|
|
|
|
|
|
Ședința Camerei Deputaților din 30 septembrie 2015
|
|
|
|
Ședința a început la ora 10,09. Lucrările ședinței au fost conduse în prima parte de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și în a doua parte de domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea, președintele Camerei Deputaților, asistați de domnii deputați Ion-Marcel Ciolacu și Laurențiu Chirvăsuță, secretari ai Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Bună dimineața, stimați colegi! Declar deschisă ședința de astăzi, 30 septembrie, și vă anunț că din totalul celor 383 de deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 150. Ordinea de zi și programul de lucru au fost distribuite. Programul de lucru este de la ora 10,00 până la ora 14,00, dezbateri și la ora 14,30 vot final. La încheierea ședinței de vot final, este ședința Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor. Intervenții? Domnul lider al Grupului PSD, Marian Neacșu. Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Marian Neacșu: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. În numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, solicit introducerea pe ordinea de zi, imediat după proiectele cu adoptare tacită, a Pl-x 447/2015 - Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Este raportul depus al Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Se introduce pe ordinea de zi, asta am solicitat. Da.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Introducerea, domnule lider, la poziția?
|
|
|
|
|
|
Domnul Marian Neacșu: 9.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: La poziția 9. Deci, al doilea la procedură de urgență, da? Am înțeles. Supun votului dumneavoastră propunerea liderului PSD, introducerea pe poziția 9 a acestui proiect. Să înceapă votul, stimați colegi.
|
|
|
|
|
|
Mulțumesc. Cu un vot împotrivă, 41 de voturi pentru, propunerea liderului PSD a fost adoptată. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Pe primul punct la ordinea de zi este Hotărârea privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2012 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente. Articol unic. Doamna deputat Roberta Anastase, aparținând Grupului parlamentar al PNL, este desemnată în calitate de membru al Comisiei pentru afaceri europene în locul domnului deputat Mihai Tararache. Observații? Nu sunt. Rămâne la votul final.
|
|
|
|
|
|
3. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, Pl-x 393/2015. Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată. Procedură. Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: Domnule președinte de ședință, Stimați colegi, Vin la acest microfon pentru a vă ruga ca, pe viitor, dacă tot încercăm să reformăm Parlamentul acesta, măcar să rămână ceva din el și să înțeleagă oamenii ce e aia reformă parlamentară, să analizăm proiectele de acte normative în totalitate, pentru că urmează acum, de exemplu, o listă de patru acte normative la rând, cu adoptare tacită, acte normative foarte importante și, spre mirarea mea, Camera Deputaților nu are niciun punct de vedere. Or, Biroul permanent nu ar trebui să mai țină la sertar sau prin comisiile de specialitate acte normative care sunt foarte importante. Acest act normativ pe care tocmai dumneavoastră l-ați declarat cu termen depășit și s-a adoptat tacit, presupune pensii speciale la Curtea de Conturi, scăderea vârstei de pensionare la 60 de ani. Ar trebui să discutăm lucrurile astea, nu să pasăm responsabilitatea Senatului și să spunem: domnule, Senatul este Cameră decizională și cu asta, basta. Eu cred că sunt lucruri foarte importante pentru care Camera Deputaților trebuie să aibă un punct de vedere.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Domnul lider Neacșu. Oricum, luni, domnule vicelider de la PNL, subiectul pentru care au fost invitați președinții de comisie este acesta, ca să nu mai avem proiecte de lege care se adoptă tacit. Domnul Neacșu. Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Marian Neacșu: Dincolo de observația pe care deja ați făcut-o, domnule președinte de ședință, vreau să atrag atenția aici că acea instituție a propunerilor privind suplimentarea ordinii de zi sau urgentarea unor proiecte legislative este la dispoziția oricărui lider de grup parlamentar. Noi împreună cu domnul Nicolăescu ne-am înțeles aproape întotdeauna în Comitetul liderilor asupra ordinii de zi. În măsura în care unele dintre proiecte sunt foarte interesante pentru opoziție, nu cred că din partea noastră ați întâmpinat opoziție de a fi discutate în procedura de plen. Deci, vă rog frumos, probabil cu mai multă atenție, s-ar putea să reușim să armonizăm mai bine aceste lucruri.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Alte intervenții? Domnul Nicolăescu, Grupul PNL. Urmează domnul deputat Márton Árpád, Grupul UDMR. Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule președinte de ședință, aș vrea să nu se înțeleagă greșit. De cele mai multe ori, atunci când este în interesul Parlamentului și al desfășurării în bune condiții a lucrărilor, sigur că liderii de grup sunt cei care, până la urmă, trebuie să colaboreze. Dar colegul meu a ridicat o cu totul altă problemă, și anume că sunt proiecte de lege la care se așteaptă în mod voit să se aprobe în mod tacit pentru a nu se dezbate în plenul Camerei. Despre asta discutăm și aceasta este observația colegului meu. Și vă rog să o transmiteți Biroului permanent.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Domnul Árpád. Dar sunteți participant la ședințele Biroului permanent, domnule lider. Grupul UDMR, domnul vicelider Márton Árpád.
|
|
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor, Eu, fiind vicelider, particip mai rar la ședințe, dar constat următorul lucru: când intră în Biroul permanent, mai toate legile vin cu un număr de BPI, deci încă primesc numărul PL-x. Nu primim prin acest program paperless, nu primim textul legilor. Primim numele legii, primim data până când trebuie să fie depuse amendamente și, când apar la noi și numerele PL-x, se întâmplă că ar fi trebuit să depunem amendamente cu o zi înainte. Așa am pățit eu săptămâna aceasta. Eu, fiind unul care încerc să le urmăresc, cât este posibil. Dar această procedură care de la o vreme s-a încetățenit pe la noi, pur și simplu nu ne permite nici măcar să urmărim, cei care suntem interesați de alte legi, câteodată nici în legătură cu proiectele de lege care intră la noi, la comisie, pentru că, dacă președintele comisiei nu socotește că trebuie să fie puse pe ordinea de zi, nici nu știm că am fost sesizați cu acele proiecte de lege. Deci, eu, totuși, aș propune ca măcar în momentul intrării în Camera Deputaților, măcar liderii de grup parlamentar - nu sunt mulți - să primească câte un set din proiectele de lege care intră, în variantă printată, intră în dezbatere în Camera Deputaților, încât să știm despre ce este vorba în acele legi. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Aveți dreptate. Să se consemneze ca la întâlnirea Biroului permanent cu președinții de comisii de luni să fie pe ordinea de zi, fiind o prioritate. Vă mulțumesc. Continuând, potrivit prevederilor art. 75 alin. (2) din Constituție, se consideră adoptat Pl-x 393/2015.
|
|
|
|
|
|
4. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, Pl-x 403/2015. Observații? Nu sunt. Termenul de dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituție și ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
|
5. Următorul, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și pentru modificarea art. 39 alin. (72) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale; PL-x 430/2015. Observații? Nu sunt. Termenul de dezbatere și vot final fiind depășit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (5) din Constituție și 105 alin. (3) și 113 din Regulamentul Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
|
6. Și următorul, Pl-x 462/2015, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale. Termenul de dezbatere și vot final fiind depășit, în conformitate cu art. 75 alin. (2) din Constituție și 113 din regulament, se consideră adoptată. Observații? Nu sunt.
|
|
|
|
|
|
7. PL-x 398/2013, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2013 privind modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare și pentru modificaera literei e) a alineatului (6) al articolului 3 din Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii de energie din surse regenerabile; caracter organic. Urmează procedură de urgență. Inițiatorul? Domnul ministru al agriculturii, Daniel Constantin. Vă rog, domnule ministru.
|
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Constantin (ministrul agriculturii și dezvoltării rurale): Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Aveți astăzi în față poate cel mai important proiect de lege pe care l-a avut agricultura din '89 până în prezent, în domeniul îmbunătățirilor funciare, un proiect de lege care, pe lângă stabilirea regimului juridic al infrastructurii principale și secundare de irigații, alocă cel mai important buget pentru infrastructura de irigații pe care l-a avut România de după 1989, și anume, un miliard de euro pe o perioadă de 5 ani de zile. Aș vrea să vă spun că, în urmă cu câteva săptămâni, am discutat despre necesitatea de a avea pentru sistemul de irigații un pact național, pe care să-l semneze toate partidele politice. Mizez astăzi pe votul tuturor partidelor politice reprezentate în Parlament, astfel încât nu va mai fi nevoie de un pact, întrucât avem acest acord reglementat la nivel de lege. Vreau să mulțumesc comisiilor de specialitate care au lucrat intens și care și-au adus aportul, îmbunătățind propunerile pe care le-a făcut Ministerul Agriculturii și, în egală măsură, să mulțumesc tuturor celor care sunteți prezenți în sală pentru acest vot extrem de important. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Comisia? Domnul președinte al comisiei, vă rog, prezentați raportul. Comisia pentru agricultură, raport comun - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru mediu. Vă rog, domnule președinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.
|
|
|
|
|
|
Domnul Nini Săpunaru: Vă mulțumesc. Comisia pentru industrii și servicii și, de asemenea, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2013 privind modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare și, de asemenea, pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru modificarea literei e) a alineatului (6) al articolului 3 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. La întocmirea raportului comun, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. De asemenea, este de competența decizională a Camerei Deputaților. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82. Inițial, inițial, Guvernul a dorit inițierea unor măsuri de limitare a modalității de transmitere a infrastructurii de îmbunătățiri funciare din domeniul privat al statului doar în folosință gratuită către organizațiile de udători. În urma dezbaterilor din comisii, s-a ajuns la vechea procedură, dar un pic modificată, darea în proprietate cu clauze rezolutorii. De aceea, proiectul de lege a devenit, a revenit în această formă și se încadrează în categoria legilor organice. La dezbatere, în urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2013 privind modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare. Vă mulțumesc. De asemenea, dar voi interveni la momentul potrivit, am descoperit câteva modificări pe tehnică legislativă, la punctul 13 noi abrogăm articolul 28. Ca urmare, se abrogă și următoarele două articole din ordonanță care modificau tot articolul 28, ca să nu avem greșeli. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da, vă mulțumesc, domnule președinte. Propuneți și timpul de dezbatere, pentru că este procedură de urgență.
|
|
|
|
|
|
Domnul Nini Săpunaru: 5 minute; 5 minute pentru dezbateri.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc. Supun votului dumneavoastră timpul propus de președinte. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Cu 72 de voturi pentru și 3 voturi împotrivă, timpul propus, de 5 minute, a fost adoptat. Vă mulțumesc, domnule președinte. Din partea grupurilor parlamentare? Da, vă rog. Pe procedură, domnule? Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule președinte, știu că voi lua iarăși observații din partea președintelui comisiei. Constat următoarele lucruri legat de acest raport. Raportul are aproximativ 30 de amendamente, din care unele foarte importante, ca de exemplu introducerea acelui termen la care s-a referit domnul președinte sau abrogarea, de exemplu, a termenului la care sunt închiriate aceste terenuri și la motivarea amendamentelor nu o să găsiți niciun rând lângă niciunul dintre amendamentele adoptate. Mi se pare inacceptabil ca, în aceste condiții, să ni se permită 5 minute pentru dezbaterile generale la 30 de amendamente existente, fără nicio motivare. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc. A fost o propunere. Vă mulțumesc. Din partea grupurilor parlamentare, vă rog? Grupul PNL, vă rog, domnul vicelider.
|
|
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Într-adevăr, proiectul acesta de modificare și de aprobare a Ordonanței nr. 79/2013 privind modificarea și completarea Legii nr. 138/2004 este, într-adevăr, foarte important. Problema este dacă, într-adevăr, noile modificări aduse Legii îmbunătățirilor funciare vor crea o emulație printre beneficiarii suprafețelor de teren, în așa fel încât oamenii să acceseze banii necesari derulării investițiilor și pentru amenajarea și retehnologizarea sistemului de irigații. Unele dintre amendamentele propuse în textul proiectului de ordonanță, la textul proiectului de ordonanță, îți creează impresia că inițiatorul a vrut să rezolve alte probleme, nicidecum problemele de fond. Până la urmă, toată dezbaterea asta este legată de infrastructura secundară, ce se întâmplă cu infrastructura secundară. Vă citesc, de exemplu, la art. 27: "infrastructura secundară de irigații aparținând domeniului privat al statului". Care domeniu privat al statului? Că domeniul privat al statului în '90 a fost unul singur, am avut discuțiile astea și trebuia lămurită ... "agenției", "autorității", "administrației îmbunătățirilor funciare", SNIF-ul, că SNIF-ul a fost la început, s-a spart, a apărut administrația, după aia iar a dispărut administrația, a apărut agenția. Și am întrebat, am pus o întrebare: cine este altcineva, cine este acel cineva, în afară de agenție, care mai deține în proprietate, în momentul de față, proprietate privată, această infrastructură de îmbunătățiri funciare secundare? Pentru că textul curge și spune, deci: "Infrastructura secundară de irigații aparținând domeniului privat al statului aflată în administrarea societăților comerciale, institutelor de cercetare și producție agricolă, unităților de învățământ agricol și silvic, precum și altor instituții publice situate pe teritoriul unei organizații se transmite la cerere în proprietatea acelei organizații sub condițiile rezolutorii". Bine, inițiatorul introduce niște condiții rezolutorii prin hotărâre de Guvern, înțelegând aceste condiții rezolutorii ca și condiții esențiale sau strict, extrem de stricte, pentru a intra în posesia acestei infrastructuri. Dar eu îmi pun, am pus o întrebare și încă o repet: cine este, în numele statului, pe domeniul privat, în afară de agenție, proprietar? Pentru că în text trebuia să scrie: dacă ne referim la institutele de cercetări, bănuiesc că nu am vrut să le lămurim, sau să le rezolvăm, sau să trecem în proprietatea unor institute care au avut probleme, mari probleme, domnule ministru, și știți foarte bine la ce mă refer, nu aș vrea să-i dau numele, să mă refer la Institutul de la Băneasa, bănuiesc că nu la asta v-ați referit când ați gândit acest amendament - că devine proprietar pe infrastructura de irigații. O altă observație este legată de articolul VI, acea propunere ca în textul de lege să fie menționată suma necesară pentru alocare bugetară în vederea reabilitării infrastructurii de irigații. E vorba de un miliard de euro pe 4 ani de zile, cu posibilitatea, 145 de milioane anual, cu posibilitatea ca suma să crească cu 17%. Și noi, pe bună dreptate, am întrebat atunci și am spus: domnule, dar dați-ne și programul așa cum îl gândiți dumneavoastră, eșalonarea programului acesta de reabilitare a infrastructurii, în așa fel încât noi să gândim că este o strategie coerentă. Spuneți-ne unde, cu ce începeți în primul an, al doilea, al treilea, al patrulea an, în așa fel încât să fim de acord și noi cu acest proiect. Și, din păcate, însă, nu ni s-a dat un răspuns la aceste întrebări ale noastre, gândind că obligativitatea de a trece o sumă strictă în proiectul unei legi, care nu este Legea bugetului, și dumneavoastră știți foarte bine, nicio lege nu poate prevede o sumă alocată finanțării unui anumit domeniu dacă, ulterior, Legea bugetului nu o acceptă. Aceste două exemple ne-au convins pe noi ca la votul de astăzi să ne abținem. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Vă mulțumesc. Vă rog, totuși, să respectăm regulamentul, câte 3 minute pentru fiecare intervenție. Da. Suntem generoși. Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare? Vă rog. Grupul PSD. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ion Bălan: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Modificările aduse Legii nr.138 stabilesc câteva lucruri foarte importante. În primul rând, se stabilește o mai mare grijă pentru bunurile care au fost încredințate organizațiilor. De asemenea, se stabilește care sunt bunurile care se dau în proprietate și care se dau în folosință. De asemenea, creează premisele unei mai suple și mai ușoare funcționări a ANIF-ului în toată perioada când se aplică irigațiile, în sensul că au fost aduse modificări esențiale la lege față de propunerea inițială destul de greoaie cu acel tarif anual care crea probleme atât în sistemul de irigații, cât și în sistemul de desecare. Prin acest abonament care s-a propus în această inițiativă legislativă, practic se ușurează aceste activități atât în sistemul de desecare, cât și în sistemul de irigații. Mai mult decât atât, creează perspectiva modernizării acestui sistem, atât prin fonduri europene pentru infrastructura secundară, dar și pentru infrastructura primară. Deci, propunerea pe care o face Guvernul este foarte bună. Suntem de acord că legea nu este perfectă, dar ea se poate îmbunătăți, poate să fie perfectibilă și este perfectibilă. De aceea, eu propun să votăm această inițiativă legislativă, pentru că îmbunătățește în primul rând activitatea în acest sistem. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc, domnule deputat. Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nemaifiind alte intervenții, începem dezbaterea pe raportul propus de cele trei comisii. Sunt 40 de amendamente. Dacă, la titlul legii, sunt observații? Nu sunt. Da, vă rog, domnule deputat, vicelider Munteanu. Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu: Domnule președinte, Vă rog să facem o modificare, în sensul că: "Proiectul de Lege pentru aprobarea", pentru a evita repetiția cuvântului "privind".
