Plen
Ședința Camerei Deputaților din 16 mai 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.82/24-05-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2025 2024 2023
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2024-prezent
2020-2024
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2025 2024 2023
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2025 2024 2023
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 16-05-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 mai 2018

  Declarații politice și intervenții ale deputaților:  

Ședința a început la ora 8,57.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Florin Iordache și de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinți ai Camerei Deputaților.

A doua parte a ședinței a fost condusă de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Georgian Pop și de domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler, secretari ai Camerei Deputaților.

   

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineața, stimați colegi.

Deschid prima parte a ședinței noastre.

 
  Ioan Sorin Roman - declarație politică intitulată Klaus Iohannis, un președinte iresponsabil!;

Din partea Grupului PSD, domnul Sorin Roman.

Vă rog.

De la PNL au depus: domnul Vasile Gudu, domnul Florin Roman, domnul Sorin-Ioan Bumb, domnul Pavel Popescu, doamna Antoneta Ioniță, domnul Constantin Șovăială, domnul Romeo Nicoară, doamna Florica Cherecheș, doamna Raluca Turcan, domnul Găvrilă Ghilea, domnul Nicolae Neagu, doamna Angelica Fădor, domnul Bogdan Huțucă, domnul Robert Boroianu, domnul Corneliu Olar, domnul Ioan Balan, domnul Nicolae Giugea, domnul Dănuț Bica, domnul Claudiu Răcuci, domnul Florin Stamatian, domnul George Șișcu, domnul Dumitru Oprea, domnul Mugurel Cozmanciuc, domnul Ionuț Stroe.

   

Domnul Ioan Sorin Roman:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Klaus Iohannis, un președinte iresponsabil!".

Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, și-a făcut un obicei din a dezinforma cetățenii acestei țări cu privire la evoluția economiei românești. Deși domnul Iohannis anunță că avem o situație economică apocaliptică pe primul trimestru, Institutul Național de Statistică ne spune altceva.

Iată doar câteva dintre cifrele oficiale anunțate de INS. Venitul mediu din România a crescut cu 8,7% în martie 2018 față de februarie 2018. În aceeași perioadă, inflația a fost de 0,3%, rezultând astfel o creștere a puterii de cumpărare de 8,4%. Deși nu-i convine domnului Iohannis, luna februarie a acestui an a fost luna cu cel mai redus șomaj din România - doar 3,94%.

Domnului Iohannis nu-i convine nici că salariile românilor au crescut. Indiferent dacă-i place sau nu domnului președinte, adevărul este că salariile au crescut și vor mai crește. Partidul Social Democrat nu mai dorește ca România să fie considerată competitivă doar prin prisma faptului că dispune de o forță de muncă ieftină. Munca românilor trebuie să fie apreciată la adevărata sa valoare!

Faptul că domnul președinte a intrat în campanie electorală, lucru evident pentru toți oamenii de bună-credință, nu este totuși o scuză pentru a dezinforma cetățenii.

În opinia mea, un președinte care iese public și minte în legătură cu situația economică a țării sale este iresponsabil, deoarece nu face altceva decât să sperie investitorii.

De ce ar face Iohannis acest deserviciu României? Din păcate, răspunsul este mai mult decât evident - pentru a obține un nou mandat de președinte. Cu alte cuvinte, pentru a-și atinge un obiectiv politic personal, Klaus Werner Iohannis sacrifică exact țara pe care dorește să o conducă.

Pentru că dânsul ne-a obișnuit să tot facă apel la responsabilitatea liderilor politici, de această dată îl invit eu pe domnul președinte să țină cont de propriul îndemn. Poate, în loc să solicite săptămânal demisia Guvernului României, ar trebui să-și ajute țara și să îmbrace haina de președinte al tuturor românilor.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Sorin Roman:

Sorin Ioan Roman, deputat al PSD.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule Roman.

 
  Vasile Gudu - declarație politică: Pilonul II, între a fi și a fi furat;

Întreb dacă la Grupul PNL - am văzut 23 de declarații -, mai este cineva care să...?

Vă rog.

Vă rog, domnule deputat.

Că restul colegilor au depus scris.

Din partea Grupului PSD au depus: Neculai Iftimie, Claudiu Ilișanu, Eliza-Mădălina Ștefănescu, Florinel Stancu, Natalia Intotero, Angel Tîlvăr, Nicolae Velcea, Petru Marica, Mihai Weber, Cristina Dumitrache, Tudorița Boboc, Cornel Itu, Theodora Șotcan, Mihăiță Găină, Dănuț Păle, Cristina Burciu, Camelia Gavrilă, Nicolae Georgescu.

Grupul PNL și urmează apoi... dacă la Grupul USR nu este nimeni, UDMR, domnul Márton Árpád.

   

Domnul Vasile Gudu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o "Pilonul II, între a fi și a fi furat".

Pensia privată obligatorie a fost introdusă, în anul 2008, în mod obligatoriu pentru toate persoanele angajate care aveau la acel moment vârsta de până la 35 de ani și în mod opțional pentru persoanele care aveau, în momentul respectiv, între 35 și 45 de ani.

Românii s-au pus pe acumulat, adunând mai mult decât furnica, fie iarnă, fie vară, pentru o bătrânețe ușoară. Dar ei nu știau pentru cine adună, fiindcă nimeni nu bănuia ce li se pregătește după 10 ani.

Astfel, greierele guvernamental, care a început să cânte melodia salariilor crescânde și a pensiilor mărite încă din vara trecută, a pus ochii pe agoniseala celor ce au muncit și muncesc. Acestuia i se părea că au acumulat prea mult și le va fi prea ușor la bătrânețe, și, în lipsă de activitate, vor ieși să protesteze ba pentru justiție, ba pentru pensia "prea mare de la stat".

Și, subtil, cum ne-au învățat nu numai noaptea, ca hoții, ci și ziua, ca tâlharii, au modificat și au substituit vreo 2,1 miliarde de lei de la poporul muncitor. Ei se jură că nu fură, dar "rața" a apărut odată cu Programul de Convergență 2018-2021.

Și, ușor, ușor, Autoritatea de Supraveghere Financiară vine cu o modificare, pentru ca haiducia Guvernului să fie evidentă prin iunie, când vor prelua întreg Pilonul II, pentru a ne face viața "mai ușoară".

Prin acest capitalism sălbatic - măsuri luate pe genunchi, modificări periodice la Legea pensiilor, a salariilor, a Codului fiscal și având o creștere economică artificială, care nu susține majorările, ne pierdem demnitatea de stat european.

Odată ajunși la pensie, vom recita refrenul: "Cri, cri, cri, viață gri, nu credeam c-o să mai vii", ca urmare a cântecului greierului guvernamental din această vară - "pensia voastră-i tot a noastră".

Dragi colegi, vă invit să fim conștienți de responsabilitățile pe care le avem și să ne unim eforturile pentru a ajunge la bunăstarea reală a fiecărui cetățean al acestei țări.

Vă mulțumesc.

Deputat al PNL, Vasile Gudu.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da.

Vă mulțumesc.

 
  Márton Árpád-Francisc - omagierea președintelui fondator al Uniunii Democrate Maghiare din România, Domokos Géza;

Domnul Márton Árpád.

Se pregătește domnul Pașcan.

Domnul Mihai Niță, de la ALDE, a depus scris.

   

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Acum 90 de ani s-a născut Domokos Géza, președintele fondator al Uniunii Democrate Maghiare din România, director fondator al Editurii Kriterion, care a avut un rol important în publicarea literaturii în limba minorităților naționale, inclusiv a celei universale, respectiv, a celei românești, în traduceri în aceste limbi. Persoană considerată a fi un politician maghiar moderat, în declarațiile adversarilor politici, prea moderat, care însă în textul românesc al Wikipediei apare că "a fost un susținător al autonomiei regionale".

Permiteți-mi, în încheiere, să citez câteva rânduri din gândurile sale, scrise în amintirea lui Nichita Stănescu.

"În Cimitirul Bellu, în apropierea locului de odihnă al lui Eminescu, când țărâna a început să cadă în mormânt, peste sicriul lui Nichita, m-am gândit la cele din urmă vorbe ale ultimei noastre întâlniri. Eram sub o poartă, unde ne-am refugiat din fața unei ploi de toamnă, declanșate brusc. Acolo am început să dau glas mâhnirii cum nu am făcut-o niciodată:

  • Ce frumos spui, Nichita: limba română este patria mea. Este un adevăr valabil pentru toți oamenii și toate limbile. Dar știi, noi, ungurii ardeleni, după ce ne-am pierdut țara istorică (...), mai nou suntem alungați și din patria noastră de limbă (...). Ți-a povestit cineva că de o vreme cenzorul taie din manuscrisele noastre termenul de limbă maternă?
  • Nu am auzit până acum - mi-a răspuns (...).
  • Dar tu, bătrâne, mai ții minte ce ți-am spus atunci, la prima noastră discuție? Ți-am spus că s-a isprăvit, finiș, nu mai poate trăi aici om care gândește.

De multe ori m-am gândit, în ultimii zece ani, îndeosebi în perioadele de exacerbare a xenofobiei, oare ce părere ar avea despre răcnetele instigatoare, «în numele limbii române și a demnității naționale», nepotul lui Hristea Stănescu, meșteșugarul iscusit prahovean, și al lui Nikita Cereaciukin, nobilul cazac de pe Don".

Am și eu o întrebare: oare ce părere ar avea domnul președinte despre discursurile exacerbate de astăzi?

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule coleg.

 
  Emil-Marius Pașcan - declarație politică intitulată După cum arată școala astăzi, așa va arăta societatea de mâine...;

Îl invit, în continuare, pe domnul Marius Pașcan, Grupul PMP.

Din partea colegilor neafiliați, doamna Oana Bîzgan.

   

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Bună dimineața, distinși colegi.

Declarația mea politică se intitulează "După cum arată școala astăzi, așa va arăta societatea de mâine...".

În România există două domenii vitale supuse insistent și consecvent unui proces de reformă - învățământul și sănătatea, care cu cât sunt mai abitir recalibrate demagogic și politicianist, cu atât funcționează mai defectuos și anapoda. Adică, la modul concret, excesul de reforme în educație a condus către o situație precară a infrastructurii școlare, politizarea managementului unităților de învățământ, o arhitectură curriculară supradimensionată și excesiv teoretizată, sporirea constantă a abandonului școlar, iar procentele de reușită la examenele naționale nu trec de 50%, și, din păcate, numărul studenților s-a redus la jumătate în ultimii ani.

"Viitorul unei națiuni este hotărât de modul în care aceasta își pregătește tineretul", afirma încă din secolul al XVII-lea marele umanist olandez Erasmus. Cum pregătim însă tinerele generații, când la cârma educației stau miniștri care se fac remarcați prin "cearta" cu cartea și limba română?! Unul și-a aflat renumele "genunche", iar celălalt "pamblică", vădind calitatea lor de corigenți la limba română. I-a interesat oare pe acești "iluștri" PSD-iști și politruci că Academia Română a elaborat un studiu, precum și o proiecție privitoare la evoluția și dezvoltarea învățământului și a educației din România pentru următorii 20 de ani? Evident, nu!

În primul rând, constată Academia Română, nu a fost identificată și conștientizată elementar imaginea marii grile de valori care trebuie să însoțească formarea viitorului cetățean din România, a țintei viitorului - nu e clar nici pentru părinți, nici pentru profesori ce, cum și cât vrem să știe copiii noștri când vor ieși din școală sau dintr-un ciclu de învățare. Programa școlară este percepută de toți actorii implicați - elevi, profesori, părinți - ca fiind supraîncărcată și cu relevanță scăzută pentru viața de adult și piața muncii. În context, tendința de deprofesionalizare și scădere a prestigiului școlar și social, în privința profesiei, au redus interesul pentru cariera didactică, iar subfinanțarea sistemului național de formare a personalului didactic este un factor cronicizat.

Nu există stimulente concrete pentru indivizi sau pentru angajatori, care să motiveze participarea la învățare pe tot parcursul vieții, deși statul câștigă cu atât mai mult cu cât are o forță de muncă mai educată și mai pregătită pentru inserția profesională. Rata de participare la educație pe tot parcursul vieții ne situează pe ultima poziție din Europa.

Vorbim, în concluzie, de lipsa de continuitate în luarea deciziilor și subordonarea excesivă a acestora politicului. Asistăm la schimbarea continuă a factorilor de decizie și inconsistența acțiunilor susținute prin legi, care nu asigură continuitate și consecvență, determinând apariția fracturilor în sistemul de educație. În consecință, auzim vorbindu-se adesea de educație ca prioritate națională și care ar putea constitui un veritabil proiect de țară în acest an Centenar, dar în realitate nu se schimbă nimic.

Din păcate, după cum arată școala astăzi, așa va arăta societatea de mâine și avem suficiente motive de îngrijorare.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Deputat al PMP de Mureș, Marius Pașcan.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
  Oana-Mioara Bîzgan-Gayral - declarație politică referitoare la Ziua Internațională a Familiei;

Doamna Oana Bîzgan.

În continuare, se pregătește colega mea, doamna deputat Georgeta-Carmen Holban.

   

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colege,

Dragi colegi,

15 mai este Ziua Internațională a Familiei, fapt pentru care vreau să aduc în atenția dumneavoastră câteva cifre relevante. Sper că acestea ne vor determina pe toți să conlucrăm la bunăstarea familiilor din România.

Conform ultimului recensământ, în țara noastră sunt aproximativ 6 milioane de familii, mai precis, 5.818.513, dintre care în jur de 4 milioane au în îngrijire cel puțin un copil.

Noțiunea de familie nu se limitează la relațiile ce izvorăsc din căsătorie, acest lucru fiind o realitate nu doar la nivel european, ci și în societatea românească. Dovadă stau familiile monoparentale, cuplurile necăsătorite care au copii, familiile formate din bunici și nepoți, familiile formate din copii, oameni maturi și animale de companie.

În 2011 numărul familiilor monoparentale era de aproximativ un milion, 752.400 de mame singure cu copii, respectiv 198.863 de tați singuri cu copii. În plus, avem aproximativ 200.000 de cupluri necăsătorite care au cel puțin un copil. 37% dintre copiii născuți astăzi, în România, sunt copii din cupluri necăsătorite.

Vreau să atrag atenția asupra unei constatări îngrijorătoare, și anume, faptul că pentru 96.723 de copii această zi nu este tocmai o sărbătoare, deoarece părinții lor au fost nevoiți să plece la muncă în străinătate. În iunie 2017, 74.405 familii au ales să emigreze pentru a obține un venit mai mare. Este de înțeles - dacă ne uităm la tendințele sociale și economice prezentate de INS în 2016 - că venitul unei familii scade atunci când numărul de copii crește. Astfel, dacă în gospodăriile cu un copil, venitul mediu pe persoană era de 880 de lei, acesta scade până la 327 de lei pentru gospodăriile cu 4 copii sau mai mulți. Este adevărat că legislația actuală prevede acordarea de alocație pentru susținerea familiei, dar sumele sunt insuficiente. Pentru familiile monoparentale, care realizează venituri mai mici de 200 de lei și au un copil, alocația este de 107 lei.

Este de datoria noastră, dragi colege, dragi colegi, să sprijinim toate familiile, fără a împărți părinții și copiii în categorii corespunzătoare sau inferioare. Contez pe sprijinul vostru pentru a proteja drepturile tuturor românilor și mai ales al tuturor copiilor.

Vă mulțumesc.

Oana Bîzgan, deputat independent, București.

 
  Georgeta-Carmen Holban - declarație politică ce are ca subiect Familia, nucleul de bază al dezvoltării unei societăți;

Domnul Florin Iordache:

În continuare, colega mea, doamna deputat Georgeta-Carmen Holban.

Se pregătește domnul deputat Florin-Claudiu Roman.

   

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Sărbătorim în data de 15 mai Ziua Internațională a Familiei. Decizia prin care se consfințește importanța pe care comunitățile de pe întreaga planetă o dau acestui nucleu de bază al societății a fost luată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în 1993. Ulterior, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului și cu sprijinul Patriarhiei, 15 mai a devenit și Ziua Familiei Române.

Noi, ca popor, punem mare preț pe familie, pe unitatea bazată pe înțelepciune, pe înțelegere, iubire și comunicare. O societate nu poate avansa cultural, moral și economic, nu poate rezista în timp, în lipsa acestei celule importante, cărămidă esențială pusă la construcția unui stat, a unui popor.

Noi, reprezentanții Partidului Social Democrat, am militat întotdeauna pentru sprijinirea familiei. Ea reprezintă elementul primordial al devenirii acestui popor, rădăcina vie care l-a hrănit. Pentru noi, familia tradițională nu este o sintagmă, un cuvânt, o metaforă, este un crez, o binecuvântare dată de Dumnezeu.

Prin politicile sociale și economice, pe care PSD le promovează și le pune în practică, demonstrăm că suntem preocupați în permanență de susținerea familiei și de rolul acesteia. Ne-am asumat misiunea politică de a asigura creșterea nivelului de trai și menținerea unui echilibru social, elemente care întăresc familia, o dezvoltă și nu o descompun.

Ne-am propus să construim creșe, grădinițe, școli, dispensare, spitale, să dezvoltăm economia și să înființăm locuri de muncă pentru tinerii care își întemeiază familii. În mare parte, am reușit.

Am promovat soluții de dezvoltare a serviciilor educaționale și a celor de îngrijire și supraveghere de tip after school, care să-i sprijine pe părinți și pe copii, deopotrivă.

PSD a introdus Programul "Prima chirie", ca soluție de susținere a familiilor cu venituri sub 5.000 de lei pe lună. Subvenționarea chiriei și a utilităților reprezintă 75% din costuri pentru persoanele angajate care își găsesc un loc de muncă la o distanță mai mare de 50 de km. față de localitatea de domiciliu. Am încurajat încheierea de contracte de muncă cu timp flexibil și a telemuncii pentru părinți.

Am amenajat centre pentru familie, care cuprind servicii dedicate și personalizate, unde copiii pot fi lăsați în grijă specializată. Și lista ar putea continua.

PSD pune preț pe familie, pe rostul ei inegalabil de a crește ca popor, de a ne dezvolta economic, social și cultural. Prin inițiativa de susținere a Referendumului privind familia tradițională românească, ne-am alăturat nu unei idei, ci unui fapt istoric, unei credințe, unui crez spiritual și religios. Ne-am alăturat normalității, care spune că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie.

Deputat al PSD, Holban Georgeta-Carmen.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, doamnă deputat.

 
  Florin-Claudiu Roman - apel pentru buna organizare a Zilei Marii Uniri;

În continuare, îl invit pe colegul meu, Florin-Claudiu Roman.

Se pregătește domnul Corneliu Bichineț, Grupul PMP.

Au depus scris: de la Grupul PSD - Vasile Cîtea, Silviu Macovei, Stan Viorel și Tudor Ciuhodaru.

Vă rog, domnul Roman.

   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Da.

Mulțumesc, domnule președinte.

Le felicit pe doamne pentru că văd că sărbătoresc această zi minunată la muncă și astăzi. Să zic așa, "au dovedit" colegii deputați din Parlament. Sunteți mai serioase decât noi și vă mulțumesc pentru seriozitatea dumneavoastră.

O să depun declarația politică, dar o să spun altceva. M-a inspirat domnul coleg de la UDMR, care, din păcate, nu mai este în sală.

Suntem în 16 mai și nu avem încă semnat contractul pentru Monumentul Unirii de la Alba Iulia, deși am primit nenumărate asigurări că totul este în regulă.

Și m-am gândit că dacă nu suntem ascultați noi, parlamentarii, probabil vor fi ascultați oamenii de rând.

Și o să vă rog, domnule președinte, pe timpul, de 3 minute, alocat mie, să-mi dați voie să transmit un mesaj al unor credincioși și al părintelui Doru Gheaja, dintr-o biserică din Alba Iulia. Și o să vă rog să-i ascultați. (Apropie telefonul mobil de microfon și se aude următoarea înregistrare.)

"Un cântec istoric ne-aduce aminte,
Că frații în veci vor fi frați,
Un cântec de luptă bătrân ca Unirea,
Voi, compatrioți, ascultați,
Un cântec de luptă bătrân ca Unirea
Voi, compatrioți, ascultați.

Treceți, batalioane române, Carpații,
La arme cu frunze și flori,
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători,
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători.

Nimic în lume nu-i mai sfânt,
Și mai frumos pe-acest pământ
Decât să mori ca luptător
Înfășurat în tricolor.

Transilvanie măreață,
Pregătește-te, mireasă,
Îți aducem pețitori, pețitori,
Steagul nostru tricolor.
Îți aducem pețitor, pețitor,
Steagul nostru tricolor.

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă... (I se întrerupe microfonul.)

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulțumesc și eu.

Oameni buni,

Avem marea sărbătoare a Unirii. Haideți să ne apucăm de treabă!

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da.

Și eu vă mulțumesc.

 
  Corneliu Bichineț - grijă, cuvânt adus până la rangul de concept;

În continuare, domnul Corneliu Bichineț.

Din partea deputaților neafiliați, se pregătește domnul Adrian Dohotaru.

   

Domnul Corneliu Bichineț:

Domnule ministru,

Stimați colegi,

Întotdeauna m-am simțit un privilegiat. Astăzi o să fac trimitere la un cuvânt - "grijă" - care, în urmă cu 50-60 de ani, a făcut carieră, prin filozofia existențialistă, mai ales în Franța, urcând până la rangul de concept.

Ca o reverberație, după atâția ani, în România se constată o îngrijorare extraordinară și a celor din Guvern, și a ONG-urilor, dar mai ales a parlamentarilor.

Prima grijă, pe care o surprind eu aici, este cea față de deținuți. În serie, votăm, în fiecare săptămână, două-trei proiecte de lege care se referă la deținuți. De parcă am pregăti întreaga societate românească, întreaga populație să se ducă pe un stagiu mai mare sau mai mic la pușcărie.

Acum, domnule ministru Iordache, pentru că sunteți dumneavoastră aici, și eu vă consider un creator, așa, o ființă ludică, sprințară, mă gândesc că, atunci când aveți un moment de inspirație divină, poate dați un amendament, creați, dați un decret, ceva, ca hoțul, dacă e dovedit și este trimis la pușcărie, să nu mai trebuiască să stea acolo numai sâmbăta și duminica, în weekend. Dacă se dovedește a fi alintat, eu știu, gingaș, claustrofob, mofturos, să poată trimite în locul lui - pentru că el are treabă multă acasă, mai ales noaptea - unul mai viguros, un șomer, eventual, ceva, care, dacă află că sunt 3 mese pe zi și primește și o indemnizație, merge bucuros acolo.

Am prezentat lucrurile așa, domnule Iordache, pentru că societatea românească nu este o societate care să nu aibă probleme ce trebuie să ne îngrijoreze.

Partidul Mișcarea Populară... Personal, am fost de acord ca atunci când unui deținut îi decedează cineva acasă să poată primi două-trei zile, pentru că așa este creștinește, să-l conduci pe ultimul drum pe cel din familia ta.

Însă trebuie să știe și cei certați cu legea că pușcăria nu este pension, nici cenaclu literar. Pentru că cel care n-a citit nicio carte în viața lui, pentru că era mai preocupat de cifre, și ajunge, fără lecturi fundamentale, în detenție, după 4-5 luni de zile se trezește "Eminescu" și comite două, trei, mai multe, chiar, opere complete am văzut. De cele alese nu au avut timp. Și a apărut, ce să vezi, literatura de pârnaie. Parcă nu aveam destule în țara românească.

De aceea, aș invita colegii parlamentari, preocupați de lupi, de câini, de râși, de cormorani, de broaștele nomade, de cocostârci, să ne ocupăm de copiii străzii, de cei din orfelinate, că tot am vorbit de familie, de cei care vor să muncească, pentru că țara aceasta este o țară a oamenilor care vor, doresc și trebuie să muncească.

Corneliu Bichineț, Grupul PMP, Vaslui.

Mulțumesc.

 
     

(În continuare, ședința a fost condusă de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților.)

 
  Marilena-Emilia Meiroșu - declarație politică intitulată Brăila - fenomen educațional, un fenomen remarcabil!;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Meiroșu.

Doamnă Holban, ați citit, da? Ați terminat, da?

   

Doamna Marilena-Emilia Meiroșu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Bună dimineața, stimați colegi.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Brăila - fenomen educațional, un fenomen remarcabil!".

În ultima perioadă, spațiul public a fost invadat de o serie de informații, cuprinse într-o analiză trunchiată, referitoare la procentul de promovabilitate înregistrat la examenele naționale susținute de către elevii din județul Brăila.

Consider că, în mod tendențios, a fost prezentată opiniei publice o situație în care a fost realizată o paralelă între rezultatele remarcabile obținute de elevii brăileni și numărul mare al celor care nu s-au înscris în vederea susținerii evaluărilor naționale.

Pentru clarificarea situației aș dori să fac unele precizări.

Metodologia privind evaluarea națională și metodologia privind admiterea în învățământul liceal sau profesional oferă elevilor posibilitatea de a se înscrie în procedura de admitere, etapa a II-a sau a III-a, sau la școlile profesionale, pe locurile neocupate, după distribuirea elevilor care au susținut Evaluarea Națională.

Însă, în școală există situații particulare, dar care sunt rezolvate, conform prevederilor legale, de către conducerea instituțiilor de învățământ. Astfel, regăsim elevi, absolvenți ai ciclului gimnazial, care au certificat de cerințe educaționale speciale, având libertatea de a participa sau nu la Evaluarea Națională.

O altă categorie este reprezentată de către cei care susțin probele practice la școlile profesionale și sunt declarați admiși, drept urmare nu mai sunt interesați de susținerea Evaluării Naționale.

Totodată, există cazurile elevilor corigenți, care au înregistrat o situație similară pe tot parcursul gimnaziului, care nu au dreptul de a se înscrie pentru susținerea examenelor naționale, neavând situația școlară încheiată.

Și, nu în ultimul rând, trebuie menționați elevii a căror situație socio-familială conduce la abandonul școlar, postgimnaziu - aceștia provin preponderent din mediul rural sau din comunitățile foarte sărace.

Date fiind cele de mai sus, putem concluziona faptul că statistica prezentată de un ONG a omis să ia în calcul, la raportarea procentului, și numărul elevilor care au continuat studiile, după cea de-a treia etapă de admitere, motiv pentru care procentul de 36,5% abandon școlar la clasa a VIII-a este unul eronat.

Un alt amănunt deosebit de important, pe care aș dori să-l menționez, se referă la faptul că elevii de etnie romă beneficiază de locuri speciale în toate unitățile de învățământ - liceal, profesional și universitar -, drept pentru care putem vorbi de discriminare, însă despre o discriminare pozitivă. În acest caz particular, trebuie subliniat faptul că, de cele mai multe ori, școala întâmpină rezistență din partea părinților, în ceea ce privește integrarea școlară a elevilor.

Având în vedere situația semnalată, care cu siguranță nu se înregistrează doar la nivelul județului nostru, doresc să menționez doar câteva aspecte, prin care statul român susține continuarea studiilor în rândul elevilor cu risc de abandon...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Încheiați, că ați ieșit din timp!

 
   

Doamna Marilena-Emilia Meiroșu:

...subvenționarea rechizitelor școlare, burse "Bani de liceu", burse pentru elevii școlilor profesionale, Programul "Euro 200" pentru achiziționarea de calculatoare, bursele sociale, de studii, de merit, decontarea transportului.

În concluzie, Brăila este un fenomen, dar unul pozitiv!

În final, solicit Ministerului Educației să prezinte public statisticile, care corespund realității, privind numărul elevilor absolvenți de gimnaziu, care continuă studiile liceale sau profesionale, precum și numărul celor care au abandonat școala la finalul clasei a VIII-a.

Vă mulțumesc.

Deputat al PSD, Emilia Meiroșu.

 
  Sorin-Ioan Bumb - declarație politică: Cu Tudorel ministru, în curând o să avem nevoie de vize și pentru UE;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, domnule Bumb.

Încercați să vă încadrați în trei minute, ca să ajungă timpul la toți colegii!

   

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se numește "Cu Tudorel ministru, în curând o să avem nevoie de vize și pentru UE".

Guvernul României a reușit să stabilească un nou prag al penibilului, prin prestația jalnică a ministrului justiției Tudorel Toader, vajnicul apărător al corupților, care, mai nou, s-a apucat să reinterpreteze legile și regulamentele europene, după cum îi dă bine lui Dragnea.

Ultimele declarații ale lui Tudorel Toader, referitoare la Raportul GRECO pe justiție, ar fi hilare, dacă nu ar veni în pragul preluării președinției Consiliului Europei de către România.

În acest context, sunt însă de o gravitate extremă și aduc atingere serioasă imaginii României în plan internațional.

După ce Grupul Statelor împotriva Corupției din cadrul Consiliului Europei a făcut public raportul pe justiție, referitor la România, în care făcea praf acțiunile PSD, spunând negru pe alb că modificările aduse legislației duc la încălcarea gravă a standardelor anticorupție, ministrul Tudorel Toader iese cu tupeu la rampă și califică raportul ca fiind neprofesionist și cu un caracter pur orientativ.

Faptul a generat nu doar îngrijorare în rândul Uniunii Europene, ci și o reacție rapidă a GRECO, care i-a răspuns clar că recomandările din raport sunt obligatorii și România trebuie să renunțe la modificările făcute - "noaptea, ca hoții", - legislației, în materie de justiție.

Iată cum slugărnicia față de Dragnea și PSD afectează grav interesele naționale ale României și pun în pericol evoluția viitoare a țării noastre în plan internațional.

După o serie de gafe monumentale ale PSD și ale Guvernului Viorica Dăncilă, în plan internațional, această ieșire a lui Tudorel Toader agravează și mai tare lucrurile.

Rezultatul acestei politici iresponsabile nu-l va simți însă Tudorel Toader și nici Dragnea sau Guvernul Dăncilă. Oricum, Guvernul expiră în această vară. Rezultatul îl vor simți cu toții, în special prin creșteri de prețuri și instabilitate economică.

Raportul GRECO și reacția lui Tudorel sunt semnale foarte proaste pe piețele internaționale, ce vor face ca moneda națională să se devalorizeze, euro să crească și, odată cu el, și prețurile din România.

În același timp, încrederea investitorilor în România scade, iar acest lucru se traduce, pe de o parte, în mai puține investiții și mai puține locuri de muncă, iar pe de altă parte prin creșterea dobânzilor la care România se împrumută pe piețele internaționale pentru a plăti pensiile și salariile.

Nu în ultimul rând, aceste acțiuni iresponsabile ne lasă din nou în afara spațiului de liberă circulație Schengen, prelungind cu încă vreo câțiva ani statul la cozi, în vămi și pe aeroporturi, precum și obligativitatea vizelor pentru SUA.

Să sperăm doar că, în urma acestei guvernări dezastruoase, nu vom avea nevoie de vize și pentru Uniunea Europeană.

Vă mulțumesc.

Deputat de Alba, Sorin-Ioan Bumb.

 
  Adrian-Octavian Dohotaru - declarație politică cu titlul: Fără ambasadă în Ierusalim!;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Șerban? Nu.

Domnul Dohotaru.

Vă rog.

   

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

Declarația mea politică de astăzi se numește "Fără ambasadă în Ierusalim!".

Stimați colegi,

Politica externă nu a fost, în special în ultimii ani, un domeniu în care România s-a remarcat.

Am urmat, obedienți, direcția dată de marile puteri vestice, inclusiv în situații în care aceasta a însemnat intrarea în războaie violente, ale căror justificări n-au fost dintre cele mai solide, dar cu consecințe dintre cele mai dramatice.

Zilele acestea, când SUA și puterile europene merg în direcții diferite cu privire la una dintre cele mai dificile teme, Guvernul ne dovedește încă o dată că este condus de oameni fără principii, care caută mai degrabă un câștig personal facil și ieftin.

Mutarea ambasadei României în Ierusalim este o greșeală, precum este și susținerea acțiunii similare a Statelor Unite.

Care sunt principiile morale și politice care să justifice încălcarea unei înțelegeri internaționale de o asemenea amploare?

Cum vă imaginați, stimați colegi din Coaliția de guvernare, că mutarea ambasadelor SUA și a României în Ierusalim va aduce vreo schimbare pozitivă în conflictul dintre Israel și Palestina?

Pe 15 mai, palestinienii au comemorat Nakba, 70 de ani de la exodul a peste 700 de mii de persoane forțate să-și lase în urmă orașele și satele și să caute refugiu în țările vecine. În Gaza, de la finalul lunii martie și până acum, au avut loc proteste săptămânale, la care autoritățile israeliene au răspuns violent și disproporționat, omorând peste o sută de persoane și rănind alte câteva mii.

14 mai, ziua inaugurării ambasadei americane în Ierusalim, a fost punctul culminant, peste 60 de protestatari fiind uciși, iar peste 2.700 răniți.

România a recunoscut statul Israel în 1948, iar pe cel palestinian în 1988, asemenea majorității statelor lumii. Până acum, România a înțeles că orice soluție în conflictul dintre cele două state trebuie să recunoască dreptul la existență pentru ambele popoare.

Este condamnabilă, așadar, decizia reprezentanților români de a bloca o poziționare clară a UE privind statutul Ierusalimului, care ar fi reprezentat și o distanțare de decizia SUA de a-și muta ambasada.

De asemenea, este condamnabilă încăpățânarea Guvernului de a menține subiectul relocării ambasadei României activ, în ciuda tuturor eforturilor diplomatice și politice de a li se explica greșeala pe care o comit.

În fine, este condamnabil că în discursul public, inclusiv în cel al președintelui Iohannis, problema este văzută strict diplomatic, ignorându-se cinic criza umanitară - zeci de persoane au fost omorâte, iar mii rănite, deși majoritatea protestau pașnic și erau neînarmați.

Susținerea acțiunilor unor lideri autoritari și cu înclinații extremist naționaliste, precum Donald Trump sau Benjamin Netanyahu, nu va duce la altceva decât la înrăutățirea situației palestinienilor și îndepărtarea de orice soluție pașnică.

De altfel, fiecare glonț tras de către Israel și fiecare viață palestiniană pierdută sunt muniție de propagandă pentru Hamas,...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

 
   

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

...a căror violență și ură sunt deopotrivă condamnabile și nocive.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
   

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

Termin acum.

Sper, stimați colegi aflați la guvernare, că veți înțelege cât mai repede cât de dăunătoare și periculoasă este poziția pe care o aveți în prezent.

Cu respect, Adrian Dohotaru, deputat independent de Cluj.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
  Elvira Șarapatin - declarație politică: Guvernul a adoptat Proiectul de Lege privind Strategia de dezvoltare economică și socială pe termen lung «România 2040»;

Doamna Elvira Șarapatin.

   

Doamna Elvira Șarapatin:

Domnule președinte,

Declarația mea politică se numește "Guvernul a adoptat Proiectul de Lege privind Strategia de dezvoltare economică și socială pe termen lung «România 2040»".

Stimate colege,

Stimați colegi,

România are nevoie de o strategie bine fundamentată, corect conturată, care să aducă bunăstare și dezvoltare pe termen lung. PSD, prin inițiativa Guvernului, își asumă responsabilitatea acestui demers și propune proiectul de lege corespunzător.

Pe această cale, fac un apel la opoziție, să nu tergiverseze în comisiile parlamentare și să voteze alături de noi Proiectul de Lege privind Strategia de Dezvoltare a României până în anul 2040, care cuprinde obiectivele propuse a fi realizate pe termen lung, liniile directoare cu privire la dezvoltarea economico-socială și setul de politici publice strategice ce ar trebui implementate.

Obiectivul asumat este ca, în prima jumătate a anului 2019, România să aibă o strategie de dezvoltare în domenii prioritare, precum infrastructura, sănătatea, cercetarea, educația, agricultura, energia și IT.

În acest scop, se prevede înființarea Comisiei "România 2040" - organism consultativ, fără personalitate juridică -, ce va fi condusă de președintele Camerei Deputaților. Coordonarea metodologică și științifică a activității, precum și a întregului proces de elaborare a strategiei vor fi realizate de Consiliul de Programare Economică și Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

Din comisie vor face parte reprezentanți ai Guvernului României, ai Președinției României, ai partidelor parlamentare, reprezentanți ai comisiilor de specialitate din Senat și Camera Deputaților, reprezentanți ai Academiei Române, ai Consiliului de Programare Economică și ai Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.

De asemenea, în componența comisiei vor fi incluse și personalități ale științei din mediul academic și universitar, desemnate de conducerea Comisiei "România 2040", la propunerea Consiliului de Programare Economică, astfel încât să asigurăm participarea întregii societăți la construirea liniilor principale de acțiune pentru generațiile viitoare.

Comisia își va desfășura activitatea în perioada 1 iunie 2018 -1 iunie 2019, atât în cadrul unor reuniuni lunare în plen, cât și în mod curent, prin realizare de lucrări de fundamentare și sinteză.

Proiectul a fost aprobat în Guvern și a fost transmis săptămâna trecută Parlamentului spre analiză,...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

 
   

Doamna Elvira Șarapatin:

... îmbunătățire, dacă este cazul, și ulterior pentru adoptare.

Cel mai important este faptul că, la finalul activității Comisiei "România 2040", vor rezulta o serie de documente cu rol decisiv în strategia națională de dezvoltare economică și socială pentru următorii 20 de ani, și anume: prognoze și scenarii de dezvoltare, precum și detalierea acestora sub forma unui raport de fundamentare,...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
   

Doamna Elvira Șarapatin:

...dar și propuneri de actualizare a strategiilor sectoriale și principalelor politici publice.

Nu mai am timp, domnule președinte?

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Ați depășit un minut deja!

 
   

Doamna Elvira Șarapatin:

Închei.

Totodată, pentru eficientizarea cheltuielilor, guvernele învestite, potrivit prevederilor art. 103 din Constituția României, republicată, vor continua programele și proiectele de dezvoltare ce decurg din Strategia "România 2040".

Vă mulțumesc.

Deputat de Gorj, Elvira Șarapatin.

 
  Antoneta Ioniță - intervenție intitulată La mulți ani medicilor de familie!;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Ioniță.

   

Doamna Antoneta Ioniță:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "La mulți ani medicilor de familie!".

Pe 19 mai sărbătorim Ziua internațională a medicului de familie, zi declarată oficial în anul 2010, cu ocazia Conferinței internaționale de la Cancun, de către organismul profesional internațional al medicilor de familie. Scopul acestei zile este de a recunoaște importanța activității medicilor de familie, care, așa cum sugerează și numele, sunt cel mai aproape și mai constant alături de pacienți.

În România, din cei circa 40.000 de medici care lucrează în contract cu casele de asigurări de sănătate, circa 11.256 sunt medici de familie, ponderea cea mai mare a acestor cabinete fiind la oraș, iar media de vârstă a acestor medici fiind în jurul vârstei de 55 de ani.

Deși 45% din populația României trăiește la sate, sunt foarte puține cabinete de medicină de familie în mediul rural, iar mii de oameni, care au nevoie de ajutor, merg uneori zeci de kilometri până la un medic pentru a fi consultați.

În acest moment, există circa 600 de localități în mediul rural în care nu mai există medici de familie, iar până în anul 2030, conform reprezentanților medicilor de familie, două treimi dintre români vor rămâne fără medic de familie, în condițiile în care populația României îmbătrânește. Acest fapt va duce la creșterea incidenței bolilor cardiovasculare, oncologice, respiratorii, ceea ce va crea poveri economice și sociale extrem de importante.

În multe țări, guvernele conștientizează valoarea acestei specialități, care reprezintă poarta de intrare în sistemul de sănătate și medicina de prim contact, asigurând peste 70% din nevoile de servicii medicale uzuale ale populației.

Principalele motive ale lipsei medicilor de familie la nivel național le constituie: lipsa atractivității față de această specialitate, finanțarea insuficientă, birocrația care sufocă specialiștii și legislația deficitară în vigoare. Medicii tineri nu mai aleg această specializare, iar mulți dintre specialiștii din sistem părăsesc țara.

