Doamna Simona Bucura-Oprescu: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Pl-x 475 din 11 noiembrie 2013, a fost luat în discuție la Comisia pentru administrație, Camera decizională fiind Camera Deputaților. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat. Avizul este favorabil la Consiliul Legislativ; Avizul favorabil al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării; Avizul negativ al Comisiei pentru egalitate de șanse între femei și bărbați; punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 41 alin. (5) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. În urma dezbaterii, membrii comisiei au dezbătut acest act normativ în 22 decembrie 2015, s-a constatat că activitatea de stare civilă nu este informatizată, fiind imposibilă evidența, la nivelul stării civile, a cererilor de transcriere a certificatelor și extraselor de stare civilă privind cetățenii care au dobândit/redobândit cetățenia română și nu au avut niciodată domiciliul în România. În acest sens, se impune a se face distincție între cetățenii care nu au dobândit cetățenia română și cei care au dobândit și nu au avut niciodată domiciliul în România. Totodată s-a constatat că Legea nr. 119/1996 a fost modificată și completată prin Legea nr. 213/2013. În urma dezbaterii și opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, menținerea soluției din rapoartele transmise anterior, respectiv respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
|