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Este propunerea privind modificarea titlului, înlocuirea lui "privind" cu "pentru". Da. Supun votului dumneavoastră, stimați colegi, această modificare. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Cu 89 de voturi pentru, 3 abțineri și un vot împotrivă, modificarea a fost acceptată. Sunt 40 de amendamente, repet. Mergem pe calupuri de la 1 la 5. De la 1 la 5, dacă sunt observații? Nu sunt. De la 5 la 10, dacă aveți observații? Nu sunt. De la 11 la 15? Cu amendamentul de tehnică legislativă prezentat de domnul președinte al Comisiei pentru agricultură, domnul Nini Săpunaru. De la 16 la 20, dacă aveți observații? Nu sunt. De la 21 la 25? Nu sunt. De la 26 la 30, dacă aveți observații? Nu sunt. De la 31 la 35? 36-40? Nu sunt. Vă mulțumesc. Rămâne la votul final. Este lege organică.
|
|
|
|
|
|
8. Următoarea, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, Pl-x 507/2014. Are caracter organic. Din partea inițiatorilor dacă dorește cineva ca să intervină? Nu intervine. Din partea Comisiei pentru industrii, domnul președinte Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii. Vă rog, domnule președinte.
|
|
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule președinte, Stimați colegi, Avem un proiect de lege care a fost îndelung dezbătut în cadrul comisiei noastre. A fost prezentat în mai multe etape plenului. Vă rog să-mi permiteți să vă spun în sinteză etapele prin care a trecut propunerea legislativă cu care comisia noastră a fost sesizată pentru dezbatere în fond. Aș vrea să vă spun că, în prima etapă, Senatul a respins această propunere, o propunere care încerca să instituie în sarcina operatorilor serviciilor de utilități publice o obligație pe care acestea trebuiau să o aibă, respectiv față de utilizatori, de a factura consumul de apă în imobilele condominiale, în cazul distribuției orizontale, pe baza înregistrărilor contoarelor individuale montate la intrare în fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație. De asemenea, schimbarea naturii sancțiunii din contravențională în penală și racordarea la sistemele de utilități publice, fără acord de furnizare, respectiv aviz de branșare, de asemenea, sancționată prin noul proiect, precum și utilizarea fără contract de furnizare... de prestare a serviciilor de utilități publice. Sunt sancționate și furturile de apă, precum și deteriorarea și modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a apei livrate. După analiză, atât Comisia juridică, de disciplină și imunități, cât și Consiliul Legislativ au avizat... Comisia juridică a avizat negativ, dar Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Guvernul nu a susținut în această formă, întrucât propunerea legislativă instituia reglementări care apăreau în mai multe articole sau alineate, în acte normative similare, menționând că era necesară doar o conexiune legislativă și o normă de trimitere. În consecință, comisia noastră a emis raport de respingere a propunerii legislative, însă, după discuțiile din plen, plenul a decis să retrimită comisiei, unde s-au propus amendamente. În urma dezbaterilor a fost preluată o parte din amendamente, respinse alte amendamente, și s-a resupus analizei plenului. Din nou raportul acesta a fost retrimis comisiei, rediscutate amendamente, au fost propuse amendamente noi și, în final, cu un raport suplimentar doi, cu amendamente admise și respinse, comisia propune plenului aprobarea propunerii legislative. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc, domnule președinte. Dacă din partea grupurilor parlamentare la dezbateri... Vă rog, Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Radu Bogdan Țîmpău: Bună ziua! Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Ne aflăm, din nou, în fața unui act normativ care modifică Legea serviciilor comunitare de utilități publice. Întreb inițiatorii și Guvernul dacă mai susțin această inițiativă legislativă care contrazice strategia națională de achiziții publice, asumată de către actualul cabinet și postată pe site-ul Ministerului Finanțelor. Citez din această strategie: "Au fost identificate acte normative, la nivel de legislație primară, care conțin prevederi ce contravin directivelor Uniunii Europene, generând astfel riscul de infringement". În această situație se află următoarele acte normative, iar prima din această listă este chiar Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice. Mai mult, se precizează că se dorește inițierea unor noi legi distincte privind utilitățile, pentru că legea actuală creează un set paralel de reguli privind atribuirea contractelor de utilități publice, sub supravegherea unei autorități distincte, fapt ce afectează interpretarea și aplicarea uniformă a normelor Uniunii Europene privind achizițiile publice în România. Așadar, cum rezolvă prezenta modificare toate aceste aspecte? Vom adopta o lege care va fi abrogată peste câteva luni când, tot noi, în Parlament, vom adopta o altă normă unitară în materia utilităților publice. Cred că aceste modificări succesive pe care le votăm, fără a avea o analiză riguroasă pentru o evaluare prealabilă a impactului și fără consultări aprofundate cu factorii interesați mai mult bulversează acest sector și creează incertitudini în aplicarea legii, motiv pentru care Grupul Partidului Național Liberal se va abține de la acest vot. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc, domnule deputat. Înainte de a da cuvântul altor colegi, vreau să vă anunț că avem deosebita plăcere să avem invitați la balcon pe doamna Hranush Hakobiani ministrul diasporei din Republica Armeană, însoțită de un grup, și participă și domnul Varujan Pambuccian, colegul nostru. (Aplauze.) Vă mulțumim mult. Continuăm. Dacă din partea altor grupuri parlamentare doresc să intervină colegii? Nu doresc. Intrăm pe raport. Avem 8 amendamente. Dacă la titlul legii sunt observații? Nu. Alin. (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8) ? Nu. Vă mulțumesc mult. Rămâne la votul final. Are caracter organic.
|
|
|
|
|
|
9. Pl-x 447/2015, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Nu. Comisia propune respingerea. Dacă la dezbateri generale dorește să intervină cineva? Raportul, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Doamna Steluța-Gustica Cătăniciu: Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În temeiul dispozițiilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (8) pct. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă. Guvernul, din punctul de vedere transmis, precizează că nu susține adoptarea inițiativei legislative. Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat negativ propunerea legislativă, propunerea legislativă având ca obiect modificarea art. 24 și art. 75 din Legea nr. 304/2004. În conformitate cu prevederile ar. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii Comisiei juridice au examinat această inițiativă legislativă, în ședința din 28 septembrie 2015. La dezbateri au participat din partea Ministerului Justiției, domnul Liviu Stancu, secretar de stat, din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție a participat doamna Livia Doina Stanciu, președinte, din partea CSM a participat domnul Marius Tudose Badea, președinte și doamna Corina Voicu, director. În urma examinării inițiativei legislative, a expunerii de motive, a avizului Consiliului Legislativ, a punctului de vedere al Guvernului, precum și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Din partea grupurilor parlamentare? Vă rog, domnule deputat. Grupul PNL.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Cupșa: Mulțumesc, domnule președinte. Sărut mâinile, doamnelor! Bună ziua, domnilor! Partidul Național Liberal, prin reprezentanții pe care-i are în Comisia juridică, a propus adoptarea unui raport de respingere a acestei inițiative legislative și, astăzi, în plen, va vota consecvent. Da, vom vota da pentru adoptarea raportului de respingere. Propunerea legislativă este o propunere neconformă. Dacă nu aducem în discuție aspectele discriminatorii invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, de reprezentanții CSM-ului, chiar de reprezentanții Ministerului de Justiție, putem aduce în discuție neconformitatea acestei inițiative legislative care încalcă normele de tehnică legislativă. Altfel spus, prin această inițiativă legislativă se dorește a se afecta, a se modifica caracterul unitar al Legii nr. 304/2004, Legea de organizare judiciară, un lucru inacceptabil. Textele propuse a fi adăugate și, respectiv, a fi modificate ar trebui să se integreze armonios în actul legislativ pe care-și propune a-l modifica inițiatorii sau inițiatorul, însă acest lucru nu se întâmplă. Așadar, în afara motivelor de discriminare invocate de către onorații reprezentanți ai asociațiilor profesionale și ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, ai Ministerului de Justiție, arătăm că este neconform acest proiect legislativ. Țin, de asemenea, să subliniez ineditul situației, domnul deputat Manolache votând pentru respingerea propriului proiect legislativ și, de asemenea, țin să-l felicit că a avut tăria de caracter ca, pus față în față cu criticile pertinente pe care noi le-am făcut și toate celelalte instituții pomenite, să voteze și dânsul pentru respingerea propriului proiect. Subliniez încă o dată, vom vota da pentru adoptarea raportului de respingere. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da, mulțumesc. Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final. Are caracter organic.
|
|
|
|
|
|
10. PL-x 568/2015, Proiectul de Lege privind redresarea și rezoluția asigurătorilor. Caracter de urgență. Dacă din partea inițiatorilor...? Vă rog, domnule secretar de stat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ion Ghizdeanu (președintele Comisiei Naționale de Prognoză): Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Acest proiect de lege propune instituirea unui regim care să pună la dispoziția Autorității de Supraveghere Financiară un set de instrumente pentru a interveni cu promptitudine în cazul unui asigurător aflat în dificultate sau în curs de a intra în dificultate. Proiectul de lege urmărește crearea unui cadru legal de gestiune a crizelor în sectorul financiar nonbancar și, de asemenea, să intervină eficient și timpuriu, rapid, în cazul unui asigurător neviabil și în curs de a intra în dificultate. În raport cu conținutul acestui proiect de lege și cu importanța sa pentru sectorul financiar nebancar, pentru sectorul asigurătorilor, dar și pentru economie, în general, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține acest proiect de lege și adresează rugămintea de a fi adoptat. Menționăm că suntem de acord cu amendamentele admise în raportul comun al Comisiei pentru politică economică și al Comisiei pentru buget. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc, domnule ministru. Din partea celor două comisii, este vorba despre Comisia pentru politică economică și privatizare și Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Domnul președinte al comisiei, Horia Grama, de la politică economică. Vă rog, domnule președinte, prezentați raportul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Horia Grama: Domnule președinte de ședință, În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate spre dezbatere, în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind redresarea și rezoluția asigurătorilor. În conformitate cu prevederile art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 1 septembrie 2015. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, cu observații și propuneri. Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare instituirea unui regim care să pună la dispoziția Autorității de Supraveghere Financiară un set de instrumente pentru a interveni într-un stadiu incipient, în cazul unui asigurător aflat în dificultate sau în curs de a intra în dificultate, pentru a se garanta continuitatea funcțiilor financiare și economice critice, reducând astfel impactul situației de dificultate a acestuia asupra pieței asigurătorilor și a sistemului financiar, în general. În conformitate cu prevederile art. 61 și art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii celor două comisii au examinat proiectul de lege menționat mai sus, în ședințe separate, respectiv Comisia de politică economică, reformă și privatizare, în ședința din 8 septembrie 2015, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, în ședința din 16 septembrie 2015. Din totalul de 25 de membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare au participat la dezbateri 23 de deputați. Din totalul de 33 de membri ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci au fost prezenți la dezbateri 31 de deputați. În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitatea voturilor celor prezenți la dezbateri, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare, Proiectul de Lege privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, cu amendamente admise, care sunt redate în anexa la prezentul raport. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Domnule președinte, numai puțin. Fiind procedură de urgență, vă rog să propuneți și timpul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Horia Grama: 5 minute, domnule președinte.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc. Supun votului dumneavoastră timpul propus de domnul președinte. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Cu 89 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă, timpul a fost adoptat. Pe procedură... Domnul Márton, pe procedură, și apoi grupurile parlamentare, la dezbateri.
|
|
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor, O să intervin de câte ori vom fi luați în derâdere. Are 195 de puncte raportul, 5 minute pentru dezbatere. Mi se pare corect. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: 198, domnule... Da, din partea grupurilor parlamentare, domnul deputat de Brașov, Grupul PSD, domnul Niță și apoi Grupul PNL, da, v-am văzut, doamnă Paul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Emil Niță: Da, mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, În prezent, cadrul legal privind asigurarea și coordonarea supravegheată a restabilirii situației financiare a unui asigurător este stabilit de Legea nr. 503/2004. Prezentul proiect de lege nu face altceva decât să propună instituirea unui regim care să pună la dispoziția Autorității de Supraveghere Financiară a unui set de instrumente pentru prevenirea cu promptitudine, în stadiu incipient, în cazul unui asigurător aflat în dificultate sau pe parcurs de a intra în dificultate. Proiectul de lege mai reglementează și cadrul legal de gestionare a crizelor în sectorul financiar, prin introducerea mai multor prevederi, a mai multor măsuri care să permită intervenția timpurie și rapidă, în cazul unui asigurător aflat în dificultate sau în curs de a intra în dificultate. Eu vreau să vă asigur că în Comisia pentru buget, finanțe a fost o dezbatere foarte serioasă pe acest proiect de lege. În această comisie s-a prezentat și președintele Autorității de Supraveghere Financiară. În urma acestor discuții eu sunt convins că am găsit cele mai bune modalități și cele mai ancorate în realitatea societăților de asigurări, care să poată fi puse în practică și pentru că în Comisia pentru buget, finanțe a existat un larg consens pe ceea ce am făcut acolo, în urma dezbaterilor, eu cred că împreună cu Grupul PSD și ceilalți ar fi normal să votăm acest proiect de lege. Deci Grupul Partidului Social Democrat va vota acest proiect de lege.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc, domnule deputat. Grupul PNL, vă rog doamnă deputat.
|
|
|
|
|
|
Doamna Maria-Andreea Paul: Domnule președinte, Stimați colegi, Partidul Național Liberal va vota în favoarea noului cadru legislativ pentru a asigura intervenția timpurie a Autorității de Supraveghere Financiară în gestiunea crizelor financiare ale asigurătorilor. Trebuie să spunem, de la bun început, că în ultimii 25 de ani au fost multe cazuri de astfel de crize financiare pe piața asigurărilor. Ba, de curând, avem de-a face și cu falimente și insolvențe. De la bun început subliniez că, deși se fac eforturi pentru ameliorarea cadrului legislativ care să pună la dispoziția ASF instrumente suficiente și eficiente pentru gestiunea eventualelor crize, deprofesionalizarea celor care conduc ASF ne arată că degeaba ai o lege bună pentru monitorizarea și supravegherea asigurătorilor, dacă nu ai oamenii necesari, înzestrați profesional, care să înțeleagă cum să utilizeze aceste pârghii. Oameni care se duc la învățat, nu la supravegheat, nici la intervenția timpurie! Aceasta, cu atât mai mult, cu cât implementarea instrumentelor de rezoluție poate avea drept consecință - și vă rog să fiți atenți, stimați colegi parlamentari, ca să știți exact ce votăm - restrângerea dreptului de proprietate al acționarilor și al creditorilor pe piața asigurărilor. Chiar dacă pe tot parcursul legii se vorbește despre ASF ca autoritate competentă, după ultima numire, și nu numai, dați-mi voie să cred că aceste decizii grele se vor lua doar de către una-două persoane din acest consiliu care înțeleg problemele delicate de pe piața asigurărilor, ceea ce mi se pare periculos, foarte periculos. Mă rezum la încă trei puncte din această nouă lege, pornind de la ideea că modalitatea de gestiune a crizelor pe care o propune această nouă lege are trei mari părți: prima parte privește prevenirea crizelor, a doua parte privește intervenția timpurie și a treia parte, rezoluția. Și accentuez aici trei observații. În ceea ce privește cea de-a treia etapă: rezoluția ASF, ASF-ul trebuie să asigure independența operațională și evitarea conflictului de interese între funcția de rezoluție și funcția de supraveghere prudențială. A doua observație-cheie o fac cu privire la măsurile de rezoluție care se finanțează prin trei mecanisme: contribuțiile anuale ex-ante ale asigurătorilor, autorizat de ASF, contribuțiile extraordinare, adică ex-post, în cazul în care contribuțiile anterioare se dovedesc insuficiente financiar, și prin împrumuturi sau alte forme de sprijin financiar de la instituții. Și închid cu ultima observație-cheie. Procedura de contestare a deciziilor ASF în calitate de autoritate de rezoluție este reglementată prin această lege și statuează dreptul persoanelor afectate de aplicarea măsurilor de rezoluție de a contesta în instanță aceste măsuri, stabilind un termen și o instanță competentă. Dar, atenție mare!, exercitarea unei căi de contestare a deciziei ASF de rezoluție nu implică suspendarea automată a efectelor deciziei ASF în calitate de autoritate de rezoluție, pentru că ea este executorie. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc, doamnă deputat. Alte grupuri parlamentare dacă doresc să mai intervină? Nu mai doresc. Sunt 198 de articole, vă propun să mergem în calupuri de câte 30. Dacă de la 1 la 30 sunt observații? Nu sunt. De la 31 la 60 dacă sunt observații? Nu sunt. De la 61 la 90? Nu sunt. 91-120? Nu sunt. 121 - 150? De la 151 la 198 dacă sunt observații? Nu. Mulțumesc, rămâne la votul final. Are caracter ordinar.
|
|
|
|
|
|
11. Pl-x 257/2015, Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului. Vă rog, domnule vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ.
|
|
|
|
|
|
Domnul Dragoș Gabriel Zisopol: Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Doamnelor și domnilor deputați, Vă solicit retrimiterea la comisie, pentru două săptămâni, având în vedere punctele de vedere diverse ale Ministerului Educației, Cercetării Științifice, pe de o parte, și ale Ministerului Tineretului și Sportului, pe de altă parte. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Stimați colegi, Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere, termen două săptămâni. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Cu 97 de voturi pentru și un vot împotrivă propunerea de retrimitere a fost adoptată.
|
|
|
|
|
|
12. Următorul, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, PL-x 237/2015. Domnul lider al Grupului PSD. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Marian Neacșu: Domnule președinte de ședință, În numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat propun retrimiterea la comisie a acestui proiect legislativ, cu termen de două săptămâni, deoarece o serie de prevederi conținute în acest proiect în formula care a fost adoptată, conform raportului prezentat nouă, au fost deja adoptate printr-un act normativ, o ordonanță de urgență adoptată în această vară de către Guvernul României. Pentru a pune de acord prevederile ordonanței în vigoare cu textul legislativ pe care-l supunem atenției, vă rog să fiți de acord să retrimitem la comisie proiectul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc, domnule lider. Supun votului dumneavoastră, stimați colegi, propunerea de retrimitere, termen două săptămâni. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Cu 100 de voturi pentru, 3 abțineri propunerea de retrimitere, termen două săptămâni, a fost adoptată.
|
|
|
|
|
|
13. Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2015 pentru modificarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război și a Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, PL-x 473/2015. Are caracter ordinar. Are și procedură de urgență. Inițiatori? Vă rog, doamnă secretar de stat de la Ministerul Apărării.
|
|
|
|
|
|
Doamna Otilia Sava (secretar de stat, Ministerul Apărării Naționale): Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Prin proiectul de lege se propune majorarea rentei veteranilor de război începând cu 1 iulie 2015, prin modificarea bazei de calcul, astfel încât aceasta să determine o creștere cu 75% față de valoarea actuală. Se creează, de asemenea, cadrul normativ pentru ca veteranii de război să beneficieze de avansări, fără a mai fi condiționați în mod special de o zi anume. Având în vedere că anul 2015 a fost declarat prin hotărâre de Guvern anul veteranilor de război, apreciem că modificarea cuantumului acestor drepturi va avea ca rezultat îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor acestor prevederi. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc, doamna secretar de stat. Îl invit pe domnul președinte al Comisiei pentru muncă, domnul deputat Adrian Solomon. Vă rog să prezentați raportul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Solomon: Mulțumesc, domnule președinte. Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2015 pentru modificarea Legii nr. 49/1991. Comisia pentru muncă a fost sesizată în fond cu dezbaterea acestui proiect de ordonanță. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2015 prin care se instituie majorarea cuantumului rentei acordate veteranilor și a sporului pe care-l primesc invalizii și veteranii de război. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 15 iunie 2015. Camera Deputaților este Cameră decizională. Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege în forma prezentată. Există și o notă de îndreptare a unei erori materiale din partea Departamentului Legislativ. În raportul comisiei s-a strecurat greșeala cum că această lege ar fi ordinară. Este lege organică, așa cum am menționat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Cu această precizare...
|
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Solomon: Timp de dezbatere, 5 minute.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Mulțumesc. Din partea grupurilor parlamentare, Grupul PNL. Domnule Dolha, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Dolha: Mulțumesc, domnule președinte. Distinse colege, Distinși colegi, Noi, parlamentarii PNL, vom vota acest proiect important pe care astăzi îl dezbatem deoarece, așa cum s-a spus, vizează mărirea rentelor acordate veteranilor de război cu 75% față de valoarea actuală, dar și mărirea cuantumului sporului pe care îl primesc invalizii și veteranii de război, de la 10 lei la 20 lei lunar pentru primul an de participare la război. Oricum, deja sunt foarte puțini, mult prea puțini au mai rămas în viață pentru a se bucura de această reparație pe care astăzi noi o vom vota. Vorbim despre un proiect pe care Guvernul trebuia să-l promoveze de mai mult timp, luând în considerare faptul că încă din anul 2008 aceste rente și sporuri nu au mai fost deloc actualizate sau mărite. Din păcate, Guvernul nu numai că nu a luat în considerare promovarea unui astfel de act normativ, dar a și blocat... în comisiile de specialitate în mai multe rânduri s-au respins mai multe inițiative legislative inițiate de către noi, PNL-ul. Noi le-am susținut de-a lungul timpului, și ultima dată o astfel de inițiativă a fost respinsă chiar ieri, stimați colegi. Ultima inițiativă a fost respinsă chiar ieri în Comisia pentru muncă.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu (din bancă): Voi nu știți ce ați făcut? Sunteți niște mincinoși.
|
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Dolha: Și vreau să vă spun că nu este corect, pentru că Guvernul și văd că și puterea dorește să-și promoveze doar propriul proiect. Și cred că prea ușor s-a uitat gustul opoziției. Dar cred că prea repede o să vi-l regăsiți. Cu toate acestea, noi votăm acest proiect. Și nu pot să spun decât: "Rușinică!", dacă tot ne opriți din a lua cuvântul, stimați parlamentari ai puterii, și să vă spunem că nu e frumos să ne furați ideile pe care le inițiem în Parlament și să le adoptați după metoda copy-paste. Pentru că asta faceți. Chiar acum câteva luni, dacă ne-aducem aminte, ne-ați copiat un proiect care viza indemnizațiile foștilor deținuți politici și luptători anticomuniști. Iar luna aceasta am constatat că modificările pe care le-am adus la Legea adopției și pe care dumneavoastră le-ați respins în comisie, s-au regăsit într-un alt proiect aprobat de Guvern în data de 16 septembrie. Stimați colegi, Ne-am obișnuit și chiar dacă nu este corect, aproape că nu mai contează, atâta timp cât acești beneficiari vor avea indemnizații, rente și sporuri mărite, iar copiii vor putea fi adoptați mai repede de familiile cu adevărat interesate de soarta lor. Grupul parlamentar al PNL consideră că acest proiect și act normativ trebuie adoptat cât mai rapid, în condițiile în care numărul veteranilor și invalizilor de război, așa cum am spus, este în scădere. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu (din bancă): Să-i mulțumiți lui Boc!
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Grupul PSD. domnul Petre Daea. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Petre Daea: Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor deputați, Arareori îți este dat să vezi cum se naște, se dezvoltă și se conservă ipocrizia. Îmi este greu, stimate coleg, să găsesc cuvintele potrivite pentru a nu jigni. Cu această greutate în suflet spun că nu o voi face, nu vă pot jigni, pentru că ați primit din partea celor care astăzi le spuneți că este un act de dreptate, ați primit ceea ce puteați primi din 2008 până în 2012, timp în care dumneavoastră puteați să faceți ceea ce ați spus aici. V-am văzut, de altfel, de multe ori la televizor. Am văzut cum perorați și puneți în șirul mărgelelor... șiragul acesta de ipocrizie atâtea elemente ale lipsei de respect față de noi. Eu astăzi m-am simțit afectat profund de cuvântul dumneavoastră, motiv pentru care vă privesc în ochi și vă rog să n-o mai faceți a doua oară, că e posibil să nu mă mai pot abține. Vă mulțumesc. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc, domnule deputat. A doua intervenție... Păi nu v-a pronunțat numele. A doua intervenție din partea Grupului PNL... Nu, nu. E procedură de urgență, au dreptul la doi. Ba da. Are procedură de urgență. Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: Domnule președinte de ședință, mulțumesc. Înțeleg supărarea colegului meu Daea, ca veteran... discutând o inițiativă legislativă referitoare la veteranii de război, domnia sa s-a gândit ca veteran al Parlamentului României că e lezat. Domnule ministru Daea, n-o să vă mai jignim, dar vă reamintesc că, totuși, practica asta de a "fura" inițiativele legislative ale parlamentarilor și de a le transforma prin inițiativă guvernamentală în inițiative proprii ale puterii se practică.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu (din bancă): E veche, nu?
|
|
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: E veche. Ar trebui să înceteze, pentru că Parlamentul... ăsta este rolul lui, să inițieze acte normative și să le aprobe și să-și dovedească utilitatea. Or, dacă nu facem altceva prin comisiile de specialitate, prin cei pe care-i avem acolo, decât să preluăm inițiativa, s-o pasăm Guvernului, ea să se transforme în ordonanță, după care să venim și să spunem: "Iată ce Guvern bun avem noi pentru că avem inițiative", nu e corect, să știți. Iar lucrurile se schimbă. De fiecare dată Parlamentul și parlamentarii rămân fără inițiative. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Alte luări de cuvânt. Domnul Movilă, de la grupul parlamentar neafiliat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Petru Movilă: Domnule președinte, Stimați colegi, Sigur că acest proiect de lege ar fi trebuit să treacă fără aceste dezbateri și fără aceste tachinări politice, dacă vreți, pentru că dincolo de interesul național pe care-l declamă unii sau alții, cred că este chiar un proiect al interesului național, de a ne respecta și de a ne cinsti înaintașii. Este un lucru bun chiar dacă este făcut mai târziu, chiar dacă mulți din cei care au fost veterani ai armatei române nu mai sunt, cred că e un proiect pe care trebuie să ni-l asumăm, să-l votăm fără nici o rezervă și pe viitor să încercăm să evităm aceste dezbateri goale de conținut, cu scuzele de rigoare pentru colegii noștri. Sigur că nu este corect că... și toate guvernele au făcut, au luat din ideile parlamentarilor și le-au transformat într-un mod sau altul în legi ale statului român. Și eu mă bucur dacă o parte din ideile mele au fost preluate, pentru că scopul este ca să avem legi bune pentru oameni. Reprezentantului Guvernului vreau să-i atrag atenția că mai există proiecte de lege, sau mai există o zonă în care trebuie să acționeze cu echilibru și responsabilitate. Vorbim de veteranii armatei române care și-au pierdut cetățenia din motive neimputabile lor, și vorbim de veteranii armatei române care azi sunt cetățeni ai Ucrainei, care sunt cetățeni ai Republicii Moldova, și există proiecte de lege în sensul recunoașterii contribuției acestora în cadrul armatei române pentru interesul național, faptul că în Republica Moldova mai sunt două-trei sute de veterani ai armatei române care și ei merită o recunoaștere măcar simbolică a acestui lucru. Deci, am venit la microfon să vă spun că voi vota acest proiect de lege și eu și colegii mei din Partidul Mișcarea Populară, dar pe viitor să fim consecvenți, să-i cinstim corect pe toți veteranii armatei române și de-abia aștept ca Guvernul României să dea un punct pozitiv pe proiectele de lege în acest sens. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Alte intervenții? Alte grupuri parlamentare? Nemaifiind alte grupuri parlamentare. Mulțumesc. Domnule Iacoban, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: Mulțumesc, domnule președinte. Acest Proiect de Lege de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 9 modifică legea în sensul majorării cuantumului rentei acordate veteranilor de război și a sporului pe care-l primesc invalizii și veteranii de război, și nu e vorba, dragi colegi din opoziție, de majorarea pensiei pentru veteranii de război, inițiative legislative pe care dumneavoastră le-ați avut altădată, aici e vorba doar de rentă. Astfel, pentru că anul 2015 a fost definit ca anul veteranilor de război printr-o hotărâre de Guvern, și tot în 2015 s-a înființat Agenția Națională a Veteranilor de Război, s-a propus acest proiect de act normativ pentru ca renta acordată veteranilor de război să fie majorată începând cu 1 iulie 2015 cu 75% față de valoarea actuală. Se mai reglementează și mărirea cuantumului sporului prevăzut de Legea nr. 49/1991 pe care-l primesc invalizii și veteranii de război, stabilit în raport de durata participării pe front, cu aplicabilitate de la aceeași dată, 1 iulie 2015. Aceste măsuri vor avea ca rezultat îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor și vizează interesul public. Constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată. Impactul financiar se încadrează în bugetul aprobat Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne. Grupul PSD susține acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții și nefiind amendamente, rămâne la votul final. Are caracter organic. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2015 privind stabilirea nivelului maxim al produsului apă grea destinat unităților 1-4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă pentru întreaga perioadă de exploatare a acestora, precum și pentru gestionarea apei grele, PL-x 511/2015. Caracter ordinar. Inițiator, Guvernul României. Domnule secretar de stat, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valentin Aurel Brânzea (secretar de stat, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri): Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Prezentul proiect de act normativ are drept scop stabilirea nivelului maxim al produsului apă grea destinat unităților 1-4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă pentru întreaga perioadă de exploatarea acesteia, precum și gestionarea apei grele. Nivelul maxim de apă grea a fost stabilit în baza studiului efectuat de Centrul de Inginerie Tehnologică pentru Operațiuni Nucleare, în cantitate totală de 3400 de tone, și această cantitate satisface necesitatea consumurilor tehnologice totale de operare a unităților 1 și 2 pe toată durata de exploatare, cât și pentru prima umplere a unităților 3 și 4 la punerea în funcțiune. Pentru constituirea rezervelor de apă grea mai sus menționate, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale preia cantitățile stabilite prin acte normative, fondurile necesare urmând a fi asigurate de la bugetul de stat prin Ministerul Afacerilor Interne. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Îl invit pe domnul Iulian Iancu, președinte al Comisiei pentru industrii și servicii, să prezinte raportul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule președinte, Comisia a fost sesizată în fond cu proiectul de lege menționat, un proiect de lege care viza, așa cum a prezentat și domnul secretar de stat, stabilirea necesarului de apă grea, respectiv pentru cele patru unități ale Centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă pe toată durata de exploatare, estimată la maxim 60 de ani, respectiv, 3400 de tone și, de asemenea, gestionarea apei grele preluată de Societatea Nuclear-Electrica și de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu achitarea fondurilor necesare de la bugetul de stat, prin Ministerul Afacerilor Interne, sistarea controlată și ireversibilă a producției de apă grea la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare de la Drobeta Turnu Severin, regie aflată în procedură de reorganizare judiciară ca urmare a faptului că nu s-au identificat alte piețe beneficiare pentru apă grea, pe baza Memorandumului aprobat în acest sens în martie 2015 și cu asigurarea entităților care-l vor aplica, precum și aplicarea măsurilor de protecție socială aferente, pe baza actelor normative complementare. Aș vrea să vă subliniez faptul că proiectul a fost adoptat de Senat. De asemenea, a primit aviz favorabil de la Comisia pentru politică economică, Comisia juridică, Comisia pentru buget. De asemenea, aviz favorabil de la Consiliul Legislativ. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât în unanimitate să supună plenului adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc, domnule președinte. Din partea grupurilor parlamentare. Grupul PSD. Domnul Traicu, deputat de Mehedinți. Apoi Grupul PNL. Grupul PSD. Vă rog, domnule Traicu. Nu răspundeți la provocări.
|
|
|
|
|
|
Domnul Rodin Traicu: Stimați colegi, Aș vrea să fac câteva precizări la acest proiect de lege deosebit de important. Aș menționa câteva aspecte. Producția de apă grea în România, care este agent de moderare și de răcire pentru filiera Candu 6, utilizată de proiectul nuclear românesc, a fost și cel mai mare transfer tehnologic din cercetarea românească în industria românească, fiind sută la sută concepută, proiectată, realizată, exploatată în România. De asemenea, o apreciere pentru colectivele de oameni care au participat la această importantă activitate economică a României, cantități importante de apă grea au fost exportate pe piețe deosebit de exigente: Coreea de Sud, China, Statele Unite ale Americii, prin intermediul firmei "Nukem" din Germania. Cu acestea vreau să spun că deși s-a încheiat etapa de producere a acestui component esențial pentru programul nuclear românesc, să privim cu optimism înainte, știind care este stadiul negocierilor la ora actuală între Compania Nuclear-Electrica și China NuclearPower Company care a fost selectată ca investitor pentru unitățile 3-4 și care astfel beneficiază de toată cantitatea de apă grea necesară pentru punerea în funcțiune și utilizarea pe toată durata de viață estimată, maxim estimată, de către Centrul de Inginerie și Obiective Tehnologice din cadrul RATEN, a acestei componente. Grupul parlamentar al PSD, apreciind efortul care s-a făcut pentru producerea acestei importante componente a programului energetic nuclear va vota proiectul de lege care asigură în principal o măsură de protecție socială pentru cei care au desfășurat această activitate, precum și conservarea acelor instalații necesare pentru managementul apei grele pe toată durata de viață necesară. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Lucian Nicolae Bode: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Ne place, nu ne place, Regia Autonomă pentru Activități Nucleare este una din găurile negre ale economiei românești. Au contribuit toți decidenții care s-au perindat la conducerea acestei companii. Nu este doar vina celor care se află azi aici, ca să fiu foarte clar. Ordonanța de urgență nr. 20/iunie 2015, iată că nu mai este nici de actualitate, pentru că, între timp, pe 26 august, Guvernul a decis închiderea controlată a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare. În legătură cu această cantitate de 3400 de tone de apă grea, este în opinia noastră o risipă de neimaginat pentru bugetul statului acest nivel de 3400 de tone apă grea pentru unitățile 1-4 de la Cernavodă. Aș vrea să și argumentez. Prima încărcătură pentru un reactor Candu este de 550 de tone de apă grea. Pentru cele două reactoare pe care le vom face, nu se știe încă, pentru că suntem în discuții cu acea companie din China, cantitatea de apă grea este de 1100 de tone. Guvernul nu a început, știți foarte bine, investiția, din lipsă de investitori care nu mai apar, dar are în stoc, în rezerve de stat 1100 tone pentru care a plătit de la bugetul de stat 510 milioane de euro. Producția de apă grea pentru prima încărcătură, așadar, 1100 de tone, a început în anul 2006 și s-a finalizat în 2013. Pentru reactoarele 1 și 2 aflate în funcționare este necesară o cantitate de aproximativ 8-10 tone pe an, completare cu apă grea și pierderile care au loc în circuit. În concluzie, apa grea existentă în stoc este asigurată pentru 110 ani pentru reactoarele care sunt în funcțiune. În ordonanța de urgență, legat de durata de viață a unui reactor, de 35-60 de ani, se spune că durata de viață a unui reactor va fi de 35-60 de ani, dar nu se spune că după o funcționare de 30-35 de ani pentru prelungirea vieții unui reactor trebuie obligatoriu înlocuite majoritatea componentelor, cu costuri care se ridică la peste 60% din costul inițial, vorbim de 2,5-3 miliarde de euro. De asemenea, prețul apei grele este cel mai mare din lume, aproximativ 500 de euro/kilogram, în condițiile în care media este de 300 de dolari/kilogram. Așa cum spunea aici distinsul meu coleg, au fost încercări de a se vinde apă grea la export, dar trebuie spus foarte clar: s-a vândut sub prețul de cost, ceea ce nu este în regulă. În opinia noastră, și cu asta închei, nu este nevoie de 3400 de tone de apă grea, vorbim de un efort bugetar de aproape 1,2 miliarde de euro, bani băgați într-o producție pe stoc și într-o marfă nevandabilă. Cu o mică parte din acești bani se puteau face investiții în protecție socială, așa cum se spunea aici. În opinia noastră, Guvernul trebuie să încadreze orice proiect energetic major, inclusiv proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, într-o strategie energetică națională, strategie întârziată inacceptabil. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Alte intervenții? Grupul ALDE. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Viorel Palașcă: Vă mulțumesc, domnule președinte. Practic, astăzi avem în față un act normativ care consfințește închiderea Combinatului de Apă Grea de la Turnu Severin. Sigur, nu am să comentez aici cantitatea care s-a produs. Cert e că ea s-a produs în baza unor acte normative și a unor comenzi date de Guvernul României, miniștrii respectivi au girat aceste cantități solicitate la vremea respectivă. Dar, aș dori să spun un lucru foarte important: Guvernul României cred că are în continuare, odată ce combinatul s-a închis, trei lucruri importante de făcut pentru Regia de Activități Nucleare și pentru orașul Turnu Severin. În primul rând să-și asigure plata tuturor celor care au lucrat la aceste cantități, la realizarea acestor cantități de apă grea. Așa cum știți, în ultimele zile, în Turnu Severin au fost mișcări de stradă legate de neplata salariilor restante către oamenii care au lucrat acolo. Înțeleg că această problemă este în curs de rezolvare și mă bucur dacă este așa, și este o veste bună pentru cei de acolo. Apoi, Termocentrala de la Halânga, cea care este singura sursă de căldură pentru acest an, trebuie să funcționeze și orașul Turnu Severin să beneficieze de căldură și apă cală. Și, în ultimul rând, cred că Guvernul și autoritățile locale au obligația ca cei 1500 de oameni disponibilizați acum și cei încă 800 care vor fi disponibilizați în viitorul apropiat, practic, să poată beneficia de un loc de muncă alternativ. Grupul ALDE va vota acest proiect de lege, dar vreau să vă spun că vom fi foarte atenți la ceea ce se întâmplă în continuare la Turnu Severin și ceea ce înseamnă această regie, și mai ales ceea ce înseamnă oamenii de acolo care au lucrat la această regie și locuitorii orașului Turnu Severin. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc, domnule deputat. Grupul UDMR. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Fejér László-Ődőn: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Grupul UDMR ar fi votat această ordonanță, această lege dacă acum 10 ani sau 20 de ani ar fi fost pusă pe masa Parlamentului. De ce zic acest lucru? Că e bine-venit să stabilim cantitățile necesare pentru unitățile 1-4 de la Centrala Cernavodă, dar nu numai cantitățile ar fi trebuit stabilite acum 10-20 de ani, cât și calitatea, cât și prețul cu care se cumpără. La ședința de grup, când i-am întrebat pe specialiștii care au venit să prezinte această lege, mi-au zis că momentan cumpărăm de aproape șase ori mai scump această apă grea decât se produce în lume. Eu nu cred că o risipă, cum a zis și colegul meu, de un miliard două sute de euro ar fi trebuit dat pentru această apă grea... Și să nu vorbesc aici de calitatea incertă a acestei ape grele, despre care se vorbește aici, de gestionarea apei grele. Este vorba de calitatea cu care a fost produsă această apă grea. Din aceste considerente, Grupul UDMR nu va vota această lege. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc. Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nemaifiind alte intervenții, urmează votul final. Are caracter ordinar.
