Marian Sârbu
Marian Sârbu
Ședința Camerei Deputaților din 4 februarie 1997
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
28-11-2022 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1997 > 04-02-1997 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 februarie 1997

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.8 Marian Sârbu - solicitare adresată Guvernului de a trimite urgent Parlamentului "pachetul de legi promise";

Domnul Vasile Lupu:

................................................

Domnul Marian Sârbu are cuvântul.

Se pregătește domnul Ionescu Nicolae.

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Au trecut aproape două luni de când noul Guvern a primit votul de investitură.

Încă de la acea dată, primul ministru, precum și alți lideri ai actualei majorități, au relevat cu deplin temei, necesitatea unei activități mai laborioase, mai eficiente a actualului Parlament, mai ales pentru adoptarea cât mai rapidă a pachetului de legi care să susțină implementarea programului de guvernare.

Eram atunci aproape somați să lucrăm cât mai bine, pentru ca acest pachet de legi să fie dezbătut cu prioritate.

După două luni, constatăm cel puțin cu nedumerire faptul că nici un proiect de lege important, nici măcar unul singur, care să fi fost elaborat de actualul Guvern, n-a sosit pentru dezbatere în Camera Deputaților.

Dimpotrivă, am participat la o sesiune extraordinară, pentru a dezbate proiecte de lege rămase de la fostul Parlament, tocmai datorită lipsei pachetului de legi anunțat cu atâta insistență.

Este firesc ca în această situație să ne întrebăm: când, la ce dată, va prezenta actualul Guvern pachetul de legi promis? Ne referim atât la proiectele de legi cu caracter economic, dar mai ales la cele cu caracter social, la cele care vizează protecția socială și care sunt legate direct de nivelul de trai al populației, nivel de trai care a scăzut semnificativ, odată cu cu ultimile creșteri de prețuri, nedublate de necesarele măsuri de protecție socială.

Iată de ce, în acest moment, oamenii se întreabă când vor crește pensiile, când vor fi indexate salariile, când vor crește alocațiile pentru copii, când vor fi compensate importantele creșteri de prețuri din moment ce, după două luni, actualul Guvern nu a inițiat nici măcar un singur proiect de lege important în acest sens.

O nedumerire firească izvorăște și din părerile extrem de diferite pe care le au reprezentanții actualei puteri în legătură cu mult trâmbițata creștere a nivelului de trai. Astfel, într-o primă variantă, nivelul de trai al populației ar fi urmat să crească, în conformitate cu cele afirmate în campania electorală, aproape instantaneu, deci odată cu câștigarea alegerilor și instalarea noului Guvern. În varianta a doua, a domnului ministru Ciumara, nivelul de trai al românilor urmează să crească după 6 luni. A urmat a treia variantă, a domnului ministru Spineanu, conform căreia, pentru creșterea nivelului de trai urmează să mai așteptăm între 8 și 10 luni. În cea de-a patra variantă, a domnului ministru Athanasiu, românii vor trăi mai bine către sfârșitul anului, dar domnia sa, mai circumspect, nu ne spune care an. În fine, cea de-a cincea variantă, și ultima, românii vor trăi mai bine la Sfântul Așteaptă, așa cum reiese din ultima conferință de presă, evident, și cea mai grandioasă, a domnului prim ministru, care, în această privință, ne asigură că nu ne minte.

Nici un reprezentant al actualului Executiv nu a afirmat până acum că nivelul de trai va scădea, deși acest nivel scade vertiginos, în timp ce Guvernul promite, ce-i drept, în mod sistematic și transparent, adică, din două în două săptămâni, promite că măsurile de protecție socială vor fi puse în aplicare peste alte două săptămâni.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

La depunerea jurământului în fața Camerelor reunite ale Parlamentului, domnul Președinte Constantinescu solicita actualei opoziții "...să ceară puterii noi instalate respectarea tuturor promisiunilor din campania electorală".

Ar fi, desigur, nefiresc, să cerem Guvernului ca după două luni să respecte toate aceste promisiuni, dar este firesc, ca după două luni, să solicităm Guvernului, printre altele, să trimită cât mai urgent Parlamentului pachetul de legi promis și luarea măsurilor de protecție socială pe care populația le așteaptă de atâta timp.

O facem, în numele celor pentru care coșul zilnic a devenit o problemă dramatică, un coș pe care actuala putere a promis că îl va umple cu vârf și îndesat, dar care pe zi ce trece devine din ce în ce mai gol și cred că recunoașterea de către actualii guvernanți a acestui lucru este mai mult decât o problemă politică. Este, până la urmă, o problemă de bun simț.

Vă mulțumesc. (Aplauze, din partea stângă a sălii.)

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Poporul român nu așteaptă de o lună, două, creșterea nivelului de trai, așteaptă de 50 de ani, și, dacă a așteptat 50 de ani (vociferări sală)... Da, apropo de bunul simț…

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 3 decembrie 2022, 17:04
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro