promovat la Înalta Curte o acţiune prin care cere instanţei supreme un punct de vedere cu privire la situaţia juridică a ridicărilor de autoturisme. Iar cealaltă, cu permisiunea dumneavoastră, o voi citi; se numeşte "Întârzierea numirii unui director la SIE, o vulnerabilitate pentru România!" Dragi colegi, în timp ce ambasadele străine de pe teritoriul României îşi completează schema de personal, România nu trebuie să ignore starea de război din vecinătatea teritoriului naţional, amânând, prin Preşedintele României, în mod nejustificat, numirea unui director al SIE. Am precizat Preşedintele României deoarece Constituţia îi conferă acestuia atributul propunerii directorilor serviciilor secrete, urmând ca Parlamentul să valideze aceste propuneri. Solicit pe această cale domnului Preşedinte Klaus Iohannis să părăsească starea de tăcere măcar pe acest subiect, ţinând cont că SIE este prima graniţă de apărare a României împotriva ameninţărilor venite din exteriorul teritoriului naţional. SIE este instituţia de stat specializată în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională, apărarea României şi a intereselor sale, având ca principal obiect de activitate avertizarea timpurie asupra riscurilor şi ameninţărilor care privesc statul român, precum şi întocmirea de evaluări strategice ale mediului internaţional de securitate, lucruri care conduc la desfăşurarea de operaţiuni pentru apărarea şi promovarea intereselor României. Dacă până în acest moment zona Mării Negre nu era considerată o zonă de vulnerabilitate clasa I, conflictul ucrainean a transformat această zonă a Mării Negre în butoiul cu pulbere al Europei. În situaţia în care separatiştii ruşi vor dori să insiste pe planul strategic de creare a unui coridor terestru care să asigure legătura cu Peninsula Crimeea, se vor crea premisele ducerii la îndeplinire a planului secund a autorităţilor separatiste ale autointitulatelor republici Doneţk şi Lugansk, adică acela al înfiinţării unui stat sub controlul Rusiei care să poarte numele de Novorossia şi care să aibă capitala la Odessa, această aşezare urbană reprezentând capitala tradiţională a acestei regiuni istorice. Nu trebuie să uităm nici de faptul că există posibilitatea ca Rusia să încerce în Republica Moldova declanşarea războiului hibrid testat cu succes în Georgia, mai ales după acţiunile de autodeterminare ale populaţiei găgăuze din partea de sud a Republicii Moldova, acţiuni care ar urma să faciliteze controlul gurilor Dunării de către Rusia în mod nemijlocit, ceea ce ar însemna că România şi Rusia ar avea frontieră de stat comună în zona Galaţi-Brăila-Tulcea. De asemenea, aşa cum am văzut din declaraţiile oficialilor ruşi, ale Şefului Marelui Stat Major al Armatei Rusiei, precum şi din poziţia oficială a ministrului de externe a Rusiei, România a fost fixată ca ţintă prioritară pentru armata rusă. În acest context geostrategic complicat, România nu îşi poate permite să continue fără un director al SIE, aşa cum se întâmplă încă din septembrie 2014. Pe această cale vin cu un apel oficial faţă de preşedintele ţării, să propună o persoană pentru funcţia de director al SIE, pentru ca noi, în Parlamentul României, să putem valida propunerea. Acesta nu este altceva decât un gest de responsabilitate, o garanţie suplimentară faţă de siguranţa României şi integritatea teritoriului naţional. Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim.
				Vă ascultăm, domnule deputat Virgil Guran.
				Domnul Virgil Guran: Vă mulţumesc. Declaraţie politică despre centrele de plasament din România. Cunoaştem cu toţii situaţia centrelor de plasament. Ştim că, din păcate, de acolo foarte puţini copii ies pregătiţi pentru viaţă şi foarte puţini copii reuşesc în viaţă să realizeze ceva. De asemenea, din statistică aflăm că, în medie, din păcate, un copil, pe zi, moare. Moare din cauza unor boli, din cauza condiţiilor pe care le au acolo şi, probabil, din cauza nivelului de îngrijire de care beneficiază acolo. Un grup de 54 de deputaţi am propus o comisie parlamentară pentru anchetarea condiţiilor în care trăiesc aceşti copii. În decembrie, s-a depus această cerere. Din păcate, birocraţia se observă şi în Parlament. După trei luni, a venit un răspuns foarte evaziv, că în regulament s-au inserat cuvintele "situaţia copiilor din centrele de plasament", faţă de cerere, unde scria "situaţia din centrele de plasament". Dacă am ajuns, pentru un cuvânt, să tergiversăm o astfel de iniţiativă, care eu cred că este foarte importantă, sunt mulţi copii instituţionalizaţi, statul, în afara unei obligaţii morale de a avea grijă de aceşti copii fără părinţi, în mod special, sau cu familii dezorganizate, are obligaţia să se ocupe de aceşti copii, pentru că, şi din punct de vedere material, cheltuielile sunt mult mai mari după ce aceşti copii ajung la maturitate şi nu se integrează în societate şi, din păcate, vedem, o parte dintre ei - copii ai străzii sau delincvenţi - ajung în puşcării. Cred că lucrurile trebuie gândite cu totul altfel, cred că semnalul de debirocratizare a României trebuie să vină chiar de aici, din Parlament, şi noi trebuie să avem o atitudine foarte fermă. Am depus actele din nou, schimbând acel cuvânt. Sper să nu mai treacă încă trei luni până se va hotărî ca această comisie să funcţioneze, mai ales că această comisie are un rol şi o gândire pozitivă. Vrem să vedem care sunt problemele, vrem să venim cu propuneri în Parlament pentru a îmbunătăţi această situaţie, vrem să sprijinim Guvernul prin propunerile noastre ca această situaţie să se rezolve. Dacă mai acoperim lucrurile reale prin care trece România şi nu venim să le prezentăm ferm, cu bun-simţ şi cu dorinţa de a le soluţiona, nu cred că o să facem paşi importanţi în dezvoltarea ţării, în rezolvarea problemelor ţării. Aşteptăm cu interes următorii paşi şi sper ca această comisie să funcţioneze cât mai repede. Mulţumesc. Deputat Guran Virgil.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim, domnule deputat.
				Are cuvântul domnul deputat Ibram Iusein, urmează doamna deputat Tamara-Dorina Ciofu.
				Domnul Iusein Ibram: Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Pe 25 aprilie se împlinesc o sută de ani de la bătălia de la Gallipoli. O încercare nereuşită a forţelor aliate de a cuceri peninsula şi de a înainta spre capitala Imperiului Otoman, Constantinopole - pe atunci, pentru a securiza o rută maritimă, cu scopul de a menţine Rusia în război. Unul dintre cele mai importante evenimente consemnate în istoria mondială fie prin prisma rezultatului, fie a efectelor, această bătălie a dus la prelungirea Primului Război Mondial şi a influenţat destinul Turciei. În acea zi, începe debarcarea a 568 de mii de soldaţi britanici şi francezi pe malurile Dardanelelor, apărate de fortificaţii, artilerie şi 315 mii de soldaţi turci, aflaţi sub comanda strălucită a locotenent colonelului Mustafa Kemal şi a Generalului Otto Liman von Sanders. La Gallipoli, soldaţii turci au creat o fortăreaţă impenetrabilă din carne şi oase. În această luptă, s-au folosit muniţii diferite faţă de alte războaie - credinţa şi devotamentul. A fost prezentă o credinţă care a ţinut piept obuzelor, puştilor, puterii superioare şi oţelului. În această bătălie în care Mustafa Kemal a spus: "Nu vă ordon să luptaţi, vă ordon să muriţi! Şi până când vom muri cu toţii aici, vom ţine pe loc duşmanul, până ce fraţii noştri ne vor veni în ajutor şi ne vor lua locul în tranşee!", toţi soldaţii turci s-au ridicat împotriva duşmanului, pentru a omorî şi a muri. Pierderile de vieţi omeneşti au fost imense atât pentru turci, cât şi pentru puterile aliate, estimându-se că au murit 252 de mii de soldaţi britanici şi francezi şi 251de mii de soldaţi turci, în iarna anului 1915, puterile aliate fiind nevoite să se retragă din faţa rezistenţei desfăşurate de poporul turc. În memoria soldaţilor căzuţi în luptă, Mustafa Kemal trimite următoarea declaraţie naţiunilor participante la luptă: "Soldaţii care şi-au vărsat sângele pe aceste pământuri sunt prietenii patriei noastre. pentru această patrie, se află pe pământurile patriei prietene. Dormiţi în linişte şi pace. Voi sunteţi suflet lângă suflet, alături de toţi eroii. Mame de la mari depărtări, ce şi-au trimis fiii în luptă, opriţi-vă lacrimile! Copiii voştri sunt în braţele noastre. Sunt în linişte şi vor dormi liniştiţi. După ce şi-au dat viaţa pe aceste pământuri, ei au devenit copiii noştri". Vă voi citi o amintire a lui Mustafa Kemal din timpul războiului: "Distanţa dintre poziţiile celor două tabere era de doar 8 metri. Cu alte cuvinte, moarte sigură, cei din prima linie neavând şansa de a scăpa cu viaţă, căzând eroi, după care cei din a doua linie treceau în locul lor. Vă puteţi închipui oare de cât sânge rece şi de câtă putere de resemnare au dat dovadă aceşti eroi? Vede pe cel care moare şi ştie că şi el va muri după numai 3 minute. Nu arată însă nici cel mai mic gest de retragere. Nu este loc de cutremurare, cei ce ştiu să citească din cartea sfântă se pregăteau să intre în rai, timp în care cei necunoscători păşeau murmurând o ultimă rugăciune. Puteţi fi siguri că acesta este spiritul cu care s-au câştigat luptele de la Çanakkale". Aceasta era de fapt starea acestei bătălii şi a întregului Imperiu Otoman, înconjurat şi atacat din toate părţile. Astfel, după câştigarea acestei bătălii, Mustafa Kemal, înaintat la rangul de colonel, este trimis pe frontul din Caucaz, acolo unde primeşte rangul de general de brigadă, cu scopul de a opri avansarea armatei ruse căreia i se alăturaseră detaşamente numeroase de voluntari armeni, cât şi trupe armene iregulare, care se aflau într-o continuă înaintare. În încheiere, ne putem pune întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună şi istoricii celor două ţări: de ce a fost implicată populaţia civilă în acest război, căci se cunoaşte faptul că etnia armeană a trăit alături de poporul turc în bune condiţii timp de sute de ani. Istoricii celor două ţări ar trebui să se întâlnească pentru a stabili în deplin acord cauza care a dus la producerea acestor evenimente. Mulţumesc. Deputat Iusein Ibram.
				Doamna Rodica Nassar: Vă mulţumim şi noi.
				Are cuvântul doamna deputat Tamara-Dorina Ciofu, după care o să-l ascultăm pe colegul nostru, domnule deputat Ghera Giureci-Slobodan.
				Doamna Tamara-Dorina Ciofu: Mulţumesc, doamna preşedinte. Obiectul declaraţiei mele de astăzi este: "Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor". Stimate colege, Stimaţi colegi, În fiecare an, la data de 23 aprilie, este sărbătorită Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor, la iniţiativa UNESCO. În această zi, s-a născut şi a murit William Shakespeare. Ziua Mondială a Cărţii oferă prilejul de a reflecta asupra metodelor de diseminare a cuvântului scris şi de a permite oamenilor, prin programe culturale, să îl acceseze. Cărţile reprezintă aliaţii oamenilor în promovarea educaţiei, ştiinţei, culturii şi a informaţiei la nivel mondial. Cărţile s-au modificat de-a lungul timpului. Acestea au devenit digitale şi oferă noi oportunităţi de a accesa informaţia la costuri reduse, din orice zonă a lumii. Cu toate acestea, cărţile tradiţionale sunt încă puternice, pentru că au supravieţuit testului timpului şi sunt portabile. Toate formele cărţilor sunt o contribuţie importantă la educaţie şi la diseminarea culturii şi a informaţiei la nivel informaţional. Relaţia omului cu cartea are o istorie îndelungată. Lectura a fost, este şi va rămâne o activitate de acumulare cognitivă şi spirituală specifică cititorului, care va aprecia pe deplin un text literar, când va renunţa pentru o clipă la prejudecăţile sale culturale, la diversele probleme subiective, în favoarea explorării lumii interioare a celui care a scris sau a celui despre care se scrie. Lectura, nefiind un act gratuit, produce îmbogăţirea sinelui cu o nouă cunoaştere, cu o modalitate nouă de receptare a lumii interioare şi exterioare. Cărţile oferă modele de conduită pentru fiecare dintre noi, ne dezvoltă simţul critic, ne informează, ne îmbogăţesc cultura. Consider că şcoala şi implicit lectura sunt cea mai sigură cale de ieşire din sărăcie, iar noi, politicienii, trebuie să facem tot ce e posibil ca această uşă să fie deschisă pentru toţi copiii din ţara noastră. Fiecare copil care trece acest prag al educaţiei are o şansă spre un viitor mai bun. Un om învăţat este un om respectat, indiferent de avere, de putere sau de celebritate. Cei mai puternici oameni de afaceri, cei mai de succes politicieni sau cei mai celebri oameni din această lume se înclină cu respect în faţa dascălilor pe care i-au avut în timpul şcolii. Este o recunoaştere deschisă a faptului că succesul nostru îşi are baza în anii de şcoală pe care i-am parcurs şi în lecturile pe care le-am citit. Eu cred în continuare în proverbul "Ai carte, ai parte!". Vă mulţumesc.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
				Domnul deputat Ghera, aveţi cuvântul. Urmează doamna deputat Zaharcu Neviser.
				Domnul Giureci-Slobodan Ghera: Mulţumesc, doamna preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Politica uşilor deschise şi a relaţiilor excelente de prietenie dintre România şi Croaţia la nivel parlamentar, soldată cu încă o vizită oficială reuşită la Zagreb pe 15-16 aprilie 2015." Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, După o serie de întrevederi în România anul trecut, anul acesta, la invitaţia lansată de Excelenţa Sa, domnul Josip Leko, preşedintele Parlamentului Croat, în perioada 15-16 aprilie 2015, a avut loc la Zagreb, în Croaţia, vizita oficială a unei delegaţii parlamentare române, conduse de Excelenţa Sa. domnul Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor. Din această delegaţie am făcut parte şi eu, alături de încă câţiva colegi parlamentari, în calitate de preşedinte al Grupului de prietenie cu Republica Croaţia şi deputat al minorităţii croate în Parlamentul României. Nivelul de excelenţă al relaţiilor între România şi Croaţia este susţinut prin consistenţa şi dinamica dialogului politico-diplomatic la nivel înalt, dinamizând şi dezvoltând totodată şi dialogul politic bilateral la toate nivelurile. Astfel, s-au identificat noi domenii de cooperare economică între cele două ţări, contribuindu-se şi mai tare la politica uşilor deschise dintre cele două state membre ale Uniunii Europene. Programul vizitei în Croaţiei a avut o agendă destul de încărcată, unde au avut loc o serie de întâlniri importante cu mai multe oficialităţi. Prima întrevederea a fost cu doamna Kolinda Grabar-Kitarović, Preşedintele Republicii Croaţia, ea fiind prima femeie alesă ca preşedinte în Croaţia nu demult. Din discuţiile purtate, s-a vorbit despre stadiile de implementare a condiţionalităţilor de aderare în Uniunea Europeană a ţărilor candidate şi aspirante din Balcanii de Vest, dar şi în ceea ce priveşte evoluţiile din Moldova, Ucraina şi Georgia, agreându-se ideea că putem susţine împreună parcursul european al acestor ţări, prin diferite proiecte şi expertize; despre modul în care sprijinim minoritatea croată în România, în sensul păstrării identităţii culturale şi lingvistice, primind totodată felicitări pentru aceasta, respectiv vorbindu-se şi despre comunitatea română şi istroromână din Croaţia, istroromâna fiind unul dintre cele patru dialecte istorice ale limbii române, alături de daco-româna vorbită la nord de Dunăre, aromână şi meglenoromână; în continuare s-a vorbit despre proiectele axate pe cultură, educaţie, creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene, iniţiativele şi investiţiile concrete în securitatea şi stabilitatea zonei; securitatea energetică etc. - lucruri care pot face din ţările noastre exemple de bună practică pentru democraţiile emergente candidate la structurile europene şi euroatlantice. Cu acest prilej, doamna preşedinte şi-a exprimat interesul de a-l avea oaspete cât mai curând în Croaţia pe domnul preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis. A doua întrevedere a fost cu domnul Josip Leko, preşedintele Parlamentului Croat, unde punctul culminant al discuţiilor purtate l-a reprezentat sugestia domnului preşedinte Zgonea de a semna iniţiativa semnării unui Memorandum de înţelegere, pe următorii câţiva ani, care să genereze sprijin reciproc în domeniul afacerilor externe, al integrării europene şi al politicilor bugetare, al proiectelor de educaţie şi cultură, dar şi aprofundarea colaborării în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi a Mediteranei, propunere care a fost agreată şi acceptată. Acest lucru reprezintă un bun instrument prin care ne dorim să accelerăm ritmul de implementare a proiectelor care să aibă drept rezolvare bunăstarea cetăţenilor ţărilor noastre şi, în acelaşi timp, să constituie un semnal pozitiv pentru ţările din Balcanii de Vest, aflate în proces de aderare la Uniunea Europeană Şi cea de-a treia şi nu ultima întrevedere a fost cu doamna prim viceprim-ministru şi ministru al afacerilor externe şi europene al Republicii Croaţia, Vesna Pusic, unde s-a subliniat viziunea comună a ţărilor noastre în ceea ce priveşte importanţa şi relevanţa diplomaţiei parlamentare ca parte a politicii noastre externe, un instrument util în procesul de construcţie a unei Uniuni a Energiei, care să urmărească accelerarea investiţiilor, precum şi prioritizarea legată de interconexiuni de energie şi gaze; identificarea unor rute alternative de aprovizionare energetică etc. Iar în final ne-am întâlnit şi cu un grup de oameni de afaceri, purtând discuţii interesante, România căutând să-şi dezvolte piaţa de desfacere, să creeze noi punţi de legătură în domeniul afacerilor. Volumul total de schimburi comerciale ale României cu Republica Croaţia este în creştere cu +13%. Consider această vizită de bun augur, reprezentând totodată un impuls pozitiv şi important pentru un viitor comun mai bun şi pentru o dezvoltare durabilă şi stabilă între cele două ţări prietene. Vă mulţumesc, Giureci-Slobodan Ghera, deputat al Uniunii Croaţilor din România.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim, domnule deputat.
				Are cuvântul doamna deputat Zaharcu Neviser, urmează domnul deputat Dan-Cristian Popescu.
				Doamna Neviser Zaharcu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi: "Putem aprecia, în sfârşit, normalitatea politică!" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Partidul Social Democrat a constatat, după consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu preşedintele României, că separarea puterilor în statul român a trecut cu adevărat de la stadiul de dorinţă la cel de certitudine. Lucrurile se îndreaptă din acest punct de vedere, chiar s-au îmbunătăţit considerabil, iar realitatea prezentă trebuie salutată fără părtinire politică. Respectul şi buna colaborare dintre cele trei puteri ale statului - executivă, legislativă şi judecătorească - sunt benefice pentru dezvoltarea democraţiei româneşti şi pentru progresul ţării şi al oamenilor săi. Românii s-au săturat până peste cap de cei zece ani de discordie şi ură naţională, promovate la rang de lege de fostul preşedinte. Din cauza apucăturilor sale păguboase şi a acţiunilor de învrăjbire, societatea românească a ajuns într-un avansat grad de degradare, sub toate aspectele, politic, social, cultural şi, nu în ultimul rând, uman. Au ajuns să se urască reciproc nu numai diferite categorii profesionale, dar şi oamenii între ei, aparent fără vreo justificare plauzibilă. De aceea, normalitatea din aceste zile are un accentuat grad aparent de anormalitate, deci trebuie tratată cu respect şi încredere. Toată clasa politică este de acord că avem nevoie de o justiţie puternică şi independentă. Evenimentele din ultimele luni au dovedit acest. Pentru ca tot acest palier instituţional să fie însă şi funcţional şi să lucreze în interesul public şi al cetăţeanului, este însă nevoie ca toate cele trei puteri constituţionale, respectiv justiţia, legislativul şi executivul, să funcţioneze în parametri optimi, inclusiv raporturile lor reciproce. Cred că şi noul preşedinte a înţeles că este singura cale spre progres, iar raporturile între cele trei puteri ale statului trebuie să fie amiabile, nu purtate prin corespondenţe sterile, ambiguităţi şi coabitări false, nepuse niciodată în aplicare şi niciodată mediate corespunzător. Relaţiile dintre cele trei puteri ale statului sunt stabilite prin legi clare, iar menirea clasei politice şi a reprezentanţilor oamenilor în Legislativ este cea de a îmbunătăţi aceste legi. De asemenea, sunt convinsă că PSD şi reprezentanţii săi din Guvern, Parlament şi celelalte autorităţi centrale şi locale respectă procedura de colaborare constituţională între instituţiile statului şi o vor respecta şi în continuare, indiferent de consecinţe. Pe de altă parte, trebuie să le spunem oamenilor că dezbaterile parlamentare referitoare la adoptarea noului pachet legislativ al legilor electorale sunt în grafic, iar în cel mai scurt timp Legea alegerilor locale va fi adoptată de Parlament şi trimisă spre promulgare. Modificările acesteia prevăd alegerea primarului din primul tur de scrutin, precum şi desemnarea preşedinţilor consiliilor judeţene din rândul noilor consilieri judeţeni aleşi de cetăţeni. De asemenea, vom aduce corecţiile necesare Legii finanţării partidelor politice, în aşa fel încât să putem vorbi despre un act normativ inatacabil, cu prevederi clare privind asigurarea transparenţei, a responsabilităţii şi a echilibrării competitorilor politici din punct de vedere al suportării costurilor campaniilor electorale. Se discută ca absolut toate finanţările dinaintea viitoarelor alegeri să fie făcute exclusiv fiscalizat, prin instrumente bancare, pentru a nu mai exista niciun fel de bănuieli legate de desfăşurarea financiară a scrutinelor. Nu în ultimul rând, va fi reglementată şi prezenţa românilor din afara ţării la urne, pentru a fi evitate episoadele înregistrate la alegerile prezidenţiale din toamna trecută. Deputat PSD - Tulcea, Neviser Zaharcu. Vă mulţumesc.
				Doamna Rodica Nassar: Domnul deputat Dan-Cristian Popescu, aveţi cuvântul.
				Domnul Dan-Cristian Popescu: Vă mulţumesc. "Minciuna are picioare scurte" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Reforma clasei politice are nevoie de un punct de la care să pornească, un consens al tuturor forţelor, care să poată restarta modul în care se face politică. Deşi cererile electoratului sunt clare la adresa clasei politice, procesul nu poate demara pur şi simplu, fiind nevoie de înţelegere, răbdare, chiar şi cu actuala clasă politică. O mare schimbare o aduce acum DNA, care modifică ierarhii, inclusiv la nivel administrativ. Există o presiune din partea societăţii şi un joc al negocierii pe care îl joacă scena politică cu societatea. Însă, nu este suficient ca mecanismele justiţiei să înceapă să funcţioneze independent pentru ca viitorul politic al României să fie unul mai bun. Pentru ca România să aibă oameni politici, şi nu doar politicieni, a sosit momentul asumării responsabilităţii. Politicienii trebuie să renunţe la populisme şi demagogie, la a mai face promisiuni deşarte, la a mai vinde iluzii electoratului. Avem nevoie de o lege a finanţării partidelor politice şi este nevoie ca în jurul clasei politice să fie aduşi experţi, oameni competenţi care să aducă plusvaloare. Stimaţi colegi, Primul test al reformei clasei politice este cel al alegerilor locale din vara anului viitor. Acestea sunt primele alegeri pe care partidele politice le vor înfrunta după ce au trecut prin purgatoriul justiţiei. Partidele trebuie să-şi dezvolte mecanisme de selecţie în interior, împreună cu cetăţenii. E nevoie de oameni cu viziune, responsabili, eficienţi, corecţi şi coerenţi. Altfel, reforma vine ca un tăvălug peste toţi, având pe cabină steagul DNA. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu am ascuns niciodată preocuparea şi interesul meu faţă de Sectorul 2, în care m-am născut, am crescut, căruia îi cunosc atât punctele tari, cât şi problemele. În calitate de parlamentar, am desfăşurat şi desfăşor o constantă activitate de dialog cu cetăţenii din colegiu, pe care încerc să îi ajut în limitele şi posibilităţile prevăzute de statutul meu. Fiind la curent cu problemele acestui sector, sunt în măsură să aduc în discuţie şi să condamn dezastruoasa administraţie a primarului Onţanu, ale cărei efecte negative vor fi şi mai vizibile după încetarea mandatului său. Domnul Onţanu este exponentul tipic al unei abordări vechi, populiste, de a face politică, care a făcut dificilă modernizarea şi europenizarea României în ultimii 25 de ani. Promisiunile electorale fără susţinere reală, incompetenţa administrativă, excesele finanţate prin bugetul Primăriei Sectorului 2, toate acestea reprezintă cea mai potrivită sinteză a administraţiei Onţanu. Stimaţi colegi, O să vă atrag atenţia astăzi doar asupra unui singur aspect concret, cel al reabilitării termice a blocurilor din Sectorul 2. Ce promitea domnul Onţanu bucureştenilor din Sectorul 2 în anul 2012? Reabilitarea termică a tuturor blocurilor. Astfel, în mai-iunie 2012, vor începe lucrările la 245 de blocuri, în septembrie 2012 încep lucrările la alte 598 de blocuri, iar în 2013 va fi terminat restul de 350 de blocuri - consemna, cu optimism şi naivitate, presa în anul 2012. Iată-ne în aprilie 2015, după trei ani şi cu un an înainte de campania electorală. În periodicul Foişorul de foc, editat de Consiliul Local al Sectorului 2, finanţat cu bani publici şi utilizat pentru elogierea domnului primar, în vechiul stil cu care ne-a obişnuit Scânteia pe vremea comunistă, domnia sa, Neculai Onţanu, simte nevoia să facă un "bilanţ" al lucrurilor pe care nu le-a făcut. În 6 ani - deci şi în mandatul precedent - domnul Onţanu se laudă că a finalizat şi a dus în faza de recepţie 384 de blocuri. Nu avea domnia sa în plan, doar pentru 2012, un număr de 598 de blocuri? Doamnelor şi domnilor deputaţi, Intenţionez să solicit, prin interpelări adresate ministerelor competente, informaţii cât mai exacte cu privire la situaţia reabilitărilor din Primăria Sectorului 2, cât şi informaţii cu privire la diverse proiecte promise şi nefinalizate de domnul Onţanu. Îi îndemn pe toţi colegii parlamentari care au o responsabilitate implicită faţă de cetăţenii care le-au încredinţat mandatul, să privească cu atenţie şi corectitudine realităţile din circumscripţie pentru a putea sancţiona neregulile. Această sugestie o fac pentru a determina toate partidele să ofere, începând cu alegerile locale din 2016, candidaţi corecţi, cu viziuni şi programe pragmatice şi rezonabile, contribuind astfel la o evoluţie, şi nu la o stagnare confortabilă. Vă mulţumesc. Dan-Cristian Popescu, deputat al României, ales în Sectorul 2 din Bucureşti.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
				Are cuvântul doamna deputat Ana Birchall, urmează domnul deputat Varujan Pambuccian.
				Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, doamna preşedinte. "Adevăratele valori şi raportarea noastră neîntreruptă la ele" Declaraţia politică de astăzi vine într-un context special, cel al sărbătorilor pascale pe care fiecare dintre noi le-am petrecut alături de cei dragi săptămâna trecută sau acum două săptămâni, în cazul celor de confesiune catolică. În general, sărbătorile la români valorizează ideea de comuniune, de împărtăşire a prezenţei persoanei de lângă noi, iar Învierea Domnului este mai mult - o sărbătoare care vorbeşte despre bucuria de a fi împreună. Filosoful german Johannes Hessen spunea: "Ajută-i Adevărului, Binelui, Frumosului, Sacrului să capete fiinţă prin personalitatea ta! Valorile te cheamă! Ele strigă după realizare prin tine. Fii, deci, un realizator de valori, un purtător de valori, un om de valoare! Stimate colege, Stimaţi colegi, Astăzi aş vrea să vă vorbesc despre rolul valorilor autentice din viaţa noastră şi despre responsabilitatea pe care o avem, de a ne conduce existenţa după aceste valori, de a le transmite mai departe şi de a ne raporta permanent la ele. Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, de care ne-am bucurat cu toţii săptămânile trecute, este un exemplu grăitor pentru valorile importante ale poporului român: credinţă, înviere, nemurire, jertfă, tradiţie. Obiceiurile legate de sărbătoarea Paştelui la români, de exemplu, ne descoperă de asemenea ansamblul de valori frumoase care împodobesc chipul acestui popor: încondeiatul ouălor ne trimite cu gândul la comunitate, la familie; bucatele tradiţionale, pregătite în gospodărie, ne vorbesc despre dragostea faţă de cei din jur, de hărnicie, de cultul muncii sau de dimensiunea comunitară a existenţei pe aceste meleaguri; curţile bisericilor şi ale mănăstirilor, inundate de lumina lumânărilor miilor de credincioşi, vorbesc despre rădăcinile creştine ale acestui popor, despre valorizarea trecutului şi despre legătura dintre generaţii. Am folosit acest prilej spre a da exemplu cum o sărbătoare tradiţională la români poate avea semnificaţii mai profunde decât cele strict ritualice, despre cum valorile transmise din generaţie în generaţie ne pot determina şi prefigura acţiunile noastre cotidiene, atitudinea faţă de celălalt şi existenţa noastră ca întreg. Fiecare om reprezintă o valoare în sine, este producător de valori şi, ceea ce este cel mai important, îşi trăieşte viaţa raportându-se la o sumă de valori pe care le primeşte prin educaţie. Întrucât valoarea aparţine sferei emoţionale a spiritului uman, ea nu poate fi cuprinsă în actele cunoaşterii decât în mod inadecvat, incomplet. Deşi se spune că în general, valorile se simt, se trăiesc, valorile nu se teoretizează, este important să ştim care sunt valorile la care ne raportăm. Se poate vorbi la nesfârşit despre valori, valorile pot fi descrise, explicate în mod riguros, însă trăirea valorii este cea care îi conferă sens. Dar care ar trebui să fie setul de valori pe care să îl transpunem în viaţa noastră de zi cu zi? "Toate-s vechi şi nouă toate" pare a ne aduce aminte Eminescu, tot mai ascuns şi pierdut de contemporanii noştri în galeria unor valori naţionale pe care, din păcate, praful se aşterne tot mai des, în favoarea unor importuri care nu mai au nimic în comun cu identitatea naţională, de cele mai multe ori folosite din ignorarea şi lipsa de promovare a valorilor naţionale, principalele valori în care credem noi. Avem datoria să readucem în atenţia românilor valorile care sunt temelie a însăşi existenţei noastre ca naţiune: elementele de istorie reală, nemistificată; limba română, organism viu şi încercând să respire într-o atmosferă de sufocare lingvistică de import; nenumăratele comori de creaţie artistică, muzicală şi literară ale poporului român, atât pe filiera folclorică, cât şi pe cea de creaţie, tradiţii şi obiceiurile populare, cu rădăcini autentic creştine; frumuseţea portului popular românesc pe care am redescoperit-o atât pe Valea Tutovei, cât şi în fiecare colţ din România şi toate acele valori care scot la iveală Frumosul, Binele, Adevărul şi fărâma de suflet dumnezeiască din noi. Stimate colege, Stimaţi colegi, Avem nevoie de raportarea permanentă la valorile autentice care ne definesc ca neam pentru a avea un sistem de referinţă al existenţei noastre. Am simţit cu toţii, în Săptămâna Luminată, influenţa minunatelor obiceiuri şi tradiţii pascale din diferitele zone ale României pe care le reprezentăm. Şi cred că se cuvine să ne aplecăm cu toată seriozitatea asupra misiunii păstrării valorilor noastre naţionale şi a reprezentării lor cu mândrie în spaţiul european şi euroatlantic, ca o imagine vie, realistă, istorică, dar şi contemporană a românilor şi a României. Iar atunci când prezentăm identitatea noastră naţională, consider că nimic nu poate oferi o imagine mai completă a tuturor laturilor existenţei sale decât tradiţia populară creştină şi credinţa noastră ortodoxă. Raportarea la valori ca principiu axial al existenţei noastre cotidiene şi promovarea lor în spaţiul public ne oferă accesul la rădăcinile acestui popor minunat şi greu încercat, asigurându-ne stabilitatea şi unicitatea de care avem nevoie pentru a ne păstra identitatea. Pentru a avea acces la izvorul de înţelepciune al valorilor transmise din generaţie în generaţie, educaţia joacă un rol fundamental. Atât în familie, cât şi într-un cadru instituţional, tradiţiile şi obiceiurile româneşti trebuie să rămână vii, necesare şi formatoare pentru copiii noştri. România în care vreau să trăiască copilul meu trebuie să simtă influenţa tradiţiilor, a sărbătorilor şi să păstreze amprenta unui popor mândru şi demn de reuşitele din trecut şi încrezător în reuşitele din viitor. Îmi doresc ca întotdeauna reperele culturale, pornind de la tradiţionala noastră ie - atât de frumoasă - până la bucatele tradiţionale, de la icoana ce face trimitere la transcendenţă, până la lumina pascală ce ne-a inundat casele şi sufletele în aceste săptămâni, de la respectul vecin cu sfinţenia pe care îl datorăm părinţilor noştri, până la dragostea faţă de cel care îţi grăieşte în mod repetat, să însemne ceva pentru români şi să ţină seama de sufletul nostru, obiceiurile şi datinile străvechi, care fac din România o ţară binecuvântată, o adevărată Grădină a Maicii Domnului. Mă adresez dumneavoastră, stimate colege şi stimaţi colegi, să ne aplecăm cu mai multă consideraţie asupra valorilor autentice româneşti, inclusiv în activitatea pe care o desfăşurăm în reprezentarea celor care au investit încredere şi speranţă în noi. Dacă avem în faţă permanent raportarea la valorile româneşti sunt convinsă că şi activitatea noastră ca parlamentari va fi mai bună, mai aplicată pe nevoile reale ale românilor, mai profundă şi mai eficientă. Cred că a venit momentul să spunem stop dictaturii nonvalorilor care a sufocat şi sufocă România de mult prea mulţi ani. Vă mulţumesc. Şi, pentru stenogramă, am mai depus în scris o declaraţie politică: "Noua politică agricolă comună." Vă mulţumesc!
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
				Aş vrea să salut din partea conducerii Camerei Deputaţilor şi a tuturor colegilor prezenţa astăzi, în Parlament, a delegaţiei din Republica Coreea, condusă de doamna Cho Eun Hee, primar al districtului Seocho din Seul. Mulţumim pentru vizita dumneavoastră. (Aplauze.) Domnule deputat Varujan Pambuccian, aveţi cuvântul.
				Domnul Varujan Pambuccian: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Am să-mi citesc declaraţia politică, este un lucru pe care îl fac destul de rar, şi o să o şi depun în scris, pentru că aş dori să fie consemnată ca atare. Cu exact un secol în urmă, pentru armenii din Imperiul Otoman începea drumul Golgotei care, în unele cazuri, s-a sfârşit printr-o crucificare cât se poate de concretă în deşerturile Siriei. Pe 24 aprilie, elitele intelectuale, religioase, politice şi economice ale armenilor din Istanbul au fost arestate, întemniţate şi ucise. În zilele următoare soldaţii armeni din armata otomană au fost dezarmaţi şi trimişi în lagăre de exterminare. Populaţia armeană din tot cuprinsul Imperiului a făcut apoi obiectul unei deportări în masă, 306 coloane de deportaţi parcurgând spaţii imense către zonele deşertice ale Siriei unde se hotărâse relocarea lor. În aceste marşuri ale morţii, armenii din convoaie au fost în mod sistematic înfometaţi, epuizaţi fizic şi atacaţi de batalioanele speciale guvernamentale care îi însoţeau. Din cei peste un milion de armeni duşi în acest fel spre deşert, au ajuns la destinaţie în jur de 20%, restul fiind ucişi pe drum. Destinaţia însemna internare în lagăre de exterminare, acolo unde au pierit majoritatea celor care au supravieţuit drumului. Pe toate aceste drumuri au avut loc atrocităţi de neimaginat pentru lumea civilizată, de la uciderea copiilor la crucificarea femeilor. În acest timp, armenii din armata otomană erau ucişi sistematic în lagărele de muncă în care fuseseră internaţi. Bilanţul sec a doi ani de neantizare este de un milion şi jumătate de armeni, cetăţeni ai Imperiului Otoman. Câteva zeci de mii de armeni au reuşit să scape cu viaţă, fugind fie în Imperiul Ţarist, fie prin porturile de la Mediterana în Europa, fie în teritoriile otomane ocupate de către Antantă. Una dintre familiile care au reuşit atunci să se refugieze şi care a găsit adăpost în România, primul stat care a întins o mână refugiaţilor armeni, este familia mea. Strămoşii mei puteau opta între moarte şi abandonarea credinţei creştine. Bunicii mei, împreună cu majoritatea armenilor de atunci au spus: "Mai bine ne pierdem trupul decât să ne pierdem sufletul". În acei ani, armenii din Imperiul Otoman au învăţat să moară şi călcând pe moarte, să învie întru credinţă creştină. S-a scris şi s-a spus mult despre genocidul împotriva armenilor din Imperiul Otoman. S-a recunoscut puţin şi de foarte puţine ori el a fost calificat ca atare. De aceea, astăzi doresc să citez din cele mai recente gesturi legate de comemorarea evenimentelor de atunci. Primul este cel al Sanctităţii Sale Papa Francisc I, care în timpul liturghiei din 12 aprilie 2015 dedicată centenarului genocidului împotriva armenilor a spus: "Poporul vostru, pe care tradiţia îl recunoaşte drept primul popor convertit la creştinism în 301, are o istorie bimilenară şi păstrează un admirabil patrimoniu de spiritualitate şi cultură, alături de capacitatea de a se ridica după numeroasele persecuţii şi încercări la care a fost supus. Vă invit să cultivaţi întotdeauna sentimentul de credinţă faţă de Domnul, pentru faptul de a fi fost capabili să vă păstraţi fidelitatea faţă de El chiar şi în epocile cele mai grele. Paginile de suferinţă din istoria poporului vostru continuă, într-un anumit sens, patima lui Isus, dar în fiecare dintre ele este depusă sămânţa Învierii. Să nu înceteze în voi, Păstorii, efortul de a-i educa pe credincioşii laici să înveţe a citi realitatea cu ochi noi, pentru a ajunge să spună zi de zi: poporul meu nu este doar unul de oameni care au suferit pentru Cristos, dar mai ales unul de oameni înviaţi întru Cristos. De aceea, este important să vă aduceţi aminte de trecut, dar pentru a scoate viaţa cu care să alimentaţi prezentul prin vestirea bucuroasă a Evangheliei şi prin mărturia carităţii. În secolul trecut, familia noastră umană a trecut prin trei tragedii masive şi fără precedent. Prima, care este considerată în mod larg drept primul genocid al secolului al XX-lea, a lovit poporul vostru armean. Celelalte două au fost comise de nazism şi stalinism". În Rezoluţia nr. 2590/15 aprilie 2015, amintind de Rezoluţia sa din 18 iunie 1987, în care caracteriza evenimentele din Imperiul Otoman din perioada 1915-1917 ca fiind genocid, Parlamentul European "aduce un omagiu, în ajunul centenarului, memoriei unui milion şi jumătate de victime nevinovate, armeni care au pierit în Imperiul Otoman; se alătură comemorării centenarului genocidului împotriva armenilor într-un spirit de solidaritate şi justiţie europeană; invită Comisia şi Consiliul să se alăture la comemorarea acestuia". Rezoluţia a fost iniţiată de către Partidul Popular European şi votată cu o largă majoritate de către toţi reprezentanţii tuturor statelor membre şi ai partidelor europene. Doresc să le mulţumesc, pe această cale, europarlamentarilor români din tot spectrul politic pentru sprijinirea acestei rezoluţii a Parlamentului European şi să îmi exprim speranţa că va veni o zi în care Parlamentul României, structurat în aceleaşi partide care au votat rezoluţia la Bruxelles, va adopta o atitudine similară. Vă mulţumesc.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
				Are cuvântul domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe. O rugăminte: dacă este posibil, să ne limităm intervenţiile în timp pentru colegii care urmează să ia cuvântul; este vorba de încă cinci colegi. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
				Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Cristos a înviat! Declaraţia mea politică de astăzi vizează "Asistenţionalismul de lux". Una din premisele politicilor neocorporatiste o reprezintă eludarea principiului responsabilităţii, principiu fundamental al capitalismului şi baza doctrinară pe care se întemeiază sistemele de gândire economică de tip liberal. În liberalism orice investiţie, orice acţiune în plan financiar prezumă şi un risc pe care investitorul are datoria şi obligaţia de a şi-l asuma, pornind de la ideea că orice formă de liberă iniţiativă este rezultatul şi expresia practică, în profit ori în deficit, a acţiunilor întreprinse. Din păcate, sistemul economic românesc de astăzi prezintă o serie de hibe majore sub ceea ce înseamnă asigurarea unei pieţe cu adevărat libere şi a unui mediu concurenţial care să împiedice apariţia monopolurilor de orice tip. Acest melanj de etatism asistenţionalist şi de interese protecţioniste ale capitalului străin, nimic rău în a fi capital străin, însă avem de-a face cu un capital de stat în cazul de faţă, îl regăsim şi în decizia eronată şi antiliberală prin care Guvernul, condus de domnul Victor Ponta, a dispus punerea în aplicare a memorandumului de ştergere a datoriilor istorice pe care compania Rompetrol, deţinută de compania de stat Kazmunaygaz din Kazakhstan, le avea în raport cu statul român. Aşadar, din cele 760 milioane de dolari cu care statul român a creditat Rompetrol Rafinare în anul 2003 vor fi încasate în total doar 260 de milioane dolari. După ce statul român a acceptat să vândă cota de 26% din acţiunile Rompetrol Rafinare Constanţa la valoarea de 200 de milioane dolari, asigurându-se de nediluarea celorlalte 18% deţinute la Rompetrol, Kazmunaygaz s-a angajat, printre alte promisiuni, de proiecte energetice regionale şi realizarea unor benzinării, în vederea acceptării înfiinţării unei companii româno-kazahe (20% noi şi 80% ei) care să aibă o ţintă de investiţii în valoare totală de circa un miliard de dolari şi unde să investească suma de 180 de milioane dolari, urmând ca până la amortizarea întregii investiţii, întreg profitul rezultat din această afacere să revină kazahilor. Această măsură care dovedeşte slăbiciunea Guvernului condus de domnul Victor Ponta, vine să ne pună foarte clar întrebarea dacă mai are sau nu România politică economică naţională. Privatizarea şi apoi cumpărarea de către KMG a Rompetrol Rafinare încă de la momentul 2007 a îmbrăcat haina unei tranzacţii netransparente şi neaşteptate. Oare de ce Guvernul condus de domnul Victor Ponta a renunţat în februarie 2013 la litigiul cu kazahii, acceptând acest târg impropriu care dezonorează statul român şi care nu prezintă niciun fel de garanţii reale de recuperare prin investiţii profitabile în anii următori a contravalorii datoriilor istorice pe care Rompetrol le avea la bugetul public? Oare putem vorbi de capitalism în România, din momentul în care Guvernul care ar trebui să apere interesele capitalului românesc şi ale contribuabilului român oferă acest adevărat "ajutor de stat" unei societăţi publice foarte apropiate de puterea politică a fostei republici sovietice a Kazakhstanului? De ce Guvernul condus de domnul Ponta nu a jucat din perspectiva interesului naţional, mergând până la convertirea integrală a tuturor datoriilor avute de Kazmunaygaz prin Rompetrol în acţiuni ale statului român la această companie petrolieră? Oare din această anulare a datoriilor Kaymunaygaz nu câştigă un real avantaj ilegitim pe piaţa energetică românească? Nu cumva această măsură afectează libera concurenţă? Oare mai pot guvernanţii socialişti să-i privească în ochi pe acei români cărora "brigăzile de asalt" ale ANAF-ului le-au închis afacerile pentru diferenţe de câteva zeci de lei ori pentru presupuse abateri de "disciplină fiscală" microeconomică, din moment ce practic subvenţionează cu jumătate de miliard de dolari o companie a unui stat străin? Domnule Victor Ponta, prin această decizie greşită şi antinaţională pe care aţi luat-o, oare nu cumva contribuabilul român este obligat indirect să plătească luxul unor reprezentanţi ai unei companii de stat străine care au învăţat foarte bine lecţia etatismului neocoproratist? Vă mulţumesc. Daniel Gheorghe, deputat PNL de Ilfov.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim, domnule deputat.
				Are cuvântul domnul deputat Ion Bălan. Se pregăteşte domnul deputat Cezar Cioată. Mai avem pe lista noastră pe domnul deputat Vicenţiu-Mircea Irimie şi pe domnul deputat Ioan Moldovan.
				Domnul Ion Bălan: Mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Pescarii României, fără viitor în lipsa investiţiilor". Braconajul, pescuitul excesiv, modificarea habitatului şi lipsa acţiunilor de repopulare a rezervelor naturale de peşte au determinat schimbări majore inclusiv în viaţa comunităţilor de pescari. Este cazul localităţilor din zona lacului Razelm - Sinoe, din judeţul Tulcea, unde pescarii din tată în fiu au ajuns să-şi caute de lucru în străinătate, în construcţii sau agricultură, în lipsa materiei prime, unde cherhanalele s-au desfiinţat una câte una, alungând nu numai localnicii, dar şi cumpărătorii şi turiştii. Acţiunea de repopulare cu şalău a lacului Razelm, pe care o fac acum autorităţile, este o gură de oxigen pentru oamenii de aici, dar mai ales pentru Delta Dunării în general şi pentru specia de şalău, care ar fi dispărut din Razelm efectiv în câţiva ani dacă nu se intervenea. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cea care coordonează acţiunea, face eforturi pentru ca investiţia de astăzi să fie reluată an de an, pentru a putea susţine efectivele de peşte din zonă. De altfel, aşa cum spuneam, viaţa comunităţilor de aici se va schimba dacă lucrurile intră pe făgaşul normal şi pescarii pot practica meseria pe care o ştiu de mici copii. Din acest punct de vedere, fondurile alocate repopulării sunt un efort mic pentru efecte de durată şi importante pentru oamenii din această parte a României, pentru care pescuitul reprezintă principala sursă de venit. De asemenea, piaţa de desfacere pentru peşte, dar şi preţul acestuia vor fi şi ele influenţate de creşterea rezervelor naturale şi, nu în ultimul rând, consumatorul final, care va putea consuma peşte autohton, la preţuri accesibile. Susţin eforturile de îmbunătăţire a condiţiilor din Delta Dunării şi a vieţii comunităţilor de pescari în general, indiferent de natura acestora, pentru că ultimii ani şi-au lăsat amprenta în mod dramatic. Lipsa investiţiilor, a modernizării, a interesului adevărat pentru aducerea la civilizaţie a zonelor, risipirea resurselor naturale sau distrugerea lor au făcut dintr-un paradis natural o oază a sărăciei şi a neputinţei. Această situaţie trebuie remediată în anii următori, cu acţiuni de genul celei din lacul Razelm, cu bunăvoinţă şi înţelegere a lucrurilor, cu profesionalism şi fonduri materiale suficiente care să contribuie la renaşterea zonei. Pescuitul în Deltă nu trebuie să fie de subzistenţă şi practicat la limita legii de multe ori, ci trebuie să reintre în normal, în specificul zonei, în litera legii şi în respectul pentru habitatul natural. Vă mulţumesc. Deputat Ion Bălan, PSD Tulcea.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim, domnule deputat.
				Are cuvântul domnul deputat Cezar Cioată.
				Domnul Cezar Cioată: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Compania Naţională a Uraniului... a fi sau a nu fi în România". După cum bine ştiţi, Compania Naţională a Uraniului, urmaşă a fostei Întreprinderi de Metale Rare, a fost înfiinţată în 1997, în urma redenumirii Întreprinderii de Metale Rare şi are în administrare resursele minerale de uraniu existente în România. Compania desfăşoară activităţi de cercetare geologică şi exploatare a zăcămintelor de uraniu, prepararea minereurilor şi rafinarea concentratelor, transportul şi comercializarea acestora, precum şi conservarea, închiderea şi ecologizarea obiectivelor cu activitate sistată. Este singura companie din România care deţine licenţă de exploatare a uraniului, iar exploatarea minieră Crucea este în momentul de faţă singura exploatare de uraniu funcţională din ţară, cu cele două puncte de lucru - Crucea şi Botuşana. Mina de uraniu de la Crucea, din judeţul Suceava, se află în exploatare de 30 de ani. Uraniul extras aici este prelucrat la Feldioara, în judeţul Braşov. Atât extragerea, cât şi prelucrarea uraniului sunt realizate de către Compania Naţională a Uraniului (CNU). Mina de uraniu de la Crucea este furnizor unic pentru energia nucleară. Exploatarea de la Crucea are rezerve de uraniu pentru o perioadă limitată, de aceea este necesar a se redeschide o altă exploatare, la Grinţieş, iar cantităţile de concentrate pentru asigurarea necesarului de pulbere de dioxid de uraniu ale Societăţii Naţionale Nuclearelectrica sunt completate din stocul preluat de la rezerva de stat. Rezervele de minereu se vor epuiza în lipsa deschiderii de noi exploataţii. Compania Naţională a Uraniului are în prezent peste 1.500 de angajaţi, din care aproximativ 700 lucrează la Exploatarea minieră de la Crucea, dintre care 45% sunt mineri care îşi desfăşoară activitatea în zona I de expunere la radiaţii. Alături de mineri, în subteran îşi desfăşoară activitatea şi o serie de alte categorii profesionale: artificieri, dulgheri de mină etc. După 15 ani lucraţi în mina de uraniu, minerii au posibilitatea să se pensioneze, puţini dintre aceştia depăşind 20 de ani. Munca în mină este una cu pericole mari şi condiţii deosebite, nemaivorbind de cei care suferă de claustrofobie, sau cei care nu suportă întunericul şi umiditatea foarte mare. Condiţiile de muncă sunt grele, astfel puţini mineri îşi permit să facă această muncă şi după 20 de ani de muncă în subteran. În ciuda evoluţiilor tehnologice, minereul de uraniu se extrage în continuare în România ca acum 30 ani: cu târnăcopul, picamerul, lopata şi roaba. Condiţiile geominiere, spaţiile înguste, cu secţiuni de un metru pe un metru şi în care abia poate trece un om, nu permit însă folosirea tehnologiilor moderne. În prezent, un miner care lucrează la front în abataj are un salariu de aproximativ 2.000 de lei, chiar dacă a ajuns la pragul pensionării. Discrepanţa dintre salariile minerilor din exploatări şi personalul TESA de la sediul central este uriaşă. România este printre puţinele state din lume care are un ciclu industrial complet în acest domeniu, astfel că avantajele energiei nucleare sunt enorme. De asemenea, România nu îşi poate respecta angajamentele europene de reducere a emisiilor de carbon şi de alte gaze cu efect de seră fără energia nucleară. În plus, energia nucleară nu a înregistrat în ţara noastră niciun eveniment serios sau, Doamne fereşte, un accident. Reactoarele 1 şi 2 sunt printre cele mai fiabile din lume, având printre cei mai buni factori de capacitate de pe mapamond. Centrala de la Cernavodă are un factor de capacitate de 88% în medie, fiind printre primele zece din lume. Faptul că România dispune de un ciclu industrial complet în industria nucleară este un avantaj strategic incomensurabil, în condiţiile politicii externe actuale. Vă mulţumesc. Cezar Cioată, deputat PC-PLR de Suceava.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim.
				Domnul deputat Vicenţiu-Mircea Irimie. Aveţi cuvântul.
				Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Copiii dispăruţi în România". Doamnelor şi domnilor, Nu există zi fără să nu aflăm la ştiri că trei, patru, cinci copii au dispărut de acasă. Cazurile a mii de copii ajung anual între copertele dosarelor anchetate de poliţişti şi, de cele mai multe ori, au un sfârşit fericit, odraslele revenind în braţele părinţilor. În statistica poliţiei, însă, sunt şi sute de minori care niciodată nu se întorc acasă, care au dispărut de foarte mulţi ani. Evidenţele poliţiştilor de la IGP numără aproximativ 2.000 de persoane care sunt de negăsit, 340 dintre acestea fiind minori la data când s-a sesizat dispariţia. Fie că a fost vorba de neglijenţa părinţilor care i-au lăsat nesupravegheaţi la locurile de joacă, fie că micuţii au plecat să se plimbe de unii singuri pe stradă şi au crezut în persoane necunoscute care-i ademeneau cu bomboane sau ciocolată şi care, de fapt, erau doar traficanţi de carne vie, toţi au fost trecuţi într-o statistică dură şi crudă a poliţiei. Nu găsirea a 70 sau a 150 de copii ar trebui să conteze - e şi ea foarte importantă, este importantă viaţa fiecăruia dintre ei! Ei nu sunt doar nişte nume pe un dosar, lor le e frig şi foame când se rătăcesc, plâng şi-şi strigă părinţii. Dispariţiile de copii sunt întâmplări tragice care pot lovi în fiecare dintre noi. Putem doar să ne învăţăm copiii diferenţa dintre bine şi rău, să-i supraveghem mai atent şi să nu-i expunem. Din păcate, nu privim această problematică ca pe o prioritate şi nu dispunem de mecanisme adecvate pentru a instrumenta cazurile de dispariţie, cazuri în care victime sunt copii aflaţi în pericol de a fi exploataţi prin trafic de persoane sau prostituţie. Ar trebui să implementăm la nivel naţional politici şi legi care să vizeze acest fenomen şi să protejeze dreptul copiilor de a trăi într-un mediu sigur. În acest sens, este necesar ca actorii din sectorul public şi privat să depună eforturi comune. Deputat de Turda, Mircea-Vicenţiu Irimie. Mulţumesc mult.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
				Domnule deputat Moldovan, aveţi cuvântul.
				Domnul Ioan Moldovan: Mulţumesc, doamnă preşedinte. În ceea ce priveşte invitaţia pe care Administraţia Prezidenţială a trimis-o tuturor formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, în vederea unor consultări referitoare la stadiul legislaţiei electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara graniţelor, Partidul Conservator susţine reforma în domeniile care au făcut subiectul discuţiilor cu şeful statului şi îmi exprim speranţa că în această sesiune parlamentară se va reuşi rezolvarea măcar a unora dintre acestea, întrucât un astfel de lucru ar fi posibil din punct de vedere politic. Dacă până acum, în general, în societatea românească, ne-am obişnuit să apară o temă, toată lumea se entuziasmează, dar nimeni nu se ţine să impună un calendar, iată că de data aceasta lucrurile sunt un pic schimbate şi este un lucru de admirat. Faptul că cineva doreşte să impună un calendar pe subiecte care sunt interesante pentru toate partidele politice este un lucru de salutat şi în acest context Partidul Conservator reaminteşte că pe toate aceste subiecte şi-a exprimat un punct de vedere care rămâne, evident, neschimbat. Pe agenda consultărilor s-au mai aflat şi discuţii referitoare la procedurile parlamentare de încuviinţare a cererilor de urmărire penală, reţinere, arestare sau percheziţie a membrilor Parlamentului, precum şi alte teme de interes public. Vă mulţumesc. Ioan Moldovan, deputat PC de Cluj.
				Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi. Declar închisă şedinţa noastră de astăzi.
				(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)
				Domnul Dorel Covaci: "Să încercăm să fim mai buni!" Avem multe dezbateri în plenul Parlamentului pentru diferite proiecte aflate pe ordinea de zi. Unele luări de cuvânt sunt bine-venite, în sprijinul rezolvării problemelor prin actele normative, altele, din păcate, nu au drept scop decât sabotarea iniţiativelor şi tensionarea atmosferei. Sunt colegi parlamentari care, de dragul de a se afla la tribună şi având o stimă şi o încredere de sine considerabile, s-au obişnuit să împroaşte cu noroi în stânga şi-n dreapta, creând un spectacol jenant şi aducând un prejudiciu de imagine atât instituţiei, cât şi, indirect, lor înşişi. Din nefericire, dialogul şi dezbaterea democratică asupra proiectelor de lege între reprezentanţii guvernării şi opoziţiei fac ca anumite proiecte de lege bune să nu fie trecute în Parlament, cu repercusiuni asupra imaginii de ansamblu a instituţiei. Exacerbarea acestor aspecte negative de către presă sporeşte percepţia negativă a opiniei publice asupra instituţiei şi membrilor săi. Dacă proiectele de lege şi alte teme majore şi importante pentru cetăţeni ar fi abordate cu responsabilitate de grupurile parlamentare, fără orgolii şi populism ieftin, toată părţile ar fi în avantaj. Acum, în preajma Sfintelor Sărbători Pascale, când smerenia, cumpătarea, buna-cuviinţă şi milostenia trebuie să îmbrace sufletul fiecărui creştin, ar fi de dorit ca această atmosferă să se regăsească şi în Parlamentul României. Percepţia opiniei publice asupra instituţiei şi asupra parlamentarilor poate fi îmbunătăţită dacă şi noi vom încerca să facem legi cu grijă faţă de oameni şi frică de Dumnezeu. Urez tuturor creştinilor sărbători fericite, cu bucurii, împliniri şi iubire faţă de semenii noştri! Învierea Domnului Iisus Hristos să ne călăuzească drumul spre desăvârşire sufletească, apropiindu-ne de sfintele valori creştine!
				Domnul Dorel Covaci: "Reabilitarea bisericilor de lemn din Ţara Făgetului" Bisericile de lemn din ţara noastră constituie un patrimoniu de o valoare inestimabilă, pe plan naţional şi internaţional. Ele sunt documente palpabile şi grăitoare ale realităţilor istorice, culturale şi sociale ale regiunii în care se regăsesc. Până la începutul secolului al XX-lea, românii şi-au manifestat spiritul creator utilizând lemnul, într-o bogăţie de simboluri şi forme, de un înalt rafinament, iar construirea bisericilor de lemn a devenit o culme a exprimării talentului poporului român. Bisericile de lemn din România sunt adevărate tezaure de cultură românească, care păstrează o artă constructivă sacrală, cu rădăcini adânci în istoria poporului român. Construcţii unicat, rarisime sau reprezentative pentru un anumit ansamblu de lăcaşuri se regăsesc în toate zonele ţării şi, uneori, în cele mai neaşteptate locuri. Din acest motiv, identificarea, documentarea şi conservarea bisericilor de lemn reprezintă o temă importantă de cercetare şi practică ştiinţifică. Dispariţia sau distrugerea acestor monumente de arhitectură izolate sau anonime constituie o breşă imensă în întreg ansamblul arhitectonic din care fac parte, dar şi o pierdere enormă, rămasă nedescoperită, pentru cultura românească. În jurul bisericilor de lemn s-au constituit comunităţile creştine din sate şi târguri, dar şi primele aşezăminte monahale, singurele centre de cultură ale secolelor trecute. În România se păstrează în jur de 1440 de biserici de lemn, construite înainte de 1918, din nefericire întreţinute şi puse în valoare la modul superficial. Aproximativ 650 dintre ele se află în Transilvania şi Banat (jumătate din numărul celor existente după Primul Război Mondial), peste 490 în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi mai mult de 300 în Moldova. În 1999, 8 biserici de lemn din Maramureş au fost selectate pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Multe biserici de lemn păstrează obiecte şi inscripţii care, luate împreună, creează o adevărată arhivă a satelor româneşti. În majoritatea bisericilor de lemn se ţin slujbe şi astăzi şi tot de existenţa lor se leagă şi păstrarea unor obiceiuri şi tradiţii străvechi. Astăzi mă voi opri cu precădere la prezentarea celor 17 biserici de lemn din Timiş, din zona Făgetului. Acestea au o arhitectură aparte; nu seamănă cu cele din Transilvania sau cu cele din restul ţării, poate şi pentru că istoria Banatului a fost diferită de cea a celorlalte regiuni ale ţării. Ele păstrează scrierile cu litere chirilice. Cele 17 biserici de lemn din Ţara Făgetului au o notă comună, dată de materialul din care sunt ridicate, tehnica de construcţie şi desfăşurarea planimetrică. Cele mai multe au hramul Cuvioasa Parascheva. De regulă, bisericile au fost înălţate în centrul aşezării, adeseori pe un loc mai înalt, ferit de inundaţii, iar în jurul lor s-a înfiinţat cimitirul. Deşi multe dintre biserici sunt monumente istorice de categoria A, ele se află în afara circuitelor turistice, tocmai din cauza lipsei infrastructurii: drumuri, puncte de cazare, trasee marcate etc. În această direcţie, Direcţia Silvică Timiş a lucrat la reabilitarea prin fonduri europene a unui drum forestier, care va deschide un circuit turistic nou, de aproape 50 km, în frumoasa Ţară a Făgetului. Pe întinderea acestuia se regăsesc pensiuni, biserici de lemn şi alte monumente istorice, dar şi peisaje superbe. Această salbă de monumente unice necesită, multe dintre ele, o restaurare temeinică şi urgentă, prin lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă, a acoperişurilor şi prin recondiţionarea picturii interioare, în principal, datând din secolul al XVIII-lea. Piatra mai poate aştepta, dar lemnul nu, unele dintre aceste nestemate nepreţuite ale arhitecturii populare religioase fiind în prag de prăbuşire. Din nefericire, tocmai în postul Sfintelor Paşti, Biserica de lemn din Povergina, construită în 1782, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, a căzut pradă flăcărilor lăsate nesupravegheate de localnicii care curăţau miriştile. Restaurate şi puse în valoare, bisericile de lemn din Ţara Făgetului, obiective importante din patrimoniul istoric, cultural şi religios naţional, pot constitui o veritabilă atracţie locală şi pot intra în circuitul turistic religios.
				Domnul Dorel Covaci: "Măsura reducerii TVA la 9% pentru unele produse" Începând cu luna iunie a acestui an, Guvernul Ponta va aplica măsura reducerii TVA la 9% pentru toate produsele agroalimentare, fără diferenţieri, băuturi nealcoolice şi servicii de alimentaţie publică. Totodată, Guvernul îşi menţine intenţia de a reduce cota standard de TVA la 20%, din luna ianuarie a anului viitor, în contextul în care încasările bugetare din primul trimestru al acestui an au fost cu 5 miliarde lei în plus faţă de primul trimestru al anului trecut. Astfel, măsura nu va afecta stabilitatea finanţelor publice, consimţită de pactul fiscal. Iniţial au fost discuţii despre posibilitatea implementării măsurii de reducere a TVA la 9% pentru produsele mai sus menţionate versus reducerea impozitului pe venit/reducerea contribuţiilor sociale, mai exact, care din cele două variante contribuie mai semnificativ la creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, au impact macroeconomic mai mare de redresare a cererii interne şi determină reducerea inegalităţilor sociale într-o măsură mai mare. În urma analizelor, s-a optat pentru prima variantă, întrucât generează o reducere a ponderii fiscalităţii în veniturile gospodăriilor cu veniturile cele mai mici de 9,9% şi de 0,7% pentru gospodăriile cu cele mai mari venituri. Cei care vor beneficia cel mai mult de această măsură vor fi persoanele cu salarii reduse, pensionarii, lucrătorii pe cont propriu, agricultorii şi şomerii, adică 66% din populaţia totală. Estimările au arătat că o eventuală reducere a impozitelor directe ar putea determina creşterea aproape exclusivă a veniturilor salariaţilor şi pensionarilor cu venituri mari şi nu ar influenţa pozitiv pe cei cu venituri mici şi nici şomerii, agricultorii, lucrătorii pe cont propriu. În ceea ce priveşte reducerea taxării muncii (CAS), o reducere a nivelului contribuţiilor sociale ar determina un nivel mai redus al pensiilor viitoare, potrivit principiului contributivităţii, iar, potrivit principiului solidarităţii, o eventuală reducere nu ar fi putut fi diferenţiată în funcţie de venitul plătitorului. Recenta reducere a contribuţiilor sociale la angajator cu 5 procente, majorarea salariului minim de la 900 la 975 lei, din 1 ianuarie 2015, şi apoi la 1.050, din iulie 2015, coroborate cu reducerea TVA la alimente reprezintă paşi importanţi în direcţia bună. În timp ce reducerea cotei CAS asigură o gură bună de oxigen pentru firme, ce îşi pot folosi surplusul financiar pentru investiţii şi crearea de locuri de muncă sau majorarea salariilor, reducerea TVA la alimente şi băuturi nealcoolice va creşte puterea de cumpărare a populaţiei, prin reducerea preţurilor de pe piaţă, şi va avea un impact macroeconomic general favorabil. Efectul de multiplicare în economie va fi mai ridicat, prin creşterea puterii de cumpărare a celor cu venituri reduse şi medii, comparativ cu relaxarea fiscală, care are impact, în special, asupra celor cu venituri ridicate. Măsura are un puternic caracter de echitate, pe când modificările asupra impozitului pe venit nu ar fi avut niciun efect de reducere a inegalităţilor sociale. Se preconizează, de asemenea, că reducerea TVA la alimente şi băuturi nealcoolice va crea premisele favorabile pentru reducerea evaziunii fiscale, odată ce rata de colectare a TVA în România este de numai 55%, faţă de o medie europeană de 85%. Totodată, reducerea TVA la alimente şi băuturi nealcoolice este o măsură care va proteja şi încuraja producţia internă, mai ales în domeniile agricultură şi industrie alimentară. Potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), retailerii au primit de-a lungul timpului semnale, din partea consumatorilor, că majorarea TVA a fost cea mai mare greşeală economică a unui guvern din ultimii 20 de ani. AMRCR consideră că reducerea TVA trebuie să ajungă imediat în buzunarul consumatorului, iar membrii asociaţiei şi-au manifestat disponibilitatea de a transfera această reducere în preţul final al produselor. Producătorii care nu se vor conforma reducerii de preţ se vor autoexclude de pe piaţă. Estimările arată un impact bugetar al reducerii TVA la 9% pentru produsele agroalimente, băuturi nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică de 18,25 miliarde lei cumulat până în 2018, ca urmare a efectelor de multiplicare economică, transpuse în creşterea investiţiilor şi a locurilor de muncă. Prin valorificarea de către sectorul privat a resurselor financiare obţinute se vor obţine venituri suplimentare de 1 miliard de lei în 2015 şi în jur de 1,8 miliarde lei în 2016-2018. TVA de 9% pentru produsele agroalimente, băuturi nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică este o parte pe care orice comerciant cinstit poate să o plătească şi să rămână, în acelaşi timp, competitiv pe piaţă. Consider că este o măsură foarte bună, care face parte dintr-un program potrivit aplicat de Guvernul Ponta, de stimulare a consumului şi relansare a economiei, dar şi un pas important în lupta cu evaziunea fiscală. Reducerea TVA la 9% trebuie să se vadă în preţurile alimentelor, care au scăzut şi vor scădea şi mai mult, şi să se regăsească pe tot lanţul, de la produse, servicii, restaurante.
				Doamna Rodica Nassar: "7 aprilie - Ziua Mondială a Sănătăţii" Tema din acest an a Zilei Mondiale a Sănătăţii, celebrată astăzi, 7 aprilie, este "De la fermă în farfurie, în condiţii de siguranţă alimentară." De-a lungul timpului, producţia alimentelor a fost industrializată. Comerţul şi distribuţia acestora s-au globalizat. Toate aceste modificări au creat noi oportunităţi pentru alimente de a deveni contaminate cu bacterii dăunătoare, virusuri, paraziţi sau substanţe chimice. Conform statisticilor, în 2010 s-au raportat 582 de milioane de cazuri de boli enterice diferite şi 351.000 de decese asociate. Agenţii patogeni enterici responsabili pentru cele mai multe decese au fost Salmonella typhi (52.000 de decese), E. Coli Enteropatogen (37.000) şi Norovirus (35.000). Regiunea cea mai afectată a fost Africa, urmată de Asia de Sud-Est. Din păcate, peste 40 % din persoanele care au suferit de boli enterice cauzate de alimente contaminate au fost copii cu vârsta sub 5 ani. O problemă locală, neizolată corespunzător, poate periclita siguranţa alimentelor şi ulterior poate deveni rapid o situaţie de importanţă internaţională. Siguranţa alimentară este o responsabilitate comună, care nu necesită participarea doar a sistemului medical pentru a trata, ci şi a sistemelor de agricultură, comerţ, industrie, mediu, turism, susţinute de agenţii şi organizaţii internaţionale şi regionale care activează în domeniul alimentar, pentru a preveni. Alimentele nesigure prezintă, de asemenea, riscuri economice majore. Eforturile de a preveni astfel de situaţii de urgenţă pot fi consolidate, prin dezvoltarea unor sisteme robuste de siguranţă alimentară care să protejeze împotriva contaminării chimice sau microbiene a alimentelor. Pe lângă efectele asupra economiei, contaminarea alimentară afectează societatea în ansamblu. În afara consecinţelor directe, de sănătate publică, contaminarea alimentară subminează exporturile de produse alimentare şi turismul, atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Unele bacterii pot deveni rezistente la tratamentul medicamentos. Rezistenţa antimicrobiană devine o problemă de sănătate la nivel mondial. Suprasolicitarea şi abuzul de antimicrobiene în agricultură şi în creşterea animalelor reprezintă câţiva factori care conduc la apariţia şi răspândirea rezistenţei antimicrobiene. În ţara noastră este o certitudine faptul că preocupările privind siguranţa alimentelor se concentrează din ce în ce mai mult asupra consumatorilor şi asupra percepţiei acestora referitoare la calitatea alimentelor. Sectorul alimentar este direct interesat să abordeze provocările privind siguranţa alimentară. Identificate, coordonate şi realizate corect, programele de cercetare vor reprezenta baza pentru industrie, dacă acestea vor fi comunicate eficient. La sfârşitul lanţului de aprovizionare cu alimente, consumatorii joacă un rol important în promovarea siguranţei alimentare, de la practicarea igienei produselor alimentare în condiţii de siguranţă, grija specifică gătirii alimentelor până la citirea etichetelor atunci când cumpără şi prepară hrana.
				Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "Spunem nu hotărât aventurii fiscale a PSD, aventură numită «Darius Vâlcov»!" În democraţie orice furt este reprobabil. Şi oul, şi boul trebuie să rămână în posesia proprietarului de drept, iar hoţul trebuie pedepsit prin oprobriu public şi, mai ales, prin aplicarea legii, indiferent că a furat un ou sau un bou, vorba proverbului. Când hoţul dovedit, sau cel puţin presupus, este una şi aceeaşi persoană cu ministrul de finanţe al unei ţări, care se presupune că este şi cel mai important în rang dintre toţi paznicii avuţiei naţionale, statul de drept pare să-şi piardă o parte din contur. Societatea intră într-o degringoladă administrativă cu consecinţe nefaste greu de anticipat ca evoluţie şi ca termen de manifestare. Se întâmplă acum în România! Ca şi când evenimentul în sine nu ar fi de ajuns, şi anume identitatea hoţ-ministru de finanţe, modalitatea efectivă de realizare a infracţiunii este desprinsă parcă dintr-un film poliţist. Este de necrezut, Darius Vâlcov pare a fi un hoţ atipic: furtişagul este recepţionat prin cimitire, ascuns apoi sub pat, în pereţi, în seifuri cărate de colo-colo prin casele prietenilor... Procurorii DNA sparg pereţi, caută în cavouri... Aventură în toată regula! Eroul principal, un aventurier, este, se pare, posesor al unei impresionante averi ilicite alcătuite din aur, tablouri şi imobile în toată Europa şi, lichiditate la seif, sume pe care mulţi oameni de afaceri oneşti nu le-au văzut vreodată în conturile proprii, necum în stare cash... Şi este, în mod cert, posesorul unei imaginaţii şi al unui tupeu aflate la limita cu patologicul. Dar ce face în această împrejurare şeful Guvernului, domnul Ponta, preşedintele PSD, partid care l-a promovat l-a susţinut şi l-a asumat pe Vâlcov?! Pare să nici nu-i treacă prin cap să-şi dea demisia, cu guvern cu tot, şi să se ascundă, măcar pentru o vreme, de ruşine, faţă de români, şi chiar faţă de propriii membri şi susţinători ai PSD. Aşa ar fi normal, într-o ţară normală, dar ţara lui Ponta a încetat demult să funcţioneze normal! Aşa încât prim-ministrul se străduieşte în continuare să ne bage tuturor pe gât noile coduri fiscale, pe care nu se jenează să le prezinte ca fiind emanaţia inteligenţei aventurierului Darius Vâlcov. Şi asta în timp ce Consiliul Fiscal, organism guvernamental independent, alcătuit din profesionişti, având scopul de a monitoriza şi de a consilia Guvernul în măsurile de guvernare, a dat un aviz negativ Codurilor fiscale. Motivul este, în esenţă, faptul că asumându-le ne asumăm o aventură nesustenabilă cu consecinţe dramatice pe termen mediu şi lung... Organismele internaţionale au aceeaşi opinie, la fel noi, specialiştii PNL, care avem propuneri fiscale rezonabile şi fundamentate, ca parte a programului nostru de guvernare. PNL consideră, în aceste circumstanţe, că aventurile domnului Vâlcov trebuie să înceteze măcar acum, când ne aflăm în punctul în care ele pot face un rău mult mai mare ţării decât cel deja făcut! Spiritul aventuros al lui Darius Vâlcov l-a dus, deja, din punct de vedere personal, într-o adâncă fundătură! Somez PSD şi pe primul-ministru să-l trimită acasă, în arest la domiciliu, unde deja l-a trimis instanţa, cu Coduri fiscale cu tot, înainte de a arunca ţara în fundătură!
				Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "Evaziunea fiscală trebuie combătută ferm, dar cu inteligenţă politică" Recentul asalt al ANAF asupra micilor investitori a generat un val de proteste justificate, determinate de atitudinile excesive ale inspectorilor, care aplică deseori fără discernământ pedepse mult prea mari faţă de gravitatea faptei. Mai ales măsura sistării activităţii unităţilor comerciale este foarte nocivă, atât din punct de vedere social, cât şi din punct de vedere economic. Într-un judeţ calamitat social, aşa cum este judeţul Hunedoara, acţiunile de forţă ale ANAF fac mai mult rău decât bine. Pe de altă parte, nici bugetul nu are cum să colecteze mai multe venituri, atâta vreme cât ANAF sistează activităţi. Situaţia riscă să scape de sub control şi să provoace dezordine, nu ordine fiscală, aşa cum ar trebui să se întâmple cu orice măsură întreprinsă de către ANAF. În acest sens, salut remarca Preşedintelui României, cum că o ţară nu poate funcţiona fără firme, ca fiind foarte inspirată. După aceasta excesele par a se fi atenuat. Totuşi, se remarcă o anumită discontinuitate foarte nocivă a acţiunilor de control: fie o presiune exagerată cu măsuri dure şi dăunătoare încasărilor bugetare, fie absenţa totală din teren. Consider că intensitatea acţiunii de control fiscal trebuie mai întâi optimizată şi apoi menţinută constantă pentru a institui domnia legii în activitatea fiscală.
				Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "În inspecţie la penitenciar" După cum ştiţi, din iniţiativa Comisiei pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor s-a efectuat, de curând, o inspecţie a parlamentarilor în penitenciarele din ţară. Personal, am acceptat să efectuez o vizită la penitenciarul cu regim deschis şi semideschis de la Bârcea, judeţul Hunedoara. În contradicţie cu semnalele transmise de mass-media, şi nu numai, în legătură cu condiţiile inumane de detenţie, am constatat că în penitenciarul vizitat de mine deţinuţii beneficiază de condiţii bune de viaţă şi activitate, existând premisa ca, mulţi dintre ei, să părăsească penitenciarul cu o condiţie umană, de sănătate şi educaţională superioară celei cu care au intrat, datorită asistenţei medicale, psihologice, educaţionale care se desfăşoară pe baza unor programe cu finanţare europeană. Această situaţie este posibilă datorită unui management impecabil al echipei de conducere. Din acest motiv, consider că legislaţia actuală ar trebui să permită salarizarea stimulativă a personalului din penitenciare, munca în acest sector fiind grea şi riscantă. Cu ocazia vizitei am constatat că există un potenţial insuficient utilizat de obţinere a unor venituri proprii, prin munca deţinuţilor. Pe lângă beneficiul educativ, orice aport propriu la finanţare degrevează statul de o parte din efortul financiar direcţionat pentru susţinerea penitenciarelor. În acest context, consider că se impune legiferarea unui procent (1-2%) din veniturile proprii obţinute pentru stimularea personalului salariat, având în vedere şi faptul că dificultatea muncii paznicilor creşte când activităţile se desfăşoară în exterior. Intenţionez să depun o astfel de iniţiativă legislativă, deci vă rog, cu respect, să vă alăturaţi iniţiativei mele, orice sugestie fiindu-mi de ajutor.
				Domnul Constantin Mazilu: "Avem nevoie de noi strategii pentru combaterea alcoolismului" Alcoolismul a ajuns să fie unul dintre viciile naţionale care nu doar că nu le face cinste românilor, ci efectele negative ale consumului de substanţe spirtoase are grave repercusiuni, pe termen mediu şi lung, asupra noilor generaţii. Un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), publicat în 2011, a arătat că românii se clasează pe locul trei în ceea ce priveşte consumul de alcool pe cap de locuitor în Europa, cu 12,7 litri pe an. Studiul a mai constatat că România este una dintre ţările în care s-a înregistrat o creştere semnificativă a consumului de alcool din 1980, consumul crescând cu 14 puncte procentuale. În ceea ce priveşte consumul de alcool la vârsta adolescenţei, aceeaşi cercetare arată că România s-a clasat pe unul dintre primele locuri, cu 47 procente băieţi de 15 ani care au recunoscut că au consumat alcool de cel puţin două ori în viaţă. Recent, mass-media ne aduceau la cunoştinţă faptul că medicii pediatri se confruntă cu un număr alarmant, mereu în creştere, de copii alcoolici. Cazul unui adolescent de la Iaşi a intrat, cu siguranţă, în analele alcoolismului infantil. Băiatul de 14 ani a ajuns la Spitalul de Copii din Iaşi inconştient, cu o alcoolemie record de peste 5‰, după ce a băut ţuică. Elevul de clasa a 8-a a plecat de la ore împreună cu alţi doi prieteni şi au băut până n-au mai ştiut de ei. Copilul şi-a revenit, însă alcoolismul infantil poate avea efecte grave asupra organismului. Atât timp cât un copil de 13-14 ani a mai consumat alcool etilic, la 20-25 de ani va avea o patologie hepatică destul de gravă. Din nefericire, cazul de la Iaşi nu este singular. Poate fi identificat în mai toate unităţile de primiri urgenţe din România, asta în cazul în care cuiva îi trece prin cap sau are banii necesari şi voinţa să-şi ducă şi să-şi lase pe mâna medicilor copilul cu această problemă. Din cauza creşterii numărului copiilor alcoolici, specialiştii au schiţat portretul adolescentului alcoolic. Este în general băiat, are între 13 şi 17 ani, provine din familii în care nu este supravegheat şi în care îi este permis orice fel de comportament. Are prieteni care beau sau chiar se droghează. Medicii spun că cei mai mulţi minori care ajung pe patul de spital cu alcoolemii de peste 3‰ sunt elevi în primii ani de liceu. În aceste cazuri e vital ca părinţii să ia măsuri şi să-l aducă pe minor la consiliere, lăsând la o parte orice fel de prejudecată. Pentru majoritatea românilor a ajuns firească atitudinea de a nu vorbi despre problemele legate de consumul de alcool, de teama de a nu ajunge să fie judecaţi şi pedepsiţi de societate. Însă problematica devine acută mai ales dacă discutăm despre adolescenţi care provin din familii în care consumul de alcool este ceva obişnuit. Şi, de cele mai multe ori, aşa se şi întâmplă. Familiile care se confruntă cu abuzul parental de alcool sunt afectate de numeroase tensiuni şi griji, cum ar fi inactivitatea profesională, bolile cronice, un deces în familie sau probleme de sănătate mintală. Nu este nevoie de cercetări care să confirme asemenea cazuri, care se pot observa, lesne, cam în orice cartier al oricărei localităţi din România. Din păcate, există foarte puţine cazuri de familii în care sunt unul sau doi părinţi alcoolici care nu s-au confruntat cu diverse disfuncţii familiale. În familiile în care se consumă alcool, în primul rând există probleme de unitate familială. Părintele care consumă abuziv alcool este un părinte mai degrabă neglijent sau abuziv, nu este dispus la negociere, este un părinte extrem de autoritar. Celălalt este mult mai calm, îşi exprimă afecţiunea faţă de copil, este mult mai dispus să negocieze cu el. Vreau să atrag atenţia că părinţii care consumă alcool mai frecvent sunt mai predispuşi să adopte atitudini permisive faţă de consumul de alcool al propriilor copii. Şi, astfel, nivelurile ridicate de consum de alcool se transmit din generaţie în generaţie. Consider că eforturile de sprijinire a familiilor cu părinţi alcoolici ar trebui să conţină abordări prin care părinţii să fie încurajaţi în creşterea şi educarea copiilor, să arate copiilor lor mai multă afecţiune, în paralel cu eforturile de a reduce consumul excesiv de alcool. De asemenea, cred că avem nevoie de o nouă strategie naţională pentru moderarea acestui viciu prin campanii de informare mai ample, desfăşurate în unităţile de învăţământ, şi mai bine concentrate privind conştientizarea efectelor consumului de alcool, în special la vârste fragede.
				Domnul Mihăiţă Găină: "Cerşetoria infantilă, o pată pe obrazul societăţii româneşti" Exploatarea cerşetoriei este pedepsită de Codul penal cu până la cinci ani de închisoare, însă, cu toate acestea, deşi există cadru legislativ, autorităţile nu reuşesc să diminueze acest fenomen. Nu există nicio localitate din ţara asta unde să nu întâlnim copii la cerşit, pe străzi, în mijloacele de transport, în diverse locuri publice, de la zonele cu potenţial turistic la biserici, cimitire sau proximitatea magazinelor în care se comercializează pâine. Potrivit autorităţilor, în ultimii ani s-a înregistrat o creştere a numărului de copii abandonaţi care au ajuns doar ai străzii, dar şi al numărului de cazuri de cerşetorie infantilă. Locul copiilor este la şcoală, nu pe stradă! Oricâţi vinovaţi am identifica pentru această problemă sensibilă, şi Guvernul trebuie să se implice mult mai activ în combaterea acestui fenomen deplorabil, mai ales că situaţia cerşetoriei este una de interes naţional. Este adevărat că, deşi nu există o statistică oficială clară privind amploarea acestui fenomen, din datele furnizate de Poliţie rezultă că un cerşetor strânge, în fiecare lună, în medie 2.000 de lei. În schimb, un minor de la colţul străzii va agonisi până la 7.000 de lei lunar. Este greu să diminuezi acest fenomen al cerşetoriei prin aplicarea legii, fiindcă această infracţiune este încurajată de atitudinea permisivă a întregii societăţi. Fiecare dintre noi are cunoştinţă de campaniile demarate de Poliţie prin care se militează pentru stoparea gesturilor filantropice cu cerşetorii, doar că la toate aceste apeluri nu se oferă răspunsurile corespunzătoare. Dacă românii nu le-ar mai oferi bani, cu siguranţă aceştia ar dispărea, treptat, din peisaj, lucru care ar duce la destrămarea reţelelor organizate care se ocupă cu exploatarea copiilor prin cerşetorie. Opinia publică europeană s-a arătat, în repetate rânduri, extrem de iritată şi de revoltată de problema cerşetoriei infantile exportată de România peste hotare. Este clar ca lumina zilei că avem nevoie, pe lângă cadrul legislativ, şi de programe de educare a copiilor trimişi de părinţi să cerşească. ONG-urile care îşi dedică activitatea copiilor susţin că minorii sunt puşi să cerşească pentru a contribui la supravieţuirea familiilor lor, cea mai mare pondere a acestora înregistrându-se în Bucureşti, dar şi în celelalte mari oraşe. Copiii care ajung să clameze mila şi ajutor financiar de la trecători stau în stradă minimum opt ore pe zi, şapte zile din şapte, motiv pentru care starea lor de sănătate este precară. Aceşti minori ajung să sufere de diverse boli grave, de la cele de piele la TBC, diverse forme de hepatită, sau ajung să fie infectaţi cu HIV. La fel de grav este şi faptul că, din cauza statului pe stradă, peste 61% dintre aceşti cerşetori abandonează şcoala în jurul vârstei de 11 ani, iar aproape jumătate dintre ei sunt complet analfabeţi. Drept soluţii consider că este nevoie de înăsprirea cadrului legislativ prin majorarea pedepselor prevăzute în Codul penal, astfel încât părinţii să fie constrânşi să nu îşi mai trimită copiii la cerşit. De asemenea, trebuie schimbată mentalitatea societăţii, care continuă să gireze cu mici pomeni acest fenomen. Oamenii trebuie să înţeleagă că dacă oferă câţiva lei copiilor cerşetori, nu le rezolvă acestora problemele, ci, de fapt, încurajează în mod direct dezvoltarea reţelelor organizate de trafic de persoane. De asemenea, aştept ca statul să ia măsuri urgente şi eficiente pentru anihilarea acestui fenomen care tinde să se extindă pe zi ce trece, fiind provocat şi de sărăcirea populaţiei, şi care a ajuns să ne creeze prejudicii imense de imagine pe plan internaţional.
				Domnul Gheorghe Ciobanu: "Apel către liberali şi Preşedintele Iohannis: ANAF-ul trebuie susţinut în lupta împotriva evaziunii fiscale" Decizia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de a porni o veritabilă cruciadă împotriva evaziunii fiscale s-a constituit într-unul dintre principalele subiecte mediatice, dar şi politice ale ultimei perioade. De la preşedintele ţării, până la diverşii formatori de opinie şi oameni politici, toţi şi-au exprimat un punct de vedere cu privire la acţiunile ANAF. Surprinzător a fost faptul că nu a existat o abordare unitară, ci o împărţire în două tabere: unii care susţineau demersurile pornite, alţii, destul de mulţi şi foarte vocali, care se opuneau acestei campanii de aplicare a legii. În condiţiile în care Consiliul Fiscal estima evaziunea fiscală din România la aproximativ 16% din PIB (aproape de 24 de miliarde de euro), o astfel de opoziţie faţă de ANAF este absolut inexplicabilă din perspectivă raţională. Singurul motiv, chiar dacă absolut aberant, folosit şi în alte rânduri şi care a făcut foarte mult rău acestei ţări, este cel de natură politică: avem de-a face cu un populism incredibil al opoziţiei, care solicită neaplicarea legii în speranţa că va mai obţine un pumn de voturi. În loc ca în România să domnească o cultură a legii, PNL, susţinut surprinzător şi de Preşedintele Iohannis, doreşte să pună pe butuci lupta împotriva evaziunii, chiar dacă este vizibil pentru toată lumea că aceasta dă roade - pe primele trei luni ale anului, ANAF-ul a reuşit să adune cu 1 miliard de euro mai mult la bugetul de stat, ceea ce face ca aplicarea noului Cod fiscal să ajungă în curând o realitate. Practic, liberalii îşi doresc economie la negru, în loc de fiscalizare şi fonduri care să ajungă la stat. Nu era previzibil ca oamenii care susţin principii şi valori de dreapta să ajungă în postura de a încuraja evaziunea şi frauda. Evaziunea fiscală este fenomenul cel mai toxic din economia naţională. Combaterea sa ar aduce mai multe beneficii directe şi imediate românilor decât întreaga luptă anticorupţie. Reducerea la jumătate a evaziunii fiscale ar face ca România să aibă o creştere economică apropiată de 10%, mai ales în condiţiile unei relaxări fiscale generate de reducerea TVA-ului şi a diverselor taxe şi impozite ca urmare a noului Cod fiscal. Deci, o asemenea ţintă trebuie să devină prioritară dacă ne dorim reducerea distanţelor faţă de nivelul mediu de trai al cetăţenilor Uniunii Europene. Evaziunea fiscală afectează deopotrivă bugetul de stat, implicit pe toţi românii, dar şi economia privată. Cele 24 de miliarde de euro pierdute anual înseamnă bani care ar fi putut merge la drumuri, şcoli şi spitale, medicamente, servicii sociale şi s-ar putea crea sute de mii de noi locuri de muncă. Lipsa unui bon fiscal înseamnă, deci, o viaţă mai proastă pentru fiecare român. Economia privată este şi ea afectată, pentru că nu este concurenţială - evazioniştii vor avea mereu un avantaj uriaş în faţa celor care îşi plătesc onest şi corect taxele şi impozitele la stat. Nu o dată s-a întâmplat să se închidă companii care nu erau profitabile pe anumite pieţe marcate de evaziune. Opoziţia faţă de combaterea evaziunii mici este o prostie colosală. Pe de o parte, mica evaziune fiscală (adunată) generează pierderi comparabile cu cea din zona firmelor mari. Pe de altă parte, perpetuarea unei astfel de culturi distruge întreaga balanţă economică. Nu există absolut nicio societate pe acest pământ în care să existe doar mică evaziune şi fără mare evaziune. Mai mult, dezechilibrele pe piaţa liberă sunt mult mai evidente la nivel mic. Diferenţa între o brutărie care plăteşte taxe şi impozite şi alta care nu face acest lucru este uriaşă şi poate decide falimentul uneia şi prosperitatea patronului celeilalte. Evaziunea fiscală, chiar şi cea de la nivel mic, distruge locuri de muncă şi creează probleme foarte mari la nivelul întregii societăţi. Susţinerea pe care o arată premierul Victor Ponta şi Executivul pentru ANAF reprezintă, deci, şansa cea mai bună pentru ca România să aibă o economie sănătoasă. Lupta împotriva evaziunii nu se face oricum, ci în paralel cu relaxarea fiscală pentru plătitorii de taxe şi impozite de bună-credinţă şi cu şanse foarte mari să revenim la un ritm anual de creştere de 5-6%. Rezultatele se văd deja în vistieria statului şi se vor simţi în curând şi în buzunarele românilor. Fac un apel către colegii liberali să renunţe la populismul de care dau dovadă, să mai citească o dată principiile şi valorile de la care se revendică, să se uite în istoria lor, şi să se alăture acestei cruciade împotriva evaziunii fiscale. Dincolo de retorica electorală, avem şansa să repunem economia românească pe roate şi să aducem prosperitatea pe care şi-o doresc toţi românii. Trebuie doar să privim dincolo de orizontul îngust al voturilor care pot fi adunate şi să facem front comun pentru a apăra interesul naţional.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Praf ca în Sahara" Tuşiţi? E posibil să fie de la praf. Cratere peste cratere, lucrări de mântuială şi nisip mai ceva ca în Sahara. În 2005 spălam maşina la două săptămâni, acum ar fi nevoie cam la două zile. Riscăm o amendă de 1,7 milioane de euro din partea forurilor europene dacă autorităţile nu rezolvă, până la sfârşitul anului, problema poluării din Iaşi, considerat unul din cele mai poluate oraşe din Europa. Mesajul a fost "înţeles" de cei din primărie, aşa că au tăiat fără niciun rost 141 de tei, au mai lăsat în paragină nişte spaţii verzi, dar au mai achiziţionat, tot pe banii noştri, nişte autobuze second hand, minunate, noi surse de noxe şi poluare. Aşadar, după ce că înghiţim de ani de zile o grămadă de praf, şantiere şi mizerie, acum trebuie să mai dăm şi nişte bani. Frumos! Amenda ar trebui să o plătească din propriile buzunare chiar edilul, pentru că principala sursă de poluare o găsim chiar în activitatea pe care o desfăşoară. Spun asta pentru că poluarea nu se datorează noxelor industriale. În Iaşi activităţile de acest gen au ajuns la zero, ba chiar au fost dărâmate până şi zidurile fabricilor ce funcţionau înainte de alegerea lui Nichita. Principalii poluanţi din judeţul Iaşi sunt pulberile în suspensie şi sedimentele, confirmând că poluarea se datorează drumurilor proaste, lipsei spaţiilor verzi, materialelor antiderapante şi mizeriei cronice. Într-un cuvânt, primarului, iar în două, domnului Nichita! Ce ziceţi, când mai taie nişte tei? Sau mai bine să-mi spuneţi când plăteşte?
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "11,76%" La Iaşi, din 17 spitale, doar două au autorizaţie de funcţionare. Cu zecimale, asta înseamnă 11,76%. Niciunul din cele două nu e de urgenţă şi nici maternitate. O nouă tragedie poate apărea oriunde şi oricând. Mâine este ziua mondială a sănătăţii. Credeţi că le pasă?
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Iaşiul, capitală culturală europeană?" 87% dintre ieşeni ştiu că oraşul se luptă pentru a deveni capitală culturală. Asta conform unui sondaj comandat de primărie. 90% dintre ieşeni nu ştiu de ce oraşul se luptă pentru a deveni capitală culturală. 100% dintre ieşeni nu ştiu cine se luptă! Asta conform realităţii!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Cazul Giuleşti. Nicio surpriză!" Sentinţă finală în dosarul maternităţii Giuleşti. Nicio surpriză! A fost găsit şi un acar Păun, aşa cum scrie la carte, mic, accesibil şi uşor de condamnat la câţiva ani de închisoare. Principalii vinovaţi, adică primul-ministru Boc şi miniştrii sănătăţii Cseke şi Arafat, cei trei ce au blocat fără nicio remuşcare posturile din sistem deşi ştiau de lipsa personalului din sănătate, cei ocupaţi mereu, şi atunci şi acum, cu închideri de spitale şi colectarea banilor pentru propria fundaţie, nu au păţit şi nu păţesc nimic. Tot noi plătim cele 4 milioane de euro pe care trebuie să-i dea statul drept despăgubiri familiilor îndurerate. De fapt Boc şi Cseke şi Arafat sunt cei ce trebuie să plătească, cel puţin cu bani din propriile buzunare şi cu funcţia, pentru improvizaţiile criminale pe care le-au impus în sistemul de sănătate. Un nou caz Giuleşti poate apărea oriunde şi oricând.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Copiii bolnavi de la Spitalul «Sfânta Maria» sunt plimbaţi pentru analize" Cel mai mare spital de pediatrie din regiunea Moldovei, "Sfânta Maria" din Iaşi, unde sunt consultaţi peste 100 de mii de copii în fiecare an, nu a avut niciodată un aparat RMN, aşa că toţi copiii care au nevoie de rezonanţă magnetică nucleară sunt urcaţi în maşină sau în ambulanţă şi plimbaţi prin oraş. Mai rău ca în lumea a treia. Iar a spune că va fi RMN la anul în altă clădire e ca şi cum ai spune niciodată. Nu există vreun plan de vreun nou corp de clădire. V-au dus din nou cu preşul ...
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Macarale" Ăştia nu au bani să peticească o stradă cap coadă, dar visează hidrocentrale pe Bahlui! "Macarale, stau în soare argintii..." Îţi rupi maşina printre blocuri. În orice cartier al Iaşiului e la fel, înghiţi anual tone de praf din cauza mizeriei din oraş, te mănâncă haite de câini dacă nu eşti atent, primăria n-are parcări în centrul Iaşiului şi nici în periferie, dar trimite maşini de ridicat autoturisme parcate de nevoie, n-are o sală de sport mai acătării, care să găzduiască meciuri internaţionale şi nici nu atrage activităţi culturale şi sportive naţionale, aşa cum face Clujul, Timişoara, Sibiul, Craiova, până şi Turda, dar primarul iese ca păduchele în frunte cu proiecte pe care nu i le-a cerut nimeni, ca şi cum pe celelalte, cu care este bombardat zilnic, le-ar fi rezolvat.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Noi ce facem?!" În acest an Parisul va găzdui o reuniune la nivel înalt - recunosc că nu-mi place termenul de summit - care îşi propune să reglementeze la nivel mondial protejarea mediului prin asigurarea a trei lucruri esenţiale: reducerea cu 50% a poluării, creşterea eficienţei energetice şi lansarea unei adevărate revoluţii a energiei verzi. Populaţia de pe tot globul trebuie să ceară în mod insistent politicienilor să nu mai rămână indiferenţi în faţa unei industrii care ne ucide încetul cu încetul, 300.000 de decese fiind doar în Europa. Chiar dacă activitatea industrială din Iaşi a ajuns la zero, ba chiar au fost dărâmate şi zidurile fabricilor care funcţionau înainte de alegerea lui Nichita, în 2011 am ajuns unul din cele mai poluate oraşe europene. Se înregistrează o poluare atmosferică de 6 ori mai mare decât cantităţile medii admise, 286 micrograme/mc de aer faţă de 50 micrograme/mc, având drept cauze, confirmate chiar de ministrul mediului, nisipul utilizat ca material antiderapant, drumurile proaste şi lipsa spaţiilor verzi, iar DSP Iaşi confirmă că pulberile în suspensie şi sedimentele reprezintă principalii poluanţi din judeţul Iaşi. Mesajul a fost "înţeles" de cei din primărie, aşa că au tăiat fără niciun rost 141 de tei, au mai lăsat în paragină nişte spaţii verzi, dar au mai achiziţionat, tot pe banii noştri, nişte autobuze second hand minunate, noi surse de noxe şi poluare. Noi ce facem?!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Nu se fură" Poza asta face toţi banii! Cică nu fură, pentru ce să fure?! Când nu se ocupă cu razia "urzici la bătrânici", Guvernul şterge fără nicio jenă datoriile de 500 milioane de dolari ale ruşilor de la KazMunaiGaz, adică salariile pe cinci ani a 50.000 de medici rezidenţi sau toate cele 8 spitale regionale de urgenţă. Ei se jură că nu fură, dar îi prind cu şpaga-n ... Lacomi, de la 100 de tablouri în sus! De asta i-aţi adus la guvernare în 2012, ca să poată pune întreaga ţară pe numele lor?!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ora de cutremur" Consider că şansele de supravieţuire în caz de cutremur ar creşte dacă cunoştinţele privind modul de acţiune în astfel de situaţii ar fi dobândite din şcoală, în cadrul orelor de educaţie pentru sănătate. De aceea am interpelat Ministerul Sănătăţii şi al Educaţiei solicitând sprijin pentru includerea orelor de educaţie pentru sănătate ca disciplină obligatorie în instituţiile de învăţământ. Motivaţia acestui demers este legată de numărul mare de cutremure din ultima perioadă şi de faptul că doar în Iaşi numărul victimelor estimate în caz de cutremur este de peste 3400. Vă ofer un mic ghid de supravieţuire în caz de cutremur, asta după noul cutremur ce a avut loc în această seară. Ce să faci şi ce să nu faci în caz de cutremur: în casă, pe stradă, în maşină şi în locurile publice? Ce ar trebui să conţină trusa de supravieţuire? 1. În casă: dacă te afli într-o clădire rămâi acolo şi protejează-te! Procedurile recomandate în Japonia şi Statele Unite ("duck, cover and hold") sunt simple şi asigură protecţia individuală prin trei mişcări simple: ghemuit, acoperit şi protejat. E preferabil să vă ghemuiţi cu faţa în jos, la podea, pe genunchi şi coate sau palme şi să vă acoperiţi capul cu braţele sau palmele, pentru protecţie. Vă puteţi asigura protecţie suplimentară adăpostindu-vă lângă diverse obiecte solide, ce vă pot proteja, lăsând un spaţiu gol lângă ele în caz de prăbuşire, şi cât mai departe de ferestre. Cel mai sigur este spaţiul dintre două obiecte mari (între două paturi, două maşini, între două rânduri de birouri) ce delimitează aşa-zisul triunghi al supravieţuirii sau lângă un obiect mare, voluminos, cum ar fi maşina de spălat, frigiderul, aragazul, lângă piciorul patului, în faţa unei canapele, lângă piciorul unei grinzi. a) Dacă sunteţi în bucătărie, în primul rând închideţi aragazul şi depărtaţi-vă de bufetul din care poate cădea vesela. b) Dacă sunteţi în pat, rămâneţi acolo şi acoperiţi capul cu o pernă. Pe peretele lângă care este aşezat patul nu e recomandat să aveţi tablouri grele sau alte obiecte care v-ar putea răni în caz de cutremur. Ce să nu faceţi? Atenţie! Pe durata cutremurului nu este recomandată evacuarea, mai ales din clădirile mari, întrucât ieşirea este dificil de găsit, iar scările au risc crescut de prăbuşire. Tocul uşii nu vă oferă protecţie dacă nu este încadrat în structura clădirii. 2. Pe stradă: căutaţi spaţii cât mai largi şi asiguraţi protecţia individuală. Nu staţionaţi lângă clădiri, mai ales cele cu multe structuri care se pot prăbuşi în timpul şi după cutremur, precum ornamente, tencuială, coşuri sau ţigle. Ce să nu faceţi? Atenţie! Sub nicio formă nu vă adăpostiţi sub balcoane sau stâlpii de înaltă tensiune. 3. În maşină: opriţi maşina la distanţă de clădiri sau de stâlpii de pe marginea străzii. Ce să nu faceţi? Atenţie! Evitaţi apropierea benzinăriilor sau a stâlpilor de înaltă tensiune. 4. În locuri publice aglomerate (teatru, cinematograf, biserici, stadion, săli de şedinţe) nu alergaţi către ieşire, îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul. Staţi calm şi liniştiţi-vă şi vecinii de pe rând. Ce ar trebui să avem pregătit în trusa de supravieţuire: apă, alimente uşoare şi compacte (bomboane cu zahăr, biscuiţi uscaţi), medicamente personale, analgezice şi antiseptice, telefon mobil, lanternă, baterii, fluier, aparat de radio şi actele personale. Şi nu în ultimul rând, aţi văzut şi dumneavoastră, nu suprasolicitaţi reţelele de telefonie. S-ar putea ca cineva să aibă nevoie urgent de 112. Daţi cel mult un SMS ca să confirmaţi celor dragi că sunteţi bine.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Parole" O tânără mamă a doi copii s-a sinucis. Un ziar de Iaşi, cu un redactor care ar face orice ca să-şi vândă fiţuica, dă drumul la un articol scris pe colţul mesei care, pe lângă faptul că abundă în erori de exprimare şi gramaticale, dezvăluie datele de identificare şi pune chiar în articol fotografia victimei. Poate că ar fi fost bine să protejaţi identitatea familiei, mai ales că aici vorbim de suicid, nu credeţi, domnilor jurnalişti? Gândiţi-vă la toate repercusiunile psihologice şi sociale pe care le vor avea de înfruntat cei doi copii, iar expunerea media oferită "cu generozitate" de dumneavoastră va accentua totul, prin publicarea numelui, a fotografiei victimei şi ca să fiţi siguri că nu e vorba de nicio confuzie, aţi mai publicat şi pozele cu fereastra apartamentului. Eu înţeleg că foamea de senzaţional e mare, dar chiar aşa? Unde este deontologia profesională?
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Unde sunt resursele României?" Bunăstarea promisă după 1989 seamănă a sărăcie lucie. Firimiturile care li se aruncă azi românilor seamănă cu resturile de la mesele boiereşti... Unde sunt resursele şi locurile de muncă ale României dinainte de 1989? Lipsa de acţiune colectivă şi interesul doar pentru confortul personal reuşesc să stingă orice flamă revoluţionară sau progresistă. Nu Hrebenciuc, lupul politic, poate spune "am belit-o, bos", ci oile!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Proiectul meu de lege: aleşii rămân fără imunitate la justiţie" Majoritatea parlamentară funcţionează acum ca o maşină de spălat pentru cei cu probleme cu justiţia. Proiectul meu de lege îi trimite direct în faţa justiţiei, imediat şi fără alte avize, pe parlamentarii suspecţi de corupţie. Mai precis, prin acest demers legislativ, pentru începerea anchetei, urmăririi penale şi a arestării parlamentarilor nu va mai fi necesar avizul Camerei din care fac parte. În plus, pentru deplina independenţă a justiţiei va fi abrogată şi existenţa unor proceduri speciale de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarilor, prevăzute la articolul 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor. Concret, alin. (2) al art. 72 din Constituţie se modifică şi va avea următorul conţinut "Deputaţii şi senatorii pot fi anchetaţi, urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului fără încuviinţarea Camerei din care fac parte. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie." Un bilanţ rapid arată că până azi cel puţin 20 de aleşi au avut sau au probleme cu legea, în principal pentru acte de corupţie, cărora li s-au mai alăturat alţi 32 de incompatibili şi, cireaşa de pe tortul corupţiei, cei 9 miniştri ai educaţiei implicaţi în dosarul Microsoft. Conform alin. (2) al art. 16 din Constituţia României: "Nimeni nu e mai presus de lege." Asta în teorie. În practică, deşi, conform alin. (1) al art. 72 din aceeaşi Constituţie, deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, există numeroase situaţii în care majoritatea parlamentară s-a opus ridicării imunităţii în cazul aleşilor suspectaţi de corupţie. Majoritatea parlamentară a refuzat să aprobe începerea urmăririi penale a patru aleşi, pe numele lor de parlamentar Vosganian, Borbely, Dobre şi Chiţoiu, aşa cum a refuzat şi ridicarea imunităţii în vederea arestării a altor doi deputaţi: Cosma şi Stan. Asigurarea imunităţii celor suspectaţi de corupţie nu a rămas fără menţiuni negative. Parlamentul este considerat drept o instituţie care împiedică independenţa justiţiei în raportul UE privind corupţia din cele 28 de state care încalcă statul de drept, în raportul MCV, şi care nu respectă standardele statului de drept, în raportul Departamentului de Stat. Prin protejarea corupţiei statul român este discreditat, iar eforturile de intrare în Schengen, spre binele cetăţenilor şi al economiei, sunt sortite eşecului. Pentru ca majoritatea parlamentară să nu mai obstrucţioneze actul de justiţie, consider că este o urgenţă pentru România adoptarea acestui proiect de lege.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Administraţia Nichita, forţată să-şi recunoască impotenţa: «nu am cum să mă împotrivesc»" Lăsate la mâna lui Nichita, proiectele Iaşiului sunt terfelite unul câte unul. Înainte de parlamentare ne promitea autostradă. Înainte de europarlamentare ne aburea că lucrările vor începe anul acesta, dând chiar şi termenul de cinci luni. În prag de prezidenţiale Nichita terfeleşte din nou proiectele oraşului: aşa ca Iaşiul rămâne şi fără autostradă. Nichita îşi recunoaşte impotenţa: "nu am cum să mă împotrivesc". Acceptă supus decizia lui Ponta ca autostrada să fie amputată la un drum expres. Acceptă fără decenţă să pupe papucii celor de la Bucureşti pentru a primi vreun oscior. În schimb, Bacăul este inclus fără probleme în lista autostrăzilor. De ce oare? Nichita e nevoit să recunoască evidenţa: promisiunile PSD din manifestul pentru Iaşi, "de fapt, sunt nişte science fiction". De fapt, nu a făcut, nu face şi nu va realiza nimic. Nici vorbă ca Iaşiul să ajungă capitală regională, spitalul regional e un veşnic subiect de campanie şi va mai curge multă apă pe Bahlui până la finalizarea proiectului de amenajare. În schimb, doar pentru că iubeşte Iaşiul, ne cere să-i votăm prezidenţiabilul care îşi bate joc de Iaşi. Singurele lucruri pentru care nu a avut nevoie de timp au fost, sunt şi vor fi îndatorarea oraşului, distrugerea Centrului de traumă şi tăierea teilor. Un primar cu adevărat mare, aflat la guvernare, ar fi avut curajul să le spună colegilor de partid că nu va mai susţine nicio campanie, dacă nu sunt respectate promisiunile. Un primar demn şi-ar fi dat demisia când acestea nu sunt respectate, dar ştim că doar la Iaşi "lucrurile importante au nevoie de timp".
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Se poate intra în comă alcoolică la orele de curs?" Se poate! Un elev de 16 ani de la liceul "Anghel Rugină" a intrat în comă chiar în a doua oră de curs şi a ajuns cu salvarea la spital. Recordul de alcoolemie îi aparţine unui pacient de 15 ani: 5,01g ‰. Elevul a fost adus în comă la Spitalul "Sfânta Maria" chiar de bunica îngrijorată de starea de rău apărută după consumul de ţuică. Nu e suficient? O pacientă de doar 13 ani din Hârlău, însărcinată în patru luni, a ajuns la urgenţe în comă alcoolică, iar examenele toxicologice au indicat o alcoolemie de 1,7g ‰. Din păcate, lipsa orelor de educaţie pentru sănătate din şcoală se vede tot mai mult în afara şcolii. Statisticile ne arată creşterea îngrijorătoare a numărului de adolescenţi care consumă alcool, precum şi a cantităţii ingerate. Patru din cinci adolescenţi consumă ocazional alcool, unul din cinci bea frecvent, iar 3% beau zilnic cel puţin o bere sau un pahar de vin. Un sfert din ei consumă în cursul aceluiaşi episod peste cinci doze de alcool, ceea ce reprezintă cantităţi mai mari decât adulţii. Aproape jumătate, mai precis 40%, fac acest lucru pentru distracţie. Mai grav este că 50% dintre ei spun că fac acest gest pentru a uita de probleme, sugestiv pentru apariţia dependenţei la vârste tot mai scăzute. Nu e singurul lucru nedorit. Consumul de alcool se asociază adesea cu comportamente sexuale cu risc. 48% dintre băieţi şi 17% dintre fete au prima experienţă sexuală înainte de 15 ani. Situaţia e cu atât mai gravă cu cât doar 9% dintre ei folosesc prezervativ. Suntem ţara cu cele mai multe sarcini la adolescente, 10% dintre mame având sub 18 de ani în 2010, de 10 ori mai multe decât în Elveţia. S-a ajuns la situaţia în care din 1.000 de femei care nasc 43 sunt minore. Mamele minore au risc crescut de avort, iar dacă reuşesc să ducă sarcina până la capăt există riscul major ca nou-născutul să fie abandonat, iar tânăra mamă să aibă dificultăţi de integrare socială. Nu credeţi că e nevoie de legea mea privind educaţia pentru sănătate? Concret, prin acest proiect de lege se include disciplina educaţie pentru sănătate ca disciplină obligatorie de studiu la toate nivelurile sistemului naţional de învăţământ. Planul-cadru şi programa naţională, precum şi condiţiile ce trebuie îndeplinite de personalul didactic (medici, psihologi, jurişti etc.) pentru disciplina educaţia pentru sănătate se aprobă prin ordin comun al ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului sănătăţii.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Atitudine" Alegătorii trebuie să ia atitudine prin vot. Observ cu amărăciune că oferta politică s-a diluat. Un partid de stânga nu zice nimic de sindicate, de egalitatea de şanse la educaţie, sănătate şi justiţie, de abuzul oamenilor bogaţi. Un partid de dreapta nu zice nimic de promovarea capitalului uman şi financiar românesc, de demnitate naţională, de familie, de compasiune, de proprietate. Însă dacă nu luăm atitudine prin societatea civilă şi nici la vot, nu avem cum să merităm o lume mai bună, nu pentru noi, vinovaţii, dar nici măcar pentru copiii noştri nevinovaţi.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un card cu iz electoral" Mai ţineţi minte? Cu ani în urmă am mai primit un cartonaş pentru votare. Mai ştie cineva de el? Dacă şi acest card va avea aceeaşi soartă? S-a gândit cineva cât durează introducerea datelor pe card? Ştie cineva cine va introduce datele? Cine va plăti cititorul de carduri? Medicul de familie va mai avea timp de pacienţi, dacă va sta să completeze cardul? Este cumva doar o nouă acţiune electorală... şi atât? Asta e o afacere de 56 milioane de euro. Cine încasează?
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Domnule Arafat, se moare cu zile în serviciile de urgenţă!" Doi angajaţi ai Spitalului din Săveni au fost bătuţi crunt de trei indivizi ajunşi la urgenţe. Unul dintre ei aflat în stare gravă, cu ruptură de splină şi fracturi costale, a ajuns direct în sala de operaţii, iar prognosticul este rezervat din cauza severităţii lezionale şi complicaţiilor posibile. Agresorii s-au ales cu amenzi de 500 de lei. Atât valorează viaţa unui medic? Şi nu e un caz singular. Sunt subiecte uzuale de breaking news ce arată coşmarul pe care îl trăiesc colegii mei din unităţile de primire a urgenţelor şi de la Salvare, puşi să plătească chiar cu propria integritate fizică continua deteriorare a condiţiilor în care se desfăşoară actul medical. De aceea, am propus un proiect de lege ce vizează o nouă încadrare juridică pentru cei care agresează personalul medical. Conform proiectului meu de lege agresarea personalului medical va fi încadrată la ultraj, similar jandarmilor şi poliţiştilor, astfel încât pedepsele vor fi majorate cu jumătate. Totodată, i-am interpelat pe miniştrii sănătăţii şi justiţiei, solicitând ca pentru aceste pedepse să nu existe posibilitatea reducerii sau suspendării, iar pentru cei traumatizaţi sau ucişi la datorie să existe o asigurare de viaţă implicită. Pentru că nu vreau ca oamenii care salvează vieţi să moară, îi solicit public domnului Arafat, de profesie medic, să susţină public acest demers legislativ şi să-i bage-n seamă măcar acum, după atâţia ani de ministeriat şi pe cei care mor cu zile în sistemul de urgenţă. Îi reamintesc că nicio cameră video achiziţionată până acum nu a salvat pe nimeni. Sau tot nu e o urgenţă pentru politicieni, ca şi la colegii mei morţi în accidentul aviatic din Apuseni?!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Consultări ratate" Preşedintele cheamă din nou şi degeaba partidele la consultări. Şi, vorba lui Caragiale, ne-am întors la 1.877. Şi?! Că nu s-a făcut nimic, ştim şi noi. Că nu vor face nimic, ştiu şi ei. Se va stabili, în spatele uşilor închise, un nou termen şi tot aşa. Cred că ar fi mai indicat să plece la origini, adică la Constituţie. Până nu se modernizează, toată această agitaţie e inutilă. E ca şi cum ai pune carul înaintea boilor.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un alt motiv pentru educaţia pentru sănătate: verigheta" Un pacient de 40 de ani riscă să rămână fără inelarul mâinii stângi în urma unui traumatism "prin verighetă". Cu toată experienţa de aproape 18 ani în a purta verighetă, pacientul a reuşit într-un moment de neatenţie să o agaţe în inelul de la chei, iar verigheta a provocat leziuni severe şi nu a mai putut fi scoasă de pe deget. Leziunile ischemice s-au adăugat celor directe şi doar intervenţia rapidă a făcut ca degetul să nu se necrozeze. Prognosticul funcţional rămâne rezervat din cauza tipului şi severităţii lezionale, cât şi a complicaţiilor posibile. Avertizăm purtătorii şi purtătoarele de inele şi verighete că numărul acestor traumatisme este în creştere, pe o statistică parţială ele reprezentând peste 15% din traumatismele degetelor. Peste 60% survin în accidente casnice, mai ales la femei, restul fiind consecinţa accidentelor de muncă, sportive sau militare. E bine de ştiut că aceste traumatisme, aşa-numitele ring-finger, sunt printre cele mai grave leziuni ale mâinii, soldate adesea cu amputarea degetului. În funcţie de materialul din care este făcut inelul, mobilitatea pe deget, unghiul şi violenţa mişcării se poate ajunge până la "desmănuşare" totală sau parţială prin avulsia (smulgerea) pielii, pachetelor vasculonervoase, tendoanelor, muşchilor sau osteoarticulare cu consecinţe importante din punct de vedere funcţional şi estetic. Prevenţia constă, în primul rând, în informarea asupra acestui gen de traumatism în cadrul orelor de educaţie pentru sănătate, dar şi îndepărtarea inelelor în timpul activităţilor cu risc, asigurarea mobilităţii inelului pe deget, au fost chiar propuneri din partea chirurgilor plasticieni de a fi permise doar inele secţionate pentru a scădea rezistenţa la smulgere. În cazul unui astfel de traumatism scoateţi rapid inelul de pe deget, fără a forţa şi agrava leziunile, şi prezentaţi-vă urgent la spital pentru că fără tratament puteţi rămâne fără deget.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Datori vânduţi" În ultimii 10 ani primăria ne-a făcut datori vânduţi. Fiecare dintre noi va plăti 300 de euro pentru a acoperi suma de 87,9 milioane de euro. În plus, prietenii primăriei ştiu de ce, 21 milioane reprezintă comisioane şi dobânzi. Este previzibil că, dacă mai apucă să intre în campania electorală de la anul, primăria va mai face un nou credit tip Dexia, ca în 2007, ca să aibă caşcaval de campanie! Aşa că vom plăti noi şi copiii noştri cam până în 2050 mofturile şi incompetenţa! Va urma...
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "De ce să le pese de Iaşi?" Pe vremea când alţii erau la guvernare, domnul Nichita urla în gura mare că trebuie să ajungă la putere ca să poată beneficia şi Iaşiul de un guvern favorabil. Întrebaţi-l pe Nichita ce a făcut PSD pentru Iaşi? Răspuns: nimic. Toate aceste şantiere, după cum o spune chiar dumnealui, sunt făcute pe banii europeni atribuiţi Iaşiului doar pentru că încă în acest oraş mai trăieşte un anumit număr de locuitori. Nu are niciun merit pentru acest lucru, iar dacă ne uităm cu atenţie, în actuala administraţie, populaţia Iaşiului a scăzut şi nu e prea greu să spui de ce. Mai mult, tot ei au încercat să pună beţe în roate şi finanţării aeroportului, iar pesedeii guvernamentali ne-au zis clar că autostrada Iaşi-Târgu Mureş este o glumă, adică nu au nici măcar intenţia să finanţeze aşa ceva. Ce să mai spunem când auzim doar zeci de promisiuni care nu sunt urmate şi de fapte? Ieşeni, votaţi în continuare PSD, ca să rămânem în continuare una dintre cele mai sărace şi fără perspective regiuni din Europa!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Doar în România oile votează cu lupul!" ... Şi nu numai în Teleorman sau în sectorul 5. Trăiesc într-o ţară numită ţara hoţiilor. Trăiesc într-o ţară guvernată de un plagiator. Trăiesc într-o ţară în care Parlamentul e o haită de mafioţi. Trăiesc într-o ţară în care se fură şine de cale ferată şi cabluri electrice. Trăiesc într-o ţară unde se fură şi voturi. Mai au un pic şi ne iau şi aerul! Am trecut demult de etapa de dezgust. E timpul revoltei!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Picasso" Domnul Vâlcov când a cumpărat Picasso a primit bon fiscal? Poate el are mai multe şanse să câştige. A ridicat până şi corupţia la nivel de artă!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Loteria fără miză" Întâi aduni bonurile ca prostul şi după aceea aştepţi să te lovească norocul. Apoi te deplasezi la agenţia fiscală fără să ştii ce premiu ai câştigat. Asta dacă va fi vreun norocos... Ca să avem şi un câştigător la loteria bonurilor, şi nu doar ca să ne facem că facem ce trebuie, mai întâi trebuie făcută o bază de date cu numărul şi valoarea bonurilor şi apoi extras un număr. În sistemul utilizat acum sunt foarte puţine şanse să câştige cineva, să existe un bon de o anumită valoare, într-o anumită zi dintr-o anumită lună. Acum acesta este bazat pe varianta cu şanse minimale de câştig utilizată din plin de grecii din loteria... "naţională română". Fără o astfel de schimbare, e greu de crezut că mulţi vor renunţa la un câştig negru, dar sigur, fără taxe şi fără TVA, pentru iluzia unui bon de loterie. Concluzionând: doar dacă n-aveţi ce face veţi aduna hârtiuţele numite bonuri fiscale.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "7 paturi, 3 medici, un aparat de radiologie pentru tot Iaşiul şi întreaga Moldovă" Cu asta am rămas după ce Astărăstoae şi Arafat au distrus spitalul de urgenţă: o bolniţă nefuncţională. Degeaba cumperi pe bani grei şi comisioane ambulanţe, elicoptere şi alte avioane, dacă, atunci când ajungi la urgenţe, mori încet aşteptând de la 2 pân`la 9. Ne-am săturat de improvizaţii mizere şi de caricaturi de spitale. De asta am vrut şi vreau reorganizarea sistemului, o nouă lege a sănătăţii şi un nou spital de urgenţă.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un alt motiv pentru educaţia pentru sănătate" Tratamente improvizate la care recurg gospodinele, precum aplicarea locală de iaurt, ulei, sare, miere sau prezentarea tardivă la spital pot complica evoluţia şi se pot solda cu sechele de ordin funcţional şi estetic. O pacientă de 38 de ani cu arsuri, prin lichid fierbinte, de grad II şi III, localizate la nivelul braţului şi antebraţului stâng a aplicat pe întreaga suprafaţă a arsurii cerneală, îngreunând intervenţia chirurgicală, ceea ce duce la un prognostic rezervat. Arsurile prin lichid fierbinte sau flacără din această perioadă pot fi extrem de severe sau urmate de numeroase complicaţii. Neatenţia şi graba în pregătirea alimentelor tradiţionale, de la fierberea ouălor, gătitul ciorbei sau a fripturii de miel, sunt urmate adesea de arsuri de grad II, III şi IV la nivelul mâinilor, antebraţelor, abdomenului sau zonei pelvine. Reamintim că în arsuri este indicată doar spălarea abundentă cu ser fiziologic sau apă călduţă, precum şi aplicarea unui pansament steril sau a unui prosop curat. Este obligatorie prezentarea rapidă la spital pentru tratament de specialitate şi sunt interzise "tratamentele" trăsnite prin aplicarea de ulei, iaurt, frunze de varză, cerneală, sare, miere de albine, ce pot agrava leziunile, cresc riscul septic şi îngreunează terapia arsurii.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Războiul medicamentelor" M-am săturat să văd cum e speriată lumea cu ce ascunde algocalminul, ce efecte dezastruoase are aspirina, ce superefecte adverse are ibuprofenul! Breaking news mediatic şi un război cu medicamentele ieftine, eficiente şi care sunt eliberate fără reţetă, aşa-numitele OTC (Over The Counter). Nu există medicament în lumea asta fără nicio reacţie adversă sau fără efecte secundare! Normal că dacă depăşeşti doza de 2400 de mg sau iei cu săptămânile ibuprofen va creşte şi riscul de infarct miocardic şi accident vascular. Normal că dacă iei peste 6 comprimate de paracetamol de 500 mg apare hepatotoxicitate! Şi de la excesul de vitamine pot apărea efecte secundare. Dar asta nu înseamnă că dacă iei ibuprofen o dată, la nevoie, pentru o durere de cap, gata, eşti şi intoxicat. Privind retrospectiv, toate aceste medicamente au ajutat enorm pe cei care au urmat un tratament corect. Dar pentru asta e nevoie de educaţie pentru sănătate făcută temeinic, de pe băncile şcolii. Până la urmă, ca în multe alte aspecte din viaţă, totul ţine de doză!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Regula celor «3 e», de evitat" Răcirea bruscă a vremii a creat probleme majore pentru zeci de pacienţi, în special cei ce aparţin grupelor de risc, precum vârstele extreme sau cei cu patologie preexistentă de tip respirator, cardiovascular, neurologic, metabolic sau osteoarticular. Expunerea la temperaturile scăzute a favorizat sau a agravat afecţiunile respiratorii acute precum laringotraheobronşitele, otitele, sinuzitele, pneumoniile, crizele de astm bronşic, dar şi decompensarea patologiei cardiovasculare cu risc de infarct miocardic, angina pectorală sau insuficienţa cardiacă, agravarea arteriopatiilor periferice, creşterea numărului de accidente vasculare cerebrale sau apariţia nevralgiilor, artralgiilor şi a puseelor de lumbago. Toţi aceşti pacienţi necesită evaluare rapidă, clinică, imagistică şi biologică, asociate terapiei de suport sau simptomatice. Prognosticul este rezervat întrucât există riscul unor complicaţii importante imediate sau la distanţă. Pe lângă afecţiunile favorizate sau agravate de expunerea la temperaturile joase remarcăm un fenomen îngrijorător în această perioadă - creşterea numărului pacienţilor ajunşi la urgenţă din cauza automedicaţiei. Sunt pacienţi tineri, în special femei, ce au recurs la diverse tratamente fără nicio indicaţie medicală şi au ajuns să necesite terapie de urgenţă, fie din cauza efectelor secundare (alergii, gastrite) sau din cauza agravării afecţiunii de bază. Pentru a vă menţine sănătoşi şi în această perioadă, în care variaţiile termice importante sunt un fenomen uzual, există regula celor "3 e" de evitat. evitaţi stresul termic: purtaţi îmbrăcăminte adecvată, consumaţi lichide calde, evitaţi deplasările matinale şi nocturne, când este foarte frig şi alternaţi repausul în spaţii încălzite, precum instituţiile publice şi magazinele; evitaţi aglomeraţiile şi respectaţi regulile de igienă: utilizarea batistei şi spălatul pe mâini; evitaţi automedicaţia, orice tratament trebuie făcut doar la recomandarea medicului de familie sau a specialistului, menţionând suplimentar că antibioterapia fără discernământ este adesea ineficientă şi duce şi la selecţionarea germenilor rezistenţi, agravarea afecţiunilor de bază sau la efecte secundare nedorite. Acum înţelegeţi de ce e importantă existenţa orelor de educaţie pentru sănătate?!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Şi a fost extragerea" Mulţi spun că extragerea a fost măsluită în sensul că valoarea mică, de 6 lei, a fost aleasă tocmai pentru a-i determina pe clienţi să ceară toate bonurile, chiar şi pe cele de valori mici. Probabilitatea de a ieşi o cifră sub 10 era de doar 1:100, dar culmea, la prima extragere, iese o cifră aleasă cu dedicaţie pentru micii comercianţi, cei care au de regulă astfel de vânzări cu valoare mică. Oricum, românii nu sunt prea norocoşi şi asta dacă ţinem cont doar de modul în care ne este condusă ţara, ca să nu mai vorbesc şi de mânăriile care se fac la loterie, cu bile cu cip inclus şi aranjarea rezultatelor după analizarea variantelor. O viziune economică tristă această loterie...
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Teatru scurt" KWI cheamă, din nou, partidele la consultări. De mult nu mai interesează cam pe nimeni ce fac ăştia, poate doar cei care trăiesc din asta, câţiva lachei şi presa. Un professore care nu vorbeşte nimic de educaţie şi un dottore care nu face nimic pentru sănătate. Mult zgomot pentru nimic.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un alt motiv pentru educaţia pentru sănătate - aragazul" Pe o statistică parţială aragazul provoacă cel puţin 20% din intoxicaţiile cu monoxid, iar majoritatea victimelor sunt pensionari şi şomeri. Avertizăm de cele două riscuri majore ale încălzirii la aragaz, mai ales pe durata nopţii, precum şi de necesitatea verificării surselor de încălzire. Intoxicaţia cu monoxid poate apărea oricând, iar cefaleea, greţurile, vărsăturile, somnolenţa merg până la comă şi deces. Copiii şi vârstnicii sunt primii afectaţi, iar somnolenţa sau nervozitatea pot fi printre primele semne. În cazul în care simţiţi miros de gaz asiguraţi aerisirea încăperii şi nu aprindeţi lumina până când mirosul de gaz nu dispare, altfel explozia în spaţii închise provoacă arsuri şi leziuni ale căilor respiratorii asociate adesea altor traume majore. Nerespectarea acestor recomandări a făcut ca o pacientă de 66 de ani să ajungă în stare critică după ce a încercat să se încălzească la aragaz. Scurgerile de gaz şi scânteia de la întrerupător au provocat accidentul soldat cu arsuri la faţă, mâini şi coapse, cu prognostic rezervat din cauza sediului şi severităţii leziunilor, precum şi a complicaţiilor posibile. Dacă educaţia pentru sănătate ar ajunge materie obligatorie de studiu, sunt sigur că ar duce şi la scăderea numărul cazurilor de acest gen.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un nou motiv pentru educaţia pentru sănătate: păduchii" Lipsa orelor de educaţie sanitară nu a rămas fără consecinţe: 1 din 200 de elevi are păduchi, iar unul din 1.000 are râie. 2 din 10 români au avut, au sau vor avea păduchi cel puţin o dată în viaţă. La fiecare început de an şcolar triajul epidemiologic depistează 8.600 de elevi care se pregătesc să înceapă şcoala cu păduchi şi alţi 430 cu râie. Pe o statistică parţială, incluzând un sfert din judeţele ţării, s-au înregistrat deja peste 2.000 de cazuri de pediculoză. Pe locul întâi, până acum, este Suceava cu 336 de cazuri de păduchi şi 53 de scabie, urmată de Vaslui cu 207 cazuri de pediculoză şi 38 de cazuri de scabie, la care se adaugă cele 188 de cazuri de angină acută, 13 cazuri de alte boli infecţioase, şi Neamţ, 264 de elevi cu păduchi şi 11 cu râie, cu aproape 10% mai mulţi decât anul trecut. Remarcăm că podiumul este ocupat de 3 judeţe din Moldova în care sărăcia şi lipsa educaţiei ajung să constituie o ameninţare pentru sănătate. Păduchii şi râia vor asista însă la orele de securitate cibernetică, şi asta pentru că în locul orelor obligatorii de educaţie sanitară, prevăzute în proiectul meu de lege, adoptat de Camera Deputaţilor, Guvernul României va întreprinde demersuri pentru introducerea în şcoli şi a pregătirii obligatorii cu privire la securitatea spaţiului cibernetic. Nu ştiu cât de utile vor fi aceste ore pentru elevi sau pentru siguranţa României, dar în mod cert nu vor reuşi să rezolve nici absenţa cunoştinţelor minime de igienă şi nici nu vor face ca aceşti copii să dobândească deprinderi şi abilităţi care să le asigure un stil de viaţă şi un comportament sănătos. Poate că cifrele îl vor lămuri şi pe premier şi pe ministrul educaţiei ca, în ţara în care "toţi elevii ştiu să folosească tableta", păduchii şi râia vor dispărea din şcoală doar când copiii vor învăţa la şcoală regulile elementare de igienă.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Veste bună din Bârlad" În timp ce televiziunile transmit de ore bune înmormântări în direct şi crime cu premeditare, eu vreau doar să vă anunţ că în acest an Alexandru Ionaşcu, un tânăr din Bârlad, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Gheorghe Roşca Codreanu", va reprezenta România la Olimpiada Internaţională de Informatică. Proiectul său, proiectul României "Norly.net", este o aplicaţie destinată securizării navigării pe web, ce a mai câştigat în acest an un premiu pentru inovaţie la concursul "Project Blue Challenge" organizat de Microsoft, că tot vorbim de securitate cibernetică. Numai că pe Alexandru Ionaşcu şi pe profesorul său Vlad Giurcanu, îndrumătorul de proiect, nu-i va transmite nimeni, niciodată, în direct în această ţară, indiferent câte premii ar câştiga. Ne vom mândri cu el abia când ni-l vor lua alţii!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Sute de copii bătuţi de familie şi de soartă la Vaslui" 936 de copii din Vaslui au suferit diverse forme de violenţă. Aproape 3 în fiecare zi. 480 au intrat în atenţia serviciului de intervenţie în regim de urgenţă. 171 au ajuns la centrele maternale pentru victimele violenţei în familie, iar alţi 285 la centrele de primire în regim de urgenţă. Cel mai recent caz cutremurător este al copilului de cinci ani, bătut de tată până i-a rupt umărul, doar că să se răzbune pentru plecarea soţiei. În realitate numărul de cazuri este mult mai mare, pentru că nu este uşor de identificat violenţa domestică şi nu toţi copiii beneficiază de asistenţă în astfel de situaţii. Mai mult de jumătate sunt din satele Vasluiul, acolo unde sărăcia, alcoolul şi lipsa de educaţie au ajuns să se manifeste prin pumnii părinţilor ce se revarsă chiar asupra celor pe care ar trebui să-i apere. În plus, violenţa naşte violenţă, aşa că, să nu ne mire dacă aceşti copii vor fi viitorii părinţi care îşi agresează copiii. În tot acest timp aleşii se gândesc la pensii.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Doar taie!" Dacă tot au făcut sănătatea praf acum trebuie să iasă la socoteală şi pulberea. E oficial! Au mai tăiat 1000 de paturi din spitale. Practic, se taie numărul de cazuri de internări continue decontate spitalului de către CAS, ceea ce înseamnă că internările de lungă durată în spital vor fi mult mai puţine şi că tot ce se internează peste norma contractată va fi suportat din bugetul propriu al spitalului. Se taie. Şi aici vorbim de pacienţi, de vieţi, şi nu de saci de cartofi. O să tot reducă până rămân cu saloanele goale. Să plece medicii, să se închidă spitalele, să ne tratăm la privat, să ne lase în pace. Cred că cea mai bună soluţie este desfiinţarea CAS, oricum este inutilă...
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Gulere albe?" Poate mâini îndemânatice! DNA-ul ar fi trebuit să-şi facă televiziune. Ar avea zilnic breaking news şi cea mai mare audienţă. Se vede treaba că Ceauşescu n-a murit, ci s-a multiplicat în mii de ceauşeşti mai siniştri decât originalul. Au împărţit între ei vilele de protocol, cabanele de vânătoare ale odiosului, rezerva în valută a statului român şi au pornit în gaşcă la "privatizarea" resurselor naturale, a industriei şi a pădurilor, acumulând averi care l-ar face invidios pe tovaraşu` şi cred că şi pe Bill Gates. Trebuie să facem curăţenie în această clasă politică coruptă. Să curăţăm tot, de la baronii corupţi, care finanţează partidele până la oamenii de afaceri care fac evaziune fiscală, politicienii care ne tot vâră în faţă promisiuni, minciuni şi alte fărădelegi. Trebuie să ne gândim la generaţiile viitoare şi să luăm atitudine. Poate ar trebui să candideze şi DNA-ul pe la prezidenţiale. Popularitatea sa e în continuă creştere.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Logo neinspirat?" Un logo şi un slogan ar trebui să fie reprezentative pentru Iaşi. Reuşeşte varianta primăriei? Da, e foarte interesant! Cică arc peste timp, dar care pare o rufă pusă la uscat. Iluzie optică! Poate doar dacă am vrea să organizăm jocurile olimpice. Dar până şi acolo "lucrurile importante au nevoie de timp". Fiţi optimişti! Ne auzim în viitorul secol.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "O megaţeapă la un click distanţă" Pastilele "minune" ce vă scapă de kilogramele în plus, comercializate adesea pe internet, se dovedesc ineficiente sau pot crea grave probleme de sănătate. Prezentate drept "100% naturale", ca şi etnobotanicele, pentru a scăpa de avizele necesare comercializării medicamentelor şi alimentelor, ele oferă visul oricărei persoane confruntate cu excesul ponderal: "o singură tabletă vă permite pierderea a 3 kg în 5 zile", "grăsimea dispare, silueta se subţiază, corpul se transformă total". Şi asta în condiţiile în care "nu necesită nicio schimbare în obiceiurile alimentare. Nu este nevoie nici să faceţi un sport sau alte exerciţii de constrângere. De fapt, ceea ce mâncaţi sau ceea ce faceţi are prea puţin legătură cu eficacitatea". Utilizarea unor astfel de pastile "minune", fără recomandare medicală, fără cunoaşterea provenienţei sau achiziţionate de pe internet, poate duce la complicaţii extrem de periculoase. Vă reamintesc doar cazul tinerei din Bucureşti ce şi-a pierdut viaţa, iar la Iaşi o pacientă de 19 ani a necesitat terapie complexă la Spitalul de urgenţă după administrarea unei supradoze de medicamente pentru scăderea în greutate. Pacienta prezenta greţuri, vărsături, dureri abdominale, vertij, dispnee şi tahicardie şi a necesitat imediat măsuri de depurare a toxicului prin lavaj gastric, antidotism, terapie de suport, iar prognosticul a fost rezervat şi datorită stării clinice, dezechilibrelor, precum şi dozelor şi tipului de medicamente ingerate. Recomandăm ca orice cură de slăbire să fie precedată de o evaluare clinică şi biologică şi ca regimul alimentar să fie elaborat de un nutriţionist. Regimul alimentar trebuie să fie echilibrat nutriţional, incluzând proteine, glucide şi lipide, precum şi vitamine, în principal din fructe şi legume proaspete, adaptat caloric la necesităţile organismului, care să ţină cont de afecţiunile asociate metabolice (diabet) sau neuropsihice (nevroze sau depresii), cu respectarea orarului de masă pentru a se evita hipoglicemiile, eventual făcut de un nutriţionist, şi care să ţină cont de medicaţia asociată (atenţie la contraceptivele orale!). Eventualele medicamente asociate regimului igienodietetic trebuie să fie prescrise de un medic, întrucât curele de slăbire haotice se pot finaliza tragic, iar alte soluţii, chirurgicale, pot fi luate în considerare după o informare corespunzătoare. Adoptarea proiectului meu de lege privind introducerea educaţiei pentru sănătate ca materie obligatorie de studiu ar informa tinerii privind riscurile la care se expun şi ar duce la eliminarea multor situaţii tragice. Din păcate, acest proiect nu este pe agenda parlamentarilor.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ne iubeşte?" Este chiar copleşitoare această grijă, această iubire necondiţionată a celor de la Ministerul Sănătăţii pentru copiii noştri. Asta în condiţiile în care la noi se moare cu zile prin spitale, şpaga e la ea acasă, plătim CAS-ul degeaba, că tot trebuie să îţi plăteşti vata, pansamentul, seringile, acele, medicamentele. De aceea, spuneam, e chiar copleşitoare grija lor. Le mulţumim că ne iubesc copiii mai mult decât o facem noi! Şi o fac atât de dezinteresat... Nu, nici vorbă de bani la mijloc! Vă mai amintiţi de Toni Tecuceanu de la "Cronica Cârcotaşilor", despre care, la acel moment, se spunea că a murit de "gripă porcină"? Vă mai amintiţi cum au fugit să se vaccineze toţi românii în urma acestei campanii şi cum, subit, după vânzarea tuturor vaccinurilor, această gripă "porcină, ovină, peştină, aviară" a dispărut pentru totdeauna?
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Nu cred în coincidenţe!" Voi putea fi convins de bună-credinţă a coaliţiei de guvernare doar atunci când vor fi îndeplinite prin lege, o dată pentru totdeauna, trei solicitări clare pentru modul de desfăşurare prezidenţialelor. Sunt simple şi uşor de realizat, evident, dacă se doreşte acest lucru: înfiinţarea mai multor secţii de votare, simplificarea procedurii de înregistrare a votanţilor şi eficientizarea procesului de votare, prelungirea orarului de funcţionare al secţiilor de votare până când toţi cei aflaţi la coadă la ora 21 îşi vor putea exercita dreptul la vot. Aplicarea acestor măsuri ar ajuta la reinstaurarea încrederii în cei care au organizat defectuos aceste alegeri prezidenţiale.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Parlamentul trebuie să adopte proiecte ce pun în valoare românismul" Am depus un proiect legislativ ce vizează desemnarea zilei de 26 martie drept Ziua Literaturii Române. Acest demers legislativ are drept scop promovarea literaturii române prin încurajarea activităţilor culturale şi educative legate de acest eveniment. Literatura română a constituit, constituie şi va constitui un vehicul esenţial de promovare a limbii şi culturii române. Instituirea unor astfel de evenimente, ce pun accentul pe literatura română, este fundamentală pentru promovarea valorilor naţionale şi consolidarea identităţii româneşti. Într-o epocă supusă globalizării şi în actualul context politic şi geostrategic apreciem că e necesar, mai mult ca oricând, ca Parlamentul României să adopte astfel de sărbători ce pun în valoare românismul. Am ales această dată, 26 martie, şi pentru a reaminti că în 1863, la Iaşi, la acea dată se înfiinţa "Junimea" de către Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosseti. "Junimea" n-a fost doar o societate culturală, ci şi o comunitate de interese sociopolitice având drept scop formarea viitoarelor generaţii. Acest lucru doreşte şi acest proiect de lege. Având în vedere argumentele prezentate şi faptul că acest demers legislativ nu presupune niciun efort bugetar suplimentar, vă solicit să îl susţineţi prin votul dumneavoastră.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "O nouă şansă pentru medicina şcolară" Am depus un proiect legislativ ce vizează trecerea activităţii cabinetelor de medicină şcolară şi preşcolară, precum şi a cabinetelor de medicină dentară pentru şcolari şi studenţi în coordonarea unui spital, prin completarea articolelor 190 şi 1901 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Motivaţiile unui astfel de demers sunt legate în primul rând de clarificarea situaţiei acestui tip de asistenţă medicală care, deşi este finanţată de la bugetul Ministerului Sănătăţii, nu poate primi aceste sume direct, ci doar prin intermediul primăriilor, întrucât Legea nr. 95/2006 nu prevede acest lucru. Prin modificarea legislativă propusă cabinetele de acest gen vor fi finanţate tot de la bugetul de stat, dar către un spital care le arondează. În al doilea rând, subordonarea acestui tip de asistenţă medicală unui spital, pe lângă faptul că respectă principiile descentralizării prevăzute de O.U.G. nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, asigură multiple avantaje atât pentru desfăşurarea activităţii medicale, cât şi pentru personalul din aceste cabinete: asigurarea promptă şi constantă, prin farmacia spitalului, a medicamentelor şi materialelor sanitare necesare. Acum aceasta este greoaie şi sporadică întrucât se face prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, care nu are prevăzute printre atribuţii şi acest gen de achiziţii; prelucrarea instrumentarului medical şi a lenjeriei în staţia de sterilizare a spitalului şi în spălătorii destinate mediului medical. Acum sunt utilizate soluţii de compromis, precum utilizarea spălătoriilor de la căminele de bătrâni; preluarea ritmică şi neutralizarea corespunzătoare a deşeurilor medicale; personalul acestor cabinete va beneficia atât de coordonarea mai bună din punct de vedere metodologic, întrucât aceasta se va face de către specialişti în domeniul medical, şi nu de cei responsabili cu asistenţa socială, cât şi de aplicarea actelor normative şi a contractului colectiv de muncă specifice sectorului sanitar şi nu vor mai fi asimilaţi funcţionarilor publici angajaţi ai Direcţiei de Asistenţă Comunitară. Concret, proiectul de act normativ completează articolele 190 şi 1901 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, mai precis lit.h) a alin.(2) al art.190 şi lit.b) şi d) ale art. 1901, astfel încât finanţarea de la bugetul de stat a activităţilor şi asigurarea drepturilor salariale ale personalului, precum şi asigurarea cheltuielilor de natura bunurilor şi serviciilor din cabinetele de medicină şcolară, cabinetele de medicină preşcolară, cabinetele de medicină dentară pentru şcolari şi studenţi va fi similară celei din celelalte activităţi medicale prevăzute în structura organizatorică a unui spital: cabinete de medicină sportivă, planning familial, HIV/SIDA, distrofici, TBC, LSM. Având în vedere argumentele prezentate, vă solicit adoptarea acestui proiect de lege care, deşi nu presupune niciun efort bugetar suplimentar, va asigura îmbunătăţirea activităţii medicale în aceste cabinete.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "O, ce oraş poluat! Iaşiul e în top" Comisia Europeană a declanşat o nouă procedură de infringement împotriva României întrucât cetăţenii din Iaşi, Braşov şi Bucureşti sunt expuşi continuu unor niveluri nesănătoase de poluare, în special cu particule fine, denumite generic PM10. Potrivit ultimelor rapoarte ale oficialilor europeni, "cetăţenii din anumite zone din Iaşi au fost expuşi în mod aproape continuu unor niveluri nesănătoase de PM10 încă din 2007", fără ca autorităţile să facă nimic, deşi legislaţia europeană obligă statele membre de a limita expunerea la astfel de particule. Aceste particule sunt generate de industrie, trafic sau încălzirea locuinţelor şi pot genera astm, cancer pulmonar, afecţiuni cardiovasculare şi decese premature. Paradoxal, un oraş ce a rămas fără industrie a ajuns unul dintre cele mai poluate din Europa şi asta e din cauza administraţiei locale care nu a făcut nimic pentru binele ieşenilor. Pentru că doar la Iaşi "lucrurile importante au nevoie de timp", agentul de termoficare e poluant, traficul a fost, este şi va fi sub orice critică, Vama rămâne plasată în oraş, Salubrisul nu are maşini dotate cu aspiratoare, iar RATP-ul a devenit cel mai scump cimitir de autobuze din Europa şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, primăria a tăiat şi teii de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Cei de la Agenţia pentru Protecţia Mediului încearcă să ascundă mizeria sub preş asigurându-ne că o singură staţie din patru, cea din Podul Roş, înregistrează valori ale nivelului de poluare peste limite admise. Poate că e momentul ca primarul şi "nepoluaţii" de la APM să fie mutaţi în Podul Roş să inhaleze pulberi şi să delireze cum va deveni un astfel de oraş capitală culturală europeană.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Pensia" Îi cunoaşteţi? 255 de parlamentari vor pensii speciale. Adică 43,96% din Parlamentul României. La Iaşi procentul este şi mai confortabil: 66,66%. Mai precis, 14 din cei 21 de deputaţi şi senatori, pe numele lor de scenă Constantin Adăscăliţei (deputat PSD), Camelia Bogdănici (deputat UNPR), Gheorghe Emacu (deputat UNPR), Cristina Nichita (deputat PSD), Grigore Crăciunescu (deputat PNL), Viorel Blăjuţ (deputat independent), Petru Movilă (deputat PMP), Daniel Oajdea (deputat independent), Sorin Iacoban (deputat PSD), Ionel Agrigoroaei (senator UNPR), Florin Constantinescu (senator PSD), Neculai Răţoi (deputat PSD), Anghel Stanciu (deputat PSD) şi Sorin Lazăr (senator PSD) susţin cea mai ruşinoasă iniţiativă legislativă din istoria parlamentară, pensii suplimentare pentru aleşi. Am refuzat să susţin acest proiect legislativ pentru că este anormal şi jenant ca într-o ţară în care bolnavii nu îşi pot cumpăra medicamentele, în care medicii şi profesorii au salarii de mizerie să se caute soluţii doar pentru parlamentari. Nu asta ne-au promis în campania electorală! Nu i-am auzit că vor să îşi crească pensiile după model european, ci că vom avea spitale la nivel european, şcoli la nivel european, salarii pentru medici, profesori, poliţişti la nivel european, alocaţii pentru copii la nivel european, locuri de muncă la nivel european. Din punctul meu de vedere orice lege de salarizare şi de stabilire a pensiei pentru parlamentari ar trebui votată de popor, prin referendum, şi nu de parlamentari. Ca să nu-i uitaţi atunci când îi votaţi: Camera Deputaţilor: PSD: Adam Luminiţa-Pachel, Adăscăliţei Constantin, Andea Petru, Anton Marin, Arsene Ionel, Avram Marian, Axente Ioan, Babuş Radu, Baltă Mihai, Bălan Ion, Benga Ioan, Birchall Ana, Bîrsăşteanu Florică, Boboc Valentin Gabriel, Bogdan Gheorghe-Dănuţ, Bogdănici Camelia-Margareta, Bordeianu Dan, Bucura-Oprescu Simona, Buicu Corneliu-Florin, Caloianu Mario-Ernest, Călin Ion, Căprar Dorel-Gheorghe, Chebac Eugen, Chirvăsuţă Laurenţiu, Ciobanu Gheorghe, Ciocan Dan, Ciofu Tamara-Dorina, Ciolacu Ion-Marcel, Codîrlă Liviu, Covaci Dorel, Cristea Aurelia, Cristea Victor, Daea Petre, Delureanu Virgil, Diaconu Adrian-Nicolae, Dima Toader, Dîrzu Ioan, Dobre Mircea-Titus, Dolineaschi Andrei, Dragomir Viorel Marian, Drăghici Mircea-Gheorghe, Drăghici Sonia-Maria, Dumitrache Ileana Cristina, Emacu Gheorghe, Enache Marian, Florea Daniel, Frăticiu Gheorghe, Găină Mihăiţă, Ghiveciu Marian, Gliga Vasile Ghiorghe, Grama Horia, Harbuz Liviu, Iacoban Sorin-Avram, Iancu Iulian, Iane Ovidiu-Cristian, Intotero Natalia-Elena, Iordache Florin, Itu Cornel, Khraibani Camelia, Manolache Marius, Marica Petru-Sorin, Marin Laura, Matei Călin-Vasile-Andrei, Măduţa Flavius-Luigi, Melinte Ion, Mihăilescu Ion-Bogdan, Mitrea Manuela, Mîrza Gavril, Mocanu Adrian, Mocioalcă Ion, Moisii Constantin, Moldovan Carmen Ileana, Moţ Constantin-Stelian-Emil, Muntean Mircia, Munteanu Ioan, Murgu Neagu, Nassar Rodica, Neacşu Marian, Nica Nicolae-Ciprian, Nichita Cristina, Nicolae Florian, Niculae Aurel, Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae, Nistor Laurenţiu, Nistor Marioara, Niţă Constantin, Niţă Emil, Nosa Iuliu, Ochi Ion, Pană Adriana-Doina, Pârgaru Ion, Pâslaru Florin-Costin, Peia Ninel, Petrea Dorin Silviu, Petric Octavian, Popeangă Vasile, Popescu Dumitru-Iulian, Pop Georgian, Potor Călin, Răducanu Ion, Rădulescu Cătălin-Marian, Răţoi Neculai, Rizea Cristian, Roşca Lucreţia, Simionescu Adrian Constantin, Solomon Adrian, Stanciu Anghel, Stanciu Zisu, Stan Ioan, Stan Ion, Stănescu Alexandru, Steriu Valeriu-Andrei, Stragea Sorin Constantin, Stroe Radu, Sturzu Mihai-Răzvan, Suciu Vasile-Daniel, Şimon Gheorghe, Şova Lucian, Ştefan Viorel, Ştefănescu Elena Cătălina, Tătaru Florin-Cristian, Teodorescu Ioan Viorel, Traicu Rodin, Tudorache Daniel, Tudorie Violeta, Uricec Eugen Constantin, Vasilică Radu Costin, Vizitiu Sergiu-Constantin, Vlase Petru Gabriel, Vlădoiu Aurel, Voicu Mădălin-Ştefan, Vreme Valerian, Weber Mihai, Zaharcu Neviser. PNL: Calimente Mihăiţă, Cherecheş Florica, Chirteş Ioan-Cristian, Costin Gheorghe, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia, Dobrinescu Traian, Gireadă Dumitru-Verginel, Grecea Maria, Gudu Vasile, Horga Vasile, Iane Daniel, Laza-Matiuţa Liviu, Oros Nechita-Adrian, Pardău Dumitru, Sămărtinean Cornel-Mircea, Scarlat George, Urcan Ionaş-Florin, Varga Vasile, Zlati Radu. DP: Blăjuţ Viorel-Ionel, Burlacu Ştefan, Dalca Ştefan-Petru, Deaconu Mihai, Gurzău Adrian, Mincă Liliana, Movilă Petru, Oajdea Daniel Vasile. UDMR: Antal István, Bónis István, Cseke Attila-Zoltán, Erdei Dolóczki István, Fejér László-Ődőn, Kelemen Atilla-Béla-László, Kereskényi Gábor, Márton Árpád-Francisc, Máté András-Levente, Moldovan Iosif, Seres Dénes. Minorităţi: Amet Varol, Păun Nicolae, Vainer Aurel. PC-PLR: Avram Constantin, Calotă Florică Ică, Cioată Cezar, Galan Constantin, Ionescu Aurelian, Negruţ Cornelia, Tănăsescu Claudiu-Andrei, Tocuţ Dan-Laurenţiu. Deputaţi neafiliaţi: Ciobanu Liliana, Condurăţeanu Andrei-Răzvan, Dragomir Maria, Iriza Scarlat, Niculescu Dumitru, Petrescu Petre, Tănase Răzvan-Ionuţ. Senat: neafiliaţi: Agrigoroaiei Ionel; PSD: Anghel Adrian, Arcaş Viorel, Bădălău Niculae, Bereanu Neculai, Bodog Florian Dorel, Bota Marius Sorin-Ovidiu, Bujor Dumitru Marcel, Bumbu Octavian-Liviu, Burlea Marin, Butnaru Florinel, Butunoi Ionel Daniel, Chiriac Viorel, Coca Laurenţiu Florian, Constantinescu Florin, Cordoş Alexandru, Corlăţean Titus, Coste Marius, Costoiu Mihnea Cosmin, Cristache Iulian, Dumitrescu Florinel, Duruţ Aurel, Jipa Florina Ruxandra, Lazăr Sorin Constantin, Marin Nicolae, Mitu Augustin Constantin, Mocanu Victor, Moga Nicolae, Mohanu Nicolae, Mutu Gabriel, Nicolae Şerban, Oprea Stefan Radu, Pavel Marian, Păunescu Teiu, Popa Constantin, Popa Florian, Pop Gheorghe, Rogojan Mihai-Ciprian, Rotaru Ion, Saghian Gheorghe, Savu Daniel, Silistru Doina, Stuparu Timotei, Tămagă Constantin, Toma Ion, Valeca Şerban Constantin, Vasiliev Marian, Vochiţoiu Haralambie. PNL: Grapă Sebastian, Grigoraş Viorel, Iliescu Lucian. UDMR: Biró Rozalia Ibolya, Pataki Csaba, Vegh Alexandru. PLC: Anghel Cristiana-Irina, Banias Mircea Marius, Barbu Daniel-Constantin, Durbacă Eugen, Ilieşiu Sorin, Mihai Alfred-Laurentiu-Antonio, Mihai Cristian Dănuţ, Nistor Vasile, Niţă Mihai, Pelican Dumitru.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Presa liberă" Dacă nu era democraţie, aşa imperfectă, dar garantată de Parlamentul României, am fi recitat acum cu toţii poezii patriotice sau am fi făcut umor ca la Urzica... Genial dialog, ŕ la Samuel Beckett sau Eugen Ionescu. De un haz nebun pentru că parcă este un Turn al lui Babel, fiecare vorbeşte pe limba lui! Lapidarea este specialitatea noastră, să moară capra vecinului şi chiar vecinul, dacă se poate. Atenţie, am vorbit de lapidare, şi nu delapidare, care e specialitatea celor care ne conduc spre un viitor de aur!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Risc subevaluat" Cazul din Segarcea se poate repeta oriunde şi oricând. Un tânăr de 25 de ani cu HIV ar fi transmis infecţia la alte 40 de persoane. Riscul bolilor cu transmisie sexuală este subestimat. Mai precis, 75% dintre femei şi 69% dintre bărbaţi consideră foarte scăzut sau inexistent riscul infectării. Adolescenţii le consideră foarte uşor curabile. Poate de aceea mai mult de o treime din femei (34%) şi majoritatea bărbaţilor (86%) susţin că au avut relaţii sexuale cu parteneri multipli, mergând, în cazul bărbaţilor, la mai mult de patru partenere (62%) sau chiar mai mult de zece (27%). În plus, 48% dintre băieţi şi 17% dintre fete au prima experienţă sexuală înainte de 15 ani. Situaţia e cu atât mai gravă cu cât doar 9% dintre ei folosesc metode de protecţie. Educaţia necorespunzătoare în domeniul sănătăţii reproducerii a dus la creşterea comportamentelor sexuale de risc legate de vârsta începerii vieţii sexuale, lipsa mijloacelor de protecţie sau cu parteneri multipli. Aşa am ajuns să ne plasăm pe primele 10 locuri în Europa la incidenţa BTS (bolilor cu transmisie sexuală) şi să avem un milion de pacienţi. Reamintim ca HIV se transmite prin sânge sau secreţii, în 70% calea de transmisie fiind sexuală, iar restul iatrogen, prin instrumentarul medical contaminat sau recreaţional, odată cu injectarea drogurilor. Riscul creşte în caz de contact sexual neprotejat, parteneri multipli, partener care a avut o altă boală cu transmisie sexuală, consumatori de droguri. Cei care suspicionează o astfel de situaţie, mai ales dacă prezintă sindrom retroviral acut (semne şi simptome asemănătoare gripei: cefalee, greţuri, febră) se pot prezenta pentru efectuarea de teste prin care se detectează anticorpii anti-HIV. Cele două teste primare folosite în detectarea anticorpilor anti-HIV în sânge sunt: testul Elisa (testul enzimatic imunologic) şi testul Western Blot, folosit pentru confirmarea unui rezultat pozitiv al testului Elisa. Timpul scurs de la contactul infectant şi până la pozitivarea testelor variază între 2 săptămâni şi şase luni, timp în care pacientul poate transmite virusul. Testul OraQuick Rapid HIV-1 Antibody oferă rezultate cu o acurateţe de 99,6% în doar 20 minute. De aceea, am propus un proiect de lege prin care se include disciplina educaţie pentru sănătate ca disciplină obligatorie de studiu la toate nivelurile sistemului naţional de învăţământ. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi urmează votul din Senat. Planul-cadru şi programa naţională, precum şi condiţiile ce trebuie îndeplinite de personalul didactic (medici, psihologi, jurişti etc.) pentru disciplina educaţia pentru sănătate se aprobă prin ordin comun al ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului sănătăţii. În multe ţări educaţia pentru sănătate este obligatorie în şcoli, începând din clasa întâi până într-a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe şi materiale didactice adecvate vârstei şi de aceea şi în România, pentru a deveni cu adevărat eficiente, acestea trebuie să depăşească etapa informării sporadice şi superficiale.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Se măresc salariile!" Desigur, ale parlamentarilor. După ruşinosul proiect privind pensiile speciale vor încerca să-şi mărească şi salariile. Senatorul PC Ilie Năstase spune că nu-i "convine salariul de 1.000 de euro. (...) E jignitor, sunt salarii de 7-8 ori mai mari afară." Mă întreb de ce nu a candidat prin altă ţară şi să ne lase-n pace. Game, set şi meci! Câştigat de ei şi pierdut de noi. Anul viitor nu-i vota pe acei parlamentari care au semnat pentru pensiile speciale! Cei care vor salarii şi pensii uriaşe să-şi caute alt loc de muncă, prin alte ţări, prin alte parlamente, unde să doarmă la fel liniştiţi în timpul şedinţelor. C-aşa-i în tenis, game, set şi meci!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "«Ştefan Gheorghiu» se întoarce" Începutul anului universitar ne-a arătat că după 25 de ani s-a schimbat doar locaţia de la "Ştefan Gheorghiu". Scopul profesorilor şi aspiraţiile studenţilor sunt aceleaşi. Atunci profesorii încercau să facă din student "omul nou", iar astăzi, invocând fără jenă democraţia, încearcă să facă din student viitorul robot care să răspundă la comenzile de partid. Avem un demn urmaş al celebrei "Ştefan Gheorghiu". Aceiaşi cursanţi docţi, aceleaşi discursuri sforăitoare, aceiaşi profesori, aceiaşi politruci! Succesuri depline! Dacă prin alte ţări la cursurile politice studenţii învaţă cum să devină oameni de nădejde pentru viitorul ţării lor, în România studenţii învaţă cum să-şi transmită puterea de la o generaţie la alta în folosul lor personal. Aşa că nu mai miră pe nimeni ca deşi avem milioane de specialişti în toate domeniile am fost, suntem şi vom fi africanii Europei. La fiecare colţ de stradă vedem bătrâni cerşind, oameni fără case, aurolaci. E bine. Mulţumesc din inimă partidului!
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Tăcerea e de aur" Politicieni corupţi fie de la guvernare, fie de lângă guvernare, cei ce vor să ne controleze în orice secundă şi să fure şi din pâinea cea neagră a românului, indiferent cât este de mică sau mare, vor pensii speciale! După ce au tăcut cu sârg în Parlament, după ce nu au deschis gura decât pentru a depune jurământul, aceste adevărate "frăţii" ideologice transpartinice îşi justifică acţiunile în numele rezistenţei, în numele corupţiei şi în numele democraţiei. Cu aceste pensii speciale au demonstrat din nou în Parlament că, prin lege, tăcerea e de aur.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Vaslui - un loc de muncă, o picătură în deşert" Nu puteţi contesta că politicile dezastruoase au făcut din acest judeţ polul sărăciei. Între cauză şi efect există o legătură. În campania USL au fost promise milioane de locuri de muncă. Măcar 20-30.000 să fi ajuns şi la Vaslui. Eu cred că oamenii trebuie ajutaţi atunci când au nevoie. Nu poţi să-i laşi să moară de foame, sau fără medicamente, sau să le arunci în stradă familiile. Mulţi vor să muncească. Marea lor problemă este găsirea unui loc de muncă. Oferta asta, de doar 200 de locuri de muncă la nivel de judeţ, reprezintă doar o picătură în deşert. Sunt oameni cu facultate care se duc să culeagă căpşuni, dar oamenii aceştia nu au nicio vină. Vinovaţi sunt cei care nu au făcut nimic. Trebuie să găsim un sistem funcţional, avem forţă de muncă bine pregătită, calificată dar care nu este bine folosită.
				Domnul Tudor Ciuhodaru: "Bolnavii din Vaslui rămân fără paturi în spitale" E oficial: Vasluiul va avea mai puţine paturi în care să trateze bolnavii în spitale. Ordinul privind aprobarea detalierii pe judeţe a numărului total de paturi, pe anul 2015, a fost publicat în Monitorul Oficial. Vasluiul, producător de voturi pentru actuala guvernare, este tăiat de pe listă. Deocamdată se taie 20 de paturi, aşa că, faţă de cele 1970 din 2014, în 2015 vor fi doar 1950. Tot la nivel oficial, Ministerul Sănătăţii vrea ca pacienţii să fie trataţi mai mult la medicul de familie şi în ambulatoriu, pentru binele pacienţilor, dar în mod real doar taie din finanţarea spitalelor.
				Doamna Cristina Nichita: "Iaşii - de la capitală culturală a României la capitală a culturii europene" Pe 5 octombrie va fi depus la Ministerul Culturii dosarul de candidatură a Iaşilor la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. În urmă cu câteva zile, Primarul Iaşilor şi vicepreşedintele Fundaţiei "Iaşi - Capitală Culturală Europeană" au prezentat Conceptul pentru construirea dosarului de candidatură, Concept intitulat "Iaşi 2021 - Interfaţa Răsăriteană a Culturii Europene". Se poate afirma că lupta pentru desemnarea oraşului Iaşi drept simbol cultural al Vechiului Continent a atins etapa decisivă. Desigur, dincolo de marile atu-uri ale Iaşilor - marea sa reputaţie de spiritualitate, continuitatea vieţii culturale, renumele de mare şi vechi centru universitar - mai există şi numele sub care este cunoscut oraşul nostru: Capitală Culturală a României. Aceasta nu este o denumire de complezenţă, ea reflectă convingerea românilor din toată ţara, convingere veche şi nestrămutată, că Iaşii sunt chintesenţa civilizaţiei culturale urbane a României. Este bine să fim realişti. La ora actuală, oraşul nostru înregistrează şi câteva paliere de vulnerabilitate. Dincolo de subfinanţare - o problemă ce se regăseşte în orice domeniu de activitate şi nu numai în România, ci peste tot în lume - studiile preliminare alcătuirii dosarului de candidatură au reliefat o neaşteptat de slabă implicare a ieşenilor în proiectele culturale şi civice. Acest aspect mi se pare, pe deoparte, cel mai îngrijorător şi, pe de altă parte, cel mai lesne de remediat. Ieşenii pot şi trebuie să se mobilizeze. Ieşenii pot să contribuie cu proiecte personale şi cu idei. Ei pot într-adevăr să fie alături de cei ce alcătuiesc dosarul de candidatură a Iaşilor la titlul de Capitală a Culturii Europene. Există foarte mulţi studenţi în Iaşi, foarte mulţi artişti, scriitori şi profesori, foarte mulţi ieşeni creativi şi capabili. Toţi aceştia îşi pot prezenta proiectele personale sau se pot asocia pentru punerea în pagină a unor proiecte şi programe comune. Eu îi îndemn pe prietenii mei să se implice în acest proiect onorant pentru urbea noastră care merită cu prisosinţă titlul de Capitală a Culturii Europene.
				Domnul Angel Tîlvăr: "Libertatea de circulaţie - efecte" Libertatea de circulaţie a creat posibilitatea ca milioane de români să poată munci în străinătate. Este un lucru câştigat care are efecte diferite: decizia de a pleca departe de casă este una grea; ea presupune îndepărtarea de cei dragi. Când eşti şi părinte, ea presupune îndepărtarea de copii; singurul lucru care face suportabilă decizia de a pleca de lângă ei este speranţa că banii câştigaţi departe le vor asigura un trai mai bun acasă, o şansă mai bună în viaţă. Potrivit evidenţelor unor instituţii specializate aproape 80.000 de copii din România au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Specialiştii ne atrag atenţia că numărul lor este mult mai mare. Trebuie să pornim de la premisa reală că numărul românilor plecaţi pentru a munci este de ordinul milioanelor: peste două milioane din 3,5 milioane (cifre UN STAT) Copiii aflaţi în această situaţie solicită o atenţie specială, întrucât asupra lor absenţa părinţilor apasă ca o povară imensă, o povară care îi afectează în mod nedorit. Aşa cum atrag atenţia specialiştii, aceşti copii sunt predispuşi să se confrunte cu episoade de depresie. Uneori această depresie poate duce şi la situaţii tragice. Un astfel de caz tragic s-a petrecut recent în judeţul Vrancea, unde un copil şi-a pierdut viaţa. Doresc să îmi exprim pe această cale tristeţea pentru acest lucru şi compasiunea pentru părinţii acestui copil. Doresc totodată să atrag atenţia asupra acestor probleme. Nu este primul caz de sinucidere al unui copil având părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Există deja programe specializate care urmăresc situaţia acestor copii. Ele urmăresc inclusiv prevenţia, şi, de cele mai multe ori, acţiunea lor este salutară. Apar însă şi situaţii tragice de tipul celei care face obiectul prezentei declaraţii politice. Ele ne atrag atenţia că nu trebuie să ne mulţumim cu ce am făcut până acum, că trebuie să încercăm să găsim alte perspective de abordare. Cred că prin intermediul instituţiilor statului trebuie să fim mai atenţi la aceste cazuri şi, printr-un demers care să implice şcoala, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul judeţelor, comunităţile locale şi familia, să putem depista în timp util situaţiile în care copiii au nevoie de sprijin, pentru a le oferi o asistenţă de specialitate adecvată care să îi ajute să facă faţă situaţiei de vulnerabilitate pe care o presupune absenţa chiar şi motivată a părintelui sau a părinţilor Trebuie să facem asta, înţelegând că pentru un viitor mai bun al ţării noastre, trebuie să avem grijă de copiii noştri. Este o datorie pe care o avem faţă de ţară, faţă de toţi cei care muncesc onest şi harnic peste hotare. Este o datorie pe care o avem faţă de fiecare român.
				Domnul Ioan Tămâian: "Oare când vom putea circula pe autostrada Piteşti-Sibiu?" Vin astăzi la tribuna Parlamentului să semnalez nesfârşitele bâlbâieli ale actualilor guvernanţi în ceea ce priveşte realizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu: ba va fi drum expres, ba va fi autostradă, ba nu va fi deloc. Un prilej de noi declaraţii ezitante l-a constituit faptul că la data de 7 aprilie 2015 Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, CNSC, a decis, în urma unei contestaţii, anularea licitaţiei pentru efectuarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Piteşti-Sibiu, urmând ca, în cazul în care contestarea deciziei CNSC va fi respinsă, procedura de licitaţie să fie reluată de la zero. Pe 9 aprilie a.c., primul-ministru Victor Ponta a declarat pe o reţea de socializare următoarele: "Tragedia proiectelor de infrastructură - contestaţiile şi CNSC! Piteşti-Sibiu şi alte proiecte importante aşa păţesc". Tot pe 9 aprilie, un comunicat de presă al ministerului pe care îl conduceţi dă asigurări că lucrările efective la autostrada Piteşti-Sibiu vor demara în 2017 şi se vor finaliza în anul 2020. În urma acestor declaraţii, guvernanţii trebuie să ne răspundă la următoarele întrebări esenţiale: consideră ca fiind nedemocratice procedura contestaţiilor licitaţiilor şi existenţa CNSC? apreciază ca fiind democratice procedura contestaţiilor şi existenţa CNSC, şi ce sancţiuni propun pentru persoanele care au viciat rezultatul licitaţiei? de ce a fost relansată licitaţia pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Piteşti-Sibiu, după mai bine de 18 luni de la anularea licitaţiei din 2012? Cine este de vină pentru această întârziere? CNADNR a anunţat recent că durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Piteşti-Sibiu va fi de 17 luni. Ţinând cont de faptul că este vorba de o revizuire şi nu de o lucrare pornită de la zero, de ce este nevoie de 17 luni (atât de mult?) pentru finalizarea studiului? Ca şi în cazul licitaţiei din 2012, şi în cazul celei infirmate de CNSC oficialii CNADNR au refuzat să pună în aplicare recomandarea JASPERS (organismul pentru Asistenţă comună pentru sprijinirea proiectelor în regiunile europene) privind contractarea de servicii de supervizare independente. Consideră guvernanţii actuali ca fiind normală decizia oficialilor CNADNR de ignorare a recomandării JASPERS? Au fost identificate pe traseul preconizat al Autostrăzii Sibiu-Piteşti suprafeţe de teren ce urmează să fie expropriate? Dacă da, au demarat procedurile în acest sens? Îi rog să precizeze punctual pe cei abilitaţi pe ce s-au bazat când au afirmat că lucrările efective privind autostrada Piteşti-Sibiu se vor demara în anul 2017? Aceste întrebări necesită răspunsuri clare şi concise pentru a nu mai a avea neplăcuta surpriză de a citi în mass-media faptul că importanţi investitori se retrag din România din cauza lipsei infrastructurii rutiere, cât şi a impredictibilităţii stabilirii unor termene şi trasee clare a viitoarelor autostrăzi şi drumuri expres, din partea guvernanţilor actuali.
				Domnul Ioan Tămâian: "Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia trebuie ridicat printr-un concurs de proiecte transparent" Suntem la mai puţin de 4 ani de momentul atingerii a 100 de ani de identitate naţională, un secol în care România s-a consolidat ca unul dintre principalele state ale Europei. La 1 Decembrie 2018 ne vom bucura de centenarul momentului în care s-a creat statul naţional unitar român şi de atunci inimile românilor bat la unison. Momentul de la 1 Decembrie 2018 trebuie sărbătorit neapărat prin inaugurarea Monumentului Marii Uniri, proiect demarat încă din anul 1993. Monumentul va trebui să simbolizeze atât marea Unire de la 1 Decembrie 1918, cât şi năzuinţa românilor şi lupta acestora pentru înfăptuire. Actualmente, Camera Deputaţilor are pe ordinea de zi, spre dezbatere la comisii, Proiectul de Lege privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia, PL-x 193/9 martie 2015, prin care se va aloca suma de 15.338.700 lei în vederea edificării lucrării de artă monumentală. Având în vedere importanţa atât a momentului festiv, cât şi a sumei care va fi alocată, va trebui ca autorităţile statului, de la Primăria Municipiului Alba Iulia şi până la Camera Deputaţilor, să studieze cu maximă atenţie tot ceea ce înseamnă proiectul Monumentului Marii Uniri. Aprobarea unei asemenea sume nu se poate efectua fără o cunoaştere în detaliu a proiectului. Până la această dată nu există o machetă prezentată publicului larg sau măcar autorităţilor cu competenţă de avizare, respectiv Ministerul Culturii, Ministerul Finanţelor sau Primăria Municipiului Alba Iulia, ci doar un proiect prezentat în anul 1993, dar care nu a primit vreun aviz din partea comisiei îndrituite pentru jurizarea a astfel de machete. Centenarul sărbătoririi actului Marii Uniri din 1918 impune necesitatea ridicării unui monument pe măsura măreţiei actului istoric de importanţă naţională, pentru ca generaţiile viitoare să îţi amintească de fiecare dată că istoria noastră a fost scrisă cu voinţă populară şi cu eforturi patriotice măreţe. Pentru toate acestea, este necesar ca în vederea construirii unui monument de o asemenea importanţă să fie organizat un concurs de proiecte care să fie analizat şi din perspectiva istorică, dar şi din perspectiva artistică. Astfel, autorităţile abilitate nu trebuie să provoace întârzieri în ceea ce priveşte punerea în practică a proiectului pentru realizarea monumentului aniversar şi trebuie luat în considerare şi timpul necesar ca artiştii plastici să-şi însuşească aprofundat importanţa temei şi a lucrării artistice în sine pentru a putea depune în timp util machetele. În anul 2009, Ministerul Culturii şi Cultelor de la acea dată a emis un aviz favorabil pentru schiţa de idee privind realizarea şi amplasarea în Municipiul Alba Iulia a lucrării de artă plastică monumentală "Monumentul Marii Uniri", dar fără aprobarea clară a unui anumit model artistic. De atunci şi până în prezent nu a mai fost prezentată nicio altă lucrare, motiv pentru care consider că trebuie organizat un concurs de proiecte, fiind vitală transparenţa decizională în stabilirea proiectului câştigător, sub atenta îndrumare a forurilor abilitate, şi asta cât mai repede, deoarece avizele şi autorizaţiile, precum şi realizarea lucrării efective va consuma timp, iar noi ne aflăm la mai puţin de patru ani de un moment solemn cu o importanţă deosebită pentru istoria noastră, moment cu adevărat oportun pentru dezvelirea Monumentului Marii Uniri.
				Domnul Ioan Tămâian: "Dreptul constituţional de legiferare al parlamentarilor, încălcat în Camera Deputaţilor" Am citit pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale faptul că Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care se acordă o indemnizaţie lunară de 400 de lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, după ce în şedinţa de plen Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat-o pe data de 11 martie a.c. Am verificat dacă legea promulgată recent este iniţiativa PNL depusă în luna septembrie 2014 (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=14213) şi a cărui co-iniţiator sunt, dar nu mică mi-a fost surpriza când am citit că este iniţiativa Guvernului. http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=14544) Mai mare a fost stupoarea când am văzut că atât textul propunerii legislative depuse de PNL, cât şi expunerea de motive au fost copiate integral de către Guvern şi depuse ca fiind o iniţiativă nouă, la jumătatea lunii noiembrie 2014. Scopul proiectului de lege depuse de PNL în septembrie 2014 prevedea ca fiecare deţinut politic deportat să primească câte 400 de lei pe an de detenţie şi 200 de lei pe fiecare an de internare abuzivă în spitale psihiatrice sau la domiciliul obligatoriu, iar soţii urmaşi să primească o indemnizaţie lunară de 400 de lei. PNL considera inacceptabil modul în care sunt trataţi foştii deţinuţi politici, oameni care au suferit în închisorile comuniste, în lagărele sau coloniile de muncă, în azilurile psihiatrice, şi, drept consecinţă, a depus o propunere legislativă prin care indemnizaţiile foştilor deţinuţi politici să fie dublate, estimându-se că aproximativ 50.000 de persoane ar beneficia de aceste drepturi, dintre care 30.000 sunt soţi, urmaşi, 20.000 sunt foşti deportaţi, iar 3.000 sunt foşti deţinuţi politic. Probabil, pentru a încerca să "recupereze" numeroasele procente pierdute la capitolul imagine şi încredere în campania pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut, Victor Ponta a copiat, după bunul său obicei, şi a iniţiat acest proiect de lege (semnătura sa o regăsim pe expunerea de motive -http://www.cdep.ro/proiecte/2014/500/90/6/em846.pdf), fără a schimba măcar o virgulă. Deşi mă aflu la primul mandat, nu pot să nu mă întreb cum este posibil ca propunerea legislativă depusă de PNL încă din luna iunie 2014 şi adoptată de Senat pe 25 februarie 2015 să nu fi fost dezbătută împreună cu proiectul "clonă" al Guvernului României, ştiut fiind faptul că regulamentele parlamentare prevăd clar că în situaţia în care există două sau mai multe proiecte de lege pe acelaşi subiect, acestea se dezbat împreună şi se adoptă în final un singur proiect compilat din textele celor supuse dezbaterii. Consider că s-a procedat abuziv în ceea ce priveşte propunerea legislativă a PNL, care repet, a fost anterioară proiectului guvernului şi că s-a blocat dreptul constituţional de iniţiativă legislativă al parlamentarilor, al celor din PNL în cazul de faţă.
				Domnul Sorin-Avram Iacoban: "Avocatul Poporului intervine în sprijinul proprietarilor de maşini" Este de actualitate faptul că instituţia Avocatului Poporului a promovat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o acţiune prin care cere instanţei supreme un punct de vedere cu privire la situaţia juridică a "ridicărilor de autoturisme", ridicări efectuate de autorităţile administraţiei publice locale prin intermediul unor societăţi specializate în situaţia autoturismelor care sunt parcate ilegal pe domeniul public. În motivarea solicitării făcute, Avocatul Poporului arată că autorităţile locale au suprareglementat prin hotărâri de consiliu local, într-un domeniu care este rezervat în exclusivitate Guvernului şi Parlamentului, menţionând că parcarea ilegală pe domeniul public face parte din categoria contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, contravenţie reglementată pe larg în Codul rutier şi care are acolo prevăzută şi sancţiunea specifică. Având în vedere aceasta, este evident faptul că suprareglementarea la Codul rutier al României nu reprezintă altceva decât un abuz al autorităţilor locale care încalcă şi principiul ierarhiei actelor juridice, modificând un act superior, o ordonanţă de urgenţă, printr-un act inferior în grad, o hotărâre de consiliu local, cât şi principiul unicităţii răspunderii administrative, sancţionând de două ori pentru aceeaşi faptă, prin două prestaţii patrimoniale diferite, pe cei care săvârşesc contravenţia precizată, anume parcarea ilegală a unui autovehicul. Este de notorietate faptul că în ţară instanţele de judecată au considerat, în majoritatea cazurilor, că aceste regulamente aprobate prin hotărâre de consiliu local sunt abuzive şi produc prejudicii proprietarilor de autovehicule, fiind în speţă realizată o suprareglementare sau un paralelism legislativ, fapt care duce la nulitatea absolută a dispoziţiilor care permit ridicarea de pe domeniul public a autoturismelor care sunt parcate ilegal. În concepţia Avocatului Poporului o astfel de măsură poate fi reglementată tot prin Codul rutier, dar sub nicio formă printr-un act juridic inferior ca efect, şi anume hotărâre de consiliu local. Punctul de vedere al Avocatului Poporului poate fi completat şi cu următorul raţionament: - măsura ridicării autoturismelor proprietate privată parcate ilegal pe domeniul public şi indisponibilizarea lor până la plata chiriei şi manoperei firmei care a realizat indisponibilizarea aduce o gravă atingere principiului constituţional al dreptului şi garanţiei dreptului la proprietate privată. Juridic vorbind, indisponibilizarea unui bun proprietate privată de către un terţ nu poate fi realizată decât în condiţiile unei legi, nu a unei hotărâri de consiliu local. Mai mult, măsura echivalează cu un veritabil sechestru asigurator, măsură care nu poate fi luată decât ca urmare a unei acţiuni în instanţă, cu aprobarea magistratului sesizat şi doar după analizarea şi aprecierea probelor care ar urma să reclame o astfel de măsură. Ori, în speţă, măsura fiind profund abuzivă şi lovită de nulitate absolută, iar cunoscătorii în domeniu înţeleg efectele unei stări de nulitate absolută, riscăm ca secţiile de poliţie să fie blocate cu plângeri penale pentru furt calificat, plângeri penale depuse de proprietarii care nu îşi mai găsesc maşina la locul de parcare, chiar ilegal fiind. Suntem în situaţia neconfortabilă şi nelegală de a rezolva o contravenţie printr-o infracţiune cu un pericol social important. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât cei prejudiciaţi şi care îşi dovedesc prejudiciul în instanţă sunt îndreptăţiţi să solicite ca despăgubiri sumele plătite pentru ridicarea autovehiculului dus abuziv la parcul de maşini, cât şi sumele de bani calculate ca reprezentând lipsa de folos al propriului autoturism. Într-o asemenea situaţie intervine regula solidarităţii pasive a autorităţii locale, cât şi a societăţii specializate în indisponibilizarea vehiculelor, ceea ce însemnă că persoanele prejudiciate vor putea solicita recuperarea întregului prejudiciu de la cel care este considerat mai executabil, în speţă unităţile administraţiei publice locale. Într-o atare situaţie, primăriile din ţară îşi vor vedea blocată activitatea de procese în instanţă pe care le vor pierde şi pentru care vor fi nevoite să plătească despăgubirile solicitate, despăgubiri actualizate cu indicele de inflaţie. Pentru a evita astfel de situaţii, solicit pe această cale tuturor unităţilor administrative teritoriale să intre în legalitate cu privire la această materie, renunţând să suprareglementeze abuziv prin hotărâre de consiliul local un domeniu care este deja reglementat prin O.U.G., suspendând totodată dispoziţiile care suprareglementează la Codul rutier. Chiar dacă este tardiv, consider că o astfel de acţiune din partea unităţilor administrative teritoriale vor scuti aceste instituţii de şi mai multe procese care nu vor însemna altceva decât găuri veritabile în bugetele locale.
				Domnul Vasile Iliuţă: "Primăria de la sat - sugativa bugetului de stat" Una dintre priorităţile naţionale, ar trebui să fie stoparea fraudelor şi risipei din primării. Prejudiciile sunt imense şi dificil de recuperat pentru că, de regulă, sunt descoperite târziu. Acest lucru se întâmplă abia când se schimbă primarii, adică din patru în patru ani. Bugetul de care dispun primăriile îi face pe mulţi dintre primari să roiască precum albina în jurul mierii. Primarii fac cheltuieli aberante, iar banii se duc rapid. Şi pe ce mai exact? Mai ceva ca într-un film de comedie, banii se duc pe artificii şi hore de zeci de mii de euro organizate la zilele comunei, pe centre infoturistice în sate cu hazna în curte şi fără potenţial turistic, pe investiţii imense în reabilitarea primăriilor cu aroganţe fel de fel, pe asfaltarea trotuarelor, în timp ce străzile sunt impracticabile, pe construirea de şcoli şi locuri de joacă pentru copii în sate fără copii, şi lista neregulilor continuă: pe 183 de semne de circulaţie într-un sat cu o lungime de 2 kilometri, pe beculeţe de Crăciun în sate unde nu există curent electric, pe construcţia a câte 2 stadioane într-un sat, pe tentative de alimentare cu apă a satelor, pe amenajarea unui loc de întâlnire pentru tineri de 181.000 de euro, pe consumabile la preţuri de lux şi cât pentru 4 mandate, pe "atenţii" pentru electorat şi, nu în ultimul rând, pe cheltuieli personale ale primarilor care includ vacanţe şi întreţinerea amantelor. Ne râd curcile, găinile şi restul animalelor din staul. Administraţia locală este permanent măcinată de această risipă. Prea mulţi dintre cei ajunşi în fruntea primăriilor au "abonamente" la contracte păguboase cu statul. Atâta timp cât se vor găsi justificări pentru lucrări nejustificate, risipa de bani este de neoprit. În loc să se facă investiţii care să aducă românii de la sate mai aproape de civilizaţie, totul se transformă într-o furtună de profituri pentru unii şi găuri în buget pentru stat. Dacă într-o parte banii sunt mulţi şi prost folosiţi, în altă parte lipsesc cu desăvârşire. Mă refer aici la sate care în afară de tristeţe, sărăcie şi mizerie nu transmit altceva. Avem şcoli aglomerate, aflate într-un stadiu avansat de degradare, cu elevi care nu au strictul necesar pentru accesul la educaţie. Avem sate uitate de lume fără curent şi fără drumuri de acces, sate de unde tineretul a migrat la oraş lăsând în urmă bătrâni neputincioşi şi singuri care abia trăiesc de pe o zi pe alta şi sate subdezvoltate în care pâinea cea de toate zilele îi satură cu greu pe cei nevoiaşi. În loc să facem rai din ce avem, suntem nevoiţi să ne uităm cum România rurală devine un mediu bolnav de risipă. Nu cumva întregul sistem a fost conceput în aşa fel încât să dea prea multă libertate şi curaj primarilor ca să facă ce vor cu banii publici? Nu cumva le acordăm primarilor o încredere prostească pe prea mulţi bani publici? Teoretic, Curtea de Conturi poate cere suspendarea primarilor care încalcă legea. Practic, deşi ilegalităţile sunt din belşug, primarii suspendaţi sunt doar 2-3, mult prea puţin, având în vedere că o mare parte a primarilor duc satele într-o criză financiară din care nu mai ştiu cum să iasă. La fiecare 2 lei datoraţi de primării, un leu a fost cheltuit într-un mod nejustificat. Cei care au de pierdut sunt cetăţenii, pentru că interesele locale opresc dezvoltarea satelor din România. Lăsând la o parte tupeul fantastic cu care unii primari irosesc banii publici, în multe dintre cazuri este vorba de absenţa unei judecăţi clare. Ce putem face în această privinţă? Care ar fi soluţiile? Trebuie să demonstrăm că funcţia de primar presupune alte îndatoriri decât irosirea banilor publici. Astfel, pe viitor, poate reuşim să avem în fruntea primăriilor oameni care nu sunt atraşi de mirajul banilor. Ideal ar fi să instituim o comisie care să-i consilieze pe primari şi să verifice periodic unde şi pe ce se duc banii alocaţi primăriilor.
				Domnul Mircea-Titus Dobre: "Analfabetismul în România ultimilor ani" Plecând de la ideea fundamentală că viitorul României depinde de copiii noştri, îmi pun întrebarea, ce viitor va fi acela, în condiţiile în care din anul 2000 şi până în prezent rata analfabetismului a crescut de la 4 procente la 6. Dacă analizăm statisticile realizate de UNESCO, UNICEF sau INS vom înţelege cât de îngrijorător este acest fenomen şi de ce eradicarea analfabetismului laolaltă cu minimalizarea ratei de abandon şcolar trebuie să reprezinte o prioritate stringentă pentru acest guvern. Motivele care conduc la creşterea ratei de abandon şcolar şi analfabetism sunt multiple, începând cu criza economică şi până la elementele de nivel social, precum sărăcia, dezinteresul pentru formarea profesională, lipsa siguranţei în şcoli şi implicarea tinerilor şi a copiilor în alte activităţi decât cele din domeniul educaţional. Astfel, România a ajuns să fie pe primul loc dintre ţările est-europene în ceea ce priveşte numărul de analfabeţi şi pe locul trei la rata de părăsire timpurie a şcolii dintre ţările europene. La data de 20 octombrie 2011, INS estima un număr de peste 245 de mii de analfabeţi la nivel naţional, iar în ceea ce priveşte rata de abandon şcolar, în 2011 aceasta era la valoarea de 18%, urmând ca în 2012 să scadă cu 0,1%. La o analiză pe judeţe cea mai mare pondere a acestora se află în judeţul Giurgiu cu 10 mii de persoane analfabete, urmat de judeţele Călăraşi şi Teleorman. Luând aceste cifre în considerare, pot afirma că unul din cinci tineri români abandonează sistemul educaţional, fenomen întâlnit cu preponderenţă în mediul rural. Un alt factor deloc de neglijat, tot la acest capitol, este reprezentat de analfabetismul funcţional, care se manifestă prin capacitatea individului de a citi, a scrie şi a socoti, însă fără a avea abilitatea de a înţelege în totalitate sau capacitatea de a reproduce un text. În această situaţie se află, conform ultimelor statistici cunoscute, circa 40-45% din totalul populaţiei române, ceea ce face ca acest tip de analfabetism să devină prioritatea zero a actualului Executiv. La întrebarea ce este de făcut pentru a opri acest fenomen care se proliferează şi afectează nucleul societăţii noastre, voi prezenta soluţia aflată în strategia Europa 2020. Astfel, Guvernul îşi propune să acţioneze pe trei axe prioritare, după cum urmează: creşterea inteligentă, prin dezvoltarea economiei bazate pe inovaţie; creşterea durabilă, prin promovarea economiei care utilizează resursele în mod eficient şi încurajează competitivitatea; creşterea incluziunii, prin creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă care să asigure coeziunea socială şi teritorială. Prin eradicarea sărăciei, a segregării categoriilor vulnerabile, calificării forţei de muncă şi a încurajării fenomenului de incluziune socială, se va crea efectul, acela de scădere a analfabetismului, a reducerii abandonului şcolar sub 10% şi creşterea până la 95% a copiilor înscrişi în învăţământul preşcolar. În decursul săptămânii trecute Guvernul a mai dezvoltat o direcţie de combatere a abandonului şcolar prin aprobarea Programului Naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate". Astfel, Ministerul Educaţiei va finanţa o serie de proiecte oferite liceelor şi universităţilor prin calificarea şi participarea la competiţii de acordare de granturi. Prin acest demers se urmăreşte diminuarea ratei de abandon şcolar în rândurile liceenilor şi creşterea ratei de promovabilitate la examenul de bacalaureat. Aceste demersuri de soluţionare a disfuncţionalităţilor din sistemul educaţional au o durată de implementare de până la 7 ani, succesul lor fiind garantat doar de continuitatea acestora, indiferent de culoarea politică sau majoritatea parlamentară. Solicit pe această cale parlamentarilor, a căror unică abilitate este aceea de a forma noi majorităţi şi unica preocupare este descoperirea unor modalităţi inovatoare de deturnare a proiectelor actualului Guvern, să nu uite că aceşti copii sunt viitorul nostru şi al naţiunii noastre. Asiguraţi continuitatea iniţiativelor de educare şi formare a copiilor şi asiguraţi discontinuitatea perpetuării fenomenului de abandon şcolar şi analfabetism.
				Doamna Tamara-Dorina Ciofu: "Ziua mondială a sănătăţii" Ziua mondială a sănătăţii se celebrează în fiecare an în data de 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în anul 1948 şi reprezintă o oportunitate pentru cetăţenii din fiecare comunitate să se implice în activităţi care pot duce la o stare de sănătate mai bună. Tema pentru Ziua mondială a sănătăţii în 2015 este "Siguranţa Alimentaţiei", un subiect de maximă importanţă pentru toţi oamenii din lume şi în special pentru factorii de decizie, cum sunt guvernele, dar şi pentru societatea civilă şi sectorul privat. La nivel mondial, consumul scăzut de fructe şi de legume produce aproximativ 1,7 milioane de decese, arată statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Concret, consumul insuficient de fructe şi legume reprezintă cauza a 14% din decesele prin cancer gastrointestinal, 11% din decesele survenite prin cardiopatie ischemică şi 9% din cele produse prin infarct miocardic acut. În acest context, medicii şi specialiştii în nutriţie fac apel la intensificarea eforturilor necesare elaborării şi implementării unui plan de măsuri pentru reducerea incidenţei crescute a bolilor cauzate de dezechilibrele alimentare. Având în vedere că populaţia din România are unul dintre stilurile de viaţă cel mai agitat şi stresant din Uniunea Europeană, este necesar să reînvăţăm să mâncăm sănătos pentru a evita să generăm boli cauzate de dezechilibre alimentare. De aceea, este obligatoriu să susţinem introducerea fructelor şi legumelor în dieta zilnică a copiilor noştri, pentru a preveni apariţia bolilor cronice de tipul celor cardiovasculare, diabetului zaharat, cancerului şi bolilor pulmonare. Studiile realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că alimentele cu o valoare energetică ridicată, bogate în grăsimi şi zaharuri favorizează instalarea obezităţii, în timp ce consumul adecvat de fructe şi legume previne obezitatea. Aşadar, vă solicit să promovăm împreună principiile unei alimentaţii sănătoase şi să îmbunătăţim cultura nutriţională a populaţiei prin organizarea de dezbateri cu rol educaţional în mediile preuniversitare şi universitare.
				Domnul Andrei-Valentin Sava: "Acordul de principiu cu Iran de la Lausanne este un prim semnal pozitiv de deschidere spre cooperare a Iranului din ultimii 5 ani" Tema pe care aş dori să o abordez astăzi este noul acord internaţional de principiu agreat între statele P5+1 şi Iran. Aşadar, marile puteri din acest grup, şi anume SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China au semnat luna aceasta la Lausanne în Elveţia un acord de principiu cu Iranul în domeniul nuclear. În cazul în care se va concretiza, acest acord ar putea atenua regimul de sancţiuni impus Teheranului în 2010 de către ONU. Statele prezente la reuniune au stabilit data de 30 iunie ca termen limită în vederea ajungerii la un acord final privind ridicarea acestor sancţiuni în schimbul unor restricţionări clare ale programului nuclear derulat de Iran. Rămâne de văzut dacă acest acord de intenţie se va finaliza printr-un angajament concret al Iranului. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, domnul Jeffrey Rathke, a punctat foarte clar că, pentru ca acest acord să devină realitate se impune un plan riguros de monitorizare a îndeplinirii angajamentelor de către Iran: "Sancţiunile vor fi suspendate progresiv şi cu condiţia verificării îndeplinirii de către Iran a angajamentelor asumate, în conformitate cu un plan de acţiune complet şi definitiv ce trebuie semnat până la 30 iunie". Cred că acest acord de principiu este un prim semnal pozitiv din partea Iranului din ultimii 5 ani căruia trebuie să îi acordăm maximă atenţie. Se impune, în acelaşi timp, o doză de precauţie privitoare la mişcările viitoare pe care le va face Iranul în următoarea perioadă pe scena politică internaţională. Mai mult, trebuie să avem în vedere faptul că recent Vladimir Putin a semnat un decret privind intensificarea schimburilor economice între Rusia şi Iran. Pe lângă livrarea de grâu şi materiale de construcţii de către Rusia, aceasta va furniza inclusiv sisteme de rachete de tip S-300. Deşi măsura a fost criticată instant de SUA şi Israel, ea va intra fără îndoială în vigoare. Această apropiere a Iranului de către Rusia şi invers trebuie privită ca o dovadă a reorientării celor două state către o politică a alianţelor bilaterale în încercarea unor state de a înclina balanţa de putere din zona Occidentului reprezentat de SUA şi Europa în zona Orientului Mijlociu şi a Rusiei. Este clar faptul că în acest moment experimentăm o nouă abordare tactică în politica internaţională şi în care ne punem speranţele că va opri escaladarea cursei înarmării nucleare a Orientului Mijlociu. În relaţiile internaţionale cu Iranul, SUA şi statele lumii au trecut de la politica izolării adversarului la politica tatonărilor acestuia şi a eforturilor de antrenare a lui într-o potenţială cooperare. Îmi exprim speranţa ca toate aceste eforturi să se transforme într-o situaţie din care lumea întreagă va avea de câştigat, având în acelaşi timp o doză mare de realism în aceste aşteptări.
				Domnul Daniel Tudorache: "Sprijin necondiţionat pentru atitudinea adoptată de MAE în faţa ameninţărilor venite din partea Rusiei" În cursul zilei de joi, Aleksandr Lukasevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a formulat o serie de ameninţări voalate la adresa României. Conform declaraţiilor sale, "[...] dacă Guvernul României consideră că este posibilă suplimentarea prezenţei efectivelor NATO pe teritoriul său [...] trebuie să fie conştient de responsabilitatea şi consecinţele unui astfel de pas, pentru securitatea regiunii". Atenţionările acestuia s-au născut ca reacţie la decizia Guvernului de a aproba un Proiect de Lege privind staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni şi tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul ţării. Trebuie să spun că atitudinea cu care această decizie a fost tratată de către Ministerul rus de Externe mi se pare surprinzătoare, şi nu în sensul bun. Insinuările subtile transmise Guvernului României s-au dorit a fi un fel de urecheală a elevului care nu ascultă de educator. Ceea ce nu trebuie să piardă din vedere oficialii ruşi este faptul că noi nu suntem o mână de elevi neştiutori, ci conducem o ţară în baza unor decizii importante pentru care ne asumăm responsabilitatea zi de zi. Noi suntem cei care ştim ce este mai bine pentru România, iar afirmaţiile domnului Lukasevici nu vor avea drept efect fugă sau neasumare. Încă din cele mai vechi timpuri intimidarea a fost folosită ca instrument de persuasiune. Din fericire, în cazul de faţă, situaţia este cu totul diferită. România şi NATO nu au încălcat niciun acord, ci au reacţionat în conformitate cu atitudinea pe care Federaţia Rusă a afişat-o în cadrul acţiunilor din Ucraina. Este lesne de înţeles faptul că toate deciziile şi măsurile de protecţie pe care Alianţa Nord-Atlantică le-a luat au fost necesare. Acţiunile în forţă ale Federaţiei Ruse au demonstrat că protecţia aliaţilor de pe flancul estic nu poate fi trecută cu vederea şi nici noile ameninţări nu vor putea stopa dorinţa de mobilizare a NATO. Cel mai important aspect pe care nu trebuie să îl pierdem din vedere este nu doar conştientizarea deciziilor pe care le luăm, ci şi răspunsul pe care alegem să îl transmitem celor care au lansat ameninţările. Poziţia pe care o avem în faţa unei astfel de intimidări este cea care spune totul despre maniera în care conducem ţara, de aceea, replica premierului Victor Ponta merită aplaudată. Sprijinul pe care acesta îl oferă Ministerului Afacerilor Externe este necondiţionat şi de neclintit. Determinarea de care ministrul Bogdan Aurescu a dat dovadă trebuie, de asemenea, apreciată. Ameninţările venite din partea Federaţiei Ruse nu au niciun fel de justificare şi nu vor avea niciun fel de impact sau efect.
				Domnul Liviu Harbuz: "Votul a fost dat pentru a fi mai buni, competitivi şi de a trăi mai bine" O sintagmă deja celebră, argumentată de specialişti şi oficiali francezi, susţine că bunăstarea şi progresul se simt atunci când vin socialiştii la putere, iar dreapta intră în opoziţie şi critică oricare dintre măsurile de dezvoltare economică, progres şi bunăstare. Altfel spus, într-o ţară capitalistă, membră a UE, cu înalt nivel de dezvoltare economică, o voce respectată în lumea politică internaţională, măsurile de stânga au un mai bun efect social şi economic decât cele propuse de dreapta. O explicaţie ar putea fi incapacitatea opoziţiei de a veni cu soluţii, reaua-voinţă în susţinerea actelor normative care îmbunătăţesc traiul de zi cu zi al oamenilor, în cazul nostru al românilor. Aplicând principiul "dacă trebuie să ajungem la putere, să ardem ogoarele şi să otrăvim fântânile", liderii opoziţiei din România subjugă interesele naţionale, ale românilor, intereselor mărunte de grup sau individuale. Că este o luptă benefică pentru a stârpi corupţia şi pe corupţi, asta nu ar trebui să blocheze centrii inteligenţei şi de comandă ai opoziţiei, ai liderilor naţionali de care avem nevoie ca măsurile propuse de stânga să fie echilibrate, criticate, eventual blocate. Oricare lege fizică, chimică, socială ori filosofică a demonstrat în mii de ani că antagonismul este calea progresului, că din critică şi propuneri s-a născut şi susţinut evoluţia omenirii. Incapacitatea opoziţiei de a veni cu soluţii, reaua-voinţă în vederea susţinerii actelor normative care îmbunătăţesc traiul de zi cu zi al românilor sunt evidente prin atacul ori refuzul de a analiza efectele sociale şi economice, cele care pe termen mediu şi lung pot asigura un mai bun nivel de trai românilor. Adică, stânga din Franţa este de aşteptat să aplice măsuri de dreapta care să asigure un mai bun nivel de trai şi o mai mare siguranţă francezilor, dar în România paradoxul, evident, nu poate funcţiona doar pentru că lideri abia născuţi ai opoziţiei au nevoie de un lung exerciţiu democratic pentru a se dedica celor care le-au dat puterea deciziei. Votul a fost dat pentru a fi mai buni, competitivi şi de a trăi mai bine, indiferent de cum au votat cetăţenii. Încălcarea principiilor enunţate în campanie sau mai multe campanii, încălcarea normelor evident democratice, cărora li se subjugă chiar existenţa antagonică a celor două entităţi politico-filozofice, mă conduc la gândul că ceea ce îi mână în luptă este doar dorinţa de a acapara puterea, timp în care interesele oamenilor, ale alegătorilor, ale românilor, de aici şi de departe, sunt eludate, fraudate, mistuite de setea puterii. Să câştigi alegeri clamând lupta împotriva puterii absolute şi să ceri în Parlament şi în viaţa publică tocmai control şi putere absolută, mi se pare formă de cinism politic şi social ori chiar de sindrom dictatorial - "noi şi numai ai noştri!". Norocul românilor şi al României că suntem ţară membră a UE!
				Domnul Liviu Harbuz: "Sacrificiul lui Isus ne condamnă la solidaritate şi iubire" Secolul vitezei nu ne-a adus numai lucruri bune şi trăiri pozitive. A fi grăbit poate garanta locul I pe podium, oricare ar fi el, dar presupune şi a pierde din detalii, din fineţea analizei, din valoarea şi trăinicia relaţiilor, din calitatea vieţii într-un cuvânt. Suntem mai tehnici, evoluaţi, dar mai puţin atenţi la schimbările climatice, la suferinţa semenilor, la preţul plătit pentru confortul aparent. Mileniul III ar trebui să fie al maturităţii civilizaţiei umane, de la tehnologie la protecţia mediului, de la iubire la credinţă, de la toleranţă la cercetarea şi conservarea a ceea ce Omul a creat şi generat ca semn că este sub protecţie divină. Sacrificiul Fiului Domnului s-ar cuveni pus sub semnul generozităţii, al înţelegerii şi toleranţei, al iubirii. Cum altfel ne-am putea explica Marele Sacrificiu, dacă nu din dragoste şi din dorinţa de a-i salva pe semeni? Cum ne putem construi şi urma un ideal, dacă nu pe principii şi norme morale, de etică şi conştiinţă publică? Cum să-mi ajut aproapele, dacă nu fac efortul de a mă înţelege pe mine şi cu mine? Frământările induse şi impuse de perioada Postului Mare mă ajută să vă fac o invitaţie, să vă propun să ne întoarcem cu faţa spre semeni şi să nu dăm vina pe secolul vitezei. Şi noi, ce facem? Dăm vina pe interesul imediat, pe lupta pentru supravieţuire, pe obligaţia de a ne dezvolta pentru a nu dezamăgi ori, la fel de grav, pe interese naţionale ori crize mondiale care ne scutesc aparent de răspunderi personale. Istoria ne arată că preţul plătit de oameni pentru progres a avut şi componenta cinică a statisticii, eludând forma primară, simbolică, filosofică, a sacrificiului suprem, a temeliei iubirii. Suntem condamnaţi, după răstignirea lui Isus, la iubire, la solidaritate şi generozitate, la toleranţă şi înţelegere, sentimente şi stări ale conştiinţei noastre care renasc, aşa cum de mii de ani se întâmplă în fiecare primăvară a sufletului. Lupta cu sine, războaiele personale, cinismul politic care conduce la conflicte armate, setea de putere şi dorinţa bolnavă de a domina prin forţă, eventual armată sau economică, nu arată altceva decât lipsa de respect ori neînţelegerea primului şi celui mai valoros mesaj pe care l-a primit omenirea: suferinţa şi sacrificiul care au motivat 2.000 de ani omenirea în credinţă se cer respectate prin solidaritate, omenie, toleranţă şi generozitate, sentimente şi gesturi care nu fac altceva decât să reconfirme că iubirea este temelia tuturor lucrurilor bune care au condus oamenii şi omenirea spre progres, acolo unde Fiul Domnului ne aşteaptă spre dreaptă răsplată a faptelor noastre bune! Aşa înţeleg să vă fac urările cuvenite de Sărbătorile Pascale, în temeri, îndoieli şi speranţe, în invitaţii la meditaţie şi reconciliere. Iubirea şi speranţa sunt sentimente personale, de nimeni dictate, doar de conştiinţă şi credinţă. Mai buni, mai toleranţi, mai generoşi şi mai înţelepţi vom putea fi mai aproape de valoarea de simbol a sacrificiului Celui care a ales durerea şi suferinţa pentru binele şi perpetuarea omenirii.
				Domnul Liviu Harbuz: "Curaj şi transparenţă pentru salvarea din colaps a sănătăţii" Ministrul sănătăţii Nicolae Bănicioiu a pus degetul pe rana deschisă care pune în pericol starea de sănătate a românilor. Adevăruri ascunse ori fardate zeci de ani sunt spuse cu mult curaj de un coleg de partid ce oferă şi o lecţie de transparenţă. Sunt spulberate astfel mai multe mituri despre Guvernul Ponta, PSD şi reformele ce dau deja rezultate notabile. Subfinanţarea cronică a sistemului de sănătate a fost dublată în timp şi de proasta gestionare a resurselor. Guvernările din ultimii 25 de ani au întreţinut, prin numirea a 36 de miniştri la Ministerul Sănătăţii, starea de provizorat, fără nicio şansă ca sistemul să poată fi reformat şi revigorat. Măsurile pedeliste, pe vremea de tristă amintire a guvernării Boc, au destabilizat organizarea instituţiilor din sănătate, dar, şi mai grav, a aruncat în aer încrederea personalului din sistemul sanitar. Infrastructura depăşită, uzată fizic şi moral, nu mai poate răspunde aşteptărilor pacienţilor din 2015, din cele 430 de spitale de stat foarte puţine fiind construite după 1980. Economia nu a fost până în 2012 la nivelul la care să asigure un buget din care să fie făcute investiţii în infrastructura spitalicească şi achiziţie de aparatură medicală. Dotările şi salarizarea nu au făcut atractiv sistemul de sănătate pentru noi specialişti, ba, mai mult, mulţi au ales sistemul privat ori străinătatea. Criza de personal din sistemul sanitar riscă să pună în pericol funcţionarea unor spitale. Ministrul Bănicioiu oferă, cu sprijinul Guvernului Ponta, soluţii la starea critică, prima investiţie fiind în oameni. Calitatea actului medical ţine de sursa financiară, dar resursa umană este capitală. Din aceste considerente, salarizarea angajaţilor din sistemul de sănătate, deblocarea posturilor, angajarea şi asigurarea de personal, dar şi o altă politică de management la nivelul fiecărei entităţi - spital, şeful de secţie, medicul curant, asistentul medical - vor profesionaliza, moderniza şi relansa sistemul de sănătate. Primul pas a fost făcut prin asumarea adevărului crud, ascuns zeci de ani, şi prin propunerea unei reforme care începe cu oamenii din sănătate.
				Domnul Liviu Harbuz: "Investiţia în tineri, investiţia în viitorul nostru!" O economie sănătoasă, un mediu de afaceri prosper şi accesarea de fonduri europene oferă garanţii că locurile de muncă promise de Guvernul Ponta pot fi create. Facilităţile fiscale adoptate, reducerea TVA la 9% sunt dovezi ale viabilităţii programelor care asigură dinamica economică fără precedent. În plus, România are la dispoziţie, până în 2020, aproape 5 miliarde de euro, bani nerambursabili pentru crearea de locuri de muncă, în special pentru şomeri şi tineri cu vârste de până la 24 de ani, care au terminat şcoala şi nu îşi găsesc de lucru. Vineri a fost lansat Programul European pentru Capital Uman, care, din acest an, îl înlocuieşte pe cel pentru dezvoltarea resurselor umane, fostul POSDRU. Cu bani europeni, angajatorii pot face proiecte pentru consiliere, ucenicie şi formare profesională, iar cei care vor să înceapă o afacere sau au deja o întreprindere mică sau mijlocie pot primi granturi. În afară de crearea de locuri de muncă, 20% din fonduri vor putea fi cheltuite pentru combaterea sărăciei şi pentru categoriile defavorizate, inclusiv romi, iar educaţia are rezervat peste un miliard de euro. Experţii Comisiei Europene vor sta cu ochii pe modul în care România va cheltui aceşti bani, mai ales că programul pentru dezvoltarea resurselor umane a avut în ultimii ani numeroase probleme. În 2012, Comisia a întrerupt temporar plăţile, iar luna trecută a început din nou să verifice proiectele şi se anunţă un nou audit înainte de rambursarea a jumătate de miliard de euro. Din cele peste 3 miliarde de euro alocate pentru dezvoltarea resurselor umane în perioada 2007-2013, România a cheltuit până acum mai puţin de jumătate. Potrivit Recomandării Consiliului, "garanţia pentru tineri" urmăreşte ca statele membre să întreprindă demersuri pentru ca tinerii cu vârsta mai mică de 25 de ani care şi-au pierdut locul de muncă sau care nu au reuşit să se angajeze după terminarea studiilor să primească, în decurs de patru luni de la înregistrarea la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau la centrele de garanţii pentru tineret, o ofertă de bună calitate de angajare, de continuare a educaţiei, intrare în ucenicie sau efectuarea unui stagiu. Proiectele-pilot "Garanţii pentru tineri" şi "Investiţia în tineri, investiţia în viitorul nostru!" se derulează în perioada 23 decembrie 2013 - 30 iunie 2015 şi se adresează exclusiv tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, fiind 5.052 de persoane selectate. Acestea vor beneficia de un plan de acţiune personalizat, de tip servicii integrate de informare, consiliere şi orientare, formare profesională (cursuri de calificare acreditate de Autoritatea Naţională pentru Calificări), ucenicie/internship, prospectare şi medierea locului de muncă, în vederea ocupării unui loc de muncă şi asistenţă în iniţierea de afaceri independente. Dintre aceştia, 3.500 de tineri vor urma cursuri de calificare de nivelul 1 (360 ore) sau de nivelul 2 (720 ore), alţi 376 vor participa la stagii-pilot de ucenicie şi peste 1.000 de tineri vor beneficia de cursuri de dezvoltare a competenţelor antreprenoriale. Cele mai bune 144 de idei de afaceri vor fi premiate, iar autorii lor vor fi îndrumaţi în iniţierea de afaceri independente. Se estimează ca, până la 30 iunie 2015, odată cu finalizarea proiectelor, 600 de tineri să fie deja angajaţi. De asemenea, vor fi înfiinţate 22 de centre judeţene şi patru regionale, vor fi organizate evenimente şi campanii de informare locale şi naţionale şi 20 de târguri de locuri de muncă.
				Domnul Laurenţiu Nistor: "O societate omenoasă este o societate care investeşte în sănătatea oamenilor" Una dintre principalele sarcini pentru Guvern continuă să fie redarea încrederii cetăţenilor în sistemul de sănătate, prin accesul civilizat la serviciile medicale de care au nevoie, precum şi redarea demnităţii personalului medical. Unul dintre obiectivele specifice menţionate în programul de guvernare a fost promovarea politicilor de sănătate bazate pe dovezi şi, implicit, reaşezarea ponderii componentelor sistemului de sănătate, fie că ne referim la servicii de sănătate publică, servicii de sănătate comunitare, servicii preventive sau la asistenţă medicală ambulatorie. Şi, dacă este să vorbim despre fapte şi dovezi, doresc să menţionez aici doar câteva exemple relevante pentru preocuparea permanentă a Ministerului Sănătăţii de a transforma angajamentele politice în promisiuni onorate. În noiembrie 2014, arieratele au dat peste cap în mod grav situaţia financiară a mai multor spitale din ţară. Diminuându-se contractele cu Casa de Sănătate din cauza reducerii numărului de paturi alocate, unele instituţii medicale au avut mari dificultăţi în a-şi plăti datoriile către furnizori. A fost şi cazul Spitalului Municipal Brad. Confruntată cu o astfel de problemă financiară, administraţia publică locală a cerut sprijin din partea Guvernului Victor Ponta, pentru ca activitatea medicală să reintre pe un făgaş normal, iar sprijinul nu a întârziat să apară. Guvernul a alocat 2.200.000 de lei pentru achitarea facturilor restante, înregistrate de spital. Fără această măsură, spitalul s-ar fi blocat de tot şi ar fi intrat în faliment. Un alt exemplu este cel al Spitalului de Urgenţă Petroşani - cel mai mare spital din Valea Jiului. Anul acesta unitatea medicală va beneficia de fonduri importante de la bugetul de stat pentru a efectua reparaţii capitale la vechea clădire şi pentru modernizarea aparaturii medicale şi achiziţionarea de echipamente de comunicaţii în urgenţe de sănătate. Banii pot fi folosiţi începând cu luna aprilie şi au legătură cu proiectul naţional derulat prin ministerul de resort, cu finanţare de la bugetul de stat. În urmă cu o săptămână, Primăria Hunedoarei a semnat contractul pentru alocarea, prin transfer, din bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor destinate cheltuielilor din cadrul proiectului de investiţii şi reparaţii capitale la Spitalul "Dr. Alexandru Simionescu". Proiectul prevede reparaţii capitale la secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă şi Chirurgie, iar valoarea contractului este de peste 2 milioane de lei. Consemnez aici şi o măsură luată de Ministerul Sănătăţii la nivel naţional şi de care beneficiază toţi românii. De la 1 aprilie 2015 au intrat în vigoare noile reglementări din sănătate operate de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care dau şi adulţilor posibilitatea de a beneficia de gratuitate pentru anumite lucrări stomatologice. Preţurile practicate în domeniul stomatologiei şi lipsa accesului la servicii decontabile în acest sector au transformat România într-o ţară de ştirbi. Conform noilor prevederi din contractul-cadru, de acum înainte anumite servicii din domeniul medicinii dentare, care până acum erau prestate gratuit doar pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani, sunt gratuite şi pentru orice adult, indiferent de vârstă. Despre conceptul de "societate omenoasă", premierul Victor Ponta a vorbit pentru prima dată în plenul Parlamentului în luna februarie, când a prezentat priorităţile guvernamentale pe următoarele luni. Obiectivul general al actualului guvern social-democrat este în continuare realizarea unui sistem de sănătate care sprijină şi oferă posibilitatea cetăţenilor să atingă o stare cât mai bună de sănătate şi care contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora. Suntem în aprilie şi putem prezenta deja câteva progrese concrete notabile în această direcţie. Desigur proiectele nu se opresc aici, dar am convingerea că la ora bilanţului vom avea ce să le arătăm oamenilor că am făcut pentru ei şi acesta va fi cel mai important lucru. Să-i putem privi drept în ochi şi să le spunem ferm: noi am făcut ce v-am promis!
				Domnul Laurenţiu Nistor: "Sectorul agricol şi dezvoltarea satului românesc sunt priorităţi absolute ale actualului Guvern" Un an agricol bun trebuie să pornească cu trei premise: vremea să fie prielnică, să existe susţinere financiară suficientă şi oamenii să mişte lucrurile. Despre oameni nu ne îndoim că îşi doresc un an mai rodnic decât cel precedent. Din punct de vedere meteorologic, anul 2015 a început bine. Chiar dacă primăvara a fost mai rece, nu au lipsit precipitaţiile atât de necesare pentru succesul însămânţărilor de sezon. Cât priveşte resursele financiare, Guvernul a decis recent, printr-un memorandum, să aloce 200 de milioane de lei pentru sprijinirea agricultorilor. Fondurile sunt destinate acordării ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal pentru campania 2014 şi în sectorul zootehnic pentru specia bovine. De asemenea, din aceste sume va fi plătit ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV 2014 şi în trimestrul I 2015, ajutorul de minimis acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, ajutorul de minimis pentru compensarea efectelor produse de condiţiile hidro şi meteorologice din perioada ianuarie-august 2014, în sectorul vegetal. Astfel, Guvernul ajută agricultorii ca sectorul agricol să rămână unul dintre motoarele de creştere economică ale României. Să ne amintim că atât în 2013, cât şi în 2014, agricultura noastră a fost o sursă de creştere economică pentru ţară, datorită producţiei bune înregistrate în anii respectivi. În 2015, bugetul Ministerului Agriculturii este cu peste 27% mai mare decât în anul precedent. Nu există argument mai clar şi mai concret care să demonstreze, dincolo de orice speculaţii că, aşa cum este consemnat şi în programul de guvernare, că agricultura şi dezvoltarea satului românesc sunt priorităţi absolute ale actualului Guvern. România a pierdut foarte mult în urma deteriorării situaţiei din sectorul agricol, prin distrugerea filierelor pe produse şi ca urmare a divizării terenului agricol în milioane de exploataţii de mici dimensiuni, lipsite de utilajele necesare unei agriculturi moderne, lipsite de aceste tehnologii performante şi cu care se aliniază cerinţelor pieţei. În acest mandat, Guvernul şi-a propus să fructifice potenţialul agricol al României, concomitent cu revitalizarea zonelor rurale. Şi-a propus ca sectorul agricol să devină o sursă de locuri de muncă pentru populaţia din mediul rural, odată cu garantarea veniturilor agricultorilor şi protejarea mediului.
				Doamna Natalia-Elena Intotero: "Investiţiile sunt prioritare pentru a consolida relansarea economică a României" Investitorii vin în Europa. Statele Unite au intrat pe pieţele financiare europene, iar China se arată din ce în ce mai interesată de o poziţie puternică, pe de o parte, în domeniile tehnologiilor avansate şi, pe de altă parte, în domeniul transporturilor. Cu o creştere economică de numai 7,4% în 2014 şi dorind să nu scadă ritmul dezvoltării economice, China pune în practică o strategie vizionară pe termen mediu şi lung, edificând cu răbdare un nou "drum al mătăsii", care pleacă din Grecia şi trece prin Balcani. Deprecierea euro şi dobânzile reduse favorizează acţiuni investiţionale pe arii mai mari. Determinarea cu care giganticul transportator chinez Cosco s-a implicat în privatizarea portului Piraeus, într-un moment în care economia Greciei pare atât de volatilă, este edificatoare din acest punct de vedere. Şi în Bulgaria, investitorii chinezi sunt interesaţi să obţină în concesiune aeroportul Plovdiv şi să-l transforme într-un centru de logistică pentru Europa şi Asia. Investitorii străini vin şi în România. Recent, o delegaţie formată din reprezentanţii a 27 de mari companii internaţionale din ţări ca Taiwan, China, SUA, Franţa, Italia, Portugalia şi Olanda, a efectuat o vizită în judeţul Hunedoara. Prezenţa atâtor oameni de afaceri în judeţul nostru este cea mai clară confirmare că economia României s-a redresat şi că a venit momentul să acordăm cea mai mare atenţie modului în care putem demonstra că suntem o economie fiabilă în care merită să investeşti. Cei 50 de oameni de afaceri au evaluat la faţa locului şi în dialog direct cu autorităţile locale oportunitatea de a-şi muta în România capacităţile de producţie şi să beneficieze în acelaşi timp de oportunităţile de finanţare prin schema ajutorului de stat, precum şi de fondurile europene pentru dezvoltarea afacerilor. În contextul economic actual global, ar fi ideal dacă am putea convinge firme din Asia să vină să investească în Europa, dacă se poate chiar în România, şi chiar în zona Hunedoara, să construiască aici fabrici, iar produsele care ajung pe piaţa europeană să fie produse chiar aici. În judeţul Hunedoara există o poveste de succes: fabrica DHS din Sântuhalm - cea mai mare fabrică de biciclete din estul Europei. Investitorii de la DHS sunt originari din China şi produc biciclete de mai bine de 15 ani în Hunedoara. Experienţa lor şi o mai mare disponibilitate din partea administraţiilor locale în a oferi investitorilor străini un sprijin garantat prin facilităţi fiscale, dar şi terenuri ieftine, chiar scutirea totală de impozite pe clădiri şi terenuri în cazul unor investiţii de cel puţin 5 milioane de euro sunt cheia relansării economiei locale şi în domeniul producţiei industrial, nu numai al turismului. Şi în municipiul Orăştie există o investiţie care poate fi de asemenea considerată un model de investiţie de succes. Este vorba despre fabrica din Orăştie, deţinută de grupul olandez Philips, al doilea mare exportator de produse electrocasnice din România, care a atins o cifră de afaceri de 101 milioane de euro în 2013, în creştere cu 40% faţă de 2012. Când olandezii de la Philips au cumpărat fabrica din Orăştie, unitatea avea pierderi de 4,4 milioane de euro şi o cifră de afaceri de 21,5 milioane de euro. Acum se doreşte extinderea procesului producţie şi crearea de noi locuri de muncă. Ca o consecinţă directă, investitorii atrag alţi investitori. În prezent, Compania Besser construieşte o fabrică nouă în Orăştie care va produce componente din mase plastice pentru Philips şi care va fi inaugurată în luna iunie. Simplul fapt că investitori străini se arată interesaţi de România, este o confirmare că economia merge bine, că mediul de afaceri a devenit atractiv şi că Guvernul are credibilitate. Este un moment în care interesul hunedorenilor de a avea un loc de muncă bine plătit, o situaţie financiară stabilă şi mai bună trebuie să fie un obiectiv comun pentru toate forţele politice locale, indiferent de orientarea ideologică. Prosperitatea oamenilor ar trebui să fie cea mai importantă doctrină pentru orice politician responsabil care doreşte să onoreze votul pe care l-a primit de la cetăţeni.
				Doamna Natalia-Elena Intotero: "Deblocarea dialogului social este o prioritate pentru Consiliul Naţional Tripartit" Noua viziune pentru România a Guvernului Victor Ponta este definită de creşterea dezvoltării economice şi a coeziunii sociale. Relansarea a luat locul stagnării, fără a neglija continuarea procesului de consolidare fiscală. Punerea în practică a acestei viziuni nu poate ocoli necesitatea de a face funcţională o componentă unică şi indispensabilă a modelului social european, şi anume cea a dialogului social. Trecerea de la o cultură de conflict la o cultură de parteneriat şi luarea în considerare a intereselor comune ale partenerilor sociali nu se poate realiza decât prin negocieri şi consultări permanente între sindicate şi patronat, iar cel mai eficient cadru pentru a purta această comunicare este fără îndoială Consiliul Naţional Tripartit. Este formula politică cea mai eficace pentru a scurta drumul de la analiză, evaluare şi negociere până la decizia executivă la cel mai înalt nivel. Adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliul Naţional Tripartit în prezenţa preşedintelui Comitetului Economic şi Social European, Henri Malosse, a fost ultima etapă de parcurs pentru a marca doi ani şi jumătate de negociere cu patronatele şi sindicatele ca să se ajungă la o abordare comună unitară a dialogului social în România. Acum este rândul Parlamentului României să sprijine Guvernul cu proiectul de modificare a Legii dialogului social, definitivat după aprobarea documentului de către Consiliul Europei, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Aceste modificări s-au impus ca necesare în urma constatării că, în mod cu totul paradoxal, Legea dialogului social aşa cum este ea redactată în momentul de faţă, blochează de fapt dialogul social din România. De principiu, se poate constata că sistemul integrat al dialogului social, instituţionalizat din România este structurat funcţional, prezentând un grad ridicat de adaptare la satisfacerea partenerilor sociali, la toate nivelurile şi că dialogul social românesc este pe un drum bun, chiar dacă este încă la începutul acestui drum. Societatea românească nu se confruntă în acest moment cu conflicte semnificative care să o afecteze structural, însă cultura dialogului social are nevoie să se dezvolte, şi aceasta nu se poate face decât prin păstrarea comunicării permanente între cei trei actori sociali, guvern- patronate-sindicate, şi prin continuarea unui dialog bazat pe etică, onestitate, transparenţă şi imparţialitate. Numai aşa societatea românească poate deveni ceea ce ne dorim cu toţii: o societate care respectă un sistem de valori autentice, europene.
				Doamna Natalia-Elena Intotero: "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate - cel mai bun ajutor pentru tineri" Strategia Guvernului Victor Ponta în educaţie vizează îndeplinirea mai multor obiective, dintre care doresc să menţionez aici creşterea performanţei sistemului românesc de învăţământ, deschiderea sistemului de educaţie, formare profesională şi cercetare către societate, dar mai ales construirea societăţii cunoaşterii prin transformarea educaţiei în vector de dezvoltare socioeconomică. Din păcate, România este din nou printre ultimele ţări din Europa: are cu 15% mai puţini absolvenţi de facultate decât media europeană. Datele au apărut în cel mai recent studiu UNICEF referitor la educaţie. Doar 21% dintre adulţii cu vârste între 30 şi 34 de ani au absolvit facultatea, aceasta, în timp ce media în Uniunea Europeană depăşeşte 35%. Experţii internaţionali argumentează că ţara a ajuns aici din cauza bugetelor mici alocate, în fiecare an, învăţământului. Un alt aspect extrem de îngrijorător este, pe de o parte, diminuarea ratei de absolvire cu diplomă de bacalaureat a elevilor în vârstă de 18 ani de la 63,4% la 39,2%, iar, pe de altă parte, creşterea numărului de studenţi care au abandonat studiile universitare, în anul academic 2013-2014, în primii doi ani de studiu. Pentru a recupera acest handicap social şi uman, Guvernul a aprobat programul naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate", care se va derula pe o perioadă de şapte ani, cu o finanţare de la bugetul de stat de aproximativ 200 de milioane de euro şi care se adresează liceelor şi unităţilor de învăţământ superior de stat. Pilonul de susţinere al acestui program naţional este un Memorandum privind contractarea de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a unui împrumut în vederea promovării implementării obiectivelor, împrumut aprobat deja din data de 16 martie 2015. În urma semnării acordului de împrumut, se preconizează ca proiectul să intre în vigoare în următoarele luni, astfel încât fondurile împrumutate să fie disponibile în anul şcolar 2015-2016. În cadrul acestui program, liceele şi facultăţile vor organiza activităţi potrivit specificului pedagogic al fiecăruia, cu scopul de a spori coeficientul de promovabilitate la bacalaureat. Guvernul şi-a propus ca principal obiectiv anul acesta creşterea nivelului de promovabilitate la 59%, minim, pentru cele mai slabe licee, creşterea ratei de înscriere în învăţământul superior şi, de asemenea, reducerea gradului de abandon şcolar în anii I şi II de facultate. Alături de "Garanţie pentru tineri", program al Uniunii Europene special dedicat tinerilor care nu sunt cuprinşi în vreo formă de educaţie, instruire sau nu sunt angajaţi, Programul "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate" este o altă direcţie concretă de acţiune guvernamentală, o altă modalitate de a investi în tineri, de a-i sprijini să îşi urmeze până la capăt cariera şcolară şi să îşi dezvolte cât mai mult potenţialul individual pentru a-şi construi un viitor mai bun şi mai sigur atât pentru ei, cât şi pentru România.
				Doamna Ana Birchall: "Noua politică agricolă comună" În această declaraţie vreau să vă vorbesc despre noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), perspectivele României privind viitoarea reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) şi modul în care România poate beneficia de oportunitatea de a ridica nivelul economic al unor zone mai sărace, dezavantajate economic, prin folosirea oportunităţilor pe care agricultura le oferă. Noua politică agricolă comună europeană urmăreşte protejarea biodiversităţii, a calităţii apei şi solului, iar strategia pentru perioada de până în anul 2020 pune accent pe subvenţiile directe către fermieri şi pe sprijinirea culturilor ecologice şi, astfel, prezintă un avantaj pentru tineri şi pentru micii fermieri. Fondurile agricole vor putea fi accesate doar de către cei care dovedesc că activitatea agricolă pe care o desfăşoară contribuie substanţial la veniturile generale. Noua Politică Agricolă Comună, precum şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru 2014-2020 permit armonizarea utilizării fondurilor pe nevoile specifice ale României şi pot astfel contribui semnificativ la creşterea productivităţii în agricultura naţională. Trebuie precizat că o particularitate a noii Politici Agricole Comune este faptul că pentru prima dată s-a luat în considerare specificul statelor membre şi au fost integrate multe elemente de flexibilitate care le permit statelor membre să echilibreze modul de aplicare a plăţilor directe, în funcţie de nevoile agriculturii din statul respectiv. Consider că România se află în faţa unei provocări pe care nu are voie să o rateze, şi anume: armonizarea fondurilor europene la specificul agriculturii româneşti şi a problemelor cu care ne confruntăm, cu precădere în zonele mai sărace şi dezavantajate economic, cum este şi judeţul Vaslui, de exemplu. În calitatea mea de deputat al vasluienilor de pe Valea Tutovei, o zonă defavorizată economic, consider că adaptarea Politicii Agricole Comune şi aplicarea noului PNDR oferă o şansă reală celor care locuiesc în mediul rural - care nu trebuie să uităm că reprezintă circa 50% din populaţia activă - de a-şi ridica nivelul de trai, de a-şi consolida micile ferme de familie, de a nu mai fi nevoiţi să crească exodul forţei de muncă şi de a simţi că trăiesc cu adevărat într-un stat european, aici, acasă. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, ca parte a Politicii Agricole Comune, este pentru România o şansă, dar în egală măsură o mare responsabilitate. Salut pe această cale măsurile luate de Guvernul Ponta care au condus la creşterea suprafeţelor agricole cultivate şi la mobilizarea forţei de muncă tinere în agricultură. La mine în Colegiu, pe Valea Tutovei, ca şi în restul judeţului Vaslui, terenurile arabile lăsate în paragină au scăzut ca număr faţă de anii anteriori. Dacă în 2012 peste 6,5% din suprafaţa de teren agricolă era pârloagă, anul următor aceasta a scăzut la jumătate. Schimbarea de atitudine este rezultatul măsurilor luate de actualul Guvern care vin să încurajeze pe toţi cei care vor să facă o agricultură profitabilă, în special pe tinerii care vor să îşi deschidă o fermă sau să cultive pământul. Noua politică agricolă europeană devine comună prin obiectivele şi instrumentele sale, şi nu printr-un model unic sau dominant de dezvoltare. De aceea, elementele care ţin de specificul românesc, precum fermele mici, aspecte care ţin de structura fermelor de la noi, de nevoile de investiţii pentru modernizarea fermelor din România, se regăsesc în noul pachet avansat. Un alt aspect este că noua PAC vine cu un sprijin mai bine ţintit pentru măsuri care răspund unor nevoi specifice: tinerii fermieri, micii fermieri, sprijinul pentru zonele defavorizate. În acelaşi timp, există o reechilibrare a sprijinului financiar pentru statele membre din Est şi din Vest, dar şi pentru diferitele categorii de fermieri. Agricultura se confruntă cu o problemă demografică majoră, şi nu este numai cazul României. La nivel european, 30% dintre fermieri au peste 65 de ani, în vreme ce doar 6% au sub 35 de ani. Fără tineri care să se orienteze spre această activitate nu există un viitor pentru agricultura europeană. De aceea, Guvernul Ponta a dorit să facă, pe linia politicii europene, mai multe pentru a convinge tinerii să se stabilească în mediul rural şi să se implice în agricultură. Un tânăr fermier de până la 40 de ani, care îşi începe activitatea în domeniul agricol, va primi în primii cinci ani o subvenţie mai mare cu 25% decât subvenţia generală. În plus, în cadrul programului de dezvoltare rurală, tinerii fermieri vor putea beneficia în continuare de ajutor financiar nerambursabil, de până la 70.000 de euro, pentru instalarea în fermă, deschiderea unei afaceri în agricultură, formarea profesională şi serviciile de consultanţă. Toate aceste măsuri sunt doar începutul unui proces care trebuie să ducă România alături de ţări importante din Europa în ce priveşte producţia agricolă. Pentru anumite zone din România, cum este şi judeţul Vaslui, agricultura pe bază de subvenţii europene reprezintă principala oportunitate pentru a creşte nivelul de trai şi calitatea vieţii oamenilor. Vă invit, aşadar, să sprijinim acest proces de informare a tinerilor din colegiile noastre cu privire la noua PAC, să îi convingem că se află în faţa unor oportunităţi de a-şi ridica nivelul de trai şi, nu în ultimul rând, că pot munci cinstit şi cu real folos şi în ţara lor, fără să mai fie nevoiţi să ia calea străinătăţii. Agricultura este o şansă a României de a-şi aduce tinerii acasă, de a-şi creşte capacitatea forţei de muncă şi de a se dezvolta economic printr-un domeniu în care avem multă experienţă şi încă şi mai mult potenţial.
				Domnul Radu Babuş: "Îmbunătăţirea mediului de afaceri" Îmbunătăţirea mediului de afaceri pentru toate societăţile comerciale, în special pentru IMMuri, este una dintre principalele priorităţi ale strategiei Uniunii Europene de creştere economică pentru următorii zece ani Europa 2020 - facilitarea şi ameliorarea activităţilor comerciale. Una dintre cele şapte iniţiative emblematice ale Strategiei Europa 2020 a stabilit o serie de acţiuni relevante pentru IMM-uri. Revizuirea iniţiativei în favoarea întreprinderilor mici, "Small Business Act", şi Actele privind Piaţa unică I şi II includ, de asemenea, acţiuni concepute pentru a îmbunătăţi accesul la finanţare şi pentru a reduce în continuare costurile asociate desfăşurării unei activităţi economice în Europa. Societăţile comerciale consideră că activităţile economice transfrontaliere sunt costisitoare şi dificile, doar un număr mic de IMM-uri investind în străinătate. Acest lucru se datorează, printre altele, diversităţii legislaţiilor naţionale, în special diferenţelor în materie de dreptul societăţilor comerciale la nivel naţional şi lipsei de încredere în societăţile străine în rândul clienţilor şi al partenerilor de afaceri. Pentru a soluţiona problema lipsei de încredere, societăţile înfiinţează adesea filiale în alte state membre. Avantajul acestei abordări este că societăţile sunt în măsură să pună la dispoziţia clienţilor marca şi reputaţia societăţii-mamă, oferindu-le în acelaşi timp siguranţa de a avea relaţii cu o societate care are statut juridic de societate rezidentă, şi nu de societate străină. Înfiinţarea unei societăţi în străinătate presupune, printre altele, costurile pe care le implică îndeplinirea cerinţelor juridice şi administrative din alte ţări, care adeseori sunt diferite de cele cu care societăţile sunt obişnuite "în ţara de origine". Astfel de costuri - inclusiv traducerea şi consilierea juridică suplimentară necesară - sunt susceptibile a fi deosebit de ridicate pentru grupurile de societăţi, întrucât orice societate-mamă, în special un IMM societate-mamă, se confruntă în prezent cu cerinţe diferite pentru fiecare ţară în care doreşte să se înfiinţeze o filială. Întreprinderile mici şi mijlocii europene au un rol esenţial în consolidarea economiei Uniunii Europene. Cu toate acestea, ele se confruntă în continuare cu o serie de obstacole care le împiedică dezvoltarea completă în cadrul pieţei interne şi, prin urmare, le împiedică să îşi pună în valoare întreaga contribuţie potenţială la economia Uniunii Europene.
				Doamna Lucreţia Roşca: "Guvernul Ponta face dreptate românilor!" Domeniul economic şi fiscal, precum şi implementarea de noi măsuri sociale se numără printre obiectivele primordiale ale Guvernului pentru acest an, în care vom obţine din nou o creştere economică semnificativă. Astfel, Executivul şi-a fixat un număr de 12 domenii-ţintă, principalele obiective fiind consolidarea preocupărilor de redresare, în special în domeniul economic, social şi al sistemelor fundamentale - sănătate şi educaţie. Aceste priorităţi pornesc de la premisa unei stabilităţi şi colaborări mai intense între Parlament şi Guvern, care au făcut ca în ultimii trei ani România să înregistreze, an de an, atât un procent însemnat de creştere economică, dar şi o reducere considerabilă a şomajului. Numai anul trecut, spre exemplificare, numărul şomerilor s-a redus cu 140.000 de cetăţeni, care au acum un loc de muncă. Un alt element important în ecuaţia creşterii nivelului de trai al românilor, propusă de Guvernul PSD, este inflaţia de doar 1% din 2014, aspect care a contribuit, de asemenea, la menţinerea preţurilor produselor indispensabile populaţiei sub acest nivel al inflaţiei. Reperele principale pentru acest an sunt, cum spuneam, implementarea măsurilor legislative de continuare a creşterii şi stimulării economice. Totodată, Executivul nostru va transpune în practică şi un alt deziderat esenţial, care poate fi atins doar printr-o colaborare Parlament - Guvern pe termen lung, respectiv ca o parte cât mai importantă din creşterea economică să fie transmisă către cetăţeni, să fie resimţită efectiv de români, printr-o distribuţie mai echitabilă a resurselor şi prin păstrarea echilibrului social. Din acest punct de vedere, Strategia de combatere a sărăciei, un document extrem de complex şi pragmatic, elaborat recent de Guvern, în colaborare cu instituţiile internaţionale, urmează să fie pusă în aplicare după ce va fi prezentată plenului reunit al Parlamentului. O primă ţintă a Executivului, respectiv reducerea TVA la produsele alimentare indispensabile încă de la mijlocul acestui an, constituie indiscutabil o reuşită extrem de importantă atât pentru economia românească, dar mai ales pentru oameni. Această reducere a TVA se va vedea imediat în creşterea posibilităţii românilor de a-şi uşura costurile vieţii, fapt ce va duce implicit la majorarea standardului de viaţă şi un grad sporit de suportabilitate a coşului zilnic al necesităţilor. De asemenea, paleta măsurilor sociale se referă la indexarea anuală a pensiilor, fapt ignorat cu desăvârşire de fostele Guverne Băsescu-Boc, dublarea alocaţiilor pentru copiii din familiile dezavantajate, indexarea indemnizaţiei persoanelor cu dizabilităţi. Acestea sunt realităţi susţinute de bugetele alocate pentru acest an, iar Executivul le va aplica şi în anii viitori, fără nicio legătură cu campaniile electorale ce vor urma. România are nevoie în continuare de astfel de măsuri de echilibru social, ipostază definitorie pentru realizarea obligaţiei statului de a încuraja o societate mai omenoasă, care să aibă grijă în mod unitar de toate categoriile populaţiei, în special de persoanele cu posibilităţi materiale reduse. Nici tinerii nu vor fi uitaţi de Guvernul PSD, urmând a fi luate o serie de decizii care să-i determine să rămână şi să muncească în ţară. Astfel, vor fi înaintate propuneri concrete privind creşterea ocupării în rândul tinerilor, prin proiecte demarate în zona muncii, pentru persoanele care ies din perioada de şomaj, implementarea venitului minim de inserţie, precum şi alte hotărâri politico-administrative destinate tinerilor aflaţi la început de drum, pentru a-i ajuta să obţină un loc de muncă şi o locuinţă de care au cu adevărat nevoie. Iată, deci, o serie de fapte concrete care s-au întâmplat în ultima perioadă, un lanţ de hotărâri constructive şi stimulative luate în scopul creşterii bunăstării românilor şi a calităţii vieţii. Aceste măsuri vor continua şi în acest an, şi anul viitor, fapt ce va demonstra că românii nu au greşit când au ales ca PSD să conducă din punct de vedere executiv România.
				Domnul Mihai Weber: "O economie competitivă, singura şansă de dezvoltare a României" După trei ani de muncă şi responsabilitate, actuala guvernare a adus România pe drumul cel bun. Dacă până în 2012 ţara se afla în plin proces de recesiune economică, în prezent înregistrează o creştere pe segmentul economiei, putând fi observate progrese remarcabile. Sunt 4 ani - 2012, 2013, 2014, 2015 - în care indicele economic a crescut neîntrerupt, peste media europeană, acest lucru însemnând mult. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, economia României a crescut în 2014 cu aproape 3% faţă de 2013, produsul intern brut înregistrând un avans de 2,5% în intervalul octombrie-decembrie 2014. În pofida ruperii alianţei Uniunii Social Liberale, Partidul Social Democrat nu a renunţat la programul acestei alianţe, continuând să lupte pentru bunăstarea tuturor românilor şi pentru îndreptarea greşelilor făcute în timpul guvernării Boc. Drept urmare, au fost reîntregite salariile bugetarilor şi înapoiate pensiile ce au fost tăiate, salariul minim a crescut cu 15 procente, au fost redeschise şcoli şi spitale care în perioada 2010-2011 au fost închise, a fost eliminat impozitul pe profitul reinvestit, a fost redus CAS-ul, în primele două luni ale anului 2015 au crescut atât lucrările în construcţii, cu aproape 15 %, cât şi investiţiile străine directe (409 milioane euro), cu 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, toate aceste măsuri fiind realizate în scopul unei relansări economice. Am convingerea că actuala guvernare va continua să lupte, prin toate pârghiile ce le va avea la îndemână, pentru scoaterea totală a României din izolare. Susţinerea investiţiilor precum şi îmbunătăţirea infrastructurii sunt punctele prioritare pentru perioada următoare. Trebuie să îi oferim ţării o nouă şansă spre dezvoltare şi modernizare, acest lucru fiind realizabil numai prin unitate, efort, transparenţă şi seriozitate.
				Domnul Ovidiu-Cristian Iane: "Dependenţa de jocurile de noroc" În societatea zilelor noastre, dependenţelor de alcool şi de tutun li se acordă atenţia necesară şi tratament corespunzător pentru a vindeca bolnavul care suferă de aceste tulburări ale sănătăţii. Cu toate acestea ludomania care este explicată prin dependenţa faţă de jocurile de noroc, este tratată cu superficialitate, de cele mai multe ori ea nefiind considerată o ameninţare la viaţa individului precum sunt cele două dependenţe menţionate mai sus. În urma unor cercetări efectuate la Facultatea de Medicină din Harvard, SUA, s-a constatat faptul că în momentul în care subiectul înregistrează câştiguri la jocurile de noroc, activitatea sa cerebrală este identică cu cea a dependenţilor de cocaină în momentul administrării dozei. Concluziile acestei cercetări ne ajută să înţelegem că dependenţa patologică de alcool, droguri, dar şi de jocuri de noroc cauzează o serie de modificări biochimice, printre care scăderea nivelului mediatorilor chimici de la nivel cerebral, precum adrenalina şi serotonina, ceea ce înseamnă că, la fel ca în cazul unui dependent de droguri, un ludopat căruia îi este restricţionat accesul la ceea ce face obiectul dependenţei sale va prezenta simptome precum violenţă, impulsivitate, comportament agresiv faţă de membrii familiei, pierderea autocontrolului, demenţă, furt, şi, în cele din urmă, tentativă de sinucidere. Câţi dintre noi nu am auzit de astfel de cazuri în care cetăţenii, proveniţi din toate categoriile sociale, au recurs la diverse metode, printre care unele extreme, pentru a procura sumele de bani necesare satisfacerii acestei dependenţe. Tineri care şi-au pierdut într-o zi toate economiile ultimilor ani, familişti devotaţi care odată căzuţi în această patimă au întreprins numeroase acţiuni care au cauzat separarea de cei dragi, oameni care şi-au risipit întregul salariu, au luat bani cu împrumut de la cei apropiaţi, cei ajunşi la disperare au luat bani cu camătă sau s-au sinucis din cauza poverii datoriilor, sunt doar câteva exemple tragice care nouă ne sunt deja cunoscute. Supervizorul Asociaţiei pentru Prevenirea şi Tratarea Adicţiei, Cristian Noaghi, declara, în decursul acestui an, că în România se cunosc în jur de 150 de mii de persoane dependente de jocurile de noroc, atrăgând atenţia şi asupra faptului că în Bucureşti astfel de locaţii sunt la tot pasul. Ţinând cont de aspectele prezentate mai sus, colegi din cadrul Partidului Social Democrat au avut iniţiativa de a solicita diminuarea numărului spaţiilor deţinătoare de slot-machines, semnalând pericolul pe care acestea îl prezintă, demers care însă a primit aviz negativ. Problema care a fost ridicată cu privire la această iniţiativă a fost aceea că în urma unei astfel de decizii statul va pierde sute de milioane de euro, însă puţini au fost cei care s-au interesat de numărul de vieţi pierdute, dacă industria jocurilor de noroc nu va fi atent supravegheată. Consider că O.U.G. nr. 92 din 2014 privind jocurile de noroc este un prim pas făcut în direcţia protejării cetăţenilor împotriva dependenţei patologice de "păcănele", chiar dacă acest scop a fost atins prin mărirea taxelor pe jocuri de noroc şi adăugarea unei taxe de viciu. Doresc să precizez că mărirea taxelor, în general, nu este ceva pentru care eu militez şi nici nu îmi doresc acest lucru, însă sumele de bani provenite din taxarea acestei industrii cu efecte nocive vor fi repartizate Ministerului Tineretului şi Sportului, Fondului cinematografic, Programului Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice şi pentru o fundaţie nou înfiinţată ce are ca scop unic realizarea programelor de protecţie a tinerilor împotriva jocurilor de noroc, prevenirea şi tratarea dependenţei, soluţionarea promptă şi eficientă a litigiilor dintre un organizator de joc şi un jucător etc. Într-o societate ideală s-ar urmări responsabilizarea cetăţenilor cu privire la pericolul reprezentat de jocurile de noroc, cât şi a organizatorilor acestor jocuri cu privire la dezastrele care pot surveni, dacă încurajează comportamentul dependent. Aşa cum în Belgia intrarea ludopaţilor este interzisă în cazinouri, sper ca şi în România legislaţia să se armonizeze, astfel încât să poată fi redus numărul dependenţilor şi al victimelor colaterale apărute în urma acestui viciu.
				Domnul Ovidiu-Cristian Iane: "Eradicarea sărăciei pe harta României şi priorităţile pentru incluziunea romilor" Cu toate că trăim în perioada modernizării infrastructurii vieţii şi facilitării accesului la tehnologiile concepute pentru a ne îmbunătăţi condiţiile de trai, sărăcia, ca fenomen social, capătă, de asemenea, amploare la cote alarmante. Chiar dacă la nivel global, în ultimele decenii, numărul persoanelor aflate în condiţii de sărăcie s-a înjumătăţit, în ultima perioadă resursele acestora s-au împuţinat, astfel încât, peste un miliard de persoane trăiesc astăzi în sărăcie extremă cu mai puţin de un dolar pe zi. Sărăcia este considerată ca fiind fenomenul în care un individ dispune de resurse materiale limitate care conduc la un mediu de trai deteriorat şi care îl plasează sub nivelul minim acceptat de societate. Această condiţie atrage după sine excluderea sa din cercurile sociale, deprivarea pe plan educaţional, incapacitatea de a se dezvolta pe plan personal şi automat cauzează dezechilibre grave în viaţa individului supus acestui fenomen. Conform statisticilor realizate la nivel european, în cadrul ţărilor membre există circa 124 de milioane de oameni, adică aproximativ 25% din totalul populaţiei, care sunt supuşi riscului sărăciei şi automat excluziunii sociale. Ţinând cont de acest aspect îngrijorător şi de faptul că una dintre minorităţile care prezintă cel mai ridicat risc de sărăcie este cea a romilor, Comisia Europeană a pus accentul pe această disfuncţionalitate socială şi a întreprins două măsuri importante cu rolul de a combate acest fenomen. Prima măsura de acest fel este elaborarea Strategiei Europa 2020 pentru care a acordat un trilion de euro în vederea creării locurilor de muncă, reducerea sărăciei şi a excluziunii sociale şi cea de-a doua măsură este reprezentată de platforma europeană creată, prin intermediul căreia toate statele membre implicate în acest demers să poată furniza idei şi experienţe din teritoriu cu privire la procesul de incluziune al romilor. În România, conform ultimelor recensăminte realizate, 3,3% din totalul cetăţenilor sunt autodeclaraţi de etnie romă, dintre care 63% locuiesc în mediul rural unde sunt afectaţi de o serie de factori care favorizează fenomenul de sărăcie, iar restul îşi desfăşoară viaţa în mediul urban. În ceea ce priveşte nivelul de şcolarizare şi calificare al acestei minorităţi, un număr de puţin peste 3.000 de etnici romi frecventau învăţământul superior de educaţie şi circa 44.000 urmau învăţământul postliceal sau liceal, în 2011, factori care influenţează în mod negativ accesul şi integrarea acestora pe piaţa muncii. Astfel, pentru combaterea sărăciei şi segregării cetăţenilor români de etnie romă, Guvernul a adoptat strategia de incluziune a romilor cu o serie de acţiuni ce vor fi desfăşurate pe perioada 2015-2016 pentru care s-au alocat 430 de milioane de lei, urmând ca procesul de educaţie şi de ocupare a forţei de muncă să fie finanţat din fondurile europene structurale şi de investiţii din cadrul financiar multianual al Uniunii Europene. Această strategie va acţiona pe o serie de planuri decisive, printre care pe cel al locuirii, în care se vor reabilita sau construi locuinţe sociale pentru asigurarea unor condiţii decente de viaţă, pe planul sănătăţii, prin care li se va facilita accesul la servicii medicale de bază, totodată şi burse pentru romii care doresc să studieze în domeniul sănătăţii, informarea cu privire la pachetul de sănătate de bază, angajarea unu asistent medical de etnie romă în comunităţile rome etc. În domeniul educaţiei, Guvernul iniţiază Programele "A doua şansă", pentru cei care vor să reia procesul de şcolarizare şi "Şcoala după şcoală", prin care zeci de mii de copii de etnie romă vor fi incluşi pentru a fi încurajaţi să adere şi să rămână în sistemul educaţional. La nivelul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice s-a elaborat Strategia Naţională privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei 2014-2020, prin intermediul căreia decalajele socio-economice să fie reduse şi pentru a oferi tuturor cetăţenilor şanse egale de trai şi dezvoltare. Acţiunile acestei strategii vor fi centrate pe sprijin financiar adecvat, protejarea consumatorilor împotriva creşterii tarifelor la electricitate, protejarea persoanelor vârstnice aflate în pericol de sărăcie, servicii sociale adecvate, consolidarea asistenţei sociale la nivel comunitar, pregătirea acestora în vederea ocupării forţei de muncă şi multe altele. Aceste acţiuni îi vizează pe romi ca grup ţintă, dat fiind faptul că cea mai mare pondere a acestei etnii trăieşte în sărăcie absolută, însă fără a exclude alte grupuri socio-economice vulnerabile sau dezavantajate. Aceste demersuri urmăresc implementarea valorilor de bază ale unei societăţi, cum ar fi drepturile omului, demnitatea umană şi nediscriminarea. În acelaşi timp, romii trebuie să se bucure de drepturi şi şanse egale în ceea ce priveşte accesul la educaţie, îngrijire medicală, locuinţe şi locuri de muncă. Pentru succesul acestei iniţiative, solicit Guvernelor Uniunii să implementeze politicile publice care vor conduce la eradicarea discriminării, cu precădere asupra populaţiei de etnie romă, iar autorităţilor locale le cer să se informeze cu privire la instrumentele financiare puse la dispoziţie de Comisia Europeană şi să se implice, monitorizând progresele din teritoriu, şi, bineînţeles, să coopereze cu autorităţile şi ONG-urile din domeniu, pentru a diminua stigmatizarea romilor, excluziunea din viaţa socială, dar mai ales pentru a înregistra progrese în acest aspect.
				Doamna Violeta Tudorie: "Conjuncturi şi perspective economice ale României" Datele înregistrate din fiecare lună a primului trimestru al acestui an ne arată că economia ţării noastre are bune perspective de dezvoltare atât în acest an, cât şi în următorii trei ani. De exemplu, potrivit datelor prezentate în urmă cu ceva timp de Eurostat, România a consemnat în luna ianuarie a patra mare creştere a vânzărilor cu amănuntul din Uniunea Europeană (UE), de 7,3%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, fiind devansată de Luxemburg, Ungaria şi Polonia. La nivelul UE, comerţul retail a urcat cu 4% în ianuarie faţă de aceeaşi lună din 2014, pe fondul creşterii vânzărilor de combustibil şi de produse nealimentare, în timp ce, prin comparaţie cu luna decembrie a anului trecut, avansul consemnat a fost de 0,8%. Pentru perioada următoare, unii dintre cei mai obiectivi analişti economici din ţară, dar şi unele instituţii din străinătate prognozează o evoluţie încurajatoare a economiei naţionale. Astfel, se prevede o creştere economică bazată în mare măsură pe avansul cererii interne susţinut de venituri şi salarii în creştere. Se mai anticipează o inflaţie moderată şi creşterea numărului de locuri de muncă. După doi ani de contracţie, investiţiile publice şi private se aşteaptă să îşi revină. De asemenea, este pusă în mişcare o strategie de o creştere a absorbţiei mai consistentă a fondurilor europene şi o fiscalitate mai atractivă. Exporturile continuă să crească, deşi într-un ritm mai scăzut, în vreme ce se menţine trendul de creştere a importurilor care va devansa exporturile. Foarte important, în contextul adoptării noului Cod fiscal şi a devansării măsurii de reducere a TVA la alimente, de la 24 la 9% începând cu 1 iulie a.c., este şi faptul că, în acelaşi timp, echilibrele macroeconomice vor fi menţinute în limitele convenite pentru pregătirea apropierii de zona euro. De altfel, România se numără printre ţările europene care au reuşit să corecteze în mare măsură dezechilibrele acumulate înainte de criză, performanţa sa fiind remarcată ca bună în actualul context european. Mai avem însă de făcut eforturi pentru atingerea convergenţei către nivelul de trai din ţările UE. Noile măsuri anunţate de creştere a veniturilor populaţiei, inclusiv de creştere a salariilor, vin să confirme faptul că suntem pe direcţia bună şi rezultatele din acest an şi următorii vor fi în măsură să demonstreze valabilitatea actualelor politici economice, fiscale şi sociale, precum şi eficienţa actului de guvernare. Cât priveşte instituţiile internaţionale, mă refer la recentul comunicat al Standard&Poor's, compania americană de rating ale cărei baze au fost puse în anul 1860, compania este una dintre cele mai importante trei agenţii de rating din lume, alături de Moody's şi Fitch Ratings. Or, Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor's (S&P) a confirmat ratingurile României pentru datoriile în valută şi în moneda locală, la BBB-/A-3, cu perspectiva stabilă, estimând că economia României va creşte cu circa 3% pe an între 2015 şi 2018, anulând parţial impactul tăierilor de taxe anunţate de Guvern. Totodată, se confirmă şi faptul că scăderea TVA va fi compensată parţial de creşterea consumului. Ca o concluzie, putem spune că în momentul de faţă România se află într-o bună conjunctură de creştere, cu un nivel superior de stabilitate, în general. Cu alte cuvinte, economia şi societatea românească se înscriu pe o traiectorie consolidată de dezvoltare aşa cum nu a mai cunoscut de peste zece ani. Trebuie să recunoaştem aici că este meritul în primul rând al guvernării PSD, care reia trendul din anii 2000-2004, cu speranţa că nu vom avea acelaşi deznodământ precum acela de la sfârşitul anului 2004 şi vom continua să guvernăm cu bune rezultate pentru cetăţenii României încă o legislatură şi după 2016.
				Doamna Violeta Tudorie: "Salarizarea bugetarilor, printre priorităţile politicilor sociale" Ca partid social-democrat, este normal ca PSD să acorde importanţa cuvenită politicilor sociale. De altfel, tot timpul cât a fost la guvernare, partidul nostru a dat atenţie la ceea ce se întâmplă în viaţa oamenilor, iar în practica sa politică a acordat prioritate politicilor sociale şi continuă s-o facă şi în actuala legislatură. În acest context îşi găsesc explicaţia şi preocupările recente ale Guvernului de a asigura resursele financiare necesare programelor sociale, cu prioritate celor de îmbunătăţire a ocupării şi de creştere a veniturilor populaţiei. Amintesc în acest sens campaniile recente pentru reducerea evaziunii fiscale, deşi preocuparea a fost tot timpul în grija ministerelor de resort, ale ANAF şi ale întregului Guvern. Chiar şi dinspre ministerul muncii se poate observa o dinamizare a activităţii agenţiilor subordonate, care au adoptat o serie de măsuri şi iniţiative cu efecte benefice asupra vieţii cetăţenilor, iar preocuparea pentru politicile sociale guvernamentale şi-a făcut loc printre primele priorităţi ale actualului Executiv. Se poate observa acest nou suflu redat politicilor sociale pe toate direcţiile care ţin de Ministerul Muncii, de la măsurile active de reducere a şomajului, de îmbunătăţire a ocupării, până la acelea de creştere a veniturilor celor care trăiesc din muncă. Aici am în vedere nu numai creşterea salariului minim pe ţară, a salariilor tinerilor, cadre didactice şi a medicilor rezidenţi, ci noua viziune privind salarizarea tuturor celor peste 1.100.000 de bugetari, începând de anul viitor. Prin Proiectul de Lege privind salarizarea bugetarilor se are în vedere o creştere substanţială a salariilor din acest sector, care, după ce au fost tăiate în 2010, au rămas la nivelul a ceea ce s-a recuperat în ultimii trei ani. Dar, în afară de un cadru nou de creştere a salariilor, este vorba şi de o reducere a claselor de salarizare, în funcţie de nivelul studiilor, precum şi de operarea unor ajustări şi corelări mai bune între diferitele structuri ale personalului bugetar. În acest cadru, personal susţin o creştere mai consistentă a salariilor medicilor pentru a-i încuraja să rămână în ţară, întrucât avem lipsuri majore în acest domeniu. Pentru acest proiect, Guvernul a decis înfiinţarea unui grup de lucru încă din luna ianuarie a.c., având ca sarcină să revizuiască Legea salarizării unitare, astfel încât noile prevederi să fie aplicate începând cu anul viitor. Apreciez că acest colectiv trebuie să finalizeze cât mai repede noul proiect pentru a avea timpul necesar dezbaterilor publice şi parlamentare, în aşa fel încât legea să fie adoptată până la întocmirea bugetului pe 2016, dacă vrem să intre în vigoare de la începutul anului viitor. Ca parlamentar PSD şi membru al Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor voi acorda o atenţie specială Legii salarizării, care să fie nu numai binevenită, ci şi aplicabilă, să nu mai rămână suspendată precum cea din 2010.
				Domnul Vasile-Daniel Suciu: "Supralegiferarea, excesul de zel al autorităţilor" Conform Constituţiei, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării", iar funcţia elementară, de necontestat, a acestei instituţii este cea legislativă. Problema survine atunci când dintr-un exces de zel, ca cel exercitat în ultimii 15 ani, Parlamentul promulgă legi în mod consecutiv, iar ţara ajunge să fie guvernată cu peste 68 de mii de acte normative aflate în vigoare. Toate aceste acte normative - legi, decrete, ordonanţe, hotărâri ale guvernului etc. - aflate la baza birocraţiei cu care ne confruntăm astăzi, nu fac decât să îngreuneze şi să rigidizeze aparatul de stat. De pildă, pentru a înfiinţa o firmă, un cetăţean trebuie să obţină o serie de avize, aprobări şi certificate de la numeroase instituţii publice. La această situaţie s-a ajuns printr-o intensă legiferare a unor domenii şi a unor detalii a căror reglementare nu era imperativă. De asemenea, au fost consemnate şi cazuri în care au fost promulgate mai multe legi ce au avut acelaşi obiect, legi care au anulat legi promulgate anterior sau legi care au atras după sine modificarea altor legi. Acest proces de supralegiferare generează confuzie în administraţia publică, îngreunează punerea în aplicare şi respectarea legii în toate detaliile sale de către cetăţeanul obişnuit şi, în unele cazuri, generează taxe suplimentare suportate tot de către cetăţenii acestei ţări. Încă o inadvertenţă asupra căreia doresc să atrag atenţia este celeritatea cu care Parlamentul promulgă ordonanţele de urgenţă şi numărul ridicat de legi adoptate în ultimii cinci ani. Astfel, în perioada 2011-2012 s-au adoptat 524 de legi, 220 de ordonanţe de Guvern şi peste 3.500 de hotărâri de Guvern. În perioada 2013-2014 s-au adoptat 571 de legi, 209 ordonanţe de urgenţă şi 2.303 hotărâri de Guvern. Promisiunea premierului a fost aceea ca numărul O.U.G.-urilor să scadă remarcabil, sub valoarea înregistrată în ultimii ani, până la un maxim de 75. Ţinând cont de poziţia sa, anul acesta s-au adoptat doar 3 ordonanţe de urgenţă, 225 de hotărâri de Guvern, urmate de 70 de legi promulgate de către Parlament. Dacă un expert ar analiza în detaliu aceste acte normative, acesta va descoperi ceea ce sugeram mai devreme, şi anume faptul că anumite domenii au fost suprareglementate şi anumite legi sunt în contradictoriu cu alte acte de aceeaşi natură. O situaţie deosebită, din punctul meu de vedere, care poate fi reprezentativă şi pentru alte domenii, este încadrarea infracţiunilor în noul Cod penal sau, după caz, în legi speciale. Noul Cod penal "prevede faptele care constituie infracţiuni" şi sancţiunile aferente, fără a încadra însă toate faptele care constituie infracţiuni într-un stat de drept. Respectând principiul liniarităţii, toate încălcările legilor penale ar trebui să fie prevăzute într-un singur act normativ sau Cod penal, în loc să fie încadrate în diverse artere legislative precum legile speciale. De exemplu, infracţiunile privind procedura insolvenţei, regimul vamal şi cel al zonelor libere, protecţia mediului, regimul silvic, pescuitul şi acvacultura, vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, regimul apelor, regimul materialelor, fondul funciar, regimul construcţiilor, activitatea de asigurare etc. să nu mai fie încadrate în legi speciale, în timp ce infracţiunile privind traficul de persoane, protecţia drepturilor copilului, comerţul electronic, executorii judecătoreşti, protecţia martorilor, circulaţia pe drumurile publice, regimul armelor şi muniţiilor, securitatea şi sănătatea în muncă, cămătăria etc. să fie prevăzute separat în noul Cod penal. Toate aceste derivări legislative ar trebui reglementate de Consiliul Legislativ al Parlamentului, în ale cărui atribuţii se regăsesc tocmai armonizarea legislaţiei pentru facilitarea înţelegerii şi punerii în aplicare a acesteia, evitarea creării paralelismelor legislative şi, mai presus de toate, a pune în concordanţă sistemul legislativ, în ansamblul lui, pentru a evita situaţia creată la categoria infracţiunilor. Sper ca membrii Consiliului Legislativ să ia act de această solicitare şi să coordoneze întreaga legislaţie pentru a împiedica apariţia altor noi confuzii.
				Domnul Ioan Moldovan: Sunt de părere ca efectele controalelor ANAF se văd în piaţă: numărul caselor de marcat fiscalizate a crescut cu 25% în primul trimestru. Din păcate, în ultimele zile, în media, se face o confuzie între evaziune şi datorie, iar asta serveşte cauzei evazioniştilor. Nimeni nu şi-a propus să comită abuzuri împotriva micilor întreprinzători. Aşadar, ţinta este reprezentată de marii evazionişti. Oricine poate avea datorii şi există cadru legal pentru protejarea celor care au probleme în a-şi plăti dările. Cei care fac evaziune însă fură din buzunarul fiecărui român şi este normal să fie pedepsiţi. Controalele ANAF din ultima perioadă au avut efecte în piaţă: în primele 3 luni din 2015 numărul caselor de marcat fiscalizate a crescut cu 24,32%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În valoare nominală, asta înseamnă o creştere cu 5.441 de unităţi, ajungându-se la un total de 27.740 unităţi. De asemenea, gradul de conformare voluntară a crescut cu circa 20%, veniturile colectate de ANAF situându-se mult deasupra programului de încasări. În 2014, 90% dintre cazurile instrumentate de Direcţia Antifraudă au vizat prejudicii de peste 1 milion de euro/dosar, iar în primele două luni din 2015 procentul dosarelor de peste 1 milion de euro a reprezentat 87% din total sesizări penale înaintate organelor de anchetă. Nimeni nu şi-a propus să comită abuzuri împotriva micilor întreprinzători. Premierul Victor Ponta a anunţat că vor fi operate modificări legislative, astfel încât în cazul firmelor la care vor fi găsite diferenţe de plus/minus 300 de RON în casă sau în contabilitate nu se va mai dispune suspendarea activităţii, ci doar amendă. ANAF va putea suspenda activitatea unei firme abia după ce va da două amenzi. De altfel, "marele apărător al statului de drept", Monica Macovei, s-a alăturat acestei campanii împotriva instituţiilor statului, cerând pichetarea sediilor ANAF. Este trist că aceia care se află în atenţia ANAF încearcă să se ascundă în spatele unor cazuri prezentate trunchiat, pentru a decredibiliza lupta împotriva evaziunii fiscale. Vedem tăcerea suspectă a noului PDL pe acest subiect, deşi au acum oportunitatea de a arăta că susţin instituţiile statului. Nu e de mirare, în fond, cei de la noul PDL l-au numit şi susţinut în funcţie în fruntea ANAF, când au fost la guvernare, pe Sorin Blejnar, anchetat acum tocmai pentru evaziune fiscală şi trafic de combustibil.
				Domnul Constantin Avram: "Rusia nu trebuie provocată!" Ori de câte ori am avut ocazia, am susţinut şi au promovat diplomaţia ca element de echilibru, în raport cu ameninţarea sau provocările în relaţiile dintre naţiunile lumii, atât cât m-am priceput şi cât am înţeles din tainele şi mişcările diplomaţiei române. Nu am fost întotdeauna de acord cu declaraţiile belicoase ale fostului preşedinte Traian Băsescu, gen: "Marea Neagră, lac rusesc" sau "...aţi stat 30 de ani în ţara noastră şi nimeni nu v-a întrebat de ce!?", sau "...vicepremierul rus a consumat nu ştiu câtă votcă înaintea declaraţiilor provocatoare..." ş.a.m.d. Cred că toate aceste declaraţii ale fostului preşedinte nu au făcut altceva decât să altereze relaţiile bilaterale dintre România şi Rusia. Recentele declaraţii ale diplomaţiei ruse, prin ministrul de externe Serghei Lavrov, sunt de natură a ne da de gândit, deoarece aceste declaraţii ale ruşilor aduse în spaţiul public riscă să însemne adevărate avertismente la poziţia României în zona Mării Negre, mai exact la poziţia ţării noastre în raport cu situaţia din Ucraina, din partea Rusiei venind tot mai des semn că ar putea sprijini (dacă nu o fac cumva deja...) tendinţele separatiştilor transnistreni de a se rupe de Republica Moldova. În acest context, nu putem uita sprijinul Rusiei acordat Guvernului de la Budapesta în vederea despărţirii de UE sau recenta poziţie a Moscovei faţă de situaţia Greciei, ca să nu mai vorbim de ridicarea de către ruşi a embargoului impus Iranului în chestiunea livrării de rachete balistice sol-aer. Sunt acţiuni care trebuie să îngrijoreze Uniunea Europeană cu privire la graniţa de est a ei, acolo unde se situează România şi Polonia. Nimic nu este întâmplător, iar acţiunile diplomaţiei ruse ar trebui să determine UE să treacă de la etapa sancţiunilor economice, care au iritat iremediabil Rusia, la o etapă care să presupună folosirea mijloacelor diplomatice pentru calmarea situaţiei din Ucraina. Este un demers mult mai flexibil, mai eficient şi mai puţin provocator, deoarece, în opinia mea, ar fi singura cale de stingere a conflictului ucrainean şi de apropiere a Republici Moldova de Uniunea Europeană. Mişcările Rusiei faţă de Ungaria, mai exact apropierea de politica de la Budapesta, faţă de Grecia în problema asistenţei financiare sau, mai nou, de ridicare a embargoului impus Iranului, constituie un răspuns clar al Moscovei faţă de sancţiunile economice impuse de UE. Vrem, nu vrem asistăm cu toţii la escaladarea crizei ucrainene, din moment ce Rusia răspunde prin soluţie militară la sancţiunile economice. Nimeni nu poate încă să dea un prognostic asupra evoluţiei situaţiei din Ucraina, dar nici evoluţiei relaţiilor bilaterale între Moscova şi Occident, deoarece reacţiile acestuia sunt tot mai palide şi mai strâns legate de dependenţa de gazul rusesc. De aceea, cred că poziţia rigidă a României faţă de situaţia din zona Mării Negre ar trebui abandonată, tocmai pentru că a fost generată de fostul preşedinte Traian Băsescu într-un context internaţional cu totul diferit de cel prezent, care pune diplomaţia de la Bucureşti într-o evidentă defensivă. Să ne amintim că în martie 2014, de ziua naţională a Ungariei, provocările extremiştilor maghiari nu au generat nicio reacţie la nivelul Uniunii Europene. Şi oricum am analiza situaţia, avertismentele Rusiei ar trebui să ne îngrijoreze, de vreme ce se pare că şi Serbia împărtăşeşte politica externă a Rusiei!
				Domnul Constantin Avram: "Imunitatea - graniţa între autoritatea aleasă şi autoritatea numită" Am să încerc astăzi să abordez o temă destul de controversată atât în mediul politic, dar şi în mediul social: imunitatea parlamentară. Este cunoscut faptul că imunitatea parlamentarilor români este situată la coada europeană a sistemelor democratice din Uniunea Europeană, prin faptul că ea este limitată la declaraţiile politice, la votul exprimat, la arestare, reţinere sau percheziţie. În ţările cu tradiţie democratică precum Germania, Franţa sau Marea Britanie, imunitatea este mult mai consolidată în sensul că face referire la "mandat", şi nu la persoana aleasă. La noi, la români, este ca la nimeni, cum spune cetăţeanul de rând, pentru că atâta energie s-a consumat şi se va consuma pe acest subiect, încât diminuarea sau limitarea imunităţii parlamentarilor români a fost transformată de către media în "nevoia de eliminare totală a imunităţii parlamentare...". Ori, acest lucru, dincolo de faptul că este "o idioţenie", ar însemna eliminarea graniţei între autoritatea aleasă şi cea numită, fie ea şi obţinută chiar prin concurs. Am calificat propunerea ca fiind "o idioţenie" tocmai pentru faptul că se propune de fapt eliminarea legitimităţii unei funcţii publice alese. Fraţilor, eu am o mare nelămurire în legătură cu subiectul imunităţii parlamentare, aceasta fiind legată de faptul că nu am reuşit să găsesc în Europa civilizată un caz, doar unul, în care o autoritate aleasă, deci legitimată prin vot popular, care să fie "târâtă prin noroi" de o autoritate numită, lipsită de legitimitatea populară, chiar dacă autoritatea numită reprezintă sistemul judiciar sau sistemul de informare în masă. Atât de mult a împroşcat cu noroi instituţia Parlamentului fostul preşedinte Traian Băsescu, încât singura instituţie democratică rezultată din votul popular, adică Parlamentul României, a ajuns la o cotă de încredere îngrijorătoare. Fostul preşedinte a denigrat în permanenţă această instituţie, cerând în nenumărate rânduri eliminarea fragedei imunităţi a parlamentarilor, în timp ce Domnia Sa se bucura practic de "imunitate totală". Este de necrezut parcă instituirea culpabilizării permanente a aleşilor, prin declaraţii politice, prin presă, în majoritatea grupajelor de ştiri, în Parlamentul European prin grija "cozilor de topor" consacrate deja şi al căror nume nu merită să le mai amintesc! Dar care ar fi interesul unor grupări politice sau economice în slăbirea puterii şi autorităţii Parlamentului? Este această campanie permanentă de denigrare a parlamentarilor români numai rezultatul luptei pentru supremaţie între puterile statului la care se adaugă şi presa? Este această campanie de denigrare rezultatul firesc al aplicării sociale a proverbului românesc "să moară şi capra vecinului..."? De ce se doreşte atât de mult uniformizarea autorităţii alese cu autoritatea numită, câtă vreme ştim cu toţii că tocmai această diferenţiere legitimă este cel mai puternic factor de stabilitate socială?! Graniţa dintre autoritatea numită şi cea aleasă trebuie consolidată, nu şubrezită, trebuie marcată şi susţinută tocmai de caracterul legitim direct al autorităţilor alese, altfel instalarea haosului social şi răsturnarea valorilor democratice şi a ordinii sociale liber consimţite ar putea deveni o realitate socială fără reguli, ceea ce constituie primul pas spre diluarea autorităţii statului, spre dezordine socială. Un ales sau mai bine zis o persoană aleasă este încărcată de responsabilităţi suplimentare faţă de comunitatea din care provine şi tocmai de aceea trebuie să se bucure de imunitate, adică de stabilitate în funcţie dacă privim imunitatea ca un instrument exclusiv al mandatului, şi nu al persoanei alese. Mă întreb, ce ar însemna ca din 6 în 6 luni să tot avem fel de fel de alegeri? Cum ar mai funcţiona autorităţile publice locale sau centrale, din moment ce blocajul administrativ ar fi o stare de fapt, nu o excepţie? Cum s-ar mai putea îmbunătăţi absorbţia fondurilor europene pe fondul instabilităţii legislative generatoare de instabilitate administrativă? Iată întrebări la care nu putem încă răspunde, de aceea abordarea excesivă şi negativistă a subiectului imunităţii parlamentarilor în mandat este periculoasă şi creează vulnerabilităţi sociale şi economice, ceea ce, evident, nu este de dorit.
				Domnul Constantin Galan: Prin această declaraţie politică doresc să trag un semnal de alarmă asupra unui subiect extrem de delicat, dar care tinde să capete proporţii, şi anume investitorii "strategici" din nordul Moldovei cumpără teren arabil şi îl plantează cu plante energetice. Nu sunt agronom, dar am fost sesizat de specialiştii din domeniul agricol despre acest fenomen. Ca să fiu sincer, mă întreb, cine avizează schimbarea folosinţei terenului arabil? După cum observ, nu se mai ţine cont de gradul de fertilitate al solului, respectiv, terenuri cu grad de fertilitate ridicat, sunt ocupate cu acest gen de plante, plante energetice, într-un cuvânt transformăm terenul arabil în teren forestier. Aş putea înţelege, dacă astfel de plantaţii s-ar face pe soluri erodate, soluri sărace, pe soluri care au un grad de fertilitate scăzut, pe terenuri inundabile. Nu înţeleg însă, de ce acest fenomen este larg răspândit în zona de nord a Moldovei, dar şi în alte zone din restul ţării si de ce nu este răspândit în ţări precum Austria, Germania, Franţa etc. În acest sens, au fost adresate mai multe întrebări la Direcţia Agricolă Suceava, dar nimeni nu a putut să spună cine a avizat schimbarea destinaţiei terenurilor. De asemenea, nimeni nu a putut să spună ce se întâmplă cu structura şi textura solului după o astfel de plantaţie şi de câţi ani este nevoie pentru refacerea productivităţii acestor terenuri? Oamenii din zonele în care s-au făcut astfel de împăduriri se plâng de faptul că pământul devine sedimentat şi că aceste păduri energetice, prin umbra pe care o propagă, afectează solul pe care au fost plantate. Cred că cel mai grav lucru este că nimeni nu ştie nimic, nimeni nu are responsabilitatea de protejare a unei bogăţii naturale, iar acest fenomen de împădurire are loc pe terenuri arabile şi prea puţin în locul pădurilor defrişate în decursul ultimilor ani. În acest sens, în calitate de deputat în Parlamentul României, mă adresez atât ministrului agriculturii, cât şi ministrului mediului pentru a primi răspuns oficial, în scris şi oral, cu privire la răspândirea acestui fenomen.
				Domnul Dumitru Niculescu: "Timbrul fiscal a devenit o chestiune anacronică. Trebuie desfiinţat!" Vreau să vă supun atenţiei o situaţie care s-a acutizat la nivel naţional, care pune pe drumuri sute de mii de oameni şi care trebuie reglementată urgent. Este vorba despre timbrul fiscal. Acesta, absolut necesar pentru a intra în posesia unor acte ce solicită o astfel de timbrare, vă dau exemplul cazierului judiciar, unde fiecare cetăţean din ţara asta, pentru a intra în posesia cazierului judiciar necesar pentru completarea unui dosar de adopţie, un alt exemplu, are nevoie de un timbru fiscal în valoare de 2 lei. Numai că acestea sunt de negăsit la Poşta Română, pentru că, spun reprezentanţii ei, Imprimeria Română nu le mai produce. De la Poştă cetăţeanului i se recomandă să sune la secţia de poliţie de care aparţine şi să i se comunice o soluţie. Omul sună şi primeşte răspunsul: "Imprimeria Naţională nu le mai produce. Sunaţi la ei şi reclamaţi asta. Noi nu vă putem ajuta." Înţeleg de la jurişti că aceste timbre trebuie să existe conform legii. Oare unde aş putea să fac o reclamaţie? Până şi întrebarea e dificilă... De ani de zile susţin că timbrul fiscal a devenit o chestiune anacronică şi ar trebui desfiinţat. Sunt convins că sumele colectate prin el nu acoperă nici serviciile timbrate, nici costurile de producţie şi distribuţie ale timbrelor. Dacă s-ar desfiinţa, s-ar economisi o grămadă de timp şi bani în administraţie, cât şi în ţară. Până atunci, altă mostră de absurd în România. M-o auzi cineva?!
				Domnul Viorel-Ionel Blăjuţ: "Cât de sănătoasă este România de azi?" Sănătatea este definită de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în felul următor: "Stare completă de bine fizic, psihic şi social, care este dată nu numai de absenţa bolii sau infirmităţii"! În lumina acestei definiţii, mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră: Cât de sănătoşi sunt românii anului 2015? Cât de sănătoasă este România de azi? Întrebările sunt cu atât mai pertinente cu cât absolut toate Guvernele României, din ultimii 25 de ani, au declarat la unison că sănătatea este una dintre marile priorităţi ale României. Dar chiar este sănătatea un domeniu prioritar? Nu cu multă vreme în urmă, sindicaliştii din Sanitas Iaşi, şi anume angajaţii din cabinetele şcolare şi din grădiniţe, au amânat protestul din faţa primăriei municipiului, pe motiv că autorităţile locale nu le-au acordat avizul pentru pichetarea instituţiei. Mai mult, conducerea Primăriei Iaşi, care este pesedistă, i-a sfătuit pe protestatari să-şi mute acţiunea de protest în faţa consiliului judeţean, care este condus de către un liberal. Această pasare a responsabilităţilor trebuie să înceteze! O ştim cu toţii: responsabilitatea este a Guvernului, iar angajaţii din Sanitas, şi nu numai ei, sunt disperaţi. Ei vor soluţii reale şi sustenabile financiar de majorare a veniturilor tuturor angajaţilor, inclusiv pentru cei din asistenţă socială, ei cer apariţia de urgenţă a unui regulament referitor la sporuri, ei solicită modificarea de urgenţă a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a bugetarilor şi rezolvarea tuturor inechităţilor produse de acest act normativ în ultimii 5 ani, cum ar fi scoaterea sporului de vechime din salariul minim pe economie, renunţarea la operarea cu două salarii de bază şi acordarea tuturor drepturilor care au rămas în afara salariului de bază la noul salariu de bază. Vă las şi pe dumneavoastră să apreciaţi cât de întemeiate sunt aceste revendicări. Dar eu aud permanent din partea Guvernului, de trei ani, că economia românească duduie din nou. Dar eu văd, de vreo 25 de ani, că medicii şi asistenţii medicali pleacă în număr uriaş din ţară! Dar eu nu am aflat nici până astăzi - pentru că fiecare ministru de profil ne-a spus altceva -, care sunt soluţiile guvernanţilor la marile probleme ale sistemului medical din România şi nu am aflat care este strategia naţională menită a salva domeniul sanitar din România, înainte de a fi prea târziu! Şi eu mă refer la o strategie veritabilă, care să conţină măsuri absolut necesare, dure sau mai puţin dure, şi care să aibă drept obiectiv principal atingerea acelei stări complete de bine fizic, psihic şi social.
				Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi: În Israel, una dintre ţările importante pe care le reprezint în Parlamentul României, s-au acumulat o suită de probleme şi conflicte pe care cred că e cazul să le aduc astăzi în faţa Parlamentului. Este îngrijorător şi trist că o comunitate puternică şi demnă precum cea a originarilor din România care au făcut alianţă în Israel este astăzi măcinată de conflicte şi insatisfacţii majore. Înainte de a vă expune mai detaliat problemele despre care vorbim, doresc să subliniez că în Israel trăiesc aproximativ 212.000 de cetăţeni români sau originari din România care au nevoie de o reprezentare consulară eficientă. Mulţi dintre ei sunt persoane cu vârste înaintate, victime ale deportărilor sau pogromurilor. Totuşi, în ciuda unei responsabilităţi istorice speciale, conform celor semnalate de cetăţeni, la Consulatul din Tel Aviv solicitările uzuale rămân neonorate pentru perioade îndelungate de timp, care ajung chiar şi la 2 ani fără niciun fel de explicaţie. Voi exemplifica cu unele mesaje primite la cabinetul meu parlamentar: Domnul şi doamna Volovici au solicitat o dovadă a cetăţeniei române din 2009, cu două reveniri. Între timp soţia a decedat. Doamna Sara Baker a depus o solicitare pentru eliberarea unui certificat de naştere şi a unui certificat de căsătorie din 2013. Livnat, Meidar, Marina şi Michael Sharkansky au solicitat eliberarea unei dovezi a cetăţeniei române din decembrie 2013. Doamna Libman Sara a solicitat şi a plătit pe 5 noiembrie 2013 eliberarea unui certificat de naştere, fără rezultat. Doamna Zoler Lea a solicitat şi plătit din ianuarie 2014 pentru eliberarea unui certificat de naştere. În aceeaşi lună, soţii Josif şi Marta Weiss au solicitat un certificat de căsătorie şi un certificat de naştere. Domnii Nahman Yaakov şi Ziv Isrel au solicitat şi plătit pentru eliberarea unui certificat de clarificare a cetăţeniei, respectiv a unui certificat de naştere din iulie 2014. Doresc să acord o atenţie specială doamnei Simona Schimmerling, care a solicitat şi plătit misiunii diplomatice din Israel eliberarea unui certificat de căsătorie şi a certificatelor de naştere pentru ea şi cei trei copii în luna iulie a anului trecut, fără niciun rezultat până în prezent. Mai mult, potrivit doamnei Schimmerling, dosarul i-a fost înapoiat incomplet de curând, cu menţiunea că documentele nu au fost trimise din Israel către autorităţile din România. Vorbim de o persoană cu un copil extrem de bolnav, care caută soluţii de tratament inclusiv în România şi care depinde de eficienţa activităţii consulare. Un alt caz, extrem de grav, vizează un atac ciudat, aflat cu mult în afara logicii statului de drept şi a normelor în vigoare, la adresa domnului G. Mosari, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Israel. Domnul Mosari este, dacă mai e nevoie să amintesc, autorul unor lucrări precum: "Capul calendar", "Lumea pe dos", "Salutări de departe", "Luna pe pământ", "Cutia cu tablete", "Vorbe în pustiu", "Tablete internaţionale" sau "Eu sunt cel mai bun". Dar, pentru că a fost ales constant în fruntea scriitorilor români din Israel într-un moment în care exista o serie de orgolii şi interese mediatice în comunitatea românească din Ţara Sfântă, domnul Mosari a devenit victima unui atac ilegal în presa din România, un atac cu filieră de notorietate, care are la bază utilizarea iresponsabilă şi tendenţioasă a unor documente clasificate SIE care nu pot fi citate contextual şi trunchiat. Tentativa de compromitere, repet, prin mijloace ilegale, care fac obiectul unei anchete a domnului Mosari, nu este singulară. Probabil, din tentativa de a muşamaliza o anumită vulnerabilitate juridică a cărei devoalare e doar o problemă de timp, şi domnul Dragoş Nelersa, director al "Gazetei Româneşti", a făcut obiectul unor plângeri repetate - până acum neîntemeiate - în justiţia din România pentru opiniile exprimate de ziarul său. Această divizare are cauze profunde, complexe şi, repet, înţelegerea şi dezvăluirea integrală a acestor cauze e doar o problemă de timp. Important este însă ca până atunci să păstrăm comunitatea românească din Israel unită şi coerentă.
				Domnul Varol Amet: "Relaţiile bilaterale România-Turcia" În ziua de 1 aprilie 2015, preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, a efectuat o vizită oficială în România, onorând invitaţia adresată de către omologul său, Klaus Iohannis. Vizita s-a desfăşurat la Palatul Cotroceni unde cei doi preşedinţi au discutat despre susţinerea pe care România o acordă pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană şi totodată despre cooperarea economică şi diplomatică. În programul oficial al vizitei, cei doi lideri au susţinut o conferinţă de presă comună, ulterior preşedintele Recep Tayyip Erdogan, realizând o vizită la Palatul Victoria, unde, împreună cu premierul Victor Ponta, a participat la Camera de Comerţ şi Industrie a României, la Forumul de Afaceri România-Turcia. În cadrul conferinţei de presă, liderul turc a precizat că este bucuros de modul în care România s-a dezvoltat, afirmând că relaţiile dintre România şi Turcia se bazează pe sentimente puternice care decurg dintr-un trecut istoric comun, acestea dezvoltându-se intens încă din anul 1990 până în prezent, ca urmare a Parteneriatului strategic. Liderul turc a afirmat că este mulţumit de schimburile comerciale realizate, acestea ridicându-se la o valoare aproximativă de 6,3 miliarde de dolari, obiectivul fiind acela de a ajunge la 10 miliarde de dolari şi totodată despre colaborarea armonioasă în ceea ce priveşte administrarea Mării Negre, cea mai importantă zonă economică. Ultimele evoluţii au arătat cât este de importantă relaţia dintre cele două state, fiind o oportunitate de a solidifica acest parteneriat, ajungându-se la concluzia că au obiective comune şi interese reciproce. Preşedintele Ergodan, în discursul comun, şi-a exprimat aprecierea faţă de statul român pentru efortul susţinut de care a dat dovadă în scopul aderării Turciei la Uniunea Europeană, dorind ca pe viitor legătura dintre cele două state să fie la fel de strânsă şi statornică. Relaţiile dintre România şi Turcia sunt foarte bune şi cunosc un dinamism crescut, reuşind să stabilească un mod de cooperare eficient la nivel economic şi diplomatic, un angajament bazat pe respect reciproc şi încredere care ajută la identificarea în timp a unui set de obiective şi realizări comune.
				Domnul Victor-Gheorghe Manea: "Infrastructura de transport a României a rămas tot la stadiul promisiunilor în guvernarea Ponta" O bună infrastructură rutieră asigură unei ţări dezvoltarea echilibrată şi echitabilă a tuturor regiunilor ei, ferind-o de discrepanţe şi disparităţi, tocmai prin deblocarea accesului în toate aceste zone. Din păcate, România, şi la acest capitol, este codaşă printre ţările Uniunii Europene. Mai mult decât atât, ea reuşeşte performanţa să fie întrecută la numărul kilometrilor de autostradă chiar de vecina, mult mai mică - şi ca teritoriu, şi ca număr de locuitori - Bulgaria. În programul său de guvernare, Victor Ponta a fost foarte generos cu promisiunile în ceea ce priveşte marile proiecte de investiţii. Se dorea chiar să se "lege România de Europa", prin terminarea autostrăzii Bucureşti-Arad. În ce stadiu se găseşte ea astăzi? Fireşte, este inutil să întrebăm! Autostrada Transilvania (415 kilometri), cea pentru care s-a cheltuit atât, în ce proporţie e finalizată? De asemenea, o întrebare superfluă! În februarie 2013, premierul Victor Ponta declara la un post de televiziune care va fi motivul pentru care va candida sau nu la alegerile parlamentare din 2016: "Dacă nu este gata până în 2016, nu mai candidez. Am un fix cu Comarnic-Braşov şi cu Piteşti-Craiova". Sperăm că-şi va ţine promisiunea de a nu mai candida, pentru că la autostrada Comarnic-Braşov, cel mai probabil, nici măcar nu se vor demara lucrările în 2016. În ceea ce priveşte autostrada Sibiu-Piteşti, care leagă două mari centre economice: Istanbul şi Berlin - trecută în Masterplanul General de Transport ca prioritate absolută, şi asta datorită Comisiei Europene - lucrurile sunt şi mai complicate: Victor Ponta oscila între modificarea rutelor europene şi promisiunea că e gata în 2020. Din păcate, tergiversarea aceasta este extrem de pernicioasă pentru economia României. În sprijinul construirii autostrăzii Sibiu-Piteşti, Sindicatul Automobile Dacia a organizat săptămâna trecută un miting, viceliderul acestui sindicat, Ion Iordache, declarând că "a fost ultimul miting paşnic pentru autostradă", în continuare trebuind să "radicalizeze protestele": "Am fost minţiţi în ultimii ani că se va face această autostradă subvenţionată de Uniunea Europeană. În schimb, Guvernul insistă pentru construcţia acelei autostrăzi Comarnic-Braşov subvenţionată din bani guvernamentali. Se pare că Guvernul nu înţelege că prioritatea României este păstrarea locurilor de muncă şi că există riscul ca după 2020 cea mai mare companie auto din România să plece efectiv de aici. Deja se anunţă disponibilizări în acest an la Dacia, costurile de transport, din cauza infrastructurii, se ridică la minimum 30 de euro pe fiecare autoturism transportat din cauza lipsei acestei autostrăzi Constanţa-Bucureşti-Piteşti-Sibiu-Frankfurt". Despre alte proiecte de investiţii, precum: Centura Bucureştiului, ruta Craiova-Piteşti, podul peste Dunăre care leagă Galaţiul, Brăila şi Tulcea, podul peste Dunăre de la Giurgiu, nici nu mai are sens să vorbim...Până una alta, mult clamatul şi lăudatul Masterplan General de Transport al României a fost respins de către specialiştii europeni. Refacerea lui, asumată în faţa Comisiei Europene, avea ca termen 9 aprilie, altfel miliardul de euro din fondurile europene este pus sub un mare semn de întrebare. Să fim bine înţeleşi: noi, Partidul Naţional Liberal, nu suntem împotriva unui Masterplan de Transport. Dar, pentru a-l susţine, trebuie să-l cunoaştem, trebuie ca Guvernul să-l susţină în Parlament. Numai aşa, cu cărţile pe masă, prin informare instituţională şi prin acceptarea sugestiilor noastre, putem ajunge la consens, spre binele României.
				Domnul Ion Şcheau: "Tinerii şomeri români rămân fără perspective" Tot mai mulţi români nu au un loc de muncă, tot mai mulţi tineri continuă să îngroaşe numărul şomerilor, iar cifrele nu sunt deloc îmbucurătoare, România fiind una dintre ţările europene cu cei mai mulţi tineri fără slujbe, slab şcolarizaţi şi inadecvat formaţi profesional pentru piaţa muncii, chiar dacă domnul Victor Ponta şi doamna Rovana Plumb declară cu totul altceva. În trimestrul IV din anul 2014 rata de ocupare a populaţiei cu vârsta între 20-64 de ani s-a situat la 65,4%, iar grupa de vârstă 15-24 de ani se afla la acel moment pe un trend negativ, mulţi tineri terminând liceul sau facultatea, pentru ca apoi să devină o resursă neutilizată, primind un modest ajutor de şomaj. Victor Ponta declara recent că "va continua să ia toate măsurile necesare creşterii numărului de noi locuri de muncă". Declara şi cam atât! Dacă din cele un milion de locuri de muncă promise ar fi creat măcar 10%, cu totul alta ar fi fost soarta tinerilor absolvenţi astăzi. Tinerii din România, ca de altfel toţi românii, s-au săturat de vorbe şi promisiuni. Ei au nevoie de măsuri concrete de sprijin şi se pare că nici acum nu s-a înţeles că este vital pentru ţara noastră să se consolideze creşterea economică, mai ales crearea de noi locuri de muncă, lucru care nu este posibil decât prin investiţii publice şi private. Acest lucru poate fi făcut prin măsuri concrete de identificare a tuturor persoanelor apte de muncă, aflate în afara pieţei muncii actuale, dar şi de programe de instruire, recalificare şi pregătire profesională. De asemenea, prin accesarea fondurilor europene şi diminuarea birocraţiei existente, putem ajuta acest segment al populaţiei şi, nu în ultimul rând, nu trebuie neglijat faptul că stimularea mediului de afaceri va duce la crearea de noi locuri de muncă, deci la scăderea şomajului, lucru care duce la o creştere economică durabilă, de care România are atâta nevoie. Este de datoria noastră, a politicienilor, dar mai ales a executivului să găsim măsuri concrete pentru a-i ajuta pe tineri să-şi facă un rost în ţara lor, să aibă un viitor mai bun aici şi să nu considere un blestem faptul că s-au născut în România.
				Domnul Ioan Balan: "Guvernul PSD - autist faţă de problemele comunităţilor locale" Vă mai aduceţi aminte sintagma plină de dispreţ "în pixul meu stau banii voştri"? Doar cine nu-şi mai aduce aminte de acel primus inter pares Nicolae Mischie nu poate înţelege şi nu poate anticipa modul în care PSD şi Guvernul acestuia se raportează la nevoile comunităţilor locale şi la modul de a face administraţie publică promovat de Victor Ponta şi de noua generaţie de baroni locali. Un proverb latin plin de înţelepciune şi experienţă ne învaţă că lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba. Cât de adevărat este acest dicton când ne uităm la PSD şi noua generaţie de socialişti! "Să-mi plătiţi taxele!" "Mie! Victor Ponta! Statul sunt eu!" În jurul acestei concepţii politice, quasi-despotice, demne de secolul al XVII-lea, se derulează actele administrative din România. Contribuabilii să-i plătească lui, lui Victor Ponta taxele, căci el, "unsul PSD", ştie cel mai bine ce este bine şi ce este rău pentru popor. Lui să-i plătească românii taxele, căci în mod discreţionar va distribui el resursele bugetare ale statului. Cum? După culoarea roşie a carnetului de partid al edililor locali. De trei ani de zile Victor Ponta nu a făcut decât să blocheze atât procesul investiţional demarat în perioada 2010-2012, dar a pus practic şi în imposibilitatea de a mai funcţiona administraţiile publice locale mai austere, care şi-au permis să deruleze investiţii din fonduri europene nerambursabile sau din resurse proprii. Nu trece zi în care propaganda bine plătită a Guvernului Ponta să nu livreze minciuni privind ratele uriaşe de absorbţie a fondurilor europene sau miliardele alocate investiţiilor de la buget, uitând să spună că unele administraţii locale sunt aproape blocate astăzi din pricina acestor proiecte. Degeaba se chinuie autorităţile locale, degeaba strigă şi cer cu disperare de la Guvern ajutor în modernizarea localităţilor, căci Victor Ponta nu vede, nu aude şi nu reacţionează decât dacă are vreun câştig electoral direct sau dacă ledul vreunei camere de luat vederi îl anunţă că este într-o transmisiune în direct. A trecut mai bine de un an şi jumătate de la marele eşec al descentralizării neconstituţionale scrise de baronii locali ai PSD, iar Victor Ponta şi Liviu Dragnea nu mai suflă nici măcar o vorbă despre măsurile de reformă pe care administraţia publică locală le aşteaptă: creşterea competenţelor locale, asumarea deciziilor cu impact local şi descentralizarea financiară reală, adică ruperea de influenţa politică de la Bucureşti, ruperea de dependenţa pixului lui Victor Ponta. Suntem la distanţă de un an de alegerile locale din anul 2016 şi, chiar dacă autorităţile locale se vor primeni, lipsa reformelor reale pentru administraţia locală nu oferă nici cea mai mică perspectivă că noii aleşi vor avea la îndemână instrumente administrative şi o finanţare corespunzătoare pentru modernizarea satului şi oraşului românesc. Atâta vreme cât PSD şi Victor Ponta guvernează, nu există nici cea mai mică speranţă că se va ieşi din logica subordonării administraţiei locale liderului de partid şi liderului guvernului, căci "lui i se plătesc taxele!" şi el trebuie să distribuie veniturile după bunul plac. Nu cred că există vreun exemplu mai bun decât acesta, pentru a demonstra că Victor Ponta doar se preface şi încearcă să-i păcălească pe români că s-a schimbat după eşecul din 16 noiembrie 2014. Dimpotrivă, Victor Ponta este şi mai rău ca înainte de alegeri şi a început deja să utilizeze atât instituţiile, cât şi banii publici pentru a pregăti cele două rânduri de alegeri care vor avea loc anul viitor.
				Domnul Mircea Man: "Izvoarele minerale ale României - investiţie în sănătate" În ultimele decenii, apa îmbuteliată are o miză extrem de mare. Substanţa primordială a planetei a ajuns o marfă cu un preţ de 1.000-2.000 de ori mai mare decât apa de la robinet. România dispune de aproape tot spectrul de resurse minerale posibile, aflându-se în primele 5 locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte potenţialul resurselor minerale. Aproximativ 60% din apele minerale ale Europei se află în ţara noastră, însă mai puţin de 20% sunt exploatate. Vorbim despre peste 2.000 de izvoare. Ce fac autorităţile? Ce fac investitorii? Mă refer în mod special la judeţele Harghita şi Covasna, unde apele minerale curg direct în canal. De acord, avem cu ce să ne mândrim şi aici mă refer la cele peste 100 de izvoare minerale din judeţul Maramureş, care situează acest judeţ pe primul loc în România la acest capitol, dar am rămas doar cu mândria şi am dovedit încă o dată că aceste izvoare din Ţara Lăpuşului, odinioară mine de aur, acum zac în paragină. Nu ştim şi nici nu vrem să învăţăm să profităm şi să valorificăm resursele noastre naturale. Dumnezeu ni le-a dat din plin şi nu ştim cum să le exploatăm în folosul României. În schimb ce facem? Stăm şi ne uităm cum fabricile îşi închid porţile, iar apa minerală care ţâşneşte din pământ se întoarce tot în pământ. Referitor la industria de îmbuteliere, în România, consumul anual se află în jurul cifrei de 35 milioane hectolitri, în timp se îmbuteliază circa 12 milioane de hectolitri. Românii preferă mărcile autohtone într-un procent de 99%. Acest fapt se datorează reputaţiei acestora şi preţului competitiv în raport cu cel al mărcilor din import. Caracteristicile naturale ale apelor minerale româneşti sunt excelente şi diversificate. De obicei, provocarea o constituie produsele inovatoare şi gama diversificată. Noi avem deja baza pentru investiţii profitabile. Aşadar, România nu este doar o sursă foarte importantă de izvoare naturale, ci şi o piaţă în creştere pentru consumul de apă minerală. Având în vedere că acest sector este unul dintre puţinele care nu a atras investiţii străine pe o scară mai largă, propun ca, în loc să asistăm neputincioşi la prăbuşirea unui sector vital, să încurajăm companiile mari să pătrundă pe piaţa noastră. În loc să acoperim deficitul de apă îmbuteliată de pe piaţă cu apă din import, este de preferat să ne bucurăm de apa noastră, chiar dacă acest lucru presupune o exploatare în parteneriat public-privat. Insist să nu ne transformăm într-o naţie care îşi bate joc de un bun dat de Dumnezeu, care nu investeşte în viitor şi în sănătate. Reabilitarea acestui sector este costisitoare, dar investiţia se face cu folos şi pe termen lung.
				Domnul Florin Gheorghe: "Ce aşteptări s-au format la Constanţa?!" Nu cred că a mai existat sau există, la nivel naţional, personaje publice învestite în cele mai importante funcţii din judeţ, pe măsura celor de la Constanţa. Dacă şeful de la judeţ, Nicuşor, a strâns mai mulţi ani aderenţi la ideea desfiinţării DNA, celălalt personaj exotic, primarul Radu, ameninţa direct şi injuria tot ce-i ieşea în cale, de la procuror la poliţist, de la om de afaceri la simplu cetăţean. Mult prea mulţi ani constănţenii au asistat scârbiţi, autocompătimindu-se cu gândul că nimic nu va sparge gaşca infracţională care a prins Constanţa ca în menghină şi nu-i va mai da drumul niciodată. Este trist că au trecut atât de mulţi ani în care resursele judeţului şi ale Primăriei Constanţa au stat la cheremul unui baron local şi al unui caraghios nociv, scăpat parcă din cuştile circului naţional, iar Constanţa, cu toate atuurile sale economice, sociale şi geografice a ajuns în topurile negative ale dezvoltării naţionale. Proasta administraţie locală, coordonată numai în strictă legătură cu interesele patrimoniale ale lui Constantinescu şi Mazăre, au secătuit judeţul şi municipiul, iar pe constănţeni i-a făcut să le fie ruşine de oraşul lor. Nu ştiu dacă se bucură cineva de soarta celor doi, cel puţin nu cred că există cineva care ar avea vreo satisfacţie în legătură cu anchetele derulate pe numele lor. Ceea ce pot spune cu certitudine este că atât judeţul, cât şi municipiul se bucură că într-un viitor cât mai recent este în sfârşit posibilă schimbarea, schimbarea nu doar prin vorbe, ci schimbarea prin acte şi fapte prin care constănţenii să-şi recapete demnitatea şi mândria de locuitori de la malul Mării Negre. Numai cine nu este constănţean nu poate simţi bucuria cetăţenilor că administraţia locală a scăpat de cei mai nocivi aleşi locali care au rezultat din alegeri. Aşteptările care s-au formulat în inimile constănţenilor în această primăvară sunt uriaşe. Aşteptările lor nu sunt doar foarte mari, ci şi foarte numeroase. Constănţenii vor şi speră că vor avea o administraţie publică eficientă şi transparentă, în care fiecare bănuţ public cheltuit să se resimtă într-o creştere a calităţii vieţii lor cotidiene. Constănţenii nu vor mai accepta ca din banii lor edilii să se plimbe prin Brazilia sau Madagascar sau să umple Constanţa de minore dezbrăcate urcate pe care alegorice, după imitaţii de prost gust ale unor carnavaluri. Constănţenii îi aşteaptă în sfârşit pe investitorii străini care să aducă atât capitalul financiare, know-how, dar şi locuri de muncă superior calificate şi plătite la standarde europene. Constănţenii ştiu că acum investitorii nu mai trebuie să ceară "lumină" şi să "cotizeze" nici la şeful de la judeţ, nici la primarul excentric, dacă vor să investească şi să genereze plus-valoare. Constănţenii aşteaptă în sfârşit investiţiile publice de la Guvern, care în ultimii mulţi ani au tot plecat de la Bucureşti, dar n-au ajuns niciodată la ei, ci doar în buzunarele lui Nicuşor şi Mazăre şi a clientelei lor de partid sau a partenerilor de afaceri. Investiţiile sunt aşteptate nu numai în urbea constănţeană, dar şi în Portul Constanţa, pe faleză, la Cazinoul din municipiu, în infrastructura de transport feroviar şi rutier, în Aeroportul Mihail Kogălniceanu şi în toate celelalte obiective de interes local şi naţional care mai au puţin şi se prăbuşesc din pricina degradării. Constănţenii aşteaptă ca beneficiile integrării europene, cel mai bine exprimate prin accesarea fondurilor europene, să ajungă şi la Constanţa, aşa cum locurile de muncă şi modernizarea adusă de acestea sunt de prea mult timp aşteptate. Aşadar, după o perioadă îndelungată în care constănţenii au fost ţinuţi în beznă de către duetul Constantinescu-Mazăre, speranţa pentru o viaţă mai bună a renăscut, iar noua administraţie constănţeană trebuie să se ridice la înălţimea acestor aşteptări.
				Domnul Florin Gheorghe: "66 de ani de securitate comună" În data de 4 aprilie am celebrat cu toţii împlinirea a 66 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice, proiect de securitate comună care a prezervat pacea şi securitatea în lume pentru mai bine de jumătate de secol. Puţini au crezut în acest proiect, mulţi s-au înşelat când au asistat la succesul acestuia. NATO a demarat ca un proiect de pace, a continuat să creadă în acest obiectiv pe întreg parcursul secolului XX şi rămâne spaţiul deschis tuturor celor care cred în democraţie, stat de drept, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, pace şi prosperitate. De la o alianţă bazată iniţial pe un număr mic de state, astăzi NATO a devenit familia de securitate pentru 28 de state care şi-au propus să creeze terenul cel mai roditor pentru naţiuni egale şi prospere într-un spaţiu protejat de ameninţări. NATO şi statele membre se confruntă de la o zi la alta cu noi şi noi provocări, în care instrumentele de combaterea ameninţărilor la adresa securităţii şi apărării propriilor popoare trebuie să fie tot mai diversificate, în funcţie de aceste ameninţări, care sunt în permanentă evoluţie şi schimbare. Astfel, una dintre provocările contemporane cele mai complexe şi cele mai dificil de înlăturat rămâne terorismul internaţional, indiferent de cauzele şi de grupările care determină producerea unor astfel de acţiuni antiumane. Lupta împotriva terorismului internaţional este de departe cea mai grea şi cea mai costisitoare luptă pe care statele membre trebuie să o ducă, pornind de la sincronizarea informaţiilor privind finanţarea internaţională a grupărilor teroriste şi până la neutralizarea oricăror intenţii de intimidare a celor care respectă drepturile şi libertăţile semenilor lor. Crima organizată, traficul internaţional de persoane, de droguri şi chiar de armament sunt alte provocări cărora statele membre trebuie să le răspundă, pentru că în definitiv aceste operaţiuni alimentează grupările de crimă organizată şi grupările teroriste. Lupta împotriva acestor flageluri societale este, evident, mult mai grea decât orice război convenţional. Succesul acestei lupte depinde, în mod exclusiv, de implicarea totală a statelor membre şi de intoleranţa totală la acte şi fapte teroriste. România se află şi ea la mai bine de un deceniu de la aderarea la cea mai puternică alianţă de securitate, iar beneficiile acestei apartenenţe sunt vizibile nu doar la nivel politic şi social, ci şi la nivel economic. Astfel, investitorii străini ştiu că venind în România investiţiile lor sunt în siguranţă, iar cetăţenii românii nu au de ce să se teamă, chiar şi în faţa unor ameninţări nevoalate ale unora şi altora. Consider că la mai bine de zece ani de la intrarea noastră în NATO România şi-a câştigat deja locul bine-meritat în cadrul acesteia. Mai zilele trecute unul dintre cei mai importanţi generali ai Alianţei declara fără să ezite că România se află între primii patru aliaţi strategici ai NATO şi printre cei mai oneşti reprezentanţi ai acesteia. Ştim cu toţii că astfel de laude, mai ales din partea unui militar de carieră, nu sunt gratuite, ci ele sunt rezultatul curajului demonstrat deja de militarii români în teatrele de operaţiuni unde participă trupele NATO. Astfel de aprecieri au venit deja, nu doar pe calea vorbelor, ci şi prin fapte, ori de câte ori militari americani, britanici, francezi sau italieni au fost puşi sub comanda ofiţerilor români. Ce altfel de recunoaştere a profesionalismului militarilor români ne-am mai dori, dacă nu aceasta? Aşadar, România nu este doar unul dintre aliaţii de bază ai Alianţei, ci, prin poziţia geopolitică şi geostrategică, are datoria de a rămâne pilon de stabilitate în zona Mării Negre şi Balcani, precum şi exportator net de valori şi principii democratice în regiune.
				Domnul Florin Gheorghe: "Capitalul autohton ... sublim, dar lipseşte cu desăvârşire!" Exporturile cresc de la an la an ca efect al unui curs valutar stimulativ, produsul pntern brut ţine şi el pasul, crescând de la un an la altul, în rate nu tocmai convingătoare, consumul creşte, unele salarii se majorează şi doar unele profituri trec de valori cu două cifre. Chiar dacă acest panou care caracterizează evoluţia internă a economiei ne stimulează entuziasmul şi speranţa de mai bine, dacă ne uităm mai atent la structura producţiei interne, observăm că cea mai mare parte a acestor evoluţii este determinată de către investiţiile străine directe care au decis să profite de condiţiile avantajoase, de avantajele comparative şi competitive ale pieţei româneşti. Ori, în acest context, stăm şi ne întrebăm într-un mod legitim, unde este capitalul autohton? Unde este capitalul românesc? Dacă vrem să resuscităm Made by Romania şi Made in Romania, ce produse reprezentative vom promova pe piaţa internă şi internaţională în afara ciocolatei cu rom şi a magiunului de Topoloveni? Ştim cu toţii că tragedia comunismului românesc a constat tocmai în anihilarea oricărei forme de proprietate, oricărei forme de iniţiativă şi oricărei forme de valorificare a resurselor româneşti de către români. Nu este greu să ne răspundem de ce, vreme de mai bine de două decenii, în România cea mai mare parte a afacerilor s-au rezumat la sectorul comerţului cu amănuntul şi al micro-afacerilor, în cele mai multe cazuri cu impact local sau comunitar sau, şi mai rău, doar pentru consumul familiilor. Mai mult, chiar şi aceste mici umbre de iniţiativă particulară nu s-au dezvoltat şi nu au ţinut pasul cu procesul sălbatic al concurenţei nemiloase de la nivelul Uniunii, mare parte abia au mai avut bani de un lacăt pe care să-l pună pe uşa afacerii. Atunci, de ce oare ne mai întrebăm de ce mai bine de trei sferturi din produsele alimentare, textile sau industrie uşoară, care se consumă în România, provin din import? Şi-a pus vreodată cineva întrebarea de ce capitalul autohton este atât de slab şi nu răzbeşte aproape niciodată în faţa capitalurilor externe? Avem milionari, chiar miliardari! Există capital autohton, ar spune unii! Pe ce afaceri şi pe ce baze şi-au făcut milioanele? Dar miliardele, aş întreba eu? Şi, parcă pentru a mă scuti de un răspuns, toţi aceşti miliardari sau milionari au început să dispară cu aceeaşi viteză cu care au şi apărut. Au dispărut avantajele contractelor cu statul, au dispărut şi ei. Tocmai din pricina şubreziciunii pe care s-au construit afacerile aceşti milionari, acestea nici nu s-au dezvoltat, nici nu s-au transnaţionalizat, nici nu au rezistat în faţa concurenţei reale exercitată în piaţă. Nu o să mă fac nicidecum că nu aş şti că în România guvernele din ultimii ani au implementat mai multe scheme de ajutor de stat de tip minimis sau alte tipuri de încurajare a afacerilor mici, tocmai în scopul sprijinirii IMM-urilor autohtone. Ştim că aceste programe guvernamentale au fost o adevărată mină de aur pentru micile afaceri, iar continuarea stimulării lor prin scheme de ajutor trebuie să fie prioritatea oricărui guvern. Ceea ce cred că ar trebui făcut este o schimbare de filosofie a acestor ajutoare, în sensul în care dacă astăzi se urmăreşte exclusiv creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi diminuarea şomajului, pe viitor accentul să fie pus pe dezvoltarea sustenabilă a acestor afaceri. Or, dacă afacerile mici, dacă partea funcţională a capitalului autohton este sprijinită să reziste şi să se dezvolte sănătos şi pe termen lung, locurile de muncă vin şi ele şi nu pe timp limitat, ci pe termen lung. Cred cu toată puterea că dezvoltarea capitalului autohton este în interesul naţional al României, lucru care ar conduce nu numai la un export mai redus de prosperitate prin repatrierea profiturilor de către companiile străine, ci şi la o mai mică vulnerabilitate a ţării noastre în faţa investitorilor străini.
				Domnul Florin Gheorghe: "Constanţa respiră uşurată!" Vreme de ani buni de zile presa locală, opinia publică, precum şi unele autorităţi ale statului român au atras constant atenţia asupra subdezvoltării la care a fost condamant municipiul Constanţa, prin administraţia locală profund incompetentă, coruptă şi orientată împotriva oricărei şanse de modernizare, condusă de un personaj dubios, total dezinteresat de soarta oraşului. Ani buni de zile bugetul cetăţenilor a fost orientat exclusiv către chermeze publice, care alegorice obscene de prost-gust şi contracte publice care i-au îmbogăţit pe unii şi i-au sărăcit pe toţi constănţenii, toate acestea doar pentru a da satisfacţie unui primar care şi-a imaginat că va fi primar pe viaţă. Cum este şi normal, presa savurează anchetele pe care le fac în prezent procurorii în legătură cu actele administrative de la Primăria Constanţa. Milioane de euro pe publicitate inutilă, milioane de euro pe contracte fără obiect şi doar către firmele unor prieteni care nu s-au obosit nici să mişte un fir de praf pentru aceşti bani, acte şi fapte administrative pe care nici cel mai mare duşman al Constanţei nu le-ar fi girat. În acelaşi timp, tot ceea ce ar fi trebuit să facă administraţia publică din Constanţa şi nu a făcut, toate obiectivele de interes local se afundă în degradare. Străzile municipiului, în cea mai mare parte, arată ca după bombardamente, unele şcoli sau grădiniţe nu au mai fost reabilitate de peste un deceniu şi pun în pericol viaţa micuţilor, unităţile sanitare aflate în administrarea primăriei descurajează încă de la intrare chiar şi cel mai bolnav pacient, spaţiile verzi au dispărut ca prin minune, cea mai mare parte din infrastructura termică, de apă şi canal funcţionează o zi din zece, iar siguranţa cetăţeanului este mai incertă decât a cetăţeanului din Kandahar. Municipiul Constanţa şi constănţenii răsuflă uşuraţi după ce, prin decizia prefectului, Constanţa nu mai are primarul care a făcut cel mai mult rău din istoria acestui oraş. Deocamdată este suspendat, dar există toate premisele ca mandatul acestuia să se termine înainte de termen. Nu cred că şi-a dorit cineva ca municipiul să scape de Radu Mazăre în acest fel. Cu toţii ne-am dorit ca el să fie repudiat de către cetăţeni prin vot democratic, la alegeri. Cu toţii ne-am dorit ca prin vot constănţenii să spună că un astfel de profil de primar nu mai are ce căuta nici în cea mai îndepărtată comună a României. Constanţa a scăpat într-un final de primarul clovn, de primarul sifonărilor inteligente din bani publici, de primarul excursiilor exotice, de primarul care a vândut în permanenţă iluzii populaţiei sărace a Constanţei, pe care a menţinut-o prin toate mijloacele în ghetouri şi sărăcie, de primarul care ameninţă pe oricine şi orice instituţie, de primarul care a distrus turismul la Marea Neagră şi de primarul care speriat şi ultima urmă de investitori străini. Singura sa nerealizare rămâne falimentarea Portului Constanţa, căruia îi pusese gând rău de mulţi ani, dar pe care nu a reuşit să-l răpună. Avem datoria de a da Constanţei administraţia publică pe care o merită, o administraţie publică modernă, eficientă, orientată către constănţeni şi către creşterea calităţii vieţii lor cotidiene. Se pot face atâtea lucruri bune pentru Constanţa, cu atât de puţin efort, încât singurul lucru de care are nevoie acest municipiu este un edil local care să-şi dorească binele semenilor săi. Constanţa are nevoie de modernizare urgentă, de lucrări ample de infrastructură, de un Port la Marea Neagră care să ofere mii de locuri de muncă bine plătite, de o industrie hotelieră şi de servicii de turism sprijinite şi nu împiedicate de municipalitate, de şcoli care să-i atragă pe copii, de străzi curate şi sigure, de unităţi sanitare municipale modernizate şi funcţionale. Da, Constanţa respiră uşurată! Radu Mazăre nu va mai reprezenta decât o pată de ruşine pentru administraţia publică locală din România şi doar modelul suprem al dispreţului faţă de cetăţean şi banul public.
				Domnul Florin Gheorghe: "Un deceniu de la cea mai importantă semnătură - Tratatul de aderare" S-au scurs deja zece ani de la mult aşteptata dată de 25 aprilie 2005, zi în care România a semnat în Luxemburg Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. După un proces lung, sinuos şi plin de provocări, ţara noastră a reuşit să găsească acel consens politic care să conducă la închiderea capitolelor de negociere şi aderarea efectivă a ţării noastre de la 1 ianuarie 2007. S-a scurs un orizont de timp important, după care putem trage linie şi putem evalua avantajele apartenenţei noastre la marea familie europeană. Auzim, din păcate, cu prea mare frecvenţă, discursuri şi opinii care spun că ne-ar fi fost mai bine fără Europa şi chiar discursuri care trăiesc nostalgia regimului comunist. Celor care au astfel de porniri, unele deloc dezinteresate, le recomand să meargă în oricare din fostele republici sovietice ca să constate lipsa progreselor şi cum arată subdezvoltarea, iar celor care aduc în discuţie "virtuţile partidului unic" le recomand să se mute, chiar şi pentru o săptămână, la Phenian. Chiar dacă nu suntem mulţumiţi de ritmul reformelor, de gradul de convergenţă al veniturilor populaţiei, de puterea de cumpărare a românilor, de numărul încă mare de şomeri şi de populaţia săracă încă foarte numeroasă, nu cred că putem contesta în vreun fel beneficiile enorme pe care aderarea noastră la Uniune le-a adus. Când vorbim despre progrese, trebuie să le remarcăm pe toate cele trei componente în care însăşi Uniunea a creat condiţionalităţi la Copenhaga: politic, economic şi administrativ. Politic vorbind, în ciuda tuturor criticilor şi discursurilor contradictorii, România este o democraţie tot mai solidă, în care statul de drept s-a consolidat, instituţiile îşi câştigă pe zi ce trece rolul şi atribuţiile în structura acestuia, iar cetăţenii au tot mai mare influenţă asupra deciziilor. Din punct de vedere economic, PIB-ul pe locuitor a înregistrat salturi cantitative şi calitative importante, România reuşind să recupereze din decalajul economic dintre ţara noastră şi statele dezvoltate din UE. De asemenea, mai ales după anul 2001, investiţiile străine directe au început să nu mai ocolească ţara noastră: Dacia, Ford, Daimler, Mittal, Intel, Microsoft au început să considere România cel mai nou El Dorado al Europei, făcând investiţii de succes chiar şi în perioade recesioniste. În privinţa evoluţiilor administrative, modernizarea satului românesc, a oraşelor şi municipiilor, chiar dacă aceasta nu are ritmul dorit de noi toţi, ea totuşi se produce. Este drept că nici administraţiile publice, nici agenţii economici şi nici organizaţiile nonprofit nu au avut de la început experienţa necesară pentru a lucra pe bază de planificare multianuală, proiectarea etapelor de execuţie, bugetarea acestora şi executarea eficientă. Dacă aş mai adăuga la toate aceste aspecte şi locul pe care l-a câştigat România în planul deciziilor pe care le adoptă Uniunea Europeană, fie la nivel intern, fie la nivelul politicii externe, atunci aş întregi panoul câştigurilor pe care poporul nostru le-a avut ca urmare a semnăturii istorice din 25 aprilie 2005. "Europa ne-a ajutat ... rămâne să ne ajutăm şi noi înşine!", spunea Vasile Boerescu cu prilejul Unirii din 1859 şi aş reitera şi eu în contextul aderării! România are acum oportunitatea de a fructifica toate avantajele care curg din economiile de scară ale unei pieţe de 500 de milioane de consumatori, din fondurile structurale care rivalizează cu Planul Marshall, din avantajele unui spaţiu fără frontiere atât pentru cetăţenii săi, cât şi pentru bunuri, servicii sau factori de producţie. Clasa politică românească are datoria de a fructifica toate aceste avantaje în favoarea propriei populaţii şi de a nu spulbera speranţele formulate de români la începutul acestui mileniu.
				Domnul Florin Gheorghe: "Când şi cum schimbăm structura PIB" România este pe creştere economică de peste 3 ani. Este o certitudine. Produsul Intern Brut creşte de la un an la altul, însă în rate modeste, neconvingătoare, sub potenţialul economiei româneşti şi direct dependent de unul dintre cele mai vulnerabile sectoare ale economiei, agricultura. Un viceguvernator al băncii centrale ironiza această stare de fapt, spunând că economia României este "puternic meteo-sensibilă", iar creşterea economică depinde de cât de mult plouă în luna mai şi cât de mult soare este în lunile iulie şi august. Toate aceste afirmaţii sunt adevărate şi vulnerabilizează în mod real diminuarea decalajelor dintre România şi Uniunea Europeană, proces în care toţi românii şi-au pus speranţele şi care se traduce prin dorinţa de a trăi ca afară. Nu vreau să se înţeleagă greşit că nu aş dori ca sectorul agricol din România să contribuie şi mai mult la Produsul Intern Brut al României, ci doresc să atrag atenţia că agricultura nici nu poate şi nici nu trebuie să devină singurul motor de creştere economică din ţara noastră. În anul 2013, Institutul Naţional de Statistică ne dădea una dintre cele mai bune veşti: mai mult de jumătate din sporul creşterii economice era adus de către sectorul industrial care contribuia cu peste 1,3% la creşterea economică totală. Când datele finale pentru anul 2014 vor fi făcute publice, am toată speranţa ca această evoluţie să se consolideze şi pentru anul trecut şi nu să fi fost doar un "accident" în anul 2013. "Să reindustrializăm Europa!", au strigat Merkel, Hollande, Cameron, Renzi sau clasa politică românească la ultimele alegeri europene. Din păcate, sloganul generos a rămas doar la nivelul de material de campanie electorală, fără să lase urme în politicile economice ce au urmat alegerilor. Italienii îşi croiesc noile colecţii de modă în China, germanii şi-au dus unele producţii în Sud-Estul asiatic, francezii îşi fac planuri mari pentru delocalizări în nordul Africii, iar britanicii redescoperă avantajele comparative ale fostelor colonii. Altfel spus, una se vorbeşte, alta se face. Unde se află România în tot acest discurs? Parcă pe nicăieri! Agricultura continuă să producă mai mult, de o calitate superioară, dar numai ca semn al intensificării muncii fermierilor, şi nu ca rezultat al unor investiţii masive în tehnologii, infrastructură şi logistică specifică. Altfel spus, agricultura va mai creşte şi în anii următori, dar se apropie cu viteză de maximum de potenţial, atâta vreme cât lucrările însă se fac cu sapa, iar culturile se irigă cu găleata. Cât despre industrie, România pare a se fi integrat pe deplin în Uniunea Europeană, în sensul că promite mult şi nu face nimic concret. Suntem încă săracii Europei, însă acest statut nu ne dă dreptul să nu conturăm o strategie de creştere şi dezvoltare pe termen lung. Capitalul autohton este la fel de slab ca în anii ‘90, însă nimic nu ne scuză că nu i-am sprijinit consolidarea în peste două decenii de piaţă liberă. Investiţiile străine sunt puţine şi vulnerabile, iar unele dintre acestea bat cu pumnul în masă şi ameninţă cu plecarea în alte ţări. Dacă mai adăugăm la acest peisaj şi exodul creierelor din România, atunci putem lesne anticipa că potenţialul de creştere al României se va diminua şi mai mult. Anul 2015 este anul cel mai propice adoptării unor decizii cruciale pentru viitorul ţării noastre, deoarece niciun om politic nu este cuprins de febra sondajelor şi niciun partid politic nu are ochii aţintiţi la scorurile din sondaje. România are nevoie de o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung, acompaniată de politici, nu doar de vorbe, de un pact pe care să-şi pună semnătura toţi liderii partidelor politice din România şi chiar lideri reprezentativi ai societăţii civile. Interesul naţional ne cere să ne gândim nu doar la ziua de mâine, care poate fi înseninată, dar şi la viitorul mai lung, pe care-l ştim cu toţii că este incert şi plin de provocări. Dacă viitorul ne va prinde pregătiţi, orice provocare va putea fi depăşită cu uşurinţă. Dacă vom continua discursurile frumoase, fără fond, atunci vom trăi satisfacţii de moment şi vom garanta un viitor nesigur copiilor noştri.
				Domnul Florin Gheorghe: "Tineri care nu mai vor o viaţă pe banii părinţilor" De la un an la altul, grupul tinerilor şomeri se îmbogăţeşte cu noi şi noi subiecţi care provin fie din rândul celor care nu au terminat liceul, fie al celor care au picat la testul bacalaureatului, fie al celor care nu pot susţine cheltuielile costisitoare ale studiilor universitare. Au fost 100.000 de tineri fără şanse în urmă cu trei ani, iar astăzi numărul lor este de peste 400.000. Cifrele sunt seci şi dure, însă în spatele lor se ascund sufletele unor tineri, speranţele şi ideile lor, dorinţele de autorealizare şi năzuinţele individuale. Când vorbim de şomaj în rândul tinerilor, avem tendinţa de a ne ascunde cu repeziciune în spatele celor mai ipocrite scuze. Aşa e şi în Uniunea Europeană, şi în Franţa şi în Italia! Şomajul în rândul tinerilor e mare peste tot în UE. Comisia Europeană şi Parlamentul Europeană să găsească soluţii! Scuza e bună. Mesajul acesta prinde la oameni, ca şi cum şomajul în rândul tinerilor ar fi o boală incurabilă la care doar unii specialişti, din nu ştiu ce laboratoare occidentale trebuie să găsească soluţia. Nimic mai fals! Şomajul în rândul tinerilor este o problemă europeană, dar soluţiile se află la nivel naţional, la îndemâna instituţiilor interne ale statelor membre. Prima dintre soluţii ar trebui să vină chiar din partea sistemului educaţional, care, din păcate, este tot mai autist la nevoile pieţei muncii. Sute de mii de licenţiaţi ies anual de pe băncile facultăţilor, specializaţi în domenii în care piaţa muncii nu mai are nici un fel de interes. Mii de studenţi încep o facultate, iar după unul sau doi ani conştientizează că piaţa muncii nu dă doi bani pe diplomele lor tot mai slab încărcate de valoare, motiv pentru care abandonul universitar a ajuns şi la 40% pe an universitar. Sute de mii de elevi încep liceul, puţin peste jumătate ajung la proba bacalaureatului şi la fel de puţini o şi depăşesc. Chiar dacă de peste patru ani de zile această rană e cunoscută de către toţi decidenţii din educaţie, nu am văzut a se fi făcut vreun progres notabil. O a doua soluţie eficientă ar trebui să vină din partea pieţei însăşi, care, confruntată cu deficit de forţă de muncă bine calificată în anumite domenii, să ia iniţiativa şi să formeze profesional tineri şi să stimuleze încadrarea lor în muncă. Au fost astfel de încercări, încununate de succes, atât la Braşov, cât şi la Sebeş şi Sibiu, motiv pentru care consider că ele ar putea funcţiona la nivel naţional. Guvernul, pentru că de aceea îi spune aşa, ar trebui să accelereze măsurile stimulative de încadrare a tinerilor în piaţa muncii. Programe sunt, legi sunt, finanţări există ca să le susţină, doar o evaluare serioasă a lipsei de eficienţă a acestora nu prea se realizează. Aşadar, Guvernul are obligaţia de a se autoevalua şi de a răspunde onest la întrebarea: de ce măsurile fiscale, financiare sau ajutoarele de stat nu determină o diminuare a şomajului în rândul tinerilor. Ce-i împiedică pe angajatori să ia stimulente de la Guvern ca să angajeze tineri, ce-i greşit în politica noastră sau ce nu este suficient? Dacă mai adăugăm la toate aceste soluţii naţionale şi puşculiţa extrem de generoasă a fondurilor structurale, atunci ne întrebăm într-un mod cât se poate de legitim, de ce nu oferim o minimă şansă de dezvoltare generaţiei care va prelua România în următoarea perioadă. Având în vedere faptul că nu se întrezăreşte un răspuns adecvat la cei aproximativ o jumătate de milion de tineri care vor să-şi ia destinele în propriile mâini, consider că este de datoria Parlamentului României să analizeze şi să conceapă politicile adecvate unei ameninţări la dezvoltarea acestei ţări. Este în interesul României ca tinerii să creadă că se pot autorealiza în ţara lor, acasă la ei, şi să nu constatăm cu regrete că numărul emigraţilor a crescut încă şi mai mult.
				Domnul Florin Mihail Secară: "Ponta conduce Guvernul prin interpuşi" Oricine ar încerca să facă o evaluare a numărului de miniştri care au compus Guvernele Ponta ar avea o reală dificultate, deoarece prin cabinetul lui Victor s-au perindat în ultimii trei ani cam jumătate din fosta generaţie politică a TSD din anii 90, atunci când Mischie, Năstase şi Oprişan îi iniţia pe tinerii roşii în tainele socialismului de caviar şi ale demagogiei ştiinţifice. Ei sunt oamenii "noi" la care a visat şi Iliescu, şi fosta şcoală socialistă de la Moscova, care mai de care mai incompetenţi, care mai de care mai certaţi cu legea, însă buni propagandişti, toţi aceşti iluştri necunoscuţi nu au făcut decât să confirme faptul că Victor Ponta a condus cele mai necinstite şi mincinoase Guverne ale României. Dintre ministerele cu cei mai mulţi actori grăbiţi s-a aflat Ministerul Finanţelor Publice, pe unde au trecut în medie minimum doi miniştri pe an. Unii au fugit pe furiş sub umbrela generoasă a unor instituţii bine plătite, cum ar fi Banca Naţională. Alţii au pierdut războiul cu fiscalizarea funiei de usturoi din pieţele agroalimentare, aducând şi grave prejudicii de imagine unor reputate instituţii de învăţământ din străinătate, doar pentru că s-au lăudat că au absolvit acolo. Ultimul din acest şir lung nu au mai apucat să mai fugă, nici să ascundă colecţiile impresionante de artă, pentru că autorităţile statului au acţionat la timp. În cele din urmă Victor Ponta a decis şi şi-a desemnat un interpus la finanţe. Explicaţia este simplă. Ce atâta bătaie de cap?! Este mult mai utilă conducerea finanţelor prin interpuşi decât costisitoarele campanii de imagine. Mai mult, se apropie cu paşi repezi alegerile din anul 2016, iar deţinerea controlului asupra finanţelor publice, asupra deciziei discreţionare de a dirija banii către autorităţile locale, este cheia succesului în viitoarele alegeri. Persoana interpusă ... are deosebită notorietate în lumea cluburilor selecte, în discotecile bucureştene şi în afaceri imobiliare în familie. Sunt exact calităţile esenţiale pentru un interpus, pentru un om care, deşi a stat o perioadă însemnată la cârma fondurilor europene, nu a înţeles nici de ce se află în Guvern, nici care este misiunea sa, nici ce i se întâmplă. Suntem la exact trei ani de la învestitura lui Victor Ponta în funcţia de prim-ministru şi observăm cum aproape jumătate din Guvern a ajuns să fie condus prin interpuşi. La finanţe este interpusul lui Victor Ponta, la justiţie vărul premierului, la fonduri europene interpusul doamnei Plumb, la educaţie interpuşii doamnei Andronescu, la energie interpusul liberalului socialist, care şi-a vândut orice principii doar ca să fie şef pe undeva. Guvernul, prin interpuşi, nu este decât semnul că Victor Ponta vrea să deţină controlul total asupra resurselor guvernamentale, că Victor Ponta îşi reconstruieşte încet şi sigur imaginea, după eşecul răsunător din noiembrie 2014, şi că oamenii oneşti din partidele aflate la guvernare se ţin departe de cel mai corupt şi incompetent guvern din perioada post-decembristă. Cred cu toată puterea că PNL are o datorie solidă faţă de cetăţeni pentru a dărâma actualul guvern. Datoria provine nu numai din încrederea uriaşă acordată în 16 noiembrie 2014, dar şi din măsurile populiste, luate în pripă de către actualul Guvern, măsuri care pot să destabilizeze economia, la fel cum a făcut-o şi Tăriceanu în 2008, cu acelaşi obiectiv - pur electoral.
				Doamna Claudia Boghicevici: "Accesibilizarea - o necesitate pentru persoanele cu dizabilităţi" Aproximativ 3% din populaţia României este formată din persoane cu dizabilităţi. La ultimul protest de amploare organizat în capitală în luna iulie a anului trecut, reprezentanţii persoanelor cu dizabilităţi au reclamat lipsa măsurilor de accesibilizare a spaţiului public, lipsa rampelor de acces, lipsa bordurilor de trecere pentru cărucioare, lipsa semafoarelor pentru nevăzători şi chiar lipsa cabinelor de votare dimensionate pentru persoane aflate în cărucior (de reţinut că nu toate persoanele cu dizabilităţi necesită urnă mobilă). Am întrebat ministerul şi pe doamna ministru Plumb ce are de gând să facă pentru aceşti oameni? Tot ce am primit a fost un răspuns pe 6 pagini, scris de un funcţionar care neştiind nimic a răspuns politicos că se lucrează şi mi-a dat nişte obiective internaţionale care actualmente deşi ar trebui aplicate şi să existe, ele sunt total ignorate. Mă bucur că în cadrul răspunsului primit ministerul recunoaşte că accesibilitatea reprezintă un aspect esenţial pentru persoanele cu dizabilităţi. Totuşi, nu vedem nicio măsură concretă luată pentru aceştia. Solicit ministerului şi pe această cale să se aplece şi asupra problemelor persoanelor cu dizabilităţi. Au nevoie de acces în locurile publice!
				Doamna Claudia Boghicevici: "O grădiniţă pentru fiecare copil" Săptămâna trecută, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb, alături de ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu au semnat cu Asociaţia OvidiuRo acordul de parteneriat privind extinderea programului "Fiecare Copil în Grădiniţă" la nivel naţional până în 2020. S-a specificat pe această cale de către doamna Plumb că "promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei este un obiectiv fundamental pentru Guvernul Ponta. Vom sprijini demersurile societăţii civile care vin în sprijinul combaterii sărăciei în rândul copiilor. În acest sens, susţinem extinderea Proiectului "Fiecare Copil în Grădiniţă», dând astfel şanse copiilor aflaţi în dificultate de a avea acces la o educaţie normală. O întreb pe doamna ministru: dacă guvernul vine doar în susţinerea demersurilor societăţii civile ce vin în sprijinul combaterii sărăciei, de ce mai avem nevoie de ministere şi guvern? Doar pentru a susţine demersuri? Solicit doamnei ministru să ne specifice demersurile pe care are de gând ministerul să le facă pentru ca fiecare copil al acestei ţări să poată merge la grădiniţă. E aşa simplu să ne punem semnătura pe un acord şi să lăsăm totul pe umerii societăţii civile. Dar vom vedea în toamnă cum copiii nu au loc în grădiniţe. Poate chiar unii dintre ei vor fi obligaţi să străbată kilometri pentru a ajunge la grădiniţă. Deşi am văzut că înscrierea la grădiniţă se face primăvara pentru toamnă, vă rog să vă gândiţi câţi dintre dumneavoastră cunosc acest lucru. Eu a trebuit să fac acest lucru pentru copilul meu şi atunci am aflat, dar sunt oameni ce muncesc mult şi nu au timp să cunoască acest lucru. Vă rog să vă gândiţi câţi dintre dumneavoastră au auzit de vreun demers al autorităţilor pentru informarea părinţilor în această privinţă. Sunt foarte multe cazuri în care părinţii merg cu o lună înainte şi nu mai au ce face, căci locurile sunt ocupate. Sau, mai grav, sunt cazuri în care, deşi îţi duci copilul la grădiniţa de care aparţii, afli cu stupoare că nu ţi-l pot primi din lipsă de spaţii, locuri sau alte motive.
				Doamna Claudia Boghicevici: "Ziua Pământului" În fiecare an, pe data de 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului. Aceasta reprezintă ziua când s-a născut mişcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Această mişcare s-a născut în SUA într-o perioadă când au avut loc mai multe evenimente deosebite, printre care înăbuşirea prin folosirea armelor de foc a revoltei unor studenţi împotriva războiului din Cambodgia, "Masacrul din 4 mai", apariţia fibrelor optice, succesul melodiei "Bridge over Troubled Water", ultimul album al formaţiei Beatles, moartea lui Jimmy Hendrix, un accident nuclear în Carolina de Sud la centrala nucleară din Savannah River din apropierea oraşului Aiken (nerecunoscut timp de 18 ani), poluarea foarte mare cu gaze şi fum, considerată "semn al prosperităţii". În anul 2009, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ şi expresie comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde. Omenirea este o parte a unui vast univers în evoluţie. Pământul este el însuşi viu, găzduind o comunitate unică a vieţii. Forţele naturii fac din existenţa sa o aventură solicitantă şi nesigură, dar Pământul a oferit condiţiile esenţiale pentru evoluţia vieţii. Persistenţa fiinţelor vii depinde de conservarea unei biosfere sănătoase, cu toate sistemele sale ecologice, o varietate bogată de plante şi animale, soluri fertile, ape pure şi aer curat. Protecţia vitalităţii, diversităţii şi frumuseţii Pământului este o responsabilitate sacră. Măcar în data de 22 aprilie să conştientizăm că şi Pământul trebuie protejat! Avem nevoie de o legislaţie stabilă, avem nevoie de a sădi viaţă pentru a respira! Vă invit pe toţi ca în această zi să mergeţi să sădiţi un copac, poate că acesta va juca un rol important în viaţa copiilor noştri, a nepoţilor noştri!
				Doamna Maria-Andreea Paul: "Desfiinţarea UEFISCDI de către PSD înseamnă jertfirea a 100 de milioane de euro pentru cercetare pe altarul prieteniilor politice" Desfiinţarea structurii UEFISCDI pentru finanţarea cercetării româneşti - perfectibilă, e adevărat (doar se confruntă şi ea cu presiunea potenţial coruptibilă a 100 de milioane de euro) - este o greşeală. PSD ne propune înlocuirea UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării) cu mai multe structuri paralele din trecut, în loc să discutăm despre soluţii de simplificare a demarării şi desfăşurării celor mai bune proiecte de cercetare româneşti, selectate pe criterii europene. Cum să procedăm retrograd şi să restaurăm o structură cu mai multe entităţi care să complice sistemul şi aşa încă birocratic? Prin urmare, tehnic, PNL crede că este aberantă refacerea unui sistem mai arborescent de luare a deciziilor pentru repartizarea banilor de cercetare. În spatele deciziei de desfiinţare a UEFISCDI există orice altceva decât o bună intenţie: Poate fi eroarea sau prostia pură a guvernanţilor, dar ipoteza se elimină atunci când observăm perseverenţa cu care procesul destructiv continuă, fără a se lua în seamă protestele a nenumărate persoane din domeniul cercetării absolut autorizate în a trage semnalul de alarmă către Guvern. Nu cumva este vorba, aşa cum spun aceşti oameni autorizaţi, de experienţa proprie şi de lipsa implicării politice, din nou, despre aceeaşi poveste care goleşte accelerat băncile Parlamentului şi cabinetele ministeriale? Nu cumva este vorba de bani? Despre cei 100 de milioane de euro care trebuie să fie jertfiţi, după cutuma locului, pe altarul prieteniilor politice? Aşadar, ridicăm două întrebări: Doreşte PSD să dea banii pentru cercetare cui trebuie, nu cui merită? Doreşte PSD să se dea 100 de milioane de euro pentru proiecte precum - "Analiza contribuţiei folosirii culorii roşii la creşterea producţiei de lapte", "Propunere de restructurare a unui grup politic de persoane fără a-i schimba membrii" sau "Teză de doctorat despre obţinerea tezelor de doctorat fără obţinerea tezei de doctorat"? Haideţi să oprim proiectul de desfiinţare a UEFISCDI până nu ne facem de ruşine şi mai mult.
				Doamna Maria-Andreea Paul: "Ţăranul român e lovit de noua birocraţie PSD, mult mai grea din 2015" Guvernul PSD face tot mai grea viaţa ţăranului român. Producătorii agricoli au de suportat o birocraţie mult mai împovărătoare începând din 2015. Dacă vrei să fii ţăran în ziua de azi trebuie să ştii să mânuieşti hârtii multe, să citeşti şi mai multe hotărâri ale Guvernului Ponta, făcute pe genunchi şi schimbate des. Certificatul de producător agricol de anul trecut se înlocuieşte în 2015 cu atestatul de producător şi cu carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. Producătorii vor fi obligaţi să vină semestrial la primărie pentru avizarea noilor atestate, iar în cazul carnetelor de comercializare de câte ori vor avea nevoie. Formularele au fost remise primăriilor, dar regulile de completare sunt încă necunoscute. Aşadar, încă nu se pot elibera, deşi producătorii de căpşune au deja nevoie de ele. Hârtii peste hârtii. Pentru subvenţia APIA, adeverinţa este mult mai complicată, se cer hârtii noi, copii după registrul agricol, adeseori hârţoage aberante care arată incapacitatea instituţiilor statului de a comunica între ele şi bazele lor de date. De pildă, omul trebuie să depună declaraţie pe proprie răspundere de ce nu are titlu de proprietate, un tabel centralizator cu culturile (registrul agricol trebuie să bată cu datele APIA), primăria trebuie să elibereze copie după registrul agricol şi să-l ataşeze la dosarul omului etc. Aberaţia este că se cer copii după registrul agricol din 2015, dar el nu există încă. Însăşi normele tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2015-2019 lipsesc, dar adeverinţa se raportează la ele. O altă problemă: depunerea dosarelor pentru plata pe suprafaţă la APIA a început foarte târziu, în a doua jumătate a lunii aprilie, iar termenul limită nu s-a modificat, fiind tot 15 mai. În anii precedenţi depunerea dosarelor începea la startul lunii martie. Aşadar hârtii mai multe, dar termene scurtate cu o lună şi jumătate. Cei ce nu vor reuşi să se încadreze în termenele prevăzute pentru depunerea dosarului în campania anului 2015 vor pierde subvenţia. Nici până acum nu au apărut normele metodologice pentru subvenţia pentru animale, ceea ce blochează înregistrarea datelor în bazele APIA. În fiecare început de sezon agricol ţăranul român este pus pe drumuri şi sperăm să nu rămână tot pe drumuri. Mulţi ţărani care cu adevărat îşi lucrează terenurile nu primesc subvenţiile cuvenite, din cauza suprapunerilor de parcele înregistrate, din cauza lipsei cadastrului terenurilor agricole. Varză legislativă marca PSD. Primăriile se confruntă cu o nouă lege privind amenajamentele pastorale ale pajiştilor. Schimbarea schimbării: O.U.G. nr. 34/2013, Normele metodologice 1064/2013 sunt înlocuite cu H.G. nr. 78/2015. Legea este tot incompletă: nu prevede nimic legat de păşunatul pe specii de animale, păşunatul pe parcele sau controlul parazitologic. Mai grav, la redactarea hotărârii de Guvern nu s-a avut în vedere că primăriile nu au fondurile necesare la nivelul bugetelor locale pentru a suporta costurile cu aceste amenajamente. De pildă, la comuna Bătarci din Ţara Oaşului necesarul se învârte în jurul sumei de 30 de mii de euro. Greşeli permanentizate. Din păcate, după nebunia ultimului ciclu financiar, în perioada 2014-2020 a rămas nemodificată aberaţia îngheţării subvenţiei şi a evidenţei animalelor timp de cinci ani, raportat la anul de referinţă 31 ianuarie 2013. Aşa se face că omul primeşte în continuare subvenţia timp de cinci ani, chiar dacă şi-a vândut toate animalele între timp. În schimb, nu primeşte niciun leu în plus dacă are animale mai multe. Acestea sunt problemele ridicate de agricultori în discuţiile avute săptămâna aceasta în Ţara Oaşului.
				Doamna Maria-Andreea Paul: "În România, la fiecare trei secunde o femeie este agresată" În România, la fiecare trei secunde o femeie este agresată. Idei precum "O palmă nu a omorât pe nimeni", "Unde dă tata creşte" etc., care ţin de violenţa în familie, nu mai pot fi valabile. Cifrele arată că bătaia nu e tocmai "ruptă din rai", aşa cum spuneau bătrânii. 82.000 victime şi 800 de decese s-au raportat oficial între 2004 şi 2011 ca urmare a violenţei în familie. Gravitatea situaţiei nu este dată numai de aceste date statistice, unele fiind subestimate sau incorecte, din cauza fricii faţă de consecinţe a femeilor agresate, din lipsa studiilor în domeniu etc. Discriminarea de gen şi violenţa în familie sunt epidemii globale intolerabile care nu ţin nici de bogăţie, nici de sărăcie. Unele ţări au intervenit cu politici ferme pentru prevenţie, protejarea şi reabilitarea victimelor, iar altele o fac doar declarativ sau persistă în eroarea negării şi a inacţiunii. Tăcerea, ruşinea, frica şi indiferenţa transformă adesea violenţa în familie în subiect tabu. Din 2008 nu a mai fost făcut, în România, niciun fel de studiu privind violenţa în familie, din lipsa fondurilor alocate cercetării sociale. Abia în 2014 a fost lansat Programul "Start" cu finanţare europeană: "O viaţă de calitate în siguranţă" - 38,7 mil. lei - adică 2 lei pe locuitor, atât cheltuie statul român pentru această problemă gravă. Înaintăm anevoios. Interesul public faţă de această epidemie, care nu cruţă nicio ţară şi nicio clasă socială, este scăzut la noi. La o simplă căutare pe internet - "violenţă în familie", "violenţă domestică" -, Google a returnat 251 de rezultate în 2014, cu un avans mic faţă de acum 10 ani: 197 de rezultate în 2004, imediat după apariţia primei legi în domeniu (în anul 2003). Suntem, aşadar, martorii a zece ani caracterizaţi de lipsă de experienţă, de erori publice în acest domeniu, dar şi de dezinteres faţă de suferinţele româncelor. Acum se află din nou în dezbaterea parlamentară, pe agenda de lucru a Camerei Deputaţilor, o propunere de modificare a cadrului legislativ.
				Domnul Iulian Vladu: "Pensiile speciale sau cum se creează categorii de supercetăţeni" Principiul contributivităţii, care stă la temelia Legii pensiilor, a reuşit să aducă ordine într-un sistem nu numai haotic, dar şi profund inechitabil. La contribuţii egale, pensionarii au astăzi garanţia că vor obţine venituri egale, singurul criteriu de acordare a acestora fiind unul corect şi simplu. Principiul contributivităţii poate deveni însă istorie, pentru că acesta este aplicabil astăzi doar celor slabi, adică celor fără apărare, care nu pot fi nici vocali şi nici prezenţi cu pretenţii foarte aproape de divanul puterii. De mai bine de doi ani, şi nu de ieri, de azi, puterea răsplăteşte anumite categorii sociale cu aşa-numitele pensii speciale. Nu este vorba numai despre parlamentari, care sunt - în mod firesc - în atenţia publică, ci şi despre o serie de categorii profesionale care, din 2012 încoace, nu se mai amestecă cu "restul lumii". Diplomaţii, militarii, grefierii, angajaţii firmei de comerţ exterior de dinainte de 1989, chiar funcţionarii parlamentari şi acum - iată - parlamentarii sunt categoriile din stratosfera socială a României, care nu se pot amesteca, sub nicio formă, cu medicii, inginerii, profesorii sau funcţionarii din aparatele de specialitate ale primăriilor. Disponibilitatea PSD de a adânci craterele sociale dintre diferitele categorii profesionale nu reprezintă altceva decât o periculoasă Cutie a Pandorei, care fusese închisă odată cu apariţia noii Legi a pensiilor. În democraţie, un principiu de bază este cel al egalităţii în faţa legii. Or, nu mai poţi pretinde că-ţi tratezi cu aceeaşi unitate de măsură cetăţenii, de vreme ce le asiguri bătrâneţea în mod diferit. Dezbaterea privind pensiile speciale s-a aprins atunci când s-a ajuns la parlamentari, însă ea ar fi avut aceeaşi valoare şi în cazul altor categorii de supercetăţeni, create de PSD, din raţiuni electorale sau ca urmare a presiunilor la care a fost supus de diverşi lideri de opinie autoproclamaţi. Echitate înseamnă, în acelaşi timp, şi respect, iar românii ar trebui să ştie că, prin introducerea pensiilor speciale, de doi ani încoace, sunt umiliţi de o putere a cărei viziune se întinde după cum bate vântul interesului electoral.
				Domnul Mihai Tararache: "Anghel Saligny în memoria Constanţei" Anghel Saligny este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanţi ingineri români, fiind apreciat pe întreg mapamondul pentru felul în care, prin ingeniozitatea sa, a revoluţionat lumea construcţiilor civile. Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a construcţiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu, prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. România poartă amprenta lui Anghel Saligny pe întreg cuprinsul ei, inginerul având un rol profund în modernizarea ţării noastre. Îi putem vedea opera "de mândrie naţională", aşa cum o numea Ţiţeica, din portul Constanţa, acolo unde silozurile proiectate de el sunt încă în folosinţă, până la Brăila, Galaţi, Valea Prahovei sau pe linia ferată ce străbate Moldova. Desigur, Anghel Saligny rămâne în memoria noastră, a tuturor, mai ales pentru că a construit podul de la Cernavodă, construcţie la care a folosit tehnologii unice în lume în acele vremuri, precum grinzile cu console pentru suprastructura podului şi oţelul moale la tabliere. În 1895, Anghel Saligny a reuşit în cinci ani de zile, ceea ce din nefericire inginerii noştri nu sunt în stare astăzi, să ridice peste Dunăre un pod care a rezistat mai mult de 100 de ani. Mai mult decât atât, inginerul a girat construcţia sa cu preţul vieţii, aşezându-se sub pod la momentul în care rezistenţa acestuia a fost testată. Mai poate face cineva acest lucru în zilele noastre? Putem spune, fără dubiu, că noi, constănţenii, îi datorăm lui Anghel Saligny portul Constanţa, care şi-a început activitatea folosind silozurile construite de ilustrul inginer, silozuri funcţionabile chiar şi acum, după mai bine de 100 de ani. Silozurile construite între anii 1904-1909 şi 1912-1915 de inginerul Anghel Saligny sunt amplasate în danele 17-18 ale Portului Constanţa, au o înălţime de 45 de metri şi o capacitate de stocare de 30.000 de tone fiecare. Silozurile au fost proiectate de Anghel Saligny după planurile arhitectului Petre Antonescu. Proiectul iniţial prevedea ridicarea a 5 clădiri: 4 silozuri şi un uscător de cereale. În final s-au construit doar 3 silozuri şi uscătorul. Clădirile sunt realizate din cărămidă şi structură metalică. Elementele neoclasice de pe faţade, precum şi aspectul general, sunt puternic inspirate de arhitectura din SUA a acelor vremuri. Conform concepţiei lui Anghel Saligny, fiecare siloz cuprinde 250 compartimente din beton armat, cu o capacitate totală de cca. 30.000 tone de cereale şi un debit de 125 tone pe oră la primire şi 200 tone pe oră, la predare. Saligny a reuşit să conceapă o tehnologie prin care silozurile puteau să fie încărcate, dar şi descărcate, în acelaşi timp. Numărul mare de compartimente şi diametrul lor mai redus fac ca, la momentul încărcării silozului cu boabe de grâu, orz, porumb etc., acestea să nu se sfărâme la impactul cu pereţii şi nici în timpul depozitării, prin presarea de pereţii silozului. Astăzi, de ziua de naştere a marelui Anghel Saligny, trăiesc regretul faptului că nu s-au născut mai mulţi ca el. România ar fi avut cu siguranţă nevoie de asemenea minţi luminate. Şi nu pot să nu mă întreb, oare nu cumva ne uităm prea repede valorile?
				Domnul Alexandru Nazare: "Prin Ministerul Fondurilor Europene premierul Ponta pune cruce absorbţiei fondurilor europene şi îşi asumă ratarea ţintei de 80% absorbţie pentru sfârşitul acestui an" Asistăm la o cârpeală din partea unui premier care a pierdut contactul cu realitatea. Aceste două numiri arată că Guvernul Ponta a expirat, din moment ce niciun profesionist nu îşi mai doreşte să fie "kamikazele" acestui guvern ilegitim şi slab. Aplicând o soluţie de tipul rotaţiei de cadre din vremea comunismului, Ponta îl numeşte la finanţe pe un ministru care a ratat toate ţintele de absorbţie a fondurilor europene, care a întârziat nepermis de mult aprobarea Acordului de Parteneriat şi elaborarea şi aprobarea noilor Programe Operaţionale din bugetul 2014-2020, care a tolerat blocarea a două programe operaţionale din bugetul 2007-2013 (POS-CCE şi POS-DRU) şi care, cel mai important, s-a dovedit neputincios în a evita ca România să fie afectată de decomiterea a 4-6 miliarde euro din fondurile 2007-2013. Cu alte cuvinte, Ponta şi Teodorovici fug de responsabilitate chiar în momentul în care absorbţia fondurilor europene trebuia maximizată şi, mai mult, acest eşec în absorbţia fondurilor europene este premiat de premier prin promovarea domnului Teodorovici la finanţe. Acest nou job pentru Teodorovici înseamnă probabil "şansa" de a rata noi ţinte, cum sunt cele pentru colectarea taxelor şi impozitelor sau pentru diminuarea evaziunii fiscale. Premierul Ponta trebuie să îşi asume răspunderea pentru abandonarea de facto a priorităţii absorbţiei fondurilor europene, prin numirea în fruntea acestui portofoliu a unei persoane fără experienţă în domeniu, chiar în momentul în care trebuie clarificată situaţia pierderii de fonduri importante din bugetul 2007-2013. Nu în ultimul rând, aceste două numiri sunt un semnal extrem de prost pentru partenerii noştri internaţionali care aşteptau profesionişti în două domenii prioritare ale guvernării.
				Domnul Alexandru Nazare: "Premierul Ponta va fi direct responsabil pentru pierderea a cel puţin 6 miliarde de euro la finalul acestui an, după ce a numit un ministru lipsit de experienţă" În urmă cu o lună de zile atrăgeam atenţia, printr-o moţiune simplă, că România este departe de a-şi fi rezolvat problemele în domeniul fondurilor europene, chiar dacă premierul Ponta şi ministrul Teodorovici se lăudau cu creşteri fulminante ale "absorbţiei la hectar". Guvernul Ponta mai are la dispoziţie 9 luni pentru a cheltui 9 miliarde de euro sau măcar 5 miliarde, aşa cum îşi propusese fostul ministru Teodorovici. O misiune imposibilă, având în vedere că nici în cei mai buni ani pentru absorbţia fondurilor europene nu am atins acest nivel. Problema nu sunt doar pierderile din alocarea 2007-2013, ci şi faptul că vom avea al doilea an pierdut din programarea financiară 2014-2020. În acest context, nominalizarea unei persoane total lipsită de experienţă pe acest domeniu, dovedeşte o iresponsabilitate majoră a premierului Ponta, care va trebui să îşi asume personal eşecurile din absorbţia fondurilor europene. Sper ca domnul Nica să se acomodeze rapid cu noua funcţie şi să se concentreze pe cele două mari priorităţi: reducerea pierderilor de fonduri din alocarea 2007-2013 şi lansarea cât mai rapidă a programelor şi apelurilor de proiecte din bugetul 2014-2020. În continuare cele mai importante programe, cu cea mai mare alocare, Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional Infrastructură Mare, sunt neaprobate de către Comisia Europeană. Doamna comisar Creţu a anunţat deja că cel mai devreme în iunie vor fi aprobate, ceea ce înseamnă nu mai puţin de 16 miliarde de euro care nu pot fi utilizaţi. Apelurile de proiecte pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor şi pentru sprijinirea afacerilor trebuie lansate în cel mai scurt timp, dacă vrem ca economia României să beneficieze de pe urma fondurilor europene. Nu în ultimul rând, România s-a angajat că va îndeplini o serie de condiţionalităţi care ţin de stabilirea unor strategii sectoriale, cum este Masterplanul de Transport, altfel riscând blocarea fondurilor. Pentru reducerea pierderilor din vechea programare financiară ministrul Nica trebuie să prezinte în cel mai scurt timp proiectele care vor fi fazate şi criteriile de selectare a unor proiecte deja începute, pentru a fi rambursate din fonduri europene.
				Domnul Eugen Constantin Uricec: "Guvernarea lucrului bine făcut este de trei ani la Palatul Victoria" Puţini îşi mai aduc aminte despre nedreptăţile comise în anii crizei economice, când, sub pretextul "ţara se prăbuşeşte", argument care a fost inoculat zi de zi românilor, Guvernul de atunci a luat cu două mâini din buzunarul celor nevoiaşi şi a dat celor care propagau acele mesaje mincinoase. Ţara nu a ieşit atunci din criza economică prin acele măsuri nedrepte, iar românii cei mulţi au dus ani de zile povara acelor decizii greşite. Dacă în anul 2012 am câştigat încrederea românilor promiţându-le că vom face dreptate până la capăt, cred că, de la o lună la alta, Guvernul Ponta demonstrează că se reinstaurează şi dreptatea socială, iar deciziile guvernamentale luate sunt juste şi bine făcute, în interesul tuturor românilor. Astfel, este al treilea an de guvernare, dar şi al treilea an în care pensionarii primesc respectul cuvenit, prin aplicarea prevederilor Legii pensiilor şi prin indexarea cuantumului acestora cu rata inflaţiei şi jumătate din sporul salariului mediu din economie. După aproape doi ani şi jumătate de eforturi Guvernul a reuşit să relaxeze fiscalitatea aplicată muncii, prin reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, iar acest lucru deja se vede în diminuarea muncii la negru şi apariţia de noi locuri de muncă. După aproape cinci ani de la creşterea aberantă şi nejustificată a TVA la 24% şi după aproape zece ani de creştere constantă a preţului la alimentele de bază, Guvernul Ponta este primul guvern din ultimii douăzeci şi cinci de ani care ştie cât de greu se descurcă românii, implementând, de la 1 iunie 2015, o cotă de 9% a TVA pentru produsele de bază şi foarte posibil şi o diminuare a cotei standard. Lupta împotriva evaziunii fiscale pe care au trâmbiţat-o cu mic, cu mare partidele politice din ultimii ani a prins contur real în ultimul an şi jumătate. Odată cu aceasta au apărut şi contestatari fără număr, provenind chiar din rândul celor care până mai ieri certau Guvernul că nu se luptă cu evazioniştii. După cum vă aduceţi aminte, am fost şi sunt unul dintre cei mai puternici susţinători ai reformei salarizării din sectorului public, deoarece am credinţa că nu putem cere performanţă dascălilor la salarii apropiate de minimum pe economie şi nu putem opri exodul medicilor, specialiştilor şi cercetătorilor la salarii şi de douăzeci de ori mai mici decât în Uniunea Europeană. Nu putem cere funcţionarilor publici performanţă ca în sectorul privat, după ce până mai ieri, un fost prim-ministru de tristă amintire îi certa pe funcţionari că sunt leneşi şi iau salarii nesimţite. Nu pot decât să afirm cu satisfacţie că doleanţa mea, care vine atât în completarea dreptăţii sociale până la capăt, dar şi în logica lucrului bine făcut, este pe cale să se îndeplinească chiar din acest an. Doamna Plumb a elaborat şi ne va propune în scurt timp spre dezbatere, adoptare şi implementare o lege dreaptă a salarizării, domnului Bănicioiu îi urez succes în pariul pe care l-a făcut cu rezidenţii, cu medicii şi personalul din sănătate în privinţa salarizării, iar pe domnul Cîmpeanu îl susţinem cu toţii ca majorările salariale pentru dascăli, deja demarate de la începutul anului, să continue şi în anii următori, aşa cum ne-am angajat în faţa acestora. Am ţinut să vă fac acest scurt inventar al măsurilor luate de Guvernul Ponta în ultimul an, pentru a vă demonstra în doar câteva cuvinte că lucrul bine făcut se află la Guvern, iar românii deja au înţeles acest lucru. Mai mult, pentru a înlătura orice urmă de subiectivism în aprecierea politicilor corecte ale Guvernului Ponta, le recomand tuturor celor care sunt critici de meserie să analizeze ultimele rapoarte ale Comisiei Europene, ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, care spun la unison că România face ceea ce trebuie pentru cetăţenii săi şi este pe calea cea bună. Guvernul a făcut multe lucruri bune şi multe mai sunt de făcut. Ştim cu toţii că nu toate se pot realiza peste noapte, motiv pentru care îi urez actualului premier un mandat cel puţin egal ca durată cu cel al fostului premier luxemburghez, actual preşedinte al Comisiei, Jean-Claude Juncker.
				Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "Votul prin corespondenţă" Preocupările PNL pentru asigurarea respectării drepturilor electorale ale cetăţenilor şi pentru refacerea imaginii României afectate de alegerile din noiembrie 2014 s-au concretizat într-un proiect de Lege privind votul prin corespondenţă, proiect care reprezintă îndeplinirea unei promisiuni făcută de liberali la alegerile prezidenţiale. Votul prin corespondenţă a fost şi unul dintre subiectele consultărilor preşedintelui României cu partidele politice parlamentare desfăşurate ieri la Cotroceni, PNL susţinând proiectul care garantează exercitarea acestui drept fundamental al românilor din străinătate. PSD a evitat să îşi exprime susţinerea pentru votul prin corespondenţă, aceeaşi atitudine fiind confirmată inclusiv de Victor Ponta la ieşirea de la consultările cu preşedintele. În aceste condiţii, PNL cere PSD să îşi asume public o poziţie favorabilă faţă de votul prin corespondenţă, ca sistem de vot alternativ la cel exercitat la urne, şi să repare astfel din umilinţa îndurată de românii din diaspora, care au stat la cozi interminabile pentru a putea pune ştampila pe un buletin de vot în noiembrie 2014. Pentru ca acest proiect să funcţioneze la alegerile parlamentare de anul viitor, el ar trebui votat până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare sau într-o sesiune extraordinară înainte de luna septembrie. De aceea, PNL propune reprezentanţilor majorităţii parlamentare să renunţe la dublul limbaj şi să pună în practică ceea ce declara şeful lor referitor la votul prin corespondenţă: "Soluţia corectă din punctul de vedere al Guvernului este o legislaţie care să permită un alt tip de vot, fie votul prin corespondenţă, fie votul electronic". Sperăm că PSD nu va căuta pretexte pentru a ne spune că nu este posibil ca în România să se voteze prin corespondenţă şi să acorde şanse diasporei să voteze civilizat şi cu demnitate. Am auzit de multe ori în spaţiul public expresia "clasa politică nu a învăţat nimic din votul românilor din 16 noiembrie". Îl invităm pe domnul Ponta să demonstreze ce învăţăminte a tras din aceste alegeri pe care le-a pierdut ruşinos, pentru că "poporul are întotdeauna dreptate" şi să se alăture PNL în acest demers serios al votului prin corespondenţă.
				Domnul Nechita-Adrian Oros: Am citit în mass-media, cât şi pe site-ul Ministerului Educaţiei, că Guvernul a lansat în dezbatere un Proiect de Hotărâre privind aprobarea Programului Naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate", al cărui principal scop îl reprezintă reducerea ratei abandonului şcolar, prin "intervenţia la nivelul învăţământului liceal şi al învăţământului superior, ale cărui direcţii de acţiune vor conduce la ameliorarea calităţii educaţiei, prin creşterea gradului de trecere de la nivelul liceal către nivelul universitar şi îmbunătăţirea gradului de menţinere a studenţilor în învăţământul universitar". Deşi este lăudabilă intenţia guvernanţilor, este totuşi absolut necesar să fie lămurite aspecte importante în ceea ce priveşte aplicarea acestui program în mod concret. Nu pot să nu mă întreb de ce nu a fost pus în dezbatere publică şi proiectul Ordinului Ministrului prevăzut la art. 5 al prezentei hotărâri: "art. 5 alin. (1) - Criteriile de eligibilitate, cuantumul sprijinului şi metodologia de implementare se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri de guvern." Cel mai important punct îl constituie publicarea criteriilor de eligibilitate pentru ca liceele şi unităţile de învăţământ superior să cunoască cum şi când să aplice pentru acest program, având în vedere că timpul este relativ scurt - până în luna septembrie 2015. Este cunoscut faptul că zilele trecute Guvernul a împrumutat 200 de milioane de euro de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Liceenii vor beneficia de aceşti bani sub formă de granturi, din septembrie 2015, şi că ajutorul va fi acordat pentru a creşte numărul absolvenţilor, în special în liceele cu rezultate slabe la bacalaureat. Nu înţeleg de ce Guvernul nu a extins acest program pentru toate ciclurile din învăţământ, având în vedere că rata abandonului şcolar este mare şi în ciclurile primare de învăţământ, conform şi notei de fundamentare a prezentei hotărâri, publicată pe site. Cred că Guvernul se concentrează pe efecte şi nu pe cauze, şi din aceste motive România se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor pe educaţie. Trebuie găsite soluţii viabile pentru îmbunătăţirea reală a performanţelor educaţionale în rândul tinerilor şi copiilor, pentru o aliniere reală la cerinţele unei economii bazate pe cunoaştere.
				Domnul Costel Alexe: "Trag un semnal urgent de alarmă către Parlamentul României: Competiţia naţională pentru statutul de Capitală Europeană a Culturii 2021 este viciată de către PSD prin favorizări, abuzuri, obstrucţionări şi calcule politice" Unul din cele mai importante proiecte europene pentru dezvoltarea competitivităţii şi a performanţei în domeniul cultural, prin utilizarea acesteia drept un motor de transformare a comunităţilor, este competiţia ce desemnează oraşe europene ale culturii. După cum probabil ştiţi, această titulatură nu este o simplă distincţie. Ea implică o expunere extraordinară la nivel naţional, regional, european şi internaţional şi face din toate pârghiile domeniului cultural adevărate mecanisme ale creşterii nivelului de trai, atragerii turiştilor şi a investiţiilor străine, creării locurilor de muncă şi sporirii bugetelor. Oraşele care au fost, de-a lungul timpului, capitale europene ale culturii s-au schimbat aproape total şi au rămas, pentru mult timp, locuri preferate de turişti, adevărate repere culturale, borne în harta europeană înţesată de sute sau mii de variante pentru destinaţii culturale, de agrement, investiţionale etc. Începând din 1980, această iniţiativă va aduna până în 2019 nu mai puţin de 60 de citadele europene. Aşa cum a precizat şi Ministerul Culturii, în februarie anul acesta, atunci când a lansat în mod oficial competiţia naţională, "conceptul «Capitală Culturală Europeană» împlineşte, anul acesta, 30 de ani de la prima acţiune. În anul 1985, Atena a fost primul oraş desemnat Capitală Europeană. Oraşul câştigător din România va împărţi titlul, în 2021, cu un oraş din Grecia, dar şi cu un oraş câştigător din ţările candidate şi potenţialii candidaţi la UE (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Republica Macedonia, Islanda, Muntenegru, Serbia). Ţările cu vocaţie europeană, cum ar fi Republica Moldova, ar putea de asemenea să desemneze un oraş asociat acţiunii." La ora actuală, practic, au fost lansate toate datele oficiale pentru competiţie. Comisia Europeană, prin Direcţia Generală Educaţie şi Cultură, a lansat inclusiv ghidul pentru oraşele care se pregătesc pentru depunerea candidaturii (Capitalele europene ale culturii 2020-2033). Data limită de depunere a dosarelor de candidatură este 10 octombrie 2015. Va urma perioada de jurizare, în cadrul a două întâlniri: cea de preselecţie (noiembrie-decembrie 2015) şi cea de selecţie finală (septembrie 2016). Juriul va fi format din zece experţi europeni, numiţi de instituţiile europene. Toate datele arată, până la acest moment, că această competiţie are o miză uriaşă. Pentru multe din oraşele României, câştigarea acestui titlu poate reprezenta pur şi simplu salvarea lor dintr-o anumită zonă gri, recâştigarea unui statut, atragerea atenţiei asupra unei regiuni sau comunităţi. Politic vorbind, miza este colosală, pentru că oraşul care va atrage acest titlu va aduce cu el în mod automat şi fonduri europene suplimentare, fonduri naţionale şi guvernamentale, rezolvarea problemelor infrastructurii, reconfigurarea elitelor locale, iar consensul politic de la centru va fi aproape automat, indiferent de schimbările electorale de după septembrie 2016. Niciun guvern nu va putea să nu susţină un oraş, chiar dacă acum competiţia este viciată de către PSD. Sibiu şi Klaus Iohannis sunt împreună două modele edilitare, comunitare, administrative şi politice de succes. Un om care a avut viziunea de a transforma comunitatea sa, mizând pe un proiect care a modificat pentru totdeauna oraşul. Când mulţi primari, la începutul anilor 2000, nici nu ştiau cum arată graniţa de Vest a României, o aplicaţie pentru un proiect european sau construirea agendei discuţiilor cu un investitor, Iohannis a reuşit imposibilul. "Târgul de provincie Sibiu" a devenit o veritabilă capitală a culturii, o insulă de dezvoltare, un reper internaţional pe harta lumii. Iar această veste a făcut înconjurul ţării, al Europei şi al lumii. Aceasta a fost cartea sa de vizită, CV-ul său pentru a răzbi în lupta politică şi în câştigarea celei mai înalte demnităţi a statului român. Primul primar de provincie ajuns şef al statului stă pe un soclu care înseamnă o administraţie de succes, construită în jurul unui proiect temerar - capitală europeană a culturii. Din păcate, Iaşi, oraşul meu, nu a avut această şansă în 2007. Capitală istorică a României, capitala culturală şi spirituală a naţiunii este în grea suferinţă, din perspectiva primarilor care i-au succedat la conducere după 1990. Astăzi, în plină competiţie naţională pentru statutul de capitală europeană a culturii, oraşul meu, Iaşi, este într-o situaţie de neînchipuit. Nu are nicio strategie culturală, nu are nicio idee despre cum aceasta poate fi armonizată cu strategia de dezvoltare a oraşului, nu are un concept, un vehicul instituţional profesionist, nu a realizat la timp paşii birocratici necesari pentru a participa cu şanse de câştig la vestita competiţie. Primarul PSD, Gheorghe Nichita, un duşman al culturii, care a lăsat în paragină aproape toate monumentele publice de patrimoniu din oraş, a transformat pregătirea pentru această competiţie într-un amestec de boicot, noncombat, luptă intestină, negociere politică, armă electorală şi vehicul de sifonare a banilor publici pentru sinecuri şi destinaţii fără nicio finalitate. La început a intrat într-un conflict intern cu europarlamentarul Cătălin Ivan şi, pentru a-l bloca pe acesta din urmă, şi-a creat Fundaţia "Iaşi-capitală culturală europeană", pe care a înţesat-o de amatori şi sinecuri. S-a autoimpus preşedinte al fundaţiei, iar celelalte posturi din organigramă le-a umplut cu membri PSD sau lachei din primărie (funcţionari sau consilieri locali), tocmai pentru a avea propria jucărie. Au urmat doi ani de scandaluri eterne, contestări, acuze legate de fonduri publice: 500.000 de euro au fost risipiţi până acum fără nicio justificare sau folos. Haosul şi propaganda au pus pe drumuri primarii din Chişinău şi Cernăuţi, aceştia fiind păcăliţi că vor fi implicaţi în proiect. Acum câteva săptămâni, primarul a destituit directorul executiv al fundaţiei, impunând propriul agitator PSD. Până acum fundaţia nu a fost în stare să redacteze o strategie culturală a municipiului (deşi fusese abilitată de Consiliul Local să facă acest lucru) şi nici integrată în cea de dezvoltare a oraşului. Toate etapele sunt întârziate, ba unele chiar falsificate, dacă e să calculăm după paşii din ghidul oficial. Doar liberalii s-au arătat dispuşi să susţină proiectul şi să pună la dispoziţie orice este nevoie, pentru ca oraşul să fie cu adevărat competitiv la momentul depunerii acestui dosar. Este aproape clar că primarul Gheorghe Nichita, pentru a nu-l supăra pe Victor Ponta, nici nu şi-a propus să facă vâlvă prea mare şi să facă treabă cu adevărat serioasă în privinţa candidaturii Iaşiului. Dar va fi, cu siguranţă, o temă de campanie electorală în 2016, pentru a provoca orgoliile ieşenilor. Decontul va veni după locale, adică în septembrie 2016. Dar acest lucru nu este singurul care leagă PSD de vicierea acestei competiţii. Înainte de lansarea oficială a concursului, premierul PSD, Victor Ponta, şi-a declarat deschis sprijinul pentru Craiova, oraş căruia pare că i se oferă toate pârghiile instituţionale pe filieră PSD pentru a-şi spori şansele în competiţie. De curând, a fost organizată o gală la Bruxelles, în 2013 a fost realizată o gală la Ateneul Român din Bucureşti unde prezenţa premierului Ponta, alături de primarul-plagiator şi antieuropean (fost PRM), Lia Olguţa Vasilescu, a întipărit ideea că municipiul în cauză beneficiază de cel mai mare sprijin. Mai mult, investiţii uriaşe guvernamentale sunt prognozate la Craiova în perioada următoare, alte oraşe, inclusiv Iaşiul, fiind văduvite de orice sprijin din partea Executivului pentru marile proiecte. Favorizarea Craiovei este un proiect 100% pesedist, care viciază competiţia şi obstrucţionează concurenţa corectă şi obiectivă între oraşele candidate. Calculul politic merge către zona Olteniei, un bazin electoral masiv al PSD. Vicierea de către PSD a competiţiei naţionale pentru statutul de capitală europeană a culturii 2021 a continuat cu implicarea Bucureştiului în acest proces. De curând, ARCUB a lansat proiectul pentru ca municipiul Bucureşti să fie oraş candidat, asta în condiţiile în care primarul PSD, Sorin Oprescu, este un duşman declarat al patrimoniului. Mai mult, intrarea Bucureştiului în competiţie ar sugruma pur şi simplu întreaga iniţiativă naţională, şansa oraşelor de provincie ar fi zdrobită. Nici sensul competiţiei europene nu este de a impune capitale naţionale ca oraşe culturale, ci de a dezvolta oraşe, prin intermediul culturii. Dar Victor Ponta este iarăşi laş, pentru a face o declaraţie pe subiect, în sensul de a nu încuraja primăria Bucureşti să intervină în această competiţie. Oprescu va candida din nou în 2016 pentru un nou mandat şi, din calcule politice, Ponta nu îşi permite să se răfuiască nici măcar de dragul capitalei europene a culturii. Totodată, ministrul culturii, cărătorul de geantă al lui Ion Iliescu, care nu a activat în viaţa lui în domeniul cultural, ministru care nu are nici profesie şi nici carieră, nu este în stare să supună unei dezbateri naţionale sau parlamentare această competiţie. Nici nu ştie şi nici nu este interesat, totul este abandonat, în lipsa unei strategii naţionale în domeniul culturii. Trag un semnal urgent de alarmă către Parlamentul României. Competiţia naţională pentru statutul de Capitală Europeană a Culturii 2021 este viciată de către PSD prin favorizări, abuzuri, obstrucţionări şi calcule politice, menită să se stabilească în culise un câştigător dintr-un oraş cu primar PSD, dintr-o regiune tradiţional votantă majoritară PSD. Experţii europeni nu vor putea calcula "la rece", în lipsa unui lobby susţinut din partea unor alte oraşe, a unui noncombat pe linie de partid (Iaşi) şi a supralicitării cu fonduri şi evenimente pentru un oraş precum Craiova. Nesimţirea, reaua credinţă, bătaia de joc nu s-au oprit la 16 noiembrie 2014. Până şi în chestiunea capitalei culturale europene, PSD a reuşit să deturneze sensul real şi să instrumenteze competiţia în favoarea sa electorală şi a clovnului Viorel Ponta!
				Domnul Mircea Dolha: "Domnule ministru Rus, sunteţi incompetent, iresponsabil ori ambele?" Constat cu stupoare că ministrul Rus sărbătoreşte liniştit o lună de când s-a făcut de râs la Bruxelles cu celebrul masterplan inteligent şi persiflează în stilu-i caracteristic Comisia Europeană, depăşind cu nonşalanţă termenul de 9 aprilie, când trebuia să prezinte oficialilor europeni masterplanul refăcut pe bune de data asta! Acum o lună scriam că ne-am obişnuit deja ca miniştrii Cabinetului Ponta să fie lei paralei în studiourile televiziunilor. Problema este însă atunci când valoarea şi calitatea muncii lor sunt verificate la Bruxelles, de exemplu, iar Comisia Europeană îi trimite înapoi acasă cu coada între picioare. Aşa s-a petrecut şi cu Masterplanul General de Transport al României care a fost făcut praf de către specialiştii europeni, şi care l-au trimis acasă pe domnul ministru Ioan Rus pentru a reface proiectul. Milioanelor de români nu le face deloc plăcere că, din nou, România a fost scoasă la tablă şi prinsă cu lecţia neînvăţată, cu teme făcute în grabă, corectate cu mult roşu de cei care pot da undă verde celor mai importante proiecte de infrastructură din istoria modernă a ţării noastre. Şi am doar trei întrebări pentru ministrul Rus: De ce nu aţi respectat termenul 9 aprilie asumat în faţa Comisiei Europene, când în joc sunt miliarde de euro ce pot fi atraşi în infrastructura de transporturi a României care se află într-o stare deplorabilă, România ajungând pe ultimul loc din Uniunea Europeană, toţi românii fiind afectaţi într-o formă sau alta din cauza asta? Chiar aşa de prost staţi la partid încât să nu mai aveţi purtători de vorbe care să vă laude şi o lăsaţi pe "gingaşa căprioară", doamna senator Firea, să vă sară în apărare şi să declare inepţii, sfidând românii şi realitatea cum că, de exemplu, din 2012 şi până azi, de când PSD este la guvernare, sunt recepţionaţi 700 km de autostradă? Doamna purtătoare de vorbe aiuristice trebuie să afle că de la Decebal şi Traian şi până astăzi în România avem abia 684,7 km de autostradă. I-aş mai spune câteva lucruri, doar adevărate, doamnei politician, dar o las să poată naşte cu bine peste câteva zile al doilea copil, de când Victor Ponta este şeful Guvernului! Şi pentru asta o felicit sincer. Pentru cei trei copii, bineînţeles, însă pentru modul în care face politică nu pot s-o felicit, ci din contră! Domnule ministru Rus, de ce nu vă mai prezentaţi trufaş pe la televiziuni şi acum, ca un geniu în domeniul transporturilor, să ne explicaţi "la tablă" masterplanul refăcut pe bune de data asta pentru a fi agreat de către Bruxelles şi ... apropo, cum e cu drumul Comarnic-Braşov? Aştept răspunsul dumneavoastră oral şi în scris!
				Domnul Radu Zlati: "Statul român investeşte puţin şi prost în educaţia universitară" Opinia publică a fost încunoştinţată despre acordul dintre Guvernul român şi Banca mondială cu privire la un proiect cu finanţare externă, proiect ce are în vedere reducerea abandonului şcolar, creşterea ratei de promovabilitate la examenul de bacalaureat şi creşterea ratei de înscriere şi absolvire a studiilor universitare. Consider că acordul este binevenit, cei 200 de milioane de euro venind să sprijine un buget, cel al Ministerului Educaţiei Naţionale, mult prea anemic în comparaţie cu necesităţile învăţământului românesc. Din păcate guvernul copy-paste girat de către domnul Victor Ponta s-a grăbit să se împodobească cu penele de păun ale Băncii Mondiale, emiţând un proiect de hotărâre a Guvernului care are în vedere implementarea proiectului "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate" şi care, chipurile, este finanţat de la bugetul Ministerului Educaţiei şi "din alte surse" fără a se menţiona bugetarea vitală venită din partea Băncii Mondiale pentru Proiectul privind învăţământul secundar din România (Romania Secondary Education Project - ROSE). Este încă o dovadă, dacă mai era cazul, că cei care guvernează pentru moment România doresc reclamă, dar nu se obosesc să caute pe plan intern resursele necesare dezvoltării - fie chiar şi în cazul unui sector esenţial pentru dezvoltarea societăţii româneşti, precum este cel al educaţiei. De altfel, resursele financiare româneşti, puţine cum sunt, sunt prost administrate. Numai în ceea ce priveşte învăţământul universitar, în timp ce finanţarea per student a scăzut dramatic în ultimii ani, statul mai acceptă existenţa şi finanţarea unor universităţi de stat în municipii reşedinţă de judeţ, universităţi care nu au nici în clin nici în mânecă cu învăţământul de calitate, şi nu sunt cu nimic mai presus de faimoasele fabrici de diplome ale unor universităţi private. Şi toate acestea, deoarece miniştrii din ultima vreme au stopat procesul de evaluare a unităţilor de învăţământ universitar conform prevederilor LEN 1/2011, lăsând acest sector al educaţiei româneşti în voia bunului plac al ministrului de resort şi camarilei politice instalată în clădirea de pe general Berthelot. Iată încă un motiv pentru a cere, în această aulă, demisia ministrului educaţiei naţionale, domnul Sorin Cîmpeanu.
				Doamna Florica Cherecheş: "Vrem o reformă reală a învăţământului românesc sau doar să mai aruncăm nişte bani pe fereastră?" Săptămâna trecută, pe site-ul Ministerului Educaţiei şi cercetării ştiinţifice a fost publicat, spre dezbatere, proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Programului Naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate", prin care se doreşte: reducerea ratei de abandon şcolar în licee, respectiv reducerea ratei de abandon a studiilor universitare; creşterea ratei de absolvire şi îmbunătăţirea promovabilităţii la examenul de bacalaureat; creşterea ratei de înscriere în învăţământul superior. Programul se va desfăşura timp de 7 ani, începând cu septembrie 2015, cu finanţare acordată de Ministerul Educaţiei către liceele şi universităţile de stat care se califică la competiţii de acordare de granturi. Guvernul a adoptat deja acest program şi a semnat, în acest sens, cu Banca Mondială, un contract de împrumut de 200 de milioane de euro. Cele şase articole ale hotărârii nu ne lămuresc ce anume se doreşte în cadrul acestui program, urmând ca metodologia să apară mai târziu. În condiţiile în care rata de absolvire cu diplomă de bacalaureat a elevilor în vârstă de 18 ani s-a diminuat în ultimii ani de la 63,4% la 39,2%, iar rata de absolvire la Bacalaureat a scăzut de la 78% în 2009 la 58% în 2013, sunt de acord că trebuie să luăm măsuri pentru a nu mai pierde sute de mii de tineri în continuare. Am însă o serie de nedumeriri şi întrebări cu privire la succesul acestui program costisitor, pentru că eu cred că intervenţia ar trebui făcută mult mai devreme. Din bugetul de stat se cheltuiesc anual sume considerabile, dar totuşi insuficiente, pentru educaţie, succesul bacalaureatului fiind asigurat doar de pregătirea temeinică şi riguroasă pe parcursul celor 12 ani de şcoală şi nu de intervenţii punctuale făcute în ultimul ceas. Pe de altă parte, programul se bazează pe prezumţia că toţi copiii din România trebuie să termine un liceu, să ia bacalaureatul, să intre la o facultate şi apoi să îşi ia examenul de licenţă. Şi apoi ce? Unde să îşi găsească un loc de muncă toţi absolvenţii care au o pregătire practică insuficientă şi neadecvată cerinţelor angajatorilor? Ce-ar fi să investim aceşti bani în orientarea şcolară şi profesională a elevilor din ciclul gimnazial, astfel încât să aleagă bazat pe abilităţile şi înclinaţia lor, fie a urma un liceu şi apoi o facultate, fie a urma o şcoală profesională, care poate fi apoi continuată cu studii universitare de către cei care doresc specializarea într-un anumit domeniu? O parte din bani s-ar putea folosi pentru modernizarea şi dotarea atelierelor şcolare, în care elevii fac practică pentru a-şi însuşi o meserie. Aceasta e nevoia percepută de foarte mulţi investitori în ţara noastră, căreia, actualul sistem de învăţământ nu îi răspunde pe măsură. În toate ţările în care s-a dezvoltat învăţământul profesional, rata de abandon şcolar a scăzut, iar şomajul în rândul tinerilor, de asemenea. Cum se explică discriminarea, încă o dată, a elevilor şi studenţilor români din instituţiile private şi confesionale? Acestora li se refuză, prin prorogare anuală, nu doar dreptul la finanţarea de bază asigurată prin Legea nr. 1 a educaţiei naţionale, dar şi accesul la aceste granturi care vor contribui la atingerea măreţelor obiective menţionate în hotărâre. Se pare că ei nu vor fi eligibili pentru a participa la concursurile pentru atribuirea granturilor, lucru care-i va nemulţumi profund pe părinţii care plătesc taxe şi impozite statului român. Aştept cu nerăbdare ca metodologia să lămurească o parte din întrebări şi să nu se dovedească a fi doar bani aruncaţi în vânt, dar cel mai mult doresc să existe o reformă adevărată a sistemului de învăţământ, cu implicarea reală a specialiştilor din domeniu, pentru ca tinerii din România să fie bine pregătiţi şi responsabili, pentru a dezvolta în continuare această ţară şi pentru o conformare reală la cerinţele economiei româneşti.
				Doamna Marioara Nistor: "UNPR sprijină tinerii pentru a intra pe piaţa muncii şi luptă pentru reducerea şomajului în ţara noastră" Şomajul este astăzi unul dintre fenomenele care afectează economiile tuturor ţărilor. Şomajul este o problemă de care se lovesc majoritatea statelor UE, inclusiv România. Ţara noastră, la capitolul şomaj se plasează sub media UE de 10%, dar situaţia trebuie îmbunătăţită, mai ales în acele judeţe unde decalajele economice înregistrate sunt semnificative. Unul dintre judeţele ce este afectat de rata mare de şomaj, este judeţul Brăila, zonă pe care o reprezint în Parlament, unde lipsa locurilor de muncă este o problemă pregnantă. Din punct de vedere al şomajului, judeţul Brăila depăşeşte media naţională. Rata şomajului la sfârşitul lunii martie 2015 a fost de 7,29%, media naţională fiind de 5,51%, dar totuşi departe de judeţele cu extreme, unde rata şomajului depăşeşte 10 sau 11 procente. Una dintre problemele actuale şi proeminente în judeţul Brăila este lipsa locurilor de muncă pentru tineri. Datele statistice ne arată că din aproximativ 9.000 de şomeri, un sfert dintre aceştia au vârsta sub 29 de ani. UNPR sprijină tinerii pentru a intra pe piaţa muncii şi luptă pentru reducerea şomajului în ţara noastră. Una dintre priorităţile noastre este creşterea ratei de ocupare, cu un accent deosebit pe promovarea ocupării forţei de muncă în rândul tinerilor. În acest sens, UNPR sprijină Proiectul de Lege privind "Primul loc de muncă". Proiectul de lege vizează tinerii cu vârste între 16 şi 29 de ani, care nu au mai avut anterior un loc de muncă pe perioadă nedeterminată. Proiectul prevede ca angajatorii care încadrează cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, tineri cu vârsta cuprinsă între 16-29 de ani, vor primi lunar, pentru fiecare tânăr încadrat la primul loc de muncă, o sumă egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Angajatorii vor fi scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale, pentru aceşti tineri, pe o perioadă de 18 luni. Această lege va diminua rata şomajului şi, mai mult, va rezolva şi problema tinerilor cărora li se cere experienţă la angajare. Pentru rezolvarea fenomenului şomajului sunt necesare măsuri de stimulare a economiei, iar această lege este una dintre măsurile atât de urgente, pentru ţara noastră. Prin acest proiect, vom stimula şi sprijini angajatorii din România să angajeze cât mai mulţi tineri, astfel încât să reducem rata şomajului, cât şi să ajutăm tinerii, să nu mai fie nevoiţi să plece din ţară.
				Domnul Hubert Petru Ştefan Thuma: Unul dintre sectoarele căruia i se acordă o atenţie deosebită la nivel european şi cel mondial este cel al eficienţei energetice. În acest context, tema alimentării eficiente cu energie reprezintă o punct major pe agenda de lucru a viitorului Guvern liberal, având în vedere impactul asupra costurilor acesteia asupra populaţiei, asupra competitivităţii economice şi securităţii energetice, dar şi asupra mediului. Considerăm că obligaţiile asumate în baza legislaţiei UE pot fi transformate în oportunităţi de dezvoltare a unor sectoare, prin măsuri coordonate. Vom acorda o atenţie deosebită clădirilor, care reprezintă 36% din consumul final de energie, iar potenţialul de reducere prin măsuri de eficienţă energetică este de peste 40%. Este necesară stabilirea unor coduri de proiectare şi construcţie pentru clădirile noi care să asigure condiţiile de eficienţă tipice, uzuale, similare celor deja existente în mai multe ţări din UE, ţinând cont de particularităţile climatice şi resursele locale. Definirea şi extinderea rolului companiilor de servicii energetice, încurajarea unor contracte pe termen lung privind reabilitarea clădirilor şi furnizarea de energie în sistem centralizat şi valorificarea resurselor regenerabile locale reprezintă principalul instrument pentru atingerea obiectivelor legate de eficienţă energetică, atragerea de fonduri private şi dezvoltarea unei pieţe dinamice. Taxele locale trebuie dimensionate în funcţie de performanţele energetice ale clădirii. În egală măsura trebuie corectate ineficienţele energetice din industrie, agricultură şi transporturi. Atingerea obiectivelor de eficienţă energetică trebuie urmărită pe tot lanţul de la producătorii de energie, transport, distribuţie, furnizare, până la consumator. În ceea ce priveşte criteriile de performanţă economică a investiţiilor în eficienţă energetică, acestea pot fi atinse ca urmare a maturizării unor tehnologii. Fondurile europene şi cele publice trebuie ţintite către sectoarele prioritare, care nu se pot susţine prin criterii de piaţă, inclusiv ca instrument de protecţie socială. În ceea ce priveşte distribuţia gazelor, energiei electrice şi termice, indiferent de forma de proprietate a operatorilor acestei infrastructuri, standardele trebuie redefinite, iar fiabilitatea şi eficienţa măsurate printr-un set de indicatori, astfel încât alimentarea cu energie a populaţiei să nu mai fie pusă în pericol de avarii grave. Pe termen mediu şi lung, orientarea consumatorilor casnici spre înlocuirea gazelor naturale cu energia electrică în activităţi din gospodării (gătitul alimentelor) sau ca sursa complementară de încălzire, implică o regândire a infrastructurii de distribuţie a energiei electrice şi a normativelor privind alimentarea locuinţelor.
				Doamna Raluca-Cristina Ispir: Declaraţia mea politică de astăzi vă aduce în atenţie o problemă gravă a sistemului de învăţământ românesc, şi anume aceea a abandonului şcolar. Motivele acestui fenomen sunt multiple. În cele ce urmează vă voi prezenta câteva dintre ele, precum şi soluţiile liberale de rezolvare propuse în Programul de guvernare pe termen mediu şi lung, expus în această primăvară. În primă fază, considerăm că accesul la educaţie trebuie văzut din punctele de vedere ale beneficiarului: accesul la infrastructura materială şi la resursa umană, accesul la informaţie şi accesul la finanţare. Cele trei elemente reprezintă obligaţii de bază ale sistemului de educaţie către beneficiarii săi. În momentul de faţă ne confruntăm cu existenţa unui mare număr de tineri care nu sunt angajaţi şi care nu urmează programe de educaţie sau formare profesională. De asemenea, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra familiilor şi a copiilor în situaţie de sărăcie extremă şi asupra neintegrării sau lipsei serviciilor educaţionale pentru un număr semnificativ de copii cu cerinţe educaţionale speciale. Soluţiile pentru garantarea accesului la educaţie se referă nu doar la eliminarea discriminărilor, ci mai ales la generalizarea oportunităţilor. Reducerea abandonului şcolar şi a ratei de părăsire timpurie a şcolii reprezintă unul dintre cele mai dificile obiective pentru România, reprezentând în acelaşi timp un angajament faţă de Uniunea Europeană, în contextul Strategiei EU 2020. În momentul de faţă, rata de părăsire timpurie a şcolii este de cca. 17%, fiind cauzată de contextul familial (peste 70%) şi de gradul de sărăcie al acestora. Soluţiile pentru reducerea abandonului şcolar trebuie introduse în funcţie de gradul de extindere al acestuia pe diferitele niveluri de studii. Considerăm că este nevoie de creşterea accesului la şcoala de proximitate şi completarea educaţiei, faţă în faţă cu învăţarea la distanţă, prin intermediul tehnologiilor digitale; urgentarea introducerii internetului în toate unităţile şcolare; formarea de pachete financiare privilegiate pentru cadrele didactice care vor activa în zone rurale, în funcţie de un set de criterii specifice şi pentru formarea acestora; susţinerea iniţiativelor public-private care urmăresc înlesnirea transportului elevilor pe traseul domiciliu - şcoală - domiciliu şi învăţarea la distanţă, utilizând mijloace digitale; asigurarea condiţiilor pentru introducerea celor 5 criterii ale "stării de bine în şcoli" conform cerinţelor UNICEF: educaţie incluzivă, relevantă şi eficace educativ, sigură şi sănătoasă inclusiv emoţional şi psihologic, deschisă către egalitatea de gen, activă şi participativă la cerinţele comunităţii, prin susţinerea de programe publice sau private - de la alimente gratuite în şcoli, programe de supraveghere după şcoală, consiliere psihologică etc. Pe lângă toate acestea enumerate, care sunt doar o parte dintre soluţiile liberale propuse pentru diminuarea ratei abandonului şcolar în România, trebuie să ne concentrăm eforturile pe întărirea colaborării instituţionale.
				Doamna Raluca Surdu: Prin intermediul declaraţiei mele politice de astăzi doresc să evidenţiez necesitatea schimbării legislaţiei care reglementează organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale din România în sensul în care să existe două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Revenirea la alegerea primarilor în două tururi este o prioritate pentru PNL şi, mai mult de atât, este o necesitate pentru democraţia din România. În primul rând, se impune o întrebare cât se poate de firească: dacă pentru cea mai importantă funcţie din statul român, şi anume poziţia de şef al statului, se organizează două tururi de scrutin, de ce acest lucru nu se întâmplă şi în cazul primarilor? Într-un peisaj politic precum cel din România, consider că avem nevoie cât mai repede de o legislaţie care să înlăture orice fel de incertitudine şi să asigure românilor ideea că vor fi conduşi de primari care se bucură de o susţinere majoritară din partea comunităţii pe care vor să o conducă. Spre exemplu, un edil ales cu un scor de 25% sau maximum 30%, aşa ştim că s-a întâmplat în multe cazuri în 2012, şi probabil aşa se va întâmpla şi în 2016 dacă nu renunţăm la ideea alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin, putem spune că este lipsit de legitimitate. Cu o legitimitate scăzută, este slăbită şi autoritatea pe care respectivul primar o va avea în faţa electoratului. Propunerea ca primarii să fie aleşi într-un singur tur este una care ştim bine că oferă un avantaj uriaş primarilor aflaţi în funcţie. Actuala lege consider că poate favoriza un soi de monopol al unui anumit partid politic. Sunt clar dezavantajaţi ceilalţi competitori, care nu beneficiază de un mecanism politic performant, dar care au în schimb un program politic consistent pentru electorat. De ce să nu aibă cu toţii premise egale? De asemenea, ştim la fel de bine că mulţi primari în funcţie sunt deja erodaţi din punct de vedere al imaginii sau al autorităţii pe care o mai au şi par şi incapabili să mai poată contribui în vreun fel la modernizarea şi dezvoltarea comunităţilor pe care le conduc. Această situaţie în care mulţi primari sunt contestaţi de o mare parte din populaţie şi, de asemenea, se confruntă cu serioase probleme de imagine sau de altă natură se poate remedia doar prin revenirea la sistemul în care primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin. Un candidat cu proiecte consistente pentru respectiva comunitate pare, din start, pierzător în faţa unui primar în funcţie deja de câteva mandate, şi astfel electoratul poate pierde ocazia să cunoască o îmbunătăţire a condiţiilor din cadrul respectivei localităţi. Unul din argumentele de forţă invocat de cei ce susţin că alegerea primarilor într-un singur tur reprezintă şi o economie la bugetul de stat este, din punctul meu de vedere, o problemă cât se poate de falsă. În realitate, cifrele spun cu totul altceva. De exemplu, potrivit informaţiilor publice, în iunie 2012 Guvernul a alocat aproximativ 100 de milioane de lei pentru organizarea scrutinului de la nivel local, suma care a fost cu o treime mai mare decât la alegerile locale din 2008, care s-au desfăşurat în două tururi de scrutin şi pentru care executivul de atunci a cheltuit doar 66 de milioane de lei. În concluzie, întrebarea pe care o am faţă de cei care susţin cu vehemenţă alegerea primarilor dintr-un singur tur este următoarea: vrem o restartare adevărată, consistentă, în politica românească şi în administraţia locală din România, care să fie în interesul direct al cetăţenilor, sau vrem să continuăm în acelaşi mod care, privind în ansamblu, pare să fie unul incompatibil cu dezvoltarea şi modernizarea comunităţilor locale? Românii au demonstrat, incontestabil, în 16 noiembrie, că vor o altfel de politică, vor să fie conduşi de politicieni cu viziuni noi, cu altfel de atitudini.
