Doamna Cornelia Negruț: "Finanțarea primelor măsuri din noul PNDR destinate tinerilor fermieri, un pas important spre o agricultură europeană" Statul român a lansat noua sesiune de primire a cererilor de finanțare pentru primele măsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, respectiv "Investiții în exploatații agricole", "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" și "Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare rurală (LEADER)". Pentru aceste măsuri, românii doritori pot deja depune proiectele de investiții, care vor intra imediat în analiza specialiștilor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Potențialii beneficiari vor avea la dispoziție fonduri europene nerambursabile de 205,7 milioane de euro pentru modernizarea exploatațiilor agricole, și de 111,2 milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri, acestea fiind primele două submăsuri din PNDR 2014-2020 deschise pentru depunerea cererilor de finanțare. Aceste sesiuni anuale pentru depunerea de proiecte vor fi operaționale până la data de 30 octombrie 2015 sau până la epuizarea fondurilor alocate în acest an pentru fiecare submăsură în parte. Astfel, sesiunile continue aferente anului 2015 pot fi finalizate înainte de termenul limită doar în cazul în care valoarea totală solicitată prin cererile de finanțare a proiectelor va atinge nivelul alocării respectivei sesiuni. Primirea cererilor de finanțare se va face de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), exclusiv on-line pentru submăsura 4.1 - "Investiții în exploatații agricole", iar pentru submăsura 6.1 - "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri", depunerea cererilor de finanțare se va realiza în format tipărit sau on-line. Lansarea primelor măsuri de finanțare din PNDR 2014-2020 vine cu o serie de elemente și soluții inovative, care vor asigura o gestionare eficientă și transparentă a fondurilor europene, și, totodată, vor facilita accesul la finanțare pentru cât mai mulți potențiali beneficiari. Această facilitare este asigurată prin scurtarea perioadelor de evaluare și selecție a proiectelor, precum și prin aplicarea unor simplificări procedurale și mecanisme utile doritorilor. Elementele de noutate sunt posibilitatea depunerii on-line, prezența unei baze de date cu prețuri de referință, precum și inițierea procedurii de achiziții private on-line. Pentru a prioritiza finanțarea proiectelor în funcție de calitatea acestora, raportat la obiectivele de finanțare ale PNDR, se va aplica un prag de punctaj care va fi diminuat în fiecare lună pe parcursul sesiunii anuale continue cu câte 10 puncte, până la atingerea unui prag minim acceptat pentru respectiva sesiune. Fiecare potențial beneficiar își va face singur evaluarea propriului proiect, pentru a stabili câte puncte are, în funcție de criteriile de selecție publicate în Ghidul Solicitantului. În consecință, în funcție de autoevaluarea realizată, solicitantul va depune proiectul în luna în care se va încadra din punct de vedere al punctajului estimat. De exemplu, dacă un proiect a fost autoevaluat cu 75 de puncte, solicitantul îl va putea depune încă din prima lună a sesiunii, când pragul de calitate este de 85 de puncte, dar va fi evaluat începând cu a doua lună, când pragul de calitate va fi de 75 de puncte. Dacă se constată că solicitantul și-a estimat punctajul cu mai mult de 20% față de punctajul stabilit de AFIR, proiectul respectiv va fi mutat la finalul clasamentului și va fi finanțat doar dacă rămân sume disponibile după selectarea celorlalte proiecte. Un alt element de noutate care se va aplica odată cu lansarea primelor măsuri îl constituie emiterea de rapoarte de selecție lunare, fiind astfel scurtat timpul de analiză al proiectelor. Termenul estimat pentru evaluarea proiectelor este de 37 de zile lucrătoare de la sfârșitul lunii în care au fost depuse respectivele proiecte. Acest termen se poate majora cu 10 zile lucrătoare dacă sunt în evaluare proiecte pe două sau mai multe sub-măsuri. De asemenea, pentru sprijinirea alcătuirii de Strategii de Dezvoltare Locală de către Grupurile de Acțiune Locală, se deschide submăsura 19.1 - "Sprijin pregătitor pentru LEADER", cu o alocare de 2,4 milioane de euro. Să sperăm că beneficiarii acestor noi proiecte finanțate cu bani europeni vor fi cât mai numeroși, cu atât mai mult cu cât România are o șansă extrem de mare de a progresa din punct de vedere agricol și de a redeveni astfel grânarul Europei de pe vremuri.
|