Plen
Ședința Camerei Deputaților din 3 iunie 2021
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.89/10-06-2021

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2023 2022 2021
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2023 2022 2021
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-03-2023
14-03-2023
13-03-2023
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2023 2022 2021
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2021 > 03-06-2021 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 3 iunie 2021

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

   

Ședința a început la ora 8,29.

Lucrările ședinței au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Alexandru Rafila, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

A doua parte a ședinței a fost condusă de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistată de domnul deputat Ovidiu Victor Ganț și de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Bună dimineața!

Declar deschisă prima parte a ședinței de astăzi, 3 iunie 2021, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor.

Rugămintea este ca declarațiile prezentate verbal să nu depășească 3 minute.

S-ar putea, astăzi, să avem o sesiune în care să poată să ia cuvântul toată lumea care s-a înscris. Nu sunt foarte, foarte mulți.

Oricum, din câte observăm, sunt relativ puțini și în sală.

 
Dumitru Coarnă - declarație politică cu titlul Colegiul Medicilor Veterinari semnalează - animale comercializate fără documente și fără să fie supuse procedurilor de depistare a bolilor! Cauza - lipsa creditelor de angajament din bugetul alocat către ANSVSA. Guvernul tace și nu face! Pericolul din farfuria noastră!;

Începem cu Grupul parlamentar al PSD.

O să invit pe domnul deputat...

(Domnul deputat Dumitru Coarnă solicită să ia cuvântul.)

Nu sunteți dumneavoastră, e Adrian Alda? Cine e?

 

Domnul Dumitru Coarnă (din sală):

Eram primul pe listă, parcă, nu?

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Păi, nu sunteți primul pe listă, dar, o secundă, să vedem cine este. La Biroul permanent s-a stabilit ca grupurile parlamentare să aibă calupuri de câte 3 deputați - PSD, PNL, câte 2 - USR PLUS, câte 1 - AUR și Grupul parlamentar al minorităților, adică în circuitul acesta să fie.

Dar, având în vedere prezența din sală, se pare că...

Deci, de la PSD, Adrian Alda? Nu este.

Florian-Claudiu Neaga? Nu.

Silviu Nicu Macovei? Nu.

Doamna Dinu? Nu.

Deci, aveți dreptate, domnule Coarnă, vă rog, sunteți primul pe listă, numărul 5, dar dumneavoastră v-ați dat seama, de fapt, că...

 
 

Domnul Dumitru Coarnă:

Cineva m-a sabotat, domnule președinte.

Mulțumesc mult.

Bună dimineața!

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Bună dimineața!

 
 

Domnul Dumitru Coarnă:

Declarație politică - "Colegiul Medicilor Veterinari semnalează - animale comercializate fără documente și fără să fie supuse procedurilor de depistare a bolilor! Cauza - lipsa creditelor de angajament din bugetul alocat către ANSVSA. Guvernul tace și nu face! Pericolul din farfuria noastră!"

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, a semnalat două situații foarte grave, cu impact direct asupra populației - cazul medicilor veterinari fără contracte și lipsa fondurilor necesare desfășurării activității sanitar-veterinare.

În România sunt în prezent 339 de comune la nivelul cărora ANSVSA, prin Direcțiile Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene, respectiv a Municipiului București, nu efectuează acțiunile prevăzute în H.G. nr. 1156/2013, deoarece nu sunt atribuite contractele către medicii veterinari de liberă practică organizați în condițiile legii.

Medicii veterinari sunt lăsați fără contracte. Cauza - lipsa creditelor de angajament din bugetul alocat către ANSVSA! Guvernul a uitat de această categorie profesională și nu a alocat fondurile necesare pentru desfășurarea activității sanitar-veterinare, lăsând județe întregi cu teritorii imense neacoperite.

Consecința imediată - animalele care trebuiau să fie supuse acțiunilor de depistare a bolilor sunt comercializate fără documente și fără să se cunoască dacă sunt sau nu bolnave.

Impactul nociv asupra cetățeanului - produsele obținute de la animalele netestate sunt consumate de către proprietari și vândute către populație.

Pericolul din farfuria noastră - cumpărăm și consumăm produse, fără a ști dacă acestea sunt sau nu sigure și dacă provin de la animale sănătoase.

În plus, ANSVSA nu a realizat plățile aferente lunilor februarie-aprilie 2021 către medicii veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii care dețin contracte de concesiune/prestări servicii pentru realizarea acțiunilor sanitar-veterinare prevăzute în Programul aprobat prin H.G. nr. 1156/2013 - acțiuni de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor, protecția mediului și controlul în domeniul siguranței alimentelor.

Nu au fost realizate nici plățile aferente lunilor februarie-aprilie 2021, conform Legii nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Ca urmare a neachitării plăților restante, medicii veterinari din mediul rural sunt în pragul falimentului, întrucât au de plătit impozite și taxe lunare către stat, salarii, chirii, utilități și credite la bănci.

Statul are, conform legii, obligația să sprijine activitatea de apărare a sănătății animalelor, de supraveghere, prevenire și control al bolilor ce se pot transmite de la animale la om, prin asigurarea cadrului instituțional, juridic și financiar pentru desfășurarea în condiții optime a activităților din domeniul sanitar-veterinar. Dar statul a uitat de această obligație. În zadar au fost semnalate problemele din acest domeniu. Guvernul tace și nu face!

Sunt două situații extrem de grave care necesită implicare imediată și luarea de măsuri urgente, în vederea remedierii lor, întrucât sănătatea publică este în pericol!

Când vor fi alocate fondurile pentru efectuarea plăților aferente lunilor februarie-aprilie 2021 către medicii veterinari de liberă practică organizați în condițiile legii ?

Când vor fi dispuse verificări la instituțiile abilitate, pentru a identifica cauzele ce determină lipsa creditelor de angajament din bugetul alocat către ANSVSA?

Cine este responsabil pentru calitatea produselor consumate de cetățeni?

Rămân doar niște întrebări, întrebări retorice, la care încă așteptăm răspuns.

Deputat al PSD, Dumitru Coarnă, Circumscripția electorală nr. 12 Călărași.

Mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, domnule deputat Coarnă.

 
Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică intitulată 200 de ani de la nașterea marelui Ion Brătianu;

Tot de la Grupul PSD, Romulus-Marius Damian? Este? Nu este.

Dan-Constantin Șlincu?

Vasile Cîtea nu este.

Alexandra Huțu, nu.

Dumneavoastră? (Discuții la prezidiu cu domnul deputat Constantin Bîrcă.)

Este cineva de la secretariat, să verificăm lista? Se pare că este o problemă. Cei care s-au înscris la intervenții nu figurează, nu că nu sunt. Nu este vorba despre ordine, e vorba despre faptul că nu figurează. (Vociferări.)

Deci, colegii noștri s-au înscris pentru intervenție, da, și nu figurează pe listă. (Vociferări.)

Aici scrie - lista din 3 iunie. (Vociferări.)

Este 3 iunie, da. (Vociferări.)

Vă rog să verificați.

Până verificați dumneavoastră, da, ca să nu pierdem timpul...

Haideți să verifice întâi, da? Ca să nu ne încurcăm.

De la Grupul parlamentar al PNL este cineva care s-a înscris?

Deci eu am aici - Andrei Daniel Gheorghe.

Poftiți!

Da, vă rog.

 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Bună dimineața!

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi este intitulată "200 de ani de la nașterea marelui Ion Brătianu".

"Viața nu merită decât a o jertfi pentru țară" - spunea Ion Brătianu, unul dintre cei care se înscriu în generația pașoptistă și în generația care s-a remarcat prin tot ceea ce a însemnat evoluția democratică a României, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și momentul glorios al dobândirii Independenței de Stat a României, prin Declarația de Independență de la 10 mai 1877, și apoi în urma tratativelor de la Congresul de la Berlin din 1878.

Ion Brătianu a fost un om care și-a jertfit întreaga sa viață și activitate pe altarul idealului național, luptând încă din tinerețe pentru ceea ce înseamnă libertate, identitate națională și, nu în ultimul rând, consolidarea unei Românii, o Românie pe care a cunoscut-o în prima parte a vieții sale ca un stat însuși în pericolul de a fi destructurat și de a fi spulberat de pe harta Europei, dar o Românie care, odată cu aducerea Principelui Carol, eveniment la care Ion Brătianu a contribuit din plin, s-a consolidat ca principala putere regională în această parte a Europei.

Ion Brătianu a fost un om care a dus o viață austeră, care a dus o viață de jertfă, care a pus mai presus de familie, mai presus de siguranță, mai presus de libertate ceea ce înseamnă construirea unei Românii libere și a unei Românii puternice, iar acest lucru se vede prin întreaga sa activitate, o activitate care este subsumată unei conștiințe transistorice, și anume, chiar dacă el nu va trăi să vadă, generațiile care vor veni după sine vor cunoaște îndeplinirea idealului național al reîntregirii românilor.

Alături de alte personalități, precum Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti, Ion și Dimitrie Ghica, Nicolae, Ștefan, Alexandru și Radu Golescu, Manolache Costache Epureanu, Dimitrie A. Sturdza și mulți alții, Ion Brătianu se înscrie în ceea ce a reprezentat capacitatea românilor de a arăta forță în ceea ce înseamnă construirea unei națiuni, o națiune construită de la zero, aproape, o națiune construită cu sacrificii uriașe și deseori în pofida intereselor marilor puteri și luptând pentru interesul național mai presus de propria viață, a persoanei.

Cred că este esențial să rememorăm ceea ce a însemnat această epocă și ceea ce a însemnat România de ieri, o Românie a cărei moștenire o ducem și noi mai departe.

În încheiere, voi cita din Ion Brătianu, unul dintre arhitecții construcției conștiinței naționale românești de secol XIX, moștenite de noi până astăzi, care spunea astfel - "Voim ca românul să se restabilizeze în înșiși ochii săi ca om, și să se întroneze în toate drepturile sale, ca să poată trăi după legile naturii sale, dezvoltându-se, perfecționându-se și împlinindu-și misiunea sa în societate cu toată gloria și virtutea de care este capabil. Voim să aibă o patrie unde toți să aibă aceleași drepturi și aceleași datorii și o parte întreagă și deopotrivă la viața națională; o familie, de vor merita-o prin iubire și moralitatea lor; o proprietate, de vor voi să muncească. Voim ca fiecare să fie stăpân pe roadele muncii sale, fără a putea să ia un pai măcar trântorii omenirii!"

 
   

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Să nu uităm niciodată ce a spus Ion Brătianu, în 1878, în fața dublei presiuni a Rusiei și Germaniei - "Eu nu vând suflete de români".

 
   

Domnul Alexandru Rafila:

Domnule deputat, vă rog să încheiați!

 
 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Să ne construim viitorul pe patriotism, domnule președinte!

 
   

Domnul Alexandru Rafila:

Haideți să nu exagerăm, domnule deputat!

 
 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Și noi vă mulțumim.

Dacă vă încadrați în timp, vă mulțumim și mai tare.

Mulțumesc frumos.

Este foarte frumos patosul cu care dumneavoastră ați prezentat spusele lui Brătianu. Am fost impresionați!

 
Constantin Bîrcă - declarație politică intitulată Îmbunătățirea vieții pensionarilor este o datorie a guvernanților!;

Deci, ne întoarcem la Grupul parlamentar al PSD, s-a corectat lista.

Domnul Coarnă a avut dreptate.

Urmează domnul Constantin Bîrcă.

Și se pregătește Bogdan Gheorghe Trif.

 

Domnul Constantin Bîrcă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

"Îmbunătățirea vieții pensionarilor este o datorie a guvernanților!"

Declarația de astăzi reflectă îngrijorările și temerile cu care se confruntă atât vârstnicii, dar și cei cărora o asemenea stare de fapt nu le este indiferentă.

Un sistem sanitar, în care geriatria nu mai există - pacientul pierde zile întregi la ușile cabinetelor medicale. Investigațiile, mai ales cele imagistice, comportă luni de programare sau costuri inimaginabile.

Medicamentele gratuite și compensate au fost revizuite și aranjate în ultimul an, astfel încât rețeta lunară să coste pacientul peste 300 de lei, în condițiile unui tratament de întreținere. Doamne ferește de cazuri urgente!

Declarațiile de intenție ale guvernanților arată că ne așteaptă zile grele. Se vor produce majorări ale tarifelor la gazele naturale, energia electrică și termică, dar și majorarea prețurilor carburanților, cu impact direct asupra tuturor prețurilor.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, la începutul anului 2021, în România, din totalul de 5 milioane de pensionari, 23% trăiesc de pe o zi pe alta. Pensia medie în România este de 1.300 de lei.

Ce înseamnă pensionar care trăiește de pe o zi pe alta? Înseamnă o pensie mai mică cu 60% față de medie, adică 520 de lei.

În topul țărilor europene cu cei mai predispuși pensionari la sărăcie, România este pe locul 8. Suportă oare comparație, 23% din țara noastră, cu Luxemburgul, cu 7% risc de sărăcie, sau Franța și Danemarca, cu 9% risc de sărăcie?

Față de această situație, guvernanții refuză orice majorări, indexări sau compensări ale impactului creșterii prețurilor. Mai mult decât atât, se anunță cu nonșalanță că se analizează, se caută soluții pentru viitor etc. Anul acesta, exclus!

Este stupefiantă declarația ministrului muncii, în același timp viceprim-ministru în Guvern, pe Facebook - "Discuția despre echitatea și sustenabilitatea sistemului de pensii - obiective pe care mi le-am asumat - trebuie așadar în mod obligatoriu să includă o soluție pentru echilibrarea pensiilor...".

Poate nu știați, doamnă ministru, pensionarii nu mai au timp să aștepte "soluțiile" dumneavoastră, pe care acum le căutați, urmând să le scrieți mai târziu și a le promova altă dată!

Numărul mediu de pensionari înregistrați în România, la nivelul anului 2020, este de 5,128 milioane de persoane.

Conform datelor INS, pensionarii de asigurări sociale dețin ponderea majoritară - 99,98% - în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,18%, în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent de 78,4%, în cadrul pensionarilor de asigurări sociale.

Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială, în anul 2020, a fost de 968.400 de persoane, din care 800.800 de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,1% din totalul pensionarilor din această categorie; 152.700 de persoane din rândul pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 57,5% din totalul acestora.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Vă rog să vă pregătiți să încheiați.

 
   

Domnul Constantin Bîrcă:

Imediat.

 
   

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc.

 
 

Domnul Constantin Bîrcă:

Cât vor putea acești oameni să supraviețuiască? Este întrebarea care ar trebui să vă determine la adoptarea unei soluții viabile.

Un vechi proverb românesc spune - "Cinstește pe cei bătrâni, că poți ajunge și tu bătrân".

Stimați guvernanți, interveniți de urgență, până nu e prea târziu!

Mulțumesc.

Bîrcă Constantin, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 12 Călărași.

 
   

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Bogdan Gheorghe Trif - declarație politică: Ne-am obișnuit deja cu ipocrizia voastră, stimați liberali și USR-iști!;

Domnul deputat Bogdan Gheorghe Trif, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Și se pregătește doamna deputat Luminița Barcari, din partea Grupului parlamentar al PNL.

 

Domnul Bogdan Gheorghe Trif:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

"Ne-am obișnuit deja cu ipocrizia voastră, stimați liberali și USR-iști!"

În campaniile electorale, ați mimat grija față de pensionari, medici, dascăli și mediul de afaceri, fără prea mult succes, pentru că nu ați câștigat alegerile. Ați ajuns, totuși, la putere și v-ați dezis imediat de tot ceea ce ați promis. Ați reușit, din păcate, să aduceți tupeul și fățărnicia, care vă caracterizează, la paroxism. Ați găsit de cuviință să profitați și de copii, pentru a câștiga capital politic!

În disperarea de a-și cârpi imaginea sfâșiată, președintele PNL, Ludovic Orban, s-a folosit fără scrupule de funcția de președinte al Camerei Deputaților și a invitat copiii, de 1 iunie, să-i viziteze biroul din Palatul Parlamentului. "Cum să nu iubești copiii?" - se întreba, retoric, domnul Orban, pe toate canalele de știri care au transmis, bineînțeles, evenimentul.

Vă răspund eu, stimați liberali aflați la guvernare, ce înseamnă să nu iubești copiii:

  • Să refuzi să le dublezi alocațiile, încălcând o lege în vigoare, adoptată de Parlament și promulgată de președintele țării;
  • Să nu-ți pese că unul din trei copii se află în risc de sărăcie și excluziune socială, potrivit datelor oficiale comunicate de Asociația "Salvați Copiii";
  • Să nu faci nimic pentru ca părinții a peste 100.000 de copii din România să se întoarcă în țară, acasă, din străinătate, să poată munci la noi în țară, în România;
  • Să nu asiguri condiții propice integrării socio-educaționale a celor 78.000 de copii cu dizabilități;
  • Să nu le dai nicio șansă elevilor cu posibilități materiale precare să învețe;
  • Să nu garantezi accesul tuturor copiilor la educație și sănătate.

Și lista ar putea continua. Nu mă aștept din partea dumneavoastră la nimic bun, pentru că singurele lucruri la care excelați sunt austeritatea și amenințarea.

Nu știți și nu vreți să guvernați pentru oameni. Întotdeauna ați făcut-o în detrimentul lor și în beneficiul vostru!

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, domnule deputat Bogdan Trif.

 
Rodica-Luminița Barcari - declarație politică intitulată Eroii pandemiei nu trebuie uitați!;

Doamna deputat Luminița Barcari, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Tot din partea Grupului parlamentar al PNL, Marian Crușoveanu? Se pregătește.

Mulțumesc.

 

Doamna Rodica-Luminița Barcari:

Bună dimineața!

Stimați colegi,

Mă adresez astăzi dumneavoastră, pentru a vă atrage atenția asupra situației personalului medical și auxiliar care a fost angajat anul trecut, în baza Legii nr. 55/2020, fără concurs, pe posturile vacante din instituții sanitare publice - spitale, servicii județene de ambulanță, Direcții de sănătate publică - în perioada stării de alertă.

Ne referim la oameni calificați, care, într-o situație de criză, în care sistemul sanitar era sufocat de cazuri de COVID, în care nu se știau multe despre riscurile epidemiologice și mai apăreau și cazuri în care, de teama virusului, membri ai personalului din spitale și DSP-uri demisionau, au venit să lupte cu boala care a luat atât de multe vieți în ultimul an. Ei au fost printre cei care și-au asumat riscuri, lucrând zi de zi în secțiile ATI, în cele COVID, în DSP-uri, în serviciile județene de ambulanță. Contractele acestor oameni sunt, însă, pe o perioadă determinată. În 30 de zile de la încetarea stării de alertă, ele vor înceta. Și nu vor fi afectați doar acești angajați, ci întregul sistem sanitar.

Este bine cunoscut că, în momentul izbucnirii pandemiei, în martie 2020, Direcțiile de sănătate publică erau nepregătite pentru gestionarea acesteia, ca urmare a faptului că, de-a lungul timpului, au fost neglijate, nu au fost adoptate măsuri eficiente pentru dezvoltarea lor, ajungându-se la subfinanțarea acestor instituții și existența de personal insuficient. De asemenea, este știut că și în prezent, cu tot cu acești oameni, sistemul sanitar este subdimensionat, iar Direcțiile de sănătate publică au nevoie de personal specializat.

În acest context, cred cu tărie că este absolut necesar ca acești oameni să fie menținuți în sistemul sanitar. Deși nu au fost angajați în urma unui concurs pe post, ei și-au dovedit într-o perioadă dificilă competența și disponibilitatea de a se implica. Iar, din păcate, unii dintre cei care au fost angajați ai DSP-urilor au decedat după ce au fost infectați cu virusul COVID-19 la locul de muncă. Pentru cei rămași, în semn de mulțumire pentru activitatea lor ireproșabilă din timpul pandemiei, trebuie identificată o soluție prin care contractele de muncă să fie pe o perioadă nedeterminată.

Chiar dacă situația epidemiologică s-a îmbunătățit, este necesar să existe o viziune pe termen lung și să fie adoptate măsuri corespunzătoare pentru activitatea Direcțiilor de sănătate publică, astfel încât acestea să fie pregătite pentru viitoare situații dificile.

Nu este normal, acum, când greul a trecut, să fie lăsați acești oameni să plece din sistem, mai ales că sunt oameni care au demonstrat dăruirea lor, asumându-și riscuri, care zi și noapte au stat la căpătâiul bolnavilor și i-au îngrijit, chiar dacă aceasta a însemnat să fie departe de propriile lor familii. Nu de puține ori, în spațiul public s-a vorbit despre ei ca fiind niște eroi ai acestor vremuri.

De aici, de la tribuna Camerei Deputaților, fac apel în acest sens la Ministerul Sănătății și mă bazez pe sprijinul dumneavoastră, al tuturor deputaților, indiferent de partidul din care faceți parte. Sunt convinsă că veți evalua corespunzător situația și veți susține acest demers.

Declarația mea s-a numit "Eroii pandemiei nu trebuie uitați!"

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Marian Crușoveanu - declarație politică cu titlul Ministerul Transporturilor are obligația de a susține realizarea unui nod rutier pe Autostrada A2, în zona municipiului Medgidia;

Domnul deputat Marian Crușoveanu?

Din partea Grupului parlamentar al PNL.

Și urmează de la Grupul parlamentar al USR PLUS, domnul deputat Beniamin Todosiu.

 

Domnul Marian Crușoveanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

De ani buni, municipiul Medgidia se află într-un proces continuu de dezvoltare economico-industrială. Din aceste investiții uriașe va rezulta o activitate intensă a transportului de mare tonaj.

Ca să putem avea o imagine de ansamblu, voi prezenta câteva dintre investițiile importante din municipiul Medgidia, care confirmă necesitatea realizării nodului rutier de descărcare a traficului de pe Autostrada A2, la intersecția cu Drumul Județean 222, în zona municipiului Medgidia.

Unul dintre cei mai mari producători de fructoză din Europa va produce amidon natural, fructoză și glucoză, pe o suprafață de aproximativ 10 ha, pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, realizată etapizat, investiție care va depăși 200 de milioane de euro.

Noua fabrică își propune să utilizeze peste 1.000.000 de tone de materii prime, pentru a obține produse finite de peste 100.000 de mii de tone. La un calcul matematic simplu, atât pentru transportul materiilor prime, cât și pentru cel al produselor finite, ținând cont de tonajul maxim admis, de 24 de tone, pentru transportul acestora, rezultă o medie de peste 100.000 de curse, atât aprovizionare cu materii prime, cât și în ceea ce privește livrarea produselor finite.

O altă investiție este Fabrica de producție mase plastice, care se întinde pe o suprafață de 42.000 mp, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ 10 milioane de euro.

Fabrica de construcții metalice și părți componente ale acestora se va desfășura pe o suprafață de 18.861 mp, iar investiția este de peste 3,5 milioane de euro.

Construcția nodului rutier va aduce avantaje semnificative și pentru Parcul Industrial Medgidia, care are o suprafață de aproximativ 660 ha, zonă în care diverși investitori sunt interesați să își dezvolte activități.

Aceste investiții din municipiul Medgidia confirmă faptul că acest nod rutier este atât de necesar, iar Ministerul Transporturilor are obligația de a veni în sprijinul acestor proiecte atât de utile pentru dezvoltarea economiei locale.

Doamnelor și domnilor deputați,

Pe de altă parte, construirea nodului rutier de descărcare a traficului de pe Autostrada A2, la intersecția cu Drumul Județean 222, va avea câteva contribuții semnificative, adică un impact pozitiv important, atât asupra calității vieții comunității locale, cât și pentru mediu, printre care putem reține:

  • Promovarea unui transport eficient, care va reduce cu 30%-40% poluarea atmosferică și fonică;
  • Reducerea emisiilor de dioxid de carbon anual;
  • Reducerea traficului greu și dirijarea acestuia în afara localității;
  • Mărirea fluenței traficului, a siguranței circulației și reducerea numărului de accidente.

Realizarea acestui obiectiv de către Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, va ajuta la promovarea dezvoltării economice a municipiului Medgidia, a localităților limitrofe, dar și a întreg județului Constanța. Totodată, construirea unui nod rutier este extrem de importantă, întrucât conduce la crearea unui sistem de transport eficient și sigur în favoarea mediului și a comunității locale.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Beniamin Todosiu - declarație politică având ca temă Colectarea și reciclarea deșeurilor în România;

De la Grupul parlamentar al USR PLUS, domnul deputat Beniamin Todosiu, vă rog.

Și se pregătește domnul deputat Alin Apostol.

 

Domnul Beniamin Todosiu:

Stimate domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi vă supune atenției o temă extrem de importantă - "Colectarea și reciclarea deșeurilor în România".

România este, din păcate, pe ultimele locuri în Uniunea Europeană și la capitolul colectare selectivă și reciclarea deșeurilor. Este o poziție care nu ne onorează și care atrage pentru țara noastră sancțiuni din partea autorităților europene. Înseamnă zeci de milioane de euro pe care România le va plăti anual, pentru că suntem departe de țintele de reciclare pe care și le-a stabilit Uniunea Europeană pentru statele membre.

Pentru deșeurile municipale ținta este de 55%, în anul 2025, în condițiile în care, în prezent, în România nu reciclăm nici măcar un sfert din deșeuri. Gradul de reciclare a deșeurilor municipale este de aproximativ 15%, iar restul ajung la groapa de gunoi.

Apoi, dacă vorbim despre deșeurile electronice, în Uniunea Europeană se reciclează sub 40%. Practicile de reciclare variază de la un stat membru la altul. Spre exemplu, în ultimii ani, potrivit datelor Eurostat, România s-a clasat pe penultimul loc în Uniunea Europeană, cu un grad de colectare de doar 25%, comparativ cu Croația care a reușit să recicleze peste 81% din deșeurile electrice și electrocasnice.

Vă reamintesc, dragi colegi, faptul că, anul trecut, Comisia Europeană a arătat mai multe cartonașe roșii României, pe probleme de mediu. Comisia a solicitat, printre altele, României, să închidă, să etanșeze și să restaureze din punct de vedere ecologic un număr de 15 depozite ilegale de deșeuri care au beneficiat de o perioadă de tranziție, în conformitate cu Tratatul de aderare a României.

Marea problemă rămâne însă reciclarea, pentru că dozele de aluminiu, sticlele și mai ales PET-urile ajung în râuri sau în alte zone din natură, afectând grav mediul.

O soluție care ar putea accelera reciclarea este legislația care să introducă sistemul de tip garanție - returnare, care funcționează cu succes în multe state europene. În Germania, colectarea ambalajelor reciclabile atinge un grad de aproximativ 90% prin aplicarea acestui sistem, prin care în prețul unei sticle de apă sau a unei doze de suc se introduce o garanție de reciclare, sumă care poate fi recuperată ulterior de client.

În concluzie, dragi colegi, avem nevoie de măsuri serioase, în perioada următoare, pentru a susține colectarea și reciclarea deșeurilor în România, iar aceste măsuri trebuie aplicate cu rapiditate de Guvern și susținute de Parlament printr-o legislație adecvată. De această dată, codașii Europei la reciclare înseamnă că suntem buni de plată și din buzunarele tuturor românilor vor fi plătite sancțiunile impuse de Comisia Europeană.

Vă mulțumesc și vă rog să gândiți și să susțineți proiecte legislative care să stimuleze reciclarea deșeurilor și protejarea mediului!

Beniamin Todosiu, deputat al USR PLUS de Alba.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc frumos.

 
Alin-Gabriel Apostol - declarație politică privind necesitatea de a integra alfabetizarea digitală și tehnologia informației încă din ciclul primar;

Domnul deputat Alin Apostol, Grupul parlamentar al USR PLUS.

Se pregătește, din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Nicolae Roman.

 

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Domnule președinte,

Dragi colegi,

Astăzi vă vorbesc despre necesitatea de a integra alfabetizarea digitală și tehnologia informației încă din ciclul primar.

Trăim în epoca digitală, însă nu toți. Mulți români, chiar instituții publice nu aparțin acestei epoci.

România este pe penultimul loc la capitolul abilități digitale - 31% -, urmată de Bulgaria - 28%. În ultima statistică publicată de Eurostat, unul din 4 români nu a folosit niciodată Internetul acasă sau nu are acces deloc la Internet.

Vorbim despre reforma rapidă a învățământului, însă contextul actual mă face să spun că o reformă a educației trebuie să includă, de urgență, proiecte de creștere a abilităților digitale. Și poate ar trebui să extindem acest deziderat la nivelul întregii societăți. România rămâne înapoiată și din cauza acestui "analfabetism digital".

Reforma educației trebuie să crească abilitățile digitale și să fie dublată de accelerarea dezvoltării rapide a infrastructurii. Avem încă școli fără calculatoare și Internet. Trebuie să dezvoltăm rețeaua broadband, căci avem încă zone rurale și urbane fără acces la Internet.

Pandemia ne-a dat o lecție importantă - tehnologiile digitale aduc beneficii cetățenilor și instituțiilor și contribuie la păstrarea sau crearea locurilor de muncă. Sub presiunea crizei, procesul de digitalizare a autorităților publice a făcut câțiva pași, crescând serviciile ce pot fi accesate online, pentru plăți sau obținerea de avize. Iar în mediul privat, tehnologiile digitale au permis continuarea activității, fără întrerupere, prin "munca de acasă". Așa au fost prevenite creșterea ratei șomajului și prăbușirea economică.

Degeaba vom investi în digitalizarea instituțiilor, dacă copiii sau adulții nu învață cum să folosească tehnologiile și nu au acces la Internet. Nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Acum este cea mai bună ocazie. Programele de redresare economică lansate la nivel european includ și o componentă de digitalizare a statelor membre. În plus, suntem pe locul 5 în Europa la numărul de absolvenți din industria IT. Avem profesioniști cu care putem forma viitoarele generații și cu care putem preveni "analfabetismul digital" la nivelul întregii societăți.

Alin Apostol, deputat al USR PLUS de București.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Nicolae Roman - declarație politică intitulată Poporul român trebuie să știe - Perpetuarea nației poate fi în pericol!;

De la Grupul parlamentar AUR, domnul deputat Nicolae Roman.

Vă rog.

Și se pregătește, de la Grupul parlamentar al minorităților, domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru. Dar nu știu dacă este în sală.

Vă rog.

 

Domnul Nicolae Roman:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor colegi,

Astăzi, fiindcă poporul român trebuie să știe, mă voi referi la tema "Perpetuarea nației poate fi în pericol!"

Din analiza comentariilor referitoare la vaccinare, făcute în spațiul public de către unii medici și specialiști, rezultă mai multe concluzii, pe care doresc să vi le prezint.

Pentru a nu încălca cutuma cu timpul, eu am identificat, vă spun, 6 dintre ele, dar le voi prezenta pe ultimele două.

5. Întreaga campanie mass-media de promovare și de îndemn la vaccinare, dar mai ales atitudinea ministrului educației, care anunță triumfalist numărul de copii vaccinați zilnic, creează confuzie privind scopurile acțiunii.

6. Conform afirmațiilor de pe contul personal, doamna Ursula von der Leyen susține - citez - "S-au securizat 1,8 miliarde doze pentru 2022 și 2023", ceea ce creează pentru cele 508 milioane de persoane ale Uniunii Europene suspiciuni privind scopul acestei activități. Actualele produse nu asigură protecția, deci nu au efect imunizant, fiind necesară reluarea vaccinării în anii care urmează. Afirmația potrivit căreia vaccinarea masivă a populației este soluția salvatoare, înseamnă că este falsă.

Ritmul lent de vaccinare ne poate duce la concluzia că pentru campaniile de vaccinare viitoare este posibil să se aplice măsuri abuzive de determinare a populației pentru a participa. Certificatul de vaccinare este de fapt unul de control al acțiunii de imunizare, nu de liberă circulație.

Japonia consideră că este inacceptabil să se administreze cetățenilor săi un produs insuficient testat și a cerut Companiei Pfizer date suplimentare.

De ce Guvernul României nu a cerut niciun fel de garanții pentru a-și proteja cetățenii, dar a acordat, în schimb, imunitate firmelor producătoare?

De ce nu este informată populația că nu s-au făcut studii de genotoxicitate, adică capacitatea de a produce mutații genetice, și nici de carcinogenitate, adică capacitatea de a induce cancer, deși lipsa acestor studii este menționată în prospecte?

Acest vaccin introduce în corpul uman un fragment modificat de ARN străin. Situația este susceptibilă de a avea consecințele menționate anterior?

Tot mai multe voci afirmă public că vaccinarea copiilor nu trebuie să se întâmple, fiind posibilă afectarea genetică a acestora și, implicit, a nației noastre.

Pentru cei constituiți în instrumentarea acestei dictaturi politico-medicale transfrontaliere, le spun de la această înaltă tribună un singur lucru - Jos ghearele de pe copiii României! (Aplauze.)

Deputat AUR, Circumscripția 10 Buzău, Nicolae N. Roman.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Nicolae-Miroslav Petrețchi - declarație politică despre Necesitatea susținerii infrastructurii feroviare;

Grupul parlamentar al minorităților? Nu este nimeni de la Grupul parlamentar?

Domnul Petrețchi, da?

Vă rog.

Și revenim ulterior la Grupul parlamentar al PSD. Doamna Alexandra Huțu se pregătește.

 

Domnul Nicolae-Miroslav Petrețchi:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

Tema declarației politice - "Necesitatea susținerii infrastructurii feroviare".

Situația transportului feroviar, precum și problemele generate de întârzierile exagerate, modificările de orar efectuate fără consultarea cetățenilor, ca și lipsa investițiilor în modernizarea garniturilor de tren sau a materialului rulant nu mai reprezintă un secret.

Aceste neajunsuri au generat o reprofilare a cetățenilor către sectorul transportului rutier, în defavoarea celui feroviar.

Lipsa unor soluții concrete din partea celor care, de-a lungul timpului, trebuiau să restructureze, iar mai apoi să reabiliteze acest sector al transporturilor, au dus la situația actuală în care atât interesele economice, cât și bunăstarea cetățenilor să fie afectate.

Subiectul transportului feroviar este studiat îndeaproape de Comisia Europeană, care a propus ca anul 2021 să fie Anul European al Căilor Ferate, fapt ce dovedește potențialul uriaș al acestui sector al transporturilor.

Mai mult decât atât, domeniul transporturilor feroviare este inclus și în cadrul Pactului ecologic european al transporturilor, în general, Uniunea Europeană dorind să promoveze un transport feroviar modern, ecologic, sustenabil și sigur.

Din acest motiv, dezvoltarea infrastructurii feroviare trebuie privită și din perspectiva necesității extinderii transportului feroviar, elaborând strategii bazate pe analize reale ce permit prezentarea situației actuale, cu ajutorul cărora să fie identificate punctele slabe, iar, ulterior, îndreptate și aliniate la standardele europene prin măsuri concrete.

Nu o dată am prezentat, de la această înaltă tribună, deficiențele transportului feroviar, în special în zonele aflate la granița țării noastre, cu exemple concrete, însă schimbările din ultimii ani au șters orice urmă de responsabilitate pentru problemele deja cunoscute.

Doamnelor și domnilor deputați,

Tot la nivel european se discută despre crearea unei rețele de căi ferate care să angreneze statele membre într-un proces mai intens de cooperare, iar România nu își permite să piardă "acest tren", cu atât mai mult cu cât țara noastră deține comisariatul pe transporturi în cadrul Comisiei Europene.

Nu mai este o opțiune să luăm act privind deficiențele cunoscute ale acestui sector.

Este timpul să conlucrăm pentru a reuși să aducem transportul feroviar din țara noastră la nivelul celui european. Doar prin colaborare, comunicare și prin promovarea acestui tip de transport la nivel național, în toate colțurile țării, și prin implementarea unor soluții optime putem integra acest domeniu al transporturilor în sistemul feroviar european, realizând astfel o alternativă viabilă atât pentru cetățeni, cât și pentru companii.

Vă mulțumesc.

Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Alexandra Huțu - declarație politică cu titlul De ziua lor, copiii din România sunt umiliți de un guvern dezinteresat de viitorul nostru!;

O invit pe doamna deputat Alexandra Huțu, Grupul parlamentar al PSD.

Se pregătește domnul deputat Dan-Constantin Șlincu.

 

Doamna Alexandra Huțu:

Bună dimineața, domnule președinte de ședință!

Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "De ziua lor, copiii din România sunt umiliți de un guvern dezinteresat de viitorul nostru!"

Copiii sunt viitorul nostru! Cum ne creștem copiii, așa va arăta viitorul!

Din păcate, este tragic faptul că guvernarea de dreapta nu a înțeles că avem nevoie de copii sănătoși și educați pentru a ne construi o națiune puternică și competitivă cu restul lumii.

De fiecare dată când reprezentanții dreptei au ajuns la guvernare, au luat măsuri împotriva celor mai vulnerabile categorii de populație, dar parcă nicicând nu au fost mai multe sabotaje ca în cele două guvernări ale sărăcirii.

Unde sunt banii pentru majorarea alocațiilor?

Unde sunt banii pentru acordarea deducerilor de 1.500 de lei pentru fiecare copil, pe care ar fi avut-o angajatorul pentru susținerea educației timpurii?

Unde sunt banii pentru transportul elevilor către școală?

Cred că i-ați cheltuit cu achizițiile la suprapreț din pandemie și cu dotarea birourilor pentru politrucii pe care i-ați angajat la fiecare partid, câte 4, 5, 6 secretari de stat la fiecare minister.

Vă anunț că, indiferent ce măsuri veți mai lua împotriva copiilor, PSD va vota pentru menținerea celei de-a doua tranșe de majorare a alocațiilor, prevăzute pentru anul 2021, și va cere încă o dată Guvernului să aplice legile țării.

Stimată Coaliție a austerității, rolul partidelor aflate la guvernare nu este de a se plânge că nu sunt bani, ci de a veni cu soluții pentru dezvoltarea economică și de a asigura resursele necesare, inclusiv pentru viitorul educației și sănătății copiilor.

Nici eu și nici colegii mei nu putem înțelege cum de premierul Cîțu propovăduiește numai lucruri fantastice, dar nu găsește banii necesari pentru a da copiilor ceea ce li se cuvine legal. Ar trebui să fie bani, din moment ce Guvernul se laudă că avem cea mai mare creștere economică din Europa.

Anunțul din urmă cu câteva zile, al președintelui PNL, că n-ar fi bani pentru copiii din România, confirmă ceea ce PSD a avertizat încă de la începutul anului, când Guvernul nu a prins în Proiectul bugetului de stat decât una dintre cele două tranșe de majorare a alocațiilor prevăzute pentru acest an.

PSD, pe lângă moțiunea de cenzură, va depune și o propunere legislativă care să oblige Guvernul să respecte deciziile adoptate anul trecut de Parlament, în ceea ce privește majorarea alocațiilor pentru copii.

Trebuie să înțelegeți o dată pentru totdeauna - viitorul copiilor noștri, dreptul la educație și sănătate și viitorul României nu se negociază cu nimeni și pentru nimic în lume!

Vă mulțumesc.

Deputat al PSD de Botoșani, Alexandra Huțu.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Și eu vă mulțumesc, doamnă deputat.

 
Dan-Constantin Șlincu - declarație politică intitulată Pensiile românilor sunt puse în pericol de o guvernare a dreptei, cinică și mincinoasă!;

Domnul deputat Dan-Constantin Șlincu, Grupul parlamentar al PSD.

Se pregătește doamna deputat Natalia-Elena Intotero.

 

Domnul Dan-Constantin Șlincu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

Situația este una critică pentru actualii și viitorii pensionari din România, dacă angajamentele ascunse, asumate de Guvernul Cîțu în fața Comisiei Europene și incluse în PNRR, vor fi transpuse în lege.

O analiză succintă a ultimelor date prezentate de Eurostat arată că în România și în Bulgaria este cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană. În acest moment, speranța de viață în România este de 72 de ani la bărbați și 79 de ani la femei. În schimb, vârsta de pensionare este la același nivel cu cea din țările în care speranța de viață este mult mai mare.

Un salariat plătit cu salariul mediu nu apucă să-și primească la pensie banii pe care i-a dat statului sub formă de contribuții de-a lungul unui stagiu complet de cotizare.

Un calcul simplu demonstrează că un bărbat din România care lucrează pe salariul mediu, respectiv 3.100 de lei net și 5.400 de lei brut, la un stagiu de cotizare complet de 35 de ani, plătește la stat, fără inflație și capitalizări, 565.000 de lei. Dacă iese la pensie la 65 de ani, are de încasat o pensie medie de 1.600 de lei lunar, iar dacă trăiește 72 de ani, primește în total de la stat, ca pensie, 134.000 de lei. Statul rămâne cu 431.000 de lei de pe urma acestui pensionar.

Dacă se mărește vârsta de pensionare pentru bărbați, românii vor ieși prea târziu la pensie pentru a mai putea beneficia de aceasta.

Ministrul muncii susține că a creat oportunități pentru persoanele care vor să muncească după pensionare. În realitate, toți românii aveau și până acum acest drept, care este garantat prin Constituție. Ceea ce face însă doamna Turcan este exact pe dos - după împlinirea vârstei de pensionare, îngrădește dreptul persoanelor de a munci, prin condiționarea pierderii pensiei, în cazul salariaților la stat, sau prin limitarea neconstituțională a vârstei până la care poate lucra orice cetățean român, respectiv 70 de ani.

Așa cum Partidul Social Democrat a demonstrat de nenumărate ori, Guvernele lui Iohannis nu au guvernat și nu vor guverna nici măcar o secundă în interesul românilor, ci doar în interesul celor care i-au adus și îi susțin la putere.

Ca membru al Comisiei pentru muncă și protecție socială, alături de colegii mei social-democrați, voi milita pentru a opri toate măsurile antisociale, ale guvernanților dreptei, de creștere a vârstei de pensionare și voi susține inițiativele Partidului Social Democrat pentru apărarea drepturilor constituționale ale fiecărei categorii sociale, indiferent că este vorba despre pensionari, salariați la stat sau la privat, tineri, copii și familii.

Vă mulțumesc.

Dan-Constantin Șlincu, deputat de Botoșani.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc pentru perfecta încadrare în timp.

 
Natalia-Elena Intotero - declarație politică intitulată România normală. «România lucrului bine făcut» înseamnă și îngroparea județului Hunedoara;

Doamna deputat Natalia-Elena Intotero.

De la Grupul parlamentar al PNL, se pregătește domnul deputat Bogdan-Alexandru Bola.

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează "România normală. «România lucrului bine făcut» înseamnă și îngroparea județului Hunedoara".

Stimați colegi,

În acest an și jumătate de guvernare a Coaliției PNL - USR PLUS - UDMR am avut parte doar de vizite ale liderilor acestora în teritoriu în scop electoral. În acest an am aflat cu toții că alocațiile nu se măresc, că pensiile sunt înghețate - se vorbește doar despre o posibilă majorare a vârstei de pensionare; de asemenea salariile sunt plafonate. Nu mai vorbim despre faptul că nu avem măsuri concrete pentru susținerea mediului de afaceri, în aceste vremuri greu încercate pentru cei care au societăți comerciale, și nu numai.

Am aflat de la doamna ministru Raluca Turcan că aproximativ un milion de români din diaspora s-au întors acasă, dar măsuri pentru a-i susține pe aceștia să rămână aici, acasă, nu avem. Nu știm ce măsuri adoptă Ministerul Educației pentru acești copii care s-au întors acasă pentru a le fi mai ușoară integrarea în sistemul de educație din România.

Am aflat, de asemenea, că studenții nu mai reprezintă o prioritate, tăindu-li-se beneficiile pentru transportul gratuit.

De asemenea, transportul elevilor gratuit, mult trâmbițat de actualul Guvern, se pare că nu mai reprezintă o gratuitate.

Cât despre acest PNRR, aflăm din presă că anumite județe sunt pe lista de priorități, respectiv doar județele care au lideri ai acestei guvernări, care susțin această guvernare. Este nedrept!

Pentru județul Hunedoara, ce să vă spun? Minerii au fost nevoiți să stea blocați în subteran pentru a protesta să-și primească drepturile salariale, pentru ceea ce au muncit ei.

În schimb, din partea guvernanților, lipsă de respect! Nimeni, dar nimeni nu a venit să stea la discuții cu ei!

Cât despre Termocentrala Mintia, ieri am aflat de la tribuna Parlamentului, Camerei Deputaților, că se dorește vânzarea ei. De ce? De ce nu sunteți de acord s-o lăsați în administrarea unei instituții de stat? De ce vreți să vindeți România?

Ce să mai vorbim despre CFR Marfă?!

Am auzit și astăzi, de aici, de la această tribună. În județul Hunedoara, aproximativ 100 de oameni vor rămâne fără loc de muncă.

Stimați guvernanți,

Stimați parlamentari care susțineți această coaliție de dreapta, știu că printre dumneavoastră sunt și oameni cu frică de Dumnezeu, oameni care au candidat pentru a-i reprezenta pe români.

Partidul Social Democrat, așa cum a afirmat președintele partidului, Marcel Ciolacu, va depune o moțiune de cenzură.

Haideți cu toții să facem ceea ce-și dorește poporul român, să-i trimitem acasă pe acești guvernanți care nu-și iubesc țara!

Natalia-Elena Intotero, deputat al PSD, Hunedoara. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc doamnei deputat.

 
Bogdan-Alexandru Bola - declarație politică: Despre trecutul și viitorul pescuitului în România;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Bogdan-Alexandru Bola.

Și se pregătește doamna deputat Cristina Burciu. Este? Perfect.

 

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

"Puterea de producție a apelor Dunării, cu bălțile, gârlele și lagunele ei, se manifestă aci în prima linie prin producția de pește. Condițiunile naturale pentru producțiunea peștelui sunt în adevăr aci unice în Europa, și numai prin nepriceperea și rapacitatea omului, care, în loc să respecte și să se acomodeze la cerințele naturii, se dedă la vandalisme, face câteodată ca acest izvor natural de bogăție să nu dea roadele la care suntem în drept să ne așteptăm". Acestea erau vorbele pline de înțelepciune ale lui Grigore Antipa, exact acum 100 de ani, în cadrul lucrării sale "Dunărea și problemele ei".

România intra atunci într-o perioadă de boom economic, intra în perioada modernă a pescăriei, odată cu promulgarea legii asupra pescuitului, la 7 octombrie 1896, inițiată de același Grigore Antipa. Încă de la înființarea Direcției Generale a Pescăriilor, în același an, s-a început construirea unei baze materiale de excepție, ajutând mult la dezvoltarea acestui domeniu strategic, statul român ajungând în anul 1920 să dețină 98 de clădiri cu terenuri, 107 ghețării, 153 de bărci, 8 șalupe cu motor, 4 vapoare, 11 șlepuri și o dragă. Însă venirea regimului comunist și după aceea a democrației prost înțelese, de după 1989, a distrus tot ce gândise și construise marele savant român.

Situația dezastruoasă în care ne aflăm în acest moment se ilustrează cel mai bine prin niște simple cifre - între 1920-1924, capturile comerciale de crap, în Delta Dunării, se situau undeva la 1849 de tone/an, ajungând ca între anii 2003-2020 să fie doar 132 de tone/an. Aceasta înseamnă de 14 ori mai puțin crap pescuit, într-o perioadă de patru ori mai mare. De asemenea, capturile de știucă, o altă specie importantă din punct de vedere economic, raportate în aceleași perioade de timp, în Delta Dunării, au fost de 1816 tone/an, comparativ cu doar 98 de tone, în vremurile noastre. Aceasta înseamnă o scădere de peste 18 ori mai puțin.

Toată această scădere a pescuitului comercial este uriașă, în pofida faptului că vorbim despre o creștere exponențială a efortului de pescuit și a acestui domeniu, prin dezvoltarea de noi materiale și unelte de pescuit, o mobilitate crescută a pescarilor și tehnici moderne de detecție a exemplarelor.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Vă rog să vă gândiți că, în ultimii 9 ani, capturile declarate de către pescarii comerciali din România s-au situat undeva la sub 50% din cota alocată de stat pentru pescuit. Din punctul nostru de vedere, doar trei factori cumulați pot genera această situație - stocurile de pește foarte scăzute, o evaziune fiscală extrem de ridicată și niște cote alocate pescuitului supradimensionate.

Tocmai de aceea, în ultimele luni, alături de colegul meu Alexandru Kocsis, lucrăm la o nouă lege a pescuitului, care să elimine cadrul legislativ actual, total ineficient. Fie că vorbim despre braconajul excesiv, despre protecția mediului dar și a pescarilor tradiționali, despre înăsprirea pedepselor sau de măsuri de ajutorare a acestui domeniu strategic, totul va fi prevăzut în viitoarea lege.

Să nu uităm că peștele reprezintă o resursă strategică de hrană, însă este și un important bioindicator al calității mediului acvatic confirmând, prin prezența unora dintre specii, ape curate, nepoluate și implicit un mediu de viață adecvat traiului uman.

Faptul că mortalitatea prin pescuit a crescut, iar productivitatea, prin alterarea habitatelor, a scăzut, ar trebui să ne amintească tuturor că resursele pescărești nu sunt infinite.

Raportul Curții de Conturi...

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

Vă rog să încheiați!

 
 

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

Da.

Raportul Curții de Conturi de anul trecut ne arată că în acest domeniu al pisciculturii evaziunea fiscală se ridică la peste 70%.

Tocmai de aceea trebuie să intervenim noi, ca legiuitor. Dacă vrem să avem o pescărie performantă și un viitor pentru acest domeniu, trebuie să reglementăm toate aceste neajunsuri și să restabilim echilibrul natural.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Și eu vă mulțumesc.

 
Cristina Burciu - declarație politică cu titlul Reușita Planului Național de Redresare și Reziliență va crește calitatea vieții românilor;

Doamna deputat Cristina Burciu.

Se pregătește domnul deputat Onuț Valeriu Atanasiu, din partea Grupului parlamentar al PNL. Este? Perfect!

 

Doamna Cristina Burciu:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Reușita Planului Național de Redresare și Reziliență va crește calitatea vieții românilor".

Prezentarea oficială a Planului Național de Redresare și Reziliență reprezintă un pas extrem de important în implementarea acestui obiectiv fundamental pentru dezvoltarea țării noastre în următorii ani.

Acest document este unul programatic, care detaliază modul în care solidaritatea statelor europene contribuie la susținerea și dezvoltarea țării noastre, ca răspuns la dificultățile prin care au trecut economiile tuturor statelor componente în ultimul an și jumătate de pandemie.

Acest plan de investiții va fi în măsură să stopeze cea mai mare criză economică europeană din ultimul secol, iar România va beneficia de sume considerabile atât pentru investiții, destinate în mod direct pentru redresare și reziliență, cât și pentru realizarea unor reforme absolut necesare în unele domenii.

Sunt convinsă că instituțiile statului român care vor contribui la implementarea PNRR vor conlucra exemplar în ceea ce înseamnă îndeplinirea criteriului de finalizare a investițiilor derulate prin program, până în anul 2026. Nu ne permitem să pierdem niciun euro din suma care ne revine, astfel încât toate proiectele trebuie încheiate în termenul prevăzut, pentru a nu risipi aceste oportunități și facilități de finanțare.

Sunt câteva componente de care țara noastră are mare nevoie și care au fost incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență, respectiv reducerea gradului de poluare și dinamizarea digitalizării, capitole la care avem anumite întârzieri. Prioritizarea în cadrul documentului a componentei verzi și a digitalizării ne va permite să realizăm investiții consistente în noi tehnologii digitale și în reducerea poluării de toate tipurile, astfel încât să îndeplinim condițiile clare impuse de Comisia Europeană prin acest program, respectiv 37% pentru tranziția spre o "economie verde" și 20% pentru digitalizare.

În paralel, PNRR va accelera reformele îndelung amânate în România, unele necesare și așteptate de 30 de ani, astfel încât prin investiții majore să putem trece la un alt stadiu de dezvoltare generală și, implicit, la creșterea bunăstării românilor. Prin acest program, țara noastră va atrage 29,2 miliarde de euro în șase ani, fapt ce va genera atât stabilizarea economică, cât și dezvoltarea pe toate palierele unde suntem deficitari.

Sunt încrezătoare că Guvernul liberal va păstra cursul ascendent și asumat în fața Comisiei Europene în ceea ce privește menținerea în parametri stabiliți a strategiei fiscal-bugetare, eliminarea risipei banului public și reformarea companiilor de stat.

Cuvintele de ordine în implementarea acestui plan trebuie să fie performanța, predictibilitatea, eficiența, stabilitatea și reforma, astfel încât reușita acestui program să conducă la dezvoltarea tuturor regiunilor țării și la îmbunătățirea vieții românilor.

Deputat al PNL Cluj, Cristina Burciu.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Onuț Valeriu Atanasiu - declarație politică: O singură Românie;

Domnul deputat Onuț Valeriu Atanasiu, Grupul parlamentar al PNL.

