Plen
Ședința Camerei Deputaților din 6 septembrie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.124/13-09-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2025 2024 2023
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2024-prezent
2020-2024
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2025 2024 2023
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2025 2024 2023
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 06-09-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 6 septembrie 2016

    Declarații politice și intervenții ale deputaților:  

Ședința a început la ora 8,26.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Florin Iordache, președintele Camerei Deputaților. În a doua parte a ședinței, domnul deputat Florin Iordache, președintele Camerei Deputaților, a fost asistat de domnii deputați Ion-Marcel Ciolacu și Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineața, stimați colegi.

Declar deschisă ședința consacrată declarațiilor politice de astăzi, 6 septembrie.

 
Video in format Flash/IOS   Sanda-Maria Ardeleanu - declarație politică intitulată Din nou în atenție depolitizarea școlii;

Pentru început o invit pe doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu, Grupul PNL.

Se pregătește domnul Florin Tătaru, Grupul PSD.

Aveți trei minute, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte.

Mi-am intitulat declarația politică de astăzi "Din nou în atenție depolitizarea școlii".

Am fost și am rămas un susținător al ideii de depolitizare a învățământului românesc. Este unul dintre subiectele care au apărut periodic și constant în luările mele de poziție ca deputat, membru în Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților, începând cu 2008. Am avut speranțe mari atunci când am lucrat, alături de colegi, la Legea educației naționale nr.1. Eram chiar vehementă pe această temă, ani de-a rândul, în dorința de a impune aplicarea unuia dintre principiile fundamentale care au stat la baza Legii educației naționale astăzi în vigoare. În 2012, la audierea noului ministru, am formulat explicit această întrebare: "Cum veți acționa, dacă veți susține, pentru depolitizarea școlii românești?" Răspunsul formulat a fost aproape o promisiune.

De fiecare dată, miniștrii educației, pe rând, unul câte unul, și-au luat, conștiincios, angajamentul că vor face totul pentru depolitizare. Salutam pe blogul meu, în urmă cu câteva săptămâni, inițiativa actualului ministru, profesorul-rector Mircea Dumitru, care, propunându-și să facă din depolitizarea școlii o prioritate, a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori din unitățile de învățământ preuniversitar. Tot atunci, îmi exprimam sprijinul necondiționat pentru demersul ministrului educației, anunțându-l că îi voi sesiza situații concrete de politizare a școlii care vor ajunge la biroul meu parlamentar.

Astfel încât acum aduc în atenția dumneavoastră, stimați colegi, stimate domnule ministru Mircea Dumitru, stimați membri ai echipei din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, o serie de aspecte, încă perfectibile, din cadrul metodologiei privind organizarea concursului de ocupare a funcției de director din unitățile de învățământ preuniversitar: posibilitatea ca propunerile și validarea candidaților să vină din partea Consiliului Profesoral al unității de învățământ. Astfel, profesorii sunt cei care își aleg directorul, comisia de evaluare urmând doar să verifice competențele de manager ale candidaților; nu putem vorbi de depolitizare în organizarea acestui concurs de vreme ce din comisiile de evaluare fac parte și consilieri locali, membri în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, persoane active în cadrul partidelor politice; candidații să fie titulari ai unității de învățământ; crearea a două sesiuni de concurs, astfel încât candidații care nu au promovat examenul național să aibă posibilitatea susținerii unui alt examen până la interviu. În eventualitatea nepromovării examenului, candidații să aibă dreptul de a fi numiți prin detașare în această funcție; în fine, vârsta candidaților să fie cu cel puțin 4 ani mai mică decât vârsta standard de pensionare.

La aceste aspecte, trebuie să adăugăm și altele, generale, dar care vizează direct subiectul politizării școlii și de aceea se impune, urgent, clarificarea situației directorilor de școli și a inspectorilor școlari care dețin și funcția de consilier local/județean. Este, în opinia mea, o situația clară de incompatibilitate. De asemenea, trebuie reglementat și contractul de management al directorului de școală, care ajunge subordonat al primarului, situație care afectează, în foarte multe cazuri, activitatea în școală.

Mai sunt doar câteva zile înainte de începerea anului școlar, iar faptul că politizarea continuă să fie o realitate indubitabilă ne obligă să luăm atitudine. Continui să susțin că valorile și respectarea lor trebuie să se regăsească în primul rând în școală. Continui să visez la ziua în care toate școlile din România vor fi conduse de directori cu har, de dascăli în adevăratul înțeles al cuvântului, cu școală de management dar, în primul rând, cu iubire de oameni, fie ei copii sau educatori, și școală. Si avem atât de mulți în sistem...

Sunt convinsă că majoritatea dintre dumneavoastră, stimați colegi, gândiți ca mine. Noi, parlamentarii, putem fi o a doua "mână dreaptă" pentru colegii din Ministerul Educației pentru a finaliza cu succes această operațiune dificilă, dar care merită orice efort, în primul rând, de conștiință.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Florin-Cristian Tătaru - declarație politică având titlul Criza transportatorilor, indiferența ASF și falimentarea companiilor românești;

Domnul Florin Tătaru. Se pregătește domnul Virgil Guran.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Cristian Tătaru:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi se numește "Criza transportatorilor, indiferența ASF și falimentarea companiilor românești".

Suntem, stimați colegi, în fața unei probleme naționale despre care Guvernul Cioloș și ASF refuză să discute sau să o soluționeze. Să vedem datele problemei: 5000 euro = preț RCA/camion/an în 2016; 3600 lei = preț RCA/taxi/an în 2016.

Care sunt costurile normale, costuri care pot fi suportate de transportatori și garantează totodată și profit pentru companiile de asigurări, conform calculelor efectuate în baza raportului întocmit anul acesta pentru perioada anilor 2013-2015 de către compania de consultanță Milliman la cererea ASF? 1.200 euro preț RCA/ camion/ an și 1.300 lei preț RCA/taxi/an.

Diferența este mai mult decât substanțială și va duce firmele românești de transport în faliment! Acesta este interesul nostru? Mă îndoiesc că falimentarea companiilor de transport va aduce vreun beneficiu României.

Dragi colegi,

Nu putem ignora criza transportatorilor. În Maramureș sunt 2916 licențe de transport mărfuri generale și 558 licențe transport persoane. Vorbim deci de foarte multe firme de transport și foarte multe locuri de muncă care asigură familiilor o pâine bună, locuri de muncă create de aceste companii. Sunt convins că și în județele pe care le reprezentați în Parlament situația este aceeași. În mod categoric, prețul RCA a atins limite astronomice și trebuie să recunoaștem faptul că ne confruntăm cu o problemă națională. S-a dat startul unui fenomen ce va avea efect de bulgăre: companiile nu își permit să plătească RCA-ul pentru toate mașinile, oamenii își pierd locurile de muncă, vor pleca să lucreze în străinătate, familiile se destabilizează, companiile românești se închid, intră pe piață companiile străine... și? Oare acesta este scopul? Oare atunci se va putea realiza scăderea prețurilor?

Am impresia că se dorește falimentarea companiilor de transport românești. Nu am văzut nici măcar o reacție publică a reprezentanților ASF cu privire la aceste prețuri care falimentează, repet, capitalul autohton și consider cel puțin îngrijorător acest lucru. Atrag atenția asupra faptului că ASF este o instituție publică a statului și trebuie să lucreze pentru cetățenii români.

În acest moment, pentru același tip de vehicul comercial, încadrat în aceeași clasă de bonus/malus, asigurătorii practică tarife cu diferențe de până la 300%, situație față de care atât ASF, dar și Consiliul Concurenței trebuie să prezinte public o poziție oficială. Solicit ca reprezentanții ASF să întreprindă toate demersurile necesare pentru a găsi o soluție imediată pentru reglementarea tarifelor de bază pentru RCA.

Cred că o soluție legislativă este reglementarea tarifelor de bază pentru RCA direct de către ASF și stabilirea prin reglementare a factorilor care influențează aceste tarife și a modului în care asiguratorii pot adăuga repere nejustificate în calculul actuarial. De asemenea, cred că o dată soluționată situația pe termen scurt, este necesară formarea unui grup de lucru la care să fie invitați și transportatorii și să se ajungă prin consens la soluții europene pentru stabilirea prețului RCA.

Trebuie să ne protejăm capitalul autohton și să sprijinim companiile românești. Haideți să ne unim forțele într-un grup de lucru pentru a reglementa această situație ce tinde să se transforme într-o problemă de siguranță națională. Propun înființarea unei comisii parlamentare temporare care să ajute la soluționarea cât mai rapidă a acestei probleme. Să facem un efort comun pentru binele românilor și al economiei naționale.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Virgil Guran - exprimarea unor îngrijorări cu privire la pierderile înregistrate de societățile de stat;

Îl invit pe domnul Virgil Guran.

Se pregătește domnul Vasile-Cătălin Drăgușanu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil Guran:

Mulțumesc, domnule președinte.

În acest mandat am fost foarte preocupat de ce se întâmplă cu societățile de stat. De ce? Pentru că sunt generatoare de pierderi, pentru că acolo există un management total deficitar și pentru că multe societăți particulare sau așa-ziși clienți politici au trăit foarte bine pe lângă aceste societăți.

Ultima statistică pe care am cerut-o ne relevă acest lucru. Sunt 83 de societăți cu capital integral sau majoritar de stat care au pierderi în anul 2015. Pierderea se ridică la aproape un miliard de euro.

Vă dați seama ce înseamnă un miliard de euro. Noi stăm să ne chinuim și ne gândim de unde facem rost să facem un tronson de autostradă Comarnic-Brașov, vorbim de 25 de ani, și bănuiesc c-o să mai vorbim încă 25 de ani despre acest lucru, pentru că incompetența celor care se ocupă de această construcție este foarte mare. Vorbim despre spitale regionale de mult timp și nu se întâmplă nimic. Ei, din acest miliard pierdere, dacă n-ar exista pierdere, deci nu venim să cerem profit, cerem doar atâta: să nu aibă pierderi. Din acest miliard cred că s-ar putea realiza și spitale regionale, s-ar putea începe și autostradă, s-ar putea lucra pentru școli, s-ar putea face multe lucruri.

Cred eu că legea guvernanței corporative care prevede ca cei care nu au performanță în managementul acestor societăți, prevede că acești oameni trebuie să dispară, să nu mai aibă dreptul să vină la examene, așa-zise examene, pentru că știm ce simulacru de examen s-a realizat până acum pentru a obține posturi în aceste societăți.

Deci, credem că această lege va putea să reglementeze și va putea să îndrepte acest lucru. Sper ca în scurt timp aceste societăți să nu mai aibă pierderi, iar unde nu există eficiență și nu există soluții, cred că trebuie să trecem la desființarea lor și înființarea unor entități elastice, viabile, care pot să aducă profit și pot să sprijine cu adevărat dezvoltarea economică a României. Este și responsabilitatea noastră, a Parlamentului, pentru că toate aceste societăți trebuie să fie verificate de către comisii parlamentare, de către Parlament, trebuie prinse inclusiv subvențiile în bugetul național și lucrurile acestea ne privesc și pe noi, așa cum am spus.

Sper ca viitorul Parlament să se aplece mult mai mult asupra acestei probleme și s-o reglementeze, pentru că este extrem de importantă.

Guran Virgil, deputat PNL de Prahova.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile-Cătălin Drăgușanu - declarație politică având subiectul Sunt necesare prevederi mai ferme în sectorul imobiliar;

Domnul deputat Vasile-Cătălin Drăgușanu.

Se pregătește domnul Sorin Stragea, Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cătălin Drăgușanu:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

Evenimentele tragice petrecute în Italia, datorate cutremurului de peste 6 grade pe scara Richter, readuc în actualitate o problemă gravă cu care se confruntă și România: dezvoltarea imobiliară fără respectarea cu strictețe a legislației în domeniu, dar și legislația prea laxă pe alocuri.

România este o țară seismică. Numai în ultimii 100 ani, au fost înregistrate peste 40 de cutremure în țara noastră. 10 noiembrie 1940, 4 martie 1977, 30 august 1986, 30 mai 1990 sunt datele de producere a unor cutremure distructive care au lăsat în urmă morți, răniți și distrugeri imense.

Seismologii, pe baza activității seismice măsurate, sunt de părere că România va fi lovită în perioada următoare de un cutremur mare de peste 7 grade pe scara Richter. Că astăzi țara noastră nu este pregătită pentru un astfel de eveniment este clar, însă nimic nu justifică nepăsarea și lipsa de fermitate a autorităților care au atribuții în verificarea modului în care sunt construite și renovate locuințele oamenilor.

Foarte multe autorizații de construcție sunt eliberate fără a respecta decât formal exigențele legale. Se construiește foarte mult și fără autorizație, fără respectarea autorizației de construire, fără efectuarea studiilor necesare asupra terenului de fundare, precum și fără dotarea clădirilor înalte cu senzori pentru detecție seismică. Cei care construiesc fără autorizație cel mult vor primi o amendă și li se pune în vedere să intre în legalitate. Rar se întâmplă ca acele construcții să fi demolate.

Răspunderea nu este doar a constructorului, ci e împărțită cu ceilalți implicați în șantier: dezvoltatorul imobiliar, proiectantul, dirigintele de șantier, dar și autoritățile de control. În caz de se întâmplă ceva rău, în final nimeni nu va răspunde pentru clădirile nesigure si eventualele victime.

În statele care fac din siguranța cetățenilor o prioritate națională, a construi ilegal înseamnă ani de pușcărie. În Chile, de exemplu, țară cu o activitate seismică foarte intensă, cel care răspunde penal de calitatea clădirii este primul proprietar. La noi, dezvoltatorul riscă închisoarea doar dacă se produce vreun eveniment și sunt victime. Noi nu prevenim, ci acționăm după ce dezastrul s-a produs și oamenii își pierd viața. Noi nu putem demola o construcție ilegală, pentru că e nevoie de o decizie a instanței chiar dacă ilegalitățile sunt clare.

La noi, dezvoltatorul imobiliar poate fi și constructor, și proiectant și expert în testarea materialelor puse în operă. Legea îi permite să se verifice singur, să își acorde buletine de analiză a materialelor. Inspecția de Stat în Construcții este blindată de dovezi ale verificărilor din teren. În realitate, de cele mai multe ori, inspectorii nici nu ajung să vadă ce și cum se construiește.

Panoul de afișaj lipsă, cartea construcției inexistentă, muncitorii necalificați și fără echipament de protecție, neasigurarea și nesemnalizarea șantierului, disconfortul excesiv creat proprietăților învecinate, sunt doar câteva elemente trecute de cele mai multe ori cu vederea de autorități.

Se discută despre legislația proastă, incompletă, care permite existența acestor anomalii. Însuși faptul că unui constructor nu i se cere o experiență similară relevantă, atunci când contractează lucrări, este de asemenea un neajuns. Suntem încă la stadiul de recomandări când vine vorba despre siguranța în executarea clădirilor rezidențiale.

Studiile comportamentale ale clădirilor la cutremur nu sunt obligatorii în România. Cu toate că există obligația de a monta în clădirile înalte senzori pentru detecție seismică, nimeni nu controlează acest aspect.

Goana după materiale ieftine, dorința de obținere a unui profit cât mai mare, lipsa de scrupule și moralitate, neglijarea aspectelor aleatorii în detrimentul siguranței și lipsa de supraveghere a autorităților pe parcursul lucrărilor sunt realități ale pieței imobiliare.

Prin urmare, nu este deplasat să spunem că în România domnește haosul imobiliar. Blocurile vechi sunt nesigure, dar nici cele noi nu dovedesc că ar fi mai rezistente în fața unui seism important. În caz de cutremur, vom acționa haotic, vom da vina unii pe alții și vom aștepta ca, prin trecerea timpului, să se uite că statul nu a luat toate măsurile pentru evitarea pierderilor de vieți omenești.

Voi depune un proiect legislativ cu intenția de a mai diminua situațiile aberante din sectorul construcțiilor imobiliare.

Vă mulțumesc.

Cătălin Drășușanu, deputat județul Neamț.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Sorin Constantin Stragea - declarație politică intitulată Educația, o prioritate pentru noi și pentru întreaga societate;

Îl invit pe domnul deputat Sorin Stragea, de la Timișoara, și se pregătește doamna deputat Florica Cherecheș, de la Bihor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Educația, o prioritate pentru noi și pentru întreaga societate".

Luni, 12 septembrie, va debuta un nou an școlar și voi avea deosebita plăcere să particip ca de fiecare dată la mai multe ceremonii de deschidere a unor școli din municipiul Lugoj.

Simt nevoia de a fi mai aproape de dascălii care, în condiții vitrege, își fac cu prisosință datoria față de copii și societate. Ei sunt cei care cu multă dăruire ne educă copiii, cei care, în pofida problemelor pe care le are sistemul educațional, încearcă să le depășească și să asigure o educație aleasă elevilor lor. Simt nevoia să fiu mai aproape de copiii noștri, de cei care trebuie să asigure viitorul acestui colț de lume, cei de care trebuie să ne îngrijim cu toții, părinți și dascăli deopotrivă.

E de datoria noastră, dragi colegi, să facem în așa fel încât să asigurăm toate condițiile ca toți copiii din această țară să primească o educație aleasă și demnă.

Incoerența actului de guvernare în domeniul educației nu mai este un secret pentru nimeni. Au suferit din cauza acestuia elevi, părinți și dascăli deopotrivă. Efectele dezastruoase ale politicii educaționale din guvernarea PDL-istă s-au văzut și se văd, din păcate, și astăzi. Trebuie să ne asigurăm că va crește calitatea actului educațional, că dascălii își vor recăpăta demnitatea și-și vor regăsi locul pe care-l merită în societate.

Sper din suflet ca cei mai mulți dintre părinți să fi reușit să asigure copiilor lor cele de trebuință pentru școală, ca aceștia să poată să învețe cu drag, să meargă la școală și să se bucure de cunoaștere.

Trecând cu vederea lista, parcă interminabilă, a problemelor din educație, este totuși o zi festivă. Să ne amintim cu drag de anii devenirii noastre, de dascălii care ne-au marcat existența și ne-au format ca oameni. Să urăm tuturor un an școlar mai bun, cu spor la învățătură, încununat de multe împliniri!

Deputat PSD, Sorin Stragea, Colegiul nr.7 Lugoj, Timiș.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Florica Cherecheș - declarație politică intitulată Vrem concursuri adevărate, și nu doar mimate;

Doamna Florica Cherecheș. Se pregătește domnul deputat Valerian Vreme.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Florica Cherecheș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Vrem concursuri adevărate, și nu doar mimate".

Am citit cu satisfacție, recent, în presă, declarațiile ministrului educației, domnul Mircea Dumitru, potrivit cărora intenționează să demareze un proces de depolitizare a învățământului românesc și că va trimite Corpul de control în toate județele în care există: "sesizări referitoare la modul în care se petrec numirile prin detașare ale directorilor de școli."

Am apreciat și avertismentul adresat inspectorilor școlari generali conform căruia: "Numirile directorilor trebuie să țină seama exclusiv de competențele și de integritatea persoanelor în cauză". În primul rând, intențiile ministerului sunt nu doar necesare, dar și binevenite, întrucât depolitizarea sistemului educațional înseamnă un pas înainte pentru crearea unui sistem de învățământ performant pe termen lung.

În al doilea rând, sunt binevenite pentru că Guvernul anterior, condus de PSD, a încurajat numirile pe criterii politice sau alte criterii subiective, și nu neapărat de competență, atât ale inspectorilor școlari, cât și ale unor directori de școli. Astfel, în județul Bihor, de unde provin, în ultimii doi-trei ani au fost schimbați foarte mulți directori de școli și licee, iar majoritatea celor numiți în funcții sunt susținuți de PSD, având calitatea de membru sau simpatizant.

Având în vedere faptul că s-a anunțat că în luna octombrie vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de director, i-am adresat domnului ministru, uzând de instrumentul pe care-l avem la dispoziție ca deputați, următoarele întrebări: 1. când va fi publicată metodologia de organizare a concursurilor; 2. cum se vor organiza concursurile și unde se vor desfășura ele, astfel încât să fie corecte, obiective și imparțiale; 3. cine va face parte din comisia de concurs și cum se va elimina factorul subiectiv, mai ales la examinarea orală, având în vedere că în inspectoratele școlare județene, dar și în minister, majoritate angajaților cu funcții de răspundere beneficiază de susținerea PSD; 4. având în vedere că în ultimii doi ani au fost înlocuiți deja mulți directori în județ, aceștia sunt favorizați față de contracandidații lor, având acces la mai multe informații. Cum se va asigura pornirea lor în concurs cu șanse egale având în vedere că pentru întocmirea planului de management și dezvoltare a unității școlare au nevoie de o mulțime de informații pe care le pot obține cu ușurință din interior; 5. se intenționează implicarea comunității locale prin eventuala participare în comisia de concurs, astfel încât să se asigure mai multă obiectivitate și reprezentativitate pentru concurs?

Astăzi, de la această tribună a Parlamentului României doresc să solicit public Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice să țină cont de întrebările mele pentru a asigura un climat corespunzător organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor de director, astfel încât criteriul performanței să primeze față de cel al afilierii politice.

Florica Cherecheș, deputat PNL de Oradea.

 
Video in format Flash/IOS   Valerian Vreme - declarație politică având titlul: Schimbarea directorilor de școli și licee a bulversat întreg sistemul educațional. Cine răspunde pentru haosul creat?;

Domnul Florin Iordache:

Domnul Valerian Vreme, Grupul UNPR.

Se pregătește domnul Sorin Iacoban, Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valerian Vreme:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

De câteva săptămâni, asistăm la un adevărat haos în sistemul educațional din România, haos generat de deciziile de schimbare a directorilor de școli și licee. Această situație este cauzată de neaplicarea conformă a Legii învățământului nr.1/2011, care creează nemulțumiri, proteste și derută în rândul elevilor, al părinților și al cadrelor didactice, cu mai puțin de o săptămână înainte de începerea unui nou an școlar.

Schimbarea directorilor de școli, licee și colegii a stârnit reacții negative, cu atât mai mult cu cât nu s-a precizat nicăieri ce culpe sau neîndepliniri manageriale ar avea respectivele cadre didactice. Printre cei care și-au pierdut calitatea de directori sunt oameni apreciați, stimați de corpul profesoral, de părinți și de elevi, oameni care au aflat din presa locală că vor fi înlocuiți. De altfel, mai multe petiții de susținere a acestora au apărut în mediul virtual, iar asociații de părinți, elevii și cadrele didactice din diverse școli și licee au protestat public față de aceste schimbări. Însă fără niciun efect.

Ne aflăm, practic, în fața unei epurări pe criterii politice a managerilor de școli, asistăm la gesturi în forță făcute de inspectori școlari generali cu apartenență politică bine definită. Am să vă dau doar două exemple: în județul Bacău are loc o PSD-izare rapidă a sistemului de învățământ. În județul Brăila, un inspector școlar general, membru al ALDE, și-a numit colegii de partid în posturi de directori de școli. Problema de fond rămâne modul arbitrar în care cadrele didactice ajung să ocupe posturile de directori de instituții de învățământ, cu ignorarea completă a cadrului legal.

Legea educației naționale prevede clar că astfel de posturi se ocupă în urma unor concursuri, ceea ce ar da posibilitatea aplicării pe termen mediu a unui proiect managerial, implementarea unei viziuni și o coerență în decizii, care să aibă ca unic scop creșterea calității actului educațional. Schimbările discreționare, lăsate la latitudinea unui inspector general, creează degringoladă, lipsă de coerență și scăderea credibilității.

În ciuda numeroaselor promisiuni de intrare în normalitate, în județul Bacău, spre exemplu, nu s-a mai organizat un concurs de ocupare a unei funcții de director de școală, liceu sau colegiu de opt ani. Numirile s-au făcut cu delegație, la latitudinea factorului politic. Urmarea? În anul 2011, în județul Bacău au fost schimbați 45 de directori de școli, pentru ca, un an mai târziu, 88 de manageri de școli și 30 de adjuncți să fie înlocuiți din nou. Anul școlar 2014 a debutat cu noi conduceri în 50 de școli din județul Bacău. Anul acesta s-a reluat "procedura".

Între timp, astăzi, când mai sunt doar câteva zile până la începerea cursurilor, 120 școli din cele 755 existente în județul Bacău nu au autorizație sanitară de funcționare. În plus, există încă instituții de învățământ cu grupuri sanitare în afara corpurilor de clădire, sunt școli în care nu au fost executate nici măcar lucrări de igienizare. Rezultatul? Mii de copii care nu mai merg cu drag la școală, profesori dezamăgiți și demotivați de condițiile în care trebuie să-și desfășoare activitatea.

Stimați colegi,

Nu am fost niciodată de acord cu numirile pe criterii politice ale directorilor de școli și cred cu tărie că instituțiile de învățământ trebuie conduse de oameni cu viziune, dedicați, cred în promovarea pe criterii de competență, nu pe susținerea politică drept criteriu de bază. Acum câteva zile, am semnalat această situație ministrului educației și sunt în așteptarea unei schimbări de atitudine. Cred că o poziție comună ar putea determina reprezentanții Executivului să organizeze concursurile de directori de instituții de învățământ, așteptate în teritoriu de atâția ani.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionați.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valerian Vreme:

Vă mulțumesc.

Deputat Valerian Vreme, Circumscripția electorală nr.4 Bacău.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Vă reamintesc, aveți câte trei minute, stimați colegi, ca să poată să vorbească toți colegii.

 
Video in format Flash/IOS   Sorin-Avram Iacoban - declarație politică intitulată 112 - S.O.S. sportul românesc!;

Îl invit, în continuare, pe domnul deputat de Iași, Sorin Iacoban. Se pregătește domnul deputat Gheorghe Dragomir.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "112 - S.O.S sportul românesc!".

Dragi colegi,

Singurul domeniu în care România mai ținea ștacheta sus la nivel internațional, și anume sportul, s-a scufundat în contraperformanță. Eliminarea timpurie a echipei naționale de fotbal de la Campionatul European, calificările ratate la Olimpiada de la Rio, precum și rezultatele slabe la această competiție supremă la nivel mondial ne fac să tragem un semnal de alarmă: 112. O medalie de aur, o medalie de argint și două medalii de bronz. Acestea sunt semne ale dezastrului național in sport.

Un număr mic de sportivi calificați, cel mai mic din ultimele cicluri olimpice, deși bugetul pus la dispoziție federațiilor naționale a fost cel mai mare și implicit unul generos.

Gimnastica românească a falimentat, deși de-a lungul timpului a fost regina performanței românești în sport, cu un total de 72 de medalii, din care 25 de aur, 21 de argint și 26 de bronz. Din păcate, echipa de gimnastică a României nu s-a calificat la Rio, la 40 de ani de când Nadia Comăneci obținea prima notă de 10 din gimnastica mondială.. Atletismul, în top 5 al performanțelor obținute, cu 35 de medalii, nu a mai obținut nicio medalie la această olimpiadă. Boxul românesc, cu 25 de medalii de-a lungul timpului, a sfârșit lamentabil, calificând un singur sportiv. Caiac-canoe, sportul care a adus de-a lungul timpului 34 de medalii, nu numai că nu a calificat niciun sportiv, dar a fost cutremurat de un scandal murdar de dopaj, toți sportivii calificați fiind excluși de C.I.O. de la Jocurile Olimpice și suspendați. Și ca să se pună capac la această situație dezastruoasă, aflăm, după încheierea olimpiadei, că am mai pierdut o medalie, la haltere, din cauza unui scandal de dopaj, delegația României rămânând doar cu patru medalii câștigate.

Ca să înțelegem dimensiunea dezastrului, țări fără tradiție olimpică au excelat la Rio: Ungaria - 15 medalii, Jamaica - 11 medalii, Noua Zeelandă - 18 medalii, Uzbekistan - 13 medalii și lista mai poate continua.

Se mai poate ieși din această situație? Eu spun că da, dacă preluăm ca exemplu situația Marii Britanii. Marea Britanie, în 1996, a obținut o singură medalie de aur, cu o finanțare de 5 milioane de lire sterline din bani publici. Prim-ministrul de atunci, John Major, a prezentat o serie de acte normative reformatoare, printre care și asigurarea finanțării sporturilor olimpice din veniturile Loteriei Naționale, rezultatele văzându-se imediat: 28 de medalii în 2000, 30 de medalii în 2004, 47 de medalii în 2008, ajungând astfel la Olimpiada de la Rio să obțină locul 2 în clasamentul pe națiuni, cu 67 de medalii obținute.

Rețeta succesului a însemnat o finanțare corespunzătoare și schimbarea ansamblului de legi din domeniul sportului.

Dragi colegi,

Luna august nu a fost o lună de concediu pentru mine. Am lucrat împreună cu stafful meu la o nouă lege a sportului, care a concretizat propunerile din mandatul doamnei Szabo, propunerile doamnei ministru Lipă, propunerile federațiilor naționale, precum și propunerile grupului de lucru de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român. În această sesiune parlamentară voi depune această lege pentru care voi cere procedura de urgență, deoarece sportul românesc are nevoie de această urgență.

Sunt schimbări de fond care reprezintă soluții pentru sportul românesc. Am regândit atribuțiile federațiilor naționale în raport cu atribuțiile ministerului de resort; am regândit statutul juridic al cluburilor sportive școlare, insistând pe posibilitatea de finanțare a acestora și a asociațiilor sportive școlare; am mărit numărul orelor de sport din programa școlară și s-a insistat pe selecția timpurie a sportivilor, prin regândirea sistemului de acordare a licențelor de antrenor și instructor sportiv; s-a regândit sistemul de rente viagere; s-a regândit sistemul de finanțare a federațiilor naționale, precum și procedura de recunoaștere a acestor federații; s-au instituit drepturi și obligații suplimentare pentru Federația Sportului Școlar și Universitar; s-a dat posibilitatea finanțării din bani publici pentru salariile sportivilor, antrenorilor și specialiștilor în sport, cu redefinirea noțiunii de specialist în sport; s-au dat noi obligații pentru deținătorii de baze sportive; s-a acordat o atenție specială luptei împotriva dopajului, precum și scutirii de impozite și taxe pentru anumite structuri sportive sau produse sportive.

Sportul românesc are nevoie de această nouă lege, precum și de un pachet de legi care trebuie lucrat în această toamnă în regim de urgență. Și aici mă refer la modificări ale Codului fiscal, ale Legii sponsorizării și ale Legii finanțelor publice locale.

Sunt încredințat, dragi colegi, că acest proiect de lege va fi depus într-o săptămână în Parlament și va fi susținut de toate partidele politice, indiferent de coloratură, deoarece sportul românesc, în acest moment, se află la terapie intensivă și are nevoie de reforme urgente, pentru a nu ajunge la faliment.

Rețineți, sportul românesc a strigat deja după ajutor...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

... - S.O.S. 112, Olimpiada de la Rio!

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Gheorghe Dragomir - declarație politică având titlu Modestia premierului Dacian Cioloș surprinde din nou. Șeful Executivului, călător la clasa economică;

Domnul Gheorghe Dragomir.

Și încă o dată vă rog, stimați colegi, haideți să ne încadrăm în trei minute, pentru că, la un moment dat, o să vă opresc, dacă fiecare declarăm cât vrem.

Domnul Gheorghe Dragomir. Se pregătește domnul Ionuț Vulpescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Modestia premierului Dacian Cioloș surprinde din nou. Șeful Executivului, călător la clasa economică."

În țara unde șeful Senatului se consideră mult prea ocupat și important să stea la coadă, asemenea oamenilor de rând, pentru a-și reînnoi permisul auto, unde în urmă cu câteva luni un polițist își pierdea viața pentru a face loc în trafic coloanei oficiale a unui ministru plagiator, bunul-simț și decența celor care ne conduc, astăzi, sunt flori rare. Ceea ce pe noi ne surprinde, într-o lume civilizată ar fi socotit, fără doar și poate, ceva firesc.

Cel mai recent exemplu este cel al premierului Dacian Cioloș care a plecat duminică într-o vizită oficială în Germania, la München, cu un avion de linie al companiei Tarom, călătorind alături de ceilalți pasageri la clasa Economic și refuzând un upgrade pentru Business Class. Sub ochii celorlalți călători, premierul și-a făcut loc, cu bagajul în mână, până la locul său și s-a așezat alături de șeful Cancelariei. De altfel, nu este prima dată când Dacian Cioloș călătorește cu o cursă de linie, în luna ianuarie alegând să meargă la Paris în același mod.

Deși are numeroase responsabilități, Dacian Cioloș ne arată cu fiecare ocazie că nu are nimic de-a face cu aroganța, tupeul și șmecheria predecesorilor săi. Din fruntea Executivului, premierul Dacian Cioloș demonstrează că a rămas același om simplu, modest, cu bun-simț, cu aceleași drepturi și obligații ca fiecare dintre noi. Un om care a performat în Comisia Europeană, un om provenit dintr-o lume cu alte standarde de calitate și un alt mod de a comunica. Fără fală, fără promisiuni false. De astfel de oameni are nevoie România.

Personal mi-aș dori ca viitorul Guvern, care va fi format după alegerile parlamentare, să fie condus tot de Dacian Cioloș, indiferent dacă va opta să se înscrie într-un partid sau nu. Premierul Cioloș trebuie să-și continue politica de dezvoltare și după acest mandat scurt, pentru a-și duce la bun sfârșit proiectele începute deja. România dă semne că poate performa. Tocmai de aceea, avem nevoie în fruntea Guvernului de un om cu experiență europeană, care să-și poată pune amprenta, împreună cu miniștrii săi, pe dezvoltarea țării.

Mulțumesc.

Gheorghe Dragomir, deputat PNL Constanța.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Vulpescu - aserțiuni cu privire la dezastrul păstorit în cultură de miniștrii tehnocrați;

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Ionuț Vulpescu.

Se pregătește domnul deputat Aurelian Mihai.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Vulpescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Distinși colegi,

Actualul Guvern, printr-o campanie mediatică agresivă, vrea să ne facă să credem că domeniul culturii a căpătat un loc central în actul de guvernare. Fals! Când privim acțiunile Guvernului, vedem că în spatele campaniei de imagine se ascunde dorința de a distrage atenția opiniei publice de la dezastrul păstorit în cultură de miniștrii tehnocrați. Mă refer aici la campania de promovare a subscripției publice pentru achiziționarea sculpturii lui Constantin Brâncuși, "Cumințenia Pământului".

În timp ce guvernanții îi îndeamnă pe români să doneze bani pentru această sculptură, pentru a strânge suma de 6 milioane de euro sau aproximativ 26,7 milioane de lei, la rectificarea bugetară din luna august, Ministerului Culturii i-au fost tăiate 179,5 milioane de lei, de șapte ori suma cerută populației.

Constat cu surprindere, legat de această rectificare bugetară, lipsa de reacție a unor colegi care anul trecut, când cultura nu a pierdut nici măcar un leu, au fost extrem de vehemenți și mi-au solicitat demisia din poziția de ministru, doar pentru că pe proiectul inițial al Ministerului Finanțelor, bugetul Ministerului Culturii era diminuat cu 2.000.000 de lei, o sumă oricum infimă față de cele 179,5 milioane de lei, tăiate acum.

De fapt nu doar că anul trecut cultura nu a avut o rectificare bugetară negativă, dar a fost suplimentat bugetul Festivalului Internațional "George Enescu" și am putut aloca bani pentru investiții și proiecte importante la Opera Națională din București, la Teatrul Național "Ion Luca Caragiale" din București, Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Satului "Dimitrie Gusti", Muzeul Țăranului Român, Teatrul Național "Lucian Blaga" din Cluj și Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Timișoara și de asemenea am obținut înființarea și bugetarea a 100 de posturi la Teatrul Național din București și la alte instituții reprezentative de cultură, posturi care au fost blocate de administrația tehnocrată de la Ministerul Culturii. După care onorabilii colegi, anul trecut extrem de critici, se plâng ipocrit de soarta crudă a culturii.

În contextul mai larg al aniversării celor 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, aș adăuga lipsa de acțiune a actualei conduceri a Ministerului Culturii în ceea ce privește dosarul pentru includerea în patrimoniul UNESCO a ansamblului "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu, dosar pe care anul trecut l-am retras pentru a-l actualiza cu observațiile făcute de experți internaționali și pentru a evita astfel respingerea sa pentru totdeauna.

Astăzi nu mai știm ce s-a întâmplat între timp. Nu se mai știe nimic public despre acest dosar. Știm doar că la ultima reuniune a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, care a avut loc la Istanbul, nu s-a întâmplat nimic în acest sens.

Un alt punct restant este înființarea Muzeului Național "Constantin Brâncuși", aprobată de către Parlament, în vara anului trecut, prin Legea nr. 199/2015.

Au fost discuții în luna februarie a acestui an, despre inițierea unor demersuri în acest sens, însă de atunci lucrurile stagnează.

Coroborând toate acestea, putem concluziona că sub pretextul sprijinului acordat culturii naționale, care este admirabil, sublim, am putea zice, dar lipsește cu desăvârșire, actualul Executiv a transformat o intenție bună, de altfel, într-un joc de imagine. Și nu orice fel de joc, ci unul finanțat pe spinarea cetățenilor acestei țări și de pe urma căruia în niciun caz nu profită cultura română.

Suntem încă departe de a face din cultură o valoare a bunei guvernări și un obiectiv central al actului de guvernare.

Deputat Ioan Vulpescu, Colegiul nr. 13, București.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Aurelian Mihai - relevarea unor probleme cu care se confruntă românii din diaspora;

Îl invit în continuare pe domnul deputat Aurelian Mihai. Se pregătește domnul deputat Florin Gheorghe, Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineața!

Stimați colegi,

Domnule președinte,

A fost o vară plină de evenimente extrem de tumultuoase, atât în România, cât și în diaspora, începând de la cazul de sclavie din Argeș, din Berevoești, unde mă așteptam ca până în momentul de față să existe o anchetă în toată țara, cu privire la toate cazurile existente de sclavie, pentru că nu este singurul.

Partea cea mai tristă în toată această chestiune o reprezintă - și aici o spun cu toată certitudinea - faptul că acele persoane care exploatau români, cetățeni români, primeau ajutoare sociale. Acesta este cancerul societății românești în momentul de față. Suntem stat european, iar în România anului 2016 constatăm că avem cazuri de sclavie.

Cu privire la situația din diaspora, dacă nu aș fi cunoscut toate acele situații prin care trec românii, semnalate, la care am fost prezent la fața locului, poate că nu aș fi avut nimic de obiectat. Și aici nu pot să laud Guvernul. Când ceva bun se întâmplă, evident că trebuie respectat, trebuie apreciat și trebuie promovat; absolut orice lucru bun. Dar, în afara țării, situația ingrată de la consulatele românești continuă, în multe dintre ele. Și nu am semnalat o dată, aproape lunar semnalez Guvernului României cazuri în care cetățenii români sunt nevoiți să aștepte la poarta Consulatului cu orele. A fost de data aceasta cazul unei familii pe care am întâlnit-o în Viena, în luna iulie. Plecaseră de la două dimineața de acasă, pentru a ajunge la Consulat, cu un bebeluș după ei. Și iată că la 11,00-12,00, ziua, ora la care m-am aflat acolo, acei oameni încă așteptau pentru ca serviciul consular solicitat să fie deservit.

Situația din Italia, în urma cutremurului. Iarăși, dacă nu aș fi fost prezent în Amatrice, acum mai bine de o săptămână, poate aș fi tăcut, în lipsa unor probe reale. Și aici vă pot spune că sunt extrem de nemulțumit. Până în momentul în care eu am ajuns, nu știu dacă reprezentanții statului român în Italia au solicitat primăriei din Amatrice și din localitățile care au fost afectate de cutremur - Accumoli, Arquatra del Tronto, Pescara del Tronto, Saletta ș.a.m.d., listele cu românii care trăiau în localitate și erau înscriși la primărie, pentru a telefona, pentru a căuta, chiar din prima zi, toți cetățenii români care trăiau în localitate.

Și vă mai spun un lucru. Pentru că este o situație jenantă pentru noi, ca stat, acum, în secolul XXI, să ai sute de mii de români care lucrează ilegal. Și vorbesc numai în Italia. Situația din Foggia, din Capitanata - mi se pare că este semnalată chiar în ediția de săptămâna trecută a unui ziar românesc, dacă nu mă înșel, "Gazeta Românească" din Italia - este expresia rezultatelor actualului Guvern în relația cu românii din diaspora. Și nu pot să-i laud. Exploatarea laborală, exploatarea în domeniul muncii există. Dacă ne facem că închidem ochii și că nu cunoaștem această realitate este rău. Sunt foarte mulți români care lucrează ilegal. Și în Amatrice erau.

O să concluzionez spunând - pentru că nu știu câți dintre dumneavoastră ați sesizat - pentru cei care au murit în Italia, am salutat inițial demersul Guvernului de a acorda anumite ajutoare victimelor acelui cutremur, români. Dar ca să vezi că pentru fiecare persoană decedată, un fel de despăgubire, nu știu ce putea să fie, să se acorde 1.000 de euro pentru fiecare decedat este jignitor. 1.000 de euro costă acesta, telefonul, un telefon bun, într-un magazin.

Dacă viața unui român din diaspora costă 1.000 de euro, eu zic că lucrurile în România nu stau rău, stau foarte grav.

Vă mulțumesc.

Aurelian Mihai, deputat diaspora.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Florin Gheorghe - declarație politică intitulată România are nevoie de măsuri fiscale suplimentare pentru încurajarea muncii;

Îl invit pe domnul deputat Florin Gheorghe.

Se pregătește domnul deputat Radu Zlati.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Începând cu luna octombrie a anului 2014, în materie de politică fiscală s-a făcut un pas uriaș pentru diminuarea poverii fiscale aplicate asupra muncii. Au fost reduse atunci cu cinci puncte procentuale contribuțiile de asigurări sociale datorate de angajatori. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreun partid parlamentar care să se fi opus acestei măsuri. Știm cu toții că suntem una dintre țările cu cele mai mari impozite aplicate asupra angajaților și angajatorilor. Au existat, ce-i drept, sceptici sau optimiști rezervați, însă după aplicarea acestei măsuri am putut vedea cu toții efectele sale benefice în piața muncii, identificate, în principal, prin creșterea numărului de contracte de muncă oficializate.

Trebuie să recunoaștem faptul că așteptările legate de măsura fiscală luată în anul 2014 au fost mult mai însemnate, însă trebuie să vedem, în același timp, faptul că salariul minim brut în plată astăzi nu mai este același cu nivelul din 2014 și că noul Cod fiscal a schimbat într-o măsură importantă întreaga filosofie fiscală din România. Astfel, măsura din anul 2014 a început să-și limiteze efectele favorabile.

Stimați colegi,

Recent adresam o interpelare ministrului muncii, domnul Dragoș Pîslaru, cu privire la numărul mare de accidente de muncă înregistrate la Constanța, soldate în majoritatea lor cu decese sau incapacitatea de muncă a angajatului, în special în domeniul construcțiilor, și atrăgeam atenția asupra faptului că ori de câte ori se întâmplă un eveniment tragic se descoperă că angajatul nu avea forme oficiale de muncă. Pe scurt, lucra la negru și era plătit la sfârșitul zilei.

Opinia mea în această chestiune este că niciun angajator din România nu își dorește să aibă angajați la negru și să riște sancțiuni usturătoare din partea autorităților. De asemenea, nu cred că există vreun angajat care nu își dorește să fie asigurat medical, să aibă o contribuție la sistemul de pensii, un minim de protecție socială și o garanție pentru el și familia lui. Așadar, problema nu este nici la angajat, nici la angajator, ci ea există în continuare în sistemul fiscal care-i împinge pe amândoi la o înțelegere tacită, care ia forma muncii la negru.

Am văzut de curând că există în procedură parlamentară o propunere a colegilor mei care diminuează încă o dată cuantumul contribuțiilor de asigurări sociale, cu încă cinci puncte procentuale, de această dată atât pentru angajator, cât și pentru angajat. Ca membru al Comisiei pentru finanțe, primul lucru la care m-am gândit a fost dacă o astfel de măsură este sustenabilă sau nu, având în vedere deficitul bugetar mare de anul acesta și performanțele modeste ale ANAF în anul 2016. Am realizat că și în anul 2005, când s-a redus impozitul pe venituri la 16%, existau aceleași condiții macroeconomice, iar măsura a fost un real succes: încasându-se mai puțin de la mai mulți, volumul veniturilor a fost mai mare.

Stimați colegi,

Relaxarea fiscală asupra muncii nu va găsi niciodată cele mai bune condiții macroeconomice. Tot timpul vom avea o scuză denumită prudență bugetară, pentru a lua astfel de măsuri îndrăznețe. Așadar, este un act de curaj economic, menit să reducă economia neagră din România. Personal, voi susține și voi vota inițiativele de diminuare a poverii fiscale asupra muncii, fiind convins că beneficiile sunt superioare costurilor. Costurile unei asemenea măsuri sunt pe termen scurt, în vreme ce beneficiile vor fi pe termen lung, chiar și asupra fondului de pensii, prin simplul fapt că baza de impunere se lărgește cu noi contribuabili.

Deputat PSD de Constanța, Florin Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Radu Zlati - exprimarea unor îngrijorări legate de începutul unui nou an școlar;

Domnul Radu Zlati.

Se pregătește domnul deputat Gheorghe Udriște, Grupul UNPR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Zlati:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Mai sunt câteva zile și începe un nou an școlar, 2016-2017, care, teoretic, ar trebui să înregistreze un plus în desfășurarea activității în învățământul preuniversitar. Se întâmplă acest lucru? Mă tem că nu.

Avem, ca și în ceilalți ani, un procent însemnat de școli care nu au primit aviz sanitar de funcționare. Începem, ca și în alți ani, luna septembrie venind pentru un an întreg, pentru o linie întreagă de învățământ - mă refer la clasele a IV-a - deci, revin, fără manuale școlare pe bănci. Aceasta, în ciuda eforturilor depuse de către minister de a reglementa situația, dar, se pare, lăcomia - ca să mă exprim elegant - unora dintre diriguitorii procesului de licitație a manualelor a depășit cadrul legal, cu mult.

Cel puțin în toamnă vom avea concursuri pentru directori. Și colegi ai mei au făcut anterior referire la această amplă lucrare națională.

Din păcate, metodologia pe care se va desfășura concursul de directori prezintă deficiențe și cel puțin în mediul rural un procent însemnat de școli nu vor avea directori care să câștige acest concurs, pentru că practic este imposibil, pe această metodologie.

Iar, în al doilea rând, pe faimoasa ordonanță de mărire a salariilor cadrelor didactice, acești directori vor pierde la salariu, cu sume variate, mergând până în jur de 800 de lei.

Aș încheia aici, pentru că îmi voi permite să revin cu o declarație politică după 12 septembrie, dar vreau să atrag încă o dată atenția că dacă sunt de acord că în sănătate trebuie dublate cât mai curând salariile personalului medical, deoarece din cauza unui act medical prost se moare, se moare, la propriu, se moare pe capete, în România, dar tot atât de adevărat este că trebuie să găsim mijloacele necesare pentru a dubla cât mai repede și salariile în învățământ, pentru că și din cauza prostiei se moare în această țară, nu numai din cauza corupției, iar sistemul preuniversitar de învățământ, stimați colegi și colege, face să crească procentul de oameni prost pregătiți care intră, după aceea, fie în câmpul muncii, fie în viața socială, fie, mai târziu, în regimul studiilor universitare. Nu vom face bine România cu un corp profesoral nemotivat, adică prost plătit.

Atenție, este regim de urgență în sistemul preuniversitar, deși nimeni dintre diriguitori nu pare să fi sesizat acest lucru. Dovadă, procentele infime din PIB alocate învățământului.

Vă mulțumesc.

Radu Zlati, deputat de Cluj.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Gheorghe Udriște - declarație politică intitulată Făcurăți ce făcurăți și vă mânjirăți și cu sportul!;

Domnul Gheorghe Udriște, Grupul UNPR. Se pregătește doamna doctor Tamara-Dorina Ciofu, deputat de Botoșani.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Udriște:

"Făcurăți ce făcurăți și vă mânjirăți și cu sportul!"

Nu vă speriați, domnule președinte, stimați colegi,

Declarația mea politică se adresează celor care și-au bătut joc de sport în România.

Am încheiat Jocurile Olimpice de la Rio pe locul 47, câștigând cinci medalii, iar până să consemnez actualul document, au mai rămas patru. În urmă cu patru ani, România termina Jocurile Olimpice de la Londra pe locul 27. În 2008, plecam din China pe locul 17. În 2016, performanța a scăzut la nivelul anilor '50. Aceste ultime Jocuri Olimpice - cele de la Rio de Janeiro din 2016 - ne-au arătat, dacă noi încă nu constatasem, unde suntem ca nație: în Evul Mediu.

Dezastrul înregistrat este oglinda societății românești.

Cei 26 de ani de hoție, de fărădelegi și de snobism, de cinism și de egoism duse la extrem de megalomania derbedeilor politici ajunși în funcții de conducere și care se și autointitulează politicieni ne-au readus în Evul Mediu.

Sportivii care au reprezentat România la Rio au concurat așa cum au știut mai bine, cu bagajul de cunoștințe dobândit în ultimii ani de pregătire.

Lipsa rezultatelor ne dovedește lipsa de viziune a "managerilor" care s-au ocupat de sport în România ultimilor 25 de ani.

Un fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român și membru al Comitetului Internațional Olimpic ne atrăgea atenția într-un interviu că sportul de performanță trebuie să trăiască singur, iar unica responsabilitate a statului este aceea de a crea condițiile pentru ca acesta să funcționeze.

Suntem departe de ceea ce alte state le oferă sportivilor care le reprezintă. Asta nu ne împiedică să aspirăm la modele de succes, iar fiecare pas în direcția aceasta este un câștig. Autoritățile trebuie să înțeleagă că infrastructură nu înseamnă doar stadioane de fotbal. Excelăm în sporturi precum: gimnastică, canotaj, atletism, ciclism, haltere, înot, judo, scrimă, tenis de masă și lista poate continua. Statul român trebuie să înțeleagă că finanțarea deplină a unui sport înseamnă permiterea de sponsorizări private, iar în lipsa unei legislații care să încurajeze astfel de activități, acestea nu vor fi disponibile.

Și de parcă n-ar fi fost destul, vine și secretul lui Polichinelle: echipamentul sportivilor români la Olimpiada de la Rio.

Iată ce spunea marea sportivă Ana Maria Popescu Brânză: "Cu siguranță nu echipamentul reprezintă motivul pentru care nu au fost unele rezultate. Cu siguranță, nu! Dar vă garantez că mergând prin satul olimpic am avut un sentiment de inferioritate. Nu poți să ridici capul din pământ. Noi aveam o glumă între noi, că suntem îmbrăcați de la ajutoare." Trist, dar adevărat!

Întreb: ce au făcut în această direcție șefii de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român? Vă spun direct și fără rezerve: s-au mânjit ca niște jepcari nenorociți și la oala cu smântână a uneia dintre frumoasele și neprihănitele aspirații ale românilor - sportul.

Sportivii români au ajuns bătaia de joc a țării pe care au vrut s-o reprezinte. Pe acei puțini sportivi care ne-au mai rămas și care continuă să creadă în performanțele lor și ale României îi trimitem la Rio îmbrăcați la mâna a doua și împovărați de grija că fără o medalie nu se pot întoarce acasă.

Presiunea pe care am pus-o pe umerii acestor sportivi, fără să oferim nimic la schimb decât reproșuri în lipsa unor medalii, a afectat în mare măsură performanța competitorilor români. În atari condiții, munca pe care au depus-o este doar meritul lor, este victoria lor și nu avem niciun drept să le cerem socoteală.

