|
|
|
|
|
|
Ședința Camerei Deputaților din 19 septembrie 2017
|
|
|
Ședința a început la ora 08,26. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților. A doua parte a ședinței a fost condusă de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de doamna deputat Ioana Bran și de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Bună dimineața! Domnule Dîrzu, vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Dîrzu: Stimați membri ai Parlamentului, În ceasul cel mai greu al istoriei noastre europene, după lungi eforturi de a înțelege, simți și trăi proiectul european, România este pusă în fața unei ostilități nejustificate din partea unor națiuni pe care le credeam și vrem să le credem în continuare prietene: Germania, Austria și Olanda. Acestea nu doresc să facem parte din marea familie a statelor membre Schengen, în ciuda idealurilor și eforturilor tuturor românilor. Istoria noastră modernă demonstrează că am fost mereu pentru Europa. Elita politică românească pașoptistă a înțeles, încă din fașa construcției statului național și unitar român, că viitorul nostru va fi în Europa. Liderii politici interbelici au unit Regatul României cu ceea ce însemna sistemul de drept internațional și cultura politică a Europei acelor vremuri. România a fost prima țară din Europa Centrală și de Est care a avut relații oficiale cu Comunitatea Economică Europeană, în 1974 semnându-se o serie de acorduri pentru facilitarea schimburilor comerciale. Pe tot parcursul istoriei noastre postdecembriste, clasa politică românească și-a asumat integrarea în Uniunea Europeană și a realizat-o. Acum, România luptă împreună cu celelalte 27 de state pentru consolidarea democrației, a statului de drept, a sistemului de protecție a drepturilor omului și a uniunii politico-economice, depunând toate eforturile instituționale de a rămâne un partener fidel și puternic în Uniune. Până în prezent, România a parcurs cu succes toate etapele tehnice necesare aderării la spațiul Schengen. Evaluarea celor șapte domenii de interes - cooperare polițienească, protecția datelor, consulate, frontiere maritime, frontiere aeriene, frontiere terestre - a concluzionat că România îndeplinește condițiile tehnice de aderare la spațiul Schengen. Activitatea continuă, profesionistă și recunoscută a Poliției de Frontieră, a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, a Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informații, precum și a altor instituții cu atribuții în domeniul securității naționale, reprezintă garanția unei Europe fără frontiere, sigure și din care să facă parte și România. Sunt mii de români care, de mai bine de 10 ani, muncesc încontinuu pentru a păstra și îmbunătăți standardele impuse de Convenția de aplicare a Acordului Schengen. Printre ei, diplomații Ministerului Afacerilor Externe depun eforturi uriașe să convingă statele membre că diferendele politice nu-și au locul într-o situație obiectivă unde respectarea normelor de drept european are prioritate. În prezent, România aplică toate dispozițiile acquisului Schengen și acționează, astfel, ca un membru de facto cu o contribuție semnificativă la însăși securitatea spațiului Schengen, gestionând cu responsabilitate și eficiență peste 2.000 km de frontieră externă a Uniunii Europene, cu cheltuieli acoperite din bugetul de stat. Chiar președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu ocazia prezentării discursului privind starea Uniunii Europene, a declarat că statul român a îndeplinit toate condițiile care se impun pentru intrarea în spațiul Schengen. Ne surprinde poziția Germaniei, care încă din anul 1992, odată cu semnarea Tratatului privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, și-a asumat să "acorde o mare însemnătate participării României ca membru al Consiliului Europei, în vederea integrării în comunitatea statelor, bazată pe aceste valori" și "să sprijine eforturile în vederea creării condițiilor pentru o continuă apropiere economică și politică a României de Comunitatea Europeană". Or, constatăm cu regret că aceste valori și deziderate nu mai sunt respectate în condițiile în care nu suntem doriți în penultima sferă de integrare europeană - spațiul Schengen. În contextul amenințărilor de securitate actuale, primirea României în spațiul Schengen apare ca o necesitate, o expresie a încrederii în valorile europene la care națiunea noastră a aderat fără echivoc, dar mai ales un plus de securitate pentru toți cetățenii Europei. Solicit, membrilor Parlamentului României, în speță comisiilor parlamentare ale Camerei Deputaților și Senatului pentru politică externă și afaceri europene, Ministerului Afacerilor Externe, misiunilor diplomatice ale României în statele Uniunii Europene, președintelui României și prim-ministrului României, să depună toate diligențele, de îndată, pentru îndeplinirea dezideratului românilor. Aderarea României la spațiul Schengen trebuie să aibă loc în acest an, fără condiții și întârzieri nejustificate, astfel încât anul Marii Uniri să ne găsească cât mai aproape de Europa, ca un stat deplin asumat și egal în drepturi și privilegii cu celelalte state membre. Vă mulțumesc. Deputat în Colegiul nr. 1 Alba, Ioan Dîrzu. Mulțumesc, domnule președinte.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Cherecheș. Cu rugămintea să vă încadrați în 3 minute, toată lumea.
|
|
|
|
|
Doamna Florica Cherecheș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Oare de ce ne trezim doar după dezastre?". Furtuna de duminică, 17 septembrie, care a afectat județele din vestul țării, inclusiv județul Bihor, din care provin, provocând un dezastru soldat, din păcate, atât cu pierderi materiale, cât și cu pierderi de vieți omenești, și cu mai mult de 100 de persoane rănite, a demonstrat că fie nu există un sistem bine pus la punct de avertizare a populației, fíe e foarte slab și vulnerabil, consecința fiind că cetățenii au fost luați prin surprindere, complet nepregătiți. Din păcate, nu doar avertizările lipsesc, dar și educația specifică despre ce trebuie să facă cetățenii în situația în care sunt surprinși de furtună, în caz de cutremur, inundații sau alte dezastre naturale. Ce să facă dacă sunt surprinși de furtună în mașină, să-și continue drumul sau să tragă pe dreapta? Ce să facă cei care sunt surprinși de furtună afară, în câmp sau undeva, în natură? E permisă ieșirea din casă pe atenționare de cod galben, portocaliu sau roșu? Ar trebui ca fiecare român să știe exact răspunsul la aceste întrebări. Având în vedere faptul că astfel de fenomene meteorologice se repetă destul de des în ultima vreme și sunt de o tot mai mare intensitate, și pentru a preîntâmpina o altă tragedie pe viitor, îi cer doamnei ministru de interne, Carmen Dan, să îmi comunice care sunt măsurile concrete pe care le va lua pentru a proteja viața cetățenilor și a preveni la timp populația cu privire la riscurile iminente generate de schimbarea bruscă a vremii sau de anumite fenomene meteorologice prognozate. Cum va asigura managementul integrat al unor astfel de situații de criză, astfel încât să nu apară sincope în comunicarea instituțională, iar reacția autorităților să fie una promptă și eficientă. Pe de altă parte, lipsa de responsabilitate a unora dintre cei care construiesc, a unor sancțiuni mai severe pentru nerespectarea legilor în ce privește disciplina în construcții, sistemul de asigurări de locuințe, neperformant, din România, lipsa autorizațiilor de funcționare sau a celor de incendiu în multe unități școlare, defrișările masive care predispun la inundații, și multe altele din acestea, cumulate cu fenomenele extreme, ne arată slăbiciunea și vulnerabilitatea sistemului, în care legile sunt doar pentru unii, iar cei iresponsabili găsesc întotdeauna o cale să le eludeze. Domnule premier Tudose, nu trebuie să dăm o lege antivânt, dar stă în puterea dumneavoastră să puneți la treabă miniștrii de resort, care să informeze, să educe, să avertizeze și să protejeze cetățenii, în caz de furtună violentă sau de orice amenințare la siguranța și chiar viața acestora, dar, în același timp, să intervină prompt pentru a înlătura efectele unor dezastre, indiferent de cauza acestora. Vă cer doar să vă faceți datoria față de români, domnule Tudose. Florica Cherecheș, deputat al PNL de Bihor.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Bichineț.
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu Bichineț: Domnule președinte, Mă bucur că sunteți dumneavoastră la conducere, astăzi. Dacă voi depăși cu o secundă, vă rog să mă opriți la timp sau să mă lăsați să continui. Stimați colegi, Într-adevăr, țara noastră este plină de evenimente fericite. Și spun asta văzând ce s-a întâmplat săptămâna trecută. Aflăm, vedem cum, în direct, vicepreședintele Senatului tocmai este păruit, bătut bine de un sociolog care nu ezită să se compare cu Petre Andrei, Gusti, Raymond Aron și câteodată chiar cu Pieleanu. Lăudabilă atitudinea realizatoarei Ciurlin, care - înțelegând că i-a pus Dumnezeu mâna în cap, și nu Palada - striga: "Să vină poliția, să vină poliția!". Dar n-a avut încotro, pentru că acela care ar fi trebuit să intervină, ideologul Nistor, de la PNL, a șters-o englezește din platou, lăsând tânăra femeie dezarmată. Acum, eu nu pot să fac decât o remarcă: muieratică încăierare! Și cineva trebuie să tragă o concluzie: că e bine din când în când să meargă la frizer, pentru a nu mai fi păruit, coafat. Mă gândesc cum ar fi o emisiune între Palada și Pieleanu, ultimul dintre ei neavând în perioada aceasta prea mult păr pe cap. Al doilea moment care m-a impresionat și a făcut ravagii în televiziunea română este dezvăluirea unei colege - apetisante, de altfel -, deputat de Prahova, care ne relatează că timp de patru ani de zile a fost hărțuită de celebrul, periculosul "Portocală", care, după această tentativă, a devenit o veritabilă "zdreanță." Acum, eu mă întreb: ce fel de om, ce fel de oameni sunt acei care își stabilesc întâlniri amoroase în sediul DNA-ului, prin zăvoaie - aici, mai merge -, dar mai ales noaptea, în cimitire? Aș sfătui-o pe tânăra noastră colegă, dacă în timpul existenței Domniei Sale mai are șansa unei hărțuiri, să-și stabilească un orizont temporal acceptabil și aparatura pe care o are asupra Domniei Sale să înregistreze tot, ca să aflăm și noi, muritorii de rând. La nunțile românilor, uneori se fură mireasa. Am aflat că o nuntă celebră a creat cadrul foarte prielnic ca un fruntaș PNL-ist să meargă, din lipsă de activitate, să încerce să pătrundă la nunta patronată de domnul Bădălău, care, sever fiind, a spus: "De la noi nu fură nimeni, nimic!". Și atunci, s-a întâmplat ceea ce a aflat toată lumea. Protagonistul liberal, care n-avea ce căuta neinvitat la o nuntă, s-a împiedicat de furtun și i s-a stricat buza. Domnule președinte, Stimați colegi, Țara noastră într-adevăr este plină de evenimente fericite. Și încă nu s-au cules toți strugurii și n-a ieșit tulburelul. Să mai spună cineva că în județul Vaslui există răutate, băutură și violență! Iată ce se întâmplă la București! Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Vlad.
|
|
|
|
|
Domnul Sergiu Cosmin Vlad: Bună dimineața! Stimați colegi, Legea educației fizice și sportului, nr. 69/2000, prevede la art. 2: "Educația fizică și sportul sunt activități de interes național sprijinite de stat". Prin aceasta este recunoscut rolul sportului și al mișcării pentru bunăstarea fizică și spirituală a membrilor societății. Un popor care face sport este un popor sănătos, iar performanța sportivă este măsura performanței celor care conduc destinele națiunii. Din păcate, în ceea ce privește sănătatea, ocupăm printre cele mai de jos poziții între țările europene, iar din punctul de vedere al performanței sportive suntem departe de rezultatele cu care eram obișnuiți acum două decenii. Acestea sunt consecințele unui dezinteres major față de sport și mișcare în general. Nu numai că nu am fost în stare să dezvoltăm baza materială, numărul de cluburi sportive și implicit numărul de practicanți ai sportului, dar am distrus sau am lăsat să fie distruse o bună parte a facilităților necesare practicării sportului, fie demolând, fie convertind în alte scopuri vechile baze sportive. În ciuda prevederilor explicite ale Legii educației fizice și sportului, cea care interzice schimbarea destinației unei baze sportive care a aparținut vreodată statului, fără construirea uneia similare în loc, sunt numeroase cazurile în care locul vechilor stadioane a fost luat de complexe comerciale, cetățenii și echipele nemaiavând unde să practice sportul. Numai în Arad avem trei astfel de situații, în ultimii 10-12 ani. Soluția care se impune este înăsprirea legislației, prin amendarea Legii educației fizice și sportului, care trebuie să prevadă explicit sancțiuni, mergând până la recuperarea contravalorii bazelor sportive desființate ilegal, pentru cei care aprobă asemenea proiecte. Doar așa putem stopa un fenomen național cu consecințe grave, a căror remediere va necesita mult timp și eforturi uriașe. Un popor care nu practică sportul, pentru că nu mai are unde, nu poate fi nici sănătos, nici fericit. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
Domnul Budăi.
|
|
|
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulțumesc frumos, domnule președinte. Obiectul declarației politice: investițiile. Stimați colegi, S-a repornit în sfârșit motorul investițiilor, oprit în timpul guvernării Cioloș. În ultimele luni, investițiile sunt mai mari decât în anul trecut. Ce s-a făcut până acum: mai multe proiecte au intrat în procedura de achiziții publice, au fost autorizate autoritățile de management pentru derularea proiectelor cu fonduri europene. Abia acum încep să se vadă roadele eforturilor făcute de guvernarea PSD-ALDE. Datele Institutului Național de Statistică arată că avem o creștere economică sănătoasă și durabilă. Statisticile oficiale publicate recent de INS arată clar că, în anul guvernării Cioloș, condițiile de viață ale românilor s-au deteriorat. Unul din parametri este restanța la întreținere, iar în 2016 restanțele românilor au crescut alarmant. Mai mult de o treime din gospodării au avut restanțe din cauza veniturilor scăzute. PSD a promis că va crește nivelul de trai al românilor, lucru care s-a întâmplat încă din prima zi de guvernare. Atât eu, cât și colegii mei suntem conștienți că mai sunt multe de îndreptat, astfel încât fiecare cetățean să simtă cu adevărat toate schimbările la nivel economic și social pe care ni le-am propus. Ceea ce nu vor să spună politicienii de dreapta, în special liberalii, cei de la USR sau tehnocrații, este că nivelul de trai nu se îmbunătățește prin simpla dezvoltare economică, ci trebuie să existe și voința politică pentru a adopta acele măsuri prin care veniturile românilor să crească. Fostul Guvern tehnocrat nu a dorit să facă acest lucru, lăsându-i pe români să muncească și să plătească impozite, fără a primi nimic în schimb. În trimestrul II din 2017 investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 1,9%, comparativ cu trimestrul II 2016. De asemenea, în luna iulie 2017, cifra de afaceri din industrie, în termeni nominali, a crescut față de luna iulie 2016, cu 9,9%. Totodată, în primele șapte luni, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 11,5%, față de aceeași perioadă din anul trecut. În același timp, creșterea economică de 5,6% pentru 2017, este mai mare decât cea estimată, de 5,2%, ceea ce asigură un plus de 22 de miliarde de lei, astfel încât PIB-ul României ajunge la 837 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 184 de miliarde de euro, la sfârșitul anului. Deficitul bugetar se menține la 2,96% din PIB. Toate aceste date din economia reală arată că PSD își face treaba la guvernare și ia măsuri în primul rând pentru creșterea veniturilor populației. Vă mulțumesc. Deputat Marius-Constantin Budăi, Botoșani.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Daniel Olteanu.
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Olteanu: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Sunt realmente răvășit de miile de mesaje primite ca urmare a declarației pe care am făcut-o săptămâna trecută în plenul Parlamentului, referitoare la abuzul pe care statul român îl pregătește la adresa românilor din străinătate sau a celor care se pregătesc să plece la muncă în străinătate. Din păcate pentru mulți dintre românii noștri, decizia statului, de a-i mai pune să completeze încă un formular, sub amenințarea unor amenzi sau a unor dosare penale, a fost picătura care a umplut paharul. Foarte mulți au fost cei care mi-au comunicat că nu se vor mai întoarce în țară și că își vor lua cu ei definitiv și copiii. Poate sună dur, dar acei politicieni, acei guvernanți, acei angajați ai statului român care gândesc astfel de măsuri nu fac altceva decât să dea foc țării. În anumite zone ale lumii, știți bine, este o politică de stat repatrierea conaționalilor. La noi, astfel, facem o politică de stat, alungarea conaționalilor. Am transmis și o interpelare în acest sens, domnului prim-ministru Mihai Tudose, prin care solicit Guvernului să vină în fața Parlamentului cu un pachet concret de măsuri prin care românii plecați în afara țării să fie stimulați să revină acasă. Atrag atenția aici însă că nu mă refer la inventarea unor noi dosare prin care să ajungem la alte formulare, ci la stimulente concrete, dintr-un buget care să fie stabilit anual. De unde bani? Vă rog să folosiți pentru asta profiturile de miliarde de lei ale companiilor de stat, bani pe care acum îi aduceți la buget și care vor dispărea în câteva luni. În loc să confiscați profiturile Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, folosiți-le pentru a oferi facilități românilor din străinătate, care nu fac altceva decât să investească în țara lor. Românii care au plecat în străinătate sunt cel mai important investitor al nostru, cu zeci de miliarde de euro trimiși acasă, bani care au ajuns în orașele și satele sărăcite de incompetență și furt. Vă rog să tratăm acești investitori cu respectul care li se cuvine, nu ca pe o rudă de care ne amintim doar când vrem să-i mai cerem bani, fără a oferi nimic în schimb. Eventual, niște promisiuni răsuflate. Dacă putem să oferim facilități fiscale uriașe companiilor străine, de ce nu putem oferi aceste facilități fiscale și românilor care își trimit în țară salariile? Nu vreau să rostesc nume de companii pentru care suntem gata să așternem covorul roșu, nu vreau nici să le minimizez importanța lor reală, dar vă rog să facem acest efort și să profităm de capitalul nostru uman și financiar. Iar dacă avem de unde oferi scutiri de taxe și impozite, să le oferim și românilor, pentru banii pe care îi repatriază și îi cheltuiesc în țară pentru construcția, achiziția și reabilitarea unor imobile, dar și pentru investiții, inclusiv în educația copiilor. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Robert Turcescu.
|
|
|
|
|
Domnul Robert-Nicolae Turcescu: Bună dimineața, stimați colegi. Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Publicitatea mortală". Stimați colegi, Vă rog să vă luați astăzi, în drum spre casă, răgazul de a vă uita câteva minute în jur. Veți constata că peisajul este unul dezolant, din cauza panourilor și mesh-urilor publicitare montate alandala, care arată precum balconul unei familii din centrul orașului, care-și întinde pe sârmă, iertați-mi expresia, chiloții la uscat. Mai mult, clădiri de patrimoniu sau peisaje frumoase din toate orașele țării sunt obturate de aceste mijloace de publicitate. Ca exemplu, vă pot da clădirea ASE-ului din București, o clădire importantă și frumoasă, care însă este foarte puțin vizibilă, din cauza acestei publicități stradale. Aceeași situație se întâlnește și în multe alte intersecții din țară. Dau iarăși două exemple din București: intersecția de la Răzoare sau cea de la Valea Cascadelor, unde instrumentele de publicitate stradală sufocă pur și simplu peisajul. Nu mai zic de stâlpii de electricitate, plini-ochi de afișe lipite prost, unele peste altele, care încarcă supărător de mult imaginea celor mai multe zone din orașele țării. Dincolo însă de aspectul estetic, este important să vorbim despre pericolul pe care îl reprezintă panourile publicitare asupra cetățenilor. Tragedia de la sfârșitul săptămânii, când un tânăr de 24 de ani a murit după ce poarta de la intrarea în municipiul Timișoara a fost luată de vânt și a căzut peste mașina în care acesta se afla, m-a făcut să îmi pun mari semne de întrebare în acest sens. Cine răspunde pentru astfel de tragedii? Cum se poate ca astfel de porți sau panouri publicitare masive să fie montate fără ca sistemele de siguranță să fie impecabil puse la punct? Cum e posibil ca un fenomen meteorologic precum uraganul Irma să nu facă nicio victimă, iar în țara noastră să fie opt morți din cauza unor copaci, porți și panouri luate de vânt, de o furtună de 20 de minute? Le solicit public, tuturor administrațiilor locale din România, să inventarieze de urgență toate panourile, mesh-urile și sistemele acestora de siguranță. De asemenea, le cer autorităților locale să desființeze urgent toate porțile, panourile, mesh-urile care nu prezintă condiții de siguranță pentru cetățeni. Săptămâna viitoare voi depune în Parlament un proiect de lege prin care se vor înăspri condițiile de autorizare a oricăror construcții cu scop publicitar, și prin care primăriile vor fi obligate să desființeze toate instrumentele de publicitate stradală, care oricum nu mai au nicio legătură cu secolul XXI. Publicitatea stradală trebuie permisă doar în locuri special amenajate și prin intermediul unor ecrane electronice atent securizate. Publicitatea stradală nu trebuie să fie nici un pericol pentru cetățeni și nici să creeze un deranj al imaginii pentru trecători. Uitați-vă, spre exemplu, la Barcelona, un oraș minunat, eliberat de publicitatea deșănțată, în care niciunde nu se mai lipsesc afișe. Dacă acolo se poate, trebuie să se poată și aici. Am încredere că mă veți sprijini în demersul meu de a legifera acest domeniu și de a înlătura din țara noastră orice instrument publicitar care, la orice furtună, poate deveni o armă mortală. Deputat PMP, Robert-Nicolae Turcescu, Circumscripția nr. 14 Constanța.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Dohotaru.
|
|
|
|
|
Domnul Adrian-Octavian Dohotaru: Declarație politică împotriva intenției Guvernului PSD-ALDE de a transfera contribuțiile sociale integral în sarcina angajaților. Stimați guvernanți, Anul 2018 va fi anul sărăcirii a milioane de români. Propunerea de a transfera contribuțiile sociale de la angajator la angajat reprezintă un experiment ale cărui consecințe nefericite le vor suporta câteva milioane de salariați români. Transferul contribuțiilor sociale de la angajatori la angajați maschează faptul că nu puteți susține creșterea salariilor în sectorul public, așa cum ați promis. V-ați asumat măriri nesustenabile de salarii în sectorul public, fără a efectua o analiză de impact preliminară, și acum încercați să evitați creșterea deficitului bugetar, sacrificând bunăstarea a milioane de angajați. Este evident că, urmare a acestei măsuri, salariile din mediul privat vor scădea. Nu există un mecanism juridic care să oblige angajatorii să includă, în salariul brut al angajatului, taxele sociale, iar acest lucru va duce la reducerea considerabilă a venitului net. De exemplu, o persoană care azi are un salariu brut de 3.000 de lei și care la ora actuală primește în mână 2.105 lei va ajunge la doar 1.755 de lei, ca urmare a transferului taxelor sociale către angajat. Stimați guvernanți, Nu există nicio țară în Uniunea Europeană care să treacă contribuțiile sociale de la angajator la angajat. Sindicatele arată că românii sunt "obligați să fie cobai pentru măsuri și politici netestate nicăieri în lume". Sindicatele s-au luptat în România și peste tot în lume ca angajatorii să plătească pentru accidente de muncă, boli profesionale, pentru concedii de boală. Iar dacă neoficial se anunță că vor fi preluate în plată de bugetul de stat, oficial nu se știe ce se întâmplă cu aceste prestații. Prin această măsură defavorabilă angajaților, acest aspect al luptelor sindicale. cu o istorie de peste 150 de ani, pe care am studiat-o și eu la doctorat, și care a contribuit masiv la îmbunătățirea condițiilor de lucru în România și peste tot în lume, astfel este ștearsă cu buretele de actualul Guvern, pretins de stânga, printr-o măsură nesustenabilă. Ceea ce intenționați să faceți de la 1 ianuarie anul viitor este un experiment care amintește de Școala neoliberală de la Chicago, în timpul dictaturii Pinochet, când, sub influența acestei școli, s-a privatizat sistemul de asigurări sociale și angajatorii au fost scutiți de la plata contribuțiilor pentru pensii, pentru a fi "mai competitivi pe piețele naționale și internaționale". Stimați guvernanți, În calitate de parlamentar al opoziției, vă cer să renunțați să faceți aceste experimente sociale pe români, în încercarea de a ascunde incompetența și deciziile iresponsabile. Românii nu sunt cobaii dumneavoastră și merită o viață mai bună. Cu respect, Adrian Dohotaru, deputat al USR de Cluj.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Maricela Cobuz.
|
|
|
|
|
Doamna Maricela Cobuz: Mulțumesc. Bună dimineața! Domnule președinte, Stimați colegi, Declarația mea politică se referă la "Creșterea economică a României". România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, în acest an, datorită politicilor aplicate prin Programul de guvernare. La începutul lunii mai, primele date reale au stabilit creșterea economică a țării noastre, România înregistrând astfel cel mai semnificativ avans dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu o creștere a PIB-ului de 5,6% în primul trimestru din 2017, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, potrivit Oficiului European pentru Statistică. În al doilea trimestru, cifrele au arătat din nou o creștere semnificativă, acest lucru datorită sectorului de industrie care a contribuit la creșterea economică cu 1,7%, potrivit Institutului Național de Statistică. Astfel, PIB-ul României a urcat cu 5,7%, în al doilea trimestru, față de aceeași perioadă a anului 2016, după un avans de 5,7% în primul trimestru din 2017, față de 5% în trimestrul IV din anul 2016, și de 4,4%, în al treilea trimestru al anului trecut. Se estimează ca anul 2017 să aibă o creștere economică mai mare de 5,2%, potrivit datelor prezentate de Guvernul Mihai Tudose. În tot acest timp, opoziția a încercat de nenumărate ori să prezinte date ireale și să condamne guvernarea României de către PSD și ALDE, recunoscând creșterea economică a statului român, dar prezentând-o ca fiind o creștere nesănătoasă. Cei sceptici s-au mirat de creșterea economică de 5,7% pe trimestrul I, dar și de creșterea economică înregistrată în următorul trimestru, cu menținerea deficitului bugetar sub 3%. Astfel, s-au majorat salariile, a crescut punctul de pensie, s-a micșorat prețul la medicamente, au fost alocați mai mulți bani pentru proiectele prin PNDL, au fost atrase mai multe fonduri de la Uniunea Europeană, iar România continuă spre o dezvoltare și o revenire la normalitate, comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. Totodată, au fost finanțate 10.000 de noi start-up-uri, la o valoare de 200.000 de lei pentru fiecare beneficiar, activități care la rândul lor vor susține economia României și vor dezvolta sectorul industriei și serviciilor. Un standard de viață superior nu poate fi obținut decât printr-o producție superioară de bunuri și servicii. Măsurile aplicate prin Programul de guvernare au stimulat consumul și creșterea economică, dar și modernizarea statului român. Vă mulțumesc. Deputat al PSD Suceava, dr. Maricela Cobuz.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Mugurel Cozmanciuc.
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: Bună dimineața! Stimați colegi, Domnule președinte de ședință, Declarația mea politică de astăzi este una scurtă și este intitulată "Să ne așezăm de partea corectă și bună a istoriei". Dragi colegi, Zilele trecute a dispărut un senior important al Partidului Național Liberal. Dispariția lui Mircea Ionescu-Quintus a lăsat în spate un gol. Dumnealui a fost parte a acestei istorii a Partidului Național Liberal și la construcția României. Aș vrea ca noi, cei care suntem astăzi în Parlament, să ne ocupăm și să ducem mai departe această muncă. Aș vrea și ne-am dori ca această muncă să fie dusă într-o direcție a construcției României, a dezvoltării statului, a dezvoltării principiilor și valorilor democratice și în poziționarea corectă a acestei țări pe partea corectă a istoriei. Și, nu în ultimul rând, sărbătorind, la anul, Centenarul Marii Uniri și ocupând președinția Uniunii Europene, aș vrea ca aceste lucruri să ne găsească pregătiți. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Pașcan.
|
|
|
|
|
Domnul Emil-Marius Pașcan: Bună dimineața! Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Distinși colegi, Declarația mea politică se intitulează "Calul troian a ajuns legislativ în Parlamentul României". Să observăm cu atenție și să tragem, în cunoștință de cauză, învățămintele necesare... În România zilelor noastre, se promovează tot mai agresiv politic dezideratul autonomiei teritoriale pe criterii etnice, susținut fără excepție de toate formațiunile politice care reprezintă minoritatea maghiară. În acest sens, în perioada 2014-2016, un număr de 43 de consilii locale din Harghita, dar și multe altele din Covasna și Mureș au adoptat hotărâri de aprobare a unor petiții sau memorandumuri, adresate Guvernului și Parlamentului României, prin care se solicita autonomie teritorială, printr-o organizare administrativ-teritorială într-o regiune care să aibă statut autonom, limbă oficială proprie, iar toate aceste demersuri să fie rezultatul unui referendum pe această temă. Toate memorandumurile respective au fost anulate definitiv de instanțele de judecată, fiind atacate de către prefecți. Modelul de autonomie etnică, însă, asumat și clamat consecvent de politicienii UDMR-riști pentru maghiarii din România, este cel al Cataloniei, din Spania, o regiune aflată astăzi în pragul unui posibil război civil. În fapt, Catalonia se pregătește să organizeze, la 1 octombrie, un referendum privind ruperea de Spania, deși Curtea Constituțională a Spaniei a respins de două ori un demers legislativ în acest sens, iar Guvernul de la Madrid a reacționat, anunțând că va face tot ce-i stă în putință pentru a împiedica organizarea acestuia, referendumul fiind considerat ilegal. Curtea a avertizat 947 de autorități locale și 62 de oficiali din Catalonia să nu participe la organizarea referendumului. Procurorul general al Spaniei a afirmat că liderii catalani ar putea fi acuzați de nesupunere, abuz de putere și fraudă. Mai mult, Procuratura din Barcelona a ordonat poliției naționale și regionale să confiște urnele de vot, afișele electorale și orice materiale care ar putea fi folosite pentru organizarea referendumului privind independența regiunii Catalonia. În replică, peste 700 de primari din Catalonia s-au adunat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Barcelona, pentru a-și exprima sprijinul față de organizarea referendumului de autodeterminare. Procurorii spanioli au citat la audieri toți primarii care au anunțat că vor pune la dispoziția Guvernului catalan spații publice pentru organizarea consultării populare. Situația este tensionată, iar lucrurile pot degenera oricând, impredictibil în această privință. Iată, așadar, modelul ideal de autonomie etnică pregătit și României! Se fac pași consecvenți în acest sens, pe rolul Camerei Deputaților aflându-se, chiar acum, un proiect legislativ promovat de UDMR, privind oficializarea limbii maghiare în România. Să nu acceptăm, stimați colegi parlamentari, acest cal troian care va pune capăt concordiei relațiilor interetnice din chiar inima României! Depinde doar de noi să fim solidari, independent de partidele politice din care facem parte, și să împiedicăm secesionismul și separatismul pe criterii etnice, cu consecințe dezastruoase pentru siguranța și stabilitatea țării noastre. Vă mulțumesc pentru atenție. Deputat al PMP de Mureș, Marius Pașcan.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Doamna Lavinia Cosma. Nu? Cum? Voci din sală: Nu este în sală.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Atunci, haideți, că așa era la rând.
|
|
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Bună dimineața, stimați colegi. Am asistat în ultimele săptămâni la o decapitalizare, rând pe rând, a șase companii de stat din sectorul energiei. Acest lucru nu poate atrage după sine decât un dezastru de proporții. Atrag atenția, alături de colegii din USR, că politicile populiste ale actualei majorități guvernamentale vor duce la un dezastru inevitabil în domeniul energiei. Foamea de bani și disperarea de a mitui populația cu creșteri salariale și de pensii nesustenabile au făcut ca actualul Guvern să treacă la sărăcirea celor mai importante companii de stat din domeniul energiei. Rezultatul, previzibil și inevitabil, va fi că orice investiție în retehnologizarea și dezvoltarea acestor companii va fi stopată, iar, în final, românii vor fi expuși unor pericole care țin de securitatea alimentării cu energie. Îi invit, astfel, la Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, pe miniștrii economiei și energiei, împreună cu directorii principalelor companii din sectorul energetic, pentru a ne explica în ce fel vor reuși să asigure securitatea energetică a României, după ce Guvernul a lăsat tocmai aceste companii profitabile fără resurse financiare. În goana disperată după fonduri, PSD a început să colecteze la un nivel alarmant dividendele companiilor din sistemul energetic. Fără această resursă financiară, respectivele companii nu vor mai fi în stare să își implementeze programele de investiții atât de necesare asigurării alimentării cu energie. Putem anticipa chiar un posibil black-out dezastruos pentru economie și pentru securitatea populației, atât timp cât aceste companii vitale pentru sistemul energetic sunt împiedicate să reinvestească profitul obținut în proiecte noi sau pentru întreținerea rețelelor. Miniștrii economiei și energiei, împreună cu directorii companiilor energetice trebuie să ne explice și nouă cum se vor descurca Transgaz sau Transelectrica, în anul care urmează, fără resursele necesare întreținerii infrastructurii de transport și alimentare cu gaz și energie electrică. Dar într-o astfel de situație critică se află și restul companiilor din sectorul energetic. Hidroelectrica, de pildă, este decapitalizată înaintea procesului de listare. Acest lucru o va pune într-o situație fragilă, în raport cu viitorii investitori. Nuclearelectrica are nevoie de continuarea investițiilor în grupuri noi la Cernavodă. Romgaz trebuie să își dezvolte noi capacități de producție, dacă România dorește să valorifice noile zăcăminte descoperite. Stimați guvernanți, Acestea sunt obiective strategice, și nu vor putea fi realizate, din cauza politicilor dumneavoastră populiste și a comportamentului dumneavoastră iresponsabil, iar prețul final al unui dezastru în sistemul energetic va fi plătit, cât de curând, de noi toți. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roxana Mînzatu.
|
|
|
|
|
Doamna Roxana Mînzatu: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, bună dimineața! Declarația mea politică de astăzi se referă la sprijinul pe care îl acordăm, din Parlament, din Guvernul României, meșteșugarilor, celor care practică meșteșuguri artizanale, artiștilor populari. 2018, așa cum știm, este un an special pentru România, dar și pentru Europa. Este anul în care celebrăm Centenarul Marii Uniri, iar la nivel european, anul 2018 celebrează patrimoniul cultural. Iată deci că ne apropiem de un an în care tradițiile, istoria și tot ceea ce am moștenit trebuie să fie mai prezente decât oricând, în viața noastră, în tot ceea ce facem și în tot ceea ce realizăm, și în zona de politici publice, de măsuri guvernamentale, de legislație. Este deci un prilej favorabil să vorbim despre o lege dedicată meșteșugarilor. Există un proiect de lege în Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, în care activez, în lucru. Anunț că vom organiza în această toamnă dezbateri. Sigur, în principal, cu breslele și cu asociațiile meșteșugarilor de pe teritoriul României, care sunt interesate să contribuie pentru ca această lege să aibă cele mai bune măsuri, să-i protejeze, să le ofere statutul de care au nevoie pe o piață tot mai competitivă, unde vedem produse tradiționale românești sau specifice altor zone etnografice, într-o competiție uneori nedreaptă cu produse care seamănă, dar nu sunt realizate cu aceeași muncă și cu aceeași pasiune, din alte țări din afara spațiului european. Așa încât, invit toți colegii parlamentari și pe toți cei care urmăresc această declarație politică, să se implice în acest proces de legiferare, de finalizare a Legii meșteșugarilor artizanali, pentru că avem nevoie de un proiect legislativ cât mai bun. Și noi, cei din Parlament, ne declarăm deschiderea ca acest proiect să fie realizat într-un dialog foarte, foarte bun și constructiv cu cei cărora ea li se va aplica. Este însă important să menționăm că pentru toți cei care sunt îndrăgostiți de tradiție, pentru ceea ce înseamnă industrie vestimentară, textile, realizarea de decorațiuni, mobilier și așa mai departe - există pentru aceștia fonduri europene. Vorbim despre Programul Național pentru Dezvoltare Rurală, dacă dezvoltăm activități în mediul rural, vorbim de celebrul "Start-up Nation", care a sprijinit mult industriile creative, acolo unde meșteșugarii și artiștii populari se pot regăsi. Și, bineînțeles, este la fel de important să subliniem că și în ceea ce înseamnă școală și educație, va trebui, în anul care vine, să susținem tot ceea ce înseamnă transferul de cunoștințe dinspre generațiile mai trecute prin viață către tineri. O săptămână a educației în privința meșteșugurilor ar fi, cu siguranță, o inițiativă foarte adecvată și care va completa măsurile legislative și financiare în sprijinul meșteșugarilor și al artiștilor populari. Vă mulțumesc. Roxana Mînzatu, deputat al PSD de Brașov.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Neagu. La microfon.
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae Neagu: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică se intitulează "Dragnea-Tudose-Tăriceanu au mărit acciza la carburanți. Chiar au făcut-o!". Domnule președinte de ședință, Stimați colegi deputați, 16 bani/litru, începând cu 15 septembrie și alți 16 bani/litru de la 1 octombrie, în acciza la carburanți - am sperat, ca mulți dintre dumneavoastră, că nu o vor face, dar au făcut-o. Toate asigurările Guvernului PSD-ALDE, că aceste creșteri nu se vor resimți în prețul plătit de noi la pompe, s-au spulberat. Nici nu s-a anunțat bine prima etapă de creștere a accizei la carburant și pompele au majorat prețul la benzină și motorină, unele chiar înainte de data de 15 septembrie, și o vor face și după 1 octombrie, motivând că acum au acoperire oficială prin această măsură disperată și nefericită, luată de actualii guvernanți. Vom plăti în curând peste 5 lei pentru un litru de benzină sau motorină. PNL avertiza că mărirea salariilor bugetarilor va dezechilibra bugetul de stat, iar Guvernul PSD-ALDE va fi nevoit să crească taxele și impozitele. Ce nu au știut PSD și ALDE când au mărit acciza la carburanți? Nu au știut că prețul crescut al motorinei se va resimți în agricultură? Nu au știut că produsele care se fabrică utilizând carburant sau derivate se vor scumpi? Nu au știut că tot ce cumpărăm din rafturile magazinelor nu ajung acolo teleportate, ci aduse de transportori, care vor fi nevoiți să majoreze costul transportului cu prețul suplimentar al carburantului? Nu au știut că ne deplasăm cu toții, la serviciu, la magazine, la școli, cu nepoții și copiii, sau la spital, cu bolnavii noștri? Au știut, cum să nu știe, dar au mințit. Și plătim, cu toții, mai mult în pompe, mai mult în magazine și mai mult pe utilitățile casnice. Toți plătim, pe toți ne afectează, și privați, și bugetari, și elevi, și pensionari, și sănătoși, și bolnavi. Și chiar credem că acești bani îi vom vedea în infrastructura rutieră, în autostrăzi, căci, în principal, acolo ar trebui regăsiți? Cu siguranță, nu. O știm, o vedem ca rezultat al măsurii luate tot de un Guvern al PSD - Ponta, în 2014, când supraaciza de 7 eurocenți/litru a fost recunoscută ulterior chiar de Ponta ca o mare greșeală. Din păcate, actuala greșeală, a scumpirii în două etape scurte a accizei la carburanți, ne va costa pe toți. Întotdeauna există consecințe pentru greșeli. Când alegerea este eronată, rezultatul nu poate fi bun. De ce ți-e frică, nu scapi! Deputat al PNL de Sibiu, Nicolae Neagu.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Constantin Codreanu.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Codreanu: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi. Declarația mea politică de astăzi are următorul titlu: "Punerea în aplicare a Hotărârii de Guvern nr. 492/2004 în partea privind instituțiile culturale române de la Kiev, Cernăuți, Belgrad, Moscova și Atena și înființarea unor institute culturale românești noi sau filiale, în Republica Moldova, Serbia, Bulgaria și Albania". Hotărârea de Guvern nr. 492/2004 prevede organizarea și funcționarea în 19 state a 22 de institute culturale române sau filiale ale acestora, la: Atena, Beijing, Belgrad, Berlin, Bruxelles, Budapesta, Cernăuți, Chișinău, Istanbul, Kiev, Londra, Lisabona, Madrid, Moscova, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Szeged, Tel Aviv, Varșovia, Veneția și Viena. Cinci dintre aceste institute culturale sau filiale nu există decât în intenție și pe hârtie - ICR Atena, ICR Kiev, cu filiala la Cernăuți, ICR Belgrad și ICR Moscova - în condițiile în care Ucraina, Federația Rusă și Grecia au institute, centre sau fundații culturale în România. Doar în două state vecine României, din cinci în care există comunități istorice românești, funcționează institute culturale române. Două în Ungaria, la Budapesta și Szeged, și doar unul în Republica Moldova, la Chișinău. Nu există niciun institut cultural român în vreunul din statele balcanice cuprinzând comunități istorice românești în dificultate culturală majoră. Actuala geografie a institutelor culturale române de peste hotare nu acoperă statele în care există cele mai importante comunități istorice românești supuse aculturației. Institutul Cultural Român trebuie să fie prezent cu prioritate acolo unde există zeci și sute de mii sau chiar milioane de români. Potrivit reglementărilor în vigoare, institutele culturale române din străinătate au ca obiectiv principal menținerea și dezvoltarea relațiilor culturale și spirituale cu românii din străinătate, în scopul conservării identității de limbă, cultură și tradiții ale acestora, și al antrenării lor în realizarea intereselor naționale ale României, consolidarea și amplificarea sub diferite forme ale relațiilor cu comunitățile românești de peste hotare. Printre atribuțiile principale ale institutelor culturale românești din străinătate se află și susținerea inițiativelor pentru dezvoltarea culturală a comunităților românești din străinătate, pentru a favoriza menținerea legăturilor acestora cu țara. În această situație, cer Guvernului să completeze Hotărârea nr. 492/2004 cu prevederi noi despre înființarea ICR Sofia, cu filiala la Vidin, ICR Tirana, cu filiale la Saranda și Corcea, precum și a unor filiale ale ICR Chișinău, la Bălți și Cahul, și a unei filiale ICR Belgrad, la Bor, în Timoc. Totodată, cer Guvernului punerea în aplicare a prevederilor acestei Hotărâri despre înființarea ICR Kiev, Cernăuți, Belgrad, Atena și Moscova, prevăzând și fondurile necesare în bugetul pe anul 2018. Asemenea decizii și acțiuni ale Guvernului României vor fi în măsură să contribuie substanțial, nu doar la promovarea limbii și culturii române în statele din regiune, dar și să vină în sprijinul importantelor noastre minorități istorice românești din aceste state. Deputat Constantin Codreanu, Circumscripția electorală nr. 43 diaspora, Partidul Mișcarea Populară. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Doamna Cristina Iurișniți.
|
|
|
|
|
Doamna Cristina-Ionela Iurișniți: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Voi vorbi astăzi despre monopolul editorial, care nu poate duce la creșterea calității actului educațional. Am avut o surpriză, în data de 15 septembrie, dar era vorba nu de începutul anului școlar, ci de un alt fel de surpriză. În calitate de deputat, membru în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, solicit Guvernului României respingerea de urgență a Hotărârii de Guvern publicată pe site-ul Ministerului Educației Naționale, în data de 15 septembrie 2017, de care tocmai vă vorbeam, prin care se dorește înființarea Societății Editura Didactică și Pedagogică SA, subordonată Ministerului Educației Naționale, menită să pună monopol pe tipărirea și editarea manualelor școlare. Monopolul editorial, dragi colegi, este monopol pe informație. A limita în școli accesul tinerilor la o singură sursă de informație autorizată, reprezentată de manualul unic, este un lucru foarte periculos. Din perspectiva sistemului educațional, o astfel de măsură va genera o serie de efecte negative, prin uniformizarea actului didactic, acceptarea unei singure direcții care să legitimeze informația în școli, iar această direcție este de neacceptat. Stimați colegi parlamentari, un învățământ de tip european trebuie să asigure accesul beneficiarului la diversitate, la pluralism și democrație, atât la nivelul pieței de carte școlară, care trebuie să fie în mod normal liberă, respectând în același timp criterii valorice clar definite, cât și în privința titlurilor autorizate de manuale. Nu avem nevoie, într-adevăr, de 10 manuale alternative, dar nici nu putem accepta ideea manualului unic, care nu are termen de comparație, care nu intră în concurență cu nimeni și nimic. Stimați colegi parlamentari, manualul unic și editura unică trebuie să intre în categoria discutate și uitate. Doar concurența generează calitate. Totodată, apariția Societății Editura Didactică și Pedagogică SA afectează piața concurențială a editurilor și instaurează monopolul redactării și tipăririi manualelor școlare. Ministerul Educației Naționale are obligația de a remedia cauzele problemei și nu efectele survenite. Și cum poate face asta? Printr-o planificare eficientă a licitațiilor, prin alocarea sumelor necesare achiziționării manualelor de calitate la timp și prin asumarea unei conduceri responsabile, care să gestioneze relația cu piața editurilor. Nu în ultimul rând, gravitatea situației pe care Ministerul Educației Naționale o promovează este condamnată atât de Federația Editorilor Europeni, cât și de instituțiile de presă internaționale care menționează că o situație asemănătoare mai este întâlnită doar în statele lipsite de principii democratice, singurul stat european care și-a mai asumat o astfel de decizie fiind Ungaria lui Viktor Orban. Deși acesta a scăpat de examenul moțiunii simple, ieri, la Senat, după cum știm cu toții, datorită mașinii de vot a coaliției, sistemul de educație îl aduce zilnic pe ministrul Liviu Pop în fața unor examene reale, pe care nu le trece în mod constant. Începând de la modul de exprimare și adresare, până la deciziile bulversante, lipsite de viziune și de consensul partenerilor educaționali din sistem. Măsurile abuzive asumate de Guvernul Tudose, bulversarea continuă a sistemului educațional, refuzul multor intelectuali români de a se mai implica în procesul de redactare a manualelor școlare, dar și lipsa unei viziuni democratice predictibile reprezintă principalele motive pentru care solicit Guvernului retragerea Hotărârii de Guvern și demiterea ministrului educației, Liviu Marian Pop. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Doamna Ana Birchall.
|
|
|
|
|
Doamna Ana Birchall: Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință. În declarația politică de astăzi aș dori să vă vorbesc despre o temă care stârnește tot mai multe dezbateri în Uniunea Europeană, în ultima perioadă, atât la nivelul factorilor de decizie, cât și al cetățenilor din statele membre - viitorul construcției europene. Perioada pe care o traversează Uniunea Europeană este, fără îndoială, încărcată de provocări de amploare, care pun în discuție viitorul proiectului european și pun la grea încercare capacitatea Uniunii Europene și a statelor membre de a formula soluții sustenabile, care să vină în întâmpinarea așteptărilor cetățenilor săi. Nu vorbim numai de provocarea Brexit, care va produce schimbări profunde ce vor afecta toate statele membre. Provocările cu care se confruntă astăzi Uniunea țin de sfere dintre cele mai diverse: de la eforturile de reluare a creșterii economice și de redresare a situației pieței forței de muncă și a șomajului în rândul tinerilor, la dezbaterile aprinse privind viitorul cadru financiar multianual, și de la consultările privind viitoarea politică europeană de vecinătate și evoluțiile privind strategia de extindere a Uniunii Europene, la cronicizarea unor probleme legate de gestionarea migrației, combaterea terorismului și contracararea riscurilor de securitate, inclusiv cele provenite din sfera amenințărilor hibride, cele din sfera informațională și, poate mai ales, cele care țin de domeniul securității cibernetice. Totodată, evoluțiile din estul Ucrainei prezintă riscul de a extinde climatul de instabilitate în regiunea Mării Negre, iar dificultățile în gestionarea unitară a acestei crize au arătat cât de important este pentru Uniunea Europeană să pună la punct o politică externă și de securitate comună. Nu trebuie să uităm că anul acesta este și unul cu multiple semnificații pentru România și pentru Uniunea Europeană. S-au împlinit 10 ani de la momentul aderării noastre la UE, iar cu ocazia Summit-ului de la Roma din 25 martie 2017 am aniversat 60 de ani de la semnarea Tratatelor fondatoare ale Uniunii Europene. Prin apelul la unitate, coeziune și solidaritate europeană, Declarația adoptată cu ocazia Summit-ului de la Roma reflectă viziunea ambițioasă care i-a animat pe părinții fondatori și la care trebuie să apelăm în continuare pentru a reînnoi forța de atracție a construcției europene. Ne aflăm la un moment de răscruce pentru viitorul Uniunii și un astfel de moment aniversar este un bun prilej pentru un stat membru precum România, profund atașat de valorile europene, de a reitera importanța proiectului european și a apartenenței la Uniunea Europeană, atât asupra dezvoltării de până acum, cât și asupra evoluției viitoare. E ocazia perfectă de a arăta Europei că România nu doar beneficiază de apartenența la Uniunea Europeană, ci poate aduce plusvaloare Uniunii Europene. În toți acești ani, de la momentul aderării noastre, România a căutat să demonstreze că este un partener credibil și dedicat eforturilor europene, un partener care dorește și este în măsură să susțină demersurile de consolidare a proiectului european. În continuare, țara noastră va participa activ la orice proiect menit să întărească unitatea marii familii europene. Am susținut și susținem necesitatea reducerii decalajelor între diferite regiuni din Uniunea Europeană, prin promovarea, în continuare, a acelor politici care aduc plusvaloare, precum coeziunea și dezvoltarea regională. Politica de coeziune și politica agricolă comună reprezintă adevărați vectori de dezvoltare, care fac posibilă realizarea priorităților europene la nivelul întregii Uniuni. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său privind starea Uniunii, a reiterat importanța acestor politici care stau la baza funcționării Uniunii Europene și acest lucru nu poate decât să ne bucure. Întărirea politicii de coeziune pune bazele unei Uniuni Europene incluzive, bazată pe unitate, libertate și egalitate în drepturi. România va rămâne un promotor ferm a demersurilor destinate coeziunii și eliminării decalajelor în cadrul Uniunii Europene. Alături de statele membre UE 27, România susține o voce unitară în negocierile referitoare la Brexit, pe baza principiilor europene agreate de toate statele membre. Întregul proces trebuie să se desfășoare de o manieră constructivă, în baza liniilor fundamentale agreate la nivel european și menținând un dialog strâns cu negociatorul șef, promovând interesele României și ale românilor și mă refer aici în primul rând la apărarea drepturilor românilor care locuiesc, muncesc sau studiază în Marea Britanie. Totodată, însă, țara noastră va continua să susțină rolul important al Marii Britanii, de partener de încredere în acțiunea globală a Uniunii Europene, în special în cadrul Politicii de Vecinătate și a Parteneriatului Estic, dar și în ceea ce privește relațiile de securitate în toate dimensiunile acestora, inclusiv în domeniul securității cibernetice, al combaterii terorismului sau în gestionarea efectelor crizei migraționiste. Viziunea promovată de România pentru reformarea proiectului european este similară cu cea prezentată de Jean-Claude Juncker în discursul său din Parlamentul European. Salut pe această cale dorința președintelui Juncker de a avea o Uniune mai coezivă, cu o piață unică consolidată, o Uniune bancară finalizată și o zonă euro puternică, o Uniune a securității și prosperității, care să contracareze amenințările teroriste și de orice altă natură. Uniunea Europeană de mâine este una a investițiilor, a creșterii și stabilității economice, a unei uniuni energetice finalizate, a unei piețe unice digitale și unei noi strategii industriale care să valorifice potențialul inovativ al europenilor. Uniunea incluzivă promovată de Juncker, prin care se dorește integrarea României și a Bulgariei în spațiul Schengen și crearea unui instrument de preaderare la zona euro, care să ajute statele să adere la aceasta, nu face decât să confirme eforturile încununate cu succes pe care țara noastră le-a întreprins în această direcție. Dar eu cred în continuare că integrarea în structurile Schengen și adoptarea monedei euro rămân obiective principale ale României. Profitând de contextul european favorabil, România trebuie să continue eforturile sale diplomatice în a-și susține aceste obiective. Este esențial să se continue eforturile diplomatice de consolidare a parteneriatelor și alianțelor diplomatice de susținere și promovare pentru atingerea acestor obiective importante pentru noi. Nu putem obține soluții benefice pentru Uniune dacă acționăm disparat...
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă rog să încheiați!
|
|
|
|
|
Doamna Ana Birchall: ... în formate concrete. De asemenea, susținem continuitatea și predictibilitatea în promovarea obiectivelor politice, a mizelor cu anvergură și a politicilor care au asigurat durabilitatea construcției europene. Stimate colege, Stimați colegi, Trecem astăzi printr-un context caracterizat de necesitatea restabilirii încrederii la nivel european, atât în ce privește relațiile dintre statele membre și dintre acestea și instituțiile europene, cât și, poate mai ales, încrederea pe care cetățenii noștri o au în proiectul european.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc, doamnă deputat.
|
|
|
|
|
Doamna Ana Birchall: Sigur că declarația...
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc, doamnă deputat! Domnul Simionca.
|
|
|
|
|
Doamna Ana Birchall: Domnule președinte...
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Aveți șapte minute, doamnă deputat, nu pot să fac un asemenea rabat doar pentru dumneavoastră! Domnule Simionca, vă rog.
|
|
|
|
|
Doamna Ana Birchall: Cu permisiunea dumneavoastră închei aici, spunând că îmi doresc ca țara noastră să continue să joace un rol esențial în a scrie istorie, și nu să fie în grupul țărilor pentru care se va scrie istorie. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Ionuț Simionca: Bună dimineața, stimați colegi. Domnule președinte, În primul rând, aș vrea să transmit sincere condoleanțe familiilor celor decedați în furtuna de duminică. Am avut două persoane la Bistrița, au fost alte șase la Timiș. În același timp, aș vrea să transmit însănătoșire grabnică celor răniți în furtuna de duminică; vedem cum furia naturii nu poate fi oprită și suntem foarte neputincioși în ceea ce înseamnă fenomene de acest gen. Dar putem să fim proactivi, putem să informăm cetățenii. Cred că noi, și ca instituție, Parlamentul României, și ca lideri, trebuie să ne gândim la soluții prin care să transmitem cetățenilor informații, să-i avertizăm de pericolul la care sunt supuși. Aș vrea să trec la declarația mea de astăzi care se numește "România - țara noastră, o țară bogată cu vistieria goală". Domnilor din PSD, Toți românii știu astăzi că promisiunile dumneavoastră din campania electorală nu pot fi onorate. Cu toate că erați conștienți că nu vă puteți ține de cuvânt, i-ați mințit cu nonșalanță pe români, le-ați promis marea și sarea. În campanie ați mințit doar pentru a câștiga voturi, iar acum ați ajuns cu vistieria goală și nu mai aveți de unde să plătiți pomenile electorale. Ați promis că veți tăia taxele și iată că acum majorați taxele și accizele pentru carburanți, creșteți prețul la energie electrică, crește prețul gazului, crește prețul transportului în comun. Toate aceste aberații ale Guvernului, care afectează viața de zi cu zi a românilor, continuă prin voia politicienilor PSD și ai ALDE. Ați luat bani de la Ministerul Transporturilor, ceea ce înseamnă că iarăși nu vom avea autostrăzi, dar ați suplimentat cheltuielile de personal cu miliarde, aceasta fiind cea mai mare creștere de cheltuieli din istoria țării cu salariile bugetarilor. Desigur că PSD a urmat modelul de risipire a banilor publici inventat în 2006 de colegul de alianță, Călin Popescu-Tăriceanu. Ați tăiat, domnilor, bani de la cei nevoiași, 25 milioane de lei din finanțarea Programelor "Masă caldă în școli", tichete pentru grădiniță, acele tichete de 50 de lei, prin care familiile sărmane sunt stimulate să-și dea copiii la grădiniță. Zilele trecute m-am întâlnit cu un pensionar din Bistrița, care îmi spunea: "Ce folos că ne-au crescut pensiile? Anul trecut, în decembrie, cumpăram o pâine de 700 de grame cu 3 lei, iar astăzi o pâine de 600 de grame este 4 lei?! La ce folos că ne-au mărit pensiile?". Vă bateți joc de țara noastră, pentru că vă gândiți că nu veți fi trași la răspundere. Credeți-mă, românii s-au trezit și vor reacționa. Fiecare român știe că "O țară fără investiții este o țară fără viitor!". Deputat Ionuț Simionca, Bistrița-Năsăud. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Șovăială.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Șovăială: Domnule președinte de ședință, Stimați colegi, Declarația mea politică poartă denumirea "Se moare cu zile, cui îi pasă?". Zilele acestea Guvernul Tudose ne-a demonstrat cât de incapabil este. Cum să afirmi, după nenorocirea de la Timișoara, că nu aveai ce face și că trecem și peste această problemă?! Nu este o atitudine de prim-ministru, ci de un om fără scrupule care își urmărește propriul interes! Cine se face vinovat de neglijență sau incompetență? Ce măsuri se vor lua? Sunt multe întrebări și puține răspunsuri! Sunt dezamăgit de situația în care am ajuns și îmi este frică de ceea ce s-ar fi întâmplat la vreun cutremur mai puternic. Somez Guvernul să ia măsuri urgente pentru identificarea incompetenților și pentru implementarea unui sistem de avertizare rapidă a populației. Furtuna ne-a arătat vulnerabilitățile și ineficiența sistemului de prevenire și protecție a populației în cazul unor dezastre. Să ne explice Guvernul dacă procedurile au fost respectate și cine se face vinovat! Avem nevoie de perfecționarea procedurilor de management integrat al situațiilor de criză. Absența unui astfel de sistem reprezintă un factor de risc la adresa siguranței naționale. Este inadmisibil ce se întâmplă în momentul de față! Deputat al PNL, Constantin Șovăială. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Botez.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai-Cătălin Botez: Vă mulțumesc, domnule președinte. Astăzi aș vrea să vorbesc despre situația angajărilor pe posturi la Serviciul de înmatriculări din Vaslui. Încă din vară am fost sesizați de cetățenii din Vaslui de faptul că funcționează foarte, foarte greu acest serviciu. Eliberarea permiselor durează câteva luni, durează pentru înscrierea la concurs până la 4-5 luni și încă 4-5 luni să te înscrii la examen și încă 4-5 luni să susții examenul. Aproape un an, pentru o chestie care, de regulă, se întâmpla într-o lună, două. E inadmisibil așa ceva! Pe 16 august am fost la serviciul de înmatriculări din Vaslui și am vrut să las o adresă și am cerut un număr de intrare, pentru că am înțeles că sunt foarte ocupați și le-am cerut măcar lucrul acesta. Au spus că nu se poate, că nu au secretară, erau doar doi funcționari la ghișeu și probabil încă o persoană, undeva în spate, ceva persoane probabil în concediu. Domnul Tăbăcaru, căpitanul acestui serviciu, acționează și iese el pe teren la examinări, atât de disperată este situația acolo! Cred că este necesar ca Guvernul să înțeleagă că este o situație excepțională acolo și că avem nevoie să mai angajăm. Nu am primit vreun răspuns pe nicio cale oficială din partea conducerii acestui serviciu, iar prefectul mi-a spus că "Da, au în vedere angajarea de oameni la acest serviciu". Dar haideți să urgentăm acest lucru și pe această cale cer ajutorul și celorlalți parlamentari de Vaslui. Avem nevoie de tot suportul pentru a putea angaja câțiva oameni și a debloca câteva posturi la acest serviciu. Sper ca acest mesaj să ajungă la Guvern și la Parlament. Voi face în continuare toate demersurile pentru a debloca activitatea de la acest serviciu. Este inadmisibil ce se întâmplă acolo, este inadmisibil cum am fost tratat. Încă o dată am fost acolo să depun o adresă și iarăși nu am fost primit. E incredibil cât de blocat poate fi acest serviciu! Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Floroiu.
|
|
|
|
|
Domnul Ionel Floroiu: Doamnelor și domnilor, Declarația mea politică se numește "Am pornit la vânătoare!". Din fericire, nu îmi place să împușc animale sălbatice. Dar am de apărat o țintă la fel de nevinovată, cum sunt agricultorii de pe văile Zeletinului și Berheciului sau Colinele Tutovei din județul Bacău, iar agresorii nu au puști și gloanțe, ci colți și râturi, însă sunt protejați ilegal de domni în costume și cu mulți bani. Este vorba despre mistreții crescuți pe fondurile de vânătoare particulare care produc pagube uriașe fermierilor de foarte mulți ani. Din Vultureni până la Oncești, de la Motoșeni la Lipova, mii de hectare sunt distruse și se află la bunul plac al sălbăticiunilor dezlegate de orice lege, în defavoarea, bineînțeles, a oamenilor. Proprietarii fondurilor de vânătoare private încalcă legislația și nu iau nicio măsură de a îngrădi eficient respectivele zone, ba chiar amenință și agresează fermierii care încearcă să-și apere munca. Dau un singur exemplu. Un atac masiv al unei turme de zeci de mistreți a avut loc în comunele Vultureni și Oncești, primăvara aceasta, iar circa 400 de hectare semănate cu porumb au rămas fără sămânță. Porcii au râmat efectiv rândurile semănate și au mâncat bob cu bob. Fermierul păgubit se plânge că paguba nerecuperată niciodată este de circa două sute de mii de lei. Când a încercat să-și găsească dreptatea la proprietarul fondului de vânătoare, a primit răspunsuri ironic superioare, iar instituțiile statului român își pasează responsabilitatea, din cauza unei legislații încâlcite. Am încercat și eu să deslușesc această junglă a legilor proaste, însă aproape că am rămas fără muniție. De aceea, fac un triplu apel la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la Ministerul Apelor și Pădurilor și la Ministerul Mediului, pentru a reglementa clar și hotărât această problemă. Nu este posibil să vezi terenuri cultivate cu bani și trudă, apărate cu pari de care sunt legate cordele, cârpe, nailoane sau tot ce poate flutura în vânt, pentru a speria animalele. Este nedrept față de cei ce muncesc să patruleze noapte de noapte, cu tractoarele cu farurile aprinse, să aprindă și focuri din loc în loc pentru a-și apăra recoltele. Unul dintre fermieri mi-a povestit că mistreții au deprins intențiile paznicilor și atacă exact acolo unde rămâne teren nesupravegheat. Însă porcii sălbatici au devenit periculoși și pentru oameni. Pe unii i-au atacat în câmp deschis, iar un mascul mai voinic s-a dat chiar la un tractor care îi deranja masa. Libertatea de a înmulți porcii pe terenul de vânătoare a devenit, de câțiva ani, o sursă bună de bani. Să-i înmulțească, dar să-i hrănească pe fondurile de vânătoare pe care le-au primit și să-i țină departe de câmpurile oamenilor. În județul Bacău sunt circa 30 de fonduri de vânătoare, iar Direcția silvică și multe dintre cele private își fac datoria de a nu lăsa sălbăticiunile să trăiască mai bine decât omul. Doamnă ministru de la ape și mediu, Domnule ministru de la agricultură, Fermierii băcăuani au încredere că veți pune munca lor peste interesele unora care fac afaceri profitabile și nedrepte din fondurile de vânătoare. Vă asigur că niciun mistreț cu colți de argint nu trăiește pe văile Berheciului și Zeletinului sau pe Colinele Tutovei pentru a fi protejat special, ci sunt doar indivizi care se cred prinți peste feude căpătate cu bani. Și sunt tot mai mulți băcăuani care pierd banii munciți cu sudoare! Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă rog, nu vă știu numele.
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petrețchi: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Tema declarației politice este ceea ce putem numi "Discriminarea spontană". Înțeleg prin "discriminarea spontană" acele manifestări, soluții, abordări, mai mult sau mai puțin voluntare, al căror autor - mă refer la demnitari și funcționari publici - nu conștientizează că încalcă principiul sacrosant al egalității în drepturi sau acceptă aceasta cu superficialitate. Vreau să fiu bine înțeles - în România nu există un asemenea climat discriminator. Temelia Constituției, mentalitatea politică, mentalul colectiv sunt explicit și ferm în favoarea egalității. Discriminarea pe care am numit-o "spontană" provine din alte defecte de construcție și cultură instituțională, cum ar fi birocratismul, lipsa de profesionalism, acumularea în timp a unor carențe, pragmatismul bugetar rău înțeles și altele. M-am decis să fac această declarație politică, observând că sindromul "discriminării spontane" se manifestă inclusiv la cei la care ne-am aștepta cel mai puțin să ignore Constituția. Intențiile pentru așa-zisele legi ale justiției au stârnit multe dezbateri. Unele idei par înțelepte, altele par politicianiste. Nu este momentul să le comentez. Dar una dintre propuneri transcende frapant principiile Constituției - accesul în magistratură să înceapă la 30 de ani. Oare cum putem să ne așteptăm de la cei care trebuie să aibă în sânge Legea fundamentală, să păstreze și în vis principiile acesteia, să ignore cu atâta nonșalanță ultracunoscutul articol 16, coroborat cu cunoscutul articol 53 din Constituția României?! Vorbesc, în primul rând, ca deputat tânăr. Am candidat pentru Parlament atras de nenumăratele declarații despre înnoirea clasei politice. Să fie acestea numai vorbe goale?! Ar trebui să fi observat că avântul maxim al devotamentului față de profesia de care are atâta nevoie și autoritatea judecătorească se manifestă la 23-25 de ani. Momentul terminării studiilor este cel al idealurilor morale și sociale cele mai curate. Sunt considerați absolvenții insuficient pregătiți? Perfecționați învățământul! Consideră că nu au suficientă experiență de viață? Creați un echilibru de vârste și un echilibru deontologic în lumea judecătorească. La 30-33 de ani, cum preconizează unii, un absolvent de drept ori nu a reușit în altă carieră și atunci de ce să fie preferat ca judecător, ori a reușit, și atunci se ridică suspiciunea că are alte motive decât cariera. Aveți încredere în tineri, iar dacă aveți concepții gerontocratice, respectați Constituția României! Nu creați discriminări nici în mod deliberat, nici în mod spontan! Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi, Grupul parlamentar al minorităților naționale.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Avem foarte puțin timp și atunci vreau să facem... Domnule Giugea, aveți declarație? Atunci facem așa: domnul Lupescu, domnul Giugea, doamna Bîzgan. Am încheiat. Două minute fiecare. Dar în două minute ne încadrăm, să nu întrerup discuțiile. Domnule deputat, e ora 10,00, ați venit și dumneavoastră la declarații?! Începe ședința următoare. Vă dau cuvântul atunci.
|
|
|
|
|
Domnul Dumitru Lupescu: Mulțumesc, domnule președinte. Voi fi scurt. Declarația politică se numește "Pensii de stat ocupaționale, nu pensii nesimțite pentru armată". Ca declarație, dau citire mesajului participanților la forumul structurilor asociative ale militarilor, adresat Președintelui României, Comandantul Suprem al Forțelor Armate, președinților Senatului și Camerei Deputaților, prim-ministrului, Guvernului României, Avocatului Poporului, președinților comisiilor parlamentare ale Senatului și Camerei Deputaților, miniștrilor afacerilor interne și a muncii. "Structurile asociative ale militarilor, ancorați permanent în realitatea cotidiană a societății românești, sunt profund afectați de reluarea mesajului prin mass-media asupra rezerviștilor militari, acuzați de obținerea unor «pensii nesimțite», «pensii speciale» etc., speculații și invective fără acoperire, ca urmare a unei totale necunoașteri, dar și a unei rea-voințe dovedite, în special de cei responsabili pentru o astfel de cunoaștere. Denunțăm și condamnăm campania informațională declanșată împotriva militarilor, cu precădere împotriva rezerviștilor militari, campanie menită să discrediteze activitatea în slujba națiunii desfășurată de mii de militari. Considerăm că acest lucru este cu atât mai grav cu cât această campanie este desfășurată de însăși membrii Guvernului României, prin miniștrii săi, și nu am semnalat nicio reacție care să i se opună din partea vreunui decident politic. În egală măsură, solicităm prim-ministrului și comisiilor parlamentare să prezinte fără echivoc poziția Guvernului, respectiv a comisiilor față de pensiile militare, în sensul recunoașterii acestora ca pensii militare de stat, cu o anumită specificitate. Legislația națională actuală privind sistemul de pensii militare este aliniată practicilor legislative, în materie, din țările aliate NATO și UE. Nu trebuie omis faptul că serviciul militar al fiecărui stat implică activități cu caracter special. Ordonanța nr. 59/2017 este un act, atât implicit, cât și explicit, neconstituțional și ilegal". În consecință, USR solicită imperativ ca reprezentanții celorlalte partidelor politice din Parlamentul României să nu fie de acord cu prevederile art. VII al Ordonanței nr. 59/2017 și să-l respingă.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă rog. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Dumitru Lupescu: Vă mulțumesc. Deputat Lupescu Dumitru, Circumscripția electorală nr. 16 Dâmbovița.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Giugea.
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae Giugea: Domnule președinte, Stimați colegi, "PSD întoarce administrația publică la «pixul lui Mischie»" Nu au trecut nici măcar trei luni întregi de la implementarea noii Legi a salarizării personalului bugetar, iar în administrația publică din România a început să domnească haosul. Mulți au uitat fraza celebră care, în urmă cu mai bine de 15 ani, făcea carieră și care arăta modul pervers de a face administrație, care caracteriza la acel moment un alt Guvern nociv condus de PSD. "Bugetul comunei stă în pixul meu!" spunea Nicolae Mischie, unul dintre liderii de bază ai PSD. Cine a sperat că în toți acești ani PSD se va schimba în bine, că se va apropia de spiritul de guvernare european, s-a înșelat amarnic. Au trecut atâția ani și, deși s-a clamat că administrația publică locală trebuie să aibă mai multe competențe, că administrația locală trebuie să aibă și mai multe resurse financiare, că deciziile trebuie luate cât mai aproape de cetățean, nimic nu s-a schimbat. Ba, dimpotrivă, pentru multe administrații publice, lucrurile par a sta mai rău astăzi, decât pe vremea lui Năstase și Mischie. După atâția ani de descentralizări eșuate, după atâția ani de reorganizări și regionalizări eșuate, constatăm cu insatisfacție că avem aceleași administrații locale sărace, puternic dependente financiare de Guvern, fără nicio șansă de a se dezvolta pe propriile picioare. Stimați colegi, Este bine că salariile au crescut! Nimeni nu poate susține altceva! Nu poți să plătești prost și să aștepți mult! În același timp, atât aleșii locali, cât și funcționarii nu trebuie pedepsiți pentru că au îndrăznit să creadă că pot să trăiască mai bine și nici să trăiască cu grija că mâine nu își vor mai lua salariile sau că plata salariilor se amână. Dacă Guvernul PSD-ALDE vrea să ne convingă că nu ne aruncă înapoi, în epoca "pixului lui Mischie", în care liderul politic stabilește cine trăiește și cine moare financiar, atunci aștept de la Guvern un mecanism serios și sustenabil de echilibrare automată a bugetelor locale. Vreau să văd de la acest Guvern că stabilește criterii obiective și mecanisme automate de transfer al resurselor, de la bugetul de stat, către bugetele locale. În acest fel, toate administrațiile își vor putea asigura automat și bani pentru plata salariilor și bani pentru cheltuielile curente ale comunității...
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae Giugea: ...pe care o administrează și, mai mult, pot spera și la derularea unor proiecte de investiții locale, care să aducă un spor de modernizare în viața cetățenilor români. Vă mulțumesc. Nicolae Giugea, deputat al PNL.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Oana Bîzgan. Două minute.
|
|
|
|
|
Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral: Stimate colege, Stimați colegi, Aleg să vă vorbesc din nou despre violență, nu doar pentru că este un subiect de actualitate, din păcate, ci pentru că este un flagel care afectează în mod dramatic comunitățile și societatea românească, sub forme dintre cele mai diverse. Violența fizică, violul, crima sunt manifestări evidente ale unui comportament violent, reglementat și pedepsit ca atare. Hărțuirea și hărțuirea sexuală, bullying-ul și cyberbullying-ul, mobbing-ul sunt însă mai dificil de circumscris unor tipare, ceea ce nu le face mai puțin grave. Victimele hărțuirii, ale bullying-ului resimt efecte precum depresie, anxietate, alienare, înregistrează o scădere a respectului de sine, un randament scăzut și pot dezvolta chiar gânduri suicidale. Aceste tipuri de violență au inclusiv consecințe fizice - dureri de stomac, de cap, tulburări de apetit și insomnii. Hărțuirea stradală este o experiență prin care femeile, cei cu dizabilități și alte categorii trec zi de zi, iar asta lasă urme la nivel psihic și emoțional. Aluzii sexuale, atingeri nedorite, injurii, amenințări, toate acestea au ajuns să fie considerate normale sau banale, însă ele ar trebui prevenite și combătute. La Comisia pentru egalitate de șanse primim zilnic petiții sau ni se cere ajutorul în cazuri de hărțuire la locul de muncă. Cunosc zeci de cazuri de angajate și angajați în mediul privat și în cel public care se află într-o stare perpetuă de abuz verbal și psihologic din partea coordonatorului. Sunt convinsă că și dumneavoastră știți exemple similare. Mai mult, una din două femei din România admite că există hărțuire și hărțuire sexuală în universități și campusuri. Nici la vârste mai fragede nu găsim cifre mai îmbucurătoare: în România, unul din trei copii a fost umilit în fața colegilor, iar cei mai afectați de bullying sunt băieții cu vârste între 9 și 12 ani. Cu astfel de fenomene copiii se confruntă din ce în ce mai des, chiar de la grădiniță, cu consecințe care pot fi ireversibile în dezvoltarea lor. Să nu uităm nici că România se află pe harta cyberbullying-ului pe primul loc în Europa, cu o incidență a fenomenului de 37,3%. Se estimează că 6 din 10 tineri vor experimenta cyberbullying în viitorul apropiat. Hărțuirea, fie ea stradală, la școală, la locul de muncă, nu face altceva decât să perpetueze ideea că violența este ceva permis, iar de la vorbă la faptă, în acest caz, nu este deloc mult. Cu toate acestea, legislația este fie restrânsă, fie incompletă sau inaplicabilă, iar în rarele cazuri în care se ajunge până la sancționare, pedepsele sunt reduse. De exemplu, există prevederi în contracte colective privind hărțuirea psihologică, dar nu există cadru legal național pentru pedepsirea faptelor. Prin prisma acestor aspecte, vă rog, dragi colegi, să fiți alături de mine când voi susține nevoia unei legi a hărțuirii în România! Este momentul să dovedim că avem realmente zero toleranță pentru violență! Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Închidem ședința de declarații. În cinci minute începem ședința cealaltă.
|
|
|
|
|
(Următoarele declarații politice și intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)
|
|
|
|
|
Doamna Viorica Cherecheș: "Incompetența acestei guvernări nu a adus bunăstare românilor!" În 9 luni de guvernare PSD-ALDE nu am văzut decât incompetență și promisiuni neonorate. În acest moment, PSD-ul este conștient că nu are cum să ducă la bun sfârșit această guvernare, în consecință, disperarea este la cote maxime. Nu sunt bani de pensii și salarii, iar supraacciza la carburanți, pe care tot guvernarea PSD a eliminat-o la 1 ianuarie 2017, revine în actualitate, dar cel mai grav fapt este că doriți să furați banii din pilonul II de pensii. Atât în Guvernul anterior, cât și în cel actual nu am văzut decât promisiuni neonorate și puține realizări, iar de bunăstarea românilor nici nu poate fi vorba. PSD a îndatorat țara cu 10 miliarde de euro în primele 7 luni de guvernare, iar la rectificarea bugetară taie fără discernământ de la investiții și dezvoltare, de la educație și sănătate, transporturi. Cum poți să spui că ai creștere economică, atunci când școlile și spitalele sunt la fel de neprimitoare, când drumurile sunt la fel de proaste, când autostrăzile sunt în continuare doar desenate pe hârtie, în fază de proiect? Cum poți să vorbești despre o creștere economică atunci când în buzunarele românilor această creștere nu se reflectă deloc. Realitatea este una tristă, fără perspective de îmbunătățire - datorii uriașe, un deficit bugetar care continuă să crească, o moțiune de cenzură împotriva propriului Guvern și, nu în ultimul rând, o gravă amenințare a independenței și imparțialității justiției. Și despre așa-zisa rectificare bugetară pozitivă, care este de fapt negativă, continuați să dezinformați! Nu ați făcut altceva decât să plimbați banii de la un minister la altul, iar suplimentarea este construită pe ceea ce ar urma să fie realizat. Nu așa se guvernează o țară, cu măsuri populiste și sociale și promisiuni neonorate! Ați câștigat alegerile cu un program de guvernare nerealist și ați dezamăgit chiar și propriul dumneavoastră electorat. Toate aceste măsuri pe care le-ați luat sau doriți să le luați, în continuare, vor duce la regresul României. Educația este condusă de un ministru incompetent, spitalele sunt în continuare în comă indusă, iar absorbția de fonduri europene este nesemnificativă. Dacă această guvernare a avut vreo strategie pentru reformă și pentru creșterea calității vieții românilor, sunt convinsă că a fost una extrem de șubredă și se va prăbuși la cel mai mic seism politic. Trebuie să înțeleagă reprezentanții acestei coaliții aflate la guvernare că România nu se poate dezvolta și moderniza doar prin ajutoare sociale, prin ajutoarele mascate date clientelei politice, prin credite și prin consum. Grav este că abordarea politică a acestei coaliții de guvernare nu are nimic în comun cu viitorul acestei țări, cu bunăstarea românilor, ci doar cu acumularea unui capital politic masiv.
|
|
|
|
|
Domnul Silviu Nicu Macovei: "Mândria de a fi român se cultivă, adesea și cu amenzi!" Sunt, alături de dumneavoastră, mândru că sunt român, mândru de înaintașii noștri, dar și de copiii talentați care ne vor face cinste prin rezultatele lor! Sunt uimit când privesc frumusețile patriei noastre dar, în același timp, sunt îngrozit și dezgustat de mizeria pe care tot noi, românii, o lăsăm în natură! Am văzut cu toții și în acest an, în concediu prin țară, munți de gunoaie lăsate de turiști pe marginea drumului sau în păduri; sute de mii de peturi aruncate în râuri și adunate la baraje; pungi de plastic, resturi menajere, mizerie - peste tot pe unde picior de turist a ajuns. Această imagine apocaliptică se așază peste sentimentul de mândrie de a fi român. Patriotismul înseamnă să îți iubești țara și să faci totul pentru ca ea să se dezvolte. Nu am întâlnit nicăieri în istorie că sentimentul de mândrie se referă la arunca gunoaie peste tot în propria curte. Știu, veți spune că lipsa de bun simț vine de acasă, din familie, de la cei șapte ani de acasă! Însă acesta nu este decât un argument al pasării responsabilității! Educația se face și cu recompensă și cu pedeapsă. Sunt unul dintre cei care consideră că o pedeapsă aplicată o dată, dar bine, va fi model pentru ceilalți și pentru copiii lor! De aceea, militez și voi milita pentru creșterea exponențială a amenzilor pentru gunoaiele aruncate aiurea în natură. Știu, și acum există amenzi substanțiale dar, din păcate, ele nu sunt aplicate. Este necesar a se da amenzi usturătoare celor care aruncă gunoaiele în locuri nepermise și apoi a se mediatiza intens acest lucru. Rușinea și oprobiul public trebuie să întărească exemplul dat de amenda substanțială. Nu trebuie să ne uităm că amenzile ar putea fi disproporționate cu veniturile! Dacă este interzis, este interzis, fie că omul câștigă o sută, o mie sau zece mii de euro pe lună. Nu vrei amendă, nu faci mizerie! Dacă vrem să fim cu adevărat mândri că suntem români, trebuie să ne comportăm ca atare și atunci când semenii noștri greșesc, să lă arătăm eficient că patriotismul se învață, adesea și cu amenzi!
|
|
|
|
|
Domnul Găvrilă Ghilea: "Socoteala de la Palatul Victoria nu se potrivește cu cea de la pompa de alimentare" O analiză recentă a Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România a dat peste cap calculele guvernanților, relevând faptul că majorarea accizei la carburanții auto va genera pierderi, și nicidecum venituri suplimentare, la bugetul de stat. Pentru atenuarea efectelor asupra prețurilor de desfacere a carburanților, majorarea accizei a fost prevăzută în două etape, prima având loc la 15 septembrie, iar a doua fiind programată două săptămâni mai târziu, de la 1 octombrie. Cu toate acestea, calculele companiilor de transport au demonstrat că socoteala de la Palatul Victoria nu se potrivește defel cu cea de la pompa de alimentare. Astfel, cei 38 de bani încasați în plus pentru fiecare litru de carburant comercializat în România ar reprezenta venit zero la bugetul de stat, în situația în care doar 15% din volumul de motorină vândut în prezent în țară ar fi alimentat, la prețuri mai mici, din statele vecine. În condițiile în care orice eurocent în plus pe litrul de carburant se regăsește multiplicat geometric în costurile pe kilometru, iar acciza reprezintă peste 40% din prețul combustibilului auto, transportatorii români au tot dreptul să nu accepte să fie trași pe dreapta de o politică fiscală agresivă, în totală contradicție cu promisiunile din Programul de guvernare. Analiza citată mai estimează că, după cele două etape de majorare a accizei, până la 70% din volumul de carburanți, necesar firmelor de transport din România, va fi achiziționat din afara țării, ceea ce va determina un impact bugetar negativ spectaculos. Dar adevăratul impact negativ îl va resimți întreaga economie națională - și implicit marea majoritate a populației acestei țări - prin creșterile masive de prețuri la produse și servicii, determinate de scumpirea în lanț a carburanților.
|
|
|
|
|
Domnul Aurel-Robert Boroianu: "PNL propune acordarea celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu pentru stimularea și fidelizarea angajaților din mediul privat" Am semnat și am depus recent în Parlament, împreună cu mai mulți colegi parlamentari liberali, o inițiativă legislativă privind posibilitatea societăților comerciale cu capital integral privat de a acorda al 13-lea și al 14-lea salariu. Am inițiat acest demers pentru a veni, în mod concret, în sprijinul stimulării și fidelizării angajaților din mediul privat și, implicit, al angajatorilor care sunt interesați să-și stimuleze suplimentar angajații. PNL consideră că în condițiile actuale, când România se confruntă cu o criză în continuă creștere a lipsei de forță de muncă specializată - țara noastră aflându-se pe locul al treilea la nivel mondial cu privire la deficitul de muncitori calificați, după Japonia si Taiwan - și, mai nou, se confruntă și cu o criză în privința stabilității angajaților, este nevoie de o cu totul altă abordare a nevoilor mediului privat. În acest sens, PNL condamnă măsurile pe care le-a luat Guvernul PSD-ALDE în ultima perioadă, de sufocare a inițiativei private și de împovărare excesivă a întregului mediu de afaceri. PNL crede că avem nevoie urgentă de o nouă viziune care să stimuleze munca, dezvoltarea economiei de piață și a capitalului, care să vină cu soluții reale, de natură a impulsiona productivitatea muncii, prin stimularea angajaților, dar și pentru declararea integrală a profiturilor. Dacă PSD privește mediul privat ca fiind numai bun de exploatat prin biruri peste biruri, PNL pledează pentru venirea cu soluții în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă acesta și cu măsuri coerente de sprijin, întrucât susținerea mediului de afaceri reprezintă singura cale spre prosperitate. Din aceste considerente, PNL cere să fie introdusă în legislația existentă posibilitatea legală a angajatorului - societăți comerciale cu capital integral privat - de a direcționa o parte din cei 20% din impozitul pe profit către plata celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu, opțiunea fiind lăsată la latitudinea angajatorului sau a patronului. Mai mult decât atât, beneficiarii, cei aproape 4 milioane de angajați din mediul privat, vor fi încurajați să-și păstreze locul de muncă în țară și să devină mai productivi. Menționez că această măsură stimulativă pe care o propune PNL nu va afecta interesele angajatorului sau ale patronului, întrucât nu-i va micșora acestuia marja de profit, ea rămânând supusă aceleiași cote de impozitare, ci, din contră, măsura va genera efecte pozitive inclusiv în interesul angajatorului. PNL atrage atenția majorității parlamentare PSD-ALDE și Guvernului Tudose că mediul privat nu are nevoie nicidecum de un război fiscal îndreptat împotriva sa, război care nu face altceva decât să alunge investitorii și să frâneze calea spre dezvoltarea economiei. Poate au uitat domnii din PSD și ALDE faptul că mediul de afaceri este cel care reprezintă plămânul economiei românești, iar orice încercare de sacrificare a întreprinzătorilor nu poate conduce decât la dezechilibre sistemice!