Ca medic de familie, vă pot spune că munca noastră, care implică o mare responsabilitate, se desfășoară de multe ori în condiții dificile, iar resursele de care avem nevoie, de multe ori, nu sunt disponibile. Cu toate acestea, medicii sunt devotați și practică această profesie cu dăruire și maximă seriozitate. Ei sunt cei care le sunt alături pacienților și familiilor acestora, încă din prima zi a vieții lor, îi învață cum să prevină și să trateze bolile și au un rol foarte important în societate.

Relația pacient-medic de familie este și va trebui să rămână o relație apropiată, bazată pe respect, însă pentru aceasta va trebui ca medicii de familie să fie văzuți și apreciați de actualii guvernanți la adevărata lor valoare.

De ziua noastră, a medicilor de familie, urez un sincer la mulți ani și multe împliniri tuturor colegilor care au ales să practice această meserie frumoasă.

Vă mulțumesc.

Deputat al PNL, Antoneta Ioniță.

 
  Rodica Paraschiv - intervenție cu tema: Promovați tradițiile și frumusețile României, fiți solidari pretutindeni!;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, doamna Paraschiv.

   

Doamna Rodica Paraschiv:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Pe data de 14 mai a fiecărui an, în baza Legii nr. 177/2013, se celebrează Ziua dreptului internațional umanitar. Momentul a fost ales, referitor la data la care România a devenit parte la Convențiile umanitare de la Geneva, și este folosit pentru a evidenția răspunderile ce revin statului nostru, de la nivel central până la cel individual, cu privire la îndeplinirea obligațiilor de asigurare a cunoașterii și aplicării normelor de drept umanitar.

Convențiile se constituie într-un adevărat tezaur juridic al omenirii și asigură protecția ființei umane și a bunurilor cu caracter civil, în situații în care se declanșează violențele.

Aniversarea, ajunsă la cea de-a cincea ediție, este plasată în contextul în care România marchează Centenarul Marii Uniri. De aceea, tema aleasă de Asociația Română de Drept Umanitar, filiala Prahova, este "Patrimoniul, tradițiile și valorile culturale naționale" și a fost aleasă ca urmare a semnificației pe care aceste elemente le au pentru configurarea identității naționale. Cu toții avem obligația "hrănirii" spiritului românesc, pe care trebuie să-l păstram intact pentru noi și pentru generațiile ce vin.

Problematica afirmării specificului național este favorizată în acest an și de faptul că 2018 este declarat drept anul European al Patrimoniului Cultural, lucru care se va materializa sub forma unor ample manifestări menite să asigure cunoașterea reciprocă și apropierea dintre popoare.

14 mai, Ziua dreptului internațional umanitar, este o zi care vizează instituțiile cu răspunderi de la nivel național, dar care, din nefericire, insuficient cunoscută și promovată, are consecințe directe asupra punerii în aplicare a obligațiilor asumate prin Convențiile umanitare.

Semnificația evenimentelor menționate ne oferă prilejul de a face un apel la solidaritatea românilor de pretutindeni, pentru a demonstra lumii frumusețile și comorile spirituale ale culturii și civilizației românești. Doar așa vom demonstra perenitatea și consistența valorilor și tradițiilor poporului român, formate de-a lungul unei istorii care se pierde în negura timpului.

Ar fi o mare bucurie dacă această zi ar deveni un prilej de a promova pacea, toleranța și înțelegerea, printr-o mai bună cunoaștere și înțelegere a specificului cultural al popoarelor, la nivel european.

Drept pentru care, mă adresez, cu speranță, tuturor românilor, din toate colțurile lumii, și-i rog să se unească în jurul valorilor noastre comune, care au făcut posibilă, în urmă cu un veac, formarea statului național român.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Deputat Rodica Paraschiv, Circumscripția nr. 31 Prahova.

 
  Romeo Florin Nicoară - declarație politică ce are ca subiect România se prăbușește și liderii PSD-ALDE sunt complici;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Nicoară?

   

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică se numește "România se prăbușește și liderii PSD-ALDE sunt complici".

Stimați colegi,

Am de la început o întrebare pentru cei care ocupă scaunele puterii astăzi: cum vă simțiți, fiind părtași la prăbușirea economică a României și la haosul din toate sistemele cheie?

Poate îi este greu oricărui om politic, care se izolează într-un turn, să vadă realitatea, dar ar trebui să faceți, mai mult ca oricând, un efort să înțelegeți prin ce puneți țara și pe români să treacă, pentru că punctajele de la partid, de la PSD și ALDE, nu scad inflația, care a ajuns la 5,2%; produsele alimentare de bază sunt mult mai scumpe; mesajele de la televizor, spuse cu tupeu și aroganță, nu țin loc de salarii crescute, minciuna se vede în portofel când vine leafa; atacurile aiuristice la Soros nu le cresc salariile celor din sistemul de sănătate -ele tot tăiate rămân.

Minciunile despre statistici nu ascund faptul că ANAF aleargă după oameni să le ia banii de acum 5-6 ani, fără explicații. Și tot are probleme cu încasările.

Alba-neagra pe care o face ministrul muncii la telejurnale nu poate să ascundă furtul banilor din Pilonul II de pensii, pe care îl pregătiți. Luați banii de drept ai tinerilor, banii corect investiți, ca să vă astupați incompetența bugetară. Le distrugeți viitorul.

Pozele penibile ale șefului dumneavoastră suprem, domnul Dragnea, făcute într-o mașină de peste 100.000 de euro, nu vor asfalta niciodată drumurile României și nici nu îi vor face pe români să uite că nu au autostrăzi care să îi lege de Europa. Nu ați alocat aproape niciun leu la investiții.

Joaca de-a statul paralel, unde liderii dumneavoastră de la PSD au fost mereu fruntași, nu le va întregi profesorilor salariile pe care acum încep să le primească tăiate. Și e abia luna mai!

Naționalismul ieftin și stupid, pe care îl afișează domnul Dragnea, nu o să scoată economia din recesiunea spre care merge. Creșterea economică, pe care ați moștenit-o de la alții, este făcută praf acum, și România este aproape de criză. Sunt cheltuieli tot mai mari și aberante de la buget, iar economia este în genunchi, fondurile europene sunt distruse și mediul de afaceri este atacat permanent.

Stimați colegi,

Dacă nimic din toate acestea nu vă atinge și aveți un singur scop - să subordonați justiția, prin orice mijloc -, uitați-vă pe un sondaj real de opinie. Oamenii nu vă mai suportă! Ați scăzut la 30% în doar câteva luni și abia dacă mai sunt 2.000.000 de oameni care vă susțin. În schimb, v-ați apucat să vă războiți inutil cu Președintele României, Klaus Iohannis, cel mai popular și legitim lider, de departe, doar pentru că are domnul Dragnea ambiția să candideze.

Domnilor de la PSD și ALDE,

Ieșiți pe stradă, deghizați-vă, dacă vă este teamă de oameni, dar mergeți și ascultați ce spun românii despre cel mai incompetent Guvern și lider pe care l-a avut România de 20 de ani! Și poate vă vine mintea de pe urmă!

Romeo Nicoară, deputat, Satu Mare.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
  Mihaela Huncă - declarație politică ce are ca obiect Promisiuni îndeplinite de coaliția PSD-ALDE în primele luni ale anului 2018;

Doamna Huncă.

   

Doamna Mihaela Huncă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Obiectul declarației politice: "Promisiuni îndeplinite de Coaliția PSD-ALDE în primele luni din anul 2018".

Realitatea contrazice din nou propaganda opoziției și lista de dezinformări a domnului președinte Klaus Iohannis.

În pofida inflației și a creșterii prețurilor generate de factori externi, în general, salariații români pot cumpăra mai mult decât anul trecut.

Institutul Național de Statistică confirmă creșterea nivelului de trai al românilor. În martie 2018, puterea de cumpărare a salariaților a fost mai mare cu 10,1%, față de martie 2017.

În același timp, un nou angajament important, asumat de PSD - asigurarea voucherele de vacanță -, a devenit realitate.

Acordarea și utilizarea voucherelor de vacanță reprezintă un sprijin extraordinar pentru turismul românesc, dar și un beneficiu pentru milioane de angajați. Valoarea totală a voucherelor de vacanță pentru 2018, care pot fi în format tipărit, electronic sau pe un card special, este de 400 de milioane de euro.

În cifre, Programul "vouchere de vacanță" înseamnă: beneficiari direcți - 1.200.000 de angajați din sistemul de stat; beneficiari afiliați - peste 10.000 de locații și unități turistice din toată țara - hoteluri, restaurante, unități de tratament balnear, pensiuni, chiar și persoane fizice autorizate care s-au înregistrat ca prestatori de servicii turistice și s-au afiliat.

Valoarea brută a unui voucher, care are valabilitate un an, este în valoare de 1.450 lei brut. Voucherele de vacanță nu pot fi tranzacționate și nici nu pot fi vândute. Acestea sunt nominale, pentru că reprezintă un beneficiu pentru fiecare angajat. Fiecare voucher de vacanță se impozitează doar cu 10%, așa cum se impozitează orice tip de venit. Acesta reprezintă un beneficiu în plus și este normal să fie impozabil. La valoarea voucherului de vacanță nu se aplică contribuții sociale. Pentru fiecare angajat care-l primește este ca o bonificație specială, menită să-i permită și să îi faciliteze un sejur turistic în România.

Voucherele de vacanță reprezintă o măsură care conturează poziția PSD față de salariați, nu doar prin majorări de salarii, ci și prin îmbunătățirea, în general, a vieții celor care muncesc și contribuie la dezvoltarea țării.

Vă mulțumesc.

Deputat al PSD, Botoșani, Mihaela Huncă.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mai am șapte minute.

 
  Maricela Cobuz - declarație politică intitulată Lipsa identității îngrădește accesul la educație și servicii medicale;

Doamna Cobuz, domnul Șovăială și cu doamna Ciofu. Și încheiem aici, ca să știți.

   

Doamna Maricela Cobuz:

Bună dimineața!

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Declarația mea se intitulează "Lipsa identității îngrădește accesul la educație și servicii medicale".

Anual, în România, sunt abandonați în maternități sau spitale de pediatrie copii care nu au identitate. Conform datelor unui studiu efectuat de către UNICEF, aproximativ 60% din nou-născuții abandonați în maternitate nu aveau identitate. Există, de asemenea, un procent de 10% dintre minorii aflați în centrele de plasament care nu au un certificat de naștere.

În prezent, conform statisticilor, în România sunt peste 7.300 de persoane care nu au CNP; cei mai mulți sunt copii cu vârsta cuprinsă între 30 de zile și un an. Peste 160 de mii de români nu au carte de identitate, aceștia având un certificat de naștere și CNP, dar nu au mers să-și facă și acest document.

Principala cauză care a generat această situație o reprezintă lipsa identității părinților sau a mamei. Există numeroase cazuri în țară în care copiii nu pot primi o identitate, din cauza faptului că mamele care nasc nu au, la rândul lor, documente de identitate. În România trăiesc mii de adulți care nu sunt înregistrați în registrele evidenței populației.

România este semnatară a Convenției Drepturilor Copilului, prin care se stipulează, la art. 7, că "Orice copil trebuie înregistrat imediat după naștere".

De asemenea, în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului este menționat faptul că dacă un copil este lipsit, în mod ilegal, de elemente constitutive ale identității sale, instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să ia de urgență toate măsurile necesare, în vederea stabilirii identității acestora.

Neidentificarea copiilor și creșterea acestora în comunități aflate fără acte de identitate duce la creșterea nivelului de sărăcie, la analfabetism, expunerea la abuz, violență, trafic de persoane.

În prezent, în Parlamentul României se lucrează la o propunere legislativă care să vină în sprijinul persoanelor aflate fără acte de identitate, pentru a-i integra cât mai rapid în societate. Prin această lege se va asigura obligativitatea accesului la serviciile medicale și la cele educative.

Constituția României garantează egalitatea și universalitatea drepturilor și libertăților cetățenilor, dreptul la ocrotirea sănătății și la o educație gratuită și obligatorie.

Ca medic pediatru și membru în Comisia pentru sănătate și familie, voi acorda o atenție specială acestor aspecte, astfel în România, țară membră a Uniunii Europene, să nu mai existe persoane fără acte de identitate.

Vă mulțumesc.

Deputat al PSD Suceava, doctor Cobuz Maricela.

 
  Constantin Șovăială - declarație politică cu tema: Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate cred că românii sunt cobaii lor!;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Șovăială.

   

Domnul Constantin Șovăială:

Declarația politică poartă denumirea "Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate cred că românii sunt cobaii lor!".

Sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru care de la bugetul de stat s-au plătit în total peste 180 de milioane de euro, pică din ce în ce mai des, afectând viața pacienților și punându-i în mare dificultate pe medici.

Care sunt motivele pentru care ne confruntăm cu aceste probleme?

Contractele pentru mentenanța bazelor de date "Oracle" ale componentelor PIAS au expirat, iar CNAS nu a reușit să se organizeze de așa natură încât noi contracte să intre cât mai repede în vigoare.

Totodată, cei care au onorat vechile contracte refuză să lucreze în continuare fără să fie plătiți și pentru că CNAS are unele restanțe de plată către furnizori. Amuzant este faptul că în ziua în care s-a inaugurat acest sistem, compania care implementase cardurile dăduse deja faliment.

Reprezentanții CNAS trebuie să plătească, având în vedere că de 10 zile afirmă că lucrurile merg foarte bine, când de fapt totul este pe invers. Ce fac aceștia?!

Ne mint fără vreo jenă, iar ministrul sănătății nu ia nicio măsură pentru a opri această batjocoră la adresa bolnavilor.

În momentul de față este pusă sub semnul întrebării corectitudinea informațiilor stocate în sistem; nu este sigur că, odată introdus cardul, datele care apar sunt cele reale.

Trebuie luate urgent cele mai bune soluții, pentru că fiecare zi de amânare a implementării unor măsuri înseamnă pierderea în ritm accelerat a datelor.

Sincopele și incidentele s-au înmulțit, iar rezolvarea lor s-a încercat cu ajutorul unor IT-iști din afara Casei, în lipsa unui contract cu o firmă specializată, lucru ce dăunează grav sistemului de sănătate.

Intervenția a degradat sistemul, în loc să-l optimizeze, așa cum sperau cei de la CNAS, iar în acest moment există riscul să se piardă toate datele, însă nimeni nu spune despre acest lucru. Ascundem mizeria sub preș pentru a nu afla opinia publică de incompetența Guvernului.

Deși nu există mentenanța sistemului, iar datele din sistem sunt incoerente, în acest moment nu există încă un anunț pentru licitație, iar procedura până la atribuire, la care să se ia în calcul și eventualele contestații, nu se știe cât poate să dureze. După calculele specialiștilor, poate dura și 8-9 luni. Asta înseamnă că vor suferi atât furnizorii de servicii medicale, care vor trebui să deconteze erorile sistemului, cât și pacienții, care au nevoie de consultații și medicamente.

Mulțumesc.

Constantin Șovăială, deputat al PNL.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
  Tamara-Dorina Ciofu - declarație politică: Politica președintelui Iohannis, orientată spre conflict și dezbinare, este în contradicție cu dorința românilor care au votat în 2016 pentru un program de guvernare orientat spre cetățean;

Doamna Ciofu și încheiem.

   

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Obiectul declarației politice: "Politica președintelui Iohannis, orientată spre conflict și dezbinare, este în contradicție cu dorința românilor care au votat în 2016 pentru un program de guvernare orientat spre cetățean".

Fac apel la domnul președinte Klaus Iohannis să adopte o conduită decentă în dezbaterea publică a problemelor de politică internă și externă, mai ales în acest an, când toți românii sărbătoresc Centenarul Marii Uniri.

Românii care își doresc schimbarea clasei politice au votat în decembrie 2016 exact împotriva acestui comportament necivilizat, arogant și agresiv pe care l-a manifestat președintele față de PSD și actuala Coaliție de guvernare, atunci când a certat premierul pentru vizita din Israel și i-a solicitat demisia. La toate aceste provocări violente și jignitoare, noi, cei de la PSD, nu vom răspunde. Cred că această politică a domnului Iohannis, orientată spre conflict și dezbinare, mai degrabă nu face bine țării noastre.

În acest moment avem nevoie să fim deschiși la problemele cetățenilor și la soluționarea lucrurilor care îi interesează în mare parte pe români: creșterea nivelului veniturilor, realizarea de investiții, reducerea birocrației și poziționarea țării noastre în rândul celor mai dezvoltate state din Uniunea Europeană.

În ceea ce privește vizita premierului în Israel, vreau să vă spun că România are parteneriate strategice atât cu Israel, cât și cu Statele Unite. Ambele state au făcut pași importanți în această direcție și este important ca România să-și respecte angajamentele față de partenerii strategici. Este greu de înțeles poziția președintelui Iohannis, care se poziționează în opoziție cu Statele Unite ale Americii și cu Israelul.

Nimeni nu contestă prerogativele președintelui în politica externă, dar nici președintele nu ar trebui să conteste competența Guvernului în privința mutării sediului unei ambasade. Premierul a dorit dialog, dar președintele, prin atitudinea sa nervoasă și jignitoare, a temporizat această întrevedere.

Doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a avut întotdeauna deschidere în relația cu președintele României și a dovedit constant acest lucru, deplină disponibilitate pentru dialog și cooperare instituțională. S-a întâlnit cu președintele ori de câte ori a fost necesar, cu toată buna-credință. Faptele arată, însă, că la buna-credință a premierului, președintele a răspuns cu manevre joase, politicianiste.

Dincolo de informarea directă, este o evidență, toată lumea a aflat din mass-media că prim-ministrul român urmează să facă o vizită oficială în Israel, ca răspuns la invitația premierului Netanyahu.

Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă nu s-au dus în Israel să se întâlnească cu evreii, ci cu israelienii. În afară de evrei, în Israel trăiesc, cu cetățenia țării respective, 1,7 milioane de arabi israelieni și 300.000 de creștini, printre care sunt și foarte mulți cetățeni de origine română.

Guvernul a arătat însă că înțelege acest lucru, complexitatea și implicațiile unei astfel de decizii și a demarat procesul de consultări cu toți factorii responsabili. A spune că tu ești președintele republicii și că tu decizi, cum vrei, în această problemă, dovedește, încă odată, viziunea îngustă, de politică externă, a președintelui Iohannis.

Tamara Ciofu, deputat al PSD de Botoșani.

 
     

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Încheiem ședința consacrată declarațiilor.

În cinci minute începem ședința de dezbateri.

 
     

(Următoarele declarații politice și intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
    Angelica Fădor - despre sistemul de probațiune;

Doamna Angelica Fădor:

Astăzi voi expune problemele cu care se confruntă personalul din sistemul de probațiune.

Consilierul de probațiune necesită o pregătire multidisciplinară exclusiv universitară și criteriile de selecție a consilierilor de probațiune sunt subsecvente unei singure categorii profesionale din sistem, aceea a magistraților. În raport cu celelalte categorii de personal din Ministerul Justiției, consilierul de probațiune are un contact direct cu persoane inculpate sau condamnate penal, precum și cu instituțiile din comunitate implicate în executarea sancțiunilor neprivative. Raportat la problematica interacțiunii sociale, sunt de subliniat riscurile pe care aceste interacțiuni/contacte directe de tipul față în față, fie la sediul serviciului de probațiune, fie la locuința persoanei supravegheate, le presupun atât în ceea ce privește sănătatea fizică și psihică, cât și în ceea ce privește integritatea corporală, știut fiind faptul că în evidența consilierilor de probațiune se află persoane diagnosticate cu tuberculoză, hepatita B, hepatita C sau alte boli infecto-contagioase, persoane dependente de alcool/droguri ori persoane cu potențial crescut de agresivitate.

Ca atare, în absența sistemului de probațiune și a eforturilor susținute întreprinse de consilierii de probațiune, pentru a gestiona și supraveghea un număr atât de mare de cazuri, multe dintre cele 90.546 de persoane supravegheate ar fi ajuns în mediul penitenciar, sporind astfel aglomerarea din unitățile de detenție și grevând bugetul de stat.

De asemenea, este de precizat că un număr semnificativ dintre persoanele supravegheate de consilierii de probațiune sunt orientați sau motivați de aceștia din urmă să își consolideze inclusiv situația profesională, fiind astfel integrați în muncă, una dintre consecințele astfel generate fiind impactul pozitiv în ceea ce privește plata contribuțiilor la stat - impozite, taxe, cotizații la sistemul de pensii, sănătate, asigurări sociale etc.

Astfel, sistemul de probațiune a fost înființat ca alternativă la pedeapsa închisorii cu executare efectivă și este de menționat aportul său în ceea ce privește reducerea costurilor sociale legate de cheltuielile efectuate cu încarcerarea persoanelor condamnate penal. Raportat la atribuțiile și la responsabilitățile de serviciu, personalul de probațiune este expus unei supraîncărcări de sarcini, având în vedere orientarea instanțelor de judecată către sancționarea cu măsuri alternative închisorii a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cea mai mare parte a acestora fiind dată în competența consilierilor de probațiune care supraveghează minori și majori față de care instanța de judecată a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei închisorii, amânarea aplicării pedepsei închisorii, măsuri educative neprivative de libertate sau liberarea condiționată din penitenciar.

De menționat este faptul că, în urma noilor atribuții conferite de legislația penală, Noul Cod penal - Legea nr. 286/2009, Legea nr. 253/2013, Legea nr. 252/2013 -, sistemul de probațiune funcționează în deficit de resurse umane și materiale - spații insuficiente, neiluminate, inadecvat poziționate, lipsa asigurării pazei etc. - și va funcționa în acest mod și în perioada următoare, chiar și cu noile ajustări de personal, 187 de posturi fiind scoase la concurs național anul trecut.

Astfel, multitudinea responsabilităților și volumul mare de muncă au creat o presiune foarte mare asupra consilierilor de probațiune, generând o uzură fizică și psihică accentuată, resimțită tot mai mult în sistem, cu implicații nefaste în plan personal, dar și asupra rolului important pe care aceștia îl au în sistemul de justiție. În aceste condiții, sistemul de probațiune se vede așezat pe o poziție de inferioritate în sistemul de justiție, în totală contradicție cu aportul său la eficiența sancțiunii penale neprivative de libertate și cu poziția pe care această activitate o are în viziunea justiției europene.

Având în vedere problemele expuse cu care se confruntă consilierii de probațiune, este absolut necesară implicarea Ministerului de Justiție în promovarea sistemului de probațiune si a măsurilor alternative pe care acest sistem le gestionează/ supraveghează, astfel: prin creșterea numărului personalului raportat la complexitatea atribuțiilor și la numărul mare de persoane aflate în evidentă, respectiv angajarea de noi consilieri; crearea unor condiții adecvate de muncă - spații insuficiente, neiluminate, inadecvat poziționate, lipsa pazei etc.; adoptarea unui nou statut al consilierilor de probațiune, în acord cu poziția în sistemul penal de justiție și cu atribuțiile sporite conferite.

    Bende Sándor - declarație politică având ca subiect sectorul energetic;

Domnul Bende Sándor:

Accesul la energie electrică și la cel puțin o sursă de încălzire a locuinței pentru absolut fiecare cetățean al României ar putea face parte din drepturile fundamentale, dacă este să interpretăm în acești termeni prevederile alin. (1) al art. 47 din Constituție referitor la nivelul de trai - "(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent".

Și ce ar trebui să facă statul?

Programul de guvernare din ianuarie 2017 prevede la Capitolul "Politici în domeniul energiei" înființarea de sisteme noi de distribuție de gaze și de energie electrică în localitățile care nu dispun de alimentare cu astfel de utilități, suma estimată pentru astfel de investiții fiind stabilită la 50 milioane de euro anual.

În Programul de guvernare revizuit în ianuarie 2018, este revizuit și acest obiectiv, suma dispare, la fel și energia electrică, rămâne în mod expres doar ca în cadrul Planului Național de Dezvoltare a Rețelelor de Distribuție de gaze naturale populația și agenții economici să fie conectați, cu noutatea descentralizării deciziei și competenței concesionării, de la minister la autoritățile publice locale. De asemenea, în contextul asigurării securității energetice naționale, se afirmă faptul că autorităților publice locale le revine un rol cheie în procesul de tranziție al sectorului energetic, precum și cel de redesenare a politicilor energetice la nivel național.

Și totuși, când se pune problema punerii în practică a acestor obiective, apar controversele. Uniunea Europeană deja pune problema altfel. Dezbaterile la nivelul decizional se axează pe noțiuni cum ar fi descentralizarea pieței energiei, transformarea consumatorului în producător, astfel încât acesta nu numai că devine autonom din punctul de vedere al asigurării consumului propriu, ci introduce în sistem energie, devenind producător-vânzător. În acest peisaj de interconexiune, dezbaterile din țară sunt anacronice, defazate atât tehnologic - vorbim despre cârpirea rețelelor construite în anii ’60 și ’70 - cât și conceptual. De ce pare mereu că despre ce vrea Europa și vorbește, noi aflăm după un cincinal și implementăm după un deceniu, când societatea și așteptările ei, tehnologia și peisajul economic s-au transformat iarăși total?

Poate ar fi cazul să ne redesenăm rețelele naționale, să regândim modul în care acestea, în urma unei cooperări pe baze sănătoase, ajung să hrănească economia și să dezvolte comunitățile în contextul mai larg al pieței unice europene. Ca variantă, am putea să luăm în calcul înființarea de rețele regionale și locale, ca blocuri de bază ale construcției sistemului național. Scopul primordial este să asigurăm prosperitate și, implicit, respectarea art. 47 din Constituție, ceea ce înseamnă proiectarea și implementarea unei piețe în care toți actorii joacă după aceleași reguli de transparență, echitate și competență. Poate astfel vor putea fi mulțumiți și consumatorul, atât cel casnic, cât și cel industrial, dar și agenții economici din sistemul energetic.

    Bogdan-Iulian Huțucă - declarație politică intitulată PNL propune abrogarea Legii privind plata defalcată a TVA;

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

"PNL propune abrogarea Legii privind plata defalcată a TVA"

Am inițiat și am depus recent în Parlament, spre dezbatere și adoptare, împreună cu mai mulți colegi parlamentari liberali, Propunerea legislativă pentru abrogarea Legii nr. 275 din 27 decembrie 2017 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA.

Considerăm acest demers absolut necesar și foarte justificat, având în vedere faptul că efectele pozitive pe care Guvernul PSD-ALDE le-a invocat atunci când a inițiat această controversată ordonanță nu au avut rezultatul scontat, ci, dimpotrivă, plata defalcată a TVA nu a făcut altceva decât să bulverseze întreg mediul de afaceri, și așa destul de greu încercat de toate celelalte modificări ale Codului Fiscal întreprinse în ultima perioadă de guvernanții PSD-ALDE.

Demersul PNL este cu atât mai mult unul justificat, cu cât, după cum arată datele statistice oficiale, măsura de plată defalcată a TVA nu a condus la o creștere vizibilă a gradului de colectare a TVA și nici la o mai mare eficiență în privința combaterii evaziunii determinate de existența unor diferențe semnificative între TVA încasată la bugetul de stat și cea declarată în conturi.

Astfel, după implementarea acestui sistem, începând cu 1 ianuarie 2018, situația nu s-a modificat în mod semnificativ cu privire la creșterea remarcabilă a numărului persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA. Adică persoanele impozabile înrolate automat în sistem sunt la fel de puține, aproximativ 18.000, din care, din păcate, circa 12.000 sunt agenți economici aflați în insolvență.

Mai mult decât atât, impactul bugetar al acestei măsuri inventate de guvernarea PSD-ALDE nu este unul relevant, creșterea promisă în acest sens a încasărilor din TVA nefiind una semnificativă, care să aducă beneficii reale bugetului. După primele două luni ale anului curent, statistica ne demonstrează că veniturile din TVA au crescut cu numai 7,8% față de perioada similară a anului 2017 și nu cu peste 16%, așa cum a preconizat Guvernul domnului Dragnea atunci când a încercat să justifice luarea unei astfel de măsuri greoaie din multe puncte de vedere.

PNL consideră că prin astfel de măsuri, cum este plata defalcată a TVA, se amplifică în mod excesiv birocrația și afectează în mod nejustificat costurile agenților economici de bună-credință, dar și activitatea ANAF, care suferă oricum de un deficit important de personal.

Având în vedere toate aceste considerente, PNL propune abrogarea Legii nr. 275/2017 pentru aprobarea O.G. nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA și îi invită pe toți colegii parlamentari, și pe cei din opoziție și pe cei de la putere, să voteze această propunere, având în vedere că mediul privat, adică motorul economiei românești, are nevoie ca de aer de stimulente importante și facilități fiscale reale, precum și de predictibilitate pe termen mediu și lung, pentru a avea rezultate din ce în ce mai bune, care să fie în măsură să susțină într-adevăr economia.

    Marius-Constantin Budăi - declarație politică cu titlul Guvernul a soluționat criza salariilor din sănătate și a majorat veniturile medicilor și profesorilor;

Domnul Marius-Constantin Budăi:

"Guvernul a soluționat criza salariilor din sănătate și a majorat veniturile medicilor și profesorilor"

În urma Acordului semnat între Guvern și sindicate, niciun salariat din sistemul de sănătate nu va avea venituri nete mai mici decât cele din luna februarie 2018. Practic toți salariații din sănătate vor avea venituri nete mai mari decât cele din momentul venirii PSD la guvernare.

În urma negocierilor cu sindicatele, actuala coaliție PSD-ALDE a identificat soluții, astfel încât toți angajații din sănătate să încaseze aceleași sume de bani în fiecare lună, cel puțin la nivelul anterior lunii martie 2018 și în mod cert mai mari față de luna ianuarie 2017.

Gărzile medicilor nu vor mai intra în calculul pentru stabilirea plafonului pentru sporuri de 30% din cheltuielile totale de personal.

Nu va scădea niciun prag minim de sporuri prevăzut în Regulamentul de sporuri pentru toate categoriile de personal.

Totodată, s-a prevăzut posibilitatea ca pentru spitalele de mono-specialitate și ambulanță să se poată depăși plafonul de sporuri de 30%.

Modificările stabilite cu sindicatele nu intervin asupra grilei de coeficienți și în ierarhia funcțiilor stabilite în Legea salarizării unitare. Aceste aspecte nu sunt negociabile, iar sindicatele au înțeles acest lucru. Toate prevederile agreate între sindicate și Guvern se vor aplica asupra veniturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018.

Salariile din sănătate și din educație au avut cea mai mare creștere din sectorul bugetar. Banii pentru aceste creșteri nu trebuie considerați ca fiind cheltuieli exagerate, așa cum a declarat președintele Iohannis, ci investiții în oameni.

Cele mai mari creșteri din sectorul bugetar au avut loc în sectorul de sănătate, unde salariile din luna martie 2018 sunt mai mari cu 22,3% față de luna februarie 2018. Pe locul doi s-au situat salariile din educație, unde creșterea a fost cu 18,4%. Aceste date raportate de Institutul Național de Statistică arată că PSD și-a respectat una dintre cele mai importante promisiuni din campania electorală, respectiv creșterea salariilor din România și tratarea sănătății și a educației, ca domenii prioritare.

Majorările de salarii din domeniul Sănătății și din cel al educației nu pot fi catalogate ca fiind cheltuieli populiste, așa cum le-au catalogat colegii de la PNL. Aceste majorări erau necesare și au un impact direct în ocrotirea vieții și a sănătății și pentru formarea generațiilor viitoare.

    Cristina Burciu - declarație politică intitulată Realitățile economice demonstrează eficiența guvernamentală în folosul românilor!;

Doamna Cristina Burciu:

"Realitățile economice demonstrează eficiența guvernamentală în folosul românilor!"

Programul de guvernare al PSD-ALDE este în parametri normali, iar atât datele economice, cât și cele legate de nivelul de trai al românilor demonstrează acest lucru. Guvernul nostru își va respecta Programul de guvernare, iar efectele benefice de până acum sunt incontestabile. România are o creștere economică serioasă, fapt elogiat și de experții financiari europeni, iar colectarea veniturilor la buget, de asemenea, este în creștere.

Dincolo de anumite ieșiri publice politicianiste și populiste, faptele vorbesc mai elocvent decât orice altceva, iar informațiile referitoare la starea economiei naționale după primul trimestru din acest an sunt categorice.

Veniturile totale ale bugetului au crescut cu 11,5 % față de anul trecut. Cele mai mari creșteri provin din rata absorbției fondurilor europene, unde înregistrăm un plus de 43,7%. În primele trei luni ale acestui an, în România au intrat efectiv 4,2 miliarde de lei, aproximativ 900 de milioane de euro, plăți de la Uniunea Europeană. De asemenea, impozitele pe venit, profitul și câștigurile din capital au crescut cu 52%, iar contribuțiile la asigurări au crescut cu 31,1%. Cheltuielile totale sunt mai mari cu 22% față de anul trecut, un rezultat firesc al creșterilor de salarii, dar și al investițiilor. Deficitul bugetar este de 0,18% din PIB, după primele trei luni ale anului, ținta de deficit fiind de 3% la finalul lui 2018.

Până acum, România a avut cea mai mare creștere a producției industriale din Uniunea Europeană, cu o majorare de 14,2%. Exporturile au fost mai mari cu 11,6% și au ajuns la 11 miliarde de euro, în primele trei luni, iar investițiile au crescut cu 288% în primul trimestru, până la 4,9 miliarde de lei, de la 1,7 miliarde de euro anul trecut. Datoria externă guvernamentală a scăzut la 34,2% din PIB, România fiind în topul primelor cinci state din Uniune cu cea mai mică datorie guvernamentală. Puterea reală de cumpărare a crescut cu 5% în primele trei luni ale anului, iar șomajul a ajuns la cel mai redus nivel din 1990 încoace, fiind 3,94%. Nu în ultimul rând, numărul salariaților a ajuns la un nivel record, peste 6,3 milioane înregistrați oficial.

V-am prezentat doar o parte a realităților economiei românești, bazate pe cifre și pe adevăr! Desigur, aceste realizări sunt deranjante pentru anumite persoane aflate în scădere galopantă de popularitate politică, însă ceea ce contează pentru Guvernul nostru este, în principal, punerea în aplicare a Programului de guvernare, în folosul bunăstării românilor.

    Cornel-Mircea Sămărtinean - declarație politică având ca temă «PSD-izarea» instituțiilor statului român;

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"«PSD-izarea» instituțiilor statului român"

La aproape doi ani de la preluarea puterii de PSD-ALDE, România se află într-un dezastru economic și social cu repercusiuni grave asupra viitorului său. Instituțiile democratice trebuie să garanteze funcționarea normală a statului de drept și de aceea consider că asigurarea fără drept de apel a stabilității și democrației este o chestiune fundamentală pentru România și pentru fiecare cetățean și nu poate fi pusă în pericol din rațiuni și ambiții politice. Pe zi ce trece, în ritm accelerat, guvernarea PSD-ALDE distruge echilibrul dintre mecanismele de funcționare ale instituțiilor statului printr-un proces foarte bine pus la punct, un proces de PSD-izare. Încă de la preluarea guvernării în decembrie 2016, Guvernul PSD-ALDE a încercat și, în unele cazuri a și reușit PSD-izarea unor instituții democratice - ASF, CNA, SRTV, SRR, Curtea de Conturi - instituții care ar fi trebuit să rămână independente și imparțiale, pentru că de ele depinde funcționarea statului de drept. Aceste instituții au fiecare o miză importantă. De exemplu, BNR are un rol important în plan financiar, Curtea de Conturi controlează cheltuirea banilor publici, iar SRR și SRTV asigură mediatizarea politică în perioada campaniilor electorale.

Constatăm din nou în aceste zile că PSD-izarea instituțiilor de stat subordonate Parlamentului României a devenit un nou prilej pentru întărirea controlului exercitat de PSD și aliații săi, deoarece la capitolul nerealizări se înscrie încă Banca Națională a României, fapt confirmat de modalitatea în care, în prezent, PSD-ALDE comunică și relaționează cu BNR. Din păcate, pentru prima dată după foarte mulți ani, pentru a nu mai crea sensibilități actualei guvernări, BNR a comis o greșeală, prin scoaterea din comunicatul dat inițial, a pasajului referitor la impactul politicii fiscal-bugetare asupra nivelului prețurilor. În comunicatul prezentat public ulterior, nu se mai găsește un cuvânt despre impactul fiscal. Orice economist știe că politica fiscal-bugetară nu este neutră într-o economie. Din contră, are efecte directe asupra condițiilor din economie și a prețurilor. Guvernul PSD-ALDE a decis să ceară unei instituții independente, cum este Banca Națională a României, să ascundă realitatea. A decis să intervină politic în politica monetară a statului român, intervenție brutală care ne îndepărtează de statutul de țară membră a Uniunii Europene și, implicit, de zona euro.

Pentru că nu are noțiuni economice de bază, Guvernul Dăncilă nu știe că acesta este unul dintre rolurile unei bănci centrale independente și anume, acela de a avertiza asupra pericolelor pe care le observă în ceea ce privește stabilitatea prețurilor. Scrisoarea adresată Băncii Naționale a României este dovada principală a intervenției directe a politicului în politica monetară a statului român, fiind pentru prima dată în istoria post-decembristă a României când politicul intervine direct, amenințând astfel independența politicii monetare.

Strategia economică a Guvernului Dăncilă este caracterizată de lipsa de expertiză în înțelegerea problemelor și nevoilor economiei reale, de o politică fiscală haotică, incoerentă, lipsită de orice minimă predictibilitate, ostilă mediului de afaceri și economiei în general. Aplicarea în continuare a politicii de supraimpozitare și de tăiere a investițiilor va împinge România cu siguranță spre un dezastru economic și bugetar, cu consecințe grave asupra mediului de afaceri și asupra nivelului de trai al românilor. Actuala coaliție aflată la guvernare nu are un plan de acțiune privind dezvoltarea României, pentru redresarea economiei și pentru crearea de locuri de muncă.

Guvernul PSD-ALDE nu pare deloc îngrijorat de degradarea continuă a mediului economic și social din România, de scăderea dramatică a investițiilor și diminuarea semnificativă a puterii de cumpărare. Astăzi, România aleargă cu viteză din ce în ce mai mare spre etatism veritabil. Drumul pe care ne duce această guvernare este un drum către servitute. Este un drum spre o economie cu inflație galopantă, dobânzi mari, falimente ale companiilor mici și mijlocii, șomaj și aparat public supradimensionat. Iar pentru a putea menține acest aparat supradimensionat, guvernanții au suprareglementat economia, au crescut taxele, impozitele, accizele, amenzile și vor face tot posibilul pentru a stoarce și ultimul leu de la sectorul privat.

Guvernarea PSD-ALDE nu se lasă până nu ne arată în fiecare zi cât sunt de nepregătiți profesional. Zilnic guvernarea PSD-ALDE ne demonstrează că economia de piață este un concept paralel pentru ei. Mai nou, ne arată că și politica monetară este o noțiune străină pentru ei, deși de 28 de ani votează rapoarte anuale ale Băncii Naționale a României prezentate în Parlamentul României.

Programul de guvernare al PSD-ALDE a afectat grav economia României, cu efecte pe termen mediu și lung. Fără un plan economic coerent și cu politici fiscale greșite, coaliția PSD-ALDE duce România în sărăcie. Populismul lor costă scump, iar românii, fiind prea săraci, s-au săturat să plătească prețul acestei guvernări. Românii nu vor să trăiască și în următorii ani în cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. Coaliția PSD-ALDE trebuie să-și asume eșecul acestei guvernări, să-și achite nota de plată și să plece de la guvernare.

    Corneliu Olar - declarație politică Tinerii români continuă să plece din țară!;

Domnul Corneliu Olar:

"Tinerii români continuă să plece din țară!"

Guvernul PSD-ALDE nu dă vreun motiv tinerilor români să rămână în țară! Dacă până acum peste 4 milioane de tineri au părăsit deja țara ca să muncească peste hotare și să contribuie la prosperitatea altor țări, guvernarea defectuoasă PSD-ALDE nu le dă vreo speranță că lucrurile se vor schimba în bine. Astăzi, în mai 2018, unul din doi tineri care termină o școală în România își face bagajele să plece în străinătate.