|
|
|
|
|
|
15. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, PL-x 377/2008. Domnul lider Marian Neacșu, Grupul PSD. Vă rog, domnule lider.
|
|
|
|
|
|
Domnul Marian Neacșu: Domnule președinte de ședință, Am în față o serie de observații ale Ministerului de Finanțe, în opinia mea extrem de pertinente. Rețin una singură din cele peste 10, 15, câte sunt aici. Articolul 42 din Ordonanța nr. 44/2008 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal la care se face referire în textul articolului respectiv, a fost abrogat deja de Ordonanța Guvernului nr. 39/2015. Sunt precizări de aceeași factură, ca și cele pe care le-am prezentat la proiectul legislativ pentru care am solicitat ceva mai devreme retrimiterea la comisie. Sunt o mulțime de alte observații pe care am să le înmânez președintelui comisiei de profil și care cred că ar trebui să fie avute în vedere la întocmirea raportului suplimentar, deci solicit retrimiterea la comisie, cred că trei săptămâni, a acestui proiect legislativ.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc, domnule lider. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Propunere de retrimitere, termen trei săptămâni. Cu 86 de voturi pentru a fost retrimis la comisie. Termen trei săptămâni.
|
|
|
|
|
|
16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2015 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, PL-x 509/2015. Are caracter ordinar. Rog inițiatorul Guvernului... vă rog.
|
|
|
|
|
|
Doamna Roxana Mînzatu (președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice): Bună ziua! Roxana Mînzatu, președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. Domnilor deputați, Înființarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice face parte din strategia națională de reforme în domeniul achizițiilor publice, strategie care, de altfel, a fost o condiționalitate pentru aprobarea finanțării europene pentru România pentru cadrul financiar 2014-2020. Unul dintre cei cinci piloni ai acestei strategii este reforma instituțională și, din acest pilon, face parte și înființarea Agenției. Agenția preia structurile fostei ANRMAP și fostei UCVAP, asigurând astfel o eficientizare între cele două instituții, dar ea va însemna și înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă și noi funcții și noi proceduri în ceea ce privește validarea documentațiilor de atribuire, monitorizarea sistemului național de achiziții publice, dezvoltarea de măsuri și politici pentru ca sistemul să funcționeze mai bine. Așa cum spuneam, este foarte important ca Agenția, odată cu adoptarea măsurilor legislative care fac parte tot din această strategie, să reușească să gestioneze reformele în sistem care să asigure și continuarea asigurării fondurilor europene, dar și a cheltuirii fondurilor bugetare la capacitate, eficiență și legalitate maximă. Vă rugăm să acordați deci un vot favorabil acestui proiect de lege.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc, doamnă președinte. Îl invit în continuare pe domnul președinte Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii. Vă rog, domnule președinte.
|
|
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Serviciile despre care vorbeam data trecută... și vă mulțumim, domnule președinte, că astăzi ne onorați cu mai multe invitații la microfon. Proiectul de lege extrem de important a fost supus spre dezbatere și avizare în fond în procedură de urgență Comisiei pentru industrii și servicii. Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect. De asemenea, Senatul a adoptat proiectul de lege. Atât Comisia pentru muncă și protecție socială, cât și Comisia juridică, de disciplină și imunități, precum și Comisia pentru buget au avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege, așa cum s-a menționat, are ca obiect de reglementare înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice prin preluarea atribuțiilor activității și a personalului de la Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice. Principala atribuție a noii entități vizează elaborarea și implementarea strategiei naționale în domeniul achizițiilor publice. De asemenea, este de menționat că, în dezbateri, s-a subliniat faptul că, în urma deciziei Comisiei Europene, s-a conturat necesitatea existenței unei singure structuri stabile care să dedice întreaga activitate, în sensul coordonării și implementării măsurilor ce vor fi stabilite prin strategia națională, domeniului achizițiilor publice. În urma dezbaterilor, membrii comisiei propun plenului adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mai rămâneți puțin, domnule președinte. Propuneți-ne și timpul de dezbatere. Avem un amendament respins.
|
|
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Trei minute dezbateri generale, un minut dacă se insistă pe vreun articol.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Să înceapă votul la timpul propus.
|
|
|
|
|
|
Cu 84 de voturi pentru și o abținere, timpul propus de domnule președinte Iulian Iancu a fost acceptat. Dacă din partea grupurilor parlamentare...? Vă rog, Grupul PNL, domnul Țîmpău, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Radu Bogdan Țîmpău: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Noua instituție creată prin preluarea atribuțiilor celor două structuri care gestionau procesul de achiziție până în acest moment va avea de făcut față unor mari provocări, și anume: flexibilizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție, astfel încât fondurile publice să fie cheltuite transparent și eficient, iar fondurile europene să fie atrase în totalitate. Guvernul nu va reuși. Dacă nu va reuși Guvernul eliminarea acestui blocaj în care se găsește țara noastră în ceea ce privește cheltuirea sumelor puse la dispoziție prin programele europene de finanțare, vom rata din nou țintele asumate de absorbție și în viitorul exercițiu bugetar european. Reorganizarea la nivelul instituțional, realizată prin acest act normativ, nu este suficientă. Resursa umană trebuie corect dimensionată și bine specializată, iar pachetul de legi pe domeniul achizițiilor publice trebuie să fie trimis urgent Parlamentului spre dezbatere, pentru că deja s-a pierdut timp prețios. Grupul PNL va vota această lege, dar atrage atenția Guvernului că România nu-și mai permite să piardă bani din cauza unui sistem ineficient, netransparent și haotic, care pune în dificultate autoritățile contractante și beneficiare deopotrivă. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Și eu vă mulțumesc. Alte grupuri parlamentare? Grupul PSD, domnul Iacoban.
|
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: Mulțumesc, domnule președinte. Trebuie să spunem de ce e nevoie de acest act normativ: pentru că România este obligată, prin acordul de parteneriat, pe exercițiul bugetar 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. 5515 din 6 august 2014, să adopte măsuri legislative de eficientizare a activității din domeniul achizițiilor publice. Dacă nu luăm aceste măsuri, putem ajunge la disfuncționalități care să conducă la neaprobarea și/sau suspendarea programelor operaționale finanțate pe fonduri europene. Acest proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2015 are ca obiect de reglementare înființarea, obiectivele, atribuțiile, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, ca instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Finanțelor, care preia Agenția Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, Unitatea pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice, precum și compartimentele de achiziții din direcțiile regionale ale Ministerului Finanțelor Publice. Are ca obiective: elaborarea și implementarea strategiei naționale în domeniul achizițiilor publice, o măsură cerută imperativ de Uniunea Europeană; elaborarea politicilor și legislației în domeniu; consilierea metodologică a autorităților contractante, în ceea ce privește atribuirea de contracte; controlarea modului cum autoritatea contractantă atribuie aceste contracte, monitorizează și supervizează sistemul de achiziții publice din România. Prin urmare, Grupul PSD susține acest proiect de act normativ. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Și eu vă mulțumesc. Alte intervenții, dacă mai sunt? Nemaifiind alte intervenții, stimați colegi, vreau să vă spun că avem un amendament respins. Dacă inițiatorul vrea să-l susțină? Îl rog pe domnul deputat Vasile Horga, aveți un amendament respins de către comisie, la art. 3 după litera d, propuneți dumneavoastră.
|
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Horga: Da, domnule președinte. Mulțumesc. Am tot respectul pentru domnul președinte Iulian Iancu și pentru comisia pe care o conduce, însă motivația pe care a dat-o respingerea acestui amendament denotă faptul că, de fapt, comisia nici nu l-a avut în vedere. Cred că nici nu s-a uitat peste conținutul acestui amendament, pentru că, altfel, motivația pe care comisia o dă respingerii este una care este cel puțin hilară. Adică spune comisia că atribuțiile prevăzute pentru Agenția Națională de Achiziții Publice sunt stabilite prin hotărâre de guvern, ceea ce este cu totul fals, pentru că art.2 și art.3, de fapt Capitolul 2 din ordonanța de urgență este cel care stabilește atât obiectivele, cât și atribuțiile acestei agenții naționale. Nici n-ar fi fost posibil ca atribuțiile sau obiectivele unei agenții care urmărește la nivel național un proces atât de complex să poată fi stabilite prin hotărâre de guvern. Totuși, art.5 din ordonanță dă posibilitatea Guvernului, într-adevăr, să organizeze activitatea, să facă funcțională activitatea acestei instituții, să stabilească structura organizatorică, ca și numărul total de personal. Dar aceste chestiuni nu au nicio legătură cu escaladarea atribuțiilor prevăzute de art. 3 din ordonanța de urgență și din proiectul de lege pe care noi suntem azi puși să-l aprobăm. Eu îl rog pe domnul președinte Iulian Iancu să revizuiască acest amendament, să se uite cu grijă la formularea care este făcută, pentru că în art. 3 din ordonanță se stabilesc atribuțiile. La lit. d) este stabilită o atribuție esențială a acestei agenții, aceea de control al activității procesului de achiziții publice, dar finalitatea, adică sancțiunile pentru nerespectarea acestor atribuții nu există nicăieri. Nu există nici în hotărâre de guvern, nu există nici în ordonanța de urgență, există de abia într-un proiect de lege care va veni probabil în Parlament ulterior, în Proiectul Legii achizițiilor publice, unde, de fapt, cea care aplică sancțiunile este Curtea de Conturi a României, iar agenția n-are nicio atribuție. Dar Curtea de Conturi aplică atribuții numai în ceea ce privește cheltuirea banului public, adică partea de execuție, dar partea de proceduri nu este în dreptul nimănui.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Horga: Deci, practic, această agenție este, în acest moment, fără obiect de activitate. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc mult, domnule deputat. Domnul președinte... Intervenție, domnul președinte Iulian Iancu.
|
|
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Mulțumesc stimatului coleg pentru intervenție. Răspunsul este foarte simplu. Amendamentul Domniei Sale nu putea fi susținut pentru că, în esență, contravine Directivei europene și strategiei privind achizițiile publice, respectiv o astfel de autoritate nu va da sancțiuni, ci o va face doar instanța și Curtea de Conturi. Deci nu-i revine o astfel de sarcină, impusă prin directivă și prin strategie. Acesta este motivul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Mulțumesc. Eu vă supun votului dumneavoastră, stimați colegi, amendamentul propus de domnul Horga de la PNL. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Cu 56 de voturi împotrivă, o abținere și 42 de voturi pentru, amendamentul a fost respins. Rămâne la votul final, proiectul, așa cum l-a înaintat comisia. Are caracter ordinar legea.
|
|
|
|
|
|
17. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2015 privind aprobarea susținerii cheltuielilor de întreținere și funcționare a Formațiunii Medicale ROL 2 din bugetul Ministerului Sănătății și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, PL-x 475/2015. Are caracter ordinar. Din partea inițiatorului, Guvernul? Vă rog, domnule secretar de stat Vulcănescu.
|
|
|
|
|
|
Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu (subsecretar de stat, Ministerul Sănătății): Mulțumesc, domnule președinte. Prin prezentul act normativ se aprobă susținerea în continuare a cheltuielilor de întreținere și funcționare a formațiunii medicale ROL 2, respectiv Centrul Unic de Management al Infecțiilor cu Virusul Hemoragic, cu suma de 360 de mii de lei, pentru o perioadă de șase luni de zile din bugetul aprobat pentru anul 2015 al Ministerului Sănătății, reprezentând o acțiune prioritară asumată cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății. Având în vedere aceste aspecte, Guvernul susține promovarea proiectului de lege în baza raportului de admitere al comisiilor de specialitate. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Raportul comun al Comisiei pentru buget și al Comisiei pentru sănătate. Domnul președinte al Comisiei pentru sănătate, domnul Buicu. Vă rog, domnule președinte, prezentați raportul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Florin Buicu: Mulțumesc, domnule președinte. Comisia pentru buget și Comisia pentru sănătate au fost sesizate pentru a dezbate în fond proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2015. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul. Am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului legislativ și al Comisiei juridice. Proiectul are ca obiect de reglementare aprobarea susținerii cheltuielilor de întreținere și funcționare a formațiunii medicale ROL 2 din bugetul Ministerului Sănătății. Cele două comisii au dezbătut proiectul de lege în ședințe separate. La Comisia pentru buget, în data de 25 august, au participat 27 de deputați din 32 de membri și au hotărât cu unanimitate adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat. La Comisia pentru sănătate au participat 18 din totalul de 19 deputați. În urma finalizării dezbaterilor, cele două comisii propun plenului adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat, cu un amendament respins. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc. Rămâneți puțin, e procedură de urgență. Domnul Buicu, procedură de urgență, să ne propuneți și timpul, vă rog, domnule președinte.
|
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Florin Buicu: Trei minute, domnule președinte.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Să înceapă votul pentru aprobarea timpului.
|
|
|
|
|
|
Cu 92 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă, 2 abțineri, timpul a fost adoptat. La dezbaterea din partea grupurilor parlamentare, Grupul PNL, vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Grigore Crăciunescu: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați, Propunerea de aprobare a Ordonanței nr. 12/2015 are ca obiect asigurarea cheltuielilor de întreținere și funcționare a formațiunii medicale ROL 2, care întreprinde toate măsurile pentru asigurarea unui răspuns prompt pentru prevenirea depistării, izolării și tratării corespunzătoare a cazurilor de infectare cu virusul Ebola. De asemenea, acest proiect de lege asigură finanțarea unui proiect, cofinanțarea unui proiect pe care l-a accesat Academia de Științe Medicale, dezvoltarea competențelor în transplant. Este vorba de 1.802.363 de lei, reprezentând 2% din valoarea contractului. O altă componentă a acestui proiect de lege este asigurarea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli la finanțarea contractelor cost-valoare, volum-rezultat. Este vorba de banii pentru niște molecule noi introduse în lista medicamentelor compensate pe care Casa de Asigurări de Sănătate trebuie să le introducă. Se asigură, de asemenea, sumele necesare pentru o sută de bolnavi care au câștigat procesele intentate Guvernului, Ministerului Sănătății și Casei de Asigurări de Sănătate, privind decontarea tratamentelor pentru boli oncologice. Deci, Partidul Național Liberal, Grupul parlamentar al acestui partid, va vota pentru adoptarea acestei propuneri legislative.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Alte intervenții? Domnul Ciuhodaru. Vă rog, domnule doctor, ia spuneți dumneavoastră cum e.
|
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: Mulțumesc, domnule președinte. Nu cred că va fi cineva care să nu voteze acest proiect de lege, mai ales că a fost făcut exact prin ordonanță de urgență în contextul în care era epidemia de Ebola în Magreb, iar România trebuia să fie pregătită pentru o astfel de situație. Cred că astfel de măsuri preventive trebuie luate întotdeauna atunci când vorbim despre o alertă epidemiologică și vă spun astăzi că și grupul nostru parlamentar va vota acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Alte grupuri parlamentare, dacă doresc? Domnul Movilă, vă rog. Mișcarea Populară.
|
|
|
|
|
|
Domnul Petru Movilă: Sigur. Mulțumesc, domnule președinte, sunt un grup parlamentar mai deosebit decât colegii mei. E un proiect de lege normal, bine-venit, un proiect de lege care vine să asigure României caracteristice tehnice pentru a se implica, în contextul internațional, în tratarea cazurilor de Ebola, fie că pot fi identificate în România sau din cauza circulației cetățenilor. E bine-venită și partea a doua, care dă posibilitatea Academiei de Științe Medicale să aibă acces la cofinanțări de proiecte, un proiect PSDRU, dar și alte surse de finanțare, nu doar bugetul de stat. Sigur, partea a treia este cea mai interesantă - fonduri alocate pentru cetățenii care au câștigat în instanță dreptul la sănătate, dreptul la tratament și cred că acest act normativ ar trebui să fie încă o - eu știu - o lecție sau o idee că, până la urmă, statul trebuie să acționeze normal, coerent, să nu reacționăm ca pompierii ori de câte ori instituțiile statului nu-și fac treaba și cetățenii câștigă în instanță, ca în cazul de față, dreptul la sănătate. Eu și colegii mei din Partidul Mișcarea Populară vom vota acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nemaifiind, avem un singur amendament care a fost respins, dacă se susține? Nu se susține. Proiectul de lege rămâne la votul final. Repet, are caracter de lege ordinară.
|
|
|
|
|
|
18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2015 privind aprobarea plății contribuției României pentru construirea sediului permanent al Curții Penale Internaționale, PL-x 570/2015. Procedură de urgență. Guvernul? Vă rog, doamnă secretar de stat.
|
|
|
|
|
|
Doamna Magda Ștefania Bîrlibescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relația cu Parlamentul): Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Prin proiectul de lege în discuție se propune aprobarea plății contribuției României pentru constituirea sediului permanent al Curții Penale Internaționale, consolidându-se, astfel, profilul României de susținător activ al acestei instanțe internaționale și al luptei împotriva impunității pentru cele mai grave crime care preocupă comunitatea internațională. Față de cele arătate, vă rugăm să acordați un vot favorabil adoptării acestui proiect legislativ. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Din partea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, vă rog să prezentați raportul, domnul deputat Niță.
|
|
|
|
|
|
Domnul Emil Niță: Raport asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2015 privind aprobarea plății contribuției României pentru construirea sediului permanent al Curții Penale Internaționale. În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată în procedură de urgență spre dezbatere în fond cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2015. Conform prevederilor art. 75 din Constituția României republicată și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 2 septembrie 2015. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare aprobarea plății contribuției României pentru construirea sediului permanent al Curții Penale Internaționale. În conformitate cu art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților republicat cu modificările și completările ulterioare, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat mai sus în ședința din 22 septembrie 2015. La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența un număr de 33 de deputați din totalul de 33. La dezbaterea acestui proiect de lege au participat, în calitate de invitați, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice. În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare proiectul de lege privind aprobarea plății contribuției României pentru construirea sediului permanent al Curții Penale Internaționale în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc mult. Dacă sunt intervenții? Grupul PNL, doamna Andreea Paul, vă rog, două minute.
