Doamna Rodica Paraschiv: Bună dimineața! Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor deputați, Declarația mea politică se numește "România Educată a eșuat!". Nu are legătură cu moțiunea de ieri, pentru că am văzut cum lucrurile pot fi prezentate în două feluri - o dată cu niște cifre care arată creștere economică și o dată cu ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi, în scăderea puterii de cumpărare, în ceea ce simțim că se întâmplă în viața noastră. Dar, atunci când vorbim despre educație, nu mai vorbim despre cifre, vorbim despre copii, vorbim despre viitor, vorbim despre viitorul nostru apropiat, dar și despre viitorul îndepărtat. Și dacă ne aducem aminte că domnul premier Orban, acum ceva timp a spus că domeniul educației nu este atât de important, atunci ne putem da seama de ceea ce se întâmplă acum. Au trecut cinci ani de când președintele Klaus Iohannis a lansat Proiectul "România Educată", un proiect care a rămas doar pe hârtie, pentru că s-a limitat, cel puțin până în prezent, la declarații publice, la așa-zisele obiective de țară. Unde este "România Educată", stimați colegi? Am trecut prin cel mai mare absenteism chiar la Evaluarea Națională. Peste 8.000 de elevi dintre cei înscriși nici măcar nu s-au prezentat la probe. Similar, la Bacalaureat, care se desfășoară în această perioadă, pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 133.000 de candidați. Numai trei sferturi dintre absolvenții de liceu din promoția curentă s-au prezentat la probele de examen. Un număr mai mic chiar și decât în anul 2020, când într-adevăr ne aflam în plină pandemie. Ce spune acest lucru despre "România Educată"? Evident că România Educată a eșuat. Am avut parte, anul trecut, de un ministru al educației al cărui interes s-a axat pe creșterea averii personale și a proprietăților în an de pandemie, un ministru foarte slab, a cărui prestație a fost dezastruoasă pentru învățământul românesc, activitatea din campaniile electorale fiind mult mai laborioasă, comparativ cu ceea ce ar fi trebuit să facă pentru educația copiilor și pentru o colaborare necesară în momente de criză cu reprezentanții sindicatelor, cu cadrele didactice, cu părinții. Învățământul românesc este la pământ. Examenele sunt duse în derizoriu, astfel încât să nu se observe prea mult lipsa cunoștințelor elevilor și incapacitatea unui minister de a gestiona situațiile de criză prin care a trecut și încă mai trece învățământul românesc. Vorbesc de la sine rezultatele de la Evaluarea Națională, făcute publice ieri. Au fost doar 120 de medii de 10 la Evaluarea Națională 2021, în timp ce anul trecut au fost 892 de medii de 10. Anul acesta sunt de șapte ori mai puține și 10 județe nu au nicio medie maximă. Ce reiese din aceste rezultate? Ceea ce vedem cu toții - nepăsarea, lipsa preocupărilor partidelor de la guvernare pentru sistemul de învățământ românesc. Reies incompetența și efectele nocive ale deciziilor dezastruoase luate în domeniul educației, o educație eșuată, care cu greu va putea fi readusă pe drumul cel bun. Vă mulțumesc. Rodica Paraschiv, deputat al PSD, Circumscripția nr. 31 Prahova.
|