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Balan: "Modelul economic al PSD a eșuat în numai 6 luni" După 9 luni de guvernare, avem certitudinea că modelul economic pe care l-au propus și implementat cei care conduc alianța PSD-ALDE a eșuat. Modelul lor a eșuat, însă nu de ieri, de azi, ci chiar de la demiterea lui Sorin Grindeanu, la sfârșitul lunii iunie, adică de atunci de când Dragnea se plângea că Programul de guvernare fie nu se implementează, fie se face mult prea lent. Eșecul guvernamental nu trebuie să dea satisfacție nimănui. Mulți au crezut în el și în posibilitatea ca el să genereze mai multă prosperitate tuturor. Cred că ar trebui să ieșim din logica în care greșeala adversarului politic să fie prilej de bucurie pentru opoziția politică, pentru că un eșec guvernamental este un eșec pentru țară și pentru viitorul ei. Vă spun cu sinceritate că aș fi primul care aș aprecia activitatea Guvernului PSD-ALDE dacă, mâine, vreun ministru ar veni și ar spune că a demarat o investiție majoră pentru România, dacă buldozerele s-au apucat de treabă la nu știu ce tronson nou de autostradă sau de cale ferată, dacă s-a turnat fundația la un spital regional sau dacă militarii români au primit arme și uniforme noi. Din păcate, oricât m-aș strădui, nu găsesc motive pentru a aprecia activitatea guvernamentală. Dimpotrivă, în urmă cu numai câteva zile, prin rectificarea bugetară, Guvernul ne-a anunțat că a tăiat banii de investiții în infrastructura de transporturi, că a diminuat resursele aferente proiectelor majore privind sănătatea și că achizițiile pentru înzestrarea armatei române nu mai au cum să se facă în acest an, pentru că nu mai este timp suficient. Aceasta este realitatea! Nu o spun eu, o spun chiar datele pe care le comunică Guvernul și pe care domnul Tudose și-a pus semnătura. Am convingerea că vom rata, încă o dată, șansa de a profita de un context economic favorabil pentru a schimba România, pentru a moderniza țara. Avem creștere economică. Este o realitate. Avem toate premisele să construim mai mult pentru țară și să consolidăm capitalul nostru, autohton. Cu toate acestea, îmi este greu să înțeleg de ce construim mai puțin, chiar și atunci când statistica ne spune că ne este bine? Apoi, nu pot să nu constat faptul că, în ciuda faptului că economia crește, România a acumulat atât de multe dezechilibre, încât ar trebui să ne temem serios pentru anii viitori. De exemplu, am ajuns să importăm tot mai mult și să exportăm într-un ritm care nu acoperă importurile. Am ajuns în situația neplăcută în care până și laptele, brânza sau pâinea de pe mesele românilor sunt produse în alte țări. Apoi, știm cu toții că, dacă ai un sac din care doar iei, fără să și pui, este evident că mai devreme sau mai târziu o să ajungi la fundul acestuia! Niciun membru al Guvernului nu spune că în 9 luni care au trecut, cu PSD și ALDE la guvernare, datoria țării a crescut cu peste 27 de miliarde de lei. Oare de ce ne împrumutăm atât de mult, când economia crește? Oare cât mai putem trăi pe datorie? Cine va plăti această datorie? Nimeni nu spune nimic! Ceea ce știm sigur este că România plătește anul acesta circa 10 miliarde de lei numai dobânzi la împrumuturile făcute în ultimii ani. Nici nu vreau să mă gândesc ce am fi putut face cu acești bani! Încă mai sper ca PSD să recunoască că a a greșit și să vină cu soluții realiste pentru țară. Încă se mai pot salva multe. Guvernul PSD-ALDE să renunțe la încăpățânare și să privească situația economică în mod realist. Agenții economici români nu pot face față de unii singuri concurenței dure din Uniunea Europeană. Haideți să-i sprijinim! Numai așa îi putem face mai puternici, iar ei, la rândul lor, pot plăti salarii mai mari angajaților și pot contribui lunar la bugetul de stat. Haideți să dăm drumul proiectelor majore de infrastructură pe banii gratuiți care așteaptă doar să fie luați de la Uniunea Europeană. Asta așteaptă țara de la o clasă politică responsabilă! Vă asigur că, dacă Guvernul PSD-ALDE ar veni cu propuneri pentru sprijinirea capitalului românesc, care să aducă din nou laptele românesc, brânza și pâinea românească pe mesele românilor, noi, liberalii vom susține un asemenea demers. Avem mai multe propuneri și proiecte, deja depuse în Parlament sau la care încă lucrăm. Dacă țin la România, dacă țin la capitalul românesc, nimeni nu-i poate opri pe cei din PSD și ALDE să vină și să pună umărul, alături de noi, la proiectele majore pentru România. Dacă Guvernul PSD-ALDE va veni cu soluții viabile pentru reindustrializare a țării, pentru creșterea competitivității companiilor românești, noi, liberalii, îi vom susține. A trecut vremea vorbelor. Românii așteaptă fapte de la clasa politică! Sper că liderii PSD și ALDE își vor aminti că românii și-au pus speranța că acest Guvern va guverna pentru români și pentru țară și nu se vor mai preocupa exclusiv de interesele de partid.
|
|
|
|
|
Domnul Claudiu-Vasile Răcuci: "Nu vă jucați cu pensiile românilor!" În mai puțin de 9 luni de guvernare, alianța PSD-ALDE a reușit marea contraperformanță de a bulversa majoritatea sistemelor publice, care aveau o minimă coerență. Unii sunt surprinși acum când văd efectele perverse pe care le are noua Lege a salarizării în sistemul bugetar, în special la nivelul administrațiilor publice. Nu trebuie să vă mai spun eu că legea a generat profunde discriminări, iar pentru foarte multe primării această lege poate să ducă la incapacitate de plată, dacă Guvernul nu se trezește și nu transferă bani suplimentari la bugetele locale. De asemenea, tot în aceste 9 luni grele, Guvernul a întors economia țării la păguboasa supraacciză aplicată carburanților și a scumpit, pe această cale, toate produsele din piață. Pe bună dreptate, fiecare român s-ar putea întreba ... cui îi pasă dacă astăzi am bani mai mulți în buzunar, dacă, în final, cumpăr mai puțin decât puteam cumpăra ieri? Transferarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, obligarea agenților economici de a colecta TVA într-un cont special, birocrație fiscală suplimentară și investiții publice și private în scădere nu sunt realizările unui Guvern în patru ani, ci ale unui Guvern schimbat de două ori în șase luni. Guvernul PSD-ALDE a promis cetățenilor mai multă prosperitate, mai multă bunăstare, care să fie susținută de creșterea economică mare pe care o înregistrează România. Acest Guvern a promis că va crește salariile profesorilor, ale medicilor și ale funcționarilor, fără ca pentru aceasta să fie nevoie să ia din buzunarele altor români. Acum constatăm, cu neplăcere, că nici profesorilor și nici medicilor nu li s-au majorat salariile de la 1 iulie 2017, iar pentru a le majora din anul 2018, Guvernul va băga mâna în buzunarele tuturor românilor. Tot acest Guvern, dar și cel de dinaintea lui au promis că majorarea punctului de pensie va veni din aceeași creștere economică mare pe care o înregistrează economia, în logica în care bogăția generată de economie să fie împărțită și cu salariații, dar și cu pensionarii. Iarăși, cu neplăcere, constatăm că, în realitate, lucrurile nu stau așa. Încă de la învestitura celui de-al doilea Guvern PSD-ALDE, condus temporar de domnul Mihai Tudose, alianța de guvernare ne anunța că, pentru a plăti astăzi pensii puțin mai mari, va lua din banii de pensie ai celor care vor deveni pensionari peste câțiva ani. Această măsură nocivă nu a fost niciodată anunțată de PSD sau de ALDE, atunci când, în campania electorală, promiteau râuri de prosperitate pentru toți cetățenii. Nu au spus niciodată că pentru a da unor români, vor lua de la alți români sau chiar de la toți românii. Stimați parlamentari, susținători ai Guvernului Tudose, nu vă jucați cu pensiile românilor! Atunci când Curtea Constituțională a statuat că pensia este "un drept câștigat", a avut în vedere contribuția după o viață de muncă a unui cetățean care a muncit și și-a făcut datoria față de țara lui, vreme de zeci de ani. Așa că, nu vă jucați cu pensiile din sistemul public, mai ales că vă lăudați că pregătiți o nouă lege, așa-zisa reformă în domeniul pensiilor publice. Să sperăm că reforma anunțată cu mare fast nu va fi la fel de discriminatorie și inechitabilă ca Legea salarizării, pe care, acum, nu știți cum să o mai puneți în practică, tocmai pentru că nu vă ajung banii. De asemenea, stimați membrii ai majorității parlamentare, nu vă bateți joc de banii strânși în conturile individuale ale viitorilor pensionari, așa numitul Pilon II. Sunt mulți cei care au trăit cu iluzia că banii aceia se pot lua și folosi astăzi, doar pentru a mai câștiga câteva voturi. Învățați, vă rog, din lecția vecinilor noștri, care au făcut o asemenea prostie și care și astăzi se luptă să o repare și tot nu reușesc. Ce le veți răspunde celor care vor ieși la pensie peste circa 10 ani? Ce le veți spune că ați făcut cu banii lor de pensie? Dacă vreți să susțineți promisiunile electorale, dacă vreți ca românii să primească pensii și salarii mai mari, atunci puneți economia în mișcare. Avem o economie care, statistic vorbind, înregistrează creștere. Ajutați agenții economici să fie mai puternici, să poată vinde, să poată exporta, să se poată dezvolta, să poată plăti salarii mai mari pentru angajații lor, să poată plăti sume mai mari din impozite la bugetul de stat. Numai așa Guvernul va avea bani suplimentari și pentru pensii, și pentru salarii, și pentru proiecte de investiții. Este atât de simplu, iar contextul este atât de favorabil. Trag speranța că nu veți fi atât de nepricepuți și nu veți rata această șansă!
|
|
|
|
|
Doamna Cristina Burciu: "Trebuie să îmbunătățim percepția românilor despre activitatea Legislativului!" Îmi doresc ca sesiunea de toamnă a Parlamentului României, care a debutat zilele trecute, să reprezinte un moment de cotitură în ceea ce privește creșterea încrederii populației în forul legislativ, cea mai importantă instituție a democrației. Consider că este imperios necesar să avem în vedere dinamizarea activității parlamentare și, implicit, a procesului de legiferare, pentru ca fiecare dintre noi să contribuim la schimbarea percepției românilor referitoare la funcționarea Parlamentului. În opinia mea, parlamentarii sunt responsabili în mod direct de imaginea mai puțin confortabilă a instituției în ochii oamenilor și, chiar dacă deficitul de încredere a evoluat în timp, lent, dar accentuat, din 1990 încoace, cred că avem datoria de onoare în fața românilor de a demonstra că suntem în stare să muncim în folosul lor. În consecință, mi-am propus să contribui și în această sesiune parlamentară la instituirea unui nou concept al abordării relației dintre noi și populație, printr-o implicare dinamică și o cointeresare directă, în așa fel încât populația, electoratul care ne-a trimis aici, să simtă într-adevăr că îl reprezentăm. Este deci momentul să facem ceea ce trebuie să facem, pentru a nu mai fi arătați cu degetul și pentru a da forță puterii legislative, Parlamentului, garantul democrației și al respectării statului de drept din România. Țin să remarc pașii făcuți în acest an în ceea ce privește buna colaborare dintre Guvern și Parlament, în scopul punerii în aplicare a Programului de guvernare și a rezolvării principalelor priorități ale românilor. Este indiscutabil că măsurile luate până acum de Guvernul PSD și girate de majoritatea parlamentară PSD-ALDE - au condus la eficientizarea generală a bunului mers al lucrurilor din țară, cu efecte pozitive atât pentru români, cât și pentru instituțiile statului. Faptul că PSD s-a ținut de cuvânt, ca partid care gestionează guvernarea, s-a transpus în creșterea calității vieții românilor, care au simțit în propriile buzunare efectele benefice ale deciziilor luate de Executiv. Parlamentarii PSD vor susține și în această sesiune măsurile legislative de continuare a creșterii și stimulării economice, de creare de noi locuri de muncă și de susținere a investițiilor, astfel încât să ne îndreptăm spre nivelul de trai al țărilor europene mult mai dezvoltate. Cetățenii au nevoie de răspunsuri, atât din partea Parlamentului, cât și a miniștrilor, iar problemele care-i frământă trebuie să își găsească rezolvarea din partea autorităților abilitate. În acest sens, eu voi respecta programul de audiențe instituit încă de la începutul mandatului, la biroul parlamentar din municipiul Turda, Str. Libertății nr. 9, în fiecare zi de vineri, de la orele 10.00 - pentru înscrieri, numărul de telefon este 0725109410. De asemenea, îi aștept pe turdeni și pe clujeni să îmi sesizeze toate doleanțele cu care se confruntă, la adresa de e-mail deputatcristinaburciu@gmail.com Mă voi strădui să îi reprezint cu cinste și onoare pe locuitorii municipiului Turda și ai județului Cluj, indiferent de pasiunile lor politice. Credința mea este că menirea unui parlamentar este să încerce la maxim posibil să rezolve problemele oamenilor, iar eu voi face acest lucru și în continuare pentru turdeni și clujeni, în limitele permise de prerogativele funcției de deputat. De asemenea, le transmit autorităților administrației publice locale clujene că au în mine un partener implicat, pentru ca împreună să contribuim la realizarea proiectelor legate de dezvoltarea localităților județului și implicit la creșterea calității vieții oamenilor de aici!
|
|
|
|
|
Domnul Adrian-Claudiu Prisnel: "Ordinul Guvernului PSD, care oferă libertate consiliilor locale și județene să își stabilească singure salariile, bagă primăriile în faliment." Consiliul fiscal avertiza încă din aprilie că salariile funcționarilor din primării sunt cu 56% mai mari decât salariul mediu din România, o discrepanță care s-a accentuat o dată cu noua lege a salarizării gândită de Olguța Vasilescu. Unul dintre beneficiarii "Legii Olguței" a fost și Sorin Manda, fratele liderului PSD Dolj, Claudiu Manda, care și-a mărit leafa la 12.000 lei lunar, în timp ce șefii de birou și directorii din Primăria Craiova au salarii de peste 1.000 de euro pe lună. Efectul îl vedem astăzi - Primăria Craiova a avut o rectificare bugetară negativă, cu cheltuieli mai mari decât veniturile, deși investițiile au fost tăiate. Mai multe mari primării sunt în aceeași situație. La Ploiești, Primăria are cheltuieli mai mari cu peste 4 milioane de lei decât încasările. Primăria din Baia Mare a avut rectificare bugetară negativă. Și la Primăria Buzău se cheltuiește mai mult decât se încasează, cu peste un milion de lei. Președintele Asociației Comunelor din România a declarat că "până în decembrie, peste jumătate dintre comunele din toată țara vor rămâne fără bani pentru salarii." Bugetul Primăriei Dimăcheni din județul Botoșani este gol, primarul de acolo declarând că nu mai are bani nici pentru lemnele de foc necesare încălzirii pentru iarnă. Tot mai mulți primari declară că instituțiile nu mai au bani de funcționare, iar primăriile au restanțe de plată pentru iluminat, încălzire și salubritate. Primarii cer bani Guvernului pentru a acoperi găurile lăsate de măririle salariale iresponsabile. Guvernul a rămas fără bani și pune presiune pe companiile de stat să livreze în avans toate profiturile obținute. Vestitul Program de guvernare al lui Liviu Dragnea îndreaptă România spre un dezastru economic.
|
|
|
|
|
Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean: "Rectificarea «pozitivă», în viziunea Guvernului PSD-ALDE" Rectificarea pe bugetul de stat este negativă la venituri cu 1,3 miliarde de lei. Este paradoxal ca într-o perioadă în care creșterea economică este mai mare decât creșterea economică prognozată, la elaborarea bugetului veniturile statului au scăzut, iar rectificarea este în realitate o rectificare negativă, chiar dacă pe bugetul consolidat rectificarea se bazează pe venituri nefiscale. Cifrele contrazic teza guvernamentală, potrivit căreia actuala rectificare ar fi una pozitivă. Există temerea că România riscă infringement din partea Comisiei Europene pentru depășirea țintei de 3% deficit bugetar. Prin această rectificare bugetară cresc cheltuielile de personal cu 2,3 miliarde de lei și cheltuielile cu asistența socială cu 2,53 miliarde de lei, scad cheltuielile de capital, investiții, cu 1,6 miliarde de lei și cheltuielile pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare cu 4,2 miliarde lei. În același timp, pentru că ceea ce se colectează deja nu este suficient pentru a plăti costul populismului, acest Guvern a găsit și alte "soluții miraculoase", ca de exemplu: introducerea supraaccizei care doar în anul 2017 ne ia 600 de milioane de lei din buzunar; contribuțiile din contractele part-time plătite ca pentru contracte full-time, care înseamnă încă 165 de milioane de lei; taxa de solidaritate; taxa pe cifra de afaceri; taxa pe active financiar-bancare, și efectele aplicării legii pensiilor. Ministerul Transporturilor pierde bani la prima rectificare bugetară, peste 6,4 miliarde de lei. Actuala guvernare taie 44% din bugetul Ministerului Transporturilor, exact de la capitolul de investiții în infrastructură. Fondurile sunt tăiate de la investiții, în timp ce pe șosele mor zilnic oameni din cauza unei rețele de transport subdimensionate și nemodernizate. În ultimul raport de țară al Comisiei Europene se arată că infrastructura din România este un factor-cheie de limitare a competitivității țării. Investițiile ar trebui să stimuleze creșterea pe termen lung și procesul de reducere a decalajelor față de Uniunea Europeană, dar slaba calitate a infrastructurii este un factor în plus în calea acestei încercări. Realitatea ne demonstrează că "strategia economică" a Guvernului PSD-ALDE este caracterizată de lipsa de expertiză în înțelegerea problemelor și a nevoilor economiei reale, de o politică fiscală haotică, incoerentă, lipsită de orice minimă predictibilitate, ostilă mediului de afaceri și economiei în general. Mediul de afaceri și întreprinzătorii privați sunt cei care au creat milioane de locuri de muncă în România. Ei sunt cei care au reușit în ultimii ani să mențină constant numărul de locuri de muncă, să plătească la termen impozitele și taxele datorate statului, să producă, să exporte și să crească astfel economia românească. Aplicarea în continuare a politicii de supraimpozitare și tăiere a investițiilor va împinge România, cu siguranță, spre un dezastru economic și bugetar, cu consecințe grave asupra mediului de afaceri și asupra nivelului de trai al românilor.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan: "Demisia premierului care i-a mințit grav pe români!" Mihai Tudose s-a prezentat luni, 4 septembrie, în fața Parlamentului, la cererea PNL, să prezinte starea bugetului. A vorbit puțin. A mințit aproape tot atât cât a vorbit. Trei minciuni mari, late și brutale: 1. A mințit când a spus că nu se atinge de Pilonul II de pensii, banii pentru pensii ai tinerei generații. Trei zile mai târziu, exact asta a făcut - s-a îndreptat împotriva Pilonului II cu declarația că va fi opțional. Asta înseamnă intenția de a-i modifica statutul radical și în sens negativ. Promisiunea că nu se va atinge de acest fond de pensii a ținut trei zile și nu a valorat nici cât o ceapă degerată. Mai mult, ca să fie clar că termenul de "opțional" este o farsă în accepțiunea PSD, domnul Tudose a revenit, peste alte câteva zile, cu precizarea că populația nu va fi consultată, ci pur și simplu i se va prezenta situația și va opta. A opta fără să fi consultat este noul principiu al democrației originale în regimul Dragnea. 2. A mințit când a spus că nu sunt probleme cu banii de salarii. A doua zi și-a dat demisia ministrul apărării, pentru că nu mai aveau bani de salarii și solde. A patra zi au făcut rectificare bugetară, la care au scăzut cu 10 miliarde de lei investițiile, tocmai ca să aibă bani de salarii. De altfel, minciuna lui Tudose a fost recunoscută cu trei sferturi de gură chiar în preambulul O.U.G. privind rectificarea bugetară. Acolo, Ministerul Finanțelor Publice înșiră o serie de riscuri, dacă nu ar fi promovată rectificarea în regim de urgență: "riscul neasigurării fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfășurării activității în bune condiții până la finele anului, pentru cheltuieli de funcționare; riscul neasigurării fondurilor necesare plății majorărilor salariale aprobate în cursul anului 2017". 3. A mințit când a spus că nu vor crește prețurile în urma introducerii supraaccizei la carburanți. În realitate, după anunțul creșterii accizei, prețul carburanților la pompă a început să crească. Minciuna a fost totdeauna parte a guvernărilor PSD. Credeam că nimeni nu poate depăși recordul de minciuni înregistrat de Victor Ponta cât a fost premier. Iată că foștii colegi și subalterni ai domnului Ponta sunt pe cale să o facă. Dacă nu la număr, pentru că guvernează doar de opt luni, atunci, cu siguranță, la calibrul minciunilor și dezinformărilor rostite cu sânge rece. Dacă era prins cu o singură minciună din cele trei, orice premier al unui Guvern democratic din UE și-ar fi făcut imediat bagajele. Mihai Tudose și-a pierdut orice brumă de încredere. Dacă mai are un licăr de conștiință și de respect pentru români, trebuie să își scrie rapid demisia.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Movilă: În curând se vor împlini doi ani de la incendiul din Clubul "Colectiv" din București. Se vor împlini doi ani de când, din neglijență, 64 de oameni complet nevinovați au murit și alte 200 de persoane au fost rănite. Incendiul din noaptea de 30 octombrie 2015 a fost cel mai grav accident din țară de după anul 1989, fapt care ar fi trebuit să trezească autoritățile în al doisprezecelea ceas și să conștientizeze problemele grave pe care le are, printre altele, și sistemul sanitar din România. Însă, după acest tragic eveniment, acțiunile statului le putem număra pe degete. Din cauza amplorii evenimentului, Ministerul Afacerilor Interne a instituit Planul roșu de intervenție, Guvernul României a decretat trei zile de doliu național, iar ca urmare a protestelor masive care au urmat incendiului, a demisionat Guvernul Ponta și primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. Atât, stimați colegi! Acestea au fost măsurile pe care PSD le-a crezut de cuviință să le aplice. Din totalul de 64 de decedați, jumătate dintre ei au pierdut lupta cu viața în săptămânile de după incendiu, din cauza complicațiilor și mai ales din cauza infrastructurii spitalicești de specialitate, care, în România este slab pregătită pentru a reacționa la astfel de tragedii. Cu toate acestea, nu am văzut nicio măsură din partea Guvernului, din partea Ministerului Sănătății care să prevadă investiții masive în clinicile de arși sau măcar să vedem un plan de investiții pe următorii ani în acest domeniu. Liniște la Guvern, liniște în ministere, toată lumea parcă așteaptă, inconștientă, o nouă tragedie! Avem regiuni în țară, regiuni, nu orașe sau localități, regiuni care nu au nicio clinică de arși care să fie capabilă să facă față unei tragedii de asemenea proporții. O lipsă crasă de inconștiență și interes din partea autorităților competente care nici măcar după cele întâmplate nu reușesc să se trezească la realitate! Ce ne mai miră când avem un ministru al sănătății care nu poate asigura niște vaccinuri vitale, iar noi cerem clinici pentru arși? Spre exemplu, la Iași, domnule ministru, avem o clinică a cărei clădire a fost modernizată datorită demersurilor pe care le-am făcut în mandatul trecut, dar când a venit vorba și de fonduri pentru dotarea cu aparatura necesară, totul a rămas în aer. Pacienții așteaptă, iar doctorii văd cum oamenii se sting în marea clinică de arși - toate acestea din cauza celor din Guvern, a celor din Ministerul Sănătății, din cauza hibernării din care nu mai ieșiți. Clinica de Chirurgie Plastică și Arsuri din Iași este considerată, cel puțin teoretic, capabilă să primească și să trateze victime cu arsuri de peste 20% din corp. În realitate, însă, aceasta nu poate trata nici măcar un "mic ars", așa cum a fost cazul unei tinere din Iași care suferise arsuri pe 17% din suprafața corpului și a trebuit să fie transferată la Târgu-Mureș. Un alt caz strigător la cer a fost al unei femei care, din cauza lipsei de aparatură din clinica noastră a fost efectiv obligată să-și aștepte moartea. Asta v-a trezit, domnule ministru? Dacă nu, vă mai aduc la cunoștință încă un caz tragic care a fost înregistrat ieri, când un pacient din regiunea Moldovei a suferit, în urma unei explozii, arsuri de gradul doi și trei, pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Bineînțeles, nu a putut fi tratat în Iași și nici locuri libere în țară nu sunt. Ce facem în acest caz, stimați colegi? Ce e de făcut, domnule ministru? Începem în al doisprezecelea ceas să facem investiții în infrastructura spitalicească pentru arși sau închidem țara, pentru că nu îndeplinește și nu respectă drepturile minimale ale cetățenilor?
|
|
|
|
|
Domnul Doru-Petrișor Coliu: "Opriți politizarea diasporei!" Mă văd nevoit ca de la înalta tribună a Parlamentului României să trag un serios semnal de alarmă asupra situației minorității românești din Ucraina. Mă văd nevoit să fac o nouă intervenție de la tribuna Parlamentului, pentru a trage un puternic semnal de alarmă. PSD-ul, partidul-stat, încearcă să politizeze tot ceea ce îi iese în cale. Ultima ispravă este acțiunea întreprinsă de aceștia în cazul centrelor comunitare din străinătate. În viziunea sa, PSD crede că directorul general și angajații acestei instituții trebuie să provină din țară, în ciuda oricărei rațiuni sănătoase. Cine poate cunoaște mai bine problemele cu care se confruntă o comunitate, dacă nu membrii proprii? Cum să conduci o astfel de comunitate, când tu nu te-ai confruntat niciodată cu multitudinea de elemente ce compun viața acelei obști? În timpul vizitei pe care am întreprins-o până ieri în Canada, am abordat această problemă și am întâlnit obstrucția fățișă a reprezentanților Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, care, fără a avea argumente palpabile, susțin mândri că "așa spune legea"! Ca cetățean român, care de mai bine de 17 ani am trăit și continui să trăiesc în străinătate, mă voi opune cu vehemență acestei încercări clare de amestec al politicului în chestiuni care nu au nimic de-a face cu acesta, menținând și argumentând ideea că centrele comunitare aparțin românilor din străinătate, că trebuie administrate și conduse de aceștia. Domnilor guvernanți, nu încercați din nou să vă acoperiți de ridicol! În acest context, am abordat acest aspect și la Montreal, cu toată opoziția reprezentantului PSD la acel eveniment. Vreau să știți că nu prezint o poziție personală, generată de faptul că PMP face opoziție, ci pur și simplu pentru că reprezint în Parlament voința românilor din diaspora! De fapt, mă întreb retoric, ce știe PSD despre diaspora?
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Programul «Pasta și Periuța de dinți», pentru toți copiii României" Propunerea mea legislativă, care are ca obiect de reglementare acordarea gratuită de produse de igienă orală preșcolarilor și școlarilor din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat, în vederea susținerii sănătății dentare, intră pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Motivația introducerii unei astfel de măsuri de prevenție este legată de datele negative privind sănătatea dentară, determinate de o serie de indicatori, precum consumul de periuțe și paste de dinți. Mai precis: - 80% dintre români au probleme dentare; 7 din 10 au carii; 4 din 10 au probleme legate de placa dentară; 3 din 10 au halitoză sau sensibilitate dentară. Aproape jumătate, 49%, nu a mers la stomatolog în ultimul an, iar 9% nu a fost niciodată;
- Majoritatea copiilor au carii: 75% pe dinții temporari, iar 4 din 10 pe dentiția definitivă. Unul din cinci copii nu se spală pe dinți, așa că 400.000 nu au pus niciodată mâna pe periuța de dinți și nici nu știu ce gust are pasta de dinți. Majoritatea sunt din mediul rural.
Nimic surprinzător, în condițiile în care schimbă doar o data la 2 ani periuța și utilizează doar un tub și un sfert, 75ml, de pastă de dinți în fiecare an. Concret, durata medie de utilizare a unei periuțe este mai mare de 8 ori, 2 ani, în urban și de 40 de ori, 10 ani, în rural față de durata recomandată de utilizare, care este de maximum 3 luni. Pentru corectarea acestor indicatori, proiectul meu de lege prevede că se acordă gratuit, o dată la trei luni, preșcolarilor și școlarilor din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat, produse pentru igiena orală, constând în paste și periuțe de dinți, în valoare de 0,1 ISR pe an. Limita valorică cuprinde prețul produselor, cheltuielile de transport, de distribuție și de depozitare a acestora. Introducerea acestei măsuri de prevenție permite atât asigurarea sănătății dentare, cât și diminuarea patologiei, determinate, favorizate sau agravate de igiena orală necorespunzătoare. Studiul de impact arată că implementarea acestei măsuri va necesită 800.000 ISR anual. În schimb, se vor diminua eforturile financiare necesare asistenței stomatologice gratuite, legate de igiena orală necorespunzătoare, cât și cele legate de tratamentul altor afecțiuni determinate de patologia dentară. Fondurile pentru acordarea produselor pentru igiena orală, precum și cheltuielile generate de transmiterea acestor produse beneficiarilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației Naționale, care va fi suplimentat cu sumele necesare. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei inițiative legislative, Guvernul aprobă prin hotărâre, la propunerea Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, normele metodologice de aplicare, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, în care se va preciza cine se ocupă de achiziționarea acestor produse, modalitatea de repartizare către beneficiari și metoda de evaluare a eficienței măsurilor impuse prin acest act normativ. Având în vedere argumentele prezentate, vă solicit sprijinul și votul pentru adoptarea acestui demers legislativ.
|
|
|
|
|
Domnul Răzvan-Ilie Rotaru: "Prioritatea mea este protejarea intereselor celor 400.000 de persoane care formează comunitatea românească din Ucraina" În calitate de membru în Comisia pentru politică externă din Camera Deputaților, solicit Guvernului României denunțarea, de către țara noastră, a Acordului de asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană, dacă nu se revine asupra Legii educației adoptată de Parlamentul de la Kiev. Le reamintesc partenerilor noștri ucraineni că România a fost primul stat membru al Uniunii Europene care a ratificat această convenție, care cuprinde o componentă politică și una economică. Ca membru al Parlamentului României, nu accept situația în care copiii celor câteva sute de mii de cetățeni, etnici români, să nu mai aibă dreptul să studieze în limba maternă în cele 63 de unități de învățământ care se află în prezent pe teritoriul Ucrainei. Practic, până în 2020 vor dispărea toate școlile cu predare în limba română din Ucraina. În cazul în care, în cel mai scurt timp, nu se rezolvă această situație și nu sunt revocate modificările legislative prin care populația de etnici români din țara vecină este discriminată și obligată să nu își mai poată folosi limba maternă în sistemul de învățământ, nu voi ezita să le cer colegilor mei social-democrați din Parlamentul European să transmită tuturor țărilor membre din Uniunea Europeană încetarea Acordului de asociere dintre forul european și Ucraina. Normele adoptate recent de Parlamentul de la Kiev în domeniul educației nu respectă standardele europene în materie și încalcă flagrant drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale din Ucraina. Am discutat aceste aspecte cu toți colegii mei din cadrul comisiilor pentru afaceri europene, din cadrul comisiilor pentru românii de pretutindeni, al comisiilor pentru învățământ și am decis că nu vom ceda. În consecință, vom acționa pe toate canalele și căile diplomatice pe care le avem la dispoziție, până când Ucraina va înțelege să respecte drepturile de bază ale etnicilor români din această țară. Salut demersurile ministerelor de resort din România care și-au trimis reprezentanții la Kiev și au cerut oficial ca autoritățile ucrainene să solicite pentru noua lege a educației avizul Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept și al Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, înainte ca actul normativ să fie promulgat de președintele Ucrainei. De asemenea, consider bine-venită și intervenția Avocatului Poporului din România, care s-a sesizat din oficiu și se va adresa Împuternicitului Parlamentului de la Kiev pentru drepturile omului, pentru a cere clarificări cu privire la această situație. Nu îmi doresc altceva decât să avem un dialog civilizat, prin care să se țină seama de normele europene în domeniul drepturilor omului. Prioritatea mea este protejarea intereselor celor 400.000 de persoane care formează comunitatea românească din Ucraina.
|
|
|
|
|
Doamna Tamara-Dorina Ciofu: "Implementarea unui sistem de avertizare asupra fenomenelor meteo, prin intermediul rețelelor de telefonie mobilă" Având în vedere furtuna puternică care a avut loc în zona de vest a țării noastre la finalul săptămânii trecute, în urma căreia au decedat 8 persoane și au fost rănite alte câteva zeci, dar și recurența acestor fenomene meteo extreme în ultima perioadă de timp, consider că se impune implementarea unui sistem de avertizare a populației, prin intermediul rețelelor de telefonie mobilă. De aceea, vă spun atenției propunerea de a elabora împreună o inițiativă legislativă prin care Administrația Națională de Meteorologie să comunice direct companiilor de telefonie mobilă din țara noastră avertizările de vreme rea, care apoi să fie transmise mesaje de informare și recomandare, în funcție de fiecare zonă afectată, direct cetățenilor care sunt conectați la aceste rețele. Consider că acest mecanism se poate realiza prin intermediul unui protocol între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Inspectoratele pentru Situații de Urgență județene și operatorii din domeniul telecomunicațiilor mobile. Acest tip de înștiințări trebuie implementate sub forma unor mesaje scurte, care să poată fi transmise tuturor persoanelor care dețin un telefon mobil și o conexiune la una dintre rețelele naționale de comunicații. Aceste notificări trebuie să fie gratuite și să poată fi recepționate de orice dispozitiv mobil, indiferent de tipul aparatului sau a serviciilor de tip abonament sau prepay pe care îl deține o persoană. Apreciez că prin acest tip de serviciu vor putea fi oferite informații importante, care vor conduce la avertizarea din timp a populației, care va ști ce fenomene meteo vor fi în zona în care se află și ce trebuie să facă în cazul respectiv. Astfel, se va putea salva viața persoanelor aflate în raza unor astfel de dezastre naturale. Totodată, acest serviciu va putea fi folosit de autoritățile locale și centrale pentru identificarea eventualelor victime, precum și a transmiterii de informații și instrucțiuni și în cazul altor situații de urgență care pot avea loc, cum sunt cutremurele sau inundațiile.
|
|
|
|
|
Doamna Mihaela Huncă: "Respectarea angajamentelor față de tinerii din România" Dovada că PSD își respectă angajamentele față de tineri, luate în campania electorală de la finalul anului 2016, o arată proiectele și programele aprobate, o parte dintre acestea și adoptate în legătură cu integrarea absolvenților pe piața muncii și recompensarea performanțelor obținute de elevi și studenți la olimpiadele internaționale. Așadar, la ultima ședință de Guvern de săptămâna trecută a fost prezentat și trimis Parlamentului, pentru dezbateri, proiectul Legii internshipului, care prevede că tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani vor putea participa la stagii de practică plătite la firme private sau instituții publice, pe perioade de cel mult șase luni. Astfel, participanții la programele de internship își vor putea forma și dezvolta competențele și abilitățile profesionale pentru adaptarea la cerințele domeniului de activitate în care doresc să se pregătească și se vor familiariza cu activitățile de la viitorul loc de muncă pe care îl vizează după terminarea studiilor. De asemenea, tinerii vor putea dobândi experiență și vechime în specialitate și vor primi la finalul programului un certificat de internship. Toți beneficiarii acestor programe de internship vor fi recompensați de companiile care îi angajează cu minimum 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată. În același timp, angajatorii care în două luni de la absolvirea stagiului de practică încheie cu acești tineri un contract de muncă, au dreptul să solicite din partea statului, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, o primă de promovare a angajării, echivalentă cu 1.000 de euro pe angajat, după îndeplinirea obligației de menținere a raporturilor de muncă pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 24 de luni. Ce înseamnă acest lucru? Arată că luăm măsuri concrete pentru facilitarea dobândirii de experiență profesională a elevilor și a studenților, creștem șansa acestora de a-și găsi un loc de muncă bine plătit și sprijinim financiar companiile să angajeze forță de muncă calificată. Un alt proiect care stimulează tinerii să aibă performanțe și care va intra în scurt timp în vigoare se referă la creșterea numărului de burse de merit, a cuantumului acestor premii, dar și a perioadei de acordare pentru elevii și studenții care obțin distincții la olimpiadele internaționale. Voi susține în cadrul dezbaterilor din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport adoptarea proiectului de lege al Guvernului privind recompensarea suplimentară a tinerilor care ne reprezintă învățământul românesc în străinătate. Prin modificările aduse de această lege, vor beneficia de burse nu doar elevii, ci și studenții care obțin premiile I, II, III și mențiune la olimpiadele școlare internaționale. Așadar, nu este recompensat doar unul din primele 3 locuri, cum este în prezent, ci primesc burse toți elevii și studenții care obțin distincții. Inițiativa coaliției PSD-ALDE de a premia mai mulți tineri care ne reprezintă țara la cel mai înalt nivel este un lucru extraordinar și arată interesul pentru stimularea și dezvoltarea învățământului preuniversitar și superior din România. Cel mai important lucru este că ne dorim să oferim șanse mai bune pentru tineri, aici, în România, și luăm măsuri concrete pentru a opri exodul acestora în alte țări.
|
|
|
|
|
Domnul Costel Lupașcu: "Interzicerea expunerii produselor de tutun la locul de vânzare" În declarația de astăzi aș dori să vă prezint o inițiativă legislativă pentru prevenirea fumatului în rândul copiilor și al adolescenților. Prin urmare, vă adresez o propunere care nu are culoare politică și care sper să beneficieze de sprijinul tuturor parlamentarilor, inclusiv din partea celor care sunt fumători. Probabil că cea mai mare parte dintre dumneavoastră aveți copii sau nepoți sau urmează să aveți în scurt timp copii sau nepoți. În aceleași timp, fiecare dintre dumneavoastră înțelegeți cu siguranță foarte bine cât de nocive pot fi efectele fumatului asupra sănătății. De aceea, am convingerea că, inclusiv cei dintre dumneavoastră care sunteți fumători vă doriți ca actualii sau viitorii dumneavoastră copii sau nepoți să nu deprindă acest obicei atât de inutil, toxic și în ultimă instanță, costisitor. Inițiativa legislativă pe care o am în vedere este că printre factorii care determină experimentarea fumatului este și curiozitatea de a încerca sau testa un astfel de produs, mai ales atunci când acesta este validat prin comportamentul adulților. Copiii îi văd pe adulți că fumează, iar apoi văd pachetul de țigări în vitrină și în galantare. Interdicția vânzării unor astfel de produse minorilor nu rezolvă nici pe departe problema. Dimpotrivă, curiozitatea este accentuată de mecanismul psihologic al fructului oprit. De aceea, cred că trebuie să facem un pas mai departe și să eliminăm cu totul acest stimul pe care îl au copiii sau adolescenții când văd pachetele de țigări pe rafturile magazinelor. Însăși prezența lor în galantare este o formă de publicitate și observăm că, de regulă, produsele de tutun au cele mai bune poziții de expunere - la casele de marcat sau în locurile cele mai vizibile de pe rafturi sau vitrine. Ca atare, intenția mea este de a propune o reglementare care există de altfel și în alte state, respectiv de a interzice cu totul expunerea produselor de tutun la locul de vânzare. Această expunere va fi înlocuită cu un mercurial cu prețurile pentru fiecare tip și marcă de tutun. Fumătorii vor putea solicita marca preferată fără însă ca adolescenții și copiii noștri să mai fie expuși publicității la locul de vânzare pentru aceste produse. În speranța că fiecare dintre dumneavoastră se va gândi cu multă atenție la sănătatea propriilor copii sau nepoți, voi miza pe sprijinul dumneavoastră pentru promovarea unui astfel de act normativ.
|
|
|
|
|
Doamna Laura-Mihaela Moagher: "60 de ani de la înființarea primului Muzeu al Petrolului, la Ploiești Împlinirea a șase decenii de când au fost făcute primele demersuri pentru înființarea Muzeului Petrolului la Ploiești a fost marcată de autoritățile prahovene printr-un eveniment cultural organizat la Palatul Culturii. Istoria înființării primului Muzeu al Petrolului la Ploiești, începe în anul 1957, cu ocazia sărbătoririi Centenarului industriei petroliere, când un grup de inițiativă format din profesorul Alexandru I. Bădulescu și doctorul Nicolae Debie, aflați în incinta Institutului de Proiectări pentru Instalații Petroliere, au încheiat un proces-verbal prin care solicitau conducerii regiunii, înființarea unui astfel de muzeu, solicitare aprobată în anul 1959. După doi ani, în anul 1961, a fost inaugurată oficial Expoziția permanentă a Muzeului Republican al Petrolului, pentru ca în anul 1994 instituția să primească calitatea de Muzeu Național al Petrolului, unitate aflată în structura Regiei Autonome a Petrolului "Petrom" - S.A. București. Muzeul, unic în țară și printre puținele cu acest profil din lume, Muzeul Național al Petrolului marchează evoluția și performanțele industriei petroliere din Prahova și chiar din întreaga țară. Înființarea sa la Ploiești reprezintă o recunoaștere a statutului orașului în cadrul industriei petroliere din România. Patrimoniul Muzeului Petrolului a crescut de la 800 piese, în anul 1961, la peste 8.000 de exponate, grupate în mai multe săli. Găzduit de Conacul Buzianu, muzeul este amenajat în mai multe săli și într-o curte transformată într-o expoziție în aer liber. Astfel, întâlnim o sală dedicată documentelor ce atestă realizările specialiștilor în industria petrolieră, sală climatizată, care are o suprafață de 500 m2 și în care sunt prezentate documente originale și în facsimil, hărți geologice, documentații tehnice de profil, fotografii și machete care reproduc utilaje specifice industriei petrolului și diverse procese tehnologice. De asemenea, există un spațiu de expoziție reprezentat de un parc de utilaje-exponate, în care sunt etalate diverse utilaje folosite în industria petrolieră, toate cu o vechime de cel puțin 90 de ani. Un alt spațiu îl constituie hala de scule, unelte și aparatură folosite în foraj-extracție și în industria de prelucrare a petrolului. Muzeul mai dispune de depozite, de documente originale, fototecă, videotecă, dar și de o bibliotecă care cuprinde peste 3.000 de volume cu conținut tehnic și documentar. Muzeul valorifică documente privind istoria petrolului din țara noastră și aspecte legate de geologia zăcămintelor și deține bunuri culturale clasate în Tezaurul patrimoniului cultural național, iar din 2004, instituția se găsește pe lista monumentelor istorice. Colecția de artă decorativă cuprinde statuete din porțelan, lămpi de porțelan, cahle, ceramică, având scene legate de întrebuințarea petrolului în antichitate, iar cea de artă plastică prezintă grafică, busturi în bronz și ipsos, reprezentând personalități ale industriei petroliere. Printre obiectele inedite expuse, se numără: reproducerea în miniatură a primei rafinării la nivel global; Fabrica de gaz, realizată de frații Mehedințeanu în 1857; macheta primei instalații de foraj mecanic folosită în România; felinare cu petrol utilizate în București primul oraș din lume iluminat cu petrol în 1859. Beneficiind de-a lungul existenței sale de vizita a peste un milion de vizitatori, în prezent, Muzeul Național al Petrolului a devenit o secție a Muzeului Județean de Științe ale Naturii Prahova, fiind preluat de Consiliul Județean Prahova.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Avram: "Despre imigranți" Una dintre temele intens mediatízate din ultima perioadă de timp a fost cea legată de o adevărată invazie a refugiaților din Siria și Irak, prin porțile maritime ale Mării Negre. Curios rămâne însă faptul că, fără nicio atenționare oficială sau măcar o scrisoare de prevenire, Turcia, care găzduiește pe teritoriul ei cel mai mare număr de imigranți - aproximativ 4 milioane, a înlesnit deplasarea către Occident a mii sau zeci de mii de imigranți. Dincolo de catastrofa umanitară provocată de războiul din Siria, acești oameni au mare nevoie de înțelegere, solidaritate și ajutor. Cred că acest lucru este clar pentru toată Europa. Problema este strâns legată de capacitatea statelor membre UE, de absorbție a acestor mari fluxuri de imigranți. Desigur, excepție a făcut numai Ungaria, care s-a spălat pe mâini și a construit un uriaș gard în calea acestora. Tocmai construirea gardului la granița Ungariei și serioasele rezerve manifestate de Guvernul Serbiei în această problemă au declanșat interesul imigranțior de a tranzita țara noastră. Nu avem suficiente date la îndemână să apreciem cum va gestiona Guvernul României acest exod fără precedent, dar nu ne putem debarasa de această problemă care ar putea să genereze vulnerabilități la adresa siguranței naționale. Am această îngrijorare, pentru că, oricât de vigilente ar fi organele poliției de frontieră, în aceste grupări masive de imigranți se pot strecura și unele nuclee ale grupărilor teroriste ale ISIS sau AL QAEDA! Și, în acest context, nu trebuie să uităm de permanența amenințărilor teroriste, transmise în spațiul public, în special țărilor membre ale UE sau ale NATO. Țara noastră face parte din ambele organisme. Deci pericolul desfășurării acțiunilor teroriste este aproape iminent, iar efectele imediate ale unor astfel de acțiuni, nu pot fi decât instabilitatea socială, economică și politică. Ținând cont de interesele economice și geopolitice ale Rusiei în această zonă a Mării Negre, putem trage concluzia că redeschiderea robinetului cu imigranți pe ruta României nu este nicidecum întâmplătoare, nu de alta, dar să nu se adeverească vorba românului de rând - "I-am primit în curte, apoi m-au dat afară din casă!".
|
|
|
|
|
Domnul Marian-Cătălin Predoiu: "Despre pericolele majore care afectează funcționarea justiției din România" Declarația politică de astăzi se referă la intenția majorității PSD-ALDE și a ministrului Toader de a deraia întreaga justiție din România. Majoritatea PSD-ALDE susține că legile sunt proaste, deci trebuie să se schimbe. Majoritatea PSD-ALDE susține că toată lupta anticorupție este un abuz, deci trebuie să se oprească tot. Majoritatea PSD-ALDE susține că toate condamnările au fost comandate, deci trebuie desființate toate. Acum 9-10 ani, cei certați cu legea sperau doar să scape. Acum 5 ani sperau să scape cu averile din furt. Acum 3 ani, voiau să revină în politică, să joace la vârf și să ia președinția. Acum 2 ani sperau să ajungă la butoane. Acum vor să dărâme tot și să-și ia revanșa. Cum a fost posibil? Ce poate fi făcut? Justiția se sprijină pe două grupuri mari de legi: legile justiției care organizează funcționarea sistemului judiciar, un fel de "soft" al "hardului" judiciar, și codurile pe care "hardul", funcționând pe baza "softului", le aplică reglând viața socială, publică și privată. În Coduri trebuie îndreptate 40, repet, 40 de articole declarate neconstituționale - 33 sunt elaborate direct de Parlament în Comisia Ponta din 2009, ca fapt divers. Cele aproximativ 100 de decizii ale CCR se referă de fapt la aceleași 40 de articole. Îndreptarea Codurilor trebuia făcută încă din 2013-2014, așa cum am anticipat, pentru că la aproximativ 15.000 de texte juridice noi, introduse în 2009-2012, e normal să ai ajustări ulterioare. 40 de articole la 15.000 de aliniate e un procent foarte bun, fapt confirmat de experții UE în Rapoartele MCV. Problema codurilor nu e deloc "structurală", cum spune ministrul Toader, ci comportă o intervenție "chirurgicală", punctuală. Îndreptarea acestora ar dura aproximativ o lună, cu tot cu dezbatere în Parlament. În loc să facă ceea ce este firesc, ministrul Toader, cu "vânt din pupa" din partea majorității PSD-ALDE, se repede să "umble" la softurile sistemului în plină tensiune a acestuia. De ce?! Este rezonabil să te aștepți ca o astfel de manevră să blocheze hardul sistemului și, implicit, aplicarea codurilor, în primul rând a celor penale. De ce?! Este rezonabil să prevezi că o astfel de întreprindere va "tăia" ritmul sistemului în judecarea cazurilor de corupție. Este previzibil să te aștepți că aceasta favorizează mafia stânjenită de anchete și procese. Pentru cei care cunosc cât de cât modul cum funcționează sistemul și psihologia sa, este ușor de anticipat că a "umbla" la legile justiției înseamnă să declanșezi discuții, tensiuni și competiții în diverse colțuri ale sistemului, astfel încât acesta va funcționa ineficient o bună perioadă de timp. În paralel, Liviu Dragnea anunță că intenționează să inițieze în Parlament o comisie care să înceapă să lucreze la coduri. Sub pretextul îndreptării celor 40 articole amintite, este de așteptat că vor scoate toți "dinții" codurilor, vor face dezincriminări, vor crea platforma legală pe baza căreia se vor închide toate dosarele pe principiul legii penale mai favorabile. Cu alte cuvinte, O.U.G. 13 se va fi metamorfozată dintr-un mic ciclon într-un mega-uragan care va dărâma și tot ce s-a construit bine pe zona Justiției și anticorupției, pentru că, de fapt, acesta este scopul real! De ce a fost posibil așa ceva?! O întrebare care comportă un răspuns complex, care merită un studiu juridic-politic-criminologic-mediatic. În esență, pentru că s-au produs mai multe cauze care s-au alimentat reciproc: - Demersul anticorupție a fost incomplet din start, prea mult orientat pe persoane, prea târziu și prea puțin orientat pe confiscarea averilor;
- Demersul anticorupție nu a fost completat în exterior de acțiuni de prevenție, Strategia anticorupție din 2012, axată 90% pe prevenție, a rămas literă moartă, procesul rămânând cantonat în zona de sancționare;
- Erori de parcurs în demersul judiciar - la rândul lor, aceste erori par să fie de două feluri, patinaje inerente oricărui sistem judiciar, ceea ce ar fi grav dacă se va confirma cu probe, forțări inacceptabile;
- Echiparea justiției cu legi și mecanisme complexe nu a fost dublată suficient în "amonte" de rafinarea, perfecționarea și specializarea operatorilor sistemului, "fabricile de diplome" din învățământul juridic superior fiind una dintre cauze;
- Pierderea de încredere în demers, cu efect imediat în planul susținerii publice, inclusiv în campanii electorale - tema a devenit nefuncțională în ultima campanie pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016;
- Pierderea, în consecință, de poziții de decizie politică a celor cinstiți, cadrul juridic și sistemul judiciar devenind astfel expus loviturilor legislative și instituționale din mediul politic;
- Pierderea dezbaterii publice de cei care susțin sincer un demers judiciar profesional, desfășurat cu deplina respectare a drepturilor și garanțiilor fundamentale ale omului.
Ce se urmărește în realitate de majoritatea PSD-ALDE? Pedalând mediatic pe ceea ce a fost numită "partea derapantă a anticorupției și justiției", în general, Mafia vrea să deraieze întreaga mașinărie judiciară. Invocând recurent un concept absolut necesar democrației, respectul drepturilor omului, toți cei care au motive reale de îngrijorare cu privire la soarta lor juridică și patrimonială pun umărul la stoparea mecanismului care-i poate trage la răspundere. Invocând ajustări legislative absolut firești, business as usual, în orice sistem legislativ, se dorește închiderea unui capitol de confruntare fără precedent a unui fenomen grav care afectează societatea românească - corupția. De fapt ni se servește o mare păcăleală. De ce spun asta?! Pretinzând că aduce corecturi justiției, Mafia tinde de fapt să servească națiunii o antijustiție. Pentru că așa cum este de adevărat că un nevinovat după gratii nu înseamnă justiție, la fel de adevărat este că cineva certat cu legea care face legi în Parlament este esența antijustiției! Dincolo de injustiția judiciară în sine, câștigarea acestei bătălii de către Mafie ar fi și o gravă injustiție socială, catastrofală pentru națiune pe termen lung - cel puțin generațiile mature și active social-politic și economic-profesional vor înțelege că cei care au mizat pe hoția bugetului de stat, pe protecție politică în fața justiției și pe minciună publică au de câștigat în fața celor care cinstit au mizat pe valoare autentică, pe muncă, pe talent și pe legalitate în tot ceea ce fac. Ar fi o dramă ca partea necinstită a societății să câștige în fața României cinstite! Îmi păstrez un dram de optimism, suficient cât să continui, alături de cei cinstiți și doritori de Românie cinstită, să continuăm eforturile democratice de întronare a unei democrații corecte și a unei societăți bazate pe valoare autentică în România. Ce trebuie făcut acum?! Ce mai poate fi făcut acum?! Poate că singurul lucru pe care mai poți să-l faci când masa este servită cu cărți bune de joc pentru cei corupți și incorecți - să răstorni masa! Democratic. Dacă nu se vrea sau nu se poate, pentru că România e pe cale să revină la un model de democrație de tip Sud-America anilor 1970, rămâne să o luăm de la capăt pentru o Românie cinstită!
|
|
|
|
|
Domnul Dumitru Oprea: "Coaliția PSD-ALDE privează românii de educație" Deschiderea anului școlar a adus, pe lângă inerentele festivități, o discuție destul de amară despre provocările pe care sistemul preuniversitar le are de înfruntat de acum înainte. Acest început de septembrie nu doar că ne-a familiarizat și mai bine cu realitățile abandonului școlar, absenteismul, analfabetismul funcțional sau riscul educațional, dar ne-a făcut contemporani cu unul dintre cei mai slabi miniștri ai educației din ultimii 27 de ani. La sfârșitul săptămânii trecute, un nou studiu, realizat de Fundațiile World Visioft și Vodafone, semnalează că peste două treimi dintre școlile din mediul rural se confruntă cu factori de risc socio-educaționali. Dar, în mod paradoxal, nu doar cele mai sărace comunități prezintă cele mai grave probleme. Regiunea București-Ilfov înregistrează cele mai slabe rezultate privind prezența elevilor la ore. Cel mai mare procent de repetenție îl regăsim în centrul țării, în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Ca reprezentant al ieșenilor în Parlamentul României, mă confrunt adesea cu stereotipii nedrepte, cu vorbe aspre adresate moldovenilor. În mintea unora, partea aceasta de țară este folosită ca un soi de etalon pentru tot ceea ce merge prost în România. Din păcate, dacă sărăcia economică nu este uniform răspândită pe teritoriul României, sărăcia spiritului pare să fi fost omogenizată de un stat care nu a știut să învestească atât cât se cuvine în educația generațiilor viitoare. România lucrului făcut de azi pe mâine va priva prea multe generații de instrumentul fundamental prin care se poate dobândi prosperitatea - educația - cea care trebuie să fie în acord cu nevoile societății de azi, nu cu imaginația săracă a unor funcționari din Ministerul Educației, în frunte cu șeful lor. Din păcate, răspunsul coaliției PSD-ALDE la toate problemele de mai sus este unul singur, Liviu Pop, un răspuns tradus prin dispreț față de nevoia de a avea mâine generații bine educate.
|
|
|
|
|
Doamna Bianca-Miruna Gavriliță: "Spitalele de psihiatrie din România riscă să rămână fără personal de deservire în cazul reducerii sporului de 50% acordat la salariul de bază pentru personalul TESA și cel de deservire" Am citit cu mare atenție noul Regulament-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condițiile de muncă, prevăzut în Anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și condițiile de acordare a acestuia. Din păcate, am constat că personalul TESA și cel de deservire din spitalele de psihiatrie sunt excluse de la acordarea sporului la salariul de bază. Aș vrea să reamintesc faptul că sporul de 50%, aplicabil personalului din spitalele de psihiatrie, a fost instituit prin Ordinul nr. 21/2005 și menținut de Ordinul nr. 547/2010, având o aplicabilitate deja de aproape 12 ani. Sporul de 50% a fost acordat pentru desfășurarea activității în condiții deosebit de periculoase, recunoscându-se factorul de risc profesional și solicitarea extremă la care aceste categorii de personal, care își desfășoară activitatea în spitalele de psihiatrie sunt supuse. Și aceasta pentru că personalul TESA este nevoit, în majoritatea unităților sanitare de acest fel din țară, să vină în contact cu pacienții bolnavi psihic, fiind supuși astfel riscurilor specifice locului de muncă pentru că, în virtutea legislației în vigoare, fiind vorba de internări voluntare, pacienții au acces nestingherit în diferitele unități din cadrul spitalelor de psihiatrie. Din păcate, pentru aceste categorii de personal, din spitalele de psihiatrie, sporul de 50% nu mai este prevăzut, chiar dacă s-au prevăzut majorări ale sporurilor pentru mai multe categorii de personal medico-sanitar și auxiliar sanitar. Această excludere va genera discrepanțe salariale semnificative între categoriile de personal medico-sanitar, auxiliar sanitar și personal TESA, la care se adaugă și muncitori, iar impactul negativ asupra veniturilor salariale riscă să ducă pe termen lung chiar la afectarea actului medical, personalul afectat de reducerea veniturilor simțindu-se marginalizat, dezavantajat, în condițiile în care riscurile sunt practic aceleași. Mai trebuie spus că majoritatea personalului TESA are studii superioare, iar în condițiile neacordării sporurilor, acesta ajunge la un nivel de salarizare sub nivelul personalului auxiliar cu studii minime obligatorii. Nu în ultimul rând, aș vrea să amintesc că acest spor pentru personalul nemedical nu este aplicabil personalului din sănătate, dar este aplicabil personalului din domeniul asistenței sociale. De aceea, cred că este necesar ca Ministerul Muncii și Justiției Sociale să revină asupra acestei decizii și să acorde personalului TESA și celui de deservire din spitalele de psihiatrie sporul de 50% eliminat din Legea-cadru nr. 153/2017, altfel riscăm ca aceste unități sanitare să rămână fără angajați, iar activitatea lor să fie blocată.
|
|
|
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "Instituțiile noastre trebuie să facă un efort susținut pentru românii de peste hotare" O mică Românie trăiește în afara granițelor țării noastre. Aproape 10 milioane de români se află, în acest moment, peste hotare. Această cifră îi include atât pe românii din comunitățile din diaspora, cât și pe cei care din comunitățile istorice sau tradiționale din țările aflate în vecinătatea României. Suntem în fața unei realități pe care nu o putem schimba peste noapte, oricât de mult ne-am dori acest lucru. De aceea, efortul pe care instituțiile noastre îl fac pentru ca românilor noștri să le fie bine, oriunde s-ar afla, trebuie să fie susținut și neabătut. Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat deschiderea Centrului de informare al României la Slatina/Solotvino (Ucraina). Acesta este parte a demersurilor guvernamentale pentru sprijinirea comunităților românești din afara granițelor țării pentru promovarea și conservarea identității etnice, culturale și lingvistice. Alte două centre vor fi înființate la Bor - Serbia/Valea Timocului și Corcea - Albania, zone în care există importante comunități românești. Tot în luna septembrie, Rovana Plumb, ministru delegat pentru fonduri europene, a avut o întâlnire de lucru cu ministrul suedez pentru afaceri sociale și egalitate de gen, Âsa Regnér, privind continuarea colaborării dintre cele două țări, în vederea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile. Un prim pas în această direcție a fost făcut în iunie 2015, prin semnarea unei Declarații Comune pentru consolidarea cooperării în domeniul politicilor sociale din cele două țări. Sunt două proiecte care vin în sprijinul românilor noștri plecați din țară. Și mai sunt multe de făcut. Nu este ușor să privești statisticile, fără să nu te gândești că sunt 10 milioane de oameni care au ales să plece din țară. În fața acestei realități reci, trebuie să ne străduim ca, pentru o bună parte dintre ei, România să fie mai aproape. Sunt convinsă de faptul că numai prin comunicare, colaborare și efort comun susținut vom putea fi aproape de românii noștri de peste hotare!
|
|
|
|
|
Domnul Laurențiu Nistor: "Veniturile bugetului general consolidat - 1,06 miliarde lei în plus față de programul inițial" Eurostat a confirmat că, atât în primul trimestru, cât și în trimestrul doi, România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, cu un avans de 5,7%. Datele Eurostat demontează speculațiile potrivit cărora cifrele privind creșterea economică din România ar fi fost "ajustate" de INS. În acest context, cu cea mai mare creștere economică din Europa și încasări semnificativ mai mari decât anul trecut, este ridicol să susții că s-ar putea să nu mai fie bani pentru pensii și salarii. De altfel, pentru 2017, veniturile bugetului general consolidat sunt estimate că vor fi cu 1,06 miliarde de lei în plus față de programul inițial. Așadar, în acest an, rectificarea va fi una pozitivă și se finanțează în continuare investițiile prin proiectele cu fonduri europene. Chiar dacă s-au luat bani de la transporturi, comunicații, dezvoltare și educație, toate aceste ministere vor putea accesa banii din coșul comun constituit la Ministerul Finanțelor Publice, pe măsură ce finalizează licitațiile la proiectele cu fonduri europene. Dacă banii ar fi rămas alocați pe bugetele fiecărui minister, exista riscul ca o parte din bani să rămână necheltuită, dacă unele licitații nu se finalizau până la sfârșitul anului, din cauza unor contestații sau litigii neimputabile miniștrilor. În mod cert, sunt încă multe lucruri de făcut, pentru că veniturile românilor sunt încă mult prea mici în comparație cu cele plătite în Europa pentru aceeași muncă și aceeași calificare. Însă evoluțiile economice arată că România are cea mai ridicată creștere economică din Uniunea Europeană și are deci capacitatea de a reduce decalajul dintre salariile românilor și cele ale celorlalți europeni.
|
|
|
|
|
Domnul Mihăiță Găină: "Militez pentru păstrarea familiei tradiționale" Societatea modernă este într-o continuă transformare, indiferent că ne dorim anumite schimbări sau dacă găsim oportune sau nu unele evoluții. În ciuda acestui proces ireversibil, familia rămâne nucleul de bază al oricărei societăți. Personal, eu, militez pentru păstrarea formulei familiei tradiționale, formată dintr-un bărbat și o femeie. De asemenea, consider că organizarea referendumului pentru redefinirea familiei este un demers perfect legitim și constituțional. În opinia mea, la o asemenea solicitare trebuie să se dea un răspuns politic obligatoriu, mai ales că este vorba de o inițiativă cetățenească cerută și susținută de peste 3.000.000 de cetățeni. Pe de altă parte, trebuie subliniat că nu PSD va decide trendul viitor care va rezulta în urma consultării populației și pe care se va merge ulterior. Această hotărâre îi va aparține poporului român. Coaliția PSD-ALDE a luat decizia fermă de organizare a referendumului, până la sfârșitul acestui an, pentru modificarea Constituției, pe tema definiției familiei. Așa cum vă spuneam, pe fondul evoluțiilor din alte state membre ale Uniunii Europene și nu numai, precum și pe tiparul trasat de revoluțiile sexuale, România urmează să se poziționeze pe acest subiect în urma consultării și prin intermediul Constituției. Peste tot în lumea democratică, majoritatea decide. Așadar, societatea românească are dreptul să își păstreze sau să-și redefinească propriile valori. Sub nicio formă tema supusă referendumului nu încalcă drepturile fundamentale ale omului. Nimeni nu este discriminat, nimeni nu este hăituit, nimeni nu este "incriminat" pentru propriile opțiuni religioase ori sexuale. O posibilă modificare a Constituției, în sensul redefinirii familiei ca entitate bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, nu este împotriva nimănui și nu va avea ca rezultat știrbirea vreunui drept fundamental al cuiva. Un referendum nu poate fi ceva rău pentru niciun român! Eu, în calitate de părinte și de deputat, susțin valorile creștin ortodoxe și familia tradițională, formată dintr-un bărbat și o femeie. Admit că este discutabilă opțiunea mea, însă consider că doar pe baza acestei formule putem vorbi de formarea familiei care are ca principală menire perpetuarea speciei, precum și continuarea românismului.
|
|
|
|
|
Domnul Cornel Itu: "Nimeni nu are dreptul să nesocotească voința poporului!" Ne aflăm în fața unui pas crucial pentru România. Urmează referendumul pentru înscrierea în Constituție a faptului că o căsătorie se poate încheia doar între un bărbat și o femeie. Ne aflăm și în fața primei inițiative cetățenești de la noi de-o amploare extraordinară, când 3 milioane de oameni solicită schimbarea legii fundamentale a statului pe o temă punctuală. Doleanța inițiatorilor consultării populare este în spiritul învățăturilor Bibliei, fiind sprijinită de toate religiile și cultele. Ca politician și creștin ortodox, n-am cum să nu mă implic în problemă, ea fiind în concordanță cu convingerile mele, cu felul în care am fost educat. Referendumul nu este despre familia tradițională, cum pun fals eticheta adversarii acțiunii, este pentru căsătoria firească dintre doi oameni. Nu este un conflict între tradiționalism și modernism, ci între firesc și nefiresc. Până la urmă, acest referendum este modalitatea de apărare a majorității cetățenilor împotriva ingineriilor sociale, pe care unii doresc să le aplice și aici, prin căsătoriile dintre persoanele de același sex. Oamenii simt primejdia, care poartă în măruntaiele ei disoluția lumii în care ne-am născut, am copilărit, am învățat și am iubit. Până la urmă, acest referendum este modalitatea de a demonstra că voința poporului este suverană, că nimeni n-are dreptul s-o nesocotească. Voi vota "DA" la referendum!
|
|
|
|
|
Domnul Florinel Stancu: "România digitală, un domeniu ce va aduce bunăstare" Opt orașe din România - București, Timișoara, Iași, Cluj, Craiova, Sibiu, Brașov și Galați - au împreună aproape 110.000 de angajați care lucrează în peste 120 de companii care oferă servicii pentru afaceri în IT, arată datele Invest România. Centrele de servicii IT au ajuns să producă 6% din produsul intern brut al țării și experții estimează o creștere a contribuției lor până la 9 % din PIB în anii ce urmează. Datele citate demonstrează că industria informatică este importantă și de succes în țara noastră. Pentru a continua și a extinde această ramură ni se cere, ca stat, să luăm câteva măsuri la cele existente. Guvernele conduse de premieri ai Partidului Social Democrat au scutit de impozit veniturile programatorilor, iar asta a atras investitorii în România. În continuare, acordăm ajutoare de la stat pentru crearea de noi locuri de muncă. Continuăm extinderea internetului Wi-Fi în școlile din mediul rural și avem nevoie să creăm noi laboratoare IT în centrele de plasament. În România, 90% dintre școlile din mediul rural au un laborator IT, însă doar jumătate dintre ele sunt conectate la internet. Guvernul va rezolva problema în următorii trei ani. În acest sens, România are capacități uriașe în ceea ce privește industria digitală. Nu există decalaje semnificative între noi și restul statelor europene la acest capitol. Insist asupra domeniului, deoarece putem produce bunăstare și în rândul tinerilor din mediul rural datorită noilor profesii. Important este să credem în acest deziderat.
|
|
|
|
|
Domnul Ștefan Mușoiu: "Criminalitatea infantilă este în creștere" Vreau să prezint un fenomen foarte periculos, care ia amploare în societate și care tinde să ne afecteze nu doar prezentul, ci și viitorul - delincvența juvenilă. Infracționalitatea în rândul minorilor a devenit un fenomen complex care cuprinde ansamblul unor comportamente aflate în conflict cu valorile și relațiile sociale protejate de legea penală. Este foarte adevărat că și la nivel de cercetare a acestui fenomen, atât din punct de vedere sociologic, cât și din punctul de vedere al criminologiei sau psihologiei intervin o grămadă de impedimente, încă de la conturarea unei definiții cât mai complete și până la identificarea și aplicarea metodologiei de stopare a delincventei juvenile. În ciuda acestui aspect, copiii noștri ajung să se confrunte cu astfel de situații sau, în cel mai rău caz, să devină victimele altor minori. Ultima statistică realizată în România, în urmă cu aproximativ trei ani, ne arăta că delincvența juvenilă este în creștere. În 2014, aproape 2.300 de minori au fost vizați de anchete penale, cu o sută mai mulți decât în 2013. Din datele Procuraturii Generale rezultă că, deseori, minorii sunt implicați în furturi și jafuri. De-a dreptul cutremurător este faptul că nu sunt puține nici crimele deosebit de grave săvârșite de aceștia. Minorii ajung la închisoare, în mare parte, pentru crime deosebit de grave sau pentru furturi săvârșite în mod repetat. Cei mai mulți dintre ei încalcă legea fiind sub influența alcoolului sau a celor maturi. Potrivit statisticilor, sub urmărire penală ajung, anual, câteva sute de minori sub 15 ani. De asemenea, și rata minorilor de până în 10 ani care au săvârșit infracțiuni, este destul de mare, tinzând spre 50 de cazuri. Pe parcursul anchetei aceștia nu sunt ținuți în arest, ci li se impune interdicția de a părăsi țara. Potrivit polițiștilor, unii minori continuă sa încalce legea chiar aflându-se sub anchetă. Din aceste motive, consider că este nevoie să acordăm mai multă atenție criminalității infantile și să revizuim legislația care reglementează acest domeniu, astfel încât să reușim să diminuăm din numărul infracțiunilor comise de minori. Prin decizii legislative corecte, le vom asigura copiilor noștri un mediu mai sigur și un viitor mai bun!
|
|
|
|
|
După pauză
|
|
|
|
|
(În continuare, lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de doamna deputat Ioana Bran și de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.)
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Rog liderii de grup să-și invite colegii în sala de ședință. Domnule Buican, dacă doriți...? Numai dacă doriți. Continuăm lucrările. S-au înregistrat un număr de 95 de colegi până acum. Programul de lucru: până la ora 11,30 dezbateri; pauză până la ora 12,00; vot final la ora 12,00; ședință de Birou permanent la Camera Deputaților la ora 12,00. Începem cu punctul 12. 12. Propunerea legislativă privind schimbarea denumirii satului Răcarii de Jos, comuna Brădești, județul Dolj, în Răcari. Vă rog. Domnul Călin, Comisia pentru administrație.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Călin: Domnule președinte, Stimați colegi, În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative privind schimbarea denumirii satului Răcarii de Jos, comuna Brădești, județul Dolj, în Răcari. Camera Deputaților este primă Cameră sesizată. La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și punctul de vedere favorabil al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare schimbarea denumirii satului Răcarii de Jos, comuna Brădești, județul Dolj, în Răcari. În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Propunerii legislative privind schimbarea denumirii satului Răcarii de Jos, comuna Brădești, județul Dolj, în Răcari, cu amendamentele admise prezentate în anexă. În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Domnul Giugea.
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae Giugea: Domnule președinte, Partidul Național Liberal susține acest proiect de lege, întrucât se face dreptate celor din comuna Brădești. Într-adevăr, ținând cont că există un neam acolo, care se numește Răcăreanu, inclusiv primarul se numește Răcăreanu, nici Răcăreanu de Sus, nici Răcăreanu de Jos. Se face dreptate, se revine la memoria strămoșilor, comuna s-a numit Răcari...
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Înțeleg că avem un consens...
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae Giugea: Susținem acest proiect.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: ...consens general. Alte intervenții? Dezbateri generale, domnule președinte. Am trecut de inițiatori... Am greșit. Reclamație la Comisia de abuzuri...
|
|
|
|
|
Domnul Ion Călin: Domnule președinte, Noi aici promovăm multă toleranță și așa ne stă bine! Stimați colegi, Sunt unul dintre inițiatorii acestei propuneri legislative și, așa cum spunea domnul deputat Giugea, se face dreptate sau se repară o nedreptate pentru că la împărțirea administrativ-teritorială din 1968 cineva care a avut condeiul în mână... în Dolj mai este un Răcarii de Sus, un sat component sau o localitate componentă a orașului Filiași. Și cel care a împărțit atunci și a mai văzut un Răcari a zis: "Măi, cum se poate, alt Răcari la Brădești?! Hai să-i zicem «de Jos»!". Și au pus un "de Jos" la această chestiune. Dar în istorie, această localitate, acest sat a fost cunoscut doar cu denumirea de Răcari. I s-a făcut o mare nedreptate. Vreau să vă spun că am fost de mai multe ori la întâlniri cu oamenii din Răcarii de Jos și eram cu toți parlamentarii de Dolj și ne rugau insistent: "De ce să fim noi Răcarii de Jos, dacă niciodată n-am fost?". Dacă comuniștii au greșit și ne-au zis "de Jos", reparați nedreptatea. Așa că vă rog și eu să votați astăzi la votul final. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Alte intervenții? Nu mai sunt. La vot final.
|
|
|
|
|
Punctul 13, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001. Comisia? Domnul Călin.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Călin: Domnule președinte, Stimați colegi, În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură obișnuită, cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001. Camera Deputaților este primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul reglementării obligației autorității publice locale de a da posibilitatea reprezentanților societății civile să participe la ședințele consiliului local ori la ședințele consiliului județean, prin punerea la dispoziția acestora a unui număr de locuri, precum și instituirii unei noi contravenții, constând în neîndeplinirea acestei obligații. Vreau să vă spun, stimați colegi, că în cadrul comisiei au fost ample dezbateri pentru că, așa cum rezultă din Legea nr. 215, foarte clar stipulat, ședințele consiliului local, consiliului județean sunt publice și la ele pot participa cetățenii. A crea această obligativitate de a pune la dispoziție locuri în condițiile..., în miile noastre de comune, nu există... peste 2.900... posibilitatea.... S-a hotărât cu majoritate de voturi - 7 voturi împotrivă și o abținere - respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001. În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Dezbateri? Domnul Simionca.
|
|
|
|
|
Domnul Ionuț Simionca: Domnule președinte, Stimați colegi, Partidul Mișcarea Populară va vota împotriva respingerii acestui proiect legislativ, deoarece ședințele sunt deja publice și cred că cetățenilor care doresc să participe, să afle ce se întâmplă în acea comunitate, trebuie să li se pună la dispoziție cel puțin câteva scaune, să poată sta jos. Nu suntem de acord neapărat cu forma de sancționare a primăriilor, dar noi susținem și o să votăm împotriva respingerii. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Moșteanu.
|
|
|
|
|
Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu: Stimați colegi, Primarii, când ajung primari, depun un jurământ și spun așa: "Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei sau orașului". Numai că această bună-credință din acel jurământ la unii se transformă foarte repede în rea-credință și folosesc și tratează primăria ca pe propria feudă și astfel, în practică, există cazuri, și în București avem unul de notorietate la Primăria Generală, în care oamenilor, cetățenilor și reprezentanților organizațiilor nonguvernamentale li se refuză accesul de drept, accesul legal la ședințele consiliilor locale. Inițiatorul a avut o intenție bună și, bazându-ne pe această intenție, dacă ați fi dorit să faceți o lege bună, împreună cu Ministerul Administrației, ați fi găsit varianta s-o amendați, astfel încât să nu mai fie probleme punctuale, legale, pe care le-a subliniat colegul dinainte și ați fi întins o mână cetățenilor, astfel încât să nu mai poată fi sfidați de către primarii care, repet, sunt și primari de bună-credință, însă sunt primari care nu vor ca oamenii să vină în sălile în care se desfășoară ședințele de consilii locale. Ce pot face oamenii? Să pună o întrebare. Nu cred că trebuie să-i fie frică unui primar de întrebarea unui cetățean. Domnilor, dacă această lege înțelegem că este perfectibilă, haideți să lucrăm împreună. Împreună cu colegii mei o să întindem o mână, noi, cetățenilor, de data aceasta, și sper să avem suportul tuturor să le asigurăm accesul la ședințele de consiliu, indiferent de opiniile unor primari. Mulțumim.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Roman.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi, Așa cum a spus și antevorbitorul meu, aici ori nu s-a înțeles, ori nu se vrea să se înțeleagă. Nu discutăm despre ședințele de consiliu local și consiliu județean, care, evident că sunt publice. Problema aflată în discuție și ridicată de colegul inițiator este ca la aceste ședințe de consiliu local, de consiliu județean, să li se dea posibilitatea participanților să participe la aceste ședințe, dar în mod civilizat, adică să vină să li se ofere un loc unde să stea, să poată urmări ședința de consiliu. Am discutat această problemă la comisie, am cerut la momentul respectiv s-o îmbunătățim, în ideea ca cei care doresc să vină să participe la astfel de ședințe să anunțe cu un termen de 48 de ore înainte participarea la ședință, după sistemul de audiențe, și atunci, cu siguranță, orice consiliu local, orice consiliu județean știe foarte bine că în data de..., când are ședință, are un număr de participanți care s-au înscris pentru acest lucru. E un semn de civilizație, e un semn de respect față de cei care-și doresc să fie implicați în viața comunității. Respingerea acestui proiect, din punctul nostru de vedere, este total inoportună. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Seres Dénes.
|
|
|
|
|
Domnul Seres Dénes: Domnule președinte, Stimați colegi, Intenția legiuitorului, când a stabilit că ședințele autorităților locale sunt publice, a fost clară. Aceasta înseamnă că pot participa cetățenii la aceste ședințe. A prestabili că trebuie puse patru scaune, sau cinci scaune, sau 20 de scaune, din punctul meu de vedere este o jignire la adresa autorităților locale, pentru că ei pot să rezolve această problemă. Trebuie să lăsăm la latitudinea lor ca cetățenii, în momentul în care doresc să participe la ședințele autorităților locale, să aibă această posibilitate. Numai că mi se pare că se confundă publicitatea ședinței cu consultarea populației, ceea ce este cu totul altceva. Consultarea populației se poate face în cămine culturale, în săli de ședințe și așa mai departe sau chiar în manifestări populare, dar a nu se confunda acest lucru cu publicitatea ședinței autorităților locale. Sunt pentru respingere.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Ne-am lămurit. Mulțumesc. Vot final. Procedură...
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Domnule președinte de ședință, V-ați grăbit să o trimiteți la vot final, pentru că Grupul PNL are o propunere de retrimitere la comisie, întrucât e o dezbatere importantă, interesantă și probabil trebuie aprofundată. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnule deputat, eu nu m-am grăbit, dar ținând cont că a vorbit un lider important al partidului, domnul Roman, care nu a cerut acest lucru... Vă rog, pregătiți-vă cartelele de vot. Retrimitere la comisie două săptămâni. Vot.
|
|
|
|
|
47 de voturi pentru, 53 de voturi împotrivă. A rămas așa.
|
|
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 147 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru reglementarea situației juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situații speciale, precum și pentru modificarea unor acte normative. Comisia pentru administrație, domnul Călin.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Călin: Domnule președinte, Stimați colegi, În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 147 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru reglementarea situației juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situații speciale, precum și pentru modificarea unor acte normative. Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 26 septembrie 2016. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia pentru buget, finanțe și bănci a avizat negativ. Guvernul României nu susține adoptarea acestei inițiative legislative. Așa cum ați sesizat, proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 147 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011, astfel încât secretarii de stat să fie exceptați de la aplicarea prevederilor acestui act normativ care limitează numărul de deplasări dus-întors între municipiul București și localitatea în care își au domiciliul la una pe lună, cu orice mijloc de transport, și să li se aplice prevederile Hotărârii Guvernului nr. 69/2005, care le dă dreptul la patru deplasări dus-întors. Vă amintiți că, inițial, cele două comisii au dat raport de respingere, după care comisiile au reexaminat această inițiativă legislativă și, în urma dezbaterilor, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 147 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru reglementarea situației juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situații speciale, precum și pentru modificarea unor acte normative, în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Procedură, domnul Munteanu.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu: Domnule președinte, Stimați colegi, Din text s-a omis ca și subsecretarii de stat să fie nominalizați și atunci vă solicit retrimiterea pentru o săptămână la comisie.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. O săptămână la comisie. Vot.
|
|
|
|
|
116 voturi pentru, un vot împotrivă, un coleg care n-a votat. Aprobată.
|
|
|
|
|
15. Proiectul de Lege pentru stabilirea de măsuri privind emiterea sau eliberarea cu celeritate a unor documente cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate. Domnul Călin. Comisia pentru administrație. Mai elaborat, nu așa scurt când citiți raportul, domnule președinte.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Călin: Domnule președinte, Stimați colegi, O să fie mai elaborat, domnule președinte, să luăm act cu celeritate despre ce reglementează o inițiativă legislativă. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură obișnuită, cu Proiectul de Lege pentru stabilirea de măsuri privind emiterea sau eliberarea cu celeritate a unor documente cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate. Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul a adoptat această inițiativă. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil. Guvernul nu susține adoptarea proiectului de lege, conform punctului de vedere transmis toamna trecută. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri speciale privind termenul de eliberare a unor documente cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate. Astfel, potrivit inițiativei legislative, cererile pentru emiterea sau eliberarea unor documente depuse de cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate în perioada 1-31 august a fiecărui an se soluționează într-un termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii, acest termen nefiind considerat unul de urgență. În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi - 3 abțineri au fost -, respingerea Proiectului de Lege pentru stabilirea de măsuri privind emiterea sau eliberarea cu celeritate a unor documente cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate, întrucât acesta ar conduce la un tratament discriminatoriu, defavorabil petenților din țară, în comparație cu cei stabiliți în străinătate, precum și între cetățenii români cu reședința sau domiciliul în străinătate care vin în țară în perioade diferite ale anului. În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege se încadrează în categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Roman.
|
|
|
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi, Partidul Național Liberal va susține acest proiect de lege. El este unul bun, benefic pentru cei care în fiecare an, în luna august, vin acasă și de fiecare dată se confruntă cu aceleași probleme - cozile interminabile de la pașapoarte. Ne-am întâlnit cu această situație și în această vară și, din păcate, foarte multe inițiative legislative le tratăm într-un mod neprofesionist și apar problemele și după aceea ne întrebăm de ce au apărut problemele. Proiectul face dreptate celor care vin și care o dată pe lună în an au dreptul să beneficieze de celeritate la obținerea acestor pașapoarte. Nu stau nici în față, nu intră nici cu pile în față, nu sunt nici demnitari, sunt simpli cetățeni care au dreptul să beneficieze de această facilitate. Așa cum, de regulă, ne surprinde iarna, când vine prima zăpadă, așa cum se întâmplă necazuri, cum au fost în această săptămână, și stăm cu Legea seismelor prin Parlament, pe la comisii, blocată și, după ce se întâmplă necazurile, începem să scoatem legile de la sertar, atrag atenția și asupra acestui proiect de lege, pentru că el vine să rezolve o problemă pe care o avem. A spus și doamna ministru, după acel scandal din vară, că soluțiile pe care le vede Ministerul Afacerilor Interne sunt: fie prelungirea termenului de valabilitate al pașapoartelor, la 10 ani, ceea ce e perfect normal, fie, în perioada lunii august, când se discuta inclusiv de o lună a diasporei, ca acești cetățeni să poată beneficia în regim de urgență de obținerea pașapoartelor. Partidul Național Liberal va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Ciuhodaru. Domnul Ciuhodaru?
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: Mulțumesc, domnule președinte. Pentru multe dintre problemele enumerate în acest proiect de lege există deja soluții legislative și o parte dintre ele sunt deja în curs de implementare de către Ministerul Afacerilor Interne. În plus, este incredibil că un astfel de demers legislativ creează discriminare între cetățenii români domiciliați în România și alți cetățeni, și chiar și între cetățenii care au domiciliul în străinătate, în funcție de perioada anului, în care ajung în țară. Din acest punct de vedere, proiectul este inacceptabil și voi vota pentru respingerea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Dobrovie.
|
|
|
|
|
Domnul Matei-Adrian Dobrovie: Mulțumesc, domnule președinte. Ideea legii este una bună. Din păcate, realizarea este una defectuoasă. De ce spun asta? Propunerea legislativă reușește performanța de a face o dublă discriminare - pe de o parte, între cetățenii din țară și cei din afara țării, pe de altă parte, între cetățenii care vin, în august sau în alte perioade ale concediilor, pentru a-și perfecta aceste acte. Ca urmare, USR nu susține această inițiativă, în forma dată. Considerăm că este important modul cum sunt tratați cetățenii din afara granițelor țării, în momentul în care vin și au raport direct, contact cu autoritățile statului român. Acest fapt poate să determine inclusiv dacă ei se întorc sau nu în țară, modul cum sunt tratați. Iar această lege trebuie făcută mult mai bine, pentru ca să se evite aceste discriminări. Și nu putem să dăm o singură lună în care nu vom obține altceva, decât noi cozi. Nu toți cei care locuiesc în străinătate vor veni în luna august, iar cei care vor veni, oricât de mulți, vor crea același haos administrativ cu care ne-am obișnuit și până acum. Ca urmare, USR va vota pentru respingerea acestui proiect de lege și va încerca să vină cu un proiect mult mai bun. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Ganț.
|
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Victor Ganț: Vă mulțumesc, stimate domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi, Cred că se încearcă rezolvarea unei chestiuni eminamente executive, printr-un demers legislativ. Ceea ce se întâmplă la pașapoarte, în fiecare an, în luna august, nu e o chestiune de lipsă de legislație, ci o chestiune de proastă administrare. În consecință, demersul acesta legislativ nu e justificat nici în această formă, cu atât mai mult cu cât, într-adevăr, consacră diferențe între cei care trăiesc în țară și cei care trăiesc în străinătate. Poate însă să se constituie într-un semnal de alarmă pentru o problemă care nu a fost rezolvată nicicând în țara noastră. Nici de actualul, nici de fostul sau de fostele guverne, de autorități îndrituite s-o facă. Deci nu credem că soluția este un nou proiect de lege sau o inițiativă legislativă, ci o mult mai bună administrare, măsuri luate în plan executiv, și nu în plan legislativ. Vă mulțumesc frumos.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Márton Árpád.
|
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor deputați, Stimați inițiatori, Soluția nu este aceasta. Ar fi bine ca în fiecare țară unde avem consulate, acestea să lucreze mai ieftin și mai eficient, ca persoana respectivă, care dorește să-și schimbe pașaportul, să nu trebuiască să vină într-o lună oarecare până în România ca să și-l schimbe. Să și-l poată schimba acolo unde locuiește, unde are domiciliul sau reședința, mai ieftin, deoarece costă foarte mult și mai eficient, mai rapid, pentru că stă luni de zile până când primește noul pașaport. Deci este o problemă de eficientizare a activității consulare a României, mai ales în țările unde sunt mulți, locuiesc mulți cetățeni români și, evident, de scădere a taxelor pe care trebuie să le plătească, pentru că pentru asta vin acasă, poate doar-doar reușesc mai repede și mai ieftin să-și rezolve această problemă. Dacă o rezolvăm acolo - și asta este soluția - nu trebuie să mai vină, pentru a-și rezolva, într-o lună oarecare... să facă un drum ca să aibă un nou pașaport. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Simionca.
|
|
|
|
|
Domnul Ionuț Simionca: Domnule președinte, Stimați colegi, Țin să-l contrazic pe colegul meu, care spune că românii vin acasă să-și facă documente. Nu, românii vin acasă să-și vadă familiile, să-și vadă copiii rămași acasă. Să nu uităm că cetățenii români din diaspora sunt cei mai mari investitori în economia României, cei mai mari investitori străini. Și cred că, dacă noi putem să le întindem o mână de ajutor și să le oferim un beneficiu... probabil de la 1 august e prea puțin, de la 1 iulie până la 30 august ar trebui să le dăm prioritate. Și nu-i discriminatoriu. E o mână de ajutor și o recunoștință pe care o arătăm celor care și-au lăsat familia și merg să muncească în străinătate. Eu, ca român care am trăit în diaspora, am locuit atât timp în Statele Unite, știu cât de deficitare sunt aceste consulate. Știu că îmi ia opt luni ca să-mi primesc pașaportul în Statele Unite, și nu din prisma taxelor, că trebuie să plătim mai mult, din prisma lipsei de eficiență. Și, dacă trebuie să mărim personalul la pașapoarte, de exemplu, o facem, trebuie să dăm o mână de ajutor. Noi trebuie să ne ajutăm cetățenii, nu să luptăm împotriva lor. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Am înțeles. Mulțumesc. Alte intervenții? Nu mai sunt... Domnul Dobrovici?
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa: O obligație a acestui stat față de cetățenii săi este să nu-și bată joc de ei. Și, din acest punct de vedere, serviciile consulare din străinătate, dintr-o tradiție nefericită, încă au un parfum de superioritate a puterii în raport cu cetățeanul. Dar eu nu am luat cuvântul din această cauză, ci fără să fiu un apărător al cauzei pro-maghiare, fiind un admirator al domnului Márton și un elev al dânsului în materie de Parlament, consider că discursul extrem de concret, extrem de serios al domnului Márton nu trebuie să fie umbrit de demagogia de doi bani a colegului de la PMP. Dacă nu o să fim serioși, o să aducem în derizoriu această instituție. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Vot final. (Discuții în sală despre dreptul la replică.) Ce? Care replică?
|
|
|
|
|
16. Propunerea legislativă privind diferențierea substanțelor toxice de cele comestibile pentru a reduce riscurile de otrăvire. Comisia pentru industrii?
|
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule președinte, Stimați colegi, Este vorba de otrăvire cu substanțe, nu e vorba de otrăvire spirituală și de altă natură. Deci, să fim... să ieșim din starea de panică. Domnule președinte, Stimați colegi, Proiectul de lege menționat are aviz negativ de la Consiliul Legislativ, din partea Guvernului, este respins de Senat și aviz negativ de la comisiile de specialitate, respectiv, Comisia juridică și Comisia pentru sănătate. De ce? Pentru că obiectul este deja reglementat prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 1272 din 2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor, conform Legii nr. 360, transpusă și existentă deja în România, privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase. În consecință, comisia noastră propune plenului respingerea inițiativei legislative. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Un adevărat model de raport, domnule președinte. Felicitări! Dezbateri? Domnul Ciuhodaru.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: Mulțumesc, domnule președinte. Vreau să vă spun că de 25 de ani lucrez în principalul centru de toxicologie din Moldova, cel de la Spitalul de Urgență din Iași. Și, din punctul meu de vedere, există suficiente norme care reglementează clasificarea, etichetarea și mijloacele de avertizare privind aceste substanțe. Partea la care suntem deficitari este cea de educație pentru sănătate, în ceea ce privește riscurile și depozitarea acestor substanțe, iar o lege care vine cu norme insuficient conturate poate să facă mai mult rău decât bine, mai ales că vorbim despre substanțe pe care le întâlnim în viața de zi cu zi, de la antigel - etilenglicol -, până la alte substanțe toxice. Proiectul de lege este inaplicabil. Există norme suficiente. Și insist pe ideea că educația pentru sănătate poate preveni o sumedenie dintre aceste accidente. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Alte intervenții? Nu. Vot final.
|
|
|
|
|
17. Proiectul de Lege privind declararea Zilei de 26 octombrie - Ziua Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă din 1944-1962, Ziua Partizanilor Anticomuniști. Comisia pentru apărare?
|
|
|
|
|
Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu: Domnule președinte, Stimați colegi, Proiectul are ca obiect de reglementare declararea zilei de 26 octombrie - Ziua Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă, ocazie cu care autoritățile publice centrale și locale, precum și alte autorități și instituții publice vor organiza activități festive pentru marcarea acestor evenimente. Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat negativ proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Proiectul face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaților, Cameră decizională. Senatul a adoptat această inițiativă, în ședința din 25 aprilie 2016. Într-o primă etapă, în urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru apărare au constatat faptul că, prin Legea nr. 247/2011, ziua de 9 martie a fost declarată Ziua națională a deținuților politici anticomuniști. Totodată, modul în care a fost formulată această inițiativă este ambiguu și lasă loc de interpretări. Mai mult, inițiatorii nu au prevăzut sursa de finanțare, pentru respectarea prevederilor din Legea finanțelor publice - astfel încât, în 28 iunie 2016, membrii comisiei au avizat negativ acest proiect. Plenul Camerei Deputaților, în ședința din 14 februarie 2017, a hotărât retrimiterea inițiativei legislative, Comisiei pentru apărare, în vederea reexaminării. La lucrările Comisiei pentru apărare, din data de 7 martie, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să mențină raportul inițial de respingere. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Nu.
|
|
|
|
|
18. Propunerea legislativă pentru modificarea lit. c) a alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale. Comisia pentru muncă? Doamna Violeta Răduț.
|
|
|
|
|
Doamna Violeta Răduț: Mulțumesc, domnule președinte. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea lit. c) a alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 344/2006, cu scopul de a reglementa natura juridică și fiscală a drepturilor bănești acordate salariaților care își desfășoară activitatea pe teritoriul unei țări, alta decât cea în care angajatorul își are sediul social. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în ședința din 2 februarie 2016. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituția României, republicată. Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat. În urma finalizării dezbaterilor, Comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea inițiativei legislative. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Nu. Vot final.
|
|
|
|
|
19. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat și a art. 44 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative. Comisia? Doamna Răduț.
|
|
|
|
|
Doamna Violeta Răduț: Mulțumesc, domnule președinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat și completarea art. 44 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, în sensul adoptării hotărârilor de modificare a contractului de societate cu votul majorității participanților, prin derogare de la prevederile art. 1910 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, dacă prin contract nu se prevede altfel. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în ședința din 14 octombrie 2015. Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Nu.
|
|
|
|
|
20. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 42 și 47 din Legea nr. 53/2003. Comisia? Doamna Răduț.
|
|
|
|
|
Doamna Violeta Răduț: Mulțumesc, domnule președinte. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, propunându-se, în principal: - Modificarea art. 42 alin. (1), astfel încât locul muncii să poată fi modificat cu acordul părților, în privința delegării, detașării și transferului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă; - Completarea cadrului legal cu un nou articol, art. 471, în sensul introducerii noțiunii de transfer în interesul serviciului și la cererea salariatului, cu scopul armonizării prevederilor Codului muncii cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Proiectul de lege a fost respins de Senat, în ședința din 25 februarie 2015. Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituția României, republicată. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea inițiativei legislative.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Nu.
|
|
|
|
|
21. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanțare prin credite bancare cu garanție guvernamentală. Domnul Iancu.
|
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule președinte, Două comisii au fost sesizate în dezbatere în fond...
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Am văzut, dar v-am preferat pe dumneavoastră...
|
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Vă mulțumesc foarte mult. Am vrut să subliniez și să scot în evidență acest lucru... Aș vrea să vă spun, stimați colegi, că... Guvernul nu susține adoptarea. Este o încercare de reglementare a modului de reabilitare termică a clădirilor. Cele două comisii propun plenului respingerea inițiativei, pentru următoarele considerente: - Încalcă principiul autonomiei administrației locale;
- Majorează cheltuielile bugetare și nu are nicio prevedere privind sursele de finanțare;
- De asemenea, complică și mai mult mecanismul deja existent.
Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Doamna Roxana Mînzatu.
|
|
|
|
|
Doamna Roxana Mînzatu: Mulțumesc, domnule președinte. La acest subiect, al reabilitării termice a clădirilor de locuit, este bine să reținem, când propunem măsuri legislative, că avem fonduri europene, Programul Operațional Regional, Axa 3 - 2,3 miliarde de euro, pentru tot ceea ce înseamnă măsuri vizând eficiență energetică - clădiri publice, blocuri de locuințe. Așa încât este bine să nu dublăm finanțarea și să ne concentrăm...
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Roxana Mînzatu: ... pe accesarea fondurilor europene.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Vot final.
|
|
|
|
|
22. Propunerea legislativă privind realizarea Muzeului Dictaturii Comuniste în imobilul "Casa Radio", situat în București. Domnul Călin.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Călin: Domnule președinte, Stimați colegi, Această propunere legislativă a mai fost în plenul Camerei; a fost retrimisă comisiei. Vă amintesc că avem avizul negativ al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, punctele de vedere - mai multe, la număr - ale Guvernului, de respingere. Senatul a respins. Camera Deputaților este Cameră decizională. Iar propunerea legislativă are ca obiect de reglementare îndeplinirea demersurilor legale de către Guvern pentru a-și recâștiga dreptul de utilizare a imobilului "Casa Radio", în vederea realizării unui complex muzeal care să includă un Muzeu al Dictaturii Comuniste. Ulterior recâștigării dreptului de utilizare a imobilului, Guvernul României va întreprinde demersurile legale necesare pentru proiectarea și realizarea în acest imobil a unui complex muzeal, și de săli de conferință care va cuprinde un Muzeu al Dictaturii Comuniste. Dezbaterile care au avut loc în comisie au condus la următoarea concluzie - și anume, aceea de menținere a raportului de respingere a propunerii legislative privind realizarea Muzeului Dictaturii Comuniste în imobilul "Casa Radio", situat în București, str. str. Știrbei Vodă nr. 174.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri?
|
|
|
|
|
Domnul Ion Călin: În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc și eu, domnule președinte. Dezbateri? Domnul Gudu.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Gudu: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, În calitate de coinițiator, vin în fața Domniilor Voastre pentru a vă expune încă o dată, dacă mai era nevoie, motivul acestui demers legislativ. Românii merită să-și cunoască istoria, iar comunismul este o filă lungă și neagră din existența sa, cu grave consecințe asupra mentalității românilor și întregii societății românești. De aceea, prin această propunere legislativă se dorește implicarea Guvernului, în vederea obținerii unui drept de folosință asupra imobilului "Casa Radio", o clădire identificată ca fiind corespunzătoare realizării unui ansamblu muzeal. Inițiatorii consideră necesară înființarea acestui muzeu și nu se substituie Guvernului, respectiv, Ministerului Culturii - autorul de drept al propunerii de realizare în sine. Informațiile concrete asupra imobilului, titularul dreptului de administrare, toate necunoscutele trebuie identificate cu ajutorul autorităților. Nu putem privi indiferenți cum o clădire aflată în centrul Capitalei se dărâmă și să ne mulțumim cu explicații conform cărora într-o bună zi va avea loc reconversia funcțională a acestui amplasament, în detrimentul realizării unui obiectiv de investiții precum Muzeul Dictaturii Comuniste. Grupul parlamentar susține realizarea acestui muzeu și va vota împotriva raportului de respingere. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Benga.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor-Vlad Benga: Bună ziua! Din păcate, realitatea este că cu acest proiect de lege și cu respingerea lui ne cam ascundem după degete. Pur și simplu este nevoie ca, la 27 de ani după căderea comunismului, să existe în țara asta un muzeu proeminent care să discute această parte din istoria noastră. Și discuția, despre cât este de potrivit amplasamentul la "Casa Radio" sau nu, poate continua, dar, din păcate, este folosit strict ca un pretext pentru a împiedica înființarea acestui muzeu. Este necesar ca românii să-și cunoască istoria, este necesar ca românii să cunoască toate ororile dictaturii comuniste. Grupul parlamentar al USR va vota împotriva respingerii. Mulțumesc. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Budăi. Domnul Budăi, ați apăsat din greșeală? Mulțumesc. Domnul Márton Árpád.
|
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor deputați, Din când în când ne aflăm în situația în care unii dintre colegii noștri, pentru a rezolva o problemă reală, se gândesc că singura soluție este una legislativă. Astfel, se dorește a se modifica ordine de miniștri, hotărâri de guvern, norme de aplicare a legilor sau se intră în niște domenii care, conform legilor în vigoare în România, sunt apanajul anumitor autorități. În Comisia pentru cultură, de multe ori ne-am lovit de această dorință a colegilor noștri, să înființeze câte un muzeu: ori de artă, ori de natura pe care o propune această inițiativă legislativă. Dar noi avem o Lege a muzeelor, care spune clar cine și cum - autoritățile publice locale, respectiv, pe plan național, Ministerul Culturii sunt autoritățile care înființează muzee, nicidecum prin lege. În ultimii ani, de multe ori, am respins astfel de inițiative legislative, unele chiar salutare - vă aduc aminte de inițiativa de a înființa Muzeul Brâncuși. Și am zis: "Nimeni nu împiedică autoritățile competente, conform legii generale, să înființeze un muzeu". A, dacă este nevoie de a schimba domeniul proprietății, pentru o inițiativă venită din partea unei autorități locale sau centrale, atunci, da, putem da o lege pentru schimbarea situației juridice a imobilului respectiv, dar nicidecum nu se înființează muzee prin lege. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Turcescu.
|
|
|
|
|
Domnul Robert-Nicolae Turcescu: Am zâmbit amar auzind discursul colegului, Márton Árpád, pentru că aici nu vorbim despre un simplu muzeu. Aici vorbim despre un muzeu prin care am putea, și noi, dar mai ales copiii noștri, să avem în continuare în atenție ceea ce s-a întâmplat în România, înainte de 1989. E mai actuală ca oricând acea vorbă - "Cine nu-și cunoaște istoria riscă să o repete". Prin urmare, stimați colegi, e absolut necesar să existe în România un muzeu al dictaturii comuniste. Este, poate chiar prin derogare de la ceea ce spunea domnul Árpád că se întâmplă astăzi, că înființarea muzeelor nu poate fi decisă decât de Ministerul Culturii, să luăm în calcul și să votăm înființarea unui astfel de muzeu. Nu e un oarecare muzeu sau un orișice muzeu. Iar autoritățile locale și chiar Ministerul Culturii n-au avut forța, până acum, să facă un astfel de demers. Din ce motive? Rămâne de discutat. De aceea, Grupul parlamentar al Partidului Mișcarea Populară va vota împotriva raportului de respingere. Și, practic, ne exprimăm acordul pentru înființarea unui astfel de muzeu. Cu atât mai mult cu cât este un proiect pe care, și eu, în calitate de candidat la Primăria Capitalei, l-am susținut în campanie, dar și mulți alți colegi de-ai mei l-au afirmat în repetate rânduri. România are nevoie urgentă de înființarea unui Muzeu al Dictaturii Comuniste, tocmai pentru a nu mai repeta greșelile istoriei. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Stimați colegi, Cu respect, evident, vreau doar să vă informez că propunerea legislativă este privind realizarea acestui muzeu în imobilul "Casa Radio". Despre asta se discută aici, nu despre respingerea unei inițiative de a înființa un muzeu al dictaturii comuniste. Deci, dezbaterea este dacă îl facem în "Casa Radio" sau nu. Că, de făcut, cred și eu, sunt de acord că merită făcut. Vă rog, domnule Știrbu.
|
|
|
|
|
Domnul Gigel-Sorinel Știrbu: Mulțumesc, domnule președinte. Acest aspect voiam să-l subliniez și eu. Această inițiativă legislativă este binevenită. Sunt două lucruri total distincte. Unu. Faptul că România are nevoie de o astfel de instituție. Suntem poate printre puținele țări din fostul bloc sovietic care nu deține o astfel... sau care n-a înființat o astfel de instituție. Avem nevoie, pentru a recunoaște greșelile trecutului, pentru a arăta celor care vin după noi că există posibilitatea să repete și ei aceleași greșeli pe care le-am făcut noi. Dar aici discutăm despre o chestiune tehnică, cum spuneați dumneavoastră, înființarea acestei instituții într-un imobil care nu aparține, în momentul acesta, din câte știu eu, statului român. Vă informez, dragi colegi, că la Comisia pentru cultură, din Cameră, mai există o inițiativă legislativă, care solicită și care prevede înființarea acestei instituții, și anume înființarea Muzeului Comunismului. Că se numește "Muzeul Ororilor Comunismului", că se numește, nu știu, "Muzeul Comunismului" sau "Muzeul...", nu știu, "...Greșelilor Comuniste", sau mai știu eu cum. Cu siguranță, avem nevoie de această instituție, dar aici discutăm de o chestiune pur tehnică, dacă înființăm această instituție în acel imobil. Despre asta discutăm astăzi. Că avem nevoie sau nu de această instituție, noi hotărâm. Iar aici mă despart de colegul și prietenul meu, Márton Árpád. Parlamentul poate înființa, poate decide, poate legaliza, poate vota o astfel de inițiativă legislativă pentru înființarea acestui muzeu. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Dobre, procedură.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Domnule președinte de ședință, Stimați colegi, Întrucât sunt atâtea luări de poziții diferite, întrucât există și alte proiecte de lege, la Comisia pentru cultură, pe acest subiect, vă propun să retrimitem și acest proiect la comisie, și să fie, în final, un raport care să ducă la realizarea acestui muzeu. Din câte știu eu, suntem singura țară fostă comunistă care nu are așa ceva. Vă propune Grupul parlamentar al PNL retrimiterea la comisie, pentru trei săptămâni.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Propunere de retrimitere la comisie, două săptămâni. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
Ați avut noroc, că nu era domnul Munteanu în bancă. A trecut, 102.
|
|
|
|
|
23. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Comisia pentru buget?
|
|
|
|
|
Domnul Sorin Lazăr: Mulțumesc, domnule președinte. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată, spre dezbatere pe fond, asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă, în ședința din 14 septembrie. Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei, Camera Deputaților este Cameră decizională. Guvernul nu susține propunerea legislativă. Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare introducerea unui impozit suplimentar diferențiat pentru supermarketurile care depășesc o anumită cifră de afaceri, urmând ca banii colectați să fie utilizați de către stat pentru programe care să asigure creșterea ponderii micilor comercianți în vânzări cu amănuntul. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei, republicat, membrii comisiei au examinat propunerea legislativă menționată, în ședința din 8 martie 2017. Din totalul de 25 de membri ai comisiei, și-au asigurat prezența 18 deputați. La dezbatere au fost prezenți, în calitate de invitați, reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice. În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative, deoarece s-ar aplica două impozite pentru aceeași bază impozabilă - activitatea economică desfășurată de supermarket -, ceea ce ar conduce la dubla impozitare și, respectiv, la posibila încălcare a art. 56 din Constituție, privind așezarea justă a sarcinilor fiscale, cât și la impunerea unui impozit suplimentar pentru anumiți operatori economici, care ar putea aduce atingere liberei concurențe, protejată de art. 135 din Constituție. În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Domnul Dobre. Vă rog, domnule Dobre. Nu mai vreți. Vrea domnul Neagu. V-a dat dumneavoastră posibilitatea să vă exprimați, liderul de grup, viceliderul. Domul Nicolae Neagu (din sală): M-am înscris la cuvânt!
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Am văzut, dar era înscris și dumnealui, din greșeală. Domnia Sa uitase să închidă "lumina".
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae Neagu: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Deși această propunere legislativă ar avea un scop, cel prin care am stimula o pondere a comercianților cu amănuntul în economia reală, totuși a impozita suplimentar sau a veni cu impozite suplimentare diferențiate pentru supermarketuri nu este ideea cea mai fericită. Motiv pentru care, în principiu, Partidul Național Liberal, oricum, nu poate fi de acord cu impozitări suplimentare, indiferent căror categorii. Cred că mai repede, și vom avea dificultăți începând cu anul viitor, ar fi ca cei de la Guvernare, în acest moment, chiar să se gândească cum vor reuși să facă diferențierile între comercianții cu amănuntul față de supermarketuri. Dar referitor la această propunere legislativă, așa cum am votat și în Comisia pentru buget, finanțe, liberalii vor vota pentru respingerea propunerii legislative.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Alte intervenții dacă mai sunt? Nu. Vot final.
|
|
|
|
|
24. Propunerea legislativă pentru completarea art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susținere și promovare a exportului cu finanțare de la bugetul de stat. Vă rog, domnule Lazăr. Tot așa, elaborat, să fiți...
|
|
|
|
|
Domnul Sorin Lazăr: Mulțumesc. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru completarea art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susținere și promovare a exportului cu finanțare de la bugetul de stat. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă, în ședința din 20 octombrie. La dezbaterea propriu-zisă s-au avut în vedere avizele negative ale Comisiei juridice, de disciplină și imunități, Comisiei pentru politică economică, Consiliului Legislativ și punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 3 din Ordonanța de urgență nr. 12/2002 privind aprobarea Sistemului de susținere și promovare a exportului cu finanțare de la bugetul de stat, republicată, în sensul completării categoriei de operatori economici care pot beneficia de programul de finanțare. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei, membrii comisiei au examinat propunerea legislativă, în ședința din 15 martie. La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența un număr de 23 de deputați, din totalul de 25 de membri. În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate, respingerea Propunerii legislative pentru completarea art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susținere și promovare a exportului cu finanțare de la bugetul de stat, deoarece, așa cum era prevăzut și în punctul de vedere al Guvernului, mecanismele de acordare a acestui sprijin financiar de la bugetul de stat se aprobă, după caz, prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea autorităților prevăzute în ordonanță. Totodată, propunerea ca operatorii economici care beneficiază de înlesniri la plata obligațiilor restante la bugetul de stat, acordate prin convenții și/sau ordine conform prevederilor legale, și respectă termenele de plată, atestate prin certificate fiscale, să fie excluși de la acordarea sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru promovarea exportului nu poate fi reținută atât timp cât aceștia au un comportament fiscal corect. În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Domnul Tabugan. Domnule Tabugan, v-ați înscris la cuvânt.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Tabugan (din bancă): Îmi pare rău, din greșeală!
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Neagu.
|
|
|
|
|
Domnul Nicolae Neagu: Mulțumesc, domnule președinte. Bineînțeles că a promova exportul rămâne o chestiune foarte serioasă și deschisă. Dar de fiecare dată trebuie să ne gândim ce anume promovăm, dacă promovăm ceea ce cu toții avem interes, adică statul român, și, bineînțeles, dacă nu cumva încălcăm anumite reglementări, față de ceea ce suntem în acest moment, adică, membrii ai Uniunii Europene. Acesta este motivul pentru care, așa cum a fost scris acest proiect de lege, nu putem fi de acord. Deci Partidul Național Liberal va vota pentru respingerea propunerii legislative.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Alte intervenții? Nu mai sunt.
|
|
|
|
|
25. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Comisia pentru buget?
|
|
|
|
|
Domnul Sorin Lazăr: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată, spre dezbatere, cu Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă. Proiectul de Lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare stabilirea unui regim fiscal unitar pentru aparatele de tip slot-machine, indiferent de natura acestora, adică se propune eliminarea taxei speciale pentru videoloterie în cuantum de 3%, aplicată asupra venitului din jocurile de noroc ale operatorului licențiat. Comisia s-a întrunit în data de 15 martie 2017. La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența un număr de 23 de deputați, din cei 25 de membri. În urma examinării propunerii legislative, comisia a hotărât să supună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009, deoarece nu există un studiu care să ateste concret că echipamentul pe care îl operează Loteria Română, comparativ cu echipamentele pe care operează privații sunt de aceleași tip, și atunci taxarea trebuie să fie de același tip. În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Nu. Fără dezbateri.
|
|
|
|
|
26. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 15 din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Comisia pentru buget? Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin Lazăr: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru buget a fost sesizată spre dezbatere asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art. 15 din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă. Conform art. 75 din Constituția României, republicată, și a art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională. Guvernul nu susține propunerea legislativă. Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare instituirea unei facilități fiscale acordate companiilor private care angajează în regim part-time minimum 3 femei cu copii între 0-7 ani, la cererea scrisă a persoanelor, astfel încât acestea să se poată ocupa în paralel atât de creșterea copilului, cât și de viața profesională. Facilitatea constă în scutirea de la plata impozitului pe profit, prin scăderea din profitul impozabil a unui cuantum de 0,5% pentru fiecare angajat de acest tip, în limita a 25% din profitul impozabil al companiei respective și a sumei maxime de 30.000 de euro. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei, membrii comisiei au examinat propunerea legislativă menționată, în ședința din 8 martie. Din totalul de 25 de membri, au participat la dezbateri 18 deputați. În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative, deoarece nu reglementează un mecanism fiscal neutru care să determine efecte fiscale similare pentru toate companiile angajatoare, ci unul bazat pe o categorie fiscală care nu redă situația reală a persoanei juridice angajatoare care poate înregistra, în activitatea economică desfășurată, un rezultat contabil pozitiv sau negativ. În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Vot final.
|
|
|
|
|
27. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Comisia?
|
|
|
|
|
Domnul Sorin Lazăr: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere pe fond asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat propunerea în ședința din 27 septembrie 2016. Conform art. 75 din Constituția României, republicată, și a art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională. Guvernul nu susține proiectul de lege. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 227/2015, în sensul scutirii de la impozitare a pensiilor de urmaș pentru copiii minori. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei, membrii comisiei au examinat proiectul de lege în ședința din 8 martie 2017, și din cei 25 de membri au fost prezenți 18. În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege, deoarece considerăm că această măsură conduce la instituirea unui regim fiscal discriminatoriu față de tratamentul fiscal aplicabil în cazul veniturilor din pensii obținute de celelalte persoane care au calitatea de urmaș, cât și beneficiarii participanților la fondurile de pensii facultative sau la fondurile de pensii administrate privat. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Dezbateri? Domnul Heiuș.
|
|
|
|
|
Domnul Lucian-Ovidiu Heiuș: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Măsura propusă are în vedere, în primul rând, un caracter social, inițiatorul susținând că pensiile de urmaș sunt, în general, foarte mici. Trebuie însă să admitem că există și pensii de urmaș foarte mari. Plafonul neimpozabil pentru veniturile din pensii este, în prezent, 2.000 de lei. Astfel, scopul social este deja atins, întrucât pensiile, inclusiv cele de urmaș, nu sunt impozitate decât pentru partea ce depășește 2.000 de lei. Din acest motiv, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal nu susține această propunere legislativă. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Da. Alte intervenții? Nu mai sunt. Vot final.
|
|
|
|
|
28. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea...
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu (din sală): 27. Care 28?
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: 27 e 28, domnule lider. ... pentru modificarea și completarea unor legi referitoare la proprietatea privată asupra unor terenuri. Comisia... La ce? La agricultură? Vă rog.
|
|
|
|
|
Domnul Dănuț Păle: Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățeni apatrizi și străini, precum și de către persoanele juridice străine, și a Legii 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă, și înființarea Agenției Domeniilor Statului. Se urmărește stabilirea unor interdicții și condiții suplimentare față de cele prevăzute pentru cetățenii români, pentru dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole de către cetățenii unui stat membru al Uniunii Europene sau al unui stat parte a Acordului privind Spațiul Economic European, apatridul cu domiciliu într-un stat membru sau în România și de către persoanele juridice constituite în conformitate cu legislația unui stat membru al Uniunii Europene sau parte a Acordului privind Spațiul Economic European. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au examinat proiectul de lege, în ședința din 7 martie 2017, iar membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități, în ședința din 22 noiembrie 2016. În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, în unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, raportul de respingere a Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea unor legi referitoare la proprietatea privată asupra unor terenuri, din următorul motiv: - toate soluțiile normative propuse sunt contrare prevederii Acordului de aderare, respectiv art. 63-66 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin stabilirea unor condiții suplimentare referitoare la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilan sau intravilan pentru un cetățean terț sau apatrid. Proiectul de lege sus-menționat face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Dobre.
|
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Mulțumesc, domnule președinte. Acest proiect de lege, bineînțeles, suntem de acord cu toții că are o serie de prevederi care ne pun în conflict cu prevederile Tratatului de Aderare și alte reglementări la care România a aderat. Dar în același timp trebuie să recunoaștem că fermierii noștri sunt într-o poziție dezavantajată, din cauza lipsei de resurse, față de alte categorii de fermieri care au fost menționate. În aceste condiții, noi vă propunem, domnule președinte și stimați colegi, să facem o discuție, să-l retrimitem la Comisia pentru agricultură, să facem o discuție mai aprofundată, legată de posibilitatea ca, utilizând prevederi legale, să creăm facilități fermierilor români. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Vot.
|
|
|
|
|
31 de voturi pentru, 95 de voturi împotrivă. Propunerea dumneavoastră a fost respinsă. Alte intervenții?
|
|
|
|
|
29. Proiectul de Lege privind modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare. Comisii? Comisia pentru buget.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin Lazăr: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, trimis cu adresa PL-x 534/2016. Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în ședința din 1 noiembrie 2016, în condițiile art. 75 alin. (2) Teza a III-a din Constituția României, republicată. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea lit. a) pct. 3 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, în sensul creării posibilității de suplimentare a numărului de polițiști locali prin hotărâre a consiliului local, până la atingerea unui raport de un post pentru fiecare 500 de locuitori, în vederea sporirii siguranței cetățeanului. În urma examinării Proiectului de Lege privind modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006, deputații celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi - 4 abțineri - să supună plenului Camerei Deputaților respingerea acestuia, deoarece aplicarea prevederilor inițiativei legislative conduce la majorarea numărului de posturi în sectorului bugetar și, implicit, la majorarea cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Fără dezbateri.
|
|
|
|
|
30. Proiectul de Lege privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare. Comisia? Vă rog. Comisia pentru buget.
|
|
|
|
|
Domnul Sorin Lazăr: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63 din 2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273 din 2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, trimis cu adresa PL-x 56/2017, din 1 februarie 2017. Conform prevederilor art. 75 din Constituție și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat proiectul de lege, în ședința din 22 decembrie 2016, în condițiile articolului 75 alin. (2) Teza a III-a din Constituția României, republicată. Proiectul de legii supus dezbaterii are ca obiect de reglementare amendarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare, în sensul modificării plafonului numărului de posturi de agenți pentru serviciul public al poliției locale, astfel: - un post pentru fiecare 500 de locuitori pentru comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București - în prezent fiind un post la 1000 de locuitori; - un post pentru fiecare 3.000 de locuitori pentru județe, respectiv municipiul București - în prezent fiind un post la 5.000 de locuitori; - pentru unitățile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 3.500, numărul maxim al posturilor să fie suplimentat la 5, față de 3, cum este în prezent. În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și-au desfășurat lucrările în ședințe separate. În urma examinării Proiectului de Lege privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare și a opiniilor exprimate, deputații celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi și 3 abțineri, să supună plenului Camerei Deputaților respingerea acestuia, deoarece aceste prevederi propuse ar conduce la majorarea numărului de posturi în sectorul bugetar și, implicit, la majorarea cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, cu un impact bugetar aferent aprobării acestei măsuri, la nivelul unui an, de circa 605,7 milioane de lei. În contextul celor menționate și având în vedere măsurile deja aprobate în anul 2016, cu impact financiar asupra bugetului general consolidat, care vizează inclusiv acordarea de drepturi salariale, precum și necesitatea respectării țintei de deficit sub 3% din PIB, măsurile preconizate în prezentul proiect de Lege nu pot fi susținute. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Dezbateri? Nu.
|
|
|
|
|
31. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea farmaciei nr.266/2008. Domnul Buicu?
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Florin Buicu: Mulțumesc, domnule președinte. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă. La întocmirea prezentului raport, am avut în vedere: - avizul favorabil al Comisiei juridice; - punctul de vedere negativ al Guvernului, din 2016; - punctul de vedere negativ al Guvernului, din 2017. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 12 din Legea farmaciei nr. 226/2008, prin introducerea criteriului demografic și pentru farmaciile care se înființează în mediul rural. La lucrările comisiei au fost prezenți 18 deputați, din totalul de 19 membri. În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate și familie a hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative pentru modificarea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea farmaciei nr. 266/2008, din următoarele considerente: - acoperirea cu servicii farmaceutice în mediul urban este considerată acoperitoare, cu un deficit de acces al populației din mediul rural, la aceste servicii; - prin adoptarea inițiativei legislative, s-ar fi blocat accesul la servicii farmaceutice al populației din mediul rural. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Doamna Ioniță, dezbateri.
|
|
|
|
|
Doamna Antoneta Ioniță: Mulțumesc, domnule președinte. Grupul Partidului Național Liberal va vota împotriva adoptării acestei inițiative legislative, întrucât adoptarea măsurii propuse de inițiator ar constitui o barieră la intrarea pe piață, creând efecte negative asupra mediului concurențial, prin limitarea accesului întreprinderilor pe piață și, mai mult decât atât, ar putea afecta consumatorii care se pot confrunta cu eventuale creșteri de prețuri, reducerea calității serviciilor și a interesului agenților economici de a răspunde nevoilor de schimbare ale acestora.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Ciuhodaru.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: Mulțumesc, domnule președinte. Pragul demografic nu s-a dovedit eficient nici înainte și practic ceea ce s-a dorit a fi o facilitate pentru pacienți, până la urmă a fost un obstacol. Există riscul, în aceste condiții, ca serviciile farmaceutice să fie limitate și, în plus, să crească și prețul, mai ales în zonele defavorizate. De aceea, Grupul parlamentar social democrat va vota pentru respingerea acestui proiect de lege.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Movilă.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Movilă: Domnule președinte, Stimați colegi, Grupul PMP va vota pentru respingerea acestui proiect de lege. Această barieră demografică nu așază un mediu concurențial, nu rezolvă problemele privind accesul populației la farmacii. În comunitățile mici, în unități administrativ-teritoriale cu populație mai mică de 4.000 de locuitori, este clar că nu vom putea avea farmacii. Însă nu pot să nu trag un semnal de alarmă că Ministerul Sănătății, împreună cu autoritățile locale trebuie să găsească soluții, să-i sprijine, dacă vreți, pe cei care dețin farmacii, pe proprietarii de farmacii, să deschidă farmacii acolo unde nu există, pentru că încă sunt foarte multe comunități, foarte multe comune unde nu există farmacii, chiar și în orășele mai mici există, dacă vreți, o criză de farmacii. Cum spuneam, Partidul Mișcarea Populară va vota pentru respingerea acestui proiect de lege.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Punem punct, aici, ședinței de dezbateri. La 12,00 fix - vot final.
|
|
|
|
|
După pauză
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Liderii de grup să-și invite colegii în sală. Într-un minut facem vot de control. Vot de control. Vă rog să votați. Din sală: Nu merge!
|
|
|
|
|
Din sală: Nu merge!
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Reluăm votul. Vă rog, stimați colegi, să luați loc în bănci, pregătim votul de control. Vă rog, vot de control.
|
|
|
|
|
235. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Capitolul I. Proiecte de Hotărâri ale Camerei Deputaților. 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților. Vă rog, vot.
|
|
|
|
|
246 de voturi pentru, 5 colegi care nu votează. Adoptat.
|
|
|
|
|
Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări. 2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2017 pentru modificarea art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative. Comisiile pentru buget și pentru muncă propun adoptarea. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
230 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă, o abținere, 2 colegi care nu votează. Adoptat.
|
|
|
|
|
3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2017 privind unele măsuri în domeniul învățământului. Comisiile pentru buget și pentru muncă propun adoptarea proiectului de lege. Vă rog, vot.
|
|
|
|
|
234 de voturi pentru, 24 de voturi împotrivă, un coleg care nu votează. Adoptat.
|
|
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate schimbate, semnat la București, la 8 februarie 2017. Comisia pentru apărare propune adoptarea. Vot, vă rog. 262 de voturi pentru, un coleg care nu votează. Adoptat.
|
|
|
|
|
262 de voturi pentru, un coleg care nu votează. Adoptat.
|
|
|
|
|
Capitolul II. Legi ordinare. Respingeri. 5. Proiectul de Lege pentru stabilirea de măsuri privind emiterea sau eliberarea cu celeritate a unor documente cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate. Comisia pentru administrație propune respingerea. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
192 de voturi pentru, 69 de voturi împotrivă, 5 abțineri, un coleg care nu votează. Adoptată. Propunerea legislativă privind diferențierea substanțelor toxice de cele comestibile, pentru a reduce riscurile de otrăvire... Domnule Codreanu, vă rog. Explicarea votului la punctul 5. Nu v-ați înscris la cuvânt. Nu v-am văzut.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Codreanu: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Parafrazându-i pe francezi cu al lor noblesse oblige, în cazul acestui proiect de lege, statutul mă obligă pe mine, ca parlamentar de diaspora și ca președinte de comisie, Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, să votez împotriva respingerii acestui proiect de lege. Același lucru este valabil pentru întregul Grup al Partidului Mișcarea Populară, pentru că noi considerăm că orice acțiune care vine în sprijinul românilor aflați în afara României, al cetățenilor români aflați în afara României, trebuie să fie susținută, chiar dacă suntem conștienți și de deficiențele legislative care au fost semnalate în rapoartele aferente ale acestui proiect de lege, chiar dacă suntem conștienți că este o soluție de avarie, nu este o soluție de lungă durată. Și, dacă este să vorbim despre soluții de lungă durată, vreau să vă aduc aminte despre un proiect de lege pe care o bună parte dintre dumneavoastră, distinși colegi, l-ați susținut la finalul sesiunii parlamentare precedente, mai exact 108 parlamentari, inclusiv miniștri în actualul Guvern Tudose, inclusiv vicepremierul Ciolacu pe care l-am văzut alături de noi - este vorba despre mărirea valabilității pașapoartelor de la 5 la 10 ani. Și m-am bucurat în luna august să văd că doamna ministru Carmen Dan a preluat această inițiativă și a vorbit despre transformarea ei într-o Hotărâre de Guvern. Așteptăm cu mare interes, noi, Partidul Mișcarea Populară, ca această promisiune să devină realitate. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
6. Propunerea legislativă privind diferențierea substanțelor toxice de cele comestibile pentru a reduce riscurile de otrăvire. Comisia pentru industrii propune respingerea propunerii legislative. Vă rog, vot.
|
|
|
|
|
251 de voturi pentru, 15 voturi împotrivă, două abțineri. Adoptată.
|
|
|
|
|
7. Proiectul de Lege privind declararea Zilei de 26 octombrie - Ziua Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă din 1944-1962, Ziua Partizanilor Anticomuniști. Comisia pentru apărare propune respingerea. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
191 de voturi pentru, 73 de voturi împotrivă, 5 abțineri. Adoptată.
|
|
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat și a art. 44 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative. Comisia pentru muncă propune respingerea. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
Adoptată cu o abținere.
|
|
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanțare prin credite bancare cu garanție guvernamentală. Comisiile pentru industrii și administrație propun respingerea. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
255 de voturi pentru, 14 voturi împotrivă, două abțineri. Adoptată.
|
|
|
|
|
10. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Comisia pentru buget propune respingerea. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
Cu două voturi împotrivă, adoptată.
|
|
|
|
|
11. Propunerea legislativă pentru completarea art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susținere și promovare a exportului cu finanțare de la bugetul de stat. Comisia pentru buget propune respingerea. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
Cu două voturi împotrivă, adoptată.
|
|
|
|
|
12. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Comisia pentru buget propune respingerea. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
260 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă, o abținere, un coleg care nu votează. Adoptată.
|
|
|
|
|
13. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 15 din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Comisia pentru buget propune respingerea. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
Cu un vot împotrivă, adoptată.
|
|
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Comisia pentru buget propune respingerea. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
Unanimitate. Adoptată.
|
|
|
|
|
15. Proiectul de Lege privind modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare. Comisia pentru buget și Comisia pentru administrație propun respingerea proiectului de lege. Vă rog să votați.
|
|
|
|
|
Unanimitate. Adoptată.
|
|
|
|
|
16. Proiectul de Lege privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare. Comisia pentru buget și Comisia pentru administrație propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
Unanimitate. Adoptată.
|
|
|
|
|
17. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea farmaciei nr. 266/2008. Comisia pentru sănătate propune respingerea. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
268 de voturi pentru, 3 abțineri. Adoptată.
|
|
|
|
|
Capitolul III. Legi organice. Adoptări. 18. Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății, reexaminată la cererea Președintelui României. Comisiile pentru învățământ și pentru muncă propun adoptarea legii. Vă rog, vot.
|
|
|
|
|
248 de voturi pentru, 26 de abțineri. Adoptată.
|
|
|
|
|
19. Propunerea legislativă privind schimbarea denumirii satului Răcarii de Jos, comuna Brădești, județul Dolj, în Răcari. Comisia pentru administrație publică propune adoptarea. Vot.
|
|
|
|
|
279 de voturi pentru, două voturi împotrivă și un coleg care nu a votat. Adoptată.
|
|
|
|
|
Capitolul III. Legi organice. Respingeri. 20. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată. Comisia pentru muncă propune respingerea. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
189 de voturi pentru, 80 de voturi împotrivă, 12 abțineri, un coleg care nu votează. Adoptată. Domnul Botez, explicarea votului.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai-Cătălin Botez: Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Avem pe masă propunerea de a majora alocațiile pentru copii. Sigur că ne-am dori acest lucru, cu toții ne dorim ca ai noștri copii să beneficieze de niște alocații majorate. Dar haideți să fim responsabili față de bugetul pe care îl administrăm și haideți să fim cu băgare de seamă la modul cum acești bani sunt cheltuiți și să ne asigurăm că banii ajung într-adevăr la copiii noștri pentru rechizite, pentru haine, pentru alimente și pentru tot ceea ce au nevoie. USR va veni cu o propunere care va reglementa aceste lucruri. Vă mulțumesc. (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Și eu vă mulțumesc. Doamna Turcan, explicarea votului.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan: Aceasta este o inițiativă a Partidului Național Liberal, de creștere a alocației pentru copii. Faptul că în momentul de față colectările la buget sunt slabe, investițiile străine sunt la un nivel apocaliptic, aș spune - și nu este un cuvânt exagerat - faptul că la fonduri europene am reușit extraordinara performanță de creștere, de la 0,04 la 0,05 - nu înseamnă că alocațiile pentru copii trebuie să rămână la un nivel la care, pentru foarte multe familii care doresc să-și educe copiii și să le ofere o șansă în viață trebuie să rămână la acest nivel. Această măsură este doar un pas într-un set de măsuri, absolut necesare, pentru a răspunde la o serie de probleme grave cu care se confruntă România astăzi, dar cu care se va confrunta, în special, peste 5 ani. Avem sisteme de educație care, teoretic, sunt gratuite. De asemenea, sănătatea este teoretic gratuită. În condițiile în care natalitatea este în scădere, crește speranța de viață, avem mai mulți pensionari, raportat la numărul persoanelor active. Colectările la buget sunt, așa cum am spus, în scădere față de cele previzionate. Pentru această stare de fapt, trebuie să ne gândim la ce va oferi România peste 5 ani în privința sistemelor de asistență socială și a sistemelor gratuite. Educația, așa cum am spus, este în momentul de față la o cotă de avarie și multe investiții care se fac în educație sunt lăsate la o parte...
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Concluzionați!
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan: ... și banii sunt irosiți. Pentru aceasta, trebuie ca alocațiile să crească la un nivel care să stimuleze natalitatea, să fie legate de prezența copiilor la școală, legate de stimularea părinților de a se întoarce în câmpul muncii, pentru a plăti taxe și impozite mai multe la stat, care să fie colectate într-un mod judicios, și statul, cu adevărat, să poată să sprijine sisteme vitale pentru existența societății noastre.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan: Vă chem să reflectați serios și temeinic la o problemă care ne va măcina peste 5 sau 7 ani. Unde putem ajunge cu acest dispreț care există în momentul de față pentru o educație de calitate, pentru servicii medicale de calitate, pentru investiții durabile care să-ți permită și salarii sustenabile...
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc, doamnă deputat.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan: Vrem cu toții salarii mari, dar trebuie să fie și sustenabile. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Turcescu.
|
|
|
|
|
Domnul Robert-Nicolae Turcescu: Mărturisesc că sunt tulburat să văd câtă ipocrizie există în discursul unora dintre colegi. Am văzut, ceva mai devreme, un coleg care susținea, de dragul copiilor, și spunea că este nevoie... într-adevăr... copiii noștri să aibă de toate, dar în același timp trebuie să ne gândim cu mare grijă la bugetul de stat. Asta este chiar o ipocrizie. Pe de altă parte, trebuie făcută o corecție necesară. Alocația nu este un drept al părinților, și nu este nici pentru a crește natalitatea și nici pentru a întoarce mamele la serviciu și așa mai departe. Este un drept al copilului. O spun în calitate de părinte. Fetița mea cea mică primește alocație de la stat, dar nu este cazul ca eu să mă plâng de acest lucru. Copilul meu sau al altuia nu poate însă ieși în stradă nici cu pancarte prin care să înjure Guvernul, nu poate să vină nici în fața Parlamentului. Este adevărat, sunt mici acum, dar, stimați colegi, ar fi trebuit să luăm în serios acest proiect de lege și, doar pentru faptul că niște copii, astăzi, nu pot să strige că ar trebui ca drepturile lor să fie respectate, nu înseamnă că trebuie să ne batem joc de ei. Ce se mai aude, iarăși, cu un alt drept al copiilor, stipulat tot de o lege, aprobată de Parlamentul României și scrisă negru pe alb, prin care ar fi trebuit să primească 500 de euro la naștere, bani care să fie folosiți pentru educație? Tot un drept al copilului este. Sigur că ei nu pot ieși, cum spuneam, în stradă. Dar renunțați la ipocrizie, vă rog frumos, stimați colegi! Acest proiect de lege trebuia votat, trebuia să existe. Era pentru copiii noștri. Vor crește. Într-o zi, vor ieși să protesteze în fața Guvernului! Nu este vorba despre părinți aici, era vorba despre copii. Am votat împotriva respingerii acestui proiect de lege, pentru că îl consideram necesar. Vă mulțumesc! (Aplauze.)
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc și eu. Continuăm.
|
|
|
|
|
21. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001. Comisia pentru administrație propune respingerea. Vot, vă rog.
|
|
|
|
|
173 de voturi pentru, 99 de voturi împotrivă, două abțineri, 2 colegi care nu votează. Adoptată.
|
|
|
|
|
22. Propunerea legislativă pentru modificarea lit. c) a alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale. Comisia pentru muncă propune respingerea. Vă rog, vot.
|
|
|
|
|
275 de voturi pentru, 2 colegi care nu au votat. Adoptată.
|
|
|
|
|
23. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 42 și art. 47 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Comisia pentru muncă propune respingerea. Vă rog, vot.
|
|
|
|
|
Un coleg care nu votează. Adoptată.
|
|
|
|
|
24. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor legi referitoare la proprietatea privată asupra unor terenuri. Comisia pentru agricultură și Comisia juridică propun respingerea. Vă rog, vot.
|
|
|
|
|
204 voturi pentru, 13 voturi împotrivă, 62 de abțineri, un coleg care nu votează. Adoptată. Vă mulțumesc, stimați colegi! Birou permanent la sala Biroului permanent.
|
|
|
|
|
Ședința s-a încheiat la ora 12,27.
|
|
|
|
|
|
|
|
|