|
|
|
|
|
|
Doamna Maria-Andreea Paul: Stimați colegi, Partidul Național Liberal va vota în favoarea acestui proiect de lege. Este vorba de plata unei sume de peste 556 de mii de euro din bugetul public, în anul 2015, adică echivalentul a 2,5 milioane lei. Dacă România ar refuza această contribuție pentru construirea sediului permanent al Curții Penale Internaționale, riscăm să datorăm o altă sumă mai mare, aproape o dată și jumătate, 789 de mii de euro. Deci e bine să optăm pentru plata acestei datorii. În egală măsură, trebuie să mai fac o observație. Iată că astăzi, România plătește din banii românilor o sumă semnificativă unei curți penale internaționale, prin care noi ne propunem și să întărim poziționarea României și imaginea ei de luptător împotriva corupției și de păsare împotriva crimelor grave din comunitatea internațională. Dar uităm că aici, acasă, avem un premier care are de gestionat probleme grave penale și nu recurge la gestul necostisitor, dar de minimă morală democratică, de a-și da demisia. Oricât de mulți bani va plăti România în străinătate pentru a-și construi această imagine, nu va putea șterge rușinea și pata uriașă de pe obrazul României de a fi singura țară europeană care are un premier inculpat și trimis în judecată.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Alte intervenții, dacă sunt, din partea grupurilor parlamentare? Nefiind alte intervenții... A, domnul Niță, vă rog, dacă nu ridicați mâna, eu de unde să știu că vreți... Nu, a prezentat raportul... și acum, intervenții din partea grupului. Vă rog, domnule Niță.
|
|
|
|
|
|
Domnul Emil Niță: Mulțumesc, domnule președinte de ședință, și îmi scuzați intervenția, dar, cu îngăduință, ieri a fost o moțiune de cenzură, în care ați avut prilejul să spuneți toate lucrurile pe care le doriți, și politice, și personale despre premierul României. Nu cred că are legătură cu subiectul proiectului de lege pe care îl discutăm astăzi. Este bine să vorbim pe proiectele de lege care sunt supuse atenției.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Alte intervenții dacă sunt? Nefiind alte intervenții și nefiind amendamente, urmează votul final. Are caracter ordinar.
|
|
|
|
|
|
19. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind protecția informațiilor clasificate militare, semnat la București la 26 martie 2015, PL-x 539/2015. Are caracter ordinar. O rog pe doamna secretar de stat, din partea Guvernului, să ne prezinte punctul de vedere.
|
|
|
|
|
|
Doamna Otilia Sava: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Semnarea unui Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind protecția informațiilor clasificate militare constituie un element important pentru dezvoltarea cooperării, în domeniul apărării, între cele două părți. Documentul este în conformitate cu normele dreptului internațional și respectă legislația statelor părților. Pentru aceste considerente, vă adresăm respectuoasa rugăminte de a acorda votul dumneavoastră prezentului proiect de lege. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc, doamnă secretar de stat. Din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, vă rog, domnul Benga.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Benga: În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată spre dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind protecția informațiilor clasificate militare, semnat la București la 26 martie 2015. Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect, Consiliul Suprem al Apărării, prin Hotărârea nr. 78 din 19 iulie 2010 a avizat proiectul de lege. Acordul supus ratificării are ca obiect de reglementare asigurarea premiselor necesare obținerii unor date pentru acoperirea informativă a unor spații de expertiză recunoscută a ambelor părți și derularea unor activități specifice ce implică schimbul de informații clasificate. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituția României, republicată. Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (8) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este prima Cameră sesizată. La dezbateri a participat în calitate de invitat doamna Otilia Sava, secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale. În urma dezbaterilor, în ședința din 8 septembrie 2015, membrii Comisiei, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea acestui proiect de lege, în forma prezentată. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Din partea grupurilor parlamentare? Grupul PNL. Vă rog, domnule Cupșa, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Cupșa: Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi, Partidul Național Liberal, așa cum este normal, cum este firesc, va vota pentru ratificarea prezentului acord. Acest acord, în fapt, permite continuarea demersurilor pentru extinderea cadrului legal pentru încheierea în viitorul apropiat și a unui acord bilateral în domeniul militar, așa cum noi am convenit, printr-o scrisoare de intenție care are o oarecare vechime, fiind semnată încă din anul 2010. Nu puteam rata, ca cetățean care vrea mai binele țării, și ca deputat care ocupă vremelnica poziție de președinte al Grupului de prietenie România-Coreea din Parlamentul României, nu puteam rata oportunitatea de a mă adresa dumneavoastră, pentru a sublinia nivelul ridicat care există, privitor la relațiile politice, culturale, economice și de altă natură între cele două țări. De asemenea, nu puteam rata oportunitatea de a încerca să sensibilizez toți decidenții, fie ei decidenți în instituții și autorități publice, fie decidenți în entități private, deci pentru a-i determina să facă ceea ce ține de ei pentru a întări în continuare relațiile, în mod special cele economice și culturale, între cele două părți. Subliniez, de 25 de ani am stabilit relații bilaterale cu Republica Coreea. Deși relațiile noastre sunt "tinere", vedeți ghilimelele de rigoare, avem relații politice de o calitate excepțională cu Republica Coreea. Este singura țară din Asia cu care România a semnat un parteneriat strategic. În 2008 se întâmpla acest lucru. În 2010 am stabilit un plan comun pentru ca acest parteneriat strategic să ducă... să ajungem să ne atingem obiectivele pe care ni le propuneam. Acest plan comun de acțiune, din păcate, cunoaște o oarecare rămânere în urmă, o oarecare încetinire, pe care eu o subliniez, și fac apel ca, încă o dată, toți decidenții, indiferent din care instituții și autorități, fie ele publice, fie, cum spuneam, entități private, să facă ceea ce ține de ei, pentru ca relațiile în mod special economice dar și cele culturale, dintre România și Coreea, să se întărească. Avem relații economice de un anumit nivel, nu aș dori să le calific. Cred că un miliard de dolari schimburi comerciale, în acest moment, între România și Coreea este insuficient. Cred că câteva sute de milioane de euro investiți în economia românească de către investitori coreeni, de asemenea, pot să însemne doar un bun început. Ca atare, așa cum vă spuneam, nu puteam să scap această oportunitate pentru a face un apel, încă o dată, la toți decidenții din această țară, pentru ca întărind relațiile cu Republica Coreea, atât Coreea, Republica Coreea, cât și România să-și atingă mai-binele. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Alte intervenții? Alte grupuri parlamentare? Domnul Iacoban, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: Mulțumesc, domnule președinte. Și Grupul parlamentarilor PSD susține acest Proiect de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind protecția informațiilor clasificate militare. Acest acord a venit în urma consultării purtate între reprezentanții structurilor de informații militare ale celor două țări, care au considerat că este oportun și necesar să se inițieze acest acord. Da, așa cum spunea și colegul meu, este doar un prim pas ca, în viitor, să ducă la încheierea unui acord bilateral în domeniul apărării naționale. Este adevărat, relațiile cu Republica Coreea sunt din cele mai bune și ele trebuie extinse, mai ales în acest domeniu destul de sensibil în actuala situație geopolitică. Acest acord asigură premisele necesare obținerii de date pentru acoperirea informativă a unor spații de expertiză și derularea unor schimburi de informații clasificate. Acest acord este în conformitate cu normele de drept internațional și respectă legislația celor două țări. Prin urmare, supunem dumneavoastră aprobarea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nemaifiind alte intervenții din partea grupurilor parlamentare și nefiind amendamente, urmează votul final. Are caracter ordinar.
|
|
|
|
|
|
20. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului Interimar în vederea încheierii unui Acord de Parteneriat Economic între Comunitatea Europeană și Statele sale Membre, pe de o parte, și partea Africa Centrală, pe de altă parte, semnat la Yaoundé la 15 ianuarie 2009, și la Bruxelles la 22 ianuarie 2009, PL-x 536/2015. Guvernul? Domnul secretar de stat, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Vodiță (secretar de stat, Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului): Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Numele meu este Florin Vodiță, sunt secretar de stat pentru comerț exterior la Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului. Referitor la acest proiect de lege, la 12 iunie 2002, Consiliul a autorizat Comisia Europeană să deschidă negocieri în vederea încheierii unor acorduri de parteneriat economic cu statele din Africa, Pacific și Caraibe. Aceste negocieri au fost finalizate. Acordul interimar în vederea încheierii unui Acord de Parteneriat Economic între Comunitatea Europeană, statele membre și Africa Centrală a fost parafat la 17 decembrie 2007. Aplicarea prevederilor acestui acord va avea un impact pozitiv și asupra mediului de afaceri din România, ducând la amplificarea cooperării economice dintre Uniunea Europeană și Africa Centrală. Până la intrarea în vigoare a Acordului, părțile - Uniunea Europeană și Africa Centrală - au fost de acord să aplice provizoriu dispozițiile acestuia, începând cu 4 august 2014. Considerăm că Acordul interimar va avea un impact pozitiv asupra schimburilor comerciale bilaterale, inclusiv pentru România. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc, domnule secretar de stat. Îl invit, în continuare, pe domnul Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii. A fost foarte activ domnul președinte astăzi. Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Astăzi, da. Și vă promitem să fim așa în continuare. Drept pentru care vă supunem acum analizei raportul menționat. În fapt, este vorba de ratificarea Acordului interimar, în vederea încheierii unui Acord de Parteneriat Economic între Comunitatea Europeană și Statele sale Membre, pe de o parte, și partea Africa Centrală, pe de altă parte. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul, iar în urma dezbaterilor, membrii Comisiei au hotărât în unanimitate de voturi să propună plenului adoptarea proiectului de lege.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc, domnule președinte. Dacă la dezbateri generale dorește să intervină cineva? Da. Grupul PNL? Vă rog, domnule Țîmpău, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Radu Bogdan Țîmpău: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Acordul interimar pe care îl adoptăm astăzi oferă cadrul general și punctul de plecare în negocierea unui Acord de parteneriat economic pentru dezvoltarea și consolidarea relațiilor comerciale și economice între Comunitatea Europeană și Statele sale Membre, pe de o parte, și Africa Centrală, pe de altă parte. Uniunea Europeană este orientată spre astfel de inițiative care vizează acordarea de facilități, în cazul de față, acces fără taxă sau contingente pe piața Uniunii Europene pentru produse provenite din țările central-africane. Grupul parlamentar al PNL va vota prezentul acord și susține nevoia de integrare comercială a acestor țări din spațiul african, exprimându-și totodată convingerea că această integrare se va produce treptat, iar parteneriatul se va constitui în avantajul ambelor părți. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Alte grupuri parlamentare dacă doresc să intervină? Nu doresc să intervină. Mulțumesc. Și nefiind amendamente, urmează votul final. Are caracter ordinar.
|
|
|
|
|
|
21. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de Parteneriat Economic preliminar între Côte d'Ivoire, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și Statele sale Membre, pe de altă parte, semnat la Abidjan, la 26 noiembrie 2008, și la Bruxelles, la 22 ianuarie 2009, PL-x 538/2015. Îl rog pe domnul secretar de stat, din partea inițiatorilor. Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Vodiță: Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, În același context semnalat la punctul precedent, Consiliul a autorizat Comisia Europeană să deschidă negocieri în vederea încheierii unui Acord de Parteneriat Economic și cu Côte d'Ivoire. Până la intrarea în vigoare a acordului, părțile au convenit asupra aplicării provizorii a acordului, în conformitate cu legislația lor respectivă, sau prin ratificarea acordului. Pentru țara noastră, exporturile românești au înregistrat o creștere de 4%, începând cu ianuarie 2015, față de perioada similară a anului 2014. România exportă în principal: autovehicule, mașini și aparate electrice și produse ale industriei chimice. Importăm cacao, cauciuc și lemn și articole din lemn. Considerăm că acest Acord preliminar Côte d'Ivoire - Uniunea Europeană va avea un impact pozitiv asupra schimburilor comerciale bilaterale, inclusiv pentru România. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Mulțumesc. Domnul Iulian Iancu. Vă rog, domnule președinte. Abia v-ați învățat... poate stați pe scăunel acolo. Raportul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule președinte, E valabil pentru toți colegii, cred că ar trebui să le oferim tuturor șansa să facă această mișcare rapidă la microfon, 35 de minute pe zi. Ne-ar scuti de altă mișcare fizică atât de necesară pentru limpezirea gândurilor parlamentarilor. Aș vrea să vă menționez că am fost sesizați, noi, Comisia pentru industrii și servicii, cu dezbaterea în fond cu acest proiect de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. De asemenea, Comisia pentru politică externă a avizat favorabil acest proiect de lege, un proiect care ratifică Acordul de Parteneriat Economic preliminar între Côte d'Ivoire, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și Statele sale Membre, pe de altă parte. În urma dezbaterilor, membrii comisiilor au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului adoptarea proiectului de lege.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare...? Domnul Țîmpău, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Radu Bogdan Țîmpău: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Ratificarea acestui Acord de către țara noastră, obligație ce decurge din statutul de țară membră a Uniunii Europene, reprezintă o soluție temporară, având în vedere că se pregătește un Acord de Parteneriat extins cu întreaga regiune a Africii de Vest. Menirea acestor acorduri preliminare este de a pregăti terenul pentru un Acord regional care să sprijine dezvoltarea țărilor din spațiul african. Prin aceste acorduri, Uniunea Europeană se angajează practic, pe lângă facilitățile acordate, să asigure și asistență tehnică exportatorilor din Africa de Vest, pentru a îndeplini normele de import europene. Obiectivul final al acordurilor preliminare este acela de a asigura o perioadă de timp suplimentarea până la negocierea Acordului regional care va integra piețele extracomunitare cu un nivel redus de dezvoltare, prin adoptarea unor măsuri de eliminare a barierelor comerciale, pentru a stimula prosperitatea statelor Africii de Vest. Grupul PNL va vota acest acord. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Alt grup parlamentar? Dacă doresc colegii să intervină? Nu doresc să intervină. Nefiind amendamente, urmează votul final. La acest proiect de lege, vă reamintesc, caracterul este ordinar.
|
|
|
|
|
|
22. Propunerea legislativă pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, Pl-x 432/2015. Are caracter organic. Din partea inițiatorilor dacă dorește să intervină cineva? Nu dorește nimeni. Avem raport comun din partea Comisiei... Nu, raport din partea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport. Domnul vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Dragoș Gabriel Zisopol: Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați, Stimați invitați, Comisia de specialitate a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Prin intervențiile legislative preconizate se dorește ca finanțarea cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice să fie suportată din finanțarea de bază, respectiv din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale, și nu din finanțarea complementară, așa cum este în prezent. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaților este primă Cameră sesizată. Comisia propune adoptarea cu amendamente a propunerii legislative. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Dacă sunt intervenții? Da. Vă rog, Grupul PNL.
|
|
|
|
|
|
Domnul Radu Zlati: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Proiectul legislativ ai cărui autori sunt o parte dintre colegii mei nu are altceva în vedere decât revenirea la o situație existentă. Prin Legea educației naționale nr. 84 se plătea naveta cadrelor didactice și a personalului auxiliar. Legea nr. 1/2011 a înlăturat această prevedere. Considerăm că pentru întreg învățământul preuniversitar românesc revenirea la precedenta formulare și deci alocarea din partea factorilor responsabili a sumelor cuvenite pentru naveta cadrelor didactice, respectiv a personalului auxiliar nu va putea să aducă decât un bine întregului învățământ preuniversitar românesc. În consecință, nu doar pentru că noi suntem inițiatorii acestei propuneri legislative, ci în interesul învățământului, Grupul parlamentar al PNL va vota propunerea. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Grupul PSD. Domnul... aveți câte doi... Vă rog, lăsați-l pe domnul coleg, domnule Iacoban. Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Benga: Ținând cont că Guvernul Boc a închis o grămadă de școli pe care noi le-am redeschis în etapa actuală și am repus demnitatea profesorilor pe un nou făgaș, legat de salarizarea și de viața lor de zi cu zi, considerăm că acest proiect este bine-venit și aducem la loc de cinste ceea ce este corect în raport cu cei care se ocupă de educația copiilor noștri, inclusiv în mediul rural.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Alte intervenții? Domnul Iacoban, vă rog. Păi terminăm cu Grupul PSD, domnule Neacșu.
|
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: Mulțumesc, domnule președinte. Așa cum spunea și colegul meu de comisie, încă o dată se demonstrează că Legea nr. 1/2011 a fost făcută așa cum a fost făcută: asumată prin răspundere și nedezbătută în Parlament. Pentru că această Lege nr.1, într-adevăr, nu a mai prevăzut ca sumele pentru naveta cadrelor didactice, de la domiciliu până la școală, să fie asigurate din bugetul Ministerului Educației, ci din bugetul administrațiilor publice locale. Hotărârea de Guvern nr. 569/2015 a mai adus o portiță, că din economiile școlilor se poate deconta naveta profesorilor. Prin urmare, și noi, Grupul PSD, susținem acest proiect de lege și obligativitatea ca finanțarea decontărilor pentru naveta cadrelor didactice de la domiciliu la școală să fie făcută din bugetul Ministerului Educației. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Alte grupuri... Nu mai puțin, numai puțin... domnul coleg și apoi Grupul UDMR. Vă rog, domnul coleg.
|
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu: Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Atât eu, personal, cât și colegii mei din Grupul parlamentar național democrat susținem această propunere legislativă prin care se prevede decontarea cheltuielilor cu naveta a cadrelor didactice și a personalului auxiliar din învățământul preuniversitar, din bugetul de stat, și nu de la cel local. Susțin această propunere tocmai pentru că în toți cei 33 de ani de activitate didactică am făcut naveta, cu mijloacele de transport în comun și cu mașina personală, la școlile unde mi-am desfășurat activitatea și tot timpul eram la mâna primarilor, când era vorba de decontarea cheltuielilor cu naveta, având de multe ori surpriza de a mi se spune că primăria nu are bani, evident, și nu mi se decontau aceste cheltuieli. Consider că prin această propunere legislativă se face o reparație morală față de cadrele didactice care nu au postul sau catedra în localitatea de domiciliu și sunt obligate să facă naveta pe distanțe mai mici sau mai mari și să achite zilnic din buzunarul propriu aceste cheltuieli cu naveta, nemaivorbind de timpul pierdut și de efortul depus în plus. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Grupul UDMR. Vă rog, domnule deputat. Și apoi minoritățile. Sigur, toată lumea vorbește, mi se pare normal.