Se pregătește domnul deputat Ștefan-Iulian Lörincz, Grupul parlamentar al USR PLUS.

 

Domnul Onuț Valeriu Atanasiu:

Bună dimineața, dragi colegi!

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică este legată de același PNRR și se intitulează "O singură Românie".

M-am născut într-una din cele mai sărace zone ale României, în județul Vaslui. Am profesat în Galați, o zonă bogată în urmă cu 20-30 de ani, prin prisma Combinatului siderurgic, a șantierului naval ori a zecilor de fabrici care erau în funcțiune acum 20-30 de ani. Din păcate, forța economică s-a stins, iar nivelul de viață s-a degradat și aici extrem de mult.

Sunt zone sărace nu pentru că oamenii nu ar dori să muncească, ci pentru că nu au ce să muncească, iar puținele slujbe sunt prost plătite. Este și motivul pentru care mai mulți gălățeni au luat drumul străinătății - Italia, Spania, Germania sau Anglia. Mai nou, pentru că Bucureștiul, Iașiul sau unele orașe din Transilvania oferă condiții decente de muncă, îi regăsim și în aceste zone.

Stimați colegi,

Planul Național de Redresare și Reziliență oferă o imensă oportunitate de dezvoltare, dar poate fi și o armă cu două tăișuri. Există în momentul de față două Românii - o Românie în zona de vest, unde lucrurile sunt pe o cale bună, dreaptă, și o zonă a României de est, unde practic natalitatea a scăzut foarte mult.

În afara marilor proiecte pe care le vizează Planul Național de Reziliență și Redresare, cred că ar fi nevoie ca în momentul de față criteriile de eligibilitate pentru proiectele stabilite prin PNRR să fie cu prioritate pentru aceste zone defavorizate.

Vom încuraja două fenomene îngrijorătoare, dacă nu vom face acest lucru, vizibile de ani de zile - migrarea forței de muncă, respectiv depopularea, la care se adaugă, așa cum am precizat în declarația mea politică de săptămâna trecută, o scădere a natalității cu 25% în județul Vaslui, în 2020, față de 2019, cu 20% a scăderii natalității în județul Galați, în 2020, față de 2019, pentru că viitorul, în aceste zone sărace ale României, se vede într-un singur fel, sumbru!

Dragi colegi,

Ține de noi să dovedim că ne pasă și că vrem să dezvoltăm și regiunile lăsate în urmă.

România nu poate avea două viteze în același timp.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc frumos domnului deputat.

 
Oana-Marciana Özmen - declarație politică având ca temă Eficiența energetică - reformă și investiții;

De la Grupul parlamentar al USR PLUS este cineva? Cine? Doamna Özmen Oana-Marciana, da?

Vă rog.

Și se pregătește, de la Grupul parlamentar AUR, doamna deputat Anamaria Gavrilă.

 

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați colegi,

Titlul declarației mele politice de astăzi este "Eficiența energetică - reformă și investiții".

Renovarea clădirilor publice, din punctul de vedere al eficienței energetice, pentru a optimiza pe termen lung consumul banului public, este o temă care privește și siguranța cetățenilor, nu doar optimizarea costurilor. Toate clădirile publice au un consum energetic mare, deci pierderi de bani care pot fi folosiți în alte proiecte.

Ieri a fost prezentat public Planul complet de Redresare și Reziliență, o șansă pe care țara noastră o are pentru a implementa reforme, pentru a eficientiza cheltuirea banului public și, nu în ultimul rând, pentru a aduce investiții atât de necesare pentru dezvoltarea României.

Componenta numită Fondul pentru Valul Renovării propune două reforme și patru categorii principale de investiții, cu scopul de a implementa modificări legislative și programe, precum și un fond de renovare a clădirilor publice, rezidențiale și de patrimoniu. Bugetul total propus este de 2,2 miliarde euro, din care reziliența și eficiența energetică în clădirile publice - sedii administrative, clădiri publice care deservesc servicii publice - au alocate 1,17 miliarde de euro.

Eficiența energetică este o componentă importantă a PNRR, iar instrumentul financiar pentru implementare va fi gestionat împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de partener.

La finalul implementării reformelor și a investițiilor, vor exista circa 1.000 - 1.500 blocuri reabilitate energetic - aproximativ 4 milioane de metri pătrați de clădiri rezidențiale - și circa 2.000 de clădiri publice reabilitate - aproximativ 2,5 milioane de metri pătrați, dintre care 30 de ambulatorii, unități medicale publice, alte structuri publice care furnizează asistență medicală ambulatorie reabilitate, modernizate, extinse, dotate.

Ne propunem îmbunătățirea eficienței energetice cu 32,5% până în 2030, o mare provocare, deoarece, în prezent, în sectorul rezidențial mai puțin de 5% din fondul de clădiri au fost reabilitate termic și eficientizate energetic, în ciuda faptului că o astfel de lucrare ar duce, în medie, la economii de energie de peste 50%. România deține un fond construit îmbătrânit, care necesită lucrări de renovare energetică și consolidare seismică, cu accent pe intervenții care să asigure atât creșterea performanței energetice, cât și stabilitatea structurală și funcțională, din perspectiva unei abordări integrate care să asigure tranziția către un parc imobiliar verde și rezilient, care să conducă la obiectivele de reducere a consumului de energie.

Se va înființa un fond pentru valul renovării care să finanțeze adecvat, printr-un program de investiții, lucrări de îmbunătățire a clădirilor existente.

Aproximativ 77% din suprafața totală a fondului de clădiri este în plan pentru a fi renovată din 2021 până în 2050, iar până în anul 2025 este planificată dublarea ratei de renovări.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Vă rog să încheiați!

 
 

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Prin Strategia Națională de Renovare pe Termen Lung pentru sprijinirea parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, se estimează 13 miliarde de euro investiții și crearea a aproximativ 234.000 de locuri de muncă.

Astfel, până în trimestrul IV din 2023 vor fi derulate cel puțin...

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Doamnă deputat, vă rog să încheiați!

 
 

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Da, domnule președinte.

...cel puțin 10 scheme de certificare în domeniul performanței energetice a clădirilor, în cadrul cărora se estimează pregătirea a cel puțin 6.000 de specialiști și pentru lucrători în domeniul construcțiilor.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc frumos.

 
 

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Vă mulțumesc.

Oana-Marciana Özmen, deputat al USR PLUS, București.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc.

 
Anamaria Gavrilă - declarație politică cu titlul PNRR, un act de trădare națională. O jumătate de miliard de euro din energie făcuți cadou firmei care vrea să cumpere Termocentrala Mintia la preț de fier vechi;

Din partea Grupului parlamentar AUR, doamna Anamaria Gavrilă.

Și se pregătește, din partea Grupului parlamentar al minorităților, domnul Cătălin-Zamfir Manea.

 

Doamna Anamaria Gavrilă:

Bună dimineața!

Mulțumesc.

"PNRR, un act de trădare națională. O jumătate de miliard de euro din energie făcuți cadou firmei care vrea să cumpere Termocentrala Mintia la preț de fier vechi".

Domnule ministru Popescu, de ce ne-ați mințit?

În urmă cu aproximativ două luni, când eram în biroul dumneavoastră, alături de colegi de-ai mei de la AUR, pentru a discuta despre soarta minerilor care își vor pierde locurile de muncă și despre viitorul termocentralelor pe cărbune, v-ați prefăcut că nu cunoașteți interesele GSP Power în domeniu, că nu știți cine este domnul Comănescu.

Iată, ieri am aflat că, prin PNRR, veți da mai mult de o jumătate de miliard de euro către GSP Power, o firmă constituită anul trecut, cu cifră de afaceri zero, deținută de domnul Comănescu, pe care aparent nu îl cunoașteți.

Mai mult, în ultimele două luni ați schimbat strategia pentru Mintia. În loc să dați termocentrala Consiliului Județean Hunedoara sau Primăriei Deva, așa cum v-ați angajat prin Programul de guvernare chiar în decembrie 2020, ați decis să o vindeți la preț de fier vechi. Nu e nicio surpriză, GSP Power s-a arătat interesată să cumpere Mintia. Din jumătatea de miliard de euro primiți gratis prin PNRR, oricine și-ar permite să cumpere activele ieftinite premeditat de la Mintia.

PNRR este un act de trădare națională. România împrumută bani pentru a-i da gratis, fără dobândă, firmelor de casă ale partidelor de la guvernare. Fiecare român trebuie să plătească 30 de euro firmei GSP Power, la care se adaugă dobânda la care se împrumută România. În schimb, pentru reconversia Văii Jiului sau pentru rezolvarea termoficării din Deva, Guvernul nu a alocat prin PNRR niciun cent, niciun ban.

Termocentrala Mintia este astăzi încă a statului. De ce nu ați vrut, domnule ministru Popescu, ca statul să ia bani europeni pentru creșterea competitivității și decarbonarea termocentralei și să facă profit? Dacă statul a putut să preia datoriile Complexului Energetic Hunedoara, a plătit angajații să scape de ei și a curățat calea pentru ca băieții deștepți să poată mima o licitație și să preia Termocentrala Mintia, oare Ministerul Energiei nu se putea ocupa și de planul de investiție în Termocentrala Mintia, prin PNRR, pentru ca aceasta să rămână în proprietatea și spre beneficiul viitor al tuturor românilor?

Așa cum energia nu se pierde, ci se transformă, nici "băieții deștepți" din energie nu dispar, ci se adaptează, găsesc noi oportunități, de această dată verzi, de a exploata slăbiciunile statului român. Dacă PNRR este un program pentru "băieții deștepți" din energia verde, să nu ne mai mirăm că nu avem bani la buget, că sistemul nostru medical se prăbușește, că școlile și secțiile de poliție au grupuri sanitare afară în curte, iar oamenii ne pleacă de-a valma în străinătate.

Domnule Virgil Popescu, corectați PNRR și dați banii pentru energie companiilor de stat devalizate de politicieni ca dumneavoastră.

Dacă ați uitat, vă amintesc eu, până nu e prea târziu - nu sunteți ministrul prietenilor și al firmelor de partid, sunteți ministru în Guvernul României!

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Cătălin-Zamfir Manea - declarație politică cu referire la problemele din educație;

Domnul deputat Manea, Grupul parlamentar al minorităților.

Vă rog.

După care ne întoarcem la Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Radu-Marcel Tuhuț se pregătește.

 

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi se va referi la problemele din educație și aș începe prin a semnala o mare problemă sau mai curând prin a vă reaminti o mare problemă din domeniul educației, respectiv România este pe primul loc în Uniunea Europeană la abandonul școlar.

Peste 450.000 de copii, îndeosebi din mediul rural, au abandonat școala în ultimii doi ani. Mai sunt aproximativ încă 200.000 de copii, îndeosebi și aceia tot din mediul rural, care, deși au vârsta legală de înscriere în sistemul educațional, nu sunt la școală, nu sunt cuprinși în sistemul de învățământ.

Din câte știu eu, și mai ales în calitatea noastră de aleși ai poporului, cred că ar trebui să respectăm în integralitatea sa prevederile art. 32 din Constituția României, Legea fundamentală a acestei țări, care prevede că învățământul este asigurat de stat și este gratuit pentru copii.

Nu știu cât de greu le este guvernanților să înțeleagă că, dacă nu vor interveni cât mai curând în acest domeniu și dacă nu vor trata cu maximă seriozitate, sutele de mii de copii la care mă refer astăzi, doar peste puțini ani, într-un orizont de timp nu foarte greu de proiectat, să spunem, de pildă, zece ani, vor deveni sutele de mii de adulți ai României fără calificare, fără un loc de muncă, sutele de mii de români, de cetățeni români care vor fi, într-o formă sau alta, dependenți de intervenția statului.

Mi se pare că în ultima perioadă educația este tratată cu superficialitate și încep să am din ce în ce o convingere din ce în ce mai mare că cei care decid în acest domeniu sau cei mai mulți dintre ei sunt niște amatori, sunt niște oameni care sunt efectiv depășiți de realitatea în care trăim.

Motiv pentru care, solicit Guvernului României și dumneavoastră, tuturor, în calitate de aleși ai poporului, să tratați cu maximă seriozitate problemele din sistemul educațional. Să nu uităm că, în pandemie, sau mai bine spus, în prima perioadă a stării de urgență de anul trecut, și după aceea în toate celelalte stări de alertă, aproximativ un milion de copii au fost privați de dreptul constituțional de a participa la sistemul de învățământ, pentru că n-au putut fi în online.

Așadar, stimați colegi, vă invit pe toți să abordați cu maximă seriozitate acest domeniu, pentru că o țară cum este România, un stat democratic, fără educație și fără a se implica activ în acest domeniu, cu siguranță va ajunge - deși suntem pe primul loc în Europa la abandon școlar - probabil că vom ajunge și la multe alte "performanțe", cu ghilimelele de rigoare, de acest gen.

Mulțumesc frumos.

Cătălin Manea, deputatul minorității rome. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Radu-Marcel Tuhuț - declarație politică privind Înființarea primului centru de dializă în Munții Apuseni;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Radu-Marcel Tuhuț.

Se pregătește doamna deputat Dumitrița Gliga.

 

Domnul Radu-Marcel Tuhuț:

Mulțumesc, domnule președinte.

Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația mea politică este mai mult un semnal de alarmă pentru înființarea primului centru de dializă în Munții Apuseni.

Stimați colegi,

Vin în fața dumneavoastră pentru a vă expune o situație sanitară greu de digerat, mai ales pentru anul în care ne aflăm, și cu atât mai mult într-o țară care se mândrește a fi stat membru al Uniunii Europene.

Această perioadă pandemică, prin care am trecut recent cu toții, a avut și un rol benefic, dacă putem spune așa, acela de a ne ajuta să conștientizăm cât de important este sistemul sanitar, accesul la servicii medicale performante și sigure pentru fiecare cetățean în parte.

Doamnelor și domnilor deputați,

În Munții Apuseni trăiesc peste 80.000 de locuitori, oameni muncitori, iubitori de țară și cu rădăcini puternice în valorile neamului nostru românesc! Cu toate acestea, pacienții care suferă de insuficiență renală avansată trebuie să parcurgă zeci de kilometri pentru administrarea tratamentului ce le asigură supraviețuirea, ori până în județul vecin, la Turda, ori să traverseze munții până la Alba Iulia sau Aiud, și asta doar pentru a duce o viață normală, dacă viața trăită așa se poate numi normală.

Așa ceva este inadmisibil! Așa ceva este inuman!

Înființarea unui centru de dializă la Abrud sau Câmpeni este o investiție necesară și extrem de importantă pentru întreaga zonă a Munților Apuseni.

De aceea, am înaintat ministrului sănătății, doamnei Ioana Mihăilă, propunerea de înființare în regim de urgență a unui centru de dializă, în orașele Abrud sau Câmpeni, care va deservi pacienții din întreg arealul Munților Apuseni. Sunt convins că, dacă se dorește realizarea acestui proiect medical, se vor găsi și soluții, spațiul adecvat, aparatura necesară, mai ales în contextul fondurilor alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

De asemenea, cu sprijinul administrațiilor locale, vom putea găsi și cadrele medicale indispensabile înfăptuirii proiectelor în domeniul sănătății.

Știm cu toții că pacienții care suferă de boală cronică de rinichi în stadiu avansat și-ar putea pierde viața fără dializă, din cauza acumulării toxinelor din circuitul sangvin. Administrarea tratamentului la Alba Iulia sau în alte orașe presupune consum de energie, costuri suplimentare și timp mai mult pentru pacienți, care oricum nu duc o viață tocmai ușoară. Astfel, înființarea unui centru mai aproape de domiciliile lor este o investiție obligatorie, care va conduce la ușurarea crucii pe care o au de dus și la creșterea standardului de viață și de normalitate.

Stimați guvernanți,

Fac apel la Domniile Voastre, haideți să dăm dovadă de umanitate, în primul rând, și de empatie, în mod special, cu oamenii care au nevoie să se simtă guvernați și haideți să dăm ascultare vocilor care strigă și au nevoie de ajutor, nu mâine, nu săptămâna viitoare, nu anul viitor sau după Programul Național de Redresare și Reziliență, ci astăzi, fiindcă pentru acești oameni mâine poate fi deja mult prea târziu!

Vă mulțumesc.

Radu-Marcel Tuhuț, deputat de Alba, PSD.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Și eu vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Dumitrița Gliga - declarație politică având ca subiect PNRR, între carențele grave de comunicare și transparență și necesitatea selectării corecte a proiectelor comunităților locale;

O invit pe doamna deputat Dumitrița Gliga, Grupul parlamentar al PSD.

Urmează doamna deputat Cristina-Elena Dinu. Este?

Atunci, doamna deputat Viorica Sandu, și încheiem lista de la PSD.

 

Doamna Dumitrița Gliga:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea de astăzi se intitulează "PNRR, între carențele grave de comunicare și transparență și necesitatea selectării corecte a proiectelor comunităților locale".

Recent, premierul României a prezentat foarte vag, spre a nu spune lapidar, în Parlament, Planul Național de Redresare și Reziliență a țării noastre, depus în sfârșit la Bruxelles, după mai multe tentative nereușite ale actualului titular al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ceea ce inițial ni s-a prezentat de la cel mai înalt nivel în stat ca fiind un adevărat cadou pentru România, reprezintă, de fapt, în proporție de peste 51%, un colosal împrumut, un împrumut de aproximativ 15 miliarde de euro, care survine după alte zeci de miliarde de euro împrumutate de aceiași guvernanți în ultimii doi ani, de când se află la guvernare, fără să știm însă nici până la ora actuală care a fost destinația exactă a fondurilor respective.

Constatăm apoi că această îndatorare în ritm galopant a României, realizată acum și prin PNRR, se produce cu prețul sacrificării serioase a nivelului de trai al populației, al instituirii unor veritabile "curbe de sacrificiu", de tristă amintire pentru cetățeni, din fosta guvernare PDL-istă, de vreme ce aceiași guvernanți ne anunță, cu emfază, intrarea într-o perioadă de austeritate marcată, între altele, de înghețarea salariilor și a pensiilor, precum și de sistarea oricărei indexări a acestora cu rata inflației, alături de suprimarea sporirii alocațiilor pentru copii.

Stimați colegi,

Aș dori să vă rețin atenția și cu un alt aspect de importanță deosebită, ridicat de PNRR, și care merită, în mod incontestabil, o reflecție serioasă din partea noastră și o monitorizare atentă din partea Parlamentului. Este vorba despre maniera în care se selectează și se finanțează proiectele care vor fi promovate prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru comunitățile locale.

Îngrijorarea noastră este cu atât mai legitimă cu cât, din cauza faptului că la precedenta rectificare bugetară, din decembrie 2020, sumele alocate de Guvern au avut în vedere criterii preponderent politice, bazate nu pe valoarea adăugată, în sine, a proiectelor respective pentru cetățeni, ci pe culoarea politică a administrațiilor locale.

Într-o asemenea logică strâmbă, majoritatea fondurilor alocate au ajuns la primăriile administrate de partidele din actuala coaliție de guvernare, de parcă toate celelalte municipii, orașe și comune ale țării nu ar fi locuite tot de către cetățeni ai României.

În acest context, doresc să evidențiez că primăriile PSD din numeroase localități, cu referire expresă la cele din circumscripția mea electorală, județul Mureș, au pregătit și au prezentat ministrului proiectelor și investițiilor europene, încă din luna februarie a acestui an, o serie de proiecte concrete, mature, perfect fezabile, capabile să contribuie în mod efectiv la satisfacerea exigențelor și așteptărilor cetățenilor care își doresc, în modul cel mai legitim, ca problemele ridicate de ei să fie tratate cu transparența și corectitudinea necesare, găsindu-și astfel, soluționarea cuvenită.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Deputat al PSD, Mureș, Dumitrița Gliga.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Viorica Sandu - declarație politică cu tema Planul Național de Redresare și Reziliență, moneda oficială cu care se cumpără funcția de lider al Partidului Național Liberal;

Doamna deputat Viorica Sandu, și încheiem lista și de la PSD.

Și urmează, de la Grupul parlamentar AUR, domnul deputat Titi Stoica.

 

Doamna Viorica Sandu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Planul Național de Redresare și Reziliență, moneda oficială cu care se cumpără funcția de lider al Partidului Național Liberal".

Chiar dacă subiectul Planului Național de Redresare și Reziliență a fost disecat la maxim, tot mai apar dovezi noi că este moneda oficială cu care se tranzacționează funcția de lider în Partidul Național Liberal.

Deși premierul Florin Cîțu a declarat că unul dintre obiectivele acestui plan este ca toate zonele țării să beneficieze de investiții, zona de sud-est a României, județul Galați, au primit firmituri de la masa bogaților, lucru care reiese și din scrisoarea deschisă a președinților de Consilii județene Galați și Brăila, domnii Costel Fotea și Francisk Iulian Chiriac, adresată premierului Florin Cîțu, vice-premierului Dan Barna și liderului Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, prin care trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care Guvernul înțelege să dezvolte regiunile, iar excluderea unei aglomerări urbane de aproape un milion de locuitori de la șansa finanțării și a creșterii durabile este inadmisibilă, riscându-se astfel o izolare economică și socială a zonei.

Județul Galați are un uriaș bazin legumicol, bazându-se pe agricultură și pe sistemul de irigații atât de promis în campania electorală și chiar după campanie.

Acum, dintr-o declarație a ministrului Cristian Ghinea, în spațiul public, aflăm că bugetul din acest plan, dedicat sectorului agricol, este de 300 de milioane de euro, mult sub cele 6,5 miliarde de euro promise de oficiali și că nu a existat niciodată o posibilitate reală de includere a proiectului pentru reabilitarea infrastructurii de irigații prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

În schimb, la Capitolul "Energie" din acest plan sunt prevăzute două proiecte-pilot, ambele cu dedicație pentru o firmă privată românească, al cărei patron este suspectat a fi sponsorul Partidului Național Liberal și al campaniei electorale pentru Primăria Constanța.

Unul din proiecte se va derula în Mehedinți, județul de baștină al ministrului energiei, iar celălalt la Constanța. Acolo, patronul firmei, Gabriel Comănescu, a susținut candidatura la primărie a PNL-istului Vergil Chițac, ajutându-l să câștige. Cine e Vergil Chițac? Unul dintre primarii marilor orașe românești care și-au anunțat susținerea pentru candidatura lui Florin Cîțu la șefia PNL.

De aceea, zona de sud-est nu există pe harta PNL, pentru că Galați nu contează în această luptă PNL-istă, așa că, investițiile merg către zonele care pot asigura voturi la congresul liberal din septembrie, chiar cu prețul adâncirii decalajului dintre zona Moldovei și restul țării.

Se conturează tot mai clar definiția Planului Național de Redresare și Reziliență - o datorie a întregii țări, din care se înfruptă politicienii, dar îi obligă la plată pe toți românii, o monedă cu care se cumpără influența și șefia în Partidul Național Liberal.

Deputat al PSD Galați, Viorica Sandu.

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Ciprian-Titi Stoica - declarație politică: Încetați acest apartheid în aer liber!.

Din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Titi Stoica.

Și se pregătește - văd că a revenit în sală - domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru. Luați cuvântul?

 

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi este un îndemn la adresa Guvernului și a Coaliției de guvernare - "Încetați acest apartheid în aer liber!"

După cum bine știm, de la 1 iunie, stadioanele vor putea fi deschise la mai mult de 25% din capacitate, însă doar pentru spectatorii care sunt vaccinați complet sau care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. În plus, aceștia din urmă vor trebui să se vaccineze la intrarea în incintă, adică, probabil, să ceară la bufet și un vaccin.

Trecând peste cinismul autorităților și peste ridicolul situației, vă întreb cum se cheamă atunci când institui, gradual, măsuri care separă un segment al societății de altul? Nu cumva, apartheid? Cam așa a fost legiferat el în 1948, în Africa de Sud. Diferența este că acum criteriul este medical, și nu etnic sau rasial, dar avem de-a face, în definitiv, cu același modus operandi.

Se creează, treptat, încă o prăpastie, de parcă nu existau atâtea în societatea românească. Pe lângă tineri și bătrâni, cei de la oraș și cei de la sat, cei din diaspora și cei rămași acasă, în România, va fi promovată de acum înainte o nouă dihonie - între vaccinați și nevaccinați. Să înțelegem că vaccinații se vor putea bucura de toate "avantajele" unei vieți normale - meciuri, spectacole, vacanțe - iar nevaccinații vor trăi ca într-un ghetou, izolați, pentru a nu pune în pericol restul societății?

Din fericire, cu cât această campanie distopică de vaccinare este mai furioasă, cu atât lumea înțelege mai bine și cât de absurdă este. Pentru suporterii de fotbal, în special, dragostea pentru fenomen este însoțită și de solidaritate în momentele importante. Ne bucură anunțurile mai multor grupuri de suporteri care refuză în bloc să vină la stadion, atât timp cât tribunele nu sunt deschise pentru toți oamenii. Cu siguranță lor li se vor alătura și alții, dacă aceste măsuri absurde vor fi menținute.

Stadioanele se află, prin definiție, în aer liber. Suporterii trebuie să aibă acces pe stadion! Este o aberație să restricționezi o activitate care are loc în aer liber! Vreți să opriți oamenii la gardurile arenelor sportive, doar pentru că nu sunt vaccinați cu un ser experimental?

Oare cât vor mai fi promovate aceste măsuri segregaționiste? Până când vom uita ce înseamnă activitățile sportive și evenimentele culturale? Sau până când va fi atinsă cota de vaccinare asumată de guvernanți, la fel cum regimul de tristă amintire își asuma cote agricole obligatorii?

Vecinii noștri bulgari au deschis complet granițele, accesul pe litoral și prezența la evenimente sportive. Pentru ei, viața merge înainte. Pentru noi, când?

Vă mulțumesc.

Ciprian-Titi Stoica, deputat de Timiș, Circumscripția electorală nr. 37. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Rafila:

Mulțumesc domnului deputat.

Încheiem aici seria declarațiilor politice și o să dau citire listei de colegi care au depus declarații în scris.

Din partea Grupului parlamentar al PSD - Silviu Nicu Macovei, Oana-Gianina Bulai, Bogdan-Gruia Ivan, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Aurel Bălășoiu, Adrian Alda, Gheorghe Șoldan, Romulus-Marius Damian, Georgeta-Carmen Holban, Mirela Adomnicăi, Ștefan Mușoiu, Daniela Oteșanu, Daniel Tudorache, Mihai Weber, Eugen Bejinariu, Ioan Mang, Vasilică Toma, Adrian Alda - a doua oară văd că e menționat - și Vasile Cîtea.

