|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: 1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private; PL-x 45/2023; procedură de urgență. Dacă din partea inițiatorului, Guvernul României, dorește să ia cuvântul? Vă rog.
|
|
Domnul Marius-Ilie Stanciu (secretar de stat, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale): Bună ziua! Mulțumesc, domnule președinte. Sunt Marius Stanciu, secretar de stat la Ministerul Muncii. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea și completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, respectiv al Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, al Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, precum și al Legii nr. 187/2011 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de Garantare a Drepturilor din sistemul de pensii private. Ministerul Muncii susține raportul comisiilor de specialitate. Mulțumesc.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Comisia pentru buget sau Comisia pentru muncă. Domnule Solomon, vă rog.
|
|
Domnul Adrian Solomon: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 174/2022, prin care se instituie modificarea și completarea Legii nr. 411/2004, a Legii nr. 204/2006, precum și a Legii nr. 187/2011.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Să nu uitați și timpii de dezbatere, la final!
|
|
Domnul Adrian Solomon: Face parte din categoria legilor ordinare. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 6 februarie 2023. Camera Deputaților este Cameră decizională. Comisiile propun raportul comun de adoptare a proiectului de lege cu amendamente admise și respinse, redate în anexele care fac parte integrată din prezentul raport comun.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Timpii de dezbatere?
|
|
Domnul Adrian Solomon: Trei minute.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Vă rog să vă pregătiți cartelele. Timpi de dezbateri - vot!
|
|
Cu 139 de voturi pentru, 37 contra, o abținere, un coleg care nu votează, aprobați. Intervenții din partea grupurilor parlamentare? Domnul Năsui, Grupul USR. Vă rog.
|
|
Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală): Motorola! Securistule!
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Mulțumesc, domnule președinte. România a avut câteva reforme bune în istoria ei, economice. Cota unică, Pilonul II de pensii. Pilonul II de pensii este acel sistem autentic sustenabil de pensii, autentic contributiv, care n-are nici probleme de demografie, care n-are nici probleme de pensii speciale, în care toate lucrurile sunt clare, în care toată lumea este remunerată după contributivitate și după randamentul pe care l-au avut investițiile care s-au făcut de către fondurile de pilon de pensii. Fondurile acestea au mers foarte bine în România, de când au fost implementate și până acum. Singura lor problemă a fost faptul că statul nu s-a ținut de angajamentul pe care l-a făcut inițial și nu a respectat calendarul în care trebuia să se mute CAS-ul de plată de la Pilonul I către Pilonul II, dar cu toate acestea au crescut, au mers bine, au investit în economie, au devenit o forță și pe bursă, și pe piețele de capital. Acest sistem, această reformă a pensiilor, care era arhinecesară, încercați s-o doborâți, încercați s-o distrugeți, pentru că "salivați" la banii care merg acolo în fiecare lună, plătiți de fiecare om care muncește și plătește taxe și impozite în țara noastră. Am spus în vara anului trecut că pregătiți o ordonanță de urgență care să distrugă acest sistem de pensii. Ați negat! Domnul Câciu a spus că este fake news și - ce să vezi? - că la două săptămâni după ce am spus lucrul acesta apare în transparență și pe ordinea de zi a ședinței de Guvern fix proiectul de ordonanță de urgență de care am avertizat. Și ca să vă dați seama în ce hal de neurgență era acest proiect, a stat 6 luni de zile pe transparență, pentru că Comisia Europeană v-a împiedicat să îl dați. De ce? Pentru că - Doamne, ajută! - este și un jalon în PNRR care spune că tocmai trebuie să dezvoltăm acest sistem de pensii, nu să-l distrugem. Și urgența a fost atât de mare încât, totuși, în decembrie ați dat ordonanța și iată că acum vine la Parlament,...
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Vă rog să finalizați!
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ...nu ați anunțat... Nu, e important să spunem lucrurile acesta, domnule președinte!
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Eu știu, dar e important să ne încadrăm și în timp!
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ...nu a fost nicio dezbatere, l-ați pus... președintele Comisiei pentru buget l-a pus pe ordinea zi în dimineața aceea, deși el are 130 de pagini; imposibil de avut o dezbatere serioasă pe el. Vreți să-l treceți cu tancul dintr-un singur motiv: pentru că doriți să sufocați încet administratorii de fonduri de pensii, doriți să distrugeți acest sistem.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Mulțumesc, domnule Năsui!
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Nu-mi mulțumiți, pentru că mai am de spus câteva lucruri. Suntem la dezbateri generale.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Din curtoazie vă mulțumesc.
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Eu cred, fiindcă măcar atât putem să spunem, ...
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Fiecare are câte două minute! Vă rog să finalizați!
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ... măcar pentru stenogramă, că acesta este singurul sistem care putea să salveze pensiile românilor, putea să le facă independente de factorul politic, putea să nu se mai joace, dacă vrea domnul Budăi să mai crească punctul de pensie din pix sau nu, putea să depindă exclusiv de români, de cât contribuie și de economia României. Dar nu asta vă doriți! Vă doriți o nație de oameni care să fie dependenți de deciziile dumneavoastră politice...
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Mai aveți cinci secunde, domnule Năsui!
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ... și să distrugeți un sistem care funcționează în România...
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Mulțumesc.
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ... de a-l sufoca încetul cu încetul, prin a-l face să facă pierderi... (Aplauze.)
