Domnul Florin Mihail Secară: Domnule președinte, Stimați colegi, Declarație politică: "Magna cum plagiaturis pentru «mai-marii» oameni de stat ai României". Știe cineva cât costă o teză de doctorat? Există cumva un mercurial al acestora? Sau se iau doar pe linie de partid și dacă interesul "general" o impune? De ce întreb? Din curiozitate. Stați liniștiți! Nu vreau nici să cumpăr, nici să vând vreo teză de doctorat și nici să mi se spună "domnule doctor". Vreau doar să înțeleg de ce impostura în domeniul academic este tolerată. Cum s-a ajuns la acest nivel incalificabil? Vreau să aflu dacă între timp a apărut vreo condiție obligatorie la angajarea în funcția de ministru sau într-o altă funcție de înaltă demnitate posesia unei diplome de doctorat obținute prin fraudă intelectuală. Nu sunt nici academician, nu sunt nici profesor universitar, însă știu foarte bine că plagiatul nu este o chestiune minoră, ci este un furt mizerabil, mult mai periculos decât găinăriile ordinare. Mai mult, cei care au obținut astfel de titluri prin plagiat și-au pus în frunte patalamaua, au pretenții să li se spună "domnule doctor", "dottore" sau "domnule profesor", "domnule general" sau alte mari funcții. Au avut și au beneficii pecuniare și au fost promovați în înalte funcții tocmai în baza acestor plagiate. Veți crede că mă refer doar la Victor Ponta, la impostorul și inculpatul care a adus o pată de rușine nu numai pe obrazul Universității din București, ci asupra întregii intelectualități oneste din România. Nu mă voi referi la cel dovedit plagiator, urmărit penal și castrat politic de ai săi, care nu are minima demnitate să demisioneze. Mă voi referi, în schimb, la noile "cuiburi universitare" care scot pe bandă rulantă doctorate și doctori, plagiate unele după altele și toate la un loc de pe Internet. A fi doar profesor universitar astăzi este deja banal. A fi profesor universitar coordonator de doctorate e ceva mai bine! Dar... dacă ești și profesor universitar conducător de doctorate și mai ești și general cu multe stele, atunci toate condițiile sunt întrunite! Atunci se pot da titluri de doctor și la primari-prieteni, și la colegi de partid, și la procurori, și la avocate și chiar și la secretare, că imprimanta are destulă cerneală! Stimați colegi, Trecând de nota ironică la adresa celor cu multe stele pe umăr și prea multe titluri universitare obținute suspect, cred că instituțiile abilitate trec prea ușor peste aceste furturi, peste aceste fraude dovedite. Știm, toate aceste instituții sunt supuse Guvernului, direct prim-plagiatorului Ponta. Cred și sper că intelectualii onești din România se vor solidariza și vor lupta pentru apărarea demnității și integrității intelectualității oneste, a celor care au muncit o viață pentru a urca în ierarhia academică. Vă mulțumesc. Deputat Florin Secară.
|