În sport nu putem da vina pe greaua moștenire, pentru că sportivii care ne-au reprezentat la ultima olimpiadă sunt născuți și crescuți, cu câteva excepții, în democrația postdecembristă din 1989. Inerția din care am trăit până acum câțiva ani s-a epuizat, iar locul ei a fost luat de haos.

Fără excepție, prim-miniștri, miniștri ai învățământului sau ai sportului nu au făcut nimic pentru sport, doar au spoit trecutul în culori țipătoare și s-au fotografiat alături de campioni pentru a câștiga capital politic.

Dezastrul de la Rio nu este un duș rece, este o găleată cu vitriol, ca să nu spun rahat, aruncată în fața românilor, fie ei sportivi, oameni obișnuiți sau politicieni.

Este nevoie de o curățenie totală, este nevoie de o upgradare sută la sută, ca să ne revenim ca nație!

Vă mulțumesc.

Gheorghe Udriște, deputat de București.

 
Video in format Flash/IOS   Tamara-Dorina Ciofu - declarație politică: Eliminarea inechităților salariale din sistemul public de sănătate și asigurarea unor condiții decente de lucru medicilor și personalului sanitar din fiecare regiune a țării;

Domnul Florin Iordache:

O invit pe doamna doctor Tamara-Dorina Ciofu.

Se pregătește domnul deputat Anton Doboș de la Iași, Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Obiectul declarației politice de astăzi este "Eliminarea inechităților salariale din sistemul public de sănătate și asigurarea unor condiții decente de lucru medicilor și personalului sanitar din fiecare regiune a țării".

Stimate colege,

Stimați colegi,

Am solicitat domnului ministru al sănătății Vlad Voiculescu modificarea Anexei nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20 din 8 iunie 2016, care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului bugetar în anul 2016.

În acest sens am primit mai multe sesizări în legătură cu aceste probleme de la medicii și personalul sanitar care activează în sistemul medical. Astfel, forma actuală generează noi inechități, deși Ordonanța nr. 20 și-a propus să elimine inechitățile salariale din sistemul public de sănătate, care au survenit de-a lungul timpului datorită efectelor cumulative ale ordonanțelor anuale emise începând cu 2011 și până în prezent.

În acest sens, vă solicit sprijinul pentru a determina Ministerul Sănătății să emită un act juridic coerent și complet în care să se țină cont de modificările și completările propuse de personalul medical, cu scopul stabilirii unei salarizări echitabile în sistemul de sănătate.

Personalul de specialitate și auxiliar este incomplet cuprins în Anexa nr. 1 - "Familia ocupațională și funcții bugetare, sănătate și asistență socială"-, întrucât în cuprinsul acestei anexe nu se regăsesc următoarele categorii: personalul TESA, personalul din creșe, funcționarii publici din DSP-uri și lipsește anexa privitoare la unitățile de asistență socială și servicii sociale cu sau fără cazare. De asemenea, personalul din cabinetele medicale școlare a fost greșit încadrat la grila de salarizare din unități neclinice.

În același timp, pentru asistenții medicali care prestează aceeași muncă, dar cu niveluri diferite de studii, ordonanța mărește ecartul de salarizare, generând o nouă discriminare, raportat la principiul "pentru muncă egală, salarizare egală".

De asemenea, vă comunic că am cerut și revizuirea ordinului comun emis de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate nr. 886/218/2007, în vederea acordării medicației gratuite pentru personalul medical și acordarea de facilități pentru tot personalul din sectorul sanitar, gratuitate la acordarea asistenței medicale, rețetă gratuită, reducerea cuantumului contribuției la asigurările de sănătate, scutirea de taxă pentru admiterea în învățământul de specialitate.

Așadar, vă rog să facem împreună demersuri la actualul Guvern pentru a crește salariile în sistemul de sănătate și pentru a oferi condiții decente de lucru medicilor și personalului sanitar, astfel încât aceștia să asigure servicii medicale de calitate pacienților din fiecare regiune a țării.

Vă mulțumesc.

Deputat Tamara-Dorina Ciofu, Colegiul nr. 6 Botoșani.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Anton Doboș - declarație politică: Guvernul trebuie să evite creșterea decalajelor dintre Moldova și restul României;

Îl invit în continuare pe domnul deputat Anton Doboș.

Se pregătește doamna deputat Carmen Hărău, de la Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Doboș:

Declarație politică: "Guvernul trebuie să evite creșterea decalajelor dintre Moldova și restul României".

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat recent o listă a companiilor selectate pentru a beneficia de ajutoare de stat. Printre cele șase companii care vor beneficia de ajutoarele de stat în valoare de 621 de milioane lei nu se află nicio companie din zona Moldovei, cea mai săracă regiune a României.

Înțeleg din comunicarea ministerului că nu a existat printre criteriile de care s-a ținut cont niciun criteriu legat de gradul de dezvoltare a regiunilor din țară. Regiunea Moldovei are foarte mult de suferit din cauza lipsei infrastructurii care să o lege de restul țării și a Europei, majoritatea investitorilor ocolind Moldova tocmai din acest motiv.

În aceste condiții, consider că este absolut necesar ca atunci când statul oferă anumite ajutoare investitorilor să țină cont și de acest criteriu, pentru că este și în interesul statului să reducă decalajele dintre regiuni.

Printre solicitările din această sesiune există companii din Moldova care și-au arătat capacitatea de a investi sume importante de bani și să creeze locuri de muncă, dar nu au fost selectate.

Deși suferă din cauza infrastructurii, aceste companii ar putea face investiții benefice pentru economia locală, dar și pentru buget dacă ar primi un sprijin de la stat. Să nu uităm că aceste ajutoare de stat se întorc la buget prin taxe și impozite. Pe de altă parte, locuri de muncă nou create ar reduce plățile pentru șomaj și ajutoare sociale.

În condițiile în care statul român nu a reușit până acum să asigure condiții optime pentru investiții în zona de est a țării, așa cum beneficiază zona de vest, ar trebui să facem tot posibilul și să sprijinim firmele care trec peste toate obstacolele și doresc să facă investiții de zeci de milioane de euro în Moldova.

Când zic obstacole, mă refer în primul rând la lipsa totală a autostrăzilor, în acest moment neexistând nici măcar un studiu de fezabilitate început pentru autostrada care ar trebui să lege Moldova de restul economiei europene.

Dacă se vor acorda ajutoare de stat, așa cum au fost anunțate, Guvernul va contribui în mod direct la creșterea decalajelor dintre Moldova și restul țării. Ultimele estimări ale Comisiei Naționale de Prognoză pentru 2017 arată tocmai o accentuare a diferenței de venituri dintre locuitorii din Regiunea Nord-Est și cei din restul țării.

De aceea, cer Ministerului de Finanțe să includă printre criteriile de acordare a ajutoarelor de stat și un criteriu care să încurajeze investițiile în zonele cele mai puțin dezvoltate ale țării. Nu propun ca aceste ajutoare să se dea doar în zonele mai puțin dezvoltate, dar măcar să se facă o distribuire cât mai uniformă. De asemenea, cer să se ia în calcul suplimentarea valorii totale a ajutoarelor de stat acordate în acest an pentru a include cel puțin o parte a companiilor din Moldova.

Deputat Anton Doboș, PNL Iași.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Eleonora-Carmen Hărău - pledoarie pentru eradicarea abandonului școlar și susținerea școlarizării elevilor prin efortul tuturor factorilor;

O invit pe doamna deputat Carmen Hărău.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Suntem din nou în luna septembrie, așa încât trebuie să ne străduim cu toții, fiecare în locul în care trăiește, să trimitem copiii la școală. Este acest îndemn numele unei campanii desfășurate în tot județul Hunedoara care a început, spre satisfacția mea, să devină fenomen.

Motivele pentru care eforturile să trimitem copiii la școală nu sunt în niciun caz de neglijat în această perioadă, motivele acestui demers sunt fără discuție clare pentru toată lumea, câtă vreme noi, românii, am început să avem abandon școlar 5% peste media în Uniunea Europeană, noi, românii, trăitori într-o țară în care multă vreme analfabetismul practic n-a existat.

Dacă mai pui la socoteală faptul că statisticile relevă că 42% dintre români încep să devină, sunt, de fapt, analfabeți funcționali nu mai trebuie să mai vorbim despre dezastrul în care ne găsim.

Revin la județul Hunedoara și la campania noastră, în legătură cu care vă rog frumos să reflectați, pentru că ea a devenit un fenomen. Conștientizarea tuturor celor care sunt implicați în a gestiona soarta copiilor, începând cu părinții, profesorii și terminând cu structuri economice, inclusiv private, care pot să-și permită sponsorizări și subvenționarea financiară a copiilor buni, aflați în pragul de a abandona școala, este un lucru în legătură cu care trebuie pur și simplu depuse diligențe, astfel încât abandonul școlar să scadă.

Vă mai spun, dragi colegi, faptul că, din statisticile pe care le-am studiat, doar 8% dintre copiii care nu încep școala mai au șanse să revină pe băncile școlii vreodată. Este dramatic ce se întâmplă, este dramatic ce ni se poate întâmpla în perspectivă, amputând șansa acestor copii de a se integra social.

Toți parlamentarii, dumneavoastră, colegii mei, știți în colegiile dumneavoastră care sunt zonele și care sunt grupurile cu risc de abandon școlar.

Vă rog să mă credeți că la noi, în județul Hunedoara, au dat rezultate intervențiile, discuțiile de conștientizare cu aceste grupuri și nu în ultimul rând sutele de burse acordate în sistem, în regim privat și de către membrii Partidului Național Liberal, mai ales doamnele liberale. La acest demers s-au alăturat, spre surprinderea mea, inclusiv pensionari, deținătorii unor pensii suficient de mari ca să-și permită să "adopte" un școlar.

Stimați colegi,

Dragi prieteni,

Oameni buni,

Copiii noștri nu sunt doar copiii cărora le-am dat naștere sau copiii pe care-i avem în întreținere, copiii noștri sunt copiii acestei țări. De felul în care ei vor performa social depinde până la urmă și sfârșitul, partea de final a vieții noastre, așa încât niciun efort nu este prea mare să trimitem în acest an copiii la școală.

Sunt Carmen Hărău, deputat liberal de Hunedoara.

Vă mulțumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică: Neocorporatismul în România de azi;

Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe. Vă rog.

Se pregătește domnul Mugurel Cozmanciuc, deputat de Iași.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarație politică: "Neocorporatismul în România de azi".

Recent, Guvernul României a dispus alocarea prin ajutoare de stat a unei sume totale de 145.000.000 euro către șase companii private cu capital străin, inclusiv către societăți a căror structură organizatorică și financiară are caracteristicile corporației transnaționale, lucru care pentru noi, cei care susținem piața liberă și înțelegem logica sistemului capitalist care apără competiția liberă și restrânge intervenția statului, poate părea bizar și neinspirat.

Îmi pare rău să o spun, dar pentru mine, ca liberal, alocarea de mari sume de bani unor societăți private străine care au capacitatea de a accesa fonduri externe și care, cel puțin teoretic, ar prezenta un grad de eligibilitate ridicată pe piața financiar-bancară internațională, mi se pare o formă de asistenționalism la nivel înalt pe care îl putem încadra ușor în logica doctrinară a sistemului economic denumit și neocorporatism.

Din păcate, acest tip de practică nu reprezintă o noutate, astfel că, spre exemplu, anul trecut, Guvernul PSD a acordat ajutoare de stat în valoare de 12.000.000 RON către două companii de telefonie mobilă, chiar acelea care își împart piața internațională și ale căror cifre de afaceri anuale depășesc lejer PIB-ul a numeroase națiuni respectabile de pe glob.

Totul a fost gândit sub pretextul realizării a câtorva mii de locuri de muncă, acesta fiind argumentul folosit atât de actuala guvernare tehnocrată, cât și de fosta guvernare socialistă. Eu, ca liberal, consider că orice formă de ajutor de stat adresat unei companii de mare anvergură duce, în realitate, nu la apariția de noi locuri de muncă, ci la o serie de discriminări și dezechilibre în piață, locurile de muncă fiind stimulate în piața liberă, nu din pomeni provenite din banii contribuabililor, ci prin cu totul și cu totul alte pârghii: reducerea fiscalității, limitarea taxării muncii, liberalizarea cadrului juridic pentru antreprenori și predictibilitatea legislativă.

Mai adaug faptul că mi se pare cel puțin nedrept ca pentru niște angajamente privind încadrarea în muncă pe respectiva companie a unui număr de maximum câteva sute de persoane, angajamente care deseori nu se respectă și pentru a căror nerespectare Guvernul României nu aplică nicio pârghie de coerciție, să punem în aplicare privilegii financiare care afectează cel mai mult capitalul românesc.

Da, acel capital autohton care este tot mai vlăguit de resurse umane și materiale și care este discriminat constant de stat în favoarea capitalului străin. Capital românesc hărțuit constant de ANAF și de organele de control ale statului și care, în ciuda excesului de birocrație și represiune fiscală, este un contributor fundamental la bugetul național. Nu știu dacă este voluntar ori involuntar, însă comportamentul ultimelor două guvernări întrunește criteriile specifice gândirii neocorporatiste.

Daniel Gheorghe, deputat de Ilfov, Colegiul nr. 4, Partidul Național Liberal.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - despre conduita parlamentară la început de sesiune, final de mandat;

Îl invit pe domnul deputat Mugur Cozmanciuc.

Se pregătește domnul Paul Dumbrăvanu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Bună dimineața, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi vizează practic conduita parlamentară la început de sesiune, în același timp, final de mandat.

Stimați colegi,

Consider că, fiind o ultimă sesiune parlamentară, înaintea unei campanii electorale, este nevoie să ne axăm pe două lucruri: în același timp să ne prioritizăm activitatea pentru activitatea legislativă, priorități care sunt restante și care trebuie duse la îndeplinire, dar în același timp să avem în vedere construcția unei viitoare clase politice care să răspundă și să corespundă cerințelor actuale.

Nu trebuie să uităm că acum câteva săptămâni sau acum câteva zile a fost forumul Summitul G20 în China și trebuie să ne raportăm ca un parlament puternic care dorim să fim și să-l dezvoltăm și la ceea ce s-a discutat acolo. Trebuie să ne raportăm la contextul politic regional și internațional și trebuie să ne raportăm în această campanie electorală care va urma la cerințele pe care trebuie să le aibă România din perspectiva Uniunii Europene și a Tratatului Nord-Atlantic.

Vă mulțumesc și să avem o sesiune cât mai productivă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Paul Dumbrăvanu - declarație politică pe tema cluburilor sportive școlare.

Ultimul vorbitor, domnul Paul Dumbrăvanu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația politică se referă la cluburile sportive școlare.

Tot discutăm despre problemele din sportul românesc și de unde sunt generate. Cred că trebuie să ne ducem acolo unde sunt, de fapt, problemele cu adevărat, și anume, lipsa de finanțare și lipsa oricărei strategii în ceea ce privește cluburile sportive școlare.

În contrapondere, cluburile sportive municipale, acestea din urmă fiind finanțate de la bugetul local cu sume foarte mari de bani, cluburile sportive școlare sunt aproape exterminate în România. Dacă baza de selecție este din ce în ce mai săracă, și șansele de a descoperi talente sunt din ce în ce mai reduse. Dar ne întrebăm cum s-a ajuns la această situație. Toată lumea a fost de aceeași părere. Specialiștii spun că după 1990 activitatea cluburilor sportive școlare a fost neglijată, iar copiii au fost din ce în ce mai puțin stimulați să se îndrepte spre sportul de performanță.

Discutăm despre 100.000 de sportivi școlari până în 2002 și în 2016 vorbim despre 12.000 de sportivi școlari care sunt integrați în cluburile sportive școlare. Este foarte important să acordăm o mare atenție acestor elevi și dezvoltării lor, pentru că ei vor însemna viitorul sportiv al României și viitori performeri în olimpiade. În acest moment finanțarea totală este de 12 milioane de euro de la bugetul de stat pentru cluburile sportive școlare, la nivelul României, însemnând bugetul unei echipe de fotbal din România, la ora actuală. Dacă discutăm despre performanță, discutăm despre sportivi educați, școlarizați, care participă la competiții sportive de mici, din școală.

Discutăm despre finanțare. Finanțarea se poate face de la bugetul local fără niciun fel de probleme prin actualele reglementări, însă se pare că există o reticență sau o lipsă de viziune a edililor, a majorității edililor la nivelul României, pentru că preferă să importe jucători din țări, din afara României sau să aducem din alte județe, în loc să creștem copii și juniori din propriile localități.

Cred eu că prin consiliile locale se pot adopta hotărâri prin care să se stimuleze această activitate a cluburilor sportive școlare și să ne așteptăm mai puțin ca Parlamentul să rezolve aceste probleme și să încercăm să rezolvăm la nivel local, pentru că legislația permite.

Mulțumesc.

Paul Dumbrăvanu, deputat PNL Prahova.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Încheiem aici prima parte a declarațiilor politice. Vom continua ședința de plen la ora 10,00.

 
    Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr.571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal (Pl-x 757/2015). (rămasă pentru votul final)  

După pauză

       

În continuare, lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Ion-Marcel Ciolacu și Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineața, stimați colegi.

Continuăm partea a doua a ședinței de astăzi și vă anunț că din totalul celor 355 de deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența un număr de 127.