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Vă rog să închideți microfonul la domnul Năsui! Mulțumesc. Domnule Solomon, vă rog.
|
|
Domnul Adrian Solomon: Am observat viziunea USR asupra acestei chestiuni și e neschimbată, aceeași viziune de extremă dreapta, de capitalism radical. Dacă acest Pilon II a funcționat până acum, a funcționat pentru că au existat reglementări destul de clare. Guvernul a venit ieri cu două amendamente impuse de Comisia Europeană, acolo unde aveți voi tot felul de trimiși speciali, prin care se dorește ca ASF-ul să facă periodic niște analize și să elaboreze reglementări care să flexibilizeze cadrul de investire. Până astăzi banii noștri, ai românilor, care într-un sistem Bismarck nu sunt ai noștri, sunt ai celor care sunt în plată, urmând ca drepturile noastre să fie constituite la un moment dat, deci banii noștri administrați privat sunt investiți 60% în titluri de stat și 40% în celelalte modalități de investiție, cu un risc minim, de asemenea. Ceea ce se dorește prin flexibilizarea aceasta s-ar putea să ducă la mai puține alocări în titlurile de stat, la folosirea noastră pe piața europeană, pentru că - nu e așa? - libertatea circulației capitalului există în cadrul Uniunii Europene și să-i vedem pe administratorii pensiilor private, care niciunul nu are capital românesc, că investesc în titluri de stat ale Austriei, ale Olandei, ale "prietenilor" noștri care ne țin aicea, la marginea Europei. Cer Guvernului și ASF-ului să fie cât se poate de riguroși în analizele pe care le fac și să nu ne trezim că banii noștri, deși sunt ai românilor care se află în plată astăzi, la pensie ...
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Vă rog și pe dumneavoastră să finalizați!
|
|
Domnul Adrian Solomon: .... sunt folosiți de către pensionarii olandezi sau de oriunde de prin Europa. (Aplauze.)
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:: Stimați colegi, Într-adevăr, cea mai bună investiție este în viitor și în tineri. Și dați-mi voie să-i salut cu mare, mare drag pe cei 25 de elevi olimpici din municipiul Zalău. Felicitări pentru rezultatele dumneavoastră! (Aplauze.) Bine ați venit în Parlamentul României și succes pe mai departe în învățătură! Bravo vouă! (Aplauze.)
|
|
Domnul Antonio Andrușceac (din sală): Ăștia sigur n-o să fie la PSD!
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Domnule Năsui, ați vorbit! Este procedură de urgență, o singură intervenție. Trecem... (Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.) Domnule Simion, vă rog.
|
|
Domnul George-Nicolae Simion: Ce e cu adevărat regretabil? Pe lângă faptul că primul parlamentar care a luat cuvântul a fost, așa, un apărător al fondurilor private de pensii, este că proiectele de lege cu adevărat importante sunt trecute pe repede-nainte, fără dezbateri, fără șansa de a le îmbunătăți. Am văzut multe erori făcute de cei de la ASF și felul cum s-au spălat pe mâini pentru criza din asigurări. Să încercăm măcar - și e un apel către actuala Coaliție - ca proiectele importante de lege să fie dezbătute, iar banii care sunt ai românilor să rămână statului sau firmelor din România, să nu mai plece să facă profit în alte țări. Mulțumesc.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecții sau comentarii? Nu. Dacă de la...
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (din sală): Da.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: La titlu? La titlu? La titlu! Vă rog, domnule Năsui.
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Mulțumesc, domnule președinte. Titlul acestei legi ar trebui să fie de respingere a ordonanței de urgență. Mă bucur că, de la această tribună, domnul Solomon ne-a spus că suntem capitaliști. Înainte ne zicea că suntem neomarxiști. Măcar acum lucrurile se așază și fiecare poate să-și apere...
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Domnule Năsui!
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ...partea lui doctrinară, știm cine-s marxiștii și știm cine sunt capitaliștii...
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Domnule Năsui, aveți vreo propunere vizavi de titlu?
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ...și știm, evident, care sunt consecințele acestor două sisteme. Titlul acestei legi, v-am spus, ar trebui să fie de respingere a ordonanței de urgență.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Dar nu e!
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Vă mulțumesc, domnule președinte.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Și eu vă mulțumesc. Nu e! Dacă de la art. 1 la art. 10 există obiecții? Nu. Adoptate. De la 11 la 20? Nu. Adoptate. De la 21 la 30? Nu. Adoptate. De la 30... (Domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler solicită să ia cuvântul.) La admise? Ajungem acolo! De la 21 la 30? Nu. Adoptate. De la 31 la 43? Nu. Adoptate. Amendamente respinse. Domnule Seidler, vă rog.
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Stimați colegi, Una dintre cerințele jalonului PNRR, la care această ordonanță de urgență ar trebui să răspundă, se referă la digitizarea sistemului. Am patru amendamente care privesc, de fapt, aceeași chestiune: introducerea noțiunii de "aderare online" în lege, la sistemele de pensii private, și posibilitatea de a desfășura activități de marketing și prin mijloace electronice - email, portal, pagină de internet. Cred că sunt chestiuni de elementar bun-simț în orice activitate, nu au niciun fel de impact bugetar și nu există nicio problemă în includerea acestor prevederi în lege, așa cum ne-au precizat reprezentanții ASF ieri, în Comisia pentru muncă. De aceea, vă cer votul pentru a putea încă o dată include noțiunea de "aderare online" și activități de marketing prin intermediul serviciilor de poștă electronică, al paginilor de internet și așa mai departe. Mulțumesc.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Domnule Seidler, marginal 1, amendamente respinse? Stimați colegi, Vă rog să vă pregătiți cartelele. Marginal 1, amendamente respinse. Vot, vă rog.
|
|
Cu 77 de voturi pentru, 4 contra, 109 abțineri, amendament respins. În regulă! Proiectul rămâne la votul final.
|