				Doamna Neviser Zaharcu: "Ministerul Educaţiei trebuie să rezolve situaţia predării simultane din şcolile tulcene" În ultimii ani, judeţul Tulcea s-a confruntat tot mai acut cu problema numărului claselor în care predarea se face simultan, fără ca responsabilii învăţământului tulcean să identifice o soluţie la această criză. Numai în ultimul an şcolar numărul claselor simultane a crescut de la 62 la 70, iar pentru anul şcolar 2015-2016 nu se anunţă scăderea acestora. Responsabilii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Tulcea susţin, pe bună dreptate, că nu au cum să rezolve situaţii de genul existenţei a doar doi copii la clasa a II-a şi a niciunuia în clasa a III-a. Din cauza numărului redus de copii din multe localităţi, învăţământul primar tulcean va continua să funcţioneze în majoritate în sistem simultan, respectiv clasa I cu clasa a III-a şi clasa a II-a cu clasa a IV-a. În aceste condiţii, m-am adresat ministrului educaţiei şi cercetării, căruia i-am lansat următoarele întrebări: Ce sugestii aţi oferit conducerii IŞJ Tulcea pentru rezolvarea acestei situaţii dificile, respectiv pentru reducerea numărului claselor cu predare simultană? care este evoluţia numărului de elevi din învăţământul obligatoriu de stat din judeţul Tulcea din ultimii 25 de ani, ţinând seama de faptul că este un judeţ fruntaş atât la capitolul depopulare, cât şi la starea de sărăcie a populaţiei? în ce mod vedeţi susţinerea învăţământului tulcean, pentru a facilita accesul la educaţie al copiilor proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse? cum veţi rezolva deconturile transportului copiilor către şcolile din alte localităţi decât cele de domiciliu, dat fiind faptul că singura posibilitate este cea fluvială? Consider că locuitorii Deltei Dunării trebuie să aibă toate condiţiile pentru a-şi putea trimite copiii la şcoală, iar calitatea procesului de învăţământ este primordială. Mai ales elevii proveniţi din familii sărace trebuie sprijiniţi de stat, precum şi cadrele didactice care fac naveta kilometri întregi pentru a-i învăţa carte pe copii.
				Doamna Neviser Zaharcu: "Motivele lipsei de la şcoală a copiilor romi şi soluţiile pentru rezolvarea problemei" Puşi să stea în ultima bancă şi marginalizaţi de colegi - aceasta este soarta a mii de elevi de etnie romă. Potrivit unui studiu realizat de Roma Education Fund şi UNICEF, copiii romi sunt în continuare discriminaţi la şcoală. Din această cauză, dar şi pe fondul sărăciei, mulţi dintre ei renunţă la studii. Fiecare al treilea elev rom care a participat la studiu a recunoscut că nu de puţine ori merge la şcoală cu stomacul gol, pentru că nu are mâncare acasă. Mai mult, un sfert din familiile elevilor de etnie romă trăiesc doar din alocaţia pe care le-o dă statul. Prin comparaţie, doar 11% din familiile nerome din România se află în această situaţie. Majoritatea părinţilor romi recunosc că îşi trimit copiii la şcoală tocmai pentru a primi această alocaţie lunară. În plus, interesul lor faţă de ceea ce învaţă copiii este unul redus, în condiţiile în care aproape 30% dintre părinţii care au participat la studiu abia au terminat clasele primare sau nu au făcut deloc şcoală. Pentru a încerca să rezolve această situaţie, ministrul educaţiei şi cercetării trebuie să ne spună dacă este corectă afirmaţia că copiii romi sunt discriminaţi în şcolile din România. De asemenea, l-am întrebat ce face ministerul pe care îl conduce pentru a evita situaţia actuală, în care unul din patru elevi înscrişi în ciclul primar părăseşte şcoala înainte de a termina clasa a IV-a, în timp ce ciclul gimnazial, jumătate din elevii înscrişi în clasa a V-a nu finalizează clasa a VIII-a. Trebuie să vedem şi care este situaţia elevilor neşcolarizaţi de etnie romă, atât la nivel naţional, cât şi al judeţului Tulcea. Sunt o serie de aspecte necesar a fi rezolvate din acest punct de vedere, deoarece accesul liber şi neîngrădit la şcoală se adresează tuturor copiilor din România. Faptul că elevii de etnie romă sunt codaşi la frecvenţa la şcoală este o problemă a tuturor, iar autorităţile sunt obligate să o rezolve.
				Doamna Neviser Zaharcu: "Proiectele europene din Delta Dunării trebuie cunoscute şi de localnici" După cum toată lumea este de acord, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării are nevoie imperioasă de accesarea fondurilor europene pentru o serie de sectoare importante, care vor permite perpetuarea şi păstrarea imensei bogăţii a naturii de aici, dar şi evoluţia pozitivă a locuitorilor săi, din punct de vedere material. În acest context, există deja un proiect în curs de implementare, respectiv Instrumentul financiar european Investiţii Teritoriale Integrate (ITI), care ar duce la creşterea gradului de dezvoltare, atât a zonei Deltei, cât şi a economiei naţionale în general. Instrumentele financiare de genul celor implementate în judeţul Tulcea sunt o noutate absolută pentru regulamentele europene. Pentru corecta informare a populaţiei din Delta Dunării, m-am adresat noului ministru al fondurilor europene, cu următoarele întrebări: ce presupune derularea ITI în Delta Dunării, ce finanţare are asigurată şi câte comunităţi vor beneficia de aceste fonduri de dezvoltare? ce beneficii vor avea locuitorii Deltei Dunării la finalizarea acestui proiect, respectiv din punctul de vedere al infrastructurii şi serviciilor sociale? cum intenţionează să angrenaţi populaţia Deltei în proiectele europene care vizează creşterea competitivităţii şi coeziunii sociale? ce îşi propune ITI pentru domeniile asistenţă şi protecţie socială, sănătate şi educaţie? Sunt de părere că, în ciuda eforturilor făcute în ultima perioadă, populaţia României în general şi oamenii din Delta Dunării în special, mai ales cei din zonele izolate, nu au informaţii suficiente pentru a şti modalitatea potrivit căreia pot intra în posesia fondurilor europene acordate pentru toate domeniile de referinţă. Tocmai în această idee consider că Ministerul Fondurilor Europene trebuie să deruleze ample campanii de informare, adresate tuturor locuitorilor din Deltă, pentru ca oamenii să ştie cu adevărat ce au de făcut şi astfel să nu mai fie nevoiţi să aştepte totul din partea autorităţilor.
				Doamna Neviser Zaharcu: "Programul pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, extrem de pozitiv pentru oamenii din Tulcea" Programul de ajutorare cu alimente din partea Guvernului României şi a Uniunii Europene a început în toamna trecută, iar în acest răstimp mii de pachete au ajuns şi în posesia persoanelor cu venituri mici din judeţul Tulcea. După cum bine ştiţi, Tulcea ocupă un loc fruntaş în ţară în ceea ce priveşte procentul populaţiei sărace, tocmai de aceea acest ajutor a fost mai mult decât binevenit pentru o mulţime de familii nevoiaşe. Demn de remarcat este faptul că reprezentanţii Guvernului în teritoriu au decis să redistribuie pachetele cu alimente în cazurile excedentare spre localităţile care au mai solicitat astfel de ajutoare, un fapt fără îndoială lăudabil. Cunoscându-i preocuparea pentru rezolvarea problemelor persoanelor cu venituri reduse, am întrebat-o pe doamna ministru Rovana Plumb următoarele: Câte pachete cu alimente din partea Guvernului şi a Uniunii Europene au ajuns în acest an în judeţul Tulcea, defalcat pe localităţi? Cum vă gândiţi să soluţionaţi cererile de suplimentare a acestor ajutoare venite din partea mai multor localităţi izolate din Delta Dunării? Care este impactul Programului pentru ajutorarea persoanelor defavorizate desfăşurat în judeţul Tulcea, raportat la eforturile făcute pentru combaterea sărăciei? Cum apreciaţi că se va putea diminua în viitor procentul însemnat de persoane aflate la limita sărăciei din Delta Dunării? Consider că Strategia Guvernului pentru combaterea sărăciei trebuie să includă cu prioritate persoanele defavorizate şi vârstnicii. România are nevoie de desăvârşirea echilibrului social, iar aceste ajutoare de la Uniunea Europeană contribuie la sprijinul acordat de stat pentru a diminua discrepanţele sociale existente.
				Doamna Neviser Zaharcu: "Speciile de păsări ocrotite de lege din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării trebuie protejate şi monitorizate" Delta Dunări constituie, după cum bine ştiţi, un izvor incredibil de specii de păsări protejate, fără îndoială cele mai multe din Europa şi printre primele din lume! Flora şi fauna din arealul protejat de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) sunt, în consecinţă, extrem de dificil de monitorizat, mai ales în situaţiile în care apar anumite schimbări în comportamentul vietăţilor. Pelicanul creţ este, spre exemplu, una dintre cele două specii europene de pelican care pot fi observate în România, fiind, în acelaşi timp, periclitată la nivel mondial şi, ca atare, protejată. Spre exemplu, Insula Ceaplace din complexul Razim-Sinoe, din incinta Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a fost cu circa 15 ani în urmă scena unui proiect derulat de Societatea Ornitologică din România şi Societatea Regală pentru Protecţia Păsărilor din Marea Britanie, în parteneriat cu ARBDD. Scopul urmărit a fost acela de a majora suprafaţa de cuibărit a coloniei de pelicani creţi din Delta Dunării, considerată a fi a treia colonie ca mărime din Europa a acestei specii. În urma măsurătorilor efectuate, s-a stabilit că de la numărul iniţial de 20-30 de perechi de pelicani creţi existenţi în anii 2000, numărul acestora a crescut până la peste 100 de perechi în ultima perioadă. În aceste condiţii, ministrul mediului trebuie să îmi răspundă la câteva întrebări punctuale: Care este situaţia păsărilor protejate de lege din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, respectiv când s-a efectuat ultimul recensământ oficial pentru stabilirea aproximativă a numărului speciilor existente în prezent? Ce resurse are Ministerul Mediului pentru a monitoriza coloniile de păsări protejate din Delta Dunării? Cum consideraţi că se poate implica mai activ Ministerul Mediului în programele destinate protejării şi perpetuării speciilor ocrotite de lege? Care sunt pedepsele aplicate în situaţia depistării anumitor persoane care atentează, sub diferite forme, la integritatea păsărilor protejate? Câte persoane vinovate de astfel de infracţiuni au fost descoperite în ultimii ani şi ce sancţiuni au primit acestea? Îmi exprim speranţa că autorităţile statului român vor găsi măsurile potrivite pentru menţinerea şi perpetuarea arealului protejat din Delta Dunării, a florei şi faunei, pentru ca unicitatea acestei zone să dăinuie peste veacuri.
				Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru: "Industria auto românească trimisă la plimbare " Promisiunile domnului prim-ministru Victor Ponta cum că în 2015 vor începe lucrările la autostrada Piteşti - Râmnicu Vâlcea - Sibiu s-au dus pe apa sâmbetei, cum s-a întâmplat de altfel cu tot ceea ne-a mai spus domnul prim-ministru când s-a aflat în câte o campanie electorală. De ce atrag atenţia asupra acestei autostrăzi în special? Pentru că din punct de vedere economic şi social ar reprezenta un adevărat câştig pentru România, iar unul din principalele motive îl reprezintă uzina Dacia de la Mioveni. Vorbim de 120 de km care ar urma să lege Portul Constanţa, Bucureştiul şi Dacia de occidentul european. Avertismentele celor de la Renault, venite încă din 2013, prin care atrăgeau atenţia că îşi vor muta investiţia în Maroc, sau protestele din ce în ce mai dese ale angajaţilor de la Dacia Mioveni nu i-au mişcat cu nimic pe miniştrii Cabinetelor Ponta II, III, IV ş.a.m.d. Doar recomandările privind construcţia acesteia, venite din partea Comisiei Europene, care a declarat această autostradă prioritate zero, ne-au salvat de la o decizie dezastruoasă luată iniţial de Guvernul Ponta, care vroia să transforme acest tronson în drum expres. Incompetenţa şi neputinţa autorităţilor de a demara şi finaliza construcţia de autostrăzi strategice pentru economia României a devenit o problemă gravă pentru toţi marii exportatori. Dacă ne referim la autostrada Bucureşti-Piteşti, nu vorbim de o cerinţă a celui mai mare investitor din ţară - Renault -, ci de interesul pe care ţara noastră îl are de a păstra cel mai profitabil producător de autoturisme din România, care este şi cel mai mare exportator al ţării, cu o vânzare de circa 4 miliarde de euro în 2014, de a menţine în România un produs competitiv şi cerut pe piaţa europeană, de a contribui la menţinerea a peste 13.500 de angajaţi la Dacia Mioveni şi a altor 150.000 de lucrători din industria de subansamble şi componente auto dezvoltată pe orizontală. Necesitatea asigurării unei infrastructuri rutiere decente şi a construcţiei în regim prioritar a acestui tronson nu poate fi pusă la îndoială. Nemulţumiţi de infrastructura precară din România sunt şi reprezentanţii constructorului auto american Ford, care susţin că nu pot produce la capacitate maximă la Craiova, neavând posibilitatea de a transporta maşinile nici pe drumuri, nici pe poduri, nici pe căile ferate. Ford România numără aproximativ 3000 de angajaţi şi a reprezentat anul trecut al treilea mare exportator din ţara noastră, cu o vânzare de bunuri de aproximativ 1 miliard de euro. Rând pe rând industriile din România au fost distruse. Am prezentat în declaraţiile trecute situaţia dramatică de la Complexul Energetic Oltenia sau Complexul Energetic Hunedoara. Am început să ne îndreptăm spre o distrugere a industriei auto, una din puţinele care a reuşit să înflorească în perioada postdecembristă. Lipsa infrastructurii înseamnă pentru Grupul Renault pierderi de 30 de euro/maşină, iar pentru Ford 80 de euro/maşină. Cât timp vor continua cele două mai companii să suporte situaţia înainte să se decidă să plece din România? Probabil mai puţin timp decât le-ar lua autorităţilor române să se trezească şi să vadă, spre exemplu, cum marca Dacia, născută în 1968, va ajunge să fie produsă undeva în Maroc.
				Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru: "Un sistem sanitar bolnav" Concluzia după trei ani de guvernare PSD: sistemul sanitar românesc este în colaps. O recunoaşte chiar ministrul sănătăţii, aprobat de şeful său ierarhic, Victor Ponta. Cuvintele folosite de cei doi nu sunt la fel de dure precum realitatea, însă reprezintă un semnal de alarmă şi, ca să-l citez pe domnul Bănicioiu, "dacă în acest an nu se iau măsuri reale pentru stoparea migraţiei cadrelor medicale, în maximum trei ani România va rămâne fără specialişti". De ce se vorbeşte abia acum de acest lucru? Poate pentru că nu suntem în an electoral şi pentru că, bineînţeles, întotdeauna există un vinovat de serviciu: vechea guvernare. Este după binecunoscuta vorbă românească: "nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase". În prezent, mai există doar 14.500 de medici în sistemul sanitar de stat, faţă de 24.000, câţi erau în urmă cu 3 ani. Fie că au plecat în străinătate, fie că au ales să părăsească spitalele publice pentru a lucra cu normă întreagă în privat, numărul medicilor tineri, dar şi al celor cu experienţă a scăzut şi continuă să scadă de la an la an într-un mod îngrijorător. Şi nu vorbim numai de un exod al medicilor, dar şi de unul al asistenţilor medicali sau al tehnicienilor. În ultimii ani, aproape 40.000 de asistente au plecat să lucreze peste hotare, iar motivul este de unul de înţeles. Când vorbim de salarii, care în unele cazuri sunt chiar şi de 10 ori mai mari decât la noi, tentaţia de a profesa în străinătate este mare. În România, medicii rezidenţi din spitalele publice au salarii de doar 200 de euro, iar specialiştii câştigă aproximativ 500 de euro. La veniturile mici se adaugă şi condiţiile precare din spitale şi lipsa dotărilor, în special în zonele rurale. Pe alocuri, pe unde s-au făcut investiţii în aparatură performantă, bineînţeles, fără o strategie anume, nu s-au găsit specialişti care să le poată utiliza. Medicii sunt primiţi cu braţele deschise în străinătate, având în vedere că un deficit de resurse umane se regăseşte în ţări precum Franţa, Germania, Marea Britanie sau SUA, iar costurile cu specializarea acestora implică sacrificii bugetare. În România, studiile de licenţă şi rezidenţiatul unui medic costă statul român peste 50.000 de lei. România, cu un procent de 4% din PIB alocat în 2015, ocupă un loc codaş, media Uniunii Europene fiind de 9%. Un exemplu în acest sens îl oferă Elveţia, Germania, Franţa, Austria, Belgia, care alocă peste 10% din PIB, Norvegia, Finlanda, Spania, Italia, Marea Britanie, Olanda, cu peste 8%, sau Slovacia, Irlanda Ungaria, cu peste 7% din produsul intern brut. Aceste cifre nu fac decât să reflecte un sistem sanitar bolnav şi arată neputinţa unei societăţi de a evolua şi a prospera. Este de prisos că actualii guvernanţi recunosc public azi că sistemul sanitar este în criză, dacă în ultimii ani nu au făcut nimic pentru a creşte bugetul alocat sănătăţii. Fără o investiţie reală nu te poţi aştepta să ai rezultate. Medicina este una din principalele verigi ale societăţii pe care statul român a neglijat-o. De starea sănătăţii populaţiei depind atât productivitatea muncii, cât şi rezultatele activităţii desfăşurate. Schimbările nu se pot resimţi de pe o zi pe alta, însă o strategie pe termen lung, dezvoltată în ultimii trei ani de guvernare PSD, ar fi putut să reprezinte un prim pas în corectarea greşelilor din trecut şi pentru ieşirea din colaps. De ce nu s-a făcut? Poate la răspunsul la această întrebare ar fi trebuit să se rezume domnii Nicolae Bănicioiu şi Victor Ponta.
				Domnul Ştefan Burlacu: "Cum îngreunează CNADR plata amenzilor pentru lipsa rovinietei" Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale - CNADR efectuează controlul valabilităţii rovinietei prin 70 de puncte fixe, 14 puncte mobile de control, prin intermediul personalului aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier şi personalul CNADR în punctele de frontieră, toate situate în zone greu de ocolit de către conducătorii auto. Constat efortul depus de companie pentru a descuraja circulaţia pe drumuri naţionale fără rovinietă şi pentru a facilita achiziţionarea acesteia, luând în calcul că poate fi achitată în orice benzinărie, cât şi prin SMS, precum şi posibilitatea de verificare a valabilităţii pe site-ul instituţiei. Aceste măsuri explică numărul mai mic de conducători auto sancţionaţi pentru neplata taxei de drum în 2014 raportat la 2013, după ce în 2012 s-a stabilit că un conducător auto poate fi sancţionat doar o singură dată în decursul unei luni pentru conducerea pe drumuri naţionale fără rovinietă. Pe de altă parte, numeroasele procese câştigate în instanţă de conducătorii auto, precum şi recenta hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind nulitatea procesului-verbal în lipsa semnăturii agentului constatator, îmi ridică semne de întrebare cu privire la formularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi înştiinţarea de plată. Având în vedere că s-a luat decizia ca amenzile transmise pe suport de hârtie conducătorilor auto prinşi circulând fără rovinietă pe drumurile naţionale să conţină semnătura olografă, vă îndemn să luaţi măsuri pentru a facilita şi posibilitatea de plată în termen de 48 de ore a amenzii la jumătate. În momentul de faţă ne regăsim în situaţia de a face drumuri între oficiul poştal şi trezorerie, căci pe amendă se menţionează posibilitatea de plată prin "mandat poştal", ceea ce induce în eroare, căci Poşta Română nu are contract cu CNADR. De asemenea, restricţionaţi plata amenzii la "Trezoreria Statului pe raza căreia îşi are domiciliul fiscal contravenientul", ori ştim cu toţii prea bine că sute de mii de cetăţeni cu permis auto se regăsesc pe perioadă temporară mai scurtă sau mai lungă în alte localităţi decât cea de domiciliu, ceea ce presupune un inconvenient creat la locul de muncă, precum şi financiar, pentru a putea face deplasarea pentru plată în singurul loc unde dumneavoastră permiteţi. Această problemă ar putea fi mai uşor soluţionată dacă CNADR ar trece contul bancar al companiei pe înştiinţarea de plată în care să se poată face depunerea de numerar la orice bancă. În felul acesta, nu ar mai fi nevoie de trimiterea la CESTRIN, cu sediul în Sectorul 6, a "copiilor documentelor care atestă plata amenzii contravenţionale, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei", care presupune încă un drum la oficiul poştal pentru conducătorul auto care îşi achită responsabil amenda. Nu trebuie să ignorăm nici argumentele care reclamă utilizarea inadecvată a sumelor obţinute din perceperea taxei de drum, căci situaţia drumurilor naţionale nu s-a îmbunătăţit, iar numărul de autostrăzi şi drumuri exprese nu a crescut în ultimii ani, dar acesta poate fi subiectul unei alte declaraţii politice. În numele cetăţenilor plătitori de taxe, conducători auto care, deşi au greşit, vor să-şi achite în mod responsabil amenda, iar cadrul actual le creează inconvenienţe din cauza restricţiilor aplicate de CNADR., vă solicit să rezolvaţi situaţia în cel mai scurt timp, căci cu siguranţă va creşte nivelul de colectare a sumelor datorate de aceştia, pe care să le folosiţi ulterior în îndeplinirea obiectivelor companiei, de a dezvolta reţeaua de autostrăzi, drumuri expres şi variante ocolitoare pentru oraşele mari.
				Doamna Liliana Ciobanu: "Pasul mic dintre extaz şi agonie!" Cred că am fost printre puţinii oameni, din politica românească mă refer, care mi-am asumat public că îl votez pe Klaus Iohannis, în detrimentul lui Victor Ponta, într-un moment în care făceam parte dintr-un partid aliat al PSD. Aşa am simţit toamna trecută, aşa am acţionat, şi s-a dovedit că am avut dreptate. Iohannis este preşedintele României şi s-a bucurat de cea mai mare simpatie a oamenilor din această ţară dintre toţi preşedinţii de după 1990. De atunci au trecut câteva luni, iar faptul că l-am susţinut şi votat nu mă poate împiedica să atrag atenţia asupra a ceea ce, mie cel puţin, mi se pare în neregulă. Vreau să mă refer la pericolul devastator la care se expune, poate fără voia sa, Klaus Iohannis. În ciuda simpatiei şi popularităţii extraordinare de care s-a bucurat şi încă se mai bucură, după cum vedem în sondajele de opinie, preşedintele României este tot mai singur, în realitate. El nu a reuşit să îşi impună un guvern al său, aşa cum s-a exprimat în dese rânduri, iar în loc să îşi exercite pârghiile constituţionale de contestare a deciziilor guvernamentale, evident, atunci când a fost cazul, a preferat să accepte tacit măsurile impuse de fostul său oponent, Victor Ponta. Mai mult decât atât, ieşirile domniei sale la adresa blocării actului de justiţie din cele două camere parlamentare au fost timide şi ineficiente, Klaus Iohannis ieşind mai degrabă pe Facebook, şi mai puţin într-o relaţie directă cu oamenii care l-au ales într-un mod incredibil. Domnia Sa a ieşit public la discursul din Parlament de anul trecut, iar în acest an, la cel de 100 de zile de mandat, şi apoi ieri, la consultările de formă de la Cotroceni pe marginea legislaţiei electorale. Acesta este un pericol de moarte pentru Iohannis. Îl avertizez că un astfel de mod solitar de a face politică, fără camarazi de arme, cum se spune, fără o echipă politică de forţă, care să-l îndrume prin hăţişurile politicii dâmboviţene, nu-l va propulsa în final spre realizarea promisiunilor sale. Iohannis a venit la Cotroceni pe un cal alb, împodobit cu promisiuni de normalitate şi lucruri bine făcute! El a câştigat într-o manieră categorică, fără a avea practic în spate o armată disciplinată de partid, din două motive: votul anti-Ponta şi dorinţa de schimbare a opticii prezidenţiale. Aşa cum a devenit cel mai popular preşedinte al României de până acum, anvergură măsurată în voturi şi în like-uri, tot aşa, această cotă de încredere se poate spulbera ca un castel de nisip, dacă el nu îşi ţine promisiunile. Deocamdată însă, jocurile politice sunt făcute în continuare de Guvern şi Parlament, ambele bazându-se pe o majoritatea parlamentară confortabilă a PSD şi aliaţilor lui, în timp ce opoziţia lui Iohannis agonizează, chiar dacă sunt acum două partide într-unul! Şansa lui Iohannis este uriaşă şi unică, în acelaşi timp! El poate demonstra că teza conform căreia se poate face o politică diametral opusă celei propovăduite de Băsescu, prin respectarea celor promise şi facerea lucrurilor bine, se poate transforma în România dintr-un paradox în realitate! În caz contrar, există riscul să fie îndepărtat de la inima românilor la fel de repede precum a dobândit uriaşul capital de simpatie, încredere şi voturi!
				Doamna Liliana Ciobanu: "Cine vorbeşte neîntrebat în numele directorului CNADNR?!" Nu mi-am imaginat niciodată că instituţiile statului român sunt capabile să îşi angajeze purtători de cuvânt din rândul partidelor politice! Dar pentru că trăim în România frumoasă, ţara tuturor posibilităţilor, şi mai puţin a lucrurilor bine făcute, constat că se poate şi aşa ceva! Cel puţin astfel rezultă din atacul murdar şi neavenit lansat împotriva mea, chiar în Săptămâna Mare, de un anumit imberb din PSD Giurgiu, care vorbea chipurile şi în calitate de director al DRPD Bucureşti. (aici e o altă anomalie de neînţeles a tranziţiei româneşti - ai o funcţie politică într-un judeţ şi locul de muncă în altă parte...) De obicei, nu răspund la asemenea mizerii, pentru că sunt un om educat şi o doamnă! De această dată, trebuie să fac anumite precizări, nu pentru oficialul PSD-ist şi şef la drumurile nu ştiu cui, ci pentru giurgiuvenii care cred în mine şi m-au mandatat să-i reprezint cu cinste şi corectitudine în Parlament. Pentru conformitatea realităţii, giurgiuvenii ştiu foarte bine că lucrările la Podul Prieteniei se execută aproape la fel de des ca trezitul de dimineaţă, însă efectele acestora sunt de fiecare dată aceleaşi, respectiv este nevoie de noi lucrări. Mass-media locală şi centrală a relatat pe larg şi în mod repetat aceste aspecte, astfel încât poziţia domnului director-PSD-ist este din start lovită de nulitate. Răspund şi pentru că presa locală a insistat pe acest subiect, deşi îmi vine greu să spun tot ceea ce gândesc despre astfel de indivizi numiţi şi susţinuţi în funcţii de conducere de oameni care nu au nimic în comun cu bunul-simţ şi cu respectul faţă de alegători. Am fost membru al partidului sus-amintit vreme de 12 ani, am cunoscut mulţi oameni, de la elite, deputaţi, senatori, membri ai guvernelor, vicepreşedinţi etc., până la simpli membri ori simpatizanţi ai partidului, dar niciodată nu l-am văzut pe domnul respectiv muncind pe undeva printr-o organizaţie. Pur şi simplu nu îl cunosc, nici nu îmi doresc acest lucru, dar ar trebui să le spună giurgiuvenilor ce îl recomandă să fie numit în funcţia pe care vremelnic o ocupă. Oare domnul premier care afirmă că "ciuma portocalie" a distrus România, ştie că acest individ vine tocmai de acolo, din PDL, şi cu toate acestea este susţinut de preşedintele PSD Giurgiu?... Mai grav este însă faptul că un director al DRDP Bucureşti îşi permite să vorbească în numele unei instituţii de dimensiunea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, un colos care gestionează bugete uriaşe, dar care nu dă socoteală nimănui pentru inactivitatea sa tradiţională din ultimii 25 de ani. Intervenţiile mele la adresa CNADNR au fost pertinente şi s-au bazat pe realităţi de necontestat, confirmate atât de oameni, cât şi de presă. Pentru corecta informare a acestui vicepreşedinte PSD Giurgiu-director DRDP Bucureşti, amintesc opiniei publice şi locuitorilor judeţului că m-am adresat domnului Narcis Ştefan Neaga, directorul CNADNR, cu funcţie de secretar de stat, în niciun caz vreunei alte persoane. Interpelările sunt instrumente ale activităţii parlamentare la care reprezentanţii instituţiilor statului sunt obligaţi să răspundă în termen de 15 zile. Aceste interpelări nu sunt făcute pentru a fi analizate de orice funcţionăraş din aparatul statului. Ele au rolul de a transmite către conducerea ministerelor şi a tuturor instituţiilor statului doleanţele populaţiei României, ale oamenilor din contribuţiile cărora sunt plătiţi aceşti slujbaşi. Or, lucrările interminabile şi de mântuială făcute în ultimii ani pe partea românească a Podului Prieteniei au devenit de notorietate la nivel naţional şi nu numai... Funcţia şi educaţia nu îmi permit să intru într-un dialog care se doreşte politic. Am revenit însă astăzi cu o nouă interpelare adresată directorului CNADNR, căruia i-am cerut să explice românilor dacă şi-a angajat un purtător de cuvânt din Giurgiu şi cum de îşi permite acesta să vorbească în numele acestei instituţii. Nu aştept nici măcar scuze publice din partea individului respectiv, deoarece nu cred că este capabil de gesturi nobile. Personal nu mi-e ruşine că sunt cel mai activ parlamentar din Giurgiu şi îmi fac cu adevărat munca de reprezentant al votanţilor mei. Ei mă pot judeca, altcineva nu!
				Doamna Cornelia Negruţ: "Aeroportul Internaţional Baia Mare are nevoie de investiţiile promise" Aeroportul Internaţional Baia Mare şi-a propus pentru acest an realizarea unor obiective îndrăzneţe, între care actualizarea şi depunerea în termen a aplicaţiei pentru finanţarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii la aeroport. Actualmente, este în plin proces completarea studiului de fezabilitate, iar apoi urmează să fie depusă cererea de finanţare, în perioada prevăzută în Ghidul solicitantului, iar după evaluarea acesteia să poată fi semnat contractul de finanţare. Din relatările responsabililor, Aeroportul Internaţional Baia Mare are nevoie de circa 9 milioane de euro pentru modernizare. În aceste condiţii, m-am adresat ministrului transporturilor, Ioan Rus, cu următoarele întrebări: Este cuprins Aeroportul Internaţional Baia Mare în Masterplanul General de Transport al României, şi dacă da, care sunt referinţele privitoare la investiţiile ce urmează a se derula în acest an? Care este stadiul alocării fondurilor necesare pentru modernizarea şi extinderea pistei, şi când credeţi că vor începe efectiv lucrările? Cum apreciaţi activitatea Aeroportului Internaţional Baia Mare din ultimii ani, precum şi şansele sale de a deveni un jucător activ pe piaţa aeriană din România? În opinia mea, este imperios necesar ca modernizarea judeţului Maramureş să pornească de la infrastructură, deoarece, după cum se ştie, potenţialul turistic şi social al zonei este imens. De asemenea, capacitarea şi redimensionarea la nivel european ale Aeroportului Internaţional Baia Mare sunt operaţiuni indispensabile, având în vedere conflictele din Ucraina, situată la foarte mică distanţă de Maramureş. Este cât se poate de clar faptul că România trebuie să fie pregătită pentru orice, mai ales în zonele de lângă graniţa cu Ucraina, iar orice investiţie în apărare şi securitate este binevenită şi trebuincioasă.
				Doamna Cornelia Negruţ: "Maramureşul are nevoie de susţinerea şi dezvoltarea sectorului industriilor creative şi culturale tradiţionale" Judeţul Maramureş este parte a unui ambiţios proiect transfrontalier România-Ucraina-Ungaria, care îşi propune intensificarea într-un domeniu industrial mai puţin obişnuit, denumit "Creativitate industrială în diversitate". Acest proiect a început în urmă cu trei ani, cu participarea a 150 de reprezentanţi ai celor trei ţări, care îşi propun derularea unor acţiuni concrete, cu accent pe dezvoltarea turismului şi a moştenirii culturale. Spre exemplu, Georgeta Maria Iuga, creator de artă tradiţională din judeţul Maramureş, a participat în acest program, sub deviza "Viitorul aparţine acelora care îşi păstrează identitatea prin continuarea tradiţiei". Ideea porneşte de la tradiţia păstrată de veacuri în Maramureş, de a perpetua îndeletnicirile renumiţilor meşteri populari, precum şi rodul muncii acestora. Aceste industrii creative pot reprezenta un viitor pentru meşteşugurile tradiţionale, pentru continuitatea memoriei gesturilor de odinioară, pentru menţinerea în stadiu viu a ceea ce ştiau oamenii să facă în această zonă de poveste a Maramureşului. Proiectul îşi propune nu doar perpetuarea acestor tradiţii, ci şi folosirea lor, în scopul obţinerii unor rezultate economice importante pentru oameni şi pentru comunităţile locale din Maramureş. Una dintre realizări constă în prezentarea şi transformarea cunoscutelor icoane pe sticlă realizate în Maramureş în obiecte de larg consum, cum ar fi creaţii vestimentare, spre exemplu. În opinia mea, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului trebuie să sprijine aceste proiecte privind dezvoltarea sectorului industriilor creative şi culturale. De asemenea, trebuie ca statul să ia cele mai bune decizii pentru revitalizarea României în general, şi Maramureşului, în particular, în ceea ce priveşte turismul cultural. Este de dorit ca statul român să încurajeze astfel de idei care perpetuează în mod fericit moştenirea tradiţională, şi chiar o transformă în sector de dezvoltare industrială, comercială şi turistică.
				Doamna Cornelia Negruţ: "Diamantele de Maramureş trebuie incluse în circuitul turistic şi social" Diamantele de Maramureş, în realitate nişte cristale de cuarţ perfect faţetate, cu o strălucire asemănatoare diamantului şlefuit, sunt din ce în ce mai greu de găsit, spun inginerii geologi din zonă. Recent, în cadrul unei expoziţii, au fost prezentate câteva mostre de diamant de Maramures, găsite la Bocicoiu Mare, localitate renumită pentru această bogăţie pe vremea Imperiului Habsburgic. Diamantele de Maramureş au fost descrise în geologie pentru prima oara în lume ca diamante Herkimer. Ele se găsesc la Bocicoiu Mare, şi în timpul Imperiului Habsburgic erau adunate după ploaie de către locuitori, trimise la Viena, iar împăratul le dădea oamenilor surplus la păşunat şi la pădure. Din ele se încrustau mânerele de la săbii, se făceau broşe, deci erau folosite în tehnica de metal şi orfevrărie. Având în vedere potenţialul turistic, cultural şi social al acestor diamante, m-am adresat ministrului economiei, comerţului şi turismului, căruia i-am sesizat problema menţionată. De asemenea, l-am întrebat următoarele: Unde se mai găsesc astfel de diamante, de dimensiuni ceva mai mari, însă mult mai rare, în acelaşi tip de roci? Ce întreprinde statul român pentru a salva aceste diamante de la dispariţie şi pentru a le da o utilitate socială şi turistică? Ce s-a întâmplat cu coralul roşu natural din România vândut în afara graniţelor ţării? Sunt de părere că orice bogăţie a pământului trebuie pusă în valoare, iar faptul că avem un tezaur neexploatat, prin aceste diamante, trebuie să ne preocupe în mod exponenţial. România în general, şi Maramureşul în special, au ce arăta lumii întregi, iar resursele rămase neprezentate trebuie să fie scoase la lumină.
				Doamna Cornelia Negruţ: "Finanţarea primelor măsuri din noul PNDR destinate tinerilor fermieri, un pas important spre o agricultură europeană" Statul român a lansat noua sesiune de primire a cererilor de finanţare pentru primele măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, respectiv "Investiţii în exploataţii agricole", "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" şi "Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare rurală (LEADER)". Pentru aceste măsuri, românii doritori pot deja depune proiectele de investiţii, care vor intra imediat în analiza specialiştilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Potenţialii beneficiari vor avea la dispoziţie fonduri europene nerambursabile de 205,7 milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole, şi de 111,2 milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri, acestea fiind primele două submăsuri din PNDR 2014-2020 deschise pentru depunerea cererilor de finanţare. Aceste sesiuni anuale pentru depunerea de proiecte vor fi operaţionale până la data de 30 octombrie 2015 sau până la epuizarea fondurilor alocate în acest an pentru fiecare submăsură în parte. Astfel, sesiunile continue aferente anului 2015 pot fi finalizate înainte de termenul limită doar în cazul în care valoarea totală solicitată prin cererile de finanţare a proiectelor va atinge nivelul alocării respectivei sesiuni. Primirea cererilor de finanţare se va face de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), exclusiv on-line pentru submăsura 4.1 - "Investiţii în exploataţii agricole", iar pentru submăsura 6.1 - "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri", depunerea cererilor de finanţare se va realiza în format tipărit sau on-line. Lansarea primelor măsuri de finanţare din PNDR 2014-2020 vine cu o serie de elemente şi soluţii inovative, care vor asigura o gestionare eficientă şi transparentă a fondurilor europene, şi, totodată, vor facilita accesul la finanţare pentru cât mai mulţi potenţiali beneficiari. Această facilitare este asigurată prin scurtarea perioadelor de evaluare şi selecţie a proiectelor, precum şi prin aplicarea unor simplificări procedurale şi mecanisme utile doritorilor. Elementele de noutate sunt posibilitatea depunerii on-line, prezenţa unei baze de date cu preţuri de referinţă, precum şi iniţierea procedurii de achiziţii private on-line. Pentru a prioritiza finanţarea proiectelor în funcţie de calitatea acestora, raportat la obiectivele de finanţare ale PNDR, se va aplica un prag de punctaj care va fi diminuat în fiecare lună pe parcursul sesiunii anuale continue cu câte 10 puncte, până la atingerea unui prag minim acceptat pentru respectiva sesiune. Fiecare potenţial beneficiar îşi va face singur evaluarea propriului proiect, pentru a stabili câte puncte are, în funcţie de criteriile de selecţie publicate în Ghidul Solicitantului. În consecinţă, în funcţie de autoevaluarea realizată, solicitantul va depune proiectul în luna în care se va încadra din punct de vedere al punctajului estimat. De exemplu, dacă un proiect a fost autoevaluat cu 75 de puncte, solicitantul îl va putea depune încă din prima lună a sesiunii, când pragul de calitate este de 85 de puncte, dar va fi evaluat începând cu a doua lună, când pragul de calitate va fi de 75 de puncte. Dacă se constată că solicitantul şi-a estimat punctajul cu mai mult de 20% faţă de punctajul stabilit de AFIR, proiectul respectiv va fi mutat la finalul clasamentului şi va fi finanţat doar dacă rămân sume disponibile după selectarea celorlalte proiecte. Un alt element de noutate care se va aplica odată cu lansarea primelor măsuri îl constituie emiterea de rapoarte de selecţie lunare, fiind astfel scurtat timpul de analiză al proiectelor. Termenul estimat pentru evaluarea proiectelor este de 37 de zile lucrătoare de la sfârşitul lunii în care au fost depuse respectivele proiecte. Acest termen se poate majora cu 10 zile lucrătoare dacă sunt în evaluare proiecte pe două sau mai multe sub-măsuri. De asemenea, pentru sprijinirea alcătuirii de Strategii de Dezvoltare Locală de către Grupurile de Acţiune Locală, se deschide submăsura 19.1 - "Sprijin pregătitor pentru LEADER", cu o alocare de 2,4 milioane de euro. Să sperăm că beneficiarii acestor noi proiecte finanţate cu bani europeni vor fi cât mai numeroşi, cu atât mai mult cu cât România are o şansă extrem de mare de a progresa din punct de vedere agricol şi de a redeveni astfel grânarul Europei de pe vremuri.
				Doamna Cornelia Negruţ: "Statul trebuie să rezolve problemele legate de colectarea selectivă a deşeurilor" Problema colectării selective a deşeurilor din România rămâne încă nerezolvată total, în ciuda progreselor făcute în ultima vreme prin dinamizarea implicării instituţiilor statului responsabile de acest aspect. Din nefericire, în unele localităţi din ţară persistă mentalitatea păguboasă potrivit căreia populaţia nu se implică aproape deloc în acţiunile de colectare a deşeurilor, lăsând această sarcină exclusiv în seama autorităţilor locale şi a firmelor desemnate pentru curăţenia oraşelor. Recentul caz al unui cartier din Sectorul 5 al Capitalei, unde mii de oameni trăiau într-un focar de infecţie greu de imaginat, relevă şi faptul că mulţi dintre români încă nu au percepţia adevărată şi europeană a păstrării curăţeniei. În acest context, este de salutat organizarea anuală a competiţiei naţionale "Oraşul Reciclării", adresată primăriilor urbane din ţară. La ediţia din acest an participă un număr de 46 de municipii şi oraşe, pentru a se stabili cel mai performant sistem de colectare separată a deşeurilor de ambalaje, între care şi municipiul Sighetu Marmaţiei din judeţul Maramureş. La finalul concursului, localitatea câştigătoare va obţine titlul de "Oraşul Reciclării", dar şi un mare premiu, constând într-un parc tematic în valoare de 12.000 de euro, respectiv un spaţiu construit din mobilier realizat din deşeuri reciclabile, dedicat relaxării cetăţenilor. Cunoscându-i preocuparea pentru rezolvarea problemelor din domeniul de activitate al Ministerului Mediului, am întrebat-o pe doamna ministru: care sunt disfuncţionalităţile semnalate de instituţiile din subordinea Ministerului Mediului în ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Maramureş? ce strategie are MMAP în vederea conştientizării populaţiei României referitor la colectarea şi depozitarea corectă a deşeurilor? care este procentul de colectare selectivă înregistrat în prezent în România, raportat la întregul proces naţional de acest gen? ce intenţionează să întreprindă pentru creşterea gradului de colectare şi reciclare? Sunt întrebări la care aştept un răspuns concret, în aşa fel încât românii şi maramureşenii să ştie ce au de făcut în acest domeniu extrem de important pentru viitorul nostru, al tuturor.
				Doamna Cornelia Negruţ: "Târgurile educaţionale trebuie să producă efecte pozitive pentru încadrarea în muncă a tinerilor" Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice organizează periodic, prin Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, o serie de târguri educaţionale, în scopul sprijinirii persoanelor care doresc să se integreze în piaţa muncii. Cele mai importante astfel de târguri sunt destinate tinerei generaţii, respectiv elevilor şi studenţilor, care, prin intermediul unor proiecte finanţate prin POSDRU, pot face mai uşor tranziţia de la şcoală la viaţă, respectiv de la statutul de cursant al învăţământului la cel de adult încadrat în muncă. La un recent astfel de târg educaţional au participat, zilele trecute, un număr de aproximativ 8.000 de elevi din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Maramureş, care s-au informat în legătură cu ofertele educaţionale prezentate de toate universităţile din raza teritorială a celor patru judeţe. Aceste târguri educaţionale organizate de AJOFM-urile din ţară au rolul de a asigura un cadru organizat de cunoaştere şi relaţionare între elevi, universităţile reprezentative şi potenţialii angajatori ai elevilor şi studenţilor de acum. În consecinţă, m-am adresat cu un set de întrebări doamnei ministru al muncii, Rovana Plumb: Care este impactul târgurilor educaţionale organizate în ultima perioadă atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Maramureş? Câţi elevi şi studenţi din ţară şi din Maramureş au fost angajaţi în muncă în urma participării la asemenea manifestări? Cum apreciaţi posibilitatea de angajare din acest moment a tinerilor din România, având în vedere procentul relativ ridicat al şomerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani? Care este receptivitatea agenţilor economici invitaţi la aceste târguri educaţionale, respectiv participarea lor efectivă şi dorinţa de a beneficia de stimulentele oferite de stat pentru angajarea tinerilor? Consider că strategiile de ocupare a forţei de muncă trebuie să cuprindă cu celeritate rezolvarea problemelor tinerilor, pentru rămânerea lor în ţară şi oferirea condiţiilor minime de care au nevoie.
				Doamna Raluca Turcan: "PNL susţine printr-o propunere legislativă acordarea sporului de 15% pentru doctorat" În prezent, bugetarii cu doctorat sunt discriminaţi! PNL propune acordarea sporului reparatoriu de 15%. PNL susţine printr-o propunere legislativă acordarea sporului reparatoriu de 15% în salariul de bază pentru personalul bugetar care posedă titlul ştiinţific de doctor. În prezent, mai multe categorii profesionale, cum ar fi cadre didactice, jurişti, ingineri etc. sunt discriminaţi, pentru că şi-au obţinut titlul de doctor după data de 1 ianuarie 2010. Am primit sute de mesaje de la bugetarii din ţară care au aceleaşi studii, depun aceeaşi muncă dar, din cauza faptului că şi-au obţinut titlul de doctor cu câteva luni mai târziu, au un salariu mai mic cu 10-15%. O parte dintre aceştia au primit acel spor de doctorat în salariul de bază, alţii, doar pentru că şi-au obţinut titlul de doctor după data de 1 ianuarie 2010, au fost încadraţi şi sunt plătiţi diferit pentru aceeaşi muncă. Începând cu 1 ianuarie 2010, personalul din sectorul bugetar a fost reîncadrat conform prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, iar sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, precum şi indemnizaţiile de conducere au fost introduse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază, respectiv în indemnizaţiile lunare de încadrare corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009. O astfel de decizie a avut efectele unei discriminări indirecte pentru angajaţii care au obţinut titlul academic de doctor după intrarea în vigoare a acestei legi. Prin această soluţie legislativă se încalcă principiul plăţii egale pentru muncă egală, respectiv principiul nediscriminării. Ca urmare a acestui fapt, PNL vine cu un proiect legislativ pentru a repara această nedreptate. Propunerea constă în acordarea unui spor de 15% în salariul de bază pentru personalul bugetar care posedă titlul ştiinţific de doctor. Sporul se acordă persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific respectiv. Prin această iniţiativă dorim să stimulăm creşterea interesului românilor pentru studiu şi pentru parcurgerea tuturor ciclurilor de învăţământ. Ne dorim o implicare mai mare a tinerilor în cercetare, inovare, o profesionalizare a cât mai multor categorii de bugetari pe domeniile lor de expertiză: de la pedagogi până la buni jurişti sau economişti. CNCD a luat deja poziţie şi spune că: "Legiuitorul, în acest caz, a menţinut un spor pentru un grup de angajaţi (pentru cei care aveau doctoratul la data intrării în vigoare a modificării legii) şi a anulat posibilitatea obţinerii sporului, compensării, pentru celălalt grup, în condiţiile în care ambele grupuri fac parte din aceeaşi categorie de personal [...]. În cazul ambelor grupuri suntem în prezenţa aceleaşi categorii de angajaţi, care, prin obţinerea titlului de doctor, se presupune că adaugă un plus de valoare muncii prestate." În această situaţie se află o serie foarte mare de categorii profesionale: cadre didactice, jurişti, ingineri etc. Propunem corectarea acestor situaţii discriminatorii şi punerea în legalitate a acordării drepturilor salariale care se cuvin angajaţilor din sistemul bugetar care au obţinut titlul ştiinţific de doctor după anul de graţie 2009.
				Doamna Raluca Turcan: "Cer Ministerului Educaţiei anularea concursurilor pentru funcţia de inspector şcolar general şi stoparea organizării celorlalte concursuri!" Cer ministerului anularea concursurilor pentru funcţia de inspector şcolar general şi stoparea organizării concursurilor pentru funcţiile de inspectori şcolari adjuncţi şi directori de CCD-uri. Solicit organizarea unui nou concurs, comun pentru toate cele trei categorii de manageri: inspectori şcolari generali, inspectori şcolari adjuncţi şi directori de CCD-uri, pentru a economisi timp, bani şi a eficientiza munca viitoarelor echipe de management. Aceste concursuri trebuie sa fie corecte, transparente iar selectarea oamenilor trebuie făcută pe criterii de performanţă. Cer accesul observatorilor din partea societăţii civile la aceste concursuri şi introducerea camerelor video în sălile de examen. PNL solicită autosesizarea instituţiilor statului pentru abuz în funcţie şi fals în declaraţii publice de către Ministerul Educaţiei Naţionale! Concursurile pentru posturile de inspectori şcolari generali au fost de paradă, marcate de încălcarea legii şi a deontologiei profesionale. PSD a decis să organizeze concursurile pentru inspectori şcolari generali după 7 ani de aşteptare în sistem. Consecinţele organizării acestor concursuri sunt devastatoare: 21 de admişi din 69 înscrişi; anomalii severe în derularea concursurilor: inspectorii picaţi la examen au devenit evaluatori pentru alţi colegi; inspectorii generali care s-au retras, pentru că subiectele au fost dificile şi nu le cunoşteau, se întorc pe funcţii, cu toate că ei înşişi apreciază ca nu cunosc legislaţia sau aspecte ce ţin de atribuţiile lor; cel mai grav, candidaţii respinşi la proba dosarului sau la testul scris figurează ca retraşi, şi nu respinşi. Acest fapt este de o gravitate excepţională şi are la bază următoarea intenţie a ministerului: cei care au fost respinşi să se poată întoarce în funcţiile pe care le-au deţinut, de inspector şcolar general cu delegaţie. Ministerul, în pripa şi disperarea organizării acestor concursuri, nu a reglementat ce se întâmpla cu cei care nu iau examenul, dar care fuseseră inspectori şcolari generali cu delegaţie. Legea prevede că delegaţia acestora încetează în momentul organizării concursurilor. Preocuparea ministerului a fost însă nu să respecte legea, ci să găsească soluţia pentru a-i repune pe funcţie. Şi a găsit-o: fals în acte publice. În loc să prelungească detaşările sau să decidă încetarea detaşărilor, soluţia aleasă a fost să păstreze în funcţii, prin fals şi abuz, persoane care în fapt au picat examenul de inspector! Adresez ministerului următoarea întrebare: elevii care sunt respinşi la Bacalaureat, sunt declaraţi respinşi sau neprezentaţi? Răspunsul la vârful ministerului, până acum, e simplu: PSD e mai presus de lege, educaţia în viziunea PSD înseamnă lipsă de responsabilitate, lipsă de preocupare pentru calitate, etică şi profesionalism, haiducie marca Victor Ponta şi Dan Şova pe toate structurile instituţionale ale statului, sfidare şi încălcarea legii!
				Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Noile legi electorale promovate de PSD, dovezi de normalitate, bun-simţ şi responsabilitate" Partidul Social Democrat va continua procesele de modernizare a statului român şi de instaurare a normalităţii mult dorite de oameni în toate domeniile de activitate. Acesta este mesajul principal cu care delegaţia PSD, condusă de premierul Victor Ponta, a participat ieri la consultările de la Cotroceni cu preşedintele României. În aceste condiţii, reprezentanţii PSD au reiterat că va fi continuat procesul de revizuire a Constituţiei, un proiect care rămâne de actualitate, şi sunt convins că va fi adoptat cu celeritate de Parlament. De asemenea, partidul de guvernământ susţine finalizarea legislaţiei electorale, în aşa fel încât viitoarele scrutine să fie lipsite de orice fel de suspiciuni şi acuzaţii, iar competitorii să poată concura pe picior de egalitate din toate punctele de vedere. În acest sens, PSD şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu toate partidele parlamentare pentru a elabora o lege corectă a finanţării partidelor, care să asigure transparenţă, predictibilitate şi responsabilitate. Este necesar ca Autoritatea Electorală Permanentă să îşi sporească autoritatea şi fermitatea, să devină mai puternică, în aşa fel încât să reuşească să organizeze la fel de bine şi alegerile din ţară, dar şi cele din afara graniţelor României. Românii trebuie să ştie că PSD guvernează în spiritul respectării normalităţii, echităţii, bunului simţ şi interesului public. Astfel, este de aşteptat ca în cel mai scurt timp, respectiv până pe 15 mai, Legea alegerilor locale să fie trimisă spre promulgare. Modificările principale ale acestui act normativ se referă la alegerea primarilor din primul tur de scrutin, în timp ce preşedinţii consiliilor judeţene vor fi aleşi din rândul consilierilor judeţeni, astfel încât să devină aleşii aleşilor. Privitor la Legea alegerilor parlamentare, PSD optează pentru sistemul proporţional, pentru ca formaţiunile politice să îşi asume cu fermitate candidaţii şi, implicit, să fie responsabile în mod egal atât partidele, cât şi participanţii la alegeri. Clasa politică are nevoie de un plus la capitolul profesionalizare şi performanţă, iar PSD va acţiona în acest spirit, inclusiv prin propunerea de reducere a numărului de parlamentari, conform normei parlamentare propuse de Comisia parlamentară care dezbate propunerile de modificare a legilor electorale. După discuţiile de la Palatul Cotroceni există certitudinea că puterile statului român vor colabora explicit şi constructiv pentru ca noile legi electorale să fie bazate pe adevăratele elemente ale democraţiei, respectiv pe adevăr şi cinste. Există anumite observaţii şi pe marginea acestui pachet legislativ, iar PSD este dispus să conlucreze activ cu toate partidele şi instituţiile abilitate, astfel încât anul viitor România să aibă alegeri corecte şi atractive pentru oameni, iar ei să vină la urne cu încrederea că le sunt respectate opţiunile.
				Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Statul trebuie să intervină în rezolvarea situaţiei critice a RAFO Oneşti" Firma Petrochemical Holding din Viena, acţionarul majoritar al RAFO Oneşti, a decis să vândă rafinăria la fier vechi, urmând ca terenul să fie folosit ca platformă industrială pentru o serie de proiecte tehnice. Practic, marele colos industrial de odinioară a ajuns să fie demontat şi vândut la fier vechi, prin iniţierea procedurii de vânzare a activelor şi utilajelor companiei. Istoria RAFO a început în anul 1956, când Guvernul comunist înfiinţează Platforma Petrochimică Borzeşti, aici fiind construită şi Rafinăria 1 Oneşti, care procesa ţiţei nesulfuros din ţară. După 1990, celebra rafinărie a ajuns pe mâinile mai multor acţionari români, protagonişti ai unor imense scandaluri. În cele din urmă, din 2009, este în posesia unui magnat rus, Iakov Goldovsky, care, prin firma sa Petrochemical Holding deţine 96,51% din acţiunile RAFO, restul de 3,48% aparţinând mai multor acţionari. Ultimul an în care rafinăria din judeţul Bacău a mai produs motorină sau benzină a fost 2008. De atunci, compania face afaceri din vânzarea de active diverse. Cele 43 de benzinării ale RAFO au fost vândute în anul 2009. În toamna anului trecut, acţionarii RAFO Oneşti au aprobat reducerea capitalului cu aproape 2 miliarde de lei, pentru a acoperi pierderile istorice şi pentru a evita dizolvarea companiei. RAFO se află într-o situaţie dificilă de foarte mulţi ani, astfel că reducerea capitalului a avut loc cu scopul de a compensa pierderile reportate, care se ridicau la 1,92 miliarde de lei la finele anului 2013. Din păcate, acum RAFO a ajuns în regretabila situaţie de a fi dezmembrată şi vândută la fier vechi, în condiţiile în care mai avem extrem de puţine rafinării, doar patru mai fiind în funcţiune din cele zece de pe vremea comunismului, şi niciuna cu capital integral românesc. În consecinţă, m-am adresat ministrului economiei, căruia i-am cerut să îmi răspundă la doleanţa oamenilor din zonă referitoare la cine se face vinovat de situaţia critică în care a ajuns RAFO Oneşti. De asemenea, trebuie să analizăm care este instrumentul de control aflat la dispoziţia statului pentru a preveni în viitor asemenea conjuncturi economice nefericite şi să avem în vedere ce se va întâmpla cu oamenii disponibilizaţi de la RAFO Oneşti.
				Domnul Miron Alexandru Smarandache: "România are nevoie de sprijinirea înfiinţării de noi întreprinderi şi susţinerea dezvoltării IMM-urilor" Schema de ajutor de minimis, derulată de către Departamentul pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism (DIMMMAT) a fost aprobată prin H.G. nr. 274/15.05.2013, cu modificările şi completările ulterioare. Obiectivul schemei îl reprezintă acordarea de ajutoare de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în toate sectoarele de activitate, cu excepţia celor prevăzute de regulamentul UE, ocazie cu care în anul 2014, în bugetul DIMMMAT au fost alocate credite bugetare în sumă de 100.000 mii lei, iar credite de angajament în sumă de 250.000 mii lei. În Fişa de Program, aprobată în anul 2014, au fost prevăzute pentru anul 2015 credite bugetare în sumă de 400.000 mii lei, iar credite de angajament în sumă de 250.000 mii lei, aceste prevederi bugetare însumând în decursul a 2 ani, respectiv 2014 şi 2015, 500.000 mii lei - valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru IMM, în conformitate cu H.G. nr. 274/2013. Având în vedere proiecţia bugetară pentru anul 2015 a Programului pentru instituirea schemei de ajutor de minimis pentru IMM, se observă o diferenţă în alocarea bugetară pentru creditele bugetare, respectiv numai 70.000 mii lei, sumă ce acoperă angajamentele legale aferente anului 2014. Pentru anul 2015, în proiectul de buget nu se regăsesc sumele necesare decontării creditelor de angajament (contracte încheiate cu beneficiarii schemei de ajutor de minimis în anul 2014, cu decont în anul 2015), astfel încât este imperios necesară aprobarea suplimentării creditelor bugetare la acest program, în sensul majorării bugetului DIMMMAT, la Capitolul 8001, Titlul 55, Articol 01, Alineatul 16 - "Sprijinirea înfiinţării de noi întreprinderi şi susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii" de la suma de 205.000 mii lei la suma de 455.000 mii lei. În concluzie, Guvernul trebuie să dispună suplimentarea menţionată, mai ales că este solicitată şi de oamenii de afaceri autohtoni, în vederea susţinerii capitalului economic românesc.
				Domnul Mihai Lupu: "Consensul nu poate fi obţinut pe un masterplan ţinut la secret, domnilor guvernanţi!" Aşa cum ne-a obişnuit, PSD continuă jocul alba-neagra şi cu Masterplanul de Transport al României ca şi cu toate celelalte proiecte importante pentru români. Astfel, Guvernul PSD în loc să-şi recunoască şi repare greşelile şi, bineînţeles, să-şi explice eşecurile majore generate de propriile decizii, aruncă acum vina în curtea opoziţiei şi, culmea ipocriziei, mai şi invocă necesitatea stringentă a unui consens pe un document pe care uită şi să-l prezinte public, darămite să-l agreeze cu celelalte partide parlamentare, aşa cum ar fi fost firesc. În condiţiile în care Comisia Europeană a întors luna trecută masterplanul la Bucureşti, deoarece Guvernul Ponta creionase un document nefondat, slab şi nefezabil, deşi membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor au atenţionat Guvernul în acest sens, Ministerul Transporturilor nu a mai prezentat în Parlamentul României varianta revizuită a documentului, care trebuia retrimisă Comisiei Europene până la data de 09 aprilie a.c., şi acum PSD acuză opoziţia de demagogie şi lipsă de consens pe un document la care Parlamentul nu a mai avut acces. În mod normal, atunci când se invocă necesitatea consensului pe un proiect atât de important cum este Masterplanul de Transport al României, trebuie să se ţină cont şi de observaţiile celor cărora li se cere consensul. Altfel, nu putem vorbi decât despre scenete ieftine şi nu despre intenţii serioase, domnilor guvernanţi! Noi, parlamentarii din Comisia pentru transporturi şi infrastructură a Camerei Deputaţilor, am avertizat ministerul de resort că varianta anterioară a masterplanului, aşa cum a fost ea ulterior prezentată Comisiei Europene, va fi una cu siguranţă sortită eşecului, deoarece aceasta reflectă doar propria viziune a Guvernului Ponta sau ambiţiile personale ale unor guvernanţi PSD, nerespectând nicidecum acordurile anterioare cu Uniunea Europeană privind coridoarele de transport şi nici prioritizarea proiectelor în acord cu criteriile europene stabilite. Ce să mai vorbim de faptul că acelaşi Guvern Ponta promitea în campania din anul 2012 sute de kilometri de autostrăzi terminate până în anul 2016 - martor în acest sens stând Programul de guvernare postat pe site-ul Guvernului, iar în acest an, în 2015, amânările de începere a unor proiecte importante de autostrăzi se succed în lanţ, România riscând să piardă alocările de fonduri europene şi anul acesta. Mai mult decât atât, deşi Guvernul Ponta se bate cu pumnul în piept zilnic că are cele mai mari realizări din toate timpurile, la planul pentru autostrăzi, la capitolul fapte, ar putea să ia lecţii de la guvernul bulgar, având în vedere că se poate lăuda în acest an doar cu inaugurarea fabuloasei cifre de vreo 10 km de autostradă, iar vecinii noştri din sud, bulgarii, vor inaugura 150 km, depăşind astfel România la numărul total de kilometri...
				Domnul Vasile Varga: "Programul Operaţional pentru Pescuit - o veritabilă Cenuşăreasă a Guvernului Ponta" Programul Operaţional pentru Pescuit se dovedeşte, din nou, o veritabilă Cenuşăreasă a Guvernului condus de Victor Ponta. Astfel, dacă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a făcut toate eforturile şi toate demersurile pentru a deschide primele măsuri din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020, despre POP nu se mai ştie decât că proiectul a fost trimis la Bruxelles, că s-au primit observaţii şi... cam atât. Neoficial, la nivel de declaraţii, noul Program Operaţional pentru Pescuit (POP) 2014-2020, prin care România dispune de fonduri europene în valoare de 168,4 milioane de euro, ar putea fi deschis spre finalul verii. Oficial, nu se ştie nimic şi, mai mult, se discută despre modificări majore în modul în care vor fi evaluate proiectele în actualul exerciţiu financiar. Cu toate piedicile puse până în prezent pe noul POP, rezultatele vechiului POP 2007-2013 au fost bune şi foarte bune atât timp cât birocraţia, Guvernul şi funcţionarii s-au implicat mai puţin. Cu un grad de absorbţie de peste 50%, cu un sistem care în sfârşit a început să dea roade, noul POP ar fi trebuit să fie supus unei proceduri de reevaluare şi de regândire a sistemului de accesare şi de cheltuire a fondurilor nerambursabile. Departe de mine gândul de a critica o activitate ce ar putea să îmbunătăţească noul POP, însă nu pot să nu mă gândesc la întârzierile cu care se confruntă noul PNDR, cel în care simplificările fac ca nici până în prezent să nu aibă vreun proiect eligibil şi în care fermierii acuză piedici de ordin birocractic, modificări aduse pe ultima sută de metri care exclud mulţi posibili beneficiari din cursa banilor de la UE. Este adevărat că POP 2007-2013 a avut numeroase probleme, trecute mai greu sau mai uşor, însă blocajul pe noul program pentru pescuit este fără precedent şi, în timp ce MADR se laudă cu "succesele" noului PNDR, se luptă la Bruxelles şi în Consiliul Agricultură şi Pescuit pentru problemele fermierilor, chestiunile legate de piscicultură sunt uitate acasă, într-un sertar. Doresc să amintesc actualului Executiv că POP 2007-2013 a reuşit să depăşească un procent de absorbţie a banilor europeni de 50%, în condiţiile în care acest program a fost deschis cu doi ani întârziere, iar interesul şi implicarea celor care activează în sectorul maritim şi în piscicultură a fost principalul instrument care a asigurat succesul proiectelor ce au primit finanţări nerambursabile. În numele aceloraşi oameni cu iniţiativă, care au dreptul de a beneficia de sprijinul comunitar la fel ca şi colegii lor din alte state UE, solicit public actualului Guvern, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale o implicare şi o soluţionare rapidă a tuturor problemelor din acest sector, o fluidizare a procedurilor de accesare a fondurilor europene pentru fermele piscicole în vederea închiderii cu grad de absorbţie maxim a POP 2014-2013. În privinţa noului Program Operaţional pentru Pescuit, acesta nu poate să mai întârzie, ci avem nevoie de un dialog susţinut cu Comisia Europeană pentru a deschide axele de finanţare cât mai curând. Orice întârziere ne costă, iar acest preţ este unul pe care nu ni-l mai putem permite să îl plătim încă o dată, din cauza aceloraşi erori repetate de autorităţi iresponsabile, din cauza unor oameni inconşitenţi de responsabilitatea funcţiei pe care o ocupă.