Haideți să vedem ce au adus Guvernele domnului Dragnea pentru tânărul român!

PSD-ALDE a adus rate mai mari la dobânzile bancare, adică stingerea speranțelor că tinerii ar putea să-și mai cumpere un apartament sau o casă modestă. PSD-ALDE a adus salarii mai mari doar pe hârtie și numai unor bugetari, însă, în același timp, PSD-ALDE a adus prețuri și mai mari la facturi și la produsele de bază. Să nu ne mirăm că atunci când vin românii în țară, prin vacanțe, se sperie de cât de scumpă este viața în România, comparativ cu statele dezvoltate din Uniunea Europeană. Locuri de muncă noi nu s-au creat mai deloc în economia reală, ci doar prin administrațiile publice locale foarte bogate, care au avut bani să mai angajeze funcționari. Îmi pare rău că, atunci când vorbește despre piața muncii, doamna Vasilescu se laudă că Domnia Sa a creat 100.000 de locuri de muncă, fără să spună că numărul mai mare de contracte de muncă nu înseamnă mai mulți oameni angajați. Apoi, contractele noi de muncă înregistrate în ultimii ani s-au încheiat pe la oraș, prin zonele dezvoltate. În zonele defavorizate, prin Munții Apuseni, prin zonele miniere sau în lumea rurală, tinerii nu au unde să muncească, chiar dacă ar vrea.

Lumea rurală din România suferă de o boală grea. Lucian Blaga spunea că "veșnicia s-a născut la sat". Din păcate, în satul românesc au rămas doar bătrânii, pentru că lor le este greu să mai plece din țară. Mergeți, vă rog, în satele românești și întrebați-i pe cei care cunosc cel mai bine situația din comunitatea rurală. Întrebați-l pe preotul satului și, cu siguranță, va răspunde că la zece mormântări poate că a mai avut și câte o nuntă și foarte rar un botez. Sunt sate în care preoții nu mai știu cum se face un botez, pentru că nu se mai nasc copii. Spusele mele se văd și în datele INS de săptămâna trecută, când statistica ne-a spus că în luna martie s-au născut 13.685 de copii și s-au înregistrat 25.239 de decese.

Eu știu că și domnul Dragnea are copii și ar dori să fie cât mai curând bunic. Oare nu se gândește la faptul că nu toți tinerii din România sunt așa de norocoși cum sunt copiii săi? Ce a făcut PSD-ALDE să țină tinerii acasă, în țara lor? Tineri nu au nevoie de vorbe și de promisiuni electorale, ci au nevoie de o casă, de o slujbă bine plătită, să-și poată întreține familia, au nevoie de școli bune pentru copiii lor și de medici care să le îngrijească sănătatea.

    Cristina-Elena Dinu - declarație politică intitulată Ce face PNL când se plictisește? Moțiuni!;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Ce face PNL când se plictisește? Moțiuni!"

Departe de mine gândul de a critica faptul că un partid aflat în opoziție depune o moțiune împotriva unui ministru sau chiar moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Este un exercițiu absolut necesar într-o societate democratică și pe care fiecare partid, la un moment dat, l-a folosit.

Dar când o moțiune vine să critice un ministru care, deși aflat în funcție de 3 luni, reușește să miște lucrurile în sistemul de sănătate mai mult decât alți miniștri în mandate întregi, te întrebi dacă cei care au depus-o știu măcar ce spun.

Mă refer, desigur, la ultima moțiune simplă pe sănătate, depusă de PNL.

Surprinzător este faptul că cei de la PNL sunt supărați că salariile medicilor și ale asistenților medicali au crescut, în condițiile în care multe voci din acest partid se arătau, nu demult, îngrijorate de faptul că ne pleacă medicii din țară, pentru că sunt prost plătiți.

Probabil că supărarea colegilor de la PNL este determinată de faptul că Guvernul PSD-ALDE a reușit să schimbe acest lucru, asigurându-se astfel că în spitalele din România vor rămâne medici care să ne trateze.

Pentru că, stimați liberali, ar trebui să știți că cei mai mulți dintre români nu își pot permite să se trateze în străinătate și atunci avem nevoie de servicii medicale de calitate aici, în România. Și medicii nu tratează doar pacienți ai PSD.

Surprinzător este faptul că, în respectiva moțiune, PNL îi reproșează doamnei ministru modul în care a rezolvat o problemă de aprovizionare a pieței cu medicamente, apărută, după cum știți, pe vremea când la conducerea Ministerului Sănătății se afla un ministru tehnocrat, susținut de PNL.

Da, ministrul Sorina Pintea a rezolvat problema imunoglobulinei într-un timp foarte scurt de la instalarea la Ministerul Sănătății și astăzi pacienții au acest produs pentru a se trata.

Vă amintiți de tratamentul pentru bolnavii de hepatita C? Nu-i vorbă, și pe ei i-au uitat cei din Guvernul tehnocrat, care nu au considerat necesar să asigure continuitatea tratamentelor fără interferon, dar PNL nu a fost deranjat de acest lucru, nu a depus vreo moțiune.

Indiferența unui Guvern ostil românilor - și mă refer la cel tehnocrat - a fost motivul pentru care, timp de 8 luni de la încheierea contractelor cost-volum-rezultat, încheiate tot de un Guvern PSD, pentru a asigura în România terapii de ultimă generație, pacienții nu au avut acces la tratament. Abia după ce guvernarea tehnocrată s-a încheiat, guvernul PSD-ALDE a reluat programul.

Cam așa stau lucrurile, stimați colegi din opoziție! Cine a pus pacientul pe ultimul loc?

Cât privește Legea vaccinării, vă reamintesc faptul că un prim draft al acestui proiect a fost depus la Guvern tot de un ministru PSD, în anul 2015, după care, timp de un an, cât a durat guvernarea tehnocrată, nu s-a mai auzit nimic despre el, a fost neinteresant pentru ei!

Abia anul trecut acest proiect a fost adoptat de un Guvern PSD-ALDE și trimis în Parlament.

Stimați colegi, sănătatea oamenilor este extrem de prețioasă ca să facem din ea o armă politică. Depuneți câte moțiuni vreți atunci când lucrurile nu merg în direcția dorită, dar bazați-le pe realitate, curățați-le de minciuni.

Și încă un lucru, extrem de important. Atunci când sunteți la guvernare, conduceți țara în interesul oamenilor, realizați lucruri bune pentru ei, astfel încât următorul Guvern să nu piardă timp prețios îndreptând greșelile pe care le faceți, fie din nepricepere, fie din interes.

    Ioan Dîrzu - declarație politică cu titlul Începe perioada de acordare a voucherelor de vacanță;

Domnul Ioan Dîrzu:

"Începe perioada de acordare a voucherelor de vacanță"

Un nou angajament important asumat de PSD devine realitate - voucherele de vacanță. Acordarea și utilizarea lor înseamnă un sprijin extraordinar pentru turismul românesc, dar și un beneficiu pentru milioane de angajați din sistemul public care, prin munca pe care o desfășoară zilnic pentru buna funcționare a serviciilor publice, merită acest beneficiu.

În cifre, Programul "vouchere de vacanță" înseamnă:

  • Beneficiari direcți - 1.200.000 de angajați de la stat;
  • Valoarea totală a voucherelor de vacanță acordate în 2018 este aproximativ 400 de milioane de euro;
  • Beneficiari afiliați - peste 10.000 de locații/unități turistice din toată țara - hoteluri, restaurante, unități de tratament balnear, pensiuni, chiar și persoane fizice autorizate care s-au înregistrat ca prestatori de servicii turistice și s-au afiliat;
  • Valoarea brută a voucherelor - 1.450 lei/brut, având valabilitate un an;
  • Voucherele de vacanță pot fi în format print sau electronic, pe un card dedicat.

Voucherele nu pot fi tranzacționate și nu pot fi vândute. Sunt nominale, pentru că reprezintă un beneficiu pentru fiecare angajat în parte.

Fiecare voucher de vacanță se impozitează doar cu 10%, așa cum se impozitează orice tip de venit; reprezintă un beneficiu și este normal să fie impozabil.

La valoarea voucherului de vacanță nu se aplică contribuții sociale. Pentru fiecare angajat care-l primește este ca o bonificație specială, menită să-i permită un sejur turistic în România.

    Dumitru Oprea - declarație politică intitulată Mania grandorii și puterii de care suferă liderii PSD-ALDE;

Domnul Dumitru Oprea:

"Mania grandorii și puterii de care suferă liderii PSD-ALDE"

După ce a pus în operă un pachet de măsuri fiscale care a bulversat economia, în numele unui sacrosant Program de guvernare, acum, Liviu Dragnea, cuprins de o puternică vocație a ctitoriei, dorește să își lase amprenta asupra țării printr-un document intitulat "Strategia de dezvoltare economică și socială pe termen lung «România 2040»". Un asemenea demers, menit să marcheze destinele românilor pentru mulți ani de acum încolo, nu putea fi lăsat pe mâna oricui, așa încât va fi condus de însuși liderul PSD. Toți experții par să fi dat bir cu fugiții din țară, iar viitorul națiunii riscă să depindă de un singur om.

În lipsa oricăror rezultate în actul guvernării, coaliția PSD-ALDE și-a stabilit ca prioritate să genereze, fără întrerupere, maculatură și grafice colorate, prin care să arate cât de bine o va duce românul peste două decenii.

Însă, după cum se știe deja, majoritatea promisiunilor din documentele oficiale ale guvernării nu se regăsesc în realitate, așa cum este cazul școlilor, spitalelor, autostrăzilor, veniturilor crescute ale românilor. Numai atacurile legislative vizând slăbirea sistemului de justiție se concretizează în fiecare zi de guvernare.

Iar dacă cineva are curaj să le arate liderilor PSD-ALDE cum este România reală, au grijă să găsească vinovații - de la simplii cetățeni, care manifestă împotriva Guvernului, și până la americani.

Totuși, motivele eșecurilor pe bandă rulantă în actul guvernării sunt mai mult decât evidente: nepriceperea crasă, lipsa de pregătire a celor care ne conduc, exercitarea discreționară a puterii de o singură persoană, aplicarea consecventă a modelului susținerii baronilor locali ș.a.

Oricâtă propagandă ar face actualii guvernanți, adevărul îi va ajunge întotdeauna din urmă, iar cifrele privind colectarea veniturilor la bugetul de stat sunt doar o frântură din tabloul general.

Există o speranță. Mania grandorii și a puterii, de care suferă liderii PSD-ALDE, va fi curmată mai repede decât aceștia se așteaptă. Românii o vor face în mod pașnic, la vot. Însă vor trece ani buni pentru a repara tot răul făcut sistematic de această guvernare toxică.

    Florica Cherecheș - declarație politică având ca temă Familia - punte cu trecutul și pod spre viitorul nostru;

Doamna Florica Cherecheș:

"Familia - punte cu trecutul și pod spre viitorul nostru"

La 15 mai se sărbătorește Ziua internațională a familiei, o recunoaștere a rolului esențial pe care îl are familia în societate, căreia îi asigură perpetuarea și stabilitatea. Familia alcătuită dintr-un bărbat și o femeie constituie cel mai propice mediu pentru dezvoltarea psihosomatică a copiilor. Dragostea și grija pe care un copil le primește de la părinții săi îi vor da stabilitatea emoțională, identitatea și echilibrul de care are nevoie în viață, îi vor asigura viitorul social și spiritual.

Copilul învață prin imitație, astfel că modul în care părinții se vor raporta la el îi va fi model pentru modul în care el însuși se va raporta la societate. Cel mai mare dar pe care părinții pot să îl ofere copiilor lor este buna înțelegere, armonia și dragostea dintre ei, iar societatea trebuie să asigure sprijinul de care aceștia au nevoie în diferite etape din viață.

Pentru noi, românii, familia nu este un stil de viață, ci este legată fundamental de rolul de părinți. Dacă acest rol esențial nu mai este luat în considerare, familia se reduce la o simplă recunoaștere guvernamentală a afecțiunii dintre doi sau dintre mai mulți cetățeni, iar conceptul de familie este diluat până acolo că nu mai poate fi recunoscut, devenind lipsit de sens.

Această familie este singura relație interumană care asigură mediul propice nașterii, creșterii și educației generațiilor viitoare, care asigură continuitatea poporului român, aflat într-o criză demografică fără precedent. Familia este locul în care valorile și tradițiile românești sunt transferate noilor generații și se bazează pe două criterii: căsătorie și descendență.

În urmă cu peste doi ani, 3 milioane de oameni au semnat pentru demararea procedurilor de revizuire a Constituției României, mai exact, pentru modificarea art. 48 alin. (1) din Constituția României. Inițiativa cetățenească dorește înlocuirea sintagmei "soți" din definiția familiei, astfel încât aceasta să devină - "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor."

Inițiativa celor 3 milioane de cetățeni nu are scopul de a lupta împotriva cuiva, ci de a afirma ceea ce este adevărat și firesc, faptul că familia se constituie prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie, adevăr confirmat și de credința creștină. Proiectul de modificare a Constituției are ca scop protejarea unei valori importante pentru milioane de oameni. Iar în acest caz nu este vorba despre o credință oarecare, ci despre crezul că familia are un rol important în societate, rol în care nu poate fi substituită, acela de a crește generația de mâine.

Cetățenii au așteptat răbdători de prea multă vreme. Este momentul ca și Senatul să-și dea votul pentru Legea de organizare a referendumului, dând românilor ocazia de a-și exprima susținerea pentru valorile familiei.

Haideți să susținem cu toții familiile din România, să construim poduri spre viitor!

    Vasile-Florin Stamatian - declarație politică Stop violenței de orice fel!;

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

"Stop violenței de orice fel!"

Perioadele de tranziție sau dificultate economică sunt de obicei asociate cu multe alte fenomene negative și deloc plăcute, fenomene care nu ne fac deloc mândri. Și vreau să aduc în fața dumneavoastră creșterea alarmantă a violenței, indiferent dacă vorbim despre violența domestică, cea din școli, cea din trafic, de pe stradă, de la locul de muncă sau cea pe care o vedem peste tot în jurul nostru.

Oricât de mult am încerca să găsim explicații asupra întârzierii aderării țării noastre la spațiul Schengen, cred cu putere că pierdem din vedere și unele aspecte care pun sub semnul întrebării eficiența instituțiilor noastre: ineficiență în relația cu cetățeanul - om politic, cu cetățeanul - mamă sau fiică, cu elevul din școlile românești, cu cetățeanul din trafic, dar și cu activitățile de crimă organizată.

Nu în ultimul rând, aduc în fața dumneavoastră și multele infracțiuni de tâlhărie apărute în ultimele luni pe șoselele din România, prin marile și micile orașe. Filiere de furt, de trafic de persoane, tinere sau copii, trafic de stupefiante sau arme reprezintă obiectul de activitate a acestor grupuri infracționale, care în fața neputinței justiției s-au consolidat și mai mult, mai ales după eliberarea din pușcării, eliberare prin acordarea de zile compensatorii dată de stimabilul domn ministru Tudorel Toader.

Violența a existat dintotdeauna nu numai la noi, ci peste tot în lume, dar parcă niciodată la așa intensitate ca cea din ultimii ani, iar astăzi această violență se manifestă și la nivelul clasei politice.

Violența domestică este și rămâne o problemă socială extrem de gravă, care afectează atât victima, cât și familia, la fiecare 30 de secunde o româncă este bătută. Este un fenomen pe care îl întâlnim la tot pasul în România, un fenomen cu care nu ne mândrim și pe care în ultima perioadă autoritățile nu îl mai ignoră, căutând soluții pentru a-l reduce.

În România, violența în școli continuă să fie un fenomen negativ accentuat, chiar dacă s-a încercat și încă se încearcă prin mai multe metode și acțiuni să se înlăture cauzele, dar și efectele sale. Avem o strategie antiviolență la nivelul școlilor? Ce face Ministerul Educației Naționale în acest sens?

Accidentele produse în cadrul traficului rutier figurează printre primele cauze de deces de pe întreg globul pământesc. România se află printre primele țări cu cele mai mari rate de accidente mortale din Uniunea Europeană, alături de Letonia, Lituania, Slovacia. Cum putem stopa acest fenomen?

Comportamentul participanților la trafic reprezintă principala cauza a mortalității. De asemenea, infrastructura de calitate îndoielnică face ca aproape jumătate din numărul românilor să nu se simtă în siguranță în trafic, la care contribuie și educația rutieră deficitară a șoferilor. Ce este de făcut?

Cum pot românii să se simtă în siguranță, într-o țară în care infractorii fac legea, în care Ministerul Afacerilor Interne nu se trezește să vadă realitățile existente? Românii erau oameni pașnici, veseli și uniți, iar astăzi, după 28 de ani de democrație, în anul marelui Centenar, să reflectăm puțin și să devenim uniți și mai buni!

    Florinel Stancu - declarație politică cu titlul Poluarea râurilor pune în pericol siguranța energetică națională;

Domnul Florinel Stancu:

"Poluarea râurilor pune în pericol siguranța energetică națională"

Aruncarea deșeurilor în cursurile de apă, mai ales în cele unde există centrale hidroenergetice, reprezintă una din cele mai importante probleme pentru Sistemul Energetic Național. După ce am citit, în ultima perioadă, un comunicat emis de Hidroelectrica, în care se sublinia că "Topirea zăpezilor și ploile din această primăvară au antrenat deșeurile aruncate de riverani și de turiști pe malurile râului Bistrița și a afluenților acestora, iar compania face eforturi uriașe pentru ecologizarea lacului și pentru reducerea cantităților de deșeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât și pentru randamentul hidroagregatelor și pentru care s-au cheltuit sume fabuloase de bani...", îmi dau seama că unii cetățeni din această țară pun în pericol, inconștient, siguranța națională, fără să pățească nimic.

Situația în cauză nu se întâlnește doar pe malurile Râului Bistrița, ci în mai toate lacurile de acumulare de pe teritoriul României. Acestea sunt invadate de resturi din gospodăriile populației, deșeuri de la exploatările forestiere, PET-uri, anvelope uzate, pungi de plastic. Toate sunt aduse de afluenți în zona camerelor de încărcare și a prizelor de apă ale hidrocentralelor pe care, în cel mai bun caz, le înfundă. Restabilirea lor suportă sume importante de bani, pe care statul român le-ar putea cheltui pentru investiții sau orice altceva mai important.

Solicit public Administrației Naționale "Apele Române" și Gărzii Naționale de Mediu să-și exercite prerogativele legale, pentru a determina poluatorii să se conformeze legislației de mediu în vigoare și pentru a-i obliga să repare efectele poluării produse. Este necesar ca Administrația Națională "Apele Române" să sporească controalele și să amendeze drastic, eventual în mod repetat, pe toți cei care nu înțeleg că a trăi într-o comunitate înseamnă să respecți niște reguli și să te comporți responsabil.

Mă adresez cetățenilor acestei țări, cu mesajul că a venit timpul să demonstrăm că iubim România, nu doar să declarăm că ne place sau nu ne place de ea. A venit timpul să demonstrăm că suntem în stare să o prețuim, nu doar să o populăm. Comportamentul iresponsabil lovește, în primul rând, în noi. Trebuie să fim îngrijorați de impactul plasticului asupra mediului și asupra sănătății. Masele plastice ajung în râuri, în mări și în oceane. În consecință, mor păsări, cantități uriașe de pești consumă pungi de plastic și mor.

Deșeurile aruncate unde nu trebuie ajung în apa pe care o bem, în mâncarea pe care o consumăm și, fără exagerare, chiar în corpurile noastre. Toate aceste lucruri nu sunt suficiente să ne facă mai responsabili? Dacă nu sunt suficiente înseamnă că fiecare român care aruncă deșeurile pe care le produce la întâmplare împiedică bunul mers al economiei românești și își sabotează propria existență în această țară.

    Mihăiță Găină - declarație politică cu titlul Exporturile continuă să crească susținut;

Domnul Mihăiță Găină:

"Exporturile continuă să crească susținut"

Economia națională performează sustenabil. Exporturile continuă să crească susținut, în special în relația cu Uniunea Europeană. Importurile sunt făcute preponderent pentru susținerea producției și investițiilor, deci deficitul comercial este acoperit din surse calitative. În strânsă legătură cu schimbul de mărfuri se dezvoltă și producția industrială, care își continuă creșterea.

Exporturile României au atins valoarea de 16,9 miliarde de euro, în primele trei luni ale anului, cu un plus de 9,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. 76% din exporturile țării sunt orientate spre Uniunea Europeană. Cea mai mare parte a acestora, respectiv un procent de 80%, o reprezintă mașinile, echipamentele și produsele manufacturate, adică mărfuri care conțin plus-valoare, forță de muncă și procese tehnologice, toți indicatori cerți ai economiilor performante. Și importurile au crescut, ajungând la 19,7 miliarde de euro, cu 10,8% mai mult decât anul trecut. Peste 2/3 dintre acestea constau în mașini, echipamente și produse destinate utilizării în procese de producție, confirmând faptul că reprezintă diverse tipuri de investiții. Prin urmare deficitul comercial de 2,8 miliarde de euro este justificat și deplin sustenabil, pentru că este în totalitate acoperit de investiții de calitate.

Pe de altă parte, dar în strânsă legătură cu exporturile, industria continuă să performeze, fapt care anticipează o dezvoltare economică solidă, continuă și sustenabilă și în acest an. Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 13,7% în primul trimestru al anului. Cele mai consistente creșteri sunt înregistrate în industria prelucrătoare, +11,5%, și în cea extractivă, +9,4%. De asemenea, comenzile noi în industrie sunt mai mari cu 15,8% în primul trimestru al anului, față de 2017.

În concluzie, politica fiscal-economică a guvernării PSD își dovedește succesul în toate ramurile de activitate, prin rezultatele concrete care nu pot fi puse la îndoială de nimeni!

    Camelia Gavrilă - declarație politică cu tema Criza resurselor umane înalt calificate - cauze, vulnerabilități și soluții;

Doamna Camelia Gavrilă:

"Criza resurselor umane înalt calificate - cauze, vulnerabilități și soluții"

Ne întrebăm firesc și cu îngrijorare ce este mai grav la nivel macrosocial - o criză financiară sau o criză a resurselor umane? În același sens, revine preocuparea pentru soluții posibile și interogația asupra rolului pe care îl joacă sistemul educațional în formarea resurselor umane bine pregătite, dar și consiliate adecvat, orientate spre o piață a muncii fluidă și imprevizibilă. În consecință, dincolo de constatări, analize și preocupări, se impun și măsuri, strategii în asumarea unor soluții, adaptări, intervenții în relație cu subiectul supus analizei.

Dacă până nu demult se vorbea despre criza financiară și despre efectele sale dramatice pe toate planurile, iată că acum, în România, suntem în fața unei crize pentru care nu am fost pregătiți și pe care am anticipat-o într-o prea mică măsură. Este vorba despre criza resursei umane, în general, fie că vorbim de resursa umană înalt calificată, fie că vorbim despre resursa umană cu studii medii.

Prezenta declarație politică semnalează o problemă pe care mediul economic, domenii de activitate diverse, antreprenorii din România o resimt din ce în ce mai acut și anume, incapacitatea de a identifica în piață resursa umană necesară.

De asemenea, doresc să atrag atenția asupra faptului că problema cu care ne confruntăm este cauzată mai ales de fenomenul migrației, întrucât România are posibilitatea și resursele instituționale să își pregătească specialiștii de care are nevoie, dar nu a găsit până acum mijloacele de a-i motiva pe cetățenii săi să muncească și să se realizeze profesional în România.

Ar fi de semnalat, în spiritul obiectivității analizelor făcute, faptul că astăzi se conturează pârghiile de intervenție și de corectare a disfuncțiilor prin măsurile luate de PSD, de Guvernul actual, astfel încât tinerii să obțină salarii motivante, să aibă la dispoziție grădinițe și școli bune pentru copiii lor și să beneficieze de un sistem de asigurări de sănătate mai stabil, competent și la standarde de calitate comparabile cu cele din spațiul european.

În calitate de președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, insist asupra faptului că educația reprezintă un element fundamental în formarea resursei umane, iar prin toate măsurile pe care le propunem noi, parlamentarii, avem datoria de a susține permanent sistemul educațional, căutând cele mai bune modalități de modernizare a acestuia și de adaptare la o societate în permanentă schimbare.

Astfel, cred că este momentul să acordăm o atenție sporită dezvoltării învățământului dual, demersului de convingere a elevilor și familiilor acestora în legătură cu alegerile rutelor profesionale, ale ofertelor din învățământul liceal tehnologic, modificând treptat opiniile și rezistența mentală resimțite în raport cu acest domeniu.

Observăm exemple de bune practici în contextul țărilor dezvoltate economic, în Germania și în Austria, dar și modelele educaționale din țările nordice, susținute prin parteneriate public-private solide în relația stat-învățământ de stat și agenții economici, demers bine fundamentat, după cum există și o politică socială echilibrată, de susținere și de încurajare a tuturor categoriilor de persoane, cu o componentă incluzivă importantă, cu o dezvoltare echilibrată a instituțiilor de educație și de formare profesională pentru meserii, profesii, cursuri de calificare solicitate de piață, de contextul socio-economic specific.

Prin toate politicile economice și sociale pe care le promovăm, trebuie să avem în vedere asigurarea unui învățământ de calitate, adaptat la cerințele pieței muncii, dar și implementarea unor măsuri sociale adiacente care să-i susțină pe tineri în efortul de a găsi un loc de muncă și de a întemeia o familie, iar salariile acestora să le asigure un trai decent, care să nu-i determine să opteze pentru stabilirea în alte țări. La momentul actual, forța de muncă românească este prezentă și apreciată în mai multe țări, nu doar europene, iar preocuparea noastră trebuie să se îndrepte spre modul în care putem să-i determinăm pe români să revină acasă, iar pe cei aflați pe traseul pregătirii profesionale, la nivel liceal, universitar sau postuniversitar să-i convingem să nu mai părăsească România.

Cu certitudine, în țara noastră, criza de pe piața forței de muncă s-a amplificat în ultimii ani, iar angajatorii întâmpină dificultăți, provocarea constând în fidelizarea actualilor angajați.

Este necesar să fie precizate așteptările pe care le are un salariat în ziua de astăzi. Acesta este motivat nu doar de salariu, ci și de avantajele pe care companiile le oferă, de oportunități de dezvoltare, de atmosferă, cultura instituțională și susținerea resursei umane. Studiile arată faptul că aceștia consideră ca fiind avantaje principale nu doar pachetul salarial, ci și soliditatea firmei, serviciile suplimentare oferite - traininguri, cursuri, participări la evenimente etc. -, urmate de flexibilitatea programului la locul de muncă și implicit posibilitatea de dezvoltare și promovare profesională. Acestea sunt criterii de care angajatorii trebuie să țină cont și pe care trebuie să le îndeplinească, pentru ca împreună, într-un demers politic, economic, social, să depășim acest moment de criză.

O altă măsură absolut necesară vine din schimbarea mentalității la nivelul angajatorilor, care trebuie să își trateze angajații cu respect, să pună în practică prevederile contractelor de muncă și să acorde salarii corecte, decente și la timp. Din perspectiva politicilor de dezvoltare a resurselor umane, succesul unei companii vine atunci când angajaților li se arată că sunt prețuiți și eforturile lor sunt apreciate, fiind parte integrantă din strategiile firmei și din performanțele acesteia.

Dintre domeniile prioritare, din fericire pentru România, domeniul IT va continua să reprezinte cea mai dinamică și efervescentă zonă pe piață a resurselor umane, dar să nu uităm de domenii deficitare care cuprind domeniul tehnic și al ingineriilor de specialitate, zona medicală, dar și domeniul științelor social-umaniste.

Însumate, problemele cu care ne confruntăm astăzi pot să fie sintetizate în câteva teme majore:

1. "Exodul creierelor". Neagu Djuvara afirma la un moment dat că "dintre intelectualii tineri care prind o bursă Fullbright nu se mai întorc în România decât 1%. E o tragedie. Nu putem să ieșim din bârlog, dacă această fugă a creierelor continuă."

Uniunea Europeană a consemnat acest fenomen în mai multe studii prezentate de Comisia Europeană, cu scopul de a găsi strategii de control al acestuia. Datele preluate pentru perioada 2013-2014 de la Global Competitiveness Report arată faptul că România se află pe locul 138 în clasamentul țărilor cu capacitate de păstrare între granițele statului a generațiilor de intelectuali.

2. Problema învățământului profesional și dual. Dificultățile pe care le parcurge învățământul profesional din România afectează procesul de formare a noilor generații de tineri. Insist aici pe importanța stabilirii unor parteneriate solide și a unor politici strategice pe termen mediu și lung pentru susținerea învățământului profesional și tehnic, în sistem dual, dar și prin alte forme de colaborare și parteneriat cu mediul privat, cu operatorii economici.

3. Implementarea unor politici economice, sociale și fiscale care să-i determine pe tineri să rămână în țară. Partidul Social Democrat a încercat de-a lungul timpului să creeze un cadru mai favorabil dezvoltării tinerilor din România, având ca scop final reechilibrarea situației socio-economice a statului român. În acest sens, în ultimii ani s-au efectuat următoarele demersuri: adoptarea unor pachete legislative salariale de majorare a salariului minim brut la 1.900 de lei în anul 2018, dar și a salariilor din sectorul bugetar; adoptarea unei hotărâri prin care tinerii cu vârsta sub 26 de ani pot beneficia de un credit fără dobândă; plata adecvată a stagiilor de practică pentru absolvenții din învățământ superior; încurajarea uceniciei la locul de muncă; măsuri sociale pentru tineri; acordarea mai multor burse de studii, atât pe plan național, cât și pe plan internațional; programe de tip Start-Up pentru tinerii cu proiecte inovatoare și care doresc să investească în România.

4. Stabilirea unui climat de respect reciproc între angajat și angajator, odată cu respectarea, de ambele părți, a prevederilor contractelor de muncă.

Putem soluționa o problemă, dacă o identificăm cu exactitate, dacă recunoaștem vulnerabilitățile, deficiențele sociale, legislative, aspectele financiare etc. Există, însă, și soluții adecvate, fie că vorbim despre îmbunătățiri ale măsurilor concrete pe care le luăm, fie că vorbim despre schimbări de mentalitate, absolut necesare în secolul XXI, într-o Românie conectată la atitudini, demersuri și valori europene.

În schimb, din nefericire, nu putem ridica pretenția de a găsi o soluție miraculoasă, rapidă, la această problemă acută și gravă a societății contemporane, în general. Analiza lucidă și obiectivă, prezența unor programe, proiecte și idei inovative care să diminueze acest fenomen și consecințele implicite, pe termen scurt, iar pe termen lung să îl transforme într-o etapă dificilă, depășită - sunt demersuri raționale, necesare și urgente.

    Găvrilă Ghilea - declarație politică intitulată Cu o floare nu se face primăvară fiscală...;

Domnul Găvrilă Ghilea:

"Cu o floare nu se face primăvară fiscală..."

Mai mult de o treime din cele peste 1.200.000 de companii active aflate în evidențele operative ale Registrului Comerțului realizau, la finele anului trecut, o cifră de afaceri mai mică de un milion de euro, calificându-se practic, începând din 2018, pentru aplicarea regimului fiscal al impozitului pe cifra de afaceri.

Aceasta pentru că, prin dispozițiile introduse de O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru încadrarea unui operator economic la regimul fiscal al microîntreprinderilor, limita maximă a veniturilor realizate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent s-a majorat de la 500.000 la 1.000.000 euro.

Din păcate, acest artificiu legislativ nu a modificat corespunzător toate prevederile incidente în speță ale Codului fiscal, cum ar fi art. 25, care la alin (4) lit. i) exclude în continuare de la deductibilitate cheltuielile de sponsorizare și/sau de mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii, în cazul societăților comerciale plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, deci ale celor cu cifre de afaceri sub un milion de euro.

În condițiile în care obținerea unei sponsorizări este, de cele mai multe ori, singura cale pentru realizarea unor activități nonprofit, această formă de finanțare a entităților de tip ONG va tinde să devină exclusiv apanajul companiilor cu cifre de afaceri considerabile, supuse regimului fiscal al impozitului pe profit, mai preocupate însă de îmbunătățirea imaginii publice și, implicit, de obținerea unor beneficii economice directe și imediate din aceste activități, decât de exercitarea misiunii de responsabilitate socială pe care fiecare agent economic ar trebui să și-o asume.

Prin adoptarea Ordonanței de urgență nr. 25/2018, prin cosmetizarea art. 56 din Codul fiscal, Guvernul a încercat să dreagă busuiocul, admițând ca microîntreprinderile care efectuează sponsorizări, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994, cu modificările și completările ulterioare, pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, potrivit legii, să poată scădea sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.

Cu toate acestea, modificarea legislativă enunțată nu rezolvă problema în ansamblul ei, rezumându-se doar la încadrarea ca deductibile a cheltuielilor efectuate de microîntreprinderi cu sponsorizarea doar a anumitor entități nonprofit, și anume, a celor care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat.

Asistăm, practic, la un tratament discriminatoriu aplicat entităților nonprofit, accesul marii majorități a acestora la o importantă sursă de finanțare fiind mai departe îngrădit, ceea ce va conduce, în cele din urmă, la imposibilitatea desfășurării activității.

Este o stare de lucruri care trebuie să reintre în normalitate, prin modificarea și completarea corespunzătoare a art. 56 din Codul fiscal pentru extinderea deductibilității cheltuielilor microîntreprinderilor cu sponsorizarea oricăror organizații nonprofit, adică orice asociații, fundații sau federații înființate în România, potrivit legislației în vigoare, care utilizează veniturile și activele proprii pentru o activitate de interes general, comunitar sau nonpatrimonial.

    Neculai Iftimie - declarație politică cu titlul Gestionarea deșeurilor în România, motiv de îngrijorare;

Domnul Neculai Iftimie:

"Gestionarea deșeurilor, în România, motiv de îngrijorare"

România produce anual 750.000 tone de deșeuri, prin introducerea pe piață a circa 1,3 milioane tone de ambalaje.

România reciclează anual circa 5% din deșeurile municipale, ocupând ultimul loc în Uniunea Europeană.

În România, nici măcar amenințarea procedurii de infringement nu constituie pentru operatorii economici în domeniu un motiv de îngrijorare.

România trebuie ca până în 2020 să recicleze 50% din masa totală de deșeuri, un obiectiv care, în condițiile de astăzi, este greu de realizat.

Germania recuperează anual 65% din materia primă reciclabilă, restul gunoiului fiind incinerat pentru producerea de energie. Până și Croația, care a aderat la Uniunea Europeană abia în 2013, stă de cinci ori mai bine decât România, potrivit Agenției Europene de Mediu.

Deși la gropile de gunoi de la marginea orașelor și la ghenele blocurilor pot fi văzute zeci de persoane sărace care caută deșeuri ce pot fi vândute firmelor de recuperare, activitatea acestora nu ajută decât într-o măsură neglijabilă la creșterea activității de reciclare în România.

Hipermarketul reprezintă, în acest moment, un debușeu oarecum la îndemână de care dispune cetățeanul dornic să recicleze. Lanțuri importante din domeniu au instalat aparate pentru preluat PET-uri, doze de aluminiu și sticlă, dar și frigidere, calculatoare și televizoare.

În România cantitatea totală de deșeuri municipale este de circa 5.000.000 de tone pe an. Proporția de biodeșeuri se ridică la 61,6% din cantitatea totală de deșeuri, ceea ce înseamnă circa 3.800.000 de tone pe an.

În momentul de față, în România, sunt construite stații de compostare și stații de tratare mecano-biologice care pot procesa circa 1.500.000 de tone pe an, însă nici acestea nu funcționează la capacitatea maximă.

Față de cele prevăzute, sugerez:

  • Detalierea, de către instituțiile statului în domeniu, a măsurilor avute în vedere în cadrul Planului Național de Gestionare a Deșeurilor pentru tratarea restului de deșeuri biodegradabile provenite din deșeurile municipale;
  • Prezentarea metodelor utilizate pentru estimarea cantităților reale de deșeuri;
  • Îmbunătățirea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, prin prezentarea măsurilor concrete avute în vedere pentru a stimula atât populația, instituțiile publice, cât și operatorii economici să utilizeze instrumente bazate pe principiul "plătești pentru cât arunci".
    Ileana Cristina Dumitrache - declarație politică De ce este important să ne informăm asupra bolii celiace?;

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

"De ce este important să ne informăm asupra bolii celiace?"

De ce a devenit important să ne informăm asupra acestei boli? Deși studiile recente arată că între 1:300 până la aproximativ 1:100 din populație are această boală, frecvent boala celiacă rămâne nediagnosticată. Astfel, în 85% dintre cazuri, oamenii trăiesc cu boala celiacă fără ca măcar să știe de existența acesteia.

Boala celiacă sau intoleranța la gluten este o afecțiune autoimună declanșată de ingestia de gluten - proteina din grâu, secară și orz - la persoanele cu predispoziție genetică care afectează circa 1% din populație și poate debuta la orice vârstă, începând cu perioada copilăriei. Netratată sau incorect tratată, această boală poate avea consecințe de sănătate importante, cum ar fi osteoporoza, infertilitatea, avorturile repetate, anemia prin deficit de fier și anumite forme de cancer. Totuși, spre deosebire de persoanele care au alte boli autoimune, pacienții cu boala celiacă sunt suficient de norocoși să știe ceea ce a provocat organismului lor o astfel de reacție, și anume, glutenul.

Glutenul, la persoanele predispuse genetic, stimulează sistemul imun într-un mod anormal, ceea ce conduce la distrugerea mucoasei intestinale. Aceasta duce la malabsorbția substanțelor nutritive din alimente și în special a fierului, calciului și acidului folic.

Cu prilejul Zilei bolii celiace, simbolic marcată la data de 16 mai, Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten, cu aprobarea conducerii Camerei Deputaților, cu sprijinul președintelui Comisiei pentru sănătate și familie, conf. univ. dr. Florin Buicu, deputat al Grupului Parlamentar al PSD, și cu susținerea mea, am organizat în incinta Palatului Parlamentului o campanie gratuită de informare și conștientizare asupra cauzelor și efectelor acestei boli.

Toate acțiunile întreprinse de diversele asociații, OUG-uri, specialiști au ca scop sensibilizarea populației și autorităților cu privire la incidența crescută a bolii celiace și asupra subdiagnosticării, în special la copii, care pot fi feriți de efectele acestei boli prin o informare și alimentație corecte.

    Claudiu-Augustin Ilișanu - declarație politică având ca temă Egalitatea de șanse - un principiu european fundamental pe care România îl promovează cu succes;

Domnul Claudiu-Augustin Ilișanu:

"Egalitatea de șanse - un principiu european fundamental pe care România îl promovează cu succes"

Săptămâna trecută am marcat două zile importante care ne arată apartenența la valorile europene. La 8 mai am marcat Ziua egalității de șanse între femei și bărbați, iar la 9 mai, România împreună cu celelalte state comunitare, a celebrat, ca în fiecare an, Ziua Uniunii Europene. Ambele momente ne fac să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă acest principiu al egalității de șanse, un principiu fundamental al culturii legislative europene.

Valorile europene sunt esențiale pentru noi românii și pentru dezvoltarea societății noastre. În cadrul european, s-au adoptat, în ultimii ani, numeroase acte normative și strategii pentru implementarea principiului egalității de șanse în societate și pe piața muncii, cum ar fi: Strategia-cadru - "Nediscriminare și șanse egale pentru toți"; Strategia privind egalitatea între bărbați și femei 2010-2015; Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap: un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere.

Prin adoptarea de Guvernul României, prin Hotărârea nr. 1.050 din 18 noiembrie 2014, a Strategiei naționale în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2014-2017, țara noastră a făcut progrese în promovarea egalității de șanse prin extinderea unei legislații deja existente și a unor mecanisme instituționale care pun în aplicare și veghează asupra reglementării acestui principiu deosebit de important pentru crearea unei societăți civile puternice.

Egalitatea de șanse este una dintre valorile fundamentale care situează societatea românească între acele state care își respectă cetățenii, cărora le acordă șanse egale pe piața muncii și în cadrul existenței sociale. Coaliția acordă o atenție deosebită acestui principiu, încurajând buna aplicare și promovare în continuare a acestor valori europene, în toate sferele societății. România se află pe un drum favorabil în acest sens, atât legislația, cât și cadrul practic dovedind faptul că atât bărbații, cât și femeile se bucură de tratament egal în aspirațiile și nevoile lor în cadrul societății. Indiferent că vorbim despre procesul de recrutare a forței de muncă sau despre tratamentul acordat la locul de muncă, situațiile de discriminare sunt din ce în ce mai puține. De la adoptarea proiectului legislativ de Camera Deputaților, la 11 februarie 2015, de marcare a Zilei egalității de șanse între femei și bărbați la data de 8 mai, acest principiu a devenit mult mai prezent în discursul public, ceea ce cu siguranță confirmă faptul că societatea românească se află pe drumul maturității în ceea ce privește egalitatea socială, lucru care trebuie să ne aducă satisfacție.

Conceptul de egalitate de șanse este clar vizibil în România și prin prisma faptului că în țara noastră, în poziții și în structuri importante ale societății, se află atât bărbați, cât și femei. România, ca stat cu valori fundamentale și principii europene, exclude orice tendință care vine în contradicție cu normele comunitare privind dezvoltarea unei cariere profesionale atât pentru bărbați, cât și pentru femei. O bună parte din forța de muncă feminină ocupă posturi în sistemul administrativ de stat și în mediul privat, beneficiind de aceeași formare și perfecționare profesională, precum și de aceleași șanse de promovare ca și colegii lor de gen masculin.

Dorința noastră este să facem acest concept cât mai prezent în societatea românească. Principiile europene pe care țara noastră le promovează exclud orice discriminare cu privire la originea etnică, la sex, la religie, la vârstă sau dizabilități. Consensul european inițiat în contextul Strategiei Europa 2020 își propune o extindere a ratei participării femeilor pe piața muncii. România are o motivație bine fundamentată în a aprofunda mai departe în societate principiul egalității de șanse și a contribui la îndeplinirea obiectivelor comunitare care să îndepărteze orice lipsă de echitate din societate și care să ofere cadrul optim pentru participarea tuturor la viața socială.

    Ioan Balan - declarație politică Despre falsa reformă din administrația publică, marca Dragnea;

Domnul Ioan Balan:

"Despre falsa reformă din administrația publică, marca Dragnea"

Guvernul României s-a angajat ca până la sfârșitul anului 2018 să elaboreze un act normativ care să grupeze toată legislația aferentă funcționării administrației publice din România, fie sub aspectul organizării, fie sub cel al competențelor și asigurării unei finanțări adecvate. La fel cum s-a procedat în cazul adoptării Legii salarizări, adică s-a pus carul înaintea boilor, și în cazul Codului administrativ, PSD-ALDE a avut în vedere, mai întâi, interesul președintelui partidului de guvernare, apoi interesele unei birocrații slab performante și, abia la final, la capitolul cu cea mai puțină importanță, interesul cetățeanului plătitor de taxe și necesitatea comunităților locale de a se dezvolta.

Administrația publică locală și centrală există pentru că cetățenii au agreat să finanțeze structuri administrative care să le furnizeze bunuri și servicii publice de calitate. Administrația publică trebuie să fie un servant al cetățeanului și nu invers, cetățeanul să fie pus în slujba acesteia. Din păcate, nu vreau să cred că cei care au elaborat proiectul de act normativ, care va intra în dezbaterea Comisiei speciale zilele acestea, nu cunosc aceste lucruri.

De asemenea, nu vreau să cred că și într-o chestiune atât de importantă și complexă, cum este adoptarea unui Cod administrativ al țării, cei care își asumă adoptarea unui asemenea act normativ nu știu ce înseamnă descentralizare, autonomie financiară, subsidiaritate, interesul superior al cetățeanului. Personal, încă din anul 2013, de când domnul Dragnea s-a folosit într-un mod mișelesc de termenul descentralizare pentru a feudaliza cea mai mare parte a patrimoniului din România, nu mai am încredere în niciun demers la care ia parte PSD. Amintiți-vă că, în anul 2013, ca urmare a unei sesizări a opoziției parlamentare, Curtea Constituțională a constatat că acea lege era în integralitate neconstituțională și că descentralizarea și stabilitatea statului român chiar ar fi fost puse în pericol de un asemenea act normativ.

Coaliția de partide care conduce astăzi România, PSD-ALDE-UDMR și minoritățile naționale, are aproape trei sferturi dintre parlamentari și tot atâtea voturi în Parlament, în vreme ce opoziția abia dacă ajunge la un sfert. Așadar, dacă Dragnea și Tăriceanu și-ar propune să adopte o lege bună, reformatoare pentru administrația publică, nu ar avea nicio piedică să o facă, pentru că mașinăria de vot obedientă le votează orice proiect pe care l-au visat cu o noapte înainte.

Dacă Dragnea și Tăriceanu chiar ar fi dorit să facă reformă în zona administrativă, atunci ar fi trebuit să înceapă, în mod firesc, cu începutul, nu cu sfârșitul. Ar fi trebuit ca, în anul și jumătate care s-a scurs de când stăpânesc România, ca pe propria moșie să evalueze, împreună cu asociațiile de primari, dacă se impune o reorganizare teritorială a administrației publice locale, astfel încât actul administrativ să crească în calitate. Apoi, ar fi trebuit să evalueze dacă actuala împărțire a României pe regiuni de dezvoltare a produs efectele dorite și cum s-ar putea beneficia mai bine de fondurile gratuite de la Uniunea Europeană. Știm cu toții că Regiunea Nord-Est a României continuă să rămână cea mai săracă din Uniunea Europeană, în vreme ce Regiunea București-Ilfov este cu mult peste media europeană.

Apoi, le-aș fi recomandat să scuture de praf standardele de cost din administrație, elaborate de Emil Boc în anul 2010, dar îngropate de PSD, care ar conduce la economii bugetare și la respect pentru cheltuirea banilor publici, colectați din buzunarele cetățenilor. Nu în cele din urmă, aș fi pus-o pe doamna Dăncilă să numere sutele de secretari de stat care populează administrația publică centrală, sutele și miile de directori, plătiți regește, cu secretare și șoferi personali, care stau mai mult prin excursii, denumite "delegații", sutele de agenții guvernamentale care toacă bani buni de la buget și nu fac absolut nimic pentru cetățean.

Pentru că PSD are în denumire și cuvântul "democrat", m-aș fi așteptat de la Liviu Dragnea să arate că nu urăște democrația, adică puterea poporului, și să deblocheze discuțiile pe marginea proiectului PNL privind alegerile primarilor în două tururi de scrutin. Am urmărit cu atenție și am constatat că domnul Dragnea se consideră foarte apreciat și iubit de români. Foarte bine! Dacă este chiar așa, de ce se teme atunci de votul cetățenilor? De ce se opune ca alesul local să fie cel mai legitimat de votul popular? Votul cetățeanului este barometrul cel mai sigur și mai clar despre cât de respectat este un politician sau despre câtă încredere au cetățenii într-un partid politic.

De asemenea, constat că reprezentanții PSD-ALDE se laudă cu beneficiile aduse de Programul lor de guvernare. De ce nu lăsați cetățenii să aprecieze dacă ceea ce ați promis este totuna cu ceea ce ați făcut?

    Ionuț-Marian Stroe - declarație politică intitulată «Proiectul drumului Craiova-Pitești e încă necopt», avertizează comisarul Corina Crețu;

Domnul Ionuț-Marian Stroe:

"«Proiectul drumului Craiova-Pitești e încă necopt», avertizează comisarul Corina Crețu"

Scrisoarea transmisă Guvernului României, de Corina Crețu, Comisarul european pentru politică regională, este un semnal de alarmă foarte puternic. Prin acest document, Comisia Europeană avertizează autoritățile de la București asupra riscului major de a pierde fonduri europene substanțiale, pur și simplu din cauza incapacității noastre de a scrie proiecte serioase.

"Faptul că pregătirea proiectelor este foarte slabă și, prin urmare, concentrată pe un număr limitat de investiții, înseamnă că întârzierile înregistrate în implementarea acestor proiecte ar putea conduce la dezangajări imediate în anul respectiv, periclitând astfel nu numai axele prioritare pe transport din cadrul POIM - ținând cont de așteptările din sfera acestor proiecte și sumele aflate în joc - cât și politica de coeziune în România în general", se arată în scrisoarea Corinei Crețu.

Pentru regiunea Oltenia, documentul ridică o problemă foarte serioasă, pentru că avertizează asupra faptului că proiectul drumului expres Craiova-Pitești este foarte slab: "Recent, autoritățile române au anunțat o listă de proiecte majore de transport, pe care doresc să le înainteze Comisiei în 2018, printre care [...] eventual, Craiova-Pitești. Salut faptul că noi proiecte sunt în curs de pregătire spre a fi înaintate Comisiei, dar în același timp îmi exprim îngrijorarea față de nivelul scăzut de maturitate al acestora".

Scrisoarea comisarului Corina Crețu ne dă o imagine mult mai clară asupra haosului și lipsei de profesionalism care domnesc în ministerele conduse de Lucian Șova și Rovana Plumb. Guvernul nostru nu este în stare să își îndeplinească promisiunea de a construi acest drum vital pentru dezvoltarea economică a regiunii Oltenia. Am aflat cu acest prilej care este situația reală a drumului Craiova-Pitești. Nu suntem nici măcar în faza de proiect - suntem în faza în care Guvernul se gândește dacă să facă un proiect.

Atrag atenția că, în anul Centenarului, proiectul prioritar al administrației centrale ar trebui să fie conectarea tuturor regiunilor țării prin drumuri moderne, potrivite nevoilor secolului XXI. Avem nevoie de un proiect de substanță, de o investiție majoră în viitorul țării noastre!

    Costel Lupașcu - declarație politică având ca subiect Obezitatea, o problemă gravă în România.

Domnul Costel Lupașcu:

"Obezitatea, o problemă gravă în România"

Bătrânii noștri considerau că un copil grăsuț este sănătos, deoarece însemna că are ce să mănânce și că asimilează. O astfel de gândire era valabilă în vremurile când hrana nu era îndestulătoare, când medicina nu era accesibilă tuturor. Astăzi, când aceste probleme majore au fost depășite, gândirea că un copil grăsuț este sănătos nu mai este valabilă în totalitate, dar mulți părinți nu o pot depăși. Dimpotrivă, un copil grăsuț ar trebui să-i alerteze, pentru că obezitatea în rândul copiilor este deja un fenomen care îngrijorează comunitatea medicală din întreaga lume civilizată.

Conform unui studiu realizat de International Obesity Task Force, România se află pe locul al treilea în Europa în ceea ce privește incidența obezității. Studiul relevă faptul că 34% din populația României este supraponderală, iar 20% suferă deja de obezitate. Aceleași date arată că peste 56% dintre bărbații români sunt supraponderali și obezi, în timp ce 48% dintre femei se confruntă cu această afecțiune. Nici tinerii români nu au scăpat de această afecțiune, 18% dintre cei cu vârste între 15 și 24 de ani fiind supraponderali. În România, un copil din doi are probleme cu greutatea corporală. Obezitatea infantilă este la proporții alarmante în Uniunea Europeană. Conform statisticilor, 14 milioane de copii sunt supraponderali și numărul lor crește anual cu 400.000.

Pentru a evita ca viața acestor copii să fie pusă în pericol, trebuie luate măsuri urgente, deoarece copiii supraponderali sunt în pericol să rămână obezi ca adolescenți. Obezitatea în copilărie sau în adolescență mărește riscul unei sănătăți precare la maturitate, indiferent dacă adultul este sau nu obez. Astfel, cel mai mare risc pe termen lung pentru obezitatea din copilărie este continuarea sa și la maturitate, asociată cu numeroase riscuri asupra sănătății și calității vieții.

Dacă vrem să avem copii sănătoși, atunci trebuie să fie educați atât ei, cât și părinții lor, iar mesajele radio-tv privind consumul excesiv de sare, zahăr și grăsimi nu sunt suficiente. Părinții și copiii trebuie educați să mănânce sănătos și să facă mișcare, dar pentru asta România are nevoie de programe integrate elaborate, împreună, de Ministerul Sănătății și de Ministerul Educației Naționale. Dacă nu vom interveni rapid și nu vom lua măsuri concrete, obezitatea va deveni una dintre cele mai mari probleme ale acestui secol. Mulți români consideră obezitatea o problemă estetică, însă aceasta este una dintre cele mai însemnate probleme de sănătate publică din lume și va fi boala secolului XXI, dacă nu începem să luptăm cu ea de astăzi!

Totodată, în calitatea mea de specialist în domeniul sănătății, voi continua să depun toate eforturile necesare pentru dezvoltarea unor programe integrate elaborate, împreună, de Ministerul Sănătății și de cel al Educației, în vederea promovării unui stil de viață sănătos.

    Petru-Sorin Marica - declarație politică cu titlul Parteneriatele public-private pot susține o dezvoltare locală durabilă;

Domnul Petru-Sorin Marica:

"Parteneriatele public-private pot susține o dezvoltare locală durabilă"

Am fost primar și cunosc foarte bine limitările bugetare și dificultățile financiare cu care se confruntă comunitățile locale mici.

Poți să ai o mie de idei și o sută de proiecte, cel mai important aspect rămâne susținerea financiară a investițiilor pe care dorești să le faci în infrastructura localității sau în servicii de utilitate publică.

O soluție punctuală ar fi putut fi realizarea unor parteneriate public-private, dar am putut constata, din propria experiență, cât de ineficace a fost legislația de până acum și cât de multe blocaje au rezultat din tentativele administrațiilor locale de a o pune în practică.

Aș face o scurtă referire la Legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010. Aceasta reglementa modul de realizare a unui proiect de parteneriat public-privat care avea ca obiectiv proiectarea, finanțarea, construcția, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreținerea, dezvoltarea și transferul unui bun sau serviciu public, după caz.

Din păcate, specialiști în domeniu mi-au demonstrat că legea aceasta a fost un eșec total. În perioada în care a fost în vigoare, nu s-a încheiat vreun proiect de parteneriat public-privat. Legea nr. 178/2010 s-a dovedit de asemenea inaplicabilă și din cauza faptului că nu a fost foarte clar formulată. În plus, actul normativ a instituit un paralelism legislativ, în sensul că se aplica doar atunci când nu se aplica legislația concesiunilor și a achizițiilor publice. O altă dificultate a fost la momentul respectiv și lipsa interfeței din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, SEAP, necesară pentru publicarea anunțurilor de selecție, ceea ce nu au permis dezvoltarea unor proiecte în parteneriat public-privat și atragerea de finanțare privată, așa cum se preconiza. De abia în ianuarie 2013 SEAP a adăugat această funcționalitate, făcând astfel posibilă publicarea anunțurilor de selecție și a anunțurilor de atribuire a contractelor de acest tip.

De aceea, apreciez că intervenția Guvernului în acest domeniu era absolut necesară și urgentă. Toate reglementările prevăzute în noul act normativ au un scop final foarte pragmatic - simplificarea procedurilor legale de încheiere a unui contract de parteneriat public-privat. Comprimarea termenelor de atribuire a contractelor pe baza unui studiu de fundamentare, eliminarea tuturor avizelor ex-ante, renunțarea la normele de aplicare a legii, introducerea posibilității de a încheia astfel de parteneriate și pentru operarea de servicii - toate acestea sunt prevederi care, cu certitudine, vor facilita constituirea de parteneriate public-private. Alte elemente importante ale noului cadru normativ au în vedere posibilitatea ca partenerul privat nu numai să își recupereze investiția, dar să și poată realiza un profit rezonabil.

Văd și un alt avantaj al acestui tip de cooperări. În mod natural se produce pe perioada derulării contractului și un transfer de management dinspre sectorul privat spre sectorul de stat, care poate ameliora deficiențele manageriale ale sectorului public. Respectarea principiilor de economicitate și eficiență, valabile în sectorul privat, pot influența pozitiv maniera în care sunt utilizate fondurile publice.

În final, scopul comun rămâne prestarea unor servicii publice de calitate.

Dar orice parteneriat public-privat poate fi privit nu numai din perspectiva dimensiunii operaționale. La fel de importantă este și dimensiunea lui politică. Cele două obiective majore, într-un astfel de demers economico-administrativ, rămân ocuparea forței de muncă și dezvoltarea locală, în scopul asigurării coeziunii economice și sociale. Și când vine vorba despre coeziune socială, aspectul cel mai dramatic este dat de discrepanțele sociale provocate de o dezvoltare inegală a societății în ultimii 25 de ani. Contractele bazate pe parteneriatele public-private pot reprezenta una dintre soluțiile cele mai bune pentru recuperarea dezechilibrelor de ordin economic, social și cultural dintre diferitele județe ale României si pot susține o dezvoltare locală durabilă.

    Marius Bodea - declarație politică cu titlul Dragnea, unicul purtător de cuvânt al României. Un «ilustru» corijent;

Domnul Marius Bodea:

"Dragnea, unicul purtător de cuvânt al României. Un «ilustru» corijent!"

Liviu Dragnea oricât ar deturna discuția, realitatea este simplă: cheltuielile bugetare sunt cu 22,1% mai mari decât în primul trimestru din 2017, care, la rândul lor, erau oricum mai mari decât cele din 2016. Asta înseamnă un singur lucru - România se îndreaptă cu viteză spre zid.

Oamenii din țară încep să-și dea seama, încep să înțeleagă că am reintrat într-o bulă creată artificial, iar românii au mai trecut prin așa ceva și simt pericolul, știu că bucuria va ține puțin și deja începe să le fie frică pentru ceea ce va urma.

Mă refer în primul rând la Liviu Dragnea, pentru că el este singurul care are voie să vorbească în acest Guvern. El taie și spânzură în tot ceea ce înseamnă politică, economie și fiscalitate, toți ceilalți miniștri și secretari de stat tac complice și se bucură de beneficiile puterii, neasumându-și vreo răspundere. Suntem sub o guvernare absolutistă, nimeni nu-l mai contrazice pe Liviu Dragnea, pentru că a doua zi dispare.

Iar România este lăsată la mâna unui singur om care se afundă în ascunderea propriilor minciuni din 2016 și pentru care nu mai există cale de întoarcere. Liviu Dragnea se agață ca un înecat de succesul economic al programului său, o manipulare pe care o întreține cu costuri enorme care vor fi achitate în anii următori, de o altă generație.

Da, statul a colectat în primul trimestru cu 7 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă din 2017, dar a cheltuit cu 17 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă. Sunt cheltuieli bugetare, din care cele cu salariile sunt cu peste 18% mai mari decât anul trecut. Execuția pe primul trimestru este cu 10% mai mică decât cea bugetată, aceasta înseamnă o scădere brutală a investițiilor din infrastructură. Au tăiat de la autostrăzi, de la școli și spitale noi și plătesc populația inactivă. Sacrifici viitorul pentru o iluzie întreținută cu împrumuturi cu efect pe termen scurt, pentru că așteptările tale de creștere a veniturilor erau total nerealiste.

10 miliarde de lei pierdere între venituri și cheltuieli înseamnă enorm pentru un singur trimestru. Guvernul lui Dragnea taie orice șansă de dezvoltare și se împrumută pentru a finanța deficitul, miliarde de euro pe care românii îi vor plăti ani de zile de-acum înainte, pentru a valida pe moment promisiunile total iresponsabile ale lui Dragnea și ale Guvernului de la Teleorman. Este ca și cum o familie se îndatorează prea mult, bucurându-se pe moment de o nouă achiziție, până când vin primele rate pe care nu le poate plăti, iar extazul care a ținut doar o clipă se transformă într-un coșmar pe termen lung, distrugându-le viața. Este exact ce face Liviu Dragnea cu România.

Ratele cresc spectaculos, cu 100 de euro de la un an la altul, mâncarea, hainele se scumpesc peste noapte, pentru că nu există altă pedeapsă pentru o guvernare iresponsabilă decât inflația.

PSD face cu România un experiment periculos - o mică parte de privilegiați se bucură pe termen scurt, iar marea masă a românilor suportă costurile acestei aventuri.

Deficitul uriaș, în condiții de creștere economică, tăierea aproape în totalitate a investițiilor, arată, pentru al doilea an consecutiv, că această guvernare merge în pierdere, că prăpastia este tot mai mare și că drumul ales nu duce decât spre dezastru.

PSD amână toate proiectele mari, le va împinge până la termene din ce în ce mai îndepărtate, apoi le va uita, își va mitui electoratul pentru a rezista încă un an, doi la guvernare și va pleca, lăsând în urmă un dezastru. Toată distracția de acum ne va costa zeci de miliarde de euro. Pregătiți-vă banii, când îl vedeți pe Dragnea rânjind la televizor, mințind la fel cum respiră, gândiți-vă că tot spectacolul este plătit din portofelul dumneavoastră!

    Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declarație politică Autostrada Moldovei, un proiect care nu trebuie abandonat;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Autostrada Moldovei, un proiect care nu trebuie abandonat"

Pe marginea proiectului autostrăzii Moldovei s-a vorbit mult, dar s-au făcut prea puține. După o serie de probleme, realizarea acestui proiect părea o cauză pierdută. Mai mult chiar, unul dintre fosții miniștri ai transporturilor declara în urmă cu câteva luni că de fapt nu ar mai exista un astfel de proiect.

"Proiectul de autostradă Brașov - Bacău - Pașcani - Iași - Ungheni. În conformitate cu MasterPlanul General al României, proiectul are o lungime de 336,5 kilometri și un cost pe investiție estimat la 3,08 miliarde de euro. Proiectul este compus din mai multe sectoare de autostradă, astfel: sectorul Brașov-Bacău, autostrada A5, cu o lungime de 160 de kilometri, cu un cost de investiție de 1,84 miliarde de euro, sectorul Bacău-Pașcani, cu o lungime de 81,2 de kilometri, cu un cost de investiție de 485,5 milioane de euro și sectorul Pașcani-Iași-Ungheni, cu o lungime de 95,2 de kilometri", anunța ministrul Felix Stroe.

În acest nou proiect era cuprins și județul Neamț, inclus inițial în autostrada Moldovei. Prin această decizie, județul Neamț ar fi obligat la stagnare, pentru că s-a demonstrat de nenumărate ori că o infrastructură rutieră adecvată reprezintă o șansă de dezvoltare economică.

În urma mai multor interpelări adresate ministrului transporturilor, cu insistențe, am primit un răspuns, care ne arată că este posibil să se revină asupra deciziei.

"În această perioadă se află în curs de pregătire documentația aferentă procedurii de achiziție publică a contractului de servicii "Completare/Revizuire Studiu de Fezabilitate și elaborare Proiect Tehnic de Execuție Autostrada Târgu Neamț-Iași-Ungheni, tronsonul Iași-Ungheni - realizarea conexiunii peste râul Prut, care urmează a fi lansată în curând".

Realizarea autostrăzii care va lega Moldova de Ardeal ar trebui să fie o prioritate, în adevăratul sens al cuvântului și al faptelor. Orice tărăgănare a acestui proiect condamnă regiunea Moldovei să fie în continuare una dintre cele mai sărace regiuni din România și din Uniunea Europeană.

Revin cu rugămintea să depunem toate eforturile necesare, pentru ca autostrada Moldovei să devină realitate.

    Ștefan Mușoiu - declarație politică Am scos sute de mii de români din zona sărăciei!;

Domnul Ștefan Mușoiu:

"Am scos sute de mii de români din zona sărăciei"

Eurostat confirmă progresele alianței de guvernare și demonstrează că încă unul dintre angajamentele politice esențiale asumate de PSD se îndeplinește. Sute de mii de români au ieșit din zona de sărăcie și sărăcie severă, după primul an de guvernare PSD-ALDE, potrivit datelor furnizate de statisticile europene. Concret, direcția bună a politicii economice și sociale a guvernării aduce mai mulți români în clasa de mijloc și reduce sărăcia. Potrivit Eurostat, pentru 695.000 de români a fost eliminat riscul de sărăcie și excluziune socială, iar alți 876.000 de români au ieșit din zona de sărăcie severă.

Altfel spus, nu doar că guvernarea PSD a adus mai mulți români în clasa de mijloc, dar Eurostat consemnează și faptul că țara noastră a înregistrat încă un succes clar în lupta cu efectele pauperizării.

De asemenea, vreau să aduc în prim-plan mult disputatul subiect potrivit căruia clasa de mijloc din România este aproape inexistentă și că se urmărește o polarizare socială. Nimic mai fals! În afară de scoaterea din sărăcie a cât mai multor români, noi, cei de la PSD, am urmărit constant să susținem coagularea acestei pături sociale.

Cifrele oferite de INS arată o alocare suplimentară, în 2017, de 50 de miliarde de lei din partea Guvernului pentru creșterea salarială, comparativ cu 2016. Alte 36 de miliarde de lei vor fi alocate în plus, în acest an. Practic, în primii doi ani de guvernare, suma adăugată per total la salariile românilor va depăși 18 miliarde de euro!

O veste și mai bună pentru toți românii este că Guvernul nu se va opri aici în privința majorărilor salariale. Acest proces va continua până în 2022.

Însă, pe lângă cifrele îmbucurătoare provenite de la Eurostat și INS, trebuie să vă mai amintesc și de faptul că puterea de cumpărare a crescut cu 10,1%, după momentul accederii PSD la guvernare. În pofida inflației și a creșterii anumitor prețuri, salariații români pot cumpăra mai mult decât anul trecut.

În același timp, în medie, salariile nete au ajuns în martie 2018 să fie cu 15,5% mai mari decât în aceeași lună a anului trecut.

    Nicolae Giugea - declarație politică cu titlul Fermierul român, prăduit și astăzi prin impozitarea subvențiilor;

Domnul Nicolae Giugea:

"Fermierul român, prăduit și astăzi prin impozitarea subvențiilor"

Sunt puțini cei care au uitat sumedenia de promisiuni mincinoase făcute de PSD-ALDE înainte de a prelua guvernarea: scutiri peste scutiri de taxe și de impozite pentru terenurile agricole lucrate, scutiri de impozit pentru parcul de tractoare și utilaje agricole, zero TVA pentru materiile prime din sectorul agricol, depozite noi de cereale, sisteme de irigații și multe altele. Din păcate pentru cei care "au îndrăznit să creadă" că PSD s-a schimbat și nu mai păcălește populația, Guvernele domnului Dragnea au demonstrat contrariul. Au rescris în continuu Programele de guvernare și au eliminat, una câte una, promisiunile mincinoase făcute pentru a-i înșela pe oameni, sperând că populația va uita tot ceea ce i s-a promis în urmă cu doi ani.

Vă întrebați dacă agricultura românească a avut, în toată această perioadă, destinele conduse de vreun ministru. Desigur că a avut! Mai mult decât atât, acest ministru este chiar preferatul șefului PSD, pe care l-a și catalogat ca fiind cel mai performant ministru din toate Guvernele. Chiar dacă pe actualul ministru al agriculturii l-a ocolit remanierea și deține funcția de mai bine de 16 luni, neîntrerupt, dacă ar fi să evaluăm activitatea, vom ajunge la același rezultat, zero.

Domnul Daea nu a reușit să rezolve nici măcar probleme simple, minimale, care afectează sute de mii de fermieri români. Una dintre ele este legată de impozitarea sprijinului financiar venit de la Uniunea Europeană. Altfel spus, fermierul român a rămas singurul fermier din Uniunea Europeană care plătește impozit pe subvenție. Da, românului i se dă cu o mână și i se ia pe partea cealaltă, cu două mâini.

Atunci când a fost întrebat de ce tolerează o asemenea situație, domnul Daea a răspuns sec, pe același ton batjocoritor, că el este ministrul agriculturii, nu cel al finanțelor. Fermierii, care și-au pierdut definitiv încrederea în ministrul agriculturii, s-au adresat ministrului finanțelor publice.

Răspunsul a fost la fel de umilitor. Oamenii au fost trimiși să citească cu atenție Codul fiscal adoptat de Ponta și să vadă cu ochii lor că subvențiile nu ar trebui impozitate, să vadă că la art. 62 se scrie negru pe alb că între veniturile neimpozabile se regăsesc ajutoarele primite din fonduri externe nerambursabile, adică subvențiile. Cu toate acestea, ANAF are cu totul altă părere și anume, că subvențiile sunt venituri, iar veniturile trebuie impozitate.

Uite așa se aruncă responsabilitatea de la un ministru la altul, de la o autoritate la alta, și, în acest timp, fermierului român i se ia o parte din drepturile sale financiare acordate de Uniunea Europeană. De ce se face acest lucru? Pentru că Guvernul nu are bani să onoreze promisiunile electorale uriașe, motiv pentru care aplică următoarea tactică sinistră - ia din buzunarul unora și se face că dă altora. De exemplu, ca să înțelegem proporțiile acestei nedreptăți, din circa 3,3 miliarde euro, cât se laudă Guvernul că a acordat subvenții din bani europeni în anul 2017, 528 de milioane de euro au ajuns în bugetul de stat și nu în buzunarul fermierului. Guvernul a ajuns, astfel, să fie cel mai de temut hoț, care ia cât poate de mult, de la oricine apucă.

Impozitarea subvențiilor nu reprezintă doar o problemă de echitate fiscală sau de bâlbâială guvernamentală. Impozitarea subvențiilor sterilizează câștigurile fermierilor români care, deși muncesc mult, atunci când trag linie, constată că din munca lor nu au obținut nici măcar venituri de subzistență.

Știți foarte bine că Guvernul nu a făcut, până acum, nimic din ceea ce se impunea pentru a preîntâmpina o eventuală sistare a plății subvențiilor din anul 2020. Dimpotrivă, din câte am aflat, Guvernul ascunde sub covor mai multe nereguli care ne pot arunca în situația penibilă de a da bani înapoi pentru subvenții alocate în dezacord cu legislația comunitară.

Cât privește eliminarea impozitului pe subvenții, îi avertizez pe fermieri să-și ia gândul că o asemenea măsură ar putea fi luată de un Guvern PSD-ALDE sau atâta vreme cât domnul Daea conduce Ministerul Agriculturii.

"Impozitul pe subvențiile agricole va fi eliminat anul viitor. În acest an nu este posibil, pentru că a fost stabilită deja toată infrastructura financiară." Atenție! Nu sunt afirmațiile mele, ci ale ministrului agriculturii, făcute anul trecut. Știm bine că pomul se cunoaște după roadele lui, iar omul după fapte. Dacă ar fi să mergem în această logică, ceea ce a făcut până acum domnul Daea nu valorează nici cât o ceapă degerată pentru agricultura românească.

    Nicolae Neagu - declarație politică intitulată Absorbția banilor comunitari, singura șansă a autostrăzii Pitești-Sibiu!;

Domnul Nicolae Neagu:

"Absorbția banilor comunitari, singura șansă a autostrăzii Pitești-Sibiu!"

Rata absorbției aferentă programării bugetare 2014-2020 a fost la sfârșitul anului 2017 de doar 10,1%, ceea ce a condus la un dezastru al investițiilor publice.

PSD-ALDE, susținătorul Guvernului Dăncilă, ar trebui să rezolve rapid situația Programelor Operaționale Sectoriale, afectate cel mai mult de incompetența conducerii de la Ministerul Fondurilor Europene!

Și cel mai grav din punctul meu de vedere este gradul scăzut de absorbție pe Programul Operațional Infrastructură Mare, unde din cele peste 9,5 miliarde de euro, am absorbit doar 858 de milioane de euro, reprezentând 9,11%.

Autostrada Pitești-Sibiu ar fi fost miza Centenarului Marii Uniri, dacă Guvernele PSD, începând cu Guvernul Ponta în anul 2012, ar fi dorit-o cu adevărat. Și se putea absorbi, slavă Domnului, în cei 6 ani, cei aproximativ 1,5 miliarde de euro, bani necesari finalizării acestui tronson de autostradă!

Am fi avut după 100 de ani, o unire în modernitate și normalitate, între Muntenia și Transilvania, și o atractivitate investițională și turistică demnă de aniversarea Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

Dar pentru aceasta, ar fi trebuit seriozitate și sentimente de adâncă și profundă demnitate națională, dar și respect pentru România și români!

PSD-ALDE a ales însă să sărbătorim momentul Centenarului fără autostrada Sibiu-Pitești, fără un spital republican modern, fără căi ferate de mare viteză, fără o universitate românească în primele 100 universități ale lumii, dar cu foarte multe, cu sute de momente aniversare în toată țara, cu mici și bere. Dureros și rușinos!

Ne putem imagina momentul 1 decembrie 2018 inaugurând autostrada peste Carpați?

Înțelege PSD-ALDE cât de mult câștigă România, dacă ar fi fost finalizată această autostradă, în anul Centenarului Marii Uniri și la începutul anului 2019, atunci când România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene?

Se poate ca prim-ministrul, doamna Viorica Dăncilă și ministrul fondurilor europene, doamna Rovana Plumb, să mărească ritmul absorbției sau cel puțin, dacă au ratat construirea autostrăzii Sibiu-Pitești în an de aniversare centenară a României moderne, să știm și noi când se va da această autostradă în funcțiune?

Sau rămâne valabilă afirmația domnului Lucian Șova, ministrul transporturilor care, ironic sau nu, spunea că vom circula pe autostradă când aceasta va fi gata!

    Silviu Nicu Macovei - declarație politică intitulată În România, familia este pusă în pericol de sărăcie și lipsa educației!;

Domnul Silviu Nicu Macovei:

"În România, familia este pusă în pericol de sărăcie și lipsa educației!"

În anul 1993, Adunarea Generală a Națiunilor Unite proclama data de 15 mai ca Ziua Internațională a familiei, eveniment menit să aducă în atenția oamenilor importanța familiei și problemele ei.

La nivel mondial, se înregistrează o scădere a numărului căsătoriilor, concomitent cu creșterea vârstei la care oamenii aleg să își unească destinele. Motivele pentru acest fenomen sunt multiple și complexe, ținând de la globalizare și accesul extins la informație și până la centrarea pe carieră și lipsa reperelor tradiționale.

Însă situația care ne privește direct, ca aleși ai românilor, este cea a țării noastre. Înregistrăm și noi o scădere a numărului căsătoriilor. În anul 1990 s-au încheiat aproape 200.000 de căsătorii, în timp ce în anul 2016 au fost 134.000. Vârsta la care românii se căsătoresc pentru prima dată a crescut și ea. În 1990 media era de 25 ani la bărbați, iar în 2016 a ajuns la 31 ani.

Cauzele sunt similare celor din Uniunea Europeană, mai ales în mediul urban, însă avem și o condiție specifică țării noastre, lipsa unei locuințe. Înainte de a fi căsătoriți, peste 60% dintre tinerii din România trăiesc în continuare cu părinții. Cauzele sunt legate de piața muncii, mai precis, lipsa locurilor de muncă plătite suficient de bine astfel încât un tânăr să își poată permite o chirie. De aceea, în acest sens, este vitală pentru tinerele familii menținerea Programului "Prima Casă".

Din păcate, rata divorțurilor în țara noastră s-a menținut constantă de-a lungul anilor, în jurul a 25.000-30.000 de divorțuri anual.

Înregistrăm și în cazul divorțurilor o cauză specifică României, un fenomen îngrijorător și care trebuie să ne sensibilizeze - emigrarea și plecarea la muncă în străinătate. Sunt uluitor de multe cazurile în care unul dintre soți, câteodată ambii, pleacă la muncă în străinătate pe perioade foarte lungi de timp. Absența din căminul conjugal și distanța foarte mare duce cel mai adesea la divorț. Chiar dacă în mod legal acest lucru nu este considerat abandon, emoțional, impactul pentru celălalt soț și mai ales pentru copilul rămas acasă este devastator. Să nu uităm, în România, la această oră sunt peste 250.000 de copii cu unul sau ambii părinți plecați în străinătate.

O altă problemă foarte dureroasă pentru țara noastră este legată de alcoolism. Consumul exagerat de alcool ne plasează pe locul III în Uniunea Europeană. Datele statistice arată că avem pe teritoriul nostru nu mai puțin de 3 milioane de consumatori înrăiți de alcool. Consumul exagerat de băuturi alcoolice este principala cauză a declanșării violenței în familie, cei mai afectați fiind copiii și soțiile. Peste 75% din cazurile raportate de violență sunt cauzate de consumul de alcool.

Astăzi, de Ziua internațională a familiei, vă îndemn să luați în considerare toate aceste fenomene care pun în pericol familia în România: emigrația, alcoolismul, violența în familie. Sunt reacții generate de sărăcie și de lipsa educației. Însă, noi, ca demnitari aleși ai poporului român, avem datoria să ne implicăm activ în diminuarea tuturor acestor cauze care afectează și chiar distrug ideea de familie în România!

    Laurențiu Nistor - declarație politică cu titlul Klaus Iohannis, în realitatea paralelă - o voce izolată;

Domnul Laurențiu Nistor:

"Klaus Iohannis, în realitatea paralelă - o voce izolată"

Aflat în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din 2019, președintele României, domnul Klaus Iohannis, în lipsa unor realizări notabile ale acestui mandat, atacă pe nedrept actualul Guvern prezentând cifre care nu au vreo legătură cu realitatea economică. Mai mult, de la înălțimea funcției sale, președintele Iohannis își permite nu numai să solicite obsesiv demisia premierului Viorica Dăncilă, dar și amenință, că "ar face bine să facă ce i se spune". Prin aceste ieșiri iresponsabile, antidemocratice, Klaus Iohannis riscă să pună în pericol nu numai credibilitatea instituției președintelui României, ci însăși credibilitatea politică în plan internațional.

Guvernul României, susținut de coaliția PSD-ALDE, își exercită mandatul primit de la Parlament în condițiile câștigării alegerilor parlamentare din 2016 cu un vot de încredere covârșitor din partea românilor care s-au prezentat la urne. În aceste condiții, președintelui Iohannis nu mai trebuie să-i explice nimeni de ce Guvernul Viorica Dăncilă este unul legitim! De asemenea, chiar și în urma unei lecturi superficiale a Legii fundamentale, nu trebuie să te numești specialist în drept constituțional să înțelegi că legitimitatea și mandatul exercitat de Guvern pot fi retrase doar de Parlament, forul legislativ suprem al țării.

Guvernul României, prin măsurile luate, și-a demonstrat eficiența, fapt resimțit de majoritatea românilor, chiar dacă de la tribuna conferințelor de presă de la Palatul Cotroceni lucrurile sunt prezentate într-o realitate paralelă.

Potrivit execuției bugetare la patru luni, realitate ignorată de președintele Iohannis, veniturile românilor au crescut în 2017 cu 12,5% față de anul în care România a fost condusă de "Guvernul Meu", an în care veniturile au scăzut cu 4,4% față de 2015.

Valoarea investițiilor s-a dublat în primele patru luni ale anului 2018. Astfel, de la 2,9 miliarde de lei alocate în lunile ianuarie-aprilie 2017, valoarea investițiilor din primele patru luni ale acestui an ajunge la aproape 6 miliarde de lei.

Valoarea fondurilor europene atrase de țara noastră a crescut în primele luni ale acestui an cu 28% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 5 miliarde de lei. La acest capitol trebuie să subliniem faptul că, în 2016, au fost atrași cei mai puțini bani europeni din 2013 încoace.

PIB-ul României l-a depășit pe cel al Greciei în primul an de Guvernare PSD-ALDE, depășind valoarea de 187 de miliarde de euro, fapt ce poziționează țara noastră pe poziția a 16-a în topul economiilor din Uniunea Europeană. Așa cum este stabilit în Programul de guvernare, până în 2020, România va depăși alte două economii importante, ale Cehiei și Portugaliei.

Șomajul a scăzut la 3,81%, cel mai mic procent de după 1989, iar producția industrială a crescut cu peste zece procente în luna martie față de luna februarie. Comenzile noi în industrie sunt mai mari cu 15,8% în primul trimestru al anului față de 2017, iar cifra de afaceri din industrie a crescut cu 13,7% în primul trimestru al anului.