Din partea Grupului parlamentar al PNL - Iulian-Alexandru Muraru, Florică Ică Calotă, Florin-Claudiu Roman, Bogdan-Iulian Huțucă, Vetuța Stănescu, George Șișcu, Ștefan-Bucur Stoica, Radu-Marin Moisin, Sebastian-Ioan Burduja, Gabriel Plăiașu, Ioan Balan, Nicolae Giugea, Valentin-Ilie Făgărășian, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Nelu Tătaru, Christine Thellmann, Dumitru Rujan, Angelica Fădor, Călin-Ioan Bota și Popa Alexandru.

Din partea Grupului parlamentar AUR, Lilian Scripnic.

Din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul deputat Dragoș Gabriel Zisopol.

Declar ședința încheiată.

 
   

(Următoarele declarații politice și intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
  Adrian Alda - declarație politică având ca subiect România, transformată în marea scenă a bătăliei premergătoare congresului PNL;

Domnul Adrian Alda:

"România, transformată în marea scenă a bătăliei premergătoare congresului PNL"

România tocmai ce a fost plasată sub spectrul unui nou pericol major de către guvernarea nepricepută a dreptei. Contextul geopolitic pe care îl traversăm, pandemia și efectele sale care contribuie la dezastrul economic atât pe plan extern, cât și pe cel intern, împrumuturile excesive ale Cabinetului Cîțu și valul de majorări ale prețurilor carburanților, energiei electrice și alimentelor se pare că nu sunt suficiente poveri pentru români, după calculele urechiste și meschine ale PNL-USR PLUS. Luptele din interiorul arcului de guvernământ, dintre liberali și USR-iști, asezonate cu înțepăturile venite de la UDMR, dar și încasate de formațiunea lui Kelemen Hunor, vor fi completate de numeroase bătălii de interese pentru supremație în PNL.

"Operațiunile" de război civil din PNL se vor duce din nefericire nu pe scena mică a unui partid istoric, dar clasat în preferințele electoratului la limita podiumului, pe locul al treilea, ci în principal pe marea scenă a țării. Românii, și așa săriți din schema bunăstării creionată de PNL-USR PLUS-UDMR strict în favoarea vastei lor clientele politice de casă, vor fi obligați nu doar să ia parte la spectacolul grotesc pentru supremație, pus în scenă de liberali pe parcursul a aproape patru luni de zile, ci vor fi și cei care vor deconta direct concentrarea guvernanților doar pe eliminarea competitorilor lor pentru președinția PNL.

Cel de-al treilea om în stat, actualul președinte al Camerei Deputaților și lider al PNL, Ludovic Orban, îl are contracandidat pe cel de-al patrulea om în ierarhia statului român, pe premierul Florin Cîțu, pentru șefia PNL, iar în perspectiva nebuloasă pe care această funcție le-ar putea-o oferi, pentru o candidatură la prezidențialele viitoare.

Domnul prim-ministru Cîțu sau domnul "zombi politic", după cum l-a catalogat, cel mai probabil într-un puseu de sinceritate, colegul său de guvernare, nimeni altul decât ministrul transporturilor și infrastructurii, Cătălin Drulă, și el un aspirant la conducerea USR, susține că Domnia Sa reprezintă "schimbarea în PNL", dar și că își va îndeplini echitabil treburile sale de la Palatul Victoria, în ciuda competiției interne din partidul său și pe care chiar ține morțiș să o câștige. Cu aceeași retorică propagandistică și lipsită de dovezi palpabile defilează și Ludovic Orban din scaunul de președinte al PNL și al Camerei Deputaților.

Mă văd obligat să le apăr interesele românilor și să analizez cât mai pe scurt anumite aspecte din agenda personală a celor doi vectori decizionali pentru soarta întregii Românii, aflați acum într-o încleștare fățișă. Nu voi intra în prea multe amănunte și refuz orice polemici cu vreun coleg liberal, mai vocal, transformat în avocatul vreunuia dintre cei doi domni pe care i-am menționat în cuprinsul acestei declarații politice de astăzi, dar trebuie să fac populația să conștientizeze și mai bine cine sunt autorii morali, cocoțați în fruntea țării în mod ilegitim și care sărăcesc constant România și în favoarea unor corporații străine, pe lângă clientela lor de partid.

Așadar, stimați colegi și dragi români, premierul și candidatul Florin Cîțu este cel care a ascuns, a confuzat și a manipulat pe față opinia publică cu cifrele privind numărul morților din pandemie, precum și cu rata îmbolnăvirilor, la adăpostul unei propagande ieftine și a unui cult forțat al personalității care l-a lovit precum bumerangul direct în imaginea sa pirpirie de premier lipsit de experiență politică.

Și pentru că tot am adus în discuție "abilitățile politice" ale lui Florin Cîțu, mă întreb retoric cum ar putea cineva fără carismă și fără să fi condus vreodată măcar vreo organizație de partid să își asume președinția PNL și să și reformeze această structură politică de care încă mai depinde soarta fiecăruia dintre noi, pentru că se află în continuare la guvernare.

O altă întrebare care rezultă din această premisă, dar pe care nu îndrăznesc să o dezvolt din lipsă de certitudini, o reprezintă o posibilă imixtiune prea consistentă a Palatului Cotroceni în această bătălie intestină din PNL. La fel, nu vreau să girez zvonistica politică dâmbovițeană privind reînnoirea clasei politice, folosind instrumentele pe care unii le au la îndemână, adică serviciile, dosarele și transferul de credibilitate. Iar când spun credibilitate, nu pot să nu invoc răsunătoarea declarație a președintelui încă în funcție al liberalilor, veteranul Ludovic Orban, cel care proclama România ca fiind o țară "sigură" fix în ziua în care la noi, la Arad, un om de afaceri cădea victima unui asasinat cu bombă în propria sa mașină, nu doar o tragedie incredibilă, ci și încă o premieră toxică pentru România!

Tot Ludovic Orban, și aici mă refer din nou la calitatea sa de lider PNL, era cel care, prin niște escamotări demne de Harry Houdini sau David Copperfield, reușea să înlăture de la Palatul Victoria, în 10 octombrie 2019, performanta guvernare a PSD. Tot din cauza unor strategii deloc ortodoxe, Orban își impunea partidul, plasat pe locul al treilea la alegerile din decembrie 2020, la conducerea României într-un mod care a fentat și sfidează democrația.

Așadar, dacă liberalismul încă se mai pretinde o atitudine, o stare de spirit, un crez al unei formațiuni, faptele oamenilor angajați în bătălia internă din PNL duc ireversibil spre derizoriu toate idealurile Brătienilor!

  Alexandru Popa - declarație politică având ca obiect Măsuri de sprijin pentru sectorul vitivinicol din România;

Domnul Alexandru Popa:

"Măsuri de sprijin pentru sectorul vitivinicol din România"

Producătorii din sectorul vitivinicol beneficiază de sprijin consistent din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, fiind cunoscut faptul că aceștia se confruntă cu dificultăți financiare, ca urmare a instituirii de către autorități a unor măsuri de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul țării noastre. Știm cu toții că situația din acest domeniu este mai mult decât îngrijorătoare, iar interesul nostru este acela de a veni în ajutorul fermierilor, astfel încât să reușim să redresăm economic sectorul vitivinicol.

Astfel, în ședința de Guvern de săptămâna trecută a fost adoptată Hotărârea de Guvern referitoare la stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol, în perioada 2019-2023. Adoptarea acestui act normativ era mai mult decât necesară, dacă avem în vedere greutățile pe care le-a întâmpinat în ultimii ani întreaga industrie vinicolă din România, ca urmare a schimbărilor climatice, la care s-a suprapus, din păcate, și criza sanitară, care a găsit piața vinului cu stocuri mari de vin, în condițiile unor recolte record din anul 2018.

Concret, prin această nouă Hotărâre de Guvern se stabilește cadrul juridic de instituire a trei măsuri temporare pentru exercițiul financiar 2021, și anume, distilarea vinului în situații de criză, ajutor pentru depozitarea vinului în situații de criză și recoltarea înainte de coacere.

Considerăm că prin implementarea acestor noi măsuri vom contribui la reducerea stocurilor de vin în exces pe piața națională, la reducerea producției de struguri și vom crea și posibilitatea acordării unui ajutor pentru depozitarea unei părți din cantitățile de vin care nu sunt comercializate.

Trebuie menționat, totodată, că aceste măsuri temporare se finanțează din Fondul european de garantare agricolă, FEGA, în cadrul Programului Național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023 și se încadrează în cuantumul total alocat României de 45,844 milioane euro pentru acest an.

Este vital să accelerăm gradul de absorbție a fondurilor europene nerambursabile, pentru că trebuie să pregătim viticultura românească la noile condiții climatice, dar și la noile cerințe concurențiale de pe piața mondială a vinului.

Am certitudinea că actualul Guvern și ministrul agriculturii știu ce au de făcut în acest domeniu, că au o viziune coerentă de dezvoltare a sectorului vitivinicol și că vom reuși, astfel, să reducem din presiunea financiară care apasă pe umerii viticultorilor!

  Aurel Bălășoiu - declarație politică cu titlul O pensie cât meniul zilei;

Domnul Aurel Bălășoiu:

"O pensie cât meniul zilei"

Pe data de 30 mai 2021 - vă asigur că este anul corect - doamna Vătășescu Ionica mi-a comunicat faptul că mama sa, Vătășescu Elisabeta, în vârstă de 83 de ani, domiciliată în comuna Corbeni, județul Argeș, primește din partea statului român o pensie de numai 34 de lei.

Rușinos!

Cum să nu măriți pensiile oamenilor cu cele mai multe boli, într-o țară cu un sistem de sănătate la pământ?

De ce să nu măriți pensiile celor care au construit România, au fost pe șantierele de la drumuri, școli, spitale, baraje și uzine?

Cum puteți să-i priviți în ochi pe cei care sunt cei mai supuși riscului de a muri din cauza pandemiei și a spitalelor pe care le gestionați foarte prost?

Chiar puteți fi atât de lipsiți de afecțiune, încât să spuneți că nu aveți să dați bani celor care prin sudoarea și munca lor ne-au deschis drumul spre educație, spre viitor?

Bine că irosiți fără rost banii publici pe afaceri de partid, dar nu aveți pentru o mână de oameni care au trăit vremuri în care primeau pâinea cu porția și care totuși au făcut sacrificii și eforturi mari, ca noi să fim generația care să aducă schimbarea!

Părinții și bunicii sunt aceia care te iubesc. Ei sunt smeriți, cuminți și calzi, au mereu o povață bună, te ceartă că nu mănânci suficient și vei cădea din picioare din cauza anemiei, le e teamă să nu deranjeze, sunt ca niște icoane, îngălbenite de vreme, cu mâini bătătorite, care te-au îmbrățișat, te-au sprijinit și s-au rugat în tăcere ca să nu cazi. Bunicii și părinții se sacrifică, nu fiindcă le-ai cere așa ceva vreodată, ci pentru că așa consideră că e ordinea lucrurilor pe pământ - să nu trăim niciodată mai mult sau mai bine decât copiii noștri. Părinții și bunicii ar lua asupra lor toate suferințele și nedreptățile, ca tu să fii ocrotit de rele și de nenorociri, ar fi în stare să își dea viața pentru binele copiilor și nepoților.

Aceasta este România zilelor noastre, acestea sunt motivele pentru care bunicii și părinții noștri merită să-și trăiască bătrânețea demn și liniștit!

  Eugen Bejinariu - critici aduse guvernării PNL-USR PLUS;

Domnul Eugen Bejinariu:

Urmează o vară de campanie politică pentru alegeri în cadrul partidelor din coaliția nefastă care conduce azi România. Așteptările românilor, nevoile lor, promisiunile făcute de guvernanți când au preluat puterea, starea economiei, revendicările legitime ale mediului de afaceri, atragerea fondurilor europene disponibile pentru acum, investițiile și toate celelalte imperative ale bunului mers al țării vor fi puse în paranteze, iar energia liderilor politici se va concentra doar pe bătălia de putere din fiecare partid. Într-un fel, în reproșurile pe care și le adresează unii altora, avem prilejul să observăm mizeria ascunsă sub preșul frumos amenajat la fațadă. Sperăm noi, cei care ne-am confruntat dintotdeauna cu rigoarea judecății cetățenilor, ca, în ultimul ceas, pe durata acestor războaie interne de partid, galeriile de susținători care le-au acordat sprijin necondiționat să vadă impostura politicienilor PNL-PLUSR.

La jumătate de an de mandat liberal-progresist, sunt dezamăgiți profund chiar și românii care au crezut cu adevărat în poza "omului nou în politică". Sunt dezamăgiți oameni din toate categoriile sociale de care PSD s-a îngrijit în mandatele sale de succes economic. Sunt dezamăgiți tinerii care și-au agățat speranțele de zmeul imaginii imaculate a noilor politicieni. Sunt dezamăgiți oamenii de afaceri, care s-au lăsat orbiți de nostalgia doctrinei și au crezut că în Coaliția de dreapta-stânga vor domina viziunile liberale.

Peste România amăgită si dezamăgită se pogoară în aceasta vară spiritul războinic al găștilor de partid și zgomotul încrâncenării în lupta pentru putere. Va fi un spectacol trist, la care asistăm în timp ce cresc toate prețurile, se degradează puterea noastră de cumpărare și condițiile noastre de trai. În ciuda cifrelor triumfaliste, ajustate din pix priceput la mistificări, economia agonizează, agricultura este în stare mai precară decât oricând și viața românilor este mai sumbră și mai lipsită de speranță decât a fost vreodată.

Eșecul campaniei de vaccinare, mizeria jocului de-a alba-neagra cu PNRR și nepăsarea față de problemele reale ale oamenilor sunt principalele cauze ale necazurilor viitoare în mandatul Coaliției ipocriților care guvernează acum România, indiferent cine câștigă în luptele lor interne pentru accesul la resurse.

  Bogdan-Iulian Huțucă - declarație politică intitulată Vești excelente de la FMI pentru România;

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

"Vești excelente de la FMI pentru România"

Faptul că Partidul Național Liberal guvernează bine o dovedesc toate cifrele, indiferent că emitentul lor este o instituție națională sau internațională. Măsurile liberale luate de Guvernul României s-au dovedit a fi singurele capabile să țină țara pe linia de plutire într-una dintre cele mai nefaste perioade din istoria recentă a umanității. În tot acest timp, Guvernul nu a mărit taxe sau impozite, iar fondurile alocate investițiilor au atins un maxim istoric. Pentru că matematica și cifrele reprezintă un adevăr obiectiv, lucru greu de înghițit mai ales de către PSD-iști, FMI confirmă, încă o dată, eficiența măsurilor economice luate de Guvernul coaliției de dreapta.

Fondul Monetar Internațional estimează, pentru 2021, o redresare economică puternică în România, cu o creștere a PIB de 7%. Experții instituției financiare internaționale arată că economia românească a făcut față foarte bine crizei COVID-19, iar contracția PIB din 2020, indusă de pandemie, a fost considerabil mai redusă decât media UE. Conform instituției, "măsurile eficiente din domeniul sanitar și o demarare timpurie a campaniei de vaccinare au contribuit la această situație. Important, populația și mediul de afaceri au beneficiat de o relaxare coordonată a politicii fiscale și monetare, fapt ce a contribuit la limitarea recesiunii economice și a creșterii șomajului".

Totodată, reprezentanții FMI amintesc că autoritățile au asigurat sprijinul fiscal necesar similar celor oferit de alte țări UE - în primul rând, majorarea cheltuielilor sanitare; în al doilea rând, măsuri de susținere a veniturilor sub forma subvenționării temporare a salariilor și măsuri țintite de stimulare a angajărilor; și, în al treilea rând, sprijin acordat companiilor, sub formă de împrumuturi nerambursabile și asigurarea lichidității prin amânarea obligațiilor de plată a impozitelor și taxelor și prin garantarea creditelor, mai ales pentru IMM-uri. Această estimare optimistă este rezultatul muncii românilor și a măsurilor liberale luate de guvern. Politica economică socialistă, populistă și total iresponsabilă a PSD au dus țara aproape de colaps. Politicile economice și fiscale liberale sunt singura cale de a dezvolta România și acest lucru s-a văzut.

Pe lângă confirmarea venită din partea analiștilor internaționali, și instituțiile naționale confirmă eficacitatea măsurilor guvernului. Potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,7%, în luna aprilie 2021, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă (5,8%).

Căderea Guvernului Dragnea-Dăncilă a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla României. De când guvernarea a fost preluată de Partidul Național Liberal, economia românească s-a aflat numai pe un trend ascendent, iar calitatea vieții românilor s-a îmbunătățit constant.

Partidul Național Liberal, principalul promotor al politicilor liberale în România, este singura forță politică capabilă să administreze eficient resursele și să ducă țara în locul pe care îl merită!

  Oana-Gianina Bulai - declarație politică: Campania de vaccinare, un nou eșec pentru Guvernul Cîțu!;

Doamna Oana-Gianina Bulai:

"Campania de vaccinare, un nou eșec pentru Guvernul Cîțu!"

În urmă cu o săptămână, am fost anunțați de premierul Cîțu că noi măsuri de relaxare vor fi instituite de la 1 iunie. Foarte bine! Este un lucru îmbucurător că România revine la normalitate. Totuși, această relaxare a restricțiilor vine în contextul în care România nu a atins ținta de vaccinare pe care Guvernul și-a asumat-o. Mai întâi ne-au spus că 10,4 milioane de români vor fi vaccinați până în septembrie, apoi 5 milioane de vaccinați la 1 iunie. În realitate, nici ținta de 5 milioane de români vaccinați nu va fi atinsă prea curând. Această diminuare a țintei de vaccinare până la nivelul de "lasă că merge și așa" reprezintă o fugă rușinoasă de răspundere din partea actualului Executiv.

Guvernul Cîțu ne arată din nou că nu este capabil să ducă nimic la bun sfârșit. Datele oficiale ne spun că suntem într-un declin dramatic în ceea ce privește campania de vaccinare. În condițiile în care tu, Guvernul României, vezi că această campanie este un eșec și ai ratat toate țintele propuse, de ce nu schimbi strategia? De ce nu apelezi la specialiști în domeniul sănătății de la toate partidele? PSD are unii dintre cei mai buni specialiști din sănătate, dar cu toate acestea Guvernul Cîțu și coaliția PNL - USR- UDRM îi ignoră. Motivul? Doar pentru că sunt la PSD!

Domnul Cîțu a găsit și de această dată alți vinovați în afară de propriul Guvern - aleșii locali ai PSD! Exact, domnul Cîțu, premierul României, vine și țipă la primarii cărora nu le-a oferit vaccinuri și la opoziție, în general, că nu-l ajută!

Domnule prim-ministru, stimați guvernanți, acuzația absurdă pe care o faceți, că PSD nu se implică, că nu susține vaccinarea, este o minciună ordinară și o tentativă meschină de a deturna atenția de la realitatea că Guvernul dumneavoastră a eșuat lamentabil în angajamentul de a asigura imunizarea populației. Nu există lider PSD care să nu fi susținut, inclusiv public, necesitatea vaccinării.

Dacă vă aduceți aminte, stimați membri ai coaliției de guvernare, PSD a propus demult, prin intermediul domnului profesor Rafila, 8 măsuri esențiale care să readucă credibilitate și să intensifice procesul de vaccinare. Mai mult, PSD a propus Pactul Național pe sănătate, de două ori, în 2020, dar dumneavoastră și partidele din care faceți parte ați refuzat zgomotos!

Acuzațiile pe care Guvernul Cîțu le aduce la adresa primarilor PSD, că nu au susținut vaccinarea, nu țin, în condițiile în care Guvernul este direct și exclusiv responsabil și în care mult timp vaccinurile n-au fost disponibile la liber, ci strict pe bază de programare.

PSD a propus un plan de măsuri pentru accelerarea vaccinării și concentrarea pe zona rurală, la începutul acestui an. Ne-ați spus, pe același ton de superioritate, că știți mai bine! Nici până în momentul de față nu aveți o strategie de vaccinare a românilor care locuiesc la sate. Aproape jumătate din populația țării nu se regăsește în nicio strategie de vaccinare a actualului Guvern. Vă lăudați cu maratoane în marile orașe, pentru a vă promova la televiziuni, dar nu faceți nimic pentru satul românesc.

Guvernul Cîțu a îngropat oficial campania de vaccinare, abandonând iresponsabil orice țintă, după ce, oricum, de tot ce și-a propus s-a ales praful!

  Călin-Ioan Bota - declarație politică cu titlul Planul Național de Redresare și Reziliență, șansa românilor la o viață mai bună;

Domnul Călin-Ioan Bota:

"Planul Național de Redresare și Reziliență, șansa românilor la o viață mai bună"

În această săptămână, Guvernul României a trimis la Bruxelles Planul Național de Redresare și Reziliență, un document la care am colaborat, în prima fază, alături de colegii mei din Ministerul Fondurilor Europene.

Știu cât de mult s-a lucrat la acest proiect, un mecanism unic conceput de Uniunea Europeană pentru redresarea țărilor europene postpandemie. Se vorbește despre acest plan ca despre un nou Plan Marshall pentru Europa și, dacă ne gândim la proiectele prevăzute, la miliardele de euro pe care le avem la dispoziție pentru dezvoltare, comparația nu este nepotrivită. Dimpotrivă, acest Plan, în care avem la dispoziție circa 30 de miliarde de euro, bani care merg în cea mai mare parte spre investiții, ne vor ajuta să reducem decalajele de dezvoltare față de celelalte țări europene.

PNRR înseamnă investiții în infrastructură, educație, sănătate și o viață mai bună pentru toți românii.

Astfel, pentru proiectele de infrastructură de transport - rutier, feroviar și maritim - sunt alocate 7,6 miliarde de euro, educația beneficiază de 3,6 miliarde de euro, fondul pentru spitale de 2,4 miliarde de euro, managementul apei - circa două miliarde euro, împăduriri - 1,3 miliarde euro, managementul deșeurilor - 1,1 miliarde euro, energie regenerabilă - rețele de gaze și hidrogen - 1,6 miliarde de euro, cloud guvernamental, digitalizarea administrației publice - două miliarde de euro, fondul local pentru tranziție verde și digitală - 2,1 miliarde euro.

Investițiile reprezintă miza acestui plan și miza guvernărilor liberale. De ce subliniez investiții? Pentru că știu că stimații colegi din PSD au alergie la investiții și le ocolesc cu succes de fiecare dată când se află la guvernare.

Datele oficiale ne arată că, la sfârșitul anului 2017, cheltuielile de personal ale statului erau de 8,3% din PIB, iar cele de capital, reprezentând investițiile publice făcute de stat, erau de doar 2,3% din PIB. În 2018, în Guvernul Dăncilă, cheltuielile de personal au avansat la 9,1% din PIB, iar investițiile la numai 2,5% din PIB, iar în 2019 avem un 6,6% din PIB ocupat de cheltuielile cu angajații statului și un anemic 1,2% ocupat de investițiile publice. Aceasta este importanța pe care o acordă PSD investițiilor și consider că criticile reprezentanților PSD la adresa PNRR sunt legate tocmai de faptul că PSD nu crede că investițiile sunt șansa noastră de dezvoltare.

Noi, liberalii, suntem adepții principiului că economia poate crește doar prin investiții. Prin urmare, anul trecut am alocat 53 de miliarde de lei pentru investiții, circa 5,1% din PIB, iar pentru anul acesta avem o creștere de 8 miliarde a investițiilor, comparativ cu anul trecut, până la suma de aproximativ 61 de miliarde de lei, echivalentul a 5,5% din PIB.

Credem în investiții și de aceea alocăm în fiecare an mai mulți bani pentru acest sector și cheltuim cei mai mulți bani din PNRR, tot pentru investiții. Iar aceste investiții, îi asigur pe colegii noștri din opoziție, nu au culoare politică, vor merge în toate regiunile, în toate județele, pentru că noi chiar credem că proiectele de investiții din PNRR și celelalte investiții pe care le avem stabilite prin buget vor oferi tuturor românilor șansa unei vieți mai bune, aici, în România.

  Florică Ică Calotă - declarație politică despre Salvarea sectorului piscicol;

Domnul Florică Ică Calotă:

"Salvarea sectorului piscicol"

Trebuie conștientizată importanța pescuitului și a pisciculturii pentru mijloacele de trai ale oamenilor, în special pentru milioanele de familii care aparțin unor comunități dintre cele mai sărace din lume.

La nivel internațional, cazul cormoranilor a fost discutat încă din 1994, la reuniunea Comitetului științific al Convenției de la Bonn, când a fost făcută recomandarea de a se elabora un plan de administrare a efectivelor de cormorani.

Producătorii români au solicitat de mulți ani realizarea unui echilibru între obiectivele de dezvoltare durabilă a acvaculturii românești și cele care privesc protecția cormoranilor.

S-a demonstrat că în multe state membre ale Uniunii Europene cormoranii au provocat daune permanente vegetației din anumite zone geografice.

Pentru a se ilustra problema efectivelor piscicole din apele de coastă și interioare, s-a evidențiat faptul că, în condițiile unui consum zilnic de 400g-600 g de pește, aceste păsări fac să dispară anual peste 300.000 de tone de pește din apele europene. În multe state membre, cantitatea de pește consumată de cormorani este de mai multe ori mai mare decât producția obținută de pescuitul profesionist din apele interioare și din crescătoriile de pește de consum.

Deosebit de grave sunt pierderile la speciile de pești amenințate cu dispariția. Industria pescuitului are de suferit nu doar prin reducerea oportunităților de a prinde pește, ci și prin pagubele directe provocate prin distrugerea plaselor.

Deși în țara noastră au fost utilizate o serie de metode alternative pentru protejarea producției din piscicultură precum plase, tunuri cu gaze sau radiofrecvențe, laser, cormoranii s-au adaptat, astfel încât aceste metode s-au dovedit ineficiente.

Această specie de pasăre, ca toate celelalte specii sălbatice, de regulă, se bucură de o protecție cvasiabsolută, astfel încât este interzisă capturarea sau uciderea intenționată, deteriorarea sau distrugerea intenționată a cuiburilor și ouălor, precum și perturbarea păsărilor, în special în perioada de reproducere.

Potrivit Directivei privind conservarea păsărilor sălbatice, statele membre pot aplica derogări de la aceste măsuri de protecție stricte "pentru a preveni daune considerabile asupra recoltelor, a șeptelului, a pădurilor, a pescăriilor și a apelor" sau "pentru protecția florei și a faunei", dacă nu există altă soluție satisfăcătoare.