|
|
|
|
|
|
Domnul Szabó Ödön: Stimate domnule președinte, Stimați colegi, Inițiativa legislativă vine în contextul în care au fost schimbate o serie de articole din Legea nr. 1. Legea nr. 1 era o lege care mergea pe zona de descentralizare. Nu sunt eu în măsură, pentru că nu am fost în Parlament să o apăr, dar mergea pe zona ca acolo unde există decizia, să existe și o responsabilitate. În Legea nr. 1, profesorii erau aleși, erau titularizați la nivelul instituțiilor de învățământ, ceea ce presupunea ca într-un timp destul de scurt să avem profesori care sunt legați de localitatea respectivă. În momentul de față, marea majoritate a profesorilor fiind selectați printr-un sistem de concurs la nivelul inspectoratelor școlare, desigur că marea masă a acestora sunt navetiști. Pleacă, ajung ultimii în școală și pleacă primii din acea comunitate. Este o problemă pe care va trebui să o rezolvăm în continuare. Acest lucru îi ajută doar ca să ajungă nu din banii proprii în acea comunitate, dar nu sunt membrii acelei comunități. Întrucât au fost o serie de modificări care au modificat sensul inițial al legii, în sensul în care responsabilitatea financiară rămânea pe umerii administrațiilor publice locale, dar decizia a migrat spre nivelul de inspectorate și la nivelul ministerelor, este normal ca și responsabilitatea financiară să se miște în acea direcție. Deci această inițiativă legislativă pune în consens ca decizia, acolo unde există decizia de numire să existe și obligativitatea de finanțare. În acest context, noi vom susține această măsură, cu toate că am considerat și considerăm că descentralizarea, inclusiv în acest domeniu, trebuie să se realizeze, cu atât mai mult cu cât această finanțare atinge finanțarea de bază, finanțarea de bază în care sunt cuprinse și salariile pentru profesori, și salariile pentru personalul auxiliar, și salariile pentru personalul nedidactic, care nu cresc în aceeași măsură cu obligațiile pe care le dă Guvernul. Anul acesta, de exemplu, finanțarea per capita a crescut cu circa 4,2%, pe când obligațiile financiare către instituțiile școlare, în ceea ce privește creșterile salariale la personalul nedidactic și personalul didactic, au crescut cu 7-8%. Deci, vom vota pentru că obligația finanțării trebuie să fie acolo unde este decizia, dar considerăm că Legea nr. 1 în această perspectivă era pentru descentralizare, iar aceste măsuri sunt de centralizare. În continuare credem că soluția inițială era mai bună. Dacă se realizează această finanțare, obligatoriu ministerul, în ceea ce privește bugetul pe anul viitor, va trebui să crească finanțarea per capita, altfel acest sistem va fi unul nesustenabil și în această formă. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Minoritățile. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Dragoș Gabriel Zisopol: Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință. În contextul în care educația este o prioritate națională și având în vedere acest proiect de lege care rezolvă efectiv una dintre aceste probleme, membrii Grupului parlamentar al minorităților naționale vor vota în consecință. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Alte grupuri parlamentare? Nu mai sunt alte grupuri parlamentare. Avem cinci amendamente, stimați colegi. Vreau să le discutăm pe fiecare în parte. Dacă la titlul legii...? Nu. Adoptat. Observații la 2 marginal? Nu. La 3 marginal dacă sunt observații? Nu. 4 și 5 marginal? Nu. Forma adoptată de către comisie rămâne la votul final. Reamintesc, are caracter organic.
|
|
|
|
|
|
23. Propunerea legislativă pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, Pl-x 431/2015, caracter organic. Inițiator? Doamna Turcan? Nu. Comisia? Vă rog, domnule vicepreședinte.
|
|
|
|
|
|
Domnul Dragoș Gabriel Zisopol: Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Stimați invitați, Comisia de specialitate a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Această propunere are ca obiect de reglementare completarea Legii educației, cu modificările și completările ulterioare, cu noi dispoziții care stabilesc sancționarea ministrului/miniștrilor de resort pentru nepublicarea sau neprezentarea în fața Parlamentului, până la data de 1 martie a fiecărui an, a raportului privind starea învățământului preuniversitar și a nepublicării raportului privind starea învățământului superior. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaților este primă Cameră sesizată. Comisia a propus, cu 8 voturi pentru respingere și 7 voturi împotriva respingerii, propunerea legislativă, din următoarele considerente: - pentru implementarea unei astfel de soluții legislative este necesară respectarea tuturor exigențelor normative, fiind insuficientă simpla referire la reținerea automată din salariu a unei sume de bani. Astfel, este necesar să fie reglementată în mod expres procedura de constatare a abaterilor disciplinare și de aplicare a sancțiunilor, organul competent să realizeze astfel de proceduri și instanța care să judece contestația persoanei sancționate și calea de atac, precum și modalitatea de reținere a respectivelor sume și destinația acestora;
- propunerea legislativă operează cu formulări imprecise. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stabilește la art.9 faptul că persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, precum funcția de ministru, beneficiază de o indemnizație lunară, și nu de un salariu.
Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenții? Da. Doamnă deputat, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Doamna Maria Grecea: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Deputații Grupului Partidului Național Liberal vor vota împotriva raportului de respingere a Propunerii legislative pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Considerăm necesară adoptarea unor măsuri de sancționare pentru miniștrii de resort care nu se prezintă în Parlament până la data de 1 martie a fiecărui an, pentru a face public raportul privind starea învățământului preuniversitar și a învățământului superior din România. Necesitatea acestei inițiative legislative a pornit de la faptul că, în ciuda prevederilor legale, unii miniștri nu reușesc să prezinte raportul anual de activitate în fața comisiilor de specialitate ale forului legislativ în termenul stabilit. În cadrul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport s-a adoptat un raport de respingere, deși s-a recunoscut faptul că o astfel de inițiativă ar fi bine-venită. Mai mult decât atât, considerăm că o reglementare dublată de sancțiuni aplicabile, în caz de nerespectare, ar trebui să vizeze fiecare ministru în parte, indiferent de portofoliul pe care îl gestionează. Din aceste motive, membrii Grupului Partidului Național Liberal vor vota împotriva respingerii acestei propuneri legislative. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Alte intervenții? Grupul UDMR. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Szabó Ödön: Stimate domnule președinte, Stimați colegi, Inițiativa legislativă a fost discutată destul de mult în Comisia pentru învățământ și am ajuns în final să nu o susținem, dintr-un motiv foarte simplu: pentru că legea în sine nu prevede un ansamblu de sancțiuni pentru multe alte chestiuni. Dacă ar fi să sancționăm, atunci ar trebui să-i sancționăm și pe cei care deși sunt în momentul de față... au obligația să urmeze cursurile, învățământul obligatoriu fiind de 10 clase, foarte mulți abandonează înainte acest învățământ și nu există sancțiuni. Ar fi trebuit să avem o sancțiune eventual pentru că nu au fost manualele școlare la timp, care intră în obligativitatea ministerului de resort la 1 septembrie, am putea să avem sancțiuni pentru cei care, deși în lege se spune foarte clar care sunt cele trei universități de stat multiculturale, nu aplică legea la Universitatea de Medicină din Târgu Mureș, deși celelalte două universități, "Babeș-Bolyai", respectiv Universitatea de Artă Teatrală aplică aceeași lege. Deci noi am propus ori să gândim în integralitatea sa un capitol de sancțiuni, dar pentru toate categoriile care sunt cuprinse în Legea educației... Or, sancționarea ministrului, pe o asemenea chestiune, considerăm că este neavenită, cu atât mai mult cu cât ministrul în funcție este cel care a preluat această responsabilitate în acest an și nu a terminat, și de la pupitru a spus că va prezenta raportul atât pentru acest an, cât și pentru anul trecut, în fața Parlamentului. Noi am fi de acord ca pentru toate celelalte, inclusiv să avem sancțiuni pentru senatul universității de la Târgu Mureș și pentru toți cei care nu aplică legea. A vota o sancțiune la un ministru, pe o asemenea temă, nu o putem susține. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc și eu. Mai sunt intervenții? Vă rog, domnule vicelider. Grupul PNL, două minute.
|
|
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: Mulțumesc, domnule vicepreședinte. Acum, referitor la această inițiativă legislativă, inițiatorii au ajuns la această soluție pentru că, iată, Parlamentul nu-și îndeplinește prerogativele. Dacă legea actuală spune că ministrul trebuie să vină cu un raport - și nu e vorba de ministrul educației -, avem obligația de a monitoriza și pe alte capitole și domenii și obligații pe care nu le îndeplinim. Noi tot spunem că rolul nostru este și de a legifera, dar este și de a monitoriza. Sunt instituții, structuri ale statului care sunt în directa noastră subordonare, coordonare. De multe ori amânăm termenele. Nu vreau să dau exemple acum. Dezbatem anul acesta rapoarte care vin cu trei, patru ani în urmă. Nu vreau să spun că sunt instituții asupra cărora chiar nu vrem să ne aplecăm pe dezbaterea rapoartelor, nu avem interes, și atunci despre ce discutăm? Venim, iată, suntem obligați, la un moment dat, când chiar simțim nevoia să ascultăm pe domenii foarte importante, cum este educația, să ascultăm ce spune ministerul de resort, care este situația la un moment dat, când simțim nevoia, pentru că nu se respectă legea. Într-adevăr, nu există condiții punitive în lege că dacă nu te prezinți să depui raportul trebuie să fii sancționat. Nu, dar ajungi în situația când ministrul nu știu care nu vine, șeful agenției nu știu care nu se prezintă, rapoarte de la nu știu ce instituție le amânăm și le dezbatem peste trei, patru ani. Și mă întreb: care este rolul nostru aici? De ce acceptăm o astfel de atitudine? De ce nu impunem de fiecare dată când ajungem să decidem frâiele puterii, ca miniștrii pe care îi susținem să vină să-și susțină în Parlament rapoartele de activitate? Deci, eu cred că lucrurile acestea ar trebui dezbătute și, domnule vicepreședinte, tot discutăm de reforma Parlamentului. Păi aceasta este o chestiune care ține de reforma Parlamentului, de atribuții și de competențe și de respectul față de lege, până la urmă, că ajungem să impunem cuiva să respecte legea printr-o măsură coercitivă. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Domnule Iacoban, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban: Mulțumesc, domnule președinte. Trei lucruri aș vrea să subliniez. În primul rând, că legea responsabilității ministeriale eu cred că acoperă acest lucru. În al doilea rând, Codul muncii are capitole clare privind sancționarea personalului plătit din fonduri publice, fie el și ministru. Iar în al treilea rând, domnilor colegi care au fost la guvernare ar trebui să le spun că nici miniștrii educației care au fost sau miniștrii educației care au fost în guvernarea trecută, în guvernarea opoziției, nu au venit să facă raportul în fața Comisiei pentru învățământ. Prin urmare, eu zic că trebuie să respingem acest proiect de lege și Grupul PSD susține respingerea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Alte intervenții? Domnul Benga.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Benga: În primul rând, vreau să le spun colegilor de la PNL că acest sistem de a găsi numai modalități de a-i sancționa pe unii care vor să facă ceva în țara aceasta, în raport cu ceea ce ei nu au făcut, nu este o soluție. Cred că toți trebuie să ne adunăm laolaltă și să găsim soluții, că de aceea venim la Parlament, și cred că și colegii de la PNL, alături de colegii de la putere, trebuie să dăm dovadă că noi suntem cei care găsim soluțiile și nu scriem doar sancțiuni. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu mulțumesc. Au fost două intervenții, domnule Dobre.
|
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Vă rog să-mi permiteți.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Îmi pare rău, n-am ce să vă permit.
|
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Procedură.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă rog, domnule Dobre, procedură.
|
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Aș vrea să-i spun stimatului coleg că Parlamentul României are dreptul să sancționeze, să demită guverne, pentru că Guvernul este în subordinea Parlamentului, ca să fie foarte clar. Citiți Constituția.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Domnule Neacșu, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Marian Neacșu: Sunt întru totul de acord cu ce a spus antevorbitorul meu dar, în același timp, Parlamentul are și nu s-a făcut vorbire aici, dincolo de instrumentul pe care-l propunem acum, un proiect legislativ, o mulțime de alte instrumente pe care singuri ni le-am creat: avem instituția moțiunii simple, avem instituția stabilită prin regulament acum - și am căzut cu toții de acord că e benefică și chiar am demonstrat că este benefică - a Orei ministrului, avem instituția interpelărilor, a întrebărilor, sunt o mulțime de instrumente pe care, dacă nu le folosim, ce facem, mai creăm încă unul, nefolosindu-le pe celelalte? Eu cred că până în momentul acesta, dacă uzităm foarte bine de ceea ce Regulamentul Camerei Deputaților, de ceea ce Constituția ne-a pus la dispoziție, putem foarte bine să cenzurăm activitatea oricărui ministru, pentru că, așa cum s-a precizat aici, da, avem și rolul de a supraveghea și de a controla activitatea executivului. Și eu zic că l-am făcut până acum. Nu știu dacă mai e nevoie neapărat de o serie de alte instrumente care să fie adresate strict, personal, unei anume persoane. Eu zic că este suficient ceea ce avem până acum.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc, domnule deputat. Nemaifiind alte intervenții, proiectul rămâne la votul final! Are caracter organic.
|
|
|
|
|
|
24. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Pl-x 448/2015, caracter organic. Dacă din partea inițiatorilor? Procedură, da. Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Mulțumesc, domnule președinte. Grupul PNL vă propune amânarea cu o săptămână a acestui proiect de lege și am convenit și cu liderii celorlalte grupuri. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Înțeleg, două săptămâni, domnule?
|
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Două săptămâni.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Două săptămâni. Supun votului dumneavoastră amânarea... Vedeți că are termen constituțional și tocmai la început spuneați să nu mai fim de acord...
|
|
|
|
|
|
Domnul Marian Neacșu: Vreau să mă lămuresc dacă este vorba despre amânarea dezbaterii sau despre retrimiterea la comisie, că sunt două lucruri diferite.
|
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Retrimiterea la comisie.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Retrimitere. Stimați colegi, O săptămână, o singură săptămână, pentru că altfel iar vom discuta cu adoptare tacită. Ar trebui raportul comisiei - și aici să ne consultăm și cu domnul președinte Iancu - până miercurea viitoare, pentru că altfel va trece prin adoptare tacită. O săptămână. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Cu 97 de voturi pentru, a fost amânată dezbaterea o săptămână. Retrimis la comisie o săptămână, iar dezbaterea într-o săptămână, pentru a nu fi adoptat tacit. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
25. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2011 a educației naționale, Pl-x 455/2015, caracter organic. Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu. Din partea comisiei? Domnule vicepreședinte, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Dragoș Gabriel Zisopol: Vă mulțumesc foarte mult. Doamnelor și domnilor deputați, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit spre dezbatere, în fond, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2011 a educației naționale. Propunerea are ca obiect de reglementare completarea art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul includerii în componența consiliilor de administrație ale unităților de învățământ confesional preuniversitar de stat și a celor de învățământ preuniversitar vocațional teologic a unei noi categorii de membri. Propunerea face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaților este primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, comisia a propus adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Din partea grupurilor parlamentare, dacă dorește să intervină cineva? Da, doamnă deputat. Grupul PNL, intervenție.
|
|
|
|
|
|
Doamna Florica Cherecheș: Grupul PNL va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege, deoarece instituțiile de învățământ preuniversitar teologic vocațional, în prezent au aceeași componență a consiliului de administrație ca toate celelalte unități de învățământ. În acest timp, în Legea cultelor, cât și în Legea educației naționale, respectiv în protocoalele semnate cu reprezentanții cultelor, este recunoscută importanța prezenței reprezentanților personalului avizat de aceste culte în cadrul școlilor cu profil. Grupul PNL va vota pentru adoptarea acestei inițiative, având în vedere că în școlile de acest tip este necesară și includerea în consiliul de administrație a reprezentanților cultelor care nu au încheiat protocoale cu ministerul de resort în acest context și considerăm necesară completarea textului din Legea nr.1 a educației. Deci vom vota pentru.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Alt grup parlamentar, dacă dorește să intervină cineva? Nu dorește să mai intervină nimeni. Intrăm pe dezbatere. Avem trei alineate. Dacă la titlul legii...? Nu. Articolul unic? Observații? Nu. Alineatul (3). Dacă sunt observații? Este vorba de art.96. Nu. Adoptat. Rămâne la votul final. Are caracter organic.
|
|
|
|
|
|
26. Proiectul de Lege pentru acceptarea celui de-al doilea amendament la Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată de România prin Legea nr. 22/2001, adoptat prin Decizia III/7 a celei de-a treia Reuniuni a părților, la Cavtat din 1-4 iunie 2004, PL-x 540/2015, caracter ordinar. Dacă Guvernul... Intervenție? Doamna secretar de stat de la Ministerul Mediului, doamna Anne Jugănaru. Vă rog, doamnă secretar de stat.
|
|
|
|
|
|
Doamna Anne-Rose-Marie Jugănaru (secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor): Mulțumesc, domnule președinte. România a ratificat Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, prin Legea nr. 22/2001. Obiectivul acestei convenții este de a stabili obligațiile părților de a evalua impactul anumitor activități asupra mediului, într-un stadiu incipient de planificare și a impune statelor obligația de notificare și consultare privind toate proiectele importante care pot avea efecte semnificative asupra mediului. Directiva care implementează la nivelul Uniunii Europene Convenția Espoo este Directiva Consiliului European nr. 2011/1992 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului. Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să sprijiniți aprobarea acestui proiect de lege.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: O invit pe doamna deputat Carmen Ileana Moldovan, președintele Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, să ne prezinte raportul. Vă rog, doamnă deputat.
|
|
|
|
|
|
Doamna Carmen Ileana Moldovan: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere în fond cu proiectul de lege menționat mai devreme. Camera Deputaților este primă Cameră sesizată. Ținând cont de faptul că România a transpus deja Directiva 2011/1992 a Uniunii Europene, a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011, nu se așteaptă schimbări în ceea ce privește modificarea legislației în vigoare. La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ și avizul favorabil al Comisiei pentru politică externă. Membrii comisiei au hotărât, de asemenea, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege, care face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Din partea grupurilor parlamentare dacă sunt intervenții? Nu sunt intervenții. Nefiind amendamente, proiectul de lege urmează la votul final. Are caracter ordinar.
|
|
|
|
|
|
27. Proiectul de Lege pentru acceptarea Amendamentului de la Doha, adoptat la Doha, la 8 decembrie 2012, la Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, PL-x 537/2015. Inițiatorul? Guvernul? Doamna secretar de stat Anne Jugănaru.