În continuare programul de lucru pentru astăzi: de la 10,00 la 13,00, dacă nu se propune altceva de către liderii de grup, dezbaterea problemelor înscrise pe ordinea de zi - avem numai respingeri în acest moment - pauză la ora 13,00, 13,30 vot final. La încheierea ședinței Camerei Deputaților avem ședința Biroului permanent, iar la 14,30 până la ora 18,00, activitate în comisii. Repet, dacă un lider de grup nu va solicita schimbarea programului, la un anumit moment. Deci avem numai respingeri.

18. Suntem la poziția 18 pe ordinea de zi. Este vorba de Pl-x 757, Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.

Inițiatorul dorește? Nu dorește.

Comisia pentru buget, finanțe?

Domnule Emil Niță, vă rog prezentați raportul Comisiei pentru buget, finanțe. Se propune respingerea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Niță:

Mulțumesc, domnule președinte.

Raport asupra propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în 27 octombrie 2015.

În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate deputații prezenți la lucrări au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003.

În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Din partea grupurilor, doamna Andreea Paul. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Andreea Paul:

Bună dimineața!

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va susține raportul de respingere a acestui proiect de lege, dar dați-mi voie să aduc în atenție fondul acestei propuneri legislative care va trebui obligatoriu reluat în Parlament și în Executivul României. Și spun aceasta pentru că România are nevoie mai mult ca oricând de o lege a produselor alimentare perisabile și în pragul expirării.

Acest proiect de lege vorbește doar de scutirea de TVA a produselor donate, dar nu lămurește deloc problema în relație cu directivele europene, în relație cu Codul fiscal și în relație cu pragul de 3% din cifra de afaceri a acestor donații. Deci acest proiect de lege este redactat foarte slab, dar vă spuneam că este nevoie de o lege bine făcută.

Este o tendință europeană și mondială în această direcție, pentru reducerea drastică a risipei de alimente.

Marile lanțuri de magazine, astăzi, casează sau distrug mii și mii de tone de alimente. Producătorii aruncă la gunoi foarte multe legume, fructe, carne, care nu întrunesc calitățile necesare intrării în supermarketuri. Această risipă va trebui să înceteze.

În țări din Europa și restul lumii au apărut legi care oferă posibilitatea ca alimentele în pragul expirării să fie baza alimentației de la cantinele sociale, sau să fie achiziționate la prețuri mici, sau gratis, donate, așa cum propune proiectul de lege de astăzi, în baza unui certificat de pauperitate.

Au apărut legi care permit existența de lanțul de magazine sau restaurante care vând alimentele în pragul expirării sau după expirarea garanției. Nu este posibil astăzi, și în România, o țară cu mijloace de trai mult mai reduse decât în țările în care aceste inițiative au avut succes. Vă dau exemplul Franței, sau al Angliei, sau al Spaniei, dar nu numai. Să nu se adopte nicio măsură legislativă în acest sens.

Au existat inițiative legislative imperfecte până acum, ca și cea de astăzi, care nu au fost adoptate și nu sunt adoptate ca lege. Există - și vă spun și de ce - există o mare presiune a firmelor care distrug alimentele, și a lanțurilor de magazine, pentru că o asemenea legislație pozitivă pentru cetățeni să nu fie adoptată. Inclusiv se păstrează o mare confidențialitate privind volumele de alimente expirate care sunt distruse.

Astăzi, dacă faceți această solicitare tuturor supermarketurilor din România, vă vor răspunde că nu pot face publice aceste informații, pentru că ele sunt confidențiale, ceea ce este fals. Doar în România se întâmplă asta. Sunt mai multe motive. Distrugerea alimentelor expirate este o afacere de milioane de euro anual. În plus, unele alimente expirate sunt reprocesate și revândute, iar donarea alimentelor scade, desigur, cererea de piață.

Trebuie, însă, să depunem eforturi pentru ca să fie adoptată o legislație în acest domeniu pentru sprijinirea cetățenilor cu venituri modeste și pentru a îmbunătăți sănătatea populației, prin accesul la alimentație.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc și eu.

Vă rog, la viitoarele, să fiți ceva mai concisă.

Rămâne la votul final.

Mai sunt alte intervenții? Nu.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.84 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 759/2015). (rămasă pentru votul final)  

Următorul. 19. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal - Pl-x 759/2015.

Tot Comisia pentru buget, finanțe și bănci.

Cine prezintă raportul? Domnul Niță? Emil Niță, da. Vă rog. Tot cu propunere de respingere. De la Brașov, da.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Niță:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere pe fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 571/2003.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă la 27 septembrie 2015.

Propunerea legislativă a fost avizată favorabil de către Consiliul Legislativ și avizată negativ de către Guvern.

În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative.

În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Dezbateri generale? Grupul parlamentar al PNL.

Doamna Andreea Paul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Andreea Paul:

Foarte scurt, așa cum m-ați rugat, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va respinge, va susține proiectul de respingere a acestei legi, cu mențiunea că a fost deja tranșată în Codul fiscal această problemă și este caducă.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, vă mulțumesc mult.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun (PL-x 287/2015). (rămas pentru votul final)  

Următorul. 20. Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun - PL-x 287/2015.

Comisia pentru sănătate și familie. Domnul președinte Buicu. Vă rog, prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Am avut în vedere, la întocmirea prezentului raport, avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și al Comisiei pentru industrii și servicii.

Proiectul se referă la modificarea Legii nr. 349.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate și familie a hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea proiectului, deoarece acesta a rămas fără obiect prin reformularea textelor în Raportul 4c-8/375/13, inclus în PL-x 399/2011.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

La dezbateri generale, dacă intervine cineva? Nu intervine nimeni.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.263/2010 Legea pensiilor, republicată (Pl-x 611/2015). (rămasă pentru votul final)  

21. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 263/2010 Legea pensiilor, republicată - Pl-x 611/2015.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu dorește.

Domnul președinte Adrian Solomon. Vă rog să prezentați Raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

PL-x 611 din 2015 are ca obiect de reglementare modificarea art. 62 și art. 65 din Legea nr. 263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul eliminării literei c) din trimiterile care se fac la art. 49 alin. (1), astfel încât, la stabilirea stadiului de cotizare, necesar acordării pensiei anticipate și anticipate parțiale, să fie luată în calcul perioada asimilată în care asiguratul a satisfăcut stagiul militar, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. A fost respinsă de Senat în 21 septembrie 2015.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea inițiativei legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Dezbateri generale, dacă dorește cineva? Nu dorește nimeni.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.852 din 20 decembrie 2010, actualizată în 2014 (Pl-x 551/2015). (rămasă pentru votul final)  

22. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 852 din 20 decembrie 2010, actualizată în 2014 - Pl-x 551/2015.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Nu doresc.

Domnul președinte Adrian Solomon.

Vă rog, prezentați raportul la 551, tot raport de respingere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

PL-x 551 din 2015 are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul instituirii unor prevederi potrivit cărora o persoană condamnată definitiv pentru fapte de corupție sau asimilate corupției să nu poată beneficia de reducerea vârstei de pensionare pentru pensia militară de vârstă, pentru pensia de limită de vârstă și de pensia anticipată sau de pensia anticipată parțial.

Propunerea a fost respinsă de Senat în 29 iunie 2015.

Face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia propune respingerea inițiativei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

La dezbateri generale dorește cineva? Nu dorește. A... vă rog.

Vă rog, Grupul PNL. Domnul Iane. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Iane:

Stimați colegi,

Referitor la Propunerea pentru modificarea și completarea Legii nr. 263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 2010, actualizată în 2014, Partidul Național Liberal este pentru respingerea acestei inițiative, întrucât are ca obiect de reglementare Legea nr. 263, dar adoptarea prevederilor cuprinse în cadrul acesteia conduc la încălcarea dreptului la pensie prevăzut la art. 47 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj, la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute în lege.

Cetățenii au dreptul la măsuri de asistență socială, potrivit legii.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 303/2015). (rămasă pentru votul final)  

Următoarea. 13. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice - Pl-x 303/2015.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Nu doresc.

Domnul președinte Adrian Solomon.

Vă rog să prezentați Raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 263, în sensul abrogării dispozițiilor conform cărora perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a), lit. c) și lit. g) din actul normativ invocat nu se iau în considerare la stabilirea stagiului de cotizare necesare acordării pensiei anticipate, ceea ce face ca, în conformitate cu reglementarea actuală, persoanele care se regăsesc în această situație să fie prejudiciate.

Propunerea a fost respinsă de Senat în ședința din 18 martie 2015.

Face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia propune respingerea inițiativei legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

La dezbateri generale?

Tot domnul Iane. Vă rog. Grupul parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Iane:

Stimați colegi,

Și PNL susține respingerea acestui proiect legislativ, întrucât perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a), c) și g) din Legea nr.263 sunt perioade necontributive, astfel încât ele nu pot constitui un element care să justifice dobândirea dreptului la pensionare înainte de îndeplinirea condițiilor standard de pensionare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă mai sunt alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative de completare și modificare a alineatului 5 al articolului 56 din Legea nr.283/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 263/2015). (rămasă pentru votul final)  

24. Propunerea legislativă de completare și modificare a alin. (5) al art. 56 din Legea nr. 283/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare - Pl-x 263/2015.

Dacă inițiatorii? Dorește cineva? Nu dorește.

Tot domnul președinte Adrian Solomon.

Vă rog să prezentați Raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială, 263.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (5) al art. 56 din Legea nr. 263/2010, și nu Legea nr. 283, cum este menționat în propunerea legislativă, în sensul că pentru personalul care-și desfășoară activitatea în subteran, în unități miniere, stagiul complet de cotizare să fie de 20 de ani, și nu de 30 de ani, cum este în prezent.

Propunerea a fost respinsă de Senat în 11 martie 2015.

Face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia propune respingerea inițiativei legislative din mai multe considerente.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

La dezbateri generale? Domnul Iane, Grupul parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Iane:

Stimați colegi,

Grupul Partidului Național Liberal propune respingerea acestei inițiative, întrucât, într-un plen trecut, s-a discutat o altă propunere legislativă, 614 din 2015, care a reglementat exact ceea ce inițitorii doresc în acest proiect legislativ.

Prin urmare, nu-și mai are rostul această propunere legislativă. Deci o respingem.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulțumesc.

Intervenții din partea colegilor? Nu sunt intervenții.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 162/2015). (rămasă pentru votul final)  

25. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice - Pl-x 162/2015.

Dacă inițiatorii doresc? Nu doresc.

Domnule Solomon, vă rog, prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Obiectul de reglementare este modificarea și completarea Legii nr. 263, în sensul acordării pensiei de urmaș pe toată perioada de handicap de orice grad, indiferent de forma de angajare a persoanei cu handicap, acordării de tratament balnear gratuit, creșterea punctajelor anuale pentru persoanele încadrate în grad de handicap, ale căror drepturi au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și care au desfășurat activități în grupele I și a II-a de muncă.

Propunerea a fost respinsă de Senat.

Face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia propune respingerea inițiativei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Iane, Grupul PNL, punct de vedere la dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Iane:

Stimați colegi,

Și această inițiativă legislativă a rămas fără obiect, ca urmare a adoptării Legii nr. 192 din 7 iulie 2015, pentru completarea Legii nr. 263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și alte acte normative.

Așadar, nici această inițiativă legislativă nu mai are în continuare obiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții dacă sunt? Nu mai sunt alte intervenții.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.380/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul de pensii publice (Pl-x 157/2015). (rămasă pentru votul final)  

26. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 380/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul de pensii publice - Pl-x 157/2015.

Dacă inițiatorul dorește? Nu dorește.

Domnul Adrian Solomon.

Vă rog, sunteți de serviciu azi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea lit.a1) a alin.(1) al art.55, respectiv Tabelul nr.11 din Legea nr. 263.

Modificarea propusă constă în includerea în cuprinsul tabelului și a situațiilor în care stagiul de cotizare realizat în grupa I de muncă este mai mic de 6 ani.

Propunerea a fost respinsă de Senat.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Face parte din categoria legilor organice.

Comisia propune respingerea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dezbateri generale? Domnul Iane. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Iane:

Stimați colegi,

Și această propunere legislativă a rămas fără obiect, ca urmare a adoptării Legii nr. 155 din 18 iunie 2015 pentru modificarea Legii nr. 263.

Cu alte cuvinte, propunem respingerea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.88 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 584/2014). (rămas pentru votul final)  

27. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 88 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice - PL-x 584/2014.

Dacă inițiatorul? Nu.

Comisia pentru muncă și protecție socială. Domnul Solomon.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 88 din Legea nr. 263 din 2010, în sensul acordării pensiei de urmaș soțului supraviețuitor care are în îngrijire unul sau mai mulți copii, până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 14 ani, în loc de 7 ani, cât este în prezent.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

A fost adoptat de Senat.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Iane, vă rog. Grupul liberal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Iane:

Stimați colegi,

PNL propune respingerea acestei inițiative din mai multe considerente. O să enumăr doar câteva.

Pe de o parte, așa cum specifică și Consiliul Legislativ, este necesară reanalizarea trimiterii art. 33, deoarece acesta a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117 din 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 303 din 2013, iar, un alt punct de vedere, pensia de urmaș este condiționată de existența copiilor de vârstă preșcolară aflați în întreținerea sa, dar și de nivelul scăzut al venitului realizat.

De asemenea, acordarea pensiei până la vârsta de 14 ani, când cel mai mic copil face 14 ani, ar conduce la majorarea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 580/2014). (rămas pentru votul final)  

28. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice - PL-x 580/2014.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Nu doresc.

Domnul președinte Adrian Solomon. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 55 alin. (1) lit.a1) din Legea nr. 263, în sensul scăderii stagiului de cotizare realizată în grupa I de muncă de la 6 la 5 ani, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare pentru persoane care au realizat stagiul complet de cotizare.

Proiectul a fost adoptat de Senat în 9 decembrie 2014.

Face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia propune respingerea din cauza faptului că aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a adoptării Legii nr. 155 din iunie 2015.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dezbateri generale. Domnul Iane, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Iane:

Într-adevăr, stimați colegi, așa cum a spus și domnul președinte Solomon, această inițiativă a rămas fără obiect, ca urmare a adoptării Legii nr.155.

Prin urmare, și noi propunem respingerea acestei inițiative legislative.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Am terminat cu cele de la Comisia pentru muncă și protecție socială.

Trecem mai departe.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura (Pl-x 461/2015). (rămasă pentru votul final)  

29. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura - Pl-x 461/2015.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Nu doresc să intervină.

Cine? Hotărâți-vă. Vă rog.

Raport comun, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cezar Cioată:

Propunerea legislativă are ca obiect modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 317 din 2009, cu modificările și completările ulterioare.

Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă.

În urma examinării propunerii legislative pentru modificarea și completarea ordonanței de urgență a Guvernului, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea acesteia, întrucât responsabilitatea pentru definirea și implementarea politicii referitoare la conservarea și administrarea resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale la acvacultură, la procesarea și organizarea pieței produselor pescărești revine exclusiv Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

În raport de obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Dezbateri generale? Domnul Iane.

Acum, domnul Iane, de la PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

De fapt, această inițiativă nu ar fi trebuit respinsă, dacă ar fi fost făcută corect, dar inițiatorii au fost în această capcană, în această confuzie a legislației în domeniu.

Pentru că, pe de o parte, avem pescuitul sportiv, care este reglementat într-o formă concretă și corectă de către ceea ce guvernează asocierile sportive și asociațiile sportive și federațiile la nivel național - și nu este vorba numai despre pescuit sportiv, este vorba de toate ramurile respective din sport.

Și, pe de altă parte, avem așa-numita acvacultură, care înseamnă creștere intensivă, mă rog, și așa mai departe, și pescuitul comercial.

Eu zic că aici ar trebui să avem în vedere modificarea legislației, să separăm odată pentru totdeauna aceste două lucruri, pentru că este esențial să vorbim despre pescuit comercial și acvacultură într-o formă și, într-adevăr, să fie administrat de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, pentru că este normal așa, iar ceea ce înseamnă activitate sportivă să fie reglementată în mod concret și corect de către federația ramură națională, care știe cel mai bine ce înseamnă, de fapt, respectivul sport pentru oamenii care se asociază în asociații și care participă la organizarea acestei federații. Deci, aici, de fapt, este confuzia.

Vom respinge acest proiect de lege, pentru că însuși inițiatorul a intrat în această confuzie, dar cred că este cazul să venim să separăm aceste două lucruri, pentru că legislația în domeniu nu este clară. și atunci vedem această suprapunere întotdeauna și această bătălie între asociațiile sportive și federația sportivă la nivel național și cei care se ocupă de creștere și de pescuitul comercial.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule Iane.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru abrogarea alin.(5) al art.53 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 605/2015). (rămasă pentru votul final)  

30. Propunerea legislativă pentru abrogarea alin. (5) al art. 53 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic - Pl-x 605/2015.

Dacă inițiatorii doresc? Nu.

Raport comun - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cezar Cioată:

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea alin.(5) al art.53 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic, alineat ce prevede că trecerea animalelor domestice prin fondul forestier spre zonele de pășunat, adăpat și adăpostire se aprobă de Ocolul silvic, cu acordul proprietarului fondului forestier, pe trasee delimitare și perioade precizate.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia propune un raport de respingere.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Dezbateri generale? Domnul Iane, bineînțeles.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Nu luam cuvântul. Vom respinge și acest proiect, pentru că, într-adevăr, se referă la modificarea unui cod silvic care nu mai este actualmente în vigoare.

