Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună): Mulțumesc, doamnă președinte. Vreau să mulțumesc tuturor colegilor. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor din Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru buget, finanțe pentru că au înțeles nevoia urgentării acestui proiect de lege pe care, astăzi, toți deputații l-au votat. Și vreau să mai remarc un lucru. Că este, pentru prima dată, este cea mai mare sumă care rămâne la nivel local, pentru prima dată în ultimii 16 ani, și asta pentru că, pentru prima dată, un ministru al finanțelor a dat, nu a tăiat, pentru autoritățile locale. Și vreau să-i mulțumesc lui Florin Cîțu pentru deschiderea dovedită. Vă mulțumesc.
|