Viorica Marcu
Viorica Marcu
Ședința Camerei Deputaților din 10 septembrie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.149/16-09-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
18-03-2024
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
05-03-0204
Arhiva video:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 10-09-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 10 septembrie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.11 Viorica Marcu - declarație politică: "Considerente cu privire la începerea anului școlar 2015-2016. Nu toți copiii încep școala în sectorul 3 București.";

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

O invit în continuare pe doamna deputat Viorica Marcu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Viorica Marcu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

"Considerente cu privire la începerea anului școlar 2015-2016. Nu toți copiii încep școala în sectorul 3 București."

Anul acesta începem școala cu cataloage electronice, ce-i drept, doar în sectorul 3 București, pentru că anul trecut în 2014 am început cu promisiunea că, copiii vor avea tablete, smartphone-uri și nici astăzi nu au manuale clasice, manuale pe suport de hârtie care au venit anul trecut foarte târziu și anul acesta continuăm în aceeași manieră. Suntem astăzi doar în faza de licitație. Eventual le vom primi în 2017.

Inițiativa domnului primar Negoiță de la sectorul 3 se dorește a fi un exemplu de bună practică care ar trebui replicat la scară națională. Dar, din păcate, la nivel național, suntem departe de implementarea unui asemenea proiect, prin care, printre altele, părinții pot fi informați online despre situația școlară a copiilor lor.

Din păcate, la scară națională, prioritățile privind învățământul sunt altele. Sunt localități în România unde copiii nu au școală, unde copiii nu au unde să meargă la școală sau, dacă au, se îngrămădesc învățând în cămăruțe de trei pe trei metri pătrați cu mobilier de cinci decenii. Sunt școli cu lut pe jos și pe care le vezi de departe, pentru că sunt văruite în mileniul III cu sineala bunicii. Sunt localități în special în mediul rural unde copiii fac naveta pe jos câte 10 km dus-întors pe drumuri prăfuite și pline de gropi, doar pentru că vor să învețe și pentru că au acest drept.

Sunt siderată să aud câte programe se desfășoară pentru învățământul românesc, că la început de an școlar guvernanții, cei foarte mulți miniștri care au tranzitat pe la Ministerul Educației, ne vorbesc de progres, de inovație IT în educație, de tabletă, de smartphone și acum și de catalog electronic.

De ce nu ne vorbiți de salariile părinților care abia își permit minimul necesar pentru supraviețuirea lor și a copiilor lor? De ce nu ne vorbiți câți părinți nu au serviciu, un loc de muncă și copiii lor sunt la limita sărăciei? De ce nu ne vorbiți de câte școli nu au căldură? De câte școli au și acum grupuri sanitare în curte fără apă și canalizare? De câți copii merg kilometri pe jos să ajungă la școală? De ce nu vă îngrijorează problema abandonului școlar, care este în creștere sau credeți că acești copii nu vin la școală pentru că nu au tabletă sau poate pentru că nu au ce mânca și ce încălța? Există un răspuns crud pentru noi, românii. Se dorește ca în țara aceasta să existe robi ai sistemului și nu cetățeni demni și educați.

Nu le mai ignorați, dragi guvernanți, viitorul. Nu mai ignorați faptul că suntem o civilizație milenară, că istoria ne-a fost scrisă de înaintași iluștri, cum noi astăzi scriem istoria generațiilor ce vin și sunt multe pagini cenușii în ea.

Astăzi istoria, ca și învățământul sunt minimalizate sau credeți că este mai bine ca un segment de copii, mai ales cei din mediul rural, să nu aibă condiții minime de învățat, de educație pentru că peste 10-12 ani, având calitatea de alegător, să fie mai ușor de manipulat.

Am să dau câteva exemple de școli cu probleme în județul Bacău, poate totuși instituțiile statului, inspectoratul școlar, prefectura, direcția sanitară își vor face timp să verifice și să susțină corectarea acestor situații. Sunt școli în localitățile Sohodor - comuna Horgești, Școala Prăjești din comuna Prăjești, Școala Dumbravă din comuna Răchitoasa, Școala Viforeni și Bărtășești din comuna Ungureni. Lista poate continua, în județul Bacău au fost identificate 137 de unități școlare fără autorizație de funcționare. Asta înseamnă probleme grave în sistemul administrației școlilor.

Și, totuși, în ciuda acestor aspecte negative prezentate, urez spor la învățat și succes copiilor, părinților, dascălilor, actorii serioși și interesați de actul educațional din România.

Vă mulțumesc.

Sunt deputat Viorica Marcu, județul Bacău.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 19 martie 2024, 6:03
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro