Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2022
1 |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.
|
2 |
Informare privind încetarea mandatului de deputat al domnului Corneliu Olar.
|
3 |
Apel către parlamentari pentru sprijinirea acțiunii de donare de sânge care va avea loc în clădirea Camerei Deputaților.
|
4 |
Semnalarea, de către domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru, a unor probleme procedurale.
|
5 |
Invitație la expoziția caritabilă cu mărțișoare.
|
6 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (PL-x 44/2022) (adoptat).
|
7 |
Propunerea legislativă pentru protejarea românilor și întreprinderilor românești de creșterile de prețuri la energie electrică și gaze naturale (Pl-x 606/2021) (respingerea solicitării de aprobare a desfășurării lucrărilor comisiilor în paralel cu plenul).
|
8 |
Semnalarea unei probleme, de către domnul deputat George-Nicolae Simion, cu privire la noile prevederi din Regulamentul Camerei Deputaților.
|
9 |
Semnalarea, de către doamna deputat Victoria-Violeta Alexandru, a unor probleme procedurale.
|
10 |
Semnalarea unei probleme, de către domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru, cu privire la demisa din Comisia pentru Constituționalitate.
|
11 |
Aprobarea prelungirii programului de lucru.
|
12 |
Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului și altor conducători ai organelor administrației publice.
|
|
12.1 |
Radu Tudor Ciornei
|
13 |
Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.
|
|
13.1 |
Dumitru-Viorel Focșa
|
|
13.2 |
Ilie Toma
|
|
13.3 |
Ringo Dămureanu
|
|
13.4 |
Nicolae Roman
|
|
13.5 |
Dan-Constantin Șlincu
|
|
13.6 |
Mirela Elena Adomnicăi
|
|
13.7 |
Alexandra Huțu
|
|
13.8 |
Dorel-Gheorghe Acatrinei
|
|
13.9 |
Ilie-Alin Coleșa
|