Anul trecut, cu membrii Comisiei pentru agricultură am modificat Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, prin excluderea cormoranului mare din Anexa nr. 2 și includerea acestei specii în Anexa nr. 1, la care vânătoarea este permisă între 1 septembrie și 28 februarie.

Obiectivul nu este reglementarea populației de cormorani ca scop în sine, ci realizarea unui echilibru între obiectivele diferite, dar perfect legitime, în sensul unei utilizări durabile a efectivelor piscicole, protecția păsărilor și conservarea unei faune variate de pești și păsări, pe de-o parte, și respectarea intereselor legitime ale pescarilor și proprietarilor de iazuri piscicole pentru o utilizare economică a efectivelor de pești, pe de altă parte.

  Christine Thellmann - declarație politică intitulată «Din grijă pentru copii» este primul program care vine cu adevărat în sprijinul copiilor!;

Doamna Christine Thellmann:

"«Din grijă pentru copii» este primul program care vine cu adevărat în sprijinul copiilor!"

Bunăstarea copiilor nu este un dat. Fiecare dintre noi are obligația să apere acest drept al copiilor, mai ales în această perioadă în care cei mai afectați au fost copiii. Ultimul an nu a fost doar unul în care ne-am luptat cu efectele pandemiei, am încercat să salvăm firme de la faliment sau să sprijinim crearea de noi locuri de muncă, a fost și anul în care copiii s-au confruntat cu foarte multe riscuri. Un studiu dat publicității de "Salvați Copiii" arată că efectele asupra copiilor au fost mult mai grave decât se presupunea - este vorba despre anxietate, tulburări de comportament, depresie, tulburări de somn etc.

Acestor copii li s-a schimbat viața complet în ultimul an. Nu au mai mers la școală. Nu s-au văzut cu profesorii și colegii. Au fost supuși unor presiuni suplimentare în familiile lor, fiind de cele mai multe ori martori sau direct implicați în certuri sau conflicte dintre părinți.

Susțin Programul lansat de Guvern, "Din grijă pentru copii", care va fi structurat pe două arii de intervenție - inteligență emoțională-managementul emoțiilor și siguranța copiilor.

Sunt de părere că ajutorarea copiilor afectați de pandemia Covid-19 trebuie să vină în primul rând de la școală. Propunerea de a introduce la orele de dirigenție tematici precum "managementul emoțiilor și inteligență emoțional" este una bine-venită. Adevărul este că nu putem lăsa întreaga povară pe umerii părinților sau ai consilierilor școlari, care oricum sunt foarte puțini.

În acest sens, va trebui pus un mare accent pe programe de formare pentru profesori. Vor trebui redactate și distribuite ghiduri de intervenție, vor trebui implementate programe de facilitare a accesului copiilor la terapii psihologice și psihoterapeutice. Un punct foarte important și accesibil va fi crearea de resurse pe tema siguranței online și a celei domestice pentru a identifica pericolele și semnele diferitelor forme de violență și abuz, poate chiar un site web sau o aplicație pe care să o folosească ușor elevii, părinții și profesorii.

În același timp, consider că și autoritățile locale vor avea un rol esențial în rezolvarea acestor probleme. Ele sunt cele care știu câți copii au părinții plecați la muncă în străinătate, câți copii au probleme acasă, din ce familii provin și cum pot fi ajutați. Tot autoritățile locale vor avea și resurse financiare prin PNRR și vor putea dezvolta programe utile copiilor și școlii.

  Vasile Cîtea - declarație politică: Nu este suficient!;

Domnul Vasile Cîtea:

"Nu este suficient!"

Documentul integral al Planului Național de Redresare și Reziliență a fost făcut public. Conform acestuia, România ar primi 14,248 miliarde sub formă de grant și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuturi, pentru un total de 29,2 miliarde euro.

PNRR reprezintă un pachet de investiții publice și reforme propuse în baza Recomandărilor Specifice de Țară 2019-2020. Aceste reforme și proiecte de investiții publice trebuie puse în aplicare până în 2026. Recomandarea Comisiei Europene a fost aceea de a oferi acces la informații, din acest plan, reprezentanților statului român, inclusiv parlamentarilor, stimați guvernanți!

Regula stabilită prin propunerea de Regulament este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. Plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026.

PNRR are la bază 6 piloni principali - Tranziția spre o economie verde; Transformarea digitală; Creșterea economică inteligentă, sustenabilă și incluzivă; Coeziunea socială și teritorială; Sănătate și reziliență instituțională; Copii, tineri, educație și competențe.

Noi, Partidul Social Democrat, solicităm Guvernului să facă publice criteriile care au permis ca doar o singură firmă particulară să fie beneficiara a sute de milioane de euro din fondurile PNRR alocate capitolului energie.

Aproape 600 de milioane de euro din PNRR, bani fără licitație, respectiv o treime din fondurile alocate capitolului Energie, sunt dați cu dedicație de Guvernul premierului PNL către sponsorul PNL din campania electorală pentru alegerile locale din septembrie 2020.

Până în ultimul moment, Planul Național de Redresare și Reziliență a rămas un adevărat mister pentru toți românii, realizându-se într-o secretomanie ieșită din comun.

PNRR reprezintă un document strategic pentru România și pentru români. Nu este planul partidelor politice, este planul României. Angajamentele făcute prin PNRR vor afecta poporul, nu Guvernul.

Orice măsură pe care o angajați și care va viza tăieri de venituri, plafonarea pensiilor, majorări de taxe și impozite sau orice altă măsură de acest fel, va pune o presiune și mai mare asupra românilor.

  Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declarație politică privind Dovezile unei bune guvernări;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Dovezile unei bune guvernări"

Supuși constant criticilor nefondate, acuzațiilor făcute exclusiv în temeiul obiectivelor politice, coaliția de guvernare a avut de luat decizii dificile, decizii care să le redea cetățenilor români speranța că situația curentă nu este definitivă. Nu doar eu consider că putem afirma în momentul de față că am implementat o strategie eficientă de combatere a crizei sanitare, ci putem face acest lucru dacă analizăm lucruri concrete - scăderea ratei de incidență, testarea cu succes a Certificatului Verde european în România, precum și finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

În ultimele săptămâni am avut o incidență cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 de sub 1,5 la mie, cu aproximativ 250 de cazuri noi pe zi. Realitatea epidemiologică a făcut posibilă adoptarea treptată a măsurilor de relaxare promise cetățenilor. Școlile s-au redeschis, evenimentele private vor fi din nou posibile, alături de competiții sportive și adunări culturale. Societatea își revine, păstrând însă sănătatea românilor pe primul plan, întrucât cea mai mare este scăderea presiunii asupra secțiilor ATI. Personalul medical a trecut printr-un an inuman, fiind suprasolicitați de ritmul accelerat pe care l-a avut pandemia. Vaccinarea a constituit modul nostru, al cetățenilor, de a le mulțumi pentru eforturile depuse.

În prezent, avem indicatorii unei imunități colective. Maratonul vaccinării a făcut posibilă atingerea cifrei de aproape 4,3 milioane de persoane imunizate cu cel puțin o doză. În urma aprobării recente a Agenției Europene a Medicamentului pentru folosirea serului BioNTech-Pfizer la copiii cu vârste cuprinse între 12-15 ani, scopul unei normalități complete devine, astfel, fezabil.

Și sectorul turismului și al ospitalității, greu încercat de criza economică, va avea mijloacele necesare pentru a se recupera, Uniunea Europeană oferind un imbold suplimentar prin formarea cadrului legal necesar Certificatului Verde de Vaccinare. Acesta a fost testat cu succes în cursul săptămânii trecute în România. Începând cu luna iulie, libera circulație atât între granițele UE, cât și ale spațiului Schengen va fi considerabil îmbunătățită. Persoanele vaccinate, care au trecut prin boală sau care au un test negativ, vor putea circula fără emoții cu ajutorul pașaportului COVID.

În final, instrumentul care va asigura durabilitatea perioadei optimiste prin care trece România este Planul Național de Redresare și Reziliență, trimis la Bruxelles pentru aprobare. Executivul României și-a luat angajamentul față de Comisia Europeană nu doar de a repara practicile corupte care au fost promovate în trecut la nivelul guvernării, dar și de a implementa reforme durabile. Este vorba mai exact de 29,2 miliarde de euro care vor fi accesați de țara noastră până în 2023. Proiectele finanțate trebuie finalizate până în 2026. Conform actualei variante a PNRR, rețeaua de transporturi ar putea beneficia de 7,6 miliarde de euro, reformele fiscale și ale sistemului de pensii de 682 milioane de euro, iar împădurirea și protejarea biodiversității de 1,3 miliarde de euro.

Cifrele ne indică consolidarea unui progres real. Datorită eforturilor depuse, până în 2026 vom putea avea o Românie educată, reformată, normală!

  Romulus-Marius Damian - declarație politică cu referire la Ziua Copilului;

Domnul Romulus-Marius Damian:

"Ziua Copilului"

România sărbătorește Ziua Copilului pe data de 1 iunie și aș dori să profit de această ocazie să urez tuturor copiilor un călduros la mulți ani!

Un citat celebru din Dostoievski spune așa: "Dacă vrei să vezi Raiul pe Pământ, privește în ochii unui copil."

Anul acesta am avut plăcerea și onoarea de a sărbători această zi specială la Oțelul Roșu, la invitația primarului Luca Mălăiescu, unde a fost organizat un eveniment ce a încântat sutele de copii cărășeni prezenți acolo, cu spectacol de teatru, filme pentru copii, cadouri și multă voie bună.

Este de datoria noastră, a tuturor, să facem tot ce ne stă în putință pentru protejarea copiilor. Ziua copilului nu este doar un motiv de sărbătoare, ci trebuie privită ca o ocazie în care să facem cunoscute problemele cu care se confruntă copiii și să luăm măsuri pentru a combate abuzul, exploatarea și discriminarea copiilor de pretutindeni.

În calitate de membru al Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, una dintre principalele mele preocupări o constituie accesul copiilor la educație. Copiii din România se confruntă cu lipsa accesului la tehnologie, la echipamente și la Internet, cu sărăcia din mediul rural și nu numai, cu lipsa accesului la cabinete medicale în școli și, având în vedere acest an pandemic în care școala a fost mai mult închisă, aș putea spune chiar cu lipsa accesului la educație. Este de datoria Guvernului României să ia toate măsurile necesare pentru ca elevii să participe fizic la școală, în condiții de siguranță.

Viitorul României depinde de protejarea și educația copiilor noștri.

La mulți ani tuturor copiilor!

  Cristina-Elena Dinu - declarație politică: Planul Național de Redresare și Reziliență, pușculița PNL sau bani pentru toți românii?;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Planul Național de Redresare și Reziliență, pușculița PNL sau bani pentru toți românii?"

Bătălia pentru conducerea Partidului Național Liberal are consecințe nefaste pentru toți românii, fiind transferată în mod anacronic din plan politic în plan guvernamental. Este tot mai vizibil că Planul Național de Redresare și Reziliență, PNRR, a devenit arma premierului pentru atacarea președinției PNL, acesta fiind, de altfel, și motivul pentru care s-a eschivat în a prezenta documentul în fața Parlamentului.

Banii pe care România trebuie să-i primească prin PNRR au devenit moneda de schimb pe care Cîțu o oferă pentru șefia PNL, prin atragerea unor nume grele din partid, care să-i asigure succesul la viitorul congres de alegeri al partidului.

Retorica populistă a prim-ministrului, dominată de replici precum "Nu sunt bani", "Trebuie concediați bugetarii", "Sistemul de pensii nu e sustenabil", "Trebuie să creștem vârsta de pensionare", nu mai este valabilă însă atunci când trebuie mulțumite județele care îl vor sprijini pentru a câștiga șefia PNL.

Interesant este că, deși PNRR este viabil și va fi aplicat, așa cum susțin exponenții "guvernului meu", acesta nu cuprinde respectarea legilor propuse de PSD și votate în Parlament, chiar și de către liberali, respectiv creșterea pensiilor și a salariilor, precum și a alocațiilor copiilor.

În consecință, vom asista doar la satisfacerea unor mize politice ale liberalilor care-l susțin pe Florin Cîțu. Vom avea județele conduse de PNL net favorizate la împărțirea banilor, în timp ce județele cu conducere PSD vor fi discriminate, așa cum deja s-a întâmplat în acest an, la distribuirea bugetară defalcată pe localități.

Aceste acțiuni cinice și clientelare ale conducerii Guvernului... României (?!) vor avea repercusiuni dramatice tot pentru oameni. Cîțu va vedea toată țara în campania electorală internă de partid, dar, ca și până acum, nu cunoaște realitățile din adevărata Românie, cea în care nu este apă și canalizare, cea cu depopulare severă și cu lipsa unor servicii publice minime pentru populație.

Rezultatul acestei politici lamentabile de partid și clan va fi dezastruos, prin accentuarea decalajelor dintre zonele țării, precum și dintre mediul rural și cel urban. Regiuni întregi din România vor fi în continuare condamnate la subdezvoltare, deoarece Guvernul dreptei pompează bani tot în cele mai dezvoltate areale, prin aprobarea proiectului fantasmagoric al metroului de la Cluj-Napoca, de exemplu. În acest timp, proiectele președinților Consiliilor Județene, care nu contează pentru lupta internă din PNL, sunt respinse din start. Injust, imoral, inacceptabil!

Domnule prim ministru, banii europeni sunt pentru toată România, pentru toți românii, nu vom admite să fie folosiți ca pușculițe de partid!

În concluzie, PSD va denunța modul discriminatoriu al PNL de a exercita actul guvernării la Comisia Europeană, astfel încât PNRR să nu fie transformat într-o afacere oneroasă de partid.

  Dragoș Gabriel Zisopol - declarație politică având ca subiect Adopția sau «Copiii născuți din inimă»;

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

"Adopția sau «Copiii născuți din inimă»"

Instituită prin Legea nr. 21/2014, Ziua Națională pentru Adopție este marcată în fiecare an, la 2 iunie, și nu întâmplător această sărbătoare urmează în calendar celei internaționale a copilului și a părinților.

Prin Ordonanța de Urgență nr. 11 din anul 2014, a fost desființat Oficiul Român pentru Adopții și s-a înființat Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, ANPDCA, care i-a preluat atribuțiile.

În 2019, prin Hotărârea Guvernului nr. 1002/2019, a fost înființată Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, ANDPDCA, prin preluarea activităților și atribuțiilor de la Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, ANPD, și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopție.

Legislația în vigoare prevede că persoana/familia care dorește să adopte trebuie să fie atestată ca persoană/familie adoptatoare, atestatul obținându-se în urma parcurgerii unui proces de evaluare și de pregătire de către persoana/familia solicitantă.

Necesitatea modificării și completării actualei legi care reglementează procedura s-a impus în condițiile în care atât specialiștii, cât și familiile adoptatoare au continuat să semnaleze o serie de aspecte care, în opinia acestora, îngreunau procesul de adopție sau erau de natură să descurajeze inițierea acestuia de către cei interesați.

Pentru simplificarea procedurii de adopție, Parlamentul României a modificat și completat Legea nr. 268/2020.

Principalele elemente de noutate, care vizează situația familiilor adoptatoare și situația copilului pentru care urmează să fie deschisă procedura de adopție, sunt:

  • Prelungirea valabilității atestatului de adoptator sau familie adoptatoare de la doi la cinci ani;
  • Eliminarea din procedura de adopție a identificării rudelor de până la gradul al IV-lea în cazurile în care planul individualizat de protecție a copilului are ca finalitate adopția; rudele vor fi căutate o singură dată și doar până la gradul al treilea, scurtându-se, astfel, perioadele în care copiii rămân blocați în sistemul de protecție;
  • Vor putea fi adoptați și copiii cu vârsta cuprinsă între 14 ani și 18 ani;
  • Adoptatorul sau familia adoptatoare beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă în cuantum de 1.500 de lei pe an, destinată asigurării unor servicii de recuperare/reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură, a căror necesitate a fost stabilită ca urmare a recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social;
  • Cuantumul indemnizației lunare este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de încredințare în vederea adopției; cuantumul indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 3,4 la valoarea Indicatorului Social de Referință, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei;
  • Introducerea, pe lângă rudele copilului din cadrul familiei extinse și a persoanelor alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, în categoria familiilor/persoanelor care au prioritate la adopție și a celor care au adoptat frați ai copilului sau care se află în procedură de adopție cu un frate/frați al/ai acestuia, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

Conform ANDPDCA, la 30 iunie 2020 erau protejați în sistemul de protecție specială, 49.765 de copii. Dintre aceștia, 12.175 erau îngrijiți în familia extinsă (rude), iar 37.590 erau îngrijiți în familii substitut (familii/persoane/asistenți maternali) și în instituții.

La aceeași dată se aflau înregistrate în evidența Registrului Național de Adopții, RNA, 2.609 persoane/familii atestate în cadrul procedurii adopției interne și 55 de persoane/familii atestate în cadrul procedurii adopției internaționale.

În anul 2019 au fost adoptați 1.286 de copii, dintre care 1.264 de copii au fost adoptați național și 22 de copii au fost adoptați internațional.

Conform datelor aflate în evidența Registrului Național de Adopții, în anul 2020, până la finele lunii septembrie au fost adoptați 744 de copii, dintre care 729 de copii au fost adoptați național și 15 copii au fost adoptați internațional, cifrele fiind puternic influențate de pandemia de COVID-19 și suspendarea activităților instanțelor.

În contextul menționat, Uniunea Elenă din România se alătură instituțiilor publice, ONG-urilor și tuturor celor care promovează importanța adopției în țara noastră și sprijină desfășurarea procesului sub coordonarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

  Dumitru Rujan - critici aduse Partidului Social Democrat privind intenția acestuia de a depune o moțiune de cenzură;

Domnul Dumitru Rujan:

Cu regret constat că, deși ar trebui să ne concentrăm pe ce putem face pentru ca proiectele de investiții să fie puse în aplicare în viitorul apropiat, unii dintre noi am ales să facem jocuri politicianiste, fără să luăm în calcul interesul țării.

Colegii social democrați anunță că vor depune pe 14 iunie o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, pentru eșecul în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Este greu de înțeles de ce vorbiți despre eșec.

Comisia Europeană, prin vocea președintelui Ursula von der Leyen, a anunțat următoarele - "Am primit Planul de Redresare și Reziliență al României. Acesta include reforme și investiții pentru a sprijini tranziția ecologică și digitală, creșterea inteligentă, sănătatea și reziliența și politici pentru următoarea generație. #NexGenerationEU va contribui la construirea unui viitor mai ecologic și mai durabil în România."

Așa că, nu putem vorbi despre un eșec. Planul Național de Redresare și Reziliență, prin inițiativele propuse, atinge toate cele 7 sectoare emblematice ale politicilor UE.

În următoarea perioadă, Comisia Europeană va evalua Planul României în baza celor 11 criterii stabilite de Regulament. Așa că, nu înțeleg de ce unii dintre voi alegeți să acționați politicianist, pentru că asta va arăta că nu putem fi de acord că țara noastră are nevoie de aceste fonduri pentru a face investiții, pentru a dezvolta!

Cred că ne dorim cu toții aceasta, pentru că de aceea am ales să ne prezentăm în fața cetățenilor să le cerem votul, pentru că avem soluții, pentru că vrem să dezvoltăm.

În anii următori, în țară vor intra aproape 80 de miliarde de euro, aproximativ 50 de miliarde din fonduri europene clasice și aproape 30 de miliarde prin PNRR. Guvernul condus de prim-ministrul PNL, Florin Cîțu, a demarat deja cel mai amplu program de investiții din istoria României. Cum putem discuta despre austeritate, când în economie intră bani, când veniturile cresc, când economia a avut în ultimele două trimestre cea mai mare creștere din Uniunea Europeană?

Nu putem vorbi despre austeritate! Așa că, manipulările nu ar trebui să fie în codul unora de conduită sau în planul de acțiune.

Stimați colegi, haideți să dăm dovadă de responsabilitate și să arătăm că suntem politicieni, nu politruci!

  Angelica Fădor - declarație politică: Din grijă pentru copii!;

Doamna Angelica Fădor:

"Din grijă pentru copii!"

Pandemia de COVID-19 a afectat serios viața copiilor, mulți dintre aceștia confruntându-se în toată această perioadă cu anxietate, anxietate școlară, tulburări de comportament, depresie și izolare.

Un raport UNICEF arată că a crescut numărul copiilor înfometați, abuzați, afectați de anxietate, care trăiesc în sărăcie ori sunt forțați să se căsătorească, iar în același timp a scăzut accesul lor la educație, socializare, sănătate, nutriție și protecție.

În condițiile în care nu s-au mai dus la școală, nu au mai participat la diferite evenimente, iar întâlnirile cu prietenii au fost rare, copiii au avut nevoie, poate mai mult ca oricând, de persoane care să le fie aproape, au avut nevoie să se simtă înțeleși, ajutați și protejați.

La începutul acestei săptămâni, Guvernul României a lansat lucrările dedicate Programului Național de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 - "Din grijă pentru copii", primul program de această amploare, dedicat exclusiv bunăstării copiilor din România.

Scopul acestui Program este să ofere soluții în plan psiho-emoțional, dar și în raport cu riscurile de siguranță online și violența domestică.

Câteva dintre măsurile guvernamentale propuse prin acest Program se referă la introducerea tematicii "managementul emoțiilor și inteligență emoțională" în școli, formarea profesorilor, elaborarea unor ghiduri de intervenție adaptate contextului pandemic, crearea de resurse pe tema siguranței online și domestice, pentru a identifica pericolele și semnele diferitelor forme de violență și abuz, planuri aplicate de acțiune pentru raportarea și asistarea cazurilor identificate de abuz și violență împotriva copiilor, precum și crearea unei platforme de resurse online pentru părinți, copii și profesori.

"Din grijă pentru copii" se ocupă de problemele emoționale ale copiilor, oferă ajutor și soluții.

Campania de vaccinare continuă și are multe acțiuni dedicate adolescenților, pentru a trece cu bine de pandemia COVID-19.

Din grijă pentru copii, trebuie să luăm cele mai bune decizii acum, sănătatea fizică și emoțională a copiilor și a tinerilor trebuie să constituie o prioritate imediată, pentru a nu risca să vorbim despre o întreagă generație traumatizată, pierdută, după această pandemie.

  Florin-Claudiu Roman - declarație politică cu titlul România inaugurează Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"România inaugurează Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență"

Statutul României pe scena internațională se consolidează pe zi ce trece. De la debutul pandemiei, România a organizat Summit-ul București 9, având onoarea de a-l avea ca participant pe președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și o importantă trilaterală de securitate cu Polonia și Turcia, la care au fost invitate Georgia și Ucraina. De asemenea, țara noastră este gazda unor importante exerciții militare NATO și SUA, precum sunt Defender Europe 21 și Steadfast 21.

În plus, pe 31 mai 2021, ministrul afacerilor externe, domnul Bogdan Aurescu, a inaugurat sediul Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), eveniment la care au participat președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič.

Centrul E-ARC, condus de diplomatul de carieră Adrian-Cristian Bratu, va elabora strategii de răspuns și contracarare a riscurilor și amenințărilor pentru securitatea națională.

Centrul este gândit să funcționeze ca un hub de expertiză în domeniul rezilienței, care poate fi folosit inclusiv în sprijinul statelor membre NATO și UE, respectiv al celor partenere. De asemenea, E-ARC va colabora cu sectorul privat, mediul academic, instituții de cercetare internaționale și societatea civilă, pentru a facilita dezvoltarea unei abordări privind reziliența la nivelul societății. E-ARC va asigura o platformă pentru discuții strategice, instruire și exerciții, dezvoltare de concepte, precum și furnizarea de lecții învățate și va permite dezvoltarea de diferite programe și inițiative în domeniul rezilienței pe următorii trei piloni:

  • Combaterea/reducerea riscurilor prin anticipare și adaptare;
  • Dezvoltarea de instrumente analitice și bune practici;
  • Cooperare practică în domeniul educației, instruirii și exerciții comune.

În perioada imediat următoare, în cadrul E-ARC vor funcționa o serie de grupuri de lucru complexe, care se vor concentra pe următoarele teme: reziliența societală; reziliența în domeniul tehnologiilor emergente și disruptive; reziliența sistemelor de comunicații și a noilor ecosisteme tehnologice; reziliența la crize și urgențe complexe; reziliența asigurării continuității guvernării și a serviciilor esențiale; reziliența infrastructurii de transporturi; reziliența statelor din vecinătatea NATO și UE la influențele antioccidentale ale actorilor statali și nonstatali.

Pentru înființarea și operaționalizarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, a fost constituit un grup de lucru interinstituțional coordonat de MAE, cu participarea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Secretariatului General al Guvernului și Serviciului de Telecomunicații Speciale. Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea MAE, fiind creat prin O.U.G. nr. 212/2020. Organizarea și funcționarea Centrului sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 565/19.05.2021.

Sub administrația Partidului Național Liberal, România dovedește constant că este un partener serios și preocupat de îndeplinirea angajamentelor asumate, precum și de dezvoltarea alianțelor la care este parte.

Apărarea libertății, drepturilor fundamentale ale omului și a statului de drept reprezintă pilonii după care se ghidează politica noastră externă.

Noi, liberalii, garantăm că nu ne vom abate niciun moment de la susținerea acestor valori esențiale pentru o țară democratică.

  Gabriel Plăiașu - declarație politică intitulată Născut într-un an cu semnificație istorică, Ion C. Brătianu a scris istorie;

Domnul Gabriel Plăiașu:

"Născut într-un an cu semnificație istorică, Ion C. Brătianu a scris istorie"

Născut în data de 2 iunie 1821, Ion C. Brătianu va fi rânduit să făurească un capitol important de istorie, rămânând în conștiința generației care-i va urma ca puternică personalitatea politică de numele căreia se leagă modernizarea țării. S-a născut în anul Revoluției lui Tudor Vladimirescu, semnul revoluției fiind cel care marchează viața politică a lui Brătianu, un nume al cărui puternic ecou se va face auzit și respectat peste veacuri.

Un alt an zbuciumat al istoriei - și vorbim aici despre Revoluția din 1848 - îl găsește pe Brătianu gata să se implice, fiind cunoscut și recunoscut pentru curajul și destoinicia cu care a slujit interesele mișcării revoluționare. După ce oștirea otomană a pătruns în București, Brătianu avea să cunoască o lungă perioadă gustul amar al exilului, fiind obligat să trăiască aproape un deceniu departe de țară. Distanța de granițele patriei nu avea să însemne pentru el îndepărtarea de idealuri, resemnarea sau înstrăinarea. De altfel, în 1857, întors în Țara Românească, Ion C. Brătianu se află printre fruntașii eteriști.