Dar vreau să vă aduc în atenție faptul că problema există în continuare. Avem un așa-zis război între crescătorii de animale și cei care administrează pădurile, pentru că este normal ca, la un moment dat, aceste animale să fie mutate de pe o pășune pe alta și, de multe ori, trec prin zonele silvice.

Aici avem o mare problemă, pentru că, într-adevăr, ar trebui protejată pădurea. Pe de altă parte, eu am văzut când aceste turme de animale, și în special capre, chiar și ovine, de exemplu, se deplasează prin pădure, ce lasă în urma lor. Dacă ar fi doar un transport, așa un mers de colo până colo, dintr-un loc în altul, poate că ar fi simplu, dar, aceste animale, când se deplasează, mănâncă și, evident, mănâncă și lăstari, mănâncă și puiet, mănâncă orice.

De aceea, eu zic că, de fapt, ar trebui aici să venim și să reglementăm odată pentru totdeauna această dispută între crescătorii de animale, care-și duc de multe ori turmele și se deplasează prin păduri, și ceea ce înseamnă protejarea și stabilirea unei restricții în ceea ce înseamnă regimul protecției pădurilor.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Calimente. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiță Calimente:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

De la Abel și Cain această poveste continuă și probabil că nu va fi rezolvată foarte curând, dar este, într-adevăr, o problemă și probabil că ar trebui să privim către lumea civilizată.

Sigur, există tradiții, există povestea cu transhumanța, există această necesitate de a muta animalele, dar în epoca modernă și în țările civilizate animalele se mută cu mijloace auto, în așa fel încât nici cei care au fonduri forestiere sau cei care au culturi să nu sufere. Pentru că este vorba nu numai de fondul forestier, ci și de culturile oamenilor, prin care cei cu turmele, în special cei cu oile, trec și fac un dezastru.

Într-un fel sau altul, până la urmă, acestă problemă va trebui reglementată, pentru că este o problemă generalizată și se ajunge, de multe ori, la conflicte chiar destul de încinse între cele două categorii, agricultori și crescători de animale.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind trecerea unor luciuri de apă și taluzuri ale barajelor și lacurilor de acumulare din proprietatea publică a statului în administrarea unor consilii locale ale unităților administrativ-teritoriale (Pl-x 521/2015). (rămasă pentru votul final)  

31. Propunerea legislativă privind trecerea unor luciuri de apă și taluzuri ale barajelor și lacurilor de acumulare din proprietatea publică a statului în administrarea unor consilii locale ale unităților administrativ-teritoriale - Pl-x 521/2015.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Nu.

Îl invit, atunci, pe domnul Victor Paul Dobre, președintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului.

Raport comun, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură obișnuită, asupra Propunerii legislative privind trecerea unor luciuri de apă și taluzuri ale barajelor și lacurilor de acumulare din proprietatea publică a statului în administrarea unor consilii locale ale unităților administrativ-teritoriale.

Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă în ședința din 24 iunie 2015.

Potrivit prevederilor art.75 din Constituție și ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.

La întocmirea prezentului raport comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Potrivit prevederilor art.61 și 63 din Regulament, examinarea propunerii a avut loc în ședințe separate.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi respingerea propunerii legislative privind trecerea unor luciuri de apă și taluzuri ale barajelor și lacurilor de acumulare din proprietatea publică a statului în administrarea unor consilii locale deoarece s-a constatat că scopul urmărit prin prezenta propunere legislativă este deja avut în vedere prin dispozițiile art.2 și art.23 din Legea nr.107/1996 - Legea apelor, cu modificările și completările ulterioare.

În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Intervenții dacă sunt? Nu sunt intervenții. Rămâne la votul final. Propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind protejarea pădurilor din România (Pl-x 360/2015). (rămasă pentru votul final)  

32. Propunerea legislativă privind protejarea pădurilor din România, Pl-x 360/2015.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu dorește.

Raport comun Comisia juridică, Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cezar Cioată:

Propunerea legislativă are ca obiect reglementarea protejării pădurilor din România, intervențiile legislative vizând stoparea defrișărilor motivate de exporturile masive de masă lemnoasă în stare brută, care au dus la un adevărat dezastru ecologic în țara noastră.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în ședința din 15 aprilie 2015.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au examinat proiectul de lege în ședința din 6 octombrie 2015.

În urma examinării propunerii legislative privind protejarea pădurilor din România, membrii celor trei comisii au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților respingerea acesteia întrucât comercializarea materialelor lemnoase este reglementată prin H.G. nr.470/2014 pentru aprobarea normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase elaborate în baza Legii nr.46, respectiv Codul silvic.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Iane, vă rog. Domnul Iane PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Vă mulțumesc pentru precizare, domnule președinte. Apreciez.

Stimați colegi,

Aici avem o inițiativă care, mă rog, își propune un scop, dar care nu este atins prin inițiativa respectivă, pentru că interzicerea exportului de bușteni, de fapt, nu poate să ducă neapărat la oprirea defrișărilor, că se pot exporta orice alte materiale.

Știm foarte bine că acum, în prezent, există câțiva mari, să zic așa, în industria aceasta de prelucrare a lemnului, câteva mari firme care iau cam toată producția României în ceea ce privește masa lemnoasă.

Sunt județe care - nu vreau să zic, fac referire doar la județul Suceava, unde s-a văzut foarte mult că în urma celor două firme care există acolo de foarte mulți ani, a ajuns la un grad de defrișare destul de mare. Mai mult decât atât, prețul lemnului a crescut foarte mult pentru industria locală. Firmele mici au dispărut cu totul. În "avantajul" angajării câtorva sute de oameni la aceste două mari companii au fost lăsate pe drumuri mai bine de peste 1000 de firme mici care angajau mai mult de 10-12 mii de oameni.

E adevărat, trebuie să oprim defrișările, dar nu în sensul în care să punem o opreliște din aceasta, bruscă, ci să facem astfel încât acest lucru să fie conform cu rata de creștere anuală a pădurilor și să fie în conformitate cu ceea ce înseamnă, de fapt, conservarea și păstrarea fondului silvic.

Pe de altă parte, e adevărat că, în ultimii 25 de ani, mai mult de o treime din pădurile acestei țări au dispărut într-un mod nu se știe cum, cel mai mult din cauza faptului că au fost defrișate fără acte și în mod fraudulos.

De aceea, considerăm că propunerea ar fi bună, dar, de fapt, nu îndeplinește scopul pentru care a fost constituită și vom vota pentru respingere.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Udriște, vă rog, Grupul UNPR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Udriște:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

E un domeniu sensibil cel al defrișărilor, al pădurilor din România și se pare că noi ne-am obișnuit și trecem prea repede cu vederea peste unele acte normative pe care le propun o parte din colegii noștri.

Sigur, ele pot fi în favoarea unora sau unor categorii care beneficiază de unele avantaje ale exploatării pădurilor, fie în favoarea celorlalți care sunt afectați. Cu toții suntem afectați și dacă nu vom face ceva în sensul stopării pe o perioadă limitată, dacă vreți... Asta cu rata de creștere e un fel de a spune a fondului pădurilor, dar trebuie să ne gândim serios, să punem odată piciorul în prag și să terminăm cu modul haotic în care se desfășoară în prezent activitatea de exploatare a pădurilor, a utilizării masei lemnoase din păduri.

Noi am aprobat un Cod silvic de care nu se ține cont. Am aprobat, în Camera Deputaților, mai multe acte normative privind și Poliția asta de mediu sau de urmărire. Sunt niște situații ieșite din comun care se petrec cu oamenii care activează în aceste domenii de activitate.

Deci, încă o dată, acum, sigur, o să fim de acord să respingem actul propus spre dezbatere astăzi, însă atrag atenția și vă rog pe fiecare în parte, în zona în care vă desfășurați activitatea, în plan secundar față de Camera Deputaților, să ne gândim serios la o dezbatere foarte serioasă pe tema stopării sau, dacă vreți, a elaborării și aprobării unui moratoriu pentru o perioadă determinată, plauzibilă din punct de vedere al stopării tăierilor de păduri. Că asta cu... că rămân unii pe drumuri... sunt puțini cei care rămân pe drumuri, dar pentru asta distrugem fondul țării, pentru că e o minune ceea ce în țara românească, Dumnezeu ne-a dat, dar trebuie să și avem grijă de ce avem.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Grupul PNL, doamna Lucia Varga, vă rog. Și apoi Grupul ALDE, domnul Drăgușanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia-Ana Varga:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Intenția acestei inițiative legislative este de a găsi o soluție pentru a diminua tăierile ilegale.

Nu rezolvă această problemă modul în care este formulată inițiativa legislativă, dar dovedește încă o dată că acel Cod silvic inițiat de PSD nu a produs efectele pe care le doream cu toții, și anume reducerea tăierilor ilegale.

În continuare tăierile ilegale, din păcate, sunt o problemă și pun în pericol viața cetățenilor și comunitățile acestora. În continuare avem situații în care lemnul nu este folosit cât mai aproape de locul de recoltare. În continuare această resursă extrem de prețioasă a țării este dusă la export. 300 de mii de metri cubi de lemn sub formă de buștean pleacă la export și 700 de mii de metri cubi de lemn de foc, lemn care ar putea fi folosit pentru industria mobilei.

Prin urmare, sunt, încă o dată, persoana care atrage atenția că soluția oferită de Partidul Național Liberal prin Codul silvic inițiat de liberali, prin care lemnul trebuia vândut din rampe și depozite ca lemn măsurat, și nu ca lemn estimat ar fi fost soluția și este soluția atât pentru reducerea tăierilor ilegale, atât pentru utilizarea cât mai aproape a lemnului de locul de recoltare, atât pentru reducerea exportului de buștean și lemn de foc din țară.

Merită - și eu sunt de părere - o dezbatere privind modul în care folosim această resursă. Merită cu toții să găsim soluții pentru a stopa aceste tăieri ilegale. Să nu uităm că am aprobat Legea siguranței naționale prin care este considerată atentat la siguranța națională orice acțiune care pune în pericol fondul forestier național.

Prin urmare, avem nevoie de un pachet legislativ de mai multe acte normative prin care să administrăm foarte bine această resursă, pădurea, prin care să întărim controlul și prin care să utilizăm eficient resursa pentru crearea de locuri de muncă și pentru cetățeni.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Drăgușanu și apoi doamna Pană, Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cătălin Drăgușanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Un proiect de lege pe aceeași temă a depus și Grupul ALDE din Camera Deputaților, Proiectul de lege PL-x 835/2015. La ora actuală este blocat în Comisia pentru mediu și rog pe această cale pe doamna președinte a comisiei să se aplece un pic asupra acestui proiect. Noi ne propunem acolo să interzicem exportul de buștean și lemn de foc pentru o perioadă de cinci ani de zile, tocmai în vederea stopării acestor defrișări ilegale.

În cadrul unui răspuns pe care Ministerul Mediului mi l-a adresat la o întrebare, numai la nivelul județului Neamț, în ultimii șapte ani de zile, au fost defrișate ilegal aproape 100 de mii de metri cubi de lemn.

Deci imaginați-vă că, așa cum au spus și colegii dinaintea mea, avem de-a face cu un atentat la siguranța națională și chiar dacă vom respinge acest proiect care este făcut într-o manieră, știu eu, care nu ne satisface, ar trebui să ne aplecăm serios asupra celorlalte proiecte de lege pe această temă, pentru că este o temă foarte sensibilă și cetățenii din toate județele unde se petrec aceste dezastre ecologice doresc, din partea noastră, soluții la această problemă.

Vă mulțumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Doamna Doina Pană. Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Adriana-Doina Pană:

Stimați colegi,

S-au făcut, de la acest microfon, multe afirmații, unele incomplete, altele eronate. Pentru acuratețea informației, vreau să fac niște precizări.

Nu exportul de buștean este cauza continuării defrișărilor în România. La ora actuală, România, cum corect s-a spus, exportă 300 de mii de metri cubi de buștean, dar importă 2 milioane de metri cubi de buștean. S-a ajuns chiar la performanța încât marele procesator, pe care îl știm cu toții, să importe din Ucraina, Belarus și chiar Austria și Germania. Deci nu bușteanul e o problemă și exportul.

O altă afirmație incorectă. Codul silvic promovat de PSD este un cod silvic foarte, foarte bun.

Dacă actualul guvern nu se apleacă încât el să fie aplicabil, adică să scoată toate cele cinci hotărâri de guvern și toate cele 14 ordine de ministru, nu e vina Parlamentului că a votat un cod care nu-i bun. Codul este foarte bun.

Vă reamintesc și închei, Guvernul PSD a cerut să fie discutată în CSAT problema defrișărilor. Acolo s-a hotărât, în iunie 2015, deci prin hotărâre CSAT ca radarul pădurilor să fie dezvoltat și toate măsurile din Codul silvic să fie aplicate. Acest guvern se face că n-aude.

Mai e puțin și PSD va veni cu un pachet complet, care să finalizeze toate demersurile care s-au început pentru ca fenomenul defrișărilor din România să înceteze.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final. Propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive (Pl-x 770/2015). (rămasă pentru votul final)  

33. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, Pl-x 770/2015.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu dorește.

Din partea celor două comisii, domnul președinte Diaconu, Comisia de învățământ, raport comun învățământ și apărare.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Nicolae Diaconu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, în sensul evitării violențelor și confruntărilor între participanții la evenimentele sportive.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din 28 octombrie 2015.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative din următoarele considerente.

Sintagma, propusă de către inițiatori, respectiv "în oricare dintre situațiile în care se pune în pericol siguranța participanților", nu conduce la eliminarea ambiguității textului de lege, așa cum motivează inițiatorii, având caracter general și, prin urmare, nu aduce precizări de natură a eficientiza aplicarea normei respective.

În prezent, conform prevederilor legilor în vigoare, Jandarmeria Română, prin structurile specializate, asigură ordinea publică la competițiile și jocurile sportive în zona apropiată și imediată a arenelor sportive, precum și în alte locuri pretabile a se produce tulburarea ordinii și siguranței publice, iar în incinta arenelor sportive, răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță revine organizatorului.

Mențiunea referitoare la răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală pentru neîndeplinirea condițiilor de siguranță de către cei responsabili reprezintă un paralelism legislativ prin raportare la prevederile art.21 din același act normativ, fapt ce contravine prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Intervenții, dacă sunt? Doamna Cherecheș și apoi domnul Benga.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Florica Cherecheș:

Deputații Partidului Național Liberal vor vota împotriva adoptării acestui proiect de lege deoarece modificarea propusă ar suprareglementa texte deja existente în legislația actuală.

Așa cum a spus și antevorbitorul meu, există deja Legea nr.4/2008 prin care Jandarmeria Română, prin structurile specializate, asigură ordinea publică și paza la competiții și jocuri sportive, astfel încât poate chiar să decidă evacuarea parțială sau totală a spectatorilor, în caz de nevoie, fără a fi nevoie de dispoziția prefectului sau solicitarea responsabilului de ordine și siguranță, a organizatorului.

De asemenea, prin Legea nr.550/2004, tot care privește organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, se reglementează același mod de realizare a intervenției și, până în prezent, nu au existat dificultăți în aplicarea normelor în vigoare.

Pe de altă parte, în incinta arenelor sportive, răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță revine organizatorului care încheie, în acest sens, contracte de prestări de servicii cu firme specializate de pază sau, în lipsa acestora, cu poliția locală.

Modul în care se realizează restabilirea ordinii publice la competițiile sportive se regăsește, de asemenea, și în Legea nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, potrivit căreia intervenția forțelor de jandarmerie se execută tot cu aprobarea prefectului la toate adunările publice, inclusiv competițiile sportive.

Din aceste motive, Grupul PNL se va opune adoptării acestei inițiative legislative, care ar crea paralelism legislativ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Benga, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Benga:

Domnule președinte,

Dragi colegi,

Cred că suntem puși în situația de a analiza cu mare strictețe și cu mare tristețe o activitate care este sportul românesc și care, după ultimele manifestări, inclusiv cele legate de la Olimpiadă, ne demonstrează că lucrurile stau foarte rău.

Vorbim de niște competiții sportive de foarte slabă calitate și cu număr foarte mic de susținători, de spectatori. Surprinzător, încăierările care apar aici sunt de o duritate ieșită din comun.

Cred că aceste lucruri nu pot fi rezolvate doar cu jandarmii și doar cu forțele de ordine sau de către organizatori. Cred că ar trebui să mergem mai jos, să vedem care este problema sportului în România, să dezvoltăm sportul școlar, să dezvoltăm competiția școlară, să-i pregătim pe tinerii participanți la competiția sportivă, cât și pe susținătorii mici la această competiție sportivă și atunci, în timp, lucrurile vor avea o altă dinamică.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Iane, PSD. Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Nu aș fi luat cuvântul dacă acum o săptămână nu s-ar fi petrecut un eveniment tragic la noi în țară, în urma căruia un tânăr a decedat tocmai din acest motiv, și anume un fel de răzbunare a unui fan al celeilalte echipe. Și vreau să vă spun un lucru: putem să înșirăm aici un pomelnic întreg de legi și de reglementări. Nu vom rezolva problema violenței sportive. N-a rezolvat-o nimeni până acum decât prin educație. Pentru că violența sportivă nu se petrece numai în incinta locului unde este competiția sportivă, se petrece oriunde, și în afară.

Să nu uităm că acel tânăr de săptămâna trecută a murit în afara stadionului. A murit undeva pe o alee, în apropierea locului.

Nu putem să asigurăm prin nicio lege și prin nicio reglementare siguranța și nu putem să combatem violența în urma competițiilor sportive la modul global.

Eu cred că numai prin educație și numai printr-un fair play prin care suporterul trebuie să și-l asimileze și trebuie să-l preia din educație poate duce la combaterea violenței în urma competițiilor sportive.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Rămâne la votul final. Propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin.(4) al art.7 din Legea nr.46/2008 - Codul Silvic (Pl-x 666/2013). (rămasă pentru votul final)  

34. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(4) al art.7 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic, Pl-x 666/2013.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Nu doresc.

Domnul Varga, din partea Comisiei juridice, raport comun, Comisia juridică și Comisia pentru agricultură.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, cele două comisii au fost sesizate în fond spre dezbatere cu această propunere legislativă.

Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă.

Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil, iar Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin.(4) și art.7 din Legea nr.46/2008 a Codului silvic, cu modificări și completări ulterioare, în sensul exceptării de la interdicția includerii pădurilor în intravilan, a pădurilor proprietate privată a persoanelor fizice și a pădurilor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, transformate în terenuri de recreere sau de agrement.

În urma dezbaterilor, cele două comisii, în unanimitate de voturi, propun plenului Camerei respingerea propunerii legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Intervenții? Domnul Iane, PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Stimați colegi,

Aici avem o dispută mai veche între ceea ce înseamnă, de fapt, agrement și turism și ceea ce înseamnă, de fapt, protejarea pădurilor.

Nu putem să fim de acord cu această propunere, în primul rând pentru că există proprietari de păduri care au și sute, poate și chiar mii de hectare. Vă dați seama ce-ar însemna să poată să treacă în intravilan așa, dintr-o dată, câteva mii de hectare! Pe de altă parte, avem consilii locale care au în proprietate publică la fel, sute, poate chiar mii de hectare. De asemenea, nu suntem de acord ca acestea să poată trece în intravilan.

Mai mult decât atât, aceste păduri ar putea trece în intravilan în baza unor planuri de urbanism, pe care cine le aprobă? Evident, tot consiliul local.

Deci nu avem cum să fim de acord cu așa ceva. Există în momentul de față, în legislație, posibilitatea ca anumite porțiuni, o anumită cotă să poată fi, eu știu, scoasă pentru a fi dată pentru agrement și pentru turism. Dar nu la modul cum este făcută această propunere legislativă.

De aceea vom vota pentru respingere.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Rămâne la votul final. Propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării programului de lucru.  

Invit liderii grupurilor parlamentare la prezidiu.

Domnule Nicolăescu, vă rog, am invitat liderii. (Consultări.)

În urma consultărilor îl invit pe domnul Pâslaru să vă propună schimbarea programului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulțumesc.

Stimați colegi,

În urma consultării colegilor lideri de grupuri parlamentare, am stabilit ca la ora 12,00 să oprim lucrările și la 12,30, vot final.

Domnule președinte, dacă vreți să supuneți votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Supun votului, stimați colegi, această propunere de modificare a programului.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu votează? Nu.

În unanimitate de voturi programul a fost schimbat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art.6<SUP>2</SUP> din Ordonanța Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța rutieră, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică (Pl-x 415/2015). (rămasă pentru votul final)  

Continuăm, stimați colegi.

35. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.62 din Ordonanța Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate și înregistrate în normele tehnice privind siguranța rutieră, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică, Pl-x 415/2015.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Nu doresc.

Din partea Comisiei pentru transporturi, cine prezintă raportul? Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Costin:

Raport pentru propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.62 din Ordonanța Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța rutieră, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru transporturi și infrastructură a fost sesizată spre dezbatere și avizare, în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 62 din Ordonanța Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța rutieră, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației pentru inspecția tehnică periodică, prin aviz cu adresa nr. Pl-x 415/2015 din 18 mai 2015, înregistrat cu nr. 4C26/106/2015 din 20 mai 2015.

Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat.

La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic.

Senatul a respins propunerea legislativă în ședința din 13 mai 2015.

Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru transporturi și infrastructură a examinat propunerea legislativă, în ședința din 24 noiembrie 2015.

La lucrările comisiei au fost prezenți 23 de deputați din totalul de 23 de membri ai comisiei.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea art. 62, în sensul anulării autorizației operatorilor economici autorizați de RAR, ca unică sancțiune complementară pe lângă amendă. În cazul neîndeplinirii condițiilor reglementate cu privire la atestarea ca bun pentru circulație a unui autovehicul rutier, precum și în cazul atestării unui autovehicul rutier care poluează aerul.

La dezbaterile comisiei au participat, în calitate de invitați, domnul Stanciu Ioan Aurel, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, și domnul Uță Cristian, șef serviciu în cadrul Registrului Auto Român.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru transporturi și infrastructură au hotărât, cu majoritate de voturi, trei voturi împotrivă și o abținere, respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art. 62 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța rutieră, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației pentru inspecția tehnică periodică.

În raport cu obiectul și conținutul său propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă la dezbateri generale...? Domnule Benga, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Benga:

Domnule președinte,

Dragi colegi,

Cred că, în continuare, trebuie avută mare grijă în legătură cu aceste unități RAR care dau aviz pentru mijloacele de transport care circulă pe drumurile din România și mă gândesc aici la un aspect, la acele microbuze școlare care în ultimul timp creează foarte mari probleme de siguranță elevilor care sunt transportați de la școală acasă și de acasă la școală. Din acest punct de vedere am dori ca și Ministerul Educației Naționale și celelalte instituții, inclusiv administrația locală, să aibă mai mare grijă de aceste mijloace care transportă elevii. Rog, în continuare, pentru ca siguranța elevului care merge și care vine la școală să fie asigurată, să încercăm ca în mod regulat să echipăm unitățile școlare cu microbuze și cu autobuze care să le confere nu numai confort, ci și dreptul de ajunge întregi acasă.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții. Rămâne la votul final, propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alineatului (5) al articolului 76 din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale (Pl-x 749/2015). (rămasă pentru votul final)  

36. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (5) al art. 76 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, Pl-x 749.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu dorește.

Raport, domnul Victor Paul Dobre, raport comun, Comisia pentru administrație și Comisia juridică.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

În conformitate cu prevederea art. 95 din Regulament, Comisia juridică și Comisia pentru administrație au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (5) al art. 76 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulament, Camera este Cameră decizională.

Senatul a respins propunerea legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat negativ inițiativa legislativă.

În urma dezbaterilor membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative pentru modificarea alin. (5) al art. 76 din Legea nr. 67/2004.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Intervenții dacă sunt? Nu sunt. Rămâne la votul final, propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea articolelor (3), (97), (98), (103) și (104) din Legea 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 747/2015). (rămasă pentru votul final)  

37. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 3, 97, 98, 103 și 104 din Legea nr.67/2004, Pl-x 747.

Dacă inițiatorul dorește? Nu dorește.

Raport comun, tot... A, domnul Varga. Varga de la Brăila, din partea Comisiei juridice.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Cele două comisii au fost sesizate, în fond, cu un raport comun.

Senatul a respins, ca primă Cameră sesizată, această propunere legislativă.

Consiliul Legislativ, de asemenea, a dat un aviz negativ, iar inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată, cu modificările ulterioare.

În urma dezbaterii, membrii celor două comisii sesizate, în fond, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei respingerea propunerii legislative, motivat de faptul că Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată, a cărei modificare și completare se dorește a fost deja abrogată prin art. 136 din Legea nr. 115.

Prin urmare, propunerea legislativă a rămas fără obiect, întrucât modificările sau completările unui act normativ poate fi operată doar pe durata existenței actului normativ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc mult.

Dacă sunt intervenții? Nu sunt intervenții.

Rămâne la votul final, propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.333 din 17 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 748/2015). (rămasă pentru votul final)  

38. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților publice locale, Pl-x 748.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu dorește.

Raport comun, Comisia juridică și Comisia pentru administrație, tot domnul Vasile Varga.

Vă rog, prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, cele două comisii au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu această propunere legislativă.

Consiliul legislativ a avizat negativ inițiativa.

Guvernul nu susține adoptarea inițiativei, iar ca obiect de reglementare are modificarea Legii nr. 67 pentru alegerea autorității administrației publice locale, în sensul asigurării unui loc de membru în birourile electorale ale circumscripțiilor electorale pentru un reprezentant din Grupul parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților.

În urma dezbaterilor, cele două comisii au hotărât, în unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei respingerea propunerii legislative. De asemenea, constatându-se că Legea nr.67/2004 pentru alegerea administrației publice locale a fost abrogată prin art. 136 din Legea nr. 115.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Dezbateri generale? Nu dorește nimeni. Rămâne la votul final, propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.97 din 14 iulie 2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români (Pl-x 771/2015). (rămasă pentru votul final)  

39. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate, Pl-x 771.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu.

Din partea Comisiei pentru administrație publică îl invit pe domnul președinte Victor Paul Dobre.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

În conformitate cu prevederea art. 95 din Regulament, Comisia pentru administrație și amenajarea teritoriului a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97 din 14 iulie 2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituție, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul a respins propunerea legislativă, în ședința din 28 octombrie 2015.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Comisia juridică a avizat negativ.

Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative.

Propunerea supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97 din 14 iulie 2005, în sensul introducerii la art. 36 a unui nou alineat, respectiv alin. (2), conform căruia persoana fizică găzduită pentru o perioadă mai mare de 30 de zile neîntrerupte se va prezenta la autoritățile publice în vederea înregistrării mențiunilor legale în actul de identitate.

La art. 38 se modifică alin. (5), în sensul introducerii obligativității de a actualiza cartea de imobil la fiecare 6 luni și introducerea unui nou alineat, (6), în care să fie prevăzută obligativitatea ca orice persoană care are cunoștință despre găzduirea neîntreruptă a unor persoane pe o perioadă mai mare de 30 de zile să informeze structurile Ministerului Administrației și Internelor.

În conformitate cu prevederea art. 61 din Regulament, membrii comisiei au examinat inițiativa legislativă, în ședința din data de 24 noiembrie 2015.

Cu ocazia dezbaterilor s-a constatat că aspectele avute în vedere sunt deja reglementate în ordonanță.

Astfel, art. 19 alin. (2) stabilește că cetățeanul român este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate, în termen de 15 zile de la schimbarea domiciliului.

Referitor la punctul 2, în care se instituie obligativitatea actualizării cărții de imobil, aceasta este lipsită de eficiență legislativă, întrucât această obligație depinde în mod direct de voința și de informațiile pe care le vor pune la dispoziție persoane care-și schimbă domiciliul.

Totodată, sunt încălcate dispozițiile art. 25 alin. (2) din Constituție care consacră deplina libertate de alegere a domiciliului și a reședinței pentru cetățenii români.

Față de cele prezentate, în urma dezbaterii și opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative.

În raport cu obiectul și conținutul său, face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

La dezbateri generale dacă dorește cineva?

Da, domnule Benga, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Benga:

Adevărat este că noi respingem această ordonanță, dar cred că în mod sistematic pierdem din vedere ceea ce se întâmplă la nivelul unităților de învățământ. Unitățile de învățământ au probleme la intrare. Sunt foarte mulți copii care vin să se înscrie în clasa pregătitoare și nu prezintă certificatul de naștere, un document care este foarte necesar și fără de care nu se poate produce înscrierea. Și în altă ordine de idei, reîntoarcerea unor copii plecați cu părinții în străinătate în țară, neexistând cărțile de identitate, din nou, acești copii deși la nivelul locuințelor și al vecinilor care pot să depună mărturie că ei stau acolo... unitățile de învățământ cu foarte mare greutate sau de foarte multe ori nu-i reprimesc pe acești copii în ciclul de învățământ.

Cred că și la nivelul Ministerului Educației Naționale și cu Serviciul de Evidență a Populației această problemă trebuie rezolvată foarte repede.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind revenirea la denumirea oficială de țigani a persoanelor intitulate de etnie romă (Pl-x 803/2015). (rămasă pentru votul final)  

40. Propunerea legislativă privind revenirea la denumirea oficială de "țigani" a persoanelor intitulate "de etnie romă", Pl-x 803.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu dorește.

Din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților?

De la drepturile omului nu avem pe nimeni în sală?

Vă dau eu raportul, domnule deputat.

Domnule Cernea, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Raport înlocuitor asupra Propunerii legislative privind revenirea la denumirea oficială de "țigani" a persoanelor intitulate "de etnie romă".

În temeiul dispozițiilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Propunere legislativă privind revenirea la denumirea oficială de "țigani" a persoanelor intitulate "de etnie romă", trimisă cu adresa Pl-x 803 din 9 noiembrie 2015.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare revenirea la denumirea oficială de "țigani" a persoanelor intitulate "de etnie romă" pentru evitarea confuziei care are loc în străinătate între denumirea de români și cea de rom.

Senatul a respins inițiativa legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat negativ.

La dezbateri au fost prezenți 9 deputați din numărul total de 11 membri ai Comisiei drepturilor omului, culte și problemele minorităților naționale care au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare un raport de respingere a propunerii legislative.

Propunerea se încadrează în categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Dacă sunt intervenții? Domnule Cernea, vă rog. Dar să-mi dați și raportul înapoi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

În opinia mea și am exprimat și acest punct de vedere și în cadrul Comisiei pentru drepturile omului, această propunere are un caracter rasist, un caracter extremist, pentru că în esență face dintr-o minoritate națională o țintă a unei măsuri care ar fi luată fără consultarea acesteia și cumva împotriva voinței acesteia.

Denumirea de rom este consacrată în tratatele internaționale. Încă din 1971 a existat primul congres al romilor, Congres Mondial al Romilor. Normele Uniunii Europene și alte documente internaționale folosesc această denumire. Or, ideea, ideea sau această atitudine, această concepție de a considera o etnie ca aducând vreun prejudiciu eventual majorității românești este una cu caracter evident rasist și discriminatoriu.

Dimpotrivă, minoritățile naționale din România îmbogățesc cultura, civilizația, istoria acestei țări. În niciun caz vreuna din aceste minorități nu trebuie ostracizată sau pusă la stâlpul infamiei pe considerente arbitrare, cum ar fi denumirea acesteia.

Îmi pare rău că în Parlamentul României ajung astfel de propuneri cu caracter extremist. Ele sunt specifice anumitor tipuri de formațiuni politice care mai există și prin Europa, dar care nu au o pondere atât de importantă și nu reușesc să-și afirme viziunile cu asemenea tărie.

Sunt convins... sper foarte mult, de fapt, și sunt convins că votul dumneavoastră va fi într-o copleșitoare majoritate sau poate chiar într-o unanimitate de respingere față de astfel de inițiative. Nu este singura cu acest caracter rasist, mai sunt și altele care au același inițiator, pe colegul nostru Bogdan Diaconu, de la Partidul România Unită, partid care din punctul meu de vedere trebuie privit ca fiind unul cu caracter extremist și care în niciun caz nu poate fi frecventabil pentru politicienii și cetățenii cu convingeri democratice.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulțumesc și eu.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final.

Să-mi dați raportul. Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (PL-x 471/2014). (rămas pentru votul final)  

Trecem mai departe.

41. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente, PL-x 471.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu.

Îl invit pe domnul Munteanu, raport comun Comisia juridică, agricultura și mediul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Așa cum ați spus, raport comun al celor trei comisii.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul a adoptat propunerea respectivă, în data de 30 septembrie 2014.

Proiectul de lege are ca obiect modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34.

Cele trei comisii, cu unanimitate de voturi, propun plenului Camerei respingerea acestui proiect, din următoarele motive: prevederile sunt cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul agriculturii, pentru a elimina legiferarea paralelă.

Face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

La dezbateri generale dacă dorește cineva?

Da, domnul Iane PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulțumesc.

Voi fi foarte scurt. Vreau să felicit colegii care au avut această inițiativă, pentru că, într-adevăr, corecta anumite probleme care existau în Ordonanța nr. 34/2013 privind administrarea pajiștilor permanente.

Este foarte interesant că Ordonanța Guvernului nr. 63/2014 preia aproape în integralitate această inițiativă și o transpune în Ordonanța nr. 63/2014, deci, până la urmă, și Parlamentul are un rol important, se pare că miniștrii se inspiră, totuși, din inițiativele legislative și asta este un lucru bun. Ce n-am văzut însă, n-am văzut o preluare legată de continuarea contractului de concesiune și dreptul de preempțiune care este prevăzut în această inițiativă și nu este preluat în Ordonanța nr. 63/2014. Rămâne de văzut.

Pe de altă parte, există o altă chestiune la care ar trebui să ne gândim, și anume faptul că aceste pajiști permanente și contractele de concesiune sunt corelate cu Registrul Național al Exploatațiilor. Aceasta, practic, presupune ca tu să poți să ai și să ai animalele înregistrate în acest registru, dar ce faci dacă vrei să închiriezi o pajiște, eu știu, pentru un alt fel de... pentru un alt tip de crește pentru care animalul respectiv nu există în Registrul exploatațiilor? Că acum, mai nou, cu această agricultură ecologică și bio se are în vedere să trecem de la creșterea aceea intensivă în acele blocuri și să ajungem să creștem animalele libere, în spații foarte largi și îngrădite. Deci aici va trebui să intervenim să vedem dacă, într-adevăr, putem să corelăm aceste două lucruri, pentru că nevoia crescătorilor de animale și încurajarea zootehniei presupune și o extindere a acestei posibilități de a închiria pajiști permanente nu numai pentru animalele care sunt în Registrul Național al Exploatațiilor.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nu sunt. Rămâne la votul final, propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru declararea zilei de 10 mai - ca sărbătoare națională (Pl-x 523/2015). (rămasă pentru votul final)  

42. Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 mai sărbătoare națională, Pl-x 523.

Inițiatorul? Nu.

Domnule Axente, Comisia pentru muncă, vă rog, prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Axente:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Raport asupra Propunerii legislative pentru declararea zilei de 10 mai ca sărbătoare națională.

Conform prevederilor Regulamentului Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată prin adresa Pl-x 523/2015 cu dezbaterea, pe fond, în procedură obișnuită a Propunerii legislative pentru declararea zilei de 10 mai sărbătoare națională.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare consacrarea zilei de 10 mai ca sărbătoare națională. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei s-a înregistrat prezența a 23 de deputați din totalul de 24.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea inițiativei legislative, întrucât aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a apariției Legii nr. 103/2015 pentru declararea zilei de 10 Mai sărbătoare națională.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc și eu.

Dacă sunt intervenții ale colegilor la dezbateri generale? Nu. Rămâne la votul final, propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România (Pl-x 143/2014). (rămasă pentru votul final)  

43. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, Pl-x 143.

Dacă inițiatorii doresc? Nu doresc.

Din partea Comisiei juridice, domnule Varga, vă rog, prezentați raportul Comisiei juridice.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Comisia juridică a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu acest proiect de hotărâre pe care l-ați enunțat.

Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins inițiativa legislativă.

Consiliul Legislativ, de asemenea, a dat un aviz negativ, ca și Guvernul, care a trimis un punct de vedere negativ.

Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, Comisia pentru agricultură, silvicultură și industrie alimentară, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, toate și Comisia pentru tineret, învățământ, știință și sport, toate au avizat negativ propunerea legislativă care are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridica au hotărât, în unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 165/2013.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Dacă sunt intervenții la dezbateri generale? Nu sunt. Rămâne la votul final, propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea unor acte normative (PL-x 129/2015). (rămas pentru votul final)  

44. Proiectul de Lege pentru completarea unor acte normative, PL-x 129.

Inițiatori doresc să intervină? Nu.

Raport comun, Comisia juridică și Comisia pentru muncă.

Domnul Axente, din partea Comisiei pentru muncă, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Axente:

Mulțumesc, domnule președinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru completarea unor acte normative.

Conform Regulamentului Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru muncă și protecție socială au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru completarea unor acte normative, trimis cu adresa nr.129/2015.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat inițiativa legislativă în ședința din 25 februarie 2015.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Guvernul nu susține adoptarea inițiativei.

Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat favorabil.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci a avizat negativ.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiunile de împotrivire cu arme și de răsturnarea prin forță a regimului comunist instaurat în România, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia pentru muncă și protecție socială a examinat această inițiativă în ședința din 6 octombrie 2015.

La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența 23 de deputați din totalul de 24.

În urma finalizării dezbaterilor, Comisia pentru muncă și protecție socială a hotărât cu unanimitate de voturi respingerea inițiativei legislative.

În urma finalizării dezbaterilor, Comisia juridică, de disciplină și imunități a hotărât cu unanimitate de voturi respingerea acestei inițiative.

În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

În urma examinării inițiativei legislative, a expunerii de motive, a avizului Consiliului Legislativ, a punctului de vedere al Guvernului, precum și a opiniilor exprimate în cadrul celor două comisii, acestea propun plenului Camerei respingerea proiectului de lege, din următoarele considerente: nu se justifică extinderea categoriilor de beneficiari ai prevederilor acestor acte normative, acestea fiind reglementate ca drepturi reparatorii intuitu personae, deci, numai în considerarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, respectiv de persoane persecutate pe motive politice, beneficiare ale prevederilor Decretului-lege nr.118/1990.

În ceea ce privește drepturile patrimoniale acordate beneficiarilor reglementate prin trimitere la acte normative speciale, părinții persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii în natură sau, după caz, prin echivalent, pentru bunurile confiscate pot beneficia de aceeași formă de reparație dar nu în virtutea calității de părinți, ci numai probând calitatea de moștenitori ai proprietarilor bunurilor confiscate.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Intervenții dacă sunt? Nu sunt intervenții.

Rămâne la votul final cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.11 din Legea cetățeniei române nr.21/1991 (Pl-x 791/2015). (rămasă pentru votul final)  

45. Și ultima, Propunerea legislativă pentru modificarea art.11 din Legea cetățeniei nr.21, Pl-x nr.791.

Domnule Varga, vă rog raportul Comisiei juridice.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins această propunere.

Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil.

Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale au dat un aviz favorabil.

Cu ocazia dezbaterilor în Comisia juridică s-a constatat că inițiativa legislativă este nejustificată și discriminatorie, în sensul limitării aplicării normei doar persoanelor care au dobândit cetățenia română prin naștere sau adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor până în anul 1989.

Eliminarea necesității îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.8 alin.11.

De aceea, în urma dezbaterii, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei respingerea propunerii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Dacă sunt intervenții ale colegilor? Nu sunt intervenții.

Rămâne la votul final.

Oprim aici lucrările. Ne vedem la 12,30 la votul final.

 
    Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule Cernea, vă rog, aveți o intervenție?

Rog colegii să ia loc în bănci pentru a putea începe ședința dedicată votului final.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Din nefericire, au fost cheltuiți foarte mulți bani publici pentru ca noi, în Camera Deputaților, să beneficiem de o nouă aparatură pentru a vota electronic.

De aproape un an, votăm cu mâna ridicată. Acest lucru implică o netransparență a votului, lumea nu va ști cine ce votează și de multe ori votul nu este numărat corect, din punctul meu de vedere, cum am și afirmat.

De aceea, în semn de protest față de modul deficitar în care lucrăm, eu nu voi mai vota niciodată cât timp nu va exista vot electronic.

Vă rog foarte mult, domnule președinte, să faceți toate eforturile și colegii din Biroul permanent să putem vota electronic, pentru că, altfel, după atâtea luni în care nu s-a votat electronic, ori este o probă de indolență extraordinară, ori este un interes sau o rea-voință a cuiva. Este inexplicabil cum după aproape un an de zile...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

... votăm tot cu mâna ridicată.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

V-am tot explicat. Văd că dumneavoastră persistați. Dacă eu v-am explicat, ca să putem introduce votul electronic, ce pași trebuie urmați, văd că dumneavoastră vreți să vă auziți și persistați în această problemă.

Mulțumesc mult.

Rog colegii să ia loc să putem începe ședința de vot final.

Bun. Începem, da?

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a decesului domnului deputat Neculai Rățoi) (PH CD 67/2016); (adoptat)

1. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a decesului domnului deputat Neculai Rățoi.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? O abținere.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 214 voturi pentru și o abținere, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (PL-x 185/2016); (adoptat)

Trecem la secțiunea legi ordinare, la adoptări.

2. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Comisia de apărare, Comisia de politică externă și Comisia juridică propun adoptarea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? O abținere.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

213 voturi pentru. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind acordarea unor drepturi persoanelor care nu mai au cetățenie română, dar care au fost persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (PL-x 296/2016); (adoptat)

3. Proiectul de Lege privind acordarea unor drepturi persoanelor care nu mai au cetățenie română, dar care au fost persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

Comisia pentru muncă propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? O abținere.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

214 voturi pentru. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Limbii Sârbe (PL-x 161/2016); (adoptat)

4. Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Limbii Sârbe.

Comisia pentru drepturile omului și Comisia pentru cultură propun adoptarea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

215 voturi pentru. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.2/2016 pentru modificarea Legii nr.206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare (PL-x 73/2016); (adoptat)

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.2/2016 pentru modificarea Legii nr.206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Două abțineri.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

212 voturi pentru și două abțineri. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Legea nr.309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 (PL-x 158/2016); (adoptat)

6. Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Legea nr.309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.

Comisia pentru muncă propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

220 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art.15 din Legea nr.78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România (PL-x 108/2016); (adoptat)

7. Proiectul de Lege pentru modificarea art.15 din Legea nr.78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România.

Comisia juridică propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? O abținere.

Niciun vot împotrivă, nicio abținere.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

220 de voturi pentru. A fost adoptat.

Explicarea votului. Domnul Petru Movilă. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vă mulțumesc pentru votul acordat astăzi.

Practic, prin acest proiect de lege, salvăm Legea voluntariatului, pentru că ONG-urile, instituțiile care doreau să beneficieze de activitatea unor voluntari erau obligate să le asigure echipament de protecție, transport, cazare și masă, lucru care era practic imposibil, doar dacă ne referim la instituțiile de stat și ONG-urile.

Prin acest proiect de lege, practic, Legea voluntariatului este salvată și, de astăzi înainte, instituțiile statului și ONG-urile pot beneficia de activitatea voluntariatului. Gândiți-vă că spitale, instituții publice de-abia își duc zilele. Nu ar fi avut bani pentru a plăti cazare, masă, echipament de protecție pentru voluntari.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulțumesc.

Alte intervenții dacă mai sunt? Nu mai sunt.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.5/2016 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice (PL-x 86/2016); (adoptat)

8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.5/2016 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.

Comisia pentru agricultură propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? 14 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

204 voturi pentru și 14 împotrivă. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal (Pl-x 757/2015); (respinsă)

Trecem la Secțiunea legi ordinare, respingeri.

9. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.

Comisia pentru buget propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

218 voturi pentru. A fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.84 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 759/2015); (respinsă)

10. Propunerea legislativă pentru modificarea art.84 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia pentru buget propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

217 voturi pentru. A fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun (PL-x 287/2015); (respins)

11. Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Comisia pentru sănătate propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

218 voturi pentru. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura (Pl-x 461/2015); (respinsă)

12. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Comisia pentru agricultură, Comisia pentru mediu propun respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 217 voturi pentru, a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru abrogarea alin.(5) al art.53 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 605/2015); (respinsă)

13. Propunerea legislativă pentru abrogarea alin.(5) al art.53 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic.

Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu propun respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

215 voturi pentru. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind trecerea unor luciuri de apă și taluzuri ale barajelor și lacurilor de acumulare din proprietatea publică a statului în administrarea unor consilii locale ale unităților administrativ-teritoriale (Pl-x 521/2015); (respinsă)

14. Propunerea legislativă privind trecerea unor luciuri de apă și taluzuri ale barajelor și lacurilor de acumulare din proprietatea publică a statului în administrarea unor consilii locale ale unităților administrativ-teritoriale.

Comisia pentru administrație publică și Comisia juridică propun respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? 16 abțineri.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 16 abțineri și 198 de voturi pentru, propunerea a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive (Pl-x 770/2015); (respinsă)

15. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive.

Comisia pentru învățământ și Comisia pentru apărare propun respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

216 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere. Propunerea a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(4) al art.7 din Legea nr.46/2008 - Codul Silvic (Pl-x 666/2013); (respinsă)

16. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(4) al art.7 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic.

Comisia juridică, Comisia pentru agricultură propun respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 216 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, a fost adoptată respingerea.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.6<SUP>2</SUP> din Ordonanța Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța rutieră, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică (Pl-x 415/2015); (respinsă)

17. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.62 din Ordonanța Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța rutieră, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică.

Comisia pentru transporturi propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 216 voturi pentru a fost adoptată propunerea de respingere.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.97 din 14 iulie 2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români (Pl-x 771/2015); (respinsă)

18. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.97 din 14 iulie 2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Comisia pentru administrație propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

217 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind revenirea la denumirea oficială de țigani a persoanelor intitulate de etnie romă (Pl-x 803/2015); (respinsă)

19. Propunerea legislativă privind revenirea la denumirea oficială de "țigani" a persoanelor intitulate "de etnie romă".

Comisia pentru drepturile omului propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?8 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu.

Cu 209 voturi pentru și 8 voturi împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (PL-x 471/2014); (respins)

20. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991.

Comisia juridică, Comisia pentru administrație, Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu propun respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

216 voturi pentru. Propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 mai - ca sărbătoare națională (Pl-x 523/2015); (respinsă)

21. Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 mai sărbătoare națională.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri? O abținere.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 144 de voturi pentru, 84 de voturi împotrivă și o abținere, propunerea de respingere nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea unor acte normative (PL-x 129/2015); (respins)

22. Proiectul de Lege pentru completarea unor acte normative.

Comisia juridică și Comisia pentru muncă propun respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 218 voturi pentru, niciun vot împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.17/1996 privind regimul armelor de foc și al munițiilor (PL-x 255/2016); (adoptat)

Trecem la Secțiunea legi organice, adoptări.

23. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.17/1996 privind regimul armelor de foc și al munițiilor.

Comisia pentru apărare propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 217 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, proiectul de lege a fost adoptat.

Mergem mai departe.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea art.158 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 192/2016); (adoptată)

Tot la legi organice.

24. Propunerea legislativă pentru completarea art.158 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Comisia pentru muncă propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? O abținere.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 216 voturi pentru, o abținere, proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 892/2015); (adoptată)

25. Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.

Comisia pentru muncă propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Colegi care nu-și exprimă votul? 1.

Cu 209 voturi pentru, două abțineri și 4 voturi împotrivă, și un coleg care nu și-a exprimat votul, propunerea legislativă a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii (Pl-x 487/2015); (respinsă)

26. Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii.

Procedura se finalizează cu propunerea de adoptare.

Cine este pentru? Nimeni.

Voturi împotrivă? 215.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 215 voturi împotrivă, niciun vot pentru, nicio abținere, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.263/2010 Legea pensiilor, republicată (Pl-x 611/2015); (respinsă)

Trecem la Secțiunea legi organice, respingeri.

27. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.263/2010 Legea pensiilor, republicată.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 215 voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.852 din 20 decembrie 2010, actualizată în 2014 (Pl-x 551/2015); (respinsă)

28. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.852 din 20 decembrie 2010, actualizată în 2014.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 216 voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 303/2015); (respinsă)

29. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 216 voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă de completare și modificare a alineatului 5 al articolului 56 din Legea nr.283/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 263/2015); (respinsă)

30. Propunerea legislativă de completare și modificare a alineatului 5 al articolului 56 din Legea nr.283/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 216 voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.380/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul de pensii publice (Pl-x 157/2015); (respinsă)

31. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.380/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul de pensii publice.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 216 voturi pentru, a fost adoptată propunerea de respingere.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 162/2015); (respinsă)

32. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 215 voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abținere, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art.88 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 584/2014); (respins)

33. Proiectul de Lege pentru modificarea art.88 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 214 voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 580/2014); (respins)

34. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 214 voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abținere, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind protejarea pădurilor din România (Pl-x 360/2015); (nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie)

35. Propunerea legislativă privind protejarea pădurilor din România.

Comisia pentru agricultură, Comisia juridică și Comisia pentru mediu propun respingerea.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? 69 abțineri.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 145 de voturi pentru, 69 de abțineri, propunerea de respingere, fiind lege organică, nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (5) al articolului 76 din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale (Pl-x 749/2015); (respinsă)

36. Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (5) al articolului 76 din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

Comisia juridică și Comisia pentru administrație propun respingerea.

Cine este pentru respingere?

Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul?

Cu 214 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea articolelor (3), (97), (98), (103) și (104) din Legea 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 747/2015); (respinsă)

37. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea articolelor (3), (97), (98), (103) și (104) din Legea nr. 67/2004.

Comisia juridică și Comisia pentru administrație propun respingerea.

Cine este pentru?

Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Cu 214 voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.333 din 17 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 748/2015); (respinsă)

38. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

Comisia juridică și Comisia pentru administrație propun respingerea.

Cine este pentru?

Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri?

A, 1. Un vot împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Un vot împotrivă.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

213 voturi pentru și o abținere. Propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România (Pl-x 143/2014); (respinsă)

39. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.

Comisia juridică propune respingerea.

Cine este pentru?

Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

213 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere. Propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.11 din Legea cetățeniei române nr.21/1991 (Pl-x 791/2015). (respinsă)

40. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991.

Comisia juridică propune respingerea.

Cine este pentru respingere?

Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

210 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere.

Am finalizat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 mai - ca sărbătoare națională (Pl-x 523/2015); (respinsă)

În schimb, mi-au semnalat colegii din staff că la poziția 21, Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 mai sărbătoare națională, fiind lege ordinară, cu 140 de voturi pentru, 69 de voturi împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată. Deci, repet, propunerea de respingere a zilei de 10 mai a fost respinsă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.11 din Legea cetățeniei române nr.21/1991 (Pl-x 791/2015). (respinsă)

Cu acestea, declar ședința închisă.

Invit colegii în ședința de Birou permanent.

       

Ședința s-a încheiat la ora 13,02.

 
       

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 19 ianuarie 2025, 16:18