|
|
|
|
|
|
Doamna Anne-Rose-Marie Jugănaru: Mulțumesc, domnule președinte. Încă din 2007, în vederea adoptării acestui instrument multilateral în domeniul schimbărilor climatice Uniunea Europeană s-a angajat unilateral să reducă, până în 2020, cu 20% emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii Europene, față de nivelul atins în 1990. Pentru implementarea acestui angajament Uniunea Europeană a adoptat pachetul legislativ Schimbări climatice, energii din surse regenerabile, destinat să asigure atingerea obiectivelor asumate. Pachetul legislativ se implementează deja în România începând cu 1 ianuarie 2013. Acceptarea amendamentului de la Doha de către România nu presupune angajamente suplimentare față de cele agreate deja la nivelul Uniunii Europene. Având în vedere cele expuse, vă rugăm să aprobați acest proiect de lege. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: O invit în continuare pe doamna președinte Carmen Ileana Moldovan, președinta Comisiei pentru mediu. Vă rog să prezentați raportul.
|
|
|
|
|
|
Doamna Carmen Ileana Moldovan: Mulțumesc, domnule președinte. Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură obișnuită cu proiectul de lege menționat mai devreme. Camera Deputaților este primă Cameră sesizată. Proiectul are ca obiect acceptarea amendamentului de la Doha la Protocolul de la Kyoto, la Convenția-cadru a Națiunilor Unite. Acest amendament reprezintă, practic, o înțelegere internațională care, prin obiectul de reglementare, intră sub incidența prevederilor Legii nr. 590/2003 privind tratatele. Am ținut cont, la întocmirea prezentului raport, de avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum și de cel al Comisiei pentru politică externă. Membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege, care face parte, de altfel, din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește să intervină cineva? Nu dorește să intervină nimeni. Vă rog, domnule Cernea. Nu v-am văzut.
|
|
|
|
|
|
Domnul Remus-Florinel Cernea: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Eram într-adevăr mai în spate. Ați menționat mai întâi grupurile politice, am așteptat câteva clipe să văd dacă este vreun coleg care să ia cuvântul. Vă mulțumesc că mi-ați acordat dreptul la cuvânt. Sigur că voi vota și eu pentru acest proiect de lege. În același timp, vreau să reiau apelurile făcute în repetate rânduri pentru ca politica energetică a României să fie orientată în mult mai mare măsură spre surse regenerabile de energie. În continuare avem mari poluatori și mari generatori de emisii, aceste complexe energetice Turceni, Rovinari și altele generează mari emisii de gaze cu efect de seră. La Paris, în decembrie, se va duce o luptă pentru un nou acord internațional de reducere a emisiilor, pentru că, din păcate, ritmul în care se produc aceste schimbări climatice este mult mai rapid decât sunt măsurile luate de guverne. Și dacă nu vom avea responsabilitatea să luăm și să ajungem la acorduri internaționale îndrăznețe, energice, hotărâte, umanitatea va avea foarte, foarte mult de pierdut în următoarele decenii, foarte multe specii vor dispărea, vom fi confruntați și cu migrații bazate pe schimbări climatice, problemele generale ale civilizației umane se vor amplifica. Or, acum este momentul ca și România, alături de partenerii europeni, să susțină un acord îndrăzneț, și-mi exprim speranța ca Ministerul Mediului, Guvernul României și Parlamentul României să susțină un acord și să susțină nivelul european de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru că, știți foarte bine, europenii sunt în avanposturi, multe alte țări, din păcate, vor dori un acord mai puțin îndrăzneț, dar sper ca România să fie de partea celor care vor ridica ștacheta cât mai sus posibil. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Încep dezbaterile. Dacă la titlul legii sunt observații? Nu sunt. Articolul unic. Sunt observații? Nu sunt. Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.
|
|
|
|
|
|
28. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul de la Jersey privind schimbul de informații în domeniul fiscal, semnat la Londra la 1 decembrie 2014, PL-x 535/2015. Guvernul? Domnule secretar de stat, vă rog.
|
|
|
|
|
|
Domnul Ion Ghizdeanu: Acest proiect de lege, evident, prin prevederile acordului, stabilește, între altele, sfera teritorială de aplicare a acordului, impozitele care fac obiectul schimbului de informații în domeniul fiscal, modalitatea de efectuare a schimbului de informații și confidențialitatea informațiilor. Menționăm că Jersey se află sub autoritatea Coroanei Britanice, însă nu este parte a Uniunii Europene și, conform Protocolului de aderare a Regatului Unit, Jersey aplică numai prevederile Uniunii Vamale. Ca urmare, a fost nevoie de un asemenea acord. Menționăm că Jersey are deja semnate 34 de astfel de acorduri. Având în vedere conținutul acestui proiect de lege, acordul semnat, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în acord cu raportul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, adresează rugămintea de adoptare a acestui proiect în forma prezentată de Guvern. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Comisia pentru buget, finanțe și bănci, raport. Domnul deputat Niță, de la Brașov; raportul comisiei, vă rog. Domnul Emilian Niță.
|
|
|
|
|
|
Domnul Emil Niță: Da, mulțumesc. Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Jersey privind schimbul de informații în domeniul fiscal, semnat la Londra, la 1 decembrie 2014. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Jersey privind schimbul de informații în domeniul fiscal, semnat la Londra, la 1 decembrie 2014. Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților este prima Cameră sesizată. La dezbaterea proiectului de lege s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Jersey. Prin încheierea acestui acord, se va constitui cadrul juridic bilateral în acest domeniu, ceea ce va conduce la posibilitatea promovării cooperării în materie fiscală, la combaterea practicii fiscale neloiale în relațiile dintre cele două părți. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat mai sus în ședința din 22 septembrie 2015. La lucrările comisiei s-a înregistrat prezența unui număr de 33 de deputați din totalul de 33 de membri. La dezbaterea acestui proiect de lege au participat, în calitate de invitați, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice. În urma examinării proiectului de lege, a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Jersey privind schimbul de informații în domeniul fiscal, semnat la Londra, la 1 decembrie 2014, în forma prezentată de Guvern. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc mult. Dezbateri generale? Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
|
|
Domnul Anton Doboș: Domnule președinte, Stimați colegi, Partidul Național Liberal militează pentru combaterea practicilor fiscale neloiale. Mai mult de atât, corupția este un fenomen de amploare în toată lumea, iar România, după cum bine știm, nu face excepție. Ea nu poate fi combătută decât susținând astfel de demersuri care oferă condiții pentru ca fluxurile financiare să devină transparente. În consecință, Grupul parlamentarilor al PNL susține acest proiect de lege. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulțumesc. Alte intervenții, dacă mai sunt? Alte grupuri parlamentare sau deputați neafiliați? Nu. Urmează votul final. Are caracter ordinar.
|
|
|
|
|
|
29. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 20 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, PL-x 454, caracter ordinar. Domnul vicepreședinte Ciprian Nica, Comisia juridică, de disciplină și imunități. Prezentați raportul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae-Ciprian Nica: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din data de 8 iunie 2015. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât în unanimitate să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 20 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc, domnule deputat. Intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nefiind intervenții... Vă rog, doamnă deputat, îmi pare rău. Colegii nu mi-au... Vă rog.
|
|
|
|
|
|
Doamna Niculina Mocioi: Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare modificarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 202 privind organizarea Monitorului Oficial al României, astfel încât aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial să nu se mai realizeze anual. Având în vedere că modificările legislative vin pe fondul eficientizării activității Monitorului Oficial, în baza stabilității asigurate de nivelul tarifelor rămase neschimbate în ultimii ani, astfel încât nu se mai impune stabilirea acelui cuantum anual prin hotărâre de Guvern, Grupul PNL va vota în favoarea acestui proiect legislativ. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nefiind alte intervenții și nefiind amendamente, proiectul de lege urmează la votul final; are caracter ordinar. Stimați colegi, suspendăm aici ședința Camerei Deputaților. Vot final la ora 14,30. Vă mulțumesc mult.
|
|
|
|
|
|
După pauză
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Liderii grupurilor parlamentare, vă rog frumos, dacă se poate, să vă invitați colegii în sală pentru a începe sesiunea de vot final. Facem o verificare și după aceea, da? Nu, că nu face parte din recuzita Camerei Deputaților. Este a dumneavoastră. Vă rog frumos să o țineți cât mai aproape. (Se referă la o pancartă adusă în sala de ședință.) Așa, poate, vedeți și nominalizați un președinte pentru comisie, conform negocierii dintre liderii grupurilor parlamentare. Noi suntem aici și vă așteptăm. Eu vă susțin în totalitate, sunt alături de dumneavoastră. Până găsiți o soluție pentru președintele comisiei. Sunt convins că și UDMR-ul vă susține și așteaptă până găsiți un președinte. Că, dacă nu puteți să găsiți un președinte pentru comisia pentru votul prin corespondență, pentru celelalte funcții din statul român o să fie cam greu. E greu, câți oameni cu experiență sunt la dumneavoastră, să nu găsiți un președinte. Vă aștept. Nu mai vorbesc de președintele Camerei. Că e greu, dacă un președinte de comisie nu găsiți! Vot control. Vă rog frumos, pregătiți-vă cartelele. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Liderii grupurilor parlamentare, o să vă rog frumos să ridicați extrasul de prezență. 20 de proiecte avem pe ordinea de zi. Deci, putem începe? PC-ul? ALDE? Ok. Gata. Ați văzut, cu răbdare, întotdeauna lucrurile se rezolvă. Bun.
|
|
|
|
|
|
1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2012 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc. 265 de voturi pentru, două abțineri, niciun vot împotrivă. Adoptat.
|
|
|
|
|
|
2. Proiectul de Lege privind redresarea și rezoluția asigurătorilor. Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru buget, finanțe și bănci vă propun adoptarea acestui proiect de lege. Legea este ordinară; procedura, de urgență Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Doamna Andreea Paul. Doamna deputat, pentru explicarea votului. 266 de voturi pentru, 4 abțineri, niciun vot împotrivă. Doamnă deputat, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
|
Doamna Andreea-Maria Paul: Mulțumesc. Domnule președinte, Stimați colegi, Partidul Național Liberal a votat în favoarea acestui proiect de lege, dar degeaba creăm un cadru legislativ favorabil pentru a rezolva mai bine, mai eficient crizele care apar în rândul actorilor de pe piața asigurărilor, dacă noi nu ne asigurăm că în ASF sunt profesioniștii necesari care să pună în aplicare aceste noi instrumente pe care le propune legea de azi. Noi ce am făcut? Și uitați-vă bine în ochii dumneavoastră, pentru că v-ați dat votul. Noi am trimis la ASF, la ultima nominalizare, o persoană care să învețe, nu care să supravegheze și nici care să gestioneze o temă cum este cea a rezoluției, un instrument foarte delicat care, atenție!, riscă să restrângă dreptul la proprietate al acționarilor din aceste companii. Or, cu delicatețe trebuie gestionată această temă și cu profesionalism, așa cum se întâmplă și în statele europene. Din păcate, la ASF nu am garantat profesionalismul necesar persoanelor care să pună în aplicare această lege.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Mulțumesc, doamnă deputat. Doamnă deputat Aurelia Cristea, din partea Grupului parlamentar al PSD. Doamna deputat, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
|
Doamna Aurelia Cristea: Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi, Odată cu adoptarea acestei legi, Legea privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, am închis un circuit de legi care, prin adoptarea lor, creează mecanismele și instrumentele specifice, astfel încât funcționarea pieței de asigurări, supravegherea ei și modurile de intervenție în ceea ce privește situațiile de criză sunt extrem de bine legiferate și, cu siguranță, tot ceea ce presupune în acest moment și procesul de reformare a Autorității de Supraveghere Financiară va face posibil ca aceste legi să fie aplicate cu maximum de profesionalism. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Vă mulțumesc. Alte luări de cuvânt? Nu sunt.
|
|
|
|
|
|
3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2015 privind stabilirea nivelului maxim al produsului apă grea destinat unităților 1-4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă pentru întreaga perioadă de exploatare a acestora, precum și pentru gestionarea apei grele. Legea este ordinară, procedura - de urgență. Comisia pentru industrii și servicii vă propune adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc. 266 de voturi pentru, 8 abțineri, un vot împotrivă.
|
|
|
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2015 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. Legea este ordinară; procedura - de urgență. Și aici, Comisia pentru industrii și servicii vă propune adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
265 de voturi pentru, 10 abțineri, un vot împotrivă, adoptat.
|
|
|
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2015 privind aprobarea susținerii cheltuielilor de întreținere și funcționare a Formațiunii Medicale ROL 2 din bugetul Ministerului Sănătății și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății. Legea este ordinară, procedura - de urgență. Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru sănătate și familie vă propun adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
275 de voturi pentru, două abțineri, niciun vot împotrivă, adoptat.
|
|
|
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2015 privind aprobarea plății contribuției României pentru construirea sediului permanent al Curții Penale Internaționale. Legea este ordinară; procedura - de urgență. Comisia pentru buget, finanțe și bănci vă propune adoptarea acestui proiect de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc. 277 de voturi pentru, adoptat
|
|
|
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind protecția informațiilor clasificate militare, semnat la București la 26 martie 2015. Legea este ordinară. Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională vă propune adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc. 275 de voturi pentru, 2 abțineri, adoptat.
|
|
|
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului Interimar în vederea încheierii unui Acord de Parteneriat Economic între Comunitatea Europeană și Statele sale Membre, pe de o parte, și partea "Africa Centrală", pe de altă parte, semnat la Yaoundé, la 15 ianuarie 2009, și la Bruxelles, la 22 ianuarie 2009. Legea este ordinară. Comisia pentru industrii și servicii vă propune adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc. 278 de voturi pentru, adoptat.
|
|
|
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de Parteneriat Economic preliminar între Côte d'Ivoire, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și Statele sale Membre, pe de altă parte, semnat la Abidjan, la 26 noiembrie 2008, și la Bruxelles, la 22 ianuarie 2009. Legea este ordinară. Comisia pentru industrii și servicii vă propune și aici adoptarea acestui proiect de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
280 de voturi pentru, adoptat.
|
|
|
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru acceptarea celui de-al doilea amendament la Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată de România prin Legea nr. 22/2001, adoptat prin Decizia III/7 a celei de-a treia Reuniuni a părților, la Cavtat din 01-04 iunie 2004. Legea este ordinară. Comisia pentru mediu și echilibru ecologic vă propune și aici adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
280 de voturi pentru, adoptat.
|
|
|
|
|
|
11. Proiectul de Lege pentru acceptarea Amendamentului de la Doha, adoptat la Doha, la 8 decembrie 2012, la Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997. Legea este ordinară. Comisia pentru mediu și echilibru ecologic vă propune și aici adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc. 277 de voturi pentru, adoptat.
|
|
|
|
|
|
12. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Jersey privind schimbul de informații în domeniul fiscal, semnat la Londra, la 1 decembrie 2014. Legea este ordinară. Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
274 de voturi pentru, două abțineri, adoptat
|
|
|
|
|
|
13. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 20 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României Legea este ordinară. Comisia juridică, de disciplină și imunități vă propune adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc. 278 de voturi pentru, o abținere. Proiectul de lege a fost adoptat.
|
|
|
|
|
|
14. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006. Legea este organică. Comisia pentru industrii și servicii vă propune adoptarea acestei propuneri legislative. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Bun. 177 de voturi pentru, 91 de abțineri, 4 voturi împotrivă; nu a întrunit numărul necesar pentru lege organică.
|
|
|
|
|
|
15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2015 pentru modificarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război și a Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război. Legea este organică; procedura - de urgență. Comisia pentru muncă și protecție socială vă propune adoptarea acestui proiect de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
276 de voturi pentru, o singură abținere; adoptat.
|
|
|
|
|
|
16. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 Legea este organică. Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport vă propune adoptarea propunerii legislative. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
274 de voturi pentru, 2 abțineri, un singur vot împotrivă. Explicarea votului, doamna deputat. Aveți cuvântul. Doamna deputat Raluca Turcan.
|
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan: Domnule președinte, Dragi colegi, Astăzi, Camera Deputaților dă o veste bună pentru 65 de mii de profesori navetiști. Îmi exprim mulțumirea față de toți colegii care au înțeles să voteze această inițiativă legislativă. Mă uit și spre colegii din coaliția de guvernare, pentru că așa este, au majoritate în Parlament. Și sper că vom continua acest efort susținut de a sprijini profesorii navetiști și în Senatul României. Și acolo, această inițiativă se va concretiza într-o lege, prin care tot ceea ce înseamnă decont pentru transportul profesorilor navetiști să fie preluat de la autoritățile locale și inclus în finanțarea de bază. Problemele cu care se confruntă profesorii și elevii din sistemul de educație românesc sunt nenumărate. Imposibilitatea sau neacordarea decontului pentru transportul școlar este una dintre cele mai serioase și duce direct la abandon școlar, îi aduce direct la întărirea și accentuarea discrepanțelor sociale, pentru că nedecontarea se realiza în special în comunitățile sărace. Așadar, faptul că astăzi am preluat această decontare de la autoritățile locale în finanțarea de bază, dă speranța că cel puțin în materia decontării transportului, profesorii și în special profesorii din zonele defavorizate vor avea un avantaj. Acest avantaj se va resimți în nivelul veniturilor, pentru că până acum scoteau bani din buzunarul propriu pentru a merge la locul de muncă și, de asemenea, în avantaj pentru că vor rămâne în sistemul de educație și-și vor face datoria atât față de elevi, cât și față de societate. Vă mulțumesc foarte mult și sper să avem același vot și în Senatul României. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Domnul președinte al Partidului Social Democrat, domnul deputat Dragnea. Domnule deputat, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae-Liviu Dragnea: Mulțumesc, domnule președinte. Vreau să explic de ce Partidul Social Democrat și coaliția au susținut această inițiativă a doamnei deputat Turcan. În primul rând, ca să înțelegem toți că se poate colabora; în al doilea rând, că orice inițiativă bună care vine și din afara coaliției, va fi susținută de noi și în al treilea rând, este un subiect atât de vechi, cu care s-au confruntat și cadrele din învățământ și primarii, încât, odată cu această măsură legislativă, nu o să mai fie această problemă. Vă mulțumesc mult.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Vă mulțumesc foarte mult. Domnule deputat, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Szabó Ödön: Stimate domnule președinte, Stimați colegi, Am votat această lege dintr-un motiv foarte simplu, am explicat. Este nevoie de susținerea financiară, de la nivel central, întrucât există discrepanțe. Datorită faptului că s-a schimbat Legea nr. 1 și astăzi profesorii nu mai sunt selectați la nivel local de titularizare, nu sunt titularizați la nivel local, deci practic nu le mai aparține decizia cine este la catedră și sunt foarte mulți navetiști. Nu este normal ca să existe această obligație la nivel local. Cu atât mai mult, trebuie să spunem că sperăm pentru anul viitor, când pregătește Guvernul bugetul, vor trebui alocate aceste resurse crescând suma per capita la nivelul fiecărei unități administrative, acest demers dând banii efectiv la nivelul unităților administrativ-teritoriale și al școlilor. Dacă nu se vor mări finanțările per capita, practic, am dat o sarcină unităților de învățământ fără să existe acoperire în buget. Deci solicitarea o să fie ca să existe și această reglare la finanțarea per capita, altfel am aruncat finanțarea de la nivelul administrațiilor publice locale la nivelul instituțiilor de învățământ, fără sursă de finanțare. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Domnul Movilă, explicarea votului, vă rog frumos.
|
|
|
|
|
|
Domnul Petru Movilă: Domnule președinte, Stimați colegi, Este o decizie foarte bună. Dacă luăm în considerare faptul că în România, foarte multe comunități locale au fost ignorante sau primari indiferenți la plata navetei cadrelor didactice sau unele comunități locale nu au avut posibilitatea să plătească această navetă. Au fost sute de procese pe rolul instanțelor de judecată, care au obligat comunitățile locale la plata acestei sume pentru navetă. Nu au putut fi executate pentru că nu au existat banii necesari. Am avut un proiect de lege asemănător care a fost respins, însă l-am votat cu mare încredere și responsabilitate pentru acesta, pentru că vine cu o soluție concretă și reală. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Mulțumesc foarte mult. Mai sunt alte intervenții? Nu. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
17. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2013 privind modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru modificarea literei e) a alineatului (6) al articolului 3 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, PL-x 398/2013. Legea este organică. Procedură de urgență. Comisia pentru industrii și servicii, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic propun adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Cu 181 de voturi pentru, 91 de abțineri, 3 voturi împotrivă, nici acest proiect de lege nu a întrunit numărul de voturi necesare. Domnul ministru Daniel Constantin, explicarea votului.
|
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Constantin: Domnule președinte, Stimați colegi, Din păcate, vin astăzi în fața dumneavoastră nu să vă mulțumesc, așa cum doream, ci, din păcate, să scot în evidență faptul că, după foarte multe acte controversate pe care opoziția de astăzi mai ales - cei din aripa PDL, să spunem așa - le-au dat de-a lungul timpului, încă o dată s-au abținut de la cel mai important proiect de lege pe care-l avea România în domeniul agriculturii de după 1989. Este un proiect de lege care aloca unui sector extrem de important, și anume sectorul de îmbunătățiri funciare, un buget multianual de 1 miliard de euro. Cu 1 miliard de euro până în anul 2020, Guvernul avea intenția ca în proiectul de buget la care lucrăm în momentul de față să aloce pentru anul 2016 145 de milioane de euro. O să-i invităm pe colegii noștri din opoziție să găsească bani pentru despăgubiri dacă vom avea secetă în anul 2016 până în anul 2020. Încă o dată, după ce domnul ministru Predoiu, la vremea aceea, după ce ministrul agriculturii Tabără, după ce primul-ministru Boc și toți cei care sunteți astăzi aici în 2011 ați pus crucea pe sistemul de îmbunătățiri funciare atunci când ați dat afară 3500 de angajați de la ANIF, astăzi veniți și când vorbim de legea de aprobare a acelei ordonanțe de urgență, când vorbim de corectarea anumitor deficiențe pe care le-ați înregistrat dumneavoastră de-a lungul timpului, vă abțineri și, în felul acesta, practic, îngropați sistemul agriculturii românești. Nu pot să vă spun decât să analizați foarte bine ceea ce ați făcut astăzi și probabil că agricultorii vă vor judeca în perioada următoare. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Mulțumesc foarte mult. Domnul Tinel Gheorghe, explicarea votului, după care domnul Márton Árpád, explicarea votului.
|
|
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: Domnule președinte, Stimați colegi, Astăzi ne-am abținut, n-am votat împotrivă și am fost consecvenți. Am fost consecvenți și în comisie, am fost consecvenți și astăzi, în dezbaterea pe textul de lege și am explicat motivele. Am explicat plenului, pentru că abținerea noastră vine din două considerente. În primul rând acel program de 1 miliard pe patru ani de zile, 1 miliard de euro, trebuia însoțit de un proiect de reabilitare. Strict. O propunere, o viziune a actualei puteri cum consideră Domniile Lor să vadă implementarea acestui proiect. Cum vor să înceapă, de unde vor să înceapă. Nu dăm 1 miliard de euro, cui? 145 de milioane de euro, cui? Și al doilea lucru pe care l-am cerut să ne lămurească astăzi în plen, am zis, domnul ministru, domnul secretar de stat, cei care au fost astăzi de la Ministerului Agriculturii, spuneți-ne și nouă infrastructura asta secundară, domeniul privat al statului care se predă unor institute de cercetări în agricultură se referă cumva și la Băneasa, la Institutul Băneasa? Preiau ele în proprietate această infrastructură ca să beneficieze ulterior de fonduri de bani bugetari și europeni? Pentru că noi am spus: infrastructura secundară în domeniul privat al statului a avut un singur proprietar - SNIF-ul - Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare după '90, după care continuatorul ei, Administrația de Îmbunătățiri Funciare și Agenția de Îmbunătățiri Funciare. Or, lucrurile astea nu ni s-au explicat. Și ne-am abținut. N-am votat împotrivă. Datoria dumneavoastră era să vă treceți legea dacă o considerați atât de importantă astăzi. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Domnul deputat Márton Árpád, după care domnul deputat Daea.
|
|
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor, Astăzi, de mai multe ori am venit la microfon ca să ridic o problemă. Acele proceduri de urgență în care în cinci minute am trecut peste diferite rapoarte mult vaste. Mă rog, asta era mai puțin important ca grosime decât aia cu 198, eu mi-am permis să zic 195, dar și asta a avut două modificări esențiale introduse în comisie. Una dintre ele: a făcut-o să fie organică. După ce eu am ridicat această problemă, onor domnul președinte al comisiei - nu spun din ce partid este - a venit lângă mine și mi-a explicat cât de importantă este această lege și cât a lucrat Domnia Sa ca să treacă cât mai repede această lege, care, la toate amendamentele acceptate în comisie, niciunul dintre ele n-a avut o motivare - unul. Este adevărat, totodată, că era bine să vă mobilizați, că, vedeți, noi am votat pentru, dar tot n-au fost destule voturi. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Mulțumesc foarte mult. Domnul președinte Dragnea. Domnul deputat, aveți cuvântul.
|
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae-Liviu Dragnea: Stimați colegi, Acum câteva minute v-am spus că noi sperăm ca, în Parlamentul României, dacă o idee, o inițiativă legislativă este bună, noi o vom susține, chiar dacă nu vine de la noi. N-ați fost împotriva ideii, nu cred că cineva din opoziție nu susține agricultura. Nu cred că cineva din opoziție nu este interesat ca începând de la anul agricultorii să nu mai fie afectați de seceta, care, din păcate, începe să se împământenească vara în România. De asemenea, în afară de aceste investiții care sunt extrem de importante și necesare pentru agricultura românească mai erau și câteva prevederi importante pentru a facilita accesul la sistemul de irigații al fermierilor, pentru că știți bine, cei care aveți cunoștințe vaste în agricultură, că prețul actual este prohibitiv. Din acest motiv, mulți fermieri, mii de fermieri care au utilaje pentru irigații și instalații nu le pot folosi pentru că nu au bani să se conecteze la sistemul de irigații. Este păcat că ați folosit acest prilej, dincolo de faptul că este vina noastră și a liderilor de grup că nu s-au gospodărit ca membrii din coaliție să fie prezenți. Dar dumneavoastră ați fost în sală. În aceste condiții - și tot nu scuză atitudinea dumneavoastră - în aceste condiții, eu rog Guvernul să ia în serios posibilitatea de a emite, a adopta o ordonanță de urgență pentru că subiectul este extrem de important. Vă mulțumesc mult.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Dragi colegi, Proiectul de lege, fiind proiect de lege de aprobare a ordonanței de urgență, se întoarce sesiunea viitoare. Cred că eu am citit. Sper că toată lumea a înțeles. Nu este inițiativă parlamentară la Cameră decizională. Este proiect de lege de aprobare a ordonanței. Deci noi îl avem sesiunea viitoare, pe 1 februarie pe ordinea de zi. Dacă, până atunci, Guvernul va da o ordonanță, nu e nicio problemă. E un interval de timp până ne revenim. Ordonanța este în vigoare acum.
|
|
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Ca să cadă ordonanța trebuie să adoptăm cu un vot organic un proiect...
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: De respingere.
|
|
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: ...de respingere.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Corect, aveți dreptate. Ordonanța este în vigoare în acest moment. Își produce efectele în continuare. Domnul ministru Daniel Constantin.
|
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Constantin: Domnule președinte, Încă o dată, pentru colegii care se fac că nu înțeleg și vorbesc de faptul că nu există un program național pentru infrastructura de irigație. Le reamintesc faptul că acest program este deja în faza de implementare, le reamintesc faptul că avem 560 de milioane de euro fonduri europene pentru infrastructura secundară, le reamintesc faptul că avem deja 128 de milioane de euro care sunt aproape de finalizare în momentul de față, din programul 2007-2013, și le reamintesc că am dezbătut acest program național de irigații în comisie mai bine de o lună de zile. Am fost prezent la toate dezbaterile din comisie și i-am mulțumit domnului Nini Săpunaru pentru faptul că m-a invitat de fiecare dată și chiar a spus că nu discută dacă nu merg eu acolo. Deci am avut toată deschiderea să vă explic, iar astăzi, dacă spuneți că nu există un program național de irigații, nu înseamnă decât că aveți rea-voință. O să fac apel de fiecare dată în discuțiile pe care le vom avea cu fermierii să aibă o discuție și cu dumneavoastră și să le explicați în mod direct de ce n-ați fost de acord ca de la 1 ianuarie 2016 să începem și reabilitarea infrastructurii principale, o componentă fără de care degeaba investim în infrastructura secundară, pentru că nu putem să reducem costurile atât cât ne-am fi dorit. Pe de altă parte, sigur că sunt multe alte prevederi extrem de importante pe care le aducea această lege. Ați făcut referire dumneavoastră și la ceea ce înseamnă transferul de proprietate, fie că vorbim de proprietatea publică a statului sau proprietatea privată Această lege nu modifică cu nimic, așa că referirile dumneavoastră n-au nicio bază. Prevederile actualei legi vin să corecteze ceea ce s-a întâmplat: o lege veche, care spunea că se face transfer de proprietate. Și atunci când ați guvernat, când ați avut Ministerul Agriculturii, ați făcut transferul de proprietate de la stat către organizațiile de udători și n-ați prevăzut acolo o mențiune foarte importantă - să se păstreze în sistemul de irigații. Stimați colegi din opoziție, Sunteți astăzi responsabili de faptul că jumătate din infrastructura de irigații secundară, din păcate nu mai este în sistemul de irigații. S-au scos toate infrastructurile de acolo, s-au comercializat ca fier vechi și altfel de lucruri de genul acesta.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Mulțumesc foarte mult.
|
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Constantin: Astăzi n-ați vrut să corectați aceste lucruri pe care le-ați greșit în trecut. Regret acest lucru. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Mulțumesc foarte mult, domnule ministru. Păi nu vă supărați, a vorbit în calitate de ministru. A doua intervenție nu se poate pentru un deputat. A vorbit ca deputat din partea ALDE, explicarea votului, fiind deputat a votat. Acesta este avantajul pe care îl are un deputat care este numit ministru. A vorbit a doua oară în calitate de ministru. Nu pot să-i dau cuvântul nici domnului Daniel Constantin a treia oară, că nu există a treia calitate, nici domnului deputat Tinel Gheorghe, pentru că nu are altă calitate decât pe cea de deputat. Domnule deputat, vă rog frumos. Pe procedură? Dacă-mi spuneți care e procedura. De la microfon, vă rog frumos.
|
|
|
|
|
|
Domnul Radu Bogdan Țîmpău: Vă mulțumesc frumos, domnule președinte. Vreau să vă întreb pe dumneavoastră care este procedura: în calitate de ministru la votul final, după exprimarea votului final, cum poate veni cineva și să ne spună, să ia poziții politice? Nu este nici luni după-amiază, când este Ora Guvernului...
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Domnule deputat, Vă recomand, vă fac cadou sub semnătura mea un Regulament al Camerei Deputaților care vă explică foarte clar. Domnule deputat, În Regulament scrie foarte clar: Pe parcursul unei inițiative legislative sau unui proiect de lege ministrul de resort are dreptul să intervină oricând. Din păcate pentru dumneavoastră, ca fost președinte de comisie pentru afaceri europene, nici măcar acest articol nu l-ați știut, ca deputat. Oricând are dreptul la intervenție, în dezbatere de zeci de ori un ministru poate să intervină. La votul final poate să intervină, uitați-vă în Regulament. Dacă nu, vă rog frumos, pentru că nu mai aveți expertiză, uitați-vă la domnul Márton Árpád, poate că dacă îl ascultați pe el o să înțelegeți că acest articol e valabil de 20 de ani în Camerei Deputaților. Acesta este un drept pe care-l are un ministru și noi nu putem să-l încălcăm, pentru că el susține poziția Executivului. Noi nu facem parte din Executiv. Vă rog frumos să vă uitați la Regulament. Mulțumesc foarte mult.
|
|
|
|
|
|
18. Propunerea legislativă pentru completarea art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011. Legea este organică. Comisia pentru învățământ propune adoptarea propunerii legislative. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc foarte mult. 115 voturi pentru, 13 abțineri, 135 de voturi împotrivă. Nici această propunere legislativă n-a întrunit numărul de voturi necesare unei legi organice, așa încât a picat.
|
|
|
|
|
|
Respingeri. 19. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 304/2004. Legea este organică. Comisia juridică vă propune respingerea propunerii legislative. Suntem prima Cameră sesizată și expiră termenul constituțional pe 12 octombrie. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc. 253 de voturi pentru, 9 abțineri, 2 voturi împotrivă. Adoptată.
|
|
|
|
|
|
20. Propunerea legislativă pentru completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011. Și aici Comisia pentru învățământ vă propune respingerea propunerii. Termenul de adoptare tacită era 2 octombrie. Legea este organică. Să înceapă votul.
|
|
|
|
|
|
Doamna deputat Raluca Turcan explicarea votului. Doamna deputat aveți cuvântul. 164 de voturi pentru, 11 abțineri, 86 de voturi împotrivă. Adoptată.
|
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan: Dragi colegi, Astăzi nu a fost respinsă o lege care dădea un semnal foarte clar de alarmă și de reflecție. Și anume, un ministru care nu respectă legea trebuie să răspundă pentru faptele sale și pentru faptul că exact el, cel care trebuie să elaboreze și să implementeze legea, este cel care o încalcă. În această inițiativă, am inclus faptul că un ministru, ministrul educației naționale, dacă nu prezintă în Parlamentul României raportul de activitate privind starea învățământului românesc, așa cum prevede legea, să fie sancționat cu 30% din salariu. Nu aveam pretenția să treacă. Nu mi-am imaginat că în Parlamentul României pot să obțin o masă critică, astfel încât un ministru să ajungă să fie sancționat dacă nu respectă atribuții și fapte care trebuie și țin de responsabilitatea lui. Însă, această lege se va rediscuta și avem șansa să spunem tuturor celor care sunt vizați prin nerespectarea legii că pot să plătească cu 30% din salariu.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Mulțumesc, doamna deputat. Scuzați-mă, este neadoptată, are doar 164 de voturi pentru, îi trebuiau - pentru lege organică - 192, așa încât ea merge mai departe la Senat. Explicarea votului, domnul deputat Remus Cernea.
|
|
|
|
|
|
Domnul Remus-Florinel Cernea: Domnule președinte, Vă mulțumesc foarte mult. Fiind neafiliat, mă voi referi, pentru că în acord cu actualul regulament nu am putut să intervin la momentul discutării unei legi sau la momentul votării unei legi, o să reiau explicarea votului pentru trei proiecte. Mai întâi punctul 3 pe ordinea de zi, PL-x 511/2015 cu privire la stabilirea nivelului maxim al produsului de apă grea destinat unităților 1-4 de la Centrala nucleară de la Cernavodă. Cred că este o greșeală să votăm o astfel de lege, pentru o astfel de lege, din moment ce încă nu avem o strategie energetică a României dezbătută în Parlament. Încă nu este clar ce se va întâmpla cu reactoarele 3 și 4. Eu sper să nu se dea curs proiectului de realizare a acestora, mai ales că proiectul ar fi făcut de o firmă chinezească asupra căreia persistă și anumite semne de întrebare cu privire la standardele de securitate și la transparența acesteia. De asemenea, cred că este eronat să votăm o astfel de lege și să ne gândim la o durată de exploatare de 35-60 de ani a reactoarelor, în timp ce tot mai multe țări intră în proceduri de phase-out, adică își închid reactoarele și le înlocuiesc cu sursele regenerabile de energie. De aceea am votat împotrivă. Apoi am mai votat împotrivă și față de PL-x 398/2013 întrucât această lege avea și o prevedere în ordonanță de urgență a Guvernului, care reprezintă o nouă lovitură față de sursele regenerabile de energie, mai exact față de cei care promovează panourile solare, adăugându-se o dificultate în plus pentru proiectele de acest fel. Nu în ultimul rând, de fapt cel de-al treilea proiect este Pl-x 455/2015, față de care, de asemenea, am votat împotrivă întrucât nu văd motivul pentru care ar trebui să fie adăugați doi reprezentanți ai unui cult în unitățile de învățământ confesional preuniversitare. Atrag atenția că textul oricum avea mai multe greșeli de gramatică și litere în plus sau în minus sau o oarecare lipsă de sens. Oricum, la astfel de licee majoritatea, dacă nu chiar toți membrii din consiliile de administrație, în principiu, fac parte și sunt cumva membri ai unei biserici anume. Deci nu văd de ce ar fi trebuit suplimentat numărul membrilor cu doi. Acestea sunt cele trei voturi împotrivă. Vă mulțumesc foarte mult că mi-ați acordat dreptul de a mi le explica și sper să reparăm Regulamentul astfel încât această discriminare ca eu să vorbesc la sfârșit sau orice neafiliat să vorbească la sfârșit în fața unei săli goale să fie îndepărtată și să am aceleași drepturi depline ca și toți ceilalți colegi care fac parte din grupuri politice. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea: Vă mulțumesc. Declar ședința de astăzi închisă. Vă urez o zi frumoasă!
|
|
|
|
|
|
Lucrările ședinței s-au încheiat la ora 15,23.
|
|
|
|
|
|
|
|
|