Ceva mai târziu, în anul 1859, ca membru al Adunării Elective, personalitatea pe care o evocăm astăzi a fost printre artizanii alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și al Țării Românești, act prin care se realiza un prim și decisiv pas în făurirea Marii Uniri a românilor care aveau să-și vadă întreagă țara, în anul 1918. Susținător al proceselor de reformă, Ion C. Brătianu trece în rândul adversarilor domnitorului Alexandru Ioan Cuza, odată cu instituirea dictaturii de către acesta.

A continuat să se implice în destinele țării și a contribuit la aducerea Principelui Carol I, ca domnitor al României. În 1876, Brătianu a ajuns prim-ministru al României, funcție pe care a deținut-o, cu scurte întreruperi, timp de 12 ani. Datorită profilului său de om politic puternic și autorității pe care o câștigase în urma faptelor sale, avea să fie supranumit Vizirul.

Pentru că a fost un om care a știut clipă de clipă care este drumul pe care țara trebuie să-l urmeze, Ion C. Brătianu avea să fie promotor al unui alt moment important, consemnat în paginile de istorie - anul 1881, instituirea regatului. După cei 12 ani de guvernare, a intrat în opoziție. Trei ani mai târziu, Ion C. Brătianu a încetat din viață, lăsând în urmă regrete și în rândul celor care nu i-au împărtășit părerile și viziunea politică.

Mihail Kogălniceanu, adversar politic al celui care pășise în veșnicie, avea să consemneze: "Oamenii zilei, mari sau mici, pot fi ingrați cu dânsul, istoria însă, istoria nepărtinitoare, ea care purcede prin mintea și inima națiunii întregi, va păstra cu litere de aur amintirea celui care și-a pus numele în fruntea tuturor marilor fapte naționale și politice ale renașterii României." Iar Regele Carol avea să spună: "Am pierdut pe cel mai bun amic ce aveam!"

Ion C. Brătianu a lăsat țării, pe lângă actele și faptele sale, așezate la temelia României moderne, și o generație de oameni politici marcanți, care vor duce mai departe, cu demnitate, numele Brătianu, un nume care obligă la onoare și dedicare totală față de patrie.

Lucrările istorice care fac referire la perioada pe care Ion C. Brătianu și-a pus puternica amprentă sau care vorbesc direct despre omul politic admirat, temut și respectat chiar și de adversarii săi politici, consemnează, de bună seamă, și datele drumului politic parcurs de personalitatea de care este și va fi legat, peste timp, Partidul Național Liberal. Aceste date biografice pot fi consultate de toți cei care vor să știe mai multe despre una dintre personalitățile importante ale României moderne, om politic marcant, despre care, într-un moment întunecat al istoriei noastre, s-a vorbit doar în șoaptă sau nu s-a vorbit deloc. Mai cu seamă, tânăra generație trebuie să-i cunoască pe cei care au contribuit la reformarea țării, fără să uităm că vorbim, în acest context, despre o epocă în care România, aflată la răscrucea intereselor marilor puteri, își căuta drumul.

Dar este și o datorie față de noi înșine și față de înaintași, să ne cunoaștem istoria și să-i prețuim pe cei care au contribuit la construcția țării, cu determinare, viziune și curaj. Portretul lui Ion C. Brătianu, omul a cărui biografie se confundă cu constituirea statului național român, nu poate lipsi din galeria personalităților istoriei românești și universale, cuvenindu-i-se deplina recunoaștere și un loc de seamă în conștiința națiunii.

  Grațiela Leocadia Gavrilescu - declarație politică intitulată Stop abuzului de putere!;

Doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu:

"Stop abuzului de putere!"

Sunt valori de care, cu niciun preț, cu atât mai mult cu unul politic, nu ar trebui să ne atingem vreodată!

Și cred că sunteți de acord cu mine că una dintre acestea sunt seniorii noștri, cărora le datorăm, dacă este vorba despre părinții noștri, viața, iar dacă despre profesori și învățători este vorba, le datorăm lumina cărții!

Și tot astfel, mergând din aproape în aproape, putem ajunge la blocul în care locuim, strada pe care mergem, stâlpul de care este prins cablul care ne aduce energia electrică, adică, aproape tot, inclusiv independența acestei țări, pe care unii par să o fi scos la mezat!

Și, da, am uitat esențialul - tot lor, seniorilor, le datorăm cei șapte ani de acasă, petrecuți sub semnul respectului, credinței în Dumnezeu și omeniei! Acești oameni, câți mai sunt "pe pământ, nu în gând", nu vor mai trăi o veșnicie! Este un privilegiu neprețuit de a-i avea alături și o datorie de onoare de a-i trata cu respect, cu grijă și dragoste.

Dar ce vedem în loc de aceasta? Un abuz generalizat, ridicat la nivel de politică de stat de acest guvern lipsit de empatie, de respect și pricepere în gestionarea resurselor și stabilirea priorităților!

Pensiile bătrânilor noștri au ajuns subiect-sperietoare la știrile de seară. Vârsta de pensionare și înghețarea pensiilor românilor sunt arginții cu care negociatorii USR își cumpără, la Bruxelles, favoruri de miliarde pentru firmele de consultanță abonate la avantaje.

V-ați gândit, măcar o secundă, ce efecte pot avea vorbele pe care le aruncați, la întâmplare, asupra acestor oameni, cu inimile slăbite de anii care s-au rostogolit, mereu dureros, peste ei?

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în articolul 25, recunoaște și respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o viață demnă și independentă și de a participa la viața socială și culturală.

Organizația Mondială a Sănătății, OMS, include, în definirea formelor de violență asupra bătrânilor, "amenințarea sau utilizarea intenționată a forței fizice sau a puterii (...) care antrenează un risc crescut de a produce un traumatism, un deces, o daună psihologică, o dezvoltare anormală sau o privațiune".

Vă folosiți puterea abuziv! Îi traumatizați, fără regret, pe actualii pensionari ai acestei țări, în fiecare zi, cu câte o nouă spaimă, le induceți teama zilei de mâine și celor din generațiile următoare care își pregătesc dosarul de pensie sub semnul fricii și incertitudinii! Cu ce drept? Cu ce inimă?

Opriți-vă!

Rezumați-vă afacerile, și interesele, și lupta la cei de o seamă cu voi!

  Gianina Șerban - declarație politică intitulată Copiii reprezintă viitorul, iar noi trebuie să avem grijă de viitor!;

Doamna Gianina Șerban:

"Copiii reprezintă viitorul, iar noi trebuie să avem grijă de viitor!"

Pe 1 iunie am sărbătorit cu toții Ziua Copilului, fie că suntem părinți sau nu. Aș vrea să le transmit din nou tuturor un sincer la mulți ani, sănătate, pentru că de asta au nevoie în primul rând, și le doresc doar bucurii întreaga viață!

Destinele copiilor ne privesc pe toți, pentru că ei înseamnă viitorul, al lor, al nostru, al întregii țări. Aș vrea ca drumul lor în viață să fie unul cât mai ușor, fără greutăți, fără suferințe, dar, din păcate, sunt conștientă ca și dumneavoastră că drumul pavat doar cu intenții bune nu este îndeajuns pentru a avea un viitor așa cum ne dorim. Trebuie să acționăm cu adevărat, doar declarațiile politice nu ajută pe nimeni.

Pentru a le asigura copiilor de azi o perspectivă, trebuie pusă educația pe primul plan, începând de la stagiul preșcolar până la înalte studii, fără a mai bloca procesul educațional, așa cum a fost în ultimul an.

Prioritatea Guvernului trebuie să fie asigurarea calității în învățământ, prin punerea tuturor mijloacelor și a cât mai multor fonduri pentru dotarea unităților de învățământ cu laboratoare, aparatură de calitate și ultimă tehnologie, în concordanță cu epoca vitezei în care trăim.

Un alt instrument care îi poate proteja pe copii, apărându-le drepturile, este Tribunalul pentru Minori și Familie, precum cel de la Brașov, înființat în 2004 ca proiect-pilot, însă cu rezultate foarte bune în cauzele civile și penale în care sunt implicați minori. Acest proiect pilot ar fi trebuit să devină o realitate în toate județele României, devenind o necesitate prin acordarea de atenție sporită proceselor ce privesc drepturile și protecția copiilor.

Nu în ultimul rând, în drumul lor în viață, copiii trebuie sprijiniți și pe plan financiar. Programele existente pentru sprijinirea copiilor în procesul de dezvoltare, de la cei cu dificultăți financiare grave până la cei cu capacități extraordinare, trebuie să asigure tuturor aceeași atenție, indiferent de mediul din care provin.

Siguranța copiilor este o altă latură căreia trebuie să-i acordăm o importanță pe măsura vremurilor, iar în această direcție aș propune înființarea în cadrul inspectoratelor de poliție a unui departament dedicat prevenției împotriva abuzurilor asupra copiilor, de protecție și consiliere psihologică a victimelor. Un bun psiholog-polițist poate preveni atât părăsirea sânului familiei de către copii, cât și educarea copilului, pentru ca acesta să se ferească de agresori sau de diverse tentații care există zi de zi și, de asemenea, poate oferi sprijin celor care s-au confruntat cu abuzuri.

Însă pentru a eficientiza activitatea polițiștilor, mai trebuie avut în vedere un aspect extrem de important, care trebuie să pună siguranța copiilor, a noastră, a tuturor, pe primul loc, și anume, depolitizarea numirilor în funcții a șefilor structurilor MAI, de la șeful Poliției Române până la șefii de posturi comunale. Numirile politice nu aduc profesionalism în desfășurarea activității, ci delăsare, chiar de multe ori dezinteres total față de situațiile apărute în teritoriu. Această depolitizare trebuie aplicată în toate domeniile, nu doar în structurile MAI, doar așa vom avea eficiență cu adevărat în ceea ce înseamnă punerea românilor dinaintea intereselor politice.

Sunt sigură că veți acorda atenția cuvenită aspectelor menționate și vă asigur de conlucrare, pentru a asigura acest viitor copiilor, pentru că știu cu siguranță că în fiecare dintre noi e un copil care astăzi le dorește binele și celor din jur!

  Georgeta-Carmen Holban - declarație politică având ca temă Campania de vaccinare, un eșec zdrobitor al Guvernului dreptei;

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

"Campania de vaccinare, un eșec zdrobitor al Guvernului dreptei"

Campania de promovare a vaccinării este un eșec total al Guvernului, care nu a reușit să își îndeplinească obiectivul declarat de minimum cinci milioane de români imunizați până în data de 1 iunie.

Angajamentele pline de triumf și emfază ale responsabililor de vaccinarea românilor sunt lovite de nulitate, trista realitate fiind aceea că Executivul Cîțu a trimis România pe penultimul loc în Uniunea Europeană, la acest capitol. Oricât s-ar strădui, Guvernul dreptei incapabile nu își poate depăși condiția mediocrității, consecință a politicii de cadre defectuoase a liberalilor și aliaților săi, bazată pe satisfacerea propriilor interese și grupurilor de susținere.

Au aruncat oamenilor praf în ochi, cu promisiunea că vor intensifica imunizarea în mediul rural, dar nici până acum nu au emis un program coerent care să stimuleze medicii de familie să se implice în campania de vaccinare. De asemenea, nu au inițiat un plan coerent de furnizare și distribuție a dozelor la nivelul primarilor din mediul rural. Totul este doar imagine și dispreț. În schimb, au ordonat miniștrilor să "dea bine" la televizor în cadrul unor maratoane de vaccinare în marile orașe, dar au uitat că este mult mai important să organizeze caravane la sate, acolo unde sunt cu adevărat necesare, pe fondul lipsei asistenței medicale primare, precum și a posibilităților limitate de deplasare ale persoanelor în vârstă și ale celor cu venituri reduse.

Una dintre consecințele noii campanii a Guvernului, de promovare a vaccinării, este diminuarea numărului zilnic al persoanelor vaccinate, ajuns pentru prima dată la cel mai scăzut nivel, sub 20.000. Acesta este rezultatul difuzării spoturilor de promovare lamentabile cu anumiți miniștri, nu doar lipsiți de credibilitate, ci și dovediți că au încălcat în mod repetat regulile în pandemie! Nu trebuie să mai mire pe nimeni că noua campanie de încurajare a vaccinării nu insuflă încredere, ba chiar îi descurajează pe oameni să se mai imunizeze anticovid.

Spoturile cu Bode, Gheorghiu și Turcan în rol de actori principali sunt pline de erori elementare de comunicare, nu doar socială, ci și politică, și nu au nicio legătură cu întrebările pe care românii și le pun înainte de a decide dacă se vaccinează sau nu. Guvernul a promovat vaccinarea parcă doar pentru a promova imaginea PNL, a premierului și a miniștrilor.

În timp ce Executivul a distrus credibilitatea vaccinării, în alte state aceste campanii sunt extrem de profesioniste, cu accent pe componentele emoționale și pe clarificarea întrebărilor legate de utilitatea vaccinurilor.

Guvernarea este haotică, dezordonată, "după ureche". Nu există predictibilitate, strategie, respect pentru români. Au mizat greșit pe dorința românilor de a se vaccina și au pierdut.

  Ioan Balan - declarație politică cu titlul Coeziunea economică și socială ar trebui să fie mai prezentă în programele naționale de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile, atâta vreme cât avem cele mai sărace regiuni din UE!;

Domnul Ioan Balan:

"Coeziunea economică și socială ar trebui să fie mai prezentă în programele naționale de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile, atâta vreme cât avem cele mai sărace regiuni din UE!"

Coeziunea economică, socială și teritorială este prevăzută expres de articolul nr.174 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Pentru a înțelege ce înseamnă acest obiectiv, vă citez: "În scopul promovării unei dezvoltări armonioase a întregii Uniunii, aceasta își dezvoltă și desfășoară acțiunea care conduce la consolidarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale. Uniunea urmărește, în special, reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate. Dintre regiunile avute în vedere, o atenție deosebită se acordă zonelor rurale, zonelor afectate de tranziția industrială, precum și regiunilor afectate de un handicap natural și demografic grav și permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scăzută a populației, precum și regiunile insulare, transfrontaliere și muntoase." Acest principiu nu este doar o lozincă generoasă, ci reprezintă structura de bază a celor mai importante axe de finanțare ale bugetului Uniunii Europene, în scopul reducerii decalajelor din interiorul Uniunii și din interiorul statelor membre. Altfel spus, fondurile europene trebuie să ajute regiunile mai slab dezvoltate să le ajungă din urmă pe cele prospere.

România va avea în acest an o creștere economică puternică, din estimările FMI, de 7% din PIB. Grație politicilor demarate de Guvernul Orban în anul 2020, România se dezvoltă și se modernizează. Din păcate, nu putem trece cu vederea că zonele dezvoltate ale țării precum București-Ilfov, Cluj, Oradea, Sibiu, se dezvoltă și mai puternic, iar regiunile sărace continuă să se mențină în topul european al subdezvoltării. Ne bucurăm că Regiunea București-Ilfov are un PIB mai mare ca cel al Bulgariei, însă ne întristăm că Bucovina sau Oltenia au un PIB/locuitor printre cele mai mici din UE. Este de apreciat faptul că Guvernul a finalizat Planul Național de Redresare și Reziliență și va încheia în viitorul apropiat și Acordul de parteneriat cu UE, pentru a putea utiliza banii europeni aferenți bugetului european 2021-2027.

Așadar, peste 80 de miliarde vor veni în proiecte pentru dezvoltarea României. Cu toate acestea, am auzit destul de timid vorbindu-se despre coeziune, despre dezvoltarea armonioasă a întregii țări. Coeziunea economică și socială înseamnă sprijin mai mult pentru regiunile sărace, unde locurile de muncă sunt puține și neatractive prin nivelul scăzut al salariului. Coeziune înseamnă infrastructură de transporturi, educațională, de sănătate și utilități în toate regiunile țării, nu doar în unele. Dezvoltare armonioasă și eliminarea decalajelor înseamnă că românii nu-și mai părăsesc casele părintești ca să meargă la sute de kilometri distanță sau chiar în afara țării pentru a munci, pentru a studia sau pentru a-și îngriji sănătatea.

Cercul vicios al sărăciei în care a împins PSD întreaga Moldovă poate să fie rupt de un plan de investiții publice și private pe termen scurt și mediu. PIB-ul/locuitor va crește în Moldova, dacă infrastructura de transporturi va începe să prindă contur cât mai repede, dacă întreprinderi medii și mari vor fi stimulate să aducă în Moldova locuri de muncă cu productivitate mare și salarii pe măsură, dacă oamenii vor avea condiții de locuire în satele moldovenești, la fel ca la oraș.

Stă în puterea celor responsabili astăzi de utilizarea fondurilor europene nerambursabile să dirijeze cea mai mare parte a efortului investițional către Moldova. Fără o dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor țării, nu vom putea să ne bucurăm că România este unul dintre miracolele economice și sociale din Uniunea Europeană. Câtă vreme în țara noastră unii români trăiesc bine, iar alții nu, nu ne vom putea mândri că suntem un stat puternic în Uniunea Europeană.

  Bogdan-Gruia Ivan - declarație politică: Zero euro pentru tineri, în Planul Național de Redresare și Reziliență!;

Domnul Bogdan-Gruia Ivan:

"Zero euro pentru tineri, în Planul Național de Redresare și Reziliență!"

Zero euro pentru tineri, în PNRR! Parcă e tras la indigo planul prin care Guvernul Boc, alături de Băsescu, a găsit de cuviință să taie de-a valma salarii, pensii și alocații, pentru a trece peste criza economică. Prin acest PNRR al guvernării Cîțu, românii vor fi lipsiți din nou de creștere economică - pensii, salarii și alocații pentru copii, timp de 5 ani, ani în care costul pentru un trai decent va fi tot mai mare!

Veniturile vor rămâne aceleași, impozitele vor fi mărite, iar prețul alimentelor și al altor bunuri va crește! Cine va plăti acest cost? Românii cu venituri mici și medii din clasa de mijloc!

Sunt revoltat de ura pe care "Guvernul meu" ne-o arată nouă, tinerilor, cu 0 (zero) euro alocări pentru proiecte de tineret! Conform draft-ului acestui plan, bâlbâit evident și refuzat de două ori până acum de Comisia Europeană, tinerii vor avea șansa să o ia de jos și să rămână tot acolo.

La fel și bunicii noștri vor vedea neputincioși cum mărirea pensiilor este amânată sistematic. Până când? Până se sting!? Oricum, dacă vă iese planul meschin și măriți vârsta de pensionare, oamenii nu vor apuca să își încaseze pensiile pentru care au plătit o viață întreagă!

Un pensionar care a avut salariul mediu, a contribuit la stat cu 565.000 de lei, de-a lungul a 35 de ani de muncă. Ca să își încaseze toți banii cotizați, acesta ar trebui să trăiască 94 de ani, când speranța de viață în România este de 72 de ani. Este furt legalizat, domnilor guvernanți!

PNRR, în această formă de dreapta, vorbește despre digitalizare și protecția mediului, elemente cu care sunt de acord. Dar aceste lucruri nu se pot face cu un popor cu venituri la limita subzistenței. Faci digitalizare fără să iei în calcul zonele neelectrificate sau fără semnal pentru telefonul mobil. Vrei tu, USR, Uniunea Sărăcim România, ca din pensia aia amărâtă mătușa Maria să-și ia telefon de ultimă generație, renunțând la medicamente și pâine?

Cum vrei tu, coaliție, în virtutea PNRR-ului tău, să protejezi mediul prin reducerea emisiilor de carbon? Să-și ia mașini electrice, nu? Din ce bani? Din ajutorul de șomaj? Din alocația copiilor care, oricum, spune domnul Orban, că nu va crește? Din afacerile închise?

Avem oameni în țara asta cu venituri extrem de mici, care supraviețuiesc de pe o zi pe alta și noi încercăm programe-pilot pentru introducerea rețelei de gaze în amestec cu hidrogen? Sau facem doar hârtii și studii de sute de milioane de euro?

Românii au nevoie de proiecte și investiții concrete care să relanseze economia și care să le aducă mai mulți bani în buzunar.

Ce au primit din partea voastră? Bâlbe, scuze și povești! Ați putea mai bine să mergeți la stand-up comedy, unul de plâns, nu de râs!

  Lilian Scripnic - declarație politică: În companiile multinaționale se fură mult mai mult decât la stat?;

Domnul Lilian Scripnic:

"În companiile multinaționale se fură mult mai mult decât la stat?"

Problema comportamentului moral și juridic al corporațiilor multinaționale este una dintre cele mai acute probleme socio-economice ale secolului în care trăim. Peste tot în lume se discută despre această problemă, nu însă și în România, unde orice multinațională funcționează ca un stat în stat.

Un specialist român în recrutare declara zilele trecute că "în companiile multinaționale se fură mult mai mult decât la stat", "că multinaționalele au propriile departamente de anticorupție, deoarece nu au încredere să apeleze la poliție sau procuratură" și că "cel care a fost furat face orice, numai să nu fie informația publică". Mai mult, de la același specialist în recrutare am aflat că "sunt și în guvern dintre cei care au fost dați afară și care nu au ce să mai caute în mediul privat, găsindu-și posturi prin ministere, chiar foarte sus". Asemenea afirmații sunt extrem de îngrijorătoare, dar problemele noastre cu multinaționalele nu se termină aici.

De multe ori, aceste companii foarte mari apelează la tehnici de optimizare fiscală, pentru a ascunde profitul real și a plăti cât mai puțin impozit pe profit, dacă se poate, chiar deloc. Lipsa de transparență a modului în care multinaționalele își plătesc impozitele afectează firmele românești, întreprinderile locale, multe dintre ele IMM-uri, care concurează acasă împotriva unor astfel de companii.

Spre deosebire de multinaționale, firmele românești care duc povara taxelor și impozitelor naționale, plătind 66% din angajații din România, stau la ușă pentru a obține contracte cu statul, plătesc taxe împovărătoare pentru a intra în mall-uri și taxe de raft în supermarketuri.

Vă invit să luăm în discuție, în Parlamentul României, obligativitatea declarării de către multinaționale a veniturilor și profiturilor obținute în țara noastră, în contextul în care în Parlamentul European se discută impunerea acestei reguli în toate statele membre. În același timp, trebuie să generăm legislație și să luăm măsuri concrete de susținere a firmelor românești slăbite economic de pandemie și discriminate în fața multinaționalelor.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

  Silviu Nicu Macovei - declarație politică intitulată Ziua Copilului ar trebui să fie un semnal de trezire!;

Domnul Silviu Nicu Macovei:

"Ziua Copilului ar trebui să fie un semnal de trezire!"

Aproape în fiecare an, de când am fost desemnat de către alegători pentru a le reprezenta interesele în Parlament, am vorbit de 1 iunie despre situația copiilor din țara noastră, nu în termeni elogioși și festivi, fiindcă asta ar trebui să o facem în fiecare zi, nu doar de 1 iunie! Nu, eu am ales de fiecare dată să folosesc acest prilej pentru a trage un semnal de alarmă asupra greutăților prin care trec copiii din România. Nici în acest an nu voi proceda diferit!

În țara noastră încă nu s-au schimbat în bine problemele pe care le semnalam și în ceilalți ani - abandonul școlar, violența în familie, alcoolismul, abandonul chiar și temporar, lipsa reperelor.

Abandonul școlar este la un nivel mult peste media europeană. În ultimii ani a scăzut cu mai puțin de 3%, ceea ce este complet insuficient. La această dată avem o rată de abandon de aproape 9,7%. Problema nu o reprezintă însă doar abandonul școlar, ci și calitatea educației. Din 175.000 de profesori și învățători câți sunt acum în România, peste 4.500 sunt necalificați, iar dintre aceștia, 2.700 sunt în mediul rural, asta dacă tot vorbim despre cum ar trebui să reducem discrepanțele între rural și urban!

Este adevărat și faptul că pandemia de COVID-19 a disturbat și mai mult sistemul românesc de educație. Experții în educație prognozează că, în acest an, din cauza haosului în gestionarea închiderii și deschiderii școlilor, analfabetismul funcțional va crește cu peste 10% față de anul trecut. Acești copii vor deveni adulții care nu vor putea să înțeleagă texte simple, nu vor putea să înțeleagă idei abstracte, practic vor fi niște inadaptați la o societate în continuă transformare. Din cauza carențelor în educație, ei nu vor avea nicio șansă să iasă din sărăcie, căci analfabetismul funcțional, abandonul școlar și sărăcia sunt, din păcate, indisolubil legate.

Dacă tot vorbim despre sărăcie, țin să vă reamintesc faptul că aproape 38% din populația din România se află în categoria de risc crescut de sărăcie. Majoritatea sunt în mediul rural, iar asta aduce cu sine o mulțime de probleme conexe care afectează tot copiii. Într-un studiu al World Vision, s-a constatat că 15% din cei chestionați au declarat că banii nu le ajung nici pentru strictul necesar, iar 46% afirmă că banii abia le ajung de la o lună la alta, în creștere, comparativ cu 38% în 2018! Mai grav este că în mediul rural alocațiile pentru copii reprezintă 94% din sursele de venit ale gospodăriei.

Sărăcia generează grija zilei de mâine, lipsa oricărei perspective, iar alcoolul devine o modalitate de evadare. Alcoolul generează violență fizică și verbală în familie, abandon, abuz, iar cei mai vulnerabili sunt tot copiii.

Luând în considerare aceste aceste realități triste din țara noastră, consider că este de datoria noastră, a politicienilor, de a gândi și a implementa strategii care să aducă îmbunătățiri vizibile în viața copiilor. Personal, sunt adeptul interzicerii folosirii alocațiilor copiilor pentru achiziția de alcool și tutun. Chiar dacă alocațiile reprezintă o sursă importantă de venit, mai ales în mediul rural, acei bani trebuie să ajungă direct și indirect la copii, în interesul lor. De aceea, voi milita pentru o lege care să interzică folosirea alocațiilor pentru cumpărarea de alcool și tutun.

Este poate un mic pas, însă trebuie să ne aplecăm cu seriozitate către politici și măsuri care să aducă măcar o mică îmbunătățire a condiției copiilor din România!

  Ioan Mang - declarație politică: Doamna ministru Turcan trebuie demisă urgent!;

Domnul Ioan Mang:

"Doamna ministru Turcan trebuie demisă urgent!"