				Domnul Mihai-Aurel Donţu: "Când vă ţineţi promisiunile, domnilor guvernanţi, în privinţa autostrăzilor? Cumva la anul şi... la mulţi ani?!" În luna mai a anului 2014, premierul Ponta afirma: "Anul acesta vreau să-mi ţin cuvântul faţă de Mircea Cosma, în primul rând, faţă de prahoveni şi faţă de toţi românii, anul acesta începem Comarnic-Braşov, autostrada de care are nevoie România". A trecut aproape un an de atunci, iar promisiunea premierului s-a materializat doar printr-o altă amânare a demarării proiectului, care a fost anunţată la începutul acestui an, deşi premierul Victor Ponta şi fostul ministru al transporturilor, domnul Dan Şova, au semnat un memorandum de înţelegere, în ianuarie 2014, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii celor care au câştigat licitaţia pentru construcţia autostrăzii. Acelaşi premier afirma la data respectivă că autostrada Comarnic-Braşov, în lungime de 53 km., va fi finalizată în anul 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, lucrările de construcţie urmând să înceapă în aprilie 2014. Ce s-a mai întâmplat între timp cu acest proiect atât de important pentru dezvoltarea şi atragerea de investiţii majore atât în judeţul Braşov, cât şi în întreaga regiune a Transilvaniei, proiect despre care domnul Ponta susţinea că-şi poate da şi doctoratul pe tema lui, atât de bine îi cunoaşte parcursul şi detaliile? Evident, nu s-a concretizat până în prezent în mai nimic spectaculos în afară de declaraţii sforăitoare prin prime-time, deoarece, între timp, au apărut alte motive de tergiversare a demarării lucrărilor pentru autostrada Comarnic-Braşov, cum ar fi lamentările pe tema creşterii costurilor şi lipsa banilor necesari sau descoperirea unui vinovat: opoziţia! "Valoarea de 2,73 miliarde euro reprezintă suma totală pe care statul român ar plăti-o pentru construcţia (pe o perioadă de 4 ani) şi pentru operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic - Braşov (pe o perioadă de 26 de ani), sub condiţia ca această sumă să fie disponibilă azi", declara în februarie 2015 ministrul transporturilor, domnul Ioan Rus. Iar mai nou, ca să afle lumea toată că există şi un vinovat de arătat cu degetul pentru faptul că un Guvern în funcţie una promite ieri şi alta se materializează azi în realitate, în fapte guvernamentale - şi vorbim aici de promisiuni făcute solemn, în public şi netranspuse deloc în fapte, într-un interval de vreo 3 ani de guvernare -, premierul în funcţie ne acuză pe noi, liberalii, cei care suntem în opoziţie, că numai şi numai din cauza noastră nu se face nici această autostradă, nici alta! Oare incredibil este un cuvânt suficient de cuprinzător pentru o astfel de scenetă politică PSD-istă de doi bani, jucată la fel de ieftin, precum nişte amatori care se prezintă drept vedete de box-office?! Mai mult decât atât, săptămâna trecută, domnul Ponta, aflat într-o vizită în colegiul meu parlamentar, la Codlea, pentru a tăia o nouă panglică, a declarat din nou - a câta oară? - faptul că susţine construcţia autostrăzii şi că: "Autostrada Braşov-Comarnic va fi realizată cu fonduri de la bugetul de stat". Dar oare mai poate avea cineva încredere în declaraţiile domnului Ponta, dacă timp de trei ani, de când dumnealui se află la guvernare, a tot declarat aproape săptămânal că susţine acest proiect şi apoi s-a răzgândit, de fiecare dată dând vina pe tot felul de piedici apărute peste noapte!
				Domnul Gheorghe Dragomir: Guvernul Ponta promitea, în urmă cu mai bine de un an, construirea a nu mai puţin de 2.700 de km. de autostrăzi şi drumuri expres până în 2030. Realizarea acestei lungimi ar putea plasa România în topul ţărilor Uniunii Europene din acest punct de vedere, în condiţiile în care în prezent se mândreşte cu doar 700 de km. de reţea. Planurile prezentate de conducătorii de la Palatul Victoria prevedeau construirea a 725 km. de autostradă, 184 de km. de autostradă fazată (drum expres transformat ulterior în autostradă) şi 1.809 km. de drum expres, costul total fiind estimat (la acea vreme) la 28,6 miliarde euro, inclusiv TVA. Reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres promisă de premierul Ponta şi miniştrii săi ar face ca România să aibă, în 2030, o reţea de 3.500 de km., cât cea a Marii Britanii (3.685 km. în 2011) şi peste cea a Suediei (1.891 km), Austriei (1.719 km) sau a Portugaliei (2.700 km). Am fi depăşiţi doar de ţările mari ale UE, precum Germania, Italia, Spania şi Franţa. Până atunci mai este cale lungă şi, din păcate, această promisiune are toate şansele să rămână, sub guvernarea social-democrată, doar la stadiul de vis frumos. La un prim calcul, realizarea a 2.700 de km. de autostradă în 15 ani presupune o medie anuală de 180 de km., ceea ce e greu de presupus că se va întâmpla prea curând. Spun acest lucru având în vedere faptul că, de exemplu, anul trecut au fost deschişi cu surle şi trâmbiţe doar 50 de km. de autostradă! Mai e cazul oare să amintim faptul că aceştia s-au fisurat la scurt timp după inaugurare? Aşa cum bine ştim, aceasta nu a fost nici prima şi nici ultima promisiune făcută de premierul Ponta în domeniul infrastructurii rutiere. În mai 2014, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, Victor Ponta promitea demararea, în acel an, a lucrărilor pentru autostrada Comarnic-Braşov. "Anul acesta vreau să-mi ţin cuvântul faţă de prahoveni şi faţă de toţi românii. Anul acesta începem Comarnic-Braşov, autostrada de care are nevoie România", spunea Victor Ponta. Alături de Dan Şova, pe atunci ministru al transporturilor, prim-ministrul României anunţa că "se va urca pe excavator sau pe buldozer" pentru a începe personal lucrările la această autostradă. Tot pentru această autostradă Victor Ponta îşi lua angajamentul că va fi finalizată în 2016, în caz contrar urmând să se retragă din competiţiile politice de anul viitor. Acesta era marele angajament pe care îl făcea, la Ploieşti, viitorul candidat al PSD la alegerile prezidenţiale. Acum, la distanţă de un an de la această declaraţie, autostrada Comarnic - Braşov rămâne o simplă promisiune de campanie şi o misiune imposibilă pentru guvernanţi. Garantarea finanţării impuse pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov are condiţii atât de dure, încât specialiştii se îndoiesc că statul român va fi capabil să-şi asume un asemenea angajament. Una dintre obligaţiile statului român este garantarea că va plăti în fiecare lună, timp de 29 de ani, câte trei milioane de euro consorţiului care va construi autostrada. Dar nu numai autostrada "de suflet" a premierului Victor Ponta, Comarnic-Braşov, a rămas la stadiul de vorbe-n vânt. Vă reamintesc faptul că Programul USL 2012-2016 promitea, printre altele, finalizarea autostrăzii Bucureşti - Arad, finalizarea Autostrăzii Transilvania, finalizarea autostrăzii Bucureşti - Ploieşti - Braşov, dar şi demararea proiectului autostrăzii de sud Bucureşti - Alexandria - Craiova - Drobeta -Turnu Severin - Timişoara. Ce s-a ales de aceste promisiuni măreţe? De exemplu, autostrada Bucureşti - Arad, cea care ar trebui să "lege România de Europa", a fost realizată doar pe bucăţele, iar cea mai importantă parte, aceea dintre Sibiu şi Piteşti, nu are şanse să înceapă nici măcar în 2016. E un fel de joacă de-a "uite autostrada, nu e autostrada" pe care, spre dezamăgirea cetăţenilor acestei ţări, premierul Ponta o practică de prea mulţi ani.... Din această cauză, România se situează în prezent pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de kilometri de autostradă la 100.000 locuitori: 2,7 faţă de 15,25 în Ungaria sau 7,3 în Bulgaria. Pe de altă parte, doar 50% din reţeaua naţională de drumuri este considerată a fi de calitate bună, 30% de calitate medie, 20% de calitate slabă, iar peste 60% din reţeaua de drumuri naţionale este clasificată ca având perioada de viaţă expirată. Ceea ce nu realizează domnul Victor Ponta este faptul că întreaga economie a României, toate proiectele investiţionale atât de benefice românilor depind de infrastructura rutieră. De autostrada Sibiu - Piteşti, legătura care lipseşte în coridorul de la Constanţa la Nădlac, depinde, de exemplu, proiectul Dacia - Renault, acolo unde premierul României i-a sfătuit zilele trecute pe membrii Sindicatului Autoturisme Dacia să înceteze cu protestele, în caz contrar locurile lor de muncă urmând să fie transferate în Maroc! Acesta este raţionamentul premierului Ponta, care preferă să atace sindicaliştii şi oamenii care au protestat în curtea Dacia Renault faţă de nerealizarea autostrăzii Sibiu-Piteşti şi îngrijoraţi de perspectiva sumbră a relocării proiectului, în loc să clarifice situaţia dezastruoasă privind construirea de autostrăzi. Domnule prim-ministru Victor Ponta, România pierde un miliard de euro din fondurile europene destinate construcţiei de autostrăzi din cauza incompetenţei guvernului condus de dumneavoastră, pentru depăşirea termenelor de finalizare. Măcar acum ar trebui să vă ţineţi promisiunea şi să ieşiţi din viaţa politică, aşa cum singur aţi declarat, pentru că autostrada Comarnic - Braşov nu va avea nici măcar lucrările începute în 2016, darămite finalizate!
				Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu: "România are nevoie de o reuşită în relansarea programului de burse dedicate sprijinirii tinerilor din mediul rural" Bursele pentru tinerii din mediul rural, eliminate odată cu promulgarea Legii educaţiei din 2011, au o şansă să fie relansate, posibil chiar în noul an universitar, potrivit unor declaraţii făcute de actualul ministru al educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu, pentru o publicaţie dedicată agriculturii şi vieţii la ţară. România a beneficiat până în 2011 de burse de "discriminare pozitivă" pentru absolvenţii de liceu din mediul rural care se înscriu la facultate. A fost o măsură menită să-i ajute pe tinerii de la sate, unde rata de şcolarizare în învăţământul superior e mult mai mică decât media naţională, tocmai pentru a ajuta satul românesc, aflat mult sub media de dezvoltare a mediului urban, să beneficieze de forţă de muncă specializată, care să genereze valoare adăugată pentru companiile din zonele săteşti şi pentru instituţiile publice de la nivel rural. În cadrul interviului acordat recent, ministrul Cîmpeanu recunoştea că unul dintre principalele motive pentru care acest program a eşuat a fost suma mică de care beneficiau studenţii. Bursele respective se acordau lunar, în sumă de 350 de lei, dar doar pe perioada efectivă a studiilor, deci nu şi în lunile de vacanţă universitară şi, în plus, ele condiţionau aplicantul ca după absolvire să se angajeze şi să rămână angajat în mediul rural timp de 5 ani. În caz contrar, absolvenţii ar fi urmat să returneze sumele primite ca bursă de la stat. Este de salutat decizia anunţată de actualul ministru de a relua programul burselor rurale, de data aceasta corectând ce nu a funcţionat în trecut. Se pune însă întrebarea ce sume se vor putea aloca în acest an acestor tineri, precum şi care vor fi noile condiţii. Aceste decizii nu pot fi luate de actualul Executiv în spatele uşilor închise, ci trebuie să fie rezultatul unui proces de consultare publică, a cărui lipsă a făcut şi ca în trecut guvernele României să demareze proiecte slabe, de care nu a putut beneficia aproape nimeni ulterior. Astfel, în ultimul an în care s-au mai acordat burse pentru tinerii din mediul rural, numărul studenţilor care le-au încasat a fost de doar 115, deşi populaţia din mediul rural reprezintă jumătate din populaţia totală a României. Consider că România are nevoie de o reuşită în relansarea programului de burse dedicate sprijinirii tinerilor din mediul rural care aleg să urmeze studii superioare. Această reuşită nu poate fi atinsă însă printr-un nou proiect-pilot, făcut pe genunchi şi care să servească doar unor anumite interese. De data aceasta, Ministerul Educaţiei are responsabilitatea de a implica toate forţele politice, toate părţile implicate, toţi specialiştii care pot contribui la elaborarea unei strategii la nivel naţional care să servească promovării tinerilor din mediul rural. Bursele pentru cei care urmează cursurile unei facultăţi trebuie corelate cu programe care să îi ajute pe aceşti tineri să îşi găsească ulterior un loc de muncă, să îşi valorifice cunoştinţele obţinute, să îşi construiască o familie în vatra satului pe care îl iubesc şi pe care noi toţi avem responsabilitatea să îl păstrăm în viaţă şi să îl transmitem generaţiilor viitoare.
				Domnul Ion Marocico: "Studiul religiei nu poate lipsi din şcoli" Am asistat în ultima perioadă la o amplă dezbatere, artificial creată, în opinia mea, pe un subiect de interes pentru elevi, părinţi, cadre didactice şi reprezentanţi ai societăţii civile: studiul religiei în şcoli. Dincolo de multitudinea de păreri pro şi contra, rezultatele au fost mai mult decât convingătoare: la nivel naţional, aproximativ 90% dintre elevi şi-au exprimat opţiunea de a participa la orele de religie, în timp ce în comunităţile de ucraineni, elevii s-au înscris în procent de 100%. Pentru mine, rezultatul nu poate fi decât îmbucurător, pentru că ucrainenii s-au definit de-a lungul timpului ca un popor credincios, ancorat în valorile creştine. Avem datoria de a consolida relaţia dintre şcoală şi biserică şi de a continua formarea copiilor noştri în sensul statorniciei în credinţă. Religia a fost şi va rămâne parte integrantă a culturii noastre, de aici rezultând necesitatea permanentă în trasarea reperelor social-morale ale tinerei generaţii. De la momentele istorice cu încărcătură religioasă la exemplele din pilde, de la semnificaţii mai puţin înţelese la binecunoscutele obiceiuri şi tradiţii de sărbători, toate contribuie la formarea unui tânăr şi la pregătirea sa pentru viaţă. Rolul cadrelor didactice, dar şi al preoţilor, în acest context, este unul definitoriu. Am apreciat în permanenţă dăruirea şi căldura cu care aceştia strâng laolaltă tinerii la diverse evenimente culturale sau religioase, cum se implică în păstrarea tradiţiilor de sărbători, făcând copiii dornici de a afla lucruri noi şi de a participa la activităţile specifice. Şcoala şi biserica sunt stâlpi ai fiecărei comunităţi, iar un tânăr trebuie să dobândească un solid bagaj de cunoştinţe pentru a putea mai târziu să facă faţă provocărilor. În comunitatea noastră, orice sărbătoare aduce aproape deopotrivă tineri şi vârstnici, oameni extraordinari care trăiesc cu bucurie astfel de momente. Să nu uităm că în România avem 33 de biserici ortodoxe ucrainene, 3 mănăstiri ortodoxe ucrainene, 17 biserici greco-catolice, un Vicariat Ortodox Ucrainean la Sighetu Marmaţiei şi 2 Protopopiate la Sighet şi, respectiv, la Lugoj. De aceea, consider că participarea elevilor la orele de religie nu poate fi decât spre binele societăţii şi în avantajul fiecărui elev. Dacă în judeţele în care există comunităţi de ucraineni, toţi elevii şi-au exprimat dorinţa de a studia religia, este pentru că noi, la rândul nostru, ne-am păstrat identitatea spirituală şi am reuşit să transmitem tinerei generaţii valorile care de-a lungul timpului ne-au ţinut împreună şi ne-au îmbogăţit viaţa. Religia nu poate lipsi din şcoli. Prin studiul ei, se modelează comportamentele copiilor noştri, ei învăţând ce este dreptatea, adevărul, recunoştinţa, demnitatea şi înţelegând astfel că solidaritatea nu se rezumă doar la deschidere faţă de problema aproapelui, ci presupune şi o vorbă bună sau un gând curat. Mulţumesc Patriarhiei Române pentru deschiderea şi sprijinul acordat în discuţiile avute care s-au finalizat cu posibilitatea ca, în acele unităţi de învăţământ în care nu sunt cadre didactice specializate în predarea religiei, această materie să fie predată de preoţi, în limba ucraineană. Nu în ultimul rând, doresc să evidenţiez în mod deosebit implicarea preotului Ion Piţura, vicarul general al Vicariatului Ortodox Ucrainean din Sighetu Marmaţiei, a preoţilor din Bisericile Ortodoxe Ucrainene, precum şi a inspectorilor şcolari pentru minoritatea ucraineană şi a cadrelor didactice care predau în comunităţile de ucraineni pentru eforturile de menţinere a tradiţiilor, de educare a tinerilor în spiritul moralei creştine, de cultivare a binelui şi a dragostei de frumos, a relaţiilor de prietenie şi de ajutor reciproc. Educaţia rămâne cel mai important instrument pe care o societate îl are pentru a-şi schimba în bine destinul.
				Domnul Cătălin Tiuch: "Libertatea presei în Timişoara a ajuns să fie pusă sub semnul întrebării?" Atacul la libertatea presei capătă forme îngrijorătoare la Timişoara, oraşul în care au murit oameni pentru cuvântul liber. Primarul Nicolae Robu a lansat pe Facebook un controversat sondaj de opinie prin care doreşte să măsoare credibilitatea sa, comparativ cu cea a tuturor publicaţiilor locale şi regionale. Având în vedere faptul că asemenea cercetări prin intermediul Facebook nu au nicio relevanţă sociologică, ci sunt simple exerciţii de imagine, tot demersul primarului penelist Robu este de fapt un atac direct orientat spre presa timişoreană. În ce alt oraş din România, un primar îşi permite să realizeze asemenea anchete on-line? Consider că astfel de tendinţe nu fac altceva decât să decredibilizeze şi mai mult clasa politică, mai ales că domnul Robu e primar al unui oraş reprezentativ al României. Indiferent de calitatea actului jurnalistic, de orientarea unei publicaţii sau de alte considerente mai mult sau mai puţin obiective, consider că nu e treaba politicienilor şi a partidelor politice să exercite presiuni asupra presei, care are mecanismele interioare pentru a-şi regla activitatea. În calitate de deputat de Timiş, dar mai ales de cetăţean timişorean, condamn cu fermitate demersul primarului penelist şi le cer parlamentarilor liberali de Timiş să ia atitudine faţă de derapajele aberante şi provocatoare ale lui Nicolae Robu.
				Domnul Gheorghe Emacu: "28 aprilie - Ziua mondială a securităţii şi sănătăţii în muncă" Organizaţiile sindicale din lumea întreagă asociază de mult timp data de 28 aprilie cu comemorarea victimelor accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. În anul 2003, Organizaţia Internaţională a Muncii a stabilit data de 28 aprilie ca Zi mondială a securităţii şi sănătăţii în muncă, în scopul de a acţiona pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Această dată a fost aleasă pentru că la 28 aprilie 1914 s-a înfiinţat pentru prima dată, în Canada, Comisia accidentelor de muncă, responsabilă de indemnizarea şi reintegrarea angajaţilor care au suferit accidente de muncă. Campania de sensibilizare desfăşurată de Organizaţia Internaţională a Muncii cu ocazia Zilei mondiale a securităţi şi sănătăţii în muncă vizează promovarea conceptului de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, prin "cultura securităţii în muncă". Cu ocazia evenimentului, Organizaţia Internaţională a Muncii publică un raport numit "Securitatea în cifre". Datele raportului arată că, la nivel mondial, în fiecare an circa 2,2 milioane de angajaţi mor ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, adică circa 5000 de persoane zilnic. Din păcate, numărul de accidente de muncă şi al bolilor profesionale creşte continuu, riscul profesional fiind pe o curbă ascendentă, în special datorită industrializării rapide. Conform statisticilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, bolile profesionale ucid anual circa 1,7 milioane de persoane, ceea ce înseamnă circa 80% din decesele legate de muncă, faţă de o pondere de numai 20% a accidentelor de muncă. Totodată, Organizaţia Internaţională a Muncii estimează că indemnizaţiile şi absenţele datorate accidentelor de muncă şi bolilor profesionale afectează cu aproape 4% produsul intern brut. În faţa unui astfel de fenomen, precum şi a numărului de decese determinate de acesta, Organizaţia Internaţională a Muncii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au decis, împreună, să marcheze Ziua mondială a securităţii şi sănătăţii muncii printr-un apel comun pentru dezvoltarea culturii securităţii preventive în muncă. Din păcate, statisticile plasează România pe un neonorant loc 2 în Europa în privinţa accidentelor de muncă, cu nu mai puţin de 3,8 accidente mortale la 100.000 de angajaţi. Conform Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006, angajatorii au obligaţia de a elabora şi implementa programe de prevenire a riscurilor profesionale, în scopul evitării sau diminuării acestora. Obiectivul acestor demersuri este acela de a asigura securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor şi prevenirea riscurilor profesionale. Statul, prin instituţiile sale specializate, trebuie să verifice modul de aplicare a legii. Iar autoritatea competentă să controleze respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă este Inspecţia Muncii, organism specializat al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. De aceea, solicit Ministerului Muncii să acţioneze cu mai mult curaj în consens cu tema campaniei pentru 2015: "Alăturaţi-vă construcţiei unei culturi a prevenirii în materie de securitate şi sănătate în muncă!". Aceasta înseamnă că alături de dreptul la un loc de muncă sigur garantat tuturor, ministerul, angajatorii şi angajaţii se implică activ pentru a asigura un sistem de drepturi, responsabilităţi şi obligaţii bine definite şi în care principiul prevenţiei are prioritate deplină.
				Domnul Anton Doboş: "Institutul «Cantacuzino» ar trebui preluat de către compania de stat «Antibiotice» Iaşi" Ieri, domnul ministru al educaţiei Sorin Cîmpeanu a transmis printr-un comunicat de presă că propune conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti să analizeze posibilitatea de a prelua Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino". Domnul ministru menţionează că ţine cont de faptul general recunoscut că UMF "Carol Davila" beneficiază de cei mai buni specialişti în domeniul de activitate al institutului, cadre didactice universitare cu recunoaştere internaţională. Cu toată consideraţia pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", consider că preluarea de către această instituţie a Institutului "Cantacuzino" nu ar fi o decizie fericită, întrucât activitatea acestui institut presupune o activitate pronunţat comercială, de producţie şi comercializare a preparatelor biologice şi farmaceutice. Obiectul de activitate al Institutului "Cantacuzino" cuprinde activităţi de producţie a unei game destul de variate de preparate biologice profilactice şi terapeutice, reactivi biologici de diagnostic, dispozitive medicale şi comercializarea acestora în ţară şi străinătate, pe lângă activităţile de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în materie de infecţii bacteriene, virale sau activităţi de asistenţă tehnico-metodologică. În acest context, consider că cea mai bună soluţie pentru reluarea activităţii acestui institut de prestigiu şi aducerea sa într-o zonă de stabilitate ar fi preluarea acestuia de către producătorul de medicamente "Antibiotice" Iaşi, singura companie de stat din domeniul farmaceutic. "Antibiotice" Iaşi are capacitatea managerială şi financiară de a gestiona activitatea Institutului "Cantacuzino" şi de a-l readuce la statutul de principal furnizor de vaccinuri din România şi, de asemenea, de exportator al acestor produse specializate. Rezultatele financiare ale "Antibiotice" Iaşi sunt în creştere constantă de la an la an, în 2014 având o cifră de afaceri de circa 319.000.000 lei şi un profit de peste 37.000.000 lei. În acelaşi timp, anul 2015 a găsit Institutul "Cantacuzino" cu datorii de 5 milioane de euro, 500 de angajaţi din cei 1.600 câţi erau în 1989 şi niciun vaccin pe linia de fabricaţie. Este o situaţie greu de gestionat de către o universitate, care are cu totul alt specific. Nu cred că trebuie să facem noi experimente cu Institutul "Cantacuzino" care este de mulţi ani într-o situaţie critică şi care afectează întregul sistem sanitar românesc. Suntem în situaţia de a importa toate vaccinurile necesare populaţiei României şi de multe ori asistăm la sincope în aprovizionare. Condiţiile efective de preluare a Institutului "Cantacuzino" de către "Antibiotice" Iaşi ar trebui stabilite cât mai rapid între guvern şi companie. Totodată, această preluare nu ar exclude o colaborare strânsă între Institut şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, precum şi cu alte universităţi de profil din ţară. Solicit domnului prim-ministru Victor Ponta şi ministrului educaţiei Sorin Cîmpeanu să analizeze foarte serios această propunere, pentru a nu începe o nouă perioadă de incertitudini şi experimente manageriale la Institutul "Cantacuzino".
				Domnul Cezar-Florin Preda: "Intemperiile dau valoarea incompetenţei autorităţilor" Numeroasele alunecări de teren produse în ţară, dar şi în judeţul Buzău sunt consecinţele ploilor abundente din ultima perioadă. Cel mai recent bilanţ arată că, în urma precipitaţiilor abundente înregistrate, au fost afectate mai multe drumuri judeţene şi comunale din Săruleşti, Colţi, Măgura şi Racoviţeni. Alături de acestea, legătura dintre judeţele Buzău şi Braşov a fost grav afectată de alunecările de teren, iar circulaţia pe DN 1 s-a desfăşurat pe o porţiune de pe raza comunei Măgura. Ultimele căderi de precipitaţii au reactivat aceste alunecări de teren, iar pământul a luat-o violent la vale, afectând drumul naţional DN 10 Buzău - Braşov, la km 26+800, pe o lungime de aproximativ 10 metri şi aproximativ un metru lăţime, două drumuri judeţene (DJ 204 Vintilă Vodă-Bisoca, pe o lungime de 20 metri şi adâncime de 50 centimetri, respectiv DJ 220, la km 54+400, în urma creşterii debitelor pârâului Câlnău, producându-se erodarea malului stâng pe o lungime de aproximativ 60 metri) şi două drumuri comunale DC 69, Colţi-Colţii de Jos este afectat de o alunecare, declanşată încă din primăvara anului trecut, care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 600 metri pătraţi, afectând drumul comunal pe o lungime de aproximativ 50 metri. DC 115 este afectat într-o zonă cu păşune, alunecarea de teren întinzându-se pe o suprafaţă de aproximativ 2500 metri pătraţi şi ajungând până la marginea părţii carosabile a drumului comunal, ceea ce a determinat distrugerea pe o lungime de aproximativ 30 metri a rigolei din beton de scurgere a apelor pluviale. Stimaţi guvernaţi, cifrele înseamnă pagube şi incompetenţa generează dezastre. Reamintesc că o situaţie similară s-a petrecut şi în comuna Bisoca, unde, acum mai bine de o lună, o masivă alunecare de teren, pe o distanţă de 2 km, a distrus opt case cu anexe şi a lăsat pe drumuri cinci familii din zonă. Atunci, douăzeci de persoane, dintre care şapte copii, au rămas fără acoperiş deasupra capului şi doar norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Faţă de cele relatate mai sus, remarc neputinţa şi pasivitatea autorităţilor locale care, nu numai că nu s-au implicat la timp, dar nu văd niciun semn din partea acestora în sensul unei preocupări necesare şi constante. Nu mai este loc de regrete sau scuze în faţa intemperiilor naturii, ci de o implicare efectivă în prevenirea efectelor şi în remedierea eficientă şi pe termen lung a infrastructurii drumurilor. Când veţi lua măsuri pentru ca cetăţenii acestei ţări, inclusiv locuitorii judeţului Buzău, să nu mai trăiască cu sabia lui Damocles deasupra capului, înainte de a se trezi sub cerul liber, în cazul în care vor mai fi în viaţă? De ce ar mai fi nevoie pentru ca autorităţile administraţiei publice să îşi dobândească sau să îşi manifeste competenţa? Să nu mai plouă? Dacă aveţi alte soluţii, nu este nevoie să le clamaţi. Adoptaţi-le şi puneţi-le în practică! Sper să se întâmple până la prima ploaie.
				Domnul Ioan Cupşa: "10 mai - Ziua Oradiei Mari. 10 mai - un început pentru regândirea organizării teritorial-administrative a României" În 10 mai, în Oradea şi în comuna Sînmartin va avea loc un referendum. Un referendum prin care se supune voinţei suverane a locuitorilor din cele două localităţi fuziunea dintre cele două localităţi! Inedit absolut pentru România ultimilor 25 de ani! Da, se doreşte fuzionarea a două localităţi. Da, se întâmplă în România acest lucru, nu în Polonia şi nici în Germania... Toate studiile efectuate în Europa au observat o regulă simplă: mărimea localităţii contează pentru dezvoltarea sa, pentru ritmul său de dezvoltare. Raportându-ne la dezvoltarea localităţilor din România, constatăm că oraşele cele mai mari (de exemplu: Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Timişoara) sunt oraşele cu cel mai mare ritm de dezvoltare, cele mai dezvoltate. Desigur, mărimea populaţiei şi terenurile avute la dispoziţie nu reprezintă unicul şi singurul factor de dezvoltare (factorii fiind multipli şi complecşi), însă cu certitudine dimensiunea localităţii contează! În cazul particular al Oradiei şi Sînmartinului, se întâlnesc concordant nevoile şi avantajele pe care fiecare dintre cele două localităţi le au, fuziunea fiind o concluzie firească şi înţeleaptă, o soluţie pentru nevoia de dezvoltare a celor două localităţi! Sînmartin are peste 10.000 de locuitori; o suprafaţă mare de terenuri care s-ar preta pentru atragerea unor noi investitori; are Băile Felix şi Băile 1 Mai - staţiuni balneoclimaterice cu un mare potenţial. Dar Sînmartinul nu are capacitatea de a genera proiecte şi de a atrage finanţare pentru proiecte, staţiunile sunt neglijate şi necesită investiţii. Sînmartin are nevoie de transport în comun integrat cu cel orădean, are nevoie de infrastructură apă-canal, are nevoie de noi locuri de muncă... Oradea, municipalitatea orădeană, are capacitatea dovedită în a genera proiecte utile şi a obţine şi finanţarea pentru aceste proiecte. Oradea are forţa financiară să susţină dezvoltarea serviciilor publice, are experienţă în modernizarea şi extinderea acestor servicii publice. Pe de o parte, Băile Felix şi Băile 1 Mai au un potenţial fantastic în turismul balneotermal, necesitând investiţii mari pentru ca să se reaşeze pe harta turismului românesc şi internaţional. Pe de altă parte, municipalitatea orădeană are capacitatea de a atrage investitori, însă Oradea nu mai dispune de terenuri suficiente pentru mari investiţii. Oradea, care are în prezent un foarte bun ritm de dezvoltare, se aproprie de momentul în care ritmul de dezvoltare nu va mai putea fi menţinut, prin prisma limitelor sale teritoriale şi ale populaţiei sale. Oradea are nevoie de Sînmartin, aşa cum Sănmartin are nevoie de Oradea! Primarii şi consilierii din cele două localităţi au constatat care sunt nevoile şi care sunt resursele locale. Aceiaşi aleşi locali au apelat la experienţa altora din Europa, au apelat la specialişti şi au acceptat că fuziunea este o soluţie posibilă şi una bună. Cetăţenii din cele două localităţi vor decide la 10 mai anul acesta, trecând peste orgolii locale, interese mărunte şi văzând interesul lor comun de lungă durată, vor hotărî suveran... Da sau nu pentru fuziune. Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, orădenii şi cei din Sînmartin nu vor vota pentru vreun partid politic sau vreun om politic, ci vor vota doar pentru ei! Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, există şansa ca două localităţi să fuzioneze, creând astfel o localitate mai mare, mai facil de administrat şi cu un potenţial mai mare de dezvoltare. Vor pune în comun toate resursele pe care le au şi vor soluţiona mai uşor problemele pe care le au. 10 mai poate fi un moment de luciditate, poate fi începutul unui model de restructurare administrativ-teritorială care să aibă drept scop urmărit dezvoltarea localităţilor. Oradea Mare poate fi un model de succes, un oraş rezultat din fuziune, un oraş bine administrat, un oraş cu un bun ritm de dezvoltare, cu servicii publice de calitate şi la îndemâna cetăţenilor, un oraş unde cetăţeanul va trăi mai bine. Modelul fuziunii poate şi trebuie să devină o soluţie pentru modernizarea şi dezvoltarea multora dintre localităţile din România! O soluţie care a fost deja verificată în Europa, modelul polonez fiind un astfel de exemplu bun de urmat. 10 mai - Ziua Oradiei Mari!
				Domnul George Ionescu: "Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor" Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor se sărbătoreşte în fiecare an pe 18 aprilie, dată stabilită la iniţiativa Comitetului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (International Council on Monuments and Sites - ICOMOS), anul acesta împlinindu-se şi 50 de ani de activitate a acestuia. Acesta cuprindea în martie anul acesta 9.500 de membri individuali din 144 de ţări, 110 comitete naţionale şi 28 comitete ştiinţifice Această zi a fost sărbătorită pentru prima dată pe 18 aprilie 1982 şi ulterior a fost aprobată la Conferinţa Generală UNESCO din 1983. În fiecare an se stabileşte o temă distinctă în jurul căreia se organizează numeroase activităţi şi evenimente cum ar fi: conferinţe, mese rotunde, expoziţii, evenimente festive etc. menite să atragă atenţia populaţiei asupra vulnerabilităţii patrimoniului cultural şi importanţei protejării acestuia. Lista Patrimoniului Mondial cuprinde 1.007 de proprietăţi din 161 de state, monumente considerate de Comitetul Patrimoniului Mondial ca având o valoare universală excepţională. Dintre acestea 779 sunt cu specific cultural, 197 sunt naturale, 31 sunt mixte, iar 46 sunt în pericol de a se distruge. Ţara noastră are trecute pe Lista Patrimoniului Mondial : Delta Dunării, biserici din Moldova, Mănăstirea Horezu, satele cu biserici fortificate din Transilvania, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, centrul istoric din Sighişoara, biserici de lemn din Maramureş. Este important să ne amintim de siturile şi monumentele pe care România le are şi de starea în care acestea se află, să conştientizăm importanţa lor, iar dacă autorităţile s-ar implica mai mult, acestea ar putea fi introduse în circuitul turistic pentru a putea fi vizitate, punându-se şi mai mult în valoare ţara noastră.
				Domnul Dorin Silviu Petrea: Auzim tot mai des despre state aflate în tranziţie, cu precădere atunci când se face referire la statele fostului "bloc comunist". Acele state care în timpul Războiului rece au fost desemnate drept "Europa de Est" şi dintre care facem şi noi parte. Însă ce relevanţă au aceste aspecte în anul 2015? Zilele acestea au apărut în spaţiul public mai multe discuţii despre abordarea pe care o au puterile occidentale atunci când vine vorba de politica internă a României şi despre limitele implicării diplomaţiei externe în chestiunile de bucătărie internă. Suntem cu toţii conştienţi că România este văzută de cei mai mulţi ca un stat mic, o ţară care nu prezintă ambiţii de putere regională. Despre România se ştie că se limitează la sprijinirea şi susţinerea Republicii Moldova în parcursul său european. De altfel, un lucru pe care îl susţin fără rezerve. Sunt însă şi voci care spun că România are potenţial de putere regională şi invocă aici rezervele de energie de care dispunem. Acest tip de declaraţii se bazează cel mai adesea pe atitudinea asertivă de care dăm dovadă în acţiunile de sprijinire a deciziilor Uniunii Europene privind Federaţia Rusă. Poziţionarea fermă a României în raport cu acest tip de probleme este extrem de importantă. Nu pot să neg faptul că se simte tot mai mult nevoia adoptării unei reacţii publice din partea decidenţilor români în faţa provocărilor pe care le are atât ţara noastră, cât şi Uniunea Europeană. Nu fac referire doar la provocările externe ale UE, cum ar fi cele de securitate, ci şi la cele interne, care privesc şomajul în rândul tinerilor, economia comunitară şi politicile discreţionare sau nearmonizate de care ne lovim adeseori. Suntem parlamentari şi cred că sunteţi de acord că rolul acestei instituţii trebuie să crească. În acest sens, vă încurajez să reacţionaţi cu diplomaţie şi înţelepciune în situaţiile în care România este pusă în situaţii controversate, dar să nu întârziaţi să reacţionaţi. Suntem aici pentru că am fost mandataţi de cetăţenii români să le reprezentăm interesul, iar acum este momentul să ne exploatăm avantajele pe care le avem în cadrul diplomaţiei multilaterale. Se vorbeşte mult despre nevoia de lideri politici curajoşi, cu viziune politică, gata de a face faţă provocărilor actuale. Noi facem parte din această echipă de lideri. Ne-a fost încredinţată o misiune, şi anume, să ducem România într-o nouă etapă de dezvoltare. Acest lucru îl vom reuşi însă doar dacă ne vom uni eforturile pentru a construi o strategie prin care să creştem încrederea cetăţenilor în propriile instituţii şi să obţinem tot mai mult influenţă în exterior. Toate acestea sunt în mâinile noastre, întrebarea este: ce rămâne după noi? Îmi doresc şi cred că simţul datoriei faţă de misiunea care ne-a fost încredinţată de români ne va conduce spre deciziile potrivite!
				Domnul Vasile Popeangă: "Un paradox: inteligenţi, dar săraci!" De mirare este cum un popor atât inteligent ca poporul român nu doar că a fost mai tot timpul sărac în istoria sa multimilenară într-o ţară extrem de bogată, dar sărăceşte pe zi ce trece. Poate şi pentru faptul că, deşi are atâtea minţi sclipitoare, conducătorii, de-a lungul secolelor, au preferat să le lase pe acestea să plece în alte ţări decât să le considere permanent nişte pericole pentru cei ce stau prea des, prea mult şi prea degeaba pe majoritatea scaunelor de cârmuitori ai acestor meleaguri... Datând de pe vremea dacilor, aici au fost găsite pentru prima dată atât precursoarea turbinei moderne - celebra şi modesta moară cu făcaie, ce a transformat timp de milenii grânele în făină, cât şi, un alt exemplu arhicunoscut, şinele de vagonet din abatajele miniere, precum şi macazurile acestora. La vremea lor, aceste invenţii au fost revoluţionare, mai ales că erau folosite pe când alţii încă nu veniseră să stăpânească prin sabie în ceea ce avea să se numească Europa. Secole mai târziu, tot aici, Hermann Oberth se juca de zor cu ceea ce lumea avea să cunoască drept rachete. La fel, un Vuia ori un Vlaicu ori un Coandă au străbătut cu invenţiile lor văzduhul. Ce folos însă, căci majoritatea celor care au dovedit că au minţile sclipitoare nu şi-au găsit locul în ţara lor, ci au avut recunoaşterea doar pe alte meleaguri... Culmea este că, nu în Evul Mediu, ci în plin secol XXI, ţara asta nu doar că nu doreşte, chiar refuză în continuare să beneficieze de inteligenţele autohtone! Mii de brevete de invenţii şi inovaţii adună praful la OSIM, în loc să fie încurajată folosirea lor în domeniile pentru care au fost create. Dar cel mai jenant este că, deşi avem români care vin cu găleţi de medalii de la saloanele internaţionale de inventică, nu reuşim nici măcar pe acestea să le aplicăm în România, deşi, pe de-o parte, s-ar putea economisi resurse financiare importante, iar pe de altă parte, ar fi un izvor de alte venituri semnificative la buget. Nepăsarea este criminală faţă de aceste rezultate care, pentru că în ţară nu sunt valorificate, pleacă peste graniţă, aducând altora beneficiile de care ar fi trebuit să aibă parte ţara-mamă a inventatorilor. Câţi dintre dumneavoastră ştiţi, spre exemplu, că şi anul acesta Salonul de Inventică de la Geneva a fost uimit iarăşi de mintea românilor, toate dispozitivele prezentate de către aceştia fiind premiate? 28 de medalii de aur şi 18 premii speciale au câştigat românii la cea mai recentă ediţie a Salonului de Inventică! Ionuţ Budişteanu, de exemplu, a entuziasmat juriul Salonului cu ultima sa invenţie: un dispozitiv de detecţie automată a spărgătorilor de bănci. A atras imediat atenţia cercetătorilor francezi, care i-au acordat medalia de aur pentru softul său. În România nu s-a bucurat de niciun fel de atenţie, nici măcar din partea băncile străine, cărora le-ar fi mai mult decât util! Tânărul inventator este "recidivist" în domeniul inventicii: geniul de la Râmnicu Vâlcea a obţinut recunoaşterea internaţională în 2013, după ce a primit marele premiu la una din cele mai importante competiţii de ştiinţă şi inginerie din lume - Intel ISEF. Tânărul le-a prezentat atunci americanilor un model de maşină autonomă, dotată cu radar 3D şi o cameră video care poate identifica şi ocoli toate obstacolele din trafic. Statul român nu a făcut nimic, din 2013 şi până azi, ca să ajute la punerea în practică pe scară largă a invenţiei revoluţionare a junelui inventator, deşi avem două fabrici de autoturisme şi una de autobuze. DARPA, celebra agenţie americană, lucrează de aproape două decenii la ceva similar şi nu a ajuns nici pe departe la performanţele invenţiei olteanului nostru, pe lângă faptul că rezultatul americanilor are un preţ astronomic în comparaţie cu realizarea românească. Este de neînţeles cum se dau miliarde de euro pe prostii sau se bagă în buzunarele "băieţilor deştepţi" din diverse domenii, dar nu se găsesc bani pentru ca ţara noastră să beneficieze prima de rezultatele de excepţie ale minţilor sale strălucite. Noi trebuie ca mai mereu să ne batem joc de invenţii, acestea să părăsească ţara şi apoi să importăm produsele la nişte preţuri exorbitante, când putem să le realizăm noi! Pur şi simplu refuzăm mormane de bani! Este de neînţeles cum lăsăm să ni se scurgă printre degete un izvor de avuţie, preferând în schimb să ne văităm că nu avem bani pentru sănătate, educaţie, autostrăzi..., cu alte cuvinte, pentru mai nimic. Dacă vom insista ilogic pe această direcţie, vom rămâne în continuare o ţară exportatoare de creiere şi, implicit, de bogăţie, care se va scurge în buzunarele altora, mult mai obişnuiţi să folosească inteligenţa în interes propriu. Poate că a venit momentul să facem o politică la nivel naţional pentru depistarea şi valorificarea acestor idei deosebite, să le punem să lucreze în interesul acestei ţări. Cu această ocazie, vom reuşi să ne văităm mai rar că nu avem bani pentru obiective importante, prioritare pe agenda cetăţeanului...
				Domnul Daniel Florea: "Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor" La iniţiativa Comitetului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor, pe 18 aprilie s-a sărbătorit Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor. Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor a făcut această propunere în 18 aprilie 1982, ea fiind apoi aprobată la Conferinţa Generală UNESCO din 1983. Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor oferă posibilitatea întregii omeniri să conştientizeze diversitatea patrimoniului la nivel mondial, dar şi vulnerabilitatea acestuia şi, în consecinţă, eforturile necesare pentru protecţia şi conservarea sa. România se bucură de un patrimoniu imens de situri, clădiri sau grupuri de clădiri care sunt recunoscute ca având valoare istorică sau artistică, dar care necesită o mai mare atenţie din partea autorităţilor. Multe dintre aceste valori sunt într-un mare pericol, iar eu voi aminti numai câteva dintre ele. Bisericile de cretă de la Murfatlar, judeţul Constanţa, obiectiv unic la nivel european, oferind sute de dovezi ale civilizaţiei umane de acum o mie de ani, se află în pericol, structurile ridicate în urmă cu aproape patruzeci de ani pentru protejarea şi conservarea ansamblului rupestru fiind serios afectate. Într-o situaţie chiar mai gravă se află sistemul de fortificaţii ale dacilor din Munţii Orăştiei care sunt jefuite de căutătorii de aur, sub ochii nepăsători ai autorităţilor. Alte monumente şi situri sunt în pericol de a fi distruse pentru că se află în calea unor interese economice. Astfel, situaţia de la Roşia Montană, unde vestigii vechi de mii de ani au fost pe cale de a dispărea, iar în locul lor să apară mari lacuri de cianuri sau peştera Movile din judeţul Constanţa, o rezervaţie speologică unică în lume ce ar fi putut fi distrusă prin extracţia gazelor de şist. Imensele bogăţii culturale moştenite de la strămoşi sau primite în dar de la natură au fost ani la rând furate sau distruse sub ochii dezinteresaţi sau complici ai autorităţilor. Această situaţie trebuie să înceteze şi este datoria noastră să o stopăm.
				Domnul Daniel Florea: "Să ne asumăm trecutul şi să învăţăm din greşeli!" Săptămâna trecută în statul Israel s-a marcat comemorarea Zilei Holocaustului. Din păcate, însă, antisemitismul nu ţine doar de domeniul trecutului. În anul 2014 au fost semnalate un număr alarmant de incidente antisemite în întreaga lume. Astfel, salut organizarea în luna mai a Forumului Global de Combatere a Antisemitismului - o coaliţie activă de personalităţi publice, lideri politici, clerici, jurnalişti, diplomaţi şi profesori dedicaţi combaterii antisemitismului şi altor forme de ură rasială şi etnică. La nivel de ţară, fiecare popor îşi stabileşte prin legi penale şi civile, deci prin justiţie, ceea ce este tolerat şi ceea ce nu este tolerat. Toate faptele care nu sunt tolerate intră în incidenţa justiţiei care îi sancţionează pe cei care nu se pot adapta regulilor. Atunci când ne raportăm însă la una din cele mai negre pagini ale istoriei contemporane, Holocaustul, participarea şi responsabilitatea autorităţilor în exterminarea evreilor au constituit subiect intens mediatizat în ultima perioadă. Vorbim şi în acest context de ideea de toleranţă, de înţelegere şi de aplicare a ei. Campania de conştientizare a Holocaustului şi a variatelor responsabilităţi în acest proces, în general, a produs rezultate, dar şi anumite efecte nedorite, cum ar fi creşterea taberei celor care tind să fie de acord cu teze de factură antisemită, fără a înţelege imperios nevoia toleranţei, dincolo de concept. Trebuie să tolerăm ca să fim toleraţi, trebuie să respectăm ca să fim respectaţi, trebuie să oferim libertate ca să fim liberi. Cu alte cuvinte, toate acestea stau la baza toleranţei. Toleranţa trebuie privită ca o virtute şi nu ca o obligaţie. Ziua Holocaustului este o zi în care durerea uneşte şi antisemitismul rămâne o ruşine. Nimicirea unor oameni doar pentru că erau evrei, la ordinul unor puteri ce se doreau divine, reprezintă un păcat fără de margini. Justificările nu îşi mai au rostul. Faptele reprobabile rămân, chiar dacă unii spun că "Europa se afla, ce-i drept, în vâltoarea războiului". Intoleranţa, excluderea şi discriminarea sunt la fel de rele precum lipsa de credinţă şi necinstea faţă de părinţi. În acest context, dincolo de evidenţa faptelor reprobabile amintite, comemorarea victimelor Holocaustului semnifică neuitare şi îndeamnă pe fiecare dintre noi la un moment de profundă reflecţie.
				Domnul Daniel Florea: "Înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate, o necesitate în lupta împotriva corupţiei" Săptămâna trecută, Guvernul României a anunţat înfiinţarea unei noi structuri - Agenţia Naţională de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate - ce va apărea în baza unui proiect de lege transmis de către Guvern Parlamentului spre dezbatere în regim de urgenţă. Prim-ministrul Victor Ponta a participat la sfârşitul lunii martie la lansarea dezbaterii publice pentru Proiectul de Lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate. Aceasta se va subordona direct Ministerului Justiţiei, care a şi redactat proiectul, inspirându-se după modelul Franţei, Olandei sau al SUA, acceptând de altfel şi recomandările primite din partea experţilor acestor ţări şi colaborând excelent cu aceştia. Cred că sunteţi în asentimentul meu că este imperios necesară crearea acestei structuri speciale care să se ocupe de recuperarea bunurilor constatate ca fiind prejudicii în cadrul proceselor penale în cel mai scurt timp. Datorită faptului că nivelul actual de valorificare este extrem de scăzut, s-a simţit nevoia unui organism care să se ocupe la modul profesional de recuperarea acestor bunuri confiscate. Intenţia imediată a Guvernului Ponta este de a creşte gradul de valorificare a creanţelor provenite din infracţiuni la cel puţin 25% faţă de nivelul actual de valorificare, care este aproape invizibil. Momentan, Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni este structura cu atribuţii în acest domeniu, funcţionând în cadrul Ministerului Justiţiei. În ultimii ani, procentul de recuperare efectivă a sumelor de bani provenind din activitatea de punere în executare a ordinelor de confiscare emise de instanţele de judecată a înregistrat o scădere accentuată, iar acest fapt a fost remarcat şi de către Comisia Europeană, prin Mecanismul său de Cooperare şi Verificare, constatându-se astfel că există multe dificultăţi în activitatea de valorificare a bunurilor confiscate, datorită faptului că mai multe autorităţi decid asupra bunurilor sechestrate. Ca să revin la gradul scăzut de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni, în anul 2013, conform unor statistici ale Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni, valoarea bunurilor sechestrate a depăşit 434 milioane euro, dar cea a bunurilor efectiv confiscate conform notificărilor ANAF a fost de doar 7,6 milioane de euro. Decizia premierului de a prezenta acest proiect pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate cât mai curând, avansând şi un termen în acest sens până la finalul lunii aprilie, nu poate decât să ne bucure, fiind un alt pas făcut în lupta anticorupţie. Doar pedeapsa penală nu este suficientă, iar din punct de vedere a rezultatului social, pedeapsa penală e insuficientă dacă nu sunt recuperate şi prejudiciile produse. Astfel, salut decizia înfiinţării şi implementării acestui sistem, care sper că se va concretiza în termenul anunţat, fiind necesar ca acesta să înceapă să funcţioneze în cadrul legal şi să asistăm la o normalizare în ceea ce priveşte pedeapsa penală, completată cum e firesc şi de confiscarea bunurilor aflate în discuţie.
				Domnul Daniel Florea: "Să ne protejăm pe noi şi generaţiile viitoare!" Nu este o noutate pentru nimeni faptul că principalele cauze de deces din România sunt reprezentate de boli cauzate sau agravate de fumat: bolile cardiovasculare (60% dintre decesele anuale, faţă de 48% media Comunităţii Europene), cancerul (la bărbaţi, cel mai frecvent cancer este cel pulmonar, iar la femei acest tip de cancer este în continuă creştere) şi bolile respiratorii cronice. Astfel, România se numără printre cele cinci ţări europene, alături de Cehia, Grecia, Austria şi Slovacia, care nu-şi protejează cetăţenii de fumatul pasiv, deşi, aşa cum precizam, principalele cauze de deces în ţara noastră sunt cauzate sau agravate de fumat: bolile cardiovasculare, cancerul şi afecţiunile respiratorii cronice. Un raport european arată că, în România, legislaţia antifumat este incompletă sau pur şi simplu nu se aplică, în timp ce ţări precum Irlanda sau Marea Britanie au implementat cu succes politici antifumat cu rezultate vizibile în privinţa sănătăţii cetăţenilor şi care n-au afectat afacerile. Statul român, care încasează anual 1,3 miliarde de lei din taxa pe viciu, nu s-a raliat legislaţiei internaţionale, în ciuda presiunilor societăţii civile, în timp ce companiile de tutun de pe piaţa locală susţin că o lege antifumat ar conduce la creşterea şomajului şi la falimente în lanţ. Astfel, din nefericire, România este codaşă în ceea ce priveşte măsurile luate prin lege pentru a proteja nefumătorii. Legislaţia în acest sens este slabă, interpretată după bunul plac şi, de cele mai multe ori, nerespectată. Nefumătorii sunt marginalizaţi, proprietarilor le lipseşte curajul de a schimba ceva, iar industria tutunului este extrem de puternică, ţinând cont de faptul că este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al ţării noastre. La începutul acestei luni a fost publicat la Bruxelles un raport care se referă la combaterea fumatului pasiv. Organizaţia Smoke Free Partnership (SFP), cea care a întocmit raportul, afirmă că la noi în ţară legislaţia antifumat este incompletă sau nu se aplică. Organizaţia Parteneriatul Antifumat a publicat raportul în urma desfăşurării unei analize asupra normelor legislative care au ca obiect interdicţia de a fuma. Au fost analizate 32 de ţări europene (28 de ţări membre ale Uniunii Europene, iar din afara sa: Norvegia, Turcia, Islanda şi Elveţia) urmărindu-se trei zone principale: locurile de muncă, baruri şi restaurante şi transportul public. Astfel, în urma publicării acestui raport, există ţări precum Irlanda, Marea Britanie, Spania, Ungaria, Letonia, Islanda, Lituania, Malta, Norvegia şi Turcia, care au avut rezultate bune în implementarea acestor politici antifumat urmărindu-se în principal ocrotirea sănătăţii cetăţenilor săi şi care, în acelaşi timp, n-au afectat afacerile. Aceste ţări dispun de o legislaţie puternică de interzicere a fumatului în spaţiile interioare - locuri de muncă sau spaţii publice - baruri, localuri şi restaurante. În ceea ce priveşte aplicarea acestor legi, raportul Organizaţiei Smoke Free Partnership a constatat că ele sunt bine aplicate şi se bucură de un nivel ridicat de sprijin din partea populaţiei. În acest sens, prin modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, la care s-au adus 107 amendamente, susţin, alături de colegii mei, interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile de la locul de muncă şi în cele destinate prin excelenţă copiilor şi adolescenţilor. Primim semnale pozitive din zona societăţii civile şi salut astfel iniţiativa Coaliţiei România Respiră de a derula o campanie antifumat, 200 de organizaţii şi experţi în domeniu semnând un manifest împotriva fumatului. Prin această propunere legislativă, îmi exprim convingerea că este în interesul întregii societăţi ca tânăra generaţie să crească într-un mediu mai sănătos, iar România să se alinieze standardelor europene în privinţa prevenirii şi combaterii efectelor consumului produselor din tutun şi ale fumatului pasiv.
				Domnul Daniel Florea: "Calitatea vieţii" Ziua Pământului a avut un rol foarte important în mediatizarea problemelor climaterice ale Pământului. Ea a dat naştere unei organizaţii (Earth Day Organization) cu filiale în peste 170 de ţări şi rezultate notabile în conştientizarea omenirii asupra problemelor de mediu, efectelor poluării şi multor alte ecoprobleme globale. Sărbătorirea Pământului, ca o casă a tuturor vietăţilor de pe această planetă, are ca scop semnalarea principalelor probleme cu care se confruntă planeta noastră: reducerea numărului vieţuitoarelor de pe Pământ, micşorarea resurselor forestiere şi de apă, ploile acide tot mai frecvente, poluarea apelor şi aerului, deşertificarea pământului, distrugerea stratului de ozon, încălzirea climatului în toate colţurile lumii, ridicarea nivelului mării şi multe alte probleme care i-au îngrijorat pe oamenii de ştiinţă. Toate acestea nu numai că limitează dezvoltarea omenirii, dar s-au transformat în pericole la adresa existentei omului. Problemele de protecţie a mediului se pun tot mai acut în ţara noastră, ca urmare a poluării locale produse în diverse sectoare economice cum sunt: industria petrolieră, minieră, termoenergetică, chimică, de prelucrare a lemnului, metalurgică, siderurgică, industria construcţiilor de maşini, cimentului, transporturi, agricultură şi gospodărirea deşeurilor. Industriile emană în atmosferă milioane de tone de oxizi de sulf, oxizi de azot, hidrocarburi şi particule în suspensii. Un mediu înconjurător sănătos reprezintă o condiţie esenţială pentru calitatea vieţii pe termen lung. Ca multe alte ţări din Europa Centrală şi de Est, România a moştenit din perioada comunistă grave probleme de mediu, cauzate de politica industrială bazată pe o productivitate ridicată, care nu a ţinut cont de impactul asupra mediului şi sănătăţii oamenilor. Cele mai grave probleme se întâlnesc în următoarele sectoare: calitatea apei, gestionarea deşeurilor şi poluarea aerului şi a solului. Poluarea aerului are de asemenea efecte nocive asupra agriculturii, pădurilor, resurselor de apă şi construcţiilor. Ziua Pământului trebuie acum sărbătorită pe plan internaţional ca o expresie comună, ca o dorinţă publică de a construi o societate stabilă, unind cetăţenii-activişti. Această zi educă şi mobilizează oamenii din întreaga lume pentru a proteja mediul înconjurător, inspiră necesitatea de a acţiona la nivel personal, comunitar, naţional şi internaţional. Astfel, protecţia mediului în România ar trebui să constituie o prioritate, iar pe termen scurt este necesară concentrarea activităţii în domeniul mediului pe următoarele direcţii: elaborarea şi finalizarea strategiilor sectoriale de armonizare legislativă, precum şi aplicarea şi integrarea acestora într-o strategie globală de armonizare în domeniul protecţiei mediului; accesul la informaţie, protecţia naturii şi calitatea apei; pregătirea şi promovarea legislaţiei-cadru privind managementul deşeurilor şi calitatea aerului; pregătirea unei strategii financiare, precum şi a unor planuri detaliate de finanţare; consolidarea capacităţii instituţionale atât la nivel naţional, cât şi local, pentru implementarea efectivă a legislaţiei transpuse.
				Domnul Scarlat Iriza: "Ineficienţa DGAF" Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a fost înfiinţată în anul 2013 ca un departament distinct din cadrul ANAF, menit să lupte în mod activ cu evaziunea fiscală. Inspectorii antifraudă au ca misiune prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor de evaziune fiscală, fraudă fiscală şi vamală, având inclusiv competenţe de cercetare penală, sub îndrumarea procurorilor de pe lângă Tribunal şi a celor din Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT). În fapt, lupta împotriva evaziunii fiscale s-a dovedit a fi mai mult decât ineficientă. Mai toate firmele din România au fost nevoite de-a lungul timpului să facă diverse compromisuri pentru a rămâne în picioare. Speţele prezentate în mass-media sunt cele ale unor firme mici, adevărul fiind că în cazurile marilor evazionişti nu s-a luat nicio măsură. Revoltător este că suntem trataţi cu toţii ca potenţiali infractori. Nu există măsuri de prevenţie şi de cele mai multe ori nu există a doua şansă. Felul în care acţionează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală îi determină pe oameni să se solidarizeze împotriva unor acţiuni, de altfel, perfect legale. La Rădăuţi, de exemplu, patronul unui magazin care achitase statului taxe în valoare de 2 milioane de euro, a trebuit să-şi închidă activitatea pentru o lună de zile, pe motiv că din casă a lipsit suma de 50 de lei. La Bucureşti, un restaurant de lângă lacul Herăstrău a fost închis pentru că lipseau 200 de lei din fondul de rulment, iar amenda a fost de 15.000 de lei, un alt local a fost amendat cu 10.000 de lei pentru o sticlă de palincă neînregistrată, găsită în bucătărie. Nu aş vrea să se înţeleagă că sunt împotriva acţiunilor pe care Direcţia Generală Antifraudă Fiscală le-a demarat, sunt însă pentru aplicarea legii fără excese şi abuzuri, pentru sancţiuni progresive şi bine delimitate.
				Domnul Ionuţ-Cristian Săvoiu: "Guvernul actual onorează încă o promisiune electorală menţionată în programul de guvernare din 2012" Finanţarea primei înscrieri în cadastru şi cartea funciară a imobilelor şi a drepturilor de proprietate aferente se va face de la bugetul ANCPI şi al Programului Operaţional Regional 2014-2020, fără costuri pentru cetăţeni, în cadrul Programului Naţional de Cadastru anunţat de ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Liviu Dragnea. Până la finalizarea programului toate teritoriile administrative, comune, oraşe şi municipii vor fi cadastrate complet. Astfel, în mod treptat, în acele teritorii în care prima înregistrare este finalizată sistematic va creşte gradul de corectitudine, siguranţă şi transparenţă deplină a operaţiunilor înregistrate în cadastru şi cartea funciară. Toate acestea în condiţiile în care tehnic se va putea asigura atât reducerea timpilor de răspuns la cereri, cât şi reducerea treptată a costurilor de operare suportate de utilizatori. Guvernul condus de Victor Ponta este primul, după cel al PSD din anii 2000 şi 2004, care a înţeles cu adevărat că realizarea unui sistem unitar şi omogen de cadastru şi carte funciară cu acoperire naţională, similar celorlalte state europene dezvoltate, nu se poate îndeplini fără un program clar, fără asigurarea unei finanţări adecvate, iar odată realizat va asigura avantaje atât pentru cetăţeni, cât şi pentru mediul economic, facilitând investiţiile private şi publice în toate domeniile şi mai departe dezvoltarea durabilă.
				Domnul Răzvan-Ionuţ Tănase: "«Listacii» din nou în graţii" Şovăiala şi ezitarea sunt la noi, românii, atât de vechi încât nici cei mai de seamă savanţi nu le pot determina cu adevărat rădăcinile, şi din păcate itinerariul lor se continuă până în zilele noastre. Acest lucru este demonstrat frecvent de calitatea îndoielnică a deciziilor luate la cel mai înalt nivel, decizii care în primă fază promit efecte miraculoase, dar care în final se dovedesc a fi doar jocuri populiste folosite în momente cheie pentru atingerea obiectivelor politice. Dacă în urmă cu şase ani se anunţa cu surle şi trâmbiţe modificarea legii electorale şi trecerea la votul uninominal, care garanta reformarea clasei politice şi eliminarea din această scenă a reprezentanţilor parazitari, iată că o dată cu strângerea rândurilor şi apropierea alegerilor parlamentare din 2016, s-au înteţit şi discuţiile pe această temă, urmărindu-se revenirea la vechiul sistem de vot, prezentat iniţial ca fiind ineficient, dar care acum ne este servit drept cea mai bună soluţie pentru atingerea obiectivelor ratate prin actualul procedeu de votare. Am realizat, într-un final, că schimbarea modificărilor reprezintă punctul forte al majorităţii cu putere de decizie, capabilă să îşi contrazică propriile argumente, dar incapabilă să îşi asume eşecurile de pe urma cărora întreaga populaţie are de suferit. Se pare că în actualul context politic, relativitatea măsurilor benefice este la ordinea zilei şi astfel, pe fondul incapacităţii adoptării unor hotărâri favorabile cetăţenilor, ajungem în situaţia în care decizii catalogate iniţial drepte şi binefăcătoare sunt considerate ulterior ca fiind izvor de nereguli. Revenirea la listaci, despre care vorbeam în urmă cu ceva timp şi a căror eliminare se dorea cu ardoare la acel moment, pare acum cel mai plauzibil procedeu de rezolvare a problemelor privind atribuirea mandatelor în Parlamentul României. Astfel, personaje bine conectate la centru, dar fără niciun interes pentru bunăstarea populaţiei vor ajunge să fie răsplătite cu locuri eligibile şi confortabile în forul nostru legislativ. În realitate, nu forma actuală a legii este greşită, ci struţo-cămila USL, care în loc să facă ordine şi curăţenie pe scena politică, aşa cum ar fi fost normal, a lansat strategii pe care şi cel mai înfocat susţinător de la momentul respectiv le reneagă în prezent. Discutăm tot mai des despre faptul că avem un Parlament supradimensionat, în care se regăsesc personaje care nu ştiu nici până acum ce caută aici, care este cu adevărat rolul lor şi ce obligaţii au faţă de cetăţenii care i-au trimis în aceste scaune, însă respectivele exemplare nu sunt cu certitudine efectele votului uninominal. Aşa cum anumiţi "răsfăţaţi politic" au fost votaţi şi uninominal, unii dintre ei fiind chiar condamnaţi, cu siguranţă vor exista cazuri în care candidaţii se vor lipi de liste ca marca de scrisoare, nu înainte de a se adăposti la loc sigur şi de a se încolăci vicleneşte de gâtul protectorului care îi poate garanta un nou mandat. Din păcate - deşi comunismul a murit, el încă ne predă - este o constatare dureroasă, însă ea planează peste multe dintre actele care vizează schimbările majore. Ne întoarcem astfel în era listelor cu rândurile la zahăr şi ulei, doar că astăzi miza este mult mai mare şi se concretizează prin accesul la putere obţinut după îndelungi lupte cu umbrele şi găleţi. Deşi istoria electorală ne oferă numeroase exemple de candidaţi lipsiţi de onestitate, care au reuşit să păcălească majoritatea modalităţilor de votare pentru a ocupa poziţiile mult râvnite, care cred că li se cuvin pe viaţă, noi ne încăpăţânăm să ignorăm lecţiile date de greşelile făcute în trecut şi dorim să ne reîntoarcem la un sistem pe care în urmă cu şase ani ne zbăteam să îl schimbăm, argumentând cu dorinţa de acoperire a intereselor cetăţenilor. Această nehotărâre şi instabilitate reuşeşte să ştirbească încrederea cetăţenilor în cei pe care i-au ales să îi reprezinte, generând pe bună dreptate critici aspre cu privire la eficienţa Guvernului şi Parlamentului.
				Domnul Răzvan Rotaru: "Stimularea cadrelor didactice. Sistemul carieră şi salarizarea" Sistemul carierei didactice bazat pe obţinerea gradelor didactice II şi I consider că ar putea fi păstrat în măsura în care va fi regândit, ceea ce ar trebui să însemne aceste grade profesionale. Trebuie să fie reconsiderate criteriile de accedere la un grad profesional cu accent pe rezultatele didactice efective la catedră, creativitatea şi contribuţiile ştiinţifice în zona ştiinţelor educaţiei, aplicate în activitatea curentă. Strâns legat de aceste aspecte consider că trebuie regândit şi sistemul de salarizare, care trebuie să fie, pe de o parte, o recunoaştere a progresului în cariera didactică materializată într-o parte fixă a salariului şi, pe de altă parte, să conţină şi elementele de stimulare a activităţii didactice valoroase, a activităţilor ştiinţifice a personalului didactic generatoare de progres didactic şi care să se materializeze într-o parte variabilă a salariului, personalizată în funcţie de rezultatele fiecăruia.
				Şedinţa s-a încheiat la ora 10,10.