Și atunci, de unde toată această panică sădită de președinte?

România nu-și pune în joc statutul de membru al Uniunii Europene, așa cum insinuează Klaus Iohannis, ci își consolidează poziția atât din punct de vedere economic, cât și politic. Și o va face în continuare, fără ezitare!

Mai mult, indiferent de strategia electorală a lui Klaus Iohannis, în ciuda atacurilor și amenințărilor lansate, cu toate sperietorile confecționate în curtea Cotroceniului, Guvernul PSD-ALDE își continuă Programul de guvernare votat de români.

    Mihai Niță - declarație politică despre Ziua internațională a familiei;

Domnul Mihai Niță:

"Ziua internațională a familiei"

Printr-o Rezoluție din anul 1993, ziua de 15 mai a fost declarată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite ca fiind Ziua internațională a familiei. În România, această zi este marcată în fiecare an în duminica cea mai apropiată de 15 mai.

Evoluția generală a societății moderne a fost marcată de numeroase transformări care, la un moment dat, au pervertit comportamente și conștiințe, un mic segment al populației abdicând de la valorile fundamentale ale moralei creștine, proprie și românilor, referitoare la familia tradițională. Astfel de provocări au apărut și în țara noastră, unele entități sociale punând sub semnul îndoielii noțiunea de familie, care, de altfel, constituie nucleul oricărei societăți. În această privință, regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania, primul Mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, spunea: "Presiunile sunt făcute de vicioși, de suprasaturați, de cei care nu mai cunosc alt idol decât trupul și plăcerile lui. Problema gravă este că prin aceasta se legiferează egalitatea dintre bine și rău, faptul că homosexualitatea poate să fie o alternativă la familie. Până la urmă este un atentat la familia însăși, la această instituție fundamentală a oricărei societăți."

Tot în această idee, cităm din învățăturile duhovnicești ale Părintelui Dumitru Stăniloae: "Omul întreg este bărbat și femeie. Bărbatul singur nu este om întreg; femeia singură nu este om întreg; numai împreună sunt omul întreg".

S-a ajuns până acolo încât controversele create de persoane foarte incisive și intolerante cu morala creștină, propovăduiesc oficial, prin sloganul egalității de șanse, necesitatea alternativei la familie, o alternativă care, în mod natural, nu poate exista. Este necesară și bine-venită, așadar, reacția autorităților române, care, printr-un referendum național, vor să clarifice lucrurile, să înlăture prin lege orice ambiguitate care ar atenta la existența familiei, formată din soț, soție, copii și părinți. Se înțelege de la sine că "soț și soție" nu poate însemna altceva decât "bărbat și femeie", singurul cuplu care poate procrea firesc. Altcumva, orice națiune ar fi supusă extincției, împotriva voinței Marelui Creator al Vieții în Univers. Mergând mai departe cu aberațiile, noul curent, care pretinde să fie legalizat în România dreptul întemeierii familiilor homosexuale, consideră ca fiind rezonabil și dreptul acestor familii neconvenționale să adopte copii, proveniți, evident, prin relația naturală dintre o femeie și un bărbat. Păi... "...cum vine asta, coane Fănică?..." - ar fi zis acum nenea Iancu. S-or fi gândit dumnealor, cei pe care nimeni nu-i condamnă pentru preferințele sexuale, acestea ținând de intimitatea persoanei, la ce exemplu vor oferi urmașilor prin propriul comportament? Încotro s-ar îndrepta o națiune ca a noastră, și așa bulversată de probleme existențiale?

Despre influența nefastă a noului curent care neagă însăși existența familiei și, prin extensie analogică, a unei națiuni, putem lua aminte și la cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea: "Așa cum merge familia, așa merge națiunea și așa merge toată lumea în care trăim."

Dacă Legea familiei ar fi modificată conform cerințelor formulate de cuplurile moderne la care ne referim, ar putea crede cineva că ADN-ul nostru național este nesănătos și trebuie modificat prin lege. Asta ar fi culmea aberației, motiv pentru care poporul român are dreptul să se pronunțe intransigent, chiar dacă prin educație și spirit creștin suntem un model de toleranță. Toleranța noastră trebuie apreciată just, iar nu confundată cu obediența prostească, după cum ne percep unii indivizi străini de valorile noastre religioase, culturale și tradiționale, prin care ne-am impus, până acum, în istoria umanității.

    Dănuț Păle - declarație politică despre Ziua națională a medicului veterinar;

Domnul Dănuț Păle:

Ieri, 15 mai, s-au sărbătorit 157 de ani de la înființarea Școlii de Medicină Veterinară în cadrul Școlii de Medicină și Farmacie, printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. De atunci, data de 15 mai a devenit una de referință în istoria medicinei veterinare românești. Reprezintă ziua din 1871, când 14 medici veterinari au semnat o "Declarațiune" care a stat la baza înființării Societății de Medicină Veterinară, dar și ziua în care această societate, în 1971, și-a reluat activitatea după ce i-a fost suspendată, împreună cu cea a Asociației Generale a Medicilor Veterinari din România, în 1949.

În 1994, la cel de-al VI-lea Congres Național de Medicină Veterinară, a fost instituită Ziua națională a medicului veterinar. Este o zi în care îi sărbătorim și ne arătăm aprecierea față de toți cei care își dedică întreaga carieră unui domeniu cu impact considerabil în privința tuturor ramurilor care au ca ocupație sănătatea animalelor, a oamenilor și a mediului.

Este, de asemenea, și un moment potrivit să ne îndreptăm atenția asupra viitorului medicinei veterinare, care este strâns legat de cel al progresului celorlalte tipuri de medicină, progresul tehnologic și cel al comunicațiilor. Un exemplu foarte bun despre ceea ce consider că înseamnă viitorul în profesia de medic veterinar este nevoia tot mai mare de a aplica principiile Inițiativei Mondiale "One Health". Aceasta își propune să încorporeze medici, asistenți, veterinari și reprezentanți ai altor discipline din sănătate, științe și mediu, care pot colabora și comunica interdisciplinar în toate aspectele legate de sănătatea oamenilor, animalelor și mediului.

Pentru a ilustra acest concept, voi utiliza ca exemplu prezentarea academicianul Nicolae Manolescu la o Conferință Națională găzduită de UMF Târgu Mureș: "...Alerta pe care un chirurg trebuie să o dea specialiștilor după consultarea unui pacient mușcat de o căpușă, astfel încât o echipă specializată să se deplaseze la locul de unde pacientul a contactat căpușa, să culeagă probe pentru a se stabili dacă aceasta este sau nu vector de transmitere a unor boli. În acest fel, (...) dacă se constată că acele căpușe nu sunt vectori de transmitere a vreunei boli, pacientul nu va mai fi supus inutil unui tratament cu antibiotice, așa cum se întâmplă în prezent."

Acest flux global de lucru depinde de circulația informației, de colaborarea între pacient, medic și restul instituțiilor care au atribuții în domeniul sănătății. Doar așa vom avea o evidență clară a stării de sănătate a populației, a pericolelor la care se expun, a posibilelor epidemii care pot izbucni în diverse medii, pe care să le putem preveni înainte ca acestea să se transforme în adevărate catastrofe.

Le transmit cu această ocazie tuturor colegilor mei veterinari sănătate și succes pe toate planurile și să se bucure de tot respectul pe care îl aduce cu sine aplicarea cuvintelor celebre ale lui Louis Pasteur, mai actuale ca niciodată: "Medicul uman salvează omul, medicul veterinar salvează omenirea".

    Pavel Popescu - declarație politică intitulată Cei de la PSD-ALDE nu se lasă până nu fug toți românii din țară. Prin măsurile lor, girează un viitor cu români din ce în ce mai săraci și oprimați!;

Domnul Pavel Popescu:

"Cei de la PSD-ALDE nu se lasă până nu fug toți românii din țară. Prin măsurile lor, girează un viitor cu români din ce în ce mai săraci și oprimați!"

Nu trece o săptămână fără să auzim o veste proastă, care de fapt este o consecință a unei măsuri pusă deja în aplicare de alianța PSD-ALDE. Zici că trăim într-o producție dramatică, unde actorii nu mai au șanse de scăpare. După ce s-au mărit ratele, Institutul Național de Statistică anunță o nouă tragedie: "Rata anuală a inflației a urcat în aprilie la 5,2%, cel mai mare nivel din ultimii cinci ani."

Iar cifrele se transformă în realități triste. Românii au plătit pentru mărfurile alimentare cu 4% mai mult decât acum un an, prețurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 7,2%, iar prețurile serviciilor au crescut cu 2,83%. Tot Institutul Național de Statistică mai anunță că, față de decembrie 2017, cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat, în aprilie, la fructe proaspete - 13,91% - la citrice - 11,32% - și gaze naturale - 10,19%.

Cei care v-au acordat votul pentru a le reprezenta cât mai bine interesele, dar și restul românilor suferă acum, pentru că le-a scăzut puterea de cumpărare. Scot aceeași sumă de bani din buzunar, dar la schimb primesc mult mai puține.

Creșterea ratei inflației ne demonstrează că actul guvernamental girat de PSD-ALDE este unul ratat și cu efecte devastatoare pentru toți românii. Dacă situația va continua, din ce în ce mai mulți români vor alege, pentru supraviețuire, să plece unde vor vedea cu ochii. Așa că fac un apel la colegii parlamentari de la PSD-ALDE, să încerce să oprească tragedia iminentă spre care se îndreaptă țara noastră!

    Claudiu-Vasile Răcuci - declarație politică intitulată Nu, modificările la Codul penal nu sunt pentru Dragnea și pentru Tăriceanu, ci pentru preacurații decidenți politici!;

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

"Nu, modificările la Codul penal nu sunt pentru Dragnea și pentru Tăriceanu, ci pentru preacurații decidenți politici!"

Cine insinuează cumva că Florin Iordache, Nicolae Șerban și alți lideri de seamă ai PSD asudă de zor ca să exonereze de răspundere penală grupul infracțional organizat și mărturia mincinoasă, ar trebui să fie considerat mincinos! Nu este adevărat! Nu pentru Dragnea și nu pentru Tăriceanu sunt aceste modificări ale Codului penal. Așa ni se pare nouă, răutăcioșilor, care credem, pe baza evidențelor, că domnul Dragnea a delapidat un județ întreg printr-o caracatiță economico-financiară, iar despre domnul Tăriceanu am fi înțeles, în mod eronat, că minte la fel de des cum respiră.

Eu am participat în campania electorală și știu bine că adversarii politici din județul meu, Alba, nu au promis cetățenilor că vor mutila Codul penal, ca să-și scape șefii de pușcărie. Promiteau, pe atunci, salarii triple, pensii duble, prețuri pe jumătate, școli moderne, drumuri rapide și fără găuri, spitale noi și multe, multe alte trăsnăi, greu de crezut, poate și de cel mai naiv alegător din țara noastră. Din păcate, nici nu s-a uscat cerneala pe decretul de numire al primului Guvern Dragnea și planul antipușcărie a fost pus în aplicare.

Este extrem de trist că un profesionist, recunoscut și respectat la un moment dat, s-a făcut preș în fața lui Dragnea și Tăriceanu și a acceptat să fie ministrul justiției. De când a fost învestit, domnul Tudorel Toader numai prostii a făcut. Eu am copii și îl rog pe Dumnezeu să mă binecuvânteze și cu nepoți. Ca părinte sau bunic, nu poți sta liniștit atâta vreme cât domnul Tudorel Toader a rupt lacătul pușcăriilor și a pus pe liber violatori, pedofili, tâlhari și alți infractori recidiviști, care nu au așteptat nici 48 de ore să se bucure de viața liberă și s-au întors la vechile lor obiceiuri. Știe, oare, domnul Tudorel Toader câte infracțiuni comise în ultima vreme sunt rezultatul deciziei sale? Cât obraz să mai ai să te duci la catedră, ca profesor cu state vechi și fost rector al primei universități din România, întemeiată de Alexandru Ioan Cuza la 1861, și să le spui studenților că tu știi cu se împarte dreptatea și vrei să-i înveți și pe ei?

Dragi colegi parlamentari din PSD și ALDE, ați fraudat încrederea oamenilor care v-au ales! Ați promis una și ați făcut ceea ce vă dictează Dragnea și Tăriceanu! Aș vrea să văd unul dintre voi rușinat de înșelarea dascălilor cu salarii triple, de faptul că ați discriminat medicii între ei, de faptul că ați confiscat jumătate din creșterea punctului de pensie care se cuvenea pensionarilor. Aveți demnitatea să faceți acest gest? Nu o să sper la un astfel de gest de demnitate, pentru că în tot parcursul partidelor dumneavoastră, nu am întâlnit vreun politician onest cu el însuși, în primul rând, și cu alegătorii, în al doilea rând. Nu sunt jurist de profesie, însă vasta mea experiență din sectorul privat îmi dă dreptul să vă spun câteva vorbe despre dezincriminarea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și mărturie mincinoasă.

În legătură cu grupurile infracționale organizate, cei mai mulți dintre noi știu că acestea sunt cele care au furat România sistematic, de 28 de ani, în continuu. Da, fabrici, uzine, căi ferate, sisteme de irigații, aproape orice activ cu valoare a fost furat de aceste grupuri! Nu-l lăsați pe Dragnea să fie premiantul furturilor tranziției din România! Despre minciună, în vechea tradiție românească existau sancțiuni extrem de dure. În dreptul roman, precum și în dreptul contemporan, minciuna este cea mai odioasă piedică împotriva înfăptuirii justiției. Domnul Călin mai poate să mintă câte neveste vrea, însă declarația în fața unui judecător este o declarație făcută cu mâna pe Cartea sfântă. Despre acest tip de oameni cred că nu ne judecă nimeni dacă spunem că nu au Dumnezeu atunci când mint în fața unui judecător!

    Raluca Turcan - declarație politică cu titlul După primul trimestru din 2018, economia a stagnat!;

Doamna Raluca Turcan:

"După primul trimestru din 2018, economia a stagnat!"

Produsul Intern Brut, PIB, este principalul indicator macroeconomic al contabilității naționale, reprezentând rezultatul final al activității de producție a agenților economici din România, în decursul unui trimestru sau an.

INS ne spune că PIB pe primul trimestru din 2018 a stagnat, rămânând la aceeași valoare din ultimele trei luni ale anului 2017. Consumul a obosit, exporturile nu țin ritmul cu importurile, iar investițiile sunt la cote minime istorice.

Rezultatele prezentate de INS sunt încă provizorii. Să sperăm că INS nu va revizui datele despre PIB în scădere, așa cum a procedat tot ieri în legătură cu datele din a doua parte a anului 2017. Sper să nu aflăm că, de fapt, economia nu a stagnat, ci a intrat, din 2018, în recesiune economică. De exemplu, INS a revizuit în scădere rezultatele trimestrului III din anul 2017, comparativ cu trimestrul II din anul 2017, de la 102,4% la 102,2% și rezultatele trimestrului IV din anul 2017, comparativ cu trimestrul III din anul 2017, de la 100,5% la 100,3%.

Nu putem să nu fim îngrijorați, atâta vreme cât Guvernul a estimat pentru anul 2018 o creștere economică foarte mare, de 5,5%, și a dimensionat bugetul de stat la un PIB foarte mare care, potrivit datelor INS pentru primul trimestru, nu se va realiza.

Consecințele vor fi deosebit de grave pentru România. Cheltuielile programate nu vor putea fi finanțate, ne vom împrumuta și mai tare, iar banii pentru investiții vor fi iarăși tăiați pentru a se finanța cheltuielile curente.

Modelul economic implementat de PSD-ALDE în ultimele 16 luni a sufocat economia românească. Iluzia economică a stimulării la nesfârșit a consumului pe care a creat-o domnul Dragnea a ajuns la final.

Cine va deconta efectele? PSD? ALDE? Evident că românii vor fi victimele directe ale guvernării defectuoase Dragnea-Vâlcov-Tăriceanu!

    Aurel-Robert Boroianu - declarație politică PNL spune nu desființării Pilonului II de pensii!;

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

"PNL spune nu desființării Pilonului II de pensii!"

PNL a început o campanie de informare și conștientizare a contribuabililor, referitoare la ce se întâmplă cu Pilonul II de pensii și spune un nu hotărât asaltului Guvernului PSDragnea III asupra fondurilor de pensii administrate privat prin acest Pilon!

Trebuie spus foarte limpede ceea ce Guvernele domnului Dragnea nu vor să recunoască. Guvernul Dăncilă a decis întâi reducerea contribuției și intenționează în continuare să meargă mai departe, până la naționalizarea Pilonului II de pensii, deoarece acest Pilon a acumulat deja, timp de 10 ani, o sumă uriașă, de aproximativ 9 miliarde de euro.

Trebuie, de asemenea, spus faptul că, dacă românii care lucrează și cotizează la Pilonul I o fac nu pentru ei înșiși, în mod direct, ci, în primul rând, pentru cei care sunt deja la pensie, cei care cotizează și la Pilonul II vor beneficia sigur de acei bani la pensia lor și, mai mult decât atât, pe aceștia îi pot lăsa și moștenire urmașilor lor, în cazul unor evenimente tragice.

Este foarte important ca cetățenii contribuabili să știe exact care este diferența între fondurile de pensii publice, care se află într-un deficit major, și cele administrate privat care au și randament, adică sistemul de pensii publice nu are randament, pe când la Pilonul II există un randament al investițiilor. Astfel, banii cotizați la Pilonul II sunt investiți în titluri de stat, în piața de capital și în alte instrumente financiare, astfel încât se obține un randament al fondurilor colectate la Pilonul II.

În aceste condiții, cum poate explica PSDragnea acest demers incalificabil, prin care atacă tot mai furibund speranța românilor din generațiile mai tinere la un viitor mai bun și mai sigur?!

De ce economiile românilor din conturile personale de pensii au fost reduse fără ca aceștia să-și dea acordul pentru un astfel de demers abuziv?!

De ce intenționează Guvernul Dăncilă să elimine de tot Pilonul II de pensii, care a fost întâi redus în mod substanțial, procentul contribuției ajungând de la începutul acestui an de la 5,1% la 3.75%?!

Ce se va întâmpla cu aceste fonduri acumulate în conturile românilor care au contribuit la Pilonul II de pensii și care sunt deja substanțiale? Aceste fonduri reprezintă, nici mai mult, nici mai puțin, decât proprietatea privată exclusivă a acestor contribuabili!

Din păcate, de când PSD s-a întors la guvernare, în loc să guverneze în folosul țării și al cetățenilor săi, acesta atacă tot ce funcționează bine în țara aceasta! Atacă mediul privat, împotriva căruia PSDragnea a pornit un asalt fără precedent, ale cărui efecte nefaste se răsfrâng în mod indubitabil asupra întregii economii, dar atacă și șansele de dezvoltare a României, deci, implicit, și viitorul tuturor românilor!

    Răzvan-Ilie Rotaru - declarație politică cu titlul Președintele Iohannis a atacat la CCR programele pentru realizarea fermelor de porci și păsări și a subminat interesele crescătorilor români, în dauna celor din străinătate;

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

"Președintele Iohannis a atacat la CCR programele pentru realizarea fermelor de porci și păsări și a subminat interesele crescătorilor români, în dauna celor din străinătate"

Președintele Klaus Iohannis subminează premeditat interesele crescătorilor români de porci și păsări, favorizând marii producători din afara țării. Pierd inevitabil și consumatorii români, care cumpără carne venită din import, congelată de ani de zile și la prețuri mai mari.

650 de milioane de euro este valoarea totală a programelor de sprijin a crescătorilor români de porci și de păsări, finalizate de Guvernul PSD-ALDE și blocate de președintele României prin refuzul de promulgare a legilor respective și sesizarea nejustificată a Curții Constituționale.

Sunt lovite interesele celor peste 12.000 de ferme de porci și peste 1.000 de ferme de producție și reproducție avicolă.

Este întârziat un program bun, cu o finanțare de 359 de milioane de euro, pentru înființarea în următorii 4 ani a peste 300 de ferme noi de reproducție a porcilor.

Tergiversarea lui Iohannis favorizează în continuare importurile și interesele marilor producători din afara țării, în defavoarea pieței interne și a producătorilor români. În prezent, România importă anual 260.000 de tone de carne de porc, din care cea mai mare parte este congelată de ani de zile.

În cazul fermelor de păsări, resursa alocată prin proiectul de lege este de 200 de milioane de euro.

Pretextul lui Iohannis pentru blocarea celor două proiecte, prin sesizarea lor la Curtea Constituțională, este - avizul invocat de președinte în sesizarea la CCR nu poate fi acordat de Comisia Europeană decât după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

Pentru ambele proiecte de lege, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a făcut toate demersurile legale și procedurale necesare, inclusiv în relația cu Comisia Europeană. Din această perspectivă, sesizarea de neconstituționalitate este total nejustificată.

PSD nu contestă dreptul instituțional al președintelui țării de a solicita Curții Constituționale verificări de constituționalitate ale proiectelor de lege. Este însă evident că acest drept legitim s-a transformat într-un instrument abuziv, de obstrucționare a actului de guvernare, folosit ca armă de gherilă politică în perspectiva viitoarelor alegeri.

    Ciprian-Constantin Șerban - declarație politică De Ziua internațională a familiei, 15 mai, să dăm dovadă de spirit etic și să încurajăm familia tradițională din România!;

Domnul Ciprian-Constantin Șerban:

"De Ziua internațională a familiei, 15 mai, să dăm dovadă de spirit etic și să încurajăm familia tradițională din România!"

Declarația mea politică de astăzi este intitulată "De Ziua Internațională a Familiei, 15 mai, să dăm dovadă de spirit etic și să încurajăm familia tradițională din România!".

Prin Rezoluția 47/237 din 20 septembrie 1993, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite declara ziua de 15 mai ca Ziua internațională a familiei. Dreptul la familie este menționat și susținut de numeroase structuri europene și internaționale, precum și de art. 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, de art. 23 al Convenției Internaționale pentru Drept Civil și Politic, și de art. 8 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului. Menționarea dreptului la familie în toate aceste convenții arată importanța majoră a familiei în susținerea și în evoluția societății. În legislația internă, familia este definită în art. 48 alin. (1) din Constituția României, respectiv în art. 258 alin. (1) din Codul civil.

O bună parte a societății civile din România a venit încă din 2015 cu inițiativa de redefinire a familiei, pe baza aspectelor tradiționale și de inițiere a unui proiect de lege constituțională în acest sens. Coaliția de guvernare susține România tradițională cu toate valorile ei și este conștientă de faptul că familia reprezintă fundamentul moralității și al durabilității societății. Cele 3 milioane de semnături pentru propunerea de revizuire a Constituției privind definirea familiei și modificarea art. 48 alin. (1) fac necesar un discurs permanent pentru susținerea acestei cauze. Propunerea de revizuire a fost avizată pozitiv de Camera Deputaților pe 27 martie 2017.

România este un stat care își respectă valorile moștenite de la înaintași, un stat care își dorește modernitate continuă, dar care nu își abandonează fundamentele morale, etice și religioase. Familia este unul dintre principiile care condiționează existența și dezvoltarea unui popor. În familie învățăm noțiuni elementare de viață și conduită. Pentru ca urmașii noștri să se bucure de o familie sănătoasă, cu principii etice, cu respect și cu valori, trebuie să susținem acest demers pentru familia tradițională. Acest demers se fundamentează pe un cert consens civic.

România este o țară care își iubește și își respectă tradiția, tradiție bazată pe valorile familiei clasice, adică pe legătura dintre un bărbat și o femeie. Încă din timpuri ancestrale, familia a reprezentat unul dintre principiile de funcționare și de evoluție a societății. Ea creează stabilitate și durabilitate în societate, impune respect între membrii săi și promovează dorința și posibilitatea de formare și dezvoltare permanentă a acestora. Existența unei familii sănătoase aduce cu sine continuitatea prezenței valorilor și principiilor antice precum unitatea, afecțiunea, respectul, armonia, prietenia.

Haideți să facem ceva durabil în anul Centenarului, ceva care să ne facă mândri că suntem un popor cu tradiție. Să sprijinim și să promovăm acest demers de solidaritate cu istoria și tradiția bunei funcționări a unei societăți bazate pe principii etice solide, demers care, cu siguranță, va avea un impact pozitiv asupra evoluției demografice și sociale a țării noastre!

    Theodora Șotcan - declarație politică cu titlul Partidul Social Democrat se ocupă, încă din 2002, de alimentația elevilor români;

Doamna Theodora Șotcan:

"Partidul Social Democrat se ocupă, încă din 2002, de alimentația elevilor români"

În declarația politică pe care o prezint astăzi, voi vorbi despre Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv preșcolarilor și elevilor din clasele I-IV din învățământul de stat și confesional, PL-x 146/2018, pe care, împreună cu ai mei colegi din grupul parlamentar al Partidului Social Democrat l-am inițiat și îl susținem spre adoptare.

Cu 16 ani în urmă, în 2002, Guvernul condus, pe atunci, de prim-ministrul Adrian Năstase, demara programul care a rămas cunoscut drept "Cornul și laptele", prin care se oferea un supliment alimentar elevilor din clasele primare. În acel moment, această măsură a oferit un sprijin pe care nicio analiză contabilă a experților din partidele de dreapta nu o va putea cuantifica vreodată, dar a și contribuit la reducerea abandonului școlar, prin faptul că aceste suplimente se acordau sub rezerva frecventării cursurilor.

Câțiva ani mai târziu, începând cu anul școlar 2009-2010, Programul "Cornul și laptele" a fost completat cu distribuirea de fructe proaspete în școli, demers aflat în conformitate și cu legislația unională în domeniu. Grație acestui program, elevii care frecventează cursurile școlilor la care sunt înscriși beneficiază, din partea acestora, de mere, ceea ce este benefic atât sănătății lor, cât și micilor fermieri români.

Astăzi dorim să extindem aceste eforturi printr-un program de distribuire a mierii în școli. Studiile contemporane au demonstrat faptul că mierea este o importantă sursă de energie, prin conținutul său de fructoză și glucoză, de minerale - calciu, fier, potasiu - și de vitamine, ceea ce face din aceasta un produs recomandabil în mod deosebit copiilor. Din aceste motive, acordarea unui supliment alimentar în limita a 350 de grame de miere lunar, pe care o dorim prin acest proiect de lege, ar putea fi un ajutor important în special pentru copiii proveniți din familii modeste, pentru care consumul curent de miere nu este posibil.

În ceea ce privește fondurile necesare desfășurării acestui program, ele vor fi asigurate din bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dar intenționăm să permitem și Consiliilor județene și Consiliilor locale să achiziționeze și să distribuie mierea în unitățile de învățământ, acolo unde există această posibilitate. În plus, prin același proiect de lege, susținem achiziționarea mierii necesare acestui program de la producătorii autorizați din lanțul scurt de aprovizionare, desigur, după efectuarea tuturor verificărilor sanitare necesare asigurării calității produsului furnizat.

Practic, acest lucru înseamnă că proiectul de lege nu va permite instituirea de monopoluri regionale sau naționale asupra furnizării de miere, ci va favoriza micii producători locali, pe cât de importanți, pe atât de vulnerabili.

În domeniul apiculturii, regiunea din care provin, Moldova, și județul pe care cu onoare îl reprezint, Bacău, are o tradiție seculară în producția de miere. Actualmente, în județul Bacău activează între 100 și 1100 de producători, care totalizează nu mai puțin de 55000 familii de albine. Rezultatele muncii lor au urcat județul Bacău, în anul 2016, pe locul al doilea în topul județelor țării, după numărul familiilor de albine. Apicultorii băcăuani beneficiază și de fonduri europene, grație eforturilor pe care guvernarea PSD le-a depus pentru deblocarea absorbției acestora. Spre exemplu, 68 de apicultori, cu 4.000 familii de albine sunt înscriși în Programul Bio cu un număr de 4.000 de familii de albine. De asemenea, 13 apicultori au accesat submăsura 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri -, încasând sume care au totalizat 360.000 de euro - 1.640.760 lei -, iar 53 de apicultori au accesat submăsura 6.3 - Dezvoltarea fermelor mici. După demararea noului Program Miere în școli, apicultorii băcăuani și-ar putea, astfel, desface produsele spre școlile din județ, deservind un număr important de elevi.

Astăzi însă folosirea excesivă a pesticidelor și schimbările climatice îi pun la grea încercare pe apicultorii români. În contextul pierderilor de efective apicole și a concurenței generate de importatori, posibilitatea de a contribui, cu produsul activității lor, la acest program, ar putea face diferența dintre continuarea sau încetarea activității. În ceea ce ne privește, vom face tot posibilul ca acest proiect de lege să fie adoptat, pentru ca, începând din anul următor, apicultorii să poată începe să le ofere micul lor desert dulce copiilor noștri, ceea ce ar avea efecte benefice atât pentru unul dintre cele mai vulnerabile sectoare economice, cât și pentru sănătatea școlarilor și preșcolarilor. Și trebuie să înțelegem acest lucru, cei mai mulți apicultori nu sunt producători de anvergură, ci oameni obișnuiți care muncesc din greu pentru a asigura cele necesare familiilor lor și pentru care un astfel de ajutor poate însemna chiar posibilitatea de a-și trimite copiii la școlile pe care doresc să le urmeze, ceea ce ne motivează să facem tot ce este posibil ca distribuirea de miere în școli să devină realitate.

Dragi elevi, părinți, profesori, apicultori și nu numai, Partidul Social Democrat are o viziune coerentă, legată de alimentația sănătoasă a elevilor, de ajutorare a copiilor proveniți din familiile lipsite de posibilități, de reducere a abandonului școlar și de sprijinire a micilor producători români. De aceea, am demarat Programul "Cornul și laptele".

De aceea, am sprijinit oferirea fructelor proaspete în școli, am votat recent continuarea Programului-pilot de oferire a unei mese calde elevilor și dorim, actualmente, ca și Programul "Miere în școli" să devină realitate - toate acestea pentru că, dincolo de cifre, ne pasă de elevi, de părinți, de profesori, de micii agricultori și de toți cei care trebuie să depună un efort important pentru a avea ceea ce altora li se pare garantat. Vom fi mereu preocupați să îi sprijinim, avem o strategie pentru aceasta și o urmărim cu toată consecvența care ne caracterizează.

    Eliza-Mădălina Ștefănescu - declarație politică intitulată Ariile protejate, o prioritate a statului român și pentru fiecare dintre noi!;

Doamna Eliza-Mădălina Ștefănescu:

"Ariile protejate, o prioritate a statului român și pentru fiecare dintre noi!"

Locurile încărcate de istorie și peisajele naturale care îți taie răsuflarea fac din România una dintre cele mai frumoase țări europene. Pentru a păstra aceste locuri de basm, trebuie însă să luăm măsuri urgente pentru protejarea ariilor din țara noastră.

Am avizat pozitiv, în cadrul Comisiei pentru muncă și protecție socială, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2018 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecției mediului. Actul, inițiat de Guvernul României, se află în procedură de urgență, tocmai datorită importanței implementării sale.

Delta Dunării, Munții Apuseni, Vulcanii Noroioși, peșterile, rezervațiile și toate celelalte arii protejate adăpostesc specii și sunt, ele însele, obiective care trebuie protejate. În momentul de față, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate nu are resursele umane necesare pentru a se dedica așa cum trebuie fiecărei arii în parte, mai ales având în vedere că peste jumătate dintre ariile protejate din România nu au planuri de management, iar realizarea acestora intră în atribuțiile ANANP.

Sunt de părere că astfel de locuri importante pentru România nu pot fi studiate și îngrijite dintr-un birou. Pentru ele, este nevoie de specialiști care să se deplaseze la fața locului, în vederea identificării problemelor și nevoilor, dar și a aspectelor pozitive ale fiecărei arii, pentru o mai bună promovare. Cum altfel ne putem aștepta ca turiștii să dorească să ne treacă pragul, pentru a cunoaște aceste locuri de poveste?

Împreună, autoritățile competente vor găsi soluții la probleme găsite, aducând, totodată, în fața întregului public, informații proaspete și de interes pentru toți cei care doresc să viziteze aceste zone.

Prin proiectul de lege amintit mai sus, structura organizatorică a ANANP va fi modificată, astfel încât să întâlnească cerințele de la fața locului a tuturor ariilor protejate. Scopul cel mare este ca fiecare dintre ele să beneficieze de un sistem de management bine pus la punct, pentru a atinge cerințele impuse la nivel internațional, dar mai ales de Uniunea Europeană.

Din toate aceste motive, îmi doresc cu adevărat ca această lege să intre în vigoare cât mai repede, mai ales în contextul în care Camera Deputaților este Cameră decizională. Cred cu tărie în faptul că fiecare dintre noi își dorește ca frumusețea locurilor din România, ca habitatele, speciile și toate moștenirile pe care le-a lăsat timpul să nu se strice și să fie cu adevărat ocrotite!

    Angel Tîlvăr - declarație politică având ca subiect Copiii noștri și dependența de tehnologie;

Domnul Angel Tîlvăr:

"Copiii noștri și dependența de tehnologie"

Românii sunt printre cei mai dependenți de tehnologie din Uniunea Europeană. Potrivit unui studiu dat publicității luni, 7 mai 2018, de Oficiul European de Statistică, Eurostat, europenii petrec zilnic între două și trei ore în fața unui ecran, în afara serviciului. Pe primul loc se află grecii, urmați de finlandezi, polonezi și români. Cel mai redus procent este în rândul francezilor, italienilor și austriecilor. Studiul acoperă grupa de vârstă de la 20 la 74 de ani. Se estimează că numărul persoanelor care au devenit dependente de mediul digital a crescut cu 30% în ultimii trei ani.

Trăim în era dependenței comportamentale, obsedați de e-mailuri, de aprecierile de pe Instagram și de fluxul de noutăți de pe Facebook. Exagerăm cu vizionarea de episoade din seriale TV și de videoclipuri pe Youtube. Lucrăm din ce în ce mai mult și petrecem o medie de trei ore pe zi butonând telefoanele inteligente, chiar și când ne aflăm în trafic.

Acest studiu recent m-a dus imediat cu gândul la copiii noștri, care cresc și se dezvoltă cu noi, lângă noi, precum și la alte date statistice îngrijorătoare, care arată că, în România, un minor din zece este dependent de internet. Specialiștii din domeniu atrag atenția părinților care le permit copiilor accesul la dispozitivele digitale, că îi expun pe aceștia unui pericol major, cu repercusiuni grave, care le afectează dezvoltarea.

Medicii din Marea Britanie, SUA sau China trag un semnal de alarmă. Copiii afectați de dependența de tehnologie se confruntă cu aceleași simptome de sevraj cu care se confruntă și dependenții de droguri sau de alcool. Medicii chinezi consideră că acest fenomen reprezintă o boală clinică și au înființat deja centre de reabilitare.

Tehnologia reprezintă un substitut deficitar pentru interacțiunile personale. Nu este de mirare că psihologii și cercetătorii din domeniu au botezat iPad-urile și smartphone-urile "heroina electronică" sau "digitală".

În România, studiile sistematice privind corelațiile dintre calitatea vieții și dependența de tehnologie în rândul copiilor sunt foarte puține. Atunci, ce putem face pentru a canaliza spre bine aceste produse tehnologice care dau dependență, pentru a pune granițele potrivite între studiu și joacă? Cum putem să găsim soluții prin care să combatem efectele nocive ale acestora asupra bunăstării, sănătății și fericirii noastre și ale copiilor noștri?

La toate aceste întrebări, care țin de factorii de risc și nocivitatea noilor tehnologii asupra copiilor noștri, trebuie să răspundă nu numai părinții, ci și profesorii din sistemul de învățământ, medicii specialiști în sănătatea mintală a copilului, serviciile de sănătate publică, psihologii și psihiatrii.

De aceea, lansez un apel către toți factorii potențial interesați: Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, asociațiile nonguvernamentale, mediul academic - comunitățile științifice, medicale și generale - de a contribui cu toate mijloacele și resursele de care dispun, la realizarea unei evaluări complexe a fenomenului, cu scopul de a dezvolta activități concrete, în vederea creșterii gradului de implicare a părinților, a specialiștilor, în prevenirea și identificarea precoce a dependenței de tehnologie a copiilor.

Fără dovezi suficiente, fără studii sistematice și fără o evidentă cercetare a caracteristicilor acestui fenomen, nu se poate vorbi despre o asistență de calitate în privința dependenței copiilor de tehnologie. Beneficiarii direcți ai unui astfel de proiect sunt numeroși: părinții, copiii, pedagogii, medicii psihiatri, medicii de familie, sociologii, psihologii.

Având o încadrare și direcționare țintită a intervențiilor de prevenție primară, putem concepe o strategie eficientă cu aplicabilitate în mediul familial, în mediul școlar, în cadrul comunității.

Putem face oricând un test. La o simplă căutare pe Google - "computer addiction" - vom găsi aproape 6 milioane de rezultate, iar pentru "copii - dependența de calculator" - peste 100.000 de rezultate. Acest test vine să sublinieze gravitatea problemei.

Tehnologia va rămâne parte integrantă a vieții noastre, acesta este un adevăr de necontestat. Sunt un susținător al noului, al inovației și al progresului, conștient că lumea digitală ne oferă tuturor, copii sau adulți, avantajele comunicării, jocului, învățării mai atractive și interactive, informației, planificării, ușurinței îndeplinirii multor task-uri zilnice.

Din păcate, există reversul medaliei și, pentru a preveni efectele negative asupra formării și dezvoltării copiilor noștri, consider că este necesară o campanie de informare și educare, care va spori interesul părinților și al formatorilor, și va permite un contact social activ.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică despre Centrul Regional de Neuroexcelență, la Spitalul Clinic de Urgențe «Nicolae Oblu»;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Centrul Regional de Neuroexcelență, la Spitalul Clinic de Urgențe «Nicolae Oblu»"

Niciun pacient nu va mai fi nevoit să plece în străinătate pentru a fi tratat așa cum se cuvine. Va fi primul spital din România care va oferi o nouă facilitate medicală pentru toți pacienții din Iași, din Moldova. Centrul de Neuroexcelență, unic în România, va funcționa la Spitalul Clinic de Urgențe, "Nicolae Oblu" din Iași. Se poate face medicină de înaltă performanță și la noi.

Centrul Regional de Neuroexcelență:

  1. Peste 6 milioane de pacienți vor putea beneficia de această nouă facilitate medicală.
  2. Va avea două săli de operații cu aparatură de top.
  3. Șase noi cabinete medicale.
  4. Cabinete de fizioterapie dotate cu cele necesare acestor activități.
  5. Radioterapie pentru pacienții neurooncologici.
  6. Chiar și o piscină pentru pacienții care necesită recuperare neuromotorie.
  7. O clădire nouă de 2.500 de metri pătrați.
  8. Aparatură ultraperformantă de 1,5 milioane de euro.

Vă reamintesc că din 2017 Iașiul are și cea mai modernă sală de operații în domeniul neurochirurgiei și chirurgiei spinale din sud-estul Europei. Blocul operator inaugurat anul trecut la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N. Oblu" din Iași dispune de:

  1. Cel mai avansat sistem de imagistică intraoperatorie la nivel mondial - O- Arm2;
  2. Un sistem de monitorizare neurofuncțională intraoperatorie NIM-Eclipse;
  3. O masă de operație radiotransparentă din fibră de carbon.

Dotarea unității medicale cu un astfel de sistem de ultimă generație reprezintă încă un pas în demersul unei întregi echipe de transformare a Spitalului de Clinic de Urgențe "Prof. Dr. N. Oblu" din Iași într-un centru de referință pentru urgențele neurologice și neurochirurgicale și nu numai, precum și de pregătire în domeniul medical.

    Vasile Cîtea - declarație politică având ca temă Familia, celula de bază a societății românești;

Domnul Vasile Cîtea:

"Familia, celula de bază a societății românești"

La data de 15 mai a fiecărui an se sărbătorește Ziua internațională a familiei, prilej cu care, în majoritatea statelor lumii și, desigur, și în România, se desfășoară anumite evenimente care să marcheze importanța familiei pentru dezvoltarea societății umane civilizate.

Anul acesta, 15 mai vine în contextul în care România este măcinată de dispute pro și contra revizuirii Legii fundamentale a României, pe de o parte fiind cei peste 3 milioane de români care au semnat inițiativa de revizuire a Constituției, în spatele acestora stând probabil peste 99% din populația țării, în cealaltă tabără fiind organizațiile LGBT care promovează o puternică formă de lobby pentru recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex.

Această dispută nu poate fi încheiată decât dacă apelăm din nou la istorie - și aici mă adresez și celor care nu susțin revizuirea Legii fundamentale. Vedeți dumneavoastră, poporul român, ca urmare a poziției geostrategice a teritoriului național, a avut de suferit foarte multe provocări de-a lungul istoriei, principala armă care a asigurat statornicia acestui popor pe aceste teritorii fiind familia, familia înțeleasă ca uniune firească între un bărbat și o femeie. În aceeași ordine de idei, nu trebuie să uităm faptul că România este una dintre cele mai importante țări creștin ortodoxe din Europa și că de la capitolul morală creștină românii nu au fost vreodată de acord să abdice. Avem exemple de dată recentă cu încercările unor cetățeni ai României de a scoate din programele școlare disciplina de studiu religie.

Nu suntem de acord, sub nicio formă, cu declarațiile iresponsabile ale unor politicieni români care au văzut în inițiativa celor peste 3 milioane de români un motiv de inflamare a spiritelor. Care spirite, domnilor colegi? Sau, de ce nu, acest motiv de inflamare a spiritelor să fie tocmai indiferența cu care unii tratează această solicitare a unei parți importante a poporului român?

De ce să nu lăsăm în mâna poporului nostru, singurul titular al suveranității naționale, dreptul de a hotărî asupra redefinirii, în Constituția României, a instituției căsătoriei? Sau de ce să nu considerăm, de exemplu, că motivul principal de tulburare a liniștii societății este chiar propaganda foarte agresiva a unor lideri LGBT pe chestiuni care nu sunt specifice poporului român și care sunt incompatibile cu felul nostru de a fi și cu normele creștine în care am fost educați?

Din punctul de vedere al inițiatorilor revizuirii Legii fundamentale, familia întemeiată pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie este singura relație interumană care asigură un mediu propice nașterii, creșterii și educației generațiilor viitoare.

Familia a rămas celula de bază a societății românești și, ca atare, ea trebuie protejată, având în vedere și interesul primordial al generațiilor viitoare, născute sau nenăscute.

Aceasta trebuie să fie moștenirea spirituală pe care o lăsăm copiilor noștri!

    Nicolae Velcea - declarație politică cu tema Familia, nucleul de bază al societății din toate timpurile;

Domnul Nicolae Velcea:

"Familia, nucleul de bază al societății din toate timpurile"

Charles Colson spunea că "Familia este cea mai elementară formă de organizare. Fiind prima comunitate de care se atașează un individ, cât și prima autoritate sub care acesta învață să trăiască, familia este cea care stabilește valorile cele mai fundamentale ale unei societăți."

Începând cu anul 1995, la data de 15 mai, sărbătorim pe întreaga planetă Ziua internațională a familiei, cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei, fără discriminare în societate, în condițiile în care oamenii au început să se îndepărteze de instituția numită "familie".

La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial și Ziua familiei române.

Confruntată cu probleme de ordin material și social, de multe ori fiindu-i contestat chiar dreptul la existență, familia creștină rezistă din ce în ce mai greu provocărilor lumii contemporane.

Familia reprezintă nucleul de bază al societății - ne naștem în familie, iar cei mai importanți ani în dezvoltarea noastră sunt petrecuți în căminele noastre. Ca instituție de care depind binele fiecăruia dintre noi și prosperitatea națiunii, familia are nevoie de sprijin și preocupare permanentă.

În acest context, este esențial să ne reamintim valorile care o definesc, precum toleranța, respectul, combaterea tuturor formelor de violență în familie. Este important să ne reamintim, de asemenea, că politicile și programele naționale actuale contribuie la bunăstarea financiară, socială, fizică și emoțională a familiilor.

    Viorel Stan - declarație politică cu titlul Abandonul școlar, cel mai mare dușman al învățământului românesc;

Domnul Viorel Stan:

"Abandonul școlar, cel mai mare dușman al învățământului românesc"

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă învățământul românesc este cea a abandonului școlar. Acest fenomen a luat amploare în ultimul deceniu și apare frecvent în rândul adolescenților din ciclul liceal. Din păcate, cei mai mulți elevi care recurg la abandonul școlar provin din mediul rural, din familii numeroase, defavorizate, care nu realizează venituri. Aceștia sunt preponderent elevi ai unor licee industriale, agricole sau tehnologice, deși victime ale acestui fenomen alarmant sunt înregistrate și în licee teoretice sau colegii naționale, pedagogice, cu specific umanist sau realist.

Motivele care duc la abandonul școlar țin, în proporție de 75%, de situația financiară a familiei de proveniență. Cazul tipic al familiei numeroase, în care copiii sunt de ajutor în gospodărie, iar veniturile sunt atât de mici, încât școala devine un privilegiu, este tot mai prezent în societatea românească. Preponderent în mediul rural, familiile care se întrețin din indemnizațiile de la stat ajung în situația în care nu își mai permit să își trimită copiii la școală. Nu le mai pot asigura strictul necesar - îmbrăcăminte și încălțăminte, rechizite școlare, transport, hrană - sau cheltuieli suplimentare - culegeri, auxiliare și consumabile.

În mediul urban, un alt factor de risc pentru potențialii abandonatori ai școlii îl constituie anturajul. Grupul de prieteni care, ales corect, poate fi foarte benefic, are un impact deosebit asupra adolescentului în plin curs de formare personală și profesională.

O altă categorie a tinerilor care abandonează școala o constituie cea a adolescentelor care rămân însărcinate în timpul celor patru ani de liceu. Acestea, deși primesc toată susținerea care se impune într-un astfel de caz, decid să abandoneze școala. În acest fel se pot feri de criticile și condamnarea societății, de privirile întrebătoare ale colegilor și profesorilor.

O altă modalitate, tot mai utilizată în județele din regiunea Moldovei, prin care se dorește scăderea efectivă a cazurilor de abandon școlar, este aceea a evitării repetenției. În acest sens, se adoptă un orar strategic, cu ore solicitante la mijlocul programului, se pune accent pe materiile la care se susține examen scris și oral, se stabilesc intervale orare destinate consultațiilor și meditațiilor gratuite. În ultimii ani, s-a încercat creșterea ratei de promovabilitate la examenul de capacitate și la cel de bacalaureat; subiecte care se pretează pe cunoștințele de bază, pe exprimare liberă și pe aptitudini foarte comune ale elevilor - scriere și interpretare, formule fundamentele de calcul. De asemenea, profesorii au cooperat cu inspectoratele școlare în vederea obținerii unui cadru mai puțin rigid în timpul orelor de curs, fără însă a fi prea permisivi, fără a se ajunge la lipsă de respect reciproc.

Statisticile anului 2017 arată că aceste acțiuni își ating treptat scopurile. Rata abandonului școlar a scăzut procentual, în paralel desfășurându-se acțiuni de reabilitare a celor care doresc reluarea studiilor. S-a intervenit și în activitatea didactică desfășurată în instituțiile de învățământ cu frecvență redusă, astfel încât finalizarea studiilor să fie un obiectiv mai ușor de atins.

În județul Neamț, situația abandonului școlar este îndeaproape monitorizată și se fac investiții substanțiale în acest sens.

Astfel, printre problemele de anvergură ale învățământului românesc este și aceasta a abandonului școlar. Măsurile de combatere ale acestui fenomen alarmant sunt imperios necesare și nu suportă amânare, întrucât efectele sunt tot mai prezente în rândul populației. De aceea, ieri, 15 mai, în cadrul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, domnul ministru Valentin Popa a prezentat punctele de vedere și Strategia Ministerului Educației Naționale în legătură cu abandonul școlar-evoluții și soluții.

    Viorica Cherecheș - declarație politică având ca temă Integrarea categoriilor defavorizate - bani cheltuiți, problemă nerezolvată;

Doamna Viorica Cherecheș:

"Integrarea categoriilor defavorizate - bani cheltuiți, problemă nerezolvată"

Anual, în România se cheltuiesc sume foarte mari pentru integrarea categoriilor defavorizate, dar problema nu este nici pe departe rezolvată. Conform țintei asumate de România în vederea îndeplinirii obiectivelor "Strategiei Europa 2020", se are în vedere incluziunea socială a grupurilor vulnerabile și reducerea numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială cu 580.000, până în anul 2020, față de anul 2008.

O categorie specială de persoane defavorizate sunt romii, pentru care România a primit zeci de milioane de euro de la Uniunea Europeană, dar și de la diverse ONG-uri și Guverne din lume. În lipsa unei strategii unitare, banii au fost cheltuiți fără niciun fel de logică, doar pentru a achita excursii, cursuri, consiliere, alimente și îmbrăcăminte. Au rămas însă managerii de proiecte cu indemnizații mai mult decât generoase pentru efortul de a se plimba, a vorbi și a arăta fotografii frumoase realizate în timpul acestor acțiuni. Statisticile arată că un manager de proiect poate încasa lunar până la 15.000 de lei.

Direcția este una greșită, deoarece categoriile defavorizate, de cele mai multe ori au nevoie, pe lângă educație, și de asistență sanitară, de locuințe. Majoritatea trăiesc în condiții greu de imaginat, în cartiere improvizate la marginile orașelor importante sau în locuințe sociale puse la dispoziție de autorități, numai că și acestea au caracter temporar.

Am asistat recent la o tragedie care a zguduit comunitatea băimăreană, comunitate din care fac și eu parte. O fetiță de numai 5 ani din comunitatea romă a fost batjocorită și ucisă la câțiva pași de locuință. Evenimentul a readus în atenție problema categoriilor de persoane defavorizate și problemele cu care se confruntă. Nevoile lor reale sunt simple. Au nevoie de locuințe și locuri de muncă, pentru a se putea întreține.

Pentru ca efortul de integrare depus de comunități să fie cu adevărat eficient, banii care vin de la Uniunea Europeană trebuie dirijați spre programe locative pentru romi, nu spre excursii în străinătate, activități și acțiuni făcute doar de dragul de a fi făcute. Înțeleg că este mult mai ușor să faci un eveniment artistic decât să construiești o casă, numai că rezultatul final este cel care face diferența.

Trebuie să stopăm obiceiul unora de a băga bani în buzunar fără să construiască nimic durabil în beneficiul celor pentru care au fost plătiți să lucreze.

Integrarea categoriilor defavorizate înseamnă în acest moment bani cheltuiți, multă vorbărie și totuși rămâne o problemă nerezolvată.

    Oana-Silvia Vlăducă - despre Ziua internațională a muzeelor, prilej de colaborare și provocare la cunoaștere;

Doamna Oana-Silvia Vlăducă:

"Ziua internațională a muzeelor, prilej de colaborare și provocare la cunoaștere"

Muzeul este locul care păstrează o parte importantă a mărturiilor trecutului, piese de o inestimabilă valoare din ramuri ale artei, culturii și științei, precum și rezultatele impresionante ale activității depuse de oameni care și-au dedicat viața cercetării migăloase și scoaterii la lumină a unor prețioase obiecte care ne ajută să cunoaștem și să înțelegem mai bine lumea înconjurătoare.

În fiecare an, în jurul datei de 18 mai, este aniversată Ziua internațională a muzeelor, fiind organizate, cu acest prilej, manifestări la care participă un număr important de muzee din întreaga lume și care reunesc mulți doritori să vadă sau să revadă colecții din diferite domenii. Aceștia reușesc să interacționeze, astfel, cu trecutul, relevat de fiecare obiect expus, unele dintre acestea fiind de o vechime impresionantă și de o valoare imposibil de cuantificat.

Consiliul Internațional al Muzeelor (International Museum Day - IMD) a instituit Ziua internațională a muzeelor, în anul 1977, în cadrul celei de-a 12-a Adunări generale, în ideea de a sensibiliza opinia publică cu privire la rolul muzeelor în cunoașterea trecutului și în dezvoltarea societății.

În fiecare an, manifestările organizate cu prilejul Zilei internaționale a muzeelor au în centrul atenției câte o temă care vizează promovarea instituțiilor în societate, temele alese an de an amintind de faptul că muzeele sunt instituții vii, care permit formarea unor legături trainice între vizitatori, generațiile și culturile din întreaga lume, conexiunea fiind creată chiar de artefactele care vin din vremuri demult trecute și din țări diferite.

De asemenea, de Ziua internațională a muzeelor se derulează un program bogat, ce include expoziții, ateliere pentru copii, concerte, proiecții de filme și spectacole, stabilindu-se astfel conexiunea între mai multe segmente ale universului cultural. În acest context este organizată și "Noaptea Muzeelor", care reunește tot mai mulți doritori de a afla cât mai multe informații din istorie, știință, tehnică sau cultură și de a vedea colecții expuse în cadre menite să le evidențieze importanța.

Ziua internațională a muzeelor constituie un eveniment menit să consolideze relațiile de colaborare dintre cei care lucrează în cadrul muzeelor, organizații culturale și să sublinieze importanța lor în schimburile culturale și în cunoașterea culturii mondiale.

Muzeele reușesc să pună în lumină diferite culturi, să transmită informații prețioase despre așezări, unele dintre acestea străvechi, despre oameni și obiceiuri, să vorbescă despre cultură și știință, constituindu-se în locul care permite înțelegerea aprofundată a mesajelor purtate de fiecare exponat în parte.

Și muzeele se confruntă în mod constant cu schimbările și cu provocările lumii actuale, care le obligă să găsească noi modalități de a-și atrage vizitatorii sau de a ajunge la vizitatori. Nu este o misiune ușoară, într-o lume aflată într-o continuă mișcare și în plin avânt al erei informației, când mulți oameni preferă să obțină datele care îi interesează, accesând internetul. Nu toate datele obținute în acest fel păstrează acuratețea istorică, de aceea muzeul rămâne locul unde informația este trecută prin filtrul cercetării științifice. În plus, muzeul ne oferă șansa de a admira exponate care poartă un strop din personalitatea celui sau celor care l-au creat, ducând mai departe o părticică de suflet desprinsă dintr-o filă de istorie.

Prin obiectele care vorbesc despre patrimonial nostru natural, științific, cultural și istoric și pe care le păstrează, muzeele adună povestiri pe care le transmit generațiilor care le vizitează. Foarte multe dintre ele fac față cu greu trecerii timpului și au nevoie să fie conservate și păstrate cu o atenție deosebită, aici evidențiindu-se contribuția celor care, cu migală și dedicare, fac ca aceste piese extrem de valoroase să-și spună povestea mult timp de-acum încolo.

Și muzeele din România păstrează vestigii ale istoriei, valori ale tradiției și rezultate ale cercetării științifice, prin care ni se deschid pagini de istorie care le oferă românilor, dar și vizitatorilor veniți din alte colțuri ale lumii, repere importante despre oameni, locuri și întâmplări consemnate de istorie.

Lista muzeelor este amplă, fiecare muzeu având, pe lângă exponatele valoroase, și bagajul extrem de consistent de informații din domeniul pe care îl ilustrează și un farmec aparte, care pe mulți vizitatori îi convinge să le calce pragul de mai multe ori.

Totodată, muzeele, mai ales cele de artă și de istorie, găzduiesc expoziții itinerante, permițând oamenilor din mai multe locuri ale țării să admire obiecte rare, extrem de valoroase și să-și cunoască mai bine trecutul.

Nu cu multe luni în urmă, dâmbovițenii, dar și turiștii veniți din țară sau din străinătate, au avut ocazia să vadă la Muzeul de Istorie din Târgoviște expoziția "Aurul și argintul antic al României", care a reunit peste o mie de piese arheologice reprezentative, lucrate din aur și argint, care au fost descoperite pe teritoriul țării.

Acest eveniment a reprezentat o șansă unică pentru mulți de a admira obiecte de patrimoniu care fac parte din categoria Tezaur, cuprinse într-o singură expoziție.

Muzeul Național de Istorie a României, în colaborare cu multe astfel de muzee de profil din întreaga țară, printre care s-a aflat și Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" din Târgoviște, a demarat acest proiect expozițional, care a subliniat, o dată în plus, cât de importantă este colaborarea și care le-a oferit copiilor, tinerilor și celor maturi șansa de a vedea piese de o deosebită valoare istorică.

Fiecare muzeu înseamnă și o carte de vizită a locului în care se află, toate aceste lăcașuri fiind îmbogățite și de elemente de identificare pline de mesaje și culoare. Și fiecare este înnobilat de pasiunea și munca celor care fac posibilă, prin activitatea lor de conservare a exponatelor, cunoașterea trecutului de către generații întregi.

Pentru toată activitatea de până acum, dar și pentru ceea ce vor face în folosul păstrării acestor izvoare vii ale trecutului, le transmit cele mai bune gânduri, alături de speranța că muzeele vor fi, în continuare, însuflețite locuri ale cunoașterii, care aduc laolaltă oameni de diferite naționalități care se înțeleg și comunică prin limbajul universal al culturii.

    Mihai Weber - declarație politică cu titlul PSD vine cu un proiect important în vederea îmbunătățirii parteneriatelor dintre stat și mediul privat;

Domnul Mihai Weber:

"PSD vine cu un proiect important în vederea îmbunătățirii parteneriatelor dintre stat și mediul privat"

Partidul Social Democrat este preocupat permanent în a încuraja mediul de afaceri din România pentru a deveni un partener real al statului și de a investi în domenii de interes național, precum sănătatea, educația sau infrastructura.

De aceea, săptămâna trecută, în ședința de joi a Guvernului, a fost adoptată o ordonanță de urgență care reglementează încheierea și derularea parteneriatului public-privat.

Așa cum bine știți, cu toate că exista o legislație în domeniu, prevederile acesteia erau extrem de dificil de aplicat, condițiile restrictive impuse ducând la pierderea a miliarde de euro, care altminteri ar fi fost investite în proiecte importante pentru români.

Noile reglementări au eliminat procedurile birocratice, adoptându-se o serie de proceduri simple care să comprime termenele. Era nevoie de o lege clară, care să nu mai dea naștere la interpretări și care să ofere siguranță și autorității publice, și investitorului privat, și funcționarilor care vor fi implicați în aceste proceduri.

Nu în ultimul rând, PSD încurajează mediul privat să se alăture statului român în realizarea unei investiții, permițând partenerului privat, prin noile reglementări, să își recupereze investiția, dar și să realizeze un profit rezonabil.

PSD dovedește astfel că își respectă promisiunile electorale, de modernizare a cadrului legislativ, dar și de îmbunătățire a calității vieții românilor. Ultimele cifre date publicității de către Institutul Național de Statistică, privitoare la creșterea economică și a salariilor, dar și a volumului investițiilor, demonstrează că Guvernul PSD creează premisele pentru ca toate țintele fixate în Programul de guvernare să fie îndeplinite.

    Mircea Marius Banias - despre semnificația zilei de 9 mai;

Domnul Mircea Marius Banias:

După 5 ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cetățenii Europei au sărbătorit, an de an, pe data de 9 mai, momentul în care ministrul francez al afacerilor externe a rostit Declarația Schuman. Săptămâna trecută am celebrat 68 de ani de la momentul citirii uneia din cele mai importante declarații din istoria a ceea ce urma să devină Uniunea Europeană.

Scopul fundamental al uniunii, trasate în Declarația Schuman, era, desigur, împiedicarea repetării unui război între țările europene, unind în așa fel economia, încât un nou război să fie "nu doar de neconceput, dar și imposibil de purtat". Rezultatul direct a fost crearea, în aprilie 1951, a Comunității Europene a Oțelului și Cărbunelui, urmată apoi de Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în 1957.

Pentru poporul român, ziua de 9 mai are dublă semnificație. Pe lângă Ziua Europei, sărbătorim Ziua Independenței, proclamată în 1877. Nu ar trebui neglijate asemănările dintre cele două sărbători. Dacă, pe de o parte, sărbătorim scăparea de sub dominație străină și dreptul națiunii noastre de a se dezvolta pe propriul făgaș, pe de altă parte, sărbătorim garanția dezvoltării țării noastre alături de partenerii noștri europeni, într-un cadru ce garantează și veghează asupra respectării drepturilor omului și al statului de drept, valori indispensabile într-o lume în continuă radicalizare.

Cu ajutorul celor 6 state fondatoare, ce încă de la Tratatul de la Paris au declarat că această uniune este una deschisă și își doresc ca și alte state să se alăture, am ajuns să fim astăzi 28 în total, iar împreună, cu siguranță, reușim să aniversăm an de an pacea și unitatea în Europa.

La mulți ani! "Uniți în diversitate!"

    Tudorița-Rodica Boboc - declarație politică intitulată Dialogul politic este preferabil certurilor interminabile;

Doamna Tudorița-Rodica Boboc:

"Dialogul politic este preferabil certurilor interminabile"

Celebrarea Zilei Europei pe 9 mai, anul acesta, la Cotroceni, a fost, cu toate inadvertențele de protocol, un prilej pentru a demonstra că dialogul instituțional este preferabil certurilor politicianiste. Se adeverește că oamenii politici, oricât ar fi de diferiți ca doctrină, program și interese, pot găsi evenimente și teme asupra cărora să se informeze reciproc și, la rândul lor, să informeze cetățenii cu date și informații reale.

Mi-am propus ca în declarația prezentă să fac o pledoarie pentru dialogul politic civilizat, deoarece vedem, pe zi ce trece, dezbaterea și comunicarea publică din ultimul timp sunt deficitare, atât sub aspectul conținutului, cât și din punctul de vedere al formelor prin care se exprimă.

Pornesc de la constatarea că în societatea românească și pe un plan mai general, european și internațional, sunt destule probleme reale și de interes pentru cetățenii români, pe care să le tratăm în discuțiile noastre instituționale, formale și informale, să nu dezinformăm sau să inventăm probleme artificiale. Problema reformei Legilor justiției este o astfel de problemă reală, internă, care ne afectează și în legătură cu care trebuie să purtăm discuții politice. A pleca cu ea distorsionată în Europa și pe mapamond nu cred că ne ajută să căutăm și să aplicăm cele mai bune soluții în domeniu. Una este documentarea, studiul comparativ într-o reglementare în materie penală, demersuri necesare, și alta este să mergi cu pâra pe la diverse porți, cu speranța că cineva te va lua în considerare și totodată vei lovi electoral adversarul politic. Alegătorii noștri sunt oameni inteligenți și nu pot fi ușor păcăliți cu informații false. Situația și mersul economiei și a finanțelor publice este o altă problemă care face obiectul dezbaterii publice. Dar și aici se cere măcar bună-credință și onestitate. Răstălmăcirea adevărului la care apelează uneori competitorii noștri din politica românească nu va conduce la îmbunătățirea dialogului și a climatului politic din țară.

În același sens îmi exprim opinia că dialogul politic și instituțional, fiind o acțiune firească, o datorie a celor care se ocupă de politicile publice, comunicarea între instituții vine ca un demers de la sine înțeles și nu trebuie inventate motive sau conflicte artificiale pentru ca aceasta să se desfășoare. Instituții precum Președintele, Guvernul, Banca Națională se pot întâlni și pot discuta oricând vor considera că este necesar, chiar să discute în mod curent, să se lămurească în privința evoluțiilor prezente și a acțiunilor viitoare. De ce ar trebui inventat un conflict pentru a crea oportunitatea unei consultări sau discuții normale? De ce să dăm tenta de ceartă unor situații și comunicări firești?

Recursul la intermediari, atunci când se poate discuta direct, este o altă modalitate care poate conduce la distorsionarea mesajului. Avem instituții viabile, democratice, credibile, iar cei care le conduc sunt datori cu o colaborare loială. Pentru aceasta, este necesar să comunice direct, fără să mai ocolească pe la Bruxelles, Veneția și alte porți.

În final, le solicit tuturor actorilor politici să dovedească probitate și responsabilitate în comunicarea obligatorie dintre instituțiile pe care le conduc și să informeze corect și prompt cetățenii cu problemele reale care fac obiectul sau ar trebui incluse în dezbaterea publică internă și internațională. Sesizez o nevoie acută a cetățenilor români de a cunoaște situațiile reale din țară și din lume, iar noi ar trebui să ne străduim să dăm satisfacție acestei nevoi, prin felul în care comunicăm între noi. Este și aceasta o latură a democrației noastre politice, pe care vrem s-o slujim cu simț de răspundere. Întreținerea unui climat de bună comunicare și dialog, nu de permanentă ceartă, presupune o conduită de respect reciproc al actorilor. În caz contrar, prin desconsiderarea sau jignirea celorlalte părți, a preopinentului, se poate ajunge la blocaje atât în comunicare, cât și în funcționarea instituțională, cu urmări nedorite pentru progresul și sănătatea publică.

    Cornel Itu - declarație politică având ca obiect Urgentarea lucrărilor la autostrada Sebeș-Turda;

Domnul Cornel Itu:

"Urgentarea lucrărilor la autostrada Sebeș-Turda"

Al0 este autostrada care va face legătura dintre Autostrada Al și Autostrada A3, pe traseul Sebeș - Turda.

În luna iulie 2013 a fost anunțată organizarea unei licitații pentru porțiunea Sebeș-Turda, iar rezultatele acesteia au fost anunțate în decembrie 2013. Lucrările ar urma să fie finalizate din fonduri europene (85%), iar diferența de la bugetul de stat.

Autostrada Sebeș-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri și va traversa parțial județele Alba și Cluj, fiind împărțită în patru loturi. Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeș, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri și se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km și se termină în Turda.

Autostrada Sebeș - Turda ar fi trebuit finalizată în anul 2016, însă iată că suntem la doi ani după acest termen și nu a fost recepționat niciunul dintre cele 4 loturi!

Chiar dacă promisiunile din ultima perioadă, venite din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, sunt optimiste, realitatea din teren este total diferită. Mobilizarea constructorului este foarte lentă. Într-adevăr, pe anumite porțiuni este cunoscută situația în care există exproprieri suplimentare, încă nerealizate, sau utilități nerelocate, însă nici în locurile în care lucrările pot fi demarate sau continuate nu există activitate.

Mai mult de atât, este cunoscut la nivel național numărul mare de accidente produse pe tronsonul de 30 de km din DN1, dintre Turda și Aiud. Porțiunea dintre Turda și Aiud este una dintre cele mai periculoase ale acestui drum național. Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A10 Sebeș-Turda pot prelua traficul rutier, dar nu sunt date în circulație pentru că autoritățile tergiversează recepția, în timp ce șoferii își riscă în continuare viața. Finalizarea autostrăzii nu mai suportă amânare! Autoritățile competente, alături de constructorii care au câștigat licitațiile, trebuie să își asume responsabilitatea acestei sarcini și să conștientizeze gravitatea situației în care se află infrastructura rutieră actuală.

    George Șișcu - declarație politică cu privire la riscul dezangajării fondurilor Uniunii Europene;

Domnul George Șișcu:

Comisarul european, Corina Crețu, i-a transmis, pe 25 aprilie, premierului Viorica Dăncilă, miniștrilor Lucian Șova și Rovana Plumb, o scrisoare în care își exprima îngrijorarea cu privire la riscul dezangajării fondurilor UE, scrisoare în care sunt demascate incompetența și modul iresponsabil în care guvernează PSD și ALDE.

Îngrijorarea majoră vizează slaba capacitate a celor două ministere și a Guvernului României, în ansamblul său, de a atrage finanțarea pusă la dispoziția țării noastre, prin POIM 2014-2020. Vorbim despre 5,1 miliarde de euro alocate României pentru sectorul transporturi, prin Fondul de Coeziune și prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Este evident că vom pierde bani europeni pe infrastructură, pentru că avem doar patru proiecte majore, iar altele noi, mature, care să fie lansate în execuție, nu există. Prezentarea și înaintarea către Bruxelles a unor proiecte noi, precum Podul peste Dunăre de la Brăila, Sibiu-Pitești loturile 1 și 5; autostrada Craiova-Pitești sunt mult întârziate și ele nu au un grad de maturitate suficient de mare pentru a fi finanțate. Ne aflăm la mijlocul exercițiului financiar 2014-2020, va fi o evaluare intermediară în anul 2018, iar faptul că pregătirea proiectelor este foarte slabă ar putea conduce la dezangajări imediate, periclitând astfel însuși politica de coeziune în România.

Iată că am ajuns în situația de a pierde bani, pentru că autoritățile nu sunt capabile să pregătească proiecte la cheie, iar procedura de licitație ar trebui să înceapă după evaluarea impactului asupra mediului. Exemplu în acest sens avem Autostrada Sibiu-Pitești.

Mai mult, singurul interes al guvernanților este să rezolve politica de cadre și de numiri pe funcții a găștii politice, decât de a construi politici de transport eficiente și sustenabile!

De la Bruxelles se cere implicare mai mare din partea celor doi miniștri în procesul de implementare a proiectelor de infrastructură, se cere pregătirea unui portofoliu de proiecte mature care să se califice pentru a primi finanțare europeană și totodată se cere responsabilitate și instituții funcționale, pentru că ne aflăm la jumătatea perioadei de programare 2014-2020, iar cartea noastră de vizită cu care ne vom prezenta la negocieri pentru următorul exercițiu financiar european are multe lacune și ne creează mari dezavantaje.

România pierde enorm din cauza acestei inacțiuni guvernamentale, din cauza incompetenței manifestate în actul de guvernare în domeniul infrastructurii de transport. Pierde din punct de vedere economic, pierde investitori, pierde bani europeni ieftini, pierde credibilitate externă și devine o țară nefrecventabilă din acest punct de vedere pentru potențiali parteneri strategici de investiții.

În aceste condiții, PNL îi cere doamnei Viorica Dăncilă să își depună mandatul din fruntea Executivului, iar odată cu ea să plece și cei doi miniștri Rovana Plumb și Lucian Șova. Eșecul guvernării PSD-ALDE la acest capitol nu mai poate fi tolerat!

    Constantin Codreanu - declarație politică intitulată Ziua familiei române, prilej de reflecție. Să deblocăm inițiativa populară și referendumul constituțional privind definirea familiei ca element natural și fundamental al societății, formată dintr-un bărbat și o femeie!;

Domnul Constantin Codreanu:

"Ziua familiei române - prilej de reflecție. Să deblocăm inițiativa populară și referendumul constituțional privind definirea familiei ca element natural și fundamental al societății, formată dintr-un bărbat și o femeie!"

Ieri, 15 mai, am marcat Ziua familiei române, sărbătoare oficială în țara noastră, instituită la propunerea Institutului Român pentru Drepturilor Omului, cu susținerea Patriarhiei Române. Ziua familiei române este marcată concomitent cu Ziua internațională a familiei, instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în anul 1993.

Astfel, societatea românească, în acord cu întreaga comunitate internațională, dorește să sublinieze importanța deosebită a familiei și să sensibilizeze opinia publică asupra riscurilor și pericolelor la care este supusă această instituție naturală și fundamentală a societății. Acest moment ne oferă prilejul să ne gândim din nou la rosturile familiei, așa cum este definită aceasta de instrumentele juridice internaționale.

Bunăoară, articolul 12 - "Dreptul la căsătorie" al Convenției Europene a Drepturilor Omului, document al Consiliului Europei, ratificat de către România și aplicabil cu preeminență în raport cu legislația națională, spune că: "Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie, conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept".

Totodată, Declarația Universală a Drepturilor Omului, de asemenea ratificată de România, spune, prin articolul său 16: "Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nicio restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei. Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului".

Vârstă legală, bărbat și femeie, familie, căsătorie, element natural și fundamental al societății - aceștia sunt termenii care conturează, în dreptul internațional și universal, ideea de familie.

Cunoaștem cu toții că articolul 48 din Constituția României vine, din păcate, în răspăr cu cele două instrumente juridice internaționale citate - unul regional și altul universal - și definește familia ca fiind întemeiată "pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor".

Oprindu-ne la litera legii supreme a țării noastre, să facem un exercițiu de logică și de gramatică, pentru a vedea care este aria semantică a acestui termen, pe cât de buclucaș, pe atât de riscant și periculos - "soți".

Pluralul nedefinit "soți" din Constituția noastră reprezintă un termen lipsit de precizie și acuratețe semantică, pretându-se la diverse interpretări, inclusiv la interpretări adverse noțiunii de familie. Observăm că "bărbat și femeie în căsătorie" înseamnă "soți", pe când "soți" nu înseamnă neapărat "bărbat și femeie în căsătorie" și nici "un singur bărbat și o singură femeie în căsătorie". Acest plural, "soți", este unul incert, nedefinit și, astfel, infinit. El atentează la monogamie și presupune poligamia. El mai atentează la monoandrie și presupune poliandria.

Astfel, pluralul neglijent "soți" admite poligamia de tip harem (de exemplu, musulman sau mormon), în opoziție cu familia monogamă, după cum admite și poliandria, de tipul celeia care se mai întâlnește la unele triburi primitive sau la unii budiști săraci din Tibet.

Totodată, pluralul nedefinit și/sau infinit "soți" lasă loc pentru falsa interpretare cum că familie ar putea fi și s-ar putea numi, în accepție constituțională, și orice cuplu format din persoane de același gen, adică doi sau mai mulți bărbați și două sau mai multe femei.

De asemenea, pluralul imprecis și neglijent "soți" lasă loc pentru interpretarea că ar fi și s-ar putea numi familii cuplurile mixte 2+, adică doi sau mai mulți bărbați plus una sau mai multe femei, două sau mai multe femei plus unul sau mai mulți bărbați.

Revenind însă la ceea ce avem de făcut noi, ca popor, în această situație, nu putem trece cu vederea inițiativa cetățenească pentru convocarea unui referendum de modificare a Constituției, în sensul definirii familiei din România, cu maximă acuratețe și fără ambiguități, în acord cu instrumentele regionale și universale în materie, la care țara noastră a aderat.

Peste 3 milioane de cetățeni români cu drept de vot au inițiat un Proiect de Lege de revizuire a Constituției României, în sensul definirii clare a familiei în Constituția țării, ca fiind întemeiată "pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor". Am doar cuvinte de laudă pentru această inițiativă legislativă cetățenească perfect democratică. Biserica Ortodoxă Română și toate celelalte culte recunoscute din România susțin inițiativa celor peste 3 milioane de români cu drept de vot.

Proiectul a fost votat în Camera Deputaților, la 9 mai 2017, însă nu a fost votat și de Senat, ca să poată fi decisă de către Camerele reunite ale Parlamentului convocarea referendumului de modificare a Constituției.

Totuși, constatăm cu regret că proiectul de lege inițiat de cetățenii noștri este blocat și din cauza neînțelegerilor legate de noua Lege a referendumului (pragul de prezență de 30%, în loc de 50%).

La 4 aprilie anul curent, Camera Deputaților, în calitatea sa de for decizional, a votat Legea referendumului trimisă la reexaminare de către președintele României, care a calificat în mod injust inițiativa legislativă cetățenească de modificare a Constituției - articolul 48 - drept mostră de "fanatism religios". "E greșit să mergem pe calea fanatismului religios". Voi aminti că, în Cameră, Legea referendumului a întrunit 195 de voturi pentru, 71 de voturi împotrivă și 6 abțineri și prevede un prag de prezență de 30%.

S-a cerut din nou, pentru a patra oară, opinia Curții Constituționale pe Legea referendumului. Înțelegem cu toții că la mijloc este o nouă tragere de timp, menită să blocheze organizarea referendumului pentru aprobarea Proiectului de Lege pentru modificarea articolului 48 din Constituția României, inițiat de cei peste 3 milioane de cetățeni cu drept de vot.

În calitatea mea de parlamentar originar din Republica Moldova și ales în Circumscripția electorală specială nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara granițelor țării, doresc să amintesc că în cel de-al doilea stat românesc Constituția dă, în aceeași materie despre care discutăm aici, următoarea definiție euroconformă:

"(1) Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.

(2) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie, pe egalitatea lor în drepturi și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor".

Am adus în atenție această prevedere constituțională euroconformă de la Chișinău deloc întâmplător. Trebuie să înțelegem că blocarea la București a proiectului legislativ inițiat de peste 3 milioane de cetățeni români cu drept de vot pentru modificarea articolului 48 din Constituția României îi servește un pretext ideal propagandei din stânga Prutului ca să agite stindardul ponosit al românofobiei. Asta, în condițiile în care peste 3 milioane de români din Basarabia, unde familia este definită euroconform și univoc, au ochii ațintiți spre București.

Așadar, inițiativa celor peste 3 milioane de cetățeni români pentru definirea clară și corectă a familiei în Constituție nu constituie doar un test de autenticitate a democrației din România, ea are multiple valențe, inclusiv geopolitice, și vizează viitorul nostru ca națiune, ca familie națională reîntregită.

De aceea, suntem obligați, putere și opoziție, Parlament și Președinție, să acționăm înțelept, responsabil și consensual ca să deblocăm această inițiativă perfect democratică a milioanelor de români privind elementul natural și fundamental al societății - familia.

    Nicoleta-Cătălina Bozianu - declarație politică cu titlul Inflația de 5,2%, prețul plătit de români pentru strategia electorală a lui Liviu Dragnea;

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

"Inflația de 5,2%, prețul plătit de români pentru strategia electorală a lui Liviu Dragnea"

Pentru români, cea mai importantă știre a săptămânii nu are ca subiect nici războiul politic dintre Klaus Iohannis și Liviu Dragnea, și nici dezvăluirile despre instituțiile de forță. Cea mai importantă știre a săptămânii, a lunii și a anului este, pentru români, creșterea ratei inflației în perioada aprilie 2017-aprilie 2018 la 5,2 la sută, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.

Este o inflație record, fără precedent în ultimii cinci ani. Este, în același timp, o știre pe care cei mai mulți dintre români au aflat-o, în ultimele luni, la fiecare drum prin magazine. Este, în fine, cea mai dură sentință dată incompetenței economice a guvernării PSD. Cu atât mai dură, cu cât această sentință o pronunță un judecător imposibil de combătut - economia reală.

5,2% inflație reprezintă consecința politicii bugetare iresponsabile a multiplelor guverne Dragnea. 5,2% inflație este rezultatul mituirii de către PSD a aparatului bugetar cu salarii mărite în pripă, fără a ține cont de impactul asupra economiei reale. Suntem, cred, cu toții de acord că funcționarii publici, medicii sau profesorii trebuie plătiți cât mai bine, pentru ca randamentul lor în funcția publică să fie cât mai bun. În același timp, orice politician sau decident responsabil, competent și de bună-credință realizează că aceste majorări salariale nu trebuie operate cu prețul destabilizării economiei.

Din păcate pentru țară, PSD dovedește că nu are decidenți responsabili, competenți și, mai ales, de bună-credință. Prin creșterea exorbitantă a prețurilor unor produse de bază, precum energia electrică sau alimentele, ca efect al majorărilor salariale pentru bugetari, Liviu Dragnea și PSD impun, practic, un bir indirect asupra celorlalți membri ai societății. Salariile majorate ale unor bugetari sunt suportate, astfel, indirect, de mediul privat și de pensionari. Adică, de oamenii care produc plus-valoare reală în România, precum și de oamenii cărora statul le-a garantat, fie și declarativ, o bătrânețe cât mai liniștită.

Îi rog pe colegii de la PSD să-i transmită domnului Dragnea o informație la fel de adevărată ca realitatea economică. Românii sunt conștienți că fiecare ban pe care-l scot din buzunar astăzi, din cauza inflației lui Liviu Dragnea, este un mic furt din care se finanțează strategia electorală a lui Liviu Dragnea. Românii plătesc, acum, prin inflație, dar Liviu Dragnea și PSD vor plăti anul viitor, la urne.

    Petru Movilă - declarație politică cu titlul Practicile furnizorilor de energie și gaz, hoție demonstrată de Consiliul Concurenței;

Domnul Petru Movilă:

"Practicile furnizorilor de energie și gaz, hoție demonstrată de Consiliul Concurenței"

În luna ianuarie, atunci când domnul Anton Anton a fost audiat pentru funcția de ministru al energiei, acesta a declarat că a fost o viață întreagă profesor și că înțelege importanța energiei în viața fiecărui român.

Dacă tot a precizat acest lucru, îl rog pe domnul ministru să ne explice, așa cum un profesor explică elevilor, ce se întâmplă cu facturile la gaz și energie ale românilor, de ce plătim lună de lună facturi umflate și,mai important, cine dă oamenilor banii înapoi. Aici fac referire cu precădere la raportul Consiliului Concurenței, care a demonstrat negru pe alb că ani de zile s-au plătit facturi exagerate, păgubind românii. Documentul, pe care sunt convins că l-a citit, mai precizează și faptul că în următoarea perioadă prețurile facturilor ar trebui să scadă, întrucât ANRE și Consiliul Concurenței și-au propus să recupereze prejudiciul creat clienților acestor companii. Țin să readuc în atenția voastră, că principala concluzie a raportului a fost că mai multe companii din energie s-au înțeles între ele, cauzând prejudicii grave consumatorilor.

Tot referitor la modalitatea în care suntem obligați să plătim lună de lună facturi umflate și nerealiste, îl rog pe domnul ministru să ne clarifice și modul în care sunt calculate facturile de regularizare. Am să evit cuvântul "hoție", dar modalitatea greoaie de explicare a estimării acestor facturi ridică foarte multe semne de întrebare.

Pe lângă toate aceste aspecte, doresc și ca Ministerul Energiei să aducă o serie de clarificări referitoare la obligarea persoanelor fizice și juridice de a investi în extinderea rețelelor de electricitate și gaz, ca mai apoi, aceștia, să fie siliți să le treacă în patrimoniul privat al companiilor în cauză.

    Eugen Tomac - declarație politică cu titlul Contribuțiile sociale au fost oprite din salariile brute ale profesorilor, însă nu au fost virate la Casa de Asigurări de Sănătate, la fondul de pensii sau de șomaj;

Domnul Eugen Tomac:

"Contribuțiile sociale au fost oprite din salariile brute ale profesorilor, însă nu au fost virate la Casa de Asigurări de Sănătate, la fondul de pensii sau de șomaj"

Pentru că sistemul educațional ar trebui să reprezinte o prioritate pentru România, dar nu este, așa cum se întâmplă și cu domeniul sănătății, o nouă problemă se alătură celor deja existente și suficient de grave. A izbucnit în aceste zile o nouă criză extrem de serioasă, un nou semnal de alarmă cu privire la direcția extrem de greșită în care merg lucrurile.

În urma adoptării Ordonanței de urgență nr. 90/2017 din 6 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, au fost aduse modificări în ceea ce privește finanțarea școlilor. Înaintea acestei O.U.G., salariile erau plătite de către primării, în sumele cerute de către directorii de școli. În urma adoptării O.U.G. nr. 90/2017, finanțarea salariilor personalului din școli vine direct de la Ministerul Educației.

În acest context și în urma modificărilor recente vizând creșterea salariilor și deopotrivă transferul contribuțiilor, finanțarea nu mai este suficientă pentru a menține același număr de dascăli. Există, în prezent, numeroase școli care nu au plătit asigurările sociale care au fost reținute de la profesori. Cu alte cuvinte, contribuțiile sociale au fost oprite din salariile brute ale profesorilor, însă nu au fost virate la Casa de Asigurări de Sănătate, la fondul de pensii sau de șomaj. În luna martie, contribuțiile au fost achitate în proporție de 70%, în timp ce luna aprilie scoate la iveală o situație încă și mai gravă, în care nici măcar 50% din acestea nu au fost plătite.

Situația de față anunță o criză fără precedent. În condițiile în care există tot mai multe voci care acuză nereguli în acest sens, se impune o reacție fără nicio întârziere de la nivelul Ministerului Educației, care să clarifice aceste informații apărute în spațiul public. În plus, ministrul educației trebuie să prezinte urgent soluțiile propuse, în vederea rectificării imediate a situației dramatice cu care sistemul de educație se confruntă.

Este absolut revoltător cum subiecte atât de grave sunt ignorate și cum domeniul educației pare să reprezinte un câmp opțional, care se regăsește oriunde, numai nu în fruntea agendei de priorități stabilite. Gravitatea situației impune, fără nicio întârziere în plus, o strategie extrem de bine pusă la punct, care să asigure gestionarea în mod corect și rezolvarea acestei crize.

Altele sunt subiectele arzătoare în România, în funcție de interesele pe care le au diverși. Între timp, România se scufundă! Ne trezim și noi, măcar în al treisprezecelea ceas?

    Natalia-Elena Intotero - declarație politică intitulată Interesul României, mai presus de discursurile politicianiste;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Interesul României, mai presus de discursurile politicianiste"

România face progrese remarcabile, atât din punct de vedere economic, cât și social. Chiar dacă procesul de dezvoltare a societății nu poate fi parcurs de pe-o zi pe alta, românii au deja motive serioase pentru a nu mai părăsi țara în care s-au născut.

Categoriile sociale încep să se bucure de salarii pe măsura muncii și a pregătirii, competitive pe piața europeană a muncii. Eforturile Guvernului sunt vizibile, prin măsurile sociale și economice care, indiferent cât de tăioase sunt criticile adversarilor politici, contribuie la bunăstarea românilor.

Un președinte responsabil ar trebui să genereze echilibru, nu să incite la ură. Pentru români, anul 2018 are o însemnătate aparte, iar ura și dezbinarea nu-și au locul nici în inimile noastre, nici în piețele publice.

Respect și apăr dreptul fiecărui român de a protesta și de a critica acțiunile Guvernului, dar, în aceeași măsură, respect dreptul României de a avea un viitor așa cum l-au gândit înaintașii noștri: independenți, cu drepturi egale, în raport cu partenerii internaționali, și corecți față de proprii cetățeni, indiferent unde s-ar afla.

Eforturile disperate ale actualului președinte al României, Klaus Iohannis, și sale susținătorilor săi, de a critica Guvernul, folosind informații care nu au nicio legătură cu realitatea, incitând la ură și dezbinare, sunt condamnabile, cu atât mai mult cu cât acestea au un singur scop, personal și electoral, care vizează viitorul politic al lui Klaus Iohannis, nicidecum al României.

    Ilie Dan Barna - declarație politică Nu ne puteți scoate afară din Europa, indiferent cât de mult vă doriți!;

Domnul Ilie Dan Barna:

"Nu ne puteți scoate afară din Europa, indiferent cât de mult vă doriți!"

Politica anti-UE a domnului Liviu Dragnea este deja o constantă a ultimilor ani, mai ales de când instituțiile europene "și-au permis" să atragă atenția, frecvent și din ce în ce mai apăsat, asupra neregulilor și derapajelor grave pe care guvernele PSD-ALDE le-au comis și le comit în domeniul justiției, în economie ș.a.m.d.

În ultima vreme, însă, se observă din ce în ce mai clar cum politica domnului Dragnea a devenit nu doar politica oficială a PSD, dar și a Guvernului României și a întregii majorități parlamentare. Prin absolut fiecare ieșire publică pe tema Uniunii Europene și în fiecare decizie de politică externă luată în ultima perioadă de guvernanții României și de parlamentarii PSD-ALDE, constanta este poziționarea împotriva Uniunii Europene, împotriva deciziilor europene și, poate mai grav, alături de state ale căror derapaje eurosceptice, naționaliste și chiar pro-ruse sunt deja binecunoscute, așa cum sunt Cehia sau Ungaria.

Mai nou, pentru oamenii lui Liviu Dragnea nici măcar ordinea constituțională, rigorile diplomatice ori legislația internă nu mai au nicio valoare în fața interesului personal al "găștii" președintelui PSD. Dacă am ajuns, în 2018, să contestăm autoritatea președintelui României în politica externă și să considerăm că postura României în relațiile cu aliații din UE și NATO poate fi făcută după ureche și după dispoziția domnului Dragnea, înseamnă că suntem încă departe de a atinge o democrație reală în România.

Ultimele săptămâni au aruncat în mod efectiv în aer întreaga noastră credibilitate în plan extern, mai ales în Uniunea Europeană, transmițând semnalul că România nu doar că nu este consecventă în plan extern, nu doar că nu își bazează conduita externă pe o dezbatere serioasă în plan intern și pe negocieri cu toți partenerii noștri, dar și că statul român nu mai respectă normele diplomatice și chiar legislația internă. În această direcție, nu m-ar mira să căpătăm imaginea unui stat incapabil de guvernare, un fel de "stat eșuat" în interiorul Uniunii Europene. Iar dacă ne uităm pe cifrele economice, la dezastrul tot mai evident din sănătate și educație, ori către semnalele foarte grave privind creșterea infracționalității în România, pe fondul disponibilizărilor masive efectuate în Ministerul de Interne, am putea realiza cu stupoare că un astfel de scenariu ilustrează o realitate în devenire.

Săptămâna trecută am aniversat ultima Zi a Europei înainte de preluarea de către România a Președinției Consiliului UE. Guvernul PSD-ALDE și reprezentanții lor din Parlament - pentru că, realist vorbind, în niciun caz nu sunt reprezentanții cetățenilor - încearcă în continuare să transmită imaginea că sunt stăpâni pe situație și în acest proiect imens pentru România în UE. În realitate, însă, nu doar că pregătirile pentru acest moment crucial pentru România post-aderare sunt întârziate, pe anumite paliere acestea nu există deloc. Mă tot întreb de ceva timp ce se va întâmpla cu dimensiunea parlamentară a Președinției române la Consiliul UE. Cine și cu ce resurse se va ocupa de această parte? Senzația tot mai evidentă și probată de toate dezbaterile la care am asistat, mai ales cu parteneri externi veniți să împărtășească experiența proprie, este că și acest proiect este deja unul eșuat. Probabil că și în acest caz, pregătirile sunt încurcate de dorința lui Liviu Dragnea de a-l prelua "pe persoană fizică" și că îl folosește doar ca pe un alt instrument pentru preamărire personală sau, de ce nu, ca element de negociere individuală în plan național și european.

Este rușinos să ne aflăm, în Anul Centenarului, cu mai puțin de un an înainte de preluarea Președinției României a Consiliului UE - dacă se va mai întâmpla, în mod efectiv, acest lucru -, iar reprezentanții statului român să dea semne tot mai evidente de îndepărtare de UE, de abandon al instituțiilor europene și chiar a propriei ordini constituționale. Cazul blocării unui text la nivelul Serviciului European de Acțiune Externă este doar punctul culminant al ultimelor săptămâni, însă mă aștept să primim tot mai multe astfel de "surprize" din partea a ceea ce se dovedește a fi cel mai slab și corupt guvern din istoria post-decembristă a României.

Ceea ce nu înțeleg, însă, "domnii și doamnele" de la PSD și ALDE este că direcția unei țări, mai ales într-un secol al maturității societății, este dată înainte de toate de cetățenii săi. Iar dacă prezența redusă la vot nu atrage atenția asupra neîncrederii totale pe care românii o au în politica din România ultimilor 28 de ani, cred că o face spiritul civic, pro-european și democratic al românilor care au ieșit în stradă pe tot parcursul anului trecut, în apărarea valorilor în care cred. Emulația civică din 2017 a demonstrat cât se poate de clar că românii sunt europeni, că înțeleg și își asumă valorile europene și democratice și că sunt pregătiți să iasă în stradă în apărarea lor.

Cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană pare tot mai pregătită să depășească momentele de criză cu care s-a confruntat pe parcursul ultimilor ani și să meargă mai departe întărită și deplin adaptată la context, România, ca și toate statele membre, trebuie să țină pasul și să evite orice fel de derapaje. Iar dacă ținem cont de propunerea recentă a Comisiei Europene de instituire a unui mecanism, prin care statele care încalcă respectarea statului de drept să rămână fără fonduri europene, ne putem da seama cam cât de mult ne pot costa derapajele evidente ale PSD-ALDE.

O să închei printr-un mesaj pe care l-am transmis de câte ori am avut ocazia. România europeană s-a clădit prin eforturi și sacrificii de sânge ale multor generații dinaintea noastră, iar locul nostru este în mod evident alături de familia europeană, în lumea occidentală, în UE și NATO. Acest drum ne-a adus astăzi unde suntem, cu beneficii economice, sociale și de securitate fără precedent în întreaga noastră istorie. Acest parcurs nu trebuie abandonat, indiferent de ce fac oamenii politici aflați vremelnic "la butoane". Dacă PSD și ALDE nu înțeleg acest lucru, atunci ne revine nouă, celor cu adevărat curați din politica românească, și, mai ales, societății românești, ca întreg, rolul de apărător al democrației și al parcursului nostru european și euro-atlantic. În definitiv, cred că depinde de fiecare dintre noi măsura în care ne păstrăm alături de familia europeană și gradul nostru de integrare. Indiferent de pozițiile sau de conduita oamenilor politici, românii pot demonstra prin ei înșiși ireversibilitatea europenizării noastre.

USR rămâne alături de acest parcurs și alături de toți românii care înțeleg și apără europenismul și democrația noastră. Suntem aici alături de voi și nu vom renunța la luptă, indiferent cât timp și câtă energie ne vor consuma derapajele PSD-ALDE și ale penalilor aflați la conducerea lor.

    Nicolae Georgescu - intervenție intitulată: 18 mai - Ziua internațională a muzeelor. Rolul muzeelor în cadrul societății contemporane.

Domnul Nicolae Georgescu:

"18 mai - Ziua internațională a muzeelor. Rolul muzeelor în cadrul societății contemporane"

Stabilită în anul 1977, la inițiativa Consiliului Internațional al Muzeelor, Ziua internațională a muzeelor, pe data de 18 mai, are ca obiectiv promovarea și aducerea la cunoștința publicului a rolului acestor instituții de cultură în dezvoltarea societății. În fiecare an este aleasă o temă diferită pentru desfășurarea evenimentului, ce poate aborda subiecte precum globalizarea, populațiile indigene, reducerea decalajelor culturale, grija pentru mediul înconjurător. Tema ediției din acest an este "Hyperconnected museums: New approaches, new publics".

Manifestările organizate anual, cu acest prilej, au ca scop consolidarea relațiilor de cooperare dintre muzee, profesioniștii acestora și public. Muzeele, ca instituții de cultură, au un potențial unic în abordarea diferitelor culturi, constituindu-se într-un spațiu comun pentru înțelegerea și cunoașterea aprofundată a acestora, într-o manieră interdisciplinară, dar și o importanță deosebită în ceea ce privește sensibilizarea oamenilor iubitori de cultură din întreaga lume.

Muzeele au fost întotdeauna puncte centrale în promovarea relațiilor între oameni, prin rolul activ, uneori fundamental, în abordarea, prin medierea și prin expunerea mai multor puncte de vedere, a momentelor istorice tensionate.

Un muzeu nu reprezintă o îngrămădire de obiecte, expuse într-un spațiu vizitabil, ci se bazează pe o serie de principii logice, științifice, care pun în evidență particularitățile locale, zonale, regionale, specificitățile perimetrului geografic, spiritual, cultural sau artistic. Un muzeu, prin exponatele sale, reprezintă un fragment de viață - socială, istorică, religioasă, științifică, instructiv-educativă, de bio-diversitate, de mediu etc.

Funcția educativă a muzeului este considerată astăzi, într-o societate în care multitudinea informațională este o realitate, ca una din funcțiile sale principale. Unii specialiști consideră că a apărut o nouă știință - "pedagogia muzeală", anume educația "în și prin muzeu", care introduce principii noi, moderne, de educație, bazate pe stabilirea unor noi tipuri de comunicare, precum instruirea diferențiată pe categorii de vârstă, nivel de pregătire, diversitate etnică, ce promovează tipul de educație multiculturală și care, în esență, se bazează pe ideea că pentru ca ceva să poată fi considerat valoros, trebuie mai întâi înțeles.

Fiecare muzeu, prin activitatea pe care o desfășoară - ateliere, programe de formare, programe de parteneriat și de promovare reciprocă, evenimente cu tematică diversă, publicații specifice, prin atribuțiile sale principale - ocrotirea, studierea și valorificarea complexă a patrimoniului - trebuie să conserve și să asigure continuitatea și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural mondial, actual și viitor, material și imaterial.

Fiecare stat trebuie să fie permanent preocupat pentru a ocroti și pune în valoare bunurile de importanță națională, prin alocarea fondurilor bugetare necesare, prin formarea de specialiști în domeniile de bază ale activităților muzeale - muzeografi, conservatori, gestionari-custozi, gestionari de patrimoniu ș.a. - după cele mai noi standarde internaționale.

Un muzeu are menirea de a prezenta publicului rădăcinile civilizației, viața în toată complexitatea ei. Ca entitate culturală și științifică, muzeul are un rol însemnat în contemporaneitate, prin oportunitatea pe care ne-o oferă fiecăruia dintre noi de a cunoaște trecutul, de a înțelege mai profund lumea, cu tainele ei. De aceea, muzeele, indiferent de profilul lor, pot fi considerate "temple" comemorative ale temporalității, ce transmit episoade din experiența umană.

Instituția muzeală reprezintă una dintre valoroasele surse de educație din toate timpurile și un izvor de cunoștințe de la o epocă la alta, indispensabil și unic pentru progresul umanității.

  Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.  

După pauză

     

(În continuare, ședința a fost condusă de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Georgian Pop și de domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler, secretari ai Camerei Deputaților.)

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Bună dimineața, stimați colegi.

Continuăm lucrările de astăzi.

Vă informez că și-au înregistrat prezența 152 de colegi până la această oră.

Avem dezbateri, vot final la ora 12,00, Birou permanent la încheierea ședinței de vot final.

Aveți intervenții?

Domnul Cucșa.

 
   

Domnul Marian-Gheorghe Cucșa:

Bună ziua!

Solicit trimiterea poziției 4, PHCD 27/2018 (Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul european, Consiliu, Comitetul economic și social european și Comitetul regiunilor O strategie europeană pentru materialele plastice într-o economie circulară COM(2018)28), pe poziția 20, poziția 5, PHCD 28/2018 (Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor cu privire la punerea în aplicare a pachetului de măsuri privind economia circulară: opțiuni pentru abordarea interfeței dintre legile privind substanțele chimice, produsele și deșeurile COM(2018)32), pe poziția 21 și poziția 72, Pl-x 428/2017 (Propunerea legislativă privind transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul public al statului și din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din municipiul Timișoara în domeniul privat al statului și în proprietatea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din municipiul Timișoara, județul Timiș), pe poziția 17.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

17?

 
   

Domnul Marian-Gheorghe Cucșa:

17, da.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Primul vot.

Vă rog.

 
   

94 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă.

Aprobat.

Punctul 5.

Vot.

 
   

101 voturi pentru, 13 voturi împotrivă.

Și 72 la 17.

Vot.

 
   

Domnul Simonis.

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vă rog să supuneți propunerea ca PL-x 488/2017 (Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind personalul navigant), poziția 32 de pe ordinea de zi, să fie mutat pe poziția 16.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot.

 
   

110 voturi pentru, 9 voturi împotrivă.

Aprobat.

Ale intervenții? Nu mai sunt.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 26/2018). (rămas pentru votul final)  

4. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Comentarii de ordin general?

La articole.

La titlu? Adoptat.

La preambul? Adoptat.

La articolul unic. Adoptat.

Vot final.

Dezbaterea Proiectului de Lege privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice (PL-x 280/2018). (rămas pentru votul final)  

5. Proiectul de Lege privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice; în procedură de urgență.

Comisia?

Comisia pentru IT?

   

Domnul Gheorghe-Dinu Socotar:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, a fost sesizată Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice, PL-x 280 din 2 mai 2018.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectul de lege în ședința din 25 aprilie 2018.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, cu observații și propuneri, conform avizului nr. 273/29 martie 2018.

Proiectul de lege stabilește cadrul juridic și instituțional, măsurile și mecanismele necesare în vederea asigurării unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice și a stimulării cooperării în domeniu, asigurând transpunerea Directivei 2016/1.148/UE a Parlamentului European - este cunoscută ca Directiva NIS - și a Consiliului din 6 iulie 2016 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, comisia a dezbătut proiectul de lege în ședința din data de 8 și 9 mai 2018.

La lucrările comisiei au fost prezenți 9 deputați, din totalul de 16 membri, iar la lucrările comisiei din data de 9 mai 2018 au fost prezenți 9 deputați, din totalul de 16 membri.

În conformitate cu prevederile art. 55 și art. 56 din Regulamentul Camerei Deputaților, au fost prezenți la dezbateri reprezentanții Ministerului Comunicațiilor, Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO și reprezentanții ANCOM-ului.

În urma dezbaterilor proiectului de lege, membrii Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor au hotărât, cu majoritate de voturi - 5 voturi pentru și 4 abțineri -, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice, cu amendamentele admise redactate în Anexa nr. 1 și amendamentele respinse redactate în Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale?

Domnul Popescu Pavel.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Cu privire la acest proiect, care este de o importanță vitală pentru securitatea informatică a României, aș vrea să vă spun că punctul de vedere al Partidului Național Liberal, în cadrul comisiei, a fost să ne abținem. Și motivul pentru care am decis să ne abținem și de această dată, pe o lege importantă, este procedura în care se desfășoară o astfel de implementare a unei directive de importanță majoră.

Comisia de IT de multe ori se confruntă cu următorul lucru.

Aveți doi ani la dispoziție, ca să fiu mai exact, un an și jumătate de când sunteți la guvernare, să transpuneți o directivă europeană de o importanță majoră.

Este inadmisibil ca acest proiect de lege să ajungă la Comisia pentru IT cu 5-6 zile înainte de a fi transpus.

Este inadmisibil ca în ziua în care acest proiect de lege intră în dezbatere să nu ai un tabel comparativ, astfel încât să poți să citești corect ceea ce s-a schimbat sau ceea ce vrea să schimbe Guvernul.

Este inadmisibil ca reprezentanții Guvernului, așa-numiți specialiști, să vină în Comisia pentru IT și să spună că nu avem documentele, noi le-am trimis, dar nu mai știm dacă le-am trimis.

Este inadmisibil să ne jucăm, într-un context european, cu astfel de proiecte.

Fac un apel, din nou, la majoritatea parlamentară, să-și verifice incompetența din unele ministere.

Este inadmisibil ca un ministru al comunicațiilor să vină la o audiere, în cadrul comisiei, și să nu poată răspunde la nicio întrebare, după șase luni de mandat.

Vă fac din nou un apel și vă rog ca, cu legi de o astfel de importanță, să vă comportați matur, ținând cont de impactul pe care o astfel de lege poate să-l aibă asupra țării și asupra cetățenilor acestei țări.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu mai sunt.

La articole, dacă sunt intervenții? Nu sunt.

Vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind piețele de instrumente financiare (PL-x 253/2018). (rămas pentru votul final)  

6. Proiectul de Lege privind piețele de instrumente financiare. În procedură de urgență.

Comisia pentru buget, domnul Budăi.

   

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos.

Raport asupra Proiectului de Lege privind piețele de instrumente financiare.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privind piețele de instrumente financiare din România, prin asigurarea transpunerii integrale a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE, a Directivei 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit, precum și a art. 2 alin. (4) paragraful l din Directiva delegată (UE) 2017/593 a Comisiei din 7 aprilie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor care aparțin clienților, obligațiile de guvernanță a produsului și normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de Lege privind piețele de instrumente financiare, cu amendamentele admise prezentate în anexă.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc frumos.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale?

Domnul Neagu.

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Ne aflăm în momentul în care una dintre problematicile importante în gestiunea și definirea noastră, ca și parcurs european, este cel în care va trebui să avem puncte de vedere și poziții atunci când reglementăm cadrele legale, bugetar-fiscale unitare, și ne apropiem de acel moment istoric.

Este posibil ca în exercițiul bugetar viitor să discutăm de o singură formulă, unitară, pe un cadru bugetar fiscal.

În acest sens, a veni și a introduce directive care reglementează instrumente sau piețe de instrumente financiare, este obligatoriu.

Eu sper ca acest lucru chiar să se întâmple și chiar dacă încă există o anumită necesitate de armonizare între SSIF și ASF, lucrurile să fie derulate corespunzător.

Grupul Partidului Național Liberal va susține acest proiect de lege.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Cosette.

 
   

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Bună dimineața, dragi colegi.

Această lege este, în mare parte, o transpunere a directivelor europene. Este o reformă bună în domeniul piețelor de capital și este una din cele patru legi pe care le așteptăm. Prima a fost adoptată anul trecut, pe a doua o adoptăm astăzi și mai așteptăm încă două. O văd ca pe o reformă absolut necesară a piețelor de capital și sper că va îmbunătăți mersul lucrurilor în piețele de capital din România.

Grupul parlamentar al USR va susține acest proiect.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenții, dacă mai sunt?

La articole dacă sunt? Nu.

Vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului (PL-x 111/2018). (rămas pentru votul final)  

7. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Comisii?

Comisia pentru apărare, domnul Bejinariu Eugen.

   

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate în comun pentru dezbaterea pe fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 535/2004, în sensul actualizării conceptului de terorism, al responsabilizării statului român pentru acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de măsurile întreprinse de autoritățile publice ce au responsabilități în gestionarea crizei teroriste, al incriminării anumitor fapte/acțiuni care au legătură cu terorismul, precum și al actualizării cadrului normativ privitor la organizarea și executarea intervenției contrateroriste de natură tactică.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât, cu majoritate de voturi, să își însușească raportul preliminar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și să aprobe un raport comun de adoptare a proiectului de lege, cu amendamentele admise, cuprinse în Anexa nr. 1 și amendamentele respinse din Anexa nr. 2 ale prezentului raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) și art. 117 alin. (3) din Constituția României, republicată.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale?

Domnul Márton Árpád.

 
   

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

UDMR-ul este convins că lupta împotriva terorismului, mai ales în formele sale actuale, este una foarte importantă.

Totodată, noi suntem convinși și am militat întotdeauna pentru ca toate directivele din această Uniune Europeană să fie preluate în legislația românească, pe cât posibil, conform textelor directivei.

Din păcate, noi avem niște obiceiuri - zicem noi - nu prea bune. Una este că multe din astfel de directive nu sunt preluate repede, conform prevederilor directivei, iar cealaltă problemă, că mai inventăm, mai transcriem, le facem mai românești și devin cu totul altceva decât este textul directivei.

Ne aflăm în această situație, exact în această situație, și în aplicarea acestei directive despre care vorbim astăzi.

Punctul meu de vedere este că, atât textul actual în vigoare al art. 1, cât și textul directivei sunt mai clare și mai concrete față de ceea ce a reușit inițiatorul român să scrie pe hârtie.

Dau citire doar acestui art. 1 care definește terorismul. Încercați să-l înțelegeți. "Terorismul reprezintă acele acțiuni, inacțiuni, precum și amenințări cu privire la acestea..." - amenințare cu privire la inacțiune - "... care prezintă pericol public, afectează viața, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor, ansamblul relațiilor sociale, factorii materiali, relațiile internaționale ale statelor, securitatea națională sau internațională sunt motivate politic, religios sau ideologic și sunt săvârșite în unul din următoarele scopuri..." - și urmează, într-adevăr, scopurile care sunt preluate din directivă.

Încă o dată spun, am avut amendamente - ori menținem textul actual din lege ori preluăm integral textul definiției din directivă. Din păcate, în comisie nu s-a votat niciunul dintre aceste amendamente.

O să susțin amendamentul respins, care face această preluare a textului directivei.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Simionca.

 
   

Domnul Ionuț Simionca:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Noi, cei din PMP, susținem lupta împotriva corupției și susținem și lupta împotriva terorismului. Dar transpunerea unei directive europene nu înseamnă traducerea ei. Așa cum spunea și colegul de la UDMR, dacă chiar facem câteva modificări, să le facem în beneficiul românilor, pentru că vedem de multe ori că, dezbatem o lege, de exemplu, la o comisie, la noi, la Comisia pentru agricultură, și întotdeauna încercăm să aducem modificări, dar nu în interesul românilor. Deci haideți să le facem viața mai ușoară și toate modificările pe care le aducem să fie în beneficiul românilor.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Korodi.

 
   

Domnul Korodi Attila:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Pentru că ceea ce a spus domnul Márton Árpád-Francisc, colegul nostru, se referă la o abordare foarte minuțioasă și corectă a unei problematici - pentru că s-a văzut, pe alte domenii, că excesele pot să derive, din păcate, tocmai din netranspunerea corespunzătoare, - eu propun să retrimitem comisiei, pentru o analiză a acestui text care a fost menționat de domnul Márton Árpád-Francisc.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru retrimitere la comisie.

 
   

21 de voturi pentru, 103 voturi împotrivă, 5 abțineri. Propunerea de retrimitere la comisie a fost respinsă.

Dacă mai sunt intervenții la dezbateri generale? Nu.

La articole? Nu.

Vot final.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare...

(Domnul deputat Márton Árpád-Francisc solicită să ia cuvântul.)

Am întrebat, domnule Márton Árpád, și am stat fix un minut și m-am uitat la ceasul acesta.

Păi, verificați stenograma. Mă întorc, nu este o problemă, dar am întrebat!

Vă rog, la articole, domnul Márton Árpád-Francisc.

 
   

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Cu scuzele de rigoare, domnule președinte, nu am apăsat la timp butonul, dar am anunțat din start că voi avea un amendament, tocmai la art. 1 pct. 1, respins. Îmi susțin amendamentul, ca în locul articolului pe care l-am citat - nu vreau să trag de timp - să fie preluat art. 1 din directivă, definiția din directivă, care are un text introductiv - "... sunt infracțiuni de terorism următoarele acte săvârșite cu intenție, într-unul dintre scopurile enumerate la alin. (2)..." - care într-adevăr a fost preluat în textul definiției - și urmează enumerarea concretă a faptelor care constituie infracțiuni de terorism, de la a) până la j). Deci acesta este amendamentul respins.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Amendament respins.

Vot, vă rog.

 
   

13 voturi pentru, 125 de voturi împotrivă, 3 abțineri, un coleg care nu optează. Amendamentul rămâne respins.

Supun votului textul inițial.

Vot.

 
   

131 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă, 3 abțineri. Rămâne adoptat textul inițial.

Alte intervenții? Nu mai sunt.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004 și pentru abrogarea alin.(2) al art.III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.79/2013 privind modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru modificarea literei e) a alineatului (6) al articolului 3 din Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 234/2018). (rămas pentru votul final)  

8. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 și pentru abrogarea alin. (2) al art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2013 privind modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru modificarea literei e) a alineatului (6) al articolului 3 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie

Comisii?

Comisia juridică?

Domnul Dunava.

   

Domnul Costel Neculai Dunava:

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru industrii și servicii, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise prezentate în anexa la prezentul raport.

Prin conținutul său normativ, proiectul de lege se încadrează în categoria legilor organice.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Dezbateri generale?

Domnul Dîrzu.

 
   

Domnul Ioan Dîrzu:

Domnule președinte,

Pentru Departamentul legislativ, la marginal 9 din raport s-a strecurat o greșeală de redactare - în loc de art. 291 se va trece art. 293, întrucât art. 291 s-a abrogat.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nu.

La articole? Nu.

Vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului Județul Bacău, în domeniul public al Județului Bacău (PL-x 219/2018). (rămas pentru votul final)  

9. Proiectul de Lege privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului județului Bacău, în domeniul public al județului Bacău

Inițiatori? Nu.

Comisia?

Domnul Dunava.

   

Domnul Costel Neculai Dunava:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului județului Bacău, în domeniul public al județului Bacău, trimis cu adresa PL-x 219/2018.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă.

Senatul a adoptat inițiativa legislativă.

În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Dezbateri generale?

Domnul Floroiu.

 
   

Domnul Ionel Floroiu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Dragi colegi,

Este vorba despre trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al județului Bacău al sediului administrativ al județului Bacău, în care funcționează la momentul acesta Prefectura și Consiliul Județean.

Proiectul de lege este necesar deoarece acest sediu administrativ este construit în anul 1886 și se află într-o stare avansată de degradare. Încă din anul 1977 nu s-au mai făcut investiții la acest sediu și actualmente este într-un stadiu avansat de degradare. Trebuie modernizat și reabilitat urgent.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenții dacă mai sunt? Nu.

La articole? Nu. Adoptat.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (PL-x 242/2018). (rămas pentru votul final)  

10. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției

Comisia?

Comisia juridică?

   

Domnul Costel Neculai Dunava:

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 161/2003.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Senatul a adoptat inițiativa legislativă.

În urma dezbaterii, membrii Comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise și amendamentele respinse cuprinse în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale?

Domnul Stelian Ion.

Domnule Nicolicea, veniți puțin?

 
   

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Vă mulțumesc.

Voi citi un pasaj relevant din raportul MCV al Comisiei Europene cu privire la aceste modificări referitoare la incompatibilități.

"Parlamentul ar trebui să asigure transparență totală și să țină seama, în mod corespunzător, de consultările cu autoritățile relevante și cu părțile interesate în cadrul procesului decizional și în activitatea legislativă legată de legile din categoria integrității..." - și mă refer la incompatibilități, la conflicte de interese.

Așadar, în momentul în care adoptăm legi cu privire la incompatibilități, la conflicte de interese ar trebui să ne consultăm și cu ANI, și cu alte organisme care sunt actori în acest domeniu. Nu s-a făcut acest lucru nici de această dată. De la începutul acestui mandat s-au promovat - și multe dintre ele au devenit deja legi - un număr de 5 proiecte - Pl-x 482/2017, care se referea la încetarea, șa ștergerea de drept a unor interdicții; Pl-x 597/2017, care se referea la prescripția răspunderii privind aceste fapte de incompatibilitate și conflicte de interese; avem Pl-x 529/2017, care a fost deja declarat neconstituțional de Curte, cu puțin timp înainte, nu avem încă o motivare a Curții; Pl-x 242/2018, pe care îl discutăm acum.

Ce se vrea prin această lege? Primarii, viceprimarii - în primul rând cu privire la ei este o problemă - să poată desfășura orice activități în domeniul privat care, chipurile, nu au o legătură directă cu activitatea lor. Cum, chipurile? Păi, chipurile, pentru că dacă spuneți "...o legătură directă...", se presupune, per a contrario, că ar putea avea o legătură indirectă cu activitatea lor.

În altă ordine de idei, primarii, viceprimarii trebuie să desfășoare activitatea pentru care au fost aleși și pentru care sunt remunerați. La consilierii locali este altă problemă, pentru că remunerațiile sunt foarte mici și ar trebui să-și câștige existența din ceva. Dar la primari, cel puțin, și la viceprimari, la doamna Firea, la ceilalți primari din toată țara ar trebui să existe această limită și să nu desfășoare activități comerciale în ce domeniu doresc dumnealor, pentru că se interferează la un moment dat cu o activitate. Și măcar că nu au timp să-și vadă și de afaceri și să aibă grijă și de urbea care i-a ales.

De aceea, vom vota, categoric, împotriva acestui proiect, cu mențiunea că urmează și un alt proiect. Deci avem o multitudine, o avalanșă de astfel de proiecte în materie de integrități și de incompatibilități. Aveți dorința, pe care v-o exprimați tot mai des, de a șterge aceste incompatibilități și de a face, în România, fiecare ce dorește. (Aplauze.)

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Roman?

 
   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor colegi,

Am solicitat cuvântul în calitate de președinte al Comisiei pentru administrație publică din Camera Deputaților. Nu vreau să intru în polemică cu absolut nimeni, însă vreau să avem o administrație europeană. Și vreau să spun aici un lucru pe care, poate, puțini colegi îl cunosc, sau cei care nu au avut tangențe cu zona administrației publice.

Le-am povestit colegilor din Comisia pentru administrație o mică întâmplare, de acum câțiva ani, când eram vicepreședinte al Consiliului Județean Alba și m-am întâlnit cu vicepreședintele Regiunii Lyon din Franța, care este a doua regiune, din punct de vedere economic, după Île-de-France.

În cadrul discuțiilor cu acest reprezentant al administrației publice, am aflat următoarele. Dânsul ocupa trei funcții, cumulate - era primarul unei comune, era vicepreședinte al Regiunii Lyon și era președintele unei autorități a statului francez, Autoritate aeronautică.

Dânsul m-a întrebat cât câștig ca vicepreședinte, un fel de omolog al Domniei Sale în administrația din România. Câștigam la momentul respectiv 3.200 de lei și eram ordonator de credite pe trei mii de miliarde. Mi-a fost rușine să-i spun că salariul meu este echivalentul a o mie de dolari și i-am spus că undeva spre o mie de euro... m-am uitat la partea de brut. Și primul lui comentariu - "Nu este în regulă. Eu câștig 16.000 de euro și cred că dacă aș câștiga 1.000 de euro aș fi predispus la fapte de corupție..."

Eu cred că vremea clișeelor în administrație trebuie să treacă și trebuie să înțelegem cu toții că, dacă vrem oameni pregătiți, dacă vrem oameni incoruptibili, dacă vrem oameni care să aducă bani europeni pe proiecte, trebuie să-i plătim și trebuie să avem curajul să spunem treaba asta.

De ce v-am dat acest exemplu? Pentru că domnul respectiv avea, pe lângă cele trei funcții, și un business, avea o mică fermă de produse lactate, unde se producea brânză și alte chestiuni de genul acesta. Și l-am întrebat - "...Domnule, păi, la noi, dacă ar fi așa, ne-ar urca pe garduri! Cum aveți dreptul, dumneavoastră, să aveți trei funcții și să lucrați și în domeniul privat?..." Și a spus foarte simplu - "... Suntem oameni care trăim în democrație, asta spune legea, și pentru treaba asta muncim, să avem o viață demnă, să nu fim corupți și să nu stăm niciodată la mila statului..."

Vă rog din suflet, stimați colegi, în calitate de președinte, vă repet acest lucru până vor înțelege toți! Nu vă mai uitați la aleșii locali ca la infractori. Sunt oameni legitimați prin votul cetățenilor!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Nicolicea.

 
   

Domnul Eugen Nicolicea:

Prin această lege, practic, s-a făcut egalitate între cei care sunt supuși Legii ANI. Prefecții au această posibilitate. Or, dacă prefecții au această posibilitate, este evident că și aleșii locali trebuie să aibă această posibilitate.

Aberațiile susținute aici le-am auzit și la comisie. Se insista: consilierii locali să nu aibă voie să desfășoare vreo activitate. Cel care vorbea habar nu avea. Consilierul local nu trăiește din indemnizația de consiliu și este evident că nu are vreo restricție de a lucra în domeniul privat și așa mai departe.

Dar văd că nu a mai vorbit despre consilierii locali, a vorbit despre primari.

Vreau să vă spun că, în domeniul rural, fiecare are și el un loc, are animale pe care le crește. Imaginați-vă că ar trebui să mai vândă din surplusul de produse și este pus în starea de incompatibilitate, pentru că așa vor gândi unii sau așa gândesc unii, așa cum l-ați auzit pe vorbitorul dinaintea mea.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Radu Nicolaie.

 
   

Domnul Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Și eu i-aș ruga pe colegii de la USR să meargă un pic în comunele patriei, să vadă că s-a ajuns la situații aberante. Acolo unde primari care, înainte de a obține mandatul, au avut diverse forme de exercitare a actelor de comerț - persoane fizice autorizate, spre exemplu. Avem chiar în județul nostru un primar, care, înainte de a ocupa această funcție, a încheiat un contract de finanțare cu fonduri europene, pe PFA, apoi a devenit primar, având obligația, pe de o parte, să-și respecte proiectul încheiat înainte de a ajunge în această funcție, iar pe de altă parte, de a respecta această lege a ANI, a incompatibilităților.

Cred că nu trebuie să fim ipocriți și trebuie să înțelegem că, pentru a aduce oameni profesioniști în administrația publică locală, trebuie să le dăm voie să-și desfășoare activitățile pe care le-au desfășurat înainte de a ajunge în aceste funcții, mai ales dacă nu au afaceri cu statul. Cum veți aduce plusvaloare în administrație, dacă nu veți da voie acestor oameni să câștige sumele pe care le merită pentru munca pe care o prestează? Să nu uităm că motivația universală a muncii este câștigul.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Benga.

 
   

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Bună ziua, dragi colegi!

Mulțumesc, domnule președinte.

În mod normal, nu aș fi intervenit în discuția aceasta, dar se întâmplă că ieri, în Comisia pentru administrație, am stat și am dezbătut proiectul acesta de lege cred că aproape o oră din două, cât a durat întreaga ședință, și problema este în felul următor. Este o lungă listă - mai ales Comisia pentru administrație fiind o comisie în care sunt mulți membri cu o experiență îndelungată în administrația locală - este o lungă listă de jelanii, despre cum în România, regimul legal al incompatibilităților și al conflictelor de interese este mai aspru decât în toată Europa - aceasta pe de o parte.

Pe de altă parte, discutăm despre cum ne așteptăm noi să obținem performanță din administrație, dacă unii nu sunt plătiți. Și țin să vă reamintesc că în cursul anului trecut ați dat liber la mărirea salariilor în primării, pe același argument. Vă readuc aminte că avem un sistem și o administrație publică supradimensionate. Eu nu am ceva împotriva ideii de a răsplăti corect performanța. Dar, dacă vrem să facem performanță, haideți să digitalizăm administrația publică, haideți să o dimensionăm, pentru că ceea ce ținem în momentul de față este o administrație uriașă care nu produce performanță. Acesta este un aspect.

Pe partea cealaltă, însă, legat de argumentul unora de mai devreme - Doamne, ce regim fantastic, strict, comparativ cu celelalte țări europene... și cum la Parma și la Lyon și în diferite alte părți ale Europei aleșii locali au dreptul să aibă business-uri.

Problema este în felul următor. În aceste țări occidentale și civilizate, nu s-a furat ca în codru, așa cum s-a furat în România în ultimii 25 de ani. Pe lângă lucrul acesta, există o grămadă de exemple de aleși locali care au avut activitate privată dedicată spolierii resurselor statului, de la firme de borduri, la firme de asfaltare, la firme de tot soiul de lucruri care aveau relație directă cu extragerea banului public.

Deci din punctul acesta de vedere, legat de această permanentă jelanie despre regimul atât de strict, realitatea este că România are o situație foarte specială. S-a furat ca în codru și, dacă vrem să stopăm chestiunea aceasta, avem nevoie să ținem aceste măsuri.

Mulțumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Márton Árpád.

 
   

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor,

După cum știți mulți dintre dumneavoastră, în mediul rural se aleg primari dintre bunii gospodari. Nu se alege partidul, ci se alege omul, pentru că fiecare cunoaște pe fiecare.

Și atunci, dumneavoastră sunteți de părere că, după ce este aleasă primar o persoană care are niște terenuri, care, pentru a primi fondurile date pentru acea suprafață de teren, trimise de la Uniunea Europeană, să renunțe la ele, să-și vândă eventual terenul, sau să nu fie persoană fizică autorizată înregistrată, pentru că altfel nu poate primi acele sume de bani care îi revin. Adică să nu aibă dreptul de a avea animale, pentru care să primească aceiași sumă trimisă de Europa, pentru că noi avem această specificitate, de a dori să fie aleși doar oamenii fără avere, care nu au avut vreo activitate, iar singura lor activitate să fie cea de primar? Adică nu vrem să-i ținem pe bunii gospodari, ci oamenii care nu sunt cunoscuți pentru așa ceva?

Eu cred că este o ideea greșită și poate unii dintre ei tocmai de aceea găsesc alte mijloace de a ajunge la anumite sume de bani. Este mai corect să le dăm posibilitatea să fie în continuare buni gospodari.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Pașcan.

 
   

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Distinși colegi,

Eu cred că abordăm mai mult filosofic decât realist acest subiect. Pentru că, atunci când candidează, un primar știe la ce se înhamă. Dacă este un om de afaceri de succes, știe că va trebui să se ocupe prioritar - și s-ar cuveni exclusiv - de managementul administrației publice locale. Un bun primar, vă asigur, nu va avea timp să se ocupe de afaceri personale și de alte lucruri de acest gen, pentru că proiectele pe care se cuvine să le desfășoare în beneficiul comunității și problemele multe pe care le are în gestiune, de la nașterea unui om și până la mormântarea sa, sunt o grămadă de servicii, cele sociale, cele patrimoniale - toate țin de primărie și sunt indisolubil legate, iar primarul asigură managementul lor. Este cel care le manageriază.

Ei bine, puneți greșit problema, dacă o judecați în acest fel. A câștigat niște proiecte, știa la ce se înhamă, a devenit primar și trebuie să renunțe la ele. Cine îl pune să candideze?

Eu cred că și în calitatea aceasta, a administrației publice locale, trebuie să profesionalizăm oameni. Și, într-adevăr, să avem buni manageri.

Dar, ia, gândiți-vă, cum îl vulnerabilizați pe un primar pe care îl lăsați să vândă zarzavaturi, să facă comerț și, indirect, el va fi interesat, are și poziția prin care poate dicta, încât firmele, sigur, firmele lui nu fac afaceri cu primăria, dar indirect, cele care sunt în legătură cu primăria vor ajunge să-i acorde diverse bonificații. Și îl vulnerabilizați, îl faceți culpabil pe acest primar.

Că va avea pârghiile puterii la îndemână și, sigur, va avea toate posibilitățile, într-un fel sau altul, să-i stimuleze pe cei care fac afaceri cu el, adică în mod indirect să-și ajute propria firmă.

Așadar, stimați colegi, eu cred că ar trebui, cu toții, să acceptăm, o activitate didactică presupune altceva, o activitate literară este, la rândul ei, meritorie. Dar să-l transformăm pe edil în comerciant sau să-i dăm posibilitatea să desfășoare activități în paralel este mult prea mult.

Și aici nu ține doar de incompatibilități. Ține de un fel onest, demn, de a privi funcția publică.

Și, dacă te-ai înhămat la acea funcție, lasă deoparte afacerile, până ce o închei.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Rădulescu.

 
   

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Aud de la microfonul acestui Parlament că trebuie să fie onești.

Domnule coleg, onești, ca să spuneți primarilor să fie onești, începeți cu dumneavoastră.

Dacă parlamentarul nu intră în conflict de interese și plătește 10% când ajunge în conflict de interese, și primarul trebuie să fie la fel. Nu mai faceți diferențe între unii și alții. Acesta e primul lucru.

Al doilea lucru. Așteptăm această lege, și o așteaptă toată lumea, de peste 3-4 ani de zile. Am ajuns să o discutăm și, sper eu, astăzi să o trecem.

Și le mulțumesc colegilor liberali, dacă și cred că o vor susține, și vom putea astăzi să reparăm ceva care toți primarii așteaptă să fie reparat de mulți ani de zile.

Aud, iarăși, dintr-o altă parte a sălii, că primarii n-au voie să facă alte activități.

Adică dumneavoastră credeți că un primar care crește oi sau care produce miere are vreo problemă cu activitatea primăriei? Sau că el în timpul liber pe care îl are, pe care dumneavoastră credeți că nu-l are, nu poate să facă aceste activități, că trebuie să intre într-un conflict de interese?

Eu cred că este o aberație.

Și această lege, în esența ei, de la început a creat numai abuzuri și numai aberații.

Și eu sper ca astăzi, măcar pentru cei care sunt în procese, stimați colegi, adică peste 580 de primari, astăzi să facem o reparație morală.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Încheiem dezbaterile generale.

Dacă la articole sunt intervenții?

La amendamente? Da.

 
   

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Amendament respins la pct. 1 din raport. Se referă exact la acest articol care dă posibilitatea primarilor să desfășoare funcții și în alte domenii de activitate din sectorul privat.

Propunem eliminarea acestui amendament, cu următoarele precizări.

E foarte important ce s-a spus de la această tribună, dar ce am susținut noi, în esență, sunt următoarele idei.

1. Nu s-a făcut o dezbatere inclusiv cu Agenția Națională de Integritate, pentru a aduce argumente suficiente în sprijinul promovării unei astfel de idei.

2. De curând, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un proiect asemănător cu acesta. Și am rugat, la Comisia juridică, să așteptăm să vedem motivarea. Era vorba de eliminarea unei incompatibilități între funcțiile, inclusiv acestea, de primar, viceprimar, prefect, chiar și parlamentar, și calitatea de persoană fizică autorizată, de comerciant.

Curtea Constituțională a spus că este neconstituțional un astfel de articol. Și trebuia să vedem motivarea, pentru a nu promova o altă lege neconstituțională.

În al treilea rând. Cine dorește să facă afaceri poate face afaceri, e liber să o facă. Dar, înainte să candidezi, știai foarte bine care sunt criteriile și care sunt limitele pe care ți le oferă acea funcție.

Sunt avocat, am îmbrăcat roba, dar, vă spun sincer, deși legea nu-mi interzice, pot intra în anumite procese, nu am timpul necesar să fac acest lucru. Nu poți să faci bine și un lucru și altul.

Da, consilierii locali, primarii trebuie să fie bine plătiți. Dar ei trebuie să fie bine plătiți de stat, de comunitatea care i-a ales, pentru că în slujba acestora își desfășoară activitatea.

Nu ne-am opus unei indemnizații decente, pentru că, într-adevăr, oamenii aceștia trebuie să aibă din ce să trăiască și să aibă trai decent.

Acestea sunt argumentele principale pe care le folosim în sprijinul acestui amendament de eliminare.

Sperăm să ne fi făcut înțeleși și să votați în consecință.

Mulțumim.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Amendament respins, deci la nr. crt. 1, domnule Stelian? 1, da?

Amendament respins, vot, vă rog.

 
   

41 de voturi pentru, 96 de voturi împotrivă, o abținere. Respins.

Supun votului dumneavoastră forma inițială a textului. Vot.

 
   

98 de voturi pentru, 39 de voturi împotrivă, 3 abțineri. (Vociferări.)

Domnule Solomon și domnule Floroiu, vă pot invita pe hol, că se aude de aici. Inclusiv ce vorbiți se aude.

Alte intervenții la articole? Nu.

Mulțumesc.

Vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art.386 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 175/2018). (rămas pentru votul final)  

11. Proiectul de Lege pentru completarea art. 386 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Comisia? Domnul Buicu.

   

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulțumesc, domnule președinte.

La întocmirea prezentului raport am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru drepturile omului, al Comisiei pentru muncă, al Comisiei pentru egalitate de șanse, punctul de vedere al Ministerului Sănătății, punctul de vedere al Guvernului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare introducerea în sarcina Caselor de Asigurări de Sănătate de a încheia un contract cu medicul specialist, în baza căruia acesta să poată elibera certificate de concediu medical, bilete de trimitere pentru consultații și investigații paraclinice gratuite, precum și rețete gratuite sau compensate.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterilor, Comisia a hotărât, cu majoritate de voturi - o abținere -, adoptarea proiectului, cu amendamentele admise, care fac parte din prezentul raport.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri?

Doamna Roșca.

 
   

Doamna Lucreția Roșca:

Mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege pe care Grupul PSD din Comisia pentru sănătate l-a susținut este un proiect bun, care vine să crească accesibilitatea pacienților către serviciile medicale, fără să coste Casa de Sănătate nimic în plus.

Vreau să vă spun, stimați colegi, că, la ora actuală, în România, medicii specialiști cu liberă practică pot funcționa în relație cu Casa de Sănătate sau, de sine stătător, organizați în cabinete particulare.

Dacă un pacient are o problemă și are cabinetul specialistului fără contract cu Casa lângă bloc, lângă locuință, el merge acum la medicul specialist, care îl consultă și care, pentru că nu are relație cu Casa, nu-i poate elibera nici rețetă compensată, nici investigații suplimentare, drepturi pe care pacientul, asiguratul le are.

Și, în situația actuală, el trebuie să plece cu o recomandare de la medicul specialist fără contract, înapoi, la medicul de familie sau la un alt specialist, cu relație cu Casa de Sănătate.

Lucrurile sunt foarte simple. În Legea-cadru, în Contractul-cadru și în Normele de funcționare ale Casei de Sănătate nu este permis ca același medic specialist să funcționeze în două relații cu Casa de Sănătate.

Prin proiectul de lege, medicul specialist care face contract, face doar pentru dreptul de a elibera ce drept are asiguratul - rețetă și bilet de trimitere. Pentru a nu mai pune pe drum asigurații și, spuneam, socotind bine, Casa de Sănătate nu ar avea costuri suplimentare.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, alte intervenții dacă mai sunt?

La articole? Nu.

Vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006 (PL-x 58/2018). (rămas pentru votul final)  

12. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006.

Comisia?

Comisia pentru agricultură, Comisia pentru industrii, Comisia pentru administrație?

Domnul Roman.

   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei, republicat, Comisia pentru administrație publică, Comisia pentru industrii și Comisia pentru agricultură au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură obișnuită, cu acest proiect de lege.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în ședința din 21 februarie.

La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Guvernul susține adoptarea Proiectului de Lege care are ca obiect de reglementare modificarea și completarea art. 5 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, în sensul stabilirii unor prevederi derogatorii de la legislația în vigoare privind regimul forestier și al unor zone protejate.

Totodată, se propune și abrogarea unor prevederi referitoare la: sistemul indicatorilor de performanță ai serviciilor publice; obligația autorităților administrației publice locale de a iniția procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii cu cel puțin 6 luni înainte de încetarea contractelor în curs; aprobarea de către autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale a prelungirii, în condițiile legii, a unor contracte de delegare a gestiunii, prin act adițional încheiat între operatori și unitățile administrativ-teritoriale, precum și între operatorii regionali și asociațiile de dezvoltare intercomunitară.

În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei, republicat, comisiile au examinat proiectul de lege mai sus menționat, în ședințe separate.

Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a examinat proiectul în 13 martie 2018, fiind prezenți 23 de deputați, din totalul de 24.

Comisia pentru industrii - 6 martie, 13 martie și 24 aprilie, cu 15 deputați prezenți din totalul de 20.

Comisia pentru agricultură - în 15 mai.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, comisiile au hotărât, cu majoritate de voturi, două împotrivă și 3 abțineri, adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu amendamentele admise.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Pentru colegii care nu au fost atenți, e vorba de Proiectul domnului senator Bădălău.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri? Nu.

La articole? Nu.

Vot final.

 
Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.399 din 9 mai 2018 (Pl-x 418/2017/2018). (rămasă pentru votul final)  

13. Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018; procedură de urgență.

Comisia specială, domnul Iordache.

   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

Comisia specială a fost sesizată cu Decizia Curții Constituționale nr. 252.

Ținând cont de această decizie, am pus în concordanță acele articole care au fost declarate neconstituționale. În principiu, eroarea judiciară; am redefinit-o.

Face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri?

Domnul Cupșa.

 
   

Domnul Ioan Cupșa:

Mulțumesc, domnule președinte.

Onorat Parlament,

Partidul Național Liberal va vota împotriva acestei inițiative legislative, astfel cum a fost modificată ca urmare a reexaminării.

Cu tristețe trebuie să constatăm un lucru. Calitatea actului de legiferare în Parlamentul României scade de la un an la altul.

Inițiativa legislativă de modificare a Legii privitoare la statutul magistraților, în repetate rânduri, a fost declarată neconstituțională, în considerarea, de Curtea Constituțională, a calității precare a textului normativ.

S-a vorbit despre neclarități, despre texte improprii, despre imposibilitatea practică de a aplica aceste texte normative, ca urmare a impredictibilității de care dă dovadă un astfel de text.

S-a vorbit, de asemenea, în deciziile Curții - sunt două, cel puțin, care privesc această inițiativă legislativă și probabil vor mai fi, cel puțin încă una. S-a vorbit, de asemenea, despre necorelarea textelor normative - necorelarea textelor normative din această inițiativă legislativă -, precum și necorelarea acestor texte cu alte texte, care se regăsesc în alte legi.

Toate aceste aprecieri ale Curții Constituționale, pe care cu toții trebuie să le respectăm, cu putere de lege, vedeți ghilimelele de rigoare, vădesc un singur lucru - calitatea actului de legiferare în Parlamentul României scade de la un an la altul.

Fac un apel la dumneavoastră. Chiar și acum, după reexaminare, dacă, în parte, din cele 6 articole care au fost declarate neconstituționale, dacă în parte, ca urmare a reexaminării, unele dintre aceste articole au fost modificate așa cum Curtea ne-o cere, cum ne arată în motive, altele păcătuiesc, la fel, prin neclaritatea textului și, drept urmare, vor fi imposibil de aplicat.

Pe de altă parte, în această procedură de reexaminare am modificat texte normative care n-au fost vizate nici de sesizarea de neconstituționalitate, așa cum n-au fost vizate nici de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 252/2018, încălcând astfel Legea nr. 47/1992 și, de asemenea, practica unitară a Curții Constituționale a României, care a declarat neconstituțională orice intervenție care se face ulterior admiterii unei sesizări de neconstituționalitate, dacă textul n-a fost vizat de critica de neconstituționalitate, n-a fost desființat ca urmare a dispozițiilor și dacă nu este necesară o modificare, ca urmare a corelării cu alte texte normative.

Încă o dată, exprimându-mi regretul pentru - subliniez acest lucru - felul în care se degradează, de la un an la altul, calitatea actului de legiferare în Parlamentul României, arătând că nu putem vota, pentru că... considerăm că este neconstituțională și această formă pe care ne-o propuneți astăzi, pentru a fi adoptată prin vot, Partidul Național Liberal este obligat să voteze împotrivă.

Vă mulțumesc tuturor.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenții, dacă mai sunt, la dezbateri generale? Nu.

La arti...?

Domnul Stelian Ion, da.

 
   

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Pe 9 mai se publica în Monitorul Oficial Decizia Curții Constituționale referitoare la această lege.

Pe 9 mai am lucrat până spre seară în Comisia specială pentru modificarea Codului penal. Știți foarte bine toate aceste discuții.

Pe 10 mai am fost convocați pentru a pune în acord aceste texte cu decizia Curții Constituționale, în condițiile în care această decizie are vreo 82 de pagini, vreo 32 de pagini relevante.

Colegii noștri din PSD au recunoscut, ne-au spus că au lucrat în stil PSD, noaptea.

Nu e OK ceea ce faceți. Nu așa se legiferează.

Curtea Constituțională doar că nu a spus, cu subiect și predicat, Parlamentul României este incompetent.

Instituiți o dictatură a incompetenței.

Și am solicitat foarte clar președintelui acestei comisii speciale să își asume răspunderea pentru acest eșec continuu care nu se mai termină.

E foarte grav ceea ce se întâmplă, pentru că luăm așa, la comun, cu toții, o palmă peste ochi, de la Curtea Constituțională.

Și Curtea n-a spus foarte clar. Nu așa se fac textele de lege. Nu luați copy-paste din deciziile noastre, pentru că noi vă dăm doar liniile directoare. Dumneavoastră, în Parlament, în calitate de legiuitor, luați aceste idei și transpuneți-le în texte de lege, nu luați copy-paste. Nu adoptați texte prin care să creați vid legislativ sau să fie texte contradictorii.

Și v-am spus de atâtea ori, în această comisie, vedeți, că dacă abrogați acel articol, creați un vid legislativ.

Nu ați ascultat. Faceți lucrurile de mântuială.

Pentru că aveți puse în funcții cheie persoane care nu se pricep, care nu înțeleg despre ce e vorba, care - atunci când le explicăm - frunzăresc alte hârtii și umblă pe telefon, așteptând indicații prețioase de undeva, de mai sus.

Nu e corect ceea ce se întâmplă, pentru că întreg Parlamentul este etichetat drept incompetent, doar pentru motivul că în aceste poziții cheie sunt puse persoane care nu se pricep.

Asumați-vă, asumați-vă răspunderea și înlăturați aceste persoane care, fie au facultăți făcute prin corespondență, fie au doctorate luate cum... nu se știe. Și ajungem la această situație.

Și ticăloșia poate fi făcută cu cap, chirurgical. Înlături textul care te interesează și îl înlocuiești cu ceea ce vrei, dar nu faci varză întreaga legislație penală, nu toci mărunt întreaga legislație privind justiția, pentru că vrei să faci niște modificări în două-trei poziții care te interesează pe tine și, în rest, lași incompetenții să umble dezlegați pe câmpii.

Deci aveți foarte mare grijă cu privire la aceste chestiuni. Pentru că aveți în partid oameni competenți, aveți și oameni competenți.

Dictatura, dictatura incompetenței, asta e ceea ce faceți dumneavoastră.

Evident, textele sunt neclare.

Și vom ataca din nou la Curte.

Și, dacă va fi corectă Curtea, textele trecute de Senat vor fi acestea, adoptate la Camera Deputaților, suntem încredințați că vom câștiga a treia oară la Curte. (Aplauze.)

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Alte intervenții?

Domnul Iordache.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Se impun câteva precizări de făcut.

Noi am cerut, de fiecare dată, în comisie, tuturor care au ceva de spus, să spună, cu subiect și predicat.

Că avem colegi care nu pot lectura 3 pagini de motivare, argumentând că a fost târziu și a fost seară, acesta nu e un motiv să stăm pe loc.

Noi, Decizia Curții, repet, am pus-o în concordanță, ne asumăm.

Noi, în campania electorală, am spus foarte clar că ne dorim o răspundere reală a magistraților.

Pentru ca să existe răspunderea reală a magistraților, trebuie definită eroarea, reaua-credință și eroarea judiciară.

În aceste condiții, atâta timp cât noi, și o parte din asociațiile profesionale, cu colegii de la UDMR și colegii de la ALDE, am dat dovadă tot timpul de bună-credință și am modificat această lege în concordanță cu ceea ce am promis: să avem o răspundere reală și să reglementăm foarte clar statutul judecătorilor și procurorilor. Asta am făcut.

Că avem colegi care blochează, că avem colegi melomani, care în Parlament ascultă muzică, că avem colegi care - atunci când ar trebui să lucrăm efectiv, și le cerem texte - nu vin cu niciun fel de text și doar combat și fac declarații politice...

Parlamentul nu poate sta pe loc, până când vom avea, de la un grup parlamentar sau altul, niște propuneri concrete.

Repet, așa cum este textul, ne-am asumat. Ne-am asumat că avem nevoie de o răspundere a magistraților. Ne-am asumat că avem nevoie de o separare a carierelor judecătorilor și procurorilor, că avem nevoie de o secție specială, că avem nevoie de o independență a inspecției judiciare. Toate aceste lucruri ni le-am asumat și le vom face.

Cu toată opoziția dumneavoastră, cu toate atacurile la Curtea Constituțională, aceste legi vor intra în vigoare.

Sunt lucruri pe care ni le-am asumat și pe care le vom face.

Vă mulțumesc mult.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dacă mai sunt intervenții la dezbateri generale? Nu.

La articole? Nu. Vot final.

Domnul lider Suciu Vasile-Daniel.

 
Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Vă solicit să fiți de acord să prelungim programul de lucru până la epuizarea dezbaterilor la punctele 16 și 17 de pe ordinea de zi.

Vă mulțumesc.

   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mai aveam 6 minute, dar sunt de acord. Vot.

 
   

109 voturi pentru, 34 de voturi împotrivă, 3 abțineri. Aprobat.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind personalul navigant (PL-x 488/2017). (rămas pentru votul final)  

16... Deci vorbim de 16, mutat de pe poziția 32.

16. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind personalul navigant; procedură de urgență.

Comisiile?

Domnul Solomon Adrian.

   

Domnul Adrian Solomon:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transpunerea Directivei Uniunii Europene 2015/1794 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 octombrie 2015 de modificare a Directivelor 2008/94/CE, 2009/38/CE și 2002/14/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 98/59/CE și 2001/23/CE ale Consiliului, în ceea ce privește navigatorii, urmărind eliminarea unor prevederi din legislația internă care exclud anumite categorii de navigatori din domeniul de aplicare.

Comisiile au dezbătut în ședințe separate.

Comisia pentru muncă - în 15 ianuarie 2018, Comisia pentru transporturi - în 24 aprilie 2018.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind personalul navigant, în forma prezentată de Senat.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale? Nu.

Fără amendamente.

Legea merge la votul final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul public al statului și din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României din municipiul Timișoara în domeniul privat al statului și în proprietatea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României din municipiul Timișoara, județul Timiș (Pl-x 428/2017). (rămasă pentru votul final)  

Și 17, venită de pe poziția 72.

Propunerea legislativă privind transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul public al statului și din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din municipiul Timișoara în domeniul privat al statului și în proprietatea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din municipiul Timișoara, județul Timiș.

Comisiile?

Comisia juridică.

   

Domnul Costel Neculai Dunava:

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport au fost sesizate spre dezbatere în fond cu propunerea legislativă.

În urma dezbaterii, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea propunerii legislative cu amendamente admise și amendament respins, cuprinse în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale? Nu.

Articole? Nu.

Ați prelungit degeaba, am terminat la 11,29.

Vot final la...? 12,00.

 
  Păstrarea unui moment de reculegere în memoria lui Cristian Țopescu, unul dintre cei mai mari comentatori sportivi ai României.  

După pauză

   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Rog liderii de grup să-și invite colegii în sala de ședință. Vom face un vot test, într-un minut.

Vot test.

 
   

223. Suntem în cvorum. Începem.

Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaților.

1. Proiectul de...

(Doamna deputat Ana Adriana Săftoiu solicită să ia cuvântul pe procedură.)

Doamna Săftoiu.

 
   

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Doamnelor și domnilor,

Am să vă rog să păstrăm un moment de reculegere pentru cel care a fost unul dintre cei mari comentatori sportivi ai României, Cristian Țopescu, și, în același timp, parlamentar, în perioada 2008-2012.

 
     

(Se păstrează un moment de reculegere.)

 
Supunerea la votul final: Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 26/2018); (adoptat)

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaților.

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Vot.

   

256 de voturi pentru, 2 colegi care nu optează. Adoptat.

 
  Proiectul de Lege privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice (PL-x 280/2018); (adoptat)

II. Legi ordinare. Adoptări.

2. Proiectul de Lege privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice.

Comisia pentru tehnologia informației propune adoptarea.

Vă rog, vot.

   

253 de voturi pentru, 5 abțineri, un coleg care nu optează. Adoptat.

3...

Domnul Popescu.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Partidul Național Liberal a votat pentru această directivă de o importanță majoră.

Dar motivul pentru care am venit să iau cuvântul este să vă spun din nou că nu va trebui să implementăm directive, în modul în care am implementat această directivă.

Ne opunem acestui comportament, de a veni la comisie cu două zile înainte, când ai avut un an și jumătate la dispoziție, fără un tabel comparativ, cu amendamente căzute din cer, care iscă conflicte între instituții care sunt în subordinea Guvernului pe care îl conduceți.

Dragi colegi,

aceste legi sunt legi de importanță majoră pentru această țară, pentru copiii voștri, pentru viitorul copiilor voștri, pentru voi, pentru noi.

Realizați că legile acestea trebuie făcute nu pe genunchi!

Ați avut un an și jumătate la dispoziție să implementați această directivă; nu 3 zile, și nu în 30 de minute, în comisia de specialitate.

 
  Proiectul de Lege pentru completarea art.386 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 175/2018); (adoptat)

Domnul Petru Gabriel Vlase:

3. Proiectul de Lege pentru completarea art. 386 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea.

Vot.

   

261 de voturi pentru, o abținere, un coleg care nu optează. Adoptat.

 
  Proiectul de Lege privind piețele de instrumente financiare (PL-x 253/2018); (adoptat)

Legi organice. Adoptări.

4. Proiectul de Lege privind piețele de instrumente financiare.

Comisia pentru buget propune adoptarea.

Vot, vă rog.

   

253 de voturi pentru, 7 abțineri. Adoptat.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului (PL-x 111/2018); (adoptat)

5. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Comisia juridică și Comisia pentru apărare propun adoptarea.

Vot, vă rog.

   

241 de voturi pentru, 18 împotrivă, 7 abțineri. Adoptat.

Domnul Márton Árpád, explicarea votului.

 
   

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Grupul nostru parlamentar a votat împotriva acestei legi, din cauza definiției neclare, confuze, a terorismului; care nu este nici clară și nici în acord cu prevederile din directivă.

Va putea fi folosit acest articol pentru alte abuzuri pe care le cunoaștem.

Și ar fi bine, spunem noi, ca autoritățile competente să caute teroriștii nu în sânul comunității noastre, ci în sânul acelor comunități care comit astfel de acte în întreaga Europă și în SUA.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc și eu.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004 și pentru abrogarea alin.(2) al art.III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.79/2013 privind modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru modificarea literei e) a alineatului (6) al articolului 3 din Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 234/2018); (adoptat)

6. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 și pentru abrogarea alin. (2) al art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2013 privind modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru modificarea lit. e) a alin. (6) al art. 3 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Comisia juridică, Comisia pentru industrii și Comisia pentru agricultură propun adoptarea.

Vă rog, vot.

   

194 de voturi pentru, 70 de abțineri, un coleg care nu optează. Adoptat.

Domnul Vass Levente, explicarea votului.

Domnul Sitterli, la sfârșitul ședinței. (Vociferări.)

 
   

Domnul Vass Levente:

Domnule președinte...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

E neafiliat...

 
   

Domnul Vass Levente:

...nu m-ați observat, la marginal 3, la modificarea Legii nr. 95. De aceea, am apăsat acum butonul. Cer permisiunea să pot să explic votul respectiv.

Deci prin abordarea și prin aprobarea acestei modificări legislative acordăm posibilitatea pacienților ca să primească rețete compensate, rețete gratuite, bilete de trimitere... (Vociferări.) Dar să știți că am explicat... Să primească rețete compensate, bilete de trimitere...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule Vass...

Domnule Vass...

 
   

Domnul Vass Levente:

Dar permiteți-mi, domnule președinte...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Numai vreau să vă atrag atenția, respectuos, că noi vorbim aici de ceva cu fondul funciar.

 
   

Domnul Vass Levente:

Știu, domnule președinte.

Dar am apăsat butonul și atunci nu ați observat. Am ridicat mâna, nu ați observat.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Când?

 
   

Domnul Vass Levente:

Atunci, la marginal 3.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

A, e în regulă, explicați votul de la 3.

 
   

Domnul Vass Levente:

Deci încă o dată...

Mulțumesc.

Încă o dată. Să știți, creăm posibilitatea legală ca fiecare asigurat să primească de acum încolo, și la privat, dacă se duce după ora 15,00-16,00, când medicul de familie nu mai este la serviciu, să primească rețetă compensată, bilete gratuite de trimitere, rețete gratuite și concedii medicale.

E un lucru foarte important, pentru că acel pacient care după-amiază se duce pentru propria boală sau duce copilul la medic, la privat, și din buzunar scoate 100 de lei, 150 de lei, pentru consultație, și este asigurat, nemaivorbind de copil, de acum încolo, dacă legea, modificarea legislativă o să și apară în Monitorul Oficial, o să aibă posibilitatea să primească aceste drepturi.

Dacă un medic tânăr, astăzi, își termină specialitatea, să știți, are, în principiu, 3 posibilități: pleacă din țară; în a doua zi - și nu prea se întâmplă acest lucru - se angajează la un spital sau 3 - rămâne fără serviciu.

Prin această modificare, o să aibă posibilitatea să se gândească să-și deschidă în cartiere cabinete particulare, până când își găsesc un loc în sistemul nostru sanitar, și să deservească pacienții, de la diagnostic până la tratament și la controale. Astfel, asigurând pacientului asigurat toate posibilitățile care îi revin, conform legii.

Vă mulțumesc foarte mult pentru susținere tuturor grupurilor parlamentare.

Și, pentru mine, să știți, dacă îmi permiteți, e un lucru foarte important pentru că este prima mea propunere legislativă.

Mulțumesc mult. (Aplauze.)

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Sitterli.

Rog stafful tehnic să ia cunoștință de schimbarea doctrinară a domnului Sitterli, pentru că la mine apare neafiliat. De aceea am făcut gafa... tragică, de dinainte.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

Ne-am abținut de la votarea acestui proiect de lege, pentru că, așa cum am susținut și în Comisia pentru industrii, acest text de lege, în forma prevăzută, este inaplicabil.

De ce? Pentru că el conține o prevedere care încalcă dispozițiile constituționale. Respectiv, la art. 27 se prevede în mod expres: "Infrastructura secundară de irigații, inclusiv terenul aferent, care nu sunt înscrise în evidențele de Cadastru și Carte Funciară aflate în administrarea Agenției și situate pe teritoriul unei organizații se transmit în proprietatea organizației, în baza extraselor pe inventarul bunurilor respective, identificându-se prin orice modalitate prevăzută de lege" - și aici vin și arăt - "prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale".

Vechiul text de lege prevedea "prin hotărâre de Guvern".

Potrivit dispozițiilor legale, respectiv Legea nr. 213/1998 privind regimul proprietății publice, rețelele de irigații și magistralele de irigații sunt în domeniul public al statului.

Or, un bun - potrivit aceleiași legi - nu poate trece din domeniul public al statului în domeniul privat, respectiv, în domeniul... și în proprietatea publică a unor particulari, a unor organizații, așa cum prevede textul de lege, decât prin hotărâre de Guvern.

De ce spun că este neconstituțional? Pentru că aici suntem în prezența unei legi organice, votată astăzi, iar Legea nr. 213 care ne obligă pe noi ca prin hotărâre de Guvern să facem trecerea din domeniul public în domeniul privat, indiferent, unitate administrativ-teritorială și așa mai departe, ne obligă la hotărâre de Guvern. Și Legea nr. 213 este lege organică.

Iată, așadar, că printr-o lege ordinară, inferioară ca forță juridică unei legi organice, modificăm regimul juridic al proprietății publice și permitem ministrului să treacă un bun din domeniul public al statului în domeniul privat al unor organizații. Lucru care este profund neconstituțional și îl plasează pe ministru, chiar respectând legea - pentru că nimeni nu poate invoca necunoașterea Constituției și a legilor țării -, îl plasează pe tărâm penal, pentru că îmbogățește, în contradicție cu dispozițiile legale, niște organizații private.

În consecință, acest text de lege, votat de noi, astăzi, este inaplicabil și neconstituțional.

Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Pentru rigoare. Domnul...

Dumnealui apare neafiliat..., pentru că n-ați făcut anunțul în plen. Deci stafful nu avea de unde să știe.

Regulamentar, hârtie la Biroul permanent, și anunț în plen, da?

Mulțumesc.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, și pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului Județul Bacău, în domeniul public al Județului Bacău. (PL-x 219/2018); (adoptat)

7. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, și pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului Județul Bacău, în domeniul public al Județului Bacău.

Comisia juridică propune adoptarea.

Vă rog, vot.

   

178 de voturi pentru, 67 de voturi împotrivă, 16 abțineri. Adoptat.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (PL-x 242/2018); (adoptat)

8. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Comisia juridică propune adoptarea.

Vă rog, vot.

   

196 de voturi pentru, 59 de voturi împotrivă, 4 abțineri, un coleg care nu optează. Adoptat.

Doamna Turcan, explicarea votului.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

Partidul Național Liberal a votat împotriva acestei propuneri legislative, din mai multe motive.

O dată. Există o decizie a Curții Constituționale, de acum o lună de zile, prin care o lege care permitea activități comerciale sub formă de PFA, desfășurate de primari, a fost declarată neconstituțională.

Ca atare, o reglementare cu același conținut nu poate fi decât neconstituțională.

2. În privința termenului de prescripție.

Există deja, dragi colegi, un termen de prescripție general, de 3 ani de zile.

Ca atare, instituirea unei noi norme care reprezintă de fapt o dublă reglementare încalcă Legea privind tehnica legislativă și duce, evident, într-o dilemă sau dificultate în interpretarea legii, exact pe cei vizați.

3. Prin această lege se creează un cadru normativ impredictibil care de fapt îi pune în pericol pe primari. Și riscați, sub pretextul de bunăvoință, care, de fapt, are la bază atragerea de voturi și mobilizarea primarilor în campaniile electorale, să-i puneți în pericol și să le creați dificultăți cu legea.

Vreți să-i sprijiniți cu adevărat pe primari? Orice partid care are primari dorește să-i sprijine, pentru că își fac treaba în comunitățile lor și servesc comunitățile.

Atunci, dacă îi sprijiniți pe primari, dați-le bani pentru investiții!

Creați-le, într-adevăr, descentralizare și reorganizare, însoțite de resurse!

Lăsați-le impozitul pe venit în administrarea autorităților locale!

Lăsați-le redevențele de pe resursele naturale de pe teritoriul localităților lor la dispoziție, astfel încât să poată să investească!

Nu-i mai bruiați cu Legea salarizării, haotică, să nu știe cum să vă servească dumneavoastră unui scop pe care n-ați știut să-l gestionați!

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, concluzii.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

Așadar, sub pretextul că ajutați primarii, de fapt îi puneți în dificultate.

Nu le mai creați falsa iluzie că-i apărați de posibile probleme în justiție!

De posibile probleme în justiție vă apărați dumneavoastră, cei care decid de fapt pentru dumneavoastră.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

Creați-le un cadru legal predictibil, transparent!

Dați-le bani să-și servească comunitățile!

Ajutați-i să facă investiții și să creeze locuri de muncă!

Și atunci...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

... într-adevăr vă faceți datoria...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

... față de ei.

Vă mulțumim.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

9...

Domnul Rădulescu.

 
   

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

La dezbateri generale, doamnă Turcan, colegul dumneavoastră tocmai lăuda această inițiativă legislativă. Văd că acum dumneavoastră spuneți altfel. Dar nu mai contează.

Eu vreau să mulțumesc tuturor colegilor care au semnat această inițiativă și care au și votat-o, inclusiv colegului de la minorități, domnul Iusein Ibram, colegilor de la Comisia juridică.

Și vreau să vă spun că este o zi istorică pentru primarii din România. Pentru toți, inclusiv pentru primarii din PNL și din alte partide. Pentru că, într-adevăr, dacă pentru ceilalți, care și-au pierdut mandatele, n-am putut să mai facem mare lucru, pentru cei peste 500 de primari care sunt în procese, astăzi eu cred că am făcut o reparație, atât legală, cât și morală.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006 (PL-x 58/2018); (adoptat)

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Continuăm.

9. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006.

Comisia pentru agricultură, Comisia pentru industrii și Comisia pentru administrație publică propun adoptarea.

Vă rog să votați.

   

187 de voturi pentru, 67 de voturi împotrivă, 9 abțineri. Adoptat.

 
  Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.399 din 9 mai 2018 (Pl-x 418/2017/2018); (adoptată legea cu amendamente)

10. Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018

Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției propune adoptarea legii cu amendamente.

Vot, vă rog.

   

181 de voturi pentru, 74 de voturi împotrivă, 5 abțineri, 2 colegi care nu optează. Adoptată.

 
  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind personalul navigant (PL-x 488/2017); (adoptat)

11. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind personalul navigant.

Comisia pentru muncă și Comisia pentru transporturi propun adoptarea.

Vot.

   

Unanimitate. Adoptat.

 
  Propunerea legislativă privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României din municipiul Timișoara, județul Timiș, în domeniul privat al statului și în administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României din municipiul Timișoara, județul Timiș, precum și transmiterea, cu titlu gratuit, a acestora din domeniul privat al statului și din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României din municipiul Timișoara, județul Timiș, în proprietatea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României din municipiul Timișoara, județul Timiș și în administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României din municipiul Timișoara, județul Timiș (Pl-x 428/2017). (adoptată)

12. Propunerea legislativă privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din municipiul Timișoara, județul Timiș, în domeniul privat al statului și în administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din municipiul Timișoara, județul Timiș, precum și transmiterea, cu titlu gratuit, a acestora din domeniul privat al statului și din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din municipiul Timișoara, județul Timiș, în proprietatea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din municipiul Timișoara, județul Timiș și în administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din municipiul Timișoara, județul Timiș.

Comisia juridică, Comisia pentru agricultură și Comisia pentru învățământ - comisiile, cele 3 - propun adoptarea.

Vă rog, vot.

   

242 de voturi pentru, 19 abțineri, un vot împotrivă. Adoptată.

Mulțumesc.

Biroul permanent, la Sala de Birou permanent.

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 12,29.

 
       

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 22 ianuarie 2025, 21:24