Două lucruri grave, prea puțin evidențiate, s-au petrecut recent în România, iar impactul lor poate fi și va fi devastator pentru milioane de români!

În primul rând, mesajul asumat de premierul Cîțu, transmis europarlamentarilor români, de a nu susține instituirea salariului minim european. Repet, Guvernul PNL-USR nu susține salariul minim european! Dreapta politică de la noi a vorbit mereu împotriva măririlor salariale, a vorbit mereu împotriva creșterilor salariilor mici, iar când a făcut ceva, le-a aruncat oamenilor câțiva bani - nu lei, bani (!) - în plus și au vorbit despre creșterea veniturilor, iar asta în vreme ce puterea reală de cumpărare scade de peste un an și jumătate, de când sunt la putere Orban Cîțu, Barna, Cioloș și găștile lor. Mereu au dat vina pe români - de parcă vorbeau corporațiile prin gurile lor - spunând, mințind de fapt, că românii nu sunt productivi, când adevărul, confirmat de Eurostat, este că românii au cea mai mare productivitate a muncii din UE, raportată la salariu!

În acest context, tăcerea doamnei Raluca Turcan, ministrul PNL-ist educat la Moscova, este asurzitoare. Și este primul motiv pentru care ar trebui să fie demisă! Ori nu știe ce face Guvernul, iar atunci nu își are rostul în funcție, ori ascunde ce face Guvernul, iar atunci este un gest eminamente abject.

Al doilea fapt grav, discuțiile pe marginea inexistentului PNRR, legate de creșterea vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare.

În repetate rânduri, doamna ministru Turcan a negat vehement până și discuțiile legate de acest subiect. Domnia Sa vorbea despre minciuni gogonate, doar că, ce să vezi, gogomănia era chiar la Domnia Sa, pentru că, în decurs de numai o zi, atât șeful ei direct, premierul Cîțu, cât și șeful pe linie de partid, Orban, au confirmat nu doar discuțiile, ci și detalii din ele, precum corelarea vârstei de pensionare cu speranța de viață - toate, iarăși, pe altarul intereselor marilor companii, și nu în interesul românilor!

Ei spun că sistemul de pensii nu ar fi sustenabil. Știți care este adevărul? La speranța actuală de viață sistemul de pensii nu pierde nimic. Pentru a primi înapoi banii cotizați, un român ar trebui să trăiască peste 90 de ani ori, din nefericire, suntem foarte departe de asta!

Iarăși, un motiv imens pentru demiterea doamnei Turcan, că la o demisie de onoare nu ne putem aștepta, dat fiind că a fost dovedită mincinoasă sau, chiar și mai rău, pentru că iarăși nu a avut habar de ce se întâmplă în domeniul pe care se presupune că îl coordonează.

  Radu-Marin Moisin - declarație politică cu titlul Mihai Viteazul - «domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei»;

Domnul Radu-Marin Moisin:

"Mihai Viteazul - «domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei»"

În timpul domniei lui Mihai Viteazul, la 27 mai 1600, s-a realizat pentru prima dată unirea politică a celor trei țări românești cu un singur conducător. În punctul cel mai înalt al destinului său, Mihai Viteazul se intitula într-un hrisov emis la 27 mai "Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei" și își confecționa bine cunoscuta pecete pe care figurează cele 3 țări române surori.

Fiind simultan domnitor în Țara Românească (1593-1601), Transilvania (1599-1600) și Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima dată unirea unui teritoriu, ceea ce noi numim astăzi România, fiind perceput de români ca unul dintre cei mai importanți eroi naționali.

Momentul aderării Munteniei la "Liga Sfântă" este cel care conduce la izbucnirea unei revolte antiotomane, soldată cu suprimarea creditorilor levantini și a întregii garnizoane otomane staționată în București. Pe acest fundal, Mihai pornește o ofensivă generală împotriva Înaltei Porți, atacând cetățile turcești de pe ambele părți ale Dunării.

Cu o armată de aproximativ 16.000 de ostași (sursa - historia.ro), la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduși de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obține victoria de la Călugăreni, în 1595. Contraofensiva otomană îl forțează să se retragă în munți, așteptând sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ieremia Movilă vine pe tronul Moldovei, domn fidel polonezilor.

În Transilvania, Sigismund renunța la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory, și acesta fiind fidel Poloniei. În această situație, unitatea militară a țărilor române se diminuează, iar Mihai Viteazul, pus în fața destrămării coaliției antiotomane, decide aplicarea "planului dacic", mai precis, Prima Unire a celor 3 Țări Române. Acesta intră în Transilvania prin pasul Buzău, iar după primele victorii își face intrarea triumfătoare la Alba Iulia în 1599, stabilindu-se acolo. În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, realizând astfel prima unire a trei principate române. Titulatura folosită de voievod, într-un hrisov, era: "Domn al Munteniei, Ardealului și a toată țara Moldovei".

Pentru consolidarea Unirii, Mihai Viteazul aplică o serie de măsuri: adoptă aceeași stemă pentru toate teritoriile, construiește o biserică ortodoxă la Alba Iulia și oferă bisericii ortodoxe aceleași drepturi în Transilvania ca și cele pe care le aveau înainte celelalte biserici.

Deși efemeră, prima unire de facto a celor trei țări medievale românești, realizată de Mihai Viteazul în 1599-1600, a făcut ca acest erou să rămână în conștiința românilor ca un simbol al unității naționale.

Mihai Viteazul a fost ceea ce am putea numi astăzi un european convins, deoarece a apărat întreaga creștinătate europeană în fața invaziei otomane. Creștinismul nu ar mai fi existat în Europa fără campaniile duse de Mihai Viteazul!

În semn de apreciere față de activitatea istorică a marelui domnitor, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 137/2020, iar zilele trecute am avut onoarea de a-l comemora la Cluj-Napoca!

Nicolae Iorga a spus despre Mihai Viteazul: "De la 1600, nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie".

  Iulian-Alexandru Muraru - declarație politică cu referire la vârsta de pensionare;

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

Unul dintre subiectele mediatizate în aceste zile, cu girul PSD, este legat de vârsta de pensionare. În mod speculativ, ca o trăsătură caracteristică social-democraților, se face uz de teme sensibile pentru crearea unor frici nejustificate în emoția colectivă.

Dragi colegi, noi am spus foarte clar că nu se pune problema ridicării vârstei de pensionare sau a creșterii stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Social-democrații au ajuns să se încurce în propriile minciuni și manipulări, susținând că actualul guvern vrea să crească stagiul complet de cotizare pentru femei și bărbați la 35 de ani. Dar exact atât este acum!

Proiectul care există, și despre care știe toată lumea, permite celor care doresc să muncească și după ce ating vârsta de pensionare. Este o opțiune, și nu o obligație!

Lucrăm acum la un proiect de reformă al sistemului de pensii, bazată pe echitate și contributivitate. Motivul este că, dacă nu vom interveni, sistemul va intra în colaps în 10-15 ani.

De aceea, am crescut cotizația către Pilonul II, astfel încât românii să poată beneficia de mai multe surse de bani atunci când se vor pensiona.

Ținând cont de contextul economic, guvernul a majorat pensiile cu procentul maxim posibil pentru bugetul actual, puternic afectat de pandemie și criza economică generată de aceasta. Pensionarii au primit pensii majorate cu 14%, inclusiv pensiile sociale, care au crescut de la 704 la 800 de lei. Ca valoare absolută este cea mai mare creștere din istoria majorării punctului de pensie, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei.

  Ștefan Mușoiu - declarație politică intitulată Guvernul ține departe de ochii Comisiei Europene datoria publică de care depinde împrumutul din PNRR;

Domnul Ștefan Mușoiu:

"Guvernul ține departe de ochii Comisiei Europene datoria publică de care depinde împrumutul din PNRR"

Planul Național de Redresare și Reziliență a fost trimis Comisiei Europene, deși pentru români a rămas în continuare o mare enigmă. Ni s-au prezentat succint numai câteva direcții de angajare a cheltuielilor post factum, într-o tentativă superficială de păcălire a populației. Cert este că vom plăti cu toții, pe viitor, mulți ani de acum înainte pentru greșelile Cabinetului Cîțu, privind această strategie.

PNRR-ul lui Ghinea și al lui Cîțu nu doar că nu a generat niciun fel de consens național și nici nu ar fi avut cum, fiind atât de bine secretizat, pe cât de prost e realizat, dar le-a provocat îngrijorare până și ONG-urilor de casă ale USR. Și nu doar îngrijorare, ci i-a determinat pe celebrii protestatari de serviciu, cei de la Declic, confrații de propagandă ai celor de la Rezist, să ceară Comisiei Europene să respingă PNRR. Declic împreună cu activiști polonezi au trimis o scrisoare deschisă Comisiei Europene, prin care cer forului european să solicite din nou modificarea Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență. Cele două organizații consideră necesar ca planurile naționale să fie în acord cu obiectivele climatice ale Pactului Verde European, condiție obligatorie pentru asigurarea competitivității economice pe termen mediu. Scrisoarea adresată autorităților de la Bruxelles reprezintă continuarea demersurilor inițiate în țară de către Declic, încă de la începutul redactării primului Plan Național de Redresare și Reziliență. Peste 10.000 de membri Declic au scris Guvernului României, de la începutul lui 2021, și au cerut să includă în PNRR măsuri pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE. Fără niciun rezultat totuși!

Vă mărturisesc că nu mi-am închipuit până acum că acești protestatari vor întoarce vreodată "armele ideologice" și mai puțin ideologice împotriva celor cărora le-au făcut mereu jocurile, ca să nu spun direct treburile politice mai puțin curate!

Mă frapează și faptul că mulți dintre actualii colegi parlamentari de la USR-PLUS provin din rândurile acestor ONG-uri de dreapta, mereu pregătite să protesteze indiferent de cât de performante ar fi și se dovedesc deciziile și soluțiile unei guvernări de stânga.

Așadar, ce trebuie să înțelegem din gestul de-a dreptul disperat și chiar făcut "împotriva firii lor" de către cei de la Declic? Este o întrebare grea, cu un răspuns aparent, dar cu multe dedesubturi. Îi îngrijorează protecția mediului și lipsa de sustenabilitate din planurile actuale privind acest domeniu. Este foarte corect acest punct de vedere, pentru că și noi, cei de la PSD, aveam această reală preocupare. Însă, dincolo de faptul că România nu va reuși să își îndeplinească obiectivele de mediu și pe cele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și va elimina orice posibilitate ca UE să atingă neutralitatea climatică până în anul 2050, se ascunde incapacitatea Cabinetului Cîțu de a genera un plan concret și viabil pentru viitorul țării și pentru un parcurs european normal, și nu doar pentru mediu, ci pentru toate domeniile de activitate! Altfel, cum să lucrezi un an la un plan, care să fie de mai multe ori respins și din nou corectat pe ultima sută de metri?!

Mai mult, dacă ar fi cu adevărat fezabil acest PNRR de dreapta, de ce ai accepta tu, ministrul investițiilor și proiectelor europene, să transmiți Bruxelles-ului pentru secțiunea Transporturi șase variante de lucru, și nu una cu adevărat bună, iar apoi să te mai și lauzi în spațiul public cu o astfel de nereușită?!

Pe lângă îngrijorările noastre firești, generate de PNRR și de cele ale unor organizații, economiștii nu doar că vin și ne confirmă concluziile privind irosirea acestei șanse de redresare și reziliență pe care ne-a oferit-o UE, ci denunță faptul că Guvernul fentează Comisia Europeană prin ocultarea datoriei publice de care depinde împrumutul din PNRR. Potrivit acestora, în acest moment, fiecare român este dator în plus cu peste 1.700 de euro. Datoria publică a României a ajuns la 530 miliarde de lei, la finalul lunii aprilie, o creștere cu 167 miliarde de lei față de nivelul lunii octombrie 2019, o creștere de 2,5 mai mare decât în perioada 2017- octombrie 2019.

Așadar, politica economică generată de Florin Cîțu, pe care o numește chiar el "performantă", a adăugat la datoria publică peste 34 miliarde de euro în ultimele 19 luni. Probabil că această "viziune" falimentară pentru România este, în opinia premierului actual, cu adevărat o performanță personală. Este clar că nimeni nu ar fi putut obține o astfel de creștere păguboasă mai mare decât domnul Cîțu, proaspăt candidat pentru șefia PNL!

Și pentru că o luptă pentru supremație în interiorul PNL este foarte grea, mai ales cu un contracandidat care a încălcat toate regulile democratice ca să-și cocoațe la guvernare partidul pierzător în alegerile parlamentare, îi urez domnului Cîțu să impună în partidul său aceeași "performanță" dezastruoasă în care i-a târât, fără voia lor, pe toți românii!

  Nicolae Giugea - declarație politică: Salarii mai mari nu se pot obține decât prin educație și investiții!;

Domnul Nicolae Giugea:

"Salarii mai mari nu se pot obține decât prin educație și investiții!"

În cei peste 13 ani care au trecut de la aderarea României la Uniunea Europeană, standardul de viață al cetățenilor români a crescut semnificativ, însă nu la nivelul așteptărilor noastre. Toxicele guverne socialiste au ținut țara pe loc, păcălind populația cu promisiuni înșelătoare, acreditând falsa idee că salariile, alocațiile și pensiile se pot majora scriind cifre mai mari pe hârtie, nu generând mai multă valoare în economie. Din păcate, chiar dacă socialiștii nu mai conduc țara, românii vor mai resimți ceva timp efectele negative ale guvernărilor PSD.

Salariile sunt direct condiționate de productivitatea muncii, iar pensiile depind de cât de puternică este economia. Productivitatea muncii este direct proporțională cu nivelul de pregătire a resursei umane și cu dotarea de capital a firmelor. De asemenea, pensiile sunt direct legate de nivelul salariilor, din care bugetul de pensii se alimentează. Așadar, nicio lege scrisă în Parlament nu va putea să înfrângă principiile de funcționare ale economiei.

Or, dacă dorim să facem o diagnoză sinceră a economiei românești, nu avem cum să nu constatăm că mediul nostru economic intern este în continuare marcat de întreprinderi care utilizează intensiv forță de muncă slab calificată, puternic vulnerabile la eventuale șocuri economice. Săpăm în continuare pământul cu cazmaua, nu mecanizat, udăm cu furtunul, nu automat, împachetăm cu mâna, nu computerizat și exemplele pot continua.

Este regretabil că guvernele anterioare nu au acordat niciun fel de atenție semnalelor venite din partea Băncii Naționale a României, care arătau cât se poate de clar că avem un mediu economic slab productiv, vulnerabil, necapitalizat, care nu va putea să asigure salarii superioare salariului minim brut garantat în plată pe țară. În aceste condiții, de ce ne mai întrebăm că, astăzi, peste 1,6 milioane de angajați din România încasează lunar puțin peste 1.350 de lei net, bani la care un angajat intră cu siguranță în categoria persoanelor expuse sărăciei absolute.

Cele aproximativ 30 de miliarde disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și cele aproape 50 de miliarde aferente cadrului financiar multianual 2021-2027 oferă României baza financiară pentru a realiza schimbări sistemice ale mediului economic. În primul rând, sistemul de învățământ din România trebuie să genereze absolvenți cu abilități și competențe specifice secolului în care trăim. Fără abandon școlar și cu elevi și studenți bine pregătiți, problema șomajului nu va mai exista în țara noastră. Gradul de ocupare pentru cei cu școală trece de 80% și în România.

De asemenea, schemele de ajutor și granturile generoase care se acordă firmelor românești trebuie să țintească numai acele întreprinderi care se dotează cu factori de capital care încorporează ultimele elemente de progres tehnic. Aceste două schimbări majore ne vor crea premisele creșterii productivității muncii în mod sustenabil pe termen lung, cu efectul mult așteptat al creșterii reale a veniturilor populației.

  Daniela Oteșanu - declarație politică: România trebuie să scape cât mai repede de Guvernul Cîțu, pentru a nu intra sub jugul social al austerității severe. la fel ca în perioada PDL din 2010!;

Doamna Daniela Oteșanu:

"România trebuie să scape cât mai repede de Guvernul Cîțu, pentru a nu intra sub jugul social al austerității severe la fel ca în perioada PDL din 2010!"

Săptămâna trecută, în Parlament, nu s-a prezentat niciun Plan Național de Redresare și Reziliență. A fost un nou refuz din partea Guvernului Cîțu de a veni cu acest plan într-o dezbatere publică. A fost un act de sfidare a Parlamentului și implicit a poporului român, care ar fi trebuit să se pronunțe asupra acestui plan, prin reprezentanții săi liber aleși.

PSD a făcut toate eforturile pentru a determina colaborarea și dialogul politic în interesul României. Atunci când miza este interesul național, toate partidele au obligația de a sta la aceeași masă și de a veni cu toată expertiza și priceperea lor pentru a construi un plan național bun pentru România.

Am aflat despre acest program că nu este un plan de redresare și reziliență, ci un veritabil plan de austeritate, care aduce FMI în România prin ușa din spate. Nu este un plan de redresare, ci un plan de sărăcire. Nu este un plan de reziliență, de revenire la normalitate după pandemie, ci un plan sinistru de austeritate.

În această lună, printr-o moțiune de cenzură, PSD va trimite în negura istoriei cel mai sinistru guvern pe care l-a avut România din 1990 și până în prezent, Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR!

Guvernul actual trebuie să plece pentru eșecul repetat de a redacta și a depune la Comisia Europeană Planul Național de Redresare și Reziliență benefic pentru România și pentru cetățenii țării. În loc de bunăstare și dezvoltare, Guvernul Cîțu, în aceeași manieră haotică și iresponsabilă cu care a gestionat pandemia și vaccinarea, impune românilor noi curbe de sacrificiu, cum sunt înghețarea salariilor, a pensiilor, biruri mărite, creșterea vârstei de pensionare, adică austeritate și sărăcie.

Dezbaterea din Parlament, precum și intervențiile publice ulterioare au devoalat un adevăr crunt. Programul de Redresare nu există, există însă Planul de austeritate, da, iar partidele Coaliției de guvernare aruncă pisica de la unii la alții pentru eșec.

Am fost uluită să văd cum vicepremierul Barna l-a atacat pe ministrul liberal al agriculturii, pentru că România nu va primi niciun euro pentru irigații. În loc să-și admită neputința și accepte sprijinul pe care PSD l-a oferit constant, pentru ca țara să aibă un plan bun de revenire, Guvernul Cîțu continuă să sfideze și, culmea cinismului, să etaleze noi probe ale incompetenței sale.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat o prezentare care ilustrează haosul, dar și jaful pe care-l pun la cale actualii guvernanți, prin intermediul Planului de Redresare și Reziliență. La capitolul "Reforma administrației publice, întărirea dialogului social și creșterea eficienței justiției", se prevăd 137 de milioane de euro doar pentru hârtii-strategii, revizuiri și actualizări legislative care, în mod firesc, sunt și trebuie făcute de Guvern și Parlament.

La capitolul "România Educată" se finanțează, din cele 3,6 miliarde de euro alocate, 6000 de școli care au primit deja resurse și tehnologie pentru dotarea laboratoarelor de informatică și pentru derularea învățării în format virtual" - cu alte cuvinte, actualii guvernanți îi păcălesc pe cei de la Comisia Europeană, le iau banii pentru lucruri deja făcute și rezolvate.

În capitolul "Reforme în domeniul social" nu se pomenește nici de pensii și nici de salarii, deși nu există lider al Coaliției de dreapta care să nu se laude cu ce reformă a pensiilor și a salarizării vor face ei.

În schimb, la "Fondul local pentru tranziția verde și digitală" este menționat Programul de locuințe sociale pentru tineret. Ce legătură are? Nu se știe, dar așa au considerat specialiștii dreptei că este bine!

Dincolo de această bătaie de joc a documentului guvernamental, care ilustrează superficialitatea și habarnismul, rămâne angajamentul de o gravitate extremă, pe care, fără să fi fost cerut de cineva, Guvernul Cîțu l-a asumat și l-a transmis deja Comisiei Europene, prin care readuce austeritatea dură și adâncește sărăcia.

Condiționalitatea de tip FMI, în schimbul căreia actuala putere vrea să îndatoreze cu încă 15 miliarde de euro România, pe lângă cele 31 de miliarde deja împrumutate în ultimul an, vor amputa grav orice șansă de progres economic și de creștere a bunăstării. Vă aduc aminte că România mai are de atras încă 15 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, din exercițiul financiar 2014-2020, iar actualul guvern nu a reușit să absoarbă decât 0,2 miliarde de euro, în acest an.

Toate aceste motive îndreptățesc PSD să depună moțiune de cenzură.

Așadar, fac apel la toți parlamentarii responsabili, indiferent de partid, cărora le pasă cu adevărat de oameni și de țară, să voteze pentru înlăturarea actualului guvern.

România merită să aibă un executiv capabil să fructifice extraordinarele oportunități de finanțare europeană actuale și să asigure nu doar dezvoltare și sustenabilitate economică, ci și bunăstare socială.

  Ringo Dămureanu - declarație politică: Ce sens mai are Ministerul român de Externe pentru românii din Serbia?;

Domnul Ringo Dămureanu:

"Ce sens mai are Ministerul român de Externe pentru românii din Serbia?"

Ziua Românilor de Pretutindeni, sărbătorită duminică, 30 mai 2021, a fost din păcate umbrită de un incident diplomatic grav, petrecut în seara precedentă la vămile sârbești de la Porțile de Fier I și II, accesul meu către frații de limbă și de sânge din Serbia de Răsărit fiind blocat în mod repetat.

Motivul? O carte - Atlasul lingvistic român, cu graiurile dintre Morava, Dunăre și Timoc, Editura Academiei Române, volumul I -"Corpul omenesc"; volumul IV - "Agricultura și legumicultura. Pomicultura. Viticultura. Agricultura. Cânepa".

Această carte a deranjat teribil autoritățile vamale și de frontieră sârbești. Nu faptul că aveam la mine aproape 30 de exemplare din această carte este partea cea mai importantă, ci lipsa dumneavoastră de eficiență timp de 30 de ani, lipsa oricărui interes național pe care să îl serviți, domnule ministru, lipsa cauzei naționale, pe care refuzați cu obstinație să o slujiți!

Acestea au dus la bătaia de joc pe care niște umili polițiști de frontieră, vameși și agenți de securitate sârbi o produc la adresa unui demnitar român, vicepreședinte al unui partid parlamentar, președinte al unei comisii parlamentare și membru, culmea, al Grupului interparlamentar de prietenie româno-sârbă.

Din cauza atitudinii dumneavoastră, consulii din Serbia se plimbă prin comunitate cu mașini de lux, sfidând bunul simț și acționând pentru dezbinarea comunității.

Din cauza dumneavoastră, Ministerul de Externe refuză să răspundă de o lună și jumătate întrebărilor parlamentare, iar oamenii pe care îi plătiți în Serbia refuză să își îndeplinească sarcinile de serviciu, în dauna intereselor românilor din această comunitate.

Nu vameșii sârbi sunt de vină, domnule ministru!

România se comportă ca un stat trădător, în raport cu etnicii români dimprejur.

Vreme de peste 7 ani, ați uitat complet de Protocolul încheiat cu Republica Serbia la nivel interministerial, în 2012, la Bruxelles, referitor la minoritățile naționale.

Între timp, românilor li s-a furat și dreptul la limbă, fiind inventată "limba vlahă".

Diplomații trimiși și plătiți de România în Serbia sunt demascați de presa independentă ca aserviți unor interese străine, iar dumneavoastră vă remarcați prin lipsa oricărei reacții.

Reprezint în Parlamentul României Alianța pentru Unirea Românilor și nu înțeleg pentru ce plătim Ministerul român de Externe, precum și diplomați și consuli pe teritoriul Serbiei?!

Ale cui interese le serviți, domnule ministru Bogdan Aurescu?

  Sebastian-Ioan Burduja - declarație politică cu titlul Lumea se apropie de era postcoronavirus. Cât de pregătită este România?;

Domnul Sebastian-Ioan Burduja:

"Lumea se apropie de era postcoronavirus. Cât de pregătită este România?"

În urmă cu mai bine de un an, când lumea întreagă era paralizată de războiul cu un inamic necunoscut și prioritățile pe termen scurt erau salvarea vieților și a economiilor, scriam pentru prima dată despre lumea postcoronavirus. Ideile de atunci s-au regăsit în cartea "Planul pentru România", publicată în plină pandemie, în toamna lui 2020. Chiar și atunci, această nouă etapă se întrevedea printr-un parbriz fără vizibilitate pe termen lung, pe un drum nou, cu ceață și furtună. Știam un singur lucru cert, că va fi altfel. Astăzi, aceeași lume vorbește despre revenirea la normalitate. Întrebarea este, cât de pregătiți suntem?

După promulgarea Legii privind ratificarea deciziei referitoare la resursele proprii ale Uniunii Europene, EURATOM, președintele Iohannis a anunțat trecerea într-o nouă etapă a dezvoltării României - "Am depășit împreună o perioadă dificilă, care ne-a demonstrat, odată în plus, cât de profunde sunt hibele unui stat lipsit de reforme sănătoase și de finanțări consistente în domenii esențiale. Planul Național de Redresare și Reziliență este un plan ambițios, pe care îl susțin, dar bucuria finalizării lui este doar o bucurie de etapă. Vreau să fim foarte bine pregătiți pentru etapa cea mai importantă, și anume, punerea lui în aplicare și finalizarea reformelor propuse". Klaus Iohannis a vorbit despre construcția României postpandemice, punctând că nu este doar un concept abstract, ci o oportunitate istorică.

Despre PNRR s-a scris și s-a vorbit suficient de mult cât să reținem elementele de bază - în România vor intra multe miliarde de euro în anii următori, care nu vor fi cheltuiți doar pe proiecte, ci în primul rând pe reforme care vor da siguranță și stabilitate investițiilor. Președintele a anunțat că vor fi investiții în rețele de școli verzi, eficiente energetic, în spitale municipale și județene, în infrastructură, în digitalizarea administrației și în reformarea companiilor de stat.

Lumea se schimbă. Sub presiunea Uniunii Europene, a solidarității și creativității de care statele membre au dat dovadă, suntem parte din schimbare. Am fost nevoiți să ieșim din paradigma clasică "merge și-așa", să ne învingem teama de schimbări majore și să privim reformele îndelung amânate ca pe repere obligatorii pentru viitor.

Am învățat, după decenii de tranziție grea, că "singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este însăși frica" - the only thing we have to fear is fear itself - acestea sunt cuvintele lui Franklin D. Roosevelt (FDR), președintele SUA, care a condus țara prin marea criză economică și al Doilea Război Mondial, rostite în discursul său de inaugurare, de altfel definitoriu pentru tot ceea ce a urmat. Clasa politică din România și-a învins teama de reforme, iar asta înseamnă totul.

România postpandemie nu poate să ignore câteva dimensiuni vitale pentru reașezarea economiei pe piloni sănătoși:

  • Digitalizare cât mai rapidă în sectorul public și în mediul privat;
  • Investiții masive în infrastructură - un Plan Marshall adaptat secolului 21;
  • Inovare și creativitate - o mentalitate axată pe ruperi de ritm, vitală pentru a duce România înainte;
  • Preocupare pentru mediu și ecologie, prin investiții verzi și răspuns la apelul european de atingere a neutralității climatice până în 2050;
  • Metropolizarea României;
  • Infrastructură conectivă - pentru conectarea oamenilor la oportunități, pentru a le permite să circule rapid și fără piedici;
  • Consolidarea sectoarelor economice strategice, prin noi înșine, în Europa;
  • Încurajarea competitivității în domenii majore precum turismul sau agricultura, care par blocate în alte epoci;
  • Repatrierea românilor din diaspora - o resursă strategică, dacă reușim să capacităm mentalitatea, ideile, capitalul și puterea de muncă a românilor care și-au câștigat pâinea ani la rândul sau încă și-o câștigă departe de țară.

În urmă cu un an, când destule voci spuneau că nu vom ieși bine din cea mai grea criză a ultimelor decenii, dar și acum, scepticii și cârcotașii primesc cel mai bun răspuns în cuvintele marelui Constantin Brâncuși - "Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face".

  George Șișcu - declarație politică: Cum să anunți moțiune de cenzură pe tema PNRR, când abia am depus planul la Bruxelles? Este lipsită de logică acțiunea PSD!;

Domnul George Șișcu:

"Cum să anunți moțiune de cenzură pe tema PNRR, când abia am depus planul la Bruxelles? Este lipsită de logică acțiunea PSD!"

PSD a anunțat, prin vocea lui Marcel Ciolacu, depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, demers pe care îl consider demagogic și politicianist.

Moțiunea PSD nu își propune să rezolve problemele economice importante ale țării, ci este doar un exercițiu de imagine, pus în scenă de lideri politici de stânga care nu au de oferit vreo perspectivă electoratului.

Domnul Ciolacu vine acum și spune că este necesară moțiunea de cenzură din cauza eșecului Planului Național de Redresare și Reziliență. Gluma liderului social-democrat nu cred că poate fi gustată nici măcar de membrii săi de partid. PNRR abia a fost depus la Bruxelles, iar despre un eventual succes sau eșec vom putea vorbi abia peste doi ani, când ar trebui să apară primele rezultate ale acestui ambițios program.

În pană de idei, PSD depune în grabă o moțiune de cenzură lipsită de sens, pe care probabil că și parlamentarii social-democrați se gândesc serios dacă este cazul să o voteze.

PSD a fost atâția ani la guvernare, dar nu a reușit să ducă la bun sfârșit niciun proiect de anvergură. Marcel Ciolacu uită că partidul său nu a finalizat nici măcar studiile de fezabilitate pentru marile proiecte de infrastructură ale țării, astfel încât acum, la startul PNRR, actualul Guvern să fi avut deja documentațiile făcute și să fie pornite licitațiile pentru execuția lucrărilor.

Eșecul este al partidului dumneavoastră, domnule Ciolacu, pentru că nu ați reușit să faceți nimic bun pentru români!

Demersul PSD, de a depune o moțiune de cenzură, este mai degrabă unul demagogic, pentru că miza opoziției nu este aceea de a înlătura guvernul. Cum și cu cine să guverneze PSD această țară? Cu AUR, partid încropit peste noapte de patrioți închipuiți, care vântură discursuri naționaliste?

PNRR este șansa României, iar Guvernul PNL este conștient că această țară se poate schimba din temelii, dacă proiectul este dus la capăt. Vom avea zeci de miliarde de euro la dispoziție pentru investiții în următorii ani, iar alte miliarde de euro vor fi alocate anual de la bugetul de stat. Nu putem rata acest moment și suntem pregătiți să fructificăm șansa uriașă pe care o avem în față.

  Gheorghe Șoldan - declarație politică intitulată România, educată pentru eșecul generațiilor actuale în raport cu piața muncii;

Domnul Gheorghe Șoldan:

"România, educată pentru eșecul generațiilor actuale în raport cu piața muncii"

Vor dispărea 85 de milioane de locuri de muncă din cauza evoluției tehnologice, pentru că noile tehnologii vor suplini munca umană, până în 2025, potrivit Forumului Economic Mondial. În același timp, Forumul aduce în atenția publicului larg nevoia readaptării angajaților la noile condiții care vor apărea pe piața muncii. Acest val de schimbări, existent pe plan mondial, nu va ocoli România, iar printre recomandările Forumului se numără 10 abilități care vor fi cerute de angajator, printre care regăsim învățarea activă, gândirea analitică și inovativă, toleranță, flexibilitate. În același timp, va fi nevoie de o mai mare adaptabilitate la noile tehnologii, care urmăresc îmbunătățirea potențialului uman.

În România, conform unor studii recente, avem o situație care se află în contradicție cu tendințele care există pe plan mondial. Tinerii se confruntă cu o încredere de sine scăzută, frica de a greși și lipsa de valori. Când acești tineri vor păși spre piața forței de muncă, se vor lovi de bariere care le vor întări sentimentul de eșec.

Ministerul Educației doar tipărește hârtii în care propovăduiește adaptarea școlii românești la nevoile pieței forței de muncă, dar nu face nimic în practică. Avem strategii, ghiduri, studii, recomandări europene, dar nimeni nu lucrează efectiv la implementarea lor.

Ce face concret ministrul educației, pentru ca elevii și studenții din România să studieze materiile viitorului, să deprindă în școală abilitățile și competențele de care societatea are nevoie?

În continuare, elevii sunt obligați să memoreze, să țină minte pe de rost texte, comentarii, încă fac practică pe tehnologii de pe vremea când însuși ministrul era încă pe băncile școlii.

Pandemia a făcut ca cei mai mulți elevi din mediul rural să fie privați de tot de educație. Destinul lor este pecetluit. La nivelul întregii țări, pandemia, în loc să accelereze investițiile în educație, a blocat șansele tuturor elevilor români la educație de calitate. Nici PNRR-ul nu dă o șansă în plus educației.

Le solicit guvernanților să nu mai piardă timpul. Avem numeroase studii recente, realizate în contextul pandemiei, care reflectă realitatea din educație.

Lăsați strategiile și puneți mâna la treabă, faceți grupuri de lucru, proiecte, evaluări și luați măsuri concrete.

Domnule ministru, ori țineți pasul cu vremurile, ori căutați-vă alt loc de muncă, iar asta, dacă vă puteți adapta la noile cerințe ale pieței, inclusiv în domeniul educației!

  Ștefan-Bucur Stoica - declarație politică cu titlul Promisiune onorată de către Guvernul Cîțu. S-a lansat licitația pentru Drumul de mare viteză Craiova - Drobeta Turnu Severin - Lugoj;

Domnul Ștefan-Bucur Stoica:

"Promisiune onorată de către Guvernul Cîțu. S-a lansat licitația pentru Drumul de mare viteză Craiova - Drobeta Turnu Severin - Lugoj"

Documentația pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru Drumul de mare viteză Craiova - Drobeta Turnu Severin - Lugoj a fost publicată în SICAP, termenul de depunere a ofertelor fiind data de 12 iulie.

Așteptările sunt mari în legătură cu acest proiect major de infrastructură pentru regiunea Olteniei. De aceea, întreaga procedură trebuie să se desfășoare în mod profesionist, termenele să fie respectate și pe cât posibil reduse, iar documentația tehnică elaborată să fie una matură și de calitate.

Este un proiect complex cu o lungime estimată de 250 de kilometri, care va antrena resurse importante, având o valoare de până la 127 de milioane de lei.

Mă bucur că am reușit alături de colegii mei liberali din Regiunea de Sud și Sud-Vest să impulsionăm acest proiect pentru care în acest an s-au alocat primele sume prin buget, 20 de milioane de lei, ceea ce îi asigură implementarea sigură în această fază. S-au pierdut mulți ani în demararea acestui proiect, din cauza lipsei de viziune și de preocupare a guvernelor social-democrate care mai mult au vorbit despre acest proiect decât au realizat.

Ne aflăm în această etapă de debut a implementării proiectului drumului de mare viteză Craiova - Drobeta Turnu Severin - Lugoj, o investiție care asigură conectivitatea regiunii Oltenia cu rețeaua europeană de transport prin conexiunea la Coridorul IV rutier pan-european Constanța-Nădlac, constituind totodată șansa relansării din punct de vedere economic a întregii zone de Sud și Sud-Vest a României.

Împreună cu proiectul Drumului Expres Craiova -Pitești, care are o evoluție foarte bună, prin implementarea celor două proiecte, rețeaua de drumuri de mare viteză prinde contur și în această regiune.

Pentru Guvernul Cîțu, dezvoltarea echilibrată a infrastructurii de transport reprezintă o prioritate în următorii ani, acest proiect îndeplinind toate condițiile pentru a beneficia de sprijin prin intermediul instrumentelor europene de finanțare la care țara noastră are acces.

Sunt convins că, odată ce va avansa, acest proiect va fi pe agenda de lucru a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a responsabililor din CNAIR.

Rețeaua rutieră de transport de mare viteză din sudul României nu trebuie să se oprească la Craiova. Ea trebuie să aibă coerență și continuitate, să ofere perspective clare de dezvoltare pentru regiune și pentru investitorii care așteaptă o abordare profesionistă a politicilor de transport. Atractivitatea unei regiuni, din punct de vedere investițional, se află în strânsă legătură cu gradul de dezvoltare a infrastructurii de transport. Guvernele care nu au învățat această lecție, au condamnat la izolare și subdezvoltare regiunile respective. Pentru guvernele liberale, investițiile în infrastructură au reprezentat o prioritate, dovadă fiind alocările bugetare însemnate, gradul mare de absorbție a fondurilor europene destinate acestui domeniu, dar și volumul mare de proiecte deblocate. În acest sens, anul 2020 a fost unul de referință, iar în următorii 4 ani, ritmul se va accelera.

Sunt convins că, odată demarat, acest proiect intră pe o traiectorie ireversibilă a implementării sale. Faptul că azi avem certitudinea realizării studiului de fezabilitate, fiind demarată licitația, reprezintă un pas important în materializarea acestei investiții. Este un angajament al acestei guvernări în fața locuitorilor regiunii Oltenia, care va fi respectat.

  Nelu Tătaru - declarație politică având ca subiect Planul-cadru național pentru controlul hepatitelor virale în România, pentru perioada 2019-2030;

Domnul Nelu Tătaru:

"Planul-cadru național pentru controlul hepatitelor virale în România, pentru perioada 2019-2030"

În contextul securității sanitare, influențat de pandemia COVID-19, hepatitele virale continuă să reprezinte un subiect complex, care acoperă clase diferite de agenți infecțioși, cu modalități de transmitere variate și posibilități inovatoare de tratament.

Pacienții cu afecțiuni hepatice cronice au nevoie de diagnostic, au nevoie de terapie și au nevoie, în general, de monitorizare. În acest sens, apreciez efortul colegilor mei din ultimul an și jumătate de a păstra acel echilibru, în care clinicile de specialitate, de boli infecțioase sau de gastro-enterologie, să se poată ocupa de pacienții cu afecțiuni hepatice cronice.

România a implementat multe lucruri bune în ultimii ani, dovadă în acest sens fiind lansarea "Planului-cadru național pentru controlul hepatitelor virale în România, pentru perioada 2019 - 2030", exact acum 2 ani, de către Ministerul Sănătății, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății.

Elaborat în concordanță cu "Strategia globală a sistemului de sănătate privind hepatitele virale", Planul național:

  • Creează un cadru de intervenție bazat pe dovezi pentru un răspuns optim al sectorului de sănătate la hepatitele virale;
  • Are ca scop minimizarea amplorii hepatitelor virale ca problemă de sănătate publică, prin reducerea transmiterii virusurilor hepatitice, reducerea morbidității și mortalității prin hepatite virale și complicații ale acestora, asigurarea accesului echitabil la servicii cuprinzătoare de prevenire, testare, îngrijire și tratament;
  • Este implementat în parteneriat cu principalii actori implicați în prevenirea, supravegherea, controlul și managementul hepatitelor virale;
  • Dispune de un mecanism de monitorizare și evaluare, în baza căruia Comitetul de coordonare apreciază stadiul implementării și recomandă Ministerului Sănătății și CNAS măsuri de îmbunătățire a controlului acestei boli la nivel populațional.

Nu în ultimul rând, consider că asigurarea continuității implementării Planului național este esențială în ceea ce privește accesul la terapii, depistarea afecțiunilor hepatice și a accesului cât mai urgent spre terapie a cazurilor pentru care medicul face recomandare în acest sens.

În mod special, hepatitele B și C reprezintă cauze majore de morbiditate și mortalitate, dar și un domeniu terapeutic în continuu proces.

Pentru ca pacientul să aibă acces la condiții de tratament adecvate, este nevoie de actualizarea standardelor medicale, de implementarea de protocoale privind traseul pacientului de la prima consultație și până la externare, de digitalizare care să ușureze sarcinile personalului medical, dar și de schimbarea modului în care se face management în spitale, într-unul bazat pe criterii de performanță și eficiență.

Pe de altă parte, reamintesc că supravegherea hepatitei virale de tip A în rândul populației României a continuat fără întrerupere, depistarea și raportarea cazurilor fiind făcută în conformitate cu metodologia specifică elaborată de către specialiștii epidemiologi de la INSP.

Mai e mult până departe?

Sănătatea nu are culoare politică, așa cum am spus-o de fiecare dată.

România are nevoie de spitale și de condiții de tratament adecvate vremurilor în care trăim.

Pentru a duce investițiile în sănătate la alt nivel și pentru a putea spune cu toată convingerea că avem spitale ca afară, avem nevoie să ne susținem reciproc, să facem echipe pentru elaborarea de documente suport care pot contribui la îmbunătățirea factorului legislativ pe toate palierele.

Planurile strategice trebuie să urmărească și dotarea corespunzătoare a centrelor de asistență primară. Acestea au nevoie de capabilitățile necesare pentru a putea satisface o paletă largă de nevoi ale pacienților, mai ales în comunitățile vulnerabile.

Trebuie să recunoaștem că una dintre principalele probleme de la nivelul asistenței medicale primare este reprezentată de existența unei capacități limitate de depistare activă a riscurilor pentru sănătate în rândul comunităților vulnerabile.

Totodată, fără o legislație clară și actuală care să confere un suport real implementării programelor care sunt în derulare sau care vor veni, vom fi din nou nemulțumiți. Orice investiție în infrastructura medicală, orice acțiuni instituționale pentru atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus, inclusiv pentru controlul hepatitelor, trebuie să vizeze, în primul rând, pacientul, dar să fie și cât mai pragmatice.

Programele performante de screening salvează vieți. Este mult mai ușor și din punct de vedere medical, dar și economic, să previi decât să tratezi boala în stadii avansate.

Cred că împreună - autorități, manageri de spitale, specialiști - putem pune la punct un sistem prin care să ne aliniem unor standarde noi, actuale, care să prioritizeze siguranța și confortul pacienților.

  Daniel Tudorache - declarație politică despre alegerile de la Primăria Sectorului 1;

Domnul Daniel Tudorache:

Ultimele alegeri locale din Sectorul 1 al Municipiului București au fost cele mai controversate și cele mai contestate alegeri din toate timpurile. Operațiunile nelegale și frauda săvârșită la alegerile locale din 27 septembrie 2020 au fost semnalate atât opiniei publice, prin intermediul mass-media, cât și organelor abilitate cu respectarea procedurilor legale încă de atunci. Cu toate acestea, instanța civilă a validat mandatul primarului Sectorului 1.

După aproximativ 7-8 luni, procurorul de caz afirmă public că a existat fraudă.

Ce se întâmplă practic? Greu de răspuns!

Legislația electorală este lacunară, legiuitorul pare să nu fi prevăzut și, implicit, reglementat, astfel de situații. Legislația civilă prevede validarea mandatului în procedură de urgență, însă legislația penală nu prevede o cercetare penală și, ulterior, o judecată în procedură penală de urgență. Astfel, ancheta și judecata, dacă se va trimite în judecată, pot să dureze ani de zile, fapt care vine în contratimp cu mandatul de primar care are un termen legal de 4 ani.

Ceea ce s-a întâmplat în Sectorul 1 al capitalei este un atac la democrație, o subminare a puterii poporului, putere care, într-un stat democratic, se exprimă periodic prin vot direct, liber și secret.

Aceste situații nu trebuie să se mai repete în România. Este nevoie de securizarea procesului electoral, este nevoie de redarea încrederii poporului român în procesul electoral, este nevoie de consolidarea democrației.

Dacă acest dosar penal în care se cercetează presupusele fapte frauduloase săvârșite la alegerile locale din Sectorul 1 va fi tergiversat, mușamalizat și nu se va finaliza, nu doar procesul electoral va avea o pată neagră, ci și toate instituțiile statului implicate atât în organizarea alegerilor, cât și în instrumentarea dosarului penal în care se cercetează faptele.

  Valentin-Ilie Făgărășian - declarație politică: Creșterea economică trebuie să genereze locuri de muncă bine plătite!;

Domnul Valentin-Ilie Făgărășian:

"Creșterea economică trebuie să genereze locuri de muncă bine plătite!"

Estimările autorităților române cu privire la numărul de români plecați în afara granițelor țării, pentru a munci și pentru a-și asigura un trai mai bun, ne arată că peste 4,5 milioane dintre prietenii și rudele noastre își câștigă astăzi existența muncind onest în unul dintre statele Uniunii Europene. Nimeni nu poate să conteste faptul că libertatea de circulație a persoanelor pe care ne-a conferit-o apartenența la UE a avut beneficii uriașe, inclusiv prin oportunitatea ca românii să poată muncii pe salarii mai mari în statele dezvoltate din Europa, în contextul în care guvernele socialiste nu au făcut nimic pentru a crea mai multe oportunități în România. Cine oare și-ar lăsa familia și țara, dacă acasă i-ar fi bine? Cine ar merge la mii de kilometri distanță pentru a câștiga o pâine și a putea să-și îngrijească familia și copii? Câți părinți și copii nu suferă astăzi pentru că situația economică nefavorabilă din România i-a despărțit?

Fondul Monetar Internațional a marcat anul acesta două premiere în legătură cu România. În două rânduri succesive a majorat prognozele de creștere economică, mai întâi la 6% și mai apoi la 7% din PIB, în condițiile în care Fondul este recunoscut pentru pesimismul și scepticismul său.

Așadar, măsurile economice liberale dau rezultate economice excepționale, existând premisele să avem anul acesta și anul următor una dintre cele mai mari creșteri economice din istoria postdecembristă. Cu toate acestea, creșterea economică, un indicator financiar sec și dur, trebuie să se regăsească nu doar în statistici, ci și în nivelul de viață al românilor, în investițiile pentru modernizarea țării, în calitatea locurilor de muncă și a salariilor, în evoluția puterii de cumpărare a pensionarilor.

Criza sanitară și economică provocată de virusul Sars-Cov2 a lovit puternic economiile dezvoltate din UE și a determinat un număr mare de români să se întoarcă în țară. Cred că acest lucru este o oportunitate uriașă pentru România.

Dacă Guvernul va ști cum să utilizeze acest context economic favorabil, cum să gestioneze fondurile europene puse la dispoziția țării noastre de Comisia Europeană și cum să facă locurile de muncă din țara noastră mai atractive, atunci cred că mulți dintre românii întorși în țară vor evalua cu maximă atenție posibilitatea să rămână acasă și să-și construiască viitorul aici. Niciun român nu va pleca peste frontiere, dacă în țara lui simte că lucrurile merg în direcția corectă, că munca este răsplătită și copiii lor pot avea un viitor luminos.

Am încredere că actuala majoritate parlamentară și actualul Guvern vor reuși să fructifice toate oportunitățile economice și sociale din următoarea perioadă, generând un salt real al nivelului de viață pentru toți românii. Este momentul pe care îl așteptăm de peste 30 de ani.

  Vetuța Stănescu - declarație politică cu titlul 1 iunie - Ziua viitorului României;

Doamna Vetuța Stănescu:

"1 iunie - Ziua viitorului României"

Ziua de 1 iunie nu este o simplă zi, în care sărbătorim cele mai dragi persoane din viețile noastre, este o zi despre viitor, pentru că toți copiii de astăzi reprezintă adulții de mâine, oamenii care vor prelua frâiele acestei țări și care, sperăm cu toții, se vor descurca mai bine decât am făcut-o noi sau înaintașii noștri.

Misiunea noastră primordială, a celor care trebuie să îi ocrotim, este să le lăsăm o țară mai bună decât am primit-o noi. Însă toate aceste deziderate nu trebuie să rămână la stadiul de simple declarații, ci ele trebuie să fie susținute de fapte concrete.

Salut, așadar, inițiativa Guvernului României, care a lansat, la 31 mai 2021, lucrările dedicate Programului Național de Suport destinat copiilor, în contextul pandemiei de COVID-19 - "Din grijă pentru copii".

Scopul programului este să ofere soluții ca răspuns la efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor în plan psiho-emoțional, dar și în raport cu riscurile de siguranță online și violența domestică. Este primul program de această amploare, dedicat exclusiv bunăstării copiilor din România. Pandemia de COVID-19 a generat un impact pluridimensional asupra creșterii și dezvoltării copiilor. Studiile internaționale în domeniu, dar și analizele exploratorii realizate la nivel național indică o serie de efecte nocive asupra stării de bine a copiilor, cu posibile repercusiuni pe termen scurt, mediu și lung.

Pandemia a avut un impact serios asupra copiilor, mai ales în primele sale luni de la declanșare, când, în loc să fie afară să se joace, să exploreze și să descopere, copiii au fost obligați să rămână în case, ceea ce a reprezentat o tulburare în dezvoltarea lor armonioasă și naturală.

Printre cele mai frecvente efecte ale pandemiei asupra copiilor, constatate și prin cel mai recent studiu elaborat de Organizația "Salvați Copiii România", în mai 2021, se regăsesc anxietatea, anxietatea școlară, tulburări de comportament, depresia, tulburări de anxietate sau somn.

Acest program lansat de Guvernul României are în vedere două arii de intervenție: inteligență emoțională-managementul emoțiilor - această componentă vizează dezvoltarea de mecanisme de management emoțional, precum și de resurse pentru practicieni și beneficiari, atât prin sistemul de educație, cât și la nivelul comunității; a doua componentă - siguranța copiilor - vizează echiparea copiilor, a părinților și a altor actori implicați cu instrumente și informații în legătură cu riscurile utilizării Internetului, dar și dezvoltarea de mecanisme de prevenire și combatere a violenței domestice împotriva copiilor.

Rezultatele obținute în urma dezbaterilor Grupului interinstituțional de lucru se vor concretiza într-o hotărâre de guvern, care va reglementa măsurile din cadrul Programului Național, derulat pe o perioadă de 2 ani.

Am încredere că toate aceste măsuri vor face o diferență și vor mai repara din daunele produse asupra copiilor de această nefastă pandemie. Vaccinarea a rămas singura cale pentru a reveni la normalitatea pe care o cunoșteam cu toții. Prin vaccinare nu ne protejăm doar pe noi sau pe cei cu sisteme imunitare mai puțin rezistente, ci ii ajutăm și pe copiii noștri să revină la viața lor lipsită de griji și să oprească calvarul prin care ei trec de mai bine de un an.

Așadar, vaccinați-vă pentru copiii voștri!

  Mihai Weber - declarație politică intitulată Planul Național de Redresare și Reziliență este un eșec sinistru, frumos ambalat în poleială!.

Domnul Mihai Weber:

"Planul Național de Redresare și Reziliență este un eșec sinistru, frumos ambalat în poleială!"

Am asistat cu stupoare la o piesă de teatru ieftină, pusă în scenă de premierul României, în Parlament. În realitate, Parlamentului nu i s-a prezentat niciun Plan Național de Redresare și Reziliență, ci o dovadă a incompetenței și a lipsei de viziune a actualei guvernări.

Documentul prezentat de premierul Cîțu este, de fapt, o nouă sfidare la adresa românilor care așteptau să afle care va fi drumul pe care România o va lua în următorii ani. Refuzul sistematic de a veni cu acest Plan, integral, într-o dezbatere publică, nu este o atitudine demnă de o guvernare a unei țări membre a Uniunii Europene și reprezintă o dovadă a faptului că temerile noastre, ale Partidului Social Democrat, legate de reaua intenție a actualului Guvern se vor adeveri. Ne dorim cu orice preț să evităm ca acest Plan să devină o unealtă proprie în mâinile actualilor guvernanți.

PSD a depus toate eforturile pentru a deschide căi de comunicare și dialog politic în interesul României, dar de fiecare dată Coaliția PNL-USR-UDMR nu a dorit să țină cont și de părerea avizată și competentă a reprezentaților celor aproape 40% dintre românii care au votat pentru PSD. Când miza este interesul național, toate partidele au obligația de a se așeza la aceeași masă pentru realiza cea mai bună variantă a unui Plan de Redresare a României, a unui document care va avea un efect major asupra calității vieții românilor, în următorii zeci de ani.

În schimb, tot ceea ce am aflat despre acest PNRR este că nu se constituie nicidecum într-un program de redresare și reziliență, ci într-un veritabil plan de austeritate. Nu este un plan de redresare economică, ci un plan de sărăcire a românilor. Agricultura nu a fost introdusă, mediul de afaceri nu este luat în calcul, în timp ce educația și sănătatea, prioritare într-un stat dezvoltat, primesc alocări jenant de mici.

Zilnic, aflăm că se reduc sumele alocate României, deoarece reprezentanții țării noastre, în negocierile cu Europa, nu ne reprezintă interesele. Nu este nici pe departe un plan de reziliență, de revenire la normalitate după pandemie, ci o adâncire a declinului unei națiuni.

Ca atare, noi nu vom susține un plan de pe urma căruia românii vor avea de suferit. Mai mult, PSD va informa instituțiile europene cu privire la faptul că poporul român nu este de acord angajamentele pe care și le-a asumat Guvernul actual, în fața Europei.

     

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 21 martie 2023, 6:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro